Epoca Dezinformarii

EPOCA DEZINFORMARII Lucrarea noastra nu poate incepe altfel decat cu o definitie cat mai clara a acestei “arte a ocolului”1. Desi nu este deloc simplu de definit dezinformarea, Henri-Pierre Cathala reuseste sa o faca in cel mai concis mod cu putinta, informatiile prezentare in carte fiind extrem de complexe. Conform lui Henri-Pierre Cathala, autorul cartii “Epoca dezinformarii”, despre care va vom vorbi astazi, “dezinformarea reprezinta ansamblul procedeelor dialectice pus in joc in mod intentionat pentru a reusi manipularea perfida a persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societati, in scopul de ale devia conduitele politice, de a le domina gandurile sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printro reprezentare tendentioasa a realitatii. Este o forma a agresiunii care cauta sa treaca neobservata. Se inscrie in randul actiunilor psihologice subversive ”2. Inainte de a spune mai multe, trebuie sa amintim un lucru. Cartea “Epoca dezinformarii”a fost scrisa in anul 1986. Chiar daca dezinformarea are acelasi caracter distructiv si in zilele noastre, exemplele prezentate in lucrarea noastra se refera exclusiv la acea perioada. Intelegerea naturii dezinformarii si a efectelor acesteia poate fi posibila doar dunoscand perspectivele strategice si politice pe termen lung si mediu. Pentru a fi plasata in aceste perspective este necesara o intoarcere in trecut si faurirea unei conceptii despre istoria contemporana. Dezinformarea este atat o arma cat si o stare de spirit, putandu-se da numeroase exemple de operatiuni de razboi care s-au desfasurat exclusiv cu ajutorul falsificarii informatiilor, a inselaciunii, amagirii si intimidarii. Prin aceste metode se poate destabiliza un stat, o societate, fara a fi nevoie de implicarea fortelor armate. Dezinformarea exista, nu este deloc o creatie fantezista. Pentru a ne da seama de asta este suficient sa ascultam participantii la o dezbatere politica, care nu inceteaza sa se acuze reciproc, de minciuna, disimulare, de modificarr a realitatii si de manipulare a opiniei publice. Dezinformarea nu consta numai in falsificarea cunostintelor, ea se dovedeste a fi si o puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de manipulare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane. Structurata in sase mari capitole, impartite la randul lor in numeroase subcapitole si subpuncte, cartea prezinta subiecte legate de la evolutia istorica a dezinformarii, pana la structuri implicate in lupta impotriva dezinformarii.

1 2

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 13 Ibidem, pag 24

I. Sfera dezinformarii Primul mare capitol, sfera dezinformarii, prezinta exemple precise de actiuni de dezinformare, caracterizandu-le circumstantele.

