: Enciclopedia civilizatiei romane

A.A. \ B. Âi B. I.B. N I.B. V.B. E.C. I.H.C. M.C. M. Ch. C G. M.G. N.G. R.H. VI.H. CP. D.P. G.P. G.P.B. A.S. S.S. A.S.S. D.T. E.T. O.T. V.T. CV. G.V. V.W.

Andrei ARICESCU, dr. Andrei BODOR, dr. doc, prof. univ. Alexandru BARNEA Ion BARNEA, dr. doc, prof. univ. Nicolae I. BARBU, dr. doc, prof. univ. Vasile BARBU Eugen CIZEK, dr., conf. univ. Ion Horaţiu CRIŞAN, dr., conf. univ. Maria COJA, dr. Mariana CHIŢESCU, dr. Constantin GEORGESCU, dr., conf. univ. Mihai GRAMATOPOL, dr. Nicolae GUDEA, dr. Radu HARHOIU, dr. Vladimir HANGA, dr. doc, prof. univ. Constantin PREDA, dr. Dumitru PROTASE, dr., conf. univ. Gheorghe POPILIAN, dr. Gheorghe POENARU-BORDEA, dr. Alexandru SUCEVEANU, dr. Silviu SANIE, dr. Alexandru Simion ŞTEFAN, dr. Dumitru TUDOR, d'r. doc, prof. univ. Emilia TOMESCU Octavian TOROPU, dr., conf. univ. Vasile TOMESCU, dr. Cristian VLĂDESCU, col. dr. Gheorghe VLĂDUŢESCU, dr., prof. univ. Völker WOLLMAN. dr.

I

li

REDACTOR COORDONATOR: EMILIA TOMESCU ILUSTRAREA LUCRĂRII ŞI ALCĂTUIREA HĂRŢILOR dr. MIHAI GRAMATOPOL

(A

ENCICLOPEDIA CIVILIZAŢIEI ROMANE

Coordonator ştiinţific : Prof. univ. dr. doc. DUMITRU TUDOR

en

Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti — 1982 I _. l m

Tehnoredactor : Olimpiu Popa Coperta şi supracoperta: Gheorghe G. Marinescu Cartografie: Vasile Mărgărit Fotografii alb-negru şi diapozitive color: Radu Braun

„Enciclopedia civilizaţiei romane", realizată de un grup de excelenţi specialişti, atît în domeniul civilizaţiei propriu-zise — monumente arheologice, monumente artistice, construcţii etc.— cît şi în domeniul social-economic, cultural şi politic, constituie o realizare al cărei nivel şi prezentare oferă toate garanţiile şi răspunde tuturor exigenţelor ştiinţifice. Ea este redactată într-un stil curgător şi poate da satisfacţie atît specialiştilor, cît şi marelui public de cititori români, ce pot căpăta pe calea acestei enciclopedii acele informaţii necesare înţelegerii genezei, dezvoltării şi rolului excepţional Jucat de Roma în istoria umanităţii. împărţirea însăşi a materialului, care acorda egală atenţie tuturor formelor legate de geografia lumii romane, cu elementele sale atît de variate, aduse în cursul procesului de unificare a lumii romane şi a constituirii Imperiului roman îa o anumită formă de unitate, dovedeşte că autorii au pornit de la elemente ecologice concrete, ajungînd astfel să explice şi din acest punct de vedere unitatea şi diversitatea lumii romane. Odată cu tratarea istoriei politice romane, fie că e "vorba de marile perioade (Italia preromană, Roma regală, P^epublica romană şi Imperiul), fie în faza sa iniţială, fie în faza sa finală — epoca Principatului şi epoca Dominatului — este redactat cu competenţă şi într-o gradaţie justificată de evoluţia societăţii romane şi de rolul maselor, pe de o parte, rolul personalităţilor politice, pe de altă parte. Desigur, s-ar putea pune întrebarea, în ce măsură o enciclopedie de acest gen poate acorda un spaţiu mai mare sau mai mic istoriei politice, i-espectiv unor oameni politici, a căror personalitate şi activitate a jucat desigur un rol, fără însă ca acest rol, cel puţin în aparenţă, să fie determinant din punct de vedere al evoluţiei civilizaţiei romane însăşi. în sensul îngust' al termenului o asemenea observaţie ar părea justificată. Autorii însă s-au păzit să alunece pe calea unei astfel de ispite, îneît ori de cîte ori este vorba în cuprinsul acestei enciclopedii de mari personalităţi — oameni politici, comandanţi de armate, oameni de cultură etc.— spaţiul care le-a fost acordat este exact acel care era necesar şi permitea o integrare a unor astfel de persoane şi de activităţi în cadrul general al evoluţiei culturii romane. Acelaşi lucru se poate spune şi despre instituţiile specifice diferitelor epoci ale istoriei romane. Se cuvine a fi subliniat însă faptul că autorii acordă o atenţie deosebită structurilor social-

economice, organizaţiei interne a Romei, Italiei şi apoi a Imperiului, după cum, aşa cui cititorul poate constata încă de la început, atenţie egală a fost acordată agriculturii, meşti şugurilor şi producţiei meşteşugăreşti, morn delor şi circulaţiei monetare, drumurilor şi circi laţiei de mărfuri, atît din Roma şi din Itali cît şi din provincii Cum era şi firesc, Datia romană şi, în gener vorbind, zona balcanică s-au bucurat de atent necesară şi se justifică, permiţînd astfel cititorii să poată înţelege mai bine locul şi însemnătat acestor provincii în cadrul general al istor romane Artele, sub diferitele lor forme de manii'i tare, nu puteau lipsi, după cum nu puteau li' construcţiile de arhitectură militară şi civi caracteristice acestei perioade a istoriei omeni: Se acordă locul şi însemnătatea cuven istoriei religiilor şi unor capitole din isto antichităţilor mai puţin cunoscute de citito obişnuit şi anume acele aspecte sociale care i vesc costumul, muzica, dansul etc Ne aflăm deci în faţa unei lucrări cu mult: implicaţii, îneît se poate pune problema, de fel, de astă dată, de ordin teoretic, şi anum( ce măsură sub termenul de „civilizaţie" ii sau nu aspecte legate de istoria gîndirii sau istoria mentalităţilor, a schimburilor şi sintez culturale. Din acest punct de vedere, în ci faptului că termenul de „civilizaţie" este fol şi înţeles într-un sens mai îngust, şi anume a de creaţii de ordin material, autorii nu au g] acordînd acestui termen o dublă définir anume, pe de o parte aceea legată imediat în chip implicit de fenomenele întregului sţ geo-cultural tratat, pe de altă parte, integj în acest termen a tot ce înseamnă creaţie a ligenţei şi activităţii umane realizată în cei o mie de ani de istorie romană. in ceea ce ne priveşte, considerăm că a au dat acestui concept de „civilizaţie" o semnificaţie, integrînd — aşa cum propun mai bine de trei decenii în urmă unul d: mai mari istorici contemporani ai civiliza Fernand Braudel (L'histoire des civilisa le passé explique le présent, în „Ecrits sui stoire", Paris, 1969, 289j: „toate descopl pe care le-au făcut în domeniul inepuiza vieţii oamenilor diferitele ştiinţe sociala acest fel, istoria civilizaţiei înseamnă, atît 1 autorii enciclopediei, cît şi pentru autorul a; rînduri o adevărată sinteză de „istorii I culare": de la aceea a limbii şi literati a ştiinţelor şi tehnicii, de la istoria

i cuvînt,

rile diferite nu o d i r . t r a t e î n t r e •iartificiale de ase opei ^ & se i n v o c a u n u ] »cultură şi ,£ v .ermeni t sensuri . de a n a h n g v s. ;au altul d n t r e ^ divergente ( m ™ ' e ' d e la ace ea franceză unde tică i , 1 1 , ^ fSaetaOPunor drf&ţii citare de la Voi:ă

Verticale strict delimitate cronologic, corespun-

^UASli

pe un spaţiu

oînă la Golful' Persic, din Scoţia pînă la deşertul Sahara, de la Carpaţi şi pînă la cataractele Nilului pune două însemnate probleme de ordin teoretic şi practic: 1) unde a ajuns „mica Romă , întemeiată, aşa cum o dovedesc şi recentele cercetări arheologice, în sec. IX î.e.n, nu numai ää unifice sub stăpînirea sa întreaga Italie, dar să ţi reunească în jurul său şi sub directa sa stăpi-

nire un Imperiu atit de vast; 2) în ce măsură oamenii locuind pe un spaţiu geografic atit de întins, cu vechi tradiţii, uneori milenare, sâ adauge pe deasupra, sau uneori chiar în interiorul acestor aspecte tradiţionale, anumite trăsături comune specifice lumii romane. Dacă nu ne-am gîndi pentru a ilustra însemnătatea acestei ultime şi grave întrebări decit la fenomenul urbanizării unor întinse zone rurale şi integrarea lor în spaţiul şi în structurile civilizaţiei urbane mediteraneene, şi încă ar fi de ajuns pentru a fi în chip obiectiv obligaţi să recunoaştem că ne aflăm în faţa unui fenomen de istorie generală de o însemnătate covîrşitoare. De fapt, ne aflăm în faţa unui fenomen de convergenţă a mai multor civilizaţii, specifice fiecărei zone integrate Imperiului roman în parte, dar şi în faţa unui fenomen de „interculturalizare", care — aşa cum s-a întîmplat şi în cazul altor mari imperii ale antichităţii (Imperiul persan, Imperiul chinez etc.) — poate fi definit ca o sinteză nouă de caracter evident colectiv, dar nu mai puţin interesant şi cu atît mai însemnat, atunci cînd e vorba mai ales de consecinţele ulterioare sfirşitului Imperiului roman în pragul şi în primele secole ale evului mediu. Iată deci, de ce salutăm apariţia acestei lucrări redactată cu competenţă şi cursivitate de către un grup de specialişti, a căror muncă se cuvine a fi apreciată aşa cum trebuie şi a căror lucrare se înscrie la un loc de cinste în cadrul publicaţiilor Editurii ştiinţifice şi enciclopedice. acad. Em. Gondurachi

NOTĂ

ASUPRA

Volumul este rodul activităţii unui larg colectiv de specialişti din marile centre universitare ale ţării (Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi), cercetători din institutele de istorie şi arheologie ale Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Muzeul de Istorie a R. S. România, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Uniunea Compozitorilor. Prima din seria marilor enciclopedii destinate civilizaţiilor antice aflată în curs de pregătire la iniţiativa Editurii ştiinţifice şi enciclopedice, Enciclopedia civilizaţiei romane reprezintă o lucrare de pionierat ţinlnd seama de faptul că pină la această dată in ţară şi peste hotare n-a văzut lumina tiparului o lucrare similară ca amploare şi complexitate. Folosind rezultatele obţinute pînă în prezent de cercetarea istorică şi arheologică mondială şi punind în valoare roadele strădaniilor personale privind cunoaşterea civilizaţiei romane sub toate aspectele sale, colectivul de autori a căutat să pună la. Indemîna cititorului un mijloc util şi rapid de informare asupra istoriei lumii romane intre data fundării Romei (153 î.e.n.) şi prăbuşirea Imperiului roman de apus sub loviturile populaţiilor germanice f476 e.n.). Cum era şi firesc o atenţie deosebită a fost acordată Daciei romane, carpatină şi pontică, teritoriul de astăzi al patriei noastre intuind în sfera Imperiului tocmai în faza de apogeu a dezvoltării sale. Colectivul de autori s-a oprit atent asupra rezultatelor cercetărilor arheologice şi epigrafice, a utilizat concluziile numeroaselor studii şi monografii apărute in România mai ales în ultimele decenii, privitoare la intensitatea romanităţii nord-dunărene şi aportul acesteia la procesul de formare al limbii şi poporului român. Aceeaşi grijă a manifestat-o colectivul de autori şi pentru evidenţierea elementelor de cultură şi civilizaţie romană pretutindeni unde acestea şi-au marcat prezenţa, linînd seama că exceptînd lumea greacă şi orientală, Roma a reuşit să influenţeze şi să transforme civilizaţiile popoarelor cu care a venit în contact, preluînd la rîndul ei importante valori. Aceasta este şi raţiunea pentru care s-au prevăzut articole speciale avînd ca, subiect filosofia, istoriografia, literatura, retorica şi arta greacă din vremea Imperiului. în ceea ce priveşte structura lucrării, pentru a înlesni orientarea cititorului, precizăm că infor-

EDIŢIEI

maţia a fost concentrată în mari articole de si avind ca subiect principalele etape ale is, Romei (Italia înainte de cucerirea romană, Ri tatea, Imperiul, Dominatul), economia, agi tura, meşteşugurile şi producţia meşteşugăre mineritul, moneda şi circulaţia monetară, corn fiscalitatea, administraţia financiară, drurr şi cursus publicus, urbanizarea, armata, sis, de fortificaţii, armamentul, provinciile, dri religia, ştiinţele, filosofia, literatura, arteh Acestea sînt completate de alte a'ticole adu de mai mică întindere, repjrezentînd nume pt (personalităţi, localităţi, mari unităţi admiri tive, oraşe, denumiri geografice) şi comune ţiuni de drept, administraţie, magistraturi, ale economiei, populaţii, circulaţie monetară bcaie, răscoale ele). Desigur că o proporţie < a celor peste S 000 de articole a fost greu de cum tot atît de anevoioasă a fost şi asigi unui echilibru în cadrul fiecărui articol în Cea mai mare parte a termenilor comuni inseraţi alfabetic în limba română, păstrînd latină sau greacă acolo unde aceasta a în uz. In ceea ce priveşte referirile bibliografi sînt mai numeroase la subsolul articolelor teză, exceptîndu-se marile enciclopedii de sp täte. Unele lucrări, frecvent utilizate au fo: în formă abreviată, titlul complet fiind mer în ordine alfabetică în lista abrevierilor bibliografia, aflată la începutul volumului Informarea cititorului am încercat să pletăm cu o ilustraţie corespunzătoare desene, tabele, fotografii alb-negru şi color), plificînd acolo unde era cazul cu materiale perite pe teritoriul ţării noastre. Hărţile ciilor reprezintă situaţia administrativă II e.n. Acum cind eforturile, noastre sînt gata de exprimăm sincere mulţumiri deopotrivă, vului de autori, conducerii editurii, rede Emilia Tomescu, dr. Mihai Gramatopol întocmit ilustraţia, enciclopediei şi lehn torului Olimpiu Popa pentru solicitudi: care au dat dovadă la realizarea acestei l Bucureşti, iulie, 1980 Prof. univ. d Dumitru Tue

hirpiurilor, a instituţiilor şi normelor l-1C nînă la a credinţelor, a doctrinelor, ? f'o-iilnr a psihologiei, cu un cuvînt, isto-

HffdSÄ ase opera deosebiri tranşante între " si civilizaţie", de a se mvoca unul Hintrp cei doi termeni pentru sensuri A n e ie, uneori, şi de aria lingvisJS «I nnera de la aceea Iranceză unde e P £ f a ta unor definiţii unitare de la VoiP PDînă la Guizot, de la aceea germană, unde les ui d feră de la Wilhelm von Humboldt S a r d , la Spengler şi Lamprecht sau a ä anSo-saxonă pentru care pot fi citate dările lui Toynbee şi cele ale reprezentanţilor i antropologice americane) ca şi dincolo :ele mai recente receptări ale. teoreticienilor •iei de a desluşi într-o „civilizaţie - echintă cu un „ansamblu istoric'' —, secţiuni icale, strict delimitate ^cronologic, corespunla tot atîtea „culturi", storia unei civilizaţii desfăşurate pe un spaţiu •rafie atît de vast, care, cel puţin în cursul II — V e.n., pornea de la Oceanul Atlantic la Golful Persic, din Scoţia pînă la deşertul ira, de la Carpaţi şi pînă la cataractele lui, pune două însemnate probleme de ordin îtic şi practic: 1) unde a ajuns „mica Romă", neiată, aşa cum o dovedesc şi recentele stări arheologice, în sec. IX î.e.n., nu numai îifice sub stăpîm'rea sa întreaga Italie, dar să unească în jurul său şi sub directa sa stăpi-

nire un Imperiu atit de vast; 2) în ce măsură oamenii locuind pe un spaţiu geografic atit de întins, cu vechi tradiţii, uneori milenare, să adauge pe deasupra, sau uneori chiar în interiorul acestor aspecte tradiţionale, anumite trăsături comune specifice lumii romane. Dacă nu ne-am gîndi pentru a ilustra însemnătatea acestei ultime şi grave întrebări decit la fenomenul urbanizării unor întinse zone rurale şi integrarea lor în spaţiul şi în structurile civilizaţiei urbane mediteraneene, şi încă ar fi de ajuns pentru a fi în chip obiectiv obligaţi să recunoaştem că ne aflăm în faţa unui fenomen de istorie generală de o însemnătate covîrşitoare. De fapt, ne aflăm în faţa unui fenomen de convergenţă a mai multor civilizaţii, specifice fiecărei zone integrate Imperiului roman în parte, dar şi în faţa unui fenomen de „interculturalizare", care — aşa cum s-a întîmplat şi în cazul altor mari imperii ale antichităţii (Imperiul persan, Imperiul chinez etc.) — poate fi definit ca o sinteză nouă de caracter evident colectiv, dar nu mai puţin interesant şi cu atît mai însemnat, atunci cînd e vorba mai ales de consecinţele ulterioare sfirşitului Imperiului roman în pragul şi în primele secole ale evului mediu. Iată deci, de ce salutăm apariţia acestei lucrări redactată cu competenţă şi cursivitate de către un grup de specialişti, a căror muncă se cuvine a fi apreciată aşa cum trebuie şi a căror lucrare se înscrie la un loc de cinste în cadrul publicaţiilor Editurii ştiinţifice şi enciclopedice. acad. Em. Condurachi

Volumul este rodul activităţii unui larg colectiv de specialişti din marile centre universitare ale \ării (Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi), cercetători din institutele de istorie şi arheologie ale Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Muzeul de Istorie a R. S. România, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Uniunea Compozitorilor. Prima din seria marilor enciclopedii destinate civilizaţiilor antice aflată In curs de pregătire la iniţiatica Editurii ştiinţifice şi enciclopedice, Enciclopedia civilizaţiei romane reprezintă o lucrare de pionierat ţinlnd seama de faptul că pînă la această dată In ţară şi peste hotare n-a văzut lumina tiparului o lucrare similară ca amploare şi complexitate. Folosind rezultatele cbţinute pînă în prezent de cercetarea istorică şi arheologică mondială şi punînd în valoare roadele strădaniilor personale privind cunoaşterea civilizaţiei romane sub toate aspectele sale, colectivul de autori a căutat să pună Ia. îndemina cititorului un mijloc util şi rapid de informare asupra istoriei lumii romane între data fundării Romei (153 î.e.n.) şi prăbuşirea Imperiului roman de apus sub loviturile populaţiilor germanice f476 e.n.). Cum era şi firesc o atenţie deosebită a fost acordată Daciei romane, carpatină şi pontică, teritoriul de astăzi al patriei noastre intuind In sfera Imperiului tocmai în faza de apogeu a dezvoltării sale. Colectivul de autori s-a oprit atent asupra rezultatelor cercetărilor arheologice şi epigrafice, a utilizat concluziile numeroaselor studii şi monografii apărute în România mai ales în ultimele decenii, privitoare la intensitatea romanităţii nord-dunărene şi aportul acesteia la procesul de formare al limbii şi poporului român. Aceeaşi grijă a manifestat-o colectivul de autori şi pentru evidenţierea elementelor de cultură şi civilizaţie romană pretutindeni unde acestea şi-au marcat prezenţa, ţinînd seama că exceplînd lumea greacă şi orientală, Roma a reuşit să influenţeze şi să transforme civilizaţiile popoarelor cu care a venit în contact, preluînd la rîndul ei importante valori. Aceasta este şi raţiunea pentru care s-au prevăzut articole speciale avînd ca subiect filosofia, istoriografia, literatura, retorica şi arta greacă din vremea Imperiului. în ceea ce priveşte structura lucrării, pentru a înlesni orientarea cititorului, precizăm că infor-

maţia a fost concentrată în ?nari articole de sintez avînd ca subiect principalele etape ale istorii Romei (Italia înainte de cucerirea romană, Regal tatea, Imperiul, Dominatul), economia, agricu tura, meşteşugurile şi producţia meşteşugăreasca mineritul, moneda şi circulaţia monetară, comertu fiscalitatea, administraţia financiară, drumuri şi cursus publicus, urbanizarea, armata, sislemx de fortificaţii, armamentul, provinciile, dreptu religia, ştiinţele, filosofia, literatura, artele et Acestea sînt completate de alte articole adiacen de mai mică întindere, reprezentînd nume propr (personalităţi, localităţi, mari unităţi administre tive, oraşe, denumiri geografice) şi comune (nt ţiuni de drept, administraţie, magistraturi, ramul ale economiei, populaţii, circulaţie monetară, răi boaie, răscoale ele). Desigur că o proporţie exact a celor peste S 000 de articole a fost greu de realize cum lot atît de anevoioasă a fost şi asigurări unui echilibru în cadrul fiecărui articol în part Cea mai mare parte a termenilor comuni au fo inseraţi alfabetic în limba română, păstrînd forn, latină sau greacă acolo unde aceasta a intr în uz.

în ceea ce priveşte referirile bibliografice, e sînt mai numeroase la subsolul articolelor de si) teză, exceplîndu-se marile enciclopedii de special tale. Unele lucrări, frecvent utilizate au fost da în formă abreviată, titlul complet fiind mention în ordine alfabetică în lista abrevierilor privir bibliografia, aflată la începutul volumului. Informarea cititorului am încercat să o cor, pletăm cu o ilustraţie corespunzătoare (har, desene, tabele, fotografii alb-negru şi color), exer, plificînd acolo unde era, cazul cu materiale dese perite pe teritoriul ţării noastre. Hărţile provi, ciilor reprezintă situaţia administrativă în st II e.n. Acum cînd eforturile noastre sînt gala de sfîrş exprimăm sincere mulţumiri deopotrivă, colea vului de autori, conducerii editurii, redactoar Emilia Tomescu, dr. Mikai Gramatopol care întocmit ilustraţia enciclopediei şi tehnoreda torului Olimpiu Popa pentru solicitudinea i care au dat dovadă la realizarea acestei lucrat Bucureşti, iulie, 1980 Prof. univ. dr. dot Dumitru Tudor

A 4 - Archäologischer Anzeiger te - Arhivele Olteniei, Craiova I, 1922 ACyiIT — Anuarul Comisiunu Monumentelor orice. Secţia pentru Transilvania. Cluj, I, '6 — 1928 , Acta Antiqua - Acta Antiqua Academiae sciiarum Hungaricae, Budapest, I, 19ol Acta MN - Acta Musei Napocensis, Uujtpoca, I, 1964 _ _ u l m . - administraţie, administrator, administiv V. Degrassi, i ^ i — A. Degrassi, / fasti conari dell'impero romano, Roma, 1952 i. Dobö, Verwaltung — A. Dobô, Die Verwal;g der römischen Provinz Pannonien von guslas bis Diocletianus, Budapest, 196S id. pop.— adunarea poporului U'r. — Africa ifr.— african [gr.— agricultură, agrar, agricol ^h.— Ahaia AHA — Anuarul Institutului de istoria şi eologie. Cluj-Napoca, XIV, 1971 USC — Anuarul Institutului de studii claj, Cluj, I, 1928-1932 üsehyl, Ag.— Aischylos, Agamemnon i. J. Phil.— The American Journal of Phiioy, Baltimore, London Llk.— Alkaios mf.— amfiteatru i.mm.— Ammianus Marcellinus, Rerum gesim libri XXXI inakr.— Anakreon irrian.— Arrianos, Anabasis inat.— Anatolia \.nn Ép.— Année Épigraphiquae. Paris n t c — antic ntic— antichitate, antichităţi ped,— apeduct pic— apicultura pollod. bibi.— Apollodoros, Biblioteca poli. R h o d . - Apollonios din Rhodos •pp., civ.— Appianos, Bella civilia pp., Hist.— Appianos, Historia Romana pp., Ib.— Appianos, Iberica Pp., Mac- Appianos, Macedonica Pp., Sarnn.— Appianos, Samnitica prox.— aproximativ Pulum- Apulum. Buletinul Muzeului regioAlba Iulia, r-— Arabia f-- arabi, arab rchil.-Archilochos rchim.- Archimedes rh iT ^^^Sie ; arheologic i ' ~ A r c h aeologisi Értesitô, Budapest 1869-1880

arhit,— arhitectură Arh. Mold.— Arheologia Moldovei, Iaşi Aristoph., Ach.— Aristophanes, Achamensis Aristot., Alh. pol.— Aristoteles, Athenaionpoli te ia Aristot., div.— Aristoteles, De divinations Arm,— Armenia Arm. M.— Armenia Mică Arm. Mr.— Armenia Mare ARMSI — Analele Academiei Romane. Memoriile secţiei istorice, Bucureşti Arnob.— Arnobius Arr.— Arrian, Anabasis As.— Asia asiat.— asiatic Asir.— Asiria asir.— asirieni ; asirian AS S — Acta Sanctorum A. Stein, Legaten — A. Stein, Die Legaten von, Moesien, Budapest, 1940 A. Stein, Reichsbeamten — A. Stein, Die Reichsbeamten von Dazien, Budapest, 1944 Aug., civ.— Augustinus, De civitate dei Aug., conf.— Augustinus, Confesiones Aur. Viet., Caes.— Aurelius Victor, Caesares Aug., Epist.— Augustinus, Epistolae Aur. Viet., Epit.— Aurelius Victor, Epitomas Auson.— Ausonius aux.— auxiliar a vie— avicultura Bab. — Babilon BAC — Bulletin archéologique du Comité des travaux historiques et archéologiques Baet.— Baetica Banatica — Banatica, Reşiţa bast,— bastarni Bel,- Belgia bibi.— bibliotecă Billiard, L'agriculture — R. Billiard, L'agriculture dans l'Antiquité d'après les Georgiques de Virgil, Paris, 1928 bis.— biserică Bit.— Bitinia biz.— bizantin Brit.— Britania Caes., civ.— Caesar. De hello civili Caes.. Gall.— Caesar, De hello Gallico Cagnat-Chapot — R. Cagnat et V. Chapot, Manuel d'archéologie romaine t. I — II CAH — Cambridge Ancient History Cap.— Capadocia Cart.— Cartagina cart,— cartaginez Cass. Dio — Cassius Dio, Historia Romana Cassiod., var.— Cassiodorus, Variae Cato, De agr.— M. Porcins Cat o, De agricultura liber

categ.— categorie C. Daicoviciu, La Transylv.— C. Daicoviciu, La Transylvanie dans VAntiquité; Bucureşti, 1945 cenz.— cenzor ceram,— ceramică Gez.— Cezareea Chers, tr.— Chersonesul tracic Chers.taur.— Chersonesul tauric Cic, Att.-~ Cicero, Epistulae ad Atticum Cic, Brutus — Cicero, Brutus Cic, Calil.— Cicero, In Catilinam Cic., div.— Cicero, De divinalione Cic, fam.— Cicero, Epistulae ad familiäres Cic,,fin.— Cicero, De finibus Cic. Font.— Cicero, Pro M Fonteio Cic, leg.— Cicero, De legibus Cic, Marceli.— Cicero, Pro M. Marcello Cic, nat.— Cicero, De natura deorum Cic, off.— Cicero, De officiis Cic, rep.— Cicero, De republica Cic., Süll. — Cicero, Pro P. Sulla Cic, Tusc— Cicero, Tusculanae disputationes Cic, Verr.— Cicero, In Verrem actio

CIL — Corpus

Inscripţionam Latinarum,

Berlin Cir.— Cirenaica circ— circumscripţie circumf.— circumferinţă civil.— civilizaţie coh.— cohortă col.— colecţie Coin.- Colchida colon.— colonie Colum.— Columella com.— comună Comm.— Commagene Cors.— Corsica cos.— consul; consular cos. suff.— consul suffectus Cr.— Creta CBAI — Comptes Rendus de l'Académie des Inscriptions, Paris creşt. — creştin ; creştinism Crim.— Crimeea Criton — Criton, Getica Cumidava—Cum'idàva.. Muzeul judeţean Braşov cvest.— cvestorii Dacia — Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie. Bucureşti I — XII, 1924-1948 Dacia NS — Dacia. Revue d'Archéologie et d'Historié ancienne. Nouvelle Serie, Bucarest 11957) Dacia Apul.— Dacia Apulensis Dacia Inf.— Dacia Inferior Dacia Mal.— Dacia Malvensis Dacia Medit.— Dacia Mediterranea Dacia Porol.— Dacia Porolissensis Dacia Rip,— Dacia Ripensis Dacia Sup.— Dacia Superior Dalm.— Dalmaţia dalm.— dalmaţi Demokr.— Demokritos Demosth,— Demosthenes depart.— departament Dicţionar—Dicţionar de istorie veche a României, sub coord. D. M. Pippidi, Bucureşti, 1976

DID — Din istoria Dobrogei, Bucureşti i 9 1965; II, 1968 ' : din.— dinastie dioc— dioceză Diod.— Diodorus Siculus, Bibliotheca historiée Dion Cass. — Dion Cassius, Historia Dion Chrys.— Dion Chrysostomos, Orationes Dion. Hal.— Dionysios din Halikarnas Dion. Per.— Dionysios Periegetes dipl,— diplomaţie, diplomatic div.— divinitate Dom.— Dominat DOP — Dumbarton Oaks Papers dr.— drept D. Tudor, Arh. rom.— D. Tudor, Arheologia romană, Bucureşti, 1976 D. Tudor, OR* - D. Tudor, Oltenia romană ed. IV, Bucureşti, 1978 D. Tudor, OTS — D. Tudor, Oraşe, tir guri şt sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968 Ducati — Pericle Ducati, L'arte Classica Torino, 1927 E - est EAA —Enciclopedia dell'arte antica, Romana classica e orientale ebr.— ebraic EC — Enciclopedia Classica econ.— economie, economic ED — Ephemeris Dacoromâna, Annuario della Scuola Romana di Roma E g . - Egipt eg.— egiptean elem.— elemente elen.— elenistic EMÉ - Az Erdélyi Miizeum - Egylet Évkonyvei, Cluj e.n,— era noastră Ep.— Epir Epikt. — Epiktetos epig.— epigraf ie Epigraphica — Epigraphica. Travaux dédiés au VII e Congrès d'épigraphie greque et latine, Bucureşti, 1977 épis.— episcop, episcopat Eratosth.— Eratosthenes Eţ.— Etolia etim.— etimologie etnogr.— etnografie Etr.— Etruria etr.— etrusci ; etrusc Eukl. elem.— Eukleides, Elementa Eur. — Europa eur.— european Eur., Ale. — Euripides, Alcestis Euseb. Hieronym.— Eusebius Hieronynms, Epistolae Eus., hist.— Eusebios, IIistoria Ecclesiastics Eutr.— Eutropius ext.— extern; exterior Fen.— Fenicia fen,— fenicieni F.H.G.— Fragmenta Hisloriconim Graecorum, Berlin fii.— filologie filos.—filosof ; filosofie fin.— finanţe, financiar fisc.— fiscalitate l'i^cil

10 fi — fluviu wnr,tp 1970 Pis. — Pisidia Plat. - Platon Plant. - Plautus Plin. B., Nat. Hist., — Plinius maior, .Va ralis Historia Plin. T. — Plinius minor, Epistulae Plot. — Plotinos PLRE - The Prosopography of the Lat Roman Empire by A. II. M. Jones; J. R. Me tindale and J.Morris, Cambridge, 197i Plut. — Plutarchos, Vitae paraHehle Pol. — Polybios, Historiae pol. — politică Polyainos — Polyainos, Sirategenuua pomic. — pomicultura pop. — populaţia Porph. — Porphyrios Poseid. — Poseidonios pref. — prefect, prefectură

JBEVIERI

Prise - Priscianus _ _ procurator, procuratorian £ hJ soth. - Procopios, De hello gothico IUI De aedif. - Procopios De aedifieüs nrocos - proconsul, proconsular ß™ 1_ Propertius nropr - proprietate, proprietar £rov - provincie, provincial . . Pc Scvm - Pseudo-Scymnos, Penegesis Ptol - Ptolemaios, Geographia Quint, dec/. - Quintiliamis, Dedamatwnes Raet. ' - Raetia r | f L R e S Ï v c l o p ë d i e der classischen Alimswisenschaft (Pauly-U issowa-kroll,, uttgart, 1, 1S93 Reg. — Regalitatea reg. — regiune rel. — religie Rep. — Republica rep. — republican R V ï n o m à s s o n , Lat. prae. - R . E . Thomasson, iterculi praesidium Moesia Dana Ihracia, Dthobur, 1977 . w. Roum. d'Hist. - Revue Roumaine ră: punic a cîstigat victoria navală de la Drepan Lilybaion' (249 î.e.n.) împotriva roman: 2. Fiul mai mare al regelui Num., Micipisa. preună cu fratele său, Hiempsal au fost j: prin testamentul tatălui său, sub tutela unchii Iugurtha. Acesta însă 1-a ucis pe Hiemj iar A. a cerut ajutor Romei. în ciuda ir venţiei romane, după cucerirea oraşului C Iugurtha 1-a ucis şi pe A. împreună cu mulţi cetăţeni romani (112 î.e.n.) (Sall.,/wg., adiectio sterilium (lat.) („adsignare forţa practică întîlnită în perioada Dom., pot căreia statul roman avea dr. să treacă la a< nări forţate din terenurile nedefrişate. Adiminius (sec. 1 e.n.), fiul lui -» Cynobell regele britonilor. Alungat de tatăl său a a în Gali. unde s-a supus lui Caligula. A. 1-a d minat pe împ. să anunţe la Roma supun întregii Brit. adiutor (lat.) („ajutor"), persoană aflată în si unui personaj mai important civil sau n avînd îndatoriri de locţiitor sau de secr în armata Daciei este cunoscut un birou (cium) al subof. cu gradul de -+ comicul instituţie pusă în slujba guv. milit. de la lum, în cadrul căreia este atestat un astis a. ca secretar. A. ad census era un funcţi inf. aflat în subordinea lui legatus ai ce accipiendos, cu sarcina stabilirii -» censului, care prov. era împărţită în districte adm., v dintre acestea fiind încredinţate unui a. 13 miţi şi censores sau censitores. Pentru a. tabi v. mineritul. A.A. şi adleetio inter cires (lat.) („cooptare între t tpni'M (în dr. roman), procedeu prin car

20

re posedau această calitate prin naştere (ongo) Anumiţi cives nan, puteau fi cooptau ca £ > « i-c/şi sclavii eliberaţi (Ubern) «triinii (peregrini adoptaţi de cetăţenii Ihfls Oräs Ün membru al ordinului ecvestra, % era admis în senat, era denumit adlectus. cd e • A . S . şi ÏN.G. îorutio (lat.) („cuvintare"), scenă reprezentînd vînfarea în fata trupelor, frecventă pe monede, Galioane si "reliefuri oficiale (fig. 3). Strucn compoziţională a unei a. este he antitetică ap urcat in faţa trupelor pe suggestum, „tnn'X mobilă"), redată din profil sau irontal izul monedelor şi al reliefului oficial pînă la u-cus 4urelius), fie paratactică (imp. in centrul >nei) cum apare pe -> columna lui Marcus irelius sau pe arcurile lui Septimius Severus Constantinus I de la Roma şi pe ce] al lui lerius de la Salonic. Unele statui au gestul •acteristic al a., adică mîna dreaptă ridicată ugustus de la Prima Porta; Roma, Vatican), \î care aminteşte de acel Hermes Logios, x verbi, sau No'vus Mercurius cu care Octanus însuşi fusese identificat. M.G.

Fig. S. Augustus, statuia de marmură de la Prima Porta, Borna, Vatican.

care dădea aici audienţe filos. Apollonios din Tyana. E.T. adopţiunea (lat. adopţia) (în dr. roman), formă mai nouă a -+ adrogaţiunii, în temeiul căreia o persoană „dependentă" (alieni iuris) de un şef Mediam (azi Mehadia?, jud. Caras-Severin), de familie (pater familias) trecea în puterea portantă staţiune balneară romană din Dacia altui cap de familie. Neavînd consecinţe atît de ape termale) situată pe valea rîului Cerna. grave ca şi adrogaţiunea, a. nu necesita avizul mai mulţi cercetători identifică actuala sta- colegiului pontifical şi nici votul -+ adunărilor ne Băile Herculane cu localit. A.M., menţio- curiate. în schimb puteau fi adoptate persoane ă în Tab. Peut., VII, 4 şi Geogr. Raç., IV, 14 de ambe sexe, cu condiţia (introdusă de Iustiedilas). Alţii presupun că s-ar fi numit nian) ca între adoptator şi adoptat să existe o Me sau Aquae Herculis iar A.M. ar fi identică diferenţă de 18 ani. La început _a. se realiza Mehadia de azi. începînd cu Traian şi pînă printr-un fel de vînzare fictivă. în timpul lui ifîrşitul stăpînirii romane în Dacia, staţiunea Iustinian solemnităţile vînzării au fost înlocuite unoscut o deosebită prosperitate mat'eriali- printr-o declaraţie făcută înaintea autorităţii 1 în numeroase clădiri, instalaţii balneare, de şeful familiei (pater familias) care adoptă şi :. (cele mai multe închinate lui Hercules), şeful familiei în a cărui putere se afla copilul -ui, monede, etc., descoperite cu ocazia dife- ce urma să fie adoptat. lor lucrări de amenajare a staţiunii moderne, Vl.H. >pînd cu anul 1736. adoratio (lat.) (în rel. romană), una dintre pracI.H.C. ticile ext. ale cultului, ilustrată mai ales prin Mutrium (azi Butoieşti, jud. Mehedinţi), atitudinea şi mişcările corpului, manifestînd cre:are rurală romană din Dacia Inf. cu nume, dinţa, iubirea şi recunoştinţa faţă de zei, prin :>abil, dacic, situată pe rîul Motru (?). Este mijloacele în care sînt exprimate aceste sentiiţwnată de Ptol., III, 8, 4 şi Tab. Peut., mente de către oameni (fig. 52). Excluzînd • 4 (Amutrium). Unii cercetători presupun că jurămintele, sacrificiile, rugăciunile etc., în afara pentru implorarea zeilor sau pentru a le • este de localizat la Botoşeşti-Paia, jud. riturilor aduce mulţumiri, rezultă că ceea ce constituie a. în sensul ante. al cuvîntului, ca o primă I.H.C. mărturie de respect, era salutul adresat zeilor îmaţii, trib celtic din — Pann. Inf., atestat printr-un gest al mîinii, prin sărutare, prin de argint cu înclinarea capului sau a întregului corp. Era JlT^r Agenda lat. o impietate trecerea prin faţa simula-II şi de mai lLmulte toponime ca considerată (Tab PeuL crului zeilor sau a templelor, a capelelor şi Autism AdnafJt dign. Or., 95) ori de numele Adna- ediculelor care adăposteau imaginile lor, fără ls a face o reverenţă. Uneori personajele înfăţiŞi Annamatius. şate în gestul de a. cunoscute din reprezentările e iSC le N u m i s m a l i h ng309 " ' ' . I. Graz. 1963, 1 5 5 ante. cu mîna cu degetele strînse, alteori mîna deschisă şi întinsă. Această ultimă mişcare indică G.P.B. în mod particular invocarea şi rugăciunea, care îaea, grădini luxoase, ornate cu statui şi cu succede de obicei a.sau se confundă cu ea.Rămîne cu n , situate în colţul de NE al Pala ti- dificil de stabilit ce aparţinea a. care forma preli• Proprietate imp., ele constituiau o anexă minariile ruffSoiiinii- OhiVpinl rlo „tn'r^nn o^ A*

21

zeilor n-a pătruns decît tîrziu la romani, iar împ. au adoptat poziţii diferite faţă de a. (-+ Augustales) de la acceptare şi încurajare (Caligula, Heliogabal) pînă la refuzul şi abolirea a. (Claudius şi Alexander Severus). S.S. a doua sofistică v. retorica greacă Ad Pannonios (azi Teregova, jud. Caraş-Severin), aşezare romană (tnansio) şi castru de piatră în Dacia, aparţinînd unităţii cohors VIII Raelorum, situată pe drumul Dierna-Tibiscum. Menţionată de Tab. Peut., VII, 4 şi Geogr. Rav., IV, 14 (Pannonien). I.H.C. Adria (azi Atria, în Italia), oraş aşezat în ţinutul veneţilor, în apropiere de M. Adr., de la care îşi trage numele. Deşi după unii ist. ai antic, A. ar fi de origine gr., după alţii începuturile sale se leagă mai probabil de tribul veneţilor. în perioada preromană (sec. 6 — 5 î.e.n.), A. era cel mai important port gr. din acest colţ al M. Adr., iar în sec. 4 î.e.n. se pare că a fost ocupat de gali. din valea Fadului. După cucerirea Pen. It. de către romani, oraşul a fost ridicat la rangul de municipium, în cel de-al doilea război punic (218 — 201 î.e.n.) rămînînd fidel Romei. Săpăturile arheol. au scos la lumină resturi de construcţii şi bogat material de caracter roman, precum şi un cimitir din sec. 4 e.n. D.P. Adrianopol v. Hadrianopolis

adrogaţiunca (lat. adrogatio) (in dr. roman), veche instituţie jur. menită să creeze în mod artificial puterea părintească prin introducerea într-o familie, lipsită de urmaşi, a unei persoane „independente" (sui iaris) ce aparţinea unui alt grup familial. în acest, chip, un şef de familie (pater familias) lipsit de descendenţi putea să-şi asigure succesori care să-i urmeze la exploatare bunurilor, să-i perpetueze numele şi să-i continue cultul familial. A. necesita un aviz al colegiului pontifical care cerceta dacă un asemenea act nu aducea vreun prejudiciu familiei adrogatulni, deoarece acesta fiind sut iuris şi şef de familie, urma să treacă în familia adrogantului cu întreg patrimoniul său şi cu toate persoanele ce se aflau sub puterea sa. Cu alte cuvinte, a. ducea la stingerea unei familii şi, in consecinţă, la dispariţia unui cult familial,' situaţie ce prezenta o anumită gravitate pentru cetate. Dacă avizul era pozitiv, a. urma să fie încuviinţată prin votul —• adunărilor curiate. După ce aceste adunări au încetat să se mai întrunească, a. avea loc în faţa a 30 de lictori. în epoca tîrzip a Imp., formele a. au fost simplificate, îngăduindu-se să se facă prin rescript („dispensă") imp. Tot acum s-a admis ca şi femeile să poată fi adrogate. A. avea importante efecte patrimoniale: bunurile celui adrogat reveneau din plin dr. adrogantului, adică noului cap de familie. Cu timpul aceste efecte au fost limitate din cauza abuzurilor, iar pe vremea lui Iustinian, adrogantul avea asupra averii adrogatuhii un simplu dr. de folosinţă.

ADUL1

Ad Salices (azi Sinoe, jud. Constanţa), loc aflată pe malul lacului Razelm, în zona C manchioi — Enisala, menţionată de It. . (227, 1), de Anim. Marceli. (XXXI, 7, 5), o numeşte Oppidum Salices şi, se pare, de F (De aedif., IV, 11, 20,), unde apare forma T Mis. Era o staţie de marş şi de aprovizioi pentru trupele care parcurgeau pe uscat dru ce urma litoralul M. Negr., între Gurile Dur şi Histria. Este posibil ca cei doi stîlpi mi descoperiţi la Vicus Quintionis [CIL. 12 513, 12 514) să indice distanţa de .18 00C paşi (28,100 km) dintre acest s'at şi A.S. j.

Ad Saxa Ilubra v. 31ilvius, pons ~ adsignatio (lat.) („atribuire de pămîntui operaţie prin care odată supus acţiunii de -» . turiatio, solul unei colon, romane era atril (adsignalus) civililor sau veteranilor cu ti de —> ager çiritim adsignatus. în terit. oraş supuse (-* civitates stipendiariae) autorité romane puteau proceda de asemenea la a. ii viduale sau colective. V. şi domeniul pul î Ad Statuas (azi Vardomb, în Ungaria), cas în Pann. Inf. pe limes Pannoniae, refortj sec. 4 e.n. ij Ad Stoma, localit. ante. pe braţul Sf. Gheor; atestată de Tab. Peut. (VIIl[ 4) şi de Ge Rav. (IV, 5, 13), care o numeşte Stoma Pe aflată în zona de contact al fi. cu marea, poati la grindul Caraorman. Era punct de aprovi nare şi de transbordare de pe vasele fluv pe cele maritime şi invers, cum pare să rei; fără vreo precizare toponimică, dintr-un p; al lui Zos. (IV, 10). adstrictio gleliae (lat.) („legarea de glie"), ] cedeu practicat în Imp. încă din sec. 2 - 3 i dar legiferat abia în 332 e.n. (Cod. The 5, 17, 1) potrivit căruia colonii erau obligat rămînă pe pămînturile lor de origine. Xeres; tarea acestei dispoziţii atrăgea grave pede atît pentru propr. care ar fi găzduit un ce fugit cit şi, evident, pentru aceasta din ur V. şi domeniul particular. adtributio (lat.) („atribuire") (în dr. rom; procedeu prin care comunităţile rurale e atribuite unui centru urban. După cerce mai noi, a. se referea numai la atribuirile coi nităţilor indigene, nefiind valabilă şi pen alte aşezări rurale aflate pe territorium-u\ luiaşi centru urban. adulatio (lat.) (în rel. romană), manieră de ex: mare exagerată a mărturiei veneraţiei, p prosternarea corpului şi aplecarea capului p la pămînt. Era practicată îndeosebi în cu unor div. orient. Poeţii lat. utilizau şi expres

22

POPULAI^

,„e, organe constituţionale ale hüllä .a trecut insă asupra senatului. A. centuîn competenţa cărora intra edic- riate aveau totdeauna atribuţii legis., dar legile lPtfUoT'alegerea mag. şi unele sarcini jä.e.-C&re le vota urmau să primească „aprobarea" d si rel. Hotăririie a. p. erau luate (auctoritasj senatului. In domeniul judecătoresc ' rezulta nu din majoritatea votu- a. centuriate aveau, potrivit legii Valeria referi:i din acefe al grupurilor toare la apel din 509 î.e.n. (—* lex Valeria de iii etc.) care alcătuiau aceste provocatione), competenţa de a judeca apelurile 1 cel LU introduse împotriva unor sentinţe ce pronuncu" ' ' ,ro' r upuÎurînsă'votul era determinat moaui in°care se exprimase majoritatea, ţaseră pedeapsa cu moartea sau exilul..A. tribute originea a. p. au e stata a. curiate (comitia- 'Ceomitiaţ tributaj) îşi aveau originea in a. ple- ° * epoca -» R 8'-> - curiate cuprindeau ÏÏeene (concilia plebis) pe care —• tribunii plebei pe curii pe toţi bărbaţii adulţi din Ie convocau, pe triburi, începind din sec. 5 i.e.n. eicutu cu excepţia sclavilor şi clienţilor. în Aifîaii. în. competenţă alegerea tribunilor şi ediA t e n t a lor intrau : alegerea regilor (cărora lilor plebei şi luarea de hotărîri obligatorii pentru " S r e à imperium), dr. de a declara război plebei. în anul 449 î.e.n., plebea a reuşit si Ï încheia pacea, dr. de pronunţare asupra unor impună valoarea —> legii Valeria Horalia care decidea c5 hotăririle a. plebeene (-* plébiscita) C e familiale (- adrogatm, - adoptio), judecaea unor crime grave etc. A. curiate erau convo- au putere de lege pentru toţi cetăţenii, sub aie *n prima zi a fiecărei luni (calendae) pentru rezerva ratificării posterioare de către senat. tabiîirea -> calendarului rel. po luna curentă şi t>e la această dată patricienii încep să participa e două ori pe an pentru ratificarea testamen- şi ei la a. plebeene care devin acum adevărate jlor în aceste două situaţii a. curiate se numeau comiţii (comitia tributa) asemenea celorlalte a.p. ilata adică „convocate" în scopuri speciale, constituţionale romane. în anul .28.7 î.e.n.r prin ăzînd la începutul epocii Rep. în desuetudine, legea Hortensia hotărîrile a. tribute (plébiscita) . curiate şi-au păstrat doar dr. de a conferi aveau putere de lege fără a avea nevoie de rati+ imperium cos. şi preţ,. în sec, 1 e_.n.ia...cunate ficaxea senatului; devenind izvorul principal al rau reprezentate în mod simbolic de 30 de legis. romane. A. «-j'iitte alegeau tribunii, cvest, ciori (lictores). A. centuriată (comitia centuriata) edilii şi mag. cfe rang inf. Spre deosebire însă de ra alcătuită din pop. roman sub arme, iar ordi- a., centuriate, a. tribute aveau o competenţă jur. ea de.vûtera aceea în care pop. mergea la luptă, Eestrînsă care se reducea la cercetarea unor u alte cuvinte o defilare a unităţilor luptă-,: ; j acuzaţii penale de o gravitate mai mică. sare, conform regulii romane că „primii înf- îri. Imp. a.p., organ constituţional rep. prin iptă, sînt şi primii la vot". La vot era chemată ..excelenţă, şi-a pierdut repede importanţa. Atrimi întîi prima clasă, în care intrau şi cavalerii, buţiile electorale ale a.p. au fost atribuite de către pöi pe rind celelalte clase. Votul nu se calcula împ. Tiberius senatului, iar cele jur. au trecut [dividual, pe cap de cetăţean, ci pe centurii, definitiv în competenţa instanţelor imp. de judej numărul centuriilor era stabilit în fiecare cată. O evoluţie identică a avut-o şi competenţa asă, de aşa natură, încit asigura preponde- legis., ultima lege votată de a.p. fiind o ]eg? ;nţa celor bogaţi. Astfel, din totalul de 193 de agrară pe vremea împ. Nerva. A.p, care aclamau jnturii ale celor 5 clase, prima clasă cuprindea pe împ. la urcarea sa pe tron, cu care ocazie pri3, fapt care-i garanta întotdeauna majoritatea mea puterea imp. f—» imperium), păstrau după 3solută a voturilor, in. această situaţie, dacă toate probabilităţile, forma comiţiilor tribute. îtăţenii din prima clasă, care fără a constitui Simplă formalitate, actul nu avea nici o seajoritatea pop. dar care erau cei mai bogaţi mnificaţie constituţională. jtau în majoritate, votul celorlalte clase deve3a inutil. Astfel se asigura un adevărat monopol Mommsen, Römisches Staatsrecht', 2 vol. Leipzig, Jl. pentru cei ÎBsIăriţi, A. centuriată, organi- Th. 1887 — 1888 ; G. W. Boţsford, Roman Assemblies, Londra, ttă conform tradiţiei dé regele -* Servius Tullius, 1909; H. Siber, Römisches Verfassungsrecht in geschisuferit o modificare în structura organizatorică chtlicher Entwicklung, Lahr, 1952; R. Monier, G. Cardascia, J. Imbert, Histoire des institutions et des faits ga sociaux, Paris, 1955; J. EUul, Histoire des institutions /*.• Institutions grecques, romaines, byzantines, franc241 î.e.n. Reforma a produs o coordo- ques, 1962; G. de Martino, Storia délia costituire a centuriilor cu -> triburile terit. Pop. zione Paris, romana I — IV, Napoli, 1951 — 1965. îcărui trib terit. a fost împărţită, potrivit cu 'erea loc, în 5 clase şi fiecare clasă în două Vl.H. nţurii, una de iuniores („juniori") şi alta de mores („seniori"). -în total se'ajungea Ia un iifflar de 373 de centurii, inclusiv cele 18 cen- adventus (lat.) („sosire"), scenă simbolizind intrani de cavaleri şi cele 5 centurii aux. Noua rea împ. la Roma. Frecventă pe monede, medaructură organizatorică, avîndu-se în vedere lioane, în gliptică, printre reliefurile monumenecanismul de vot, a ridicat importanţa pol. a telor oficiale (cel al lui Marcus Aurelius din aticul iturilor de mijloc, dar nu şi a celor nevoiaşe, — sabellice, înrudit cu pop.—> samnite, stabilit la sfirşitul sec. 6 î.e.n. la E de Latium, în cîmpia înaltă Garsioli din Mţi Apen. Amintiţi în treacăt de Strabon (V, 3, 2 şi 4), într-un context legendar, a. au reţinut atenţia lui Liv. care oferă informaţii amănunţite. De la Boia, Praeneste şi Tibur a. exercită din primii ani ai sec. 5 î.e.n. presiuni în Cîmpia lat. (Liv., II, 30, 32, 48, 53, 58, 60, 62, 64). în 462, a. apar împreună cu aliaţii lor —> volscii la porţile Romei, unde bîntuia ciuma, îndreptîndu-se spre Tusculum (III, 7), ţinta principală a atacurilor lor. în 458 î.e.n. şi apoi în 431 î.e.n. s-au aşezat în reg.—> Algidus fiind cu greu învinşi de Roma, care a fost nevoită de fiecare dată să numească, ça dictatori pe L. Quinctius Cincinnatiis (458 î.e.n.) şi A. Postumius Tubertus (431 î.e.n.). Trecuţi pe sub jug şi despuiaţi pînă la piele după prima bătălie (III, 25 — 29), cu bunurile vîndute la licitaţie după a doua (IV, 26 —29) care a şi intrat în fastii la 18 iunie (Ov., fast., IV, 721-724), au dat în

continuare de furcă Ligii latine. Deşi Praeneste şi Tibur, acestea încheind acorc Roma în 354, a. au fost învinşi definiţi la capătul celui de-al doilea război sam 304. Atunci şi-au părăsit tabăra şi s-au îi tiat, ceea ce a dus la distrugerea a 41 de fortăreţe, în timp de 50 de zile, iar „nun şters aproape de pe faţa pămîntului" (L 0 colon. lat. a fost întemeiată la Carsioli fostul terit. al a., exterminaţi aproape U fost prelungită —» via Valeria. Ramura a., colii sau aequicolanii, stabiliţi in zona Praeneste, Algidus, ar fi inspirat introd la Roma a colegiului —> feţialilor (I, 32) < Aedemon, libert al lui Ptolemeus, ultimi al Mauret. După ce din ordinul lui Ca regele a fost ucis (40 e.n.) şi Mauret. ane:* Imp. roman, A. a devenit conducătoru rase. izbucnite împotriva dominaţiei re Răsc. a fost înăbuşită în timpul lui —• CI cu_ajutorul aristocraţiei locale. aedes (lat.), denumire a oricărui edificiu saci profan. De cele mai multe ori exprima de opus al templului, pentru acesta fiind sară ceremonia de inaugurare (inauguration le edificii nu deveneau templa cu toate c inaugurate iar altele serveau pentru cu nu erau numite templa. Astfel templului 1 se spunea aedes Veslae pentru că el nu consacrat de au guri. aedicula îuneralis v. edicula îunerară aediles v. edilii aediJis civitatis (lat.) („edil orăşenesc'1), munie, de rang sup. în sarcina căruia acele —> curae aediliciae (aprovizionarea, ţinerea aped., drumurilor, edificiilor şi jo(j poliţia pieţii). V. şi magistraţii ; oraşul. aedituus (lat.) (în rel. romană), mag. ; desemna pe păzitorul templului şi a bu; depozitate în el. De obicei erau persoE condiţie liberă, unite în colegia sub preş« unui curator sau magister. La această aveau acces şi femeile. aeduii (liaeduii), unul dintre cele mai impo] neamuri celtice, vecin cu ambarii, segusi sequanii. Aşezat între fi. Arar (Saône) şi (Loire). Capitala lor Bibracte era situat poziţie dominantă. Aveau şi alte oraşe: lonu'm, Noviodumim, Decetia iar reg. st era bogată în grîne. Numeroase triburi e stare de dependenţă faţă de a.: ambarii, c se şi înrudeau, —» bellovacii, —• biturig senonii, —»•, ambivareţii, —» aulercii şi bl mai tîrziu si boiii (Plin. B., Nat. Hist. I şi XVII. 47 ; Strabon, IV, 1, 11 ; IV, 32 Ptol., II, 8). Alianţa lor cu Roma preced 121 î.e.n. cînd Cn'. Domitius Ahenobarbui cerut sprijinul împotriva allobrogilor şi

tilor acestora. Conflictul a. cu sequanii pentru taxele percepute asupra transportului pe Arar ar putea fi datat înainte de 121 î.e.n. Au adoptat pe la 90 î.e.n. sistemul monetar roman si au emis jumătăţi de denar ca apoi, înainte si in timpul războiului lui Caesar în Gali., să bată numeroase emisiuni monetare cu legendă lat Solii a. au fost cei care i-au cerut în 58 î.e.n. lui Caesar să intervină împotriva helveţilor după ce aceştia trecuseră prin terit. sequanilor. Ei urmau să aprovizioneze armata romană cu grîu, dar întirziau din pricina unor neînţelegeri intre Liscus, care era ales prin vot mag. suprem (vergobret) şi Diviciacus pe de o parte şi Dunmorix, fratele celui din urmă, pe de altă parte. Acesta, extrem de bogat şi cu mare influenţă chiar şi la triburile vecine, era favorabil helveţilor, deşi comanda cavaleria venită în ajutorul romanilor \Gall., II, 16 — 21, 23). Tot a. au fost aceia care J-au informat pe Caesar despre pretenţiile suejbului Ariovist cu care se aflau în conflict. A. primiseră titlul de „fraţi ai poporului roman", din partea senatului ceea ce le dădea dr. de a fi apăraţi de cei care vor guverna Gali. (Cass. Dio., XXXVIII, 32 —34). A. au participat şi Ja luptele din 57 î.e.n. cu coaliţia condusă de .suessioni, iertarea şi supunerea bellovacilor făjcîndu-se prin mijlocirea lui Diviciacus (Gali., II, 5, 10, 14—15). Dumnorix a fost înlăturat iar .si a. împreună cu remii au rămas credincioşi j-omanilor. Pe fondul unui conflict între fruntaşii a. în care Caesar a intervenit (VII, 32 — 34), iConvioctolitavis este atras de arverni împreună ,cn Litavicus, care primeşte comanda armatei, în ciuda celor rămaşi credincioşi romanilor, care nu ezită apoi să-şi însuşească banii şi caii armatei aflaţi la Noviodunum şi să dea foc oraşului 'trecînd în tabăra lui Vercingetorix. în sprijinul Alesiei dau împreună cu clienţii lor 35 000 de .oameni, Viridomarus şi Eporedorix fiind printre comandanţi. Au ' găzduit leg. romane pe terit. lor. Au fost incluşi de Augustus în Gali. Lugd. iar capitala lor mutată cu 20 km, la Augustodunum (azi Autun, Franţa). în 21 e.n. din pricina marilor impoz. a. s-au' răsculat sub •conducerea lui Iulius Sacrovir care, în cele din urmă învins, s-a sinucis. Sub Claudius I a. ;au căpătat cei dintîi dintre gali. dr. de a trimite senatori la Roma. în 69 e.n., terit. a fost jefuit dar au continuat să prospere în cadrul prov. romane. E. Thévenot, Les Êduens n'ont pas trahi, Bruxelles, 1960. G.P.B. Aegates insulae (azi Isole Egadi), grup de ins. an ..I. Médit., lîngă coasta de V a Sicii. Aici •nota romană condusă de -+ C. Lutatius Catulus a obţinut marea victorie navală asupra flotei cart. comandate de Hamilcar Barcas, punînd capăt primului -* război punic (241 î e n ) E.T. şi A.B. Aegnatius Rirfiis (sec. 1 î.e.n. - 1 e.n.), edil în vremea lui Augustus. A organizat pe cheltuiala sa detaşamente de sclavi pentru stingerea incendiilor. Papular în rîndurile plebei a fost

propus de aceasta, în 19 î.e.n., candidat la cos. Senatul a respins candidatura ceea ce a dus la izbucnirea unor tulburări la Roma. Augustus a potolit tulburările, A.R. a murit în închisoare, iar echipele de pompieri (cohortes vigilum) au fost organizate pe cheltuiala statului. O.T. Aegyptus

v.

Egipt

Aegyssus (Aegisus, Aegissus) (azi Tulcea), cetate pe malul drept al Dunării, identificată la marginea de E a oraşului de azi Tulcea, pe locul numit „Dealul Monumentului". După originea celtică a toponimului, se presupune că ar fi fost construită de colţi prin sec. 3 î.e.n., tradiţia desemnînd chiar pe un oarecare Caspios Aegisos (Ov., Pont., I, 8, 13) ca legendar întemeietor. Cîteva sondaje şi unele descoperiri întîmplătoare nu au putut prefigura complet ist. acestei cetăţi. Ceram. elen. şi băştinaşă descoperită în aşezare cît şi unele izvoare lit. oferă mărturii certe pentru o existenţă preromană, iar apelativul de uetus urbs („vechi oraş") pe care i-1 dă Ov. [Pont., I, 8, 11) este încă o dovadă în acest sens. în anul 12 e.n., A. a fost cucerit de dacii nord-dunăreni ; pentru eliberarea lui, trupele regelui odris Rhoemetalces fiind insuficiente, a fost necesară intervenţia unei leg. romane adusă din Moes. în cadrul acestei lupte se remarcă centurionul primipilar Vestalis, căruia, pentru aceste fapte de vitejie, Ov. îi dedică o epistolă. De la începutul sec. 2 e.n. a fost inclusă în limesul scit. Un stîlp miliar din anul 200 atestă refacerea drumurilor, iar informaţii lit. şi epig. dovedesc prezenţa unei garnizoane în cadrul cetăţii. Mărturiile existente sînt mai tîrzii; o inse. de la începutul sec. 4 e.n. menţionează o vexilaţie de cavalerie la A. fequitis vexillat(ionis) Egissensis), iar Not. Dig. [or., 13 — 18) menţionează, de asemenea, trupe de cavalerie (cuneus equitum armigeorum) în această cetate. Proc. (De aedif., IV, 7, 20) o menţionează între cetăţile Scit. refăcute de Iustinian. V.B. Aelia Capitolina-Hierosolyina (azi Ierusalim, în Israel), oraş roman în lud. Influenţa culturii romane nu a putut fi puternică aici, faţă de cea tradiţională iud. şi apoi faţă de cea elen. Numai Herodes cel Mare (40 — 4 î.e.n.) a manifestat interes faţă de cultura Romei. Titus a distrus vechiul 1er. în timpul răsc. evreilor (70 e.n.). Cea de-a doua răsc. a lor din 135 e.n. 1-a determinat pe Hadrian să creeze peste vechile ruine un nou oraş, Aelia Capitolina, după un plan roman, cu un forum. Romanizarea a prins rădăcini la A.C. numai după Constantinus I cînd s-au ridicat aici multe bis. creşt. D.P. Aelia Eudokia T. Eudokia Aelianus (sec. 3 e. n.), conducător împreună cu — baeauzilor din Gali. şi N Hisp. O.T.

guv. al prov. imp. Moes. aşa cum rezu tr-o inse. descoperită recent Ja Atena epigr. Graecum, XXI, 769). în această ipostază — dacă nu cumva înaintea 4 e.n., cînd n-ar fi putut să fie decit rang preţ. al .Maced. — in legătură cu ; lui Cn. Cornelius Lentulus din zona mijlocii, a strămutat in S Dunării 50 000 desigur pentru a spori masa agricu Diverse aşezări getice din Cîmpia : (Zimnicea) par să-şi înceteze infr-adev leuţa la începutul e.n. Aelius Gallus, Lucius, pref. al Eg. {ci 24 î.e.n.). însărcinat cu ocuparea Ar stăpînită de nabateeni. şi cu lichidarea riei din AI. Roşie. Deşi romanii au aju la Marib (Mariaba) (SV Ar.), expediţia printr-un eşec (25 î.e.n.). Aelius Gemmellus, Publius (sec. 2 e pol, de rang senat, (cir clarissimus), legatus Augusti pro praetore III JD„ în timpul lui Septimius Severus, a refe temelii o baie publică (balneum) la [CIL, I I I , 1 006).

Fig. 0. Aclius Aristides, marmură, Roma, Vatican.

Aelius Aeniilianus, procos. al As. şi locot. al lui -»• Pescennius Niger. Lingă Periiith (As.M.) a atacat avangarda armatelor lui Septimius Severus, iar lingă Cyziciis a susţinut cîteva bătălii indîrjite in 'care a fost înfrînt şi a murit în luptă (anul 193 e.n.). O.T. Aelius Aemilianus Marcus v. Aemilianus Aelius Aristides (117 — 1S9 e.n.), celebru sofist şi retor gr. (fig. 6). A studiat la Pergam, Atena şi a călătorit în Eg., As. M., Smirna stabilindu-se în 156 e.n. la Roma. A scris tratate despre ret.,IIspi 183CÔV („Despre idei"), ÎIcpi KOXUIKOÙ Kai acpsX-oOç Xôyou („Despre vorbirea politică"), discursuri oficiale (s-au păstrat 55), elogii către /Vtena (nava&nvaïKoç), Roma, Smirna şi către împ. Cunoscut este discursul rostit la Roma in ziua de 21 aprilie 158 e.n. în care elogia Princip, care întronase pacea, înlăturase abuzurile de tot felul, introducînd o bună adm. (dreptatea) şi a făcut să dispară particularităţile locale, realizînd o unitate materială şi spirituală a lumii romane. Potrivit concepţiei sale, Imp. era un ansamblu ordonat tie cetăţi libere integrate autorităţii principelui (o mare patrie comună'.. O.T. şi E.T. Aelius Caesar Aurelius Commodus, L. v. Ceionius Commodus, L. Aelius Catus, Sextus (sec. 1 e.n.), om pol. şi general. Cos. în anul 4 e.n., coleg cu C. Sentius Saturninus, împreună cu care a emis celebra lege -* Aelia Sentia. asupra eliberărilor de sclavi, dată după care a devenit procos. al Maced. şi

Aelius Hammonius, Publius (sec. 3 e. pol. din ordo equester, originar din Eg. un r"l important în prov. dunărene ai în 229 — 231 e.n. a fost praef. coh.V His^ şi trib. coh. 1 Germanorum în 232 — 233, situs auxiliorum prov. Cappadociae in. /j Armenico,

apoi

după

234

e.n.

praef

Flaviae Gaetulorum. în anul 238 e.n. a funcţia de praepositus auxiliorum prov.

inferior îs, intre 238 e.n. şi 239 e.n. pe ^

praef. classis Flaviae Moesicae Gordia din 240 e.n. a devenit proc. Augusti inferioris de unde va pleca în aceeaşi în Dacia Apul.. la sfîrşitul domniei dian III sau la începutul celei a lui Fi bul.

Aelius Rasparagaiius, Publius (sec. 2 e.ij al sarmaţilor roxolani care, împreună maţii iazigi din Cimpia Tisei, s-au răs| moartea lui Traian, cerînd sporirea stipi Hadrian a intervenit personal la Dun Jos şi a aplanat conflictul (HS e.n.). A.R. nit clientul imp. şi a căpătat cetăţenie i Amintit împreună cu familia sa în do; găsite la Pola unde, probabil, a ajuns unei schimbări dinastice. Aelius Spartiiînus v. Historia Augusta Aelius Stilo Praeeoniims. Lucius sfirşi 2 î.e.n.), unul dintre primii erudiţi şi 1] origine lat., jur. la Lanuvium. A con« Legea celor XII table, Cintecul salienilo, dintre comediile lui Plaut. A fost proi'e^ Varro şi Cic.

STREX.MS, PUBLIUS

2S

Aelius Strennus, Pufolius (sec. 2 e.n.), cavaler roman. în vremea lui Septimius Severus a fost arendaş al păşunilor, salinelor şi comerţului din Dacia (conductor pascui, salinarum et commerciorum) şi a îndeplinit înalte demnităţi municipale şi publice la Apulum, Sarmizegetusa «i Drobeta:'sacerdos arae Augusti et duumviralis coloniae Sarmizegetusae; augur coloniae Apulensis ' decurio coloniae Drobetae ; patronus collegio'rum fabrum; centonariorum et nautarum iCIL, 111,1209). I.H.C. Aemilia, reg. în Pen. It. transformată de Diocleţian în prov. autonomă şi inclusă în dioc. It. Aemilia aWnate, via ~, arteră rutieră construită în anul 175 î.e.n. spre a asigura legătura cu partea de NE a Pen. It. Extremitatea sudică se afla la Bononia (Bologna), oraş în care se termina traseul unui drum realizat cu cîţiva ani mai devreme (—* via Flaminia minor) şi care comunica spre NV prin —* via Aemilia; de la Bononia drumul mergea la Hostilia unde traversa fi. Po, apoi la Ateste (Este), Mons Silicis (Monselice), Patavium (Padova), Altinum (Quarto), Concordia şi Aquileia în apropiere de Monfalcone, acest din urmă punct devenind baza unui întreg sistem de axe de comunicaţie (prin —> via Ânnia).

lulia,

—>

via

Postumia,

—>

via

A.S.S. Aemilianus, martir creşt. din Durostorum, fiu al pref. oraşului. Era soldat în acest oraş în timpul prigoanei anticreştine declanşate de Iulianus Apostata. A. a fost schingiuit şi apoi la 18 iulie 363 „a fost dat pradă focului unui rug de către Capitolinus, guvernatorul întregii Tracii" (Theod. din Cyr., 1st. bis., III, 7, 5), pentru că a distrus cu un ciocan toate statuile, altarele, sfeşnicele şi vasele de libaţie dintr-un templu reînfiinţat la Durostorum' în cadrul recrudescenţei păgîne. V.B. Aemilianus (Fulvius Petronius Aemilianus), pref. al Eg. în vremea lui Valerian şi Gallienus. A apărat, cu succes. Eg. de invazia pop. nomade venite din reg. Nilului sup. La cea 261 — 262 e.n., A. s-a proclamat împ. şi a oprit transporturile de grîne spre Roma. împotriva sa a lost trimis generalul Theodotus, care 1-a înlăturat şi 1-a înlocuit ca guv. al prov. O.T. Acmilianus (Marcus Aemiliiis Aemilianus Aelius Augustus) (Maurul), împ. (253 e.n.). Originar din Lib. S-a distins ca general capabil şi îndrăzneţ. In 253 e.n.. era guv. al Mocs. Inf., Sup., şi al Pann. Inf. După înfrîngerea coaliţiei getocarpice, care invadase Moes. Inf. la începutul anului 253 e.n., armatele comandate de A. l-au proclamat după victorie imperator. Acesta pornind spre It. în mai 253 e.n. i-a înfrînt şi ucis la Terni DR adversarii săi -+• Trebonianus

domnie de trei luni, a fost ucis (oct. 253 e.n., la Spoletium) de soldaţii săi, care au trecut de partea lui —> Valerian, viitorul împ. O.T. Aemilia Scauri, via via Aurelia (după ce aceasta fusese construită de la Vadă Volaterrana pînă la Pisa) şi pentru via Cassia. Denumită astfel după cenz. M. Aemilius Scaurus care a trasat-o in anul 109 î.e.n. Traseul lega Pisae (Pisa), Luna, Portus Delphini, Genua (Genova), Vadă Sabatia (Vado), Aquae Statiellae (Acquij şi Dertona (Tortona) cu punct de racordare la —» via Postumia spre E şi la —> via lulia Augusta spre V.

• A.S.S.

Aemilia, via ~, veche cale de comunicaţie îrs Pen. It., prelungire spre N a arterei —* via Flaminia, trasată în anul 187 î.e.n. de către cos. M. Aemilius Lepidus. Pornea de la Ariminura (Rimini) spre Faventia, Bononia (Bologna) unde se intersecta cu —• via Flaminia minor şi eu —» via Aemilia altinale, apoi trecea prin Mutina (Modena), Parma şi se oprea la Placentia (Piacenza), unde se racorda la via Postumia. A.S.S. Aemilius Laetus, Quintus, pref. al preţ. ; a organizat (192 e.n.) împreună cu camerierul Elcctus şi cu Marcia, concubina împ. Commodus, un complot în vederea asasinării acestuia. împ. a băut dintr-o cupă otrava turnată de Marcia, dar neavînd efectul dorit a fost sugrumat de atletul Narcissus. A.L. a fost iniţiatorul proclamării lui —> Pertinax ca imperator deşi. la început, se gîndise la Septimius Severus (Herodianos, I, 17). O.T. Aemilius Lepidus, Marcus 1. Patrician ; în anul, 201 î.e.n. a fost trimis în solie la regele Eg.,, Ptolemeu al V-lea. în 191 e.n. a fost numit, guv. al Sicii. A participat la războiul împotriva lui —• Antichus al III-lea, în care s-a distins prin acte vitejeşti. Cos. (în 187 şi 175), a construit —*• via Aemilia şi a luptat împotriva ligurilor. A. întemeiat colon. Mutina şi Parma. A murit în anul 152 î.e.n. De numele său se leagă pacifierea Gali. Cis. (Liv., 31, 2; 36, 2; 39, 1).. 2. Cos. (78 î.e.n.), tatăl triumvirului cu. acelaşi nume. S-a lansat în lupta împotriva constituţiei lui —» Sulla. Deşi fusese adeptul acestuia şi făcuse avere în perioada prescripţiilor, mai tîrziu trecînd departea opoziţiei a cerut restabilirea acordării, de grîne pop. la un preţ simbolic şi reaşezarea, prerogativelor tribunilor plebei. Propunerile au fost respinse cînd în Etr. a izbucnit o răsc. împotriva veteranilor lui Sulla. A.L., sprijinindu-se pe agricultorii ruinaţi, a format o armată cu care a pornit împotriva Romei. învins pe Cîmpul lui Marte, a fugit apoi în Sard., de undea căutat să treacă la -+ Sertorius în Hisp. şi; să ormnizeze o nouă armată, dar în 77 a fost

27 107). 3. Triumvir, fiul lui A.L. (2). Adept al lui Caesar, cu ajutorul căruia a fost numit pref. al Romei (praetor Urbanus) (49 î.e.n.) preţ. şi guv. al Hisp. Sup. (48 î.e.n.). în anul 46 î.e.n. r.os., împreună cu Caesar, apoi comandant al cavaleriei (magister equitum). După moartea dictatorului, mare pontif ( Pontifex maximus) şi guv. al Gali. Narb. şi Hisp. Sup. Ca membru âl celui de-al doilea triumvirat, a primit Afr. în anul 42 î.e.n. din nou ales cos. în primii ani ai triumviratu]jji.^_xämas în umbră, apoi, in războiul cu ^fompeius \Sextus/ la cererea lui Octavianus a pornit împotriva duşmanului comun, încercinâ să-şi extindă puterea asupra întregii Sicii. Acesta însă a atras de partea sa ostile iar A.L., pierzîndu-şî puterea milit. şi pol., s-a retras la Roma purtînd doar funcţia de mare pontif. A murit la Circei. în 13/12 î.e.n. (Suet., Oct., 16; Dio Cass., 44, 22). A.B. Aemilius Paulus (1), Lucius, general, unul dintre cei mai străluciţi comandanţi din timpul Rep. Cos. în 216 — 215 î.e.n. în timpul celui de-al doilea —> război cu ill. a obţinut strălucite victorii asupra lui Demetrios din Pharos. Ambasador la Cart. (218 î.e.n.), a deschis cel de al doilea —> război punic. învins, împreună cu C. Terentius Varro, de către Hannibal în bătălia de la Cannae (216 î.e.n.). E.T. Aemilius Paulus (2) Macedonicus, Lucius, fiul lui A.P. (1). Cos. în 182 î.e.n., 168 i.e.n., edil •curul în 193 î.e.n., augur în 192 î.e.n., preţ. în Hisp. Cit. în \ţ\ î.e.n., cenz. în 164 î.e.n. S-a distins prin înalte virtuţi romane. în anul 181 î.e.n., a învins pe ill. ingauni. (fig. 5241. Apoi a condus războiul împotriva regelui Maced. Perseus. în bătălia de la Pydna, la 22 iun. 168 î.e.n., a repurtat o mare victorie, nimicind armata lui Perseus. După victorie a intervenit în treburile oraşelor gr., asigurind influenţa romană şi consolidarea aristocraţiei locale. A murit în anul 160 î.e.n. La spectacolele organizate cu ocazia funeraliilor sale au fost prezentate pentru prima dată piesele lui Ter., Hecyra şi Adelphoe (Liv.. 44, 40; 45: 29; Plut., Aem. Paul, 39). A.B. Aemilius Paulus (3), Marcus, cos. în 255 î.e.n. împreună cu —* Servius Fulvius Nobilior a trecut în Afr. pentru salvarea armatei lui —» Regulus. A repurtat o mare victorie asupra flotei cart. la muntele Hermes (Pol., 1, 36:. A.B. Aemilius Rectus, guv. al Eg. în vremea lui Tiberius. I-a propus împ. să mărească impoz. dar acesta a refuzat afirmînd: „Un bun păstor îşi tunde oile, nu le jupoaie" (Dio Cass., LVII, 10). O.T. Aemilius Saturninus, pref. al preţ. în timpul lui Septimius Severus, coleg al lui C. Fulvius

Aemilius Seaurus, Marcus (162 —90 î pol. şi general, conducător al partid ^ maţilor. A participat la —» războiul ţ şi la cel din Sard. A îndeplinit mai mu j înalte (Princeps Senatus) ; cos. în 115 ş^ A propus mai multe legi şi a repurtat, cită victorie asupra ligurilor. Ca preţş unei solii trimise la lugurtha (112 ş putut fi mituit, dar n-a obţinut nici bune prin tratative. în anul 109 î.e.n., podul Mulvius de peste Tibru şi a » construirea drumului —> Aemilia. A ^, autobiografie in trei cărţi (De vita ^, lăudată de Cic. (Sail. Crisp., lug., 15 Brut., 29).

Aeneas (Enea), erou trcian, fiul lui regele dardanilor şi al Afroditei. Pers o plex ale cărui acţiuni, cu implicaţii % ist. rel. şi mit., sînt descrise adeseori î^ poeţilor şi ist. gr. şi lat. Principale]^ care înfăţişează pe A. şi evenimentele martor şi participant a fost sînt obişj l'icate în succesiunea lor cronologică: ţia homerică; b) tradiţia postliomeridg diţia virgiliană. a). Din paginile Ilia. că E. n-a luat parte de la început la toate că va fi repede considerat cş. viteaz troian după Hector, b). în ep>c homerică sînt numeroase legendele ^5 A. cu deosebiri în privinţa numele numărului copiilor, precum şi a locuriloj a pribegit după înfrîngerea troienilor, vius, Ennius, Cato, Fabius Pictor, Ci c printre autorii lat. care au răspîndit lui A. în It., Verg. a fost cel care, punir^ geniului său pe întreaga tradiţie ^ despre A. a creat prin Eneida o epop e roman. în paginile cărţii o parte ^ călătoriei parcurse de A. şi troienii ca alăturat sînt următoarele: Tr., Mao< după un răgaz, la Samothrace, Cr., Dej nia şi Arcadia. în S It. s-a lovit de numeroaselor colon. gr. A înconjurat timpul popasului de la Drepanon m u r său Anchises. La reluarea călătoriei 1-a abătut pe coasta cart. După idila cx şi părăsirea Cart., căci zeii nu-1 vor Ig să se stabilească în oraşul care va dev al Romei, în versiunea vergiliană, A. o pè Sybilla şi va coborî în Infern. Relu toria de-a lungul coastei It., A. şi to\vor ajunge la gurile Tibrului unde a lupte împotriva rutulilor. Au urcat • pînă la oraşul Pallante, situat pe locij] va ridica niai tîrziu Roma (Palatinul) citat şi au primit alianţa şi ajutorul rege dros, cîndva ostil troienilor. După u n e bări nefavorabile în desfăşurarea bă.t tulii au fost învinşi, A. fiind cel care }. pe Turnus, regele acestora, în versiun, liană ne mai fiind reîntîlnit în des evenimentelor ulterioare. Liv. afirmj A. s-a căsătorit cu Lavinia, a fund;

28

ORBS

, Aibă Longa iar unul dintre descen1 Romulus, oraşul Roma. După moară r ^ i i t t la cer, fund adorat sub infaÄ ndiges. Unele tradiţii obscure i ß * titlul de fundator direct al Altele patru copii printre care, Romulus ,is Epopeea vergiliană s-a impus scniposteriori sec. 1 e.n. Legenda Im A. a să dea Romei un titlu de nobleţe coboamul fundatorilor ei între troieni, atrif nrin 4. strămoşi divini, Zeus şi Afrodita S prezisă de div. (Liv.,1, 1; Diod. "50; Verg-, ^ . ) .g. ş i A . B . S res (lat ) denumire generică aplicată interpreţilor care cîntau dintr-un insţrule suflat" tubicines, cornicines, bucmaticines. La Roma erau organizaţi într-un V.T. Insulae (azi ins. Lipari) arhipelag vuln SE M. Tyr., în apropiere de coasta i Sicii. Locuit permanent începînd din cînd loc. practicau schimburi atît cu cu V bazinului mediteranean. în epoca ui în ins. A. s-au aşezat gr. şi au fundat Lipare (580—476 î.e.n.). Cucerit de ro252 î.e.n.), care extrăgeau de aici obsiulfaţi. piatră ponce şi coral. E,T. •res v. familia monetalis îs (în rel. romană), abstracţie divinizată taţii. Statuia ei se afla în templu' •i din Praeneste, dar reprezentarea mai unoscută' provine de pe monedele imp. re cu trăsăturile unei femei ţinînd o . în mîna dreaptă şi o prăjină ca unitate jră în stînga sau cu mîna stingă deschisă, sntările de pe monede sînt însoţite i de cuvintele Augusta, Publica etc., e care ilustrau corectitudinea ce trebuia rideze fabricarea monedelor.

s.s.

n (azi Citluh, în Iugoslavia), oraş roman m. In anul 45 e.n. a fost fundată aici Claudia Aequum, cu veterani din leg. ngă o comunitate romană de negustori t- (conventus Aequum). A fost singura romană din interiorul Dalm. situată tcrtUă cîmpie. Fort. pe o suprafaţă de a lost dezveiUă parţial de arheol. (forum: m. amfiteatru etc.). Cea mai de seamă locală, a Iuliilor, a dat pe Sextus Iulius 5 > general de seamă, în Dacia, Brit., -• Şi pe fiul său. Cneus Iulius Severus, i'Jl e.n. şi jruv. în Brit. Poseda un amf. ,lavi..statui. Distrus de t>goţi si apoi de , , f D.T. (kt.), în timpul Rep., caieg. de cetăţeni ^excluşi din comisiile centuriate dar săi departe unui impoz. special.

aerarium (thesaurus) (lat.), cameră subterană întîlnită la castre, temple şi alte clădiri publice, pentru păstrat tezaure monetare. D.T. aerarium militare (lat.) („tezaurul armatei"), fond instituit de Augustus în anul 6 e.n. pentru plata pensiilor milit. care-şi isprăveau serviciul în armată (praemia militiaej şi pentru diverse recompense oferite trupelor. Era alimentat din diferite impoz. asupra vînzărilor, impoz. pe moşteniri şi din alte resurse (pradă de război, confiscări etc.). Imp. dispunea deplin de a.m., aflat în grija unui praefectus sau praetor. Cu timpul, a.m. a devenit insuficient pentru întreţinerea armatei, astfel că aceasta a căzut. în cea mai mare măsură, în sarcina prov., în timp ce tezaurul central a dispărut, ultima dată fiind menţionat în timpul lui Elagabalus. Ulterior, în sec. 4 e.n., sub Constantinus I, a apărut o instituţie analogă, sub denumirea de arca praefecturae. V. şi finanţele. A.A. şi A.S. aerarium Saturni (aerarium populi Romani) (lat.) („visteria senatorială"), tezaur public depus în templul lui Saturn, aflat la poalele Capitoliului. în perioada Rep. era administrat de un număr variabil de cvest. (quaestores). în timpul Princip, a fost condus de —> un praefectus aerarii Saturni, dar şi-a pierdut din importanţă prin apariţia vistieriei imp. (-* fiscus). în perioada Dom., a ajuns o simplă vistierie a oraşului Roma. V. finanţele şi Forum Romanum. A.S. acs (lat.) 1. Termen generic folosit pentru aramă, bronz sau chiar minereu. Se prescurtează AE şi se întrebuinţează în numism. la toate emisiunile şi obiectele-monedă din metal comun. La italici a căpătat sensul de etalon al valorilor, însemnînd simplu „bani" şi adesea înţelesul de Stipendium. 2. Trompetă dreaptă (luv.). CP. şi V.T. Aesarus (Aesis), rîu în Pen. It., în Etr. /azi, Osari). La confluenţa sa cu Arnus se afla oraşul -+ Pisa (Strabori, V, 2, 51 E.T. Aesculapius (Esculap) (în rel. romană), erou şi zeu al medicinii. Cunoscut în mit. gr. ca fiu al lui Apollon şi al fiicei regelui thes. Phlegyas, Coronis (fig. 7). Pe numeroase reprezentări cultuale şi monede, A. este reprezentat ca om matur, bărbos, cu o coafură abundentă, faţa blinda şi gravă. O mantie îi lasă dezgolit braţul drept şi o parte a bustului. Ţine de obicei un băţ pe care se înfăşoară un şarpe simbol al divinaţiei. Alte atribute frecvente sînt: o cupă, un ruiou, o tablă de scris, globul pămîntese, clinele sau capra. Apare alături de Hygia, („sănătatea", fiica sa) şi Telesphoros (geniul vindecării). Aducerea lui A. la Roma a avut loc în anul 291 î.e.n., în condiţiile grele create de o epidemie de ciumă, agravată de răz-

între 2 şi 2,50 kg. Pe unele piese se remarci uneori si prezenta unor mici mărci de atelier CP aes signatum (lat.), denumire dată barelor di metal comun pe care erau imprimate uneli reprezentări (fig. 9). Asemenea obiecte-monedi erau specifice It., mai ales zonei centrale, 1; sfîrşitul sec. 4 şi începutul sec. 3 î.e.n. Printn reprezentări: vultur, Pegasus, scut, sabie, cadu ceu. tauur, elefant etc. şi uneori legend; ROM ANO RV M. Din punct de vedere numis matic şi cronologic, a.s. se plasează între — aes rude şi aes grave, avînd greutatea între ' şi 1,830 leg. CP Aetios din Amida (sec. 6), medic la curtea bizari tină. Făcea parte din curentul iniţiat de Oreibasios în sec. 4 e.n. ; a redactat un manua practic în 16 cărţi, pe baza autorilor mai vech în special a lui Gal. Deşi terapia ocupa loci cel mai important, au cîştigat însă teren supei stiţiile şi magia, în dauna explicaţiilor ştiinţ fice, evoluţie care se va accentua în următoa rele sec. ale evului mediu.

Fig.

Aesculapius, marmură, M.I.N.A.C.

tarea Cărţilor sibylline, senatul a hotărit trimiterea unei delegaţii la Epidaur pentru a aduce şarpele sacru al zeului. Ov. in Fasti nu menţionează această solemnitate. Fastele din Praeneste indică la calendele lui ian. „o sărbătoare a lui Aesculapius şi Vecfiovis în insulă". Ins. de pe cursul Tibrului' va fi consacrată cultului lui A. Inse. dedicate lui A., singur sau împreună cu alte div. au fost descoperite în aproape toate prov. Imp. roman. S.S. Aesernia (astăzi Isernia, în Italia), localit. ante. pe cursul sup. al fi. Volturnus. Controla NV Samnium. După războiul romanilor cu samniţii (263 î.e.n.) a devenit colon, romană. A participat la războiul cu socii (90 î.e.n.), care au cucerit-o şi au transformat-o în capitală. Ridicată de romani la rangul de municipium. E.T. aes grave (lat.), denumire acordată monedelor ante. grele, de aramă sau de bronz (fig. 8). La romani, a.g. se referea la monedele mari turnate în sec. 4 — 3 î.e.n., precum şi la cele emise de oraşul Olbia în sec. 5—4 î.e.n. Piesele olbiene, care au pe avers un cap de Meduză, iar pe revers o roată au circulat şi în părţile de N ale Dobrogei. CP. aes rude (lat.), metal comun (aramă-bronz,, aflat în stare brută, utilizat frecvent în antic. în forme cîntărite, ca monedă. Era specific lumii romane şi a circulat în perioada de început a milen. 1 e.n. şi în sec. 4 î.e.n. în N It., Etr., Latium şi mai rar în S It. şi în Sicii. A.r. se prezintă sub forme de bare, tije, lingouri, cu greutăţi

Aëtius (Flavius Aëtius), general şi om pol. su Valentinian III. Fiul lui- Gaudentius, magistt mililum din Durostorum. Ostatic la curtea h Alaricus (probabil între 405 — 408 e.n.), apoi 1 huni, a cunoscut îndeaproape felul acestora d viaţă şi de luptă. A păstrat pînă tirziu legătui de prietenie la curtea lui Attila. După victor împotriva vizigoţilor şi francilor, a fost numit mc gister idriusque militiae (429 e.n.). Cos. în 432 e.n 437 e.n., 446 e.n. şi Pa.tricius (433 e.n.). în alianţ cu vizigoţii, a oprit înaintarea hunilor care ui măreau" cucerirea Gali., in bătălia de la Campu Mauriacus (451 e.n.'. S-a opus totuşi nimicir Fig. S. Aes grave, 1/2 mărime naturală.

Fig. 0. Aes signatura, 1/3 mărime naturală.

rite neamuri, înglobate sub numele generic de „libieni", dintre care unele seminomade sau nomade a ajuns la o Reg. incipientă. Fen. care cercetaseră coastele A. cu mult înainte, întemeiaseră în sec. 9 î.e.n., Cart. („Oraşul nou"). Acesta a devenit treptat centrul unui imp. comercial cu puncte de sprijin şi antrepozite în bazinul de V al M. Medit., dar şi cu întinse posesiuni terestre în jurul oraşului. în lupta Aetna, cel mai activ vulcan din Eur., în NE pentru hegemonie, dusă cu Borna, Cart. a Sicii. (3312 m alt.), aşezat între oraşele Tauro- fost definitiv înfrîntă în cel de-al treilea război menium şi Catana. Pantele joase, deosebit de punic (149 — 146 î.e.n.). Drept urmare oraşul a fertile, erau plantate cu lămîi şi portocali. Din fost distrus, pămîntul arat, iar terit. său transcauza repetatelor erupţii, dintre care cele din format în prov. A., cu capitala la Utica. Primii anii 479, 425, 396, 122, 50 şi 40 î.e.n. fiind cele colon, romani au fost aşezaţi aici în 122 î.e.n. mai puternice, pop. şi aşa rară, a fost împinsă de către fraţii Gracchi). Sub Caesar şi Augustus, spre V ins. Aici şi-au desfăşurat primele cerce- Cart. a fost reclădită, devenind Colonia lidia tări vulcanologice, Strabon şi Sen. (43 î.e.n.) şi nouă capitală a prov. în sec. urmăE.T. toare va ajunge unul dintre principalele oraşe ale Imp. în 46 î.e.n. a mai fost creată o prov. Afranius, Burrus, of. cunoscut prin destoinicia sa A. Nova (în opoziţie cu cea veche, A. Vetus), xnilit., căruia —» Agrippina Minor, prin influenţe, formată din cea mai mare parte a Num., ocui-a încredinţat pref. preţ. (51 e.n.) în scopul pată de romani deoarece regele acesteia Iuba, izolării lui -^ Britannicus. Tot Agrippina i-a luptase împotriva lui Caesar. Din 25 î.e.n., cele încredinţat lui A.B. şi pregătirea, în arta milit. două A. au format q singură prov. de rang a lui Nero. După asasinarea lui Claudius I, A.B. senat. (A. proconsularisJ, cu un guv. de rang ï-a prezentat pe Nero, viitorul împ. gărzilor preţ. cos. în 198 e.n., Septimius Severus a creat împreună cu Sen., A.B. în calitate de pref. preţ. din fostul regat, prov. Num. cu capitala la a fost un apropiat prieten şi un bun consilier Lambaesis. Sub Diocletian, A. a fost împărţită al împ., pe care 1-a sprijinit mai ales în primii în trei: A.proconsularis sau Zeugitana (după cinci ani de domnie. Intrînd în conflict cu numele unui district local), Byzacena (alt Agrippina, aceasta 1-a influenţat pe Nero, care district), cu capitala la Hadrumetum (Susa) a început să fie refractar la sfaturile şi îndrumă- şi Tripolitania cu capitala la Leptis Magna rile date de bătrînul său dascăl. A.B. a murit (Lebda). în 429 e.n., A. a fost cucerită de vanea pref. al preţ, (62 e.n.), răpus de un cancer dali, iar după un sec. recucerită de bizantini, la gît (Tac, ann., 12—li). A fost unul dintre fiind in 670 e.n. definitiv ocupată, de ar. cei mai înţelepţi oameni de stat romani din Sub Imp., A. a cunoscut o reală prosperitate, dezvoltindu-şi mult agr. şi plantaţiile de măsepoca Princip. O.T. lini pe baza lucrărilor de irigaţie, generalizate prin numeroase aped. Totodată, aici a fost Aîranius, Lucius 1. (A doua jumătate a sec. dusă o pol. activă de romanizare şi vrb., care a 2 î.e.n.), dramaturg, autor a peste 43 de comedii avut succes şi datorită absenţei culturii gr. (Comoediae togaiae) în care descrie cu un stil ca şi prestigiului mult mai redus şi difuziunii spumos şi alert viaţa familiilor din pătura mij- superficiale a civilizaţiei fenic. de esenţă semilocie a soc. romane contemporane lui (Divor- tică. Un rol important 1-a jucat şi amplasarea iium, Episiula, Fratriae, Vopiscus etc.). Mare leg. III Augusta la Lambaesis, situaţie unică admirator al lui Ter. a fost la rîndul său com- în regimul unei prov. senat., unde primele uniparat de către Hor. (epist., 2, I, 57) cu Men. tăţi au venit în 81 e.n., iar castrele complete au 2. General, cos. în 60 î.e.n. A luptat împotriva fost terminate în 129 e.n. Astfel în sec. 2—5 e.n. lui -* Sertorius, iar în 54 î.e.n. a fost trimis ca s-au născut în A. personalităţi culturale imporlegat al lui Pompei în Hisp. Cit. în războiul civil tante din perioada tîrzie a lit. lat. şi a antic: a luptat împotriva lui Caesar, transferînd mai -» Apuleius, -• Fronto, —> Aur. Vict. —> Terţ. şi multe unităţi aux. din Hisp. lâ Dyrrhachium. —> Aug. în consecinţă, procesul romanizării In lupta de la ->• Pharsalus i s-a încredinţat n-a putut fi anulat de minoritatea vanpaza taberei, iar după înfrîngere a reuşit să'-şi dală în vremea ei de dominaţie, expansiunea salveze viaţa. A participat şi Ia lupta de la -> arabă fiind aceea care a reuşit să distrugă romaThapsus. După insuccesul pompeienilor a în- nitatea afr. cercat să fugă în Hisp., la Sextus Pompeius, dar a fost prins şi ucis de un partizan al Iui Caesar (Plut.. Pomp., 34. 36, 39; Caes.,ew., Ch. A. Julien, Hist, de l'A fr. du Nord. ï 951 ä; P. Romanelli, Sforia délia prov. rom. dell'A fr.. 1959; T. R. S. 2,42; Plut., Caes.,36). ' Brougiiton, The Humanisation of Afr. proc, 1929; L. Teutsch, -Das Slâdfeuesen in Kordafrika, 1JS2; A.B. şi N.B. Ch. Picard, La civilisation de l'Afr. rom., 1S54. Africa, prov. creată în anul 146 î.e.n. (fig. 10). Denumită astfel de romani după un trib locul Africa 2Vora v. Xumidia •_afrii). In sens mai larg noţiunea desemna N Africa proconsularis (Zeugitana), una dintre Air. (fără Eg.), reg. pe care gr. o numeau Lib., cele trei subunităţi terit. adm., în care Diocletian iar în sens restrins se referea la terit. Cart. (NE a împărţit prov. -^ Afr. iunisiei). Pop. băştinaşă era formată din difetotale a hunilor, pe care intenţiona să-i folosească împotriva goţilor. întors în It., a logodit pe fiul său cu fiica împ. Valentinian III, dar, Ia intrigile lui Petronius Maximus şi ale eunucului Heraclius a fost ucis de însuşi împ. A fost ultimul mare apărător al Imp. roman. (Zos., 5. 36, 1; F.H.G. IV, 614 Sq). I.B.

31

AOER PRIVATE'S EX Hfl

(7 f /l' L 3 4 i *

IHr i.n.u. peregrino (lat.) („ogor parï') (în d r . r o m a n , ,

i ,'-?-n-)' a devenit caracteristică ' solului oraşelor peregrine din prov cu I o r S r a d e (civitates foederatae; liberae et sau stipendiariae) sau celor dp rfr i a f

AGER PRIVAIT* i-X ILKK QLIKITIUM

jă a unei scutiri de impoz. (ius ItalicumJ cia ceasta ca!. saltus). V. şi dome' niul public. 1 A.S

ager stipendiarius (lat.) („ogor stipendiar") (îr dr. roman), categ. jur. de terenuri agr. supusü impoz. funciar, specifică cetăţilor tributar»

(-* civilates stipendiariae). Terit. acestora a fos1 confiscat şi redat doar în posesiune loc. respec tivi. V. şi domeniul public. A.S, ager vectigalis (lat.) („ogor arendat") (în dr roman), parcelă arendată (loca relicla) din por-

tiunea unui -* territorium citadin, rămasă în afara parcelării prin centuriatio. Divizată în a.v. această porţiune era arendată loc. oraşului respectiv individual sau colectiv (mai ales în civitates stipendiariae). V. şi domeniul public. A., o. atrer viritim adsignatus (lat.) („ogor atribuit individual") (în dr. roman), categ. jur. de teren a°r specifică colon, de civili sau veterani, asimilabilă (în măsura în care respectivul oraş beneficia de -> immunilas) categ. de ager prwatus ex iure Quiritium. Aceste terenuri erau parcelate conform procedeului -> centuriatio putînd _ fi adesea definite ca villae rusticae. V. şi domeniul public ç. 4ggar (azi Henchir Sidi Amara, în Tunisia). Aşezat la intersecţia drumurilor dintre Mactar si Kairuan, într-o poziţie geogr. favorabilă. A. este atestat epig. la începutul sec. 3 e.n. ca municipium, mai tîrziu ridicat la rangul de colonia. Din epoca romană se cunosc aici o fort., un templu dedicat Iunonei, portice, mausolée şi structuri de edificii publice şi particulare

'

D.P.

agger (lat.) (în sistemul de fort. roman). 1. Taluz de pămînt ridicat în scop de apărare. întărirea artificială folosită pentru a înconjura în scopul apărării oraşele, castrele sau poziţiile pe care le ocupau temporar pe timpul unei lupte. în mod obişnuit era o ridicătură de pămînt bătut, completată la exterior cu un şanţ (fossa), pămînt rezultat din săparea şanţului şi'care de fapt alcătuia a. Dacă natura solului nu permitea construirea unui a. din pămînt se recurgea la alte materiale. în astfel de situaţii se ridica din trunchiuri de arbori. Cel mai vechi a. maximus (Cic, rep., I, 6) a fost construit de Servius Tullius pentru apărarea Romei la E, lărgit de Tarquinius Superbus şi confirmat de cercetările arheol. A. mworum: taluz de pămînt pe care erau construite zidurile şi turnurile unui oraş fort. 2. Terasă din pămînt, lemn sau alte materiale ridicate la baza zidurilor asediate pentru amplasarea maşinilor de luptă (tormenta bellica). CV. Aghireşu (jud. Cluj), aşezare rurală romană din •Uacia Sup., în apropiere de Napoca, cu nume necunoscut (TIR, L, 34, 26). I.H.C. agilis v. opaiţele agmen (lat.) (în armata romană), termen care maica trupe organizate pentru marş. Era opus -ui -» actes, care indica o armată'organizată Pentru luptă. Trupele se deplasau, de obicei, ,n tormaţie de marş într-o singură coloană, dar oioseau, în anumite cazuri, şi formaţiuni de marş >T/ e i ,. c oariiI o .ane. Avangarda era formată diii :nZTi ' î n f a î a cărora înaintau antecces~iu antecursorcs, însărcinaţi cu stabilirea U1 de urmat şi cu descoperirea ambus-

cadelor provocate de inamic. în Imp., din avangardă, constituind principala ei forţă, făcea parte şi o parte din trupele aux., acelea care reprezentau aripa din dreapta a armatei, urmate de bagajele lor, apoi venea grosul armatei, adică una sau mai multe leg., fiecare urmată de bagajele sale, în sfîrşit, în încheierea coloanei, se aflau, precedate de bagajele proprii, trupele aux. din aripa stingă a armatei. Călăreţii mergeau fie în urma fiecărei unităţi din care i'ăceau parte, fie pe flancurile convoiului. Armata romană era astfel dispusă în marş, încît să poată, într-un timp foarte scurt, în cazul unui atac neprevăzut, să intre în formaţiunea de luptă cea mai favorabilă, indiferent din ce parte s-ar fi produs apariţia inamicului. A.A. AgnaTiae (Zăvoi, jud. Caraş-Sevorin), castru roman de piatră, de mari dimensiuni, datînd din timpul cuceririi Daciei de către Traian. Situat, împreună cu aşezarea civilă (mansio), la intrarea în Porţile de Fier ale Transilv., A. este menţionată de Ptol., III, 8, 10 (Acmonia) ; Tab. Peut. (Agnaviae) ; Geogr. Rav., IV, 7 (Agmonia). I.H.C. Agnita (jud. Sibiu), aşezare rurală romană din Dacia Sup., cu nume necunoscut (TIR, L 34, I.H.C. agones (lat. < gr. àycbv, „concurs", „întrecere"), jocuri sau serbări instituite la Roma de către —» Servius Tullius. Celebrate la fiecare cinci ani constituiau versiunea romană a Jocurilor Olimpice. Domitian a instituit (86 e.n.) în cinstea lui Iuppiter Capitolinus serbarea Capitolea sau a. Capitolinus, în timp ce se afla în plină campanie împotriva dacilor. în timpul serbării se ţineau concursuri de muzică, echitaţie şi gimnastică, judecător fiind însuşi împ. îmbrăcat în costum gr. şi asistat de un flamen Dialis şi de Sodales Fluviales. V.T. agonii, trib, probabil celtic, din Gali. Cis. (Pol., II, 15}. Locuiau în reg. de astăzi Novară şi Valdossola (Italia). G.P.B. agora (gr.), element central al vieţii urb. în oraşele gr., menţinut şi în epoca romană. Avea în jur edificii publice şi rel. de seamă (Milet, Efes, Delos, Thasos etc.). înlocuia forum-ul roman. D.T. aşraii 1. Pop. etoliană care locuia în valea Agraphiotis (Strabon, X, 2, 1 şi 5; X, 3, 6). Membră a Ligii etoliene este amintită cu ocazia tratativelor de la Nicaea dintre cos. Flaminius şi Filip V din 198 i.e.n. (Pol., XVIII, 1,6; Liv., XXXII, 34). 2. Triburi aşezate în N şi S Ar. (Plin. B., Nat. Hist., VI,'l54, 159, 161). G.P.B.

