Drept Civil

 

DREPT CIVIL Din multitudinea de definitii formulate in doctrina, o vom retine pe aceea potrivit careia dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane  juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica. Din aceasta definitie rezulta ca elementele (ori trasaturile) definitorii ale dreptului civil sunt urmatoarele: - apartenenta sa la sistemul de drept romanesc; - continutul sau este format din ansamblul normelor juridice civile care guverneaza anumite relatii sociale; - obiectul sau il constituie doua mari categorii de raporturi juridice, si subdiviziunile lor: raporturile patrimoniale si raporturile nepatrimoniale; - subiectele (partile) raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice si persoanele  juridice; - in raporturile juridice civile, subiectele (partile) se afla pe pozitii de egalitate juridica, aceasta fiind metoda sa de reglementare. Cand vorbim de rolul dreptului civil avem in vedere dreptul civil ca ramura de drept. In sistemul dreptului romanesc, dreptul civil se concretizeaza prin aceea ca el joaca rolul de drept comun fata de alte ramuri de drept. Aceasta inseamna ca, ori de cate ori, pentru celelalte ramuri de drept, nu exista reglementari proprii ori sunt insuficiente, se face apel, imprumutandu-se normele corespunzatoare ale dreptului civil. In dreptuldecivil isi gasesc aplicabilitatea trei categorii principii: - principii fundamentale ale dreptului roman, care formeaza obiect de studiu pentru teoria generala a dreptului. - principii fundamentale ale dreptului civil roman, care sunt expresii concrete ale  primelor principii, intr-un domeniu mai limitat si care formeaza obiect de studiu pentru stiinta dreptului civil. - principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil. Principiile fundamentale ale dreptului roman reprezinta idei calauzitoare (reguli de  baza), care isi gasesc aplicabilitatea in intreaga legislatie. Aceste principii sunt consacrate de legea fundamentala si alte acte normative mai importante, cum sunt Codurile. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt idei calauzitoare (reguli de baza), ce  privesc intreaga legislatie civila, avand aplicabilitate in toate institutiile dreptului civil, chiar daca nu-si manifesta prezenta cu aceeasi intensitate. Normele dreptului civil consacra urmatoarele principii cu valoare de principii fundamentale ale acestei ramuri de drept: - principiul proprietatii; - principiul egalitatii in fata legii civile; - principiul imbinarii intereselor personale cu cele generale; - principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile. Este unanim admis in literatura de specialitate ca pentru delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept se utilizeaza un criteriu fundamental si criterii auxiliare. Criteriul determinant il constituie obiectul de reglementare, iar criterii secundare metoda de reglementare, caracterul normelor juridice, calitatea subiectelor, specificul sanctiunilor si principiile  proprii. TEORIA LEGII Prin notiunea de CIVILE izvor de drept civil urmeaza sa intelegem normele juridice grupate in diferite acte normative � legi, hotarari � care se

 

ocupa de reglementarea raporturilor juridice civile. Actele normative � izvoare ale dreptului civil. a) Legile. Notiunea de lege are o acceptie generala. Prin urmare, in sens larg notiunea de lege are menirea sa acopere toate actele normative a caror respectare este asigurata prin forta coercitiva a statului, iar, in sens restrans, notiunea de lege desemneaza numai actele normative emise de puterea legislativa a tarii: Camera deputatilor si Senatul. 1) Constitutia. 2) Codul civil roman. 3) Codul familiei. 4) Legile ordinare. - Legea fondului funciar, nr. 18/1991, republicata; (M. Of. nr. 1/1998);  b) Decretele � Legi. c) Decretele. d) Hotararile si Ordonantele Guvernului Romaniei 1. Hotararile Guvernului. Hotararile se emit pe baza si in vederea executarii legilor. 2 Ordonantele Guvernului Romaniei Ordonanta este expresia unei competente legislative delegate. e) Acte normative emise de conducatorii organelor centrale ale administratiei de stat si acte normative adoptate de organele administratiei publice locale f) Reglementarile internationale. Aceste reglementari ca: acorduri, conventii,  pacte, tratate, sunt izvoare de drept civil in masura in care privesc raporturi juridice din sfera dreptului civil, sub conditia ratificarii lor de catre Parlamentul Romaniei. .Actele normative care constituie izvoare ale dreptului civil actioneaza simultan sub trei aspecte: 1) un anumit interval de timp (intrucat legea civila nu este eterna), ceea ce se cheama "aplicarea legii civile in timp"; 2) pe un anumit teritoriu (exista atatea legi civile nationale cate state suverane coexista), ceea ce se cheama "aplicarea legii civile in spatiu" si 3) cu privire la anumiti destinatari (intrucat nu exista o singura lege, care sa se aplice tuturor subiectelor de drept), ceea ce se numeste "aplicarea legii civile asupra persoanelor". 2.2. Intrarea si iesirea din vigoare a legii civile Actiunea legii civile, ca a oricaror legi, de altfel, ridica problema de a se sti care este momentul de inceput si de sfarsit al acestei actiuni, respectiv problema intrarii in vigoare si a iesirii din vigoare. Legea civila intra in vigoare pe data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (intrucat aici este adusa la cunostinta publica), iar exceptia la data prevazuta in cuprinsul ei, daca legea stabileste o anumita data de intrare in vigoare. Punctul terminus al actiunii unei legi este cel al iesirii din vigoare. Procedeul tehnico-juridic de iesire din vigoare a unei legi este abrogarea. Abrogarea unei legi poate fi expresa sau implicita. 2.3. Aplicarea legii civile in timp. Principii si exceptii Pentru dreptul civil, doua sunt principiile care guverneaza aplicarea legii civile in timp si anume: a) principiul neretroactivitatii legii civile noi si b) principiul aplicarii imediate a legii civile noi. Principiul neretroactivitatii legii civile noi este acea regula de drept, potrivit careia, o lege civila se aplica numai situatiilor care se ivesc in practica dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest  principiu este expres consacrat in art.1 din Codul civil si Constitutia Romaniei in art. 15 alin2. Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept, potrivit careia, de indata ce a fost adoptata, legea civila noua se aplica tuturor situatiilor aparute dupa

