Drept Penal (Partea Generala I) - An II_ Sem I - Draghici Vasile

Universitatea OVIDIUS Constanta Departamentul ID-IFR Facultatea de DREPT Specualizarea: Drept Drept penal - partea generala I Caiet de Studiu Individual Specializarea DREPT Anul de studii II Semestrul I Titular disciplina: Conf.Univ.Dr. Vasile DRAGHICI 2010

Cuprins Drept penal partea generala Drept penal- partea generala I CUPRINS Unitate de învatare 1 2 3 4 Titlul INTRODUCERE Introducere în studiul dreptului penal Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 1 1.1 1.2 1.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 1 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele Bibliografie Unitate de învatare Nr. 1 Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 2 2.1 2.2 2.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 2 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele Bibliografie Unitate de învatare Nr. 2 Raporturile juridice de drept penal, legea penala, si interpretarea legii penale Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 3 3.1 3.2 3.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 3 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele Bibliografie Unitate de învatare Nr. 3 Aplicarea legii penale în spatiu Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 4 4.1 4.2 4.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 4 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele Bibliografie Unitate de învatare Nr. 4 Pagina 000

de autoevaluare

de autoevaluare normele penale

de autoevaluare

de autoevaluare

Cuprins Drept penal partea generala 5 6 7 8 9 10 Extradarea Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 5 5.1 5.2 5.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 5 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 5 Aplicarea legii penale în timp Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 6 6.1 6.2 6.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 6 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 6 Infractiunea Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 7 7.1 7.2 7.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 7 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 7 Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 8 8.1 8.2 8.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 8 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 8 Continutul constitutiv al infractiunii Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 9 9.1 9.2 9.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 9 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 9 Formele infractiunii

Cuprins Drept penal partea generala 11 12 13 14 Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 10 10.1 10.2 10.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 10 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de Bibliografie Unitate de învatare Nr. 10 Pluralitatea de infractori Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 11 11.1 11.2 11.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 11 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de Bibliografie Unitate de învatare Nr. 11 Unitatea de infractiune Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 12 12.1 12.2 12.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 12 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de Bibliografie Unitate de învatare Nr. 12 Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 13 13.1 13.2 13.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 13 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de Bibliografie Unitate de învatare Nr. 13 Recidiva si pluralitatea intermediara Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 14 14.1 14.2 14.3 Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 14 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de Bibliografie Unitate de învatare Nr. 14 BIBLIOGRAFIE

autoevaluare

autoevaluare

autoevaluare

autoevaluare

autoevaluare

Introducere Drept penal partea generala Drept penal partea generala I INTRODUCERE Stimate student, În cadrul cursului de drept penal vei studia, pe parcursul a 28 de saptamâni (2 semestre), notiuni specifice acestei ramuri distincte de drept si anume: infractiune, infractor, pedeapsa, crima, recidiva, tentativa, reabilitare, fapte de omor, de furt, de fals, proces penal, etc. Cursul debuteaza cu prezentarea dreptului penal, ca ramura autonoma de drept în cadrul stiintelor juridice, si continua cu evidentierea celor mai importante institutii ale acestuia. În continuare cursul trateaza în amanunt detaliile dreptului penal ce trebuie cunoscute de catre tine în vederea perfectionarii cunostintelor în domeniu. Vei observa ca acest curs universitar se împarte în trei parti si anume: infractiunea, raspunderea penala si sanctiunea, acestea fiind cele trei institutii de baza ale dreptului penal. Dreptul penal este nu numai o stiinta eminamente juridica, dar apartine în egala masura si domeniului stiintelor sociale, deoarece prin normele acestuia se disciplineaza si se ordoneaza conduita subiectilor de drept în cadrul societatii, în vederea ocrotirii si conservarii celor mai importante valori sociale. Prin spectaculozitatea sa, dar si prin importanta acestuia, dreptul penal ocupa un loc fruntas în cadrul disciplinelor tele de studiu. Lucrarea de verificare reprezinta o evaluare finala la sfârsitul fiecarei etape de învatare, lucrare pe care o vei transmite prin e-mail la adresa ... pentru corectare si eventualele comentarii. Pe prima pagina a lucrarii se vor scrie urmatoarele informatii: numele acestei discipline ( ), numarul lucrarii de verificare (Lucrarea de verificare nr. ), numele/prenumele si adresa de e-mail a dumneavoastra. Va recomand sa scrieti clar raspunsurile la întrebari. Daca este posibil utilizati un procesor de texte. Pentru comentariile profesorului, lasati o distanta de circa 5 cm între raspunsuri. Pentru securitatea lucrarii va recomand sa va scrieti numele pe fiecare pagina. Spor la învatat si succes!

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 1 Introducere în studiul dreptului penal Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 1 1.1 ... 1.2 ... 1.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 1 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 1

.. 000

.... ................................. ..

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 1 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 1 sunt: Prezentarea dreptului penal, în cadrul stiintelor juridice. Justificarea importantei dreptului penal, în cadrul sistemului de drept si în cadrul societatii. IA. Generalitati privind dreptul penal: a. Definitia dreptului penal: Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept din România, este format din totali tatea normelor juridice, legiferate de puterea legislativa, care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile de tragere la raspundere penala, sanctiunile si alte masuri ce urmeaza a fi aplicat e sau luate de catre instantele judecatoresti persoanelor fizice si/sau juridice, care au savârsit infr actiuni, în scopul apararii celor mai importante valori sociale ale statului de drept, democratic si social. b. Caracteristicile dreptului penal: Din definitia de mai sus desprindem elementele definitorii ale acestei ramuri de drept si anume: 1. termenul de drept penal cunoaste doua acceptiuni: . ramura a sistemului de drept, ce cuprinde o totalitate de norme juridice cu ac elasi obiect de reglementare . stiinta dreptului penal, ce cuprinde totalitatea ideilor si conceptiilor despr e dreptul penal ca disciplina de studiu 2. dreptul penal este o ramura de drept distincta, alaturi de alte ramuri de dre pt 3. dreptul penal are autonomie în raport cu celelalte ramuri de drept 4. dreptul penal are o structura unitara (art. 362 C. pen.) 5. dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice cu acelasi obi ect de reglementare, 6. normele dreptului penal stabilesc expres faptele ce constituie infractiuni, c onditiile de tragere la raspundere penala a persoanelor care le savârsesc, precum si sanctiunile aplicabil e 7. dreptul penal are un scop specific si anume apararea valorilor sociale 8. are institutii specifice, acestea fiind: . infractiunea . raspunderea penala . sanctiunile 9. dreptul penal este o ramura de drept public, deoarece întotdeauna unul dintre s ubiectele raportului juridic de drept penal este statul, aflat pe o pozitie dominanta, fiind cel care realizeaza tragerea la raspundere penala a infractorilor si aplicarea sanctiunilor. În acelasi timp, valo rile sociale aparate de dreptul penal sunt de interes public 10. dreptul penal are un caracter subsidiar, în sensul ca intervine atunci când prot ectia valorii sociale aparate nu poate fi realizata prin intermediul altor norme, astfel ca recurgerea la mecanismul penal de protectie este inevitabila, constituind unicul mijloc de protectie când alte ramur i se dovedesc ineficiente 11. dreptul penal are un caracter selectiv, astfel încât sub protectia acestuia cad

doar anumite categorii de valori si relatii sociale, iar celelalte cad sub protectia normelor morale, r eligioase sau sub protectia normelor altor ramuri de drept. În acelasi timp, dreptul penal nu incrimineaza toa te actiunile sau inactiunile oamenilor, ci doar pe acelea care ar periclita existenta unei valori sociale protejate. c. Obiectul dreptului penal: Obiectul dreptului penal îl constituie relatiile de aparare sociala, relatii ce se nasc între membrii societatii în vederea apararii valorilor sociale în si a relatiilor sociale ce se cr eeaza si se dezvolta în jurul si datorita acestor valori. În cadrul acestor relatii, membrii societatii au îndatorirea de a nu vatama prin faptele lor valorile sociale. Respectarea acestor îndatoriri asigura existenta normala a societatii, ducând la exi stenta unor

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala raporturi de cooperare. Daca nu se respecta aceste norme, raporturile de cooperare se transforma în raport uri de conflict între Stat si cei care nu respecta ordinea de drept impusa prin preceptele legale. Astfel, cele doua tipuri de raporturi, reprezinta obiectul dreptului penal. În doctrina exista opinii diferite privind obiectul dreptului penal si anume: unii autori considera ca ar face parte din obiectul dreptului penal numai relatiile sociale ce apar în urma savârsirii infractiunii (deci, numai raporturile de conflict), altii considera ca, din sfera dreptului p enal fac parte ambele tipuri de raporturi, întrucât prima opinie restrânge sfera dreptului penal, dându-i un c aracter strict represiv. În concluzie, relatiile de aparare sociala, care constituie obiectul de reglementa re al dreptului penal, au o existenta obiectiva, anterioara încalcarii legii, fie sub forma unor r elatii de cooperare, fie forma unor relatii de conflict ce apar dupa încalcarea legii. Astfel, initial, nor mele dreptului penal ne arata ceea ce nu avem voie sa facem, prin interzicerea acestor fapte ca infracti uni si numai dupa încalcarea lor (prin savârsirea unei infractiuni) intervine latura represiva a drept ului penal. d. Scopul dreptului penal: Acesta este prevazut în art. 1 Cod penal potrivit caruia: legea penala apara, împotri va infractiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitate a statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si întreaga ordine de dre pt . Enumerarea valorilor sociale, din art. 1 C. pen. are un caracter exemplificativ si nu limitativ, dreptul penal ocrotind si alte valori sociale ce nu sunt prevazute expres în acest articol. Ex. apararea sigurantei circulatiei pe drumurile publice. Trebuie mentionat ca nu exista valori sociale consacrate expres de dreptul penal , toate valorile pe care acesta le apara fiind create de alte ramuri de drept. Astfel, se observa ca protectia penala a unei valori sociale intervine doar atunci când protectia conferita de alte ramuri de drept se dovedeste insuficienta, dreptul penal venind asadar ca o ultima ratio în protejarea, conservar ea si apararea unei valori sociale. Ex. denumirea de bun mobil ce apartine altuia este întâlnita frecvent în domeniul drep tului civil. Când acest bun este luat pe nedrept din pesesia sau detentia unei persoane de catr e alta persoana cu scopul de a si-l însusi pe nedrept, dreptul penal intervine pentru sanctionarea re spectivei persoane si redarea bunului posesorului sau proprietarului. Se poate astfel observa ca dreptul penal a avut si are o pozitie exclusiva în dome niul apararii celor mai importante valori sociale. e. Subramurile dreptului penal:

Acestea sunt: . dreptul penal international format din totalitatea tratatelor internationale s i conventiilor în materie de drept penal la care România este parte (Conventia Europeana de Extradar e Paris 13 decembrie 1957); . dreptul international penal cuprinde norme privitoare la reprimarea infractiun ilor contra pacii si omenirii, asa-zisele infractiuni internationale (terorismul, traficul d e stupefiante); . drept penal intern si drept penal extern sau international; . dreptul penal al afacerilor; . dreptul penitenciar sau drept executional penal (în ultima vreme tinde sa devina o ramura de drept autonoma, unii autorii facând si comparatii între cele doua ramuri, oferind u-i dreptului penitenciar un caracrer independent); . dreptul penal al mediului înconjurator; . dreptul penal al minorului; . în ultima perioada se simte tot mai mult nevoia formarii unei noi ramuri de drep t si anume drept penal european, idee dezvoltata în cadrul Consiliului Europei si Uniunii Eur opene. f. Functiile dreptului penal: . previne savârsirea infractiunilor prin incriminarea faptelor periculoase (preven tia generala); . asigura cadrul legal de realizare a functiei de aparare sociala; . asigura dezvoltarea noilor valori si relatii sociale; . orienteaza conduita umana în spatiu si timp privind respectarea normelor penale;

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala . intimideaza atitudinea destinatarilor legii penale, prin caracterul aflictiv a l sanctiunilor aplicabile; . reeduca comportamentul persoanelor ce au încalcat preceptele impuse; . protejeaza atât valorile sociale pe care se cladeste o societate, dar si persoan a care a încalcat legea penala împotriva unei represiuni abuzive din partea celor care aplica legea (protejarea sub un dublu aspect); . motiveaza comportamentul indivizilor de a se abtine de la încalcarea legii penal e, prin existenta unor institutii ca desistarea si împiedicarea producerii rezultatului sa u prin denuntarea faptei de catre autor în cazul anumitor infractiuni; . functia normativa ce consta în sarcina statului, îndeplinita prin intermediul legi uitorului, sa reglementeze toate relatiile de aparare sociala esentiale. Legiuitorul este o bligat sa identifice în realitate care fapte trebuie incriminate, sistemul de sanctiuni apli cabil faptuitorului si sa disciplineze relatiile sociale referitroare la reactia statu lui prin organele sale competente. g. Necesitatea dreptului penal: Aceasta este determinata de: . necesitatea apararii tuturor valorilor sociale (se realizaeaza astfel o securi tate a sistemului de valori pe care o societate se bazeaza si se dezvolta la un momentdat); . existenta fenomenului infractional si combaterea lui (criminalitatea); . necesitatea reglementarii juridice a actiunii de aparare a valorilor sociale ( aceasta trebuie facuta în interesul societatii si cu respectarea drepturilor omului). h. Locul dreptului penal în sistemul dreptului: Cu toate ca dreptul penal are un caracter autonom, totusi, el are legaturi si cu alte ramuri de drept în vederea apararii cât mai bine a tuturor valorilor sociale. Astfel, acesta interactioneaza cu: . dreptul constitutional pe considerentul ca în art. 1 din Constitutie sunt prezen tate principalele valori sociale pe care statul le apara, Astfel, potrivit unor autor i parametrii constitutionali de control asupra legislatiei penale se pot grupa în doua categori i: . principiile constitutionale ale dreptului penal, (adica acele reguli edictate de Constitutie cu referire speciala la dreptul penal) - în art. 22 alin. 3 se prevede ca pedeapsa cu moartea este interzisa, art. 19 face o prezentate generala a extradarii si expulzarii, art. 1 5. alin. 2 prevede ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, etc. . principiile constitutionale incidente în materia dreptului penal, (adica acele r eguli nespecifice dreptului penal, dar care influenteaza obiectul protectiei penale) a rt. 16 alin. 2 care consacra principiul egalitatii tuturor cetatenilor în fata legii,

. dreptul procesual penal întrucât infractiunile stabilite de dreptul penal se urmar esc si se judeca prin normele dreptului procesual penal; . dreptul executional penal acesta având ca obiect de studiu modul în care se execut a pedepsele stabilite de dreptul penal; . dreptul civil care reglementeaza relatiile privind patrimoniul, dreptul penal cuprinzând infractiuni îndreptate împotriva acestuia (furtul, tâlharia, abuzul de încredere); . dreptul familiei dreptul penal incriminând faptele de bigamie, abandon de famili e, fapte reglementate prin normele dreptului familiei; . cu dreptul contraventional ambele ramuri de drept incrimineaza fapte ilicite, vatamatoare pentru valorile sociale. Totusi, dreptul contraventional incrimineaz a fapte de o gravitate mai mica si are un sistem sanctionator mai blând. Aceeasi fapta nu poate constitui contraventie si infractiune în acelasi timp. Dreptul contraventional împrumuta anumi te reguli si principii de la dreptul penal: principiul legalitatii, caracterul pers onal al raspunderii. IB. Stiinta dreptului penal a. Definitie: Aceasta reprezinta o ramura a stiintelor juridice si reprezinta to talitatea conceptelor,

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala definitiilor si teoriilor privitoare la dreptul penal, prin care se justifica si se explica necesitatea, sarcinile si scopul dreptului penal ca ramura de drept distincta. b. Obiectul stiintei dreptului penal: . stiinta dreptului penal trebuie sa explice care este originea, continutul si s tructura normele juridice penale, . sa analizeze conditiile obiective care impun apararea sociala a valorilor ce c ad sub incidenta normelor dreptului penal, . sa stabileasca masurile care sunt necesare a fi adoptate pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii, . stiinta dreptului penal are rolul de a studia atât dreptul penal în vigoare, dar s i normele abrogate, facând un studiu comparativ si evolutiv al dreptului penal. c. Sarcinile stiintei dreptului penal: . studiaza normele si institutiile dreptului penal în complexitatea si dinamismul lor; . cerceteaza practica judiciara pentru a observa concordanta dintre principiile exprimate în norme juridice penale; . analizeaza evolutia fenomenului infractional. d. Stiintele penale ( criminale ): . criminologia studiaza geneza infractionalitatii; raspunde la întrebarea de ce s-a comis infractiunea? ; . penologia (stiinta penitenciara) studiaza pedepsele si celelalte sanctiuni de drept penal; . criminalistica studiaza metodele, mijloacele si tehnicile în vederea descoperiri i, cercetarii infractiunii si a infractorilor; . medicina legala studiaza cauzele producerii mortii violente, stabileste numaru l zilelor de îngrijiri medicale în cazul infractiunilor contra sanatatii si integritatii persoane i; . psihologia judiciara studiaza persoana umana implicata în drama savârsirii unei in fractiuni. e. Stiinta dreptului penal român Se poate afirma, pe drept cuvânt, ca întemeietorii stiintei dreptului penal român sunt : Ion Tanoviceanu si Vintila Dongoroz, care sunt autorii primelor tratate de drept pen al din România. O contributie deosebita a avut-o si Vespasian V. Pella membru fondator al Asociatie i internationale de drept penal (Paris 1924). Test de autoevaluare 1.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Obiectul dreptului penal. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 1.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Scopul dreptului penal. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Introducere în studiul dreptului penal Drept penal partea generala Test de autoevaluare 1.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Obiectul stiintei dreptului penal. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 1. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 1 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 1 1. Importanta si nesecitatea dreptului penal în cadrul stiintelor juridice. 2. Functiile dreptului penal; 3. Legatura dreptului penal cu dreptul constitutional; 4. Analiza art. 1 din C. pen. în raport cu art. 1 din Constitutia României. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Obiectul dreptului penal este format din relatii de aparatea sociala: de conformare si de conflict. 2. Scopul dreptului penal consta în apararea împotriva infractiunilor, a României, suveranitatii, independentei, unitatii si a indivizibilitatii statului, a persoa nei cu drepturile si libertatile acesteia, a proprietatii, precum si întreagii ordini de drept. 3. Obiectul stiintei dreptului penal consta în explicarea originii, continutului s i a structurii normelor juridice penale, în analiza conditiilor obiective care impun apararea sociala a valorilor ce cad sub incidenta normelor dreptului penal, în stabilirea masurilor care sunt necesare a fi adoptate pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 1 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 2 Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 2 2.1 ... 2.2 ... 2.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 2 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 2

000

.....................

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 2 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 2 sunt: Prezentarea aparitiei si dezvoltatii dreptului penal. Analiza principiilor, a izvoarelor dreptului penal si a specificitatii acestora în raport cu alte ramuri de drept. IA. Aparitia si evolutia dreptului penal. a. Epoca prestatala (antichitatea): În aceasta perioada nu se poate vorbi despre o legislatie juridico-penala, ci exis tau doar forme embrionare de represiune penala. Relatiile de aparare sociala au aparut si s-au dezvoltat odata cu statul. Astfel: . o prima forma de realizare a justitiei a îmbracat forma razbunarii, care putea f i individuala sau colectiva; . a doua forma o reprezinta principiul talionului, conform caruia riposta trebui a sa fie proportionala cu agresivitatea: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ; . a treia forma o constituie regula compozitiunii, adica o întelegere ce intervene a între agresor si victima. Notiunea de vinovatie nu era cunoscuta si nu existau, de asemenea, nici reguli scr ise. b. Evul Mediu: Nici în aceasta perioada ne se poate vorbi despre un sistem închegat de norme, însa od ata cu evolutia societatii s-a simtit tot mai mult nevoia aparitiei unor reguli de c onduita stiute si respectate de toata lumea, astfel: . apare pentru prima data notiunea de pedeapsa; . apar codurile scrise, iar pedepsele erau crude, grele si intimidante; . Montesquieu în lucrarea sa De l´esprit des lois si Cesare Beccaria în lucrarea sa De i delitii e delle pene au avut, în aceasta perioada, un rol deosebit în formarea gândiri i juridico-penale, încercând printre altele sa înlature aplicarea pedepsei cu moartea, precum si utilizarea torturii; . sub influenta dreptului canonic se recunoaste caracterul retributiv al pedepse i; . nu exista principiul legalitatii incriminarii si sanctionarii, acest lucru fii nd un atribut exclusiv al judecatorului, motiv de arbitrariu si mari abuzuri din parte a acestora; . notiunea de criminalitate si infractor erau necunoscute; . spre sfârsitul Evului Mediu, odata cu Marea Revolutie Franceza din 1789, începe sa se schimbe radical modalitatea de abordare a faptelor si persoanelor ce aduc ati ngere valorilor sociale. c. Perioada moderna: . în istoria dreptului penal român prima lege cu dispozitii penale a fost Legea tarii , care a înlaturat practica talionului. Aceasta a tinut multa vreme locul Constituti ei, Codului civil si Codului penal. De asemenea, ea marcheaza modernizarea gândirii juridice penale în perioada feudalismului dezvoltat;

. în perioada regimului turco-fanariot legile cu caracter penal au fost sca

Pravilnicea

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala Condica , Codul Calimach , Legiuirea Caragea si Criminaliceasca Condica . Istoria dreptului penal cunoaste pâna în prezent succesiunea a trei Coduri penale: 1.Codul penal de la 1865 ( Codul Cuza ): . realizeaza unificarea legislativa penala si marcheaza începutul dreptului penal român dupa unirea Moldovei cu Muntenia din 1859; . izvoarele acestuia sunt: Codul penal francez (1810) si Codul penal prusac (185 9); . consacra principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, egalitatea în fata l egii penale, umanizarea pedepselor; . nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnica pe viata; . infractiunile erau clasificate în trei categorii în functie de gravitatea lor: cri me, delicte si contraventii; . notiunea de recidiva, concurs de infractiuni si tentativa nu erau cunoscute, tentativa fiind asimilata infractiunii consumate, iar complicele se pedepsea ca si autorul. 2. Codul penal de la 1937 ( Codul penal Carol al II-lea ): . acest cod a avut un caracter unificator dupa realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918; . se introduc pentru prima data alaturi de pedepse, masurile de siguranta si mas urile educative (pentru minori), pedepsele complementare si accesorii; . initial nu se prevedea pedeapsa cu moartea; . se atribuie pedepsei rolul educativ, introducându-se institutia individualizarii pedepsei; . acesta era structurat în trei parti: . dispozitii generale; . dispozitii privitoare la crime si delicte; . dispozitii privind contraventiile; . asemeni Codului penal anterior pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pe ntru delicte si pentru contraventii; . fiind considerata una dintre cele mai evoluate legi ale timpului acesta ramâne în vigoare pâna în 1969; . a fost considerat cel mai sever Cod Penal al României. d. Dreptul penal român în perioada 1910 1969: . prima lucrare de sinteza în domeniul dreptului penal este scrisa de Ion Tanoviceanu în 1912, urmat de Vintila Dongoroz în 1939; . s-au remarcat de asemenea în aceasta perioada profesorii Traian Pop de la Cluj s i Nicolae Buzea de la Iasi; . personalitatea marcanta în acest domeniu ramâne însa Vintila Dongoroz autor al Tratatului de drept penal publicat în 1939; . la un an de zile de la intrarea în vigoare a acestui Cod 1938, se instaureaza dictatura regala a lui Carol al II-lea si se introduce pedeapsa cu moartea pentr u infractiunile contra sigurantei statului care s-a mentinut pâna în anul 1990, fiind abolita prin Decretul-Lege nr. 6/1990; . s-au înasprit conditiile raspunderii penale, minorii raspunzând penal de la vârsta de 12 ani; . în anul 1947 s-a instaurat regimul comunist care în 1948 introduce institutia

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala infractiunii prin analogie, încalcându-se astfel principiul legalitatii; aceasta s-a mentinut pâna în 1956; . în anul 1948 s-a republicat Codul penal de la 1937 sub denumirea de Codul penal al Republicii Populare România; . în aceasta perioada dreptul penal s-a transformat într-un instrument al politicii comuniste, ramânând în plan secund ca instrument de aparare a societatii împotriva criminalitatii; 3. Codul penal de la 1969: . adoptarea Codului penal de la 1969 a marcat un alt moment important în evolutia dreptului penal român, fiind în vigoare si astazi; . cu toate ca a fost elaborat sub influenta ideologiei marxiste el a consacrat p rincipiul legalitatii incriminarii si a sanctiunilor de drept penal, precum si principiul individualizarii pedepselor; . acesta a fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale, mai ales dup a revolutia din anul 1989; IB. Principiile fundamentale ale dreptului penal român a. Definitie: Acestea reprezinta totalitatea ideilor, conceptiilor si regulilor care calauzesc si strabat întrega legislatie penala. 1. Principiul legalitatii incriminarii si sanctionarii . nu este un principiu specific dreptului penal, ci acesta guverneaza întreg siste mul de drept, principiu conform caruia elaborarea si aplicarea dreptului trebuie sa aiba loc numai în temeiul legii. Statul de drept presupune ca toti cetatenii, toate org anele statului si orice alta persoana fizica sau juridica sa se supuna numai legii; . principiul legalitatii presupune ca legiuitorul, în opera sa legislativa, sa res pecte toate procedurile legale, sa tina seama de vointa sociala, sa permita pluralismu l politic; . conform acestui principiu interpretarea si aplicarea normelor juridice trebuie sa se faca tinând seama de ierarhia ce exista între acestea, în functie de sursa lor formala (în sensul ca toate actele normative trebuie sa fie în conformitate cu Constitutia); . prima abordare concreta a principiului legalitatii o regasim în opera lui Cesare Becaria Dei delitti e delle pene din 1764 si a fost formulat pentru prima oara expresis verbis în timpul Revolutiei Burgheze din Franta în anul 1789, fiind apoi reafirmat în 1948 în Declaratia Universala a Drepturilor Omului ; . acesta constituie o garantie a libertatii persoanei împotriva abuzurilor, astfel ca legea penala se aplica numai pentru faptele prevazute de aceasta; . acest principiu a fost încalcat flagrant între anii 1948-1956 când exista institutia analogiei; . acesta este consacrat expres în actualul Cod penal în art. 2 fiind completat si de art. 11, dar si în Constitutia României care prevede ca Parlamentul României reglementeaza prin lege organica infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora acest principiu fiind prezent în toate Codurile penale românesti;

. de asemenea, el îsi gaseste aplicarea în toate institutiile dreptului penal astfel : . nullum crimen sine lege (institutia infractiunii); . nulla poena sine lege (institutia sanctiunii); . nullum judicium sine lege (orice judecata sa se faca în conformitate cu legea) . respectându-se acest principiu nu va fi trasa la raspundere penala persoana care nu

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala a savârsit o infractiune si totodata nu va fi trasa la raspundere penala o persoan a, care a savârsit o fapta ce nu era considerata la aceea vreme infractiune; tot astf el, infractorului nu i se va aplica o sanctiune care nu era prevazuta de lege pentru fapta comisa; . principiul legalitatii se adreseaza atât legiuitorului cât si judecatorului. - în activitatea legislativa, conform acestui principiu, legea trebuie sa prevada toate infractiunile si sanctiunile aplicabile; astfel, principiul legalitatii im pune ca textul de lege sa fie clar, pe întelesul tuturor. - în activitatea jurisdictionala, conform acestui principiu, judecatorul trebuie s a faca o interpretare stricta a legii, fara analogii si sa nu aplice legea retroac tiv. . principiul legalitatii presupune ca organele statului sa sanctioneze numai ace le fapte interzise a se savârsi si sa aplice numai acele sanctiuni prevazute exact în norma d e incriminare; . principiul legalitatii are patru aspecte: 1- nullum crimen sine lege scripta (legea penala are un caracter scris), 2- nullum crimen sine lege carta sau certa (fapta interzisa sa fie clar explicat a). În doctrina s-a aratat ca exista doua principale tehnici de formulare a legilor pen ale: . descriptiva ce presupune o enumerare a tuturor actiunilor ce intra în continutul constitutiv al infractiunii, . sintetica respectiv utilizarea unor termeni generici care sa includa toate modalitatile faptice a infractiunii. Aceasta este cel mai des uzitata, deoarece prima ar duce la o supradimensionare a normei penale. 3- nullum crimen sine lege praevia (interzicerea faptei sa fi existat înaintea com iterii infractiunii). Acest principiu este consacrat expres în art. 15 alin. 2 din Consti tutie: legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale m ai favorabile . 4- nullum crimen sine lege stricta (neaplicarea legii penale prin analogie). Acest aspect al principiului legalitatii nu are un caracter absolut. Analogia se realizeaza prin aplicarea unei norme penale cu privire la o situatie nereglement ata expres, dar care se aseamana cu o alta norma reglementata. Aplicarea legii în aceasta maniera aduce o atingere grava securitatii juridice a cetateanului printr-o aplicare arbitrara a legii. 2. Principiul egalitatii în fata legii penale . egalitatea în fata legii sau egalitatea în drepturi este un principiu general al dreptului ce consta în reglementarea acelorasi drepturi si obligatii pentru persoa nele aflate în situatii similare; . este nu numai un principiu de baza în dreptul penal, dar si un principiu constitutional prevazut în art. 16 din Constitutia României cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari ; . a fost înscris pentru prima data în Declaratia drepturilor omului si cetateanului;

. el subliniaza egalitatea tuturor cetatenilor în fata legii penale, indiferent de vârsta, sex, rasa, culoare, apartenenta politica, etc.; . acesta nu este prevazut în mod expres de Codul penal, dar se deduce din întreaga legislatie penala. . nerespectarea acestui principiu poate conduce la savârsirea unor infractiuni pre cum abuzul în serviciu prin îngradirea unor drepturi, prevazut în Codul Penal în art. 247; . drepturile si libertatile sunt simple iluzii daca nu exista egalitate juridica între titularii acestora; . egalitatea în fata legii îmbraca doua especte:

