Dragă Elena Sergheevna - Ludmila Razumovskaia

DRAGĂ ELENA SERGHEEVNA (ŞANTAJ) - piesă în două acte LUDMILA RAZUMOVSKAIA

Traducere şi adaptare: Lia Crişan şi Tudor Steriade Tehnoredactare: Liviu Constantineanu

Personaje:

Elena Sergheevna - profesoară elevii săi, absolvenţi ai ultimei clase de liceu: Volodea Paşa Lida Vitea

2

Dragă Elena Sergheevna (Şantaj) de Ludmila Razumovskaia Actul I Locuinţa, o singură cameră - a profesoarei Elena Sergheevna. E aproape seară. Se aude soneria. Elena Sergheevna deschide. În pragul uşii se află trei băieţi şi o fată cu un uriaş buchet de flori: sunt elevii ei. Elevii: Bună ziua, Elena Sergheevna! Bună seara, Elena Sergheevna! Elena Sergheevna: Doamne... copii... Voi? Scuzaţi-mă, nu vă aşteptam... Paşa: Dragă Elena Sergheevna! ... Vitea (întrerupându-l): În numele şi din partea... Paşa: Potoleşte-te! Ce, eu sunt debil mintal, nu ştiu să vorbesc? (cu voce pătrunzătoare) Dragă Elena Sergheevna! În numele şi din partea clasei "a 12-a B" care se află în pragul unei noi, dar incontestabil minunate vieţi, permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere şi să vă urez, dragă Elena Sergheevna o fericire tot atât de mare ca acest buchet, succese creatoare în muncă şi o sănătate robustă, aş spune chiar de fier, pentru a putea educa încă multe generaţii de nătăfleţi ca noi. Pe scurt, la mulţi ani! (Urarea preluată la unison de ceilalţi este însoţită de aplauze. Paşa continuă oferindu-i buchetul). Daţi-mi voie să vă felicit! Vitea: Şi mie, şi mie Elena Sergheevna. La mulţi ani! Lida: Felicitări, Elena Sergheevna. Asta e tot pentru dumneavoastră. (îi întinde un pachet) Volodea: Din tot sufletul, Elena Sergheevna! Şi din toată inima. (îi sărută mâna şi îi oferă un mic buchet de violete) (Pauză. Elena izbucneşte brusc în plâns.) Elevii: Elena Sergheevna! Ce faceţi? Noi am venit cu tot sufletul şi din toată inima, din partea întregii clase! Cu tot sufletul!

3

Elena Sergheevna: Dragii mei! Voi... voi nici nu vă puteţi închipui cum mă... Vedeţi, eu nu mă aşteptam... Vă mulţumesc. Dar cum aţi aflat? Vitea: Am făcut cercetări! Elena Sergheevna (zâmbind): Intraţi, vă rog. Paşa: Mulţumim, dar nu prea avem timp. Ştiţi şi dumneavoastră... examenele. Elena Sergheevna: Ce examen, Paşa? Doar aţi dat azi cu mine examenul de matematică! Ultimul vostru examen! Nu vă dau voie să plecaţi nicăieri. Vitea: Dar nu vrem să vă incomodăm. Poate aveţi oaspeţi... Elena Sergheevna: Ce oaspeţi, Vitenca? Mama mea e în spital, aşa că nu am invitat pe nimeni. Nici prin cap să nu vă treacă să plecaţi. Nu vă las să plecaţi! Volodea: Bine, Elena Sergheevna, vă mulţumim. O să stăm puţin. Dar cu condiţia să nu vă deranjaţi... Elena Sergheevna: Foarte bine!... Să punem florile în vas. Lidenca, dă-mi te rog vasul acela din vitrină. (observând în cele din urmă pachetul pe care în tot timpul acesta, fata l-a ţinut în mână) Asta ce e? Lida: E pentru dumneavoastră. Un cadou. Din partea clasei. Elena Sergheevna (clătinând din cap): Ia să vedem ce-aţi mai născocit?! (desface pachetul) Ce-i asta? Vitea (cu mândrie): Cupe de cristal. Şase bucăţi. O lucrătură grozavă. Vedeţi aici este emblema "E.S." Elena Sergheevna: Voi sunteţi nebuni! (înfăşoară la loc pachetul) Lida: Dar, Elena Sergheevna! Vă rugăm! Elena Sergheevna: Voi ştiţi cât costă asta? Să cheltuiţi o asemenea sumă pentru cadoul unei profesoare! E de-a dreptul necuviincios! Volodia: Ar fi necuviincios dacă ar fi mită, dar noi vi-l oferim din toată inima, dezinteresat. Elena Sergheevna (uşor indispusă): Aşa să fie? Dar oricum... Vitea: Zău! Pe crucea mea! Din toată inima! Elena Sergheevna: Înţeleg, copii. Dar zău, nu pot să primesc! Vitea: Ce v-am spus eu! Cărţi trebuia să aducem, cărţi. Cu o dedicaţie pe un volum de Dostoievski. Nu sticlărie!

4

Paşa: Şi-atunci ce să facem cu ele. Să le aruncăm la gunoi? Fie-vă milă de noi, Elena Sergheevna! Volodea (ritos): Nu e bine să refuzaţi, Elena Sergheevna, colegii noştri au să se simtă jigniţi. Elena Sergheevna (dezorientată): Bine, Volodea, dar voi aţi cerut bani părinţilor voştri, ce-au să creadă ei despre noi, profesorii? Paşa: Nimic rău. Nu vă faceţi probleme, Elena Sergheevna. N-au să se ruineze pentru câteva ruble. Aşa că vă rog să le primiţi. (aşează cupele pe masă) Vitea: Sună ale naibii! Elena Sergheevna: M-aţi zăpăcit de tot. Pur şi simplu m-aţi năucit de cap. Mă duc să pregătesc ceva pentru ceai. Luaţi loc, aici sunt nişte reproduceri... şi acolo e picupul, am discuri foarte bune, Visoţki, Okudjava... Lida: Să vă ajut? (Elena Sergheevna şi Lida ies din cameră) Vitea: S-ar părea că s-a prins figura... (Paşa ridică din umeri) Toţi sunt unşi cu aceiaşi alifie. Am auzit-o odată în cancelarie cum cerea ore suplimentare. Şi pentru o zecime în plus a făcut o gură! Volodea: N-ai s-o păţeşti Vitea de la babaci pe chestia cupelor? Vitea: Pentru o cauză sfântă ca asta! Când or să afle cum le-am folosit, au să-mi mulţumească. Doar nu se întâmplă în fiecare zi... Volodea: Din păcate, ăsta e doar începutul. În viaţă, monşer, trebuie să dai şi să tot dai. Paşa: Asta nu e valabil pentru Elena. Pe ea n-o putem cumpăra cu cadouri. E din ăia care trebuie luaţi pe coarda sentimentală, a compasiunii. Vitea: Babacul zice că dacă cineva refuză să ia, înseamnă că i s-a dat prea puţin. Paşa: Şi e încă liber taică-tu? Vitea (provocator): Dar al tău? Paşa: Al meu nu fură. Volodea: Trebuie să încercăm toate variantele. La urma urmei orice om are un punct vulnerabil. Trebuie doar să-l depistezi şi să apeşi la timp pe buton. Ţâr-ţâr, deschide uşa! În bucătărie Lida: E plăcut la dumneavoastră. Cel mai mult pe lume îmi doresc o locuinţă separată. Noi stăm încă la comun. Vă puteţi imagina? E adevărat, avem o cameră mare, cu plafon frumos

5

şi alte ornamente. Puneţi salam în salată?... De altfel casa noastră o să intre curând în reparaţii capitale. Dar mamei şi mie au să ne dea tot o singură cameră fiindcă suntem de acelaşi sex. Brânza e în frigider? Locuinţa e problema secolului. Elena Sergheevna: Din păcate da. Lida: Să locuieşti cu mama într-o cameră nu e tocmai o fericire. Este? Elena Sergheevna: De ce? Lida: Gustaţi! (îi dă o lingură de salată) Elena Sergheevna: Dacă relaţiile sunt bune... Lida: Cum să fie bune când locuieşti în aceiaşi cameră? Te consideră om mare şi eşti tratată ca un copil. E exasperant. Elena Sergheevna: Nu ştiu, eu am locuit toată viaţa cu mama. E drept, uneori e greu, dar ce poţi face... Lida: Ba îţi mai dă şi lecţii. Eu îl citesc pe Shakespeare în englezeşte şi ea îmi dă mie lecţii! E ridicol! Elena Sergheevna: Din păcate, gustarea nu e prea grozavă... Lida: Lăsaţi, Elena Sergheevna, parcă despre asta e vorba? Importante sunt relaţiile dintre oameni. Generozitatea, sinceritatea. Nu ştiţi că se întâmplă să fii la câte o masă încărcată cu de toate şi să ţi se oprească în gât fiecare înghiţitură. (se întorc în cameră) Elena Sergheevna: Nu v-aţi plictisit, băieţi? Eu şi cu Lida am pregătit o salată. Vitea: Elena Sergheevna, ca la comandă! (scoate o sticlă de şampanie) Surpriză! Elena Sergheevna: Vai de mine, dar voi n-aveţi voie să beţi! Băieţii (în cor): De ce? Cine v-a spus asta, Elena Sergheevna? "Şampanie! Păi asta se dă şi la sugari!" O sticlă la unu, doi, trei... la cinci oameni! Elena Sergheevna, e ultimul examen! În cinstea zilei dumneavoastră de naştere! Elena Sergheevna: Nu-i nimic de făcut cu voi! Luaţi loc. (Băieţii strigă "Ura!") Vitea: Toţi la masă! Toţi la masă! (se aşează) Atenţie! (dopul sare în tavan, ţipete) Repede, Elena Sergheevna, paharul dumneavoastră... Lida!... (toarnă) Paşa (se ridică): Dragă Elena Sergheevna! Daţi-ne voie să vă felicităm încă o dată şi să vă urăm sănătate şi prosperitate!

6

Lida: Din tot sufletul, Elena Sergheevna! Elena Sergheevna: Mulţumesc, copii, mulţumesc. (beau) Acum mâncaţi ceva că altfel, Doamne fereşte... vă ameţiţi... Vitea: Nici o grijă! Pentru noi şampania e floare la ureche! Ca să ne ameţim ne-ar trebui una de fiecare! Elena Sergheevna: Vitea! Volodea: Glumeşte, Elena Sergheevna. Ăsta e umorul lui. Noi nu bem de obicei. Vitea: Aşa e. Şi nici nu dormim. Ne pregătim pentru alea... pentru examene. Lida: Ştiaţi că fiecare al patrulea om, se naşte cretin? Vitea: Nu mai spune… (numără) unu, doi, trei, patru... (Râd toţi) Lida: Toate astea sunt consecinţele distrugerii echilibrului ecologic şi ale alcoolismului părinţilor noştri. (veselă) Ne paşte degenerescenţa. Vă daţi seama? Elena Sergheevna (serioasă): Lida! Adevărul e că omenirea a ajuns din păcate la hotarul unei situaţii înspăimântătoare. Informaţiile sunt atât de grave, încât ne mirăm în fiecare zi că mai suntem vii. Aflăm în permanenţă de războaie, de catastrofe, de boli. Şi ce-am făcut cu natura! E îngrozitor! Sunt mii de probleme! Irezolvabile, tragice. Copiii noştri... Da, într-adevăr se petrec lucruri inimaginabile! Vitea (nu se simte în largul său): Elena Sergheevna, ce-ar fi să punem puţină muzică? Ce părere aveţi? Elena Sergheevna: Eu? Sigur că da, sigur Vitea. De ce să vorbim numai despre lucruri sumbre? Doar e o aniversare! (alege discurile) Ce coşmar! N-am decât valsuri. Voi nu prea mai dansaţi vals, nu-i aşa? Volodea: Dansăm, dansăm, Elena Sergheevna, îmi permiteţi? Elena Sergheevna: Cu mine? Ce ţi-a venit Volodea, eu n-am mai dansat de o sută de ani. Dansează mai bine cu Lida. Volodea: Elena Sergheevna, Lida dansează exclusiv cu Paşa. Ştiţi ei, cum să spun... Elena Sergheevna: Ei bine, atunci... (încep să danseze) Lida: Nu-mi mai place toată treaba asta! Paşa: De când, nu-ţi mai place? Lida: De cum am intrat aici. Şi ea... în halatul ei modest...

7

Elena Sergheevna (dansează cu Volodea): Important, Volodenca, e să-ţi găseşti punctul tău de sprijin, locul tău sub soare. Volodea: Şi dumneavoastră vi l-aţi găsit? Elena Sergheevna: Eu îmi iubesc profesiunea. Şcoala e toată viaţa mea. Volodea (zâmbind): E bine, desigur, să-ţi iubeşti profesia, dar nu strică să te iubească şi ea... Elena Sergheevna: Înţeleg, dumneata te referi la recompensă, dar eu când văd tinerii minunaţi, bine pregătiţi cărora le dau drumul în viaţă, în sfârşit, când văd tineri ca voi... sunt fericită. (se apropie de masă valsând, Volodea îşi aşează curtenitor perechea şi-i sărută mâna. Elena Sergheevna e emoţionată. A roşit ca o fetişcană. Îşi face vânt cu batista.) Nam mai dansat de atâta timp! Valsul ăsta... se întâmplă, ca cele mai profunde trăiri să fie legate de o melodie pe care merită s-o asculţi... Lida (aşezându-se la masă): Asta se numeşte memorie asociativo-emoţională. Elena Sergheevna: Da, da, mă uitam la voi, ascultam muzica şi mă vedeam tânără, îndrăgostită... Ah, ce bine e să fii îndrăgostit! Din păcate în cazul meu, n-a ieşit nimic... Lida: De ce? Elena Sergheevna (râzând): Alesul meu a preferat o partidă mai avantajoasă. Lida: Trebuia să vă îndrăgostiţi imediat de altul. Ăsta e remediul! Elena Sergheevna: Din păcate, în problema asta sunt cam demodată. Vitea: Spuneţi-mi, Elena Sergheevna, lucrările noastre au să fie corectate mâine? Elena Sergheevna: Da, Vitenca. Vitea: De comisie? Elena Sergheevna: Da, o comisie aleasă prin vot, ca de obicei. Vitea: Ah, ce tortură! Şi notele, când ni le vor spune? Elena Sergheevna: Tot mâine. Imediat ce se verifică lucrările. Vă puteţi interesa la şcoală, mâine după masă. Vitea: Îmi tremură de pe acum genunchii! Elena Sergheevna: De ce, Vitea? Ai scris cumva o teză proastă? Vitea: Of, nu ştiu Elena Sergheevna. La drept vorbind, n-am scris nimic. Elena Sergheevna: Cum, n-ai scris nimic? Vitea: Uite aşa. N-am scris o boabă...

