Dragoste de Viata

January 4, 2018 | Author: Raluca Mureșan | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Download Dragoste de Viata...

Description

Dragoste de viata -descopera comoara din tine-

Această carte în format electronic s-a născut din dorința mea de a te învăța lucruri valoroase, care să te ajute: -Să te cunoști mai bine -Să te înțelegi și să te accepți -Să înțelegi că nu există noroc sau ghinion, doar responsabilitate -Să știi cum să-ți plănuiești un obiectiv, în așa fel încât să se împlinească -Să te iubești pe tine însuți și pe ceilalți -Să știi să primești de la viața tot ceea ce meriți, adică tot ce e mai bun. -Să înveți că nu există eșec, doar experiență și e o binecuvântare -Și mai ales, să ai în tine acea dragoste de viața, care te va ajuta să realizezi minunile din viața ta și să creezi noi miracole, trăind viața pe care ți-o dorești și o meriți. Probabil că vei citi în cartea asta lucruri noi și altele care le știai deja, însă e important să pui în aplicare ceea ce știi și afli. Așa că te invit să faci exercițiile din această carte. Teoria fără exerciții este nulă. Indicațiile și exercițiile te vor duce acolo unde dorești să fii. Zece minute de educație și dezvoltare personală pe zi pot să-ți schimbe viața. Fă-ți timp pentru tine și nu te amâna,căci ești un om valoros. Tu cum alegi să-ți trăiești viața mâine? De ce se numește dragoste de viață? Pentru că “Dacă iubești viața și viața te va iubi pe tine.” – Arthur Rubinstein “Uita-te atent la prezentul pe care-l construiesti!

Ar trebui sa arate ca viitorul la care visezi.” Alice Walker

Comoara Într-o zi, un tânăr trece pe lângă un cerșetor, care stătea pe o cutie veche de lemn și cerea umil și resemnat câțiva bănuți. -Ce ai în cutie?, intrebă tânărul -Nimic, este o cutie veche de lemn.Stau pe ea de când mă știu -Dar te-ai uitat în ea? -Nu, n-are niciun rost.e doar o cutie veche,distrusă. E un gunoi -Uită-te totuși în ea, vezi ce e Și după mai multe insistențe, cerșetorul deschide cutia și descoperă că e plină cu monezi de aur. Noi oamenii suntem ca și in povestea cerșetorului care cerea cațiva bănuți, în timp ce o imensă avere stătea chiar în fața lui. O întreagă comoară stă ascunsă în tine și așteaptă să o descoperi, însă fiind prea preocupat să te uiți atent la lumea exterioară și la ceea ce e vizibil, uiți detaliile cele mai valoroase și importante. Uiți că stă în puterea ta să-ți schimbi viața, uiți că ceea ce ai nu te definește și POȚI MULT MAI MULT. Astăzi poate te consideri umil, neîndreptățit și fără valoare. Poate ai eșuat de atâtea ori încât consideri că nu ești bun de nimic și nu poti să faci ceea ce-ți dorești cu adevarat, ceva după care iți tânjește inima. Asta ești astăzi. Asta simți AZI, însă e important cum alegi să fii de acum încolo. Cum ai vrea să arate viața ta, prietenii tăi, rezultatele muncii tale? Îndrăznește să cauți în interiorul tău. Nu e un gunoi. Acolo găsești o comoara.

Cine esti? Cine ești tu? Nu te intreb unde muncești, ce profesie ai, cîți bani câștigi, asta e ceea e faci. Nu ma interesează nici ce nume ai,ce casă ai, ce soție/soț,câți copii și ce îmbrăcăminte porți. Asta e ceea ce ai. Cine ești tu? Cine ești tu cu adevărat? În interiorul tau. Ce simți cănd te uiti în oglindă?Ce vezi? Îți place propria ta companie sau cum pierzi ceva, fugi la prieteni, nevastă/soț, numai ca să nu stai singur/ă și să-ți auzi propria voce critică, să-ți vezi/simți golul din tine? Știi că fugi de tine insuți,da? Cine ești tu dacă pierzi tot ce ai acum? Dacă nu te-ai numi așa, n-ai avea profesia asta, nu ai avea casă, prieteni, bani...cine ai fi? Ce resurse te susțin in interior, ca atunci când pierzi tot, să o iei de la capăt cu mai multă putere și determinare? Ești un om puternic, ești un om deosebit,minunat.Ești UNIC și nimeni nu va putea să-ți trăiască ție viața pentru că E A TA și ești binecuvântat cu experiențele vieții tale. Acum ia-ți cinci minute libere, în care să te așezi confortabil,închide ochii și repetă-ți în minte întrebarea Cine sunt eu? Urmărește ce răspunsuri îți vin în minte, ce simți, ce auzi. Orice răspuns iți vine în minte e perfect adevărat și util în cazul tău. Dacă consideri, poți să-ți și notezi ce idei ți-au venit sau ce schimbări ai vrea să faci la tine pentru a ajunge acolo unde vrei tu. “Nu-ti