AGEICULTUI

35

agravoniţii, pop. din 111., probabil loc. ai reg. din jurul oraşului Acruvium (azi Kotor, în Iugoslavia). în'frînţi de romani au făcut parte din cea de-a treia unitate adm. în care împărţise 111 (în 167 î.e.n.) preţ. L. Anicius Gallus (Liv., XLV, 26). G p R agrianii, trib tr. din Mţi. Rhod. şi din reg. izvoarelor Strymonului (Strabon, VII, 5, 11 şi fragm. 36 şi 41)."în marea armată concentrată de Perseus împotriva romanilor la —• Ci tiu m în 171 î.e.n., a. se aflau printre cei 3 000 de tr. liberi, care-şi aveau căpetenia lor (Liv. XLII, 51). G.P.B. Agricola (Iulius Agricola, Cneus) (n. 13 iun. 40 e.n.— m. 23 aug. 93 e.n.), general şi om pol., originar din Forum Iulii (azi Frejus, Franţa). Descendent al unei familii aristocratice, după ce şi-a făcut studiile la Massalia a parcurs treptele carierei senat. îndeplinind mag. civile şi milit. : tribun milit. (61 e.n.), cvest. în As. (64 e.n. i, tribun al plebei (66 e.n.), preţ. (68 e.n.), controlor al propr. templelor (68 e.n.), legat al leg. XII în Brit. (71 — 73 e.n.), legat în Aquitania (74 — 77 e.n.), cos. (77 e.n.). A fost numit guv. al Brit. (78 — 84 e.n.). în anul 78 e.n., a înfrînt triburile ordovacilor, a ocupat actuala Ţară.a Gallilor şi ins. Mola, centrul rel. al druizilor. In anul 79 e.n. a întreprins o nouă campanie împotriva băştinaşilor, armatele romane ajurigînd pînă în Scoţia. în urma campaniilor din anii 82 şi 83 e.n., au fost înfrînte triburile caledonienilor (în anul 83 e.n., A. a repurtat o strălucită victorie la Mons Graupius asupra lui —• Calgacus, conducătorul britonilor calédoniens i. A. a aplicat în Brit. o serie de reforme în vederea pacificării acesteia şi a consolidării stăpînirii romane în prov. După victoria de la Mons Graupius a fost rechemat de Domitian la Roma (84 e.n.) unde, după ce i s-au acordat triumful, elogii şi o statuie încununată cu aur, a căzut în dizgraţia împ. (Tac, Agr.). O.T. si E.T. agricultura, ocupaţie principală a pop. care au locuit în Pen. lt. practicata încă înainte de întemeierea Romei. Latinii erau buni agr., iar pentru mulţi aristocraţi romani din sec. 5 — 3 î.e.n. şi 2 î.e.n. era o mîndrie ca în clipele de răgaz să revină la muncile agr. Este arhicunoscută, în acest sens, dragostea pe care au arătat-o pentru a. mari personalităţi ale Romei rep. ca -» L. Quintius Cincinnatus, -* M. Curius Dentatus, -> M. Atilius Regulus. -v Pub. Cornelius Scipio Africanus, -> M. Porcius Cato sau atîţia alţii pentru care apelativele bonus agricola sau bonus colonus („bunul agricultor") erau mai mult decît plăcute. La început, în timpul Reg., lat. deţineau puţin pămînt, care de regulă se afla în posesia soc. Fiecărui cetăţean i se dădea în folosinţă un lot de 2 iugeré (cea 0.5 ha1, cunoscut sub numele de hortus („grădină"), cu hotarul marcat încă de pe timpul lui Numa Pompilius cu borne (termini). Pe acest teren se plantau pomi fructiferi si se cultivau IPPHTTIP

această perioadă şi în primele sec. ale Rep. e păstoritul care se practica în păduri şi pe terem aflate în propr. statului, acestea fiind părţi co) ponente din —» ager publiais. Dovadă că păst ritul şi creşterea animalelor au constituit începutul istoriei preocupări principale ale rom nilor este faptul că unele vechi familii romane trăgeau numele din viaţa pastorală (Asinii Porcius, Ovinius etc.). Pe măsură ce Roma şi extins terit. dincolo de Tibru, lotul de pămî care revenea fiecărui cetăţean a crescut de 2 la 7 iugers (1,76 ha), ceea ce era mi.lt pent: perioada incipientă a a. romane. Totodată a început să se diversifice, pe loturile respe tive practieîndu-se în mod armonios mai mul culturi în concordanţe cu nevoile micii gosp dării rurale. Pe măsură ce Roma a deven principala putere, în It., supunînd terit. d jur şi chiar în afara Pen. It., propr. particula] a crescut deoarece îmbogăţiţii din războa investeau în a. tot ceea ce dobîndiseră. Acumi larea de pămînturi şi formarea de propr. rural mai extinse, uneori'chiar de peste 500ha, s realizat destul de rapid, încă din sec. 4—3 î.e.r îneît în sec. 2 î.e.n. munca pe micile prop rurale nu mai era destul de rentabilă. Cai socotea ca bonus agricola nu pe micul agr., pe propr. unei ferme de 25—50 sau chiar < 100 ha, care singur dirija lucrul tuturor sclaviL pe care îi avea (-* latifundium). Odată cu extii derea suprafeţelor agr. şi mărirea gospodarul! rurale mari şi mijlocii, au început să se profilez mai ales propr. mari, specializate pe anumil culturi. Dintre acestea un loc primordial î sec. 4—3 î.e.n. îl aveau fermele profilate j —» cereale, precum şi cele cu o mare pondei viticolă, pomicolă şi în creşterea animalelo Atît prin fermele care practicau cu predilect o singură cultură, cît şi prin cele cu profil c pluricultură s-a ajuns la o cantitate suficient de produse îneît cele de bază, cum ar fi cereale; şi vinul, erau suficiente numai din recoltele in Munca la fiecare gen de cultură impunea o oar< care specializare, îneît, încă din sec. 3 î.e.n sclavii erau dirijaţi pentru un anumit gen d muncă: unii la aratul terenului (aratores). alţ la viticultură (vinitores) sau la păşunatulan malelor (bubulci) etc. Pentru anumite munci di a. se căutau sclavi din reg. cu tradiţie pentr unele culturi. Astfel, pentru viticultură era căutaţi sclavi sir., iar pentru păstoritul trans humant cei din Germ. A. a înregistrat însemnat succese dînd o prosperitate deosebită mai ale marilor propr. de pămînt. Cato, care îşi profilas propr. sa rurală în special pe viticultură, ajuns unul dintre marii îmbogăţiţi pe seam; acestei culturi. Datorită câştigurilor realizate mulţi au acaparat noi pămînturi în detriments propr. mici şi mijlocii, care din diferite motiv (datorii faţă'de marii stăpîni de pămînt, conçu renta produselor mai ieftine de pe marea propr etc.), erau constrînşi să-şi vîndă pămîntul şi s; plece la oraş, unde au îngroşat rîndurile plebe hrănite de stat. Odată cu extinderea spre mare. propr. (latifundia). la tirnnr rurali SA nhservă (

AGRICULTURA

36

sumele investite să fie cît mai mici în raport cu beneficiile realizate. De aceea, prin această tendinţă, situaţia prosperă de pe pămîntul It. a început să decadă, mai ales pe măsură ce Roma a devenit o mare putere cu terit. imense şi din ce în ce mai multe în afara Pen. It. Cauza acestei decăderi, semnalată sub unele aspecte încă din sec 2 î.e.n., a fost explicată în mod diferit atîl jg _> ^agronomii-scriitori" din antic, cît şi de specialiştii de astăzi. Dintre cele mai plauzibile ipoteze, enunţate pe parcursul încercărilor de elucidare a acestei probleme, sînt de reţinut: acelea după care o a. n-a mai putut fi practicată în mod normal în timpul celui de-al doilea —• război punic, cînd —> Hannibal a stat cea 15 ani cu armatele pe pămîntul It., timp în care terenurile s-au degradat sau au fost transformate în păşuni pentru trupe. Preţurile mici impuse de stat la cereale n-au mai fost un stimulent pentru cultivatori, devenind mult mai rentabil grîul cumpărat din Afr. şi Sard. Cerinţele Romei suprapopulate n-au mai putut fi satisfăcute de producţia int. recurgîndu-se la grîul din import, care era mult mai ieftin. Transportul grîului din int. Pen. It., din Etr. sau de pe valea Padului, pe uscat, era mult mai costisitor decît cel pe apa, de aceea se aduceau mari cantităţi din Eg., Sicii, şi Sard. Războaiele aduseseră mari cîştiguri Romei, îneît visteria permitea mai degrabă să se importe cantităţile de grîu necesare decît să se mai muncească pe terenurile din Pen. It. Randamentul producţiei agr. a scăzut datorită exploatării intensive mai mult timp a pămîntului. Propr. rurală mică şi mijlocie se afla într-o nesiguranţă permanentă, deoarece statul oricînd putea^ să exproprieze pe stăpînii acestor pămînturi în avantajul veteranilor. Fenomenul s-a repetat de multe ori, cel din timpul lui Augustus, cînd li s-a luat pămîntul Ia 8 000 de mici propr. procesul fiind cunoscut datorită lui Verg., aflat printre cei deposedaţi de pămînt. Autorul Georgicelor a reuşit să primească din partea lui Augustus, în compensaţie, altă propr. în apropiere ae Pvola, numai datorită intervenţiilor lui -+ Maecenas. Fără a putea acorda o' prioritate deosebita uneia dintre cauzele enumerate, într-o oarecare măsură fiecare dintre ele avînd o înrîurire asupra declinului cultivării cerealelor pe e s t e s i g u r că ţC. . %• o ' Srînl ieftin adus din -* şi am Sard, a fost un concurent serios pentru e

care

c o s t a

m a i

mult

D

™ J J? " - e asemenea, contradicţiile modului de producţie sclavagist -au conturat mai de timpuriu în Pen. It. în P elati undia 'atti He m u n c f , unde dezinteresul sclavilor Trn1Vj d,e . c e r ä a dus la diminuarea continuă a ^ ?'- u eale. Randamentul scăzut a l f t mmtu]ui

a

f o s t

p u s

d e

m u l ţ

; a g r o n o m i

u

1- pe _ seama secătuirii pămîntului printr-o lemleTZ&- C o I u m e l l a a fost primul care a emonstrat, pe bună dreptate, că pămîntul nu «cdtuieşte, chiar în cazul unei a. intensive, dacă ilar îngrăşăminte în cantităţi necesare s a ? * O cuvenit. Tot el a remarcat'că declinul rat modu ti ma -i I u i în care se lucra pămîntul agr e srl • - ' dez>nteresului manifestat ^rnipi Ii -a de muncă, slabei orsanizări a

(—* villicus) sau a unui adm. (—* procurator). De aceea, Colum. a preconizat ca remediu reorganizarea adm. a fermelor după sistemul lui Cato, adică aplicînd la marea propr. modul de organizare şi exploatare al propr. mijlocii. Cu toate carenţele semnalate, cerealele au continuat să fie cultivate, mai ales pentru nevoile int. ale fiecărei ferme. Pentru comerţ, marii propr. cît şi, cei mijlocii, au căutat să-şi reprofileze gospodăria spre sortimente cît mai rentabile. Astfel se explică extinderea treptată a —• viticulturii, alteori —> a pomicultură şi creşterii măslinului, alături de —» creşterea animalelor. Aceasta din urmă a ajuns ca pe marile latifundia să fie de foarte multe ori ocupaţia prioritară, mai ales în Imp. şi în special în unele prov. nou înfiinţate şi fără un specific bine definit pentru anumite culturi. Cîteodată, chiar în apropierea Romei, unii propr. şi-au reprofilat domeniile pe creşterea animalelor. Pe ansamblul a., fie în Pen. It. fie în prov., chiar dacă uneori şi parţial se poate vorbi de o generalizare a practicării ocupaţiei celei mai rentabile, în special creşterea animalelor, aceasta s-a petrecut de fapt numai în mari latifundia. Pe acelea aflate în apropierea oraşelor, se practica mai ales —• legumicultura, —> avicultura şi pomicultura. Terenurile de lingă oraşe, chiar cele mari, erau mai uşor de supraveg'heat de către propr. lor, chiar'dacă aceştia locuiau de regulă în oraşul din apropiere. Acelea care au menţinut profilul de policultură dovedesc rentabilitatea a. cînd aceasta se făcea intensiv şi cu pieţe de desfacere sigure, mai ales în oraşele apropiate. Cu toate că pentru unele culturi, munca cerută era costisitoare (pentru 100 ha de vie trebuiau 60 de sclavi), se puteau obţine încă bune cîştiguri dacă produsele erau căutate. Fiind necesare multe alimente pe pieţele marilor oraşe şi în special pe cele ale Romei, care devenise cea mai mare metropolă a lumii ante, s-au încercat diferite metode pentru folosirea cît mai raţională şi mai rentabilă a pămînturilor. Totuşi, pentru Latium, încă din sec. 1 î.e.n., econ. agr. a dispărut complet în profitul creşterii vitelor, mai ales pe marile latifundii. Pe ansamblul pămîntului It., din opera lui Hor., ar reieşi că principala bogăţie agr. în vremea lui Augustus era viţa de vie, măslinul şi pomii fructiferi în general. încercările pe care le face Colum. de a recomanda practicarea a. pe Ioturi mijlocii fac parte din căutările de a salva şi un sistem social care începuse să-şi arate din plin carenţele. în acelaşi context se înscriu şi măsurile pe care le-a luat Plin. T. care şi-a împărţit propriile sale pămînturi în loturi mici de 25 — 50 ha pe care le-a încredinţat pentru muncă, ţăranilor liberi, în schimbul unei sume sau unei părţi din produse. Toate aceste forme de exploatare a propr. nu sînt decît tatonări spre un nou sistem de relaţii soc. care prin —• colonatul incipient (sec. 2 — 4 e.n.) ver face tranziţia spre un mod de producţie adecvat noilor relaţii (fig. 11). Prin procesul de deposedare de pămînt a micilor propr., mulţi ajunşi în plebea oraşelor s-a redus mîna de lucru liberă din mediul rural. Astfel,

AGRICULTURE

37

pi-

ii coloră aducind daruri stăplnulul, relief de pe Monumentul de la Igel, R. F. Germania.

care nu s-au acomodat cu acest nou fel de viaţă, nu s-a găsit cine să le muncească, chiar în condiţii deosebit de avantajoase. S-au căutat diferite remedii pentru a cîştiga pe ţărani la muncile cîmpului. Astfel, împ. Pertinax, în 193 e.n., dădea aceste agri deşerţi („pămînturi pustii'') oricui ar fi dorit să le muncească, scutindu-i totodată de impoz. pe 10 ani. Cu toate înlesnirile acordate, măsura n-a avut nici un efect. Mai tîrziu, Aurelian a încercat să oblige pe decurionii oraşelor să răspundă de cultivarea terenurilor, care erau scutite de impoz. timp de trei ani. Nici această tentativă nu s-a bucurat de un rezultat pozitiv. S-au mai căutat o serie de remedii în 395, prin Constituţia lui Arcadius şi Honorius, deoarece numai în Campania existau 137 000 ha părăsite, iar prin Codex Iustinianus se legifera dr. de propr. acordat primului ocupant de terenuri sau de ferme agr. părăsite. Fiind fără rezultat toate aceste încercări, singurele exploatări rămase constante chiar dacă randamentul nu era totdeauna prea fericit au fost cele de tip latifundia. Deşi s-au căutat o serie de remedii pentru remanierea felului de organizare şi de muncă în fermele agr., nu s-au făcut, în tot acest timp, nici un fel de încercare pentru îmbunătăţirea uneltelor agr. sau de adaptare a altora cu un randament sporit. Era şi normal să fie aşa, pentru că unii dintre marii propr., autori de scrieri despre a., prin poziţia lor de clasă socoteau imuabile propr. uneltele, mina de lucru şi relaţiile dintre aceştia. Dealtfel, sub termenul general de instrumenta („instrumente") ei distingeau trei categ. : genus vocale (oamenii) care puteau fi sclavi sau agr. liberi (colonus) ; genus semivocale, adică animalele de muncă ; genus mutum, toate uneltele agr. Tratînd mîna de lucru servilă, dar chiar şi pe cea liberă, în aceeaşi categ. cu animalele şi uneltele este lesne de înţeles lipsa de interes pentru crearea de înlesniri şi uşurări omului în procesul muncilor agr., deşi, dacă s-ar fi ţinut seama de aceasta, avantajele ar fi fost, în primul rînd, de partea stăpînitorilor pămîntului. Acest comportament era normal nu din cauza ignoranţei în muncile agr., ci datorită sistemului de relaţii soc. Deoarece dacă nu s-ar ţine seama de natura propr. şi de modul de producţie sclavagist ar părea ca un non sens discrepanţa dintre stadiul avansat al cunoştinţelor despre munca pămîntului şi felul rudimentar în caro se executau majoritatea lucrărilor. Din toate relatările „scriitorilor-agronomi" şi chiar a unor poeţi şi prozatori, se observă o grijă deosebită pentru principalele munci agricole, care trebuiau făcute aproape obligatoriu după anumite rigori. Descrierile pre-

mare experienţă practică, dublată uneori d( cunoştinţe teoretice destul de detaliate despr« natura unor procese biologice şi fitopatologice. Toate acestea denotă o experienţă acumulată şi transmisă generaţii de-a rînduî, dublată de folosirea a tot ce au acumulat în acest domeniu „agronomii" gr. şi cei cart. în operele „scriitorilor-agronomi" lat. există foarte frecvente referiri ia specialişti gr. şi cart. din acest domeniu, cunoscuţi astăzi numai datorită acestor menţiuni, operele lor fiind pierdute. Datorită păstrării pînă astăzi a lucrărilor despre a. aparţinind în exclusivitate lat. s-a ajuns la ipoteza că romanii au fost mari agricultori. Mîna de lucru. în funcţie de natură şi de dimensiunile ei propr. agr. angrena un anumit tip de mină de lucru. Pe mica propr. ponderea o avea mîna de lucru' liberă, deoarece majoritatea operaţiilor erau făcute de însuşi stăpînul gospodăriei împreună cu membrii familiei sale, în timp ce în propr. mijlocie majoritatea lucrărilor erau executate cu mîna de lucru servilă, dar de cele mai multe ori, pînă în sec. 1 î.e.n., sub directa supraveghere şi îndrumare a stăpînului fermei. Mai tîrziu, cîn'd acesta nu mai locuia în cadrul fermei, supravegherea îi revenea unui intendent, villicus chiar şi în cadrul fermelor de mărime medie, randa-1 mentul în acest caz nu mai era atît de mare. Prezenţa şi participarea nemijlocită în producţie a propr. a dat cel mai ridicat randament din tot sistemul sclavagist roman, deoarece pe latifundia, unde lucrau sute şi chiar mii de sclavi, controlul muncii era foarte greu de realizat, ceea ce a dus la accentuarea dezinteresului sclavilor pentru munca prestată. Pentru anumite lucrări importante şi urgente, care trebuiau făcute în scurt timp (secerişul, culesul viilor sau al fructelor), pe marile latifundia se recurgea la mîna de lucru sezonieră, uneori destul de numeroasă, care era îndeobşte de proastă calitate, mulţi dintre cei angajaţi, pe lîngă mici propr. rurali care erau liberi în acel moment, erau recrutaţi dintre vagabonzii satelor sau ai oraşelor, ceea ce a dus cu timpul la scăderea randamentului. Cauza decăderii a fost pusă la început pe secătuirea terenurilor ignorîndu-se, de fapt, calitatea muncitorilor agricoli. Colum. a fost primul care a arătat însă că adevărata cauză consta în modul de folosire a mîinii de lucru servile. Fiind susţinătorul marilor exploatări agr., a căutat să adapteze la aceasta sistemul de muncă şi de organizare preconizat de Cato pentru propr. mijlocie, divizînd marile latifundia în loturi mici (50—100 ha) care să fie lucrate după sistemul catonian. Era o încercare iluzorie şi nerealistă de a căuta să se rezolve deficienţe ale căror cauze rezidau în însăşi contradicţiile sistemului sclavagist roman. Plin. T., conştient de neeficienta vechiului sistem de exploatare a marilor latifundia, şi-a împărţit moşiile în loturi medii (50 ha) pe care le-a încredinţat colonilor fără pămînt. Randamentul a fost nîai mare, prietenul lui Traian dovedind mai multă perspicacitate decît mulţi agronomi consacraţi. Muncile agricole. în cadrul gospodăriei rurale erau o serie de munci agricole care

funcţie de natura lor şi de importanţa pe care o aveau în econ. rurală. Dintre acestea mai importante erau cele în legătură cu pregătirea terenului (-+ desecări, -+ irigaţii), cu aratul şi pusul îngrăşămintelor (fig- 12). Acestea, în general, erau necesare şi indispensabile pentru majoritatea culturilor agr. şi se efectuau periodic. In afara acestora, pentru fiecare tip de cultură erau necesare unele munci specifice. Astfel, pentru —> cereale, după arat se puneau îngrăşămintele. Cel mai frecvent era bălegarul de la vite. Colum. recomanda3 ca pe loturile pentru grîu să se pună 50 — 60 m de bălegar la ha, în zonele de cîmpie, socotind că acesta era suficient pentru un asolament, adică trei ani de cultură şi un an de pîrloagă! Calculîndu-se cît azot, potasiu şi acid fosforic conţine tona de bălegar, s-a constatat că cei 50 — 60 m3 erau suficienţi pentru a compensa substanţele chimice extrase de grîu din pămînt în timpul creşterii. La viţa de vie bălegarul se folosea cu mare chibzuială, după unii din 4 în 4 ani, pentru a nu degrada gustul strugurilor, şi se recomanda mai intens numai la cea tînără, care nu era pe rod. Era o cerinţă că oriunde se punea bălegar să fie acoperit cu pămînt în aceeaşi zi, pentra că „arsul soarelui să nu-1 facă să-şi piardă din putere". Cenuşa era de asemenea, folosită ca îngrăşămînt dar fiind în cantităţi mult mai mici decît bălegarul, se punea mai ales la viţa de vie cînd era atinsă de anumite boli. în acelaşi scop se ardeau şi paiele rămase pe cîmp după secerat. în unele locuri s-au folosit şi au fost exploatate zăcăminte ie superfosfaţi, cunoscîndu-se deci proprietăţile or. După asigurarea solului cu îngrăşăminte irmau, în ordine: semănatul, grăpatul odată nainte de semănat, iar a doua oară după semăîat, pentru acoperirea seminţelor) ; plivitul buruenilor se făcea mai întîi în febr. şi apoi înainte !e a da spicul; secerişul, plasat în'lt. de Colum. VI, 3; XI, 2) şi Palladius (VII, 2) în iun. sau ui. (corespunzător în As. cu luna apr., iar în 'ont cu iul.) se făcea după Varro (I, 50) prin rei metode: tăierea spicului împreună cu paiul e lîngă pămînt ; tăierea numai a spicului ; îierea spicului cu paiul de la mijloc (fig. 13). Coim. (II, 20) nu indică decît ultimele două me)de, iar Plin. B. (Nat. Hist., XVIII, 296) pe Jate trei. Cînd se recoltau numai spicele sau cu »ele de la jumătate, cele rămase pe cîmp se arîau pentru îngrăşăminte sau se tăiau spre a fi iosite iarna ca aşternut la vite (fig. 14). Unealta losită îndeosebi la secerat a fost, secera (falx), ai rar se întrebuinţa o secerătoare trasă de umale (Plin. B., XVIII, 296) ; îmblăţitul, care îacea manual sau prin procedee semimecanice ajutorul animalelor, cum ar fi rulourile cu W sau tîrlia cu cuţite de cremene sau de fier. aiară de operaţiile necesare culturilor de e (Pi- X, 2) şi săvîrşite cu ceremonial, chiar „7* după un ritual, o atenţie similară ,noi dAe mm uu nn c i ] o r din viticultură. Dintre toate tst t . c ă la această cultură (săpat, ară; Miat şi copilit), importanţa cea mai mare s-a VIllor '•»ton S?" storsul strugurilor. Pentru m ä > ca entru ru din ^ ?" P seceriş, mîna de n cadrul fermei era de cele mai multe

Fig. ÎS. Fier de plug de Ia Slăveni, Muzeu! de Istoria Craiova.

F T •-

/

Fig. 13. Cositul griului, relief, Franţa.

Jljzeul

din Arlon,

m

Fig. 14. Vînturatul griului, relief, Muzeul din Mainz, R. F. Germania.

ori insuficientă, încît se apela la muncitori agr. sezonieri. în afara acestor lucrări principale la culturile de bază, în cadrul unei ferme, atît la celelalte culturi, cît şi pentru creşterea animalelor se impuneau o nouă serie de munci obligatorii. Viaţa de fermă cerea, inerent, cu mult mai multe munci de îndeplinit. De fapt Cato (agr., II, 3 şi 39J recomanda că permanent trebuie să i se găsească de lucru sclavului. în clipele de răgaz „el trebuie să împletească panere, să răsucească funii, să ducă bălegarul pe teren, să repare uneltele sau să-şi cîrpească veşminte". Uneltele agricole (instrumenta muta sau genus mutum). Romanii clasificau uneltele, animalele de tracţiune chiar şi oamenii ocupaţi în a. în trei subdiviziuni: a) genus vocale (oamenii); b) genus semivocale (animalele) ; c) genus mutum (uneltele). în cadrul acestora din urmă erau incluse toate uneltele şi utilajele folosite în a.: plugul, cea mai importantă unealtă ; sapa (pala), care avea lama de fior triunghiulară, semirotundă sau dreptunghiulară, iar coada de lemn ;

39

AGRICULTUR.

15. Săpat şi greblat, stelă, Muzeul Franţa.

din Arlori

Fig. 16. Vase pentru cidru, relief, Muzeul din S'.TIS, Franţa.

Fig. 17. Transportul vinului cu cărui, relief, din Langres, Franţa.

Fig. IS. Transportul vinului cu nava, relief, Muzeul Calvet, Avignon, Franţa.

cazmaua (bipalium), de forma celor de astăzi, iar cîteodată avea deasupra fierului o bară transversală pentru apăsatul cu piciorul ; săpăliga cu doi dinţi (bidens) folosită pentru săpatul

matul bulgărilor mari de pămînt rămaşi în urm, plugului ; săpăliga (sarculum sau sarculus) folo sită pentru plivitul ierbii din grădini ; tîrnă copul (ligo), apropiat ca formă de tîrnăcopul d astăzi şi mai ales prin modul de manipulare servea pentru săpatul terenurilor tari, la desţ3 lenit şi la sfărîmatul bolovanilor. Mistria (rus trum) avea şi ea o formă mult apropiată de cei a unei mistrii moderne. Se întrebuinţa pentn sfărîmatul bulgărilor de pămînt şi pentru săpatu pe spaţii mici (grădini de flori sau de legumi etc.), şi în zidărie. Cilindrul (cylindrus), ui trunchi de arbore de care era prinsă o tijă pentn tras, folosit Ia sfărîmatul bulgărilor de pămînt Nu putea fi folosit pe orice fel de pămînt deoa rece solurile argiloase nu se sfărîmau ci se tasai sub greutatea sa. Toate aceste unelte erai întrebuinţate, în special, pentru săpat (fig. 15) pentru tăiatul buruienilor din culturi şi pentn sfărîmatul bolovanilor mari rămaşi în urma piu gului. Exista o altă categ. de unelte pentn; tăiat: secera (falx), cu mai multe variante, de la secera pentru secerat, pînă la cosorul pentru curăţatul pomilor şi tăiatul viei ; topoarele dţ forme diferite (securis, dolabra, bipennisj, folo^ site pentru tăiatul lemnelor, pentru sfărîmatu! bulgărilor de pămînt şi, uneori, pentru vînătoarţ şi apărare. Alături de acestea mai erau utili zate: furca (furca, furcilla) pentru strînsu finului şi a paielor ; grebla (raster, pecten sav kirpex), de cele mai multe ori cu patru dinţi ; maşina de îmblătit cereale (traha, trahea, tribula sau tribulum). Ceremoniile şi sărbătorile agrare Principalele munci agr. erau precedate la date fixe de oficierea unor ceremonii, aceleaşi încă din perioada cultelor agreste primitive. Exceptînd sărbătorile şi întregul ceremonial legat de cultul oficial al lui —> Bacchus şi —» Ceres, chiar şi pentru aceste două div., sau mai bine-zis pentru muncile şi culturile pe care Je patronau s-au practicat o serie de ceremonii păstrate mult timp, prin tradiţie. De exemplu, pentru cultivarea cerealelor se practicau unele ceremonii începînd din perioada însămînţatului. Astfel, înaintea semănatului se făceau ceremonii în onoarea div. Scia. Apoi, înainte de a intra în lanul de grîu, se îndeplineau anumite rituri sacre, primul în cursul lunii mai, iar al doilea înainte do seceriş, pentru zeiţa Segesta. Cu acest prilej, de obicei, se aduceau jertfe pe pajişti, în apropierea ogoarelor cu grîu ; se sacrificau miei graşi, se dădeau participanţilor la ceremonie faguri de miere înmuiaţi în lapte şi în vin (Verg., georg., I, 338 — 350). încă de'pe timpul lui Nu ma Pompilius se instituise sărbătoarea Fornacalia, al cărui nume îşi trage etim. de la far, griul rudimentar, care se decortica (alacul). La fel, legate de viticultură, s-au împămîntenit sărbătorile vinalia rustica sau vindemialea feriae, care aveau loc în aug. cu prilejul culesului viitor, şi vinalia urbana, care se celebra în apr., cînd începea să fie folosit vinul din anul anterior (fig. 16 — 18). De asemenea, culesul viilor era deschis oficial, cu un anumit ceremonial, de un flamen diale, iar toată perioada cît dura culesul, erau zile

^===^-U:u^t==ç^Rp£Vrt\uNTE

Fig. 22. Ahaia. Peninsula Balcanică în vremea Principatului.

/ Augusta Ituraeorum sagittariorum), sau •tul că soldaţii erau cetăţeni romani fa. Britannica c.R.)y sau că unitatea era de mult 'stituită fa. Gaetulorum veterana), ori era reta (a. Claudia nova); de asemenea, puteau !rŞ Saunele epitete dobîndite pe parcursul ivitaţu (felix, fidelis, torquata, victrix) ; în Şit, mcepînd cu din. Severilor, la denumiunitaţilor se adăugau supranume imp. vaA

,.

^

v*

xi

+

^J^J vi na

-tuni i ' i ,

Dinu

ai1

m atimpul Princip, peste 20 de a., care au rte 2 P A r i . din armatele romane aflate în aceste ' c P a laterală a unei clădiri (domus, -^A.A. şi D.T.

Alalia (Aleria) (azi Aleria, în Cors., Franţa) oraş-port pe coasta răsăriteană a ins., întemeiat în 564 î.e.n. de gr. din Ion. (Foceea), care aii alungat de aici cart. şi pe etr. Ocupat de romani în cursul primului război punic, odată cu toată Cors., A. care s-a opus lui —> Sulla, a devenit colon, milit. în 81 î.e.n. Caesar, apoi Augustus au adus aici noi colonişti oraşul căpătînd numele de Colonia Veneria Iulia Pacensis treptat la decăderea econ. a oraşului, deşi el va continua să rămînă sub Imp. centrul pol. şi adm. al Cors. Săpăturile arheol. (începute din 1955) au fixat planul oraşului cu locul forului, traseul principalelor străzi şi au scos la supra-

fată un templu dedicat lui Augustus şi Romei, o'rtice, bazine şi conducte de apă, clădiri cu moz Ş' r u m e l e unor terme. Au fost identificate rinele unui amfiteatru şi fundaţiile unei capele creşt. cu absidă. ^ alamanii, neam germ. eterogen, rezultat dintr-o •ogrupare a lumii tribale aşezate intre cursul sup. al Dunării şi cursul mijlociu al Rinului în sec. 2 e.n. şi la începutul sec. 3 e.n. îşi fac •ipariţia în ist. în 213 cînd împ. Caracalla şi-a luat 'titlul de Alamanicus (SHA, Caracalla, 10) S-ar putea ca tot a. să fie pop. germ. care a atacat Gali. în 234 e.n. şi a ameninţat lt. sau chiar Roma. Severus Alexander este obligat să cumpere pacea, ceea ce a dus la o răsc. a soldaţilor nemulţumiţi şi la asasinarea sa (SHA, Severus Alexander, 59). în 260 e.n. au ajuns la Mediolanum şi, din nou în It. în 270 e.n. pentru a suferi' o înfrîngere zdrobitoare în Ü77 din partea lui -> Probus (SHA, Probus, 13). încercările a. de a se stabili la V de Rin sînt respinse în 298 e.n. de Constantius Chlorus, de Constantius II, în 350 e.n., de Julianus în 357 e.n. şi de Gratianus în 378 e.n. In 406, s-au aşezat în reg. de astăzi Alsacia şi Palatinat (Hier., Serisoarea 123), unde s-au consolidat în a doua jumătate a sec. 5 e.n. De aici, a. şi-au reluat expediţiile de pradă în 457 e.n. în It. de N. Forţa lor milit. se baza pe cavalerie. Ca iirmă foloseau sabia cu dublu tăiş. Dacă la N de Dunărea sup. a. par să fi nimicit organizarea romană, în rest s-au menţinut atît oraşele cît şi crest. /Arnovius, Adv. Nat., I 16). '

V

G.P.B.

i

/ i i , pop. migratoare de neam iranian cu ele''-mente caucaziene, ce înglobau pop. diferite (sarmaţi, sinti). Domina în sec. 1 e.n. un întins ferit. în stepele Caucazului de N. S-a extins apoi pînă în MU Urali, Don şi M. Aral. Descrierea pe care le-'o face Anim.' Marceli. (XXXI, 2, 18 — 25; cf. XXIII, 5, 16) îi apropie prin multe trăsături de —• huni, fiind mai puţin sălbatici în felul de a se hrăni şi îmbrăca. ..înalţi şi frumoşi cu părul blond, agili şi rapizi în mînuirea armelor, călăreţi din copilărie, considerînd mersul pe jos dezonorant, îşi duc viaţa în căruţe. Nu cunosc nici coliba, nici plugul, nici sclavia ; fiind toţi nobili îşi aleg ca şefi pe cei mai experimentaţi în războaie. Pompeius pare să fie primul roman care i-a întîlnit în vremea expediţiei contra lui Mithridates VI Kupator" (Lucanus, VII, 133). Nero a pregătit o expediţie în Caucaz împotriva lor. în 70 e.n., »• au făcut o incursiune în Arm., iar între 72 Şi 74 e.n., au invadat Transcaucazia şi Media Atropatene. Vologeses I i-a cerut ajutor lui \ espasian, care 1-a refuzat mulţumindu-se să ia măsuri de apărare a Iberiei (R. S. S. Gruzină). Spre sfîrşitul domniei lui Hadrian, a. au ajuns în cadrul unei incursiuni pînă în Cap. (Dion Cas., LXIX, 15). Cu a. a luptat Antoninus L ins, iar în vremea lui Marcus Aurelius apar printre adversarii Imp. în —• războaiele marcomanice, figurînd şi în cortegiul triumfal al lui Aiirnlian

Intfa

T7fl

ci

qiS

o n

T.otjntnl

B-

a

fost lichidat de huni, aceştia la rîndul lor împinşi şi parţial antrenaţi de a. spre V, au distrus regatul —» ostrogoţilor. Unii dintre a. au ajuns alături de goţi la Dunăre şi au trecut în Imp. (lord., Getica, 50). în 380 e.n. s-au aşezat în Pann., alături de vandali şi goţi (ibid., 30), împ. Gratian reproşîndu-i-se simpatia pentru ei. în 401 — 402 e.n. a. apar alături de vandali în Jt. de N după ce au fost înfrînţi de —• Stilicho. In 405 — 406 e.n. au pătruns împreună cu alţi barbari în Gali. şi Hisp., (Hieron., Scrisoarea 123). în 411 e.n., împreună cu burgunzii au sprijinit pe uzurpatorul lovin din Gali. A. aşezaţi în Hisp. au fost exterminaţi de goţii lui Vallia în 416 — 418 e.n. iar cei rămaşi în E Gali., sub regele Goar, s-au aliat cu romanii. A. au luptat cu vizigoţii apoi cu hunii, în 428 — 430 e.n. Sînt apoi mutaţi în reg. Loarei. Beneficiază de ospitalitate în Imp., în reg. de azi Valentinois, în 440 e.n. dar în 442 e.n. este necesară intervenţia unui epis. pentru a-i linişti pe gali. revoltaţi de faptul că a. îi alungaseră cu armele pe stăpînii domeniilor ai căror propr. socoteau a fi devenit. Din 429 e.n., o parte din ei au trecut în N Afr. şi au participat la întemeierea regatului vandal. Unii dintre a., ca —• Ardabur şi fiul său Aspar, au ajuns să joace un rol milit. şi pol. important, între 424 e.n. şi 471 e.n., în Imp. roman de răsărit. Actualii ossetini (U.R.S.S.), sint urmaşii lor. G.P.B. Alaricus (cea 370 — 410 e.n.), rege vizigot (dux Gothorum) (395 — 410 e.n.). Născut la N Dunării, A. a trecut de copil în Imp. unde a participat mai tîrziu la luptele goţilor împotriva romanilor, dar şi alături de romani împotriva uzurpatorului —> Eugenius (394). La începutul sec. 5 e.n., vizigoţii conduşi de A. au părăsit Pen. Bale. îndreptîndu-se spre Pann. şi Nor., de unde au pătruns în lt. După ce a fost în repetate rînduri înfrînt de generalul Stilicho, A. a izbutit să cucerească Roma (24 aug. 410 e.n.). în timp ce înainta spre Afr., A. a murit în S It., fiind înmormîntat în rîul Busento (Soz., VIII, 25 ; IX, 4, 6 ; Zos., 5, 5, 5-7, 26, 27, 31, 36). I.B. alarii (lat.) (în armata romană), soldaţi călare care flancau o leg. în timpul Rep., denumirea era dată atît călăreţilor, cît şi infanteriştilor, recrutaţi-dintre aliaţi '(—>• socii) sau dintre străini ale căror contingente erau plasate, în ordinea de luptă (—* acies) în părţile laterale (—> latera) asigurînd flancurile trupelor de cetăţeni romani, în Imp., a. erau numiţi călăreţii dintr-o —> ala, spre deosebire de cei care intrau în alcătuirea trupelor aux. de infanterie (-* cohortes) care, ca şi cei din leg., se numeau -* équités. A.A. Alatheus, şef ostrogot, refugiat în Imp. din faţa hunilor (376 e.n.). A participat la bătălia de la Adrianopolis (378 e.n.). După ce Theodosius I a ajuns împ., a atacat Pann. (380 e.n.) (Amm. Marceli., 31, 3, 3 ; 4,12 ; 12, 12,12,17 ; Zos., 4, 34, 2). i

AlaviTus, şef vizigot. împreună cu o parte din neamul său, a trecut la S de Dunăre, în timpul imp Valens (376 e.n.). (Amm. Marceli., 31, 4, l;8,5,5). _ i B Alba Fucens (azi Alba, în Italia) colon, romană fundată în 303 î.e.n. în lt. centrală, pe o colină din apropierea lacului Fucinus. Oraşul a desfăşurat o vie activitate fiind mereu menţionat (Liv.) în războiul cu socii şi în războaiele civile, după care a cunoscut o perioadă de înflorire. A servit şi ca loc de deportare pentru căpeteniile pop. it. şi duşmani ai Romei căzuţi prizonieri, începîn'd din sec. 3 e.n., A.F. a început să decadă; ultima menţiune datează de la Proc. care notează că în 537 e.n. armata lui Iustinian si-a fixat aici tabăra de iarnă. Au fost descoperite clădiri publice, resturi din incinta fort., 0 bazilică rectangulară, forul, terme, un templu dedicat, lui Apollon, un sanctuar al lui Hercules, teatru şi amfiteatru, clădiri cu moz., statui, basoreliefuri etc. D.P. Aibă HeMorum (azi Alba, în Franţa), oraş roman în prov. Gali. Narb., dezvoltat pe locul unei vechi aşezări a tribului celtic al helvilor. Ridicat la rang de colonia sub Augustus a cunoscut o mare dezvoltare în sec. 1 — 3 e.n., pînă la căderea sub alamani. Nod rutier între -* Lugdunum, Nemausus şi Gergovia. în sec. 4—5 e.n. a fost reşedinţa unui epis. creşt. Săpăturile arheol. au scos la lumină un amf. cu o capacitate de cea 5000—6000 locuri, conducte de apă, terme, părţi din forum cu clădirile şi porticurile înconjurătoare, diverse edificii. D.P. Alba Longa (azi Castel Gandolfo, în Italia), cel mai vechi oraş din Latium. Cenlru rel. al —> Ligii latine, situat pe Albanus Mons, în apropiere de Roma. Pe vîrful acestui munte vulcanic se găsea templul lui Jupiter Latiaris. Potrivit legendei, ar fi fost distrusă de romani sub Tullus Hostilius. D.P. Albania, ierit. cuprins între versantul estic al Mţii Caua şi vestul M. Casp.. delimitat de Arm. de rîul Cyrus (azi Kura). Explorată de Pompenis (65 î.e.n.) şi transformată în regat clientelar al Romei. E.T. Ubanii, pop. caucaziană, vecină cu iberii. aşe-aţă între terit. acestora şi M. Casp., în Azerbaidjanul şi Kahetia de astăzi. Destul de neuutară, era formată din 26 de triburi care vor>eau dialecte diferite. Deşi foloseau plugul de emn erau mai ales păstori nomazi, iar după 'trabon (XI, 501; cf. II, 5,12) nu cunoşteau moneda, măsurile şi greutăţile, ştiind să numere oar pînă la 100. Cu toate acestea săpăturile ™eol. au arătat că utilizau canalele de irigae f >. practicau meşt. şi că vehiculau moneda, niunea a. avea în frunte un rege (sec, 1 î.e.n.I. os 1 l r e} } mvinşi de Pompeius, în vremea celui de ' »ea -+ război cu Mithridat.es VT lian«

66 — 65 î.e.n.). Regele Oroises şi fratele său Cosis ar fi condus 40 000 de oameni şi apoi 60 000 de pedeştri şi 12 000 de călăreţi. în 36 î.e.n., Zober, regele a. este învins de generalul lui Marcus Antonius, Publius Canidius Crassus şi primit in rîndul aliaţilor (Dio Cass., XLIX, 24; Plut., Antonius, 34). Sub Augustus aveau statutul de prieteni şi aliaţi ai poporului roman, în sec. 3 e.n., a. întreţineau relaţii strînse cu Arm., care se apropiase de Roma pentru a contracara ambiţiile terit. ale din. Sassanizilor cărora în cele din urmă li se supun. Deşi creşt. a pătruns la sfîrşitul sec. 3 e.n., în Arm.' a avut de înfruntat opoziţia zoroastrismului, aici foarte puternic. G.P.D. Albanus laeus (azi Lago Albano, Italia), lac de crater în Mţi. Albanus. Alimenta apele rîurilor Albanus şi Tiberis printr-un tunel săpat în crater de către romani, între 398 şi 397 î.e.n. Săparea acestei deschideri ar fi fost pusă în legătură cu o precizare a Oracolului din Delfi potrivit căreia, căderea oraşului etr. Veii ar avea loe odată cu revărsarea lacului (Liv., 5, 15, 19). în realitate, romanii urmăreau canalizarea apei prin sisteme de irigare către reg. inf. cu sol poros. E.T. Albanus Mons (azi Monti Albard. Italia), grup de înălţimi la SE] de Roma. Pină la cea 1200 î.e.n. vulcan activ, în timpurile ist. a devenit sediu al —> Confederaţiei latine. Tot aid se găsea sanctuarul lui Iupiter Latiaris unde cos. romani celebrau —* feriae latinae. Sanctuarul era legat de Roma prin —> via triumphalis. E.T. albaiius (s(uciitor) (lat.), meşteşugar care realiza stucaturile (decoraţiunile parietale în stuc!, numite de romani opus albarium sau albarium. Acestea, florale, geometrice, zoomorfe sau combinate, se executau după modele. Lucrătorul in gips se mai numea şi gypsarius sau gypsuplastes (CIL, XII, 4479, IX, 5378), cel din urmă menţionat în Edictum de pretiis al lui Diocletian ca primind 50 denari pe zi. Pe lingă stucaturi putea realiza modele pentru turnarea statuilor de bronz. —> proplasma şi —> stuc. M.G. albicîi, trib cellic de munteni, aşezat la N de Massalia (azi Marsilia), pe ai cărei locuit, i-ais sprijinit în 49 î.e.n., cu ocazia asediului ordonat de Caesar (Caes., civ., I, 34), Juptînd cu curaj, atît pe mare (ibid., I, 56 — 58), cît şi pe uscat (II, 2 şi 6). alMecii, trib celtic (Strabon, IV, 0, •»') poale acelaşi cu albicii ; aşezat probabil in V reg, J• her un întreg cartier (vicus Pirustarum). Aşezarea cilor, la SE de Roma. Cucerit de romani, de civilă se întindea Ia V de Roşia Montană, pe 358 î.e.n., a devenit municipiurn. malul stîng al Văii Roşii, pe dealul Carpen în punctul la „Pădurea Popii" şi în alte puncte. Alexander (Iulius Alexander, Tiberius), p Zona exploatărilor miniere cuprindea un grup de galerii executate cu dalta în Masivele Orlea al Eg. La 1 iulie 69 e.n., în înţelegere cu (718 m alt.), Ţarina (pe actualul filon 79-81/1) Mucianus şi cu —«• Titus, 1-a proclamat împ. Igren, Văidoaia, Lety, pe „Cetatea Mare" (o Vespasian.'Apoi 1-a sprijinit pe Titus la înă masivă exploatare de suprafaţă şi în antic). şirea răsc. din Iudeea. 1 «i exploatarea Ecatcrina-Moniileş'ti s-a descoperit în anul 1855 cel mai numeros lot de table Alexander (Lucius Domitius Alexander), u? •"erate (celelalte ieşind la iveală în exploatările pator în Afr. (308 ? - 310 e.n.) ; vicar în i deschise în anii 1786, 1788, 1790, 1791 şi 1854, |3O8 e.n.). Îndoindu-se de loialitatea arm; fie în muntele Lety, fie pe Ornicul Mare), şi o din Afr., Maxentius i-a cerut lui A. ca osta complexă instalaţie de drenaj cu roţi suprapuse. pe fiul său. Acesta a refuzat şi a fost procîai imp. de armată (308 sau 309 e.n.). A fost de l.H.C. şi V.W. nat şi executat de pref. preţ. Rufius Volusia alegoria este înţeleasă în exegeza -» artei ro- şi de' generalul lui Maxentius. Zenas (310 e mane nu ca o formulă imagistică artificială, t'Zos., "2, 12, 2 - 3 ; li, 2 - 3 ; Aur. Viet., U 40, 17, 18). sseum,-* Pola,-> Pozzuoli -» Thysdrus şi Ve, mai poate fi menţionat a. din Italica, t într-o colină. Era printre cele mai mari prov. (156,60 x 154 m), cu arena de mări70 50 x 48 m. S-a construit cu trei maea (nnele sec. 1 e.n.). A. din Merida, operă a Augustus (8 î.e.n.j, pentru 15 000 spectaera construită pe panta unui deal. Avea 1 i U1 î?' de m1 2 6 .30 X 102,65 m şi arena de inn - A - d i n Trevir, ridicat prin *uu e.n. în locul unuia din lemn, era al | a camărime, cu o capacitate de 20 000 spec• M- S guo rimportante de a. s-au păstrat la deaux aris™?' > L e P t i s Magna, Sabratha, °r, Arheologia romană, Bucureşti, 1978, 84 — 92.

D.T.

Amfiteatrul din Pola (Italia) amfiteatru zidit în epoca lui Augustus cu trei etaje de arcade şi scări (deşi era de tipul II). Măsoară 152,49 x 123,24 m'(25 000 spectatori) iar arena 73,68 x 44,43 m. Cavea lui este distrusă. D.T. amfiteatrul din Pozzuoli (Italia), amfiteatru ridicat în sec. 1 e.n. lung de 149 m şi lat de 116 m are subsolul adînc de 6,70 m şi tăiat în cruce pe direcţia axelor de două galerii prin care erau scoase în arenă fiarele sălbatice (fig. 27). în jurul acestor galerii, sînt foarte multe încăperi. Era folosit pentru venationes, ludi gladiatorii, dar mai ales pentru naumachia. Cu ajutorul unei conducte arena se putea transforma într-un lac cu apă furnizată de un aped, situat la 23 m depărtare. D.T. amfiteatrul din Sarmizegetusa v. Sarmizegctusa amfiteatrul din Thysdrus (azi El Djem, în Tuni-

sia) amfiteatru ridicat în sec. 3 e.n. Este cel mai bine conservat dintre cele 25 a. cunoscute în Tunisia (fig. 28). Măsoară 149x124 m, are 35 m înălţime şi trei etaje cu arcade. Arena (64,50 x 39 m) avea un zid de protecţie înalt de 3,50 m pentru cei 35 000 spectatori, veniţi în cea mai mare parte din locali t. vecine. D.T.

nae argenseae şi laminae aureae), discuri, coarne, phalere, semne şi formule asociate cu imagini simbolice, în rîndul cărora un loc de seamă îl ocupa figurile de div. mai ales ale zeilor apotropaici. Uneori, zeului preferat îi sînt alăturate emblemele altor zei de la care se spera ajutor (panihea sigma). S.S.

Amfiteatrul de la Tnysdrus (El Djem), Tunis.

Amphipolis (azi Amphipolis, în Grecia), veche colon, gr. fundată în sec. 4 î.e.n. la gura fi. Strvmon Prosperă în epoca romana, datorita arterei - via Egnatia. Săpăturile arheol. au descoperit multe clădiri elen. şi romane. Cwitas S a ajuns capitală a Maced. Statutul ei organizatoric.i-a fost fixat de către Hadrian. Din epoca paleocreşt. datează bazilici decorate cu moz. Poseda un amf., un aped., edificii cu colonade etc. însemnate descoperiri de inse. şi sculpt. D T Amphithcatrum FlaTium v. Colosseum Ampoiţa (com. Metes, jud. Alba), aşezare rurală din Dacia Sup., pe drumul dintre Apulum şi Ampelum din care provin cărămizi cu ştampila leg XIII Gemina, ceram., monede, monumente sculpt, şi inse. (TIR, L 34). l.xi.w.

ampsivarii (amsivarii), trib germ. în Raet., aflat în lupte cu frisii (în 58 e.n.) pentru ocuparea de torit. (Tac, ann., XIII, 55-56). Credincioşi romanilor în vremea răsc. cheruscilor din 15 e.n., au slujit sub Tiberius şi Germanicus. Se răscoală apoi căutînd alianţa bructerilor şi tencterilor. Aceştia fiind neutralizaţi de romani,_ a. rămîn singuri şi sînt goniţi rînd pe rînd de usipi, tubanţi, chatti şi cherusci. Sărăciţi şi rămaşi fără tineret, a. au fost vînduţi ca pradă de război. Cu toate acestea, sînt reîntîlniţi mai tîrziu în conglomeratul tribal care a generat neamul francilor (Grégoire din Tour, II, 9; Amm. Marceli, XX, 10). ; G.P.B. amsivarii v. ampsivarii amuletă (lat. amuletum), cuvînt de origine orient., care desemnează o categorie de obiecte, variate ca formă şi dimensiuni, cărora ante. le atribuiau propr. de a ocroti împotriva bolilor şi de a îndepărta influenţele răufăcătoare. Diferitele nume ale acestor a.' provin de la forma şi materialul din care erau confecţionate sau a virtuţii presupuse. A. aveau la origine practica magică, superstiţia prin care se atribuiau puterilor oculte, răutăţile a căror cauză reală nu putea fi lămurită. Erau utilizate ca a. pietre preţioase sau semi-preţioase, plante, animale sau părţi din animale .'şi obiecte confecţionate. Acestea erau de o mare diversitate: bijuterii, tăbliţe de argint sau de aur avînd incizate formule speciale (lami-

anaglifele lui Traian (lat. Anaglypha Traiani), două balustrade de marmură descoperite în Forum Romanum (şi rămase acolo), aparţinînd aceluiaşi monument, avînd pe feţele ext. reprezentat şirul animalelor de sacrificiu (souvelaurilia), iar pe cele irit. două scene desfăşurate pe un fundal arhit. roman: a) proclamarea unei —> alimenta, în dreapta şi mulţumirile primite de împ., în stînga. Fundalul arhit. înfăţişează bazilica Iulia, templul lui Castor şi Pollux, arcul lui Augustus şi rostrele lui Caesar; b) arderea tabletelor cu arieratele impoz.; fundalul arhit, reprezintă templul lui Vespasian şi Titus, tern, piui lui Saturn, bazilica lulia. Deşi majoritatea figurilor sînt distruse, inclusiv portretele imp.! cele două reliefuri sînt atribuite epocii lui Traian (după unii începutului domniei lui Hadrian) (fig. 29). M. G anaglyptarius (lat.), meşteşugar care realizează anaglife (gr. avay?.u Aventin. Aceştia venind ispunerea datelor constatate la animale, în Roma, împreună cu agr. şi meşt. imigraţi, abia şcoala alexandrină, cu centrul ei de au format tagma plebeilor (plèbes). Lui i se ; etări de la Muzeu unde s-au făcut disecţii, atribuie fortificarea —* Ianiculum-ului, construîrmis crearea a. ştiinţifice, bazată pe descr'ie- irea podului de stîlpi (pons sublicius) şi a amanunţită a formelor concrete cu ajutorul carcerei din Roma (Liv., 1, 32, 53). Jpsiei. Herophilos din Calcedon poate fi conA.B. rat ca întemeietor al a. (normale), iar Era•atos din Keos al celei patologice, ambii Ancyra (azi Ankara, în Turcia), veche aşezare vmd în sec. 3 î.e.n. în următoarele două în Galat., distrusă în cea mai mare parte de î.e.n a. a progresat, dar apogeul 1-a atins oraşul modern. Monumente: templul Romei şi al "»a în timpul Imp. roman, cînd şi-au des- lui Augustus (fig. 30) ; termele cu palestra şi •rat activitatea personalităţi medicale care columna lui Iulian. Templul (un ocstostil-pseuucreaza datele obţinute şi unifică termino- dodipter), păstrează gravate pe zidul din pro*e j , c a 7 ; R u f u s din Efes (sub Traian) şi naos celebrul —» Monumentum Ancyranum, testamentul lui Augustus (Res gestae Divi Augusti) e -> Galenus (sub Antonini). cu text gr. şi lat. Iniţial fusese un templu al zeului Men (sec. 2 î.e.n.). D.T. " n i ^P0Pdin Mţi. Alp., cu capitala la Anaandabata (lat.), sclav gladiator, specializat în Z l1?1-'n e nIen > n U1. 28). Deşi dădeau ostaşi gărlupta legat la ochi. Era înarmat cu un scut idiu° ' P r i m i s e r ă î n c ă cetăţenia sub rotund, suliţă şi coif fără apărătoare în faţă. G.P.B. NPr

rmare a iniţiativelor armatelor din diverse de a a d u c e e t r o n u l ale Imp P caesarilor "comandanţii lor, ceea ce dovedeşte că în da am. nu a existat numai contradicţia rP senat'si armată în privinţa stabilirii succela tron ci şi contradicţii chiar în sînul „atei începînd'cu anul 235 e.n., erau aleşi "ori în acelaşi timp, împ. ai armatei (sau ai natelor) şi ai senatului, care pier de moarte lentă în timp ce Imp. începe să se destrame. n a atins apogeul în timpul domniei lui llienus şi va lua sfirşit abia în timpul domniei Diocletian în condiţiile restaurării - Dom.

57

AX GUSTIJ

regele Pergamului sub conducerea lui Caecilius Metellus, au învins ostile lui Andriscus (148 î.e.n.), Maced. a fost apoi încorporată statului roman şi proclamată prov. romană (148 î.e.n.). A. s-a refugiat la o căpetenie de trib tr., care însă 1-a predat lui Metellus (Veil., 1:11; Florus, 2:14), A.B, Andronikos din Kyrrhos (sec. 1 î.e.n.), arhitect gr. A construit ceasul solar din templul lui Poseidon de pe ins. Tenedos şi celebrul „turn al vmturilor" de la Atena cu ceas solar, clepsidră şi giruetă.

Fig. SO. Ankara, templul lui Augustus.

andecavii v. andii andii (andecavii), trib celtic din Gall. Trans., aşezat pe Loara inf., în reg. Anjou de astăzi. Vecin cu turonii, tricasii şi viducasii (Ptol., II, 8,8; Plin. B., IV, 107). Numit şi andecavi. După victoria asupra aduatucilor, Caesar a instalat pe terit. lor tabăra do iarnă a leg. a Vil-a (57 — 56 î.e.n.j. Lipsind grîul, mai mulţi legaţi şi tribuni au lost trimişi în reg. vecine pentru a-1 procura, dar au fost reţinuţi de veneţi, de esuvi şi coriosoiiţi (Caes., Gali., II, 3, 5, III, 7 — 8, II, 35 şi III, 7 — 8), ceea ce a dus la declanşarea unor noi operaţii milit. Sînt menţionaţi alături de primii aliaţi ai lui Vercingetorix (ibid., VII, 4). în 51 — 50 î.e.n., a. conduşi de Dumnacus au asediat cetatea Lamonum (azi Poitiers, Franţa) unde se aflau pietonii rămaşi fideli romanilor. Intervenţia leg. romane a dus Ia uciderea a 12 000 de oameni, iar Dumnacus, după supunerea carnuţilor, a pornit în pribegie spre ţinuturile cele mai îndepărtate ale Gali. (ibid.,' VIII, 26 — 31). Sub Augustus terit. a., cu capitala la Iuliomagus, a făcut parte din Gali. Lugd. în 21 î.e.n., la începutul răsc. lui Julius Flavius şi Iulius Sacrovir, a. împreună cu turonii au fost primii care au acţionat, dar şi primii învinşi de legatul Acilius Aviola cu ajutorul cohortei aflată în garnizoană la —>• Lugdunum. în epoca romană tîrzie, pe terit. a. a luat fiinţă civitas Andecavorwn (azi Angers, Franţa). G.P.B. andizeţii, trib din Pann., probabil de origine ill., amintit printre cele al căror şef era Baton (Strabon, VII, 5, 3), vecin cu hercuniaţii, la N şi cu breucii, la S (Ptol., II, 15, 2). G.P.B. andosinii, trib ib. poate de origine celtică, din Hisp. Tar., aşezat la poalele Mţi Pir. Supus in 218 î.e.n. de Hannibal (Pol., III, 35). G.P.B. Andriscus (sec. 2 î.e.n.), pretendent la tronul Maced. ca fiu nelegitim al lui —> Perseus. Şi-a petrecut tinereţea în oraşul Adramyttium din Mysia. A organizat o mişcare antiromană, reuşind să ocupe chiar tronul Maced. Leg. romane trimise împotriva lui au fost înfrinte (149 î.e.n).

angiseirii, ramură a hunilor condusă în 468 e.n. de Dintzic, fiul lui Attila. (lord., Get., 53). G.P.B. Angitia, zeiţă a marsilor din jurul lacului Fucinus. Era invocată mai ales pentru protecţia împotriva otrăvii şerpilor, într-o zonă în care aceste reptile erau numeroase şi pop. încerca vindecarea muşcăturilor de şarpe prin ierburi şi incantaţii. A. este identificată cu Circe din Circeii al cărei fiu a fost strămoşul neamului marsilor. S.S. anglii, pop. germ. aşezată la E de longobarzi, printre neamurile care locuiau între Elba, Oder şi M. Bait., la E de Elba mij. A. au ocupat împreună cu varinii şi eudonii Pen. Cimbrică (Tac, Germ., XL; Ptol., II, 11, 8). Din regiunea Schleswig, în S Pen. Iutlanda, a. împreună cu saxonii, iuţii şi poate frisonii au invadat Brit. părăsită de leg. romane, puţin după începu-! tul sec. 5. Procesul cuceririi anglo-saxone se va încheia abia la începutul sec. 7, iar după migraţie a. par să fi dispărut cu totul de pe continent. G.P.B. angrivarii, trib. germ. de pe rîul Weser, vecin cu cheruscii, chamavii şi bructerii (Tac, Germ. 38 — 44; Ptol., II, 11, 9). în vremea campaniei lui Germanicus din 16. e.n., a. rămaşi în spatele trupelor romane s-au răsculat fiind învinşi de Stertinus (Tac, ann., II, 8). După victoria asupra cheruscilor, în faţa cărora a. construiseră un parapet despărţitor, Stertinus a fost însărcinat să ducă război împotriva a., care n-a mai avut loc întrucît aceştia s-au supus (ibid., II, 22). în 17 e.n., la Roma, a fost sărbătorit triumful lui Germanicus asupra cheruscilor, chattilor, a. şi a celorlalte neamuri care locuiau pînă la Elba. G.P.B. Angustia (Breţcu, jud. Covasna), aşezare civilă şi milit. romană din prov. Dacia, situată în faţa Pasului Oituz, pe graniţa de E (Ptol., III, 8, 4). Castrul de aici cu ziduri de piatră închidea o suprafaţă de 2,5 ha (178x141 m) avînd în spate un val de pămînt lat de 4—6 m. Pe baza cărămizilor ştampilate s-a stabilit că aici îşi aveau garnizoana cohors I Hispanorum şi cohors I Bracaraugustorum. A fost cercetată baia castrului. Aşezarea civilă (canabae) se întindea

JICETUS

coperirile făcute se înscrie şi o bogată ceram. tohtonă dacică (TIR, L , 35). ^^ ucetus (sec 1 e.n.) 1. Libert al lui Nero, rîTndantul bazei navale de la Misenum. Impre- r împ a organizat asasinarea Agrippinei a r /59 e n.)- 2. Sclav al ultimului rege ai "tului Polemon. A condus o răsc. îndreptă împotriva stăpînirii romane. A atacat Trazuntul dar a fost înfrînt de romani conduşi — Vir'idius Geminus (69 î.e.n.). lioius Faustus, Paulinus, om pol. şi general, v al Moes. Inf. în anii 230-232 e.n. tio (azi Aniene, în Italia), rîu din ţara -> sabilor pe care o separa de Latium (Plin. N., Nat. fst 3 54). Curgind in SV Pen. It., el întîla Tibrul (Tibur) la N de Roma, în localii, te Antemnae. în această zonă, romanii au nstruit două aped.: Anio Velus (272 î.e.n.) Anio Novus (52 î.e.n.). Iii, 1 .

anaeus Lucanus, Marcus (n. 39 e.n., Cortba— !»• 65 e.n., Roma) poet, frate mai mare filos. Sen. A.L. a studiat ret. şi filos. S-a făcut noscut scriind versuri, pătrunzînd în suita i Nero. în 60 e.n., cu prilejul sărbătorilor roniene, a fost premiat pentru un elogiu versuri dedicat împ. Numit cvest., A.L. a ganizat jocuri splendide, trezind gelozia lui sro. Succesele sale răsunătoare, obţinute prin Lirea unor pasaje din Pharsalia, l-au deterinat pe Nero să-i interzică de a se prezenta public. A scris epigrame usturătoare la adresa îp. şi a participat la conjuraţia lui Piso, sinugîndu-se după descoperirea acesteia. Fiica sa, alia Argentaria, a fost cîntată de Statius şi i Martialis. A mai compus: o tragedie neterinată; pantomime, poezii ocazionale ; un poem onoarea lui Nero, un poem despre incendiul omei, un altul asupra coborîrii lui Orpheus Infern ; declamaţii, scrisori. Ne-a parvenit imai Pharsalia. Poemul, neterminat, cuprinde ce cărţi şi redă evenimentele războiului civil ntre Caesar şi Pompei (de la trecerea Rubicoîlui de către Caesar şi pînă la răsc. pusă la le împotriva acestuia în Eg.). L. s-a document amplu, a respectat, de cele mai multe ori îevărul faptelor, a suprimat miraculosul tradisnal al zeilor, înlpcuindu-1 cu miraculosul aleTiei, necromanţiei, viselor, prodigiilor. Composa este deslînată, lipseşte unitatea de ton, utatea de erou, unitatea' de idee generatoare de viziune afectivă. în zugrăvirea caracterelor simte lipsa adevărului istoric. Discursurile 'unda, stilul este prolix, afectat, uneori monon - Vocabularul este adesea amestecat, sintaxa eoaie, versificaţia de multe ori în dezacord conţinutul. Dar A.L. se dovedeşte maestru creionarea unor tablouri, iar patosul şi enerd Poetică ating uneori sublimul. ll' o i f î ^ r f 0 r ^ „ T h J 5 Voet Lucan. Studies in retorical *di, Lucano poeta delta

N.I.B.

Annamatia (azi Baracs, în Ungaria), castru în Pann. Inf., alături de care au fost ridicate villae, burgi; necr. etc. Aici au staţionat coh. I Thracum germanica şi équités Dalmatae. D.T. annamatii v. adnamatii Anna Perenna (în rel. romană), veche div. cu o bogată mit., atribuita aparent unor personaje diferite. După unele surse, în timpul secesiunii plebei şi retragerii pe Muntele Sacru, cînd proviziile erau insuficiente, A.P., o bătrînă din Bovillae ar fi pregătit şi distribuit zilnic prăjituri (lila) plebei. La terminarea tulburărilor pol., plebea i-a ridicat altare. Potrivit altor surse, A. ar fi fost sora Didonei, fugită din Cart. după sinuciderea surorii sale şi cucerirea oraşului de către indigenii conduşi de Iarbas. După mai multe peregrinări, urmărită fiind de regele Sir., corabia în care naviga A.P. a fost aruncată pe coastele Latium-ului unde s-a reîntîlnit cu Aeneas, care a adus-o la palatul său. Prevenită în vis de nemulţumirile şi intenţiile Laviniei, A., a fugit şi a întîlnit în cursul rătăcirilor ei pe zeul fi. Numicius. Devenind nimfă, noul său nume a fost Perenna („Eterna"). Vestea despre transformarea A.P. a fost sărbătorită de Aenaes Ş2 slujitorii săi, iar obiceiul s-a perpetuat prin celebrarea anuală a sărbătorii A.P., primăvara în pădurile de la N de Roma, pe -* via Flaminia, într-o atmosferă veselă si de o mare libertate. S.S. Annia Faustina (sec. 3 e.n.), împ. soţie a lui -* Elagabalus. Annia Galeria Faustina v. Faustina Annia Lucilla v. Lucilla Annianus (sec. 2 e.n.), autor al unei culegeri de versuri Falisca. N.I.B. Annianus (Petronius Annianus), pref. preţ. sub Constantinus I (315—317). Menţionat de inse. de fundaţie a cetăţii Tropaeum'Traiani, refăcută sub Constantinus I şi Licinius (CIL, III, 13734). I.B. Annia, via via Postumia, la Aquileia, construită de către preţ. Ti. Annius Rui'us, în anul 131 î.e.n. A.S.S. Annius Italicus Honoratus, Lucius, guv. al Moes. Inf. (224—225) In timpul domniei lui Severus Alexander (CIL, III, 6 154). A.A. Annius Milo, Titus, tribun al pop. în 57 î.e.n. ; preţ. în 55 î.e.n., partizan al lui Pompeius. S-a amestecat în luptele pol. dintre 'optimaţi şi popularii conduşi de Clodius, din timpul primului —• triumvirat. După moartea lui Crassus la Carrhae A.M. a ordonat uciderea lui Clodius (52 î.e.n.). Pompeius trecînd de partea senatului a început proscripţiile împotriva lui

A.M., care s-a retras în exil. Atras într-o cursă, a lost capturat şi ucis la Cosa în 48 î.e.n.^ Annius Verus (sec. 2 e.n.), cavaler roman, originar din Hisp. ; tatăl împ. Marcus Aurelius. Annius Verus, Marcus (? —170), fiul mai mare al împ. Marcus Aurelius. în anul 166 e.n., a primit titlul de Caesar. annona (lat.) („serviciul aprovizionării"), instituţie creată de Augustus (22 î.e.n.), destinată aprovizionării pop. Romei. Treptat s-a generalizat şi în prov., guv. acestora fiind responsabili de aprovizionarea atît a capitalei Imp., cit şi nrnm-ipi sale s:l]f prov. firoV. (PI. XXX, X X X . 6). ao propriei A.S. annona militaris (lat.) {„annona militară"), contribuţie extraordinară în natură, percepută saltuâr în tcrit. milit., dar regularizată şi diversificată. Achitată, atît în bani cit şi în produse în timpul din. Severilor, a devenit baze impoz. fin. al lui Diocletian, denumit -• iugatio-capitatio. A.S. Anonimul despre sublim v. retorica greacă Anonimul syrian v. literatura creştină ansiTarii v. ampsivarii anteambulo (lat.), sclav care mergea pe stradă înaintea stăpînului pentru a-i face loc prin mulţime. Se mai dădea acest nume şi clienţilor, care mergeau înaintea patronului pentru a-i anunţa prezenta în public. N.G. antecessores (anteeursores) (lat.) (în armata romană), milit. care alcătuiau extrema avangardă a unei armate în marş (agmen). înaintau cu cea mai mare precauţie şi aveau sarcina să aleagă cea mai bună cale de urmat şi să dea semnalul în cazul unui atac inopinat al inamicului. A.A. anteeursores v. antecessores antepagmenta (lat.) (in arta romană), panouri decorative ale porţilor sau elemente ce acoperă structura lemnoasă din int. părţii sup. a unei construcţii. Sînt de obicei pictate, intarsiate sau decorate cu aplice metalice turnate sau lucrate au repousse. A. pot fi din teracotă, lemn sau metal. M.G. Anthemius (Procopius Anthemius), împ. al Imp. roman de Apus (467 e.n. — 472 e.n.), fiul lui Procopius, magister militum care se pretindea descendent al uzurpatorului Procopius (365 e.n. — 366 e.n.). Căsătorit cu Aelia Marcia Euphemia, singura fiică a împ. Marcian (450—457 e.n.). în timpul lui Leon, succesorul lui Marcian, A. a fost comandantul trupelor imp. care au cîştigat victoria asupra ostrogoţilor în Pann. şi apoi asupra hunilor în Tr.(466— 467 e.n.).

Mergînd în It. în fruntea armatei din Or., A. i fost proclamat Augustus de soldaţi (467 e.n.) îapt recunoscut şi de Leon. în alianţă cu Leon A. a purtat un război foarte costisitor împotriv; vandalilor, iar după aceea, ajungînd în con fiict cu comandantul de oaste Ricimer, a fos ucis de Gondelaud, probabil fratele acestui; (11 iul. 472 e.n.). în apr. 472 e.n., în Oc. fusesi proclamat împ. Olybrius, ginerele împ. Valen tinian III. Chnn Pasch., 468; Sici., II, 68-95, 156 şi urm; 199 — 203 223 — 306; Stein, Histoire, I, p. 354 şi urm.: 387 — 390 393-395.

I.B

Anthologia Graeca v. poezia greacă Anthologia Palatina v. poezia greacă antichitatea tîrzie, concept stilistic referitor li o anume perioadă a artei romane, dezvolta prin extensiune de la cel de „roman tîrziu1 (Spätrömisch), datorat lui —> Riegl. A.t. se a racterizează prin renunţarea la concepţia nati ralistă de tradiţie elenică în favoarea celei sir; bolice-decorative, prin adoptarea —> perspei tivei inverse în locul celei normale, iar în do mi niul portretului prin accentul pus pe prelucr; rea superficială a volumelor, care nu mai re pectă organicitatea figurii umane şi prin expr sivitatea exclusivă a privirii, în detriment! limbajului plastic al întregii feţe. Distrugeri organicităţii imaginii a avut drept urmai înlocuirea valorilor plastice-tactile cu cele optic picturale, iar adoptarea perspectivei inverse dus la prezentarea ierarhică a figurilor (sau părţilor lor) în funcţie de importanţa pe car le-o dădea artistul sau, în cazul artei oficiale în funcţie de rangul lor soc. Studiind —• c. lumna lui Traian, K. Lehmann-Hartleben \< dea în reliefurile acesteia premisele a.t., vreme ce —> G. Rodenwaldt, făcînd legătura c curentul artizanal-popular, credea că patru derea acestuia în arta oficială se face în prin jumătate a sec. 2 e.n., monumentul pe ca el s-ar desfăşura din plin fiind —> columna l Marcus Aurelius. Această explozie şi-o explic prin recesiunea tradiţiei gr., prin dezinteres cetăţenilor faţă de viaţa soc. şi pol. reflect; în artă printr-un dezinteres similar care a pr> vocat schimbarea gustului. Implicaţiile popula artizanale nu constituie o explicaţie suficient Neoplatonismul lui —> Plotin, familiar clasei avute de la mijlocul sec. 3 e.n. propunea lumii drept expresie a supremei frumuseţi, iar ocl drept expresie a sufletului, singur capabil a contopi cu div. —> G. Rodenwaldt şi —> R. Bia chi-Bandinelli considerau că generalizarea si lului roman sau ante. tîrziu o constituie • tetrarhia lui Diocletian, el extinzîndu-se pînă invazia longobardă în V (568 e.n.) şi la c slavă (sec. 6), în E. Cu definirea şi cercetaia.t. s-au mai ocupat Max Wegner, B. Schweit er, R. Delbruck, H. P. L'Orange etc. G. Rodenwaldt, Studi e scoperte germaniche nell'arch logia e Varie del Tardo Impero, Roma, 1937; R. Bianc. Bandinelli, Varie romana due generazioni dopo Wicnnc In vol. Archeologia e cultura, Milano, 1961. M.

inoopolis (azi Sheikk-Ibada, în Egipt), colon, nă fundată de Hadrian pe malul Nilului, memoria sclavului său favorit Antinous, 13 • t în fi- ( ° e.n.). A înflorit sub Diocletian jitală a prov. Thebaida), ajungind centru , s u b Valens. ^ inous, tînăr bit., favorit al împ. Hadrian anul 130 e.n., cînd a sfîrşit în chip misterios •pelé Nilului, A. a fost ridicat de împ. în Iul zeilor. Oraşe din Eg.. Gr., Bit. au primit nele lui A. şi organizau în onoarea sa serbări ,j a j e A. în diferite ipostaze de erou şi zeu re în numeroase opere sculpt, şi în numis. •31)' S.S. şi O.T. iocbia (azi Antakye, în Turcia), localit. ante. Sir., fundată la gura fi. Orontes de către ioch'os Monophtalmos (17 km de M. Medit.). ost capitală a seleucizilor (cucerită de Pomîs Magnus în 64 î.e.n.), apoi sub romani, rov. Sir. După Diocletian, a servit ca reziţă imp. Important centru comercial, agr. şi it A. a cunoscut în ist. sa numeroase carofe (cutremure de pămînt, războaie, indii), oraşul fiind mereu refăcut. în numeroacampanii ale romanilor împotriva părţilor, a servit ca bază milit. Construcţiile ridicate timpul romanilor sub influenţa arhitect, lor, , destul de numeroase: aped., terme, for, 'iteatru, zidul de apărare, nimfee, Palatul Gallienus, circ, un pod, străzi cu portice sau colonade etc. La 9 km spre S de A. se afla :ierul Daphne, renumit prin vilele sale, şi d., templul lui Apollon, teatrul etc. Oraşul păstrat caracterul său gr. D.T. lochos al IlI-lea (cel Mare) (247-187 î.e.n.) i al Sir. (223-188 î.e.n.). A purtat foarte :te războaie. In anul 212 î.e.n., a pornit ampanie împotriva părţilor şi bactrienilor, urma victoriilor fiind numit A. cel Mare • 32). Campania împotriva Indiei i-a adus ite prăzi de război. După moartea lui Ptolei al IV-lea, A. a atacat Eg. şi a cucerit Pal. enic. In cel de al doilea război al romanilor Maced. a fost aliat al lui -> Filip al V-lea, după înfrîngerea acestuia, a cucerit Helesp. •ners. tr. Romanii însă i-au cerut să renunţe -ners. şi la terit. cucerite de la eg. în această aţie A. s-a înţeles cu Eg., a primit la curtea « Hannibal şi a început pregătirile de război 'otnya Romei. în alianţă cu Liga etoliană • Commodus şi coleg de cos. al acestuia în 181 e.n. A fost executat în urma unor denunţuri false / a r fj rîvnit purpura imp.) ale pref. preţ. M. Auj-eîhis Oleander (186-189 e.n.). ^ Antistius Labeo, Marcus, jur. roman din timpul lai Augustus, întemeietorul Şcolii proculiene de dr. roman. Adversar neîmpăcat al absolutismului imp. A scris mai multe lucrări dintre care s-au păstrat: Commentarii ad XII tabulas („Comentarii asupra legii celor 12 table"), Epistolae („Epistole"), Responsa („Răspunsuri"), Commentarius ad praetoris edictum („Comentariu asupra edictului pretorian") etc. După moartea sa jur. —• Iavolenus i-a publicat opera postumă (Posteriores) în 40 de cărţi. Vl.H. Antium (azi Anzio, în Italia), oraş-port pe coasta M. TjTh. la S de Roma pe locul unei aşezări a volscilor, învinşi de romani în sec. 4 î.e.n. Portul a fost realizat în timpul domniei lui Nero de către arhit. Severus şi Celer pe structurile unui port anterior de mici dimensiuni, în scopul de a constitui o nouă bază portuară a Romei (legături rutiere prin —» via Laurentina, —* via Ardeatina —+ via Severiana şi, indirect, prin —• via Appia). Era un —> port de tip ext., a cărui radă era constituită piin construcţia a două mari diguri, din masive de piatră legate cu ciment şi placate la ext. prin paramente de blocuri ; digurile aveau o lărgime de 10 m, cel de E avînd o lung. de 700 m, iar cel V de 850 m, închizînd un spaţiu int. de formă neregulată, apropiată de aceoa a unui trapez. Intrarea în port, cu o deschidere de 60 m între cele două diguri, era protejată prin dispunerea mai avansată în mare a extremităţii digului occid. Se pare că digul orient, nu era continuu, Fig. S3. Antoninian, sec

e.n., mărime l/l.

corpul său prezenünd o serie de întreruperi pentru a evita depozitele de aluviuni. A. este locul de naştere al ist. Valerius Antias şi a împ. Caligula şi Nero. Monumente mai importante: o villa imp. cu teatru propriu, din perioada Nero-Hadrian ; un templu dedicat Fortunei şi un altul lui Aesculapius; aped, munie. D.P. şi A.S.S. Antonia, nume purtat de mai multe fiice şi descendente ale triumvirului Marcus Antonius. 1. A. Maior (39 î.e.n. - ?), fiică mai mare^ rezultată din căsătoria cu Octavia, fosta soţie a lui —> L. Domitius Ahenobarbus. Fiul acesteia, Cn. Domitius a fost tatăl lui Nero. 2. A. Minor (36 î.e.n. — 37 e.n.) fiică mai mică, rezultată din căsătoria cu Octavia, fosta soţie a lui Drusus cel Bătrîn. A avut pe Germanicûs, Claudius I şi Livilla. După moartea soţului, refuzînd să se recăsătorească i-a ajutat pe Tiberius care îi era cumnat şi apoi pe Caligula, nepot să ajungă la tron. Acesta din urmă i-a acordat titlul de Augusta (36 e.n.). 3. A. Tryphaena (sec. 1 e.n.), descendentă din Marcus Antonius. Căsătorită cu Coţys VIII, regele Tr. (13—17 e.n.) a avut trei copii, dintre care Rhoemetalces III a fost ultimul rege al regatului odris (37 — 45 e.n.). Un alt fiu, Polemon a devenit rege al Pontului şi Bosporului iar al treilea, Cotys, rege al Arm. Minor. E.T. şiO.T. Antonină, dinastia ~ (96 —192 e.n.) din. imp. care a condus statul roman începînd cu Nerva şi pînă la Commodus. Denumită astfel după numele împ. —> Antoninus Pius, a cărui domnie a însemnat pentru contemporanii săi o epocă de linişte deplină şi de prosperitate, împ. din dinastia A.: Nerva (96 — 98 e.n.), Traian (98-117 e.n.), Hadrian (117-138 e.n.), Antoninus Pius (138 — 161 e.n.), Marcus Aurelius (161 — 180 e.n.) împreună cu Lucius Verus (161—169 e.n.) şi Commodus (180 — 192 e.n.), cu rare excepţii, au fost originari din prov. Principiul succesiunii la tron a fost adopţiunea, cu excepţia lui Commodus care era fiul lui Marcus Aurelius. Epoca (sau sec), este considerată ca perioada în care. Imp. a atins apogeul dezvoltării sale, econ., soc, pol. şi culturale, în acest timp, hot. Imp. au atins maxima lor extensiune (sub Traian). Ultimii împ. ai din. au trebuit să înfrunte începuturile crizei sistemului sclavagist roman (sub Marcus Aurelius) care adîncindu-se mereu va duce la prăbuşirea Imp. şi instaurarea Dom. M. Hammond, The Antonime Monarchy, Roma, 1959.

O.T.

Antonini Itinerarium v. Itinerarium Antonini antoninianus (lat.), monedă de argint instituită de Caracalla în anul 215 e.n. sub numele de argenteus antoninianus (fig. 33). Era mai mare decît denarul, care va primi acum numele de argenteus minutulus. în raport cu denarul, a. avea greutatea de 5,3-4,7 g, titlul argintului mai scăzut, capul împ. cu cunună de raze (railiatt

i:ir hiist.nl îmn;lr:îtpsplnr De un corn de

, valoarea a. echivala cu 1,50 pînă la 2 'r\ *\ reprezenta 1/60-1/64 dintr-o libra. îi s" Alexander şi Maximinus Thrax n-an •a iar în vremea lui Gordian III a devenit neda curentă de argint. Pînă în 256 e.n., ni argintului la a. s-a menţinui m medie la «state pentru ca apoi să se deprecieze, ajund în timpul lui Gallienus pînă la 20%. De la tricus şi p înă la Dkcleţian, a. a fost în realie o monedă de bronz, cu urme de argint sau 'intată si cu greutatea mult scăzută. Aurelian încercat/o redresare a lui, prin emiterea de ITIMIP mai puţin alterate, prevăzute cu semne valoare (XX, XXI, KA). A. a dispărut odală reforma lui Diocletian, cind s-a introdus o mă monedă de argint, cu titlul ridicat, în eutate de 3,41 ce. de genul denarului neronian. CP. ntoninus Plus (Titus Aurelius Fulvius Boionius rrius Antoninus) (Titus Aelhis Hadrianus ntoninus, după adopţiune) (n. 19 sept. 86 e.n., avinium — m. 7 mart. 161 e.n., Roma), împ. • 38 — 161 e.n.), din —> din. Antonină (fig. 34). -a născut în Latium dintr-o familie ce aparţinea ristocraţiei prov. a Gali. Narb., venită în It. i timpul -» Flavilor. Rămas orfan de tată, a ost crescut de bunicii săi care i-au dat o eduaţie strălucită. A fost căsătorit cu —* Faustina tlaior cu care a avut doi băieţi şi două fete, ărora le-a supravieţuit numai fiica cea mică, -> Faustina Minor. A.P. a parcurs treptele carieei senat, ajungînd cos. în 120 e.n. şi procos. al \s. între 133 şi 136 e.n. Remarcat de Hadrian Dentru capacitatea şi calităţile sale, a fost adop-at de acesta la 25 febr. 138 e.n. şi obligat ca, a rindul său, să-i adopte pe viitorii împ. Marcus Aurelius şi Lucius Verus. A primit epitetul de Pius („cel Pios") datorită credinţei pe care a arătat-o tatălui său adoptiv, respectului faţă de rel. tradiţională romană, cooperării cu senatul şi datorită calităţilor sale. Simplu şi înţelept, neobosit în muncă, gînditor, accesibil tuturor sfaturilor dezinteresate, a trăit mai mult la vila sa de la Lorium (la 17 km de Roma), uzînd cu moderaţie de puterea cu care era investit. Prin conduita sa se părea că a acordat senatului mari puteri, dar a introdus în rîndurile senatorilor mulţi oameni noi: jurişti, cavaleri şi prov. încă din primul an de domnie şi 1-a asociat pe Marcus Aurelius cu titlul de Caesar, titlu care de acum va avea o nouă accepţie, însemnînd ..moştenitor". In pol. int. s-a străduit să aplice masuri ce urmăreau dreptatea şi echitatea. A dezvoltat asistenţa publică prin înfiinţarea unei noi instituţii, Puellae alimentariae Faustinianae (»Orfelinat alimentar faustinian"). care uşura viaţa fetelor sărace, fiice ale cetăţenilor'din Koma. Ii.\ timpul său a fost desăvîrşîtă forma de guvernământ Imp. pe plan pol. adm. şi legis. A ^gospodărit cu pricepere finanţele statului lasind la moarte, o jumătate de miliard de sesterţi în tezaurul public. Prov. au cunoscut o

ni-fienovitnto înră neatinsă pînă atunci. Cu toate

Fig. 34. Antoninus Pius, marmură, Roma, MuzeulNaţional.

ridicat un templu în memoria soţiei sale {templul lui Antoninus şi al Faustinei) şi un altul închinat lui Hadrian, ambele la Roma. A construit monumente şi m prov. (în Dacia in anul 157 e.n. un amfiteatru la Porolissum). A serbat cu mult fast, la 21 apr. 14Ş e.n., nouă sute de ani de la fundarea Romei. în pol. ext. a căutat să consolideze hot. Imp. în Brit, a extins hot. dincolo de Urnen Hadriani şi a construit un nou limes între golfurile fi. Clota (Clyde) şi Bodotria (Forth). în Germ. a fost construit un dublu limes, în Dacia au fost întărite graniţa de NE şi limes Alutanus ; iar în Afr. a purtat un adevărat război de pacificare (144—152 e.n.), consolidînd şi aici hot. Imp. După energia predecesorilor, calmul său se va impune şi Roma va căpăta din nou un mare prestigiu faţă de barbari. O.T. Antonius (2) Creticus, Marcus, fiul lui A.M. (1) şi tatăl triumvirului. în 74 î.e.n., ales preţ. a pornit o expediţie. împotriva piraţilor, dar ?e pare că s-a înţeles cu ei şi a jefuit Sicii. Numele de Creticus şi 1-a luat în urma expediţiei împotriva ins. Cr., unde a fost prins de băştinaşi. Şi-a pierdut viaţa în captivitate. A.B Antonius Hibcrus, Marcus (sec. 2 e.n.), om pol. şi general. Cos. în 133 e.n. împreună cu P.Memmius Sisenna; guv. al Moes. Inf. (137 — 138 e.n.). La guvernarea sa fac aluzie un document din Tyras din vremea lui Septimius Severus [CIL, III, 781), precum şi celebra plîngere a ţăranilor din aşa-numitul Laikos pyrgos din terit. cetăţii Histria. A.S. şi O.T. Antonius (8) Hyhiida, Calus, general, fiul lui A.M. (1), subaltern, al lui —> Sulla în războiuî cu Mithridathes. întoreîndu-se din As.M., a jefuit Gr., adunînd la Roma multe monumentede mare valoare. A participat la proscripţiilelui Sulla. în 76 î.e.n., învinuit de Caesar de..K„,,,„; ! n p, r a fost achitat. în 70 î.e.n.. as

63

F«8. 35. Antonius Marcus, bazalt verde, c.i-telul de la Kingston Lacy, Doiset, Anghu.

cu toate acestea a fost ales cos. împreună cu Cic. (63 î.e.n.). Trimis în fruntea unei armate împotriva lui Catilina în Etr., s-a prefăcut bolnav şi Ja Pistoria a predat comanda lui —» Petreius. în Maced. a luptat împotriva dardanilor în calitate de guv. al prov. (62 — 61 î.e.n.). Atacînd —> Histria, a fost înfrînt sub zidurile ei, de o coaliţie geto-bastarnă. Acuzat de şantaj şi participare la conspiraţia lui Catilina (59 î.e.n.) a fost condamnat şi exilat. Rechemat de Caesar în 44 î.e.n. după formarea celui de-al doilea —> triumvirat, în 42 î.e.n. a fost ales cenz. (Plut., Cic, 11; Cic, Catil., 3: 6). A.B. Antonius (4), Lucius, al treilea fiu al lui A.M. (2). Cenz. în As. (53 î.e.n.); tribun, al pop. în 44 î.e.n. ; cos. în 41 î.e.n. A participat la diferite expediţii milit. şi la luptele fratelui său, triumvirul. în 42 î.e.n., folosindu-se de frăniîntările populare cauzate de repartizarea pămînturilor a 16 oraşe veteranilor, şi voind să-1 ajute pe fratele său, A.L. împreună cu Fulvia, soţia lui Marcus Antonius a iniţiat o luptă armată (—> războiul perusin) împotriva lui Octavian. A fost învins de generalul acestuia, —> Vipsanius Agrippa, la Perusia (40 î.e.n.). Fulvia a fugit în Gr., unde a murit, iar A., din motive pol., a fost iertat şi numit de Octavian legat al Hisp. unde a şi murit (App., civ., 5, 19 ; 20, 49; 54). A.B. Antonius Marcus 1. (143 — 87 î.e.n.), general şi orator; preţ. în 102 î.e.n.; cos. în 99 î.e.n.'; cenz. în 97 î.e.n. între 102 şi 100 î.e.n. a cucerit de la piraţi unele îns. din S As. M., restabilind stăpânirea romană în Cil. şi Lycaonia. Sprijinind la Roma pe optimaţi a fost ucis din ordinul lui Markts. 2. (cea. 82 — 30 î.e.n.), general şi om pol.; triumvir (Fig. 35). Fiul cel mai mare al lui A. Creticus şi al Iuliei. După o tinereţe îericită s-a distins ca comandant al cavaleriei sub conducerea lui Gabinius împotriva lui

Aristobulos în Pal. (57 î.e.n.), apoi în Eg. în 54 î.e.n. a plecat in Gali. şi a intrat în serviciul lui Caesar. Cu ajutorul acestuia a devenit augur (50 î.e.n.) şi tribun al pop. (49 î.e.n.). în războiul civil dintre Caesar şi Pompeius Magnus, a fost partizan activ al lui'Caesar şi comandant adjunct al acestuia în Hisp. în' 44 î.e.n., a obţinut consulatul împreună cu Caesar, iar după moartea acestuia a eus tratative cu republicanii. Opoziţia împotriva lui era condusă de Cic. Partizanii Rep. în frunte cu —• Iunius Brutus, au refuzat să accepte noua împărţire a prov. făcută de A. şi in lupta de la Mutina (43 î.e.n.), au repurtat o victorie asupra lui A.M., după care acesta s-a retras cu armata în N It. La propunerea lui Cic. a fost declarat duşman al patriei, între timp s-au iscat divergenţe între moştenitorul lui Caesar, Octavian şi senat, iar sub presiunea leg. lui Caesar, în noiem. 43, cei trei comandanţi, A.M., Lepidus şi Octavian au format cel de al doilea triumvirat (Triumviri Hei Publicae Conslituendae), asumîndu-şi timp de patru ani puteri excepţionale privind organizarea statului. Au început proscrinţiile şi la cererea lui A.M. a fost omorît Cic. în toamna anului 42 î.e.n. triumvirii au înfrînt la Philipp armata rep., iar la noua împărţire a Imp. A.M a primit prov. răsăritene şi a plecat în Or. si adune fondurile necesare retribuirii armate şi pentru reglementarea relaţiilor Romei îi aceste prov., pedepsind multe oraşe care tre cuseră de partea rep. Vizitat de regina Eg. Cleopatra, A. a plecat cu ea la Alexandria, de! părţii începuseră să atace terit. romane. Dup încheierea —» războiului perusin, triumvirii s-a întîlnit la — P| teoli (39 î.e.n.) a plecat în Or. să-i învingă părţi. într-adevăr, Ventidius Bassus a reuj să recucerească în parte terit. ocupate de i După acordul de la Tarent (37 î.e.n.), Octavia a pornit împotriva lui —> Sextus Pompeius, A.M. a plecat în As. unde s-a întîlnit din noul Cleopatra, cu care s-a căsătorit. în anul 36 î.d îa fruntea unei puternice armate a pornit îmi triva părţilor, dar s-a întors fără să obţină rez täte serioase. în anul 34 î.e.n., a iniţiat o no expediţie, mărginindu-se la operaţii în Ai După uciderea regelui Arm., Cleopatra a proclamată regina reginelor, iar copiii ei pra niţi din căsătoria cu A.M., au dobîndit terit.I tinse. Folosindu-se de nemulţumirea unor cerj romane faţă de A.M., Octavian după ce a des testamentul acestuia, în care cerea să fie ini pat în Eg., alături de Cleopatra, şi îl recuno pe Caesarion (fiul Cleopatrei şi al lui Cae drept fiu legitim al lui Caesar, după o intd şi reuşită propagandă a pornit la război îţi triva iui A.M. şi a Cleopatrei. Lupta decişii avut loc la -> Actium (31 î.e.n.) şi s-a terr cu victoria lui Octavian. A.M. părăsit de ma tatea soldaţilor săi, a trecut împreună cu ' patra în Eg. cu scopul de a face noi preş împotriva lui Octavian. Acesta însă în

OKATOB, MARCUS

o0 Î g n a debarcat în Eg., unde A.M. s-a sinucis, iar Cleopatra i-a urmat exemplul. (Plut., Ant.). Antonius Orator, Marcus (143-87 î.e.n.), cel mai mare orator înainte de Cic. Cos. în 99 î.e.n. si cenz în 97 î.e.n. în anul 102 î.e.n., a fost ?1PS comandant în războiul împotriva piraţilor. \l\dun partizan al lui -> Sulla, a fost ucis din Ordinul lui Marius în 87 î.e.n. Cic. îl evocă în onera sa De oratore („Despre orator"), spunînd că discursurile sale se caracterizează prin dezvoltarea logică a temei abordate. Autorul unei cărţi despre teoria oratoriei, intitulată De ratione dicendi („Despre modul de a vorbi";. (Veil., 2: 22; Val. Max., 8: 9, 2; Cic, oral., 1:

2J

' A.B. şi N.I.B. Antonius Primus, Marcus (Beccus) („Cioc de cocoş") (sec. 1 î.e.n.), general şi om pol. Deşi socotit aventurier (fusese condamnat de Nero pentru excrocherii), era un om de acţiune. în anul 69 e.n. cînd Vespasian, proclamat împ. în Or. şi recunoscut de armatele din Pann., Moes. şi' Dalm., comanda leg. VII Claudia din cadrul ' armatelor dunărene. Intr-un consiliu milit. ţinut la Poetovio, A.P. a fost ales comandant âl grupului de armate dunărene trimise în It. împotriva partizanilor lui Vitellius. După ce a obţinut o victorie Ia Cremona, A.P. a trecut Mţi. Alp. în It. şi prin lupte de stradă, a cucerit Roma. împreună cu pref. preţ. —» Varius Arrius şi cu Domitian a încheiat o alianţă împotriva lui -* Mucianus care a guvernat la Roma (în locul lui Vespasian) pînă în anul 70 e.n. Alianţa a fost descoperită, şi A.P., trimis guv. al Hisp., iar Varius Arrius destituit din funcţie, dejucîndu-se astfel conjuraţia. A.P. a rămas prieten apropiat şi consilier al lui Domitian. O.T. Antonius Saturninus, Lucius, guv. al Germ. Sup. împreună cu aristocraţia din această prov. a organizat o răsc. în anul S8 e.n., sperînd şi în sprijinul triburilor germ. libere. Domitian a trimis trupe împotriva răsculaţilor. A.S. a fost înfrînt, pe malul Rinului de L. Âpius Norbanus, guv. al Germ. Inf. şi a murit în luptă. Mogontiacum, centrul răsculaţilor a fost cucerit. împ. a venit în prov. şi a executat mulţi colaboratori ai lui A.S., persecuţiile continuîn'd si la Roma (anul 89 e.n.). O.T. Antonius Seleucos, Iulius, guv. al Moes. Inf. O.T. antrepozitul Iui Aemilius, clădire la Roma, construită în sec. 2 î.e.n., pentru păstrat grîne. Avea lung. de 500 m, ziduri şi bolţi din beton Şi faţada orientată spre Tibru. D.T. antropograî (lat. anlhropographus < gr. àvSpoMto•ypâcpoç), pictor de portrete. Plin. B. Nat. Hist., ^5, 113: „Dionysius n-a pictat nimic altceva aecît oameni şi de aceea i s-a spus antropograf". M.G.

. 38. Apamea, stradă, cu portice.

Anuliinus (Caius Annius Anullinus), procos. al Afr. (303 — 304 e.n.) şi pref. oraşului Roma (306 — 307 e.n.) şi apoi sub Maxentius şiConstantinus I (312 e.n.) (Chron. Min., I, 354). I.B. Apahida (jud. Cluj), aşezare rurală romană din Dacia, în terit. oraşului Napoca, cu nume necunoscut. Aici a fost dezvelită o villa rustica. TIR, L 34, 29. I.H.C. Apamea (azi Qalaat al-Mudik, în Siria), vechi oraş fundat de Seleucos I Nicator (301 — 281 î.e.n.) pe fluviul Orontes. Aici a fost încheiată în urma —> războiului sirian pacea intre —• Antiochos al III-lea şi Roma, reprezentată de Lucius şi Publius Cornelius Scipio (188 î.e.n.) Clauzele păcii prevedeau retragerea Sir. dincolo de fi. Taurus, plata către Roma în decurs de 12 ani, a 15 000 de talanţi. Sir. se obliga să renunţe la flota sa maritimă (cu excepţia a 10 corăbii şi la elefanţii de luptă şi să-1 extrădeze pe Hannibal. Unele terit. din As.M. au fost cedate Pergamului şi Riiodosului, iar cîteva oraşe din As.M. proclamate independente. Au fost pedepsite şi aliatele lui Antiochos, Cap. şi Gal. Distrus de Pompei şi Augustus, oraşul a fost refăcut cu numele de Claudia Apamea. Adăpostea o însemnată şcoală de filos. Au fost construite după modelul roman: o poartă, teatrul; terme, străzi cu portice (fig. 36). V. şi războiul sirian; Thermopilai. D.T. şi A.B. apeductul (lat. aquaeductus) poate fi socotit una dintre cele mai îndrăzneţe construcţii romane, datorită tehnicii şi monumentalităţii arcadelor. Vitr. în lucrarea sa le-a acordat un capitol special, iar Frontinus (pe timpul lui Traian), în calitate de curator aquarum le-a. închinat o carte. El a descris nouă a., dar în sec. 4 e.n. erau 19. Datorită lui Frontinus se cunosc pentru fiecare a. al Romei sursa, parcursul şi capacitatea de apă adusă în oraş. Astfel Aqua Virgo aducea în 24 ore, 101.662 m3 de apă. A. erau : subterane, aeriene şi mixte. Apele izvorului sau ale unui rîu curat se captau

APENNIUS MON'

65

Fig. 37. Fig. 38.

Piscina limaria. Triplu apeduct.

într-un casldlum (caput aquae), de unde (după o primă curăţire) porneau pe o conductă (canalis) ferită de'razele soarelui. Tipul de conductă (teracotă, plumb, piatră) era ales în funcţie de înclinarea pantei de scurgere. Cînd panta era prea pronunţată, conducta realiza o serie de curbe care micşorau presiunea apei (ex. a. din Pont du GSrd)'. Conducta de zidărie căptuşită în —> opus signinum, era acoperită cu bolţi sau cu lespezi de piatră şi din loc în loc, avea guri de aerisire şi curăţire (putei). Forma conductei putea fi variată. în locurile în care a. întîlnea văi, se zideau arcade cui—3 etaje (subsiructio), iar pe culmea acestui zid se instala „chiuveta" de scurgere. Astfel, canalis la a. din Pont du Gard are 45 m înalţ. ; cel de la Segovia 30 m, iar Anio Novus este înalt de 47,52 m. în vecinătatea oraşului a. se puteau supraetaja pe un singur zid de arcade şi un canal triplu (fig. 38). Este cazul cu Aquae Iulia Tepula şi Marcia lîngă Porta San Lorenzo din Roma. Pentru economie de materiale, a. erau construite cu arcade simple. Arcadele superioare lăţite puteau servi şi ca drumuri (Pont du Gard). Pe parcurs, conducta poseda bazine de curăţit impurităFig. 30. Apeductul de la Segovia, Spania

ţile (piscinae limariae) (fig. 37). Se compunea din patru camere boltite, suprapuse două cît două. Prin ele apa făcea un ocol în jos, apoi î sus şi depunea mîlul pe cele de la fund, din car se putea scoate (după oprirea apei) printrferăstruică laterală. La marginea oraşului, ap era colectată într-un castellam ad mures, pentr o nouă curăţire şi apoi dirijată pe trei conduct la alte trei castella mai mici (triplex emissarium, care prin numeroase alte conducte o repart zau pentru locuinţe (domi), băi (thermae), fir tîni (fontanae) sau grădini publice etc. L Roma. cel mai vechi a. a fost Aqua Appi (312 î.e.n.) lungă de 16,561 km (11,130 kr subterană), zidită de cenzorul —• Appius Clăi dius Caecus. A. Anio Vetus (din 272 î.e.n lung de 63,640 km, poseda şi el o substrucli supralerram. Au urmat după aceasta în epoc Rep. Aqua Marcia (144 î.e.n.) lung de 91 kr ce aducea apă rece din ţinutul sabinilor ; Aqu Tepula (125 î.e.n.) etc. în anul 34 î.e.n., Augustu a înfrumuseţat Roma cu 700 bazine (lacust 105 fîntîni ţîşnitoare (fontanae salientes), 13 castele de apă (castella) şi 170 băi populai (thermae). Pentru alimentarea acestora cu ap Agrippa a construit noi a. (Marcia nova, Iulù Virgo etc.J. Mai tîrziu, Claudius I (41 — 54) zidit Aqua Claudia; Traian, Aqua Traiana Severus Alexander, Aqua Alexandrina etc. F timpul lui Frontinus, Roma primea în 24 ori prin a. 791.000 m3 de apă, 3repartizată astfel 3 248 000 m la băi; 100 000 m Ia grădini şi fhj tîni; 217 000 m3 caselor civile, palatelor etc. în prov. se cunosc cîfeva a. de seamă. Cel de Pont du Gîrd, lung de 50 km, construit la sfî: şitul se£. 1 î.e.n., alimenta în Gali. oraşi Nemaus^us şi poseda o conductă de mărimel I,32xffi4 m. Avea peste văi trei arcade sij1 prapuse (45 m înălţime) şi tunele prin dealur Pe suprafaţa sa era aşezat canalis, iar pe plaj formele lăţite de pe arcade, existau viae. J\ de la Cart. construit de Hadrian, avea Iun] de 132 km; cel de la Colonia Agrippinens (Köln) de 88 km. în Hisp., cel mai frumos : este cel de la Segovia (fig. 39), cu viaduct luni de 278 m. format din două rînduri de arcu care împreună au 28,90 m înalţ. Pe terit. Rom; niei se cunosc a. (numai subterane) la —* Şarm zegetusa, Romula-Malva, —> Histria, —• Tr paru m Traiani. D. Tudor, Arheologia romană, Bucureşti, 1978, 115 — 12

îj

v

<

D.1

66

PEE, MARCUS

„pr Marcus (sec. 1 e.n.), orator celebru, partil al elocinţei din timpul său ; profesor al Tac care îl prezintă în Dialogus de oratoribus "Dialogul despre oratori"). ^ß N nicultura. Romanii au practicat a. atît pe terit. t cit şi Pe cel al prov., în unele dintre acestea iVnd o ocupaţie principală a autohtonilor mult imp înainte de instaurarea autorităţii Romei. e atribuia albinelor un caracter cvasidivin, atorită modului lor de ţrai şi activităţii pe care prestau, datorită diviziunii muncii din sînul nei colectivităţi, constituită în cadrul unui tup Studiile făcute asupra obiceiurilor albineor au dus la concluzii după care acestea erau onstituite într-o soc. pol. cu o conducere colecivă (Pun. B., Nat. hist., 11, 12). Sen. le,plasa, lentru inteligenţă, mai presus de om. In pri,'inţa creşterii albinelor, toţi —> „scriitoriiigronomi" lat. recomandau ca stupii să fie am)lasaţi într-o zonă meliferă creată prin vegetaţia pont'anee şi prin culturi bogate, în flori frumos nirositoare şi plantări de boschete în jurul itupilor. Aceluia care se ocupă cu a. Verg. georg., 4, 111 — 112) îi recomanda „...s-aducă lin creştet de munte / Cimbru şi brazi şi să:lească-i în larg împrejurul stupinei". Varro 3, 16,13 — 15) remarca calităţile florei melifere, iintre care unele sînt bogate şi în miere şi în aolen, altele numai într-una dintre substanţe. Stupii, după Varro, Colum., Palladius, puteau ii făcuţi din coajă de copac, dintr-un trunchi ie copac scobit, sau din împletitură de nuiele acoperită cu pomosteală de pămînt ; toate aceste tipuri de stupi aveau calitatea de buni izolatori de căldură, astfel că vara era răcoare în int.. iar iarna era cald. De aceea nu s-au făcut stupi din ceram. pentru că ar fi fost buni conducători de căldură. între tipurile de stupi iolosiţi în antic, unii aveau un singur urdiniş (aditus, fores), alţii, cum ar fi cei de bronz descoperiţi la Pompei, aveau mai Amulle orificii plasate la distanţe diferite. în privinţa recoltării mierei, Verg. şi alţi „scrii tori-agrbnomi" recomandă două recolte anuale, una la shrşitul primăverii şi una toamna. Mierea se obţinea mai întîi prin scurgere liberă din fagurii tăiaţi (calitatea I) şi apoi prin presare (calitatea II). Contra bolilor, paraziţilor şi dăunătorilor (viermi, gîndaci) erau recomandate de asemenea remedii. A. n-a constituit una dintre ocupaţiile cu mare pondere pe ansamblul econ. rurale ante, dar în unele zone s-a numărat printre cele principale. Romanii au folosit ceara ae albine la feştilele de iluminat şi au cunoscut eiectele curative ale mierii sau ale unora dintre ceilalţi produşi ai stupului. Noie asu nrifiS'l 1 '? 1 ^ P Templului zeiţelor Roma şi Venus, făcut de Hadrian, ceea ce i-a adus exilul şi în cele din urmă condamnarea Ia moarte. D Tudor, Les ponts romains du Bas-Danube, Bucureşti, 1974, 54-58.

D.T. Apollodoros din Pergam v. retorica greacă ApoUodorei v. retorica greacă

Apollon (Phoebus), div. gr. adoptată în panteonul roman (fig. 41 ; cf. pi. VII, 6). Un număr impresionant de legende conţin descrieri de o mare diversitate despre evoluţia zeului şi a altor personalităţi divine, a circumstanţelor naşterii lui A., a principalelor episoade din multiplele sale acţiuni şi aventuri. Sursele lit. epig. şi sculpt, atestă faptul că lui A. i se acordau în sec. 6—5 î.e.n. următoarele atribute: a) zeu al mării şi navigaţiei, protector al naufragiaţilor ; b) zeu pămîntesc şi agrar, protector al arborilor şi florilor ; protector al turmelor ; distrugător al multor dăunători ai culturilor agr. ; d) zeu solar ; e) zeu al medicinei, al divinaţiei cu faimoase^ oracole ; al muzicii şi poeziei ; propagator şi iniţiator al noţiunilor de puritate morală, a necesităţii armoniei fizice şi morale. Urphismul şi pythagorismul datorează mult dogmelor sale. Contactul lui A. cu lumea romană s-a datorat într-o primă fază gr. din S It. «omanii au apelat iniţial la predicţiunile apolliniene ale destinelor, dar sub regele Numa PomPUius, A. nu figura încă în -* Indigitamenta, iar primul său loc de cult la Roma (-+ Apollinar) y sec. 5 î.e.n. era în afara incintei oraşului. n anul 433 î.e.n., cînd ciuma a făcut numeroase J'ictime, laRoma i-a fost închinat un -> aedes, •"•"> însemnînd atunci pentru romani, în primul ^nu, un mzeu vindecător (A. salutaris ; A. meditat' edicinalis), iar sanctuarul a fost înăl.«t, pro valetudine nnnnli

\ fVicf invnra* oi îr>

S.S. Apollonia (Azi Pojani, în Albania) colon. gr. în Maced., fundată în 588 î.e.n., la vărsarea rîului Aous în M. Adr. S-a aliat cu Roma împotriva Maced. (260 î.e.n.), apoi a intrat sub protecţia ei (229 î.e.n.). A servit Romei ca bază milit. împotriva lui Filip al V-lea. La A. exista o universitate unde a studiat şi tînărul Octavianus Augustus ; de aceea Cic. numea A. „oraş serios şi demn". Era dotat cu port de lingă care pornea via Egnatia, ziduri de apărare, un Odeon, teatru, terme, un arc de triumf, un obelisc, tabernae, un local de jocuri (19 X 15 m) construit în epoca Antoninilor etc. 2. (azi MarsaSusa, în Libia), vechi port al oraşului Cyrene, de origine elen. ; înfloritor sub romani şi biz. (bazilică, aped., ziduri de apărare, epis., terme, teatru refăcut de Domitian etc.). D.T. Apollonia Pontica (azi Sozopol, în Bulgaria), colon, milesiană (cea. 600 î.e.n.) şi port în Tr., la M. Negr., cucerită de cos. Licinius Lucullus Varro (73 î.e.n.). Centru de monetărie, A.P. şi-a păstrat şi în epoca romană caracterul grecotrac al pop. D.T. Apollonios din Tyana v. filosofia greacă Aponius Saturninus, M., guv. al Moes. (68 — 69 e.n.). A înfrînt pe sarmaţii catafractari, caro trecuseră la S de Dunăre pe timp de iarnă la începutul anului 69, în timpul domniei împ. Othon. în urma acestei victorii „a fost cinstit (la Roma) cu o statuie triumfală" (Tac, hist., I, 79). L-a sprijinit pe Vespasian în lupta cu Vitellius pentru purpura imp., plecînd cu cele trei leg. din Moes. spre N. It. unde avea să fie teatrul războiului civil ; a căutat „să atragă de partea lor prin scrisori oastea din Pannonia" (Tac, hist., II, 85). Totuşi, datorită unei conduite duplicitare se pare că n-a beneficiat de răsplată din partea lui Vespasian, care l-a înlocuit cu C. Fonteius Agrippa. A.S. a fost numit apoi (cea 73 e.n.) procos. al As. V.B. şi O.T. aposphragisma (gr.), imagine gravată pe piatra sau pe şatonul unui inel ; amprenta acesteia

63

} ST Olli

42

Medalion de aur, Paris, ÎBiblioteca'Naţională.

