Drept Civil. Persoanele

 

 

Violeta Slavu

Drept civil. Persoanele

 

Cuprins  3.8. Efectele actului juridic civil _______________ _______________________ ________________ ______________ ______ obligatorii _________________________________ 3.8.1. Principiul forţei obligatorii  _____________________ ____________ 3.8.2. Principiul irevocabilităţii  irevocabilităţii  __________________________________ 3.8.3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil ______________ civil  ______________ 3.9. Aplicaţii Aplicaţii   ____________________________________________________ 3.9.1. Teme rreferat eferat ________________ ________________________ _________________ _________________ __________ __ 3.9.2. Întrebări 3.9.2. deextinctivă  verificare  a____________________________________ cunoştinţelor   _______________________ cunoştinţelor  Capitolul IV.  Întrebări Prescripţia extinctivă 4.1. Sediul materiei ________________ _________________________ _________________ _________________ _____________ ____ 4.2. Consideraţii generale privind prescripţia extinctivă  extinctivă   _________________ 4.3. Efectele prescripţiei extinctive __________________________________ extinctive  __________________________________ 4.4. Domeniul prescripţiei prescripţiei extinctive exti nctive _________________ _________________________ _______________ _______ 4.5. Termenele de prescripţie extinctivă  extinctivă  _____________________________ 4.6. Cursul prescripţiei extinctive  extinctive  ___________________________________ 4.6.1. Începutul 4.6.1.  Începutul prescripţiei extinctive. Regula generală şi reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive _______________ extinctive  _______________ 4.6.2. Suspendarea prescripţiei extinctive extincti ve _________________________ 4.6.3. Întreruperea 4.6.3.  Întreruperea prescripţiei extinctive  extinctive   _________________________ 4.6.4. Renunţarea la prescripţia extinctivă _________________________ extinctivă _________________________ 4.6.5. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă _______________ extinctivă  _______________ 4.6.6. Împlinirea 4.6.6.  Împlinirea prescripţiei extinctive. Reguli extinctive.  Reguli privind calculul termenelor de prescripţie _________________________________ prescripţie _________________________________ 4.7. Decăde Decăderea rea __________________________________________________ 4.8. Aplicaţii Aplicaţii   ____________________________________________________ 4.8.1. Teme re referat ferat ________________ ________________________ _________________ _________________ __________ __ 4.8.2. Întrebări 4.8.2.  Întrebări de verificare a cunoştinţelor  cunoştinţelor   _______________________ 4.8.3. Speţe Speţe   _________________________________________________ Capitolul V. Persoana fizică, subiect de drept civil  civil  ________________________ ___________________ _____ 5.1. Noţiune, clasificare, sediul materiei  materiei   _____________________________ 5.2. Capacitatea civilă a persoanei fizice  fizice  _____________________________ 5.2.1. Capacitatea Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice  fizice   ___________________ 5.2.2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice  fizice   ___________________ 5.3. Identificarea persoanei fizice ______________________ _______________________________ _____________ ____ 5.3.1. Numele ________________________________________________ 5.3.2. Domiciliul ________ ________________ _________________ _________________ _________________ _____________ ____ 5.3.3. Reşedinţa Reşedinţa   ______________________________________________ 5.3.4. Starea civilă a persoanei fizice ________  ________________ ________________ ______________ ______ 5.3.5. Codul numeric personal__________ personal__________________ ________________ _________________ _________ 5.4. Aplicaţii Aplicaţii   ____________________________________________________ 5.4.1. Teme re referat ferat ________________ ________________________ _________________ _________________ __________ __ 5.4.2. Întrebări 5.4.2.  Întrebări de verificare a cunoştinţelor  cunoştinţelor   _______________________ Capitolul VI. Persoana juridică, subiect de drept civil  civil   _____________________ 6.1. Noţiune, sediul materiei, clasificare  clasificare   _____________________________ 6.2. Moduri de înfiinţare a persoanei juridice  juridice   _________________________ 6.3. Capacitatea civilă civilă a persoanei juridice  juridice  ____________________________ ____________________ ________ 6.3.1. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice  juridice  __________________ 6.3.2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice __________________ juridice  __________________ 6.4. Atributele de identificare identificar e a persoanei juridice _________________ _____________________ ____

 

6.5. Nulitatea persoanei juridice __________________ __________________________ ________________ __________ __ 6.6. Încetarea persoanei juridice ____ ____________ _________________ _________________ _______________ _______ 6.7. Aplicaţii Aplicaţii   ____________________________________________________ 6.7.1. Teme re referat ferat ________________ ________________________ _________________ _________________ __________ __  Întrebări de verificare a cunoştinţelor  cunoştinţelor   _______________________ 6.7.2. Întrebări 6.7.2.

3.8. Efectele actului juridic civil Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le modifică sau stinge sau stinge un asemenea act. Determinarea efectelor actului juridic civil   presupune stabilirea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative, generate, modificate sau stinse prin acel act juridic civil prin parcurgerea mai multor etape.  În primul rând   este necesară dovedirea existenţei actului juridic civil, fază prealabilă şi necesară în determinarea efectelor actelor juridice civile.  A doua etapă  etapă constă în interpretarea clauzelor actului juridic civil.  civil.   Regulile de interpretare se clasifică clasifică în:  în:   –  –   reguli generale de interpretare (art. 1266-1269, art. 1272 C. civ.)  –  –   reguli speciale de interpretare, prevăzute de legiuitor pentru anumite categorii de acte juridice civile (ex. testamentul în favoarea creditorului exclude compensarea /art.1039 alin.(3) C.civ.) Principiile efectelor actului juridic civil Efectele actului juridic civil sunt guvernate de următoarele principii:  principii:    –  –   principiul forţei obligatorii ( pacta  pacta sunt servanda);  servanda);    –  –   principiul irevocabilităţii actului juridic civil;  civil;    –  –   principiul relativităţii relativităţii (   ( rres es inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodese potest).  

3.8.1. Principiul forţei obligatorii  obligatorii  Principiul forţei obligatorii este acea regulă a efectelor actului juridic civil potrivit căreia actul juridic civil valabil  încheiat, se impune impune autorului sau autorilor săi întocmai ca legea [art. 1270 [art.  1270 alin. (1) C. civ.]. Excepţiile de la acest principiu sunt cazurile în care efectele nu se produc aşa cum au dorit părţile la încheierea lor,  în sensul că efectele pot fi mai restrânse sau mai întinse, independent de voinţa părţilor. Acestea părţilor.  Acestea sunt: a) Cazuri de restrângere a forţei obligatorii:  obligatorii:    –   –   încetarea contractului de mandat  în cazul morţii, incapacităţii sau falimentului mandatarului sau mandantului [art. 2030 alin. (1) lit. c) C. civ.];  civ.];   –   –   încetarea  încetarea contractului de locaţiune; intervine locaţiune; intervine atunci când bunul închiriat a pierit în totalitate sau s- a făcut netrebnic de obişnuita sa întrebuinţare [art. 1818 [art.  1818 alin. (1) C. civ.];  civ.];   –   –  ş.a. ş.a.   b) Cazuri de extindere a forţei obligatorii:  obligatorii:    –   –   prelungirea (prorogare) efectelor actului juridic civil, c ivil, prin efectul legii;  –   –   prelungirea efectelor actului juridic civil cu executare succesivă cu o perioadă de timp egală cu durata cauzei de suspendare, care a făcut imposibilă executarea; executarea ;   –   –  moratoriul legal   ; ;   –   –  revizuirea e fectelor anumitor acte juridice din cauza ruperii echilibrului contractual c ontractual ca urmare a schimbării  împrejurărilor avute în vedere la încheierea actului juridic civil  (art. 1271 C. civ.);  –   –  cazurile în care legea recunoaşte uneia dintre părţi dreptul de a aduce modificări unilaterale acului juridi  juridi cc civil cum este cazul reglementat prin dispoziţiile art.  art.   53 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.  publică.  

 

3.8.2. Principiul irevocabilităţii  irevocabilităţii  Principiul ir evocabilităţii  evocabilităţii   reprezintă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil bilateral nu poate înceta prin voinţa exprimată doar de una dintre părţi, iar actul juridic civil unilateral nu poate înceta prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului său.  său.   Excepţiile de la irevocabilitate reprezintă acele cazuri în care se admite încetarea actului juridic bilateral prin voinţa exprimată doar de una dintre părţi pe de o parte şi încetarea actului juridic civil unilateral prin exprimarea voinţei contrare a autorului său, pe de altă parte.  parte.   Excepţii de la irevocabilitate în categoria actelor juridice civile bilaterale:  bilaterale:    –  –   revocarea donaţiei între soţi în timpul căsătoriei  )art.1031 C.civ.); C.civ.);   –  –    încetarea contractului pentru care nu s-a stipula stipulatt un termen, la cererea oricărei părţi cu respectarea unui termen de preaviz (art.1277 C.civ.); C.civ.);  –  –    încetarea contractului de depozit la cererea deponentului (art.2115 alin.1 C.civ.); C.civ.);  –  –   ş.a. ş.a.   Excepţii de la irevocabilitate în categoria actelor juridice civil e unilaterale:  –  –   testamentul (art.1034 C.civ.);  –  –   oferta fără termen poate fi retrasă numai dacă retragerea ajunge la destinatar înainte sau concomitent concomiten t cu oferta (art. 1199 C. civ.); - s.a.

3.8.3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil  civil   Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil   reprezintă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorii sau autorul său, nu şi faţă de terţi (art. 1280 (art.  1280 C. civ.). Partea reprezintă persoana care încheie actul juridic civil, fie personal, fie prin reprezentare, şi în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului juridic civil.  civil.   ( penitus extranei). Terţii sunt persoanele străine de actul juridic ( penitus  Avânzi-cauză  Avânzicauză sunt acele persoane care, deşi nu au participat la încheierea actului juridic civil, suportă totuşi efectele acestuia, datorită legăturii lor juridice cu părţile actului juridic civil.  civil.   Există trei categorii de avânziavânzi -cauză: cauză:    –  –   succesorii universali  sunt   sunt persoanele care dobândesc un patrimoniu, o universalitate (ex. moştenitorul unic) şi succesorii cu titlu universal care sunt persoanele ce dobândesc o fracţiune dintr-un dintr -un patrimoniu (ex. mai mulţi moştenitori legali);  legali);   –  –   succesorii cu titlu particular sunt persoanele ce dobândesc un bun individual determinat (ex. cumpărătorul unui autoturism);  –  –   creditorii chirografari   sunt acei creditori a căror creanţă nu este asigurată prin instituirea unei garanţii dar beneficiază de un drept de gaj general asupra întregului patrimoniu al debitorului lor.  lor.   Excepţiile de la principiul relativităţii sunt cazurile în care actul juridic civil ar produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile , prin voinţa voinţ a părţilor actului act ului juridic civil. civil.   Potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a noului Cod civil, doctrina clasifica excepţiile de la principiul relativităţii în două categorii: reale şi aparente, apreciind că singura   excepţie reală de la acest principiu este stipulaţia pentru altul.   Potrivit noilor reglementări stipulaţia pentru altul se bucură de o reglementare proprie 1, în conformitate cu care, dreptul terţului beneficiar se naşte în mod valabil numai prin exprimarea voinţei acestuia, în sensul acceptării, în caz contrar dreptul instituit prin convenţie de către părţi în favoarea terţului beneficiar reprezintă cel mult o condiţie rezolutorie.  rezolutorie.   Excepţii aparente de la principiul relativităţii:  relativităţii:    –  –   situaţia avânzilor -cauză cauză  reprezintă reprezintă;;   –  –    promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort) porte -fort) este convenţia prin care o parte numită promitent se obligă faţă faţă de cealaltă parte numită creditorul promisiunii să determine o terţă persoană să încheie un act juridic civil. 1 Art.

1284-1288 C. civ. 

 

 –  –  

reprezentarea este procedeul tehnico- juridic reprezentarea   juridic prin care o persoană numită reprezentant, încheie încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane, numită reprezentat, astfel încât efectele actului juridic astfel încheiat se produc direct în persoana celui reprezentat;  reprezentat;   –  –   acţiunile directe în justiţie. justiţie . Desemnează acele situaţii în care, potrivit legii, o persoană (reclamantul) cheamă în  judecată  judeca tă o altă persoană (pârâtul) cu care nu se află în raporturi contractuale, acesta din urmă aflându -se în raporturi contractuale cu o altă persoană cu care însuşi reclamantul se află în raporturi contractuale.  Astfel: în materia contractului de antrepriză, se recunoaşte dreptul lucrătorilor angajaţi de antreprenor de a acţiona în  justiţie direct pe beneficiarul construcţiei, pentru plata remuneraţiilor ce li se cuvin (art.  1856 C. civ.);  –  –  

şi altele. altele.

3.9. Aplicaţii  3.9.  Aplicaţii   3.9.1. Teme referat 1. Analizaţi principiile efectelor actului juridic civil. 3.9.2. Întrebări 3.9.2.  Întrebări de verificare verificare a cunoştinţelor cunoştinţelor   1. Ce se înţelege prin efectele actului juridic civil? Care sunt principiile care guvernează efectele actului juridic civil? 2. Analizaţi principiul forţei obligatorii.  3. Analizaţi principiul irevocabilităţii ir evocabilităţii. 4. Analizaţi principiul relativităţii.  5. Ce înţelegeţi prin avânzi-cauză?  6. Enumeraţi şi analizaţi excepţiile aparente de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. 

 

Capitolul IV Prescripţia extinctivă  extinctivă  4.1. Sediul materiei Prescripţia extinctivă este reglementată în Cartea a VI-a VI -a Despre Prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor, Titlul termenelor,  Titlul I – I –  Prescripţia Extinctivă (art. 2500-2544) 2500-2544) şi Titlul III  III –   – Calculul termenelor (art. 2551-2556 C. civ.) Dispoziţiile   privind prescripţia extinctivă prevăzute la alte materii din Codul civil, precum şi cele prevăzute în alte Dispoziţiile acte normative se completează cu cele în materie, din titlul mai sus menţionat.  

