ECDL Suport Curs M1

Cursuri și Examene în vederea certificării internationale ECDL Start

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași Corp B, parter, sala 327A, tel . 0230.201.418

Modulul 1 Concepte de bază în utilizarea calculatoarelor

Centrul ECDL nr. 38 UAIC, Iaşi

1 LA INCEPUT 1.1 Despre modulul 1 Modulul „Concepte de bază în utilizarea calculatoarelor” este primul modul din lista de 7 module necesare pentru a fi promovate in vederea obtinerii Permisului European de Conducere a Calculatorului (cunoscut si ca diploma ECDL). Modulul 1 este unul din modulele obligatorii de promovat de catre candidatii care doresc certificarea intermediara, restransa, ECDL Start. Prezentul suport de curs este bazat pe versiunea 5.0 a Programei ECDL Romania, pe care o respecta si o extinde cu informatii aditionale. In orice situatie, Programa ECDL (a carei ultima varianta poate fi consultata online pe site-ul ECDL Romania la adresa http://www.ecdl.org.ro/certificari_ecdl.php?id=55 ) are prioritate in termeni de informatie care trebuie cunoscuta de catre candidat. Certificarea ECDL este independenta de sistemul pe care se sustine examenul, dar acest suport de curs este realizat pe platforma PC.

1.2 Despre Examen Examenul propriu-zis consta in accesarea unei aplicatii online si rezolvarea a 36 de intrebari grila, cu o varianta si doar o varianta de raspuns. Durata examenului este de 45 de minute, iar punctajul necesar pentru a promova este 75. La sfarsitul celor 45 de minute (sau cand candidatul apasa „ Finalizare” in aplicatie) se da nota pe loc.

1.3 Cateva clarificari legale Acest suport de curs este oferit „ca atare”, cu buna credinta ca respecta programa ECDL, dar nu se ofera nici o garantie in termeni legali sau de orice natura. Prezentul suport de curs este protejat de legile copyright-ului si este autorizat a fi folosit si distribuit doar de catre, si in randul, candidatilor inscrisi pentru a sustine examene ECDL la Centrul Autorizat de Examinare ECDL 38 UAIC Iasi (care este si titularul dreptului de proprietate intelectuala asupra continutului).

2. Imagine generală Iniţial, calculatoarele au fost create pentru calcule dar şi-au depăşit repede limitele, fiind astăzi utilizate în foarte multe domenii. Utilizarea poate presupune trecerea de la activităţi de rutină la activităţi de divertisment sau chiar activităţi de luare a deciziilor. Activităţile standard, astăzi, presupun redactarea corespondenţei sau a rapoartelor, administrarea unui buget sau generarea graficelor care-i plac mult de tot şefului, învăţarea unei limbi străine sau, de ce nu, trecerea de la un nivel la altul, la un joc care îţi va mânca zile şi nopţi. Accesul la Internet trece lejer de la navigare (plecând de la simpla citire a ziarului şi terminând cu actualizarea informaţiilor din rapoarte) la corespondenţă electronică, de la conversaţii on-line de tip messenger la punerea în comun de fişiere (file sharing). Mai frumos este atunci când de aceste calculatoare depinde viaţa noastră: monitorizează activitatea unei centrale atomice, analizează nivelul clorului din apa potabilă, determină parametrii maximi de presiune în cazanele termocentralelor etc. – dar aici este vorba de alte tipuri de calculatoare: Astfel, posibilităţile de utilizarea a calculatoarelor sunt numeroase, plecând de la o utilizarea în viaţa zilnică, la serviciu sau la şcoală, în contactul cu diferite instituţii sau doar pentru o simplă căutare de informaţii şi terminând cu domeniile productive. Dacă ar trebui să facem o trecere în revistă a utilizării calculatoarelor la serviciu, ea ar ţine de la secretariat la contabilitate, de la marketing la management şi nu în ultimul rând de la producţie la vânzări. În ceea ce priveşte tipurile de calculatoare, aici trebuie să ţinem cont de volumul şi puterea de prelucrare a datelor. Astfel, se pot observa: - Personal Computer (PC) – calculatoare personale, cu o capacitate de prelucrare din ce în ce mai mare; domeniile de utilizare tocmai le-am discutat; ele diferă prin destinaţie: workstation, server, playstation sau aspect/construcţie: desktop, laptop (notebook), tableta.

Desktop (cu cele doua forme de carcasa)

Laptop

Tableta

- dispozitive portabile: Smartphone (telefon care permite instalarea si rularea de programe sau vizionare de continut multimedia), Personal Digital Asistent (echipamente mobile care permit rularea aplicatiilor inslatate local sau accesate prin intermediul unei conexiuni de retea), telefoane mobile (spre a le diferentia de smartphone vom spune ca acestea au doar facilitati legate de conversatii), player multimedia (echipament de mărimea unui telefon mobil ce oferă facilități precum redare muzică, vizionare filme/videoclipuri, vizualizare poze, radio, etc). Se poate spune ca dintre echipamentele portabile Smartphone-urile combina telefonul cu PDA-ul si cu playerul multimedia, deoarece este capabil sa indeplineasca toate functiile pe care celelalte echipamente le indeplinesc.

Smartphone

PDA (cu suport)

Playere multimedia

Tehnologia Informatiei reprezinta normele si procedeele de colectare, memorare, transmitere si prelucrare a datelor in vederea obtinerii rezultatelor scontate, cu ajutorul calculatorului electronic. Datele desemneaza elemente primare, provenite din diferite surse, fara o forma organizata, care sa permita luarea unor decizii. Informatiile sunt date care au caracter de noutate, care imbogatesc cunostintele celui care le primeste (conform altor definitii, informatiile rezulta din prelucrarea/procesarea datelor). Orice decizie are la baza date si informatii despre obiectul activitatii respective. Un calculator electronic (numit si „sistem de calcul”) constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor. Sistemul de calcul este format din componente hardware şi software.

3. Hardware Hardware presupune componenta fizică din ansamblul de echipamente sau a componentelor ce alcătuiesc un sistem de calcul.

3.1 Personal Computer Imaginea calculatorului personal (PC, zis şi compatibil IBM, deoarece această firmă a determinat un standard de fabricare) nu s-a schimbat prea mult de la apariţie şi până astăzi... însă capacităţile sale au evoluat permanent.

Unitatea Monitorul

Tastatura şi mouse-ul

Carcasa este cea care asigură protecţia componentelor calculatorului. La exterior ea poate lua diferite forme funcţie de destinaţie sau chiar firma producătoare:

Tower

– vertical – acces uşor la componente, o bună aerisire, spaţiu redus ocupat, există tendinţa de a fi poziţionate sub birou (atenţie la praf!);

Desktop

– orizontal – ideal pentru poziţionarea monitorului deasupra, număr redus de şuruburi, acces facil la componente (IBM);

Combinat

– combinat vertical/orizontal – discutabil din multe puncte de vedere, mai ales accesul la componente;

IMac

– formă deosebită

Desktop

Tower

Apple iMac Însă această carcasă ascunde în interior componentele de bază ale calculatorului: sursa de alimentare, placa de bază cu unitatea centrală (procesor, memorie internă), suporturi de stocare, interfeţe, cablare.