 

intrarea ei in vigoare; Exceptiile de la cele doua principii ale aplicarii legii civile in timp sunt: - retroactivitatea legii civile noi care inseamna aplicarea legii civile noi la situatii  juridice anterioare intrarii ei in vigoare. In legatura cu aceasta "exceptie de la principiul neretroactivitatii legii civile" se pot formula doua observatii: 1. dispozitia constitutionala (art.15 alin.2) nu permite nici o exceptie de la acest principiu; 2. principiul neretroactivitatii vizeaza normele juridice cuprinse in noua lege destinata a reglementa situatii juridice. El nu vizeaza probleme de interpretare. - Ultraactivitatea (supravietuirea) legii civile vechi. Reprezinta exceptia de la  principiul aplicarii imediate a legii noi si consta intr-o limitare, vremelnica, a aplicarii legii vechi, iar aceasta lege urmand sa se aplice, cu titlu tranzitoriu, situatiilor juridice in curs la momentul intrarii in vigoare a noii legi, aplicarea acestei legi fiind amanata  pana la consumarea respectivelor situatii juridice. 2.4. Aplicarea legii civile in spatiu. Principii si exceptii Actiunea legii civile in spatiu presupune cunoasterea limitelor teritoriale carora ea se aplica. Problema actiunii legii civile in spatiu comporta doua aspecte: unul national (intern), care vizeaza situatia raporturilor civile stabilite intre subiectele de drept civil de cetatenie ori nationalitate romana, pe teritoriul statului roman si unul international, care vizeaza situatia raporturilor juridice civile cu un element de extraneitate (cetatenie, nationalitate, locul incheierii si executarii contractului, locul producerii unui delict civil ori consumarea efectelor sale). 2.5. Aplicarea civile asupra persoanelor  Principiul carelegii guverneaza actiunea legilor civile asupra persoanelor este acela al egalitatii subiectelor de drept civil in fata legii civile, dublat de cel al generalitatii aplicarii legii civile la toate raporturile de drept civil. De aceea, pentru o justa intelegere, distingem intre: - legi civile cu vocatie generala de aplicare, avand ca destinatari atat persoane fizice, cat si persoane juridice; - legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice: - legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice: Prin interpretarea legii civile intelegem operatiunea logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in scopul justei lor aplicari, prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata in  practica in ipotezele ce le contin. Clasificarea interpretarii legii civile 1. In functie de organul ori persoana de la care provine, interpretarea normelor   juridice poate fi oficiala si neoficiala: a) Interpretarea oficiala este interpretarea facuta de anumite organe ale statului, in exercitarea atributiilor ce le revin potrivit legii. Interpretarea oficiala poate fi la randul ei autentica si judiciara. - interpretarea oficiala autentica provine de la insusi organul legislativ care a emis norma a carei interpretare s-a impus a fi facuta odata cu elaborarea ei sau ulterior printr-o alta norma. - Interpretarea oficiala judiciara este facuta de instantele judecatoresti cu prilejul aplicarii normelor de drept civil la situatii juridice concrete cu ocazia solutionarii litigiilor  supuse competentei lor.  b) Interpretarea neoficiala se da legii civile in doctrina ori de catre avocat, in  pledoariile sale in fata instantei judecatoresti. 2. In functie de rezultatul interpretarii, distinge intre: interpretarea literala (declarativa), interpretarea extensiva sise interpretarea restrictiva. 3. In functie de metoda de interpretare folosita, se deosebeste intre: interpretarea

 

gramaticala, interpretarea istorico-teleologica, interpretarea sistematica si interpretarea logica. RAPORTUL JURIDIC CIVIL In doctrina, raportul juridic civil este definit ca fiind relatia sociala � patrimoniala ori nepatrimoniala � reglementata de norma de drept civil. Raportului juridic civil ii sunt proprii atat caracterele comune tuturor raporturilor juridice cat si unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de raporturi juridice. - raportul juridic civil are un caracter social. Continutul acestui caracter consta in reglementarea sa de catre norma de drept civil, sens in care relatia dintre oameni nusi  pierde trasatura sa de a fi relatie sociala, iar in al doilea rand, norma de drept civil (ca orice norma juridica, de altfel) nu se poate adresa decat conduitei oamenilor, in calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune. - raportul juridic civil are caracter volitional. Prin caracter volitional al raportului  juridic civil, se intelege faptul ca el este reglementat de norma juridica, norma care exprima vointa legiuitorului infatisand electoratul. Exista, insa, si un aspect specific pentru raporturile juridice civile care se nasc din actele juridice civile. - raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a  partilor. Metoda specifica de reglementare a dreptului civil este cea a egalitatii juridice a partilor. Astfel, egalitatea juridica a partilor, este un caracter propriu raportului juridic civil.Trasatura acestui caracter rezida in nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Privit din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic civil este alcatuit din trei elemente constitutive: partile, continutul si obiectul. Prin "subiect al raportului juridic civil" se intelege calitatea de a fi titular al drepturilor  subiective si obligatiilor civile. Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil se intelege cunoasterea, individualizarea acestora. Sub acest aspect, prezinta interes daca partile raportului  juridic civil sunt cunoscute (individualizate) amandoua sau numai una, din momentul nasterii acestui raport. In cazul raporturilor juridice, care au in continutul lor drepturi absolute, numai subiectul activ este determinat, care este insusi titularul dreptului subiectiv civil, iar  subiectele pasive sunt nedeterminate..In cazul raporturilor juridice, care au in continutul lor drepturi relative, atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv sunt determinate. In mod obisnuit, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane (intre o  persoana ca subiect activ si o alta persoana ca subiect pasiv). Sub aspectul subiectelor sale, un asemenea raport este simplu. Sunt insa si raporturi  juridice civile care se leaga intre mai multe persoane, raporturi in care mai multe  persoane au calitatea de subiect activ sau pe cea de subiect pasiv (numita si  pluralitate de subiecte). Pe categorii de raporturi de drept civil, pluralitatea de subiecte se prezinta astfel: - in raporturile reale, avand in continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este nedeterminat dar constituit, intotdeauna, din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, in afara de titularul dreptului de proprietate; subiectul activ, insa, poate fi o  persoana (in cazul proprietatii exclusive), ori sa fie alcatuit din mai multe persoane, determinate (in cazul proprietatii comune). Proprietatea comuna exista in una din urmatoarele trei forme: a) coproprietatea  b)indiviziunea