4.2. Consideraţii generale privind  prescripţia extinctivă  extinctivă  Potrivit noilor reglementări normele juridice care reglementează instituţia i nstituţia prescripţiei extinctive sunt norme juridice de ordine privată.  privată.  Astfel dacă în vechea reglementare  reglementare   (decret lege nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă)  extinctivă)   prescripţia extinctivă putea fi invocată invocată şi din oficiu, în prezent, organul jurisdicţional nu mai poate aplica prescripţia din oficiu, oficiu , inclusiv în ipotezele în care ar fi în interesul statului sau unităţilor administrativ -teritoriale. Mai mult decât atât, prin dispoziţiile art.  art. 2513 şi art. art. 2514 C. civ., este stabilit şi momentul până la care poate fi opusă prescripţia, de către cel în favoarea căruia curge prescripţia, de creditorii acestuia, de codebitorii unei obligaţii solidar e sau indivizibile, fideiusorii, precum şi de orice persoană interesată.  interesată.   Astfel prescripţia poate fi invocată, fie prin întâmpinare, fie cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare. Prin înfăţişare.  Prin urmare recunoaşterea dreptului făcută în scris, precum şi constituirea de garanţii, făcute după împlinirea termenului de prescripţie presc ripţie de către cel în folosul căruia curge prescripţia sunt valabile, devenind incidente pentru ambele situaţii, regulile privind renunţarea la prescripţie.  prescripţie.   Caracterul dispozitiv al normelor din această materie, ma terie, permite părţilor să modifice prin acordul l or expres, momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă, cauzele de suspendare şi întrerupere privind cursul prescripţiei, precum şi termenele de prescripţie extinctivă, cu excepţia drepturilor la acţiune de care părţile nu pot dispune, precum şi a acţiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului. Totuşi, potrivit art. 2515 art. 2515 alin. (2) C. civ. părţile nu pot declara imprescriptibilă o acţiune, care potrivit legii este prescriptibilă prescriptibilă şi nici prescriptibilă o acţiune care, potrivit legii este imprescriptibilă.  imprescriptibilă.   Nerespectarea acestei dispoziţii se sancţionează cu nulitatea absolută.  absolută.  De asemenea, convenţiile privind modificarea termenelor de prescripţie se supun restricţiilor reglementate prin dispoziţiile art. 2515 art.  2515 alin. (4) C. civ. Pentru prescripţiile începute şi neîmplinite, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, rămân incidente, dispoziţiile legale care le-au le -au institui.

4.2.1. Noţiune Noţiune   Prescripţia extinctivă  extinctivă  reprezintă reprezintă stingerea dreptului la acţiune în sens material, neexercitat în termenul de prescripţie prevăzut de lege.  lege.   Din punct de vedere terminologic expresia „prescripţie extinctivă” este susceptibilă de doua înţelesuri:  înţelesuri:    –  –    într-un prim sens  sens   prin prescripţie extinctivă se înţelege instituţia de drept civil  civil  având această denumire, adică totalitatea normelor de drept civil care reglementează stingerea dreptului la acţiune în sens material, în domeniul raporturilor juridice civile;  –  –    în al doilea sens sens,, se desemnează esenţa acesteia adică stingerea dreptului la acţiune în sens material,  material,   neexercitat în termenul de prescripţie prevăzut de lege/stabilit de părţi (cum ar fi de exemplu dreptul de a cere de la debitor, prin intermediul instanţei, executarea obligaţiilor care   îi revin). Prin drept la acţiune în sens material   se înţelege „dreptul material „dreptul de a constrânge o persoană cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită  prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz. caz.  

 

Dre ptul material la acţiune sau acţiune sau dreptul la acţiune în sens material  se  se distinge de dreptul procesual la acţiune sau sau   drept la acţiune în sens procesual, acesta din urmă reprezentând dreptul oricărei persoane de a formula o cerere de chemare în judecată.  judecată.  Dacă dreptul la acţiune în sens material poate fi prescriptibil, în sensul că exercitarea sa este limitată în timp de termenul de prescripţie aplicabil, dreptul la acţiune în sens procesual este imprescriptibil.

4.2.2. Funcţiile prescripţiei extinctive  extinctive  Prescripţia extinctivă îndeplineşte 3 funcţii:  Prescripţia funcţii:    –  –    funcţie preventivă şi mobilizatoare, mobilizatoare ,  –  –    funcţie de consolidare  consolidare  a raporturilor juridice, prin care se asigură stabilitate şi certitudine titularilor de drepturi subiective şi obligaţii civile;  civile;    –  –    func  funcţie ţie sanc sancţion ţionator atorie ie.. 

4.2.3. Natura juridică a prescripţiei extinctive extinctive   A stabili natura juridica a prescripţiei extinctive înseamnă a răspunde la întrebarea: ce este, pentru dreptul civil, prescripţia dreptului la acţiune? Sub aspectul naturii sale juridice, prescripţia dreptului la acţiune reprezintă atât un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil, cât şi o sancţiune.  sancţiune.  

4.2.4. Delimitarea prescripţiei extinctive de alte instituţii de drept civil Pentru o mai bună înţelegere a instituţiei prescripţiei extinctive se impune delimitarea acesteia de alte instituţii de drept civil cu care se aseamănă dar nu trebuie confundată.  confundată.   Astfel prescripţia Astfel  prescripţia extinctivă  extinctivă  se aseamănă dar nu se confundă cu:  cu:    –  –    prescripţia achizi tiv  tiv  care reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin posesie îndelungată în timp ce  prescripţia extinctivă extinctivă   are ca efect imposibilitatea valorificării valorificării dreptului subiectiv civil pe calea unei acţiuni în justiţie.  justiţie.   –  –   decăderea, decăderea,   care este o sancţiune de drept civil ce are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege sau prin voinţa părţilor în timp ce, aşa cum deja am arătat, prescripţia arătat,  prescripţia extinctivă nu extinctivă  nu afectează existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative.    –  –   termenul extinctiv  care este acea modalitate a actului juridic civil, ce constă întrîntr-un eveniment viitor şi sigur ca realizare, de care depinde stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi a executării obligaţiei civile corelative  în timp ce prescripţia ce prescripţia extinctivă  extinctivă  afectează exerciţiul dreptului la acţiune în sens material.  material.  

4.3. Efectele prescripţiei extinctive  extinctive  Precizări: Precizări:  –  –   prin prescripţie extinctivă se stinge numai dreptul la acţiune în sens material;  –  –   dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativa supravieţuiesc, transfor-mându-se transfor-mându -se din perfecte (ocrotite atât pe calea ofensivă a acţiunii în justiţie, cât şi pe calea defensivă a excepţiei) în imperfecte, ocrotite doar pe calea defensivă a excepţiei;  excepţiei;   –  –   imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual presupune că titularul dreptului la acţiune poate sesiza oricând, organul jurisdicţional, urmând ca acesta să verifice dacă prescripţia este sau nu împlinită, verificare condiţionată potrivit noilor reglementări de o cerere expresă în acest sens.  sens.   Efectele prescripţiei extinctive sunt guvernate de două principii şi anume:  anume:    –  –   stingerea dreptului la acţiune privind  privind   un drept subiectiv civil principal, atrage şi stingerea dreptului la acţiune privind dreptul subiectiv civil accesoriu, potrivit adagiului, accesorium sequitur principale. principale. Din teza finală a art. 2503 alin. (1) C. civ. reţinem că dacă legea prevede altfel,  altfel,  drepturile la acţiune privind drepturile accesorii

 

nu se sting prin stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal. Astfel principal.  Astfel potrivit art. 2504 alin. (1) teza I C. civ. prescripţia civ.  prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară.  Excepţia ipotecară. Excepţia  de la principiul potrivit căruia prin prescripţia dreptului la acţiune privind un drept principal atrage şi stingerea dreptului la acţiune privind un drept accesoriu, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile mai sus menţionate comportă două limite în sensul că:  că:    –   –  creditorul ipotecar va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă în limita valorii acestor bunuri.  –   –  dobânzile şi alte accesorii ale creanţei ipotecare nu mai pot fi acoperite în afara capitalului după împlinirea prescripţiei din valorificarea pe cale silită a bunului ipotecat.    –   –   în cazul obligaţiilor obligaţiil or cu executare succesivă, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o printr-o prescripţie separată. Excepţie fac  prestaţiile succesive care alcătuiesc,  alcătuiesc,   prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenţie, un tot unitar,  unitar,  caz în care dreptul la acţiune este unitar şi poartă asupra  întregii obligaţii.  obligaţii. 

4.4. Domeniul prescripţiei extinctive Determinarea domeniului prescripţiei extinctive presupune stabilirea, prin raportarea tuturor drepturilor subiective civile la instituţia prescripţiei extinctive, care sunt drepturile subiective civile civi le ale căror drepturi la acţiune în sens ma material terial sunt prescriptibile, respectiv imprescriptibile. Astfel, în funcţie de natura drepturilor subiective civile distingem:  distingem:    –  –   domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale . În cadrul acestei categorii de drepturi, distingem după cum  cum este vorba de un drept de creanţă sau de un drept real (accesoriu sau principal).  principal).    –   –  în categoria drepturilor de creanţă  creanţă  regula este este prescriptibilitatea.  prescriptibilitatea. Aşadar acţiunile personale prin care se asigură valorificarea unui drept de creanţă sunt, de regulă prescriptibile extinctiv, în sensul că exercitarea lor este limitată în timp.  timp. De la regula prescriptibilităţii acţiunilor acţiun ilor personale există şi excepţii, excepţii,  înţelegând  înţelegând prin acestea, cazurile cazurile în care dreptul material la acţiune este imprescriptibil extinctiv cum ar fi de exemplu acţiunile prin care se urmăreşte valorificarea drepturilor asigurătorilor asupra sumelor ce rezultă din rezervele tehnice constituite în cazul asigurărilor de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor, care potrivit art. 2237 C. civ. sunt imprescriptibile extinctiv.  extinctiv.   –   –  în categoria drepturilor reale accesorii , regula este că acţiunile prin care sunt ocrotite sunt supuse  prescripţiei în aceleaşi condiţii ca  ca  şi dreptul de creanţă principal pe lângă care există . Faptul că dreptul material la acţiune privind un drept ipotecar nu se stinge prin prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa, pentru garantarea căreia a fost instituit, nu înseamnă că este imprescriptibil impres criptibil extinctiv, în acest caz devenind incidente dispoziţiile art. 2518 art. 2518 pct. 1 C. civ.  –   – 

în principiu actiunile prin care sunt ocrotite drepturile reale principale (cele prin care se valorifică un drept real principal) sunt imprescriptibile,  imprescriptibile, iar prin excepţie sunt prescriptibile sunt prescriptibile.. Prin urmare distingem între acţiuni reale imprescriptibile extinctiv şi acţiuni reale prescriptibile extinctiv . Sunt acţiuni reale imprescriptibile extinctiv  următoarele: următoarele:    –   –  acţiunea în revendicare (mobiliară sau imobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate privată, dacă legea nu prevede altfel;  –   –  acţiunea în revendicare (mobiliară sau imobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate publică;    –   –  acţiunea confesorie privind valorificarea unui drept de servitute care are ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în favoarea proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică;   publică;  –   –  acţiunea în partaj;  partaj;   –   –  acţiunea negatorie prin care se neagă existenţa unui drept real principal;  principal;    –   –  acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie;  superficie;   –   –  acţiunea în grăniţuire;  grăniţuire;    –   –  s.a.  s.a. 

 

Sunt acţiuni reale prescriptibile extinctiv  următoarele: următoarele:    –   –  acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune, dacă imobilul revendicat este proprietate privată (art. 572 C. civ.);  –   –  acţiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia (art. 576 alin. (2) C. civ.);  –   –  acţiunea posesorie care poate fi exercitată, în caz de tulburare sau deposedare, în condiţiile art.  951 alin. (1) C. civ., în termen de un an de la data tulburării sau deposedării;  deposedării;    –   –  acţiunea confesorie prin care se apără dreptul de uzufruct, dreptul de uz sau de abitaţie [care prin raportare la art. 696 alin. (1) C. civ. sunt declarate prescriptibile] ori dreptul de servitute [art. 770 alin. al in. (1) lit. f) C. civ.];  –   –  ş.a. ş.a.    –  –   domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale . Acţiunile prin care se urmăreşte apărarea drepturilor nepatrimoniale nepatrim oniale sunt, în principiu imprescriptibile imprescriptibile   extinctiv (art. 2502 alin. (2) pct. 1 C. civ.) De la regula imprescriptibilităţii acţiunilor   prin care se valorifică drepturi personale nepatrimoniale, există şi excepţii  adică acţiuni care deşi au un obiect nepatrimonial, sunt, totuşi prescriptibile totuşi prescriptibile extinctiv  şi anume:  anume:   –   –  acţiunea în nulitate relativă a unui act juridic civil nepatrimonial [art.  1249 alin. (2) C. civ.];  –   –  acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei [art. 301 [art.  301 alin. (1) C. civ.];  –   –  acţiunea în nulitate relativă a recunoaşterii copilului (art. 419 (art.  419 C. civ.);  –   –  ş.a. ş.a.  

4.5. Termenele de prescripţie extinctivă  extinctivă  Termenele de prescripţie extinctivă sunt termenele care asigură posibilitatea exercitării dreptului la acţiune în sens material, pe toată durata lor.  lor.   Aşadar importanţa lor se manifestă, cum era firesc cu privire la acţiunile prescriptibile extinctiv.

4.5.1. Aspecte generale Termenele de prescripţie extinctivă, potrivit reglementărilor din Codul civil pot fi clasificate astfel:    –  –    în funcţie de sfera lor lor de aplicabilitate aplicabilitate,, termenele termenele de prescripţie extinctivă pot fi generale şi speciale speciale.. Termenul de prescripţie general  este acela care îşi găseşte aplicabilitatea ori de câte ori legiuitorul nu a stabilit un termen special. Termenul de prescripţie special   este termenul prevăzut î n mod expres de legiuitor pentru anumite situaţii.   Aşadar termenul general de prescripţie extinctivă  situaţii. extinctivă   reprezintă regula  în timp ce termenele speciale de  prescripţie  reprezintă excepţiile  prescripţie excepţiile..  –  –    în funcţie de izvorul izvorul lor, lor, termenele de prescripţie pot fi legale legale  dar şi convenţionale convenţionale.. Sunt termene de prescripţie legale  termenele prevăzute de lege. Termenele de prescripţie convenţionale  legale  convenţionale   sunt cele care se nasc în mod valabil, prin voinţa părţilor unui raport juridic civil concret.   Astfel, aşa cum deja am arătat, legea lege a permite modificarea, printre altele, şi a termenelor de prescripţie extinctivă.  extinctivă.  Totuşi în privinţa modificării termenelor de prescripţie, legea instituie două limitări (art.2515 alin.4 C.civ.):  –   –  pentru termenele de prescripţie mai mici de 10 ani, noul termen termen nu poate fi mai mic de 1 an sau mai mare de 10 ani;  –   –  iar pentru termenele de 10 ani sau sau mai mari, noul termen nu poate fi mai mare de 20 ani. Observăm aşadar că micşorarea termenelor legale de prescripţie de 1 an sau mai mici de un an, nu este posibilă,  în cazul lor putând opera numai majorarea până la maxim 10 ani. ani.   De asemenea, prin dispoziţiile art. 2515 alin. (5) C. civ. legiuitorul instituie excepţii cu privire la aplicarea regulilor mai sus arătate în sensul că acestea nu se aplică:  aplică:    –   –  în cazul drepturilor la acţiune de care părţile nu pot dispune precum şi  şi    –   –  acţiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului.