3.2 Placa de bază În interior, lucrurile stau astfel: elementul principal, placa de bază (motherboard), este cea mai uşor de recunoscut, fiind şi cea mai voluminoasă. Ea reprezintă suportul pentru toate componentele, dar tot ea are ultimul cuvânt când vine vorba de compatibilităţi. La o placă de bază trebuie cunoscute: tipul de procesoare suportate; numărul lor; tipul de memorii RAM;

viteza maximă la care poate lucra; cantitatea de memorie cache onboard; suportul pentru noile tehnologii şi standarde (ex. USB - Universal Serial Bus, PCI Express). Zona de conectare periferice prin: Serial, Paralel, USB Conector sursă de alimentare Conectare plăci PCI

Soclu Procesor

Conectare placă AGP

Conectare FDD

Sloturi Memorii

Bateria plăcii Zona de conectare HDD, CD-ROM

Placa de bază are un rol major şi în asigurarea stabilităţii şi performaţelor unui calculator. Având în vedere multitudinea de componente (cu caracteristicile aferente) care formează un sistem de calcul, compatibilitatea dintre acestea este vitală pentru o funcţionare după aşteptări. De asemenea, comunicaţiile între toate componentele sunt asigurate prin placa de bază. Schema urmatoare prezinta principalele porturi de comunicare externa ale unei placi de baza si mufele care intra in respectivele porturi.

PS2 (tastatura sau mouse, vechi)

Placa de sunet Placa de retea

USB (standard)

Firewire(standard)

(mai multe mufe: microfon, boxe, etc)

Port Serial

(tastaturi si mouse foarte vechi) Port Paralel (Imprimante mai vechi)

Porturile USB si Firewire au si versiuni mai mici (mini-USB, miniUSB, etc.) In prezent pe portul USB (Universal Serial Bus) se pot conecta o multime de echipamente externe (tastaturi, mouse, periferice de stocare, imprimante, etc), fiind principalul mod de conectare a echipamentelor periferice Mufe si porturi pentru video

3.3 Procesorul Acesta se ocupă de iniţializarea calculatorului, de încărcarea sistemului de operare, de executarea tuturor aplicaţiilor şi de controlul fluxului de date. Procesoarele se diferenţiază atât prin caracteristicile tehnice cât şi prin producătorii săi. Denumirea şi respectiv calitatea procesoarelor era dată de firma producătoare (Intel, AMD, Cyrix), modelul (ex. i80286), frecvenţa de lucru (ex. 6 MHz). Astfel era echipat în 1984 primul IBM PC AT (Advanced Technology).

Firma Principalul producător de procesoare este Intel, care a deţinut de la bun început supremaţia pe piaţă. Firma AMD îl urmează şi chiar de câteva ori depăşeşte. Evoluţia procesoarelor a atras nu numai creşterea calităţii cât şi aplicarea unor politici de marketing pentru câstigarea pieţei de desfacere (vezi trecerea la denumirea Pentium în loc de 586 pentru a evita producerea clonelor de către firmele concurente şi automat de realizarea unui brand în lumea procesoarelor). Astfel forma AMD reuşeşte să ţină pasul în continuare, pe când firme precum Cyrix vor apărea pe piaţă cu produse de genul 586. Modelul

Firma Intel a fost primul producător de procesoare (de prin 1969), însă, procesoarele legate de ideea de PC compatibil IBM, au avut o evoluţie de la 8086 (eXtended Technology) la Advanced Technology – 80286, 80386, 80486, 80...Pentium. Până la 80486 (când a fost integrat în procesor) a existat un co-procesor matematic care asigura calcule de mai mare anvergură. Dacă observăm, denumirea unui calculator este dată tocmai de tipul procesorului şi nu de firma producătoare a calculatorului (ex. “Am un Pentium III” şi nu “Am un

DTK”). Un istoric al procesoarelor Intel funcţie de anul de apariţie este prezentat în continuare: Anul 1982 1985 1989 1993 1995 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2009

Procesoare INTEL 80286 80386 80486 DX Pentium Pentium Pro Pentium II Pentium II Xeon Celeron Mendocino, Pentium III, Pentium III Xeon Pentium IV Xeon, Itanium Itanium 2 Pentium M, Celeron M, Pentium 4EE (Extreme Edition) Pentium 4E (Tehnologie Prescott), Pentium 4F (3,2-3,6 GHz) Pentium D Smithfield Intel i3, i5 și i7

Anul

Procesoare AMD

1991 1993 1995 1997 1998 1999

Am386 Am486 AMD-K5 AMD-K6 AMD-K6/2 AMD-K6/3, AMD Athlon

2000 2001 2002 2003

AMD Duron, AMD Athlon Thunderbird AMD Athlon XP

2004 2005 2008

AMD Opteron™ processor, AMD Athlon™ 64 processor ATI GPU pentru Microsoft Xbox 360 (high-definition gaming) AMD Athlon™ 64 X 2 dual-core processor AMD Turion

Frecvenţa de lucru Una dintre aceste caracteristici tehnice este şi frecvenţa de lucru – măsurată în megahertzi (MHz) – care stabileşte viteza cu care sunt executate operaţiile în circuitele interne de prelucrare ale calculatorului. Astfel, o viteza de 800 MHz face ca procesorul să poată primi/trimite 800 milioane de semnale binare (0,1) pe secundă. Procesorul mai este caracterizat şi de dimensiunea magistralei de date, care se măsoară în biţi (la o magistrală de un bit se transmit 800 de milioane de biţi pe secundă; la 32 de biţi informaţia tranzitată este de 32 de ori mai mare). Odata cu procesoarele AMD Athlon XP, AMD reintroduce notarea în funcţie de performanţe în locul celei bazate pe frecvenţa. Astfel, modelele lansate Athlon XP au forma Model xxxx+, ceea ce vrea să sugereze că este cel puţin la fel de performant ca un Pentium 4 la frecvenţa xxxx notată în numele procesorului de la AMD. Mediul de calcul a evoluat, aparand aplicatii noi (si aici ma refer in special la editarea video si jocuri), baze de date mai mari, simulari 3D complexe si performantele pe care le ofera arhitectura 32-bit nu mai pot face fata provocarilor aduse de acestea. In cazul procesoarelor pe 64-bit nu este vorba doar de o dublare a vitezei, ci si de memorie si de cantitatea de date procesate. Arhitectura pe 64-bit permite dublarea datelor pe care un CPU le poate procesa pe fiecare ‘clock cycle’.

Una dintre cele mai atractive facilitati oferite de procesoarele 64-bit este cantitatea de memorie pe care o poate sustine sistemul. Arhitectura 64-bit permite sistemelor sa lucreze cu pana la 1 terabyte (1000GB) de memorie. Acesta este motivul pentru care multe companii care trebuie sa acceseze cantitati mari de date au facut deja tranzitia la servere 64-bit, din moment ce acestea pot lucra cu fisiere mai mari si pot incarca in memorie baze de date imense, ceea ce conduce la cautari mai rapide si la furnizarea datelor mai eficient. Creşterea puterii de calcul (în MHz): 3500

3500 3000

3000

2500 2000

2000 1500

1500

1000

800

400

500 200 4,77

10

66

1986

1993

100

0 1981

1995

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Un grafic al utilizării procesoarelor funcţie de tipul de aplicaţii folosite ar putea arăta astfel:

1.0-1.3 GHz: procesare text, calcul tabelar, navigare Internet sau e-mail 1.3-1.8 GHz: multimedia: prelucrare imagini, muzică, acces într-o reţea 1.8 GHz - ...: editare video, jocuri avansate, dezvoltare de aplicaţii - programare

3.4 Memoria Memoria unui calculator se poate împărţii şi funcţie de caracterul lor volatil/nonvolatil. Astfel, la întreruperea alimentării cu curent electric a calculatorului trebuie să avem stocate undeva informaţii pe care să nu le pierdem, legate de configurarea/administrarea calculatorului. Această memorie se numeşte ROM (Read Only Memory). Rolul componentei BIOS este de interfaţă între hardware şi software, oferind componentei software funcţiile de bază pentru utilizarea hardware-ului; în felul acesta este realizată o independenţă a componentelor software faţă de caracteristicile hardware specifice ale sistemului de calcul, eliberând, în acelaşi timp, componentele software de detaliile legate de modul de lucru al hardware-ului. Fiind realizată prin microprogramare dinamică, permite modificarea unor parametri de funcţionare ai PC-ului într-o secvenţă specială derulată în timpul procedurii de încărcare a sistemului de operare, la pornirea sistemului de calcul.