»stolii v. creştinismul şi literatura creştină

oteoza (,< gi1- sAjio9scoi3tc ; lat. consecratio) (în romană], acţiunea de divinizare a unui iritor. Credinţa că oamenii pot deveni zei a cunoscut "o răspîndire uniformă la pop. tic. Deşi mit. primitivă include unii eroi ia ima, a.' a îmbrăcat o formă specială care a ut importante urmări rel. şi pol. Romulus a it primul rege căruia i s-a acordat a., adică a ;t divinizat după moarte şi identificat cu zeul bin Quirinus. La romani este atestată, de semenea, credinţa că după moarte fiecare tată îvine Lar, div. care protejează pe ai săi. Pe aia acestei interpretări statul avea şi el larii ii. Iulius Caesar a fost adorat pe cind trăia, . început ca semizeu apoi sub numele de lupir Iulius. La scurt timp de la asasinarea sa, upă victoria triumvirilor i s-a acordat oficial tlul de divus Iulius. Augustus a dus o pol. rudentă în această privinţă dar în final n-a iterzis cultul său decît la 'Roma. La moartea * (14 e.n.), senatul a dispus apoteozarea, iar äremonialul stabilit cu acel prilej s-a menţinut 1 tot timpul Imp. După a., Augustus a devenit {vus Augustus. în cazuri rare se dădea celui ivinizat numele unui zeu (Livia-Ceres sau (adrian-Iupiter). Odată decernată a., s-au creat i colegii de preoţi care aveau însărcinarea culivăni memoriei împ. divinizaţi (sodales Augusiles). A. a supravieţuit păgînismului, pierzînd isă caracterul rel. Permisiunea acordată de către Augustus prov.de a ridica temple în cinstea mp. şi a Romei şi crearea de concilia prov. cu multiple prerogative au sprijinit evoluţia unui uit eu multiple aspecte pol. şi rel. (cultul împ.). n arta romană a. se referă mai întii la împ. şi a unu membri ai familiilor acestora şi în al louea rmd, cu precădere la sfârşitul se'c. 2, la >nce individ, cu ocazia trecerii sale din viaţă. »•• imp îmbracă mai multe forme: a) reprezintă )e conducătorul inspirat, mijlocitor intre zei şi jameni (portrete cu privirea ridicată, de tipologie nanienst elen. ca cele ale lui Nero, Gallienus, 'Onstantinus I, fig. 42); b) reprezintă pe împ. ă dlYinä îni -ii > cu gestica, atributele şi simJoiunie zeităţii respective (Claudius ca Iupiter; -ommodus ca Hercules, diverse busturi şi meiui - a /i e t c ' ' ' c ' î m p ' a p a r E < c a s t ă Pîn al univer>uiui (kosmokrâtor), reprezentat între personifi'drue boarelui şi Lunei, purtlnd cununa radiată

" :g. 43. Baza coloanei lui Antoninus Pius, Vatican.

Roma,

pe aversurile antoninienilor) sau figurînd în cercul lunii sau al cerului, cu semnele zodiacale sau cu nimbul măreţiei lumeşti a aurului şi a luminii ; d) imp. mai este reprezentat purtat la coruri de acvile, Pegas, în cvadrigă etc. simbolizînd transformarea acestuia în divus („divin") (fig. 43). De ultimele două forme se leagă apariţia acelei imago clipeala, precum şi motivele funerare comune ce figurează pe stele sau sarcofage, ale acvilei, "carului, cununii, ghirlandei etc. In ce priveşte gradele contopirii cu div., a. era redată prin adaptare, asimilarea şi identificare cu imaginea convenţională a div. respective. H. P. L'Orange, Apotheosis in Ancient Portraiture, Oslo, 1947.

S.S. şi M.G. apotropaic (< gr. àitoip^naioç,) (în rel. romană), proprietate acordată în cadrul practicilor funerare unor obiecte (—* amulete), care ar fi avut calitatea de a îndepărta spiritele rele de lingă mormînt şi de a feri pe cei mort să devină un spirit periculos. Se foloseau cu sens a. o serie de obiecte şi pentru protecţia oraşelor, monumentelor sau a persoanelor. V.B. apparitores (lat.), denumire generică dată mai multor categ. de funcţionari inf. ai unor mag.

(scribae, accens, lictores, viatores, praecones, archi-

tecti etc.), plătiţi din tezaurul public. Erau înregistraţi de către cvest. şi organizaţi în corporaţii. N.G. Appia, via /—>, una dintre cele mai vechi şi mai celebre artere rutiere romane din Pen. lt., considerată pe bună dreptate încă din antic, regina viarum; a avut o importanţă milit. şi econ. deosebită în întreaga ist. romană, deoarece constituia principala direcţie de legătură spre prov. din Pen. Bale. şi din'Or. întemeiată în anul 312 î.e.n. de cenz. —» Appius Claudius Caecus, al cărui nume 1-a purtat. Trasată pînă la Capua, V.4. atingea coasta M. Adr. spre extremitatea SE a Pen. It., avîndu-şi terminaţia la -+ Brundisium (azi Brindisi). Construcţia acestei artere, care a urmat parţial traseul unor drumuri preexistente, s-a desfăşurat în etape succesive.

pol- progresive a S. Pen. It. şi ale procesului de organizare de către autorităţile romane a acestui spaţiu, proces continuat pînă în plină epocă a Princip- Astfel, aşa cum este cunoscută în sec. Imp., v.A. a fost rezultatul unor variate şi îndelungate eforturi de realizare a tronsoanelor succesive spre S, de întreţinere şi continuă ameliorare a execuţiei tehnice, de corectare a traseului. La acestea se adaugă şi aspectele de ordin monumental-artistic, care iau ornat traseul, în speciai în cuprinsul centrelor urbane pe care le traversa (unele generate tocmai de apariţia acestui drum, în acest caz v.A. constituind axul major al sistematizării urb.) şi la periferiile acestora. După ce fusese croită, ia sfîrşitul sec. 4 î.e.n. şi acoperită cu un strat de piatră bătută pînă la Capua, o primă porţiune de o milă a fost pavată în afara zidurilor Romei cu blocuri rectangulare în anul 258 î.e.n. în anul 255 î.e.n. realizîndu-se pavarea a încă cea 15 km cu lespezi poligonale de lavă bazaltică, operaţiunea extinzîndu-se în anul 191 î.e.n. pînă la Capua. V.A. părăsea spaţiul urb. traversînd fort. Romei rep. (murus Servii) prin porta Capena; în epoca imp., după amplificarea incintei (murus Aureliani), ieşirea din Roma se făcea prin poarta care-i purta numele (porta Appia), după trecerea pe sub 'arcadele monumentale ale unuia din aped, oraşului (aqua Antoniniana). V.A. se îndrepta spre Aricia (Ariccia), Forum Appii, după care traversa mlaştinile Pontine, porţiune în care şoseaua era dublată do un cana! şi pe care călătorii o puteau străbate în bărci trase Ia edec. Do la Tarracina (Terracina), drumul continua la Fundi şi apoi, printr-un traseu care comporta în zona muntoasă lucrări complexe — drum tăiat în stîncă, substrucţii, viaducte — atingea coasta M. Tyrh. la Formiae (Formia), unde se făcea racordul cu —* via Severiana, arteră litorală ce se îndrepta spre N. De Ia Formiae T.A. urmărea malul mării, trecînd prin Minturnae (Minturno), pînă Ia Sinuessa de unde circulaţia pe coastă, spre S era preluată de către —> via Domitiana. De la Sinuessa, v.A. avansa spre int., spre E prin Casilinum, Capua, Calatia, Caudium, Benerentum (Benevento), de unde se deschidea, ca o ramificaţie spre N via Minucia. în epoca Rep., circulaţia între Beneventum şi Brundisium (Brindisi) se făcea pe traseul Aeclanum, Aquilonia, Venusia (Venosa), Tarentum (Taranto): o interesantă descriere a unei călătorii pe v.A., de la Roma Ia Brindisi. la sfîrşitul sec. 1 î.e.n., este lăsată de Hor. (sat., I, V).' Pentru a îmbunătăţi accesul la coasta M. Adr., în timpul domniei lui Traian, traseul final al v.A. vechi, între Beneventum şi Brindisium, a fost dublat de o variantă situată ceva mai spre N., cu un parcurs puţin mai 'Ung dar mai comod, care a primit numele de v.A. Traiana. Prima localit. la E de Beneventum, "Upă ce din v.A. Traiana se ramifica spre S ~+ via Herculea, era Aecae (Troia), urinînd apoi Herdonia (Ordona), unde se racorda, provenind "in N —* via Numicia. Noua şosea traversa laşele Canusium (Canosa), Rubi (Ruvo di ţ~uglia) Bituntum (Bitonto), Barium (Bari), (Torre di Egna'/.ia, lingă Fasano) şi ) 7a Brinflismm vechiul drum; Ja Bari

se putea face legătura cu artera de coastă, orientată spre N. numită —> via Traiana. Caracteristic îndeosebi pentru v.A. este marele număr de monumente, în special funerare, ridicate de-a lungul ei, multe dintre ele bine conservate pînă azi. In epoca rep., mormintele începeau chiar din faţa porţii Capena, la ext. de pomoerium (limita sacră a spaţiului urb., în int. căreia înmormîntările erau interzise) şi de linia fort. ; odată cu lărgirea liniei defensive, o serie de construcţii funerare au fost incluse în perimetrul oraşului. Tot în această zonă de extindere a fost ridicat pe v.A., Arcul lui Drusus, iar în afara porţii Appia se păstrează mormintele ridicate pentru Caecilia Metella (f, fig. 105), Cotta. fiii lui Sextus Pompeius sau pentru Gallienus ; un monument funerar în formă de turn există şi la Fundi, iar lingă Capua sînt cunoscute două morminte cu o arhit. mai aparte. în punctul de inserţie pe v.A. a arterei noi, T.A. Traiana, Traian a ridicat celebrul -+ Arc de triumf de la Beneventum. La Brţndisium două coloane, dintre care una încă în picioare, marcau terminaţia acestui important drum. A.S.S. Appianos (n. cea 90, Alexandria — m. cea 161/165 e.n., Roma),ist. şi ora pol. roman, din timpul împ. Traian. A. a exercitat cîteva înalte funcţii în adm. Alexandriei, după care, primind de la Hadrian cetăţenia romană şi titlul de cavaler, s-a mutat la Roma. Aici a devenit pentru început advocatus fisei, iar mai tîrziu, graţie stăruinţelor prietenului -+ Fronto, pe lingă împ. Antonius Pius, a obţinut şi rangul de —> pneu rator Augusli. La bătrîneţe a scris în lb. gr. într-un corpus de 24 cărţi o Istorie a cuceririlor romane ("Pœuaîica sau 'Pwumicn îo-uîpiai de la Aeneas pînă în vremea sa, organizată după criteriul etnografic, al neamurilor supuse. S-au păstrat numai cărţile care tratează despre războaiele din Pen. Ib., războaiele cu Hannibal, cucerirea Afr. (cărţile V I — V I I I ) ; expediţiile din 111. (a doua jumătate a cărţii IX), expediţia din Sir., războiul cu Mithridates VI, războaiele civile (cărţile XI — XVII), precum şi fragmente sau excerpte din celelalte cărţi. Printre pasajele pierdute se numără şi c. XXII în care^ erau descrise mai amănunţit războaiele lui Traian cu dacii, evenimente contemporane autorului. Funcţionar imp. sobru şi leal A. a fost în acelaşi timp un vrednic urmaş al lui Pol., prin aceea că s-a limitat la fapte, excluzînd podoabele retorice şi stilistice reducînd numărul discursurilor. Funcţiile pe care le-a îndeplinit în adm. i-au imprimat probabil şi interesul faţă de factorul econ. şi-1 duc la concluzia originală că raţiuni econ. în primul rînd sînt cele care determină evenimentele pol. şi ist. Dacă în această idee centrală este un ist. original, nici în folosirea surselor nu a fost un simplu compilator. Şi-a ales sursele şi le-a tratat după o metodă personală, în afară de Pol., Poseid, şi poate Nicolae din Damasc, a folosit în original un mare număr de izvoare lat.: Flavius Pictor, Claudius Quadnparius, Sail., Asinius Pollio, Liv., Sen. A considerat evenimente de cotitură în ist. Romei,

PPIUS CLAUDIUS

/U

• ta tura lui Sulla (care, după el marchează r citul epocii democratice şi începutul unei •la noi) victoria lui Octavian la Actmm fanexarea'Eg. (care marchează sfîrşitul erei si totodată al ultimului dintre marile regate î V Ca o consecinţă a acestor evenimente except a t e nesiguranţa ultimei faze a Rep. demote a fost înlocuită cu securitatea oferită de nonarhie.

en et le cercle de Sénéque în A. Anl. Hung, a 206* Appians Darstellung der sullaniT; Diktatur in A CD, X- XI, 1974-1975, 111:cher -K-1 -y Kuehne Appians historiographische Lei-

'

'

in WZ

Rostock, X V I I I 1969, 345 — 377; T. Y.

'dmî' iJdan's Egyptian history, în C. Ph., LIX, 1964, ^ q - 2 6 2 ? Ed Schwartz, Griechische Geschichtschreiber, Berlin, 1959, 361-393.

CG.

Appius Claudius v. Claudius Appius Caius Appius Maximus, Santra, general al împ. Traian. A participat la războiul cu părţii (114-117 e.n.). în anul 116 e.n., în Or. au izbucnit răsc. care s-au extins şi în terit. cucerite de romani în acest război (Asir. şi Mesop.). A murit în Mesop., unde încerca să reprime răsc. băştinaşilor. Appius Norbanus, L., guv. al Germ. Inf. în vremea lui Domitian. A înfrînt pe malul Rinului, trupele lui -+ Antonius Saturninus, L. care se proclamase împ. Saturninus a murit în luptă (anul 89 e.n.). v O.T. Apsaeus, conducător, alături de —> Achilleus, al răsc. loc. Palm. împotriva autorităţii Imp. roman (272-273 e.n.). O.T. Apsyrtos din Bitynia, autor al unui tratat de medicină veterinară (în două cărţi) din sec. 4 e.n. Lucrarea sa a format izvorul principal pentru culegerea biz. Hippiatrika. Apuleius, Lucius (n. 125, Madaura, în Afr.— m. cea. 170 e.n. Cart.), filos., scriitor şi ret. Primind o instrucţie aleasă, mai ales în ret. şi filos. mai întîi la Madaura, apoi la Atena, a călătorit mult în Or., oprindu-se la Roma, unde a practicat avocatura. S-a stabilit în Afr., la Cart., unde a deţinut demnitatea de preot al prov. şi totodată pe aceea de preşedinte al concilium provinciae. A. a scris: discursuri, dialoguri, discursuri de ospăţ, rezumate de ist., cărţi despre arbori, o carte despre stat. Ne-au parvenit De magia („Despre magie"); Florida („înflorite"); trei mici tratate filos., De deo Socratis („Despre zeul lui Soerate"), De Piatone et eius dogmate („Despre Platon şi despre filosofialui"), Demundo („Despre univers"); Metamorphoses („Metamorfoze"). în lucrarea De magia (cunoscută şi sub numele de Apologia) îşi constituie apărarea în faţa acuzării belg., apoi colon, romană cunoscută mai ales datorită apelor sale termale. E.T. Aquae Daciae Inferioris (Ciorohil Nou, com. Cioroiaşi, jud. Dolj), importantă aşezare romană Fig. 44. Monument funerar de la Aquilcia, sec. I e.n.

în Dacia Inf. (sec. 3 e.n.); cu fort. patrulateră de pămînt (130x244 m). Vestigii arheol. ce cuprind un templu, o villa rustica, terme, cuptoare de ars oale, inse. şi sculpt. în marmură dedicate lui Hercule, Iupiter, Nemesis, Hecate etc. I.H.C.

Aquae Mattiacae (azi Wiesbaden, R.F.G.), staţiune termală, cunoscută în lumea romana (Plin. B., Hist. Nat., 31, 20) şi în acelaş timp important punct strategic pe limes-ul rhetic. E.T.

Aquae Sextiae (azi Aix-en-Provence, in Franţa) cea mai veche colon, romană în Gali. (122 i.e.n.) în apropiere de M. Médit, la E de gurile Rhô nului. în anul 102 î.e.n., Marius a zdrobit aie pe germ. (teutoni). Garnizoana milit. fixată Ic A.S. şi viaţa comercială intensă pe lîngă amena jările impuse de apele termale existente au con tribuit la dezvoltarea oraşului, care a ajuns sul Caesar la rangul de colonia cu ius. Latium Şj apoi cu ius. Italicum, probabil sub Augustus La cea. 375, A.S. a devenit capitala prov. Gali Narb. Vestigii mai importante: un castellum resturi dintr-un amf., ruinele unui arc di triumf sau trofeu, fundaţiile unor impunătoar clădiri publice si private, cîteva vile suburbanei D.P aquarii (lat.) 1. Sclavi publici, aflaţi sub ordir.ei mag. urb. (censor, aedilus, curator aquarum) Aveau sarcina de a întreţine izvoarele şi fînti nile, aped, şi să distribuie apă. Numărul lor erj însemnat în oraşele mari. La Roma făceau pari din grupul de sclavi familia publica. Alături d stat, particularii mai bogaţi aveau a. 2. (îi armata romană), soldaţi ale căror obligaţii consta în aprovizionarea cu apă a trupelor ; făceau part şi din grupul de pompieri, alături de siphonari N.G. şi A..Aquila v. literatura creştină

maximă înflorire, ca rezultat al dezvoltării agr., mpst şi comerfului oraşul avea cea 70 000 — 100 000 de loc. Important nod rutier şi staţiune mala A a devenit municipium în anul 90 î.e.n. «\' colonia sub Antonini. Viaţa urbană este bine documentată în inse, unde sînt atestaţi mag. mun senatul, precum şi diverse asociaţii. Oraşul qviit un timp şi monetărie proprie. Săpăturile a arheol au scos la suprafaţă zidul de incintă al «rasului poduri şi o parte din reţeaua stradală «i din forum (decorat cu coloane şi sculpt.), Linple un circ, depozite, bogate necr. (fig. 44), urne si sarcofage. Există numeroase monumente'sculpt, şi inse. care menţionează 30 de div Perioada creşt. este bine reprezentată prin monumente, obiecte diverse, moz. şi o bazilică. Oraşul a suferit mari distrugeri în urma atacului hunilor conduşi de Attila (452 e.n.). Aquilia Severa (sec. 3 e.n.), împ., soţia lui -> Elagabalus. aquiliîer (lat.) (în armata romana), subof. care p u r { a _» acvila, semnul distinctiv al fiecărei centurii dintr-o leg. A.A. Aquilius Gallus, Caius (sec. 1 î.e.n.), om pol. şi jur. Preţ. în 66 î.e.n. De numele lui se leagă crearea acţiunii de doi (actio de dolo). Vl.H. Aquincum (azi Budapesta, în Ungaria), colon, romană. Capitală a Pann. Inf., ridicată de Tiberius peste o aşezare a celţilor eravisci. Ridicată la rang de municipium (124 e.n.) apoi colonia (194 e.n.). Poseda un castru pentru leg. II adiu'rix, canabae, apeduct, macellum, basilica, două

imf., un spital (valetudinarium), un palat ü guv. prov., ateliere meşt. dintre care mai mportante sînt cele de ceram. Produceau mai îles terra sigillata (este cunoscut numele meşt., Pacatus) ; temple (Mithras ; Fortuna etc) ; villae n jur; băi etc. Mereu expus atacurilor sarmaice a fost întărit cu castru iar peste Dunăre un artier (Contra Aquincum sau Transaquincum). ivea o pop. puternic romanizată. Diocletian şi falentinian I au reîntărit fort. de la A. G.P. şi D.i. ^quitania, prov. creată in anul 16 î.e.n. Anterior icuse parte din prov. Gali. Comata sau Gali. if (51-16 î.e.n.). Denumită astfel după triunle ib. care locuiau în SV Gali., între Oc. U-, Garumna (Garonne) şi Mţi. Pir. Supunerea T a început în 71 î.e.n. 'de către Pompeius a >ntinuat sub Caesar, cînd au intrat in composnţa noii prov. Gali. Cis. şi s-a terminat în iul 30 e.n. sub Valerius Messala. Cînd Gali. |S- a fost reorganizată şi împărţită în trei de iwe Augustus, prov. A. a cuprins şi terit. mare ntre fi. Garumna şi Liger (Loire). în cadrul lormei lui Diocletian, A. iniţială sau propriu»a a devenit o prov. separată sub numele de ovempopuli, cu capitala la Elusa (Eaux), ".preună cu fostul rest al prov. (Garonnenreji v ce devenise A. I şi II făcea parte din • 'ennensis, care ulterior s-a numit Septem

Provinciae. Pop. locală din A. făcea parte din grupul ib. din Hisp., la care s-au adăugat ulterior elemente celtice din restul Gali. VI. I. Arabia, prov. imp. de rang preţ. creată în anul 105 e.n. (fig. 440). Numele, care înseamnă „beduini", se referea iniţial la pustiul din partea de N ulterior fiind extins la întreaga pen. Pop. ce făcea parte din grupul de^ S al semiţilor a apărut aici în sec. 9 î.e.n. în N s-a format în sec. 7 î.e.n. statul nabateilor cu capitala la Petra (la jumătatea drumuîui între M. Roşie şi G. Aqaba). La ordinul lui Traian guv. Sir. a ocupat NV regatului şi a întemeiat prov. A., condusă iniţial de un —> legatus, iar ulterior de un praeses de rang ecvestru. Guv., care era şi comandantul unicei leg. dislocate aici, îşi avea sediul la Bostra (azi Boşra-eski-Sam). Prin reforma lui Diocletian prov. a fost împărţită în două A. /şi A. //. Ultima care reprezenta partea de S, cu capitala la Petra a fost legată în 357 e.n. de Palestina devenind Palestina Salutaris sau Palestina III. Ambele prov. făceau parte din —> dioc. Or. Alături de mai vechea leg. III Cyrenaica a fost adusă în A. şi leg. IV Mania. De o romanizare în condiţiile geografice şi etnice date nu poate fi vorba, această prov. reprezentînd pentru Imp. doar o poziţie de apărare a celorlalte posesiuni romane din Or. VI. I. Arabic, Golîui -~ v. Sinus Arabicus Arae Flariae (azi Rottweil, în R.F.G.), oraş şi important centru milit. înfiinţat sub din. Flavilor în terit. cunoscut sub numele de —> Agri Decumates, pe drumul de la -» Vindonissa la —> Augusta Vindelicorum. Ridicat la rang de municipium pe timpul lui Commodus. S-au descoperit clădiri publice, un castru de piatră cu aşezarea civilă, terme, ateliere meşl. şi antrepozite comerciale. Locali t. a fost părăsită de romani în sec. 3 e.n., odată cu terit. de la E de Rin. D.P. Ara Pacis Aug-ustae (lat.) („Altarul Păcii lui Augustus") monument (10,65 x 11,62 m.) consacrat în anul 13 î.e.n., la întoarcerea Iui Augustus din campaniile din Hisp. şi Gall. (fig. 45), avfnd

Fig. 45. Ara Pacis Augustae (Altarul păcii lui Augustus), reconstituire pe locul descoperirii, Roma.

73

ARĂTOS DIX SOBOI

Fig. 46. Ara Pacis^mica friză artizanală.

Ara Pacis, friza vegetală, fragmentul original.

este altarul lui Zeus din Pergam. A.P.A. are un altar central cu trepte, decorat la partea sup. cu o îriză îngustă narativă figurînd cortegiul preoţilor, victimariilor, animalelor de jertfă şi purtătorilor de ofrande (fig. 46). Altarul propriuzis este înconjurat de o incintă de marmură străpunsă do două uşi pe axa E —V şi decorată la int. cu o balustradă oarbă suprapusă de o friză cu palmete şi de panouri cu ghirlande de fructe şi patere, totul amintind forma originară. Ext. împrejmuirii este împărţit în două de o friză în dublu meandru. Jos, pe cele patru laturi, decoraţie florală (fig. 47), sus, pe laturile lungi, cortegiul familiei imp., de-o parte şi al oficialităţilor, de alta (fig. 48). în stingă sus, la intrare, panoul cu descoperirea gemenilor Romulus şi Remus ; simetric cel cu sacrificiul lui Aeneas în Lavinium ; pe partea opusă, în stînga, panoul cu Tellus (Pămînlul) şi simetric cel cu personificarea Romei, păstrat doar în mici fragmente, ca şi cel cu Romulus şi Remus. în ciuda importanţei ca monument, A.P.A. nu are unitate stilistică, nici arhit. (disproporţie între altar şi incintă), nici sculpt, (discrepanţa între decoraţia int. şi ext. a incintei, între cortegiile oficiale şi panourile de pe laturile mici, între registrul floral, plasat tn chip bizar dedesubt, şi cel antropomorf). Caracterul retoric al decoraţiei antropomorfe corespunde scopului pol. al monumentului şi opţiunii pentru neoclasicismul conservator al noului regim. Friza vegetală (original e doar un fragment) e lucrată în stilul artei pergamene şi aminteşte de decoraţia craterului (azi dispărut) din tezaurul de la —• Hildesheim. E. Simon, Ara Pacis Augustae, Tübingen, 1967.

M. G. Arar, (azi Saône), fi. in Gali. (Strabon IV, 1, 11) La confluenţa sa cu —> Rhodanus (Rhône)^^e găsea oraşul —» Lugdiinum. Perceperea vămii pentru transportul mărfurilor pe A. a constituit obiectul unei îndelungate dispute între —»haedui şi —>sequani. E.T. a rationibus (lat.) („cabinet de finanţe"), unul dintre birourile cancelariei imp. instituite de Claudius I., destinat adm. veniturilor casei imp. (-*fiscus). Conducătorul acestuia se numea magister a.r. V. şi finanţele. A. o. arator

^ 8 - 4£. Ara Pacis,

fragment al frizei procesiunea.

reprezentînd

la început o structură de lemn şi decoraţie perisabilă, păstrată in linii mari, pentru autenticitatea monumentului. Forma de marmură a fost «pisată la 30 ian. 9 î.e.n. Era situat la marginea Urnpului ] u i Marte, pe via Flaminia, cu intrarea dinspre Cimpul lui Marte. Imaginea monumentului e atestată de monede, de fundaţiile cercetate în 1903 şi de piesele care au permis reconstituirea, în 1938, cu axa V —E întoarsă Pe direcţia S — "V. Prnl-nHmil oi-Tiit

înrlcir,3».^.+

(arator agri publici) (lat.), loc. din prov.

rămaşi pe fostele lor propr. agr. Pentru folosirea acestor terenuri (incluse de fapt în ager publicus) plăteau o taxă. N.G. Arătos din Sobol (sec. 3 î.e.n.), astronom şi poet. Din opera sa literară s-au păstrat doar 1154 de versuri ale poemului Fenomenele cereşti care descria bolta cerească pe baza datelor marelui astronom Eudoxos din Cnidos (cea 408 — 355 î.e.n.). De partea ştiinţifică autorul a legat numeroase legende despre diferitele stele şi constelaţii, adăugind informaţii şi despre semnele cereşti. Datorită calităţilor sale literare şi

şcolile de gramatică s-a bucurat de un succes mens atît în antic, cît şi în evul mediu. Astfel fost tradus, parafrazat şi excerptat de către \ Cir, —• Manilius,-* Germanicus,—• Hyg., —> iphus,-»- Achilleus Tatios şi de autori devenind o operă foarte cunoscută şi citită'în lumea romană. ; : ; '^, ; .jaLM * - ' MB Arbogastes, comandant milit. de orig. francă. Aservit sub Graţian (cea 380) şi a fost şeful suprem al armatei (magister militum), în Oc. în timpul lui Valentinian II (cea. 388 —394$. I.B. arborii sacrii (lat. arbores sacrae) (în rel. romană), specii de arbori divinizaţi ca atare sau ca atribute ale unor zei. Cultul se regăseşte în rel. primitivă a majorităţii pop. fiind şi izvorul a numeroase credinţe despre apariţia zeilor şi a s. f9. Arca (casa de bani) descoperită în locuinţa primilor oameni. i meni Unii scriitori ante. afirmă că bancherului Caecilius lucundus de ia Pompei a ar fi slujit drept prime temple (Plin. B. Napoli, Muzeul Naţional. ' Hist. Nat., XII, î; Ov., fast., 111,296) sau că atribuirea unui arbore fiecărei div. ar fi precedat cultul propriu-zis. Astfel ar fi fost atribuit: ritate, în timpul său treburile Imp. au fost constejarul, lui Iupiter ; dafinul, prin excelenţă sal- duse de înalţii mag. de curte -> Rufinus şi -• vator şi purificator, lui Apollon ; mirtul, Venerei ; Eutropius şi, in cele din urmă, de soţia sa -Velia măslinul, Minervei. Ramura de măslin era sim- Eudoxia. I.B. bolul victoriei Minervei, dar şi al binecuvântării, clemenţei şi păcii. Plopul, lui Hercule ; smochinul, pomul sacru pentru Bachus, Ceres şi Iupiter etc. arca praefecturac (lat.) (în armata romană), Alteori venerarea arborelui avea cauze speciale: casieria care făcea plăţile soldaţilor din -> gărsub acel ficus ruminalis (din for) lupoaica ar fi zile preţ., fiind sub adm. pref. preţ. Ulterior va hrănit pe Romulus şi Remus. A.S. consacraţi înlocui -» aerarium militare, depinzînd, de la prin rit sau întîmplător (fulgeraţi) erau conside- sl'h'şit.ul sec. 4 de —> magister officiorum. A.A. raţi drept temple, imagini ale zeilor sau manifestări particulare ale voinţei divine. arcarius (lat.), funcţionar inf., adesea de eondiţif; S.S. servilă, subaltern al funcţionarilor fin. sau 'ai arca (lat.), ladă de lemn sau metal, păstrată in unor oameni de afaceri din timpul Imp. î» -* tablinium. In ea stăpînul casei îşi depozita armală se afla sub ordinele unor dispensatores si banii, lucrurile de preţ. arhiva etc'. Cea mai avea tot atribuţii fin. D.T. caracteristică şi bogată a. cunoscută s-a găsit în casa lui L. Caeeilhis lucundus, de la Pompei Archelaos, comandauL milil. de origine gr., gene(fig- 49). ' ral al lui Mithridates al VI-lea, regele Pontului. D.T. Arcadia 1. Reg. muntoasă în Pelopones, udată ae nul Alpheus şi afluenţii acestuia (fig. 22). Jn cea mai mare parte aridă, cele mai fertile zone erau cîmpiile estice (cu centre ca Orchomenos Mantinea, Tegea şi Megalopolis) şi valea numi Alpheus. Loc. săi -> arcadienii, păstori şi dgr. au jucat un rol minor în viata pol. a Gr ^aracterul pastoral al vieţii s-a păstrat pînă i n r l V • s t ă p î l l i r e i t romană fiind oglindit atît m mituri şi culte, cît şi în reprezentările artistice. Yl c r e a son c° t ă la sfîrşitul sec. 4— începutul BBL - o e.n., în centrul Eg. E.T. i m p - Arcadius) al Im r o(cea m Arcadius (Flavius 377-1 mai (395 iî?J?MPa « de răsărit («5-40S1

„.„ ?

r M)

F i uu ll

cc ee ll

m m a a ii

m m aa rr ee

a i

! ' ? 2 s o ţ i e i s a l e A e l i a F ! a v i a Flacilla. gulTus l ^„^»-Themistios. Proclamat Aulan Ed u.arie 383. Căsătorit cu Aelia H-, p , î! a r ? *~* a v u t Pe - Tlieodosius II, "a : Puichena, Arcadia şi Marina. Fără auto-

Fig. SO. Arcadius, marmură, Istanbul, Muzeul Arheologic.

fis Fig. "il

\iiul

iitai iilor", Roma.

în primăvara anului 88 î.e.n., a repurtat o victorie asupra lui Nicomedes,Aregele Bit., dar nu peste mult a fost grav rănit. In primul război mithridatic a fost trimis in fruntea unei armate numeroase în Gr., unde, după cucerirea unor ins. şi a Spartei, oraşe din Achaiaşi din Beoţia au trecut de partea iui. După lupta de la Cheroneea, împreună cu Aristion, tiranul Atenei, 1-a alungat pe comandantul roman Bruttius din Pireu. După sosirea lui Sulla a continuat să apere cu succes Pireul dar la Cheroneea a suferit o cumplită înfrîngere (86 i.e.n.). Noul ajutor primit de la regele Pontului, deşi consta din 80 000 soldaţi, nu i-a fost de ajuns pentru victorie şi la —*• Orchomenos a fost din nou învins (86 î.e.n.). în această împrejurare a început tratative cu Fig. 52. Arcul „argentariilor", panou reprezentînd pe Septimius Scvcrus şi îulia Domna.

Sulla şi a reuşit să încheie o pace favorabilă. Cu toate acestea, a fost învinuit de trădare şi s-a refugiat la romani. A.B. architectus (lat.) 1. Denumire dată diferitelor categ. de constructori. 2. Grad de subof. întîlnit în — gărzile preţ., în -*• leg. şi în formaţiunile de —> équités singulares. Avea sarcini adm. şi se ocupa de organizarea taberelor şi a terenurilor de care dispuneau unităţile milit. A.A. Areidava 1. (Vărădia, jud. Caras-Severin), aşezare romană în Dacia (siatio) pe locul unei vechi aşezări dacice şi castrul unităţii cohors I Vindelicorum milliaria civium romanorum. Situată pe drumul imp. Lederata-Tibiseum, A. este menţionată de: Ptol. III, 8, 31 (Argidava) ; Tab. Peut, şi Geogr. Rav. IV, 14 (Arcidaba/. Castrul şi aşezarea civilă se găsesc în punctul „Rovine". Săpăturile făcute în castru au dovedit că a avut o fază de pămînt urmată de alta cu ziduri de piatră (154x172 m) şi au scos Ia suprafaţă un bogat şi variat material arheol. 2. Aşezare geţo-dacică din lerit. Histriei, menţionată într-o inse. ridicată de vicus A. în 166 e.n., în onoarea împ. Marcus Aurelius. Fostă reşedinţă a unei căpetenii locale, a devenit un simplii vicus, înglobat mai tîrziu în unitatea terit. denumită regio Histriae. I.H.C. şi A.S. arcosolia v. monumentele funerare

arcula (lat.), casetă pentru culori folosită de pictori. Varro: „pictorii să aibă casete mari cu despărţituri unde să se găsească ceară de diferite culori", (rust., 3, 17, 4) v. si pictura. M.G|

arcul „argentariilor", monument imp. reprezen tînd prima comandă a clasei mijlocii (fig. 51) O mare parte a decoraţiei sculpt, e distrusă In întregime, ea ar fi fost opera a trei artişti Ce] mai semnificativ este panoul de pe parte; din int. a a.a., reprezentînd pe Septimius Severu: şi îulia Domna, sacrifieînd. Geta a fost martela de Caracalla/acesta la rîndul său suferind dam naţio memoriae. De aceea mîna stingă a împără tesei e refăcută; cea dreaptă, cu palma desfă cută, e înălţată în gestul orient, al rugii. Frontali tatea cuplului imp., rigiditatea sa (fig. 52) suge rează ideea monarhiei div. de origine iran Decoraţia vegetală a pilaştrilor şi capiteleloi compozite e luxuriantă dar raţională, fără desfiinţa fundalul, ca la bazilica lui Septimiu Severus de la Leptis Magna.

ÜLJJallatUttOy L'arco dsgÄ-arsentari, Roma, 1946.

M.G arcul de la Beneventum, monument imp. decreta de senat împ. Traian în 114 e.n. (fig. 53) ci ocazia inaugurării arterei rutiere —• via Traianc între -> via Appia (la Beneventum) şi -* Brundi sium, port şi bază navală a expediţiilor în Oi A fost terminat după moartea împ., aşa cun dovedeşte stilul hadrianic al celor patru panoul ale construcţiei. A. (14,33 x 6,20 m la bază s,

LA

BENEVENTUM

Fig. 53. Arcul ûe la BeneYentum (Benevento), Italia

14,85 m înalţ.), cu o singură deschidere (4,70 m) este aproape identic ca dimensiuni cu cel al lui Titus de la Roma. Arhitect, e un adevărat suport al decoraţiei sculpt, datorată, cu excepţiile amintite, aceluiaşi maestru al lui Traian, în ce priveşte proiectarea de ansamblu care a fost —> Apollodor din Damasc. Ea este distribuită pe cele două feţe ale a., pe intradosul deschiderii şi pe feţele int. ale pilaştrilor. O îngustă friză narativă, reprezentînd triumful celui de-al doilea război dacic (107 e.n.) înconjoară monumentul şi pe laturile înguste, neacoperite de scuipt. Pe faţada spre oraş sînt reprezentate pe atic, Triada Capitolină (stînga) şi acordarea triumfului în 107 e.n. (dreapta), pé suprafeţele verticale de pe exlradosul a., Danubius şi Dacia, pe pilastrul din stînga, întemeierea d'e colon. milit., Victorii tauroctone şi cetăţeni romani ; pe cel din dreapta inaugurarea lucrărilor ordonate de Traian ia Ostia în 109 e.n., Victorii tauroctone şi intrarea în Roma în 99 e.n. Pe iaţada opusă, în atic, panourile cu salutul zeilor (stînga) şi organizarea prov. Dacia (106/107 e.n.) (dreapta)1. Pe suprafeţele verticale de pe extradosul a. figurează două Victorii înaripate; pe pilastrul stîng, crearea a două noi leg. în 99 e.n., Victorii tauroctone, cu poziţie simetrică şi pe celălalt pilastru, activitatea în Germ. în 98 e.n. Pe pilastrul drept, alimenta (99/100 e.n.) şi activitatea pe Dunăre în 98/99 e.n. Pe latura mt. a pilastrului drept (dinspre oraş), un alt relief cu instituţia alimentar ia ; în faţa acestuia, un panou cu scenă de sacrificiu. în centrul bolţii iin mic panou îl reprezintă pe Traian încununat, ae o Victorie înaripată. Monumentul este unul am cele mai de seamă ale artei romane. 1QRB T 'TtP assel> Der Traiansbogen in Benevevt, Mainz, '»"o; W. Ganer, în JDAI, voi. 89, 1979, 308 şi urm. M.G.

arcul lui Constantinus I (din Roma)1, este din punct de vedere artistic o adevărată „colecţie"

de reliefuri şi statui strînse, în graba ridicării (312 — 315 e.n.) de la alte monumente dezafectate, astăzi cu totul dispărute (fig. 54). Aticul este împodobit pe fiecare faţă lungă cu cite patru panouri cu reliefuri din vremea lui Marcus Aurelius (capetele împ. au fost refăcute in sec. 16) reprezentînd scene simbolice (-* lustrat io, —> adlocutio,—* largitio,-* adventus,-* profectio). De asemenea, pe ambele feţe ale aticului, deasupra coloanelor sînt aşezate cîte patru statui de daci, provenind de la un monument traianîc. Tot unui astfel de monument îi aparţineau şi cele două panouri de pe laturile înguste ale aticului care, împreună cu alte două amplasate pe laturile deschiderii centrale formau friza sau o parte din friza acestuia, cunoscută azi sub numele de marea friză a lui Traian. Sub cornişă, deasupra deschiderilor laterale, pe ambele feţe sînt amplasate patru grupuri de cîte două (în total 8) reliefuri circulare hadrianice cu teme de vînătoare. Reliefurile originale ale a. sînt: a) două medalioane amplasate pe laturile înguste (E şi V), la nivelul celor hadrianice şi reprezentînd respectiv soarele şi luna ; b) o friză îngustă cu naraţiune continuă, de tip artizanal, care se desfăşoară şi pe laturile înguste ale arcului, friză aşezată imediat sub medalioane şi care reprezintă plecarea lui Constantinus I de la Mediolanum la Roma, lupta de la Pons Milyius, intrarea în Roma, adlocutio şi largitio; c) Victoriile Irofeoîore .şi reliefurile (diverse personificări, chipurile familiei imp.) de pe suprafeţele verticale de deasupra extradosurilor arcurilor; d) reliefurile de pe cele trei feţe ale fiecăruia din cele opt, dado-uri ale piedestalelor coloanelor care reprezintă Victorii şi barbari, prizonieri escortaţi do soldaţi romani. Cu excepţia frizei artizanale, rest»! sculpt, originale sînt expresia ultimului ecou al naturalismului elenic. cf. pi. XXVIII, 6; XXIX, 6. A. Giuliano, Arco di Constantino, Milano, 1955

M.G.

arcul lui Galerius (din Salonic), monument imp.. ridicat în 304 e.n. peste —• via Egnatia pentru a comemora victoria împotriva pers. Unea în acelaşi timp palatul imp. cu calea de acces către mausoleul lui Galerius (azi bis. sf. Gheorghe). Din monument nu au mai rămas decît doi • Fig. 54. Arcul lui Constanlinus I, Roma.

77

Fig. 56. Arcul lui Septlmius Severus, Leptis Magi reconstituire. tig 55

Anul lui Ortli nu-., Mi

piloni (fig. 55) situaţi perpendicular pe via tetrapil cu boltă hemisferică, deschiderea Egnatia şi alţi doi secundari care îi flanchează fiind de 5,80 m, iar grosimea pilaştrilor de 3 {prin deschiderile cărora treceau porticele laterale (fără piedestalele coloanelor corintice adosa ale porţiunii uri), a vestitei şosele). Deschiderea cîte două, pe fiecare faţă a tetrapilului). Nucii centrală este lată de 9,7 m şi înaltă de 12, iar a. este de calcar, placajul, coloanele şi seu cele laterale, respectiv de 4,85 şi 6,5 m ; bolţile sînt de marmură. Coloanele susţin arhitrave acestora din urmă (una singură păstrată) erau frize vegetale precum şi colţuri de frontoane; în leagăn. Cei patru piloni ai a. susţineau (pe genul acroterelor, ecou al unei tradiţii constr] pandantive) o cupolă ovală al cărei punct central tive locale străvechi. Colţurile a. sînt marc se afla la 15 m deasupra nivelului de călcare al de pilaştri angajaţi, sculptaţi cu motive v şoselei romane. Reliefurile sînt dispuse pe patru tale şi 'flancaţi spre int. de reliefuri repre registre marcate alternativ prin ghirlande de tînd duşmani şi de trofee supraînălţate. Aci frunze strinse în panglici şi desfăşurări spiralica gen de 'pilaştri bordează şi deschiderile a. de vrej cu flori in centru. Deasupra acestora, suprafeţele verticale de deasupra extradosu: la nivelul obîrşiei arcelor, e situată o cornişă se află' reliefuri simetrice cu Victorii stef; decorată cu pa'lmete. Scuipt. figurativă şi orna- fore. Pe părţile int. ale pilaştrilor erau ampla mentală este executată în marmură. Reliefurile mari panouri (2 x 1,20 m) cu basoreliefuri, (multe deteriorate), realizate încă în tradiţia naturalismului elenic marcat însă de puternicul Fig. H7. Arcul lui Severus de la Leptis, relief liniarism schematic al drapajelor, reprezintă scene tipice (—* adlocutio,-* adventus, bătălii, —> lustvaiio, procesiuni de animalej individualizate prin particularităţi etnografice şi geografice (bătălia în ţinutul kurzilor, prizonieri asir., flota pers. traversînd Tigrul, prinderea regelui Narses Harem). Pilonii nu au ancadramente arhitect, la colţuri (subliniind astfel continuitatea naraţiunii), ca urmare a influenţei coloanelor istoriate de la Roma (—• columna lui Traian; —> columna lui Marcus Aurelius). Este cel mai mare cnmnlex sculpt, al antic, tîrzii. Ch. J. Macaronas, The Arm of Galerius at Thessaloniki, balonie, 1970.; H. P. Laubscher, Der Reliefsthmiu.h aes Galerius bogens in Thessaloniki, Berlin, 1975.

M.G. arcul lui Septimitis Severus (din Leptis Magna), monument imp., unul dintre cele mai importante complexe arhit. sculpt, ale antic, romane, din Păcate distrus în întregime (fig. 56); Cu decenii »n urmă s-a început recuperarea şi sistematizarea pieselor sculpt, şi de arhit. Monumentul era un

LUI

SEPTIMIUS

78

SEVERUS

i pe fiecare din ele (în total 24 dintre care nentionăm asediul unei cetăţi, Septimius Severus rezéntînd pe împ. Caracalla, Fortunei oraşului f pDtis) astăzi pierdute în cea mai mare parte. Reliefurile (fig- 57) reprezentînd familia imp. castrate în marea lor majoritate) se aflau plante pe cele patru l'eţe ale —>• aticului: Adventus 'riumfal al lui Septimius Severus cu fiii, pe latura iinspre Tripoli ; triumful lui Caracalla, pe latura jmisa (relief fragmentar); proclamarea lui Geta ^a prineeps iuventutis, pe latura sudică iar scena "acrificiului în onoarea Miei Domna, pe latura nordică. Reliefurile aticului sînt caracterizate prin frontalitate şi hieratism, perspectivă convenţională (a cailor cvadrigei triumfale) şi pseudo-perspectivă (dispunerea în două rînduri, pe înalţ-)- Ridicat probabil în anii 203 — 204 e.n., in grabă, după cum indică unele părţi sculpt. abia eboşate, a. a fost completat ulterior. Pilaştrii cu decoraţie vegetală de la colţurile pilonilor şi ale celor patru deschideri sînt asemănători cu cei ai bazilicii severiene, toţi fiind opere ale şcolii de sculpt, de la Afrodisias. Restul decoraţiei sculpt., în special reliefurile aticului, sînt realizări ale artiştilor locali. E. Vergara Caffarelli, Leptis Magna, Verona, 1964. M.G. arcul lui Septimius Severus (din Roma). Ridicat în sec. 2 - 3 e.n., (înalţ. 23 m; laţ. 25 m; deschidere centrală 7,05 m, deschideri laterale 296 m) (fig. 58)'. Comemora 10 ani de domnie ai împ. (decenalia) şi victoriile din Or. Decoraţia sculpt, a fost terminată în 203 e.n. şi este împărţită în cinci zone distincte : a ) cîmpurile {-* dado) piedestalelor paralelipipedice ale coloanelor neangajate (în număr de 8, cîte 4 pe fiecare faţadă) reprezintă prizonieri părţi şi soldaţi romani; b) su praf oţele verticale de' deasupra extrad osului arcadei principale sînt decorate cu Victorii purtînd trofee, orientate spre cheia de boltă pe care se află sculptat Marte; sub Victorii sînt reprezentate personificări ale anotimpurilor; zonele similare ale deschiderilor laterale înfăţişează personificări ale ti.; părţile amintite ale faţadei dinspre Forul Fig. SS. Arcul lui Septimius Severus, Roma.

roman, foarte distrusă, au o decoraţie identică; c) pe ambele faţade, deasupra deschiderilor laterale, e situată'o friză îngustă narativă asemenea a. lui Titus de la Roma şi a a. lui Trăiau de la Beneventum. Stilul ei e -• artizanal italic. Tema este constituită de cortegiul triumfal defilînd în faţa personificării Romei imp. şi universale ; d) patru mari panouri amplasate deasupra frizei înguste (cîte două pe fiecare faţadă). Acestea sînt narative (au mai multe registre, care în fapt reprezintă transpunerea în interiorul aceluiaşi cadru a unei frize spiralice sau rectiliniare ) şi nu statice. în aceasta constă inovaţia monumentului. Stilistic, panourile se înrudesc cu friza îngustă şi cu reliefurile —> columnei lui Marcus Aurelius cave le preced cu un deceniu ; ele amintesc şi de structura decoraţiei unei tapiserii. Predominanta lor e picturală şi nu sculpt, şi de aceea —> Rodenwaldt, bazîndu-se pe un text din Herodianos (III, 9, 12), crede că ele reproduc pict. trimise de împ. la Roma după luarea Ctesifonului, ultima capitală partă cucerită după Seleucia şi Babilon, în prima campanie din 195—196 e.n.) ; e) grupul statuar în bronz aurit plasat deasupra —• aticului, compus dintr-un car tras de 6 cai, flancat de 2 călăreţi şi 2 pedestraşi, astăzi dispărut, dar atestat de monede. A. era cel mai impunător monument triumfal ridicat pînă atunci. Zonele a), c) şi d) sînt de tradiţie sculpturală artizanală it., iar b) şi e) de un —+ manierism elenistic. G. Rodenwaldt, CAII, XII, 1939, 546; R. Brilliant, The arch of Septimius Severus in the Roman Forum, Roma, 1H67.

M.G. arcul lui Titus (din Roma) Ridicat în sec. 1 e.n. (înalţ, 15,40 m; lăţ. 13,40 m) (fig. 59). Decoraţia sculpt, e limitată la o friză narativă îngustă, reprezentînd cortegiul triumfal, plasată sub cornişă şi păstrată doar pe faţada dinspre —> via Sacra, deasupra deschiderii, la suprafeţele verticale de deasupra extradosului a., avînd pe ambele faţade victorii orientate spre cheile de boltă, la intradosul a., lucrat în —» laquear cu panou centra înfăţişînd apoteoza Fig. 59. Arcul lui Titus, Roma.

Via. 62.

Fig. 61.

Arcul fle la Susa, I t a l i a

Arcul lui Titus, cortegiul triumfal.

lui Titus (de unde caracterul comemorativ — apoteotic al acestui monument triumfal) şi la două mari panouri sculpt, redind, pe partea int. a pilastrului din dreapta (venind pe via Sacra), carul triumfal (fig. 60) al lui Titus şi pe cea a pilastrului din stingă, cortegiul prăzii iudaice (fig. 61). Ultimele două sculpt, realizează -» iluzionismul spaţial prin amplasarea figurilor pe o linie convexă spre privitor şi tăierea concavă a fundalului, creindu-se astfel pe axa panourilor, mai multe planuri. Panoul din centrul bolţii, graţie racursiului, integrează pe privitor in spaţiul reliefului; e o anticipare a unei noi concepţii asupra -> spaţialităţii ajunse la împlinire pe —> columna lui Marcus Aurelius. M.G. armltritHtttal [lat.arcus tr mmphalis) (la romani), jnoriîiment. ridicai ""pentru comemorarea unui eveniment milit. sau civil. Se aseamănă cu, I £, o r £il p unui oraş, _A_fefr-e««6-ëHiit--pentre prima ,- ÏÏâiAla Ro-ma ma H H^^ 4 $ 6 î.e.n. î.e.n. la.-onoarea-lui laonoarealu Lucius 'üiü.ertinus. lingă Circus. Maximus. _S.-iJ.__aăacut Erin unirea a două «oloane învecinate ce purtau •Matui, legate prin gghirlande vegetale ge şşi arcade Me lemn (Plin. B.). Dupăjeiul.amplasării Dupăjeiul.amplasării picioapicioarel l jă tlipiir-i | l i Hfl^t.Ht iă relor lor, exjât.ă tfp| r.n o singură mfratv Hijre două picioare; cu două intrări intre trei picioare dispuse în lînie (cu intrările laterale mai înguste) ._Ri_jCJL_paixu-intrări -iotee 5l nuată de a. creştină timpurie. Leagănul a. a castra. Pămîntul cucerit a fost declarat propr, fost întreaga It., bogată în cariere, de piatră, a pop. roman şi pe el au fost fundate oraşelave, tufuri, calcaruri (travertinul), marmura colonii cu cetăţeni romani. Vechile centre it. aü etc., pietre uşor de cioplit şi rezistente la intem- fost sistematizate ca plan (—• oraşul)'. De la perii. Trăinicia construcţiilor a fost asigurată casa primitivă (tugurium) s-a ajuns la casa cu prin introducerea (pentru prima dată) a morta- mai multe încăperi (domus), contopită apoi cu rului de var, a cărămizii arse (în epoca lui Sulla) casa de tip greco-roman (casa pompeiană). şi, în special a pozzolanei (o cenuşă vulcanică, Templul de tip roman, rectangular sau rotundi care amestecată cu mortar de var se folosea în s-a răspîndit în întreaga It. (Gabii, Tivoli, Praeneste etc.), ca rezultat al contopirii placonstrucţii hidraulice. Pentru acoperişuri s-a generalizat folosirea ţiglei (tegula). Ar hit. ro- nului etr. it. cu cel gr. (cum era cel închinat mani au introdus tipuri noi de sisteme de zidă- zeilor Ceres, Liber şi Libera, frecventat de 'plerie (opus) şi au perfecţionat maşinile şi instru- bei, pe Aventin). în planul noilor oraşe fundate mentele de zidărie cunoscute de la gr. Au împru- sau reamenajate s-a introdus forum („piaţa") mutat tipurile de —* temple create de a. liniară după modelul celui din Roma, ca centru al gr. (arhitrava). Au introdus însă a. curbiliniară vieţii econ., pol. şi civice. Dezvoltarea latif-, (bolţi de aped., arcuri de triumf, —> Pantheo- a staţiunilor balneare şi de odihnă au creat un nul). -• Urbanismul roman a creat oraşele pe nou tip de construcţie, villa rustica („ferma") baza unui plan regulat folosit şi azi, proiectat şi pe cea luxoasă. Victoriile generalilor sau neîn jurul a două artere principale ce se încruci- voia comemorării unor evenimente de seamă şau în centrul lui, a introdus -» forul şi alte au dus la ridicarea de —> arcuri triumfale (arcuş elemente urb. -> Casa romană a evoluat pînă triumphalis), necunoscute gr. Poduri de seamă la palatul somptuos din epoca Imp. -» Amf. au fost construite mai întîi în Roma, peste este o creaţie a —* arhit. romani, de ase- Tibru şi în prov. La Roma toate aceste construcmenea şi tehnica construcţiei —• drumurilor. —• ţii au fost realizate din prăzile de război şi din Porturile, —> podurile romane, -» băile şi —» tributul impus pop. cucerite. Urb. cu plan reguaped, din epoca Imp. au depăşit tehnica folosită lat apăruse de la prima aşezare etr. de la Marzabotto (cea 500 î.e.n.). Ea s-a dezvoltat mult ptnă atunci. A. milit. a adus elemente noi prin construcţia de —» castre (castra) şi —> limes-uri. în S It. (Pompei), sub influenţa principiilor mai Pătrunderea elementelor a. etr. la Roma a vechi ale lui Hippodamos din Milet. Către finele avut loc în timpul domniei ultimilor trei regi, Rep. (sec. 1 î.e.n.), în urma influenţelor etr.. de origine etr., cînd oraşul a fost supus domina- gr. şi orient, s-a ajuns la o a. eclectică. Dar ţiei lor (sec. 6 î.e.n.). Este vădită în domeniul caracterul ei roman s-a manifestat în tehnică. irigaţiilor, dar mai ales în construcţia de temple Decoraţia arhit. de tip elen. a pătruns treptat, cu trei încăperi (—> cellae) în care se adorau triumfînd în epoca lui Augustus. în sec. 2 î.e.n., triade de zei. Aceste locuri de cult se construiau a apărut ->• basilica, ca edificiu public, tip de construcţie împrumutat de la gr. în jurul după tehnica etr., din chirpic şi lemn, iar în ext. erau împodobite cu plăci d'e teracotă (ex. forului din Roma, complet asanat, se ridică templul Dianei de pe colina Aventin, finisat mai primele temple, bazilici şi prăvălii (tabernae). O operă edilitară de amploare Ia Roma şi în tîrziu de meşt. gr. şi mult frecventat de plebei). It. au desfăşurat-o Sulla (tabulariurn, Praeneste. Cel mai caracteristic a fost însă —» templul Triadei capitoline, de pe colina Capitoliului. Terrar.inal. Dictatorul int.nnt.inna Ostia la gurile Tibrului. A. Imperiului cunoaşte cîteva etape importante coincizînd cu tot atît de importante perioade din istoria Romei ca: epoca lui Augustus, domnia lulio-Claudiilor, a Flavilor, a lui Traian, a lui Hadrian, a Antoninilor, a Severilor, a tetrarhiei şi a epocii constantiniene a sflrşitului statului roman şi începuturile a. creşt. în timpul lui Augustus, a. a fost pusă în serviciul consolidării noii linii pol. în chip exagerat, ist. Suet. afirmă că Augustus ar fi găsit o Romă de cărămidă şi că ar fi lăsat una de marmură. Planul său edilitar a fost sprijinit de colaboratori apropiaţi, ca -> Agrippa şi —> Maecenas. Buna stare din Imp. s-a reflectat în monumente grandioase

(—* Pantheonul, —> Augusteum, —> templul din Nimes, —> forul lui Augustus, Altarul Păcii (—* Ara Pacis), —> templul lui Caesar, —> tem-

plul lui Mars Ultor, toate caracteristice pentru ideologia acestei perioade care urmărea reînvierea trecutului. A. romană s-a răspîndit în tot Imp., stilul corintic căpătînd întîietate. Teoreticianul acestei a. a fost -> Vitr. care privea mai mult spre a. elen., decît spre a. romană tradiţională. El a creat trei categ. de lucrări publice milit., rel. şi de necesitate. Cu toate acestea, Augustus a dat preferinţă stilului conservator şi nu s-a mai gîndit la '„Roma nouă", după cum fusese plănuită de Caesar. S-au deschis marile cariere de piatră, de peperin şi travertin, situate în vecinătatea capitalei. Clădirilor li s-a dat svelteţă, eleganţă, rafinament Şi, euritmie. Faimosul 'testament (Res Gestae ?}. Augusti) conţine şi un tabel al activităţii edilitare depusă de Augustus. Se vorbeşte aici de restaurarea a 80 de temple „acoperite de pînza păianjenilor". Au apărut teatrele, mai întîi

la Roma (— Aqua Anius Novus şi Aqua Claudia), Porta Maggiore, bazilica subterană de la Porta Maggiore etc. Nero a rămas faimos în a. Romei prin bizarul palat —> Domus Aurea avînd ca arhit. pe Celer şi Severus. O răscruce importantă în ist. edilitară a capitalei 1-a constituit incendiul neronian (64 e.n.), cînd multe edificia publica şi cartiere întregi au fost distruse. Rezidirea unei Urbs nova s-a făcut în parte în timpul din. Flavilor (69 — 96 e.n.). Vespasian a restaurat templele distruse, a construit Forul Păcii, a deschis lucrările —* Colosseului, iar fiul său Domiţian a zidit pe Palatin (după planurile arhit. Rabirius) un palat (-4 Domus Flaviana), fastuos ca pe vremea lui Midas. Este meritul acestei vremi de a fi realizat în a. cele mai variate, elegante şi trainice bolţi şi galerii. în scurta domnie a lui Titus a fost ridicat templul lui Vespasianus ; arcul lui Titus a fost realizat în timpul lui Domiţian cu o remarcabilă simplicitate liniară. Tot acum a fost construit un nou for, Forum Nervae care lega forul lui Augustus de Altarul Păcii. în Piazza Navona de azi exista un mic şi elegant stadion al lui Domiţian. A. epocii lui Traian (98 — 117 e.n.) a fost dominată de personalitatea lui —> Apollodor din Damasc. Ea este remarcabilă ca trăinicie, grandioasă ca aspect, severă ca linie şi fără lux exagerat în decor. S-au contopit elemente elen. tradiţionaliste it., prov. şi chiar orient. în Roma şi în afara ei, pe lista principalelor lucrări ale lui Apollodor se înscriu —> termele lui Traian, —* forul lui Traian (cu arcul, Basilica Ulpia, biblioteca şi columna), —» porturile (Ostia, Ancona, Centumcellae), arcurile de triumf (Benevenutum), poduri (Alcantara, Drobeta), aped. (Milet, Sinope, Roma), noi oraşe (Sarmizegetusa, Noviomagus, Nicopolis ad Istrum, Tropaeum Traiani etc.) trofee (Adamclisi) etc. O mare dezvoltare a dat Traian construcţiilor milit. (—»limes, —» castra, —» drumuri strategice etc.). în construcţiile epocii lui Hadrian, el însuşi priceput arhit., s-a căutat o inspiraţie accentuată în forme elen. Prov. au beneficiat şi ele ele numeroase construcţii. De multe ori, fantasticul, capriciosul, îndrăzneala şi tendinţa de noutate în a. l-au pus în conflict cu Apollodor din Damasc (fig. 40) în cele din urmă dizgra-

direcţie inovatoare prezintă —• templul Romei, —> templul Venerei, —• Pantheonul, -» ? illa Hadriana de la Tivoli (un adevărat oraş! )-» mausoleul lui Hadrian etc. In timpul îndelungatelor sale călătorii prin Imp., Hadrian a cunoscut numeroase construcţii orient., gr. şi eg. ale căror elemente a căutat să le aducă şi în'Oc. A. din sec. 2 e.n. dezvoltă formele din epoca Flavilor şi a lui Hadrian, fără a se remarca în noi creaţii. Ca monumente de a. mai importante din epoca Antoninilor (117 — 222 e.n.) sînt de remarcat —> templul lui Antoninus Pius, templul Faustinei din Forul roman, -• columna lui Marcus Aurelius, -> teatrul din Aspendos, -+ templele de la Baalbek, casele de comerţ din Ostia etc. Elementul principal în construcţie devine acum cărămida, prin care se realizează o a. practică, austeră şi funcţională. Construcţiile sépulcrale au ca model mausoleul lui Hadrian. A. epocii Severilor (193-235 e.n.) continuă ca forme şi tehnică pe cea precedenta oglindind însă în'acelaş timp consecinţele sărăcirii prov, şi urmările războaielor. Numai Sir. şi Afr., favorizate de această din. s-au bucurat de unele construcţii mai importante (Baalbek, Lambaesis, Leptis Magna etc.). în oraşul său natal (Leptis Magna), Septimius Severus a introdus noi soluţii urb. iar zidirile din Roma l-au determinat pe acesta să se intituleze Restitutor Urbis {Septizonium, arcul de triumf, arcul argentariilor etc.). Succesorul său s-a înscris în ist. edilitară a Romei prin grandioasele —> terme ale lui Caracalla. Epoca de la Severi la Diocletian caracterizată de un mare declin econ. a marcat şi a.: anarhia milit., invaziile pop. migratoare, molimele, sărăcirea şi nesiguranţa în prov., secătuirea trezoreriei statului. Puţinele construcţii ale acestei epoci de criză aparţin cîtorva împ. şi unor particulari bogaţi. Erau preferate formele cilindrice {templul divinului Romulus, „templul" Minervei Medica (denumit astfel în evul mediu), mausoleul sf. Constanţa, mausoleul lui Diocletian etc.). Au prevalat în această vreme construcţiile de apărare (zidul lui Aurelian), pentru realizarea cărora se foloseau materiale din dărîmăturile vechilor construcţii civile. A. epocii tetrarhiei a folosit tehnica de construcţie din epoca Severilor, dar aspectul şi natura ei poartă pecetea militarismului, absolutismului şi a luptei cu pop. din afară ale acestpr domini et dei. Au dispărut elementele decoraùve din ext. clădirii, înlocuite cu mase robuste de zidărie plată, puternic legate cu mortar. -• Termele lui Diocletian din Roma şi —> palatul de la Spalato caracterizează un împ. războinic şi autocrat ca Diocletian. Deşi nu mai avea nici un rol pol., împ. a refăcut vechea clădire a senatului din Roma (Curia), precum şi alte clădiri din Forul roman. în epoca tetrarhiei şi cea constantiniană, cînd capitalele şi reşedintele imp. s-au înmulţit, a. s-a dezvoltat 'la Nicomedia, Salonic, Milano, Treveri, Sirmii m, Constantinopol, iar în Sicii., Piazza Armerina etc. Succesorii lui Diocletian au fost şi ei mari constructori. La Roma, Maxentius ridică bazilica care-i poartă numele şi care prin bolţile şi masivitatea ei va inspira pe arhit. Renaşterii.

Constantinus I a fost constructorul ultime terme de pe Quirinal, dar atenţia lui s-a îndri tat mai mult spre noua capitală —> Byzantii Tot acum, odată cu triumful creşt. şi-a fă< loc şi bazilica creşt. (-+ basilica Lateranul fiind prima mare construcţie de acest ge în perioada tetrarhiei şi cea constantinia s-au ridicat şi ultimele arcuri de triumf (Sbeit Nicaea, Salonic, Forum boarium, arcul Constantinus I). Cu poarta comemorativă a Theodosius II, din Constantinopol, se înch lista marilor monumente romane. A. provincială romană a contribuit imens procesul romanizării şi la formarea civilizai pop. eur. de azi. Colonistul şi soldatul roman implantat-o din N Brit. pînă la CI. Persic, contact cu diferite neamuri cucerite, ea căpăta unele aspecte specifice locale, di prov. Cărămida şi mortarul roman s-au ge ralizat. Avîntul a. prov. se datorează şi m împ. originari din acele locuri. în Hisp., romană s-a dezvoltat odată cu cucerirea P Ib. (209 î.e.n.), graţie bogăţiilor locale şi e; dului coloniştilor it. Crearea marilor artery solicitat o serie de poduri ale căror resturi! văd şi azi (Lerida, Salamanca, Merida, Aici tara). în lista aped., de asemenea numéro; se înscrie ca monumental —> aped, din Sego (fig. 39). Autorii ante. menţionează şi des peririle arheol. atestă în Pen. Ib., 513 func oficiale de oraşe asemănătoare ca plan cu r din N Afr., născute din canabae sau din veci sate autohtone. Arcuri de triumf s-au ridij mai ales în epoca lui Traian. Dacă templele E puţine la număr, în schimb mausoleele apai tot pasul, adesea zidite în formă de temple tradiţie gr. Au fost zidite şi multe teatre cunoscute) şi de mari dimensiuni, deoarece spectacole participa şi pop. din vecinăta oraşelor. Teatrul din Merida apare ca cel i somptuos şi bine organizat. Cele mai nu vestigii de amfiteatre se cunosc în Baet. (ar teatrele din Merida şi Italica). Mai rare au f circul (Merida), casa de tip mediterane palatium (Clunia) şi villa rustica. Gall, a : cea mai romanizată prov. a Imp. Reg. sudic fost cucerită încă din sec. 3 î.e.n. (Gali. Nar După campaniile lui Caesar, Gallia comata se extinde pînă la Rin. Cele 60 de oppida cel s-au romanizat treptat, începînd cu Caesai Augustus. Marile castre de leg. (Novaesh Vetera, Vindonisaj s-au transformat şi ele focare ale romanităţii. Pacea din sec. 1 e.r fost favorabilă activităţii edilitare din Gi unde oraşele şi-au zidit porţi largi, monun tale, cu mai multe intrări cum este faimo porta Nigra din Trevir. Cele! descoperite Nîmes, Autun, Reims (fig. 69), Besançon s adevărate arcuri de triumf decorate cu bo£ sculpt. Despre arcurile de la Saint-Rémy Orange nu se ştie precis dacă sînt arcuri triumf sau simple porta triumphalis zidite apa încărcate cu exces de plăci sculpt. Dintre tr< merită o menţiune specială cel din La Tur Oraşele gali. nu au fost prea mari, dar consta în ceea ce priveşte planul lor. S-au dezvo din colon. lat. locuite de veteranii fixaţi a<

i nţa.

Augustus şi succesorii săi (Nemausus, Are. \rausio,'Lugdunum, Augustodunum). Fooraşelor era trasat după un plan unitar care inteşte aspectul pretoriului roman (Lutetia isiorum, Augusta Raurica, Lugdunum etc.), care nu lipseşte templul capitolin sau al protectoare {Templul lui Augustus, templul iei din Vienne, fig. 70). Alte vestigii de temcare urmează planul clasic s-au păstrat la igneux, Autun, Nîmes (templul Dianei, 71) şi 'un adevărat sanctuar, tot la Nîmes. dlicile şi termele, toate construcţii imp. au trat planul it. Interesul viu pentru specta;, în Gali. reiese din numărul mare al teatreşi amfiteatrelor, construite după modelul (Orange, Lyon, Augusta Raurica). Dintre iteatre sînt folosite şi azi cele din Arles şi ies. Acestea sînt de două tipuri: primul, it într-o vale situată între două dealuri ; al ea construit în întregime din zidărie. Dar cea monumentală construcţie din Gali. rămîne iresionantul —> Pont du Gard, pod şi aped, icelaşi timp. Foarte frecvente şi variate ca î au fost în Gali. fermele (villae rusticae) ate mai cu seamă pe lîngă cursul apelor şi vecinătatea centrelor urb. Ele reflectă dez;area propr. mari şi mijlocii. Brit. protejată N' de către limesul lui Hadrian, a asigurat voltarea unei însemnate civilizaţii romane le vechile centre tribale celtice sau în sinul m. de veterani. A. are un caracter mai mult it., chiar şi în mari oraşe la Londinium. stul pentru spectacole so manifestă doar i teatrul^ de la Verulanium, singurul cunosîn toată Brit. ceea ce duce la concluzia că lizaţia urb. romano-britanică a fost mult iasă în urmă faţă de cea mediteraneeană. in prov. renane şi balcano-danubiene s-a t mai mult pe lucrări de natură milit. (limes, ra viae) şi pe fundări de oraşe. Templele, i.rile, bazilicile, teatrele etc. 'nu prezintă "c monumental sau deosebit ca plan, faţă alte prov., cu excepţia monumentului ->• 'Paeum Traiani. Urb. pe coastele M. Ngr. ca ie .vi. Adr. a cunoscut o fază mai veche, cea ^u toate acestea, a. romană s-a manifestat «rnic la Salonae unde apare o urbs nova •nr-un templu, un teatru etc. Dar cea mai a construcţie, în vecinătate, la Spalato lit, "^ r&mme-^ palatul lui Diocletian. Este "«i caracteristică construcţie a 'a. romane

Fig. 70. Templul Iui Augustus Franţa.

al Liviei, Vienne,

tîrzii. în Pann., legate de taberele milit. s-au dezvoltat oraşe ca: Aquincum, Carnuntum, Ulcisa Castra, Brigetio în terit. cărora s-au descoperit recent numeroase villae rusticae. Pe terit. Moes., urb. a luat mare avînt prin interesul arătat de Traian acestei reg. (Tropaeum Traiani, Nicopolis ad Istrum, Plotinopolis,Oescus etc.).. în Gr. romanii au găsit o a. grandioasă din punct de vedere constructiv şi artistic. Şi totuşi a. s-a remarcat în urb., în construcţiile milit. acolo unde au apărut colon, romane. Pe solul elen, Roma a ridicat şi ea „edificii arhitravate", după modelul gr., dar a reuşit să impună şi a. curbilinie (cu arcuri şi bolţi). De asemeiţea, în anumite zone, ca Peloponesul, s-a preferat cărămida romană în locul blocului cioplit de tip gr. Sistemul curbilinie s-a aplicat cu succes în zidăriile de teatre, circuri, amfiteatre şi odeoane (Gortyn, Nicopolis, Atena), sau în construcţii hidrotehnice (Voios, Chios, Samos etc.). Adesea vechile teatre gr. au fost transformate după planimetria celor romane (Atena). Se mai constată la termele gr. publice, apariţia de băi individuale. La Atena s-a desfăşurat o vastă activitate edilitară sub Augustus (templul Romei, templul lui Augustus), dar mai ales sub Hadrian (—• Olympeionul, poarta lui Hadrian, fig. 72; biblioteca lui Hadrian etc.). Toate aceste monumente combinau a. arhitravată cu cea curbilinie. în afară de imp., mari constructori în Gr. au fost şi mecena ţii filoFig. 71. „Casa pătrată" de la Nimes, Franţa.

Fig. 72.

Poarta lui Hadrian, Atena.

eleni, ca Herodes Atticus. în Gr., a. romană s-a impus şi la Eleusis, Corint, Olympia, Delos, Epir etc. în Cr. a lăsat urme numai la Gortyn (amfiteatrul, pretoriul, bazilica etc.), oraşulcapitală a prov. Maced., apendicele cultural al Gr. a cunoscut unele colonizări romane (Philippi, Salonic, Stobi etc.), prin care a putut pătrunde şi a. romană (teatre, foruri, terme etc.). Afr. de N romană, de la gurile Nilului pînă în Mauret. a primit şi ea numeroşi colonişti romani, atraşi de bogăţiile agr. Urb. reg. este marcată şi azi de multe urme de edificii, robuste, luxoase şi sobre în decoraţii. Cele mai numeroase arcuri de triumf, cisterne, teatre etc. s-au păstrat aici. Leptis Magna rămîne oraşul cel mai tipic şi bogat în aceste monumente. Oraşele nu au ajuns la dimensiuni mari, cu excepţia Cart. romane care a avut o sută de mii loc. S-au fort. cele deschise, cu rangul de colonia şi dotate cu garnizoane de leg. (Lambaesis, Gemellae, Tipasa, Cherchel). Porţile monumentale şi arcurile de triumf zidite izolat, dar ridicate la funcţii urb. sau onorifice apar foarte des. Cel mai frecvent este arcul Quadrifrons (Leptis Magna, Tripoli, Djemila etc.). Dintre arcurile cu patru feţe (tetrapil), frumos decorate cu sculpt, pot fi citate —* arcul lui Marcus Aurelius din Tripoli (pi. I, 4) şi-marcul lui Septimius Severus din Leptis Magna. Pentru a. lor elegantă, cu coloane şi fără sculpt, importante erau cele de Djemila şi Tebessa (construite de Caracalla), Timgad şi Maktar (ridicate de Traian). A. curbilinie romană a găsit îndrăzneţe aplicaţii Ia Djemila şi Volubilis. în domeniul urb. oraşul Thamugadi (denumit şi „Pompeiul african") a fost cel mai tipic, fiind fundat cu veterani (ca şi Lambaesis). Ele sînt dotate cu cele două artere cardo maximus şi decumanus maximus, alături de care existau insulae, fora etc. O însemnată dezvoltare s-a dat forum-ului ca centru comercial, rel. şi pol. Unele oraşe posedau cîte două fora (Djemila, Leptis Magna). Planul lor prezenta trei tipuri: cu templu capi-

tolin şi bazilica ; fără acestea ; cu o colonad, porticată de jur împrejur. în Cyiene a rama dominantă a. gr., iar la Cart. romană s-au păs trat foarte puţine resturi de construcţii. Dintr pieţele de mărfuri cea mai caracteristică est cea de la Leptis Magna, formată dintr-o curt patrulateră, cu tabernae pe margini şi o colo nadă, iar în centru cu două clădiri octogonal (holoi). Biblioteca din Timgad este identic ca plan cu cea din Ephes şi se compune di; obişnuita sală de lectură şi o nişă pentru sta tuia Minervei. Se cunosc thermae hibernales ş thermae aestivales. Planul celor de Ia Cherchei Timgad, Djemila etc. este variat dar cuprind elementele clasice cerute de o baie romană a apă caldă. Cu totul aparte ca zidire sînt aş zisele „băile vînătoarei" de lîngă Leptis Magna cu a. curioasă. Sînt formate dintr-o serie d pavilioane poligonale şi săli cu două abside Cea mai mare cisternă din tot Imp. a fos construită lîngă Cart., pe colina Borg Gedic în parte folosită şi azi. Acelaşi oraş primea ap potabilă pe un aped. în parte aerian, în part subteran, lung de 132 km, cel mai înalt apec fiind cel găsit la Cherchel (35 m). Casele obiş nuite aveau o curte int. în care familia îşi pe trecea cea mai mare parte a zilei. Cartier aristocratice, cu case dotate cu un deosebi confort s-au construit la Volubilis şi Sabraths Villae rusticae erau numeroase, cu portice s curţi int. Ele sînt adesea reprezentate şi pe mo; locale însoţite de variate scene rustice şi anim? liere. Mausoleele prezintă diferite tipuri arhi frecvente fiind cele rotunde cu cupolă. Dezvo! tarea econ. şi culturală a Afr. romane se reflect şi în numărul mare de teatre (Madaura, Tipas; timgad, Sabratha, Leptis Magna, Cyrene, Dj< mila ete.). Dintre ele, cel mai bine conservé este teatrul din Sabratha a cărui faţadă c trei niveluri aminteşte Septizonium din Rom; De obicei ele erau săpate pe panta unei colin şi aveau trepte de piatră. Acolo unde nu exist un teatru acesta era înlocuit cu un amfiteatn Cel din Tebessa putea primi 7 000 de specü tori. Numai Tunisul posedă 25 amfiteatre, ci mai bine conservat fiind cel de la Thysdrui Circurile erau rare şi modeste ca dimensiun în Eg., a. romană constituia un epilog al art< faraonice şi ptolemaice. Templele construite d romani erau în stil eg. sau gr. elen. Prov. n mane din As. M. erau de sec. dominate de el« nism, în momentul cînd Roma şi-a făcut ai< primele anexiuni (133 î.e.n.). De aceea, în Oi apropiat romanitatea a fost impregnată de elf nism producîndu-se simbioza greco-roman£ Planul oraşelor s-a aplicat după principiile hippc darnice, cunoscute mai înainte la Pergam ; Priene. Sub romani s-au dezvoltat în suprafaţ unele oraşe ; dar în complexul lor au apăru foruri şi alte construcţii de tip roman. Mîndri străzilor oraşelor as. erau porticurile largi c porţi triumfale la capete (Palmyra, Apamee Hierapolis). Au fost ridicate şi arcuri de trium cu patru picioare (Gerasa, Laodicea). In pieţ existau coloane izolate ce poartă în vîrf o sta tuie. Casa romană cu mai multe etaje şi faţad „arhitecturală" este cunoscută de asemenea 1

88

ITECTURA

Fig. 73. Poarta lui Hadrian de la Adalia, Turcia.

itiochia şi Apamea. După moda romană, spatele acestei - colonade au apărut diverse yennae. Constructorii romani au adus sistemul netriei, al compoziţiei axiale şi raportul din3 volum şi masă. Forul s-a impus alături de ora tradiţională, ca centru politico-religios. sile agora împrumutau adesea elemente arhit. mane (formă, clădiri, funcţii,). Gerasa oferă ;i cele mai importante amprente ale urb. man (arcuri de triumf, nimfee, temple, forul c). La temple domina ordinul corintic (apare ionicul, dar foarte rar doricul). Templele din almyra şi templele din Baalbek, în afară de irtea inţ., posedă în planimetria lor şi elemente lesop. Sinagogile erau de asemenea zidite după nncipiile a. greco-romane (Dura Buropos). n ţinutul oraşului Petra impresionează acele * scaenae frontes, faţade funerare rupestre, ompuse de variate elemente de a. Mausoleele r au grandioase, de formă circulară sau cu spectul unor turnuri cu patru colţuri (Sardes, almyra). Tipic roman este mausoleul de la ^.daha,o m ca formă similar cu al Ceciliei Metella - | ^ a . Motivele curbiline ale a. romane s-au aspîndit, în As. M., ca elemente deeorativecenografice şi chiar în planurile unor temple Baalbek). Arcul a pătruns aici odată cu construc-ule tipice romane (aped., poduri, bazilici, ^eatre, amfiteatre, mausolée, arcul de triumf -te.),. Bolta larg deschisă şi susţinută de pilaştri

roman cu arcade suprapuse, de la Ephes şi Aspendos. Termele de tip şi confort roman existau la Aphrodisia, Milet, Antiochia etc., la care cărămida romană era folosită din plin. Porta Hadriana de la Adalia (fig. 73) este cea mai reprezentativă din întregul Or. roman. Demne de a fi menţionate pentru monumentalitatea lor sînt termele de la Palmyra, Gerasa şi Nicaea, care îndeplinesc şi funcţia ca arcuri de triumf. în Or., se obişnuia ca la încrucişări de străzi să se plaseze arcuri de triumf cu patru picioare (Apamea, Palmyra, Laodicea, în Sir.). Romanii au găsit construite numeroase teatre pe care le-au adaptat, în parte, în ceea ce priveşte funcţionarea scenei şi a anexelor ei. Dacă în faţa spectatorilor nu se deschidea un frumos peisagiu din natură, atunci ridicau pe scenă un mare zid decorat cu elemente arhit. variate şi cu sculpt. Ei au modificat adesea orchestra, dîndu-i o formă semicirculară de unde dispărea corul, dar se introduceau scaune pentru spectatorii iluştri. Scena s-a lărgit şi a fost dotată cu mai multe porţi (Ephes, Thermessos, Aspendos). Bine conservate sînt teatrele din Aspendos şi Bosra. Dintre —> odeoane pot fi socotite ca sigur romane, acelea din Ephes, Aphrodisia şi Laodicea. Amfiteatrul atît de răspîndit în Oc. n-a fost construit în Or., unde nu erau gustate spectacolele sîngeroase. S-a preferat însă stadionul, de mari dimensiuni şi plasat în afara oraşului (Aphrodisia, Aspendos, Gwasa, Pergam).

Fig. M. Nimfeul din Milet, Turcia.

Casa, palatul şi villa rustica, în rare cazuri au elemente de a. romane. Un element demn de subliniat în a. din Or. sînt decoraţiile parietale (—> scaenae frons) şi eleganţa unor faţade arhit., aduse de romani din Oc, caro au înlocuit panourile pictate de la teatrul gr. Asemenea ziduri împodobite servesc adesea şi ca fundal la nimfeum-ul din Milet (fig. 74). Or. şi-a impus sub romani vechea a. elen. de la care a primit tehnica constructivă şi tipuri de edificii de caracter adm. milit. şi econ. V. şi ordinele arhitectoniee.

Q. Lugli, I momunenti antichi di Roma, vol. I — II, Roma, 1931 — 1934; Antonio Prova, L'arte di Roma e del mondo romano, Torino, 1961; Istoria generală a arhitecturii (sub red. B. P. Mihailov), vol. I, part. I (trad, din 1. rusă), Bucureşti, 1961; D. Tudor, Arheologia romand, Bucureşti, 1976; Vitruvius, Despre arhitectură (trad.), Bucureşti, 1964.

D.T. arhitecţii, veniţi la început din Etr., apoi din oraşele gr., se mai numeau şi magistri. Termenul architectus a apărut din sec. 2 î.e.n. Din izvoarele lit. şi semnăturile de pe monumente se cunosc ca a. 25 cetăţeni romani, 23 liberţi şi 10 sclavi (de aceea Cic. vorbea de marea varietate de a. ce existau în Roma). La transformarea templelor italo-etrusce în modele gr. a contribuit şi Nermogenes din Salamina (Gip.) care a construit în marmură la Roma templul lui Iupiter Stator (pentru Q. Caecilius Metellus MacedonicusJ şi al lui Marte, ridicat de cos. lulius Brutus Callcaius (138 î.e.n.). A. romani s-au remarcat şi în afara It. în 174 î.e.n., C. Antiochus Epiphanes a chemat la Atena pe a. Decimus Cossutius ca să ridice odeonul, reconstruit după incendiul lui Sulla de alţi doi a. romani, fraţii Caius şi Marcus Stallius. A. Caius Muciuş 'a realizat în 100 î.e.n. planul templului zeiţelor Honos şi Virtus. Sub Nero sînt cunoscuţi Severus şi Celer (autorii planului pentru Domus Aurea) ; Rabirius pe vremea lui Domiţian (realizează Domus Flaviana) ; Apollodor din Damasc, din vremea lui Traian etc. Din păcate nu sînt cunoscute numele marilor «• din epoca tetrarhiei. I- Durm, Die Baukunst der Etrusker und Römer, Stuttgart, 1905, passim.

D.T.

arhitrava (în arhit. romană), grinda ce se aşeza orizontal pe capetele coloanelor. D.T. arhivele v. tabularium Ariadne (? — 515 e.n.), împ., fiica împ. Leon I. A fost căsătorită (466 e.n.) cu isaurianul Tarasikodissa (care ulterior a luat numele gr. Zenon), cu care a avut un fiu, pe —> Leon II. După moartea lui Leon I (474 e.n.);, nepotul său Leon II a devenit împ., iar Zenon coîmpărat al fiului său minor. Murind şi Leon II, în toamna aceluiaşi an (474 e.n.), Zenon a continuat să domnească pînă la moarte împreună cu A. (491 e.n.). După această dată, A. s-a recăsătorit cu viitorul împ. —• Anastasius I. I.E. Aricia (azi Ariccia, în Italia), importantă cetate a lat., aflată la poalele Muntelui Albanus, pe —> via Appia. A desfăşurat o vie activitate poL şi milit. organizînd rezistenţa oraşelor lat. împo) triva Romei conduse de Tarquinius Superbus S-a aliat cetăţii Cumae în lupta împotriva etr (505 î.e.n.). A servit ca centru al Ligii latir (caput aquae Ferentinae) şi a purtat numi roase lupte cu Ardea pentru stăpînire de ter în urma —• războiului cu lat. (338 î.e.n.). a fost supusă de romani, bucurîndu-se de st tutui de —• civitas sine suffragio. A cunosc

o dezvoltare continuă ajungînd în timpul Im la rangul de municipium. La A. s-a nasc Atia, mama lui Augustus. Tot aici se celeb cultul zeiţei Diana Nemorensis. E.T. şi A. aries (lat.), maşină de luptă (berbec), utilize în asedii pentru dărîmarea zidurilor de Io sau pentru a forma o breşă în zid. Arma compune dintr-o bîrnă de frasin avînd la u din extremităţi un talon masiv de fier, fău uneori în cap de berbec. Era pus în mişcs prin trei procedee: purtat pe braţele asedia1 rilor suspendat de un ştilp vertical cu un cab (în această situaţie mişcările de şoc se dadei de la înalţ., nu mergeau întotdeauna la ţin şi trebuiau reluate de mai multe ori pentru produce efectul dorit) ; rulat pe roţi sau cilind Loviturile directe erau mai puternice decît c berbecului suspendat. Ansamblul era acope cu scînduri peste care se aplicau piei proaspt pentru a le feri de incendii (procedeul era (1er mit testudo},. Ariminum (azi Rimini, în Italia), aşezare umbrilor pe coasta M. Adr. la gura riului A minus, între Ancona şi Ravenna. A capă şi o mare importanţă milit. în luptele din s 2 î.e.n., contra gali. din cîmpia Padului. tîrzhijtrecînd de partea lui Marius,a supor represiunile lui Sulla. Oraşul înconjurat cu de apărare, i-a servit ca bază milit. lui Cae la începerea războiului civil şi apoi a fost c tier general al lui Augustus în timpul —* r boaielor cu ill. Sub Augustus a fost repopul cu colonişti şi legată de Roma prin —> via 1 minia şi de oraşele din valea Padului prin

90

Aemilia în sec. 4 e.n. reşedinţă a unui a suferit distrugeri în războaiele cu goţii ' 5_6. Monumente şi vestigii mai imporf- arcul lui Augustus, podul lui Tiberius, teatru, moz. policrom, clădiri publice, îo, necr.' D p thaeus (Flavius Arintheus) (?-378 e.n.), ;. a l ( C c a . 366-378 e.n.). Tribun (355 e.n.), !s rei militaris (?) (363-364 e.n.) a partit la expediţia lui Iulian in Pers. Trimis de an să trateze cu pers. şi mai tîrziu cu altă une în Gali. A susţinut alegerea ca împ. a Valentinian şi a luptat împotriva uzurpaţii Proeopius, după a cărui înt'rîngere a numit comandant suprem al infanteriei igister peditum) (366 — 378 e.n.). A participat •ampania lui Valens împotriva goţilor de Ja Dunării (367-369 e.n.), negociind pacea cu jtia, alături de -» Victor, comandantul suin 'al cavaleriei (magister equitumj. In e.n., a fost trimis cu trupe să ajute Arn;. )otriva Pers. Cos. (după 372 e.n.). obarzanes (Philoromaeus) (sec. 1 î.e.n.), rege Cap. în anul 92 î.e.n., senatul 1-a pus pe n, dar a fost detronat, de mai multe ori, către Mithridates VI regele Pontului. A t repus definitiv pe tron numai după ce npeius a reocupat Cap. A.B. OTJstus (sec. 1 î.e.n.), căpetenie a suebilor. 72 î.e.n., cu ajutorul sequanilor a trecut iul, şi, învingînd pe aedui la Magetobriga i aşezat poporul în Gali., apoi a fost recunos. la Roma de către senat ca „prieten al romaor". Mai tîrziu însă aeduii au cerut şi prit ajutor de la Caesar care în anul 58 î.e.n. învins pe A. lingă Vesontiâ. \ -

'••-'•

A.B.

istobulos, fiul lui Alexander II Iannaeus, iele lud. După moartea tatălui (78 î.e.n.), 'nul a fost moştenit de mama sa, Alexandra, nducător al sadduceilor, A. a pornit la răzi împotriva fratelui său Hyrcanos, moşteni1 legal. După ce 1-a învins, a preluat tronul, r a fost atacat din nou de acesta. A fost vaţ de — npenses; -» limitanei) şi cei din unităţile manevră mobile, din slujba directă a împ.

->comitatenses ; —>• palatini).

se compunea, în timpul lui Romulus, dintr-un măr de 300 de călăreţi (celeres), organizaţi trei -> centurii, şi 3 000 de infanterişti (mil'i), organizaţi într-o -> leg. provenind'cu toţii, mod legal, din cele trei triburi pe care le-a lit la început. Călăreţii erau comandaţi de -> buni celerum, iar infanteriştii de —• tribuni litum. De o deosebită însemnătate în organi" e a a- a fost reforma censitară atribuită lui ryius rulhus. Erau admişi şi, în acelaşi timp, "gaţi la serviciul milit. toţi cei ce alcătuiau mele cinci clase censitare, numiţi assidui sau " № aceştia plăteau - > tribuium ş i luptau n n t - t i - a P r o P r i e - Erau împărţiţi, după vîrstă aptitudini, în iuniores (între 17 * şi 46 de ani) -''"«'»•es (între 4? şi 60 de ani) Iuniores forean Yă' combatanţii propriu-zişi, ceilalţi ral T m i . s i u n e principală apărarea oraşului, , j d z a e Primejdie. Baza a. o constituia infaniced c o ne srtal t- o r . g a n i z a t ă d l I P ă modelul falangei ri î n V f . e t r eul i n d o masă de ostaşi, aranjaţi mpi. P » apoi pe şase rînduri. în afara p or de combatanţi, infanteria mai dispu-

nea de încă cinci centurii: două de —* fabri, una de —+ comicines, una de —• lubicmes şi una de —> accensi velali. Cei care nu dispuneau de nici un fel de avere (proletarii) nu luau parte la activitatea milit. decît la mare nevoie. Serviciul milit. constituia o obligaţie, eschivarea fiind aspru pedepsită, chiar cu pierderea dr. de cetăţenie şi a libertăţii. Stagiul milit. era necesar pentru obţinerea oricărei funcţii publice. în perioada Reg. şi la începuturile Rep., cetăţenii erau chemaţi sub arme numai cu prilejul războaielor, iar după încheierea operaţiunilor milit. erau lăsaţi la vatră. De la sfîrşitul sec. 5 î.e.n. datează reforma miliL., atribuită lui Camillus, prin care se stabilea ca soldaţii să fie remuneraţi, iar ^armamentul şi hrana să fie procurate de stat\S-a renunţat la dispunerea leg. în sistemul falangei caro era puţin mobilă şi s-a introdus unitatea tactică de luptă numită —• manipulus, alcătuită din două —> centurii. în consecinţă, într-o leg. intrau 30 de manipuli şi 60 de centurii. Soldaţii din leg. erau împărţiţi pe trei linii de manipuli: în prima linie erau plasaţi cei mai tineri (—> hastati), în cea de-a doua, ostaşii mai experimentaţi (—• principes), iar în cea de-a treia, cei mai vîrstnici (—• triarii). Leg. organizată astfel pentru luptă oferea o mare libertate de manevră. Lupta o deschideau soldaţii uşor înarmaţi şi cavaleria, care apoi se retrăgeau în intervalele dintre manipulis lăsînd loc să intre în acţiune linia de hastati şi numai în caz de nevoie extremă interveneau şi triarii din linia a treia. în timpul Rep., comandanţii supremi ai a. erau —> cos. La început a. republicană dispunea de patru leg. fiecărui cos. revenindu-i cîte două. Din corpul de comandă făceau parte ajutoarele cos. (—• legaţi) şi comandanţii leg. (—* tribuni). în situaţii cu totul deosebite, comandamentul suprem era încredinţat unei singure persoane, pe termen de şase luni, care primea titlul de —> dic'ator. Acesta îî avea ca principal ajutor pe comandantul cavaleriei (-* magister equilum), numit pe aceeaşi perioadă. în a. Rep. apar pe lîngă leg. de cetăţeni romani şi trupe recrutate din rîndurile pop. it. cucerite (-* foederati) care alcătuiau formaţiunile aux. (—> auxilia), dispuse de obicei în flancurile leg. Datorită situaţiei econ. şi soc. a statului roman, prin procesul de extindere a marilor latif. şi prin scăderea numărului de propr. de pămînt, la mijlocul sec. 2 î.e.n., se constată o accentuată slăbire a puterii milit. datorită sistemului de —> recrutare, care nu admitea la îndeplinirea serviciului milit. decît pe cei ce deţineau avere (sistemul censorial). în faţa acestei stări de fapte s-a impus —* reforma milit. a lui Marius (sfîrşitul sec. 2 î.e.n.) care a transformat armata romană radical, devenită acum o instituţie bazată pe mercenari. Marius a recrutat în armată pe toţi cei ce doreau aceasta, cu condiţia să fie apţi pentru serviciul milit. După înrolare, soldatul era obligat să rămînă în armată timp de 16 ani, perioadă în care primea soldă, întreţinerea fiindu-i asigurată de stat, totodată, el beneficia de o parte din prada de război, iarla terminarea serviciului milit. era împroprietărit cu un lot de pămînt. Sărăcimea din Roma.

şi dir It., alrasă de aceste perspective, s-a înrolat in mare număr. Astfel a luat naştere o armată formată din soldaţi de profesie, ßine instruită şi devotată comandantului, care, la rîndul său, sprijinindu-se pe oaste, a devenit oarecum independent faţă de organele puterii statale. A. devenise o importantă forţă pol. iar marii comandanţi de oşti, principale personaje ale vieţii pol. din Roma. După bătălia de la Acţiuni (31 i.e.n.), Octavianus pentru a asigura liniştea noi forme de guvernământ instituite, -»Princip., a procedat ia o serie de măsuri care să limiteze puterea a. A redus numărul leg., de la cea n;0, ia numai 25, toate fiind cantonate în prov., în Roma şi în întreaga It. nef und păstrate decît -» cohortele urbane şi -» pretorienii. în leg. erau recrutaţi, în continuare, numai cetăţeni romani. Comandanţii sup. erau aleşi din rindurile clasei senat, sau' din ordinul ecvestru, un ostaş de rînd nu putea ajunge decît pină la gradul de -» centurion. Anii serviciului milit. au crescut pină la 20 şi mai mult. Soldaţilor li se cerea o disciplină de fier şi o supunere fără cîrtire. A crescut numărul trupelor aux. (-» auxilia), recrutate dintre străini, care căpătau cetăţenia romană la încheierea serviciului milit. (-» diplome militare). Comandantul suprem al a. romane era împ., iar guv. fiecărei prov. era, totodată, comandantul tuturor trupelor care alcătuiau armata prov. respective. Datorită condiţiilor grele de îndeplinire a serviciului milit., în perioada Princip, au avut loc mai multe răsc. ale a. cum erau cele de la Rin şi de la Dunăre, reg. unde erau concentrate cele mai importante forţe milit. Cu timpul, rolul armatei a crescut în viaţa pol. a statului. în sec. 2 e.n. a crescut numărul cetăţenilor din prov. care intrau în a. în felul acesta s-a schimbat şi compoziţia soc. a leg., care nu mai erau alcătuite în special din sărăcime, ci din oameni cu oarecare avere, care încercau, prin serviciul milit. să realizeze beneficii şi, mai ales, să intre în viaţa pol. şi adm. Puterea împ. se sprijinea din ce în ce mai mult pe armată, iar în sec. 3, aceasta a devenit principala forţă pol. din statul roman, împ. fiind impuşi de către soldaţi (—» anarhia militară). Efectivele armatei romane au crescut in timpul Princip., atît în ce priveşte leg. (care au ajuns de la 25 în timpul lui Augustus, la 33 în timpul lui Septimius Severus), cit mai ales prin recrutarea de numeroase formaţiuni aux. (—* alae, —» cohortes, —> numeri).

Anarhia milit. de la mijlocul sec. 3 e.n. a arătat că sistemul de organizare adm. şi milit. a Imp. nu mai corespundea transformărilor econ. şi soc. petrecute în soc. sclavagistă, ajunsă în declin. Pe de altă parte, atacurilor tot mai frecvente din afară, nu li se mai putea face faţă cu o a. care îşi asumase rolul de a proclama imp. în diferite prov. Reformele milit. ale lui Gallienus, prin îngrădirea puterii reprezentanţilor ordinului senat, şi prin creşterea rolului reprezentanţilor ordinului ecvestru, prin diminuarea atribuţiilor gărzilor pretoriene şi prin constituirea unor trupe de elită de cavalerie, aflate direct în slujba împ., au însemnat un prim pas al modificărilor substanţiale pe care le-a suferit organizarea milit. în perioada Imp. tîrziu. Ca urmare a

reformelor milit. întreprinse de Diocletian şi Constantinus I, se disting două consecinţe prin pale: pe de o parte militarizarea generală imp., pe de altă parte separarea a. în de mari categ. de trupe. O categ. era alcătuită < trupe fixate pe graniţe, alcătuite din sold deveniţi posesori de pâmînt, numiţi milites, ripenses sau —» Limitanei. Cealaltă cuprindea t pele mobile, formate din unităţi aflate la c poziţia imp., in care intrau soldaţii numiţi comitatenses sau —> palatini, aleşi, după caii

ţile lor. în armata Domin., pentru sporirea ei tivelor au fost înrolaţi atit ostaşi puşi la dis ziţie de marii prop, de pămînt/cit şi numei străini veniţi in Imp. Aceştia spre deosebire ultimele decenii ale Princip., cînd migrat acceptaţi în a. erau dispersaţi în unităţile mane constituiau acum unităţi ce-şi păst: caracteristicile de luptă şi armamentul spec de acasă. Diocletian, pe lingă trupele existei a înfiinţat o serie de noi unităţi milit., de to categ. ca leg., formaţiuni de cavalerie (-* et tes) şi de infanterie (—» pedites). Reformele! Constantinus I au diminuat mult rolul leg. cărei efectiv a fost redus la numai 1 000 oameni. S-au înmulţit unităţile de caval numite acum —» cunei, care au devenit princi forţă de apărare a frontierelor, alături de in teriştii din auxilii, numiţi simplu —» milites. stantinus I şi urmaşii săi au creat şi ei o de noi unităţi. Cu timpul, se constată o şi mare deteriorare a leg. de graniţă, împăi mai întîi în două formaţiuni echivalente ni: ric (cîte 500 de oameni) cu unităţile de cava sau cu auxiliile de infanterişti, apoi în mai ir subdiviziuni dispersate pe frontiere. Cor danţii leg. şi ai subdiviziunilor acestora se meau —» praefecti, ai celorlalte unităţi avea acelaşi grad sau pe cel de —* praepositus. comandanţi de oşti, pînă la conducătorii n ai prov. (—» duces) dispuneau de un mimă slujbaşi milit. şi civili, care alcătuiau un • cium, condus de un of. inf. cu gradul de ceps. Ostaşii din trupele de graniţă, benef de o slabă instruire şi de o situaţie mate şi soc. inf. celor din unităţile mobile. Ei înec să-şi apere în primul rînd bucata de pămîn care o lucrau. Aşa se explică de ce, cu t înmulţirea unităţilor cantonate pe frontiere gratorii pătrundeau cu uşurinţă în prov. s lui roman şi numai intervenţia trupelo manevră îi putea opri şi alunga. Pvolul cava a crescut sensibil ca şi al formaţiuniio străini cuprinse în a. Imp. şi puse sub com unor of. romani, constatîndu-se o per mar „barbarizare" a forţelor milit. de care disp statul roman. în afară de înrolarea migratemai ales a celor de neam germ. în uni milit. existente se mai foloseau şi mere (—* foederati) sau trupe obţinute, în am împrejurări grave, de la pop. vecine (—* gentiles) de asemenea, apar şi un fel d daţi particulari (-* buccelarii), angajaţi d mandanţii trupelor, care apelau tot la st în ansamblu, armata romană a constituit, lungul întregii ist. a statului roman, indii de forma de guvernămînt, una dintre cel*

94 lortante instituţii, nu numai pe plan pol. • "n viata econ. şi soc. a tuturor loc. din ţinu1 '.,p c a r e 'depindeau de Roma. V. şi disciplina Ataris; recrutarea; stagiul militar. vaI

•Rprrliem

L'armée de

Dioclétien ei

la reforme

i - i«,np Paris, 1952; G. Webster, The Roman

* " Ä Ä o n , 1969; H . M . D . Parker. The °Z Levions, Cambridge, 1961; A. Aricescu, Armata Abrogea romană, Bucureşti, 1977. A.A nenia, reg. pe cursul sup. al Eufratului şi Tului.la graniţa dintre As. Anterioară şi As. M. de origine indo-europeană este cunoscută i mai multe nume, dintre care cel mai vechi Urartu păstrat în denumirea Mţi. Ararat, sec 2 î e.n., arm. au întemeiat un regat pron după o îndelungată dependenţă străină, în 66 î.e.n. au fost înfrînţi şi ocupaţi de tnpeius Magnus, în cursul celui de al treilea boi al romanilor cu -> Mithridates, regele itului. Terit. de la V de Eufrat — purtînd inele de A. minor a devenit prov. romană, • depindea alternativ de -> Cap., de -> Galat. le _> Pontus, pînă cînd sub Vespasian a rămas initiv în cadrul primei prov. în anul 70 e.n. -, acum leg. XII Fulminata a fost cantonată Vlelitene (Malatya) pe Eufrat. în urma refori lui Diocletian prov. îşi recapătă vechiul ne şi autonomia, iar mai tîrziu a fost mărită dauna Cap.. înainte de anul 386 î.e.n., a ; împărţită în A. / şi A. 77, ambele făcînd te din -^+ dioc. Pontica. Terit. A. de la E de frat, denumit A. Maior care oscilase ca stat ntelor între Imp. şi regatul părţilor a fost erit de^Traian în anul 114 e.n. şi transformat prov. în 117 e.n. Hadrian a renunţat la ea. şi alte prov. orient, şi A. a reprezentat pentru îani mai ales o importanţă milit. şi pol. jotriva părţilor, a cărei romanizare nu s-a lărit şi nici n-ar fi fost posibilă. lenius v. opaiţele ninius (cea 18 î.e.n.— 17 e.n.), căpetenie a ruscilor. Fost centurion în armată, deoarece lîndise cetăţenia romană, A. a condus răsc. ruscilor şi a altor triburi germ. împotriva roailor. In anul 9 e.n., în -> pădurea Teutoburg :re Weser şi Ems) a atras într-o capcană şi a licit trei leg. romane (a XVII-a, a XVIII-a XIX-a) conduse de Varus. Nu a îndrăznit să ică Rinul pe care îl apăra Tiberius. A încercat lanţă cu —> Maroboduus împotriva romanilor i a fost refuzat. -> Germanicus a trecut Rinul -a împins pe A. de pe linia fi. (14-16 e.n.). 3a retragerea lui Germanicus (17 e.n.) a icnit un război între A. şi Maroboduus e.n.) ca urmare a pol. de dezbinare dusă de erms. în acest război a intervenit şi —* ualda, un alt rege germ. A. s-a refugiat la 'ani unde se pare că a fost asasinat. O.T. dt, Paul (n. 1865,Dresda - m. 1937, Miina), arheolog germ., elev al lui -> H. Brunn, i de colecţionar şi iubitor pasionat al monuitului, optica sa de cerceător se structurează Problemplo nhipp+ivp tilp anpsbiia pvitînri

exegeza stilistică şi ist. pe categ. mai largi. In 1891, începe publicarea seriei Griechische und römische Porträts („Portrete greceşti şi romane"), iar în 1893, împreună cu Amelung, editarea reproducerilor fotografice după scuip. ante. (Photographische Einzelaufnahmen antiker Skulpturen). între 1896 şi 1912, publică la München reproducerile sculpt, din Gliptoteca Ny Carlsberg de la Copenhaga, continuînd totodată opera lui BrunnBruckmann, Denkmäler der greichischen und römischen Skulptur („Monumente ale sculpturii greceşti si romane"). ' ' M. G. ArnoMus (sec. 1 e.n.), profesor de ret. la Sicca, în Afr. TreciNid la rel. creşt., a compus tratatul Adversus nationes („Contra paginilor"), în şapte cărţi. Deşi are multe lacune în cunoaşterea Vechiului şi chiar a Noului Testament, dă dovadă de un viguros realism, colorat de usturătoare ironii la adresa păgînilor. P. Kraft, Beiträge zur Wirkungsgeschichte des älteren

Arnobius, Wiesbaden,

1966;

Chr. Burger,

Die theolo-

gische Position des älteren Arnobius, Heidelberg, 1970.

N.I.B.

