Drept Civil Teoria Obligatiilor. Răspunsuri Subiecte Examen

 

SUBIECTE DE EXAMEN – SESIUNEA IUNIE 2012 1. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor 

NOłIUNEA SI CLASIFICAREA OBLIGAłIILOR Noţiunea de obligaţie civilă obligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie. clasificarea obligaţiilor  obligaţiile se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii: • după izvoare: 1) obligaţii născute din acte juridice; 2) obligaţii născute din fapte juridice. • după obiectul lor:  1) obligaţii de a da, obligaţii de a face si obligaţii de a nu face; 2) obligaţii pozitive si obligaţii negative; 3) obligaţii de rezultat sau obligaţii determinate; 4) obligaţii de mijloace sau obligaţii de prudenţă si diligenţă. • După sancţiunea juridică proprie: 1) obligaţii civile perfecte; 2) obligaţii civile imperfecte sau naturale. • După opozabilitatea lor: 1) obligaţii obişnuite; 2) obligaţii reale; 3) obligaţii opozabile si terţilor.

2. Conţinutul raportului obligaţional Este raportul juridic stabilit între 2 sau mai multe persoane, în conţinutul căruia intră subiectul activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – să dea, ă facă sau să nu facă ceva. Structura raportului juridic obligaţional implică trei elemente: subiectele, conţinutul şi obiectul.

3. Izvoarele obligaţiilor  Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic – în sens larg – care dă nastere unui raport juridic obligaţional. Sunt izvoare de obligaţii: actele  juridice: contractul si actul juridic unilateral; unilateral; faptele juridice: faptele juridice licite si faptele juridice ilicite.

4. Noţiunea şi clasificarea contractului

1

 

Potrivit art.942 C. civ., contractul este acordul între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânsii raporturi juridice. În doctrină, contractul este definit ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi si obligaţii, adică un raport juridic de obligaţii.

Noţiune.

Clasificarea contractelor 

Contractele se clasifică în funcţie de mai multe criterii. 1. După modul de formare: - contracte consensuale – acele contracte care se încheie prin simplul acord De voinţă al părţilor; în dreptul nostru, contractele consensuale constituie Regula; - contracte solemne – acele contracte pentru a căror încheiere valabilă se Cere respectarea unei anumite forme, care, de regulă, r egulă, este forma autentică; - contracte reale – acele contracte care se caracterizează prin faptul că pentru Formarea lor manifestarea de voinţă a părţilor trebuie să fie urmată de Remiterea materială a lucrului. 2. După conţinutul lor: - Contracte sinalagmatice – acele contracte care se caracterizează prin Reciprocitatea si interdependenţa obligaţiilor; - contracte unilaterale – acele contracte care dau nastere la obligaţii numai în Sarcina uneia din părţi, cealaltă parte având numai calitatea de debitor. 3. După scopul urmărit de –părţi: - Contracte cu titlu oneros acele contracte la încheierea cărora fiecare parte Urmăreste obţinerea unui folos patrimonial în schimbul folosului patrimonial Procurat celeilalte părţi. La rândul lor, acestea se subclasifică în : contracte Comutative – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte cunoaste atât Existenţa, cât si întinderea obligaţiilor; contracte aleatorii – acele contracte la  Încheierea cărora părţile cunosc cunosc doar existenţa obligaţiilor, obligaţiilor, nu si întinderea  Acestora, existând sansa sansa unui câstig sau riscul riscul unei pierderi, care depinde ddee Un eveniment incert, viitor, alea; contracte cu titlu gratuit – acele contracte la  Încheierea cărora o parte procură procură celeilalte părţi un folos patrimonial, patrimonial, fără a Urmări obţinerea, în schimb, a unui folos patrimonial. Contractele cu titlu gratuit se subsclasifică, la rândul lor, în: contracte Dezinteresate – acele contracte prin care se urmăreste a se procura un folos Patrimonial, fără ca dispunătorul să-si micsoreze patrimoniul; liberalităţi – Contractele prin care se procură un folos patrimonial prin micsorarea Patrimoniului dispunătorului. 4. După modul de executare: - contracte cu executare imediată – acele contracte a căror executare se Realizează printr-o singură prestaţie din partea debitorului; - contracte cu executare succesivă – acele contracte în care executarea Prestaţiei se face în timp sub forma unor prestaţii succesive. 5. După efectele produse: - contracte constitutive – acele contracte care dau nastere la drepturi si Obligaţii care nu au existat anterior încheierii lor; - contracte translative – acele contracte prin care are loc transmiterea unui Drept patrimonial, de la transmiţător la dobânditor; - contracte declarative – acele contracte prin care se consolidează un drept Existent anterior. 6. După modul de reglementare:

2

 

- contracte numite – acele contracte care au o denumire si reglementare proprie; - contracte nenumite – acele contracte care nu au o denumire si reglementare proprie. 7. După corelaţiile existente între ele: - contracte principale – acele contracte care au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor juridică nedepinzând de soarta altor contracte; - contracte accesorii – acele contracte care au o soartă juridică dependentă de alte contracte preexistente. 8. după modul de realizare a acordului de voinţă: - contracte negociate – acele contracte prin care părţile contractante convin  Asupra clauzelor contractuale; contractuale; - contracte de adeziune – acele contracte care cuprind în conţinutul lor clauze Prestabilite de una dintre părţile contractante, cealaltă parte neputând Negocia, având însă opţiunea de a le accepta, si atunci contractul se încheie, Sau de a nu le accepta; - contracte obligatorii – acele contracte a căror încheiere este impusă prin Lege.