8

(Pauză) Elena Sergheevna: Dar ai totuşi media şapte. Un şapte mare. Vitea: Să vă spun drept, toate lucrările de control le-am copiat. Elena Sergheevna: Cum le-ai copiat? Vitea: Cum, cum? Parcă dumneavoastră nu ştiţi cum se copiază! Şi azi aveam de gând. Dar Maria Vasilievna, şarpele cu ochelari s-a proţăpit lângă mine, bestia; scuzaţi-mă... aşa că nu puteam nici să-mi mişc capul, d-apoi să copiez. Elena Sergheevna: Vitea, dar n-am venit eu la tine, Vitea?... Vitea: Ba aţi venit. Elena Sergheevna: Şi nu ţi-am suflat? Vitea: Mi-aţi suflat. Elena Sergheevna: Şi? Vitea: Şi, nimic! (oftează) Elena Sergheevna (se ridică de la masă. Pauză.): Cum se poate? N-ai rezolvat măcar ceva? N-ai răspuns măcar la una din întrebări? Vitea (dezolat): La niciuna! Lida (în şoaptă): Ce-au să-i facă acum, Elena Sergheevna? Au să-i dea patru? (Elena Sergheevna tace) Credeţi c-au să-i dea? Elena Sergheevna: Nu ştiu... (Pauză) Volodea (calm): N-au să-i dea patru. La examenele de absolvire nu se pune patru. E o dispoziţie. Vă spun eu. Elena Sergheevna, în ce spital e internată mama dumneavoastră? Elena Sergheevna: Mama? La spitalul douăzeci şi cinci, pe strada Vasilevscaia. (Volodea scoate un stilou şi-şi notează) Lida: Dar dacă n-a scris nimic... Paşa: Oricum au să-i pună un cinci. Lida: Chiar dacă n-a scris nimic-nimic? Paşa: Elena Sergheevna, explicaţi-ne cum se procedează. Sunteţi în materie. Elena Sergheevna: Nu ştiu, Paşa. Cum hotărăşte comisia. Singură nu pot hotărî nimic. Paşa: Corect. Dar comisia va decide să i se dea "cinci". Doar n-au să-l lase pe Vitea Sevcenco corigent.

9

Elena Sergheevna: Nu-i chiar aşa, Paşa. Aprecierea comisiei... Volodea: Spuneţi-mi vă rog numele medicului şef... Elena Sergheevna: Al cui? Aa... Lavrov, mi se pare. De ce-ţi trebuie?... Nu, Vitea, nu se poate să nu fi scris chiar nimic! Chiar şi cel mai prost elev... Vitea (vesel): Păi asta şi sunt, cel mai prost elev!... Numai că nimeni n-a ştiut-o. M-am fofilat cu succes. Ce nu învaţă omul în doişpe ani de şcoală! Paşa: Destul! Nu vezi că o indispui pe Elena Sergheevna? Vă rog şi eu să ne faceţi un mic dar de ziua dumneavoastră. Şi tu, stai în banca ta, o să-ţi dea un cinci. Elena Sergheevna: Copii, voi priviţi cam superficial lucrurile... Paşa: Dimpotrivă. Suntem foarte serioşi. Elena Sergheevna: De ce să mizaţi pe o rezolvare favorabilă? Din păcate o notă proastă nu e deloc exclusă... Deşi eu, bineînţeles o să mă străduiesc... am să fac tot ce pot... Vitea (încet lui Paşa): Se lasă greu, prea puţine pahare! Paşa: Nu ne îndoim că o să ne ajutaţi, dar ce vreau eu să spun... Vitea: Nu vă supăraţi, Elena Sergheevna, Puşkin avea trei la matematică. Şi totuşi a fost un geniu! Volodea: Încă de pe vremea lui se făcea o discriminare. Fie că unul ca Gorceacov îşi slujea ţara şi regele, respectând puterea de stat, fie că unul ca Puşkin îşi servea ţara, călcându-i legile. Vitea: La noi e ca-n Renaştere. Fizicienii trebuie să cunoască poezia lirică şi invers. Paşa: Taci Vitea! Băieţi hai să vorbim pe şleau. Câtă nedreptate, Elena Sergheevna! Eu de exemplu, ca viitor filolog, n-am absolut deloc nevoie de un zece la matematică. E ridicol. Din clasa a opta mă ocup de Dostoiesvski. Lucrările mele au fost trimise la concurs, am o diplomă şi acum din cauza unei amărâte de matematici, iertaţi-mă, Elena Sergheevna, am să-mi pierd poate singura mea şansă. Elena Sergheevna: Te ocupi de Dostoievski? La vârsta dumitale? N-am ştiut nimic. Volodea: Cum să nu! Avem printre noi un dostoievscolog. În faşă. Vitea: Vorba lui Belinski! O rază de lumină în împărăţia întunericului. Lida: Împărăţia întunericului e în capul tău. Asta-i din Dobroliubov! Paşa: Eu, Elena Sergheevna, studiez problema originii răului. Elena Sergheevna: Impresionant! Povesteşte-ne!

10

Volodea: Vai, Elena Sergheevna, asta durează, ne-apucă noaptea! Vitea: Nu, dă-i drumul! Zi, nu fi modest. Paşa: Aşa? Bun, hai să ne lămurim, mai întâi. Elena Sergheevna, care este originea răului? Elena Sergheevna: Nu ştiu. Paşa: Dacă răul e de la Dumnezeu, înseamnă că El nu e cu desăvârşire bun. Dacă nu e de la Dumnezeu, înseamnă că El nu e atotputernic. Este? Este! Să mergem mai departe. Dostoievski nu-L accepta, după cum se ştie, pe Dumnezeu, şi nici originea divină a lumii. De ce? Pentru că e plină de răutate. Vă aduceţi aminte chestia cu lacrima copilului, de ce o îngăduie Dumnezeu? De altfel teologii creştinismului primitiv, negau responsabilitatea şi vina lui Dumnezeu pentru răul care domneşte pe pământ şi demonstrau neparticiparea Lui. Elena Sergheevna: Şi atunci, cine e responsabil? Paşa: Noi. Dumnezeu ne-a dat libertatea. Înţelegeţi? Libertatea! N-a vrut să ne facă sclavi şi să ne aducă prin forţă pe calea cea bună. Doar nu suntem o turmă de oi, Elena Sergheevna! Ne-a dat libertatea de a alege. Între bine şi rău. Elena Sergheevna: Dar de ce totuşi omul alege cateodată răul? Volodea: Pentru că răul, Elena Sergheevna, este o plăcere. Iar pe lume sunt puţine plăceri! Elena Sergheevna: Ce mă uimeşte pe mine la tinerii intelectuali de azi, este această libertate a opiniilor. Generaţia mea era mai puţin îndrăzneaţă în aprecierile ei. Paşa: Dar e firesc Elena Sergheevna. Fiecare generaţie trebuie s-o întreacă pe cea anterioară. E însăşi legea progresului. Ei, imaginaţi-vă acum cât de dureros este că din cauza unor formalităţi stupide, din cauza unei note mici la matematică să-ţi pierzi posibilitatea de a te ocupa de ceea ce doreşti. Doamne, ce legatură are examenul la matematică cu Dostoievski al meu? Şi totuşi eu nu pot nici măcar să mă mulţumesc cu un cinci, ca Vitea. Sunt în situaţia că nota cea mai mare, este o necesitate vitală pentru mine. Elena Sergheevna: Cum Paşa, nici dumneata n-ai scris nimic? Paşa (cu timiditate): Eu?... Nu, de ce mă întrebaţi? Am rezolvat câte ceva pe ici pe colo... dar... Vitea: Şi, mă rog, eu de ce trebuie să mă mulţumesc cu un cinci? Desigur nu pretind un zece, ca alţii, trebuie să ai puţin obraz, dar tare mi-ar trebui şi mie un şapte. Paşa: Bine Vitea! Oi fi eu un neobrăzat. Dar tu roagă-te lui Dumnezeu să capeţi un cinci. Nu-i aşa Elena Sergheevna?

11

(Pauză) Elena Sergheevna: Şi dumneata Vitea, tot la filologie vrei să te înscrii? Vitea: Eu? Nici vorbă Elena Sergheevna. Eu vreau să dau la asta... la Academia de Silvicultură, dar acolo nu se ţine examen de admitere anul ăsta. Ştiţi, eu iubesc pădurea. În fiecare an plec la ţară, la bunica, culeg fragi, ciuperci, Elena Sergheevna! O minune. Dacă vreţi mergem împreună după examene. N-o să vă pară rău. Mergem? Nu e departe. Elena Sergheevna: Mulţumesc Vitea. Dar mama... Vitea: O să vedeţi de toate, o să-mi mulţumiţi. Mergi pe drum, întâlneşti iepuraşi, păsărelele cântă, veveriţele sar, clopoţeii răsună, aer curat şi de jur împrejur floricele, floricele şi fluturi din ăia pictaţi... Elena Sergheevna: Nu pot, mulţumesc, după examene va trebui... mama mea e internată în spital. Vitea: Bunică-mea are şi o vacă. Dimineaţa cum te trezeşti, cana cu lapte cald, direct la pat. Volodea: Permiteţi-mi Elena Sergheevna, a mai rămas ceva aici. (îi întinde paharul de şampanie) Elena Sergheevna: Nu mai trebuie să beţi... Volodea: Nici nu mai avem ce. Atenţie! Ridicaţi toţi paharele. În cinstea Elenei Sergheevna! Elena Sergheevna: Volodenca, dă-mi voie să spun... Vitea, tu... dumneata... Vitea (gesticulând): "Tu"! "Tu"! Se poate şi "per tu"! Paşa: Bruderschaft unilateral. Spuneţi-ne la toţi "tu", Elena Sergheevna. Elena Sergheevna: Mulţumesc. Dumneata... tu, m-ai necăjit tare mult, Vitea. Tare mult! Dar sper că până la urmă totul se va rezolva cu bine. La toamna ai să dai din nou examen şi o să intri la Institut. Chiar dacă nu se rezolvă toate dintr-o dată, în acelaşi an, nu e grav. Important este ca în orice situaţie să rămâneţi oameni cinstiţi. Ca acele idealuri pe care vi le-am insuflat din copilărie să rămână vii în inimile voastre... Pentru profilul vostru uman, pentru drumul vieţii voastre, drept şi cinstit! (Tinerii îşi pun, involuntar, paharele pe masă)

12

Vitea: Înţeapă la nas. Într-adevăr, nu e important dacă luăm examenul anul ăsta, sau, mă rog, peste zece ani, ci important e să fim oameni! Cât e de adevărat! Eu, dacă nu intru la Academie, mă fac pădurar, chiar dacă o să mă blesteme mama! Paşa: Numai că, scumpule, n-apuci să te faci pădurar, că te ia la armată. Acolo ai să-ţi faci veacul! Elena Sergheevna: Ce să facem băieţi, atâta timp cât mai există pericolul... unui război... datoria bărbaţilor este să-şi apere ţara. Aşa a fost dintotdeauna. Vitea: Toţi ca unul, ce mai! În gura tunului! (Pauză) Volodea: Vreau să vă fac o propunere, Elena Sergheevna. Îmi acordaţi un minut? (Elena Sergheevna şi Volodea se duc în bucătărie) Vitea: A intrat în acţiune artileria grea. Să vedem ce ispravă o să facă diplomatul. Paşa: Nimic nu e mai greu decât să ai de-a face cu idealişti. V-am spus eu. Are să ne compătimească, cu râuri de lacrimi, dar de ajutat, cotul! Lida (ironică): Da, situaţia e de-a dreptul, ca să spun aşa, disperată. N-o să iasă nimic din treaba asta, băieţi. Vitea: De ce? De unde ştii? Lida: Intuiesc. Vitea: Ia mai du-te! De altfel tu şi cu Paşca nu credeţi în nimic. Lida: Şi tu în ce crezi? Vitea: Eu? Eu cred în Volodea şi în victorie! Lida (cu un gest de dispreţ): Să plecăm, Paşa. Vitea: Ascultă, de ce ne face asta atmosferă proastă? N-avea decât să nu vie. Lida: Eu, Vitea, sunt o natură foarte studioasă şi poate că în felul ăsta am prilejul să studiez viaţa. Vitea (mormăind): Studiaz-o pe uşa din dos. Hei, încotro? Lida: Ne ducem să ne sărutăm! (Elena Sergheevna şi Volodea, în bucătărie) Volodea: Elena Sergheevna, n-aţi vrea s-o transferaţi pe mama dumneavoastră în clinica profesorului Popov?