unitate de memorie RAM

RAM (Random Access Memory) – memorie cu acces aleator, această componentă are rolul de a stoca temporar date folosite de computer în timpul funcţionării sale. Fizic, este vorba de nişte plăcuţe care conţin circuite de memorie şi care se montează pe placa de bază. Deoarece memoria RAM se montează pe placa de bază, orice adăugare sau înlocuire de memorie RAM trebuie făcută ţinând cont de modelul plăcii de bază. O placă de bază poate suporta numai un anumit tip de memorie. Orice program lansat în execuţie manevrează diverse date, şi pe perioada procesării acestora ele sunt stocate în circuitele de memorie, care sunt foarte rapide în comparaţie cu alte dispozitive de stocare din sistem. Cu cât un sistem are mai multă memorie RAM, cu atât are mai mult spaţiu temporar de manevrare a datelor, şi poate procesa blocuri mai mari de date,

sau poate lucra simultan cu mai multe programe. Când memoria RAM ajunge să se umple, sistemul începe să funcţioneze mai greu. În lipsa memoriei RAM, sau dacă memoria RAM este defectă, sistemul poate refuza să pornească, deci şi memoria este o componentă vitală a computerului.

128-256MB:

procesare text, calcul tabelar, navigare Internet şi e-mail.

256-512MB:

reţea, multimedia: muzică, video, jocuri.

Peste 512MB: jocuri avansate, editare video.

Cache Memoria cache este o memorie de capacitate de mică dar de foarte mare viteză, plasată între procesor şi memoria normală a sistemului. De fiecare dată când procesorul are nevoie de o informaţie din memorie, aceasta este căutată mai întâi în memoria cache, ceea ce accelerează mult operaţiile repetate cu aceeaşi informaţie, în general foarte frecvente. Spre deosebire de memoria RAM (care se măsoară în MB) aceasta se măsoară în kB (diferite dimensiuni de cache: 128, 256, 512 kB, 1MB, 2MB). Flash Memoria flash este o memorie electronică reînregistrabilă care nu are nevoie de alimentare pentru a reţine date. Memorie flash prin USB reprezintă o cale elegantă de a manevra date la purtător. Aproape toate calculatoarele produse acum, dispun de minim un port USB, aşa că această memorie poate fi utilizată fără prea multe restricţii. Capacităţile existente pe piaţă depăşesc de mult 8 GB şi se comportă la fel ca un alt mediu de stocare extern.

3.5 Suporturi de stocare Hard disk-ul Hard-disk-ul (într-o traducere liberă “disc dur”) este un dispozitiv de stocare permanentă, chiar şi după ce computerul este oprit. Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de stocare a datelor. Într-un computer fi folosite simultan mai multe hard-disk-uri. Poate fi importantă şi viteza de rotaţie a discului, de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc. Într-un sistem folosit intens pentru prelucrarea unui volum mare de date, adesea este mai important ca hard-disk-ul să fie rapid, decât să fie mare.

interior HDD

Pe hard-disk-ul intern se instalează sistemul de operare al computerului, astfel încât computerul să poată porni şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt stocate programe şi date de lucru curent, astfel încât şi el reprezintă o componentă vitală a unui computer. Exista si Hard-disk-uri externe, care se pot conecta la PC prin porturi precum USB.

80 GB: procesare text, calcul tabelar 120 GB:spaţiu suficient din multe puncte de vedere 200 GB -...:o adevărată arhivă pentru poze, muzică, filme, jocuri şi aplicaţii

Floppy disk-ul

unitate FDD şi dischetă

Discheta, sau discul flexibil (floppy (floppy-disk, în engleză), ă), este cel mai mic şi ş mai lent mediu de stocare a fişierelor. ş Ca să ă poţ poţi ţ folosi dischete pe computer, trebuie să ă ai montată ă în cutia computerului o unitate de dischetă (floppy-disk drive sau FDD). Volumul lumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă ă este mic în comparaţie comparaţţ cu alte dispozitive de stocare (1.44 MB, pe dischetele de 3.5 inch), dar discheta este folosită încă ă în transferul fişierelor şierelor de la un computer la altul şşi în stocarea volumelor mici ici de date. Unele computere mai vechi pot avea unităţ unităţi ăţ de dischetă ă pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţi capacităţ ăţ de până la 1.2 MB. CD/DVD/Blue Ray Compact disk-urile, urile, respectiv Digital Versatile Disc. Sunt dispozitive optice de stocare. Au aceeasi dimens dimensiune, dar CD-urile au 600-700 700 MB, in timp ce DVD DVD-urile au urmatoarele capacitati: varianta single sided - DVD single layer 4.7 GB şi dual layer 8.5 GB, respectiv double sided DVD single layer 9.4 GB şi ş dual layer 17 GB. Blue Ray-ul este te un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date digitale, în special înregistrări ări video de înaltă definiţie. ţ Un disc Blu-ray ray poate să conţină ţ ă 25 GB pe fiecare strat si exista si varianta cu doua straturi. In general, o data scrise, e, datele de pe aceste suporturi nu pot fi sterse. Exista si variante reinscriptionabile, mai ales in cazul CD CD-urilor (CD-RW)

Memory stick/card de memorie. Acestea sunt dispozitive de tip flash, care stocheaza informatia si dupa ce au fost deconectate de la calculator. Cardurile de memorie sunt utilizate mai mult in aparate foto sau terminale mobile. Stick-urile de memorie folosesc tehnologia USB pentru a se conecta la calculator. In ambele cazuri, o data conectate la un PC, aceste dispozitive de memorie se comporta precum un hard-disk. Datele de pe ele pot fi copiate, sterse, modificate, etc. Stocare fisiere online Stocarea fisierelor online este o noua metoda prin care fisierele pot fi depozitate inafara hard-disk-ului. Exista diferite servicii internet care pot pastra fisierele utilizatorilor (gratuit pana la o anumita dimensiune, contra-cost daca se depaseste un anumit volum de date. Avantajul principal este ca nu mai depindem de dispozitive fizice de stocare: stickl-urile de memorie se pot strica, DVD-urile se pot sterge si ambele pot fi pierdute. Stocarea online necesita doar o conexiune la internet si ne putem accesa fisierele de oriunde.

3.6 Tastatura şi mouse-ul Tastatura Ca să poţi introduce comenzi şi texte alcătuite din litere, cifre şi alte simboluri, ai neapărat nevoie de tastatură. Majoritatea computerelor chiar refuză să pornească dacă nu au o tastatură conectată la ele. Tastatura este acel dispozitiv cu multe butoane (numite "taste") cu litere, cifre şi alte simboluri pe ele.

Funcţionarea ei seamănă cu cea a claviaturii de la clasica maşină de scris, dar unele taste au şi funcţii speciale, posibile numai în lucrul pe computer. Adesea se folosesc combinaţii de taste (2 sau chiar 3 taste apăsate simultan), pentru a da anumite comenzi sau pentru a introduce anumite simboluri în comenzi şi texte. Sunt şi cazuri când ţinerea apăsată a unei taste în timp ce operezi din mouse modifică rezultatele operaţiei din mouse. Tastaturile diferă funcţie de ţara de origine (ex. tastaturile americane au gruparea de taste QWERTY, tastaturile germane QWERTZ, tastaturile franceze AZERTY etc.).

În continuare este prezentată o tastatură cu zonele sale de lucru: Tastatură principală, Tastatură funcţională, Tastatura numerică redusă, Poziţionare cursor, Taste de editare şi de deplasare, Control ecran, Led-uri de control.

Mouse-ul Mouse (şoarece) este numele purtat de acel mic dispozitiv de formă aproximativ ovală, conectat fie prin fir (serial, PS/2 sau USB) fie prin tehnologia wireless. Un mouse este extrem de util când se lucrează în mod grafic, de pildă în Windows.