 

c)devalmasia, - in raporturile juridice nepatrimoniale, subiectul pasiv, fiind nedeterminat, este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, cu exceptia subiectului activ. - in raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi: - activa, cand exista mai multi creditori; - pasiva, cand exista mai multi debitori; - mixta, cand exista mai multi creditori si mai multi debitori. Se cere a fi facuta dupa cum raporturile sunt nepatrimoniale sau patrimoniale. In cazul raporturilor civile nepatrimoniale nu se pune problema schimbarii subiectului activ care este titularul dreptului, intrucat drepturile nepatrimoniale sunt inalienabile, iar  subiectele pasive sunt nedeterminate (fiind formate din toate celelalte subiecte de drept civil, in afara de subiectul activ). In cazul raporturilor civile patrimoniale, urmeaza a se distinge intre raporturile reale si raporturile de obligatii. In cazul raporturilor reale poate interveni o schimbare a subiectului activ printr-un mod legal de transmitere a bunului care se afla in circuitul civ; In situatia raporturilor civile patrimoniale obligationale poate interveni o schimbare atat a subiectului activ (creditorul), cat si a subiectului pasiv (debitorul). Continutul raportului juridic civil Prin continut al raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective si obligatiilor civile ce revin partilor acestui raport. "Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ � persoana fizica ori persoana juridica � in virtutea careia acesta poate, in limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare � sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva � de la subiectul  pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie". Dreptul civil pentru a raspunde exigentelor teoretice si necesitatilor practice, clasifica drepturile subiective civile, in functie de mai multe criterii.Principalele criterii de clasificare sunt urmatoarele: a) In functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile sunt absolute si relative;  b) In functie de natura continutului lor, drepturile subiective civile se impart in  patrimoniale si nepatrimoniale. Drepturile subiective patrimoniale se subdivid in:drepturi subiective reale; drepturi subiective de creanta. Drepturile subiective nepatrimoniale se subdivid in:drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei; drepturi care privesc identificarea persoanelor; drepturile ce decurg din creatia intelectuala. c) Dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile se impart in principale si accesorii; d) In functie de gradul de certitudine conferit titularilor lor, drepturilor subiective se impart in: drepturi pure si simple si drepturi afectate de modalitati. .Obligatia civila este definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului. Obligatiile pot fi clasificate in functie de diferite criterii. a) In functie de obiectul lor, obligatiile se impart in mai multe categorii: - obligatia de a da; obligatia de a face;obligatia de a nu face; - obligatii pozitive; obligatii negative; - obligatiile de rezultat (determinate);obligatiile de prudenta si diligenta (de mijloace)

 

 b) Dupa opozabilitatea lor, obligatiile se impart in: - obligatii obisnuite (opozabile numai "intre parti");obligatiile opozabile tertilor  (scriptae in rem); obligatii reale (propter rem). c) In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, obligatiile se impart in: -obligatii civile perfecte; obligatii civile imperfecte (naturale). Prin obiect al raportului juridic civil se intelege actiunea la care este indrituit, indreptatit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv. Problema care se  pune in legatura cu obiectul raportului juridic civil este aceea de a sti daca in situatia in care conduita partilor se refera la lucruri, sau daca acestea intra sau nu in notiunea de obiect al raportului juridic civil. Asa se face ca, cercetand obiectul raportului juridic civil, ajungem la aceasta notiune esentiala in dreptul civil si anume notiunea de bunuri, iar in dreptul civil cand spunem  bun, desemnam ceva precis in sens juridic, si nu tot ceea ce este bun in sens obisnuit este bun si in dreptul civil. 2. Clasificarea bunurilor  Criterii de clasificare si categoriile de bunuri in functie de aceste criterii - 1) Primul si cel mai important criteriu de clasificare a bunurilor este in functie de natura lor si calificarea data de lege, unde distingem intre bunuri mobile si bunuri imobile. 2) Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunurile aflate in circuitul civil, ce formeaza obiect al raportului juridic civil si bunuri scoase din circuitul civil. 3)Dupa modul in care sunt determinate, distingem intre bunuri res certa (individual determinate) sau determinate prin caractere proprii si bunuri res genera (determinate  prin caractere generice). 4) Dupa cum pot fi sau nu impartite fara sa li se schimbe destinatia, distingem intre  bunuri divizibile si bunuri indivizibile. 5) Dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile, distingem intre  bunuri fungibile si bunuri nefungibile. 6) Dupa criteriul posibilitatii de a fi sau nu folosite de mai multe ori fara sa consume substanta, distingem intre bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile. 7) Dupa cum sunt sau nu producatoare de bunuri, distingem intre bunuri frugifere si  bunuri nefrugifere 8) Dupa corelatia dintre ele, deosebim intre bunuri principale si bunuri accesorii 9)Dupa modul lor de percepere, distingem intre bunurile corporale si bunurile incorporale. Prin "izvor al raportului juridic civil concret" se intelege o imprejurare � act sau fapt �  de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret. Fapte omenesti si fapte naturale Principalele criterii de clasificare sunt urmatoarele: A. dupa legatura lor cu vointa umana, izvoarele raporturilor juridice civile concrete se impart in: - actiuni omenesti, ce depind de vointa omului; - fapte naturale (numite si evenimente), care sunt independente de vointa omului. B. dupa sfera lor, distingem intre fapt juridic in inteles larg (lato sensu) si fapt juridic in inteles restrans (stricto sensu). ACTUL JURIDIC CIVIL Actul juridic civil este definit ca fiind manifestarea de vointa facuta cu intentia de a  produce efecte juridice, respectiv, de a naste, modifica ori stinge un raport juridic civil. C riterii de clasificare si categorii de acte juridice in functie de aceste criterii Dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale, bilaterale si

 

