DPS - Dreptul Protectiei Sociale. USM

I. Noţiuni introductive privind dreptul protecţiei sociale 1. Aspecte generale privind protecţia socială. Funcţiile protecţiei sociale. Esenţa riscului social,clasificarea. lui. 2. Apariţia şi evoluţia protecţiei sociale. Esenţa reformei sistemului de protecţie socială din Republica Moldova. 3. Formele de organizare ale protecţiei sociale. 4. Finanţarea protecţiei sociale. 5. Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare ale dreptului protecţiei sociale. 6. Sistemul dreptului protecţiei sociale. 7. Corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept.

Risc social - reprezinta un eveniment incert de viitor previzibil sau imprevizibil (in majoritatea cazurilor evenimentele sunt imprevizibile) ca consecinta sunt diminuate veniturile si cresc cheltuielile. Fara risc social nu exista protectie sociala. Dreptul protectiei sociale reprezinta totalitatea normelor juridice ce reglementeaza relatiile de repartizare a unei parti din productia interna prin intermediul sistemului de protectie sociala, in scopul acordarii unor anumite prestatii banesti sau sociale (servicii sociale) persoanelor prevazute de lege. Cu alte cuvinte, dreptul protectiei sociale reprezinta acele masuri de protectie a societatii aplicate in situatia riscului social. Dreptul protectiei sociale detine ale sale particularitati : 1. Recunoastere de catre comunitate a necesitatii asigurarii materiale a persoanelor defavorizate prin consacrarea normelor de protectie sociale 2. Reglementarea legala a sistemului de risc social care genereaza nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de protectie sociala 3. Stabilirea pe cale normativa sau contractuala a beneficiarilor de protectie sociala, standarte si conditii minime de acordare a protectiei sociale. Clasificarea riscurilor (conform DUDO):  Riscuri fiziologice – boala (inclusiv invaliditate), imbatrinire, nastere, deces  Riscuri economice - șomajul  Riscuri demografice – familiile cu multi copii, copii orfani, familiile monoparentale  Riscuri sociale – (ca si cele demografice)

Comparație: Asigurare sociala :  Toate persoanele sunt asigurate in baza unui CIM obligatoriu prin care achita 6% impozit anual  Tipul prestiatiei – pensie, posibil si indemnizatii  Finanțarea instituției - Buget de asigurari sociale de stat (BASS), Casa Nationala de asigurari Sociale (CNAS) – din aceste surse doar 50%, restul, 25% din Buget de stat si 25% din penalitati (daca procentajul din penalitati nu se acumuleaza, cit este necesar se ia din bugetul de stat)  Subiectii(organele) respensabili – Casa Nationala de Asigurari Sociale – CNAS, CTAS – Casa Teritoriala de Asigurari Sociale; Ministerul muncii, familiei si pritectiei sociale  Modul de fi anțare – doar bani 1

Asistenta sociala :  Persoanele sunt neasigurate (din motiv de imposibilitate de a munci si de a cotiza)  Tipul prestiatiei – alocatie de stat, indemnizatii, compensatii, ajutoare materiale(lemne p.u foc etc.), ajutoarele sociale, serviciile sociale (foile balneo-sanatoriale, sistema de protezare), cantita sociala  Finanțarea instituției – 75% din Bugetul de stat iar 25% sunt banii din Bugetele locale, sponsorizari, ONG’uri, donatii  Subiectii(organele) respensabili – Directiile de asistenta sociala –DAS Modul de fi anțare – in bani + mijloace + servicii + in natura(lemne, ulei etc.)

1. Aspecte generale privind protecţia socială. Funcţiile protecţiei sociale. Esenţa riscului social,clasificarea lui. 1.1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială - protecţie socială. Termenul protecţie îşi trage sorgintea de la cuvântul latin protecţio, ceea ce înseamnă sprijin, apărare, ajutor, ocrotire, grijă. Din latină protectio şi păstrează intact rădăcina în română (protecţie), franceză şi engleză (protection), italiană (protezione) etc. Cuvântul securitate îşi are originea în latinescul securitas (în franceză - securite, în engleză - security); el înseamnă protecţie, apărare, stare de siguranţă, faptul de a fi pus la adăpost de orice pericol. Protecţia (securitatea) socială îşi găseşte consacrare pentru prima dată la nivel internaţional în art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, garantând oricărei persoane dreptul la securitate socială. Ulterior acest drept şi-a găsit reglementare în art.9 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia OIM nr. 102/1952 cu privire la securitatea socială (standarde minime) , Carta Socială Europeană (revizuită), Codul european de securitate socială, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 43, 44, 47 din Constituţia Republicii Moldova. […] În literatura de specialitate naţională prin protecţie socială se înţelege: „...o totalitate de relaţii sociale bazate, pe de o parte, pe fondurile nebugetare cu menire socială, iar pe de altă parte, pe unele alocaţii bugetare în scopul satisfacerii cerinţelor cetăţenilor (ale membrilor familiilor lor), dacă aceştia îşi pierd sursa de întreţinere;” „...un sistem de mijloace eficiente, orientate spre stabilirea solidarităţii sociale între persoanele care obţin venituri din muncă şi cele care nu au venituri din cauza vârstei înaintate, stării de sănătate sau imposibilităţii de a-şi găsi un loc de muncă,” „...lato sensu - înţelegem un ansamblu de mijloace de ordin economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat pentru asigurarea procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, menite să neutralizeze factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea individului, iar stricto sensu - o totalitate de măsuri de ordin economic, realizate prin tehnici juridice originale, îndreptate spre securitatea materială a individului, familiei contra riscurilor sociale.” Din definiţiile prezentate putem deduce următoarele particularităţi ale protecţiei sociale: 1. Recunoaşterea de către comunitate a necesităţii asigurării materiale a persoanelor defavorizate prin consacrarea normativă a dreptului la protecţie socială; 2. Reglementarea legală a situaţiilor de risc social care generează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială; 3. Stabilirea pe cale normativă (contractuală) a beneficiarilor protecţiei sociale, standardelor şi condiţiilor minime de acordare a protecţiei sociale. 2

4. Crearea unor mecanisme adecvate de colectare şi distribuire a fondurilor cu menire socială. 1.2. Riscuri sociale: concept, conţinut, clasificare. Etimologic cuvântul risc provine de la cuvântul francez risque, semnificând pericol, primejdie. Acest termen utilizat în domeniul securităţii sociale dobândeşte o nuanţă „socială”, devenind „risc social.” Definirea legală a conceptului este enunţată în art.l din Legea asistenţei sociale, care prin risc social desemnează “pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.). Astfel definiţia noţiunii risc social, conform Legii asistenţei sociale, îi conferă acestuia particularităţile sistemului de asistenţă socială. Raportarea noţiunii risc social la sistemul de asigurări sociale îi modifică denumirea în riscuri asigurate, găsindu-şi reglementarea în art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale şi reprezentând orice „eveniment sau fenomen la a cărui producere structurile teritoriale ale Casei Naţionale sunt obligate să facă prestaţiile respective de asigurări sociale.” Conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale, riscurile sociale sunt „evenimente mai mult sau mai puţin previzibile, legate de conduita umană şi de desfăşurarea vieţii, modificând nevoile individului şi familiei sale.” Clasificare  Diversitatea riscurilor sociale a generat necesitatea grupării acestora, în aceste sens, E. Maciuliskaia şi C. Dobromâslov, pornind de la natura obiectivă şi influenţa asupra capacităţii de muncă a cetăţenilor, divizează riscurile sociale în 4 grupe: economice (şomajul); fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia, bătrâneţea, decesul); de producţie/muncă (accidentul de muncă, boala profesională); demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii). Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a persoanei, dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea nivelului de trai al şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale. Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea numărului de membri ai familiei, poate înrăutăţi calitatea hranei, odihnei şi a altor condiţii de trai al familiei, influenţând şi asupra sănătăţii.  S. Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan, axându-se pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit normal dintr-o activitate profesională”, clasifică riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri economice. Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pier¬dută. Aceste riscuri pot fi de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine extraprofesională (boală, maternitate, invaliditate, bă¬trâneţe, deces, văduvie). Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este imposibil de exercitat din cauza lipsei de locuri de muncă dispo¬nibile; este cazul şomerilor. Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea cheltuielilor în situaţii excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medi-camente în caz de boală, majorarea chiriilor în anumite perioade etc.  C. Gâlcă, conducându-se de aspectele prezentate mai sus, clasifică riscurile sociale în: individuale, personale şi de natură economică.  Odinokaia consideră că, în funcţie de sistemul în baza căruia are loc finanţarea riscului social, acestea se clasifică în riscuri asigurate şi riscuri neasigurate . 3

Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele sau fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să acorde prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale. Specificul acestor riscuri rezultă din faptul că persoana, fiind salariat, a prevă¬zut posibilitatea survenirii lor, de aceea, prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile sociale, în proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii de asigurări sociale. Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, ale căror consecinţe economice negative se răsfrâng asupra persoanei sau familiei, condiţionând pier¬derea potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social. Riscurile neasigurate constituie nucleul activităţii sistemului de asistenţă soci¬ală, care este bazat pe principiul solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite conform criteriului necesităţii, categorial sau nominativ. 1.3. Funcţiile protecţiei sociale. Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care cuprind „direcţiile principale de reglementare a relaţiilor sociale apărute în legătură cu distribuirea fondurilor cu menire socială persoanelor nevoiaşe;” „sarcinile ce stau la baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială a statului spre atingerea obiectivelor bunăstării.” Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii mari:  principale şi  auxiliare. Din categoria funcţiilor principale fac parte: – economică; – socială; – politică; – demografică. Din categoria funcțiilor auxiliare fac parte: – de producţie, – protectoare; – organizatorică; – informativă; – moral-ideologică. Funcţia economică ţine de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă de existenţă folosită potrivit vârstei, capacităţii de muncă sau legată de pierderea întreţinătorului. Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute, precum şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos persoanelor defavorizate.” În opinia savanţilor ruşi, esenţa funcţiei economice este exprimată prin: com-pensarea parţială a salariului sau a altui venit pierdut din cauza vârstei, incapacitatea de muncă sau decesul întreţinătorului; compensarea parţială a cheltuielilor suplimentare, cauzate de survenirea anumitor circumstanţe (de exemplu: naşterea copiilor, calamităţile naturale, conflictele armate); acordarea ajutorului bănesc minim persoanelor nevoiaşe şi familiilor; acordarea serviciilor medicale gratuite şi deservirii sociale în conformitate cu standardele statale minime (de exemplu: asigurarea cu medicamente .

4

Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze direcţiile prioritate ale politicii sociale”, „să diminueze tensiunile sociale provocate de discrepanţa dintre nivelul de trai al reprezentanţilor diferitelor categorii sociale” , „echivalând statutul social al diferitelor categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă demnă fiecărui om”. Majoritatea statelor lumii, inclusiv Republica Moldova prin art.47 din Con-stituţie, proclamă orientarea socială drept principiu constituţional, care constituie fundamentul politicii sociale a statului, direcţionată spre crearea condiţiilor ce ar garanta o viaţă destoinică şi dezvoltarea personalităţii umane fiecăruia. Chintesenţa funcţiei sociale constă în: a) restabilirea statutului social al invalizi-lor şi al altor pături vulnerabile ale societăţii, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi depline ai societăţii, b) asistarea păturilor vulnerabile ale societăţii din contul mijloacelor bugetare şi extrabugetare (...) şi crearea mecanismelor de reabi-litare şi resocializare a persoanelor defavorizate, c) restabilirea statutului social al subiecţilor raporturilor juridice de protecţie socială, d) menţinerea statutului social al cetăţenilor în cazul survenirii diferitelor riscuri sociale (...) prin acordarea diverselor tipuri de asigurare materială, servicii sociale, compensaţii etc. cu scopul de a menţine un nivel de viaţă normal şi a preveni sărăcia.” În practică această funcţie este reflectată, de exemplu, în următorul caz. De obicei, plasarea în câmpul muncii a invalizilor este mai dificilă ca urmare a in-firmităţilor fizice ce au generat reducerea capacităţii juridice de muncă, de aceea statul este obligat să creeze condiţii prielnice pentru realizarea capacităţii de muncă limitate şi a acestei categorii de persoane, fapt care rezultă şi din prevederile art.30-35 din Legea privind protecţia socială a invalizilor. Funcţia socială se manifestă printr-un complex de măsuri statale orientate spre crearea, organizarea şi finanţarea sistemului de reabilitare socială, medicală, pro-fesională a invalizilor şi a altor persoane defavorizate, prin care se urmăreşte reintegrarea acestora în colectivitate, dar şi dezvoltarea personalităţii. Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de protecţie socială asupra proceselor demografice - durata vieţii populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea natalităţii etc. - şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Este indubitabil faptul că această influenţă este indirectă, iar procesele date sunt condiţionate de un şir de alţi factori, precum: dezvoltarea economică a statului, tradiţiile, starea ecologică, securitatea vieţii ş.a., în rândul cărora dezvol¬tarea sistemului de protecţie socială nu ocupă locul decisiv. Realizarea eficace a acestei funcţii răspunde scopului urmărit precum „stimu¬larea creşterii demografice a populaţiei - condiţie necesară pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a unui stat”"şi „prelungirea duratei vieţii populaţiei.” Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din faptul că dreptul la majoritatea tipurilor de protecţie socială este condiţionat de activitatea de muncă, iar cuantu¬mul plăţilor depinde de caracterul muncii şi salariu. Odată cu evoluţia sistemu¬lui de asigurări sociale importanţa acestei funcţii va creşte, deoarece în stabilirea unui tip de asigurare socială esenţial va deveni stagiul de cotizare şi plata contri¬buţiilor de asigurări sociale de stat. Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este fundamentat pe principiul echităţii, carităţii şi solidarităţii sociale. Nu degeaba există păre¬rea că, despre nivelul de civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa faţă de copii şi bătrâni. Grija faţă de bătrâni educă generaţiile tinere, determinându-le să creadă că numai o participare activă la îngrijirea celor neputincioşi, mâine le va garanta o asistenţă similară din partea copiilor lor. V. Şaihatdinov şi V. Galagnov consideră că funcţia moral-ideologică se înte-meiază pe trei sarcini: ideologică, morală şi socio-psihologică. Sarcina morală, în opinia lor, poate fi concepută ca obiectiv eticomoral al protecţiei sociale, deoarece întreg sistemul are o esenţă spirituală, reflectată în conţinutul principiilor protecţiei sociale, care direcţionează toate activităţile statale în acest domeniu. 5

Funcţia protectoare se manifestă prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor. Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea unui ajutor în rezolvarea diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă etc.). De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc de muncă, iar statul, prin acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă să minimalizeze soluţionarea problemelor materiale. Funcţia organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale reglementează funcţionarea organelor de asigurare şi asistenţă socială , care sunt obligate să realizeze dreptul constituţional al cetăţenilor la securitate socială. Evidenţierea acestei funcţii este necesară, deoarece, în toate raporturile de protecţie socială, unul dintre subiecţi este statul, reprezentat prin organele sale competente. În baza materialului expus, concluzionăm că protecţia socială reprezintă un ansamblu de mijloace de ordin economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat, precum şi de ONG-uri, pentru a asigura procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii umane cu mijloace menite să neutralizeze factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea individului.

2. Apariţia şi evoluţia protecţiei sociale. Esenţa reformei sistemului de protecţie socială din Republica Moldova. Studierea problemei apariţiei şi dezvoltării protecţiei sociale în Moldova este însoţită de numeroase dificultăţi, generate de necesitatea delimitării spaţiilor istorice. În perioada secolelor XIX-XX deosebim câteva etape principale, fiecare având contribuţia sa specifică la constituirea identităţii sistemului de protecţie socială: I. II. III. IV.

perioada dominaţiei Imperiului Rus (1812-1918); perioada interbelică (1918 - 1940), când Basarabia îşi dezvoltă serviciile sociale în componenţa României; perioada regimului comunist (după 1940); perioada existenţei Republicii Moldova ca stat suveran şi independent (după 1990).

Etapele de dezvoltare a asistenţei sociale în Moldova. I. Până în secolul al XX- lea în Basarabia nu a existat asistenţă socială centralizată şi finanţată de la stat, deoarece în această perioadă ea se află sub dominaţia rusă, teritoriul fiind considerat gubernie rusească. Începând cu anul 1900, la cererea insistentă a ţarului rus, bisericilor li se permite să colecteze donaţii pentru diverse categorii de persoane nevoiaşe (în săptămâna Paştelui - pentru orbi; în săptămâna Crăciunului - pentru persoane cu dizabilităţi). II. Cea de a doua etapă însemnată a evoluţiei asistenţei sociale din Basarabia este perioada interbelică (1918-1940, când Basarabia s-a reunit cu România). În această perioadă au fost elaborate numeroase legi şi acte normative privind protecţia socială, au fost întreprinse variate acţiuni de caritate. Tot în această perioadă a fost organizată asistenţa socială la nivel de stat, succedată de o serie de acţiuni întreprinse întru ajutorarea celor nevoiaşi. III. A treia etapă în dezvoltarea asistenţei sociale începe cu revenirea Basarabiei în sfera de influenţă a Rusiei (1944). Unul dintre cele mai importante momente în istoria asistenţei sociale a fost deschiderea în cei mai grei ani de după război a cursurilor de asistenţă socială, eveniment despre care ne informează Monitorul Municipal de Chişinău din 7 iunie 1943. IV. Şi ultima etapă, aflată în proces de dezvoltare şi perfecţionare începe odată cu destrămarea URSS în 1990. 6

Ministerul Protecţiei Sociale al RSSM se desfiinţează, fiind instituit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar mai apoi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în cadrul căruia activează şi specialişti din domeniul asistenţei sociale. Astăzi, când Republica Moldova a devenit stat independent şi a păşit pe calea democratizării, asistenţa socială a devenit unul dintre mecanismele realizării cu succes a obiectivelor majore pe care şi le-a propus. Rolul important ce-i revine asistenţei sociale în această perioadă a necesitat deschiderea specialităţilor de asistenţă socială în instituţiile de învăţământ superior din Bălţi şi Chişinău. E de remarcat faptul că în anul 1998 profesia de asistent social e inclusă în nomenclatorul de profesii. Prin adoptarea la 28.05.1999 a Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială, au fost conturate principiile de organizare şi acordare a asistenţei sociale, precum şi reformarea cadrului administrativ organizatoric al sistemului de asistenţă socială. Strategia stipulează că „asistenţa socială urmează să fie promovată ca o politică socială a statului şi administrată de un organ central de specialitate (minister, departament), iar în plan teritorial de serviciile lui descentralizate şi de autorităţile administraţiei publice locale, în cooperare cu alte organizaţii şi asociaţii neguvema- mentale de caritate, religioase, cu fundaţii şi cu persoane particulare.” Odată cu adoptarea Legii asistenţei sociale şi a Hotărârii cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială , evoluţia sistemului de asistenţă socială moldovenesc trece într-o nouă etapă, când accentul se pune nu numai pe depăşirea stării de dependenţă socială sau pe înlăturarea stării de dificultate a persoanelor sau a familiilor, ci şi pe asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei, dar şi reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat este orientată spre restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.[…] După anul 1991 sistemul de asigurări sociale trece prin două subetape: până la reforma sistemului de pensii care a fost iniţiată la 1 ianuarie 1999 şi după 1 ianuarie 1999 (actuală). Astfel, în Republica Moldova, începând cu 01.01.1999, odată cu adoptarea Strategiei reformei sistemului de pensii (în continuare - Strategie) , Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998 şi Legii privind sistemul public de asigurări sociale, debutează reforma sistemului de asigurări sociale. Pachetul actelor normative ce reglementează sistemul de pensii este completat anual de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în care sunt prevăzute modalităţile de calcul şi plată a contribuţiilor pentru asigurarea obligatorie socială de stat, precum şi unele aspecte specifice referitoare la venituri şi cheltuieli. Necesitatea reformării sistemului de asigurare cu pensii a fost determinată de următorii factori: nivel scăzut de asigurare, ineficienţă în administrare, discordanţă în legislaţie, presiune asupra populaţiei economic active la achitarea plăţilor sociale etc. Criza din economia ţării de la începutul anilor 90 a agravat situaţia din sfera socială. Sistemul de pensionare devenise foarte costisitor, necorespunzând prin¬cipiilor echităţii sociale şi solidarităţii generaţiilor. În domeniul protecţiei sociale şi al asigurării cu pensii au apărut, concomitent cu creşterea inflaţiei şi cu scăderea nivelului de trai al populaţiei, probleme care se agravau permanent şi care au căpătat un caracter de lungă durată. Obiectivele principale ale reformei erau: a) creşterea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi; b) anularea condiţiilor avantajoase de pensionare; c) eficientizarea colectării cotizaţiilor în fondul de asigurare cu pensii; d) acumularea de rezerve pentru soluţionarea problemelor aferente diminuării creşterii demografice etc.

7

3. Formele de organizare ale protecţiei sociale. - x

4. Finanţarea protecţiei sociale. - x

5. Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare ale dreptului protecţiei sociale. Deşi conceptul de protecţie socială, în sens modem, în context juridic pentru prima data a fost utilizat în SUA, în Social Security Act din 14 august 1935, la capitolul este sau nu dreptul protecţiei sociale o ramură de drept polemicile izbuc- neu chiar şi în anii 60-80 ai sec. al XX-lea, mai ales în privinţa definirii noţiunii, obiectului şi metodei de reglementare juridica a acestei ramuri.1 Problema autonomiei acestei ramuri de drept pentru prima dată a fost formulată la Simpozionul de la Praga din 1966, de către juriştii cehoslovaci I. Klousek, K. Pinţ, I. Tomeş, V. Vergainer, care au atenţionat asupra specificului raporturilor de protecţie socială, asupra particularităţilor metodei şi mijloacelor lor de reglementare şi au accentuat necesitatea delimitării acestor raporturi într-o ramură distinctă de drept. Poziţia juriştilor cehi a fost susţinută de savanţii ruşi V. Andreev, V. Karavaev, A. Levşin ş.a.,2 care au remarcat că obiectul dreptului protecţiei sociale este indisolubil legat de conţinutul conceptului „protecţie socială”. Ei au propus ca ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile de asigurare şi asistenţă socială să formeze ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul securităţii sociale1, iar în Republica Moldova - dreptul protecţiei sociale. Până în anii 60 ai sec. al XX-lea se considera că raporturile cu privire la securitatea materială a cetăţenilor în etate sau inapţi de muncă sunt reglementate de normele dreptului muncii, colhoznic, administrativ.3 4 Asemenea dreptului muncii, care s-a desprins de disciplina-mamă - dreptul civil, dreptul protecţiei sociale s-a desprins, la rândul sau, de dreptul muncii, autonomizându-se într-o nouă ramură de drept în baza criteriilor de delimitare a ramurilor de drept: obiectul şi metoda de reglementare; principii pe care le vom caracteriza ulterior.

Obiectul de reglementare al dreptului protecţiei sociale „asamblează raporturile născute între cetăţeni (familii) şi stat, reprezentaţi prin organele competente în caz de stabilire a pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor sau soluţionarea litigiilor în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale”5 sau „reuneşte totalitatea relaţiilor sociale privind asigurarea materială a persoanelor, care au atins vârsta de pensionare, inapte de muncă şi care au pierdut întreţinătorul, şomerilor, familiilor cu mulţi copii, persoanelor cu venit mai mic decât minimumul stabilit, precum şi relaţiile sociale cu privire la asistenţa medicală gratuită, tratamentul în conformitate cu programele de bază ale asigurării medicale, servicii sociale gratuite, dar şi procesuale şi procedurale.”6 Din cele expuse ajungem la ideea că obiectul de reglementare juridică este reprezentat de o totalitate de relaţii sociale care se formează în cadrul realizării sistemului de protecţie socială. Aceste relaţii au ieşit din dependenţa cvasitotală de relaţiile de muncă, fiindcă sistemul de protecţie socială este aplicabil şi altor categorii de persoane, care nu au calitatea de salariaţi, ceea ce face să nu mai poată fi susţinută ideea existenţei unei poziţii juridice derivate (accesorii) a relaţiilor sociale din domeniul protecţiei sociale faţă de relaţiile de muncă 8

Savantul rus V. Andreev, considerat fondatorul dreptului sovietic al protecţiei sociale, referindu-se la obiectul de reglementare, menţiona că relaţiile ce-1 formează se singularizează prin următoarele particularităţi: specificul subiecţilor raporturilor de protecţie socială; asigurarea persoanelor se realizează din fonduri publice cu menire socială; acordarea prestaţiilor de protecţie socială în situaţii expres prevăzute de lege; modalitatea specifică de distribuire a fondurilor sociale; caracterul alimentar al raporturilor. Un alt moment asupra căruia dorim să atenţionăm este că obiectul de reglementare al dreptului protecţiei sociale nu trebuie confundat cu obiectul ştiinţei, care este o noţiune mai largă, deoarece include toate cunoştinţele despre dreptul protecţiei sociale, studiază specificul relaţiilor de drept, studiază evoluţia acestei ramuri pe plan naţional şi internaţional. Obiectul de studiu al dreptului protecţiei sociale sunt raporturile juridice, iar al ştiinţei dreptului protecţiei sociale sunt fenomenele sociale care au generat aceste raporturi. Ştiinţa dreptului protecţiei sociale cuprinde un sistem unitar de cunoştinţe exprimate prin definiţii, concepte, principii, teorii etc. privind ramura de drept cu aceeaşi denumire. Ea studiază normele şi instituţiile juridice, se preocupă de interpretarea şi aplicarea unitară a normelor dreptului protecţiei sociale; analizează ştiinţific izvoarele dreptului protecţiei sociale; redă evoluţia istorică a ramurii; evidenţiază asemănările şi deosebirile existente în reglementarea materiei cercetate, făcând trimiteri la reglementările altor state.7 Ştiinţa dreptului protecţiei sociale, pe de o parte, constituie un îndrumar important în activitatea organelor judiciare prin interpretarea normelor dreptului protecţiei sociale, dezvăluind sensul corect şi exact al dispoziţiilor legale, pentru a indica orientarea corespunzătoare şi a asigura aplicarea unitară pe tot teritoriul ţării a normelor de protecţie socială. Pe de altă parte, face propuneri concrete de modificare a reglementărilor legale existente, respectiv de abrogare a unor acte normative vechi, depăşite şi de introducere a unor dispoziţii în deplină concordanţă cu etapa istorică pe care o parcurgem, cu necesităţile obiective ale economiei de piaţă, adică face propuneri de lege ferenda. Metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale. Cuvântul metodă îşi regăseşte originea în latinescul methodos, semnificând mod, stil, procedeu, sistem. Conform DEX-ului, prin metodă desemnăm un procedeu sau un ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop.8 Metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale reprezintă „o totalitate de metode şi mijloace utilizate de legiuitor pentru a reglementa mai eficient un complex de raporturi sociale.”9 Particularităţile metodei de reglementare a dreptului protecţiei sociale: 1.Specificul metodei de reglementare a dreptului protecţiei sociale constă în faptul că ea este una tipică, deoarece reuşeşte să asambleze normele imperative cu cele dispozitive, păstrând ponderea primelor, ceea ce i-a permis savantei E. Maciuliskaia să contureze metoda prescripţiilor (obligaţiilor) pozitive, care este adresată autorităţilor publice cu scopul stabilirii tipurilor de asigurare/asistenţa socială a persoanelor afectate de situaţii de risc social.10 * Această poziţie a fost criticată de M.Luşnikova şi A.Luşnikov, care consideră că metoda dată ar putea fi aplicată şi în dreptul administrativ, de aceea denumirea propusă dc G. Sulci- manov — metoda coordonării (procedeelor imperative şi dispozitive)" - este mai reuşită, fiindcă permite asocierea reglării dispozitive cu cea contractuală ale comportamentului subiecţilor raporturilor de protecţie socială.'2 2.Caracterul absolut al drepturilor cetăţenilor ca subiecţi ai raporturilor de protecţie socială. Statutul juridic al subiecţilor raporturilor de protecţie socială nu se înscrie în parametrii clasici privind poziţia de egalitate sau subordonare, deşi unul dintre subiecţi este organul/instituţia de stat competentă. Participanţii la aceste raporturi sunt inegali din punct de vedere economic, dar dependenţi administrativ unii de alţii. Statul, reprezentat prin organele sale speciale, se produce ca purtător de obligaţii patrimoniale, care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenţei sociale, iar cetăţeanul (familia), ca titular de drepturi patrimoniale, este liber să ceară sau să refuze asistarea / asigurarea socială.13

9

Realizăm că în aceste raporturi „persoana fizică este împuternicită legal, dispunând de drepturi garantate, iar organul de stat este partea obligată. In cazul în care persoana fizică are dreptul la câteva tipuri de asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe când organul de stat nu beneficiază de un astfel de drept.”14 3.Manifestarea expresă a voinţei titularului dreptului, fără de care acesta va rămâne în formă „embrionară”. Un specific al dreptului protecţiei sociale este că stabilirea tipurilor de asigurare sau asistenţă socială nu are loc automat. Rămâne la discreţia persoanei fizice alegerea unui tip de protecţie socială mai convenabil. De exemplu, când persoana devine titularul dreptului la două categorii de pensii, el trebuie să opteze doar pentru una. Acest lucru se datorează legiuitorului care permite persoanei să se adreseze organelor competente din momentul întrunirii condiţiilor legale pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, când îi este comod, sau stabileşte termene de prescripţie pentru achitarea plăţilor unice sau periodice. 4.Specificul metodei de reglementare este exprimat, în opinia doctrinarei M. Filipova15 prin caracterul centralizat de instituire al drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor,16 caracter reexaminat, completat şi intitulat de N.Romandaş, G.Suleimanova ş.a. ca îmbinare a nivelurilor central, local17 şi individual18 de reglementare a relaţiilor sociale. Rămâne incontestabilă importanţa legiuitorului naţional, care este cel ce stabileşte standardele minime, condiţiile şi formele de asigurare/asistenţă socială, luând în considerare realităţile sociale existente. Organelor de asigurare şi asistenţă socială, instituţiilor medicale etc. de nivel republican sau raional le revine obligaţia de a realiza prevederile legale. Dar evoluţia ramurii de drept ne conturează încă două aspecte ale metodei: local (teritorial - S. Mavri) şi individual, despre care se vorbeşte în literatura de specialitate. Metoda locală de reglementare a raporturilor de protecţie socială s-a conturat în anii 90 ai sec. al XXlea, prin fixarea în contractele colective de muncă a clauzelor care stabilesc garanţii sociale suplimentare fără de cele prescrise de lege, cu condiţia că acestea nu înrăutăţesc, ci îmbunătăţesc situaţia părţilor.19 Viziunea dată a fost criticată de E.Maciuliskaia, C.Dobromâslov care susţin că aceste contracte: poartă un caracter privat, sunt finanţate din fonduri nestatale, stabilesc un I cerc restrâns de subiecţi şi nu intră în sistemul public de protecţie socială.20 Reglementarea raporturilor de protecţie socială este posibilă şi la nivel individual, prin fixarea în contractul individual de muncă21 a unor clauze ce stabilesc garanţii suplimentare de protecţie socială, cu condiţia că acestea vor ameliora situaţia salariatului sau prin încheierea unui contract de pensie individual22 între o persoană fizică şi un fond nestatal de pensii privind aderarea acestei persoane la planul de pensii al fondului. 5.în dreptul protecţiei sociale, faptele juridice (care dau naştere, modifică sau sting raporturile juridice), de regulă, nu sunt acţiuni umane, ci evenimente (riscuri sociale), care apar independent de voinţa omului, în urma cărora persoana devine incapabilă de a se autoasigura cu mijloacele necesare. Atenţionăm că anume riscurile sociale fixate în actele normative servesc drept temei pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială, fiind independente de manifestarea de voinţă a persoanei. 6. Modalitatea specifică de distribuire a mijloacelor financiare, care se acordă din contul fondurilor bugetare sau extrabugetare cu menire socială, în baza hotărârii organelor competente gratuit, fără echivalent, şi stabilirea în funcţie d aceasta a anumitor drepturi şi garanţii. 7.Important este de a scote în vizor modalitatea de apărare a drepturilor subiective şi asigurarea realizării obligaţiilor. După cum am menţionat, soluţieonarea litigiilor în domeniul protecţiei sociale se realizează pe cale administrativi (prin adresarea la organul ierarhic superior de protecţie socială) sau judecătoreas- că (prin adresarea în instanţa de judecată). Obiectul de reglementare al dreptului protecţiei sociale îl formează raporturile juridice de drept public cu caracter patrimonial, de aceea şi răspunderea are caracter patrimonial.24 Specificul răspunderii în