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala . egalitate privind modul de elaborare a legii, . egalitate privind modul de aplicare a acesteia fara nici o discriminare, . acest principiu nu trebuie confundat cu principiul echitatii si justitiei, des i în anumite cazuri solutionarea unei cauze se face prin aplicarea simultana mai mult or principii. 3. Principiul umanismului . este un principiu prevazut expres în Constitutia României, cu referire speciala la dreptul penal, astfel, art. 22 din Constitutie prevede ca: . dreptul la viata, integritate fizica si psihica sunt garantate ; . nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane ; . pedeapsa cu moartea este interzisa . . conform acestui principiu constrângerea penala trebuie sa aiba un caracter uman, cu rol de reeducare si sa nu apara ca o pura vindicta (o razbunare din partea statului); . în baza acestui principiu, întreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele si drepturile fundamentale ale omului. . Acest principiu are un dublu rol: . protectia pe care dreptul penal trebuie sa o acorde persoanei fizice incriminând fapte îndreptate împotriva vietii si sanatatii persoanei, dar si . caracterul uman al constrângerii penale, fara supunerea persoanei la umilinte si badjocura, acest principiu opunându-se adoptarii unor sanctiuni penale inumane sau degradante; . umanismul dreptului penal reprezinta o cerinta indispensabila a operei de crea re si aplicare a dreptului penal, acesta fiind consacrat în izvoarele interne si externe ale dreptului penal; . conform acestui principiu, regimul executarii sanctiunilor trebuie sa aiba ca scop reeducarea si reinsertia sociala a infractorilor; . nu în ultimul rând, principiul umanismului obliga legiuitorul si practicienii sa adapteze sanctiunile penale în conformitate cu situatia specifica infractorilor. D e ex. minorii nu pot fi condamnati la detentiunea pe viata. 4. Principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala . acesta reprezinta si scopul legii penale prevazut în art. 1 Cod penal; . el presupune ca întreaga reglementare juridico-penala sa asigure prevenirea savârsirii faptelor periculoase, atât prin conformare (preventie generala), cât si prin constrângere (preventie speciala); . pentru a putea preveni comiterea de fapte periculoase, trebuie mai întâi ca legile sa fie clare si bine cunoscute de destinatarii acesteia; . prevenirea consta în incriminarea faptelor periculoase, dar si în pedepsirea celor care nu respecta legile; . prevenirea savârsirii de noi infractiuni constituie însusi scopul pedepsei (art. 5 2 C. penal). 5. Principiul infractiunii ca unic temei al raspunderii penale . este un principiu specific dreptului penal si este prevazut expres în art. 17 al . 2 C. pen;

. functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei caci fara savârsirea unei infr actiuni nu se poate antrena raspunderea penala - cea mai grava forma de raspundere juridica;

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala . conform acestui principiu, dreptul penal respinge asa zisa raspundere obiectiva pentru o fapta savârsita fara vinovatie sau pentru o fapta care nu îndeplineste cumulativ toate cele trei conditii prevazute de lege. 6. Principiul personalitatii raspunderii penale . acesta nu este prevazut expres în Codul penal, însa se deduce din conditiile privi nd raspunderea penala; . este un principiu specific dreptului penal conform caruia fiecare trebuie sa raspunda personal pentru faptele sale; în dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altei persoane si nu se poate executa o sanctiun e în locul altei persoane; . acest lucru decurge din prevederile art. 2 C. pen. pedepsele ce se aplica infractorilor , art. 72 C. pen. persoana infractorului ; . unii autori sunt de parere ca acest principiu nu guverneaza întreaga legislatie penala, ci numai o institutie juridica si anume institutia raspunderii penale, fiind dec i un principiu institutional; . totusi acest principiu are un caracter relativ, cel putin pentru urmatorul con siderent: tertii care nu au participat la comiterea faptei nu ar trebui sa sufere de pe ur ma aplicarii si executarii unei sanctiuni. Totusi, în cazul în care un membru de famili e este condamnat la amenda penala, acest lucru va fi resimtit de întreaga familie. 7. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal . este prevazut expres în art. 72 din Codul penal si art. 53 alin. 2 din Constitut ie, fiind de sorginte constitutionala; . presupune aplicarea sanctiunilor proportional: . cu gravitatea faptei savârsite si a urmarilor acesteia . cu periculozitatea infractorului . conditiilor în care a fost sâvârsita infractiunea. . aceasta individualizare este de trei feluri: 1) legala: este specifica fazei de elaborare a legii penale si se face de catre legiuitor. Este prima etapa de adaptare a raspunderii penale raportata la fapta comisa. De ex. o fapta savârsita din culpa se va sanctiona mai blând decât o fapta comisa cu intentie. Aceasta indivi dualizare se realizeaza prin stabilirea naturii pedepsei aplicate, prin limitele minime si maxime, precum si prin indicarea unor circumstante de atenuare si agravare a pedepsei; 2) judiciara: specifica fazei de judecata si este realizata de catre organele ju diciare. Aceasta presupune mai multe etape: a) stabilirea naturii sanctiunii aplicabile, în cazul în care norma prevede pedepse alternative (ex. art. 176 C. pen.), b) stabilirea cuantumului pedepsei, daca este vorba despre amenda sau închisoare, c) stabilirea aplicarii vreunei pedepse complementare care sa însoteasca pedeapsa principala, d) stabilirea modalitatii de executare (loc de detentie comun, închisoare militara sau daca se dispune suspendarea). 3) administrativa: specifica fazei de executare a pedepsei si se realizeaza dupa ce hotarârea

de condamnare a ramas definitiva. Astfel, condamnatii majori executa pedeapsa se parat de cei minori, femeile separat de barbati, infractorii primari separt de cei recidivist i. 8. Principiul incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol soci al . este un principiu specific dreptului penal si este prevazut în art. 17 al. 1 C. pen; . el consta în interzicerea ca infractiuni doar a acelor fapte care prezinta un gr ad de

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala pericol social mai ridicat, deosebindu-se astfel de contraventii si alte forme d e ilicit; . se stie ca infractiunea este fapta ilicita care prezinta gradul de pericol soc ial cel mai ridicat; . incriminarea se relizeaza de catre legiuitor prin stabilirea expresa a infract iunilor, fie în partea speciala a Codului Penal, fie în legi speciale penale sau nepenale. 9. Principiul regimului special de sanctionare pentru infractorii minori . este un principiu specific dreptului penal consacrat expres în art. 109 în cadrul Titlului V al Codului penal, partea generala; . acest principiu se refera în special la: . limitele pedepselor (închisorii si amenzii) care se reduc întotdeauna la jumatate (art. 109 al. 1 C. pen); . condamnarile pronuntate pentru faptele savârsite în timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi (art. 109 al. 4 C. pen); . condamnarile pentru infractiunile savârsite în timpul minoritatii nu atrag starea de recidiva (art. 38 lit. a) C. pen); . termenele de prescriptie sunt reduse la jumatate (art. 129 C. pen); . minorilor nu li se aplica pedepsele complementare (art. 109 al. 3 C. pen); . liberarea conditionata a minorilor are loc în conditii mult mai avantajoase decât pentru majori (art. 60 al. 2 C. pen); 10. Principiul subsidiaritatii (minimei interventii) . acest principiu este în strânsa legatura cu caracterul subsidiar al dreptului pena l si consta în restrângerea pe cât posibil a recurgerii la instrumentele penale de protecti e a valorilor sociale; . acest principiu impune legiuitorului alegerea valorilor sociale carora le asoc iaza protectia penala si a tuturor faptelor periculoase pentru respectivele valori. . astfel, nu se justifica interventia dreptului penal pentru sanctionarea unor f apte considerate imorale (de ex. actele homosexuale între persoane majore într-un cadru privat). . toate valorile sociale pe care legiuitorul penal le ocroteste trebuie sa fie în concordanta cu prevederile constitutionale, chiar daca acele valori nu sunt prev azute în Constitutie. În acelasi timp, prevederea unei anumite valori în Constitutie nu obliga legiuitorul la instituirea unei protectii penale a acesteia. IC. Izvoarele dreptului penal român a. Definitie: Acestea sunt acte juridice care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele ce constituie infractiuni, sanctiunile ce se pot aplica, conditiile raspunderii penale, precum si actele normative care prevad dispozitii obligatorii de respectat în procesul de elaborare si aplicare al dreptului penal. Ele pot fi: . naturale (realitatea obiectiva), constitutive (sursa politica) si formale (sur sa juridica) . interne si externe . directe si indirecte Specificul lor consta în faptul ca acestea pot îmbraca numai forma legii ca vointa a organelor legislative. 1. Constitutia României

. aceasta este în acelasi timp legea fundamentala a tarii si izvor al dreptului pe nal deoarece consacra si norme ce intereseaza exclusiv dreptul penal:

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala . art. 1 prevede cele mai importante valori sociale . art. 15 - legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile . art. 22 pedepsa cu moartea este interzisa . unii autori includ în aceasta categorie si deciziile Curtii Constitutioale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante si sunt obligatorii si opozabile erga omnes. Aceste decizii sunt izvoare de drept penal deoarece au capacitatea de a scoate din vigoare o norma. De ex. Decizia 463/1997 prin care s -a declarat neconstitutional alin. 4 al art. 81 C. Pen. 2. Codul Penal . este principalul izvor de drept penal deoarece în cele doua parti ale sale (gene rala si speciala) cuprinde norme referitoare la scopul legii penale, aplicarea legii pen ale, modul de tragere la raspundere penala, aplicarea pedepselor, incriminarea unui numar mare de infractiuni, etc. 3. Legile penale speciale . acestea nu cuprind incriminari noi, ci vin sa completeze dispozitiile Codului penal. De exemplu: . Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala . Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor. 4. Legile speciale nepenale cu dispozitii penale . acestea nu au caracter penal, însa cuprind unele dispozitii penale, continând astf el incriminari separate fata de Codul penal. . de exemplu: . Legea nr. 26/1996 codul silvic . Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României. 5. Ordonantele de urgenta ale Guvernului . ordonantele Guvernului sunt: simple si de urgenta . ordonantele simple nu pot fi izvoare de drept penal, deoarece potrivit art. 11 5 din Constitutie abilitarea se poate face doar cu privire la domenii care nu fac obiec tul legilor organice . caracterul de izvor de drept al OUG nu mai poate fi contestat, deoarece sub controlul strict al Parlamentului Guvernul poate, în situatii exceptionale, sa reglementeze anumite relatii sociale. 6. Decretele prezidentiele . este adevarat ca presedintele tarii nu poate, prin intermediul decretelor, ca incrimineze sau sa abroge vreo fapta . totusi, în exercitarea atributiilor sale acesta poate prin intermendiul decretel or individuale sa gratieze anumiti condamnati . astfel, putem spune ca decretele prezidentiale individuale de gratiere pot con stitui izvoare de drept penal, deoarece acestea au aptitudinea de a stinge un raport ju ridic penal. 7. Tratatele si conventiile internationale . acestea devin izvoare de drept penal în urma ratificarii

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala . nu toate tratele internationale sunt izvoare de drept penal, ci numai acelea c are intereseaza aceasta ramura de drept, cum ar fi: . Tratatele si conventiile prin care statul român s-a angajat sa incrimineze si sa sanctioneze anumite fapte deosebit de grave (Conventia internationala privind interzicearea torturii) . Tratatele si conventiile internationale privind asistenta juridica internation ala în materie penala (Conventia europeana de extradare din 1957). Test de autoevaluare 2.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Notiunea de principiu în dreptul penal si enumerarea acestora. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 2.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Izvoarele dreptului penal: enumerare. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 2.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Principiul personalitatii raspunderii penale. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 2. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 2 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 2

Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal Drept penal partea generala 1. Analizati în comparatie cele trei Coduri Penale românesti. 2. Principiul legalitatii. 3. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal. 4. Specificul izvoarelor de drept penal. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Acestea reprezinta totalitatea ideilor, conceptiilor si regulilor care calauzesc si strabat întrega legislatie penala. Acestea sunt: p. legalitatii incriminarii si sanctionarii, p. egalitatii în fata legii penale, p. umanismului, p. prevenirii faptelor prevazute de legea penala, p. infractiunea unic temei al raspunderii penale, p. personalitatii raspunderii penale, p. individualizarii sanctiunilor de drept penal, p. incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social, p. instituirii unui regim special de sanctionare pentru infractorii minori si p. subsidiaritatii. 2. Acestea sunt acte juridice care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele ce constituie infractiuni, sanctiunile ce se pot aplica, conditiile raspunderii penale, precum si actele normative care prevad dispozitii obligatorii de respectat în procesul de elaborare si aplicare al dreptului penal. Ele pot fi: Constitutia, Codul penal, Legile penale speciale, Legile speciale nepenale cu dispozitii penale, Ordonantele de urgenta ale Guvernului, Decretele prezidentiale, Tratatele si conventiile internationale. 3. Este un principiu specific dreptului penal conform caruia fiecare trebuie sa raspunda personal pentru faptele sale; în dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altei persoane si nu se poate executa o sanctiune în locul altei persoane. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 2 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 3 Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretarea legii penale Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 3 .. 000 3.1 ... 3.2 ... 3.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 3 .... Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare ................................. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 3 ..

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 3 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 3 sunt: Prezentarea raporturilor juridice de drept penal, a legii penale, a normelor penale si a interpretarii legii penale. Analiza particularitatilor acestora în raport cu alte ramuri de drept. IA. Raportul juridic de drept penal român a. Definitie: Acesta reprezinta legatura juridica dintre stat si toti ceilalti m embrii ai societatii, raport în care statul, prin organele sale specializate, are dreptul de a impune respectar ea valorilor sociale, ocrotite de lege si trage la raspundere penala pe cei care au savârsit infractiuni , iar membrii societatii au obligatia de a se conforma legii si de a suporta sanctiunile penale. b. Feluri: . de conformare sau cooperare . de conflict sau de contradictie Raportul juridic penal de conformare A. Definitie: Reprezinta acea specie a raportului juridic de drept penal care ia nastere în momentul intrarii în vigoare a legii penale impunând conformarea cu normele juridice impuse s i consta în dreptul statului de a pretinde respectarea tuturor valorilor sociale ocrotite de lege si obligatia destinatarilor legii de a respecta conduita impusa. B. Nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic penal de conformare: B1. Nasterea: acesta apare în momentul intrarii în vigoare a legii penale. B2. Modificarea: aceasta intervine ori de câte ori în structura legii penale apare o schimbare (o abrogare partiala sau un nou text este introdus). B3. Stingerea: are loc în momentul în care legea penala iese din vigoare. C. Structura: 1. Subiectele raportului juridic penal de conformare sunt: . statul - ca titular al tuturor valorilor sociale si singurul în masura sa impuna o anumita conduita ca subiect bine determinat. destinatarilor legii penale . persoanele fizice si/sau juridice destinatarii legii penale - ca subiecti nede terminati. 2. Continutul raportului juridic penal de conformare este format din: . dreptul statului de a pretinde o anumita conduita prin intermediul normelor de incriminare . obligatia destinatarilor legii penale de a respecta acea conduita. 3. Obiectul raportului juridic penal de conformare: . este reprezentat de conduita ce urmeaza sa o adopte subiectele raportului în fun ctie de drepturile si obligatiile lor, prin conformarea cu obligatia impusa. Raportul juridic penal de conflict A. Definitie: Reprezinta acea specie a raportului juridic de drept penal care ia nastere în momentul savârsirii unei infractiuni si consta în dreptul statului de a aplica sanctiunea sta bilita în cuprinsul normei încalcate si obligatia infratorului de a raspunde pentru fapta sa si de a s uporta prin executare sanctiunea stabilita de instanta. B. Nasterea, modificarea si stingerea raportlui juridic penal de conflict: B1. Nasterea: raportul juridic penal de conflict ia nastere ca urmare a savârsirii de catre destinatarul

normei a faptei interzise ca infractiune. Asadar, singurul fapt juridic ce da na stere raportului juridic penal de conflict este savârsirea infractiunii.

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala B2. Modificarea: aceasta poate interveni când se constata existenta unei cauze car e înlatura caracterul penal al faptei sau cauze care înlatura executarea pedepsei sau de modificare a ex ecutarii. B3. Stingerea: se realizeaza în urmatoarele situatii: . când s-a finalizat executarea pedepsei pentru infractiunea savârsita, . când a intervenit o cauza care înlatura raspunderea penala (amnistia, lipsa plângeri i prealabile, retragerea acesteia, împacarea partilor), . când a intervenit o cauza care înlatura executarea pedepsei (gratierea totala, pre scriptia executatii pedepsei, decesul faptuitorului), . când este incidenta o cauza de impunitate (desistarea, împiedicarea producerii rez ultatului, denuntarea faptei de catre mituitor) . când a intervenit o lege dezincriminatoare. C. Structura: 1. Subiectele raportului juridic penal de conflict sunt: . statul (ca reprezentant al societatii); . infractorul (persoana fizica/juridica determinata care a savârsit infractiunea). 2. Continutul raportului juridic penal de conflict este format din: . dreptul statului de a trage la raspundere penala pe infractor si de a impune e xecutarea sanctiunii. . obligatia celui ce a încalcat legea de a raspunde pentru fapta sa. 3. Obiectul raportului juridic penal de conflict: . îl reprezinta sanctiunea ce se aplica de catre organele specializate; astfel încât, obiectul este reprezentant de realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal. !!! Se impune, a se observa pozitia dominanta, pe care o ocupa statul în structura celor doua categorii de raporturi si subordonarea între subiectele acestuia. IB. Legea penala a. Definitie: prin lege penala se întelege actul normativ emis de Parlament dupa o procedura speciala si care contine norme de drept penal (art. 73 al. 3 lit. h) Constitutie). SAU prin lege penala se întelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa în legi sau decrete (art. 141 din Codul penal). b. Categorii de legi penale: 1- în functie de rolul pe care îl au în reglementarea relatiilor de aparare sociala: . legi penale generale au o aplicare generala cuprinzând principii fundamentale si adoptate ca legi obisnuite (Codul penal); . legi penale speciale cunosc o aplicare mai restrânsa asupra unui anumit domeniu (Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala) ; Importanta acestei clasificari reiese în caz de concurs între cele doua categorii de legi, aplicându-se legea speciala conform adagiului specialia generalibus derogant . 2- dupa durata în timp: . permanente (cu durata nedeterminata Codul penal); . temporare (cu durata determinata legile exceptionale); Importanta acestei clasificari reiese din faptul ca legea penala temporara se po ate aplica si dupa iesirea

sa din vigoare, dar numai faptelor comise pe timpul cât ea se afla în vigoare (va ul traactiva, art. 16 C.pen.) 3- dupa natura necesitatii care a impus adoptarea lor: . ordinare (care sunt adoptate în conditii obisnuite de evolutie a societatii (C. Pen.); . extraordinare (determinate de necesitatea apararii unor valori sociale în situat ii exceptionale razboi, calamitati). Acestea sunt, de regula, temporare. Importanta acestei clasificari reiese din faptul ca legile exceptionale deroga d e la cele ordinare. IC. Normele penale a. Definitie: Normele juridice penale reprezinta o specie de norme juridice care se caracterizeaza prin continutul si structura lor specifica, prescriind reguli de drept penal, precum si sanctiunile aplicabile în

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala cazul încalcarii acestora; sau o norma de drept care reglementeaza un raport jurid ic penal. b. Caracterizare: . normele penale ocrotesc valorile sociale împotriva celor mai periculoase fapte i licite, . norma penala nu trebuie identificata cu articolele sub forma carora este redac tata legea penala, deoarece pot fi articole sau alineate care cuprind mai multe norme penale, . pentru adoptarea unei norme de drept penal trebuie sa preexiste valori sociale care genereaza relatii sociale. c. Functiile normei penale: . reglementeaza relatiile de aparare sociala împotriva infractiunilor, . prevede toate faptele care sunt periculoase pentru valorile sociale, . impune o anumita conduita raportata la sistemul de valori, disciplinând astfel r eactiile si atitudinile oamenilor. d. Structura normei penale: În doctrina exista opinii diferite cu privire la structura normei penale, astfel: . unii autori sustin ca aceasta ar avea o structura trihotomica formata din ipot eza, dispozitie si sanctiune; . alti autori sustin ca aceasta ar avea o structura dihotomica formata numai din dispozitie si sanctiune. Aceasta opinie ni se pare corecta, întrucât în foarte putine cazuri norma p enala are o ipoteza. e. Categorii de norme penale: 1. dupa sfera de incidenta: . generale care prevad conditiile în care se nasc, se modifica si se sting raportu rile juridice penale; . speciale (sau norme de incriminare) care prevad conditiile în care o anumita fap ta constituie infractiune si sanctiunea ce se aplica. !!! De retinut ca cele doua categorii de norme se completeaza reciporc, una neex istând în lipsa celeilalte. De ex. art. 23 din C. pen. se coroboreaza cu o norma din partea spec iala, respectiv va exista participatie la o anumita infractiune. 2. dupa felul normei de conduita: . prohibitive - care constau în abtinerea de a savârsi o fapta (infractiuni comisive ) art. 174, 208 sa nu ucizi, sa nu furi; . onerative care contin o anumita conduita ce trebuie urmata (infractiuni omisiv e) art. 262, 263, 265 C. pen. 3. dupa gradul de determinare a sanctiunii: . cu sanctiuni absolut nedeterminate: prin care nu se determina nici natura nici cuantumul sanctiunii aplicabile. În dreptul nostru penal nu exista astfel de norme deoarece contravin principiului legalitatii sanctionarii; . cu sanctiuni absolut determinate: s-a stabilit în doctrina ca datorita rigiditat ii lor contravin principilui individualizarii pedepsei, fiind evitate. În dreptul nostru

penal exista o singura norma cu pedepasa absolut determinata si anume Decretul-Lege nr . 6/1990, care pentru anumite infractiuni a înlocuit pedeapsa cu moartea cu detentiu nea pe viata; . cu sanctiuni relativ determinate: acestea determina natura pedepsei si cele do ua limite ale acesteia (una minima si alta maxima). Este cazul pedepsei închisorii; . cu pedepse alternative: care cuprind pedepse principale de natura diferite (detentiunea pe viata alternativ cu închisoarea art. 176 C. pen, închisoarea alterna tiv cu amenda art. 180 C. pen.); . cu sanctiuni cumulative: în care se prevede o pedeapsa principala si una complementara (închisoarea si interzicerea unor drepturi art. 174 C. pen.).

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala 4. dupa structura: . unitare (sau complete) care cuprind în structura lor atât dispozitia cât si sanctiun ea art. 174 C. pen.; . divizate (sau incomplete) carora le lipseste un element din cele doua. Acestea se împart în: . norme de incriminare cadru (norme în alb) care cuprind dispozitia si sanctiunea însa, prevederea faptelor interzise se face ulterior prin alte acte normative art. 281 C. pen.; . norme de trimitere si de referire. Cele de trimitere se completeaza împrumutând elemente de la alte norme; astfel norma de trimitere ramâne independenta fata de norma complinitoare (ex. art. 212 alin. 2 C. pen. face trimitre la art. 182). Cele de referire se completeaza ca si primele, însa ele dev in dependente de norma complinitoare (ex. art. 255 alin. 1 C. pen. face referire la art. 254 C. Pen.). !!! A nu se confunda norma în alb cu norma de referire. Astfel, ambele ramân legate de norma cu care se completeaza, dar: . norma de referie se completeaza întotdeauna cu elemente preluate din una sau mai multe norme determinate de catre legiuitor, în vreme ce norma în alb se va completa cu prevederi dintr-un numar nedeterminat de norme. . norma de referire se completeaza doar cu prevederile unei norme care exista în vigoare în momentul adoptarii ei, pe când norma în alb poate fi completata si de norme care vor fi adoptate ulterior intrari ei în vigoare. 5. dupa functia îndeplinita: . incriminatoare interzic savârsirea anumitor fapte sub amenintarea aplicarii unor sanctiuni; . integratoare faciliteaza aplicarea normelor incriminatoare; acestea pot fi: . norme interpretative (care explica întelesul unor norme juridice) . norme tranzitorii (care rezolva cazurile de succesiune a legilor în timp). ID. Interpretarea legii penale a. Definitie: Interpretarea legii penale reprezinta o operatiune logico-rational a de lamurire a continutului unei legi penale, pentru aflarea si explicarea întelesului real al le gii, potrivit vointei legiuitorului care a adoptat legea respectiva. b. Necesitatea: Aceasta este impusa de: . neclaritatea unor texte de lege; . existenta unor termeni tehnici care au nevoie de explicatii; . particularizarea concreta a unor situatii abstracte. c. Formele interpretarii: . dupa organul sau persoana care face interpretarea: . oficiala, efectuata de catre organe oficiale. Aceasta poate fi: . autentica (facuta de organul care a emis legea); poate fi: - contextuala (facuta de legiuitor în momentul adoptarii legii ; ex. Titlul VII al C.pen., partea generala) - posterioara (facuta ulterior printr-un act separat; ex. legea penala interpret ativa) . cauzala (facuta de catre organul judiciar; de ex. explicarea prin Decizii de Înd rumare a unor situatii juridice asemanatoare, cum ar fii diferenta dintre art. 174 alin

. 2 si art. 182 alin. 2 C.pen.). . neoficiala sau doctrinara, efectuata de catre oamenii de stiinta în tratate si m onografii. d. Metodele de interpretare: . interpretarea literala sau gramaticala - consta în aflarea adevarului cu ajutoru l etimologiei cuvintelor si cu ajutorul regulilor gramaticale, singularul presupune pluralul s i invers, masculinul presupune si femininul si invers;

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala . interpretarea rationala sau logica consta în utilizarea procedeelor logice si ra tionale; argumentele de interpretare logica sunt: . a fortiori ( a minori ad majus , a majori ad minus , qui potest plus, potest minus ) ; . per a contrario ( qui dicit de uno, negat de altero ); . reductio ad absurdum ; . a pari ( ubi eadem ratio, ubi idem jus ) . interpretarea istorica - presupune analiza istoricului legii interpretate din punct de vedere social, economic, politic si juridic existente în momentul adoptarii ei; . interpretarea sistematica consta în studierea normei ce se interpreteaza în corela tie cu alte norme ce sunt cuprinse în aceeasi lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul de drept; . interpretarea prin analogie consta în cautarea întelesului unei norme cu ajutorul alteia care prevede un caz asemanator. Atentie !!! a nu se confunda cu aplicarea legii prin analogie care este interzisa. . interpretarea teleologica consta în aflarea întelesului unei norme pornind de la f inalitatea acesteia. Scopul urmarit de legiuitor este uneori precizat chiar în cuprinsul norm ei (ex. art. 208 C. pen.). Interpretarea teleologica poate conduce si la o interpretare evolutiva a legii, prin actualizarea continua a cuprinsului normei, astfel sa cuprinda si modalitati concrete de comi tre care nu puteau fi avute în vedere de legiuitor în momentul incriminarii faptei (art. 195 C. pen. viola rea secretului corespondentei, care include acum si convorbirile pe internet). !!! Se poate astfel observa ca principiul conform caruia legea este de stricta i nterpretare si aplicare are un caracter relativ, prin aceasta interpretare evolutiva. Totusi, prin inter pretarea extensiva a legii trebuie respectate limitele analogiei. e. Rezultatul interpretarii: Acesta consta în concluzia la care se ajunge în urma in terpretarii, sau întelesul legii penale la care a ajuns interpretul. Astfel, exista: . interpretarea extensiva atunci când textul de lege spune mai putin decât vointa le giuitorului si trebuie extins (lex dixit minus quam voluit); . interpretarea restrictiva atunci când textul de lege spune mai mult decât vointa l egiuitorului si trebuie restrâns (lex dixit plus quam voluit); . interpretarea declarativa atunci când între vointa legiuitorului si ceea ce a dori t sa spuna prin lege exista o concordanta perfecta (lex dixit quam voluit). *Se poate observa ca interpretarea extensiva si restrictiva sunt efectul unor ne concordante între vointa legiuitorului si ceea ce a exprimat legea. f. Limitele interpretarii: Legea penala este de stricta interpretare si de aceea nu trebuie sa se creeze no rme noi prin interpretare, ci sa se explice cele deja existente. Test de autoevaluare 3.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Raportul juridic de conformare: definitie.

Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 3.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Structura normei penale. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala Test de autoevaluare 3.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Limitele interpretarii legii penale. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 3. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 3 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 3 1. Raportul juridic penal de conformare: subiecte, continut si obiect. 2. Raportul juridic penal de conflict: subiecte, continut si obiect. 3. Categorii de legi penale. 4. Metode de interpretare a legii penale si rezultatul acesteia. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Reprezinta acea specie a raportului juridic de drept penal care ia nastere în momentul intrarii în vigoare a legii penale impunând conformarea cu normele juridice impuse si consta în dreptul statului de a pretinde respectarea tuturor valorilor sociale ocrotite de lege si obligatia destinatarilor legii de a respec ta conduita impusa. 2. Unii autori sustin ca aceasta ar avea o structura trihotomica formata din ipoteza, dispozitie si sanctiune, Alti autori sustin ca aceasta ar avea o struct ura dihotomica formata numai din dispozitie si sanctiune. Aceasta opinie ni se pare corecta, întrucât în foarte putine cazuri norma penala are o ipoteza. 3. Legea penala este de stricta interpretare si de aceea nu trebuie sa se creeze norme noi prin interpretare, ci sa se explice cele deja existente. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 3 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Raporturile juridice de drept penal, legea penala, normele penale si interpretare a legii penale Drept penal partea generala

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 4 Aplicarea legii penale în spatiu Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 4 4.1 ... 4.2 ... 4.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 4 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 4

.. 000

.... ................................. ..