Arnus 1. (Azi, Arno) important fi. în Etr. (cca. 248 km). Izvorăşte din Mţi. Alp. la N de Arretium. La vărsarea sajn mare a fost ridicat oraşul etr. —• Pisae. 2. (în lb. etr. „frate mai mic") fiul cel mai mic al regelui Tarquinius Superbus. A căzut în lupta cu Iunius Brutus. Potrivit legendei, ar fi pîngărit-o pe Lucreţia soţia lui Tarquinius Collatinus ceea ce a dat naştere unei revolte a loc. Romei, soldată cu abolirea Reg. A.B. şi E.T. Arpinum (azi Arpino, în Italia) oraş al —> volscilor, aşezat în Campania, în bazinul rîului Liris. în sec. 4 î.e.n., a fost cucerit de —• samniţi de sub stăpînirea cărora l-au cucerit romanii (305—303 î.e.n.) acordîndu-i statutul de civitas sine suffragio. în 188 î.e.n., loc. au primit cetăţenia romană, iar A. a fost ridicat la rangul de municipium. La A. s-au născut Cic, Marins şi Marcus Vipsanius Agrippa. E.T. Arrabona (azi Györ, în Ungaria), important centru milit. în Pann. Inf. Dotat cu castra, a fost ocupat de diferite detaşamente de leg. şi trupe aux. Canabae în vecinătate. D.T. Arretium (azi Arrezo, în Italia), principal oraş al Confederaţiei etrusce aşezat în valea fertila a rîului Arniis. în sec. 4—3 î.e.n., adversar al Romei, apoi aliatul acesteia în războaiele purtate împotriva gali. şi în luptele cu Hannibal. în războiul civil dintre Sulla şi Marius, oraşul a fost de partea acestuia din urmă. Sulla ca represalii a înfiinţat o nouă aşezare, î> colon, formată din veteranii săi (Arrelini Fidentioresj în opoziţie cu Arretini veteres. în timpul lui Caesar au fost stabiliţi aici noi colonişti (Arretini lulienses). Oraşul era celebru, în timp Rep. şi sub Imp. timpuriu, prin produsele sale de ceram. fină (terra sigillata), răspîndită în toată lumea romană fii r.hiar mai Hpnnrfp CRrit

Irtd \

Pprinada Hp

activitate intensă a atelierelor de la A. a fost între anii 30 î.e.n. —20 e.n.. Au fost scoase la suprafaţă: o cisternă, teatru, amfiteatru cu cea 7500 locuri (sec. 1 — 2 e.n.), terme, aped.; porţiuni din zidul de incintă, ceram., moz., tC

-

D.P.şiG.P.

arrha (lat.) („arvună") (în dr. roman), sumă de bani sau o altă valoare pe care o parte contractantă o dădea celeilalte, ca o dovadă a încheierii contractului (a. confirmatoria). în dr. lui Iustinian, a. era dată ca urmare a refuzului de a încheia un contract la care se obligase fa. paenitentialis). VI. H. Arrianos din Nicomedia (cea. 95 e.n. —cea. 175 e.n.), provincial romanizat din Nicomedia Bit., A. provenea dintr-o familie de vază. După desăvârşirea educaţiei în oraşul natal a audiat un timp la Nicopolis, cursurile celebrului filos. neostoic -» Epictet. în anii maturităţii, bucurîndu-se de protecţia împ. Hadrian a parcurs carierea pol. unui clarissimus vir. Of. în serviciul adm., a călătorit în Nor., Pann., Gali. şi Num.; cos. suff. în 130 e.n., între 131 — 132 e.n. ca legatus Augusti pro praetore a administrat prov. Cap., fiind însărcinat, în acelaşi timp, să menţină ordinea pe litoralul pontic şi să reglementeze succesiunea la tronul Regatului Bosporan. Prin măsuri tactice a prevenit o invazie a alanilor. O posibilă dizgraţie temporară i-a adus rechemarea din Cap., încă înainte de moartea lui Hadrian (10 iulie 138 e.n.). Mai tîrziu a primit cetăţenia ateniană şi mag. de arhonte eponim la Atena (147 — 148 e.n.), iar la bătrîneţe pe aceea de prytan, în tribul Pandionis, demul Paiania (171 — 172 e.n.). Ultimii ani i-a petrecut ocupîndu-se cu vînătoarea şi lit. Propunîndu-şi încă din tinereţe ca model pe Xen. a fost atît de consecvent în opţiunea sa, îneît urmaşii l-au supranumit noul Xenofon. Activitatea literară a lui A. nu s-a limitat numai la perioada retragerii şale. Lucrările sale cele mai timpurii au fost stimulate de frecventarea lui Epictet (supranumit şi noul Socrate). Astfel, note proprii de curs i-au servit la compunerea Disertaţiilor (8 cărţi dintre care s-au păstrat 4) scrise în lb. gr. (koinè) vorbită a epocii. Doctrina etică a filosof, o va rezuma în vestitul Manual. Ambele lucrări, publicate împotriva tui A., neretuşate, aşa cum circulau deja, sînt deosebit de importante întrucit refac în oralitatea lor prelegerile unui filos. care, ca şi Socrate, nu a lăsat nimic scris. O epigramă sub numele lui A. descoperită recent la Cordoba (Spania) atestă aceleaşi preocupări filosofice. Alte opuscule au fost scrise în răgazurile lăsate de ocupaţiile sale de înalt funcţionar: Periplul Pontului Euxin (pe ruta Trapezunt-Dioscurias-Bizanţ, unde apar informaţii despre Delta Dunării şi Ins. Şerpilor) ; Expediţie împotriva alanilor (din care s-a păstrat doar un fragment despre dispozitivul armatelor) şi Manual de tactică care tratează această disciplină la gr. şi romani, precum şi de ordinea cavaleriei romane sub Hadrian. Motive iraţionale îl îndeamnă să scrie

o biografie a lui Alexandru Macedon subiei care de fapt se înscrie în tendinţa generală a epo de a se îndepărta de actualitate. După cerceti recente, lucrarea antedatează cariera senat, lui A. Astfel s-a născut un izvor de prim orc prin valoarea informaţiilor pe care le conţii echivalent perfect la Anabasis lui Xen. Chi cei vechi considerau Expediţia lui Alexana (7 cărţi), drept cea mai bună carte scrisă desj marele maced. Folosind ca surse principale Ptolemeus I Soter şi Aristobulos, A. năzuiei să-şi egaleze modelul (Xen.) în imparţialiU şi fidelitate istorică. Printre altele, lucrai oferă ştiri despre luptele lui Alexandru la DunÊ cu triballii conduşi de regele Syrmos şi cu gel de pe malul sting al Dunării. A. a simţit nev< să completeze această operă cu o lucrare inf< ma ti vă, de cabinet despre cucerirea cea^mai fat loasă a regelui macedonean, India. în cele de capitole ale cărţii 'IVSIKTJ se relatează înti primă parte, monografic, tot ce se ştia pe atui despre India (izvor principal fiind Megasthen^ iar în partea a doua, călătoria lui Nearhos, ai ralul flotei lui Alexandru, de la gurile Indusu pînă la Susa (izvor de bază fiind jurnalul de b( al lui Nearhos). La alcătuirea lucrării un important 1-a avut admiraţia autorului pen Hadrian de unde şi asociaţia Dionysos—Alex; dru —Hadrian. Scrisă în dialect ionic, lucra este o pastişă reuşită în stilul logografilor şi lui Hdt. Nu's-au păstrat, în schimb, decît ir mente sărace din alte lucrări istorice, şi anu o Istorie a succesorilor lui Alexandru, Isto Bithyniei, ţara de origine a lui A., Istoria p ţilor (în 17'cărţi). în aceasta din urmă se po stabili un paralelism net între Alexandru Traian. Ca şi Appianos, A. nu a fost un sim compilator. Originalitatea sa ca istoric rezi din selectarea şi aprecierea critică a izvoa lor, din imitaţia creatoare a lui Xen. — Iu ce i-a reuşit mai puţin în ce priveşte lb. A. B. Bosworth, Arrian's literary development, In XXII. 1972,163 —185; W. Buckert, Nochmals das Arr Epigramm von Cvrdoba, In ZPE, XVII, 1975, 167 — : G. Schepens, Arrian's view of his task as Alexa historian, in Ane. Soc, II, 1971, 254-268.

C Arrius Antoninus, Caius (sec. 2 e.n.), om ]

de rang senat., cu rol important în vremea Marcus Aurelius şi Commodus. Cos. suff. 170 e.n., după care va fi numit guv. în i multe prov.: Dalm., Dacia, Cap. şi As. crezut că înainte de anul 175 e.n. a fost lege Augusti pro praetore Cappadociae, apoi lege Augusti pro praetore consularis III Dacia/ (între 176 — 177 e.n.) iar între 184—185 i proconsul Asiae. Mai nou se ştie că a fost legatus Augusti pro praetore Dalmatiae, re despre care se presupune că ar fi exercita între anii 173—175 e.n., înainte de a fi venii Dacia. Guv. Cap. ar fi urmat după cea a Dac între anii 178-180 e.n. Asasinat din ordi lui Commodus.

BUBIUM

damnat j a m o a r t e de un consiliu milit. nünta a fost executată (284 e.n.) de comantul' gărzii (comes domesticorum) Diocles, torul împ. Diocletian. ^^ rubium (Macin, jud. Tulcea), castru şi aşe•p romană şi romano-bizantină pe malul drept Dunării. Originea celtică a toponimului, atestă pxistentă pre-romană a aşezării. Aici a stana t din vremea lui Vespasian şi pînă în timpul Caracalla, ala I Vespasiana Dardanorum. timpul lui Constantinus I, Notitia Dignium menţionează prezenţa unor unităţi de ăreti (cilneus equitum catafractariorum) (Or. sfXfX 16). Castrul continuă să activeze pînă sec. 6,' deşi Proc. nu-1 menţionează între aşe•ile refăcute de Iustinian. Descoperiri întîmitoare din necr. aşezării, cîteva inse. şi un ed. aflat la cea 5 km E de Macin sînt singurele irturii. V R runtius Celsus (sec. 2 e.n.), autor al unor meutarii asupra comicilor şi asupra operei Verg. ^ LB runtius Claudianus, M. (sec. 1 e.n.), pref. al tei milit. romane de pe Dunăre (praefectus ssis Moesicae), înainte de anul 86 e.n. O.T. runtius Flamma (sec. 1 e.n.), pref. al litoraui M. Negr. (praefectus orae maritimae), mennat în a doua scrisoare a guv. Moes. —» Flaîs Sabinus către loc. cetăţii —> Histria. O.T. runtius Stella (sec. 1 e.n.), autor al unor poede factură uşoară din timpul lui Domiţian. N.'l.B. saces, numele mai multor regi ai Arm. Mai portanţi: A. III (cea 350 — 364 e.n.), fiul lui cranes VIII. Aliat cu Iulianus Apostata în boiul împotriva părţilor (363 e.n.). Capturat Şapur II şi asasinat (sau s-a sinucis) probabil 368/369 e.n. A. IV (378-cca 389 e.n.), fiul Papa şi frate cu Valarsaces, împreună cu care lomnit pînă la 386 e.n. A condus singur Arm. nană pînă la 389 e.n. I.B. enalele v. armamentarium aj,£>in punct.de vedere al categ. monumentelor 0 constituie"'a. romană~este îndeobşte împăr1 metodologic în -> arhit., ->• sculpt'., -> pict., moz., -* arte miniaturale, —> bronzuri figuîve -+ teracote, -+ toreutică, -* gliptică. easta nu înseamnă că între domenii nu există repatrunderi de natură materială (statuaria relieful arhitectural, piçt. şi moz. ca parte egrantă a decorării spaţiului arhitectonic int. '.l v ext.) sau iconografică (teme geometrice decoe sau zoo- şi antropomorfe reluate de pict., Z 'V - r . e ' ' e f u l istoric sau funerar, chiar de eutică şi gliptică inclusiv do multitudinea —• gornlor şi —> personificărilor care-şi află rcplii ln toate materialele si senurile de monu-

mente pînă la stereotipizarea şi larga lor difuziune impusă de aversurile monedelor şi medalioanelor de bronz, argint şi aur). Sub raportul obîrşiei şi destinaţiei operelor se poate vorbi de o a. romană: artizanală, imperială imperatorială şi provincială. Studiată cronologic, a. romană capătă calificativele de rep., imp. (cu subîmpărţiri în funcţie de gustul, ideologia şi pol. iconografică şi edilitară a împ. aflat la putere) iar după abandonarea esenţei —» naturalismului elenic, de o a. a —> antichităţii tîrzii. Prin a. romană nu se înţelege numai a. capitalei Imp. ci şi a. întregii lumi romane. Din această pricină precupi şi din cea a constituentelor istorice, cît şi clarobscurului; c) aşezarea tuturor imaginilor în prim plan, în aceeaşi lumină; d) tratarea egală a tuturor amănuntelor; f) desfiinţarea —> spaţiali Lăţii. Toate acestea au dus în pict. romană tîrzie şi în cea bizantină, la levitaţia figurilor umane extatice, imaginile artistice tinzînd să transforme lumea reală într-o pojghiţă subţire a cosmosului spiritual. Principalele probleme ale a. romane încă de la apariţia ist. a. ca disciplină, al cărei întemeietor a fost —> Winckelmann au rămas vreme de două sec. ori-

ginea şi originalitatea ei. Winckelmann şi mulţi alţii după el, piuă în pragul epocii noastre a'u văzut în a. romană expresia mai mult sau mai puţin coruptă şi decăzută a -• clasicismului gr. Pe de altă parte tot el considera —> copiile romane ale statuilor gr. drept originale elenice. —> Evoluţionismul winckelmannian a dăinuit necontestat în ist. a. romane pînă la —> Wickhoff, în spiritul opticii iui Plin. B. (aceea a „primului descoperitor"), Wickhoff conferă a. romane individualitate şi originalitate prin descoperirea reliefului istoric ca —> reprezentare continuă, a -> perspectivii, a —• peisajului, precum şi prin dobîndirea unor noi valori in portretistică ( —• sculpt.). Chiar dacă respectivelor inovaţii postulate de Wickhoff ii s-au aflat antecedente în a. gr. şi chiar eg., teza lui a încetăţenit ideea originalităţii a. romane (contestată încă vehement de contemporanul său -> Sţrzygowski) şi a deschis problema rădăcinilor istorice ale acesteia. Prin definirea conceptelor de voinţă de artă -», iluzionism şi —> antic, tîrzie, —> Riegl a fundamentat —> istorismul ca metodă de cercetare a a. romane şi de reliefare a specificităţilor ei în care a văzut premisele a. medievale timpurii. Tot el a adoptat teoria —• vizualităţii în exegeza a. romane ca cea mai adecvată intenţiilor funciare ale acesteia (propaganda şi autoreclama vizuală). —> Rodenwald şi după ci —> BianchiBandinelli au îmbogăţit conceptele lui Riegl (primul sporind instrumentarul teoriei a. romane cu termeni ca —» expresionism şi —> impresionism pe lîngă cei utilizaţi anterior, -+ baroc şi -> rococo, cărora li s-au acordat valori specifice a. ante), cel din urmă nuanţînd şi adîncind optica istoristă de pe poziţii la început croceene, iar mai apoi materiaîist-dialectice. Esenţa a. romane a căpătat expresie în conceptul —> bipolarităţii. Pe de altă parte, a. romană nu mai e privită astăzi exclusiv în manifestările ei oficiale sau în operele destinate aristocraţiei cultivate şi unele şi altele aflate în tradiţia neştirbită a formalismului elenic pe care È. Strong (1926; îl considera drept trăsătura de uniro şi bază a însăşi specificităţii acestei a. Prin contribuţia neîntreruptă a mai multor generaţii de cercetători atit in domeniu] factologic al clasării şi datării monumentelor cit şi în cel al teoriei ei, a. romană a dobîndit sub raportul originilor şi originalităţii o nouă faţă. conturată deja în bună măsura în cele de mai sus. Printre cei care au répertoriât şi studiat monumentele în sine. ca documente ale a. romane şi nu mimai ca aux. ale reconstituirii aspectelor dispărute ale a. gr., se numără, pe Jîngă unele din numele deja citate, -> E. Gerhard, -+ H. Brunn-», A. Furtwängler, -• W. Amelung, — C. Robert, -» P. Arndt, W. Helbig, — J. M. C. Toynbee, S. Ferri, G. Becatti. S. Bettini, G.-Ch." Picard, B. M. Felletti-Maj. R. Calza, A. Frova şi mulţi alţii, a căror nemenţionare în acest foarte limitat cadru e departe de a însemna lipsa de importanţă a contribuţiilor lor. Problema originilor a. romane a căpătat un fundament ist orie-datorită cercetărilor lui P. Ducati şi M. Pallotino asupra manifestărilor artistice ale pop. it. din jurul Romei, asupra culturii plastice etr., aces'.ea

98

ITA

ïuentind obirşiile a. romane atit prin operele areVa împodobit oraşul cit şi prin -• sculp,•• gj _> toreuţii veniţi din acele locuri spre a * a pentru romani. Odată cu cucerirea inteilă a It in a l a r a ^ e s l a t uaria etr. în bronz şi racotă, de reliefurile sarcofagelor si urneior nerare' în marmură, alabastru sau lut ars au constituit veacuri de-a rindul pentru mani un asiduu exemplu vizual, arta clasei i'ilocii precum şi gustul ei începe a se forma luă normele -* artizanalului medicllaUc, icireätrind in acelaşi timp toate influenţele elen. terioare sec. 2 î.e.n., atit cît au putut ele păunde'în mediul artistic autohton, ti-a constituit tfel primul termen al bipolarităţii, cel de-al nlea i'ormladu-se ca urmare a cuceririi trepte a lumii elen., prin aportul de opere şi artişti ire au afluat către It. şi către Roma în special determirund turnarea in tiparul naturalis.ului elenic a oricărei comenzi destinate arisicrat.iei şi statului însuşi. A. rep. de tradiţie ,ruseo-itâiică şi în special portretisticii îi este iracteristic -+ verismul, a. romană în genere, i ambii termeni ai bipolarităţii, fiind angajată e făgaşul -+ realismului. Ceea ce particularizează . romană deasupra temc-lor sau clişeelor, care ot fi de factură gr., deasupra eclectismului . -+ manierismului ei, este existenţa unor —* anoane iconografice în care se traduce însăşi oinţa de artă specifică mentalităţii romane supra vieţii şi roiului jucat de individ în ac. A. cultă a Romei, deci a. oficială, vădeşte lai multe feluri dp manierism in funcţie de aparenenţa cronologică a prototipurilor elenice avute rept model; fenomenele opigonice ale a. romane e după sfârşitul sec. 4 e.n., referindu-se la specte caracteristice naturalismului gr., au căpăat denumirea de „elenistice". După bipolariatea şi eclectismul său funciar caracterul orignal al a. romane constă în faptul că este ' a. cu mesaj, pătrunsă de conştiinţa istorică a nomentului pe care îl reprezintă plastic prin magine. De la relieful istoric oficial, in domeniul ;ăruia Roma şi-a dat deplina măsură a forţei ei irtistice, pîriă la statuia onorifică sau funerară i cetăţeanului, sculpt, este străbătută de reali•atea istorică de imperativul exemplului şi al tutoexemplului destinat deopotrivă contemp'oranlor cît şi posterităţii. în acest sens, a. romane )u este intrinsec —» monumentalul. Nu în „inven"' ţ a ¥? c u m Plin- B- concepea istoria a., sau n întîietatea acestora, constă originalitatea mei a., ci în matricea ei spirituală. R. Brilliant i surprins lapidar specificul matricei artistice Romane: descompunerea realităţii în elementele îi constructive pentru a le recompune în vederea mei rostiri plastice obiectivate în care se întruPează „mesajul" destinat a fi „citit" de ochiul Privitorului, Această voinţă de artă e diametral n P"sä celei gr., deşi ea se realizează prin mijloace formale elenice. Naturalismul gr.'este însă ^olit. de conţinut, el nemaifiind formă a generalului, ci _doar tehnică a formelor. A. romane •' este tipic refuzul generalului. Cu o singură Şi importantă excepţie, care constituie în acelaşi «mp contribuţia cea mai specific romană la

teia, înclinaţia romană către ordonarea spaţiului, caracteristică oricărei pop. agrare, a avut drept rezultat, ca urinare a unor cauze obiective, sugerarea vastităţii atît în cadrul urb. cît şi al spaţiului int. Respectivele cauze obiective au fost: descoperirea betonului, aglomerarea urb., necesitatea imperioasă a asigurării serviciilor publice (drumuri, poduri, aped., canalizare, băi etc.), exaltarea ideii puterii. Prin descoperirea betonului, romanii au trecut de la sistemul rectiliniar gr. (coloană/arhitravă) la cel curbiliniar definit prin coloană (perete portant; arc, boltă sau cupolă. Astfel, în vreme ce edificiile gr. craii concepute pentru a fi privite din ext., romanii au reuşit cei dintîi să egaleze monumentalitatea spaţiului int. cu fastul şi grandoarea faţadelor ext. Această echivalare, nrcînd pină pe treapta colosalului, este una din moştenirile însemnate lăsate de Roma arhitect, eur. moderne, precum şi o permanenţă barocă a spiritului lat. încă înainte de a avea posibilităţile materiale şi fin. cerute de vastele edificii, gustul roman pentru lărgirea şi deschiderea spaţiului s-a manifestat în cadrul locuinţelor amplasate în aglomerările urb., prin folosirea —» pict. murale, acoperind pereţii cu —> peisaje naturale şi perspective arhitectonice şi realizînd astfel, la modul iluzionist, ceea ce în fapt nu îngăduia micimea respectivelor case. Vastele spaţii int. au fost tensionate vizual cu ajutorul materialelor de preţ (marmure de diferite culori, —> moz., —> stuc, —> pict.), plasticizate prin elemente arhitecturale (coloane, pilaştri, abside, pereţi traforaţi de ferestre etc.) şi accesorii (statui, aplice de bronz, candelabre, mobilier) şi ordonate astfel încît parcurgerea lor să confere sens şi mesaj întregului edificiu (printre exemplele cu o pluralitate de mesaje, —> villa lui Hadrian de la Tivoli). Ca şi în a. romană în general, influenţele orient, au fost asimilate în arhit. numai după ce au fost trecute prin filtrul specificităţii romane. Urb. ortogonală de tradiţie orient., a devenit romană mai întîi prin planul de organizare al taberelor milit. (castra) ; ea a fost aplicată noilor întemeieri urb., părţilor modernizate sau zonelor de creştere ale vechilor aşezări. în acelaşi timp locurile publice de adunare (fora) au evoluat de la sistemul uniaxial bipolar (—• templu şi bazilică) la scheme pluriaxiale (cu axe perpendiculare pe axa lungimii) marcate la capete de abside, exedre, fintîni, nimi'ee, iar în punctele de intersecţie de monumente proslăvind gloria împ. care construise forul (statui ecvestre, coloane, tribune). Aidoma marilor oraşe ale Or. ante, metropolele lumii romane s-au dezvoltat şi pe înalţ., ele fiind în general aşezări limitate de centuri puternice de ziduri de apărare. A. romană, deşi a preluat, în cadrul aceleiaşi comunităţi de civilizaţie, majoritatea soluţiilor plastice din a. gr., pecetea originalităţii este evidentă în fiecare din domeniile acesteia. Gustul pentru fastuos, pentru bogăţia materialelor, pentru policromie şi aspectul elaborat al podoabelor corporale (gust neîndoielnic de obîrşie etr.) şi al celor de int., dorinţa de ostentaţie dar şi de consemnare a "•••

:

manierismul tradiţiei elenice, temperat de chiar specificitatea romană a acestor scopuri. Artizanalul, pe de altă parte, viguros ca orice manifestare culturală a substratului autohton şi îmbogăţit de experienţa plastică dobândită prin poziţia' sa de termen' al bipolarităţii a. romane, va rodi în a. antic, tîrzii şi se va afla la obirşia celei medievale după cum arhit. sec. de după Constantinus I va fi matricea formativă a arhit. romanice. :,I.G.

A. paleocreştină sau a. veche creşt. (din primele şase sec. a'le e.n.) reprezintă o etapă tirzie a a. romane. Se pot distinge in cadrul ei două faze: a) de la cea 200 e.i.. — piuă la moartta imp. Theodosius I (395 e.n.) ; b) sec. 5 şi 6, denumită şi epoca de aur a a. creşt. A. creşt. s-a sintetizat în perioada de toleranţă rel. din timpul din. Severilor şi a urmaşilor acestora, către sfîrşitul sec. 2 — începutul' sec. 3 e.n. Operele1 de artă creşt. înainte de „pacea bisericii ' (313 e.n.) se prezintă ca parte componentă a a. romane a sec. 2 —3 şi ca o prefaţă a a. creşt. Despre o a, creşt. propriu-zisă se poate vorbi în sec. 4 e.n., odată cu edictele de toleranţă a creşt. şi cu marile construcţii creşt., ctitorii ale imp. Constantinus I. Din punct de vedere geografic, a. paleocreşt. s-a dezvoltat ca şi rel. creşt., pe tot teri't. Imp. roman, pătrunzînd în toate clasele soc. Pînă la Edictul de la Milano (313 e.n.) a. creşt. cunoscută îndeosebi prin pieturile catacombelor (pi. I. 5 — G), avea un caracter simbolic. Obligată să se ascundă, ca şi creşt. înşişi, ea căuta nu numai umbra galeriilor subterane, ci şi exprimarea sentimentelor creşt. cu ajutorul unor imagini împrumutate din a. profană, imagini pe care aceştia le interpretau în sensul credinţei şi speranţelor îor: peştele, porumbelul, ancora," Bunul Păstor în mijlocul oilor, Orfeu, grădinile înflorite. A. simbolică a perioadei persecuţiilor este plină de prospeţime, dînd o nouă 'viaţă compoziţiilor pitoreşti ale Or. gr. şi ale a. alexandrine.' Adunîndu-se la început în case particulare, mai tîrziu, cînd numărul adepţilor a crescut, comunităţile creşt. au cumpărat sau au pus să se construiască edificii speciale pentru cult. O astiel de casă a fost descoperită pe malul drept al •Eufratului, la Dura-Europos. Zidită pe la începutul sec. 3 e.n. pentru folosinţă particulară, această casă a fost transformată' în bis. la cea 232—233 e.n.. Pe pereţii ei au fost pictate scene inspirate din Vechiul şi mai ales din Noul Testament. Se pare că înainte de anul 313 e.n. unele edificii de cult aveau forma de bazilică. Cu toată împotrivirea creşt. faţă de reprezentarea chipului cioDlit. o oarecare dezvoltare a

cunoscut şi sculpt., mai ales in a. sarcofagelor şi a —> monumentelor funerare, în general. Sculpt, în ronde-bosse a fost folosită pentru imaginea Bunului Păstor şi a lui Orfeu cîntind din liră, de asemenea ca simbol al lui Hristos. După 313 e.n. a. creşt. şi-a schimbat caracterul, devenind triumfală şi somptuoasă. Pe tot ferit. Imp., iiicepîiid cu capitala, s-au construit bazilici grandioase, mărturii ale spiritului de măreţie de care era stăpînită in acel moment a. creşt. Însuşi Constantinus 1 a iniţiat construirea de mari bazilici la Roma (San Uiovaiisi din Laterano, 313—319 e.n.; ban Pietro, 326—335 e.n.; basilica Apostolorum din cuprinsul catacombei San Sebastiano), pe locurile theophanice din Pal. [bazilica Maşterii din Bethléem, bazilica linierii, 335 e.n. ; tazilwa Înălţării de pe Muntele Măslinilor] ; uazilicile închinate Păcii (Eirene) şi înţelepciunii divine (Sofia) din Constantinopol; bazilica mare de la Treveii (Trier) etc.; Luind ca model marile monumente funerare păgine (mormîntul Caeciliei Metella şi al lui Hadrian de la Roma, mormîntul lui Diocletian de la Spalato), tot Constantinus 1 a pus să se construiască mari monumente (martyria, mausulee, bapfisterii) pe plan centrai ^circular, octogonal sau cruciform), pe locul mormăitului lui Hristos, deasupra Grotei Naşterii de la Bethléem, ia Antiohia, Constantinopol (martyrionul sf. Carpes şi Papylos, bazilica Sf. Apostoli) şi la Roma imausoleul sf. Constanza, mausoleul sf. Elena, baptisteriul din Lateran). în int., pereţii noilor monumente erau decoraţi cu moz. strălucitoare, care în sec. 4 e.n. mai reproduceau, asemeni a. catacombelor, peisagii cîmpeneşti, scene de vînătoare şi de pescuit, flori, plante, animale (pi. I, 7) şi, in general, motive împrumutate din repertoriul păgîn, cărora imaginaţia creşt. le dn un sens simbolic. Un astfel de decor înfăţişează pînă astăzi moz. mausoleului sf. Ccst'a'nza de ia Roma. Către sfîrşitul sec. 4 e.n., s-a impus însă ideea că a. creşt. trebuie să aibă ca scop instruirea şi educarea adepţilor. Ca urmare, locul motivelor păgîne de mai înainte îi iau scene şi reprezentări cu subiecte din Biblie, în special din Noul Testament, din vieţile sfinţilor şi marîirilor. Se urmărea pe de altă parte, glorificarea lui Hristos, care nu mai este reprezentant simbolic, ci sub înfăţişarea sa umană, ca taumaturg, arătînd puterea sa divină. Fig. ~S. S. Constanza, Roma.

i-vS

.-. *•

5 **

'."

î

'

*S ..» Ä

*

100

•pasa decoraţie picturală capătă caraeter ric şi totodată monumental, stabilindu-se 'latie Şi ° proporţie între decor şi edificiu [tectonic, principiu care va sta la baza a. nimentale bizantine. Treptat s-au impus mite forme şi procedee străine de a. clasică, îirate de pietatea creşt. Realitatea spirilă'a trecut pe primul plan. domeniul sculpt., o mare răspîndire iau saririile cu scene inspirate din Biblie. Dintre ' a au continuat să joace un rol important n'reună cu sequanii au fost cauza intrării iii în 72 şi 60 î.e.n. a germ. conduşi de •istus, regele suebilor. Pentru acest fapt au •eclamati de aedui lui Caesar (Gall, I, 31 I între' 58 şi 53 î.e.n., n-au jucat nici un războiul cu romanii, dar după ce carnunţii ăsculat, clin rîndul a. s-a ridicat principala enie a rezistenţei -» Vercingetorix. Acesta t însă alungat din Gergovia de unchiul său nnitio şi de alţi fruntaşi (VII, 4). Dînd dă de calităţi milit. şi diplomatice deoseVercingetori'x a atras repede de partea sa noni parisi, pietoni, cadurci, turoni, aulerci, viei,' andi şi a fost investit cu comanda imă', după care răsc. s-a generalizat (Vil, ). în tabăra de la Alesia, unde se aflau intraţi 254 000 sau 248 000, după alţii IOO de oameni, cifră desigur exagerată, a. eună cu neamurile stăpînite de ei, eleuteţii, rcii, gabalii şi vellavii dădeau 35 000 de ttori (VII, 7,5 — 76; cf. Strabon, IV, 2, 3). i victoria din 52 î.e.n., Caesar i-a reţinut •izonierii a. şi aedui şi parte din ei au fost raţi după ce'o solie adusese supunere neconna'tă (Caesar, VII, 88-90; Cass. Dio, XL, 35). A. nu erau în unanimitate ostili Piomei, jpă înfrîngere, Epasnactus este caraeterica „un foarte bun prieten al poporului m" după ce în 51 î.e.n. îl predase pe cadurcul erius, unul dintre fruntaşii revoltei (Caesar, , 44). Traficul intens de mărfuri între S , care trecea pe Rhön şi Loira pînă în Brit. ibon, IV, 1,14) asigura prosperitatea a. Ei eau încă destul de curent monede în preajma 52 î.e.n., chiar dacă circulaţia lor era limila reg. capitalei. iastelin Les statères arvernes à la lyre, în RBN, 1961, 71 — 81; Simone Scüeers, Les débuts du monge en Gaule concernant spécialement les imitations i0 d,e .Phil}PPe n de Macédoine, în BSFN, 33,

G.P.B. lat. < gr. acoäpiov), unitate ponderală şi edă romană, însemnînd întreg, totalitate. ;zat în 12 părţi cu următorii submultiplii: ® (1/12), sextans (1/4), /'4), triens ( / ) , quadrans qudans (1(1 /4), tien (1/2); pprintre multiplii se se număra: II seţnis ţis (1/2); r i n t r e multiplii număra:

mdius (2), tressis (3), quincussis (5) şi decus-

(10). La început a.'era egal în greutate cu romană (a. libral), fiind obţinut prin tur! , aes grave (fig. 8) şi purta sigla I ca semn valoare. Multiplii şi submultiplii a. purtau caţiile valorice corespunzătoare. Ca repre•ari se întîlnesc pe avers, efigiile Romei, 'ter, Hercules, Mercur, Apollon etc. iar revers, în mod constant, prora. Greutăţile stor piese turnate erau destul de variate, nind de la norma de bază de 327,45 g şi cobo-

norme librale existente la începutul monetăriei în lt. (Roma, Ostia, Tarent). A. a scăzut treptat în greutate în sec. 3 — 2 î.e.n., ajungînd să cîntărească, pe rind, 4, 3, 2 şi o uncie (&. uncial). O ultimă reducere legală a avut loc în 89— 88 î.e.n., cînd a. va cîntări doar 1/2 din uncie (13,65 g), a. semi-uncial. Greutatea lui a scăzut în continuare şi a fost monetizat, după norme diferite, pe la 80 î.e.n. şi în timpul războiului civil, avînd ca reprezentări pe Pompeius, Caesar şi pe prefecţii flotei lui Marcus Antonius. SUB Augustus, cînd s-a stabilit o anumită regulă i:i emiterea monedelor de bronz, a. a apărut ca o piesă de arama curată şi avea o greutate de cea. 11 g. în loc de 6,82 g. Paralel s-au emis piese de 4 a. (sestertius, 27, 30 g.), de 2 a. (dupondius, 13,65 g.) şi semis. A. ca monedă se deosebea de dupondius, cu care era aproape egal în greutate, prin culoarea sa roşcată, faţă de cea gălbuie a acestuia din urmă. Din vremea lui Nero, efigiile imp. pe dupondius erau redate cu cunună de raze, iar a. era marcat cu cifra I. Pe aversul monedelor apar efigiile imp., iar pe revers SC (Senatus consulta). Sub Tiberius s-au introdus pe revers zeităţi şi personificări. Denumirile şi deosebirile dintre diferitele tipuri monetare romane de bronz s-au menţinut, cu scăderi de greutate şi deprecieri ale conţinutului, pînă la mijlocul sec. 0 e.n., cînd toate emisiunile de bronz erau cunoscute sub numele general de AE. CP. asaroton (gr.) (în arta romană), moz. pavimental îafăţişînd resturi alimentare aruncate pe jos de participanţii la un ospăţ. în general era realizat din cuburi de piatră mici şi puternic colorate (asarotici lapilli). Plin. B. (Nat.H., 36, 184) spune că „cel mai celebru a fost în genul acesta Sossus care la Pergam a aşternut cu mozaic o casă numită nemăturată". Idee sa a fost imitată de artişti lucrînd pentru Imp. Herakleitos semnează un astfel de moz. aflat la Muzeul Lateran; un altul similar a fost descoperit la —> Aquilia. M.G. Ascanius, fiu legendar al lui Aeneas şi al Creusei. Romanii l-au numit Iulus şi l-au considerat strămoşul ginţii Iulia (Gens Iulia). După moartea lui Aeneas, A. a devenit regele lat. întemeind noua capitală, oraşul —• Alba Longa. După Liv. ar fi fost fiul Lâviniei (Liv., 1,3).' A.B. ascaules (lat. < gr. âaxa-'oXoc,), cimpoi şi uneori — Ardabur. A servit în timpul lui Theodosius îj 60 î.e.n. pînă la lupta de la Philippi). Din opeMarcianus şi Leon 1. Palricius şi magister militi, presenlalis i-a ridicat, la tron pe împ. Marcian rele sale s-au păstrat doar fragmente. Cic, Ad Leon I. Căzînd în dizgraţia lui Leon I şi aju Alt., 4, 15; Plut., Pomp., 72; Suet. Caes. 55; gînd în conflict cu isaurianul Zenon, viitor App.. Bel. civ., 3, 97 : 5, 32. împ., la care s-a adăugat mişcarea german, A.B. şi N.I.B. fobă din capitala Imp., A. s-a retras tempon la Chalcedon, pe malul opus al Bosforului. Asiria (Assyria), denumire dată de romani pod. fost însă atras în cursă de Leon I care 1-a iny de Ja Jfj de Tigru, corespunzînd aproximativ tat la un banchet, unde a fost omorît împreuq Iraqului de N. Numele provine de la oraşul cu fiul său Ardabur (471 e.n.) (Socrates, His care purta numele zeului local fiind extins apoi la întreaga reg. Pop. făcea parte din grupul semit VII, 18, 23; lord., Get., 45). al akkadienilor, vorbind un dialect asemănător I. cu cel babiloneean. Ea a reuşit să creeze primul imp. al antic, cu perioade de virf şi de eclipsă Aspendus (azi Pamphylia, în Turcia), oraş în miien. 2 şi 1 î.e.n. Apoi A. a intrat în compoPamf. fundat de gr. în sec. 7 — 6 î.e.n. pe rî nenţa Imp. persan şi maced. ca şi a regatelor Eurymedon. Sub stăpînirea Romei şi-a păstrl seleucid şi part. Traian, vrînd să rezolve graniţa specificul dar a cunoscut o deosebită prospej orient, a Imp., respectiv vecinătatea cu părţii, täte dovedită de construcţii: teatru, stadio a atacat şi ocupat regatul acestora în 114 e.n.. bazilică, for, terme, nimfeu şi aped, (constru transformând reg. Adiabene în prov. A. Izbuccu banii Ivi Tib. Claudius Italiens). nind o revoltă generală în Or., Hadrian a renunD. ţat la ea in 117 e.n. D. Maçie, Roman Rule in Asia Minor, I, "950, 608 — 610.

Asishim (azi, Assisi. în Italia), oraş roman cu rang de municipium la poalele Mţi. Alp., în —• ^mbria. A cunoscut o oarecare prosperitate în timpul Imp. cînd a beneficiat şi de o poJ. edilitară deosebită. Cea mai mare parte a oraşului a fost distrusă în 545 e.n. de ostrogoţii conduşi de Totila. Dintre vestigiile păstrate, mai important templul Minervei, a cărei construcţie serveşte astăzi ca bis. Aici ,s-a născut probabil Prop. E.T. asistenţa socială v. daniile publice

assarion !(gr. 'acredpiov), denumire gr. a os-ului roman, întîlmtă în metrologie şi în ins, din epoca imp. şi ca senina de valoare pe moni dele de bronz aie unor oraşe gr., mai ales dl As.M. şi de pe coasta de V şi de N a M. Nea Sub forma 'aa, ca semn valoric a. a apărut j monede imp. din Chios, Argos, Sparta, Syro Aspendus, Side, precum şi pe o monedă i argint din Caesareea Cap., emisă în vremea 1 Nero. Pe numeroase serii monetare colonia, din Histria, Tomis, Callatis, OJbia, Tyra| Odessos, Dionysopolis, Marcianopolis, Anchi. los, Byzia, etc. s-au întîlnit semne de valoa: gr. (A, B, r, A, E), care indică utilizarea as-uî ca etalon ponderal. Un număr important t. cifre de valoare, de la B la IB au apărut ]| monedele coloniale din Pamf., Pis.. Cil., toa

lUb

plicîndu-se prin utilizarea a. ca etalon de bază. Qp ax

.«Apela (assecula) (lat.), sclav care însoţea un lS»ev«» „ m V , - , , ol ciocoi cpnat r sauv pe un „membru al clasei senat. maj N.G. .«sertor (lat.) (în dr. roman), apărător al inculaatului Funcţia a existat pînă în epoca tîrzie sînd a fost desfiinţată. ^ ^ Assyria v - A s M a »ştii, trib tr., aşezat în SE Tr., în dreptul -nastei Thynias, pustie şi stincoasă Strabon, VII 6 1; Ps. Scym., 728-729; Ptol., III, 11 lO-'Plin. B., Nat. Hist., IV, 45) a căror capitală a' fost în epoca romană, Ulpia Byzia (azi Viza Bulgaria). Piraţi renumiţi, a. au participat împreună cu caenii, maduatenii şi corclii la ambuscada organizată, în 188 î.e.n., de 10 000 de tr împotriva armatei cos. Cn. Manlius Vulso (Liv.', XXXVIII, 40). In ajunul celui de-al treilea —> război macedonean, în 172 î.e.n., trimişi ai mai multor triburi tr. printre care şi ai a. s-au prezentat la Roma şi au obţinut să fie primiţi în alianţă şi prietenie (id., XLII, 19), ceea ce ţinea de pregătirea diplomatică a operaţiilor milit. împotriva Iui -> Perseus. , G.P.B. Astion v. Epictet Mtrolal), instrument folosit pentru măsurarea poziţiei aştrilor. Cu ajutorul său se putea determina ora exactă a apariţiei sau dispariţiei aştrilor, cît şi azimutul lor. Există două descrieri intc. ale a., una de la Ptol. (Almagest, 5) ţi cealaltă (cea 500 e.n.) de la filos. şi teologul loan Philoponos.

orient, devenea şi mai favorabilă a. în ciuda combaterii ei de noua ideologie, activă a creşt. Multe dintre lucrări au căpătat acum un colorit neoplatonician ca manualele din sec. 4 e.n. ale lui —> Firmicus Maternus şi Paul din Alexandria. Pe lîngă a. „ştiinţifică" sau „astronomică"", care era pasivă, urmărind aflarea influentei exercitate de astre asupra vieţii pămînteşti pentru aflarea viitorului, exista o variantă vulgară, care folosea magia, încercind în mod activ să determine astrele în vederea unor influenţe favorabile pentru prieteni şi dăunătoare pentru inamici. A. a vegetat, în V Eur. în marginea astrbnomiei pînă în sec. 2 e.n., cînd vin din Hisp. \traduceri lat. ale operelor arabe, care la rindul lor reprezentau traduceri ale lucrărilor greco-orientale. Zilele săptămînii din lb. germanice şi romanice se leagă indirect de a. Mesop. care a observat soarele şi luna, precum şi cele cinci planete, cărora le-a dat numele unor zeităţi. Corespondenţii lor din lb. lat. (Marte, Mercur, Iupiter, Venus şi Saturn; Luna şi Soarele) cu unele schimbări creştine au dat numele zilelor săptămînii. G. Bezold, F. Boli, "W. Gundel, Slernglaube und Sterndeuturtg, 1931'; O. Neugebauer, H. B. van Hoesen, Greeh Horoscopes, 1959; F. H. Cramer, Astrology in Roman Law and Politics, 1954.

astronomia ante, reprezintă una dintre marile realizări ale ştiinţei gr. posibilă datorită marilor progrese înregistrate în domeniul matematicii atît de necesare pentru studiul fenomenelor cereşti şi gîndirii teoretic-abstracte, manifestate strălucit în filos. Deşi în sec. 4 î.e.u. s-a admis unanim sfericitatea pămîntului iar unii savanţi presupuneau chiar şi rotirea acestuia în jurul propriei sale axe, totuşi s-a ajuns lei teoria geocentrică. Doar Aristarhos din Samos astrologia a luat naştere în Mesop. în Gr. ar- în sec. 3 î.e.n. şi Seleucos din Seleucia în sec. haică şi clasică a jucat un rol redus, în schimb 2 î.e.n. au militat pentru heliocentrism. Dar cei însă a cunoscut o largă răspândire în epoca trei mari astronomi, care au dominat urmăden. cînd a înflorit şi în Eg. La Roma a pătruns toarele patru secole, şi anume Apollonios din *i _ sec. 2 î.e.n., probabil, prin sclavi orient. Perge (cea 215—190 î.e.n.), Hiparhos din 3 rima reacţie a păturilor conservatoare a fost Nicaea (190 — 120 î.e.n.) şi mai ales -* Ptol. (sec. 2 e.n.) a cărui influenţă a fost covîrşitoare irastică şi a dus la expulzarea astrologilor în • 39 î.e.n. Dar în sec. 1 î.e.n. în cadrul influenţei pînă la sfîrşitul Renaşterii au impus geocen'len. creseînde în parte şi datorită prestigiului trismul. Succesul lor s-a datorat faptului că ei enciclopedistului -> Poseid. vîrfurile soc. ro- au rezolvat o serie întreagă de probleme şi au naneau acceptat a., celebrul neopitagorician explicat multe fenomene cereşti şi terestre prin Nigidius Figulus şi marele enciclopedist —> Varro calcule ingenioase şi teorii veridice, pe cînd helio»nd preocupaţi de colecţionarea de materiale. centrismul nu se verificase încă în practică. m P-, cu excepţia lui Traian vor accepta cu După Ptol. nu mai apar astronomi creatori, f ţi a. iar unii dintre ei, ca Tiberius, sau familia datorită progresului elementelor iraţionale şi severilor o vor cultiva în mod deosebit. De mistice şi regresului cercetărilor din domeniul nare aderenţă s-a bucurat a. şi în rîndurile ştiinţelor naturii. Dintre autorii gr. de lucrări 'op. Totodată, ia naştere o bogată lit. în ambele astronomice, care l-au precedat pe Ptol. "•> gr. şi lat. Astfel în sec. 1 e.n., a apărut poe- în epoca romană, pot fi menţionaţi stoicul —• Kleomedes de la începutul Imp. şi platonicianul nul Astronomica al lui —> Manilius şi lucrarea n 5 cărţi a lui Dorotheos din Sidon, care s-a Theos din Smirna. Autorii lat. n-au făcut cer»astrat mai ales în lb. arabă, după ce trecuse cetări personale, ei neavînd, între altele baza matematică necesară şi s-au mulţumit să popuj r m Ind. şi Pers. De la mijlocul sec. 2 e.n. latează Anthologiae al lui Vettius Valens şi larizeze sau să parafrazeze pentru alte scopuri «lebrul Tetrabiblos al lui -> Ptol. Atmosfera rezultatele astronomilor gr. Astfel există eleP'ntuală de la sfîrşitul antic, datorită creş- mente utile pentru istoria a. la autori ca — Macrobius, Calcidius (traducătorul şi. comentatorul lucrării Timaios de Platon), —> Proklos şi Martianus Gapella. Ca aparatură, anticii deşi n-au posedat telescoape pentru observaţii, au cunoscut cîteva mici aparate pentru diferite măsurători (—>• astrolab, -+ diopton etc.) La fel par să fi existat şi globuri cereşti din diferite materiale, ca şi planetarii începînd încă de la Arhimede (sec. 3 î.e.n.). F Boll, Die Entwicklung des astronomischen Weltbildes im Zusammenhang mil Religion und Philosophie, 1925, J L . E . Dreyer, A. History of Astronomy from Thaies f) Keiler, 1953; A. Paimekock, A History of Astronomy, 1961; O. Neugebauer, Exact Sciences in Antiquity, 1957.'

astiirii, pop. ib., în N Hisp., vecină cu callaicii ci cantabrii de care îi despărţea un estuar, actualul Rio de Sella (Strabon, III, 3, 3; 4, 12 şi 20). A. ca şi vecinii lor locuiau o reg. muntoasă, bogata in sare şi aur. Foloseau în alimentaţie ghinda, in locul grînelor şi untul, în locul uleiului. Crescători de vite mici, mîncau mai ales carne de ţap. Practicau sacrificiile umane şi animale şi erau dansatori şi muzicanţi, la ospeţe bînd mai ales bere. Se îmbrăcau cu mantii negre folosite şi ca pături şi purtau părul lung ca la femei, legîndu-1 însă strîns pe frunte, la război. Pentru lupte se pregăteau prin întreceri şi antrenamente (ibid., I I I , 3, 7). Au dat mult de furcă romanilor, rezistenţa lor continuind şi în 29 î.e.n. cind templul lui Ianus a fost închis (Dio. Cass., LI, 20). în 27 — 26 î.e.n., Augustus a condus luptele cu a. şi cantabrii însă fără prea mult succes, aceştia fiind maeştri în evitarea angajării totale şi în întinderea de curse. După îmbolnăvirea împ. romanii au obţinut mai multe victorii iar capitala a., Lancia, a fost ocupată (ibid., LIII, 25; Florus, IV, 12; Oros., VI. 21). Dar a. şi cantabrii se răscoală din nou (Dio., Cass. LIII, 29 şi LIV, 5). După ce şi cantabrii au fost învinşi de Agrippa (20—19 î.e.n.), a urmat o romanizare rapidă, supravegheată cu atenţie. Cînd în Hisp. a rămas o singură leg., a VII Gemina, din vremea lui Vespasian ea şi-a avut sediul la Leon, în Asturia. Dintre a. au fost recrutate elem. pentru trupele aux. romane (ala Asturum). G.P.B. Asylum 1. (Inter duos Lucos), nume dat depresiunii (36 m. alt.), cuprinsă între cele două înălţimi ale —• Capitoliului (Capitoliul propriuzis la V şi Arx la E). Două stînci sacre se găseau, potrivit legendei, pe cei doi versanţi ai depresiunii. Romulus, pentru a popula noul oraş Roma, a proclamat acest loc spaţiu de refugiu Şi de azil, inviolabil. în timpul lui Augustus a fost înconjurat de un zid. 2. Loc de refugiu pentru persoane care săvîrşeau fapte ce ameninţau să fie pedepsite pe loc sau în urma unei proceduri sumare. La romani nu exista de fapt în teorie, dar practic unele dintre temple şi statuile împ. serveau ca loc de a. sclavilor. E.T. şi N.G. Atax (azi, Aude), fi. în Gali. (Strabon, IV, 1, 6). Izvorăşte din Mţi. Pir. şi curgînd prin ţinuturile

Sordonilor şi —> tectosagilor se varsă prin Sinus Gallicus în M. Médit. La gurile sale r< manii au fundat oraşul Narbo Martius. E.1 Ateius Capito, Caius, jur. roman din epoca li Augustus, întemeietorul şcolii sabiniene de d: roman. Partizan al absolutismului imp. Opere] sale jur. Coniectanea („Culegeri") (în 9 V" S cărţi De pontificio iure („Dreptul pontifical") (î 7 cărţi) şi De officio senatorio („îndatoriri] senatoriale") au avut o deosebită influenţă asi pra dr. roman. VI. H Ateius Praetextatus (Philologus), Lucius (sei 1 Te.n.), erudit născut la Atena. A trăit la Rom fiind mult apreciat de contemporani. A aduns un vast material privind ist. romană, pentr — Asinius Pollio a elaborat un îndrepta de stilistică. A.B. şi N.B atelierele monetare. în timpui nep. funcţiona mai multe printre care, în afara celui principi de la Roma, importante erau cele din It. de N Gali., Hisp., Afr. şi din Or. La începutul Im] funcţiona doar cel din Roma. împ. nerecunoscu imediat la Roma au emis monede în alte a.n ale Imp. din Sir., Hisp., Germ. şi probabil ] Cart. Din a doua jumătate şi mai ales de j| sfirşitul sec. 3 şi începutul sec. 4 e.n., activa 27 a.m. Pe reversul monedelor s-au introdi sigle şi numere lat. şi gr., indicînd numele ateii rului, mărcile oficinelor şi semne de valoar la care se adaugă simboluri pentru emisiu: printre care se remarcă: stea, cunună, le măciucă, ramură, corn de lună etc. La Alexandr, o oarecare activitate monetară poate fi conseil nată încă înainte de Diocletian, dar cu un caract restrîns, limitat la monede emise pentru împ. ca: au vizitat Eg. şi au întreprins campanii în O Tot aici au emis monede unii dintre uzurpatoi care n-au reuşit să bată monede decît în a.i orient. După reforma Iui Diocletian, nume a.m. a început să apară pe monede, în exerg sub forma ALE, însoţit, în cîmp, de semne litere de oficine şi de valoare. Se cunosc m întîi 4, apoi 7 oficine, marcate cu litere gr. '. care se adăuga numărul XXI. Din vremea 1 Constantinus I cînd funcţionau pînă la 10 oficin denumirea a.m. şi a oficinei apar împreună, exergă, sub forma ALEA, ALEB, etc. şi S M A L J AMALB etc. De la Arcadius, datorită neglijent în baterea monedei, literele din exergă rai io de cele mai multe ori în afara flanului moneta A.m. de la Antiochia, după informaţiile lui Ta( a emis primele monede romane de aur şi argii odată cu proclamarea lui Vespasian ca împ. Ai s-au mai emis monede în vremea lui Pescenni' Niger, Septimius Severus, Elagabalus, Seven Alexander, Macrinus, Quietus şi aurei ai 1 Uranius Antoninus. De la Trebonianus Gallus i început să se aplice pe revers, în exergă, semne oficinelor şi ale emisiunilor, marcate cu lite gr. şi lat,.' De la împ. Tacitus şi Probus funcţionat şi o a noua oficină. Sub Diodei i;

S-a introdus ca marcă pe monede, nüme.le ANT şi SMA, pe emisiunile din aur. în vremea lui Constantinus I şi Licinius, se allau în funcţiune 15 oficine, marcate pe monede cu cifre şi simboluri, iar în 324 e.n. numai 8, pentru a ajunge la 9, odată cu alegerea lui Constantinus Ii ca asociat la domnie. După deschiderea a.m. de la Constantinopol, cel de la Antiohia a fost închis în 326 e.n. pentru a fi redeschis în 330 e.n., cu două oficine, care se vor ridica la 10 în anii 335 — 337 e.n. De la Valentinian I numele a.m. apare sub forma ANOB, cu combinaţii de litere suplimentare. La Aquilea, un a.m. s-a deschis în vremea lui Diocletian, în cadrul căruia au funcţionat 3 oficine, marcate cu siglele P, S, T, alături de numele a.m. prescurtat AQ. Sub Constans, lîngă numele a.m. apare sigla LX ca cifră de valoare, iar ca semne de emisiuni SF, Vsau VI. De la Iulian şi Iovian. numele a.m. a fost redat uneori AQVIL, însoţit de sigla oficinei. Pe emisiunile de argint apare* acum AQPS, iar pe cele de aur AQOB. Pe monedele de aur ale Gallei Placidia, Arcadius şi Theodosius II, numele a.m. este separat A-Q şi dedesubt COMOB. La Arelate, a.m. a fost înfiinţat în vremea lui Constantinus I, puţin după 313 e.n. Numele lui a apărut pe reversul monedelor, în exergă, sub forma PARL. SARL, TARL, QARL. Mai tîrziu, locul siglelor oficinelor a fost luat de cele gr., iar uneori, în loc de ARL se întîlneşte AR. Siglele din cîmpul monetar, destul de multe, trebuie înţelese ca semne de emisiuni. Sub Graţian a apărut formula OF.AR.S. sau ARPS. Prescurtarea CON sau CONST de pe monedele epocii constantiniene trebuie înţelese ca redînd numele lui Constantina, în colon. Augusta Treverorum, a.m. a fost deschis în anul 259 e.n. De o activitate regulată se poate vorbi abia din 293 e.n., cînd Conslantinus Chlorus a devenit Caesar al Gali. Numele a fost prescurtat, în exergă, TR, TRE sau PTR, iar oficinele, cu siglele C şi D. în timpul lui Diocletian şi pînă la moartea lui Conslantinus I. cele' 4 oficine au fost marcate cu siglele P, S, T, Q sau A, B, C, D. Monedele de aur emise sub Valentinian I şi Valens poartă însemnele TROB, TROBS, ' TROBT. Spre sfîrşitul Imp. pe emisiunile de argint se întîlneşte uneori sigla PS, împreună cu TR. La Cartagina, a. şi-a început activitatea organizată, începînd '•ii reforma lui Diocletian. Numele este indicat pe revers cu sigla K sau KA. însoţită adesea şi de alte litere. în timpul tetrarhiei funcţionau j oficine, cîte una pentru fiecare împ. sau Caesar. In vremea lui Constantinus I şi a succesorilor săi, la C. funcţionau 7 oficine, marcate cu SMKA, SMKS. Tulburările din Afr. de la sfîrşitul sec. 4 e.n. au dus la încetarea activităţii monetare, ce se va relua după restabilirea ordinii, cu emisiuni de la Arcadius, Honorius şi Theodosius I. In perioada dominaţiei vandale şi bizantine aici s-au emis monede autonome cu numele complet al oraşului. în Constantinopol, a.m. a fost deschis de Constantinus I în 324 e.n. Numele lui apare pe revers, în exergă, sub forma CONS, iar oficinele, în număr de 6 la început, marcate eu litere gr. în cîmpul monetar. Din 326 e.n., Bumărul oficinelor s-a ridicat la 7, iar din 330 e.n.

la 11. în sec. 4 — 5, numele a.m. apare în combinaţie cu un număr foarte variat ele litere. De la Valentinian I şi pînă tîrziu in epoca bizantina (Leon V), pe monedele de aur a apărut frecvent formula CONOB sau COMOB. La Cyzic, a. a activat la început cu intermitenţă pentru nevoile armatei. La închiderea provizorie a a.m. de la Serdica, în urma atacului gotic din 268 —269 e.n., materialele şi lucrătorii au fost transferaţi la Cyzic. Acum a apărut pentru prima dată pe monede (Claudius 11) marca atelierului MC, cu trei oficine, indicate pe monede prin puncte, plasate in exergă. în ultimii ani ai domniei lui Aurelian funcţionau 6 ofiniiie, marcate cu sigle gr. şi lat. Sub Probus s-au ţolosit ca sigle de atelier, CM sau MC şi XXI ca marcă de valoare. închis ia sfîrşitul domniei lui Probus, atelierul a fost redeschis de Carus, după care, sub Numerianus şi Carinus au funcţionat 6 oficine. în timpul tetrarhiei şi sub Constantinus I au apărut adesea, în loc de MC, siglele MKY sau KY. în timpul lui Iulian, numele atelierului s-a prescurtat CYZ, CYZi sau CYZIC, la care se adaugă în faţă sigla oficinei. Londinum emite primele emisiuni romane din vremea lui Carausius şi Alectus, marcate pe revers cu grupul de litere ML, MSL, MLXX sau MLXXI. în timpul tetrarhiei, numele a.m. a apărut în mod constant pe emisiunile de bronz sub forma PLN, iar în epoca constantiniană acesta va fi urmat de MLL, MSL, MLN, PLON. Emisiunile se disting prin stele, corn de lună şi litere. A.m. de la Londinum unde a funcţionat doar o oficină, a încetat să mai lucreze în 326 e.n., după moartea lui Crispus şi în momentul deschiderii celui de la Constantinopol. Temporar, in anul 383 e.n., a mai emis monedă aici Magnus Maximus, cu sigla AVGOB. Lugdunum a emis monedă colonială, în perioada Marcus AntoniusClaudius I. De la Marcus Aurelius el va funcţiona permanent. Pe emisiuni ale lui Clodius Albinus se întîlneşte legenda GEN LVG, iar de la Postumus au apărut siglele de atelier şi oficine, sub forma LPC sau LPO şi P, S, T. în vremea lui Aurelian funcţionează 4 oficine, marcate cu siglele AL, BL, CL, BL. Sub Numerianus numele atelierului a fost prescurtat LVG sau LVGD, mai rar LD şi LG. După Constantinus I au apărut pe monede siglele PLG sau SMLVG, pentru ca sub Iulian să se revină la forma LVG. LVGP. LVGOFFP. De la Valentinian I şi pînă la sfîrşitul Imp. de apus, explicaţia combinaţiilor de litere devine dificilă. Pe monedele de argint se întîlneşte sigla PS, iar pe cele de aur prescurtarea numelui atelierului este separată L-D şi în exergă COM sau COMOB. Mediolanum avea un a.m. care a funcţionat doar la sfîrşitul Imp. începînd cu domnia lui Constantinus II, dar mai ales cu aceea a lui Valentinian I şi Valens. Numele a.m. apare prescurtat sub forma MD şi MED, iar în vremea lui Graţian şi Theodosius I, pe monedele de aur, MDOB, COM sau COMOB. La Nicom,edia, a.m. a fost înfiinţat în urma reformei lui Diocletian, prescurtat pe monede cu siglele N, NK sau NIK, iar în vremea lui Constantinus I cu SMN sau SMNC. Se cunosc 6 oficine, marcate cu litere ST. care însoţesc numele atelierului.

109

Activitatea lui va continua şi în epoca bizantină. La lioma, primul a.m. înfiinţat pe la mijlocul sec. 3 î.e.n. a fost instalat pe Capitoliu, intr-o antxă a templului Iunonei. Reorganizat la sfîrpitU sec. 3 î.e.n., odată cu emiterea, primilor (ienari va dăinui pînă la sfîrşitul Rep. In timpul lui Augustus, cînd imp. a preluat emisiunile de ynr si arghu, iar senatul pe cele de bronz a luat fiinţă un nou a.m., probabil în apropiere de Colosseum, destinai monedelor imp. de metal preţios, vechiul a. de pe Capitoliu urmîiid să tiuită numai piese de bronz. Se pare că acest a.m. a fost desfiinţat încă din timpul lui Traian, ciad emiterea monedelor de bronz a fost preluată de a. imp. Baterea în acelaşi a. atît a monedelor imp. cît şi cele ale senatului a durat pînă la Aurelian, cînd, după revolla monetarilor şi emisiunile de brcnz au intrat sub autoritatea imp. Aplicarea mărcilor de atelier, reprezentate prin litere şi cifre, a început în timpul domniei lui Gordian. III şi a devenit frecventă sub Filip Arabul, Decius, Trebonianus Oallus şi Valerian. Pe baza acestor semne s-a stabilit că la Roma funcţionau în această perioadă 6 oficine, iar sub Gallienus şi Claudius II, 12, primele 8 fiind marcate cu cifre gr. Numele a.m. apare destul de rar, fiind prescurtat RP (Roma percussium). Sub Aurelian, numele a.m. era marcat cu iniţiala R, înlocuită uneori cu un leu. Funcţionau la început 12 oficine care se reduc apoi la 5, pentru a urca la 10 spre sfîrşitul domniei, avînd ca semne distinctive, litere gr. sau lat., combinate cu cifre, cea mai frecvenţă fiind XXI, reprezentând o cifră valorică. în vremea lui Probus şi Carus se introduc, pe lîngă R, şi cifre gr., iar în timpul tetrarhiei apar, în exerga .mcnedelor de aur, PR sau PROM, iar în cele 4 oficine pentru emisiunile de bronz, P, S, T, Q. Sub Constantinus I se întîlnesc semnele a 4 oficine RP, RS, RT, RQ, avînd intercalate uneori literele B şi F, o cunună sau o stea. La sfîrşitul domniei funcţionau 5 ateliere, eu combinaţiile de litere: RBP, RBS, RBQ, RBE. Delà Iulian la Iovian, unele emisiuni poartă legenda ROMA sau VRB. ROM. în vremea Ini Valentinian I şi a urmaşilor săi, iniţiala numelui a.m. apare însoţită de numărul a.m. în litere, întreg sau prescurtat. Separarea emisiunilor din a.m. de la Roma de acelea emise la Ravenna, la sfîrşitul Imp. este greu de făcut, deoarece siglele RA, RP, RM sînt comune celor două ateliere. La Serdica, a. a funcţionat, la început, cu intermitenţă şi ocazional, pentru armatele din Or. şi pentru tiranii efemeri, recunoscuţi doar de unele leg. De la Gallienus s-a instituit un a. permanent care 1-a înlocuit pe cel de la Antioc.hia, în 260 e.n., cînd oraşul a fost cucerit de părţi. începând cu Aurelian,'pe monedă a apărut numele a.m. sub forma SERD însoţit în timpul imp. ulteriori, pînă la Diocletian, cînd vor i'imcţiona, pe rînd 3, 4 şi 7 oficine, de sigle şi numeralul KA sau corespondentul său lat. XXÎ. In timpul tetrarhiei, numele a.m. s-a prescurtat SER, SE, SMDS, fiind servit de 3 oficine, marcate cil litere gr. După cîte se pare, a.m. şi-a încetat activitatea odată cu tetrarhia. Constantinus I va transfera acest atelier la Sirmium.

ATELIEIIELE MOXETA

unde s-a deschis acum o nouă monetărie. 1 a.m. înfiinţat de Constantinus I a emis mon cu iniţialele S1RM sau SIR. De la Const tinus II, alături de numele a.m. apar şi sij însoţite de simboluri şi semne de emisii Activitatea a încetat în timpul lui Theodosius cînd pe monede se întîlneşte SIROB. în ors Siscia, a.m. a intrat în funcţiune in vremea Gallienus, cu 4 oficine, sporite la 6 pe vremea Aurelian şi 1 sub Probus, cînd numele a.m. prezenta pe monede sub forma S sau SIS, care se adaugă indicele,,valoric XXI, combi. cu literele oficinelor. în timpul lui Carus Xumerianus, numărul oficinelor s-a redus la pentru a creşte la 6 sub Diocletian, marcate litere gr., alături de numele a.m., S, SC, S De la Constantinus I, cînd erau în funcţie, rind, 3, 6 şi apoi 5 oficine, numele a.m. SI! fost însoţit de combinaţii de litere diferite, care s-au adăugat simbolurile: ramură, stea, c. de lună, cunună etc. Combinaţiile de litere \ şi mai complicate de la Constantinus II şi Iuli La Tarraco, a.m. a fost deschis încă de la înce tul Imp., o activitate mai bogată remarcîndi în vremea lui Galba. în timpul lui Valeria] Gallienus, dispunea de 3 oficine, marcate siglele P, S, T. sau MP, MS, MT, 'iar sub Ai lian numărul acestora s-a ridicat la 4 şi apo 6, cînd pe monede exista iniţiala a.m. 1 marca de valoare XXI. în timpul lui Probus continuat să funcţioneze cele 6 oficine, marc cu litere şi cifră de valoare. Sub tetrarhie, monedele de aur, numele a.m. a apărut sub foi T, PT sau SMT. Aceeaşi prescurtare se îr neşte şi de pe vremea Iui Constantinus I ş urmaşilor săi, cînd funcţionau 3 şi apoi 4ofic pe monede remarcîndu-se şi prezenţa de sei monetare, puncte, stea, corn de lună, crue' ramură. Caracteristici similare se constaţi; la monedele urmaşilor lui Constantinus I. Te Ionicul poseda a.m. din vremea lui Diocleţ marcat pe monede cu sigla TS, la care se ada literele celor 6 oficine. în vremea lui Constanţi I şi a succesorilor săi. numărul literelor şi cor narea lor a sporit. Pe monedele de aur ale Valentinian şi alo urmaşilor lui se întîln combinaţia TESOB, iar pé cele de argint TE La Viminacium, a.m. provincial a fost înfiii sub Gordian III şi emitea piese de bronz, de colonial, cu valori de sestertius, dupondius şi Se pare că Ia început a emis şi antonini Monedele tipice de la V. poartă pe rever figură feminină între un leu şi un taur, lege COL VIM şi în exergă numărul anilor I pin XVI, ultimul îimd purtat ae monedele din mea împ. Valerian şi Gallienus, cînd a înc activitatea a.m. Tot aici par să fi fost emis monedele cu legenda PROVINCIA DAC începînd cu Filip Arabul şi încheind cu Gallie: care au pe revers o figură feminină, cu stinda între un vultur şi un leu. E. Babelon, Traité, I. 986 — 1037; 31. Bernhart, H buch, 324-334; B. Pick, Die antiken Münzen -' griechenlands-Dacien und Moesien, Berlin, I, I, 1-60.

110

ATELLANA

atellana (lat.), farsă de origine oscă. Denumită astfel după Atella, oraş în Campania, situat pe drumul care duce de la Capua la Napoli. în a. pe o temă tradiţională erau brodate tot felul de momente, după fantezia actorilor. Cuprindea patru personaje tradiţionale: Bucco („fălcosul"), Maccus („prostănacul"), Pappus („strică tot"), Dossennus („cocoşatul"), Sannio („bufonul"). Pomponius şi Novius au făcut din a. o adevărată comedie de moravuri. Actorii care recitau a. erau tineri romani care, printr-o derogare, nu pierdeau dreptul de cetăţenie cînd se urcau pe scenă. A. a fost treptat eclipsată de mim. Participarea muzicii în cadrul a. este atestată în Carinina epigraphica (ed. Buechler, Anthologia Latina, 23&). iN.I.B. ş i \ . I .

Aternius v. Tarpeius Aternum (Aternus), rîu la graniţa dintre Samnium şi Picenum; despărţea ţinutul-» vestinilor de cel al marrucinilor (Strabon, V, 4, 2). La vărsarea sa în M. Adr. se găsea oraşul Aternum (azi Pescara). Aici se termina —> Via Valeria ce venea de la Tibur. E.T. Athanaric (? —381 e.n.), rege al vizigoţilor (thervingi) aşezaţi în reg. de E a Munteniei şi S Moldovei de astăzi, denumit de Amm. Marceli. (27, 5: judex potentissimus). Ajutînd pe rebelul Procopius împotriva lui Valens, A. a fost înfrînt (367 — 369 e.n.), după care el a declanşat o persecuţie Aîmpotriva vizigoţilor creşt. (369— 372 e.n.). încercînd să reziste înaintării hunilor (375 e.n.), A. a ridicat un mare val de apărare, identificat în S Moldovei, între Prut şi Şiret (Stoicani—Ploscuţeni), dar a fost silit să se retragă în Caucaland (ad Caucalandensem locum), identificat ipotetic cu Ţara Bîrsei. Predîndu-se lui Theodosius I, a fost primit la Constantinopol unde a murit (25 ianuarie 381 e.n.) (Amm., 27; 5, 6, 9-10). I.B. Athaulf, rege al vizigoţilor (410—415 e.n.), ), fratele soţiei lui Alaricus. în 409,, a fost chem chemat de c tl ă să vină i jt di Pann., cumnatul său cu ajutoare din în It. După moartea lui Alaricus, A. a fost proclamat rege. în 412 e.n., a plecat cu vizigoţii în Gal!., cucerind S prov. Aici, la Narbonna s-a căsătorit cu —> Galla Placidia (414 e.n.), care dusese luată prizonieră în timpul ocupării Romei de către Alaricus (410 e.n.). Silit de armatele romane, A. a trecut în Hisp., unde a fost asasinat Herodes Atticus a ridicat stadionul (204 x 33,36 m) si un aped. D.T. Athenaeus (sec. 3 e.n.), comandant miiit. specializat în construirea de fort. în timpul atacurilor barbare în Pen. Bale. şi M. Egee'din 267 e.n., a fost însărcinat (ie —> Gallienus să fortifice oraşele ameninţate. A. a apărat, cu succes, o serie de oraşe din Moes. Inf. şi fr. împreună cn —> Cleodamus a format o flotă cu care a distrus ambarcaţiunile barbarilor pătrunşi în M. Egee. V. şi Marcianus. O.T. Athenais v. Eudokia Athenion (sec. 2 î.e.n.), astrolog originar din Cil., unul dintre conducătorii celei de a doua rase. a sclavilor din Sicii. (104—101 î.e.n.). Sub steagurile sale s-au adunat sclavii din părţile de V ale ins. După ce taberele răsculaţilor s-au uni!, A. a recunoscut ca rege pe —» Salvius Triphou conducătorul principal al răsc. După moartea lui Triphon, A. a rămas singurul conducător, fiind ucis de Aquilius într-o luptă corp la corp. A.B. Fig, 70. Atena, teatrul lui Dionysos, atlant susţininj scena, sculptură dia vremea lui Hadrian.

Ill

ATXIWS

Atia, fiica —* Iuliei (sora lui Iulius Caesar) şi a lui —» M. Atius Balbus. A fost căsătorită cu —> C. Octavius de la care 1-a avut pe —> Augustus. \ murit în anul 43 î.e.n. O.T. atic (in arta romană), partea unei clădiri de deasupra cornişei avînd funcţia de a masca acoperişul. A. sînt sub formă de balustrade, parapete, succesiuni de frontoane, etaj cu ferestre adăpostind podul etc. Arcurile triumfale au şi ele a. pe care sînt plasate inse. şi panourile sculpturale (-* arcul lui Traian de la Beneventum, arcul lui Septimius Severus şi Constantinus I, de äa Roma). Unele arcuri au chiar două a. suprapuse, (fig- 67), ultimul în retragere, ambele purtînd sculpt, (arcul lui Tiberius de la Orange^. în a. arcurilor erau amenajate încăperi la care se ajungea pe scări practicate în int. unui pilastru (—*• arcul lui Septimius Severus de la RomaJ.

I\

Deasupra a. arcurilor erau plasate grupurile statuare triumfale M.G. Atilius (Attiiius) Regulus, Marcus, cos. în 267 î.e.n. şi 256 î.e.n. în acest an a fost însărcinat cu conducerea unei expediţii în Afr. pentru slăbirea Gart. tn_J3.-Sicii, lîngă Ecnomus a înfrînt iioja cart. si a cucerit oraşul Ciupea, pe litoralul .äff. Din porunca senatului, colegul său, cos —>• Manlius Vulso, cu o parte a armatei şi prada de război, s-a întors acasă lăsîndu-1 pe A. cu puţine trupe. El a înaintat spre S cucerind mai multe oraşe forţînd cart. să ceară pacea. Condiţiile lui A. erau aspre şi inacceptabile pretinzînd evacuarea Sicii, şi plata unui tribut. Cart. au continuat lupta şi au nimicit armata lui A., iar el împreună cu 500 soldaţi a ajuns în captivitate. După tradiţie, în anul 251 î.e.n., a fost trimis la Roma să ducă tratative pentru încheierea păcii. A convins însă senatul să nu accepte condiţiile impuse de cart. şi s-a întors la Cart. unde a fost condamnat la moarte (Pol.. 1: 25. 29. 30: lust., 41, 4; Diod.. 23: 15Cic, off., 1: 13: 3: 20). A.B. atimetus v. opaiţele Atius BaHms, M. (sec. 1 î.e.n.), soţul -* Iuliei, sora lui iulius Caesar. A avut o fiică -> Atia, mama lui Augustus. O.T. Atlas, El ~. lanţ muntos iu X Afr.. întins pe direcţia SV—NE între Oc. Atlantic şi M. Medit. 'oca. 2 000 km). Subdiviziuni: A. Mic; A. înalt (El-Atlas EI-Kebu); A. Mijlociu (El Atlas ElMontaouassit'i : Antiatlasul şi A. Saharian. Cos. roman Caius Suetonius Pa'ulinus 1-a traversat primul, îndreptîndu-se spre Mauret.. lăsînd o descriere (Plin. B., Hist. Nat., 5, 14 — 15). E.T. atomismul, teorie filosofică şi ştiinţifică apărută în mod speculativ în antic. Se opunea, la romani, ideii eleaţilor despre divizibilitatea la infinit a materiei. Explica prin mişcarea şi combinarea

alnmilnv formaivn

Iiir.riirilnr.

dar credea. SDre

deosebire de fizica modernă, că atomii sînt purt torii calităţilor fundamentale ale acesteia. Ci mai largă, şi totodată inspirată din punct i vedere poetic expunere a a. a făcut-o —» Lucr tius în celebrul său poem, De rerum nature atribut (în iconografia romană), însemn materi ce precizează semnificaţia unei reprezenU divine, eroice, a unei personificări sau alegor Astfel vulturul şi fulgerul sînt a. lui Iupit (cf. fig. 282), punga, a lui Mercurius, măciu şi blana de leu, ale lui Hercules, (fig. 25' cîrma şi cornul abundenţei, ale Fortunei, croc dilul şi trestia, ale Nilului. M.'

atrienses (lat.), sclavi de încredere aparţinî; de familia urbana şi folosiţi în casele din' or; Aveau funcţia de adm., casieri făceau tîrguiel şi supravegheau ceilalţi sclavi ai casei. Cî: sarcinile casei au devenit mai multe şi mai coi plicate, conturile băneşti au fost încredinţa unui alt sclav (arcarius), care a devenit conducătorul a. N. atrium v. casa romană şi castra Attalos v. Mculiţel Attalus (Priscus), uzurpator (409—410 e.r] Ionian de origine a trăit la Roma unde era legătură cu cei mai de seamă reprezentanţi păgînismului şi în special cu Symmachus. deţinut, în timpul împ. Theodosius II şi Hoi rius, mag. importante. După primul asediu vizigoţilor asupra Romei (409), senatul 1-a dele; să meargă la Ravenna, pentru a-1 convinge Honorius să-i ceară pacea lui Alaricus. Solia : avut succes, dar A. a obţinut titlul de coi sacrarum largitionum, şi a fost numit pref. oraşului Roma (praefectus Urbi). Alaricus îndreptat spre Roma şi a silit senatul să-1 mească împ. pe A. Uzurpatorul, convertit arianism, a fost recunoscut şi de Honorius. în timp Alaricus a ocupat Roma (24 august 41 După moartea acestuia, A. a continuat să m ţină legături cu goţii, trecînd în Gali., unde a i din nou proclamat împ. de către aceştia, scurtă vreme părăsit de susţinători a fost pr si predat împ. Honorius (415), care 1-a exilai Lipara (417 e.n.). (Zos., 6, 2-12 ; Oros., 7, 42, Attalus al UMea (Philometor Erergei (cea 170 — 133 î.e.n.). regele Pergamului (13 133 î.e.n.) (fig. 80),"fiul lui Eumenes al IIA neglijat treburile de stat, îndeletnicindu-s£ sculptura şi grădinăritul. A lăsat prin testam ţara şi averea sa pop. roman. atticism, curent în oratorie, reprezentat de grup de tineri, care reproşînd lui Cic. si prea —* „asianic" încercau să revină la sob tatea şi demonstraţia seacă a oratorilor Eschines, Isocrates şi Lysias. Reprezent; Licinius Calvus, Brutus, Calidius. Curenţi durat Dutin. în De oratore (55 î.e.n.), Cic. î

112

Fig. 30. Attalus IIT, marmură. Copenhaga, Gliptoteca Ny Carisberg.

nu menţiona acest curent, iar în Tusculanae (45 î.e.n.) îl considera ca stins. y N.I.B. Atticus v. Pomponius Atticus, Titus Attila, rege al hunilor. A domnit mai întîi împreună cu fratele său Bleda (434—445 e.n.), apoi singur (445—453 e.n.). Sub A., imp. hunilor se întindea din Mţi. Caucaz pînă la Rin, din Panii, şi de la Dunărea de Mijlcc pînă în Germ. de N şi Polonia de azi. Centrul puterii lui A. se afla în cimpia Pann., de unde a întreprins repetate atacuri la Dunărea de Jos distrugînd aşezările de pe ambele maluri ale fi. (441 — 448 e.n.). Obligînd toate pop. de pe terit. stăpînit de el la plata unui tribut, inclusiv Imp. roman de răsărit, A. a încercat să supună şi Gali., dar a fost oprit de către armatele romane comandate de generalul —* Aeţius. Acesta/aliat cu vizigoţii, i-a zdrobit pe huni în^renumita bătălie de Ja — ' • Campus Mauriacus (451). în 452 e.n. A. a organizat o expediţie în It. dar armata i-a fost decimată de molimă, după care a murit subit (453). După moartea sa puterea hunilor a decăzut, stăpmirea lor desfiinţată, în urma bătăliei de la Nedao, în Pann. •454 e.n.) (Prisons, Fragmenta; lord.. Get., passim.). I.B. 4-tuatuca Tungrorum fazi Tongercn sau Tongres, « Belgia), oppidum al triburilor de neam germ., ituatucii. Caesar a construit aici un lagăr de leg. :are a dăinuit ca important punct milit. şi sub irnp. Civiias Tungrorum sub Imp. timpuriu acea parte din prov. Gali. Bel. Oraşul a fost ^dical la rang de municipium şi probabil la cel - Cf->lonia, iar pe timpul lui Traian sau Hadrian i lost înconjurat cu un puternic zid de incintă cea 4,5 km lung.). S-a bucurat de prosperitate |ină în a doua jumătate a sec. 3 e.n., cînd a avut e su ferit de pe urma atacurilor barbare (devasat de franci prin anii 275 — 276 e.n.), reşedinţă

epis. Vestigii mai importante: un templu, statui de div., diferite clădiri publice, necr. de inu. şi înh. D.P. atuatucii (aduatucii)^ trib germ. din —> Gali. Bel. aşezat între —> eburoni şi —> nervi. A. se trăgeau din —• cimbrii şi —• teutonii care lăsaseră în 103 î.e.n. 6 000 de oameni, animalele şi bagajele, pe care nu le puteau lua cu ei, pe malul sting al Rinului. Rînd pe rînd atacaţi şi atacatori, au sfîrşit prin a se aşeza în reg. Metisei iMosa) (Caés., Gall., II, 29 ; cf. II, 4 şi Dio Cass., X'XXX, 4). Potenţialul lor milit. era apreciat la 19 000 de oameni. în 57 î.e.n. au participat la luptele antiromane ale coaliţiei conduse de —» suessioni. Porniţi în ajutorul nervilor (Caes., Gali., II, 16), s-au reîntors aflînd de înfrîngerea acestora şi s-au refugiat într-o cetate, poate actualul Namur (Belgia), înconjurată de sLînci abrupte, cu un singur drum de acces pe care î-au întărit cu un zid dublu. Cuprinşi de panica în faţa unui turn uriaş de asediu construit de ro• mani au cerut pace şi au acceptat, în cele din urmă, să predea armele, aşa de multe că au umplut şanţul, egalînd aproape înălţimea parapetului, în noaptea următoare, au încercat să-i surprindă pe romani printr-o ieşire în afara zidului, cu restul armelor ascunse şi altele improvizate, între care scuturi din scoarţă de copac sau nuiele împletite acoperite cu piei. înfrînţi, a. au pierdut 4 000 de oameni şi alţi 53 000 au i'ost vînduţi ca sclavi, episod care demonstrează duritatea cu care erau trataţi uneori de Caesar adversarii Romei (ibid, II, 29 — 33). Pînă atunci eburonii par să le fi fost tributari (V, 27). în 53 î.&.n., răspund la apelul acestora şi participă alături de ei, de nervi şi de clienţii lor, la atacarea leg. romano comandate de —• Q. Tullius Cicero, fratele oratorului (V, 38 — 39). Sînt menţionaţi apoi într-o alianţă condusă de —> treveri, alături de —• senoni,—> carnunfi şi —> menapi, nervi şi eburoni (V, 56 ; VI, 2), înfrîntă de Caesar. Acesta îşi instalase comandamentul la Aduatuca (azi Liège), localit. din centrul ţării eburonilor (VI, 32), probabil iniţial întemeiată de a. După această dată dispar din izvoare. Li se atribuie monedele de bronz cu legenda AVAVCIA şi altele, anepigrafe, care s-au menţionat în circulaţie pînă în vremea lui Augustus şi chiar ceva mai tîrziu, cum dovedesc săpăturile arheol. recente de la Liberchies (Hainaut, Belgia). A. Piganiol, ho, conquête romaine^, Paris. 1967, 384, 504 şi 506,- J. B. Colbert de Beaulieu, Traité de numismatique celtique, I, Paris, 1973.

G.P.B. auctoritas (lat.) noţiune complexă (greu traductibilă) exprimată şi în supranumele de Augustus indicînd izvorul şi esenţa puterii lui —> Oetavianus Augustus şi după acesta, a tuturor principilor. Conceptul a. poate fi explicat astfel: pop. roman este suveran; el acordă principelui (îiî sensul de împuternicire) o a. prin intermediul căreia acesta personifică întregul pop., suveranitatea şi puterea lui, principele căpătînd astfel puteri supreme, reale si legale. Concomitent

'acU-le principelui investit cu a. aveau şi o justificare de ordin moral şi quasireligios care emanau clin însăşi personalitatea sa. O.T. auditoria (lat.), săli de dimensiuni modeste, destinate lecturilor publice ale poeţilor şi prozatorilor din epoca Imp., întîlnite în casele oamenilor bogaţi. Cea realizată de Maecenas (in care şi-au citit producţiile lor Verg. şi Hor.) a fost identificată în ruinele unei săli de pe Esquilin. situată în mijlocul grădinii bogatului colaborator al lui Augustus. Sala (auditorium) avea nişe şi pereţii pictaţi cu ilenii-iite florale şi animaliere, în absidă existau şapte trepte pe care erau aşezate scaunele persoanelor marcante. D.T. Auîidius Bass us (sec. 1 e.n.j, autor al unei ist. a Romei incepînd cu războaie le civile şi pînă la domnia Claudius I. N.I.B. Auîidus, riu în Apulia (azi Ofanto). Izvora din Mţi.Apen., trecea prin Canusium (azi Canosa) şi se vărsa în SI. Adr. E.T. augures v. augurii augurii (lat. augures) (in rel. romană), experţi în divinaţie, însărcinaţi cu păstrarea regulilor tradiţionale relative la observarea şi interpretarea semnelor naturale (care constituiau auspiciile) (auspicia). Un auspicium explicat devenea un augurium. Auspiciile nu erau în folosinţa exclusivă a statului roman. Despre a. particulari se ştie foarte puţin, în schimb sînt bine cunoscute obligaţiile a. publici, evoluţia organizării, importanţa politico-religioasă a domeniilor în care acţiona competenţa şi influenţa lor. A. oficiali (augures publici sau cu titlul complet augures publici pa puii Romani Quiritium) aveau cărţile lor, mult timp secrete, în care erau consemnate metodele şi rezultatele observaţiei lor. Acestea se practicau într-un timp şi mai ales într-un spaţiu delimitat cu grijă, asupra a 5 grupuri de fenomene: a) semne cereşti (auspicia coelestia) ; b) semne furnizate de zborul şi strigătul păsărilor (auspicia ex avibus) ; c) constatările asupra poftei de mîncare a puilor de găină (auspicia ex tripudiis) ; d) observarea atitudinilor cvadrupedelor şi reptilelor (auspicia prdestrla) ; e) incidente întîmplătoare survenite în timpul auspiciilor (signa ex diris). Statul a constituit colegii de a. (collegium augurorum) pentru a garanta legalitatea şi buna interpretare a auspiciilor publice. Ei nu erau preoţi şi spre deosebire de alte colegii rel. nu aveau insigne şi instrumente de sacrificiu ci doar un lituus, baston recurbat în formă de trompă, care servea la trasarea acelui —> lemplum. începuturile colegiului de a. sînt puse pe seama regelui Numa Pompilius. Iniţial, fiecare din cele 3 triburi romane (Ramnes, Tities, Luceres) aveau cîte 2 reprezentanţi. După anul 300 î.e.n.. prin -> lex O gui nia, a fost deschis accesul plebeilor la colegiul augural al cărui număr a fost ridicai la 9 membri. Alte legi au modificat numărul la 16 şi sistemul de alegere a a. Treptat, roiul a.

în viaţă pol. a scăzut, rămînînd apreciată ( competenţa lor în probleme rel. Ei asi; îndeosebi la ceremoniile di; in_auguraro_a i locuri sau de instalare în funcţie a unor soane. Sînt menţionate prezenţa la augur canarium, inaugurarea caniculară şi augur Salulis, sărbătoare care succeda 'intrarea funcţie a noilor cos. P. Regell şi C. Ttiulin, Rumân augury and Ktn dicinai'ion, Londra, 1975.

augustec, politica ~, conduită pol. inai rată de -» Augustus. Pe plan int., respect de tradiţiile Rep., iar pe plan ext., consolidi stăpînirii romane, întărirea hot. statului şi st lirea unui nou sistem de relaţii (socius el amu şi alianţe (foedus) cu pop. din afara Imp. (i intră în raporturi de clientelă cu statul rom Augusta Emerita (azi Mërida, Badajos, în Spa colon, romană fundată (cu veterani), după boaiele cu cantabrii (25 î.e.n.). S-a dezvc rapid devenind unul dintre cele mai import oraşe romane şi apoi vizigote din Pen. Ib. Ro nii au construit masiv, păstrîndu-se pînă as vestigiile podurilor peste rîurile Guadiana (79 lung.; şi Alberrega (130 m lung.), a celor o aped. (825 m şi 1 600 m lung.). S-au mai păs arcul de triumf al iui Traian, templele Dia al lui Marte, altare dedicate lui Serapi altor zeităţi orient. Mithraeum, amf. ; tei (fig. 81) circ (433 x 114 m), case particular* frumoase moz. ; secţiuni din drumuri ele. Augusta Euphratcnsis, prov. creată de Dio ţian în N şi NE prov.—» Syria Coole. Aiigiistiiles v. augustaîii Augusta LibaiH'îtsia, prov. creată de Diode în V. prov.—» r'enic. iii ! lat. Augustales) (în n i . roma denumire comună dată persoanelor care a\ ca alribuţie îndeplinirea cultului imp. în fur. de organizare, obligaţii şi locul îndeplinirii se pot distinge mai multe categ. de «.: a). / ii si

]•

I , Awustales, corporaţie rol. înfiinţată de n Tiberius în anul 14 e.n., după moartea lui casa Liviei .şi a lui lecturilor nocturne în Gr.'Lucrarea este o ademai multe aped, şi fînttni, —> trofeul de la vărată mină de informaţii de lb. lat. lit., dr., rbie, templul Liviei etc.). în anul 17 î.e.n.. arheol. etc. culese din operele celor mai variaţi inaugurat, cu mare fast, jocurile seculari'. autori. Opera conţine amănunte asupra pedanpol. ext., A. a fost preocupat mai puţin de ţilor vremii şi asupra studiilor gramaticii, :inderea hot. şi mai mult de consolidarea atunci în vigoare, într-un stil în care punerea ;stora, de numele său fiind legată instauraîn scenă, observaţiile spirituale, în ciuda efori mult aşteptatei păci (Pax romana) aüt în tului de a arhaiza, la modă atunci, fac lectura . cît şi la hot. Imp. în Or., încercarea de nu numai extrem de interesantă, dar şi foarte jerire a Ar. Nabateea (din anul 25 î.e.n.) a plăcută. 'erit un eşec. Au fost aduse în stare de state !.. fiambcrale, La traduzione in Gellio, R o m a , 1969; jntelare sau dependente mai multe regate .1. (iassner, Philosophie und Moroi bei GelV.us, Innsomm., Cap., Galat., lud., Arm.). în 20 î.e.n. hruck, 1972. încheiat o pace cu părţii. în Afr. a adus în N.I.B. iro de regat clientela Mauret. în V.wv. cenAulus l'lautius, om pol. şi general; cos. suff. ilă şi estică a stabilit hot. Imp. pe Dunăre, 29 e.n.; guv. al Pann. (43 e.n.) cînd, împreună m constituirea prov. Raet., Nor. şi Dalm. eu Vespasian, a început cucerirea sistematică a :îre 15 şi 10 î.e.n.), Pann. (în 9 î.e.n.)' şi Mors, Brit. A ocupat capitala Camulodunum (Coli 14 î.e.n.). în 6 e.n., a izbucnit o răsc. în chester) unde imp. Claudius şi-a făcut o inmn. şi Dalm. care cu greu a fost înăbuşită trare triumfală, A.P. a rămas în Brit., declaanul 9 e.n. iar în anii 16 —11 î.e.n. dacii rată prov. romană, pînă în anul 47 e.n., cucevadează de mai multe ori Pann. Au fost în rind noi terit. şi încercind, iară succes însă, !P din urmă înfrînţi de —> Marcus Vinicius. pacificarea noii prov. i cea 6 e.n., dacii au atacat în S Dunării şi O.T. fost respinşi de -> A. Caprina Severus, iar Aurelia Fadilla, fiica lui —• Antoninus Pius; a .perioada 9 î.e.n. — 9 e.n. (?) au avut loc murit înainte de anul 130 e.u. ţiunile combinate ale lui -> Cri. Cornelius Lenl u s 9 O.T. ( î.e.n. - 6 e.n.?) şi -• S. Aelius Catus — 9 e.n.?) care au slăbit considerabil forţa de Aurelia, via ~, veche şi importantă arteră de a c a dacilor. Cu toate acestea —• geto-'dacii comunicaţie în Pen. It. care lega Roma spre au încetat atacurile la Dunărea de Jos şi în NV, pe coasta etr., denumită astfel după nuU] l( n 12 e.n. au cucerit —• Aegyssus, iar în mele unuia din mag. romani din sec. 3 — 2 î.e.n. ' r -> -* Troesmis, cetăţi aflate sub protecA fost prelungită în timp pînă la Vadă Volaratul ->• odrisilor. în Hisp., între 26 şi 19 î.e.n. terrana (Torre di Vadă), de unde a fost conti1 avut loc puternice răsc. toate înăbuşite de nuată ulterior de —• via Aemilia Scauri. Ieşirea M din Roma se făcea prin două trasee suburb, - Agrippa. între 16 şi 5 î.e.n., Tiberius şi distincte, mărginite în afara zidurilor de apărare, rusus au cucerit torit, dintre Rin şi Elba unde a ca toate marile drumuri ale capitalei, de numecreat prov. —» Germ. în anul 9 e.n., ca urmare roase monumente funerare şi care se uneau la adm. dure a guv. —» P. Quintilius Varus s-au .SP.nl rit r.v.

ii:

j....:

....

"

Campus Marüus, avea să servească pentru instalarea Arcului de triumf al lui Gratian, ieşea din centura fort. lui Aurelian prin porta Aurelia Sandi Petri, traversa Tibrul pu ponts Aelius, lăsînd în dreapta impunătorul —> mausoleum H adriani (azi incorporat în Castul Sant'Angelo). A doua variantă ieşea din Roma prin porta Aurelia Sandi Pancratii pe Ianiculum şi era însoţită pe o anumită porţiune de unul din aped. Romei (aqua Traiana). Documente ante. atestă pentru v.A. două trasee, denumite v.A. vetus şi v.A. nova. în urma unor recente şi complexe cercetări, făcîndu-se un apel susţinut la prospecţiunile aerofotografiee, s-a propus următoarea localizare a celor două trasee: v.A. vetus coincidea cu artera identificată de-a lungul coastei M. Medit., menită să asigure legătura cu colon, fundate de romani în torit, etr. începînd de la mijlocul sec. 3 î.e.n. Trecea prin Fregenae (Torre di Maccaresej icolon. întemeiată în anul 246 î.e.n.), Alsium (Palo) (întemeiată în 247 î.e.n.), Pyrgi (S. Severa), Castrum Novum (Torre Chiarucciaj, Centumcellae (Civitavecchia) Algae (probabil Torre di Valdaliga), Rapinium (Bagni Saut' Agostino), Graviscae (Porto Clementino), Martanum (la 2 km. NV de vărsarea fi. Maria), Quintiana (Casale del Cazzanello), Regae sau Regisvilla (între fi. Arrone şi Fiora) şi Forum Aureli (lingă Montalto di Castro) ; v.A. nova constituia o arteră paralelă, în int., care corecta traseul sinuos al celei anterioare printr-o desfăşurare de cele mai multe ori liniară. Nu se abătea spre localit. învecinate, asigurînd astfel o circulaţie rapidă necesară marilor drumuri mijit. De la Val Canuta urmărea traseul unei foarte vechi artere, Roma —Caere, folosit şi de v.A. vetus, de aceasta din urmă desprinzîndu-se înainte de a ajunge la Lorium (între Castel di Guido şi Bottaccia), prima staţiune a drumului, trecînd apoi prin Baebiana (probabil la Torrimpietra). prin Ad Turres (probabil Statua) şi pe lingă Pyrgi (S. Severa); din acest punct revenea pe traseul v.A vetus, pe care îl utiliza pînă la Centumcellae (Civitavecchia). De aici v.A. nova se îndrepta din nou către int. prin Tabellaria (Casale Carcarello), printre Tarquinia şi Graviscae, pentru a reveni pe coastă, la Forum Aureli, punct terminal al v.A. într-o primă etapă, depăşit ulterior prin prelungirea drumului spre N, de-a lungul litoralului. La via Aurelia da Roma a Forum Aureli, Quademi dell'Istituo di Topografia Antica dell'Uiiiversità di

Roma, IV, Roma, 1968.

A.S.S. Aurelianus (sec. 4 e.n.), comandant milit., fiul lui Palladius Rutilius Taurus Aemilianus. General, Magister officiorum la curtea lui Theodosius I. A fost pref. al Constantinopolului (393 e.n.), pref. preţ. (399 e.n.), în locul fratelui său Caesarius, germanofil. înlăturat de —> Gainas a revenit după moartea acestuia (402 e.n.), eînd a deţinut din nou mag. de pref. preţ. şi a fost numit patricius. După moartea împ. Eudoxia (404 e.n.) A. a fost înlocuit cu -• Anthemius

( S v m - s i u s , 8 8 , 90, 94, 1 1 0 . î . ' l , 3 ; 2. 8. ' 2 3 ; 4, 2, 1).

126;

Cod.

Ti,,

1 Auiclianus (Lucius Domiiius Aurelianus) cea 5 sept., 214 e.n., Sirmium — m. aug./ie. 275 e.n., lingă Bizanţ), împ. roman (^7ii —: e.n.) (fig. 84). Provenea dinlr-o fa mi J ie de Iar coloni, aflaţi pe domeniile din Pana. Ini. senatorului Aurelius. Călit din copilărie exerciţii sportive şi milit. a îmbrăţişat cari armelor. In 242 e.n. tribun, comandînd o hortă, iar la 244 e.n., tribun al leg. XXII Pri gen ia de la Mogontiacum (pe Rin). A avan apoi pînă ia gradul de dux (comandant mi pe frontiera unei prov.j. în timpul imp. Dei a îndeplinit o misiune diplomatică în Pers. sub Valerianus s-a remarcat ca bun gene pe frontierele Gall., 111. şi cu prilejul înl'ring —> goţilor la Bizanţ. După victoria din urm fost adoptat de influentul om pol., legalu. Ulpius Crinitus. Sub Galliemis, A. a ajuns mandant al cavaleriei de la Dunăre. Se parc a participat la complotul care a pus la ( uciderea lui Gallienus. Claudius II Gothicus încredinţat comanda supremă a cavaleriei, c late în care îl lichidează pe —> Aureolus şi ţ tieipă activ la înfrîngerea goţilor în Pen. B La moartea lui Claudius II (270 e.n.), se < la Dunăre unde a respins o nouă incursi gotică peste fi. Senatul 1-a proclamat împ. —> Quintillus (fratele lui Claudius) care însă sinucis. Armata 1-a proclamat ca Augustul Sirmium. în pol. int., A. s-a comportat ca suveran absolut. Purta diadema solară, purp şi vestimenle bogate ca după obiceiul reg orient. ; s-a autointitulat Domimis et Deus. guvernat fără senat care a pierdut şi dr. d bate monedă de aramă, alegîndu-şi colabi torii dintre cavaleri. A încercat să introducă singur cult în Imp., cultul zeului Soare (aso cultului imp.): Sol Dnminus Imperii Rom sau Deus Sol Inviclas. A avut grijă de cei să şi îndeosebi de cei 200 000 de plebei ai Roi dar a înăbuşit cu cruzime o răsc. a lucrăloi de la monetarii]« statului din Roma. A It. sub adm. unor correctores, asemănători g ceea ce dovedeşte că a vrut să o asimileze prov. A efectuat o reformă monetară (emisi de aur, argint şi aramă) care a înviorat sen burile comerciale. A înconjurat Roma cu pu Fig. &4. Aurelianus, aureus.

•ANTS CAEUUS

rus era guv. Mama sa a fost —> Iulia Dotnna La naştere a primit numele de Bassianus, iar în 196 e.u., a fost numit de tatăl său M. Aureiius Antoninus încercînd prin aceasta să sublinieze legătura (!) dintre din. —• Antoninilor şi cea a —+ Severilor. Numele de Caracalla a fost inspirat de o pelerină gali. (caracalla) pe care împ. o purta cînd se afla printre soldaţi. A fost educat de dascăli de seamă gr. şi lat. (printre care şi renumitul pedagog Antipater), însă viitorul imp. era preocupat mai cu seamă de exerciţiile fizice şi miîit. în anal 196 e.n., a primit titlul ibaudes a u trecut . . . . Caesar, iar în anul următor pe cel de Imperaurmăriţi la N fi. şi înlrmţi dm nou (au de tor destinatus. S-a căsătorit cu —» Plautilla, fiica • 000 de goţi cu regele lor). In acelaşi an, lui C. Fulvius Plautianus, pref. al preţ. în1 nceput războiul în Or., împotriva lui — anul—•198 e.n., Septimius Severus i-a acorda ; i _> Zenobiei, regii Palm. pentru l t n sS a de Augustus (coimperator), însă practic Tea Or. în graniţele Imp. Eg. a fost titlul Imp. a fost guv. pînă la moarte de tatăl său. " de Probus. A. a condus operaţiunile După moartea lui Septimius Severus între A. împotriva Palm. care, asediată, s-a pre- şi Geta, fratele său, au izbucnit conflicte. - Vaballath şi Zenobia au căzut prizonieri, A.—> şi-a ucis fratele în braţele mamei sale. Apoi ii 272 e.n., A. a respins un atac carpic se spune că ar fi executat cea 20 000 de oameni Moes. Ini'., timp în care Or. s-a răsculat. învinuiţi de fost partizani ai lui Geta (prinl"-a proclamat rege pe — Achilleus (An- tre victime asefi numără şi celebrul jur. Papii) iar Eg. care s-a răsculat, proclamă nianus, pref. al preţ.). Rămas singurul împ., A. ;us pe conducătorul răsc, Firmus. Acesta a lăsat treburile interne ale statului în seama lăturat de A. la începutul anului 273 e.n., mamei sale —> Iulia Domna, rezervîndu-şi asu care a distrus şi zidurile Alexandriei. proape probleme milit. împ.-mamă. V. s-a îndreptat împotriva Palm. care a asistată exclusiv de jur. şi adm. de mare valoare a lua: strusă, loc. masacraţi iar Achilleus a fost serie de măsuri care au avut drept rezultat rizonier (273 e.n.). în acelaşi an, A. a o prosperitatea Imp. A. s-a sprijinit exclusiv pe •ins o campanie în „imperiul gallic" împo- armată, prigonind aristocraţia funciară şi îndeoui Treticus care se proclamase împ. dar sebi pe cea din prov. occid. A dublat solda ostana răsc. bagauzilor şi a propriilor armate şilor şi a hotărît ca aceştia să nu poată fi judeîat pe A. şi s-a predat fără luptă. în urma caţi decît de împ. A sporit impoz. şi taxele • campanii Or., Gali. Hisp. şi Brit. erau pentru a putea întreţine armata şi totodată ate Imp. în anul 274 e.n., A. a organizat greutatea monedei de aur de la 7, 265 ma, un strălucit şi meritat triumf. Uni- ala scăzut 6,540 g. şi a emis în anul 215 e.n. o noui Imp. era restabilită şi împ. a primit ţit- monedă (antoninianus) cu un titlu scăzut de ie Restitutor orbis („restaurator al lumii") argint. în anul 212 e.n., a decretat -» Consticâtor urbi („pacificator al lumii"). La tutio Antoniniana prin care acorda cetăţeni? vreme, A. a respins o invazie a germ. în şi a zdrobit o răsc. a săracilor din Lug- romană tuturor loc. Imp., cu excepţia deditii. La sfîrşitul anului 274 sau începutul 1 e.n. a fost părăsită Dacia nord-dunăreană fost întemeiate la S Dunării două prov. Fig. SS. Aureiius Antoninus Caracalla, marmură, Roma, Palatul Farnese. 'aoia Ripensis şi Dacia Mediterannea. în inului 275 e.n., A. pornea pentru a treia pre Or. împotriva perşilor care atacaseră . Cînd se pregătea să treacă în As. M. Heraclea şi Bizanţ în luna aug. /sept. a 'eis de tracul -» Mucapor, la CenophruGomplptul a fost pus la cale de unul dincretarii împ. -> Mnesitheus, autorul unor traude, spre a se sustrage pedepsei lui natul 1-a numit Augustus pe -> Tacitus, a data princeps Senatus. Iun de apărare (zidurile aureliene) lu!t vi fi terminată în timpul lui -» Pronstruit Templul Soarelui şi termele naiul drept al Tibrului în pol ext A. ktrat succese remarcabile, straduindu-se •p Imp de frecventele invazii barbare şi % unitatea acestuia, sfărimată in timpul ntenus. în 270 e.n., a respins două aţa-

tto, Essai sur le règne de l'Empereur Aurelian,

O.T. anus Caelius v. Caellus Aurelianus 'OS Antoninus, Marcus (Septimius Bassiaüenumit şi Caracalla (n. 4 apr., 188 e.n., mum — m. 6 apr., 217 e.n.), împ. (198 — '•:*•) din dinastia Severilor (fig. 85). S-a t în Gali

iinrla t , U l o3ii

SpntimillB SpVP-

119

cilor. Măsura se pare că a fost impusă din motive fin. A ordonat construirea, pe via Appia, a unor gigantice terme care îi poartă numele şi au fost reparate sau construite din nou tempie şi sanctuare ia Roma şi în prov. A. şi-a petrecut majoritatea anilor de domnie în campanii milit. în anii 213—214 e.n., s-a aflat pe Rin şi pe Dunăre unde a purtat lupte cu popoarele germ. şi îndeosebi cu alamanii, cennii şi chattii pe care i-a învins. După o scurtă revenire la Roma, a pornit spre Or., în drum trecînd prin Dacia şi prov. sud-dunărene (214 e.n.). A vizitat Sir. şi Eg. (unde a organizat, la Alexandria, un măcel de proporţii uriaşe, deoarece îi bănuia pe loc. de acolo dé infidelitate). în anul 215 e.n., a pătruns prin vicleşug în regatul părţilor pe care i-a invina şi a anexat Osroene la Imp. (216 e.n.). ceea ce a dus la declanşarea unui nou —• război cu părţii. în timpul campaniei, -* M. Opellius Macrinus, pref. al preţ., a pus la cale asasinarea împ. La 6 apr. 217 e.n. A. a fost ucis de centurionul —> Martialis, la rîndu] său, o mori t de soldaţi. A urmat la tron -> Macrinus. J. Hasebroek, Untersuchungen zur Geschichte des Kaisers Septimius Severus, Heidelberg, 1921 ; A. Calderini, j. Severi, Bologna, 1949: G. Walser — Th. Pékâry, Die Kriss des Römischen Keicfies, Berlin, 1962.

O.T. Aurelius Apollinaris, Marcus (sec. 3 e.n.), of. roman din ordinul ecvestru, de orig. grecoorientală. La sfîrşitul domniei lui Caracalla ajunsese la rangul de tribun partieipînd la complotul care s-a finalizat cu moartea acestuia. Macrinus 1-a numit proc. fin. al Daciei Porol. funcţie pe care a deţinut-o între 217 şi 218 e.n' I.H.C. Aurelius Augustinus (sf. Augustinus) (n. 13 noiemb., 354 e.n., Thagasta, Num. — m. 28 aug. 430 e.n., Hippo Regia, Num.) ret. şi filos.,fiu al unei creşt. Monica şi al unui păgîn, Patricius. A. a studiat ret. la Madaura, Cart. şi a profesat-o, la rîndul său, la Thagasta, Cart. şi Mediolanum. Determinat de influenţa pe care a exercitat-o asupra sa —> Ambrosius s-a convertit Ia creşt. S-a întors în Afr. la Hippo Regia (Hippone), unde a fost, rînd pe rînd, preot, adjunct al epis., apoi epis. (de Hippo Regia) murind în timpul asediului cetăţii de către vandali. A scris un mare număr de lucrări de filos., polemice şi dogmatice (împotriva maniheilor, donatiştilor şi arienilor), morale şi ascetice, 363 cuvîntări, 224 scrisori (între 386 şi 429 e.n.) şi altele. Cele mai cunoscute lucrări sînt: Confessiones („Confesiunile") (397 e.n.) extrem de interesantă pentru mărturisirile unui suflet pasionat, care oscila între atracţiile vieţii mondene a timpului şi incertitudinile gîndirii. Lucrarea se caracterizează prin pateticul care atinge culmile unei drame torturante, prin analize psihologice pătrunzătoare, prin stilul subtil, rafinat, colorat, expresiv De civitate dei Ini

3—&97 p n \

este o operă filosofică în care dezbate toate problemele fundamentale ale doctrinei creşt. C. Boyer, Sant'Agostino filosofo, Bologna, 1965; A. Beecker, De l'instict du bonheur à l'extase de la béatitude Strasbourg, 1967.

N.I.B. Aurelius Cotta, Caius 1. Cos. în 252 î.e.n. a luptat cu succes împotriva cart. şi a ocupat Lipara, în Sicii. 2. (124—74 î.e.n.), orator, procos. în Gali. (75 î.e.n.). Adept al simplicităţii în stil, 1-a imitat pe Antonius. A.B. şi X.LB.

Aurelius Firminianus, Caius, comandant rniiit.

al prov. Scyl. (dux limitis provindae Scythiae) în timpul lui Diocletian. Este cunoscut din două documente epig. descoperite la —*• Tomis: un altar votiv pus pentru sănătatea şi prosperitatea celor doi auguşti şi doi cezari care constituiau -* tetrarchia (CIL, III, 764), şi un bloc de calcar prin care se comemora construirea porţii capitalei prov. de către cetăţenii oraşului. 'A.A. Aurelius Fulvus Antoninus, BL, fiul lui—» Antoninus Pius; mort înainte de anul 138 e.n. O.T. Aurelius Gallus Lucius, guv. al Mocs. Inf. îritro 202 — 205 e.n. O.T. Aurelius Heraclitus, Marcus, proc. al vămii III. (proc. pitblicii portorii vectigalis Illyrici) în vremea lui Septimius Severus şi Caracalla. Sub îngrijirea sa doi sclavi au ridicat în Dacia, la Drobeta, un oficiu ('tabular-ium). Mai este menţionat în legătură cu scutirea de taxe vamale pretinse de cetăţenii oraşului Tyras [CIL, III, 12509). Din Dacia a plecat în Caesarea Maurelaniae ca proc. prezidial. I.H.C. Aurelius Victor, Afer (sec. 4 e.n.), pref. al Romei, sub Theodosius I. A compus, în anul 360, o istorie a cezarilor, Liber de Caesaribus („Carte despre împăraţi"), care expunea evenimentele i urmărindu-1 pe' Liv. pînă la moartea lui Con- ' stantinus, şi o Epitome („Extrase") care mergea pînă la moartea lui Theodosius I. A.V. notează trăsăturile şi faptele caracteristice ale împăraţilor, încadr'îndu-i în contextul social-politic al epocii respective. A. Chastagnol, Emprunts de L'Histoire Auguste auxCaesares d'Histoire Auguste aux Caesares a"Aurelius Victor in Revue de philologie, 1967, 85 — 97. N.I.IJ.