 

4.5.2. Termenul general de prescripţie extinctivă  extinctivă   Faţă de vechile reglementări, care stabileau 2 termene generale de prescripţie, în prezent, legiuitorul a reţinut un singur termen general de prescripţie de 3 ani ani (art.2517  (art.2517 C.civ.)

4.5.3. Termene speciale de prescripţie extinctivă prevăzute în Codul civil  civil  Termenele speciale speciale de prescripţie extinctivă sunt prevăzute atât în Codul  Codul   civil, cât şi în alte acte normative. Termenele speciale de prescripţie prevăzute în Codul civil, se regăsesc atât în cartea cart ea a VI-a VI -a Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor, precum şi la alte materii reglementate prin dispoziţiile Codului civil.    În funcţie de criteriul dura duratei tei lor, Codul civil stabileşte şi termene t ermene speciale de 10 ani, 2 ani şi 1 an (art.2518 an  (art.2518 –  – 2521  2521 C.civ.)

4.6. Cursul prescripţiei extinctive  extinctive  Cursul prescripţiei extinctive este marcat de un termen de prescripţie, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi momentul împlinirii acestuia.  acestuia.  Pe parcursul său, cursul prescripţiei poate fi influenţat printr -o cauză de suspendare, de întrerupere, prin intervenţia renunţării la prescripţie şi nu în ultimul rând prin repunerea în ttermenul ermenul de prescripţie.  Aşadar pentru a stabili dacă dreptul la acţiune în sens material nu sprescripţie. s -a prescris trebuie făcuţi următorii paşi:  paşi:    –  –   identificarea termenului de prescripţie prescripţi e aplicabil;  –  –   stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripţia extinctivă;  extinctivă;    –  –   verificarea existenţei sau nu a unor cauze de suspendare a prescripţiei; prescripţiei;    –  –   verificarea existenţei sau nu a unor cauze de întrerupere a prescripţiei;  prescripţiei;    –  –   dacă a intervenit renunţarea la prescripţie;  prescripţie;    –  –   dacă a intervenit sau nu repunerea în termenul de prescripţie; prescripţie;    –  –   stabilirea momentului împlinirii termenului de prescripţie potrivit regulilor de calcul al acestuia prevăzute de legiuitor.

4.6.1.  Începutul prescripţiei extinctive. Regula generală şi reguli speciale privind începutul prescripţiei 4.6.1. Începutul extinctive Regula generală privind generală privind începutul   începutul   prescripţiei este reglementată în art. 2523 art.  2523 C. civ., potrivit cu care, „prescripţia extinctivă începe să curgă de la data la care, titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”. lui”. Regula generală se aplică numai dacă legea nu dispune altfel.  altfel.   Regulile speciale  speciale privind începutul prescripţiei, sunt reglementate prin dispoziţiile art. 2524-2531 art.  2524-2531 C. civ.

4.6.2. Suspendarea prescripţiei extinctive  extinctive  Cursul prescripţiei extinctive poate fi influenţat de apariţia unei cauze de suspendare, care aşa cum vom vedea în continuare, opreşte, de drept cursul prescripţiei, cât timp durează cauza de suspendare.  suspendare.  Suspendarea prescripţiei extinctive este reglementată în Secţiunea a 2-a 2 -a din Capitolul III, Cartea a VI-a, prin dispoziţiile art. 2532-2536 art. 2532-2536 C. civ.

4.6.2.1. Definiţie Definiţie   Suspendarea  reprezintă acea modificare a cursului prescripţiei ce constă în oprirea de drept a cursului prescripţiei Suspendarea  extinctive, cât timp durează cauza ca uza de suspendare şi reluarea cursului prescripţiei, după încetarea cauzei de suspendare, socotindu-se socotinduse pentru calcularea termenului de prescripţie, şi timpul scurs până la apariţia cauzei de suspendare.  Aşadar termenul de prescripţie  prescripţie  în cazul apariţiei unei cauze de suspendare, suspendare , este format din termenul scurs până la apariţia cauzei de suspendare  suspendare la care se adaugă termenul rămas, calculat după încetarea cauzei de suspendare. de  suspendare.

 

4.6.2.2. Cauze generale de suspendare Cazurile generale de suspendare a prescripţiei sunt reglementate prin dispoziţiile art. 2532 art.  2532 C. civ.

4.6.2.3. Cauze speciale de suspendare  În afara cauzelor de suspendare mai sus enumerate, Codul civil instituie cauze speciale de suspendare. suspendare. Astfel în materie succesorală sunt succesorală sunt reglementate 3 cauze de suspendare (art.2533 suspendare (art.2533 C.civ). Alte cauze speciale de suspendare suspendare a prescripţiei extinctive sunt prevăzute în: art. în:  art. 430 alin. (2), art. 591 alin. (1), s.a.

4.6.2.4. Efectele generale şi speciale ale suspendării    În ceea ce priveşte efectele suspendării , distingem între:  –  –   efectul genera  genera  care constă în aceea că după încetarea cauzei de suspendare, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se socotinduse şi timpul scurs înainte de apariţia cauzei de suspendare; suspendare;    –  –   efectul special  care presupune că prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni  de  de la data încetării cauzei de suspendare, suspendare, cu excepţia prescripţiilor de 6 luni luni sau  sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de 1 lună de lună de la încetarea cauzei de suspendare.

4.6.3. Întreruperea Întreruperea prescripţiei extinctive  extinctive  Cursul prescripţiei extinctive poate fi influenţat şi de apariţia unei cauze de întrerupere a prescripţiei, caz în care după încetarea cauzei de întrerupere, începe să curgă o nouă prescripţie. prescripţie .  Întreruperea prescripţiei extinctive este reglementată în Secţiunea a 3-a din Capitolul III, Cartea a VI-a, prin dispoziţiile art. 2537-2543 art. 2537-2543 C. civ.

4.6.3.1. Definiţie  Întreruperea  prescripţiei extinctive reprezintă acea modificare a cursului prescripţiei ce constă în ştergerea  Întreruperea  prescripţiei prescr ipţiei scurse până la apariţia cauzei de întrerupere şi curgerea unei noi prescripţii după încetarea cauzei de  întrerupere.

4.6.3.2. Cauze de întrerupere a prescripţiei extinctive  extinctive  Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive sunt reglementate prin disp oziţiile art.  art.  2537 C. civ. Astfel prescripţia extinctivă se întrerupe:  întrerupe:    –  –  

printr-un printrun act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice mod, a dreptului a cărui că rui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia [art. 2537 [art.  2537 alin. (1) pct. 1 C. civ.].  –  –   prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau arbitrară, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori precum şi prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune s-a s-a prescris [art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ.]. Prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea ss-a făcut la un organ de jurisdicţie necompetent sau este nulă pentru lipsă de formă [art. 2539 [art.  2539 alin. (1) C. civ.]. Prescripţia se întrerupe numai dacă cererea este admisă. Tot admisă.  Totuşi, uşi, potrivit art. 2539 art. 2539 alin. (2) C. civ. prescripţia nu este întreruptă dacă:  dacă:    –   –  se renunţă la cererea de chemare în judecată sau arbitrală ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite;  silite;   –   –  cererea a fost respinsă, anulată sau s-a s -a perimat printr-o printr-o hotărâre definitivă.  definitivă. În  În aceste cazuri dacă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, reclamantul formulează o nouă cerere,  întreruperea prescripţiei este asigurată de cererea precedentă numai dacă cererea ulterioare ulteri oare va fi admisă. admisă.    –   –  nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a şi -a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.  silită.  Totuşi în acest caz, dacă dreptul de a obţine obligarea

 

pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori arbitrală, fără a se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat [art. 2539 [art.  2539 alin. (3) C. civ.]. Dispoziţiile mai sus analizate cu privire la această a ceastă cauză de întrerupere îşi găsesc aplicabilitatea şi în cazul în care prescripţia a fost întreruptă prin invocarea pe cale de excepţie a dreptului a cărui acţiune se prescrie [art. 2539 alin. (4) C. civ.].  –  –   prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti cu precizarea că în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu,  începerea urmăririi urmări rii penale în întrerupe trerupe prescripţia prescripţi a chiar în absenţa constituirii const ituirii ca parte civilă [art. [art. 2537  2537 alin. (1)

 –  –  

pct. 3 C. civ.]. Prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea ss-a făcut la un organ de urmărire penală necompetent sau este nulă pentru lipsa formei [art. 2539 [art. 2539 alin. (1) C. civ.]; prin punerea în întârzier întârzieree a celui în folosul căruia curge prescripţia, însă numai dacă în termen de 6 luni de la punerea în întârziere se formulează cerere de chemare în judecată.  judecată. Aşadar punerea în întârziere neurmată de o cerere de chemare în judecată, formulată în termen de 6 luni nu mai are ca efect întreruperea prescripţiei extinctive. Soluţia adoptată de legiuitor se pliază pe optica potrivit cu care prescripţia sancţionează starea de pasivitate a titularului dreptului a cărui acţiune se prescrie.   Chiar dacă instituţia prescripţiei extinctive nu mai este de ordine publică, totuşi concesiile făcute de legiuitor prezintă limite care până la urmă reflectă esenţa acestei instituţii, însăşi raţiunile pentru care a fost creată.  creată.  

4.6.3.3. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive  extinctive   Întreruperea prescripţiei extinctive  extinctive produce următoarele efecte efecte::  –  –   ştergerea prescripţiei scurse până la apariţia cauzei de întrerupere;  întrerupere;    –  –    începerea, după încetarea cauzei ca uzei de întrerupere, a cursului unei noi prescripţii. Natura noii prescripţii depinde de cauza de întrerupere.  Î n privinţa beneficiului întreruperii prescripţiei, legiuitorul stabileşte anumite reguli. Astfel, potrivit art. 2542 art.  2542 C. civ., pe de o parte, întreruperea prescripţiei profită celui de la care emană actul de întrerupere şi nu poate fi opusă decât celui împotriva căruia a fost îndreptat acel act iar pe de altă parte, dacă prescripţia este întreruptă prin recunoaşterea dreptului făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, efectele întreruperii prescripţiei profită numai ce lui împotriva căruia curge prescripţia şi nu pot fi opuse decât celui care a recunoscut dreptul, iar potrivit art.  2543 C. civ. ori de câte ori intervine întreruperea prescripţiei împotriva fie doar a debitorului principal, ori fie doar a fideiusorului, ef ectele ef ectele  întreruptive se produc atât faţă de debitorul principal, cât şi faţă de fideiusor.  fideiusor.  

4.6.4. Renunţarea la prescripţia extinctivă  extinctivă   Codul civil instituie şi posibilitatea renunţării la prescripţie.  prescripţie.   Astfel din dispoziţiile art. 2507-2511 art. 2507-2511 C. civ. se desprind următoarele reguli în această materie:  materie:    –  –   se poate renunţa la prescripţie numai după ce a început să curgă, dar şi după împlinirea acesteia precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută dar neîmplinită;  neîmplinită;    –  –   renunţarea poate fi expresă sau tacită; tacită ;  –  –   pot renunţa la prescripţie numai persoanele cu capacitate deplină de exerciţiu;  exerciţiu;    –  –   renunţarea la prescripţia împlinită are  are   ca  ca  efect începerea unei noi prescripţii având aceeaşi natură cu cea dintâi. Pentru ipoteza în care partea îndreptăţită, renunţă la beneficiul termenului scurs, scurs , o astfel de renunţare reprezintă o recunoaştere recunoaştere   devenind incidente dispoziţiile privind întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului;  –  –   potrivit art. 2511 C. civ. renunţarea produce efecte numai în privinţa celui care a făcut -o. făcut -o.

 

4.6.5. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă extinctivă   Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă  extinctivă  reprezintă beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile pe calea unei acţiuni în justiţie, chiar dacă termenul de prescripţie s-a s-a împlinit. Cauzele de repunere în termen nu sunt menţionate de lege în mod expres, fiind reţinute ca atare doar în măsura în care constituie motive temeinice. Temeinicia Temeinicia urmează a fi constatată de instanţă la cererea persoanei interesate. Evident că aceste cauze trebuie să se producă înainte de expirarea termenului de prescripţie.  În caz contrar, repunerea în termenul de prescripţie nu produce niciun efect, deoarece efectul prescripţiei s -a produs prin împlinirea termenului de prescripţie.  prescripţie.  Prin cauze temeinic justificate se înţeleg acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpa. Domeniul lor începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră.  majoră.   Exempli gratia, gratia, au fost considerate cauze care justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă:  extinctivă:    –  –   executarea unei pedeps pedepsee privative de libertate, care nu a permis darea unui mandat pentru întreruperea prescripţiei;   prescripţiei;  –  –   cunoaşterea cunoaşterea unor fapte, stabilite de organele de urmărire penală, numai după împlinirea termenului de prescripţie;   prescripţie;  –  –   spitalizarea îndelungată şi repetată;  repetată;    –  –   etc. Au fost apreciate drept cauze care nu justifică repunerea în termenul de prescripţie:  prescripţie:    –  –   eroarea de drept invocată de titularul dreptului la acţiune;  acţiune;    –  –   absenţa sau aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau a juristului acesteia;  acesteia;    –  –   etc. Pentru a opera repunerea repunerea în termen este necesară pe lângă temeinicia temeinicia   motivelor invocate (care l-au pus în imposibilitate pe titularul dreptului material la acţiune să o promoveze) şi exercitarea dreptului la acţiune în maxim 30 de zile de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor.  motivelor.  Termenul de 30 de zile este un termen de prescripţie  prescripţie extinctivă extinctivă  care se aplică şi exercitării dreptului la acţiune în sens material.  material.   extinctiv e ca neîmplinite deşi termenul de prescripţie s-a s -a Efectul repunerii în termen constă în socotirea prescripţiei extinctive  împlinit.