- aici se face - aici se face “click” şi “dublu clik” - este cel mai folosit buton

“click dreapta” - se foloseşte pentru accesarea proprietăţilor unui scroll – rotiţă care permite deplasarea prin documente de dimensiuni foarte mari sau pagini de Web

Când computerul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor), care se poate deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în contact cu o suprafaţă plană. Mouse-ul poate conţine un dispozitiv mecanic (bilă) sau unul optic care este acţionat în funcţie de direcţia în care deplasăm mouse-ul, şi de viteza cu care îl deplasăm, şi traduce aceste date, semnalele ajungând apoi la computer, care deplasează pointerul pe ecran în mod corespunzător - dacă mişti mouse-ul spre dreapta pe masă, şi pointerul se mişcă spre dreapta pe ecran. Mouse-ul are şi 2 (uneori mai multe) butoane cu care se pot da comenzi referitoare la obiectele de pe ecran indicate de pointer sau pentru diferite acţiuni (jocuri). Apăsarea unui buton al mouse-ului o vom denumi click. În acest fel, multe comenzi nu mai trebuie să fie date computerului sub formă de linii de text cu parametri, ci în mod vizual, ducând pointerul pe un obiect de pe ecran şi dând click. Multe programe au meniuri în care se poate opera din mouse, selectând comenzile doar prin click-uri date când pointerul ajunge pe comenzile respective din meniu. Mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic, şi uneori şi în programe de mod text. Totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea programelor putând fi controlate şi din taste. Sunt rare programele pentru a căror utilizare este obligatoriu să ai un mouse – însă pentru aceasta îţi trebuie experienţă în lucrul cu tastatura.

Trackball-ul Un trackball este un dispozitiv de indicare constând într-o bilă aflată într-un soclu care conține senzori ce detectează rotația bilei pe cele două axe—asemănător unui mouse cu susul în jos, cu bila la vedere. Pentru a mișca cursorul pe ecran utilizatorul învârte bila cu degetele sau cu palma mâinii. Pentru o poziționare mai facilă a cursorului, la stațiile de lucru CAD sunt de obicei folosite bile mai mari. Înainte de răspândirea touchpad-ului, trackball-urile (mici) erau folosite și pe calculatoarele portabile, în jurul cărora uneori nu există spațiu suficient pentru folosirea unui mouse.

3.7 Periferice Imprimante

matriciala

jet de cerneală

laser

Imprimanta este un instrument pentru tipărirea informaţiilor, dat fiind că utilizarea hârtiei ca suport al informaţiei este încă o metodă aplicată de toată lumea. În ziua de azi imprimantele pot imprima la rezoluţie fotografică, pot tipări în culori, sau pot tipări text cu o viteză de multe zeci de pagini pe minut. Imprimanta este un dispozitiv care are nevoie de o comunicaţie rapidă cu computerul pentru ca tipărirea textelor să nu dureze mult. Pentru aceasta se foloseşte pe scară largă portul de comunicaţie paralelă sau de curând prin USB. Tipurile de imprimante sunt determinate de modul de acţionare asupra suportului (hârtie): matricială (cu 9 sau 24 ace), jet de cerneală (negru sau color), laser (negru sau color). Există şi o categorie de echipamente numite multifuncţionale (PSC) care au facilităţi de: listare (Printer), scanare (Scanner), copiere (Copy) eventual şi Fax.

Plotterul este un dispozitiv de printare a vectorilor grafici. În trecut, plotterele erau utilizate pentru aplicații de genul desenului tehnic asistat de calculator. Fiind totuși vorba de o tehnologie veche aceasta a fost înlocuită cu imprimante speciale de mari dimensiuni care se numesc generic plottere. Vocea electronică este una din denumirile prin care se înțelege sintetizarea vorbirei (vorbirea artificială), de exemplu produsă de calculator. Inteligibilitatea și naturatețea sunt caracteristicile principale necesare ale vocii electronice. Acestea însă nu se realizează in proporție de 100%. Cercetările recente se ocupă de modularea vocii electronice cu elemente care imită emoțiile umane. Scannere

Dacă se doreşte introducerea, în memoria computerului, a unei fotografii sau a oricărei imagini tipărite pe hârtie, cel mai adecvat echipament periferic pentru această operaţie este scanner-ul. Acesta scanează fotografia şi transformă informaţia grafică din ea în informaţie digitală, care apoi poate fi afişată pe ecran şi poate fi salvată pe disc într-un fişier de tip grafic. Cel mai adesea, scanner-ul se conectează la portul de comunicaţie paralelă al computerului, şi poate avea pe el un alt port de acelaşi tip la care se poate conecta, în serie cu el, şi o imprimantă. Există şi scannere care funcţionează pe USB. Scanner-ul se mai foloseşte pentru transformarea unui text scanat în text de prelucrat (digital) prin tehnologia OCR. După modul de lucru diferenţiem scannere: -

flatbed – orizontale, seamănă cu un copiator

-

hand – de mână, des utilizate în citirea codurilor de bare

Joystick-uri

Echipament folosit pentru realizarea unui control mai mare în timpul unui joc. Acesta poate lua diferite aspecte funcţie de tipul jocului: manşă, volan chiar şi cu pedale, consolă cu vibraţii etc. WebCam-uri

Webcam-uri sau camere web sunt echipamentele necesare realizării unei video conferinţe (un termen mult prea sofisticat pentru o comunicare on-line în care avem parte şi de mişcare) prin intermediul Internetului. Nu este folosit numai pentru transmitere on-line (pentru că în situaţia în care accesul la Internet se face prin modem, rata de transfer a datelor este foarte mică şi atunci imaginile sunt mai mult statice decât dinamice) ci şi pentru realizarea de poze şi/sau mici video-clipuri, comportându-se mai degrabă ca o cameră digitală.

La final, urmăriţi schema următoare care uneşte toate elementele prezentate până acum. Această schemă ne ajută să vedem cum lucrează calculatorul în interiorul său, prin componentele sale.

În ceea ce priveşte această circulaţie informaţie, de-a lungul magistralei au loc următoarele: instrucţiuni de boot – care sunt stocate în ROM; comunicaţia procesor vs. RAM; situaţia aplicaţiilor la diferite momente – stocată în RAM atât timp cât aplicaţia este în folosinţă; salvarea informaţiilor – trece din RAM către diferite suporturi de stocare; exportul informaţiilor – trece din RAM şi/sau procesor folosind anumite sloturi pentru a ajunge la: imprimantă, placa video, placa de sunet sau placa de reţea.

3.8 Dispozitive de intrare si/sau iesire

Una din cele mai intalnite clasificari ale dispozitivelor periferice este dupa modul in care gestioneaza informatia. Astfel, ele se impart in: - de intrare: mouse, tastatură, trackball, scanner, touchpad, light pen, joystick, cameră web, cameră video, microfon, etc -de iesire: unitătii de afişare video (VDU- ecran, monitor, videoproiector), imprimantă, plotter, căşti, boxe, etc -de intrare-iesire: touch-screen (ecran pe care se poate apasa cu degetul pentru a selecta informatie) modem (dispozitive de retea care transforma semnalul analogic de pe linia telefonica in semnal digital si invers, permitand accesul la internet prin intermediul retelei telefonice).