dori sa fi fost mai usor, doreste-ti sa fi fost tu mai bun. "- Jim Rohn

Asuma-ti responsabilitatea pentru viata ta Cu toții avem un bagaj ce-l cărăm după noi. În acest bagaj intra familia noastră si felul în care am fost crescuți, suferințele si bucuriile pe care le-am trait în cadrul ei, satisfacțiile și nemulțumirile noastre în legătură cu mediul în care am crescut, valorile și convingerile împrumutate de la părinți. Apoi mai adăugăm experiențele noastre pe măsură ce devenim adulți, dezamăgiri, bucurii și alte valori și convingeri importante pentru noi și sentimente a noastre. Toți avem bagajul ăsta cu noi. Nu poți să-l uiți sau să-l arunci undeva într-o gara, la fel cum nu poți să fugi de tine însuți...sau cel puțin, nu te poți ascunde pentru multă vreme. Însă depinde de tine ce vrei să păstrezi din el. Tu decizi ce sentimente să ai față de evenimentele din trecut. Dacă anumite amintiri nu-ți sunt utile și nu te ajută să avansezi pe scara vieții, dă-le drumul. Dacă consideri că nu ai cum, păstrează-le cu drag, știind că te-au ajutat să ajungi omul valoros de azi și atunci când vei înțelege că nu poți schimba trecutul, doar să-l accepti, să te ierți pe tine și pe ceilalți, bagajul îți va fi mai ușor. În orice familie ai crescut și oricât de mult crezi tu că ți-au greșit oamenii dragi ție, ține minte că și ei au avut bagajul lor și s-au purtat cum au știut ei mai bine la momentul respectiv.

Exercițiu: Ia o coala albă de hârtie și scrie o scrisoare pentru tine insuți. Da, ai citit bine. Scrie pentru tine.Scrie orice frustrări ai adunat de-a lungul anilor, momentele din viața ta care teau facut să suferi, scrie despre oamenii care nu te-au înțeles, care te-au trădat, pe care i-ai iubit.Notează-ți fiecare experiență care te-a marcat, apoi iartă tot și dă–i drumul. Iartă-te pe tine și fii sigur/ă că ai luat deciziile cele mai bune la momentul dat, iartă-i pe ceilalți și fii sigur/ă că și in bagajul lor erau lucruri grele așa că au acționat cum știau ei mai bine. Apoi scrie încurajări, cuvinte de laudă, sfaturi sau orice ți -ar fi plăcut să auzi de la oamenii dragi ție și n-ai auzit. Scrie din tot sufletul tău orice-ți trece prin minte că te-ar ajuta și mai ales, scrie cu dragoste...pentru tine. Meriți! Acum că ai scris și bagajul ți-e mai ușor, e foarte important să te simți responsabil/ă pentru viața ta. Fiecare are exact ceea ce merită. Ideea asta poate revolta dacă ne gândim că nimeni nu merită o viață plină de sărăcie, probleme de sănătate, divorțuri, etc, însă noi atragem în viața noastră ceea ce suntem. Nu voi vorbi despre legea atracției aici, unii cred în asta, alții nu, însă sunt convinsă că știi deja că unde este atenția ta, acolo este și energia. Tu la ce ești atent/ă? La problemele cotidiene, la știri, la sărăcia din lume? Sau la lucrurile frumoase, evoluție, bucurie?