1. Actiuni de dezinformare a) Ascunderea unei actiuni este situatia cea mai comuna. Un exemplu foarte bun este actiunea „Mince Meat”, al carei scop a fost ascunderea zonei prevazute pentru debarcarea aliatilor in Europa, dupa recucerirea Africii de Nord, in iulie 1943. Actiunea urmarea distragerea atentiei germanilor de la Sicilia, furnizabdu-le informatii eronate care sa-i faca sa traga concluzia ca urmatoarea debarcare se va efectua in Sardinia sau in Grecia, in final, actiunea inregistrand un succes deplin. Uneori, operatiuni de genul acesteia iau o amploare considerabila si se desfasoara pe o perioada mai lunga de timp, iar din cauza aceasta bilantul a fost nefavorabil. b) Discreditarea unei personalitati : are loc atunci cand dezinformatorul lanseaza zvonuri , insinuari, chiar o campanie de denigrare. Autorul foloseste ca exemplu afacerea Tuhacevski. Maresalul Tuhacevski și alti comandanti ai Armatei Roșii – Iona Iakir, Ieronim Uborevici, Robert Eideman, Avgust Kork, Vitovt Putna, B.M. Feldman și Vitali Primakov – au fost acuzati de conspiratie anticomunistă si au fost condamnati la moarte. Ei au fost executati în noaptea de 11 iunie spre 12 iunie, imediat după pronuntarea sentintei de către Curtea Supremă a URSS, convocată în sesiune specială. Această sentintă a fost inceputul unei epurări masive în Armata Rosie, totalul victimelor acestei actiuni fiind de aproximativ 42.000 de militari executati. c) Crearea neintelegerilor dintre natiuni : Uneori prin dezinformare se impiedica o apropiere, se dizolva o alianta, se urmareste sa se anihileze influenta pe care o mare putere o exercita intr-un stat oarecare, obtinerea unei rupturi ireversibile. d) Manipularea opiniei publice. Pacifismul. Autorul ne propune de aceasta data ca exemplu pacifismul european de la aceea vreme, care facea jocul politicii sovietice. Din aceasta cauza, el este perceput cu totul altfel decat cum este cu adevarat, o veche miscare de idei cu adanci radacini socialiste si anglosaxone. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, am asistat la trei mari ofensive sovietice la adresa pacifismului. Prima: impotriva N.A.T.O. , cea de-a dooua impotriva razboiului din Vietnam, iar cea de-a treia impotriva instalarii rachetelor „Pershing 2” in Europa. Pacifismul are un ecou mai larg in statele din nordul Europei decat in statele mediteraneene si aceasta in ciuda faptului ca ca statele mediteraneene, au partied comuniste destul de puternice. De cele mai multe ori insa, aceste partide doresc sa mentina imaginea falsa a unei independente fata de Uniunea Sovietica pentru a nu-si pierde corpul electoral. Conform lui Cathala “Campanile pacifiste pun accentul pe mai multe teme, reluate fara incetare : “Cheltuielile mondiale pentru inarmare sunt mult superioare celor consacrate luptei impotriva foametei ; orice protectie impotriva armei nucleare este iluzorie( cand de fapt nimeni nu prea stie precis ce se va intampla in acele conditii) “.3 e) Dezinformarea ca mijloc de aparare. Afacerea Kravcenko, 1947 3

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 41

In anul 1944, Kravcenko, cere azil politic in SUA, el fiind membru al unei comisii comerciale sovietice. Rusii cer extradarea lui Kravcenko, cu scopul de a fi judecat ca dezertor, dar extradarea este refuzata deoarece acesta nu era military. In anul 1946, la sfarsitul razboiului, Kravcenko publica cartea “Am ales libertatea”, descriind nemiloasa tiranie stalinista, care incalca drepturile omului in favoarea privilegiatilor regimului. Este de inteles ca lucrarea a avut un succes rasunator. Reactia sovieticilor nu putea fi decat una violenta, ei reusind sa publice in ziarul “Les Letters francaises”, cateva articole in care erau citate surse americane, sustinand ca lucrarea lui Kravcenko ar fi opera serviciilor secrete americane. Sovieticii initiaza astfel o actiune de dezinformare tipica. Kravcenko insa intenteaza process publicatiilor franceze, castiga, dar se va sinucide peste cativa ani, dupa ce publica o a doua carte, primita cu mai putina caldura. In concluzie “Tintele relative isolate, cum a fost cazul lui Kravcenko, sunt aparate cu dificultate, iar atunci cand primesc un ajutor eficace, acest ajutor devine compromitator”.4

2. Proximitati a) Dezinformarea in cadrul general al informarii Informarea ofera cai ascunse de patrundere pentru dezinformare. De cele mai multe ori, relatarea unui eveniment este urmata de o prezentare generala, lipsita de sensurile reale. “Informarea raspunde curiozitatii umane, dorintei de cunoastere, de a fi la curent.”5 Aparitia unui numar din ce in ce mai mare de teme si canale de difuzare mai mult a sporit decat a satisfacut dorinta de a fi informat. Aici apare dezinformarea care este ca si o otrava care se infiltreaza in cunostintele noastre. Incetul cu incetul, face lumea si realitatea sa devina incoerenta, confuza si nemaleabila. O singura greseala de apreciere poate cauza aparitia unor consecinte neplacute. b) Dezinformarea si publicitatea Publicitatea este considerat un instrument de competitie comerciala, iar concurenta ii justifica aceasta intrebuintare. Insa, prin olumul sau, publicitatea poate avea o actiune nefasta asupra publicului consumator. Spre deosebire de propaganda deschisa, publicitatea se concentreaza mai mult asupra impactului asupra maselor decat pe valoarea mesajului transmis, deci se poate vorbi mai mult de maipulare decat de argumentare. c) Educatia si cultura A educa inseamna a transmite ceea ce se considera adevarat si necesar celui educat. Tindem sa credem ca educatia si cultura nu au nicio legatura cu dezinformarea, deoarece acestea ar trebui sa favorizeze o analizare corecta a situatiilor si sa imbogateasca sistemul de valori al fiecaruia. Desi mare parte din profesori se ghideaza dupa aceste principii, dezinformatorul va face tot posibilul sa faca din dascali intermediarii sau, chiar fara ca acestia sa fie constienti de asta. d) Metode de indoctrinare Indoctrinarea este mult diferita fata de dezinformare deoarece sursa si scopul nu sunt disimulate. Spalarea creierului nu este intotdeauna insotita de violenta fizica care este folosita doar cand se doreste obtinerea unor marturisiri, dar se foloseste de tortura morala, numita si 4 5