multilaterale. Dupa scopul urmarit la incheierea lor, actele juridice se divid in acte cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit. Dupa efectul lor, actele civile se impart in: constitutive, translative si declarative. Dupa importanta lor, exista acte juridice civile de conservare, de administrare si de Dupa continutul lor, actele juridice civile se impart in: patrimoniale si nepatrimoniale. Dupa modul (forma) de incheiere, actele civile se impart in: consensuale, solemne si reale. Dupa momentul producerii efectelor, actele civile se impart in: acte intre vii (inter vivos) si acte pentru cauza de moarte (mortis causa). Dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului lor actele juridice civile se impart in acte subiective si acte conditie. Dupa legatura lor cu modalitatea (termen, conditie), actele juridice se impart in acte pure si simple si acte afectate de modalitati. Dupa raportul dintre ele, actele civile se impart in: principale si accesorii. Dupa legatura cu cauza (scopul), distingem intre actele cauzale si cele abstracte. Dupa modalitatea incheierii lor, actele juridice civile se impart in acte strict  personale si acte care pot fi incheiate si prin reprezentare. Dupa reglementarea si denumirea lor legala, se disting actele tipice (numite) si actele atipice (nenumite). Dupa modul lor de executare, actele juridice civile se impart in: acte cu executare dintr-o data (uno ictu) si acte cu executare succesiva. Conditii pentru valabilitatea actului juridic civil Prin conditiile actului juridic civil intelegem elementele din care este alcatuit un asemenea act. Clasificarea conditiilor actului juridic civil a. In functie de aspectul la care se refera, se disting: - conditii de fond, cele care privesc continutul actului juridic civil; - conditii de forma, cele care se refera la exteriorizarea vointei. Caracterizarea conditiilor actului juridic civil Potrivit art. 948 C. civ. "Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: 1. Capacitatea de a contracta; 2. Consimtamantul valabil al partii ce se obliga; 3. Un obiect determinat; 4. O cauza licita. 2. Capacitatea de a incheia actul juridic civil Prin capacitatea de a incheia actul juridic civil se intelege acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil (persoana fizica, persoana  juridica) de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile. Principiul capacitatii si exceptia de la acest principiu a) Principiul (regula) capacitatii de a incheia acte juridice si exceptia incapacitatii. Materia capacitatii de a incheia actul  juridic civil este dominata de principiul capacitatii, incapacitatea reprezentand exceptia. Prin principiul capacitatii intelegem faptul ca, ori de cate ori legea nu prevede altfel,  persoanele au aptitudinea de a incheia orice act juridic.  b) Exceptia incapacitatii de a incheia acte juridice civile. Incapacitatea reprezinta exceptia, in sensul ca, numai in cazurile anume prevazute de lege o persoana nu  poate participa la intocmirea unui act juridic civil. Ca toate exceptiile, si exceptia in materie de capacitate � incapacitatea � trebuie sa fie expres prevazuta de lege. Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala, de fond si generala a actului  juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in

 

exterior. Pentru a fi valabil, consimtamantul (manifestarea de vointa) trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa provina de la o persoana cu discernamant; - sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; - sa fie exteriorizat; - sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant. Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil. - Clasificare Din textul art. 954 C.civ., se poate deduce ca eroarea este de mai multe feluri. De aici putem clasifica eroarea in functie de mai multe criterii. - In functie de gravitatea si consecintele pe care le produce, eroarea poate fi: a) eroarea obstacol (numita si distructiva de vointa);  b) eroarea � viciu de consimtamant; c) eroarea indiferenta. - Structura erorii � viciu de consimtamant. Eroarea are un singur element, de natura psihologica � falsa reprezentare a realitatii �, de unde rezulta dificultatea probarii ei. - Conditii cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant. Doua sunt conditiile ce se cer a fi intrunite pentru ca falsa reprezentare a realitatii, la momentul incheierii unui act juridic civil, sa aiba valoare de viciu de consimtamant: - Elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator la incheierea actului juridic, astfel incat, cel in eroare nu ar fi facut actul juridic, daca ar fi cunoscut adevarata stare de lucruri; - Cealalta parte (cocontractantul) � in cazul contractelor cu titlu oneros � sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este hotarator, pentru incheierea actului juridic de catre partea aflata in eroare; Prin dol (viclenie) se intelege inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic. Prin esenta sa, dolul este tot o eroare, insa provocata, iar nu spontana. Clasificare. In literatura juridica se distinge, in functie de consecintele pe care le are ori nu, asupra valabilitatii actului juridic intre: - dolul principal (numit si dolus dans causam contractus), care este acela ce cade asupra unor elemente importante, la incheierea actului juridic, - dolul incident (dolus incidens), numit si incidental ori secundar, este acela ce cade asupra unor elemente nedeterminate la incheierea actului juridic. Structura. Dolul, ca viciu de consimtamant, este alcatuit din doua elemente: 1) un element obiectiv, material, ce consta in utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni, siretenii, manopere dolosive) pentru a induce in eroare; 2) un element subiectiv, intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare o  persoana, pentru a o determina sa incheie un act juridic civil. cunostea imprejurarea pretins ascunsa. Conditii. Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele doua conditii: - sa fie determinant pentru incheierea actului juridic; - sa provina de la cealalta parte. Prin violenta � viciu de consimtamant � se intelege amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i insufle o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Clasificare. 1) Dupa natura raului cu care se ameninta, violenta este de doua feluri: violenta fizica si violenta morala.

 

- violenta fizica, consta in faptul reducerii victimei la un rol de simplu instrument la incheierea actului. Exista violenta cand amenintarea cu un rau priveste integritatea fizica, dar si bunurile persoanei; - violenta morala, consta in amenintarea cu un rau moral, de natura sa provoace o teama care duce la incheierea unui act juridic care, altfel, nu s-ar fi incheiat. Exista violenta morala atunci cand amenintarea cu un rau se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei. Structura violentei. Ca structura, violenta, viciu de consimtamant � presupune intrunirea a doua elemente constitutive: - un element obiectiv (exterior), care consta in amenintarea cu un rau; - un element subiectiv (intern), de natura psihologica, care consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate. Conditii. Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca, cumulativ, urmatoarele doua conditii: - sa fie determinata pentru incheierea actului juridic civil; - sa fie injusta (nelegitima). Leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii, sau cu alte cuvinte leziunea este o paguba egala cu diferenta de valoare dintre doua prestatii stipulate in cadrul unui act juridic. Structura. Structura leziunii difera in functie de conceptia care sta la baza reglementarii ei. Conditii. Pentru anularea actului juridic civil in caz de leziune este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii: - leziunea sa fie o consecinta directa si nemijlocita a actului respectiv, intrucat,  potrivit art. 1158 C.civ. "cand leziunea rezulta dintr-un eveniment cauzal si neasteptat, minorul nu are actiune in resciziune"; - leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic; - disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita. Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilita prin-un act  juridic civil, respectiv actiunile ori inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute. Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii generale: - obiectul trebuie sa existe; - obiectul trebuie sa fie in circuitul civil; - obiectul sa fie determinat sau macar determinabil; - obiectul sa fie posibil; - obiectul sa fie licit si moral. Exista si conditii speciale, cerute numai pentru anumite acte juridice civile si anume: - in actele translative sau constitutive de drepturi se cere ca transmitatorul sa fie titularul acelui drept; - in actele intuitu personae se cere ca obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului; - existenta autorizatiei administrative sau judiciare prevazute de lege. Cauza (scopul) actului juridic civil Cauza (scopul) este acel element al actului juridic civil care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act. Elementele cauzei actului juridic civil a) Scopul imediat (causa proxima) numit si scopul obligatiei, este stabilit pe  principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza: - in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in