13

Elena Sergheevna: Volodea!... Dar profesorul Popov... e o somitate mondială! E imposibil! Volodea: Să pornim de la faptul că profesorul Popov l-a tratat pe tatăl meu. Am să-l rog pe tata, o să-i spun că e pentru dumneavoastră. Sunt convins că n-o să refuze. (Pauză) Elena Sergheevna: Nu ştiu dacă se cuvine, Volodea?... Cum m-aş putea revanşa? Volodea: Fleacuri! Elena Sergheevna: Stai, aş putea să te meditez, să te pregătesc pentru examene? Vrei să dai la Politehnică? Volodea: Mulţumesc, Elena Sergheevna. Nu, eu mă înscriu la I.R.I.M. Elena Sergheevna: Adică la Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova? Volodea: Da. Elena Sergheevna: Vai, Volodenca, acolo-i atât de greu! Din păcate, în sferele acelea... eu n-am relaţii. Deşi, ştii, am o mătuşă la Moscova. Dacă n-ai unde locui, am să-i scriu, am să-i telefonez ca pe toată durata examenului... să-mi facă acest bine, ea e singură, dumneata nu deranjezi pe nimeni, e o femeie bună, cumsecade, o să te primească bucuroasă. Pot s-o sun chiar azi, chiar acum! Volodea: Nu vă deranjaţi, Elena Sergheevna. Cu Moscova e totul aranjat. Elena Sergheevna: Dar cu ce te-aş mai putea ajuta? Volodea: Ce nostimă sunteţi, Elena Sergheevna. În ce mă priveşte, n-am nevoie de nimic. Poate să vi se pară ciudat, dar realmente n-am nici un fel de probleme. (ironic) Sau măcar din cele nerezolvabile. Elena Sergheevna: Nu, Volodenca, aşa nu pot. O să mă chinuiască gândul că nu m-am revanşat. Volodea: Ei, bine, bine! Dacă vreţi neapărat să faceţi ceva pentru mine... poftim, vă pot ruga să-mi faceţi un serviciu. E adevărat că nu se referă la mine, ci la prietenii mei, dar suntem toţi, cum se spune, ca o familie, o aşa numită confrerie liceală. Vreţi într-adevăr să mă ajutaţi? Elena Sergheevna: Bineînţeles! Cu plăcere! Orice m-ai ruga! Te ascult. Volodea (zâmbind): Chiar orice v-aş ruga? Nu vă e teamă că am să iau de bune cuvintele dumneavoastră?... Elena Sergheevna, prietenii mei sunt oameni de treabă, simpatici, de

14

acord, nu? Sunt inteligenţi, talentaţi, cumsecade, dar... există situaţii în care suntem obligaţi să recurgem la un compromis... Când, ca să spunem aşa, un scop înalt ne obligă să schimbăm uneori mijloacele... Mă înţelegeţi? În asemenea situaţii este absolut necesar un punct de vedere mai larg, pentru că ceea ce dintr-un punct de vedere comun poate părea abject şi condamnabil, la oamenii cu vederi mai largi nu suscită nici un protest, este? Iar dumneavoastră Elena Sergheevna, păreţi să fiţi tocmai un asemenea om. De aceea am şi hotărât să vă adresăm dumneavoastră jalba noastră, convinşi fiind că ne veţi înţelege şi că ne veţi ajuta din tot sufletul. O să ne ajutaţi? Elena Sergheevna (afirmând din cap): Am să mă străduiesc... N-am înţeles prea bine... dar desigur... Volodea: Mulţumesc. Mulţumesc, Elena Sergheevna! (tare) Copii, Elena Sergheevna e de acord să ne ajute. (Exclamaţii de uimire şi entuziasm: "Cum? Deja? E adevărat, Elena Sergheevna? Trăiască Elena Sergheevna! Bravo, diplomatule! Ura! Trăiască!") Elena Sergheevna: Mai amânaţi mulţumirile, nu ştiu încă despre ce e vorba. Paşa: Cum nu ştiţi? Adică nu v-a spus nimic Volodea? Volodea: Am pregătit doar terenul, Pavel, dar Elena Sergheevna mi-a făgăduit. Nu-i aşa că mi-aţi făgăduit, Elena Sergheevna. Elena Sergheevna: Da, însă... Volodea: Daţi-i drumul! (Pauză) Lida (surâzătoare): Spuneţi-mi Elena Sergheevna, cheia seifului e la dumneavoastră? Elena Sergheevna: Care seif? Vitea: În care se află tezele noastre. Elena Sergheevna: E la mine. Dar de ce? Lida (cu un surâs fermecător): N-aţi putea să ne o daţi nouă? Pentru scurt timp. Elena Sergheevna: Pentru ce? Lida (evaziv): V-am explicat doar... Paşa: Elena Sergheevna, noi toţi ne înscriem la facultăţi umaniste. Lucrările la matematică le-am făcut, ca să mă exprim în termeni moderaţi, nu tocmai... în sfârşit, cu greşeli. Dar în afară de Vitea avem toţi neapărat nevoie de câte un zece.

15

Volodea: Pardon. Eu n-am nevoie. Repet, eu n-am nici un fel de probleme. O fac numai pentru voi. Scuzaţi-mă. Lida (cu prefăcută naivitate): N-aţi putea, Elena Sergheevna, să ne daţi cheia pentru câtva timp? Ne-am corecta greşelile şi v-am aduce-o înapoi. Vitea: Exact. Am adus cu noi variantele corecte. (scoate nişte foi dintr-o servietă) Uitaţivă. Noi le-am... putea schimba! (pauză) Dacă nu putem face asta... Dumnezeu cu mila în ce priveşte notele. Paşa: Important e că nimeni nu iese păgubit din treaba asta. Noi intrăm la facultăţi umaniste şi astfel nici un matematician nu va suferi din cauza notei noastre mari. Nu le vom fi concurenţi. Volodea: Dacă vă temeţi Elena Sergheevna, vă garantăm păstrarea absolută a secretului. Vitea: O vorbă n-o să ne scape. Fiţi sigură! Paşa: Iar dacă vor fi mai multe note de zece, dumneavoastră veţi fi lăudată! (Pauză) Vitea: De ce ne priviţi aşa? Elena Sergheevna (rar): Deci, aţi venit la mine după cheie? Vitea: Ei bine, da... Şi ce-i cu asta? Paşa: Ba nu! Lida: Nu numai... Volodea: Elena Sergheevna, noi am venit de fapt să vă felicităm de ziua dumneavoastră! Elena Sergheevna: Şi pentru orice eventualitate, aţi pregătit variantele tezelor pe care vreţi să le substituiţi! Lida: Vai de mine; cum puteţi spune asta, Elena Sergheevna!? Noi am venit să ne sfătuim prieteneşte cu dumneavoastră. Vroiam s-o facem aşa, omeneşte. Din tot sufletul! Credeam că o să ne înţelegeţi. Elena Sergheevna: Dar asta e o ticăloşie! Paşa (sumbru): Ei bine Elena Sergheevna, am răbdat destul. Acum puteţi să ne spuneţi toate cuvintele răsuflate şi goale care demult ne străpezesc dinţii. Elena Sergheevna: Nu, Paşa, nu sunt cuvinte goale şi-mi pare foarte rău că nu înţelegeţi. (îi tremură vocea, dar se stăpâneşte) Uite ce, dragii mei elevi, luaţi-vă cadourile şi plecaţi.

16

Cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru voi, este să nu spun nimănui la şcoală despre comportarea voastră. La revedere. (Pauză) Volodea (moale): Degeaba ne reproşaţi, Elena Sergheevna, că nu avem discernământ moral. Nu mai suntem copii şi ştim foarte bine dificultăţile solicitării noastre, despre care v-am prevenit de la bun început şi pe care mi-aţi promis mai devreme că o veţi îndeplini. Fără să mai facem atâta caz de morală. Elena Sergheevna: Nu mai vreau să-ţi ascult demagogia, Volodea. Şi de asemenea te rog să nu te mai ocupi de mama mea. Eu nu vând note. Volodea: Nu mă aşteptam ca o femeie inteligentă ca dumneavoastră să poată da o astfel de interpretare... Elena Sergheevna: De mama mea o să se ocupe statul şi dacă va fi necesar, va fi transferată la clinica lui Popov şi fără ajutorul dumitale. Volodea: Nu mă îndoiesc nici o clipă de justeţea teoretică a convingerii dumneavoastră referitoare la egalitatea în drepturi în domeniul asigurărilor sociale, dar nu-mi voi dezice cuvântul dat. Nu intră în principiile mele. Şi în afară de asta v-am prevenit de la început că eu n-am nevoie de nimic. Mă agit numai din compasiune faţă de aceşti oameni talentaţi cărora viaţa o să le pună întotdeauna beţe-n roate şi care nu sunt în stare să se agite pentru ei înşişi. Elena Sergheevna: Nu-i adevărat! Un talent autentic îşi croieşte întotdeauna singur drumul! Volodea: Scuzaţi-mă, cum? Câţi ani aveţi Elena Sergheevna? (Pauză) Elena Sergheevna: Spuneţi-mi sincer, bineînţeles dacă puteţi. Dacă ar fi fost cheia la Maria Vasilievna, aţi fi venit tot aşa la ea şi i-aţi fi cerut-o? Sau numai cu mine vă purtaţi aşa... numai pentru că... nu mă respectaţi? Vitea: Vă respectăm, Elena Sergheevna. Şi chiar vă iubim foarte mult. Paşa: Dacă ar fi fost cheia la Maria Vasilievna, ar fi fost mult mai simplu pentru noi. Maria Vasilievna e diriginta noastră. Cu alte cuvinte, e cointeresată la rezultate şi procente. Cu Maria Vasilievna am fi căzut de acord. Elena Sergheevna: V-aţi fi dus şi la directoarea adjunctă?

17

Vitea: De ce nu? Vera Ivanovna nu e om? Şi băiatul ei dă examene. Paşa: Care e diferenţa, Elena Sergheevna? Toţi avem acelaşi scop şi aceleaşi probleme! Reuşita sută la sută. Şi obţinerea mediilor. Elena Sergheevna: Şi sunteţi convinşi că nimeni nu v-ar fi refuzat? Volodea: Bineînţeles că nu! Elena Sergheevna: În cazul ăsta, cu mine nu v-a mers. Volodea (nu se înţelege dacă glumeşte sau vorbeşte serios): Depinde din ce unghi privim. Dumneavoastră prezentaţi un avantaj, Elena Sergheevna. Sunteţi singură în apartament. Asta facilitează întrucâtva problema. Se poate vorbi, de la suflet la suflet, fără martori, chiar toată noaptea. Elena Sergheevna: Să nu contaţi pe asta. Volodea: De ce? După câte înţeleg, nu sunt prevăzuţi oaspeţi. Iar noi am spus acasă că noaptea asta s-ar putea să dormim în alta parte. Elena Sergheevna: O să staţi să mă păziţi? Volodea: Nicidecum. Nu ne pierdem speranţa să ne despărţim prieteneşte. (Pauză) Elena Sergheevna: Ascultaţi, vouă chiar nu vă e teamă că am să povestesc mâine tot la şcoală? Volodea: N-o să povestiţi. Elena Sergheevna: De ce? Volodea: Pentru că o să ne daţi cheia. Elena Sergheevna: Şi dacă nu v-o dau? Volodea: O să vă convingem... Elena Sergheevna: Credeţi? Volodea: Sau, o să vă obligăm! Elena Sergheevna (de abia stăpânindu-şi mânia): Afară cu voi, imediat! Volodea (serios): Elena Sergheevna, nu plecăm nicăieri. Vitea: Dragă Elena Sergheevna! Elena Sergheevna: Terminaţi cu bufoneriile! Insuficienţa voastră morală frizează cretinismul.

18

Paşa: Dar Elena Sergheevna, faptul că sunteţi dezamăgită de noi, n-a determinat o comportare negativă faţă de dumneavoastră. Elena Sergheevna: Vă sunt deosebit de recunoscătoare! Vitea: Desigur trebuie delimitată sfera pragmatică, de cea afectivă. Volodea: Gândiţi-vă Elena Sergheevna că, refuzându-le sprijinul îi împingeţi, poate, la crimă. Elena Sergheevna: Eu? Îi împing la crimă? Aţi înnebunit? Ce-aţi putea face? Vitea: Orice. Elena Sergheevna: Ah Vitea, încetează să mă şantajezi, nu te prinde, pe cuvântul meu. Ascultaţi, nu cumva îmi jucaţi o farsă? Ce spui Paşa? La drept vorbind - nu poate fi serios... Doamne, ce absurditate... Ca într-un coşmar. Îmi taie respiraţia... Lida, de ce taci? Nu se poate, e o glumă proastă, copii, o gluma periculoasă… (Pauză) Volodea: Nu glumim, Elena Sergheevna. (Pauză) Elena Sergheevna: Păcat. Volodea: Ei? Ce facem, stăm aşa? Pierdem timpul... (se apropie zâmbind de Elena Sergheevna şi-i întinde mâna) Daţi-ne cheia, Elena Sergheevna, şi să ne despărţim prieteni. Elena Sergheevna: Plecaţi odată! Plecaţi cât nu e prea târziu! Chiar nu înţelegeţi!? Volodea: Nu plecăm nicăieri! (Pauză) Elena Sergheevna: Ei bine, în cazul ăsta, plec eu. Paşa: Puteţi să ne condamnaţi, Elena Sergheevna, dar nu vă lăsăm să plecaţi. (Elena Sergheevna se repede spre uşă, dar Vitea şi Paşa îi barează drumul.) Elena Sergheevna: Ce-i asta? Violenţă? Volodea (moale): Nu noi am vrut-o. Elena Sergheevna: Telefonez la miliţie. (ridică receptorul) Ce număr au? Vitea (automat): Zero doi. Volodea: Nu vă sfătuiesc, Elena Sergheevna. (îl priveşte pe Vitea) Pentru ce... miliţia... (Elena Sergheevna formează numărul)

19

Vitea: Aoleu! Nu trebuie! Nu trebuie să faceţi asta, Elena Sergheevna. (smulge firul) V-am spus doar că nu trebuie! Uf! (Pauză) Elena Sergheevna: Credeam că numai în filme sunt posibile asemenea orori... Ferească Dumnezeu să încerci pe pielea ta ticăloşia unor oameni pe care cu o clipă în urmă îi considerai prieteni. (pauză) Vă sfătuiesc să reflectaţi şi să plecaţi de bună voie, cât nu e prea târziu. (Se duce în bucătărie închizând uşa după ea. Băieţii sunt întrucâtva derutaţi. Volodea meditează profund. Lida începe să se îmbrace.) Vitea: Încotro, Lida? Lida: Acasă. La mama. Vitea: Cum, pleci? Şi noi ce facem? Lida: Nu ştiu. (ironică) Credeam că şeful tău e mai deştept. Vitea: Mai aşteaptă! Volodea! Lida: Ce să mai aştept? Vă sfătuiesc şi pe voi să nu mai rămâneţi. Cereţi-vă scuze, spuneţi că nu v-aţi dat seama. Cereţi-vă iertare şi întindeţi-o de aici. Vitea: Adică să iau de două ori plasă? Lida: Mai bine de două ori plasă, decât doi ani! (lui Paşa:) Să mergem! Paşa: Poate că într-adevăr nu merită? N-ar strica să fim uneori mai rezonabili... Volodea (încet): Duceţi-vă toţi la mama dracului. Toţi! Vitea: Ce spui Volodea? Nu fraţilor, nu putem pleca. Cum asta? Mâine o să turbeze! O să ne facă praf! N-aţi văzut-o cum tremura? Volodea, zi-le şi tu! Paşa (lui Volodea): Ascultă, ţie nu ţi-e teamă c-o să zbori? Volodea (fără s-o privească pe Lida): Să-ţi intre bine în cap, fato, că dacă mă apuc de ceva, o duc până la capăt. Cu orice preţ! E clar? Vitea: Corect, Vov! De ce vă temeţi? N-o să ne facă nimic. Din principiu şi datorită generozităţii ei sufleteşti! Nici măcar n-o să ne scadă notele. Aşa e, Vov? Volodea: Are dreptate. Scumpa noastră Elena Sergheevna suferă de complexul Antigonei. Vitea: Care-i ăla? Atunci când... când ce? Volodea: Atunci când percepţiile idealiste asupra realităţii sunt transpuse în principiu. Când orice violenţă contra personalităţii sau a idealurilor lor, le provoacă o împotrivire