Aureolus (Acilius Aurcolus, M.), împ. roman (267 — 268 e.n.). Potrivit izvoarelor, Ia origine ar fi fost păstor din Dacia. S-a ridicat prin merite milit. ajungînd un foarte bun general. Din 258 e.n. a fost numit de Gallienus comandant suprem al trupelor de cavalerie. A fost proclamat împ. de armată în It. în anul 267 pe cînd Gallienus se afla în Tr. în campania împotriva herulilor şi goţilor. Pe malul rîului Adda, lingă Pons Aur'eoli, 'a fost înfrînt de Gallienus, care venea dinspre Sirmium. S-a retras la Medio-laniiTn nnrip a p.nnst.rnit. fort. în timt) Ct'-l

dw

EUS

i , n H S a fost ucis. Noul imp. -. Claudius II irui i-a promis lui A. oă-i va cruţa viaţa se"predă. După ce s-a predai, A. a fost. de soldaţi (268 e.n.j. ^ ,].,( ) monedă de aur care a circulat mai în timpul Imp. (fig-. 86). Numită adesea mas a., denarius a. şi sohdus a. (.ele mai ii monede de aur au fost piesele cu cap form ce cîntăreau în jurul a 6,80 g. datînd mii 218-216 î.c.n., urmate imediat (212% e n ) de emisiunile cu capul lui Marte şi ultur In perioada dintre Sulla şi Augustus, vea greutăţi destul de inegale. In vremea îulla s-au emis a. de 10,9 g, iar sub Pompeius ) r, Caesar a bătut a. de 8,19 g., ceea ce aerai cu 25 denari şi 100 sesterţi, reprezentînd î°dintr-o libra. Sub Augustus, a, cîntărea gr. raportul aur-argint fiind de 1 la 12,50. iă domnia lui Nero, tind a. a ajuns să cîntăcă 1 /45 din Ubră a revenit la greutatea anteră (1 /42 din libră), la care s-a menţinut pînă e sfîrşitul sec. 2 e.n., perioadă bogată în iiuni de a. cu un titlu foarte ridicat. De la imodus, greutatea a. a scăzut pentru ca Temea lui Caracalla greutatea lor să ajungă i,55 g. De la Elagabaus şi pină la Aurelian, itatea a. a fost inconstantă. Sub Postumius emis a. de 7 g, coborînd în vremea lui Doniarms Gallus şi Valerianus la 3,40 g. ^letian a încercat o redresare a iui, mai stabilindu-i greutatea la 4,68 g. şi apoi nd-o la 5,45 g. şi 6,55 g. Constantin us 1 'ixat greutatea, in 312, la 4,54 g. adică la din libra. Din această vreme moneda de a primit numela de solidus, denumire care păstrat pînă în epoca biz. timpurie. A. a practic singura monedă da aur romană, ;ă fără întrerupere, pe toată durata Imp. diviziunile lui n-au avut un caracter perent, fiind emise doar cu totul sporadic. bine cunoscut este quinarul de aur, 1 /2 a. (semis), pus în circulaţie încă din vremea Caesar devenind iriens de la Severus Alcier. îlommsen, Ilhtoire, III, 19-20; E. Baljelon, ie, I, 522 — 546; C.IÎ.V. SuterlancJ, Münzen der er, München, 1974.

CP. îustralis collatio v. aurum npgatîatorum

m coronarium (lat.) („impozitul de coia' ),^ impoz. extraordinar perceput pentru • plătit de către cetăţi si oferit împreună •oroane de aur. ' ' A.S. ;m negotiatorum (lat.) („impozitul comerI, impoz. indirect atestat in timpul din. înior (perceput probabil saltuar mai deae i'. Care,greva asupra tuturor activităţilor erciaie. Incopind din sec. 4 e.n. s-a insti• un nou impoz. denumit auri îustralis 110 Perceput în aur, la interval de cinci ani a Întreaga pătură a negustorilor. Acestora : aaaugau ţăranii care-şi vindeau produsele r *f, precum şi prostituatele. A.S.

Fig. SU. Aureus emis de Claudius, mărime naturala

aurum oblaticium (lat.) („impozit oferit voluntar") (în timpul Dom.), impoz. extraordinar oferit în mod voluntar de senat împ. A.S. Ausculum v. războiul cu aliaţii ausdeccnsii, pop. sud-tracică, adusă de romani în S Dobrogei, alături de —> lai şi —• bessi, întîlniţi în centrul şi spre N aceleiaşi reg. Aveau o situaţie privilegiată faţă de autohtoni, nind constituiţi într-o —> civilas peregrina (Civilas Ausdecensium). O inse. din timpul lui Marcus Aurelius, din anii 177 — 179 e.n., cind guv. Moos. Inf. era viitorul împ. Helvius Pertinax, descoperită în satul Cetatea (jud. Constanţa) (la S de -+ Tropaeum Traiaiüj, arată că pentru aplanarea unui litigiu între A. şi dacii autohtoni a fost necesară intervenţia unităţii milit. care supraveghea acele ţinuturi, Coliors I Cilicum, fixindu-se limitele terit. a. (&. terrilorium), unde dacii nu aveau voie să pătrundă. Aici se afla şi tabăra unui detaşament din cohorta romană, de la care a persistat in toponimia locală, pînă în sec. 6, denumirea Caslellum Cilicum. dată fort. respective (CIL, III, 14 437). A.A. Ausonius

(Deeimus

Magnus

Ausonius)

in.

309/310 e.n. — m. 394/395 e.n.), avocat, retor şi gramatician. Fiu al unei familii înstărite (tatăl său era medic) a profesat ret., mai întîi la Burdigala, devenind apoi perceptor şi panegirist al împ. Gratianus. A fost în timpul acestuia cvest. al palatului, pref. al It., al Afr. şi al Gali. şi cos. în 379 e.n. Autor al unor scrisori în versuri, idile (Idillya) şi poeme Professores („Profesorii") în care cintă pe foştii săi profesori, Parentalia („Sărbători funebre în onoarea morţilor familiei") unde elogiază toată familia sa, al unor poezii închinate oraşelor celebre Ordo nobiliara urbiwn („Clasa oraşelor nobile") şi al unui discurs de mulţumire adresat lui Gratianus care-i oferise cos. (Qratiarum, adia pro consulatii). Superficial în fond, dar graţios în formă şi variat în metrică A. a lăsat o operă, în care, pe lîngă virtuozitatea de a face versuri, se află multe informaţii preţioase cu privire la realităţile lumii în mijlocul căreia a trăit. K. Traetle, Zu Auscmius, în Her.ne?, 1963, 60S —608.

N.I.B. auspicia v. auspiciile auspiciile (lat. auspicia), potrivit rel. romane, semne trimise de lupiter pentru a-şi face cunoscută voinţa. Accesul la consultarea a. îl aveau indivizi sau grupuri umane, mai cunoscute fiind însă a. publice (auspicia publica populi Romani). Consultarea prealabilă a a. era conside-

A» U l ' l l L l

rată riguros indispensabilă în următoarele cazuri: a) inaugurări rel. ; b) convocarea comisiilor electorale, legis. şi judiciare ; c) instalarea în funcţie a mag.; d) plecarea armatelor; e) a. de război. în timpul Reg. dr. de a lua a. îl avea regele sau un delegat al său, iar în Rep. el revenea unor mag., asistaţi în unele cazuri de -+ auguri. în probleme rel. lua a. cel care era pontifex maximus. Folosindu-se de acele signa ex diris, care obligau întreruperea imediată a ceremoniei, obnuntiatio dirarum a fost unul dintre procedeele de obstrucţie a partidelor adverse pentru împiedicarea desfăşurării adunărilor pol. Autronius împreună participat lichidarea

Pact us, Publius, cvest. în 75 î.e.n. cu Cic. Din cauza insucceselor pol. a la conspiraţia lui Catilina, iar după acesteia a fost exilat în Epir. A.B.

îşi luau şi numele, păstrîndu-şi multă vrem< caracterul etnic şi specificul de luptă, deşi, d< cele mai multe ori, erau cuprinse în armatelt unor prov. depărtate de ţinuturile de origini ale ostaşilor care le alcătuiau. Cu timpul, speci ficul etnic se estompa, prin recrutări locale păstrîndu-se cu mai multă pregnanţă1 doar Ic —> numeri. A. erau comandate de oi , sup. ro mani, de diferite grade: în fruntea unei -< ala sau a unei —> cohors quingenaria se afla un — praefectus; o —> cohors milliaria era condusă di un —* tnhunus: un —* numerus era comandat dt un —> praeposilus. Ostaşii din a. primeau cetă tenia romană la terminarea serviciului milit (-* missio), care dura cea 25 de ani. Existai şi a. formate din cetăţeni romani, voluntari sai din străini care primiseră cetăţenia romană îr timpul serviciului milit. datorită unor meriţi deosebite. Această situaţie era indicată în ti tuia tura unităţilor. După reformele lui Diocletian în timpul Domin., întîlnim a. atît în armat; stabilă de pe graniţe (—> ripenses), cît şi îi cea de manevră f-> comitate uses). Pe graniţe erau numite a. unităţile de infanterie (de pildă milites superventores de la Axiopolis sau milite; Scythici de la Carsium, în Dobrogea). Printn trupele de manevră se întîlneşte auxilium pala tinum, care era inf., atît ca rang, cit şi calităţii leg. palatine.

Ausentius din Durcstorum (a doua jumătate a sec. 4), epis. arian (numele laic era Mercurin), ori°'inar dm ţinuturile daco-romane de la -\ Dunării. A fost discipol al lui -> Ulfila care, după propria-i mărturie, „1-a luat de la părinţi din fragedă copilărie". La cea 348 e.n. s-a retras la N Dunării, în Imp. roman, împreună cu Ulfila, în vremea primei persecuţii anti-creşt. A. A a lui Athanaric. Numit epis. la Durostorum de către Ulfila, la cea. 380, A. şi-a exercitat inanxiliares (lat.) (în armata romană), denumirea fluenţa şi în alte oraşe de pe limesul danubian, dată milit. care făceau parte din trupele aux. în care erau stabiliţi mulţi goţi în calitate de (—* auxilia). foederati. între anii 381 şi 39" e.n. a scris in A.A. lb. lat. prima biografie despre magistrul său spiritual, intitulată „Scrisoare despre credinţa, •••{if/À Bourges, în Franţa) capitală viaţa şi moartea lui Ulfila", plină de amănunte venit unul dintre cele mai populate carie Romei. în 121 i'.e.n., partizanii lui •chus s-au retras aici fără a putea rezista, ia reîmpărţirii adm. făcută de Augustus, st împărţit între două regiones: a XII-a nor) şi a'XIII-a (A. maior). în 271 e.n., i fost' inclusă în incinta lui Aurelian care t aici drumurile via Appia, via Ardeatina Ostiensis. Monumente mai importante: iul Reg. (templul Bona Dea Subsaxana, iei, Minervei, Faunus, altarul lui Iupiter şi Iupiter Iventor) ; Rep. (templul lui ' Iuno Regina. Iupiter Liber, Piscina ) ; Imp. [templul lui Iupiter Dolichenus. lui Caracalla, Decius, Severus, Sura; i cohortei IV vigililor ; vile particulare 3 aparţinînd lui Aelius Maximus, Hadrian. etc.). E.T. i fazi Logo d'Averno), Iac vulcanic lingă Poziţia sa in mijlocul unor codrii de ns şi exhalările otrăvitoare i-au făcut . să afirme că era legat de infern (Strabon, "Ver., Aen., 6, 237). Agrippa a încercat ir să-1 amenajeze legîndu-1 printr-un e Lacus Lucrinus. E.T. i (sec. 1 e.n. sau 4 e.n.). autor al unei cuprinzînd 42 de fabule în distih elealoare lit. mediocră. noi«

S>

Flavianus

>

Tleodosiu

and

Macrc-

N.I.B. Nişrimis, Caius (? —118 e.n.), om pol. cos. dm vremea lui Traian şi Hadrian. /• m 110, apoi guv. în Ahaia Dacia şi up. In Dacia a fost legatus Augusti pro mtre 112-117 e.n. sau între 112 si • [CIL, III, 7904). I.H.C. Eparchius Avitus) ( 4 0 0 P-a n"s mt I m P - roman de apus. Cobora .1x1. ° c r a t i c ă din Gali. O fiică a ;*axorită cu scriitorul Sidonius Apollis în ™ c ă de tînăr pe lîngă Constanmilitum Galliarum, să obţină

micşorarea tributului care apăsa pe concetăţenii săi, ceea ce a reuşit (cea 420 e.n.). Pref. al preţ. în Gali. (439 e.n.). A ajutat pe generalul —* Aëtius în campaniile sale milit. şi a participat la marea bătălie din —• Cîmpiile Catalaunice, împotriva hunilor (451 e.n.). După —• Pelroruus Maximus, trupele din Gail, l-au proclamat împ. pe A. (9 iul. 455 e.n.). în sept. 455 e.n., a fost primit cu onoruri la Roms şi recunoscut ca împ. de poppr şi senat, dar nu şi de împ. Marcian din Or. în 456 e.n. A. a a venit în conflict cu senatul roman, cu comandantul -• Flavius Ricimer şi cu viitorul împ. -» Maiorianus. în lupta dată în apropiere de Piacenza, A. a fost făcut prizonier (17 oct. 456 e.n.) şi destituit; i s-a permis să devină epis. de Piaeenza. Simţindu-se în pericol, A. a voit să fugă în Gali., însă a murit pe drum, în cendiţii rămase necunoscute (456 e.n.). I.B. Axiopolis (Cernavoda, jud. Consianţaj, oraş roman pe malul drept al Dunării, la cea 3 km S de Cernavoda. în dreptul ins. Hinog. Descoperirea de ceram. elen. din sec. 3—2 î.e.n. a dus la emiterea ipotezei că aşezarea ar fi fost întemeiată de Lysimachos, ceea ce nu este însă probat prin mărturii literare ante. Loc strategic ce făcea legătura cea mai scurtă şi rapidă între Dunăre şi M. Negr. A. s-a dezvoltat încă din perioada preromană, probabil ca cetate getodacă care a desfăşurat un comerţ direct sau de tranzit cu oraşele gr. de pe ţărmul vest-pontic ; în epoca romană este un important centru milit. pentru staţionarea trupelor terestre şi a flotei de pe Dunăre. Menţionat în toate izvoarele lit. care amintesc cetăţile de la Dunărea de Jos (Ptol., III, 8, 1; III, 10, 1). Pe Tab. Peut. (8, 3) apare însemnată printr-o poartă cu două turnuri, deci ca un mare oraş. în perioada Princip, au fost prezente formaţiuni din classis Flaçia Moesica şi o stat io de beneficiari dependentă de legio XI Claudia, iar în timpul Dom. aici îşi avea sediul pedatura superioară din legio II Herculia şi o unitate de aux. (milites Superventores). Săpăturile arheoL, efectuate sub conducerea lui Gr. Tocilescu în 1899 .şi 1900, au scos la iveală două cetăţi romane, una mai veche în partea de N iar alta romano-bizantină, la S de prima. Cetatea de la N, are forma unui pentagon, după configuraţia terenului, cu o fortăreaţă triunghiulară adosată la marginea de sud. Dintre edificiile descoperite, se remarcă o bazilică în centrul cetăţii şi un mare edificiu cu coloane lîngă poarta de S', poate un templu, în afara celor două cetăţi s-au mai descoperit, urme de locuire de Ia aşezarea civilă şi o bazilică cimiterială. De la A. provine o inse. în lb. gr. închinată martirilor —• Chirii, -> Chindeas şi —• Tasios (Dasius). La cea. 200 m S de cetatea romano-bizantină îşi începe traseul valul de piatră, ce iese la malul M. Negr., în apropiere de Tomis. I. Barnea, In SCIV, U, 1960, i, 69 — 80.

V.B.

AZAUM

Axius ,azi Vardarj. rîu în Maceâ.. cunoscut d^ Hrdt. Menţionat de Strabon (I, !.. 10] curg:-id s rin ţara —> peonilor. E.T. Axius Aelianus. Quintus (soc. 2 e.n.', mii;:, dir; ordo equester. A îndeplinit mai r.iujie funcţii: curator ad popido? viarum Traianae ei Aureliud Aeclanensia, apoi proc. ad alimenta per Apuliam, Calalriam Lucaniam et Bruiiios. în timpul IM. Severus Alexander a îndeplinit îimcţia de proc. rationis privatae prov. Mauretaniae Caesarsns'.s. Aceeaşi funcţie o va deţine apoi în Belgica şi în cele două Germ., după care va fi îraintat în

grad şi trimis în Dacia. Aici, între 235 e.n. şi -38 e.n. se va găsi în fruntea aparatului adm. fin. în calitate de proc. Augusti proç. Dacia? Apulensis, timp în care a avut ocazia de doua ori să-1 suplinească pe legatul cos. în calitate de '-igens vice praesidis. A fost şi patronus al cap-'fălei Daciei (CIL, III, H56;. I.H.C. Azâiiin (azi Almasfüzitö. în UnsariaK centru iailit. pe limes Pannoniae, in Pann. Inf. cu ua castra, canabae, necr. A fost garnizoana pentru c'a III Thracum (sec. 2 — 3 e.n.) şi équités Dxl''\a',3e (sec. 4). D.T.

. Iiilia Campestris, oraş situat in \ Mauret. Uaroc) Ridicat la rangui ae colonia pe ii ini \ugustus a fost frecvent menţionat îonï anta (Plin. B. ; Ptol. ; Gcogr. Rav.).

D.P. lanalia, sărbătoarea în cinstea lui-> Bacchus drul căreia se desfăşura cultul misteric al i La Roma, B. era la început o sărbătoare rnă celebrată de trei ori pe an, rezervată lor 'şi condusă de matroane respectabile, venit treptat o sărbătoare de masă dar şi ui unor excese şi, în consecinţă, ţinta unor jri care apreciau că marele principiu rel. consta în „a nu considera nimic interzis de lă". în anul 186 î.e.n., senatul a interzis -area misterelor, considerate ca punînd în •jdie siguranţa statului şi moralitatea puAplicarea legii şi numeroasele execuţii au t nemulţumiri mai ales în oraşele gr. ale ieridionale. S.S. lus, nume sub care romanii au adoptat iul gr. Dionysos (fig. 87), B. fiind doar dintre numeroasele epitete aplicate de gr. cutei div. A fost identificat cu vechiul t., Liber Pater. B. cunoscut îndeosebi ca [ vinului, al viţei de vie moştenea un zeu rechi al vegetaţiei şi al morţilor. Era zeu idităţii şi al principiului lichid, conducător menilor, ctitor etc. La Roma cultul lui B. t mai ales un caracter particular şi incersectelor de iniţiaţi de a oficializa sărbătoile —> Bacchanalia au întîmpinat rezistenţa îliii. Răspîndirea cultului bacchic a fost lită şi de lit. şi arta epocii. Sînt numeimaginile bacchice în care zeul este reitat cu principalele sale atribute (viţa de hyrsul, conul de pin) sau care înfăţişează nte din mistere. Reprezentările redau atît l lui B. bătrîn, mai apropiat de zeul echicu Liber Pater cît şi tipul gr., imberb, are singur, cu Ariadna sau împreună cu Ite personaje cunoscute ale cortegiului său. ucurat de o largă popularitate în epoca Dionysos

-

du culte de Bacchus

S.

«, a Caius, tribun al pop. în 111 î.e.n. • ţ -> Iugurtha, regele Numid. a folosit u de veto pentru a opri interogarea acesa senat. De numele lui B. se leagă unele rare privind situaţia jur. a ţăranilor împro-

Fig. ST. Bacchus şi Faun, m ana mii, Eor;ia, Vatican.

Baetieii v. Hispauia bagauzi, denumire a participanţilor la rase. izbucnită în Gali. la sfirşitul domniei iui Gallienus (218 — 268 e.n.). S-a extins cu repeziciune şi în Hisp. (in lb. gali. „luptători", „ceată tumultoasă"). La răsc. au participat ţărani, coloni, orăşeni din Augustodunum. sclavi fugari etc., revoltaţi împotriva exploatării exercitată de aristocraţia locală şi a dominaţiei romane. Răsc. a fost condusă de —> Aelianus şi —• Amandas, în anul 286 e.n.. răsc. a fost înăbuşită, temporar de Maximianus Hercules, dar a reizbucnit în sec. 5 e.n. odată cu pătrunderea pop. migratoare pe terit. Imp. roman de apus. O.T. Baia de Aricş (jud. Alba), exploatare pentru aur si argint, practicată în perioada romană, la suprafaţă, in apropierea galeriilor moderne „Petru şi Pavel" şi „Emcric", iar prin galerii şi abataje în exploatarea „Nicolai" unde în sec. 19 s-au descoperit mai multe urme. V.W • Baia de Criş (jud. Hunedoara), centru pentru extragerea aurului în valea Grisului Alb, cu urmele unei colon, miniere romane şi a mai multor puncte de spălare a aurului (rezervoare pentru captarea apei, grămezi de nisip aluvionar rezultate din spălarea lui cu un sec. în urmă) vizibile încă la sfîrşitul sec. 17 şi în sec. 18. Locul de provenienţă al inse. care atestă un subprocurator

aurariarum

(CIL,

I I I . 1018),

fi

125

BALLIST-V

cată prin poziţia mai îndepărtată a acestui district minier faţă de sediul proc. de la —> Ampelum. Y.W. baioeassii (bodiocassii), trib celtic din Gali. Lugd. '.Plin. B., -Va?. Hist., IV, 107; Ptol., II, 8.11;. într-o vreme mai tîrzie este atestată Civiles Baiocassiurn (azi Baveux, Franţa). G.P.B. Bala de Jos (com. Bala, jiul. Mehedinţi), aşezare rurală romană din Dacia Inf. (cu nume necunoscut), dezvoltată, probabil, datorită izvoarelor cu apă sulfuroasă de aici. I.II.C. bălării, ramură a —» diagesbeilor clin zona muntoasă a Sard. ţStrabon, V, 2, 7 ; cf. Plin. B., Ti at. Hist., I l l , 85). B. ar il l'os l dezertori lib. sau ib. din armata cart. în vremea primului război punic. în 178 î.e.n., au sprijinit năvala iliensilor în zona pacificată a prov. (Liv., XLI, 6), dar în anul următor au fost învinşi de Ti. Seraprouius Gracchus (Liv.. XLI, 12). G.P.B. Balbinus (Decimus Caelius Calrinus Balbinus), împ, .mai—iul. 233 e.n.) (fig. 83). Cobora dintr-o familie de patricieni. A fost proclamat împ. in timpul —• anarhiei milit. împreună cu —> Pupienus, de către senat, la moartea lui -» Gordianus I şi —>• Gordianus II (mai 238 e.n.). Cu prilejul proclamării celor doi împ., pop. şi soldaţii din Roma, nemulţumiţi de această alegere s-au răsculat şi nu au fost pacificaţi decît după ce Marcus Antonius Gordianus, în vîrsfă de 13 ani, a primit titlul de Caesar. Apoi a izbucnit în capitală un conflict armat intre pop. şi preţ., cu greu aplanat. Senatul a hotărît că B. împreună cu tînărul Gordianus să rămînă la Roma, iar Pupienus a fost trimis împotriva lui -> Maximinus Trax. După dispariţia acestuia din urmă şi a fiului său, B. şi Pupienus au fost ucişi de garda preţ. (9 iul. 238 e.n.), iar împ. a fost proclamat Gordianus III. O.T. Fig. IS. Balbinus, sarcofag marmură, Roma, combele lui Pretextatus.

Cata-

Balbus (sec. 2 e.n.), inginer hotarnic (gromatic). A făcut parte din statul major al lui Traian in războiul cu dacii (se pare în campania din anii 101 — 102 e.n.). S-au păstrat citeva frag. dintr-o lucrare a sa, de geometrie sau topografie milit., scrisă cu prilejul campaniei din Dacia. O.T. Baléares Insulae, denumire dată de romani (în timpul lui Augustus), arhipelagului spaniol Baleare din V M. Medit. Ins. principale erau: Maiorca, Minorca, Capraria, Menaria, Tiquadra scare alcătuiau B. Maior) şi Cunicularia (sau B. Minor, compusă din restul insuliţelor din arhipelag). Au trecut succesiv sub dominaţie renie, a cart. şi din sec. 2 î.e.n. sub cea a romanilor. In 123/122 i.e.n.-» Q. Caecilius Mettelus (Balearicus) a organizat aici o expediţie de pacificare. Sub Augustus, B. au fost înglobate in prov.—> Hisp. Cit. Spre finele sec. 4 e.n. devin prov. autonomă din cadrul dioc. Hisp., după ce de la Diocletian au ţinut de noua prov. Hisp. Cart. Loc, probabil de origine ib., erau puţin evoluaţi, locuind în grote şi construcţii gigantice de piatră. Chiar şi în epoca romană loc. ins. n-au practicat aici o agr. şi o vitic. dezvoltată. Au fost cunoscuţi şi preţuiţi ca prăştiaşi atît de cart. cît şi de romani. Influenţa punică superficială, datorită unor colon, din sec. 6 î.e.n. şi unei ocupaţii temporare din sec. 3 î.e.n., n-a dat rezultate. Influenţa romană îndelungată şi profundă, începînd cu întemeierea oraşelor Palma şi Pollentia (Pollenza) (123— 121 î.e.n.) şi continuînd cu aşezarea unor it. din Hisp., au dus în schimb la completa romanizare a B. care n-a putut fi schimbată de viitoarele migraţii (vandală şi arabă). E.T.. balearii, pop. ib. amestecată cu elemente fenic, locuind -+ Baléares Insulae. în general paşnici, b. erau cunoscuţi ca prăştiaşi, folosind trei tipuri de praştii cu bătaie şi' din materiale diferite. Copiii care nu nimereau ţinta nu primeau pîine. Sînt atestaţi în armata cart. încă din vremea războiului mercenarilor (241 — 238 î.e.n.), iar 870 dintre ei se aflau din 219 î.e.n. alături dp Hannibal (Liv., XXI, 21). Au participat la bătălia de la Cannae şi la cea de la Zama. B. din Mallorca l-au primit pe Mago în 206 î.e.n. ca şi cum „ar fi fost romani" şi ca să recruteze 2 000 de oameni în Minorca acesta a fost nevoit să folosească forţa armelor (Liv., XXVIII, 36). între 123 şi 121 î.e.n., Q. CaeciJius Metellus Balearicus, sub pretextul asocierii I). cu piraţii, i-a supus şi a adus 3 000 de coloni romani, întemeind oraşele Palma si Polenlia. G.P.B. Ballista, uzurpator în Or. în vremea lui Gallienus (253 — 268 e.n.) Fost pref. al preţ. (coleg al lui —> Macrianus) in timpul lui Valerian pe care 1-a însoţit în campania din anul 256 e.n. împotriva perşilor. După lichidarea uzurpatorului Macrianus (261 e.n.) B., împreună cu —> Iulius Quietus, fiul mai mic al lui Macrianus, s-au ridicat în Or. împotriva lui Gallienus. Au fost înfrînţi la Ţ7

A

<

r J i

126

ALU STA

Fig. SS. Bailista.

ällistu .lat.) ;„balistăi!', maşină de lupta ce iferile dimensiuni, folosită de romani la asediî la apărare, amplasată pe turnurile fort. pentru •uncarea pietrelor ţfig. 89). Erau formate din •curi mari de fier, montate pe care trase de cai mrroballista) pentru a fi mai uşor transportate in loc in loc şi amplasate în diferite puncte ude se angaja lupta. Braţul de lansare avea o iclinare de 45° şi era prevăzut cu un cursor ;obil, iar cablul se întindea ca şi coarda unui •c. Mecanismele din fier erau acţionate prin irţa de torsiune a unor legături de frînghii. ire' se realiza printr-un sistem de pîrghiî. icordarea se făcea în funcţie de distanţa dorită ?ntru lovirea ţintei. B. aveau capacitatea să nseze ghiulele pînă la 30 kg pe o distanţă d-:ină Ia 600 m. ilustrării (lat.) (în armata romană), soldaţi cai-1 brican şi chiar minuiau maşinile de î'ăzha ?numite ballista. ilneator v, băilo line uni v. băile

Flg. SO. Aplice de iaîteus.

sec;':?. t>.ţ;_£s^ă.-Elastic. çjjjp

în relief, ;

V.B. ţii, trib din zona de coastă a Maureî. Cunoscut datorită inse. incepînd cu domnia lui Hadrian. Intre 140 şi 145 e.n. au ameninţat Sala şi Volufcjjis, iar în sec. 3 e.n. au participat împrtv.nă cu iav«reii ia o rase. a prov. G.P.B. b&rbarfeariiis lat. 1. Xumc dat lucrători:.1'!; caiv c!pl:ca broderii de aur pe stofele de mătase. 2. :'ÎÎ) sec. 4 e.n.}, nume dat, meşt. care încrusta :"à aur ;n metal {mai ales la arme), diferite

iHeiis (balteum) :!at.) 1. .Pînă in sec. 2 î.e.n. . Jesene ^—» ckryscgraphia). B. lucrau în fahricae, •ntura in diagonală purtată mai întii pe soldul propr. ale imp. mg apoi pe umărul stîng, pe piept şi pe spate, şoldul drept, peste cămaşa de zale sau cuirasătermen desemnind v.n instrument intru a suspenda spada, scutul sau toiba. Unele 'teaïBïtos/ier.;. chhara sau cîntec acompaniat de •ntun diagonale erau prevăzute cu plăci meta- r/juzical,;' ? le ornamentale lucrate prin ciocănire sau cizc- a.:.easta. V.T. ie, care se fixau cu butoni-ţintă (bulla). AseBaitsoşi. {îocalit. componentă n Kvanic. Galaţii enea piese (plăci şi butoni)"erau executate si n argmt, în Imp. tîrziu fiind bogat ornamen- t-astru roman pe malul stiiu al Dunării, în apropiere de vărsarea Şiretului, situat pe un te cu pietre preţioase fig. 90). 2. EJemeir ; promontoriu (înalţ. „Tirighina"). Peste o aşeconstrucţie la -* teatru, amf. şi circ. zare dacică, în care, s-au descoperit vase. gr.. de import, romanii au ridicat în primii ani C.V. si D.Ï. iâ sec. 2 fe.n. un caslellum de cea 4000 m.p., mai infii din pămînt, iar apei întărit cu zid erar, element al ritului hincm din piatră. Fiind neîncăpător, mai tîrziu, la noscut datorită monumentelor funerare ,'stel /

»Cll

lf

Vî

.

• • /

G

-

P

-

127 de piatră (care suprapune o parte din aşezarea civilă şi dintr-o necr. romană) cu scopul de a apăra graniţa de N a limes-ului danubian. Adm. castrul şi teritoriul său au aparţinut de Moes. Ini'. Cercetările arheol. au determinat trei l'aze distincte în cadrul aşezării milit. de li B.; prima, de la începutul sec. 2 e.n. (anii 101 — 106 e.n.) pînă în prima jumătate a sec. 3 e.u. jse sl'irşeşte fie în timpul lui Gordianus I I I , tie în timpul lui Filip Arabul) -, a doua fază începe curind după distrugerea de la mijlocul sec. 3 e.u. şi durează pînă în anii 270/271 e.n.: a treia i'ază este plasată pe la sfirşitul sec. 3 e.n., îti timpul lui Diocletian, sau în prima jumătate a sec. 4 e.n. (epoca lui Constantinus I şi a urmaşilor săi) şi pînă pe la anul 350 e.n. S-a stabilit o cronologie a unităţilor milit. care au staţionai: in castru. Cele mai vechi au fost, detaşamente din leg. V Macédonien, aduse de la Troesmis, care râmîn de la întemeierea castrului şi pîna la transferarea leg. în 167 e.n., în Dacia,Li Potaissa. Acestora, li se adaugă cohors II Ma'iiacorum care a rămas la B. pînă la 270/271 e.n. : in timpul fazei a doua mai sînt prezente detaşamente din —• classis Flavia Moesica. Pentru ultima fază de existenţă a castrului. cercetările nu aii^ putut determina trupele care au staţionat, în afara formaţiilor enumerate, mai este atestată epigraf ic legio I Italica. K. GostaT, Cetd!t dacice d i n McMova. B:i~ure?7i. 1 3 6 ' , 29-35.

ftardorii, ramură a hunilor, oondasi a-; E'ir.tzic. fiul lui Attila 'lord., Get.. 53 . G.P.B. Imrgusii, pop. cellib. la X de [',. Hiberuä, p>? rîul Segrus: vecini cu ausetanii si iaccetan;; la N si cu volcianii la S. Favorabili romanilor ia începutul celui de-al doilea război punic (Ltv.. XXI. 19), au fost supuşi d- Hannibal iu il S î.e.n. (Pol.. III, 35;. G.P.B. Baridustae, mineri de neam iii. din Daim. (S!.r.;, aşezare rurala romană din Dacia Sup., cu nume necunoscut şi o villa rustica. S-au descoperit substrucţii de clădiri şi alte materiale romane. I.H.C. băuturile (lat. potio, potus',, alături de alimentele solide (cibaria) erau folosite în gamă foarte variată (Plin. B. menţionează 95 sorturi). Laptele şi vinul erau folosite la tratarea b., berea şi sucul (zythum). nectarul alături de care apa din riun, curgătoare, fiartă şi răcită sau gazoasă. Vinul era interzis copiilor şi tinerilor precum şi femeilor pînă la 30 ani. Vinul dulce şi mustul, era permis. Toate b. erau preparate din miere, cereale, fructe, oţet, plante aromatice, distilarea fiind necunoscută. Se foloseau b. simple, amestecate sau fermentate. Oţetul amestecat

(posca). Mierea, amestecată cu apă şi expusă la soare timp de 40 zile, dădea aqua mulsă; mierea amestecată cu oţet vechi, sare marină, apă de mare sau de ploaie se fierbea şi se lăsa la învechit (oxymel), fiind folosită şi ca medicament. B, se obţineau din tot felul de fructe. Din mere şi pere se obţinea un fel de cidru ; din gutui, cydoneum; din rodii şi curmale, vin; smochinele macerate în apă dădeau o b. dulce, iar în drojdie de vin o b. tare. Oţetul din smochine era foarte apreciat. Vin se mai obţinea din gutui, roşcove, coarne, moşmoane, seminţe de pin. Alte I). se preparau din plante aromatice, cimbru, mentă din flori, trandafiri, violete. Erau b. aproape parfumate, echivalente lichiorurilor actuale. M.C. bebrycii 1. Pop. din reg. Mţi. Pir,, în Gali. Xarb. (Cass. Dio, XIII, fragm. B 5 G 2). 2. Neam tr. din Bit. şi Mis. (Strabon, VII, 3, 2). G.P.B. Belgica, prov. creată în anul 16 î.e.n. Anterior făcuse parte din prov. —> Gali. Comata (51 — 16 î.e.n.) (fig. 233). Denumită astfel după triburile celtice, care locuiau terit. cuprins între M. Nord, Rinul inf., Mţi. Ardeni şi Sequana (Sena). B. a fost cucerită de Caesar împreună cu restul Gali. Cind a fost separată de Augustus, i s-au adăugat reg. Rinului sup. şi terit. helveţilor, stabilindu-se capitala la Durocortorum (ulterior Remis) (azi Reims). Sub Domiţian districtele milit. ale Germ. au devenit prov. independente (89 e.n.). Adm. fin. însă a depins şi mai departe de un procurator provinciae Belgicae utriusque Germaniae. Sub Diocletian (fig. 188), prov. a fost scindată în două, creindu-se şi B. / cu capitala la Augusta Treverorum (Trier). Ambele prov. făceau parte din dioc. Gali, care depindea de prefectura cu acelaşi nume. Triburile din B., al căror număr a variat la autorii ante. între 15 şi 30, nu au fost toate celtice, unele, dintre ele fiind amestecate cu pop. germ. Au sfirşit însă prin a fi romanizate, ca şi restul Gali. şi au supravieţuit invaziilor germ., formind pînă astăzi elementul romanic (—> valon ->) din Belgia. R. Hachmann, G. Konak, H. Kolin, Völker zwischen Germanen und Kelten, 196-.

belgii, denumire generică dată unui grup de pop. germ. (-> aduatucii şi —> nervii) şi celtice. Nu se ştie dacă procesul lor de diferenţiere, început în sec. 3 î.e.n. se încheiase în momentul stabilirii în reg. cuprinsă între litoralul M. Nord., Sena. Marna şi Rin (sec. 2 î.e.n.). După unii, cea ma; mare parte a celţilor lui —» Brennus ar fi fost b., aşa cum erau poate —> gaesaţii stabiliţi in Raet. Dacă citarea în Fastiile triumfale a germ. ca învinşi de —> Claudius Marcellus in 222 î.e.n. împreună cu —> insubrii, nu reprezintă o glosă erudită din vremea lui Augustus, ci numele unui trib b. în solda celţilor din It. de la care tot neamul germ. şi-ar fi primit apoi numele, este o ipoteză îndrăzneaţă dar anevoie de dovedit. O

r m . t o

A \ n

li

c r >

c t a h l l i f

în

c o c

I

î . j

n

în

R p i f

133

I trebatii, cantii, catavellaunii etc.), unii vădinHii se în 43 e.n. (cînd Claudius a cucerit Brit.), f vorabili romanilor. Cei rămaşi pe continent constituit niciodată o unitate. Cele mai importante „pop. b. au fost - bellovacii şi -^ nessionii Împreună cu aduatucii şi nervii, PU ambianii etc., la care se adaugă germ. de pe malul stîng al Rinului, par a ii numărat, aşa cum rezultă după calcule din cifrele pe care Caesar le a aflat de la - remi, cea 1 200 000 de loc. Veliocasii consideraţi pînă nu de mult un neam 1)., in realitate făceau parte, împreună cu baiocasii durocasii, tricassi, senonii şi mandubii dintre neamurile dizlocate de pătrunderea b. Deşi Caesar îi deosebeşte pe b. de celţi, fără să ee dea însă detalii în acest sens, civilizaţiile lor au fost foarte apropiate, ca şi structurile econ. soc şi pol. Rel. b. era dominată de Belenus un zeu solar de foarte veche tradiţie. Ipcepînd din sec. 2 î.e.n. şi pînă în vremea războiului cu Caesar, neamurile b. au emis monede de aur de tip celtic, ca apoi suessionii, nervii, atrebatii, remii să adopte parţial iconografia romană şi să scrie legende cu litere lat. pe monedele lor de bronz, în cazul aliaţilor Romei, chiar înainte de încetarea ostilităţilor. Romanii au ştiut să folosească, ca în întreaga Gali. de altfel, organizarea locală terit., cu capitale, iniţial cetăţi de refugiu, civitates, viei şi pagi, pe care au adaptat-o. Curîrid după mijlocul sec. 4 e.n., situaţia reg. locuite de b. s-a înrăutăţit, -» francii şi —» alamanii tinzînd să se stabilească în Gali. R. Hachman, G. Kossack, H. H u h n , Völker zwischen Germanen und Kelten, Neumluister, 19C2; Simone Scheers, Traité de numismatique celtique. II. La Gaule Belgique, Paris, 1977.

G.P.B.

bellii, trib celtiber aşezat în reg. de la izvoarele Tagului. Aliaţi fideli ai Romei, b. împreună cu tittii s-au plîns în 153 î.e.n., în faţa senatului, de purtarea aravacilor, cu care au purtat apoi un lung şir de războaie (App., Ib., 44, 48, 50, 63 şi 83). G.P.B. bellovacii, cel mai puternic neam al belgilor, aşezat în reg. cuprinsă între Somme, Sena şi Oise, în actualul Beauvaisis (Franţa). Vecini cu ambianii, veliocassii, suessionii şi morinii aveau capitala la Caesaromagus (azi Beauvais). Socotiţi cei mai destoinici dintre belgi (Strabon IV, 4,3; cf. 3,5; Ptol. II, 9,4) îi „întreceau pe toţi în ceea ce priveşte vitejia, influenţa şi numărul" (Caes., Gali., 11,4; cf. VII, 59 şi VIII, 7). într-adevăr remii ştiau despre ei că pot aduna 100 000 de oameni'înarmaţi şi că au promis 60 000, pretinzînd să aibă conducerea războiului cu Caesar. Dar conducerea a fost însă încredinţată suessionilor. în 57 î.e.n., b. au fost scoşi destul de repede din luptă cu ajutorul aeduilor şi remilor, fiind cruţaţi la cererea regelui aeduilor (II, 13 — 15). Pe terit. lor au fost încartiruite trupe. Cînd focul răsc. lui Vercingetorix s-a aprins în Gali. şi după ce au aflat de trădarea aeduilor, b. au luat armele „fără să fi fost îndemnaţi de cineva", dar n-au dat pentru ajutorarea celor asediaţi la Alesia decît 2 000 de oameni,

căci intenţionau să poarte războiul numai pe socoteala lor. Suspectaţi după victorie că i-ar putea ataca pe remi. b. au fost în 51 î.e.n. în fruntea răsc. alături de atrebaţi. Xu s-au supus romanilor decît după moartea regelui lor Correus. Au trebuit să găzduiască 15 cohorte de romani de teama unor noi acţiuni războinice [VIII, 38). încă din 22 — 21 î.e.n., Agrippa a început construirea unei şosele care ajungea la b. şi la ambiani. Foarte probabil ei au emis, dinainte de 52 î.e.n., cîteva serii monetare cu cap uman din faţă, între care şi monede cu legendă lat.: EPA; DVM; AN AC A. A existat şi o Civitas Bellovacorum (Gali., VI, 20), b. fiind amintiţi într-un panegiric lat. pentru ConstantiusChlorus. S. Scheers, Les monnaies des peuples belges portant une tête humaine de face, în Rye, XIII, 1971, 54 — 59.

I3.P.B. bellum seytliïeum v. migraţiile barbare beneficiarii (lat.) (în armata romană), subof. cu sarcini felurite legate de paza şi întreţinerea drumurilor, de poştă, de recrutare, de încasare a taxelor de circulaţie etc. Puteau fi în slujba guv. unei prov. (h. consulans), a comandantului leg. (b. legaţi legionis) sau a unui alt of. sup. (b. tribuni laticlavi). Sînt cunoscuţi numeroşi b., care au făcut parte din leg. cantonate pe terit. Daciei, în sec. 2 — 3 e.n. Pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau, b. erau detaşaţi, uneori, la mari distanţe de tabăaa unităţii căreia îi aparţineau. A.A. BeneTPiitum (azi Benevento, în Italia), oraş S reg. Samnium, pe via Âppia. Situat într-i cîmpie fertilă, constituia un important nod rutier centru comercial şi milit. Iniţial, aşezare a samni ţilor cu numele de Malventum, oraşul a deveni colon. lat. sub denumirea de B. (268 î.e.n.' după ce romanii conduşi de II. Curius Denta tus au învins aici şi l-au silit să se întoarcă î Epir pe —> Pyrrhus (275 î.e.n.). în timpul ră2 boiului cu Hannibal (218 — 203 î.e.n.) şi în răi boiul cu socii („aliaţii"), B. a rămas fidel Rome Prin 90 î.e.n., a primit titlul de municipiul) iar în 42 î.e.n., pe acela de colonia. Mai tîrzii oraşul a căzut în mîna goţilor, iar în anul 571 e.i longobarzii au întemeiat aici un ducat şi, uit rior, cunoscutul principat care a dăinuit cin sec. Monumente mai importante: —> arcul triun fal al împ. Traian, terme, templul zeiţei Isi o statuie a lui Apis, clădiri publice etc. D.P. şi A.: Benie (jud. Alba), aşezare rurală romană d Dacia Sup., cu nume necunoscut. De aici pr vine un altar cu inse. I.H.i benii, trib. tr. pe malurile Hebrului (azi Mariţ la N de corpili şi la S de bessi (Strabon V. fragm. 47-48; Plin. B., Nat. Hist, IV, 40). 1 dat numele strategiei Benike, din care au făc parte (Ptol., 111,11, 6). G.P.

134

BEBENICE

Berenice (18 e.n.-?), regină a lud., fiica lui \erippa I- A venit împreună cu fratele său "kffrippa II la Roma ',75 e.n.), unde a întreţinut Clătii intime cu împ. Titus, sperînd să ajungă \mv' (fratele său Agrippa a fost numit preţ.), «ceasta legătură a produs însă o nemulţumire generală la Roma şi Titus a fost nevoit să o trimită în lud. Q T Bergbin (jud. Alba), aşezare rurală, civilă şi milit. romană din Dacia Sup., cu nume necunoscut Se cunosc substrucţii de edificii, ţigle, monede, fibule etc. Ştampilele de pe cărămizi arată prezenţa aici a milit. din legio XIII Gemina şi n'umerus singulariorum Britonnum. I.H.C. bergistanii, trib illergetic din Hisp. Tar. Aveau şapte cetăţi între care mai importantă Bergium Castrum sau Bergida (Florus, II, 33 şi 49) (Ptol II 6 64). S-au răsculat, apoi s-au supus lui Cato în 195 î.e.n. (Liv., XXXIV, 16), care le-a confiscat armele. O nouă răsc. în capitală a fost înăbuşită cu ajutorul unei căpetenii a b.. Partizanii Romei au rămas liberi, ceilalţi vînduţi ca sclavi, iar „tîlharii" executaţi, ca ilustrare a principiului pol. romane divide et impera. G.P.B. berouii, neam celtic, aşezat pe Elm, la E de actualul Burgos (Spania), avînd capitala la Varia. B. se învecinau cu cantabrii conisci şi cu vasconii (Strabon, III, 4, 12; cf. 111,4,5; Ptol., II, 6, 54). în vremea războiului cu —• Sertorius, împreună cu autrigonii au fost de partea lui Pompeius (Liv., XCI, frag.). G.P.B. Berroia (azi Veroia, în Grecia), oraş în Maced. A servit drept cartier general al infanteriei lui Pompeius fiind ridicat apoi la rang de municipium sub Augustus. Important centru paleocreşt., şi-a păstrat specificul gr. D.T. Berthouyille (Normandia, Franţa), tezaur de vase de argint (sec. 1 — 2 e.n.). Se remarcă două cupe -> copii romane de calitate, după originale elen., reprezentînd filos. şi scriitori ca Arătos din boloi sau Lycofron din Halkis. Atmosfera artistică este aceeaşi cu a pieselor de la -» Hoby Şi -» Boscoreale. C

M^" V e ™eule, Roman Imperial Art in Greece and Asia

Minor,

Harvard,

1968,

139 — 140

M.G. Berzobis (azi Berzovia, jud. Caraş-Severin), aşezare rurală romană şi castru din Dacia, pe drumul Lederata-Tibiscum. Menţionată de Tab. rv 7/ Bers°- < V I > 1 3 : Berzobis) şi Geogr. Rav. °via)- Castrul, de mari dimensiuni Jx410 m) a fost construit de legio IV Flavia în timpul campaniilor lui Traian de cuceire a Daciei (102-106 e.n.) şi evacuat, proba"> Pe la 120 e.n. Pe locul lui s-a ridicat o importantă aşezare civilă.

Berytus (azi Beirut, Liban), veche aşezare fen. în Sir., apoi elenică. A ajuns colonia romană în anul 14 î.e.n. După planuri şi tehnică romană au fost construite: forul, exedra, temple, porticuri, teatrul, amf. şi termele. D.T. bessii, neam tr. care ocupa cea mai mare parte a reg. Mţi. Haemus (Balcani) şi a zonei de la S de aceştia, pînă la Mţi. Rhod. Se învecinau cu coralii, maedii, brenii şi dantheleţii, precum şi cu odrişii şi sapeii. „Numiţi bandiţi chiar de către hoţi", b. trăiau în colibe şi duceau o viaţă aspră (Strabon, VII, 5,15. şi "fragm. 47; Piin. B., NatHist, IV, 11, 40 ; Ptol., III, 11 ; Solinus, 10, 1) ocupîndu-se şi cu minieritul. în 72 — 71 î.e.n. au fost învinşi în Mţi. Bale. de Lucullus care le-a ocupat capitala, Uscudama (Adrianopolis) (Eutr., VI, 10). în 60 — 59 î.e.n., b. erau în conflict cu C. Octavius, tatăl lui Augustus, iar în 57 —56 î.e.n. cu L. Calpurnius Piso Caesoninus, guv. Maced. în 48 î.e.n., făceau parte din armata lui Pompeius Magnus, împreună cu dardanii, „parte mercenari, parte luaţi cu forţa sau de bunăvoie" (Gaes., civ. Ill, 4), pentru ca în 44—42 î.e.n. Brutus, ajutat de Rascuporis, să-i pedepsească „pentru tot răul ce-1 pricinuiseră" (Cass. Dio, XLVII, 25). Cu prilejul campaniei sale din 29 î.e.n., M. Licinius Crassus a acordat odrişilor „ţinutul în care se extindea cultul lui Dionysos" şi care se afla sub jur. b. M. Lollius a continuat aceeaşi pol. în 20 — 18 î.e.n. aducînd triburile b. sub ascultarea sa. între 14 — 11 î.e.n., a avut loc răsc. lui Vologeses, marele preot al lui Dionysos la b., care, victorios în luptele cu din. odrisă, a ajuns pînă Ia Chersones. B. au fost înfrînţi în cele din urmă, după o rezistenţă eroică, de L. Calpurnius Piso (Cass., Dio, LIV, 34). Probabil, imediat după aceste evenimente o parte din b. au fost dislocaţi în Dobrogea, unde îi găsim încă din anii 8 — 17 e.n. (Ov., trist., III, 10, 5 şi IV, 1, 67), fiind menţionaţi apoi în calitate de consistantes în inse. datînd din perioada 133—177 e.n., cînd prezenţa lor este legată, între altele, de extragerea fierului. Cei rămaşi la vechile vetre au fost organizaţi în strategia Bessica apărînd în izvoare şi după căderea Imp. roman de apus. Em. Zah, Al. Suceveanu, Bessi Consistentes, In SGlV, 22, 1971, 4, 567—578.

G.P.B. bestiarius (lat.), sclav, gladiator, specializat în luptele cu fiarele în arenă. Era înarmat şi îmbrăcat în zale {fig. 96). N.G. betasii, trib. germ. din Gali. Bel., în reg. de azi Brabant (Olanda) (Plin. B., NatHist., IV, 106). Au participat la răsc. lui —• Civilis. Recrutaţi de romani în cohors Betasiorum (Tac. hist., IV, 66). G.P.B. Betranion v. Bretanion Bianctii-Bandinelli, Ranuccio In. 1900, Sienna — m. 1975 Roma), arheolog şi istoric. Profesor de ist. artei (pînă în 1965), la Cagliari, Groningen,

135

96 Bestiarius, relief, Roma, Muzeul Civilizaţiei ' Romane.

şcolii vieneze şi in virtutea formaţiei sale marxiste teoria -• istorismului artei ante. şi al celei romane în special. Studiile principale sînt cuprinse în voi. Storicita dell'arle classica (Florenţa, 1943) şi Archeologia e cultura (Milano, 1961). In cadrul general al unor sinteze de largă circulaţie, a consacrat un volum artei etr. şi două volume artei romane de la Rep. la Theodosius I (Roma,

ii centra del potere, 1968 şi Roma, la fine dell'arle

antica, 1969,/, traduse în mai multe lb. A condus colecţia Iconografia romana imperiale şi a fost redactor şef la Enciclopedia delVarte antica, classica e orientale, în 7 voi. (1958 — 1967) prin colaborare internaţională, la care a participat cu principalele articole despre arta gr. şi romană. M.G.

biarcus (lat.) (in armata romană), grad de subof. în Imp. tîrziu, însărcinat cu probleme de aprovizionare. Un astfel de b. a fost Valerius Victorianus (cunoscut, dintr-o inse. de la —• Ulmetum) care a pierit, în anul 324 e.n., în luptele dintre Constantinus I si Licinius. A.A. bibliotecile. în cadrul civilizaţiei romane, b. au contribuit substanţial la difuzarea culturii şi educaţiei, la formarea tineretului, la conservarea şi totodată evoluţia mediului socio-cultural, la promovarea gustului publicului, la propagarea ideilor moral-educative şi a cunoştinţelor acumulate de scriitori. Ele alcătuiau adevărate focare de iniţiere, de formare a cetăţenilor romani, prilejuiau discutarea cărţilor citite şi dezbateri de idei, în general. B. particulare au apărut odată cu răspîndirea masivă a culturii, cu implantarea în lumea romană a lit. şi artei eien. Desigur însă că unele cărţi existau în casele romanilor de vază încă înainte de sec. 1 e.n., cînd uzul acestor b. s-a răspîndit pe scară mai largă. în casele aristocraţilor de la Roma şi în reşedinţele lor de vară. La ele aveau acces nu numai propr. lor aristocraţi şi secretarii lor, ci Şi prietenii, clienţii, toţi cei care activau intens în cercurile cultural-pol. romane. în aoest fel, se afirma concret calitatea !>. de a influenţa substanţial gustul publicului. Multe dintre aceste »_• erau ornate cu statuile sau bustnrile scriitorilor celebri. în sec. 1 e. n.. poetul Persius şi-a jăsat prin testament b. fostului său magistru.

Annaeus Cornutus. B. lui Persius conţinea numeroase lucrări, printre care se remarcau şapte sute de opere ale filos. stoic, Chrysippos. Dar, după model elen., ulterior au apărut şi b. publice. Astfel a devenit publică, în vremea lui Augustus, b. lui —> Asinius Pollio, cavaler, reputat om pol., , literat şi şef de cerc cultural-pol. Cu prilejul '; restaurărilor efectuate de Augustus, Asinius : Pollio şi-a transformat b. într-o anexă a aşa' numitului Atrium Libertatis („altar al Liberf taţii"), fiind fundatorul primei b. publice din ! Roma. în lumea elen., asemenea instituţii funcţionau în mod curent. B. lui Asinius Pollio era împodobită cu statuile scriitorilor şi oratorilor reputaţi. Augustus însuşi a creat două b. publice în dependinţele templului închinat lui Apollon, pe Palatin: una era consacrată lucrărilor apărute în lb. lat. şi cealaltă operelor literare gr. Se aflau aici şi multe lucrări de dr. Augustus a înfiinţat şi o b. publică mai modestă în porticul Octaviei, iar Tiberius a fundat o nouă b. publică în anexele reşedinţei sale (domus Tiberiana) de pe Palatin. La rîndul său, Vespasian a amenajat o b. în apropierea Templului Păcii (Ara Pacis Augustae). Dar foarte vestite au fost b. clădite la începutul sec. 2 e.n., în forul lui Traian, lingă Basilica Vipia şi cu deschidere spre zona centrală, unde se înalţă columna. Aceste b., care s-au menţinut multă vreme, au fost construite de Apollodor din Damasc, în conformitate cu tiparele b. elen. şi sînt caracteristice pentru tipul de b. romană în general, încăperea centrală constă dintr-o sală dreptunghiulară, cu zidurile pline de firide, în care etajerele de sus cuprindeau volumina, suluri de papirus, închise în tocul lor şi tăbliţe cerate. în sec. 4 e.n., a apărut cartea legată cu foi (cedex), din papirus sau pergament. în volumnia se lipeau, una de alta, în jur de 20 file de papirus. Sulul se înfăşură în jurul unei vergi de lemn, fixate la capăt (umbilicus). Ruîoul se desfăşura în timp ce se citea textul lucrării, scris pe latul filei de papirus. Cele mai multe suluri erau aşezate pe rafturile din firide, în poziţie orizentală. Pcntn a face cunoscut conţinutul unui sul, se atîrna € etichetă (membrana) de umbilicus, etichetă pej care se notau autorul şi titlul. în partea opusS intrării, în sala centrală, se afla o firidă ma mare, care adăpostea statuia Minervei, zeiţf ocrotitoare a culturii şi b. în jurul sălii, sej întindea un soclu lat, aşezat sub firidele cu volu mina, care îngăduia cititorilor să ajungă lesnţj la rafturile cele mai înalte. Din mijlocul sălii _ sa urca spre acest soclu pe trei trepte. B. publicej existau în toate marile centre urbane ale Imp., celebră fiind b. din Alexandria. Treptat, b, publice s-au înmulţit considerabil în ultimele sec. ale antic, Sncît numai la Roma existai? douăEeci şi opt de asemenea instituţii. Ele ast gurau cultivarea unui public, care îndeobşt^ nu bănuia amurgul civilizaţiei romane şi dimpotrivă credea ferm în veşnicia Romei şi a culturi: create de ea şi de gr. V. şi librăriile. r>. Tudor, Arheologia romană, Bucureşti, 1976, 238

E.C.

lot)

Bibracte (lingă Auturi, în Franţa), veche aşezare în E Gali-, capitala a gali. haedui. Aici, în 59 î e n., consiliul căpeteniilor gali. a încredinţat comanda supremă a armatei lui Vercingetorix. După cucerirea întregii Gali. de către romani (51 î e.n.), loc au fost strămutaţi, la cîmpie. în noua colon, romană Augustodunum. E.T. bibrocii, trib din SE Brit. S-au supus lui Caesar împreună cu ancaliţii şi alte pop. din reg. (Caes., Gall, V.21). O p B Biertan (jud. Sibiu), aşezare rurală romană din Dacia Sup., cu nume necunoscut. Se cunosc monumente sculpt, şi o piîtrl de mormînt cu inse. (CIL, III, 960). Aşezarea romană a continuat si şi în sec. sec 4 e.n., dovedită de un donarium cu inse. 1. ri.C. bifrons (lat.) (in arhit. romană), edificiu cu două faţade. D T bigerrionii, trib din Aquitania. S-au supus împreună cu auscii şi alte pop., lui P. Licinius Crassus (sec. 2 î.e.n.). (Caes., Gali, III, i"). G.P.B. binefacere v. alimenta O.T. biologia, ca ştiinţă propriu-zisă, s-a afirmat odată cu lucrările lui Aristot. Acesta a încercat şi a reuşit să dea un tablou de ansamblu al întregii vieţi animale. Ca principii explicative el a recurs la finalitate şi necesitate, ambele introduse de către Plat., pe care le-a adaptat teoriilor cauzale proprii (căldură, frig, umezeală, uscăciune). Tot ce posedă viaţa în natură a fost clasificat într-o adevărată „scară": plantele se pot doar hrăni şi înmulţi, animalele şi oamenii sînt în stare să perceapă, iar ultimii posedă si raţiune. între aceste trepte există si forme de trecere. Chiar dacă cercetarea ulterioară a mai contribuit cu amănunte, teoria b. a lui Aristot. a rămas dominantă pînă tîrziu în evul mediu, iar in epoca romană au lipsit atît elanul experimentării din faza elen. cît mai ales încercarea unei sinteze teoretice, respectiv filos. de la care să pornească o nouă concepţie a b.

F. S. Bodenheimer, The History of Biology, 1953.

bipolaritatea (în arta romană), concept formulat pe _baza ~* istorismului artei ante, de către r. ti. von Blanckenhagen. Se referă la dualismul artei romane reprezentat de tradiţia artizanală S1 de cea naturalistă, formală şi stilistică, gr.,

3

Fig. 97. Altarul Iui Domitius Ahenobarbus, Paris, Luvru şi München, Gliptoteca.

arte it. B. se manifestă cu precădere pînă la începutul sec. 4 e.n. şi, cu unele excepţii, şi după aceea ide pildă, epoca lui Iulianus Apostata, mai ales în artele miniaturale (ex. marea camee a României). V. şi gliptica. P. I I . von Blanckenhagen, Flavische ihre Decoration, Berlin, 1940.

Architektur ,,

" • ."ï'

und

M.G.

bisalţii, important trib tr. locuind pe ambele maluri ale Strymonului (Struma) (Ştrabon, VII. fragm. 11 şi 36). Perseus a încercat zadarnic să-i atragă de partea sa (Liv., XLIV, 45). B. erau renumiţi pentru curaj, iar reg. locuită dt ei, Bisaltica, era bogată în cereale şi metale. Au fost incluşi în prov. JIaced. Prima. G.P.B. bisexarclius ilat) (în armata romană), grad inf. în Imp. . -, tirziu, . . . . . care , .,denumea. .fie . . comandantul , i b i ţ i d 2 i fi u " e l subunităţi de 12 oameni, hc pe cel ce se p p de »fia pentru a doua oara m fruntea unei grupe 6 ostaşi. Atestat în Dobrogea, la Salsovia. A.A. bistonii, trib din S Tr., locuind pe riul Xestos (azi Mesta). Se învecinau cu ciconii şi sapeii (Strabon, frag, 43). B. au devenit la poeţii lat. Hor., Verg., Silius Italiens, sinonimi cu tr., iar Ov. îi numeşte astfel pe geţii din Dobrogea. Dintre ei îl elogiază pe poetul Cot\'s. „Cîmpiile bistone" sînt amintite de poetul Claudius Claudianus, cînd evocă luptele lui Theodosius I cu goţii (391 e.n.i. G.P.B. Bithynia v. Bitinia

e m ulte ori întrunite pe unul şi acelaşi momi- ,,JMUJIUI Bitinia (îmujuiaj, (Bithynia), pru\. prov. »MWÜ. senat, utde rang rang tus. cos. nent Este cazul aşa-numitului altar al lui\J creată in anul 74 i.e.n. Reg. situată în XV As. ^omitius Ahenobarbus (sec. 1 î.e.n.) (fig. 97). M. era mărginită la X de Pontul Euxin (M. U n O r Pa ^' °P. e r e ^ m v r e m e a Imp. (—> Ara X'egr.), la V de Propontida (M. Mar.). La E se $ a rcu u vent '~* , ^ l i Titus,-* arcul de la Beneîntindea iniţial pînă la Heraclea Pontica (Eregli), u n arti m i ^ e relieful istoric de factură apoi pînă la Amastris (Amasra). Denumită astfel tuim?H n S e H ^ e a z ă la frize înguste, consti- \ylupă pop. de origine tr., care trecuse Bosforul. na dealtfel singurul element pe linia străvechii Unirea triburilor locale a dus la crearea regatului

BLEMMII

137

„ j a n u i 297 i.e.n. Acesta şi-a lărgit hot., prin yfnViuderea şi a colon, gr. de pe coasta M. Negr., t n la mijlocul sec. 3 e.n., oraşul a fost fortificat e; zid de apărare, iar către sfirşitul aceluiaşi vea( şi-a schimbat numele înB. în sec. 4 e.n. a devenii important port milit. Monumente: diferite insu laţii portuare, clădiri publice şi private, porţiun din zidul de incintă, necr. D.P Bonosus, uzurpator de origine hispano-gallo bretonă. Temîndu-se că va fi pedepsit, deoarect pierduse o flotilă pe Rin, pe care o arsesen germ., s-a proclamat împ. la Colonia Agrippi niensis (azi Köln). A fost învins de Probus şi s-< sinucis (281 e.n.). O.T bonus agricola v. agricultura Bonus Eventus (în rel. romană), veche div. Li început zeu al cîmpului, veghea la bunul mer: al recoltelor. A fost treptat invocată în toatt împrejurările vieţii. în timpul Imp., era div preferată a milit. în sec. 2 — 3 e.n., unele imagin ale div. erau reprezentate pe monede, sculpt sau produse ale glipticii. S.S boranii, pop. germ. de lîngă Istru. Au ataca Imp. împreună cu goţii, burugunzii şi carpii îi iarna anulai 253 e.n., sub domnia lui Gallu (Zos., I, 27). Au revenit, cu aceiaşi aliaţi îi 257 e.n., cînd îmbarcaţi pe corăbii au ajuns îi As. (id., I, 31). G.P.B foorestii, trib din ïs'E Brit. de la care Agricol: a luat ostatici înainte de a ordona flotei să fac ocolul ţărmului (Tac, Agr., 38). Boroşneu Mare (jud. Covasna), aşezare rural romană, din Dacia Sup., cu nume necunoscut I.H.C Boseoreale, localit. în Italia, în vecinătatea noi dică a Pompeiului, pe pantele Vezuviului Cunoscută prin ansamblul de pict. murale dintrvilă suburbană (casa lui Fannius Sinister (fig. 456) şi prin tezaurul de vase de argin şi bronz dintr-o villa rustica (fig. 98, pi. I I I , \ Fig. 98.

Pateră de argint de la Boscoreale cu person ficarea Alexandriei, Paris, Luvru.

• ix picturile murale sînt datate la mijapropid ^ j e n B > f i i n d c e l m a i m a r e complex, imai bine conservat şi cel mai variat din tot C e l r cunoaşte ca aparţintnd celui de al doilea °f-i Frescele sînt împărţite între muzeele din l L t e York Paris Napoli/ Bruxelles, Amsterdam 2 MaSmont Tezaurul adus probabil de la fi * se compunea din bi utern, o mie de PO n PP np dè'de aur, vase de metal datînd din vremea î ™ " J u s t u s aflate la Luvru). Multe vase de argint sînt reelaborări it. ale unor modele gr. şi microasiatice. M G Bostra (azi Busrà, în Siria), aşezare în Sir., fnexată de Traian în 106 e.n. Avea m garm7n.nă L IU Cyrenaka. Fiind bogată în cariere de pfatră a fost împodobită cu multe editai: criptoporticuri (100 m lung), porticuri, teatrul foarte bine conservat (din sec. 2 e.n.) cu diam. de 100 m şi arhit. it., stadion (30 000 spectatori), terme publice, nymphaeum palatul lui Traian decorat cu multe nişe, o bazilica etc. Planul oraşului era prevăzut cu două artere principale dec'umanus maximus şi un cardo maximus. D.T. Boudicca (sec. 1 e.n.), regină a icenilor-britoni (reg de astăzi, Norfolk şi Suffolk, în Anglia), soţia regelui -» Prasutagus. Claudius I a întreţinut relaţii bune cu icenii însă, după moartea lui Prasutagus, în vremea lui Nero, B. a suferit o serie de neplăceri şi umilinţe din partea romanilor. Concomitent adm. romană, prin măsurile luate în Brit. (impoz. apăsătoare, abuzuri) i-a nemulţumit pe iceni care s-au răsculat in frunte cu B.' (61 e.n.). Efectivele răsc. se cifrau la 120 000 de oameni. Aceştia au distrus multe tabere romane şi colon. Comulodunum, Londinium şi Verulanium, prilej cu care au fost ucişi cea 70'000 de romani. Guv. Brit.-» C. Suetonius Paulinus a reuşit să înfrîngă răsc, iar B. s-a sinucis (Tac, ann., 14 — 19). O.T. Boutae (Bute), numele ante al defileului Oltului (sau al unei localit. din acest defileu) prin care se trecea din Dacia Inf. în Dacia Sup. Menţionat de lord. (Get., 74). I.H.C. braraarius (lat.), nume dat meşţ. care confecţiona braceae („pantaloni"). Mai tîrziu, după Edictul lui Diocletian, termenul s-a extins şi pentru lucrătorii care confecţionau şi alte piese de îmbrăcăminte. G.P. brattea (bractea) (lat.), foaie de metal, obţinută prin batere, în scopul acoperirii obiectelor pentru a fi aurite, în vederea confecţionării diverselor tipuri de bijuterii. Cei care executau această operaţie se numeau brattearii. G.P. wattearius v. brattea brenii v. bennii Bjrennus, conducător al gali. în 391 î.e.n., a invadat It., au atacat oraşul etr. Clusium, apoi

ăH cucerit şi âu incendiat Roma (vae victis) cu.excepţia Capitoliului, salvat de ţipetele gîştelor sacre, care i-au trezit pe paznicii adormiţi. A.B. Bretanion (Brettanion, Betranion sau Yetranion) (sec. 4 e.n.), epis. al Tonusului, originar din Cap. Primul epis. atestat sigur, prin documenteist., avînd înaintea sa ca epis. ai Tonusului pe Evangelicus şi Efrem. sub Diocletian, Philus sau Titus, sub Licinius. Documentele martirologice în care sint aceştia pomeniţi au un caracter semilegendar ; o inse. fragmentară de la Tomis,, închinată unui martir care a fost epis. este atribuită, ipotetic, lui Titus sau Philus (I. Barnea, Pontica, 7, 377 — 380). Prin gradul de organizare ecleziastică la care ajunsese Dobrogea în vremea lui B., se presupune că totuşi a existat epis. la Tomis şi înainte de el. Pentru aceasta pledează şi incidentul dintre B. si împ. Valens de prin anii 368 — 369 e.n., din timpul vizitei acestuia la Tomis. Se spune, după cum relatează Soz. (6,21, 4—6), că Valens, pe cînd venise la Tomis, a intrat în bis. şi 1-a îndemnat pe B. „să se unească cu cei din secta potrivnică, (arieni)". Dar că B. „a discutat cu mult curaj în faţa stăpînitorului despre dogma de la sinodul din Nicaea, apoi 1-a părăsit şi s-a duş in altă biserică, iar poporul 1-a însoţit . . . Valens a îndurat cu greu această înfruntare. Şi prinzîndu-1 pe B., a poruncit să-1 ducă în exil, iar nu mult după aceea a dat ordin să fie adus din nou (la locul său)", de frica unei răzmeriţe din partea pop. Despre acelaşi conflict relatează şi Theodoretos din Cyros (1st. bis., 4, 35, 1). La cererea Iui Vasile cel Mare, a sprijinit probabil transportarea moaştelor lui Sava Gotul în Cap. E m . Branişte, Martiri şi sfinţi pe -păminiul Dobrogei de azi, în De la Dunăre la Mare, 50 — 51 ; V. Barbu, Tomis, oraşul poetului exilat. Bucureşti, 1972, 68 — 70; DID, II,

397,

417.

V.B. Brettanion v. Bretanion breueii, trib ill. din Pann.. de pe ambele maluri ale Savei (Plin. B., Xat Hist., III. 147; Ptol., II, 15). în anul 6 e.n.. s-au răsculat împotriva romanilor şi sub conducerea lui —> Baton au atacat Sirmium (azi Mitrovica), după care an efectuat joncţiunea cu forţele dalmatului Baton, opunînd o dîrză rezistenţă trupelor romane din Moes. şi regelui tr., Roemetalces (Cass. Dio. LV, 29-30). Regele b. a fost executat de Baton dalmatul, după care b. şi alte triburi au fost învinşi de Marcus Plautius Silvanus. (Veil., II, 110—112). G.P.B. breunii, trib ill. din Raet., aşezat în Mţi Alp. răsăriteni, vecin cu genaunii, vindelicii si noricii (Ştrabon, IV, 6, 8). B. au fost învinşi de Tiberius în 14 sau 13 î.e.n. (Pim. B.. Nat Hist., 111,137). G.P.B. briganţii. 1. Ramură a vindelicilor, aşezată în zona lacului Brigantinus (azi Constanza sau Bodensee). Aveau ca oraş principal Brigantium

141

(azi Bregenz,- (Strabon, IV, 6, 8). 2. Cel mai . flrijîn anii 55 — 54 i.e.a.), cu două leg, şi a repurtat puternic şi numeros neam din Brit., din reg. ^o victorie asupra triburilor duşmane, dar vrtmaa de astăzi Yorkshire şi Northumberland, cu ^'.nefavorabilă 1-a silit să încheie pace şi să se capitala la Eburacum (azi York), precum şi din ^/întoarcă, în anul următor, el a trecut din nou Hibernia (azi Irlanda). Erau favorabili romanilor. ,în Brit. cu o armată mai numeroasă, a pătruns în Aceştia intervin în 43 e.n., sub Claudius I în adnifiul ins., lingă Londinium, a trecut Tamisa, favoarea reginei Cartimandua (Tac, hist., III, ^fipoi a primit supunerea triburilor de trinovanţi 45), care îi va ajuta în 51 e.n. să încheie campania L/£i_ s-a îndreptat împotriva catavellaunilor, cucéîrnpotriva silurilor, predindu-le pe regele aces- ^jahd...capitala lor, Verulaijium (St. Albans). tora (Tac, arin., XII, 36). în vremea lui Vespa- v lliifiă ce le-a impus brit un tribut anual, s-a sian atitudinea t). s-a schimbat, iar Petilius Cerea- •J ialcrs JnjGaîl. Ca urmare ,S Angliei a intrat în lis a purtat cu ei „multe lupte, uneori foarte v _sfe.ra de influenţă clientelară a Romei, iar după •crunte" (Tac, Agr., 17).

- P

A.B.

Caecina Severus, Aulus (sec. 1 î.e.n. —1. e.n.), general şi cos. în timpul lui —> Augustus. în anul 6 e.n. în calitate de comandat al unei armate din Moes., a respins un atac al dacilor şi sarmaţilor care trecuseră la S de Dunăre (Dio Cass., LV, 30). O.T. caelatores v. toreuţi caelatura (lat.), arta de a lucra metalul pentru a obţine decoruri scobite sau în relief. Sub acest termen erau incluse toate operaţiile pe care le făceau bijutierii, armurierii etc. Denumirea derivă de la caelum daltă mică de gravat, principala unealtă folosită în astfel de lucrări. G.P. Caeliuş Antipater, Lucius (sec. 2 î.e.n.), orator, jur. şi analist, contemporan fraţilor Gracchi. Pedagog al lui Crassus. Opera sa istorică, Bellum Punicum („Războiul punic"), dedicată lui Aelius Stilo s-a păstrat doar fragmentar. Este creatorul monografiei istorice (Cic, Brut., 26, 102). A.B. Caeliuş Aurelianus (sec. 5 e.n.), medic originar din Sicca (Num). A tradus celebrul tratat al lui Soranus din Efes (contemporan al lui Traian şi Hadrian) despre bolile acute şi cele cronice. Dar lucrarea sa cea mai importantă este Médicinales responsiones („Răspunsuri în medicină"), în care discută, sub formă de întrebări şi răspunsuri, probleme ale medicinii (păstrat fragmentar). caeluin v. caelatura Caenophrurium, localit. în apropierea] Bizanţului. Aici a fost asasinat, în vara anului 275 e.n., împ. Aurelian. O.T. Caesar (lat.), iniţial cognomen al ginţii Iulia, din care au descins —> Iulius Caesar, —> Augustus, —• Tiberius şi —• Caligula. Claudius, primul împ., străin familiei Iulia, a preluat acest cognomen ca nume în titulatura imp. iar după el de toţi împ. începind cu Hadrian, cognomenul C. era acordat şi persoanelor destinate oficial pentru a succeda împ. la tron. O.T. Caesar v. Iulius Caesar, Caius Caesar Augusta (azi Saragosa, în Spania), oraş în Hisp. Tar., pe malul drept al Ebrului, întemeiat (24 î.e.n.) de veteranii a trei leg. romane (IV Macedonica, VI Viclrix, X Gemina) după războiul cu cantabrii, în anul 24 î.e.n. Denumit anterior Salduba (Plin.). Situat la întretăierea unor importante drumuri romane, CA. a prosperat repede, emiţînd chiar monedă de bronz. Monumente şi vestigii mai importante: o statuie şi două temple, dedicate cultului lui Augustus, o statuie, probabil a Liviei, o alta, ecvestră a lui Tiberius, moz., un pod de piatră roman etc. D.P.

Caesarea (azi Cherchel, în Alger), oraş pe coasta M Med., în Num., capitala regilor nu mi zi, Bocchus şi Iuba I I . Iniţial, oraşul se numea loi iar Iuba II i-a dat numele de C, în onoarea împ Augustus, înfrumuseţîndu-1 totodată cu numeroase opere de artă. Sub -> Claudius I, C a primit rangul de colonia, devenind capitala p'rov. Mauret. Caesariensis. A fost îmbogăţită cu noi construcţii şi monumente: temple, băi publice, teatru, amf. (rectangular). Cele mai importante lucrări, construcţii şi monumente ale oraşului datează din sec. 1 — 3 e.n. cînd a avut loc cea mai mare dezvoltare şi maximă înflorire. C. avea şi un amplu sistem de alimentare cu apă, sanctuare, o mare necr. cu morminte monumentale şi altare pentru inc, un complex de monumente funerare creşt., cu moz. S-au păstrat relativ puţine vestigii, oraşul suferind distrugeri în timpul revoltei lui Firmus din 364 e.n. şi din cauza vandalilor, în 429 e.n. în vremea lui Iustinian, oraşul a fost ocupat de armata bizantină şi a devenit reşedinţa comandantului Mauret. D.P.

sau la o distanţă de la care se putea auzi un strigăt de ajutor, în cazul în care stăpîmil era ucis şi nu se cunoştea făptaşul. în urma cuvintării lui C C , au fost ucişi 400 de sclavi ai bogătaşului Pedanius Secundus, care fusese omorît. Caius Flavius Valerius, Constantius v. Constantius Chlorus

O. T.. (Chlorus)

Caius Galerius Valerius, Maximiamis v. Maximianus Caius Gallus, milit. de rang cos., guv. al Num. după anul 198 e.n. înainte de anul 203 e.n. sub domnia lui Septimius Severus, a fost guv. al Daciei. I.H.C. Caius Iulius Caesar, Octavianus v. Augustus Caius Octavius (? —58 î.e.n.), om pol., tatăl lui —• Augustus. A l'ost princeps senatus şi preţ. O.T.

Caius Sallustius, Crispus (n. 87 î.e.n., Amiternus — rn. 35 î.e.n., Roma), om pol. şi istoric. Starea materială a familiei i-a îngăduit să-şi facă oeducaţie aleasă. Cariera pol. a început-o ca tribun al plebei (52 î.e.n.). Expulzat din senat în 50 î.e.n., a fost reintegrat de Caesar (49 î.e.n.), cînd a ajuns şi cvest. A fost numit apoi praet. şi guv. al prov. Afr. (46 î.e.n.). După asasinarea lui Caesar, s-a retras din viaţa pol. şi a scris: De coniuratione Catilinae i„Despre conjuraţia lui Catilina") (între anii 43 — 42 i.c.n.) ; De bello Iugurthino („Despre războiul cu Iugurtha") (după anul 40 î.e.n.) şi Historiarum libri V („Cinci cărţi de istorii") (între 40 — 35 î.e.n.). Lui CS. i s-au mai atribuit o „Invectivă" (In M, Tullium Ciceronem invectiva)contra lui Cic. şi două Epistulae („Scrisori"!* Caesarion (47 — 31 î.e.n.), fiul Cleopatrei şi al lui Iulis Caesar. Numele său iniţial Ptolem^us, - adresate lui Caesar. Problema autenticităţii este contradictoriu discutată. Opera asupra conjua fost schimbat cu aprobarea lui Caesar. Marcus raţiei lui Catilina (o singură carte), expuneAntonius 1-a favorizat, numindu-1 în testament faptele în legătură cu acest eveniment, începind' corege al Eg. După bătălia de la -» Actium, a cu anul 64 î.e.n., cînd Cic. a fost ales cos. şi fost ucis din porunca lui Octavianus. terminînd cu anul 62 î.e.n., cînd Catilina şi A.B. partizanii săi au fost înfrînţi la Pistorium. îmbogăţit în urma funcţiei de guv. al Afr., C S . s-a Caesariug (Flavius Caesarius), magister officiorum dedicat studiului ist., convins că numai pe (386-387 e.n.) pref. al preţ. în Or. (395-397 e.n. această cale poate obţine gloria. Alegerea subiecşi 400-403 e.n.). tului i-a sugerat-o moartea lui Cic. şi necesitatea I.B. readucerii evenimentului în memoria contemCaius Caesar (sec. 1 î.e.n.— 1 e.n.) fiul-» Iuliei poranilor. Izvoarele au fost folosite cu măiestrie, Maior şi a lui —> M. Vipsanius Agrippa ; nepot CS. însuşi cunoscînd multe amănunte din proprieal lui —• Augustus. în anul 12 î.e.n., a fost experienţă. Nu exactitatea cronologică şi expuadoptat, odată cu —» Lucius Caesar, primind nerea corectă a faptelor îl interesează pe S., titlurile de Caesar şi princeps iuventutis şi pe ci explicaţia filosofică a evenimentului, a cărui' acela de cos. designatus (în 6 î.e.n.) şi cos. (anul cauză esenţială o găsea în corupţia moravurilor, 1 e.n.). A murit în Or., în urma unei răni, la cauzată de îmbogăţirea clasei nobililor, al cărei: 19 febr. 4 e.n. produs a fost Catilina. Prin aceasta, opera devine de la început un rechizitoriu al partidei optimaO.T. ţilor, pe care S. 1-a realizat cu multă abilitate, Caius Cassiug (sec. 1 e.n.), urmaş al lui Cassius, trecînd sub tăcere anumite amănunte, prin legăasasin al lui Caesar. A apărat interesele stăpîturi false între fapte, prin strecurarea abilă a nilor de sclavi. în anul 61 e.n. a susţinut, în unor epitete plasticizante. S. pune în umbră; faţa senatului, aplicarea legii, conform căreia acţiunea lui Cic, adevăratul salvator al statului erau ucişi toţi sclavii aflaţi sub acoperişul casei Caesarea Cappadociae (azi Kay seri, în Turcia), oraş de origine elen în Cap. A fost distrus de părţi ; refăcut de Pompeius Magnus, a ajuns capitală a Cap., sub Tiberius (17 e.n.). Procesul de romanizare a fost slab. D.T. Caesarea Maritima, oraş roman în lud., sediul proc. prov. lud. Aici a fost proclamat împ. Vespasian. Ridicat la rangul rte colonia Prima Flavia Augusta şi mai tîrziu (222 — 235 e.n.), la cel de metropolis provinciae Syriae Palestinae. Monumente: templul lui Augustus şi al Romei, port, teatru, aped. D.T.

CAlüS,

152

SIUl-S

oman în acel moment. Simpatia lui toată s-a îndreptat spre Caesar, pe care totuşi n-a ezitat -, i pună in contrast cu Cato. S. s-a dovedit un s mare artist în zugrăvirea caracterelor unor personaje- folosind procedeul literar al portretului i al discursului. s v Büchner, Sallust, Heidelberg, 1960; F. Giancotti, St-uttiira del Catilina, di Sallustio, in Sicwîorum Gymnasium (1967), 145 — 208.

Caius Silius (sec. 1 e.n.), tînăr aristocrat roman, protejat de —• Messalina, datorită căreia a fost ales cos., în anul 49 e.n. în timp ce ->• Claudius I lipsea din Roma, aflindu-se la Ostia, C.S. s-a căsătorit cu ^Messalina, care îi promisese tronul (48 e.n.). înştiinţat de —> Narcissus, împ. a ordonat executarea celor doi. Calama (azi Guelma, în Alger), oraş roman cu rang de municipium, sub Traian şi probabil colonia, sub Septimius Severus. Aici exista o comunitate creşt., pe timpul lui Diocletian. în anul 437 e.n., a căzut sub stăpinirea vandalilor lui Genseric. A stat apoi sub bizantini, după care a intrat în declin. Vestigii şi monumente mai însemnate: teatru, băi publice (incluse în cetăţuia bizantină) for, cisternă, bazilica creşt., un mare tezaur de monede romane imp. D.P. ealdarium v. băile calendarul îşi trăgea numele de la prima zi a lunii (—* Kalendae). Pină la reforma lui Caesar, anul la romani avea 355 de zile, împărţite în 12 luni, după ce, conform tradiţiei, pînă la'regele Numa Pompilius fusese doar de 10 luni. Situaţia aceasta s-a reflectat în numele lor. Astfel Quintilis şi Sextilis (ulterior devenite iul. şi aug., după numele creatorilor sistemului imp. roman) indicau ordinea (cinci, şase), la fel ca şi September, October şi November (şapte, opt şi'nouă), iar December era luna a zecea şi deci ultima a anului, deoarece ian. şi febr.' au fost lunile adăugate la sfîrşit. Patru luni aveau 31 de zile, şapte, 29 de zile, iar febr. doar 28 de zile. în cadrul lunii, zilele erau delimitate în raport cu fazele lunii (-> Nonae, Idus şi Kalendae). Datorită discrepanţei de 10 zile şi'un sfert între anul roman lunar (355) şi cel natural, solar (365/4), după care se celebrau, mai ales în luna apr., vechi sărbători agricole, la fiecare doi ani se intercala o lună suplimentară de alternativ 22 sau 23 zile (după 23, respectiv 24 febr.). începutul anului cădea la 1 mart., reflectînd vechea situaţie şi de abia începînd din 153 î.e.n.. el a fost stabilit la 1 ian. Sistemul însă era imprecis şi dădea loc la multe confuzii, de aceea Caesar a reformat c. roman cu ajutorul savantului alexandrin -*• Sosigenes, intercalînd în 46 î.e.n. un număr de 90 de zile, iar de la 1 ian. 45 î.e.n. a introdus noul c, denumit ulterior, C. iulian. Acesta cuprindea 12 luni de cîte 31 sau 30 de zile (cele de azi), iar o dată la 4 ani, febr." avea 29 dejzile în loc de 28 (numit

C. iulian a fost modificat în amil 1582 din iniţiativa papei Grigore XIII. Noul c. gregorian a fost imediat preluat de ţările catolice, iar după 1700 şi de cele protestante, pe cînd cel iulian. de stil „vechi", a dăinuit în ţările ortodoxe pină în sec. 20. Săptămîna şi zilele ei, care au primit numele planetelor care le guvernează, au apărut în sec. 3 e.n., în cadrul progresului general al ideilor astrologice. Sărbătorirea zilei a şaptea a fost preluată din tradiţia ebraică, iar Constantinus I a fixat-o de ziua soarelui. E. Bickerman, Chronologie, 1963 !, 23 — 31; E. Gjerstad, IVoles on the Early Roman Calendar, Acta Archaeologica 32 (1961), 193 — 214.

Calgaeus (Galgacus), nobil briton. Iscusit orator, a fost animatorul luptei triburilor caledonienilor împotriva armatelor romane, conduse de —• Agricola, aflate în Brit. (anul 83 e.n.) pentru cucerirea Caledoniei. Bătălia dintre caledonieni şi romani s-a desfăşurat la Mons Grampius şi, deşi loc. erau mai numeroşi (30 000 faţă de 26 000 ostaşi), romanii au ieşit învingători. O.T. calida piscina v. băile caligarius v. cizmăria Caligula (Caius Caesar Germanicus) (n. 31 aug. 12 e.n., Aretium — m. 24 ian., 41 e.n., Roma), împ. (37—41 e.n.; din din. Iulio-Claudică. Poreclit Caligula, după încălţămintea de simplu soldat pe care o purta în campanii. Era fiul celebrului —• Germanicus şi al —> Agrippinei Maior. în copilărie (fig. 106), şi-a însoţit tatăl în campaniile din Germ., rămînînd orfan de tată la vîrsta de 9 ani. A avut de suferit ca urmare a raporturilor încordate dintre —> Tiberius şi Agrippina Maior şi datorită uneltirilor pref. preţ.—»• Seianus. Cînd Tiberius şi-a dat seama că Seianus urmărea să îmbrace purpura, 1-a adoptat pe C. (in 25 e.n.) odată cu fraţii săi —* Nero şi —> Drusus, iar în 31 e.n. i-a acordat toga virilă şi 1-a proclamat oficial, moştenitor. La educaţia tînărului Caius a contribuit, pe lîngă mama sa şi împ. Livia, în a cărei casă a fost adăpostit după exilarea Agrippinei. A fost popular în rîndurile armatei şi ale pop. datorită, mai ales, tatălui său. A fost căsătorit de trei ori. La moartea lui Tiberius (17 mart. 37 e.n.), a fost proclamat împ. de gărzile preţ. fiind prima intervenţie a preţ. în probleme de succesiune, recunoscut de senat şi de comiţii, care au anulat testamentul lui Tiberius prin care lăsa moştenitor şi pe —» Tiberius Gemellus. Noul principe a acordat preţ. un —• donativum iar plebei i-a distribuit bani şi grîne. Ajuns la tron la vîrsta de 24 de ani (fig. 107) a cîştigat la început, prin comportarea sa, simpatia tuturor. începînd cu anul 38 e.n., a manifestat tendinţe despotice încercînd să instaureze o monarhie de tip elen. A pretins să fie zeificat în timpul vieţii, şi-a construit şi dedicat un templu, vinde statuia sa era aşezată între Castor şi Pollux pentru a fi adorat odată cu aceştia^ Dorea să se căsătorească cu sora sa —• Drusilla

153

tatăl său, venise la Roma. în Or., părţii au aşezat pe tronul Arm. un candidat al lor. în anul 4O'e.n.. C. 1-a chemat la Roma pe Ptolemaios, regele Mauret. pe care 1-a executat, ceea ce a dus la izbucnirea unei răsc. în Mauret. reprimată, eu greu, abia in vremea lui —> Claudius 1. împotriva lui C. au fost organizate trei comploturi. Cel din anul 39 e.n., condus de —> Cornelius Lentulus Gaetulius şi cel din anul 40 e.n., condus de —> Sextus Papinius, au fost descoperite şi reprimate cu cruzime. Al treilea complot, la oare au participat senatori, cei doi pref. ai preţ., doi tribuni ai cohortelor preţ. ţ-* Caesius Chaerea şi —> Cornelius Sabinus) şi liberţi ai palatului (printre care şi —• Callistus) a reuşi; să-1 înlăture pe împ. cu lovituri de sabie si pumnal, la 24 ian. 41 e.n. Ia urmat la tron Claudius. Fig. 106. C;i!i'_::;!.i c.-"pil. camée, M.T.R.S.R

Fig. 107. Caligula, bust de marmura, Veneţia, Muzeu Arheologic.

apoteoza imediat după moarte. Scriitorii ante afirmă că ar fi întreţinut relaţii incestuoase cu toate surorile sale. A'adus din Gr. statui celebre cărora le-a tăiat capetele şi le-a înlocuit cu al său, comportament care i-a făcut pe contemporani să-1 socotească bolnav. A cheltuit toate sumele aflate in tezaurul public, a introdus impoz. noi, a reintrodus lex majestatis şi a executat mulţi oameni avuţi ori influenţi, pentru a le lua averile sau din plăcerea de a ucide (—• Macro, Pref. preţ. ; M. Iulius Silanus, socrul său ; Ptolemaios, regele Mauret., mulţi senatori şi cavaleri). v A rut să-şi aşeze statuia chiar în templul din |er., ceea ce a dus la izbucnirea unei răsc. în lud. A construit puţin (a terminat templul lui Augustus şi teatrul lui Pompei, începute de fiberius, a început construirea unui aped. în reg. Tibrului şi un amf. lîngă Cimpul lui Marte). In anul 38 e.n., a plecat în Gali. care lusese invadată de tribul germ. al chattilor. Armatele romane, conduse de —> Servius Sulpicius Galba, i-au alungat pe invadatori dincolo de Rin. Imp. intenţiona să întreprindă o expediţie de cucerire în Brit. S-a mulţumit însă să primească supunerea lui —» Adiminius, fiul lui —-> rNrnnViniiimit;. reçrele brit. care, a l u n g a t de

A. Garzetti. L'Impero di Tiberio agii Antonim, Bologna 1960.

O.T. • Callatis (azi Mangalia, jud. Constanţa), colon, doriana (Heraclea Pontica), fundată cel mai devreme in sec. 6 i.e.n., pe ţărmul de V al M. Xegr. Săpăturile întreprinse aici de către Th. Sauciuc-Sâveanu şi continuate pînâ in zilele noastre nu au reuşit să pună in evidenţă decit straturi arheologice aparţinînd sec. 4 i.e.n. Cu toate acestea menţionarea în sursele scrise a unei aşezări cu numele de Cerbatis sau Acervetis lasă să se înţeleagă că este vorba de o locuire indigenă, suprapusă ulterior de colon, doriana. Despre oraşul gr. C. se ştie că a rezistat o vreme cu succes asediului satrapului şi apoi regelui Tr., Lisimah (sfîrşitul sec. 4 i.e.n.), că a purtat un război (262 î.e.n.) in alianţă cu Histria împotriva Bizanţului pentru controlul portului cetăţii Tomis şi că a făcut parte, ca dealtfel ţoale oraşele vest-pontice, din coaliţi antiromană a lui Mithridates VI Eupator regele Pontului. în aceste condiţii pare ma greu de acceptat opinia după care foedus-w dintre Roma şi C. (foedus aequum), cum s< admite de cei mai mulţi, a putut fi încheia] după campania lui —> Varro Lucullus diij 72/71 î.e.n. Campania acestuia a avut mai curtai scopul de a pedepsi pe foştii aliaţi ai lui Mithn dates VI. Cum nici alte detalii privind aces tratat nu mai obligă la o datare imediat uite rioară campaniei lui Lucullus, pare mai plau zibil ca el să fi fost încheiat mai tîrziu, poate îi timpul expediţiei lui —> Licinius Crassus, car va fi încercat şi, desigur reuşit, atragerea _ ora şelor vest-pontice, dependente pînă atunci a Marcus Antonius, de partea noului stăpîn a lumii romane. Augustus. Menţionarea pe u document epigrafic local a eponimiei^ acestij împ. confirmă interpretarea de mai sus în sensţ că încă din primii ani ai Imp., oraşul C. (cum denumeşte Strabon, 7, 6. 1 C 319), spre deosi bire de' ,.orăşelele" Histria şi Tomis se va bucurat din partea romanilor de un regim pr ferenţial, specific unei civitas foederata. I începutul sec. 2 e.n., moment în care avem atest aici un concentus civium Romanorum, atraşi fă: îndoiala de bogăţia în grîne cu totul excepţiona

terit. oraşului C. a fost fixat printr-o •intio - la baza căreia se poate totuşi recu' " ' t e preocuparea de a-1 împărţi în centurii Jtcenturiatio). după modelul vechilor loturi Vproil de origine doriana. Aceste loturi vor Tmrtinut de drept callatienilor (agn privau ex ,rl veresnno), la extremităţile zonei parcelate lubseciva) fiind posibilă existenţa unor agn vecZles Suportind cu destulă greutate efectele viziei din timpul domniei lui Marcus Aurehus Voate mai uşor pe cele de la mijlocul sec. 3 e.n., 4intru apărarea litoralului, oraşul C. al cărui 5i-t atestat literar In sec. l» e.n. a continuat să -> activ va rămîne unul dintre cele mai pros=re centre ale litoralului vest-pontic în perioada om Ca si în alte cetăţi gr., şi la C. se cona t l menţinerea vechilor instituţii; statul (ordo 'curionumj şi ad. pop. (populus), mag. suprem jrtînd însă numele de hasileus. Gerusia locală 1 fi contribuit pe de altă parte la manifestările gate de cultul imp. în cadrul —> Comunităţii taţilor vest-pontice din care făcea parte şi aşiil C. Prosperitatea cetăţii, sesizabilă mai irînd în primele două sec. ale e.n., s-a reflectat tr-o intensă circulaţie a monedei romane şi )oi coloniale (din vremea lui Nero şi apoi de la ntoninus Pius ia Filip Arabul), relaţiile ei merciale putînd fi stabilite de asemenea mai rînd pe baza num. decît epig. sau arheol. intre monumentele oraşului semnalăm incinta nstruită în a doua jumătate a sec. 2 e.n., t templu al lui Dionysos, un altul al Concordiei î care va fi fost expusă copia lat. a tratalui cu Roma), un gimnaziu şi un amf. De neobişnuită bogăţie se arată a fi unele srminte din necr. callatiană, dovadă a bunăirii excepţionale a aristocraţiei acestui oraş. Preda, Callatis, Bucureşti, 1963; Alexandra Ştefan, Dacia, N. s., 1975, 161-172: Al. Suceveanu, Viaţa nomică în Dobrogea romană, Bucureşti, 1977, 53 — 56, -95, 128-131, 155-156.

A.S.

llidromos, sclav al lui -> Manius Laberius iximus, guv. al Moes. Inf. în iarna anului 101 — 2 e.n., cu prilejul invaziei sarrnato-dacice din tesia Inf., a fost luat prizonier de Susagus, oetenie a sarmaţilor roxolani. şi a revenit, ca rte a prăzilor de război, lui Decebal. Acesta i urmă 1-a trimis în dar lui Pacorus al II-lea, .'ele părţilor, odată cu solia prin care solicita :elui part o alianţă antiromană. în anul 112 e.n. a tost prins de autorităţile romane în Bit. O.T. listus, libert la palatul imp., in vremea lui UUigula. A participat la complotul (24 ian. ri C £ "? a d u s l a a s a s i n a r e a î m P- î n vremea ,-• uaudius I a primit conducerea biroului •^euis, însărcinat cu rezolvarea cererilor si mornlor persoanelor particulare. O.T. H £be1' î n C i P r u ( 3 3 4 e - n ) - P r i n s de Dalmatius, la Tarsus, în Cil. I.B.

Calpurnius Agricola, V-a Macedonica, în manic din vremea lui al Moes. Inf., la cea

Sextius, legat al leg. a timpul războiului marco—» Marcus Aurelius ; guv. 168 — 169 e.n. Û.T. Calpurnius Bibulus (1), Marcus, edil, preţ. şi apoi coleg în cos. (59 î.e.n.) al lui Caesar. A încercat, fără succes, să împiedice intrarea în vigoare a unor legi propuse de acesta. Mai tîrziu a trecut de partea lui Pompeius. în 52 î.e.n. a fost numit guv. în Sir. A participat la lupta de la —>• Dyrrhachium, fiind comandantul flotei rep. A scris o biografie a lui Brutus din care s-a inspirat Plut. Fiul său, CB. (2) M., după lupta de la —> Philippi, a devenit adept al lui Marcus Antonius. Mai tîrziu a fost guv. în Sir. A murit în 31 î.e.n. A.B. Calpurnius Macer, Lucius, guv. al Air. în vremea lui —> Nero. S-a răsculat în anul 68 e.n. împotriva imp., recunoscîndu-1 pe —> Galba. O.T. Calpurnius Macer, Publius (sec. 2 e.n.), general,

guv. al Moes. Inf. între 112 — 113 e.n. Atestat pe inse. la Bărboşi (CIL, III, ~~1 ) şi Tomis (CIL, III, 12496) şi pe o diplomă de la Tropaeum Traiani (CIL, XVI, 58 J. A fost un bun organizator, îngrijindu-se ca prov. să fie dotată cu specialişti pentru lucrări publice, fiind amintit destul de des în corespondenţa lui Plin. T. Traian, la solicitarea acestuia a recurs de multe ori la cadre milit. şi tehnice din Moes. Inf. pentru a le transfera in Bit. V.B.

Calpurnius Piso, Caius 1. (Sec. 3 î.e.n.), of., participant la lupta de la -> Cannae. Ajuns în captivitate, a fost trimis de către Hannibal la Roma să ducă tratative în vederea schimbării prizonierilor de război. 2. (Sec. 1 e.n.), senator roman, exilat de —> Caligula. Rechemat de — Nero, la care au participat 41 de persoane (senatori, cavaleri, ostaşi, femei etc.), printre care figurau senatorii —> Scaevinus şi —> Quintianus ; cos.—» Plautius Latcranus, pref. preţ., Faenius Ruf us ; tribunul unei cohorte preţ., Subrius Flavus ; poetul Lucanus şi alţii. Complotiştii intenţionau să-1 ucidă pe împ. în Circus Maximus în anul 65 e.n. în ajunul zilei fixate pentru omor Milichus. un sclav al senatorului Scaevinus, a dezvăluit lui Nero planurile conspiratorilor. Au fost ordonate arestări, celălalt pref. al preţ.—» Tigellinus, cercetîndu-i pe cei arestaţi. Au fost executaţi 18 complotişti, 17 au fost exilaţi, 5 iertaţi, iar unul n-a fost descoperit. P. s-a sinucis tăindu-şi venele de la braţe. Sen. acuzat de participare la complot a avut aedaşi sfîrşit. S-au sinucis, de asemenea, poeţii Lucanus (în 65 e.n.) şi Petronius (în 66 e.n.). O.T. Calpurnius Piso, Cneus, guv. al Sir., numit de -+ Tiberius şi destituit de —> Germanicus (anul

100

19 e.n.) spentru nesupunere şi abuzuri. Pe cînd o a sa C.P- Şi i i Plancia se pregăteau să plece ja Roma, Germanicus a încetat din viaţă la Antiochia, anunţîndu-şi prietenii pe patul de moarte că a fost otrăvit de CP. (10 oct. 19 e.n.). g-a răspîndit zvonul că însuşi Tiberius ar fi fost amestecat în această crimă. Senatul 1-a judecat pe CP. însă nu s-au putut prezenta probe clare că acesta ar fi fost vinovat. Imp. nu s-a amestecat în proces. CP. s-a sinucis şi a fost, condamnat, post mortem, la confiscarea averii. Plancia a fost salvată la intervenţia -> Li viei. Calpurnius Piso Frugi, Lucius, tribun al pop. în 149 î.e.n., cos. în 133 î.e.n., cenz. în 120 î.e.n. şi analist. Lucrarea sa Annales cuprinde ist. pop. roman de la originile Romei pînă în vremea a (146 î.e.n.). Apreciat de Cic, Varro, Liv., S Plin

- Şl G d L A.B., E.T. Calpurnius Piso, Licinianus, procos. al prov. Afr., adept al lai -> Vitellius. A încercat_ să răscoale pop. loc. împotriva lui —> Vespasian. Prins şi executat de comandantul unei leg. locale (69 e.n.). QT Calpurnius Piso, Lucius, tînăr aristocrat, adoptat, oficial, de către —• Galba, la 8 ian. 69 e.n. La 15 ian. 69 e.n., Galba şi CP. au fost ucişi de preţ., răsculaţi la îndemnul lui —> Olho. O.T. Calpurnius Piso, Marcus, of., participant la -> războiul cu piraţii, condus de Pompei, apoi la cucerirea 1er. (63 î.e.n.). Propret, şi apoi legat al lui Pompeius în Hisp. Se pare că a fost adoptat de un oarecare Pupius, deoarece şi-a preschimbat numele în Pupius Piso Calpurnius. A luat parte la -* războiul cu Mithridates VI. In 61 î.e.n., cos. a propus o procedură specială de alegere a preţ., respinsă de P. Claudius care a impus -* lex F uf ia. A.B., E.T. Calpurnius Siculus, Titus (sec. 1 e.n.), autorul a şapte mici poeme pastorale, în care imită pe Verg. N.I.B. CalTus v. Licinius CalTus, Caius calx v. rarul Cambodunum (azi Kempten, în R.F.G.), important centru al celţilor estioni din Raet. şi apoi oraş roman (probabil municipium, sub Auguste t. s-a dezvoltat ca centru comercial agr. şi meşt. Aici a funcţionat cîtva timp şi o factorie a vestitelor ateliere romane de ceram. fină, ştampilată. Oraşul avea for, templu, curia, bazilică, băi publice. în anii 233 e.n. şi apoi 259-260 e.n., C a fost distrus de triburile germ., iar pop. nevoită să se mute. D.P. camce, manieră de redare în relief a figurilor pe pietre preţioase şi semipreţioase, urmărindu-se cel mai adesea obţinerea unor efecte coloristice

prin tăierea succesivă a straturilor divers colorate ale rocilor. \ . şi gliptica. M.G. Camenae (în rel. romană), nimfe al căror cult, originar din Latium, era celebrat la Roma în timpul regelui Numa Pompilius, lîngă Porta Capena. Aici nimfele ar fi fost grupate în jurul celei mai cunoscute dintre ele, Egeria. La început numele C semnifica zeiţo ale incantaţiilor (carmina), oracolelor sau formulelor magice. Cum inspiraţia poetică era privită ca foarte apropiată de divinaţie, treptat nimfele au devenit zeiţe ale poeziei. Asimilarea cu muzele a modificat tipul primitiv, nemaiputînd fi alăturate div. adîncurilor Tacita-Muta („muta") şi Lala-Larunda („vorbăreaţa") identificate în vechile tradiţii cu C Ca şi alte izvoare naturale, C aveau reputaţia de vindecătoare ale unor maladii. Datorită metamorfozărilor şi adaptărilor incomplete, fizionomia acestor C a rămas indecisă. S.S. Camilli (Camillae), băieţi şi fete, ajutoare ale preoţilor la desfăşurarea unor culte. La intrarea în funcţie, C. trebuiau să aibă părinţii în viaţă (pătrimi et matrimi) şi să fie născuţi liberi. Sînt menţionaţi mai ales ca asistîndu-i pe flamen şi flaminica Bialis şi pe arvali. Apar în scenele de sacrificii. S.S. Camillas Scribouianus, guv. al Dalm. încurajat de un grup de senatori, la moartea lui —» Caligula, a făcut apel la soldaţi să se răscoale pentru a instaura Rep. După cinci zile a fost ucis, împreună cu alţi comandanţi, de propriile-i trupe care au declarat supunere iui -> Claudius I (37 e.n.). O.T. Camilla v. hypocaustum Campana, via ~, vechi drum rep. în Pen. It., legat de aprovizionarea cu sare. Unea salinele marine de pe coasta M. Tyr. (de la vărsarea Tibrului) cu Roma, unde intra traversînd podul Sublicius peste Tibru. înglobat ulterior, ca traseu şi denumire, în —• via Salaria. A.S.S. Campania, reg. a Pen. It., transformată de Diocleţian în prov. autonomă şi inclusă în dioc. It. Campi Catalaunici v. Campus Mauriacus campidoctor (lat.) (în armata romană), denumirea instructorului milit. în timpul Imp. Fiecare cohortă a unei leg. avea un astfel de c, instructor şef al unităţii, în subordinea căruia se afla un grup de instructori format din milit. mai vîrstm'ci sau veterani rechemaţi la oaste. A.A. Campi Raudii v. Vercellae Campona (azi Naytéleny, în Ungaria), aşezare romană cu un castru (179 x 200 m) canabae, templu (Mihtras), ridicată în Pann. Inf. în sec.

si distrusă în sec. 5 e.n. Jefuită de sarV' l fost. garnizoană pentru ala I Thracum eauües Dalmatae (sec 4 en.). Zei adoraţi: pfter, Sol, Silvanus, Hercules. ^T mnus Martius, cîmpie situată în apropierea ,mPpj intre Tibru, Capitol, Quinnal şi Pinniîde se aduna armata şi comitia centunata. a străbătută de via Flaminia. Aici a fost nstruit Augusteum-xû. ^ ^

desemnează o luminare de sulf, prin opoziţie cu luminarea de ceară (—* cereus). G.P. candidaţi (lat.) (în armata romană), subof. aflaţi în pragul trecerii la gradul de —> centurion. Denumiţi astfel începind cu domnia lui Septimius Severus, cind avansarea de la subof. la of. devenise mai frecventă. C. sînt atestaţi într-o listă de subof. din —> legio XIII Gemina, de la->• Apulum (CIL, III, 1190;. A.A. Candidianus (cea 296 — 313 e.n.), fiul bastard al împ. Galerius. Adoptat de împ. Valeria, şi logodit cu fiica in vîrstă de şapte ani a lui Maximums Daza. După moartea lui Daza, Licinius a poruncit executarea lui C. penlru a scăpa de un pretendent la tron. LB. Canicius, unul dintre conducătorii râse. lui —> Sparlacus. După retragerea în Bruftium, în fruntea unui mare grup de sclavi, s-a despărţit de Spartacus, dar a fost învins de Crassus într-o luptă sîngeroasă, în care au pierit peste 12 000 de sclavi. V. si Castus. A.B. Canidius Crassus, Publius, general, unul dintre cei mai devotaţi comandanţi ai lui Marcus Antonius, în 43 î.e.n., 1-a convins pe Lepidus să-şi conducă armata din Gali., la Mutina pentru a-1 ajuta pe Marcus Antonius. Mai tîrziu a cucerit Arm. (37 î.e.n.) şi, luptînd cu iberienii şi albanii, a ajuns pînă la Mţi. Cauc. Expediţia sa împotriva părţilor însă a eşuat. în războiul civil dintre Octavianus şi Antonius a condus armata acestuia din urmă. După lupta de la —• Actium, 1-a urmat pe Antonius în Eg., anunţîndu-i deznodămintul luptei. Executat din porunca lui Octavianus. A.B. Caninius Rufus (sec. 2 e.n.), autor al unei epopei avînd ca subiect războaiele romanilor cu dacii (astăzi pierdute). Menţionat la Plin. T. N I.B.

mnus Mauriacus (azi lingă Châlons sur-Marne, - Troves, în Franţa), loc. celebră în antic, prin 'toria"armatelor romane, aliate cu alanii şi io-otii comandate de generalul — Aëtius, asuTunilor conduşi de Attila ,451 en.). Deşi uitatul uitatul n-a " fost decis, . . . bătălia de la CM. a rcat declinul puterii hunilor. I.B. nuloduiiuin (Colonia Claudia Victiicensis) (azi eheste- in Anglia), oraş în Brit. răsăriteană, lat la'distanţă de 16 km de ţărmul mării, itala celţilor trinobaţi. In anul 50 e.n., Claus I a întemeiat aici o colon, romană, lagăr al XIV Mania Victrix. Templul împ., teatrul, lirea senatului au fost distruse în timpul ;. reginei Boudicca, din anul 61 e.n. După st eveniment, autorităţile romane s-au mutat babil la Londinium, iar C. apare în sursele umentare doar la începutul sec. 4 e.n. D.P. alizarea v. Cloaca Maxima si urbanizarea celaria (în Imp.), adm. centrală bazată pe număr de birouri în care lucra un personal ipetent, recrutat dintre sclavii şi liberţii cipelui. Aceştia erau slujbaşi ai împ. şi nu îcţionari" ai statului. Avea în sarcină adm. 7. asupra cărora acesta îşi exercita —• impe% preconsulare. După Augustus, birourile . au căpătat o importanţă din ce în ce mai e. Claudius I a organizat şi a perfectat, un m de birouri (scrinia), adevărat organism . de guvernare, în fruntea cărora a numit •ţi. Mai importante erau: ab epistulis (biroul centraliza corespondenţa oficială) condus de Cannabaudes, căpetenie a goţilor. A condus o arcissus ; a libellis (rezolva cererile şi memo- incursiune la S Dunării de Jos (271 e.n.). Aureparticularilor) condus de -+ Callislus ; a lian, în drum spre Or. i-a alungat la N de fi., •îs {se preocupa de probleme adm.) în frunte i-a înfrînt din nou în Cîmpia Munteniei unde au •Pallas; a congnitionibus (instrucţie judi- murit 5 000 de goţi, printre care şi C. .); a rationibus (avea în sarcină finanţele). O.T. pmd cu Hadrian, c. imp. a căpătat un Cannae, veche aşezare a apulilor pe malul drept ^ţer oţicial, în cadrul acesteia fiind angajaţi fionan recrutaţi din rindurile cavalerilor. al rîului Aufidus, în Apulia. Aici, în apropierea mul c. a fost perfecţionat continuu de împ. colinei, tradiţional numită, Monta din'Cannae üoJ c,aracalla a creat biroul a memoria, care ^ s-a desfăşurat una dintre cele mai importa utc' a pe toate celelalte, avînd menirea de a bătălii (fig. 108) date de Roma din timpul celui ama dosarele diferitelor probleme pol. >/ de al doilea —> război punic (2 aug. 216 î.e.n.). Core piron era condus de cîte un magister mandanţii ro:nani, cos. —• L. Aemilius Paullus şi C. Terentius Varro, reprezentînd tactici diferite, . ajutat de funcţionari şi jurisconsulţi. putut asigura o conducere unitară. CartaÔ.T. j n-au ginezii, avind un efectiv de 40 000 pedestraşi !l t n / I a t > f , I a c ă r ă Produsă de un fitil înca- şi 10 000 de călăreţi, şi-au asigurat o deplină intr-o substanţă combustibilă ca sulful, / victorie asupra trupelor romane, alcătuite din l a ; ceara. Fitilul putea fi din cînepă, papiV cea 80 000 de pedestraşi şi 6 000 de călăreţi. •au dm alte fibre vegetale. Cuvîntul o. Hannibal, genialul strateg, şi-a dispus trupele

CA .VOX

«57

ann., XI, 18 — 19). Sub conducerea lui Brinno, au participat activ la răsc. batavilor lui Civili? (Tac, hist., IV, 15 — 16). Hărţuiţi, împreună cu marsacii de Claudius Labeo (Tac, IV, 56), au obţinut unele victorii pe mare şi pe uscat, împotriva nervilor (IV, 79; cf. şi IV, 32 şi 85). După stingerea răsc. au rămas fideli Romei în oraşul Civitas Batavorum furnizînd trupe aux. G.P.B.

