Etapele Cercetarii in Nursing

Neda Adriana-Elena, III AMG-K

ETAPELE CERCETARII IN NURSING

CE SE ÎNŢELEGE PRIN CERCETARE? După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva. Este sinonim cu investigaţie. Există și o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, și anume Legea nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea. Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi descrisă ca: - o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor, - o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă, - un proces de calificare, o carieră, un stil de viaţă, - un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial, - un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii, un impuls de satisfacere a ego-ului, - justificarea alocării de fonduri pentru un departament, - justificarea funcţionării un departament1. Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor, realizat printr-o atentă şi obiectivă observare, investigare şi experimentare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea unor noi informaţii. DEMERSUL ŞTIINŢIFIC Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să-şi explice) lumea materială şi legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ. În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind consider ată nefundamentată – teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel exclusiv la datele senzoriale. Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială (senzaţia). Ea este imediat urmată de recunoaştere (percepţia, identificarea). Decizia de recunoaştere (sau de nerecunoaştere) se realizează pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje păstrate şi clasificate în memoria cerebrală. Funcţiile logice de raţionament ocupă etapa a treia de cunoaştere (după detectare şi recunoaştere). Aceasta desfăşurare se poate realiza pe patru direcţii: 1. Raţionamentul analogic, bazat pe asemănare (formă tare a izomorfismului şi formă slabă a homomorfismului). El stă la baza teoriei modelelor, dar este considerat de orientarea scientistă riguroasă. Este cel mai slab mecanism de cunoaştere raţională. În schimb, în demersul magic ocupă un loc esenţial. 2. Raţionamentul traductiv (transductiv) implică o trecere de la un anumit grad de abstractizare la date de un grad similar de generalizare. 3. Raţionamentul inductiv realizează o trecere de la concret (particular) la abstract (general), folosind inducţia completă sau incompletă. Cu ajutorul lui se

1

Neda Adriana-Elena, III AMG-K construiesc conceptele şi se identifica legile. Aceast mecanism principal de investigare a naturii este prima oară menţionat de Roger Bacon în lucrarea sa Opus Majus, scrisă în 1267. 4. Raţionamentul deductiv, este cheia de boltă a gândirii raţionale, permiţând trecerea de la general (abstract) la particular (concret). Folosirea acestui raţionament nu e posibilă decât în cadrul organizat al unui sistem axiomatic cu postulate, reguli şi teoreme (de exemplu geometria lui Euclid).

CERCETAREA are trei DIVIZIUNI principale: (i) cercetare ştiinţifică fundamentală, (ii) cercetare ştiinţifică aplicată, (iii) dezvoltare tehnologică şi transfer tehnologic. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ FUNDAMENTALĂ Teoretică şi experimentală, acest tip de cercetare reprezintă căutarea, producerea şi promovarea cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale. Se definește drept activitatea desfăşurată, în principal, pentru a dobândi cunoştinţe noi cu privire la fenomene şi procese, precum şi în vederea formulării şi verificării de ipoteze, modele conceptuale şi teorii. Prin cunoaşterea ştiinţifică, cercetarea fundamentală este un element esenţial de cultură, iar prin aplicarea cunoştinţelor în tehnici şi tehnologii, ea este un element esenţial de civilizaţie. Societatea umană este, în principal, de sorginte ştiinţificătehnologică, dezvoltarea ei fiind determinată de ştiinţă şi tehnologie, factorii esenţiali de cultură şi civilizaţie. În acest context cercetarea ştiinţifică fundamentală poate fi subdivizată în: (i) cercetare fundamentală pură, pune accentul pe căutarea şi producerea cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale. (ii) cercetare fundamentală orientată, urmăreşte căutarea şi producerea cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice relevante altor zone ale cercetării, precum şi promovarea acestora către zona cercetării aplicate. Funcţia cultural-civilizatoare se realizează prin publicarea rezultatelor ştiinţifice proprii, prin educaţie, învăţământ şi formarea cadrelor, precum şi prin asigurarea rezervorului de cunoştinţe ştiinţifice necesare cercetării ştiinţifice aplicate şi dezvoltării tehnologice. Cercetarea ştiinţifică fundamentală este elementul necesar, cu cea mai largă deschidere prin caracterul ei universal, având totodată un factor de risc ridicat. În acest context, cercetarea ştiinţifică fundamentală cuprinde: (i) cercetări principale, sunt pe termen lung (ce poate dura, de exemplu, chiar 8 ani), de importanţă majoră, de anvergură, în direcţii mari de cercetare recunoscute de comunitatea ştiinţifică internaţională, ce cuprind forţe umane şi mijloace materiale importante, cu tradiţie, rezultate şi obiective majore. (ii) cercetări formative, sunt pe termen mediu (poate dura 4 ani), direcţionate către educaţie, învăţământ şi formarea cadrelor.

