Extras Manual SOLAS

SECTIUNEA 1: ECHIPAMENTELE DE SALVARE

1.1 ADUNAREA LA POSTURILE DE URGENTA 1.1.1 Semnalele de urgenta 1.1.2 Instructiunile generale 1.1.3 Exercitiile de urgenta 1.1.4 Ce trebuie luat de pe nava in caz de abandon 1.1.5 Afisarea planurilor cu amplasarea echipamentelor de salvare 1.2 UTILIZAREA ECHIPAMENTELOR INDIVIDUALE DE SALVARE 1.2.1 Colacii de slavare 1.2.2 Vestele de salvare 1.2.3 Costumele desupravietuire 1.2.4 Mijloacele de protectie termica 1.3 FOLOSIREA MIJLOACELOR DE SEMNALIZARE PIROTEHNICA SI FUMIGENE 1.3.1 Generalitati 1.3.2 Rachetele de semnalizare cu parasuta 1.3.3 Faclele de mana 1.3.4 Geamandurile fumigene plutitoare 1.3.5 Masuri de precautie 1.3.6 Folosirea aruncatorului de bandula COMET 250 1.4 MANEVRAREA PLUTELOR DE SALVARE 1.4.1 Lansarea manuala. 1.4.2 Lansarea automata 1.4.3 Indreptarea plutei rasturnate 1.4.4 Urcarea pe pluta 1.4.5 Umflarea cu pompa 1.4.6 Reparatiile de urgenta 1.5 UTILIZAREA ACCESORIILOR DIN PLUTELE DE SALVARE 1.5.1 Inventarul plutelor de salvare 1.5.2 Instructiuni de utilizare a unor accesorii 1.6 FOLOSIREA EPIRB-ULUI SI SART-URILOR 1.6.1 Generalitati 1.6.2 Folosirea EPIRB-ului in caz de urgenta 1.6.3 Intretinerea EPIRB-ului 1.6.4 Folosirea SART-urilor in caz de urgenta 1.7 COMUNICATIILE DE PRIMEJDIE SI FOLOSIREA RADIOTELEFOANELOR VHF 1.7.1 Comunicatiile de primejdie 1.7.2 Procedurile de comunicatii 1.7.3 Ordinea de transmisie 1.7.4 Operarea radiotelefoanelor VHF 1.8 PROCEDURILE DE PRIM AJUTOR SI FOLOSIREA TRUSELOR MEDICALE 1.8.1 Generalitati 1.8.2 Folosirea truselor medicale de prim ajutor 1.8.3 Hipotermia 1.8.4 Inecul 1.8.5 Dermatitele 1.8.6 Arsurile 1.8.7 Ranile si fracturile 1.8.8 Contaminarea cu hidrocarburi 1.8.9 Amortirea si umflarea picioarelor 1.8.10 Deshidratarea 1.8.11 Lesinul 1.9 TEHNICILE DE SUPRAVIETUIRE IN PLUTELE DE SALVARE 1.9.1 La abandonarea navei

1.9.2 Mentinerea plutei in stare de plutire 1.9.3 Gospodarirea rezervelor si prevenirea pericolelor 1.9.4 Marirea sanselor de salvare 1.9.5 Comportamentul in plutele de salvare 1.9.6 Pregatirea pentru remorcare 1.9.7 Apropierea de tarm si debarcarea pe uscat 1.10 OPERATIUNILE DE SALVARE CU HELICOPTERUL 1.10.1 Generalitati 1.10.2 Sapanul de salvare 1.10.3 Cosul de salvare 1.10.4 Plasa de salvare 1.10.5 Targa de salvare 1.10.6 Scaunul de salvare 1.11 INTRETINEREA SI VERIFICAREA ECHIPAMENTELOR DE SALVARE

1.1 ADUNAREA LA POSTURILE DE URGENTA

1.1.1 SEMNALELE DE URGENTA Pe nava se dau urmatoarele semnale de urgenta cu soneriile de alarma: SITUATIA DE URGENTA INCENDIU GAURA DE APA OM LA APA ABANDON POLUARE INCETAREA ALARMEI

SEMNALUL SONOR --------------------- ---- ---- ---- ---- - - - - - - ---- ---- ---- - - -

DESCRIEREA SEMNALULUI Un sunet continuu foarte lung Doua sunete lungi si unul scurt (G) Trei sunete lungi (O) Sapte sunete scurte si unul lung Un semnal scurt, doua lungi si unul scurt (P) Trei sunete scurte (S)

Semnalele transmise prin soneriile de alarma se pot confirma verbal prin statia de amplificare, de catre ofiterul maritim de cart. Semnalele se pot repeta de mai multe ori, lasand intre ele un timp suficient pentru a nu se crea confuzii. Semnalul de abandon trebuie sa fie neaparat dublat de ordinul verbal dat de comandant sau de inlocuitorul lui.

1.1.2 INSTRUCTIUNI GENERALE Tot echipajul trebuie sa se familiarizeze imediat dupa ambarcare cu locurile de adunare si cu sarcinile individuale in caz de urgenta reiesite din rolurile navei. Pe nava, in locurile de adunare in caz de urgenta, in punctele de comanda, la locurile de munca, in salile de mese etc. trebuie sa fie afisate in mod vizibil rolurile de urgenta si instructiuni privind: • semnalele de urgenta; • caile de acces catre locurile de adunare in caz de urgenta; • metodele de imbracare a vestelor de salvare sau a costumelor de supravietuire. Fiecare membru al echipajului trebuie sa primeasca o fisa individuala de rol in care sa-i fie descrise in detaliu sarcinile pe care trebuie sa le indeplineasca in fiecare caz de urgenta. Cercetatorii si celelalte persoane care merg cu nava pentru prima data, inclusiv cele care se ambarca temporar, trebuie sa fie instruite de catre un ofiter responsabil in mod corespunzator, imediat dupa ce au urcat la bord, cu privire la urmatoarele probleme: • Necesitatea de a fi pregatiti pentru situatii de urgenta; • Necesitatea respectarii cu strictete a cerintelor din rolurile de urgenta ale navei si mai ales pe cele care se refera la: ¾ Comportamentul individual in fiecare situatie de urgenta; ¾ Locul de adunare si pluta de salvare care i-au fost repartizate fiecaruia dintre ei; ¾ Semnalele de urgenta; ¾ Procedurile de abandon ale navei. • Necesitatea de a raspunde prompt la semnalele de urgenta; • Cunoasterea locului in care se afla vestele de salvare sau costumele de supravietuire, ca si a metodelor de imbracare a lor; • Pericolele si metodele de a sari in apa de la inaltime, mai ales atunci cand se poarta vesta de salvare; • Amplasarea la bord a plutelor de salvare si caile de acces catre ele; • Necesitatea participarii la orice exercitii efectuate la bord pe durata cat se afla pe nava; • Masurile de prevenire a incendiilor. Fiecare persoana care participa la un exercitiu de abandon trebuie sa fie echipata corespunzator conditiilor exterioare si sa poarte vesta de salvare sau costumul de supravietuire.

Persoana care a descoperit un incendiu trebuie sa anunte imediat ofiterul de cart si sa lupte impotriva focului cu mijloacele disponibile. In imediata apropiere a plutelor de salvare, se vor afisa instructiunile de manevrare a acestora. Pe timpul noptii, puntea va fi iluminata in mod corespunzator cerintelor internationale in vigoare. Pe coridoarele si scarile navei se vor marca in mod clar traseele care duc spre plutele de salvare. Marcajele trebuie sa fie vizibile chiar si in conditii slabe ale iluminatului de avarie. Marcajele vor fi intretinute in mod corespunzator si nu vor fi mascate de afise, panouri sau alte obiecte care sa le acopere. Actiunile corespunzatoare atributiilor stabilite in rolurile de urgenta ale navei incep in momentul darii semnalelor de alarma si se termina la semnalul de incetare a starii de urgenta. Personalul care nu este cuprins in rolurile de urgenta ale navei va ramane ca rezerva la locurile de adunare si nu va pleca de acolo decat cu permisiunea responsabilului desemnat sau la incetarea alarmei. Toate comunicarile dintre echipele de urgenta se fac numai prin intermediul puntii de comanda. In cazul imposibilitatii de comunicare, se vor folosi mesageri.

1.1.3 EXERCITIILE DE URGENTA Pentru insusirea atributiilor cuprinse in rolurile de urgenta ale navei, pentru familiarizarea cu echipamentele si mijloacele de salvare individuale si colective, ca si pentru deprinderea de a actiona rapid si eficient in fiecare situatie de urgenta, comandantul va organiza periodic exercitii de urgenta, simuland diferite cazuri de sinistru, atat in timpul marsului, cat si cu nava stationand in port sau in rada, ziua si noaptea, astfel incat fiecare membru al echipajului sa participe lunar la cel putin un exercitiu de abandon si unul de incendiu. Exercitiile cu tot echipajul se vor executa in primele 24 de ore de la plecarea navei din port, daca mai mult de un sfert din echipaj nu a mai participat la un exercitiu de salvare pe nava in luna precedenta. Datele la care au loc exercitiile, detaliile despre modul lor de desfasurare, observatiile privind comportarea oamenilor si a echipamentelor navei, nivelul de pregatire, incadrarea in baremuri etc. vor fi consemnate in Jurnalul de bord si intr-un registru special al exercitiilor de urgenta. Fiecare exercitiu de abandon trebuie sa includa: • Mobilizarea personalului la locurile de adunare si asigurarea ca ei au receptionat in mod corect semnalul de abandon; • Mentinerea ordinii pe coridoare, scari si celelalte cai de acces; • Verificarea prezentei integrale a personalului si pregatirea pentru executarea sarcinilor din rolul de abandon; • Verificarea echiparii corespunzatoare a fiecarei persoane; • Simularea lansarii la apa a cel putin uneia dintre plutele de salvare.

1.1.4 CE TREBUIE LUAT DE PE NAVA IN CAZ DE ABANDON Chiar daca a fost dat semnalul de abandon, nimeni nu va parasi nava pana cand comandantul sau inlocuitorul lui nu a dat si un ordin verbal in acest sens. In cazul cand nava trebuie efectiv abandonata, fiecare membru al echipajului trebuie sa stie bine dinainte ce obiecte, echipamente sau documente trebuie sa ia cu sine in pluta de salvare. Pe cat posibil, n-ar trebui uitate: • statiile portabile radio VHF, EPIRB-ul si SART-urile; • hartile cu zona in care a survenit naufragiul; • documentele navei, inclusiv Jurnalul de bord, Jurnalul de masini, Jurnalul statiei radio si certificatele de clasa; • documentele individuale ale personalului ambarcat (carnetele de marinar, pasapoartele), inclusiv lista de echipaj;

Desi actiunile trebuie facute in graba, nu trebuie sa se intre in panica, ci se va proceda cu calm si in ordine.

1.1.5 AFISAREA PLANURILOR CU AMPLASAREA ECHIPAMENTELOR DE SALVARE Planurile navei privind amplasarea la bord a echipamentelor si mijloacelor de salvare individuale si colective trebuie afisate in locurile cele mai frecventate de echipaj: coridoare, puntea de comanda, careuri, saloane etc. La locurile de adunare in caz de urgenta se vor afisa instructiunile de lansare la apa a plutelor de salvare, de utilizare ale echipamentelor aflate la locurile respective sau alte proceduri adecvate. Rolurile navei trebuie reactualizate cu ocazia fiecarei schimbari in componenta echipajului. Ele vor fi intocmite conform unui model aprobat si vor fi afisate in principalele locuri frecventate de echipaj. Extrase dupa rolurile navei vor fi afisate si in cabinele membrilor echipajului care sunt cuprinsi in roluri. Este foarte important ca rolurile de urgenta sa fie alcatuite de asa maniera incat: • toate persoanele sa fie cuprinse in roluri; • fiecare persoana sa aiba sarcini principale numai pentru o singura situatie de urgenta, iar pentru celelalte sa fie de rezerva; • sa fie prevazute mijloacele de comunicatii intre puntea de comanda si sefii echipelor de interventie operativa.