Fig. 108. Bătălia de la Cannae, 216 i.e.ii.

în formă de semilună: în centru se aflau celţii, iar pe flancuri trupele de elită, ale infanteriei \j şi cavaleriei. Cavaleria romană a fost respinsă şi pusă pe fugă, chiar la începutul luptei. Romanii au reuşit totuşi să-i fugărească pe celţi, dar xs cînd au început' să-i gonească, Hannibal a atacat flancurile romanilor, iar cavaleria cart. părăsind urmărirea cavaleriei duşmane, s-a \y întors pe cîmpul de luptă şi a început să atace din spate infanteria romană. Trupele romane au fost încercuite şi nimicite. 40 000 de soldaţi au , fost ucişi, printre ei şi cos. Aemilius, iar cea "^ 20 000 au fost capturaţi. Numai o mică parte a putut să fugă, printre'aceştia şi cos. Terentius Varro. Tînărul tribun milit.,—*P. Cornelius Scipio J a reuşit să oprească din fugă un grup de peste 14 000 soldaţi şi să restabilească ordinea Pol., 3: 107-116:'L'iv., 22:40 — 541. A.B. canninefaţii, pop. germ. aşezată în Delta Rinului. Vecină cu bata vii, cu care se înrudea, şi cu — frisii (Plin. B.. Nat. Hist., IV, 101). învinşi de Drusus în 11 — 9 î.e.n., au fost supuşi de romani Şi înrolaţi într-o ala care, sub ordinele lui L. Aponius, propret, al Germ. Inf., a participat in 28_ e.n. la reprimarea răsc. frisilor (Tac, hist., IV- 73). în vremea Iui Caligula, c. au jucat un rol important în tulburările din prov. (Tac, ann., IV, 15). în 47 e.n., chaucii, năvălind în Germ., aveau ca şef pe c. Gannascus, dezertor din armata romană, devenit pirat, dar prins prin însplSniuna Ho r„ n „ m ; t ; . . o r„„K„î„ *•; • •„; Ulmetum. Săpăturile arheol. începute în 1924 de Gr. Florescu şi continuate, cu intermitenţă, pînă astăzi, au scos la iveală zidul de apărare cu toate fazele sale de refacere, aşezarea feudal-timpurie, morminte plane şi tumulare de epocă romană şi foarte puţine din construcţiile nivelului roman şi/fomano-bizantin.

Fm

ui

-ii'init, l ' - m p ,

••!i

'logic.

Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava, I, Bucureşti, 1958; R. Florescu, Capidava, Bucureşti, 1964; A. Aricescu, Armata. . ., passim; DID, 2, passim V.B. capitatio (lat.) („impozit individual"), impoz. extraordinar, perceput în anumite prov. ale Imp. Sint atestate mai multe forme ale acestui impoz. Ele se referă la persoane (e. humana), terenuri (a. terrena) sau animale (e. animalium). Nu trebuie confundat cu —> tributum capitis care era mai curînd un impoz. direct.

Fig. 112. Tcrmel mi raţi» 1

H- \1( »ander, capitel fiau-

A.S. căpiţele figurative. De îndepărtată tradiţie grecoorientală, c.f. cu capete umane, de tip compozit (acantul corintic combinat, de obicei, cu volute vegetale dispuse oblic), se difuzează din Gr. Mare în restul It., prin Campania, pînă în Etr. (forul de la Paestum, capitelele samnite de la pompei, fig. i il l l, , mormintele mormintele dde la Vul Vulci şi p p , fig. ) mai î oovana), a), maii ales ales în în sec. sec. 3—2 32 î.e.n. sec. î.e.n. în sec. 2 îî.e.n. apar şi la Glanum (Saint Rémy en Provence, _ Franţa) ca ecou al influenţei elenistice massaliote. La Roma, cf. eu figuri umane apar la termele lui Caracalla şi la cele ale lui Severus Alexander (construite după 227 e.n.; capitelul ™ grădina Conului de brad, de la Vatican, »g- 112). Sub influenţă imp. romană, mai «egrabă decît ca urmare a tradiţiei gali. (Glanum), în sec. 3—4 e.n., apar în'prov. apusene mai multe c.f. cu capete sau div. locale (Argentoratum — Strasbourg, sec. 3 e.n.), şi la Corinium, Cirencester, sec. 4 e.n. (pi. XXXII 2)

Fi:

II

'ii'C'i- '1 l.i A f r o d «ia. • iwlel ' . u I al M i/c ni A r i i « lo-'u .

în Or. la Afrodisia (termele), c.î. comportă adevărate frize (fig. li;-.). M.G capitis deminutio (laţ.) („moartea civilă'') (în dr. roman), termen jur. prin care se definea pierderea unuia dintre elementele esenţiale ale

160

-itătii jur.: libertatea (status libertatis), ^tflt.enia (status civitalis) şi de familie (status •W liae) Deoarece aceste trei elemente formau ° 'tot indivizibil, pierderea numai a unuia rntre ele ducea la pierderea personalităţii jur. r i-menul lat. capitis deminutio exprimă exact â!'ea intrucit capul are sensul de „personahte'-'iur iar deminutio (diminuere) pe cel de Hpsfiintare". Avind in vedere consecinţele ei ' j ' u r romani o ..comparau cu moartea" morii coaequatur). Cauzele care provocau cd. râu cele ce aduceau pierderea libertăţii (cădeea în prizonierat, unele condamnări gravei, cetăţeniei (renunţarea la cetăţenie) sau a dr. uniliale (emanciparea, adrogaţiunea etc.). Peroanele care sufereau o cd. rupeau, ca o consentă a pierderii personalităţii lor juridice, orice o-ătură agnatică cu membrii familiei civile şi. ^consecinţă, şi dr. la succesiune în acea familie, i schimb.'legăturile cognatiee. de sînge, rămî>aii in vigoare şi continuau să producă efecte V1.H.

ipitolinus i ? — 38S e.n.i. general, guv. (vicarius) Tr.. sub Iulianus Apostata 361 — 363 e.n.i. ;n ordinul său a fost ars pe rug, la Durostorum. •milianus. învinuit de răsturnarea altarelor ilor din oraş. I.B. ppadocia v. Capadocia

psa ţazi Gafsa, în Tunis), oraş în prov. Afr. X de lacul Triton. A jucat un rol însemnat in îpul războiului purtat de romani împotriva Iugurtha. Ocupat şi distrus, iar loc. masaţi de Marins, in 106 î.e.n., C. a ajuns^tnunicitm sub Traian, iar mai tîrziu colonia. în sec. 5, d Afr. a fost împărţită în districte milit, şui a devenit una dintre cele două reşedinţe comandamentului din Byzacium. ' Amf.. z.. piscine. D.P. sarius (lat.), sclav care însoţea copiii staul ui la şcoală, purtîndu-le tăbliţele cerate, îizitele şcolare etc.. avînd în aceiaşi timp si -im pedagogice. X.G. iis ilat.i. persoană căzută in stăpinirea popor străin, fără a mai putea avea ligăcu statul său. X.G. ia (azi Santa Maria Capua Vetere, in Italia), pe —• via Appia, întemeiat în sec. ' î.e.n.. ?"•• 'nu de troieni, cum spune legenda): «t de samniţi pe la mijlocul sec. 5 î.e.n! iat ai X.omei începînd din a doua jumătaU t r / l'e;n- D u P ă bătălia de la - Cannae, uecut de partea lui — Hannibal, devenind iin/ * 0 1 a c a r t împotriva Romei, in schimb "u autonomia şi promisiunea că va fi pusă urnea confederaţiei italice. în toamna anun F ' ' C oaUs - i~* »lvius Flaccus şi — Claun c e l ' •' P l t asediul oraşului, dar a încercat să-i dea ajutor prin ataca-

rea Romei (Hannibal ante portas). Puţină vreme insă după retragerea lui, Capua a fost cucerită şi loc. aspru pedepsiţi: senatorii şi cei consideraţi vinovaţi au fost vinduţi ca sclavi, ceilalţi şi-au pierdut averea, cei mai puţin vinovaţi îşi păstrau animalele în afară de cai şi sclavi, dar au fost aşezaţi în alte reg. Pămîntul oraşului a fost transformat in ogor public. (Liv.,'25: 18 şi urm., 26: 4 şi urm.). Mai tîrziu Caesar, Antonius. Augustus şi Xero au aşezat mulţi coloni romani. C. a devenit deosebit de înfloritoare şi bogata la sfirşitul Rep şi sub Imp., datorită culturii cerealelor, viţei de vie, a trandafirilor (precum şi fabricării parfu muri lor), atelierelor de ceram. şi de bronzuri. Celebră era şcoala de gladiatori de la C, de unde, in anul 73 i.e.n., a pornii răsc. lui —> Spartacus. în sec. 4 c.n., aici se alia reşedinţa cos. Campaniei. Podul Auson.. in aceeaşi vreme, numără oraşul printre cele mai mari din Imp. Mai tîrziu, C. a fost devastată, depopulată, apoi complet distrusă de sarazinii arabi în 840, cind pop. a plecat în masă. Vestigii şi monumente: amfiteatru care rivalizează cu Colosseum din Roma. ca mărime şi importanţă: teatru, terme cu criptoportic. mitbreum, arc de triumf, morminte monumentale, sanctuare, vile nrb. şi suburb., impunătoare clădiri publice şi private, produse meşt. eti\, elen. si locale etc. capnt v. iugatio-capitatio

D.P. şi A.B. /

Caput Bubali (Cornutei, com. Păltiniş, jud. Caras-Severin), aşezare romană în Dacia, situată pe drumul Lederata-Tibiscum, menţionată d-? Tab. Peut. 'VII, 4) .şi Geogr. Raw (IV. 14: Gubali). Identificaţi ipotetic pe terit. satului Cornuleţ, între Valdeni şi Delineşti. l.H.C. Caput Stenarnm Boita, corn. Tălmaciu. jud. Sibiui. aşezare civilă şi milit. romană în Dacia Sup. .Situată pe Oltul transilvan. în imediata apropiere a pasului Turnu Roşu. la bifurcarea drumului ce venea pe valea Oltului, eonducîml la Apulum şi spre Angustia. Menţionaiă în Tab. Peut, iVIII. li şi Geogr. Raw (IV, '). Săpăturile sistematice au descoperit un fort milit. 41 x 47 ml în care işi avea garnizoana o unitate din leg. XIII Gemina şi clădiri de caracter civil. Se presupune existenţa unei static portarii. l.H.C. (araealla v. Aurelius Antoninus, Marcus Caransebeş (jud. Caras-Severin), importanţi aşezare rurală romană în Dacia, cu o villa rustica. l.H.C. Carataeus, căpetenie a silurilor. conducător aï răsc. izbucnită în Biit. în vremea lui —> Claudius I. C. a fugit in Ţara Gallilor neeuceritâ de romani, şi a ridicat la luptă împotriva Romei triburile din această reg. Rezistenţa brii. a scăzut in urma trădării reginei —• Cartimandua, aliată a romanilor. Silurii au fost înfrînţi de

161

CABMEN SALIOEUJI

Ostorius Scapula, iar C. a căzut prizonier şi trimis în captivitate la Roma (52 e.n.). O.T. Carausius (Marcus Aurelius Carausius), uzur-

pator în Brit. (cea 286 — 293 e.n.), în timpul lui Diocletian. Asasinat de Allectus. I.B.

carcerarius (lat.) (în armata romană), grad inf., în cohortes vigilum, cu misiunea de a supraveghea închisorile (carceres). Putea avea gradul de optio, cînd se găsea în serviciul justiţiei milit. D.T. Career Tullianum v. Forum Romanum

cardo maximus (lat.), artera principală într-un oraş roman avînd direcţia N-S. Se intersecta în centrul oraşului cu decumanus, care avea direcţia E-V. Paralel cu acestea se trasau alte străzi (cardines). D.T. Caria, prov. separată din timpul lui Diocletian (297 e.n.), care anterior făcuse parte din prov. As., chiar de la crearea acesteia în 129 i.e.n. A fost creată în reg. muntoasă pe coasta de SV a As. M., mărginindu-se la N cu Lid., la NE cu Fr. şi la SE cu Lyc. Numele provine de la pop. veche autohtonă a cărei origine şi lb. sînt foarte dezbătute în ştiinţa modernă. După ce a fost satrapie persană, iar apoi posesiune elen. (seleucidă), iar coasta temporar ptolemeică şi rodiană, în timp ce int. prov. fusese atribuit de romani regatului Pergam, C. a sfîrşit prin a deveni prov. odată cu preluarea moştenirii Pergamului de către romani. De la reforma lui Diocletian a făcut parte din dioc. As. apref. Or. A. H.M. Jones, The Cities of the Eastern Roman Provinces, 1937, 543.

caricatura (în arta romană), gen puţin practicat (mai ales în artele decorative). —> Grylloi, frizele pictate cu pigmei luptători, din columbariul de la villa Pamphili (sf. sec. 1 î.e.n.), grafitele de la Pompei sau unele măşti groteşti din teracotă (fig. 114), cu rost decorativ, se numără Fia. 114. Mască de teracotă de la Aquincum, Mu:eul Arheologic.

printre puţinele mărturii ale c. romane (cf. pi XXIV, 6). J. P. Cébe, ha caricature et la parodie dans le monde romain .. ., Paris, 1966, 343 — 376.

M. G. carierele v. mineritul Carinus (Marcus Aurelius Carinus) ( ? — m . m a r t . '

285 e.n., Moes.), imp. (283 — 285 e.n.), ultimul dintre împ. -> illirieni. Era fiul lui —• Carus, la a cărui urcare pe tron (282 e.n.) a primit titlul de Caesar pentru Oc, iar fratele său —> Numerianus a primit acelaşi titlu pentru Or. Căsătorit cu -> Magnia Urbica. La moartea lui Carus a fost proclamat, împreună cu Numerianus, Augustus (283 e.n.). După asasinarea lui Numerianus (283 e.n.), armatele din Or. l-au proclamat împ. pe —> Diocletian. C. 1-a întîmpinat în Moes. Sup. pe malurile rîului Margus (Morava), unde Diocletian a fost înfrînt. Soldaţii lui C, deşi victorioşi, şi-au ucis împ. (martie'285 e.n.) şi l-au recunoscut pe Diocletian. O.T. carmen (lat.), cînt, cîntec (liric, epic), odă, inse. formulă magică, formulă rel. V.T. Carmen Fratrum Arvalium (lat.) („Cîntecul Fraţilor Arvali"), inse. votivă în cinstea împ. Elagabalus, cu caracter de protocol, datînd din anul 218 e.n. Relatează modul de a oficia al preoţilor cultului Fraţilor Arvali, legat de numele mamei adoptive a lui Romulus, Acea Larentia. Ceremonia era încredinţată spre oficiere unui grup de 12 preoţi care, adunaţi în cîmp (arva), invocau bunăvoinţa zeilor (printre care Dia) pentru reuşita semănăturilor. Spre a evita greşelile în cursul declamaţiei lor continue, Arvalii se conduceau după un imn sacru şi misterios, conform unor roluri distribuite alternativ „modulînd apoi cîntecul cu dansul şi cu cadenţe ritmice". C.F.A. conţine cinci versuri distincte, dintre care fiecare se repetă de trei ori, fiind urmată de o formulă de exhortaţie, repetată de cinci ori, asemenea unui refren. Este de presupus că potrivit aceluiaşi ceremonial, preoţii Arvali au săvîrsit rugăciunile în Capitoliu la 25 mart. 101 e.n. apoi în ian. 105 e.n. pentru a celebra întoarcerea victorioasă a lui Traian din războaiele purtate cu dacii. Printre aceste votorum carmina, cuprinse în Acta Fratrum Arvalium în cinstea victoriilor lui Traian în Dacia, se află şi un document descoperit lîngă zidul septentrional al cetăţii Sarmizegetusa. G. Wissowa, Religion und Kultur der Römer, München, 1912.

V.T. Carmen Saliorum (lat.) („Cîntecul preoţilor Sălii"), imnuri însoţite de dansuri sacre, executate de grupuri de cîte 12 preoţi denumiţi Sălii Palatini (Varro, V, 85). Termenul sali se referă la mişcările"7to dans executate de preoţii Sălii în procesiunile rituale consacrate zeului Mars Gra/vMus, care îmbărbăta în luptă pe romani,

u Palatini cind reprezentau tribul roman, ™ sediul pe colina Palatin şi Sălii Colini sau Talii Agonenses, cînd reprezentau tribul sabin, : sediul pe Quirinal. Legenda despre instihiirea acestui cult de către Numa Pompilius «te transmisă de Liv. (XX). Precizări de ordin -nre°rafic şi vestimentar există în biografia iedicată aceluiaşi rege de către Plut. Dansurile or constau mii ales în mişcări ale picioarelor, iesemnînd evoluţii şi figuri variate, pe un ritm •apid şi sacadat care le punea in valoare forţa i agilitatea. La rîndul său, Quint, subliniază raloarea muzicii in acompaniamentul căreia se lesfăşurau dansurile preoţilor salieni, ca element •aracteristic pentru tradiţiile artistice ale lat. ja ceremonie cortegiul preoţilor salieni era pre;edat de tubicines, V.T. Jarmenta (in mit. romană), nimfă lat. din grupa îvoarelor divinizate, dotată cu puteri profetice i magice. Cunoscătoare a trecutului şi viitoruiii, fără a primi înfăţişări apropiate de Ianus, •au fost asociate fiinţe divine cu faţa orientată îainte (Antevorta, Prorsa, Prosa, Porrima) sau n urmă (Postvorta). C. era invocată prin incanaţii sub numele Antevorta sau Postvorta pentru uşura naşterile, cele două poziţii posibile ale opilului înainte de naştere. Odată copilul născut, !. în număr de trei, ca şi Parcele îi fixau destilul. După alte legende, C. era mama (fiica sau oţia) lui Evandros şi ea l-ar fi însoţit din Arcalia la Palanţia (Spania) şi Roma. C. era comlarată cu Sibylla şi i se atribuia conducerea olonizării Palatinului. Treptat asimilată cu 'atua şi Bona Dea. La poalele Capitoliului avea n altar, apoi un fanum cu altare dedicate celor ouă ipostaze: Prorsa şi Postvorta. C, cu adora3are mai numeroase între femsile însărcinate, vea un preot special Flamen carmentalis şi-i ra consacrată sărbătoarea Carmentalia între 1 şi 15 ian., cu sacrificii nesîngeroase, caracteistice nimfelor.

S.S. irnii, pop. celtică din NE It., în zona Mţi Alp. arnici. Se învecinau cu veneţii, noricii, ' istrii, ipign şi pann. (Strabon, IV, 6, 9; cf. V, 1, 9 .VII, 1,5; Pţol., 111,1,22 şi 25; II, 13, 3). şi aveau capitala la Iulium Garnicum (azi uglio). înainte de întemeierea Aquileiei, celţii 3mţi de peste Mţi. Alp. au vrut să fundeze pe 'YYTV u n o r a ? ' d a r a u f o s t respinşi (Liv., ;AA1X, 22, 45, 54-55). în 171 î.e.n.. erau în izpoi cu G. Cassius iar solii lor, împreună cu ai »Hor şi iapigilor, au fost primiţi de senat, care promite îndeplinirea doleanţelor. C. au mai Ptat împotriva P^ormi. în vremea campaniei bempromus Tuţditanus. contra iapuzilor şi •uriscilor, din 129 fe.n. şi a lui Caecilius Metei. y " 1 1 1 9 î-e.n. Octavianus a fundat în ţinuse c. colon. Tergeste (azi Triestl, iar e.'le-a ordat lus Latium minor. I.

ii^Sl'S e oLe°- ïécnt municipal de Terq-ste de Lucim " « . i n AnHÉ (Se. Hist.), 1 9 6 5 - 1 9 6 7 , 5 2 7 CJ.P.B.

Carnuntum (azi Petronell, în Austria), oraş şi însemnat centru milit. roman pe malul drept al Dunării, în Pann. Purtînd nume de origine ill. C. constituia un important nod al căilor de comunicaţie în Eur. centrală. Importanţa geografică şi politică a aşezării se reflectă'in ist. oraşului. La început oppidum illiro-celtic, C. a devenit, după cucerirea Pann. de către romani (9 e.n.J, o bază milit. in războaiele lui Tiberius cu marcomanii. Aici au staţionat succesiv, începînd din anul 14 e.n., leg. XV Apollinaris, X Gemina, VII Galbiana şi XIV Gemina Martia Victrix. Sub domnia lui Traian, cînd prov. Pann. a fost divizată în Inf. şi Sup., C. a devenit capitala acesteia din urmă şi reşedinţă a guv. Municipium sub Hadrian şi colonia sub Septimius Severus, care s-a proclamat aici împ. în 193 e.n. La C. s-au întilnit in 30S e.n. Diocletian, Maximianus şi Galerius pentru a regulariza succesiunea la tronul imp. în sec. 3 e.n., oraşul începe să decadă treptat, sfirşiţul coincizînd cu retragerea stăpinirii romane din Pann., pricinuită, în 395 e.n., de atacurile triburilor germ. şi, în 433 e.n., de aşezarea hunilor. La C. existau trei complexe, deosebite ca aşezare, destinaţie şi adm. : castrul de leg. cu terit. adiacent, canabele şi oraşul propriu-zis. Dintre monumentele mai de seamă o menţiune specială merită: amf. milit. cu 8000 de locuri şi altul civil cu 13 000 de locuri, cîteva temple dedicate zeilor Mithras şi Iupiter Dolichenus, aşa-numifcul palat, o mare clădire dreptunghiulară cu bàptisteriu etc.

D.P. carnunţii, pop. celtică din Gali. Lugd., aşezată între Liger (azi Loire) şi Sequana (azi Sena), în actualul Quercy (Franţa). Se învecinau cu arvernii, aulercii cenomani, turonii şi senonii. Capitala se afla la Autricum (azi Chartres). Tot pe terit. c. se afla Genabum (azi Orléans), centru rel. situat în centrul Gali. unde se adunau druizii (Strabon, IV, 2, 9; VI, 3, 4; Pţol., 11,8,10). Informaţia după care i-ar fi însoţit pe biturgi în It. pe la'600 î.e.n. (Liv., V, 34) este eronată. La începutul operaţiilor milit. conduse de Caesar în Gali., c. n-au fost ostili romanilor. O leg. romană a iernat în terit. lor (Caes., Gali., II, 35), iar regele Targetius le-a oferit sprijin. Acesta însă a fost asasinat iar c. n-au participat în primăvara anului 53 e.n. la adunarea de la Samarobriva (Amiens). Curînd s-au supus împreună cu senonii, iar Acco, aflat în fruntea complotului a fost executat. în iarna 53 — 52 î.e.n. c.i conduşi de Cotuatus şi Conconnetodumnus. au ocupat Cenabum şi au declanşat răsc, în fruntea căreia se va situa arvernul Vercingetorix. Caesar a recucerit Cenabum, dar c. au continuat lupta şi au participat cu un contingent la rezistenţa organizată pentru sprijinirea Alesiei. în iarna 52 — 51 î.e.n., biturgii au făcut apel la Caesar, socotindu-se ameninţaţi de c. Leg. romane au fost încartiruite Ia Genabum, iar c alungaţi. Ei s-au răsculat sub conducerea lui Drappes şi Lucterius, dînd lupte grele pentru Uxellodonum. Sînt învinşi în cele din urmă de t r u D p l e r o m a n e r . n n d u s p d p C.

C ^ n i n i i w ^i a r m i

de Caesar în persoană, fiindu-le tăiată aprovizionarea cu apă. Ca măsură de prevedere, două leg. au fost cantonate în ţara turonilor, la graniţa cu c. Triburile c. au format un pagus maior, Cadurcorum, prosper datorită bogăţiei în cereale, iar Autricum a devenit în sec. 3 e.n. Civitas Carnotum (Not. Gall., IV, 2). Reţeaua de drumuri romane din ţara c. se află în substrucţia celei ffiOderne

-

'

G.P.B.

carpetanii, pop. ib. din Hisp. Tar., locuind între fi. Tag (azi Taja) şi rîul Anas (azi Guadiana). Se învecinau cu arevacii la N, cu celtiberii la E, cu oretanii la S şi vettonii la V, într-o reg. cu o vegetaţie săracă. (Strabon. 111,1,6; III, o 1- III, 3, 1-3; III, 4-12 şi 13; Plin. B., NatHist III, 6 şi 19; Ptol. II, 6, 56 şi 58). în 218 î.e.n., cînd Hannibal pregătea atacul împotriva Romei, după ce i-a învins pe vaccaei a dat cu c. o luptă grea pe Tag. Aceştia, împreună cu olcadii şi vaccaeii fugari (cea 100 000 de oameni) au fost învinşi la trecerea fi. de o şarjă de cavalerie cart., cei scăpaţi de la înec fiind prada celor 40 de elefanţi de luptă de pe mal (Pol., III, 14; Frontinus, II, 7). în 209 î.e.n., cînd P. Cornelius Scipio intra în Hisp., una dintre armatele cart., condusă de Hasdrubal, asedia un oraş din terit. c. (Pol., X, 7). în 185 î.e.n., au avut loc lupte între romani şi c, încheiate cu o mare victorie romană pe Tag. în 181 î.e.n., în Carpetania, romanii au avut de înfruntat forţele celtiberilor (Liv., XL, 30 şi 33). G.P.B. carpii, pop. geto-dacicăla E de Mţi. Carp. orient. în sec. 2—4 e.n., au devenit cea mai importantă forţă econ., pol. şi milit. din afara prov. Dacia (după dispariţia —> costobocilor), dominînd nu numai terit. Moldovei de astăzi ci şi triburile înrudite din Muntenia, precum şi pe sarmaţii pătrunşi în acest spaţiu. Cercetările arheol. sistematice au dus la identificarea în Moldova a cea 200 de puncte cu vestigii aparţinînd c, în unele efectuîndu-se astăzi săpături intense. Aşezările, cu bordeie şi locuinţe de suprafaţă, cu gropi de provizii, se aflau' pe promontorii sau pe terase ceva mai joase, apărate natural. Necr. sînt de regulă formate din morminte de incin., interes deosebit prezentînd cele în urne cu capac, uneori bogate, alături de care se întîlnesc rare morminte de înh., mai ales de copii. C. se ocupau cu agr., păstoriţii], vînatul (pescuitul şi culesul deveniseră subsidiare), alături de care practicau metalurgia fierului, prelucrarea lemnului, olăritul, torsul şi ţesutul. Ceram. c. reprezintă o continuare a culturii La Tène getodacice în epoca romană, la formele tradiţionale adăugîndu-se altele noi, generate prin asimilarea influenţei romane sau, mai rar, datorate contactului cu sarmaţii. Vecinătatea şi relaţiile complexe stabilite cu Imp. explică prezenţa şi varietatea importurilor, un loc aparte ocupîndu-1 monedele romane, mai ales denarii de argint, frecvent întîlnite sub formă de tezaure (peste 90) si descoperiri izolate. €. dispuneau de o forţă milif. considerabilă. începînd din 238 e.n'.,

s-au situat în fruntea unei coaliţii cu goţii, au atacat Moes. Inf., mareînd începutul războiului scitic —> bellum scythicum. în 245 e.n., sub loviturile lor s-a prăbuşit limes Transalutanus şi au lost stăviliţi abia în vara lui 247 e.n. de Filip Arabul. Acesta, venit pe frontul dacic încă din toamna anului 245 e.n., şi-a luat titlul de Carpicus Maximus (Zos., I, 20). în 248 e.n.. c. au participat la atacul pustiitor din Moes. Inf., iar în 251 e.n. Decius, devenit între timp împ.^ a căzut la Abrittus pe cîmpul de luptă (Zos I, 29; lord., Get., 91 ; Lact., IV, 3). C. au participat şi la atacul din iarna lui 253 e.n., alături de goţi, borani şi urugunzi, la cel din 257 — 258 e.n. şi la altele (Zos., I, 27). Aurelian i-a învins in 273 e.n. şi a fixat o parte dintre ei pe terit. Imp., primind titlul de Carpicus Maximus (SHA, Aurelian, 30). în 295-297 e.n., romanii au dat lupte grele cu c. în urma cărora Diocletian, Maximianus, Constantius Chlorus şi Galerius au primit titlul de Carpicus Maximus. Deşi încă din 295 e.n. se hotărîse transferarea lor la S de Dunăre, acest lucru s-a realizat doar parţial (lord., Faptele imp., 299; id. Get. 91Aur. Viet., 39, 43 ; Eutr., IX, 25). Constantinus I a fost şi el numit Carpicus Maximus, dar încă mai semnificativă este informaţia privind victoria lui Theodosius I, care in 381 e.n. i-a respins pe sciri şi pe c. (Zos., IV, 34), numiţi astfel poate spre deosebire de cei aşezaţi în Imp. Rămînerea c. în vechile vetre este confirmată de cercetările arheol., ei contribuind şi la geneza culturii Sîntana de Mureş-Cerneahov care, deşi dominată de elemente goto-sarmatice, conţine nu puţine elemente de cultură carpică. Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973; D. Tudor, In legătură cu războiul lui Filip Arabul împotriva carpilor, în Pontica, IX, 1976, 89-97.

G.P.B. carptor (lat.), sclav care tăia şi aranja carnea pentru oaspeţi înainte de a o servi. N.G. Carrhae v. Karrliai Carsium (azi Hlrşova, jud. Constanţa), castru roman pe malul Dunării, situat în raza oraşului ISirşova, pe „Dealul Monumentului". A fost construit peste o aşezare getică, în anul 103 e.n., in timpul guv. Q. Fabius Postuminus, de către ala II Hispanorum et Aravacorum. Fiind situat la unul dintre cele mai bune vaduri de pe limes-ul de la Dunărea de Jos, a fost permanent locuit, începînd din neolitic. Alături de castru s-a dezvoltat aşezarea civilă, care, probabil, că a fiinţat tot pînă la sfîrşitul sec. 6. Descoperirile întîmplătoare de monumente arhitectonice şi sculpt, dovedesc o prosperitate a aşezării mai ales în epoca Antoninilor ; un bloc de marmură fragmentar, şi o piesă de antablament destul de îngrijit executată, atestă existenţa unui mare edificiu public. Distrusă de huni în 434 e.n., este menţionată mai tîrziu între cetăţile refăcute de lustinian (Proc, IV, 11). La C. a staţionat mai întîi ala II Hispanorum el Aravacorum, pe care o avem atestată de la întemeierea castrului în 103 e.n. şi pînă în anul 200 e.n. cînd repară dru-

, d jn apropierea castrului (CIL, III, 7603) ; astă unitate de cavalerie fiind documentată ? roiitinuare j n Dobrogea pînă pe la mijlocul 3e n se presupune că pînă atunci şi-a avut »diul la C. C. Pe Pentru perioada Dom., Notitia Digni»diul la 'itum . . _ menţionează „, a ntinnează Milites Sci/thici, unitate ren t a t ă dintre loc. prov. Scythia. pârvan Descoperiri nouă în Scythia

'RMSI,

35,

1913,

478-491.

Minor, in

V.B.

arthago, unul din cele mai vestite oraşe ale imii ante. Situat în Afr. de N, pe ţărmul -M. edit intre golful şi lacul Tunis. întemeiat în doua jumătate a sec. 9 î.e.n., de colon. ten. 3niti din Tyr. Urmărind dominaţia în M. Medit., "a purtat in sec. 5 — 4 î.e.n. mai multe războaie i oraşele gr. din Sicii., intrînd la sfirşitul >c 4 î'.e.n. şi în conflict cu Roma. Războaiele i romanii au fost precedate însă de unele înţegeri dintre aceştia şi C. Astfel, în 348 i.e.n., oma şi aliaţii săi din Pen. It. încheîau un traLt cu C, Tyr şi Utica, potrivit cărora romanir le era interzis comerţul în Sard, şi Afr., dar era permis în Sicii, cartagineză şi in portul C. î acelaşi timp, erau reglementate dr. C. în It. în teri't. aliaţilor Romei. Mai tirziu în condile —• războiului cu Pyrrhus, regele Epirului, C, •intr-un nou tratat cu Roma (279 î.e.n.), cunoştea hegemonia Romei în Pen. It., căreia obliga să-i dea nave, la rîndul ei.Roma reciiisçînd hegemonia C. asupra Sicii. în urma răzlaielor punice (264—146 î.e.n.), Roma a învins distrus C. şi odată cu ea civilizaţia infloriare, flota şi întreaga putere politico-militară statului cartaginez. Terit. său a fost transforat in prov. romană Afr. C. Gracchus a proiect întemeierea unei colon, romane pe ruinele chii C, proiect realizat de Caesar şi Auguss. Astfel, a luat fiinţă Colonia Carthago, care devenit capitala Afr. romane, primul oraş din :c, după Roma, important centru comercial, ltural şi artistic în bazinul M. Medit. Bis! îşt. de aici a jucat un rol important prin -* rtullianus şi -+ Augustinus. Ocupată de vanii în 439 e.n. şi recucerită de Belisarius în 3 e.n., C. a fost transformată definitiv in ine de arabi în 647 e.n. Vestigiile şi monumene ^cele mai importante, existente astăzi, daiza din epoca romană (resturi portuare ^i din iul de incintă, cisterne, aped., teatru,'amf. D.P. şi A.B. rthago Nora (azi Cartagena, în Spania), oraş port important pe coasta estică spaniolă, ion. lerne, întemeiată în 248 î.e.n., punct de care; al expediţiei lui -» Hannibal (218 î.e.n.) potriva It. A fost cucerit în anul 209 î.e.n. p~î ir. o r n e l m s Scipio, în cursul expediţiei in Hişp. A cucerit oraşul cu trei leg., profi•erit ? S a u n ( ? r t r u P e puternice. în oraşul °?? gg ăs si i-- ' oo ss tt aa tt ii cc ii ibib-> o mare mare cantitate cantitate şi de arme, foarte mulţi meşt. specia.>, pe care Scipio i-a folosit imediat în ate• ^- a devenit succesiv, capitală a Hisp. •• i a r - Şi Cart. (după 278 e.n.). în epoca

romană, datorită comerţului, pescuitului, minelor de plumb argentifer din apropiere şi activităţii meşt., oraşul s-a dezvoltat mult atingînd o suprafaţă de 25 ha cu cea 30 000 loc. Deşi distrus de vandali în 425 e.n., s-a refăcut treptat, ajungînd în sec. 6 e.n. sub stăpînirea bizantină, capitala Spaniei. Importante vestigii şi monumente: forum, amf., temple, necr. D.P. şi A.B. cartibulum (lat.), masă de piatră, adesea trepied, cu picioare de bronz, aşezată în atrium, lingă impluvium, pentru pus pe ea flori şi diferite obiecte casnice (fig. 115). D.T. Cartimandun (sec. 1 e.n.i, regină a —>• briganţilor din Brit. A promovat. în timpul lui —» Caligula o pol. pro-romană. Supuşii au vrut să o alunge, însă a fost sprijinită de romani. în timpul lui —• Claudius I. trădind interesele loc, i-a ajutat pe romani in campaniile de cucerire a Brit. (43 — 52 e.n.l. O.T. cartografia greco-romană a început cu filos. ionian Anaximandros, care a întocmit (550 î.e.n.) prima hartă a lumii. O etapă importantă a fost marcată de întemeietorul —* geografiei ştiinţifice, învăţatul Alexandras Eratostenes (cea 280— 200 î.e.n.), care a considerat c. drept principalul domeniu al geograü«. El a creat un sistem de 8 cercuri paralele Şi de 9 meridiane, axa de referinţă trecind prin ins. Rhodos. Hiparhos din Nicea (190—125 î.e.n.) a împărţit pămîntul în 360° şi a introdus actualul sistem de cercuri paralele, fără însă a fi elaborat o hartă. Principiile sale vor fi realizate de Marinos din Tyr (cea 100 e.n.) de la care nu s-a păstrat nimic, dar pe care 1-a folosit mult —> Ptol. La cea 6 î.e.n. a fost afişată, postum, marea hartă a lui —> Vipsanius Agrippa. Aceasta pare să fi reluat pe cea a lui Eratostenes, însă cu un plus de informaţii despre diferitele reg. Harta lui Ptol., care a folosit acelaşi material informativ ca şi Marinos din Tyr dar. cu unele completări, şi-a îmbunătăţit mult exactitatea localizării diferitelor puncte printr-o proiectare conică în locul celei cilindrice folosită de predecesorul său. Harta, în care printre altele era presupusă şi existenţa Australiei, nu s-a păstrat şi a fost înlocuită în manuscrisele din sec. 4 — 5 e.n., de Fig. 115. Cartibulum de la Boscoreale, New York, Metropolitan Museum.

CASA ROMANA

165

o hartă generală şi 26 hărţi parţiale care au influenţat atît pe geografii ar. începind din sec. 9 e.n., cît şi c. din timpul Renaşterii. Pe lîngă aceste lucrări de un nivel ştiinţific ridicat, pentru vremea respectivă, au existat şi realizări mai modeste, cu scopuri practice, limitate, cum au fost itinerariile. Acestea indicau distanţele între localit. de pe un drum. Dintre hărţile maritime, în, care figurau porturile, nu s-a păstrat nimic. în schimb, au ajuns la noi —> Itinerarium Antonini, —• Tabula Peutingeriana şi —> Itinerarium Burdigalense. Izvorul lor iniţial, comun, pare să provină din sec. 3 e.n. Mai restrînse, ca volum şi importanţă sînt Itinerarium Burdigalense sau Itinerarium Gaditanum. Au mai existat şi planuri provinciale ca şi orăşeneşti. Astfel la Madeba (30 km de Amman) s-a găsit2 intr-una din bis. un moz. policrom de 50 m . cuprinzind harta amănunţită a Pal. şi a Deltei Nilului, şi datînd din a doua jumătate a sec. 6 e.n. Iar din planul Romei (Forma Vrbis), întocmit pe la 200 e.n. s-au păstrat mari fragmente de marmură. W. A. Heidel, The Frame of the Ancient Greek Maps, 1937; Itineraria Romana, I — I I , 1929 — 1940, ediderunt O. Cuntz et J. Sclienetz; 31. Avi-Yonah, The Modaba Mosaic Map, 1954.

Cams QIaieus AureJius Cams) ( ? — m. apr. / mai 283 e.n., Mesop.), imp. (282 — 283 e.n.), de origine dalmată. Sub —> Probus îndeplinea funcţia de pref. al preţ. A fost proclamat împ. de trupele din Raet. şi Nor. La aflarea acestei veşti, leg. concentrate de Probus la Sirmium, în vederea unei expediţii împotriva perşilor, s-au răsculat, l-au ucis pe împ. şi l-au recunoscut pe Carus (sept. —oct. 282 e.n.). Noul împ. i-a pedepsit pe cei vinovaţi de moartea lui Probus, pe care 1-a apoteozat. încă de la începutul domniei i-a proclamat Caesares pe cei doi fii ai săi, —> Carinus, pentru Occ. şi —• Numerianus, pentru Or. După. ce i-a înfrînt pe cvazi la Dunăre, împreună cu Numerianus au declanşat campania împotriva perşilor, campanie ce fusese pregătită de Probus. Romanii au obţinut succese remarcabile, au ajuns pînă la Ctesiphon şi au recucerit -Mesop. în primăvara anului 283 e.n. (apr.— mai), C. a murit pe malurile Tigrului, lovit de un trăsnet în timpul unei furtuni. Carinus şi Numeriamis s-au proclamat Aueusti. O.T. Carvilius Maximus Rugas, Spurius, general. în 234 î.e.n., a luptat cu succes în Sard, şi Cors. Cos. în 228 e.n., a sprijinit propunerea lui —• Flaminius privind împărţirea pămînturilor gali. A murit în 212 î.e.n., avînd mag. de augur. (Liv., XXVI, 33). A.B. Carvilius Jlaximus

Spurius, cos.

în 293 î.e.n.

şi 272 î.e.n. A repurtat mai multe victorii asupra samniţilor şi etr. luînd importante prăzi de război. A obţinut şi un strălucit triumf, după care a ridicat un templu în cinstea zeiţei Fortuna. Cos. a doua oară, i-a bătut din nou pe samniţi şi a ocupat Tarentul. (Liv., 10:38, 43-46.) A Ti

Carvilius Spurius v. Carvilius Maximus Rugas, Spurius casa lui Augustus (casa Liviei), construcţie pe Palatin de dimensiuni modeste în care' împ. a locuit timp de 40 ani. Socotită monument istoric de împ. romani, a fost mereu restaurată, pînă azi. Descrisă elogios de către Suet. Poseda' un plan de casă greco-romană (cu atrium, tablinium, triclinium, peristil etc.). Dintre pict., executate în stil pompeian, se păstrează mai bine scena reprezentind mitul zeiţei Io. D.T. casa romană (lat. domus), tip de construcţie care derivă din —> tugurium, dezvoltat la rînd'ul său sub infl. elen. Domus desemna o casă cu .mai multe încăperi, chiar şi un palat (fig. 116). Se deosebea de —> insula (Ostia) care era c.r. de raport, cu mai multe apartamente (cenacula). Evoluţia c.r. este cunoscută din descoperirile de la Pompei şi din textul lui Vitr. Schema ei în afara It., prezintă unele variante, în funcţie de prov. şi climat. Din tugurium s-a dezvoltat c.r. arhaică căreia i s-a adăugat tablinium (dormitor şi cameră de adm. pentru stăpîn) ; apoi alae („aripi") în dreapta şi stînga atriului, cu funcţii de cubicula („dormitoare"), magazii (cella penaria) şi sufrageria (cenaculum). în, opalele CJ. era amenajată o grădiniţă-parc (horlus), la stradă (eventual), prăvălii (tabemae). în sec. 2 î.e.n., romanii au cunoscut c.r. elen. luxoasă şi confortabilă, al cărei plan se contopeşte cu acela al c.r. arhaice. Astfel va rezulta c. greco-romană sau pompeiană în cadrul căreia se va introduce principiul separării camerelor de primire (atrium, alae, tablinium, triclinium) de încăperile destinate numai fami1 liei (perystüum, oecus etej. La c.r. etajele devin acum' frecvente, apar geamul de sticlă, pict. iar moz. a căpătat o largă întrebuinţare. C.r. pompeiană avea următoarele elemente importante: din stradă se intra pe o uşă în vestibulum, pe a cărui pardoseală în moz. se puteau vedea urări de bun venit (salve! have!) sau chipul unui cîine în lanţ, ca simbol al luptei împotriva spiritelor nefaste, exprimat prin inse. cave canem („fereşte-te de cîine"). Poarta (ianua), lucrată din lemn, cu două aripi (fores valvae) era fixată în ţîţîni (cardines) şi întărită cu plăci de fier sau cu piroane; poseda zăvoare puternice (sera) şi ca sonerie, un ciocan de fier cu care se bătea în uşă. în vestibul se adunau dimineaţa clientes, ca să primească un dar bănesc (sportula) de la patronus. Lîngă vestibul se rezerva o cămăruţă pentru sclavul-portar (ianitor). în dreapta şi stînga intrării puteau funcţiona tabemae, noaptea bine închise cu obloane, în care se vindeau variate mărfuri sau funcţiona o cîrciumioară la stradă (lermopolium). Urma atrium cu campluvium, impluvium şi cartibulum. El putea fi toscan, adică fără susţinere şi telraslylum, cu patru coloane de sprijin la margini. Pe straşina delà compluvium se aşezau antefixe apotropaice din teracotă. Lara-

166

ASA ROMANA

Fig. 116. Vila Misterelor de lingă Pompei.

; cu chipurile şarpelui ca protector al casei, statuetele zeilor Lari şi Penaţi etc. Din atrium intra în tablinium, biroul stăpînului. cu —> a Păstrătoare a arhivei şi banilor.' între ernae şi tablinium se înşiruiau alae cu variate sunaţii. J^mstyiwn a luat locul vechiului horŞi era rezervat vieţii cotidiene a familiei Pinului. De jur împrejur era înconjurat cu -portic acoperit, pentru plimbări; era orna«tat pe pereţi.cu pict. sau scuip.; avea în ™U--grAainiteL.Q.jiatînă-bazin (exedra) pen;, . Pr.oduce. vapori; camere de dormit cu pip a ila b r o n z > un mic „salon", oeous etc. ,, subsolul peristilului existau pivniţe JlT TUT Cella) şi c a m e r e ale sclavilor (cellae âl h- • g r - ca ?' Ia romani parterul casei ue oDicei c^ ferestre foarte mici sau fără lum a i ales ;7p P r i n u 5 i I e deschise spre l ? n t pe rea ferestrelor la etaj (fig. 117) este Prezentările de pe medalii, penpublice sau particulare, la Pompei.

La ţară, casa avea fenestra volnata, plasată jos şi orientată spre ţarină. La oraş .ferestrele dinspre stradă erau mici şi plasate sus, construite cu deschizătura mică în ext. şi mai mare în int. La edificiile publice, ferestrele aveau ^ancadramente ornamentate cu reliefuri de forma rectangulară sau cu arcuri. Erau prevăzute, uneori cu voleuri în evantai, din piatră sau lemn, de origină orient. ; voleuri cu culise, geamul montat pe un cadru, glisa pe un şanţ ; voleuri cu doi batanţi sau cu cîrlige ce se'învîrteau în jurul unui ax orizontal. Materiile transparente specularia erau pietrele translucide sau sticla, montate simplu sau în cadre metalice, uneori ca la Pompei, cu despărţituri rectangulare. Luminatul se putea obţine şi prin acoperiş cu ţigle mari turnate „à jour" prevăzute şi cu o deschizătură pentru scurgerea apei. Casele cu plan dezvoltat aveau cîte două săli de mîncare (triclinia), una lîngă atrium şi alta rezervată numai familiei, în peristylum. Romanii mîncau culcaţi.

se folosea un număr corespunzător de sclavi care preparau mîncărurile, unul sau mai mulţi bucătari (coquinus), conduşi şi supravegheaţi de un şef, archimagirus. Alături de bucătărie exista o altă încăpere mică pentru păstrat proviziile alimentare (cella penaria), cuptorul de copt pîinea şi, uneori, şi o mică instalaţie de baie. Dintre cele mai interesante c. r. 'de la Pompei se pot cita: c. lui Pansa, c. lui Sallustius, c. Faunului, c. familiei Vetti s.a. Din cauza climatului aspru, în reg. dunărene şi cele nordice (Buridava, Nor., Pann. etc.) nu se putea folosi planul c.r. de tip pompeian. Numai în N. Afr. (Bulla Regia, Thugga etc.) s-au adoptat elemente ale c. greco-romane. Fig. 117. Casa „picturilor" de la Ostia, reconstituire.

A. llaiuri, Pompei, 1931; D. Tudor, Arheologia romană 1976, 63-73.

de aceea un triclinium poseda o dispoziţie specială, în centrul încăperii se zidea o mensa, iar în jurul ei trei paturi fixe (lecti). Pe un pat puteau lua loc trei persoane culcate, de unde şi numele locurilor: „de sus, de mijloc şi de jos" (summits, médius şi imus), repartizate comesenilor după importanţa lor (fig. 118). Pater familias sau oaspetele, luau loc pe patul de la mijloc şi la centru. Sub Imp. tîrziu, cele trei lecti s-au contopit într-o formă semilunară (stibadiumj. O masă de servit se amenaja într-un colţ al sufrageriei. Bucătăria (culina) era plasată lîngă triclinium. în bucătărie era construită o vatră de zid pe care se gătea. Fumul ieşea printr-o mică fereastră, prin uşă sau printr-o deschizătură în tavan, coşuri de acoperiş nu existau. în oraşe, cei bogaţi aveau şi bucătării mai mari în care erau mai multe vetre fixe, zidite şi alte maşini portative. în aceste cazuri la bucătărie

M.C. şi D.T. casa Yettiilor, a fost ridicată la Pompei şi decorată cu —> pict. murală aparţinînd celui de al patrulea stil, dar şi cu elemente ale stilului trei. în urma săpăturilor din 1895, în marele oecus al e.V. au fost descoperite vestitele frize pictate pe fond negru, reprezentmd amoraşi vopsitori, bijutieri, medici-farmacişti, florari, amoraşi în bige cu cerbi, bachanala amoraşilor etc., subiecte aparţinînd —> rhyparographiei şi inspirate din tematica scenelor de gen alexandrine (pi. II, 1 — 3). M.G. casca v. cassis

Fig. US.

Dispunerea

Casca, PtiWius v. Servilius Casca, Publius Casperius Aeliamis, pref. al preţ. în vremea lui —» Domiţian, funcţie pe care a îndeplinit-o locurilor

la

masă.

IN MEDIO

MENSA

jj _» Nerva. C.A. împreună cu pretorienii obligat pe Nerva să-i predea pe complotiştii Novaţi de asasinarea lui Domiţian, în frunte _^ rjî petronius Secundus, fost pref. al preţ. 1 ]ii,ertul -•• Parthenius. Aceştia doi au fost -isi de soldaţi (97 e.n.). După ce a fost adoptat = 'Nerva Traian i-a chemat la Rin pe C.A. şi l cejialţi instigatori la răsc. pretorienilor şi i-a cecutat. Q^ u

sia via ~, arteră în int. Pen. It. care lega orna'de Arretium (Arezzo), de unde se putea rcula mai departe, spre Bononia (Bologna), > _> via Flaminia minor. Intre anii 154 şi •5 î e n. C.v. a fost realizată de la Arretium la îorentiae (Firenze) şi apoi pînă la Pisae (Pisa), > coastă, unde se racorda la -> via Aurelia ' ] a _» (,jô Aemilia Scauri. 1S

Fig. 119. Căşti, sec. IV - III î.e.n.

issii trib din SE Brit, care s-a supus lui jesar (Gali., V, 21). G p ß issis (lat.), cască din piele sau din metal, i primele sec. ale Rep., căştile se pot clasifica ipă influenţe suferite şi după făurirea caloi (cudo). Astfel luptătorii din primele trei ise censitare serviene purtau o cască din bronz u din piele, placată cu bronz după modelul tic din sec. 6 î.e.n. Casca beoţiană a fost uti:ată concomitent cu cea corintiană, dar cu trebuinţare mai restrînsă pînă în sec. 5 î.e.n., această dată fiind preferate căştile în formă ! clopot. Din îmbinarea acestor tipuri, în c. 5 î.e.n., au luat naştere casca etrusco-corinmă indigenă, cu o calotă semisferică preizută cu bucculae („jugulare") şi crista („creas"), casca romano-corintiană la care se adău,u viziera şi apărătoarea de ceafă şi casca tico-corintiană a cărei calotă urma la bază lia sprîncenelor, cobora pe timple, se ridica olind urechile şi forma o apărătoare de ceafă ică. Toate erau făurite pentru a da căştii hilibru, eleganţă şi sobrietate, fiind în acelaşi np eficace şi uşoară. Acestea s-au folosit în pta cu un adversar care practica armele de ipungere. In contact cu gali. care aveau spada ngă, cu funcţie atît de împungere cît şi de iere, casca s-a modificat pentru acest gen de ptă. In sec. 4—3 î.e.n., s-a purtat casca cu o Iotă alungită (fig. 119) în con aplecat spre ainte, cu marginile recurbate, care avea avanjul de a acoperi ceafa şi urechile şi care se va ulm la călăreţi chiar pînă în sec' 2 - 1 î.e.n. eepînd de la această dată au apărut căştile Ho-celtice de „tip Montefortino", cu formă n Plă şi practică (fig. 120). Acestea aveau calota misferică, uneori ogivală şi apărătoare de ceafă Toa Pe orizontală pe care, în marş, se fixa un 31 „de suspendare a căştii. Căştile alcătuite l Pa acest model aveau port-panaş central cu gulare care acopereau urechea şi maxilarul. PJil italo-celtic are deosebită importanţă în oiuţia căştii romane, acesta stînd la baza'dife alul ÎL Adr. Acestea şi enia gali. Cincibulus, l-au acuzat în faţa """, se pare însă, fără să obţină vreun rezu'lz în 1 5 4 L e n a •ea • - ' aprobat conunui teatru, demolat mai apoi prin

Fig. 127. Cassius Longinus, Caius; marmură, Montreal, Muzeul de arte frumoase.

hotărîrea senatului (Liv., 42: 4, 28, 48). 2. Cvest. (53 î.e.n.) al lui Licinius Crassus, in lupta de la Karrhai (fig. 127). După moartea acestuia, a asigurat retragerea armatei învinse şi, cu două leg., a apărat Sir. împotriva părţilor. în 51 î.e.n.. lingă Antiochia, a repurtat asupra lor o strălucită victorie, în 49 î.e.n., s-a aliat cu Pompeius, iar după ^ t ă l i a de la Pharsalus a trecut de partea lui Caesar, însoţindu-1 la războiul cu —• Pharnaces. întorcindu-se la Roma, s-a retras din viaţa pol. şi s-a împrietenit cu Cic. în 45 î.e.n., s-a retras la Brundisium, rămînînd aici un atent observator al evenimentelor pol. din Roma. A încercat să organizeze o conspiraţie împotriva dictatorului, cîştigînd de partea sa pe —• Decimus Brutus Albinus Trebonius, pe -+ Decimus Iunius Brutus şi încă 60 de senatori. La idele lui mart., l-au ucis cu pumnalele în senat pe Caesar, apoi s-au refugiat pe Capitoliu. Sub ameninţarea unei mişcări populare cei mai mulţi republicani au fugit din Roma ; C.L. şi Brutus, fiind preţ., au cerut şi primit aprobarea lui Antonius să părăsească şi ei Roma. Mai tîrziu, după bătălia de la —• Mutina aprobarea a fost confirmată şi de senat, iar CL. a fost însărcinat cu conducerea războiului împotriva lui -» Dolabella. După formarea celui de-al doilea triumvirat, C.L. s-a înţeles, la Smyrna, cu Brutus în privinţa apărării Rep. Prin măsuri foarte drastice, au adunat o puternică armată. în vara anului 42 î.e.n., au trecut prin Helespont şi, cu o armată de peste 100 000 de soldaţi au aşteptat la Philippi armata triumvirilor. Aici Octavianus a fost învins de Brutus, iar C.L. de Antonius. Cînd a văzut trupele lui Brutus apropiindu-3e, le-a confundat cu cele ale lui Octavianus şi socotind lupta pierdută a poruncit sclavului său să-1 ucidă (Plut., Brut.). A.B. Cassius Longinus, Lucius 1- Tribun al pop. ; în anul 104 î.e.n., a propus o lege care prevedea ca cei condamnaţi de pop. şi eliberaţi din funcţie, să fie excluşi din senat. 2. Prpt.. în fifi î.e.n. si

171

candidat la cos. în 64 î.e.n., împreună cu Cic. Din cauza insucceselor a trecut de partea lui Catilina. A fost trimis de acesta să ducă tratative cu allobrogii, apoi s-a angajat să incendieze Roma. După descoperirea conspiraţiei a fugit din Roma, scăpînd cu viaţă (Cic, Cat.. 3: 4. 5; Sail., Cat., 44, 50). A.B. Cassius Longinus, Quintus, partizan al lui Caesar, în 49 î.e.n. a obţinut citirea in senat a scrisorii trimise de Caesar. Cînd a protestat împotriva hotărîrii senatului, a fost expulzat şi s-a refugiat la Caesar, fiind trimis apoi de acesta în Hisp. în calitate de guv. Din cauza abuzurilor pe care le-a comis, s-a organizat împotrivă-i o conspiraţie. în 47 î.e.n., a fost înlocuit cu Trebonius, iar nu peste mult, împreună cu toate comorile adunate prin jaf, corabia cu care naviga spre It., în urma unei furtuni, s-a scufundat în mare. A.B. Cassius Marcianus (? —217 e.n.), cavaler roman din Caesareea Libanului, soţul —• Iuliei Mammaea. Din această căsătorie s-a născut, în anul 208 e.n. un fiu - Philippi a trecut în Sicii. la Sextus Pompeius. în 36 î.e.n., era de partea lui Marcus Antonius. în 31 î.e.n., a fost executat de Octavianus din cauza unei scrisori de defăimare. A scris versuri, epigrame, elegii, două tragedii (Thyestes şi Brutus). A.B. Cassius Viscellinus, Spurius, om pol. şi milit. de origine plebeiană, una dintre cele mai renumite personalităţi ale ist. romane. Cos. în 502 î.e.n., i-a învins pe —> sabini. După ce a îndeplinit funcţia de prim comandant al cavaleriei, în anul 493 î.e.n. fiind cos a doua oară, a luptat pentru împăcarea celor două ordine, acordînd unele dr. plebeilor. A încheiat o alianţă cu confederaţia latină, îndepărtînd astfel pericolul etr. 'în 486 î.e.n., cos. a treia oară, a propus o reformă agr. privind împărţirea pămîntului pentru cetăţenii săraci, ca şi pentru lat. şi herniei. Deşi tribunii pop. i s-au împotrivit,' a reuşit să-şi impună propunerea prin chemarea „aliaţilor" la Roma. După expirarea funcţiei, a fost acuzat de intenţia de restaurare a Reg. condamnat la moarte şi aruncat de pe stînca —* Tarpeia. A.B. castellum (lat.), întăritură de proporţii mici, dar alcătuită după acelaşi plan (—* castra), care adăpostea o garnizoană mai restrînsă (fig. 128). în chip necesar trebuia să fie fort. unei unităţi uneori de cavalerie sau al unui numerus, spre deosebire de castru, repartizat unei leg. Denumirea so aplica şi unei fort. temporare construită din dispoziţia comandantului armatei pentru

t'ASTKA

Fig. 128. Castellum de la Saalsburg, R. F. Germania

a unui punct dominant cu importanţă strategică, pentru paza podurilor, vadurilor, 'locurilor de aprovizionare a trupelor şi, în general, pentru a preîntîmpina atacurile prin surprindere ale inamicului. De asemenea, avea misiunea de a asigura circulaţia convoaielor milit. pe arterele de comunicaţie. Cînd aveau o utilitate de scurtă durată, c. erau construite din pămînt şi se numeau castella temere munita. Acelea care serveau la apărarea unei frontiere, oraş sau pod fix, fiind permanente, erau construite din piatră şi purtau numele de castella murata. C.V. Castellum Cilicum (probabil, Cetatea, jud. Constanţa), fort. pe drumul de legătură dintre şoseaua strategică de pe malul Dunării şi cea din int. Dobrogei (Proc, De aedif., IV, 7). Se afla în N prov. Moes. Sec, de aici făcîndu-se trecerea în prov. Scit., spre Tropaeum Traiani (—* Sanctus Cyrillus) şi Ulmetum. La Cetatea, o inse. menţionează prezenţa, în a doua jumătate a sec. 2 e.n. a unei trupe aux. de infanterie, cohors I Cilicum. Deşi unitatea nu mai exista de mult, amintirea ostaşilor ei, care contribuiseră efectiv la romanizarea pop. din zonă, s-a menţinut pînă în sec. 4 e.n., prin toponimia locală. A fost reparată de Iustinian. A.A. castobocii v. costobocii castra (lat.) („tabere militare"), denumire dată taberelor fort. ale trupelor de la hot., de-a lungul căilor de comunicaţie, şi în punctele strategice importante din int. prov (fig. 129). Pentru epoca Rep. era caracteristic c. pătrat, de pămînt, descris de Pol. (IV, 27 — 32). Acest tip putea să încartiruiască cele două leg., trupele aliate, cavaleria şi corpurile speciale care alcătuiau obişnuit armata unui cos. După împrejurări şi condiţii (efective, situaţia generală), dimensiunile date de Pol. au putut varia, dar principiile generale rămîneau neschimbate şi în dispunerea acestui tip de c. şi-a văzut originea arhit. milit. romană sub Imp. Pentru recunoaşterea locului şi amplasarea C erau trimişi un tribun si cîtiva r.pnt.u-

172

ASTBA

i l

i I I i

I.H.C.

! Traiana (Sîmbotin, com. Dăieşti, jud. î) castru şi aşezare civilă romană în Dacia pe drumul ce ducea pe Valea Oltului. ionată doar de Tab. Peut. (VIII, 1: Castra ina). Castrul ridicat peste o aşezare dacică distrus în cea mai mare parte, păstrîndu-se o parte a laturii de E. Aşezarea civilă bae), distrusă şi ea în cea mai mare parte. I.H.C. ciani (lat.) (în armata romană), denumire milit., probabil numai infanteriştilor, din le de pe hot., ale armatei Imp. tîrziu milanei,—* ripenses), care erau cantonaţi tre. Atestaţi şi în Dobrogea, la —> Salsovia . 111,14 214,24;. A.A. i v. castra s, conducător al unui grup de sclavi partili la răsc. lui -» Spartacus. împreună cu licius s-a despărţit de grosul trupei, fiind it de Crassus. A.B. fortuitus (lat.) („caz fortuit") (in dr. .), evenimente care, deşi surprindeau diliunui om obişnuit (fuga unui sclav, un te.) puteau fi totuşi evitate prin măsuri ionale, dar normale. în asemenea situaţii, rul era exonerat de a executa obligaţia e s-a îndatorat. VI.H. (com. Roşia, jud. Sibiu), aşezare romană cia Sup. şi necr. cu cea 300 de tumuli, ime necunoscut. Săpăturile arheol. au t ca tumulii adăpostesc morminte de incin. c :, . , 3 e n - cu inventar sărăcăcios şi au riDuiţi pop. autohtone dacice. S-a emis şi i ca cei înmormîntaţi la C. ar fi colon, din N o r . şi Pann. prit' •Çr°? !em a continuităţii în Dacia, 1966, 291958 17 > r S 3 i 1 '" m 6 " > n z u r Frühgeschichte Sieben-

Ü L \ '• LH.C. etarii (elinibanarii) (lat.) (in armata ro"? e ,°-. d 7: 0 ). călăreţi îmbrăcaţi comple subţiri din fier, legate între ele în aşa • permitea mişcările membrelor corpului. lp nea suită de soldaţi în zale şi-a făcut «orna, împ. Constantius i'l (337 —

». .

D.T.

catagraphum (gr.), imagine desenată sau pictată în profil: „Cimon Cleonaeus a inventat c. care sînt chipuri din profil" (Plin. B., Nat. hist... 35, 56). Tot Plin. B. (35, 90) foloseşte şi termenul obliqua imago. M.G. Catana (azi Catania, in Italia), colon. gr. întemeiată în sec. 8 î.e.n., pe coasta răsăriteană a Sicii., la poalele vulcanului Aetna, ocupată de romani în 263 î.e.n., la începutul primului război punic. Civitas foederata în timpul Rep. şi apoi colonia sub Augustus, C. a căpătat o însemnătate creseîndă pină în epoca bizantină, învingînd pe goţi, Belisarius a ocupat oraşul, iar împ. Mauritius Tiberius (582 — 602) a înfiinţat aici o monetărie, care a funcţionat pînă în sec. 7. La C. a existat una dintre cele mai vechi şi mai importante comunităţi creşt. Vestigii şi monumente romane mai însemnate: teatru şi odeon, ami'., băi municipale, un mare aped., necr. păgînă şi morminte monumentale, bazilică, cimitir şi inse. creşt., moz. policrome din sec. 6. D.P. catapulta (lat.), maşină de luptă pentru lansarea săgeţilor de mare greutate (trifaces, pila muralia) (fig.'130). Era alcătuită din trei părţi: corpul propriu-zis, prevăzut cu o cremalieră şi^opritor, arcurile şi corzile, cutia cu resorturi. întreaga piesă era montată pe un suport cu două tălpi, una susţinînd cutia şi alta corpul propriu-zis, la extremitatea opusă cutiei cu resorturi. Corpul avea la partea sup. un şanţ, care constituia locaşul săgeţii. I se monta la bază o cremalieră cu im cursor şi un opritor care susţinea coarda arcurilor pe timpul încordării. La partea posterioară a cursorului era fixată o ghiară mobilă in jurul unui ax al cărui talon se putea ridica cu ajutorul unei pîrghii. Braţele arcurilor (bracchia), din lemn tare, cu una din extremităţi răsucite, primeau coarda propulsoare a săgeţii. La capetele opuse erau prevăzute cu scobituri în care intrau două rînduri de corzi elastice, dar puternice şi bine strînse, în cutia cu resorturi. Cutia cu resorturi, de formă dreptunghiulară era prevăzută cu două lăcaşuri libere către int., de o parte şi de alta a corpului propriuzis, în care erau montate două legături de corzi aşezate vertical, bine răsucite (nervi tortij. La partea sup. şi la cea inf., cutia avea cite două perforaţii prin care ieşeau capetele legăturilor de corzi prinse în scoabe din fier masiv, între cele două tălpi de susţinere a maşinii se afla o bară cu crestături aşezate oblic, în care intra o pîrghie pornită de sub corpul propriu-zis, cu rostul de a da direcţia în înalţ, a loviturii, prin ridicarea sau coborîrea c. Pentru încordarea arcului se deplasa cursorul spre cutia cu resorturi unde coarda propulsoare era prinsă cu ghiara. împingînd cursorul spre poziţia iniţială, coarda prinsă se întindea pe măsura distanţei de bătaie dorită şi trecea peste opritor care o menţinea astfel pînă în momentul lansării. Săgeata se amplasa în lăcaşul ei cu baza pe coardă, care eliberată de opritor prin apăsarea unei pîrghii declanşa lovitura prin forţa

175

IA \ ALiJCJtiH

* L Blt.l 1

Huntington şi Bedford. Capitala lor se afla la Verulamium (azi St. Albans), centru înfloritor şi în epoca romană (Ptol., II, 3, 11). Fideli romanilor, încă din primele momente de după ocuparea Brit. de către A. Plautius (43 e.n.). G.P.B. caucii v. ehaucii

Caudium, trecătoare în Campania, pe drumul dintre Capua şi Beneventum. Aici, în cursul celui de-al doilea război cu —• sarnniţii, romanii, sub conducerea celor doi cos., Veturius şi Postumus au suferit o gravă înfringere (321 'î.e.n.). Soldaţii romani au trebuit să treacă sub furcile ,, caudine (Furculae Caudtfnae) (adică pe sub / jug), ceea ce constituia tf mare ruşine. După ^ luptă, comandanţii romani au încheiat pace cu samniţii, renunţînd la oraşele ocupate şi predînd acestora 600 ostatici. Tradiţia afirmă că senatul n-a ratificat pacea. înfrîngerea de la C. a atras după sine reorganizarea armatei romane (Liv., 9: 1 şi urm.; App., Samn., 4: 2 şi urm.), pe bază de unităţi mici, adecvate luptelor de hârţuială. E.T. şi A.B. Fig. 130. Catapulta.

ce decurgea din destinderea coardei, capabilă să lanseze săgeata pînă la 600 ni distanţă. CV. cataracta (lat.), poartă cu cădere verticală, alcătuită dintr-un ansamblu de bîrne de lemn pe care se montau vîrfuri ascuţite de fier şi care se aşezau in faţa porţilor de la fort. Bîrnele erau legate între ele cu traverse formînd o reţea cu extremităţile fixate pe doi montanţi, care glisau in lăcaşuri verticale practicate în ziduri, pentru ca hersa să cadă perpendicular pe sol. Ea era ridicată sau coborîtă cu ajutorul unor pîrghii, pe corzi sau pe lanţuri. CV. şi D.T. Catilina v. Sergius Catilina, Lucius Cato v. Porcins Cato, Marcus Cato Maior v. Poreius Cato Maior Censorius, Marcus Catonius Vindex, Marcus Macrinius Avitus, guv. al Moes. Inf. după anul 170 e.n. sub Marcus Aurelius. în Dobrogea este atestat de două inse. votive, una la Tomis, cealaltă din Troesrms. A.A. cattii v. chattii Catualda (sec. 1 e.n.), rege al germ. S-a amestecat în războiul dintre Maroboduus, regele marcomanilor şi —> Arminius, regele cheruscilor (17 e.n.). Exilat de romani în Gali., la Forum lulii. O.T. Catus v. Aelius Catus, Sextus eatuvellaunii, neam celtic din SE Brit., unde nrnna rpo- ant.nnle Cambridfire. Xorthamoton.

cavaleria (în armata romană), armă mai puţin importantă, accentul căzînd în primul rînd pe infanterie (pedites). Principalele forţe de cavalerie erau constituite de unităţi aux. (auxilia) —• alae şi —• numeri. Un număr de călăreţi (—* équités) era afectat leg. iar alţii constituiau garda împ. sau a guv. (singulares). A.A. Cavalerii danubieni, denumire atribuită unor div. de origine geto-dacică (fig. 131), cu teonime preromane necunoscute, atestate prin 235 reprezentări culturale, răspîndite în proporţie covîrşitoare în prov. romane dunărene (Dacia, Moes., Pann. şi Dalm.). Cercetarea sistematică, în ultimele 5 decenii, a reliefurilor cu imaginile Cd., lucrate din materiale de o mare varietate, a dus la eliminarea succesivă a identificărilor anterioare (Cabiri, Dioscuri, Cavalerul trac, Sabazios, Cavaleri traco-mithriaci etc.), la evidenţierea elementelor care vin în sprijinul ipotezei că pe monumentele C.d. sînt ilustrate culte de origine geto-dacică, îmbogăţite substanţial prin contactul cu div. romane şi orient. Descoperirea celor mai vechi tipuri a' reliefurilor cultuale cu C.d. în reg. locuite de triburile geto-dacice şi cunoscuta preferinţă a traco-dacilor pentru reprezentările ecvestre, se alătură argumentelor autohtonismului C.d. Partea centrală a reliefurilor este ocupată de regulă de triada divină, formată de Marea Zeiţă cu atribute şi ţinută asemănătoare zeiţelor Atargatis (Dea Syria), Epona sau Cybele şi cei 2 Cavaleri învingători, cu veşminte frigiene, cu atribute reîntîlnite_ la Mithras şi alţi zei orient. Cavalerii, cu inamicii lor sub copitele cailor, au dobîndit o victorie cosmică împotriva forţelor răului şi întunericului, victorie răsplătită de Marea Zeiţă. Alături de amintita triadă. între imaginile de pe reliefurile C.d. apar div. (Sol, Luna, Sol invictus, Nemesis) stele, balaurul dacic, vulturul, peştele, sarDele. cîinele. leul. berbecul, vînturile. ano-

TRAC

131 Cavalerii danubieni, tăbliţă de plumb descoperită la Rumula, M.I.R.S.R. purile, diferite alte simboluri cu semnificaţie -ă sau'ipotetică. Simbolurile şi scenele anexe pe icoanele C.d., confirmă caracterul universal :est, terestru şi subpămîntean) al div. înfăte în scena centrală şi indică existenţa urnii ; cu mistere. Numărul 3 semnificînd cele trei nenii în care-şi exercită atributele C.d., este rumărul registrelor celor mai multe reliefuri murale, a personajelor banchetului sacru ilus; în registrul sup. ca şi a celor care participă 'itul iniţierii sau la desfăşurarea misterelor, Tiente transpuse plastic în registrul inf. a delor de iniţiere (aries — „berbec" ; miles — Idat" ; îi leo — „leu"/ Lipsa unor descrieri ultului C.d. în izvoarele lit. a n t e , a temor şi a inse. pe reliefurile acestor div., fac :ile încercările de reconstituire a dogmei _ Reprezentările cu caracter votiv şi profiic găsite în castrele, aşezările şi necr. romane sec. 2 — 4 e.n. vor fi întotdeauna un izvor descoperirii unor elemente ale rel. geto! ce, o icoană elocventă a sincretismului i Cudor, Corpus monumentorum religionis Equitum uvtorum, I — ir, Leiden, 1969 şi 1976.

176

rite acţiuni într-un spaţiu în care apare de regulă un altar şi pomul pe care se încolăceşte un şarpe. Obîrşia Ir. a Cjt., de presupus un zeu htonic, aniconic sau în curs de antropomorfizare este tot mai rar contestată, dar s-a precizat că tipul plastic al C.t. este de origine greco-elenistică. Eroizarea ecvestră este atestată în antic, în toate ţările bazinului M. Medit. Calul, considerat animal solar şi psychopomp apare ca simbol al imortalităţii ; el evocă apoteoza defunctului, eroizarea lui. Aceasta este una din explicaţiile frecvenţei reprezentărilor C.t. pe altarele funerare. Cea mai populară div. din spaţiul tr. apare adeseori însoţită de div. greco-romane şi foarte rar orient. (Asclepios. Apollon, Cybele, Dionysos, Iupiter, Silvanus etc.). Mulţimea plăcilor cu reprezentarea Ct., complexele diferite în care au fost găsite, sînt un indiciu referitor la pluralitatea destinaţiei acestora. Credinţa în nemurire, în „viaţa de apoi" putea fi eventual înfăţişată şi prin lupta călăreţului împotriva animalului, ilustrare adeseori întîlnită a luptei zeilor uranieni împotriva monştrilor chtonieni şi victoria eroilor asimilaţi zeului solar asupra forţelor infernului şi morţii. în lipsa unor descrieri a C.t. în lit. a n t e , reconstituirea mitului care apare pe reliefuri prezintă destule incertitudini, dar elementele secundare ale imaginii C.t. şi zeii cu care se identifică atestă că era o div. a vegetaţiei, fertilităţii, naturii şi a lumii subpămîntcne. C. ifazarow, Die Devhrrăler des thrahischen Reittergotles in Bulgarien, BudapeMa, 1538; E. Will, Le relief cultuel gréco-romain. Contrilulion à l'art de l'Empire romain, Paris, 1955, 56 — 88; N. Hampartumian, Corpus Cultus Equitis Thracii: Moesia Inferior (Roumanian section) and Dacia, Leiden, 1979. S.S. eavatoresfgfmmarum v. litografii cave a v. teatrul, amfiteatrul, eimil cavoul v. monumentele funerare Căianu (jud. Cluj), aşezare rurală romană din Dacia Sup., cu nume necunoscut. Au fost descoperite aici substrucţii de clădiri, eeram... ţigle şi un altar dedicat lui Asklepios (TIR, L 34, 43). l.ll.C.

ilerul trac, denumire convenţională a unei 9 n n n ° n g i n e t r ' or prin care este denumit C.t. în inse. gr. ?Ç mai rar "HE katahtonios. „stăpînul celor morţi" >• ţ e greliefurile culturale care-i sînt atribuite a ' a J, l n e a u n u i călăreţ cu calul la pas * S op, singur sau însoţit de alte persoane. o r a n P sau animale, C.t. îndeplinind dife-

Figgl'i2.

Cavalerul trac, relief marmură, 3I.I.N.A.C.

CEARA PIERDUTA

177

Călugăreni (com. Eremitu, jud. Mureş), castra şi aşezare civilă romană în Dacia Sup., pe graniţa ds Â'E, cu nume necunoscut. Castrul, situat po malul stîng al rîului Niraj, a avut o fază de pămînt şi alta cu ziduri de piatră (162 x 140 m) şi a adăpostit unităţi din leg. XIII Gemina şi cohors I Alpinorum. D. Protase, Ada HS, II, 1965, 209-214; TIU. L, 3 5

'31-

i.ii.c.

cărămidăriile v. lateres căsătoria. Precedată de logodnă (sponsalia), c. cerea pentru a fi Vcuaniiă anumite condiţii de fond: consimţămîiuul (la început al părinţilor; posterior numai al celer ce se căsătoreau), vîrsta (12 ani pentru fete, 14 pentru băieţi) şi aşa-zisul „drept de căsătorie" (ius conubii), adică capacitatea de a încheia un asemenea act conform legilor romane. Dr. de a se căsători îl aveau numai cetăţenii romani care îndeplineau anumite condiţii': viitorii soţi să nu fie rude sau afini între ei,' să nu fie legaţi printr-o c. anterioară; guv. nu puteau să se căsătorească cu femei din prov. pe care o guvernau ; cei născuţi liberi (ingenui) cu persoane dezrobite ; văduva, numai după un an de la moartea soţului etc. Cea mai veche formă de c. romană era aşa-zisa c. cum manu, prin care femeia rupînd orice legătură cu familia ei de origine, intra sub puterea (manus) şefului de familie (pater familias). Dacă bărbatul cu care se căsătorea era sui iuris („independent") adică şef de familie, femeia intra în puterea lui ; dar dacă soţul era alierii iuris („dependent") adică el însuşi depindea de puterea şefului de familie (a tatălui sau a bunicului său), femeia intra în puterea acestuia din urmă, deoarece în concepţia romană autoritatea şefului de familie (pater familias) se extindea asupra tuturor persoanelor din familie, indiferent de vîrsta şi de faptul dacă erau sau nu căsătorite. Pentru încheierea unei c. era obligatorie una din următoarele formalităţi: a) o ceremonie rel. în faţa a 10 martori şi a „preotului lui Iupiter" (flamen Dialis), cînd se oferea zeului Iupiter Farrens o turtă făcută din făină (far) de grîu, de unde şi numele de confarreatio dată acestei solemnităţi; b) cumpărarea (coemptio) fetei de la şeful familiei, de către viitorul soţ sau c) convieţuirea (usus) femeii cu bărbatul vreme de un an de zile. procedeu care, asemănîndu-se cu uzueapiunea bunurilor, reliefează în mod plastic poziţia similară a soţiei cu aceea a lucrurilor ce formează obiect de propr. După războaiele punice, ca o consecinţă a unor profunde schimbări socio-economice, austeritatea familială a făcut loc unor relaţii mai echilibrate. Alături de c. cum manu a apărut aşa-zisa c. liberă (sine manu), în care femeia măritată nu intra în puterea (in manu) şefului de familie, a soţului, bucurîndu-se datorită acestui fapt de mai multă independenţă. Pentru încheierea unei astfel de c. nu se cerea a fi îndeplinită nici o formalitate civilă sau rel. ; intenţia reciprocă a viitorilor soţi de a întemeia o viaţă comună (affeclio maritalis) şi convieţuirea lor materială (honor matrimonii)

{D. 23, 2, 24) afirma că simplul fapt al convieţuirii unui om liber cu o femeie onestă şi născută, liberă constituia o prezumţie absolută a existenţei c. „libero" (sine manu). Femeia căsătorită, indiferent în ce formă, primea numele soţului, domiciliul său era acela al bărbatului, iar dacă. fără voia acestuia, părăsea căminul, putea fi readusă cu forţa.*""1 n măsura în care c. „liberă" a înlăturat pe aceea cum manu, poziţia soc. a femeii s-a ameliorat, soţii fiind obligaţi să-şi poarte reciproc respect, femeia lua rangul soc. al bărbatului, iar acesta trebuia să-i dea întreţinerea necesară, s-o apere de orice împrejurare şi să acţioneze pentru ea în faţa organelor de judecată. Soţii îşi datorau fidelitate unul celuilalt ; cu toate acestea însă numai adulterul soţiei era pedepsit. Soţii nu se puteau cita în justiţie decît cu încuviinţarea mag. ; dispoziţia urmărea astfel ca neînţelegerile dintre soţi să fie soluţionate pe cale paşnică şi nu înaintea instanţei de judecată. Vl.H. Castor v. Dioscurii Cătunele (jud. Gorj), aşezare civilă romană şi castru din Dacia Inf., cu nume necunoscut, situate Ia vărsarea pîrîului Chivădaru în Motru. O parte din castru şi din aşezare au fost distruse de Motru. I.H.C. ceara pierdută, procedeu de turnare a statuilor şi statuetelor de bronz, constînd în executarea unui model de lut acoperit cu un strat gros de ceară pe care se realizează la rece prelucrarea fină şi definitivă a formei. Pentru a nu se pierde originalul, în cazul unei turnări ratate, se realizau copii ale acestuia. Peste suprafaţa fină se aplicau valve mulante din argilă şi nisip cu granulaţie mică, rezistente la temperatură. Se practicau orificii de scurgere a c:rii. Se turna bronzul, iar după răcire se scoteau, în măsura posibilului şi numai dacă era nevoie, suporţii metalici ai'miezului (-«• crux). Urma îndepărtarea bavurilor şi prelucrarea la rece a bronzului, patinarea sau aurirea lui. în perioada elen. tîrzie şi în epoca romană, o statuie se turna pe Fig. 133. Ii • i.

I l l 11117,,

N . l p LI.

Ml./

ii Naţional.

178

OPS tea tea fjjj sudate ulterior. Este cazul a 'iia pcvestre a lui Marcus Aurelius de pe '«lin t sau al bustului lui „Dionysos" de la ulanum (Muz. naţ. din Napoli, fig. 133), ,7iil căruia calota craniana de deasupra „ei buclele laterale din păr şi barbă au turnate separat şi asamblate după aceea. M.G.

ros, comandant al unei gărzi de dalm. alături de —• Heraclianus,-» Marcianus,-» iius si -» Aurelianus, a participat la asasiîmp.-i. Gallienus (vara anului 268 e.n.). ( O.T. iiia (Sibiu, jud. Sibiu), aşezare romană din i Sup., situată pe drumul care venea prin •ui Oltului şi ducea la Apulum. C. este ionată de Tab. Peut. (VIII, 8) şi Geogr. (IV, 14) şi a fost identificată cu aşezarea nă ' descoperită la Guşteriţa, cartier al l u L

I.H.C.

lus Commodus, Lucius (? — 138 e.n.), fiu

tiv al lui Hadrian; preţ. în 130 e.n. A fost tat în 136 e.n., cînd a primit titlul de ir şi puterea tribuniciană. Numit apoi guv. anh. şi cos. Criticat de diverşi oameni ;nţi pentru comportarea sa. S-a bucurat ^rotirea împ. care i-a executat adversarii. O.T. >r (lat.), sclav aflat în permanenţă în aproi stăpânului, fiind gata de a executa orice e. Acelaşi termen se referă uneori şi la ;orii de condiţie liberă ai colegiilor sacere. N.G. i (azi Celje, în Iugoslavia), iniţial oppidum , apoi municipium Claudium în Nor., rumul Aquileia - Carnuntum. Săpăturile 1. au precizat: im forum, edificii sacre ia-Isis, Hercules, Iupiter), două bazilici creşt., canalizări, edificii publice şi parti3, o necr. etc (multe restaurate).'O fort. t construită în 168-173 e.n. pentru leg. ahca. Locul de naştere al lui Ti. Vâri us sns, funcţionar ab epistulis sub Marcus lus şi Lucius Veras. D.T. :i

potrivit tradiţiei, prieten al lui Romulus: s pe Remus. A.B. (kt.) (in arhit. romană), spaţiu închis PlU>

zeu

Casä

'

S a l ä

etc

-

r e z e r v

'at

s t a t u i i

D.T. l u s

lat

( -),sclav de încredere al unui stăpin dteg. ordinarii, însărcinat cu paza casei. L Şi conduspromus sau procurator peni. ; „ „ era de a face cumpărături, să aran„ P -T ,f- de Provizii, să distribuie hrana 11 wlalţi sclavi etc.

C'elsa (azi Vellila de Ebro, în Spania), centru urb. în Hisp. Tar., pe malul drept al Ebrului, în aval de Caesar Augusta. Colon./a lui Caesar şi Lepidus, C. dispunea de ateliere monetare şi de un teatru. D.P. Celsus, general, fost cos., judecat de senat, la iniţiativa pref. pret.-> Acilius Attianus. Condamnat la moarte şi executat împreună cu alţi trei generali, foşti cos. (—• Nigrinus,—>• Palma şi —> Lusius Quietus), sub acuzaţia că ar fi conspirat împotriva lui -> Hadrian, în timp ce acesta se afla încă în Or. (117 — 118 e.n.). Imp. nu a intervenit în proces, însă mai tîrziu a dezaprobat această condamnare. 2. (Sec. 3 e.n.;, uzurpator în Afr. în timpul lui -»• Gallienus. O.T, Celsus Iuventius, Publius ( 6 3 ? — 1 3 0 e.n.), o m pol. şi jur., preţ. în 106—107 e.n. ; cos. in 129 e.n. Conducător al şcolii proculiene de dr. roman. Cea mai importantă operă a sa Digesta („Digestele"), cuprind soluţii de o rară originalitate. /

VI.H.

Celsus v. Cornelius Celsus, Aulus celtiberii, pop. celtică stabilită în Pen. Ib. în cadrul mişcărilor etnice spre V, începute în sec. 9 şi intensificate în sec. 6 î.e.n. La cea 300 î.e.n. au ocupat platourile celor două Castilii pînă la Burgos, fiind împărţiţi în patru sau cinci seminţii: arevaci, luschi, belii, titti şi, probabil, vaccaei (Plin. B., Nat. Hist., 26). Ridicaseră numeroase oraşe între care Nu mantia (azi Garry), Segeda, Pallantia (azi Palencia), Bilbilis Segesana (azi Sesamon) şi Intercatia. Războinici temuţi, c. aveau unităţi mixte de pedestraşi şi cavalerie, dispunînd de cai iuţi şi rezistenţi, dresaţi să îngenuncheze la comandă şi antrenaţi să străbată munţii. Erau înarmaţi cu săbii scurte, lăncii şi scuturi şi purtau coif cu panaş. C. creşteau vite (Liv. XXI, 43). Aduceau jertfe unui zeu în timpul nopţilor cu lună plină, dansînd şi veghind toată noaptea (Strabon, III. 4, 15-17). în 220-218 î.e.n., Hannibal a luptat cu c, care, nemulţumiţi, s-au apropiat de romani, ceea ce a favorizat acţiunea lui P. Cornelius Scipio din 210-208 î.e.n. (Pol., X, 6 - 7 ; Liv., XXII, 21 — 22). Romanii i-au înrolat pe c. primii „ostaşi cu simbrie", în schimbul aceleiaşi solde pe care o plăteau şi cart., dar au fost părăsiţi cînd Hasdrubal le-a oferit o sumă mai mare. Au participat, în număr de 4 000, alături de Syphax în bătălia de la Cimpurile Mari (azi Suk-el-Kremis) din 203 î.e.n., încheiată cu victoria lui Scipio. După ce au fost înfrînţi de M. Hei viu s la Iliturgi, pierzînd 12 000 de oameni (Liv., XXXIV. 10) au sprijinit cu 10 000 de mercenari răsc. turdetanilor, înăbuşită de M. Porcius Cato în 195 î.e.n. (id., XXXIV, 17 — 19). M. Fulvius Nobilior a învins în 193 î.e.n. o coaliţie de c, vaceaei şi vettoni şi 1-a capturat pe regele Hilermus. în 184 î.e.n., C. Calpurnius Piso şi L. Quinctius Crispinus au triumfat usuDra c. de la care au luat Drăzi foarte mari

/

A,

(XXXIX, 7, 21, 42 şi 56). în 181 î.e.n., c. s-au -' Gr., la Delii. Volcii teclosagi şi areeomici au răsculat şi au fost învinşi după lupte grele, în ajuns în SV Franţei, iar tauriscii s-au stabilit care au folosit formaţia triunghiulară, de Ti.' in Nor. Scordiscii s-au aşezat în Iugoslavia unde Sempronius Gracchus (179 A î.e.n.j, care le-a au întemeiat Singidunum (azi Belgrad), în timp acordat o pace generoasă. în 154 î.e.n., s-au ce alte triburi s-au stabilit pe terit. de azi al răsculat din nou aproape, în acelaşi timp, cu .Ungariei şi României. O parte din c, învinşi în lusitanii: Segeda, capitala beliilor a fost ocupată, 278 î.e.n. de Antigonos Gonatas, au trecut în iar loc. s-au refugiat la Numantia, capitala are- As. M. unde, învinşi de Antiochos 1 Soter, au fost vacilor. Cos. M. Fulvius Nobilior a înregistrat aşezaţi cu forţa în Frig. de N întemeind regatul pierderi grele. M. Claudius Marcellus a impus c. ^ . Galat. (275 î.e.n.). Cei rămaşi la S de Mţi. Bale. un tribut de 600 de talanţi, în schimbul acordării au întemeiat regatul din Tyllis, care va dura păcii (152 — 151 î.e.n.), după ce întemeiase la pînă în 218 î.e.n. De pe la 300 î.e.n., celtiberii Corduba (azi Cordova) o colon, de romani şi dev,/ se stabiliseră in centrul Hisp., iar bretonii., indigeni. Pacea nu a fost ratificată de senat, ajunşi mai demult în Brit. vor fi întăriţi de alte familia Scipionilor fiindu-i ostilă. C. au reluat triburi c. venite mai tîrziu. Expansiunea romana, ostilităţile în 144 î.e.n., la îndemnul lui Viria- a început cu întemeierea colon. lat. Ariminum, thus, ele încheindu-se abia în 134 î.e.n., cînd în ager Gallicus (268 î.e.n.) şi a continuat, după Numantia a căzut în mîinile lui Scipio Aemilia- victoria de la Capul Telamon (225 î.e.n.) cu nus. In vremea războaielor cu cimbrii, pe care v întemeierea colon. Cremona şi Placentia, în o. i-au respins în 105 — 103 î.e.n., au avut loc. Gali. Cis., fiind întreruptă de războiul cu Hannoi tulburări. între 99 şi 93 î.e.n., guv. Didius i-a nibal. Procesul s-a reluat in 190 î.e.n. continuînd tratat cu cruzime. Probabil jn 94 î.e.n., oraşele c. cu întemeierea Bononiei (în 189 i.e.n.) şi culmis-au organizat într-o ligă. în vremea războiului nînd cu cea a Aquileiei (în 181 î.e.n.)'complecu Sertorius, c. au luptat alături de Pompeius tată în 169 i.e.n. în 189 î.e.n., in timp ce EumeiLiv., XCI, fragm.). Neamurile c. au fost înro- nes, regele Pergamului negocia la Roma, Manlius. late în alele şi cohortele armatei romane. Vulso i-a învins pe gallo-greci dar Galat. As. M„ se va menţine independentă pînă la Augustus.. După războaiele ligure, romanii au învins pe A. Tovar, Les Celtes en Bëtiaue, in Eindes celtiques, X, 1963, 352-373. oxybieni, apoi pe salieni şi voconţi şi, în sfîrşit,. G.P.B. pe allobrogi şi pe arverni, la chemarea acterilor., alt trib c. aliat al Romei. S-a creat după 121 î.e.n. Gali. Narb., iar expansiunea între Mţi. Alpi şi celui (gallii) (galaţii), ramură importantă a Mţi. Pir. s-a concretizat prin crearea unei colon, -> indo-europenilor, aşezată în principal în V şi centrul Eur., dar ale cărei grupuri disparate romane la Narbo (în 118 î.e.n.) şi trasarea viei au ajuns pînă la M. Negr., Mţi. Bale. şi în As. M. Domitia. Cimbrii şi aliaţii lor au fost şi ei învinşi de romani. Influenţa Romei s-a exercitat tot Vorbeau o 1b. de tip kentum. Originea lor ar fi mai puternic asupra c. Migraţia c. helveţi şi de căutat undeva în N Boemiei. Arheol., în conflictul cu regele sueb Ariovistus, care voia, perioada Hallstatt D (600—500 i.e.n.) şi La Tène A (500 — 400 î.e.n.) a avut loc cristalizarea să stabilească în Gali. liberă triburi germ. i-ais lumii tribale c. şi a unei culturi materiale, care prilejuit lui Caesar intervenţia din 58 î.e.n., asimilează influenţe străine, între care cele gr., încheiată cu succes, după înfrîngerea răsc. conetr., venetă şi ill., ilustrată prin aşezările întărite duse de Vercingetorix, la Alesia (în 52 î.e.n.). de la Heunenberg, Reinheim şi Mont Lassois, O primă colon, a fost întemeiată la Noviodunur» (Nyon) din ordinul lui Caesar care a crescut subcu faimosul vas-crater de la Vix (peste 175 kg), Brit., în ciuda încercării din 54 î.e.n. parte a unui tezaur dintr-un mormînt de o bogăţie aAugustus. rămas în afara Imp. pînă sub Claudius I. C excepţională. Din Europa centrală, de pe malu- erau agr. pricepuţi şi crescători de vite, locuind rile Rinului, cenomanii, boii, lingonii şi senonii în aşezări nu prea mari, care gravitau, în general, s-au despărţit de fraţii lor omonimi la începutul în jurul unui oppidum întărit, care constituia sec. 4 î.e.n. şi au trecut prin Brenner sau Saint- centrul tribal. Practicau meşt. şi aveau centre Gotliard în zona dintre Mţi. Alpi şi Pad. Tot ^ metalurgice importante. Exploatau fierul, arama,, atunci sau nu mult mai tîrziu, grupuri e. s-au , , argintul şi aurul. Produceau o.ceram. debună îndreptat spre SE, reprezentanţi ai lor prezen-1 calitate, uneori pictată. Practicau un inten& tîndu-se în 335 î.e.n. la Alexandru cel Mare. -;' comerţ intertribal, întreţinînd legături cu alte după campania acestuia la geto-dacii de la N p^p. de la care au asimilat unele elemente Dunării. La 18 iul. 381 î.e.n., c. au cucerit Roma culturale, sau cărora le-au dat din experienţaşi au rămas pină în febr. 380 î.e.n., fără a putea ocupa Capitoliul. în 357 — 356 î.e.n. boiii s-au stabilit la Bononia şi c. au ajuns în Apulia, / ,lor. începînd din sec. 3 î.e.n., au folosit monede de ca apoi în 345 — 334 î.e.n. să aibă Ioc o a treia aur şi argint, mai tîrziu şi de bronz, unele triburi» invazie, care a ajuns în Latium. Ca urmare, adoptînd de la începutul see. 1 î.e.n. etalonul în 331 — 330 î.e.n.. Roma a încheiat cu c. un roman. Cunoşteau icnoz., vămile şi sistemul acord. La începutul sec. 3 î.e.n. s-a produs pre- arenzii. C. aveau o soc. dominată de aristocraţia siunea belgilor, dintre care cei mai importanţi tribală, uneori extrem de bogată; urmau cavas-au vădit mai tîrziu bellovacii şi suessionii, iar lerii şi poporul de rind, dintre care se recrutauîn 279 î.e.n. a avut loc expediţia c. în Mţi. clienţii celor puternici. în frunte se afla uii Bale, cu participarea volcilor tectosagi, a troc- vergobret, dublat uneori de un şef milit. asistat demilor şi a tolistoboilor care a ajuns pînă în o adunare, numită de Caesar, senat. Luptători

ti c- îfiJQşeaii sabia cu două tăişuri, lancea TmnaJu-U scutul şi coiful cu panaş. Luptau t^r~cunoscînd şi folosind o vreme şi carul ,Afă' In luptă unii se dezgoleau pînă ia brîu. nare rol în viaţa lor rel. jur., soc. şi culturală, avut druizii. 'Adevărată congregaţie sacerlă specializată, cunoscuţi în Gali. şi in Brit.. ia aveau rolul principal în adunarea ce se [ odată pe an la -> carnufi. €. foloseau un idar lunar (calendarul de la Coligny). TTell ra politeistă şi nu pare să fi fost prea uniexistind diferenţe de la o reg. la alta, în ce l^'gTjjy. adorate şi ierarhia acestora. Quit ui ei si al izvoarelor ar putea fi pr-celtice, în ce cultul Eponei, zeiţa cailor, sau al tnistrelegat de viaţa railit. par să aibă o' origine mcă. Practicau sacrificiile umane, existînd 1 cult"ăI"T:apetcIor tăiate. Au fost scoase la ifaţă sanctuare la Enlremontyşi Roqueise.' Ijjiţial incinerauţi, c. au devenit inhui" pentru a redeveni prin sec. 2 î.e.n., inciîţi. \$r(.a>. profund originală, s-a exprimat ulpt^în toreutică^şi în gravura monetară, bservă tendinţa spre stilizare, de descomsi recompunere a modelului, spre re •aüvj cu elemente de mare fineţe şi surprinde exuberanţă, uneori excesive (ex. capetăiate şi eroii de la Entremonf, zeii de la ay, Euffignois şi Hirschlanden, cornul de le la Klein-Arspegle, cazanul de la Gundeşi atît de variaţii stateri de aur).„Iiomanii ['ganizat teriţ. c. in comunităţi, civitates, tind în iar\,û_jech'ûorj)p_pid(i, dizlocate unee la munte spre cimpîe şi devenite oraşe ne. C._ care pierduseră cea 2 000 000 de ni în 58 — 50 î.e.n., morţi sau vînduţi ca i, au fost sistematic înrolaţi în trupe aux. ji cohortis. £ti_iuată acţiunea profundă a nizării. fenomen unilateral şi rapid, punedoar pînă pe la 70 e.n. de' unele răsc. şi eneza civilizaţiei gallo-romane, caraetei Gali. romane uiglahujd gub^ojiaină coinuelßia&ttte..etaiice germ. ori ifcu, s-au păstrai, Ies la ţară, numeroase caracteristici tradie ale culturii mediului c. local. în sec .se observă insă afirmarea unui patriotism destul de intens şi cultivarea tradiţiilor c. înier, La Gaulle celtique, Paris,

1945;

.T. Doche-

^uanuel d'archéologie celtique et gallo-romaine, 1908 1915; D >JH < ' n ;- nP ~ - Berciu, Lum.ea celţilor. rîw , . 1 9-6 9 Jacobsthal, Early Celtic ÀrfR : „Y ?•' ' - Joffroy, Le trésor de Vix d'une grande découverte, Paris, 1962 a et portée nee rs \ Q79 T > Traité de numismatique celtique, II, e V r i e s T T ' wa t tfT ' La religion des Celtes, Paris, -J , . ,V ' J Histoire de la Gaule romaine (12H 'auJâL^ - -c,->< Paris, 1959; P.M. Duval en Gaule pendant la paix romaine. 1952 v

G.P.B. - masa

JJ'V1- A l 'ad), aşezare romană şi fort, cu -d ae a controla linia Mureşului si romiilinn m rf e D a c i a *• P a n n - 'Prin 'punctul r" - O unitate din leg. XIII Gemma este a i P " ^ t a m p i l t ' l e de pe cărămizile des. I.II.C.

affnii, f rib din SE Brit., care s-a supus lui Caesar (Gall., V, 21). G.P.B. cenomanii 1. Pop. celtică despărţită, în perioada migraţiei, în două ramuri. Una a trecut în H. la începutul sec. 4 î.e.n., unde ocupă de la etr., in alianţă cu alte neamuri celtice, N cîmpiei Padului, stabilindu-se între insubrii şi veneţi (Strabon, V, 1, 9; Pol., II, 17). împreună cu veneţii s-au înţeles cu ambasadorii romani şi au rămas fideli în vremea luptelor cu boiii, insubrii şi gaesaţii din 226 — 225 î.e.n., dind împreună cu veneţii, un contingent de 20 000 de oameni armatei romane. Şi-au menţinut această atitudine în vremea luptelor romanilor din 223 î.e.n. cu insubrii şi în zilele grele care au urmat după victoria lui Hannibal la —> Trebia. în ultimii ani ai sec. 3 î.e.n., s-au aliat cu boiii şi insubrii. participînd şi la luptele din 198 'î.e.n. (Liv., XXXI, 109 XXXII. 30; XXXIII, 23). în 197 i.e.n. Cornelius Cethegus, aliat cu veneţii, i-a învins pe rîul Mincio. împreună cu insubrii. C. au fost repartizaţi în 195 î.e.n. Gali. Cis. 2. V. aulercii

f

G.P.B.

ccnotaifiil (lat. ccnolaphium), mormînt gol ridicat pentru aceia al căror corp nu era găsit, spre a fi îngropat. Era considerat lăcaş veşnic pentru suflet si supus aceloraşi ritualuri funerare. Xn beneficiau de c. cei ce mureau pe mare. V.B. censio (lat.), recensămînt, evaluare, numărătoare sau control efectuat de cenz. C. era denumită şi o pedeapsă-amendă care se plătea prin lovituri cu bîta. N.G. censor (lat.), titlu imp. purtat de Claudius I, Vespasianus, Titus şi de Domiţian (censor perpeiuus) care acorda împ. unele împuterniciri. D.T. censores v. cenzorii Consorinns 1. Uzurpator în anul 269 e.n. A domnit numai şapte zile. 2. (sec. 3 e.n.), autor al unei lucrări De die natali („Despre ziua de naştere") (238 e.n.), în care pune în discuţie diverse probleme (filos., astrologie, rel., matematică, muzică). N.I.B. censul (lat. census), operaţie destinată recensământului pop. şi înregistrării averii pe baza căreia se făcea recrutarea, se fixau impoz. şi se exercitau dr. pol. Prima încercare de stabilire a unui c. este atribuită lui —» Servius Tullius. Acesta ar fi împărţit întreaga pop. a oraşului în 6 clase (în total 193 centurii) diferenţiate între ele prin avere (de la cei care posedau o avere de 100 000 de aşi pînă la cei fără nici o avere), Marcînd o indiscutabilă diferenţiere soc, măsura lui Servius Tullius, completată cu o alta de

181

natură terit. pare a fi fost destinată mai ciiriiid reorganizării armatei prin însăşi instituirea eomiţiilor centuriate. Modificată în mai multe rînduri în cursul sec. următoare, operaţiunea censuală consta din înregistrarea în interval de cinci ani (—* lustrum) a averii membrilor centuriilor, pămînturilor, sclavilor şi animalelor. Mult simplificat faţă de complicata ierarhie censitară rep., apare c' imp. referitor la cele două principale ordine, cel senat, pentru care era necesară o avere de 1 000 000 sesterţi şi cel ecvestru (din care se putea face parte posedînd minimum 400 000 sesterţi). Odată cu lărgirea hot. Imp. roman şi a supunerii prov. la plata impoz. funciar (-* tributum soli), a avut loc şi modificarea esenţială a conceptului de c, care a fost extins şi regularizat. După încercările lui Caesar de a întocmi un c. munie, Augustus a ordonat întocmirea unor hărţi ale Imp. pe baza cărora s-a trecut la efectuarea unui c. general. Un pasaj din Noul Testament (II, 2, 1) informează despre efectuarea unui c. în toată aria Imp., chiar dacă este mai plauzibilă ipoteza ca el să fi fost întocmit pe prov. Astfel de operaţii s-au desfăşurat în sec. \ — i e.n. in Sir., iud., Cap., Pai'., Maced., Tr., Dacia, Germ., Inf., Gall., Brit., Hisp. şi Afr. Supravegherea tuturor operaţiunilor censuale aparţinea de drept împ., care îşi exercita din cind în cînd censoria potestas (Augustus, Claudius, Vespasian sau Domiţian, acesta din urmă pe viaţă) ca începînd din sec. - e.n. să fie încredinţate definitiv unuia dintre membrii —• cancelariei imp. instituite încă de Claudius I, cu titlu de —> a libellis et censibus. în prov. în problemele fin. existau funcţionari speciali aparţinînd mai întîi ordinului senat, şi apoi ecvestru (—* legali ad census accipiendos) aflaţi sub directul control al adjuncţilor guv. în subordinea acestora se aflau şefi ai unor districte (-* adiutores ad census) şi în sfîrşit funcţionarii munie. (—* quinquennales). în strînsă legătură cu operaţiunea eensuală (—> indictio) trebuie menţionat şi cadastrul (—* forma censualis). Precedente ale cadastrului, datînd din vremea Rep., fie munie, fie al domeniului public (—>• ager publicus) nu lipsesc, dar este sigur că încă din vremea lui Augustus şi pînă în cea a lui Traian, cînd operaţiunea pare a se fi încheiat, s-a procedat la întocmirea unui cadastru general al Imp. Mărturia cea mai importantă referitoare la modul de efectuare al acestuia rămîne cea a lui Ulp. (Dig., L, 15, 4), după care într-un cadastru trebuia trecut numele ogorului, al propr. acestuia, cetatea sau satul pe terit. cărora se afla precum şi vecinii acestuia. Terenul însuşi trebuia măsurat şi clasificat în funcţie de natura sa, de viţa de vie, de măslinii sau de arborii fructiferi, adăugîndu-se lacurile cu peşte, salinele, sclavii şi colonii respectivi. Alt mod de întocmire al cadastrului îl întîlnim la Hyg. (Gromatici veteres, 205, 9), ceea ce înseamnă că însăşi aplicarea lui a suferit o evoluţie în timp. C. şi cadastrul prov., destinate fixării contribuţiei pe ansamblul prov. nu trebuie confundate cu operaţiunile similare întocmite în cadrul fiecărei cetăţi unde, pentru întocmirea

CKXTIMIF.LLA]

jur. a solului (—> domeniul public), se proced, fie la o împărţire a acestuia in centurii (—*• ceri iuriatio), fie la o delimitare mai sumară, situaţi în care terit. citadin (-* terrilorium) era parcela sub forma unei parcelări centuriate sau im simplu, delimitat f-> limilatio). Chiar dacă i perioada Dom. c. senat, şi ecvestru au căzut i desuetudine din pricina deprecierii valorii mont tare (contribuţia suplimentară datorată de sena tori cunoscută sub numele de —> follis senatoriiu este sigur că marile reforme fiscale ale lui Die cleţian au impus în primul rînd generalizare impoz. funciar denumit —> iu ga tio (capitatio) : a unui recensămînt general, la interval de cini ani, sub conducerea unui —> magisler censu Recensămîntul general, început din 297 e.n a fost însoţit desigur şi de o cadastrare core; punzătoare, operaţiune care revenea autoriti Iilor munie, supravegheate de funcţionari im] V. şi centuria. H. Bengtson, Gründriss der romischen Geschichte r/i Quellenhunde, München, 1967, 51—52; Fr. de Martin Storia della Costituzione romana, IV,. 2, Napoli, 196 821 — 826; F.. Stein, Histoire du Bas-Empire, I, Pari 1959, 4.:i, 7'i şi 413.