2

Neda Adriana-Elena, III AMG-K (iii) cercetări multidisciplinare, sunt pe termen mediu sau scurt (de exemplu, 2 ani), de interes comun, având obiective comune, ce implică două sau mai multe domenii, arii, câmpuri, direcţii, teme sau probleme de cercetare. (iv) cercetări speciale, sunt pe termen scurt, cu un grad de risc înalt, ce se ocupă de probleme ştiinţifice particulare CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ APLICATĂ Reprezintă înglobarea cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale şi a cunoştinţelor empirice într-un produs finit, proces sau serviciu, ce pot avea, în principiu, valoare pe piaţă. Este activitatea destinată utilizării cunoştinţelor ştiinţifice pentru perfecţionarea sau realizarea de noi produse, tehnologii şi/sau servicii. DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ Reprezintă aducerea produsului finit (procesului sau serviciului) obţinut de cercetarea aplicată, direct sau prin transfer tehnologic, la nivelul intrării în producţie pentru a deveni produs, proces sau serviciu cu valoare pe piaţa de desfacere. Dezvoltarea tehnologică este formată din activităţile de inginerie a sistemelor şi de inginerie tehnologică, prin care se realizează aplicarea şi transferul rezultatelor cercetării către agenţii economici, precum şi în plan social, având ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme şi servicii, precum şi perfecţionarea celor deja existente. Dezvoltarea tehnologică cuprinde: a. cercetarea precompetitivă, activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării aplicative în planuri, scheme sau documentaţii pentru noi produse, procese ori servicii, incluzând fabricarea modelului experimental şi a prototipului, care nu pot fi utilizate în scopuri comerciale; b. cercetarea competitivă, activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării precompetitive în produse, procese şi servicii, ce pot răspunde, în mod direct, cererii pieţei, incluzând şi activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică. INOVAREA Reprezintă activitate orientată către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării în sfera economică şi socială. Inovarea de produs reprezintă introducerea în circuitul economic a unui produs nou sau cu unele caracteristici îmbunătăţite în mod semnificativ, astfel încât să se ofere consumatorului servicii noi sau îmbunătăţite. Inovarea tehnologică reprezintă, în schimb, introducerea în circuitul economic a unui proces sau a unei tehnologii, ori ameliorarea semnificativă a celor existente, inclusiv îmbunătăţirea metodelor de gestiune şi organizare a muncii. PRINCIPIILE CUNOAŞTERII ŞI CUNOŞTINŢELOR ŞTIINŢIFICE reprezintă consistenţa logică, obiectivitatea şi repetabilitatea. Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un domeniu ştiinţific constituit istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică; noul şi 3

Neda Adriana-Elena, III AMG-K corectul se definesc în raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului. În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea ştiinţifică fundamentală ocupă poziţia centrală. Ea oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi stabileşte noi direcţii de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca element necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală. În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru: - a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli, - a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire, - a determina nevoile unui anumit grup populaţional, - a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică, - a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare, - a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări. MODALITĂŢI ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETARE - analogia – observarea de asemănări între problema de rezolvat şi o altă problemă a cărei soluţionare este cunoscută; - alegere de soluţii la întâmplare – metoda Thomas Alva Edison; - generalizarea – când o problemă este complexă (stufoasă), se poate schiţa o versiune simplificată, care să cuprindă datele ei esenţiale; - împărţirea – dividerea problemei într-o serie de sub-probleme, mai ușor abordabile; - adunarea – o problemă dificilă poate fi uşurată prin adăugarea unei componente (sub-problemă); - scăderea – îndepărtarea unor componente din problema originală. Acest procedeu este folosit în simulări. - particularizarea – găsirea unui caz ce conţine un set mai limitat de caracteristici – cum ar fi abordarea unui model bidimensional în cazul unei probleme tridimensionale. - dilatarea sau contracţia – unele probleme sunt mai uşor de rezolvat dacă se modifică scara sau numărul de variabile. - inversarea – privirea dintr-un punct de vedere opus. În loc de când vine trenul acesta în gară?, când vine gara la acest tren? - restructurarea – în studiile clinice, nu se întreabă dacă un tratament anumit vindecă boala, ci dacă lipsa tratamentului determină absenţa vindecării. - Metoda lui Pappus – se presupune că problema este rezolvată şi se calculează de-a îndoaselea. - Metoda lui Tertullus – se presupune că nu există o soluţie şi se încearcă dovedirea acestui lucru.