4. Software 4.1 Bit şi Byte La o acţionare electrică toate componentele hardware se pun în “mişcare”. Dar programele cum ajung în calculatoare? Ele cum sunt “scrise”? Pentru a putea folosi aplicaţiile software, calculatorul transformă literele din codul aplicatiilor in numere folosind un cod numnite Codul ASCII (American Standard Code for Information Interchange). De exemplu, soft în format binar (0, 1) adică într-un limbaj pe care o maşină electrică îl poate cunoaşte, el fiind echivalentul unui impuls electric de tip “on”/”off”, mai exact închis/deschis sau +5 volţi / 0 volţi. Calculatorul nu poate gândi în sistemul numerelor zecimale, aşa cum gândeşte omul, ci doar în binar. Să zicem că dorim să transmitem calculatorului cuvântul „salut”. El nu îl poate procesa ca atare, deci trebuie să îl transforme în binar. Fiecare literă din cuvîntul „salut” are un corespondent în Codul ASCII(ASCII – American Standard Code for Information Interchange), adică în format numeric de la 0 la 255 care se poate transforma în format binar.Deci calculatorul transformă cuvântul mai întâi în format numeric și mai departe pentru a-l înțelele în format binar. Din tabelul de mai jos observăm că un caracter are 8 biţi (bits) adică 1 byte; cu alte cuvinte 1 byte reprezintă o singură locaţie de pe tastatură. Mai departe putem deduce că un e-mail ar putea avea 2 Kb, 10 pagini de text 10 Kb, etc. conform tabelului alăturat. Aceste lucruri ne vor ajuta şi la înţelegerea capacităţilor de stocare.

Unitatea Bit (b) Byte (sau octet) (B) Kilobyte (KB) Megabyte (MB) Gigabyte (GB) Terabyte (TB)

Definiţia unitate binară 1 sau 0

Exemple închis / deschis; +5 volţi / 0 volţi

8 bits

o literă din tabelul ASCII

1 kilobyte = 1024 bytes 1 megabyte = 1,048,576 bytes 1 gigabyte = 1,073,741,824 bytes 1 terabyte = 1,099,511.627,778 bytes

un e-mail = 2KB un text de 10 pagini = 10 KB floppy disk = 1.44 MB CD-ROM = 650 MB Hard disk = 20 GB cantitatea de date care trece întro secundă printr-o fibră optică

Reprezentarea in memorie a datelor se realizeaza la nivel de: byte (sau octet), cuvant de memorie (=2 bytes=16 biti), cuvant dublu (4 bytes=32 biti), cuvant cvadruplu (4 bytes=64 biti)

4.2 Software Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul, de prelucrare a informaţiilor, şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. Categorii, grupate după natura problemelor pe care le rezolvă: •

Software-ul de bază, care este alcătuit din programele care asigură serviciile generale şi care se adresează tuturor utilizatorilor sistemului de calcul;

•

Software-ul utilitar (sistem de programare utilitare), care include programe cu grad mare de generalitate, puse la dispoziţia utilizatorilor pentru a realiza anumite prelucrări specifice asupra informaţiilor, prelucrări comune tuturor utilizatorilor.

•

Software-ul de aplicaţie, constituit din programe ale utilizatorilor, care rezolvă probleme cu un nivel redus de generalitate, specifice fiecărui utilizator. Software-ul de bază reprezintă totalitatea programelor care fac posibilă

funcţionarea şi utilizarea unui sistem de calcul. El include programe ierarhizate după natura problemelor pe care le rezolvă şi după importanţa lor. În acest sens avem:

•

Sistemul de operare, care acţionează ca o interfaţă între sistemul de calcul şi utilizator. Sistemul de operare are rolul de a coordona şi supraveghea funcţionarea sistemului de calcul şi de a realiza comunicarea între utilizator şi sistemul de calcul;

•

Sistemul de programare cuprinde componentele software, care permit utilizatorului să realizeze programe executabile pentru sistemul de calcul respectiv. În categoria software-ului utilitar intră:

•

programele care permit exploatarea componentelor hardware ale sistemelor de calcul în condiţii optime. Aceste programe pot utiliza verificarea stării de funcţionare a echipamentelor hardware, configurarea parametrilor de funcţionare, optimizarea modului de utilizare a componentelor hardware ale sistemelor de calcul.

•

medii de prelucrare complexă a datelor, organizate sub formă de text, imagine, sunet sau sub formă de tabele. Aceste instrumente software pot fi folosite direct de utilizatori neprofesionişti pentru dezvoltarea unor aplicaţii sau pot fi folosite de proiectanţii de software ca instrumente de mare productivitate.

•

suprafeţe de operare – sunt aplicaţii specifice sistemelor interactive, care înlocuiesc dialogul utilizatorului cu sistemul prin intermediul limbajului de comandă al sistemului de operare cu interfeţe de lucru “prietenoase”. Software-ul de aplicaţie este construit din programe ale utilizatorilor care

rezolvă probleme cu un nivel redus de generalizare şi care permite utilizarea sistemului de calcul în cele mai diverse domenii: economice, industriale, sociale, medicale etc. Execuţia programelor dintr-o anumită categorie se sprijină pe serviciile oferite de categoriile precedente. Astfel software-ul de aplicaţie este dependent de tipul softwareului de bază pentru care a fost proiectat. La nivelul utilizatorilor, acestă dependenţă crează deseori multe probleme. Din această cauză, o trăsătură importantă a softwareului de aplicaţie este portabilitatea, adică acea caracteristică ce permite rularea software-ului de aplicaţie fără transformări pe diverse sisteme de operare.

4.3 Evoluţia software La început lumea calculatoarelor era rezervată în exclusivitate specialiştilor. Dar, au apărut PC-urile. La început a fost un hobby, dar, încet, încet, PC-urile au început să crească în putere şi în număr de facilităţi oferite, concomitent cu scăderea rapidă a preţului acestora, astfel câştigând rapid teren. PC-urile dispun de aplicaţii "la cheie", însoţite de manuale colorate, frumos ambalate şi susţinute de un service prompt şi răbdător. Adică s-a transformat într-o frumoasă afacere. Aplicaţiile se scriu din ce în ce mai repede, de către echipe alcătuite dintr-un număr crescând de programatori, incluzând din ce în ce mai multe facilităţi. Crescând în dimensiune îşi încetinesc viteza de lucru, singurul scop pentru care sunt scrise fiind acela de a câştiga segmente mai mari de piaţă. Aceasta a condus la situaţia actuală (din ultimii 3-4 ani), în care în nenumarate cazuri evoluţia hardware-ului a fost şi este dictată de evoluţia software-ului (îndeosebi cel făcut de Microsoft). Aşa cum aţi observat la prezentarea hardware am făcut şi o oarecare paralelă cu ce fel de soft se poate folosi. Punctul forte al produselor Microsoft pare a fi aşadar uşurinţa în utilizare/administrare, care în cadrul proiectării acestora probabil a jucat probabil un rol fundamental, calitatea (deci şi performanţa) având un rol secundar. Să nu credem că firme concurente precum Red Hat Linux nu se comportă la fel. Astăzi, toate sistemele de operare Linux dispun de o interfaţă grafică cu utilizatorul ceea ce face o mai uşoară utilizare dar automat o scădere a puterii de lucru dacă nu dispui de un nivel hardware ridicat. Dar, să trecem de la polemici la fapte....

4.4 Sisteme de operare Microsoft La început a fost MS-DOS. Cel mai simplu sistem de operare orientat pe comunicarea în linie de comandă, dar dedicat cunoscătorilor. În 1983, Microsoft anunţa Microsoft Windows, o extensie a sistemului MS-DOS ce se dorea o interfaţă grafică cu utilizatorul – GUI, Graphical User Interface- (dar nu era un sistem de operare de sine stătător ci numai un shell – un program auxiliar). Acesta a fost primul pas către viitoarele sisteme de operare Windows. O evoluţie a acestora este prezentată în continuare:

Pentru PC-uri

Pentru Servere

Din 2007, Microsoft a lansat sistemul de operare Windows Vista, care apare în mai multe variante: •

Home Basic

•

Home Premium

•

Ultimate

•

Business

•

Enterprise

La mai puțin de trei ani de la lansarea Vista, Microsoft a lansat pe piață, pia Windows 7 care se dorește șște a fi cel mai stabil ș și performant sistem de operare de până ă acum. Practic este ceea ce am putea numi o actualizare a sistemului de operare Vista, rezolvând astfel probleme de compatibilitate cu diferite aplicații ții software și ș componente hardware.