A.! centeuionalis (numus centenionalis) (lat), m nedă de bronz romană imp. tîrzie, cu puţi argint în conţinut, menţionată in edictele d: sec. 4 e.n. (395 î.e.n., 356 î.e.n.). Introdus pr babil la sfîrşitul domniei lui Constanfinus sigur din vremea lui Constantius II, e. a circuli alături de pecunia maiorina, fiind eventual subdiviziune a acesteia (1/2), cu o greutate < 2 —3 g şi 17 —18 mm. (.'. s-a menţinut încă I monetăria lui Honorius şi sporadic la sfîrşit; Imp. roman de apus. J. Maurice. Numismatique cunslanlinienne, III, XLVII XLVIII.

C.

centeginia reruni venalium (lat.) „impozit 1% pe comerţ"), impoz. indirect instituit Augustus şi perceput, în primul rînd, din vinz rile la licitaţie. A. centonaiii v. ţesutul centronii v. nervii (.'entumcellae (azi Civitavecchia, în Italia), pe aflat la N Romei, proiectat şi construit în an 106 e.n. de către -» Apollodor din Dama: Legat de marea arteră rutieră —• viu Aurel Se încadrează în categ. porturilor realizate mare deschisă, prin implantarea a două digi perimetrale arcuite care creau in spatele 1 un bazin portuar închis. Intrarea amenaja între cele două diguri era la rîndnl ei proteja de un dig anterior, care susţinea, probabil, construcţia farului şi care constituia bara, unui avanport cu două accese. Extremităţ celor două diguri laterale şi ale digului erau prevăzute cu turnuri circulare. Spaţiul ii al portului a fost amplificat, prin excavarea int. coastei, în partea sa de N, a unui doc, mi ginit la E de un zid puternic în care erau an • •

•

•

•

— „tlJ Mirh,l

182

M PUTEA

pxistâ resturile unui mare edificiu care îîia foarte probabil, sediul unităţilor de i milit. detaşate din cadrul flotelor de la enum şi -+ Ravenna, atestate de inscr. , e r i t e iii necr. din apropiere. .A. o. o • Putea (Surducu Mare, jud. Caraş,i aşezare romană şi castru în Dacia, mată de Tab. Peut, şi Geogr. RaV. (IV, 14) mul Lederata-Tibiscum. Castrul de pămînt 128 m) a fost garnizoana unei unităţi , IV Flavia Felix (TIR. L 34, 45). I.H.C. a (lat.) (în timpul Reg.), unitate divii pol. şi milit. a cetăţenilor romani, comin 100 luptători. în sistemul de împărţire ţenilor pe bază de cens, Servius Tullius Irtit toţi loc. Romei (sec. 5 î.e.n.), patrii 'plebei, în cinci clase censitare, fiecare acestea în subdiviziuni numite c. Repartintr-o clasă era făcută în funcţie de averea tă şi de obligaţiile milit. ale cetăţeanului iv. Clasa I, includea cetăţenii cu o avere 000 aşi (18 c. de cavaleri şi 80 c. de hoclasall (75 000 aşi) (20 c.) ; clasa III aşi) (20 c.) ; clasa IV (25 000 aşi) (20 c.) ; T (11 000 aşi) (30 c.) ; clasa VI (oameni r ere (5 c ) . Cele 193 c. formau ad. pop. a centuriata). Diviziunea pe c, servea ă pentru stabilirea impoz. funciar (triex censu), recrutare şi sistemul de vot. 3 că împărţirea fiecărei clase pe centurii Iculată astfel încât să asigure majorientru reprezentanţii celor bogaţi. Centulin aripa dreaptă se numea centuria prior, stînga centurio posterior. Trupele aliate asemenea organizate pe c, deci cîte şase are cohortă. în timpul Imp. o cohors aria de 500 ostaşi avea şase c, iar o miliaria, zece c. în cadrul leg., fiecare c. denumire, dată după numele comandan• C. trupelor din Roma purtau numere de fie că erau alcătuite din cetăţeni romani, elemente germ. Sub Imp. se cunoaşte în ituria accensorum velatorum care se ocupa itrucţia drumurilor. V. şi censul. N.G. şi E.T. itio (M.) („parcelare"), sistem roman de isură aplicat în It. şi prov. romane, «it spaţiul urb. cit şi terit. agr. în funcţie unct central (umbilicus), în care se interîxele principale cardo maximus (direcţia Şi decumanus maximus (direcţia E — V), Pusă c. era împărţită în centuriae (-> măje. suprafaţă), delimitate la N - S, de 1 la r la E — V, de dscumani. Fiecare ! era desemnată în funcţie de poziţia sa axele traprincipale şi anume citra cardinem ! U cardine 1 fl \i " (la V), sinistra decuJla N) şi dexlra decumanum (la S) avînd Şi un număr de ordine: Dfextra)

anus)

Ijü(ltra)

K(ardinem)

I.

La

;?r> centuriile erau împărţite în loturi 1

(sortes)

a

n S m r

t

t

;

^

'

(

;

de 2 iugera dar care puteau fi în realitate mult mai mari (70 iugera). Fiind strîns legată de fundarea unei colon., c. s-a extins cu timpul în terit. tuturor tipurilor de oraşe V. şi censul. J. Marquardt, Organisation de l'Empire romain, Paris, 1889 (trad, franceză), I, 167 — 176; Fr. Grelle, Stipendium vel tributum. L'imposizione fondiaria neue dottrine giuridiche del II e III secolo, Napoli, 1963, 26—29, 43-48.

A.S., centurio (lat.) („centurion") (în armata romanăi iniţial comandant al unei —> centuria. Erau 60 c pe leg. Cos. încredinţau triburilor (tribuni militam) numirea lor. Exista o ierarhie între ei, rangul de c. fiind determinat de locul pe care-1 ocupau în fruntea centuriilor de —> tnarii, de —• principes şi de —> hastati. Se diferenţiau şi prin locul pe care-1 ocupa în manipulum, cînd o comandau în întregime sau cind comandau numai a doua centurrie a acestei formaţiuni. Cel din fruntea unui manipulum se numea centurio prioris centuriae, cel de al doilea, centurio posterior. Fiecare manipulum avea un număr de ordine al său. Sub Rep. nu exista un sistem regulat de avansare a c. deoarece ei erau numiţi în fiecare an. Avansarea regulată pentru un c. (successio) a avut loc odată cu crearea armatei permanente, cînd ultimul dintre e. (al 60-lea) se numea decimus hastatus posterior şi constituia punctul de plecare pentru avansare. Cel care ajungea la al 51-lea grad se numea hastatus primus posterior. Acesta mai avansa zece grade ca principes posteriores şi alte zece grade de pili posteriores, ca sa reînceapă cu rangul de decimus hastatus prior, şi să ajungă în sfîrşit, la cel mai înalt grad: pr'imipilus. Tot sub. Imp. aceste complicate avansări s-au simplificat şi s-au creat două categ. de c. : priores et posteriores (fără a mai fi denumiţi hastati, principes şi pili] clasîndu-se după cohorta căreia aparţineau. Mecanismul acestei clasificări nu este încă lămurit. Dintre ei, c. denumiţi primi ordines participau la consiliul de război. Alegerea acestora depindea de comandantul leg. Alături de tribuni, c. erau singurii of. într-o leg. Semnul gradului pentru un c. era vitis („bastonul din viţă de vie"), cu care putea pedepsi pe soldaţi. în inse. gradul de c. se indică prin semnele (1 sau). Primul dintre c. se numea primpilus. Ajunşi veterani, c. se bucurau de mult respect, ocupau posturi administrative civile, deţineau proprietăţi imobiliare etc. şi se numeau —» primipilares. Puteau avansa în ordo ecvester, prin favoarea împ., funcţionînd şi ca of. de marină. D.T. cenzorii (lat. censores), mag. romani creaţi în anul 443 î.e.n. pentru a uşura activitatea —> cos. în competenţa cărora intra şi recensămîntul (—* census) cetăţenilor şi averii lor. Doi la număr, c. erau aleşi de —> comiţiile centuriate pentru o perioadă de cinci ani. Nu îşi exercitau mag., propriu-zis, decît optsprezece luni, în intervalul cărora întocmeau listele censului potrivit cărora evaluau averea cetăţenilor, întocmeau listele senat, şi stabileau veniturile şi cheltuielile buge-

două operaţiuni c. puteau hotărî unele sancţiuni gre.mergă,toare. morţii, cînd cei apropiaţi îşi împotriva cetăţenilor a căror viaţă privată lăsa Juau rămas bun de la muribund şi pînă la înmorde dorit (luarea dr. de vot, trecerea dintr-un trib _mîniare şi la ritualurile care urmau acesteia in altul, —> infamia etc.). în domeniul activităţii (cf. fig. 328).yP_uj)ă ultimul rămas bun, care consta fin., c. se ocupau de încheierea contractelor din sărutarea suprema, îndată ce muribundul îşi, privind arendarea impoz. şi executarea lucră- ïïadea sufletul, i se închideau ochii, apoi era, rilor publice. Spre sfîrşitul Rep., c. şi-au pierdut ş.ti'igat (conclamatio) de mai multe ori, pentru a din importanţa lor deoarece cetăţenii romani se convinge astfel dacă a murit (Ov., Trist.. nemaiplătind 'impoz. direct, întocmirea listelor I l l , 3, 44 „Cine mă va chema pe nume, va-nchide a căzut în desuetudine, iar reformele lui —> Sulla ochii mei"). După aceasta, era spălat cu apă au înlăturat orice iniţiativă a c. în privinţa caldă şi uns cu uleiuri parfumate şi balsam recrutării senatorilor. în Imp. c. dispar, deoa- pentru a împiedica descompunerea prea rapidă, , rece începind cu —> Diocletian, calitatea de c. apoi era îmbrăcat, de obicei in togă şi i se punea.a fost preluată în mod permanent de imp. pe cap o coroană funerară, iar în gură sau în \ VI.H. mină un ban ^obolul) pentru —> Charon. După • săvîrşirea de către rude a acestor operaţii,''v ceramica v. olăritul mortul era depus in.qtriumfpe un pat şi împodocerber (în rel. romană), ciine care păzea poarta bit cu flori.. Era obligatorie această expunere Infernului şi palatele lui Pluton. înfăţişarea şi care dura între trei şi şapte zile, atît pentru a se ferocitatea sa interziceau umbrelor celor morţi să vedea că a murit de moarte naturală, cît şi iasă din Infern. Era reprezentat sub forma unui pentru a fi văzut de prieteni şi cunoscuţi, care cîine ciobănesc cu trei capete, cu dinţi negri veneau să-şi ia rămas bun şi să depună flori şi otrăvitori şi cu şerpi încolăciţi în jurul gîtului . coroane funerare. Acestea erau făcute, în general, djn frunze perene sau din frunze şi flori ornasau cu coadă în formă de şarpe. mentale (mirt, stejar, iederă, măslin, dafin). De. V.B. asemenea, j se punea pe cap o coroană cu care cerealele (lat. frumenta). în Pen. lt. grîul, era şi înmormîntat : aceasta era din frunze de aurorzul, secara şi mai puţin ovăzul s-au cultivat sau argint sau numai aurite. în ziua înmormîn-. din timpuri imemorabile. După specificul solului, tării, mortul, însoţit de un cortegiu format din după felul soiurilor folosite, după climă şi după rude şi prieteni, era dus în afara cetăţii, în zona calitatea muncilor agr. recolta de grîu varia rezervată —* necr, unde i se făceau funeraliile. foarte mult de la o reg. la alta. Astfel, în unele jEl,putea fi incinerat sau înhumat. în druzone, ca Byzacium, din N Afr. şi Sicii., Baet., mul de acasă pînă la cimitir, cortegiul era. Eg., se obţineau foarte mari cantităţi de grîu; deschis de muzicieni care cîntau din flaut, pînă la 150 şi respectiv 100 de ori mai mari veneau apôi bocitoarele şi cei ce urmau să decît sămînţa folosită, în timp ce în Etr. şi în sacrifice .animalele la mormînt, iar apoi cei ce. alte reg. din It. numai de 10 — 15 ori mai mult. purtau imaginile strămoşilor şi distincţiile obţi-. în medie, aceasta după mărturia mai multor nute de" defunct. Pe parcursul acestui drum, în; scriitori lat., grîul dădea între 16—20 hecto- Forum Romanum, într-o piaţă sau uneori chiarlitri la ha, bineînţeles cu unele toleranţe în unde se oficia înmormîntarea, se rostea un discurs, plus sau în minus impuse de toţi factorii men- * în care se evidenţiau meritele defunctului (lauţionaţi mai sus. La grîu, principala plantă de dalio funebris). După depunerea rămăşiţelor^ cultură cu un rol foarte important în alimentaţie, pămînteşti în mormînt, cei care au luat parte sînt menţionate mai multe soiuri, probabil şi la ceremonie se reîntorceau la locuinţa defunc-. datorită cultivării lui pe arii foarte mari. Roma- tului, unde după acte purificatoare (sacrificarea nii distingeau cel puţin 6—7 soiuri de grîu, unele unui porc şi a unuTberbec) avea loc primul -* dintre ele cu mai multe variante sau subsoiuri, banchet funerar (silicernium). Cf. era îndepli-dintre care menţionăm: triticum robum, un grîu nită de particulari pentru membrii din familiile., foarte bun, cu bobul greu, dădea o făină albă; lor. Dacă defunctul îndeplinise mari mag. înî_ triticum trimestre şi triticum bimestre, care se stat, atunci i se făceau .•funeralii publice, în care, j semănau primăvara, în general pentru comple- păstrîndu-se în mare ' acelaşi ritual, sarcinile, tarea locurilor pe care fusese compromis grîul de principale erau preluate de către stat. Astfel, toamnă. Acestea erau folosite în It. şi Gali. şi erau nelipsite —• jocurile funebre, mesele date dădeau o pîine bună. Mai cultivau triticum ramo- pentru toţi cetăţenii şi uneori, erau precedate sum, un grîu ramificat, cu mai multe spice pe sau urmate de un donativum, executat de lega-, un pai, triticum centigraninum, care, după cum tarul testamentar. spune şi numele, avea 100 de boabe pe un spic Fr. Cumont, Lux perpetua, Paris, 1949, şi far adoreum, specie rudimentară cunoscută V.B. în toată antic, în Or. fiind cultivat încă de pe timpul lui Homer. Avea bobul cel mai greu, dar Ceres (în rel. romană), nume sub care zeiţa gr. pentru măcinat trebuia, în prealabil, decorticat. Demeter a fost adoptată de romani şi alăturată div. it. protectoare ale fecundităţii solului (Ops, Raymond Billiard, UAgriculture dans l'antiquité, Paris, 1928, 92— 143. Tellus, Bona Dea sau Terra Mater). Avea obişV.B. nuit epitetul de mater agrorum („mamă a cîmpu£eremonia funerară (lat. funus) a_curiQSCuLJ.a rilor") (cf. pi. XXVI, 2). Era în acelaşi timp, romani mai multe etape, începîncTîncă din faza şi o zeiţă a căsătoriilor, templul ei primind juma--

• amenda aplicată la unele divorţuri. !l le despre Demeter, personificare a pămîn'nnsiderat ca div. (în unele alături de hone în altele împreună ou Dionysos) atribute ale zeiţei sau u l 'multiplelor momente din fastuoasa desfăşurare a i nrin care era onorată. €. a fost cunoscută / l o c Campaniei. Adoptarea zeiţei de 'ormni datează din anul 496 î.e.n., din dictatorului ->• Postumius, hotărîre luată consultarea Cărţilor sibylline. în anul n a fost construit un templu pentru (., -i Libera (aedes Cereris Liberi Libcraque) ri timpul Rep. a adăpostit, de asemenea, le si arhivele edililor plebei. Cultul lui C. ia după ritul gr. fiind clasat între sacra na Principala sărbătoare Cerealia, celoun timp doar în ocazii extraordinare şi mal la 12 sau 14 apr., era organizată do plebei. Destinată să comemoreze întoarPersephonei pe pămînt, Cerealia era o )are veselă, cu sacrificii, jocuri (ludiCereaprocesiuni populare. O altă sărbătoare ic în luna aug. cind femeile, după o absticonjugală de 9 zile, îmbrăcate în alb oroană de spice, mergeau să-i ofere tru;le recoltei. ; v. Petilins Cerialis stes (gr.), modelator în ceară de obiecte i dimensiuni, figurine, piese pentru jocuri ie, jucării etc. Tot acesta modela în ceară ile străbunilor familiilor nobile (imagines m) care erau măşti mortuare, păstrate um sau purtate la ceremonii (Plin. B., '.st., 35, 6), cum se vede pe reliefurile —>• 'eului Haler iilor. C. realiza în ceară şi ele Larilor (fig. 101). Datorită peri:ţii materialului nu s-a mai păstrat nici 1 de piesă. M.G. (Promită, corn. Românaşi, jud. Sălaj), civilă romană (statio) şi cast.ru, situate Daciei pe drumul imp. ce ducea de la i la Porolissum. C. este, după unii ceri, nume dacic fiind menţionată de Tab. [VIII, 1: Cersie) şi Geog'r. Rav. (IV, 7: Castrul se găseşte'la E de actuala locali t. lele de pe cărămizi atestă prezenţa aici iţilor: cohors II Britannica milliaria şi / Baţavorum milliaria. Au fost descovestigii de clădiri, monumente funerare, eram., monede etc. (TIR., L 34, 46). I.H.C. « Scaevola, Quintus (sec 3 e.n.), jurist. 'onorum (lat.) („cedarea bunurilor"), prorezervat iniţial cetăţenilor romani şi interior la toţi prov., prin care debitorul ; a plăti datoriile către creditor cedîndu-i e sale. V. şi finanţele. A.S. ,

g u v

a ]

> s i r

î n

v r e m e a

iu; _ +

trimis o armată pentru a îm" latinilor şi —• peregrinilor. Dr. publice acordate cetăţenilor constau în : dr. de a vota (ius suffragii) în ad. pop., de a fi ales mag. (ins honor um), de a sluji la oaste (ius mildiae) şi de a participa la celebrarea cultului public. Dr. private cuprindeau: dr. de a se căsători după legea romană (ius conubii), de a dobîndi şi transmite o propr. civilă, de a deveni debitor şi creditor (ius comercii), de a intenta o acţiune în justiţie etc. Cetăţenii romani erau individualizaţi..prin numele lor, alcătuit din. următoarele elemente: prenumele (praenomen), numele de familie (nomen gentiliciutn) şi porecla (cognomen). Numele oratorului roman —> Cic. era: Marcus (prenume) Tullius C (numele de familie), Cicero (porecla: cicer, „ciQa>' , tncj£). La acestea se obişnuia să se adauge nu- .' anele tatălui, precum şi tribul din care res-h'c-' pectivul cetăţean făcea parte. în consecinţă numele complet al lui Cicero era: Marcus Tullius, Mărci filius (fiul lui Marcus), Cornelia tribu (din tribul Cornelia), Cicero. Femeile neavînd » drepturi pol., nu aveau nume oficiale asemenea bărbaţilor, ci purtau doar numele de familieraï terminaţia genului feminin (Tullia) şi rareori' un prenume. Calitatea de cetăţean roman se dobîndea prin naştere sau prin fapte posterioare naşterii (eliberare, naturalizare individuală sau colectivă etc.). V. se pierdea odată cu pierderea libertăţii (căderea în prizonierat), prin naturalizare într-o cetate străină, ca o consecinţă a unor delicte grave (dezertarea) sau a unor condamnări penale mai grave (munca silnică). Urmărind cu consecvenţă pol. de romanizare a terit. cucerite, imp. romani au acordat loc colon. întemeiate, dr. depline cetăţeneşti, raţiuni de ordin ecou. şi fin. stînd la baza edictului emis în 212 o.n. de Caracalla (—» Constituţia Antoniniana) prin care era acordată c.r. tuturor loc. Imp., cu excepţia dediticiilor. Vl.H. Cethcgus v. Cornelius Cethegus chalcidicum (gr.), portic, adesea cu terase şi camere int. D.T. chamaYÜ, pop. germ., aşezată iniţial la B de Rinul inf., la N de Lippe, unde s-au aşezat apoi vecinii lor dinspre S, tubantii, urmaţi de usipi şi de ampsivari (Tac, ann., XIII, 55). C. s-au deplasat spre V, stabilindu-se împreună cu angrivarii într-un terit. locuit anterior de bructeri (Ptol., II, 11, 10 — 11). Vecini cu frisii, au devenit mai tîrziu o parte din neamul francilor, în 358 o.n., au trecut V de Rin, dar au

[ost împinşi înapoi de Iulianus (Amm., XVII, 8 — 9). Spre sfîrşitul sec. 4 e.n., în vremea expediţiei lui Arbogast împotriva francilor, c. se aflau pe malul drept al Rinului. Au fost înrolaţi ca aux. în armata romană, într-o cohortă ce Ie poartă numele (Not. dign., O, XXXI, 61). r,,G.P.B. Charon (in religia .romană), barcagiul care trecea sufletele morţilor peste fi. Infernului. Era imaginat sub forma unui bătrîn cu barbă albă, aruncind foc şi flăcări din ochi. Pentru a trece^ fiecare suflet trebuia să-i ofere un obol (obolul lui €.).

V.B.

chattii, neam germ. aşezat în dreapta Rinului în reg. de azi Hessen-Nassen şi Oberhessen. C. erau înrudiţi cu batavii şi mattiacii, care fuseseră ramuri ale lor. Capitala se afla la Mattiacum (azi Wiesbaden). Ü parte din Pădurea Hercinică se afla pe terit. lor. Erau „voinici la trup, bine legaţi cu privirea cruntă şi la minte mai ageri" cu „multă judecată şi isteţime". Disciplinaţi, ascultători faţă de cei pe care-i aleg în fruntea lor, organizaţi, „norocul îl socotesc printre cele îndoielnice". Forţa lor era în pedesLrime care purta „pe lîngă arme, unelte de fier şi merinde", c. mergînd la război şi nu la luptă. Purtau păr lung şi barbă precum'şi o brăţară de fier, obiceiuri legate de uciderea' unui duşman ca semn de bărbăţie. Războinici specializaţi n-au „nici casă, nici pămînt, nici grijă de nimic" (Tac, Germ., 29 — 31). în 11 î.e.n. au fost supuşi de Drusus care a ridicat pe malul Rinului, o fortăreaţă. C. s-au aliat insă cu sugambrii, părăsind reg. pe care o primiseră să-şi facă aşezări. După pacificarea lor în 9 î.e.n. (Cass. Dio, Liv., IV 33 — 36 şi LV, 1 ) au contribuit cu trupe la dezastrul lui Varus (Tac, ann., XII, 27) şi au dat mult de furcă lui Germanicus, care le incendiază capitala în 15 e.n. şi apoi lui Silus (Tac, I, 55,56; 11,7; 11,25 şi 41). O căpetenie a c, Adgandestrius i-a propus lui Tiberius să-1 otrăvească pe regele cheruscilor, Arminius (Tac, ann., II, 88). Sub Claudius I, Galba (în 41 e.n.) şi Pomponius Secundus (în 50 e.n.), au luptat cu c. în 58 e.n. c. au fost învinşi de hermonduri cu care erau în conflict pentru un rîu care dădea sare, armata c. cu oameni şi cai fiind jertfită zeilor Marte şi Mercur (Tac. ann., XIII, 57) ceea ce explică participarea lor nu prea semnificativă la răsc. batavilor (Tac, hist., IV, 37). în vremea lui Domiţian, c. i-au învins pe cherusci (Cass. Dio, LXVII, 5) ameninţînd pe romani care organizează o expediţie împotriva lor (83 e.n.) (Suet., Domiţian, 6). în 162 e.n., au năvălit în Germ şi Raet. (SHA, Antoninus, 8). Apar in izvoare pînă spre sfîrşitul sec. 4 e.n. (Grégoire din Tours, II, 9; Claudian -> De hello Gothico, 420).

G.P.B.

Charta pergamena v. membrana chaucii, pop. germ. aşezată la M. Nord., la V de frisi, compusă din două ramuri: c. mici, între Ems şi Weser şi c. mari, între Weser şi Elba.

Consideraţi „cei mai de vază dintre germani" puterea lor bazindu-se „mai mult pe iubirea de dreptate", erau paşnici nu căutau să-i domine pe ceilalţi dar „cerînd trebuinţa scot şi oaste: oameni şi cai au destui/" (Tac, Germ., 35). în 12 î.e.n. lui Drusus îi rămîn corăbiile pe uscat în ţinutul c, fiind salvat de frisi (Cass. Dio, LIV, 32). Romanii au stabilit la ei unităţi care se răscoală împotriva lui Germanicus în 15 e.n. (Tac, ann., I, 38) ca apoi c, care „făgăduiseră ajutorul lor" să fie „primiţi să lupte împreună ca fraţi de arme", şi se află din 16 e.n., cînd l-ar'fi lăsat să fugă pe Arminius printre aux. romanilor. Trupele concentrate în Germ. de Caligula în 39 e.n. au fost folosite împotriva c. în 41 e.n., P. Gabinius Secundus fiind supranumit Chaucius (Suet., Claudius, 24). în 47 e.n. au întreprins acţiuni priatereşti, însă fruntaşii lor au contribuit la prinderea şefului expediţiei, canninefatul Gannascus (XI, 18 — 19). după care raporturile c. cu Roma au fost bune, gonind chiar pe ampsivari din sălaşurile lor. în 69 e.n., au participat la răsc. batavilor făcînd parte cu frisii din „cea mai înflăcărată cohortă" a lui -» Civilis (Tac, hist., IV, 79 ; V, 19). Reapar în izvoare abia în 175 e.n., cînd atacă Bel. de unde sînt respinşi cu concursul loc. de guv. Didius Iulianus, viitorul împ. (SHA, Didius Iulianus, 1). Dintre c. s-au desprins ulterior —» saxonii.

p.P.B. Chersonesus Cimbrica v. cimbrii, războaiele cu cimbrii şi teutonii cheruscii, pop germ. care locuia între Weser şi Elba (unde se învecina cu suebii), Aller şi Harz (Ptol., II, 11, 10; Plin. B., Nat Hist. IV, 100; Strabon, VII, 1, 3). în 11 î.e.n. au fost învinşi de Drusus cu ajutorul vecinilor lor, sugambrii (Cass. Dio, LIV, 33). Acesta, în 9 î.e.n., a ajuns la Elba şi a trecut la represalii, supunîndu-i. Ceva mai tîrziu L. Domitius Ahenobarbus a încercat fără succes să readucă acasă cîteva triburi ale c. alungate de alte neamuri (Cass. Dio, LV, 10). în fruntea unei uniuni de triburi condusă energic de Arminius, cîndva în solda Romei, c. s-au aflat în conflict cu romanii, începînd cu dezastrul leg. lui Quintilus Varus (9. e.n.) în Pădurea Teutoburgică (Tac, ann., I. 55). C, împreună cu aliaţii lor. frisii şi bructerii la care s-au adăugat ceva mai tîrziu şi batavii, s-au răsculat în 15 e.n. împotriva lui Germanicus. S-au vădit luptători pricepuţi atît în teren mlăştinos, căci au îndrumat spre văi apele pentru a strica întăriturile romanilor, ca şi în cîmp deschis, dispunînd de o cavalerie redutabilă. Au fost în cele din urmă învinşi în 16 e.n. (Tac. ann., I, 60, 64-68; II, 9-22). La triumful lui Germanicus au fost aduşi la Roma mulţi nobili c. De amintit că în conflictul izbucnit imediat după 16 e.n. între Arminius şi regele clientelar Marboduus Inguiomerus „în care stă toată gloria c." a trecut de partea aliatului Romei şi că în foctul luptelor cu Germanicus, un frate al lui Arminius, poreclit Flavus, fusese de partea romanilor. în 47 e.n., s-au restabilit raporturile

DEA S

lare ale c. cu Roma, ei cerind romanilor numească un rege. Italicus fiul lui Flavus •at din Roma încărcat cu bani şi escortat, — 3 cu care împ- Claudius I a rostit un discurs, >sit biruitor în lupta cu „cei care pescuiseră ;| t u ibure". O lungă pace „mai mult spre tare decît spre pază" i-a făcut vulnerabili fost învinşi de chatti, probabil în 83 e.n., '•esele lor Chariomerus ceruse ajutor de .mitten (Tac, Germ., 36). Mai apar în epoca nă tîrzie. cînd au redevenit un moment L

G.P.B. leas, martir creşt. de la începutul sec. 4 e.n., scut. împreună cu -> Tasius şi -» Cyrillus, '•o inse. de la -+ Axiopolis. A.A. (azi Pityoussa, în Grecia', oraş gr. fundat :. 6 î.e.n. S-a aliat cu Roma în 190 î.e.n. "care a obţinut situaţia de civitas libera 1

aped

' D.T. nis Mulomedicina, tratat de medicină vetei de la sfîrşitul sec. 4 e.n. Reprezintă cerea latină a unui pseudonim gr. care dosit şi pe —> Apsyrtos. A servit ca model /egetiûs. Important monument de lat. ră. rgia, ca şi -+ obstetrica c. a format cea veche ramură a medicinei. Dezvoltarea ifică a c. a fost legată de anatomie şi de esele acesteia în perioada alexandrină sau 'xact în ultimele două sec. î.e.n., cînd s-au rat diferite tehnici şi s-a diversificat instruarul folosit (fig. 134). Apogeul a fost atins imul sec. al Imp. de către reprezentanţi ai medicale pneumatice (Antyllos Heliodor onidas), care au executat operaţii din cele ndrăzneţe, pe care le-au şi descris. O parte ceste scrieri s-au păstrat în operele de come tîrzie ale lui -> Oreibasios şi Aetios din Fig. 134. Instrumente chirurgicale.

Amida. Prin intermediul ultimilor, realizările şi experienţa e. ante. au străbătut autoritar tot evul mediu, pînă tîrziu în Renaştere. E. Gurlt, Geschichte der Chirurgie, I, Berlin, 1898.

chorus (lat.), dans în cerc, pe o melodie cîntatâ de un ansamblu vocal, cu sau fără acompaniament instrumental. Indicaţii preţioase despre sensul atribuit de laţ. termenului precum şi despre evoluţia practicii cîntării corale există în Scrisoarea a LXXXIV-a (9) din ciclul adresat lui Lucilius de către Sen. V.T. Chrysaphius (poreclit Tzuma) (sec. b e.n.), eunuc, ministrul cel mai influent la curte în timpul lui Theodosius II. A uneltit asasinarea lui Attila (448 e.n.). Aflînd, regele hunilor a cerut predarea lui dar, preocupat de organizarea atacului în Oc. a renunţat la cerere, dîndu-i împ. Theodosius asigurări de pace, însoţite însă de injurii şi reproşuri (449 e.n.). După moartea lui Theodosius (450 e.n.), împ. Marcian la îndemnul soţiei sale împ. Pulheria a poruncit executarea lui C. / I.B. chrysargyron v. colatio lustralis Chrysogomus Cornelius, Lucius (sec. 1 î.e.n.),

libert al lui Sulla. Abuzînd de încrederea acestuia, a fost unul dintre cei mai cumpliţi executori ai proscripţiilor, în urma cărora şi-a adunat o fabuloasă avere. Cic. îl caracterizează ca mincinos, fără scrupule şi uneltitor iCic, SulL). A.B. ehrysographia (gr.), scriere sau desen cu aur'sau argint. Se folosea în antic, mai ales pe pergament. Se broda cu aur pe stofe şi se încrusta pe metale. Manuscrisele vopsite cu purpură şi scrise cu aur erau mîndria multor aristocraţi. Tehnica acestei scrieri nu se cunoaşte, dar existenţa în antic, a unor numeroase codices aurei denotă că scrierea cu aur pe pergament era des folosită. G.P. Cibalae (azi Yincovici, în Iugoslavia), oraş roman în Panii. Inf., municipium pe timpul lui Hadrian şi colonia sub Severi. Fort. pe o întindere de 650x860 m. Săpăturile arheol. au identificat: un aped., terme, edificii numeroase şi au descoperit numeroase obiecte (lămpi, moz.). însemnat pentru ceram. La C, Licinius a fost înfrînt de Constantinus I (314 e.n.). D.T. cibus meridianus v. cena Cicero v. Tullius Cicero, Marcus

cicuta (lat.), termen echivalent pentru syrinx, desemnînd un fluier pastoral. V.T. Cigmău (corn. Geoagiu, jud. Hunedoara), castru şi aşezare civilă romană în Dacia Sup., situate pe valea Mureşului, pe drumul ce ducea de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa la Apulum, în

imediata apropiere a Germisarei. Castrul a vaut ziduri de piatră şi a constituit garnizoana unităţii pedites singulares Britannici, devenită numerus singulariorum peditum Britannicorum. în jurul castrului a luat naştere o prosperă aşezare civilă. Unii cercetători sînt de părere că atît castrul cit şi aşezarea civilă s-au numit Germisara ca şi cea de la actualele Băi Geoagiu situate la 5 km spre N. Printre descoperirile făcute la C. figurează un număr mare de inse. (TIR, L, 34, 47). I.H.C. \/Çilieia, prov. de rang procos., creată în anul VylOl î.e.n. Reg. de pe coasta de SE a As.M., se învecina la V cu-> Pamf., la N cu —> Lie. şi -> Cap., iar la E cu Sir (cf. fig. 78). Supusă perşilor, mai întii ca stat dependent, apoi ca satrapie, a fost disputată ulterior de diadohii lui Alexandru cel Mare, mai ales de seleucizi. patorită acţiunilor piratereşti pornite din aceste i teg. muntoase şi împădurite,'romanii au ocupat C. şi au transformat-o în prov. Perioada tulbure a \J'âzboaielor cu Miţhridates VI şi luptele civile dintre partida aristocrată (Sulla) şi populară \/(Marius), au favorizat renaşterea pirateriei. De a'ceea, a intervenit în 67 î.e.n. Pompeius Magnus \jşi a pus capăt acestui flagel. Cic. a fost guv. al C. \pi. anii 51 — 50 î.e.n. în cadrul reorganizării, oraşele de coastă au devenit autonome, iar V/nt. C. a fost încredinţat unui rege local clien,/ţelar, a cărui din. va supravieţui pînă în 17 e.n., éînd a fost înlăturată şi refăcută toată prov. romană. în cadrul reformei lui Diocletian, C. a fost scindată în două (Isauria şi C.^, iar apoi în trei (C. prima şi C. secunda) prov., care făceau parte din dioc. Or.

portanţă în epoca Princip, a fost influenţa exercitată de CM. ca patron al lit. şi al vieţii culturale în general. Prieten şi protector al lui Hor., Verg., Ov. şi Prop, ca şi a unei galerii de oameni de lit., artă, filosof, etc. Murind, CM. a lăsat moştenire lui Augustus imensa sa avere, celebra casă şi grădinile sale de pe Esquilin. E.T. Cimbrianae (Cimbriana), fort. ridicată pe malul Dunării, în vremea Dom. Atestată de Not. Dig. (Or., XL, 27) care indică aici garnizoana unei trupe aux. de pedestraşi, poate de origine germ. (milites Cimbriani), de la care şi-a luat numele aşezarea. C. se afla în SV Dobrogei şi poate fi localizată în unul din punctele fort.' existente în Bugeac, la Dervent sau Canlia (jud. Constanţa). A.A.

cimbrii, pop. probabil de neam germanic, una dintre cele mai puternice cu care au avut de luptat romanii. Iniţial ar fi locuit Pen. lut. (în antic. Chersonesul Cimbric), de unde ar fi migrat din cauze în mod normal mai complexe decît un flux uriaş al mării. Respinşi de boii, scordisci şi taurisci, au ajuns la helveţi, dintre care două triburi, tigurinii şi toygenii i-au urmat (Ptol., II, 11, 7 ; Strabon, VII, 2, 1 — 2 şi IV, 3, 3). Războinici încercaţi şi bine înarmaţi, erau însoţiţi în lupte de soţiile lor şi de preotesele proorocitoare. Preotesele „aveau părul cărunt" (natural?), „purtau veşminte albe, din stofe subţiri prinse pe umeri cu agrafe, iar la brîu, centură de aramă şi umblau desculţe", întimpinindu-i „pe prizonieri cu săbiile scoase". Singele prizonierilor, sacrificaţi prin tăierea gitului deasupra unui crater uriaş, ca şi măruntaiele, ar fi constiD. Magie, Rom. Rule in As. Min., 1950. tuit materialul necesar prezicerilor optimiste, de biruinţă, în bătălii. în 113 î.e.n., au invadat _Npr., -Cos —* Cn. Papirius Carbo fiind înfrînt la cilicium (lat.), stofă groasă ţesută din păr de Noreia (azi Krainburg, în valea Savei?), dar capră, iar în unele" ţinuturi din păr de cămilă. nu s-au aşezat, ci s-au îndreptat spre Gali. Din c. se făcea îmbrăcăminte pentru ţărani, 7 (Liv., epit.\ 63; Veil. Pat., II, 8 şi 12) în ţara sclavi şi marinari, dar mai ales corturi pentru*- ,sequanilor unde au învins un alt cos. roman, soldaţi şi saci. Astfel de stofe se confecţionau M. Iunius Silanus. După cite va succese romane mai ales în As. M. \/ în 107 — 106 î.e.n., c. au cerut pamint şi grîne. G.P. .ameninţînd direct Roma alături de ambroni. învingători la 6 oct. 105 î.e.n. în bătălia de la Cilnius Maecenas, Caius (n. 13 apr. 70 î.e.n.,\J Aransio (azi Orange) cu armata romană condusă Arretium — m. 8 î.e.n. Roma), om pol., consilier de cos. Cn. Mallius Maximus şi procos. Q. Servial lui Augustus. Descendent al unei vechi familii , lius Caepio (acesta pierzînd 120 000 oameni; etr., CM. aparţinea ordinului ecvestru. în timpulV/ Liv.,. 67), c. au trecut Mţi. Pir., dar au fost resstudiilor în Gr. 1-a întîlniţ pe Octavianus căruia pinşi de celtiberL Reveniţi în Gali. unde belgi; i-a devenit prieten, apoi, consilier şi talentat. . le-au rezistat, au făcut joncţiunea cu teutonii agent diplomatic. L-a întovărăşit în bătălia^ ' şi, lăsîndu-i pe aduatuci să le păzească aşezările, de la Philipii (42 î.e.n.) după care a negociat âu coborît spre S în iarna lui 102 — 101 î.e.n.. căsătoria lui Augustus cu Scribonia (40 î.e.n.),. . determinîndu-1 pe cos. Q. Lutatius Catulus să pacea de la Brindisium cu Marcus Antonius^ evacueze o parte din valea Padului. Din fericire, (40 î.e.n.) şi apoi convenţiile de la Tarentum Marius soseşte la timp făcînd joncţiunea şi în (38 î.e.n.) care au prelungit cel de-al doileay lupta de la '->• Vercellae din 30 iul. 101 î.e.n., triumvirat. în ciuda etalării unei vieţi luxoase, romanii nimicesc forţele c. (care ar fi fost în aproape indolente, vigilent şi precis în acţiunile număr de cea 200 000).,. Femeile c, îmbrăcate în sale, CM. l-a reprezentat pe Augustus la Roma V haine de doliu îi ucideau ps cei care fugeau chiar în timpul campaniei împotriva lui Pompeius dacă erau soţi, fraţi ori părinţi şi îşi ucideau Sextus (36 î.e.n.) şi în timpul bătăliei de laţ pruncii înainte de a se sinucide. Scenele _ de Actium (31 î.e.n.); cînd a demascat conspiraţia groază de un mare tragism sînt descrise cu măieslui — Pyrrhus, reEp. Cînd oraşul Tarent i-a cerut ajutorul -"yrrhus, C. a încercat să împiedice războiul rege şi Roma, dar fără succes. Pyrrhus 1-a îs în It. cu o armată iar după bătălia de eraclea 1-a însărcinat să trateze pacea la a. C. a dus tratative cu oameni influenţi, Jlerit daruri preţioase şi a făcut tot posibilul ni reuşita misiunii sale. După ce a relatat 'nat scopul venirii sale ->• Appius Claudius v-/"^ c o n v m s P e senatori să nu accepte iţnle de pace şi să ceară imediata retragere 1 lyrrhus din It. întorcîndu-se în tabăra lll > t. a afirmat că senatul roman este o are a regilor. A mai călătorit la Roma u „ schimbarea prizonierilor de război. Se Ça a murit în cursul expediţiei lui Pyrrhus -"• b-a ocupat şi délit. (Plut.,'PyrrÄ., 19, 21). A.B. ''H m ™a iUit«ae (lat.), centiron purtat la baza v,i ., n,c me t î de centironul obişnuit, civil. rnt ] J P n d din sec. 1 î.e.n.' cu o cataf Z - - J ? întărit cu nituri al căror cap era _«ic şi de el se suspenda pumnalul (fig. 135). P-, cel mai răspîndit era c. întărit cu plăci e> m ontate una lîngă alta (fig. 136) si

Fig. 130. Centiron cu plăci metalice. Fig. 137. Centiron cu cataramă cu limbă.

comportînd o centură propriu-zisă la care se ataşa un dispozitiv prelungit alcătuit din lambrechine de curele, la fel placate şi suprapuse in1 forme variate. C. se deosebea de centironu. simplu pentru suspendarea spadei sau pentru a strînge tunica, fiind suportul unei piese de armură, destinat să completeze apărarea pîntecului. Atît centironul propriu-zis cît şi lambrechinele din piele erau prevăzute cu plăci metalice, frecvent pătrate, din aramă, perforate la voituri pentru a le fixa pe piele. Centironul se închidea cu o cataramă cu limbă (fig. 13"), iar lambrechinele erau compuse dintr-un număr de 4—5 curele în sec. 1 e.n. şi pînă la 8 — 10 în sec. 2 e.n., toate terminate, în pandantive metalice (fig. 138). Lambrechinele erau prevăzute la capetele opuse pandantivelor cu găici care le ataşau la centură. CV.

Fig. 13S. Centiron cu lambrechine din curele.

•cinerarius flat.), sclav coafor care se ocupa şi cu vopsirea părului. N.G. Cinna v. Cornelius Cinna, Lucius C'innamug (sec. 2 e.n.), meşt. olar care şi-a desfăşurat activitatea în centrul ceramic de la Lezoux, din Gali. centrală. Vasele lui de tip terra sigillata au fost exportate în toate prov. dunărene şi în Erit. G.P. cippi (lat.), pari sau stîlpi din lemn sau trunchiuri de copaci, tăiaţi cu vîrf ascuţit sau cu un cîrlig (stimuli) pentru a fi plantaţi în pămînt în cîmp deschis, în faţa unei fort. cu rostul de a opri înaintarea inamicului, în special a cavaleriei. CV. C. Iulius Vindex în Gali., a lui ->• cizmăria. Meseria de cizmar era exercitată mai ,'uplicms Galba, în Hisp. şi a leg. din Germ. ales de oameni liberi. Cizmarii (sutores) aveau 1 care l-au proclamat imp. pe —> Aulus unul dintre cele mai vechi collegium. Existau şi iius precum şi de retragerea majorităţii specializări în c. Baxiarius, lucra sandale, cu tatei 'de la Rin spre It. La Rin rămăseseră talpă împletită din fibre vegetale, mai ales ne puţine sub comanda lui Hordeonius Flac- papirus, palmier, răchită ; caligarius confeccare 'era bătrîn şi bolnav. Răsc. s-a extins ţiona sandale (caligae) cu talpă bătută cu ţinte urîndu-li-se triburile germ. de dincolo de (clavi caligares) şi care se legau de picior cu o Ï Frontiera romană a fost curăţată de leg. reţea de curele. Solearii, sandalarii confecţiorăsculaţii au atacat, cu succes Germ. Sup. nau alte sorturi de sandale. Pentru confecţioi declarat că-1 sprijină pe -> Vespasianus, însă narea încălţămintei, sutores tăiau pielea cu c'uliă victoriile obţinute şi-a dezvăluit intenţiile ter crepidarius, o găureau cu fistula sutoria şi a înlătura stăpînirea romană şi de a întemeia coseau cu tendoane de animale (nervi). Romanii , imperiu germanic" din care urma să facă cunoşteau şi calapodul (forma sutoris), folosit te şi Gali. Preoteasa -+ Valleda (Velleda) i-a /dealtfel mai înainte de gr. Atît atelierul de e. jgat pe bsătinaşi la răsc. şi a întreţinut spiri- ' cit şi prăvălia în care se vindea încălţăminte, de revoltă în'rîndurile acestora. La răsc' se numea sutrina. derat şi pop. săracă din Gali. condusă de —> G.P. ius Tutor şi -* Iulius Classicus, foşti of. în lata romană. în anul 70 e.n., gali. au pro- Cîmpiile Elizee (în rel. romană), locul unde se mat şi ei independenţa Gali. şi constituirea duceau după moarte sufletele celor nevinovaţi. îperiului gallic" organizat după modelul celui Erau localizate în discul Lunii unde aerul era ian. „Caesar" a fost proclamat nobilul -* mai pur, în ins. Fortunei sau după grădinile ius Sabinus, iar comandant suprem al arma- Hesperidelor. în CE. era o veşnică primăvară, a fost numit Iulius Classicus. Forţele unite ale cu vegetaţie înfloritoare plină de flori şi fructe, m. şi gali. l-au înfrânt şi l-au ucis pe —> în mijlocul căreia sufletele petreceau o tinereţe :ula, comandantul armatelor romane din Gali. veşnică, fără1 griji şi fără dureri. aproape întreaga prov. a fost eliberată. La V.B rocortorum Remorum a fost convocată o Cîmpurile Decumate v. Agii Decumates mare pentru organizarea „imperiului gallo-gernic", prilej cu care s-au ivit disensiuni între clamator (lat.), sclav care anunţa numele oasm. şi gali. şi chiar în rîndurile gali. Aristo- peţilor care intrau în casă sau care comunica ţia gali. şi triburile sequanilor s-au declarat stăpînului, pe stradă, numele cetăţenilor întîldincioase Romei. Iulius Sabinus a fost înfrînt niti. sequani şi majoritatea fruntaşilor gali, au N.G. cut de partea Romei. —• Mucianus a trimis meroase trupe spre Rin puse sub comanda clarissimi (illustres) (lat.), titlu luat de senatori în sec. 1 e.n. şi care a devenit ereditar pentru -* Q. Petilius Cerealis. Treverii şi lingonii fost înfrînţi. Gali. şi valea Rinului au fost urmaşii pe linie masculină. Oriunde erau aceştia aîicate. Classicus şi' Tutor s-au refugiat la puteau apela la protecţie din partea unui Urbi care a continuat rezistenţa. Cerealis 1-a praefectus. Pint de mai multe ori şi batavii i-au cerut lui C. N.G. încheie pace cu Roma. Pacea s-a încheiat în clarobscur, procedeu de distribuire a umbrei şi J l -O e.n. C, Classicus şi Tutor s-au refugiat în pict. pentru a armoniza sau a accentua 'colo de Rin. Sabinus à stat ascuns timp de luminii părţile. în —• pict. romană, procedeul c. este strîns ia am. Fiind descoperit a fost dus în lanţuri legat de problema spaţiului nelimitat (—> monotvoma şi executat din ordinul lui Vespasianus. chromata). Ca termen modern de critică de artă, O.T. c. se aplică la sculpt, romană pentru a desemna modelajul puternic, cu fose adinei, atît în portre!tas ausdecensium v. ausdecensii tistică precum şi în redarea drapajului. Un mijloc aparte de obţinere a c. este şi —> relieful negativ. itas îoederata v. civitas peregrina M.G. nas libera et immunis v. civitas peregrina itas peregrina („cetate peregrină") (în dr. clasele şi categoriile sociale. Formarea şi cristalinan ) , statut jur. aplicat cetăţilor cu care zarea structurii soc. în statul roman a avut loc, ma a intrat în legătură. Principalele categ. în strînsă legătură cu dezvoltarea instituţiilor p CD.statului si a modului de Droductie sclavagist. ielius Maximus, intrat în ordro equester.

B

U

34>

I

rferăti alint»

De-a lungul unui milen. de existenţă (sec. 8 î.e.n — sec. 5 e.n.) soc. romană a cunoscut trei forme de organizare pol. a statului, în care a căutat să asigure toate instrumentele necesare extinderii şi consolidării poziţiei econ. a stăpînilor de sclavi'. Regalitatea a însemnat de fapt o epocă de trecere de la comuna primitivă la soc. împărţită pe clase. Pop. grupată pe triburi: lat. sabinii sietr. s-a stratificat în patricieni (membrii triburilor şi ginţilor aristocrate) şi plebei (cei veniţi la Roma din alte părţi ale Pen. It. sau cei cuceriţi). Numărul clienţilor şi al sclavilor era redus. Republica aristocratică (509 — 300 î.e.n.) se caracterizează prin formarea claselor specifice soc. sclavagiste, declanşarea luptelor dintre patricieni şi plebei, formarea principalelor instituţii ale statului roman, cristalizarea nobilimii senat. Expansiunea terit. a Romei şi procurarea de sclavi a dus în mod inevitabil la accentuarea diferenţierilor sociale. Deşi s-au menţinut pentru o vreme vechea aristocraţie gentilică aceasta va dispare în lupta cu noua aristocraţie senat, marea propr. âe pămînt şi de sclavi care se va menţine de-a lungul întregii existenţe a statului român. Republica democratică (300 — 133 î.e.n.), perioada marilor cuceriri a furnizat cel mai mare număr de sclavi din ist. statului roman. Munca acestora devenind preponderentă în econ., a dus la ruinarea ţărănimii libere şi în consecinţă la formarea plebei orăşeneşti. în această vreme a apărut şi s-a dezvoltat clasa cavalerilor, activă în comerţ, finanţe, construcţii de nave sau pe plan pol. adversară a clasei senat. Sl'îrşitul Rep. (133 — 27 î.e.n.), perioada marilor răsc. ale sclavilor este marcată de contradicţii între toate clasele: sclavi şi oameni liberi; plebe şi clasele dominante ; senatori şi cavaleri ; cetăţeni romani şi aliaţi. Imperiul (27 î.e.n. —476 e.n.)'a instaurat dictatura făţişă, dominarea armatei, decăderea instituţiilor caracteristice Rep.: dezvoltarea birocraţiei imp. decăderea sclavajului în faţa noilor relaţii impuse de dezvoltarea colonatului. Soc. romană în toate aceste mari etape a fost împărţită în două mari clase: oameni liberi şi sclavi. Clasa sclavilor a fost mai omogenă, prin poziţie, decît clasa oamenilor liberi care era mai eterogenă. La aceasta împărţire se poate adăuga diferenţierea netă din punct de vedere jur. a cetăţenilor romani de necetăţeni. Oamenii liberi erau cetăţeni sau —> peregrini. Calitatea de om liber constituia condiţia fundamentală a capacităţii jur. Libertatea şi-o pierdeau cei care cădeau în prizonierat, refuzau recrutarea, sau refuzau să se înscrie pe listele de cens. Cetăţenia era dobîndită prin naştere sau putea fi obţinută în timpul vieţii. Calitatea de cetăţean conferea dr. pol. (de a vota, de a fi ales mag.) dar şi obligaţii (a face serviciu milil.), dr. rel. (de a practica un cult), dr. la căsătorie, dr. la asistenţă jur. Calitatea de cetăţean se ilustra prin nume; peregrinii erau la începui străinii. Ulterior, termenul a căpătat un înţeles mai larg cuprinzînd pe toţi cei care nu erau cetăţeni romani, peregrinii avînd acces la cetăţenie. Procesul deîncetăţenire a urmat un drum greu dar mereu ascendent, paralel cu cuceririle şi cu procesul de integrare a prov.. regimului rezervat It. Numărul

cetăţenilor a crescut mereu, ajungîndu-se ca în sec. 2 şi 3 e.n. toţi loc. Imp. să fie priviţi ca fiii aceltiaşi patrii ('Roma communes patria). Procesul s-a consfinţit din punct de vedere jur. la 212 e.n., cînd împ. —> Caracalla recunoştea calitatea de cetăţeni majorităţii oamenilor' liberi din Imp. Această hotărîre fusese dictată de situaţia econ., pol. şi soc. a statului. Sclavii procuraţi uşor şi în număr mare în sec. 2—1 î.e.n., au împînzit toate sferele activităţii productive ale statului roman, de la minerit şi agr. (cele mai grele munci) pînă la cele mai,mărunte sectoare şi servicii din casa stăpînilor. în cursul timpului, sclavii s-au diversificat pe specializări şi servicii foarte detailate, în funcţie de acestea fiind diferite şi condiţiile lor de viaţă. La sfîrşitul epocii Rep., odată' cu încheierea cuceririlor şi deci cu scăderea surselor de procurare, izvorul principal era cel intern, mai ales sclavii născuţi în casă. Ca o consecinţă, preţul lor a crescut vertiginos paralel cu tendinţa de scădere a măsurilor represive şi a pedepselor în favoarea unui interes oficial pentru protejarea lor, concretizat în apariţia şi impunerea unor măsuri legis. favorabile. Pe măsură ce munca sclavilor devenea tot mai puţin rentabilă s-a născut necesitatea de a-i cointeresa, de a le trezi interesul econ. prin acordarea unor concesii adm. sau econ. sau prin acordarea de independenţă în activitate. Pe aceste căi, o parte dintre sclavi au devenit repede de condiţie —» liberţi, ridieîndu-se treptat în clasa cavalerilor, iar o altă parte care lucrau în agr. au căpătai condiţia de coloni. Liberţii au apărut destul ăi tîrziu. Eliberarea din sclavie era un act jur (—* manumissio) prin care sclavul devenea ur om liber cu unele limitări ale dr. pol. şi civile El păstra o serie de îndatoriri faţă de fostul Iu stăpîn care-i devenea acum —> patronus, creîn du-se obligaţii de natură clientelară între fostu stăpîn şi libert. Eliberarea sclavilor era uneori ui act de mărinimie ; de cele mai multe ori însi era dictat de interese econ. stăpînul acorda liber tatea şi independenţa pe viaţă cu condiţia ca i parte din profitul realizat de sclav să-i revină Practic, eliberarea se făcea printr-un proce fictiv de înţelegere între doi propr., dintre carj unul pretindea că sclavul este în realitate Iibej prin înscrierea acestuia pe listele de cens, prii testament sau prin declaraţie orală. Liberţi eliberaţi prin mijloacele solemne ale dr. civ aveau o poziţie jur. sup. în raport cu cei ell beraţi prin mijloace neformale. Se bucurau î[ principiu de libertăţi cetăţeneşti, dar condiţi lor jur. era îngrădită de obligaţiile faţă de foşti sţăpîni. Trebuiau să presteze în continuare sei vicii de natură materială (să procure alimente) civilă (să respecte persoana stăpînului, pe ca] nu-1 putea chema în judecată). Liberţii nu putea fi mag. nu erau primiţi în armată dar la începi turile Princip, au format nucleul de bază I birocraţiei imp., atingînd apogeul sub Claudius Diferenţierea econ. şi soc. a determinat ! diverse etape ale dezvoltării statului roman ap riţia unor categ. de persoane care, deşi din pun de vedere jur. erau liberi, din punct de vede econ. şi mai ales soc. aveau o situaţie foar apropiată de sclavie. Era o contradicţie înt

5E1E ŞI CATEGORIILE SOCIALE

atea lor soc. şi poziţia jur. de fapt. Această ode oameni, care a existat în toate perioa3 existenţei statului roman, s-a accentuat ales în perioada lui de sfîrşit şi a alcătuit una 3unţile de trecere spre feudalism. Din această făceau parte oameni liberi care serveau t'sclavi altor oameni liberi; persoanele aflate care se încredinţau singure in puterea cuiva, porar la început apoi cu caracter permanent ; oanele care îşi vindeau forţa de muncă mai in lumea circului a spectacolelor; persoarăscumpărate de la duşmani şi care munceau ă-si plătească răscumpărarea etc. Colonatul lărut la începutul sec. 1 e.n. şi s-a răspîndit întîi în It. şi apoi în prov., fiind unul dintre Dtomele crizei econ. şi soc. a statului sclavaroman. S-a dezvoltat treptat în sec. 2 — n., iar în sec 4 e.n. s-a închegat definitiv, -o'instituţie care a dat naştere mai tîrziu ţiilor feudale. Colonatul s-a născut şi s-a ,'oltat în agr.: stăpînul de sclavi, încredinţa irui sclav o bucată de pămînt pe care acesta era ca pe o propr. personală, cedînd stăpîîi o anumită cantitate de produse în natură în bani. în sec. 2 e.n., se trecuse deja la mbul în natură. Plin. T. (epist., IX, 37/3)/ ma că era singurul mijloc de salvare a agr. i. Hadrian a reglementat modul de exploa: a pămîntului cu coloni, fixînd obligaţiile lor lex Hadriana). Pe zona de graniţă s-a dezvolsolonatul milit. şi prin implantarea şi împropr. ătre stat a unor pop. barbare. La acest proces adăugat şi încredinţarea de bună voie a unor ;i din latif. unor ţărani. Schimbarea pol. ului faţă de peregrini, liberţi şi sclavi şi movarea lor în diferite funcţii s-a petrecut itat. La început peregrinii erau oameni ri dar fără nici un fel de dr. încadraţi în >e, ei au participat la luptele pentru reveniri pol. Procesul de stabilire la Roma a perlelor străine a continuat şi după ce luptele ţre plebei şi patricieni s-au încheiat. Odată 'ormarea Imp. s-a creat o disproporţie dintre ia de cetăţeni romani din It., posibilităţile de mizare în prov. şi masa mare a pop. din terit. ente.^ Pe de altă parte ruinarea ţărănimii re din It., transformarea armatei într-o arA de profesionişti a impus lărgirea sferei de 'utare şi atragerea oamenilor liberi (pereii) spre armată, condiţionînd aceasta cu cali•\ Cetăţean. Acţiunea masivă de încetă•re a început în epoca Rep., iar mijlocul P armata. Se ştie că în timpul războaielor '-'all., Caesar formase leg. V Alaudae din l- cărora le-a acordat pe loc cetăţenie romană, 'cesul s-a extins mai ales după înfiinţarea pelor aux., a căror veterani au devenit izvorul ^niai masiv de cetăţeni romani. Pe această -, ca şi pe cea econ., peregrinii au avansat : m , spre toate funcţiile din statul roman, mtn au avut acces la rangul de cavaler |, ono™.rlle şi mag. pe care le includea această wte. Situaţia liberţilor a urmat, de asemenea, i s ascendent. Dacă la început ei erau orienaproape exclusiv spre activitatea econ., - or'ei au alcătuit cea mai mare parte a J craţiei imp., de unde, asigurîndu-şi o bază

econ. au pătruns în clasa cavalerilor, beneficiind de dr. şi mag. la care puteau aspira membrii acestei pături soc. Schimbarea atitudinii faţă de sclavi a fost oglindită mai întîi în lit. Sen. într-una din scrisorile" sale, afirma că sclavii sînt mai prejos de oamenii liberi numai prin poziţia lor soc, în timp ce pe plan moral sînt capabili de aceleaşi sentimente. Dion. Chrys. afirma că sclavia şi libertatea sint numai aspecte morale ale soc. „Unii oameni liberi, spunea el, rămîn sclavi prin spiritul lor josnic şi prin firea lor, în timp ce sclavii pot ii consideraţi liberi prin morala lor". O întreagă lit. s-a dezvoltat în acest sens. Ea era desigur determinată deja de situaţia care se crease în poziţia sclavilor. Ambele au servit ca bază modificărilor jur. în legisl. faţă de sclavi. Hadrian a interzis purtarea prea aspră ; Antoninus Pius, uciderea lor, permiţîndu-le dr. de azil în temple sau în faţa statuilor imp. ; Marcus Aurelius a admis o serie de legi privind eliberarea lor. Structura socială a statului roman. A) Republica. Clasa stăpînilor de sclavi era alcătuită din aristocraţia senat., cavaleri, liberţi, peregrini liberi, pătura de ţărani mici şi mijlocii şi meşt. Diferenţierea s-a manifestat exclusiv pe baza bogăţiei şi se reflectă în organizarea milit. Poporul mergea la luptă în ordinea claselor iar principiul era acela că cetăţeanul cu cît are mai multă bogăţie, cu atît este mai interesat în apărarea cetăţii. Sărăcimea era folosită in spatele frontului, la lucrări aux. Aceeaşi ordine s-a păstrat şi in viaţa publică. Clasele soc. nu au fost bine delimitate de la început. Aristocraţia s-a desprins din vechiul populus romanus încă din vremea P^ep. La început acesta era organizat pe ginţi (gentes) fiecare condusă de patres. Diferenţierea de avere a dus la formarea unei aristocraţii gentilice în perioada anterioară. Cei care au decăzut au ajuns în situaţia de dependenţă, fiind numiţi clientes. Aristocraţia poseda pămînt, plătea impoz., trebuia să presteze serviciul milit. Plebea s-a format din noii supuşi şi din cei veniţi la Roma. Erau oameni liberi dar nu puteau ocupa funcţii publice, nu luau parte la viaţa pol. şi la împărţirea pămîntului. Nu aveau acces la proceduri judiciare şi nu se puteau căsători cu patricieni. Plebeii se ocupau mai ales cu comerţul şi meşt. Primele sec. ale Rep. au fost marcate de luptele între plebei şi patricieni, care au avut drept consecinţă descompunerea organizaţiei patriarhale şi la divizionarea adm. a Romei. Au fost apoi efectuate în sec. 6 î.e.n. reformele lui —> Servius Tulii us, în urma cărora oamenii liberi erau grupaţi în 6 categ. (clase). Lupta plebeilor a mers pînă la ameninţarea cu părăsirea Romei, obţinînd în cele din urmă o serie de concesii: eliberarea debitorilor; dr. de a-şi alege doi reprezentanţi (tribunii plebei) ; întocmirea unor legi scrise (450 î.e.n.); libertatea căsătoriilor (445 î.e.n.) ; unul dintre cei doi cos. să fie plebeu (367 î.e.n.) ; hotărîrile ad. plebei să aibă putere de lege (287 î.e.n.). Cîştigarea acestor avantaje a dus la distrugerea aristocraţiei gentilice şi contopirea plebeilor bogaţi cu patricienii. S-a format astfel la mijlocul epocii Rep.

o pătură nouă, nobilimea (nobilitas). Cavalerii. Ca urmare a dezvoltării comerţului, mai ales cel ext. şi a creşterii rolului finanţelor a apărut o clasă cu preocupări comerciale, o aristocraţie a banului ai cărei reprezentanţi s-au numit cavaleri (équités). Se numeau astfel în urma faptului că strămoşii lor serviseră în armată, la cavalerie, putînd să-şi cumpere şi să întreţină un cal. în sec. 2 e.n. numărul lor a ajuns destul de mare şi erau destul de puternici. Primele organizaţii ale cavalerilor au fost cele destinate unor companii concesionare pentru exploatarea prov., a minelor, pentru lucrări de construcţie (publice). Membrii acestor asociaţii se numeau —> publicaţii

(societas publicanorum). Accesul

cavalerilor în clasa sup. a nobilimii a fost foarte limitat la început. Ei au intrat în conflict cu aristocraţia nobiliară, contradicţiile fiind determinate de probleme econ. Cavalerii au sprijinit reformele fraţilor Cracchi şi au obţinut dr. de a face parte din comisiile de judecată ale funcţionarilor din prov. Ţărănimea cu propr. mică şi mijlocie constituia baza soc. pol. şi milit. a statului roman. Din cauza procesului de concentrare a pămîntului, numărul ei a scăzut. O parte din ţărănimea ruinată s-a îndreptat spre Roma, îngroşînd rîndurile plebei urb. altă parte a primit pămînturi în prov. La sfîrşitul epocii Rep., mai ales în sec. 1 e.n., se cristalizaseră trei grupuri pol. ale propr. : optimales (aristocraţia senat.) care cuprindea pe marii propr. funciari şi cavalerii, reprezentanţi ai capitalului comercial şi cămătăresc ; popularii reprezentanţi ai micilor propr. de pămînt şi meseriaşi. Interesul lor era comun, menţinerea sclaviei, dar era diferită concepţia privind găsirea formelor şi conducere pol. Aceste căutări s-au manifestat fie prin ciocniri de opinii sau ciocniri armato şi au dus la instaurarea dictaturii, formă de guvernare care a caracterizat întreg sec. 1 î.e.n. şi s-a finalizat prin instaurarea Princip. Sclavii erau clasa soc. exploatată şi cea mai numeroasă. Cei mai numeroşi proveneau din războaie ; debitorii care nu-şi' plăteau datoriile erau scoşi la trei tîrguri succesive şi dacă nimeni nu-i salva erau luaţi sclavi ; hoţii prinşi în flagrant delict ; copiii vînduţi de şeful familiei (pater) ; piraterie; copii născuţi din mamă sclavă deveneau sclavi. La începutul epocii Rep. numărul lor era redus şi se bucurau de o viaţă patriarhală, alături de stăpîni. Pe măsura dezvoltării econ. şi a extinderii terit. a statului, numărul lor a crescut, mai ales în econ. rurală. O creştere vertiginoasă a fost marcată de războaiele punice. Tot acum a început şi exploatarea lor nemiloasă. Din punct de vedem jur. făceau parte dintre lucruri (res mancipi), putînd fi vînduţi, cumpăraţi sau ucişi. în perioadele de mari cuceriri preţul lor scădea. Dar pe măsură ce numărul lor a crescut, au pătruns în toate domeniile active de producţie, inclusiv în contabilitate, medicină, educaţie şi artă. La început nu existau măsuri represive, ei fiind încadraţi în familie. Pe măsura necesităţii creşterii producţiei, s-au introdus şi măsurile represive. Erau obligaţi să lucreze în lanţuri ; noaptea încarceraţi în închisoare (ergastulum). Pedepsirea şi uciderea lor

era liberă. Erau puşi să lupte cu fiarele în circ erau aruncaţi ia peşti carnivori etc. Dacă ni puteau îndeplini muncile erau omorîţi ; dacă st împotriveau erau trataţi din punct'de vederf jur. ca obiecte fără personalitate jur., fără dr sau obligaţii soc. Nu se puteau plînge în jus tiţie şi nu puteau înainta acţiuni. Nu puteai avea patrimonium, nu puteau ii creditori sai debitori, nu putea lăsa moştenire. Nu se puteai căsători. Legăturile dintre sclavi (conlubernium, erau considerate concubinaj, nu căsătorie. Dr stăpânului asupra sclavului erau nelimitate. Spn sfîrşitul Rep., a început să se recunoască dr sclavului în anumite limite şi o anumită capa citate jur. cînd, mai ales, din însărcinarea stă pinului îndeplinea anumite sarcini-afaceri (înde plinea contracte, conducea un comerţ, adminis tra bunuri, conducea sclavi etc.). Veniturile erai ale stăpînului, dar şi sclavul putea avea unei foloase personale. Liberţii. în epoca Reg. eli berările de sclavi erau mai mare. Existau chia dispoziţii care împiedicau aceste eliberări sa le limitau. Dar proporţional cu creşterea roluli sclavilor şi a numărului lor, eliberările au deveni frecvente. Spre sfîrşitul Rep., eliberările au lua asemenea proporţii îneît ameninţau bunul mei al producţiei. Acest lucru s-a datorat şi luptele int. în care sclavii au fost mult folosiţi. Elibf rărea se făcea din motive filantropice, ca mu ţumiri pentru anumite servicii aduse ; din int< rese pol. (Marius elibera sclavii adversarilor săi Sulla şi-a creat un detaşament din sclavi el beraţi) ; în caz de moştenire insolvabilă sclav) era eliberat, pentru că nu putea refuza moşti nirea. Nu numai sclavii personali erau elibera prin această formă, ci şi sclavii altor persoan' Numărul liberţilor a crescut spre sfîrşitul Rep mulţi îngroşau rîndurile plebei urb. O pătui foarte subţire dintre ei era foarte bogată. Priir formă a luptei de clasă au fost conflictele dinţi patricieni şi plebei, care au avut loc mai mu pentru dr. pol. şi pentru puterea în stat. Di forma cea mai ascuţită a luptei de clasă a fo generată de conflictul dintre sclavi şi stăpîr de sclavi. Fuga sclavilor, cea mai simplă formă, el aspru pedepsită. De multe ori sclavii distri geau uneltele sau prestau muncă de slabă ca] täte. Cea mai acută formă a luptei de clasă ed răsc. care au fost numeroase şi repetate (196 î.ej în Etr., 190-180 î.e.n., în' Apulia ; 138 î.e.l în Sicii.; 104 î.e.n., în Campania; 104—101 î.e. a doua mare răsc. în Sicii.; 74—70 î.e.n., răj condusă de Spartacus care a avut caractei unui adevărat război al sclavilor). Epoca Re a fost străbătută şi de lupta sărăcimii pent reîmpărţirea pămîntului în favoarea ei. D această luptă s-a încheiat în favoarea ma propr. Luptele pentru reforme conduse de fraţii Graechi au fost cele mai acute în această direct Acestor forme de luptă pe cale oficială li sa dau gat marile răsc. ale sărăcimii (răsc. lui^ M. Aemilins Lepidus; răsc. lui —> Sertorius, ră lui —> Dolabella). Formele luptei de clasă er foarte diverse. Mulţi oameni liberi prin ar£ jament se declarau sclavi pentru a nu pi impoz. sau mai ales pentru a fi scutiţi de arma Patronii obişnuiau să dea clienţilor mici,

două grupuri: primul, al vechii cavalerimi legată de aristocraţia senat, şi al doilea, reprezentat de cavalerimea nouă, recrutată permanent din nobilimea urb. militl şi liberţi. Plebea includea toţi indivizii liberi care nu făceau parte din ordinele senat, sau ecvestru, pop. liberă din Roma şi din oraşe. Practic plebea nu mai avea atribuţii pol. şi nu mai exercita nici un rol pol. Imp. s-au îngrijit să le asigure mereu distribuţii de grîu şi alimente şi să le asigure jocuri la circ. Această pătură era scindată în plebea activă 1 Principatul. Instaurarea noii forme de guver(mici meşt., negustori, muncitori) care se deznînt a adus după sine o nouă organizare a volta şi prospera fiind, pătrunzînd in ordinul tului, fixarea hot. şi încheierea pol. de cuceriri, cavalerilor şi senatorilor chiar ; şi plebea paraimba'rea pol. faţă de prov. şi integrarea aces- zitară, categ. neproductivă care trăia fie pe a in stat, transformarea armatei pe bază de lîngă patroni, fie numai din distribuţiile de grîu untariat în armată de profesie. Aristocraţia ale statului (în sec. 2 e.n. trăiau la Roma cea atorială a păstrat pe mai departe primatul 200 000). Cum patronatul a decăzut mereu, ca viata pol. Pentru ca cineva să facă parte din urmare a scăderii rolului pol. al cetăţenilor astă clasă trebuia să aibă un cens de 1 000 000 liberi, al cavalerilor şi chiar al senatorilor, relaterţi şi strămoşi care să fi fost mag. Ea se ţiile de clientelat exprimau în fapt reminiscenţe apunea din foştii patricieni, vechea nobilime ale unui vechi orgoliu. O grupă aparte a plebei, 0 parte din plebea bogată care pătrunsese plebea rurală era alcătuită din ţărani mici propr. această clasă. Patricienii mai deţineau privi- 0 parte dintre aceştia s-au ruinat sau au fost ii cu caracter onorific, mai ales de natură înghiţiţi de marea'propr., îndreptîndu-se spre Augustus a dat în anul 30 î.e.n. legea privind /oraşe. La ruinarea micilor propr. a contribuit ; M A lementarea jur. a acestei clase şi a stabilit/şi = "™"»" t ' 1sistemului »i^™" 1 '" de " ".^««-»f concurenţa colonat. i Colonii erau îrarhie a mag. Clasei senat. îi erau rezervate la început oameni liberi care lucrau pămîntul ; mai importante funcţii. Vespasianus a com- unor propr. Relaţiile iniţiale de colonat se bazau tat senatul cu it., dîndu-i o structură nouă. pe un contract de arendă (locatio, conductio) ) domniile lui Tiberius, Caligula, Nero, sena- sau pe tradiţie. Colum. recomanda acest sistem a suferit o serie de lovituri şi a fost slăbit, pe care-1 considera mai productiv decît munca cu udius I a revizuit listele de senatori, trecînd sclavii. Arenda se plătea la început în bani, te tradiţie şi a introdus prima dată pe pro- dar colonii aveau şi unele obligaţii în natură. ciali în senat. La mijlocul sec. 2 e.n. vechilj Colonatul s-a răspîndit mai mult în prov. unde lilii de patricieni dispăruseră, făcînd necesară relaţiile agrare se reglementau prin regulamente îpletarea senatului cu membrii din prov. speciale. .Spre sfîrsitul Princip, s-a manifestat 1 Antoninus Pius, 50% din senatori erau din tendinţa de a înlocuisclivii prin coloni. Acest fapt v. S-a petrecut o schimbare radicală: situaţia a avut ca urmare legarea colonilor de pămînt r ilegiată a aristocraţiei senat, nu mai depindea si menţinerea lor în situaţia de datornici permaarigine ci de bunăvoinţa împ. S-au introdus nenţi, prin pr lungiraa termenului de plată a ricţii ale vechilor libertăţi senat. Ei nu datorul ir. Datorită crizei econ. şi a scăderii sau părăsi It. fără aprobare; nu mai putea circulaţiei monetare, arenda a început treptat miza jocuri decît limitat şi cu aprobare, să fie reţinută in natură. La început numai atorii au pierdut mult din prestigiul pol., 1 /3 din arendă, apoi treptat s-a generalizat. firşitul Princip, fiind înlăturaţi aproape cu Statul era interesant în exploatarea colonilor ii din adm. şi armată. Cavalerii au continuat deoarece în acest mod se asigura posibilitatea eprezinte capitalul cămătăresc şi comercial, de Diată regulată a impoz. Autoritatea Imp. idicau mai ales din aristocraţia orăşenească şi a silit la un moment dat pe propr. să lucreze prov. Trebuiau să aibă un 'cens de 400 oo'o pămînturile, au impus sistemul colonatului, să aibă un cens de 400 000 ,,„.„, „„, „„ ™r..„ ^„w...... ....„>._., ţ Augustus gs a astabilit esterţi. stabilitpentru pentru eiei o serie interesîndu-se de situaţia colonilor şi procedind lorme, lorme de de privilegii privilegii soc. soc şişi pol. pol Erau Erauorganiorgani la- măsuri - care • »să .le uşureze ' •. ,• Treptat m J I situaţia. mtr-un ordin (ordo eqiiester) şi în fiecare toate problemele acestora inclusiv cele jur. au irgamzau o paradă. Treptat, mâi ales înce- fost preluate de propr., ceea ce a dus la legarea 1 cu vespasianus, s-au transformat într-o lor tot mai mult de glie. Liberţii. La începutul e fun( * tă H ;tionari în adm. imp. cît şi în epocii imp.—• Augustus a luat măsuri (sec. 911 a ^ ^ ! " acordat o importanţă 2 î.e.n.) menite să frîneze procesul de eliberare o rdm lllli . } m ecvestru, deschizînd pentru al sclavilor. Numărul celor care erau eliberaţi 1 Ş1 rtante ' P° funcţii. El a stabilit din ordin, , a m a r t y Patru categ. de funcţio- a fost limitat ca şi condiţiile şi posibilităţile de eliberare. Această lege a fost aplicată în tot Princip. în ciuda legii, procesul de elial sclavilor a fost una dintre particulani ' t "r 0 ' 5 m funcţie de ponderea în econ., "»uat la perfectissimus şi la sfîrsitul Princip. rităţii? soc. ale epocii. Cauzele erau mai ales de wniissmiiis. în pătura cavalerilor intrau şi natură econ., dar şi filantropice. Liberţii erau ?i U n i i l i D e r stă a t ' - în cele din urmă şi oameni liberi, copiii lor erau liberi şi puteau pătură s-a scindat, după origine, în ajunge în ordinul ecvestru. Alcătuiau o pătură

lu de împrumut, ogoare pentru a le cultiva obligaţia de a le restitui la prima somaţie. Hi clienţi refuzau să restituie loturile şi acesâu dus la tulburări. Legile Rep. erau severe îlru neplata datoriilor. Dacă un cetăţean , bani mai multor persoane şi fiecare dintre •stea avea pretenţii asupra lui, nu era vîndut sclav ci tăiat in bucăţi. Deşi cazurile de ucicun'oscute sînt rare, la 326 î.e.n. s-a interzis e cuno rîrea debitorilor şi chiar vinderea lor ca

t ^ 5 Î

activă, antrenată mai ales în activităţile de producţie şi comerţ. Nu au jucat nici un roi sub Augustus şi Tiberius, însă în timpul lui Caligula au intrat în adm. centrală, iar sub Claudius au jucat un rol important, fiind creatorii şi conducătorii celor 5 birouri de evidenţă ale adm. imp. Holul lor a rămas mare şi după Claudius, dar au început să fie concuraţi de cavaL-ri. La început, sub Vespasianus, cavalerii au ocupat numai posturile de virf, apoi au pătruns si în compartimentele inf. Liberia au adus în conducerea şi administrarea Imp. o orientare şi un spirit nou, practic, comercial. Sclavii. Epoca Princip, a constituit o etapă în care sclavia a cunoscut un mare declin. Numărul celor procuraţi din războaie s-a micşorat ; se mai procurau sclavi prin pedepse (persoanele libere care se lăsau vîndute ca sclavi) ; copiii născuţi de femeile care aveau relaţii cu sclavii ; condamnaţii la muncă silnică ; cei născuţi în casă din legături între sclavi. Această ultimă categ. a evoluat, devenind sursa principală. în sec. 2 e.n., se ajunsese la situaţia că numărul sclavilor născuţi în casă constituie o treime din numărul total al sclavilor din Imp. Ca atare tratamentul a fost mult modificat. S-au încurajat căsătoriile între sclavi, sclavele gravide erau scutite de muncă, sclavele care aveau copii mulţi erau eliberate etc. Legile lui Augustus confirmă menţinerea unor măsuri aspre dar în general, începînd cu el, statul a început să pună capăt abuzurilor. A apărut o legis. care ocrotea pe sclavi în interesul . public şi o filos., nouă în ce priveşte sclavii, în anul 6 e.n., s-a emis legea care oprea să fie daţi fiarelor la circ, fără aprobarea mag. Claudius I lipsea de dr. de propr. pe cel care îşi abandona sclavii bătrîni sau bolnavi. Hadrian a interzis uciderea lor, Antoninus Pius a introdus pedeapsa cu moartea pentru cel care ucidea un sclav şi obliga pe stăpînii cruzi să-şi vîndă sclavii etc. Numărul sclavilor deşi era încă foarte mare nu creştea. Din această cauză preţul lor a început să se ridice, paralel cu grija faţă de ei. Erau antrenaţi în cele mai diverse activităţi, dar a crescut în acelaşi timp şi autonomia lor. Datorită puterii lor în econ. şi adm., puterea stăpînilor asupra lor a slăbit. Dar statul avea permanent grijă să o întărească şi legile lui Augustus sînt o pildă în acest sens. Pentru o evidenţă exactă s-a trecut la recensămîntul lor. Sclavii din agr. una dintre activităţile cele mai grele, încep să fie transformaţi în coloni, ceea ce le asigura un statut special. Ca urmare, şi răsc. sclavilor au fost atît în It. cît şi în prov. de mici proporţii, formele cele mai comune fiind prestarea unei munci de proastă calitate. Cea mai ascuţită formă a conflictelor soc. în Princip, au fost luptele dintre prov. şi it., lupte care au dus la schimbarea caracterului Imp. Datorită acestei lupte cu caracter permanent, Imp. a crescut forţa procesului de încetăţenire, a trecut sub control conducerea prov., interzieîndu-se abuzurile (au avut loc răsc. in Pann., 6 e.n. ; Germ., 9 e.n.; Afr., 17 e.n.; răsc. lui —• Chilis). Cea care a luptat consecvent a fost ţărănimea mică şi mijlocie. Alături de cazuri de fugă a ţăranilor sau de ameninţări cu fuga, o altă formă

era aceea de a refuza plata impoz. (celebi plîngerea ţăranilor din saltus Burunitanus, înaii tată împ. Commodus, în care ei arătau abuzuril condiţiile de lucru etc.). Sub Gallienus a izbucn un adevărat helium, servile în Sicii., iar răscbagauzilor din Gali. a duiat mai mulţi ani. L acestea s-au adăugat, spre sfîrşitul' Princij armatei şi diferitele forme de anarhie mili pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi c salariu, din cauza condiţiilor grele impuse c disciplină. Răsc. milit. au luat proporţii, hotărîn nu de multe ori candidaţii la purpura imp. C) Dominatul reprezintă ultima formă de guvei nămînt cunoscută de Imp., caracterizată d absolutism imp. şi orientarea conducerii statuii spre o dictatură făţişă de tip orient. ; decădere instituţiilor tradiţionale şi schimbarea structur statului; creşterea rolului pol. al armatei; dec? derea oraşelor; pol. de defensivă la hot., piei deri terit., divizarea statului şi în cele din urm prăbuşirea lui sub loviturile pop. migratoare. î aceste condiţii s-au petrecut şi important mutaţii cu caracter soc, structura soc. începîn să prefigureze structuri medievale. Doc. nu s mai deosebeau în funcţie de origine sau în funcţi de calitatea de om liber, ci după avere, împăi ţindu-se în două mari clase: honestiores şi hum, liores. Honestiores era o clasă alcătuită din rm multe pături: aristocraţia posesoare de pămîri retrasă de la oraşe, a fortificat centrele rurali orientînd propr. spre o econ. închisă, facilitată d starea de nesiguranţă a comerţului, pericok năvălirilor şi atacurilor, raritatea banului p piaţă. Aceşti mari latifundiari şi-au alcătui armate proprii. în aceste condiţii a relua amploare patronatul, un proces prin care mic propr. îşi predau de bunăvoie pămîntul şi bunu rile marilor propr. pentru a fi protejaţi pe de parte împotriva fisc. excesive şi abuzive a sta tului, fie de atacurile „barbare". în frunte marilor propr. de pămînt se afla familia imf (nobilissimi) urmată de aristocraţia senat. Clas stăpînilor de pămînt s-a organizat pe grada ilustres, spcctabili, clarissimi. Cavalerii au cor tinuat să fie negustori activi şi cămătari, fum ţionari în adm. O mare parte dintre ei s-au orier tat spre cumpărarea de pămînt. Nobilimea uri a decăzut; era întreţinută şi silită de stat s locuiască în oraşe, dar procesul de decădere er ireversibil. La un moment dat li s-a interzis s părăsească oraşele ; obligaţiile lor municipale s adm. erau transmise ereditar. Tot din grupa cavs Jerilor făceau parte şi foştii milit., care au căpăta acum o serie de obligaţii şi dr. transmisibil ereditar. Plebea era o pătură foarte diversă d structură. Cei activi fmeşt., negustori, meseriaş: erau fixaţi în colegii şi legaţi de oraş, staţi încereînd să-şi creeze din ei o bază soc. şi îi general s-a căutat reazem la păturile mijloci: Humiliores. Sclavii s-au împuţinat ca număr ţ ca atare însemnătatea lor în econ. a scăzut muH Datele despre ei sînt foarte puţine. în agi sclavii se confundau tot mai mult cu colonii O lege a lui Iustinian menţiona că de fapt m mai exista nici o deosebire între colon şi scla\ de vreme ce amîndoi se aflau la dispoziţia stă

asiatic. în optica cercetării artei romane a I i Cei mai mulţi sclavi proveneau din prevalat, începînd cu —• Winckelmann şi cu 7nnieri sau prin naştere. Preţurile lor au contextul neoclasic eur. în care şi-a creat opera, it enorm, nemaifiind vînduţi în tîrguri acel punct de vedere clasicizant de a concepe •ie Tratamentul era foarte blind ; statul îi ist. artei ante. în cicluri marcate de început, n!pa 'Constantinus I pedepsea pe stăpînii care apogeu şi decădere. Numitul punct de vedere îşi indonau sclavii noi născuţi prin pierderea dr. are obîrşia în poziţia filoromană a atenianului !.nnr • s-a interzis vinzarea copiilor separat Apollodor (sec. 2 î.e.n.) care vedea in eliberarea nSrinti soţia de bărbat, fratele de soră. de către romani a Atenei de sub influenţa maced. riq recunoştea ca legală eliberarea sclavilor iis în prezenţa epis. Liberţu au crescut nume- renaşterea artei gr., apusă, după el, în 296 i.e.n. Vitr. şi apoi Plin. B. (Nat. Hist., 34, ôïj se lac tp eliberările fiind frecvente. Iustinian a ecou al atenocentrismului lui Apollodor: „după gat le^ea lui Augustus care limita numărul Olimpiada 121 arta a murit şi a reînviat ia sclavi "eliberaţi. Singura obligaţie a libervremea Olimpiadei 156" (156 — 153 î.e.n.). ii era să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de Recurenţa momentelor de c, de fiecare dată de ui stăpîn. Colonii constituiau categ. soc. un alt gen de -> manierism, a determinat denuicteristică. Nu numai ţăranii ruinaţi, dar şi mirea lor drept „stiluri" periodice (R. Brilliant). vii si prizonierii de război au fost transforti direct în coloni. Au apărut norme legis. M. G. ' le^au pe coloni şi pe urmaşii lor de pămîntul elassici (classiarii) (lat.), milit. —> flotei romane. 'areC-l lucrau. Constantinus I a legalizat situaîn timpul Reg. şi al Rep., romanii, care erau colonilor (332 e.n.). Legea îi înscrie pe coloni mai ales agr. şi nu cunoşteau bine marea, foloaameni ai moşiei. O persoană devenea colon seau, în special, vasele şi efectivele furnizate de î naştere dacă unul din părinţi era colon, aliaţi. Doar cetăţenii din clasele inf. erau uneori om libpr, dacă lucra 30 de ani pe moşia unui folosiţi ca soldaţi pe corăbii. De asemenea, pr. devenea colon. Se putea ajunge colon şi puteau fi înrolaţi ca marinari liberţii şi, la mare pedeapsă a neîndeplinirii unui contract ial. Colonii erau obligaţi la munci şi plăţi /nevoie, chiar unii sclavi, baza efectivelor de marinari constituind-o însă aliaţii şi străinii ale. Din punct de vedere al tratamentului recrutaţi în colon, şi prov. în Imp. marinarii î foarte aproape de condiţia de sclav. Poziţia erau recrutaţi numai dintre provinciali, care jur. arată limpede acest lucru. Dacă îşi căpătau cetăţenia romană la terminarea serîsea ogorul putea fi adus înapoi. Pămîntul viciului milit., ca şi ostaşii din trupele terestre 'indea numai împreună cu colonii respectivi, aux. (—• auxilia). îl vînzarea era nulă. S-a limitat şi dr. lor la A.A. itorie: un colon nu se putea căsători decît cu jlonă, avea putere de pater asupra copiilor Classicus Iulius, of. roman, unul dintre conducăşi putea întocmi acte judiciare. Nu putea torii răsc. din Gali. (69 — 70 e.n.). A îndeplinit să se judece cu stăpînul său. funcţia de comandant suprem al armatelor >ca Dom. a fost marcată şi de puternice „imperiului gallic". După înfrîngerea răsc. ;ări soc. Sub Diocletian, a fost înăbuşită s-a refugiat la E de Rin. V. şi Civilii. ;area bagauzilor în Gali. care a reizbucnit O.T. 3C. 5, cuprinzînd Gali. şi Hisp. Foarte active classis v. flota fost mişcările soc. care s-au desfăşurat Claudia (sec. 1 e.n.), fiică a lui Nero. motive rel.: la început mişcările aşa'-zise O.T. creşt., iar apoi cele cu caracter „anarhic", cadrul creşt. primitiv. Claudia Augusta, via ~, drum realizat în Pen. It., la începutul epocii imp., pentru a asigura Stein, Der römische Ritterstand, München, 1927; tein, Geschichte des spătrumisches Reiches, I: Von circulaţia din N It. prin trecătorile Mţi. Alp., sehen zum bizanlinischen Staates, Wien, 1928; către noile prov. Organizată iniţial în vremea lui Westermann, Sklaverei, in RE, Suppl VI (1935) Augustus, a fost terminată de către Claudius I 991 — 1068; A. Piganiol, L'Empire chrétien, Paris, 8 e ' ; „ . , ' Les classes sociales dans l'Empire romain, în anii 46 — 47 e.n. Se desprindea la Mutina i 19t>4; M. Rostovtzev, The Social and Economie (llodena) din —> via Aemilia, trecea prin Colicaria, Hcstilia (Ostiglia), intersecta —• via Postumia la Verona şi apoi urmărea valea fi. Adige prin Tridentum (Trento), Pons Drusi (BolN.G. zano), îndreptîndu-se spre NV către pasul cism. Expresia artistică proprie unei epoci Resia. mari realizări şi perfecţiune, considerată A. S.S. 'jor ca model absolut. Arta romană, prin 1IClaudia Augusta altinate, via ~, racord rutier e la cea gr., a cunoscut momente de c. în Pen. It. între artera litorală adriatică (—» via •emea lui Augustus, a Flaviilor, a lui Hadrian, Aemilia altinate), pe care o părăsea la Altinum itomnilor. Nu poate fi vorba de un c. origi(Quarto), între —> via Postumia şi —• via Claudia ai artei romane ca atare, ci de tradiţia Augusta, pe care o intersecta la Tridentum raiismului elenic care se conjugă cu cea (Trento). wzanală, conturînd astfel -* bipolaritatea A. S.S. .1 a r t e .- Perioadele de c. se află, prin temaŞ artişti, j descendenţa neoatticismului n Claudianus (Claudius Claudianus) (n. 375? J an ' ' Şi al barocului elen. tîrziu microAlexandria — m. 408?), poet gr. din Alexan-

treia oară cu —» Messalina de la care a avu doi copii: — Octavia. Datorit comportării imorale a Messalinei şi a căsătorie ei cu —> Caius Silius (deşi era încă soţia lui C. pe care dorea să-1 urce pe tronul caesariloi aceasta a fost executată în anul 48 e.n. îi anul 49 e.n. C. s-a căsătorit cu -> Agrippin; Minor. După asasinarea lui Caligula (20 febr. 4 lui Honorius"), De hello Getico (GotnicoJ e.n.), soldaţii din gărzile preţ. l-au proclama al I Despre războiul cu goţii"), De consulatu principe pe C, împotriva voinţei sale. Acest; Stilichonis („Despre consulatul lui Stilichon"). le-a acordat un donativum de cîte 15 000 de ses 4 mai compus scrisori, idile, epigrame. încărcat terţi pentru fiecare ostaş, hotărîre confirmat; ele hiperbole nefireşti şi de exagerări în prezen- de senat. Ca principe, C.,' receptiv la ideile d tarea caracterelor în poemele mitologice, variat progres era însă influenţabil, mai ales în rapor şi interesant în poeziile ocazionale, C. s-a dovedit turile cu soţiile sale şi cu liberţii palatului a fi fost o fire pasionată, dispunînd de un patos în timpul său a fost consolidat şi' perfectat poetic înalt, de o largă şi suplă imaginaţie, de _o consiliul principelui prin înfiinţarea unor depărta vastă erudiţie mitologică, dar de multe ori lipsit mente (birouri) ale acestuia la conducerea căror; de simţul proporţiilor. au fost numiţi liberţi, bine instruiţi, bun cunoscători ai adm. de stat şi cu o competenţi P Fargues, Claudien. Études sur sa poésie et son temps, Paris, 1933; I. Steiner, Das geographisches Weltbild des indiscutabilă. S-au dovedit însă sensibili i; Claudius Claudianus, Gratz, 1950. corupţie şi avizi după bogăţii. Printre aceştia si N.I.B. numărau : —>• Narcissus, —* Pallas, —> Polybius ş —* Callistus. Au fost create diverse depărta' Claudius I (Tiberius Claudius Nero Drusus mente: ab epistulis (corespondenţă privim Germanicus) (n. 1 aug. 10 î.e.n., Lugdunum pol. inst. şi ext.J, a studiis (probleme adm.) — m. 13 oct. 54 e.n.), împ. (41 — 54 e.n.) din a cognitionibus (instrucţie judiciară), a ratio din. Iulio-Claudică (fig. 142; cf. pi. VIII, 1). nibus (finanţe imp.) şi a libellis (soluţiona difeEra fiul lui -n- Drusus cel Bătrîn şi al -+ Anto- rite plîngeri). C. a restabilit ordinea în finanţelt ninei. în copilărie a fost mereu bolnav de maladii statului, a ordonat un recensămînt în Imp., care au lăsat urmări: îi tremura corpul, era a acordat loc. din prov. cetăţenia romană, bîlbîit, stîngaci, cu un mers greoi şi legănat, a ameliorat situaţia sclavilor şi a întreprins mar: timid, maniac, gurmand şi trecea drept lipsit lucrări publice (a fost construit un nou pori de spirit. Deşi familia sa a fost preocupată mai la Ostia, două aped. — Aqua Claudia şi Anii puţin de educaţia lui C, acesta a avut, printre Novus şi a fost desecat şi introdus în circuitul profesori, pe Liv., care 1-a pasionat pentru ist. agr. lacul Fucinus). în pol. ext. C. a cucerit c Era instruit, cunoştea lb. gr. şi etr., se pre- parte din Brit. (43—52 e.n.) unde preoţii druizi, ocupa de arheol. şi lingv., era bun orator. A întreţineau o stare de agitaţie permanentă scris mai multe cărţi (printre care o ist. a Etr. în Gali., pe Rin stăpînirea romană s-a consolişi alta a Cart.) care s-au bucurat de succes. dat şi a fost fundată Colonia Claudia Ara Augusta în vremea lui —• Augustus, -+ Tiberius şi —> Agrippiniensis (azi Köln) (50 e.n.) ; în Pen, Caligula a fost ţinut departe de viaţa publică Bale. a anexat regatul tr. odrisi şi a creat prov, din pricina infirmităţilor sale. Cînd a ajuns la Moes. (46 e.n.); în Bosforul Cimmerian a stabilii tron era căsătorit (din 39 — 40 e.n.) pentru a garnizoane romane ; a consolidat stăpînires romană în Or. şi a restabilit influenţa asupra Fig. 142. Claudius Tiberius, marmură, Roma, Vatican. Arm.; în Afr. a anexat Mauret. (42 e.n.) unde au fost întemeiate două noi prov. (Maur. Tingitana şi Mauret. Caesariensis). La insistenţele Agrippinei, C. 1-a adoptat pe -» Nero, fiul acesteia din prima căsătorie, punîndu-1 pe picior de egalitate cu Britannicus (50 e.n.) şi a acceptat ca fiul Agrippinei să se căsătorească cu Octavia (53 e.n.). Prin aceste măsuri Agrippina pregătea terenul pentru a-1 urca pe tron pe fiul său. Tot în acest scop se pare că împ. a grăbit sfîrşitul lui C. Otrava procurată de la o oarecare -> Locusta, a turnat-o în mîncarea împ. eunucul —> Halotus ; medicul Xenophon, complice, i-a administrat o nouă doză de otravă şi C. s-a stins din viaţă la 13 oct. 54 e.n. I-a urmat la tron —• Nero. dria (pi- H, 4)- A venit în It. mai întîi la Mediola/395— 400 e.n.), apoi la Roma unde a devenit um poetul oficial al imp. Honorius şi protejatul generalului Stilichon. A scris poeme epice: De raptu Proserpinae („Despre răpirea Proserpinei") Gigantomachia („Luptele giganţilor"), poezii 'ocazionale, cu caracter pol. De tertio consulatu Honora („Despre al treilea consulat

A. Momigliano, Claudius, 1931 (1961); V. M. Scramu zza, The Emperor Claudius, Cambridge, 1940.

O.T

„dius II (Marcus Aurelius Valerius ? Claudius) Claudius Agrippa, Marcius, sclav, ajuns în rîner thicus) (n.m Dardania, 200? — m. Sirmium, durile ordinului senat. —> Maerinus 1-a numit TO e n ) * P- (268 — 270 e.n.), primul din guv. al Pann. Inf. (217 e.n.), apoi guv. al Daciei •i;a imp. illmeni (fig. 143). A făcut o carieră şi, concomitent, al Moes. Ini. (218 e.n.). •lit strălucită. Era un general capabil, virO.T. „ „ , ' cumpătat şi promova un spirit de dreptp A participat, în vremea lui Gallienus, la Claudius Appius. om pou de origine plebeiană. mtele cu -> Postumus (262-263 e.n.) şi Ia în anul 453 î.e.n.. a propus alegerea unei comisii IP m o-otii din anul 267 e.n. A primit comanda pentru codificarea legilor. în acelaşi an, ca 'matelor' din reg. cuprinsă între .Mţi Alp. membru al comisiei propuse, a plecat în oraşele M Negr., în calitate de dux totius lllynci gr. să studieze legile. La întoarcere, în 451 î.e.n., - după , . lui -> Aureolus (267 e.n.) a fost a fost ales membru al comisiei de zece persoane a u p a № răsc. Se uimit comandant suprem al cavaleriei. S (decemviri) care avea ca sarcină consemnarea în nune că ar fi făcut parte din conjuraţia care jegilor (-> Leges duodecim tabularum). s c n â a în făcut parte înlăturat pe Gallienus. După asasinarea f« anul1 următor «i— ~a *• secesiune a pop. din îanii care invadaseră N It. i-a urmărit, i-a Roma. Cauza imediată a acesteia a fost încerîfrînt pe malul lacului Benacus şi i-a obligat carea lui C. de a aresta în mod ilegal pe —> Viri se retragă spre Raet. în 269 e.n.. o mare ginia, fiica unui plebeu. Sub presiunea pop. Daliţie barbară (cea 320 000 de oameni) la care decemvirii au fost destituiţi, C. a fost arestat, arti'cipau goţi, sarmaţi, bastarni şi alţii s-a sfîrşindu-şi viaţa în închisoare. Histituit în N M. Negr. de unde barbarii au A.B. tacat Imp. pe uscat şi pe apă. După ce au -vastat Pen. Bale, invadatorii s-au regrupat/ Claudius Appius, Caecus, patrician; cenz în agă-+Naissus unde, în toamna anului 269\ Wâ î-e-n-> c°s- în 307 şi 296 î.e.n., preţ. în 295 n C. a obţinut o victorie hotărîtoare asupra Vî.e.n. A desfăşurat o pol. favorabilă plebeieni•es'tora (50 000 de barbari au rămas pe cîmpul ,lor, a militat pentru distribuirea de pămintun i luptă). Imp. a primit titlul de Gothicus Vtriburilor Romei în dorinţa de a stabili un raport Ţaximus şi va fi cunoscut sub numele de în vinechitabil de forţe între cetăţenii oraşului şi itorul goţilor. Vandalii şi iuthungii ameninţau vagr. A construit -> via Appia (312-310 î.e.n.), inn., iar alamanii pătrunseseră în Raet. \ primul aped. (Aqua Appia) ; o piaţă (Forum mtru a respinge noile atacuri barbare, C. AppW,- A luat parte activă la campaniile a îndreptat spre Sirmiumunde s-a îmbolnăvit .-împotriva etr., sabinilor şi samniţilor şi a fost ! ciumă şi a murit la începutul anului 270 e.n. J u n mare f animator al -> războiului împotriva lui 3 urmat la tron fratele său -> Quhrillus. „ ±t*gws$g2*T!'rimul scriitor lat. cuno.«'i'., A.C. a îost un mare orator, consacrînrk-se în O.T. acelaşi timp studiilor de dr. (a scris / ) ; usurpationibus), de gramatică (este cel care a consacrat nudius, conducător vestit al unor cete de latrones tîlhari"), care au acţionat în Pal. în vremea .rotacismul în Ib.), de morală (Carmen de moribus) şi de rel. (a scris o lucrare despre auguri). i -» Septimius Severus. Din opera sa nu s-au păstrat decît foarte puţine O.T. fragmente. E.T. şi N.B. l. 143. Claudius II Gothicus, bronz, Brescia, Muzeul Arheoloeip

Claudius Appius, Caius, decemvir în 451 î.e.n. în ciuda originii sale aristocratice, i-a sprijinit pe plebei în lupta lor pentru obţinerea unui corpus de legi scrise, devenind conducătorul —> decemvirilor. E.T. Claudius Appius, Caudex, cos. în 264 î.e.n., a repurtat o victorie în Sicii., la Messana asupra lui —> Hieron tiranul Syracuse! şi a cart., conduşi de Hannon (Pol., I, 12). A.B. Claudius Appius, Crassus (Crassinus), tribun milit. cu drept de cos. în 403 î.e.n. şi 349 î.e.n. ; dictator în 362 î.e.n. După cucerirea oraşului — legii lui Licinius şi Sextius. A repurtat o victorie asupra hernicilor în calitate de dictator (362); a murit

«n 349 Î e n. la începutul consulatului (Liv., 5: 20; 6: 40; 7:7, 8, 24-25). ^ Claudius Claudianus, Tiberius, general din ordo equester, născut la Rusicade în Num. în timpul lui Septimius Severus a intrat în senat. A comandat diferite unităţi milit. şi a exercitat diverse mag. în 193 e.n. va deveni praet. tutelar ius candidatus Augustorum pentru ca din 194 e.n. pînă în 196 e.n. să fie comandantul (praef.) leg. a V-a Macédonien şi a leg. a XIII-a Gemina din Dacia. Pe cînd era în Dacia i s-a încredinţat din 196 e.n. pînă în 197 e.n. comanda unor unităţi din cele două leg. (praepostius vexillattiorwn Daciscarum), în războiul împotriva lui Clodius Albinus din Gali. Intre 197 şi 199 e.n. a preluat comanda leg. I Adiutrix şi a devenit guv. Pann. Inf. (legatus Augusti pro 'oraetore prov. Pannoniae inferioris). în 199 — 200 e.n. a fost cos. suff., apoi, în 205—207 e.n. a guvernat Pann. Sup. Revenind la Roma va mai fi sacerdos Laurentium Lavinatium şi sacerdos VII vir epulorum. I.H.C. Claudius Drusus Germanicus, Tiberius v. Nero Claudius Fronto, Marcus (sec. 2 e.n.), general de rangsenat. (clarissimus vir). A jucat un important rol, mai ales în timpul lui Marcus Aurelius. întreaga lui carieră este expusă în inse. pusă la baza statuii (armata statua) ce i-a fost ridicată în Forul lui Traian de la Roma, din porunca lui Marcus Aurelius (CIL, VI, 1377) şi inse. de cinstire, găsită în capitala Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, oraş al cărei patronus a fost (CIL, III, 1457). C.F. a îndeplinit numeroase mag. civile şi importante funcţii milit: cvest., aedil curul şi preţ., ca apoi săA preia comanda leg.: XI Claudia, I Minervia. în războiul purtat împotriva părţilor a fost praetor exercitus legionarii et auxilliorum per Orientent (162 — 165 e.n.), fiind răsplătit cu înalte distincţii pentru eroismul de care a dat dovadă. Reîntors la Roma, a îndeplinit mag. de curator operum locarumque publicorum şi pe cea de cos. suff., în 165/166 e.n. în războiul cu marcomanii şi iazigii a făcut parte din statul major al lui Lucius Verus. între 167 şi 168 e.n., a fost guv. al Moes. Sup. şi în acelaşi timp (simul), în condiţiile grele ale războiului cu marcomanii, şi al Daciei Apulensis, pe vremea imp. Marcus Aurelius şi Lucius Verus. La 169 e.n. va organiza reunirea celor trei Dacii (legatus Augusti pro praetore III Daciarum) şi în acelaşi timp va guverna Moes. Sup. A murit în 170 e.n., în timpul războiului purtat cu marcomanii şi iazigii.