5. Încheierea contractului. Condiţiile de fond  Încheierea contractelor contractelor este guvernată de principiul bu bunei nei – credinţe  Art.1183 alin.2 noul Cod civil, prevede că partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei – credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii, iar conform alin.3, este contrară exigenţelor bunei – credinţe, între altele, conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia de a încheia contractul. Condiţiile de fond sunt cele referitoare la: - manifestarea de voinţă- caracterul precis al ofertei şi intenţia de a se obliga - destinatarul ofertei Termeni introduşi de noul Cod civil: - propunere cu caracter public, adică cea adresată unor persoane nedeterminate care nu este, de fapt, o ofertă, decât în anumite condiţii (art.1189); - solicitarea de oferte – solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau mai multor persoane determinate, nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta (art.1190).

6. Oferta de a contracta Oferta de a contracta. prin aceasta se înţelege o propunere – scrisă, verbală sau tacită – făcută în acest scop unei anumite persoane sau publicului de a încheia un contract în anumite condiţii. oferta de a contracta reprezintă prima manifestare de voinţă a consimţământului si trebuie să întrunească condiţiile generale ale acestuia, adaptate însă la specificul ofertei.

7. Acceptarea ofertei  Acceptarea ofertei este a doua doua latură a consimţământu consimţământului lui si reprezintă un răspuns în care se manifestă acordul cu oferta primită.

3

 

8. Principiul forţei obligatorii a contractului. Excepţiile de la principiu  Acest principiu este reglementat în art.1270 contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Excepţiile de la principiu sunt : - cazurile de restrângere a forţei obligatorii -- impreviziunea cazurile de extindere a forţei obligatorii Cazuri de restrângere - Situaţiile prevăzute în mod expres de lege în care contractul îşi încetează efectele  înainte de termen, datorită dispariţiei dispariţiei unui element al său - Încetarea contractului de locaţiune din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului – art.1818 alin.1 - Încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la data  înregistrării decesului chiriaşului chiriaşului – art.1834 alin.1 Încetarea contractului de mandat din cauza morţii, incapacităţii sau falimentului mandantului ori a mandatarului – art.2030 lit.c cazuri de extindere - Pre Prelun lungir girea ea efecte efectelor lor contra contractu ctului lui cu ex execu ecutar taree succes succesivă ivă datori datorită tă suspen suspendăr dăriiii temporare a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare - Moratoriul legal - acordarea prin lege a unui termen care are ca efect amânarea generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită categorie de debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale (crize economice, conflicte militate etc) impreviziunea - Revizuirea efectelor anumitor contracte din cauza ruperii echilibrului contractual în urmaa sc urm schim himbăr băriiii împrej împrejură urăril rilor or avute avute în ve veder deree de părţi părţi în moment momentul ul înc închei heieri eriii contractului - Vizează contractele sinalagmatice, cu titlu oneros, comutative şi cu executare succesivă Reglementarea legală – art.1271 noul Cod civil

9. Principiul relativităţii efectelor contracrului. Excepţii de la principiu Principiul relativităŢii efectelor contractului  Acest principiu poate fi definit ca ca regula potrivit căreia contractul prod produce uce efecte numai faŢă de părŢile contractante, el neputând să profite sau să dăuneze altor  persoane. ExcepŢia reală de la acest principiu este stipulaŢia pentru altul sau contractul în folosul unei terŢe persoane. Contractul în folosul unei terŢe persoane este acel contract prin care o persoană – numită promitent – se obligă faŢă de altă persoană – numită stipulat – să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei persoane străine de această convenŢie – numită terŢ beneficiar.

10. Opozabilitatea contractului faţă de terţi.

4

 

Opozabilitatea reprezintă modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu terŢii. Aceasta înseamnă că orice contract se impune terŢilor ca o realitate juridică, ce nu poate fi ignorată. ExcepŢia de la acest principiu apare în cazul în care un terŢ va fi îndreptăŢit să ignore existenŢa unui contract si, pe cale de consecinŢă, a drepturilor si obligaŢiilor născute din acesta.

11. Simulaţia Este operaŢiune juridică în care, printr-un contract aparent – public, ostensibil -, dar  mincinos, nereal, se creează o altă situaŢie juridică decât cea stabilită printr-un contract ascuns, dar adevărat –contraînscrisul. Pentru a ne găsi în prezenŢa prezenŢa simulaŢiei este necesar necesar ca actul secret să fie încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent. SimulaŢia se poate înfăŢisa în trei forme: contractul fictiv; contractul deghizat; contractul prin interpunere de persoană.

12. Excepţia de neexecutare a contractului ExcepŢia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziŢia uneia din părŢile contractului sinalagmatic, cazul înaceastă care i se pretinde să-si executarea obligaŢiei ce-i incumbă, fără ca partea careînpretinde executare execute propria obligaŢie. Nu există în Codul civil o reglementare de principiu a excepŢiei de neexecutare, dar există aplicaŢii ale sale în materie de vânzare, schimb si depozit neremunerat.