ETAPELE CERCETĂRII Procesul de cercetare cuprinde (după Anthony Giddens), mai multe trepte distincte, care încep din momentul declanşării investigaţiei şi sfârşesc atunci când

4

Neda Adriana-Elena, III AMG-K descoperirile ei devin disponibile în forma scrisă2. Iată cum schematizează Giddens etapele procesului de cercetare:

1. DEFINIREA PROBLEMEI: ALEGEREA TEMEI DE CERCETARE Proiectul de cercetare se naşte dintr-o întrebare, ce îşi găseşte originea în curiozitatea cercetătorului, în calităţile sale de observaţie şi în experienţa profesională. Exista două mari tipuri de teme de cercetare care corespund la două mari categorii de studii:  Obiectivul proiectului poate fi descrierea distribuţiei caracteristicilor unei populaţii. Este vorba de un studiu descriptiv. Nu există ipoteză.  Dacă intenţia este de a emite o judecată asupra unei posibile relaţii între diferiţi factori studiaţi, atunci problema de cercetat este fundamentată pe o ipoteză. Este vorba de un studiu analitic. Temele de cercetare şi ipoteza sunt legate între ele, dar nu se situează pe acelaşi plan: existenţa unei ipoteze atestând voinţa şi posibilitatea de a generaliza rezultatele. O bună temă de cercetare sau ipoteză trebuie să fie simplă, specifică, bine formulată, concepută şi redactată înainte de începerea studiului. Problemele de cercetare pot fi sugerate de lipsurile din literatura existentă, de dezbateri teoretice sau de aspecte practice din lumea socială. Lectura sistematică şi critică a literaturii medicale, precum şi participarea la congrese sunt surse de teme de cercetare. Cea mai bună cercetare sociologică începe cu probleme care reprezintă, totodată, şi enigme (adică, n.n.)… un spaţiu gol în înţelegerea noastră”3. Din ce motiv se schimbă schemele de credinţă religioasă? Din ce cauză femeile sunt slab reprezentate în posturile cu un statut înalt? etc.

2. REVIZUIREA DOVEZILOR sau trecerea în revist ă a bibliografiei Un bun proiect de cercetare trebuie să fie nou. Odată formulată tema de cercetare, trebuie verificat dacă răspunsul la aceasta nu există deja, urmărind principala sursă din literatura de specialitate. Astfel, cercetătorul trebuie să se familiarizeze cu cercetările existente referitoare la subiect. 1. Prima etapă o reprezintă cercetarea bibliografică propriu-zisă, adică identificarea publicaţiilor care se referă la subiectul în discuţie. 2. A doua etapa constă în lectura critică, activă, a publicaţiilor selectate. Cercetarea bibliografică poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate citate. În cercetare medicală, spre exemplu, există mai multe sute de titluri, mergând de la cele mai generale precum: Index Medicus (Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts până la cele mai specializate titluri despre SIDA, psihiatrie, cancerologie, cosmetică, chimie analitică, farmacie industrială etc. Pot fi folosite mai multe suporturi: hârtie, CD/DVD-ROM, memory stick, Internetul (asigură pe lângă rapiditatea accesului şi posibilitatea consultării celor mai noi

5

Neda Adriana-Elena, III AMG-K articole în timp real) etc., ajungâdu-se astfel la noţiunea de bibliotecă electronică, virtuală sau chiar publicaţie fără hârtie. Lectura critică a literaturii medicale. Parcurgerea literaturii necesită, deci, o selecţie şi o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de literatura critică, ce constă în a judeca valoarea publicaţiilor, indiferent dacă este vorba de calitatea cercetării întreprinse sau de pertinenţa rezultatelor publicate. Cercetătorul, pe lângă consultarea literaturii cu referire directă la tema elaborată, va pune în balanţa şi criteriile etice de bază în materie de cercetare, care se supun următoarelor principii:  principiul interesului şi beneficiului cercetării;  principiul inocuităţii cercetării sau punerea în balanţă a beneficiului şi a riscului;  principiul respectării persoanei;  principiul echităţii sau repartiţia echitabilă şi onestă a riscului şi beneficiilor cercetării.