Trebuie să menţionăm şi existenţa altor sisteme de operare: MacOS, sistemul de operare pentru calculatoarele Apple. Sau Linux, sistem de operare orientat spre lucru in retea, dar care are si o interfata grafica si este oferit gratuit sub forma de „distributii” (Ubuntu, OpenSUSE, Fedora).

4.5 Aplicaţii Când achiziţionăm un calculator trebuie să ne punem întrebarea la ce-l folosim. Astfel, prin însumarea dorinţelor, putem obţine o listă de câteva utilităţi: editare de text, calcul tabelar, prezentare (ex. conferinţe sau chiar o lucrare de diplomă), prelucrare de imagini, navigare Internet, poştă electronică. Dar să le luăm pe rând:

Cerinţa

Free Software

Webmail

MS Word MS Excel MS Access MS Power Point

MS Explorer MS Express

Internet Outlook

Microsoft Office

Poştă electronică

Open Office

Editare de text Writer Calcul tabelar Calc Baze de date In lucru Prezentare Impress Prelucrare de Draw imagini Navigare Internet Mozzila Firefox

Sistem Windows

4.6 Viruşi şi Antiviruşi Ce este un virus ? Viruşii informatici sunt programe de dimensiuni mici care au proprietatea de a se multiplica inserându-se în fişiere sau în zonele sistem fãrã acordul utilizatorului şi au, de obicei, o activitate distructivã. Utilizatorul este, în majoritatea cazurilor, cel care determina infectarea. Zone de infectare Zonele de infectare sunt determinate implicit de locaţia soft (boot, sistem de operare, aplicaţii). Efectele viruşilor Prezenţa unui virus poate fi descoperitã în urma mai multor simptome: creşterea memoriei utilizate, scãderea vitezei de operare a calculatorului, timp suplimentar la execuţia programelor, accesarea excesivã a harddiscului, programele nu mai pot fi executate, erori anormale de protecţie la scriere, imposibilitatea de pornire a sistemului. Ce este un antivirus? Un antivirus este un program specializat, cu scop de a detecta şi a dezactiva/sterge/izola viruşii. Identificarea se bazează pe detectarea unor acţiuni specifice viruşilor iar activitaţile de dezinfectare utilizeaza o listã cu definiţiile diferiţilor viruşi. Din aceasta cauzã, un antivirus poate sã nu dezinfecteze anumiţi virusi detectaţi, care nu se afla în lista sa.

Metode de scanare Scanări manuale sau la cerere – se inspecteazã fişierele şi directoarele selectate. Scanările manuale sunt ideale pentru a furniza rezultate imediate. Scanări în timp real – se inspectează fişierele comparându-se cu definiţii ale viruşilor cunoscuţi pe măsură ce acestea sunt citite sau scrise. Scanări periodice programate – se inspectează fişierele şi directoarele selectate la momente de timp predeterminate – este recomandabil zilnic la o oră dinainte fixată. În rețelele de calculatoare, un firewall este un dispozitiv sau o serie de dispozitive configurate în așa fel încât să filtreze, să cripteze sau să intermedieze traficul între diferite domenii de securitate pe baza unor reguli predefinite. Deasemenea un firewall poate fi o aplicație sau un echipament software care monitorizează și filtrează permanent transmisiile de date realizate între PC sau rețeaua locală și Internet, în scopul implementării unei "politici" (metode) de filtrare. Această politică poate însemna: •

protejarea resurselor rețelei de restul utilizatorilor din alte rețele similare, toate interconectate prin WAN-uri sau/și Internet. Posibilii atacatori sunt identificați, atacurile lor asupra PC-ului sau rețelei locale putând fi oprite.

•

controlul resurselor la care au acces utilizatorii locali (din LAN).

4.7 Accesibilitate In general sistemele de operare actuale (sau aplicatii dedicate) vin in intampinarea utilizatorilor care au probleme fizice in a utiliza normal o GUI. Printre aceste optiuni se numara: -recunoaşterea comenzilor vocale -recunoaşterea caracterelor existente pe ecran (screen reader-citeste tot ce se afla sub cursorul mouse-ului) -mărirea caracterelor existente pe ecran (screen magnifier), -afisarea unei tastaturi virtuale pe ecran (on-screen keyboard), etc.

5. Reţele de calculatoare 5.1 De ce reţele de calculatoare? Scopul este, în principal, de pune în comun resurse: - fizice: spaţiu de stocare, unităţi optice, imprimante - logice: fişiere, software de pe servere de aplicaţii - informaţionale: baze de date dar în ultimul timp necesitatea de comunicare, în toate formele sale, a devenit prioritară.

5.2 Ce este şi cum funcţionează o reţea de calculatoare? O reţea de calculatoare este dată de interconectarea unui ansamblu de calculatoare printr-o serie de medii de comunicaţie (linie telefonică, cablu, fibră optică, wireless). Pot exista câteva situaţii: conectare acasă (linie telefonică, cablu tip BNC), conectare serviciu (cablu UTP, fibră optică), conectare publică (wireless). În general, pentru a lega în reţea două sau mai multe calculatoare avem nevoie de: sistemele de calcul (PC/laptop), plăci de reţea (PCI/PCMCIA), cabluri de reţea (BNC, UTC), echipamente de reţea (modem, hub, switch, router).

5.3 Clasificarea reţelelor de calculatoare Reţelele se pot clasifica în funcţie de următoarele criterii: •

Dupa scară: PAN (Personal Area Network) - imprimante, echipamente fax, telefoane, PDA-uri sau

echipamente de tip scanner. Dimensiunea medie a reţelei este de 4-6 metri. LAN (Local Area Network) - o încăpere sau o clădire. Conexiunile se pot face prin cablu sau wireless. Echipamentele pasive funcţionează de regulă cu o laţime de bandă de aproximativ 100 Mbps. CAN (Campus Area Network) - campus-ul unui colegiu, complexe industriale sau baze militare. O astfel de reţea poate include şi protocoale de tip routing. MAN (Metropolitan Area Network) - conectează două sau mai multe reţele de tip LAN / CAM şi acoperă o suprafaţă de dimensiunea unui oraş.

WAN (Wide Area Network) - reprezintă legatura dintre mai multe reţele de tip MAN şi utilizează de regulă metodele WLAN (Wireless Local Area Networks) sau BGAN (Broadband Global Area Network). •

După metoda de conectare intre ele calculatoarele se impart in: Ethernet (conexiune standard prin intermediul unui cablu UTP / FTP / STP) Wireless LAN (similar cu modelul Ethernet cu excepţia faptului că transferul are loc prin

propagarea unor semnale radio) PSTN (Public Switched Telephone Network), reprezintă reţea de telefonie bazată pe comutaţie de circuite. La început o reţea de linii analogice, in prezent PSTN este aproape integral digitala si include atat telefoane mobile cat si telefoane fixe. ISDN (Integrated Services Digital Network), reprezintă o reţea cu servicii digitale integrate, proiectată să permită transmisia de voce şi de date printr-un banal cablu de cupru similar celui telefonic, rezultând o îmbunatăţire dramatică a calităţii şi a vitezei, faţă de cele oferite în sistemele analogice. Într-un mod şi mai larg, ISDN este un set de protocoale folosite pentru stabilirea şi întreruprea conexiunilor telefonice, cât şi pentru funcţionalităţi complexe pentru utilizatorul serviciului telefonic. Originea termenului vine din limba germană, "Integriertes Sprach- und Datennetz" ("reţea integrată de voce şi date"). Într-o videoconferinţă, ISDN se ocupă simultan de voce, de video şi de transmisia text între un terminal individual şi grupul de sisteme aflat în conferinţă. ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line), reprezintă o linie de abonat digital asimetrică. Asemeni ISDN, ADSL utilizează linii telefonice standard pentru a oferi comunicaţii de date cu viteză ridicată, dar în timp ce viteza de transmisie ISDN este limitată la 64 kbps, tehnologia ADSL poate livra viteze upstream (de la utilizator) de 640 kbps şi downstream (către utilizator) de peste 6 mbps. •

După procesele care au loc în cadrul reţelei: Client-server (reţele dotate cu staţii care rulează funcţii de server) Peer-to-peer (conexiuni între doua staţii configurate ca reţele private)

•

După topologia de reţea:

O altă modalitate de structurare poate fi după protocolul utilizat. Cele mai des întâlnite protocoale sunt următoarele (ordine alfabetică): ATM, Bluetooth (mai nou pentru terminale mobile), Ethernet, FDDI, Frame relay, IPX, TCP, USB, UDP şi suita X.25.

