Fenomenologia Sentimentului Iubirii in Romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi

Fenomenologia sentimentului iubirii în romanul “Anna Karenina” de Tolstoi

Iubirea este o temă inepuizabilă, de o vechime imemorabilă, deoarece originile ei se leagă de originile culturii umane. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne vie şi mereu fascinantă. Ea reprezintă o obsesie nu doar a poeţilor, prozatorilor şi dramaturgilor, ci şi a celor care vor să o evalueze teoretic şi să o facă inteligibilă logic: Stendhal, Proust, Octavio Paz şi mulţi alţii. Or, sentimentul iubirii, deşi etern şi repetabil, pare să se sustragă încercărilor de definire. În literaturile lumii iubirea e un spaţiu tematic de o surprinzătoare complexitate, de la Cântarea Cântărilor şi Epopeea lui Ghilgameş, la mari creaţii moderne Matei Iliescu de Radu Petrescu, în literatura română, sau ca Anna Karenina de Tolstoi. Romanul lui Lev Tolstoi, Anna Karenina, este unanim recunoscut ca fiind unul din piscurile cele mai înalte ale artei literare. Totodată este şi romanul cel mai clasic nu numai în literatura rusă ci şi în litertura universală întrucât, cum observa la timpul său şi Garabete Ibrăileanu,” nici un roman din literatura universală nu întruneşte atât de multe şi variate însuşiri “1. Operă desăvârşită, după cum au spus criticii din întreaga lume, romanul Anna Karenina reprezintă un punct important în istoria literaturii universale. Tolstoi însuşi considera că romanul său, apărut în volum în 1877, este primul lui roman adevărat din punctul de vedere al creării personajelor, deşi acesta a venit după cealaltă carte celebră a autorului, „Război şi pace”. Tolstoi prezintă, în caracterizarea epocii şi mai ales în caracterizarea eroilor, noi şi noi trăsături de o nemaiîntâlnită profunzime psihologică. Anna, Vronsky, Karenin, Levin, Kitty, şi numeroase alte personaje din roman reprezintă realizări artistice excepţionale. Neobişnuita amploare a preocupărilor, năzuinţa de a înţelege în întregime cele mai complexe probleme ale progresului uman şi neobosita căutare a adevărului, sunt trăsăturile de bază ale drumului de creaţie străbătut de marele scriitor, care s-a ridicat pe cele mai înalte culmi ale culturii mondiale 1

Garabete Ibrăileanu, Note şi impresii, Cap. Note pe marginea cărţilor, articolul Anna Karenina, în Opere, Vol. 2, Ed. Minerva, 1975, p. 234.

1

şi a cărui operă a constituit un pas înainte în dezvoltarea artistică a omenirii, apreciază Ovidiu Drimba.2 Cadrul social din roman este amplu şi atent investigat. Problemele aduse în discuţie, ilustrate prin cazul personajelor principale, demonstrate de destinul lor, au un caracter diferit, mai puţin social, mai mult individual, mai nuanţat filozofic: sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire. Privirile scriitorului se extind însă şi asupra unui câmp social vast, cuprinzând intelectuali, negustori, ţărani, etc. În primul plan însă rămâne lumea nobilimii, în cadrul căreia, cu subliniate tendinţe moralizatoare, Tolstoi ţine să pună în relief corupţia lumii mondene, a aristocraţiei citadine, căreia îi este opusă, într-un viu efect de contrast, viaţa simplă, sinceră, pură, a nobilimii rurale, reprezentată de familia Levin. Tolstoi îşi plasează povestea despre adulter şi autocunoaştere într-un cadru rus cu un val năvalnic de uriaşe schimbări istorice din ultima jumătate a secolului al XIX-lea, având în prim plan atât aspectele istorice cât şi cele personale şi psihologice. În Rusia Annei Karenina se dezlănţuie o bătălie între valorile patriarhale care susţin aristocraţii şi valorile liberale deseori numite liber gânditori în roman. Conservatorii cred în tradiţii precum guvernarea autoritară, pe când liberalii cred în technologie, raţiune şi democraţie. Putem observa acest conflict în situaţia problemă dintre Levin şi ţărani, care refuză să accepte inovaţiile agriculturale pe care Levin încearcă să le introducă, ţăranii având încredere în vechile metode ruseşti de cultivare a pământului. Inspirată de o poveste reală, o iubire nefericită a fiicei lui Alexander Puşkin, Maria Hartung, cartea este, de fapt, o frescă a Rusiei celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, în centrul căreia se derulează povestea de viaţă a eroinei principale. O dragoste adulterină, devastatoare, o obligă pe Anna Karenina să-şi părăsească soţul şi copilul şi o transformă, dintr-o respectată membră a aristocraţiei, într-o persoană dispreţuită. Romanul, povestit la persoAnnaa treia, vorbeşte despre sensul vieţii, despre iubire, despre viaţă şi moarte. Naratorul fără nume a romanului prezintă atât fapte cât şi gânduri lăuntrice ale personajelor, pe care niciun personaj al