1.2

UTILIZAREA ECHIPAMENTELOR INDIVIDUALE DE SALVARE

1.2.1 COLACII DE SALVARE Pe nava exista un numar de doisprezece colaci de salvare tip ARECA, in conformitate cu cerintele SOLAS si ale societatii de clasificare. In fiecare bord exista doi colaci prevazuti cu saula (mai lunga decat de doua ori inaltimea la care este dispus colacul deasupra liniei de plutire dar cel putin 27,5 m). Sase colaci de salvare (jumatate din numarul total) sunt echipati cu cate o geamandura luminoasa cu autoaprindere legata cu o saula de 2,5 m. Lampile cu autoaprindere trebuie sa arda continuu cu o intensitate luminoasa de cel putin 2 candele in toate directiile emisferei superioare sau sa emita descarcari luminoase cu o frecventa de cel putin 50 descarcari pe minut. Sursele de alimentare cu energie electrica trebuie sa le permita functionarea pe o durata de cel putin 2 ore. Lampile cu autoaprindere se activeaza automat in momentul contactului cu apa. Ele nu necesita operatiuni de intretinere pe durata de viata a colacului, de obicei de trei ani. Doi dintre colacii de salvare prevazuti cu lampi cu autoaprindere, amplasati cate unul in fiecare bord in exteriorul aripilor puntii de comanda, sunt echipati si cu semnale fumigene cu functionare automata, legate cu o saula adecvata de colacii respectivi (geamanduri combinate MOB). Semnalele fumigene se declanseaza automat la desprinderea geamandurii de nava si contactul cu apa, emitand un fum dens, de culoare oranj, la un debit constant, pe durata de cel putin 15 minute, atunci cand plutesc pe apa calma. Ele nu trebuie sa arda intr-o maniera exploziva sau sa produca flacari si sa nu poata fi scufundate de valuri. Geamandurile combinate dispuse in exteriorul aripilor puntii de comanda sunt folosite cu precadere pentru semnalizarea cazurilor de “om la apa” (Man Over Board).

Atunci cand s-a dat alarma de “om la apa”, procedura este urmatoarea: • Se opresc de urgenta masinile navei, avand grija ca omul din apa sa nu ajunga in zona elicei; • Se bandeaza carma in bordul in care a fost semnalat omul in apa, executandu-se in continuare o manevra adecvata (Butakov sau Williamson); • Se arunca geamandura combinata din bordul respectiv; • Se posteaza oameni pe locurile inalte ale navei, pentru localizarea si pastrarea contactului vizual cu cel din apa; • Se pregateste barca de serviciu pentru recuperarea omului cazut in apa.

1.2.2 VESTELE DE SALVARE Vestele de salvare sunt destinate sa-i mentina pe cei care le poarta intr-o pozitie sigura de plutire, sustinandu-le capul deasupra apei, chiar daca sunt in stare de inconstienta. Pentru a atrage atentia salvatorilor sau a celorlalti sinistrati aflati in apa, fiecare vesta are atasate in permanenta un fluier si o lampa de semnalizare. La bord se afla 55 veste de salvare, suficiente pentru toti cercetatorii, membrii echipajului si pentru personalul de cart, dispuse in cabine, saloane si la locurile de munca. Vestele de salvare sunt de tip ARECA VTY-2.1 (vezi figurile de mai jos).

Ordinea in care trebuie imbracata vesta de salvare este urmatoarea: 1. Se pune vesta in jurul gatului, cu gulerul in sus si pe spate; 2. Se prind pieptii intre ei prin suprapunerea velcroului; 3. Se prind chingile cu carabinierele rapide in jurul corpului si se inchid prin cataramele de reglare; 4. Se prinde chinga ce porneste de la partea inferioara printre picioare si se inchide printr-o carabiniera rapida, dupa ce in prealabil s-a facut reglajul acesteia. Pe timpul imbracarii, utilizarii sau dezbracarii este interzis contactul cu corpuri ascutite sau taioase, care pot duce la perforarea vestei si la deteriorarea umpluturii flotabile, facand-o neutilizabila. Dupa fiecare utilizare, vesta de salvare se controleaza si se curata de murdarii cu jet de apa dulce. Nu se vor folosi solventi organici. Uscarea vestei se va face pe un umeras, in incaperi aerisite, departe de surse de caldura sau de razele directe ale soarelui. Vestele de salvare trebuie pastrate in conditii corespunzatoare, evitandu-se contactul cu corpuri ascutite sau taioase, care le pot deteriora. Eventualele deteriorari minore ale vestei in timpul utilizarii se pot remedia prin coasere. Daca se constata deteriorari importante ale vestei de salvare (taieturi, intepaturi, rupturi etc.) sau modificari ale greutatii lor la scoaterea din apa, ele nu se vor mai folosi.

1.2.3 COSTUMELE DE SUPRAVIETUIRE Costumele de supravietuire (de protectie hidrotermica) sunt destinate sa-i mentina pe cei care le poarta intr-o pozitie sigura de plutire, protejandu-i totodata si impotriva racelii apei. In caz de incendiu, costumul poate proteja pentru scurt timp si impotriva flacarilor si caldurii. La bord exista 50 costume de tip ARECA – CEPAM, confectionate din neopren alveolar dublat cu jerseu pe ambele fete. Costumul de supravietuire trebuie sa poata fi imbracat fara ajutorul cuiva in mai putin de doua minute. Se recomanda ca imbracarea lui sa se faca afara si nu in cabine. El permite sarituri in apa de la cel mult 4,5 m si asigura o protectie termica suficienta pentru a se putea rezista minim 6 ore intr-o apa cu temperatura de 00 – 20 C. Datorita flotabilitatii sale pozitive si volumului important, cotumul de supravietuire poate impiedica iesirea din spatiile inchise inundate. De aceea, el se va imbraca de preferinta pe puntile deschise ale navei. Costumul de supravietuire se imbraca pe deasupra hainelor. Pantofii se vor descalta in prealabil. Pe sub gluga costumului se poate purta o boneta sau un fes; daca se considera necesar, se mai

pot pune pantaloni si tricouri suplimentare. Fazele imbracarii costumului de imersiune sunt urmatoarele: 1. Se deschid toate fermoarele etanse si de ajustare ale costumului; 2. Se introduce piciorul drept prin deschizatura fermoarului, in cracul respectiv; 3. Se introduce si piciorul stang in cracul celalalt; 4. Se ridica pe corp costumul; 5. Se introduce mana dreapta prin deschizatura fermoarului in maneca respectiva, dupa ce, in prealabil, a fost suflecata manseta; apoi se intoarce manseta la loc; 6. Se introduce umarul drept in costum; 7. Se introduce si cealalta mana in maneca respectiva, dupa ce, in prealabil, a fost suflecata manseta; apoi se intoarce manseta la loc; 8. Se introduce capul in cagula costumului; 9. Se inchide fermoarul etans; 10. Se umfla pernuta de sustinere a capului; 11. Se inchid fermoarele de ajustare; 12. Se pun manusile in maini.

Intretinerea costumelor necesita numai spalarea cu apa dulce si uscarea lor, dupa o eventuala folosire, precum si ungerea fermoarului cu sapun sau cu o unsoare neutra. Nu se vor folosi solventi sau alte chimicale pentru curatarea lui, care pot deteriora materialul sau lipiturile. O data pe luna, costumul se va despacheta si aerisi, pentru a se preveni mucegairea lui. Costumul nu se va tine langa surse de caldura sau la soare.

1.2.4 MIJLOACELE DE PROTECTIE TERMICA Mijloacele de protectie termica sunt destinate sa protejeze impotriva frigului persoanele slabite aflate in ambarcatiunile de salvare. Ele asigura protectia termica numai inpotriva aerului rece si sunt suficiente pentru cel putin 10 % din capacitatea plutelor de salvare, fiind depozitate in pungi etanse din interiorul acestora. Ele sunt confectionate astfel incat sa reduca pierderile calorice ale corpului uman prin convectie si evaporare. Ele trebuie sa poata fi imbracate sau dezbracate cu usurinta intr-o barca de salvare de persoane echipate deja cu vestele de salvare; ele mai trebuie sa poata fi scoase in apa in mai putin de doua minute, daca ii impiedica pe cei care le poarta sa inoate. Mijloacele de protectie termica sunt de tip TYRO si au o croiala specifica, asemanatoare unui sac de dormit. Pentru a fi imbracate (vezi figurile alaturate), ele trebuie mai intai sa fie scoase din punga de plastic si sa le se deschida fermoarul; din pozitie sezanda se introduc mai intai picioarele in sac, apoi se trag marginile acestuia pana in dreptul pieptului si se introduc bratele, dupa care se trage de cagula pana se acopera si capul. In final, se trage fermoarul, se strange si se leaga snurul cagulei, facandu-se cateva miscari de ajustare. Pentru a le dezbraca in apa, se deschide fermoarul si se desface snurul de strangere, se scoate cagula, se elibereaza bratele si se scoate sacul dand din picioare si inotand.

1.3 FOLOSIREA MIJLOACELOR DE SEMNALIZARE PIROTEHNICE SI FUMIGENE

1.3.1 GENERALITATI In scopul observarii eventualelor nave sau aeronave care ar trece prin apropiere, se va mentine o veghe continua, zi si noapte, iar pentru atragerea atentiei acestora se vor folosi mijloacele de semnalizare din dotare. Pe timpul zilei se vor folosi geamandurile fumigene plutitoare, oglinda de semnalizare si fluierul. Pe timpul noptii se vor folosi rachetele de semnalizare cu sau fara parasuta, faclele de mana, lanterna, proiectorul si fluierul. Rachetele de semnalizare si tortele pot fi folosite si ziua, insa nu pe lumina puternica si cu soarele in spate. Fiecare membru al echipajului trebuie sa cunoasca amplasarea si modul de utilizare al mijloacelor de semnalizare pirotehnice si fumigene. Semnalele pirotehnice si fumigene se folosesc numai la comanda sefului plutei de salvare. Ele se folosesc numai daca se stie ca operatiunea de cautare s-a pornit sau pentru atragerea atentiei vreunei nave sau aeronave care trece prin apropiere. Ele nu se vor folosi daca conditiile de vizibilitate fac improbabila observarea lor. Daca s-a auzit un zgomot de avion sau helicopter, se vor folosi cu precadere semnalele fumigene care sunt zarite cel mai bine din aer. Nu se vor folosi mijloacele de semnalizare daca nu exista siguranta ca acestea pot fi vazute. In zilele insorite, se va folosi cu precadere oglinda de semnalizare.