 

reprezentarea (prefigurarea mintala), a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte, la randul ei, se obliga); - in contractele unilaterale cu titlu gratuit, scopul imediat consta in intentia de a gratifica (animus donandi); - in actele (contractele) reale, scopul imediat consta in remiterea (predarea) lucrului; - in contractele aleatorii, scopul imediat consta in elementul risc, adica prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa unui castig, sau riscul unei pierderi.  b) Scopul mediat (causa remota), numit si scopul actului juridic civil, reprezinta acel element al cauzei care consta in motivul determinant pentru incheierea actului juridic, motiv care se refera, fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile unei persoane. Conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii: a) sa existe, b) sa fie reala, c) sa fie ilicita si morala. Cum elementul fundamental al actului juridic civil il constituie manifestarea de vointa, inseamna ca aceasta "haina" se refera, in primul rand, si mai ales, la consimtamant, iar pentru a produce efecte juridice (adica pentru a se transforma dintr-un "fapt psihologic intern", intr-un fapt social) vointa trebuie exteriorizata. In acest sens prin "forma actului juridic civil" se intelege mijlocul, modalitatea de exteriorizare a vointei interne. Sub acest aspect privita, "forma" actului  juridic civil, este inerenta oricarui act. Acesta este sensul restrans (stricto sensu) al termenului "forma" actului juridic. Acest inteles este carmuit de principiul consensualismului. Principiul consensualismului in dreptul civil este regula potrivit careia, din punctul de vedere al formei sale, actul juridic civil se incheie  prin simpla manifestare de vointa, fara sa fie nevoie ca aceasta vointa sa imbrace o forma speciala. De la acest principiu exista cele trei exceptii; si dupa cum se stie, exceptiile nu se  prezuma, nu se presupun, ele trebuie sa fie prevazute expres; care, in esenta, sunt cerinte ale formei actului juridic civil: forma ceruta ad validitatem; forma ceruta ad  probationem; forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti. Pentru nasterea valabila a unui act juridic este nevoie ca manifestarea de vointa sa fie imbracata intr-o forma speciala, numita solemna, si care consta, dupa sistemul nostru de drept in forma scrisa, care in cele mai multe cazuri este autentica. Caracterele juridice ale formei cerute ad validitatem a) este un element constitutiv, esential al actului juridic, in lipsa caruia intervine nulitatea absoluta a actului juridic in cauza;  b) este incompatibila cu manifestarea tacita a vointei, cu alte cuvinte, de esenta formei cerute ad validatem este manifestarea expresa a vointei; c) forma solemna este exclusiva, in sensul ca, in principiu, pentru un anumit act solemn partile nu au de ales intre mai multe moduri de exteriorizare a vointei, ci sunt obligate sa adopte numai forma prevazuta de lege, de regula cea autentica (exceptie face testamentul). Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem Forma ceruta ad validatem reclama indeplinirea anumitor conditii, care in esenta sunt urmatoarele: - intregul continut al actului juridic (adica toate clauzele actului juridic civil, esentiale si cele neesentiale) trebuie sa imbrace forma ceruta pentru validitatea sa; - actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma speciala. Este cazul mandatului dat pentru incheierea unui act solemn, care trebuie sa imbrace si el forma solemna (autentica);

 

- uneori, actul care determina ineficacitatea actului solemn trebuie, in principiu, sa imbrace si el forma solemna (exceptie face legatul, care poate fi revocat si tacit). Aplicatii ale formei ad validitatem.Principalele acte juridice pentru care legea impune forma ad validitatem sunt urmatoarele: - acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (art. 704 C. civ. si art. 76 alin. 4 din legea nr. 36/1995); - contractul de donatie (art. 813 C. civ.); - testamentul (art. 858 C. civ.); - revocarea expresa a unui legat (art. 920 C. civ.); - subrogatia in drepturile creditorului consimtita de debitor (art. 1107 pct. 2 C.civ.); - conventia de constituire a unui drept de ipoteca (art. 1772 C. civ.); Prin forma ceruta pentru probarea actului juridic civil se intelege acea conditie impusa de lege sau de parti, care consta in intocmirea unui inscris care sa probeze actul juridic civil. Caracteristicile formei ceruta ad probationem - este obligatorie (iar nu facultativa) deoarece partile sunt silite sa dea vointei lor   juridice, o anumita forma, cea a inscrisului; - nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii probarii actului (negotium) cu alt mijloc de proba; - reprezinta, ca si forma ceruta ad validitatem, o exceptie de la principiul consensualismului. Aplicatii ale formei ad probationem - contractul de locatiune (art. 1416 C. civ.); - depozitul voluntar (art. 1597 C. civ.); - tranzactia (art. 1705 C. civ.); - contractul de sponsorizare (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 32/1994, cu modificarile ulterioare); Prin forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti intelegem acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii,  pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor lor. Aplicatii ale formei ceruta pentru opozabilitat Dintre formele de publicitate prevazute de normele dreptului civil, mentionam urmatoarele: - publicitatea constituirii gajului (amanetului) si a oricarei garantii reale mobiliare  prin inscrierea in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, in baza unui aviz de garantie reala emis de catre debitor (constituitor), Titlul VI, art. 3 din Legea nr. 99/1999; - notificarea cesiunii de creanta potrivit art. 1393 C. civ., sau inscrierea ei in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (Titlul VI, art. 2 din Legea nr. 99/1999); - publicitatea imobiliara prin cartile funciare (art. 21, art. 27 din Legea nr. 7/1996); Modalitatile actului juridic civil Prin modalitatea actului juridic civil se intelege acel element cuprins intr-un act juridic care consta intr-o imprejurare ce are influenta asupra efectelor pe care le produce sau trebuie sa le produca actul respectiv. Sunt modalitati ale actului juridic civil: Termenul � dies � este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pana la care se amana fie inceperea, fie incetarea exercitiului drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile. Prin conditie, ca modalitate a actului juridic civil, se intelege un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta (nasterea sau desfiintarea) dreptului subiectiv civil si a oblgatiei corelative. Sarcina � ca modalitate a actului juridic civil � este obligatia impusa de dispunator 