4.6.6. Împlinirea 4.6.6.  Împlinirea prescripţiei prescripţiei extinctive. extinctive.  Reguli privind calculul termenelor de prescripţie  prescripţie  Sediul materiei: Titlul materiei: Titlul III din Cartea a VI-a, art. 2551-2556 C. civ. Reguli Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână, lună sau an [art. 2552 alin. (1) C. civ.]. Precizări: Precizări:    –  –    în cazul în care luna în care se împlineşte termenul de prescripţie nu are o zi corespunzătoare celei în care a  început să curgă, prescripţia se va socoti împlinită în ultima zi a acestei luni [art. 2552 [art.  2552 alin. (2) C. civ.];  civ.];   –  –   mijlocul unei luni este a 15 zi [art. 2552 alin. (3) C. civ.]; astfel dacă termenul este de una sau mai multe luni şi  jumătate, cele 15 zile reprezentând jumătatea luni se vor socoti la sfârşitul termenului [art. 2552 [art.  2552 alin. (4) C. civ.].  civ.].  Codul civil, prin reglementările privind calculul termenelor de prescripţie extinctivă stabilite pe zile consacră, spre deosebire de vechile reglementări, sistemul exclusiv , adică pe zile libere, libere, în care nu se iau în calcul nici prima şi nici ultima zi ale termenului de prescripţie [art. 2553 [art.  2553 alin. (1) C. civ.]. civ.] . Termenul se va împlini la ultima oră (24,00) a ultimei ul timei zi [art. 2553 alin. (3) C. civ.]. Dacă ultima zi este o zi nelucrătoare, potrivit legii, termenul se va socoti împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare imediat următoare (art. 2554 (art. 2554 C. civ.).  În cazul termenului stabilit pe ore, nu se iau în calcul calcu l prima şi ultima oră a acestuia (art. 2555 (art.  2555 C. civ.). Art. 2556 C. civ. instituie o  prezumţie privind efectuarea în termen a actelor , în sensul că actele de orice fel se consideră făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate la oficiul poştal sau telegrafic, cel mai târziu tâ rziu  în ultima zi a termenului de prescripţie, până la ora la care încetează, în mod obişnuit activitatea acelui oficiu.  

 

4.7. Decăderea Decăderea   Sediul materiei: Titlul II din Cartea a VI-a, art. 2545-2550 C. civ. Termenul de decădere de cădere   reprezintă termenul stabilit prin lege sau prin voinţa părţilor pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale [art. 2545 [art.  2545 alin. (1) C. civ.]. Neexercitarea dreptului subiectiv înlăuntrul termenului de decădere se sancţionează cu pierderea acestuia, iar în cazul actelor unilaterale care nu au fost săvârşite în termenul de decădere, sancţiunea constă în imposibilitatea săvârşirii lor [art. 2545 [art.  2545 alin. (2) C. civ.]. Altfel spus săvârşirea unor acte unilaterale după împlinirea termenului de decădere este lipsită de efecte.  efecte.   Calificarea unui termen ca fiind fii nd de decădere se face de către părţi sau prin lege. În lege.  În cazul în care din lege sau din voinţa părţilor, nu rezultă neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, devin incidente regulile privind prescripţia extinctivă (art. 2547 (art. 2547 C. civ.). Aşadar termenul cu privire la care există îndoieli privind calificarea sa ca termen de decădere, este prezumat ca fiind un termen de prescripţie.  prescripţie.   Potrivit art. 2548 alin. (1) C. civ. termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă nu se dispune altfel, prin lege.  În mod excepţional , forţa majoră împiedică, în toate cazurile curgerea termenului, iar dacă a intervenit în cursul termenului de decădere, operează ca o cauză de suspendare, devenind aplicabile regulile privind efectul general al ării din materia prescripţiei extinctive.  extinctive.   Spre deosebire însă de prescripţie, legiuitorul stabileşte în privinţa suspendării suspend efectelor speciale, că durata termenului de decădere se prelungeşte până la maxim 5 zile, dacă până la împlinirea lui, după încetarea forţei majore, au rămas mai puţin de 5 zile [art.  2548 alin. (2) C. civ.]. Tot pe cale de excepţie, excepţie, legiuitorul recunoaşte drept cauză de întrerupere a termenului de decădere, introducerea unei cereri de judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, numai dacă realizarea dreptului cu privire pr ivire la care ss-a -a instituit termenul de decădere, presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie [art.  2548 alin. (3) C. civ.]. Şi în acest caz devin incidente dispoziţiile în materie de la prescripţia extinctivă.  extinctivă.   Se poate renunţa renunţa la un termen de decădere numai dacă a fost stabilit prin convenţie sau în cazul celui stabilit prin lege numai dacă ocroteşte un interes privat.  privat.  În În aceste condiţii, cel în favoarea căruia a fost stipulat sau instituit, poate renunţa, după împlinirea termenului de decădere, la beneficiu decăderii [art. 2549 [art.  2549 alin. (1) C. civ.]. Termenul de decădere poate fi invocat de persoana interesată  interesată numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau cel mai târziu, până la prima zi de înfăţişare (primul termenul de judecată la care părţile au fost legal citate [art.  2550 alin. (1) C. civ.]. Spre deosebire de termenul de prescripţie, în cazul termenului de decădere, instanţa este obligată să -l invoce din oficiu, chiar şi în situaţia în care cel interesat nu l-a l-a invocat, cu excepţia cazului în care termenul de decădere priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber [art. 2550 [art.  2550 alin. (2) C. civ.].

4.8. Aplicaţii  4.8.  Aplicaţii   4.8.1. Teme referat 1. 2. 3. 4. 5.

Identificaţi în  în Codul civil, termene speciale de prescripţie extinctivă. extinctivă.   Analizaţi domeniul prescripţiei extinctive.  extinctive.   Analizaţi comparativ renunţarea la prescripţie şi întreruperea acesteia.   Analizaţi comparativ suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie.  prescripţie.   Analizaţi comparativ termenul de prescripţie şi termenul de decădere.  decădere.  

4.8.2. Întrebări 4.8.2.  Întrebări de verificare verificare a cunoştinţelor cunoştinţelor   1. 2.

Definiţi prescripţia extinctivă şi analizaţi funcţiile ei.   Analizaţi comparativ dreptul la acţiune în sens material şi dreptul la acţiune în sens procesual.  

3. 4.

Ce se înţelege prin natura juridică a prescripţiei extinctive?  extinctive?   Analizaţi comparativ prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă.  achizitivă.  

 

5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17.

Prin ce se deosebeşte prescripţia extinctivă de decădere? Dar de termenul extinctiv e xtinctiv ca modalitate a actului  juridic civil? Ce se înţelege prin domeniul prescripţiei extinctive?  extinctive?  Analizaţi domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor de creanţă.   Analizaţi domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor dreptu rilor reale accesorii. Analizaţi domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale principale.   Analizaţi domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepa-trimoniale.   Daţi un exemplu de acţiune personală imprescriptibilă extinctiv.  extinctiv.  

18. 19. 20. 21. 22. 23.

Daţi exemple de acţiuni reale imprescriptibile extinctiv.  extinctiv.   Daţi exemple de acţiuni reale prescriptibile extinctiv.  extinctiv.   Daţi exemple de acţiuni prescriptibile extinctiv prin care se valorifică drepturi nepatrimoniale.   Daţi exemple de acţiuni imprescriptibile extinctiv prin care se valorifică drepturi nepatrimoniale.   Clasificaţi termenele de prescripţie în funcţie de sfera de aplicabilitate şi în funcţie de izvorul lor.   Explicaţi corelaţia dintre termenul general de prescripţie extinctivă şi termenele speciale de prescripţie extinctivă.   extinctivă. Care sunt limitele legale privind modificarea termenelor de prescripţie extinctivă?   Care este regula generală privind începutul prescripţiei extinctive?  extinctive?   Enumeraţi regulile speciale privind începutul prescripţiei extinctive.  extinctive.   Definiţi suspendarea şi analizaţi efectele acesteia.  acesteia.  Enumeraţi cauzele generale de suspendare a prescripţiei extinctive. ext inctive.   Care sunt cauzele speciale de suspendare în materie mat erie succesorală?  succesorală?  

24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34.

Mai cunoaşteţi şi alte cauze speciale de suspendare, în afara celor din materie succesorală? Exemplificaţi.  Exemplificaţi.   Ce reprezintă efectele speciale ale suspendării prescripţiei extinctive.  extinctive.   Definiţi întreruperea prescripţiei extinctive şi analizaţi ef ectele ectele acesteia. Enumeraţi şi analizaţi cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive.  extinctive.   Ce se înţelege prin renunţarea la prescripţia extinctivă şi ce efecte produce?  produce?   Ce se înţelege prin repunerea în termenul de prescripţie extinctivă şi ce c e efecte produce? Enunţaţi regulile privind calculul termenelor de prescripţie.  prescripţie.   Analizaţi termenul de decădere.  decădere.  Poate fi suspendat termenul de decădere? Argumentaţi.   Poate fi întrerupt termenul de decădere? Argumentaţi.  Argumentaţi.   Prin ce se deosebeşte termenul de decădere de termenul de prescripţie extinctivă?

4.8.3. Speţe Speţe   1. Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 1.10.2016, reclamantul A solicită instanţei obligarea pârâtului B la plata sumei de 80.000 lei reprezentând dif erenţa dif erenţa din preţul vânzării care nu a fost achitată.  La dosarul cauzei, reclamantul depune contractul de vânzare încheiat la data de 1.08. 2012 prin care acesta a vândut pârâtului B, un autoturism, marca Audi, la preţul de 120.000 lei, contract prin care părţile au stabilit ca preţul să fie eşalonat în 12 rate lunare a câte 10.000 lei, ultima urmând a fi achitată până la data de 1.09.2013.  La dosarul cauzei au fost depuse şi 2 chitanţă în valoare totală de 40.000 lei, ultima chitanţă purtând data de 1.11.201 3. Prin întâmpinare, pârâtul B solicită respingerea cererii lui A, arătând că dreptul la acţiune al acestuia s -a prescris. Ce dispune instanţa? Argumentaţi.  Argumentaţi.   Cum afectează cursul prescripţiei plata făcută de pârâtul B prin chitanţa din 1.11.2013?  

 

Capitolul V Persoana fizică, subiect de drept civil  civil  5.1. Noţiune, clasificare, sediul materiei   Noţiunea de persoană fizică.  fizică. Ca subiect de drept civil, persoana fizică reprezintă omul în individualitatea sa privit ca titular de drepturi subiective civile şi obligaţii civile.   Clasificarea persoanelor fizice Categoria persoanelor fizice ca subiecte de drept civil, este susceptibilă  susceptibilă  de mai multe clasificări, după cum urmează:  urmează:   În funcţie de criteriul vârstei  deosebim:  –  –   minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;  –  –   minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;  ani;    –  –   majorii, adică persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani.   Cl Clasificarea asificarea prezintă importanţă sub aspectul delimitării capacităţii de exerciţiu.  exerciţiu.   Astfel minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, au capacitate de exerciţiu restrânsă, iar cei cu vârsta sub 14 ani, sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu.  exerciţiu.   După cum au sau nu capacitate de exerciţiu distingem exerciţiu distingem între:  –  –   persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu. exerciţiu. Fac parte din această categorie: minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi majorii puşi sub interdicţie judecătorească;  judecătorească;    –  –   persoane fizice cu capac capacitate itate de exerciţiu restrânsă. restrânsă . Fac parte din această categorie, minorii cu vârsta cuprinsă  între 14 şi 18 ani;  ani;    –  –   persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu. exerciţiu . Fac parte din această categorie persoanele fizice care au  împlinit vârsta de 18 ani (majorii) (majorii ) minorii care s-au s- au căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi cei cărora lele-a fost recunoscută capacitatea deplină de exerciţiu după împlinirea vârstei de 16 ani, de către instanţa de tutelă cu excepţia celor puşi sub interdicţie judecătorească.  judecătorească.    În funcţie de criteriul cetăţeniei  distingem  distingem între:  –  –   persoane fizice cu cetăţenie română;  română;   –  –   persoane fizice cu cetăţenie străină;  străină;   –  –   persoane fizice fără cetăţenie (apatrizii).  (apatrizii).   Potrivit art. 27 alin. (1) C. civ. „Cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în con-diţiile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor”.  lor”.   Clasificarea prezintă importanţă sub aspectul dobândirii unor drepturi civile precum şi al conţinutului capacităţii de folosinţă.  folosinţă.   În funcţie de domiciliu domiciliu  se face distincţie între:  între:   –  –   persoane fizice cu domiciliul în România;  –  –   persoane fizice cu domiciliul în străinătate.  străinătate.   Clasificarea prezintă importanţă în raporturile raporturil e de drept internaţional privat, sub aspectul determinării legii aplicabile  în cazul unui raport juridic civil cu element de extraneitate, în stabilirea instanţei competente în cazul formulării unei acţiuni în justiţie etc.  etc.    În funcţie de activităţile lucrative sau nelucrative pe care le desfăşoară, desfăşoară, persoanele fizice se împart în:  –  –   profesionişti. profesionişti.   Potrivit art. 3 alin. (2) C. civ. „Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o  întreprindere””.   întreprindere  –  –   neprofesionişti. neprofesionişti.   Sediul materiei Actele normative prin care este reglementată persoana fizică sunt în principiu următoarele:    –  –   Constituţ Constituţia ia României;  –  –   Codul civil (Cartea I Despre persoane –  art. 25-103 ; Cartea  ; Cartea a II-a Despre familie –  art. 258-534);

 

 –  –    –  –    –  –    –  –    –  –    –  –  

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Le Legii gii nr. 287/2009 privind Codul civil; O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de iden-titate ale cetăţenilor 2; Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă 3; Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 4; O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice 5; ş.a.   ş.a.

5.2. Capacitatea civilă a persoanei fizice  fizice   Capacitatea civilă, parte a capacităţii juridice, este specifică dreptului civil şi constituie baza dobândirii de către persoana fizică a calităţii de subiect de al raportului juridic civil, adică de titular de drepturi şi obligaţii.  obligaţii.   În structura capacităţii civile distingem două elemente:  elemente:    –  –   capacitatea de folosinţă a persoanei fizice;  fizice;    –  –   capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.  fizice.   Capacitatea de folosinţă este premisa dobândirii capacităţii de exerciţiu.  

5.2.1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice  fizice  5.2.1.1. Definiţie şi caractere juridice  juridice  Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice reprezintă acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile.   Caractere juridice:  –  –   legalitatea legalitatea;;  –  –   generalitatea generalitatea;;  –  –   inalienabilitatea inalienabilitatea;;  –  –   intangibilitatea intangibilitatea;;  –  –   egalitatea egalitatea;;  –  –   universalitatea universalitatea..