Claudius Mamertinus (sec. 4 e.n.), panegirist lai A compus panegericul împ. lulianus, rostit 1 Bizanţ la 1 ian. 362 e.n. în care aducea laud exagerate defunctului. Căzut în dizgraţie î 368 e.n. N.I.I Claudius Mamertinus ^Claudianus Mamertug (?—474 e.n.), scriitor lat. A compus imnui religioase, scrisori şi un tratat De statuanima („Despre suflet") (470 e.n.), în care utilizîn filosofia gr., susţinea teoria reincarnării sufletulu

E.l Claudius Marcellus, Marcus I. Cos. în 51 î.e.n adversar al lui Caesar şi partizan al lui Pompe După moartea acestuia s-a retras la Mytileni ocupîndu-se de ret. şi filos. Chemat de Caesa s-a întors la Roma, dar în drum, la Piraeus, fost ucis şi apoi înmormîntat la Atena (m; 45 î.e.n.).' (Cic, Marceli.; Plut., Pomp., 5S Suet., Caes., 29). 2. Fiul Octaviei, sora lui Augus tus (fig. 144). A fost căsătorit cu —> Iulia Maio: fiica lui Augustus şi a fost pregătit de acest pentru a-i urma la tron. A murit însă în am 23 î.e.n. 3. General (n. 277 î.e.n.-m. 208 î.e.n Fig. 144. Claudius Marcellus, Marcus; marmură, Va şovia, Muzeul National.

Fig. 145. Claudius Marcellus, Marcus; marmură, Berii

!„

Ï

I.H.C ClaudiuSjGlabrio, Caius v. Acilius Glabrio Claudius Liyianus, Tiberius, pref. al preţ. în timpul lui —> Traian. A participat la campania din 101 — 102 e.n. împotriva dacilor. împreună cu —• Sura a îndeplinit o misiune diplomatică pe lîngă-> Decebal (Dio Cass. LXVIII, 9). O.T.

E v '.•..

Ie-a transferat la Roma. Preţ. în 58 î.e.n., a împiedicat întoarcerea lui Cic. din exil, din nou preţ. în 57 î.e.n. a fost numit guv. al Sard., iar în 54 cos. Procos. în Cil. (53 — 51 î.e.n.), s-a folosit de Loate mijloacele pentru a-şi strînge bogăţii. în 51 î.e.n., în calitate de cenz. a avut o atitudine severă, înscenînd multe procese şi excluzîndu-i pe mulţi din clasa senatorilor şi a cavalerilor, printre care şi pe —• Sallustius Crispus. Cînd Caesar, în 49 î.e.n., a pornit împotriva Romei, a trecut de partea lui Pompeius primind ca recompensă prov. Ach. A scris o carte intitulată De augurali disciplina („Despre doctrina augurală") pe care i-a dedicat-o lui Cic. A murit puţin timp înainte de Pharsalos (Liv., Luc, 19,21; Dio Cass., 3 9 : 6 - 7 ) . A.B.

.... J45). S-a distins ca luptător şi comandant «n nel de-al doilea război punic. Cos. în 222 î.e.n., i-ne-ă Clastidium, a repurtat o strălucită victorie Dra lui Viridomarus, conducătorul insubrilor !fa luat o uriaşă pradă de război (spolia optima). DuDă bătălia de la Cannae (216 î.e.n.), a fost ni-o-anizatorul rezistenţei romane iar pentru spiritul său curajos şi prudenţa cu care a condus .x,boiul împotriva lui Hannibal a fost numit sabia Romei". Cos. suff. în 216 î.e.n. şi pentru " »reia oară în 214 î.e.n., a debarcat în Sicii., distrus Lcontinoi şi, după trei ani de asediu, a cucerit Syracuse. A avut mai multe lupte încununate de succes împotriva lui Hannibal, dar a căzut în bătălia de la Venusia (208 î.e.n.), fiind cos. pentru a cincea oară. (Liv., 23:14; 9fi 21 27- 2 4,12; Plut., Marceli:). Zb ' A.B. Claudius Marinus, Pacatianus v. Marinus Pacatianus Claudius Maximums, Tiberius, cercetaş în armata pomană în timpul campaniei din anii 105 — 106 e.n. purtate de —> Traian împotriva dacilor. D.M. a comandat grupul de călăreţi care l-au irmărit pe Decebal şi după ce acesta s-a sinu;is, au dus capul regelui dac lui Traiar. în castrul/ le'la Ranisstorum. Pentru fapta sa, CM./â ost înaintat la gradul de decurion. O.T. Claudius Nero, Caius, cos. în 207 î.e.n. După ce n 214 î.e.n. a luptat în Sicii, sub conducerea ui Marcellus (3), în 212 î.e.n., ca preţ. a cucerit rasele Suessulla şi Capua. A participat şi la ăzboiul din Hisp. împotriva lui Hasdrubal 210 î.e.n.) la N de Ebrus. în 209 î.e.n. a fost omandant adjunct al lui Marcellus, în It. de S. n calitate de cos. s-a distins în bătălia de la —• Livia î la care a avut doi fii: -> Tiberius şi -> Drusus. fost nevoit să se despartă de Livia care a devet soţia lui — Augustus (38 î.e.n.). A.B. şi O.T. audius Pompeianus v. Pompcianus (Tiberius audius Pompeianus) audius Pulcher, edil, preţ. şi tribun milit., Participat la lupta de la -» Cannae. în anul "•e.n., a fost numit guv. al Sicii., unde a v enit apoi comandant adjunct pe lîngă -> «•cellus. Cos. în 212 î.e.n., a murit la asediul »Şumi Capua (211 î.e.n.). (Liv., 24: 27; 39; •A 3; 2 6 : 1 - 6 ; Plut., Marceli, 13,14).

Claudius Pulcher, Caius 1. Augur în 195 î.e.n.; preţ. în 180 î.e.n. cos. în 177 î.e.n. A condus o expediţie în prov. Istria, unde a distrus trei oraşe. De aici a plecat împotriva ligurilor pe care i-a învins lîngă fi. Scuterra, apoi a cucerit oraşul Mutina (176 î.e.n.). în 171 î.e.n. a participat la cel de-al treilea război macedonean. Cenz. în 169 î.e.n., din cauza severităţii, a fost chemat în judecata, dar achitat în UTIBA intervenţiei lui Sempronius Gracchus, coleg la cos. (Liv., 41: 9, 16 ; 14, 16 ; 45 : 44). 2. Cos. 58 î.e.n., general al lui Caesar. în 55 î.e.n., numit guv. în As. dar acuzat de şantaj, a fost constrîns să renunţe la cos. (Dio Cass., 39 : 21, 25). A.B. Claudius Pulcher, Publius, cos. în 249 î.e.n., comandant al flotei romane din Sicii. După tradiţie, a poruncit ca găinile sacre să fie aruncate în mare, deoarece prevestirea ce o făcuseră nu era prielnică. A fost învins de cart. la Drepana, pierzîndu-şi aproape toate navele (93 din 123). Fiind solicitat de senat să numească un dictator, el 1-a ales pe Claudius Glicia, un libert. Acuzat de tribunii pop. că batjocoreşte ceremoniile religioase a fost obligat să plătească amendă. A murit în 246 î.e.n. (Pol., 1:49, 52; Val. Max., 1: 4, 3: 8; Cic, div., i: 16-, 29; 2: 33). A.B. Claudius Quadrigarius, Quintus (see. 1 î.e.n.), analist roman. în opera sa intitulată Annales, a scris o ist. a Romei, începînd cu invazia gali., pînă în vremea lui Sulla. A.B. şi N.I.B. Claudius Quintilianus, Tiberius (sec. 2 e.n.), om pol. şi milit., în vremea lui Antoninus Pius. A fost proc. Augusti Daciae Porolissensis. în anul 157 e.n., s-a îngrijit de refacerea amfiteatrului de la Porolissum, dărîmat din cauza vechimii (amphitheatrum vetustate dilapsum). A. Stein, PIR 2 C 993 ; id. Reichsbeamten, 29 ; M. Macrea, Viaţa, 58; B.E. Thomasson, Lat. prae., 41.

A.B.

I.H.C.

Pulcher, Appius (sec. 1 î.e.n.),general, a . t la cel de al treilea război mithridathic. Ur - a adunat multe monumente de artă şi

Claudius Sabinus, Appius, nobil de origine sabinăîn 504 î.e.n. a imigrat, împreună cu clienţii săi, la Roma, întemeind o gintă separată. Cos-

2VÔ

;n 495 î.e.n., a avut o atitudine de dispreţ faţă'de plebei. A. .o,

Claudius Xenopbon Tiberius (sec. 3 e.n.), mag. de oricine gr., membru în ordo equester. A îndeplinit °mai multe funcţiuni adm. La sfîrşitul domniei lui Marcus Aurelius a fost procurator ciarum urbis. în 180 în Eg. ocupa mag. de epistrateg nomorum el Arsinoitum. Va ocupa apoi funcţia de proc. Daciae Apulensis pe vremea lui Commodus şi tot în timpul domniei acestuia, pe cea de proc. vamal (proc. Illyrici per Moesiam inferiorem et Dacias très). în timp ce era în fruntea vămii 111. a ridicat la Sucidava, în Dacia, o statuie împ. Commodus. A revenit apoi la Roma, în calitate de subpraef. annonae urbis. Sub Septimius Severus a devenit proc. prov. Asiae şi, în sfîrşit, trimis înainte de 198 e.n. în Afr. ca proc. ad bona cogenda. A. Stein, Reichsbeamten, 78—79; D. Tudor, OB*, Î67; id., Sucidava une cité daco-romaine et byzantine en Dacie, Bruxelies-Bercliem. 1965, 39; Pfiaum, Carrières, II I960, 590 — 592.

I.H.C. clava (lat.), armă comună tuturor popoarelor ante, folosită de romani în sec. 2 e.n. Avea un corp metalic pe care erau montate vîrfuri masive ascuţite, cu înmănunşarea tubulară. De formă mai mică era întrebuinţată de cavalerie la sfirsitul Imp. CV. Cleander (Marcus Aurelius Cleander) (sec. 2 e.n.), sclav frigian, apoi libert. A copilărit împreună cu —> Gommodus. După eliberare a fost camerier (cubicularius), apoi comandant al gărzii personale a împ. şi intendent al palatului. Urmărind să ajungă în fruntea statului, a contribuit la căderea pref. preţ. —> Perennis căruia i-a luat locul (186 e.n.). în timp ce Commodus se afla la Lanuvium, din cauza foametei, pop. Romei s-a răsculat. Cleander a încercat să înăbuşe răsc. cu forţa. Chemat de împ. la Lanuvium, a fost executat iar capul i-a fost trimis la Roma spre a potoli răsc. (189 e.n.). O.T. Cleodamus (sec. 3 e.n.), comandant milit. specializat în construirea de fort. în anul 267 e.n., în timpul atacurilor barbare la hot. este-europene ale Imp., a lost însărcinat de -* Gallienus cu fortificarea oraşelor ameninţate. C. a apărat, cu succes, o serie de oraşe dinMoes. Inf. şi Tr. împreună cu —> Athenneus a format o flotă care a distrus vasele barbarilor pătrunse în M. Eg. Aceştia au fost nevoiţi să se întoarcă spre gurile Dunării, traversînd Pen. Bale. de la S spre N. O.T. Cleoa (sec. 2 î.e.n.), sclav din Cil. în 134 î.e.n. a devenit conducător al unor sclavi răsculaţi in reg. de SV a Sicii. Mai tîrziu şi-a unit forţele cu trupele lui —> Eunus şi a fost numit comandant al forţelor unite. A fost ucis în cursul unei incursiuni (Diod., 24—25: 2, 48). A.B.

Cleopatra (69 — 30 î.e.n.), a doua fiică (fig. 14 a lui Ptolemeus XII Auletes. A domnit în E| împreună cu fratele său Ptolemeus XIII, înc pind cu anul 51 î.e.n. Nu peste mult timp a fc alungată (47 î.e.n.). A cerut ajutorul lui Caes; care intre timp, sosise în Eg. Acesta a vr să împartă puterea între Cleopatra şi Ptolemei dar acesta din urmă nefiind de acord i-a dec] rat război, murind la asedierea oraşului Alexa dria. C, la sfatul lui Caesar s-a căsătorit d nou cu fratele mai mic. Cu Caesar a avut un f: adoptat de dictator (Ptolemeus XIV sau Ces rion). După moartea lui Caesar (44 î.e.n.), a cîştigat de partea sa pe Marcus Antonius, războiul civil i-a asigurat triumvirului tos resursele Eg. şi 1-a însoţit la —• Actium. Văzî: situaţia gravă în care se afla flota lui Antonii a fugit înaintea încheierii bătăliei, sperînd în ti1 înţelegere cu Octavian. Nereuşind, s-a sinu (30 î.e.n.) (Dio Cass., 42: 34—44, 50). A. clientes (lat.), persoane aflate în protecţia ur patron. O familie bogată, palriciană, prot< indivizi liberi de condiţie materială, preca: Raportul de clientelat consta într-o multitudi de obligaţii de o parte şi de alta. Patronul a gura clientului său asistenţă jur., soc şi rol. era la dispoziţia patronului, contribuind fim ciar la dota fiicei acestuia, plătind arenzi, c( tribuind la susţinerea cheltuielilor publice, erau familiäres şi depindeau de ginta (gei patronului. Treptat raporturile au devenit mai mult de natură materială, iar numărul a crescut pe măsură ce o^ anumită categ. oameni liberi se ruinau. în oraşe, c. făcc parte din plebea urbană, care se hrănea cheltuiala patronului şi îndeplineau pentru mai ales sarcina de a-1 însoţi, de a-i organ petreceri spectaculoase şi de a-1 sprijini la can datura la mag. începînd cu Augustus, cliei latul a decăzut.

NJ

climbanarii v. catafractarii clipeata imago (lat.) („irragine pe scut"), ţj fret pictat (pi. II, 5) sau în relief, la înce; Fig. 146. Cleopatra, marmură, Cherctiel, Muzeul Ar Inîrie.

l i n t pe scut, iar mai apoi preluat ca motiv r r l u s i v scutul) de pict., sculpt, şi toreutică Ai it simbol al cinstirii acordate celui reprezenf f Appius Claudius Puleher, cos. în 80 î.e.n. cpzit chipurile strămoşilor în templul Bdlonei fpi B Va« hist, 35,3). La originea acestor reprezentări stau credinţele legate de - apoteoză, în sensul divinizăm mortului prin aşezarea sa în sfera cerească. ^G , I i n e u s (lat.), scut de origine gr., introdus în „manientul romanilor prin intermediul etr. F' osit în bazinul orient, al U. Mtdit. şi in It, ie N în sec. 8 î.e.n., era purtat de luptătorii iirimei clase censitare din Roma regală. A disaărut la sfirşitul sec. 5 î.e.n. Era confecţionat din emn îmbrăcat în foaie subţire din aramă, din jiele' sau din os cu ornamente concentrice, •ompletate cu diferite motive decorative: haşuri, lori de lotus şi o rozetă în mijloc. Avea în mt,, n centru şi la margine, minere. C.V. Cloaca Maxima (lat.), principalul canal de scurjere în Roma ante. Construit în epoca. Reg. ' fost restaurat în forma actuală de către Augusus şi funcţionează şi astăzi după două mii d e / ni. 'Porneşte din cartierul Subura (lîngă forul ui Augustus), trece pe sub forul lui Nerva, şi ? orum Romanum. Era boltit cu trei rînduri de locuri din tuf. Primeşte în drumul ei scurgerile in canale mai mici. Se află la 5—6 m sub nivea\ actual al străzilor Romei moderne. D.T. lodia (sec. 1 î.e.n.), prima soţie a lui —• Augusjs. Repudiată la scurt timp după căsătorie. O.T. lodia, via ~, una dintre arterele din Pen. It. ire asigurau circulaţia de la Roma spre NV, Ure coasta M. Tyr., făcînd legătura cu —^ via urelia şi —> via Aemilia Scauri. Denumită după . Clodius Vestalis, triumvir monetalis în anul 3 î.e.n., care a organizat acest drum prin refolorea parţială a unor trasee rutiere mai vechi care era considerat fundatorul unei staţiuni îi Forum Clodii, către extremitatea nordică drumului. V.C. părăsea Roma traversînd Tibrul Î pons Milvius. Prima parte a traseului coindea cu —* via Flaminia, pînă Ia desprinderea, r ' e V, a unei alte şosele, —• via Cassia, cu care ;ea parcurs comun pînă la al 11-lea miliarium. m acest punct continua singură spre NV, spre astă, ocolind pe la V lacul Sabatinus şi tre1( l prin localit. menţionate de itinerariile'antc, mim Clodii şi Blera. A.S.S. odianus, of. de rang inf. (comicularius). A •rucipat la asasinarea lui -+ Domiţian (96 e.n.). O.T. 1

st "?

A l b i n i I S

(Decimus Clodius Septimius Albi-

il) l o i H a d r u m e n i i i m , Afr., 150 e.n. — m. '•' 19/ e.n.), împ. (193 — 197 e.n.) (fig. 147).

nceput cariera adm. si milit. sub -*• Marcus

Fig. 147. Clodius Albinus, marmură, Roma, Muzeul Naţional.

Aurelius şi — scutum), scutatae. Prin reformele -ale Marius a reunit un manipulus de —• hastaii 'u unul de -> principes şi unul de -> triarii, ^ormînd o c, care începe să devină unitatea tactică a leg-, rol îndeplinit pînă atunci de manipuli, -are ajung să nu mai aibă nici un fel de însemîătate în armata imp., către sfîrşitul sec. 1 e.n. în vremea lui Traian). în felul acesta, unităţile actice ale leg. (cohortes) au rămas numai 10, 'n loc de 30 (manipuli), cîte fuseseră înainte de reformele lui Marius. Prima c. a unei leg. era ilcătuită din 1 000 de ostaşi şi se numea milliaria, :elelalte nouă aveau cîte 500 de ostaşi şi se lumeau quingenariae. C. erau formate din -* ;enturii: prima c. avea cinci centurii (una de iOO de milit., a doua de 200, a treia şi a patra le cîte 150, a cincea de 100); celelalte nouă c. iveau cîte şase centurii, egale ca efective. Coman^ lanţii c. din leg. erau of. sup., cu gradul de -+ tribunus (legionis sau mililum). încă din impui Rep., c. recrutate printre aliaţi sau printre trăini erau recunoscute după numele pop. reslective. Situaţia s-a menţinut şi în armata mp., unde grosul trupelor aux. (—* auxilia) 1 formau trupele de infanterie, respectiv c. aux. După numărul soldaţilor care le alcătuiau, acesea puteau fi şi ele milliariae sau quingenariae. 'rimele erau comandate de un —> tribunus, celeilte de un —> praefectus. Se mai întîlneşte la omandă şi gradul de —• praepositus, fie că e orba de o perioadă mai tîrzie (sec. 3 e.n.), fie e formaţiuni combinate din mai multe unităţi. inc.;'; înh.), existau atît sarcoNiDsele construcţiei au diam. de 188 şi 156 m, _£a.ga, cît şi c. Jn fiecare nişă din c. încăpeau una r arena de 86 şi 54 m. Aveau patru niveluri _şau două urne funerare, iar deasupra nişei se nDărtite pe 30 axe, la fiecare i'iind, de jos în .aşeza o placă de marmură cu numele defunctului. s coloane: dorice, ionice, corintice şi pilaştrii. TÇjui dispărut odată cu generalizarea ritului Înh. chipe speciale de marinari de la Miscnum " • • " " - ' •-' • V.B. anevrau marele velum ce acoperea tot C. La . r ter la etajele doi şi trei conţineau cite Columella v. Iunius Moderatus Columella, Lucius ) arcade (înalte de 10 m). Cele de jos erau folote ca intrări ; 78 erau pentru public, iar 3 pentru columna (triumphalis, commemorabilis) (lat.), ip şi demnitari. Cele de la etaj serveau ca construcţie de caracter milit. sau comemorativ. minatoare; aveau un grilaj de protecţie şi A apărut în epoca Rep., fiind ridicată în aminte o statuie expusă cu faţa în afară. In cavea tirea unui eveniment glorios sau în onoarea unei sim aceeaşi repartiţie ca la -> theatrwn roma- persoane. (—* c. rostrata; —• forul lui Traian; im C. are un podium lat de 4 m. La parter şi —> c. lui Antoninus Pius; c. lui Marcus Aureprimele două etaje era prevăzut cu coridoare lias). în epoca tîrzie au ridicat c, Galerius la ^lare frumos boltite şi scări de acces către Salonic (Galerius), Arcadius şi Theodosius I, îeniâna. Existau 2 loji imp. la capetele axei la Constantinopol. ci (pulvinar). Cavea avea două maeniana, columna caelata (lat.), columnă decorată cu inia cu 20 trepte-scauno, a doua cu 66, ambele scalpt. (Columna Traiana etc.). abătute de 16 curiei. Balteus dintre cele două D.T. •eniana era înalt de 5 m. C. are 54,50 m înalţ. lăpostea mai ales lucii gladiatori. în 248 e.n., .«olumna lui Antoninus Pius, monument ridicat prilejul serbărilor milen. Romei, au trecut ' l a Roma în 161 e.n. în vecinătatea —> columnei n C: 32 elefanţi, 10 tigri, 60 lei, 30 leoparzi, lui Marcus Aurelius. Construită din granit hiene, 6 hipopotami, 10 zebre, 1 rinocer, lustruit, purta în vîrf statuia împ. divinizat. girafe, 50 cai şi măgari sălbatici şi 1 000 pe- S-a păstrat numai baza ei pe care apar: o inse. hi de gladiatori. Pînă în sec. 19 a fost siste- dedicatorie, scena apoteozei lui Antoninus Pius tic jefuit de materiale de construcţie. alături de Faustina I şi două reliefuri identice reprezentînd o defilare milit. (*+ decursio) (cf. -,-' v '• ' " D.Tfig. 43, 182). D.T. muluri* (lat.),„construcţii funerare sub forma jr cavouri sau jnausolea, in- per-eţii cărora columna lui Marcus Aurelius, monument ridicat u lăsate ijjşe mici, rînduite pe rafturi, ase- la Roma în 193 e.n. lîngă via Flaminia (aflată lea unei cuşti pentru porumbei (fig. 152). astăzi în Piaţa Colonna) (fig. 153). Arhitectura. •aces.ţe_uişe ..erau aşezate -> urnele funerare, Construită între 180 — 193 e.n. din marmură de origine, termenul columbarium desemna o Luna, copia ca formă, c. lui Traian. Era înaltă i făcută într-un zid"şî destinată să păstreze de 100 picioare (cea 29,601 m) masivă şi puţin rnă funerară. Cu timpul,sensul s-a lărgit şi sveltă. fost restaurată de arh. Domenico întul c. a ajuns să desemneze un monument FontanaA care, ordinul papei Sixtus V, a -O-coastrucţie în care zidurile erau prevăzute aşezat în vîrfuldin ei statuia apostolului Pavel. uşe pentru urne. în unele c. încăpeau sute Sculptura. Columna este lucrată în altorelief, pe un fus fără entasis. Reliefurile reprezintă campaniile împ. din 172 — 175 e.n. împotriva 1S2. Columbarul liberţilor din via Codini, Roma; sfirşitul sec. I i.e.n. quazilor, marcomanilor şi iazigilor, expuse în 116 scene desfăşurate pe 21 spirale. Nu se poate preciza gradul de veracitate al frizei, nici dacă ea se referă la toate luptele duse la Dunăre, pînă la moartea împ. Faţă de c. lui Traian creşte proporţia scenelor convenţionale, se simplifică compoziţia lor, dispare compasiunea pentru duşmanii înfrînţi, devine tot mai vădită expresia plastică a ceea ce —• R. Bianchi-Bandinelli numea „durerea de a trăi" şi se modifică —• vizualitatea reliefurilor, în sensul că privitorul e făcut părtaş la scene, prin redarea unor figuri cu spatele. Clarobscurul, puternic, este realizat prin altorelief şi prin relieful negativ, fapte care sporesc vizibilitatea ansamblului. Intenţia expresă a întregii naraţiuni este slăvirea memoriei împ. a cărui persoană o prezintă pe verticala monumentului, de oriunde ar fi privit os

acesta, coloana sujjerînd în anpsf foi —' ="»'""-"

211

COMAG:

de 80 cm spre vîrf. Naraţiunea istorică se c< pune din 124 episoade aparţinînd primulu celui de-al doilea război dacic (separate icc grafic printr-o Victorie scriind pe scut, flanc de două trofee) şi din peste 2 500 figuri. împre cu „marea friză" (montată astăzi în arcul Constantinus 1) formează cel mai vast comj sculpt, al artei romane creat de unul şi ace mare artist pe care -* R. Bianchi-Bandinell numeşte „maestrul faptelor lui Traian". . cum au arătat K. Lehmann-Hartleben şi P, Hamberg, relieful narativ este compus dini serie de scheme iconografice tradiţionale (—• a< cutio, —> lustratio, marşuri, ased'ii, bătălii et perfect înlănţuite între ele şi adaptate sub: ţului (cu unele mici inadvertenţe de detaliu c indică traducerea în plastică a unor izvo scrise: comentariile lui Traian, pierdute, ; alte documente oficiale). Marea varietate a s nelor precum şi suflul epic neobosit, excli repetiţia identică şi formalismul, ritmînd na ţiunea pe structuri ample, după cum fig: împ. (cu armura aurită) şi coloritul bogat reliefului o ritmau pe unităţi mai mici, spor: şi în acest fel fireasca îmbinare a scene] comparată, în ultima vreme, cu desfăşura: unui film cinematografic. O copie în cim< şi praf de marmură a c.T. se află la M.I.R.S Fig. 153. Columna lui Marcus Aurelius, Roma, Piaţa Colonna.

Fig. 154. Columna lui Traian, Roma, Forul lui Traian.

lui Marcus Aurelius, scenele însele servind de fundal şi de suport narativ. G. Becatti, La coloria coclide istoriata, Roma, 1960.

D.T. şi M.G. columna lui Traian, monument ridicat la Roma, în 113 e.n. în forul lui Traian, după proiectul arhit. Apollodoros din Damasc (fig. 154). Arhitectura. Denumită şi c. cochilis (sculpt. în formă de „melc") c. centenaria (înaltă de 100 picioare romane) (29,78 m) ; c. historiata (reprezintă războaiele dacice). De pe balustradele bibliotecilor care o flancau se putea urmări ca într-un volumen, sculpt, de pe fusul o.T. Lucrată în marmură de Păros, stă pe o bază cubică (5,50 x 5,50 m) care păstra în două nişe urnele funerare din aur ale împ. Traian şi soţiei sale Plotina. Deasupra intrării o inse. arată că: c.T. este înaltă cît colina ce s-a tăiat în acel loc. Fusul c.T. se compune din 18 tamburi monolitici, cilindrici (diam. 3,50 m), străbătuţi în centru de o scară cu 185 trepte, luminată de ferăstruici ce perforează pereţii. In vîrful c. se afla la început un vultur de bronz (monedele), înlocuit cu statuia lui Traian (de către Hadrian), iar din 1557 cu cea a apostolului Petru. Sculptura. Relieful reprezentării continue este puţin înalt pentru a nu deforma aspectul general al monumentului, el extinzîndu-se pe 200 m, adică pe 23 spirale înalte, la bază, de 0,89 m şi la capitel, de 1,25 m, în scopul de a corecta iluzia optică. In acelaşi SCOÜ. înalt, fieurilor este de 60 cm la bază si

K. Lehmann-Hartleben, Die Trajanssăule, I — Berlin —Leipzig, 1926; P. G. Hamberg, Studies Roman Imperial Art, Uppsala, 1945; R. Bianchi-B dinelli, Storicità dell'arte dassica, Florenţa, 1950; A. Ma sard, Étude filmique de la Colonne trajane, Tours, IE

D.T. şi M,

columna rostrata (lat.), monument ridicat Roma de senat, în anul 260 i.e.n. Comemc victoria obţinută de cos. Cams Duilius la Myl împotriva cart. A fost reconstituită după mone şi un fragment de inse. O c. se găsea lîn Circus Maximus, alta în Forum Romanum. . compunea dintr-o bază patrulateră (peni inse.) şi o coloană de piatră în care erau înfij ciocurile din bronz (rostra) capturate de la co: biile cart. (fig. 205). D Comagene (Commatrene), prov. inclusă în co

ponenţa Sir., în anul 72 e.n. Cuprindea reg. c NE Sir., pe malul drept al Eufratului. In V învecina cu Cil., iar în NE cu Cap. şi Ar Pop. de origine semită a fost supusă de in asir. în sec. 3—1 î.e.n., sub dinasti iranici seleucizi, s-a creat o interesantă sinteză elf Influenţa pol. partică a dus la transformar ei în prov. sub Vespasianus (72 e.n.) şi alipirea Sir. Capitala era Samosata (Samsat) — loc de baştină al celebrului sofist din sec. 2 e.: Lucian, alt oraş important fiind Doliche (lîn Gaziantep), unde se găseşte sanctuarul princif al lui Iupiter Optimus Maximus Dolichenus, div. cu un număr mare de atestări şi în pro Dacia. D. Magie, Roman Rule in Asia Minor, 1239 urm. VI

ţiile principale ale c. imp. roman s-au diversificat considerabil, în Eur. pe Rhön, Rin şi,în special pe Dunăre, iar în As. AI. către Or. Îndepărtat (prin Antiochia şi EdessaV, către Ind. (pe Eufrat) şi către M. Roşie, axa fyledit. continuînd să-şi păstreze importanţa anterioară. Excelenta organizare a prov. a dus la crearea unor importante reţele de drumuri (din rîndul cărora se disting cele din Hisp., Gall., Brit., Pen. Bale, As. şi Afr.). Securitatea generală din stc. 1 — 2 e.n. permitea efectuarea a numeroase transporturi maritime care legau Roma cu noul ei mare port —> Ostia, de Gali. (Narbo), Hisp. (Tarraco şi Gades.), Afr. (Carlhagina), Eg. (Alexandria), Gr. (Corint şi ins. Rhodos) şi As. Jl. (Seleucia). Cel mai vechi sector comercial era fără îndoială cel din E M. Medit. Din Eg. ajungeau la Roma şi în tot Imp. roman, griu, ţesături, papyrus, sticlărie, parfumuri, bijuterii şi alte mărfuri de lux. Din Sir, prov. care a dat numărul cel mai mare de negustori în sec. 2 — 3 e.n., în măsură să-i concureze pe celebrii negotiatores it., proveneau în special produse metalurgice finisate, sticlărie, textile. Tulburate de existenţa regatului părţilor, ale căror interese comerciale le :a, Aemilia, Flaminia, Pcslumia etc.), via concurau pe cele ale Imp. roman, legăturile cu itia (care lega It. de Pen. Ib.) şi -> via Or. Îndepărtat nu au fost totuşi întrerupte, tia (care o lega de Pen. Bale.) completată, /âişa cum o dovedeşte celebra cale a mătăsii din e altă parte, de numeroase transporturi China, sau aceea nu mai puţin celebră a tămîiei Ame (—> porturi celebre: Puteoli, Alexan- din Ar., cale deservită în bună măsură de c. Carthagina, Tarraco, Gades etc.). Au apărut caravanier aie cărui centre importante erau mele încercări de reglementare a c. (—> ius oraşele Palmyra şi Petra. în V M. Medit. unde \ercii) care permiteau numai cetăţenilor Roma, cu portul ei Ostia, continua să rămînă ni (rare excepţii pentru lat. sau peregrini) oraşul cel mai important, se constată totuşi o menea ocupaţie sau interdicţia ca senatorii sensibilă deplasare a centrului de greutate spre actice c. maritim. Măsura a permis cavale- N (în special Ga]]., mare producătoare de cereale, să monopolizeze nu numai această activi- vin, ceram. dar şi Brit. sau Germ.) fără ca prin ci şi arendarea impoz. indirecte grevînd aceasta produsele hisp. sau afr., grîu, vin, ulei, a activităţilor comerciale: vămile (—>pulli- metale, ceram. să fie mai puţin căutate. în N KTtorium) şi impoz. pe eliberările de sclavi Eur., atelierele de ceram. clin Germ., graţie 'cesima manumissionum sau libertatis). Ală- desigur şi axei renane, au ajuns să le concureze e vechile corporaţii comerciale, în a căror pe cele din It. şi Gali. O altă axă comercială täte statul roman nu pare să fi intervenit importantă purta chihlimbarul de la M. Bait., constituit asociaţiile de -> publicării, în prin Pann., spre —> Aquileia, unul din marile lor majoritate aparţinind ordinului ecves- centre comerciale ale Imp. roman. Graţie arterei i căror misiune ira strîngerea impoz. dunărene, produsele din V Eur. ajungeau pînă în ie din prov. După exemplul acestora au Pann. şi Dacia în timp ce în prov. din E Eur. (Moes. Sup., Inf., Tr.) se manifesta din plin naştere asociaţiile marilor comercianţi •gotiatores) şi a micilor comercianţi (-* me'r- influenţa produselor microasiatice, fie prin imporc a r o r r a z ă de turi directe, fie prin imitaţii locale. Chiar dacă \-\ . activitate intra întregul al M. Medit. aşa cum o dovedesc marile corporaţiile amintite al căror număr a crescut 'ozite de la -+ Delos (sediu al unei impor- prin înfiinţarea unor collegia,^ corpora sau —> soc. de mari comercianţi it.) sau de la conventus civium Romanorum, în majoritatea i. Completată şi de alte forme de c, oraşelor prov. au continuat să acţioneze în funcţie r li cel caravanier sau simple puncte de de propriile lor interese (cu excepţia colegiilor re a mărfurilor în terit. neanexate, în- comerciale care asigurau aprovizionarea cu grîne activiţate comercială avea ca scop prin- a capitalei —> annona), fără a fi stînjenite de provizionarea Romei (produse alimentare o reală pol. de stat în domeniul c. ca dealtfel r :> Crai!., Hisp., metale din Hisp., textile, şi în cel al producţiei artizanale. Este cert că '», .parfumuri, obiecte de lux din As. M. în perioada Princip, au apărut semne evidente Poi schimburile interprovinciale schiţîn- ale unor preocupări de a controla această activiue Pe acum, unele legături cu res. necu- tate. Este vorba mai întîi despre interdicţia de a ; U m f r a u Germ., N M. Negr., Or. îndepăr- exporta în afara hot. Imp. anumite mărfuri (-* merces illicitae) cum erau grîul, sarea sau «ra să aducă importante modificări în interdicţie cu atît mai respectată desigur ™ jur. a c, lăsat în continuare la iniţia- fierul, în timp de război. Tot ca o dovadă a unui coniporaţnlor amintite, perioada Princip, a trol de stat mai ferm, au apărut în timpul ial fZVoUare f ă r ă precedent a activităţii dle - In funcţie de noile cuceriri, direc-

rtul (lat. commercium). Chiar dacă la începuiP sale Roma a fost prin excelenţă o cetate •,1a din perioada Reg. a întreţinut intense Mi comerciale atit cu vecinii apropiaţi, tribu : mbro-sabelice sau etr. cît şi cu cei mai rărtati gr. din S Pen. It. Vechimea acestei Iii po'ate fi dedusă din măsura atribuită ir! legendar Numa Pompilius care ar fi t'g asociaţii profesionale (collegia opificum) •• modelul cărora negustorii s-ar fi organizat ,semenea în collegia. Aceştia din urmă, în ,a lor majoritate liberţi, practicau mai ales ; itinerant, ceea ce nu-i va fi împiedicat >-iir pe marii propr. să-şi fi comercializat riile produse, în special grinele, în schimbul ra erau căutate cu precădere metalele. Din >a grcco-etruscă se procurau mai cu seamă jte de artă, metale preţioase, vase de lux, "erii etc. Odată cu apariţia —• monedei şi a iderii cuceririlor din timpul Rep., c. roman, at acum să-1 concureze pe cel cart. sau pe lenistico-oriental a luat amploare, favorizat ană măsură şi de o largă reţea rutieră (de t, cu excepţia c lebrelor artere it.—» via

Imp. noi impoz. asupra activităţilor comerciale: aurum negolialorum, centesima rerum venalium (impoz. de 1% pe vînzări), quinta et vicesima venalium mancipiorum (impoz. de 2,5% pe vînzările de sclavi). Continua să existe vechiul impoz. vamal —> publicum portorium, perceput fie de stat — atît la hot. Imp. cit şi între diferitele circ. vamale, taxă care era în general de 2,5% din valoarea mărfurilor transportate, fie de diferitele cetăţi. După modelul elen., statul roman şi-a rezervat monopolul vînzării anumitor produse cum erau metakle (în special emiterea monedelor de stat, ceea ce nu va împiedica existenţa unor emisiuni ale diferitelor oraşe din Imp.) sau sarea (monopol instituit încă din 508 î.e.n.) pe lingă alte mărfuri provenind în special din Eg. (sticlărie, papyrus, textile etc.). Perioada Dom. a adus şi în acest sector de activitate importante schimbări. Starea generală de insecuritate a Imp. a făcut să se agraveze interdicţiile de a exporta în afara hot. acestuia produsele amintite, cărora li s-au adăugat aurul, vinul, uleiul, precum şi orice fel de arme. Impoz. nu mai era plătit individual de fiecare negotiator, ci de întreaga corporaţie, la interval de cinci ani şi purta numele de —» auri luslralis collatio. Era socotit, unul dintre cele mai grele impoz., desigur fără a-1 omite pe cel vamal. Tendinţa de a monopoliza exploatarea diferitelor produse s-a accentuat, cuprinzînd practic cele mai multe dintre mărfurile necesare armatei (grînele, armele, veşmintele). în plus s-a manifestat şi o primă încercare, ale cărei efecte rămîn discutabile, de reglementare a preţurilor (—* pretium), aşa cum ne apare ea din celebrul — limilanet aşezaţi pe graniţe. comités (lat.) (în armata romană), soldaţi car însoţeau comandantul suprem şi locuiau de i parte şi de alta a pretoriului. Sub Imp. funcţiu nile lor s-au diversificat şi în domeniul vieţi civile. De la Claudius I, c. erau concomiten consilieri jur. şi milit. ai împ. Atribuţii impor tante cu misiuni variate au primit după refor mele lui Constantinus I. Unii puteau inspect; sau chiar conduce prov. (c. Orientis). Păzi persoanei împ. era în grija unui e. domesticorum li se atribuie în calitate de miniştri o serie di

şi şi-a luat numele de Hercules. Participa la luptele cu animale şi gladiatori din arena circurilor, iar senatorii aveau ordin să-1 aplaude. A cheltuit sume\mari pentru armată, pentru jocujmitia calată v. adunările populare rile publice, peVtru grînele pe care le împărţea plebei şi pentru orgii continue. A permis corupomitia centuriata v. adunările populare ţia la curte, i-a persecutat pe senatori şi a exe»initia curiata v. adunările populare cutat pe mulţi dintre aceştia, confiscîndu-le »mitia tributa v. adunările populare averile, ceea ce a dus la organizarea unor comploturi urmate de numeroase condamnări la moarte, ,mitium v. Forum Komanum în pol. ext., C. s-a declarat, din primele zile ale »mmagene v. Comagene domniei, pentru o pol. defensivă. Deşi romanii succese remarcabile in războiul cu mmentaricnses (lat.) (în armata romană), obţinuseră marcomanii, cvazii, hermundurii şi sarmaţii bof cu sarcini jud., aflaţi în slujba comandan- (177 — 180 e.n.), care erau pe cale să capituleze, C. a încheiat cu aceştia pace (180 e.n.). în 180 e.n. lui unităţii milit. sau a guv. unei prov. triburile brit. au_ forţat limesul construit de A.A. Antoninus Pius. împotriva lor a fost trimis —• mmercium v. comerţul L. Ulpius Marcellus, care abia în 185 e.n. a mmodus (3Iarcus Aurelius Commodus Anto- reuşit să-i alunge. Tot în 180 e.n., în Dacia, au îus) (n. 31 aug. 161 e.u., Lanuvium — m. fost colonizaţi 12 000 daci liberi. Această prov. ian. 193 e.n., Roma), împ. (180-192 e.n.), a fost atacată pe la 184 e.n. de barbari, probabil imul din din. Antoninilor (fig. 155). Era fiul sarmaţi, care au fost respinşi. în anii 186 — -• Marcus Aurelius şi al -> Faustinei Minor. 187 e.n., în Gali. a izbucnit o răsc. condusă de —>• rcus Aurelius a încredinţat educaţia tînăru- Maternus, la care a participat pop. săracă care prinţ unor pedagogi celebri, însă C. i-a alun- nu-şi putea plăti datoriile către fisc, dezertori ;, înconjurîndu-se de oameni plini de vicii din armată etc. După înfrîngerea răsc, Maternus e au avut o influenţă nefastă asupra aces- s-a strecurat pînă la Roma, intenţionînd să-1 a. în anul 166 e.n., a primit titlul de Caesar/ asasineze pe împ., dar a fost prins şi executat. îtru a-1 sustrage mediului din capitală, Marcus în Afr. s-au răsculat triburile maure însă şi relius şi-a dus fiul în campaniile milit. pe această răsc. a fost înfrîntă de —• Pertinax. Come a fost nevoit să le întreprindă. A fost căsă- portarea lui C. a determinat organizarea mai it cu —» Bruttia Crispina. în 177 e.n., Marcus multor comploturi. La cel organizat în 182 e.n. 'elius şi 1-a asociat pe C. cu titlul de Augustus. au participat: —> Annia Lucilla, sora lui C. ; anul 180 e.n., după moartea tatălui său, a vărul acesteia M. Ummidius Quadratus, pref. las singurul stăpînitor al Imp. Cu acest pri- preţ. ; împ. Bruttia Crispina ; —• Claudius Poma fost încălcată tradiţia succesiunii la tron. peianus Quintianus, favorit al Lucillei etc. Com;ă pînă acum, cel puţin formal, principele plotul a eşuat şi conspiratorii au fost executaţi ; ea fi socotit un mag., odată cu C. se vedea Lucilla şi Crispina, exilate mai întîi pe ins. că acesta era stăpîn şi împ. atotputernic, Capri, au fost şi ele executate (183 e.n.). Pref. icipiu succesoral existent şi la împ. din fami- preţ. -* Perennis s-a pregătit minuţios pentru Severilor. în pol. int., C. a desconsiderat a-i lua locul împ., însă intenţiile sale au fost ttul şi a manifestat tendinţe absolutiste. scoase la iveală şi a fost executat (186 e.n.). retins să fie divinizat încă din timpul vieţii Cleander, succesorul lui Perennis, după o adevărată guvernare, de trei ani, a Imp., timp în care a comis nenumărate abuzuri şi crime (au 155. Commodus, marmură, Roma, Palatul Confost ucişi: —> C. Arrius Antoninus, procos. ; —• servatorilor. Antistius Burrus, cumnat al împ. ; mai mulţii foşti cos., cîţiva pref. ai prêt, etc.) şi a declanşat, prin pol. sa, o răsc. la Roma. A sfîrşit executat ca şi înaintaşul său (189 e.n.). Ultimul complot a fost organizat în anul 192 e.n. de către pref. preţ. —> Q. Aemilius Laetus, camerierul —> Electus şi concubina împ. —> Marcia. Aceasta din urmă i-a turnat otravă în vin, dar nereuşind să-1 răpună, complotiştii l-au pus pe atletul —• Narcissus să-1 sugrume (1 ian. 193 e.n.). I-a urmat la tron —> Pertinax. O.T.

• j econ. (c. r er urn privatarum ; c. sacrarum irgitionum etc.)

Compitalia, sărbătoare rustică în cinstea Larilor compilâtes, protectori ai unui compitum („răspîntie") şi ai satelor şi comunelor cu care se învecina. în cursul desfăşurării c, aveau loc atît ceremonii cu depunerea unor ofrande care simbolizau în general lucrările agr. încheiate

CÎt şi sacrificii îuïiebre. Sarcina îndeplinirii sacri- în componenţă jurisconsulţi ca elemente pe ficiilor revenea sclavilor şi, de aceea, se atribuia manente şi a introdus salariul pentru membi regelui Servius Tullius, el însuşi fiul unei sclave, Treptat, cp. s-a substituit senatului şi înc instituirea acestei sărbători. La C. aveau loc pînd cu din. Severilor a devenit element; spectacole şi jocuri (ludi compitalici) organizate esenţial al guv. şi adm. a Imp. v. şi Consi de asociaţii compuse din sclavi şi liberţi (colle- torium. gia compitalicia) sub conducerea unor magistri P. Grimai, Civilizaţia romană, Bucureşti, 1973 (II care-şi recrutau pe această cale şi partizanii pol. 586. Suprimat de Caesar din motive pol., cultul peno:. tru Lares compitales a fost restabilit de Augustus, fiindu-i alăturat cultul geniului împ., Genius concilium provinciae (lat.) („consiliul provinciei" Augusti. C aveau loc în lunile mai şi aug. mai ad. prov. reprezentativă instituită din initiativ rar ca în perioada desfăşurării iniţiale a c, statului roman în partea occid. a Imp. pentr a celebra cultul lui Augustus, iar în Or. ca adică în ian. S.S. reactualizare a vechilor comunităţi de oraş (Koinon), dar avînd aceleaşi scopuri. Cp. ;car compluvium (lat.) (în arhit. romană), deschiză- nu acoperea obligatoriu suprafaţa unei prov tură orizontală lăsată în acoperişul casei deasu- existau uneori mai multe într-o singură proA pra atriului, pentru pătrunderea aerului, a apei după cum existau cp. care reuneau mai mult de ploaie şi a luminii. prov.), era prezidat de un —> sacerdos provincia şi se reunea anual pentru celebrarea cullulu D.T. Comunitatea cetăţilor pontice (Koivôv TCÛV 'EW.fi- imp. După încheierea respectivelor sărbătoriri vttv), federaţie a cetăţilor gr. de pe coasta de V a cp. delibera asupra cheltuielilor vistieriei pro\ (arca concilii provinciae), asupra impoz. la car M. Negr. Fundată în vremea lui Augustus sau mai probabil sub Hadrian. A purtat în sec. 2 e.n. erau supuse diferitele cetăţi, modul în care s denumirea de Hexapolis fEÇcutoXiç), (compusă aplica legis. romană apoi o serie de chestiun din oraşele Tomis Histria, Callatis, Bionysopo- strict rel. (alegerea noului sacerdos, bugetu lis, Odessos şi Mesambria), iar în sec. 3 e.n., templelor, inventarul sclavilor şi al liberţilor di prin revenirea Mesambriei în limitele prov. Tr., pe lîngă acestea) şi în fine ridicarea de statu pe aceea de Pentapolis (IlEvrajicXiç). Ca toate şi monumente onorifice pe lîngă diverse ambasadi ad. prov. de acest fel (—* concilium provinciae), la împ. sau senat. Cep. a avut ca scop principal celebrarea cultului J. Deininger, Die Provinziallandtage der römischer Kaiserzeit von Augustus bis zum Ende des dritten Jahr imp., prin adunări periodice la Tomis (capitala hundent, n. Chr., München, 1965. comuniLăţii) sub preşedinţia conducătorului fedeA.S raţiei, pontarhul (ITovTdpxTiç) în unele cazuri identic cu marele preot, arhiereul (àpziepeCç). concilium prorinciarum Daciarum trium, adu Menţionarea unui sacerdos provinciae (CIL, I I I , nare prov. reprezentativă, similară cu a altoi 773 = 6170 şi 7506) la Troesmis lasă deschisă prov. A fost creată odată cu instituirea guverposibilitatea existenţei unui alt concilium pro- nării unice a celor trei Dacii, pe vremea lui Marvinciae, cu sediul, probabil, la Troesmis. cus Aurelius sau, mai curînd, în timpul lui D . M . Pippidi, Contribuţii2, 401 — 431; P. Veyne, In Severus Alexander (222 — 235 e.n.) şi a durat BCH, 90, 1966, 1 4 9 - 1 5 5 . pînă în timpul lui Gallienus. Adunarea (con* A.S. cilium) era formată din delegaţi (legaţi) aleşi de oraşele celor trei prov. şi îşi avea sediu] conciliabulum (lat.) („loc de adunare"), mică în curtea palatului augustalilor din Sarmizegecapitală de district agr. V. satul şi oraşul. tusa. în fruntea consiliului se afla şeful cultului A.S. imp. (sacerdos arae Augusti) ales dintre membrii-delegaţi ai oraşelor pe unul sau doi ani. concilia plebis (lat.), în epoca Rep., ad. a plebei, C.p.D.t. avea atribuţii limitate cu tot marele convocată şi prezidată de —> tribuni. Se vota prestigiu de care s-a bucurat instituţia sau conJ pe triburi: adunarea a servit de model pentru ducătorul. Erau de natură pol., avînd ca scop comitia tributa. Alegea funcţionarii plebei: tri- susţinerea cultului imp. şi fidelitatea faţă de buni, edili şi promulgau plébiscita. Putea con- Roma. C nu avea atribuţii adm. ori jur. ; îşi damna pe cei acceptaţi de tribuni. La sfîrşitul avea finanţe şi adm. propr. Fiind o adunare a epocii Rep. instituţia a decăzut şi a dispărut. reprezentanţilor oraşelor se străduia să apere N.G. interesele prov. ce se găseau uneori în conflict cu diverşi demnitari. conciliile ecumenice v. creştinismul J. Deininger, Die Provinziallandtage der römischen

concilium principis (lat.) („consiliul principelui"), organism deliberator creat de Augustus din care făceau parte membrii familiei sale, prieteni, senatori, cavaleri, aleşi personal de principe în funcţie de competenţa' lor. Cp. aborda probleme de stat şi particulare ale împ. Incepînd cu domnia Iui Claudius, c. a căpătat un caracter oficial. Hadrian i-a dat forma definitivă introducînd

Kaiserzeit von Augustus bis zum Ende des dritten Jahrhunderts n. Chr., München —Berlin, 1965, 153-163 -r M. Macrea, Viaţa, 119 — 121.

I.H.C. concubinatul (lat. contubernium) (în dr. roman), uniune stabilită între două persoane de sex diferit, apărută ca o consecinţă a numeroaselor impedimente la căsătorie prevăzute de legile

nmane Un cetăţean roman nu se putea căsători cu o dezrobită, dar putea trăi cu ea în c. nisi initial copiii născuţi dintr-o astfel de uniune »rau socotiţi vulgo concepu („nelegitimi"), totuşi inform dr. lui Iustinian aceşti copii, numiţi »rum naturalis („naturali") primeau un dr. de ilimente în sarcina tatălui şi un dr. succesoral, :edus la averea acestuia. VI.H. umdalium (lat.), inel purtat ca semn de recuaoaştere. •onductor (lat.), cel care ia în arendă, funcţionar mp. însărcinat cu perceperea impoz. Spre deose)ire" de soc. de publicării, însărcinaţi cu percelerea impoz. indirecte, pină la Traian, c. atestaţi a perioada de la Traian la Marcus Aurelius ra un nou tip de funcţionar imp., avînd un salaiu care consta din perceperea unui impoz. din aloarea produselor taxate. Aparţinînd în marea lajoritate a cazurilor ordinului ecvestru, c. erau e asemenea însărcinaţi cu perceperea impoz. idirecte în mediul prov., investindu-şi o parte in averea lor în organizarea circ. respective, n cadrul acestora utilizau sclavi (-+ calici ortorii) sau chiar grupe de sclavi (familia ictigalis) pe care c. şi-o cumpărau unul de laf [tul. Inse. descoperite în Dacia fac dovada rezenţei unui mare număr de c. Astfel sînt atesiţi c. pascui, salinarum, ferrarium, publicurn ortorium, armamentarii şi commerciorum. C.

teeau parte din aristocraţia oraşelor, din ordo meşter iar exploatarea şi supravegherea diferitor activităţi o exercitau prin sclavi proprii ii prin liberţi. Ei se puteau organiza într-o lOciaţie (societas) de doi pînă la trei inşi. npoz. de 2,5% pe circulaţia mărfurilor şi peranelor, percepută în vamă (publicum 'portoaii trte d o m e n i u I u i imp. Domeniile imp. x P?- «in mari zone (-* regiones, tractus) w SUD8 conducerea unor -> procurators regio•âta H ' c , o n d u c e a direct o parte din saltus, a ae °oicei cu sclavi imp., în timp ce cealaltă

era divizată în mai mulţi —» fundi, încredinţaţi unor —» actores fundorum, dar controlată de c.s.

V. şi latifundium. \.^ A.S. confiscatio (lat.) („confiscare"), impoz. extraordinar perceput de la pop. sau cetăţile învinse. După fiecare victorie romană, vistieria senatu-

lui (—* aerarium Saturni) sau a împ. (—* fiscus)

se îmbogăţeau de pe urma prăzilor respective. A.S. congiarium (lat.), distribuţie de alimente (mai ales grîu) în favoarea pop. N.G. Conimbriga (azi Condeixa-a-Velha, în Portugalia), oraş în Lus., eu statut de municipiwn, sub din. Flavilor. Fort. cu ziduri de incintă, închidea construcţii remarcabile, între care un amfiteatru şi băi publice, edificii comerciale şi private luxoase, o bazilică creşt. moz,, temple. Romanii au părăsit reg., probabil în timpul lui Honorius, pentru că ultimele monede de la C. datează dintre anii 402 şi 408 e.n. Dar pop. locală este atestată în oraş pînă la venirea arabilor, în 711. .D.P. consecratio (lat.) (în rel. romană), act cu sensuri diverse, aplicat atît lucrurilor cît şi oamenilor, în rel. romană exista deosebirea între c. şi dedicaţia. Surse lit. ante, menţionează că romanii ar fi preluat de la etr. Libri Rituales, lucrare în care era însemnat ceremonialul necesar pentru consacrarea unui oraş, a altarelor, edificiilor publice etc. Dr. de a consacra unei div. îl avea orice persoană dar acela de dedicatio aparţinea numai preoţilor sau mag., în numele preoţilor. Sînt cunoscute ceremoniile prilejuite de c. unui oraş (după legendă fundarea Romei iar din surse scrise cea a Constantinopolului). în acest caz, c. avea valoarea unui act religios solemn, însoţit de sacrificii şi rugăciuni, care preceda construcţia şi nu excludea dedicaţiile ulterioare. Existau şi ceremonii speciale pentru c. unui templu, a unui teren, a unui cîmp, a bornelor de pe cîmp etc. C. aplicată împ. defuncţi era un simbol al Fig. 156. Constans, marmură, New York, Metropolitan Museum

217

divinizării şi apoteozei. Această onoare a fost, treptat, atribuită şi personajelor mai puţin însemnate, sub forma unor consecratio mortuorum, fiind similară procesului de eroizare, practicat de gr. V şi deductio. S.S. consistentes (lat.) („rezidenţi"), termeni prin care erau desemnaţi membrii unei categ. soc. de dr. sup., instalaţi într-o comunitate de drept inf. în această situaţie se găseau cel mai adesea cetăţenii romani constituiţi în convenim (conçentus civium Romanorum) domiciliaţi într-o — civitas peregrina sau -> vicus, de obicei în interese comerciale. A.S. consistorium v. sacrum consistorium Constans (Flavius Iulîus Constans) (320 — 350 e.n.), împ. în Imp. roman de răsărit (333 —

350 e.n.) (fig. 156), fiul lui Constantinus I frate cu împ. Constantinus II şi Constantius II Educat la curtea din Constantinopol, de recto rul Aemilius Magnus Arborius. Proclamat Caesa (la 25 dec. 333 e.n. şi Augustus la 9 sept. 337 e.n.; Asasinat în ian. 350 e.n. de uzurpatorul Magnentius. LE Constantia (Flavia Iulia Constantia), fiica h Constantius I şi a Theodorei; soră vitregă a h Constantinus I. Căsătorită cu Licinius, la Medic lanum, în 313 e.n., cu care a avut ca fiu pe Lie: nius Junior. După înfrîngerea lui Licinius (324 mama sa a stăruit pentru menţinerea lui î viaţă. Cetatea C. din Pal. îi poartă numel* LI Constantinopolis („oraşul lui Constantin") (a; Istanbul, în Turcia), iniţial colon, megarian fundată în sec. 7 î.e.n., sub numele de Byzar

Fig. 157. Constantinopol, planul oraşului.

(.,

*»

./POARTA '" ROMAN

/POARTA MILITARĂ 4

Capitoliu

't an N<

*

g:>

NymphaetHi! m a x i m u m — ; ^

Claudius il

ACROPOLA 7

via

lion pe malul Bosforului (fig. 157). A intrat anoi' sub control roman în sec. 2 î.e.n., ca important punct econ., cultural şi strategic. Hadrian ; a construit un aped. Distrus, apoi refăcut de aevtimius Sevcrus, după luptele cu Pescennius Niger A fost „refundat" după un plan vast în 330 en., de către Constantius I şi a devenit capitală''a părţii de E a Imp. Constantius 1-a •ortificat cu un zid de apărare ; a ridicat o nouă -uria pentru senat, un forum, o piaţă monumenală {Augusteion), temple, bis., un palat Daphne), ourmmare cisternă, un nou hipodrom au .(c Impadăugat im aped. (Valens), linifee, băi etc. Sub familia theodcsiană (379 — 50 e.'n.) construcţiile s-au înmulţit: forum r auri, o columnă, un obelisc pe spina din hiporom ' ( a d u s d i n E £-)' u n c i r c e t c ' S u i ) T n e o d o us II (408 — 450 e.n.) s-a ridicat un nou zid e apărare, lung de 20 km, dotat cu 400 turnuri i numeroase porţi (între care şi Porta Aurea, jstrată pînă azi) ; zid folosit pînă la asediul omanilor din 1453. Marcianus a ridicat şi el o ilumnă fără sculpt. (450 — 457 e.n.). Numărul s. este foarte mare. D.T.

a luat titlul de Carpicus Maximus. După victoria împotriva lui Licinius (324 e.n.), a pus temeliile noii capitale, Constantinopolul, pe care a inaugurat-o oficial la 11 mai 330. în 325 e.n. a convocat primul sinod ecumenic la Nicea, care a fixat dAcgma creşt. ortodox împotriva ereziei lui Arie. In 332 e.n. a învins pe goţii din Cîmpia Munteniei, încheind cu ei o alianţă (foedus) prin care le acorda subsidii anuale (annona), cu obligaţia să apere frontiera dunăreană. în 334 e.n. a supus pe sarmaţi, transferînd o mare parte dintre ei la S de Dunăre. C. a continuat reformele adm., milit. şi econ. începute de Diocletian, în reg. Dunării a rezidit cetăţile: Tropaeum Traiani, Sucidava, Drobeta s.a. A construit un pod peste Dunăre (328 e.n.) Ia Oescus-Sucidava şi a cucerit zona de cîmpie de la S de Carpaţi, înălţînd, se pare, pentru apărarea ei, valul Brazda lui Novac. Un miliariurn descoperit în apropiere de Sucidava (Celei, Corabia), şi alţii de pe terit. Dobrogei, precum şi numărul mare de monede constantiniene de la Dunărea de Jos, confirmă grija deosebită acordată acestei reg. A. Piganiol, L'empereur Constantin, Paris, 1932: I. Vogt, Constantin der Grosse und sein Jahrhundert3, 1960.

I.B.

nstantinus I (Flavius Valerius Constantinus) MI s tan tin cel Marc) (n. 288, Naissus — m./ 7 e.n.), împ. în Imp. roman de răsărit (306^ 7 e.n.) (fig. 158; cf. pi. VI, 5). Era fiul lui nstantius I Chlorus şi al Flaviei Iulia Elena, b Diocletian, a îndeplinit funcţia de tribunus mi ordinis în As. şi Pal., iar sub Galerius a itat împotriva sarmaţilor. După moartea ălui său, a fost proclamat imperator de către iată (25. iul. 306 e.n.). Căsătorit cu Flavia dma Fausta, de la care a avut doi fii: FI. us Constantinus şi FI. Iulius Cons tans. A avut alţi doi fii: FI. Iulius Crispus (cu Mineri, probabil prima soţie) şi FI. Claudius Continus (probabil ilegitim)'şi două fiice: Contina şi Elena. A acordat libertate de cult i. prin edictul de la Mediolanum (313). 316 e.n. şi-a stabilit reşedinţa în Pen. Bale, tfdica (azi Sofia, Bulgaria). în 318-319 e.n.

Constantinus II (Flavius Claudius Constantinus) (n. febr. 307 e.n. Arelate — m. 304), împ. în Imp. roman de răsărit (317 — 340 e.n.) (fig. 159), fiul lui Constantinus I. Proclamat Caesar (în mart. 317 e.n.) şi Augustus (la 9 sept. 337 e.n.). în 332 e.n. a trecut Dunărea, în ajutorul sarmaţilor, atacaţi de vizigoţi, pe care i-a nimicit într-o luptă, obligîndu-i să încheie pace şi un tratat de alianţă (foedus) cu Imp., înţelegere care va dura pînă în timpul lui Valens (367 e.n.). După înfrîngerea goţilor, C. a întreprins o campanie împotriva sarmaţilor din Banat, mutînd la S de Dunăre un mare număr (peste 300 000) dintre ei. După moartea tatălui său (337 e.n.), C. s-a retras în. Oc., unde mai tîrziu a fost asasinat (340 e.n.).

WS. Constantinus I, cap colosal de marmură. Koma, Palatul Conservatorilor.

Fig. 159. Constantinus I I , cap colosal de marmură, Roma, Palatul Conservatorilor.

I.B.

219

'-'"'

CONSTAJYTIUS H

Constantinus III (Flavius Claudius Constantinus),

uzurpator în Brit. (406 e.n.) şi Gall. (407 — 411 e.n.) în timpul lui Honorius. în 408 e.n. şi-a stabilit reşedinţa la Arelate (Arles), de unde a ajuns pînă în Italia pentru a lupta împotriva lui Alaric. Constant, fiul său, a părăsit monahismul, fiind proclamat Caesar şi coimperator de tatăl său. Mai întîi fiul, şi apoi tatăl au pierit în lupte, cu goţii, pe twit. Gall. (411). I.B. Constantius I (FJayius Valerius Constantius) (Ctalorus) (n. 31 mart. 264 e.n. —m. 25 iul. 306 e.n.), împ. roman (305—3Ö6 e.n.) (fig. 160). Originar din ill., probabil dintr-o familie de jos, cu toate că fiul său, împ. Constanlinus pretindea că familia lui descindea din împ. Claudius II Gothicus. Mai întîi protector, apoi Iribunus şi după aceea praeses Dalmatiarum. Tatăl lui Constantinus I după căsătoria cu Elena, la Naissus. Ajungînd Caesar (1 mart. 293 e.n.) a divorţat de Elena şi s-a căsătorit cu Theodora, fiica lui Maximian cu care a avut şase copii: FI. Dalmatius, Iulius Constantius, Hannibaiianus, Constantia, Anastasia şi Eutropia. în 305 e.n., a devenit Augustus in locul lui Maximianus, care a abdicat, odată cu Diocletian. A murit la Eboracum (York), în Brit. :

I.B.

•••

Constantius

II

(Flavius

Iulius

Constantius)

(ii. 1 aug. 317 e.n.—m. 3 noiemb. 361 e.n., Cil.), împ. al Imp. roman de răsărit (337 — 361 e.n.) (fig. 161); fiul lui Constantinus I şi al Faustei. Proclamat Caesar (8 noiemb. 324 e.n.) şi Augustus (9 sept. 337 e.n.). Căsătorit prima oară cu o nepoată a lui Constantius Chlorus, a doua oară, cu Èusebia (iul. 353 e.n.) şi a treia oară, cu 'Faustina (361 e.n.), cu care a avut ca fiică pe Constantia. A continuat opera de reorganizare a graniţei danubiene. în urma campaniei victorioase împotriva sarmaţilor din reg. Banatului de astăzi, a ridicat cetatea Constantia (Kubin, în Banatul iugoslav). I.B. Fig. 160. Constantius I Chlorus, relief cîe pe Arcul lui Constantin cel Mare, Roma.

Fig. 161. Constantius II, marmură, Roma, Naţional.

Muzeu

Constantius III (Flavius Constantius) (n. Nais

sus? — m. 2 sept. 421 e.n., Ravenna), împ. a Imp. roman de apus împreună cu Honoriui (8febr.-2 sept. 421 e.n.) (fig. 162). Origina: dintr-o familie romană sau în orice caz romani zată din Dacia Rip., C. a intrat în armata ro mană în timpul lui Theodosius I, participînd li numeroase campanii milit. în 411 e.n., sub Hono rius, era comes et magister militum. A avut mari influenţă asupra acestui împ., mai ales dup; eliberarea sorei sale vitrege -• Galla Placidi; de la goţi, cu care s-a şi căsătorit (417 e.n.) A avut doi copii: pe Iusta Grata Honor« (418 e.n.) şi pe Flavius Placidus Valentinianus (2 iul. 419 e.n.), viitorul împ. Valentinian III împotriva voinţei lui Theodosius I, care spera şi la tronul Imp. roman de apus şi se pare chiai împotriva voinţei sale —• Honorius 1-a înălţal pe C. la rangul de Augustus (8 febr. 421 e.n.), dar noul coîmpărat a murit în acelaşi an. I.B Fig. 102. Constantius III, marmura, Roma, Muzeu! National.

nfititutio Antoniniana, edict emis în anul 0 e n de împ. -> Caracalla prin care se acorda Codex Theodosianus. Vl.H. tituţii imperiale v. constitutioncs trucţiile (lat. structura). La început romanii olosiţ pentru c. mai ales lemnul, împrumuapoi de la etr. tehnica c. din blocuri mari ?ialră. în timpul Rep., edificiile publice încă modeste. Se folosea tuful, dar mai cărămida nearsă şi lemnul. Spre deosebire i\, romanii foloseau în c. zidurilor elemente nici dimensiuni (cărămidă, piatră) şi, pe 1 fargă, mortarul. Avînd un simţ practic mai oltat, au supus elementul artistic dorinţei construi solid, repede şi ieftin. Atît în timpul Ş' apoi al Imp. au folosit diferite sisteme a zidurilor -> opus. La c. din blocuri mari _atră nu se folosea mortarul ci, uneori, le j s ţ a n j e g a t e între ele cu crampoane de ji lipite între ele cu plumb topit. Romanii eierat c. cu paramente ext., din cărămidă ü* n *" re c a r e s e t u r n a u n empleclon din deşeuri de tot felul, piatră spartă,

legate între ele prin mortar. Adesea paramenteJu lipseau şi neregularităţile pereţilor trau acoperite cu tencuială, cu stucaturi sau placate cu marmură. Romanii au meritul de a fi inventat un mortar cu calităţi liante deosebite. Pentru a-1 obţine foloseau nisipul, fosil, fie de rîu sau marin. Nisipul era amestecat in anumite proporiii cu varul slins. Cil mai bun era nisipul fosil, asemănător cu pozzolana. Nisipul fosil numit arena, era probabil o rocă vulcanică şi alături de pozzolana, era foarte apreciat. Pulvis puteolanus (pozzolana) era întrebuinţată în c. zidurilor de sub apă, în special la poduri, instalaţii portuare etc. Atît Vitr. (11,4; 11,7) cît şi Plin. B. (XXXVI, 53, 54), dau amănunte interesante în ce priveşte compoziţia mortarului şi a tehnicii folosite pentru obţinerea acestuia. Mortarul era amestecat cu o ascia (un obiect curb de fier prevăzut cu o coadă) şi răspîndit pe pereţi pentru a fi tencuiţi cu mistria (truella). Zidarii mai foloseau firul cu plumb, compasul, nivela cu apă simplă (gramaj şi alta mai complicată (chorobates). Pentru ridicarea şi mînuirea pieselor mai grele se foloseau diftrite unelte sucula, trochlea. Pentru calcularea înălţimilor şi a lungimilor pe orizontală se folosea un instrument numit dioplra asemenea teodolitului, care se baza pe măsurătoarea unghiurilor (Viţr., VIII, 5). Romanii au preluat de la etr. şi tehnica de c. a bolţilor, care puteau fi în formă de leagăn, boltă dublă, cupola care acoperea clădirile circulare, în tehnica construirii bolţilor se foloseau mai multe metode, cu ajutorul cofrajului sau fără a fi folosit acesta. V. şi meşteşugurile. G.P. construcţiile funerare v. monumentele funerare consuetudo (lat.) („cutuma", „obiceiul"), izvor de dr. roman constînd în reguli nescrise care, aplicate continuu şi îndelungat, au căpătat forţă jur. Denumirea mai puţin tehnică a c. este mos maiorum („obiceiul din străbuni") şi usus („obiceiu"). Legat de econ. naturală, ale cărei raporturi jur. le exprima, c. a jucat un rol însemnat atît în epoca Reg., la începutul Rep. cît şi în epoca Dom., perioade în care a dominat econ. naturală. / Vl.H. consulii (lat. consules), cei mai înalţi —• mag. romani, instituiţi în epoca Rep. în număr de doi, c. erau aleşi pentru un an de zile de către —> comiţiile centuriate. La începuturile Rep. numai —• patricienii puteau fi aleşi c, dar după o îndîrjită luptă şi —> plebeii bogaţi au obţinut în anul 367 î.e.n. dr. la această mag. C. defineau puterea civilă supremă în stat ; convocau şi prezidau —> senatul şi —> ad. pop., se îngrijau de aducerea la îndeplinire a hotărîrilor luate de acestea, supravegheau desfăşurarea anumitor serbări şi jocuri publice şi controlau direct sau prin intermediul —• preţ. şi —» edililor, poliţia Romei. în timp de război erau comandanţi supremi ai oştilor romane. în domeniul judecătoresc, c. aveau la început o largă competenţă, mult limitată însă după apariţia preţ. Fiind o mag. colegială, conducerea statului

221

revenea ambilor c. ; în fapt, fiecare din ei rezolva problemele publice pe rind, cite o lună, dar răspunderea o împărţeau în egală măsură. Cînd ieşeau în public, c. erau precedaţi de 12 lictori (l'ictores), slujbaşi de rang. inf. ce le deschideau calea. Ca însemne ale puterii, c. purtau o togă tivită cu purpură (toga praetexta) şi foloseau în şedinţe un scaun de fildeş (sella curulis). Deoarece anul civil începea la Roma odată cu intrarea în funcţie a c, fiecare an era desemnat în actele oficiale prin numele reunite ale celor doi cos. în timpul Imp., existau două categ. de c: ordinarii (eponimi) în număr de doi şi suffecti, numiţi cite doi pe patru, trei şi chiar două luni. Treptat, c. şi-au pierdut mai toate atribuţiile lor pol., deşi împ. nu dispreţuiau să-şi aroge din cînd în cînd calitatea de c. Sub Imp., cos. a devenit o umbră a instituţiei rep., atribuţiile acestor mag. fiind acaparate treptat, de către împ. C. continuă în schimb să-şi păstreze competenţa în materie de jur. graţioasă (adopţiuni, emancipări, dezrobiri etc.), iar în materie de jur. contecioasă, împ. le încredinţau judecata unor apeluri pe care nu aveau vreme să le cerceteze personal. în epoca Dom., cos. a devenit o simplă denumire fără nici un conţinut pol. VI. H. contio (lat.) („întrunire"), adunare cetăţenească convocată de un —• mag. roman pentru a se aduce la cunoştinţa pop. anumite măsuri sau pentru a i se comunica unele propuneri. întrunire fără caracter oficial, c. servea adesea pentru a provoca unele luări de poziţie în domeniul soc.-pol. VI. H. contorniat, d numire dată unor piese emise în sec. 1 — 5 e.n., asemănătoare medalioanelor de bronz romane, avînd însă marginile reliefate ; diam. de 37 — 38 mm şi, mai rar, de 42 — 45 mm (cf. fig. 21'.»). Pe avers prezintă efigii romane imp. de la Caligula la Anthemius (467 — 472 e.n.); capul lui Alexandru Macedon sau al Romei ; uneori era reprezentat şi capul unui poet sau scriitor roman, mască de actor etc. Pe revers, adesea lăsat liber, apăreau reprezentări din mit. gr., din viaţa lui Alexandru Macedon şi din circ. Majoritatea c. au fost obţinuţi prin batere, dar existau şi exemplare turnate. Pe avers se întîlnesc, fiind gravate ulterior, o monogramă din P şi E, o ramură de palmier etc., de multe ori încrustate cu argint. Rostul precis al c. nu este cunoscut. Se consideră în general că ar fi servit ca bilete de intrare la circ şi în amfiteatre, ca distincţii acordate învingătorilor în diferite întreceri sau chiar ca amulete sau talismane. ^

-••

•_•

CP.

contractul flat, contractas) (în dr. roman), acorduri de voinţă între două persoane, producăk. '• j£.:. toare de efecte jur. Cele mai vechi c. romane \ . au luat fiinţă prin utilizarea anumitor forme şi i> solemnităţi, numindu-se de aceea „solemne". -•"• Acestea erau: nexum („legătură") ce se realiza prin procedeul unei cîntăriri faţă de martori ; sponsio („promisiune") ce se încheia prin pro-

nunţarea unor cuvinte solemne şi litteris („literal"), ce lua fiinţă prin anumite înscrisuri făcute în registrul (codex) creditorului, cu încuviinţarea debitorului. Pe măsura dezvoltării schimburilor comerciale, solemnităţile contractuale au devenit o frînă în evoluţia vieţii econ. Practica a creat la sfîrşitul Rep. noi tipare contractuale, corespunzătoare schimbărilor soc. intervenite. Noile c. numite „neformale" erau c. reale, ce se formează prin simpla „remitere" (re) a lucrului (depozitul, comodatul etc.) şi c. consensuale ce se încheiau „prin simplu consimţămînt" (solo consensu) cum erau vînzarea-cumpărarea (emptio-venditio), închirierea (locatio-conductio) etc. Sistemul contractual roman a continuat să se dezvolte în epoca imp. acordînd eficacitate jur. noilor convenţii impuse de viaţa econ., fie înzestrîndu-le cu acţiuni, fie ridicîndu-le la rangul de contracte sub denumirea de „acte noi" (nova negotia). VI. H. Contra Florentiam (azi Dunafalva, în Ungaria), castru în Pann. Inf., pe limes Pannoniae, păzit în sec. 4 e.n. de équités sagillarii. D.T. contributio (lat.) („contopire") (în dr. roman), procedeu jur. prin care două sau mai multe comunităţi autonome (rurale sau urbane) fuzionau intr-o singură comunitate. Astfel contopite păstrau o autonomie relativă faţă de centrul urban principal. A.S. contubernales (lat.). 1. Infanteriştii care făceau parte dintr-un —> contubernium, denumiţi astfel pentru că dormeau sub acelaşi acoperiş. 2. Denumire dată, în timpul. Rep., tinerilor de neam care-1 însoţeau pe comandantul armatei în campanii, pentru a se instrui, locuind împreună cu el în —> praelorium. în timpul Princip., termenul de c. a fost înlocuit cu comités (imperatoris) sau amici Augusti. A.A. contubernium (lat.). 1. Denumire a căsătoriilor încheiate între sclavi, nerecunoscute ca legale în dr. roman. Căsătoriile de acest fel aveau loc cu aprobarea stăpînului. Ulterior, aceste c. au cîştigat teren, ajungînd să fie încurajate şi chiar facilitate, mai ales în epoca Imp. cind lipsa de sclavi a început să fie resimţită. €. se mai numea şi căsătoria dintre un om liber şi o sclavă, sau o femeie liberă şi un sclav. 2. Cea mai mică unitate de infanterie a unei leg., formată din zece oameni numiţi -* contubernales. Se aflau sub comanda unui decurion sau decanus. 8. Cort sau baracă care putea adăposti soldaţi, subdiviziune din cadrul leg., împreună cu decanus sau caput contubernii, comandantul acestei subdiviziuni. Denumit din sec. 4 —> concorporales. N.G. ; A.A. ; CV. Conteşti (jud. Botoşani), tezaur descoperit întîmplător în 1812, într-un mormînt cu criptă de piatră (sec. 5). Tezaurul de la C. (acum la Muz. Ermitai din Leningrad) era format din mai

He piese de aur şi fier; obiectele care interesă toreutica romană sînt din argint (scaun, vă situlă şi amforă). Amfora, splendid conrvâtă are tortile sub formă de centauri care artă amfore dé acelaşi tip, pe registrul central rnrfnd lupta dintre gr. şi amazoane. Situla 'nrinde între două borduri în bogat vrej spirat un registru cu scene erotico-iniţiatice (Apoln Venus, Leda etc.). Tava are marginea decotă cu centauri vînînd animale şi cu mai multe Galioane cu busturi umane ; în centrul ei, talion cu rozasă vegetală. Aceste piese daiză cel mai probabil, de la sfîrşitul sec. 4 e.n. Matzulevitscti, Byzantinische Antike, Berlin, 1929, J

-137-

M.G.

nventus civium Romanorum v. consistentes »s, ins. din grupul Sporadelor (Grecia), mennatâ în epopeele homerice şi în izvoarele de i tirziu (patria lui Hyppocrates). Claudius 1 leclară immunis; Antoninus Pius a ajutat-o pă cutremurul din 142 e.n., iar sub Dioclei făcea parte din Provincia insularum. Oraşul icut în vremea romană, artere principale io şi decumanus maximus. La C. s-au construit epoca romană temple ale zeilor sănătăţii, igora, un odeon, băi etc. S-au descoperii moaşe sculpt, şi moz. /

D.T.

ia (în mit. romană), personificare a fertilii solului, dedublare a vechii div. agr. Ops, î pare a indica şi numele (co-ops). C. are ca but cornucopia („cornul abundenţei"), eleit care ar confirma identificarea sa cu Abunia. Chipul zeiţei apare pe monedele mai muloraşe şi pe unele monumente din Gali. S.S. ile (în arta romană). Datorită cerinţelor 3u crescînde de opere de artă, lumea romană curs la c, graţie cărora este cunoscută, în i măsură, ist. artei ante. S-au copiat în toate eniile artei, atît originale gr. cît şi romane pi. XXVII, 2-3). C. statuilor (cf. fig. 483) au fi de aceeaşi mărime, de dimensiunea letelor de marmură sau bronz, sub forma inilor pictate sau a celor monetare. Copierea iberă, interpretativă (uneori se asociau gruain statui diferite, după gustul comanditaşi imaginaţia artistului) datorită faptului u era mecanică. Dacă activitatea intensă 'Piere şi mentalitatea din care decurgea a A sărăcirea invenţiunii în artă, ea a avut •t ? i Ct s P . o r i r e a virtuozităţii tehnice pînă 'jelui unei adevărate industrii artistice, a Şi. opere mixte: corpul statuii este c. original gr., capul singur fiind un portret ni-i g " 1 6 3 ) - CoP'wea repetată în toate mile artei (-+ p i c t . ) , a produs adevărate ie iconografice (cf. fig. 175) a căror carieră iă I * n rt oăr dn la nn e l e n i s m Pînă în arta prov. c infr e r ä este în maro măsură o • ' " Pretativă deoarece recurge frecvent e lcon rafi ea i ° g c e . Pict. au fost copiate sculpt., fiindcă erau mai apreciate în

Fig. 163. Commodu'! =i ( rispina sau Marcus Aurelius şi Faustina II ca Mme M Venus, Roma, Muzeul

Roma rep. Sculpt, imp. a copiat arta. gr. in marile ei epoci de —• clasicism. Cele mai multe c. au fost executate în timpul domniei lui Hadrian. După vremea Antoninilor, e. după operele gr. s-au rărit. Copiştii îşi semnau lucrările (de multe ori utilizau semnături celebre sau nume de sculpt, gr. de la sfîrşitul elen. pentru a fi mai bine preţuite). Ateliere mai cunoscute de copiere funcţionau la Atena, Păros, Thasos, Efes, Smirna, Pergam, Afrodisias. Copiştii din Or. gr. ajunşi în It., foloseau pentru lucru marmura locului lor de baştină, pe duritatea căreia le era formată mîna. Pasiteles executa în oficina sa c. ale unora din capodoperele clasice pe care le-a descris într-o lucrare, azi pierdută. Romanii copiau în marmură şi originale de bronz (cărora le adăugau pentru echilibru şi rezistenţă suporţi şi ferme monolite). De asemenea, îşi agrementau coloristic c. In genul numitelor -» aerolite, şi prin folosirea unor materiale strălucitoare sau de preţ pentru ochi, podoabe etc. G. Traversări, Aspetti formali della scultura neoclassica a Roma dai I al III sec, Roma, 1968.

M.G. Corbridge (localit. în Anglia), aşezare romană (Corstopitum) în Northumberland, cunoscută prin mai multe descoperiri de vase de argint printre care o tavă cu bogată decoraţie în relief, datînd de la mijlocul sec. 4 e.n. M.G. Corbulo, Cnaeus Dcmitius, general de seamă în timpul lui Claudius I şi Nero. Numit legat în Germ. Inf., a înfrînt răsc. chaucilor conduşi de Gannascus şi a ordonat săparea unui cana] între Meusa şi Rin. Procos. în As. în timpul lui Claudius ; legat în Cap. şi Gali. şi comandant al trupelor romane trimise în Or. împotriva Par-

tiei căreia Roma îi declarase război pentru controlul asupra Arm. După ce a reorganizat armata romană în Or. (58 e.n.), C. a cucerit Aptaxata şi Tigranocerta şi I-a adus la tronul Arm. pe Tigranes. După acesle victorii, a fost numit guv. al Sir. La scurt timp însă Tigranes a fost alungat de la tron (61 e.n.) şi s-a redeschis războiul cu părţii. Generalul Caesennius Paelus, trimis in Arm. să trateze cu părţii a suferit un eşec. Investit cu imperium maius, C. a plecat în Or. (63 e.n.), a restabilit autoritatea Romei, printr-o înţelegere durabilă cu părţii şi prin instaurarea protectoratului roman asupra Arm. Neliniştit de marea popularitate a generalului său, Nero 1-a chemai în Gr. şi 1-a silit să se sinucidă. Fiica sa, Domilia Longina a devenit soţia lui Domiţian (70 e.n.). O.T. şi E.T. Corduba (azi Cordoba, în Spania), oraş pe rîul Baetis (Guadalquivir), întemeiat de romani în anul 152 î.e.n. A primit statut de colonia în 45 î.e.n. Capitală a prov. Hisp. Uit. şi apoi a prov. senat. Baetica, oraşul a fost puternic romanizat din toată Pen. Ib. Patria poetului —> Lucanus şi a celor doi —• Sen. Situaţia sa apare deosebit de înfloritoare la sfîrşitul Rep. şi în timpul Imp., de cînd datează cele mai importante construcţii şi monumente: forul, termele, podul de piatră, temple, diferite edificii cu coloane, sculpt, şi basoreliefuri, ceram. campaniană, arretină sau locală, bijuterii. D.P.

>l

Corfinium (azi Corfinio, în Italia), oraş în reg. centrală a pen. It. A lost proclamat capitală, sub numele de Italica, de —• socii răsculaţi împotriva Romei. Asediat şi cucerit de Caesar în timpul războiului civil (49 î.e.n.). Municipium înfloritor sub Imp., cu teatru, aped., monumente şi numeroase inse. descoperite pe raza oraşului actual. V. şi —• războiul cu aliaţii. D.P. «oriarius v. pielăritul

Corinthia (azi, Korinlhos, în Grecia), oraş gr., •.^principal cenlru al-• Ligii aheene. Aici, 'după terminarea celui de-al doilea război maoedo^ nean, în faţa unui mare public, adunat la Jocurile istmice, cos. roman Q. Aemilius Flamininus a proclamat (196 î.e.n.) libertatea oraşelor gr. In virtutea proclamaţiei, după 154 'de ani, oraşele gr. îşi recăpătai! autonomia, Liga aheană era dizolvată, iar dominaţia maced., înlăturată. In timpul celui de-al patrulea război macedonean, învingîndu-1 pe -> Andriscus, romanii au transformat Maced. în prov. (148 î.e.n.). în acelaşi timp în Gr., oraşele se războiau între ele. ^ In 149 î.e.n. Sparta, sprijinită de Roma a ieşit , din Liga aheană. Ca urmare, liga a declarat război romanilor. Diaios şi Critolaos, strategii \ Ligii, s-au adresat sărăcimii, chemînd-o să par\, ticipe la luptă. Ei şi-au completat armata cu 12 000 de sclavi născuţi în Gr. TrupeJe romane, y comandate de cos. Mummius, au învins la yj Leucopetra, armata gr., iar centrul rezistenţei, oraşul C. p fost distrus, incendiat, terit. lui

^ confiscate, iar loc. vînduţi ca sclavi. Refunds ^ d e Caesar, a primit dr. de colonia, devenin Kscapitala prov. senat. Ahaia (Laus Iulia Corii ^thiensis). Pop. it. colonizată la C. de către di< stator, s-a elenizat treptat. Noul oraş a supri pus ruinele oraşului gr. şi a avut cîteva construi ţii de caracter roman (amf., basilica, pori Augustea, teatrul, termele construite de Eur klos, forum, odeonul lui Herodes Atticus etc. C. a fost jefuit şi de heruli (267 e.n.). v. şi Ahaia războaiele macedonene.

D.T. şi A.I

Coriolanus v. Marcius Coriolanus, Cnaeug

corium (lat.), termen folosit pentru a indic pielea tăbăcită. G.F Cornacum (azi Soţia, în Iugoslavia), importan castellum în Pann. Inf., ocupat de un cuneu şi de équités (sec. 4 e.n.), de la care au rama multe fragmente de arme. D.T Cornelia (sec. 2 î.e.n.), fiică a lui Scipio Maio Africanus, soţia lui Ti. Sempronius Gracchus ş mama fraţilor Gracchi (Tiberius, Caius şi Sem pronius). A.B Cornelia Salonina, împ., soţia lui Gallienu; (253 — 268 e.n.). După unii ist. moderni ar f adoptat creşt., determinîndu-1 şi pe împ. si fie tolerant cu noua rel. (fig. 164). O.T Cornelia Supera, împ. (253 e.n.), soţia lui Aemi lianus. O.T Cornelia, via ~, drum de la Roma spre NV Ia Caere. A.S.Si Cornelius Balbus, Lucius (sec. 1 î.e.n.), general d origine hisp. A luptat împotriva lui Sertorius în 72 î.e.n., a primit de la F'ompeius cetăţeni; romană şi o prop, funciară. în 61 î.e.n., a parti Fig. 104. Cornelia Salonina, cap pe un sarcofag marmură, Roma, Muzeul Capitoliului.

'nat la pregătirea triumviratului. Faţă de popor avut o comportare arogantă. După moartea f • Pompei 1-a împăcat pe Caesar cu Cic. Mai tvziu a devenit partizan al lui Octavian şi cu Autorul acestuia în 40 î.e.n. a obţinut cos. S-au narrât scrisorile sale adresate lui Cic, în schimb biografia despre Caesar s-a pierdut. (Suet., Caes, 80). ^ rornelius Celsus, Aulus (sec. 1 e.n.), enciclopedist si chirurg. Autor al unei enciclopedii, Arles (în 20 de cărţi) în care trata noţiuni de ÎCT filos., ret., artă milit. S-au păstrat cărţile Vi - X I I I consacrate medicinei, unde expune oate datele la care ajunsese ştiinţa medicală jînă atunci. Dintre acestea, prima oferă o schiţă le ist. a medicinei, a doua discută patologia renerală, a patra şi a cincea discută bolile projriu-zise, iar a şasea şi a şaptea tratează despre armacologie. Ultimele două se ocupă de chirurrje şi osteologie. Prezintă o mare importanţă irin informaţiile sale despre istoria medicinei [in ultimele două sec. î.e.n. ' Pigeaud Un médecin humaniste. In Les études clasicptes, 1972, 302-310.

ornelius Cethegus, Caius (sec. 1 e.n.), om pél, rieten al lui Catiîina. Scrisoarea sa trimisă la lobrogi, i-a dat posibilitate lui Cic. să demaşte mspiraţia. Executat din porunca lui Cic. A.B. »nelius Cinna, Cneius, om pol, nepot al lui . Cornelius Cinna. A complotat împotriva i -> Augustus (16 — 13 î.e.n. ?). La insistenţele —> iviei, împ. 1-a iertat. Cos. în 5 e.n. O.T. irnelius Cinna, Lucius 1. Cos. în 87 î.e.n, a irogaţ măsurile aduse de Sulla şi împreună Marius a introdus un regim de teroare. După oartea lui Marius, a continuat să rămînă în ncţia de cos. încă trei ani. în 84 î.e.n, a fost îs de soldaţi. (App. civ., 1: 64, 78). 2. General, luptat mult timp în Hisp. în armata lui Sertois. Preţ. în 44 î.e.n, a lăudat pe ucigaşii Caesar. A scăpat cu viaţă datorită faptului Pop. 1-a confundat cu Helvius Cinna, un rtizan al lui Caesar pe care 1-a şi ucis. (Plut, A.B. melius Clemens, Sextus (sec. 2 e.n.), general rang cos. al cărui cursus honorum este puţin loscut. In timpul primului război marco!r < 1 6 , 6 ~" 1 7 5 e.n.), după moartea lui M. •uaius *ronto, în 170 e.n. a fost numit guv. . e l o r trei Dacii (consularia et dux Irium narum) funcţie pe care o va deţine, probabil, ;d in anul 172 e.n. în acest timp a luptat cu 1 ngnc ş] lacringii, pop. din neamul vandali* £ . .°stobocii care atacau hot. de N şi NE I.H.C.

Cornelius Crassus Maluginensis, Aulus, cos. în 428 î.e.n. ; a luptat împotriva oraşului etr. Veii şi 1-a ucis pe regele acestuia. în 426 î.e.n. a fost tribun militar cu drept de cos. ^ A.B. Cornelius Dolabella, Cnaeus, preţ. în 81 î.e.n, a jefuit Cil. (80—79 î.e.n.), ajutat de Verres. Trădat apoi de acesta, a fost învins şi alungat de M. Aemilius Scaurus. E.T. Cornelius Dolabella, Publius (sec. 1 î.e.n.), om pol, în războiul civil, partizan al lui Caesar. A fost comandantul flotei romane în M. Adr. (49 î.e.n.) şi a luptat la Pharsalus, Thapsus şi Munda. Ales tribun al pop. (42 î.e.n.), a propus legea cu privire la anularea datoriilor şi a condus mişcarea popularilor izbucnită în urma respingerii acestei propuneri. După moartea lui Caesar, a trecut de partea republicanilor. Cînd Marcus Antonius i-a repartizat provincia Sir, ajungînd la Smyrna, 1-a executat pe Trebonius, fost guv, partizan al lui -* Cassius. Declarat de senat duşman al pop, s-a sinucis în oraşul Laodicea. Soţia lui —>• Tullia, era fiica lui Cic. (Plut. Ara., 11; Brut., 25). A.B. Cornelius Fuscus (sec. 1 e.n.), general de rang senat. Proc. în 111, în timpul lui Galba. După moartea acestuia, în 69 e.n, în calitate de procurator prov. Pannoniae et Dalmatiae a condus revolta din Pann. şi Dalm, susţinîndu-1 viguros pe Vespasianus care-1 numeşte în acelaşi an comandant al flotei de la Ravenna (praefectus classis praetoriae Ravennatis). în timpul lui Domiţian a fost numit pref. preţ. şi investit cu conducerea războiului din 87 e.n. împotriva —» dacilor conduşi de regele —• Decebal. Curajosul general a fost învins şi ucis în luptă, probabil, în pasul Turnu Roşu (Tac, hist., 11,86; III, 4, 12, IV, 4; Suet. Dom., 6, 1 ; Oros, VII, 10, 4; Martialis, VI, 76; Eutr, VII, 23,4; lord. Get., 77-78). I.H.C. Cornelius Gallus, Caius (n. 70 î.e.n. Forum Iulii — rn< 26 î.e.n. Roma), om pol. şi poet, fiul unui libert. C. s-a alăturat lui Octavianus Augustus şi Pollio, a luptat la Actium împotriva lui Marcus Antonius, fiind numit după aceea pref. al Eg. Exprimînd în timpul unui banchet anumite consideraţiuni compromiţătoare pentru Augustus şi victimă a geloziei senatului, a fost condamnat de către acesta ca conspirator şi s-a sinucis (26 î.e.n.). A tradus şi imitat pe Éuphorion din Calcis, a scris patru cărţi de elegii, intitulate Amores („Dragoste"). Opera s-a pierdut în întregime. Verg. 1-a cîntat în Bucolice (6 şi 10) şi în prima ediţie a Georgice-lor. N.I.B. Cornelius Lentulus Clodianus, Cnaeus, cos. în 72 î.e.n. A propus mai multe legi pentru acordarea dr. de cetăţenie unor loc. din Hisp. şi pentru despăgubirea cetăţenilor a căror avere

COnXELIUS SCIPIO AEMILIAX1

•izo

fusese sechestrata în urma prescripţiilor lui Sulla. în timpul cos. a suferit o înfrîngere din partea lui Spartacus (FIorus : 3:20; Gali., 18, 4). A.B. Cornelius Lentulus, Cnaeus (sec. 1 î.e.n. — 1 e.n.), general şi om pol., cos. în anul 18 î.e.n. împreună cu Cornelius Lentulus Marcellinus (Tac, IV, 44). A îndeplinit la o dată ulterioară (1 — 4 e.n. sau 9 î.e.n. —6 e.n.) importante acţiuni rm'lit. la Dunărea mijlocie, împotriva dacilor şi a sar maţilor de la N de fi. (Res Gestae Divi Augusti, 30; Florus, II, 28 — 29) obţinînd şi triumful de pe urma victoriei împotriva geţilor, în ceea ce priveşte prov. în fruntea căreia se afla cînd îndeplinea aceste acţiuni, s-a presupus că ar fi vorba fie de 111. (situaţie In care operaţiunile sale s-ar fi putut desfăşura simultan cu cele ale lui — Tiberius. Prietenia sa cu împ. precum şi bunul său renume i-au adus nu numai scoaterea de sub acuzaţie ci şi elogiul posterităţii. A.S. şi O.T. Cornelius Lentulus Carus, Lucius, cos. în 48 î.e.n., adversarul şi acuzatorul lui Clodius. După bătălia de la Pharsalus a plecat împreună cu Pompeius în Eg., unde a fost ucis*. A.BCornelius Lentuîus Gaetulieus, Cnaeus, organizatorul primului complot împotriva lui —» Caligula. Descoperit şi executat împreună cu ceilalţi conjuraţi (39 e.n.). O.T. Cornelius Lentulus Sura, PuMius, cos. în 71 î.e.n. în 70 î.e.n. fiind exclus din senat, a trecut de partea lui Catilina, care i-a încredinţat fără succes omorîrea lui Cic. Nu peste mult timp a fost executat (Sail., Cat., 32, 47). A.B. Cornelius Licinhis Valerianus, Publius, fiu] lui -> Gallienus. A fost. pus încă din anul 255 e.n. sub tutela lui -• Postumus, cînd a primit şi titlul de Carsar. Ucis de soldaţii care l-au proclamat pe acesta din urmă împ. în Gali. (258 e.n.). O.T.

şi-a creat relaţii şi prietenii cu unii oame iluştri ai timpului, precum Cic, Atticus, Catullu A dus o viaţă retrasă, consacrată studiului ^scrisului. Este autorul unei ist. a lumii de origini şi pînă în timpul său, Chronica (în tr cărţi), Exempla („Curiozităţi") (în cinci cărţi), biografiilor lui Cato, Censorinus şi a lui Ci De viris illuslribus („Despre bărbaţi iluştri (în. 16. cărţi), din care s-a păstrat fragment De txcellenlibus ducibus exterarum geniiu, („Despre comandanţi de oşti remarcabili ; neamurilor străine") _gi cîteva fragmente di secţiunea J)e hisioricis latinis („Despre istoric latini"). Opera lui C.IV. este interesantă pri datele pe care le conţine. îi lipsesc: intuiţi profundă a cauzelor faptelor pe care le relateaz; expunerea metodică a evenimentelor, critic izvoarelor. Stilul său se distinge prin claritai şi puritate. A servit de exemplu pentru subiei iele tratate de unii scriitori de mai tîrziu. T. G. Mc Carty, Cornelius Nepos, Michigan, 1970.

N.I.I Cornelius Xigrinus CuriatiKs Maternus, M., sene tor roman, cos. sulf. în 83 e.n., participant 1 războaiele lui —> Domiţian cu dacii (87 — 89 e.n. Guv., succesiv, al Moes., Moes. Inf. (cea 8590 e.n.) şi al Sir. (cea 94—100 e.n.). O.l Cornelius Palma, Aulus, general do rang cos şi om pol., guv. al Sir. în timpul lui — Cassiuş Chaerea l-i ucis pe Caligula cu lovituri de sabie şi pumnal la 24 ian. 41 e.n. O.T

Cornelius Merula, Lucius v. Merula Cornelius, Lucius Cornelius >"epos (ja. 99 î.e.n., Gall. Cis.— m. 24 î.e.n.,- Roma), istorie. A venit la Roma, unde

Cornelius Scipio Aemilianus Aîricanus Maior Publius (236 — 184 î.e.n.), general (fig. 165) încă tînăr, s-a distins în lupta de la Ticinui şi dt la Cannae. în anul 210 î.e.n.. te baza usu

COBNEUUS SC

Fi„ 165 Cornelius Scipio Aemilianus Africanus, Pnblius- şatonul unui inel de aur contemporan descoperit la Capua, Napoli, Muzeul National.

hotărîri speciale a ad. pop., a fost trimis în Hisp., unde a cucerit Cart. Nova (206 î.e.n.) şi i-a silit pe cart. să înceteze rezistenţa în Hisp. Apoi a trecut în Num. unde a încheiat o alianţă cu -+ Syphax. Cos. în 205 î.e.n. şi guv. al Sicii. (204"î.e.n.), a elaborat planul unei campanii în Afr. în 204 î.e.n. din Sicii, a trecut în Afr. unde era aşteptat de regele Num.—• Massinissa. Cucerirea oraşului Utica a eşuat, dar în anul următor C. a învins armata cart. şi pe Syphay, acum aliatul acesteia. Speriaţi de victoriile romanilor, cart. au iniţiat tratative de pace şi l-au chemat acasă pe' Hannibal. Tratativele s-au întrerupt, fiind reluate mai tîrziu chiar de Hannibal, care insă nu putea să accepte condiţiile aspre ale lui C. Lupta decisivă a avut loc în vara anului 202 î.e.n., între Za ma şi Naraggara şi s-a terminat cu victoria lui C. care a fost distins de senat cu numele de Africanus. în 193 î.e.n., a fost trimis în Afr. ca mediator între Cart. şi Massinissa. în 190 î.e.n., a fost comandantul adjunct al fratelui său, Lucius, în războiul cu Antiochos III regele Sir. După încheierea războiului, acuzat împreună cu fratele său de mituire, s-a retras din viaţa pol. C. a cultivat lit. gr. şi a fost un renumit orator (Liv., 21: 46; 26:-18; 4 1 - 5 1 ; 27: 7, I S ; Pol., 10:2,37). A.B. Cornelius Scipio Aemilianus Africanus Minor ^iimantinus, Pnblius (185/184-129 î.e.n.), general jfig. 166). Şi-a început cariera milit. la vîrsta de 17 ani, participînd la lupta de la ->• Pydna. A mdeplinit apoi diferite misiuni în Hisp. şi Air. In timpul celui de-al treilea război punic, ales cos. (147 î.e.n.), a întreprins asedierea Cart. Ş]> m ciuda eroicei rezistenţe a cart., în relativ scurt timp a cucerit-o. A fost distins de senat cu Prenumele de Africanus. Cenz. în 142 î.e.n. apoi am încredinţarea senatului, a plecat în As. şi •n t g . ca mediator între cele două regate. Cos. d doua oară în 134 î.e.n., a încheiat -> războiul numantin. P e plan soc. s-a sprijinit mişcarea popularilor. La propunerea sa a fost întreruptă p p u c a r e a legii privind împărţirea pămîntului. °P- s-a ridicat împotriva lui şi, într-o dimineaţă

Fig. 166. Cornelius Scipio Aemilianus Umor, bronz, Napoli, Jluzeul Xaţioual.

a anului 131 î.e.n.. a fost găsit mort in propria sa casă. C. a fost un mare admirator şi cultivator al civilizaţiei gr. (App., Pun., 112, 127 ; Iber., 85). A.B. Cornelius Scipio Asiatieus, Lucius (sec. 1 î.e.n.), general, comandant suprem în războiul sirian. A repurtat o strălucită victorie la —• Magnesia, în operaţiunile milit. a fost ajutat de fratele său Scipio Maior. Acuzat de delapidare, toată averea i-a fost sechestrată (Liv., 39: 40, 44). A.B. Cornelius Scipio Aşina, Cnaeus, cos. în 260 î.e.n.,

a ajuns în captivitatea cart. Fiind eliberat de —• Regulus, în 254 î.e.n., a devenit cos. pentru a doua oară, şi, în această calitate, a luptat în Sicii. A.B.

Cornelius Scipio Calvus, Cnaeus (sec. 3 î.e.n. . general, unchiul lui C. Africanus Maior, cos. în 222 î.e.n. Trimis în Hisp., 1-a învins pe -* Hannon şi flota cart. la gurile Ebrului (217 î.e.n.). A mai repurtat trei victorii însemnate asupra lui -> Hasdrubal (214 î.e.n.}, silindu-1 să treacă /m It. După cucerirea oraşului Saguntum (212 î.e.n.) aţît el, cit şi fratele său Publius au fost învinşi si ucişi de cart. A.B. Cornelius Scipio, Publius, cos. în 218 î.e.n. A transferat armata romană la Massilia spre a împiedica trecerea lui Hannibal în It., dar neputînd să-1 ajungă din urmă, cu o parte a armatei s-a întors în It. şi a fost învins în lupta de la Ticinus (Liv., 2l':17; 26:39,45). A.B. Cornelius Scipio Nasica, Publius, cos. în 192 î.e.n. în 204 î.e.n. din încredinţarea senatului, a adus la Roma imaginea zeiţei Magna Mater din Pessinunt. în 193 î.e.n., a luptat în Hisp. ; apoi 1-a apărat pe Lucius Scipio împotriva acuzaţiilor de delapidare (Liv., 29:14,35). • A.B.

227

1;UK-\£.1J1LS

TAÜ1ILS,

Cornelius Scipio Nasica Serapio, Publius, cos.«^gr. (mai întîi a alungat din Beoţia pe Archelai î 138 î e.n. în 149 î.e.n. a fost trimis la Cart. şi Aristion, comandanţi aijui Mithridates, ap în "ă 138 'nreia armele predate de cart. Adversar al a cucerit Pireul şi Atena). în 85 î.e.n. a închei; H.„L/.r»i)izăi'ii statului şi al mişcării conduse de ^ p a c e a de la Dardanos, cu regele Pontului iar i democr în calitate de' mare pontif, a L/83 î.e.n. cu multe prăzi s-a întors în It. Armai Gracchus. popularilor, condusă de cos. C. Norbanus a fo: oreanizat atacul împotriva acestuia, în acelaşi învinsă de el la poalele muntelui Tifata, iar n an a fost trimis în Pcrgam să preia moştenirea peste mult şi trupele celuilalt cos. au treci lăsată d e - A t t a l u s al III-lea (App., 8:80:. de partea lui. Noii cos. aleşi pentru anul 82 î.e.n A.B. Papirius Carbo şi C. Marius şi-au adunat n< trupe din rîndurile veteranilor lui Marius, a Cornelius Sisenna (119 — 67 î.e.n.), preţ. în anul samniţilor şi lucanilor. în primăvara anuli 78 î e.n. în ^0 î.e.n. a fost unul dintre apără82 î.e.n., S. a învins lîngă Sacriportus trupele h torii lui —• Verres. A murit în ins. Creta, în C. Marius, care s-a refugiat la Praeneste, api cursul războiului cu piraţii. A scris o ist. a a ocupat fără rezistenţă Roma şi a pornit i Romei (Historiae) (în 12 cărţi), în care expunea Etr., împotriva lui Carbo. între timp samniţi mai ales evenimentele războaielor civile cărora sub conducerea lui —> Pontius Telesinus, a le-a fost contemporan, din primele două decenii venit în ajutorul lui C. Marius iar la începuti lui nov. au atacat Roma. în ultimul momer A.B. şi N.I.B. au sosit şi trupele lui S. şi lîngă poarta Collina i-a Cornelius Sulla, Lucius (138 — 79 î.e.n.), general învins pe democraţi şi pe samniţi. Cei 4 000 d si om pol (fig. 167). Născut dintr-o familie aristoprizonieri capturaţi au fost executaţi pe cîmp\ cratică, a primit o educaţie aleasă, dar şi-a lui Marte. S. a început represaliile sub formă d petrecut tinereţea departe de viaţa pol. Prima proscripţii, pedepsindu-i prin confiscare de avei misiune cu caracter pol. primită de el din partea şi moartea pe toţi adversarii săi reali sau pn senatului a fost participarea la OA ambasadă zumtivi. La sfîrşitul anului 82 î.e.n., S. a i'os trimisă la regele Maur.—» Bochus. în războiul numit dictator pe o perioadă nedeterminat împotriva lui —• Iugurtha a fost cvestorul lui pentru decretarea legilor şi organizarea statuii —> Marius şi, în înţelegere cu regele Bochus, a (dictator legibus scribundis et rei publicae const reuşit să-1 captureze pe Iugurtha. A participai şi tuendae). în această calitate a reorganiza la războiul împotriva cimbrilor şi teutonilor, în statul, dîndu-i o nouă constituţie. Numări calitate de tribun milit. în anul 93 î.e.n., a fost membrilor senatului a crescut la 600; a mări ales preţ., iar în anul 92 î.e.n. guv. prov. Cil. numărul mag. (8 preţ., 20 cvest.), a limita în —> războiul cu aliaţii a repurtat mai multe puterea cos., dr. lor de comandă extinzîndu-s victorii (lingă Lacus Fucinus asupra marsilor). numai asupra Romei şi It. După expirarea tei A cucerit oraşele Pompei şi Bovianum. Drept menului de funcţie, cos. şi preţ. erau numii recompensă pentru faptele sale eroice, în anul guv. ai prov. Censura a fost desfiinţată. S. 88 î.e.n., a fost ales cos. şi apoi comandant în limitat mai ales puterea tribunilor plebei, j războiul împotriva lui —» Mithridates. Fiind destimărit numărul comisiilor judiciare care era; tuit din această funcţie, în fruntea armatei, s-a prezidate de preţ. în Etr., Latium şi Campani întors la Roma. După victoria asupra popua aşezat aproape 100 000 de veterani, cai larilor a plecat în Gr., unde a înfrînt în mai multe serveau drept sprijin al puterii sale împreună c v/ l u p t e armatele lui Mithridates şi ale aliaţilor săi cei 10 000 de sclavi eliberaţi şi înscrişi în gint sa (cornelii). în anul 79 î.e.n., şi-a depus prerc gativele de dictator şi s-a retras pe moşia st Fig. 167. Cornelius Sulla, travertin, Copenhaga, Gliptoteca Ny Carlsberg. unde a şi murit încă în acelaşi an. Dictaiur lui bazată pe putere armată, a fost o consecinţ firească a reformei milit. introduse de Marius El a folosit pentru prima dată armata nu nuniE in lupta cu duşmanii externi, ci şi ca instrumen în luptele pol. int. iPlut., Sulla; Sail. /•