Este deja clar pentru tine că daca ești atent/ă la un lucru, îl aduci în viața ta. Nu pentru ca ar funcționa legea atracției, ci pentru că te concentrezi asupra acelui lucru și atunci îl vei observa când va ajunge la tine. De exemplu, dacă vrei să-ți cumperi o mașină nouă, ești entuziasmat/ă, cauți poze pe internet, te gândești cum să faci rost de bani, etc, apoi vezi respectiva mașină peste tot prin oraș. Abia a aparut și toată lumea și-a cumparat-o? NU. Doar că până atunci nu ai văzuto pentru că nu te-a interesat. E important să te concentrezi asupra soluțiilor și să reții că,chiar dacă viața ți se pare nedreaptă, ea iți aduce exact lucrurile de care ai nevoie pentru a evolua. Depinde doar de tine ce reacție ai în fața evenimentelor din viața ta. Apoi gândește-te că majoritatea convingerilor sunt împrumutate de la familie,anturaj,mediul în care trăim. Și in acest mediu ai auzit cu siguranță de multe ori cât de grea e viața, ai auzit că e greu să faci bani și multe alte idei care nici măcar nu-ți aparțin, dar crezându-le, nu ai avut curajul să schimbi situația ta actuală. Așa că data viitoare când cineva îți spune cât de greu e un lucru, încearcă-l cu încredere și determinare și abia apoi dă verdictul final. Deci concentrează-ți atenția asupra lucrurilor frumoase și a ceea ce vrei de la viața. Fii responsabil pentru ceea ce ești și trăiești.Oricând nu-ți place ceva, schimbă. E alegerea ta. Și ce vrei de la viața? Ce scopuri ai? Ce țeluri ai de atins

Degeaba îmi spui că vrei să fii fericit, bogat, iubit. Eu nu te pot duce acolo pentru că nu știu ce înseamnă pentru tine să fii fericit, bogat, iubit. Dar tu știi ce te face fericit/ă? Te invit să-ți faci timp, macar 15 minute, și să-ți notezi ce iți dorești cu adevărat Nu te gândi daca e posibil sau nu. Crede-mă, toate visele sunt posibile. Tu doar scrie clar și precis, care sunt visele tale. O data notate obiectivele, îți va fi mult mai ușor să vezi oportunitățile ce apar.

“Dacă ceea ce îți dorești este important

pentru tine, vei găsi o cale. Dacă nu, iți vei găsi o scuză”

Scrie scenariul vietii tale Acum am să te ajut să-ți stabilești un obiectiv în așa fel încât să se realizeze. 1. Scrie clar si precis ce vrei, în termeni pozitivi și la timpul prezent.(de exemplu. Am salonul meu de cosmetică).Nu folosi termeni de comparație sau verbe modale ca și aș dori să...ar trebui să... 2. De unde știi că ți-ai atins scopul? Și cum evaluezi că ești pe drumul cel bun? Ce vezi, ce simți, ce auzi, ce miros percepi in jur? Scrie rezultatul final, la timpul prezent ca și când visul ți s-a realizat azi și ai ajuns acolo unde dorești. Descrie ziua asta din viața ta în care ești pe deplin fericit si recunoscător. Descrie unde, când, cum se va realiza și fii atent/ă să depindă de tine . 3. Întreabă-te cât timp și efort sunt necesare să investești, care sunt consecințele și dacă va fi cineva afectat? La ce sau la cine va trebui să renunți pentru a-ți atinge scopul și ce altceva se va mai intâmpla după ce visul tău va deveni realitate. 4. Gândește-te ce resurse ai disponibile( cunoștiințe, entuziasm, susținere morala sau financiara,etc) și de ce resurse ai mai avea nevoie ? 5.Întreabă-te dacă acest scop este în concordanță cu ceea ce ești, cu credințele și valorile tale

6. Dacă încă nu te simți motivat/ă și obiectivul ți se pare greu de atins, împarte-l în părți mai mici, de care să te ocupi pe rând( în exemplul nostru cu salonul, ai putea întâi să faci un curs, să te interesezi de locație,apoi să te ocupi de altceva.) Cu pași mici, dar siguri pentru succesul tău. Apoi întreabă-te care este primul pas ce alegi să-l faci și treci la acțiune imediat.