5.2.1.2. Începutul 5.2.1.2.  Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice fizice   fizice.   Potrivit art. 35 teza I C. civ., capacitatea de folosinţă se dobândeşte la naşterea persoanei fizice.  De la această regulă există şi o excepţie excepţie   potrivit căreia drepturile drepturile copilu  copilului lui sunt recunoscute de la concepţie dacă acesta se naşte viu  viu  –   – capacitate de folosinţă anticipată.  anticipată.  Pentru a putea fi invocată această excepţie este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii raportate la data la care se naşte vocaţia sa cu privire  privire  la un drept şi anume:  –  –   copilul să fie conceput ceea ce echivalează cu existenţa sa şi  –  –   copilul să se nască viu.  viu.   Potrivit art. 412 C. civ. termenul legal al concepţiei  reprezintă „intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului”.  copilului”.  Prin urmare intervalul de 121 de zile între termenul maxim (300 zile) şi termenul minim (180 zile) al unei sarcini reprezintă timpul legal de concepţie, concepţie , astfel încât copilul născut viu poate să invoce drept zi a concepţiei sale oricare zi din intervalul de 121 de zile.  zile.  

2 Republicată

în M. Of. M. Of. nr. 719 din 12 oct. o ct. 2011. 

3 Republicată

în M. Of. M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012. 

4 Republicată

în M. Of. M. Of. nr. 159 din 5 martie 2014. 

5 Publicată

în M. Of. M. Of. nr. 68 din 2 februarie fe bruarie 2003. 

 

Caracterul relativ al prezumţiei timpului legal de concepţie rezultă indirect din dispoziţiile art. 412 art.  412 alin. (2) C. civ. care dispune: „Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului întrîntr -o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin.  alin.  (1) (termenul legal de concepţie  concepţie –   – n.a. n.a.)) sau chiar în afara acestui a cestui interval”. interval”. Conţinutul capacităţii de folosinţă  folosinţă  constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii.  obligaţii.   Aşadar el se exprimă prin drepturile şi obligaţiile persoanei fizice. Excepţie de la această regulă este capacitatea de folosinţă antici  pată  pată  a persoanei fizice, al cărei conţinut este format numai din drepturi.  

5.2.1.4. Încetarea 5.2.1.4.  Încetarea capacităţii de folosinţă folosinţă a persoanei fizice fizice   Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la moartea moartea acesteia.  acesteia. Determinarea momentului morţii este diferită în funcţie de modul de constatare acesteia. Astfel moartea poate fi constatată fizic, direct, adică prin examinarea cadavrului caz în care se eliberează un certificat medi cal de constatare a morţii sau poate fi declarată prin hotărâre judecătorească în cazul persoanei fizice dispărute a cărei moarte nu poate fi constatată direct.  direct.  Declararea judecătorească a morţii este reglementată prin dispoziţiile art.  art.   49-57 C. civ. Potrivit Potri vit acestor dispoziţii distingem între:  –  –   cazul general de declarare judecătorească a morţii.  morţii.   Pentru a opera declararea judecătorească a morţii trebuie  îndeplinite următoarele condiţii:  condiţii:    –   –  persoana fizică să fi dispărut de la domiciliu ; domiciliu ;    –   –  să existe indicii că a încetat din viaţă;  viaţă;    –   –  de la data ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că persoana dispărută era în viaţă să fi trecut cel puţin 2 ani.  ani. Simpla absenţă, chiar îndelungată, de la domiciliu nu este suficientă. Lipsa suficientă.  Lipsa de la domiciliu trebuie să fie de cel puţin 2 ani şi să creeze suspiciuni cu privire la faptul că acea persoană mai este în viaţă.    –  –   cazuri speciale de declarare judecătorească a morţii , sunt prevăzute în dispoziţiile art.  art.   50 C. civ. Astfel, cel dispărut în împrejurări deosebite, cum ar fi: inundaţiile, inundaţ iile, cutremurul, catastrofă feroviară sau aeriană, naufragiul,  în cursul unor fapte de război sau în orice alte împrejurări asemănătoare, care îndreptăţesc a se presupune decesul, poate fi declarat mort dacă au trecut cel puţin 6 luni de l a data la care s-a produs împrejurarea în care a avut loc dispariţia.  dispariţia. Aşadar pentru a fi în prezenţa unui caz special de declarare judecătorească a morţii se cer a fi întrunite două condiţii şi anume:  anume:    –   –   persoana să fi dispărut într -o împrejurare deosebită care justifică decesul;  decesul;   –   –  să fi trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării deosebite  în care persoana respectivă a dispărut. În dispărut.  În cazul  în care ziua în care a intervenit împrejurarea î mprejurarea în care a avut loc di dispariţia, spariţia, nu poate fi determinată, se aplică dispoziţiile disp oziţiile art. 49 art. 49 alin. (2) C. civ. în civ.  în sensul că cei 2 ani vor fi socotiţi de la sfârşitul lunii în care s -au primit ultimele informaţii sau indicii, iar dacă nici luna nu poate fi stabilită, de la sfârşitul anului calendaristic.  calendaristic.  Dacă este sigur că decesul s-a s-a produs, deşi nu a fost găsit cadavrul sau nu a putut fi identificat, moartea poate fi declarată fără a se aştepta îndeplinirea vreunui termen de dispariţie.  dispariţie.   Procedura de declarare judecătorească a morţii se face potrivit dispoziţiilor art.  944-951 C. proc. civ. Data morţii se stabileşte prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte.  moarte.  Dacă din hotărâre nu rezultă ora morţii, se va socoti că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii.    În cazul în care car e nu există indicii suficiente pentru stabilirea datei morţii, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului de 2 ani sau a celui de 6 luni, după caz [art.  52 alin. (2) C. civ.]. Potrivit art. 54 alin. (1) C. civ. hotărârea declarativă de moarte poate fi anulată  anulată  oricând dacă cel declarat mort este  în viaţă.  viaţă. După anularea hotărârii declarative de moarte, cel declarat mort, poate cere înapoierea bunurilor sale în natură, sau prin echivalent după caz.  caz.   A  Anularea nularea hotărârii declarative de moarte  moarte   poate fi cerută şi de orice persoană interesată, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui declarat mort (art. 55 (art.  55 C. civ.).

 

5.2.2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice  fizice  5.2.2.1. Definiţie, caractere caractere juridice, premise Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice  fizice  reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a încheia singură acte juridice civile [art. 37 C. civ.]. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este definită în doctrină ca fiind acea parte a capacităţii civile ce constă în aptitudinea persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile precum şi de aa--şi asuma şi executa obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile. Caracterele juridice  juridice  ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea şi egalitatea.  egalitatea.   Premisele şi felurile capacităţii de exerciţiu a persoanei p ersoanei fizice Premisele capacităţii de exerciţiu sunt:  –  –   existenţa capacităţii de folosinţă;  –  –   existenţa discernământului.  discernământului.   În funcţie de criteriul vârstei, capacitatea de exerciţiu cunoaşte 3 ipoteze:  ipoteze:    –  –   lipsa capacităţii de exerciţiu,  exerciţiu,  în în cazul minorilor minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi a persoanelor puse sub interdicţie;   interdicţie;  –  –   capacitate de exerciţiu restrânsă,  restrânsă,  recunoscută minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;  ani;    –  –   capacitate de exerciţiu deplină,  majore.   deplină, recunoscută persoanei fizice majore. 

5.2.2.2. Lipsa capacităţii de exerciţiu  exerciţiu  Lipsa capacităţii de exerciţiu priveşte cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani precum şi al persoanelor puse sub interdicţie.  interdicţie.  Conţinut : Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu pot încheia acte juridice civile numai prin reprezentanţii lor legali. Totuşi, pe cale de excepţie, potrivit art. 43 art.  43 alin. (3) C. civ., persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate poat e încheia personal, fiind valabile, următoarele acte juridice civile: acte anume prevăzute de lege, acte de conservare precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor (ex. cumpărarea de rechizite şcolare, dulciuri etc.).  etc.).  Încetarea  Încetarea stării juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu intervine, exerciţiu intervine, în cazul minorului, fie la împlinirea vârstei de 14 ani, fie la moartea acestuia iar în cazul interzisului judecătoresc, la ridicarea interdicţiei după  împlinirea vârstei de 14 ani sau la moartea acestuia.

5.2.2.3. Capacitatea de exerciţiu restrânsă  restrânsă  Capac itate itate de exerciţiu restrânsă este recunoscută minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.  ani.   Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă exprimă categoriile de acte juridice civile şi condiţiile în care acestea pot fi încheiate de minorul cu capacitate capacitat e de exerciţiu restrânsă.  restrânsă. În  În acest sens se disting următoarele situaţii:  –  –   cazurile în care minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot restrânsă pot încheia singuri  acte  acte juridice civile [art. 41 alin. (3) C. civ.]. Includem în această categorie: actele de administrare administrare în măsura în care nu îl prejudiciază , înţelegând prin acestea, atât actul de administrare prin natura lui  (adică acel act juridic civil prin care se urmăreşte punerea  în valoare a unui anumit bun sau a unui anumit drept, cum ar fi de exemplu un contr contract act de locaţiune), cât şi actul de administrare prin scopul său  său   (adică acel act juridic civil care, prin raportarea la întreg patrimoniu îşi păstrează calitatea de act de administrare, însă raportat la bun îmbrăca forma unui act de dispoziţie cum ar fi de exemplu înstrăinarea unor bunuri care nu mai sunt necesare minorului), actele de conservare  conservare  precum şi actele de dispoziţie  dispoziţie de mică valoare, cu caracter urgent şi care se execută la data încheierii lor;    –  –   cazurile în care minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot încheia personal, încheia personal, dar cu încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor legali/ ocrotitorilor legali (părinţi sau tutori),  tutori),   acte juridice civile.  Încuviinţarea prealabilă  prealabilă  venită din partea ocrotitorului legal reprezintă un consimţământ anticipat dat, pentru fiecare act juridic civil. Aşadar încuviinţarea prealabilă este individuală individuală  şi specială specială.. Includem în această categorie orice acte juridice

 

civile, altele decât cele ce pot fi încheiate singur de către acesta şi cu excepţia celor pentru care leg ea impune pe lângă încuviinţarea ocrotitorului legal şi autorizarea instanţei de tutelă [art.   41 alin. (2) teza a II-a C. civ.]. Totuşi, potrivit alin. (2) alin. (2) al art. 42 C. civ., în raportul de muncă născut dintr-un dintr -un astfel de act juridic civil  încuviinţat prealabil de ocrotitorul legal în condiţiile art. 42 art.  42 alin. (1) C. civ. minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel, obligaţiile izvorâte dintrdintr-un astfel de act, iar cu privire la veniturile obţinute pentru munca prestată, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate restrânsă  poate dispune singur.  singur.    –  –   cazurile în care minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot încheia  personal acte juridice civile, civile , dar cu  încuviinţarea atât a reprezentantului legal, cât şi a instanţei de tutelă, respectiv avizul consil consiliului iului de familie.  Avizul consiliului familie. Avizul c onsiliului de famil familie ie,, este doar consultativ, decizia finală aparţinând instanţei de tutelă.  Astfel, având în vedere dispoziţiile art.  art.  146 alin. (2) C. civ., civ., includem în această categorie actele de înstrăinare,  împărţeală, ipotecare sau de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, renunţarea la drepturile minorului precum şi orice alte acte juridice civile care depăşesc dreptul de administrare. administrare . Actele juridice civile  încheiate de cel cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, fără respectarea regulilor mai sus arătate, se sancţionează cu nulitatea relativă. relativă. Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează: restrânsă încetează:  când minorul devine major (împlineşte vârsta de 18 ani, sau prin căsătorie în cazul minorului care se căsătoreşte înainte d e împlinirea vârstei de 18 ani), este pus sub interdicţie sau moare;  moare;   Precizare: Minorul lipsit de capacitate de exerciţiu precum pre cum şi cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poat poatee să facă donaţii, altele decât darurile obişnuite potrivit stării lui materiale şi nici să garanteze obligaţia altuia [art. [art. 146  146 alin. (3) C. civ.]. Actul juridic civil încheiat cu nerespectarea acestor dispoziţii este anulabil.  

5.2.2.4. Capacitatea deplină de exerciţiu  exerciţiu  Potrivit art. 38 C. civ. capacitatea deplină de exerciţiu  exerciţiu  se dobândeşte de la data la care persoana fizică devine majoră. O majoră.  O persoană  persoană fizică devine majoră fie majoră  fie la împlinirea vârstei de 18 ani , fie ca efect al căsătoriei, în cazul minorului care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.  În  În cazul în care căsătoria căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună--credinţă la încheierea căsătoriei, păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.  bună exerciţiu.   Aşadar, bunabuna-credinţă la încheierea căsătoriei este o condiţie sine qua non  non  pentru păstrarea deplinei capacităţi de exerciţiu dobândită prin căsătoria chiar anulată.   anulată. Conţinut:  persoanele fizice cu capacitate deplină de exerciţiu pot încheia singure orice fel de acte juridice civile, cu Conţinut: excepţia celor interzise de lege.  lege.   Cazurile de încetare de încetare a capacităţii depline de exerciţiu sunt:  –  – moartea  moartea persoanei fizice;  –  –  punerea sub interdicţie judecătorească a persoanei fizice; fizi ce;  –  –  declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, înainte ca minorul să fi împlinit vârsta de 18 ani, şi numai dacă acesta a fost de rea credinţă la încheierea căsătoriei.  căsătoriei.  

5.3. Identificarea persoanei fizice Noţiune:  Identificarea persoanei fizice reprezintă individualizarea acesteia în raporturile juridice civile, deci Noţiune:  determinarea poziţiei sale în viaţa juridică.  juridică.  Identificarea persoanei fizice se face cu ajutorul mijloacelor sau atributelor de identificare a persoanei fizice. Mijloacele/atributele de identificare a persoanei fizice potrivit codului civil sunt: numele numele,, domiciliul şi starea civilă. civilă. Pe lângă acestea există şi alte mijloace de identificare a persoanei fizice cum ar fi: codul unic personal, ADN -ul, desenul papilar şi altele.  altele.  Ca natură juridică, juridică, atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi subiective civile nepatrimoniale . nepatrimoniale  .