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 45 Ibidem, pag 47

reeducare. Intr-o prima etapa, prizonierii erau tratati cu brutalitate alternata cu seductie, se urmarea epuizarea prin munca fortata, in cele din urma acestia isi pierdeau orice speranta, putand fi salvati de o decizie a atotputernicului “reeducator”. In cea de-a doua etapa se urmareste dezorganizarea grupurilor, prizonierii fiind compromisi unii in fata celorlalti. Totusi se poate vorbi si de o anume rezistenta la sppalarea creierului, data de solidaritatea intre victime, care in cele din urma poate distruge reeducatorul prin tratarea lui cu o pasivitate resemnata in urma oricarui fel de violenta, facand haz de necaz cu ceilalti prizonieri sau prin sufocarea acestuia cu intrebari. O alta metoda de indoctrinare, si anume sectele religioase, reprezinta o problema foarte delicata deoarece “sectele propavaduiesc ruperea legaturilor familiale, supunere neconditionata fata de « guru », neincredere fata de orice act rational, prozelitism”.6 Una dintre cele mai raspandite secte religioase este secta « Moon » sau « Asociatia pentru Unificarea Crestinismului Mondial » care reuneste circa 3 milioane de adepti din intreaga lume.

3. Natura dezinformarii Marea amploare luata de dezonformare se datoreaza faptului ca se poate folosi de multe mijloace care starnesc o atractie irezistibila. Dezinformarea pune in prectica placerea pentru disimulare si secret, dorinta de a-l domina si insela pe adversarul dispretuit. Dezinformarea pleaca de la dorinta de a schimba cursul evenimentelor, influentand psihologia adversarului. In relatia ce se stabileste intre dezinformator si dezinformat, acesta din urma nu este o simpla victima a setei de cunoastere, in multe cazuri el este primul neincrezator fata de toate informatiile, uneori chiar cunoscandu-si dezinformatorul. Analiza dezinformari presupune patrunderea in ambiguu si contradictoriu. Condamnarea dezinformarii din punct de vedere moral s-ar putea baza pe doua tipuri de argumente: un prim tip va evidentia faptul ca dezinformarea se caracterizeaza prin inselaciune, minciuna, disimulare si dorinta de a face rau. Cel de-al doilea tip de argumentare este mai indirect. Teoria informarii ne sugereaza ca ea este creatoare de ordine si organizare, opunandu-se degradarii progresive a sistemelor. Se poate obsreva ca ceea ce determina condamnarea morala a dezinformarii este folosirea perfida si fara rezerve a minciunii. Minciuna este subiectiva si relativa, ea fiind diferita de eroare. Deci, denuntarea dezinformarii trebuie pusa in practica cu mare prudenta.

II. Factori actuali favorizanti ai dezinformarii Dezinformarea poate fi perceputa ca o meserie, cu reguli proprii sau ca un fenomen general amplificat de conditiile epocii. Cea mai mare parte a specialistilor sunt de acord ca dezinformarea reprezinta un ansamblu de actiuni si tehnici conduse de servicii specializate. 6

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 65

Totusi dezinformarea nu este numai o meserie a unor profesionisti cu functii mai mult sau mai putin oficializate. Este o situatie valabila si pentru guverne, sindicate, intreprinderi comerciale sau indivizi promotori ai unor idei, aflati in dificultate datorita lipsei de argumente.