2

Ovidiu Drimba, Istoria literaturii universale, I-III, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968-1971

2

acţiunii nu l-ar putea ştii. Mai ales în ceea ce-i priveşte pe Anna şi Levin, dar totodată apar şi gândurile altora, naratorul descriind sentimentele şi atitudinile personajelor. Cartea lui Lev Tolstoi poate fi privită ca o culegere de aforisme, rostite de personaje din sfere sociale diferite şi care acoperă teme mari, precum firea omului, sensul şi scopul vieţii, căsătoria, iubirea şi fericirea: “Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare”; “Raţiunea nu putea descoperi iubirea de aproapele, fiindcă asta nu e raţional”; “Dacă binele are o cauză, nu mai e bine... dacă are ca efect răsplata, nici atunci nu mai e bine. Binele e în afara înlănţuirii de cauze şi efect”. Dincolo de lecţiile de moralitate pe care le predă fără ezitare, marele Tolstoi dă şi reţete pentru o viaţă perfectă. El pune în contrast lumea oraşului (plină de orgolii şi care se autodistruge) cu lumea satului, simplă şi pură, în care munca izbăveşte omul. Tolstoi a reuşit să picteze în detalii ameţitoare un tablou viu al societăţii ruse din secolul al XIXlea, concentrând povestea în jurul a două mari idile, şi acestea în antiteză: cea care îi uneşte pe Kitty şi Levin şi adulterul de care se face vinovată tânăra soţie a bătrânului Karenin, pentru a se bucura de dragostea fermecătorului conte Vronski. “Anna Karenina” este un roman care arată o întreagă revoluţie a sentimentelor, într-un limbaj firesc, care prezintă toate ipostazele unei relaţii: de la dragostea năvalnică, pură şi care nu-şi găseşte vreo vină până la suferinţa necruţătoare, gelozie, remuşcare, obsesie şi acea disperare care îi face pe oameni să acţioneze necugetat. Valoarea estetică, socială şi ideologică a romanului “Anna Karenina” poate fi relevată din mai multe puncte de vedere. Explicabil, de la început chiar, atenţia multor critici a fost atrasă de problematica operei. Schematizând, am putea grupa punctele de vedere în jurul a trei aspecte: schimbările sociale în Rusia secolului al XIX-lea, viaţa de familie (destinul Anei şi destinul lui Levin) şi valoarea filozofică a agriculturii. Tolstoi a scris Anna Karenina în parte ca o dezbatere a propriei viziuni despre familie. „Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” 3 Astfel începe romanul, scris şi editat cu minuţiozitate, reflectând modul în care autorul percepea dragostea şi tragedia. Precum putem observa din această faimoasă frază de la începutul romanului, Tolstoi intenţiona ca Anna Karenina să fie o reîntoarcere la genul romanului familist, 3

Tolstoi, Lev, Anna Karenina, Editura Polirom, Iaşi, 2007, Pag. 5

3

acesta fiind popular în Rusia câteva decenii mai devreme, dar care îşi pierdu-se popularitatea până în anii 1870. Însă , V. Sklovski, în volumul său monografic, intitulează unul din capitole “de ce romanul Anna Karenina nu este un roman de familie” şi-şi sprijină argumentarea pe constatarea că activitatea gospodărească a lui Levin nu este un detaliu ci “dezvăluie temelia romanului”. Sklovski descoperă în această împrejurare chiar