 

5.3.1. Numele 5.3.1.1. Noţiune şi caractere juridice  juridice  Numele reprezintă acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în cuvintele prin care aceasta se individualizează individualiz ează în familie şi în societate, cuvinte stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.   Din punct de vedere structural, numele este alcătuit din numele de familie pentru care se utilizează şi expresia de s ub denumirea de nume de botez. nume patronimic şi prenumele cunoscut şi sub Numele de familie individualizează persoana fizică în societate în timp ce prenumele asigură individualizarea acesteia  în familie. Lato sensu  sensu prin nume se desemnează atât numele de familie, cât şi prenumele. prenumele.   Stricto sensu, sensu, prin prin nume se desemnează numai numele de familie. f amilie.   Numele se caracterizează prin:  prin:   –   –  legalitate legalitate;;  –   –  unitate unitate..

5.3.1.2. Stabilirea (dobândirea) numelui de familie Potrivit art. 84 alin. (1) C. civ. numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei.  filiaţiei.  art.  84 alin. (2) Prenumele   se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Totuşi potrivit art. 84 Prenumele teza finală C. civ. C. civ. „Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz”.  caz”.    În funcţie de situaţia juridică a copilului la naştere, distingem trei situaţii sit uaţii de stabilire a numelui de familie şi anume: anume:    –  –   cazul copilului din căsătorie;  căsătorie;    –  –   cazul copilului din afara căsătoriei;  căsătoriei;    –  –   cazul copilului găsit, ai cărui părinţi nu sunt cunoscuţi.  cunoscuţi.    În cazul copilului din căsătorie căsătorie,, acesta primeşte numele de familie comun al părinţilor dacă aceştia au un nume comun.  În cazul în care părinţii nu au nume de familie comun, (este cazul în care viitorii soţi aleg să -şi păstrează numele de familie avute înainte de căsătorie), copilul va lua numele de familie al unuia dintre soţi ori numele lor reunite.   Dacă părinţii nu se învoiesc asupra numelui copilului, acesta va fi stabilit de către instanţa de tutelă.    În cazul copilului cop ilului din afara căsătoriei  că sătoriei   distingem după cum la naştere este stabilită filiaţia faţă de ambii părinţi sau numai faţă de unul dintre aceştia.  aceştia.    În cazul în care la naştere este cunoscut atât tatăl, cât şi mama copilului din afara căsătoriei, acesta va dobândi numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite . Alegerea numelui se face prin învoiala părinţilor, iar în cazul în care aceştia nu ajung la un acord, numele de familie va  va  fi stabilit de instanţa de tutelă.  tutelă.   Dacă filiaţia a fost stabilită numai faţă de un părinte, copilul va primi numele de familie al acestuia .  În cazul copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi , numele de familie al acestuia se stabileşte pe cale ad administrativă, ministrativă, prin dispoziţie a primarului localităţii unde a fost găsit.  

5.3.1.3. Modificarea numelui de familie Modificarea numelui de familie este determinată de schimbările intervenite în starea civilă a persoanei fizice. Modificarea numelui de familie nu trebuie confundată cu schimbarea numelui de familie, aceasta din urmă fiind supusă unui alt regim juridic.  juridic.  Schimbările de stare civilă care conduc la modificarea numelui de familie pot intervenii în următoarele situaţii:    –  –   schimbări în filiaţia persoanei fizice;  fizice;   –  –   schimbări generate de instituţia adopţiei;  adopţiei;   –  –   schi mbări mbări determinate de instituţia căsătoriei . Schimbări în filiaţia persoanei fizice. fizice . Includem în această categorie următoarele ipoteze:  ipoteze:  

 

 –  –  

 –  –  

stabilirea prin recunoaşterea voluntară sau pe cale judecătorească, a filiaţiei copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi; nec unoscuţi; în acest caz numele de familie al copilului găsit stabilit prin dispoziţie a primarului, se modifică în sensul că acesta va lua numele de familie al părintelui faţă de care ss -a stabilit filiaţia, iar dacă, filiaţia se stabileşte faţă de ambii părinţi, va lua numele de familie comun al acestora, numele unuia dintre ei sau numele lor reunite;  reunite;   stabilirea prin recunoaşterea voluntară sau pe cale judecătorească, a filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de celălalt părinte.  părinte. Dacă recunoaşterea este voluntară,  voluntară, părinţii, prin acordul lor, pot modifica numele de familie al copilului, în sensul că acesta va dobândi numele părintelui faţă de care s -a stabilit ulterior filiaţia sau numele lor reunite. În lipsa acordului, numele de familie al copilul ui din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită

ulterior şi faţă de celălalt părinte, prin recunoaştere voluntară, va fi stabilită de către instanţa de tutelă.   Dacă filiaţia faţă de celălalt părinte este stabilită pe cale judecătorească, atunci prin aceeaşi hotărâre judecătorească prin care s-a s-a admis acţiunea de stabilire a filiaţiei, se va dispune şi cu privire la stabilirea numelui copilului [art. 438 alin. (1) C. civ.].  –  –   ipoteza tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie.  căsătorie.   Dacă acţiunea în  în  tăgada paternităţii este admisă, situaţia  juridică a copilului se modifică, în sensul că acesta devine copil din afara căsătoriei. căsătoriei.  Astfel distingem următoarele situaţii:  –  –   soţii nu au un nume comun, iar copilul a dobândit numele de familie al tatălui, ca z în care numele de familie al copilului va fi înlocuit cu numele de familie pe care îl purta mama la naşterea lui;    –  –   soţi au un nume comun, nume purtat de mamă la naşterea copilului, caz în care numele de familie al copilului nu se mai modifică.  modifică.   Aşadar în  în  cazul admiterii acţiunii în tăgada paternităţii, în cazul copilului din căsătorie, acesta va purta numele de familie al mamei din momentul naşterii sale, chiar dacă ulterior, şi -ar schimba numele de familie pe cale administrativă.  administrativă.    –  –  

ipoteza contestării sau anulării recunoaşterii de filiaţie. filiaţie.  Dacă acţiunea în contestarea sau în declararea nulităţii recunoaşterii de filiaţie este admisă, situaţia juridică a copilului se modifică, acesta devenind, după caz, fie copil din afara căsătoriei cu filiaţia stabilită  stabilită   faţă de un părinte, fie copil născut din părinţi necunoscuţi, determinând modificarea numelui de familie al acestuia. Astfel în cazul în care copilul are filiaţia stabilită faţă de un părinte, el va lua numele de familie pe care acesta îl purta la data naşterii sale.  În cazul în care copilul devine copil născut din părinţi necunoscuţi, va primi numele de familie stabilit prin decizia primarului.   Schimbări generate de instituţia adopţiei . Prin adopţie copilul dobândeşte numele de familie al adoptatorului, iar i ar la desfacerea adopţiei el redobândeşte numele de familie purtat anterior.  anterior.   Schimbări determinate de instituţia căsătoriei . Numele de familie se modifică în următoarele situaţii:    –  –   prin încheierea căsătoriei;  căsătoriei;   –  –   prin desfacerea căsătoriei prin divorţ;  divorţ;    –  –   prin declararea nulităţii căsătoriei.  căsătoriei.   situaţii:   La încheierea încheierea căsătoriei , pot interveni următoarele situaţii:   –  –   soţii aleg ca nume de familie comun, numele de familie al unuia dintre ei.  În acest caz va opera modificarea numelui de familie numai pentru unul dintre aceştia, celălalt păstrându -şi numele de familie familie purtat anterior, devenit, prin căsătorie, nume de familie comun;  comun;    –  –   soţii aleg ca nume de familie comun, numele lor de familie reunite.   În În acest caz ambii soţi îşi modifică num numele ele de familie;  –  –   soţii nu aleg un nume de familie comun ci îşi păstrează fiec are numele de familie. În acest caz, evident nu se pune problema modificării numelui de familie.  familie.   La desfacerea căsătoriei prin divorţ  se disting următoarele ipoteze:  ipoteze:    –  –   dacă la încheierea căsătoriei soţii şişi -au păstrat numele de familie, desfacerea acesteia  acesteia   prin divorţ nu necesită modificarea numelui de familie, chiar dacă are loc o modificare a stării civile a acestora;    –  –   dacă la încheierea căsătoriei, soţii au luat un nume comun, de regulă, după încetarea acesteia prin divorţ foştii soţi revin la numele de  de familie purtat înainte de căsătorie. căsătorie. Modificarea numelui de familie intervine doar pentru unul dintre soţi, în cazul în care numele de familie comun a fost numele de familie al celuilalt soţi, sau pentru ambii soţi, în cazul în care numele comun a fost format din numele de familie reunite ale celor doi soţi;  

 

 –  –  

foştii soţi convin să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.  căsătoriei.   În În acest caz nu operează modificarea numelui de familie;  –  –   cazul în care pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre di ntre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa încuviinţează ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei [art.  [art.   383 alin. (2) C. civ.]. Nici Nici în această ipoteză nu se pune problema modificării numelui de familie.  familie.    În caz de anulare a căsătoriei  căsătoriei , fiecare dintre foştii soţi, indiferent de buna sau reaua sa credinţă va reveni la numele pe care îl purta înainte de căsătorie.  căsătorie.    În cazul încetării căsătoriei prin de decesul cesul unuia dintre soţi , soţul supravieţuitor are dreptul să poarte în continuare numele de familie comun.

5.3.1.4. Schimbarea numelui de familie şi a prenumelui   Prin  schimbarea numelui de familie sau a prenumelui se înţelege  Prin  înţelege  înlocuirea la cererea persoanei interesate, a numelui de familie sau a prenumelui cu un alt nume de familie sau prenume, prin decizie administrativă, după ce a fost parcursă procedura administrativă.  administrativă.   Pot cere schimbarea pe cale administrativă a numelui, cetăţenii români   şi apatrizii cu domiciliul în România pentru motive temeinice. În art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 41/2003 sunt enumerate, fără a fi limitative, cazurile în care cererile de schimbare a numelui sunt considerate întemeiate. Dintre acestea, menţionăm de exemplu: exemplu:  –  –   numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;  –  –   când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;  –  –  

când părinţii şi-au şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor;  părinţilor;   –  –   când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educaţie unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia, ş.a.   Dispoziţia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea actului de naştere, dată de la care se recunoaşte solicitantului dreptul la noul nume astfel cum a fost schimbat. schimbat.   Procedura privind retranscrierea numelui de familie este familie este reglementată reglementată prin O.G. nr. O.G. nr. 41/2003. În acest sens art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 41/2003 dispune: „Persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii l imbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât şi la cele privind părinţii”.  părinţii”.   Cererea prin care se solicită retranscrierea numelui se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civila, sau la primăria din localitatea de domiciliu a solicitantului, în acest ultim caz, primăria având obligaţia de a o transmite spre soluţionare serviciului public competent.  competent.  Primarul unităţii unităţii administrativeadministrative-teritoriale unde se află serviciul public competent să soluţioneze astfel de cereri, aprobă cererea iar în baza acestei aprobări se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă respective.  respective.   Aprobarea produce efecte efecte juridice şi asupra copiilor minori ai solicitantului, iar în situaţia în care soţii au nume de familie comun, efectele se extind şi asupra celuilalt soţ, În Î n ambele situaţii efectele se produc numai dacă celălalt soţ este  este   de acord. În caz contrar decide decide instanţa de tutelă. tutelă. Prenumele reprezintă acea parte a numelui lato sensu  sensu ce constă întrîntr-un cuvânt sau un grup de cuvinte care asigură individualizarea persoanei fizice atât în societate cât, şi mai ales în familie. Dreptul familie.  Dreptul asupra prenumelui este un drept personal nepatrimonial, protejat de lege, care formează împreună cu numele de familie o unitate având aceleaşi caractere juridice, respective opozabilitatea erga omnes, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea şi universalitatea. Prenumele se stabileşte  stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere [art.  84 alin. (2) teza I C. civ.]. Modificarea prenumelui  poate interveni în condiţiile art. 473 art.  473 alin. (3) C. civ. în civ.  în conformitate cu care „Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat” . Schimbarea prenumelui pe cale administrativă  administrativă poate fi cerută odată cu schimbarea numelui de familie sau separat.  separat.  

 

Procedura de retranscriere a prenumelui este identică cu cea privind retranscrierea numelui de familie.  familie.   Pseudonimul,   format dintr-un Pseudonimul, dintr-un cuvânt sau un grup de cuvinte, individualizează persoana fizică într -un anumit domeniu de activitate. El este ales în mod liber de către persoana fizică şi nu trebuie înregistrat.  înregistrat.   Pseudonimul este un drept personal nepatrimonial, absolut, opozabil erga omnes, personal, inalienabil şi imprescriptibil, care se bucură de protecţie în aceleaşi condiţii ca şi numele. numele . Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, opera literară, artistică sau ştiinţifică poate fi adusă la cunoştinţa publică şi sub un pseudonim.  pseudonim.   Porecla  reprezintă un nume fictiv dat de ceilalţi unei persoane fizice, care, de regulă, face referire la anumite trăsături Porecla caracteristice ale acesteia legate fie de aspectul său, fie de activităţile pe care le desfăşoară.  desfăşoară.  Ea nu are valoare juridică şi nu se bucură de protecţie legală.  legală. 