Cunoaste-ti valorile E important să-ți conștientizezi propriile valori după care te ghidezi,pentru a știi ce te face fericit și ce e cu adevărat important pentru tine. Valorile sunt acele principii și idei după care ne construim viața și luam decizii. Urmărește tabelul de mai jos și vei înțelege cu siguranța mai bine ce sunt valorile. Apoi alege de acolo zece valori care sunt importante pentru tine ( din lista sau poți adăuga chiar tu). Acum din cele zece valori, înlătura cinci, în așa fel încât să rămâi cu cele mai importante cinci valori pentru tine. Din cele cinci valori, mai taie doua. Ai rămas cu cele mai importante trei valori pentru tine, lucrurile care le apreciezi cel mai mult și îți ghidează comportamentul și gândirea. Acum așează-le în ordinea importanței și numerotează-le cu 1, 2, 3. Și întreabă-te Trăiești în concordanță cu valorile tale cele mai importante? Și dacă de mâine ai trăi așa, ce s-ar întâmpla?

Responsabilitate

Aventură

Frmusețe

Provocare

Comunitate

Competență

Cultura

Educație

Faimă

Familie

Libertate

Adevăr

Armonie interioara

Autocunoaștere

Dezvoltare profesională

Bani

Bucurie

Bunăstare

Calitatea lucrurilor pe Calitatea relațiilor care le fac

Calm

Competență

Cunoștințe

Dezvoltare personală

Dragoste/afectiune

Hobby-uri

Independență

Influență

Înțelepciune

Intimitate

Leadership

Liniște sufletească

Loialitate

Masculinitate/ Feminitate

Natură

Onoare

Ordine

Pace

Prietenie

Puritate

Putere

Recunoaștere

Relații personale

Stimă de sine

Sănătate

Sensul vieții

Siguranță

Siguranța locului de muncă

Sinceritate

Spiritualitate

Stabilitate

Statut

Statul intelectual

De ce sunt importante valorile și ordinea lor? Pentru că dacă de exemplu, valoarea ta pe primul loc e familia, iar pe al treilea banii și muncești să câștigi cât mai mult, vei fi nefericit, atâta timp cât pentru tine e mai important timpul petrecut cu familia.

Obiceiurile “Nimic pe pamant nu poate opri o persoana cu atitudinea mentala potrivita sa isi atinga scopul. Nimic pe pamant nu poate ajuta individul cu atitudinea mentala gresita.”W.W. Ziege

În îndeplinirea unui scop al vieții tale, ai de înfruntat cel mai mare dușman : pe tine însuți. Sau mintea ta. Ai de luptat cu propriile tale obiceiuri, care adesea sunt nocive și trebuie să ieși din zona de confort. Poate va trebui să te trezești mai devreme, să visezi mai mult, să nu mai amâni. Aici tu decizi care sunt obiceiurile care te trag in jos , însă fii hotărât/ă să schimbi la tine lucrurile care nu te mai ajută să avansezi. Obișnuiește-te să faci in fiecare zi un lucru nou, care să te ajute să ajungi mai aproape de visurile tale. În 21 de zile se instaleaza un nou comportament sau convingere, dacă este repetat zilnic, așa că ai încredere si răbdare cu tine. Construiește-ți acele obiceiuri care te ajută, te susțin și te aruncă cu un pas mai aproape de ceea ce-ți dorești pentru tine. “CURAJ! Nu tinti jos, tinteste sus! Lasa realismul deoparte. Daca oamenii de succes in lume ar fi fost realisti,azi tu n-ai fi vorbit la telefonul mobil care ti se pare o banalitate,daca un om visator nu s-ar fi gandit sa transmita informatia printr-un fir de telegraf. Daca lumea ar avea numai realisti, nu ai avea internet, nu ai avea frigider, nu ai avea transport, nu ai avea NIMIC. Nu realistii lasa urme pe pamant, ci nebunii visatori. Cu cat vei fi mai nebun si mai visator, cu atat vei realiza mai multe in viata”-Pera Novacovici in Personalitate Alfa

Invata sa primesti Poate că sună ciudat. Cum adică să înveți să primești? Adică obișnuiește-te să aștepți ca rezultatul dorit să apară in viața ta și fii recunoscător pentru ceea ce ai. Apreciează ceea ce ai deja și fă asta zilnic. Nu lăsa să treacă pe lîngă tine momentele magice care au fost create special pentru tine. Observă-le, savureaza-le, ține-le minte...și mai presus de toate, bucură-te. Exercițiu zilnic: Fă-ți un caiet în care să îți scrii zilnic toate lucrurile pentru care ești recunoscător. Pot fi lucruri mărunte, precum un răsărit de soare, oameni pentru care ești fericit că sunt în viața ta, întâmplări, reușite, nu conteaza. Orice pentru care tu ești deja mulțumit, doar să o faci zilnic. Pot să fie 3 rânduri sau 2 pagini, nici asta nu contează, doar să observi zilnic lucrurile minunate care ți se întâmplă. Gândește-te la persoanele pe care le iubești, la lucrurile ce te fac fericit, la oamenii care te iubesc...si nu uita că există un cuvânt magic : Mulțumesc. Nu ezita să-l folosești de oricâte ori ai ocazia,în fiecare zi. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc Vei vedea dupa o perioadă scurtă la ce ajută asta și te aștept să-mi spui apoi cum s-a schimbat viața ta datorită acestui simplu exercițiu.