13. Rezoluţiunea contractului RezoluŢiunea contractului este o sancŢiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare imediată, constând în desfiinŢarea retroactivă a acestuia si repunerea părŢilor în situaŢia anterioară. Temeiul juridic al rezoluŢiunii îl reprezintă art.1020 C. civ. RezoluŢiunea este de două feluri: judiciară si convenŢională.

14. Rezilierea contractului Rezilierea se aplică în cazul neexecutării culpabile a unor contracte sinalagmatice cu executare succesivă si face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.

15. Riscul contractului Riscul contractului este o consecinŢă a neexecutării contractului ca urmare a unei imposibilităŢi fortuite, adică a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părŢi.  În contractul sinalagmatic, sinalagmatic, riscul îl suportă debitorul obligaŢiei imposibil imposibil de executat,  în sensul că, neputând neputând să-si execute propria ob obligaŢie, ligaŢie, dintr-un motiv de forŢă majoră sau caz fortuit, el nu poate pretinde celeilalte părŢi să-si execute obligaŢia.

5

 

 În Codul civil nu există dispoziŢii dispoziŢii de principiu privind riscu riscull contractului, dar sunt aplicaŢii ale acestui efect specific în materia contractului de locaŢiune si a contractului de antrepriză.  În cazul contractelor translative de proprietate, regula consac consacrată rată în legislaŢie este aceea că riscul contractului îl suportă partea care avea calitatea de proprietar în momentul pieirii fortuite a lucrului – res perit domino.

16. Gestiunea de afaceri Este un fapt ilicit şi voluntar, prin care o persoană numită gerant săvârşeşte fapte materiale sau încheie acte juridice în interesul altei persoane, numite gerat, fără a avea mandat din partea acestuia. Reglementată de prev. Art. 987 – art. 991 Cod civil

17. Plata nedatorată Executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia. Persoana care efectuează plata se numeşte solvens, iar persoana care primeşte plata se numeşte accipiens.

18. Îmbogăţirea fără justă cauză Este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

19. Formele răspunderii civile delictuale 1. Răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 cod civil) 2. Răspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de 3 feluri: -răspunderea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copii lor minori (art. 1000 alin 2 cod civil); -răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor (art. 1000 alin 4 Cod civil) -răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în fucţiile încredinţate (art. 1000 alin 3 Cod civil) 3. Răspunderea pentru lucrări, edificii şi animale, care poate fi la rândul ei de trei feluri, şi anume: -răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrările aflate în paza sa juridică(art. 1000 alin 3 Cod civil) -răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza  juridică a unei persoane (art. 1003 1003 Cod civil) -răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin ruina sau viciul de construcţie (art. 1002 Cod civil)

20. Prejudiciul, condiţie a răspunderii civile delictuale

6

 

Prejudiciul poate fi definit ca fiind rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârş săvârşite ite de o altă persoană ori ca urmare a faptei unui animal sau lucru pentru care va fi angajată răspunderea unei anumite persoane. Ca urmare a producerii unui prejudiciu, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de existenţă, va fi angajată răspunderea r ăspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite sau, după caz, şi răspunderea penală a acestuia. Ca urmare a angajării răspunderii penale delictuale, dacă autorul faptei ilicite este găsit vinovat, acestuia i se va aplica de către instanţa de judecată o sancţiune civilă care constă în obligarea lui la acoperirea daunelor produse, deci la plata despăgubirilor.

21. Fapta ilicită, condiţie a răspunderii civile delictuale Fapta ilicită este un element şi o condiţie esenţiale, atât în cadrul răspunderii civile în general, fie ea delictuală sau contractuală, cât şi în cazul formelor  răspunderii civile delictuale, alături de prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul şi capacitatea delictuală a autorului faptei.  Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea răspunderea civilă delictuală delictuală şi, astfel a obliga autorul faptei la plata despăgubirilor, este necesar ca prejudiciu să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

22. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu Este necesar întotdeauna ca pentru a fi angajată răspunderea unei persoane să existe o legătură între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat. Acest rraport aport reprezintă atât un element dar şi una din condiţiile esenţiale pentru existenţa răspunderii civile delictuale, precum şi ale tuturor formelor de răspundere, alături de fapta ilicită, prejudiciu, vinovăţie şi capacitatea delictuală. Pentru determinarea raportului de cauzalitate au fost propuse următoarele criterii: -sistemul cauzalităţii necesare: potrivit căruia cauza este fenomenul care, precedând efectul, îl provoacă în mod necesar; -sistemul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile: care consideră că fenomenul – cauză nu acţionează izolat, ci este condiţionat de mai multi factori care nu produc în mod nemijlocit efectul, dar îl favorizează, astfel încât aceste condiţii alcătuiesc,  împreună cu împrejurarea cauzală, cauzală, o unitate indivizibilă, în ca cadrul drul căreia ele ajung să dobândească,, prin interacţiune cu cauza, un rol cauzal. dobândească

23. Vinovăţia, condiţie a răspunderii civile delictuale Este reglementată de prev. art. 998-999 Cod civil. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul faptei ilicite a avut-o în momentul imediat anterior săvârşirii faptei ilicite, faţă de faptă şi faţă de urmările acesteia. Fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces

7

 

psihic complex, de conştiinţă şi de voinţă, proces care ia sfârşit prin a se manifesta în exterior, deci a se obiectiva sub forma acţiunii sau a inacţiunii. Pentru a fi considerată răspunzătoare răspunzătoare de propria faptă se cere ca persoana să aibă discernământul faptelor sale, adică să aibă capacitate delictuală. Lipsa discernământului echivalează cu absenţa factorului intelectiv, respectiv a lipsei vinovăţiei.

24. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie Părinţii răspund integral faţă de victimă pentru prejudiciul cauzat de minor. Când minorul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei ilicite, victima are posibilitatea să cheme în judecată fie pe minor singur, fie pe părinţii săi singuri, fie deopotrivă pe părinţi şi pe minor. Temeiul juridic al răspunderii părinţilor minorului este art. 1000 alin 2 cod civil iar temeiul juridic al răspunderii minorului va fi art. 998 sau 999 Cod civil, deci el va răspunde pentru fapta proprie.  În cazul în care s-a stabilit judecătoresc judecătoresc răspunderea atât atât a părinţilor cât şi a minorului, răspunderea lor va fi solidară, n temeiul art. 1003 Cod civil.

25. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului Sediu materiei îl constituie art. 1000 alin 3 cod civil care prevede „Comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile care li s-au încredinţat”. Comitentul este persoana care are posibilitatea de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane, denumită prepus, care are obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite. Comitentul este un garant legal pentru repararea daunei provocate de prepus. El a fost instituit i nstituit răspunzător nu pentru că ar avea vreo culpă în săvârşirea faptei ilicite şi producerea prejudiciului, ci în scopul de a asigura victimei repararea integrală a pagubei. Comitentul are dreptul să ceară prepusului său restituirea în  întregime a despăgubirilor despăgubirilor avansate victimei. Acest drep dreptt al comitentului este un drept specific al obligaţiei „in solidium”, temeiul său constituindu-l art. 1108 Cod civil, pct. 3. Dacă prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi comitent, acesta poate cere oricăruia dintre ei restituirea întregii sume plătite, deoarece faţă de comitent prepuşii care au săvârşit fapta rămân solidar obligaţi, potrivit prevederilor art. 1003 Cod civil. Împotriva regresului comitatului prepusul se poate apăra numai dovedind fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat,  în tot sau în parte, producerea prejudiciului. prejudiciului.

26. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Răspunderea paznicului paznicului juridic pentru prejudiciul cauzat de animale reprezintă un alt tip de răspundere civilă delictuală indirectă şi are un caracter obiectiv, unde nu se cere proba existenţei culpei celui care are atributul supravegherii animalului, operând prezumţia absolută care nu poate fi răsturnată probându-se contrariul. Temeiul juridic al răspunderii paznicului pentru repararea daunei pricinuite de animale care se află sub supravegherea lor se află în art. 1001 Cod civil care instituie următoarele: „proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu/de dândul, în

8

 

cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sau, sau că a scăpat”.

27. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului Răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului reprezintă o altă formă a răspunderii civile delictuale care are un caracter obiectiv, întrucât nu se mai cere a se proba culpa proprietarului în alte ipoteza când ruina edificiului asupra căruia are un drept de proprietate a cauzat unei persoane un prejudiciu.  Astfel, art. 1002 Cod civil precizează precizează „proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie”. Persoana responsabilă (proprietarul edeficiului) se poate exonera de răspundere numai în următoarele cazuri: -atunci când ruinarea edificiului a avut loc datorită forţei majore, nu şi cazului fortuit; -cauza determinată a prăbuşirii imobilului nu a fost lipsa de întreţinere sau vreun viciu de construcţie, ci fapta unei terţe persoane; -cauza ruinei edificiului a fost chiar fapta victimei.

28. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general Temeiul juridic al răspunderii „paznicului” pentru prejudiciile cauzate de lucruri  în general se află în dispoziţiile dispoziţiile art. 1000 alin 1 Cod civil care precizează precizează expresis verbis că : „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Pentru a fi natrenată răspunderea civilă delictuală a paznicului juridic, în termeiul art. 1000 alin 1 Cod civil, victima prejudiciului va trebui să dovedească : -existenţa şi întinderea prejudiciului; -raportul de cauzalitate dintre „fapta lucrului” şi prejudiciul creat ( nu se referă la fapta paznicului juridic în raport cu prejudiciul, întrucât faţă de acest raport există o prezumţie absolută de cauzalitate). Dacă aceste două condiţii generale sunt probate de victimă, atunci celelalte elemente ale răspunderii paznicului juridic sunt prezumate.

29. Modalităţile obligaţiilor.Condiţi obligaţiilor.Condiţiaa Condiţia este un element viitor şi nesigur ce se va produce, care suspendă fie naşterea, fie stingerea unui contract sau a unei obligaţii. La condiţie incertitudinea vizează realizarea evenimentului viitor. Caracteristiciile condiţiei sunt: este un eveniment viitor, este nesigur că se va  întâmppla şi afectează existenţa existenţa obligaţiei.

