Examenul radiologic al membrului superior

EXAMENUL RADIOLOGIC AL CENTURII SCAPULO

–

HUMERALE

MEMBRULUI SUPERIOR

1

ŞI

A

CUPRINS Cap 1 Introducere........................................................... ..............................pag. 4 Importanţa examenului radiologic .......................................................pag. 5 Cap 2 Centura scapulară, aspecte anatomice şi radiologice............................pag. 10 Radiografia 12 Radiografia 14

omoplatului.......................................................................pag.

claviculei

..........................................................................pag.

Radiografia articulaţiei scapulo- humerale...........................................pag. 16 Cap 3 Braţul şi antebraţul ,aspecte anatomice şi radiologice..........................pag. 20 Radiografia humerusului ....................................................................pag. 22 Radiografia 24 Radiografia 27

articulaţiei

cotului.............................................................pag.

olecranului........................................................................pag.

2

Radiografia 28

oaselor

antebraţului..........................................................pag.

Cap 4 Mâna şi articulaţia pumnului, aspecte anatomice şi radiologice...........pag. 30 Radiografia articulaţiei pumnului........................................................pag. 32 Radiografia scafoidului........................................................................pag. 36 Radiografia 37

mâinii................................................................................pag.

Radiografia 40

policelui.............................................................................pag.

Radiografia 42

indexului...........................................................................pag.

Radiografia mediusului, inelarului, auricularului.................................pag. 43 Cap 5 Cazuri practice 44

....................................................................................pag.

Cap 6 Rezumat şi concluzii...........................................................................pag. 46 Bibliografie 48

..........................................................................................pag.

3

Cap. 1. INTRODUCERE: Radiologia este o disciplină total diferită de celelalte. Ea este mult mai precisă, mai exactă şi mai concretă decât altele bazându-se pe multe date de fizică, de geometrie, pe legile opticii. Bineânţeles ca cel puţin în egală măsură, se bazează şi pe cunoştinţe de anatomie, fiziologie normală şi patologică precum şi pe date de patologie medico-chirurgicală. Au trecut 115 de ani de la descoperirea razelor X de către W.C. Rontgen ( 6 noiembrie 1895), dar progresele tehnice au permis o evoluţie rapidă folosirii lor în diagnostic şi tratament. Primele radiografii durau minute sau ore, şi foloseau contraste spontane sau accidentale. Astăzi se utilizează substanţe de contrast diversificate pentru a se face vizibile organele care în mod natural nu pot fi evaluate şi radiografia, sa efectuează în sutimi de secundă. Introducerea în practica medicală a radioizotopilor,a

ultrasunetelor,

serografiei,

termografiei,

iar

mai

recent a rezonanţei magnetice nucleare, face din explorările cu 4

agenţi fizici, în domeniul indispensabil pentru orice specialitate medicală. Radiologia a

început fără radiologi, astăzi această

specialitate este, dar mai ales trebuia să devină din ce în ce mai prestigioasă şi mai deschis apreciată de toţi aceia ce o solicită în fiecare zi. Radiologiile, în foarte multe cazuri rezolvă dificultăţile de diagnostic. In ţara noastră, sau făcut primele demonstraţii a razelor

"

X"

în

luna

martie

1896,

cu

ajutorul

unui

aparat

improvizat dintr-o bobină RuhmKorff şi un tub Crookes.Astăzi s a u făcut progrese remarcabile de radiologie. Oamenii de ştiinţă români, medici, radiologi, fizicieni, tehnicieni, au adus si aduc o contribuţie utilă la progresele de radiologiei mondiale. Protecţia

contra

iradierii :

Pentru

protecţia

adecvată

a

tegumentelor pacientului căruia i se efectuează investigaţia radiologică

se

va

avea

în

vedere

ca

doza

primită

să

nu

depăşească 50 r. Principalii factori implicaţi în iradiere sunt : timpul de expunere, mA, kV, distanţa focar – film, poarta de intrare.Poarta expunerii

de

intrare

radiografice,

trebuie

deci

să

fie

adaptată

trebuie

ca

expunerea

scopului să

se

efectueze cu diafragmare corectă a fasciculului de radiaţii. O atenţie specială trebuie acordată indicaţiilor pentru efectuarea radiografiilor la copii, gonadele vor fi protejate cu dispozitive de cauciuc

plumbat.Aceiasi

atenţie

va

fi

acordată

persoanelor

tinere, femei şi bărbaţi în cazurile în care explorarea radiologică include în fascicul gonadele şi măduva osoasă hematogenă.

5

IMPORTANŢA

EXAMENULUI

RADIOLOGIC

–

GENERALIT AŢI ŞI REGULI Examenul radiologic al scheletului are o importan ţă deosebită în practica medicală,alcătuit dintr-un mare număr de elemente (în medie 200 de oase) fiecare cu o anumită formă.Oasele sunt grupate în trei categorii: lungi,scurte şi plate.Oasele lungi la adulţi,prezintă o diafiză

la

extremităţile

căreia

se

află

epifizele,

diafiza

este

delimitată de două benzi de os compact,cu structură omogenă net delimitate

extern

denumite

compacte.Epifizele

au

o

delimitate

opacă,densă,netă şi fină reprezentată de corticală.Subcorticală la nivelul epifizelor se află spongioasa osului alcătuită din lamele de ţesut hawersian având diverse direcţii anastomozându-se între ele şi delimitând sanguine.În

spaţii

clare

centrul

ocupate

diafizelor

de

ţesut

conjunctiv

oasele

lungi

se

şsi

vase

o

zonă

remarcă

cilindrică transparentă reprezentată de canalul medular.La copii osificarea este variabilă în raport cu vârsta necesitând radiografii simetrice comparative.Cartilajul de creştere sau de conjugare apare sub

forma

unei

benzi

transparente

dispusă

transversal

la

extremitatea diafizelor.Cartilajele de creştere se calcifică la adulţi şi la nivelul fostului cartilaj se poate evidenţia uneori una sau mai multe linii transversale. Oasele scurte au în principiu aceiaşi macrostructură fiind alcătuite din spongioasă si delimitate de o corticală fiind neântreruptă. Oasele plate sunt alcătuite din două corticale,una externă, alta internă în interiorul căreia se află spongioasa. Spaţiul articular radiografic (interlinia articulară) este reprezentat de un traiect transversal,radiotransparent având înălţimea în raport 6

cu

articulaţia

osoase,care

considerată constituie

situat

între

articulaţia.În

cele

două

investigarea

elemente scheletului

radiografiile constituie un mijloc esenţial care permite studierea macrostructurii,formei,dimensiunilor examinat.Cunoaşterea esenţial

pentru

şi

poziţiei

simptomatologiei

alegerea

tehnicii

segmentului

clinice

radiografice

este

osos

un

element

adecvate

regiunii

incriminate.Randamentul investigaţiei radiologice este în strânsă dependenţă de aplicarea unei tehnici corespunzătoare, de aceea efectuarea oricărei radiografii osoase trebuie să fie precedată de obţinerea de către medicul radiolog a principalelor elemente privind anamneza, tabloul clinic al suferinţei actuale precum şi diagnosticul clinic prezumtiv.Se va avea în vedere respectarea planului general de

explorare,

care

are

menirea

de

a

sistematiza

desfăşurarea

activităţii încât efectuarea diverselor proceduri radiografice să se realizeze cu maximum de operativitate fără a crea nici un disconfort pacientului, cu obţinerea unor imagini radiografice de foarte bună calitate.