un fel de consonanţă cu o

observaţie a lui Engels, care, vorbind despre Fourier, menţiona într-o notă ca “tot la el găsim şi concepţia profundă că în toate societăţile defectuase, sfâşiate de antagonisme, familiile izolate constituie unităţi economice.” Un alt exeget rus considera că “Anna Karenina” este o “grandioasă epopee psihologică”. În acelaşi timp, nimeni nu va contesta că “Anna Karenina” reprezintă şi o frescă socială de o uimitoare plasticitate. Anna e comparată cu Emma Bovary a lui Flaubert, întrucât “suferă de idealism, sau mai exact este romanţioasă, vrea imposibilul, bărbatul ideal, ba încă şi mai mult, un bărbat dedicat cu totul dragostei precum ea”. Tolstoi a scris Anna Karenina în parte ca o dezbatere a propriei viziuni despre familie. Această primă afirmaţie despre familiile fericite şi nefericite pune accent pe importanţa acestei idei. Tolstoi ia o poziţie în favoarea familiei în roman, dar este sincer şi imparţial în legătură cu dificultăţile vieţii de familie. Ideea că familia îngrădeşte libertatea individuală este evidenţiată în realizarea uimitoare a lui Stiva, din primele pagini ale romanului, că nu poate face ceea ce doreşte. Această limitare de libertate individuală este evidenţiată şi prin surprinderea lui Levin când nu-şi poate vizita fratele muribund când doreşte, ci trebuie să se sfătuiască cu soţia şi cedând insistenţelor acesteia să fie acompaniat de ea. Totuşi în ciuda acestor restricţii ale libertăţii individului, şi în ciuda certurilor ce urmăresc fiecare familie prezentată în Anna Karenina, Tolstoi prezintă familia ca sursă a fericirii, a comfortului, şi a transcendenţei filozofice. Annadistruge o familie şi moare în nefericire, pe când Levin întemeiază o familie şi încheie romanul fericit. În cele din urmă viaţa Anei îşi pierde sensul, pe când Levin găseşte sensul vieţii lui, după cum aflăm din ultimul paragraf al romanului. În cele din urmă putem trage concluzia că credinţa şi viaţa de familie merg întotdeauna împreună. Axat pe tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine, Tolstoi divulgă ipocrizia înaltei societăți, zugrăvește descompunerea modului de viață patriarhal, distrugerea instituției familiei. Receptării lumii de către o conștiință individuală și raționalistă 4

scriitorul îi opune valoarea în sine a vieții, în infinitul, în nestatornicia haotică și în concretetea ei reală, manifestându-se drept un "criptovăzător al trupului" după cum îl numește Dmitri Merejkovski. Este istoria a două iubiri, istorie care se desfăşoară paralel, contrapunctic: cea care îi uneşte pe Kitty şi Levin în armonia vieţii calme de familie, şi iubirea vinovată dintre tânăra soţie a bătrânului Karenin şi frumosul ofiţer, contele Vronski. Rareori în întreaga literatură universală a fost realizat cu atâta fineţe şi forţă de studiu al evoluţiei sentimentelor - de dragoste pură, de dorinţă, de suferinţă, de gelozie, de milă, de remuşcare, de obsesii, de disperare - ca cel pe care Tolstoi îl face asupra membrilor triunghiului conjugal. Viaţa intimă a eroilor se desfăşoară pe fondul unor adânci contradicţii sociale care le determină în cele din urmă soarta. Problemele sociale fundamentale îşi găsesc expresia în căutările lui Levin, în incercările lui de a găsi calea cea mai justă în comportare în condiţiile dezvoltării capitalismului. Levin suferă la vederea ruinării nobilimii şi speră într-o redresare. El se ridică împotriva tendinţelor de dezvoltare capitalistă în domeniul agriculturii şi luptă pentru găsirea unei limbi comune de înţelegere între mujici şi moşieri, în interesul amândurora. Mersul firesc al istoriei contrazice însă teoriile lui Levin şi el cade într-un profund pesimism, care-l aduce la un pas de sinucidere. Ca şi în „Război şi pace”, eroul îşi capătă liniştea sufletească în urma aflării - tot prin intermediul unui mujic - a „sensului şi adevărului” vieţii, care pentru el se concretizează în principiul „autodesăvârşirii” morale. Conţinutului de idei îi corespunde o măiestrie artistică desăvârşită. Roman realist ,modern ,desfăşurat pe trei planuri paralele, Anna Karenina este centrat pe cele trei personaje cu cea mai mare încărcătură afectivă: Annaşi Alexei -nume dedublat de scriitor -pe de o parte soţul legitim, Alexandrovici ,iar pe de altă parte ,Vronski în care eroina investeşte esenţialul până la renunţarea parţială a fiului Serioja şi, în final , până la renunţarea totală de sine. Căsătorită prematur cu Alexandrovici , prin aranjament familial , Anna este privată de dragostea soţului (ceea ce o aruncă în braţele lui Vronski ), dar profund legată de fiul acestuia , singura ei raţiune care o face să penduleze dureros între cei doi bărbaţi. Oferindu-i-se în primă instanţă divorţul, în mod gratuit , Annase vede constrânsă a refuza , întelegând consimţâmântul drept renunţare deliberată la copilul iubit. Anna Karenina compromite ,în cele din urmă, în numele iubirii, fericirea propriului copil şi, o dată cu ea , propria fericire.

