Educatia Pentru Sanatate(1)

„EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE” ÎN ŞCOALĂ un pericol pentru moralitatea copiilor noştri

Fundaţia şi Editura „Sfinţii Martiri Brâncoveni” 2012

Editura Sfinţii Martiri Brâncoveni ISBN: 978-606-92685-1-10

Această carte se adresează tuturor factorilor de răspundere implicaţi în promovarea sau respingerea introducerii unui astfel de proiect în sistemul educaţional românesc: Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, Patriarhiei Române, inspectorilor şcolari, cadrelor didactice, directorilor de şcoli, educatorilor, părinţilor şi elevilor înşişi care au discernământul propriilor opţiuni şi fapte, precum şi responsabilitatea unor astfel de decizii la nivelul educaţiei, în societatea civilă de astăzi.

5

CUVÂNT ÎNAINTE „Drepturile omului” s-au născut din amăgirea celui viclean şi prin neascultarea primilor oameni în Rai. Temeiul îl găsim în Facere: „«Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi! » Atunci şarpele a zis către femeie: « Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul »”. (Facere 3, 1-5). Acesta este temeiul pentru această lege a Drepturilor Omului: TRUFIA, MINCIUNA ŞI ÎNŞELAREA, RĂZVRĂTIREA OMULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU CARE L-A CREAT DIN IUBIRE. (Ioan 3, 16; I Ioan 4, 8). Momentul apariţiei legii „drepturilor omului” a fost acela al întreitei ispitiri din Eden (la nivelul raţiunii, voinţei şi simţirii), când şarpele i-a sugerat omului că poate deveni dumnezeu prin el însuşi. De atunci a apărut în lume o a 2-a lege, a omului căzut, pe lângă Legea lui Dumnezeu, care îi asigurase o ascensiune spirituală potrivit cu iubirea Sa divină şi cu înţelepciunea Lui cea desăvârşită. Ce a adus această nouă lege a omului în lume, timp de 5500 de ani, până la venirea Domnului Iisus Hristos în trup, ştim destul de bine: dizarmonia lăuntrică a omului, crima, răutatea, pervertirea firii, suferinţa, moartea, Potopul, turnul Babel, Sodoma, Gomora, războaiele, sclavia, demonizarea, degenerarea fizică şi spirituală. Faptul că şi după Întruparea Domnului omenirea a rămas în mare parte tributară acestui proces al autoîndumnezeirii dovedeşte o receptivitate exagerată spre libertatea căzută şi spre o autonomie egoistă în raport cu Ziditorul şi cu zidirea. Mândria şi egoismul, iubirea de sine, ca rezultat al căderii, sunt izvorul tuturor răutăţilor şi patimilor omeneşti: pofta, lăcomia, desfrânarea, dorinţa păcătoasă, dorinţa de putere, de stăpânire, de asuprire, ştiinţa şi cunoaşterea fără Dumnezeu, erezia şi rătăcirea minţii. Din această asumare lipsită de temei a început degenerarea firii umane, atât pe plan spiritual, cât şi pe plan biologic şi material. Sfinţii Părinţi ai Bisericii din toate timpurile, completaţi în ultimul timp de oameni de ştiinţă şi de credinţă, precum Dr. Dimitri Avdeev, Dr. Konstantin Zorin, J. C. Larchet, I.P.S. Hierotheos Vlachos din Grecia şi alţii, au pus în lumină, în mod exemplar, la nivel teologic şi ştiinţific, legătura dintre păcat şi cădere, dintre păcat şi boală, dintre păcat şi suferinţă, dintre păcat şi prăbuşirea continuă a condiţiei umane, care este vizibilă şi resimţită în mod izbitor pretutindeni în lume. De ce pregătirea şi probitatea ştiinţifică a acestor oameni nu sunt luate în consideraţie în lumea intelectuală şi în sfera ştiinţifică de astăzi? De ce medicina şi învăţământul sfidează aceste realizări? De ce minunile şi tămăduirile Sf. Ierarh Nectarie din Eghina (†1920), care s-au răspândit în toată lumea,

6 nu conving pe nimeni? Şi nici ale altor mari sfinţi, cum ar fi Sf. Ierarh Ioan Maximovici (†1966) şi Sf. Ierarh Luca al Crimeei (†1961), care a fost medic şi savant? De aceea, pe drept cuvânt a spus Mântuitorul Iisus Hristos: „De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. De nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe nedrept.” (Ioan 15, 22-25), și: „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui.” (Ioan 15, 10) De aceea, lupta care se duce acum nu mai este o luptă a dovezilor şi a argumentelor, atâta timp cât Însuşi Adevărul S-a făcut trup, ci lupta efectivă este dusă între credinţă şi necredinţă, între lumină şi întuneric într-un mod acerb. Este de neînţeles însă cum oamenii care pretind că se află în limitele rezonabile ale firii umane, nu mai reuşesc să distingă răul de bine şi lumina de întuneric. Că acest val de necredinţă, de imoralitate şi perversitate, de răsturnări radicale, ne vine dintr-un Occident prăbuşit moral şi spiritual care aplică acum legi şi măsuri care nu mai au nimic în comun cu tot ce reprezintă omul, viaţa şi lumea de la creaţia lor. Că ne confruntăm cu o nouă paradigmă, Noua Eră, ruptă complet de Dumnezeu. Cu toate că Occidentul a generat capitalismul şi comunismul, ateismul, cele două războaie mondiale, colapsul în care ne găsim, omul de astăzi nu poate lua aminte şi nu se mai poate trezi. Dacă până acum s-a urmărit înrobirea şi distrugerea omului ca persoană, acum s-a trecut la suprimarea sistematică a sufletului, tragedia care le întrece pe toate. Noile orientări „moderniste” sau „civilizatorii” - printre care amintim avortul, contracepţia, legislaţia şi moravurile împotriva firii şi a vieţii, marile răsturnări de valori şi avansarea unei noi viziuni asupra lumii - fac parte dintr-o încercare de întoarcere a omenirii la momentul marii căderi de după Eden. Şi, ca şi când amploarea răului spre care ne îndreptăm nu era de ajuns, a început să bată şi pe la noi prin ţară curentul introducerii educaţiei sexuale, zisă „de sănătate”, în şcoli, începând chiar de la clasele primare. Conţinutul cărţii de faţă încearcă să atragă atenţia factorilor de răspundere de la orice nivel asupra pericolului major ca această disciplină, abordată de pe poziţii exclusiv profane şi de către cadre deja pervertite de sistemul educaţiei fără Dumnezeu, să intre în sufletele curate ale copiilor. Însă cei care au menirea de a le arăta celor mici calea cea mai curată a vieţii uită că în sufletul încărcat cu nevinovăţie şi puritate nu poate intra decât cineva cu aceleaşi calităţi. Iar cine îşi poate asuma riscul de a forţa prin pângărire limitele acestei inocenţe, cu mijloace nedumnezeieşti, să ia aminte la avertismentul Mântuitorului Hristos legat de cei ce vor putea aduce sminteală acestor prea mici făpturi. „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18, 6).

7 La nivelul anilor ‘90, toate aceste „realizări” care multora li se par acum banale erau de neconceput pentru o ţară ortodoxă. Ne întrebăm: cum a fost posibilă o astfel de mutaţie petrecută în ultimii 20 de ani în România? Cum s-au putut schimba atât de radical aceste mentalităţi? Realitatea concretă confirmă toate temerile că acest proces nu se opreşte aici. „Somnul raţiunii naşte monştri”. Astăzi, se pledează în România pentru scoaterea religiei din şcoală. Dacă educaţia sexuală este tolerată, în schimb orele de religie deranjează, înseamnă că peste un interval scurt de timp copiii noştri vor deveni, pe bună dreptate, proprii noştri călăi, cu scuza de rigoare: „Nu uitaţi: voi înşivă ne-aţi pregătit pentru aceasta”... Atât în spațiul sovietic, precum şi în cel românesc de după 1945, s-a reușit ca, prin îndoctrinare, să se pună în aplicare un sistem de represiune unic în istoria universală, cunoscut la noi sub numele de „experimentul Piteşti”. Atunci s-a acţionat prin intermediul tineretului reeducat şi cu elemente declasate ale societăţii, acum se încearcă otrăvirea copiilor, de la cele mai fragede vârste. În Federaţia Rusă există o legislaţie foarte strictă privind flagelul homosexualităţii, elaborată încă din 1993. Situaţia din ţara noastră este, însă, şi mai gravă, întrucât acest fenomen - liberalizat, la presiunile europene - nu se opreşte aici, ci, ca o epidemie, cere proliferare, extindere, manipulare şi pervertire în masă şi, mai nou, în mediul şcolar. Când eşti bolnav, stai acasă sau cauţi pe orice cale să te faci sănătos! Iar dacă nu eşti mulţumit cu ce ai, şi vrei să-i contaminezi şi pe alţii, atunci boala nu mai reprezintă un prilej de smerenie şi de compasiune, ci devine trufie şi răzvrătire demonică. Să ne gândim, spre exemplu, la cazul bărbatului din Michigan care s-a predat la secţia de poliţie, în decembrie 2011, declarând senin că este seropozitiv şi că a întreţinut relaţii sexuale cu peste 3000 de persoane, special ca să le îmbolnăvească... În aceeaşi manieră, homosexualii îşi propun astăzi să intoxice toată societatea românească, începând cu instituţiile de învăţământ. Să distrugi inocenţa unui copil, doar pentru că tu ai avut nefericirea să ai parte de acest statut, întrece orice raţiune sănătoasă şi frizează cinismul: acela de a face ca toţi cei din jur nu numai să te tolereze, ci să devină asemenea ţie. De ce a trebuit ca noi, românii, să suportăm această batjocură din punct de vedere permisiv şi legislativ? Ca dovadă, în timp ce la noi se inaugura luna infamiei (februarie 2012), în Rusia, Adunarea Legislativă a Sankt Peterburgului a votat o lege care penalizează diseminarea materialelor care promovează homosexualitatea şi pedofilia printre minori. Legea impune amenzi până la 16 000 dolari pentru persoane şi până la 160 000 dolari pentru entităţi juridice pentru promovarea practicilor homosexuale, lesbiene, bisexuale şi transexuale printre minori. Suntem complet depăşiţi de Constituţia maghiară care a incriminat avortul şi recunoaşte existenţa persoanei umane încă din momentul concepţiei. În raport cu ambele situaţii exemplificate, legislaţia românească s-a dovedit a fi prea obedientă şi dispusă la compromis. Cu toate semnele doveditoare, Dumnezeu caută să trezească pe om nu

8 numai din letargia în care a căzut, dar şi din căderea liberă spre o prăpastie pe care, deşi o vede, şi-o pregăteşte pe zi ce trece, mai grăbit şi mai neînduplecat. Un exemplu grăitor îl avem în acest început de an, cu o iarnă cum n-a mai fost de mult, cu ninsori şi geruri năpraznice pe întreg spaţiul european. Am putut vedea cu uşurinţă cât de mare este puterea lui Dumnezeu şi cât de mic şi neputincios este omul. Acesta este unul dintre cele mai serioase avertismente trimise de către bunătatea lui Dumnezeu în ultima vreme. Sunt fenomene care îl arată pe om blocat în propria lui neputinţă. Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu spunea că peste România vor veni greutăţi foarte mari dacă se va legaliza homosexualitatea, ca o condiţie a integrării în U.E. În timp ce ţara şi întreaga Europă se confruntau cu situaţii de urgenţă din cauza frigului şi a căderilor masive de zăpadă care au lăsat în urma lor victime omeneşti, Asociaţia Accept, responsabilă pentru promovarea perversităţii organizate la noi în ţară, iniţiază o acţiune fără precedent pe tot parcursul lunii februarie 2012, aceea de a ieşi în public pentru popularizarea acestor manifestări declarate făţiş împotriva firii, a vieţii şi a credinţei creştine. Semnele puterii dumnezeieşti nu reprezintă nimic pentru ei, nu le-au atras atenţia cu nimic spre frica de Dumnezeu şi spre aceste situaţii limită pentru condiţia umană. Boala aceasta este atât de gravă, încât nici în faţa unor tragedii sau cataclisme nu sunt semne de revenire sau de vindecare. Această acţiune a fost, parcă, intenţionat făcută ca o nouă formă de sfidare la adresa lui Dumnezeu şi a solidarităţii umane în clipele cele mai grele. Autorităţile, deşi în criză, au avut timp să decidă şi să aprobe ca această asociaţie să poată intra în instituţii de învăţământ, şi, mai grav, într-un spaţiu în care se află şi elevi minori (Liceul „George Coşbuc” din Bucureşti). Toate aceste evenimente dovedesc un organism putred din punct de vedere moral şi o răzvrătire pe faţă, responsabilă şi sfidătoare la adresa lui Dumnezeu, la adresa unui popor creştin de 2000 de ani, la adresa a tot ceea ce a păstrat această ţară mai bun, mai sfânt şi mai curat – copiii noştri. De fapt, nicio guvernare după anul 1990 n-a schimbat, n-a intervenit cu nimic în ceea ce priveşte avortul, pornografia, materialismul mascat, atacul subtil sau chiar făţiş împotriva Bisericii, implementarea sistemului electronic de supraveghere şi control al populaţiei. În toate regimurile politice, Ministerul Învăţământului şi cel al Sănătăţii şi-au trădat şi încă îşi trădează menirea faţă de popor, prin legi de multe ori anti-creştine, imorale, deşi majoritatea funcţionarilor din aceste structuri au fost români şi ortodocşi, excepţie făcând ultimele guvernări care au însumat şi alte elemente străine de neam şi de credinţă. Cât de greu trebuie să fie pentru un român ca printr-o manipulare ideologică să nu mai ştie că prin ceea ce face începe să lovească crunt în fiinţa neamului său, a fraţilor săi de sânge şi de credinţă, să uite de părinţii şi bunicii lui din care se trage şi care au fost poate oameni cu frica lui Dumnezeu! Cât de otrăvitor poate fi un astfel de microb care face aşa ceva dintr-un om! În faţa valului european (o nouă Uniune Sovietică, dar mult mai perfecţionată ideologic şi strategic), să uiţi practic cine ai fost şi cine mai eşti.

9 Toate măsurile care se iau împotriva acestui popor, atât pe linie materială, cât şi pe linie moral-spirituală, se iau cu oameni dintre noi, spre propria noastră distrugere. Deşi Dumnezeu vrea pe orice cale să ne prevină asupra a ceea ce se petrece şi asupra celor mai grele consecinţe, parcă nimeni nu mai poate schimba nimic. Nici măcar spectrul sumbru al unui nou război mondial (şi cu ce posibile consecinţe astăzi?) nu mai îngrozeşte pe nimeni. Toţi factorii de răspundere, de la orice nivel, împreună cu fiecare dintre noi, suntem chemaţi să intervenim urgent pentru a opri acest marş al distrugerii. Necredinţa şi sfidarea lui Dumnezeu, uciderea, agresarea a ceea ce a mai rămas pur şi nevinovat în copiii noştri reprezintă ultimul pas al unui colaps total şi iremediabil. Dacă vom distruge ceea ce a mai rămas dumnezeiesc în proprii noştri copii, însăşi viaţa noastră va deveni un coşmar. Şi, cu toate acestea, alergăm în modul cel mai inconştient spre acest tragic final. Nu există identitate de sine în afara lui Dumnezeu şi a neamului tău. Iar criza de identitate este criza fiinţială a unui neam şi suport pentru dezintegrare. Introducerea în şcoli a disciplinei de educaţie sexuală, cu toate conotaţiile perversităţii, este unul dintre cele mai grave şi periculoase precedente din istoria noastră ca neam şi popor creştin. Un astfel de demers ar declanşa „urâciunea pustiirii la locul cel sfânt”, care, în cazul acesta, sunt şcoala şi sufletul copilului, atacat chiar de acolo de unde trebuie să primească lumină şi ajutor pentru viaţă. Aceste măsuri, prin natura şi structura lor, se dovedesc de la sine a fi de inspiraţie anti-creştină, inumană şi demonică. Toată Revelaţia Sfintelor Scripturi, toată Tradiţia de veacuri a Bisericii şi bunul simţ născut din acestea, dovedesc cu prisosinţă cele de mai sus. * „Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 19). „Nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4). „Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; Nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?”(Rom. 6, 12-13;16) „Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi,

10 au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.”(Rom. 1, 18-32) „Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate, Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu”. (Rom. 8, 5-8) „Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.” (Rom. 8, 12-13) „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”(I Cor. 6, 9-10) „Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.”(Matei 18, 3-4) Această carte se doreşte a fi un strigăt şi un semnal de alarmă împotriva celor mai radicale măsuri prin care, după ce s-a denaturat întregul spectru al conştiinţei umane de astăzi, se îndreaptă şi spre sufletul nevinovat al copiilor spre a face din el un iad monstruos. Şi acest lucru, prin şcoală. Praznicul Învierii Domnului, 2012

Editorii

11

NU AVEM NEVOIE DE O ASEMENEA EDUCAŢIE! P. S. Sa Gherasim Putneanul despre introducerea în şcoli a orelor de Educaţie pentru Sănătate: „Nu avem nevoie de o asemenea educaţie!” „Vrem să-i învăţăm acum pe copii să păcătuiască?” − P. S. Părinte, aş vrea să abordăm în cele ce urmează unele dintre păcatele şi ispitele la care sunt expuşi, mai cu seamă, tinerii de astăzi. Şi aş vrea să pornim de la recentul proiect al Ministerului Educaţiei Naţionale privind predarea educaţiei sexuale în şcoli sau, cum o numesc ei, educaţiei pentru sănătate. Ce ne puteţi spune în această privinţă? − Ştim, desigur, că în şcolile noastre se preconizează să se introducă orele de sexualitate, adică să se discute despre sex. Lucru pe care trebuie să-l combatem. Păi se poate treaba acesta? Avem noi atâtea sute, mii de ani de existenţă şi ne trebuie acum o asemenea educaţie? Avem un tineret ce trebuie educat. Însă nu cu o astfel de educaţie. Spunea odată cineva: toate trebuie să-i învăţăm noi pe copii. Dar când e vorba de căsătorie, de ceea ce implică ea pe latura aceasta trupească, aceasta e treaba lor. Încolo, pe om trebuie să-l iei de la lingură. Să-l înveţi cum să facă, cum să dreagă... Dar asta nu are nevoie să-l învăţăm. Avem copii foarte buni, trimişi în toate părţile, care ne fac cinste şi fără să fi studiat aşa ceva în şcoală. Şi, fără să se supere guvernanţii noştri, trebuie să le atragem atenţia că aceşti copii, aceşti cetăţeni sunt şi fiii Bisericii. Iar chiar dacă ei sunt învăţaţi în altă parte, cu învăţături străine de morala Bisericii noastre, noi nu putem fi de acord. Sunt canoane care se opun categoric acestor lucruri. Noi vrem să-i învăţăm acum pe copii să păcătuiască? − Cum se împacă cele predate în cadrul orelor de religie cu cele predate în orele de educaţie sexuală? Concordă unele cu altele, într-o oarecare măsură?... − Aceşti oameni nici nu mai au ce căuta în societatea românească. Eu sunt în stare, ca membru al Sf. Sinod, să-i îndemn pe credincioşi ca, dacă se aprobă o asemenea lege, să nu mai meargă la vot nimeni. Pentru că iată ce aduce învăţământul. Unde s-a mai întâmplat lucrul acesta decât în ţările care s-au înstrăinat complet de Dumnezeu! Ce ne-a adus Apusul? În America e satanismul, în alte părţi alte nenorociri... Peste tot urmări ale păcatului.Va veni însă vremea în care ne vor căuta ei pe noi. O să ne caute, pentru că popoarele acestea creştin-ortodoxe au fost sarea societăţii, care ajută să nu se strice cu totul lumea. Şi dacă sarea se va strica - ne spune Mântuitorul - cu ce vom mai săra? E foarte revoltător! Până acum, când au ieşit atâţia savanţi în

12 ţara noastră, care au uimit lumea, au învăţat această materie? E o chestiune cu totul şi cu totul deosebită. Nu avem nevoie de o asemenea educaţie! În loc să se spună: fiţi credincioşi, pentru că în momentul în care o să cădeţi o să vă îmbolnăviţi, vă veţi terfeli viitorul, ei fac educaţie cum să păcătuiască. Or, Biserica atât de frumos recomandă ca fiecare să fie la locul lui, pentru că vine momentul acela, căsătoria, când va trebui să afle şi aceste lucruri. Asta a fost viaţa românului de totdeauna. Ce va mai fi de acum înainte, nu ştiu!... Parcă îmi pare bine că am îmbătrânit, ca să nu mai văd urgiile care văd că se preconizează să se introducă în societate. Noi avem tineri foarte buni. Tineretul e foarte bun. Şi el este cel care va prelua ştafeta celor de astăzi. Dar dacă ei de mici se vor învăţa cu păcatul, nu vor mai socoti nimic păcat. O ţară - spunea cineva - dacă a pierdut moralitatea, este distrusă. Moralitatea ţine un popor. În legătură cu acestea, miamintesc că atunci când era Emil Roman parlamentar l-am chemat la mine şi i-am zis: Spuneţi-le parlamentarilor că dacă cumva votează acel articol 200, imediat eu voi interveni la Sf. Sinod şi-l voi ruga pe Prea Fericitul să dăm o circulară tuturor preoţilor, prin care le spunem să nu se prezinte la vot. De ce? Pentru că noi votăm o imoralitate. Credincioşii noştri vin la noi mereu: Părinte, cum să facem? E bine să facem aşa? Când vine cineva să renege credinţa ta, atunci trebuie să pui piciorul în prag. Vom merge la vot, pentru că trebuie să meargă toată lumea, dar vom vota acele legi care sunt cu adevărat creştineşti. Voi pleca în curând în Coreea. N-am ştiut că în Coreea de Sud sunt 28 % creştini. Iar în Seul am înţeles că este un ierarh şi opt parohii greceşti. Avem şi români acolo, la lucru, dar nu au biserică. De aceea comunitatea românilor din Seul doreşte să săvârşim Liturghia în română acolo, în Seul. Mă bucur că mă duc la aceşti oameni care, pe lângă faptul că fizic seamănă foarte bine unul cu altul de nu-i cunoşti, sunt şi morali. E foarte important. Iar dacă se spune în Sf. Scriptură că rasa galbenă va domina, aceasta se va face din pricina moralităţii. Că orice instituţie, în momentul în care a decăzut moraliceşte, dispare. Astea sunt consecinţele imoralităţii. „Să nu creadă ei că-L pot înşela pe Dumnezeu...” − Care credeţi că sunt cauzele care au dus la această imoralitate? − O libertate în care s-a importat din străinătate tot ce-a fost rău, difuzată la televiziune şi preluată de români. Avem câteva cazuri, după cât ştiu eu, când, de exemplu, un copil de nouă ani a omorât un alt copil de şapte ani, pentru că aşa a văzut el la televizor. Lucrurile astea rele au influenţă asupra lor. Chiar pe vremea comuniştilor, atei cum erau ei, se păstra măcar partea asta morală. Asta e realitatea. Măcar de botezat se botezau. Acum lumea în-

13 cepe nici să nu se mai boteze. Iar altă parte, grea, care este la noi acuma, este sărăcia. Din cauza sărăciei, vin alţii, de altă credinţă şi cu mici lucruri ieftine, caută să-i atragă. Vin maşini întregi cu ajutoare şi-i înşeală pe ai noştri pe te miri ce. Ceauşescu, dacă va fi iertat pentru ceva, va fi pentru milioanele de copii care s-au născut în vremea lui. Pe vremea lui a închis graniţele ca să nu mai intre toţi aceştia care caută să facă prozelitism. Dacă vor prozelitism, să se ducă în Africa, în Asia, în China, unde nu a ajuns creştinismul, nu aici, unde noi eram creştini pe când ei nici nu existau ca popoare. − Ce e de făcut, P. S. Părinte, în special în rândul tinerilor? Vedeţi, tinerii vin la Biserică - o parte din ei, ce-i drept, şi nu neapărat reprezentativă -, dar ce facem cu ceilalţi, care nu vin înspre noi? − Aici tot tinerii din Biserică trebuie să acţioneze. Noi avem noroc în ţară de organizaţiile acestea de tineri. Lor le revine această sarcină. Revoluţia au făcut-o tinerii. Şi Dumnezeu i-a ales pe ei pentru că erau curaţi. Şi au spus: „Dumnezeu cu noi!” Şi au murit, s-au jertfit pentru libertate. Mi-amintesc că-mi povestea Părintele Petroniu, când am fost la Athos, în 1994, că în noaptea aceea, dinspre 21 spre 22 decembrie, era de rând la Biserică. Şi a avut un vis, care lui i s-a părut lung de tot. Când s-a trezit, a văzut că au trecut numai 20 de minute. Şi se făcea că era în România, lume multă-multă şi o biserică mare, cu vreo 30-40 de sicrie, albe toate, şi un singur preot. Dar ce-i cu morţii aceştia? a întrebat părintele. Aceştia sunt martirii, i s-a răspuns. Din nou s-a culcat, şi a avut acelaşi vis. A doua zi, în ziua de 22, a auzit la radio ce s-a întâmplat în România. La fel şi în cazul Gemenilor, cu atentatul cu avioane din America. Asta s-a întâmplat în 11, marţi. Cu o zi înainte, luni, eram în biserică, aici, la slujbă. Şi deodată aud un zăngănit, ca un geam stricat. N-am vrut să-i dau atenţie zgomotului, să nu mă tulbur. Dar vine un părinte, deodată, cu un porumbel: „Porumbelul ăsta a stricat două geamuri, a căzut de pe stâlp şi a ajuns pe umărul lui cutare”. Îl iau în palme, îl netezesc şi-i dau drumul. A plecat. Am zis atunci: „Ăsta este un semn!” Bun... Şi m-am dus a doua zi la Putna, la mormântul arhiepiscopului Victorin. Şi pe când eram în cimitir, acolo, vine cineva şi-mi spune ce s-a întâmplat în America. Şi le-am spus atunci părinţilor că ăsta e un păcat pe care îl plăteşte America pentru că a trimis un homosexual într-o ţară ortodoxă. Am făcut un memoriu la Guvernul Bush să nu ni-l trimită, dar nu a ascultat. Şi iată pedeapsa lui Dumnezeu! Să nu creadă ei că-L pot înşela pe Dumnezeu, că te smereşte El când ţi-e lumea mai dragă! Noi admirăm viaţa economică, civilizată a poporului american, dar detestăm imoralitatea lor. Căci de unde au venit la noi sataniştii? Noi nu am avut satanişti, nici urmă de satanist. Iată ce înseamnă a nu înţelege adevărata viaţă creştinească.

14 „Să nu creadă cineva că scapă de mânia lui Dumnezeu!...” − Sunteţi la o vârstă care vă „favorizează” accesul la o privire de ansamblu asupra lucrurilor. Cum vedeţi combaterea răului ce se abate asupra noastră şi ce e de făcut în viitorul cât de apropiat? − Spunea odată cineva: o şcoală are valoarea profesorilor ei. Dacă profesorii sunt într-adevăr profesori, atunci şi elevii le vor călca pe urme. Este o datorie a fiecăruia dintre noi. Creşterea trebuie să înceapă din familie. Statul văd că vrea să încurajeze, chiar şi prin acea lege prin care mamele vor primi o indemnizaţie de şase milioane timp de doi ani. Având aceşti bani, mamele vor şti că au cu ce trăi şi creşte copilul. Este foarte important acest lucru. Şi este foarte importantă natalitatea. Asemenea unui stup care, dacă nu există în el albine tinere, este sortit morţii. Pentru că, vedeţi, sunt familii care nu au nici doi copii. Întreb părinţii: „Câte botezuri ai avut?” „Cinci.” „Dar morţi?” „Cincisprezece.” Vedeţi, e de două-trei ori mai mare mortalitatea decât natalitatea. Şi atunci, ce ne facem? Aş vrea să trag un semnal de alarmă. Eu, la vârsta la care sunt - şi am apucat trei regimuri: înainte de comunism, în timpul comunismului şi, iată, treisprezece ani de democraţie - pot să mărturisesc că nu s-au întâmplat în ţara noastră asemenea taifunuri, care să distrugă sate întregi. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta! Este urmarea păcatelor. Dacă-L căutăm pe Dumnezeu, ne găseşte El pe noi. Dacă ne depărtăm de El, rămânem depărtaţi. Tineretul trebuie încurajat să se apropie de Dumnezeu. Dar dacă în şcoală îl înveţi de sexualitate, cum să se apropie de Dumnezeu? Asta e educaţia pe care trebuie să i-o dai unui copil? Or, este pudoarea aceasta care nici la 20 de ani nu-ţi dă voie să vorbeşti oricum şi orice despre această temă. Asta e adevărata viaţă creştinească, şi socială mai întâi! Un lucru rău se face foarte uşor. Însă vor răspunde toţi cei ce fac acel rău. Noi trebuie să combatem răul şi să arătăm adevărul. Să nu creadă cineva că scapă de mânia lui Dumnezeu! Proorocul David spune la un moment dat: Izvoare de lacrimi am vărsat, pentru că n-am păzit Legea Ta. Proorocul David. Din cauza aceasta se abat asupra noastră toate nenorocirile: pentru a ne face să plângem pentru păcatele noastre. A consemnat Romeo PETRAŞCIUC

(http://www.agnos.ro/blog/2008/03/27/nu-avem-nevoie-de-o-asemenea-educatie/)

15

DEZBATERI PARLAMENTARE Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2004 Vorbitor Nicolae Vasilescu Domnul Nicolae Vasilescu: Salvaţi copiii! M. E. C. T. oferă copiilor români o educaţie „strâmbă”. Necesitatea elaborării şi aplicării la nivel naţional a unui program de educaţie pentru sănătate este evidentă. Pretutindeni se fac eforturi pentru eradicarea consecinţelor lipsei de informare în domeniul educaţiei, pentru sănătatea proprie şi a semenilor, pentru stoparea irosirii de vieţi omeneşti din, s-ar putea spune, neştiinţă elementară. La începutul unui nou secol, al unui nou mileniu, oamenilor nu li se aduce la cunoştinţă la timp sau deloc lucruri considerate de bază în ştiinţele biomedicale. Un asemenea efort presupune, pe lângă competenţă ştiinţifică, tact, răbdare, perseverenţă şi, nu în ultimul rând, priceperea de a oferi şcolarului, copil sau adolescent, informaţii care prezintă riscul de a nu fi bine percepute de acesta. Exemplul cel mai grăitor este dificultatea de a aduce în atenţia adolescenţilor aspectele intime şi delicate ale sexualităţii, care, lipsite de fundamentul ce îl constituie dragostea, fac să prevaleze asupra universului uman o instinctualitate agresivă şi vulgară. Experienţa şi studiile efectuate de specialişti arată că tinerii îşi doresc acest fundament, dar nu ştiu şi cum să-l caute şi, mai ales, în ajutorul cui ar putea avea încredere, în căutarea identităţii lor. Problema este, cu adevărat, extrem de dificilă şi de delicată, iar răspunderea aferentă incomensurabilă, de unde, probabil şi dificultatea de a antrena persoane în constituirea unei metode de educaţie pentru sănătate. Iniţiativa a revenit, în cele din urmă, celor două autorităţi competente, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Ministerului Sănătăţii. Dezvoltarea capacităţii de a rezolva situaţii-problemă, în ceea ce priveşte sănătatea şi mediul în care se formează şi trăiesc tinerii a fost luată în calcul de M. E. C. T. fiind pusă în practică prin Ordinul Ministrului nr. 4108/05.06.2003 sub forma unui „Program Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească”. Din păcate, intenţia Ministerului şi punerea în practică a acestei idei nu-şi găsesc punctul de convergenţă, o întreagă generaţie de tineri fiind ţinta unor grave erori ştiinţifice dar şi a unor expresii groteşti expuse în lucrările „Educaţie pentru sănătate” prevăzute în programa şcolară. Evident, trebuie realizat un program pentru educaţie şi sănătate, cu respectarea legislaţiei şi a Constituţiei României, care să respecte valorile moralei creştine, tradiţia şi,

16 nu în ultimul rând, bunul - simţ. Educaţia sexuală este o temă consacrată prin capacitatea de a genera nemulţumiri, dispute, perspectivele contemporane găsindu-se nu neapărat în conflict, cât mai degrabă, într-o lipsă de complementaritate cu morala tradiţională. Or, o astfel de abordare pierde în faţa viitorului, care ajunge să cunoască aceleaşi şi aceleaşi drame ale tinerilor afectaţi de consecinţele unor concepţii imature despre sexualitate. De unde deducem necesitatea de a oferi tinerilor pe lângă cunoştinţele despre anatomie, fiziologie şi igienă, repere morale şi susţinere psihologică a personalităţii în formare a acestora. Trăim momente în care nu avem dreptul să fim pasivi şi să privim cum generaţia pe care noi trebuie să o formăm, este zdrobită de neîndemânarea sau reaua credinţă a celor care au puterea de a lua decizii. Unele informaţii nesusţinute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc a fi nocive pentru evoluţia personalităţii umane. Profesori universitari, medici şi jurişti, din dragoste pentru adevăr şi pentru copii noştri, au contribuit la realizarea unui studiu critic al acestui Program de Educaţie pentru Sănătate, susţinut de World Vision România, pe care vi-l relatez în următoarele rânduri. Specialiştii a căror cercetare stă la baza prezentei atitudini critice susţin că tratarea temei, mai ales în pachetul informativ multimedia oferit ca suport pentru disciplina de educaţie pentru sănătate, necesită revizuiri sub aspect ştiinţific şi pedagogic. Acest lucru se va face, în paginile care urmează, prin sintetizarea argumentelor unor specialişti din diferite domenii (profesori universitari, asistenţi sociali, inspectori juridici, sociologi, medici etc.), argumente ce vor putea fi regăsite pe larg în studiile ce vor face obiectul unui simpozion naţional şi care, ulterior, vor fi publicate pentru a se găsi la dispoziţia oricărui partener de dialog. Prin aceasta dându-se curs chiar invitaţiei făcute de coordonatorii Programului care afirmă că materialele elaborate sunt „perfectibile şi adaptabile schimbărilor majore ale societăţii şi priorităţilor în educaţie” (vezi Ghid pentru cadre didactice, M. E. C .T. 2003, Introducere) Calitatea ştiinţifică şi pedagogică a materialelor elaborate şi aprobate în cadrul programului naţional de educaţie pentru sănătate este deficitară. Se prezintă ca normale sau particulare aspecte ale comportamentului sexual care sunt considerate aberante nu doar prin tradiţie, prin prisma moralei creştine, ci şi din perspectiva ştiinţei. Prezentarea eronată care nu se limitează doar la stângăcii de exprimare, poate determina punerea în practică cu consecinţe negative asupra dezvoltării armonioase a tinerilor. Modul complex de redare a informaţiei, cu utilizarea tuturor posibilităţilor - text, desene, fotografii, filme, face din pachetele informative multimedia o cale extrem de atractivă de obţinere a no-

17 ţiunilor de către elevi. Ar putea fi folosite cu mare eficienţă, reprezentând un instrument performant al educaţiei, cu condiţia ca în conţinutul lor să nu apară grave erori ştiinţifice şi erori de concepţie pedagogică. O primă observaţie la kit-ul Educaţie pentru sănătate se referă la titlul secţiunii de educaţie sexuală, „Sănătatea reproducerii”. În limba română s-a încetăţenit noţiunea de educaţie sexuală, care reuşeşte să acopere o arie mai vastă decât cea de sănătate a reproducerii, dat fiind că relaţiile sexuale nu au ca unic scop reproducerea, fapt admis ca valid din perspectiva diferitelor domenii care au în vedere umanitatea noastră, de la cel ştiinţific până la cel teologic. Termenul de reproducere comun şi animalelor, brutalizează prin exprimare, având în vedere că materialul se adresează unor persoane aflate la o vârstă când sensibilităţile de identitate, sunt mai pronunţate. În subcapitolul 1.1. Anatomia aparatului genital feminin, se afirmă despre vezica urinară: „aici se adună urina... (nu este parte directă a sistemului de reproducere)”. Apar de asemenea informaţii hazardate de genul „himenul nu este un indiciu clar dacă o fată a avut contact sexual anterior, deoarece acesta se poate rupe din mai multe motive”. Pe lângă construcţia neîngrijită a frazelor se creează şi erori în cunoaşterea părţilor anatomice şi fenomenelor acestora. Orice persoană de sex feminin pusă într-o postură delicată în faţa soţului poate susţine că a fost victima unui simplu accident. În subcapitolul 1.3. Anatomia aparatului genital masculin, apar paragrafe contradictorii de genul: „Epididim: conduct întortocheat care face legătura între testicul şi canalul deferent (...)”, iar în paragraful imediat următor se spune că epididimul se suprapune cu canalul deferent, „cale pentru transportul spermatozoizilor, care se întinde de la testicule şi se uneşte cu uretra”, parcurgând, deci, pe o anumită porţiune, un traseu paralel cu cel al epididimului, ceea ce este fals. Subcapitolul 2.1. Ceasul organismului feminin, pune o serie de probleme ştiinţifice şi pedagogice, care denotă necesitatea unei atente aprofundări a psihologiei adolescentului. În paragraful II. Secvenţa schimbărilor, A. Înmugurirea sânilor, se spune că „O adolescentă poate fi îngrijorată de asimetria sânilor, în special dacă nu ştie că această asimetrie va dispărea până la sfârşitul perioadei de creştere”. Din păcate, nu sunt singurele locuri în pachetul informativ unde se seamănă astfel de idei confuze în mintea adolescenţilor, preocupaţi, chiar obsesiv de schimbările care se petrec în organismul lor. Există de asemenea, în material, alte generalizări periculoase, care ar putea induce tinerilor care nu corespund ideilor exprimate, că este ceva în neregulă cu ei. De exemplu, se spune că „prima menstruaţie apare invariabil după ce este atins punctul maxim de creştere în înălţime”, ceea ce nu este universal valabil. Nu este indicat după cum îşi exprimă opinia specialiştii, să stabilim astfel de repere, de etapizări stricte, copii, tinerii la care modificările puberale decurg altfel de cît cele descrise ar putea ajunge la ideea că sunt

18 anormali. Apar anume pleonasme ştiinţifice: „Glandele sebacee şi seboreice” (titlul de paragraf, în secţiunea Secvenţa schimbărilor), termeni care, de fapt, desemnează unul şi acelaşi lucru. „Mediul - ph-ul, vaginal care era alcalin la începutul pubertăţii devine mai acid în acest stadiu”- este inexact, ph-ul vaginal este constant alcalin. Unele paragrafe sunt de-a dreptul abracadabrante, sub aspect ştiinţific: „Imediat înaintea ovulaţiei începe dezvoltarea reducţională, în care dintr-un ovocit de gradul I (46XX) rezultă un ovocit de ordinul II (23x) mai mare şi primul globul polar, mai mic. În această fază ovocitul de ordinul II este expulzat şi va suferi mitoza ecvaţională numai în momentul în care spermatozoidul ia contact cu ovulul. În această eventualitate, rezultă ovulul (23,X), apt pentru fecundaţie şi al II-lea globul polar”. (Procesul de reproducere. Ovulul şi ovogeneza). Termenul dezvoltare reducţională, nu există în biologie. Cât despre mitoze sunt toate ecvaţionale, fenomen care mai poartă denumirea şi de diviziune ecvaţională, referire făcându-se la distribuţia echitabilă a materialului genetic între celulele fiice rezultate, aşadar construcţia este pleonastică. De asemenea, notaţiile cromozomilor sunt neuniformizate - 23, X/ 23x/ 23, X. Un alt pericol al asumării dezinhibiţiei în educaţia relaţiilor dintre sexe este alunecarea în indelicat. Anumite materiale pe această temă impresionează neplăcut prin stilul în care este redată informaţia sec, cu unele note vulgare. Spre exemplu, în pachetul informativ multimedia se vorbeşte până la agasare despre pilozitatea corporală şi pubiană, numite în mod constant „păr”. Un alt exemplu, „În zilele noastre populaţia globului deprinde încetul cu încetul ideea că preludiul este o etapă foarte importantă şi delicată în acelaşi timp, reprezentând pentru sex ceea ce reprezintă încălzirea pentru sport” (subcapitolul Comportamentul sexual normal. Heterosexualitatea). Rigoarea stilului ştiinţific pretinde ca informaţia să fie clară şi pe cît posibil sintetică, nu şi să fie redată într-o formă inestetică care, denotă a anume lipsă de consideraţie faţă de interlocutor. Dezinhibarea în privinţa subiectelor legate de sexualitate ar trebui să nu şocheze pe cel care doreşte să fie eliberat de complexe. Un program naţional de educaţie pentru sănătate nu poate şi nu trebuie să facă apologia anarhosexualismului, fenomen distructiv pentru societate. Sociologi cunoscuţi definesc tentaţia de a oferii homosexualităţii statutul de comportament sexual normal ca un simptom al anarhosexualităţii, identificând, drept bază a acestei tendinţe, reaua înţelegere a noţiunii de multiculturalism şi încă şi mai inadecvata ei aplicare, către care pare să încline lumea contemporană. Concepţii conexe multiculturalismului prost receptat ajung să legitimeze ideea unei lumi îndrumată să renunţe la axiologia heterosexualităţii, la pudoare, la ruşine şi abţinere, la castitate şi la fireasca înclinaţie de a distinge genurile masculin şi feminin.