20

eroică. În cazul acesta, există o dependenţă direct proporţională. Cu cât presiunea asupra lor este mai mare, cu atât e mai furioasă şi mai activă împotrivirea. Din astfel de naturi se nasc eroii căliţi şi conducătorii de revoluţii şi oşti. Dar în viaţa de toate zilele aceşti oameni sunt de cele mai multe ori nişte zurlii de pe altă lume, nişte săraci cu duhul, de care râde toată lumea şi pe care nu-i ia nimeni în serios. De aceea, orice situaţie critică e o binefacere pentru ei, fiindcă le dă prilejul să-şi manifeste la maximum forţele lor spirituale. Aşa încât Elena Sergheevna ar trebui să ne fie în principiu recunoscătoare pentru că îi oferim un prilej atât de strălucit de a-şi realiza personalitatea. Paşa: Bun, mai departe ce facem? Volodea: Eu sunt de părere că nu trebuie să plecăm. Nici măcar nu se pune problema dacă mâine dimineaţă ne toarnă sau nu, deşi dacă plecăm acum, nu exclud această posibilitate. Sarcina noastră e s-o facem din acuzatoare, complice. Paşa: Dacă ea e, cum spui tu, o Antigonă, atunci n-o să treacă niciodată de partea noastră. Volodea: Ei, în primul rând, Antigone în stare pură nu există. Iar în al doilea rând, fiecărui model psihic i se poate găsi cheia. Aş spune chiar mai mult. Ştiu deja cum s-o înfrângem pe Antigona. (pauză, toţi îl privesc curioşi) Prin violenţă. Vitea: Păi dacă îi facem felul, cum ne mai dă cheia? Volodea: Repet. Prin violenţă. Dar nu asupra Antigonei însăşi, ar fi stupid, ci sub ochii Antigonei, asupra cuiva apropiat. Vitea: Cum asupra cuiva apropiat? Volodea (ironic): Uite-aşa Vitenca, te imobilizăm pe tine şi-i spunem: ori ne daţi cheia Elena Sergheevna, ori îl aruncăm de la etajul şapte. Vitea: Asta zic şi eu dialectică. Te ţii de bancuri. Volodea: Nu sunt bancuri. (serios) Dar metoda asta trebuie folosită cu foarte multă precauţie. Numai atunci când adversarul este cu desăvârşire înfrânt din punct de vedere psihologic şi destrămat moraliceşte. Atunci e suficientă această lovitură de graţie ca să-l învingi definitiv. Vitea: Şi tu... chiar ai de gând să mă arunci pe fereastră? Volodea: Nu te teme. Am să procedez cu multă artă. Dar mai întâi trebuie să îndeplinim sarcina destrămării morale a adversarului. Vitea: Şi cum o să facem, Vov?

21

Volodea: Sunteţi ca nişte copii. Pe cuvântul meu. Lida! (surâde) Uite, văd că mă înţelege. Lida (surâde): Nu. Paşa: În general toţi idealiştii îşi fac o imagine sumbră asupra realităţii. Volodea: Just! Trebuie să-i deschidem ochii asupra vieţii, s-o dăm, cum s-ar spune, cu capul de pereţi. Să-i arătăm adevărata faţă a lumii. În sensul nostru (râzând), şi faţa asta să capete pentru ea aspectul unui bot hidos de lup. Mai grosolan spus, să ne purtăm ca nişte lepre. Vitea: Să fiu al dracului dacă nu e o idee grozavă. Îi arătăm noi ei! Realism! Poate că ar fi bine... să ne îmbătăm... pentru mai mult firesc? Paşa: Adică nu poţi să te prefaci? Volodea: Mai vedem, dacă va fi nevoie, ai să te îmbeţi. Vitea: Am înţeles. Am o sticluţă în servietă. Volodea (grimasă): Vai, Vitiuşa, ai să devii alcoolic. Vitea: O fac pentru binele cauzei. De altfel pot să nici nu beau. Volodea: Lida, n-ai nimic de spus împotriva sus-zisului plan de acţiune? (Lida ridică din umeri) Şi nu ţi se pare prea stupid? (Lida tace) Minunat! Mă bucur. Toţi ceilalţi sunt, fireşte, pentru. Nu punem la vot, pentru că nu suntem birocraţi. (Uşa se deschide pe neaşteptate. Vocea Elenei Sergheevna: "Lida, poţi să vii o clipă?" Băieţii se privesc tăcuţi. Pauză. Lida tărăgănează.) Vitea: Haide Lida, dă-i drumul! Paşa: Ia-o pe latura feminină. Insistă pe toate aspectele feminine! Volodea: Nu e nevoie să insişti. E destul de deşteaptă ca să priceapă. (o împinge uşor pe Lida) Ei?... (Lida îi priveşte pe băieţi, surâde şi se îndreaptă de bună voie către bucătărie.) Vitea: Să tragem cu urechea! (Băieţii se bulucesc grămadă la uşă.) Elena Sergheevna: De ce n-ai plecat? Ţi-am dat posibilitatea să pleci! Voi nu înţelegeţi ce vă aşteaptă? Speram ca cel puţin dumneata să-ţi dai seama... eşti doar o fetiţă... Lida: Nu mai sunt fetiţă!

22

Elena Sergheevna: Bine, asta n-are importanţă. Dar dă-ţi seama, o să fie scandal. Dacă nu plecaţi imediat de aici, o să iasă un scandal groaznic. De altfel oricum, n-o să mai primiţi nici un fel de diplomă. Comportarea voastră intră sub incidenţa legii. Lida: Vă supraapreciaţi forţele. Elena Sergheevna: Cum adică le supraapreciez?... O să fiţi arestaţi! Îţi dai seama fetiţo că o să fiţi arestaţi? Lida: Pentru ce? Elena Sergheevna: Cum pentru ce? Nu vă temeţi de nimic? Lida: Nu ştiu. Elena Sergheevna: Chiar nu vă e frică? Lida: De dumneavoastră... nu! (Pauză) Elena Sergheevna: Bine, în cazul ăsta nu-mi rămâne decât să vă salvez cu sila. Să vă duc de mână ca pe nişte orbi. Pentru că voi nu vă daţi seama ce faceţi! Lida: Elena Sergheevna, vreau să vă dau un sfat prietenesc. Degeaba vă încăpăţânaţi, pe cuvântul meu. Ar trebui să le daţi cheia. Până acum, rezolvam de mult problema şi v-o aduceam înapoi. Fără nici un incident. Şi aţi fi dormit liniştită. Elena Sergheevna: Vorbeşti serios Lida? E o murdărie ce spui! O murdărie! Lida: Păi viaţa în general e o chestie murdară, Elena Sergheevna, nu credeţi? (pauză) Spuneţi-mi, folosiţi des transportul în comun? Îl folosiţi, evident, doar nu aveţi maşină. Şi desigur vedeţi feţele femeilor noastre, feţe de care parcă atârnă un lacăt ruginit. Nişte feţe cenuşii ca sacoşele de provizii pe care le cară după ele. Dar şi mai rău arată dimineaţa, când îşi duc copiii la grădiniţă... Am văzut însă şi alte femei, care coborau din maşini luxoase, mergând spre cinematograful unde are loc Festivalul Internaţional al Filmului, inaccesibil muritorilor de rând. (Pauză) Elena Sergheevna: Şi? Lida: Asta-i tot. Elena Sergheevna: Înţeleg. Îţi doreşti o viaţă plăcută, uşoară! Lida: De ce nu? Dacă o pot avea alţii, de ce să n-o am şi eu? S-ar părea că datele fizice mio îngăduie.

23

Elena Sergheevna: O, Doamne, asta-i oare fericirea? Lida: Nu, fericirea e desigur munca pentru binele obştesc. De altfel ne-am obişnuit până într-atâta cu o existenţă searbădă încât nici nu ne mai dăm seama de ea. Mama mea de exemplu - ştiţi, e bibliotecară - îmi spune mereu: "Trebuie să ne limităm pretenţiile!" Elena Sergheevna: Nu s-ar spune, judecând după aspectul dumitale. Lida: Păi ea nu-şi limitează decât pretenţiile ei. În ce mă priveşte, manifestă flexibilitate şi înţelegere. Când e vorba să mă îmbrac, ea se subtituie femeii de serviciu. Îmbrăcămintea este în zilele noastre permisul de acces către o viaţă mai bună. Elena Sergheevna: Şi nu ţi-e ruşine să fii un parazit? Lida: Dacă cineva te duce în spate, de ce să nu mergi? Elena Sergheevna, să vorbim ca de la femeie la femeie. Vă daţi seama cum sunteţi îmbrăcată? Elena Sergheevna (descumpănită): Cum? Lida: Sunteţi de râsul şcolii. Elena Sergheevna: Nu-i adevărat. Lida: Sunteţi o femeie interesantă, dar umblaţi în ce dă Dumnezeu. Cine mai poartă azi aşa ceva? Şi părul? De când n-aţi mai fost la coafor? Şi crema ieftină pe care o folosiţi! Şi rujul ieftin şi parfumul de doi bani! Elena Sergheevna: Destul! Am o mamă bolnavă. O boală care durează şi costă mulţi bani. Lida: Nu înţeleg cum poate cineva să se neglijeze în halul ăsta? Cum puteţi trăi aşa? Fără o mângâiere, fără atenţia cuiva, fără acele mici plăceri care ne înfrumuseţează atât de mult viaţa, fără bucurii, fără dragoste! Parcă n-aţi fi femeie, Elena Sergheevna, parcă aţi fi un editorial de ziar, cu fustă. Şi după toate astea, vă permiteţi să ne judecaţi numai pentru faptul că vrem să trăim omeneşte? Elena Sergheevna: Omeneşte? Lida: Astăzi toţi vor să apuce o bucată mai bună din turta obştească. Elena Sergheevna (cu efort): Nu-i adevărat. Nu vor toţi. Lida: Ba vor. Numai că nu toţi reuşesc. Şi cei care nu pot spun că nu vor. Din considerente morale. Minciuni! Vedeţi şi dumneavoastră, nu puteţi să nu vedeţi tot ce se petrece şi să tot minţiţi! De ce? Elena Sergheevna: Dar ce lucruri excepţionale se petrec acum, spre deosebire de alte timpuri? Întotdeauna au existat oameni cu o vulgară tendinţă spre căpătuire, dar au existat

24

şi alţii cu criterii de adevărată valoare şi cu idealuri. Ce te face să crezi că aceştia nu mai există? Să exagerezi în rău? Dacă toată lumea... toţi oamenii, împreună... şi chiar atunci... când... chiar şi fiecare izolat, dacă s-ar opune uriaşei lumi a răutăţii, spunându-i "nu", atunci răutatea ar ceda şi în lume ar triumfa bunătatea şi dreptatea. Lida (râzând zgomotos): Se pare că Vovocica al nostru are dreptate. Sunteţi o veritabilă Antigonă! Elena Sergheevna: Cum? Care? Lida: Din mitologie. Elena Sergheevna: Ei bine, spune-mi, te rog, pentru voi au vreun sens cuvintele "cinste", "conştiinţă", "compasiune"? Lida: Întrebaţi-mă şi de "generozitate", de "demnitate", sunt la modă. Uf, nu pot suferi papagalii care trăncănesc tot timpul. Întâi aţi distrus tot, aţi călcat tot în picioare şi acum trăncăniţi despre conştiinţă. Vreţi să ştiţi, Elena Sergheevna, care e deosebirea dintre noi? Dumneavoastră v-aţi luptat toată viaţa să supravieţuiţi la limita elementară, iar noi vom lupta să trăim bine. Da, eu sunt o calculată. Sunt obligată să-mi socotesc fiecare pas ca să nu repet soarta propriei mele mame. Chiar şi fecioria mi-o păstrez tot din calcul. În speranţa să mi-o vând avantajos. Celui care va plăti mai mult. Elena Sergheevna: Doar... îl iubeşti pe Paşa, nu? Lida: Nu în asemenea măsură încât să nu-i prefer un tip cu perspective mai mari. (Băieţii au încremenit în dosul uşii. Paşa roşeşte puternic, se repede în bucătărie şi-o pălmuieşte pe Lida.) Paşa: Căţea! (Pauză) Lida: De acum încolo nu numai că nu mă mai mărit cu tine, dar nici în aceiaşi bancă nu mai stau. Paşa: Doar îmi spuneai că... Lida: Îţi spuneam, ei şi? Paşa: Spuneai... Lida: Că mă mărit cu tine. Dar ţi-am pus nişte condiţii. Ai uitat? Paşa: N-am uitat.