5

Dragostea celui de-al doilea (Vronski ) , aparent nestăvilită , capătă aspect obişnuit ,spre exasperarea Anei care , jertfind totul pentru iubire , revendică aceeaşi dragoste lipsită de orice fel de libertate . Lumea interlopă , teatrul, jocurile de noroc alcătuiesc delectarea omului care a ales izolarea soţiei din cauza societăţii abjecte . Anna Karenina o aristocrată frumoasă din St. Petersburg, căsătorită, care în căutarea dragostei şi a onestităţii emoţionale este proscrisă din societate. Relaţia adulteră a Anei o azvârle în exil de societate,la nefericire, şi într-un final la sinucidere. Annaeste frumoasă în toate sensurile, este inteligentă, învăţată, citeşte cu pasiune, scrie cărţi pentru copii, şi are o abilitate înnăscută de a preţui arta. Fermecătoare dar rezervată, captează atenţia mai tuturora din înalta societate . Anna crede în dragoste, nu doar în cea romantică, ci şi în dragostea de familie, şi în prietenie deasemenea, precumputem observa din devotamentul ei pentru fiul ei, din efortul ei fervent de ai împăca pe Stiva şi Dolly Oblonsky . Anna detestă cel mai mult falsitatea, şi îl consideră pe soţul ei, Karenin, însuşi întruchiparea falsităţii, convenţionalitatea fără sentimente pe care o detestă. Anna Karenina

se zbate între pasiunea ei pentru Vronsky şi dorinţa ei de a fi

independentă pe de o parte şi datoria ei de soţie, şi dragostea ei de mamă pe de altă parte. Alexei Kirillovich Vronsky este un militar bogat şi elegant a cărui dragoste pentru Anna o motivează pe aceasta să-şi părăsească soţul şi fiul. Vronsky, pasionat, acordă o deosebită atenţie Anei, dar totuşi este evident decepţionat când relaţia lor îl obligă să renunţe la dorinţa lui de a avansa în carieră. Vronsky modelat după eroul romantic din perioada precedentă a literaturii, are caracteristici ale singuraticului ideal. Totuşi are o parte întunecată în interiorul personalităţii sale, parcă Tolstoi refuză să permită cititorului să se apropie prea mult de adevăratul caracter al lui. Întradevăr Tolstoi ne dă acces la mult mai puţine gânduri ale lui Vronsky decât la celelalte personaje ale romanului. Chiar dacă decizia lui de a rupe relaţia cu Kitty aproape distruge viaţa acesteia, la sfârşitul romanului, Vronskz este mai mult sfânt decât demonic şi comportamentul lui faţă de Anna este impecabil, deşi sentimentele lui faţă de ea se atenuează. Alexei Alexandrovich Karenin, soţul Anei, unul dintre cei mai importanţi oameni din St. Petersburg, este un om extrem de formalist. Este intimidat de convenţiile sociale având mereu o prezenţă perfectă de om capabil şi educat. Există o lacună în aproape orice acţiune a lui dealungul romanului, totuşi citeşte poezie, dar nu are opinii poetice, citeşte istoria universală dar pare extrem de îngrădit. Nu poate fi acuzat de faptul că ar fi un soţ sau un tată 6

absent, totuşi arată puţină tandreţe faţă de soţia sa Anna şi faţă de fiul său, Seryozha. Îşi îndeplineşte rolul în familie ca şi celelalte sarcini din lista cu obligaţiile sale sociale. Cea mai importantă motivaţie a lui atât în carieră cât şi în viaţa personală este siguranţa şi protecţia individuală. Când îşi iartă soţia crezând că este pe patul de moarte vedem o aluzie a unui Karenin mai profund

gata să apară. În cele din urmă birocratul şters rămâne Karenin pe care îl

cunoscusem. Konstantin Dmitrich Levin este un stângaci în sfera socială, dar un intelectual mărinimos preocupat de viata rurală şi în special de agricultură. Obiectivul lui este să fie sincer şi productiv în tot ceea ce face, şi demisionează din postul său de la puterea executivă locală, deoarece o consideră nefolositoare şi birocratică. Levin este alter egoul autorului, acesta modelând relaţia dintre Levin şi Kitty după propria căsnicie. Declaraţia de credinţă a lui Levin de la sfârşitul romanului rezumă propriile convingeri ale lui Tolstoi, marcând începutul stadiului din viaţa lui caracterizată prin credinţăreligioasă profundă, ce a urmat după terminarea Annei Karenina. Levin trăieşte o deziluzie atunci când Kitty îi refuză cererea în căsătorie. Însă spre sfârşitul romanului cei doi se căsătoresc şi duc o viaţa de familie în deplină armonie. Dacă la început Levin este un liber-cugetător, în final ajunge să creadă în Dumnezeu. Se zbate să-şi redescopere propria identitate şi să ajungă la o înţelegere a acestei lumi înstrăinate şi confuze din punctul de vedere al credinţei. Logodna şi căsătoria lui Levin şi Kitty are o importanţă deosebită pentru Anna Karenina. Tolstoy conturează căsnicia ca pe o acceptare şi un devotament încăpăţânat al individului faţă de o altă fiinţă umană, cu toate înţelesurile filozofice şi religioase pe care acesta le poartă. Levin este un fel de proscris la începutul romanului. Viziunile lui îl îndepărtează atât de la nobilime cât şi de la ţărani. Se simte frustrat de cultura rusă, dar nu se simte confortabil nici cu obiceiul European. Stângaci în sfera socială suferă de complexul inferiorităţii, precum putem observa din nesiguranţa şi îndoielile lui când vrea să o ceară pe Kitty de soţie. Devastat de refuzul lui Kitty, Levin se retrage la reşedinţa de la ţară şi renunţă la visele lui de a avea o familie. Flacăra iubirii dintre Levin şi Kitty care se reaprinde, ducând cu repeziciune la căsătorie, reprezintă mai mult decât o logodnă. Căsnicia lor este o afirmaţie a legăturii lui Levin cu alţii şi participarea lui la ceva mai amplu decât el însuşi, reprezintă temelia credinţei religioase la care ajunge după căsătorie. Levin începe să se gândească la credinţă abia când este nevoit să meargă la confesiune pentru a obţine licenţa de căsătorie. Deşi este cinic în legătură cu dogma religioasă, întrebarea 7

pusă de preot declanşează un lanţ de gânduri ce conduc într-o criză, iar mai apoi la o regenerare spirituală. Afirmaţia finală a lui Levin de pe ultima pagină a romanului

este rezultatul

experienţelor obţinute după căsătorie. Nu este o întâmplare că soarta şi căsnicia pătrund în viaţa lui Levin aproape simultan, deoarece ambele sunt afirmaţii ale centrului existenţei individului. Vladimir Nabocov apreciază că măreţia lui Tolstoi se datorează calităţii lui rare de a se adapta la statura noastră, la ritmul nostru. Proza lui e ritmată de bătăile propriei noastre inimi, iar personajele sale par să se mişte la fel de firesc în lumea noastră ca trecătorii care ni se perindă pe sub ferestre în timpul lecturii. Ibrăileanu admira la Tolstoi cunoasterea profundă a sufletului feminin, în special. Acestuia îi consacră un excepţional studiu critic - îl impresionează puternic şi durabil prin arta magistrală cu care Anna Karenina trece de la psihologie la etică, disecând necontenit sufletul sfâşiat de remuşcări al eroinei. Tolstoi îşi iubeşte eroina şi suferă pentru ea, aşa cum G. Ibrăileanu o va iubi pe Adela. Iubirea este o temă inepuizabilă şi oricât s-ar scrie despre iubire, mai rămân încă multe de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continuă să scrie despre dragoste, sub alte forme, sub alte titluri, descriind noi trăiri. Iubirea este şi va rămâne tema fundamentală a literaturii tuturor prezentului, trecutului şi viitorului.

8

BIBLIOGRAFIE SURSE PRIMARE 1. Lev Tolstoi, Anna Karenina, Editura Polirom, Iaşi, 2007

SURSE SECUNDARE

Boldea, Iulian, Literatura comparată, Curs pentru uzul studenţilor, Editura Universităţii Petru Maior, Târgu Mures, 2008 1. Drimba, Ovidiu, Istoria literaturii universale, I-III, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968-1971 2. Ibrăileanu, Garabete, Note şi impresii, Cap. Note pe marginea cărţilor, articolul Anna Karenina, în Opere, Vol. 2, Ed. Minerva, 1975 3. Zamfirescu, Ion, Dolinescu, Margareta, Istotia literaturii universale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970-1971 Ziarul Adevărul, Dan Boicea , “Anna Karenina”, un reper de calitate ,30 decembrie 2008 4. http://www.roportal.ro/articole/510.htm 5. http://www.sparknotes.com/lit/anna/

9