1.3.2 RACHETELE DE SEMNALIZARE CU PARASUTA Rachetele de semnalizare cu parasuta sunt alcatuite dintr-o racheta care se lanseaza la mare inaltime, o substanta care arde producand o lumina rosie puternica si o parasuta care incetineste caderea. Lumina trebuie sa persiste cel putin 30 secunde si trebuie sa fie vizibila de la cel putin 25 Mm. La bordul navei exista 24 de rachete rosii de tip COMET 1231, care ard cca. 40 secunde, au o intensitate luminoasa de 30.000 cd si sunt lansate la aproximativ 300 m inaltime. Rachetele sunt dispuse intr-un tub din material plastic, iar fiecare racheta este inchisa etans cu niste capacele care trebuie indepartate inainte de folosire. La lansare, reculul este foarte mic. Se va avea grija ca in apropiere sa nu se gaseasca materiale inflamabile. Pentru a fi lansata corect, racheta trebuie tinuta ferm in pozitie verticala, cat mai departe de corp, cu mana intinsa. Se desurubeaza capacul inferior, apoi se trage cu putere de sarma atasata de acesta, ferind fata. Racheta se aprinde si pleaca. Daca lansarea esueaza, racheta se va arunca imediat peste bord.

1.3.3 FACLELE DE MANA Facla luminoasa de mana este alcatuita dintr-o substanta combustibila care arde cu o flacara rosie sau alba foarte puternica si care este fixata pe un maner din lemn sau din plastic. Durata de ardere este de cca. un minut. La bordul navei exista 24 facle rosii de tip COMET 1328, care ard cca. 60 secunde cu o intensitate luminoasa de 15.000 cd. Faclele sunt dispuse intr-un tub din material plastic si au un maner rabatabil din sarma de otel; dupa rabaterea acestuia se va desuruba capacelul de la capatul opus si se va initia aprinderea prin frecare de scaparatoarea atasata de capacel. Aprinderea este intarziata cu cca. 2 secunde pentru ca flacara sa nu izbucneasca in fata purtatorului. Faclele se vor tine de manerul din sarma cu o mana cat mai sus, in bordul de sub vant si, pe cat posibil, in afara lui, pentru ca scanteile si fumul sa nu patrunda in nteriorul plutei.

1.3.4 GEAMANDURILE FUMIGENE PLUTITOARE Geamanadurile fumigene plutitoare se compun dintr-o cutie metalica inchisa cu un capac, care contine o substanta combustibila speciala, si un mecanism de aprindere. Ele produc un fum oranj foarte dens, fara flacara, timp de cateva minute. Geamandurile fumigene ale navei sunt de tip COMET, arzand cca. 4 minute. Geamandurile fumigene au forma unor cutii cilindrice metalice prevazute la un capat cu un capac. Declansarea mecanismului de aprindere se face prin desurubarea capacului si tragerea de inelul de care este legata o coarda. Dupa aprindere, geamandura fumigena trebuie aruncata in apa in bordul de sub vant, pentru ca fumul sa fie dus de vant cat mai departe. Ele pot fi aruncate fara nici o grija chiar daca apa este acoperita cu o pelicula de petrol.

1.3.5 MASURI DE PRECAUTIE Inainte de folosirea mijloacelor de semnalizare pirotehnice si fumigene, se vor citi cu atentie instructiunile lor de utilizare, respectandu-le intocmai. Mijloacele pirotehnice nu se vor lansa niciodata de pe puntea superioara a navei daca pe ea se afla vagoane sau autovehicule care transporta materiale inflamabile sau explozive; daca se lanseaza de pe puntile suprastructurii se va avea grija ca directia lor de lansare sau vantul sa nu le aduca accidental spre aceasta. Se vor identifica cu precizie pozitiile in care trebuie tinute in mana aceste mijloace de semnalizare. Se vor feri celelalte persoane din apropiere atunci cand se declanseaza semnalele. Dupa actionarea dispozitivelor de aprindere, se va astepta timp de cateva secunde pana la declansarea aprinderii lor. In nici un caz, nu se va privi in interiorul rachetei de semnalizare, daca aceasta nu a pornit imediat, ci se va arunca in apa cat mai departe.

1.3.6 FOLOSIREA ARUNCATORULUI DE BANDULA COMET 250 Nava este prevazuta cu patru aruncatoare de bandula capabile sa arunce o bandula cu suficienta precizie la o departare de cca. 250 m. Sarcina de rupere a saulei trebuie sa fie de cel putin 2 kN. Aruncatorul de bandula COMET 250 este constituit dintr-un dispozitiv de aruncare, o saula de cca. 275 m si o racheta. Aruncatorul de bandula trebuie pastrat intr-un loc usor accesibil in caz de urgenta, ferit de intemperii. Inainte de folosirea aruncatorului de bandula, se vor citi cu atentie descrierea si instructiunile lui de utilizare, pentru a se asigura o functionare corecta a acestuia si a se evita unele accidente. Este interzisa lansarea rachetei fara ca saula sa fie legata intre racheta si nava. Se va folosi numai saula furnizata de COMET, care este introdusa in compartimentul special al lansatorului. Nu se vor lansa rachete avand termenul de valabilitate – marcat pe ele – expirat. Rachetele expirate nu vor fi

inlocuite decat cu altele originale si de acelasi tip, furnizate de COMET. Daca aruncatorul de bandula prezinta urme vizibile de lovituri, nu va fi folosit sub nici un motiv. Pentru lansarea bandulei, se va proceda in felul urmator: 1. Se scoate capacul frontal al cutiei in care se afla saula; se leaga capatul verde al saulei de un punct fix si rezistent al navei, iar capatul rosu de racheta; 2. Se scoate inelul rosu de siguranta de pe manerul rotativ; 3. Se orienteaza lansatorul spre tinta, inclinandu-l in sus la cca. 300, avand grija ca pe directia de lansare sa nu existe vreun obstacol sau vreo persoana; 4. Se tine bine lansatorul cu o mana pe manerul fix, iar cu cealalta se invarte manerul rotativ al lansatorului spre stanga sau spre dreapta, pana cand racheta porneste. La folosirea aruncatoarelor de bandula, se vor avea in vedere urmatoarele precautii: • se va alege cu grija locul de lansare, astfel ca racheta sa nu se loveasca si sa ricoseze de eventualele obstacole; • se va tine cont de actiunea vantului asupra traiectoriei rachetei si asupra saulei desfasurate. • nu se va lansa bandula cu racheta asupra unui tanc petrolier (acesta trebuie sa aiba arborat in varful catargului pavilionul nr. 3 din Codul international de semnale, pe timp de zi, iar noaptea sa aiba o lumina rosie in varful catargului) sau atunci cand zboara prin apropiere helicoptere! • pe cat posibil, nava care arunca bandula trebuie sa vina in bordul din vant al navei care o primeste. In caz de rateu, se va mentine inca cel putin 30 s aruncatorul de bandula orientat spre directia obiectivului, dupa care se va scoate racheta din el tragand de cablul de otel al acesteia, avand grija ca operatorul sa stea mereu in spatele lansatorului. In nici un caz, nu se va indrepta aruncatorul de bandula catre persoane, chiar daca racheta este scoasa sau folosita. Rachetele de bandula nu se vor folosi cu alte tipuri de lansatoare si nici cu alte tipuri de bandula. Ele nu se vor folosi fara bandula sau cu bandule vechi ori stricate.

1.4 MANEVRAREA PLUTELOR DE SALVARE

Nava este prevazuta cu 6 plute de salvare pentru 25 de persoane, 4 de tip SURVIVA si 2 de tip ZODIAC, dotate cu inventar complet de urgenta tip A, in conformitate cu cerintele SOLAS si ale societatilor de clasificare. Toate plutele au dispozitive hidrostatice de declansare automata model HAMMAR H-20 care asigura eliberarea lor din postamente, in cazul scufundarii navei, atunci cand adancimea apei depaseste 4 m.

1.4.1 LANSAREA MANUALA Lansarea manuala se foloseste numai atunci cand se dispune de suficient timp pentru manevrarea containerului plutei. Inainte de operare, se verifica daca capatul barbetei este legat bine de postamentul plutei sau de dispozitivul hidrostatic de declansare automata. Se desface piedica alunecatoare a carligului chingilor de legare a plutei pe postament, apoi pluta este aruncata peste bord. In timpul caderii, barbeta se intinde si actioneaza dispozitivuil de umflare rapida cu bioxid de carbon. Pluta va ramane legata de nava cu barbeta, pana cand aceasta din urma va fi taiata.

1.4.2 LANSAREA AUTOMATA Lansarea automata se foloseste atunci cand nu mai este suficient timp pentru a desface piedica si a arunca manual containerul peste bord. In astfel de situatii, pluta se desprinde singura si in mod sigur de nava.

In momentul cand nava se scufunda si atinge o adancime de aproximativ 3 – 4 m, presiunea apei actioneaza asupra membranei mecanismului dispozitivului hidrostatic de eliberare, smulgand

boltul de siguranta si eliberand containerul care va tinde sa pluteasca datorita flotabilitatii sale pozitive. In acest caz, deoarece postamentul containerului se scufunda odata cu nava, barbeta se intinde si actioneaza dispozitivul de umflare cu bioxid de carbon. Desi nava si pluta sunt legate temporar cu barbeta, o saula subtire de siguranta este prevazuta la capatul barbetei si care se va rupe la o forta de 70 -100 kg. In nici un caz, barbeta nu trebuie taiata.

1.4.3 INDREPTAREA PLUTEI RASTURNATE

Daca pluta este rasturnata, ea se poate intoarce foarte usor apucand de parama de indreptare si, punand picioarele pe marginea plutei in dreptul buteliilor de bioxid de carbon, se va trage printr-o balansare pe spate.

1.4.4 URCAREA PE PLUTA Dupa ce pluta este umflata pe jumatate, se poate incepe urcarea pe ea a persoanelor aflate in apa, una cate una. La urcarea pe pluta, tenda de la intrare se da la o parte permitand accesul usor in interior. Persoanele care au urcat deja le vor ajuta sa urce pe cele aflate in apa, mai ales in cazul celor ranite sau epuizate.

1.4.5 UMFLAREA CU POMPA Fiecare tub de aer al plutei, inclusiv cele din podea, sunt prevazute cu o valvula din cauciuc astupata cu un dop. In cazul unor pierderi de presiune intr-un tronson, se va cupla pompa manuala de aer la valvula tronsonului respectiv. Pentru a se preveni pierderile de aer la cuplarea pompei, valvula se va indoi stranguland tubul acesteia. Se va pompa pana la atingerea presiunii dorite. Daca presiunea este prea mare intr-un tronson, se va desface dopul valvei tronsonului respectiv, scazand presiunea la valoarea dorita.

1.4.6 REPARATII DE URGENTA Fiecare pluta are o trusa pentru reparatii de urgenta care se pot face si atunci cand pluta este umflata si se afla pe mare. Pentru repararea unor mici intepaturi, taieturi sau gauri in peretele de cauciuc al plutei, se va proceda in felul urmator: • Se astupa gaura folosind cel mai potrivit dintre dopurile conice de lemn; • Se curata si se usuca perfect suprafata din jurul gaurii; • Se aplica un strat subtire de adeziv de cauciuc pe suprafata din jurul gaurii si pe peticul de cauciuc, croit in prealabil cu foarfeca in mod corespunzator; • Dupa uscarea primului strat de adeziv, se repeta operatiunea inca de doua ori, asteptatnd uscarea completa a stratului precedent; • Se scoate dopul de lemn si se aplica rapid peticul pe zona de reparat, apasand uniform si cu putere; • Daca marginile peticului nu s-au lipit de jur imprejur, se va introduce putin adeziv cu o spatula sub conturul peticului si se va definitiva lipirea dupa procedura descrisa mai sus.