25

Lida: Atunci de ce te-nfurii? Străduieşte-te. Doar suntem făurarii fericirii noastre, nu-i aşa, Elena Sergheevna? Elena Sergheevna: Aş putea să ştiu ce condiţii i-ai pus lui Paşa? Lida: Să nu trăim în sărăcie. Paşa: Dar ştii, ştii bine, că n-o să trăim în sărăcie. Lida: Ştiu un singur lucru, ca să trăieşti bine în zilele noastre trebuie să fii o lichea. Şi nu sunt sigură că atunci când ai să ajungi o lichea, am să te mai pot iubi. Paşa: Dar acum mă iubeşti? Acum? Când n-am devenit încă o lichea! Trebuie să ştiu dacă mă iubeşti acum? Hai, spune! Lida (strigă): Da, da, da. Cum să nu te iubesc, când eşti atât de îndrăgostit, atât de ascultător, atât de reuşit, cu un asemenea apartament. Eu sunt doar o fată săracă, fără situaţie, fără relaţii, sunt de-a dreptul obligată să te iubesc. Nu pot trăi fără tine. Paşa: Ce tot spui? Taci! Lida: Te urăsc! Te urăsc! Volodea (din dosul uşii): Acuma au s-o ia razna. Ascultă, Vitea, mai trage o duşcă să-ţi faci curaj şi atacă ursul! Vitea (bea din sticlă): Asta pot s-o fac. Poftim. (se avântă în bucătărie. În mână are o sticlă de porto pe jumătate goală. E uşor grizat.) Vitea: Of băieţi, nu mai pot! Nu mai pot s-o duc aşa! Elena Sergheevna unde ţineţi paharele? (cotrobăieşte prin bufet) Nu mai pot să suport dramele astea familiare, nu mai rezist! Până şi babacul, care e om serios, în asemenea situaţii o întinde. Odată chiar l-am văzut cu ochii mei - a plâns. Plângea de adevărat. Şi ce om e! Directorul bazei legumicole! Toate neamurile se hrănesc din baza lui. Rege! Poate orice. Dar de mama se teme. Când se ia de el, Doamne Dumnezeule! De altfel, viaţa noastră nu e viaţă, ci o poveste cu peştişorul de aur; a început de când eram în leagăn şi s-a sfârşit, adevărul e că încă nu s-a sfârşit, neam fixat pe undeva la un anumit nivel, cât despre sfârşit, lui babacu’ îi e şi frică să se gândească... Şi ştiţi care e peştişorul nostru de aur? Postul lui babacu’! (râde) Ei, cine mai bea cu mine? Elena Sergheevna (smulgându-i sticla): Să nu îndrăzneşti! Nu-ţi dau voie! În casa mea! (varsă vinul în chiuvetă)

26

Vitea: Vai, vai, vai ce-aţi făcut? Am stat trei ceasuri la coadă pentru el! Cum m-aţi enervat, Elena Sergheevna! Eu sunt un om de treabă, dar când... e vorba de atac la persoană, sunt în stare să... De altfel sunt şi epileptic, fac crize ca Fedor Mihalîci Dostoiesvski, nu-i aşa Paşa? Să vă demonstrez? Ia uitaţi-vă! (cade brusc pe podea scuturat de convulsii) Vedeţi? Sunt bolnav. E periculos să fiu traumatizat, sub orice formă. Şi trebuie să vă spun că de câte ori iau un "patru", mă apucă. Elena Sergheevna (încet, rar): Nu ştiam că bei. E îngrozitor... Vitea (se ridică în picioare ca şi când n-ar fi fost nimic): Nu, uitaţi-vă, acum nu beau. În general nu pot suport băutura, din partea mea poate să dispară de pe lume. Tata... se mai îmbăta din când în când. Ştiţi, el era pe vremuri pictor, un talent înnăscut, organiza bâlciuri, decora vitrine şi în cele din urmă, pe nesimţite, a ajuns director. Când se îmbată, ai ce auzi. Dă-i cu filozofie, dă-i cu matematică! Uf, cât mai vorbeşte. Tot felul de chestii despre viaţă, despre artă. Eu - zice - Vitea, sunt un nemernic. Şi-i toarnă maică-mi tot adevărul în faţă. Eu - zice - mi-am vândut sufletul pentru treizeci de arginţi, mi-am vândut, zice toate idealurile mele sfinte, le-am vândut şi le-am băut. Dar pe tine să nu te prind că faci la fel. Asta mi-o zice mie. Am să te urmăresc şi de pe lumea ailaltă, s-o ştii! Ce idealuri mai sunt azi tată, - îi zic - ce tot îndrugi, faci lumea să râdă, zi-mi măcar unu!? Da' el se înfurie, lepră-mi zice - de asta poporul a ajuns ce-a ajuns. Burjui şi parveniţi fără de lege! Noi zice - ne-am dat viaţa pentru ei. Păi, cine - zic - şi-a dat-o, tată, că doar nu tu? Ăia care şiau dat-o nu mai sunt de mult, nici măcar în amintire, potoleşte-te îi zic. Aşa e timpul azi... Elena Sergheevna: Timpul îl fac oamenii. Timpul ăsta de azi este timpul nostru. El depinde numai de noi. Vitea: Indiscutabil, Elena Sergheevna, asta o spun şi eu, timpul ca timpul, se poate trăi şi mai rău. Da’ babacu’ meu zice că după toate semnele se apropie sfârşitul lumii. Aşa reiese şi din Biblie, că vine sfârşitul, şi după Buda şi după mai ştiu eu ce... o, ba da, după scăderea fertilităţii şi degenerarea treptată a omenirii şi a naturii. Unu, femeile nu mai nasc. Doi, ţăranii nu mai lucrează, energia a scăzut, peştii crapă în oceane că n-au ce respira, suntem asaltaţi de chimicale şi radiaţii. Numai că toate astea se petrec invizibile pentru ochii obişnuiţi, toate sunt procese discrete, imperceptibile, pe care le cunosc numai savanţii, dar care nu le divulgă pentru ca să nu provoace panică. Imaginaţi-vă ce-ar fi, dacă s-ar anunţa sfârşitul lumii. N-ai mai găsi să cumperi un chibrit, dar mi-te altceva. Cu alte cuvinte, toată

27

lumea se va preface într-o grămadă puturoasă de gunoi, şi nu vor mai fi decât muşte, numai muşte. Se spune că după exploziile atomice, supravieţuiesc doar muştele... Elena Sergheevna: Ce stupiditate monstruoasă. Tatăl dumitale e un netrebnic. Vitea: Nu nu! Sunt de acord că e alcoolic, hoţ. Dar nu netrebnic! E un om de treabă. O victimă. Eu ţin la babacu’. Când greşeşte se căieşte. Iar păcătosul care se căieşte, după cum se ştie... Elena Sergheevna: Păcătosul care se căieşte, nu mai greşeşte. Numai Iuda... Vitea: Iuda nu s-a căit. S-a spânzurat. Şi taică-miu săracu’, cum e ceva, zice că se spânzură, "şi atunci s-o văd ce mai aşteaptă de la mine, o să tragă mâţa de coadă ca toţi, o să afle şi ea cât costă sfertul de salam!" Asta, referitor la mama... O prind imediat, ticăloasa! (fugăreşte o muscă şi cade spărgând cu zgomot nişte vase) Elena Sergheevna: O, Doamne, e beat de-a binelea! Paşa: Eu nu sunt beat, Elena Sergheevna, nu-i aşa? Dar nici eu nu pot declara ceva pozitiv despre părinţii mei. Credeţi că fiul profesorului Andreev, directorul ştiinţific al tatălui meu, ar fi fost nevoit să vină la dumneavoastră ca să stoarcă o notă, că ar fi trebuit să se roage, să se umilească? Nu, lui i s-a atribuit încă de la naştere un loc în universitate! Şi asta numai pentru că tatăl lui nu se jenează să semneze articole scrise de alţii, în timp ce al meu, vezi bine, consideră că e necinstit să le scrie pentru dumnealui. De ce să cedez eu locul altuia? E locul meu. Şi dacă trebuie, am să mă lupt cu dinţii pentru el. Pentru că altfel nu se poate supravieţui. Elena Sergheevna: Încetaţi! Încetaţi imediat cu batjocura asta! Chiar mâine îi chem la şcoală pe toţi părinţii! Doamne, nici un cuvânt de al vostru nu-i adevărat! Pe cine creştem? Paşa: Forma întrebării, trebuie modificată: pe cine aţi crescut? Volodea (privind spre bucătărie, întreabă vesel): Ce-i gălăgia asta? Nu cumva e o bătaie? Elena Sergheevna, o să vă speriaţi toţi vecinii. Eu, aici, am răsfoit toate albumele. Aveţi un "Chagal" impresionant. L-aţi cumpărat la negru? Cât v-a costat? Ştiţi cât e ceasul, Elena Sergheevna? Elena Sergheevna: Nu vă dau cheia, Volodea. Nu v-o dau! Volodea (căscând): Scuzaţi-mă, mi-e foarte somn. Doamne, ce plictiseală. Prost lucraţi oameni buni. Fără inspiraţie, aş spune chiar fără har. V-aţi proţăpit pe acelaşi loc. (pauză) Elena Sergheevna n-o să protestaţi dacă vă percheziţionăm puţin?

28

Elena Sergheevna: Cum să mă percheziţionaţi? Volodea: Ca la poliţie, în condiţii de arest. (îi face semn lui Vitea) Elena Sergheevna: Să nu îndrăzniţi! Nu vă apropiaţi de mine! Vitea (apropiindu-se de Elena Sergheevna): Nu vă temeţi, Elena Sergheevna. (se opreşte. Pauză. Lui Volodea:) Poate că totuşi n-ar trebui, ce zici? Volodea: Omul propune, Dumnezeu dispune! Treaba mea e să propun. Vitea: Am înţeles. O clipă. Scuzaţi-mă, Elena Sergheevna. Am să procedez foarte corect, nici n-o să simţiţi. (pe neaşteptate, parcurge în mişcări iuţi, cu degetele, trupul Elenei Sergheevna) Asta e tot, Elena Sergheevna, scuzaţi-mă! (lui Volodea:) Nimic. Volodea: Ştiam. Ei, ce facem? Cercetăm locuinţa? Vitea: De ce nu? Putem s-o facem foarte bine. (bătându-l pe umăr pe Paşa) Ce strâmbi din nas? Daţi-i drumul. (Paşa iese încet din bucătărie urmat de Volodea şi de Vitea) Lida (se apropie repede de Elena Sergheevna): Daţi-le cheia. V-am prevenit doar. Daţile-o! Elena Sergheevna (înlăcrimată, clatină cu îndârjire din cap): Nu, nu, nu... (Tinerii cotrobăiesc apartamentul.)

29

Actul II Ora două noaptea. Apartamentul după percheziţie. Lucruri împrăştiate, mobile dislocate, uşile dulapului sunt smulse din canaturi. Atmosferă de noapte grea, fără somn, când nu mai are nimeni forţa să demonstreze, să pretindă, să argumenteze, să strige. În jurul mesei se află Elena Sergheevna, Volodea şi Paşa. Lida doarme ghemuită pe divan. Vitea umblă de unul singur prin cameră; e beat. Se aude glasul slab, înnăbuşit al lui Okudjava: "Hai să ne facem complimente." Elena Sergheevna: Nu, nu, nu. Chiar mâine o să-mi dau demisia. E absurd, să mai fiu profesoară când nişte copii pot degenera în asemenea monştri. Toată viaţa am încercat să vă insuflu idealuri de bunătate, dreptate, de stimă faţă de ceilalţi. Şi ce-am reuşit? Volodea: De ce nu înţelegeţi, Elena Sergheevna, că nu avem nimic împotriva dumneavoastră personal. Din contra, ne sunteţi profund simpatică! Dar din păcate, cheia se află la dumneavoastră şi suntem nevoiţi să luăm asupra noastră, ca să spun aşa, lovitura de graţie. Paşa: Dragă Elena Sergheevna, noi nu luptăm împotriva dumneavoastră, ci pentru noi. Sesizaţi diferenţa? Lida (de pe divan, cu voce somnoroasă): Vai, nu-i mai ascultaţi, Elena Sergheevna! Şi nu vă neliniştiţi, mâine spălăm tot, punem toate la loc. Iar telefonul o să-l repare Vitea, e maestru. Şi la urma urmei, haideţi să dormim! Elena Sergheevna: Nu e vorba de telefon, Lida. O idee atât de monstruoasă nu le putea trece prin cap decât unor fascişti, unor mafioţi. Dar voi sunteţi doar nişte elevi. Paşa (oftând): Ideea ca ideea, nu e mai rea decât altele. Câte idei nu apar în lupta pentru existenţă! Elena Sergheevna: Sunteţi fără îndoială nişte netrebnici. Scuzaţi-mă, am o durere cumplită de cap, aşa încât gândesc cu voce tare. Volodea: Vă rog, e chiar interesant. Elena Sergheevna: Poate că nu înţeleg eu bine... Spune Volodea, dumneata cu ce te alegi din toată treaba asta?

30

Volodea: Eu o fac aşa, din spirit sportiv. Da, da, din interes pur sportiv. Am pariat pe dumneavoastră. Elena Sergheevna: Cum adică ai pariat pe mine? Volodea: Uite-aşa, dacă izbutesc să obţin de la dumneavoastră cheia, o să-mi meargă toate din plin. Elena Sergheevna: Care toate? Volodea: Cariera. Viaţa. Dragostea. Elena Sergheevna: Adică te îndoiai de reuşita biografiei dumitale? Volodea: Deloc. Dar ca să devii o mare personalitate, e absolut necesar să reprezinţi ceva şi prin tine însuţi. Protecţia e un lucru minunat şi în primă etapă inevitabil, dar mai departe totul depinde de propriile tale mijloace şi de propria ta voinţă. Să obţin de la dumneavoastră cheia reprezintă pentru mine o temă profesională. Ca viitor diplomat, trebuie să ştiu cum să-mi ating scopurile. Elena Sergheevna: Prin orice mijloace? Volodea: Evident. Morala e o categorie umană şi deci relativă. Eu trebuie să acţionez din interese politice, criteriul meu nu este morala, ci avantajul. Când se discută de exemplu despre Petru I, nu-i trece nimănui prin cap să vorbească despre morală. Elena Sergheevna: Petru I, Napoleon, sunt mari personalităţi cărora le-au reuşit toate. Ce lucruri banale spun! Volodea: Dar ce adevărate! (Pauză) Elena Sergheevna: Deci pentru dumneata situaţia asta e o joacă. Volodea: Un experiment. Elena Sergeevna: Pe oameni vii? Volodea: Cobaii nu sunt întotdeauna cei mai indicaţi. Elena Sergheevna: Eşti consecvent în cinismul dumitale... Volodea: Ca şi dumneavoastră în legatură cu morala. Elena Sergheevna: Dar cel puţin îţi dai seama că n-ai să reuşeşti nimic? Volodea: Ei, nu!? Cum aşa? Elena Sergheevna: Pentru că n-am să vă dau cheia. Volodea: O să ne-o daţi, Elena Sergheevna. Şi încă cum!

