Figurile de Stil

 

FIGURILE DE STIL Definiţii. Exemple Figură de stil –

procedeu procedeu prin care se modif modifică ică înţelesul înţelesul propr propriu iu al unui cuvânt sau construcţia gramaticală uzuală pentru a reda plastic conţinutul de idei, pentru a da mai multa forţă unei imagini sau expuneri. 1.  Aliteraţia - figura de stil care constă în repetiţia unei consoane sau a

unui grup de consoane, cu scopul obţinerii unui efect imitativ, armonic.   Ex.: !â"âind ca vi"elia #i ca plesnetul de ploaie$ .  As!nanţa -

figura de stil care constă în repetiţa aceleia#i%acelora#i vocale accentuate în interiorul unui vers sau în mai multe versuri, pentru a se obţine un efect muzical, eufonic. Ex.: &rin vulturi, vântul viu vuia$, 'rgint e pe ape #i aur în aer$ ".  Ep Epit itet etul ul

- figură de stil care constă în alăturarea unui ad"ectiv pe lângă un substantiv (epitetul substantivului) sau a unui adverb pe lângă un verb (epitetul verbului), pentru a evidenţia ni#te însu#iri deosebite sau pentru a sublinia o însu#ire socotită ca esenţială. *in punct de vedere gramatical, poate fi exprimat prin: Epitetul subtsantivului - ad"ectiv sau locuţiune ad"ectivală - substantiv însoţit de prepoziţie (+de aur$) - gerunziu acordat Epitetul verbului -- adverb saucu locuţiune tremurător$) substantiv valoare adverbială adverbială (asculta (sta în u#ă popândău$). eluri a) epitet cromatic (evidenţiază culori) Ex: flori albastre$  b) epitet ornant (grad mic de expresivitate) Ex.: soarele rotund$ c) epitet cu rol personificator (atribuie o trăsătură specifică fiinţelor vii obiectelor sau fenomenelor) Ex.: codrii se zvârcoleau neputincio#i$% mândrul întuneric$ d) epitet cu rol iperbolizator (sugerează o exagerare) 1

 

Ex.: gigantică poart-o cupolă pe frunte$ e) epitet cu rol metaforic Ex.: cu păr de aur$ f) antitetic (oximoronic) Ex.:+bulgări fluizi$ g) sincretic (arată fuziunea percepţiilor senzoriale) Ex.: +voce albă$ ) apreciativ%depreciativ Ex.: +om bun$%+om rău$ *upă formă, epitetele pot fi: - simple (suspina molatic) - duble (palida fata de marmură) - triple (cu doi oci ca două basme mistice, adânce, dalbe). #.  $!mparaţia -

figură de stil care constă în alăturarea a cel puţin doi termeni, cu relevarea trăsăturilor asemănătoare, în scopul evidenţierii unui dintre termeni, în scop expresiv expresiv.. Ex.: ca un glob de aur luna strălucea$ /bs.: 0omparatia este o construcţie inedită, plastică #i sugestivă. 're în înto totd tdea eaun unaa doi doi term termen enii (co (comp mpar arat at #i co comp mpara arant nt), ), uniţ uniţii cu a" a"ut utor orul ul unor  unor  termeni specifici (ca, decât, cât, precum, asemenea, verbele a părea$, a semăna$, a se asemăna$). 1ipuri de compara2ii, determinate de natura termenilor care se compară: - termen concret 3 termen concret (+&e un deal răsare luna, ca o vatră de  "ăratic) - termen abstract 3 termen concret (+1recut-au anii ca nori lungi pe 4esuri) - termen concret 3 termen abstract (+5oarele rotund 4i palid se prevede  printre nori % 0a un vis de tinere2e  printre anii trecători) - termen abstract 3 termen abstract (+'nii tăi se par ca clipe%0lipe dulci se par ca veacuri) Expres Exp resivi ivitat tatea ea une uneii com compar para2i a2iii est estee acce accentu ntuată ată #i car caract acteru erull cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei.