30. Modalităţile obligaţiilor.Termenul Termenul 1022-1025 Cod civil) este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, de care(art. depinde executarea sau stingerea unei obligaţii.

9

 

 În ceea ce priveşte termenul termenul suspensiv, trebuie subliniat subliniat faptul că acest termen nu afectează existenţa obligaţiei, ci numei exigibilitatea, cu alte al te cuvinte obligaţia există, dar nu este exigibilă. Termenul extinctiv marchează momentul stingerii obligaţiei, astfel încât, raportul juridic de obligaţie îşi produce efectele doar în momentul împlinirii acestuia. Termenul extinctiv constă, din punct de vedere practic, într-o succesiune de termene suspensive. Acest termen reprezintă data stingerii obligaţiei. Renunţarea la termen. Cel în favoarea căruia este prevăzut, poate renunţa la el. Aceasta înseamnă că obligaţia devine pură şi simplă, adică imediat exigibilă. Decăderea din beneficiul termenului intervine când debitorul se află în stare de insolvabilitate sau când debitorul micşorează în mod culpabil garanţia oferită creditorului (gaj, ipotecă, privilegii).

31. Obligaţiile divizibile Obligaţia conjunctă sau divizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de prestaţii  în privinţa posibilităţii de a plăti.

32. Obligaţiile indivizibile Obligaţia este acea obligaţie care,ei, datorită obiectului părţilor, nuindivizibilă poate fi împărţită între subiectele activ sau pasiv. ei sau convenţiei

33. Obligaţiile solidare Obligaţia solidă este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi debitorii

34. Executarea obligaţiilor.Pl obligaţiilor.Plata ata Plata reprezintă efectul specific raportului juridic operaţional. Poate fi definită ca fiind executarea voluntară a unei obligaţii către debitor, indiferent de obiectul ei sau o convenţie între cel care face plata şi cel care primeşte plata. Plata este reglementată de art. 1092-1121 Cod civil.

35. Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului Pentru a evita ca la scadenţă debitorul să apară ca fiind insolvabil, legea acordă creditorilor chirografari anumite mijloace juridice destinate a asigura conservarea patrimoniului debitorului lor.  Aceste măsuri sunt: 1) cererea de a pune sechestru asigurator pe anumite bunuri ale debitorului; 2) cererea de efectuare a inscripţiei sau transcripţiei imobiliare; 3) dreptul creditorului de a interveni în procesele debitorului cu privire la bunuri din patrimoniul său şi în procesele de împărţeală ale debitorului; 4) dreptul creditorului de a intenta acţiunea în declararea simulaţiei.

10

 

36. Cesiunea de creanţă Cesiunea de creanţă este actul juridic încheiat între cedent, cel care transmite creanţa, şi cesionar, cel care dobândeşte creanţa, prin care primul pri mul substituie în locul său pe al doilea, acesta devenind noul debitor al debitorului – numit debitor cedat. Codul civil reglementează cesiunea de creanţă în materia vânzării – cumpărării în art. 1391 –1398. Condiţiile cesiuniiale de contractului; creanţă suntnu următoarele: să consimţământul îndeplinească toate condiţiile de valabilitate este necesar debitorului cedat; pentru opozabilitatea opozabilitatea faţă de terţi se cere notificarea notificarea debitorului sau acceptarea cesiunii făcută de debitorul cedat. Cesiunea de creanţă produce efecte între părţi şi faţă de terţi.

37. Subrogaţia Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este instituţia juridică prin care, în temeiul convenţiei (subrogaţie convenţională) sau în temeiul legii (subrogaţie legală), o persoană care plăteşte o datorie a altuia – solvens –către creditor – accipiens – ia locul creditorului plătit. Din definiţie rezultă că subrogaţia poate fi legală sau convenţională, care, la rândul său, poate fi consimţită de creditor sau consimţită de debitor.

38. Preluarea datoriei Modurile de transferare a obligaţiilor sunt novaţia (prezentată mai jos) şi delegaţia.

39. Novaţia Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Felurile novaţiei: 1) novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul  juridic obligaţional se schimbă schimbă obiectul sau clauza acestuia; 2) novaţia subiectivă: • novaţia prin schimbare de debitor – are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să se ceară concursul debitorului iniţial; • novaţia prin schimbare de creditor – constă în substituirea unui nou creditor celui vechi, debitorul devenind obligat faţă de noul creditor şi fiind liberat faţă de cel vechi. Condiţiile novaţiei sunt următoarele: să fie respectate toate condiţiile de validitate ale contractului; existenţa unei obligaţii valabile; noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie; să existe intenţia de a nova – animus novandi. delegant  Părţile acestui raportdelegatar  juridic sunt:  – debitorul  – iniţial, delegat  – debitorul care se obligă, – creditorul care primeşte angajamentul.

11

 

40. Compensaţia Compensaţia este acel mod de stingere specific obligaţiilor reciproce, în cadrul cărora aceleaşi persoane sunt, în acelaşi timp, creditor şi debitor, una faţă de cealaltă, prin care obligaţiile se sting până la concurenţa celei mai mici. Reglemenatarea generală a compensaţiei este dată de dispoziţiile art. 11431153 Cod civil.