Alegerea

elementelor

electrice

pentru

efectuarea

radiografiei osoase are în vedere următorii factori: a)

calitatea radiaţiilor adică penetrabilitatea

acestora,care

este în fucţie de tensiunea aplicată la bornele tubului radiogen adică depinde de KV (kilovoltaj) b) curentului

„cantitatea” radiaţiilor care este legată de intensitatea electric

cu

care

se

lucrează,

respectiv

de

mA

(miliamperaj) c)

distanţa de la focarul tubului radiogen până la fil, între

care se află segmentul osos de examinat, ţinând cont că intensitatea

7

fasciculului radiant scade cu pătratul distanţei urmare a proiecţiei conice a fasciculului radiant d)

cantitatea totală de radiaţii primită de ţesutul examinat

care este reprezentată de produsul dintre intensitatea fasciculului (mA), şi timpul de expunere (s), adică de miliamperi secundă cu care se lucrează e)

folosirea sau nu a grilei antidifuzoare,grilele se folosesc

în executarea radiografiilor pentru regiuni de dimensiuni şi densitate mare, anihilând astfel efectul radiaţiilor secundare f)

folosirea sau nu a ecranelor întăritoare.Pentru obţinerea

unor radiografii osoase cu detalii multe se va lucra cu o tensiune mică (kV), cu focar mic şi distanţa focus- film 1 m.În cazul în care segmentul osos se află în aparat gipsat, se lucrează cu tensiune (kV) mai ridicată cu 8 - 10 kV.Tensiunea folosită şi masurată în kV este într-o strânsă legătură cu timpul de expunere. Aparatele de radiodiagnostic permit folosirea unei game de tensiuni cuprinse între 35 şi 200kV, practic însă în explorarea radiologică a scheletului utilizăm tensiuni cuprinse între 40 şi 100 kV. Tensiunile joase de 35 – 40 kV,se folosesc pentru extremităţile membrelor. Tensiunile ridicate sunt utilizate în cazul efectuării de radiografii ale unor segmente osoase situate în regiuni cu grosime mare sau densitate mare. Tensiunile

ridicate

impun

reducerea

adecvată

a

timpului

de

expunere. Cantitatea de radiaţii absorbită în cazul kV mare, este diminuată dar radiografiile au dezavantajul că nu prezintă contrast şi neteditate corespunzătoare. Intensitatea curentului care se măsoară în mA, informează asupra cantităţii de radiaţii emise în cursul expunerii unei radiografii. Aparatele de radio – diagnostic furnizează 8

miliamperaje între 10 şi 1000 mA.Miliamperajul redus se foloseşte în efectuarea radiografiilor osoase ale extremităţilor membrelor care necesită între 10- 50mA.Timpul de expunere care are o importanţă în realizarea radiografiilor trebuie stabilit şi corelat cu intensitatea curentului precum şi cu alţi parametrii ca:regiunea de examinat, folosirea grilei antidifuzoare,distanţa focar - film. Distanţa focar – film are o importanţă particulară în obţinerea unor bune imagini radiografice.

În cazul în care distanţa focus – film este mare,

fasciculul de raze utilizat fiind mai omogen, cu raze paralele se realizează radiografii de calitate, reducând estomparea geometrică.

Poziţionarea radiologice

pacientului

concludente

sunt

Pentru

realizarea

necesare

utilizarea

unor de

imagini poziţii

şi

incidenţe adecvate fiecărui caz. Poziţia, care este reprezentată de situaţia regiunii de examinat faţă de filmul radiografic, poate să fie frontală, laterală, sau oblică. În poziţie frontală pacientul are planul frontal,

paralel

cu

filmul,

în

poziţie

laterală,

planul

sagital

al

subiectului este paralel cu filmul. Incidenţa, este reprezentă de modul în care fasciculul radiant transversează regiunea de examinat. În poziţie frontală, incidenţa poate să fie: a)

incidenţa

antero

–

posterioară,

adică

fasciculul

incident

pătrunde prin regiunea anterioară a segmentului investigat şi iese prin regiunea posterioară b) incidenţa postero – anterioară în care traiectul fasciculului este invers

9

c)

în

poziţia

laterală,

radiografia

poate

fi

executată:

în

incidenţă dextro- sinistrală şi sinistro- dextrală d)

în poziţiile oblice incidenţele sunt deasemenea anterioare

şi posterioare. Efectuarea

radiografiilor

poate

fi

realizată

cu

pacientul

în

ortostatism, şezând sau în clinostatism. Partea bolnavă va fi plasată în centrul casetei în contact cu aceasta. Se va nota totdeauna partea dreaptă (D) şi partea stângă (S), a regiunii cu litere confecţionate din plumb. Raza centrală va fi de regulă perpendiculară pe casetă în cazuri speciale înclinată oblic. La oasele lungi, radiografia va cuprinde

şi cel puţin una din

articulaţiile acestora pentru a aprecia poziţia segmentului respectiv. Pentru regiunile simetrice se recomandă efectuarea de radiografii pe ambele segmente, în scop de comparare.

Examenul radiologic al Centurii Scapulo - Humerale şi al Membrului Superior Cap.

2.

CENTURA

SCAPULARĂ,

aspecte

anatomice

şi

radiologice: La alcătuirea centurii scapulare participă două oase omoplatul şi clavicula. Anterior oasele centurii scapulare sunt ataşate sternului, prin intermediul extremităţii interne a claviculei posterior ele rămân însă fără nici o legătură cu trunchiul. Omoplatul: formează humerusului

articulaţia

împreună scapulo 10

cu –

extremitatea humerală.

El

superioară se

a

articulează

deasemenea cu clavicula,la nivelul acromionului alcătuind articulaţia acromioclaviculară. Ompolatul este un os lat, pereche, de formă triunghiulară,

situat

în

partea

posterioară

a

cutiei

toracice,

corespunzând în sus primului spaţiu intercostal iar în jos vertebrei a şasea sau a şaptea toracale (braţele fiind întinse pe lângă corp). Are două feţe anterioară sau costală şi posterioară, are trei margini superioară, laterală (axilară), şi medievală (vertebrală) din unirea cărora rezultă trei unghiuri: superior, inferior şi lateral. Acesta din urmă

e

cel

articulaţiei

mai

important

scapulo-

pentru

humerale.