2

 

%. &xim!r!nul ' figură de stil care constă în alăturarea paradoxală a doi

termeni contradictorii, din care rezultă o ironie subtilă sau un adevăr dur. Ex.:+sărăcie lucie$%+otravă dulce$%+suferinţă, tu, dureros de dulce$ (. )ers )ers!n !nif ifi* i*ar area ea 

- figu figură ră de stil stil pr priin care care se atri atribu buie ie fi fiiinţ nţel elor  or  necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii sau unor idei abstracte, însu#iri #i manifestări specifice omului. Ex.: *oar izvoarele suspină%&e când codrul negru tace$. /bs.: /b s.: &e &ers rson onif ific icar area ea,, sp spre re de deos oseb ebir iree de ep epit itet etul ul pers person onif ific icat ator or,, ar aree obligatoriu în componenţa sa un verb, de regulă la mod personal. +. ,etaf!ra - figură de stil care constă în înlocuirea unui termen cu sens

 propriu cu unul cu sens figurat, mai expresiv expresiv,, cei doi termeni având însu#iri comune.   /bs.: 6etaf 6etafora ora mai este numit numităă compa comparaţie raţie subînţeleas subînţeleasă, ă, comparaţie comparaţie  prescurtată sau comparaţie din care lipse#te primul termen. eluri a) metafora explicită (sunt prezenţi ambii termeni, atât cel cu sens  propriu, cât #i cel cu sens figurat) Ex.: 7ună, tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci.$  b) metafora implicită (este prezent numai termenul cu sens figurat) Ex: &area că printre nouri s-a fost descis o poartă%   &rin care trece albă regina nopţii moartă.$ -. iper/!la  -

fig figură ură de sti still care const constăă în exa exager gerarea area dimensi dimensiuni unilor  lor  unui obiect, ale unei fiinţe, ale unui fenomen sau ale unei întâmplări%acţiuni, cu scopul obţinerii unui efect expresiv e xpresiv.. Ex.: 8n turbarea ei caniculară, ar#iţa miezului înflăcărat al zilelor de 9uliu mu#ca cu dinţi de foc de pretutindeni.$ 0rapă de necaz.$ % ! !odă-i odă-i un munte.$ 0. Lit! Lit!ta ta 

- figu figură ră de stil stil ca care re co cons nsttă în di dimi minu nuar area ea exag exager erat atăă a dimensiuni dimen siunilor lor,, a propor proporţiil ţiilor or reale ale unui obiect, ale unei persoane, ale unui fenomen cu scopul sporirii expresivităţii. e xpresivităţii. Ex.:+/ lume mică de se măsura cu cotul$, +microscopice popoare$

3

 

1. Antite2a  -

fig figură ură de sti still car caree con constă stă alăturar alăturarea ea în opozi opoziţi ţiee a dou douăă cuvinte, fapte, persona"e, idei, situaţii, menite să se reliefeze reciproc.   /po /poziţ ziţia ia se face înt între re dou douăă cuv cuvint inte, e, dou douăă fenome fenomene, ne, situaţ situaţii, ii, imagin imagini,i, noţiuni, idei etc., astfel încât un termen îl pune mai bine in lumina pe celalalt. Ex.:,,1oate-s Ex.:,,1 oate-s veci #i nouă-s toate$ ,,5tăpânul vitreg vă love#te, % dar cerul bine-vă-cuvântă.$ 7a ni nive velu lull de term termen eni, i, un indi indici ciuu al anti antite teze zeii po poat atee fi co con" n"un uncţ cţia ia adversativă advers ativă (dar (dar,, iar, însă însă,, ci), precum #i con"u con"uncţia ncţia coordonato coordonatoare are ,,#i$ (cu valoare apropiată de cea adversativă). Ex.: ,,un #i rau, sceptic #i cucernic, milos #i crud, temerar #i fricos$ 'ntiteza este mult mai sugestivă când apare ciar în titluri (;ăzboi #i  pace-1olstoi  pace-1 olstoi % D 'dverbiale 'dverbiale – +lori albastre tremur ude în văzduul tămâiet$ (6. Eminescu). . După f!rmă, epitetele pot fi: D 5imple – +văzduul tăiet$> D *uble – +palidă faţă de marmură$> m armură$> D 1riple – +0u doi oci ca două basme mistice, adânce, dalbe$> F ". După sensul termenului epitet 7n rap!rt *u determinatul : DD Epitet – +paian"eni dearamă$> smarald$> Epitet ornant metaforic – +codri de D Epitet personificator - +arnici unde$, +zile triste$> D Epitet iperbolic – +trunci vecinici$. )ers!nifi*area