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 4 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 4 sunt: Prezentarea modurilor în care se face aplcarea legii penale în spatiu. Analiza particularitatilor exceptiilor de la principiul teritorialitatii. IA. Aplicarea legii penale în raport cu faptele savârsite pe teritoriul României a. Principiul teritorialitatii sau teritorialitatea legii penale române (art. 3 C. pen.): Legea penala se aplica infractiunilor savârsite pe teritoriul României . . aplicarea acestui principiu este exclusiva si neconditionata; . el decurge din suveranitatea si independenta tarii; . legea penala româna se aplica tuturor cetatenilor si pe tot teritoriul tarii, in diferent de cetatenia acestora. b. Notiunea de teritoriu (art. 142, 143 C.pen.): Prin teritoriu se întelege întinderea de pamânt si ape cuprinse între frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea terit oriala cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia . Astfel, teritoriul are urmatoarele componente: . suprafata terestra cuprinsa între granitele tarii; . apele interioare: apele curgatoare sau statatoare; . apele maritime interioare; . marea teritoriala având lungimea de 12 mile marine în larg, calculate de la liniil e de baza. Nu fac parte din teritoriul României zona contigua si zona economica exclusiva; . subsolul suprafetei terestre si acvatice, fara limite în adâncime; . spatiul aerian national pâna la limita spatiului cosmic (90-110 m în înaltime). Reg ulile de drept intern referitoare la spatiul aerian si aeronave nu sunt aplicabile în cazul spatiului extraatmosferic si a navelor spatiale, deoarece spatiul extraatmosferic nu este supus jurisdictiei nici unui stat. Astfel, orice infractiune comisa la bordul navelor spatiale cade sub incidenta legii tarii careia îi apartine; . navele si aeronavele sub pavilion românesc (conform art. 143 C.pen.) principiul ubicuitatii; . insulele artificiale din zona economica exclusiva a României. !!! Astfel, notiunea de teritoriu din punct de vedere penal nu coincide cu notiu nea de teritoriu din punct de vedere geografic. * Dupa cum se poate observa teritoriul are patru componente: . solul . subsolul . apele . spatiul aerian fiecare dintre acestea cu limitele sale. c. Exceptii de la principiul teritorialitatii: Aceste exceptii poarta numele de imunitati/inviolabilitati si pot fi clasificate în: . imunitatile de drept intern si drept international . imunitate absoluta si relativa . imunitate functionala si extrafunctionala. Exceptiile de la principiul teritorialitatii sunt: . imunitatea de jurisdictie (imunitate de drept international perpetua - art. 8 C.pen.), de care beneficiaza numai membrii corpului diplomatic (ambasadorii, consilierii atasatii de

ambasada, sefii statelor straine, sefii guvernelor straine sau alte persoane ofi ciale care sunt în trecere prin tara noastra), precum si membrii familiei lor. Imunitatea înceteaza odata cu

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala încetarea functiei si parasirea teritoriului statului în care si-a desfasurat misiun ea. În caz de comitere a unei infractiuni, imunitatea poate fi ridicata de statul de origine s i acesta poate fi judecat conform procedurii comune, sau declarat persona non grata si expulzat în tar a de origine. Aceasta regula traditionala nu-si va gasi aplicare daca persoanele ment ionate mai sus comit fapte grave precum: genocid, tortura, crime împotriva umanitatii; . infractiuni savârsite în sediile misiunilor diplomatice; . infractiuni savârsite de personalul armatelor straine, aflate în trecere sau care stationeaza pe teritoriul României; . infractiuni savârsite la bordul navelor sau aeronavelor straine aflate în marea teritoriala sau spatiul national aerian (nave/aeronave guvernamentale si/sau com erciale); totusi, exista situatii când în aceste cazuri se aplica legea penala româna: . când infractiunea a fost savârsita de un cetatean român sau apatrid cu domiciliul în România; . când s-au savârsit infractiuni contra sigurantei statului sau împotriva unui cetatean român; . când infractiunea a tulburat ordinea publica în România; . când s-au savârsit infractiuni privind traficul de droguri; . când se cere expres de catre capitanul navei. Aceste reguli nu se aplica daca navele trec prin apele maritime interioare sau a costeaza într-un port românesc, în acest caz aplicându-se principiul teritorialitatii. . imunitatea prezidentiala, parlamentara si guvernamentala: imunitatea presedint elui este perpetua, ea producându-si efectele si dupa încetarea mandatului prezidential. Prese dintele nu poate fi pus sub acuzare în timpul exercitarii mandatului, decât cu o singura except ie în cazul infractiunii de înalta tradare (art. 96 alin. 1 din Constitutie). De mentionat ca în legislatia penala româna nu exista o infractiune cu aceasta denumire, ci aceea de tradare (ar t. 155 C. pen.). Astfel, se apreciaza ca aceasta sintagma se refera de fapt la o categorie de infractiuni prin care seful statului îsi încalca în mod flagrant obligatia de fidelitate fata de tara s i prin care prejudiciaza grav interesele statului român. Regimul imunitatii prezidentiale este incident si în cazul în care presedintele Senatului sau al Camerei Deputatilor asigura interimatu l functiei prezidentiale. Conform art. 72 din Constitutie, parlamentarii si senatorii nu ra spund juridic pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Aceste ca tegorii de persoane beneficiaza de o imunitate procedurala, potrivit careia acestia nu pot fi retinuti, perchezitionati sau arestati fara încuviintarea Camerei din care fac parte, dupa a scultarea lor. Exceptia o reprezinta infractiunea flagranta. . imunitatea Avocatului poporului: conform legii 35/1997, Avocatul poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru acte pe care le îndepl

inesc, cu respectarea legii, în exercitarea atributiilor prevazute de lege. Aceste categorii de persoane beneficiaza de o imunitate procedurala reglementata în legea 35/1997, potrivit car eia acestia nu pot fi retinuti, perchezitionati, arestati sau trimisi în judecata penala fara în cuviintarea Senatului. Exceptia o reprezinta infractiunea flagranta. . imunitatea familiala: aceasta constituie în realitate o cauza speciala de nepede psire. Ea are un caracter special si limitat, fiind incidenta doar în cazul anumitor infractiuni (ex. tainuirea comisa de sot sau de ruda apropiata art. 221 alin. 2 C.pen, favorizarea savârsita de sot sau de ruda apropiata art. 264 alin. 3 C.pen.). Totusi, la infractiunile de o mai ma re gravitate (cele contra sigurantei statului), tainuirea si favorizarea comise de sot sau de rude apropiate se pedepsesc (art. 173 alin. 5 C.pen.). IB. Aplicarea legii penale în raport cu infractiunile savârsite în afara teritoriului României Aceasta se face în raport cu urmatoarele principii: a) Principiul personalitatii sau personalitatea legii penale (art. 4 C.pen.) Lege a penala se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii daca faptuitorul este cetatean român, sau daca neavând nici o cetatenie, are domiciliul în tara . Conditii de aplicare: . infractiunea sa se fi savârsit în întregime în strainatate, indiferent de forma sa: in fractiune consumata sau tentativa pedepsibila si indiferent de forma de participatie autor , coautor,

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala instigator sau complice; . infractorul sa fie cetatean român sau apatrid cu domiciliul în România. Aceasta cali tate trebuie sa existe în momentul comiterii faptei. Daca faptuitorul are dubla cetaten ie, vor fi incidente ambele legislatii. . nu este necesara prezenta infractorului în tara. Unii autori propun o modificare a acestui text de lege în sensul introducerii obli gativitatii dublei incriminarii pentru o justa aplicare a acestui principiu. Astfel, daca un cetate an român comite în strainatate o fapta care nu este infractiune conform legii acelui stat, este ilo gic ca întrors în România sa fie tras la raspundere penala. Daca fapta nu aduce în nici un fel atingere ordi nii de drept din acel stat, nu s-ar justifica aducerea ei sub incidenta legii noastre. Fundamentul existentei si aplicarii acestui principiu reiese din natura relatiil or care exista între cetatenii români si/sau apatrizii cu domiciliul în România si statul român; daca acestia beneficiaza de protectie juridica din partea statului când se afla peste hotare este normal ca ei sa respecte întru totul legea penala româna oriune s-ar afla. b) Principiul realitatii sau realitatea legii penale art. 5 C.pen.) Legea penala se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii, contra sigurantei statului român sau contra vietii unui cetatean român, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporal e sau sanatatii unui cetatean român, când sunt savârsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii . Conditii de aplicare: . infractiunea sa se fi savârsit în întregime în strainatate, indiferent de forma sa: in fractiune consumata sau tentativa pedepsibila si indiferent de forma de participatie autor , coautor, instigator sau complice; . infractiunea sa fie îndreptata împotriva sigurantei nationale, contra vietii sau p rin care s-a adus o vatamare grava a integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean român. În acest context pot aparea urmatoarele probleme: 1. Infractiunile contra vietii, prevazute în acest articol nu se refera numai la i nfractiunile contra vietii din art. 174-179 din C.pen., ci la toate acele infractiuni care au avut ca urmar e moartea unei persoane (ex. violul care a avut ca urmare moartea victimei, tâlharia care a avut ca urmare moartea victimei). 2. Ce se întâmpla când victima este un apatrid cu domiciliul în România ? Desi Codul penal nu include si aceasta precizare, unii autori sunt de parere ca si acestia ar trebui sa beneficiaze de protectie din partea legii penale române. Aceasta opinie nu este însa împartasita de majoritatea autorilor, deoarece în conformitate cu prevederile constitutionale apatrizii cu domiciliul în R omânia, când sunt

în strainatate îsi pierd protectia juridica a statului nostru. Totusi, dupa parerea noastra, daca legea penala îsi extinde efectele si asupra apatrizilor care au domiciliul în România, care sunt temporar în strainatate, conform principiului personalitatii, nu vedem de ce nu si-ar extind e efectele si în baza principiului realitatii. 3. Daca pâna la finalizarea procesului, victima pierde calitatea de cetatean român, nu se mai aplica legea penala în virtutea principiului realitatii; . infractorul sa fie cetatean strain sau apatrid (neresortisant) care nu domicil iaza în România. Aceasta calitate trebuie sa existe în momentul comiterii faptei; . punerea în miscare a actiunii penale în acest caz se face numai cu autorizarea pre alabila a procurorului general al României; . tratatele sau conventiile internatioanle la care România este parte sa nu contin a prevederi referitoare la alt mod de solutionare a acestor cauze; . se va aplica legea penala româna chiar daca fapta nu e prevazuta ca infractiune si de legea locului unde s-a savârsit, nefiind deci obligatorie dubla incriminare. c) Principiul universalitatii sau universalitatea legii penale române (art. 6 C.pe n.) Legea penala se aplica si altor infractiuni decât celor prevazute în articolul 5, savârsite în afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe terit oriul tarii, daca: . fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savâr sita (dubla incriminare); . faptuitorul se afla în tara (benevol ori daca s-a obtinut extradarea sa). Conditii de aplicare:

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala . infractiunea sa se fi savârsit în întregime în strainatate, indiferent de forma sa: in fractiune consumata sau tentativa pedepsibila si indiferent de forma de participatie autor , coautor, instigator sau complice; . faptuitorul sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza în România; . infractiunea sa nu fie dintre acelea la care se refera art. 5 C.pen.; . sa existe dubla incriminare. Nu este obligatoriu ca faptele sa fie incriminate identic sau sa fie sanctionate cu aceeasi pedeapsa; . infractorul sa se afle benevol în România. Nu va fi aplicabil acest principiu daca faptuitorul a ajuns în România în urma unei extradari sau daca aeronava cu care calatorea a ateriz at fortat în tara; . sa nu existe, conform legii statului unde s-a comis infractiunea, o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executar ea pedepsei, iar pedeapsa sa nu fi fost executata sau considerata ca executata (gra tiata sau prescrisa); . tratatele sau conventiile internatioanel la care România este parte sa nu contin a prevederi referitoare la alt mod de solutionare a acestor cauze; !!! Aceste conditii trebuie îndeplinite cumulativ, lipsa uneia dintre ele ducând la imposibilitatea de aplicare a legii penale conform acestui principiu. !!! Conform art. 7 C. pen. principiul realitatii si universalitatii îsi gasesc apl icarea numai daca nu se dispune altfel printr-o conventie internationala, acestea având deci prioritate. Test de autoevaluare 4.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Principiul teritorialitatii definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 4.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Exceptii de la principiul teritorialitatii enumerare. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 4.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Notiunea de teritoriu în acceptiunea legii penale. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 4. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare

Aplicarea legii penale în spatiu Drept penal partea generala Nr. 4 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 4 1. Art. 3 C.pen. coroborat cu art. 142 si 143 C.pen. 2. Principiul personalitatii legii penale concept si conditii de aplicare. 5. Principiul realitatii legii penale concept si conditii de aplicare. 6. Principiul universalitatii legii penale concept si conditii de aplicare. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Legea penala se aplica infractiunilor savârsite pe teritoriul României. 2. Imunitatea de jurisdictie, infractiuni savârsite în sediile misiunilor diplomatic e, infractiuni savârsite de personalul armatelor straine, aflate în trecere sau care stationeaza pe teritoriul României, infractiuni savârsite la bordul navelor sau aeronavelor straine aflate în marea teritoriala sau spatiul national aerian, imunitatea prezidentiala, parlamentara si guvernamentala, imunitatea familiala. 3. Prin teritoriu se întelege întinderea de pamânt si ape cuprinse între frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si sp atiul aerian ale acesteia. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 4 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Extradarea Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 5 Extradarea Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 5 5.1 ... 5.2 ... 5.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 5 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 5

.. 000

.... ................................. ..

Extradarea Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 5 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 5 sunt: Prezentarea extradarii, ca principala forma de cooperare judiciara internationala în materie penala. Analiza particularitatilor extradarii în raport cu alte forme de cooperare judiciara internationala în materie penala. IA. Definitie, caracterizare si tipurile extradarii a. Definitie: Extradarea reprezinta o modalitate de asistenta juridica internati onala în materie penala, prin care un stat preda, în anumite conditii stabilite prin conventii internationa le sau în declaratii de reciprocitate, infractorii care s-au refugiat pe teritoriul sau si care sunt urm ariti sau condamnati pentru savârsirea unor infractiuni pe teritoriul statului strain care îi solicita în vederea judecarii sau executarii pedepselor ori masurilor dispuse de autoritatile lor judiciare. Astfel, extradarea implica cooperarea a cel putin doua state: . statul solicitat pe teritoriul caruia se gaseste infractorul; . statul solicitant cel care cere extradarea si poate fi: . statul pe teritoriul caruia s-a savârsit infractiunea . statul împotriva intereselor caruia a fost savârsita infractiunea . statul al carui cetatean este infractorul. b. Caracterizare: . este un act de asistenta juridica internationala; . este o masura utila pentru combaterea criminalitatii; . extradarea este un act bilateral; . extradarea are un puternic continut politic, deoarece se realizeaza pe baza vo intei liber exprimate a statelor; . extradarea are un pronuntat caracter juridic, întrucât este reglementata prin norm e de drept si este dispusa de organele judiciare. . datorita importantei pe care o prezinta, ea este prevazuta expres în art. 9 C.pe n., dar si în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala. c. Tipurile extradarii: . extradare pasiva când se primeste cererea de extradare de catre statul solicitat , . extradare activa când se formuleaza o cerere de extradare de catre statul solici tant. IB. Natura juridica a extradarii Extradarea este o institutie de drept penal international, cu dubla natura jurid ica: a) pe plan international, este o modalitate de realizare a asistentei juridice în materie penala, de întrajutorare a statelor, ce se realizeaza în temeiul unor conventii pe c are le semneaza sau la care adera, extradarea reprezentând unul din conceptele de baza ale dreptului pena l international. În acelasi plan, extradarea este un act de suveranitate si o manifestare de solidar itate internationala în lupta împotriva criminalitatii. Extradarea este o institutie juridica, atât a dreptu lui intern, cât si a dreptului international prin care persoanele vinovate de savârsirea unor infractiu ni sunt predate statelor îndreptatite a le judeca si condamna ori a le obliga sa execute o pedeaps a la care au fost

condamnate. b) pe plan intern, extradarea este un act guvernamental, administrativ si/sau jurisdictional, în functie de autoritatea publica competenta sa dispuna cu privire la admisibilitatea ei. Rezulta ca statul care extradeaza actioneaza în plenitudinea suveranitatii sale, r ecunoscând el însusi ca uneori, singur nu poate sa asigure realizarea justitiei pe teritoriul sau. Se mnarea unor conventii reprezinta tocmai o manifestare a suveranitatii statelor, o expresie de a vointe i sale suverane de cooperare cu alte state, de întrajutorare juridica.

Extradarea Drept penal partea generala IC. Aparitia si evolutia institutiei extradarii . institutia juridica a extradarii apare în tara noastra abea la sfârsitul sec XIX. Astfel, nu se poate stabili cu precizie vechimea extradarii si istoricul legislativ, consemnându-se ma i întâi existenta unui tratat între regele Cazimir al Poloniei si voievodul Moldovei, Ilies Alexandr u, si care privea mai ales crimele politice, iar un tratat de extradare a fost încheiat apoi în tre acelasi domn al Moldovei si Sigismund August, regele Poloniei, la 1446. De asemenea, se vorbe ste despre un tratat între Moldova si Lituania, între anii 1498-1499, prin care Stefan cel Mare ce rea princepelui lituanian extradarea mai multor români fugari, . în 1848 a fost încheiata între Moldova si Austria Conventia pentru extradarea dezert orilor si vagabonzilor. Aceasta a fost urmata de încheierea primei Conventiuni de extraditiun e dintre România unita si Serbia, în 1863, . primul Cod penal si de procedura penala din 1864, prin articolele 4 si 5 preve dea, mai mult în treacat, existenta extradictiunii ca institutie de drept penal. În România, extradarea a fost reglementata, pentru prima data în Constitutia Principatelor Unite Moldova si Tara Româneasca, dar care, fiind supusa promulgarii, nu a mai fost admisa de Alexandru Ioan Cuza, . extradarea a fost introdusa în mod expres ca institutie de drept prin art.30 din Constitutia din 1866 si apoi o regasim ca atare în Constitutia din 1923. Ambele constitutii preved eau interdictia expresa a extradarii infractorilor politici, . tratatele încheiate de state prevedeau conditiile în care se poate face extradarea , cazurile si situatiile care o justifica, precum si conditiile pe care trebuie sa le îndeplinea sca cererea de extradare adresata de un stat celuilalt, . au existat state care de la început au avut legi interne ce stabileau regimul le gislativ al extradarii, în sensul ca prin norme interne erau prevazute pe de o parte conditiile generale d e extradare, pe de alta parte organele competente sa examineze o astfel de cerere, . România a facut parte din rândul tarilor care au semnat tratate privind extradarea fara a avea o lege interna care sa reglementeze aceasta materie. Pentru prima data institutia extradarii a facut obiectul unui regim legislativ intern prin Codul penal si Codul de procedura pen ala Carol al IIlea intrate în vigoare la 1 ianuarie 1937 si prin care se prevedeau conditiile de fond (codul penal) si si conditiile de forma (codul de procedura penala) ale extradarii. Cod ul de procedura penala Carol al II-lea s-a inspirat din legea belgiana si cea franceza, consacrând sistemul mixt al extradarii, în sensul ca primele cercetari se fac de catre magistrati, dar decizia lor nu are decât valoarea unui aviz, întrucât guvernul are dreptul de a se pronunta în mod suveran daca

admite sau refuza cererea de extradare, . Codul penal român stabilea ordinea în care se putea acorda extradarea: daca infrac tiunea fusese comisa pe teritoriul mai multor state, persoana urmarita se preda statului care a înaintat primul cererea de extradare; când s-au savârsit mai multe fapte penale, în mai multe state, s e preda statului în care s-a comis infractiunea cea mai grava. Stabilirea acestor preferin te se facea printrun act de guvernamânt si nu jurisdictional, . trasatura esentiala a istoriei extradarii în aceasta faza o reprezinta convietui rea competentelor guvernamentale sau administrative si a celor judiciare, în sensul ca, în general nic i una din ele nu era exclusiva, dar nici nu erau concurente, ci se completau reciproc, . faza legislativa mixta face trecerea spre faza judiciara a istoriei extradarii sau faza internationala, numita astfel dupa numarul mare al statelor participante la regl ementarea relatiilor dintre ele în acest domeniu, mai ales prin conventii multilaterale, dep asind stadiul tratatelor bilaterale, regionale sau zonale dintre statele limitrofe, . dupa al doilea razboi mondial, în România a ramas operational sistemul mixt al ext radarii instituit de Codul penal din 1936 prin art. 16-19 si respectiv de art. 630-638 d in Codul de procedura penala Carol al II-lea, guvenul mentinându-si dreptul de a se pronunta, în mod suveran, asupra cererii de extradare. Desi decizia instantei avea caracterul unu i aviz, atunci când pronunta respingerea cererii, hotarârea devenea definitiva si avea putere obligato rie pentru guvern, astfel ca în aceasta situatie sistemul devenea judiciar, . sistemul mixt al extradarii a fost mentinut si dupa intrarea în vigoare la 1 ian uarie 1969 a actualului Cod penal si de procedura penala, pâna la aparitia Constitutiei României din 8 decembrie 1991, . la 18 martie 1971 a fost emisa prima lege speciala româna în materie, distincta de Codul penal, în care au fost prevazute în mod unitar atât conditiile de fond cât si cele de procedura ale

Extradarea Drept penal partea generala extradarii. Legea speciala 4/1971 se aplica atunci când nu exista o conventie inte rnationala sau o declaratie de reciprocitate sau pentru a completa lacunele în clauzele convenite (norme supletorii), . legea nu mai cuprindea dispozitia din art. 17 Codul penal Carol al II-lea potr ivit careia refugiatii politici nu pot fi extradati. În conceptia statului socialist, nu toti refugiatii politici se puteau bucura de aceasta favoare, ci numai cei urmariti pentru ideile lor umanitare, de mocratice sau revolutionare, în acceptiunea de atunci a acestor notiuni, . legea reglementa si situatia în care extradarea era ceruta de mai multe state. C onsiliul de Ministrii era autoritatea care decidea caruia dintre statele solicitante i se ad mitea cererea, ordinea de preferinta fiind urmatoarea: statul pe teritoriul caruia s-a savârsit infractiunea statul împotriva caruia a fost îndreptata infractiunea statul al carui cetatean era infractorul. . daca mai multe state se încadrau în aceeasi ordine de preferinta, se dadea priorit ate statului care a cerut mai întâi extradarea, . sistemul mixt al extradarii a functionat în România pâna la adoptarea Constitutiei d in 1991, când a fost înlocuit cu sistemul jurisdictional. Se observa astfel, ca de la începutul se colului XX s-a accentuat tendinta de reglementare a extradarii prin lege, astfel încât în baza aceste ia sa fie încheiate diferite conventii de extradare între state, iar în lipsa conventiilor sa co nstituie dreptul comun în materie, . Codul penal român Carol al II-lea din 1936 a stabilit în principal ca, sub raportu l conditiilor de fond, extradarea este guvernata de conventiile internationale încheiate de România c u alte state, iar în lipsa conventiilor se aplica regula reciprocitatii si dispozitiile dreptulu i intern. . în Codul penal si Codul de procedura penala în vigoare de la 1 ianuarie 1969, nu s -au mai prevazut norme cu privire la reglementarea extradarii, întrucât s-a considerat ca ac easta institutie de drept penal trebuie sa faca obiectul unei legi speciale, în care sa fie cuprins e dispozitii care sa prevada în detaliu conditiile si procedura extradarii, . reflectând politica penala a astatului socialist, Legea 4/1971 a mentinut sistem ul mixt al extradarii pâna la intrarea în vigoare, în decembrie 1991, a noii Constitutii a României , care a consacrat pentru prima data în legislatia noastra competenta exclusiva a organelor judiciare în materia extradarii si expulzarii, . desi odata cu intrarea în vigoare a Constitutiei României, Legea nr. 4/1971 a fost abrogata tacit si nu a mai corespuns noilor realitati si valori democratice ocrotite de legea f undamentala, în absenta unei alte legi speciale a extradarii, a generat anomalii si o practica n

euniforma în materie, prin aplicarea partiala a unor prevederi ale sale si producerea unor ef ecte juridice, pâna la abrogarea sa expresa prin Legea nr. 296 din 7 iunie 2001, aceasta din urma fi ind abrogata la rândul sau, în conditiile fluiditatii legislative specifice perioadelor de tranzitie , prin Legea nr. 302/2004, . în prezent extradarea în România este reglementata prin Constitutie, prin tratatele, acordurile si conventiile internationale încheiate sau ratificate de statul român, precum si prin Codul penal, Codul de procedura penala si Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara int ernationala în materie penala, . conform Constitutiei României, extradarea prezinta urmatoarele particularitati: . se hotareste de justitie. Este exclus astfel interventia unei alte puteri în mat eria extradarii, fiind abolit definitiv sistemul mixt. Asupra cererilor de extradare se pronunta numai organele judiciare, a caror hotarâre nu mai are caracter facultativ, ci unul definitiv si e xecutoriu. . se renunta la principiul neextradarii propriilor cetateni. 3. prin Constitutie este exclus arbitrajul în materia extradarii, precizându-se sursele sau cadrul juridic care regl ementeaza institutia respectiva, format din: conventii internationale, declaratii de recip rocitate si dreptul intern, care, desi nu este mentionat expres, rezulta din însasi existenta textului constitutional. . se stabileste preeminenta dreptului international în materia extradarii. . Conventiile internationale, ratificate potrivit legii, de catre Parlament, rep rezinta o sursa importanta de reglementare a institutiei extradarii în România, în concordanta deplina cu art. 11 din Constitutie, . România a încheiat în ultimele decenii o serie de tratate de asistenta juridica în mat erie penala

Extradarea Drept penal partea generala privind cauze civile, familiale si penale cu tari din Europa si din alte contine nte, unele dintre acestea, enumerate mai jos, cuprinzând si prevederi cu incidenta asupra extradarii , . în legislatia penala si procesual penala intrata în vigoare la 1 ianuarie 1969, ex tradarea a format obiectul unei singure dispozitii de principiu, ulterior fiind adoptata Legea nr. 4/1971 privind extradarea, . prin Legea nr. 28/2003 a fost introdus în Codul de procedura penala art. 5221 pr ivind rejudecarea în caz de extradare, potrivit careia, în cazul în care se cere extradarea unei persoan e judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului, . Legea nr. 296/2001 a reprezentat un real progres fata de cea anterioara, dar c uprindea si dispozitii care nu erau în deplina concordanta cu principiile legislatiei noastre penale, cu principiile dreptului international si cu normele cuprinse în conventiile încheiate de tara noastra, impunându-se modificarea, completarea sau abrogarea sa, . potrivit noii legi a extradarii Legea nr.302/2004 - pot fi extradate din România la cererea unui stat strain, persoanele care sunt urmarite penal sau sunt trimise în judecata pent ru savârsirea unei infractiuni, ori sunt cautate în vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privative de libertate în statul respectiv. Cetatenii români pot fi extradati din Ro mânia în baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocita te, . în cazul în care România opteaza pentru solutia refuzului extradarii unui cetatean s tain, învinuit sau condamnat pentru una din infractiunile prevazute la art. 85 alin (1) sau pen tru orice alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al c arei minim special este de cel putin 5 ani, examinarea propriei competente si exercitarea d aca este cazul, a actiunii penale se face din oficiu, fara exceptie si fara întârziere. Autoritatile r omâne solicitate hotarasc în aceleasi conditii ca si pentru orice infractiune cu caracter grav prev azuta si pedepsita de legea româna, . în lege se prevede expres preeminenta dreptului international în materia extradari i, precizânduse ca acest act normativ se aplica în baza si pentru executarea normelor interesând coo perarea judiciara în materie penala, cuprinse în instrumentele juridice internationale la ca re România este parte, pe care le completeaza în situatiile nereglementate. Cooperarea cu un tribunal penal international sau cu o organizatie internationala publica, în conformitate cu disp ozitiile în materie ale unor instrumente internationale speciale, cum sunt statutele tribuna

lelor penale internationale, se examineaza printr-o procedura legala distincta, prevederile p rezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzator, în completare, daca este necesar. ID. Principiile extradarii 1. Principiul reciprocitatii reprezinta regula de baza potrivit careia, indifere nt de existenta unei conventii, unui tratat, unei legi speciale, ori a dispozitiilor din Codul penal sau de procedura penala, admiterea extradarii este conditionata de reciprocitate, de luarea de catre stat ul solicitant a obligatiei de a extrada la rândul sau într-un caz similar. 2. Principiul neextradarii propriilor cetateni. Potrivit modificarilor aduse art . 19 din Constitutia României prin Legea de revizuire nr. 429/2003, cetatenii români pot fi extradati în ba za conventiilor internationale la care România este parte, în conditiile legii si pe baza de recipro citate, renuntându-se astfel la principiul neextradarii propriilor cetateni, principiu care a guvernat institutia extradarii propriilor cetateni de la aparitia ei pâna în prezent. Pentru ca extradarea cetateni lor români sa reprezinte o exceptie, Legea nr. 302/2004 stabileste conditii stricte si limitat ive în care cetatenii români pot fi extradati, pentru a asigura acestora o protectie reala. 3. Principiul neextradarii propiilor justitiabili. Conditia priveste extradarea pasiva, nu si pe cea activa. Asadar, daca persoana a carei extradare se cere a savârsit o infractiune s i pe teritoriul statului solicitat, unde urmeaza sa fie judecata potrivit principiului teritorialitatii l egii penale, principiu admis si aplicat de catre toate statele, persoana ceruta nu va fi extradata decât dupa c e va fi judecata definitiv în statul solicitat, iar în caz de condamnare dupa ce va executa pedeapsa, altfel nu s-ar mai atinge scopul procesului penal. 4. Principiul neextradarii azilantilor politici. Dreptul de azil reprezinta perm isiunea pe care un stat o acorda celui care s-a refugiat pe teritoriul sau, de a ramâne pe acest teritoriu si de a se bucura de protectia statului respectiv, refuzându-se predarea lui statului care-l urmareste pentru activitatea sau opiniile sale politice, religioase, culturale, sociale, etc.

Extradarea Drept penal partea generala 5. Principiul dublei incriminari. Acest principiu cere ca fapta care formeaza ob iectul cererii de extradare sa fie prevazuta de legislatia ambelor state, sa fie incriminata deci atât de legea statului solicitant cât si de legea statului solicitat. 6. Principiul specialitatii consta în aceea ca persoana extradata nu poate fi jude cata sau condamnata pentru o alta infractiune decât cea precizata în cererea de extradare, fara acordul prealabil al statului solicitat, caruia i s-a adresat respectiva solicitare. 7. Principiul non bis in idem . În dreptul intern, autoritatea negativa de lucru jude cat a hotarârilor penale constituie un obstacol juridic care împiedica ca o persoana fata de care sa pronuntat o hotarâre penala definitiva sa mai poata fi urmarita si judecata pentru aceeasi fapta chia r sub o calificare diferita. 8. Principiul umanismului extradarii constituie o regula de baza în ceea ce prives te valorile ce urmeaza a fi aparate, pornindu-se în elaborarea si aplicarea normelor dreptului in ternational penal de la interesele si drepturile fundamentale ale omului, de la conditia sa umana si necesitatea transformarii si resocializarii individului infractor. Este inadmisbil ca dându-se curs cererii de extadare sa se cauzeze suferinte fizice sau sa se înjoseasca persoana infractorului sau, ceea ce este si mai rau, sa se admita o asemenea cerere în situatia clara a unui tratament inuman, degradant sau letal în statul solicitant. IE. Izvoarele extradarii 1. Conventiile internationale. Conventia internationala sau tratatul este un aco rd international încheiat în scris între state si guvernat de dreptul international, fie ca este consem nat într-un instrument unic, fie în doua sau mai multe instrumente anexe, oricare ar fi denumi rea lor particulara. 2. Declaratiile de reciprocitate. Sistemul declaratiilor de reciprocitate este c alea folosita în general de statele vecine, atunci când între ele nu exista conventii sau tratate privind ext radarea, iar aceasta forma de asistenta juridica penala se impune datorita frecventei de trecere a fr ontierei comune de catre infractori si datorita faptelor care, prin continuitatea sau complexitatea lor, privesc ambele teritorii. 3. Dreptul intern. În viziunea traditionala, legea este considerata ca unica sursa a dreptului. Legea fiind un act normativ scris, emanând de la stat si reprezentând expresia vointei leg iuitorului, era considerata ca sursa unica, suverana. 4. Preeminenta conventiilor internationale Conventiile de extradare pot veni une ori în concurs cu dispozitiile unor legi interne si în acest caz se pune problema influentei pe care o pot avea legile interne intervenite posterior încheierii acestora, atunci când contin dispozitii con trare respectivelor tratate.