Faţa

că

participă

posterioară

la a

alcătuirea omoplatului

prezintă o proeminenţă osoasă –spina omoplatului- care împarte această

faţă

într-o

fosă

supraspinoasă,

dispusă

cranian

şi

una

subspinoasă dispusă caudal. Spina omoplatului se prelungeşte în afară cu acromionul care prezintă o faţă articulară mică pentru articulaţia acromioclaviculară. În unghiul lateral al scapulei se află cavitatea glenoidă, care primeşte

o

parte

din

capul

humeral.

Apofiza

coracoidă

este

o

proeminenţă osoasă ce porneşte de la nivelul marginii superioare a omoplatului, ţntre cavitatea coracoidă, al cărei vârf se proiectează înaintea şi deasupra articulaţiei scapulo - humerale.

11

Fig. 1 Omoplatul Clavicula : prezintă un corp şi două extremităţi –acromială sau laterală,

care

se

articulează

cu

acromionul

(articulaţia

acromioclaviculară) şi alta sternală sau medială ce se articulează cu manubriul

sternal.

Corpul

claviculei

prezintă

două

curburi:

una

situată în porţiunea sa medială, concavă înapoi şi alta mai puţin întinsă, situată în treimea laterală a claviculei concavă înainte. Extremitatea laterală prezintă pe faţa interioară a claviculei o mică proeminenţă, tuberculul conoid, pe care se inseră ligamentul cu acelaşi nume.

12

Fig. 2 Clavicula

2.1. Radiografia Omoplatului în poziţie de faţă: Se foloseşte film

de 18/ 24cm, orizontal sau uşor ridicat la

extremitatea superioră, cu dimensiunea în lung. Marginea inferioară a

casetei

e

la

două

laturi

de

deget

sub

unghiul

inferior

al

omoplatului iar marginea laterală depăşeşte cu 2 laturi de deget părţile moi ale toracelui. Bolnavul stă în decubit dorsal, aplecat spre partea de radiografiat cu braţul ridicat şi mâna pe cap. Raza centrală este orientată perpendicular pe casetă, trecând tangenţial pe marginea toracelui la două laturi de deget sub axilă. Expunerea se face în apnee.

13

Distanţa focar – film,este de 75 cm fără grilă antidifuzoare. Regim electric 60 kV – 60 mAs Radiografia evidenţiază acromionul, spina omoplatului, marginea externă (axilară) şi unghiul inferior al omoplatului,apofiza coracoidă dar şi capul şi clavicula.

Fig. 3 a) Radiografia omoplatului în poziţie de faţă

2 .2 Radiografia Omoplatului în poziţie laterală: Se foloseşte film radiografic de 18/24 cm sau 24/30 cm, orizontal cu

dimensiunea

mare

în

lung.Marginea

inferioară

a

casetei

depăşeşte cu două laturi de deget unghiul inferior al omoplatului, iar marginea posterioară depăşeşte toracele cu două laturi de deget. Bolnavul

se

află

în

decubit

lateral,

culcat

pe

partea

de

radiografiat. Toracele e uşor aplecat înainte pe masa de examinare, capul se sprijină pe sac de nisip iar braţele sunt ridicate şi duse înainte. Raza centrala orientată perpendicular pe casetă intră prin mijlocul marginii vertebrale a omoplatului. 14

Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare. Regim electric 60 kV – 60 mAs. Pe această radiografie se evidenţiază corpul omoplatului, capul humeral, acromionul, apofiza coracoidă şi clavicula.

Fig. 3 b) Radiografia omoplatului în poziţie laterală

2 .3 Radiografia Claviculei: Se pot efectua unilateral şi bilateral (comparativă). a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă AP cu rază centrală oblică : Necesită film radiografic de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat, clavicula se proiectează în centrul casetei care e aşezată în aşa fel încît marginea ei internă să se afle în contact cu regiunea cervicală. Ea va forma un unghi de 45º cu planul mesei fiind sprijinită de un sac de nisip. Bolnavul se află în decubit dorsal, înclinat uşor spre partea opusă celei de radiografiat cu membrul superior pe lânga corp.

15

Raza centrală cade perpendicular pe casetă fiind înclinată oblic caudo – canian, vizând treimea medie a claviculei.Expunerea se face în apnee. Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare. Regim electric 55 kV – 60 mAs. Radiografia

evidenţiază:capul

humeral

şi

cavitatea

glenoidă,

acromionul, apofiza coracoidă, clavicula.

Fig. 4 a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă AP cu rază centrală oblică: b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA: Se efectuează pe film de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat. Marginea craniană a casetei depăşesşte cu trei laturi de deget clavicula,iar marginea externă se află la nivelul părţilor moi ale umărului, Bolnavul se află în decubit ventral, cu capul întors pe partea opusă regiunii de radiografiat. Braţul de partea opusă de examinat aşezat pe lângă corp cu măna în pronaţie.Umărul opus e rezemat pe sac de nisip.Se expune în apnee. Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin unghiul supero- intern al omoplatului.Distanţa focar-film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric 55kV – 60 mAs. 16

Această radiografie evidenţiază

articulaţia acromioclaviculară,

clavicula, articulaţia sterno- claviculară.

Fig.4 b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA c) cel mai des se foloseşte radiografia comparativă a claviculelor în incidenţa PA: Folosim film 15/40 cm orizontalcu dimensiunea mare aşezată pe lat.Marginea superioară

depăşeşte clavicula cu 3 laturi de deget.

Bolnavul va fi uşor în decubit ventral cu braţele de-alungul corpului, cu clavicula aşezată pe casetă iar capul se află în extensie. Raza centrală cade perpendicular în dreptul manubriului sternal.Distanţa focar – film 100 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim electric 55 kV – 60 mAs. Această radiografie permite evidenţierea articulaţiilor acromioclaviculare,corpul claviculei şi articulaţia sternoclaviculară.

Fig. 4 c) radiografia comparativă a claviculelor în incidenţa PA 17

2 .4 Radiografia Articulaţiei Scapulo- Humerale: a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în incidenţa AP: Se foloseşte film de 18/24 cm, orizontal cu dimensiunea mare în lung. Marginea superioară a casetei depăşeşte umărul cu două laturi de deget iar cea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de deget. Bolnavul este aşezat în decubit dorsal cu capul sprijinit pe un sac de nisip.Pentru a aduce umărul în contact cu caseta bolnavul se înclină spre partea de radiografiat.Braţul e uşor depărtat de corp, în rotaţie externă, iar mâna e orientată în sus şi în afară (supinaţie). Raza centrala orientată 20º cranio- caudal şi intră la două laturi de deget deasupra axilei în depresiunea subacromială.Se expune în apnee. Distanţa focar – film 75 cm,fără grilă antidifuoare. Regim electric 55kV – 65 mAs. Pe

radiografie

se

evidenţiază

extremitatea

superioară

a

humerusului (şi prin sumaţie conturul posterior al acestuia devine mai

evident),

şanţul

bicipital,

acromionul şi clavicula.