1.5 UTILIZAREA ACCESORIILOR DIN PLUTELE DE SALVARE

1.5.1 INVENTARUL PLUTELOR DE SALVARE Plutele de salvare sunt dotate cu echipamentele cerute de reglementarile SOLAS 1974 si cele ale societatilor de clasificare. De cele mai multe ori, toate obiectele sunt introduse in doi saci, unul pentru apa potabila, celalalt pentru accesorii. Echipamentul minim al plutelor de salvare pentru 25 de persoane, conform inventarului de tip A, este prezentat in tabelul urmator.

Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26

Cantit. 1 1 1 2 2 2 3 1 set 1 4 6 2 1 1 1 1 1 25 40 l 1 125 3 1 1 1 1

Caracteristici principale

10.000 kJ/pers. 1,5 l /pers. 6 / pers.

Denumirea articolului Minicolac de salvare cu parama plutitoare de 30 m Cutit plutitor Ispol plutitor Bureti Ancore plutitoare cu parama de 30 m Padele plutitoare Deschizatoare de conserve Trusa medicala de prim ajutor Fluier de semnalizare Rachete de semnalizare cu parasuta Facle de mana pentru semnalizare Geamanduri fumigene Lanterna electrica etansa cu piese de rezerva Reflector radar Oglinda de semnalizare Tabela impermeabila cu semnalele de salvare Trusa de pescuit Ratii de hrana Apa potabila imbuteliata in cutii Vas gradat Doze de pastile impotriva raului de mare Mijloace de protectie termica pentru 10% din pers. Trusa de reparatii Pompa manuala Manual de supravietuire Manual cu procedurile de urgenta

1.5.2 INSTRUCTIUNI DE UTILIZARE A UNOR ACCESORII Cutitul plutitor Cutitul plutitor este amplasat la intrarea in barca sau in pluta de salvare. Ele este folosit pentru a taia barbetele sau paramele de legatura cu nava. Pentru a nu fi pierdut, ele este legat cu o saula. Ispolul si buretii Ispolul si buretii sunt destinati golirii apei din interiorul plutei. Daca cantitatea de apa este mare, se foloseste ispolul, iar daca este mica, buretii. Colacul de salvare cu parama Este folosit pentru a ajuta persoanele in dificultate aflate in apa in apropierea plutei de salvare sa ajunga la pluta. Bateriile cu amorsare in apa de mare In imediata vecinatate a intrarii pe pluta, intr-un buzunar special se afla un set de baterii care trebuie scufundate in apa de mare pentru a produce curent electric. Ele alimenteaza lampa pilot de deasupra plutei si lampa de iluminare din interior. Ele asigura alimentarea celor doua lampi timp de minim 12 ore. Oglinda de semnalizare Este folosita pentru semnalizare pe timpul zilei, atunci cand este soare. Cu ajutorul ei se directioneaza razele solare catre o nava sau aeronava. Se tine vizorul cu mana stanga, se intinde cordonul, iar cu mana dreapta se tine oglinda astfel incat, privind prin orificiul din mijlocul ei, sa se localizeze tinta. Se orienteaza oglinzile in asa fel incat pe vizor sa apara striurile de pe fata oglinzii, iar razele soarelui sa fie indreptate catre tinta. Pe timp senin, lumina reflectata de oglinda poate fi zarita de la 30 km. Ancora de furtuna Este folosita pentru incetinirea derivei ambarcatiunii de salvare sau pentru ca aceasta sa tina la capa pe timp de furtuna. Ancora de furtuna se compune dintr-un fel de parasuta patrata sau tronconica, confectionata din tenda sau dintr-o alta tesatura rezistenta, care se leaga cu o saula lunga de 25-30 m de un punct rezistent al ambarcatiunii de salvare. Prin legarea ancorei de furtuna de diferite puncte ale plutei, se poate realiza o pozitionare variabila a deschiderii plutei de salvare fata de vant, asigurandu-se fie o protectie sporita, fie o ventilatie sporita. De ancora de furtuna se poate atasa o punga speciala care se umple cu ulei, permitand scurgerea controlata a acestuia, imprastierea lui de vant in jurul plutei si calmarea relativa a valurilor. Pentru un efect optim, se va regla distanta la care se leaga ancora de furtuna fata de pluta.

1.6 FOLOSIREA EPIRB-ULUI SI SART-URILOR

1.6.1 GENERALITATI

Radiobalizele de indicare a pozitiei in caz de urgenta (Emergency Position Indicating Radio Beacon – EPIRB) sunt destinate pentru situatiile de primejdie pe mare, in vederea declansarii immediate a operatiunilor de cautare si salvare (Search and Rescue – SAR). Ele functioneaza in conjunctie cu un sistem de sateliti si de statii specializate de pe uscat, ca parte esentiala a sistemului GMDSS. Transponderele radar pentru cautare si salvare (Search and Rescue Radar Transponder – SART) emit un semnal de raspuns numai atunci cand intra in raza de actiune a unui radar, in cadrul aceluiasi sistem GMDSS. Ele apar distinct pe ecranul radarului navelor sau aeronavelor care cauta urmele sinistrului. EPIRB-ul si cele doua SART-uri ale navei intrunesc toate cerintele constructive si functionale ale SOLAS si ale societatilor de clasificare, ca si toate reglementarile IMO in materie (GMDSS). Amplasarea si montarea balizelor pe nava respecta atat cerintele de mai sus, cat si pe cele ale producatorilor respectivi. In momentul scufundarii navei, radiobaliza EPIRB se detaseaza automat din suportul ei, se ridica la suprafata apei si transmite o serie de semnale radio de primejdie. Radiobaliza poate fi desprinsa si manual din suportul ei pentru a fi aruncata in apa sau luata intr-o pluta de salvare. O saula lunga de 8 m permite legarea radiobalizei de pluta de salvare sau de o persoana aflata in apa. Daca situatia de primejdie a navei nu implica scufundarea ei, radiobaliza poate fi activata si pe suportul ei.

In aceleasi circumstante, transponderele SART se desprind manual din suportii lor si se iau in ambarcatiunile de salvare. In momentul activarii sale automate sau manuale, radiobaliza EPIRB emite un semnal radio de primejdie pe frecventa de 406 MHz, pentru identificare si localizare prin sistemul de sateliti, precum si un semnal pe frecventa de 121,5 MHz, pentru localizarea prin radarele fortelor aeronavale de cautare si salvare. O lumina intermitenta, care trebuie sa dureze cca. 48 de ore, confirma functionarea corecta a radiobalizei. In mod similar, transponderele SART, care pot fi activate insa numai manual, sunt pregatite pentru a sesiza orice fascicol radar pentru a emite semnalul de raspuns. O lumina intermitenta arata functionarea lor in asteptare, iar un semnal sonor (beep) fapul ca au fost deja descoperite. Montarea, intretinerea, testarea si utilizarea EPIRB-urilor si SART-urilor se vor face in conformitate cu manualele sau instructiunile producatorilor respectivi. Se va avea o grija deosebita la remontarea lor corecta dupa o eventuala folosire sau testare, pentru a se evita alarmele false.

1.6.2 FOLOSIREA EPIRB-ULUI IN CAZ DE URGENTA Radiobaliza EPIRB cu care este prevazuta nava este de tip SAILOR 406 si are instructiuni de operare clar afisate pe corpul ei. Radiobaliza este amplasata in aripa exterioara Tb a puntii de comanda.

ATENTIE: Activarea si transmisia semnalelor este permisa numai in cazuri de pericole grave si iminente! Exista doua moduri de operare a radiobalizei: 1. operarea automata; 2. operarea manuala.

Operarea automata se foloseste atunci cand nava se scufunda rapid si nu mai este timp pentru a desprinde radiobaliza din suportul ei si a o lua intr-una din plutele de salvare. Odata cu scufundarea navei, presiunea apei actioneaza un dispozitiv hidrostatic care taie cuiul de siguranta confectionat din material plastic, avand drept consecinta deschiderea capacului si ejectarea radiobalizei din suport datorita unui arc. Flotabilitatea pozitiva a acesteia face ca ea sa pluteasca liber si sa se ridice la suprafata apei. Suportul din plastic este prevazut la partea sa inferioara cu un stift cu magnet. In momentul cand radiobaliza scapa din suport, absenta magnetului declanseaza transmisia radio. Emisia pe frecventa de 121,5 MHz porneste imediat, iar cea pe frecventa de 406 MHz dupa cca. 50 secunde, timp necesar pentru incalzirea cristalului. In acest timp, o lampa stroboscopica de culoare rosie clipeste intermitent cu o frecventa de 23 sclipiri pe minut aratand ca radiobaliza emite pe 121,5 MHz, urmata de o iluminare continua de 2 secunde la fiecare 50 secunde, atunci cand ea emite pe 406 MHz. Transmisia poate fi oprita prin scoaterea radiobalizei din apa, dupa care se asteapta cel putin 8 secunde pentru uscarea contactelor de apa; daca lampa rosie continua sa clipeasca, se va deplasa cursorul de activare spre dreapta, apoi se va apasa si elibera butonul READY aflat pe spatele radiobalizei; daca si atunci lampa mai clipeste, insemna ca exista un defect al radiobalizei. Operarea manuala se foloseste atunci cand exista o situatie de urgenta care necesita salvare imediata, dar care nu implica neaparat scufundarea navei. Operarea manuala se produce odata cu scoaterea radiobalizei din suportul ei, dupa care se rupe eticheta care sigileaza contactul manual de pe spatele acesteia, se comuta cursorul de activare spre stanga si se apasa butonul ON, avand drept consecinte toate secventele aratate la operarea automata. Radiobaliza trebuie scoasa complet din suportul sau si se recomanda ca antena ei sa fie tinuta cat mai departe de obiectele metalice care ar putea sa o ecraneze. Pe cat posibil, se recomanda ca radiobaliza sa fie activata manual si luata intr-una din plutele de salvare, intrucat ea semnalizeaza locul in care se afla sinistratii si nu locul accidentului. Pentru aceasta, radiobaliza este prevazuta cu o saula prinsa de ea, cu care poate fi legata de pluta de salvare, in stare de plutire. Si in acest caz, transmisia radio poate fi oprita ca in cazul precedent sau prin reasezarea radiobalizei in suportul ei.

1.6.3 INTRETINEREA EPIRB-ULUI Dezarmarea si dezactivarea EPIRB-ului, dupa ce si numai daca nu mai este nevoie de el, se va face numai in conformitate cu instructiunile producatorului respectiv. Lunar, se recomanda sa se efectueze cate un autotest al radiobalizei pentru a exista garantia ca ea functioneaza corect. Se va avea o grija deosebita ca testarea radiobalizei sa nu produca alarme false. La fiecare cinci ani se vor schimba bateriile, tinand cont de termenul lor de valabilitate marcat spatele domului transparent. Radiobaliza defecta sau avariata va fi trimisa pentru reparatii numai la producatorul ei sau la un centru autorizat pentru reparatii si service. Pentru prevenirea alarmelor false, EPIRB-ul trebuie sa fie mai intai dezarmat si apoi scos din suportul lui. Daca se considera ca un mesaj de primejdie a fost transmis din greseala, el trebuie imediat anulat contactand cea mai apropiata statie MRCC, prin radio sau prin radiotelefon, iar apoi alarma falsa trebuind confirmata si in scris, prin fax, atat catre statia MRCC, cat si catre companie.