 

gratificatului, care consta dupa caz in a da, a face sau a nu face ceva, in actele cu titlu gratuit. Efectele actului juridic civil Prin efectele actului juridic civil se inteleg drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau le stinge un asemenea act. Aceste efecte au la baza manifestarea de vointa a partilor, exteriorizata in actul  juridic respectiv, facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Principiile efectelor actului juridic civil si exceptiile lor  Principiul fortei obligatorii � pacta sunt servanda Este regula de drept consacrata in art. 969 alin. 1 C.civ.: "Conventiile legal facute au  putere de lege intre partile contractante". Pentru actele bilaterale (contracte), principiul fortei obligatorii se mai exprima si in formula "conventia, contractul este legea partilor". Principul � pacta sunt servanda � cunoaste si el exceptii. Exceptiile de la acest  principiu sunt acele situatii in care efectele actului juridic civil nu se produc asa cum au dorit partile, la incheierea lui, ci independent de vointa partilor sau, dupa caz, a partii, aceste efecte sunt ori mai extinse ori mai restranse, decat cele stabilite initial. a) Drept cazuri de restrangere a fortei obligatorii sunt mentionate situatiile in care actul juridic inceteaza inainte de termen, datorita inexistentei unui element al sau,  precum: - incetarea contractului de mandat prin moartea, punerea sub interdictie ori insolvabilitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului, dupa caz (art. 1552 C.civ.); - incetarea contractului de locatiune cand lucrul a pierit in tot (lucrul nu mai poate fi folosit potrivit destinatiei), deoarece contractul este desfacut de drept, intrucat locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici nu poate fi obligat la reconstituirea, refacerea sau inlocuirea lui. In categoria cazurilor de extindere a fortei obligatorii includem: - prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul convenit de parti. - prelungirea efectelor actului cu executare succesiva atunci cand, pe parcursul existentei lui, intervine un caz de forta majora care impiedica, un anumit timp, executarea obligatiilor. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil Este regula de drept consacrata de art. 969 alin. 2 C.civ., care dispune ca ele (conventiile), nu pot fi revocate decat prin consimtamantul partilor, afara de cazurile autorizate de lege. Constituie exceptii de la irevocabilitatea actului juridic civil acele cazuri in care actului  juridic bilateral i se poate pune capat prin vointa unei singure parti,actului juridic multilateral i se poate pune capat prin vointa uneia sau mai multor parti, dar nu toate, iar actului juridic unilateral i se poate pune capat prin vointa autorului lui. 1. Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor unilaterale - retractarea renuntarii la mostenire; - consimtamantul parintilor sau, dupa caz al parintelui exprimat la adoptia copilului  poate fi revocat in termen de 30 de zile de la data intocmirii inscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art. 8 alin. 2 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997 aprobata prin Legea nr. 87/1998; - legatul (art. 922 C.civ.); 2. Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor bilaterale si multilaterale. - denuntarea contractului de inchiriere a suprafetelor cu destinatia de locuinta la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de 60 de zile, sau la cererea proprietarului - revocarea contractului de mandat.

 

- incetarea depozitului la cererea deponentului; - denuntarea unor contracte de catre administratorul sau lichidatorul judiciar  - denuntarea contractului de asigurare denuntarea contractului de locatiune incheiat pe durata nedeterminata Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil Acest principiu este consacrat de partea ultima a alin. 1 din art. 969 � Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, precum si de art. 973: Conventiile produc efecte numai intre partile contractante, nu si fata de al treilea. Intr-o alta exprimare, principiul relativitatii inseamna ca actul juridic civil bilateral da nastere la drepturi si obligatii numai pentru partile lui, iar actul unilateral obliga doar pe autorul acestuia. 6. Veritabila exceptie de la principiul relativitatii, este stipulatia pentru altul. Stipulatia pentru altul sau promisiunea in favoarea unei terte persoane, in dreptul civil este o conventie prin care o parte, stipulantul, convine cu cealalta parte  promitentul pentru ca acesta din urma (promitentul) sa execute o prestatie in favoarea unei a treia persoane, numit tert beneficiar.  Nulitatea este sanctiunea de drept civil, care consta in lipsirea actului juridic (negotium iuris) de acele efecte care sunt contrare normelor edictate pentru incheierea valabila a actului juridic civil. Functiile nulitatii. In esenta, nulitatea acului juridic civil indeplineste urmatoarele functii: - Functia preventiv-educativa consta in atentionarea partilor actului juridic asupra consecintelor pe care le atrage nesocotirea normelor juridice la incheierea actului  juridic, lipsind actul de efectele in vederea carora a fost facut. - Functia sanctionatorie apare in situatia in care functia preventiva nu si-a dovedit eficienta, constand in lipsirea de efecte a actului juridic incheiat cu nerespctarea conditiilor de validitate. Clasificarea nulitatii actului juridic civil 1. in functie de natura interesului (general ori inividual) ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului juridic civil, nulitatea e absoluta si relativa. 2. In functie de intinderea efectelor sale, nulitatea e partiala si totala. 3. Dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre nulitate expresa (textuala) si nulitate virtuala (implicita). 4. Dupa felul conditiei de validitate nerespectata la incheierea actului juridic civil, se deosebeste intre nulitate de fond si nulitate de forma. 5. Dupa modul de valorificare, nulitatile se impart in nulitate judiciara si nulitate amiabila. Cauzele de nulitate .Intr-o exprimare globala, se poate spune ca sunt cauze ce conduc la nulitatea actului juridic civil urmatoarele: - incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face (de a incheia) actul  juridic civil; - lipsa ori nevalabilitatea consimtamantului; - nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; - nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil; - nerespectarea formei actului juridic civil, ceruta ad validitatem; - neresocotirea limitelor autonomiei de vointa (ale libertatii actelor juridice); - fraudarea legii. Regimul juridic al nulitatii .Deosebirile de regim juridic intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa se pot exprima, sintetic, in felul urmator  a) daca nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, de instanta din oficiu sau de alte organe abilitate de lege, nulitatea relativa poate fi invocata, in