Nu este de neglijat nici viteza cu care lucrăm în reţea, care variaza in functie de metoda de conectare: Modem 56k

56 Kbps (7 Ko/sec)

Cablu 64k

64 Kbps (8 Ko/sec)

Cablu/ADSL/128k

Cablu 256k

Cablu/ADSL 512k

Cablu/ADSL 1024k

Cablu 1100k

T1

Cablu/DSL 2M

Cablu/DSL 6M

128 Kbps (16 Ko/sec)

256 Kbps (32 Ko/sec)

512 Kbps (64 Ko/sec)

1024 Kbps (128 Ko/sec)

1100 Kbps (137.5 Ko/sec)

1500 Kbps (187.5 Ko/sec)

2000 Kbps (250 Ko/sec)

6000 Kbps (750 Ko/sec)

5.4 Internet, Extranet, Intranet Internetul (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, rețeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol și Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima rețea de computere interconectate sub numele ARPAnet. Super-rețeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea rețelei Arpanet. Serviciile oferite de Internet consumatorilor: •

www: serviciul de acceare a paginilor web. World Wide Web este un sistem de

documente si informatii de tip hypertext legate intre ele, care pot fi accesate prin Internet. Documentele (pagini web) se afla in diferite locatii (pe servere) si pot fi regasite cu ajutorul unei adrese unice (URL-Universal Resource Locator; de exemplu: http://portal.feaa.uaic.ro/ecdl). Paginile web sunt accesate cu un program special de navigare numit browser (=navigator web). •

E-mail: serviciul de posta electronica, permite trimiterea rapida a mesajelor intre

doi posesori de casute postale electronice. O astfel de casuta postala are formatul „Nume@ServerDeEmail”. Printre avantaje se numara: viteza, costurile reduse, siguranta. •

Mesagerie instant: este serviciul prin care, folosind un program specializat,

utilizatorii pot comunica intre ei in timp real. •

Comunicare audio online, realizata printr-un protocol special de comunicare

numit Voice over Internet Protocol, care permite convorbiri audio intre doi utilizatori, similar unei convorbiri telefonice. •

E-commerce: comertul electronic, permite utilizatorilor sa achizitioneze bunuri si

servicii prin intermediul calculatorului. Se realizeaza avantaje de timp si bani, dar trebuie avuta grija la riscurile implicate in trimiterea de informatii secrete (codul cardului, de exemplu) prin linii si pe site-uri nesecurizate. •

E-banking:acest serviciu permite efectuarea operatiunilor bancare prin internet.

Se poate investiga oricand starea contului, se pot face plati sau transferuri.

•

E-government: serviciul de guvernare electronica permite efectuarea mai multor

operatiuni legate de relatia cu statul: achitare taxe si impozite prin virament bancar, depunerea declaratiilor sau a altor acte solicitate de organele de stat, exprimarea opiniilor asupra proiectelor de legi supuse dezbaterii publice. •

E-learning: termen ce desemneaza totalitatea metodelor de a invata prin

intermediul calculatorului, prin internet, fara a fi efectiv intr-o sala destinata procesului educational. Principalele avantaje pentru utilizator sunt flexibilitatea priovind programul de invatare, flexibilitate privind locatia de unde se desfasoara procesul educativ, costuri reduse. •

Teleworking: sau lucrul la distanta, este serviciul prin care angajatii nu-si mai

desfasoara activitatea intr-un birou, ci se bucura de avantajele internetului pentru a lucra de acasa/dintr-o alta locatie decat sediul firmei (a nu se intelege ca „acasa” este singura locatie din care se poate desfasura o activitate de teleworking-ul). Printre avantaje se numara timpul redus de trecere de la o activitate la alta, abilitate mai mare de concentrare asupra unei activitati, program flexibil, cerinte reduse din punct de vedere tehnic pentru o companie.

In contextul expansiunii internetului in viata de zi cu zi, urmatorii termeni si-au facut aparitia ori s-au consacrat in legatura cu mediul online: •

Really Simple Sindication (RSS) este un serviciu prin care utilizatorii sunt

anuntati despre modificarea unor pagini de interes. Cei interesati se pot „abona” (=se pot inscrie sa primeasca informatii) la un flux RSS si astfel sunt informati (printr-un mesaj pe o pagina monitorizata adesea, sau printr-un modul al navigatorului web) despre noutati postate pe un site de interes (actualizari ale blog-ului, o pagina de stiri, etc) •

Web log, sau blog, este modalitatea prin care oricine isi poate crea pe un site

web dedicat un spatiu virtual in care poate posta ganduri, idei sau alte informatii, asemeni unui jurnal electronic •

Podcast: transmisie audio si/sau video, realizata prin internet, sau postata pe

internet spre a fi vizionata si/sau descarcata de catre utilizatori. Procesul prin care

utilizatorii urmaresc un film pe internet, fara a-l descarca pe calculatorul local se numeste „streaming”. •

Comunitate virtuala (sau comunitate online) este o comunitate formata in jurul

unor site-uri care promoveaza activitati, idei sau interese comune. S-au remarcat retelele sociale (Facebook, MySpace, Twitter), forumurile (site-uri in care se discuta pe diverse teme, discutia fiind postata ca o lista de postari, de exemplu: http://portal.feaa.uaic.ro/ecdl/Lists/ntrebri%20i%20rspunsuri/AllItems.aspx), chat-uri (zone de discutii mai-mult-sau-mai-putin-private, in care, spre deosebire de forumuri, toti „actorii” sunt conectati simultan, de exemplu http://chat.apropo.ro/), jocuri online (utilizatorii indeplinesc rolul unor personaje, cu diferite obiective, de exemplu Eve Online sau Word of Warcraft), etc. •

Publicare (publishing) si partajare (sharing) de continut, doua activitati prin care

utilizatorii distribuie continut online, prin intermediul blog-urilor, podcast-urilor, postarii de fisiere multimedia. •

Profil online: totalitatea informatiilor pe care un utilizator le posteaza despre sine

pe un site. Desi pare contra ideii de comunitate, se recomanda afişarea unui profil privat (in opozitie cu ideea unui profil public, pe care toti utilizatorii internetului il pot vedea), limitarea persoanelor care pot vizualiza informatiile personale postate si manifestarea prudentei fată de străini.

Intranetul este un spaţiu privat care oferă angajaţilor dintr-o companie posibilitatea de a organiza şi accesa rapid informaţii, de a realiza o colaborare eficientă, managementul informaţiilor, cunoştinţelor, proiectelor, într-un mediu bazat pe protocoluri Internet şi browsere web. În majoritatea companiilor apar probleme legate de schimbul defectuos de informaţii între membrii companiei şi administrarea greoaie a informaţiilor şi a documentelor deja existente. Aplicaţiile intranet au apărut după anul 1995, în prezent acordându-li-se o atenţie deosebită de către comunitatea dezvoltatorilor, datorită soluţiilor, avantajelor ce pot fi aduse organizaţiilor.