3. Clarificarea problemei prin FORMULAREA IPOTEZEI Se urmărește aici ce se dorește a se proba prin cercetarea de față și care este relaţia dintre variabile. Dacă cercetarea se vrea eficientă, ipoteza trebuie să fie formulată în aşa fel încât materialul faptic să ofere dovezi care, fie o vor susţine, fie o vor infirma. O ipoteză este o afirmaţie (şi nu o întrebare sau/și problemă) la adresa posibilei relații între factorii studiaţi şi criteriile de raţionament. În general, ipoteza este prezentată sub forma ipotezei nule: nu există legătură între factorul studiat şi criteriul de raţionament, pentru că testul statistic, construit plecând de la datele adunate, să permită calcularea probabilităţii, ca asocierea observată să survină numai din întâmplare. Propoziţia: exista o asociere între factorul studiat şi criteriul raţionării constituie ipoteza alternativă.

4. SELECTAREA PLANULUI DE CERCETARE Planul de cercetare reprezintă o primă sistematizare extrem de succintă a raportului de cercetare (un prim CUPRINS). Aici împărțim cercetarea în două module: cel teoretic, ce cuprinde date esențiale și atestate despre tema de cercetat și cel științific, unde se expun metodele de cercetare (experiment, studiu, observaţie, folosirea izvoarelor existente etc.).

5. EFECTUAREA CERCETĂRII Strângerea datelor şi înregistrarea informaţiilor.

6. INTERPRETAREA REZULTATELOR Prelucrarea implicaţiilor datelor adunate.

6

Neda Adriana-Elena, III AMG-K

7. RAPORTAREA DESCOPERIRILOR prin redactarea raportului de cercetare De regulă raportul de cercetare este publicat sub formă unui articol sau cărți și oferă informaţii precise referitoare la natura cercetării, căutând în acelaşi timp să justifice concluziile rezultate. Multe dintre rapoarte indică şi întrebările la care nu s-au dat încă răspunsuri, sugerând astfel posibile cercetări ulterioare. Articolul original este o dare de seamă pentru o muncă de cercetare. Structura rezultată din logica ştiinţifică este următoare:  Introducere, unde este prezentată muncă realizată de cercetător și etapele urmate,  Metode, se explică cum a fost realizată cercetarea,  Rezultate, se prezintă observațiile de-a lungul cercetării, dar și cele finale, concluzive,  Discuţii, concluziile cercetătorului la adresa muncii sale, a temei alese și a concluziilor rezultate. Sunt deopotrivă integrate referinţe şi la nevoie, figuri şi tabele. Punctul pe i este o redactare mai scurtă, de tipul actualizării unui subiect. Aceasta structură trebuie să fie respectată. Autorul trebuie să explice cum a selecţionat articolele de referinţă.

Colectarea datelor

TEMA DE CERCETARE CLINICĂ Proiectul de cercetare se naste dintr-o intrebare care isi gaseste originea in curiozitatea cercetatorului, in calitatile sale de observatie si in experienta profesionala. Descrierea inadvertentelor intre ceea ce este observat si ceea ce ar trebui sa poate sa duca la aparitia unor propuneri de solutii pentru a suprima acest decalaj. O atitudinea critica poate astfel sa fie generatoare de intrebari interesante. Lectura sistematica si critica a literaturii medicale si participarea la congrese sunt surse de teme de cercetare. Exista doua mari tipuri de teme de cercetare care corespund la doua mari categorii de studii:  Obiectivul proiectului poate fi descrierea distributiei caracteristicilor unei populatii. Este vorba de un studiu descriptiv. Nu exista ipoteza.  Daca intentia este de a emite o judecata asupra unei posibile relatii intre diferiti factori studiati, atunci problema de cercetat este fundamentata pe o ipoteza. Este vorba de un studiu analitic. Temele de cercetare si ipoteza sunt deci legate dar nu se situeaza pe acelasi plan: existenta unei ipoteze atesta vointa si posibilitatea de a generaliza rezultatele. O buna tema de cercetare sau ipoteza trebuie sa fie simpla, specifica, conceputa si redactata inainte de inceperea studiului. Trebuie de asemenea sa fie bine formulata. 7