10

domeniul protecţiei sociale rezult! din faptul că sancţiunile nu au caracter punitiv, ci restrictiv - de repunere sau de restrângere a drepturilor.25 Repunerea în drepturi vizează ambii subiecţi ai raporturilor. De exemplu, dacă persoanele fizice ilegal şi neîntemeiat au beneficiat de anumite plăţi de asigurări sociale sau dacă au primit sume de bani mai mari decât li se cuvenea, ele sunt obligate să restituie surplusul, iar dacă sumele băneşti nu au fost achitate din vina organelor competente, acestea sunt obligate să achite suma neplătită. Termenul de prescripţie pentru plata stabilită şi neâncasată la timp de către persoana fizică este de cel mult 3 ani până la data solicitării, iar pentru plata stabilită şi neplătită la timp din vina organului de asigurări sociale este imprescriptibilă.26 Restrângerea drepturilor se aplică numai persoanelor fizice prin suspendarea realizării dreptului (de exemplu, dacă beneficiarul pensiei de invaliditate nu s-a prezentat la reexpertizare medicală, va surveni încetarea plăţii pensiei, începând cu luna următoare)27sau prin micşorarea cuantumului plăţii. Obiectul şi metoda de reglementare juridică sunt criteriile fundamentale de individualizare a dreptul protecţiei sociale în sistemul de drept al Republicii Moldova. Un alt criteriu de delimitare a ramurilor de drept simt principiile dreptului protecţiei sociale, care vor fi examinate într-un capitol aparte.28 Criteriile enunţate anterior ne permit să susţinem că dreptul protecţiei sociale (dreptul securităţii sociale) este „o ramură autonomă a sistemului de drept, care încorporează, în marea majoritate, norme juridice ce aparţin dreptului public, dar şi norme de drept privat, care reglementează raporturile juridice de securitate socială, născute, modificate sau stinse odată cu survenirea riscurilor sociale, între cetăţeni (familii) şi stat, reprezentat prin organe sale competente” sau „ o ramură autonomă a sistemului dreptului, ce aparţine dreptului public şi care este alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează atât relaţiile de asigurări sociale, cat şi pe cele de asistenţă socială.”30

6. Sistemul dreptului protecţiei sociale. Sistemul reprezintă un ansamblu de elemente aflate în interacţiune,31 la baza căruia stau două categorii: elementul şi interacţiunea. Elementul vizează orice obiect, fenomen, proces, însuşire care se află în interacţiune în cadrul unui sistem (de exemplu, norma juridică constituie elementul primar al sistemului dreptului), dar interacţiunea redă legăturile interne şi externe proprii obiectului, fenomenului, procesului, adică acţiunea reciprocă din şi dintre fenomene. De exemplu, referindu-ne la aspectul intern al interacţiunii, reamintim că „dreptul constituie o constelaţie de legături, de corelaţii” centrată pe diverse acte normative, care acţionează în cadrul unui sistem caracterizat printr-o acută interferenţă. Aceste acte însă nu pot reglementa situaţii desprinse de realitatea socială, astfel suportând o modelare din exterior. Vorbind despre sistem, trebuie să subliniem că el constituie „rezultanta conexiunilor elementelor constitutive”32, fiind o „formaţiune nouă”, care integrează şi subordonează elemente, conferindu-le dimensiuni calitative şi cantitative. Analizând cele expuse, menţionăm faptul că lumea sistemelor este infinită şi un sistem poate fi element constitutiv al altui sistem, acesta, la rândul său, element al altuia etc. De exemplu, norma juridică - element primar al sistemului de drept şi norma juridică - sistem pentru elementele sale constitutive (ipoteză, dispoziţie, sancţiune). Sau sistemul dreptului în calitate de integrator al elementelor constitutive (norma juridică, instituţia juridică, subramură, ramura de drept) şi sistemul dreptului - element al „sistemului normativ social care întruneşte în sine sistemul dreptului, sistemul normelor morale, sistemul normelor religioase, sistemul normelor obişnuielnice ş.a”.* 30 31 32 33

11

O trăsătură specifică sistemului dreptului constă în acumularea materialului normativ şi divizarea sistemului dreptului în blocuri structurale - norme, instituţii, subramuri, ramuri. Acest proces şi contribuie la apariţia noilor ramuri de drept (drept bancar, drept fiscal, dreptul protecţiei sociale, dreptul medical, dreptul informaţional etc.).34 Raportând teoria sistemelor dreptul protecţiei sociale, observăm că sistemul dreptul protecţiei sociale cuprinde norme juridice şi instituţii. Sistemul dreptul protecţiei sociale reprezintă un ansamblu de norme şi instituţii juridice reunite obiectiv şi structurate într-o anumită ordine în conformitate cu specificul relaţiilor sociale reglementate în partea generală şi partea specială.” Partea generală a dreptului protecţiei sociale include normele care exprimă scopul, obiectivele şi principiile reglementării juridice, drepturile şi libertăţile persoanelor în domeniul protecţiei sociale, competenţa organelor centrale şi locale de asigurare şi asistenţă socială, enumera tipurile riscurilor sociale. Partea specială este alcătuită din norme, care stabilesc condiţiile de acordare a asigurării şi asistenţei sociale. Aceste norme grupate în funcţie de relaţiile sociale reglementate formează două instituţii juridice: instituţia asigurărilor sociale şi instituţia asistenţei sociale. Asigurările sociale, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale, reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează raporturile de colectare şi distribuire a fondurilor de asigurări sociale pentru plata prestaţiilor de asigurări sociale persoanelor asigurate, afectate de situaţii de risc social. Asistenţa socială, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale, cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile sociale născute între o persoană sau familie afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.) şi organele competente cu privire la acordarea prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale. Sistemul DPS Partea generală  Norme care stabilesc drepturile şi libertăţile în domeniul protecţiei sociale  Norme - principii  Norme care stabilesc competenţa organelor centrale şi locale de protecţie socială

 

    

Partea specială Asigurarea socială - instituţii - Asistenţă socială pensiile (pentru limită de vârstă: de invaliditate; de urmaş; pentru unele categorii de cetăţeni; pentru vechime în muncă); indemnizaţiile (pentm incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă: pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); pentm recuperarea capacităţii de muncă; de maternitate; unică la naşterea; pentm creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; pentm îngrijirea copilului bolnav; de deces etc.); alocaţiile sociale (pentm invalizi; pentm persoane vârstnice, pentm copii, în cazul pierderii întreâinătomlui; pentru îngrijire; ajutorul de deces); compensaţiile (nominative; pentm participanţii la lichidarea avariei de la Cemobîl şi familiilor lor; plăţi periodice capitalizate etc.); ajutorul social, ajutorul material, serviciile sociale: primare (comunitare); specializate; cu specializare înaltă etc.

12

7. Corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept. Ramurile de drept, fiind integrate într-un sistem, interferează şi se condiţio. nează reciproc şi permanent. într-o asemenea situaţie se află şi dreptul protecţiei sociale, care nu este izolat, ci corelează cu alte ramuri, în special cu dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul financiar şi dreptul familiei. Dreptul constituţional - dreptul protecţiei sociale. Dreptul constituţional este ramura de drept care conţine norme fundamentale pentru existenţa şi dăinuirea statului de drept, din care se inspiră celelalte ramuri de drept, deci şi dreptul protecţiei sociale. Deşi, la prima vedere, legătura dreptului constituţional cu dreptul protecţiei sociale nu este evidentă, totuşi trebuie reţinut că, în realitate, această legătură se manifestă pe mai multe planuri, dintre care menţionăm: 1.Constituţia conţine norme care consacră principiile generale ale dreptului protecţiei sociale (cum ar fi asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului; principiul universalităţii; principiul libertăţii; principiul egalităţii; principiul responsabilităţii; principiul echităţii şi justiţiei).36 2.Prin prevederile art.47 din Constituţie sunt consfinţite dreptul persoanei la asistenţă şi protecţie socială şi obligaţia statului de a întreprinde măsuri optime care i-ar garanta fiecărui om „un nivel de trai demn, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei Iui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea, precum şi serviciile sociale necesare.” 3.în alin.(2) din art.47 legiuitorul evidenţiază riscurile sociale (şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe, pierderea mijloacelor de subzistenţă în urma unor împrejurări independente de voinţa lor), care constituie circumstanţele ce generează apariţia raporturilor de protecţie socială.37 4.în art.49-51 este stabilit cercul subiecţilor (familia, mamele, copiii, copiii orfani, persoanele cu handicap etc.) care constituie beneficiarii prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale. Privite comparativ, dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale conţin atât asemănări, cât şi deosebiri. Dacă luăm în considerare criteriile de delimitare, acestea sunt: dacă în dreptul protecţiei sociale majoritatea raporturilor au caracter patrimonial, în dreptul constituţional sunt dominante raporturile nepatrimoniale; pe când subiecţii raportului de drept constituţional se află pe poziţii de subordonare, în dreptul protecţiei sociale subiecţii nu se află nici pe poziţie de egalitate, nici pe poziţie de subordonare; normele dreptului constituţional ca şi normele dreptului protecţiei sociale impută subiecţilor lor o calitate specială — unul dintre subiecţi obligator trebuie să fie organ de stat; majoritatea normelor dreptului constituţional şi ale dreptului protecţiei sociale au caracter imperativ; dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale au sancţiuni specifice. Dreptul administrativ - dreptul protecţiei sociale. Dreptul administrativ reglementează raporturile sociale născute în cadrul administraţiei publice sau, în- tr-o altă formulare, este ramura de drept ce conţine normele care reglementează condiţiile realizării puterii executive în stat. Normele dreptului administrativ determină structura şi atribuţiile organelor de asistenţă şi asigurare socială de nivel central şi local, creând infrastructura organizatorică în cadrul căreia se realizează protecţia socială.38 Litigiile apărute în domeniul protecţiei sociale, de asemenea, cad sub incidenţa ari.5 lit.f); art. 14,15 din Legea contenciosului administrativ,39 care permite persoanei vătămate într-un drept să solicite, printr-o cerere prealabilă, organului ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul subordonat.

13

Prevederile art.43-49 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat40 stabilesc condiţiile de pensionare a funcţionarilor publici şi funcţionarilor de demnitate publică.41 * Apropierea dintre dreptul protecţiei sociale şi dreptul administrativ se manifestă, în practică, în cazurile în care, potrivit legii, stabilirea unui tip de asistenţă sau asigurare socială este precedată de emiterea unui act administrativ individual - de regulă hotărâre sau decizie. în delimitarea dreptului protecţiei sociale faţă de dreptul administrativ e nevoie să se ţină seama de următoarele aspecte semnificative: dacă în dreptul protecţiei sociale predomină raporturile materiale care au caracter patrimonial, în dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale; în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, iar în raporturile de drept administrativ subiecţii se află, ca regulă, pe poziţie de subordonare; în raporturile de drept administrativ şi de dreptul protecţiei sociale e necesar ca măcar un subiect să fie organ al administraţiei publice; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi în dreptul administrativ prevalează normele imperative. Dreptul financiar - dreptul protecţiei sociale. Dreptul financiar reglementează raporturile sociale născute în procesul constituirii şi utilizării sumelor cuprinse în bugetul de stat. Principalul obiect de reglementare al dreptului financiar îl constituie raporturile stabilite în legătură cu ceea ce se numeşte „finanţe publice.” Comune ambelor ramuri de drept sunt normele dreptului financiar care regie- mentează raporturile cu privire la formarea şi distribuirea fondurilor cu menire socială; cotele anuale de asigurări sociale şi stabilirea anuală prin legea bugetului de asigurări sociale a sumei cotelor de asigurări sociale etc. Prin Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat este reglementată crearea şi distribuirea bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt stabilite persoanele care pot fi asigurate obligatoriu sau benevol în sistemul public de asigurări sociale de stat, sunt stabiliţi contribuabilii acestui sistem etc.42 Anual prin legea bugetului asigurărilor sociale sunt stabilite cotele contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii, fiind stabilit procentul care trebuie achitat de angajat şi angajator, sunt indicate tipurile indemnizaţiilor, alocaţiilor, compensaţiilor şi ale altor drepturi acordate unor categorii de populaţie, a căror finanţare se efectuează din bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale; sunt desemnate cotele indemnizaţiilor unice pentru naşterea copilului şi deces pentru anul în curs etc.43 Metaforic vorbind, putem menţiona că dreptul financiar reglementează sistemul financiar al protecţiei sociale la „input”, iar dreptul protecţiei sociale la „output ”, stabilind condiţiile şi normele de asigurare sau asistarea. Analizând corelaţia acestor două ramuri de drept, putem evidenţia următoarele asemănări şi deosebiri: raporturile ambelor ramuri au caracter patrimonial; în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, pe când părţile din raporturile de drept financiar sunt în poziţie de subordonare; în raportul de drept financiar întotdeauna o parte este un organ al statului cu atribuţii fiscale; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi în dreptul financiar prevalează normele imperative; dreptul financiar dispune de sancţiuni proprii, cum ar fi majorarea penalităţii pentru reţinerea plăţii impozitelor; în afară de principii comune, atât în dreptul financiar, cât şi în dreptul protecţiei sociale, există principii proprii, specifice. Tangenţa dreptul muncii - dreptul protecţiei sociale rezultă nu numai din faptul că până nu demult normele dreptului protecţiei sociale constituiau o instituţie a dreptului muncii, dar şi din faptul că în prezent calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie o condiţie a apariţiei celor de protecţie socială. Corelaţia acestor două ramuri de drept se manifestă prin următoarele: * 45 1. în domeniul asigurărilor sociale apariţia unor raporturi de muncă condiţionate de existenţa unui contract individual de muncă constituie o condiţie a dobândirii statutului de contribuabil atât de către