1.6.4 FOLOSIREA SART-URILOR IN CAZ DE URGENTA Nava este prevazuta cu doua transpondere radar de tip SAILOR SART. Transponderele lucreaza in banda de 9 GHz, au o autonomie de 96 ore in asteptare plus inca cel putin 8 ore de transmisie atunci cand sunt interogate, sunt etanse, plutesc si au o scurta saula (infasurata pe o naveta) cu care pot fi legate de pluta de salvare, astfel ca pot fi usor recuperate in cazul caderii lor accidentale in apa. Ele sunt amplasate pe puntea de comanda in doi suporti speciali montati pe perete, in timonierie.

In caz de urgenta, transponderele vor fi desprinse din suportii lor si vor fi luate in ambarcatiunile de salvare. Operarea lor este foarte simpla si nu depinde de locul in care ele se afla. Cu toate acestea, deoarece este necesara o inaltime de cel putin 1 m deasupra nivelului apei pentru a putea lucra corect, ele se vor suspenda in pozitie verticala de cel mai inalt punct al plutei de salvare, cu ajutorul catargului atasat la partea superioara a SART-ului. Pentru operare, se activeaza SART-ul conform instructiunilor de pe el, apoi se scoate capacul negru superior de pe catargul telescopic, care se aduce la lungimea maxima si se blocheaza prin rasucire, dupa care se scoate prin orificiul special din tavanul barcii de salvare, iar catargul se fixeaza la baza intr-un buzunar special si se leaga de suportul tavanului plutei de salvare. Functionarea corecta este atestata de o lampa rosie de control care clipeste la fiecare 2 secunde, amplasata deasupra comutatorului. Daca la un moment dat lampa incepe sa arda continuu si se mai aude si un semnal sonor intermitent (beep) la fiecare 2 secunde, inseamna ca transponderul a intrat in raza de actiune a unui radar. Pentru a testa periodic starea de functionare a transponderului, el se va amplasa in bataia unei antene radar in functiune. Se introduce proba test cu grija in orificiul din centrul butonului de activare, avand grija ca sa nu se rupa eticheta de siguranta. Prin apasarea probei test, se activeaza ciclul de testare, iar pe ecranul radarului trebuie sa apara semnalul caracteristic; lampa rosie de control a SART-ului trebuie sa clipeasca intermitent fara ca sa se auda si semnalul sonor; in caz contrar, exista o defectiune sau bateriile sunt epuizate. Dupa testare, se reintroduce proba test in orificiul din spatele butonului de activare si se impinge pana cand lampa se stinga, dupa care se reaseaza transponderul in suportul sau. Ca lucrari de intretinere, se prevede doar inlocuirea periodica a bateriilor, la intervalele si dupa procedurile prescrise de producator (5 ani).

1.7 COMUNICATIILE DE PRIMEJDIE SI FOLOSIREA RADIOTELEFOANELOR VHF PORTABILE

1.7.1 COMUNICATIILE DE PRIMEJDIE Comunicatiile de primejdie se refera la acele radiocomunicatii care, dupa ce a fost transmis apelul de sinistru, sunt efectuate prin statiile radio existente la bord atunci cand asupra navei planeaza un pericol grav si urgent. Ele consta in toate mesajele necesare pentru salvarea imediata a celor aflati in primejdie. Statia de radio-coasta sau statia mobila care receptioneaza un apel de primejdie trebuie sa raspunda in conformitate cu procedurile regulamentare. Statia mobila cea mai apropiata si situata intr-o pozitie convenabila pentru acordarea imediata a asistentei de salvare pentru statia mobila aflata in primejdie, va informa direct sau indirect statia in primejdie despre indicativul sau, pozitia si viteza cu care de indreapta spre ea, precum si timpul aproximativ in care va ajunge la locul sinistrului.

1.7.2 PROCEDURILE DE COMUNICATII Apelul de primejdie si mesajele ulterioare vor fi transmise numai la ordinul expres al comandantului sau al persoanei care il inlocuieste la comanda. Semnalul de primejdie Semnalul de primejdie emis de statiile radio ale navei va fi folosit numai atunci cand nava se afla intr-un pericol grav si iminent si cere salvare imediata. Semnalul de primejdie transmis prin radiotelefon va fi sub forma cuvantului MAYDAY. Apelul de primejdie Apelul de primejdie are prioritate absoluta de transmitere fata de toate celelalte comunicatii radio. In consecinta, toate statiile radio care urmaresc apelurile de primejdie trebuie sa intrerupa imediat orice alte comunicari ce ar putea sa interfereze cu apelul de primejdie si sa-si continue urmarirea pe frecventa folosita pentru emisie. De notat ca apelul de primejdie nu se face catre o statie radio anumita, ci catre toate statiile care pot receptiona chemarea. Apelul de primejdie transmis prin radiotelefon se va face in secventele urmatoare: • Semnalul de primejdie MAYDAY de trei ori • Cuvintele THIS IS (acesta este) o data • Indicativul statiei care cheama de trei ori Informatiile de primejdie Pentru informarea celor care au receptionat apelul de primejdie si pregatirea adecvata a actiunilor de salvare, se vor mai transmise si unele date strict necesare. Informatiile de primejdie transmise prin radiotelefon: • Semnalul de primejdie MAYDAY; • Indicativul de apel al statiei radio a navei sau codul de identificare; • Pozitia statiei, natura primejdiei si starea navei, tipul salvarii cerute si orice alta informatie strict necesara. De notat faptul ca pozitia statiei trebuie sa fie data in conformitate cu regulile internationale1, specificand latitudinea si longitudinea. Cu toate acestea, daca circumstantele permit, ea mai poate fi data si sub forma relevmentului adevarat si a distantei fata de repere fixe identificabile pe harta.

1

In conformitate cu Rezolutia A.851(20) General principles for ship reporting systems and ship reporting requirements, including guidelines for reporting incidents involving dangerous goods, harmful substances and/or marine polutants, din 27.11.1997.

1.7.3 ORDINEA DE TRANSMISIE Prin radiotelefon: 1. Semnalul de primejdie; 2. Apelul de primejdie; 3. Informatiile de primejdie. Daca situatia nu permite pierderea timpului, in comunicatiile de primejdie prin radiotelefon se poate omite pozitia intaia. Comunicatiile de urgenta trabuie sa fie facute incet si clar, prin pronuntarea distincta a fiecarui cuvant, in scopul usurarii dictarii.

1.7.4 OPERAREA RADIOTELEFOANELOR VHF Pentru efectuarea comunicatiilor de urgenta, in ambarcatiunile de salvare se vor lua cele trei radiotelefoane portabile VHF de tip SRH-250 NAVICO cu care este prevazuta nava. Pentru operare, se va proceda in felul urmator: • Se pune aparatul in functiune apasand butonul ON (1); • Se selecteaza canalul 16 apasand butonul de selectare (9) pana cand pe ecran apare cifra respectiva; • Se alege puterea de transmisie cu butonul (4); • Se regleaza nivelul sonor cu butoanele de volum (5 mai tare si 6 mai incet)); • Se regleaza nivelul zgomotului de fond cu butoanele de squelch (8 si 11), daca este cazul, pana la valoarea minima; se va avea grija ca nivelul de squelch sa nu fie prea mare, caci se inrautateste receptia semnalelor slabe; • Pentru transmisia apelului de primejdie, se apasa tasta (2) PTT (Push To Talk) si se repeta cuvantul MAYDAY de trei ori, apoi cuvintele THIS IS, o data, dupa care se spune indicativul de apel al navei, numele navei sau alt cod de identificare a statiei in primejdie, repetat de trei ori; in final se elibereaza tasta PTT, asteptand un raspuns. Daca nu se primeste nici un raspuns in primele minute, se repeta apelul de primejdie. Daca nu se primeste vreun raspuns nici dupa mai multe apeluri, se poate incerca si pe alte canale, de obicei 6 sau 13, actionand butoanele de cautare (10 in sus si 13 in jos)pana cand canalul dorit este afisat pe ecran. Daca s-a receptionat un mesaj de confirmare a primirii apelului de primejdie, se vor transmite informatiile de primejdie: • Se apasa tasta PTT si se spune cuvantul MAYDAY; • Se da indicativul de apel al navei, numele navei sau alt cod de identificare a statiei in primejdie; • Se indica pozitia; • Se specifica tipul situatiei de urgenta; • Se precizeaza felul asistentei solicitate; • Se dau orice alte informatii care ar putea usura operatiunile de salvare; • In final, se elibereaza tasta PTT. Daca s-a intrat pe un canal comercial sau de control de trafic, se va folosi semnalul MAYDAY la inceputul mesajului radio. Daca se cere tacere in eter, se vor folosi cuvintele SILENCE MAYDAY.

1.8 PROCEDURILE DE PRIM AJUTOR SI FOLOSIREA TRUSELOR MEDICALE DE PRIM AJUTOR

1.8.1 GENERALITATI Procedurile de prim ajutor descrise mai jos se refera la cele care pot fi acordate reciproc in plutele de salvare, chiar de catre personal necalificat, atunci cand mijloacele de interventie sunt precare, iar conditiile in care se desfasoara sunt dificile. Bineinteles ca aceste proceduri pot fi aplicate si in alte situatii, cum ar fi de exemplu cele de recuperare de pe mare a unor supravietuitori, in cadrul unor operatiuni de salvare. De regula, primul ajutor trebuie acordat cu prioritate celor care sangereaza puternic, cautandu-se a se opri hemoragia cu garouri, pansamente sterile compresive etc. Persoanelor fara cunostinta li se va face respiratie artificiala si, daca este cazul, masaj cardiac extern. Lipsa pulsului si a respiratiei nu inseamna neaparat decesul persoanei in cauza. Din experienta unor cazuri anterioare, s-a considerat ca situatiile cele mai frecvente cand sunt necesare proceduri de prim ajutor care sa poata fi aplicate de sinistratii dintr-o ambarcatiune de salvare, sunt urmatoarele: • hipotermia, cauzata fie de stationarea indelungata in apa, fie de expunerea prelungita la frig si intemperii, in lipsa unor mijloace adecvate de protectie termica; • inecul, cauzat de asfixia prin patrunderea apei in caile respiratorii; • dermatitele, cauzate de expunerea prelungita la razele solare, vant, stropi sarati, intemperii etc.; • arsurile, suferite in diferite imprejurari; • ranile si fracturile diverse; • contaminarea cu hidrocarburi; • amortirea si umflarea picioarelor; • deshidratarea; • lesinul. Pentru cazurile grave, in mesajul de primejdie se vor furniza si informatiile necesare pentru ca echipa de salvare sa fie pregatita pentru acordarea unui ajutor medical calificat.

1.8.2 FOLOSIREA TRUSELOR MEDICALE DE PRIM AJUTOR Trusele medicale de prim ajutor existente in dotarea ambarcatiunilor de salvare contin un inventar minim de articole de urgenta, necesare numai pentru cazurile generale si usoare de interventie (bandaje, pansamente sterile, leucoplast, ace de siguranta, foarfeci, pense, unguente oftalmice si de piele, sedative, antispastice, laxative etc.). Dat fiind numarul limitat de asemenea articole, folosirea lor se va face cu mult discernamant si numai cu aprobarea sefului ambarcatiunii. Pentru completarea articolelor medicale din aceste truse, se recomanda ca personalul sa ia cu el, atunci cand paraseste nava, cat mai multe medicamente de uz general si tot felul de articole sanitare din dotarea punctelor medicale organizate pe nava. Cu exceptia medicamentelor de uz individual, celelalte vor trebui predate spre administrare sefului plutei. Cu exceptia cazurilor cand la bordul plutei de salvare se afla un cadru medical autorizat, ingrijirile medicale, prioritatile de tratament si distribuirea medicamentelor se vor face numai sub conducerea sefului acesteia.