IF. Conditii privind extradarea: 1. Conditii privitoare la persoana: Sunt supuse extradarii persoanele care sunt urmarite penal în vederea trimiterii lor în judecata sau în vederea executarii unei sanctiuni. Pentru a putea fi extradata, o persoana trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: . persoana cu privire la care se solicita extradarea sa nu aiba calitatea de jus titiabil în statul solicitat, . persoana reclamata sa nu fi fost judecata definitiv de autoritatile judiciare ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea, . persoana reclamanta sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie, în conditiile si în limitele conferite prin conventii sau prin întelegeri internationale, . persoana a carei extradare se cere sa nu aiba calitatea de participant (parte, martor, expert) la un proces în statul solicitat, . extradarea persoanelor reclamate sa nu afecteze grav starea sanatatii lor. Sunt exceptati de la extradare: . cetatenii români (nu în toate cazurile); . cei care au dobândit dreptul de azil în România; . cei care beneficiaza de imunitate de jurisdictie în România; 2. Conditii privitoare la fapte: . existenta dublei incriminari; . fapta sa fi fost savârsita pe teritoriul statului solicitant sau împotriva interes elor acestuia si sa nu fie aplicabila legea statului solicitat

Extradarea Drept penal partea generala . nu se acorda extradarea pentru infractiuni politice; . nu se acorda extradarea pe considerente de rasa, religie, nationalitate; . infractiunile sa prezinte un grad sporit de pericol social, gravitate exprimat a în general în limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru fapta respectiva . infractiunea sa nu fi fost amnistiata în statul solicitat. Amnistia este un act de clementa acordat prin lege organica, în temeiul unor considerente social-politice si de politica pe nala, prin care se înlatura raspunderea penala, executarea pedepsei si alte consecinte ale condamnari i pentru infractiuni savârtite pâna la data aparitiei legii de amnistii. 3. Conditii privitoare la pedeapsa: . se acorda în cazul în care pedeapsa pentru infractiunea respectiva este o privare de libertate de cel putin 1 an, iar în vederea executarii unei pedepse numai daca aceasta este de cel putin 4 luni; . nu se acorda în cazul în care urmeaza sa se aplice pedeasa capitala; . pedeapsa la care a fost condamnata pesoana solicitata sa nu fie susceptibila d e executare prin aplicarea unor tratamente inumane, degradante sau care sa-i produca violente suf erinte fizice sau psihice în statul solicitant; . pedeapsa ce urmeaza a fi executata de persoana extradabila sa fie privativa de libertate; . executarea pedepsei sa nu fie prescrisa; . pedeapsa aplicata infractorului sa nu fi fost gratiata sau executarea sa suspe ndata în întregime în statul solicitant. 4. Conditii privitoare la procedura: . statul român poate refuza extradarea unei persoane care se afla în acelasi timp si sub urmarirea autoritatilor judiciare române; . se poate refuza extradarea în cazul în care, potrivit legislatiei ambelor state, a ctiunea penala pentru infractiunea respectiva se pune în miscare numai la plângerea prealabila a pe rsoanei vatamate si aceasta lipseste; . persoana extradata are dreptul la aparare, precum si la o corecta judecata; . extradarea va fi refuzata când persoana extradabila a fost judecata si achitata pentru infractiunea pentru care se cere extradarea; IG. Procedura extradarii: 1. Procedura extradarii pasive: . cererea de extradare, formulata în scris de autoritatea competenta a statului so licitant, se adreseaza Ministerului Justitiei din România; . cererea si documentele de prezentat vor fi redactate în limba statului solicitan t si vor fi însotite de traduceri în limba româna sau în limba franceza ori engleza; . examinarea tuturor actelor din punctul de vedere al regularitatii internationa le si admiterea sau respingerea ei; . cererea de extradare si actele anexe se transmit de catre Ministerul Justitiei , în cel mult 5 zile, procurorului general al parchetului de pe lânga Curtea de Apel în a carei raza terit

oriala locuieste ori a fost semnalata prezenta persoanei reclamante sau în cazul când nu se cunoaste locul unde se afla persoana, procurorului general al Parchetului de pe lânga Curte a de Apel a Municipiului Bucuresti; . procurorul general competent procedeaza în 24 de ore de la primirea cererii de e xtradare si a actelor anexe, la identificarea si arestarea persoanei reclamante; . în caz de urgenta, statul solicitant poate cere arestarea provizorie a persoanei urmarite; aceasta va putea înceta daca, în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmarite, statu l român nu a fost sesizat prin cererea de extradare si actele anexe; . persoana reclamata are dreptul sa declare în fata instantei ca renunta la benefi ciile pe care i le poate conferi legea si ca îsi da consimtamântul sa fie extradata si predata autorita tilor competente ale statului solicitant (extradare voluntara); . normele de procedura penala privind urmarirea, judecata si punerea în executare sunt aplicabile si în procedura de extradare, în masura în care prin prezenta lege nu se dispune altfe l.

Extradarea Drept penal partea generala 2. Procedura extradarii active: . dispozitiile anterioare se aplica în mod corespunzator în cazul în care România formul eaza o cerere de extradare catre alt stat; . competenta de a întocmi si transmite cererile de extradare în numele statului român revine Ministerului Justitiei; . solicitarea extradarii se face de catre statul român unui stat strain, la propun erea motivata a procurorului competent în faza de urmarire penala, iar în faza de judecata sau de pu nere în executare a hotarârii, la propunerea motivata a presedintelui instantei competente ; . ordonanta procurorului si actele necesare sunt înaintate procurorului general co mpetent sau Ministerului Justitiei; IH. Efectele extradarii: I. Obligatiile statului român solicitat: 1. Predarea extradatului . partea românâ va face cunoscuta de urgenta partii solicitante solutia adoptata asu pra extradarii; orice solutie de respingere totala sau partiala va fi motivata; . în caz de acordare a extradarii, statul solicitant va fi informat despre locul s i data predarii, precum si asupra duratei arestului în vederea extradarii, executat de persoana rec lamata; . locul predarii va fi un punct de frontiera a statului român. 2. Reextradarea . daca persoana extradata se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata ori de la executarea pedepsei si se întoarce pe teritoriul statului român, ea va putea fi din nou extrada ta. 3. Predarea amânata sau conditionata . statul român va putea, dupa ce va fi acceptat extradarea, sa amâne predarea extrad atului; . în caz de amânare, extradarea devine efectiva dupa terminarea procesului penal, ia r când s-a pronuntat o hotarâre de condamnare privativa de libertate, numai dupa ce pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata. 4. Remiterea de obiecte . la cererea statului solicitant statul român va retine si va remite, în masura perm isa de legea româna, obiectele care: a) pot fi folosite ca elemente doveditoare; b) au fost gasite în momentul sau ulterior arestarii extradatului; 5. Tranzitul: . tranzitul prin teritoriul statului român solicitat se va încuviinta la cerere . II. Obligatiile statului român solicitant: 1. Primirea extradatului . persoana extradata, adusa în România, va fi predata administratiei penitenciare sa u autoritatii judiciare competente, în raport cu genul mandatului de încarcerare . 2. Regula specialitatii . persoana extradata nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta în veder ea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pen

tru orice fapt anterior predarii, altul decât cel care a motivat extradarea, cu 2 exceptii: a) statul român care a predat-o consimte; b) persoana extradata nu a parasit în de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata ori s-a înapoiat acolo dupa ce l-a parasit. IJ. Ordinea de preferinta în acordarea extradarii (concursul de cereri): Daca extradarea aceleiasi persoane este ceruta în acelasi timp de mai multe state, fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, se va tine seama de: . gravitatea si locul comiterii infractiunii; . data depunerii cererilor de extradare; . cetatenia persoanei extradabile; . existenta reciprocitatii de extradare în raport cu statul român; . posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Extradarea Drept penal partea generala Test de autoevaluare 5.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Conceptul de extradare. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 5.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Izvoarele extradarii. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 5.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Enumerati si argumentati ordinea de preferinta în acordarea extradarii. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 5. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 5 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 5 1. Principiile care guverneaza institutia extradarii. 2. Conditiile de acordare a extradarii privitoare la persoana. 3. Procedura extradarii pasive. 4. Procedura extradarii active. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Extradarea reprezinta o modalitate de asistenta juridica internationala în materie penala, prin care un stat preda, în anumite conditii stabilite prin conven tii internationale sau în declaratii de reciprocitate, infractorii care s-au refugiat pe teritoriul sau si care sunt urmariti sau condamnati pentru savârsirea unor infractiuni pe teritoriul statului strain care îi solicita în vederea judecarii sau executarii pedepselor ori masurilor dispuse de autoritatile lor judiciare. 2. Izvoarele extradarii sunt: conventiile internationale, declaratiile de

Extradarea Drept penal partea generala reciprocitate si dreptul intern. 3. Ordinea de preferinta în acordarea extradarii va tine seama de: gravitatea si locul comiterii infractiunii, data depunerii cererilor de extradare, cetatenia persoanei extradabile, existenta reciprocitatii de extradare în raport cu statul roman, posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 5 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Aplicarea legii penale în timp Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 6 Aplicarea legii penale în timp Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 6 6.1 ... 6.2 ... 6.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 6 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 6

.. 000

.... ................................. ..

Aplicarea legii penale în timp Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 6 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 6 sunt: Prezentarea elementelor ce tin de aplicarea legii penale în timp. Analiza particularitatilor situatiilor tranzitorii, în cadrul aplicarii legii penale în timp. IA. Aspecte generale privind aplicarea legii penale în timp Problema aplicarii legii penale în timp este reglementata expres în Codul penal în art . 10-16. Astfel, privind aceasta problema, trebuie sa cunoastem: 1. momentul intrarii în vigoare a legii penale 2. durata legii, sau viata legii (determinata sau nedeterminata) 3. momentul iesirii din vigoare a legii penale 4. asa- zisele situatii tranzitorii 5. succesiunea legilor penale. IB. Principiile care guverneaza aplicarea legii penale în timp 1. Principiul activitatii (art. 10 C.pen.) - Legea penala se aplica infractiunilo r savârsite în timpul cât ea se afla în vigoare . Conform acestui principiu o lege se aplica doar pentru infractiunile savârsite în pe rioada de timp cuprinsa între data intrarii în vigoare si data abrogarii. Acest principiu este sustinut de urmatoarele argumente: . poate fi invocat principiul legalitatii incriminarii si sanctiunilor de drept penal art. 2 C. pen.; . se poate afirma ca gravitatea faptei este aceea evaluata de legea penala în vigo are la momentul savârsirii faptei; . faptuitorul a cunoscut legea penala si deci el trebuie sa raspunda conform leg ii penale încalcate. Pentru a se aplica principiul activitatii, trebuie sa determinam legea penala ac tiva. Aceasta se face prin stabilirea datei intrarii si iesirii din vigoare a legii. Momentul intrarii în vigoare poate fi: . trecerea unui interval de 3 zile de la data publicarii legii în M. Of. (art. 78 Constitutie); . o alta data ulterioara mentionata în textul legii, conform art. 78 Constitutie, cum este cazul Codului penal actual; Momentul iesirii din vigoare poate fi reprezentat de: . intrarea în vigoare a unei legi penale noi care reglementeaza aceleasi relatii s ociale abrogare tacita; . abrogarea expresa sau tacita (poate fi totala sau partiala); . ajungerea la termen a legii penale temporare sau autoabrogarea; . încetarea conditiilor care au determinat adoptarea legii exceptionale; Concursul de legi penale : Este situatia în care la un moment dat se afla în vigoare mai multe legi penale care reglementeaza aceleasi relatii sociale, una din legi fiind generala, alta speciala, iar uneori chiar o lege exceptionala . În aceast caz, se aplica legea speciala (când exista legea generala si speciala) con form adagiului latin specialia generalibus derogant si legea exceptionala (când exista concurs între o lege

generala, speciala si exceptionala). 2. Principiul neretroactivitatii (art. 11C.pen.) Legea penala nu se aplica faptel or care, la data când au fost savârsite, nu erau prevazute ca infractiuni - nullum crimen sine lege pra evia. În raport cu principiul activitatii, legea penala nu se aplica faptelor care s-au petrecut înaintea

Aplicarea legii penale în timp Drept penal partea generala intrarii în vigoare a legii penale, deoarece legea penala îsi produce efectele doar pentru viitor. Acest principiu statuteaza legalitatea incriminarii si legalitatea pedepsei, con form adagiului latin nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege - art. 2 C.pen. 3. Extraactivitatea legii penale (retroactivitatea si ultraactivitatea formeaza extraactivitatea legii penale, ca opus al principiului activitatii legii penale). a. principiul retroactivitatii (art. 12 C.pen.) - Legea penala se aplica si fapte lor savârsite anterior intrarii sale în vigoare, dar numai în acele cazuri prevazute expres de leg e . Cazuri de retroactivitate: . legea penala în continutul careia se prevede expres ca urmeaza sa se aplice si u nor fapte savârsite anterior intrarii ei în vigoare; . legea interpretativa care face corp comun cu legea interpretata; . legea dezincriminatoare care scoate în afara ilicitului penal anumite fapte (art . 12 alin. 1); . legile care prevad masuri de siguranta si/sau masuri educative (art. 12 alin. 2); caracterul retroactiv al acestora se justifica datorita rolului preventiv si de reeducare pe care acestea îl au; se mentioneaza ca acestea nu au întotdeauna un caracter retroactiv; . legea penala mai favorabila (art. 13 C.pen., art 15 alin. 2 Constitutie). În cazu l în care de la savârsirea infractiunii si pâna la judecarea definitiva a cauzei au intervenit un a sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila . Se întelege ca daca legea no ua este mai favorabila, ea va retroactiva în mod obligatoriu. b. principiul ultraactivitatii - Este regula de drept conform careia, legea penal a continua sa se aplice si dupa iesirea sa din vigoare, când este vorba de solutionarea conflict elor nascute în timpul când ea era în vigoare . Cazuri de ultraactivitate: . legile penale temporare (art. 16 C.pen.) care au durata foarte scurta, fiind a proape imposibil ca pâna la iesirea lor din vigoare, faptuitorul sa fie prins, judecat si condamnat; . legile penale mai favorabile infractorului (art. 13 C.pen.). IC. Aplicarea legii penale mai favorabile în situatii tranzitorii 1. Notiunea de situatie tranzitorie: Situatiile tranzitorii se creaza prin succes iunea unor legi penale în timp, legi care reglementeaza aceleasi relatii sociale, dar în conditii diferite . În aceste situatii tranzitorii s-a pus problema care lege penala se aplica: . legea penala veche (teoria ultraactivitatii) . legea penala noua (teoria retroactivitatii) . legea penala mai favorabila (mittior lex art. 13 C.pen.) În doctrina de specialitate s-a opinat ca nu se poate creea o lex tertia, adica o lege mai favorabila formata din dispozitiile mai blânde din cele doua legi. Astfel, majoritatea doctri narilor români si straini au stabilit ca cel mai corect este sa se aplice cea de-a treia varianta, în functie de criteriile urmatoare.

2. Criteriile de determinare a legii mai favorabile: . conditiile de incriminare a faptei este mai favorabila legea care impune ca fa pta sa fie savârsita într-un anumit loc sau timp, deoarece îi restrânge sfera de incidenta; . conditiile de tragere la raspundere penala este mai favorabila legea care prev ede ca actiunea penala se pune în miscare numai la plângerea prealabila a persoanei vatamat e în opozitie cu cea care se pune în miscare din oficiu; . natura si durata sanctiunii este mai blânda legea care prevede pedeapsa închisorii în loc de pedeapsa detentiunii pe viata si cea care prevede amenda în loc de închisoare; . termenul de precriptie a raspunderii penale este mai blânda legea care are un te rmen de prescriptie mai redus, caci statul decade mai repede din dreptul sau de a-l trag e la raspundere penala pe infractor; . cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei; . existenta pedepselor complementare si accesorii; . dispozitii privitoare la tentativa este mai blânda legea care nu sanctioneaza te ntativa în opozitie cu cea care incrimineaza si tentativa.

Aplicarea legii penale în timp Drept penal partea generala 3. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definit ive (art. 14 C.pen.) Conditiile de aplicare: . sa existe o hotarâre definitiva de condamnare la pedeapsa detentiunii pe viata, a închisorii sau amenzii; . dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare, dar înainte de executarea în întreg ime a pedepsei sa intervina o lege noua; . legea penala noua sa fie mai favorabila; . pedepsa definitiv aplicata sa depaseasca maximul special al pedepsei prevazute de legea noua pentru infractiunea comisa; Efecte: . înlocuirea detentiunii pe viata cu maximul special al închisoarii prevazut de lege a noua . reducerea pedepsei închisorii sau amenzii; . înlocuirea închisorii cu amenda daca legea noua prevede amenda; . daca legea noua mai favorabila intervine dupa executatea în întregime a pedepsei, acest lucru va avea efect, de exemplu asupra termenului de reabilitare, care poate fi micsor at proportional cu diminuarea pedepsei prevazuta în legea noua, sau asupra incidentei sau nu a rec idivei.(Art. 14 alin. 5 C.pen.) 4. Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definit ive (Art. 15 C.pen). Conditiile de aplicare: . existenta unei hotarâri definitive de condamnare (dar numai la pedepsa închisorii) ; . daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si pâna la executarea depli na a pedepsei a intervenit o lege ce prevede o pedeapsa mai usoara, sau egala cu pede apsa aplicata se poate dispune reducerea pedepsei; . aplicarea este facultativa atunci când sanctiunea aplicata este mai mica sau ega la cu maximul special prevazut de legea noua. Efecte: . nu duce în mod obligatoriu la reducerea pedepsei, întrucât aceasta este doar faculta tiva; . instanta sesizata poate dispune, fie mentinerea pedepsei aplicate, fie reducer ea sa; . reducerea facultativa este dispusa de instanta de judecata din raza teritorial a în care se afla penitenciarul unde cel condamnat îsi executa pedeapsa, spre deosebire de aplicarea obligatorie care opereaza de jure , conform art. 14 C.pen.; . pedeapsa aplicata nu poate fi coborâta sub limita ce ar rezulta din reducerea ac estei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savârsit a. Test de autoevaluare 6.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Cazuri de ultraactivitate a legii penale. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Test de autoevaluare 6.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Ce reprezinta concursul de legi penale? Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Aplicarea legii penale în timp Drept penal partea generala Test de autoevaluare 6.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Notiunea de situatie tranzitorie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 6. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 6 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 6 1. Cazuri de retroactivitate a legii penale. 2. Criterii de stabilire a legii penale mai favorabile. 3. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în situatii tranzitorii. 4. Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile în situatii tranzitorii. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Cazurile de ultraactivitate se refera la legile penale temporare si legile pe nale mai favorabile infractorului. 2. Concursul de legi penale reprezinta situatia în care la un moment dat se afla în vigoare mai multe legi penale care reglementeaza aceleasi relatii sociale, una d in legi fiind generala, alta speciala, iar uneori chiar o lege exceptionala. 3. Situatiile tranzitorii se creaza prin succesiunea unor legi penale în timp, leg i care reglementeaza aceleasi relatii sociale, dar în conditii diferite. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 6 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Infractiunea Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 7 Infractiunea Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 7 7.1 ... 7.2 ... 7.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 7 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 7

.. 000

.... ................................. ..

Infractiunea Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 7 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 7 sunt: Prezentarea institutiei infractiunii în raport cu alte forme de ilicit social. Analiza particularitatilor infractiunii raportat la trasaturile fundamentale ale acesteia. IA. Aspecte generale privind infractiunea Dreptul penal are trei institutii juridice: . infractiunea . raspunderea penala . sanctiunea. Între cele trei institutii exista o strânsa legatura, în sensul ca fara infractiune nu poate exista raspunderea penala si fara aceasta din urma nu se poate aplica o sanctiune. Pe d rept cuvânt se poate sustine ca infractiunea este piatra de temelie a oricarui sistem de drept penal. C odurile penale anterioare nu prevedeau o definitie a infractiunii. Notiunea de infractiune cuno aste doua acceptiuni: ca fapta si ca institutie juridica specifica dreptului penal. a) Infractiunea ca notiune juridica: . este o fapta ce poate consta într-o actiune sau într-o inactiune; . aceasta fapta trebuie sa fie exterioara, de natura sa lezeze valorile sociale protejate de lege; . reprezinta un fenomen social si un fenomen juridic; . consta într-o violare a legii penale; . reprezinta fapta cu cel mai ridicat grad de pericol social raportat la celelal te forme de ilicit social; . savârsirea infractiunii consta în nerespectarea vointei legiuitorului. b) Premisele existentei infractiunii: . existenta unei norme incriminatoare care sa interzica o anumita fapta; . o fapta concreta avuta în vedere de legiuitor la elaborarea normei incriminatoar e; . trasaturile esentiale ale faptei incriminate. c) Infractiunea ca fenomen: . material (infractiunea fiind o manifestare exterioara a subiectului activ); . uman (infractiunea fiind o fapta în general a omului); . social (infractiunea fiind periculoasa pentru valorile sociale); . moral politic (infractiunea exprima atitudinea morala a faptuitorului fata de valorile sociale); . juridic (infractiunea reprezentând încalcarea unei norme juridice penale). d) Infractiunea ca institutie juridica: . în aceasta situatie ea reprezinta o institutie fundamentala a dreptului penal fo rmata dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza conditiile si trasaturile comune ale tuturor infractiunilor; . este prevazuta în Titlul II din partea generala - art. 17 51 C. pen. e) Definitia infractiunii: Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savârsita cu vinovatie si pre vazuta de legea penala (art. 17 C. pen.). Din aceasta definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii : 1. pericolul social

2. vinovatia 3. prevederea în legea penala.

Infractiunea Drept penal partea generala IB. Trasaturile esentiale ale infractiunii A) Pericolul social: Prin pericol social întelegem particularitatea unor fapte de a leza valorile sociale ocrotite de legea penala si pentru sanctionarea carora este necesara aplicarea u nei pedepse (art. 18 C. pen.). Elementele (conditiile) pericolului social: 1. existenta unei fapte: . actiune (infractiuni comisive) . o inactiune (infractiuni omisive) . o fapta exterioara a omului fiind excluse faptele animalelor si fenomenele nat urii, care prezinta pericol natural nu social; 2. gravitatea faptei sa atraga aplicarea unei sanctiuni penale Felurile pericolului social: 1. abstract - este avut în vedere de legiuitor în momentul incriminarii faptei si se stabileste având în vedere: . însemnatatea valorii sociale ce trebuie ocrotita; . gravitatea vatamarii ce i s-ar putea aduce valorii sociale; . frecventa faptelor ce se pot savârsi; . împrejurarile în care se pot savârsi asemenea fapte. 2. concret acesta se identifica cu urmarea imediata a infractiunii, este aprecia t de catre instanta de judecata cu prilejul judecarii faptei savârsite si se stabileste în functie de: . vatamarea efectiva adusa valorii sociale; . conditiile în care s-a savârsit fapta; . urmarea care s-a produs sau care s-ar fi putut produce; . persoana faptuitorului; . modul si mijloacele de savârsire a faptei; . scopul urmarit de faptuitor. !!! Din punct de vedere al importantei, pericolul concret este mai important, de oarece lipsa lui poate conduce la inexistenta infractiunii (art 18 ¹). Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni (art. 18¹ C. pen., art. 10, 11 C.p.p.) a. Preliminarii: . lipsa pericolului social, ca trasatura esentiala a infractiunii conduce la înlat urarea caracterului infractional al faptei savârsite; . acesta trebuie stabilit întotdeauna în concret; b. Necesitatea institutiei: . evaluarea gradului de pericol social sa duca la concluzia ca acesta nu exista sau ca este insignifiant; . lipsa pericolului social al unei fapte care cuprinde atât vinovatia cât si prevede rea în legea penala, trebuie sa se faca numai în concret, deci dupa comiterea faptei; c. Concept: Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea mi nima adusa uneia dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret fiind lipsit a în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni . d. Conditii: . sa se comita o fapta prevazuta de legea penala (în forma consumata sau în forma te ntativei

pedepsibile, în calitate de autor, coautor, instigator sau complice) . fapta sa fie lipsita de importanta . atingerea valorii sociale sa fie foarte mica (insignifianta) . fapta sa fie lipsita de semnificatie juridica penala. e. Criteriile de apreciere a gradului de pericol social (art. 18¹ al. 2 C. pen.): . modul si mijloacele de savârsire a faptei . scopul urmarit . împrejurarile în care fapta a fost comisa . urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce . persoana si conduita faptuitorului.

Infractiunea Drept penal partea generala De precizat ca acestea trebuie analizate si avute în vedere în totalitate. f. Natura juridica si sanctiunea: . într-o opinie s-a sustinut ca aceasta institutie da posibilitatea unei dezincrim inari judiciare a faptelor opinie care a fost respinsa, întrucât dezincriminarea se face numai de catr e legiuitor; . în alta opinie se mentioneaza ca aceasta institutie reprezinta o veritabila form a de înlocuire a raspunderii penale cu cea administrativa; . o alta opinie sustine ideea conform careia aceasta este o cauza care înlatura ca racterul penal al faptei, datorita lipsei pericolului social concret; !!!Totusi, aceasta institutie are o natura juridica mixta, întrucât ea îmbina ultimile doua opinii. Astfel, sub aspectul sanctiunii, conform art. 18¹ alin. 3, procurorul sau instanta aplica o sanctiune cu caracter administrativ, fiind înlaturata raspunderea penala, neputându-se aplica o s anctiune penala. g. Efectele juridice ale incidentei acestei institutii: . când se stabileste în concret ca fapta savârsita nu prezinta pericolul social al une i infractiuni, ea este exclusa din sfera ilicitului penal; . persoana în cauza nu este trasa la raspundere penala si deci nu i se aplica o sa nctiune penala; . în acest caz se va aplica o masura administrativa prevazuta în art. 91 C. pen.: . mustrarea; . mustrarea cu avertisment; . amenda de la 10 la 1.000 de lei; Daca faptuitorul a savârsit mai multe fapte considerate fiecare în parte ca fiind li psite de pericol social concret se va aplica o singura sanctiune cu caracter administrativ. B) Vinovatia (art. 19 C. pen.): Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a persoan ei care, savârsind cu vointa neconstrânsa o fapta ce prezinta pericol social, a avut în momentul executari i reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut r eprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari . Factorii vinovatiei: . vointa (factorul volitiv) reprezinta un proces psihic de conducere constienta a activitatii sub toate aspectele ei; ea este o conditie esentiala a vinovatiei, îmbracând atât form a actiunii, cât si a inactiunii; . constiinta (factorul intelectiv) reprezinta facultatea psihica prin care perso ana întelege semnificatia faptei si urmarile acesteia; acesta dezvaluie atitudinea constiinte i faptuitorului fata de fapta savârsita. Acestia trebuie îndepliniti cumulativ. Lipsa unuia dintre ei conduce la inexistent a vinovatiei si implicit la inexistenta infractiunii. Formele vinovatiei . intentia . culpa . praeterintentia.

I. Intentia: Este o forma principala de vinovatie prevazuta expres în Codul penal, care consta în prevederea rezultatului faptei, urmarirea sau acceptarea acestui rezultat . *Este considerata cea mai grava forma de vinovatie, deoarece faptuitorul îsi canal izeaza întreaga energie în vederea comiterii faptei si pentru a produce rezultatul urmarit. Forme principale: . intentia directa consta în prevederea rezultatului faptei si urmarirea produceri i acestuia prin savârsirea acelei fapte; caracteristicile ei sunt prevederea si urmarirea rez ultatului (de ex., fapta persoanei care îndreapta pistolul împotriva alteia, apasând pe tragaci si a vând ca rezultat moartea persoanei); . intentia indirecta (eventuala) consta în prevederea rezultatului faptei si accep tarea posibilitatii producerii lui; caracteristicile ei sunt, prevederea si acceptarea rezultatului (de ex., fapta inculpatului de a aplica victimei aflata în stare de ebrietate o putern ica lovitura în urma careia acesta a cazut într-un bazin cu ape reziduale, caderea fiind auzita de inculpat, precum si parasirea victimei în aceste conditii fara sa o salveze evidentiaza acce ptarea producerii mortii).

Infractiunea Drept penal partea generala c. Alte forme: . intentia simpla si calificata . intentia initiala si supravenita . intentia spontana si premeditata . intentia unica si complexa. II. Culpa: Reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului catre prevede rezultatul faptei sale, nu îl accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultat ul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l prevada . b. Forme principale: . culpa cu prevedere (cu usurinta) când faptuitorul prevede rezultatul faptei sale , dar nu îl accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce (de ex, cazul accidentelor d e circulatie); obs. diferenta dintre intentia indirecta si culpa cu prevedere rezulta din pozit ia psihica a faptuitorului: în primul caz el urmareste si accepta rezultatul, iar în al doilea el prevede, dar nu accepta rezultatul. Importanta deosebirii subzista sub aspectul periculozitat ii faptei si a faptuitorului, aplicându-se o pedeapsa mai mica în cazul infractiunii comise din cul pa; . culpa simpla (neglijenta) când faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, de si trebuia si putea sa-l prevada; obligatia de prevedere a rezultatului se deduce în concret în fu nctie de împrejurari (de ex., fapta persoanei care de la o anumita înaltime arunca un obiect dur, accidentând mortal o persoana care este în trecere); obs. diferenta dintre culpa sim pla si cazul fortuit este sub aspectul posibilitatii de prevedere al rezultatului: în pri mul caz rezultatul putea fi prevazut, iar în al doilea caz acesta era imposibil de prevazu t. Importanta deosebirii subzista sub aspectul existentei sau nu a vinovatiei, deoarece aceast a dispare în cazul incidentei cazului fortuit art. 47 C.pen. c. Alte forme: . imprudenta sau nesocotinta . nebagare de seama (neatentie) . neglijenta . nepricepere . nedibacie. III. Praeterintentia (intentia depasita): Este o forma mixta de vinovatie ce îmbina intentia si culpa . Aceasta forma de vinovatie nu este prevazuta expres în C. pen., ci este o creatie a doctrinei. a. Caracterizare: . faptuitorul savârseste o fapta ce constituie elementul material al unei infracti uni (cu intentie); . se produce un rezultat mai grav pe care faptuitorul nu l-a urmarit sau accepta t (din culpa); Praeterintentia poate caracteriza: . o infractiune în forma tip, ex. art. 183 C.pen. lovirile sau vatamarile cauzatoa

re de moarte, . o infractiune în forma agravata, ex. violul care a avut ca urmare moartea victim ei, lipsirea de libertate care a avut ca urmare moartea victimei, tâlharia care a avut ca urmare m oartea victimei. Criterii de stabilire în concret a formei de vinovatie: . instrumentul cu care se comite fapta . numarul si intensitatea loviturilor aplicate . zona vitala sau nevitala vizata, nu efectiv lezata . disproportia dintre agresat si agresor . relatiile anterioare dintre agresat si agresor . locul comiterii faptei . spontaneitatea sau premeditarea faptei. Stabilirea formei de vinovatie cu care faptuitorul a actionat este foarte import anta cel putin pentru urmatoarele considerente: . ajuta si în acelasi timp contribuie la încadrarea juridica a faptei . reliefeaza periculozitatea infractorului

Infractiunea Drept penal partea generala . daca fapta nu este comisa cu forma de vinovatie ceruta de lege ne putem afla înt r-una din urmatoarele situatii: . fie se va schimba încadrarea juridica, . fie fapta nu va atrage raspunderea penala. În ex. urmator trebuie observat cum forma de vinovatie schimba încadrarea juridica a faptei: . suprimarea vietii unei persoane cu intentie (directa sau indirecta) califica f apta drept omor, omor calificat sau omor deosebit de grav art. 174, 175, 176 C. pen. . daca fapta este comisa din culpa (simpla sau cu prevedere) fapta va fi încadrata la ucidere din culpa art. 178 C. pen. . iar daca fapta este comisa cu praeterintentie fapta va fi încadrata la loviri sa u vatamari cauzatoare de moarte art. 183 C. pen. C) Prevederea faptei în legea penala: Consta în descrierea si incriminarea tuturor fa ptelor periculoase pentru valorile sociale în legi sau decrete care au caracter penal . a. Caracterizare: . aceasta contribuie la diferentierea neta dintre infractiune si celelalte forme de ilicit social . este în deplina concordanta cu principiul legalitatii incriminarii, . din punct de vedere aplicativ este primul element al infractiunii verificat de catre practicienii dreptului. !!!Toate cele trei trasaturi esentiale prezentate trebuie întrunite cumulativ pent ru existenta infractiunii, lipsa uneia dintre ele ducând la inexistenta acesteia. Test de autoevaluare 7.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Ce este infractiunea? Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 7.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Criteriile de stabilire în concret a pericolului social. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 7.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Prevederea faptei în legea penala. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 7. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 7 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui.