18

omoplatul,

apofiza

coracoidă,

Fig. 5 a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în incidenţa AP:

b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil: Se execută pe film de 18/24 cm în lung.Marginea inferioară a casetei e la un lat de deget sub unghiul inferior al omoplatului iar marginea laterală depăşeşte părţile moi. Bolnavul se află în decubit dorsal cu trunchiul uşor înclinat spre partea de radiografiat pentru un bun contact cu caseta, cu braţul ridicat şi mâna pe cap. Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin mijlocul axilei.Se lucrează în apnee. Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare,în funcţie de subiect. Regim electric 55 kV şi 70 mAs. Se pot evidenţia: clavicula,apofiza coracoidă,cavitatea glenoidă, humerusul,acromionul,articulaţia acromioclaviculară.

19

Fig. 5 b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil

c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă PA cu rază oblică ( incidenţa DIDIEE ): Se

foloseşte

superioară

a

film

casetei

de

18/24

depăşeşte

cm,aşezat

orizontal,

umarul

3

cu

laturi

marginea de

deget,

marginea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de deget. Bolnavul es află în decubit ventral cu capul întors spre partea opusă regiunii de examinat.Faţa anterioară a umărului este aşezată pe casetă, braţul e în abducţie, cotul în flexie mâna pe şold cu policele pe faţa posterioară şi celălalte degete pe faţa anterioară a crestei iliace. Se centrează fasciculul de radiaţie la început pe cot, apoi se înclină tubul în unghi de 45ºastfel încât raza centrală să fie îndretată spre capul humeral. Se expune în apnee. Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare în funcţie de subiect. Regim electric 55 kV şi 70 mAs. Radiografia evidenţiază:

apofiza 20

coracoidă,clavicula,

acromionul,

şi

articulaţia

acromioclaviculară,

marginea laterală a omoplatului (axilară ) şi capul humeral.

Fig. 5 c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă PA cu rază oblică ( incidenţa DIDIEE )

d) Este posibilă şi efectuarea de radiografii ale articulaţiei scapulo – humerale de profil cu film suplu: Film de 18/24 cm,cu ecrane întăritoare ,învelite în hârtie neagră, mulat sub axila pacientului, fiind susţinut de saci de nisip.Raza centrală e verticală şi intră prin vârful acromionului, se lucrează în apnee. Distanţa focar film 75 cm.

Cap

3.

BRAŢUL

ŞI

ANTEBRAŢUL,aspecte

anatomice

şi

radiologice : Scheletul braţului : Este alcătuit din humerus un os lung, pereche, care este de fapt cel

mai

lung

şi

cel

mai

mare

segment

al

membrului

superior.Extremitatea superioară a humerusului e alcatuită din capul humeral, marea şi mica tuberozitate şi şanţul intertuberozitar. Prin 21

această extremitate humerusul contribuie la alcătuirea articulaţiei scapulo – humerale.Capul humeral este separat de corp printr-un şanţ circular numit colul anatomic.Colul chirurgical –sediu frecvent al

unor

fracturi-

uneşte

corpul

cu

extremitatea

suprioară

a

humerusului.Corpul humerusului are o formă cilindrică şi prezintă în treimea mijlocie tuberozitatea deltoidiană pe care se inseră muşchiul deltoid.Extremitatea

inferioară

a

humerusului

este

turtită

anteroposterior şi participă la formarea articulaţiei cotului şi condilul radial ce se articulează cu capul radiusului: medial epitrochleea şi trohleea cubitală care vin în contact cu cavitatea sigmoidă a ulnei pe faţa

posterioară

a

humerusului,

deasupra

trohleei

se

află

fosa

olecraniană,în care ajunge olecranul în mişcările de extensie ale antebraţului, pe faţa anterioară se află foseta coronoidă a ulnei, şi fosa

radială

situată

deasupra

condiulului

humeral

radial,

unde

ajunge capul radiusului în timpul mişcării de flexie din articulaţia cotului.

Fig.6 Humerusul

22

Scheletul antebraţului : este alcătuit din două oase lungi pereche radius şi cubicus (ulna).Ele sunt articulate între ele proximal cu humerusul si distal cu primul rând al oaselor carpiene.Radiusul e un os uşor curb ce prezintă la nivelul extremităţii superioare: cap, gât, şi

o

tuberozitate.Extremitatea

voluminoasă

şi

are

aspectul

inferioară unui

a

trunchi

radiusului de

este

mai

piramidă.Această

extremitate prezintă pe faţa laterală o prelungire osoasă –apofiza stiloidă radială- puct de reper important în radiologie, o suprafaţă articulară medială pentru capul cubital şi o suprafaţă articulară pentru scafoid şi semilunar cu care formează articulaţia radio – carpiană. Ulna – are o extremitate superioră bine dezvoltată prezentând două

proeminenţe

osoase

–olecranul

şi

apofiza

coronoidă-

care

circumscriu între ele marea cavitate sigmoidă ce se articulează cu trohleea humerală.Mica cavitate sigmoidă e situată pe faţa laterală a apofizei

coronoide

şi

se

articulează

cu

circumferinţa

capului

radial.Corpul cubitusului împreună cu apofiza stiloidă dispusă pe partea medială a capului alcătuiesc extremitatea distală a ulnei. Aceasta se va articula cu radiusul printr-o mică suprafaţă articulară dispusă pe partea laterală a capului cubital iar faţa inferioară a acestuia se articulează cu osul piramidal.

23

Fig.7 Scheletul antebraţului văzut anterior

3 .1. Radiografia humerusului de faţă: Se execută pe film de 15/40 cm,în lung.Marginea superioară a casetei depăşeşte umarul cu 2 laturi de deget iar marginea laterală si medială se află la egală distanţă de părţile moi. Bolnavul în decubit dorsal cu braţul în uşoară abducţie,sprijinit pe casetă prin faţa dorsală, palma orientată în sus. Axul epicondil – epitrochlee trebuie să fie paralel cu planul casetei. Raza centrală e proiectată la jumătatea distanţei dintre umăr şi cot, perpendicular pe casetă. Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare, regim electric 50kV si 70 mAs.

24

Pot

fi

vizualizate:art.

acromioclaviculară, humerusului

Scapilo-

acromionul,

(capul

humeral),

humerale,

extremitatea diafiza

interlinia

superioară

a

humerală,epicondilil

humeral,trohleea şi epitrohleea humerală precum şi extremitatea proximală a radiusului şi cubitusului.