1. Dezvoltarea exploziva a mijloacelor de informare in masa In ultimul secol, prsibilotatea transmiterii de informatie a cunoscut cresteri seminficative. Odata cu acest lucru, regimurile democratice moderne au castigat tot mai multi simpatizanti. Oamenii nu mai sunt nevoiti sa caute sa afle noutatile, deoarece le sunt acum servite pe tava, lucru ce va deranja regimurile totalitare, urmarea fiind incercarea de a incetini eficacitatea mijloacelor de informare. Deoarece metodele folosite nu dadeau roade, au recurs la modelarea si deformarea informatiei. Asa a apparut dezinformarea. Mijloacele moderne de informare in masa permit influentarea unui numar mare de indivizi si raspandirea din cele mai diferite domenii si arii geografice. Odata cu numarul mare de informatii se strecoara si superficialitatea in materie de control al surselor. a)Cele mai importante suporturi ale informatiei sunt : radioul, televiziunea si presa scrisa. Radioul a fost primul suport de masa pentru propaganda si dezinformare si a cunoscut o importanta crestere in urma aparitiei recepotarelor portative, usoare si performante. Radioul solutioneaza problema difuzarii emisiunilor la mare distanta pe unde scurte, creand astfel posibilitatea adresarii unor populatii indepartate. Televiziunea desi se pare ca este apreciata mai mult ca sursa de divertisment si cultura decat ca sursa de informatii, este cel mai populat mijloc de informare in masa. Din punct de vedere al ariei de transmisie, emisiunile televizare erau limitate, fiind necesare relee, dar exista ca alternativa , antenele speciale pentru satelit sau transmisia prin cablu. Este bine stiuta de toata lumea influenta televiziunii. In ceea ce priveste transmiterea unui mesaj, canalul audio vizual este ales de cele mai multe ori, fie ca vorbim de politicieni, cei care se ocupa de publicitate, sau in general cei lipsiti de popularitate. Televiziunea, “formidabil mijloc de difuzare a mesajelor cu toate ca inca imperfect stapanit, a devenit deja terenul unei tenace si perfide lupte de influenta care nu pare ca se sfarseasca prea curand”7. Presa scrisa, desi aflata intre-o perioda de criza, are ca atuu principal diversitatea. In acelasi ziar intalnim diferite moduri de prezentare, scurte informatii, reportaje aprofundate, cronici, comentarii, editoriale, care lasa cititorului posibilitatea de alegere. In presa predomina scrisul care este mulat mai exigetn decat imaginea, mai ales in cazul unei relatari sau analize. Scrisul este mai intelectual, presupune mai multa ponderatie, pe cand audiovizualul este mai afectiv si presupune mai multa emotie. b) Suprainformarea se produce datorita multiplicarii surselor si intermediarilor, fiind uneori criticata, dar imposibil de oprit. Informarea este inteleasa ca publicare a unor evenimente, fapte si idei, creand o anumita ordine in cadrul sistemului in care actioneaza. Dezinformarea vine de la sursa si nu o putem justifica, ci trebuie sa o acceptam, fiind mai buna decat noninformarea. Excluzand unele tentative timide, in general, publicul larg nu are dreptul la cuvant. Presa scrisa elimina in mod necesear corespondentele expediate pe 7

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 93

adresa “curierului cititorilor”, iar “intrebarile ascultatorilor” sunt selectate si sintetizate. Este clar ca informarea nu este niciun moment un dialog.

