fara adapost

Persoanele fără adăpost din Oradea. Descriere, probleme şi soluţii Conf. Dr. Adrian Hatos [email protected]

Introducere În 2003 am realizat o analiză a nevoilor persoanelor fără adăpost din Oradea (Hatos, Daragiu, Pop, 2004). În acel moment fiind lipsiţi de resurse am întreprins doar o cercetare calitativă şi am deplâns dificultăţile realizării unei evaluări cantitative a fenomenului. Studiul realizat acum patru ani a fost ambiţios oricum prin activităţile de culegere a datelor. În mai 2007, având sprijinul conducerii Azilului de Noapte pentru Persoane Fără Adăpost din Oradea, am putut realiza o anchetă cantitativă pe persoanele fără adăpost din Oradea. Studiul face parte din cercetarea de analiză a nevoilor categoriilor defavorizate din judeţul Bihor, realizată de Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Oradea la solicitarea coaliţiei STRONG. D-nul Ferencz Istvan, directorul Azilului, a participat la realizarea chestionarului şi, în calitate de cunoscător în detaliu al fenomenului la nivelul oraşului, a orientat echipele de studenţi de pe teren către locaţiile în care pot fi găsite persoanele fără adăpost. Prezentarea de faţă va începe printr-o prezentare statistică sumară a populaţiei de persoane fără adăpost din Oradea. Capitolul următor va descrie modalitatea prin care au ajuns fără adăpost şi durata acestei situaţii. Capitole 1

importante sunt cele dedicate problemelor persoanelor fără adăpost şi cele referitoare la posibilităţile de reintegrare socio-profesională. Vom încheia prezentarea prin prezentarea soluţiilor reieşite din chestionarele aplicate dar şi din discuţiile cu specialiştii.

2

Metodologia Studiul s-a dorit a fi, în primul rând, un recensământ al persoanelor fără adăpost din Oradea, adică o investigaţie exhaustivă în care culegerea datelor s-a efectuat cu un chestionar. La final, am intervievat 111 persoane. Identificarea persoanelor fără adăpost s-a făcut printr-o informare de tip „bulgăre de zăpadă”, în care subiecţii deja chestionaţi au furnizat informaţii privind identitatea şi locul de contact al altor persoane fără adăpost. Datele au fost culese de echipe de studenţi în Asistenţă Socială de la Universităţile Partium şi Emanuel din Oradea. Pentru multe dintre întrebările din chestionar, numărul de non-răspunsuri este relativ mare (în jur de 25%). Aceasta impune o oarecare precauţie în lectura rezultatelor care, reprezintă, oricum, cea mai precisă descriere cantitativă a populaţiei de persoane fără adăpost din Oradea. În afara anchetei, am realiza un interviu de grup cu specialişti din administraţia locală şi din organizaţii non-guvernamentale cu activitate legată de persoanele fără adăpost.

Descrierea populaţiei de persoane fără adăpost Cei 111 subiecţi, potrivit specialiştilor, reprezintă în jur de trei sferturi din totalul persoanelor fără adăpost din oraş. În prima evaluare a nevoilor persoanelor fără adăpost, realizată în 2003, am înaintat o cifră de 100-150 de persoane aflate în această situaţie (idem). Stabilitatea populaţiei de persoane fără adăpost este remarcabilă. Ea se explică prin faptul că cei care au ieşit din categorie, prin reintegrare socială, prin plecare sau prin deces au fost înlocuiţi, între timp, de un contingent important de tineri post-instituţionalizaţi. Prin urmare, situaţia actuală reflectă nu doar eşecul programelor destinate persoanelor fără adăpost, ci mai ales pe cel al măsurilor destinate tinerilor aflaţi în instituţii de ocrotire. Vârsta medie este de 34 de ani, estimată pe baza răspunsurilor a 88 de subiecţi. Ponderea cea mai mare o au subiecţii aflaţi în grupa de vârstă 20-25 de ani. Aceştia sunt mai ales tinerii post-instituţionalizaţi. În schimb ponderea persoanelor cu vârste de peste 50 de ani este semnificativ mai mică decât în populaţia generală, mai ales din cauza speranţei de viaţă scăzute a membrilor acestui grup.

3

Grafic 1. Distribuţia persoanelor fără adăpost pe vârste

Majoritatea persoanelor fără adăpost sunt din judeţul Bihor. Au fost găsiţi pe stradă mai mulţi bărbaţi. Interesantă este ponderea mare a persoanelor de etnie maghiară.