Fig. 7 a) Radiografia humerusului de faţă

3 .2. Radiografia humerusului de profil: Se execută cu pacientul în decubit dorsal sau şezând,în situaţia în care subiectul este în clinostatism,braţul în uşoară abducţie se sprijină pe casetă cu film de 15/40 cm prin faţa internă, antebraţul este flectatiar mâna este orientatăcu palma în afară. Dacă pacientul se află aşeyat pe scaun lângă stativ braţul depărtat de corp se sprijină pe casetă tot pe faţa internă, axul epicondil – epitrohlee este perpendicular pe casetă în ambele situaţii. Raza centrală pătrunde casetă,

distanţa

focar

pe mijlocul braţului perpendicular pe film

75

cm

se

execută

fără

grilă

antidifuzoare.Regim electric 50 kv şi 70 mAs. Evidenţiăm:acromionul,

humerusul

proximală a cubitusului şi radiusului. 25

în

întregime,extremitatea

Fig. 7 b) Radiografia humerusului de profil

3 .3. Radiografia articulaţiei cotului de faţă: Folosim film radiografic de 13/18 cm sau 18/24 cm în lung. Paceientul este aşezat pe un scaun lângă masa de radiografiat plasându-

şi

genunchii

sub

aceasta.Membru

superior

este

în

întregime în extensie, şi se reazămă cu olecranul în centrul casetei. Antebraţul este în supinaţie iar mâna aşezată cu faţa palmară în sus. Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul interliniei articulare, corespunzător pliului cutanat de flexie. Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric 50 kV şi 70mAs. Imaginea radiografică a articulaţiei cotului de faţă evidenţiază extremitatea distală a humerusului şi extremitatea proximală

a

radiusului

a

şi

a

cubicusului.

La

nivelul

extremităţii

inferioare

humerusului distingem –în afară- condilul şi epicondilul radial şi – înăuntru- trohleea şi epitrohleea cubitală.Între epicondil şi epitrohlee

26

se vizualizează fosa olecranului în interiorul căreia putem distinge marginea

olecranului.Extremităîile

radiusului

se

articulează

cu

superioare

suprafeţele

ale

cubitusului

corespunzătoare

şi ale

humerusului,interliniile articulare fiind vizibile pe radiografie.

Fig. 8 a) Radiografia articulaţiei cotului de faţă

3 .4. Radiografia articulaţiei cotului de profil: Se

foloseşte

film

de

13/18

cm

sau

18/24

cm

orizontal

în

radiografiat ,braţul

şi

lung.Marginea casetei la aceiaşi distanţă de părţile moi. Bolnavul

stă

pe

scaun

lângă

masa

de

antebraţul sunt în plan orizontal,cotul în semiflexie se sprijină pe faţa cubitală.Policele priveşte în sus. Raza centrală cade perpendicular pe casetă trecând prin mijlocul liniei care uneşte punctul cel mai proeminent al olecranului cu capul radiusului. Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare, regim electric 50 Kv si 70 mAs. Pe imagine de profil condilul radial are aspect circular şi conturul său

merge

paralel

cu

conturul 27

cupei

radiale.Distingem

bine

deasemenea

peretele

dintre

fosa

olecranului

şi

fosa

coronoidă,epitrohleea, marginea medială a trohleii olecranul apofiza coronoidă şi capul radiusului.

Fig.8 b) Radiografia articulaţiei cotului de profil

3 .5. Radiografia articulaţiei cotului în incidenţă anteroposterioară pe film curb: Când extensia cotului nu e posibilă, în caz de anchiloză membrul superior, în flexie se sprijină cu olecranul pe mijlocul filmului 13/18 cm sau 18/24 cm,învelit în hârtie neagră se curbează şi se mulează pe faţa posterioară a cotului, fixat cu saci de nisip. Raza centrală cade perpendicular pe planul mesei de radiografiat proiectându-se în vârful format de braţ şi antebraţ.

28

Fig.

8

c)Radiografia

articulaţiei

cotului

în

incidenţă

antero-

posterioară pe film curb

3 .6. Radiografia olecranului: Se execută pe film de 13/18 cm orizontal aşezat în lung. Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat cu toracele aplecat anterior spre masă, antebraţul cu faţa dorsală pe masă se sprijină cu cotul pe mijlocul casetei.Faţa palmară a mâinii priveşte în sus iar braţul este flectat peantebraţ. Raza

centralăe

perpendiculară

pe

casetă

şi

intră

pe

faţa

posterioară a braţului la cca. 3cm. Deasupra olecranului. Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric 50 kV şi 70 mAs. Pe

acesată

radiografie

se

evidenţiază

olecranul

suprapus

pe

imaginea extremităţii distale a humerusului,trohleea şi epitrohleea, epicondilul, radiusul şi cubitusul. Fig. 9 Radiografia olecranului

3.7. Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP:

29

Folosim film 24/30 cm,în lung astfel încât marginea proximală a casetei să depăşească cotul cu 2 laturi de deget, iar marginile laterale şi medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi. Bolnavul antebraţul

aşezat pe sprijinit

posterioară,

cu

pe

palma

un

scaun lângă

casetă privind

pe în

masa

întreaga

sus. E

de radiografiat lungime

necesară

o

prin poziţie

cu faţa de

supinaţie riguroasă a antebraţului pentru a nu se încrucişa cele două oase. Raza centrală, perpendiculară pe casetă, pătrunde prin mijlocul antebraţului. Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare. Se evidenţiază oasele antebraţului, articulaţia humero-cubitală ,apofizele stiloide cubitală şi radială.

Fig. 10 a) Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP

3 .8. Radiografia oaselor antebraţului de profil: Folosim fil de 24/30 cm în lung,marginea proximală a casetei nu depăşeşte cotul cu două laturi de deget iar marginea laterală şi medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi. 30

Pacientul şezând pe un scaun lângă masa de radiografiat cu antebraţul sprijinit pe întreaga sa lungime,prin marginea cubitală pe casetă iar mâna aşezată cu policele în sus. Raza

centrală

perpendiculară

pe

casetă

intrăa

prin

mijlocul

antebraţului. Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric 50 kV şi 60 mAs. Radiografia de profil evidenţiază capul radiusului condilul humeral trohleea,cubitusul,radiusul şi apofiza stiloidă a acestuia.

Fig. 10 b) Radiografia oaselor antebraţului de profil

Cap.

4.

MÂNA

ŞI

ARTICULAŢIA

PUMNULUI,

aspecte

anatomice şi radiologice: Scheletul mâinii e alcătuit din trei grupe de oase: oasele carpiene, metacarpiene şi falangele.

31

Carpul: este alcătuit din opt oase mici,de formă şi contur neregulat, dispuse în segmentul proximal al scheletului mâinii.Oasele carpului se articulează între ele formând articulaţia mediocarpiană cu feţele articulare

ale

radiusului

şi

cubicusului

şi

cu

baza

oaselor

metacarpiene. Pisiformul nu participă la articulaţia oaselor primului rând al carpului din care cauză este considerat un veritabil os sesamoid. Oasele carpiene sunt dispuse în două rânduri câte 4.În primul rînd, din afară înăuntru aceste oase sunt: scafoidul, semilunarul, piramidalul şi pisiformul ultimele două fiind suprapuse. Scafoidul este cel mai mare şi cel mai important dintre oasele primului rând, de aceea se fracturează relativ frecvent. El prezintă pe faţa laterală un mic tubercul, care apare radiografic sub forma unei linii opace semilunare, dispusă transversal la nivelul extremităţii sale distale. Imaginea paote fi interpretată uneori ca un segment fracturat. Semilunarul are formă triunghiulară, baza lui se articulează cu radiusul iar vârful se proiectează parţial la nivelul osului cu cârlig. Piramidalul are aspect de patrulater prezentând în afară o suprafaţă articulară cu semilunarul iar în jos o a doua suprafaţă articulară corespunzând osului cu cârlig. Pisiformul se proiectează peste osul piramidal, fiind situat anterior. Prezintă o suprafaţă articulară ăe faţa lui posterioară. Cel de al doilea rând al carpului este alcătuit din afară înăuntru de:

trapez,

trapezoid,

osul

mare,

osul

cu

cârlig,

articulează cu extremităţile proximale ale carpienelor.