41. Confuziunea Este acel mod de stingere a obligaţiilor care constă în întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de creditor şi de debitor al aceleiaşi obligaţii. Confuziunea se aplică tuturor obligaţiilor de natură contractuală sau extracontractuală, existând între persoane fizice sau persoane juridice.  În raporturile dintre persoane fizice, fizice, confuziunea apare în mate materia ria succesiunii, atunci când succesiunea este acceptată pur şi simplu.  În raporturile dintre persoanele juridice, juridice, confuziunea operea operează ză în cazul în care două persoane juridice între care există un raport obligaţional se reorganizează prin comasare sau divizare. Confuziunea stinge obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile sale.

42. Remiterea de datorie Este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului debitorului său. Într-o altă formulare, este un mod voluntar de stingere a obligţiei care constă în renunţarea creditorului, cu consimţământul debitorului, la dreptul de creanţă. Remiterea de datorie este reglementată de art. 1138-1142 Cod civil.

43. Imposibilitatea fortuită de executare Imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor este un mod de stingere a obligaţiei care operează datorită faptului că debitorul este în imposibilitatea absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de forţă majoră.  Acest mod de stingere a obligaţiei obligaţiei este reglementată de art. 115 11566 Cod civil.

44. Fidejusiunea Fidejusiunea este un contract , întrucât fidejusorul „se leagă de către creditor”, prin care acesta se îndatorează către cealaltă parte (creditor) ( creditor) să execute obligaţia asumată de al treilea (debitor), dacă cel din urmă nu o face. Este reglemenatată de art. 1652 Cod civil, conform căruia „cel ce garantează o obligaţie către creditor de a îndeplini el însuşi obligaţia pe care debitorul nu o  îndeplineşte”.

12

 

 Această „legare” poate avea avea loc chiar fără ştirea debitorului, du după pă cum prevede legiuitrul în art. 1655 alin 1 Cod civil – poate deve deveni ni fidejusor chiar „fără ordinea şi chiar fără ştirea celui pentru care se obligă”.  În consecinţă, vom întâlni întâlni două contracte, unul principal ca care re vizează pe debitorul şi creditorul obligaţiei, care garantează personal şi unul accesoriu care are ca părţi creditorul anterior şi fidejusorul. Fidejusorul faţă de părţile contractului principal este un terţ, întrucât el nu s-a obligat direct faţă de creditor şi nu este parte contractantă. Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, consensual, unilateral şi cu titlu gratuit.

45. Garanţiile autonome Scrisoa Scris oare reaa de ga gara rant ntie ie . (1) (1) Sc Scris risoa oare reaa de gara garant ntie ie este este anga angaja jame ment ntul ul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solilici so cita tare reaa un unei ei pe pers rsoa oane ne denu denumi mite te or ordo dona nato tor, r, in cons consid ider erar area ea unui unui ra rapo port rt obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat. Art. 2.321-2.322 (2) Angajamentul astfel asumat se executa la prima si simpla cerere a beneficiarului, daca prin textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel. (3) (3) Emit Emiten entu tull nu poat poatee opun opunee bene benefic ficia iaru rulu luii exce except ptiiiile le in inte teme meia iate te pe ra rapo port rtul ul obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie si nu poate fi tinut sa plateasca in caz de abuz sau de frauda fr auda vadita. (4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres impotriva ordonatorului scrisorii de garantie . (5) In lipsa unei conventii contrare, scrisoarea de garantie nu este transmisibila odata cu transmiterea drepturilor si/sau obligatiilor din raportul obligational preexistent. (6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata in cadrul scrisorii de garantie, daca in textul acesteia s-a prevazut in mod expres. (7) Daca in textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei si isi inceteaza de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garantie . Art. 2.322. Scrisoarea de confort. (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil si autonom prinunei carealte emitentul isi asuma o obligatie face sauexecutarii de a nu face, in scopul sustinerii persoane, denumita debitor,de in avederea oblig ob ligat atiil iilor or aces aceste teia ia fata fata de un cred credito itorr al sa sau. u. Emit Emiten entu tull nu va pute puteaa opun opunee credit cre ditoru orului lui nicio nicio aparar apararee sau except exceptie ie de deriv rivand and din raport raportul ul obl obliga igatio tional nal dintre dintre creditor si debitor . (2) In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese fata de creditor, si numai daca acesta din urma face dovada ca emitentul scrisorii de confort nu si-a indeplinit obligatia asumata prin scrisoarea de confort. (3) Emitentul scrisorii de confort care a cazut in pretentii fata de creditor are drept de regres impotriva debitorului.

46. Noţiunea şi caracterele juridice ale privilegiilor  Privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge din

13

 

calitatea creanţei sale, de a fi preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt ipotecari. Caracterele juridice:

47. Clasificarea privilegiilor  Conform Codului civil, privilegiile pot fi clasificate în trei categorii: a) privilegii generale: privilegii generale asupra tuturor bunurilor  mobile şi imobile ale debitorului; privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile; b) privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile; c) privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile; d) privilegiile sunt reglementate în art. 1722.-1745 şi art. 1780-1815 C. civ. completat cu art. 409 C. pr. civ.