14

angajat, cât şi de angajator, oferindu-i primului calitatea de asigurat al sistemului public de asigurări sociale şi dreptul de a beneficia de toate prestaţiile de asigurări sociale.44 45 2. Calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie temei pentru acordarea prestaţiilor sociale pentru persoanele care beneficiază de concediile sociale prevăzute în Capitolul IV art. 123-127 din Codul muncii - concediul medical plătit, concediul de maternitate, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului, concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 1a 6 ani, concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă.45 3. Conform art. 196 din Codul muncii, beneficiază de toate garanţiile sociale prevăzute de legislaţie salariatul (familia sa) în caz de vătămare a sănătăţii sau deces cauzat de un accident de muncă sau boală profesională.46 4. Comune pentru dreptul protecţiei sociale şi dreptul muncii sunt problemele privind vechimea în muncă, însă în fiecare ramură de drept acestei instituţii i se atribuie o importanţă juridică proprie. în dreptul muncii se stabilesc sporuri pentru vechime în muncă; concedii de odihnă anuale suplimentare plătite şi se garantează dreptul preferenţial La păstrarea locului de muncă în cazul reducerii statelor de personal.47 în dreptul protecţiei sociale vechimea în muncă se ia în calcul la stabilirea pensiilor. De exemplu, vechimea în muncă specială constituie temei pentru stabilirea pensiei pentru vechime în muncă48; a pensiei pentru limită de vârsta stabilită în condiţii avantajoase (art. 41 alin. (3) şi art. 42 alin. (2), a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (art.43-49).49 5. Convenţiile colective (în calitate de izvoare specifice dreptului muncii) p01 cuprinde clauze prin care salariaţilor se acordă drepturi suplimentare de asistenţă socială50; iar izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi dreptului protecţiei sociale deseori sunt comune. De exemplu, Convenţia OIM nr. 117/ 1962 cu privire la obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale.51

Dreptul civil - dreptul protecţiei sociale. Având în vedere că unii beneficiari ai protecţiei sociale sunt încadraţi în câmpul muncii, ei rămân subiecţi ai raporturilor juridice de muncă, iar normele dreptului civil sunt aplicabile în materia condiţiilor de validitate şi de nulitate a contractului de muncă încheiat de pensionari, invalizi şi contractului de asigurare socială; în materia răspunderii civile a persoanelor încadrate în muncă, când fapta cauzatoare de prejudiciu nu este infracţiune. Dreptul procesual civil - dreptulprotecţiei sociale. Dreptul procesual civil este definit ca sistem de norme ce reglementează modul de judecare şi de soluţionare a cauzelor privind drepturile şi interesele lezate, precum şi modul de executare a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Corelarea dintre dreptul protecţiei sociale şi dreptul procesual civil se evidenţiază prin faptul că dreptul procesual reprezintă tocmai cealaltă faţă a dreptului material, aspectul său sancţionator care, evident, intervine numai în caz de nevoie. Dreptul material ar fi ineficace dacă, pe calea procesului civil, nu s-ar asigura realizarea lui şi, tot astfel, procesul civil ar fi de neconceput fără existenţa unui drept material pe care să-l apere şi să-l valorifice. Se aplică normele dreptului procesual civil în situaţiile când „persoana care se consideră vătămată întrun drept al său nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege” de la organul de asigurare/asistenţă socială ierarhic superior. în acest caz el este în drept „să sesizeze, timp de 30 de zile, instanţa de judecată,” dând naştere raporturilor procesuale apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată, reglementate prin art.277- 278 din Codul de procedură civilă.52 Dreptulfamiliei - dreptul protecţiei sociale. Dreptul familiei este ramura care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, cu scopul ocrotirii şi consolidării familiei.

15

II. Izvoarele dreptului protecţiei sociale 1. 2. 3. 4.

Noţiunea şi particularităţile izvoarelor dreptului protecţiei sociale. Clasificarea izvoarelor dreptului protecţiei sociale. Caracteristica celor mai importante izvoare ale dreptului protecţiei sociale. Acţiunea în timp, spaţiu şi asupra persoanei a izvoarelor dreptului protecţiei sociale.

1. Noţiunea şi particularităţile izvoarelor dreptului protecţiei sociale.

2. Clasificarea izvoarelor dreptului protecţiei sociale.

3. Caracteristica celor mai importante izvoare ale dreptului protecţiei sociale.

4. Acţiunea în timp, spaţiu şi asupra persoanei a izvoarelor dreptului protecţiei sociale.

16

III. Principiile dreptului protecţiei sociale 1. 2. 3. 4.

Noţiunea şi sistemul principiilor dreptului protecţiei sociale. Caracteristica principiilor ramurale ale dreptului protecţiei sociale. Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale. Principiile asistenţei sociale.

1. Noţiunea şi sistemul principiilor dreptului protecţiei sociale.

2. Caracteristica principiilor ramurale ale dreptului protecţiei sociale.

3. Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale.

4. Principiile asistenţei sociale.

17

IV. Subiecţii dreptului protecţiei sociale 1. Noţiunea şi clasificarea subiecţiilor dreptului protecţiei sociale 2. Statutul Casei Naţionale de Asigurări Sociale 3. Alte subiecte ale dreptului protecţiei sociale

Subiectii : - Statul cu organele sale reprezentative (Min.muncii fam.si prot.soc, Toate ministerele de resort, directiile de asistenta sociala) - persoana fizica sau familia sa. Subiecti principali(pers.fiz.si persoana sa si unul din orgale) si sub.auxiliari (celelalte organe care au referinta) Sub.activ(sunt cei ce apar in urma unei obligatii)i si subiecti pasivi(cei ce apar in urma unor drepturi)

1. Noţiunea şi clasificarea subiecţiilor dreptului protecţiei sociale Orice raport juridic are întotdeauna cel puţin doi subiecţii: unul activ şi altul pasiv. Subiectul activ are capacitatea de a pretinde la ceva. Subiectul pasiv poartă obligaţia corespunzătoare pretenţiei. Cel mai des însă fiecare dintre subiecţi este în acelaşi timp şi activ şi pasiv. Din punct de vedere terminologic, în literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagmele „subiect al raportului juridic” şi „subiect de drept“, fără ca autorii să aibă în vedere deosebiri calitative între cele două noţiuni.13 Totuşi nu putem să nu observăm că cele două noţiuni nu se identifică, nu se suprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect de drept. In schimb, nu este obligatoriu ca orice „subiect de drept“ să fie în acelaşi timp şi „subiect al raportului juridic”. Este cazul unui celibatar care, fără să aibă vreo interdicţie la înregistrarea căsătoriei, nu o va face niciodată. Celibatarul este „subiect de drept“, dar nu este „subiect al raporturilor juridice” ce decurg din relaţia de căsătorie. Cine poate fi subiect al raportului juridic? Desigur, doar cetăţenii. Ei participă la raporturile juridice în calitate de persoane fizice, persoane juridice şi organe de stat. Subiecţi ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecţi individuali) şi unităţi (subiecţi colectivi) care, conform normelor juridice, sunt purtători ai drepturilor şi ai obligaţiilor juridice subiective.14 După cum s-a menţionat, apariţia raporturilor juridice în dreptul protecţiei sociale este generată de un şir de evenimente, denumite riscuri sociale: naşterea, decesul, boala, şomajul, bătrâneţea, invaliditatea, pierderea întreţinătorului, incapacitatea de muncă etc. Anume intervenţia acestora acordă persoanei dreptul de a beneficia de prestaţii băneşti, prestaţii în natură şi servicii sociale, prevăzute de legislaţie. In această ordine de idei constatăm că de unele drepturi din domeniul protecţiei sociale pot beneficia doar persoanele care au achitat contribuţii de asigurări sociale, iar de alte drepturi beneficiază toţi cei aflaţi în dificultate. Aşadar, acest principiu, în cadrul dreptului protecţiei sociale, invocă apariţia relaţiilor de asigurări sociale şi a relaţiilor de asistenţă socială, care pot fi recunoscute parte componentă a raporturilor juridice de protecţie socială. Raporturile de protecţie socială sunt raporturi bilaterale, în care unul dintre subiecţi întotdeauna este statul, în persoana organelor competente: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; Ministerul Sănătăţii; Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS); Compania Naţională de Asigurări în Medicină 18

