Felix Sima - Poezii

Felix Sima – Poezii

regina nefericită nefericită e regina tablei de şah imaculat când i se fură de pe trepte pion uşor dar preferat şi nu anunţă de acestea regelui ei cel taciturn cu ochii albi cu ochii negri şi pleacă de se culcă-n turn şi vine-un cal din depărtare pe ocolite căi obscure cu un nebun de neam mai tare ce-l duce gândul să o fure el e din ţări mistuitoare din ţări cu mers de papagali a plătit greu trecerea vamei prin bariera de corali şi fiindcă jocu-acesta tragic n-am urmărit pân' la sfârşit n-avem de unde să cunoaştem cine-a bătut cine-a pierit, frumosul prinţ frumosul prinţ distins şi demn ferit de patimi şi îndemn pe tronul lustruit de lemn nu a dat lumii nici un semn are cămări cu portocale le strânge sucul în pocale pentru serbări duminicale însă acestea nu-s reale... la câteva trecute luni îl vizitează trei păuni ai lui prieteni cei mai buni dar şi aceştia sunt minciuni

la curţile domniei sale vin şi alţi prinţi din alba cale toate-nălţimile egale dar nici acestea nu-s reale aduc dovadă că există şi fată tânără şi tristă şi angajată cameristă la acel prinţ ce nu există, femeia boabelor de rouă femeia născută din boabe de rouă mai creşte când ninge mai creşte când plouă când lung te priveşte cu mută sfială ea poartă în ochii-i discreţi umezeală când trece pe poduri în valuri îi scapă privirea şi apoi se-aruncă în apă rămâi fără ea — prietenu-mi spuse — femeia pe râuri se duse se duse o vezi? ai pierdut-o îmi spuse şi râul plouat este cerul plouat este grâul încuie-ţi în casă când ninge când plouă femeia născută din boabe de rouă, păpuşarul închideţi şi fereastra şi încuiaţi şi uşa

e păpuşarul care şi-a omorât păpuşa încearcă să ne intre în gânduri pe sub scară să-şi plângă soarta tristă căinţa lui amară oricâte-ar vrea să spună oricâte-ar vrea să facă ar face mult mai bine dacă-ar putea să tacă înaintând prea sigur ţinând în mâini păpuşa când va voi să intre — să îl strivim cu uşa când i-a înfipt cuţitul cel nevăzut de noi normal era desigur să moară amândoi dar fiindcă — vedem bine — nu s-a-ntâmplat aşa înseamnă că-n spectacol cu arta sa — minţea, drumul drumu-aceasta-n pantă duce la cascadă nu-ţi dăm sfătuire să ţi-l mai alegi mai găseşte-ţi altă lungă bucurie înspre care tânăr vesel să alergi drumu-acesta duce-n sânge şi-n durere drumu-acesta aspru duce-n bolovani doar în sens opus e drumul cel cu miere doar în sens opus e drumul cel cu bani drumu-acesta duce într-un os de câine căutat în noapte de un lup mişel nu-ţi dăm sfătuire ca nici azi nici mâine să-ţi înfrunţi puterea vieţilor cu el drumu-acesta este drumul de răscruce drumul pentru gura măştilor de rând

ce se-aşează ziua pe o iarbă dulce te respectă-n faţă dar la spate-ţi râd drumu-acesta duce-n ceaţă şi ninsoare împotriva florii care te-a născut nu vorbesc aiurea şi nu caut soare însă drumu-acesta este fără scut dar pornit pe drumul acesta de virtute fie-ţi umbra lungă faptele cu glas zeii toţi să cadă şi să te sărute... numai astfel du-te, du-te, eu te las, semn de carte nu se stinge dorul pentru om oricât s-ar ascunde de departe locuim între pereţi cu cărţi locuim şi-ntre coperţi de carte viaţa o primim de la părinţi viaţă dăm copiilor de-acasă cărţi le-aducem deseori în dar cartea vieţii noastre e pe masă zilnic îi transcriem pagini noi zilnic îi mai rupem câte-o foaie scriem cu lumină pagini verzi sub cer rupem cu lumină pagini lungi de ploaie când plecăm pe pâslă către bătrâneţe ne trezim spre seară ca din dulce vis şi simţim cum cercul anilor se-nchide însă cartea vieţii încă nu s-a-nchis mângâiem nepoţii ce-au crescut vlăstare într-o încăpere caldă sufletească şi rămânem semne pentru carte-aceea care-au început-o singuri să-o citească, seri de iarnă lui Dragoş Vrânceanu e o prăpastie-nainte'nvelită în cearceafuri albe

bătrânul oasele-şi întinde copilul - mâinile preadalbe bătrâna toarce după sobă... pisica pe un scaun toarce... ciorapul alb - lucrat pe dos pe faţa neagră se întoarce şi în surdină rup tăcerea lemne ce cad din cer uscate prin noaptea dulce cum e mierea să ne mai ardă mai departe şi creşte dealul ca cenuşa pe vatra arsă-n cărămidă ... bătrânii vor să-nchidă uşa copilul vrea să o deschidă copilul simte-un gust de lapte bătrâna simte-un gust amar oricât de lungă-ar fi o noapte bătrânul simte şi mai rar departe este dimineaţa somnul desface trei cojoace ... bătrânii vor să-şi culce viaţa copilul vrea să şi-o mai joace copilu-adoarme-n gânduri ude pisica suflă-n lumânare sub talpa casei se aude mişcând un semn de întrebare