48. Noţiunea şi caracterele juridice ale ipotecii Noţiune: este acel drept real accesoriu având ca obiect un bun imobil al debitorului sau al altei persoane, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar  dreptul de a urmări imobilul respectiv în stăpânirea oricum s-ar afla şi de aplăti cu prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun. Caractere juridice: Ipoteca este un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil şi specializat. Este un drept real întrucât poartă asupra unui bun care rămâne în posesia debitorului sau terţului garantat, care nefiind deposedaţi de acel bun exercită în continuare atributele dreptului de proprietate asupra acestuia, posesia şi folosinţa nefiind cedate creditorului ipotecar, ca şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. Dreptul este opozabil erga omnes dacă sunt respectate formalităţile de publicitate. Ipoteca este un drept real imobiliar, întrucât poartă numai asupra bunurilor  bunurilor  imobile prin natura lor (art. 462-465 Cod civil), cât şi asupra accesoriilor lor (bunuri imobile prin destinaţia lor potrivit art. 468-470 Cod civil). De asemenea, potrivit art. 1750 pct. 2 cod civil, se mai poate ipoteca şi uzufructul asupra acestor imobile. Imobilele trebuie să se afle în circuitul civil. Este un drept accesoriu, întrucât garantează un drept de creanţă de a cărei valabilitate şi existenţă depinde, potrivit adagiului : „ accesorium sequitur principale”. Ipoteca conferă creditorului ipotecar, aşa cum rezultă şi din definiţie, posibilitatea de urmărire a bunului, indiferent în mâna cui s-ar afla, precum şi posibilitatea de prioritate faţă de ceilalţi creditori. Potrivit art. 1746 alin 2 Cod civil, ipoteca este indivizibilă în sensul că se  întinde asupra întregului imobil, imobil, chiar dacă s-a făcut o plată divizibilă. divizibilă. De asemenea, garanţia imobiliară trebuie să fie specializată, întrucât alminteri nu este valabilă. Astfel se cere a se determina imobilul ipotecat, dar şi valoarea creanţei garantate.

49. Felurile ipotecii  În legislaţia noastră ipoteca este este de 2 feluri – legală şi conve convenţională nţională (art. 1748 Cod civil)

14

 

Potrivit art. 1749 alin 2 cod civil „ipoteca „ ipoteca convenţională convenţională este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise de lege”. În vederea încheierii unui contract de ipotecă, se cer a fi îndeplinite condiţiile generale de validitate a unui contract, instituite de art. 948 Cod civil (capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită). Pe lângă aceste condiţii, mai trebuie îndeplinite şi nişte ni şte condiţii speciale –capacitatea de a garanta (capacitatea deplină de exerciţiu, în sensul că cel care are capacitate de a înstrăina un imobil are şi capacitatea de a-l ipoteca), persoana care constituie ipoteca (debitorul sau o terţă persoană) trebuie să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, precum şi respectarea condiţiilor de formă impuse art. 1772 Cod civil (nerespectarea formei autentice duce la nulitatea absolută a contractului de ipotecă)  În cazul ipotecii legale , ca şi în cazul cazul gajului legal, este fără deposed deposedare. are. Constituirea garanţiei se face prin contract încheiat în scris, fără ca legiuitorul să impună „ad validitatem” necesitatea formei autentice.

50. Condiţiile de fond ale ipotecii convenţionale Condiţiile de fond privesc persoana care constituie ipoteca, care trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină şi calitatea de proprietar actual al bunului.

51. Condiţiile de formă ale contractului de ipotecă Sunt impuse de art. 1772 Cod civil care precizează că  „ad validitatem” se cere forma autentică a actului de constituire a ipotecii. Trebuie să cuprindă următoarele 3 elemente: -indicarea naturii şi situaţiei şi situaţiei fiecărui imobil destinat garanţiei ipotecare de către proprietarul imobilului (garant ipotecar sau fidejusor fi dejusor ipotecar de către cei doi împreună); -precizarea prin act a sumei pentru care s-a constituit ipoteca; -stabilirea cauzei obligaţiei garantate, în sensul precizării raportului juridic operaţional preexistent în conţinutul actului subsecvent de constituire a ipotecii.

52. Ipoteca legală Ipoteca legală este acea formă de ipotecă care ia naştere în virtutea unei dispoziţii legale. Dispoziţiile prevăzute în Codul civil cu privire la cazurile de ipotecă legală au fost abrogate.  În prezent se poate reţine că că sunt cazuri de ipotecă lega legală: lă: 1. ipoteca prevăzută de art. 10 din Legea nr. 22/1969, potrivit căruia garanţiile suplimentare a căror obligativitate este stabilită de lege l ege pot să constea nu numai în fidejusiune ori în gaj, dar şi într-o ipotecă; 2. ipoteca legatarilor cu titlu particular al unor sume de bani sau bunuri fungibile asupra bunurilor imobile succesorale, prevăzută de art. 902 alin. 2 Cod civil; 3. ipoteca prevăzută de art. 12 din Decretul – Lege nr. 61/1990 conform căruia creditele acordate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru cumpărarea de locuinţe din fondurile statului vor fi garantate prin constituirea unei ipoteci asupra locuinţei dobândite şi art. 15 din Legea nr. 85/1992 modificată prin Legea nr.