19 Anarho-sexualismul este un fel de anarhism coborât în practicile cotidiene legate de plăcerile trupeşti. Fac ce vreau cu trupul meu, spune adeptul anarhosexualismului. La care, spre exemplu şi pentru echitarea prezentării, creştinul opune, iar şi iar avertismentul Sfântului Apostol Pavel: Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl face omul este în afară de trup, dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său. Ce-ar însemna educaţie pentru viaţă? Ce anume trebuie să inducem copiilor pentru a obţine efecte provitaliste, care întăresc şansele vieţii, atât ale vieţii lor, cît şi ale vieţii colective. Care sunt acele elemente ziditoare pe care, dacă le afectezi, vei provoca ruinarea vieţii individuale şi a vieţii în comun? Ce înţelesuri capătă o chestiune ca aceea a anarhosexualităţii în viziunea sociologiei ca ştiinţă a vieţii în comun? Ce semnificaţie sociologică au fenomene precum cele socotite normale în unele dintre materialele oferite ca auxiliare pentru disciplina de educaţie pentru sănătate şi ca nefireşti de către morala tradiţională. În opinia lui E. Durkeim, culturile care educă indivizii pentru familie cu copii îi protejează în faţa sinuciderii. Gradul de protecţie în faţa unor riscuri precum acela al sinuciderii, creşte spre familia cu copii şi scade spre familia fără copii şi indivizi singuri (celibatul). Autorul sugerează că situaţia afamilială induce un fenomen de subsocializare, care predispune apoi la sinucidere, violenţă, prăbuşirea „fericirii medii” (sociale) etc. T. Parsons, la rândul său, ne avertizează că primejdia care ameninţă echilibrul social decurge într-o societate, fie din fenomenul carenţei funcţionale, fie din cel al incongruenţei funcţionale. El enunţă ideea unei diviziuni funcţionale nucleare care poate conduce la dezechilibrare, dacă cele două funcţii nu sunt reunite în unităţi funcţionale elementare numite familii. Cele două funcţii au o specializare sexuală, pachetul informativ multimedia se vorbeşte până la agasare despre pilozitatea corporală şi pubiană, numite în mod constant „păr”. Un alt exemplu, „În zilele noastre populaţia globului deprinde încetul cu încetul ideea că preludiul este o etapă foarte importantă şi delicată în acelaşi timp, reprezentând pentru sex ceea ce reprezintă încălzirea pentru sport” (subcapitolul Comportamentul sexual normal. Heterosexualitatea). Rigoarea stilului ştiinţific pretinde ca informaţia să fie clară şi pe cît posibil sintetică, nu şi să fie redată într-o formă inestetică care, denotă a anume lipsă de consideraţie faţă de interlocutor. Dezinhibarea în privinţa subiectelor legate de sexualitate ar trebui să nu şocheze pe cel care doreşte să fie eliberat de complexe. Un program naţional de educaţie pentru sănătate nu poate şi nu trebuie să facă apologia anarhosexualismului, fenomen distructiv pentru societate. Sociologi cunoscuţi definesc tentaţia de a oferii homosexualităţii statutul de comportament sexual normal ca un simptom al anarhosexualităţii, iden-

20 tificând, drept bază a acestei tendinţe, reaua înţelegere a noţiunii de multiculturalism şi încă şi mai inadecvata ei aplicare, către care pare să încline lumea contemporană. Concepţii conexe multiculturalismului prost receptat ajung să legitimeze ideea unei lumi îndrumată să renunţe la axiologia heterosexualităţii, la pudoare, la ruşine şi abţinere, la castitate şi la fireasca înclinaţie de a distinge genurile masculin şi feminin. Anarho-sexualismul este un fel de anarhism coborât în practicile cotidiene legate de plăcerile trupeşti. Fac ce vreau cu trupul meu, spune adeptul anarhosexualismului. La care, spre exemplu şi pentru echitarea prezentării, creştinul opune, iar şi iar avertismentul Sfântului Apostol Pavel: Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl face omul este în afară de trup, dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său. Ce-ar însemna educaţie pentru viaţă? Ce anume trebuie să inducem copiilor pentru a obţine efecte provitaliste, care întăresc şansele vieţii, atât ale vieţii lor, cît şi ale vieţii colective. Care sunt acele elemente ziditoare pe care, dacă le afectezi, vei provoca ruinarea vieţii individuale şi a vieţii în comun? Ce înţelesuri capătă o chestiune ca aceea a anarhosexualităţii în viziunea sociologiei ca ştiinţă a vieţii în comun? Ce semnificaţie sociologică au fenomene precum cele socotite normale în unele dintre materialele oferite ca auxiliare pentru disciplina de educaţie pentru sănătate şi ca nefireşti de către morala tradiţională. În opinia lui E. Durkeim, culturile care educă indivizii pentru familie cu copii îi protejează în faţa sinuciderii. Gradul de protecţie în faţa unor riscuri precum acela al sinuciderii, creşte spre familia cu copii şi scade spre familia fără copii şi indivizi singuri (celibatul). Autorul sugerează că situaţia afamilială induce un fenomen de subsocializare, care predispune apoi la sinucidere, violenţă, prăbuşirea „fericirii medii” (sociale) etc. T. Parsons, la rândul său, ne avertizează că primejdia care ameninţă echilibrul social decurge într-o societate, fie din fenomenul carenţei funcţionale, fie din cel al incongruenţei funcţionale. El enunţă ideea unei diviziuni funcţionale nucleare care poate conduce la dezechilibrare, dacă cele două funcţii nu sunt reunite în unităţi funcţionale elementare numite familii. Cele două funcţii au o specializare sexuală, suferinţă a bolnavului terminal îl face să ia decizii care nu au la bază un discernământ deplin. Avem de a face cu un gen periculos de „scientificare” a empiricului, de ridicare la rangul de informaţie ştiinţifică bună de redat ca atare a unor opinii personale, şi chiar a unor date experimentale interpretate, însă, la modul subiectiv, neştiinţific, să nu spunem tendenţios şi cu generalizări periculoase. (capitol Comportament sexual. subcapitol Aspecte particulare ale raportului sexual. Masturbarea). Li se spune copiilor, e.g. că „peste 90% din bărbaţi şi aproape 60% din femei s-au masturbat până la orgasm cel puţin odată.” Peste

21 90% din care bărbaţi şi peste 60% din care femei? Nu se pot generaliza şi prezenta ca repere pentru ţara noastră rezultatele unor studii efectuate în Statele Unite sau în altă ţară occidentală, unde normele morale sunt cu totul altele, trendul general al societăţii în privinţa comportamentului sexual este altul ş.a.m.d. Aceeaşi observaţie pentru o afirmaţie încă şi mai gravă, ca potenţial de periculozitate, întâlnită în capitolul Comportament sexual, subcap. Aspecte particulare ale raportului sexual, Sex anal – „peste 25% din bărbaţi au practicat măcar o dată sexul anal, deşi nu toţi erau homosexuali”. Se intră, adesea, în detalii gratuite, a căror redare nu ar fi absolut necesară pentru conturarea noţiunii la care se referă şi care ar putea avea, în schimb, efecte dăunătoare asupra tinerilor. Nu este totuşi, adecvat să redai, într-un material educativ destinat tinerilor, până şi ultimele şi cele mai vulgare detalii asupra activităţii sexuale. Folosirea unui ton „medical”, „ştiinţific” nu scuză asemenea exagerări şi nici nu le scuteşte de posibilitatea de a avea un impact negativ asupra cititorului. Amănuntele merg până la enumerarea produselor disponibile în sex-shopuri pentru satisfacerea unor „necesităţi” sexuale care ies din sfera firescului. (vezi pachetul informativ multimedia, capitolul Comportament sexual, subcapitolul Aspecte particulare ale comportamentului sexual). Considerăm că erorile şi neglijenţele strecurate în program sunt majore şi afirmăm cu toată responsabilitatea, că cititorul va dobândi noţiuni complet greşite despre anatomia şi fiziologia aparatului reproducător şi sănătatea sa. Totodată, secţiunile referitoare la contracepţie conţin informaţii inexacte asupra riscurilor pe care le presupune utilizarea diferitelor măsuri contraceptive, nefiind precizate unele urmări pe care utilizarea acestora le-ar putea avea asupra stării de sănătate, între care unele deosebit de grave. Mai mult, aducem observaţia conform căreia tinerii pot fi tentaţi să experimenteze ceea ce găsesc explicat în astfel de materiale, experimente care ar putea avea efecte nebănuite, mergând până la unele dezastruoase asupra integrităţii lor fizice şi psihice, de la rănire şi infecţii până la tulburări de personalitate. Nu ar fi de mirare ca un tânăr care se apucă să experimenteze anumite moduri de obţinere a plăcerii sexuale, aşa cum sunt ele prezentate în materialele educative să se rănească şi chiar să ajungă să-şi pună la îndoială propria identitate sexuală. Este binecunoscut faptul că pentru copii, pentru tineri, impactul elementelor referitoare la sexualitate este puternic şi că poate fii puternic negativ, şocant, traumatizant dacă întâlneşte aceste elemente întrun context inadecvat. În acest sens vă putem deja oferi exemple de copii care s-au prezentat în cabinetele noastre medicale sau în centrele de consiliere cu dezechilibru emoţional suferit după orele „experimentale” de „educaţie sexuală”. Faptul rămâne valid, peste generaţii, iar a opune la această observaţie ideea că tinerii au, la ora actuală, cu mult mai multă siguranţă de sine,

22 sunt mai lipsiţi de complexe şi de inhibiţii ne cantonează într-o cunoaştere superficială a problemei. Bunul simţ, sensibilitatea, nu sunt nici complexe, nici inhibiţii şi ele continuă să existe la tinerii noştri. Nu trebuie confundate bravadele cu conţinut mai mult sau mai puţin vulgar, determinate de anumiţi factori psihologici sau conjuncturali şi de gradul de permisivitate pe care o manifestă societatea în această direcţie, cu o lipsă veritabilă a bunului simţ. Materiale de educaţie pentru sănătate luate în discuţie încadrează homosexualitatea în sfera normalului, în contradicţie cu ştiinţele biomedicale şi cu psihologia Materialele preparate pentru secţiunea de educaţie sexuală ating, adesea, într-un mod care s-a vădit a fi complet inadecvat prin consecinţe anumite aspecte ale comportamentului sexual uman. Astfel, s-a putut constata, în kitul multimedia, alăturarea între heterosexualitate, bisexualitate ca tipuri de comportament sexual normal. (Comportament sexual normal: Heterosexualitatea. Homosexualitatea. Bisexualitatea). Acelaşi pachet informativ afirmă că „legiferarea căsătoriei între homosexuali în anumite state reprezintă un câştig cert”. Se poate spune că prin aceste afirmaţii materialul se constituie într-o apologie pseudoştiinţifică a unor practici sexuale asupra cărora încă există controverse susţinute în lumea ştiinţifică, relativ la încadrarea lor în sfera firescului sexualităţii umane. Din acest punct de vedere, pachetul informativ multimedia conex Programului de educaţie pentru sănătate reuşeşte trista performanţă de a surclasa orice alt punt de vedere oficial exprimat în ţara noastră. Codul Penal (art. 201) precizează: Constituie perversiune sexuală orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele prevăzute în articolul 200 (anume, mult dezbătutului articol care prevede că relaţiile desfăşurate în public - sau, care au ca urmare scandalul public - între persoane de acelaşi sex constituie fapte penale). Aşadar homosexualitatea continuă să fie, în accepţia legilor noastre, un act nefiresc. Tresărire involuntară a conştiinţei legiuitorilor sau, dimpotrivă, construcţie elaborată în mod conştient şi asumat, articolul 201 Cod Penal, arată măsura societăţii noastre, nedispusă să includă anomalia în firescul cotidian. Articolul 200 este un exemplu de legislaţie orizontală legată de principiul constituţional al dreptului la intimitate, el nu discută naturalul sau nenaturalul relaţiilor homosexuale ci opreşte încălcarea intimităţii persoanelor adulte care desfăşoară de comun acord astfel de relaţii. De-abia mai jos textul Codului Penal lămureşte care este, de fapt, atitudinea justiţiei autohtone faţă de actul homosexual, prin articolul 201, care dezvăluie faptul că homosexualitatea constituie, un „act nefiresc în legătură cu viaţa sexuală”. Spre deosebire de teologia morală, a cărei poziţie faţă de relaţiile sexuale

23 nenaturale este bine precizată, ştiinţa nu a reuşit, până în prezent să emită o opinie coerentă relativ la această problemă. Dacă s-au adus, adesea, argumente pentru încadrarea homosexualităţii în sfera firescului, se cere să fie semnalate măcar şi argumentele care nu susţin această perspectivă. Este un fapt incontestabil că specialişti de renume, publicaţii de prestigiu, afirmă că homosexualitatea nu intră în sfera firescului uman. Astfel, dicţionarele consacrate ştiinţei medicale definesc homosexualitatea masculină şi feminină ca fiind comportamente sexuale aberante sau perversiuni. Dăm câteva exemple: Tratate de psihologie consideră homosexualitatea feminină şi masculină perversiune a instinctului sexual alături de nimfomanie, satiriasis, exhibiţionism, fetişism, sadism, masochism, bestialitate, necrofilie, ferontofilie, pedofilie (C-tin Enăchescu, Tratat de psihologie, ed. A-II.a Ed. Tehnică, Bucureşti 2001, p. 155), vezi Larousse, Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică - sub redacţia J. Postel, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 407; Dicţionar medical, Valeriu Rusu, Editura Medicală, Bucureşti, 2001; pag. 518 (Homosexualitate: deviere a instinctului sexual caracterizată prin afinitate sexuală pentru persoanele de acelaşi sex.), tratatul de etică psihiatrică al lui Bloch şi Chodoft face precizarea că Asociaţia Psihiatrică Americană numeşte homosexualitatea „tulburare de orientare sexuală” (Sydney Bloch, Paul Chodoft, Tratat de etică psihiatrică, Asociaţia Psihiatrilor Liberi, Geneva Initiative on Psychiatry, Bucureşti 2000, pag. 150). Clasificarea etiologică a homosexualităţii arată că acest tip de comportament apare, adesea, ca o consecinţă a unuia sau mai multor factori posibili, putând fi secundară unor boli psihice grave (schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, oligofrenia, demenţa); datorată unor cauze hormonale (hermafroditismul) sau unor tulburări ale identităţii de gen (transsexualismul). O altă serie de cauze sunt cele derivate de context, existînd homosexualitate de sorginte conjuncturală (lagăre, cămine, cazărmi), educaţională (structura deviată a comportamentului sexual în copilărie), datorată unor abuzuri; toxicomanie, beţii, orgii (*** Fuga din Sodoma şi Gomora, Ed. Agapis 2000, Dr. Rodica Năstase, Homosexualitatea privită din punct de vedere psihiatric). După cum se vede nici una din aceste cauze nu are un determinism genetic. În acelaşi studiu doctor Rodica Năstase, citează o cercetare publicată în American Journal Psychiatry nr. 1, 1995, care a ajuns la următoarele concluzii: din 17000 de persoane excluse din armata SUA în perioada 1980 - 1990 din cauza homosexualităţii, 78% erau bărbaţi, cei mai mulţi albi, motivele excluderii fiind clasificate astfel: tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil; moralitate îndoielnică pentru ceilalţi militari; nivel de securitate foarte scăzut putând fi uşor manevraţi prin şantaje sau putând fi uşor seduşi de alţii. Autorii au cercetat arhivele militare şi dosarele din instanţele de judecată şi au constatat că motivul excluderii din armată a ho-

24 mosexualilor nu a fost tulburările psihice, ci posibilitatea ca aceşti oameni să poată fi folosiţi în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor. Doctor Rodica Năstase, concluzionează că homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, ci este un viciu ca oricare alt viciu. Practica clinică dovedeşte, de altfel, că există foarte mulţi homosexuali care au renunţat la comportamentul lor, ceea ce susţine opinia autoarei. Nu se consemnează consecinţele negative ale altor practici sexuale aşa cum au fost ele demonstrate de către medicină şi psihologie. Pe lângă homosexualitate, materialele Programului prezintă şi alte tipuri de comportament dezavuat de normele morale admise în mod tradiţional în societatea noastră, sub titlul de aspecte particulare ale raportului sexual, între care se încadrează, spre exemplu, autoerotismul. Autoerotismul este prezentat, la ora actuală drept inofensiv, dacă nu chiar benefic. Practica medicală arată, însă, că această inofensivitate nu este întrutotul valabilă. La copil, autoerotismul determină suprasolicitare, insomnie, irascibilitate, izolare, apatie, tulburări de memorie şi judecată, inapetenţă, cefalee, oboseală. La puber şi adolescent se poate solda cu sindrom nevrotic, impotenţă sexuală, perversiuni. Această practică predispune la izolare, timiditate, melancolie, înclinare spre ipohondrie. La adulţi, poate genera nevroze, impotenţă ipohondrie, ejaculare precoce, astenie, frigididate (Vasile Niţescu, Adolescenţa - Sexualitate între normal şi patologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1985). În creştinism, se vorbeşte despre autoerotism ca despre un păcat întâlnit în copilărie uneori, dar mai cu seamă în adolescenţă, un fel de desfrâu săvârşit de unul singur, cu o conotaţie mai deosebită decât aceea a desfrânării propriu-zise. Practicarea autoerotismului, la orice vârstă, aduce cu sine un viciu impudic. Nu se acordă nici un fel de atenţie consecinţelor dezastruoase ale contracepţiei şi avortului. Considerăm de asemenea că în materialele Programului sunt minimalizate riscurile şi consecinţele metodelor contraceptive şi ale avortului. În afară de impactul psihologic şi spiritual de care vorbeşte tot mai mult literatura de specialitate merită să menţionăm că rata anuală a mortalităţii prin avort variază între 0,5 (15 - 19 ani) şi 1,9 (30 - 34 ani) la 100.000 de femei (Harrison’s, Principiile medicinei interne vol. II, Editura Teora, 1996, pag. 2248). Nu este singurul caz, de o prezentare insuficientă suferind şi secţiunea referitoare la contraceptive, ale cărui riscuri reale, constatate de medici nu sunt prezentate: tromboza venoasă profundă şi embolismul pulmonar sunt două dintre cele mai frecvente la femeile care iau contraceptive; riscul este crescut de la trei până la nouă ori pentru accidentul vascular tromboembolic şi de două ori pentru accidentul hemoragic. (Harrison - Principiile medicinii interne, vol. II, ed. Teora,1996, pag. 2247).

25 Principiul precauţiei la mare modă în prezent, în domeniul bioeticii ar putea fi invocat, în corelaţie cu atitudinea ortodoxă, pentru a preveni acte precum avortul cu consecinţele sale tragice. Cât despre eugenism (capitolul Bioetica, subcapitol Eugenism), se poate susţine cu probe clare că este o ideologie şi că sintagma “eugenism ştiinţific” poate fi la fel de controversată ca şi “creaţionismul ştiinţific”. Eugenismul nu poate fi ştiinţific pentru că eugenia în sine este o pseudo-ştiinţă, căci nu face decât să extrapoleze forţat la om obiective şi teorii împrumutate din ameliorarea animalelor. Dacă s-ar conştientiza acest lucru orice om ar protesta, de aceea eugenia încearcă în ultima vreme să iasă în faţă mai mult cu spectaculoase tehnologii genetice decât cu fundamentarea sa în teorie, care este nu numai şubredă ştiinţific, ci şi monstruoasă din punct de vedere moral. Evidenţa adevărului din afirmaţia de mai sus, cu privire la lipsa de întemeiere ştiinţifică, este clară pentru geneticienii competenţi în domeniul genetici populaţiilor şi al geneticii cantitative. Chiar dacă se va ajunge la cunoaşterea desăvârşită a genotipului embrionului uman, dincolo de ea, se are în vedere o selecţie pe performanţă proprie, care în situaţiile descrise mai sus - şi cele mai frecvente de fapt pentru obiectivele eugeniei - va avea un efect neglijabil. Inconştienţi sau incompetenţi, unii oameni insistă, totuşi, să impună în legislaţia statelor asemenea măsuri eugenice. Ca să inducă în eroare opinia publică, eugeniştii contemporani amestecă voit efectele cu mijloacele, pentru a putea numi demersul lor „eugenie pozitivă” şi să evite astfel blamul dat de omenire, eugeniei în general, dar limitat de ei la o latură numită „eugenie negativă”. Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi cercetării biomedicale afirmă, de altfel, că „Orice formă de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului său genetic este interzisă.” (Cap. IV Genomul uman, Art.11, Nediscriminarea) şi că nu se poate proceda la teste predictive ale bolilor genetice sau care servesc fie spre a identifica subiectul drept purtător al unei gene răspunzătoare de o boală, fie spre a depista a predispoziţie sau o susceptibilitate genetică la o boală, decât în scopuri medicale sau pentru cercetarea ştiinţifică legată de scopurile medicale şi sub rezerva unui sfat genetic adecvat. (idem, Art.12, Testele genetice predictive). Unele perspective legate de educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă nu sunt îndeajuns de fundamentate ştiinţific. Tendinţa de a oferi şcolarului cele mai noi şi necesare informaţii doar dintr-o singură perspectivă şi înainte să fie confirmată ştiinţific, o aflăm şi în secţiunea Programului referitoare la sănătatea alimentaţiei (vezi Ghid pentru cadre didactice, M. E. C. T. 2003, capitolul Sănătatea alimentaţiei, tema Sarea iodată în alimentaţie). Astfel, se pare că numeroase studii, garantate de numeroşi specialişti arată că o măsură precum iodarea universală a sării nu numai că nu este utilă

26 sănătăţii ci, din contră, poate avea importante consecinţe negative. Iată o parte dintre aceste efecte negative: hipertiroidii induse la eutiroidieni; creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug Saf 2000 feb 22(2); 89-95) într-un studiu din Tasmania rata a crescut de trei ori la persoanele peste 49 de ani (clinică. Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37(6); 901-909); creşterea volumului glandei tiroide, studiu publicat de European Journal 2000 Ana de Premawardhana LD şi de European Endocrinology Metabolism, 2000, Aug. 143 (2), 185-8; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei (Retina 200; 20(4); 378 - 83); creşterea constantă a Basedow-ului autoimun (Annales d’Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463 - 469); hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creşterea incidenţei canderelor tiroidiene papilare. După D. A. Koutras (Universitatea din Atena), iodarea alimentelor poate avea ca efect (Annales d’Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469) participarea la sinteza hormonilor tiroidieni; afirmaţia autorului se bazează pe observaţiile a trei studii din Anglia (12 oraşe “iodate”), (1984, 1985), Spania (1994) şi Zair (1996). În toate aceste cazuri creşterea ratei hipertirodiilor s-a corelat cu iodarea compensatorie a alimentaţiei. La aceasta se adaugă scăderea în volum a tiroidei; influenţează numărul şi tipul concerelor tiroidiene - Haroch & Williams, după o iodare profilactică în Salta (Argentina) constată că numărul cancerelor papilare s-a dublat, numărul cancerelor nediferenţiate foliculare şi medulare a rămas acelaşi, iar numărul total de cancere a crescut. Singura consolare a autorilor este că tipul papilar este un cancer tratabil. Inducerea fenomenului „thyroid cell necrosis” este o formă de „adaptare” scăpată de sub control, pentru a se bloca producţia de hormoni tiroidieni în exces; creşterea conflictului autoimun tiroidian; D. A. Kontras a efectuat o profilaxie cu iod într-un sat grecesc; înainte de administrarea iodului nici unul din subiecţi nu avea autoanticorpi tiroidieni. După câteva luni 50% din subiecţi aveau autoanticorpi antitireoglobulină sau antimicrosomal. Iodarea universală a sării expune la un risc deosebit fătul putând induce guşa cu hipotiroidie la noul născut. Cercetări vechi şi noi demonstrează că deficitul alimentar proteic (subnutriţia) este cel mai important factor etiopatogenic al hipotiroidiei şi nu deficitul de iod. Toţi autorii sunt de acord că factorul etiopatogenic major în declanşarea şi întreţinerea hipotiroidiei îl reprezintă conflictul imunologic răsfrânt asupra tiroidei şi nu deficienţa de iod. O consecinţă dezastruoasă a iodării universale a sării o reprezintă manifestările alergice la iod. Alergicii nu vor avea scăpare, adică nu vor evita sub nici o formă expunerea, crescând riscul de sensibilizare şi de sindroame alergice (edem anginoneurotic, şi anafilactic); aceasta cu atât mai mult, cu cît

27 populaţia are deja o mare expunere la iod prin numărul mare de investigaţii cu substanţe de contrast, prin folosirea medicamentelor şi a dezinfectantelor cu iod. Un argument convingător împotriva iodării universale a sării este cel statistic - rata scăzută a cazurilor de hipotiroidie în România. Este ilogic ca pentru 7000 - 12000 cazuri noi de hipotiroidie/an, dintre care doar o mică parte sunt prin deficit de iod, să se convingă o ţară întreagă să consume iod. Alte aspecte medicale sunt prezentate neglijent, în ciuda importanţei cunoaşterii avantajelor şi dezavantajelor conexe. În materialele de educaţie pentru sănătate sunt prezentate şi beneficiile vaccinurilor. Pe lângă beneficiile vaccinurilor ar trebui, însă, prezentate şi riscurile lor, precum şi reacţiile adverse care le limitează indicaţiile. (Kitul multimedia). Astfel, după opinia unor autori procentul enorm al copiilor americani cu afectarea dezvoltării (circa 20%) se datorează cu precădere encefalitelor post vaccinale (Coulter Harris L., Vaccination Social Violence and Criminality, The Medical Assault on the American Vrain, Washington, 1990). După vaccinarea antihepatică B începută de Ministerul Sănătăţii în Franţa, în 1994 au apărut reacţii adverse 1 la 1000 din cazuri, practic 20.000 sunt victima unui accident post-vaccinal dintre care cel mai mare procent îl ocupă scleroza în plăci; merită să fie cunoscut faptul că bolnavii cu reacţii postvaccinale ce-au constituit în Asociaţia pentru apărarea victimelor vaccinate antihepatită B şi sunt în proces cu statul francez. (P. Rossion Hepatite B: Les risques de la vaccination. Science, Vie nr. 967, avril 1998). Scopul comun al eforturilor specialiştilor din învăţământ şi sănătate, al nostru, în strădania de a oferi aspecte complementare ale temelor care vor fi tratate în cadrul Programului naţional de educaţie pentru sănătate este unul cu bătaie lungă în viitorul unei naţii. Copiii, tinerii de azi sunt, printre noi, odată cu noi, adulţii, naţiunea de azi. De la noi ar trebui să înveţe cum să fie mâine în locul nostru, având printre ei pe proprii copii. Aşadar, de ceea ce îi învăţăm noi astăzi depind toate zilele de „mâine”. Oricât de independenţi şi de cutezători s-ar strădui să pară, copii rămân copii, având inerenta necesitate de a fi îndrumaţi, datorie care ne revine, întrun context delicat, între două lumi, una tradiţională, mai puţin alertă dar de departe mai echilibrată şi una cu orice preţ progresistă, aflată într-o goană în care nu mai contează că-şi pierde pasagerii pe drum. Natural este, însă, a gândi că nu avem dreptul să pierdem pe nimeni. De aceea îndemnăm la apelarea, cu deplină încredere, la valori care nu şi-au pierdut eficienţa din moment ce generaţii în şir nu le-au abandonat, nu s-au dispensat de ele pentru a deveni „mai liberi”, realizând, în chiar lumina

28 acelor valori, că o astfel de libertate costă cu mult prea mult. Să îndreptăm, aşadar, ceea ce se poate îndrepta şi să ajungem cu lucruri noi pentru a stabili un mod cinstit de comunicare cu tinerii, din care să tragem foloasele cunoaşterii reciproce. Efectele unei asemenea dezbinări asupra adolescentului sunt bine cunoscute: respinge valorile noncoincidente, renunţă să încerce să le mai suprapună şi alege să trăiască în afara lor, ceea ce nu ne dorim nici unii dintre noi, fie că suntem profesori, părinţi sau preoţi. Considerăm că viziunea propusă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este vulgarizantă, susceptibilă de producerea unor adânci traume emoţionale şi psihice la nivelul personalităţii tinerilor. În acest sens, cerem reconsiderarea programei „Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”, în sensul fundamentării concepţiei asupra educaţiei sexuale a copiilor români din perspectiva moral-creştină.

29

CHRISTIANA CLUJ Asociaţie Filantropică Medical - Creştină sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului Feleacului şi Clujului Scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, d-lui Alexandru Athanasiu Data: 29.09.2003 Domnule ministru, Urmăresc cu mult interes dezvoltarea şi aplicarea programului „Educaţia pentru sănătate”. În calitate de medic şi de coordonator al proiectului „Pentru Viaţă”, desfăşurat în liceele din Cluj, mă simt obligată să vă aduc la cunoştinţă observaţiile şi concluziile la care am ajuns, după doi ani de predare a cursului „Educaţia sexuală bazată pe principiile moral-creştine”, în aceste licee. Ataşez la scrisoare aprecierile primite de la Şcolile unde am susţinut aceste cursuri. Vă voi prezenta, în final, propunerile organizaţiei noastre, Asociaţia Filantropică Medical - Creştină „Christiana”, propuneri sprijinite şi de alte organizaţii pro-vita neguvernamentale din ţară, care promovează, ca şi noi, valorile vieţii. 1) Datele statistice obţinute în urma procedurilor de consiliere, efectuate la Clinica de Obstetrică - Ginecologie I, cu aprobarea binecunoscutului profesor universitar dr. Ioan V. Surcel, arată faptul că, în anul 2002, în Clinicile de Obstetrică şi Ginecologie din Cluj-Napoca, s-a înregistrat un număr mare de avorturi în rândul elevelor şi studentelor. Un procent de 20% dintre acestea au fost efectuate „la cerere”. Dacă în anul 2001, elevele care solicitau un avort erau majoritatea din clasele a XI-a şi a XII-a, în ultimul timp (în special, pe parcursul anului 2003), vârsta lor a scăzut foarte mult, majoritatea dintre solicitante fiind din clasele a X-a şi a IX-a. Mai mult, au început să solicite avort şi eleve de clasa a VIII-a. Din aceste considerente, am început să predau cursul „Educaţia sexuală bazată pe principiile moral-creştine” în liceele din Cluj. Aceste cursuri sunt ataşate prezentei scrisori. Menţionez că predarea s-a făcut cu aprobarea Inspectoratului Şcolar din Cluj-Napoca. La finalul celor trei cursuri, am observat că elevele şi elevii, în special cei din clasele a IX-a şi a X-a, care nu-şi începuseră activitatea sexuală, ajungeau la

30 concluzia că metoda optimă de prevenire a avortului este abstinenţa sexuală. Recunosc că elevii din clasele a XI-a şi a XII-a erau mai reticenţi la început. Dar, după o argumentare bazată pe exemple concrete, materiale documentare etc., aceşti tineri conştientizau marele pericol pe care-l reprezintă avortul, contracepţia şi bolile venerice. La început, le-am arătat tehnica ecografică a avortului, respectiv filmul „Strigătul mut” al renumitului medic Bernard Nathanson. De curând, mi se cere tot mai des, de către elevi şi profesori să prezint filmul avortului chirurgical, adică ce se întâmplă practic într-o procedură de avort. Acesta este, aş spune, şocant, dar am constatat că este o metodă eficientă de a preveni un avort, mai ales în cazul tinerelor care şi-au început viaţa sexuală. Subliniez că pentru toţi elevii problema avortului devine un subiect serios şi de luat în seamă. De aceea încerc să le prezint pe scurt tehnica avortului. Am atras întotdeauna o atenţie deosebită asupra consecinţelor grave ale avortului asupra sănătăţii fizice şi psihice. Aceste consecinţe sunt imediate (hemoragii, infecţii, perforări uterine, soldate frecvent cu extirparea uterului sau chiar cu moartea) şi tardive (sterilitatea). Ca medic pediatru şi de familie, sunt îngrijorată foarte mult de faptul că există eleve cu două sau trei avorturi în clasele a XI-a şi a XII-a şi cu patru avorturi în clasa XII-a. Şi mai alarmant este faptul că aceste tinere consideră acest lucru perfect normal, în pas cu moda. Aş vrea să menţionez aici că una din urmările grave ale avortului este sindromul postavort, foarte puţin cunoscut de către mame şi, practic, necunoscut de către eleve. El se manifestă după un avort şi apare la început ca o uşoară depresie nervoasă şi/sau insomnie, care se accentuează în timp. Acestea sunt, de obicei, urmările sentimentului de vinovăţie, reprimate de către persoana în cauză. Aceste simptome nu dispar niciodată de la sine, motiv pentru care se ajunge frecvent la diferite tratamente, recomandate de medicul de familie. Deseori se ajunge însă la psiholog sau chiar la medicul psihiatru, atunci când deja simptomele s-au agravat. Astfel, stările depresive, psihozele sau chiar reacţiile schizofrenice se întâlnesc frecvent în rândul acestor tinere care recurg la avort. Adolescentele, datorită psihicului instabil, labil, specific vârstei, sunt mai predispuse la asemenea manifestări, motiv pentru care, în rândul elevelor şi studentelor, sunt posibile sinuciderile pe acest fond. Altele îşi nasc copiii în „anonimat”, abandonându-i (în tomberoanele de gunoi sau în cel mai fericit caz în spitale) sau chiar recurg la uciderea acestora. Trauma care urmează este ireversibilă. O altă consecinţă gravă a avortului este sterilitatea. Tinerele nu sunt avertizate asupra acestui risc. Este deci necesară o consiliere obligatorie înaintea unui avort „la cerere”. Am aflat că, recent, la noi s-a înaintat un proiect de lege pentru a se impune consilierea obligatorie înainte de avort. Despre acest proiect nu s-a mai auzit nimic din martie 2003, când a fost înaintat. Din

31 nefericire, consilierea care se face în prezent constă de cele mai multe ori din recomandarea contracepţiei pentru tinere, iar mamelor li se recomandă sterilizarea. Astfel se intră într-un nou cerc vicios. De asemenea, este important să punctez că orice copil, care se naşte întro familie, după unul sau mai multe avorturi, poartă stigmatul de „supravieţuitor”. Din experienţa mea de asistentă de obstetrică-ginecologie, de medic pediatru, de medic de familie şi, acum, de coordonator al acestui proiect, pot să afirm deschis şi cu toată răspunderea că o familie întreagă suferă după un avort, inclusiv tatăl, care s-a declarat de acord cu avortul. Nu mai puţin suferă şi cadrele medicale, asistenta şi medicul. Un profesor de ginecologie a recunoscut că după fiecare avort avea mustrări de conştiinţă, dar mai ales simţea că-şi încarcă sufletul cu un mare păcat. La ora actuală nu mai efectuează avorturi. 2) Majoritatea elevelor, care şi-au început viaţa sexuală, iau pilule contraceptive. De cele mai dese ori, acest „medicament” este luat fără ca cineva să le explice ce înseamnă el cu adevărat şi, mai ales, ce consecinţe grave are asupra sănătăţii lor, după un consum mai mult sau mai puţin îndelungat. Cunoştinţele elevelor despre pilula contraceptivă sunt practic nule. Tot ce ştiu este faptul că aceasta previne o sarcină nedorită. Nu întotdeauna contraceptivele le sunt prescrise de către un medic ginecolog sau medic de familie. De cele mai multe ori, tinerele le procură din farmacii şi le folosesc fie după prescripţie, fie după explicaţiile date de mame, prietene, etc. În celelalte cazuri, sunt prescrise de către medic, fie în scop contraceptiv, fie curativ, pentru diferite afecţiuni. Nu mă voi opri asupra acestora din urmă fiindcă există, într-adevăr, afecţiuni care se tratează cu contraceptive (tulburări menstruale, chisturi ovariene, etc.). Mă voi referi doar la pilula folosită ca metodă contraceptivă. De la început, aş dori să atrag atenţia că, de fapt, toate contraceptivele folosite în prezent sunt şi abortive, pentru că ele nu acţionează doar prin anularea ovulaţiei, prevenind astfel fecundarea. Acestea acţionează la nivelul mucoasei uterine, provocând asemenea modificări, încât oul fecundat (după un posibil eşec al pilulei) să nu se poată nida. El este astfel eliminat şi, deci, avortat. Este fals spus că acesta ar fi un „avort spontan”. Pilula acţionează de asemenea asupra mucusului cervical, secretat la nivelul colului uterin, modificându-i consistenţa, pentru a împiedica ascensiunea spermatozoizilor. Rata de eşec al contraceptivelor este destul de mare (2-4% după unii autori, după alţii mai mult). În aceste cazuri, elevele pot rămâne însărcinate şi vor recurge cu siguranţă la avort „la cerere”. După ani şi ani de „consum” de contraceptive, numărul „avorturilor spontane” creşte, deoarece mucoasa uterină este mereu „bombardată” de efectul distructiv („distrofic” în termeni medicali) al hormonilor contraceptivi şi nu reuşeşte să se regenereze

32 în totalitate. Din acest motiv apar tulburări menstruale, pe care noi le tratăm din nou folosind „pilula”. Iată un cerc vicios cauză-efect al acestui miraculos „medicament”. Am aflat cu stupoare că există medici, care recomandă elevelor de 1415 ani, cu mici tulburări hormonale sau „dureri menstruale”, să „consume” această pilulă până vor naşte primul copil, ceea ce înseamnă 10-15 ani sau chiar mai mult. Este o greşeală gravă. În Occident, nu se prescriu pilule contraceptive tinerelor, pe o perioadă mai mare de maximum 8-12 luni, în astfel de afecţiuni. Motivul este simplu. Modificările produse de pilulă în organism se fac observate deja după 1-2 ani şi devin ireversibile. Aceste modificări nu se observă doar la nivelul organelor genitale, ci la nivelul întregului organism. În cursul alăturat, am amintit despre îmbolnăvirile care apar din cauza administrării îndelungate a pilulei (hipertensiune arterială, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, obezitate, tumori benigne şi maligne etc.). Cu astfel de afecţiuni tinerele dar şi femeile mai în vârstă ajung tot mai frecvent la cabinetele medicilor de familie şi în spitale. În Occident, se vorbeşte tot mai mult despre efectele negative şi dezastruoase ale pilulei contraceptive. Există cazuri în care adolescente, după doar câteva luni de administrare a pilulei, au prezentat accidente vasculare cerebrale cu pareze şi paralizii. Aceasta se întâmplă deoarece medicamentul agravează sau chiar provoacă boli, la care unii oameni sunt predispuşi, boli care altfel nu s-ar produce. Astfel, pilula agravează boli cum ar fi hepatitele, infecţiile urinare, litiaza biliară, tromboze, etc. Cel mai frecvente, însă, sunt tulburările de ciclu menstrual, urmate de avorturi „spontane” repetate, de naşteri premature, de morţi subite după naştere şi nu, în ultimul rând, de sterilitate. În calitate de medic, consider că este absolut necesar să avertizăm elevele, tinerele asupra riscurilor mari la care se expun, riscuri bine cunoscute de către toţi medicii ginecologi. Este de datoria noastră să facem cunoscute aceste consecinţe grave, altfel vom fi direct răspunzători de traumele fizice şi psihice, care se vor face simţite, atunci când aceste tinere vor încerca să-şi întemeieze o familie. Sunt cunoscute tot mai multe cazuri, în Occident, în care multe femei au dat în judecată medici ginecologi şi de familie, care nu le-au avertizat asupra acestor riscuri, în special, asupra riscului sterilităţii. Concluzionez că rezultatul contracepţiei este un organism bolnav. Nu degeaba acest „medicament” a mai fost numit şi „sinucidere lentă”. În Occident, se încearcă o eliminare a lui de pe piaţă (dr. Rudolf Ehmann - medic ginecolog, şi alţii), din cauza pericolelor reale ale sale asupra sănătăţii femeilor. Desigur, a intervenit industria chimică, principalul beneficiar al acestei „afaceri”. 3) Este bine ştiut faptul că bolile cu transmitere sexuală (sifilisul, SIDA, gonoreea, tricomonaza, chlamidia, infecţiile virale: papilomavirus, virusul