2. Psihosociologie si dezinformare a) Psihosociologia studiaza comportamentul si motivatia individului in societate, precum si interactiunile dintre grupurile sociale. Cercetarile se bazeaza pe crearea de anumite situatii sau chestionare privitoare la evenimente foarte concrete. Psihosociologii, plecand de la rezultatele experimentelor, incearca sa interpreteze observatiile si sa stabileasca reguli. Dezinformatorii si cei care se opun actiunilor desfasurate de acestia, se asteapta la rezultate infailibile din partea acestor studii, facand astfel o greseala. Intreaga activitate din cadrul societatii se desfasoara prin intermediul sistemului nervos, caracteristic individualitatii. Organizarea sitemului nervos caracterizeaza foarte bine notiunea de individ, bine delimitat, care poate comunica cu lumea inconjuratoare. Formarea individului este supusa unor numeroase influente de natura genetica, educationala, culturala, unele dintre ele ectionand chiar inainte de nastere. Termenul de comportament desemneaza manifestarile obiective si observabiledin activitatea unui individ. Aceasta simpla descriere a comportamentului pune o serie de intrebari cum ar fi : Comportamentul este spontan, deliberat ? Este vorba de o activitate adaptabila unui scop, unei finalitati? Numerosi psihologi fac deosebire intre comportamnet si conduita. Comportamentul reprezinta un raspuns la stimuli si cuprinde toate reactiile organismului, pe cand conduita corespunde activitatilor desfasurate pentru indeplinirea unui proiect si este determinata de o motivatie. b) Individul in cadrul grupului Omul a fost dintotdeauna o fiinta sociala, singuraticul constituind intotdeauna o exceptie. Chiar si cei de la marginea societatii cauta sa se regrupeze in noi asociatii cum ar fi federatiile anarhiste, cluburile toxicomanilor sau colectivitatile ecologiste. Problema care se pune este nu atat intelegrerea motivelor aderarii unei persoane la un anumit grup cat mai ales de a sti ce o determina, in anumite conditii, sa se razvrateasca. Grupul “nu este niciodata o suma de constituenti echivalenti; indivizii care il formeaza isi impart sarcinile; fiecare se specializeaza mai mult sau mai putin, incredintand altora « functiile » pe care nu le indeplineste el insusi.”8 Viata sociala apare ca un model al unui vast sistem de simboluri, in cadrul cruia fiecare persoana ocupa un loc bine stabilit. In societatile moderne grupurile sunt adesea formate dintr-un numar mare de indivizi. Putem cu usurinta remarca faptul ca dinamica grupurilor le solicita membrilor atat gandirea cat si afectivitatea. Sentimentul de apartenenta la un grup se manifesta mai mult atunci cand individul trece printr-o criza personala, deoarece acestia considera grupul ca un mediu care ofera securitate. In ciuda acestui fapt deseori apare conflictul individ-grup. Revolta individului inpotriva grupului este declansata de aparitia deceptiei si frustrarii si mai putin din cauza dezacordului de idei. Totusi, abandonarea cauzei nu este intotdeauna o metoda simpla. De cele mai multe ori, individul prefera sa fie exclus din grup din alte cauze decat cele adevarate. c) Dinamica grupurilor Grupurile sociale se formeaza cand un anumit grup de indivizi se reunesc pentru a raspunde unor necesitati comune. “Dimensiunile si complexitatea grupurilor sunt factori

8

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 108

primordiali ai coeziunii si supravietuirii acestora”9. Dar supradimensionarea unui grup va determina in mod sigur fragilitatea acestuia, sporind dificultatea conducerii. Viata grupului social se bazeaza pe anumite atitudini, realizand modificari in ideile si comportamentul membrilor, astfel individul ramane marcat de grupul caruia i-a apartinut. d) Concepte specifice dezinformarii Opinia publica reprezinta toate ideile emise de o societate in problemele care o privesc. Exista o opinie publica in fiecare moment, pentru fiecare problema. Atunci cand dispune de mijloace adecvate de a o cunoaste, opinia publica corespunde repartizarii avizelor in ceea ce priveste o anumita problema. Ea este rezultatul judecatilor, carora un individ le da o anume importanta si a caror influenta se face mai mult sau mai putin simtita in cazul deciziilor politice. Unul din scopurile dezinformarii este incercarea de a pacali publicul asupra propriilor opinii. Dezinformatorul se intereseaza de propagarea zvonurilor, care satisfac dorinta indivizilor de a transmite mai deprate o informatie noua. Conceptul de opinie publica nu trebuie sa se confunde cu acela de multime si nici cu majoritatea politica. Dezinformarea inca nu a reusit sa detina o tehnica perfecta, de aceea sunt grupuri mai putin vulnerabile. Un grup unit, format pe un anume sistem de valori acceptat in totalitate de membri, va fi mai putin accesibil dezinformarii, de aici deducem ca dezinformatorul necesita o pregatire indelungata. El isi va alege tintele pe baza unei cunoastere amanuntita, dezinformarea actionand inainte de toate asupra reactiilor efective si emotive. Cu toate acestea personalitatile sau grupurile conducatoare, afland de o situatie dezinformativa nu se opun din cauza necunoasterii pericolului la care sunt expusi.

III. Practica dezinformarii Analizand actiunile de dezinformare, vom descoperi grija cu care sunt intocmite documentele false, unele dintre ele ajung in final sa dauneze grav actiunii.

9

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 114