31

Elena Sergheevna: Nu, Volodea. De data asta, ai socotit prost. N-am să v-o dau. Volodea: Sunt mult mai tare ca dumneavoastră Elena Sergheevna, ca personalitate. Am să vă strivesc. Elena Sergheevna: Nici eu nu fac parte din cei slabi, Volodea. Volodea: Se poate. Dar dumneavoastră acţionaţi rectiliniu şi fără perfidie. În timp ce eu îmi pun la bătaie flexibilitatea minţii şi varietatea metodelor. Sunt un mare intrigant, Elena Sergheevna, am să vă înfrâng prin uneltiri, ca Iago. Elena Sergheevna: Mă uimeşti Volodea, trebuie s-o recunosc, eşti inteligent, dotat cu simţ practic, de ce te porţi aşa prosteşte? Trebuie să înţelegi că mâine se va afla tot la şcoală şi oricâte relaţii ai avea, nu numai că n-ai să intri la Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, dar oricât ar fi de trist, te poţi trezi şi la închisoare. Volodea: Nu mă cunoaşteţi, eu sunt un romantic. Cariera e desigur un lucru minunat. Dar sunt momente când sunt gata să fac orice pentru... Elena Sergheevna: Pentru ce? Volodea: Pentru putere. Pentru capacitatea de a stăpâni situaţia, pentru a simţi cum ţii în mâinile tale soarta altor oameni. Dumneavoastră nu cunoaşteţi această voluptate de a te simţi atotputernic! Elena Sergheevna: Da, într-adevăr, mi-e greu să înţeleg asta. Noi, oamenii anilor şaizeci, eram altfel. Noi aveam, să ştii, idealuri, aspiraţii. Nu ne gândeam la noi, ci la sensul vieţii, al istoriei, la viitor. Volodea: Şi ce lucru minunat aţi realizat voi, oamenii anilor şaizeci? Unde sunteţi? Aud? Nu se vede, nu se aude. Unii s-au adaptat şi au reuşit de minune să prospere. Alţii au dispărut în neant. Nu mai sunt! Au zburat porumbeii peste mari şi oceane. Iar a treia categorie abia-şi mai duce biata existenţă, trăgând mâţa de coadă. Nu-i aşa? Elena Sergheevna (liniştită): Mulţi au rămas pur şi simplu oameni de treabă, cinstiţi, buni. Ceea ce nu e chiar puţin. Deşi nebăgaţi în seamă la prima vedere, ei sunt purtătorii unor elemente vitale: bunătatea, adevărul, frumuseţea spirituală, fără de care naţiunea ar pieri. Preponderenţa oamenilor cumsecade îmbunătăţeşte specia. Paşa: Oamenii ăştia cumsecade ar trebui sterilizaţi, ca să nu se mai înmulţească! Volodea (zâmbind): Toate astea sunt poveşti, Elena Sergheevna, cărora, cu tot respectul cuvenit, le-a trecut vremea. Scuzaţi-mă dar acum sunt alte timpuri.

32

Elena Sergheevna: Ce timpuri? Paşa: Cum ce timpuri? Citiţi ziarele! Volodea: Alte timpuri. Mai dure, mai energice, mai eficiente. Timpuri care cer aceleaşi calităţi şi de la oamenii noi. Dacă vreţi să v-o spun pe şleau, suntem puşi pe treabă, şi pe câştigat bani. Elena Sergheevna: Îţi dau ca să-mi dai! Ăsta e crezul nostru în viaţă? Volodea: Rusia a suferit din totdeauna din cauza generozităţii şi a infantilismului intelectualităţii ei, de lipsa unor oameni lucizi şi activi. A fi un om activ e considerat la noi o lipsă de demnitate, aproape o necuviinţă. Noi suntem convinşi că salvarea Rusiei de proasta ei gospodărire, despre care urlă toate ziarele, nu poate veni decât de la generaţia noastră de oameni noi, de acţiune. Elena Sergheevna (râzând): Doamne Volodea, aşadar voi sunteţi salvatorii noştri? Voi, nu? Paşa: Cu excepţia lui Vitea, evident. Elena Sergheevna: A, da? Adică el e altfel? Volodea: Orice societate îşi are rebuturile ei. Elena Sergheevna: Rebuturile... Paşa: Consecinţele alcoolismului. De fapt, Vitea e un om terminat. Volodea: De ce să nu recunoaştem adevărul? (Pauză) Elena Sergheevna (încet): Nu-i adevărat. E un băiat bun, capabil. I-am văzut desenele la concursul din clasa a cincea... (băieţii râd) Nu sunteţi nici un fel de oameni noi. Sunteţi nişte egoişti reci, răi, fără inimă! De voi trebuie salvată Rusia! Şi nu vă mai uitaţi aşa la mine. Nu mi-e frică de voi! (intră clătinându-se Vitea) Vitea: Elena Sergheevna, scuzaţi-mă... am să-l repar... Nu aveţi dreptul să... perchezionaţi... scuzaţi. Eu vă iubesc Elena Sergheevna... Sunteţi profesoara mea preferată... încă din copilărie. Aveţi nişte ochi minunaţi... ca nişte lacuri... Poţi pescui în ei... Volodea (râde): Bravo! Vitiuşa al nostru în chip de Romeo!

33

Vitea: Elena Sergheevna, daţi-mi mâna... vai ce rău îmi e... eu din clasa a cincea v-am... daţi-mi mâna... Volodea: Şi inima, boule. Mâna se cere împreună cu inima. Vitea (mormăind): Eu pot să... pot. Puneţi-mi un cinci... Eu pot... Volodea: Nu-l credeţi, Elena Sergheevna, e beat. Vă minte. O să-i daţi un cinci şi n-o să mai ştie de dumneavoastră. Pe când eu... eu n-am să vă înşel! (de abia stăpânindu-şi râsul) Îmi dau cuvântul faţă de toţi! Câţi ani aveţi? Treizeci şi doi... şi trei... şi patru? Sau patruzeci şi patru? De altfel, nu are importanţă. Eu sunt un estet, Elena Sergheevna, vă cer oficial mâna. Bineînţeles, cu condiţia să ne daţi cheia. (continuă să râdă) Cum vine asta? Parcă nu prea văd entuziasm, zâmbet de bucurie pe faţa logodnicei. Păcat! O femeie lipsită de mângâieri bărbăteşti încetează să mai fie femeie, devine un cal de povară. Hotărâţi-vă, Elena Sergheevna, cu mine n-o să vă pierdeţi. Iar în ce priveşte capacităţile mele masculine, ele depind întru totul de feminitatea dumneavoastră. Elena Sergheevna: O să te pedepsească Dumnezeu, Volodea. Ai un comportament inadmisibil. Volodea: Cum? Care Dumnezeu? Nu cunosc nici un fel de Dumnezeu! Despre ce vorbiţi, Elena Sergheevna? Doar suntem atei, aţi uitat că suntem atei, că aşa ne-aţi învăţat chiar dumneavoastră? Vitea: Fraţilor, fraţilor, unde e baia... Mi-e rău, fraţilor! (se duce, clătinându-se spre bucătărie, îi e greaţă) Paşa: Ştiţi, oameni buni ce mă intrigă pe mine cel mai mult în toată povestea asta? Faptul că Elena Sergheevna îl compătimeşte pe cel mai rău dintre noi, pe sugativă ăsta! Ăsta e un fenomen specific rusesc, foarte emoţionant, graţie căruia suntem gata să compătimim pe ultimul beţiv sau criminal, numai pe confratele nostru intelectual, nu! (pauză) De ce vă e milă de Vitiuşca, Elena Sergheevna? Cu ce merită? Pentru ce-i faceţi o asemenea onoare? V-a stricat telefonul, v-a percheziţionat, iar dumneavoastră l-aţi iertat pe loc în clipa în care noi i-am zis "rebut". Elena Sergheevna (încet): El e o victimă. Voi l-aţi instigat şi l-aţi folosit, vă pricepeţi de pe acum s-o faceţi. Paşa: Toate astea sunt chestii demagogice. “Poporul e victima, poporul trebuie apărat.” Ce fel de victimă e Vitea? N-are capul pe umeri? Noi n-am vrut deloc să-l luam cu noi. El s-a

34

agăţat. A furat de la babaci cristalurile. Luaţi-le zicea, asta-i contribuţia mea. Lida a insistat, e bună la suflet, în genul dumneavoastră. N-am rezolvat nici o temă - zicea, au sămi dea patru, ce păcat! Oare numai nulităţile merită atenţia şi compasiunea dumneavoastră? Mai bine m-aţi compătimi pe mine. Cum, necum, eu sunt un intelectual de viitor şi se poate spune că am toate premizele pentru a deveni o viitoare mândrie a Rusiei. Socotiţi bine, să nu daţi pe urmă din colţ în colţ când au să vă arate cu degetul. Istoria nu-şi cruţă călăii. Elena Sergheevna: Ce-ai spus? Paşa: Am spus că istoria îşi ţine minte toţi călăii şi-i va spune fiecăruia pe nume. Elena Sergheevna: Tinere eşti un ticălos. Un nemernic! Paşa: Mulţumiţi-i lui Dumnezeu că sunteţi femeie, altfel... Elena Sergheevna: Ce-ai fi făcut? M-ai fi lovit? Poftim, loveşte-mă, loveşte-mă! Oare mai există ceva ce v-ar putea opri?... Paşa: Sunt bărbat, nu ridic mâna asupra unei femei. Elena Sergheevna: Minţi, minţi, o ridici, şi încă cum! Parcă mai există vreo limită pe care n-aţi depăşit-o. Volodea: Cum Elena Sergheevna, dar cele zece porunci? Nu suntem chiar monştri, cum spuneţi dumneavoastră. Să nu ucizi, să nu furi, să nu-ţi faci chip cioplit, să nu râvneşti la femeia altuia... Elena Sergheevna: Să nu ucizi... Bineînţeles, n-o s-o faceţi chiar cu toporul ca Raskolnikov. Nu e de voi, nu vă lasă inima. Dar cu minciuna, cu trădarea - o faceţi, fără să clipiţi din ochi! Volodea: Ştiţi că vă prinde foarte bine? Elena Sergheevna (neînţelegând): Ce? Volodea: Mânia, vă prinde foarte bine. Ochii vă ard, faţa păleşte. N-aţi încercat niciodată să jucaţi teatru? Aveţi un temperament adecvat, aş spune, chiar de tragediană. Elena Sergheevna: Vă credeţi un fel de... semizei? Dar şi zeii îşi au aşa numitul călcâi al lui Achile, nu sunteţi practic invulnerabili. Cum o să puteţi trăi, ca oameni pe care nu-i doare niciodată sufletul. Sau nu-l aveţi? Paşa: Adică tot noi n-avem suflet. Tot noi? Da? Volodea: Potoleşte-te. Nu-ţi mai bate gura. Oricum nu ne înţelege. Nu vezi că nu e om, e o maşină, un robot.

35

Paşa: Îi urăsc, îi urăsc pe eroii care se bagă singuri în gura tunului. Urăsc gura tunului în care trebuie să te bagi. De ce, de ce trebuie să ne vârâm mereu în gura tunului. În şcoală trebuie să te prefaci că eşti un bun activist comsomolist, ca să capeţi o caracterizare bună, aici trebuie să ne prefacem că suntem nişte ticăloşi ca să smulgem un punct în plus, pentru admiterea în facultate, şi când nu-ţi ajunge acest punct anume, te trântesc cât colo, şi va trebui să te prefaci că eşti idiot, ca să intri într-o clinică de psihiatrie şi să capeţi un certificat şi, pe lângă el, o grămadă de seruri şi alte porcării, în schimbul libertăţii. Nu sunt eforturi prea mari pentru obţinerea dreptului elementar de a-ţi vedea de treabă? Numai un tâmpit poate lua în serios jocul ăsta la care sunt obligaţi să se preteze toţi oamenii mai mult sau mai puţin capabili. Chiar nu pricepeţi că nu apăraţi nişte idealuri înalte, umanitare, ci doar un sistem birocratic cu morala lui total falsă şi stupidă? Elena Sergheevna: Taci! Taci! Nu mai vreau să te ascult! (îşi astupă urechile cu palmele murmurând nişte versuri: "Cât ardem liberi") Paşa: Mizaţi pe vulnerabilitatea noastră, dar cum se poate ajunge la propriul dumneavoastră suflet, năpădit de şabloane de lozinci false, de principii, sentimente şi cuvinte moarte? Şi dacă la şcoală nu vă credem, e numai pentru că nici voi nu mai credeţi în voi şi nici în ceea ce vreţi să ne insuflaţi nouă! Volodea: Bravo, Paşa! Esti un Cicero al zilelor noastre. Ascultaţi-l, ascultaţi-l, Elena Sergheevna! Paşa: Ne obişnuiţi de copii să fim ipocriţi, falşi, prefăcuţi. Asta ne învaţă zeci de profesori şi chiar viaţa însăşi. Aşa că lăsaţi-o baltă, Elena Sergheevna, doar suntem opera dumneavoastră! Dumneavoastră înşivă ne-aţi născut! Volodea (tandru): Daţi-ne cheia, Elena Sergheevna, şi culcaţi-vă liniştită. Sunteţi obosită, aveţi cearcăne sub ochi, uitaţi-vă, e deja ora trei. Iar mâine trebuie să vă sculaţi de dimineaţă să citiţi tezele. Haideţi, fiţi cuminte. Grăbiţi-vă să faceţi o faptă bună, atâta timp cât vă mai bate inima şi cât puteţi încă s-o faceţi. Ştiţi cum spune Biblia: nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra în aproapele vostru, pentru că cine dintre noi e fără de păcat? Şi asta tot un profesor ne-a spus-o! Elena Sergheevna (strigând pe neaşteptate): În picioare!... Când vorbeşti cu un profesor! (Volodea se ridică fără să vrea în picioare.) Puştii! Vor să mă înveţe ei pe mine ce este viaţa. Ca şi când aş fi un copil neprihănit sau un pisoi fără ochi, pe care trebuie să-l bagi cu