 

 principiu, numai de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului  juridic;  b) daca nulitatea absoluta este imprescriptibila, nulitatea relativa este prescriptibila; c) daca nulitatea absoluta nu poate fi, in principiu, acoperita prin confirmare, nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit. Prin efectele nulitatii actului juridic civil intelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii; respectiv urmarile datorate desfiintarii totale sau partiale a unui act juridic care a fost incheiat cu nesocotirea dispozitiilor legale referitoare la conditiile sale de validitate. Principiile efectelor nulitatii si exceptiile lor  a) Enuntare principiilor efectelor nulitatii si corelatia dintre ele Din ipotezele mentionate mai sus rezulta ca efectele nulitatii sunt guvernate de trei  principii si anume: 1) principiul retroactivitatii (care consta in faptul ca efectele nulitatii se produc din momentul incheierii actului juridic, respectiv, nulitatea opereaza atat pentru viitor cat si  pentru trecut; 2) principiul repunerii in situatia anterioara prin restituirea prestatiilor efectuate in  baza actului anulat; acest principiu este determinat prin expresia latina restitutio in integrum; 3) principiul potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent; acest principiu este desemnat, prin adagiul resoluto iure dantis, resolvitur  ius accipientis (imprumutat de la rezolutiune) PRESCRIPTIA EXTINCTIVA Pin prescriptia extinctiva se intelege stingerea dreptului la actiune in sens material neexercitat in termenul stabilit de lege. Prin domeniul prescriptiei extinctive se intelege totalitatea drepturilor  subiective civile ale caror actiuni care le apara cad sub incidenta acestei institutii. Altfel spus, pentru a stabili domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive, vor trebui declarate drepturile subiective civile ale caror actiuni cad sub incidenta prescriptiei si a le separa de drepturile subiective ale caror actiuni sunt imprescriptibile. Prescriptia extinctiva si drepturile de creanta. Drepturile la actiune intemeiate pe drepturile de creanta, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite, fapte  juridice ilicite), sunt supuse prescriptiei extinctive. Regula prescriptibilitatii rezulta atat din art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 21 din acelasi act normativ, precum si alte dispozitii inscrise fie in decretul nr. 167/1958 (art. 7, art. 8, art. 11 indeosebi), cat si in alte acte normative izvoare de drept civil (spre exemplu, art. 1903 si 1904 din Codul civil; art. 12 din Legea nr. 11/ 1991 etc.). De la principiul potrivit caruia actiunile personale sunt supuse prescriptiei extinctive, exista urmatoarele exceptii: - actiunea in restituirea depunerilor la Casa de Economii si Consemnatiuni, reglementata de Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara pe actiuni; - actiunea avand ca obiect partea cuvenita din rezerva de prime in asigurarile facultative de persoane (in raporturile cu societatile de asigurari, dar numai daca e vorba de asigurarea facultativa de persoane, iar nu si in asigurarea de bunuri). Prescriptie extinctiva si drepturile reale principale. In literatura de specialitate, se apreciaza ca, in domeniul drepturilor reale principale, regula o reprezinta imprescriptibilitatea iar prescriptibilitatea constituie exceptie. In literatura de specialitate sunt considerate prescriptibile extinctiv urmatoarele actiuni reale: -actiunea in revendicare a unui bun mobil proprietate privata; aceasta solutie

 

rezulta din coroborarea art. 21 din Decretul 167/1958 cu art. 1890 C.civ.; - actiunea in revendicare imobiliara in cazurile prevazute de art. 498 C.civ. (avulsiunea) si de art. 520 C.proc.civ. (revendicarea imobilului adjudecat in cadrul  procedurii de urmarire silita), in ambele cazuri cu exceptia situatiei cand imobilul revendicat este proprietate publica. - actiunea confesorie prin care se urmareste apararea dreptului de uzufruct (art. 557 C.civ.) a dreptului de uz sau de abitatie (art. 565 C.civ.) si a dreptului de servitute (art. 639 C.civ.). Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor nepatrimoniale. Prin acest  principiu se desemneaza acea regula de drept potrivit careia protectia acestor drepturi,  pe calea actiunii in justitie, nu este limitata in timp, realizarea lor putandu-se obtine oricand. De la principiul imprescriptibilitatii dreptului la actiune privitor la drepturile personale nepatrimoniale, legiuitorul face unele exceptii. - actiunea in anulabilitate (respectiv, nulitate relativa a unui act juridic civil; este solutia ce rezulta din art. 9 din Decretul nr. 167/1958); - actiunea in nulitate relativa a casatoriei pentrui vicii de consimtamant, conform art. 21 C.fam., se prescrie in termen de 6 luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a dolului. - actiunea in tagaduirea paternitatii care, potrivit art. 55 alin. 1 C.fam., se prescrie in termen de 6 luni de la data de cand tatal a cunoscut nasterea copilului; - actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei care,  potrivit art. 60 alin. 1 poate fi pornita in termen de un an de la nasterea copilului. Termenele de prescriptie extinctiva.Prin termen de prescriptie extinctiva se intelege intervalul de timp, in launtrul caruia trebuie exercitat dreptul la actiune in sens material, sub sanctiunea pierderii acestui drept. Ca orice termen, si termenul de prescriptie are un inceput, marcat de data la care incepe sa curga prescriptia, o durata si un sfarsit, marcat de data implinirii termenului de prescriptie extinctiva. Principalul criteriu de clasificare este acela al vocatiei ori sfera de aplicare dupa care distingem intre: termene generale si termene speciale de prescriptie extinctiva. Regula generala privind inceputul prescriptiei cunoaste o dubla reglementare legislativa: in art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 si in art. 1886 C. civ. Intre cele doua texte nu exista deosebiri de fond, de continut, ci numai de formulare, de redactare. Prin urmare regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive, avand ca obiect dreptul la actiune, este aceasta: prescriptia extinctiva incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune. Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu (neafectat de modalitati) Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de o conditie suspensiva sau de un termen suspensiv Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate. Ipoteza actiunii in declararea nulitatii relative (actiunea in anulabilitate). Ipoteza raspunderii pentru viciile ascunse ale lucrului, lucrarii sau constructiei Alte reguli speciale privitoare la inceputul cursului prescriptiei extinctive. Prin suspendarea cursului prescriptiei extinctive se intelege acea modificare a cursului acesteia ce consta in oprirea de drept a curgerii termenului de  prescriptie, pe timpul cat dureaza situatiile, limitativ prevazute de lege, care il pun in imposibilitate de a actiona pe titularul dreptului la actiune. Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive. Potrivit art. 13: "Cursul prescriptiei se suspenda"