Neda Adriana-Elena, III AMG-K

CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ Un bun proiect de cercetare trebuie sa fie nou. Tema de cercetare odata formulata, trebuie verificat daca raspunsul la aceasta nu exista deja. Principala sursa este literatura medicala. Trebuie sa stim sa cercetam, intr-o masa considerabila de informatii, articolele pertinente. Urmeaza apoi etapa parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia validitatea si aplicabilitatea. Daca la sfarsitul acestei etape raspunsul la intrebare nu exista sau daca este incomplet, atunci este perfect justificat sa intocmim un protocol. 1. Prima etapa este cercetarea bibliografica propriu-zisa, adica identificarea publicatiilor care se refera la subiectul in discutie. 2. A doua etapa este lectura critica, activa, a publicatiilor selectate. Inainte de a incepe trebuie sa ne asiguram ca stim ceea ce cautam si unde cautam. Adica trebuie elaborate cuvintele – cheie si descrise mediile de cautare. 1. Cuvintele cheie („descriptori") trebuie intr-adevar sa descrie toate aspectele subiectului:  materia tratata (intrebare: despre ce se vorbeste ?)  intrebarea pusa (intrebare: ce vrea sa spuna ?)

MEDIILE DE CĂUTARE

Cercetarea bibliografica poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate citate. Exista mai multe sute de titluri, mergand de la cele mai generale ca: Index Medicus (Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pana la cele mai specializate despre SIDA, psihiatrie, cancerologie, cosmetica, chimie analitica, farmacie industriala... Pot fi folosite mai multe suporturi: hartie, CD ROM, on-line (asigura pe langa rapiditatea accesului si posibilitatea consultarii celor mai noi articole in timp real). Astfel se ajunge la notiunea - despre care se vorbeste din ce in ce mai mult - de biblioteca electronica, virtuala, sau chiar de publicatie fara hartie. Informatia in totalitatea sa poate sa apara - de aici inainte - direct pe biroul cercetatorului indiferent de distanta, gratie Intemet-ului.

LECTURA CRITICĂ A LITERATURII MEDICALE

Cercetarea bibliografica si articolele odata obtinute, trebuie citite documentele si judecata calitatea continutului lor. Aceasta este sarcina viitorului investigator care doreste sa precizeze tema sa de cercetare clinica sau sa gaseasca justificarea proiectului sau de protocol. Parcurgerea literaturii necesita deci o selectie si o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de „literatura critica". Principiul consta in a judeca valoarea publicatiilor, indiferent daca este vorba de calitatea cercetarii intreprinse sau de pertinenta rezultatelor publicate. In aceasta etapa, cercetatorul, pe langa consultarea literaturii medicale cu referire directa la tema elaborata, va pune in balanta si criteriile etice de baza in materie de cercetare medicala, care se supun urmatoarelor principii:  principiul interesului si beneficiului cercetarii;  principiul inocuitatii cercetarii sau punerea in balanta a beneficiului si a riscului;

8

Neda Adriana-Elena, III AMG-K  principiul respectarii persoanei;  principiul echitatii sau repartitia echitabila si onesta a riscului si beneficiilor cercetarii.

Analiza și interpretarea datelor Metodologia este teoria ştiinţifică despre căile (metodele) sporirii eficacităţii cunoaşterii umane. Metoda (def.de A.Brimo) reprezintă ordinea ce se pune în învăţarea unei ştiinţe, urmând condiţiile, particularităţile acelei ştiinţe. Felul practic, procedural, în care se utilizează o metodă sau alta de cercetare se numeşte tehnică. Cecetarea fundamentală are drept scop cunoaşterea şi înţelegerea lumii care ne înconjoară, deschiderea unei noi perspective prin lărgirea universului explicării realităţii.

Etapele cercetării a. Documentarea - observarea faptelor, colectarea datelor şi clasificarea acestor pregătirea teoretică complexă a celui care efectuează cercetarea. b. Elaborarea ipotezelor explicative - ipoteza constituie o constructive deductivă elaborată plecând de la faptele observate şi destinată unei verificări ulteriaoră. Întrucât, pentru a putea fi acceptată, ea trebuie demonstrată, ipoteza se distinge de postulat sau paradigmă. (Teoria-reprezintă o ipoteză verificată). Ipotezele pot fi clasificate: - după obiectul studiat, ele se pot referi la faptele supuse explicării, la conceptele utilizate în teorie sau practică. - după nivelul lor de generalitate, ipotezele pot fi generale ori particulare. Pentru a fi admisibile metodologic, ipotezele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să se refere la fenomene observabile; - să utilizeze concepte precise; - să fie specifice domeniului utilizat; - să fie verificabile. c. Verificarea ipotezelor - este dificilă deoarece criminalitatea nu se poate produce în laborator.