Infractiunea Drept penal partea generala Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 7 1. Pericolul social al infractiunii definitie, elemente, feluri. 2. Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni analiza. 3. Praeterintentia analiza. 4. Criterii de stabilire în concret a formei de vinovatie. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savârsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. 2. Criteriile de apreciere a gradului de pericol social sunt :modul si mijloacel e de savârsire a faptei, scopul urmarit, împrejurarile în care fapta a fost comisa, urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, persoana si conduita faptuitorul ui. 3. Consta în descrierea si incriminarea tuturor faptelor periculoase pentru valori le sociale în legi sau decrete care au caracter penal. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 7 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 8 Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 8 8.1 ... 8.2 ... 8.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 8 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 8

.. 000

.... ................................. ..

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 8 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 8 sunt: Prezentarea continutului infractiunii. Analiza particularitatilor conditiilor preexistente ale infractiunii. IA. Aspecte generale privind continutul infractiunii: a. Definitie: Continutul infractiunii reprezinta totalitatea conditiilor obiecti ve si subiective prevazute de lege pentru ca o fapta sa constituie infractiune. Aceste conditii sunt cerute prin norma incriminatoare. . trasaturile esentiale ale infractiunii ofera criteriile generale de diferentie re ale acesteia de alte forme de ilicit juridic, dar nu pot servi la deosebirea faptelor penale între ele, . de aceea, în doctrina penala infractiunea este cercetata si sub raportul continu tului, a elementelor sale care o particularizeaza în raport cu alte fapte penale. b. Importanta: . pe baza continutului infractiunii are loc calificarea acesteia si încadrarea ei în textul de lege care o prevede si o sanctioneaza, . fiind o notiune stabilita de lege, continutul infractiunii are un rol importan t în realizarea principiului legalitatii incriminarii din dreptul penal, . continutul infractiunii îmbraca doua aspecte: cel descris prin norma de incriminare si cuprinde conditiile . un continut legal obiective si subiective în care o fapta devine infractiune; . un continut concret cel al unei fapte determinate; c. Clasificarea continuturilor: . continut juridic cuprinde conditiile cerute de lege cu privire la actul de con duita interzis; . continut constituitiv este dat întotdeauna în norma de incriminare, nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii; este format din latura obiectiva si subiecti va; . continuturi simple cuprind conditiile necesare pentru existenta infractiunii înt r-o singura varianta art 174 C. pen.; . continuturi complexe cuprind conditii pentru doua sau mai multe variante ale a ceeasi infractiuni art 211 C. pen; . continuturi de baza (tipice) cuprind conditii necesare pentru existenta infrac tiunii în configuratia lor tipica; . continuturi agravante corespund variantelor agravate ale aceleiasi infractiuni i; . continuturi atenuante corespund variantelor atenuate ale aceleiasi infractiuni ; . continuturi atipice sau trunchiate ex. tentativa la o infractiune; . continut integral este forma consumata la o infractiune; . continut generic care cuprinde un ansamblu de conditii obiective si subiective comune tuturor infractiunilor. d. Structura continutului infractiunii: . prin structura continutului infractiunii întelegem modul cum se grupeaza în contin utul

infractiunii diferitele elemente care îl alcatuiesc, . structura continutului ne da posibilitatea sa determinam care conditii sunt ob ligatorii si care sunt facultative. IB. Conditiile preexistente ale infractiunii Clasificarea conditiilor: . dupa factorii la care se refera, avem conditii privitoare la:

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala . actul de conduita . obiectul infractiunii . subiectii infractiunii . locul si timpul savârsirii infractiunii. . dupa rolul si importanta lor, conditiile sunt: . esentiale (lipsa lor poate duce la inexistenta infractiunii) . accidentale (lipsa lor nu poate duce la inexistenta infractiunii); . dupa existenta lor în raport cu momentul savârsirii faptei: . preexistente (se refera la obiectul infractiunii, la subiecti) . concomitente (se refera la loc, la timp) . subsecvente (privitoare la producerea unui rezultat). A. Obiectul juridic: Obiectul infractiunii îl reprezinta valoarea sociala si relat iile sociale creeate în jurul si datorita acestei valori, care sunt periclitate ori vatamate prin infrac tiune. A se observa ca obiectul juridic al infractiunii are format din doua componente: . valoarea sociala ocrotita si . relatiile sociale formate în jurul si datorita acestei valori. Categorii: . obiect juridic general format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal care sunt lezate printr-o infractiune; Existenta acestui tip de obiect este însa contestata de marea majoritate a doctinarilor, deoarece nu poate exista o infrac tiune care sa lezeze în acelasi timp toate valorile si realtiile sociale protejate de lege. . obiect juridic generic (de grup) format din fascicolul sau manunchiul de valor i sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale; acesta sta la baza sistematizari i infractiunilor din partea speciala a C.pen. pe titluri si capitole (i. contra statului, i. cont ra persoanei). Acesta este comun tuturor infractiunilor dintr-un grup; . obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta careia i se aduce ati ngere prin savârsirea infractiuni; el difera de la o infractiune la alta si serveste la deter minarea unei infractiuni din cadrul unui grup; poate fi: . simplu când infractiunea lezeaza o singura valoare sociala si . complex când infractiunea lezeaza mai multe valori si relatii sociale în acelasi timp, fiind specific infractiunilor complexe (tâlharia - art. 211 C.pen.); Acesta este format dintr-un obiect: . principal si . secundar; . obiectul material reprezinta bunul sau lucrul care are o existenta materiala, biologica împotriva caruia se îndreapta activitatea infractionala; nu toate infractiunile au o biect material. Cele care au se numesc infractiuni de rezultat (furt, omor), iar cele care nu au se numesc infractiuni de pericol sau formale (tradarea); lipsa obiectului de unde c redea faptuitorul ca se afla în momentul savârsirii faptei conduce la calificarea faptei c a tentativa improprie (art. 20 alin. 2 C.pen.);

Importanta cunoasterii obiectului infractiunii: . obiectul juridic este un factor preexistent necesar oricarei infractiuni; . inexistenta acestuia conduce la inexistenta infractiunii; . la unele infractiunii, obiectul trebuie sa îndeplineasca unele conditii: . sa constea într-un bun mobil (bani); . sa fie de o anumita natura (document); . sa se afle într-un anumit loc (de ex., în posesia faptuitorului art. 213 C.pen., a buzul de încredere). . obiectul juridic contribuie la stabilirea încadrarii juridice a faptei comise, l a întinderea pagubei precum si a periculozitatii faptei si a faptuitorului. . lipsa obiectului de la locul la care faptuitorul credea ca se afla califica fa pta drept tentativa relativ improprie art. 20 alin. 2 C.pen. B. Subiectii infractiunii: Subiectii infractiunii desemneaza persoanele fizice s au juridice implicate în

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala savârsirea unei infractiuni fie prin savârsirea faptei, fie prin suportarea consecin telor acesteia. . subiectii infractiunii nu trebuie confundati cu subiectii de drept penal, întrucât subiectii de drept penal au o sfera mult mai larga incluzând si subiectii infractiunii, . toti subiectii infractiunii sunt subiecti de drept penal, dar nu toti subiecti i de drept penal sunt si subiecti ai infractiunii, . feluri: . subiect activ . subiect pasiv I. Subiectul activ: Subiectul activ este persoana fizica sau juridica ce a savârsi t fapta sau a participat la savârsirea infractiunii. Acesta poate fi: . autor, coautor . instigator . complice Persoana care a savârsit o infractiune se numeste infractor, notiune care este mai restrânsa decât cea de faptuitor. a. Conditiile generale ale subiectului activ, persoana fizica: . vârsta art. 99 C. pen: Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu raspunde penal.(prezumtie absoluta de nevinovatie) Minorul care are vârsta între 14 si 16 raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savârsit fapta cu discernamânt. (prezumtie relativa de nevinovatie) Minorul care a împlinit vârsta de 16 raspunde penal . . responsabilitatea este aptitudinea persoanei de a-si da seama de faptele si re zultatele sale, de semnificatia sociala a acestora, precum si de a-si putea determina si dirija în mod constient vointa. Responsabilitatea cuprinde asadar factorul intelectiv si volitiv. Ea se prezuma ca este starea normala a oricarei persoane care a împlinit vârsta de 16 ani. Opusul ei este iresponsabilitatea (art. 48 C.pen.); . libertatea de vointa si actiune presupune deciderea în mod liber a savârsirii fapt ei si a libertatii de hotarâre si de actiune potrivit propriei sale vointe. Daca faptuitor ul a actionat sub imperiul constrângerii fizice sau psihice fapta numai constituie infractiune, inci dent fiind art. 46 C. pen. b. Conditii speciale ale subiectului activ, persoana fizica: . unele infractiuni impun o anumita calitate a persoanei care savârseste fapta si anume: - cetatean român (la tradare); - militar (la infractiuni contra capacitatii de aparare a patriei); . lipsa acestei calitati poate conduce la inexistenta infractiunii sau la schimb area încadrarii juridice a acesteia . în aceasta situatie subiectul activ se mai numeste calificat sau circumstantiat . calitatea de subiect activ calificat o putem regasi: - în forma tip a infractiunii ex. art. 155 C.pen. - în forma agravata a infractiunii ex. art. 243 alin. 2 C.pen. !!!Conditiile generale ale subiectului activ, persoana juridica: Prin legea nr. 278/2006 s-a introdus raspunderea penala a persoanei juridice, pe

ntru prima data în legislatia penala româna. Conform art. 19¹ C.pen.: Persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a instituti ilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund pen al pentru infractiunile savârsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoane i juridice, daca fapta a fost savârsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala. Raspundere a penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, în or ice mod la savârsirea aceleiasi infractiuni. Astfel, pentru ca o persoana juridica sa raspunda penal, ar trebui îndeplinite urm atoarele

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala conditii în mod cumulativ: . persoana juridica sa comita o infractiune; . infractiunea sa se comita în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice; . persoana juridica sa nu fie dintre cele exceptate de la raspunderea penala; . fapta sa se comita cu forma de vinovatie ceruta de lege. !!! A se observa, însa, ca raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude rasp underea penala a persoanei fizice, care a participat în orice mod la savârsirea infractiunii. II. Subiectul pasiv: Este persoana fizica sau juridica titulara a valorii social e ocrotite si care este vatamata prin savârsirea infractiunii. b. Conditii generale: . trebuie sa fie titulara valorii sociale ocrotite penal; . este si persoana pagubita prin infractiune; . trebuie mentionat ca persoana pagubita poate sa fie alta decât subiectul pasiv a l infractiunii (de ex., în cazul infractiunii de omor, persoana pagubita este ruda subiectului pa siv al infractiunii); c. Conditii speciale: . ca si la subiectul activ, unele infractiuni cer o anumita calitate subiectului pasiv si anume nou-nascut (la pruncucidere art. 177 C.pen.). C) Locul savârsirii infractiunii: Reprezinta spatiul, perimetrul în care se realizea za activitatea infractionala. Locul savârsirii infractiunii poate influenta existenta infractiuni i si prezinta importanta pentru urmatoarelor aspecte: . contribuie la stabilirea competentei teritoriale; . poate influenta gradul de pericol social al faptei (ex. art. 175 lit. i) C.pen .); . unele infractiuni sunt conditionate de sâvârsirea lor într-un anumit loc, lipsa aces tei conditii ducând la inexistenta infractiunii (art. 206 C.pen.); . locul poate conditiona si existenta unei agravante (art. 209 lit. e) C.pen.); . raspunde la întrebarea unde s-a comis infractiunea? si prezinta importanta potrivi t art. 18¹ alin. 2 C.pen.; D) Timpul sâvârsirii infractiunii: Reprezinta momentul sau perioada de timp în care sa savârsit activitatea infractionala. Stabilirea lui prezinta importanta sub urmatoarele as pecte: . ajuta la determinarea legii penale aplicabile; . ajuta la stabilirea capacitatii psihofizice a faptuitorului în momentul comiteri i infractiunii; . marcheaza începutul curgerii prescriptiei penale; . prezinta importanta în aplicarea actelor de clementa (amnistie, gratiere) si pen tru stabilirea starii de recidiva; . contribuie la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei; . unele infractiuni sunt conditionate în forma lor tip, de baza de savârsirea lor într -un anumit timp (ex. art. 156 C.pen., tradarea pe timp de razboi), iar altele au agravantel e conditionate de o anumita perioada (ex. art. 192 alin. 2 C.pen., violarea de domiciliu pe tim

p de noapte); . raspunde la întrebarea când s-a comis infractiunea? si prezinta importanta potrivit art. 18¹ alin. 2 C.pen. Test de autoevaluare 8.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Conditiile preexistente ale infractiunii enumerare. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Continutul si conditiile preexistente ale infractiunii Drept penal partea generala Test de autoevaluare 8.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Subiectii infractiunii definitie, feluri. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 8.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Subiectul activ definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 8. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 8 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 8 1. Obiectul juridic definitie si componente 2. Clasificarea si importanta obiectului juridic. 3. Locul comiterii infractiunii analiza. 4. Timpul comiterii infractiunii analiza. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Conditiile preexistente ale infractiunii sunt: obiectul juridic, subiectii, l ocul si timpul. 2. Subiectii infractiunii desemneaza persoanele fizice sau juridice implicate în savârsirea unei infractiuni, fie prin savârsirea faptei, fie prin suportarea consecintelor acesteia; acestia sunt de doua feluri: activi si pasivi. 3. Subiectul activ este persoana fizica sau juridica ce a savârsit fapta sau a participat la savârsirea infractiunii. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 8 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 9 Continutul constitutiv al infractiunii Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 9 9.1 ... 9.2 ... 9.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 9 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 9

.. 000

.... ................................. ..

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 9 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 9 sunt: Prezentarea notiunilor funadamentale privind continutul constitutiv al infractiunii. Analiza celor doua laturi ale infractiunii. IA. Aspecte generale privind continutul constitutiv al infractiunii . acesta desemneaza totalitatea conditiilor prevazute în norma de incriminare cu p rivire la actul de conduita interzis pe care îl îndeplineste faptuitorul ori devin relevante prin sa vârsirea actiunii sau inactiunii de catre acesta, . continutul constitutiv are o sfera de cuprindere mai restrânsa decât continutul ju ridic, care poate cuprinde si alte conditii privitoare la elementele infractiunii. Continutu l constitutiv este însa o componenta a continutului juridic. Laturile continutului constitutiv: . obiectiva (fizica sau exterioara) - ce consta într-o manifestare exterioara; . subiectiva (psihica sau interna) - ce consta în atitudinea psihica a faptuitorul ui fata de fapta si rezultatul acesteia. IB. Latura obiectiva a infractiunii Aceasta desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privit oare la actul de conduita pentru existenta infractiunii. Structura laturii obiective: . elementul material . urmarea imediata . legatura de cauzalitate A. Elementul material: . desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare a se savârsi; es te sub acest aspect elementul esential al oricarei infractiuni, . acesta este prevazut expres întotdeauna în norma de incriminare, . elementul material este desemnat printr-un cuvânt, printr-o expresie ce arata ac tiunea sau inactiunea interzisa, asa numitul verbum regens , . actiunea desemneaza o atitudine a faptuitorului prin care face ceva, ce legea penala ordona sa nu se faca. Actiunea se poate realiza: . prin acte materiale (lovire, luare) . prin cuvinte (la infractiunea de amenintare) . prin scris (la denuntare calomnioasa) . inactiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care nu face ceva ce legea pena la ordona sa se faca. Prin inactiune se comit infractiuni ca: nedenuntarea (art. 170 C.pen.), omisiunea de a încunostiinta organele judiciare (art. 265 C.pen.), etc. . este posibil ca doua sau mai multe infractiuni sa se comita identic, sub aspec tul elementului material, dar datorita împrejurarilor în care se comite fapta sa ne aflam în prezenta unor infractiuni diferite; de ex. distrugerea o întâlnim si la infractiunra de la art. 242 C. pen. si la cea de la art. 272 C. pen. Elementul material poate fi: . simplu când consta într-o actiune (infractiuni comisive, ex. furtul, art. 208 C.pe

n. - luarea) sau inactiune (infractiuni omisive, ex. omorul, art. 174 C.pen.

uciderea);

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala . alternativ când consta în mai multe atitudini ale faptuitorului (de ex., infractiu nea de luare de mita se poate savârsi de catre un functionar prin pretindere , primire , acceptare , nerespingere de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin (art. 254 C.pen.). Aceasta alternanta poate se poate realiza: . numai din actiuni (art. 217 distrugere, degradare) . din actiuni si inactiuni (art. 192 patrunderea fara drept si/sau refuzul de a parasi) Comiterea infractiunii în toate alternativele sale, conduce la existenta tot a une i singure infractiuni, dar în modalitati diferite. Aceasta modalitate a elementului material trebuie retinuta si analizata atât în forma tip a infractiunii (ex. art. 217 C.pen.), cât si în cele agravante (ex. art. 2 39 C.pen.). . cumulativ când consta în comiterea a cel putin doua acte ale faptuitorului, lipsa uneia ducând la inexistenta elemenului material specific infractiunii respective (de ex. la tâlharie furt si amenintate sau furt si violenta.). În cest caz elemenul material este alca tuit din doua actiuni care reprezinta fiecare în parte acte incriminate, dar pe care legiuitorul le-a reunit în continutul aceleasi infractiuni. Cerinte esentiale ale elementului material: Acestea privesc: . locul savârsirii faptei (pe drumul public pentru unele infractiuni la regimul ci rculatiei pe drumurile publice) . timpul savârsirii faptei (uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere art . 177 C.pen.) . modul si mijloacele de savârsirire (falsificarea unui înscris oficial prin contraf acerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod art. 288 C.pen.). B. Urmarea imediata: . prin savârsirea actiunii sau inactiunii împotriva obiectului infractiunii se produ ce o vatamare, o periclitare a acestuia, . urmarea imediata consta în vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta i nterzisa de legea penala, . urmarea imediata a infractiunii este sinonima cu pericolul social concret, . urmarea produsa prin savârsirea faptei poate consta: . fie într-o schimbare a obiectului ori a pozitiei acestuia, când obiectul are un as pect material (distrugerea unui bun, moartea unui om); . . fie într-o stare de pericol, stânjenire a normalei desfasurari a relatiilor soci ale nascute în legatura si datorita valorii sociale ocrotite, când obiectul infractiunii are natu ra morala (amenintarea). Caracterizare: . urmarea socialmente periculoasa trebuie sa fie imediata (adica rezultat nemijl ocit al actiunii sau inactiunii, nu un rezultat mijlocit); . urmarea imediata este un element necesar al continutului constitutiv al infrac tiunii, pe când celelalte urmari mai îndepartate (subsecvente) pot fi elemente de circumstantiere în

continutul agravat al infractiunii; . în continutul unor infractiuni se întâlnesc referiri la urmarea imediata, fapt pentr u care sunt infractiuni materiale, de rezultat, acesta din urma trebuind sa fie perceptibil si constatat pentru calificarea faptei ca infractiune (exceptie face infractiunea de furt, art. 209 C.pen.); . daca rezultatul nu s-a produs, atunci infractiunea nu s-a consumat, a ramas în f aza de tentativa prin care s-a creat o stare de pericol pentru valoarea sociala ocrotita; . când în continutul infractiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat se numesc infractiuni de pericol , de atitudine , infractiuni formale ; . la infractiunile ce au în continutul lor o urmare sau mai multe urmari este nece sara stabilirea legaturii de cauzalitate între elementul material si urmarea produsa. Privitor la urmarea imediata pot exista urmatoarele situatii: . sa nu fie prevazuta în norma de incriminare ex. la furt art. 208 C.pen.; . sa fie prevazuta în acelasi cuvânt cu elemental material ex. la omor-uciderea art. 174 C.pen.;

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala . sa fie prevazuta expres în definitia infractiunii: . fie într-o singura modalitate ex. art. 246 C. pen. . fie în modalitati alternative ex. art. 248 C. pen.; în acest caz, pluralitatea de urmari nu conduce la o pluralitate de infractiuni. . în cazul infractiunilor de pericol rezultatul consta într-o stare contrara existen ta anterior; C. Legatura de cauzalitate: Legatura de cauzalitate este liantul între elementul m aterial (cauza ) si urmarea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii. Cu alte cuvinte, existenta infractiunii este conditionata de legatura de cauzalitate. Caracterizare: . este un element constitutiv al continutului oricarei infractiuni; . fara legatura de cauzalitate nu se realizeaza elementul laturii obiective, dec i nu poate exista infractiunea; . stabilirea existentei legaturii de cauzalitate este necesara doar în cazul infra ctiunilor zise materiale, si nu în cazul infractiunilor zise formale când ea rezulta din însasi savârsi rea faptei. Teorii privitoare la legatura de cauzalitate: Aceste teorii pot fi grupate în doua curente: 1. un curent care sustine teza monista (care considera ca urmarea imediata are o singura cauza si de aceea în situatia unei pluralitati de contributii umane, acestea trebuie considera te ca simple, fara semnificatie penala); Acestui curent îi apartin urmatoarele teorii: . teoria cauzei eficiente propune sa fie considerata cauza a rezultatului pe ace ea care a declansat procesul genetic si a creeat pentru celelate conditii aptitudinea de a produce urmarea imediata; . teoria cauzei proxime - considera drept cauza contributia ce se situeaza în timp imediat anterior rezultatului; . teoria cauzei preponderente - considera drept cauza energia care a contribuit cel mai mult la producerea rezultatului; . teoria cauzei adecvate sau tipice - considera drept cauza pe aceea care este p roprie sau apta prin natura ei sa produca acel rezultat; astfel se trage concluzia ca o actiune sau inactiune are caracter cauzal numai daca se înscrie în aceasta cauzalitate tipica. Se reproseaza a cestei teorii ca restrânge antecedenta cauzala la o singura contributie umana. 2. un curent care sustine teza pluralista (care considera ca producerea rezultat ului se datoreaza unui concurs de cauze). Acestui curent îi apartin urmatoarele teorii: . teoria echivalentei conditiilor (sine qua non) formulata în 1860 de penalistul g erman Von Buri; potivit acestei teorii sunt considerate cauze ale rezultatului produs toat e conditiile care lau precedat si fara de care rezultatul nu s-ar fi produs. Caracterul sine qua non al unei conditii se stabileste folosind procedeul eliminarii ipotetice a acesteia din an tecedenta

rezultatului si daca rezultatul nu s-ar fi produs, atunci acea conditie este eli minata. Acestei teorii i s-a reprosat ca pune pe acelasi plan toate conditiile fara a diferentia contributia lor la producerea rezultatului; . teoria conditiei necesare care propune sa fie considerata drept cauza a rezult atului orice conditie necesara pentru producerea acestuia, tinându-se seama de contributia conc reta adusa de fiecare conditie. Ea recomanda pentru stabilirea legaturii de cauzalitate izo larea temporara si artificiala a cauzelor mecanice, chimice si biologice pentru a retine numai a ctele omenesti ce au contribuit la producerea rezultatului. Acestei teorii i se reproseaza ca nu a duce nimic nou în problema legaturii de cauzalitate si ca sterge deosebirile dintre cauza si condi tie. Orientari practice pentru stabilirea legaturii de cauzalitate: . identificarea în antecedenta cauzala a tuturor contributiilor umane care ar pute a avea legatura cauzala cu rezultatul. Aceasta se face cu ajutorul teoriei sine qua non ; . stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate. Vor fi retinute din antecedenta cauzala a rezultatului numai contributiile fata de care s-a stabilit atât aspectul fizic, cât si cel psihic;

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala . delimitarea si determinarea exacta a contributiilor esentiale si a contributii lor înlesnitoare din antecedenta cauzala. Aceasta se realizeaza cu ajutorul teoriei sine qua non . IC. Latura subiectiva Cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constii ntei si vointei infractorului fata de fapta si urmarile acesteia. Structura: . elementul subiectiv (vinovatia) . mobilul (motivul) . scopul A. Elementul subiectiv (art. 19 alin. 2 si 3 C.pen.): Acesta reprezinta atitudin ea psihica a persoanei care a savârsit o fapta, fata de fapta si urmarile acesteia, atitudine exprimata în vinovatia ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni. !!!Trebuie sa se faca deosebirea dintre vinovatie ca trasatura esentiala a infra ctiunii si vinovatia ca element constitutiv al unei infractiuni. Asemanari: . ambele concepte se refera la pozitia psihica, subiectiva a faptuitorului fata de fapta si urmarile acesteia, . ambele sunt formate din cei doi factori: volitiv si intelectiv, . ambele pot îmbraca cele trei forme: intentia, culpa, praeterintentia, . ambele sunt reglementate în acelasi text de lege art. 19 C.pen. Deosebiri: . în primul caz, vinovatia este exprimata în formele si modalitatile prevazute de ar t. 19 C. pen. (intentie, culpa si praeterintentie). În al doilea caz vinovatia va exista numai a tunci când elementul material al infractiunii a fost savârsit cu forma de vinovatie ceruta de lege. De ex. în cazul savârsirii unei fapte din culpa, se realizeaza vinovatia ca trasatura esenti ala a infractiunii, dar poate lipsi ca element subiectiv, daca legiuitorul incrimineaza aceea fapta numai daca este savârsita cu intentie. De ex. furtul trebuie comis numai cu intentie, comiterea lu i din culpa neatrâgând raspunderea penala. Asadar, în acest caz va exista vinovatie ca trasatura a infractiunii, dar nu va exista vinovatie ca element subiectiv cerut de norma de incriminare. . vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii se refera la existenta celor t rei forme de vinovatie, pe când vinovatia ca element subiectiv se refera doar la una din aceste forme cu c are o fapta în concret trebuie sa se comita. De ex. omorul de la art. 174 C.pen. se poate comit e numai cu intentie. Daca se comite din culpa se va schimba încadrarea juridica si va fi ucid ere din culpa art. 178 C. pen. . de regula cele doua concepte coexista în cazul comiterii infractiunilor, dar în pr actica pot aparea urmatoarele doua situatii: . sa existe vinovatie ca element subiectiv fapta se savârseste cu forma de vinovat ie

ceruta de norma de incriminare - dar sa nu existe ca trasatura a infractiunii (d e ex. în cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrângere fizica sau moralâ). . sa existe vinovatia ca trasatura a infractiunii, dar sa lipseasca vinovatia ca element subiectiv cerut de norma de incriminare (de ex. furtul din cupla). Elementul subiectiv prevazut a se realiza prin intentie presupune atât intentia di reca, cât si cea indirecta, dupa cum în cazul culpei sunt prevazute ambele modalitati (cu prevedere si simpla). Se poate observa ca relatia dintre cele doua concepte este relatia de tipul part e/întreg: întregul îl reprezinta vinovatia ca trasatura a infractiunii, iar partea o reprezinta vinov atia ca element component al laturii subiective. Conform art. 19 alin. 2 si 3 C. pen.: fapta constând într-o actiune savârsita din culpa este infractiune numai daca se prevede expres în continutul juridic al infractiunii (ex. art. 178 C.pen). Fapta constând într-o inactiune constituie infractiune, fie ca este savârsita cu intent ie, fie

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala din culpa (ex. art. 170 C.pen.), afara de cazul când, legiuitorul restrânge sanction area ei numai când se savârseste cu intentie (ex. art. 305 lit. b) C.pen.). B. Mobilul (motivul): Acesta desemneaza acel sentiment (dorinta, pasiune) ce a c ondus la nasterea în mintea faptuitorului a ideii savârsirii unei anumite fapte. Caracterizare: . existenta lui în savârsirea unei fapte reprezinta un indiciu de normalitate psihic a a faptuitorului, lipsa acestuia reprezentând un indiciu de anormalitate; . mobilul constituie un element necesar pentru cunoasterea actului de conduita s i a periculozitatii infractorului; . acesta contribuie la individualizarea sanctiunilor penale; . poate reprezenta o conditie de reîntregire a laturii subiective (art. 247 C.pen. ) - abuzul în serviciu prin îngradirea unor drepturi pe temei de rasa, nationalitate, religie; . poate reprezenta o circumstanta agravanta speciala (art. 175 lit. b) C. pen.) omorul savârsit din interes material; . el mai poate constitui o circumstanta agravanta generala (art. 75 lit. d) C.pe n.) savârsirea unei infractiunii din motive josnice; . cunoasterea lui poate da raspuns la întrebarea De ce s-a savârsit infractiunea? C. Scopul: Consta în reprezentarea clara a rezultatului faptei de catre faptuitor sau în finalitatea urmarita de catre acesta. Caracterizare: . este caracteristic activitatilor voluntare, dar de regula, nu este prevazut ca element al infractiunii; . el se situeaza în afara infractiunii; . când faptuitorul urmareste realizarea scopului cerut de lege, el reprezinta în ace st caz o cerinta esentiala a elementului subiectiv; . sunt cazuri în care scopul reprezinta o cerinta esentiala a elementului obiectiv (art. 282 C. pen.) detinerea de valori falsificate în scopul punerii lor în circulatie; . scopul poate aparea si ca element circumstantial în continutul calificat al unor infractiuni (art. 175 lit. g) C.pen.) omorul savârsit pentru a se sustrage de la urmarirea penala; . în toate cazurile, cunoasterea scopului urmarit de faptuitor este foarte importa nta pentru determinarea gradului de pericol social al faptei; . cunoasterea scopului este importanta si pentru individualizarea sanctiunilor. Test de autoevaluare 9.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Elmentul material concept. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 9.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Legatura de cauzalitate - definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Continutul constitutiv al infractiunii Drept penal partea generala Test de autoevaluare 9.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Cum se numeste teoria pe baza careia se stabileste legatura de cauzaliate? Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 9. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 9 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 9 1. Teorii privitoare la legatura de cauzalitate. 2. Elementul subiectiv definitie si caracterizare. 3. Asemanari si deosebiri între vinavatie ca trasatura fundamentala a infractiunii si vinovatia ca element subiectiv. 4. Scopul analiza. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare a se savârsi; este sub acest aspect elementul esential al oricarei infractiuni, 2. Legatura de cauzalitate este liantul între elementul material (cauza ) si urmar ea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii 3. Teoria pe baza careia se stabileste legatura de cauzaliate se numeste Teoria sine qua non. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 9 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Formele infractiunii Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 10 Formele infractiunii Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 10 10.1 ... 10.2 ... 10.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 10 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 10

000

.. .................................