36

nasu-n murdărie. Domnişoare isterice care-şi astupă nasul cu batista parfumată, leşină când văd cuţitul cu care se taie o găină. Credeţi că eu am văzut mai puţină răutate, ipocrizie, ticăloşie şi falsitate decât voi? Cu astea credeaţi c-o să mă daţi gata! Ce văd ochii voştri prin ochelarii lor de cal, altceva decât automobile luxoase, zorzoane aurite şi ţoale după care vi se scurg ochii. Nu dau doi bani pe toate astea! V-aţi obişnuit să daţi vina ticăloşiei voastre pe nedesăvârşirea lumii? Tu care citezi din Biblie, pe asta o ţii minte? "Omul nu trăieşte numai cu pâine". Insecte, paraziţi, care s-au obişnuit pe nesimţite, generaţie de generaţie, să sugă sânge! Pitici cu creier de găină cocoţaţi pe picioroange ca să pară monumentali în proprii lor ochi! Turmă de porci care se înghesuie la troaca de nutreţ! Dorinţele voastre sunt elementare, ca ale oamenilor primitivi: o hrană săţioasă şi o blană călduroasă. Lepădături imorale! Plecaţi mai repede până nu vă dau foc cozilor voastre! Miaţi infestat casa! Volodea (furios): Elena Sergheevna... Elena Sergheevna: Să taci! V-am ascultat destul! Chiar credeai serios că ai să mă pui la punct? Te minţi pe tine însuţi Napoleon de doi bani ce eşti, filistin care te erijezi în geniu al răului! Am văzut tot soiul de ticăloşi... Dar voi ce soi sunteţi? Nişte odrasle de bani gata. Dumnezeul vostru e banul. Sunteţi în stare să sacrificaţi orice de dragul burţii, călcând peste cadavre... Scuip pe sufletele voastre de doi bani! Afară din casa mea! Dacă nu plecaţi încep să strig până-mi pleznesc coardele vocale şi când n-o să mai am glas, am să sparg toate vasele, am să deschid gazul, am să dau foc casei! Ştergeţi-vă nasul înainte de a porni lupta împotriva unei femei care ar putea să vă fie mamă! Afară! (le aruncă lucrurile) Volodea: Elena Sergheevna! Ascultaţi! Elena Sergheevna: Ce mai puteţi să-mi faceţi? Să mă omorâţi? Omorâţi-mă! Am să spun până în ultima clipă că ceea ce faceţi voi este o ticăloşie! Volodea: Doar un cuvânt! Elena Sergheevna: ...Şi minciună, numai minciună şi josnicie... Volodea (strigând): Aţi învins, Elena Sergheevna, aţi învins! (pauză) Experimentul s-a soldat cu victoria dumneavoastră deplină. Vă felicit. Sper, Paşa, că situaţia s-a clarificat şi că nu mai ai nevoie de nici un fel de probe. O să vă părăsim imediat şi vă rugăm să ne iertaţi. Mă bucur că nu m-am înşelat în privinţa dumneavoastră. Elena Sergheevna: Cum adică... nu te-ai înşelat?

37

Volodea: Jocul a mers prea departe şi nici nu ştiu cum să obţin iertarea dumneavoastră pentru toată hărmălaia şi deranjul pe care vi l-am făcut. Dar, credeţi-ne, acest dur experiment ne-a fost extrem de necesar. Prin exemplul dumneavoastră am vrut să redăm colegului nostru încrederea în viaţă şi în oameni. Vreme îndelungată, el s-a aflat într-o stare disperată şi în lipsa lui de credinţă a ajuns în pragul sinuciderii. Ceea ce ne-a făcut pe noi, prietenii lui, să facem pasul hotărâtor. Am decis să-i dovedim că viaţa nu e deloc aşa de neagră, de sumbră cum o vede el, că mai există bunătate, dreptate, că mai există idealuri înalte şi în primul rând că mai există oameni, ca dumneavoastră, pentru care lipsa acestor idealuri este egală cu moartea morală. Iertaţi-ne, Elena Sergheevna, pentru nedorita brutalitate pe care am folosit-o faţă de dumneavoastră jucând rolul unor răufăcători, dar poate o să vă consoleze faptul că aţi salvat un om... un tânăr de la pieire. Lucru pentru care o să vă fim toată viaţa recunoscători, Elena Sergheevna. (Pauză) Elena Sergheevna (rar): Eu... nu vă cred. Volodea (cu voce nesigură): Cum... nu ne credeţi? Paşa, spune-i tu! Paşa (tulburat): Da, într-adevăr... eu vroiam să... dar acum am înţeles... şi... n-am s-o fac. (Pauză) Volodea (încet): Cere-i iertare Elenei Sergheevna. Paşa: Vă cer iertare... vă rog să mă iertaţi. Elena Sergheevna: Nu pot. Volodea: Cum, nu vreţi să ne iertaţi, Elena Sergheevna? Elena Sergheevna: Nu. Volodea: Mă puneţi într-o situaţie... e îngrozitor... Ne-am purtat porceşte, de acord, dar am avut un scop nobil. Să salvăm un prieten! Ce era să facem, Elena Sergheevna? Fiţi înţelegătoare! Sunt gata să vă rog în genunchi (îngenunchiază) până când o să ne iertaţi (lui Paşa:) - şi tu! (Paşa îngenunchiază şi el, lângă Volodea) Elena Sergheevna: Ridicaţi-vă! Ce faceţi? Ridicaţi-vă... Volodea: Ne iertaţi, Elena Sergheevna? Spuneţi, ne iertaţi?... Până când nu ne iertaţi nu ne ridicăm.

38

Elena Sergheevna (chinuită): Eu... nu ştiu... Dacă aş şti că e într-adevăr aşa... Dă-mi drumul! (vrea să plece, dar Volodea o reţine) Volodea: Permiteţi-ne, Elena Sergheevna, să mai rămânem aşa. În chip de penitenţă. Elena Sergheevna: Nu-i nevoie. Sculaţi-vă... Volodea: Dar v-am făcut să suferiţi. E îngrozitor... Elena Sergheevna: Nu-i nimic. Ridicaţi-vă! Volodea: Sunteţi o sfântă. Acum crezi, Paşa, în existenţa reală a idealurilor şi a oamenilor care le înalţă ca pe un drapel? Paşa: Cred! Volodea: Bravo! N-ai să te mai (îşi înconjoară cu mâna gâtul)...? Paşa: Nu, n-am să mă mai... Volodea: Vedeţi, Elena Sergheevna, aţi săvârşit o minune! (cântând:) "E timpu-acuma să rostim, cuvinte adevărate, haideţi să nu ne mai sfiim, de vorbe înflăcărate." (cântă amândoi îmbrăţişaţi pe după gât, tot în genunchi şi legănându-se) Lida (sare de pe divan ţipând): Caraghioşilor, saltimbancilor! Măscăricilor! Îmi faceţi greaţă! Volodea: Bună dimineaţa, bine te-ai trezit. Ţi-ai pierdut vocea! Du-te la Vitea, în bucătărie, vezi ce face! Lida: Nemernicule! Ticălosule! Te urăsc! (Elenei Sergheevna:) Cum le permiteţi să-şi bată joc de dumneavoastră? Că-şi bat joc ca de o proastă, scuzaţi-mă. De mult trebuia să ne daţi afară în ghionturi! Nu să discutaţi cu noi. Să ne goniţi cu picioare în fund! Să ne treacă pofta. Doamne, nici un pic de mândrie, de simţ al demnităţii! Ei vă calcă în picioare şi dumneavoastră le cântaţi în strună! (Lida are o criză de isterie. Elena Sergheevna, trece în bucătărie.) Volodea: Ăsta zic şi eu deznodământ! Bravo, mamzel, bravo! (lui Paşa:) Prietene, să nu te complici niciodată cu femeile. Acum două minute mi se părea totul pierdut, dar cred că în clipa asta îmi trece prin cap o idee grozavă. (îl ia pe Paşa deoparte şi-i explică ceva) Elena Sergheevna (se întoarce aducându-i Lidei un pahar cu apă): Bea puţină apă şi linişteşte-te. Lida: I-aţi crezut, nu-i aşa? I-aţi crezut? O făceau dinadins. Tactica lui Volodea este să-şi atace adversarul din toate părţile, să-l împresoare, să-l deruteze... Eu v-am prevenit...

39

Trebuia să le daţi de la început cheia. Se sufocau de râs... cum nu v-aţi dat seama... Ah... cât sunteţi de... De ce îi credeţi? De ce vă grăbiţi să le iertaţi tot? De ce compătimiţi pe toată lumea? Nu trebuie să compătimiţi pe nimeni! Pe nimeni! Niciodată! Elena Sergheevna (liniştită): Cât e ceasul? Volodea: Patru, Elena Sergheevna. (declamând) Răsăritul leneş pătrunde în oraş, unde domneşte încă noaptea albă şi razele purpurii, ale soarelui care răsare... Elena Sergheevna: Mulţumesc. (Lidei:) Scuză-mă, acuma aş vrea să mă lungesc puţin. Lida: Vă rog... Elena Sergheevna... Elena Sergheevna: Ssst! Tăceţi! Elena Sergheevna nu mai există. Elena Sergheevna, a murit. (Pauză. Lida o priveşte speriată.) Paşa (lui Volodea): Ai înnebunit!? Volodea (calm): De ce? Paşa: Pentru că asta e o ticăloşie! Volodea: De ce mă rog? Ar fi o chestie binevenită! Paşa: După care nu m-aş mai respecta, ca bărbat. Volodea: Vai, neprihănitul de tine! Vai, ce om cumsecade! Vai, câtă fidelitate! Paşa: Încetează, ştii doar în ce relaţii sunt cu Lida. Volodea: Ei şi ce? Pricepe odată, zăpăcitule, că lucrurile nu vor ajunge acolo. N-o facem serios, ci doar atât cât s-o speriem... pe Elena, vezi bine că a început să se dezarticuleze. Dacă insistăm puţin, cedează. Paşa: Oricum. Nu pot. Îmi pare rău. Volodea: Prostule. Eşti un prăpădit. O muiere... Lida: Elena Sergheevna, o să plecăm îndată! Auziţi? O să plecăm îndată, o să plecăm! Toţi! Pavel, îmbracă-te. (Lida intră în bucătărie şi încearcă să-l urnească pe Vitea care doarme. Paşa îşi caută haina, se îmbracă.) Volodea (încrucişându-şi braţele la piept, îi urmăreşte ironic): Pavel, îmbracă-te! Scurt şi cuprinzător. (Paşa se opreşte) Îmbracă-te, îmbracă-te, muiere! (râde încet) După toate astea, îmi pari o muiere!

40

Paşa: Înţelege că nu pot să fac asta! Ne-am dat cuvântul că ne vom căsători. Ar însemna să trădez tot ce am mai scump. Volodea: Mare lucru că ai să trădezi! Ai s-o faci, şi n-ai să mori. Dacă o cere cauza?! Pricepi? Pentru cauză! Paşa: Ce fel de cauză? Adică să distrugem tot! Că tot se duce dracului! Nu mai înţeleg nimic. De ce-am venit aici? Poate-mi explici tu? De ce-am făcut toată porcăria asta? Volodea: Aha, ai început să dai înapoi? Adică nu mai recunoşti nici o cauză! Numai eu sunt de vină, mă agit ca prostul, mă consum şi pentru ce? Cine m-a rugat? Poftim de le mai fă bine oamenilor. Tu îţi pui la bătaie pielea pentru ei şi în loc de recunoştinţă, te scuipă în faţă. Nimeni nu are chef să-şi mânjească mâinile. Fricoşilor! Întreabă mai bine de ce-am intrat eu în cârdăşie cu voi? Idioţilor! Cretini cu mintea îngustă, moralişti păduchioşi! Mă dezgustaţi în primul rând ca artist, ca estet! Ai distrus o asemenea operă, prostule! Paşa: Eu, Volodea... Volodea: Taci, am priceput de mult că nu vrei altceva în viaţă decât să dormi cu muierea ta. Te priveşte! Fiecare cu nevoile lui. Dar pe taică-miu să nu mai contezi. Ai înţeles? Şi o să mă delectez privind ce şut o să-ţi dea Lida când în loc de institut ai să ajungi la armată! (râde) Ai auzit cu urechile tale că fata n-are de gând să se vândă ieftin. (Pauză) Paşa: Bine. Volodea: Ce bine? Paşa: Să te ia dracu! Sunt de acord. Volodea: Dar să nu consideri că-mi faci o concesie. Principiul meu este: voia fiecăruia şi fiecare e stăpân pe voia lui. Punctul meu de vedere se situează pe treapta cea mai înaltă... Paşa: Te-am înţeles, Volodea. Dar ţine minte, dacă după asta, Lida... Volodea: Ascultă, de ce te porţi cu ea de parcă ar fi un ou moale? Doar ea te-a trădat prima. Dacă vrei să ştii, mi-a plăcut şi mie când eram în clasa a noua, dar am dibuit-o la timp. E o scârbă! (Pauză) Paşa: Nu ştiu de ce, dar tare-mi vine să-ţi trag un pumn! Volodea (râzând): Te paşte complexul lui Iuda.

41

Paşa: Doar îmi dau perfect seama că am consimţit la o ticăloşie, că după aceea am să mă blestem, şi-am să mă urăsc singur, dar totuşi consimt. Asta e interesant... Volodea: Las-o baltă! Te-ai molipsit de la Dostoievski al tău. Dacă vrei să-ţi scormoneşti buricul, fă-o când eşti singur. Uite de-aia-mi plac mie japonezii, pentru că ştiu ai dracului să-şi ascundă sentimentele. Lida (împingându-l pe Vitea în cameră): Unde-s hainele lui? Vitea: De ce mă împingi?... Împinsul e... interzis. Vreau să dorm. Lida: Îţi dau eu dormit. Îţi dau eu ţie dormit! Unde te crezi? Du-te acasă şi dormi acolo! Iaţi catrafusele! Pavel, ajută-l! Volodea: Ce ţi-a venit, fetiţo, să te bagi unde nu-ţi fierbe oala? Faci pe comisarul, deşi ţi se potriveşte mai bine rolul Damei cu Camelii. Lida: Nu simt deloc nevoia să conversez cu tine. Volodea: Vedeţi cât de neagră este nerecunoştinţa omenească? O, zei, cât de nedreaptă e această femeie faţă de mine! Lida (lui Paşa): Ce stai? Ajută-l! Nu vezi că e pe punctul s-adoarmă. Volodea: Nu te mai agita fetiţo, potoleşte-te! Lida: Pavel, ori te îmbraci imediat şi plecăm... ori... Volodea: Ori? Lida: Nu vorbeam cu tine. Volodea: Dar eu îţi spun ţie: vrei să pleci? Pleacă! Noi mai rămânem. Nu-i aşa, Paşa? (Paşa tace) Lida: Pavel, îţi spun pentru ultima oară... Volodea (brutal): Ajunge cu fandoseala. Ţi s-a spus odată că nu pleacă! (Pauză. Lida îl priveşte pe Paşa, căutând un sprijin.) Lida: Deci, ţii cu el? Cu licheaua asta? Bine, o să-ţi pară rău! (se îmbracă iritată) Volodea: Aşteptaţi, nu vă grăbiţi, mai e o chestie, mamzel! (îi barează drumul) Lida: Ia-ţi mâinile de pe mine! (reuşeşte să scape, dar Volodea o apucă de mână şi aproape o trânteşte pe un fotoliu) Ce faci? Ce faci... dobitocule? Volodea: Aşează-te şi stai liniştită. Bărbaţii hotărăsc. E clar? Suntem încă în epoca patriarhatului. (se apropie de Vitea, care a adormit pe un scaun. Volodea îl zgâlţâie, îl ridică, Vitea se holbează inconştient la el.)