Extranetul este o rețea de calculatoare ce oferă posibilitatea accesării unor resurse informatice dintr-o întreprindere, din exteriorul acesteia. Poate fi văzut ca o extindere a unui intranet extins în afara perimetrului întreprinderii de obicei pentru clienți, parteneri de afaceri, etc. Dupa modul de conectare la Internet conexiunile se impart in: •

Prin cablu telefonic (dial-up): cea mai veche dintre metode, resuscitata de tehnologii

precum ISDN si ADSL •

Prin cablu (broadband): aceste conexiuni ofera functionalitate continua si viteza mai

mare •

Alte conexiuni: prin telefon mobil, wireless, satelit

6. Alte elemente legate de IT 6.1 Ergonomie si sanatate Studiile au aratat ca utilizarea necorespunzatoare a calculatorului poate provoca afectiuni medicale utilizatorilor: • iluminarea încăperii este un factor care influentează sănătatea utilizatorilor de computere. Folosirea luminii artificiale, puterea şi directia luminii (deasupra monitorului) sunt factori care trebuie luati în considerare. • pozitionarea corectă a computerului, biroului şi scaunului mentin o postură corectă. Monitorul trebuie asezat la o distanta de cel putin 2,5 diagonala lui. Scaunele si birourile trebuie sa fie reglabile, pentru a permite ajustarea inaltimii. Scaunul trebuie sa asigure o pozitie corecta a spatelui (implicit, sa aiba spatar) • pauze frecvente (macar la o ora), si exercitii pentru relaxarea ochilor • aerisirea camerei in care se lucreaza la calculator

6.2 Ecologie Componentele de calculator pot fi reciclate. Cartusele de imprimanta si hartia trebuie predate centrelor speciale. Din cauza componentelor chimice si a riscului de poluare, componentele IT nu trebuie depozitate la gunoi impruna cu restul deseurilor menajere (mai ales monitoarele), ci trebuie predate centrelor speciale de colectare. Se recomanda si aplicarea unor masuri care sa limiteze consumul inutil de energie: aplicarea setărilor pentru închiderea automată a monitorului la finalul utilizării computerului, folosirea optiunii de stand-by si/sau închiderea computerului (manual sau automat) atunci cand nu este folosit.

6.3 Securitate Pe langa masurile de securitate discutate in contextul virusilor (capitolul 4.6) trebuie inteles ca, pentru motive de securitate, logarea la un computer se realizează pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole. Cateva recomandari legate de parole: • nedistribuirea parolelor (daca nu este secreta, nu mai este parola) • schimbarea regulată a parolelor (pentru a preveni tentativele de spargere) • stabilirea unor parole de lungime adecvată, formate din combinatii de litere şi cifre. De asemenea, s erecomada ca atunci cand urmeaza sa se lipseasca de la un calculator deschis (chiar si pentru cateva momente) acesta sa se blocheze (sa afiseze un ecran care sa solicite intreducerea parolei pentru a reveni la sistem).

Tot pentru protejarea datelor se recomanda realizarea copiilor de siguranta (backup). Acesta trebuie sa se realizeze pe un suport extern (memorie flash, DVD), si nu pe calculatorul caruia i s-a facut back-up-ul.

6.4 Dreptul de autor si licente de utilizare Copyright sau dreptul de autor reprezintă ansamblul prerogativelor, inclusiv dreptul exclusiv de a reproduce, distribui, executa, afișa, sau de licență, de care se bucură autorii ca rezultat al unui efort creativ independent cu referire la operele create; instituția dreptului de autor este instrumentul de protecție a creatorilor și operelor lor. Dreptul de autor apare automat odată cu creația sau opera dar, în cazul unei valorificări comerciale sau a unor dispute, trebuie furnizate dovezi legale certe asupra momentului creației. După înregistrarea dreptului de autor este recomandat să folosiți simbolul © pentru a avertiza asupra caracterului protejat al proprietății dumneavoastră intelectuale. După înregistrare sunteți protejat atât în România cât și în străinătate. Creațiile, operele literare și artistice sunt protejate internațional de "Convenția de la Berna pentru protecția Operelor Literare și Artistice", care datează din 1886, revizuită prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971 și modificată la 28 septembrie 1979. România a aderat la Convenția de la Berna prin Legea nr. 77/1998 publicată în MO 166/28 aprilie 1998. În martie 2002 a intrat în vigoare Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor (WCT) și în mai 2002 Tratatul OMPI pentru Interpretare și Fonograme (WPPT) care a fost ratificat de 30 țări din cadru ONU. În România Legea nr. 8/19961 stabilește cadrul juridic privind dreptul de autor/copyright și drepturile conexe. Această lege este în vigoare în prezent fiind modificată și adăugită prin următoarele acte normative: * Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 ; * Ordonanța de urgență 123 din 1 septembrie 2005 . Legea prevede ca autorul unei opere (literară, artistică, muzicală etc) să dețină dreptul asupra respectivei opere pe toată durata vieții sale plus încă 70 de ani. 1

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=10396

Drepturile de autor se moștenesc de către urmașii legali ai autorului (în cazul mai multor autori, drepturile expiră la 70 de ani de la moartea ultimului dintre aceștia). Excepție o fac programele de calculator unde termenul este de 50 de ani în loc de 70. Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot pretinde repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale; în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în acest fel, aceștia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. De asemenea, titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit, scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal, precum și publicarea în mijloace de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta. După Convenția de la Berna nu mai este necesară indicarea faptului că o operă este protejată de drepturile de autor atât timp cât „proprietatea intelectuală a unei opere literare, artistice sau științifice corespunde autorului pentru simplul fapt ca el a creat-o” și „sunt considerate obiecte ale proprietății intelectuale toate creațiile originale literare, artistice și științifice exprimate prin orice mediu și pe orice suport, tangibile sau intangibile, cunoscute acum sau care se vor inventa în viitor”. În lumea digitală se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale și drepturilor de autor ca și pentru toate celelalte creații originale. Un utilizator de programe de calculator are drept de utilizare a programului, nu drept de proprietate asupra lui. Dreptul de proprietate ramane la cel care a facut programul. In general, drepturile utilizatorilor sunt specificate in fisierul de licenta (numit si „Acord de licentiere”), iar tipul licentei si numele celui caruia i-a fost acordat dreptul de utilizare este specificat in ferestrele de tip About, accesabile, in general, din meniurile Help ale aplicatiilor. In general, sunt trei tipuri de licente care se aplica unui program de calculator: • Licenta comerciala: utilizatorul a platit pentru dreptul de a folosi aplicatia. Utilizatorul nu are drept de distribuire, imprumutare, vindere sau de realizare a mai mult de o copie

(back-up) a kit-ului de instalare. De obicei nici nu are dreptul de a instala aplicatia pe mai mult de un calculator simultan. • Shareware: utilizatorul are drept de utilizare a aplicatiei pentru o perioada de timp, ca test in vederea achizitionarii unei licente comerciale. De obicei se permite distributia unei aplicatii shareware, dar ea trebuie eliminata de pe calculator dupa expirarea perioadei de test. • Freeware: copyright-ul este al autorului, dar utilizatorul nu plateste pentru utilizarea aplicatiei. De obicei se permite distribuirea de catre utilizatori a aplicatiei atata vreme cat nu se emit pretentii asupra copyright-ului si nu se cer bani pentru acest lucru. Exceptand licentele shareware, in general, se solicita inregistrarea produsului (inscrierea datelor pe site-ul producatorului aplicatiei, astfel incat acesta sa aiba o evidenta exacta a celor care utilizeaza aplicatia). Inregistrarea nu este obligatorie, dar adesea vine cu niste avantaje sub forma accesului la optiuni suplimentare sau prioritate la distribuirea actualizarilor.