Formele infractiunii Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 10 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 10 sunt: Prezentarea fazelor si a formelor pe care le poate parcurge comiterea unei infractiuni. Analiza specificitatii acestor forme si importanta lor din punct de vedere practic. IA. Aspecte generale privind fazele de desfasurare ale unei infractiuni Savârsirea infractiunii poate parcurge mai multe momente sau faze în drumul ei spre producerea rezultatului. Astfel, aceasta poate parcurge doua perioade: Interna care este formata din: . aparitia ideii de a savârsii infractiunea . momentul deliberarii . luarea hotarârii de a comite fapta. Cele trei momente se petrec în psihicul faptuitorului, acestea neavând relevanta pen ala, potrivit adagiului nuda cogitatio gândul criminal nu se pedepseste . Aceasta faza interna poate cunoaste si un moment extern atunci când faptuitorul aduce la cunostinta altor persoane hot arârea sa, fie pentru a atrage noi complici, fie pentru a se lauda. Externa - care este formata din: . faza actelor preparatorii (pregatesc savarsirea infractiunii) . faza actiunii de executatre (se trece la savârsirea efectiva a faptei) . faza urmarilor (producerea rezultatului) Acestea, spre deosebire de primele, capata relevanta penala. Formele infractiuni i dupa fazele de desfasurare sunt urmatoare: . forma actelor preparatorii . forma tentativei . forma faptului consumat . forma faptului epuizat. IB. Actele preparatorii: Sunt actele morale sau materiale prin care se pregatest e savârsirea unei infractiuni. a. Caracterizare: . sunt posibile numai la infractiunile intentionate . pot consta în (modalitati): . activitati de procurare de informatii . adaptarea mijloacelor sau instrumentelor de comitere a faptei . crearea conditiilor de savârsire a faptelor . luarea de masuri în vederea îngreunarii descoperiri faptei. . acestea nu cunosc o reglementare expresa în C.pen. . de regula nu se pedepsesc . doctrina utilizeaza doua concepte: acte pregatitoare si acte preparatorii. b. Conditii de existenta (îndeplinite cumulativ): . sa rezulte neîndoielnic ca sunt efectuate în vederea savârsirii unei infractiuni; . actul preparator sa se concretizeze într-o activitate obiectiva, externa de crea re a conditiilor pentru savârsirea infractiunii (ex: procurarea unui pistol); . activitatea de pregatire sa nu cuprinda acte ce intra în continutul elementului material al infractiunii; sa nu faca parte din actele de executare; . sa fie intentionate; . sa fie savârsite de catre însasi persoana care va comite infractiunea; daca sunt c omise de catre o alta persoana decât autorul, acesta va raspunde pentru acte de complici

tate anterioara.

Formele infractiunii Drept penal partea generala c. Felurile actelor pregatitoare: . acte de pregatire materiala (procurarea de instrumente si adaptarea acestora în vederea savârsirii infractiunii) procurarea unui cutit; . acte de pregatire morala (culegerea de date si informatii cu privire la locul si timpul savârsirii infractiunii). Ele creaza conditiile psihice favorabile comiterii infra ctiunii. d. Incriminarea si sanctionarea actelor pregatitoare În doctrina penala s-au conturat doua teze privind sanctionarea actelor preparator ii si anume: 1. teza incriminarii, care sustine pedepsirea acestora, astfel: . incriminarea nelimitata a tuturor actelor preparatorii; . incriminarea limitata numai a acelora care prezinta un pericol social; 2. teza neincriminarii, care are drept argument faptul ca ele doar pregatesc com iterea infractiunii, neavând deci un pericol social. Sanctionarea actelor preparatorii în dreptul penal român opteaza pentru teza neincri mnarii. De la aceasta regula, mai sunt însa si exceptii: . când actele preparatorii sunt asimilate tentativei si pedepsite ca atare, la ace le infractiuni grave (art. 173 alin. 2 C.pen.) privind sanctionarea tentativei la infractiunile contra sigurantei statului; . când actele preparatorii sunt asimilate infractiunilor consumate (art. 285 C.pen .) detinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori; . când actele preparatorii sunt savârsite de alte persoane decât autorul (culegerea de date, procurarea de mijloace) si când autorul savârseste infractiunea sau tentativa la ace a infractiune, acele acte vor constitui acte de complicitate anterioara; . în cazul anumitor infractiuni, ele vor avea caracter de circumstanta agravanta ( 175 C.pen. - omorul calificat cu premeditare). IC. Tentativa (art. 20 C. pen.): Este o forma atipica a infractiunii ce se carac terizeaza prin punerea în executare a hotarârii de a savârsii infractiunea, executare ce a fost întrerupta sau, desi, a fost efectuata în întregime nu a produs rezultatul cerut de lege pentru existenta infractiunii. a. Caracterizare: . este reglementata expres în C.pen. (art. 20, 21), prin prevederea definitiei, fe lurilor tentativei si a sanctionarii sale; . apartine fazei executarii infractiunii; . este o forma atipica a infractiunii, caracterizându-se prin savârsirea elementului material si neproducerea rezultatului periculos cerut de lege; . are un grad de pericol social mai redus decât infractiunea consumata; . este posibila numai la infractiunile intentionate. b. Conditiile de existenta: . sa existe hotarârea (conditie subiectiva) de a savârsi o infractiune (art. 20 C.pe n.); existenta intentiei directe sau indirecte de comitere a infractiunii; . hotarârea infractionala trebuie sa fie pusa în executare (conditie obiectiva). Ast fel, se observa ca ea implica trecerea de la actele de pregatire la actele de executatre

ale faptei. Tentativa declanseaza procesul cauzal spre producerea rezultatului; . neproducerea rezultatului element prin care se diferentiaza de infractiunea co nsumata (art. 20 C.pen.). . Deosebirea dintre tentativa si actele preparatorii are la baza unele teorii: . teoriile subiective care propun drept criteriu de distinctie raportarea la împre jurarile în care au fost efectuate; astfel, tentativa are un caracter univoc, lasând sa se va da clar intentia de a savârsi o infractiune, iar actul preparator are un caracter echivoc, care nu lasa sa se vada ca ele ar avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni; . teoriile obiective care propun drept criteriu de distinctie dinamismul actului ; astfel, sunt acte de executare, actele care au primit o orientare precisa în realizarea infractiunii, iar actele preparatorii sunt acelea ce nu au primit o astfel de or ientare; . teoriile formale care propun drept criteriu de deosebire identitatea formala înt re actul savârsit si actiunea prevazuta ca element material; astfel, tentativa fiind un act de savârsire a infractiunii, iar actul preparator unul de pregatire a comiterii fapte i.

Formele infractiunii Drept penal partea generala Mentionam ca, cele trei teorii se completeaza reciproc, în stabilirea diferentei d intre actele preparatorii si tentativa; aceasta fiind o problema foarte importana întrucât de regula, actele p reparatorii nu se pedepsesc. Ex.: procurarea unei cantitati de otrava în vederea uciderii unei persoane reprezi nta un act preparator; servirea respectivei cantitati de otrava unei persoane în vederea ucid erii reprezinta tentativa, daca nu s-a produs moartea persoanei. c. Felurile tentativei: . tentativa imperfeca (întrerupta sau neterminata) . tentativa perfecta (terminata sau fara efect) . tentativa relativ improprie . tentativa absolut improprie (absurda) 1. Tentativa imperfecta (întrerupta) art. 20 alin. 1 C.pen. . aceasta se caracterizeaza prin punerea în executare a hotarârii de a savârsii infractiunea, executare care se întrerupe si rezultatul nu se produce; Ex.: faptuitorului i se da peste mâna când acesta a îndreptat pistolul împotriva unei persoane pentru a o ucide; . ea se situeaza în timp, dupa începutul executarii; . cauza de întrerupere este independenta de vointa faptuitorului. 2. Tentativa perfecta (terminata ) - art. 20 alin. 1 C.pen. . aceasta consta în punerea în executare a hotarârii de a savârsii infractiunea, executa re care a fost dusa pâna la capat, dar rezultatul cerut de lege nu se produce. Ex.: se trage cu arma în directia victimei, dar aceasta se fereste si nu este ucis a, sau victima nu este nimerita de autor, sau desi victima este nimerita, aceasta nu mo are; . tentativa perfecta sau proprie este posibila numai la infractiunile de rezulta t (ex. omor); însa ea nu este posibila la toate infractiunile de rezultat (ex. nu este posibila la infractiunea de furt, viol). 3. Tentativa relativ improprie - art. 20 alin. 2 C.pen. . aceasta consta în punerea în executare a hotarârii de a savârsi infractiunea, executar e care este realizata în întregime, dar producerea rezultatului nu a fost posibila dat orita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita împrejurarii c a în timpul când s-au savârsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla, dar acesta se afla în alta parte; . ea este si terminata, raportat la criteriul gradului de realizare a activitati i infractionale; . cauza care împiedica producerea rezultatului se situeaza în timp, anterior începutul ui executarii actiunii; defectuozitatea mijloacelor, ca si lipsa obiectului infract iunii sunt preexistente. . un mijloc este insuficient când nu are aptitudinea în cazul concret sa realizeze rezultatul (de ex., cantitatea de otrava este insuficienta pentru a ucide o pers oana); . un mijloc este defectuos - când în cazul concret nu functioneaza (de ex. o arma de foc defecta); . tentativa relativ improprie se caracterizeaza prin imposibilitatea numai relat

iva a producerii rezultatului (de ex., încercarea de a ucide o persoana cu o doza insufi cienta de otrava); 4. Tentativa absolut improprie (absurda) - art. 20 alin. 3 C.pen. . se caracterizeaza prin modul gresit de concepere al savârsirii infractiunii (de ex., uciderea unei persoane utilizând vraji sau farmece); . niciodata acest tip de tentativa nu va atrage raspunderea penala, punând în discut ie existenta discernamântului faptuitorului. d. Incriminarea tentativei: Justificarea incriminarii: . prin incriminare se întelege stabilirea expresa într-un text de lege ca tentativa la o anume infractiune se pedepseste; . reprezentând un început de executare, tentativa este periculoasa fiind incriminata în legislatia noastra penala;

Formele infractiunii Drept penal partea generala . tentativa este o forma atipica a infractiunii, datorita împrejurarii ca latura o biectiva a acesteia nu se realizeaza în întregime; . latura subiectiva a tentativei se realizeaza integral prin punerea în executare a hotarârii infractionale. Întinderea incriminarii tentativei: . în doctrina penala sunt cunoscute doua conceptii privind incriminarea tentativei : incriminarea nelimitata si limitata; . legiuitorul român a adoptat cea de a doua conceptie sanctionând tentativa numai la infractiunile grave; Moduri de incriminare a tentativei: . în lege exista doua modalitati de incriminare a tentativei: . fie în cuprinsul infractiunii respective (art. 174 alin. 2 C.pen.), . fie într-un articol separat la sfârsitul sectiunii din care infractiunea face part e (art. 173, 222 C.pen.) . în cazul celei de-a doua modalitati, legiuitorul român a recurs la aceasta pentru a evita repetabilitatea sintagmei tentativa se pedepseste ; e. Sanctionarea tentativei (art. 21 C.pen.): . tentativa se pedepseste numai când în lege se prevede expres aceasta; . legiuitorul român sanctioneaza tentativa dupa teoria diversificarii pedepsei, în r aport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata; . tentativa se sanctioneaza la fel, indiferent de felul acesteia, C.pen. nefacând un regim juridic sanctionator diferit pe tipuri de tentativa, . C.pen. se refera doar la sanctionarea tentativei în cazul pedepselor principale nu si cele complementare sau accesorii (art. 21 coroborat cu art. 76 alin. 3 C.pen.), . conform legii penale sanctionarea tentativei cunoaste urmatoarele situatii: . tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea maximului special prevazut de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decât minimul general al pedepsei; . daca pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa pentru tentativa va fi închisoarea de la 10 la 25 de ani; . la infractiunile cu pedepse alternative, instanta stabileste mai întâi în mod virtual natura pedepsei ce s-ar fi aplicat daca infractiunea s-ar fi consumat, i ar apoi aplica regulile de mai sus. . în cazul persoanei juridice, tentativa se sanctioneaza cu amenda cuprinsa între mi nimul special si maximul special al amenzii prevazute de lege pentru infractiunea cons umata, reduse la jumatate. La aceasta pedeapsa se pot adauga una sau mai multe pedepse complementare. f. Infractiuni la care tentativa nu este posibila: . la infractiunile din culpa simpla sau cu prevedere (uciderea din culpa) . la infractiunile praeterintentionate fie în forma tip sau în agravanta (loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare moartea victimei) . la infractiunile savârsite printr-o inactiune (nedenuntarea) . la infractiunile cu executie prompta (amenintarea, insulta, calomnia) . la infractiunile de obicei (cersetoria, prostitutia)

. la infractiunile continuate (furturile de materiale de constructii de pe santi er) . la infractiunile cu executare anticipata (luarea de mita sub forma pretinderii ) . la infractiunile de rezultat potential (infractiunile privind circulatia pe ca ile ferate 273 C.pen.) . la infractiunile al caror început de executare este asimilat infractiunii consum ate (atentatul contra unei colectivitati) ID. Desistarea: Consta în renuntarea de buna-voie a faptuitorului de a mai continu a executarea începuta, de a o duce pâna la capat.

Formele infractiunii Drept penal partea generala Ex. o persoana care doreste sa distruga un dosar patrunde pe ascuns în arhiva în car e se afla dosarul dar dupa ce îl gaseste, abandoneaza de buna-voie hotarârea luata. Ca natura juridica este o cauza generala de impunitate (de nepedepsire). a. Conditii de existenta: . desistarea trebuie sa aiba loc dupa ce s-a efectuat unul sau mai multe acte de executare, dar sa intervina mai înainte ca executarea actiunii tipice sa fi luat s fârsit; . sa existe o manifestare din care sa reiasa ca subiectul a renuntat la savârsirea infractiunii. Nu exista desistare în cazul în care faptuitorul, dupa ce a facut tot ceea ce trebuie ca rezultatul sa se produca, vazând totusi ca acesta nu s-a produs nu repe ta actiunea (în asemenea situatii exista o tentativa perfecta care este incompatibila cu desistarea); . renuntarea la savârsirea infractiunii trebuie sa se faca de buna-voie. Desistare a nu poate fi socotita de buna voie nici în cazul în care faptuitorul a abandonat executa rea începuta pentru ca si-a dat seama ca în conditiile date ea nu poate sa izbuteasca; . renuntarea la executare trebuie sa fie definitiva. b. Efecte (art. 22 alin. 1 C.pen.): . nepedepsirea faptuitorului, fiind o cauza generala de impunitate; . conform art. 22 alin. 2 C.pen. daca actele îndeplinite pâna în momentul desistarii sa u împiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pede apsa pentru acea infractiune . IE. Împiedicarea producerii rezultatului: Consta în zadarnicirea de catre faptuitor, a producerii urmaririlor vatamatoare ale faptei sale, dupa ce executarea actiunii tipice a fo st dusa pâna la capat. Ex. autorul, dupa ce a aruncat în apa o persoana care nu stie sa înoate cu intentia de a-i produce moartea, o scoate din apa si îi salveaza viata. Ca natura juridica este o cauza generala de impunitate(de nepedepsire). a. Conditii de existenta: . activitatea infractionala sa fi fost în întregime efectuata, dar sa nu se fi produ s urmarea vatamatoare prevazuta de lege. Împiedicarea producerii rezultatului este posibila deci, numai la infractiunile materiale, nu si la cele formale; . subiectul sa fii efectuat o actiune pozitiva pentru a zadarnici producerea rez ultatului si ca efect al acestei actiuni rezultatul sa nu fi survenit. Producerea rezultatulu i nu poate fi zadarnicita prin simpla pasivitate, ci numai printr-un comportament activ, di namic al faptuitorului; . manifestarea activa prin care faptuitorul a împiedicat producerea rezultatului s a fi fost voluntara, nesilita, deci neefectuata sub presiunea unei cauze externe (mila, remuscare, teama de pedeapsa); . aceasta trebuie sa fi avut loc înainte de descoperirea faptei.

b. Efecte (art. 22 alin. 1 C.pen.): . nepedepsirea faptuitorului, fiind o cauza generala de impunitate; . conform art. 22 alin. 2 C.pen. daca actele îndeplinite pâna în momentul desistarii sa u împiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pede apsa pentru acea infractiune . IF. Infractiunea consumata: Reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii, ea realizându-se atunci când s-a produs rezultatul urmarit, sau prevazut de norma de incriminare. a. Caracterizare: . aceasta reprezinta forma infractiunii care are cel mai ridicat grad de pericul ozitate fata de actele preparatorii si tentativa; . ea atrage întotdeauna raspunderea penala; . toate infractiunile cunosc aceasta forma; . de asemenea, ea înglobeaza si tentativa acelei infractiuni; . rezultatul acesteia se produce odata cu executarea în întregime a elemenului mater ial; . în functie de rezultatul ei, aceasta poate produce o vatamare sau o stare de per icol; . stabilirea momentului consumarii marcheaza momentul producerii definitive a ra ului,

Formele infractiunii Drept penal partea generala de aceea dupa acest moment eventuala reparare a acestuia nu poate schimba calita tea de infractor a faptuitorului; . raspunde la întrebarea când s-a comis infractiunea? b. Importanta momentului consumarii: . stabilirea momentului consumarii marcheaza momentul producerii definitive a rezultatului; . cunoasterea acestui moment prezinta importanta pentru urmatoarele aspecte: determinarea legii penale aplicabile în timp si spatiu. Se va alica legea în vigoare din momentul consumarii infractiunii; incidenta actelor de clementa (amnistie, gratiere); infractiunea trebuie sa fie consumata pâna la aparitia legii de clementa; calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale; acesta începe sa curga din momentul consumarii faptei; posibilitatea sau imposibilitatea subiectului de a raspunde penal. IG. Infractiunea fapt epuizat: Reprezinta o forma atipica a infractiunii si se c aracterizeaza prin producerea, dupa momentul consumarii, a unor urmari noi prin amplificarea rezult atului sau prin continuarea activitatii infractionale. a. Caracterizare: . este susceptibila de prelungire în timp; . este o forma atipica a infractiunii mai grava decât infractiunea consumata; . antreneaza o raspundere penala mai grava; . nu toate infractiunile pot cunoaste acest moment. b. Infractiuni susceptibile de forma faptului epuizat: . infractiunile continue se caracterizeaza prin prelungirea în timp a actiunii ce constituie elementul material al infractiunii (amplificarea cantitativa a rezult atului). Ex. detinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori; . infractiunile continuate se caracterizeaza prin savârsirea de catre aceeasi pers oana, la intervale de timp diferite, a unor actiuni ce prezinta fiecare în parte continu tul aceleiasi infractiuni (executarea în rate a infractiunii art 41 C.pen.). Ex. furturile marunte din autoturisme; . infractiunile progresive se caracterizeaza prin producerea de noi urmari prin amplificarea lor dupa ce s-a consumat infractiunea; Ex. infractiunea de lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte art. 183 C.pen.; . infractiunile de obicei se caracterizeaza prin repetarea elementului material de un numar de ori în asa fel încât din aceasta repetare sa rezulte obisnuinta faptuitorului ; Ex. cersetoria, prostitutia c. Importanta momentului epuizarii: . antreneaza, la infractiunile care sunt susceptibile de acest moment, aplicarea legii în spatiu si timp, incidenta actelor de clementa, precum si calculul termenului de prescriptie, toate se fac în raport cu acest moment si nu cu momentul consumarii; . solutionarea si încadrarea juridica a faptei se va face tot în raport de momentul epuizarii. Test de autoevaluare 10.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Actele preparatorii feluri. Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Formele infractiunii Drept penal partea generala Test de autoevaluare 10.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Tentativa - definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 10.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Infractiunea consumata definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 10. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 10 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 10 1. Actele preparatorii - incriminare si sanctionare. 2. Infractiuni la care tentativa nu este posibila. 3. Desistarea - definitie si caracterizare. 4. Importanta momentului consumarii. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Actele preparatorii pot fi: materiale, morale, comisive, omisive. 2. Este o forma atipica a infractiunii ce se caracterizeaza prin punerea în executare a hotarârii de a savârsii infractiunea, executare ce a fost întrerupta sau, desi, a fost efectuata în întregime nu a produs rezultatul cerut de lege pentru existenta infractiunii. 3. Reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii, ea realizându-se atunci când s-a produs rezultatul urmarit, sau prevazut de norma de incriminare. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 10 Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, 1. Vasile Draghici Bucuresti, 2010.

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 11 Pluralitatea de infractori Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 11 11.1 ... 11.2 ... 11.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 11 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 11

000

.....................

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 11 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 11 sunt: Prezentarea formelor pe care le poate îmbraca pluralitatea de infractori. Analiza formelor de participatie si importanta acestora privind aplicarea sanctiunii. IA. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori Aceasta desemneaza situatia în care mai multe persoane savârsesc o singura infractiu ne. Ea presupune contributii efective ce tin de latura obiectiva a infractiunii si de v ointa comuna a faptuitorilor. Caracterizare: . consta în cooperarea mai multor persoane la savârsirea unei sau mai multor infractiuni; . cooperarea presupune existenta vinovatiei la savârsirea unei infractiuni; . daca nici o persoana nu a actionat cu vinovatie nu se poate retine o pluralita te de infractori, ci o pluralitate de faptuitori, iar fapta nefiind savârsita cu vinovat ie nu este infractiune; . sub raport criminologic, pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin per icolul social sporit pe care îl prezinta, în genere, cooperarea mai multor persoane la savârsirea infractiunii. Formele pluralitatii de infractori: este forma pluralitatii de infractori în care . pluralitatea naturala (necesara) cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este ceruta de însasi natura acesteia, doarece exista anumite fapte prevazute de legea penala care nu pot fi savârsite de o singura persoana, ci presupun cooperarea mai multora. Ex. infractiunile bilaterale (incestul). Pluralitatea naturala de infractori nu este reglementata prin norme cu caracter general. Faptele cu pluralitate naturala de subiecti activi au fost special incriminate si sanctionate ca atare în conditii specifice fiecarei infractiuni. Fiecare participant are calitatea de autor. Daca participa mai multe persoane, acestea nefacând acte de executare directa, nu se exclud si celelalte forme de participatie penala (complicitatea sau instigarea). . pluralitatea constituita aceasta presupune gruparea mai multor persoane pentru savârsirea unei infractiuni. Ea nu este reglementata în partea generala a C. pen., ci în partea speciala ; gruparea mai multor persoane devine infractiune si prin aceasta sunt evidentiate conditiile pluralitatii constituite. Aceasta exist a indiferent daca s-au savârsit sau nu faptele antisociale din cele pe care si le-au propus cei care s-au constituit. Ex. complotul, asocierea pentru savârsirea de infractiuni. Fiecare participant are calitatea de autor. Daca participa mai mult e persoane, acestea nefacând acte de executare directa, nu se exclud si celelalte forme de participatie penala (complicitatea sau instigarea). . pluralitatea ocazionala (participatia penala) - este forma pluralitatii de infractori în care, la comiterea faptei prevazute de legea penala participa un numar mai mare de persoane decât era necesar potrivit naturii faptei. Aceasta înseamna ca daca o fapta putea fii comisa de o singura persoana datorita naturii

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala ei, la savârsirea ei au participat doua sau mai multe persoane, iar daca potrivit naturii ei fapta putea fi comisa de doua persoane, la savârsirea ei au participat trei sau mai multe persoane. Spre deosebire de pluralitatea naturala si pluralitatea constituita, în cazul pluralitatii ocazionale fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o parte la savârsirea infractiunii si va raspunde penal în functie de contributia adusa la savârsirea acesteia (în calitate de autor, coautor, instigator sau complice). IB. Participatia penala Participatia penala desemneaza situatia în care la savârsirea infractiunii au partic ipat mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii acelei fapte. Conditii: . sa se fi comis o infractiune consumata sau o tentativa pedepsibila (art. 144 C.pen.); . sa existe contributia mai multor persoane. Aceasta poate fi directa (autor), p oate consta într-o înlesnire a savârsirii infractiunii (complice) sau într-o determinare la savârsirea infractiunii (instigator); . toti participantii trebuie sa fie animati de aceeasi vointa comuna de a savârsi infractiunea; . fapta savârsita sa fie incriminata ca infractiune. Felurile participatiei penale: . dupa criteriul atitudinii psihice fata de rezultatul faptei comise: . participatia proprie (perfecta) toti participantii, în acest caz, actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie (intentie sau culpa); . participatia improprie (imperfecta) participantii nu actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie (unii cu intentie, iar altii din culpa); . dupa criteriul contributiei participantilor la comiterea infractiunii: . activitatea de executare directa si nemijlocita a faptei activitate specifica autorului si coautorilor; . activitatea de determinare la comiterea faptei activitate proprie instigatorului; . activitatea de înlesnire, de ajutare la savârsirea faptei activitate de complicitate; . dupa importanta contributiei participantilor la savârsirea faptei si producerea rezultatului: . participatia principala când prin contributia participantului se realizeaza continutul infractiunii. Aceasta este specifica autorilor si coautorilor; . participatia secundara când contributiile participantilor nu se înscriu în realizarea actiunii sau inactiunii ce reprezinta fapta incriminata. Este contributia specifica instigatorilor si complicilor. Participantii sunt persoanele care contribuie la savârsirea unei fapte prevazute d e legea penala în calitate de autori, instigatori sau complici (art. 23 C.pen.). IC. Autoratul si coautoratul Autoratul este forma principala de participatie penala în care o persoana fizica s au juridica savârseste prin acte de executatre direct si nemijlocit o fapta prevazuta de legea penala (art. 24 C.pen.). Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara fara de care nu pot exista celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. Autorul poate comite infractiunea cu orice forma de vinovatie, caci legea (art.

24

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala C.pen.) nu face o precizare expresa în acest sens. Coautoratul este forma principala de participatie în care, la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, si-au adus contributia în mod nemijlocit doua sau mai multe persoane Coautoratul nu presupune si existenta altor participanti instigatori, complici, dar nici nu îi exclude. a. Conditiile coautoratului: . presupune contributia a cel putin doua persoane la savârsirea faptei; . activitatile coautorilor nu trebuie sa fie identice ci sa se completeze recipr oc într-o activitate unica; . sub raport subiectiv, coautoratul presupune savârsirea faptei de catre toti participantii cu aceeasi forma de vinovatie, fie intentie, fie culpa. !!!C.pen. nu defineste nici notiunea de coautor nici pe cea de coautorat. b. Infractiuni ce nu pot fi comise în coautorat: Infractiunile care nu permit coau toratul, permit însa celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. . infractiunile omisive (nedenuntarea art. 170 C.pen.); . infractiunile care presupun un subiect activ calificat (gestionar, functionar) , decât daca toti faptuitorii au calitatea ceruta de lege; . infractiunile ce se comit în persoana proprie (dezertarea, prostitutia); !!!În doctrina juridico-penala se vorbeste si despre imposibilitatea existentei co autoratului la infractiunile comise din culpa, deoarece în cazul acestei forme de vinovatie nu ex ista o vointa comuna, element ce caracterizeaza participatia penala. ID. Instigarea Este forma principala a participatiei penale ce consta în fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace de catre o persoana numita instigator altei persoane numita insti gat, sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala. Instigatorul este persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala (art. 25 C.pen.). Instigatorul se mai numeste autor moral deoarece acestuia îi apartine hotarârea de a s avârsi infractiunea, hotarâre pe care o transmite altei persoane numita instigat care va savârsi infractiunea. a. Conditii de existenta: . efectuarea unei activitati de determinare din partea unei persoane. Daca în urma activitatii de instigare nu s-a reusit sa se determine instigatul sa-si însuseasca hotarârea de a savârsi infractiunea, nu va exista o instigare perfecta, ci o instigare fara efect sau neizbutita. Mijloacele prin care se poate obtine determinarea instigatorului pot fi diferite: rugaminti, îndemnuri, promisiuni, oferire de cadouri, constrângeri. Activitatea de determinare trebuie sa se situeze în timp anterior luarii hotarârii de a savârsi fapta de catre autor. Când activitatea de determinare la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala are loc fata de o persoana care luase deja hotarârea sa savârseasca acea infractiune se realizeaza o complicitate morala, o întarire a hotarârii infractionale. . activitatea de determinare sa priveasca savârsirea unei fapte prevazute de

legea penala; . instigatorul sa actioneze cu intentie; . instigatul sa fi savârsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel p utin o tentativa pedepsibila. Aceasta conditie este îndeplinita si atunci când instigatul s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului.