Oamenii din viata ta Poate că deseori te întrebi de ce anumiți oameni te rănesc, te dezamăgesc și nu înțelegi de ce ție,unui om bun i se întâmplă asta. De ce ai relații nefericite sau care se termină prost, de ce prietenii te trădează, de ce, de ce? Oprește-te o secundă și fă următorul exercițiu : Alege trei oameni și spune câte 3 calități și trei defecte la fiecare. Fă asta chiar acum. Nu citi mai departe până nu descoperi ce iubești și ce nu-ți place la ceilalți. Deci te-ai gândit bine ce te deranjează sau îți place la anumite persoane, iar acum eu îți voi spune adevărul :Atât calitățile ce le apreciezi la ceilalți, cât și defectele, sunt la tine. Le ai și tu. Pentru ca nu ai putea recunoaște ceva la ceilalți, care să nu fie întâi în tine. Defectele care le-ai enumerat sunt și la tine, chiar daca nu e neapărat să ai acel comportament fața de alți oameni. De exemplu, nu îti place că prietena ta nu e punctuală. Nu înseamnă că nici tu nu ajungi la timp, dar poate întârzi cu proiectele tale, cu visele tale, poate te amâni pe tine însuți,deci nici tu nu ești punctual/ă cu tine însuți/însăți. Sau poate consideri că iubitul/iubita ta nu te respectă îndeajuns. Dar tu cât te respecti? Înțelegi acum că ceilalți sunt de fapt doar o oglindă

a ta? Oamenii nu sunt în viața ta să te facă să suferi, să te enerveze, să te dezamăgească. Sunt acolo ca să-ți amintească cine ești, să te oglindești în comportamentul și atitudinea lor. De acum înainte, de fiecare dată cînd ți se pare că cineva te supără sau ca o situație e nedreaptă, întreabă-te Ce anume din persoana asta/ situația asta rezonează cu mine? Ce anume din comportamentul ei se află în mine? Și ce am de învățat din experiența asta? Și îți va fi mai ușor să te înțelegi și să accepți și acele părți din tine, care nu-ți plac.În plus, poți învăța lecții valoroase, care odată înțelese te duc în direcția pe care ți-o dorești. Reține deci că nu te poate enerva ceva ce nu se află în tine. De ce nu ai putea remarca și alte calități sau defecte la anumite persoane?Le observi doar pe cele care-ți sunt familiare. De exemplu, am o prietenă care se întâlnea cu diverși bărbați, în căutarea unui potențial iubit, însă aproape toți erau ori însurați, ori cu prietene, ori indisponibili, așa ca a mers mai departe, nevrând doar statutul de amantă. Apoi și-a pus întrebarea de ce tocmai ei i se întâmplă și ce anume din comportamentul ei atrage genul ăsta de bărbați. Ei bine...era simplu.Și-a dat seama că nici ea nu vroia o relație serioasă încă și și-a amintit că de fiecare dată când cineva o întreba dacă avea un iubit, spunea ca îî e bine singură și nici nu vrea. Acum că ai înțeles că fiecare om și experiență îți sunt utile, fii recunoscător.

Nu degeaba se spune că trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Nu poți controla oamenii, evenimentele, întâmplările vieții tale. Singura/ul pe care o/îl poți controla cu adevarat ești chiar tu. Și atunci lumea exterioară se va schimba după tine. Încearcă doar să fii atentă la ceea ce simți și ceea ce-ți transmite comoara ta din interior și vei vedea că lumea din jur se schimbă o dată cu schimbarea ta.