33 herpetic, virusul hepatitei B etc.) sunt în continuă creştere în rândul tinerilor în România. Statisticile arată că, la sifilis, ţara noastră se situează pe locul I în Europa, fapt subliniat în repetate rânduri de mass-media. Ca medic, mă simt obligată să avertizez adolescenţii că folosirea prezervativului nu împiedică în totalitate transmiterea bolii SIDA. Prezervativul are un mare eşec în ceea ce priveşte prevenirea sarcinii (rata de eşec este de 5-8%). Prin urmare, numărul avorturilor de care vom fi răspunzători va creşte, dacă îi vom încuraja pe elevi să folosească prezervativul. Pilula favorizează apariţia unor boli cu transmitere sexuală, în special, a infecţiei cu Chlamidia, care se cronicizează frecvent, ducând nu doar la sterilitate ci şi la boli cronice grave. Iar având în vedere că tinerii au în mod obişnuit mai multe partenere, riscul ca ei să contacteze concomitent mai multe boli venerice creşte. Din păcate, aceşti tineri ajung la medic în fazele tardive ale bolii, greu de vindecat. De menţionat aici că sterilitatea la tinere se poate instala uneori şi după o singură infecţie gonococică. CONCLUZII ŞI PROPUNERI: 1) Frecvenţa bolilor cu transmitere sexuală va creşte în continuare, dacă nu vom oferi o educaţie sexuală bazată pe PREVENŢIE prin ABSTINENŢĂ până la căsătorie. Consider că aceasta este singura metodă corectă, sănătoasă, fără pericole şi consecinţe nefaste atât fizice cât şi psihice, asupra adolescenţilor. Am constatat cu satisfacţie că foarte mulţi elevi au înţeles acest lucru şi l-au acceptat. Propun deci ca acest model de educaţie sexuală să fie luat în considerare. Suntem convinşi că mulţi părinţi acceptă acest model mai mult decât promovarea excesivă a contraceptivelor în şcoli şi licee, cum s-a făcut până acum. Folosirea prezervativului nu va reduce numărul de avorturi şi al bolilor cu transmitere sexuală ci dimpotrivă, va încuraja elevii şi elevele să înceapă o viaţă sexuală de timpuriu, (cum de altfel se întâmplă deja), necunoscând riscurile la care se expun. 2) Pilula contraceptivă obişnuită cât şi cea „de urgenţă” denumită şi „de-a doua zi” care este pur abortivă, constituie adevărate pericole pentru sănătatea elevelor, nemaivorbind de rata lor de eşec. Cu excepţia cazurilor când sunt administrate ca medicament pentru diferite afecţiuni ginecologice, contraceptivele contribuie la creşterea ratei avorturilor în rândul elevelor, la scăderea vârstei de începere a vieţii sexuale, la creşterea sterilităţii şi al afecţiunilor acute şi cronice, atât ginecologice cât şi ale altor organe. În final ne vom trezi cu un tineret bolnav, care nu ne va mai fi un sprijin la bătrâneţe ci o mare povară. 3) Propun ca materia „Educaţia pentru sănătate” să fie predată de către medicii şcolari, medicii pediatri sau medicii de familie, deoarece aceştia cunosc cel mai bine toate aspectele ei. Întrebările pe care le pun elevii sunt de multe ori de natură medicală de specialitate, uneori inaccesibile unui profe-

34 sor, poate cu excepţia profesorilor de biologie. De altfel, am observat că aceştia din urmă sunt cei mai interesaţi în predarea acestui subiect. 4) Propun ca programul de educaţie pentru sănătate să fie dezbătut public şi la dezbaterea lui să participe atât organizaţii neguvernamentale, cum sunt organizaţiile pro-vita, reprezentanţi ai mass-media, cât şi reprezentanţi ai Bisericilor (Ortodoxă, Catolică şi alte confesiuni). Aceste probleme nu pot fi dezbătute în afara principiilor moral-creştine. 5) Înţelegem că introducerea programului de educaţie pentru sănătate în şcoli este necesară. Făcând referire la educaţia sexuală, ca parte a educaţiei pentru sănătate, mă declar împotriva introducerii în şcoli şi licee a unui model de educaţie sexuală, bazat pe promovarea contraceptivelor şi a prezervativelor. În acest fel, tinerii sunt încurajaţi să folosească pilula sau prezervativul, adoptând un stil de viaţă lipsit de responsabilitatea actului sexual. Cel mai îngrijorător este faptul că acest model nu pune în evidenţă decât falsele „beneficii” ale metodelor de contracepţie, încurajând intensificarea sexualităţii. Astfel, va exista mereu o rată de eşec şi vor exista sarcini nedorite, prin urmare, vor exista avorturi de care vom fi direct răspunzători. Trebuie să avem grijă ca acest instrument de formare a tinerilor – educaţia sexuală – să nu se transforme în unul de deformare. 7) Propun ca, în elaborarea manualelor şi predarea educaţiei sexuale, ca subcapitol al educaţiei pentru sănătate, să se pună accentul pe promovarea abstinenţei la elevii din şcoli şi licee. Fără reperele moral-creştine, care presupun disciplinarea sentimentelor, castitatea şi respectul faţă de celălalt, educaţia sexuală se poate transforma uşor în antieducaţie. Menţionez că în SUA funcţionează deja de o bună perioadă de timp programele educaţionale ce promovează abstinenţa până la căsătorie, iar statul american cheltuie anual 50 de milioane de dolari pentru implementarea unor astfel de programe în şcoli. Acestea au rezultate durabile, contribuie la scăderea numărului de avorturi în rândul adolescentelor şi le oferă tinerilor un mod de viaţă cu adevărat sănătos. Cu stimă, Dr. TODEA-GROSS CHRISTA: coordonatorul Proiectului „Pentru Viaţă”, Cluj-Napoca Semnatari: Larisa Ciochina, Asociaţia Provita Media, Bucureşti; Constantin Iftime, Asociaţia Provita Media, Bucureşti; Sebastian Moldovan, Asociaţia Pro Vita, Sibiu; Daniela Cadar, Asociaţia Creştin-Umanitară Slujirea Vieţii, Iaşi; Mihail Tănase, Asociaţia Pro Vita, Vălenii de Munte; Rodica Paul-Faina, Fundaţia Estera, Timişoara; Delia Stănilă, Radio Vocea Evangheliei, Timişoara; Daniel Timofte, Asociaţa Pro-Vita, Braşov; Mihaela Simion, Asociaţia Primul Pas, Iaşi; Gerda Chisărău, Guadalupe, Timişoara; Damaris Ungurean, Iochebed Braşov.

35

Memoriu depus la Parlament, în data de 3.11.2010, de către Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, împreună cu mai multe ONG-uri, în vederea modificării legii privind prevenirea şi combaterea pornografiei în România Memoriu privind modificarea legii pornografiei în spiritul respectării Constituţiei României Către preşedintele României Către Senatul României Către Camera Deputaţilor Potrivit ultimelor studii şi cercetări desfăşurate pe parcursul ultimelor decenii, vă aducem la cunoştinţă faptul că liberalizarea propagandei pornografiei constituie unul dintre cele mai grave atentate la adresa securităţii naţionale educaţiei, sănătăţii, siguranţei şi vieţii poporului român. Pornografia conduce la disoluţia familiei, contribuie la scăderea demografică şi încalcă flagrant drepturile si libertăţile persoanei garantate de Constituţia României, care în art.1. pct. (5), statuează: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Desigur, există o lege a pornografiei, dar, din cauza sancţiunilor mici sau inexistente pe care le presupune încălcarea ei, este ineficientă şi nici nu este aplicată de organele în drept. În România, contrar reglementărilor din multe ţări civilizate, în care cultura, tradiţiile, religia şi viaţa poporului sunt respectate şi apărate, revistele pornografice abundă în chioşcurile fiecărui colţ de stradă, mesajul pornografic fiind prezent chiar şi în cotidiene de mare tiraj, situaţie poate unică în lume. Afişe cu conţinut pornografic tapetează spaţiul public, iar site-urile concurează parcă în a posta cât mai multă pornografie. Trebuie să precizăm faptul că, din punct de vedere etimologic, psihologic şi neurologic, pornografia constituie orice exhibare a părţilor intime ale trupului uman care incită dorinţa şi produce excitaţie sexuală. Având în vedere acestea, vă solicităm modificarea legii pornografiei astfel încât să se asigure respectarea Constituţiei României şi a valorilor pe care aceasta le susţine. Căci, aşa cum s-a arătat în Nota de fundamentare, liberalizarea pornografiei încalcă următoarele articole ale Constituţiei: - Prin subminarea vieţii de familie liberalizarea pornografiei încalcă Articolul art. 26 alin.1: Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. - Prin atentatul la sănătatea publică liberalizarea pornografiei încalcă art. 34, alin. 1: Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat şi alin. 2: Statul

36 este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. - Prin subminarea procesul educativ şi a drepturilor părinţilor în educaţia copiilor, liberalizarea pornografiei încalcă art. 29 alin 6: Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine; şi art. 48 alin.1; precum şi art. 49, alin. 1 Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. - Prin creşterea violurilor şi a infracţionalităţii, conform studiilor, cu procente cuprinse între 250%-500% liberalizarea pornografiei încalcă art. 23, alin. 1: Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile; art. 8, alin. 7: Sunt interzise de lege [...] incitarea la violenţa publică. - Prin vicierea simbolică a mediului înconjurător, a canalelor de informare în masă, presă scrisă şi audio-vizuală, liberalizarea pornografiei încalcă art. 31, alin. 1. Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit; şi alin 3: Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor şi securitatea naţională; precum şi art. 33, alin. 1: Accesul la cultură este garantat în condiţiile legii; şi alin. 2, Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi se a accede la valorile culturii naţionale şi internaţionale nu poate fi îngrădită; şi alin. 3. - Prin subminarea libertăţii de gândire şi de conştiinţă şi inducerea deviaţiilor psihice şi comportamentale, precum şi prin degradarea imaginii femeii în societate şi a demnităţii bărbatului liberalizarea pornografiei încalcă art. 1, alin 3: România este stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane [...], sunt garantate; art. 29, alin 1: Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale; alin. 2: Libertatea conştiinţei este garantată; art. 30, alin. 7: Sunt interzise [...] incitarea la discriminare [...], precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Prin scăderea demografică pe care o presupune, liberalizarea pornografiei se poate circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de genocid prev. de Art. 438 din Codul penal al Romaniei: (1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte: b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului; d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului; se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. România trece printr-o puternică criză economică şi ni se spune că nu

37 sunt bani pentru salarii sau pensii, se pot găsi însă suficienţi bani pentru susţinerea cheltuielilor pe care le reclamă efectele dezastroase produse de pornografie în societatea românească: cheltuieli pentru asistenţa medicală a celor care s-au îmbolnăvit în urma efectelor pornografiei; cheltuieli pentru creşterea siguranţei cetăţenilor în contextul escaladării violenţei în cadrul privat şi public; cheltuieli pentru prevenirea şi combaterea infracţiunii juvenile şi a infracţiunii în general? Îşi poate permite România să asiste la disoluţia familiei atâta timp cât aceasta constituie instituţia fundamentală a statului, iar stabilitatea acesteia asigură conform unui mare număr de studii empirice rezultatele individuale şi sociale dezirabile? Cui oare serveşte liberalizarea pornografiei în România? De ce nu s-ar liberaliza şi drogurile, căci conform tuturor studiilor pornografia acţionează asupra aceloraşi mecanisme neuronale precum şi drogul, dând dependenţă tot atât de repede? Ce oare ar mai rămâne pe urmă ca să fie liberalizat pentru a ne asigura de disoluţia completă a Statului Român? Având în vedere efectele pe care pornografia le are asupra poporului român în ansamblul său şi a instituţiilor sale fundamentale, considerăm că toţi cei care, împotriva acestor evidenţe, susţin liberalizarea pornografiei în România se înscriu cu voie sau fără voie, într-o acţiune de subminare a Statului Român. Vă rugăm aşadar să modificaţi cât mai curând legea pornografiei astfel încât, ca cetăţeni români, să ne fie respectate drepturile consfinţite prin Constituţie, aceasta atâta timp cât România se mai constituie într-un stat de drept. Notă de fundamentare: Pornografia conduce la disoluţia familiei Consumul de pornografie aduce multă suferinţă în lăuntrul familiei. Este poate cea mai traumatizantă experienţă prin care poate trece familia zilelor noastre. În primul rând, acesta slăbeşte relaţia de dragoste, deoarece creează noi aşteptări privind afecţiunea, înfăţişarea fizică şi comportamentul sexual al celuilalt soţ. Nemulţumirea se transformă cu timpul în aversiune faţă de soţie/soţ, pentru că aceasta devine un fel de piedică în obţinerea satisfacţiilor sexuale superlative pe care le promite pornografia. La nivel psihologic şi neurologic, experienţa vizionării de pornografie produce aceleaşi efecte ca şi un adulter în viaţa de zi cu zi. Aşa este perceput consumul de pornografie şi de către soţia/soţul care nu vizionează astfel de materiale şi care resimte dureros înstrăinarea emoţională a soţului. O altă consecinţă a consumului de pornografie constatată în mai multe studii, este şi căutarea de noi parteneri de relaţii sexuale. Astfel, pornogra-

38 fia creşte cu 317% infidelitatea conjugală şi cu 370% probabilitatea ca un bărbat să apeleze la „serviciile” prostituatelor. De altfel, 80% dintre femeile şi bărbaţii care se angajează în discuţii pe teme erotice pe camerele de chat sfârşesc prin a se întâlni cu persoana respectivă în viaţa reală. Relaţiile dintre soţi se degradează dramatic, nu numai pentru că femeia nu mai poate provoca apetitul sexual al soţului care intoxicat cu pornografie are alte aşteptări, dar şi pentru că libidoul acestuia este din ce în ce mai scăzut, dependent fiind de o pornografie din ce în ce mai agresivă şi de masturbare. Pur şi simplu actul sexual nu mai poate avea loc pentru că un bărbat epuizat sexual în urma consumului de pornografie, nu mai dispune de resursele fiziologice ale angajării în relaţia trupească cu propria soţie. Singura modalitate de descărcare a dependentului de sex rămâne masturbarea sau actele sexuale deviante. Într-adevăr, pornografia are ca şi consecinţă imediată masturbarea şi deviaţiile sexuale. Masturbarea este „o practică frecventă printre cei care folosesc pornografia pentru a face faţă stresului. Stresul excitării sexuale este unul dintre cele mai mari din câtre pot exista, aceasta determinând apelarea la soluţia cea mai facilă şi mai rapidă de a se elibera de el. Dar masturbarea ca şi pornografia, aflate într-o corelaţie perfectă, dau dependenţă. Masturbarea însăşi devine una dintre problemele principale ale cuplurilor atinse de epidemia de pornografie. În mai multe studii se arată că victimele pornografiei preferă să stea să se masturbeze ore întregi în faţa unor astfel de materiale, decât să aibă relaţii sexuale cu soţia. În cazul tinerilor care nu sunt încă căsătoriţi pornografia are efecte la fel de grave, căci obişnuinţa cu materialele de acest gen reduce dorinţa acestora de a mai întemeia o familie. Consumul de pornografie creşte acceptarea promiscuităţii, sexul cu mai mulţi parteneri şi practicarea perversiunilor. Toate acestea vor fi în primul rând piedici în calea căutării unui partener pentru a întemeia o familie, dar şi vor creşte rata divorţurilor dacă familia s-a întemeiat până la urmă. De exemplu, într-un studiu privind viitorul familiei în America, s-a constatat că dintre femeile care au avut trei parteneri sexuali în afară de posibilul viitor soţ, numai 39% vor avea un mariaj stabil până la vârsta de 35 de ani. Toate aceste fapte şi multe altele vor conduce desigur mai devreme sau mai târziu la divorţ. Din cercetări rezultă că 40% dintre dependenţii de sex îşi pierd soţii. Aceste lucru rezultă cu claritate dintr-un sondaj făcut la 350 de avocaţi specializaţi în divorţuri şi legislaţie maritală care s-au întrunit în 2002 în cadrul Academiei Americane de Avocaţi Maritali din Chicago, unde s-a constatat că: - 68 % dintre cazurile de divorţ s-au datorat faptului că unul dintre cei doi soţi să fi întâlnit o nouă „dragoste” prin Internet.

39 - 56% dintre cazurile de divorţ au implicat ca una dintre părţi să aibă un interes obsesiv în site-uri pornografice. - 47% dintre cazurile de divorţ au implicat ca una dintre părţi să petreacă un timp excesiv la calculator. - 33% dintre cazurile de divorţ au menţionat timpul excesiv petrecut în camerele de chat (forumuri cunoscute pentru gradul mare de sexualizare). Aşadar între familie şi pornografie există un real antagonism. Cu cât pornografia va fi mai prezentă în societate, cu atât viaţa de familie va fi mai fragilă şi proporţional de mult se va mări rata divorţurilor. La creşterea dramatică a divorţurilor în Occident, ajungându-se la ponderi de 60-70% dintre familiile formate, contribuie în primul rând pornografia. Oare statul român în a cărui Constituţie se precizează ocrotirea vieţii intime şi a vieţii de familie nu ar trebui să fie puţin mai vigilent, măcar în a nu legaliza războiul psihologic şi informaţional dus împotriva familiei, dacă nu şi să ajute familia în a-şi apăra drepturile şi valorile? Pornografia contribuie major la criza demografică prin care trece România Toate studiile demonstrează că pornografia reduce dramatic naşterea de copii. În mod evident, scăzând numărul de familii pornografia subminează în mod indirect şi naşterea de copii. La aceasta se adaugă însă alte două fenomene. Primul este acela că tinerii care consumă pornografie nu mai doresc să aibă copii. Plăcerea facilă, fără investiţii emoţionale sau complicaţii sociale devine singurul scop al individului. Pornografia creşte însă atât numărul bolilor cu transmisiune sexuală, cât şi cel al sarcinilor nedorite la vârste din cele mai mici şi ca o consecinţă, numărul de avorturi. Începerea vieţii sexuale la o vârstă fragedă, lucru la care pornografia contribuie cu succes, este iarăşi una din cauzele infertilităţii de mai târziu. După mai multe avorturi şi ani de zile în care se iau contraceptive probabilitatea ca femeia să mai nască, atunci când se hotărăşte să o facă, după statistici, din ce în ce mai târziu, este din ce în ce mai mică. A doua bătălie pe care o duce pornografia împotriva naşterii de copii se desfăşoară pe câmpul neurologic şi fiziologic al organismului bărbatului şi al femeii. Epuizarea sexuală la care duce pornografia corelată cu masturbarea sau cu experienţe sexuale foarte dese, conduce la o reducere a nivelului de testosteron mult sub cel normal, lucru care va determina o oligospermatogeneză adică probleme de fertilitate. Sau, din cauza aceleiaşi epuizări, lichidul seminal devine atât de toxic pentru spermatozoizi încât aceştia nu mai pot fecunda ovulul. Toxicitatea este în general dată de creşterea caracterului acid al acestuia prin mărirea cantităţii de Prostaglandin E2 şi a unor citokine acide, toate cu caracter inflamator.

40 Pornografia constituie un atentat la adresa sănătăţii poporului român Bolile cu transmitere sexuală Potrivit unui număr semnificativ de studii şi cercetări, în ceea ce priveşte relaţiile sexuale, pornografia are următoarele efecte: 1. coboară vârsta primului act sexual; 2. contribuie la înmulţirea numărului de parteneri sexuali; 3. creşte cu 370% probabilitatea angajării în relaţii sexuale cu prostituatele; 4. conduce la răspândirea perversiunilor sexuale, în special a aşa-zisului sex anal şi oral. Toate acestea constituie însă principalii factori de risc în răspândirea bolilor cu transmisiune sexuală: sifilis, trichomoniaza, gonoreea, chlamydia, scabia, herpesul şi negii genitali humano papiloma virus, SIDA etc. Şi astfel poate fi explicată răspândirea aproape epidemică a majorităţii acestor boli în rândul populaţiei, chiar şi la nivelul tinerilor cu vârste dintre cele mai fragede. Boli organice, psihice şi neurologice Pornografia conduce la apariţia unei mulţimi de afecţiuni şi boli datorate dereglărilor survenite în dereglarea sistemului nervos şi endocrin. Un adevărat torent de neurotransmiţători invadează creierul şi întregul organism pe perioada excitării sexuale produse de vizionarea de pornografie. Apar aşadar în cantităţi mai mari decât cele normale: dopamină, noradrenalină, adrenalină, glutamat, cortizon, testosteron, serotonină, prostaglandin E2, prolactin etc. În mod firesc, toţi aceşti neurotransmiţători şi hormoni sunt implicaţi în oricare act sexual, însă, în condiţii normale, în cantităţile necesare desfăşurării procesului extrem de complex ce presupune actul procreării. Consumul de pornografie însă prin întreţinerea unei anormale excitaţii sexuale pe perioade lungi de timp, cu sesiuni mult mai dese decât poate organismul uman să suporte, afectează major dinamica emisiei sau regresiei acestor mediatori ai actului sexual, dar şi a majorităţii proceselor psihice, nervoase şi organice. Consecinţele vor fi imediate şi pe termen lung. Prima consecinţă este instalarea dependenţei cu toate simptomele specifice sevrajului. Toate cercetările din domeniul dependenţei dovedesc că pornografia acţionează asupra aceloraşi zone corticale ca şi cocaina, heroina şi celelalte droguri de sinteză. Ea dereglează mecanismul de emisie de dopamină, şi produce ca atare anxietate, depresie, slăbire a memoriei de scurtă durată, a atenţiei motivaţiei şi a concentrării, mergând până la tremur al membrelor şi atac de patimă.

41 La toate aceste fenomene contribuie şi neurotoxinele DOPAL, DOPEGAL, glutamatul. Toate acestea au un efect excitotoxic, adică influenţează distrugerea celulei nervoase. În condiţii normale organismul dispune de tot felul de mecanisme pentru a controla aceste procese distructive, însă acestea sunt ineficiente sau blocate pe fondul bombardamentului de hormoni produs de excitaţia şi epuizarea sexuală induse de pornografie şi actele conexe acesteia. Organic vorbind, datorită excesului de cortizon, prolactină şi prostaglandin E2, pornografia corelată cu masturbarea provoacă slăbirea semnificativă a imunităţii atât datorită efectului adrenalinei cât şi a prostaglandinului E2 şi al citokinelor. În mod vizibil, apar dureri de cap, gât, spate, mijloc, şi în zona glandelor şi organelor sexuale. Se evidenţiază durerile articulare cauzate de inflamarea acestora. Ca o urmare firească a suprasolicitării, pornografia are ca şi consecinţă dereglări majore de ordin sexual: scăderea libidoului, probleme de erecţie şi ejaculare, lipsa orgasmului şi impotenţă. În stadii mai avansate ale epuizării sexuale apar: transpiraţii abundente, căderea părului, slăbirea vederii, tinitus, probleme digestive, boli de ficat şi pancreas. Epuizarea sexuală contribuie la îmbătrânirea prematură, la apariţia simptomelor bolii Parkinson şi a Alzeimer-ului. Nivelul ridicat de prolactină constituie un factor major în apariţia cancerului de sân şi de prostată, cele mai răspândite după cancerul pulmonar, constituind, de asemenea a doua cauză de mortalitate prin cancer. Dar chiar comportamentele sexuale pe care le cultivă pornografia constituie în mod direct factori de risc în apariţia mai multor tipuri de cancer. În anul 2002, în urma unei meta-analize, L. K. Dennis şi D. V. Dawson de la Universitatea din Iowa, S. U. A., au ajuns la concluzia că factori de risc în apariţia cancerului de prostată sunt: 1. Bolile infecţioase cu transmitere sexuală; 2. Creşterea numărului de parteneri sexuali; 3. Creşterea frecvenţei relaţiilor sexuale, peste trei pe săptămână, la vârstă adultă. De asemenea, într-un vast studiu iniţiat de University of Nottingham Medical School, la care au colaborat mai multe instituţii din Anglia şi întreaga lume, s-a ajuns la concluzia că un alt important factor de risc în apariţia cancerului de prostată îl constituie masturbarea. Din acest studiu rezultă că aceia care se masturbează mai des fac cancer de prostată cu o probabilitate de 79% mai mare decât aceia care se masturbează rar. Iar cei care se masturbează moderat au cu 70% mai mare riscul de a dezvolta un cancer de prostată decât cei care nu se masturbează deloc. La femei, cancerul de col uterin este, de asemenea, legat direct de natura

42 comportamentului sexual. Din studiile întreprinse, rezultă că femeile care nu întreţin relaţii sexuale aproape că nu dezvoltă această formă de cancer. Potrivit Institutului Guvernamental pentru Sănătate din Australia, principalii factori de risc în apariţia cancerului de col uterin sunt: - relaţiile sexuale la vârste mici, posibil înainte de 15 sau 16 ani; - relaţiile sexuale cu mai mulţi parteneri sexuali; - mai cu seamă dacă şi aceştia practică acelaşi libertinaj sexual sau perversiuni. Alături de contaminarea cu humano papiloma virus, care este suspectat că favorizează dezvoltarea acestui tip de cancer, cercetări mai noi au descoperit că prostaglandinul E2 prezent în lichidul seminal sau produs în exces în situaţiile de epuizare sexuală joacă în mod cert un rol semnificativ în dezvoltarea ţesuturilor maligne în interiorul colului uterin. Atât la bărbaţi cât şi la femei, perversiunile conduc la apariţia cancerului anal şi a cancerului de gât şi cap. Vom stărui mai mult asupra cancerului de gât şi cap, datorită răspândirii şi mortalităţii tot mai mari pe care o înregistrează în zilele noastre. Dintr-un studiu la care au participat şapte instituţii şi universităţi din Anglia, Germania, Australia şi America, rezultă în mod clar că tot mai frecventa apariţie a cancerului de gât şi cap este strâns legată de răspândirea perversiunii sexului oral. Într-un alt studiu, s-a constatat că incidenţa acestui tip de cancer creşte odată cu numărul aşa-zişilor parteneri sexuali. La peste şase parteneri pe perioada vieţii cresc de 8,6 ori şansele dezvoltării cancerului de gât şi cap. Pornografia constituie un manual pentru educaţia informală a copiilor noştri „Copilăria şi adolescenţa sunt etape esenţiale în formarea obiceiurilor, valorilor, conduitei şi a idealurilor. Experienţele de viaţă care deformează sau constrâng o dezvoltare sănătoasă şi afectează firescul relaţiei conjugale şi de familie, ar trebui să fie prioritatea numărul unu a părinţilor, a oamenilor politici, şi a educatorilor.” Susţinătorii liberalizării pornografiei susţin că aceasta nu are efecte puternice asupra copiilor pentru că aceştia nu ar înţelege mare lucru din cele pe care le văd. Afirmaţia este contestată însă de studiile desfăşurate în domenii ca psihologia şi neuropsihologia aplicată. Toate experienţele vizuale şi mai ales cele puternic emoţionale, sunt stocate în „corpul amigdaloid în mod brut, ca nişte tipare fără cuvinte ale vieţii emoţionale. [...] când aceste amintiri ies la iveală mai târziu, în decursul vieţii, nu există un set corespunzător de gânduri articulate cu privire la modul în care reacţionăm”. Astfel că la situaţii din prezent creierul emoţional ne va comanda să reacţionăm

43 potrivit unor elemente disparate ale unei situaţii similare petrecute într-un trecut îndepărtat”. Acesta ar fi unul dintre mecanismele învăţării sau modelării comportamentului uman. Prin urmare, copii şi tinerii sunt influenţaţi chiar mai mult decât adulţii de mesajul pornografic, fenomen clarificat şi în urma studiilor de sociologie şi psihologie. Iată care ar fi motivele pentru care copii şi tinerii sunt consideraţi audienţa cea mai vulnerabilă în faţa mesajului pornografic: - „pot fi cu uşurinţă constrânşi să vizioneze materiale pornografice sau să le producă iei înşişi; - au un grad limitat de controlare a emotivităţii, conştiinţei, procesării materialelor obscene pe care le întâlnesc voluntar sau involuntar; - pot fi victimele consumului pornografic într-o manieră în care adulţii arată o rezistenţă mai mare; - asupra dezvoltării propriului comportamentului social şi sexual pot cauza o dezvoltare negativă prin expunerea la mesaje pornografice traumatice şi cele care trec graniţa unei anumite legalităţi; - îşi pot dezvolta aşteptări iluzorii în legătură cu comportamentul lor sexual prin vizualizarea pornografiei creativ-fantastice, bazate pe imaginaţie (desene, exploatarea tărâmului ireal-fantastic etc. n.n)”. Şi doctor Victor Cline, poate cel mai mare psihoterapeut al dependenţei de sex, observă faptul că pornografia constituie un adevărat manual de educaţie sexuală pentru viaţă. Dar ce-i învaţă pornografia pe copii noştri? 1. că sexul se constituie ca un centru obsesional al existenţei umane, în jurul căruia trebuie să se orienteze interesul, activitatea şi energia fiecăruia. El dă măsura plăcerii şi a realizării umane; 2. că virginitatea şi abstinenţa, nu intră în calcul, iar riscul bolilor cu transmitere sexuală este nesemnificativ; 3. că relaţiile sexuale se desfăşoară preponderent între persoane necăsătorite; 4. că dragostea se reduce eminamente la performanţa actului sexual; 5. că ponderea violurilor, divorţurilor, copiilor nelegitimi şi a cazurilor de prostituţie este supraestimată faţă de realitate; 6. se accentuează tinerilor sentimentul că „toţi au făcut-o”, ceea ce conduce la scăderea vârstei primului act sexual; 7. că infidelitatea şi promiscuitatea sexuală, sunt fireşti, ca şi relaţiile sexuale de dinaintea căsătoriei; 8. că e firesc şi de dorit a avea cât mai mulţi parteneri sexuali; 9. pornografia insinuează în imaginarul copilului şi tânărului tipuri patologice şi antisociale de activităţi sexuale precum sadomasochismul, abuzul şi umilirea femeii, implicarea minorilor, incestul, sexul în grup, voyeurismul, exhibiţionismul, bestialitatea etc.

44 Majoritatea mesajelor pornografice, observă dr. Cline, este produsă de bărbaţi pentru consumul bărbaţilor; este extrem de sexistă; promovează un volum foarte mare de dezinformare asupra sexualităţii umane; este lipsită de dragoste, comuniune, responsabilitate; nu spune nimic despre riscurile bolilor cu transmitere sexuală şi, în general, dezumanizează atât participanţii bărbaţi cât şi femei. Pornografia creează o reprezentare falsă asupra sexualităţii şi o parte din ea este foarte ostilă femeilor, care sunt adesea denigrate şi umilite. Dacă pornografia ar trebui privită ca o formă de educaţie sexuală, o mare parte din ea ar trebui caracterizată ca o falsă educaţie (o dez-educare) pentru că prezintă şi modelează informaţii inexacte, false şi amăgitoare asupra sexualităţii umane, mai ales asupra naturii sexualităţii şi reactivităţii feminine. Efectele? De la 7-8 ani copii sunt preocupaţi de sex, făcând mai întâi totul din curiozitate, din imitaţie, din dorinţa de a fi precum cei mari. Aceasta contribuie major la maturizarea psihologică şi sexuală prematură, la demararea unei vieţi sexuale ce presupune grave riscuri pentru sănătatea biologică şi psihologică a copilului; 1. cresc incertitudinile privind sexualitatea; 2. scade autorespectul sexual; 3. consumul de pornografie la băieţi este legat de o creştere semnificativă a raporturilor sexuale cu partenere de ocazie, fiind cel mai probabil un corelat al aşa-zisei culturi a „agăţatului”; 4. apar sarcini nedorite începând de la vârste de 12-13 ani, avort, depresii grave; 5. experienţa masturbării devine fatală, putând distruge complet viitorul copilului; 6. „Trei studii separate au evidenţiat o legătură puternică între consumul de pornografie şi angajarea în activităţi sexuale orale şi anale la adolescenţi, deşi cele mai multe fete au descris actul sexual oral şi anal ca pe o experienţă negativă. 7. atenţia, motivaţia, concentrarea, scad într-atât încât întregul proces educativ şi succes şcolar este compromis; 8. se dezvoltă sentimentele de singurătate, inclusiv depresii majore. 9. copiii şi tinerii înşişi pot deveni dependenţi sexuali. „Pornografia nu dezvăluie modul în care un cuplu adevărat negociază un conflict sau îşi făureşte intimitatea, susţin psihologii, ci este „o metodă brutală de introducere în sexualitate.” Directorul clinic de la Masters & Johnson mărturiseşte că a întâlnit băieţi cu vârsta de 14 şi 15 ani dependenţi de pornografie: „Este în-

45 grozitor să vezi ce efect are asupra acestora; atât de tânăr, să ai o astfel de problemă sexuală.” Unul dintre psihologii care conduc Centrul Coche din Philadelphia redă cazul unei fetiţe în vârstă de 11 ani care a fost surprinsă creându-şi propriul site pornografic, explicând că prietenii ei găsesc pornografia ca fiind ceva „cool”. Psihologul de la Coche mai spune că tratamentul împotriva dependenţei de pornografie se aplică mai des în cazul băieţilor, inclusiv al pre-adolescenţilor, adăugând: „Înainte de existenţa internetului, nu m-am confruntat niciodată cu aşa ceva.” Pentru fetele care vizionează pornografie creşte riscul de a deveni victimele violenţei sexuale. „Sunt martor, afirmă un psihoterapeut, cum tot mai multe adolescente tolerează abuzul emoţional, fizic şi sexual în relaţiile lor, simţind o presiune pentru a se integra în grupuri de fete alături de care să vizioneze şi să producă materiale pornografice, ca o metodă de a atrage atenţia băieţilor asupra lor, astfel fiind considerate de prietenii lor «lipsite de prejudecăţi» şi «cool», şi normalizând abuzul sexual la care sunt supuse pentru motivul că văd acte similare erotizate în pornografie. Într-adevăr, dintr-un studiu recent reiese că adolescentele care declară că au avut un anume contact cu pornografia întrunesc mai multe condiţii pentru a raporta că au fost victime ale violenţei pasive, fiind supuse hărţuirii sexuale sau relaţiilor sexuale forţate de către prieteni sau cunoştinţe de sex masculin.” Copiii şi tinerii pot dezvolta un comportament agresiv ajungând până la infracţiuni grave şi viol. „Într-un studiu realizat pe un eşantion reprezentativ de 804 adolescenţi italieni relevă faptul că în cazul băieţilor care au avut contact cu pornografia există o posibilitate mult mai mare să declare că şi-au hărţuit sexual un coleg sau că au forţat pe cineva să întreţină relaţii sexuale. Într-un alt studiu efectuat pe 101 copii cu comportament sexual abuziv din Australia a dovedit o agresivitate sporită în cazul băieţilor care au avut contact cu pornografia. Un sfert dintre participanţi au declarat că fie un frate sau o soră mai mare, fie un prieten le-au arătat cum să acceseze aceste materiale; un alt sfert au declarat că accesarea site-urilor cu conţinut pornografic a fost motivul principal pentru care au intrat pe internet.” Această educaţie pentru viaţă pe care o face pornografia copiilor se desfăşoară în cele mai multe cazuri fără ştirea părinţilor, care nici măcar nu pot bănui că proprii lor copii se pot uita pe reviste, la filme sau site-uri pornografice. Un studiu efectuat pe un eşantion de 1,300 de fete, cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani, a descoperit că în rândul celor implicate în „cybersex”, 95% dintre părinţi habar nu aveau de acţiunile copiilor. De altfel, şcoala pornografiei nu este numai o contra-educaţie care anihilează complet educaţia desfăşurată pe căi instituţionale, dar îl îndepărtează şi pe copil de părinţii săi răpindu-i astfel şi ultimul sprijin pe care l-ar mai fi putut avea.

46 Despre aceşti copii se poate spune că nu mai ştiu ce este aceea copilărie şi adolescenţă. Le-a fost răpită de pornografie sau, mai corect, de cei care legiferează şi promovează mesajul pornografic. Pornografia creşte infracţionalitatea mai mult decât oricare alt factor Studiile desfăşurate în întreaga lume dovedesc faptul că liberalizarea pornografiei este strâns legată de creşterea ratei infracţionalităţii. În SUA, unde materialele pornografice se vând în magazine cu un regim special, s-a constatat în mai multe cercetări că deschiderea unor astfel de centre în conexiune cu cluburi unde se face striptis cresc criminalitatea cu până la 270%. Rata violurilor creşte însă până la 506% după cum s-a constatat în oraşul Phoenix, Arizona. Într-o metaanaliză care rezumă efectele pornografiei ce a avut în vedere 33 de studii pe această temă s-a constatat că expunerea la pornografie, fie că este violentă, fie că este neviolentă, a crescut violenţa sexuală. Extrem de relevant este studiul realizat în Australia de Sud unde liberalizarea pornografiei a adus o creştere de 284% a violurilor. În aceeaşi perioadă de timp în altă parte a Australiei, în Queensland, unde legile erau mai conservatoare privind pornografia, creşterea violurilor a fost de 23%. De asemenea, în Hawai unde legile privind pornografia au fost liberalizate, pe urmă au devenit mai restrictive, pentru a fi din nou liberalizate, s-a constatat că incidenţa violurilor a urmat acelaşi model de creştere, a scăzut şi pe urmă a crescut iarăşi. Delincvenţii sexual au o rată ridicată de utilizare a pornografiei cu caracter puternic: cei care molestează copii (67%), infractorii care comit incest (53%), violatori (83%). Cei care molestează copii (37%) şi violatorii (35%) au mai multe sanse de a folosi pornografia ca pe un instigator la comiterea infractiunilor decât cei care comit incest (13%). Materialul folosit pentru a instiga infracţionalitatea a fost de multe ori pornografie consensuala intre adulţi. Pornografia nu are numai un efect declanşator a infracţiunii, ci trebuie avută în vedere mai cu seamă forţa modelatoare pe care o exercită asupra tuturor oamenilor. Mai întâi pornografia nonviolentă produce o desensibilizare şi o acceptare a violenţei, a hărţuirii sexuale. Probabilitatea hărţuirii sexuale creşte proporţional cu volumul de expunere la materiale sexuale. În acelaşi timp, se sesizează o creştere a dispoziţiei pentru vizionarea unor materiale mai dure, de tipul sex cu animale şi violenţă. De aici şi până la adoptarea unui comportament coercitiv şi violent nu mai e decât un pas. Cu cât e mai violentă pornografia vizionată, cu atât e mai probabilă violenţa îndreptată împotriva

47 femeii. Comportamentul violent creşte însă şi proporţional cu profilul dezumanizant al scenelor vizionate, chiar dacă nu sunt violente. Capacitatea pornografiei de a genera un comportament agresiv, a conduce la abuz şi viol se manifestă la aproape orice vârstă. Un studiu axat pe abuzatorii sexuali tineri a demonstrat că majoritatea covârşitoare a acestora au fost expuşi la pornografie în vremea copilăriei; mai exact, 29 din 30 de abuzatori sexuali tineri au vizionat reviste şi filme porno, iar vârsta medie la care au avut primul contact cu acestea a fost de circa 7 ani şi jumătate. Violenţa nu se răsfrânge numai asupra femeilor. Din ce în ce mai mult, copiii sunt victimele abuzului sexual cauzat de acelaşi consum de pornografie. Persoanele care molestează copii folosesc mai multă pornografie la maturitate şi cel mai frecvent tip de materiale folosite a fost cel moderat, care a implicat nuditate sau activităţi sexuale consimţite între adulţi. Unele dintre persoanele care molestează copii au raportat un efect purificator în urma vizionării de pornografie, dar această percepţie nu a fost susţinută de alte rezultate ale acestui studiu, şi anume că peste o treime dintre persoanele care au molestat copii au raportat utilizarea de materiale pornografice cu puţin timp înainte de a comite o infracţiune sexuală. Între utilizatorii de pornografie cu copii şi abuzul copiilor există o puternică legătură cauzală, după cum s-a demonstrat într-un studiu care a luat în considerare 155 delincvenţi închişi pentru utilizarea pornografiei infantilă. La momentul condamnării în cazul a 115 dintre subiecţi, (74%) dintre toţi cei 155 de delicvenţi nu se ştia să fi avut vreun contact cu vreunul dintre copii-victime care apăruseră în scenele pornografice. Numărul de victime cunoscute la data condamnării era de 75, o medie de 1.88 victime pentru un infractor. Până la sfârşitul tratamentului însă, numărul de victime ale abuzului sexual care au fost mărturisite de înşişi delicvenţii, a fost de 1777, o medie de 13.56 victime pentru un infractor. De fapt, din restul celor 24 de subiecţi din eşantion, care au negat abuzul sexual fizic al copiilor, la sfârşitul tratamentului, numai doi au trecut testul afirmaţiei mincinoase realizat cu poligraful. Cu alte cuvinte, mai puţin de 2% dintre subiecţii care au intrat in tratament fără a avea antecedente cunoscute de comitere a infracţiunilor sexuale cu interactiune (abuz sexual) s-au dovedit a fi folosit doar fotografii pornografice. Concluzia studiului a fost aceea că nu „este util din punct de vedere pragmatic, să se mai facă deosebiri între „utlizatorii de pornografie cu copii” şi „cei care abuzeaza copilul” sau chiar „pedofilii”. Cu alte cuvinte, utilizarea de pornografie cu copii este determinantă pentru dobândirea comportamentului pedofil. Acesta este practic efectul pornografiei: calea cea mai sigură către delicvenţă, calea către degenerarea morală şi alienarea personalităţii umane.