32

oase

ce

se

Trapezul este un os cuboid şi se articulează în sus cu scafoidul iar în jos cu primul metacarpian. Înăuntru, trapezul se articulează cu trapezoidul şi cu metacarpianul al doilea. Trapezoidul are formă ovală şi se proiectează parţial pe trapez din imaginea căruia uneori este greu de individualizat. Faţa lui inferioară se articulează cu metacarpianul II. Osul

mare

voluminos

(osul

dintre

capitat) oasele

este

plasat

carpiene.Se

central

fiind

articulează

în

cel

mai

sus

cu

semilunarul ,înăuntru cu osul cârlig,în afară cu scafoidul. Tot lateral este parţial acoperit pe radiografie de trapez.Apofiza osului mare apare

radiografic

concavitatea

în

sub

sus.

forma

Distal

unei

osul

linii

capitat

opace, se

orientată

articulează

cu

cu trei

metacarpiene. Osul cârlig prezintă pe faţa lui anterioară o mică apofiză uniformă. Această e bine evidenţiată pe radiografia de faţă şi pe cea executată în profil cubital, cu mâna uşor înclinată dorsal. Uneori imaginea acestei apofize se proiectează şi la nivelul liniei articulare cu cel de al IV- lea metacarpian. La nivelul oselor carpului pot fi evidenţiate radiografic uneori oase supranumerare cel mai frecvent dintre ele fiind situat între osul mare, scafoid şi trapezoid. Metacarpul este alcătuit din 5 oase articulare între ele şi cu oasele carpului constituie scheletul regiunii palmare. Sunt oase tubulare

şi

prezintă

ca

oricare

os

lung,

un

corp

şi

două

extremităţi.Prin bazele lor oasele metacarpiene se articulează cu oasele

carpului

metacarpului

se

şi

metacarpienele

articulează

la

prima

învecinate.Capul falangă.

oaselor

Metacarpienele

prezintă o serie de caractere proprii, care le diferenţiază unele de 33

altele. De exemplu, primul metacarpian este cel mai mic,mai scurt şi mai gros şi se articulează prin baza lui cu trapezul. La nivelul extremităţii sale distale pot fi întâlnite două oase sesamoide. Al IIlea

metacarpian

este

cel

mai

lung,

extremitatea

sa

superioară

articulându-se cu trei oase carpiene: trapez, trapezoid, şi oasul mare. Metacarpianul al III-lea prezintă la nivelul extremităţii sale superioare o apofiză stiloidă, orientată în afară. Se articulează cu osul mare. Al IV- lea şi al V-lea metacarpian ssunt mai mici şi amândouă se articulează cu osul cârlig. La extremitatea distală a metacarpianului al V- lea întâlnim deseori un os sesamoid. Falangele sunt oase scurte având corp cilindric, o extremitate proximală numită bază şi o extremitate distală numităcap. Ele se articulează

între

ele,

conformaţia

articulaţiilor

interfalangiene

permiţând mişcări de flexie şi extensie. Bazele falangelor proximale se

articulează

cu

metacarpienele

şi

au

aspect

de

cavitate

glenoidă,mai dezvoltată în sens transversal. Extremităţile distale ale falangelor au aspect de trohlee, formează articulaţii interfalangiene.

Fig.

11

Oasele mâinii palmar

/

dorsal

34

4 .1. Radiografia articulaţiei pumnului: a) Radiografia articulaţiei pumnului de faţă: Folosim film de 13/18 cm, în lung fără grilă antidifuzoare. Pacientul

e

aşezat

pe

scaun

lângă

masa

de

radiografiat

şi

antebraţul cu mâna, în pronaţie, sprijinită pe casetă cu faţa palmară. Raza centrală e verticală şi intră prin mijlocul liniei care uneşte vârfurile apofizelor stiloide radiale şi cubitale. Distanţa focar film 75 cm, regim electric 45 kV şi 40 mAs. Radiografia evidenţiază radiusul şi ulna ( extremităţile distale), oasele carpiene, primul metacarpian şi metacarpianul al V-lea.

Fig. 12 Radiografia articulaţiei pumnului de faţă A) centrarea pentru radiografia mâinii propriu zise (metacarpiene şi falange) B) centrarea pentru radiografia carpienelor C) centrarea pentru radiografia mâinii de ansamblu

35

b) Radiografia articulaţiei pumnului de profil: Film radiografic 13/18 cm, în lung. Aşezat pe scaun în faţa mesei de examinat, bolnavul va aduce marginea cubitală sau marginea radială a pumnului pe mijlocul casetei. Raza centrală, orientată perpendicular pe casetă intră prin vârful stiloidei radiale sau cu doi cm mai jos de vârful apofizei stiloide cubitale. Radiografia

evidenţiază

imaginea

extremităţilor

inferioare

a

oaselor antebraţului care nu prezintă dificultăţi de interpretare,cele două epifize distale fiind uşor de recunoscut.Oarecare greutăţi,cel puşin la prima vedere pot fi întâmpinate la individualizarea oaselor capului

îndeosebi

mare.Semilunarul

în se

recunoaşterea găseşte

imediat

semilunarului sub

radius

şi şi

osului

poate

fi

identificat datorită formei sale caracteristice cu marginea superioară convexă cranial. În jos, sub marginea inferioară concavă caudal a semilunarului apare osul mare, care se continuă cu metacarpianul al III-lea. Apreciate corect, raporturile dintre semilunar şi osul mare permit să evidenţiem eventualele luxaţii care pot avea loc între aceste două oase, în traumatismele oaselor pumnului. Scafoidul, mai bine vizibil în poziţia cu radiusul pe casetă (incidenţa cubito-radială), are o înclinaţie anterioară, oblică de sus în jos şi dinapoi – înainte. Se articulează în sus cu radiusul, imaginea lui se suprapune parţial pe

cea

a

semilunarului

şi

a

osului

mare.În

jos

scafoidul

se

articulează cu trapezul şi trapezoidul. În această incidenţă este bine 36

vizibil trapezul şi articulaţia dintre trapez şi primul metacarpian. Trapezoidul este mai greu de evidenţiat pe radiografia de profil, fiind suprapus

pe

extremitatea

distală

a

osului

mare.