42

Vitea: Ce e? Ce vrei? Volodea: Deşteptarea frate, sună goarna! (Vitea mormăie ceva ininteligibil) Nu mai mârâi, ascultă! Scoală-te odată! (îi strigă în ureche) Vrei să capeţi notă de trecere, sau nu? Vitea: Cum? Noi... (încearcă să se aşeze din nou. Volodea înşfacă o cană cu apă şi i-o toarnă în cap.) Uf! Ai căpiat? (se scutură de apă) Huo! (se trezeşte puţin) Volodea: Dacă adormi iar, te arunc pe fereastră, ai înţeles? Vitea: Am înţeles, Volodea. Nu trebuie să mă arunci pe fereastră. (îşi scutură capul) Pe dracu, măcar dă-mi un prospop. Volodea: Ascultă-mă cu atenţie. Cât ai moţăit tu acolo în bucătărie, eu şi cu Paşa am tras aici toate sforile posibile. (arătându-o pe Elena Sergheevna) O vezi? Zace. Vitea: Da. Bună treabă! Volodea: Aşa încât vom trece la ultima etapă, cea hotărâtoare. Vitea: Care? Aia cu aruncatul pe fereastră? Nu mă urc pe fereastră! Volodea: Nu te teme. Obiectul agresiunii a fost întrucâtva schimbat. De altfel asta n-are importanţă. Sarcina ta, când începem, e s-o ţii pe Lida de mâini în aşa fel încât... în sfârşit, s-o ţii şi atâta tot. Ai înţeles? Vitea: Înţeles. Dar nu chiar de tot... Vov... Când începem, ce? Volodea: Nu te priveşte, e clar? Am spus: s-o ţii şi să nu-i dai drumul. Vitea: S-o ţin şi să nu-i dau drumul! Clar. Volodea: Bagă de seamă Vitiuşa, fără fiţe, că te vede Dumnezeu! Vitea: Fii liniştit. Pe mine poţi conta întotdeauna. Volodea: În regulă. Pavel, eşti gata?... Ei, şoimilor! Cu arma-n mâini! Nu vom ceda. Avem în spate Moscova! Şi! (respiră adânc) Să trecem la etapa finală. (se apropie de Elena Sergheevna) Dragă Elena Sergheevna, permiteţi-ne să vă facem o comunicare. Vă propun pentru ultima oară să ne daţi cheia. În caz contrar veţi fi martoră şi implicit complice a unei infracţiuni care se va petrece imediat sub ochii dumneavoastră! (tăcere) Aştept un minut. (îşi scoate ceasul, îi urmăreşte surâzător mişcarea acelor, apoi face un gest cu mâna) Gata! Conştiinţa mea e curată. V-am prevenit. Lida: Dacă îndrăzneşti să te atingi de Elena Sergheevna... sau de Victor... Volodea: Paşa, expune acestor ignoranţi intenţiile noastre. Paşa (după o pauză): Nu pot aşa... dintr-o dată.

43

Volodea: Înţeleg. Nu ai încă maturitatea necesară. Ce-ar fi să începem cu un mic striptis? (lui Vitea:) Maestro, muzică! (Vitea pune un disc) Permiteţi, madmazel! (o ridică pe Lida cu brutalitate din fotoliu şi o forţează să danseze, împingând-o brusc în braţele lui Paşa care, însă, rămâne inert. Un timp se privesc unii pe alţii.) Lida (lent): Gata? Pot să mă duc acasă? Sau acum trebuie să-i cer lui voie? (arată spre Volodea) Volodea (apropiindu-se fără zgomot de ea, pe la spate şi îmbrăţisându-i umerii): Da, mie trebuie să-mi ceri acum voie! Lida: Lasă-mă! Lasă-mă! Nu mă atinge! Paşa!... Volodea: Paşa nu te mai poate ajuta cu nimic, mititico. De altfel pentru el te reţin. Lida (smucindu-se): Ce vrei de la mine? Volodea: Chiar nu pricepi? Ei, haide, haide. De unde să începem? Divanul e ocupat... n-aş vrea s-o deranjez pe Elena Sergheevna. Ăsta e un fotoliu-pat, e demontabil. (lui Paşa:) Ce zici, merge?... Vitea, desfă-l! Vitea: De ce eu, Vov? Volodea: Vai, vai, vai! Ce v-aţi prostit aşa toţi deodată? Executaţi comenzile! Ei? (Vitea desface fotoliul-pat) Aşa, dă-i înainte Vitiuşa, dă-i înainte! Lida: Ce vrei să faci? Volodea: Să înfăptuiesc un mic act de agresiune. Lida: Sunteţi nişte lepădături! Nişte lepădături abjecte. Nu... Nu mai am încredere în voi! Volodea: Degeaba strigi! Oamenii nu pot trăi fără încredere! (lui Vitea:) Ce-ai rămas cu gura căscată? Vezi să nu mă răzgândesc în privinţa aruncatului pe fereastră! Vitea: Ce ţi-a venit? Eu fac ce spui, poftim! Volodea: N-avem cearceaf. Ce păcat! Ne trebuie un cearceaf. Elena Sergheevna, unde ţineţi cearceafurile? Ia caută, Paşa. Trebuie să fie în dulap. Oricum, e mai plăcut în aşternut. Vitea: Gata Vov, l-am făcut pat. Volodea: Bravo, Vitea. Eşti un executant redutabil. Te-aş lua cu mine în orice misiune. Mai uită-te odată Vitea în dulap. Dacă se face atâta caz, în legătură cu virginitatea... un lucru atât de nefiresc... Ai găsit? Ei, adu-l încoace, aşterne-l, aşa... S'il vous plaît madame. Paşa, ajută-ţi dama să se dezbrace. (pauză) M-ai dezamăgit azi, chéri. Aş putea desigur s-o

44

fac eu, dar convenţia e mai de preţ decât banii. Lidocica, ai înţeles, micuţo, ce vreau de la tine? Dezbracă-te! Dacă Elena Sergheevna refuză să ne ajute, suntem nevoiţi să te sacrificăm împrejurărilor. Să jertfim, cum se spune, oaia, pentru salvarea obştească... Hai, repede, repede, să nu intervină grosolanele mâini bărbăteşti, scoate-ţi bluziţa, ciorapii, sau ce mai ai pe acolo... Ei? (întinde mâna, Lida se fereşte) Ce zici Paşa, nu te excită deloc? Trebuie să consumi mai mult fier; toate trebuie să vă învăţ eu... Hai, fetiţo, pentru stimularea dorinţei! (îi ridică fusta) Lida: Marş de aici! Volodea: Vai, vai, vai, ce bine eşti făcută! Eu mor de pe acum de poftă! E posibil, Paşa, să rămâi indiferent faţă de asemenea minuni demenţiale? Vezi să nu-ţi muşti pe urmă degetele de necaz. (Vitea râde prosteşte) N-am ce face, va trebui să ridic singur satârul. Hai Vitea, ajută-mă. Vitea: Ce? Volodea: Mamzel o să înceapă imediat să se opună, aşa că tu să-i ţii mâinile, cum am stabilit. Vitea: Lidcăi? Volodea: Da! (o atacă pe Lida, înghesuind-o pe fotoliul-pat şi-i spune cu brutalitate) Dezbracă-te odată! (îi sfâşie bluza, nasturii se risipesc, Lida ţipă) Mâinile! Prinde-i mâinile! Repede! (Vitea o înşfacă pe Lida de mâini, ea se opune. Elena Sergheevna se ridică pe jumătate de pe divan şi priveşte înmărmurită cu ochi mari, fără să clipească.) Lida: Daţi-mi drumul! Lasă-mă! Ce faci? Mă doare! Vitea (cu un zâmbet ciudat): Vov, asta o facem aşa de sanchi, nu? Spune, numai de sanchi? (Lida ţipă) Volodea: Astupă-i odată gura! Vitea: N-o facem de-adevărat, nu-i aşa, Vov? Fă-mi doar cu ochiul, ca să pricep! Mă auzi, Vova? Volodea: Nu te zbate fetiţo, fii mai paşnică! Lida (strigă): Paşa! Paşa! Volodea (trăgându-i fusta): E un plângăcios Paşa al tău! O potaie! O momâie!

45

Vitea (continuă s-o ţină automat pe Lida): Lidca, nu te teme, o face aşa, de sanchi. Auzi? Nu te teme. Lida: Ma-ma-a! Vitea: Nu mai pot aşa, Vov! O las! Ziceai că de sanchi! Pe crucea mea c-o las! Volodea (printre dinţi): Ţine-o mai strâns... mai strâns! Vitea: Mă iei drept sadic? Ce sunt eu, sadic? Duceţi-vă dracului toţi! (îi dă drumul Lidcăi, care fuge) Volodea: Ţine-o! Căţeaua! (fuge după Lida) Vitea (încercând să-l reţină pe Volodea): Vov, nu trebuie, Vov! Las-o dracului, Vov! Volodea: Tu să nu-mi stai în drum! Vitea (îl apucă de mânecă pe Volodea): Auzi, las-o Vov! Să plecăm. Oricum n-am să te las! (Volodea se răsuceşte, îl trânteşte jos cu o lovitură puternică, apoi încet, se apropie zâmbind de Lida, care-l priveşte îngrozită. Brusc, Lida face o mişcare spre Paşa. Îl zguduie, îl bate cu pumnii în piept.) Lida: Na! Na! Na! (Paşa e într-o stare de semileşin. Înţelegând că el n-o poate salva, Lida are un moment de slăbiciune; Volodea o ia în braţe şi-o duce spre divan.) Elena Sergheevna (cu voce stinsă): Las-o! Auzi? Îţi spun s-o laşi. O să-ţi dau cheia (îi aruncă cheia pe duşumea, apoi, gârbovită se îndreaptă spre baie şi încuie uşa.) (Linişte. Volodea palid, tremurând, ridică de jos cheia cu un zâmbet triumfător, şi o agită victorios deasupra capului.) Volodea: Quod erat demonstrandum! Fanfară, urale, aplauze! Triumful împăratului! Vitea (ridicându-se de pe podea): Lasă cheia! Volodea: Ce? Cine chiţcăie acolo: chiţ, chiţ, chiţ. Marş în gaura ta! (râde) De ce stai, Lida? Îmbracă-te. (îi aruncă bluza) Credeai că e adevărat? Ha! Ha! Ei nu te supăra, I am sorry! Vitea: Pune cheia la loc! Volodea: Ascultă, când îmi degust victoria, nu-mi place să fiu deranjat. Vitea: Pune cheia la loc, scârnăvie! Volodea: Am să fac imediat praf această musculiţă... Paşa, prietene! Copilul nostru minune! Ce stai aşa? Fii bărbat! Vino-ţi în fire. Totul e O.K. (la ureche) Du-te şi-ţi linişteşte femeia!

46

Vitea (se apropie şi cu o forţă neaşteptată îl înşfacă pe Volodea de piept): Dă înapoi cheia, auzi? Şi să nu te atingi de ea! Arunc-o! Imediat! Dacă nu... te omor. Scârnăvie! Volodea: Lepădătură! Mai şi ameninţi! Toţi sunteţi nişte lepădături! O să vă înecaţi în propria voastră cloacă! Fac ceva pe cheia voastră... Să vă stea în gât! Eu mi-am primit înalta satisfacţie morală! Adio, iubiţi colegi! Nu sunteţi decât nişte biete marionete, toată viaţa o să fiţi manevraţi şi traşi pe sfoară! Meditaţi în clipele voastre de răgaz la sensul vieţii şi la rolul personalităţii în istorie! Cald salut Elenei Sergheevna! Adio! (pleacă) (Pauză lungă. Ieşind din încremenirea lui, Paşa se apropie de Lida.) Paşa: Lida, cândva... Odată şi odată! (Lida tace. Paşa fuge din încăpere. Fără să se îmbrace, Lida rămâne în aceiaşi poziţie.) Vitea (frământat): Să mergem, nu? Uite, am să pun cheia aici, la vedere, şi să plecăm. Ei, ce e, Lidocica? Îmbracă-te. E târziu... Dracu să-i ia, am întors toate pe dos. (încearcă să facă ordine, apoi face un gest de renunţare) Uite, a răsărit soarele! Ştiu c-am încurcat-o! Ce-o să fie mâine la şcoală! Doamne! Mai bine să nu ne gândim, nu-i aşa? Lidocica, de ce taci?... S-ar putea ca Elena Sergheevna să nu ne reclame. Ce crezi?... Mergi sau nu mergi? Doar n-o să stai aşa până dimineaţă! E-n regulă, poate că te jenezi de mine, am să te aştept jos, bine? Îmbracă-te şi pleacă. Te conduc acasă, bine? (iese) (Lida îi ascultă nemişcată paşii; apoi sare brusc şi se apropie tiptil de uşă, o deschide încet, se uită pe scări, şi asigurându-se că nu e nimeni o trânteşte repede. Apoi se duce în bucătărie.) Lida: Elena Sergheevna, Elena Sergheevna, unde sunteţi? (încearcă să deschidă uşa de la baie) Elena Sergheevna, sunteţi aici? Mă auziţi?... Elena Sergheevna, ei n-au luat-o. Auziţi? N-au luat-o! N-au luat cheia dumneavoastră! (bate în uşă, Elena Sergheevna nu răspunde. Glasul vesel al Lidei se transformă în hohote...) Elena Sergheevna, ei n-au luat-o... n-au luat-o... n-au luat cheia... Elena Sergheevna! SFÂRŞIT

47