(CNAM), casele teritoriale de asigurări sociale; direcţiile de asistenţă socială, agenţiile teritoriale de asigurări în medicină; instituţiile medicale; organele administraţiei publice locale,15 fondurile de susţinere socială a populaţiei. Referindu-ne la sindicate, atenţionăm că, în prezent, acestea îndeplinesc „numai funcţii de control public şi de supraveghere a achitării la timp a compensaţiilor sociale, acordarea foilor de odihnă, efectuarea măsurilor de asanare la întreprinderi, organizaţii, instituţii ş.a. Sindicatele pot apărea în calitate de subiect doar în unele raporturi de repartizare a fondurilor sindicale de asigurare a membrilor lor în cazurile extraordinare când aceştia au ajuns în situaţie dificilă. Relaţiile publice de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale nestatale (din ele fac parte şi cele ale sindicatelor, cooperativelor) nu intră în obiectul de reglementare a dreptului protecţiei sociale.16 Pentru raporturile juridice procedurale de constatare este specific faptul că la stabilirea faptelor juridice ce dau naştere unui tip de asigurare/asistenţă socială este necesară participarea mai multor subiecţii (de exemplu, pentru stabilirea pensiei de invaliditate, casa teritorială de asigurări sociale cere prezentarea certificatului, ce confirmă invaliditatea, emis de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii etc.), iar în raporturile procesuale în calitate de subiecţi apar organele ierarhic superioare (CNAS) sau instanţa de judecată.17 Odată cu reformarea sistemului de asistenţă socială se conturează o nouă categorie de subiecţi ai raporturilor de protecţie socială - prestatorii privaţi, a căror precizare o găsim în proiectul Legii cu privire la serviciile sociale (art.8) care, în calitate de prestatori privaţi de servicii sociale enumeră „asociaţii şi fundaţii, instituţii private cu caracter necomercial şi alte forme organizate ale societăţii civile; organizaţii comerciale şi persoane fizice” care se pot organiza şi presta servicii sociale numai dacă sunt acreditate legal. Această categorie de subiecţi ai raporturilor de protecţie socială poate fi calificată drept subiecţi auxiliari, care au menirea de a consolida un parteneriat social efectiv între organele de stat competente în domeniul protecţiei sociale întru creşterea bunăstării populaţiei Republicii Moldova prin eficientizarea politicilor de protecţie socială şi sporirea accesului la servicii de calitate; facilitarea participării societăţii civile în procesul de elaborare şi implementare a politicilor de protecţie socială, identificarea problemelor şi soluţiilor, monitorizarea şi evaluarea rezultatelor.18 Persoana fizică - un alt subiect al relaţiilor de protecţie socială poate fi: cetăţean al Republicii Moldova; cetăţean străin, apatrid,20 refugiat,21 precum şi familiile lor (de exemplu, în cazul pensiei de urmaş).22 Cercul acestor subiecţi este în permanentă transformare, deoarece sistemul protecţiei sociale e cel mai dinamic dintre sistemele sociale. Cu toate acestea, putem evidenţia şi subiecţi „clasici”: bătrânii, invalizii, familiile cu copii, şomerii, cetăţenii cu venit mai mic de venitul mediu, copiii invalizi.23 Oricare ar fi entitatea avută în vedere: individ, colectiv, stat, organizaţie internaţională, condiţia devenirii sale ca subiect de drept în general şi ca subiect al raportului juridic în special este capacitatea juridică.24 Când vorbim despre subiecţii raportului juridic de asigurări sociale, vom menţiona că cetăţeanul, ca persoană fizică, trebuie să aibă capacitate juridică - aptitudinea unei persoane sau colectivităţi de a fi titulară de drepturi şi obligaţii şi a le exercită. Capacitatea juridică include capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.25 Capacitatea de folosinţă, 26 ca aptitudine generală şi abstractă de a fi titular de drepturi şi obligaţii, îl însoţeşte pe om, considerat persoană fizică pe întreg parcursul vieţii. Capacitatea de folosinţă a cetăţenilor de a fi subiecţi ai raporturilor juridice de pensionare: pentru invaliditate apare odată cu angajarea în câmpul muncii, iar pentru limită de vârstă - o dată cu atingerea vârstei de pensionare.

19

Capacitatea de exerciţiu este definită ca fiind aptitudinea persoanei de a-şi exercita ea însăşi, fără reprezentantul legal, drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. Dacă analizăm viaţa persoanei fizice din punctul de vedere al capacităţii de exerciţiu, ea se împarte în trei perioade distincte: -

perioada în care persoana fizică este lipsită totalmente de capacitate de exerciţiu - până la vârsta de 14 ani (art. 22 din Codul civil al Republicii Moldova); perioada capacităţii de exerciţiu restrânsă - de la 14 la 18 ani (art.20-21 din Codul civil al Republicii Moldova) şi a capacităţii depline - de la 18 până la moarte (art. 20 din Codul civil al Republicii Moldova). La subiecţii primelor două tipuri de raporturi juridice de asigurare socială (pentru limită de vârstă şi invaliditate) capacitatea de exerciţiu apare din momentul apariţiei capacităţii juridice de muncă restrânse (mai rar) sau depline. Problema cu privire la capacitatea de exerciţiu a membrilor familiei de a exercita dreptul asupra pensiei în urma pierderii întreţinătorului se soluţionează la fel ca şi în dreptul civil. Dacă în familie lipsesc persoane cu capacitate de exerciţiu, în numele lor la raporturile juridice participă reprezentanţii lor legali (tutorii). Ca şi persoanele fizice, persoanele juridice se bucură de capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Spre deosebire de capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, care se dobândeşte mai târziu decât capacitatea de folosinţă şi in mod treptat, în cazul persoanei juridice ea se dobândeşte odată cu capacitatea de folosinţă. Mai exact, ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere, prin care se exercită această capacitate (art.61 din Codul civil al Republicii Moldova).

2. Statutul Casei Naţionale de Asigurări Sociale Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) este o instituţie publica autonomă, de nivel naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale în Republica Moldova.27 CNAS, în activitatea sa, se călăuzeşte de Statutul elaborat în baza prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 28 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000.29 Statutul CNAS stabileşte atribuţiile preşedintelui Casei Naţionale, ale Consiliului de Administraţie, precum şi modul de organizare şi funcţionare a Casei Naţionale şi a caselor teritoriale. In activitatea sa CNAS se mai călăuzeşte de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, alte acte normative din domeniu, de strategia de protecţie socială a populaţiei şi de normele de drept internaţional din domeniul protecţiei sociale. Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanţelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), care este format din fonduri de asigurări sociale, al căror mod de constituire şi funcţionare se stabileşte de legislaţie. 30 Veniturile BASS provin din contribuţii de asigurări sociale, din transferuri din bugetul de stat şi din alte venituri (vezi schema l), 31 care simt distribuite pe fonduri speciale, instituite în acest scop (vezi tema 1, §5).

20

Conform prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale, CNAS exercită funcţii: -

de acumulare (pe baza codului individual de asigurări sociale);

de distribuire a mijloacelor financiare provenite din achitarea de către asiguraţi şi asigurători a contribuţiilor de asigurări sociale de stat. -

Atribuţiile principale ale CNAS sunt următoarele:  promovarea unei politici coerente şi complexe în domeniul asigurărilor sociale;  elaborarea propunerilor pentru determinarea direcţiilor strategice în activitatea CNAS şi pentru elaborarea proiectului anual al bugetului asigurărilor sociale de stat;  crearea, implementarea, exploatarea şi dezvoltarea Sistemului Informaţional Naţional (ŞIN) pentru toate nivelurile CNAS ;  stabilirea unor relaţii reciproce cu sistemele informaţionale ale altor organizaţii în cadrul ŞIN „Populaţia şi asigurarea sociala”;  asigurarea funcţionării Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale, conform Regulamentului cu privire la Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale, aprobat de Guvern;  asigurarea evidenţei individuale la nivel naţional a tuturor contribuabililor în bugetul asigurărilor sociale de stat în baza codului personal de asigurări sociale (CPAS) şi colaborarea în această ordine de idei cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;  analiza necesităţilor condiţionate de efectuare a reformei sistemului de asigurări sociale şi întreprinderea măsurilor de implementare a reformei;  atribuirea codului personal de asigurări sociale şi ţinerea evidenţei drepturilor şi obligaţiilor ce ţin de asigurările sociale la nivel naţional şi local;  certificarea anuală a stagiului de cotizare pentru fiecare asigurat;  primirea, controlul şi prelucrarea, în termenele stabilite, a declaraţiilor privind evidenţa individuală a asiguraţilor şi a declaraţiilor de asigurare;  organizarea procesului de colectare şi virare a contribuţiilor de asigurări sociale şi alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi codului individual de asigurare socială;  exercitarea controlului general asupra aplicării dispoziţiilor legale de către structurile sale teritoriale, precum şi de persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din legislaţia în vigoare;  efectuarea la timp şi în mărimile stabilite a plăţii pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a celor din bugetul de stat, plata cărora se efectuează prin CNAS;  organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, inclusiv asupra procesului de eliberare a certificatelor de concediu medical;  pregătirea şi prezentarea dărilor de seamă periodice privind rezultatele activităţii semestriale şi anuale, efectuarea şi analiza periodică a procesului de plată a pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor în vederea perfecţi- onării acestuia şi utilizarea datelor pentru analiza situaţiei social economice în sistemul asigurărilor sociale de stat; 21

 organizarea tratamentului baleneosanatorial, odihnei asiguraţilor şi copi- ilor lor, aprobarea anuală a criteriilor de acordare a biletelor de tratament baleneosanatorial şi odihnă, precum şi a nivelului cotei individuale de participare a asiguraţilor;  elaborarea, argumentarea şi furnizarea datelor necesare pentru elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Structura organizatorică şi statele de personal sunt determinate de CNAS şi aprobate de Guvern. La baza sistemului financiar al CNAS se află bugetul asigurărilor sociale de stat - parte componenta a bugetului public naţional, care se aproba anual prin lege de către Parlament. Organele administrative ale CNAS, din punct de vedere structural şi al competenţei, sunt de nivel naţional şi de nivel teritorial. Aceste organe, plasate în cadrul juridic de domeniu, constituie sistemul naţional de asigurări sociale al Republicii Moldova. Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale este un organ format din 12 persoane (reprezentanţi ai Guvernului, Patronatelor, Sindicatelor, asiguraţilor şi organizaţiilor de pensionari delegaţi de către aceste organe pe principiu de pro- porţionalitate) şi aprobat de Guvern. Activitatea Consiliului de Administraţie este condusă de preşedinte, fiind numit în această funcţie ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei. Consiliul de Administraţie îndeplineşte următoarele atribuţii: - aprobarea sarcinilor imediate şi de perspectivă ale Casei Naţionale; - examinarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobarea devizelor de cheltuieli ale fondurilor de asigurare socială, precum şi examinarea dărilor de seamă cu privire la executarea lor; - aprobarea defalcării bugetului de asigurări sociale de stat la nivelul caselor teritoriale; - supravegherea îndeplinirii atribuţiilor Casei Naţionale, în condiţiile legii; - aprobarea programelor speciale pentru perfecţionarea serviciilor sistemului public de asigurări sociale; - supravegherea respectării modului stabilit de gestionare a mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat, evidenţei contabile a mijloacelor bugetare şi integrităţii acestor mijloace; - expunerea opiniei asupra chestiunilor propuse Consiliului de Administraţie de către preşedintele Casei Naţionale; - studierea rapoartelor privind activitatea Casei Naţionale şi aplicarea măsurilor de perfecţionare a acesteia, precum şi examinarea altor probleme ce ţin de competenţa Casei Naţionale.

Forma de activitate a Consiliului de Administraţie este şedinţa, care se consideră deliberativă daca la ea participă 2/3 din membri. Şedinţele Consiliului de Administraţie se convoacă în funcţie de necesitate, dar nu mai rar de o dată în trimestru. Deciziile se adoptă prin votul majorităţii simple a membrilor Consiliului de Administraţie prezenţi la şedinţă. In caz de egalitate a numărului de voturi „pro” şi „contra”, votul preşedintelui Consiliului de Administraţie este decisiv. La şedinţele Consiliului de Administraţie pot participa, cu vot consultativ, specialişti în domeniul asigurărilor sociale. Preşedintele CNAS este desemnat în funcţie de către Guvernul Republicii Moldova, fiind ordonatorul principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe care îl administrează, în condiţiile legii, atribuţie pe care o poate delega. Intru exercitarea atribuţiilor ce-i revin, preşedintele Casei Naţionale emite ordine şi dispoziţii. Este responsabil de întreaga activitate a Casei Naţionale şi de patrimoniul acesteia.