Nivelele profunzimii cerecetării a. Descrierea - este nivelul superficial al cercetării şi urmează fazei documentării b. Clasificarea datelor - se realizează prin categorisire sau clasificare şi utilizează conceptul de categorie (clasă de obiecte sau fiinţe care reprezintă caracteristici comune şi permite compararea cu alte clase care au propriile caracteristici) c. Explicarea - corespunde funcţiei explicative a criminologiei şi vizează clarificarea naturii şi cauzelor obiectului de studiu. Teoria criminologică nu este doar o ipoteză

9

Neda Adriana-Elena, III AMG-K verificată, ea reprezintă un ansamblu structurat de concepte şi judecăţi de valoare care are ca scop explicarea sintetică a realităţii.

Cercetarea aplicată a. Documentarea prealabilă (presupune studierea domeniului supus cercetării), b. Diagnosticarea (consecinţă logică a documentării şi are ca obiectiv aprecierea ştiinţifică asupra efectivităţii şi eficacităţii mijlocului studiat), c. Propunerea de schimbare (etapa finală şi are loc doar dacă rezultatele cercetării o impun).

Redactarea unui raport final REDACTAREA PROTOCOLULUI Protocolul este documentul care descrie metoda studiului propus, justificarea obiectivelor, de la ipoteza pana la constrangerile metodologice si care defineste conditiile de realizare si desfasurare. Este esentiala scrierea protocolului intr-un stadiu precoce al procesului de concepere a studiului atat pentru cercetator si cei care participa la studiu, cat si pentru comisiile de etica sau organismele susceptibile de finantare. Trebuie amintit ca numai caracterul sau inovator si pertinent, in conditiile importantei problemei tratate si ale impactului asupra populatiei, constituie factorul ce favorizeaza interesul comanditarilor si alocarea de la buget. In acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu descrierea fiecarei etape. Planul propus in acest capitol este un plan general care poate fi utilizat in toate situatiile pe care le intalnim in cercetarea clinica. Pentru un studiu de conceptie, mai simplu decat un studiu analitic, nu toate etapele descrise aici sunt obligatoriu utile sau pertinente: 1. Titlu El rezuma problema pe care ne propunem sa o studiem. Trebuie sa fie clar, precis, suficient de scurt si in acelasi timp suficient de informativ. El poate contine o informatie despre tipul de studiu propus. 2. Obiectivul Exista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis: - Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice. Obiectivul este de a cunoaste si de a intelege evenimentele care vor aparea la un pacient intre momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand istoricul clinic se termina (prin vindecare, moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau sociala). - Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:  Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de a calcula forta de asociere intre doi factori. - Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .

10

Neda Adriana-Elena, III AMG-K  Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea rezultatelor unui test. - Al patrulea se refera la impactul unei interventii  Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de educare: face ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ? 3. Justificare studiului Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de disconfort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale. 4. Ipoteza Orice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze explicit o ipoteza. O ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre factorii studiati si criteriile de rationament. 5. Subiectii Protocolul trebuie sa se prezinte: o criteriile de includere care definesc principalele caracteristici ale populatiei implicate in studiu; o criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecti care nu satisfac criteriile de includere 6. Marimea esantionului Esantionul trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia la care se vor aplica concluziile studiului. Tehnica esantionarii trebuie sa fie decrisa in stadiul de protocol. 7. Culegerea si analiza datelor Protocolul trebuie sa comporte o descriere a analizelor statistice programate in studiu si justificarea lor (pentru a lua in calcul, de exemplu, factorii de confuzie). 8. Un eventual studiu pilot Nu este intotdeauna necesar. Trebuie realizat pe un esantion reprezentativ. Este util pentru: o a antrena si testa personalul implicat in studiu; o a evalua rata de raspunsuri; o a estima amplitudinea diferentei observate (utila pentru a determina marimea esantionului). 9. Implicatii etice In stadiul de realizare a protocolului, consideratiile etice pun accentul pe respectul fata de persoana, prin probleme de confidentialitate si principiul minimalizarii riscului. 11

Neda Adriana-Elena, III AMG-K

10. Bugetul Acest paragraf realizeaza sinteza tuturor etapelor din punct de vedere al costului. Calitatea prezentarii sale, pertinenta sa si justificarea sunt esentiale pentru acceptarea proiectului de catre un organism finantator. 11. Calendarul Trebuie sa precizam durata si momentul fiecarei etape. 12. Referinte In aceasta sectiune sunt reproduse referintele diverselor documente citate in diferitele parti ale protocolului.

12