Piramidalul

şi

pisiformul se disting cu uşurinţă dacă radiografia nu se execută în profil ştiut, şi se dă imaginii o uşoară înclinaţie dorsală. În această incidenţă piramidalul apare înapoia pisiformului, parţial suprapus uneori peste osul mare şi scafoid.Osul cu cârlig se suprapune pe osul mare şi piramid.

Fig. 13 Radiografia articulaţiei pumnului de profil A) centrarea pentru articulaţia pumnului B) centrarea pentru radiografia mâinii

c) Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor:

Film 18/24 cm, în lat. Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat. Antebraţele şi mâinile se reazămă pe masă prin marginea cubitală. Articulaţiile pumnilor sunt apropiate iar degetele flectate se ating. Raza centrală perpendiculară pe mijlocul casetei.

37

Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Fig. 14 Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor

4 .2. Radiografia scafoidului: a) incidenţa de faţă se execută cu pacientul şezând pe scaun lângă masa de radiografiat, având antebraţul sprijinit pe masă. Mâna este semi închisă în uşoară înclinare cubitală. Raza centarlă cade perpendicular pe scafoid, la cca. 15 mm sub interlinia radiocarpiană.

Fig. 15 a) Radiografia scafoidului incidenţa de faţă

38

b) incidenţa de profil : antebraţul se sprijină pe masă, cu mâna în uşoară pronaţie, formând cu caseta un unghi de 45º. Sprijinul mâinii se face prin cubicus şi al V- lea deget. Raza centrală perpendiculară

pe casetă intră

la 15 mm

sub

interlinia radio carpiană. Pe

aceste

radiografii

se

evidenţiază

extremităţile

distale

ale

radiusului şi ulnei, scafoidul, semilunarul, trapezul, osul cu cîrlig, osul mare, şi metacarpianul I.

Fig. 15 b) Radiografia scafoidului incidenţa de profil

4 .3. Radiografia mâinii: a) Radiografia mâinii de faţă : Se executa pe film radiografic de 18/24 cm în lung. Marginea distală depăşeşte cu 2 cm vârful degetelor. Fără grilă antidifuzoare. Mâna

este

poziţionată

cu

faţa

palmară

pe

mijlocul

casetă

şi

intră

casetei,

degetele fiind indepărtate. Raza

centrală

perpendiculară

pe

prin

capul

metacaerpianului al III-lea. Distanţa focar film 75 cm.Regim electric 45 kV şi 50 mAs. Radiografia metacarpienele

evidenţiază şi

articulaţia

falangele

în

pumnului,

ansamblu.

oasele

Pentru

o

carpiene,

interpretare

corectă este indicat să se facă radiografia comparatică a celor două 39

mâini.Pentru acesta este necesar film de 24/30 cm în lat. Mâinile sunt

aşezate

pe

casetă

cu

faţa

palmară

cu

degetele

uşor

îndepărtate. Raza centrală perpendicular pe mijlocul casetei. b) Radiografia mâinii de profil: Film de 18/24 cm aşezat în lung, marginea distală a casetei depăşeşte vârful degetelor cu 2 cm. Pacientul şade pe un scaun lângă masa de radiografiat, cu mâna sprijinită

pe

casetă

prin

margindea

cubitală,

fiind

înclinatăuşor

posterior. Raza centrală perpendiculară pe casetă, şi intră prin mijlocul celui de al IV –lea metacarpian. Această poziţie este bună pentru a localiza corpurile străine din părţile moi şi a scoate în evidenţă gradul de deplasare antero posterioară, în caz de fracturi. Poziţia de profil nu este convenabilă pentru a evidenţia imaginile metacarpienelor din cauza suprapunerilor. Radiografia bilaterală a mâinii de profil se efectuează pe film de 24/30 cm în lat. Poziţionarea mâinilor se face sprijinându-le pe casetă prin marginea cubitală, uşor înclinate în afară la cca. 5-6 cm, una de alta. Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul casetei, între cele două mâini. Distanşa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim electric 45 kV şi 50 mAs. c) Radiografia mâinii în poziţie semilaterală (semiprofil): Film 13/18 cm sau 18/24 cm în lung, marginea casetei depăşind cu 2 cm vârful degetelor.Pacientul şade pe un scaun lângă masa de radiografiat, mâna se sprijină pe casetă prin marginea cubitală a 40

degetului V şi atinge caseta cu vârful celorlalte degete care sunt îndepărtate între ele. Raza

centrală

perpendiculară

pe

casetă,

vizează

articulaţia

metacarpo-falangiană a degetului al II-lea.Datorită direcţiei oblice (rotaţia mâinii cu 45º faţă de planul casetei), imaginile apar uşor disociate

şi

pot

fi

studiate

izolat,

se

pot

aprecia

detaliile

de

structură osoasă. Distanţa focar film 75 cm,fărăr grilă antidifuzoare.Regim electric 45 kV şi 50 mAs.

4 .4. Radiografia policelui: Obţinem imagini radiologice bune ale degetelor utilizând poziţiile cunoscute pentru mână, bolnavul şezând pe scaun lângă masa de examen. Imaginile de profil se obţin fie introducând între degete în lungul marginii interne a degetului de examinat un film de dimensiuni reduse, fie aşezând marginea internă a degetului pe casetă situată 41

la marginea mesei de examen. Celelalte degete se flexează şi se îndepărtează. Pentru police însă trebuie utilizată o tehnică specială necesară atât pentru imaginea de faţă cât şi pentru profil. a)

Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală: Se execută pe film de 13/18 cm în lung.Mâna se află în pronaţie

forţată cu palma orientată ţn sus şi în afară şi se sprijină cu faţa dorsală a policelui în centrul casetei. Raza centrală perpendiculară pe casetă vizează articulaţia metacarpo-falangiană a policelui. Radiografia evidenţiază extremitatea distală a metacarpului şi oasele sesamoide falanga proximală şi cea distală. Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric 45 kV şi 50 mAs.

Fig 16 a) Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală

b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalo-palmară: Necesită o cutie de dimensiunea casetei pe al cărei perete lateral se sprijină mâna iar policele e plasat cu faţa palmară pe casetă

42

(aşezată deasupra cutiei). Se poate aşeza policele cu faţa palmară pe casetă iar celelalte degete fiind situate sub cutie. Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin articulaţia metacarpofalangiană.

Fig. 16 b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalopalmară

c) Radiografia policelui de profil: Bolnavul aşezat lângă masa de examinat cu antebraţul pe masă iar mâna având degetele uşor flectate se sprijină cu faţa palmară pe casetă.Policele în abducţie medie se sprijină bine pe casetă prin faşa laterală radială. Raza centrală verticală şi cade perpendicular pe casetă prin articulaţia metacarpofalangiană a policelui. Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.