1.8.3 HIPOTERMIA Este binecunoscut faptul ca, intr-un sinistru marin, cele mai multe vieti se pierd ca urmare a frigului (hipotermiei), care este cu atat mai accentuata cu cat temperatura apei este mai scazuta. In tabelul de mai jos sunt date cateva valori statistice ale rezistentei corpului omenesc la diferite temperaturi ale apei:

TEMPERATURA APEI MARII 0 0C 2,5 0C 0 5 C 10 0C 15 0C 20 0C 25 0C

TIMPUL MAXIM DE SUPRAVIETUIRE 15 min. 30 min. 1 ora 3 ore 7 ore 16 ore 3 zile

Indiferent de starea de constienta a pacientului, prima grija este de a-l proteja impotriva pierderilor de caldura cauzate de temperatura ambianta scazuta, vant si evaporare, iar mai apoi de a-l incalzi. In acest sens, el trebuie dezbracat de hainele ude si imbracat cu haine uscate, daca exista aceasta posibilitate; daca nu, hainele ude se vor stoarce cat mai bine si i se vor pune din nou. Eventual, se va introduce intr-un mijloc de protectie termica sau un sac de dormit, se va acoperi cu paturi, folii de plastic sau haine suplimentare. Daca este constient, i se vor da sa bea bauturi calde: ceai, cacao, cafea. In nici un caz, nu i se vor da sa bea bauturi alcoolice! Acestea provoaca o vasodilatatie periferica ce favorizeaza si mai mult pierderile de caldura ale corpului. Daca exista posibilitatea, i se vor incalzi extremitatile (mainile si picioarele) fie cu apa calda, fie prin masaje usoare cu mainile calde. Desi este dificil de gasit voluntari, metoda cea mai eficienta de incalzire este plasarea pacientului dezbracat langa o alta persoana, recomandabil de sex opus, dezbracata si ea, intr-un sac de dormit sau inveliti amandoi sub cateva paturi groase. Alta metoda de incalzire, valabila insa numai dupa salvarea la bordul unei nave, este efectuarea unei bai calde intr-o cada. Persoanele constiente care tremura de frig au mai multe resurse proprii de reincalzire decat cele care nu tremura. De aceea, persoanele care nu tremura vor fi tratate cu prioritate, veghind asupra lor ca sa nu adoarma sau sa-si piarda cunostinta. In cazul in care pacientul este inconstient dar respira, se va proceda la o reincalzire inceata, numai pe baza resurselor sale, invelindu-l in cat mai multe paturi, folii de plastic, tenzi sau alte asemenea invelitori aflate la indemana. Este foarte important ca sa i se acopere capul, iar ceafa sa-i fie asezata pe ceva uscat. Daca nu respira, imediat i se vor elibera caile respiratorii si i se va face respiratie gura la gura; daca nu are puls, i se va face si masaj cardiac, alternativ cu respiratia artificiala. Toate aceste manevre se vor continua fara intrerupere cel putin o jumatate de ora. De indata ce devine constient si poate sa bea, i se vor administra bauturi calde. In nici un caz, nu se va incerca sa i se dea de baut atata timp cat este inconstient: se poate sufoca din cauza patrunderii lichidului pe trahee. Se reaminteste ca o persoana poate fi atat de rece incat nici macar un doctor sa nu-si poata da seama daca mai este inca in viata, cu atat mai mult cu cat hipotermia protejeaza temporar impotriva deficitului de oxigen. De aceea, tratamentul persoanelor care au suferit o hipotermie trebuie sa fie facut chiar daca nu sunt semne aparente de viata. Persoanele inconstiente vor fi miscate cat mai putin. Daca respira singure, ele vor fi asezate, pe cat posibil, fie cu fata in jos si cu capul intr-o parte si ceva mai jos decat corpul, fie culcate pe o parte, pentru a nu se sufoca cu limba sau cu eventualele vomismente. In cazul salvarii unui pacient hipotermic inconstient la bordul unei nave, el nu trebuie dus intr-o camera incalzita prea tare caci va suferi o vasodilatatie periferica care-i poate afecta irigarea sanguina a organelor interne esentiale (creier, inima).

Adesea, hipotermia este insotita de diferite grade de degeraturi ale extremitatilor si fetei. Daca lichidele tisulare chiar au inghetat in zonele respective, avem de a face cu degeraturi propriu-zise sau frosbite. Daca lichidele nu au atins nivelul de inghet, avem de a face numai cu o anoxie (lipsa de oxigen) tisulara locala, datorita incetarii irigarii cu sange. In ambele situatii, dupa izolarea termica trebuie sa urmeze o reincalzire a zonelor afectare care, in nici un caz, nu trebuie sa fie masate sau frecate. Se recomanda ca reincalzirea sa se faca prin bai locale cu apa calda sau prin tamponare cu prosoape calde.

1.8.4 INECUL Cauzele care pot provoca inecul sunt multiple si variate. De regula, in cazurile de sinistre marine, inecul este asociat cu hipotermia sau cu epuizarea fizica si nervoasa, ceea ce face ca interventia salvatorilor sa fie foarte dificila, iar pierderile de vieti omenesti considerabile. De altfel, numai cazurile foarte recente de inec pot fi tratate cu succes. Daca au trecut mai mult de 5-10 minute de la debutul inecului, sansele de reanimare intr-o amnbarcatiune aflata pe mare, cu personal nespecializat, sunt practic nule. Interventia in caz de inec trebuie sa fie foarte rapida si sa se constituie din urmatoarele proceduri: • Scoaterea apei din caile respiratorii ale celui inecat, fie prin culcarea lui cu fata in jos pe un plan inclinat, cu capul mai jos decat picioarele, dupa care se fac mai multe apasari pe burta si torace, fie prin alte manevre echivalente. Imediat dupa scoaterea apei, inecatul va fi intors cu fata in sus, cu capul in extensie pe spate; • Eliberarea cailor respiratorii de ventualele obstructii (limba, vomismente etc.); • Efectuarea respiratiei artificiale prin metoda gura la gura; • Efectuarea masajului cardiac extern. Se vor alterna manevrele de respiratie artificiala cu cele de masaj cardiac: dupa 5-6 ventilari se vor face 2-3 masaje. Manevrele de respiratie artificiala si cele de masaj cardiac trebuie continuate in ritm sustinut cel putin o jumatate de ora, indiferent daca sunt semne de viata sau nu. In paralel, daca este cazul, se vor face si alte operatiuni cum ar fi oprirea unei eventuale sangerari. Sunt interzise injectiile de orice fel, care nu servesc la nimic sau chiar pot face rau. Sunt interzise, deasemenea, masajele si frectiile, deoarece se pierde timp pretios, iar la subiectii inconstienti produc irigarea creierului si declansarea unor reflexe nedorite care compromit reanimarea. Pentru a nu interveni hipotermia, pacientul va fi invelit cu paturi groase. La aparitia primelor semne de viata, manevrele nu trebuie oprite, ci doar rarite treptat. Daca subiectul isi revine, vor trebui incurajate eforturile sale de a tusi pentru eliberarea completa a cailor respiratorii. I se vor da bauturi calde si va fi incalzit. Chiar dupa o revenire completa a functiilor vitale, mai ales daca ramane inconstient, subiectul trebuie supravegheat permanent in orele urmatoare, pentru a nu recidiva.

1.8.5 DERMATITELE Pe mare, datorita expunerii prelungite la soare, vant, stropi sarati, intemperii etc., ca si a deshidratarii si subnutririi, apar frecvente afectiuni ale pielii, in special pe partile neacoperite: fata si maini. Datorita luminii solare puternice, reflectata si de suprafata marii, poate fi afectata si vederea. Aspectul dermatitelor este variat si depinde de mai multi factori, cum ar fi: • durata expunerii; • conditiile meteorologice intalnite; • felul ambarcatiunii de salvare (acoperita sau descoperita); • rezistenta individuala si mijloacele de protectie folosite de fiecare in parte. Cel mai bun mijloc de lupta impotriva dermatitelor este protectia oferita de diferitele articole de imbracaminte purtate. Se recomanda a se purta ochelari de soare, in masura in care au fost luati inainte de abandonarea navei.

Daca exista, pot fi folosite o serie de alifii si unguente. In nici un caz, nu se va unge pielea cu vaselina, uleiuri minerale sau alte asemenea materii grase de uz tehnic, gasite la indemana. In nici un caz, bubele aparute nu se vor stoarce sau coji. Descuamarea sau craparea pielii, inclusiv a buzelor, se poate preveni sau atenua folosind unele creme cosmetice.

1.8.6 ARSURILE Arsurile sunt dureroase si sunt foarte susceptibile la infectii ulterioare. Tratamentul lor depinde foarte mult de natura, de gravitatea si de marimea suprafetei afectate. In cele ce urmeaza ne vom referi numai la arsurile termice si la cele provocate de razele solare, precum si la actiunile sumare ce pot fi intreprinse intr-o ambarcatiune pe mare, pana la acordarea unui ajutor calificat, dupa salvare. Daca suprafata arsa de pe corp depaseste 10%, arsurile vor fi considerate grave. Cele ce depasesc 33% din suprafata corpului sunt de obicei fatale. In cazul arsurilor usoare, partea afectata se va scufunda in apa rece si curata, timp de cateva minute. Basicile (flictenele) aparute nu se vor rupe si nici intepa pentru a scurge lichidul din ele. Arsurile superficiale pot fi pansate sau acoperite cu pansamente sterile. In cazul arsurilor grave, pe cat posibil, hainele lipite de piele nu se vor atinge si nici nu se va incerca dezlipirea lor. Nu se va spala sau dezinfecta zona arsa, ci doar se va proteja cu pansamente sterile sau cu lenjerie curata. Se vor administra calmante.

1.8.7 RANILE SI FRACTURILE In cazul unei plagi simple, se va sterge pielea invecinata cu apa si sapun, se dezinfecteaza cu un tampon imbibat in alcool sau in alt dezinfectant, dupa care se panseaza cu un pansament steril. In cazul unor plagi sau rani profunde, acestea nu se vor spala si dezinfecta intr-o prima faza, ci se va pune doar un pansament steril pe pele, incercandu-se mai intai oprirea hemoragiei. Oprirea hemoragiei se poate face, dupa caz, prin comprimarea plagii sangerande, fie cu degetele, fie cu pumnul, fie cu un pansament compresiv. Daca este atinsa vreo artera si hemoragia este puternica, se vor comprima trunchiurile arteriale zonale sau se vor pune diferite garouri. Se va nota ora exacta la care a fost pus garoul, care nu trebuie lasat mai mult de 30 minute, dupa care garoul se va slabi usor verificandu-se daca hemoragia mai persista. Daca nu, va fi scos definitiv, avand grija ca ranitul sa nu fie miscat cateva ore; daca persista, se va schimba locul amplasarii lui si se va strange din nou. Manevra se repeta pana la oprirea hemoragiei. Fracturile se trateaza de obicei prin imobilizarea zonei cu atele sau cu alte dispozitive rigide, speciale sau confectionate ad-hoc. Nu se va masa, atinge sau misca portiunea fracturata. Atelele se vor monta fara a atinge zona fracturii, ele trebuind sa o imobilizeze intre articulatiile adiacente acesteia. In cazul unor fracturi foarte grave (de coloana vertebrala, de craniu, fracturi multiple etc.), accidentatul nu va fi miscat din loc si se va cere de urgenta, prin radio, asistenta medicala corespunzatoare. Daca pacientul este in stare de soc sau are dureri, i se vor administra sedative.