5.3.2. Domiciliul 5.3.2.1. Noţiune, caractere juridice, categorii   Domiciliul   reprezintă acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.  juridică.   Pentru a se deosebi deosebi locuinţa statornică de cea temporară, se folosesc două noţiuni juridice, respectiv: domiciliu şi reşedinţă.   reşedinţă. Fiind un drept personal nepatrimonial, dreptul la domiciliu are pe lângă caracterele juridice generale, generale, comune tuturor atributelor de identificare (opozabilitate erga omnes; omnes; inalienabilitate; personalitate; universalitate) şi caractere  juridice specifice  specifice  şi anume stabilitatea, unicitatea şi obligativitatea.  obligativitatea.  Domiciliul Dom iciliul persoanei fizice, ca atribut de individualizare a acesteia poate fi clasificat în funcţie de mai multe criterii după cum urmează:  urmează:   În funcţie de modul de stabilire, stabilire, distingem între:  –   –  domiciliul de drept comun;  –   –  domiciliul legal;  –   –  domiciliul ales numit şi convenţional;  convenţional;   –   –  domiciliu profesional.  profesional.   În funcţie de teritoriul statului pe care se află, află, se distinge între:  –   –  domiciliul în ţară  ţară (România) şi  –   –  domiciliul în străinătate;  străinătate;  Raportat la soţi se soţi se poate distinge între:  –   –  situaţia regulă a domiciliului  conjugal comun, comun,  –   –  faţă de situaţia de excepţie aceea a domiciliilor separate. separate.  În funcţie de succesiunea lor în timp, timp, putem deosebi între:  –   –  vechiul domiciliu  domiciliu şi  –   –  domiciliul  actual. actual.   fizică   şi şi--l alege liber, prin propria voinţă, în orice Domiciliul de drept comun  comun   este domiciliul pe care orice persoană fizică  localitate din ţară sau străinătate. Potrivit străinătate.  Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 97/2005, „Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală”.  principală”.   Dovada domiciliului de drept drept comun se face, de regulă cu menţiunile prevăzute în cartea de identitate.  identitate.   Domiciliul legal  este domiciliul stabilit de lege, în mod obligatoriu, pentru anumite categorii de persoane şi prezintă următoarele caractere juridice: este stabilit de lege, are  are   semnificaţia unei măsuri de ocrotire a anumitor categorii de persoane fizice şi de regulă, coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercită ocrotirea.   Potrivit legii beneficiază de domiciliu legal:  legal:    –  –   minorul pentru care domiciliul legal l egal se stabileşte astfel:  astfel:   –   – 

dacă locuieşte împreună cu ambii părinţi, domiciliul domicili ul legal al minorului coincide cu domicili domiciliul ul de drept comun al soţilor;  soţilor; 

 

 –   – 

dacă locuieşte la unul dintre părinţi, domiciliul legal al minorului coincide cu domiciliul de drept co mun al părintelui la care locuieşte;  locuieşte;    –   –  dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la stabilirea domiciliului domicil iului legal al minorului (situaţie întâlnită întâ lnită în cazul unei acţiuni de divorţ de exemplu), instanţa de tutelă va desemna părintele, la care va locui minorul până la soluţionarea cauzei;  cauzei;   –   –   în cazul în care minorul este lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi, domiciliul legal al minorului poate fi stabilit la reprezentantul (ocrotitorul) său legal sau persoana fizică ori juridică căreia îi  încredinţat în plasament.  plasament.   este încredinţat este  –   – 

Precizare:   în Precizare: în cazul în care minorul dobândeşte deplină capacitate de exerciţiu, înainte de împlinirea î mplinirea vârstei de 18 ani, domiciliul legal al acestuia se transformă în domiciliu de drept comun.    –  –    persoana pusă sub interdicţie judecătorească pentru judecătorească pentru care domiciliul legal coincide cu domiciliul de drept comun al tutorelui, deoarece acesta fiind lipsit de capacitate de exerciţiu, va fi reprezentat de tutore în toate actele  juridice civile;  –  –    persoana ocrotită prin curatelă c uratelă doar în ipoteza ipoteza în care curatorul este în drept să o reprezinte (cum este cazul dispărutului şi cel care administrează bunurile succesorale), caz în care domiciliul legal al persoanei fizice ocrotite coincide cu domiciliul de drept comun al curatorului. Schimbarea domiciliului legal poate interveni ca urmare a:  –  –   schimbării domiciliului de drept comun al reprezentantului sau ocrotitorului legal;    –  –   schimbării persoanei care exercită reprezentarea sau ocrotirea.  ocrotirea.   de exerciţiu deplină.  deplină.  Domiciliul legal încetează  încetează prin dobândirea capacităţii de  Proba domiciliului legal  se  se face prin actul de identitate, în cazul persoanei care a împlinit vârsta de 14 ani iar în caz contrar cu actul care atestă calitatea de reprezentant sau ocrotitor legal împreună cu actul de identitate al aces teia. Domiciliul convenţional sau ales este adresa/locuinţa stabilită prin acordul părţilor în vederea executării actului în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de procedură.   Domiciliul profesional este recunoscut persoanei f izice izice care exploatează o întreprindere, ca fiind la locul acelei  întreprinderii însă numai cu privire la obligaţiile patrimoniale ce ss-au născut sau urmează a se executa în acel loc. (art. loc.  (art. 96 C. civ.). Existenţa domiciliului profesional nu exclude domicili domiciliul ul de drept comun. Astfel persoana fizică poate avea şi un domiciliu profesional, alături de cel de drept comun.  comun.  

5.3.3. Reşedinţa Reşedinţa   Reşedinţa este un atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice prin indicarea locuinţei temporare.   Reşedinţa  Reşedinţa sub aspectul caracterelor sale juridice, se bucură de vremelnicie (este temporară) şi caracter facultativ (ea nefiind obligatorie, cum este în cazul domiciliului). Stabilirea reşedinţei se face în mod liber, totuşi în cazul în care persoana fizică dispune de mai multe locuinţe secundare, va trebui să aleagă doar una dintre acestea, ca fiind reşedinţă.  reşedinţă.  

5.3.4. Starea civilă a persoanei fizice  fizice  Starea civilă reprezintă mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea calităţilor personale având această acea stă semnificaţi .  Prin stare civilă se înţelege dreptul persoanei fizice de a se individualiza, în familie şi în societate, prin calităţi strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă (art. 99 (art.  99 C. civ.). Starea civilă este, pe de o parte, la fel ca şi numele şi domiciliul, un drept personal nepatrimonial, menit să individualizeze persoana fizică iar pe de altă parte o sumă de calităţilor personale ce alcătuiesc conţinutul său.   Precizăm că expresia stare civilă este sinonimă cu cea de statut civil al persoanei fizice. Conţinutul stării civile  civile  este diferit după cum ne raportăm la starea civilă privită ca drept subiectiv sau ca ansamblu de calităţi personale.  personale.  Astfel dreptul subiectiv de individualizare prin stare civilă  civilă presupune următoarele următoarele prerogative:  –  –   posibilitatea persoanei fizice de a se individualiza prin starea sa civilă;  civilă;  

 

 –  –   posibilitatea de a pretinde să fie individualizat, prin starea sa civilă, de către ceilalţi;    –  –   posibilitatea de a apela, în caz de nevoie, la forţa de constrângere constrânge re a statului. Calităţile strict personale  personale  care configurează starea civilă a persoanei fizice pot fi exprimate astfel: născut/ă din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi, adoptat/ă, căsătorit/ă, divorţat/ă, văduv/ă, rudă sau afin cu altă   persoană, de o anumită vârstă etc.  etc.  Starea civilă este determinată de lege.  lege.  Legea este cea care stabileşte starea civilă a unei persoane fizice.   Totuşi dobândirea unei anumite stări civile este condiţionată de intervenţia unor împrejurări care produc efect efectee cu privire la starea civilă a persoanei fizice.  fizice.  Aceste împrejurări, reprezentând veritabile izvoare ale stării civile pot fi:    –  –   fapte juridice (de stare civilă), cum ar fi naşterea sau decesul;  decesul;    –  –   acte juridice (de stare civilă), cum ar fi căsătoria, adopţia;  adopţia;    –  –   hotărârile judecătoreşti pronunţate în acţiuni de stare civilă.  civilă.   Starea civilă nu trebuie confundată cu folosinţa cu folosinţa stării civile. civile. Deşi se deosebesc, cele două noţiuni se află întrîntr -o strânsă legătură. Astfel legătură.  Astfel în timp ce starea civilă are civilă are în vedere statica, statica,   folosinţa folosinţa stării civile, civile , are în vedere dinamica dinamica  stării civile ca atribut de individualizare a persoanei fizice. Folosinţa stării civile  civile  cunoscută şi sub denumirea de posesia de  posesia de stat   reprezintă acea stare de fapt care rezultă din  întrunirea cumulativă a  a  trei elemente tradiţionale:  tradiţionale: nomen, tractatus şi fama.  fama.   Posesia de stat produce două efecte:  efecte:    –   –  prezumţia că starea civilă corespunde realităţii, adică starea de fapt corespunde stării de drept. Altfel drept.  Altfel spus, persoana care foloseşte o anumită stare civilă este prezumată prezumat ă că o are şi în realitate. realitate.  Prezumţia este relativă, deoarece poate fi răsturnată prin proba contrară;  contrară;    –   –  existenţa legală a stării civile folosite dacă este dovedită prin actul de stare civilă corespunzător creează o prezumţie absolută (irefragabilă) de existenţă a acelei stări civile.  civile.   Starea civilă privită atât ca ansamblu de calităţi strict personale ale persoanei fizice, cât şi ca drept subiectiv prezintă următoarele caractere juridice: juridice:  –  –   legalitatea ;  –  –    personalitatea,  –  –   indisponibilitatea indisponibilitatea;;  –  –   universalitatea universalitatea;;  –  –   indivizibilitatea indivizibilitatea.. Aşa cum rezultă din definiţie izvoarele stării civile sunt:  sunt:    –  –   faptele de stare civilă;  civilă;   –  –   actele de stare civilă.  civilă.   Acţiunile de stare ccivilă ivilă (acţiunile de stat  st at ) sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect elemente privind starea civilă a persoanei fizice.  fizice.  Acţiunile de stare civilă se clasifică în funcţie de mai multe criterii, după cum urmează:    În funcţie de obiectul lor distingem: lor distingem:  –  –   acţiunea în reclamaţie de stat   care este acea acţiune prin care persoana fizică urmăreşte să obţină recunoaşterea unei stări civile, alta decât cea aparentă (acţiunea în stabilirea maternităţii);    –  –   acţiunea în contestaţie de stat   este acea acţiune prin care se urmăreşte înlăturarea stării civile aparente pe motiv că nu corespunde realităţii (acţiunea în anularea căsătoriei, acţiunea în tăgada paternităţii);    –  –   acţiunea în modificare de stat   este acea acţiune prin care se urmăreşte modificarea pentru viitor a stării civile (acţiunea de divorţ, acţiunea de desfacere a adopţiei).  adopţiei).    În funcţie de persoanele care pot să le exercite, exercite, distingem:  –  –   acţiuni care pot fi intentate de orice persoană interesată   (acţiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate, acţiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de paternitate, acţiunea în declararea nulităţii absolute a căsătoriei sau adopţiei);  adopţiei);    –  –   acţiuni ce pot fi intentate numai de titularul stării civile  (acţiunea de divorţ);  divorţ);   –  –   acţiuni ce pot fi intentate de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi de procuror şi alte peroane expres  prevăzute de lege  lege (acţiunea în stabilirea paternităţii, acţiunea în tăgada paternităţii).  paternităţii).  

 

După cum sunt sau sa u nu prescriptibile extinctiv extinctiv distingem:  distingem:  –  –   acţiuni imprescriptibile  imprescriptibile  – regula; – regula;  –  –   acţiuni prescriptibile  prescriptibile  – excep – excepţia ţia (acţiunea în tăgada paternităţii, acţiunea în stabilirea paternităţii).  paternităţii).    Actele de stare civilă civilă sunt înscrisuri autentice, întocmite potrivit legii, l egii, în registrele de stare civilă, de către autorităţile autorită ţile cu atribuţii de stare civilă, care cuprind elemente  elemente  ale stării civile a persoanei fizice.  fizice.    În sens restrâns, actele de stare civilă sunt numai actul de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces.  deces.    În sens larg, sunt incluse în această categorie şi certificatele certificat ele eliberate pe baza celor trei acte a cte de stare c ivilă precum şi duplicatele acestor certificate eliberate în condiţiile legii.  legii.   Regimul juridic al actelor de stare civilă cuprinde pe lângă regulile referitoare la înregistrarea lor iniţială, anumite reguli privind reconstituirea şi întocmirea ulterioară precum şi o serie de reguli referitoare la anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi ale menţiunilor de pe acestea.   Reconstituirea actelor de stare civilă  civilă poate fi cerută atunci când:  când:    –  –   registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate sau în parte;  –  –   actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acest act.    Întocmirea ulterioară  ulterioară priveşte situaţiile în care actul de stare civilă nu a fost niciodată întocmit.    Anularea actelor de stare civilă  civilă  reprezintă sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de valabilitate a acestora. Completarea presupune trecerea unor menţiuni care nu existau în act.  act.   Modificarea este operaţiunea de înscriere a unor menţiuni privitoare la statutul civil al titularului (înscrierea recunoaşterii sau stabilirii ulterioare a filiaţiei, înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii căsătoriei etc.).   Rectificarea actelor de stare civilă presupune civilă presupune îndreptarea  îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor înregistrăril or de stare civilă.  civilă.   Înregistrările de stare civilă  civilă sunt operaţiuni de consemnare în registrele de stare civilă a actelor şi faptelor de stare civilă, precum şi a elementelor prevăzute de lege, operaţiuni efectuate de organe cu atribuţii de stare civilă.   Aceste înregistrări sunt de 2 feluri: înregistrări sub forma întocmirii actelor act elor de stare civilă (în caz de naştere, căsătorie căsătorie   şi deces) şi înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale pe registrele de stare civilă (adopţie, divorţ, schimbarea sexului). Proba stării civile se face prin actele întocmite în registrele de stare civilă precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

5.3.5. Codul numeric personal Codul numeric personal  constituie  constituie un mijloc de identificare a persoanei fizice ce se înscrie în cartea de identitate. Se exprimă printrprintr-un număr ce constituie singurul identificator pentru sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică.  fizică. 

5.4. Aplicaţii  5.4.  Aplicaţii   5.4.1. Teme referat 1. 2. 3.

Analizaţi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.  fizice.   Analizaţi comparativ: faptele de stare civilă, actele de stare civilă şi acţiunile de stare civilă.   Analizaţi domiciliul de drept comun şi domiciliul profesional al persoanei fizice.  

5.4.2. Întrebări 5.4.2.  Întrebări de verificare verificare a cunoştinţelor cunoştinţelor   1. 2. 3.

Definiţi şi clasificaţi persoana fizică în funcţie de criteriile cunoscute.  cunoscute.   Definiţi capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi analizaţi caracterele ei juridice.   Analizaţi capacitatea de folosinţă anticipată a persoanei fizice.  fizice.  

 

4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Ce înţelegeţi prin timpul legal  legal de concepţiune? Ce relevanţă are pentru dreptul civil?  civil?   Analizaţi începutul şi încetarea capacităţii de folosinţă. folosinţă.   Analizaţi declararea judecătorească a morţii.  morţii.   Definiţi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice şi analizaţi caracterele ei jurid ice. Analizaţi conţinutul lipsei capacităţii de exerciţiu.  exerciţiu.   Analizaţi conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă.  restrânsă.   Analizaţi capacitatea de exerciţiu deplină.  deplină.   Ce înţelegeţi prin mijloacele de identificare a persoanei fizice? Analizaţi caract erele juridice ale acestora.

12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24.

Analizaţi numele ca atribut de individualizare a persoanei fizice.  fizice.   Analizaţi modalităţile de modificare a numelui.  numelui.  Cum se stabileşte numele de familie, dar prenumele?  prenumele?   Analizaţi comparativ modificarea numelui şi schimbarea acestuia. Analizaţi comparativ prenumele, pseudonimul şi porecla.  porecla.   Analizaţi domiciliul ca atribut de individualizare a persoanei fizice.   Clasificaţi domiciliul în funcţie de criteriile cunoscute.  cunoscute.   Analizaţi comparativ domiciliul de drept comun şi domiciliul legal.   Analizaţi comparativ domiciliul şi reşedinţa.  reşedinţa.   Ce este starea civilă, dar posesia de stat?  stat?   Ce efecte efecte produce posesia de stat? Definiţi acţiunile de stare civilă şi clasificaţiile în funcţie de criteriile cu noscute. Ce se înţelege prin reconstituirea actelor de stare civilă?  civilă?  