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala b. Felurile instigarii: . dupa forma de vinovatie cu care instigatorul savârseste fapta: . instigare proprie (perfecta) în care instigatul si instigatorul savârsesc fapta cu intentie; . instigare improprie (imperfecta) în care instigatul savârseste fapta din culpa sau fara vinovatie (art. 31 C.pen.); . dupa mijloacele folosite de instigator: . instigare simpla prin rugaminti, îndemnuri; . instigare calificata prin oferirea de daruri, exercitarea de presiuni; . dupa numarul persoanelor ce desfasoara activitatea de instigare: . instigarea cu un singur instigator; . instigarea cu mai multi instigatori (coinstigarea, care poate fi concomitenta si/sau succesiva) care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau unor persoane sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala. Daca mai multi instigatori, fara a se cunoaste, desfasoara separat activitati de determinare asupra aceleiasi persoane se realizeaza un concurs de instigari, . dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara: . instigarea individuala când activitatea de instigare se desfasoara asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate; . instigarea colectiva când se realizeaza asupra unui numar nedeterminat de persoane. Datorita caracterului ei grav, legea a stabilit ca aceasta forma de instigare sa fie incriminata ca infractiune distincta în art. 324 C.pen.; . dupa modul de actiune al instigatorului: . instigarea imediata în care instigatorul se adreseaza nemijlocit; . instigarea mediata când determinarea are loc prin intermediul altei persoane; . dupa modul deschis sau ascuns în care actioneaza instigatorul: . instigare evidenta (deschisa); . instigare insiduoasa (ascunsa); . dupa rezultatul obtinut: . instigarea reusita sau izbutita când instigatorul a reusit sa-l determine pe instigat sa comita infractiunea (art. 27 C.pen.); . instigare neurmata de executare când cel instigat, dupa ce a luat hotarârea de a comite infractiunea s-a razgândit (s-a desistat) ori a împiedicat producerea rezultatului (art. 29 C.pen.) . instigarea neizbutita când instigatorul nu reuseste sa-l convinga pe instigat sa comita fapta. Aceasta nu este o forma de participatie, deoarece nu a intervenit vointa comuna si nu se pedepseste, decât daca mijlocul prin care s-a încercat determinarea instigatului reprezinta prin el însusi o infractiune (amenintare, santaj). IE. Complicitatea Este forma secundara a participatiei penale ce consta în fapta unei persoane care cu intentie înlesneste sau ajuta în orice mod la comiterea unei fapte prevazute de legea penala ori promite, înainte sau în timpul savârsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savârsirea faptei, promisiunea nu es te îndeplinita . (art. 26 C.pen.) a. Conditii de existenta: . comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penala sau a unei

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala tentative pedepsibile; . savârsirea de catre complice a unor activitati menite sa înlesneasca pe autor la savârsirea infractiunii; activitatea complicelui poate consta în: ajutor, înlesnire, cât si în promisiunea de tainuire a bunurilor provenite din infractiune sau favorizare; . savârsirea actelor de ajutor sau de înlesnire trebuie sa se faca numai cu intentie directa, indirecta sau cu intentie depasita. !!!Ca si instigarea, complicitatea nu poate exista decât pe lânga autorat sau coauto rat. b. Felurile complicitatii: . dupa natura ajutorului dat: . complicitatea materiala consta în realizarea de acte de sprijin material ca: procurarea de instrumente, înlaturarea de obstacole; . complicitatea morala consta în sprijinul moral acordat faptuitorului: promisiunea de tainuire a bunurilor, procurarea de date, furnizarea de informatii. . dupa momentul în care se acorda ajutorul: . complicitatea anterioara (procurarea de informatii); . complicitatea concomitenta (oferirirea unei arme); . dupa modul în care se acorda ajutorul: . complicitatea nemijlocita directa; . complicitatea mediata indirecta; . dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui: . complicitatea prin actiune aduna informatii; . complicitatea prin inactiune neînchiderea unei ferestre prin care autorul sa patrunda într-o încapere; . dupa forma de vinovatie cu care autorul savârseste fapta: . complicitatea proprie când autorul savârseste fapta cu intentie; . complicitatea improprie când autorul savârseste fapta din culpa sau fara vinovatie. IF. Participatia improprie Este aceea forma a participatiei penale la care persoanele care savârsesc cu voint a comuna o fapta prevazuta de legea penala nu actioneaza toate cu aceeasi forma de vinovati e . (art. 31 C.pen.) În cazul participatiei improprii contributiile participantilor la comiterea infrac tiunii sunt realizate sub diferite forme de vinovatie: unii actioneaza cu intentie, altii di n culpa, iar altii fara vinovatie. Participatia improprie este posibila la toate formele de partici patie, adica poate exista sub forma coautoratului, a instigarii si a complicitatii. a. Modalitati: 1. Modalitatea intentie si culpa (art. 31 alin. 1 C.pen.) participatia improprie consta în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intentie, la savârsirea din culp a de catre o alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala. Participatia improprie în aceasta forma îmbraca doua forme: . instigare improprie . complicitate improprie Modalitatea coautoratului în care unii coautori au actionat din intentie si altii din culpa, nu are nevoie de reglementare, caci fiecare autor raspunde pentru fapta sa, potrivit vi

novatiei sale. Daca fapta savârsita de autor nu este incriminata când este savârsita din culpa, parti cipatia

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala improprie nu este înlaturata, ci doar autorul nu se pedepseste, instigatorul si co mplicele se pedepsesc cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea intentionata la care si-au a dus contributia. 2. Modalitatea intentiei si lipsa de vinovatie (art. 31 alin. 2 C.pen.) particip atia improprie consta în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite aceea fapta far a vinovatie. În aceasta modalitate instigatorul si complicele îsi aduc contributia la savârsirea fap tei cu intentie, dar autorul comite fapta fara vinovatie, gasindu-se în acel moment în: ero are de fapt, sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale, în stare de betie accidentala comp leta, faptuitorul era minor, faptuitorul era iresponsabil. 3. Modalitatea culpa si intentie în care contributia participantului este din culp a la fapta savârsita de autor cu intentie. 4. Modalitatea lipsa de vinovatie si intentie în care contributia participantului este fara vinovatie la fapta savarsita de autor cu intentie. !!! De precizat ca legislatia noastra penala reglementeaza numai primele doua si tuatii ca forme de participatie, celelalte doua fiind lipsite de semnificatie juridica. IG. Sanctionarea participatiei (art. 27 C. pen.) Stabilirea sistemului de sanctionare a participantilor la savârsirea unei infracti uni a format obiect de controversa în literatura juridica, formându-se pe aceasta cale doua opini i: . o opinie considerând preponderent criteriul subiectiv, adica coeziunea subiectiv a dintre participantii care au urmarit realizarea aceleiasi fapte, a sustinut nece sitatea parificarii pedepselor participantilor, adica toti participantii indiferent de f elul contributiei sa fie sanctionati cu aceeasi pedeapsa prevazuta de lege; . o alta opinie considerând preponderent criteriul obiectiv material al participan tilor, a sustinut necesitatea diversificarii sanctiunilor pentru participanti, diversif icare care urmeaza sa se faca de la pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Codul nostru penal a consacrat sistemul parificarii pedepselor cu corectivul dif erentierii sanctiunilor în functie de contributiile aduse la savârsirea infractiunii. 1. Sanctiunea în cazul participatiei proprii (art. 27 C.pen.): În acest caz a fost consacrat sistemul parificarii pedepselor, adica toti particip antii vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa de autor. Prin lege s-a prevazut obligativitatea ca la stabilirea pedepsei sa se aiba în ved ere contributia participantilor la savârsirea infractiunii si criteriile generale de individualiza re. . Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului parificarea pedepselor pentru participanti nu presupune nici chiar în cazul coautoratului aplicarea aceleiasi

pedepse pentru toti autorii, fiind deopotriva obligatorii criteriile generale de individualizare; . Aplicarea pedepsei în cazul instigarii instigatorul se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, dar trebuie sa se tina seama de criteriile gener ale de individualizare si de contributia acestuia la savârsirea faptei; . Aplicarea pedepsei în cazul complicitatii pedeapsa pentru complice urmeaza a se stabili între limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea respectiva, dar trebuie sa se tina seama ce criteriile generale de individualiza re si de contributia acestuia la savârsirea infractiunii. 2. Circumstantele personale si circumstantele reale (art. 28 C.pen.): Acestea reprezinta împrejurari în care are loc comiterea faptei prevazute de lege, împ rejurari ce constau în stari, situatii, întâmplari, calitati, însusiri si orice alte date ale rea litatii sau date

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala susceptibile sa particularizeze fapta sau pe faptuitor. Circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrâng asupra celor lalti, iar circumstantele privitoare la fapta se rasfrâng asupra participantilor numai în masur a în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut. Clasificarea circumstantelor: . circumstante reale se refera la împrejurarile sau strarile în care se comite fapta (loc public, stare de calamitate) ele sunt legate de împrejurarile anterioare, concomitente sau posterioare savârsirii faptei si privesc continutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurarile de loc, de timp în care fapta s-a savârsit, de rezultatul produs ele se rasfrâng asupra tuturor participantilor. Necunoasterea circumstantei reale de catre un participant are d rept efect neproducerea agravarii raspunderii penale. . circumstante personale privesc faptuitorul si pot fi în legatura cu atitudinea psihica a acestuia fata de fapta prevazuta de legea penala la care a contribuit, situatie în care circumstantele personale sunt subiective sau pot privi particularitatile personalitatii participantului (militar, starea civila), situa tie în care circumstantele personale sunt de individualizare. !!!Aceasta clasificare prezinta importanta în stabilirea pedepsei pentru participa nti la savârsirea unei infractiuni, caci circumstantele de individualizare pot intra în con tinutul legal al infractiunii si îsi pierd calitatea de circumstante personale, devin element co nstitutiv al infractiunii si sub acest aspect se rasfrâng fata de toti participantii, în masura în care le-au cunoscut sau le-au prevazut. 3. Sanctionarea instigarii neurmata de executare (art. 29 C. pen.): Sub aceasta denumire sunt prevazute în art. 29 C. pen. doua situatii distincte: . instigare neurmata de un început de executare instigatul, desi determinat sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala, nu trece la executare; instigatorul va fi pedepsit pentru activitatea lui, dar nu ca participant, ci ca autor al une i infractiuni distincte cu o pedeapsa distincta, iar eventualii complici ai acestu ia vor fi trasi la raspundere penala; . instigare neurmata de o executare pedepsibila instigatul nu va fi pedepsit pentru ca beneficiaza de impunitatea prevazuta de art. 22 C. pen. (desistarea si împiedicarea producerii rezultatului), dar instigatorul va fi pedepsit ca particip ant, cu o pedeapsa cuprinsa între minimul special prevazut pentru infractiunea la care s-a instigat si minimul general; daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiune a pe viata atunci se aplica pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani; sanctionarea acte lor de instigare neurmate de executare are loc numai daca infractiunea la care s-a instigat este sanctionata cu o pedeapsa mai mare de 2 ani (aceasta limita se ref era la maxima speciala); daca prin actele executate de autor pâna în momentul desistarii sau al împiedicarii producerii rezultatului se realizeaza continutul un

ei alte infractiuni, se va atrage raspunderea penala, chiar daca sanctiunea prevazu ta pentru infractiunea la care s-a instigat este închisoarea de 2 ani sau mai mica. 4. Împiedicarea de catre participant a savârsirii faptei (art. 30 C. pen.): Prin dispozitiile art. 30 C. pen. s-a instituit o cauza de nepedepsire a partici pantului la savârsirea unei infractiuni daca în cursul executarii, dar înainte de descoperirea fap tei împiedica consumarea acesteia. Prin aceasta dispozitie se încurajeaza participantii, oferindulise impunitate daca împiedica consumarea infractiunii. a. Conditii: . sa se fi început executarea faptei de catre autor

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala . dupa începerea executarii, participantul sa fi intervenit eficient, împiedicând consumarea infractiunii . interventia participantului care a dus la neconsumarea infractiunii trebuie sa aiba loc mai înainte de descoperirea faptei. 5. Pedeapsa în cazul participatiei improprii (art. 31 C. pen.): . întrucât instigatorul si complicele contribuie cu intentie la savârsirea faptei, ei urmeaza sa fie sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa cu intentie, iar autorul deoarece a comis fapta din culpa, el va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa din culpa. Daca fapta savârsita din culpa nu este incriminata autorul nu va fi pedepsit. . în modalitatea intntie si lipsa de vinovatie a participatiei improprii instigato rul si complicele care au contribuit cu intentie la savârsirea faptei prevazute de legea penala vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea intentionata. Deoarece autorul a actionat fara vinovatie, el nu va fi tras la raspundere penala, lipsind temeiul acesteia, savârsirea unei infractiuni. . si în cazul participatiei improprii sunt incidente dispozitiile privitoare la: . circumstantele personale si reale . instigarea neurmata de executare . împiedicarea de catre participant a savârsirii faptei. Test de autoevaluare 11.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1.Infractiuni ce nu pot fi comise în coautorat. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 11.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Instigarea - notiune. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 11.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Felurile complicitatii.

Pluralitatea de infractori Drept penal partea generala Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 11. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 11 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 11 1. Felurile instigarii. 2. Sanctiunea în cazul participatiei proprii. 2. Sanctionarea instigarii neurmata de executare. 4. Pedeapsa în cazul participatiei improprii. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Infractiunile omisive, infractiunile care presupun un subiect activ calificat, infractiunile ce se comit în persoana proprie. 2. Este forma principala a participatiei penale ce consta în fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace de catre o persoana numita instigator altei persoane numita instigat, sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala. Instigatorul este persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala 3. Moral, materialaa, anterioara, concomitenta, omisiva, comisiva. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 11 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 12 Unitatea de infractiune Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 12 12.1 ... 12.2 ... 12.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 12 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 12

000

.. .................................

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 12 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 12 sunt: Prezentarea conceptului de unitate a infractiunii. Utilitatea cunoasterii. Analiza particularitatilor fiecarei forme a unitatii de infractiune. IA. Notiuni generale privind unitatea de infractiune Prin unitatea de infractiune se întelege activitatea infractionala formata dintr-o singura actiune sau inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa legiuitorului, savârsite de o persoana si în care se identifica continutul unei singure infractiuni. Caracterizare . calificarea juridica a unei fapte sau activitati antisociale, ca formând o singu ra infractiune sau dimpotriva doua sau mai multe infractiuni produce consecinte juridice import ante. . în primul caz, faptuitorul va raspunde pentru o singura infractiune, iar în al doi lea caz acesta va raspunde pentru doua sau mai multe infractiuni. . când prin activitatea savârsita se formeaza o singura infractiune va exista unitat e de infractiune, iar când prin activitatea savârsita se realizeaza mai multe infractiuni va exista o pluralitate de infractiuni. . distinctia dintre cele doua institutii prezinta importanta sub aspectul raspun derii juridice. Felurile unitatii de infractiunie: este determinata de unitatea actiunii sau inactiunii, de uni . Unitatea naturala citatea rezultatului si de unicitatea formei de vinovatie. Cunoaste trei forme: infracti unea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata. . unitatea legala aceasta nu este data de realitatea obiectiva, ci de vointa leg iuitorului care reuneste în continutul unei singure infractiuni, doua sau mai multe actiuni c e ar putea realiza fiecare în parte continutul unor infractiuni distincte. Aceasta are la baza legatura strânsa dintre aceste actiuni. Are urmatoarele forme: infractiunea contin uata, infractiunea complexa, infractiunea progresiva si infractiunea de obicei. IB. Unitatea naturala de infractiune 1. Infractiunea simpla Este o forma a unitatii naturale de infractiune si se caracterizeaza prin savârsir ea unei singure actiuni sau inactiuni, printr-un singur rezultat si printr-o singura forma de vinovatie (ex. omorul art. 174 C. pen.). Caracterizare: . este forma de infractiune cea mai des întâlnita în legislatia penala si în practica ju diciara; . este o forma tipica a infractiunii; . este posibila tentativa, daca infractiunea simpla este comisa cu intentie; . momentul consumarii coincide cu momentul epuizarii, neprelungindu-se în timp; . ea poate fi savârsita numai printr-o actiune sau inactiune sau prin mai multe ac te repetate în baza aceleiasi rezolutii infractionale si cu aceeasi ocazie (de ex., savârsirea i nfractiunii de

omor prin aplicarea mai multor lovituri de cutit, furtul mai multor obiecte din acelasi loc); . poate fi comisa cu intentie directa, indirecta (art. 174 C.pen.- omorul), sau din culpa simpla ori cu prevedere (art. 178 C.pen. - uciderea din culpa); . C. pen. nu defineste conceptul de infractiune simpla, acest lucru îl face doctri na de specialitate.

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala 2. Infractiunea continua Reprezinta o forma a unitatii naturale de infractiune ce se caracterizeaza prin prelungirea în chip natural a actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material, dupa consuma re, pâna la interventia unei forte contrare. (furtul de energie electrica) Aceste infractiuni cunosc doua momente: . momentul consumarii corespunzator momentului savârsirii elementului material si producerea urmarii imediate; . momentul epuizarii corespunzator momentului încetarii activitatii infractionale. Caracterizare: . este o forma atipica a infractiunii, momentul consumarii nu coincide cu moment ul epuizarii; . elementul esential al acestei infractiuni consta în faptul ca aceasta se realize aza printr-o atitudine dubla a faptuitorului: . una comisiva (prin care se savârseste elemenul material al infractiunii); . alta omisiva (prin care se lasa ca starea infractionala sa dureze); . nu toate infractiunile pot cunoaste aceasta forma (ex. omorul); . Codul penal nu cuprinde dispozitii speciale privind infractiunea continua, ci se face o singura referire în art. 122 alin. 2 cu privire la prescriptia raspunderii penale; . este posibila tentativa; . din punct de vedere subiectiv se comite cu intentie; . aceasta poate cunoaste doua forme: . infractiuni continue permanente (lipsirea de libertate în mod ilegal); . infractiuni continue succesive (portul nelegal de decoratii sau semne distinct ive); !!! Aceasta împartire prezinta importanta sub aceea ca orice întrerupere în cazul infr actiunilor continui permanente are valoarea unei epuizari a infractiunii, iar reluarea activitatii i nfractionale reprezinta savârsirea unei noi infractiuni continue. Cunoasterea momentului epuizarii prezinta importanta pentru: . legea penala aplicabila în timp va fi legea în vigoare în momentul epuizarii faptei; . tot de la acest moment începe sa curga si prescriptia raspunderii penale; . în raport de acest moment se stabileste si incidenta unui act de clementa (amnis tie, gratiere); infractiunea trebuie sa fie epuizata în momentul aparitiei legii de clementa; . daca activitatea infractionala continua este desfasurata de o persoana în diferi te etape ale vietii sale, are importanta si stabilirea vârstei faptuitorului; daca acesta în momentul ep uizarii nu îndeplinea conditiile de a raspunde penal, atunci faptuitorul nu va fii sanctionat ; . activitatea continua începuta înaintea împlinirii vârstei de 14 nu va fi luata în seama la stabilirea sanctiunii; . daca infractiunea s-a consumat pe timpul cât faptuitorul era minor, dar se epuiz eaza pe timpul când acesta a devenit major, atunci acesta va urma sa raspunda ca major; 3. Infractiunea deviata Reprezinta acea forma a unitatii naturale de infractiune ce desemneaza infractiu nea savârsita prin devierea actiunii de la obiectul sau persoana împotriva careia era îndreptata, dator

ita greselii faptuitorului sau prin îndreptarea actiunii, din eroare, asupra altei persoane sau altui obiect. Caracterizare: . nu este definita în C.pen., ci în doctrina de specialitate; . din punct de vedere subiectiv se comite cu intentie; . este posibila tentativa; . unii autori sustin ca în cazul infractiunii deviate ar trebui sa se retina un co ncurs de infractiuni, între fapta comisa (consumata) si cea pe care faptuitorul a vrut sa o savârseasca (în forma tentativei), însa aceasta opinie a ramas izolata în literatura de specialitate. Modalitati: . aberratio ictus realizata prin devierea actiunii spre un alt obiect sau persoana din greseala faptuitorului; Ex. tr-

faptuitorul urmareste sa loveasca o persoana din

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala un grup, dar, manevrând gresit corpul contodent este lovita o alta persoana. . error in persona realizata prin savârsirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect datorita erorii faptuitorului; Ex. infractorul doreste sa-si ucida rivalul si noaptea, pe întuneric, îl confunda cu o alta persoana, pe care o ucide. IC. Unitatea legala de infractiune 1. Infractiunea continuata: Reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune, caracterizata prin savârsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiasi hotarâri infraction ale a unor actiuni sau inactiuni, care prezinta fiecare în parte continutul aceleiasi infractiuni.(ex.: f urturile de casetofoane din masini). a. Caracterizare: . reprezinta o creatie a legiuitorului; . nu este posibila tentativa; . este definita expres de C. pen. art. 41 alin. 2; . este formata dintr-o pluralitate de acte unite sub trei aspecte: . unitate de subiect activ . unitate de rezolutie (hotarâre) infractionala . unitate de continut . fiecare fapt luat izolat poate constitui o infractiune de sine statatoare; . ea reprezinta întotdeauna o cauza generala facultativa de agravare a raspunderii penale (42 C.pen.). b. Conditii de existenta: . unitate de subiect activ adica, aceeasi persoana savârseste mai multe actiuni sa u inactiuni, unele în calitate de autor si/sau altele în calitate de complice sau instigator; . pluralitate de acte de executare savârsite la intervale diferite de timp, nici p rea apropiate si nici prea îndepartate. Este îndeplinita aceasta conditie când faptuitorul savârseste o infractiune intentionata si/sau ulterior o tentativa pedepsibila la a ceeasi infractiune (art. 144 C.pen.); . unitate de rezolutie infractionala rezolutia unica implica atât prevederea rezultatelor faptei, cât si urmarile acesteia ori acceptarea acestora. Dintre elem entele ce pot concura alaturi de alte împrejurari la stabilirea unitatii de rezolutie se pot retine: . unitatea obiectului infractiunii . unitatea locului de comitere a infractiunii . unitatea persoanei vatamate . unitatea de timp. . actele de executare de acelasi fel, trebuie sa prezinte fiecare în parte, contin utul aceleiasi infractiuni (furt). Actele de executare nu trebuie sa fie identice, ci doar fiecare sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni (infractiune consumata si/ sau tentativa pedepsibila). c. Efectele juridice: . de la momentul epuizarii începe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii

penale (art. 122 alin. 2 C.pen.); . tot în functie de momentul epuizarii se stabileste incidenta unui act de clement a (amnistie, gratiere); . aplicarea legii penale în timp va fi cea în vigoare din momentul epuizarii; . daca actele de executare se situeaza pe teritorii diferite, legea penala româna va fi incidenta, daca o parte ori rezultatul infractiunii s-a produs pe teritoriul Român iei (art. 143 C. pen.); . tot în raport de momentul epuizarii se stabileste incidenta legii penale în raport cu vârsta faptuitorului. Daca faptuitorul a început executarea când nu avea împlinita vârsta de 14 ani, aceste acte nu se iau în considerare, ci numai acelea savârsite dupa

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala împlinirea acestei vârste si bineînteles daca au fost savârsite cu discernamânt . d. Sanctionarea infractiunii continuate (art. 42 C.pen. si art. 34 C.pen.): . reprezinta o forma generala de agravare facultativa a pedepsei; . infractiunea continuata fiind unica, aplicarea pedepsei se face într-o singura e tapa; . pedeapsa se va aplica spre maximul special, iar daca acesta este neîndestulator se poate aplica un spor de pâna la 5 ani (închisoare) sau un spor de pâna la jumatate din maximul special (amenda); . daca dupa condamnarea definitiva sunt descoperite alte fapte ce fac parte din continutul aceleiasi infractiuni pedeapsa se va recalcula, neputându-se astfel micsora. e. Infractiuni ce nu se pot savârsi în mod continuat: . infractiunile din culpa . infractiunile al caror obiect nu este susceptibil de divizare (omorul) . infractiunile care presupun repetarea activitatii pentru a realiza continutul infractiunii (infractiunile de obicei prostitutia). 2. Infractiunea complexa: Este o forma a unitatii legale de infractiune si cuprinde în continutul sau, ca el ement constitutiv sau ca circumstanta agravata o actiune sau o inactiune care constituie prin ea însasi o f apta prevazuta de legea penala. (ex. tâlharia art. 211 C.pen.). a. Caracterizare: . aceasta este prevazuta în mod expres de C.pen. în art. 41; . este posibila tentativa; . reprezinta o creatie a legiuitorului si are la baza legatura strânsa dintre acti unile si inactiunile ce intra în continutul elementului material; . ea se îndreapta, prin modul savârsirii acesteia, împotriva a doua valori sociale; . rezultatul acesteia consta în producerea a doua urmari specifice valorilor socia le ocrotite; . de regula, acestea sunt infractiuni intentionate. b. Formele infractiunii complexe: . Infractiunea complexa în forma tip. Aceasta se caracterizeaza prin aceea ca în continutul ei intra ca element o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni. Aceasta este deci, formata din reunirea de catre legiuitor a d oua infractiuni distincte si crearea unei a treia, deosebite de cele înglobate. Ex. tâlh aria formata din furt si amenintare ori furt si violenta; ambele infractiuni ce forme aza infractiunea complexa sunt comise cu intentie. . Infractiunea complexa ca varianta agravanta. Aceasta cuprinde în continutul sau ca element agravant o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni. Infractiunea complexa este o varianta calificata a unor infractiuni simple, creata prin absorbirea în continutul sau a unor fapte ce reprezinta contin utul unor alte infractiuni. Ex. violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 197 alin. 3 C.pen., unde agravanta este comisa din culpa, iar infractiunea în ansamblul ei va fi comisa cu praeterintentie). Nu toate infractiun ile calificate sunt si infractiuni complexe. Ex. furtul savârsit în loc public este calificat fara a fi si o infractiune complexa.

c. Structura: . în elementul material al infractiunii complexe sunt reunite actiunile ce constit uie elementul material al infractiunilor absorbite (luarea bunului si exercitarea violentei); . obiectul infractiunii complexe este format dintr-un obiect juridic principal s i un obiect juridic secundar sau adiacent; . forma de vinovatie cu care se savârseste infractiunea complexa tip este intentia , spre deosebire de infractiunea complexa ca varianta agravanta unde forma de

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala vinovatie este praeterintentia. d. Efectele juridice: . infractiunile reunite în continutul infractiunii complexe îsi pierd autonomia; . infractiunea complexa se consuma în momentul în care se savârsesc elementele materiale specifice infractiunilor absorbite; . nerealizarea sub raport obiectiv a continutului unei infractiuni absorbite poa te conduce la calificarea faptei drept tentativa; Ex: în cazul infractiunii de tâlharie , daca se consuma amenintarea sau violenta însa deposedarea victimei nu a fost posibila, infractiunea ramâne în faza de tentativa; . infractiunea complexa nu reprezinta o cauza de agravare a raspunderii penale; . ea este o infractiune momentana (infractiunea complexa în forma tip). e. Complexitatea naturala: Pe lânga complexitatea legala, creata de legiuitor, este mentionata si complexitat ea naturala, ce rezulta, din absorbirea în chip natural de catre infractiunea fapt consumat a tent ativei la acea infractiune. Ex. infractiunea de omor consumat cuprinde în mod natural si tentativa acestei inf ractiuni, dupa cum se cuprind si elementele infractiunilor mai putin grave (lovirea, vatamarea corporala). !!! Nu este posibila complexitatea judiciara, creata de instanta de judecata. 3. Infractiunea progresiva: Reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune, caracterizându-se prin aceea ca, dupa atingerea momentului consumarii corespunzator unei anumite infractiuni, fara interventia f aptuitorului, aceasta îsi amplifica progresiv rezultatul, ori se produc urmari noi corespunzatoare unor infractiuni mai grave. (loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte art. 183 C.pen., tâlharia care a a vut ca urmare moartea victimei art. 211 alin. 3 C.pen.); Caracterizare: . este o forma atipica a infractiunii, momentul consumarii nu coincide cu moment ul epuizarii; . aceasta nu este prevazuta, nici definita de C.pen.; . nu este posibila tentativa; . rezultatul se amplifica progresiv în timp fara interventia faptuitorului, nefiin d deci o infractiune momentana; . apare pe lânga momentul consumarii si momentul epuizarii; . fapta initiala care a produs un anumit rezultat susceptibila de o anumita încadr are juridica, datorita amplificarii rezultatului, va primi o noua calificare, în funct ie de rezultatul atins în momentul epuizarii; . infractiunea progresiva poate fi întâlnita ca infractiune autonoma (ex. loviri sau vatamari cauzatoare de moarte art. 183 C.pen.), dar si ca agravanta a unei alte infractiuni (ex. violul care a avut ca urmare moartea victimei art. 197 alin. 3, tâlharia care a avut ca urmare moartea victimei art. 211 alin. 3); . forma de vinovatie cu care se comite infractiunea progresiva este praeterinten tia;

Efecte juridice: . încadrarea juridica a faptei savârsite se va face în raport cu momentul epuizarii, cu exceptia minorului sub 14 ani unde se calculeaza raportat la momentul consumarii; . în functie de acest moment se vor calcula: . termenul de prescriptie pentru raspunderea penala . legea penala incidenta . incidenta unor legi de clementa. 4. Infractiunea de obicei: Reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune, ce se caracterizeaza prin r epetarea elementului material de un numar de ori din care sa rezulte obisnuinta sau îndeletnicirea fapt uitorului. (ex.

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala prostitutia, cersetoria). Caracterizare: . aceasta infractiune nu poate avea tentativa; . aceasta nu este prevazuta, nici definita de C.pen.; . este o infractiune unica formata dintr-o pluralitate de fapte; . luate izolat, acele fapte nu pot constitui continutul unei infractiuni distinc te; . cunoaste doua momente: al consumarii si al epuizarii; . în ceea ce priveste momentul consumarii, în practica si doctrina de specialitate s -a conturat ideea consumarii infractiunii în momentul comiterii celui de-al treilea a ct ce formeaza elementul material, deoarece din acest moment se poate afirma ca s-a consumat o infractiune de obicei, ce arata obisnuinta, îndelenticirea autorului. Efecte juridice: . infractiunea de obicei nu poate fi comisa în coautorat; . în functie de momentul epuizarii se vor calcula: . legea penala aplicabila . incidenta unei legi de clementa . dupa acest moment va începe sa curga termenul de prescriptie al raspunderii penale. Test de autoevaluare 12.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Infractiunea continua definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 12.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Infractiunea continuata concept. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 12.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Infractiunea progresiva concept. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 12. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început.

Unitatea de infractiune Drept penal partea generala Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 12 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 12 1. Infractiunea deviata analiza. 6. Infractiunea continuata infractiuni ce nu se pot savârsi în mod continuat si modul de sanctionare. 7. Infractiunea complexa definitie si forme. 8. Infractiunea complexa structura si tipuri de complexitate. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Reprezinta o forma a unitatii naturale de infractiune ce se caracterizeaza pr in prelungirea în chip natural a actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material, dupa consumare, pâna la interventia unei forte contrare. 2. Reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune, caracterizata prin savârsi rea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiasi hotarâri infractionale a unor actiuni sau inactiuni, care prezinta fiecare în parte continutul aceleiasi infractiuni. 3. Reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune, caracterizându-se prin ace ea ca, dupa atingerea momentului consumarii corespunzator unei anumite infractiuni, fara interventia faptuitorului, aceasta îsi amplifica progresiv rezultatul, ori se produc urmari noi corespunzatoare unor infractiuni mai grave Bibliografie Unitate de învatare Nr. 12 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 13 Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 13 13.1 ... 13.2 ... 13.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 13 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 13

000

.. .................................