1.8.8 CONTAMINAREA CU HIDROCARBURI Supravietuitorii care s-au salvat sarind in apa pot fi adesea contaminati cu hidrocarburi, fie de la titeiul sau combustibilul scurs din nava in mare, fie de la cel aruncat pe ei de eventualele explozii produse la bord. De obicei, hidrocarburile afecteaza pielea, caile respiratorii, tubul digestiv si ochii. Inghitirea hidrocarburilor provoaca varsaturi, insa efectele dispar in cateva zile. Se recomanda sa se bea de lapte sau chiar apa, in scopul inlocuirii lichidelor pierdute prin voma.

Hidrocarburile de pe piele trebuie sterse cat mai repede posibil, caci impiedica pielea sa respire si sa transpire. Un pacient murdar pe tot corpul cu hidrocarburi este in pericol sa moara, daca nu este curatat si spalat rapid. Putine lucruri se pot face cu o persoana caruia hidrocarburile i-au patruns in plamani; exista pericolul unei pneumonii. Se recomanda odihna, caldura si aer curat. Daca hidrocarburile au afectat ochii, ei trebuie spalati bine cu apa dulce si protejati de soare pana cand inflamarea lor va dispare.

1.8.9 AMORTIREA SI UMFLAREA PICIOARELOR Datorita sederii prelungite in pozitie sezanda, dupa un timp apare o amorteala a picioarelor. Se recomanda, pe cat posibil, efectuarea unor miscari periodice de dezmortire. Simptomul trece fara probleme dupa salvare. Din cauza frigului si a umezelii la picioare, combinate cu o proasta circulatie a sangelui, picioarele se pot albi si umfla, devenind dureroase. Se recomanda tinerea lor in sus, daca este posibil, si acoperirea lor cu o patura uscata, mentinand interiorul ambarcatiunii cat mai uscat. Exercitiile de glezne si genunchi pot restabili buna circulatie a sangelui.

1.8.10 DESHIDRATAREA Pierderile de apa prin transpiratie, respiratie, urina si fecale sunt de aproximativ un litru pe zi, in conditiile in care nu se administreaza nici un fel de bauturi sau de hrana. Corpul omenesc contine cam 40 l de apa, din care 25 l trebuie mentinuti cu orice pret pentru ca viata sa continue. Teoretic, o persoana poate deci sa supravietuiasca fara apa cam doua saptamani. In realitate, intr-o ambarcatiune de salvare, survine o pierdere accelerata de apa din cauza: • transpiratiei abundente produsa de efort si de emotie; • varsaturilor si diareei; • maririi frecventei de urinare, datorita frigului si, adesea, a ingerarii apei de mare, care obliga rinichii sa elimine sarurile prin urina; • hranirii cu alimente uscate, sarate sau concentrate. Se va renunta la fumat, deoarece fumatul sporeste senzatia de sete. Pentru potolirea setei, se mai pot folosi surse suplimentare de apa, cum ar fi: • sucul de peste obtinut prin stoarcerea pestelui crud intr-o bucata de panza curata; • roua colectata de pe o tenda sau de pe acoperisul plutei de salvare in primele ore ale diminetii; • apa de ploaie colectata in acelasi mod etc. Nu se va dilua apa potabila cu apa de mare, deoarece aceasta din urma contine saruri cu efect diuretic.

1.8.11 LESINUL Pierderea cunostintei poate surveni ca urmare a multor cauze externe (oboseala excesiva, emotii puternice, lipsa de aer, foame, insolatie, soc traumatic etc.), fiind determinat de diminuarea circulatiei sanguine spre creier. In afara de pierderea cunostintei, lesinul poate fi insotit adesea si de stopuri cardio-respiratorii. Lesinul poate fi precedat de unele semne prevestitoare cum ar fi: • ameteala combinata cu pofta de a casca; • senzatie de urechi infundate; • paloare; • tulburari ale ritmului cardiac (palpitatii) etc. Persoana lesinata trebuie culcata intr-un loc aerisit si racoros (la umbra), cu capul mai jos decat restul corpului. Cativa stropi de apa pe fata sau cateva palme usoare pe obraz pot contribui la o recuperare rapida. Daca persoana lesinata are un stop cardio-respirator, i se va face imediat respiratie artificiala si masaj cardiac. Dupa ce isi revine, ea va trebui sa mai stea culcata cel putin un sfert de ora.

Socul psihic poate fi provocat de moralul scazut al naufragiatilor, combinat cu oboseala fizica si cu privatiunile inerente convietuirii indelungate in spatiul limitat al ambarcatiunii de salvare. Atunci cand se instaleaza astfel de stari, se vor lua masuri prompte de combatere a lor, apeland la persoane autoritare, lucide, convingatoare si cu multa experienta pe mare. Socul traumatic, asociat sau nu cu cel psihic, survine la persoanele care au suferit traumatisme si hemoragii si se manifesta printr-un ritm cardiac accelerat (peste 80 batai pe minut), pupile micsorate, senzatie de sete, greata, sufocare, ameteli. Se combate prin tratarea cauzelor care l-au provocat si calmarea durerilor prin administrarea de calmante.

1.9 TEHNICILE DE SUPRAVIETUIRE IN PLUTELE DE SALVARE

1.9.1 LA ABANDONAREA NAVEI Pe cat posibil, se vor imbraca cat mai multe haine dintre cele mai groase, fara a fi insa incomode. Se vor lua si ochelari de soare, manusi, ciorapi grosi, pelerine de ploaie si de vant. Vestele de salvare se vor pune pe deasupra tuturor hainelor imbracate. Pe cat posibil, se vor lua cat mai multe paturi in plutele de salvare. Este strict interzis a se sari in plutele de salvare. Chiar daca acestea ar rezista socului, este posibil sa fie lovite persoanele aflate in ea, iar ambarcatiunea sa se dezechilibreze. Nu se va sari in apa de la o inaltime mai mare de 6 m decat daca exista un pericol iminent. Daca nu mai este disponibila nici o ambarcatiune de salvare, se va cauta o alta cale de a intra in apa. Daca a fost nevoie sa se sara in apa, se va inota moderat catre cea mai apropiata plutade salvare. Inotul disperat duce la epuizare si sporeste pierderile calorice. Atat plutele de salvare, cat si persoanele aflate in apa trebuie sa se indeparteze cat mai repede de nava care se scufunda. Pe cat posibil, persoanele aflate in apa vor cauta sa ramana grupate. Un grup este mai usor de observat decat o persoana singura. Daca stationarea in apa se prelungeste, se vor reduce cat mai mult miscarile inutile, se va pluti cu picioarele alaturate, se va adopta o pozitie ghemuita, cu coatele pe langa corp si cu bratele stranse la piept. In astfel de situatii, dorinta de a trai este tocmai pragul dintre viata si moarte.

1.9.2 MENTINEREA PLUTEI IN STARE DE PLUTIRE Persoanele aflate deja in plutele de salvare au obligatia sa le recupereze pe toate celelalte care inoata in apa. Cat mai curand posibil, se va face un apel al celor salvati pentru a se stabili daca lipseste cineva, pentru a continua cautarea lor. Nu se va incerca de la inceput sa se ajunga la uscat cu pluta de salvare. De regula, operatiunile de salvare se organizeaza la locul naufragiului. Daca marea este agitata, se va lasa in apa ancora de furtuna si se va imprastia ulei pentru calmarea valurilor. Se vor inchide si se vor mentine inchise, pe cat posibil, toate deschiderile. Se va pompa manual apa care a patruns in interiorul plutei. Se vor folosi concomitent ispolurile si ghiordelurile pentru evacuarea apei. Se vor remedia, in masura in care se poate, eventualele avarii. Se va pompa aer pentru reumflarea segmentelor pneumatice ale plutei sau podelii sale, care s-au dezumflat.

1.9.3 GOSPODARIREA REZERVELOR SI PREVENIREA PERICOLELOR CARE AFECTEAZA SANATATEA Se vor rationaliza rezervele de apa si de hrana. In primele 24 de ore nu se recomanda a se distribui nici apa si nici hrana, decat persoanelor ranite, bolnave sau foarte slabite. Ratiile de alimente si de apa nu se vor imparti persoanelor de pe pluta ci se vor pastra si distribui centralizat, o data sau de doua-trei ori pe zi. Se vor tine sub control strict rezervele de apa potabila. Apa se va imparti in cantitati egale, masurand-o cu paharul gradat sau cu o cana. Se va distribui zilnic cel mult ½ l de apa de persoana; daca salvarea se asteapta sa dureze mai mult timp, ratia de apa se va reduce la ¼ l pe zi de persoana. Se recomanda ca ratia zilnica de apa sa fie distribuita in doua-trei reprize. Fiecare persoana va consuma numai ratia de hrana stabilita de seful plutei. Eventualele rezerve suplimentare se vor distribui ca ratii diminuate abia dupa consumarea ratiilor normale. Exceptie fac alimentele perisabile, care se vor consuma primele. Nu se vor distribui alimente fara apa; invers este posibil. Apa se va bea numai dupa masa, cu inghitituri mici, fiind tinuta sau plimbata cat mai mult prin gura. Pentru prelungirea la maxim a perioadei de supravietuire, se vor lua masuri de reducere a metabolismului si de economisire a energiei prin: • reducerea la maxim a eforturilor fizice; • asezarea in pozitii cat mai comode si evitarea miscarilor inutile; • evitarea expunerii la soare si a transpiratiei (deshidratarii). Trusa si materialele de prim ajutor se vor pastra intr-o cutie etansa. Se va avea grija sa nu se piarda sau sa se scape accidental in apa briceagul universal si deschizatoarele de conserve. Se vor folosi uneltele de pescuit pentru completarea rezervelor de hrana. Pestele crud tine si de sete. Daca sunt rechini prin preajma, se va evita pescuitul. Se recomanda ca, in cazul in care sunt prinse vietuitoare marine (pasari, broaste testoase, cefalopode, moluste etc.) sau colectate alge si plancton pentru a fi mancate, sa se bea ratia de apa inainte de le manca. Se interzic baile in mare, atat din cauza pierderilor energetice considerabile, cat si datorita pericolului unui posibil atac al rechinilor sau pierderii de pluta (care deriveaza mult mai rapid in vant decat o persoana aflata in apa).

Se vor distribui, celor care au nevoie, pastile contra raului de mare. Ce care au rau de mare, vor trebui sa vomite fie afara, fie in pungi care vor fi aruncate in mare. Nevoile fiziologice se vor satisface, pe cat posibil, in exteriorul plutei, in locul stabilit se seful acesteia. Dupa caz, se vor distribui paturi sau imbracaminte suplimentara, uscata si calduroasa, in special celor care au fost scosi din apa. Pe cat posibil, interiorul plutei se va mentine cat mai curat su se va aerisi frecvent, nu numai din considerente higienice dar si pentru sustinerea moralului.

1.9.4 MARIREA SANSELOR DE SALVARE Pentru marirea sanselor de a fi descoperiti, se vor folosi urmatoarele echipamente si dispozitive: • Acoperisul colorat al plutelor; • Semnalele pirotehnice si fumigene; • Lanternele electrice etanse; • Oglinzile de semnalizare; • Fluierele; • Aparatele de radio portabile VHF. Datorita existentei unui numar limitat de mijloace de semnalizare, ele nu trebuie irosite daca nu exista certitudinea ca ele pot fi observate. Chiar daca pluta a fost zarita, mijloacele de semnalizare pirotehnice si fumigene trebuie economisite, ele putand fi de mare ajutor pentru dirijarea navelor de salvare care vor veni ulterior.