  Este o figură de stil des întâlnită în literatura populară, atât pentru a personifica fenomene, obiecte, cât #i pentru a crea persona"e noi din lumea necuvântătoarelor #i ciar a inanimatelor. ,etaf!ra

 D 6etaforă 6etafora poate fi:– când între termenul propriu #i cel metaforic nu există un raport plasticizantă 6

 

de analogie: +corola de minuni a lumii$ (7. laga)> D 6etaforă explicită presupune prezenţa ambilor termeni: +7eoaică tânără, iubirea$ (G. 5tănescu)> +7ună, tu, stăpâna mării$ (6. Eminescu). ,et!nimia

  igură de stil constând în înlocuirea numelui unui obiect cu numele altuia cu care se află într-o relaţie logică.   6etonimia înlocuie#te: D 0auza cu efectul - 9arna + a gonit cântările$ (păsările au fost gonite)> D Efectul prin cauză – +0odrul clocoti de zgomot #i de arme #i de bucium$ (6. Eminescu)> D /pera cu numele autorului – 'm admirat un Hauguin original. D 0onţinutul cu numele conţinătorului – 'm băut un paar. paar. D Gumele unui produs cu numele locului de provenienţă: 'm băut un 6urfatlar. 6urfatlar. D Gumele unui lucru cu simbolul lui: 5emiluna a cotropit multe popoare. Sine*d!*a

  igură de stil prin care întregul denume#te partea, partea denume#te întregul, singularul exprimă pluralul, particularul generalul: +/cii tăi caută-n frunza cea rară$ (6. Eminescu)> el este un 0resus (om foarte bogat)> el este un 6atusalem (om foarte bătrân) Sim/!lul

  Este o figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu a"utorul unei imagini concrete pe baza unei analogii dintre obiect #i semnificaţie.   'nalogia pe care o exprimă un simbol poate fi convenţională, consacrată prin tradiţie sau originală, rodul unei creaţii personale, a#a cum se întâmplă în creaţia literară. / interpretare a unui simbol nu poate fi considerată niciodată absolută, deoarece acela#i simbol poate avea conotaţii diferite, benefice (bune) sau malefice (rele), în funcţie de context #i în funcţie de cultura în care este utlizat. 8n literatură, simbolul a devenit tot mai mult expresie a eului liric, îndeosebi în poezia simbolistă. &rin intermediul simbolului, eul poetic sugerează stări psiice de natură afectivă sau onirică, inefabile. Exemple: vulturul – la 'rgezi simbolizează divinitatea> luceafărul – omul de geniu în poezia eminesciană> culoarea ro#ie, plumbul – moartea în poezia bacoviană etc. &xim!r!nul

  igură de stil de nivel semantic care constă în alăturarea a doi termeni incompatibili în limba"ul comun, având sensuri opuse: +dureros de dulce$, + D *ouă lumi, două idei: - în poeziile +7uceafărul$ de 6. Eminescu #i +;iga 0rJpto #i lapona Enigel$ de 9on arbu avem antiteza dintre lumea infinită a omului de geniu #i viaţa efemeră a omului de rând.   'ntiteza poate să apară #i la nivelul unor opere literare, relevând de la început opoziţia compoziţională a operei: +