Grafic 2. Distribuţia persoanelor fără adăpost pe sexe

Grafic 3. Distribuţia persoanelor fără adăpost pe etnii

4

Pentru a explora cauzele ponderii maghiarilor în rândul persoanelor fără adăpost am asociat etnia cu modul în care a devenit persoană fără adăpost. Maghiarii din eşantion au ajuns în stradă mai degrabă datorită unor probleme familiale sau fiind victime ale unor escrocherii imobiliare presupuse. Românii şi romii au profiluri asemănătoare: sunt cel mai adesea persoane instituţionalizate, sau persoane evacuate forţat. În plus, vârsta medie a maghiarilor din lotul investigat este semnificativ mai mare (43,5) decât cea a românilor (36,3) sau cea a romilor (26,4). O explicaţie suplimentară a numărului mare de persoane fără adăpost care se declară maghiari este că aceştia sunt, de fapt, romi care se declară de altă etnie. În raport cu explicaţiile la care am apelat mai sus, aceasta este mai greu de verificat dar şi de susţinut.

Grafic 4. Persoanele fără adăpost după origine (%)

De cât timp sunt pe stradă? La această întrebare nu avem răspunsuri de la 34 de persoane. Pentru cele 77 în cazul cărora avem informaţia, durata medie în situaţia de persoană fără adăpost este de 8,6 ani. Graficul 5 arată că, din punctul de vedere al vechimii în stradă, putem vorbi de trei categorii: 1) cei care se află în stradă de mai bine de 15 ani categorie în care, în mod interesant, se află multe persoane care au declarat că se află pe stradă de dinainte de 1990; 2) care au ajuns fără adăpost în perioada 1995-2000; 3) cei care

5

au ajuns în stradă în ultimii 5 ani. Aceştia din urmă sunt cei mai numeroşi, fiind vorba se poate presupune de tineri post-insituţionalizaţi.

Grafic 5. Din ce an este fără adăpost?

Grafic 6. De câţi ani nu are adăpost?

6

Cum a devenit persoană fără adăpost? 12 subiecţi nu menţionează nici un eveniment care a cauzat situaţia în care se află. Marea majoritate (82%) a subiecţilor amintesc doar un eveniment care ar fi provocat rămânerea lor în stradă. Cele mai frecvente cauze: - Probleme familiale (inclusiv divorţul) - Post-instituţionalizarea “Problemele familiale “sunt asociate, cel mai probabil, cu cele materiale. Evenimentele care au dus la pierderea adăpostului au fost specifice anumitor perioade. Pentru a testa această ipoteză am realizat o analiză de corespondenţă1 multiplă a cauzelor declarate ale situaţiei actuale - din care am eliminat cauzele menţionate sporadic - şi a perioadei de când se află în această situaţie (vezi graficul 8).

Grafic 7. Cum au devenit persoane fără adăpost? (%)

1

Pentru o descrierea comprehensibilă a metodei analizei de corespondenţă vezi Culic (2000).

7

Grafic 8. Analiza de corespondenţă a motivului situaţiei de lipsă a adăpostului şi lungimea perioadei de când este fără adăpost

Graficul 8 sugerează câteva relaţii dintre momentul în care a fost pierdut adăpostul şi modul în care acest nefericit eveniment s-a petrecut. Persoanele care au petrecut sub 4 ani pe stradă sunt, în cele mai multe cazuri, tineri postinstituţionalizaţi, aşa cum am presupus. În schimb, cei care au locuit pe stradă între 4 şi 7 ani acuză probleme familiale pentru situaţia lor. Cei care au stat pe stradă între 8 şi 12 ani prezintă un mix de cauze iar cei care au petrecut pe stradă mai mult de 12 ani acuză mai ales escrocherii imobiliare sau divorţuri.

Problemele persoanelor fără adăpost Problemele persoanelor fără adăpost, identificate de către specialişti, indică neacoperirea unor nevoi de bază:  lipsa educaţiei - nu au o anumita cultura (ascetism, tenacitate, calcul pe termen lung) care este un ingredient esenţial al vieţii civilizate; le lipsesc, de asemenea, calificările, pregătirea profesională;  nu au un loc de munca, nu au un venit stabil;  nu au ce manca, lipsa hranei;  sănătate precară - pot apărea unele boli din cauza lipsei de hrana,apa, îmbrăcăminte,  condiţii greu de suportat, din cauza lipsei adăpostului; 8

 lipsa acceptării caracterului indezirabil al situaţiei în care se află I-am întrebat pe cei incluşi în anchetă dacă li se aplică un număr destul de mare de situaţii indezirabile care ar fi putut fi asociate cu momentul pierderii adăpostului sau cu viaţa în stradă.