48

EDUCAŢIA SEXUALĂ: O PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC Motto: „Biserica este un drept sacru al poporului, ca însuşi dreptul la credinţă şi la viaţă. Ar fi o crimă naţională a ignora sau a contrazice credinţele religioase ale poporului şi este exclus a putea rupe viaţa lui religioasă de restul vieţii lui; este exclus de a-l deposeda de Biserică. Conducătorii poporului pot să facă, în particular, abstracţie pentru ei înşişi de o credinţă religioasă, dar de a poporului însă niciodată. Ei sunt liberi, ca indivizi, să nu creadă; poporul crede. Şi pentru că nu poporul există pentru conducători, ci conducătorii pentru popor, oricare le-ar fi convingerile lor personale, este o imprescriptibilă datorie de conducători ai poporului a respecta şi a ajuta să se menţină acea măreaţă şi irezistibilă convingere şi tradiţie colectivă, care se numeşte «Legea strămoşească», în care poporul s-a născut şi a crescut. Credinţa poporului nu este credinţa unui om liber s-o aibă sau nu; este credinţa milenară a unui neam care o are, care nu poate să nu o aibă, care trăieşte şi cu ea moare...”. (Pr. prof. Teodor M. Popescu – Misiunea creştină a Statului, p. 27)

Asistăm, pe zi ce trece, la un uimitor proces de metamorfozare a copiilor noştri. Îi observăm de când vin pe lume, fac primii paşi, rostesc primele cuvinte, ne încântă cu drăgălăşenia, inocenţa, spontaneitatea şi gingăşia lor. Vedem şi simţim că ei sunt tot ce e mai curat pe lume – o lume încărcată de patimi, în care cu greu mai găsim o oază de pace şi sfinţenie. De multe ori, împovăraţi de grijile cotidiene – inerente în vremurile pe care le parcurgem – ne „refugiem” în braţele micuţilor noştri, care ne dezmiardă frunţile obosite, cu mânuţele lor ca nişte aripi îngereşti. Alături de ei, parcă nimic rău nu ni se poate întâmpla... Şi totuşi... Odată cu trecerea anilor, copiii noştri îşi pierd inocenţa. E firesc, ar putea spune unii. La urma urmei, e un proces pe care l-am parcurs şi noi, ne supunem cu toţii legilor firii. Adevărat, dar această pierdere a inocenţei ne ia prin surprindere, mai ales astăzi, când întreaga societate îşi propune, parcă, distrugerea din temelii a familiei, răsturnarea valorilor, pervertirea şi abrutizarea copiilor, prin inocularea, în minţile şi sufletele lor curate, a celor mai abjecte noţiuni, imagini, principii de viaţă. Într-un cuvânt, îndoctrinarea lor, adică formarea caracterului viitorilor membri ai societăţii, pe baza unor principii demonice. Cum s-a ajuns, însă, aici? Cum a fost posibil ca noi - părinţi, pedagogi,

49 preoţi, politicieni – să ne facem părtaşi, prin neimplicare şi indiferentism, la această mutaţie psihică şi comportamentală a structurii sufleteşti a copiilor? Suntem, cu toţii, datori cu un răspuns. Perspectiva unei „generaţii a nepăsării” Haideţi să ne gândim împreună cum poate evolua un copil expus la următoarele „experimente”, chiar de către cei care ar trebui să-l protejeze şi să-i asigure un viitor cât mai bun: - administrarea, încă din primele ore de viaţă, a unor vaccinuri care pot provoca boli grave, afectându-i dezvoltarea fizică şi psihică; - expunerea la materiale cu un conţinut sexual explicit, prin intermediul publicaţiilor pronografice, găsite pe tarabe, la tot pasul (se pare că fenomenul nu mai deranjează pe nimeni, dar ştim că tot ceea ce vede un copil se întipăreşte în memoria şi imaginaţia lui, afectându-l pe termen lung); - folosirea, fără discernământ, a calculatorului şi internetului (cuprins de „drogul electronic”, copilul devine extrem de vulnerabil, ajungând să îşi petreacă în faţa monitorului chiar şi zece ore pe zi); - vizionarea, cu acordul părinţilor, a unor programe de televiziune care abundă în vulgaritate; - consumul de băuturi alcoolice, droguri şi etnobotanice (de cele mai multe ori, consumul acestor substanţe duce la perturbări de comportament, probleme arteriale, încetinirea ritmului cardiac sau chiar deces); - abandonarea copiilor de către părinţii plecaţi în străinătate, în căutarea unui loc de muncă; - participarea copiilor, încă din primele clase de gimnaziu, la programe de educaţie sexuală, în cadrul cărora sunt prezentate „beneficiile” sexului protejat, insistându-se asupra folosirii metodelor contraceptive pentru „evitarea sarcinilor nedorite”; ... Şi lista poate continua. De altfel, imaginaţia celor care inventează tehnici din ce în ce mai sofisticate vizând formarea „omului nou”, îndepărtat total de Dumnezeu, nu cunoaşte limite. Prin „experimentele” amintite se pun, de fapt, bazele unei noi generaţii, o „generaţie a nepăsării” (aşa cum o numea părintele Paisie Aghioritul). În această lume a viitorului, nu foarte îndepărtat, copiii noştri – astăzi victime ale unui sistem pe care-l încurajăm şi susţinem (prin indiferenţă şi neimplicare) au toate şansele să devină viitori torţionari, unelte ideale ale tiraniei politice, în toate regimurile totalitare. Este suficient să ne gândim la tineretul CEKA, KGB ori la anchetatorii din lagărele de exterminare de la Piteşti, Aiud sau Gherla, pentru a înţelege cum va arăta România, în doar câţiva ani.

50 Educaţie pentru perversitate Un eventual „portret robot” al adolescentului trecut prin toate aceste „tratamente” aplicate la nivel social ar releva un caracter denaturat şi pervers, antisocial şi agresiv. Otrăviţi, însă, până-n măduva oaselor cu ceea ce ni se oferă pe toate căile, cu greu mai putem conştientiza dimensiunea răului care ne-a ajuns. De aceea, pe fondul acestei amorţiri a tuturor simţurilor sufleteşti, pervertirea copiilor trece drept un fapt banal. Unul din factorii care determină aceste modificări comportamentale este sexualizarea copiilor. Astăzi nu mai există, practic, domeniu de activitate unde sexualitatea să nu fie prezentă, fie ea explicită ori sugerată. De la banalele reclame la unele produse alimentare, până la diverse publicaţii, emisiuni de radio sau TV, filme, site-uri Internet etc., sexualitatea a pătruns încet, dar sigur, pe piaţa românească, după 1989. Cele mai vulnerabile victime sunt, desigur, copiii. Bombardaţi din toate părţile cu mesaje pornografice, ei vor tinde către un comportament sexual deviant. Pe de altă parte, şcoala – cândva garantul unei educaţii morale – a devenit astăzi un teren propice desfăşurării unor activităţi imorale, în cadrul cărora educaţia sexuală joacă un rol important. Dacă până nu demult cazurile „copiilor cu copii” erau oarecum izolate, astăzi acestea pot fi întâlnite la tot pasul. De aceea, pe fondul unei adevărate „explozii” de ştiri legate de fetiţe rămase însărcinate la numai 12 - 13 ani, din ce în ce mai multe voci susţin necesitatea introducerii educaţiei sexuale în şcolile din România, ca o soluţie pentru prevenirea acestor incidente. Numeroase studii academice au relevat, însă, că educaţia sexuală duce la încurajarea sexului premarital şi, în consecinţă, la creşterea numărului de sarcini neplanificate. Un exemplu nefast în acest sens este Marea Britanie - ţara cu cea mai mare rată a sarcinilor la adolescente din Europa Occidentală - unde educaţia sexuală se studiază, deja, obligatoriu în şcoli. Astfel, potrivit unui studiu efectuat de britanici, mai mult de jumătate dintre copiii care fac parte din clase în care se predau cursuri despre contracepţie au contacte sexuale la vârste mai mici decât cei care sunt încurajaţi să spună „nu” sexului. Profesorul John Jemmot, autorul studiului, susţine că mult mai eficientă ar fi încurajarea copiilor să fie abstinenţi, decât predarea cursurilor despre contracepţie. (Libertatea, 3 februarie 2010, Copiii care primesc educaţie sexuală îşi pierd virginitatea mai devreme). Totodată, în Marea Britanie „orele de educaţie sexuală au devenit, recent, obligatorii, părinţii nemaiavând libertatea de a-şi retrage copiii de la astfel de cursuri, în ciuda faptului că, potrivit statisticilor, 79% dintre britanici sunt împotriva cursurilor de educaţie sexuală şi nu şi-ar lăsa copiii

51 să le frecventeze. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Spania, unde guvernul condus de Partidul Socialist a impus cursuri obligatorii de educaţie sexuală în care homosexualitatea este prezentată ca ceva normal. Imagini şocante au dezvăluit recent cum în America Latină în cadrul orelor de educaţie sexuală profesorii au organizat mici scenete în care, practic, copii de 10 - 12 ani simulau acte sexuale.” (Familia ortodoxă, nr. 10/noiembrie 2009 - articolul ONU cere introducerea educaţiei sexuale în şcoli ca drept al copilului) În ţara noastră, cele mai multe activităţi de acest fel pătrund în şcoli prin intermediul opţionalului „Educaţie pentru sănătate”. Lansată şi aprobată în 2003, programa şcolară pentru disciplina opţională Educaţie pentru sănătate şoca opinia publică prin capitolul referitor la sexualitate, mai exact la ceea ce copiii învăţau ca fiind „normal” la capitolul educaţie sexuală. Astfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării încerca, prin acea programă, să convingă elevii că homosexualitatea masculină sau feminină, sexul oral sau sexul anal şi masturbarea în grup ar fi toate manifestări ale unei sexualităţi normale. Ca material didactic şi suport de curs pentru acest opţional, MEC recomanda un Kit Multimedia care urma să prezinte elevilor toate perversităţile sexuale ca fiind absolut fireşti. Modificată, ca urmare a opoziţiei unui număr mare de părinţi, programa şcolară aprobată în 2004 lasă, totuşi, loc de ambiguităţi. Prevăzut pentru clasele I – XII, programul prevede, la clasa a II-a, demonstrarea diferenţelor dintre fetiţă şi femeie, în timp ce copiilor de clasa a VI-a şi a VII-a le pot fi indicate anumite „adrese utile” – care înseamnă, de fapt, cabinete de avort şi planning familial. „Diferenţe între fată şi băiat (relaţii sociale)”, „Percepţii reciproce ale băieţilor şi fetelor”, „Modificări corporale la pubertate”, „Cum am apărut eu pe lume?”, „Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin”, „Comportament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale”, „Mituri legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă de manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)”, „Sarcina nedorită şi avortul - servicii sociale: planificare familială, consiliere” - sunt doar câteva dintre temele pe care dascălii le abordează în cadrul acestei discipline. Iată ce declara coordonatoarea proiectului Educaţia pentru sănătate în şcoala românească, prof. Daniela Călugăru – inspector general în M. E. C. T., într-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei: „Comunitatea locală a devenit în timp mult mai deschisă în a introduce în şcoală această disciplină. Iar de la elevi am primit un feedback pozitiv, aceştia îşi doresc ca Educaţia pentru sănătate să devină o disciplină obligatorie” (Evenimentul zilei din 19 ianuarie 2011, articolul În ţara fetiţelor mame, educaţia sexuală e un tabu). Nu ştim pe ce sondaje de opinie se bazează aceste afirmaţii, dacă au fost

52 realizate studii privind impactul acestui program şi care categorie de elevi a transmis „feedback-ul pozitiv” la care se face referire în interviu. Cert este că, de pe site-ul oficial al programului (www. educatiepentrusanatate.ro), aflăm că, începând cu luna decembrie 2010, MECT a aprobat implementarea, la nivel naţional, a programelor de formare a trei categorii de grupuri-ţintă: factori educaţionali implicaţi în pilotare, factori implicaţi în decizie şi elevi voluntari. De asemenea, coordonatorii proiectului Educaţie pentru sănătate au anunţat pentru anul 2011 realizarea, în premieră în România, a unei cercetări de tip antropologic „care urmăreşte definirea profilului adolescentului din prezent”, componenta de cercetare urmând a fi corelată cu „elaborarea cadrului legislativ secundar”. (sursa: www.educatiepentrusanatate.ro, secţiunea Activităţi de cercetare).

Decizia M. E. C. T. de a implementa, la nivel naţional, programele de formare mai sus-amintite, precum şi „elaborarea cadrului legislativ secundar” vizează introducerea obligatorie în programa şcolară a „Educaţiei pentru sănătate”, deci şi a educaţiei sexuale pentru elevi. Educaţie sexuală, sub umbrela legii În 2009, România primise atenţionări din partea ONU, pe motiv că nu făcuse suficient pentru implementarea anumitor drepturi ale copilului. Astfel, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului recomanda ţării noastre: ▶ să se asigure că orice adolescent are acces la informaţii legate de un comportament sexual sănătos şi cu riscuri reduse, îndeosebi prin introducerea orelor de educaţie sexuală şi de educaţie pentru sănătate în şcoli; ▶ să respecte în permanenţă drepturile copiilor şi ale adolescenţilor la intimitate şi nediscriminare, punându-le la dispoziţie informaţii legate de HIV/SIDA, consiliere şi testare voluntară, servicii confidenţiale de sănătate sexuală şi de sănătate a reproducerii, dar şi metode contraceptive şi servicii de planificare familială gratuite sau la tarife mici, în funcţie de genul persoanei. (sursa: http://www.antena3.ro/romania/romania-atentionata-de-onu-ca-nu-aimplementat-anumite-drepturi-ale-copilului-74302.html)

În anii trecuţi, familiarizarea elevilor cu diferitele aspecte legate de viaţa intimă avea loc, aşa cum ne amintim cu toţii, în cadrul orelor de dirigenţie. Treptat, însă, doctrinele privind sexualizarea timpurie a copiilor, în mare vogă în diferite societăţi occidentale, au pătruns şi în şcoala românească. Acest lucru a fost posibil prin: ▶ promovarea programelor de educaţie sexuală creionate de ONG-urile internaţionale sau programele comunitare, cu acordul sau participarea factorilor de răspundere (inspectori şcolari, directori de şcoli şi licee, directori ai Caselor Corpului Didactic etc.);

53 ▶ programele de formare a cadrelor didactice – susţinute la nivelul inspectoratelor şcolare - pe tema educaţiei sexuale în şcoli; ▶ neexercitarea drepturilor parentale privind educaţia morală a copiilor noştri. Desfăşurate, de obicei, în cadrul orelor de „Educaţie pentru sănătate”, aceste activităţi - contrare învăţăturilor Bisericii Ortodoxe - prezintă copiilor o concepţie hedonistă despre sexualitate, o mentalitate pro-avort şi creionează o nouă definiţie a familiei. Cei mici sunt familiarizaţi cu nuditatea (arătându-li-se planşe cu băieţi şi fete în diferite stadii de dezvoltare sexuală), în timp ce perversităţi precum homosexualitatea, sexul oral şi anal ori masturbarea în grup sunt privite ca manifestări ale unei sexualităţi normale. Prezentăm, mai jos, câteva exemple de programe de educaţie sexuală susţinute în unităţile de învăţământ din România - destinate atât cadrelor didactice, cât şi elevilor: 1. Casa Corpului Didactic Neamţ a inclus în Oferta de programe pentru anul şcolar 2010 – 2011 programul Relaţii interumane şi educaţia sexuală a elevilor. Precizăm că acest curs reprezintă o premieră absolută, neregăsindu-se în niciuna din ofertele de programe ale C. C. D. -urilor din ţara noastră. Propunându-şi „optimizarea relaţiei părinte – copil şi întărirea relaţiei şcoală – părinte”, programul se adresează cadrelor didactice care abordează, la clase, controversatul opţional Educaţie pentru sănătate. Între modulele cursului amintim: „Realizarea unei atitudini de toleranţă şi deschidere faţă de sexualitatea elevilor”, „Îmbunătăţirea comunicării şi abilităţii de luare a deciziilor legate de sexualitate”, „Prevenirea sarcinilor nedorite, bolilor cu transmitere sexuală şi violenţei sexuale”, „Exemple de exerciţii de educaţie sexuală pentru elevi”, „Ateliere de artă pentru învăţarea abilităţilor de relaţionare”.

(http://www.ccdneamt.ro/continut/Oferta/Catalogul%20de%20programe%20 CCD_Neamt_2010_2011.pdf)

2. În anul şcolar 2008 – 2009, echipa mobilă a Cabinetului de Planificare Familială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a derulat proiectul „Educaţie pentru sănătate” - care a avut ca scop educaţia sexuală şi contraceptivă a adolescenţilor dintr-un număr de 17 şcoli din mediul rural, programul urmând să fie extins şi în şcolile din mediul urban, în colaborare cu ISJ Vaslui. Tot în premieră absolută, elevii aflaţi la vârsta pubertăţii au fost consiliaţi, alături de părinţii lor, în legătură cu „importanţa educaţiei sexuale asupra sănătăţii şi reducerea numărului de sarcini nedorite”. (http://isj.vs.edu.ro/download/Perfectionare/2010/Educatie%20pentru%20sanatate.pdf)

3. În anul şcolar 2008 – 2009, Colegiul Naţional „Octavian Goga” Mar-

54 ghita, judeţul Bihor, a derulat concursul naţional „Tineri învăţaţi – tineri protejaţi”. La competiţie au participat 55 de echipaje din toată ţara, concurenţii realizând eseuri pe tema abuzurilor sexuale şi pliante cu informaţii legate de contracepţie. Concursul s-a finalizat în luna noiembrie 2009, iar în luna ianuarie 2010 a apărut şi o carte ce cuprinde toate eseurile participanţilor la concurs. (http://www.ecomunitate.ro/blog/concurs_national_tineri_invatati_tineri_protejati_la_colegiul_national_octavian_goga_din_marghita_ju)

4. În 2010, Centrul „Orizont” din Oradea a fost implicat în primul proiect de educaţie sexuală pentru copiii cu cerinţe educative speciale, anul acesta proiectul extinzându-se la alte trei centre din judeţul Bihor: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Popeşti. În total, 80 de copii, câte 20 de la fiecare centru, au beneficiat de informaţii din partea specialiştilor de la Biroul de promovare a sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Fundaţia My Brother’s Keepers, Puls - Centrul de Consiliere pentru Femei în Criză de Sarcină şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Scopul proiectului: sprijinirea tinerilor cu cerinţe educative speciale în vederea conştientizării şi înţelegerii aspectelor legate de viaţa sexuală. (http://www.bihon.ro/curiozitate-si-adevar-despre-sex-la-csei-orizont/news20110112-02465769#forum)

5. În data de 12 aprilie 2011, Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” Şendriceni a organizat, în parteneriat cu DSP Botoşani, o dezbatere cu tema Educaţia sexuală – o problemă importantă în formarea personalităţii individului. Activitatea s-a desfăşurat la Sala Teatrului din Dorohoi, avându-i ca invitaţi pe Angelica Straticiuc, inspector DSP Botoşani şi coordonator al fundaţiei „Tineri pentru tineri” şi dr. Corneliu Saradan. Cei 550 de elevi prezenţi la manifestare au aflat de la organizatori că „educaţia sexuală este necesară celor mici (preşcolari, şcolari) dar şi tinerei generaţii de adolescenţi (...). Educaţia sexuală este cea care trebuie să-i înveţe pe tineri ce înseamnă intimitatea, dar să ofere şi o perspectivă generală asupra a ceea ce înseamnă sistemul reproducător, metodele de contracepţie şi BTS, şi, mai mult decât atât, să le ofere posibilitatea de a stabili singuri ce înseamnă identitatea sexuală, rolul fiecărui gen sexual în familie, societate, percepţia asupra corpului, relaţiile cu persoanele de acelaşi sex şi cu cele de sex opus.”

(http://w w w.g svlahuta.ro/index.php?option=com_ content&view=article&id=158:o-via-fr-riscuri&catid=78:c-a-e&Itemid=142)

6. Promovarea, la nivel naţional, a CD-ului Multimedia intitulat „Dragoste şi sex - Adevăr şi provocare”, conceput de dr. Cristian Andrei (atestat, din mai 2004, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca formator de formatori

55 în domeniul sănătăţii şi bunăstării copilului şi familiei, precum şi ca formator în cadrul Programului Educaţie pentru sănătate în Şcoala Românească al Ministerului Educaţiei şi Cercetării). Materialul – care „se adresează tinerilor de peste 12 ani, cu scopul de a le oferi informaţii necesare unei atitudini sănătoase faţă de sexualitate” - este Finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Bucureşti şi adoptat în cadrul Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă (SECS). (http://drandrei.ro/index.php?page=Materiale%20multimedia&continut=Video §iune=Sexdex)

Kit-ul multimedia cuprinde, la capitolul „Ce eşti tu?”, un material pus la dispoziţie de Fundaţia Accept - a homosexualilor din România, material care se referă la gradaţiile sexualităţii umane, în viziunea zoologului homosexual şi pedofil, Alfred Kinsey. Dincolo de perversiunile recomandate ca fiind normale, materialul şochează prin publicarea, la detaliile secţiunii Sex şi morală, a unui binecunoscut interviu realizat cu părintele Arsenie Papacioc, despre canonisirea femeilor care şi-au lepădat pruncii. Părintelui Arsenie i se atribuie, însă, un fragment din articolul Scurtă istorie a prezervativului, scris de americanul Jon Knowles, fragment în care se face apologia folosirii prezervativului.

(http://www.sexdex.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=136&It emid=46)

Alături de dr. Cristian Andrei, din echipa de „specialişti” care promovează programul „Educaţie pentru sănătate în şcoala românească” fac parte psihologul Aurora Liiceanu şi ziaristul Mircea Toma. (educatiepentrusanatate.ro/download/raport_etapa_anual.pdf). Prof. dr. Aurora Liiceanu este preşedinta ONG-ului Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală - SECS) şi expert în cadrul Programului Naţional „Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”. În cadrul evenimentului „50 de ani de pilulă contraceptivă”, desfăşurat la Cluj, în toamna anului trecut, dr. Aurora Liiceanu constata faptul că evoluţia nivelului educaţional şi economic se datorează în parte şi pilulei, căci, dacă înainte femeile abandonau studiile pentru a întreţine o întreagă familie, situaţia s-a îmbunătăţit radical. „În ceea ce priveşte relaţiile dintre femei şi bărbaţi şi acestea s-au schimbat foarte mult. Unii o leagă de pilulă. Este adevărat, sunt legate (...) Această inovaţie este extraordinară pentru că permite femeii să fie stăpână pe propriul ei corp.” (http://radio.ubbcluj.ro/)

7. Aurora Liiceanu este autoarea programului naţional „Viaţa mea e un joc serios”, program introdus, sub patronatul Ministerului Educaţiei, la nivelul ciclului gimnazial în toate şcolile din România, încadrându-se în aria disciplinelor opţionale educaţie pentru sănătate şi educaţie civică, al consi-

56 lierii şi orientării, al întregii activităţi de dirigenţie, precum şi al activităţilor extracurriculare. Programul oferă elevilor de gimnaziu noţiuni legate de masturbare sau de vârsta potrivită pentru a începe viaţa sexuală, în timp ce părinţii sunt sfătuiţi să renunţe la principiul abstinenţei copiilor lor, asigurându-le acestora suportul informativ privind serviciile contraceptive, orientarea sexuală şi avortul provocat. (http://parinti.viatameaunjocserios.ro/resurse/tutoriale/cum-sa-vorbesti-cu-copiii-despre-sex-si-sexualitate/)

În sfârşit, jurnalistul Mircea Toma – un adept al „stilului de viaţă sănătos” - era cât pe ce să fie decăzut din drepturile părinteşti, întrucât a fost surprins, în 2009, împreună cu soţia sa gravidă, făcând nudism de faţă cu fetiţa lor minoră în Vama Veche.

(http://stiri.botosani.ro/stire/7604/NUDIST+IN+ROMANIA+Mircea+Toma +ar+putea+fi+decazut+din+drepturile+parintesti+pentru+ca+a+facut+nudism+cu+ fiica+sa!.html)

Mircea Toma este unul din semnatarii petiţiei privind retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice, declarând că „efectul icoanelor ortodoxe de pe pereţi este similar cu cel al unui panou publicitar la o băutură răcoritoare agăţat toată ziua pe pereţii şcolii”. (http://stiri.rol.ro/moise-nu-vrea-icoane-in-scoli-23307.html)

De altfel, întreaga sa activitate ONG-istică este pusă în slujba „Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă”, fundaţie care finanţează masiv activităţile antiortodoxe, antipatriotice, pro-avort, pro-homosexualitate. Toată această pleiadă de „experţi” recomandaţi de M. E. C. T. se ocupă cu formarea profesională a dascălilor din România, de la simpli profesori, până la inspectori şcolari generali. Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2011, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a organizat, în parteneriat cu Fundaţia „Tineri pentru Tineri”, o serie de cursuri de formare în domeniul „Educaţiei pentru Sănătate”, cadrele didactice participante fiind instruite în legătură cu predarea educaţiei sexuale în şcoli, accentuându-se asupra importanţei folosirii metodelor contraceptive de către elevi. (https://picasaweb.google.com/y4y2011.1/201101Ianuarie2529EducatiePentru SanatateCursuriMECTS)

În tot acest context, intenţia unor politicieni de a forţa introducerea obligatorie în şcoli a „Educaţiei pentru Sănătate” este cel puţin îngrijorătoare. Astfel, în luna aprilie 2011, deputatul Tudor Ciuhodaru a depus în parlament un proiect de lege în acest sens, proiect care atrage atenţia prin două aspecte: 1. Materia Educaţie pentru sănătate va fi inclusă în mod obligatoriu „în toate sistemele de învăţământ preuniversitar”, precum şi „în programele de studii universitare”;

57 2. Detaliile programei şi planurile-cadru vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin ordin de ministru. (Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale - fişa proiectului de lege poate fi accesată la adresa: http:// www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=11845)

Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaţilor, în momentul de faţă fiind dezbătut în Senat (cameră decizională). Ne întrebăm, ce fel de părinte este acela care poate asista indiferent la „contaminarea” propriului copil cu asemenea noţiuni?! Ce fel de pedagog este cel care le poate vorbi, cu seninătate, preşcolarilor şi şcolarilor despre firescul relaţiilor cu persoanele de acelaşi sex? De ce acceptăm, în mod pasiv, toată această avalanşă a răului, care ne vizează în mod direct copiii? Cum a ajuns o astfel de lege pe masa parlamentarilor noştri, fiind, deja, adoptată de Camera Deputaţilor? Până la votul decisiv din Senat, mai e un singur pas. Rămâne de văzut care va fi reacţia societăţii civile în faţa acestei provocări fără precedent în istoria învăţământului românesc. Epilog Astăzi, la nivelul fiecăruia dintre noi apasă răspunderi tot mai mari. Legi tot mai străine de Dumnezeu, de firea omului şi a vieţii ne constrâng spre o stare din ce în ce mai apăsătoare şi mai grea. Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne trezim din amorţeala în care ne găsim, să ne întărim duhovniceşte prin har şi să fim statornici în Dreapta Credinţă, pentru a fi vrednici de încrederea ce ne-o acordă în aceste grele vremuri de încercări. Să ne facem fiecare datoria acolo unde ne aflăm: în familie, la catedră, lângă cel bolnav, la locul de muncă, la Sfântul Altar, în biserici şi în orice loc al stăpânirii lui Dumnezeu. Cu puterea Lui se poate trece peste orice greu, important este să rămânem lângă El, cu orice preţ. Singură, Rugăciunea este cea mai puternică legătură cu Dumnezeu. Să nu părăsim Rugăciunea şi Nădejdea în nicio împrejurare. Prin acestea ne întărim cu încrederea deplină că, prin Puterea şi Mila lui Dumnezeu, vom birui. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Irina Nastasiu (Material apărut în Anuarul Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România 2011, Sibiu, 2012, pp. 69-78)

58

DOINA COPIILOR În faţa voastră stau uimiţi, Neîntinaţi, neprihăniţi, Cu mâini de crini, priviri de miei... Ce vreţi să faceţi voi din ei?! În loc de cântece şi flori Le daţi otrăvuri şi duhori: Pornografie, violenţă, Orori, dezmăţ, beţii, demenţă... În inimi binecuvântate Turnaţi imagini desfrânate; Privirea lor din rai ţesută O faceţi smoală şi cucută. Ei vă dau cântec şi candoare, Le daţi, în schimb, strigoi, teroare... Ei cer iubire şi căldură, Le daţi necurăţii şi ură... În stropul lor de gând senin Voi stoarceţi zoaie şi pelin, Iar visul lor nevinovat În patimă l-aţi preschimbat! În umbra lui, trecutul strânge Un veac de zbucium scris cu sânge Zdrobite, oase-n scrâşnet surd Şoptesc: Piteşti, Canal, Aiud...

59

Atunci, sub braţul torţionar Seninul ochilor de jar S-a-ntors în licăriri de fiară, Când fraţii fratele-şi trădară. Acelaşi duh aruncă sorţii Şi azi, chemând osânda morţii, Iar noi, strivind în pumni lumină, Purtăm, tăcuţi, aceeaşi vină! Priveşte-aceste chipuri sfinte Tu, pedagog, ori tu, părinte Şi vezi că poartă-n taina lor Ofrandele strămoşilor. Cât încă nu e prea târziu Să le salvăm jocul zglobiu! Opriţi, cât încă se mai poate, Flagelul din străinătate! Aprindeţi iar, cu dor fierbinte, În suflete icoane sfinte, S-aline, ca odinioară, Durerea din întreaga ţară! De nu, din neamul pustiit Vă vor privi, necontenit, Aceiaşi ochi – priviri de miei ... CE VREŢI SĂ FACEŢI VOI DIN EI? Irina Nastasiu

60

Educaţie sexuală sau educaţie moral-creştină? Educaţia sexuală se răspândeşte în şcoli şi în licee ca obiect de studiu, iniţial ca opţional şi ulterior, dacă e posibil, ca materie obligatorie cu predare chiar din şcolile primare. De când şi de ce a devenit absolut necesar să fie expuse în mod explicit relaţiile sexuale şi metodele contraceptive? De ce de la vârste din ce în ce mai mici? Scopul iniţial, declarat şi susţinut şi în prezent, ar fi faptul că se doreşte o scădere a numărului de sarcini şi avorturi la adolescente. Surprinzător este faptul că în urma introducerii acestui obiect de studiu s-a ajuns tocmai la opusul celor dorite: a crescut numărul de sarcini şi rata avorturilor la adolescente, a scăzut vârsta de debut a vieţii sexuale, a crescut frecvenţa bolilor cu transmitere sexuală şi, în plus, a crescut frecvenţa cancerului mamar şi/ sau de col uterin (în parte datorat şi folosirii contraceptivelor). Această realitate poate fi confirmată de statisticile din ţările care deja au experimentat introducerea orelor de educaţie sexuală în şcoli (S.U.A., Marea Britanie, Danemarca). Ne întrebăm de ce? Din mai multe motive pe care voi încerca să le analizez în mod succint. Trebuie precizat încă de la început că nu vom putea face abstracţie de faptul că această tentativă de „deformare” a minţilor şi sufletelor copiilor (căci acesta este pericolul pe care-l ascunde „educaţia sexuală”) face parte dintr-un context general al societăţii actuale, prin care se formează un om nou, fragil, manipulabil, egoist, hedonist, lipsit de valenţe morale şi spirituale. În cadrul acestor ore, tinerii, copiii noştri, pe care vrem să-i păstrăm curaţi la minte şi la suflet şi să-i creştem armonios, învaţă că „viaţa sexuală” este o „necesitate biologică” sau „fiziologică” (şi, ca urmare, trebuie neapărat satisfăcută), că anomalii de genul homosexualităţii sau perversiunile sexuale constituie, atenţie (!), variante ale normalului, că avortul este un mod de exprimare a libertăţii individuale şi o consecinţă a democraţiei. Treptat sunt anulate toate valorile morale, fiind etichetate drept „prejudecăţi” şi, prin urmare, trebuind abolite, eliminate din conştiinţa noastră sau ignorate. Sexualitatea a ajuns mod de comunicare, tinerii exprimându-şi sentimentele aproape exclusiv cu ajutorul trupului şi a înlocuit iubirea, sentiment ce nu mai este înţeles corect. Consecinţa logică a informaţiilor vehiculate în cadrul acestui obiect de studiu (educaţia sexuală), alături de toate celelalte informaţii cu care suntem bombardaţi zilnic prin reclame, muzică, filme, este constituirea unei noi conştiinţe, conform căreia devenim doar fiinţe instinctuale, lipsite de orice dimensiune spirituală, având cel mult şi o dimensiune raţională, dar

61 şi aceasta pervertită. Devenim omul promovat de sloganurile publicitare, omul senzaţiilor, al clipei, omul redus doar la biologic. Aparent puternic, cu decizii „în deplină cunoştinţă de cauză”, omul „liber” ce trăieşte într-o societate democratică, ce respectă drepturile tuturor! Câtă ironie! De fapt, am fost şi suntem manipulaţi în toate modurile posibile. În primul rând, limbajul a fost manipulat, iar conştiinţa noastră, scânteia dumnezeiască din noi, a fost modificată, cu totul pervertită (copilul nenăscut a devenit nonpersoană prin folosirea termenilor de „produs de concepţie”, „făt”, „aglomerare de celule”, „embrion” etc. - şi astfel natura criminală a avortului a dispărut din conştiinţa omului contemporan; desfrânarea a devenit emancipare, exprimare exclusivă a dragostei dintre persoane de sex diferit sau nu - model aberant al unei societăţi aberante, pierderea premaritală a virginităţii devenind un ţel si un stindard al fetelor, care altfel, vor fi considerate depăşite, inculte, bigote, fiind excluse din microgrupul de apartenenţă), informaţiile au fost trunchiate (medicii nu sunt informaţi în decursul stagiilor de pregătire cu privire la posibilul efect abortiv al anticoncepţionalelor, iar tinerilor cărora li se predau noţiuni de „educaţie sexuală” nu li se vorbeşte despre reacţiile adverse ale anticoncepţionalelor şi nici despre trauma avortului, după cum nici femeilor care vor să facă avort nu li se face o consiliere minină de către medicul ginecolog cu privire la consecinţele fizice posibil dezastruoase şi sindromul post-avort, prezent în mod obligatoriu la toate femeile care experimentează o astfel de situaţie). Treptat, am devenit cu toţii adepţi şi practicanţi ai hedonismului, fiind dispuşi la orice compromisuri şi orice sacrificii (chiar şi de vieţi umane - căci avortul este o crimă înfăptuită în numele libertăţii individuale – „e corpul meu, fac ce vreau cu el!” sau în numele necesităţii de moment – „nu era momentul potrivit, eram prea tineri, prea săraci” etc.) numai pentru a ne satisface plăcerile mai mici sau mai mari. Astfel, crima a ajuns să fie deplin justificată în mentalul societăţii actuale, societate ce se consideră democrată. De fapt, ne-am întors la un mod de viaţă al societăţii primitive când dreptatea aparţine celui mai puternic (căci mama care face avort de fapt uzează de dreptul celui mai puternic, luând decizii cu privire la viaţa copilului lipsit de apărare). Iată la ce contribuie aceste ore de educaţie sexuală! La construirea unui om nou, un om lipsit de valori moral-creştine, cu un stil de viaţă lipsit de orice responsabilitate, dependent de plăceri (plăcerea sexuală fiind una dintre cele mai intense plăceri); om căruia i s-a indus un fals sentiment de siguranţă şi o falsă convingere că are liber-arbitru, că este în deplină cunoştinţă de cauză. Tinerii noştri experimentează un aspect al vieţii intime într-un mod inacceptabil, care-i expune la riscuri foarte mari, atât fizice, cât şi psihice. Relaţia sexuală disociată de procreere şi trăită în afara căsătoriei şi a dimensiunii sale

62 spirituale (se ignoră faptul extraordinar că Dumnezeu ne-a făcut copărtaşi la actul divin al creaţiei) nu face decât să-i transforme în obiecte de furnizat şi procurat plăcere, în indivizi fragili, supuşi eşecului (căci orice relaţie încheiată şi nefinalizată prin căsătorie constituie un eşec incontestabil), cu risc mare de depresie şi sinucidere (fapt atestat de numeroase studii care afirmă că rata depresiei şi a sinuciderilor este mult mai mare în rândul tinerilor care şi-au început viaţa sexuală). Ceea ce părinţii şi profesorii, ca factori decizionali în procesul educaţional, nu sesizează, de fapt, este faptul că informaţiile predate la orele de educaţie sexuală reprezintă o realitate trunchiată, făcându-se abstracţie de orice valenţă moral-creştină, că nu se face altceva decât să se incite curiozitatea copiilor, modestia şi castitatea lor fiind anulate din start, că se incită, de fapt, dorinţa de a experimenta relaţia sexuală premaritală. Afirmaţia multora că „oricum ei ştiu deja din alte surse” despre sexualitate şi că mai bine să fie „deplin” informaţi pentru a lua o decizie „în cunoştinţă de cauză” este greşită pentru că ei nu au încă discernămîntul pe deplin format, adică nu au capacitatea de a prevedea toate consecinţele acţiunilor lor şi nu înţeleg pe deplin posibila gravitate a faptelor lor. Se ştie că până la 14 ani copilul nu are discernămînt, că începe să se consolideze între 14 şi 16 ani şi că, uneori, nici după 16 ani nu este pe deplin structurat. Şi atunci, unde este libera alegere, în deplină cunoştinţă de cauză? Şi chiar de ar avea discernămînt, putem vorbi de o alegere reală când informaţiile sunt prezentate trunchiat? Mă întreb de ce nimeni nu le vorbeşte la orele de educaţie sexuală despre consecinţele psihice şi fizice ale avortului, de ce avortul este prezentat ca opţiune (unică adesea), de ce nu se spune nimic despre urmările în plan psihic ale debutului vieţii sexuale la vârste precoce, ale eşecului în relaţia de apropiere cu o persoană de sex opus? Se pare ca paleta „alegerilor” de care dispun adolescenţii (aşa cum în mod fals îşi liniştesc conştiinţa părinţii lor, crezând că o cunoaştere cât mai amănunţită, exclusivă, a pericolelor îi fereşte pe copiii lor de rău) este mult restrânsă, realitatea fiind extrem de trunchiată, şi că, de fapt, aşa-zisa alegere „în deplină cunoştinţă de cauză” este direcţionată într-un singur sens. Problema ar trebui abordată dintr-o altă perspectivă. De ce valori ca fidelitatea, castitatea, cumpătarea nu sunt promovate? De ce nu se face o educaţie etică, morală, creştină? Căci aceasta ar fi alternativa corectă pentru a-i ajuta pe copii să facă alegeri corecte. Dacă societatea e viciată şi ei sunt bombardaţi zilnic cu informaţii care-i viciază, atunci noi trebuie să le arătăm care e pericolul real, dar mai ales să le oferim instrumente de luptă împotriva răului, nu să-i perfecţionăm doar în a cunoaşte răul în cele mai mici detalii. Altfel, consider că suntem justificaţi în a solicita anularea obiectului de stu-

63 diu numit „educaţie sexuală” sau „educaţie pentru sănătate” (sau în orice alt mod ce încearcă să mascheze conţinutul real al informaţiilor, aşa cum constatăm în ultima perioadă, ceea ce ne ridică şi mai multe semne de întrebare şi îngrijorare) şi înlocuirea sa cu ore de educaţie morală şi creştină, ca singură opţiune viabilă pentru a ne creşte copiii sănătoşi psihic şi fizic, pe deplin armonioşi. Mulţi se vor întreba de ce şi „educaţie creştină”. Faptul că noi, în lumea contemporană, îl negăm în mare parte pe Dumnezeu, nu înseamnă că El nu există! Dacă ignorăm valorile tradiţiei creştine care ne-a apărat timp de 2000 ani, să apelăm măcar la o gândire raţională, sănătoasă, şi să remarcăm un singur fapt ce vine în sprijinul acestei ultime idei. Să remarcăm faptul că gradul de viciere al societăţii îl putem măsura după faptele negative ale oamenilor (furturi, violuri, avorturi, divorţuri, crime, abandonul copiilor şi al părinţilor etc.), iar acestea nu reprezintă altceva decât încălcări ale celor zece porunci („Nu fura!”, „Nu ucide!”, „Nu desfrâna!”, „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!” etc.). Iar în ceea ce priveşte lumea contemporană, putem remarca faptul că este în creştere atât criminalitatea, cât şi numărul celor care încearcă să-L excludă pe Dumnezeu din viaţa lor. Urmărind minima analiză de mai sus cu privire la riscurile şi consecinţele reale ale orelor de educaţie sexuală şi raportând la morala creştină (singura modalitate corectă de apreciere a lumii, de fapt), constatăm ca acest obiect nu face decât să promoveze desfrâul şi crima (avortul chirurgical şi prin intermediul contraceptivelor). Sună dur? Aceasta este realitatea! Este timpul să ne trezim şi să facem alegerea corectă! EDUCAŢIE MORAL-CREŞTINĂ ŞI NU EDUCAŢIE SEXUALĂ! Paula Iliescu medic specialist psihiatria copilului şi adolescentului

64

Scrisoare deschisă - în atenţia tuturor celor responsabili, a părinţilor, profesorilor, directorilor de şcoli şi a cadrelor didactice privind aşa-zisa „Educaţie pentru sănătate” De câţiva ani, în ţara noastră se poartă discuţii despre necesitatea introducerii în şcoli şi chiar în grădiniţe (!) a educaţiei sexuale denumită şi „educaţie pentru sănătate”. Pînă acum ne-am confruntat deja cu diverse variante ale manualelor pentru această disciplină. Conţinutul imoral şi de-a dreptul scandalos al materialelor didactice respective ne-a condus la concluzia că se încearcă de fapt o pervertire a copiilor noştri. Starea noastră de nelinişte este amplificată de faptul că au început deja cursurile de pregătire pentru cei care vor preda în şcoli disciplina respectivă. Această acţiune se desfăşoară în mod netransparent, cu fonduri generoase europene. Să nu uităm, totuşi, că aceşti bani „de la UE” sunt o parte din banii pe care i-am plătit drept taxe către această instituţie şi ar trebui folosiţi în interesul nostru. Observăm că deja se creează infrastructura, ca peste noapte să fim puşi în faţa faptului împlinit şi să nu mai putem reacţiona în timp util. Tot ceea ce am învăţat noi, generaţiile anterioare, că este pervers şi patologic în sfera relaţiilor intime, este prezentat în noile manuale ca normal şi dezirabil. Cele mai abjecte noţiuni, cele mai aberante practici se încearcă a fi inoculate în sufletul inocent al copiilor. Să nu ne amăgim, nu este doar o informare superficială, ci o prezentare detaliată, pe larg a noţiunilor şi practicilor din sfera relaţiilor intime anormale, predate în mod explicit, viitorii profesori având obligaţia să se asigure că cei mici şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în mod deplin şi în adevăratul lor înţeles. Aşadar, cum s-ar spune, „nimeni nu scapă”... În calitate de părinţi ne afirmăm dreptul (bineînţeles, în cazul în care democraţia nu este o vorbă goală ci este cu adevărat o valoare capitală a UE) de a decide asupra procesului de educare şi formare a copiilor noştri. Dacă instituţiile europene care girează aceste acţiuni vor să se compromită total, aceasta este problema lor; dar noi, cât timp mai suntem liberi şi întregi la minte nu vom îngădui acest lucru, folosind toate căile legale de protest, mergând până la retragerea copiilor din şcoli. Ştim, din surse neoficiale (pentru că cele oficiale sunt prea sărace), că până acum acest proces de contra-educaţie a copiilor şi tinerilor noştri nu a putut fi demarat din lipsa cadrelor. Felicităm şi îi fericim pe acei profesori care nu s-au aliniat acestui plan demonic. Însă, după mai bine de 20 de ani de

65 spălare a creierului şi intoxicare sexuală prin toate mijloacele mass media, se vor găsi probabil şi persoane care, la sclipirea banului, amăgindu-şi conştiinţa, să se angreneze în procesul de schilodire morală a micuţilor. Asistăm acum la un moment de cotitură, când se încearcă deturnarea scopului procesului de învăţământ din şcoli. Aceste cursuri care se încearcă a fi implementate sunt ambalate în termeni şi doctrine care dau un aspect aparent pozitiv, însă, în realitate, peste tot în lume (vezi SUA, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, etc.), unde au fost aplicate, au produs, cum era de aşteptat, rezultate dezastruoase: scăderea vârstei primului contact intim la copii, înmulţirea avorturilor, a perversiunilor, a violenţei în şcoli, etc. Există un proverb românesc care zice că: „deşteptul învaţă din experienţa altuia, iar prostul nici dintr-a lui”. Prin urmare, trebuie să ne apărăm copiii, trebuie să ne salvăm viitorul, trebuie să ne facem cunoscute convingerile şi să luptăm pentru ele. Să le lăsăm copiilor cele ale copilăriei, iar cei care au energie şi resurse, să se ocupe de lucrurile cu adevărat serioase şi grave cu care se confruntă societatea noastră. Sufletul imaculat al copiilor este ultimul bastion al rezistenţei şi dăinuirii noastre. Credinţa, iubirea şi puritatea lor sunt printre ultimele justificări pe care le avem în faţa lui Dumnezeu pentru a mai exista pe acest pământ. Acestea sunt „armele” nostre, mai puternice decît toate armele celor mai puternici ai lumii. În fond cu aceste „arme” a biruit Hristos lumea. E necesar să fim fermi, să fim conştienţi, să fim responsabili şi să fim vigilenţi pentru a nu fi lipsiţi de unul din bunurile noastre cel mai de preţ. Nu suntem împotriva unei educaţii corecte pentru sănătate, dar ne temem că până şi o iniţiativă corectă, în climatul şi condiţiile actuale, ar fi deturnată spre rău şi ar deschide calea unor abuzuri. NU! pervertirii copiilor, NU! intruziunii agresive în viaţa şcolarilor şi a familiei, NU! deturnării scopului educaţional al şcolii, NU! minciunii şi promiscuităţii. Constantin Lupei

66

Utopia educaţiei sexuale a copiilor La prima vedere, educaţia sexuală a copiilor pare a nu fi o utopie. În multe ţări această educaţie se predă de ceva timp în şcoli, însă intenţiile de a o introducere şi în curricula şcolară din România nu reprezintă decât una din multiplele consecinţe inerente perioadei de globalizare prin care trecem. De ce este totuşi în esenţă o utopie? Adică o intenţie fantezistă, un ideal iluzoriu, care nu ţine cont de legităţile obiective de dezvoltare a societăţii umane, un plan irealizabil în cadrul mai larg al eforturilor de creare a unei societăţi noi, post-moderniste? Să presupunem că s-ar organiza cursuri de conducere auto pentru copii încă de la primele clase şcolare. Dacă aceşti copii ar fi puşi să dea examenul teoretic şi practic pentru permis de conducere, o parte dintre ei în mod sigur ar reuşi să-l treacă, motivaţi de dorinţa arzătoare de a conduce o maşină, având in vedere că legislaţia rutieră este mai simplă decât multe din disciplinele predate obişnuit la şcoală, iar îndemânarea în a conduce un vehicul este probată de mulţi copii pe pistele de karting, de exemplu. Cu toate acestea nicio autoritate nu şi-ar asuma răspunderea de a le oferi permisul de conducere înainte de împlinirea unei anumite vârste, indiferent de cunoştinţele teoretice şi aptitudinile practice dovedite, deoarece ar avea în vedere şi alte aspecte caracteristice adulţilor, cum ar fi responsabilitatea în cazul încălcării regulilor de circulaţie sau capacitatea specifică persoanelor mature de a lua decizii în situaţiile critice din trafic. Din aceste considerente practice este evident că ar fi inoportună introducerea unor lecţii de conducere pentru copii şi cu totul absurdă decizia de a li se permite să conducă un vehicul pe drumurile publice, chiar în condiţiile organizării unor cursuri de educaţie rutieră sau de conducere preventivă, începând de la grădiniţă până în ultimii ani de liceu. Această atitudine prudentă este dată însă la o parte când vine vorba de relaţiile intime. Astfel, unii consideră că, sub acoperirea unor cursuri de educaţie sexuală a copiilor, pot fi ignorate aspectele legate de responsabilitate şi maturitate, generând consecinţele grave prezentate în statisticile din toate ţările unde s-a făcut această aşa-zisă educaţie. Într-un mod similar, niciun părinte responsabil nu pemite unui copil deţinerea, utilizarea sau accesul la arme, droguri sau anumite medicamente ori substanţe toxice. Chiar dacă s-ar organiza lecţii de educaţie pe aceste teme, informaţiile, explicaţiile sau cunoştinţele oricât de amănunţite dobândite de copil nu pot convinge un părinte responsabil să fie indiferent faţă de pericolele respective şi nici autorităţile publice să modifice legislaţia în aceste domenii.

67 Pe de altă parte, chiar în condiţiile în care i s-ar arăta în detaliu toate efectele negative, este evident că vorbind unui copil în mod sistematic şi repetat despre, de exemplu, cum şi de ce se consumă drogurile, nu te mai poţi aştepta ca acesta să nu dorească să le încerce. Acest aspect, care ţine de domeniul psihologiei, este utilizat în publicitate şi marketing pentru creşterea consumului şi a vânzărilor. Un exemplu mai cunoscut este eşecul mesajelor de avertizare de pe pachetele de ţigări, care din motive complexe sunt ignorate de toţi fumătorii. Aşa se face că într-un mod similar, în urma educaţiei sexuale, s-a constatat stimularea şi amplificarea în tineri a unor dorinţe şi atitudini opuse scopului şi intenţiei declarate a acesteia, datorită tendinţei greu de controlat, de a experimenta cunoştinţele teoretice obţinute în cadrul cursurilor respective. Devine astfel evident că introducerea orelor de educaţie sexuală în şcolile din ţara noastră reprezintă o utopie similară educaţiei rutiere a copiilor în vederea conducerii unui autovehicul pe drumurile publice sau educaţiei militare a copiilor în vederea utilizării armelor. Şi comparaţiile cu alte tipuri de educare iresponsabilă a copiilor pot continua, aşa cum am arătat deja cu privire la droguri sau substanţe toxice. De aceea, motivaţiile şi acţiunile celor care susţin necesitatea educaţiei sexuale a copiilor pot fi considerate similare infracţiunii de corupere de minori şi infracţiunii de pedofilie. Poate că unii îşi inchipuie în mod idilic orele de educaţie sexuală ca un fel de joc inocent cu păpuşi de-a mami şi de-a tati. Însă experienţa prezentată în diferite studii efectuate pe această temă, cu privire la conţinutul şi consecinţele educaţiei sexuale a copiilor în alte ţări, arată un adevărat dezastru, stârnind părinţilor şi întregii societăţi româneşti motive clare de îngrijorare, care să îndreptăţească o atitudine hotărâtă de respingere a iniţierii unor astfel de lecţii sau cursuri în şcolile noastre. Trebuie avut în vedere şi faptul că promotorii educaţiei sexuale recurg la diverse strategii pentru a-şi atinge scopul, astfel încât atunci când nu reuşesc impunerea unor măsuri de sus în jos, prin intermediul unor legi sau reglementări, să apeleze la instruirea şi susţinerea financiară a unor persoane, care să răspândească aceste concepţii în întreaga ţară, în aşa fel încât la final educaţia sexuală a copiilor să apară ca impusă de la sine, de jos în sus, la cererea populaţiei adresată autorităţilor şcolare şi guvernanţilor. În acest context, toată această atitudine hotărâtă a celor conştienţi şi responsabili faţă de viitorul copiilor din România trebuie extinsă şi asupra întregului mediu social în care aceştia cresc, având în vedere ofensiva eroticului şi a pornografiei nu doar asupra educaţiei şcolare, ci şi asupra mediilor de informare şi publicitate: presă, emisiuni TV, chioşcuri de ziare, afişe sau reclame, culminând cu activităţile la modă de pe internet, care au o influenţă şi o putere de penetrare foarte mari în rândul copiilor, de la vârste din ce în ce mai mici.

68 Spre deosebire de toţi aceşti factori negativi, educaţia sexuală în şcoli presupune şi propune în plus o instuţionalizare a răului, a cărei acceptare ar conduce la o amplificare şi o multiplicare a tuturor celorlalte rele existente deja. Respingerea acestei instituţionalizări este un început necesar, care, prin intermediul unor complexe mecanisme de natură socială şi psihologică, să îndreptăţescă o perspectivă optimistă asupra viitorului copiilor şi al tinerilor în ţara noastră, cu efecte benefice la nivelul întregii societăţi. Ovidiu Buruiană

Ce se pregăteşte pentru copiii noştri. Noi ce facem? Exact acum un an atrăgeam atenţia în cadrul revistei noastre (Familia Ortodoxă, Nr. 10/2009) asupra unui document eliberat de UNESCO prin care această agenţie a ONU încearcă să dea tonul pentru impunerea unor noi principii educaţionale în întreaga lume. Documentul UNESCO „Principii directoare internaţionale pentru educaţia sexuală”, eliberat în iunie 2009 dorea răspândirea educaţiei sexuale peste tot în lume la tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani. Acesta pleca de la principiul că omul este în esenţă o fiinţă ce trebuie să-şi satisfacă orice pulsiune sexuală fără constrângere pentru a se dezvolta în mod „armonios” şi fără prejudecăţi. Între altele, susţinea făţiş practica onaniei şi a licenţei sexuale la adolescenţi şi prezenta cuplurile homosexuale ca alternativa la familia tradiţională. Documentul a provocat la momentul respectiv un val de indignare şi de proteste la nivel mondial. În urma acestora, ideologii UNESCO au făcut un pas înapoi pentru a face, cu elan, alţi doi înainte şi au eliberat în septembrie anul acesta un nou raport având la bază aceleaşi principii directoare, însă puţin machiate. Lifesitenews.com ne informează că din ghidul noilor principii directoare susţinute de ONU, sunt înlăturate unele expresii prea explicite. Însă într-o anexă ce trasează bazele curriculei pentru educaţia sexuală a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 5 ani, părinţii sunt îndemnaţi să dea copiilor păpuşi „corecte” din punct de vedere anatomic cu care să se joace, să-i instruiască în privinţa diferitelor tipuri de relaţii sexuale şi să susţină beneficiile masturbării. Astfel, în curriculum se afirmă că: „Dacă un copil, în intimitatea lui, îşi atinge organele sexuale”, părinţii trebuie să „ignore comportamentul”. În privinţa identităţii de gen, curriculum-ul avertizează că părinţii care susţin viziunea tradiţională asupra identităţii de gen împiedică creşterea copiilor: „Confuzia în privinţa acestor chestiuni (a identităţii de gen) şi teama de homosexualitate (homofobia) au condus la o îngrădire de către părinţi şi

69 alţi adulţi a modului în care fetele şi băieţii se exprimă”. De asemenea, curriculum-ul îi instruieşte pe profesori şi educatori că ar trebui să evite atitudinea „moralizatoare”, întrucât, în ceea ce priveşte valorile, binele şi răul sunt valori relative. Nu în ultimul rând problema principală a acestor noi principii directoare este că urmează filosofia educaţională a unuia dintre cei mai mari detractori ai moralităţii umane din secolul XX. UNESCO a recunoscut că raportul a fost întocmit de către unul dintre foştii directori ai Consiliului pentru Educaţia şi Informarea asupra Sexualităţii din Statele Unite (SIECUS), organismul prin care Institutul Kinsey încearcă să-şi impună filosofia educaţională. Institutul Kinsey a fost fondat de către unul dintre cei mai faimoşi sexologi din SUA, Alfred Kinsey, care a dobândit în anii ‘50 un renume mondial datorită lucrărilor sale despre comportamentul sexual la bărbaţi şi la femei. În principiu, acesta susţinea în lucrările sale că cei mici sunt fiinţe sexuale ce trebuie stimulate în acest sens. Cercetările din ultimii 20 de ani au scos la iveală faptul că Kinsey şi-a fundamentat cercetările şi datele statistice în privinţa sexualităţii copiilor pe datele furnizate de cei mai mari pedofili ai timpului, indivizi ce violaseră sute de copii. Kinsey nu numai că nu i-a dat pe mâna autorităţilor, ci i-a încurajat să-şi continue practicile dar să şi le noteze în jurnale special construite. Studiile sale fundamentate pe falsuri şi atrocităţi au stat şi stau la baza formării sexo-logiei ca ramură a unei noi ştiinţe prin care se încearcă justificarea celor mai aberante deviaţii sexuale ca practici normale. El este, deci, şi fondatorul noilor curricule educaţionale care pun accent pe educaţia sexuală pentru copii şi pe desfrâul instituţionalizat. În 1964 Institutul Kinsey a fondat SIECUS ca instrument al său pentru implementarea noii sale filosofii educaţionale. Interesant e faptul că primul său director a fost Mary Calderone, un medic care a condus Planned Parenthood, faimoasa organizaţie ce deţine pe teritoriul SUA mii de cabinete pentru avort. De altfel, Planned Parenthood este şi unul dintre cei mai mari susţinători în zilele noastre ai introducerii educaţiei sexuale şi ai desfrâului printre adolescenţi. (din articolul „ONU reia ofensiva pentru impunerea educaţiei sexuale în lume ca drept al copilului”, Familia Ortodoxă, nr. 11/22 din 2010, pag. 61-63)

70

[Obişnuinţa devine a doua natură]* Sfântul Grigorie Palama afirmă: „O minte care-L părăseşte pe Dumnezeu, devine fie animalică, fie demonică, şi după ce se va fi ridicat împotriva legilor firii, râvneşte după ceea ce aparţine altora şi lăcomia ei nu-şi mai află împlinirea; un astfel de om se risipeşte în dorinţe trupeşti şi nici nu cunoaşte măsura plăcerilor. Vrea să fie respectat de toţi, dezonorându-se pe sine prin faptele sale şi vrea ca toţi să-l flateze şi să fie de acord cu el şi cu părerile sale, iar atunci când nu reuşeşte (cum s-ar putea oare întâmpla aceasta?) se umple de o mânie nereprimată. Mânia şi furia împotriva celor deopotrivă cu el este precum cea a şarpelui. Iar cel ce a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu devine homicid şi i se aseamănă lui satan însuşi. Aici se pare că întunecarea minţii se leagă de căderea din comuniunea cu Dumnezeu şi cu asemănarea cu cel rău, iar acest lucru are consecinţe cumplite pentru viaţa omului. Întrucât el a abdicat de la legile vieţii naturale, a ajuns la lăcomie, a ajuns să poftească ceea ce aparţine aproapelui său. Urmăreşte satisfacerea dorinţelor trupeşti, neavând vreo măsură în toate acestea, cade victima patimilor deşarte şi a nedreptăţilor şi părerilor altora, se mânie şi se înfurie uşor atunci când este contrazis şi, în general, se aseamănă fiarelor şi diavolului. Toate aceste consecinţe sociale sunt rodul şi rezultatul întunecării minţii.” (Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Persoana în tradiţia ortodoxă, Ed. Bunavestire, Bacău, 2002, pag. 107-108)

Căderea de la însuşirile cereşti la cele dobitoceşti Părintele Arsenie Boca Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul spălându-i rănile cu vin şi ungându-i-le cu untdelemn. Adică: pocăinţă aspră (ca vinul pe rană) şi împărtăşirea harului celor şapte Taine ce izvorăsc din Hristos-Pomul vieţii (ca untdelemnul ce unge rănile omului şi-l tămăduiesc deplin). Căderea între tâlhari este căderea firii omeneşti din Rai în lumea aceasta. Este „căderea de la desăvârşire..., căci, îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie şi arătată asemănarea lui cu dobitoacele necuvântătoare, deoarece trebuia, după ce a acoperit strălucirea minţii, ca firea oamenilor să fie chinuită, pe dreptate, de însuşirile dobitoceşti... până ce omul îşi va veni întru cunoştinţa de sine şi la simţirea măreţiei sale de făptură raţională” (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile-Răspunsuri către Talasie, Răspuns la întrebarea 1). *. Titlurile din parantezele pătrate aparţin editorilor.

71 Astfel, o însuşire prin care omul se aseamănă dobitoacelor este înmulţirea. Chipul cunoscut al naşterii trupurilor a venit omului tocmai din pricina căderii în neascultare, căci ar fi fost cu putinţă şi un alt chip de înmulţire, nepătimaş şi nepăcătos. Când însă a păcătuit, Adam urma să moară şi să se stingă omul din zidire. Dumnezeu văzând însă peste veacurile toate, că mulţi au să se întoarcă din dobitocie, l-a osândit pe calea naşterii trupeşti, care constă din pătimire [poftă] şi păcat-păcatul avându-şi porneala în poftă, iar pofta fiind dată pentru acest scop de naştere (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile-Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 21). Astfel, ca întro lege de pedapsă dată firii, firea şi voinţa au fost legate într-o înlănţuire rea, căci cu cât se silea firea să dăinuiască în viaţa aceasta, prin naştere, cu atât se strângea pe sine mai mult în lanţul legii păcatului, sporindu-se şi moartea. I s-a dat deci omului, ca pedeapsă, să lupte cu moartea, de care se atinsese cu voia sa. Dorul după Dumnezeu s-a întors în poftă pătimaşă după trup. Mintea, întorcându-se de la vederea lui Dumnezeu, a căzut în hăţişul simţurilor, care se lipesc de plăcere ca de bine şi fug de durere ca de rău. Iar plăcerea este momeala cu care „hoţul” amăgea pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon. Pe drumul acestei pogorâri, toate începătoriile şi stăpâniile cele din văzduhuri, ca un puhoi, se sileau să intre, pe întrecute, în partea pătimitoare a firii (adică în poftă şi în iuţime) şi să le povârnească contra firii (Col. 2, 15). Voinţa l-a împins pe om ca să vrea numai ispita vicleanului (plăcerea) şi să ocolească povara naşterii de fii (ca pe o durere), căci a fost pândit omul şi în latura minţii şi a liberei voinţe. Mintea, care odinioară avea şi vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e „ templu al idolilor, având în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 9 după răspunsul la întrebarea 55). Mintea, nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia [satana] a încâlcit-o în înfăţişările celor supuse simţurilor. Ea fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăşluiască pe Dumnezeu într-însa, care este şi El tot foc, acum „născoceşte şi aprinde plăcerile trupului, ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 18 după răspunsul la întrebarea 58). Şi, iată aşa, legea păcatului (care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupului) s-a furişat în sfatul minţii şi de atunci mintea dă trupului numai sfaturi contra firii sau sfatul fărădelegii. „Foc de ocară este legea trupului, iar îmboldirea spre deprinderea patimilor este lumina lui şi pară de ocară este arderea cu care lucrează patimile. Sau, pe scurt: focul de ocară este păcatul; lumina de ocară – deprinderea păcatului, iar flacăra – lucrarea păcatului. Prin urmare, nu se cade minţii să se încălzească la focul acesta, nici să se lumineze cu lumina aceasta, nici să ardă în această flacără. Căci ceea ce pentru simţuri este lumină şi plăcere,

72 pentru minte este adânc de întuneric” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 20 după răspunsul la întrebarea 54.) Simţurile nu sunt în stare decât de rătăcire şi nu aprind decât stricăciunea trupurilor, iar mintea, împinsă de această stricăciune, nu este numai contra firii, ci împotriva lui Dumnezeu. Iar o minte biruită de simţuri şi de poftele contra firii, prin care se lucrează toată puterea vrăjmaşă („fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” – Rom. 8, 7), ce sfaturi poate da, decât sfaturile tâlharilor, care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim la Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta [N. ed.: observăm că acest prim capitol al „Pravilei albe” este aproape identic cu capitolul „Cad copii între tâlhari” din cartea „Cărarea Împărăţiei”]. * Mintea, care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e templu al idolilor, având în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate (Sf. Maxim Mărturisitorul). Deci mintea nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia (In. 14, 30), s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. Mintea, fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu, care încă este foc arzător (Ier. 20, 9), acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului, ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului, care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor, ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Fac. 3, 22). (Părintele Arsenie - Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină, Ed. Agaton, Făgăraş, 2009, pag. 14-16, 75)

Sexualitatea prematură – cauza degenerării unui neam Împotriva stihiilor dezlănţuite ale naturii, oamenii au căutat şi de multe ori au găsit mijloacele eficiente de apărare. Aşa de pildă pentru a se feri de primejdia fulgerului, omul a inventat paratrăznetul, împotriva revărsărilor de ape a construit diguri, iar pentru oprirea alunecărilor de teren a plantat arbuşti şi copaci. În comparaţie cu aceste calamităţi naturale sporadice, stihia sexuală este mult mai periculoasă datorită acţiunii sale necontenite, îndreptate asupra întregii omeniri. Cu toate acestea, împotriva sexualităţii sau măcar pentru stăpânirea izbucnirilor sale anarhice s-au ridicat prea puţini. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, majoritatea oamenilor caută să facă tot ce este posibil pentru trezirea şi stimularea nelimitată a poftelor şi plăcerilor trupeşti. Pentru cei puţini care doresc liniştea unei vieţi între hotarele fireşti ale cumpătării şi echilibrului există totuşi un mănunchi de rânduieli, aduse de Mântuitorul Iisus Hristos, care de 2000 de ani şi-au dovedit cu prisosinţă valoarea şi eficienţa. Dar ca să înţelegem semnificaţia şi puterea lor este abso-

73 lut necesar să ne reamintim că prin păcatul lui Adam a venit moartea, iar prin Hristos a venit învierea morţilor, deci singura nădejde reală este Hristos Domnul. În timpul vieţii Sale El ne-a arătat calea desăvârşirii iar prin întruparea şi moartea pe cruce a schimbat sensul morţii, făcând-o moartea păcatului din fire şi cale a învierii. Această biruinţă unică şi de valoare inegalabilă, Hristos ne-a dăruit-o nouă. Fără El nimeni nu poate învinge răul. Dăruindu-ne naşterea din nou, ne dă tăria de a lupta împotriva păcatului şi de a dobândi virtutea. Dar darul şi puterea lui Hristos le primim numai în biserica Sa prin Sfintele Taine. Pentru a putea înţelege deplin ce avem noi de făcut, Sfântul Marcu Ascetul ne învaţă: „ Domnul este ascuns în poruncile Sale şi cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii lor”. Deci să ne străduim să cunoaştem poruncile lui Hristos şi apoi să le împlinim cu hotărâre sfântă în viaţa noastră de zi cu zi. Dumnezeu este iubire şi comuniune. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a iubit pe toţi, iar poruncile Sale izvorăsc tot din iubire. Sfinţii Apostoli au răspândit Evanghelia mântuirii printre oameni, statornicind rânduieli precise de aplicare a iubirii, iertării, păcii, cumpătării şi smereniei în orice împrejurare a vieţii, de la naştere şi până la trecerea în veşnicie. Izvorul marilor nenorociri îşi are originea în perioada în primilor ani de viaţă când mulţi părinţi, din neştiinţă şi grijă exagerată, îşi ghiftuiesc copiii cu prea multă mâncare şi mai ales cu aparent inofensiva ciocolată. Untul de cacao din care se face ciocolata conţine un excitant asemănător cafelei şi care ajuns în organism provoacă o creştere forţată, la fel cu a legumelor de seră. De altfel, toate dulciurile industriale au un efect incendiar asemenea benzinei aruncate în foc, generând un surplus de energie capabil să modifice dezvoltarea naturală a organismului. Pubertatea precoce, pe care o constată medicii în ţările bogate din Apus, nu-i decât urmarea acestui mod de viaţă. În felul acesta, copiii nu mai parcurg drumul vieţii firesc şi obişnuit de mii de ani. De pildă, ca să înţelegeţi: unei fetiţe în loc să-i înceapă ciclul menstrual la 12-13 ani, îi vine la 7-8 ani, iar la un băiat, primele poluţii apar la 9 ani în loc de 13. Revenirea la normal nu mai este posibilă, ritmul dezvoltării biologice se prăbuşeşte iar tulburările continuă fără întrerupere. O statistică efectuată recent în S.U.A. ne dezvăluie fapte îngrjorătoare: din cele un milion de adolescente care rămân însărcinate într-un an, 80% sunt necăsătorite, iar 30.000 au vârsta sub 15 ani. Dintre adolescentele care au întâlniri cu băieţii înainte de 12 ani, 91% îşi încep viaţa sexuală nelegitim. Sărmanii tineri! Ajunşi fără voinţa lor în asemenea stări nefireşti, nici nu pot fi acuzaţi, pentru că întreaga răspundere o au părinţii lor, care i-au împins spre alunecuşul primejdios al sexualităţii exagerate şi înainte de vreme. Din nefericire, modul acesta de viaţă modernă a început să pătrundă şi printre tinerii ţării noastre, mai ales în perioada ultimilor ani. Câţiva părinţi intelectuali, cu care am avut discuţii pe această temă, n-au sesizat nici ei pericolul şi drept urmare

74 cred că nu-i rău să-i încurajeze, mai ales pe băieţi să înceapă viaţa sexuală cât mai devreme. Riscul şi primejdia unei activităţi sexuale premature ar putea fi asemănată cu situaţia unui copil care la vârsta primilor ani de şcoală, în loc să înveţe carte, ar fi obligat să facă armată. Zgândărit şi declanşat înainte de maturizare, libertinajul sexual nu aduce tinerilor numai presupusa împlinire, fericirea şi plăcerea, ci atrage întotdeauna şi urmările necruţătoare, izvorâte din nerespectarea legilor firii. Se ştie azi cu certitudine că metodele cele mai noi de evitare a sarcinilor, steriletul şi pilulele, sunt generatoare de cancer. Vechea practică folosită de Onan, care vărsa sămânţa pe jos este cauza unor boli incurabile de nervi, iar cancerul mamar este tot urmarea frământării şi convulsiilor sexuale sălbatice. Fiecare împreunare dezordonată înseamnă risc şi uzură, iar atunci când zămislirea are totuşi loc, se recurge la avort, ca cea mai odioasă crimă cu premeditare. În felul acesta, tinereţea, în loc să fie perioada ce mai strălucitoare a vieţii, în care atât fetele cât şi băieţii să-şi clădească în linişte un viitor, din cauza sexualităţii timpurii, devine ceva insuportabil, un iureş infernal din care nu se mai pot desprinde şi care adeseori îi duce la disperare şi sinucidere. Poate vom înţelege măcar acum motivele pentru care străbunii noştri erau aşa de viguroşi, echilibraţi şi viteji. Ei duceau o viaţă simplă, dar aspră şi cumpătată, se hrăneau cu roadele naturale şi curate ale pământului, erau obişnuiţi încă de copii cu efortul şi munca fizică, iar patimile timpurii ale trupului nici nu apucau să încolţească. La vârsta maturităţii îşi întemeiau o familie, trăiau o viaţă sexuală firească şi făceau atâţia copii câţi le rânduia Dumnezeu. Nu întâmplător, majoritatea oamenilor de valoare, sfinţii, poeţii, savanţii, artiştii s-au născut şi au crescut la ţară. Energia lor sexuală nu s-a irosit înainte de vreme, munca fizică i-a ferit de furtuna patimilor trupeşti, păstrându-le frumuseţea, vigoarea, echilibrul, puterea de creaţie, liniştea şi pacea sufletului. Începutul nenorocirilor actuale, revărsate asupra neamului românesc, ar putea fi înlăturate numai prin cunoaşterea şi revenirea la tradiţiile creştinismului primar, aduse nouă de Sfântul Apostol Andrei, la rânduielile în care au vieţuit bunicii şi strămoşii noştri. La temelia năzuinţelor spre o renaştere veritabilă trebuie să rămână credinţa puternică şi curată în Dumnezeu, Cel Care la origini ne-a poruncit să nu ne desfrânăm, în Mântuitorul Iisus Hristos şi în Sfântul Duh, care prin harul prezent în Sfintele Taine ale bisericii ne ajută să biruim ispitele diabolice. În perioada celor aproape 50 de ani, noi românii am fost săraci şi oropsiţi de regimul totalitar comunist, dar vigoarea şi sănătatea genetică a rămas totuşi în limitele normale. Prin ţările bogate ale Europei, am văzut tineri între 17 şi 25 de ani care erau deja plictisiţi, nevrozaţi şi lipsiţi de orice ideal pentru viitor. Îşi începuseră de timpuriu activitatea sexuală, iar la vremea când ar fi trebuit să fie plini de viaţă, echilibraţi, viguroşi şi dornici de a întemeia o familie, ei erau deja epuizaţi şi incapabili să procreeze nişte copii sănătoşi. Iată

75 motivele pentru care străinii cei bogaţi înfiau copii de pe la noi, iată cauzele pentru care în ultima vreme vin şi bărbaţi dornici să întemeieze o familie prin căsătorii mixte cu tinere românce, încă frumoase şi sănătoase. Pentru ca primejdia degenerării, stingerii şi dispariţiei neamului românesc să nu pătrundă prea adânc, să poată fi stăvilită şi transformată în izvor de regenerare biologică şi morală, ar fi nevoie măcar de trei condiţii: 1. Reîntorcerea întregii naţiuni la dreapta credinţă, sinceră, vie şi puternică în Dumnezeu şi în Biserica Sa. 2. Hrănirea cumpătată a copiilor cu alimente simple şi naturale. 3. Păstrarea purităţii fecioriei până la vârsta deplinei maturităţi, când se poate întemeia o familie creştină. Acum să le luăm pe rând. Întoarcerea la dreapta credinţă. Fiecare copil după naştere trebuie dus la biserică şi botezat în numele Sfintei Treimi. Prin Taina Botezului, noului născut i se iartă păcatul strămoşesc, ajunge cetăţean al cerului şi mădular al Bisericii lui Hristos. În urma afundării de trei ori în apă, pruncul este uns cu Sfântul şi Marele Mir, prin care primeşte pecetea şi harul Sfântului Duh, apoi la sfârşit, preotul îl împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Devenit ostaş al lui Hristos, încă din fragedă pruncie, copilul trebuie crescut în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, dar după ce prinde să vorbească, mama are datoria sfântă să-l înveţe să se roage, să fie cuminte şi ascultător. Duminica şi la marile praznice, părinţii se cuvine să ducă copilul la biserică pentru a se obişnui cu atmosfera de comuniune şi binecuvântare cerească a Sfintei Liturghii, apoi la Crăciun şi la Paşti este bine să fie şi el cuminecat. Aproape din aceeaşi vreme când începe şcoală, germinează şi micile păcate personale. Profesorul de religie, în deplină înţelegere cu părinţii, are datoria să-l înveţe pe micul elev să se roage mai mult, să fie bun şi harnic, să se ferească de greşeli, să se spovedească şi împărtăşească cu Sfintele Taine, măcar de patru ori pe an. Alimentaţia cumpătată. Hrana simplă, naturală şi bine echilibrată a trupului, este la fel de importantă ca şi rugăciunea zilnică pentru suflet, mai ales în timpul copilăriei. Se amăgesc acei părinţi care au încredinţarea că pruncii lor vor fi cu atât mai inteligenţi şi mai frumoşi cu cât mănâncă mai multă carne, sucuri şi dulciuri din complicata industrie alimentară. Mai ales ciocolata şi sucurile care conţin substanţe de natură excitantă, influenţează periculos dezvoltarea organismului prin acele dereglări neaşteptate şi ireversibile despre care am amintit anterior. Nu dorim înlăturarea definitivă a dulciurilor din alimentaţia copiilor, nici nu afirmăm că ar fi o nenorocire consumarea unei ciocolate, din când în când, ci atragem atenţia doar asupra unor abuzuri care nu aduc decât rău şi amărăciune. Caloriile necesare dezvoltării armonioase a pruncilor noştri se găsesc şi în fructele naturale, pe care le avem, pe

76 rând, de-a lungul anului: cireşe, afine, caise, pepeni, struguri, mere, prune, nuci sau portocale, banane, mandarine etc. Diversele băuturi răcoritoare de provenienţă industrială ce au doar componente chimice (cafeină, conservanţi, coloranţi etc.) pot fi schimbate cu sucuri naturale de roşii, de morcovi, de fructe sau la nevoie cu un amestec simplu de apă cu miere naturală de albine. Carnea ca aliment dăunător şi mezelurile în care intră condimente cu efect excitant trebuie reduse din hrana copiilor. Cât despre băuturile alcoolice, nici nu mai poate fi vorba, acestea fiind de-a dreptul otrăvitoare. Dacă hrana zilnică a sufletului rămâne credinţa şi rugăciunea, iar hrana trupului este cumpătată, simplă şi naturală, atunci, cu certitudine că şi dezvoltarea pruncului va fi armonioasă şi între hotarele normalităţii. În timpul profundelor transformări şi nelinişti ale pubertăţii, părinţii au datoria importantă de a le vorbi copiilor simplu şi deschis, fără să facă un mister din apariţia impulsurilor sexuale, arătând însemnătatea lor, dar şi primejdiile neînfrânării. Pentru ca dificila perioadă să treacă spre adolescenţă fără tulburări prea mari, pe lângă rugăciune şi hrană cumpătată, tânărul trebuie să facă zilnic şi puţin efort fizic. Cei care trăiesc la ţară se obişnuiesc de mici cu munca câmpului şi nevoinţele gospodăriei, aparent aspre, dar atât de binefăcătoare sănătăţii. Pentru copiii născuţi la oraş această cerinţă este mai dificilă, însă pot şi ei să-şi consume surplusul de energie făcând alergări în aer liber, gimnastică individuală sau diferite sporturi de echipă. Mulţi tineri afirmă că rezultatele cele mai fericite în stăpânirea şi controlul pornirilor sexuale se pot obţine din îmbinarea rugăciunii cu metaniile mari, prin care înţelegem aplecarea corpului până la atingerea duşumelei cu fruntea şi ridicarea înapoi în poziţie verticală. Păstrarea fecioriei. Tânărul credincios care s-a obişnuit din copilărie cu asemenea rânduieli de viaţă, care se roagă zi de zi, nu mănâncă peste măsură, posteşte miercurea şi vinerea, nu bea, nu fumează, se fereşte de reviste, cărţi şi filme erotice, face puţin sport, merge în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, citeşte cărţi de spiritualitate ortodoxă şi ţine seama de sfaturile preotului duhovnic, va reuşi cu siguranţă să-şi stăpânească şi pornirile potrivnice ale trupului, păstrându-şi puritatea feciorelnică până la vremea întemeierii unei familii. * Bogăţia şi frumuseţea vetrei noastre strămoşeşti, adevărat paradis terestru, a fost dintotdeauna şi a rămas până astăzi ţinta poftelor de expansiune a neamurilor ce ne înconjoară sau chiar a celor venite din mari depărtări. Numai năvălirile hoardelor barbare au durat aproape un mileniu... În tot acest timp şi dintotdeauna, două mari pasiuni au avut românii: iubirea de pământ şi credinţa nestrămutată în Dumnezeu...Mulţi şi-au jertfit viaţa, căzând în luptele de apărare împotriva cotropitorilor, pentru întregirea hotarelor ocupate

77 vremelnic de duşmani sau pentru dobândirea libertăţii de sub teroarea dictaturii comuniste. Dar, de fiecare dată, a urmat o regenerare. Niciodată de-a lungul zbuciumatei noastre istorii nu ne-a pândit o ameninţare mai gravă şi mai perfidă decât cea din ultima vreme. Dacă această primejdie nu va fi sesizată şi nu vor fi luate măsuri drastice de împotrivire, atunci vom merge cu certitudine spre stingerea şi dispariţia neamului. Armele psihologice moderne, dirijate cu multă iscusinţă de potrivnicii noştri din afară şi din interiorul ţării, sunt incomparabil mai periculoase decât săgeţile, iataganele sau gloanţele vrăjmaşe. Odinioară, când ne împresurau vandalii, turcii, hunii, tătarii, puhoaiele otomane, primejdia era neîndoielnică şi clară pentru toată suflarea. Astăzi copiii noştri sunt încurajaţi să fumeze, să consume alcool, să privească doar filme de groază, violente şi pornografice, să se drogheze şi să înceapă cât mai devreme viaţa sexuală. Dreapta credinţă străbună este denigrată, iar tinerii sunt ademeniţi de sectele pseudo-creştine şi de inspiraţie satanică. De aceea nu trebuie să ne surprindă nici faptele lor cutremurătoare pentru că primejdia poartă masca fericirii, binefacerii şi modei apusene moderne. În numele drepturilor omului ni se pretinde să legiferăm păcate strigătore la cer, ca sodomia, pedofilia, planificarea familială şi avortul, iar pentru a intra în structurile unioniste europene ni se sugerează să renunţăm la legea dreptei credinţe străbune. Românii au fost înţelepţi şi puternici numai atunci când erau uniţi cu frica lui Dumnezeu. Orice abatere venită prin acceptarea altor credinţe în afara Ortodoxiei va duce la dezbinare, egoism de grup şi conflicte interne, iar consecinţa inevitabilă va fi destrămarea. Oştenii lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul nu erau nici adventişti, nici penticostali, nici iehovişti, nici măcar greco-catolici, ci aveau cu toţii un singur domn, o singură credinţă moştenită din străbuni şi păstrată cu frică şi sfinţenie din tată în fiu. Aceia dintre semenii noştri care au lepădat ortodoxia ar trebui să mediteze adânc şi să răspundă măcar la întrebarea: Prin tot ce facem slujim noi interesele majore ale neamului sau am trecut în tabăra duşmană? Am văzut cum, în zilele noastre, influenţele străine se îndreaptă mai ales spre centrele vitale ale naţiunii. Nu ne mai ameninţă iatagane sau arme de foc, ci oferte psihologice prin acceptarea cărora noi înşine mergem de bună voie spre pierzanie. Aprobăm reclame pentru ţigări şi alcool, răspândim reviste, cărţi şi filme pornografice, îngăduim prostituţia, homosexualitatea şi drogul, încurajăm tinerii spre abuzuri sexuale premature şi dezordonate. Sexualitatea exagerată ne îndeamnă să trăim clipa şi să facem din ea un orgasm fără sfârşit. Toate aceste acţiuni criminale sunt subvenţionate cu o mărinimie incredibilă din afara ţării, ni se prezintă ca un model plăcut şi ademenitor de viaţă. Un alt „ajutor” l-am primit din partea „Rotary Club”care a sponsorizat campania de vaccinare împotriva hepatitei B, iar drept urmare au apărut

78 mii de copii infectaţi cu virusul HIV (din Dezvăluiri cutremurătore despre modul în care francmasoneria caută să distrugă România – ing. Viorel Roşu, Ed. Ananta, pag. 24). Acestui veritabil, arsenal de arme moderne, îndreptat împotriva neamului românesc, ne alăturăm şi noi prin acceptarea sexualităţii exagerate, în urma căreia întreaga ţară s-a transformat într-un adevărat abator în care sunt ucişi fără milă aproape un milion de copii în fiecare an. O informaţie recentă ne face cunoscut că în capitală numărul deceselor este dublu faţă de numărul naşterilor. Chemare la Dreapta Credinţă De-a lungul istoriei, toţi ar fi dorit ca neamul românilor să se destrame, iar ţara să fie dezmembrată şi sfâşiată asemenea unei căprioare rănite, din trupul căreia fiecare lup să rupă câte o bucată. N-au reuşit pentru că Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a ajutat ca să putem rezista. Acum, la cumpăna dintre milenii, toţi potrivnicii noştri - şi, Doamne, mulţi mai avem! - parcă şi-au unit forţele într-un asalt nimicitor cum n-a mai fost altul... Dacă nu vom sesiza de grabă ce se ascunde în spatele acestor false binefaceri, dacă oamenii de răspundere şi de decizie din conducerea ţării nu le vor opri, ci vor continua să le încurajeze, dacă şi noi cei mulţi, care ducem povara cea grea, vom dormi nepăsători, atunci paradisul străbunilor noştri se va spulbera şi neamul românesc se va scufunda în neant. Fraţi români, până nu-i prea târziu, până în suflete mai pâlpâie flacăra credinţei şi până blestemata sămânţă a răului nu prinde rădăcini prea adânci, s-o smulgem cu hotărâre şi definitiv din viaţa noastră. Apoi, cu multă smerenie şi lacrimi de pocăinţă, să-L rugăm pe bunul şi atotputernicul Dumnezeu, Cel Ce ne-a dăruit acest colţişor de rai, să nu-Şi întoarcă faţa de la noi. Să părăsim întortocheatele cărări ale păcatului şi dezbinării, să revenim cu toţii la dreapta credinţă a străbunilor noştri, să ne apropiem cu nădejde şi încredere deplină de crucea Mântuitorului, din care au răsărit învierea şi viaţa, să ne înnoim simţirile şi să ne continuăm viaţa în unitate şi frăţie, în linişte, neprihănire, pace şi comuniune, sub acoperământul sfânt şi sigur al Bisericii lui Hristos. Prof. Ion Lazăr

(în Părintele Arsenie, Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină, Ed. Agaton, Făgăraş, 2009, pag.139-143, 145-148)

79

Confesiunea unui tânăr ortodox „Am descoperit de curând revista Familia ortodoxă şi am găsit în ea o bună parte din problemele mele, de fapt nu doar ale mele, ci ale multora din generaţia mea. Răsfoind colecţia pe 2010 am dat peste un articol care mi-a plăcut în mod deosebit şi care m-a îndemnat să vă scriu, la rândul meu, aceste rânduri. Este vorba despre scrisoarea unui tânăr licean, Dragoş, din numărul 23 al revistei dumneavoastră, adică de la Crăciunul anului trecut. Pot să spun că şi eu simt la fel ca el. Înainte de a veni în Biserică, am trăit şi eu o revoltă asemănătoare, o revoltă pe care cred că o trăiesc toţi tinerii, care au fost şi sunt batjocoriţi de societatea în care trăim. De ce nu-şi dau seama cei care ne-au pus eticheta asta de „generaţia X” , un cuvânt atât de impersonal, care arată că trăim o viaţă lipsită de sens şi de idealuri, de ce nu văd că noi suntem în primul rând victimele, nu agresorii? De ce uită cu atâta uşurinţă că educaţia nu noi ne-am făcut-o ci tocmai cei care ne judecă acum şi ne dispreţuiesc? Ce ne-a pregătit lumea în care ne-am născut? Televizoare, jocuri video, muzică, distracţii, sex, băutură, droguri - toată „oferta” asta nu noi am produs-o, ci generaţia părinţilor noştri. Ba, mai mult, chiar părinţii noştri sunt cei care ni le-au pus în braţe, atunci când priveau cu inconştienţă şi cu mulţumire cum toate porcăriile astea ne invadau vieţile şi ne spurcau sufletele... Degeaba ne-am ascunde după vorbe politicoase, asta-i realitatea. Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că toate „predicile” pe care mi le ţineau ai mei, de fapt, în loc să-mi îndrepte calea, parcă mă împingeau tocmai să calc pe alături. Şi asta chiar dacă au muncit pentru mine şi au ţinut să nu-mi lipsească nimic, niciodată. Am avut banii mei de buzunar încă din generală. Dar le-am spus odată că mai important era să-mi fie aproape când mi-a fost greu, nu de banii lor aveam eu nevoie, de ei aveam nevoie. Degeaba am avut de toate, dacă mi-a lipsit dragostea lor. Degeaba s-au chinuit să-mi asigure material fericirea. Aş fi fost mai fericit să-i văd că nu se mai ceartă când vin acasă, aş fi fost fericit să-i văd acasă, de fapt, să nu mai stea până seara la serviciu, voiam să petrecem mai mult timp împreună, să aud de la ei un cuvânt bun, nu doar nemulţumiri şi acuze. Nici nu ştiu când am început să mă îndepărtez cu sufletul de familie, căutând dragostea şi înţelegerea pe care nu le găseam acasă... La 14 ani, aveam deja prietenii mei, la care ţineam mai mult decât la familie. Cuvântul lor era pentru mine lege. Şi asta pentru că simţeam că le pasă mai mult de mine decât le păsa propriilor mei părinţi! Mi-am dat seama târziu că viaţa mea era acum alta. Totul se derula atât de repede, pe bandă rulantă. Parcă nu mie mi se întâmplau toate, mă simţeam ca un străin care trebuia să joace rolul de băiat cuminte în casă, şi de băiat „şmecher” cu prietenii... Şi asta o făceam pentru că mă credeam „altfel” de-

80 cât colegii mei de şcoală, mai interesant decât toţi, şi mă aruncam orbeşte în tot felul de nebunii, de patimi, de care ai mei nici nu bănuiau. Dar în suflet simţeam un gol care mă rodea, care mă înghiţea, care creştea pe zi ce trece. Parcă îmi trecuse un obuz prin piept. Eram o rană vie. O mască sclipitoare pusă peste un cadavru. Doi ani am trăit aşa, încercându-le pe toate, fără să aflu fericirea cea adevărată, fericirea care să dureze, uşa care să nu mi se trântească imediat în faţă după ce părea că se întredeschide. M-am chinuit ca nebunul să alerg după un ideal al libertăţii, în care totul este permis, dar niciodată n-am fost mai puţin liber ca atunci. Şi cred din toate puterile că toată generaţia mea trăieşte aceeaşi stare. Altfel de ce am căuta tot timpul distracţia, de ce am căuta drogurile? Da, bine, unora le e milă de noi, dar nu pot să ne ajute. Alţii, nici măcar atât, ne privesc doar ca pe nişte idioţi. Dar uită cu toţii că noi suntem exact produsul lumii pe care voi ne-aţi lăsat-o moştenire! Când am împlinit 16 ani, începeam deja să mă scârbesc de viaţă. La chefuri mă îmbătam şi mai luam droguri uşoare. Cu fetele, ziceam noi că ne distram. Aşa ziceam. De fapt, ne băteam joc unii de alţii, eu de ele, ele de mine, de trupurile şi de sufletele noastre... Ce învăţasem din filme, din muzică, ce ni se impunea prin stilul „oficial” de viaţă, cât de frumos eram minţiţi să credem că aşa trebuie să trăim şi altă cale nu e, toate astea nu s-au mulţumit să intre doar în minţile noastre, au vrut să ne posede şi trupurile şi să ne scuipen suflete până ce ne-am scârbit de noi cu totul. Nimic curat nu mai păstram, nimic nu mai părea că poate fi salvat... Duceam în spate un trecut de orbi, un prezent de ologi, un viitor de paralitici... Aşa a fost viaţa mea până într-o seară, cu cinci ani în urmă. Un bun prieten m-a rugat să vin cu el la biserică, la o slujbă mai specială, de noapte, care începea după ora 20. Prietenul meu voia doar pe cineva care să-l însoţească, iar el mergea la biserică doar ca să se vadă cu o fată pe care o plăcea foarte mult. Nu ştiu de ce i-am zis atunci că vin, cred că mă gândeam că, oricum, dacă n-o să-mi placă, mă pot întoarce foarte bine acasă. Dar a mai fost ceva, trebuie să recunosc: mi se părea foarte interesant să merg noaptea la slujbă într-o biserică ortodoxă, nu mai auzisem până atunci de aşa ceva şi asta m-a atras. După aceea am aflat că astfel de slujbe se fac în fiecare noapte în Sfântul Munte Athos. Şi, să nu uit, înainte să ajung la biserică, am avut în ziua aia o ispită. M-a sunat o fată, pe care abia o cunoscusem, şi m-a chemat să vin la ea în noaptea aceea, că se simţea tare singură... I-am zis că o să întârzii, că mai am un drum de făcut, dar ea a insistat, spunându-mi că pot să vin oricât de târziu, ea mă aşteaptă... la un ceai. Părinţii ei nu erau acasă. Am vrut să mă duc atunci, pe loc, însă apoi mi-a venit gândul că mai bine merg întâi la biserică, după aceea la ea. Dar de atunci nu am mai vorbit niciodată cu fata asta, deşi ne-am mai văzut de câteva ori, în treacăt.

81 În fine, aşa eram când am plecat pentru prima oară la o priveghere. Habar n-aveam unde mă duc şi ce-i cu mine. Însă, când am ajuns la biserică, ceva s-a întâmplat... Slujba se făcea pe întuneric, erau aprinse doar lumânări şi candele. Totul părea atât de tainic... Intrasem cu adevărat în altă lume. În jurul meu vedeam mulţi tineri. Muzica era dumnezeiască. Niciodată nu mai auzisem ceva mai frumos. Mai târziu am aflat că era muzică psaltică, muzica pe care îngerii au descoperit-o sfinţilor, încă din primele veacuri ale creştinismului. Şi am simţit acolo, pentru prima oară în viaţa mea, că Dumnezeu e viu, şi e aproape... Mi-am dat seama că sufletul mi se umple de o bucurie uimitoare, că nu mai trăisem niciodată o bucurie adevărată şi deplină... Ştiam acum că am găsit ceea ce căutasem în toţi anii adolescenţei mele... M-am trezit cu lacrimile curgându-mi pe obraz. Îmi era ruşine de mine, mă simţeam atât de mic în faţa milostivirii şi bunătăţii lui Dumnezeu, Care îmi dăruia acele clipe, mie, care eram atât de întinat. Dar nu ştiam dacă plâng de durere sau de fericire, căci simţeam în acelaşi timp că trăiesc o fericire dincolo de gânduri, imposibil de exprimat, care mă cutremura în toată fiinţa mea. Simţeam cum cad de pe mine toate măştile sub care mă ascunsesem cu atâta grijă de ochii celorlalţi. Deodată eram liber, liber cu adevărat, uşor de parcă zburam, de parcă nu mai trăiam pe pământ... Cât a durat, nu ştiu... o clipă, un minut, dar simţeam că nu aş mai fi vrut să se termine niciodată. Atunci, în seara aceea, am înţeles ce înseamnă veşnicia. La foarte puţină vreme după acea priveghere am alergat să mă spovedesc la un preot despre care aflasem că e un bun duhovnic şi care îmi este acum un adevărat părinte. Când mă uit în urmă şi mi-aduc aminte de viaţa mea de dinainte, parcă n-ar fi fost trăită de mine, parcă e dintr-un film. 18 ani, atâta vreme, atâta viaţă călcată în picioare, care putea fi trăită altfel, fără atâta noroi şi spurcăciune... Acum am terminat facultatea şi mă pregătesc să mă însor cu o fată, cu care am hotărât împreună să nu se întâmple nimic între noi până la cununie. Sunt alt om. Şi asta pentru că sunt liber de modelele impuse de societatea păgână în care trăim. Nici nu pot să mă gândesc ce s-ar fi ales de mine azi, dacă n-aş fi ajuns la acea priveghere de noapte... De mic, bunica m-a dus la biserică, dar nu înţelegeam prea multe. Mi se părea că lumea vine acolo doar din obişnuinţă sau din obligaţie faţă de nişte canoane. Dar am aflat în seara aceea că Dumnezeu nu e un set de reguli de bună-purtare, ci Dumnezeu e dragoste, şi iertare... Părintele duhovnic m-a ajutat enorm. La început mă spovedeam foarte des, căci aveam multe păcate de scos din mine şi multe, multe nelămuriri. Acum îmi dau seama că tinerii din generaţia mea caută viaţă, dar o caută într-o lume îndobitocită, legată prin mii de fire de tot felul de patimi care n-o lasă să-şi înalţe fruntea către cer. Nici cei mai vârstnici, părinţii şi bunicii noştri, nu par mai fericiţi. Majoritatea

82 sunt, la fel ca noi, dependenţi de televizor şi de internet, de shopping sau de tot felul de plăceri. O lume în care banul este totul. Care-i şansa noastră? Tinerii au nevoie de Hristos, mai multă nevoie de cât de aer, au nevoie să guste din această credinţă vie care să le schimbe viaţa. Au nevoie de slujbe unde să se simtă taina rugăciunii, unde toţi cei care iau parte ar vrea să nu se mai termine. Pentru tinerii de azi, crescuţi după tiparul senzaţiilor tari din filme, muzică şi alte distracţii, cred cu tărie că slujbele de noapte, la lumina lumânărilor, cu rugăciuni de taină, sub adierea muzicii psaltice sunt lovitura cea mai tare pe care o pot da unui mod de viaţă stricat. Eu unul, dacă n-aş fi ajuns în acea seară la biserică nu ştiu ce s-ar fi ales de mine. Şi ca mine mai sunt şi alţii, căci am văzut la toate privegherile la care am fost mulţi tineri în biserică, mai mulţi decât la celelalte slujbe. Vă scriu cu rugămintea să transmiteţi sfinţilor părinţi aceste rânduri, vă scriu în numele generaţiei mele, pe care mulţi o socotesc pierdută, dar aproape nimeni nu face nimic pentru ea! Tinerii, foarte mulţi dintre ei, dacă ar cunoaşte harul unei slujbe de priveghere şi ar afla un părinte duhovnicesc care să-i primească sub epitrahil, ar avea şansa să se salveze, oricât de adânc au căzut până acum. Vă rugăm să ne ajutaţi, căci în ţara noastră o generaţie întreagă îşi distruge viaţă şi câţi o să mai scape de sub asaltul desfrânărilor şi drogurilor? Cine răspunde pentru noi în faţa lui Dumnezeu? Cui îi pasă cu adevărat de viaţa noastră, dincolo de atâtea vorbe cu care suntem amăgiţi? Dacă biserica nu vine către noi, suntem o generaţie pierdută, care moare înainte de a se naşte. “ C. D., Bucureşti (articol apărut în revista Familia ortodoxă, cu titlul „Dacă Biserica nu vine către noi, suntem o generaţie care moare înainte de a, se naşte” nr. 12/2011, pag. 64-67)

Minunea săvârşită de Părintele Arsenie cu Părintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) - Părinte Ciprian, aţi avut o experienţă legată de Părintele Arsenie Boca, pe care nu l-aţi cunoscut în viaţă fiind. - Nu l-am cunoscut în viaţă, dar altfel simt că l-am cunoscut, şi încă foarte bine... Eu sunt unul dintre acei oameni despre care dânsul zicea că „după ce o să piară asta” – şi îşi arăta cortul de piele – „voi ajuta pe mai mulţi”. Eu sunt unul dintre cei ajutaţi „după aceea”. - Aţi auzit ceva despre dânsul înainte? - Nu am ştiut absolut nimic. Fratele meu studia Teologia, era deja în anul II şi mă „ameninţa” pe mine, student la Filozofie pe atunci, cu un Părinte deosebit, care are mormântul la Prislop. Pe mine nu mă interesau aceste

83 lucruri, eram total împotriva, mi se păreau nişte exagerări imense. Ce mai, pentru mine erau autosuges-tionări, isterie în masă etc. - Ce vârsta aveaţi? - 20 de ani. Căutam cu ardoare un scop în viaţă, şi mi se păruse că acesta poate fi filozofia. Atunci gândeam aşa: omul se naşte fără să şi-o dorească, însă apoi trebuie să-şi de-a seama cât mai repede că trebuie să se sinucidă; viaţa e o suferinţă fără margini – spirituală şi trupească. Singura realitate clară era sinuciderea, ca un act total de împotrivire lui Dumnezeu. Evident, Dumnezeu era un tiran care ne-a aruncat în lumea astă imperfectă. - Deci nu eraţi ateu... - Nu. Sunt fiu de preot. Totdeauna am ştiut că există Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu nu mă interesa. Voiam să-i stau împotrivă cu orice preţ. În timp, aceste trăiri mi se adânceau. Toţi autorii (Nietzsche, Cioran, Camus etc.) care pledau cumva pentru sinucidere – sufletească sau trupească – îmi erau dragi. - V-aţi gândit vreodată să vă puneţi capăt zilelor? - Era filozofia vieţii mele! Ajunsesem sa îi conving şi pe alţii de asta. Şi, culmea, nu aveau argumente împotrivă! Cine nu-L avea pe Dumnezeu ca argument absolut îmi devenea „victimă” sigură. Ani de zile am ştiut şi de ce copac urmează să mă spânzur. Nu ştiu dacă cei ce citesc acum nu se vor sminti, dar asta era atunci. Dar, vedeţi, făceam toate astea foarte greu. Noaptea adormeam cu ele în minte, dimineaţa trebuia să o iau de la capăt, să reconstruiesc totul în minte. După somn, îmi trebuia un nou început. Atunci mi-am propus să nu mai dorm, ca să nu o mai iau de la capăt. Dormeam doar o oră două pe noapte, şi asta ani de zile. Vă daţi seama în ce stare fizica şi psihică eram... - Cum aţi ieşit din acest groaznic impas? - Tatăl meu încerca să mă trimită la spovedanie, dar nu mă duceam. Într-o seară, fratele meu a înţeles pe deplin ce gânduri negre îmi treceau prin minte, inclusiv faţă de el. Apoi (era prin luna mai), fratele meu mi-a zis: „Dacă te dai aşa de mare, du-te la mormântul Părintelui Arsenie de la Prislop şi vei vedea ce se întâmplă cu tine”. L-am sfidat şi i-am zis: „Fii serios, mă duc oriunde cu convingerile mele!” Am şi plecat în noaptea aceea spre Prislop; am călătorit toată noaptea, am schimbat trenuri şi autobuze, după care am mai urcat şi cei 3 km până la mănăstire. Acolo sus, lume multă (era hramul Sf. Ioan Evanghelistul pe 8 mai). Ei bine, de la mănăstire, lumea tot mai urca spre ceva. Eram cu „ucenicul” meu (ajuns acum şi el preot), căruia i-am spus: „Hai şi noi”. Am ajuns sus, unde atunci erau mult mai puţine morminte. Mormântul Părintelui Arsenie nu avea brazi in jur, ca acum. De fapt, eu am văzut un buluc de oameni care stăteau în jurul a ceva... Ne-am pus şi noi sub

84 mesteacănul care este acolo şi azi, să ne tragem sufletul. Stând aşa, pe iarbă, am simţit cum încep să-mi curgă lacrimile. Vă spun, din senin. Nu mai plânsesem de mult, de 14-15 ani; plânsul era o cădere de neînchipuit, o recunoaştere a neputinţei tale. M-am speriat şi am sărit în picioare: „Ce-i cu mine?” În tot acest timp, gândurile rele îmi dădeau târcoale neîncetat. M-am uitat la cel de lângă mine: plângea şi el! Dacă era o chestie de autosugestie, doar unul din noi păţea asta; dar aşa, amândoi!?! În clipa aceea, stând în picioare – Doamne, nu voi uita clipa aceea toată viaţa mea – a coborât o linişte incredibila peste mine. Era ca o umbrelă ce mă ferea de ploaia neîncetată a gândurilor rele care curgeau peste mine tot timpul. Ca în Evanghelie, care ne spune că s-a făcut o linişte adânca pe mare... Atunci, în liniştea aceea, parcă am auzit glasul lui Dumnezeu. Singurul gând care îmi venea era acesta: „Unde am fost până acum?” Toate întrebările mele filozofice au căpătat răspuns în Dumnezeu, în clipa aceea. - Cum a fost după? - Din clipa aceea, am fost ca un nebun. 6 luni îi îmbrăţişam pe toţi oamenii pe care îi cunoşteam, le vorbeam despre Dumnezeu, despre înviere. Credeţi-mă, nu era nimic de la mine. Am simţit atunci atâta dragoste, încât nu putem pricepe asta: eu am fost tot cu răul, Dumnezeu tot cu binele! Asta m-a „dărmat”! Dragostea Lui m-a făcut praf şi pulbere. Tot atunci am început să întreb cine este omul la mormântul căruia mi s-a întâmplat una ca asta. Pentru mine, să-mi dovedească cineva în scris că a făcut – să zicem – erezii sau vrăjitorii, eu ştiu că este şi rămâne omul lui Dumnezeu... (Din revista „Lumea Credinţei” mai, 2006)

Cum a fost vindecat un tânăr homosexual de patima sa cu ajutorul fericitului Iannis Harisma nebuniei pentru Hristos s-a transmis până în zilele noastre. Cu aproximativ 50 de ani în urmă, în capitala Greciei s-a cunoscut un astfel de caz în persoana lui Iannis, supranumit cel nebun pentru Hristos. Era un om simplu şi un muncitor devotat, dar înainte de toate Îl iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe orice alt lucru din lumea aceasta. Lucra la o brutărie şi era omul de încredere al patronului. Locuinţa îi era modestă şi toţi banii câştigaţi îi folosea în scopuri caritabile, dăruind fără a spune că ceea ce dă e rodul muncii sale, ci un dar pe care l-a primit de la cineva care nu are timp să împartă şi l-a rugat pe el să facă lucrul acesta. Ştiind de nevoile semenilor săi mergea la casa lor şi le arunca pungi cu bani pe uşă, asemenea Sfântului Nicolae, însă niciodată nu recunoştea că el a făcut acest gest.

85 Ziua de duminică, după dumnezeiasca Liturghie o dedica vizitelor la spitalul din oraş, unde se comporta cu bolnavii ca şi cu părinţii lui. Cei aflaţi în suferinţă, în special bătrâni, îi apreciau gestul şi-l simpatizau, însă el refuza laudele din partea oamenilor şi de fiecare dată spunea că a fost rugat să vină la spital de fiul sau fiica unui bolnav care l-a plătit pentru asta. Datorită purtării de grijă a lui Iannis cel cu comportament ciudat, mulţi studenţi au reuşit să-şi termine studiile, multe familii au trecut peste neajunsurile vieţii, mulţi tineri au scăpat din ghearele patimilor, unii dintre ei au beneficiat chiar de găzduire din partea lui. Lupta cea mai mare a lui Iannis a fost de a-i întoarce la credinţa ortodoxă pe fiii rătăcitori ai Bisericii noastre care au apucat pe căile largi şi primejdioase ale păcatului. În astfel de cazuri se vedea prin el lucrarea lui Dumnezeu, mai ales darul înainte vederii care-l ajuta să cunoască problemele în adâncul lor, fără să audă de la altcineva despre existenţa lor. Toate acestea au fost povestite pe larg de Dionisie A. Makris, în cartea „Iannis cel nebun pentru Hristos”, apărută în 2010 la Editura Evanghelismos din Bucureşti, carte pe care vă recomandăm cu căldură să o citiţi integral. Pentru a se lămuri şi contemporanii noştri despre homosexualitate, o mărturie contemporană, reproducem un fragment din „Iannis cel nebun pentru Hristos” atunci când Constantin (homosexualul şi povestitorul acestui fragment) îl invită pe Iannis acasă la el: „Ca să nu mai lungesc vorba, m-am hotărât să-l invit pe Iannis-nebunul acasă la mine... De îndată ce i-am deschis, a spus: -Binecuvântat să fii, Constantine, în veacul de acum şi în cel ce va să fie. Pentru prima dată auzeam un asemenea salut, însă tot pentru prima dată l-am auzit vorbind şi pe demonul care se cuibărise înlăuntrul meu: -Ai venit şi aici în casa mea, nebunule, ca să mă alungi? Nu sunt singur, ci am împreună cu mine trei sute şaizeci şi cinci de prieteni. Eu nu am să plec. Pleacă tu, pentru că altfel am să te omor! Atunci Iannis a ridicat deasupra mea o cruce şi a spus: -În numele Sfintei Treimi celei de o fiinţă... Din clipa aceea nu am mai auzit nimic altceva, pentru că am leşinat. Când mi-am venit în sine, l-am văzut pe Iannis cum mă privea zâmbind. Simţeam o mare bucurie că se află acolo, însă nu puteam să-mi dau seama din ce pricină... ...Eu socoteam poveşti tot ceea ce spunea despre demoni. Credeam că sunt născociri ale preoţilor şi ale religiei, ca să sperie lumea şi să câştige uşor bani, să poată duce un trai mai bun, să se îmbogăţească şi ale asemenea. Şi iată că acum eram martor al lucrării lor ucigaşe asupra omului...” (Din Dionisie A. Makris, Iannis cel nebun pentru Hristos, Ed. Evanghelismos Bucureşti, 2010)

86

Declaraţia de presă a Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921 – 2011), cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 2010 „(...) În vremea Vechiului Testament, sub domnia lui Iosia, a fost descoperită în templu cartea Deuteronomului, adică Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Iar regele, după ce a citit-o, şi a dat seama cu durere de enorma distanţă ce se produsese între poruncile lui Dumnezeu şi comportamentul poporului pe care el, regele, îl cârmuia. Aşa s-a hotărât să stârpească idolatria şi relele moravuri, restaurând ordinea morală în societate. Aşa s-ar cuveni să fie şi’n zilele noastre: Biblia din Parlament ar trebui să existe nu doar ca obiect în faţa căruia demnitarii îşi depun jurământul, ci şi ca îndreptar pentru legile pe care aceştia le plănuiesc, le votează şi le promulgă. Dacă ei ar deschide Biblia numai câteva pagini, atunci în ţara noastră nu ar mai exista acte normative menite să legifereze sau să permită pornografia, prostituţia, homosexualitatea, concubinajul, practici care nu sunt altceva decât tot atâtea căi deschise spre dezintegrarea familiei şi disoluţia societăţii. E inadmisibil să juri cu mâna pe Biblie şi să faci legi împotriva Bibliei! De aceea ne vom ruga neîncetat pentru ei, aleşii noştri, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mintea şi să le încline inima doar spre ceea ce este drept, bun şi de folos acestui popor, aşa cum a făcut, pe vremuri, regele Iosia. Până atunci îi rog fierbinte pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii adevărate, cu părinţi iubitori şi copii cuminţi. Dar tocmai de aceea vă rog şi vă îndemn, părinţilor, să fiţi veghetori, ca nu cumva copiii voştri buni să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva ce le poate întina fiinţa. Nu-i lăsaţi doar pe seama şcolii, căci într’o şcoală pot exista programe perverse sau o directoare care, în schimbul câtorva cadouri ieftine, le permite traficanţilor să-şi etaleze scârboasele mărfuri în văzul copiilor. Ajutaţi-vă odraslele să înveţe cu drag şi să se poarte frumos! Cutremuraţi-vă de familiile destrămate şi de copiii lor rămaşi pe drumuri, bântuiţi de mizerie şi de vicii precoce. Oferiţi le pruncilor voştri mai puţin televizor şi mai multă lectură: din cărţile frumoase şi, pe cât se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Eu cunosc un copil care a citit Biblia, în întregime, la vârsta de zece ani; nu e important ce şi cât a înţeles, ci faptul în sine că a citit-o şi n’a uitat-o. Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri; şi fiţi siguri că Pruncul Iisus vă va surâde din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret ţinându-vă de mână.” † BARTOLOMEU Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (Sursa: http://bartolomeuanania.blogspot.com/2010/12/mesajul-de-craciun-alips-bartolomeu.html)

87

Pastorală la Naşterea Domnului, 2010 a Mitropolitului Bartolomeu Anania „(...) Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a şi sfida părinţii, libertatea mamei de a şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea... Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios. Iubiţii mei fii sufleteşti, Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor. Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte.

88 Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie!”

(Sursa: http://bartolomeuanania.blogspot.com/2010/12/pastorala-decraciun-2010.html)

Rusia este sancţionată de CEDO pentru apărarea învăţăturii creştine Prin decizia din 21 octombrie 2010, care condamnă Rusia pentru interzicerea marşurilor homosexualilor şi o obligă la plata unei sume de aproximativ 30.000 de euro despăgubiri, devine tot mai clar pentru toată lumea că braţul juridic al Consiliului Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este instrumentul juridic al unei noi ideologii anticreştine. Intenţia e vădită dacă aruncăm o simplă privire asupra deciziilor luate de CEDO în ultimul an şi asupra cărora ne-am mai aplecat în paginile acestei reviste. În 2009, două hotărâri contradictorii ale acestui organism juridic au surprins ceea ce orice om de bună credinţă putea să vadă cu ochiul liber. Într-un caz deja notoriu, CEDO a decis să dea câştig de cauză unui cetăţean italian care s-a simţit discriminat de prezenţa crucifixelor din sălile de clasă în care studiază copilul său. Cazul particular a fost transformat – în bună tradiţie despotică – într-unul general, pentru a sluji unor interese specifice, iar CEDO a dat câştig de cauză cetăţeanului împotriva statului italian şi a cerut retragerea crucilor din toate şcolile publice din Italia. În virtutea libertăţii de expresie şi de conştiinţă, precum şi a dreptului părinţilor de a-şi educa copiii în spiritul propriilor concepţii filosofice sau credinţe religioase, CEDO a dat câştig de cauză unui cetăţean împotriva statului care recunoaşte un simbol creştin pentru fundamentarea identităţii sale. Într-un alt caz însă, în care o familie din Germania a dat în judecată statul pentru că le-au fost încălcate drepturile paternale menţionate mai sus, prin obligarea copiilor lor de a urma cursuri de educaţie sexuală pe care părinţii le considerau anticreştine, CEDO a dat câştig de cauză statului împotriva cetăţeanului. Dar de când neruşinarea a devenit prin decret unional norma comună a întâlnirii noastre în spaţiul public, fecioria e dispreţuită şi ironizată, buna cuviinţă este luată în derâdere, iar noi suntem somaţi să ne desfrânăm. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi Convenţiile Europene ale Drepturilor Omului caută asigurarea cu orice preţ a oricărei libertăţi în afara autenticei noastre libertăţi: aceea de a trăi în preajma lui Dumnezeu prin lucrarea poruncilor Lui. (din articolul „CEDO condamnă Rusia pentru interzicerea marşurilor homosexualilor”, Familia Ortodoxă, nr. 11/22 din 2010, pag. 63-64)

89

Legiferarea prigoanei împotriva creştinilor Demonstraţie pro-homosexualitate în New York. Textul pancartei: „Viaţa începe când te opui creştinilor fascişti!” Omul a început apoi să-şi proclame drepturile sociale, dreptul său inalienabil la o „existenţă decentă”, de a fi bine hrănit şi îmbrăcat. De aici nu mai rămăsese decât un pas până la un nou set de drepturi, cele care răstoarnă însă întreaga ierarhie a drepturilor omului. Drepturile sexuale: dreptul de a fi şi a promova homosexualitatea, dreptul copiilor de a-şi urma instinctele sexuale prin educaţia sexuală, în sfârşit – dreptul de a promova desfrâul la nivel mondial. Şi orice discriminare a lor se urmăreşte a fi pedepsită prin lege ca încălcând drepturile fundamentale ale omului. Mai mult, orice critică adusă acestora şi manifestărilor lor aberante nu mai are drept de cetate, dar nici de umanitate! De acum înainte, aproape nici un drept nu mai poate fi invocat pentru a lupta pentru normalitate, urmând ca toate să fie circumscrise de dreptul la desfrânare. Astfel, Cetatea Omului şi-a arătat dintr-o dată adevăratul chip, devenind cetate a Celui rău. Mai multe voci lucide din presa internaţională, dar şi din cea românească, au început să tragă recent un puternic semnal de alarmă cu privire la unele rezoluţii din spaţiul european, prin care se încearcă impunerea unei legislaţii care să oblige statele europene la acceptarea şi promovarea homosexualităţii şi a feminismului, a avortului şi educaţiei sexuale. Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie urmau a fi adoptate de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei două rapoarte ce ameninţă grav valorile familiei şi moralitatea publică. 1. Raportul privind discriminarea în baza orientării sexuale şi a identităţii sexuale cere statelor membre următoarele: - legalizarea căsătoriilor homosexuale şi recunoaşterea reciprocă a căsătoriilor şi uniunilor civile între persoane de acelaşi sex; - adoptarea unei legislaţii interne prin care se interzice discriminarea pe motiv de orientarea sexuală şi orice referiri sau manifestări publice negative la adresa minorităţilor sexuale, ceea ce subminează profund libertatea religioasă şi de cuvânt;

90 - promovarea, prin educaţie în rândul minorilor, a homosexualităţii ca manifestare normală a orientării sexuale şi combaterea „homofobiei”; - nu în ultimul rând, facilitarea, din fondurile publice, a schimbării sexului biologic al indivizilor, când aceştia o cer. 2. Un alt raport al Consiliului – 15 ani de la Conferinţa Internaţională asupra Programului de Acţiune privind Populaţia şi Dezvoltarea – promovează avortul ca mijloc de planificare familială şi control al naşterilor, forţând recunoaşterea acestuia ca „drept al omului” şi finanţarea din fondurile publice. Mergând pe aceeaşi linie, pe data de 10 februarie Parlamentul European a adoptat Raportul Tarabella – Egalitatea între bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană, ce prevede că „femeile trebuie să aibă control asupra drepturilor lor sexuale şi reproductive, în special printr-un acces facilitat la avort şi măsuri contraceptive”. În aceeaşi zi, Parlamentul European a mai adoptat o Rezoluţie privind integrarea Croaţiei, a Macedoniei şi a Turciei în Uniune. Prin această rezoluţie, Parlamentul reafirmă răspicat faptul că îmbrăţişarea drepturilor comunităţii de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transexuali (LGBT) este o condiţie esenţială pentru a deveni membru al Uniunii Europene. Oare noi am fost informaţi cu privire la această cerinţă esenţială înainte de a deveni membri ai Uniunii Europene? Cum s-a ajuns ca drepturile minorităţilor sexuale să devină o condiţie de bază a integrării? Drepturile minorităţilor sexuale şi legislaţia anticreştină În vreme ce rămăşiţele unei revoluţii politice eşuate încă îşi mai făceau simţite prezenţa în ţara noastră, o revoluţie mai amplă dar tăcută îşi făcea loc în legislaţia Uniunii Europene. Într-un document prezentat de către Comisia Europeană în faţa Parlamentului şi Consiliului în anul 2004, ce se dorea a fi o platformă-program pentru viitoarele dezvoltări legislative, este afirmată exact cerinţa formulată astăzi de Parlamentul European. Documentul Carta Verde. Egalitate şi non-discriminare într-o Uniune Europeană lărgită afirmă că: „Principiile egalităţii de tratament şi non-discriminare se află în centrul Modelului Social European. Ele reprezintă o piatră unghiulară a drepturilor şi valorilor fundamentale care se află la temelia Uniunii Europene de astăzi”. Şi în continuare: „Principiul non-discriminării (homosexualilor?, n.n.) este parte a temeliei drepturilor fundamentale pe care U.E. se fundamentează. Ca atare, acesta este unul dintre elementele aşa-ziselor «criterii politice» pentru a dobândi calitatea de membru convenită de către Statele Membre la Consiliul European de la Copenhaga din 1993”. De aceea, „e de aşteptat ca

91 noile State Membre să fi implementat cele două Directive împotriva discriminării înainte de a adera la U.E., ca parte a acquis-ului legislativ comunitar. Noile State Membre care nu îndeplinesc acest termen limită (...) vor face faţă în consecinţă procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar”. De vreme ce acestea sunt condiţiile de bază ale aderării, rezultă că şi ţara noastră s-a angajat să le implementeze – fie că o recunoaşte sau nu! Lupta împotriva discriminării în cadrul Comunităţii Europene a început încă din anul 1976, când Consiliul de Miniştri a emis Directiva asupra Egalităţii de Tratament (ETD), prin care se cerea statelor membre să aplice principiul egalităţii de tratament pentru bărbaţi şi femei în câmpul muncii. Acesta este, de altfel, fundamentul legislativ pentru rezoluţiile şi directivele europene ce vor urma cu privire la egalitatea între bărbaţi şi femei, printre care şi Raportul Tarabella menţionat mai sus. În codul genetic al construcţiei europene, principiul non-discriminării, ce stă la baza instituirii drepturilor minorităţilor sexuale ca drepturi fundamentale ale omului, este o componentă de bază. O arată toate tratatele de instituire a Uniunii Europene: atât Tratatul de la Amsterdam din 1997 prin Articolul 13, Tratatul de la Nisa ce dezvoltă acest Articol pentru a-i uşura aplicabilitatea, cât şi actualul Tratat de la Lisabona prin Articolul 1a. Dar şi Carta Drepturilor Fundamentale, proclamată în cadrul Uniunii în decembrie 2000, face din principiul non-discriminării (prin Articolul 21) unul dintre pilonii ideologici ai construcţiei europene. O dată cu proclamarea Cartei Drepturilor, Comisia Europeană, ca organ executiv al Uniunii, a trecut direct la implementarea acestui principiu prin câteva Directive deosebit de importante, dar prea puţin cunoscute. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, avea ca obiectiv „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”. Fără această Directivă şi cele ce vor urma în 2004, 2006, 2008, care lărgesc cadrul de aplicare a principiului non-discriminării în spaţiul muncii, nu vom putea înţelege cum de s-a ajuns la Legea Egalităţii din Marea Britanie, asupra căreia am atras atenţia într-un număr anterior al revistei noastre. Legea Egalităţii aplică principiul non-discriminării în spaţiul muncii şi, practic, obligă bisericile să angajeze personal auxiliar fără a discrimina pe bază de sex sau de orientare sexuală, ceea ce înseamnă obligaţia de a angaja homosexuali. Astfel, ceea ce se întâmplă acum în Marea Britanie nu este decât urmarea aplicării în propria legislaţie a Directivelor Comisiei Europene, ce au un caracter obligatoriu.

92 Aceleaşi directive au pus şi bazele formării corpurilor juridice parazitare precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din ţara noastră. Acestea formează o reţea în cadrul Uniunii; fiecare ţară e obligată să aibă un astfel de consiliu, toate fiind subordonate direct Comisiei Europene, iar nu guvernelor ţărilor în care se instituie. Sarcina lor este implementarea legislaţiei europene cu privire la discriminare, aplicarea ei şi promovarea diversităţii şi a toleranţei. De multe ori, funcţionarii C. N. C. D. au fost văzuţi mărşăluind alături de homosexuali în cadrul ruşinoaselor lor „caravane ale diversităţii”. Iar C. N. C. D., de la înfiinţarea lui, nu a stat degeaba. În anul 2005 a acuzat şi amendat un preot dintr-un sat brăilean care l-a dat afară pe un cântăreţ la strană, când s-a dovedit că acesta era homosexual. Potrivit Consiliului, cuvintele preotului cu privire la tânăr – „a ales calea răului”, „iată ce am crescut la sânul nostru: un lup între miei” – reprezintă acte de discriminare. Din lectura directivelor devine, de asemenea, transparent modul în care aceste consilii împreună cu reţeaua de O. N. G.-uri finanţată de Uniune tind să devină adevăraţii factori de decizie şi de formare a legislaţiei în cadrul ţărilor membre. Întoarcerea la „procesele comunismului” Dar ceea ce surprinde în aceste directive este modul în care va fi aplicat principiul non-discriminării în cadrul legislaţiei, care face din prezumţia de nevinovăţie – principiu juridic fundamental ce pune o stavilă abuzului de putere – un principiu perimat. În articolul 10, alineatul 1, din Directiva 78 din anul 2000, privind sarcina probei se afirmă explicit că: „Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o priveşte a principiului egalităţii de tratament şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte, pârâtului îi revine sarcina de a dovedi că principiul egalităţii de tratament nu a fost încălcat”. Aceasta înseamnă că nu se mai pleacă de la principiul juridic al prezumţiei de nevinovăţie, ci de la prezumţia de vinovăţie, urmând ca acuzatul săşi dovedească nevinovăţia – iar nu ca reclamantul să dovedească vinovăţia pârâtului. Acest fapt leagă ca printr-un cordon ombilical proiectul politic al Uniunii Europene de regimul comunist, unde oamenii erau condamnaţi ca „duşmani ai poporului” încă înainte de a se da verdictul. Dar dacă atunci ei erau duşmani ai poporului sau ai clasei muncitoare, acum cei ce nu urmează noii ideologii totalitare vor deveni „duşmani ai umanităţii” – ca fiind, în

93 fond, duşmani ai dreptului omului la desfrânare. De aceea, ne aflăm astăzi într-o inedită situaţie, una în care asistăm la instaurarea unui totalitarism al păcatului plecând nu de la motive economice sau rasiale, ci de la cele sexuale. Păcatul tinde să devină prin sine însuşi o realitate totalitară, care absoarbe cu totul energiile omului – dar epoca noastră postmodernă se distinge prin încercarea fără precedent de a-l instaura programatic la nivelul întregii umanităţi. Avem de-a face în perspectivă istorică cu un nihilism instituţionalizat. Şi, în condiţiile în care nu numai în cadrul U.E., dar şi în Statele Unite, Canada, Australia şi alte ţări au fost implementate legi care incriminează „infracţiunea de ură” (hate crime) sau de „discurs care incită la ură” (hate speech) faţă de diferitele minorităţi, printre care şi cele sexuale, creştinilor li se interzice să afirme răspicat că homosexualitatea e un păcat. Ca urmare a implementării acestei legislaţii, un pastor din Suedia a fost trimis la închisoare datorită unei predici în care critica homosexualitatea; în Marea Britanie, un alt pastor care i-a chemat pe homosexuali la pocăinţă a fost bătut de o bandă de homosexuali, pentru ca apoi să fie acuzat de autorităţi că a incitat la violenţă şi la perturbarea liniştii publice; în anul 2000, în Noua Zeelandă a fost interzisă o înregistrare video ce punea în discuţie dezvoltarea fenomenului homosexualităţii şi implicaţiile lui politice şi sociale. Şi exemplele ar putea continua pentru Statele Unite şi Canada. Revoluţia drepturilor omului ajunge astfel la un final paradoxal. Drepturile la desfrânare şi perversiune ajung să restricţioneze toate celelalte drepturi afirmate anterior: dreptul la libera practicare şi exprimare a religiei. Practic asistăm la inaugurarea unei noi religii, în care cel ce refuză să se conformeze închinării la idolul sexualităţii va fi decăzut din toate drepturile sale. În aceste condiţii, se instituie de fapt o nouă prigoană împotriva creştinilor, pentru că dacă învăţătura creştină e considerată a fi discriminatorie prin simpla ei existenţă, încălcând în acest fel „dreptul fundamental” al omului de a desfrâna, creştinul şi învăţătura lui sunt scoşi implicit în afara legii şi a umanităţii. Oare semnificaţia a ceea ce se petrece acum în Uniunea Europeană, dar şi în lumea occidentală în general, nu este tocmai aceasta: trecerea în ilegalitate a creştinismului şi, deci, a celor care cred în Hristos şi-L mărturisesc? Şi în numele a ce: în numele patimilor deghizate sub denumirea de drepturi ale omului! Oare nu ne răsună din nou în urechi, prin directivele U. E., sentinţa edictului lui Nero din secolul I împotriva creştinilor: Non licet esse vos! – Creştinilor, vouă nu vă e îngăduit să existaţi? Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat slava Dumnezeului Celui nestricăcios în asemănarea chipului omului celui stricăcios (...). De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimii lor, ca să-şi pângărească trupu-

94 rile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! (Rom. 1:22-24). Petru Molodeţ

( Familia Ortodoxă, nr. 4 (15)/ 2010, pag.37)

Scrisoare deschisă adresată de ProVita către Ministerul Educaţiei, Guvern, Parlament, cadre didactice, părinţi în legătură cu propaganda homosexualităţii în şcoli Scrisoare deschisă a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România adresată ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, inspectorilor şcolari, cadrelor didactice, directorilor de şcoli, educatorilor, părinţilor şi tuturor reprezentanţilor societăţii civile – februarie 2012 Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România îşi exprimă dezacordul faţă de organizarea, în mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti, a unor acţiuni de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale. Desfăşurate pe tot parcursul lunii februarie 2012 de către organizaţia non-guvernamentală ACCEPT, manifestările sunt găzduite, printre altele, de „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din capitală. Considerăm că organizarea, în şcolile din România, a unor astfel de activităţi reprezintă un precedent deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât învăţământul de stat este finanţat din banii tuturor părinţilor care nu doresc să-şi expună copiii propagandei homosexualilor. Astăzi, fenomenul homosexualităţii se răspândeşte din ce în ce mai repede în rândul tinerilor, fie prin organizare unor manifestaţii publice care susţin că acest păcat strigător la cer este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat, fie prin presiunile unor organizaţii de tipul „ACCEPT” care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor în vederea întemeierii unei „familii”. Ce se întâmplă, însă, cu adevărata familie, cea creştină, celula Bisericii? Aceasta este grav afectată, căci scopurile căsătoriei sunt total denaturate. În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane (Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele

95 de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma). De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, avem precizată clar pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.” Conform doctrinei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor” constituie păcate de moarte. (strigătoare la cer, v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110; http://www. patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=306)

Într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă, păcatul homosexualităţii a ajuns prilej de sărbătoare şi dezbateri publice, şi nu oriunde, ci în şcoli şi licee, sub ochii copiilor, părinţilor şi dascălilor noştri. Şi, deşi se duc lupte grele pentru eliminarea orelor de religie din curricula şcolară (pe cine oare deranjează acestea?), păcatul sodomiei este privit cu indulgenţă, de teama acuzaţiilor de discriminare. Încălcări ale prevederilor legale Art. 4, alin. 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene impune promovarea valorilor unui stat membru drept componentă a identităţii naţionale. Astfel, minorităţilor sexuale nu le este permis să încalce principiile educaţiei copiilor şi tinerilor, consfinţite în dispoziţiile art. 43 şi 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept” (art. 43). „Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială” (art. 44). De asemenea, Legea nr. 272/2004 prevede obligaţii concertate pe care le au instituţiile publice ale statului, împreună cu părinţii, privind dezvoltarea sănătoasă mentală şi fizică a copilului. Aceste instituţii, definite de lege, sunt: Administraţia publică locală, Servicii judeţene de protecţia copilului, Biserica, Poliţia, Servicii Medicale. Acceptarea încălcării din partea acestor instituţii a normelor care trebuie să garanteze în primul rând sănătatea fizică a copiilor noştri constituie infracţiuni grave de perversiune sexuală (art. 201 Cod penal în vigoare în prezent) şi corupţie sexuală (art. 202 Cod penal).

96 Totodată, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 7, alin. 1 că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.” Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm tuturor factorilor de răspundere respectarea atentă a legislaţiei în vigoare şi interzicerea imediată a susţinerii acestor activităţi în spaţiile publice, mai cu seamă în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale şi nu experimentelor de pervertire satanică a tinerilor!

Halloween – o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte în spaţiul şcolar După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat statul. Da, statul laic, care se problematizează tot mai mult în a interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public, care deja interzice în multe state afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgâna Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână? Anul acesta, mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween a devenit un fel de sărbătoare oficială a celor mai multe dintre gradiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de la şcoală să se prezinte pe data de 31 spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costumele de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au problematizat şi au refuzat să dea curs, dar alţii, poate mai familiarizaţi cu duhurile televiziunii, s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum, şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil de foarte de sus ştiu sau constientizează ce este Halloween-ul? Unii susţin ca este vorba doar de o mare afacere, căci în seara de Halloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari, fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negăm importanţa câstigului material, dar, dacă stăm să ne gândim puţin, în tot ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituţiei şi a drogurilor câştigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectul duhovnicesc al chestiunii.

97 Halloween este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea morţilor şi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia, divinaţia – vechea şi mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la anumite semne –, magia, sacrificiul ritualic şi multe alte practici denumite într-un cuvânt păgâne, pe care creştinii nu şi-au îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de conştienţi de simbolismul lor, în fond, de potenţialul demonic al acestora, „locuri” şi „prilejuri” – de invocare a unor prezenţe demonice şi de intrare în comuniune cu ele. Să vedem însă care sunt implicaţiile acestei sărbători denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este o sărbătoare păgână în care celţii celebrau trecerea în noul an. Celţii credeau că la originea vieţii se află moartea, motiv pentru care la mare cinste se afla zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii. Şi cum pentru celţi nu existau decât două anotimpuri, vara şi iarna, începutul întunericului, al morţii şi decadenţei coincidea cu începutul sezonului friguros, mai exact cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată de fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acest prilej, druizii – preoţii cultului celtic – îi instruiau pe oameni să-şi stingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici în general aveau o funcţie nu numai practică, dar şi profund simbolică. În acelaşi timp, însă, era aprins pe un deal un mare foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numai roade ale pământului, dar şi sacrificii de animale şi chiar oameni. Celţii credeau că, mulţumit de ofrande, zeul permitea morţilor să se întoarcă la căminele lor – credinţă care stă de fapt la baza escapadelor nocturne în costume care imita fantomele, vrăjitoarele, spiriduşii sau demonii, pentru că, prin acest act de imitare a spiritelor, cei vii încercau sa intre în contact şi comuniune cu cei morţi. Halloween-ul are astfel la bază practicile oculte de încercare de a intra în comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii, în urma unui ritual în care erau sacrificaţi oameni în cinstea zeului morţii. Şi, în ciuda unei aparenţe de farsă, joacă şi distracţie cu care se îmbracă Halloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul că practica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre, chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiile publicităţii. Chiar şi aparent inocentul joc de-a „ne daţi ori nu ne daţi”, atât de familiar în cultura americană, în care copiii întreabă gazda „Farsă sau dulciuri?”, îşi are originea în ritualul celţilor care credeau că sufletele morţilor astfel eliberate de Samhain ar fi suferit de o mare foame şi ar umbla cerşind pe la casele lor. Astfel, gazdele care ar refuza să potolească foamea celor ce-i imitau pe morţi cerşind mâncare ar trezi furia zeului morţii, care i-ar supune unor farse sau blesteme. În acest fel, părinţii, dar mai ales copiii zilelor noastre sunt angrenaţi într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credinţa celţilor cei

98 ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morţii, astfel încât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului. Oare cum ar putea un creştin conştient de credinţa lui şi, deci, de ceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent faţă de o sărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învaţă pe copii că vrăjitoria, magia şi alte practici oculte sunt cel puţin neutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită de consecinţe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariu simbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului? Oare nu tocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de o întreagă industrie mass-media – care în ultimele zeci de ani a împânzit imaginarul oamenilor cu simboluri oculte şi macabre îmbrăcate în haina divertismentului – ar trebui să sporim atenţia, întrebându-ne dacă nu cumva tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub a cărei mască se ascund lucruri foarte serioase? De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmai încercarea de a seduce şi a pune stăpânire pe sufletele copiilor, de-a le jupui inocenţa şi a le batjocori, în cele din urmă, trupurile. Pentru a-i transforma pe copii în agenţi ai consumului, s-au dezvoltat cele mai sofisticate strategii de marketing şi publicitate: - pentru a le întina mintea, în şcoli au fost introduse cursuri obligatorii de educaţie sexuală care invită la desfrâu şi legitimează homosexualitatea; - pentru a le poseda sufletele, copiii devin, iată!, principalii actori într-o scenetă macabră repetată la nesfârşit şi sub diferite forme de o întreagă industrie a publicităţii şi filmului. Oare vom începe să sărbătorim şi Halloween-ul cu aceeaşi inconştienţă cu care am sărbătorit – şi încă o facem – ziua de 1 mai, declarată şi impusă de ideologia comunistă ca zi internaţională a muncitorilor? Deşi îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 mai muncitoresc are în chip simbolic aceeaşi origine. Pentru că, dacă Halloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână care urmăreşte în principal coruperea copiilor noştri şi iniţierea în misterele vrăjitoriei, Ziua Internaţională a Muncii era – şi oare câţi ştiu aceasta? – o prelungire a Nopţii Valpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanţii, păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu diavolul. Care alta putea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrarea biruinţei diavolului? Diferenţa dintre cele două sărbători sau regimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu ameninţarea, cu teroarea şi cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc de divertisment. Una defineşte strategiile poliţieneşti ale dictaturii, iar cealaltă mijloacele de corupere a statului magic. Amândouă însă îl celebrează şi preamăresc pe stăpânitorul lumii acesteia, la care se închină ideologiile atee ale modernităţii. Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcut compromisul de a

99 ne alinia directivelor europene şi duhului lumii, care ne propune bunăstarea şi fericirea. Am liberalizat avortul, pornografia, desfrânarea, homosexualitatea şi multe altele. Rezultatul îl vedem... Acum ni se cere să ne educăm copiii într-un duh păgân. Vom face şi acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorul întunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină – dragostea? De la cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni – vom primi fericirea şi viaţa? Frica, depresiile şi bolile psihice pun tot mai mult stăpânire pe omul occidental şi se răspândesc cu o viteză tot mai mare şi în spaţiul societăţii noastre. Să fie acestea urmarea firească a supunerii oamenilor duhului desfrânării şi al vrăjitoriilor, al puterii şi al banilor? Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăţia lui Dumnezeu, deşi nu le lipsesc durerea şi necazurile, se împărtăşesc din belşug de bucuria şi fericirea împărtăşirii din duhul Dumnezeului cel adevărat. Aceştia au înţeles că comoara cea mai mare pe care nu ne-o poate lua nimeni e însăşi dreapta credinţă prin care putem să ne împărtăşim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deşi nu mulţi, pe aceştia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă am înţelege tot mai mulţi acest lucru! Căci, precum în poveste, după ce rătăcim în întreaga lume pentru a găsi adevărul şi fericirea, întorcându-ne osteniţi, îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume, în ograda noastră, în inima noastră, în Hristos... Gheorghe Fecioru

(articol apărut în Familia ortodoxă, nr. 10/nov. 2009, pp. 36-39)

PĂRINTELE GALERIU [Unde ne aflăm acum?]* – Răul de unde ne vine? – De la demon, de la îngerul căzut. De la Lucifer, care prin şarpe i-a zis lui Adam şi lui Eva: „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Două tragedii s-au născut de aici: 1. Minciuna: minciuna diavolului, de aceea e numit tatăl minciunii; 2. Dictatura: Veţi fi ca nişte dumnezei, să decideţi voi, în locul lui Dumnezeu ce e binele şi ce e răul. Ce e dictatorul? Când s-au despărţit oamenii de Dumnezeu s-au despărţit prin orgoliu; după invenţia diavolului, tu eşti Dumnezeu şi atunci, fiecare devine un fel de centru. De aici egocentrismul. Dar dacă eu sunt centrul, pe ceilalţi să-I pun pe post de sateliţi. Dar cine vrea *. Titlurile din parantezele pătrate aparţin editorilor.

100 să fie pe post de satelit? Consimte cineva? Fiecare vrea să fie un centru şi de aici haosul. Toţi devenim nişte monade care n-au nici o legătură una cu alta. Fiecare are un unghi al lui de vedere, dar trebuie şi unitate, nu numai unicitate. Şi atunci apare dictatorul, cu mână forte şi cu idei de la el, nu de la Dumnezeu. Se impune el şi apare dictatura. Deci, între ateism şi dictatură e o legătură teribilă. Şi aici a fost toată tragedia. Modelul noii ere: Omul păgân, sau Dumnezeu – Omul? – Acum, că am scăpat de o dictatură, ce şanse avem să ne luminăm întru democraţie, să ne împăcăm? – Marea tragedie a Europei şi mai ales a celei din Est, a început cu paşi mărunţi de la Renaştere. Noi, răsăritenii, am ieşit acum dintr-un totalitarism laic. În Apus, Renaşterea a fost tot o reacţie împotriva totalitarismului (ecleziastic, clerical, religios). În reacţia aceasta faţă de totalitarismul ecleziastic, au căutat un model. Unde să găsească un model? Şi s-au dus la păgâni. A fost o întoarcere către aşa-zisul umanism clasic – ziceau ei, umanismul păgân. De aici toată arta Renaşterii. M-a dus cineva să văd, la Paris, palatul făcut de Ludovic al XIV-lea. În toate încăperile erau numai scene păgâne cu Venera, cu Marte, ici-acolo erau două imagini din Biblie şi acelea dăruite de italieni. Diogene, cinicul, umbla ziua în amiaza mare prin piaţă, cu un felinar aprins, căutând omul. Diogene nu găsea omul printre cei pe care îi cunoştea foarte bine. L-au găsit în omul păgân. Ori, acest om păgân, ca centru al Universului, plecase de la un concept al lui Protagoras care spunea: ”omul e măsura tuturor lucrurilor”. Când ai să citeşti Pico Della Mirandola, despre demnitatea omului, imediat ai să te gândeşti la Protagoras. Şi Leonardo Da Vinci are o asemenea vorbă, în care tot pe om îl pune drept măsură a tot. Şi astfel omul a devenit un centru al Universului. De aici s-a născut cultul individualităţii şi proliferarea asta de grupuleţe, de secte, apoi deismul secolului XVII. Mai zicea omul: un creator ne-a pus legile, apoi face omul ce vrea. Apoi a fost raţionalismul fixist al lui Voltaire şi al celorlalţi încuiaţi, fără deschidere către logos. Apoi pozitivismul secolului XIX şi totalitarismul secolului XX. Sunt verigă de verigă. Ori marea problemă, problema capitală a momentului actual al istoriei, este „ce model de umanitate alegem”. Suntem la o răscruce a istoriei, dar nu e vorba de sfârşitul de secol sau de mileniu, căci asta ţine de o ordine a naturii, ci e vorba aici de un crug al firii. Evenimentele nu sunt determinate negreşit de numărul anilor. Eminescu, la 32 de ani, încheia o operă nemuritoare. Eu pot să trăiesc 100 de ani şi să trăiesc tot gol şi prost; o sfântă ca Ecaterina, la 18 ani era sfântă. Nu e vorba de vârstă, de timp, ci de un sfârşit de epocă. Cunoaşte, ştim, ne dăm noi seama, se urzeşte o nouă epocă istorică. Hotărât lucru. Şi atunci, pentru conştiinţa omenirii, azi când e vorba de atâtea umanisme (se discută de un umanism al liber cugetătorilor, liber marxist, socialist, etc.), se pune întrebarea: ”Ce

101 model de umanitate, sub aspectul socio-economic, alegem?” Cultul individualităţii în Renaştere, a născut capitalismul. Dar un capitalism fără Dumnezeu, care strica pe cei mai neputincioşi şi atunci s-a produs reacţia colectivistă şi au apărut colectivismul şi comunismul, care strivesc persoana, deci tot fără Dumnezeu. Comunismul a însemnat uciderea libertăţii. Libertatea are nevoie de fiinţă, de conţinut. Care este fiinţa libertăţii? Este Adevărul, este Binele, este frumuseţea spirituală, adevărată, divină. „Libertatea” de a face rele nu mai e libertate, ci robie a „răului.” Acum noima umanităţii, s-o spunem cu tărie, e divino-umanitatea noastră, prin obârşia noastră, prin actul creator. Că ne-a zidit Dumnezeu după chipul Lui, prin restaurarea în Hristos, în care s-a unit cerescul cu pământescul, divinul cu umanul, în persoana lui Dumnezeu Cuvântul şi atunci acestea sunt legea şi norma noastră, acesta e umanismul adevărat. Modelul nostru nu e simplu uman, ci divin-uman, nu e simplu omul, ci DumnezeuOmul, Hristos. Fără Dumnezeu, noi nu mai suntem oameni. * – E obsedantă spunerea lui Malraux: „secolul XX va fi religios, sau nu va fi deloc .” Nu vi se pare catastrofică, ameninţătoare, această afirmaţie? – Nu mi se pare, ştiţi de ce? După Andre Frossard, care în Paris Match a dat un interviu, Malraux a spus: „va fi mistic sau nu va fi deloc.” Ori mistic înseamnă legătura cu Dumnezeu. Aici e tema fundamentală a omenirii. Salvarea ei va fi Întoarcerea la Dumnezeu. Pentru că moartea e despărţirea de Dumnezeu cel Viu. Vrei viaţă? Din nou te întorci la Dumnezeul cel Viu. Şi atunci, sintagma lui, după credinţa noastră, înseamnă aceasta: sau va fi religios (se va întoarce la Dumnezeu), sau se va ucide spiritual de tot. (...) Se pune întrebarea la ordinea zilei: ce religie pentru Europa unită? O Europă fără religie, mai vrea ea să trăiască? Nu e vorba doar de arma nucleară sau de altfel de distrugere în masă (şi aceasta poate fi pericol la vreun nebun), dar nu aceasta e tragedia. Tragedia e uciderea spiritului. În Scriptură, cuvântul lume are două sensuri, două conotaţii: 1. Lumea este opera lui Dumnezeu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară şi să aibă viaţă veşnică.” Deci lumea, opera lui Dumnezeu, pentru care S-a jertfit Fiul Lui, aceasta nu poate să piară. 2. Dar lumea are şi sensul categoriei păcatului. Că zice Sfântul Evanghelist Ioan: „nu iubesc lumea şi cele ce sunt în lume, ce nu-s de la Dumnezeu”, adică pofta trupului, pofta ochilor, trufia vieţii, cele trei ispite care-l pângăresc şi-l distrug pe om. Pofta trupului (lăcomia pântecelui etc.), pofta ochilor, de a vedea lumea numai în poleiala ei. Că L-a ispitit pe Mântuitorul şi I-a arătat împărăţiile lumii şi slava lor şi trufia vieţii. Şi pe Eva a ispitit-o. Că Eva a văzut că mărul era bun la gust (pofta trupului), era frumos la vedere

102 (încântarea exterioară, pofta ochilor) şi că dă ştiinţa (orgoliul, trufia vieţii). De aceea se spune că Eva a dorit să fie şi savantă. Sfârşitul lumii va fi sfârşitul răului, sfârşitul păcatului şi un cer nou şi un pământ nou. (...) – Cum priviţi soarta neamului românesc din perspectiva atâtor avorturi? – E genocid. – Ce se va întâmpla cu neamul nostru dacă se va continua aşa? – Nu va continua aşa. Se va trezi. Noi avem datoria să ne luptăm. Nu, eu nu-mi pun problema să se întâmple în rău, eu pun problema să îndreptăm neamul, să punem toţi umărul să-l salvăm, că ne-a dat Dumnezeu misiunea aceasta. (George Căbaş, Pagini de Pateric românesc, Ed. Anastasis, 2009, pag. 55-59)

MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA 1.) Pr. Dumitru Stăniloae: (...)Această prelungire a istoriei omenești poate pricinui și o sporire a omenirii în rău. Și în amândouă sensurile această prelungire a istoriei și a progresului omenirii în ea poate pregăti lumea pentru sfârșit. Și fiecare om poate aduce o contribuție la această înaintare a lumii întregi spre sfârșitul ei în Împărăția cerurilor sau în iadul veșnic. De aceea trebuie să aibă conștiința despre răspunderea lui pentru contribuția ce o poate aduce, prin viața, prin gândirea și acțiunea lui la progresul omenirii spre împărăția veșnică, lucrând pentru pregătirea ei de aici, sau a iadului veșnic și, ca urmare, să se silească să aducă o contribuție la bine. * Hristos Cel adevărat și credincioșii Lui nu dau la moarte pe aderenții hristoșilor mincinoși, dar susținătorii acelora L-au dat pe Hristos Cel adevărat și-i vor da la moarte pe cei ce cred în El. Hristos Cel adevărat și credincioșii Lui primesc crucea, hristoșii mincinoși și aderenții lor îi răstignesc pe cruce pe creștini, cruce pe care nu o primesc sau râd de ea. * În felul acesta am cunoscut Adevărul. Nu mai socotim ca adevăr ultim lumea, ci pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, creatorul lumii și al oamenilor, Mântuitorul acestora de sub puterea morții și de perspectiva întunericului iadului. Am cunoscut pe Hristos ca Lumină, sau ca sensul pozitiv suprem al lumii și al oamenilor. Am cunoscut că El este Adevărul din care sunt și spre care sunt duse toate. Am cunoscut că cei ce socotesc lumea ca ultimul adevăr sunt întro minciună, luând întunericul unei ”culturi” atee drept lumină. Am cunoscut că cei ce nu cunosc pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat și deci ca Lumina lumii, ci o socotesc pe aceasta ca unica realitate, se află într-o mare

103 minciună. Am cunoscut că toate cuvintele prin care susțin această părere mincinoasă sunt minciuni. Am cunoscut că, avându-le numai pe ele, vom fi într-o veșnică sărăcie sau moarte. Iisus nu Se numește pe Sine numai Calea cea unică ce ne duce la Tatăl și la bunătățile nesfârșite și fără de început ale Tatălui, ci și Adevărul și Viața. Numai Cel născut din ființa Tatălui vieții fără început și fără sfârșit, a vieții nelipsite de însușirile ei cele mai înalte: conștiința și libertatea, este și El Viața prin excelență, Viața prin Sine și deci și Adevărul, dacă Adevărul e una cu existența deplină, contrar minciunii care dă ca existent ceea ce nu e existent. Existența desăvârșită nu poate fi decât personală, dacă relația cu o persoană mă face să trăiesc bucuria de-a exista și puterea de-a exista. Când trăiesc cu adevărat existența, trăiesc în comuniune conștientă și iubitoare ca persoană cu altă persoană. Și cu cât trăiesc această comuniune cu mai multe persoane, cu atât trăiesc mai mult din adevărul existenței. * El este Calea, Adevărul și Viața. El este Calea, pentru că este Adevărul și Viața; El este Viața, pentru că este Adevărul. El este Singurul în care avem viață adevărată, în care creația se unește cu Creatorul. Cei ce-L neagă pe El ca Viață adevărată, cei ce neagă că El este singura Cale spre Viața adevărată afirmă minciuna și moartea drept adevăr. Și cel care ispitește pe oameni spre această minciună, cel ce e dintâi care a susținut această minciună și continuă să o susțină, este diavolul. El afirmă lumea aceasta ca ultima realitate, nearătând o cale spre Dumnezeu, ca deosebit de lume, ci conduce, prin minciuna lui, spre moarte, în care cei ce-i slujesc lui se află, în parte, încă de pe acum, dar pot să scape de ea înainte de a muri cu trupul, fapt prin care își pot arăta imitarea lui Hristos. * Iisus Hristos este Adevărul și, ca atare, sensul vieții noastre, întrucât Cel Ce este viața în Sine, întrupându-Se ca om, i-a dat și omului viață veșnică, scăpându-l de la moarte. Fără Hristos, adică fără Fiul lui Dumnezeu întrupat ca om, lumea întreagă și existența oamenilor în ea ar fi fără sens. El S-a făcut prin întrupare ”Lumina lumii”, sensul ei. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este, în calitate de Dumnezeu în Sine, însăși Lumina. Dar înainte de întrupare lumina era numai în parte sensul existenței, prin cuvintele Lui revelate de prooroci. Adevărul, binele, viața și lumina sunt una. Răul, moartea, întunericul și minciuna la fel. Și toate au caracter personal. Minciuna înșală, dând morții spirituale aparența de viață și răului – aparența de bine al persoanei, în sens egoist, și întunericului – aparența de lumină. Minciuna le prezintă pe toate acestea ca adevăr. Chiar prin susținerea unor hristoși mincinoși se neagă Hristos-Dumnezeu, înlocuindu-Se cu un paleativ mincinos. Și, prin prigoana creștinilor care vor

104 fi dați la cruce, hristoșii mincinoși și aderenții lor cred că pot desființa puterea lui Hristos Cel adevărat și credința în El. Dar tocmai prin primirea crucii a învins Hristos și vor învinge credincioșii Lui. Acesta e paradoxul crucii. Ea, care pare nebunie, sau este spre sminteala necredincioșilor, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Căci în ea se arată răbdarea iubirii lui Dumnezeu chiar pentru cei ce Îl urăsc. Așa cum am mai spus, crucea lui Hristos a apărut din întâlnirea iubirii lui Dumnezeu făcut om cu ura oamenilor. Așa va apărea și crucea (prigoana) creștinilor de la sfârșitul istoriei, creștinii despre care Hristos a spus că vor fi urâți cum a fost urât și El, din această întâlnire a iubirii lor cu ura celor răi. Dar, întrucât, conform spusei lui Hristos, prigoana credincioșilor dinaintea sfârșitului va fi însoțită su urmată de mari dezordini în natură, faptul acesta face verosimil că atât aceste prigoane, cât și dezordinile din natură vor fi ajutate de știința avansată și de tehnica rezultată din ea. Dar aceasta nu înseamnă că știința și tehnica produc prigoana credincioșilor și dezordinea din natură și sunt vinovate de sfârșitul istoriei. Ci numai reaua interpretare a științei și a tehnicii, care a promovat mândria oamenilor că dincolo de natură nu mai e nimic și ei o pot folosi cum voiesc, mândrie care susține și necredința în Hristos. Această rea interpretare a științei avansate și putința folosirii tehnicii rezultate din ea în mod distrugător pentru natură și pentru oameni, ceea ce face istoria imposibilă, sunt mai degrabă semnul unei limitări a cunoașterii la natura materială, al pierderii din orizontul ei a tainei persoanei și al faptului că natura, care poate fi făcută de om obiect, trebuie să fie cu mult mai deplin obiectul unei existențe personale superioare, odată ce pentru om e numai un obiect limitat, în care el lucrează mai mult distrugător decât creator. Aceasta e o cunoștință a binelui și a răului, nu o cunoștință prin care omul poate să progreseze numai în bine. Dumnezeu lucrează cu adevărat astăzi, ca și ieri. Este prezent, răspunde la orice cerințe ale omului de astăzi. Răspunde omului de știință, problemei științei, care îndepărtează pe mulți oameni de credință, care pune problem noi. Astăzi există atâția oameni care se îndoiesc că vor afla răspunsurile în Dumnezeu: Dumnezeu rămâne necunoscut. Dar, dacă omul face experiența lui Dumnezeu, el descoperă că de fapt Dumnezeu Se adresează conștiinței și inimii lui, și atunci Îi răspunde. Știința nu înlătură misterul omului și al lumii, ci îl accentuează. Complexitatea din ce în ce mai mare descoperită de știință arată tot mai mult limitele puterii naturii omenești. Ea pune mereu noi probleme, inexplicabile, dacă nu depășim umanul într-un absolut plin de înțelepciune, cuprinzând în el însuși virtualitatea unei complexități infinite. Știința dezvăluie deci, din ce în ce mai mult, complexitatea realului. Ce complexitate, ce unitate, ce bogăție de gândire...! De unde vin acestea, dacă

105 nu există un Dumnezeu Care lucrează el Însuși? De unde vine astăzi această cunoaștere științifică, dacă Dumnezeu n-a pus la început complexitatea rațională a lumii? Nu există știință posibilă fără această raționalitate a universului instituită de Creatorul Însuși. Creștinii trebuie să fie în dialog cu știința, dar totdeauna văzându-L pe Dumnezeu, simțind că Dumnezeu Însuși conduce umanitatea, în chiar acest progres al științei: Duhul Sfânt lucrează aici. Astăzi trebuie să facem o altfel de teologie: pe de o parte mai spirituală, pe de altă parte în dialog adecvat cu știința. Trebuie să punem în evidență valoarea persoanei în fața lui Dumnezeu, prezentându-L mai întâi pe Dumnezeu ca pe o Persoană Care Se interesează cu pasiune de istoria omenească. Este singura Persoană Care poate ajuta persoana omenească să se mântuiască. Și astăzi, Persoana divină propune persoanei umane să iasă din iadul ei, să se elibereze din izolarea sa, să realizeze comuniunea. Dar această Persoană divină Își propune să răspundă și la îndoielile pe care le provoacă dezvoltarea științei în conștiința omului de astăzi. Acestea sunt cele două sarcini majore ale tehnologiei de astăzi. Este nevoie să cunoaștem datele științifice poate pentru ca să putem răspunde la întrebările lumii acesteia... Dar, pentru a cunoaște conținutul viu al Cuvântului lui Dumnezeu, nu este necesar; necesare sunt credința și insuflarea Duhului Sfânt. Oamenii, necunoscând valoarea persoanei umane și pe Dumnezeul Cel personal Care a creat-o spre a spori comuniunea iubitoare între persoanele umane, folosesc cunoașterea naturii ca mijloc de putere al unora împotriva altora. Cunoașterea ei este un bine, dar greșita folosire a ei sau necompletarea ei cu cunoașterea tainei lui Dumnezeu, fără de care originea naturii nu poate fi deplin înțeleasă, și a persoanei umane, fără de care nu poate fi înțeles rostul naturii, face ca natura însăși să rămână incomplet înțeleasă. Aceasta va face să se activeze răul în vremea dinaintea sfârșitului nu numai în prigonirea creștinilor, ci și în relația între oameni și popoarele înseși. * În Hristos, Dumnezeu ni S-a făcut ca om modelul desăvârșit și etern al persoanelor umane și al relațiilor dintre ele și izvorul de putere pentru înălțarea lor spre acest model, dar și partenerul comuniunii desăvârșite. Fără acest model, izvor și partener, și fără eforturile ce-au decurs și decurg pentru oameni din el, istoria omenirii și a întregii existențe ar fi fost plictisitor de îngustată și de monotonă și lipsită de un sens și de o direcție. Răul sporit în oameni prin mândria cunoașterii susține el însuși necredința în Hristos și în Dumnezeul iubitor al Treimii. Dacă Hristos a fost răstignit de cărturarii iudei din pretenția că ei știu bine Legea și că Hristos nu corespunde ei, dar de fapt din neînțelegerea adevărată a Legii, tot așa, nerecunoașterea Lui și persecuția credinței în El spre sfârșitul

106 istoriei vor rezulta din pretenția multora că cunosc toată realitatea, reducândo exclusive la niște legi materiale, dar în fapt nu o cunosc decât unilateral și de aceea interpretează realitatea greșit și îngust. Precum cărturarii Legii, în loc să știe din mai multa cunoaștere a Legii că ea îndrumă spre înțelegerea înălțimii spre care e chemat să ajungă omul, și că voința lui Dumnezeu este de a-l ajuta în aceasta prin întruparea Fiului Său conform prevestirii proorocilor, au socotit că Legea nu permite să se tindă la nimic deasupra literei ei, tot așa mulți din cărturarii științelor naturii în loc să-și dea seama, din cunoașterea forțelor complexe ale unei naturi de necuprins de om, despre măreția și înțelepciunea unui Creator al ei, iubitor al omului până la coborârea la el a Fiului Său pentru veci, socotesc că natura aceasta nu permite nimic mai presus de ea, uitând că chiar ei, ca cunoscători ai naturii, nu pot fi cunoscuți, deci sunt într-un fel mai presus de ea. („Sfinți și mari duhovnici despre discernământul duhovnicesc” – antologie alcătuită de Ierom. Benedict Stancu, Ed. Sofia, 2011, pag. 44-59) 2.) Pr. Nicolae Steinhard: Știința în zilele noastre n-a desființat teologia, a înlocuit-o. Dostoievski o știa de mult: „A trăi fără Dumnezeu nu-i decât chin...Omul nu poate trăi fără a îngenunchea”. Dacă-L alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în fața unui idol de lemn sau de aur, imaginar. Sunt idolatri cu toți, nu atei. (op. cit. pag. 83) 3.) Sfântul Iustin Popovici: Trebuie să ne întărim în adevărul lui Hristos trăind după poruncile Lui; doar așa ne păzim de această minciună ce devastează lumea și ucide sufletele și conștiințele oamenilor. Minciuna constă în a spune că Iisus Hristos nu este Dumnezeul-Om, că nu-I Dumnezeu-Cuvântul întrupat, că nu-I Dumnezeu și Mântuitor; antihristrul este întreg în această minciună – iar adevărul e cu totul de cealaltă parte: Iisus Hristos este Dumnezeu-Cuvântul întrupat, Dumnezeu-Omul, Domn și Mântuitor. Antihrist lucrează pe toate căile ca prin învățătura lui despre Hristos să înșele cât mai mulți oameni. Iar împotriva acesteia, creștinii se apără și se păzesc prin viețuirea după poruncile lui Hristos, prin viețuirea în iubirea și în adevărul Lui: pentru ei, Domnul Hristos este toată avuția lor, toată viața lor, toată veșnicia lor, tot Raiul lor; și-L dobândesc prin faptele lor evanghelice și simt încă de pe pământ veselia cea minunată, simt această fericire negrăită de care se vor desfăta deplin, veșnic și fără mutare, în cealaltă lume. * De fapt, prin toate păcatele lui, omul nu face altceva decât să împlinească voia creatorului tuturor păcatelor – diavolul. Voia lui, a diavolului, e aceea

107 care trage pe om către toate cele muritoare, către tot ceea ce se trece. Mai întâi de toate, păcatul distruge și tulbură în om toate cele prin care omul gândește: acesta începe să devină nebun, începe să catalogheze toate lucrurile caduce, ideile și patimile devin divinitățile lui, grija lui de căpătâi, țelul și sensul vieții lui. Aici se află cauza de căpătâi a tuturor idolatriilor omenești – culturale și științifice, filosofice și artistice, politice și religioase. (op. cit. pag. 53-57) 4.) Alexandru Mironescu: Avem de-a face cu un anumit tip al omului din Renaștere, al cărui faliment total și chinuit îl trăim noi acum, cu o atât de, să zicem, dramatic zvârcolire; falimentul omului care, nemaiputând sau nemaivoind să fie om, închipuindu-și că e prea puțin lucru, a visat să fie supra-om, stăpân al universului și al lumii, ca un Dumnezeu, stăpân al propriului său destin și al...fericirii, care – vai! – nu este, nu poate fi decât un anumit fel de a fi cu adevărat tu însuți, nefardat. * Cunoașterea aceasta filosofică – pentru că trăirea a cedat pasul în toată această lungă vreme, din ce în ce mai mult și mai grăbit, cunoașterii abstracte, filosoficești -, cunoașterea filosofică, așadar, nu trebuie să uităm, e o cunoaștere omenească, în care intră libertatea omului, dar nu ca într-o revelație; ea nu e o revelație, ci e un exercițiu liber, acțiune cognitivă, asupra revelației. Ea a fost un joc secund, o speculație, însă nu o sursă originară de fapte și experiențe, cum e revelația. Omul acesta al Renașterii, în chip paradoxal, cu cât suna în trâmbițele și surlele lui osanale vieții, cu atât secătuia și se depărta mai mult de izvoarele vieții. Iar îndepărtarea de viață e o boală alimentată de o curiozitate...bolnăvicioasă, specific atitudinii nemetafizice, și de o tendință de a explica totul, semnul neurasteniei, al neputinței de a suferi incertitudinea, simptomul unor goluri, al unor deșerturi interioare, al unor grave sincope interioare. Și așa precum, în ordinea fizică, întunericul provoacă o neliniște, o incertitudine, tot astfel neliniștea, incertitudinea, angoasa de care s-a vorbit atâta e semnul caracteristic al unui soi de întuneric metafizic; al lipsei de har, dacă vrei să-ți spun cuvântul adevărat. În chip prematur, ca să zic așa, omul acesta a naufragiat într-un infern, în infernal acesta care, la limită, nu poate fi decât înveșnicirea aberațiilor omenești. Mai mult, în cele din urmă, chiar această cunoaștere filosoficească (expresia am auzit-o la un bătrân călugăr și mi s-a părut mult mai evocatoare decât ”cunoașterea filosofică”) a degenerat, căci ceea ce fusese cândva cea mai înaltă Știință, înțelegerea vieții adică, a devenit ”înțelegerea” naturii, știința fizicului, fizica. Aș putea oare să spun, într-o viziune măsurată cu viziunea Apocalipsei, că

108 în vremea noastră se încheie procesul acesta de acaparare a ordinii metafizice de către ordinea fizică, determinată de păcatul dintru început? Separarea aceasta a rodit, ca o floare, ceea ce înțelegerea istorică obișnuită – ce cruntă ironie! – a numit „Renaștere”; Renașterea aceasta în care, de fapt, omul cel mai viu a murit, ca să lase niște fantome, niște strigoi, niște „morminte văruite”, care sunt cărturarii și fariseii epocii moderne. Și pentru mine nu este deloc o simplă întâmplare, că tocmai Renașterea e cea care descoperă, dezvăluie legătura ciudată, misterioasă, între nașterea individului – a unității arhaice - și nevoia de profanare a sacrului, atât de semnificative în răzvrătirile și crimele acestei lungi perioade, prelungindu-se până în zilele noastre. În concluzie, aș spune că această renaștere, lungă și complex perioadă a istoriei, e piesa, e drama în care s-a jucat pierderea credinței. A credinței care nu este un sentiment, căci, deși în ea e angajată sensibilitatea noastră, ea nu ține de registrul durerii și al plăcerii, adică al claviaturii întâmplărilor psihologice, ci în această credință e implicată întreaga noastră ființă, toate puterile spirituale ale omului. Ea presupune o transfigurare a tuturor aspectelor existenței noastre, pătrunderea într-o altă ordine, a semnificațiilor și a articulației acestor semnificații. Credința este efectiv în stare să transforme omul, nu schimonosindu-l cu teroarea unor „adevăruri” cerebrale, impuse din afară, ci oferind înțelegerii lui nestânjenite, libertății lui, subordonarea, slujirea mai exact, a realității ontologice. (op. cit. pag. 93-97)

ŞTIINŢA ADEVĂRATĂ CONFIRMĂ STRUCTURA ORIGINARĂ A FIRII UMANE Prezentăm cititorilor noştri câteva recomandări pe marginea lucrărilor teologului şi biofizicianului Virgiliu Gheorghe - Efectele televiziunii asupra minţii umane, Revrăjirea lumii, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii – despre armele mediatice care ne pun în pericol viaţa şi Pornografia, maladia secolului XXI, lucrări care atrag atenţia asupra influenţei pe care pornografia, televiziunea şi mesajele mass-media, în general, o au asupra dezvoltării abilităţilor mentale, a mentalităţilor şi a comportamentelor tinerilor noii generaţii. * „Pornografia reprezintă, după cum arată autorul, un adevărat mijloc de spălare a creierului sau de direcţionare a comportamentului uman pe căi greşite.” * „Prin negarea tuturor valorilor etice şi morale, s-a ajuns nu numai la liberalizarea sexuală, ci şi la o sexualitate sălbatică (…). Apariţia anticoncepţi-

109 onalelor şi a posibilităţilor de tratament a majorităţii bolilor cu transmitere sexuală au dus la o liberalizare uluitoare a sexualităţii.” * „Revoluţia sexuală s-a răspândit ca un virus al minţii, iar industria sexului s-a dezvoltat foarte mult folosindu-se de faptul că instinctul sexual este înscris în structura fiinţei umane (…) Astfel, ne-am trezit inundaţi de violenţă, de exhibiţionism şi de pornografie. Deşi criza sexuală nu este singura criză de care suferă societatea postmodernă, totuşi ea are o importanţă foarte mare deoarece ea pune în discuţie baza societăţii umane, adică familia şi sănătatea viitoarelor generaţii.” * „Având în considerare importanţa modelelor în formarea personalităţii umane, societatea ar trebui să ofere omului, şi mai ales copiilor, nişte modele demne de urmat. Din păcate, societatea umană este ea însăşi bolnavă şi se descurcă tot mai greu cu crizele cu care este confruntată” (Prof. dr. Adrian Restian, Prefaţă la Virgiliu Gheorghe, Pornografia, maladia secolului XXI, Bucureşti, Prodromos, 2011, pag. 11-14)

* „Curiozitatea este să constatăm că tinerii au o bună percepţie asupra circulaţiei valorilor şi anti-valorilor în societatea românească şi o bună judecată asupra realităţii televizualului. Tinerii, aflăm dintr-un sondaj CURS, consideră că valorile sunt însuşite cu precădere în familie şi în şcoală, pe când anti-valorile sunt însuşite cu precădere din emisiunile televiziunilor (…) În vederea tuturor elevilor, televiziunea are influenţe predominant negative, iar familia, în lumina aceloraşi aprecieri, contribuie predominant la promovarea valorilor moral-creştine. Circa 82% dintre elevii de 11-18 ani cred necondiţionat ceea ce li se spune la orele de religie, la biserică sau în familie despre Dumnezeu. Numai 3% dintre elevi nu cred deloc şi tot atâţia nu ştiu ce să răspundă la o astfel de întrebare.” (Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Prefaţă la Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Bucureşti, Prodromos, a doua ediţie 2008, pag. 9-10)

* „Iată, dar, că televizorul rupe intelectul de inimă, amputează funcţia sufletească, îl aruncă pe om în externalitatea lumii, în cele deşarte, de la mândrie (auto-admirare) până la beţia simţurilor, totul este plonjare totală în lumea aceasta, uitare de cer şi de Dumnezeu şi încredinţare în cele de pe pământ (…) Lucrul cel mai grav este că toate acestea revin în câmpul de conştiinţă al omului astfel amputat în forma degradată a „religiei televizualului”, în fapt o para-religie, o gravă, primejdioasă idolatrie care aruncă omul în robia magicului, provocând cea mai tragică decuplare ontologică a omului, decuplarea din raportul cu adevăratul Dumnezeu şi deci cu adevărata Biserică.” *

110 „(...) singurul răspuns la cultura nihilismului este cultura credinţei. Fără de această „întoarcere” se poate uşor prognoza nu sfârşitul civilizaţiei occidentale, ci sfârşitul omenirii. Cu adevărat, lumea se află azi la răspântie: cultura nihilismului şi cultura credinţei reprezintă marea bifurcaţie a omenirii. Ea este bifurcaţia înre drumul spre sinucidere colectivă sau spre supravieţuire colectivă. Tertium non datur.” (Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Prefaţă la Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii, Bucureşti, Prodomos, 2006, pag. 9-14)

Problematica asaltului vizual (TV, internet, presă) tratată în cele trei lucrări cu fundament eminamente ştiinţific se regăseşte într-o abordare cu un ridicat nivel de argumentaţie şi o mare forţă de convingere, relevând pericolul în care se află astăzi copiii şi tinerii noştri, precum şi soluţiile prin care ei pot fi protejaţi de acest flagel. Lucrările lui Virgiliu Gheorghe reprezintă un instrument de care orice om de bună credinţă are nevoie astăzi în lupta pentru o cauză demnă a condiţiei umane. Întocmirea unor asemenea lucrări de excepţie este dovada vie că Dumnezeu este cu noi, că este viu şi prezent în viaţa noastră şi trebuie să rămânem pe deplin încrezători în El. Cu toate că valorile puse de Dumnezeu în creaţie şi în conştiinţa umană se află astăzi în pericol, ele nu vor dispărea niciodată, ţinând în mod excepţional de dimensiunea ontologică a existenţei umane: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24, 35), zice Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. *

Bertrand Vergely (filozof creştin ortodox şi teolog francez) scrie: „Până astăzi, nu s-a găsit gena homosexualității” * Doctorul şi psihiatrul Jean-Paul Mensior afirmă: „Experiența mea terapeutică mă autorizează să afirm că homosexualitatea are întotdeauna origine psihologică...și nu genetică. Observația clinică o arată din plin.” * Homosexualitatea este prin ea însăși în afara vieții în Hristos, a vieții eclesiale, fiindcă este o auto-adorație, o hipertrofie a individualismului (Bertrand Vergely), și pentru că în acest sens ea se situează la antipozii naturii umane create după chipul trinitar al lui Dumnezeu: un homosexual nepocăit sau triumfător nu se poate apropia de Sfânta Cuminecătură, pentru simplul motiv că modul de viață pe care îl afișează face să nu fie în comuniune nici cu Hristos, nici cu Biserica. (Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard – Teologia sexualității, heterosexualitatea și homosexualitatea din perspectivă creștină, Ed. Christiana, 2004, pag. 61-68)* *. Notă: sublinierile din textele citate aparţin editorilor.

111

CANON DE RUGĂCIUNE PENTRU MÂNTUIREA COPIILOR Cântarea 1: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”, ai spus, Mântuitorule, îndemnându-ne prin aceasta să ne creştem copiii spre slava lui Dumnezeu. Învaţă-i, Tu, Doamne, să Te asculte atunci când îi chemi să Te slujească, ca să dobândească Împărăţia mult dorită. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Binecuvântează-i pe copiii noştri, Doamne, cu lumina binecuvântării Tale, ca Tu să fii puterea lor, Tu să fii ajutorul lor, Tu să fii viaţa lor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfinte Ioane Botezătorule, dascăl al pocăinţei, care ai tresăltat în pântecele maicii tale când s-a apropiat de tine Fecioara Maria care purta în pântece dumnezeiescul Prunc, ajută-i pe copiii noştri să nu fie nesimţitori la cercetările tainice ale Duhului, ci să cugete în fiecare zi la Împărăţia ce va să vină. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Fecioară, când Domnul fiind pe cruce ţi-a spus „Femeie, iată fiul tău!”, ţi-a dat în grijă nu numai pe ucenicul Său iubit, ci şi pe toţi copiii care au primit lumina Sfântului Botez. Cântarea a 3-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Cuvântul Tău, Doamne Iisuse Hristoase, că „cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primeşte”, ne luminează inimile ca să pricepem ce mare dar este pentru noi să ne creştem copiii în Numele Tău. Învredniceşte-ne, Doamne, să putem face aceasta spre mântuirea lor şi bucuria noastră. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Duhul Sfânt, Care S-a pogorât peste ucenicii Tăi la Cincizecime, să Se pogoare şi peste copiii noştri, Doamne, ca să primească darurile Sale: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Călăuziţi-ne pe noi pe calea dreptei credinţe, Sfinţilor Apostoli: Petre, Pavele, Iacove, Bartolomee, Toma, Filipe, Andrei, Marcu, împreună cu Luca, Ioane, ucenicule iubit al lui Hristos, Simone şi Iuda, cel cu totul fericit, şi mare Matia, cum şi pe voi v-a călăuzit Hristos din pruncia voastră duhovnicească. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

112 Să nu uităm niciodată, Născătoare de Dumnezeu, cum Cuvioasei care te-a rugat să-i arăţi că îi eşti Maică, i-ai cerut în vedenie să se arate fiică vrednică a ta, cerându-le prin aceasta tuturor creştinilor să fie vrednici de a fi numiţi fii ai tăi. Cântarea a 4-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! „Osana, Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, au strigat copiii care Te-au întâmpinat cu bucurie mare când ai intrat în Ierusalim. Învaţă-i, Doamne, şi pe copiii noştri să fie asemenea acelora şi să Te laude până la sfârşitul vieţii lor. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă, Doamne. Dăruieşte harul Tău copiilor noştri, ca să iubească rugăciunea, Biserica, faptele bune şi ascultarea de poruncile Tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfinţilor Ierarhi Atanasie şi Chiril al Alexandriei, apărătorilor ai dreptei credinţe, dimpreună cu Nicolae al Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni, voi, care aţi propovăduit în lume cinstirea lui Dumnezeu, aveţi grijă de copiii noştri, ca să nu părăsească Biserica lui Hristos, ci să fie mădulare vii ale ei. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Să te cânte neamurile toate, Preasfântă Fecioară, şi toţi copiii să te laude, că eşti mare ajutor neamului creştinesc, ferindu-l de lucrarea vrăjmaşului diavol. În vecii vecilor să fii slăvită, ceea ce te-ai arătat mai presus de toate cetele îngereşti şi de toţi sfinţii. Cântarea a 5-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci spune numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”, a zis sutaşul cu credinţă şi s-a însănătoşit sluga sa în ceasul acela. Credem Ţie, Doamne, că aşa îi poţi tămădui şi pe copiii noştri, când bolile şi necazurile îi încearcă. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Doamne, Cel ce îi tămăduieşti pe cei bolnavi şi îi ridici pe cei căzuţi, vindecă toate slăbiciunile care vin asupra copiilor noştri pentru a-i face robi păcatului, ca să Îţi mulţumească Ţie, Celui ce eşti minunat întru toate lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon, dimpreună cu toţi sfinţii care au primit darul tămăduirii, cereţi de la Dumnezeu pentru copiii noştri sănătate sufletească şi trupească. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

113 O, Maica Domnului, nenumărate sunt minunile pe care le-ai făcut, izbăvind mulţime de copii de grele suferinţe şi învăţându-i să se roage ţie cu credinţă. Ştiind puterea mijlocirii tale, te rugăm să îi ocroteşti pe copiii noştri, ca să fie feriţi de toate neputinţele. Cântarea a 6-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Tu, Mântuitorule Preabun, Care ai învăţat că „cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”, pune în inimile copiilor noştri dragostea de Tine, ca mai mult decât pe părinţii lor trupeşti să Te iubească pe Tine, Cel ce Te-ai arătat în lume Fiul Omului. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Doamne, Preadulce Iisuse, dăruieşte-le copiilor noştri tot ce le este de folos pentru mântuire, dăruieşte-le dragoste de părinţi şi de aproapele, înţelepciune, smerenie, cinste şi toate celelalte virtuţi creştineşti. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici, care ducând crucea răbdării aţi răbdat tot felul de nevoinţe, vă rugăm să îi întăriţi pe copiii noştri ca să meargă pe calea înfrânării, pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, pentru a dobândi bunătăţile cele veşnice. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cine oare îşi va încredinţa copiii în grija ta şi-şi va vedea aşteptările înşelate? Nimeni, Născătoare de Dumnezeu, pentru că te arăţi totdeauna grabnic ajutătoare celor ce aleargă la tine cu credinţă. Cântarea a 7-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Arătând că mare este pedeapsa celor ce vor sminti pe unul dintre cei mici care cred în Tine, ai grăit: „Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului prin care vine sminteala”. Pentru care Te rugăm, Doamne, fereşte-ne ca nu cumva să-i smintim cu ceva pe copiii pe care ni i-ai dat în grijă. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Preabunule Doamne, dacă din lucrarea vrăjmaşului vor cădea copiii noştri în păcat, primeşte-i la Tine aşa cum l-a primit tatăl pe fiul risipitor, aşa cum ai primit la Tine mulţime mare de păcătoşi şi păcătoase, şi ridică-i degrabă ca să slujească Ţie, Celui ce n-ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mari dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de-DumnezeuCuvântătorule şi Ioane Gură de Aur, care din tinereţile voastre v-aţi închinat vieţile Domnului, defăimând patimile şi dobândind virtuţile, ajutaţi-i şi pe copiii noştri să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

114 Deşarte sunt bunătăţile cu care lumea aceasta îi ispiteşte pe tineri şi pe bătrâni, dar nepieritoare sunt bunătăţile pe care Maica lui Dumnezeu le dăruieşte celor ce o cinstesc cu evlavie. Cântarea a 8-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”, ai grăit Tu, Cel ce ai murit pe cruce pentru păcatele neamului omenesc. Călăuzeşte-i şi pe copiii noştri să-şi ia crucea şi să Te urmeze cu adevărat, oricât de mari ar fi greutăţile şi ispitele acestei lumi. Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Doamne, Cel ce în vremea prigoanelor ai întărit mulţime de copii care Te-au mărturisit mergând fără teamă spre mucenicie pe urmele părinţilor lor, întăreşte-i pe copii ca în prigoana patimilor şi a poftelor să ducă lupta cea bună şi să fie biruitori prin harul Tău. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. O, Sfinte Chiric, care după numai trei ani de viaţă ai primit cununa muceniciei, dimpreună cu Soborul celor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod şi cu Sfinţii Mucenici şi Muceniţe care cu sângele vostru aţi udat ogorul Bisericii lui Hristos, ocrotiţi aceste roade tinere, aceşti copii ai noştri, ca să nu se teamă de moartea trupească, ci numai de cea sufletească. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Sabie a trecut prin sufletul tău, Născătoare de Dumnezeu, când L-ai văzut zăcând fără de suflare pe Cel ce este Viaţa lumii. Tu, care înţelegi durerea părinţilor care suferă pentru copiii lor, ai grijă şi de copiii noştri, ca nu cumva necuratul vrăjmaş să le întineze sufletele prin păcate. Cântarea a 9-a: Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Să audă copiii noştri la Judecată glasul Tău preadulce, o, Iisuse, glasul Tău care va zice: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!” Mântuieşte-i, Doamne, pe copiii noştri! Doamne, cădem în faţa Ta cu umilinţă şi Te rugăm să rânduieşti precum ştii mântuirea copiilor pe care ni i-ai dat, împlinind cu harul Tău neputincioasele poveţe pe care le primesc de la noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. O, Sfinte Steliane, ocrotitorule al copiilor, roagă-te împreună cu Soborul tuturor Sfinţilor şi cu Cetele îngereşti care Îl slăvesc pe Dumnezeu neîncetat, Stăpâniile, Heruvimii, Serafimii, Domniile, Îngerii, Scaunele, Căpeteniile şi Sfinţii Arhangheli, ca Domnul să îi binecuvânteze şi să îi sfinţească pe copiii noştri. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

115 Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-i cu sfântul tău acoperământ pe toţi copiii binecredincioşi şi pe toţi cei care se îngrijesc de creşterea lor, ca să Îi cânte cu toţii lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest canon de rugăciune este extras din cartea „COMORNIC – acatiste şi canoane de rugăciune” Ed. Egumeniţa, 2007, pp. 393-405)

RUGĂCIUNE PENTRU PRUNCUL PURTAT ÎN PÂNTECE O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvântează rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtăşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi sa se cureţe de păcatul strămoşesc. Doamne Dumnezeul meu! Eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zăpada să se facă. Întăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeştemă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale. Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie Îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeu Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele

116 Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice prin Sfintele Tale Patimi şi în numele Tău cel Sfânt, Iisus Hristos. Amin. Doamne şi Mântuitorul meu, dă-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc, ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi a Sfintei Tale Biserici. Amin. (Rugăciune preluată din cartea „Familia ortodoxă”, de pr. Evgheni Şestun, Editura Cartea Ortodoxa, Bucureşti, 2005)

PĂRINTELE SERAFIM ROSE RUGĂCIUNE PENTRU ZILELE DE PE URMĂ Dumnezeule, nu ne părăsi, pe noi cei ce încercăm să ne păstrăm credincioşia faţă de Tine în aceste zile de pe urmă când întunericul vrea să ne copleşească, când însăşi lumea pe care ai zidit-o bună foarte ne apasă cu greutatea păcatului şi a răului adunate în veacuri întregi de neascultare şi urmare a voilor noastre. Cu greu mai putem afla astăzi bucurie în lumea aceasta pe care Tu ai făcut-o spre desfătarea noastră. O, numai din pricina păcatelor noastre, pe care ni le ştim, lumea s-a îngreuiat astfel; şi până şi noi, cei ce am vrea să ne păstrăm credincioşia faţă de Tine, ne lăsăm cu totul prinşi în plasa păcatului şi a răului ce trage lumea în prăpastia fără de fund. Ci încă strigăm către Tine, Doamne, atunci când toţi s-au lepădat de Tine. Până când, până când, Doamne, ne vei lăsa în întuneric? Credinţa noastră este puţină; o, de ne-ai da un semn! Iată că noi, cei preaneputincioşi, îndrăznim a mustra lumea la ale cărei păcate ne facem pe deplin părtaşi. O, Doamne, miluieşte! Vino degrabă, Doamne, căci noaptea este aproape şi toată nădejdea piere de pe faţa acestui vechi pământ! (în Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 154-155)

Cauză şi efect „Adeseori e ca şi cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri şi cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaşte mândria în noi înşine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputinţa sa până ce se smereşte.” * „Pentru ce suferă omul pe pământ, pentru ce duce necazuri şi îndură rele? Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt şi El dă sufletului libertatea, pacea, iubirea şi fericirea.” *

117 „Tu zici: «Viaţa mea e tare amară». Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul însuşi îţi spune: «Smereşte-te şi vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: De ce mă chinuiam şi întristam atât altădată? »”. * „Acum însă esti bucuros pentru că te-ai smerit şi harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai şedea singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi, pentru că ai în suflet pacea despre care a zis Domnul: «Pacea Mea dau vouă» (In 14, 27). Aşa, fiecărui suflet smerit Domnul îi dă pace.”

(Sfântul Siluan, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2001)

118

CRÂMPEIE DE INOCENŢĂ... Ca după ce murim să ne ridicăm la cer, trebuie toată viaţa să-i facem aripi sufletului. Iulia Ghiţă, clasa a VIII-a, 14 ani Când Îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude. Cătălina Opaină, clasa a VIII-a, 14 ani Se spune despre artişti că umblă cu capul în nori, că artistul vrea mereu să-l vadă pe Dumnezeu. Irina Moscu, clasa a VI-a, 12 ani - De ce omul este o adevărată fabrică de dorinţe? - Omul este o adevărată fabrică de dorinţe pentru că se naşte din dorinţa de viaţă şi moare cu dorinţa de a fi veşnic. Matei Filimon, clasa a VIII-a, 14 ani În bisericile ortodoxe sfinţii sunt slabi, alungiţi la faţă şi la corp, pentru că aşa arată cei care sunt buni la suflet, că lor le-a rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele şi suflet. Tudor Matache, clasa a V-a, 12 ani - Cum poate ieşi aşa de alb ghiocelul din noroi? - Cum vede noroiul ce minune creşte din el, se dă la o parte din calea ghiocelului. Maria Istrate, clasa a VI-a, 11 ani Diferenţa dintre mama, tata şi Dumnezeu e că mama şi tata pot crea oameni, dar nu plante şi animale şi e imposibil ca ei să facă o mare. Roxana Chiş, clasa a IV-a, 10 ani Sfinţii învaţă la o şcoală din cer că ei locuiesc pe pământ, dar îngerii le aduc din cer lecţiile în fiecare zi, să le facă acasă. Leon Alexandru Guţu, clasa a II-a, 8 ani Dumnezeu îi iubeşte pe cei necredincioşi, dar îi iubeşte cu suferinţă. Ioan Marţîn, clasa a II-a, 8 ani - De ce lacrima şi picătura de sudoare pe masă stau bombate şi nu întinse?

119 - Picătura este bombată, mai ales lacrima şi sudoarea, pentru că ele sunt pline de sentimente. Ana Maria Pop, clasa a VIII-a, 14 ani Inima bate, bate, până se stinge, că inima e ca lumina şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer. Claudia Draghia, clasa a II-a, 9 ani - La uşa inimii cuiva trebuie să ciocăneşti, să năvăleşti sau să te rogi? - La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, ci trebuie doar să cânţi. Florentina Stoian, clasa a VI-a, 11 ani Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu. Ana Maria Badea, clasa a VII-a, 13 ani În religia noastră oamenii care au murit se îngroapă în pământ, că aşa este bine să punem la loc ceva de unde l-am luat. Felix Roncea, clasa a V-a, 12 ani Pe preoţi, îngeri, sfinţi şi Dumnezeu noi îi putem asculta: pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, pe sfinţi ca pe părinţi, pe îngeri ca pe diriginţi, pe pământ, pe preoţi mai ceva ca pe preşedinţi. Maria Irina Petreanu, clasa a V-a, 12 ani - Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos, cum ai reacţiona? L-ai întreba ceva anume? - Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos, L-aş întreba dacă mă poate duce la Mama Lui, că eu vreau s-o întreb pe Maica Domnului cum este să ai un copil Dumnezeu. Andreea Alina Zane, clasa a II-a, 8 ani „Scrisoare către Dumnezeu” Te rog mult, mult, mult, să mă ajuţi ca să culeg nişte crini şi trandafiri şi lalele şi opt frunze de tei. Te rog din suflet. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să trec clasa. Tu eşti Cel mai bun din lume. Şi să ştii că eşti frumos. Elisabeta Iacob, clasa I Dumnezeu, mi-e dor de mama mea. Că e plecată în Belgia. Ce să fac? Tatăl meu e în Anglia şi munceşte din greu. Şi aseară la ora 21,00 mama mea a plecat şi mult am plâns. Zilele trecute mi-a luat îngheţată. Cu mult drag, Matei, clasa I

120

POSTFAȚĂ De-a lungul istoriei, toate regimurile totalitare s-au folosit de sectoarele de bază ale societății pentru a se impune și pentru a domina. Nici învățământul și sănătatea n-au făcut excepție de la această regulă. Nu o dată aceste domenii de activitate și-au trădat crezul științific și umanitar, fiind aservite ideologic și folosite împotriva propriului popor (sunt concludente şi de notorietate cazurile legate de vaccinul Gardasil şi de vaccinul pentru gripa porcină). Iar când interesul ideologic primează în fața celui științific și democratic, atunci se ajunge inevitabil la un regim dictatorial, când minoritatea sfidează și persecută majoritatea. De aici și aplicarea abuzivă a legii minorităților și a legii privind combaterea discriminării. Toți factorii de răspundere care coordonează sferele de bază ale societății sunt direct răspunzători de mutațiile care se produc la nivel genetic și spiritual în viața unui popor. A legaliza educația sexuală în școli cu o conotație profund imorală, înseamnă de fapt a permite accesul prin ușa din față a instituției școlare, a perversității în relațiile interumane. Și aceasta, aplicată în mod programat copiilor prin sistemul de învățământ. Întoarcerea la practicile antichității pe linia moralității, nu reprezintă un semn al progresului la nivelul conștiinței și desăvârșirii spirituale a omenirii. Toți cei răspunzători pentru implementarea acestui proiect la nivel politic, social și educațional, vor avea de dat un greu răspuns înaintea lui Dumnezeu și a posterității pentru un astfel de cataclism moral. Să otrăvești din floare nevinovăția și puritatea copiilor, în mod sistematic, prin sistemul educațional, este una dintre cele mai mari atrocități care au putut fi imaginate vreodată. A aplica amenzi contravenționale și chiar pedeapsa cu închisoarea unor părinți care au încercat în Germania să rețină copiii de la frecventarea acestei discipline, grăiește de la sine despre natura acestui regim care impune ca obligatoriu un astfel de sistem de educație. Astfel de măsuri nu atrag decât un colaps generalizat al acestei instituții care se contrazice în termeni în mod flagrant. Acest demers face parte din planul de a introduce ”urâciunea pustiirii la locul cel sfânt” al conștiinței umane, al desfigurării chipului divin din om și al instaurării omului care nu mai este om. Nimic altceva decât premisa unui iad al imoralităţii premergător al vremurilor de pe urmă descrise în amănunt de către Cuviosul Nil Athonitul (1612-1692) și de către alți mulți Sfinți Părinți. Dacă optăm pentru pornografie în școli, iar pentru religie nu, cu siguranță că roadele vor apărea. Dacă nu am reușit să învățăm nimic din experiența ateist-comunistă în cei 70 de ani de teroare, vom învăța acum odată pentru totdeauna, dar cu consecințele de rigoare care par să fie ireversibile prin natura și gravitatea lor.. Pentru că este prea evident scopul final: crearea ”omului nou”, a omului fără Dumnezeu. Numai cine nu vrea, nu vede și nu crede cele ce se petrec sub ochii noștri acum.

121

Stimați factori de răspundere de la orice nivel! Copiii au rămas ca una dintre cele mai scumpe comori ale Cerului, ale noastre și ale lumii întregi. Ei sunt lumina ochilor noștri și îngeri în trup. Vom răspunde în modul cel mai grav pentru fiecare suflet strivit, smintit și desfigurat prin ignoranța și nepăsarea noastră. Cunoaștem riscul major a ceea ce se petrece acum? Cunoaștem în totalitate gravitatea acestei aventuri fără precedent? Ioan Ianolide, spunea: „Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o beznă piteșteană internațională.”(Ioan Ianolide - Deținutul profet, Ed. Bonifaciu, 2009, pag. 152). Dacă vom continua așa precum am început în ultimii 15-20 de ani, avem toate șansele ca aceste cuvinte să se împlinească întocmai. Cine va putea plăti acest preț și cine își poate asuma o astfel de răspundere? De nu am ști, păcat nu am avea. Dar conținutul acestei cărți, ca și al altor materiale de acest fel, nu ne mai lasă cuvânt de îndreptățire dacă vom rămâne nepăsători. Pentru multe fapte va avea omul de dat răspuns pe tot parcursul existenței sale. Dar un capitol aparte va fi cel referitor la copii. Pentru lipsa lor de apărare și încrederea absolută pe care o au în cei mari, le datorăm enorm. De aceea, avortul, contracepția, uciderea sufletească a copiilor prin televizor, internet și modul nostru de viață imoral înaintea lor, vor reprezenta cândva un act greu de acuzare la nivel personal și comunitar. Trădarea acestei încrederi pe care ei, cei mici, o au în noi „cei mari”, se va răzbuna cândva năpraznic împotriva noastră. Și pe bună dreptate! Cele mai grele remuşcări sunt acelea când te judecă tocmai fiinţa care te-a iubit cel mai mult. Și întrucât numai sfințenia mai poate reface chipul nevinovăției din sufletul unui copil, nădăjduim ca din rândul lor, al copiilor, să se nască cât mai mulți sfinți, iar nouă, celor mari, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu fiecăruia, câte o inimă curată de copil. Abia atunci vom simți că trăim cu adevărat. Cea mai grea suferință a sufletului se naște din depărtarea lui de Dumnezeu Care l-a creat din iubire. Și aceasta se produce prin păcat. Dintr-o astfel de suferință a lipsei lui Dumnezeu ca obiect al iubirii, apar bolile, supărările, tulburările de orice fel la nivel biologic și spiritual și de multe ori, moartea. Sunt dese cazurile când omul, nemaifiind iubit sau nemaiputând iubi, se stinge și moare. Este și cazul multor copii rămași fără părinți, sau a celor cu părinți care nu-i iubesc cu adevărat. Așa cum un copil fără părinți sau lipsit de iubire crește traumatizat și bolnav, tot astfel crește și un suflet fără dragostea și prezența lui Dumnezeu. De aceea nu există nici o altă cale pentru lumea de astăzi de a reveni la normalitate, decât întoarcerea la iubirea părintească a lui Dumnezeu. Avem toate mărturiile la îndemână pentru a verifica și confirma această stare de fapt. Numai s-o facem. Însăși starea generalizată de criză este rezultatul cumplitei idolatrii în care a căzut omenirea, despărțindu-se de Dumnezeu ca izvor al vieții și al bucuriei. Așa cum la sânul mamei copilul simte deplina siguranță și afecțiune, la fel și omul de astăzi nu se poate regăsi în aceeași siguranță și afecțiune, decât numai la sânul lui Dumnezeu și iubind curat pe semenul său. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor înțelepciunea omului cea de pe urmă!

Fără nevinovăţia şi puritatea îngerească a copiilor, viaţa noastră va deveni un adevărat coşmar.

Notă: Materialul de faţă poate fi descărcat gratuit de la următoarea adresă: www.scoalabrancoveneasca.ro Adresa: Str. Poporului, Nr. 82, Constanţa. Telefon: 0760 277 752

123 CUPRINS Cuvânt înainte.......................................................................................................................5 „Nu avem nevoie de o asemenea educaţie!”......................................................................11 Dezbateri parlamentare (Nicolae Vasilescu)...................................................................15 Asociaţia Christiana – Scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului..............................................................29 Memoriu privind modificarea legii pornografiei...........................................................35 Educaţia sexuală – O provocare fără precedent în istoria învăţământului românesc..................................................................................48 Doina copiilor.....................................................................................................................58 Educaţie sexuală sau educaţie moral-creştină?..............................................................60 Scrisoare deschisă - în atenţia tuturor celor responsabili.............................................64 Utopia educaţiei sexuale a copiilor...................................................................................66 Ce se pregăteşte pentru copiii noştri. Noi ce facem?....................................................68 Obişnuinţa devine a doua natură.....................................................................................70 Căderea de la însuşirile cereşti la cele dobitocești........................................................70 Sexualitatea prematură – cauza degenerării unui neam ..............................................72 Confesiunea unui tânăr ortodox......................................................................................79 Minunea săvârşită de Părintele Arsenie cu Părintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)..................................................................82 Cum a fost vindecat un tânăr homosexual de patima sa cu ajutorul fericitului Iannis.......................................................................84 Declaraţia de presă a Mitropolitului Bartolomeu cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 2010...............................................................................86 Pastorală la Naşterea Domnului, 2010 a Mitropolitului Bartolomeu.............................................................................................87 Rusia este sancţionată de CEDO pentru apărarea învăţăturii creştine.................................................................................88 Legiferarea prigoanei împotriva creştinilor....................................................................89 Scrisoare deschisă a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România.........................................................................................................94 Halloween – o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte în spaţiul şcolar.....................................................................................96 Părintele Galeriu..................................................................................................................99 Mântuitorul Iisus Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa....................................................102 Ştiinţa adevărată confirmă structura originară a firii umane....................................108 Canon de rugăciune pentru mântuirea copiilor.........................................................111 Rugăciune pentru pruncul purtat în pântece..............................................................115 Părintele Serafim Rose – Rugăciune.............................................................................116 Crâmpeie de inocenţă......................................................................................................118 Postfaţă................................................................................................................................120

Tipografia DOCUPRINT/Editura BABEL ISTORIE NAŢIONALĂ -C. Z. Codreanu-Pentru legionari -Horia Sima-Două mişcări naţionale -Gheorghe Jijie-George Manu. Monografie -Gheorghe Jijie-Vică Negulescu. Monografie -Gheorghe Jijie-Un dac cult.Nicolae Petraşcu -Virgil Maxim-Imn pentru crucea purtată -Al. Ronnet-Neam fără noroc -Nicolae Paulescu-Spitalul -Ion Moţa-Cranii de lemn -Nae Ionescu-Constantin Papanace-Destinul unei generaţii -Mircea Eliade-Salazar şi revoluţia în Portugalia -Traian Popescu-File din procesul comunismului -Petru C. Baciu-Răstigniri ascunse -Ier. Neofit-Înfruntarea -Alexandru Ştefănescu-Comentar la monografia oraşului Corabia -Grigore Alexandrescu-Lichidarea burgheziei române -C. Brin-De vorbă cu Badea Gheorghe -Vasilica Militaru-Biserica din temniţă -Vasilica Militaru-Credinţa neamului românesc -Marius Vişovan-Citindu-l pe Horia Sima În curs de apariţie: -Nichifor Crainic-Nostalgia paradisului -Nicolae Georgescu-Eminescu-Ultima zi la ,,Timpul” -Alexei Mateevici-Versuri. Ediţie îngrijită de Ion Nuţă