22

 

       

In competenţa preşedintelui intră:  dirijarea întregii activităţi a Casei Naţionale pentru asigurarea executării stricte a prevederilor legislaţiei în vigoare;  convocarea Consiliului de Administraţie şi conducerea şedinţelor acestuia în lipsa preşedintelui Consiliului de Administraţie; răspunderea pentru realizarea hotărârilor Consiliului de Administraţie; promovarea imaginii Casei Naţionale;  soluţionarea conflictelor de competenţă apărute în cadrul sistemului public de asigurări sociale;  înaintarea propunerilor privind modificarea nivelului de salarizare a personalului Casei Naţionale;  asigurarea realizării obiectivelor curente şi de perspectivă ale Casei Naţionale, în limita resurselor alocate;  organizarea şi dirijarea procesului de acumulare a contribuţiilor de asigurări sociale în bugetul asigurărilor sociale de stat;  administrarea mijloacelor financiare acumulate, conform necesităţilor şi scopurilor propuse;  încheierea acordurilor şi contractelor cu instituţiile bancare şi financiare pentru stabilirea nivelului de dobânzi aferente disponibilităţilor băneşti; înaintarea spre aprobare Consiliului de Administraţie a statelor de personal ale Casei Naţionale; numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a personalului Casei Naţionale şi a directorilor caselor teritoriale; administrarea utilizării imobilului şi mijloacelor tehnice din dotare; dirijarea procesului de selectare şi instruire a personalului Casei Naţionale şi caselor teritoriale; aplicarea măsurilor de stimulare şi răspundere disciplinară a personalului; reprezentarea Casei Naţionale în organele centrale ale puterii de stat şi în alte instituţii cu care întreţine relaţii de colaborare; reprezentarea Casei Naţionale în instituţiile internaţionale de domeniu; promovarea politicii în domeniul asigurărilor sociale.

CNAS înfiinţează case teritoriale în funcţie de numărul sau structura asiguraţilor şi de complexitatea activităţii la nivel teritorial, care funcţionează sub conducerea şi controlul său.

3. Alte subiecte ale dreptului protecţiei sociale Casele teritoriale de asigurări sociale sunt servicii publice, învestite cu personalitate juridică, reprezintă structura de baza în sistemul public de asigurări sociale, căreia îi revin, în limitele competenţei sale, toate activităţile ce ţin de deservirea nemijlocită a populaţiei în acest domeniu. Limitele competenţei, structura organizatorică, dotarea materială şi modul de finanţare a caselor teritoriale sunt stabilite de regulamentul acestora, elaborat şi aprobat de CNAS. Numărul caselor teritoriale, amplasarea lor pe teritoriul republicii, precum şi personalul acestora se stabileşte în funcţie de numărul populaţiei ce beneficiază de serviciile casei teritoriale. Lichidarea sau reorganizarea casei teritoriale, în caz de necesitate, ţine de competenţa Casei Naţionale. Activitatea casei teritoriale este condusă de director, desemnat în funcţie de preşedintele CNAS, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Pentru buna desfăşurare a activităţii sale, CNAS înfiinţează case teritoriale de asigurări sociale, aflate în subordinea sa, a căror organizare şi atribuţii se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.

23





 







Atribuţiile caselor teritoriale de asigurări sociale: argumentarea şi înaintarea propunerilor pentru elaborarea direcţiilor strategice în activitatea CNAS şi pentru elaborarea proiectului de buget al asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv; tinerea evidenţei în conformitate cu codurile individuale de asigurări sociale ale tuturor contribuabililor de asigurări sociale din teritoriul respectiv; încheierea contractelor de asigurări sociale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; supravegherea respectării de către contribuabili a prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la asigurările sociale de stat; achitarea pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor şi efectuarea analizei periodice a acestui proces în vederea perfecţionării lui;  organizarea şi desfăşurarea activităţii de perfecţionare profesională a personalului din teritoriu prin intermediul unor programe respective de instruire;  întocmirea dosarelor pe fiecare agent economic şi persoană fizică - contribuabili în bugetul de asigurări sociale, în baza codului personal de evidenţă individuală;  organizarea procesului de colectare şi virare a contribuţiilor de asigurări sociale în baza codurilor individuale de asigurări sociale şi a altor tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;  exercitarea unui control nemijlocit al procesului de acumulare a contribuţiilor de asigurări sociale;  aplicarea sancţiunilor şi amenzilor fată de agenţii economici şi persoanele fizice - datornici ai CNAS; certificarea stagiului de cotizare a asiguratului în condiţiile legii;  recepţionarea de la întreprinderi şi de la cetăţeni a demersurilor şi documentelor necesare pentru stabilirea pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor, perfectarea documentelor, stabilirea dreptului persoanelor asigurate la pensii şi indemnizaţii şi la plata lor;  perfectarea documentelor, inclusiv a proiectelor de hotărâri ale consiliului de experţi, pentru stabilirea pensiilor şi indemnizaţiilor, recalcularea pensiilor şi indemnizaţiilor;  exercitarea controlului asupra legitimităţii şi corectitudinii eliberării certificatelor de concediu medical;  desfăşurarea nemijlocită a activităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;  ţinerea evidenţei pensionarilor ce au nevoie de tratament balneosanatorial şi repartizarea biletelor de tratament balneosanatorial;  examinarea petiţiilor cetăţenilor în chestiunile ce ţin de stabilirea, plata pensiilor şi indemnizaţiilor şi darea răspunsurilor respective;  asigurarea reprezentării în instanţele judiciare pe litigiile în care este implicată;  propagarea şi explicarea legislaţiei de asigurări sociale prin intermediul mas- smedia, adunărilor, seminarelor organizate în cadrul colectivelor de muncă şi la locul de trai al cetăţenilor;  colaborarea cu organele serviciului fiscal de stat în domeniul ţinerii evidenţei agenţilor economici şi persoanelor fizice - contribuabili în bugetul asigurărilor sociale de stat; informarea populaţiei despre activitatea sa;  colaborarea strânsă cu toate structurile organelor administraţiei publice locale în vederea atingerii obiectivelor propuse.

In calitate de alţi subiecţi ai raporturilor de protecţie socială pot apărea:  

ministerele de resort (la stabilirea dreptului la pensie pentru vechime în muncă); instituţiile medicale (recunoaşterea pierderii temporare a capacităţii de muncă); 24

     

organele de înregistrare a actelor stării civile (constatarea vârstei, decesului, concretizării membrilor de familie, numelui etc); Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (constatarea invalidităţii); întreprinderile, organizaţiile, instituţiile, organele de arhivă (constatarea vechimii în muncă, salariului mediu etc.); Fondul Republican de Susţinere Sosială a Populaţiei; prestatorii privaţi (fondaţii, instituţii cu caracter necomercial) etc; reprezentanţii legali (tutorii, curatorii) etc.

V. Raporturile juridice de protecţie socială 1. 2. 3. 4. 5.

Noţiunea şi particularităţile raporturilor juridice de protecţie socială. Clasificarea raporturilor juridice de protecţie socială. Elementele raporturilor juridice de protecţie socială. Apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor juridice de protecţie socială. Caracteristica celor mai importante raporturi juridice materiale (de bază).

Tipurile de raporturi : Materiale, procedurale(cind pers.a depus cerere la casa teritoriala p.u a ise stabili si calcula pensia, fie persoana, cet.RM doreste sai fie stabilit un grad de invalidate) si procesuale(cind persoanei i sa stabilit un grad de invaliditate, si el nu este de acord, apoi el se adreseaza in instanta p.u a i se revedea gradul; sau sit.cind pers.nu i sa calculat corect indemnizatia)

1. Noţiunea şi particularităţile raporturilor juridice de protecţie socială. Raportul juridic reprezintă relaţia socială care cade sub incidenţa normei juridice sau care este reglementată de ea, în cadrul căreia participanţii apar ca titulari de drepturi şi de obligaţii reciproce prin realizarea cărora se realizează scopul normei juridice.1 Indiferent de normele cărei ramuri de drept sunt reglementate, raporturile juridice se stabilesc între subiecţii de drept (cel puţin doi), care nu pot fi decât oameni priviţi individual sau organizaţi în colectivităţi corespunzătoare; au un anumit conţinut ce reprezintă legătura propriuzisă dintre subiecţi şi care constă în drepturile şi obligaţiile reciproce ale acestora;2 se referă la un obiect care nu este altceva decât acţiunea sau conduita asupra căreia sunt îndreptate drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor. Prin raporturi juridice de protecţie socială desemnăm relaţiile născute odată cu survenirea riscurilor sociale în domeniul asigurării sau asistenţei sociale, între stat, reprezentat de organele sale competente, şi persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de persoane care necesită protecţie socială. Din cele expuse rezultă că din punct de vedere structural raporturile juridice de protecţie socială conexează trei elemente: obiectul, subiecţii şi conţinutul. 1) Obiectul raporturilor de protecţie socială constitue conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă părţile ca urmare a stabilirii, acordării unui tip de asigurare sau asistenţă socială, precum şi soluţionării litigiilor apărute. 2) Subiecţi ai raporturilor de protecţie socială sunt participanţii la aceste raporturi, deţinători ai capacităţii juridice la un anumit tip de asigurare sau asistenţă socială. 4 Raporturile de protecţie socială sunt raporturi bilaterale, în cadrul cărora unul dintre subiecţi îtotdeauna este statul în persoana unor organe 25

competente, iar alt subiect este persoana fizică sau familia sa. 3) Conţinutul raporturilor de protecţie socială este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Specific conţinutului este faptul că subiecţii din cadrul raporturilor de protecţie socială nu se află nici pe poziţie de subordonare juridică, nici pe poziţie de egalitate juridică. Statul, reprezentat prin organele sale speciale, apare ca subiect purtător de obligaţii juridice, care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenţei sociale, iar titularul de drepturi este cetăţeanul sau familia, care pot liber cere sau refuza asistarea sau asigurarea socială. Astfel, persoana fizică este împuternicită legal să dispună de drepturi garantate, iar organul de stat este partea obligată. în cazul în care persoana fizică are dreptul la câteva tipuri de asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe când organul de stat nu beneficiază de un astfel de drept.5

Pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială este necesară îmbinarea următorilor factori:  existenţa

unui temei obiectiv (naşterea copilului, invaliditatea etc.);

 manifestarea  actul

de voinţă a persoanei fizice (cererea personală sau cererea depusă de ocrotitorii legali);

organului competent de acordare (refuz) a unui tip de protecţie socială.

Doctrina de specialitate evidenţiază următoarele particularităţi distinctive ale raporturilor de protecţie socială: -

Natura economică a raporturilor, care rezultă din distribuirea fondurilor sociale în funcţie de necesităţile anumitor cetăţeni sau familii (în raporturile de asigurări sociale se acordă o prestaţie bănească, iar în cele de asistenţă socială - o prestaţie în bani sau în natură, un serviciu social. în toate cazurile prin raporturi de protecţie socială se încearcă a rezolva o situaţie economică a beneficiarului);

-

Specificul subiecţilor. Unul dintre subiecţii acestor raporturi întotdeauna este statul în persoana organelor competente; celălalt subiect este persoana fizică (cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin, apatrid), precum şi familia sa;

-

Obiectul raporturilor poartă un caracter patrimonial, indiferent de forma în care este acordată protecţia socială: în formă bănească (de achitare a pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor, compensaţiilor nominative, ajutoarelor); sub formă de servicii sociale (servicii prestate la domiciliu, în instituţii rezidenţiale, de către cantina de ajutor social); sau de altă natură (abonamente în transportul urban, bilete de tratament balneosanatorial, ajutoare umanitare etc.).