43

Fig. 16 c) Radiografia policelui de profil

4 .5. Radiografia indexului: a) Radiografia indexului AP sau dorso-palmar: Film 13/18 cm, in lung sau împărţit în două. Pacientul şade pe un scaun lângă masa de radiografiat, indexul în lungime pe film. Raza centrală cade perpendicular pe casetă intră la mijlocul interliniei articulare interfalangiană I şi II sau proximală. Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.

b) Radiografia indexului de profil: Film radiografic de 5/10 cm în lung învelit în hârtie neagră opacă. Bolnavul stă pe scaun lângă masa de radiografiat, sprijinându-şi antebraţul şi mâna pe marginea cubitală.Filmul ţinut între index (aflat superior), şi medius. Radiografia se poate practica utiliyând aceiaşi poziţie însă indexul lateral sprijinit pe un suport iar restul degetelor sunt flectate. Raza centrală verticală e perpendiculară medii

a

indexului.

Distanţa

focar

film

pe mijlocul 75

cm,

falangei

fără

grilp

antidifuzoare. Radiografia

evidenţiază

falanga

proximală,

falanga

medie

(falangina), şi cea distală (falangeta) a indexului, văzute din profil precum şi părţile moi ale feţei palmare (pentru eventualii corpi străini

radio-

opaci).

44

Fig. 17 Radiografia indexului de profil

4 .6. Radiografia mediusului: Bolnavul şezând lângă masa de radiografiat mâna culcată pe faţa ulnară, degetul I, II, IV, V adunate iar degetul III pe mijlocul filmului, atinge cu vârful filmul. Raza

centrală

perpendiculară

pe

casetă

intră

prin

mijlocul

degetului. Film 13/18 cm în lung sau împărţit în jumătate.

4 .7. Radiografia inelarului: Film 13/18 cm, bolnavul şade lângă masa de radiografiat cu mâna pe partea ulnară, degetele I, II, III şi V adunate, vârful degetelor atinge caseta. Raza

centrală

perpendiculară

pe

casetă,

intră

prin

mijlocul

degetului.

4 .8. Radiografia auricularului: Film 13/18 cm, pacientul şezănd lângă masa de radiografiat cu mâna pe partea ulnară pe mijlocul casetei. Raza centrală perpendiculară pe casetă intră în mijlocul degetului. Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare. Regim electric 45 kV şi 50 mAs.

45

Cap. 5. Cazuri practice: Cazul 1 Pacientul A. M. În vârstă de 45 de ani s-a prezentat la urgenţăcu dureri la umărul stâng, după o căzătură de pe scară pe umăr.În urma controlului efectuat de medicul ortoped pacientul este trimis în serviciul de radiologie pentru a efectua o radiografie de claviculă.

46

În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog s-a constatat că pacientul are o fractură de claviculă.

Cazul 2 Pacientul M. A. în vârstă de 55 de ani se prezintă la urgenţă după un accident rutier cu dureri la mâna stângă. În urma consultului de medicul ortoped bolnavul este trimis în serviciul de radiologie pentru a efectua o radiografie de antebraţ.

În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog s-a constatat că pacientul are o fractură de antebraţ la nivelul ambelor oase (radius şi cubitus).

47

Cap. 6. Rezumat şi concluzii: Explorarea radiologică a oaselor şi a articulaţiilor se execută în practica curentă după metodele osoase clasice. Radiografia clasică este de cele mai multe ori suficientă şi furnizează informaţii destul de complete şi sigure cu condoţia să fie executată cu o tehnică foarte riguroasă. În acest scop este necesară respectarea unor reguli: -

pentru a nu avea o aparenţă de alterare a tonalităţii şi

structurii osoase, trebuie să se aleagă cu grijă, pentru fiecare examen

radiografic,

regimul

şi

constantele

electrice,

potrivit

scopului urmărit în examinarea segmentului şi a leziunii respective ) să se utilizeze cu mult discernământ grila antidifuzoare) -

pentru a nu se produce modificarea siluetei osoase trebuie

să se folosească incidenţe anatomice, bine definite şi practicate cu o perfectă exactitate, utilizând în acest scop o distanţă focus film suficient de mare -

pentru a nu lăsa nici un detaliu neexplorat şi a nu fi

înşelat de vreo suprapunere de un lizerent de contrast, trebuie să se practice

,pe

cât

se

poate

,

două

sau

chiar

trei

incidenţe

perpendiculare între ele, după cele trei planuir ale spaţiului şi tot atâtea

incidenţe

complementare

explorăm. 48

cât

comportă

cazul

pe

care-l

-

Individualizarea pe cât posibil a fiecărui examen radiologic

rămâne o regulă şi o garanţie de mare preţ. -

Pentru

a

aprecia

mai

uşor

caracterul

patologic

sau

nepatologic al unor aspecte radiologice suspecte şi al unor anumite imagini la limita

dintre

normal şi patologic

este

indicat să se

practice incidenţe simetrice (de comparaţie) între partea bolnavă şi partea sănătoasă. Această regulă este obligatoriemai ales atunci când se explorează o articulaţie Explorarea radiologică a centurii şi a membrului superior cuprinde tehnici

şi

metode

de

investigaţie

radiografică

adaptate

fiecărui

segment osos în parte, în scopul vizualizării cât mai bune a acestuia (contur, detalii de structură osoasă, raportul cu elemente anatomice învecinate). Pentru aceasta de multe ori sunt necesare pozţionări relativ

incomode

oasele

centurii

pentru bolnavi sau menţinerea apneei (pentru scapulare)

dar

şi

situaţii

specialeimpuse

de

reducerea morbidităţii articulaţiilor de examinat deci şi dificultăţi de poziţionare

corectă.Pentru

acestea

se

indică

folosirea

filmului

radiografic suplu, învelit în hârtie neagră, opacă. Uneori incidenţele standard nu evidenţiază corespunzător anumite detalii morfologice ale unor segmente osoase. De aceea se vor efectua radiografii în incidenţe speciale de exemplu radiogragia olecranului, scafoidului (incidenţa Schreck). Radiografiile

comparative

ale

mâinilor

prezintă

o

importanţă

deosebită având în vedere numărul mare de oase ce compun carpul, metacarpul şi falangele, dimensiunile lor relativ reduse fiind posibile la acest nivel şi o serie de aspecte patologice osteoarticulare, care să producă modificări radiologice discrete, detectabile mai uşor prin 49

analiza

comparativă,

simetrică

a

segmentelor

osoase,

corespunzătoare de la cele două mâini.

Bibliografie: 1.

Amilcar G. – Tehnica Radiografică, Editura medicală – Bucureşti 1956

2. Bîrzu I.

- Radiodiagnostic Clinic, Editura medicală – Bucureşti 1965 vol. II.

3. Damascelli B. – Basic concepts in diagnostic imaging, Editura Reven Press, New Zork 1991

4. Lungeanu M. – Manual de tehnică radiologică, Editura medicală – Bucureşti 1988

5. Pana –Roventa Nicolina Vladeanu M. – Radiodiagnostic – Osteo articular, Editura medicală 1971 6. Radulescu D. – Radiologia Medicală –curs litografiat I.M.F Cluj 1983 7. Standiu G. –Curs radiologie clinică –I.M.F. Târgu Mureş 1978

50