15

 

76/1994, conform căruia, în cazul în care vânzarea se face cu plata preţului în rate, unitatea vânzătoare îşi garantează încasarea preţului prin înscrierea ipotecii asupra locuinţei; 4. ipoteca prevăzută de art. 166 Cod procedură penală, care reglementează o ipotecă legală cu caracter asigurător având ca obiect bunurile imobile sechestrate.

53. Efectele ipotecii Ipoteca produce 3 categorii de efecte: 1. faţă de debitor  2. faţă de creditor  3. faţă de terţul dobânditor al imobilului.

54. Transmiterea ipotecii Transmiterea drepturilor asupra asupra obiectului obiectului ipotecii (1) Debitorul ipotecar nu are dreptul să dispună de proprietatea ipotecată fără acordul scris al creditorului ipotecar. (2) Actul prin care este dreptulipotecar de proprietate asupra bunului imobil ipotecat fărăjuridic consimţămîntul scristransmis al creditorului este nul. (3) Transmiterea în folosinţă a bunului imobil ipotecat fără consimţămîntul scris al creditorului ipotecar este nulă. (4) Excepţie de la regula stabilită la alin.(1) sînt cazurile în care proprietatea ipot ipotec ecat atăă este este lăsa lăsată tă prin prin test testam amen ent.t. Es Este te nulă nulă clau clauza za care care limite limiteaz azăă dr drep eptu tull debitorului ipotecar de a lăsa prin testament bunul imobil ipotecat. (5) În cazul transmiterii, inclusiv al înstrăinării bunului imobil ipotecat către terţi, ipoteca subzistă, cu excepţia cazurilor în care creditorul ipotecar consimte în scris asupra încetării ipotecii.

55. Stingerea ipotecii Ipoteca seaccesorie, poate stinge 2 căi:a stingerii raportului juridic operaţional a) pe cale ca pe urmare garantat. Obligaţia garantată se poate stinge prin plată, darea în plată, remiterea de datorie, compensaţia, confuziunea, etc. Efecte identice vor produce şi nulitatea sau anulabilitatea actului de constituire a obligaţiei garantate. b) pe cale principală, adică într-un într- un mod independent de obligaţia garantată.  Art. 1800 Cod civil enumeră enumeră câteva moduri de stingere a ipotecii: ipotecii: prin renunţarea creditorului la ipotecă, prin purga realizată de dobânditorul imobilului ipotecat, prin prescripţia achizitivă(în ipoteza în care imobilul ipotecat este uzucapat de un terţ, prin anularea actului constitutiv al ipotecii, prin rezoluţiunea dreptului de proprietate al constituitorului ipotecii (debitor sau o terţă persoană), prin pieirea bunului ipotecat, caz în care are loc o subrogaţie cu titlu particular, particular, întrucât garanţia se strămută fie asupra indemnizaţiei de asigurare, fie asupra despăgubirii primite de la persoana responsabilă pentru pierderea lucrului.

16

 

56. Noţiunea şi caracterele juridice ale gajului Gajul (amanetul) reprezintă un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil,  în virtutea căruia debitorul sau o terţă persoană remite (predă material) material) creditorului sau unei terţe persoane un bun imobil corporal sau necorporal individualizat sau determinat generic ori universalitatea de bunuri mobile, pentru a garanta executarea unei obligaţii. Caractere Contractul juridice: de gaj este un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil. Este un contract accesoriu întrucât soarta lui juridică depinde de soarta  juridică a unui contract principal(spre principal(spre exemplu contract de împtrumut). Este un contract real dacă este cu deposedare, întrucât se consideră că s-a  încheiat valabil numai dacă dacă acordul de voinţă al părţilor este uurmat rmat şi de remiterea materială a bunului fie către creditor, fie către „al treilea ales de părţi” (art. ( art. 1688 Cod civil) Este un contract unilateral, întrucât naşte obligaţii doar în persoana creditorului gajist, care are obligaţia de a păstra bunul până la executarea obligaţiei de către debitor sau altă persoană interesată sau chiar neinteresată. După acest moment, creditorul gajist are îndatorirea de a restitui bunul persoanei de la care l-a primit. Caracterul indivizibil rezultă din faptul că, în principiu, bunul care formează obiectul contractului de gaj are menirea de a garanta în întregime obligaţia principală.

57. Dreptul de retenţie Noţiune: Există atunci ccând ând creditorul poate refuza restituirea unui unui bun debitorului, deşi bunul nu constituie obiectul unui drept de gaj. În asemenea situaţiei legea sau principiile generale ale dreptului recunosc eexistenţa xistenţa unui drept de retenţie  în persoana debitorului, debitorului, deşi nu a existat un acord de vvoinţă oinţă al părţilor cu privire la această posibilitate. Dreptul de retenţie nu este reglementat explicit în Codul civil, fiind rolul creanţei moderne a doctrinei de specialitate, în urma sintetizării practicii judiciare, existând şi în prezent unele rezerve cu privire la reţinerea acestuia în cadrul garanţiilor reale. Se mai poate defini ca fiind un drept real imperfect de garanţie potrivit căruia creditorul are dreptul de a refuza atâta timp cât nu i s-a plătit datoria remiterea unui bun mobil sau imobil, aparţinând debitorului său, dacă datoria se află într-un raport de conexiune cu acel bun.

17