Faptele juridice care generează naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor de protecţie socială sunt enunţate în legislaţie, fiind denumite riscuri sociale. Faptele juridice reprezintă împrejurările şi evenimentele care se produc independent de voinţa omului, dar care, potrivit legii, dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice, provocând prin aceasta anumite consecinţe juridice. In unele cazuri, pentru a apărea un raport juridic este necesar să fie cumulate câteva împrejurări, şi atunci constatăm că apariţia circumstanţelor juridice depinde de existenţa complexităţii juridice,7 care include: un fapt juridic, premise şi împrejurări juridice importante. In această situaţie fundamentul apariţiei raportului juridic este componenţa juridică în cumul8 (de exemplu, pentru naşterea raporturilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, este necesar a întruni 26

cumulativ următoarele condiţii: atingerea vârstei standard de pensionare (fapta juridică); confirmarea stagiului de cotizare; prezentarea certificatelor de salarizare). In componenţa juridică se evidenţiază îndeosebi fapta juridică care provoacă necesitatea naşterii raportului juridic. Celelalte părţi ale componenţei juridice se numesc premise şi împrejurări juridice importante (de exemplu, munca în calitate de salariat este o premisă juridică importantă pentru a beneficia de diverse tipuri de asigurare din contul mijloacelor de asigurare socială: naşterea raporturilor juridice de acordare a indemnizaţiilor privind pierderea temporară a capacităţii de muncă a salariatului. în cazul concedierii în timpul incapacităţii persoana continuă să se bucure de dreptul la înlesniri până la însănătoşire sau până la stabilirea gradului de invaliditate). Cuantumul asistenţei şi asigurării sociale finanţate de stat este expres prevăzut în legislaţie şi nu poate fi majorat sau micşorat de subiecţi. -

Modalitatea de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale. Prin intermediul acestor relaţii asigurarea şi asistarea persoanelor se înfăptuieşte din contul fondurilor specializate. In anul 1990 a fost creat Fondul social republican, care şi-a încetat activitatea în anul 2001, odată cu înfiinţarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale9 - instituţie publică autonomă, care administrează sistemul public de asigurări sociale. Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanţelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat, care este format din fonduri de asigurări sociale. 10 Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat şi din alte venituri (din dobânzi, din majorări de întârziere) prevăzute de lege. 11 Aceste venituri sunt distribuite pentru: achitarea prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile aferente organizării şi funcţionării sistemului public, finanţării unor investiţii proprii; anual se prelevă până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă, care nu poate depăşi 50% din nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv şi este utilizat pentru acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale în situaţii temeinic motivate. Fondul de rezervă nu se raportează la veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat şi reprezintă depăşirea veniturilor asupra cheltuielilor acestui buget. -

Mijloacele BASS se constituie din contul cotizaţiilor de asigurare achitate de: a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale; b) angajatori; c) persoanele juridice asimilate, în condiţiile legii, angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea persoanele alese în funcţie electivă sau numite la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; d)persoanele care încheie contract de asigurare; e) persoanele care îşi desfăşoară activitatea, în bază de contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în Republica Moldova.

2. Clasificarea raporturilor juridice de protecţie socială. Criteriile principale în baza cărora se clasifică raporturile juridice de protecţie socială sunt caracterul şi scopul raporturilor. In conformitate cu acestea deosebim raporturi: materiale, procesuale, procedurale.

27

Materiale sunt raporturile de protecţie socială apărute ca rezultat al stabilirii unui tip de asigurare sau asistenţă socială, constituind „nucleul” obiectului de reglementare, deoarece în baza acestor raporturi cetăţenii (familiile) au posibilitatea de a-şi realiza dreptul constituţional la protecţie socială. Raporturile materiale au caracter patrimonial, fiindcă iau naştere odată cu acordarea prestaţiilor de asigurare/asistenţă socială (pensii, indemnizaţii, alocaţii, deservire socială etc.), beneficii care sunt oferite cetăţenilor nu în calitate de echivalent, precum în cazul raporturilor juridice civile, dar în scopul garantării „alimentaţiei sociale şi asigurării parţiale a venitului pierdut.” Raporturile materiale, la rândul lor, sunt clasificate în baza următoarelor criterii: 

După tipurile protecţiei sociale; Criteriul model de clasificare a raporturilor materiale este bazat pe tipurile protecţiei sociale, conform cărora acestea se divizează în:

-

raporturi materiale în formă bănească şi raporturi materiale de acordare a deservirii sociale. Raporturile materiale în formă bănească (directe) după felul prestaţiei se clasifică în raporturi:

    

- de achitare a pensiilor , pentru : limită de vârstă; de invaliditate; de urmaş; pentru unele categorii de cetăţeni; pentru vechime în muncă

- de       

achitare a indemnizaţiilor indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă; prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă; indemnizaţie de maternitate; indemnizaţie unică la naşterea copilului; indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav etc.

- de

plată a alocaţiilor sociale  pentru invalizi;  pentru persoane vârstnice;  pentru copii, în cazul pierderii întreţinătorului;  pentru îngrijire;  ajutorul de deces),  de acordare a compensaţiilor :  nominative; pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cemobâl şi familiile lor;  plăţi periodice capitalizate etc.  de acordare a ajutorului social,38 de acordare a ajutorului material. Raporturile materiale în natură (indirecte) cuprind raporturile de prestare a serviciilor sociale cât ţi a prestaţiilor de altă natură. In conformitate cu Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012 şi Proiectul Legii cu privire la serviciile sociale, raporturile de coordonare a serviciilor sociale pot fi grupate in: primare (comunitare); specializate; cu specializare înaltă. 28

29







După modul de finanţare a protecţiei sociale;  După modul de finanţare a protecţiei sociale avem: raporturi juridice de protecţie socială finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetul de stat şi din fonduri statale extrabugetare; raporturi juridice de protecţie socială finanţate din fonduri nestatale de pensii, fonduri de caritate, mijloacele individuale ale persoanelor fizice şi juridice. După formele protecţiei sociale;  După formele protecţiei sociale distingem următoarea clasificare: raporturi de asistenţă socială, inclusiv de acordare a ajutorului social; raporturi de asigurare socială.

După termenul de plată a dreptului stabilit. După termenul de plată a dereptului stabilit raporturile de protecţie socială se împart în trei grupe:

 Unice sunt raporturile care se sting dintr-o dată (de exemplu, raporturile de achitare a indemnizaţiei unice la naştere, a ajutorului de deces etc.).  Cu termen determinat (de exemplu, raporturile de plată a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la data naşterii şi până la vârsta de 3 ani etc.).  Cu termen nedeterminat sunt raporturile despre care în momentul apariţiei nu se ştie când vor fi stinse (de exemplu, raporturile de plată a pensiei pentru limită de vârstă etc.) In literatura de specialitate observăm că pe lângă raporturile materiale, pe care le considerăm principale, mai sunt desemnate un şir de raporturi cu caracter secundar (auxiliar), a căror apariţie este condiţionată de existenţa raporturilor materiale, care în teoria dreptului protecţiei sociale sunt denumite „raporturi procedurale” şi „raporturi procesuale.” Raporturile procedurale reprezintă „raporturile de constatare a faptelor juridice, care permit stabilirea unui tip de asigurare sau asistenţă socială,” „sunt relaţiile născute în urma manifestării voinţei persoanei sau reprezentantului, care anunţă organul de asigurare socială despre dorinţa de a-i fi acordat un tip de asigurare socială - pensie, indemnizaţie etc.” Raporturile materiale iau naştere ulterior sau concomitent cu apariţia raporturilor juridice procedurale, prin care sunt constatate faptele juridice (de exemplu, durata stagiului de cotizare, grupa şi cauzele invalidităţii etc.) şi este emisă hotărârea privind acordarea dreptului la o anumită prestaţie socială. Temei pentru naşterea raporturilor procedurale serveşte cererea cetăţeanului, persoanelor sau organizaţiilor ce participă în numele lui în calitate de reprezentanţi legali. Organul la care se adresează cu cerere cetăţeanul sau reprezentantul lui este obligat să stabilească fapta corespunzătoare. Dar cetăţeanul, reprezentantul legal în raportul juridic, este obligat să prezinte dovezile ce denotă apariţia dreptului sau subiectiv la o anumită formă de asigurare socială. De exemplu, în conformitate cu art.31 alin. 1) şi 2): „pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui (curatorului) acesteia” în baza cererii de pensionare şi actelor necesare depuse la „organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului”. Raporturile procedurale se sting odată cu emiterea hotărârii de către organul competent. Legiuitorul stabileşte expres termenul în care organul competent este obligat să emită hotărârea. Astfel, conform art.31 alin.(3) şi (4), „acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie, emisă de organul teritorial de asigurări sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare, iar decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare şi motivul respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii”.

30

Din cele expuse observăm că exteriorizarea expresă a voinţei persoanei sau reprezentantului, care anunţă organul competent despre dorinţa de a fi acordat un tip oarecare de asigurare ori asistenţă socială reprezintă o condiţie esenţială.

In doctrina de specialitate, raporturile procedurale sunt clasificate în funcţie de următoarele criterii: - după rolul lor : După rolul lor, raporturile juridice procedurale se împart în: a) de constatare - determinarea componenţei juridice ce dă naştere raportului, examinarea cererii, circumstanţelor şi actelor prezentate de potenţialul beneficiar al asigurării sociale; b) de stabilire - emiterea hotărârii de stabilire a unei forme de asigurare socială sau refuzul stabilirii asigurării sociale.

- după tipul de subiecţi : După tipul de subiecţi raporturile procedurale sunt stabilite între cetăţeni (familii) şi: a) organele de asigurare şi asistenţă socială în legătură cu acordarea sau refuzul de a acorda o formă de asigurare ori asistenţă socială; b) instituţiile medicale - în legătură cu necesitatea stabilirii ajutorului medical; c) organele ierarhic superioare de asigurare/asistenţă socială - în legătură cu stabilirea indemnizaţiilor unice.

- după termenul de plată a dreptului stabilit : După termenul de plată a dreptului stabilit raporturile procedurale pot fi divizate în: a) premergătoare - raporturile apărute cu privire la constatarea şi stabilirea dreptului la asigurare/asistenţă socială care, odată cu emiterea deciziei de către organul competent, se transformă în raporturi materiale. b) concomitente - raporturile procedurale apărute paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul este obligat să prezinte documentele care confirmă dreptul la un tip de prestaţie socială. De exemplu, conform art. 22, beneficiarul pensiei de invaliditate este obligat „să fie supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de CEMV” şi „după fiecare reexpertizare, dreptul la pensia de invaliditate se menţine, se modifică sau se suspendă în conformitate cu decizia CEMV,” iar „neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plăţii pensiei.” c) de modificare (transformare) - raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul unui tip de prestaţie socială, devenind titularul încă al unui drept de asigurare socială, îşi exteriorizează voinţa prin depunerea cererii la organul competent, optând pentru unul dintre ele. De exemplu, potrivit art. 11 alin.l) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat,48 „în cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură categorie.”

31

Raporturile procedurale reprezintă „raporturile de constatare a faptelor juridice, care permit stabilirea unui tip de asigurare sau asistenţă socială,” „sunt relaţiile născute în urma manifestării voinţei persoanei sau reprezentantului, care anunţă organul de asigurare socială despre dorinţa de a-i fi acordat un tip de asigurare socială - pensie, indemnizaţie etc.” Raporturile procesuale reprezintă raporturi juridice, reglementate de normele dreptului administrativ şi dreptului procesual civil, apărute între cetăţeni, organele de asigurare socială ierarhic superioare şi instanţa de judecată în privinţa examinării şi soluţionării litigiilor în domeniul protecţiei sociale. