Edgar Allan Poe - Pisica Neagra

Edgar Allan Poe Edgar Allan Poe (nascut pe data de 19 ianuarie 1809 in Boston/Massachusetts si decedat d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland ) scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.

Publicațiile de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o profundă cunoaștere a literaturii, prin spirit sarcastic, simț ascuțit în receptarea adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice, în special concepția sa asupra stilului de nuvele scurte, s-au bucurat încă din timpul vieții de o atenție și prețuire deosebită și au exercitat o influență puternică asupra generațiilor ulterioare de prozatori. Cu "Filosofia creației poetice" (The Philosophy of Composition, 1846) sau "Principiul poetic" (The Poetic Principle, 1850) s-a făcut începutul teoriilor literaturii moderne.

1

Pisica Neagra Povestirea este prezentată ca o narațiune la persoana întâi, cu ajutorul unui narator care nu-i demn de încredere. El este un om condamnat de la bun început în povestire.[2] Naratorul afirmă că a iubit animalele de la o vârstă fragedă. El și soția lui au multe animale de companie: păsărele, iepurași, un peștișor auriu, un câine și o pisică mare și în întregime neagră. Naratorul dăduse acestei pisici numele de Pluto. În primă fază, această pisică este deosebit de atașată de narator și viceversa. Prietenia lor reciprocă a durat mai mulți ani, până când naratorul a devenit un alcoolic. Într-o noapte, când a venit acasă beat, el a crezut că pisica îl evită. Când a încercat să o ia în brațe, pisica speriată l-a mușcat pe narator de mână, iar acesta, într-un acces de furie, a prins animalul, a scos briceagul și i-a scos un ochi din orbită. Din acel moment, pisica fugea înspăimântată de fiecare dată când îl vedea pe stăpânul său apropiindu-se. La început, naratorul are remușcări și regretă cruzimea săvârșită. Cu timpul, această tristețe a naratorul s-a transformat într-o furie cumplită. Acesta s-a pierdut cu totul și îl cuprinde nevoia de a ucide pisica. Așa că. într-o dimineață, el a dus pisica în grădină și a spânzurat-o de un copac, unde aceasta a murit. În acea noapte, casa lui a luat foc în mod misterios, forțându-l pe narator, pe soția sa și pe un slujitor să fugă. A doua zi, naratorul se întoarce la ruinele casei sale, pentru a găsi imprimată pe singurul perete care rămăsese în picioare figura unei pisici gigantice, care avea o funie legată de gât. La început, această imagine îl îngrozește pe narator, dar, treptat, el găsește o explicație logică pentru ea, că, cineva de afară a aruncat pisica moartă în dormitor pentru a-l trezi în timpul incendiului și începe să-i fie dor de Pluto. După o perioadă de timp, când se afla într-o noapte la o cârciumă, el găsește o pisică asemănătoare într-o tavernă. Aceasta este de aceeași mărime și culoare ca și Pluto, și-i lipsea chiar și un ochi. Singura diferență este o pată mare și albă aflată pe pieptul animalului. Naratorul o ia acasă, dar curând începe să o urască și chiar să se teamă de creatură. După un timp, spre groaza naratorului, pata albă de blană începe să ia forma unei spânzurători. Apoi, într-o zi când naratorul și soția sa se aflau în pivnița noii lor case, pisica se plimba printre picioarele stăpânului, făcându-l să se împiedice de ea și aproape să cadă pe scări. Într-un gest de furie, omul apucă un topor și încearcă să omoare pisica, dar este oprit de soția sa. Înfuriat, el își targe mână din strânsoarea soției și o ucide cu toporul. Pentru a ascunde cadavrul, bărbatul a scos cărămizi dintr-o ieșitură în perete, a pus acolo trupul soției și a astupat gaura. Atunci când

2

polițiștii au venit să investigheze dispariția, ei nu au găsit nimic și naratorul urma să fie liber. Pisica, pe care el intenționa să o omoare, dispăruse și ea. În ultima zi a anchetei, naratorul îi însoțește pe polițiști în pivniță. Ei nu găsesc încă nimic. Apoi, complet încrezător în propria sa siguranță, naratorul comentează pe tema rezistenței clădirii șlovește cu bastonul chiar în peretele în care zidise cadavrul soției sale. Un sunet jalnic sa auzit atunci în pivniță. După ce și-au revenit din încremenire, polițiștii au dărâmat zidul și au găsit cadavrul soției lui, iar pe capul ei, spre groaza naratorului, era pisica neagră care scosese sunetul [strident. Se pare că naratorul zidise și pisica în spatele acelui perete.

Analiza Ca și naratorul din povestirea "The Tell-Tale Heart" a lui Poe, naratorul din "Pisica neagră" are o sănătate mentală discutabilă. La începutul povestirii, naratorul spune ca ar fi "într-adevăr nebun" dacă s-ar aștepta ca un cititor să creadă povestea, ceea ce înseamnă că el a fost deja acuzat de nebunie. Măsura în care naratorul pretinde că ar fi iubit animalele sugerează instabilitatea mentală în forma de a avea "prea mult dintr-un lucru bun". Dragostea sa pentru animale substituie "prietenia meschină și atașamentul schimbător al Omului". Deoarece soția naratorului îi împărtășește dragostea față de animale, el ar putea crede că ea este un alt animal de companie. În plus, eșecul său de a înțelege dragostea lui excesivă față de animale anunță incapacitatea sa de a-și explica motivele acțiunilor sale. Una dintre povestirile cele mai întunecate ale lui Poe, "Pisica neagră" include denunțarea puternică a alcoolului. Acțiunile perverse ale naratorului sunt cauzate de alcoolism, o "boală" și un "demon" care-i distruge și personalitatea. Folosirea pisicii negre evocă diverse superstiții, inclusiv ideea exprimată de către soția naratorului că pisicile negre ar fi vrăjitoare deghizate. Pisica din poveste este numită Pluto după zeul roman al Lumii Subpământene.  Sosia – vezi și "William Wilson"  Vinovăția – vezi și "The Tell-Tale Heart" Deși Pluto este un personaj neutru la începutul povestirii, el devine antagonic în ochii naratorului după ce acesta din urmă devine un alcoolic. Alcoolul îl împinge pe narator la accese 3

de mânie nestăpânită și violență, până la punctul în care tot ceea ce-l supără - pisica Pluto, în special, care este întotdeauna de partea lui - devine în ochii lui un vrăjitor malefic, care-l bântuie chiar dacă îi evită în același timp prezența. Când naratorul îi scoate ochiul lui Pluto din orbită, acest lucru poate fi văzut ca un simbol al orbirii sale parțiale autoprovocate față de propria viziune a bunătății morale. Focul care distruge casa naratorului simbolizează "dezintegrarea morală aproape completă" a naratorului. Singura rămășiță este imprimarea lui Pluto pe un perete, ceea ce reprezintă păcatul de neiertat și incorigibil al criminalului.

4