 

a) cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere;  b) pe timpul cat creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt puse pe picior de razboi; c) pana la rezomvarea reclamatiei administrative facute de cel indreptatit, cu  privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de  prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de trei luni socotit de la inregitrarea reclamatiei". Potrivit art. 14 : "Intre parinti sau tutore si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acei pe care ii reprezinta, precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate, prescriptia nu curge cat timp socotelile nu au fost date si aprobate. Prescriptia nu curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele. Prescriptia nu curge intre soti in timpul casatoriei". Efectele generale ale suspendarii cursului prescriptiei extinctive. Principalul efect al suspendarii prescriptiei consta in oprirea curgerii acesteia pe toata durata cauzei de suspendare, prin urmare, cauza de suspendare nu intra in calculul termenului de prescriptie. Conform art. 15 alin. 1, dupa incetarea suspendarii  prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare, facand distinctia intre: a) efectul anterior cauzei de suspendare;  b) efectul pe durata cauzei de suspendare; c) efectul ulterior cauzei de suspendare. Efectul special al suspendarii cursului prescriptiei extinctive Efectul special al suspendarii este reglementat de art. 15 alin. 2 astfel: "Prescriptia nu se va implini totusi inainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la data incetarii cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor implini decat dupa expirarea unui termen de o luna de la suspendare". Prin intrerupere se intelege acea modificare a cursului prescriptiei extinctive care se caracterizeaza prin inlaturarea prescriptiei scurse inainte de aparitia unei cauze intreruptive si inceperea unei alte prescriptii. Cauzele de intrerupere a cursului prescriptie extinctive. Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 "Prescriptia se intrerupe: a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul careia curge prescriptia;  b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj necompetent; c) Printr-un act incepator de executare. Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a  perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea". Aceste efecte sunt determinate de art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabileste ca: "Intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se fi ivit imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie.In cazul cand prescriptia a fost

 

intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printr-un act incepator de executare, noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de admitere a cererii nu a ramas definitiva sau, in cazul executarii, pana la indeplinirea ultimului act de executare". Repunerea in termenul de prescriptie este o institutie juridica noua, neintalnita in Codul civil, fiind consacrata, cu caracter general, in art. 19 din Decretul nr. 167/1958, astfel: "Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita. Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie". Efectul repunerii in termenul de prescriptie In sistemul Decretului nr. 167/1958, efectul repunerii in termen consta, in esenta, in socotirea prescriptiei ca neimplinita, desi termenul de prescriptie a expirat, ceea ce echivaleaza, practic, cu anihilarea efectului extinctiv al prescriptiei. Intrebari pentru examen: 1. Notiunea (definitia) dreptului civil 2. Explicatia sintagma "dreptul civil este drept comun in materia dreptului privat" 3. Principiile dreptului civil roman 4. Sensul "pozitiei de egalitate juridica" in dreptul civil 5. Aplicarea legii civile in timp 6. Aplicarea legii civile in spatiu 7. Aplicarea legii civile asupra persoanelor  8. Raportul juridic civil-definitie, structura 9. Clasificarea raporturilor de drept civil 10. Subiectele raportului juridic civil 11. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil 12. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil-in cazul raporurilor care au in continut drepturi reale 13. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil in cazul raporurilor juridice obligationale 14. Capacitatea subiectelor raportului juridic civil 15. Continutul raportului juridic civil 16. Notiunea de drept civil subiectiv 17. Clasificarea drepturilor subiective civile 18. Dreptul civil subiectiv absolut 19. Drepturile patrimoniale 20. Drepturile nepatrimoniale 21. Obligatiile civile 22. Obiectul raportului juridic civil 23. Notiunea de bun in dreptul civil 24. Clasificarea bunurilor  25. Diviziunea bunurilor in mobile si imobile 26. Diviziunea bunurilor in principale si accesorii 27. Diviziunea bunurilor in corporale si incorporale 28. Diviziunea bunurilor in fungibile si nefungibile 29. Diviziunea bunurilor in consumptibile si neconsumptibile 30. Notiunea actului juridic civil 31. Clasificarea actului juridic civil 32. Acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale

 

33. Acte juridice reale, solemne si consensuale 34. Acte juridice cu titlu oneros si cu titlu gratuit 35. Acte juridice constitutive, translative si declarative 36. Acte juridice de conservare, de administrare si de dispozitie 37. Conditiile de valabilitate ale actului juridi civil- definitie si clasificare 38. Conditiile de forma ale actului juridic civil -definitie si enumerare 39. Conditiile de fond ale actului juridic civil -definitie si enumerare 40. Capacitatea-conditie de fond a actului juridic 41. Incapacitatea de a incheia acte juridice civile 42. Consimtamantul-conditie de fond a actului juridic 43. Conditiile consimtamantului 44. Eroarea viciu de consimtamant 45. Violenta viciu de consimtamant 46. Leziunea viciu de consimtamant 47. Dolul viciu de consimtamant 48. Obiectul actului juridic civil 49. Conditiile de valabilitate ale obiectului actului juridic 50. Cauza actului juridic civil-notiune 51. Elementele cauzei actului juridic civil 52. Conditiile cauzei actului juridic civil 53. Forma actului juridic civil 54. Principiul consensualismului 55. Forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic 56. Forma ceruta pentru probarea actului 57. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti 58. Modalitatile actului juridic civil- definitie si clasificare 59. Termenul �modalitate a actului juridic civil 60. Clasificarea termenului ca modalitate a actului juridic civil 61. Conditia�modalitate a actului juridic civil 62. Clasificarea conditiei ca modalitate a actului juridic civil 63. Sarcina�modalitate a actului juridic civil 64. Efectele actului juridic civil 65. Principiul fortei obligatorii 66. Principiul irevocabilitatii actului juridic 67. Ineficacitatea actului juridic civil 68. Nulitatea actului juridic 69. Nulitatea absoluta a actului juridic 70. Nulitatea relativa a actului juridic 71. Nulitatea totala si nulitatea partiala 72. Nulitatea de fond si nulitatea de forma 73. Efectele nulitatii actului juridic civil 74. Efectele nulitatii actului juridic civil intre parti 75. Efectele nulitatii actului juridic civil fata de terti 76. Notiune de prescriptie extinctiva 77. Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive 78. Termenele de prescriptie extinctiva 79. Intreruperea cursului prescriptiei extinctive 80. Suspendarea cursului prescriptiei extinctive 81. Repunerea in termenul de prescriptiei extinctiva 82. Calcularea termenului prescriptiei extinctive Bibliografie: Petrica Trusca � "Drept civil. Introducere in dreptul civil. Persoana fizica.

 

Persoana Juridica", Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003. Ernest Lupan � "Introducere in dreptul civil", Editura Argonaut, Cluj, 1999. Gheorghe Beleiu � "Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil", Editura Sansa, Bucuresti, 1995. Gabriel Boroi � "Drept civil. Partea generala", Editura Sansa, Bucuresti, 1998. C. Hamangiu � "Codul civil adnotat", Editura ALL, Bucuresti, 1999, vol. IIII. Paul Mircea Cosmivici � "Drept civil. Introducere in dreptul civil", Ed. ALL, Bucuresti, 1994. Iosif Urs � "Drept civil", Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997. Mircea Costin � "Dictionar de drept civil", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997