Grafic 9. Sunt adevărate următoarele propoziţii? (% pentru "da")

Graficul ne oferă indicii suplimentare despre determinarea situaţiei investigate: -

39% au fost crescuţi la orfelinat 20% provin din şcoala specială 26% au părinţi divorţaţi

Graficul indică frecvenţe îngrijorătoare ale tuturor aspectelor problematice listate în chestionar: -

28% consumă frecvent alcool 18% au probleme psihiatrice 10% au avut tentative de suicid Persoanele fără adăpost sunt frecvent într-un anturaj viciat: alcool, droguri, delincvenţă

Interesante pentru descrierea modului de viaţă al persoanelor fără adăpost sunt şi răspunsurile referitoare la soluţiile de adăpostire (grafic 10). 9

Grafic 10. Unde aţi dormit în perioada în care aţi fost fără adăpost (%)

Graficul sugerează o mare diversitate a “soluţiilor” de adăpostire. În realitate, soluţiile par a depinde de “resursele” sociale ale celor chestionaţi. Analiza de clasificare multicriterială2 arată că avem mai multe categorii de persoane fără adăpost: 1) cei care au stat în spitale, la rude, la cunoştinţe, 2) cei care au dormit în spaţii improprii pentru locuit, dar oarecum protejate şi cu acces îngrădit (locul de muncă, vagoane, case părăsite etc.) şi 3) cei care dorm în spaţii mai puţin protejate precum subsolurile blocurilor, parcurile, sălile de aşteptare etc. Cele trei categorii ilustrează trei grade de înzestrare cu resurse sociale (relaţii) pentru a obţine acces la adăposturi. Este posibil ca aceste grade de dotare socială să fie corelată şi cu posibilităţile de reintegrare socială.

2

Pentru descrierea procedurilor de clasificare multicriterială, vezi tot Culic (2000).

10

Grafic 11. Frecvenţa unor abuzuri suferite de persoanele fără adăpost (% pentru "da")

Jumătate dintre cei intervievaţi au fost ridicaţi de poliţie sau li s-au furat bunurile personale. Alungarea şi agresare este o experienţă trăită de aproape jumătate din lot. O cincime dintre cei anchetaţi a fost obligată să cerşească sau să fure. 12 persoane afirmă că au cunoştinţă de persoane fără adăpost care au fost ucise. Este evident că astfel de traume afectează dramatic capacitatea de relaţionare. Este nevoie de psihoterapie, probabil, pentru a face posibilă reintegrarea socială a celor care au suferit astfel de abuzuri. Starea de sănătate a persoanelor fără adăpost este, în mod evident, foarte precară. Datele privind afecţiunile de care suferă cei din această categorie nu sunt, însă, foarte credibile, având în vedere că interviurile nu au fost realizate de specialişti (medici).

11

Capitalul uman. Starea de sănătate

Grafic 12. Boli de care suferă persoanele fără adăpost (%)

Foarte frecvente par a fi tulburările psihice, reumatismul, bolile de inimă I handicapurile de diverse tipuri. Aşa cum era de aşteptat, o bună parte dintre subiecţi (40%) nu au acces la medici de familie.

Grafic 13. Are medic de familie (%)

12

Capitalul uman. Posibilităţile de integrare profesională

Grafic 14. Nivelul de instrucţie al persoanelor fără adăpost (%)

Pregătirea şcolară a persoanelor fără adăpost este deosebit de precară. Un sfert dintre ei nu au nici o diplomă iar restul au diplome cu o valoare mică pe piaţa muncii.

Grafic 15. Calificările persoanelor fără adăpost (%)

O treime dintre persoanele fără adăpost nu au nici o calificare. Ponderea totală este, probabil, mai mare, având în vedere că un sfert din subiecţi nu răspund la 13

această întrebare. Posibilitatea de a obţine un loc de muncă legal, de a accede la ajutoare sociale este condiţionată adeseori de posibilitatea identificării oficiale. Pentru această categorie, deţinerea actelor de identitate este are o valoare critică.

Acte deţinute

Grafic 16. Ce acte deţin persoanele fără adăpost (%)

Mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi deţin certificate de naştere şi buletine de identitate.

14

Prezenţa pe piaţa muncii

Grafic 17. Lucrează (%)

Cei mai mulţi dintre subiecţi nu lucrează. Mai puţin de o cincime declară explicit că ar fi angajaţi şi doar 3% din total lucrează cu carte de muncă.