25. 26. 27. 28.

Ce se înţelege prin modificarea actelor de stare civilă? civilă?   Ce se înţelege prin completarea, respectiv, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă?   Cum se face proba st stării ării civile?  civile?  Ce reprezintă codul numeric personal?  personal? 

Capitolul VI Persoana juridică, subiect de drept civil  civil  6.1. Noţiune, sediul materiei, clasificare  clasificare  Noţiune   Noţiune Persoana juridică  juridică  reprezintă orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi subiective şi obligaţii civile.  civile.   Potrivit art. 188 C. civ. persoanele juridice sunt acele entităţi prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal  înfiinţate care întrunesc cumulativ elementele constitutive prevăzute de lege.  lege.   Elementele constitutive ale oricărei persoane juridice sunt potrivit art. 187 C. civ.:  –  –   organizare de sine stătătoare;  stătătoare;    –  –   un patrimoniu propriu;  –  –   un scop licit şi moral, în acord cu interesul general.   Elementele constitutive  constitutive  au următoarele caractere juridice: legalitate legalitate   (în sensul că acestea sunt instituite prin lege), generalitate   (în sensul că se regăsesc la orice persoană juridică, indiferent de categoria din care face parte), caracter generalitate cumulativ   (pentru constituirea unei persoane juridice este necesar ca aceasta să întrunească cumulativ cele trei elemente constitutive) şi  şi  exclusivitate exclusivitate,, în sensul că cele trei elemente sunt nu numai necesare, ci şi suficiente pentru constituirea valabilă a unei persoane juridice.  juridice.   Pe lângă aceste elemente constitutive proprii oricărei persoane juridice, legea impune şi respectarea unor condiţii speciale care particularizează aceste trei elemente pentru diferite categorii de persoane juridice (cum ar fi de exemplu

 

 în cazul societăţilor pe acţiuni, numărul minim de acţionari impus de lege este e ste de 2, iar capi capitalul talul social minim este de 90.000 lei ş.a.). ş.a.).   Sediul materiei Dreptul comun  comun în  în materia persoanei juridice îl reprezintă potrivit art. art. 192  192 C. civ.., civ.., dispoziţiile prevăzute în Codul civile care reglementează persoana juridică (Titlul IV (Titlul  IV –  –  Persoana juridică , Cartea I – I – Despre  Despre persoane , art. 187-251). Dispoziţii legale cu privire la anumite categorii de persoane juridice se regăsesc şi în alte acte normative cum ar fi: comerciale, Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în Legea nr. 31/1990 societăţile comerciale, agricultură, Legea nr. 62/2011 cu privire la dialogul social, Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, Legea nr. 1/2005 agricultură privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cooperaţiei , Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, proprietari, Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii activităţi i de asigurare şi reasigurare, reasigurare, Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, reasigurări , O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, fundaţii, Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor ş.a. ş.a.   Sunt asimilate persoanelor juridice, acele entităţi care au o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu şi un scop determinat, în acord cu interesul obştesc. Aşadar sunt persoane juridice:  –  –   statul; statul;;;  –  –   organele autori tăţii tăţii legislative  legislative (camera deputaţilor, senatul, consiliul legislativ);  legislativ);    –  –   organele autorităţii executive  executive  (administraţia prezidenţială, guvernul, ministerele şi alte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecturile şi organele locale de specialitate ale administraţiei de stat, misiunile diplomatice şi oficiile consulare);  consulare);    –  –   organele autorităţii judecătoreşti  formate din instanţele de judecată şi Ministerul Public;  Public;    –  –    –  –    –  –    –  –    –  –  

 –  –    –  –  

autorităţile administrative autonome  autonome cum ar fi Banca Naţională a României, României, Curtea de Conturi, Serviciul Român de Informaţii, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune etc.;  etc.;   Curtea Constituţională; Constituţională; unităţile administrativ -teritoriale, -teritoriale , (comuna, oraşul, municipiul, municipiul Bucureşti, secto arele municipiului Bucureşti, judeţul);  judeţul);   persoane juridice de stat   respectiv instituţii de stat (instituţii bugetare) şi agenţi economici de stat regii autonome şi societăţi cu capital de stat);  stat);    partidele politice, politice , definite ca asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o funcţie publică garantată de Constituţie   [art. 8 alin. (2) din Constituţie];  Constituţie];  societăţile comerciale cu capital privat   (societatea comercială cu răspundere limitată; societatea pe acţiuni, societatea în nume colectiv şi altele) ; altele) ;   societăţile agricole; agricole;

 –  –    –  –    –  –  

organizaţiile cooperatiste; cooperatiste; asociaţiile şi fundaţiile; fundaţiile; grupurile de interes economic  economic  (reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane juridice, constituită pe o perioadă determinată în scopul dezvoltării activităţii economice a membrilor săi);    –  –   sindicatele sindicatele   –   –  organizaţii de tip asociativ constituite în baza legii, care contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea pro movarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor;  salariaţilor;    –  –   cultele religioase; religioase;  –  –   casele de ajutor reciproc  reciproc   (casele de ajutor reciproc ale pensionarilor), sunt asociaţii care, de regulă asigură  împrumuturi băneşti în condiţii mai avantajoase  avantajoase  pentru membrii săi.  săi.  Clasificarea persoanelor juridice Persoanele juridice pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii.  Astfel:  În funcţie de regimul lor juridic juridic distingem:  –  –    persoane juridice de drept public  public   (statul, organele puterii legislative, executive, judecătoreşti, unităţile administrativ teritoriale, instituţiile de stat, partidele politice);  politice);  

 

 –  –    persoane juridice de drept privat (agenţi economici de stat, regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat sau privat, organizaţiile cooperatiste, asociaţiile şi fundaţiile, sindicatele, cultele religioase).    În funcţie de forma de proprietate pe care se întemeiază, distingem: întemeiază, distingem:  –  –    persoane juridice fundamentate pe proprietatea publică publică   (statul, unităţile administrativ teritoriale, instituţiile  instituţiile   bugetare, organele de stat);  –  –    persoane juridice care se bazează atât at ât pe proprietatea publica, cât şi privată (regiile autonome, societăţile cu capital mixt, asociaţiile şi fundaţiile etc.);  etc.);   –  –    persoane juridice care se bazează exclusiv pe proprietatea privată (societăţile comerciale constituite în baza legii nr. 31/1990);  –  –    persoane juridice fundamentate atât pe proprietatea privată internă, cât şi pe proprietatea străină  (societăţile mixte).  În funcţie de naţionalitate, distingem: naţionalitate, distingem:  –  –    persoane juridice române, române , cele care au sediul în România;  –  –    persoane juridice străine, străine , cele care au sediul principal în altă ţară.  ţară.    În funcţie de natura scopului urmărit, distingem: urmărit, distingem:  –  –    persoane juridice cu scop patrimonial (lucrativ) –  societăţile comerciale;  comerciale;   –  –    persoane juridice fără juridice fără scop patrimonial (asociaţiile, fundaţiile, cultele religioase, partidele politice, instituţiile instituţi ile de stat şi altele).  altele).   În funcţie de raportul dintre ele, distingem:  –  –    persoane juridice principale; principale ;  –  –    persoane juridice secundare (anexe) –  (sucursale,  (sucursale, filiale).

6.2. Moduri de înfiinţare a persoanei juridice  juridice   Înfiinţarea persoanei juridice  juridice reprezintă crearea unui subiect colectiv de drept civil, în condiţiile stabilite de lege.  lege.   Aşadar potrivit art. 194 art. 194 C. civ., persoana juridică se înfiinţează:  înfiinţează:    –  –   „prin actul de înfiinţare (dispoziţie  (dispoziţie   –  – n.a. n.a.)) al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativadministrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor operator ilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. administrativ-teritoriale.  În toate cazurile actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică” [art. 194 [art.  194 alin. (1) lit. a) C. civ.];  –  –   „prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii” [art.  194 alin. (1) lit. b) C. civ.]  –  –   „în orice alt mod reglementat de lege” [art. 194 [art.  194 alin. (1) lit. b) C. civ.].  Actul de dispoziţie dispoziţie   al organului competent al puterii sau administraţiei de stat, presupune lege, hotărâre sau or ordonanţă donanţă a Guvernului, hotărârea consiliilor judeţene judeţ ene sau locale (Ex. prin (Ex. prin lege lege s s-au au înfiinţat organele puterii legislative, executive şi judecătoreşti, unităţile administrativ teritoriale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat sta t rezultate din reorganizarea fostelor întreprinderi economice de stat; prin hotărâre de Guvern  Guvern  se înfiinţează societăţile comerciale cu capital de stat dacă sunt de interes naţional, iar dacă sunt de interes local prin hotărâre a consiliilor  judeţene şi locale).  locale).   Actul de înfiinţare autorizat  presupune existenţa a doua acte: pe de o parte actul de constituire (contract de societate sau de asociere) şi/sau statutul persoanei juridice, iar pe de altă parte actul prin care organul competent recunoaşte actul de înfiinţare înfiinţare (autorizarea (autorizarea care este de competenţa fie a unui organ administrativ, administrat iv, fie a instanţei judecătoreşti, după caz). Pentru a fi completă şi aa -şi produce efectele, înfiinţarea persoanei juridice mai necesită înmatricularea necesită  înmatricularea la  la Registrul Comerţului, respectiv respectiv înregistrarea la organul fiscal.  Actul de înfiinţare autorizat , presupune aşadar, întrunirea cumulativă a mai multor acte: actul de constituire, autorizarea organului competent şi înmatricularea (înregistrarea) respectiv înscrierea.    În ceea ce priveşte autorizarea se face distincţie între autorizarea prealabilă şi autorizarea organului puterii  judecătoreşti.  judecătoreşti.   Prima act administrativ (aviz) emis de unrespectiv organ deobiectul specialitate, care apreciază persoanei juridice înreprezintă raport cu un scopul, mărimea capitalului social, de activitate. Avizul activitate.  Avizuloportunitatea nu are efect constitutiv dar reprezintă o condiţie prealabilă, cerută în cazul înfiinţării anumitor categorii de persoane juridice

 

(ex. fundaţii şi asociaţii non profit, pentru. care, pentru.  care, la înfiinţare la înfiinţare se cere avizul ministerului de resort resort potrivit domeniului său de activitate). Autorizarea organului judecătoresc îmbracă forma unei hotărâri sau încheieri definitive şi irevocabile a instanţei  judecătoreşti, prin care se dispune, după caz, fie î nmatricularea în registrele comerţului pentru anumi anumite te cat categorii egorii de persoane juridice (societăţile comerciale, cooperativele de consum şi de credit) fie înscrierea în registrul special pentru anumite persoane juridice cum ar fi: sindicate, asociaţii şi fundaţii etc.).  etc.).    Înregistrarea este susceptibilă de trei înţelesuri:  înţelesuri:    –  –    înscrierea în registre speciale ţinute în acest scop, la instanţa de judecată (asociaţiile şi fundaţiile, societăţile agricole, partidele politice, sindicatele); înregistrarea în Registrul Comerţului, care la rândul ei presupune trei categorii de operaţiuni şi anume:  înmatricularea, înscrierea de menţiuni şi alte operaţiuni (radierile de înmatriculări şi de menţiuni).  menţiuni).   Prin  înmatriculare (cum este cazul societăţilor comerciale, com erciale, regiilor auto autonome, nome, organizaţiilor cooperatiste, grupurilor de interes economic), de regulă se dobândeşte personalitate juridica, uneori având însă, doar rolul de a face actul de înfiinţare opozabil faţă de terţi.  terţi.  Orice modificări, faţă de înregistrările anterioare, vor fi vor  fi consemnate în menţiuni supuse înregistrării, în acest caz, având ca efect opozabilitatea faţă de terţi.  Radierea presupune fie scoaterea din evidenţă a comerciantului, ca efect al încetării activităţii sale cu consecinţa pierderii calităţii sale de subiect subiect de drept, fie ştergerea unor date referitoare la comerciant;  comerciant;    –  –    înregistrarea la organul fiscal pri prin n care persoana juridică devine subiect de drept fiscal.   Această operaţiune nu are legătură cu înfiinţarea persoanei juridice, reprezentând doar o condiţie specială cerută pentru funcţionarea sa legală.  legală.   Înfiinţarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege le ge cum  cum ar fi:  –  –  

 –  –  

misiunile diplomatice şi consulare, care se înfiinţează prin decret al preşedintelui României, la propunerea Guvernului.

6.3. C apacitatea apacitatea civilă a persoanei juridice  juridice  Capacitatea civilă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile, de a dobândi şi exercita drepturile subiective civile şi de aa -şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice de către organele de conducere. Capacitatea civilă este alcătuită din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.  

6.3.1. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice  juridice  6.3.1.1. Definiţie Definiţie   Capacitatea de folosinţă a persoanei jur idice idice reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a acesteia de a avea drepturi şi obligaţii civile.  civile.  Ea prezintă următoarele caractere juridice:  –  –   legalitatea legalitatea,,  –  –   generalitatea, generalitatea,    –  –   inalienabilitate inalienabilitate,,  –  –   intangibilitatea intangibilitatea . .  

6.3.1.2. Începutul 6.3.1.2.  Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice  juridice  Capacitatea de folosinţă deplina deplina  se dobândeşte:  dobândeşte:   –  –   la data înregistrării (înmatriculării), indiferent de modul de înfiinţare, în cazul persoanelor juridice supuse  înregistrării (înmatriculării);  (înmatriculării);    –  –    în funcţie de înfiinţare, în fiinţare, după oricăror caz, la l a data dispoziţie constituirii lormodul sau dede la data îndeplinirii alte actului cerinţe de prevăzute de care lege.le   în fiinţează, la data autorizării

 

Capacitatea de folosinţă anticipată, anticipată , recunoscută în anumite cazuri, persoanei juridice, înainte de a dobândi personalitate juridică, dar numai în scopul îndeplinirii unor obligaţii, prealabile, necesare înfiinţării persoanelor juridice, se dobândeşte de la data actului de înfiinţare.  înfiinţare.  Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este prevăzut în art.  art.  206 alin. (1) C. civ. potrivit căruia: „Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanelor fizice”.  fizice”.