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 13 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 13 sunt: Prezentarea formelor pluralitatii de infractiuni. Analiza particularitatilor concursului de infractiuni. IA. Aspecte generale privind puralitatea de infractiuni Pluralitatea de infractiuni este desemnata de situatia în care o persoana savârseste mai multe infractiuni înainte de a fi condamnata definitiv pentru una dintre ele, cât si situa tia în care o persoana savârseste din nou o infractiune dupa ce a fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune. Pluralitatea de infractiuni este prevazuta expres în C. pen. în art. 32 40. Formele acesteia sunt: . concursul de infractiuni . recidiva . pluralitatea intermediara Primele doua sunt forme de baza ale pluralitatii de infractiuni, iar ultima repr ezinta o forma mixta a celor doua, reprezentând o stare intermediara. IB. Concursul de infractiuni Prin concurs de infractiuni este desemnata forma pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea a doua sau mai multe infractiuni de catre aceeasi persoana mai înainte de a fi conda mnata definitiv pentru una dintre ele. a. Conditii de existenta: . sa se fi savârsit doua sau mai multe infractiuni; acestea pot fi de natura si gravitate diferita, pot fi prevazute în Codul penal, în legi speciale sau în legile nepenale cu dispozitii penale si pot avea forma infractiunii consumate sau a une i tentative pedepsibile. Nu intereseaza forma de vinovatie cu care sunt savârsite infractiunile; nu are importanta daca infractiunile sunt simple, continue, devia te, continuate, complexe, progresive sau de obicei; . infractiunile sa fie savârsite de aceeasi persoana; unitatea de subiect activ es te esenta concursului de infractiuni; conditia este îndeplinita si atunci când faptuito rul are calitatea de autor, instigator, complice sau atunci când faptuitorul a comis u nele infractiuni în timpul minoritatii, dar raspundea penal si altele dupa împlinirea vârstei de 18 ani; . infractiunile sa fie savârsite mai înainte de condamnarea definitiva a infractorului pentru vreuna dintre ele; nu pot constitui concurs de infractiuni decât infractiunile pentru care faptuitorul nu a fost condamnat definitiv; . infractiunile comise ori cel putin doua dintre ele sa poata fii supuse judecat ii, adica sa poata atrage raspunderea penala; daca se constata existenta unor cauze ce înlatura caracterul penal al faptei (legitima aparare) sau daca intervine o cauza ce înlatura raspunderea penala (amnistia) si ramâne o singura infractiune, nu exista concurs de infractiuni. b. Formele concursului de infractiuni: . Concursul real (concurs material) art. 33 lit. a) C.pen. . Concursul ideal (concurs formal) art. 33 lit. b) C.pen.

1. Concursul real: Este o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea mai multor infrac tiuni de catre aceeasi persoana ca urmare a savârsirii mai multor actiuni sau inactiuni distincte. Ex. o persoana sâvârseste într-o zi o infractiune de furt si în alta zi o infractiune de tâlharie.

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala Caracterizare: . infractiunile ce formeaza concursul real pot fi de aceeasi natura (concurs omo gen) sau de natura diferita (concurs eterogen), chiar daca unele sunt în forma consumata, iar altele în forma tentativei pedepsibile; . în functie de legaturile care exista între infractiunile concurente se disting dou a modalitati ale concursului; . Concurs real simplu (când între infractiuni nu exista o alta legatura decât cea personala); . Concurs real calificat sau cu conexitate (când între infractiuni pot exista mai multe conexiuni, printre care: Conexitate topografica (infractiunile sunt savârsite în acelasi loc); Conexitate cronologica (savârsirea infractiunilor simultan sau succesiv); Conexitatea consecventionala (când o infractiune este savârsita pentru a ascunde savârsirea altei infractiuni; prima infractiune se poate comite cu intentie sau din culpa, iar cea de-a doua numai cu intentie); Conexitate etiologica (când se savârseste o infractiune pentru a înlesni savârsirea alteia; în acest caz, ambele infractiuni se comit cu intentie); Conexitate teleologica (când o infractiune constituie mijlocul de savârsire a altei infractiuni infractiune scop si infractiune mijloc); Conexitate accidentala (când o infractiune este întâmplator legata de o alta infractiune). 2. Concursul ideal: Este o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea unei actiuni sau inactiuni de catre aceeasi persoana care, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe ca re le-a produs, întruneste elementele mai multor infractiuni. Ex. printr-un foc gresit de arma a fost ucisa o persoana, iar alta a fost ranita , va exista un concurs ideal de infractiuni între ucidere din culpa, art. 178 C. pen. si vatamare corpora la din culpa, art. 184 C.pen. Caracterizare: . acesta se savârseste printr-o singura fapta a autorului; . rezultatul acestuia este savârsirea a cel putin doua infractiuni; . infractiunile ce formeaza concursul ideal pot fi de aceeasi natura (concurs om ogen) sau de natura diferita (concurs eterogen); . infractiunile aflate în concurs ideal pot fi savârsite toate cu intentie (directa sau indirecta), dar si unele cu intentie si altele din culpa. IC. Sanctionarea concursului de infractiuni: a. Sisteme de sanctionare: . Sistemul cumulului aritmetic presupune stabilirea pedepsei pentru fiecare infr actiune concurenta, adunarea acestora si executarea pedepsei rezultate din adunarea lor; s-a reprosat acestui sistem ca este rigid si ca pedeapsa astfel stabilita poate depasi durata de viata a omului, nedându-i acestuia posibilitatea sa dovedeasca îndreptarea lui (SUA, Spania) ; . Sistemul absorbtiei presupune stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune c oncurenta si executarea celei mai grele dintre acestea; acestui sistem i se reproseaza ca se executa

pedeapsa cea mai grava, iar celelalte ramânând astfel nepedepsite; . Sistemul cumulului juridic presupune stabilirea pedepsei pentru fiecare infrac tiune concurenta si executarea celei mai grele dintre acestea, pedeapsa, care poate fi marita pâna la maximul ei special si posibilitatea adaugirii unui spor prevazut de lege. Ace sta este sistemul adoptat si aplicat de Codul nostru penal, cu o singura execptie (cazul detentiunii pe viata). b. Aplicarea pedepselor principale (art. 34 C.pen.): Aplicarea sistemul cumulului juridic cunoaste doua etape:

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala . stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune . aplicarea pedepsei care poate fi sporita pâna la maximul ei special prevazut de norma de incriminare: a) când s-a stabilit o pedeapsa cu detentiunea pe viata si una sau mai multe pedep se cu închisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata (sistemul absorbtiei); b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pâna la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulator , se poate adauga un spor de pâna la 5 ani; c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporita pâna la maximul ei special, iar daca acest maxim nu este îndestulator, se po ate adauga un spor de pâna la jumatate din acel maxim; d) când s-a stabilit o pedeapsa cu închisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu amenda , se aplica pedeapsa închisorii, potrivit dispozitiei de la lit. b), la care se poat e adauga amenda, potrivit dispozitiei de la lit. c). !!!Prin aplicarea dispozitiilor de mai sus nu se poate depasi (dar poate fi egal ) totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente, deoarece nu s-ar mai resp ecta sistemul cumulului juridic. c. Aplicarea pedepselor complementare (art. 35 alin. 1,2,3 C. pen.): . daca s-a stabilit o pedeapsa complementara pentru una din infractiunile concur ente aceasta se va aplica pe lânga pedeapsa principala a închisorii; . daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita, sau chi ar de aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa închisorii; . daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natura si cu ace lasi continut, se aplica cea mai grea dintre acestea (se vor contopi). d. Aplicarea masurilor de singuranta (art. 35 alin. 4 si 5 C. pen.): . având în vedere scopul masurilor de siguranta de a înlatura o stare de pericol si de a preveni savârsirea de noi infractiuni (art. 111 C. pen.) s-a prevazut cumularea masurilor de siguranta de natura diferita sau de aceeasi natura, dar cu un conti nut diferit, . daca masurile de siguranta au aceeasi natura si acelasi continut, dar pe durat e diferite, se aplica o singura data masura de siguranta cu durata cea mai lunga, . în cazul masurilor de siguranta de aceeasi natura si cu acelasi continut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)-e), acestea se cumuleaza. e. Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente (art. 36 C. pen.): Contopirea pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente se realizeaza în u rmatoarele situatii: . infractorul condamnat definitiv pentru o infractiune este judecat ulterior pen tru

infractiunile concurente; . când dupa ce o hotarâre a ramas definitiva se constata ca cel condamnat suferise s i o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta; . contopirea pedepselor pentru concursul de infractiuni se va face si în situatia în care condamnatul a executat în total ori în parte condamnarea, cu precizarea ca se va scade din durata pedepsei aplicate pentru tot cumulul partea executata; . Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni s e aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu detentiunea pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii. f. Pedeapsa în caz de concurs de infractiuni savârsite de persoana juridica (art. 40¹ C. pen.).

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala . în caz de concurs de infractiuni savârsite de persoana juridica, se stabileste ped eapsa amenzii pentru fiecare infractiune în parte si se aplica amenda cea mai mare, care poate fi sporita pâna la maximul ei special prevazut de art. 71¹ alin. 2 sau 3, iar daca acest maxim nu este îndestulator, se poate adauga un spor de pâna la o treime din acel maxim, . dispozitiile de mai sus se aplica si în cazul în care persoana juridica condamnata definitiv este judecata ulterior pentru o infractiune concurenta, precum si atun ci când dupa ce o hotarâre de condamnare a ramas definitiva, se constata ca persoana juridica suferise si o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurent a. În asemenea cazuri, partea din amenda executata se scade din amenda aplicata pentru infractiunile concurente, . dispozitiile art. 35 C. pen. se aplica în mod corespunzator, astfel: Aplicarea pedepselor complementare (art. 35 alin. 1-3 C.pen.): . daca s-a stabilit o pedeapsa complementara pentru una din infractiunile concur ente aceasta se va aplica pe lânga pedeapsa principala a închisorii; . daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita, sau chi ar de aceeasi natura dar cu un continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa închisorii; . daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natura si cu ace lasi continut, se aplica cea mai grea dintre acestea (se vor contopi). Aplicarea masurilor de singuranta (art. 35 alin. 4 si 5 C. pen.): . s-a prevazut cumularea masurilor de siguranta de natura diferita sau de aceeas i natura, dar cu un continut diferit, . daca masurile de siguranta au aceeasi natura si acelasi continut, dar pe durat e diferite, se aplica o singura data masura de siguranta cu durata cea mai lunga, . în cazul masurilor de siguranta de aceeasi natura si cu acelasi continut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)-e), acestea se cumuleaza. Test de autoevaluare 13.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Care sunt formele puralitatii de infractiuni? Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 13.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Concursul de infractiuni definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 13.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Ce reprezinta conexitatea dintre infractiuni? Raspunsul la test se gaseste la pagina .

Pluralitatea de infractiuni. Concursul de infractiuni Drept penal partea generala În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 13. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 13 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 13 1. Concursul real de infractiuni analiza. 2. Sanctionarea concursului de infractiuni - sisteme de sanctionare. 3. Sanctionarea concursului de infractiuni-contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente. 4. Pedeapsa în caz de concurs de infractiuni savârsite de persoana juridica. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Formele puralitatii de infractiuni sunt: concursul de infractiuni, recidiva s i pluralitatea intermediara. 2. Prin concurs de infractiuni este desemnata forma pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea a doua sau mai multe infractiuni de catre aceeasi persoana mai înainte de a fi condamnata definitiv pentru una dintre ele. 3. Conexitatea dintre infractiuni reprezinta acea legatura existenta între infractiunile concurente: de timp, de loc, de persoana, etc. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 13 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala Unitate de învatare Nr. 14 Recidiva si pluralitatea intermediara Cuprins Pagina Obiectivele Unitatii de învatare Nr. 14 14.1 ... 14.2 ... 14.3 ... Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 14 Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învatare Nr. 14

000

.. .................................

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala OBIECTIVELE Unitatii de învatare Nr. 14 Principalele obiective ale Unitatii de învatare Nr. 14 sunt: Prezentarea recidivei, ca forma a pluralitatii de infractiuni. Analiza elementelor esentiale privind existenta si sanctionarea recidivei. IA. Aspecte generale privind recidiva Recidiva reprezinta o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea di n nou a unei infractiuni de catre o persoana care anterior a mai fost condamnata definitiv pe ntru o alta infractiune. a. Caracterizare: . elementul esential al acestei institutii îl constituie existenta unei hotarâri def initive de condamnare; . recidiva reflecta o periculozitate mai mare a faptuitorului, fiind considerata , alaturi de concursul de infractiuni si infractiunea continuata, o stare generala de agra vare a raspunderii penale; . diferenta dintre aceasta si concursul de infractiuni subzista sub aspectul int erventiei unei hotarâri definitive de condamnare; . în doctrina penala nu se vorbeste despre conditiile de existenta ale recidivei, ci despre termenii recidivei, . definitia si modul de sanctionare sunt prevazute expres în Codul penal. b. Structura: . primul termen al recidivei este format dintr-o condamnare definitiva la pedeap sa închisorii sau detentiunii pe viata; . al doilea termen este format din savârsirea din nou a unei infractiuni intention ate sau praeterintentionate. c. Modalitatile recidivei: A. În functie de momentul savârsirii noii infractiuni: presupune savârsirea unei noi infractiuni dupa . Recidiva postcondamnatorie ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare pentru infractiunea anterioara si mai înainte de executarea totala a pedepsei pronuntate pentru acea infractiune; . Recidiva postexecutorie presupune savârsirea unei noi infractiuni dupa executare a pedepsei sau stingerea executarii pedepsei (prin gratiere sau prescriptie) pronu ntata pentru infractiunea anterioara. B. Dupa natura infractiunilor ce compun recidiva: . Recidiva generala când este formata din infractiuni de natura diferita; . Recidiva speciala când este formata din infractiuni de aceeasi natura. C. Dupa gravitatea condamnarii: . Recidiva absoluta când existenta ei nu este conditionata de gravitatea primei condamnari; . Recidiva relativa când existenta ei este conditionata de o anumita gravitate a condamnarii pronuntata pentru infractiunea anterioara; . Recidiva mare este conditionata de existenta unei condamnari pentru prima infractiune de o anumita gravitate (minim 6 luni închisoare); . Recidiva mica presupune savârsirea unei noi infractiuni de catre aceeasi persoan a care anterior a mai fost condamnata la pedepse privative de libertate de o gravi

tate redusa. D. În functie de timpul scurs între executarea pedepsei pentru infractiunea anterioa ra si savârsirea noii infractiuni: . Recidiva permanenta când va exista starea de recidiva prin comiterea unei

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala infractiuni indiferent de timpul scurs de la condamnare sau executarea pedepsei pronuntate pentru infractiunea anterioara (aceasta nu a fost retinuta de catre C odul nostru penal); . Recidiva temporara când existenta ei este conditionata de comiterea noii infractiuni numai într-un anumit termen de la condamnare sau de la executarea pedepsei pronuntate pentru infractiunea anterioara. E. Dupa locul unde a fost aplicata pedeapsa definitiva pentru primul termen al r ecidiva: . Recidiva nationala când primul termen consta într-o condamnare definitiva la pedeapsa închisorii pronuntata de o instanta româna; . Recidiva internationala când condamnarea definitiva ce formeaza primul termen al recidivei este pronuntata de o instanta straina (numai în cazul recidivei mari) . F. Dupa criteriul tratamentului sanctionator al recidivei: . Recidiva cu efect unic presupune aplicarea aceluiasi tratament penal atât pentru infractorul la prima recidiva cât si pentru cel care a perseverat în recidiva (multirecidivist); . Recidiva cu efecte progresive presupune agravarea pedepsei recidivistului cu fiecare noua recidiva; . Recidiva cu efect sanctionator uniform presupune acelasi regim de sanctionare pentru toate modalitatile recidivei; . Recidiva cu regim de sanctionare diferentiat care presupune un regim de sanctionare diferit pentru modalitatile recidivei. IB. Recidiva mare postcondamnatorie (art. 37 lit. a) C. pen.): Exista atunci când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie înainte d e începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia sau în stare de evadare, iar pede apsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este închisoarea mai mare de un an. a. Conditii: . Cu privire la primul termen (se refera la o pedeapsa deja aplicata de instanta ): . acesta îl formeaza existenta unei condamnari definitive la pedeapsa închisorii ori detentiunii pe viata; . condamnarea definitiva sa priveasca o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni ori detentiunea pe viata; . condamnarea definitiva sa fie pronuntata pentru o infractiune intentionata sau praeterintentionata; . condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea sta rii de recidiva. Conform art. 38 C. pen. acestea sunt: . condamnari pentru infractiuni savârsite în timpul minoritatii, . condamnari pentru infractiuni savârsite din culpa simpla sau cu prevedere, . condamnari pentru infractiunile amnistiate, . condamnari pentru faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala (dezincriminate), . condamnarile pentru care a intervenit reabilitatea (de drept sau judecatoreasca). . Cu privire la al doilea termen (se refera la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea

nou comisa): . savârsirea unei noi infractiuni în forma consumata, sau în forma tentativei pedepsibile, indiferent de calitatea faptuitorului: autor, coautor, instigator s au complice; . noua infractiune sa fie savârsita cu intentie sau praeterintentie; . pedeapsa prevazuta de lege pentru noua infractiune sa fie închisoarea mai mare d e 1 an (limita ce se refera la maximul special prevazut de lege); . noua infractiune trebuie sa fie savârsita în intervalul de timp dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare pentru infractiunea anterioara si pâna la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei; astfel:

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala . dupa condamnarea definitiva, dar înainte de începerea executarii pedepsei . în timpul executarii pedepsei . în stare de evadare . în termenul de încercare al suspendarii conditionate a executarii pedepsei. IC. Recidiva mare postexecutorie (art. 37 lit. b) C. pen.): Exista atunci când dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, d upa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa împlinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentr u care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. a. Conditii: . Cu privire la primul termen: . existenta unei condamnari la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; . existenta unei condamnari la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni ce a f ost executata sau a carei executare s-a stins prin gratierea totala sau a restului d e pedeapsa ori pentru care s-a împlinit termenul de prescriptie a executarii acestei a; . pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, executata ori considerata ca executata t rebuie sa fi fost pronuntata pentru o infractiune savârsita cu intentie sau praeterintent ie; . condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea sta rii de recidiva (art. 38 C.pen.): . condamnari pentru infractiuni savârsite în timpul minoritatii, . condamnari pentru infractiuni savârsite din culpa simpla sau cu prevedere, . condamnari pentru infractiunile amnistiate, . condamnari pentru faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala (dezincriminate), . condamnarile pentru care a intervenit reabilitatea (de drept sau judecatoreasca). . Cu privire la al doilea termen: . savârsirea unei infractiuni cu intentie sau praeterintentie, pentru care legea p revede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an sau detentiunea pe viata; . noua infractiune trebuie sa fie savârsita dupa executarea pedepsei, dupa gratier ea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii pedepsei ce co nstituie primul termen. ID. Recidiva mica (art. 37 lit. c) C. pen.): Exista atunci când dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu închisoare pâna la 6 luni, sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriere a executarii a cel putin trei asemenea pedepse, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie sau praeterintentie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. a. Modalitati: . recidiva mica postcondamnatorie . recidiva mica postexecutorie I. Recidiva mica postcondamnatorie Conditii:

. Cu privire la primul termen: . exitenta a trei condamnari la pedeapsa închisorii de pâna la 6 luni, definitive si susceptibile de a fi executate separat; aceasta conditie este îndeplinita chiar da ca dintre cele trei condamnari definitive numai unele au acest cuantum, iar altele sunt mai mici; . condamnarile definitive sa fie pronuntate pentru infractiuni intentionate sau praeterintentionate; . pentru nici una dintre cele trei condamnari sa nu fie incidenta vreo cauza din tre cele prevazute de art. 38 C.pen. . Cu privire la al doilea termen: . savarsirea din nou a unei infractiuni cu intentie sau praeterintentie; . pentru acestea legea sa preveda pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (limita ce se

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala refera la maximul special prevazut de lege); !!!Momentul în care se savârseste noua infractiune, în raport cu primul termen al reci divei poate fi înainte de începerea executarii pedepselor contopite (iar rezultanta este de cel mul t 6 luni, în timpul executarii acesteia ori în stare de evadare). II. Recidiva mica postexecutorie Conditii: . Cu privire la primul termen: . existenta a trei condamnari la pedeapsa închisorii de pâna la 6 luni, pedepse care au fost executate ori pentru care a intervenit gratierea totala sau a restului de p edeapsa ori pentru care s-a împlinit termenul de prescriptie a executarii pedepsei; . cele trei pedepse executate sau a caror executare s-a stins prin gratiere ori prescriptie, trebuie sa fie pronuntate pentru infractiuni intentionate sau praeterintentionat e; . pentru nici una dintre cele trei condamnari sa nu fie incidenta vreo cauza din tre cele prevazute la art. 38 C.pen. . Cu privire la al doilea termen: . noua infractiune trebuie sa fie savârsita cu intentie sau praeterintentionate; . pentru aceasta infractiune legea sa prevada pedeapsa închisorii mai mare 1 an (l imita ce se refera la maximul special prevazut de lege); . aceasta sa fie savârsita dupa executarea celei de a treia pedepse. IE. Sanctionarea recidivei: Codul penal român acorda recidivei caracterul de cauza generala de agravare facult ativa a pedepsei. Acest caracter rezulta din sistemul de sanctionare prevazut în C. pen. I. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari postcondamnatorii . Aplicarea pedepsei principale: Prin dispozitiile art. 39 alin. 1 C. pen. s-a consacrat sistemul cumulului jurid ic cu spor facultativ. În aplicarea pedepsei pentru aceasta modalitate a recidivei trebuie facuta o distin ctie dupa momentul savârsirii din nou a infractiunii: . când cel condamnat savârseste din nou o infractiune înainte de a începe executarea pedepsei se stabileste o pedeapsa pentru infractiunea savârsita din nou care se contopeste (se absoarbe) cu pedeapsa ce formeaza primul termen al recidivei; spo rul care se poate adauga la maximul special al pedepsei celei mai grele este de pâna l a 7 ani (art. 39 alin. 1 C.pen.) spor facultativ si variabil; . când noua infractiune se savârseste în timpul executarii pedepsei, contopirea are lo c între pedeapsa stabilita pentru noua infractiune si restul de pedeapsa neexecutat din condamnarea anterioara (art. 39 alin. 2 C.pen.); . daca noua infractiune s-a savârsit în stare de evadare, prin pedeapsa anterioara s e întelege pedeapsa care se executa, cumulata (adunata) cu pedeapsa stabilita pentru infractiunea de evadare (art. 39 alin. 3 C.pen.) cumulul aritmetic. . Aplicarea pedepselor complementare: . se vor aplica toate, când sunt de natura diferita ori de aceeasi natura dar cu u

n continut diferit; . se va aplica cea mai grea dintre acestea când sunt de aceeasi natura si cu acela si continut. . Aplicarea masurilor de siguranta: . aplicarea acestora este determinata de scopul si functiile ce le au de îndeplini t, astfel ca se vor aditiona cele de natura diferita sau de aceeasi natura dar cu continut diferit. II. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari postexecutorii . Aplicarea pedepsei principale: . pedeapsa pentru infractiunea comisa în stare de recidiva postexecutorie se stabi leste tinând seama de aceasta stare, între limitele speciale prevazute de lege pentru respectiva infractiune, putând ajunge pâna la maximul special prevazut de lege;

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala . daca acest maxim este neîndestulator se poate aplica un spor de pâna la 10 ani, în cazul închisorii, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult doua trei mi din maximul special (în cazul infractiunilor care prevad pedepse alternative între închisoarea mai mare de un an si amenda - art. 196 C.pen., art. 39 alin. 4 C.pen.) ; . când sunt prevazute pedepse alternative, instanta de judecata va alege una dintr e pedepse ale carei limite se stabilesc dupa cum am aratat mai sus; . sporurile aratate mai sus sunt posibile numai daca pedepsele alternative sunt închisoarea si amenda; . daca pedeapsa este detentiunea pe viata alternativ cu închisoarea, iar instanta alege pedeapsa detentiei pe viata, aceasta pedeapsa nu mai poate fii agravata. Aplicarea pedepselor complementare si a masurilor de siguranta: . acestea se vor aplica si executa toate; . daca sunt distincte se va aplica regula prevazuta si în cazul recidivei mari postcondamnatorii. III. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mici . aplicarea pedepsei în acest caz se face în aceleasi conditii ca si pentru recidiva mare postcondamnatorie ori postexecutorie; . în cazul recidivei mici postcondamnatorii, când pedepsele ce compun primul termen nu au fost executate, acestea se contopesc dupa regulile prevazute în art. 34 C. p en. . daca, în stare de recidiva mica postcondamnatorie s-au savârsit mai multe infracti uni, se va stabili pedeapsa pentru fiecare noua infractiune savârsita, apoi se aplica dispozitiile privind aplicarea pedepsei pentru concursul de infractiuni. IV. Descoperirea ulterioara a starii de recidiva . într-o astfel de situatie se impune recalcurarea pedepsei pentru starea de recid iva; . recalcularea pedepsei este conditionata de descoperirea acesteia dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare, descoperire care trebuie sa aiba loc mai înain te de executarea în întregime a pedepsei; . retinerea starii de recidiva a celui condamnat la detentiunea pe viata nu prez inta foarte mare relevanta, caci aceasta pedeapsa prin natura ei nu mai poate fi agravata. V. Recidiva în cazul persoanei juridice (art. 40² C.pen.): 1. Conditii de existenta: . când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anter ioara recidiva postcondamnatorie; nu a fost executata . când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anter ioara a fost executata sau considerata ca executata recidiva postexecutorie; 2. Sanctionarea recidivei în cazul persoanei juridice: . în cazul recidivei postcondamnatorii, amenda stabilita pentru infractiunea savârsi ta ulterior si amenda aplicata pentru infractiunea anterioara se contopesc, potrivi t art. 40¹ alin. 1 si 3. Sporul prevazut în art. 40¹ alin. 1 se poate mari pâna la jumatate; . daca amenda anterioara a fost executata în parte, contopirea se face între amenda ce a

mai ramas de executat si amenda aplicata pentru infractiunea savârsita ulterior ; . în cazul recidivei, se aplica pedeapsa amenzii pâna la maximul special prevazut în a rt. 71¹ alin. 1 sau 3, iar daca acest maxim nu este îndestulator, se poate aplica un spo r pâna la doua treimi din acel maxim. 3. Descoperirea ulterioara a starii de recidiva în cazul persoanei juridice: . daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si mai înainte ca amenda sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca persoana juridic a se afla în stare de recidiva, instanta va contopi pedepsele, conform art. 40¹ alin. 1 s i 3, în cazul recidivei postcondamnatorii si iar în cazul recidivei postexecutorii va apl ica regulile prevazute în art. 40² alin. 4 C. pen.

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala IF. Pluralitatea intermediara (art 40 C. pen.): Este acea situatie în care o persoana, dupa ce a fost condamnata definitiv, savârses te o noua infractiune, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia s au în stare de evadare si nu sunt îndeplinite conditiile prevazute pentru recidiva postcondamnato rie. a. Conditii de existenta prin exemplificare: . existenta unei condamnari definitive la pedeapsa închisorii de 6 luni sau mai mi ca ori a amenzii; . condamnarea definitiva sa fie pronuntata pentru o infractiune savarsita din cu lpa; . pedeapsa prevazuta de lege pentru noua infractiune savarsita sa fie amenda sau închisoarea mai mica de 1 an; . noua infractiune sa fie comisa din culpa simpla sau cu prevedere. b. Sanctionarea pluralitatii intermediare (art. 40 C. pen.): . se va stabili pedeapsa pentru noua infractiune, care va fii contopita cu pedea psa definitiva pronuntata mai înainte, chiar daca o parte din aceasta a fost executata sau considerata ca executata; . partea din pedeapsa deja executata se va deduce din pedeapsa rezultanta; daca noua infractiune din pluralitatea intermediara este comisa în stare de evadare, pedeaps a pentru evadare se adauga (se cumuleaza) la pedeapsa din executarea careia condamnatul a evadat, apoi aceasta pedeapsa rezultanta din cumularea aritmetica, se va contopi cu pedeapsa stabilita pentru infractiunea comisa în stare de evadare. În cazul persosoanei juridice, daca nu sunt întrunite conditiile prevazute în art. 40² a lin. 1 lit. a), pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni. Test de autoevaluare 14.1 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Definitia recidivei. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 14.2 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Recidiva mare postexecutorie - definitie. Raspunsul la test se gaseste la pagina . Test de autoevaluare 14.3 Scrieti raspunsul în spatiul liber din chenar. 1. Sanctionarea pluralitatii intermediare. Raspunsul la test se gaseste la pagina . În loc de rezumat Am ajuns la sfârsitul Unitatii de învatare Nr. 14. Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

Recidiva si pluralitatea intermediara Drept penal partea generala aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrarii de verificare Unitate de învatare Nr. 14 pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui. Lucrare de verificare Unitate de învatare Nr. 14 1. Sanctionarea recidivei - aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari postcondamnatorii, aplicarea pedepsei principale, aplicarea pedepselor complementare, aplicarea masurilor de siguranta. 2. Descoperirea ulterioara a starii de recidiva. 3. Recidiva în cazul persoanei juridice conditii de existenta, sanctionare, descoperirea ulterioara a starii de recidiva. 4. Pluralitatea intermediara - definitie si conditii de existenta. Raspunsurile si comentariile la testele de autoevaluare 1. Recidiva reprezinta o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta în savârsirea din nou a unei infractiuni de catre o persoana care anterior a mai fost condamna ta definitiv pentru o alta infractiune. 2. Exista atunci când dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa împlinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. 3. Se va stabili pedeapsa pentru noua infractiune, care va fii contopita cu pedeapsa definitiva pronuntata mai înainte, chiar daca o parte din aceasta a fost executata sau considerata ca executata. Partea din pedeapsa deja executata se va deduce din pedeapsa rezultanta; daca noua infractiune din pluralitatea intermediara este comisa în stare de evadare, pedeapsa pentru evadare se adauga (se cumuleaza) la pedeapsa din executarea careia condamnatul a evadat, apoi aceasta pedeapsa rezultanta din cumularea aritmetica, se va contopi cu pedeapsa stabilita pentru infractiunea comisa în stare de evadare. Bibliografie Unitate de învatare Nr. 14 1. Vasile Draghici Drept penal - partea generala, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Bibliografie Drept penal partea generala Drept penal partea generala I BIBLIOGRAFIE 1. Dongoroz Vintila Drept Penal , vol. I, Bucuresti, 1939; 2. Draghici Vasile Drept penal român, partea generala, culegere de probleme din pra ctica judiciara pentru uzul studentilor , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004; 3. Draghici Vasile Drept penal - partea generala , Editura Pro Universitaria, Bucur esti, 2010, 4. Constitutia României revizuita prin Legea nr. 429/2003, publicata în Monitorul Of icial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003; 5. Codul penal cu modificarile de pâna la 01.10.2010.