1.9.5 COMPORTAMENTUL IN PLUTELE DE SALVARE Daca au fost persoane care s-au salvat de pe nava cu mijloace individuale, sarind in apa, este de datoria celor aflati in plute sa-i caute si sa-i recupereze. Se va acorda primul ajutor celor care au nevoie de ingrijiri medicale, dupa caz. Pe cat posibil, aplutele vor ramane grupate in limita vizibilitatii, pentru a-si putea acorda ajutor reciproc, la nevoie. Seful fiecarei plute va imparti sarcini tuturor persoanelor valide, pentru a le da o ocupatie utila si a le abate gandurile negre. Se vor citi cu voce tare si se vor explica instructiunile din manualul de supravietuire. In ciuda necazului pricinuit de abandonarea navei, supravietuitorii nu vor intra in panica si nu vor adopta o atitudine defetista, ci vor cauta sa poarte discutii incurajatoare despre iminenta salvarii. Se vor interzice certurile, discutiile in contradictoriu si acuzele reciproce. Pentru evitarea unor posibile manifestari violente care ar putea apare dupa o perioada mai lunga, se vor strange chiar de la inceput toate obiectele ascutite sau armele potentiale. Nu se vor comenta hotararile celui care a fost desemnat drept sef al plutei. Se vor reduce la maximum eforturile fizice si actiunile riscante. Se vor ingriji cu precadere persoanele ranite si cele suferinde. Se va cauta sa se asigure o protectie cat mai buna impotriva frigului, umezelii, caldurii excesive, intemperiilor etc. Daca este frig, oamenii vor sta unul langa altul, acoperiti cu paturi. La nevoie, pot fi folosite pentru acoperire tot felul de cartoane, ambalaje sau alte resturi de la pachetele din ambarcatiune. Se va mentine o veghe continua, atat ziua cat si noaptea. Datorita epuizarii fizice si nervoase, durata schimburilor va fi redusa la o ora, cel mult doua. Daca se dispune de statii radio portabile VHF, se vor transmite periodic mesaje de primejdie, in conformitate cu procedurile standard.

Sub nici un motiv, nu se va parasi apluta de salvare, nici chiar pentru scurt timp. Nu se va bea in nici un caz apa de mare.

1.9.6 PREGATIREA PENTRU REMORCARE Orice parama in buna stare si suficient de lunga poate fi folosita pentru remorcare, pentru aceasta ea trebuind sa fie legata bine de un punct rezistent: o binta, un carlig, un ochet etc. Daca se arunca o parama de remorcare din nava salvatoare, iar capatul acesteia a cazut in apa, recuperarea ei se poate face cu o cange sau cu o undita. Se va avea grija ca toate persoanele sa stea jos si sa se tina bine, ca sa nu fie rasturnate de eventualele valuri produse de apropierea navei salvatoare. In timpul remorcarii, parama de remorcare va fi supravegheata continuu si, pe cat posibil, se va tine o legatura permanenta de comunicatii intre nava salvatoare si ambarcatiunea salvata.

1.9.7 APROPIEREA DE TARM SI DEBARCAREA PE USCAT Apropierea de uscat poate fi sesizata de marinarii cu experienta prin corelarea mai multor semne, cum ar fi: • Schimbarea culorii marii; in larg, culoarea marii este mai inchisa, pe cand langa coasta ea devine mai deschisa, din cauza aluviunilor cursurilor de apa care se varsa in mare si a planctonului mai bogat in zona litorala; • Prezenta algelor marine si a resturilor de plante terestre (frunze, crengi); • Prezenta pasarilor, in special a celor terestre; • Iluminarea care apare dintr-o anumita directie in primele ore ale diminetii, alta decat cea din care rasare soarele; • Prezenta norilor cumulus singuratici, acei nori albi, rotunzi si mari care se formeaza deasupra uscatului de catre curentii ascendenti produsi de incalzirea solului si evaporarea apei. Chiar daca s-a zarit pamantul, daca acesta este doar o mica insula exista posibilitatea ca pluta de salvare sa fie impinsa de vant si curent in alta directie, distrugand toate sperantele celor din ea. Se stie ca vantul bate de obicei dinspre mare spre uscat dimineata si invers seara, din cauza diferentei de temperatura dintre sol si apa. Din acest motiv, ancora de furtuna trebuie trebuie scoasa din apa dimineata, pentru ca apropierea de uscat sa fie accelerata, si tinuta in apa seara, pentru ca pluta sa nu se indeparteze de uscat. Padelele nu vor fi folosite decat atunci cand pluta se afla aproape de tarm. Ele nu au efect prea mare de propulsie ci mai degraba unul de dirijare spre un loc potrivit pentru debarcare. Se vor evita recifele, stancile ascutite sau locurile in care se sparg valurile. Nu se va sari de pe pluta decat in imediata vecinatate a tarmului, unde adancimea apei permite mersul in picioare. Nu trebuie sa se uite ca insula s-ar putea sa fie pustie, fara resurse de apa sau de hrana. Daca insula nu este locuita, imediat dupa debarcare se vor restabili legaturile de comunicatii si se vor da semnale cu mijloacele avute la indemana.

1.10 OPERATIUNILE DE SALVARE CU HELICOPTERUL

1.10.1 GENERALITATI Helicopterele pot fi folosite fie pentru a aduce echipamente si materiale in regim de urgenta, fie pentru operatiuni de salvare sau de evacuare a persoanelor de pe nava. Raza de actiune a unui helicopter variaza, de obicei, intre 50 si 200 Mm de la baza, iar capacitatea de ridicare si transport intre una si 20 persoane, in functie de tipul si marimea aparatului. Anumite operatiuni implica un mare risc pentru echipajul helicopterului. De aceea, este important ca de fiecare data gravitatea situatiei sa fie evaluata cu seriozitate si sa se aprecieze daca nu exista si alte mijloace de rezolvare. Totodata, trebuie sa se stie ca pentru helicoptere exista o serie de limitari operative, determinate in special de conditiile hidro-meteorologice (vant, vizibilitate, plafon de nori etc.), dar si de tipul si marimea aparatelor disponibile, de experienta pilotilor, departarea de baza etc., care pot impiedica zborul lor in momentul dorit de nava. In timpul operatiunilor de salvare, helicopterul foloseste de obicei un dispozitiv special pentru ridicarea sau coborarea persoanelor. De regula, helicopterele mari lasa si un membru al echipajului propriu sa coboare pe nava pentru a asista la evacuarea persoanelor. Pentru aceasta, capatul cablului de ridicare poate fi prevazut cu unul dintre urmatoarele mijloace: • Sapanul (slingul sau latul) de salvare; • Cosul de salvare; • Plasa de salvare; • Targa de salvare; • Scaunul de salvare.

1.10.2 SAPANUL DE SALVARE Cel mai raspandit mijloc pentru evacuarea persoanelor cu helicopterul este sapanul de salvare. Acesta este conceput pentru recuperarea rapida a persoanelor, insa este nepotrivit pentru bolnavi sau persoane fara cunostinta. Sapanul de salvare este cunoscut si sub alte denumiri (sling, lat etc.) si si poate avea diferite configuratii. Sapanele de salvare pot fi confectionate din chingi late sau harnasamente similare celor de parasuta. Sapanul se dispune pe corp petrecand ambele maini in bucla lui, astfel ca chinga sa treaca prin spate si pe sub brate, avand fata catre carlig (fig. 1). Mainile trebuie tinute impreunate in fata. Este interzisa asezarea in sapan ca intr-un scaun. Unele helicoptere folosesc, pe langa un sapan normal de salvare, si un sapan special de tip scaun din chingi coborat simultan cu primul, in care sta un membru al echipajului helicopterului care ajuta la recuperarea persoanelor aflate in apa sau a persoanelor bolnave ori epuizate.

1.10.3 COSUL DE SALVARE Folosirea cosului de salvare este foarte simpla si nu necesita nici o instruire speciala. Persoana care foloseste cosul pur si simplu intra in el, se aseaza si se tine bine, in timp ce cosul este ridicat (fig. 2).

1.10.4 PLASA DE SALVARE Plasa de salvare seamana cu o colivie conica, deschisa intr-o parte, confectionata dintr-o plasa rara si rezistenta. Persoana care o foloseste trebuie doar sa intre prin deschizatura, sa se aseze si sa se tina bine (fig. 3).

1.10.5 TARGA DE SALVARE Ranitii, persoanele foarte bolnave si cele fara cunostinta vor fi debarcate cu ajutorul unei targi speciale, existenta in dotarea helicopterelor de salvare. Targa, in afara unei forme speciale, este prevazuta cu o serie de chingi cu catarame rapide cu care pacientul este legat in siguranta de targa, care la randul ei este agatata in carligul helicopterului cu o legatura de siguranta alcatuita din patru cabluri metalice (fig. 4). Chiar daca transferarea pacientului din targa navei in targa helicopterului este dificila si dureroasa pentru pacient, este de preferat evecuarea acestuia cu o targa sigura, special destinata acestui scop.

1.10.6 SCAUNUL DE SALVARE Scaunul de salvare seamana cu o ancora cu tija prelungita si cu bratele aplatizate. Persoana de ridicat pur si simplu se aseaza incalecand pe bratele ancorei, tinandu-se bine de tija (fig. 5). Unele scaune de salvare permit ridicarea simultana a doua persoane odata.

1.11 INTRETINEREA SI VERIFICAREA ECHIPAMENTELOR DE SALVARE

Regula 52 din Cap. III al Conventiei SOLAS 1974, asa cum a fost ea amendata in 1983 si 1991, da detalii despre modul in care trebuie efectuate lucrarile de intretinere si inspectiile echipamentelor de salvare, iar comandantul navei trebuie sa se conformeze in consecinta. Instructiunile pentru efectuarea lucrarilor de intretinere a echipamentelor de salvare trebuie sa fie clare si usor de inteles de toata lumea, sa aiba scheme si ilustratii si sa cuprinda pentru fiecare echipament:: • o lista de verificari pentru efectuarea inspectiilor, in conformitate cu regula 19.7 din Cap. III, SOLAS 1974; • instructiuni de intretinere si de reparare; • graficul lucrarilor periodice de intretinere; • schema punctelor de ungere si lubrefiantii recomandati; • lista partilor sau subansamblurilor care se inlocuiesc; • lista surselor de piese de schimb; • un jurnal sau un registru cu evidenta lucrarilor de intretinere si de inspectie. In conformitate cu regula 19.3.2 din Cap. III al conventiei sus-amintite, administratia (A.N.R.) poate accepta, in locul instructiunilor cerute de regula 52, doar un program al lucrarilor de intretinere care sa satisfaca si cerintele acestei reguli. Evidenta lucrarilor de intretinere si a inspectiilor va fi tinuta in Jurnalul inspectarii echipamentelor de salvare (formularul FPS/092/LSA). Comandantul navei raspunde de efectuarea la timp a lucrarilor de intretinere si a inspectiilor, precum si de completarea la timp a rubricilor relevante din acest jurnal. In cazul depistarii vreunei neconformitati, se va proceda in conformitate cu prevederile procedurii companiei PC 07 – Raportarea neconformitatilor, accidentelor si incidentelor periculoase.