Grafic 18. De ce nu lucraţi momentan (%)

Prezenţa slabă pe câmpul muncii este explicabilă prin factorii de context, indiferent de motivele invocate de cei intervievaţi. Faptul că mulţi dintre ei nu au nici un fel de instrucţie şcolară sau vreo calificare, faptul că le lipsesc actele de identitate şi problemele de sănătate se adaugă la dificultăţile greu de imaginat ale vieţii în stradă, care împiedică rutina minimă presupusă de încadrarea pe piaţa muncii.

15

Soluţii la problemele persoanelor fără adăpost Persoanele fără adăpost au solicitat (grafic 19), în ordinea descrescătoare a frecvenţei, următoarele servicii: -

Locuinţe de închiriat

-

Subvenţii, prestaţii

-

Locuri de muncă

-

Cantină socială

-

Asistenţă medicală

Grafic 19. De ce fel de ajutor aveţi nevoie? (% pentru “da”)

Specialiştii au identificat, la rândul lor, mai multe soluţii pentru situaţia persoanelor fără adăpost. - Trebuie identificate persoanele: sa aibă acte de identitate(la unele persoane se fac provizorii,pe un an,deoarece nu au un domiciliu stabil). - Intervenţie de urgenţă în centre de primire in regim de urgenta care sa aibă oameni pregătiţi profesional

16

- Sa fie făcută o evaluare psiho, socio,economica şi să se elaboreze planuri de intervenţie individualizate - Sa aibă acces la serviciile medicale care sa le acorde tot sprijinul, - Sa se înfiinţeze adăposturi specializate pe adulţi si copii ai străzii deoarece nu sunt suficiente, - Să se achiziţioneze/ construiască locuinţe sociale cu chirii reduse,costuri mici;centre de zi; - Copiii sa fie reintegraţi şcolar si social; pentru adulţirecalificare/reintegrare pe piaţa muncii; de exemplu prin ateliere protejate. - Copiii sau persoanele fără adăpost să-şi refacă legăturile/relatiile cu familia,cu rudele; sa aibă acces la serviciile sociale. Mai putem propune, pe baza rezultatelor anchetei, următoarele recomandări: Niveluri ale intervenţiei: prevenţie, intervenţie de urgenţă, ajustare (pentru trei categorii de persoane – aflaţi în risc, recent rămaşi fără adăpost, cei care sunt de mult timp în stradă) - Depistare timpurie a cazurilor noi şi intervenţie de urgenţă - Servicii de psihoterapie Din partea d-lui Ferencz, directorul azilului de noapte pentru persoane fără adăpost din Oradea , s-a propus un lanţul de intervenţie (propunerea s-a bucurat de acordul celorlalţi participanţi la discuţia cu specialiştii) : -

1. 2. 3. 4.

Centru de primire în regim de urgenţă (descriere, pe baza discuţiilor) Azil de noapte, cu max. 4 persoane în cameră Acces în cămine pentru vârstnici Locuinţe sociale cu chirii reduse

17

Analiza posibilitatăţii de reintegrare folosind indicatori subiectivi Chestionarul a cuprins un set de itemi destinaţi evaluării vieţii pe stradă şi a posibilităţilor de reintegrare într-o viaţă socială normală.

Grafic 20. Este adevărat că ...(% pentru "da")

Pe baza itemilor ai căror distribuţii le-am reprezentat în graficul 20, am calculat un indice al posibilităţii auto-evaluate de reintegrare. Scala are o fidelitate satisfăcătoare (alpha=0,615). Pentru a identifica factorii care influenţează posibilitatea auto-evaluată de reintegrare social, am construit mai multe modele de regresie. Acestea arată o influenţă, destul de slabă, dar notabilă: - Duratei situaţiei de lipsă de adăpost - Probleme familiale cauză a lipsei de adăpost Cu cât sunt mai mari indicatorii de mai sus, cu atât este mai dificilă reintegrarea. Astfel, rezultatele sugerează că: posibilitatea de reintegrare este inhibată de: adaptarea la condiţiile vieţii de pe stradă şi de abandonarea domiciliului ca strategie de evadare dintr-un context relaţional dificil. De aici reiese că, reintegrarea este cea mai dificilă în cazul persoanelor care au stat mult în stradă şi raportează probleme familiale ca şi cauză a situaţiei lor grave. Prima constatare confirmă corelaţii evidenţiate şi în alte cercetări (Stănculescu, Berevoescu, 2004; Hatos, Daragiu, Pop, idem). Trebuie să recunoaştem faptul că rezultatele pot fi afectate de diverse distorsiuni, mai ales de cazuri lipsă. Rezultatul intră în 18

contradicţie cu observaţia specialiştilor (în interviul de grup) care consideră că cel mai greu de reintegrat sunt tinerii post-instituţionalizat, cărora le lipsesc deprinderile de viaţă autonomă şi responsabilă. La rândul lor, specialiştii intervievaţi în grup, au identificat mai multe dificultăţi ale programelor de reintegrare socială a persoanelor fără adăpost: - beneficiarii nu suporta regimul din adapost, sunt obisnuiti sa traiasca in grup, in comunitatea lor si cu prietenii pe care si i-au format, iar sursa sigurantei lor este ca se ajuta reciproc unii pe altii si nu-si abandoneaza prietenii de o viata; - mai apar dificultati de colaborare cu comunitatile de provenienta,lipsa de interes a comunitatilor,a primariilor din judet,poate si din cauza lipsei de resurse,de fonduri,de oameni specializati pe nevoile celor fara adapost:asistenti sociali,medici,psohologi,asistenti medicali; - lipsa de continuitate a intervenţiei din cauza lipsei locuinţelor sociale; - incoerenţa şi incompetenţa autorităţilor în faţa nevoilor celor fără adăpost.

19

Concluzii Numărul de persoane fără adăpost din Oradea este de 120-150. Faţă de studiul din 2003 (Hatos, Daragiu, Pop, 2004) numărul nu se modifică semnificativ, în schimb sau produs transformări în structura populaţiei investigate, sporind puternic ponderea tinerilor post-instituţionalizaţi. Structura populaţiei de persoane fără adăpost reflectă momentul în care au ajuns în stradă, aspect corelat cu cauza pierderii adăpostului. Persoanele care au ajuns recent pe stradă sunt, în cele mai multe cazuri, tineri post-instituţionalizaţi, fiind mai ales romi şi români. În schimb, cei care au locuit pe stradă între 4 şi 7 ani acuză probleme familiale pentru situaţia lor. Cei care au stat pe stradă între 8 şi 12 ani prezintă o combinaţie de cauze multiple iar cei care au petrecut pe stradă mai mult de 12 ani acuză mai ales escrocherii imobiliare sau divorţuri. Aceştia sunt mai ales maghiari. Persoanele fără adăpost raportează o incidenţă îngrijorătoare a situaţiilor deviante, în cazul lor (28% declară consum frecvent de alcool, 18% declară probleme psihiatrice iar 10% au avut tentativă de suicid), sau cel al anturajului. În plus, viaţa în stradă îi expune la un mare risc de abuz. Jumătate dintre cei intervievaţi au fost ridicaţi de poliţie sau li s-au furat bunurile personale. Alungarea şi agresare este o experienţă trăită de aproape jumătate din lot. O cincime dintre cei anchetaţi a fost obligată să cerşească sau să fure. Capacitatea de integrare profesională a persoanelor fără adăpost este deosebit de redusă din mai multe cauze: au o stare de sănătate precară, majoritatea au maximum 7 clase absolvite, cei mai mulţi nu au nici o calificare, mai bine de jumătate dintre ei nu au acte de identitate. Având în vedere aspectele listate, la care se adaugă necazurile vieţii în stradă (riscurile, vezi mai sus, absenţa facilităţilor necesare păstrării unei igiene minime) este de înţeles de ce majoritatea nu lucrează deloc. Integrarea profesională presupune, în cazul lor, acoperirea nevoilor de bază de hrană, adăpost şi acces la tratamente medicale. Soluţiile propuse de persoane fără adăpost au vizat exact acoperirea nevoilor de bază. Propunerea cea mai fezabilă, având în vedere experienţele de cele mai multe ori eşuate de reintegrare socială a persoanelor fără adăpost, a venit de la directorul Azilului de Noapte care a propus instituţionalizarea în Oradea a unui lanţ de intervenţie cuprinzând: centru de primire în regim de urgenţă (descriere, pe baza discuţiilor), azil de noapte, cu maximum 4 persoane în cameră, acces în cămine pentru vârstnici, locuinţe sociale cu chirii reduse. Studiul statistic complex al evaluării subiective a posibilităţii de reintegrare socială arată că posibilitatea de reintegrare este inhibată de: adaptarea la condiţiile vieţii de pe stradă şi de abandonarea domiciliului ca strategie de evadare dintr-un context relaţional dificil. 20

21

Bibliografie Culic, I., 2004, Metode avansate în cercetarea socială, Polirom, Iaşi. Daragiu, L., Hatos, A., Pop, I., 2004, „Persoanele fără adăpost din Oradea”, în volumul colectiv Combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale, Editura Universităţii din Oradea, 2004, pp. 385-396. Stănculescu, M.S., Ionica Berevoescu (coord.), 2004, Sărac lipit, caut altă viaţă! Nemira. Bucureşti.

22