Misiunea ta Cred cu tărie că toți suntem pe acest pământ cu un scop și am convingerea că toți ne-am născut cu aceleași posibilități( interioare, așa că nu contează dacă te naști într-o familie săracă sau bogată, ci ce atitudine și resurse interioare ai), însă ne-am rătăcit pe drum datorită educației( familie, școală) și a anturajului. Și poate că deși acum știi cum să-ți definești un obiectiv, știi care-ți sunt valorile și ce obiceiuri te opresc in drumul tău, nu știi ce vrei.Nu știi care e misiunea ta,pentru ce ești aici și care-i rolul tău în viața ta și a altora Primul pas spre succes este să știi clar care este misiunea ta. Ce vrei?De la tine, de la viață. Misiunea ta poate însemna proiecția ta și a dorințelor tale în viitor. Ce îți place să faci? Cu ce poți contribui tu în viața ta și a altor oameni în așa fel încât să aduci valoare? Misiunea ta este acea pasiune cu care lucrezi...și îți place atât de mult ce faci, încât ai face-o și gratis. Ca urmare a pasiunii tale, fii convins/ă că vei câștiga și bani, și apreciere, dar mai mult decât orice, ca urmare a menirii tale vei aduce o contribuție importantă în viața oamenilor. Deci prima condiție este că misiunea ta trebuie să fie altruistă și să reflecte utilitatea ta. Găsește-ți acum scopul, motivul pentru care faci ceea ce faci. Întreabă-te “Ce vreau să obțin?” în fiecare

moment important și fii atent dacă ceea ce faci te aduce mai aproape de visul tău. Dacă nu, fa altceva.

Nu exista esec, exista doar feed-back Pe parcursul călătoriei tale, te vei împiedica uneori. Nu o lua personal. Nu e un eșec. E doar un rezultat. Dacă nu-ți place, schimbă-ți strategia și încearcă și altceva, până când te consideri mulțumit de ceea ce obții ca raspuns al muncii tale. E important să perseverezi și să îți schimbi pe alocuri modul de gandire sau de acțiune până când ajungi acolo unde-ți dorești tu. Când erai copil și ai învățat să mergi, fiecare cădere te amuza și te ambiționa mai tare, nu o considerai un eșec.Până când ai ajuns să te ridici în picioare și să pășești. La început cu indoială,cu grijă,apoi cu încredere...până când a devenit un reflex. Acum nu te mai gândești la fiecare pas pe care-l faci. Dacă ar renunța un copil la prima cădere, nu ar mai alerga nimeni. La fel e și în viață. Îndrăznește să te ridici de atâtea ori cât e necesar, până când vei avea încrederea, determinarea și succesul pe care ți-l dorești.

“Sa mergi din esec în esec fara a-ti pierde entuziasmul, acesta este succesul.” -Winston Churchill

Când iubești viața, și viața te va iubi pe tine. Dacă tu ai o atitudine, o postură și o gandire de om fericit, care iubește viața cu tot cu provocări, vei găsi tot mai multe lucuri pentru care să fii recunoscător și fericit. Vei vedea oportunități, vei auzi numai lucuri bune, vei simți cum e să-ți curgă prin sânge bucuria de a trăi. Acum te invit să faci următorul exercițiu. ( citește tot înainte de a începe) Așează-te confortabil, închide ochii și amintește-ți de un moment când ai fost fericit și recunoscător. Fii atent ce imagini apar în mintea ta. E o poza? Sau un film? Ce culori sunt? Ce sunete se aud și auzi si vocile unor oameni dragi ție? Ce simți?Și unde anume simți emoția bucuriei, a entuziasmului, a recunoștinței? Amplifică ceea ce simți și dă o culoare sau un sunet emoției tale de fericire. Învarte-l peste tot prin corp și adoptă poziția care o aveai atunci, spune-ți cuvintele care ți le spuneai atunci. Apoi imaginează-te undeva în viitor, când consideri că vrei să ai starea asta. Fii regizorul propriului tău film. Formează imagini frumoase, sunete care să-ți placă, amplifică sentimentul de bine.Și intră în film. Fii actor. Trăiește emoțiile de fericire, vezi prin proprii tăi ochi și auzi prin propriile tale urechi. Fii entuziast și fericit de ceea ce trăiești și permite-i subconștientului tău să foloseasca resursa asta, acolo unde ai nevoie și când ai nevoie. Apoi deschide ochii. Ești pregătit pentru o noua zi, plina de bucurie, energie și entuziasm.

View more...

Comments

Copyright ©2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF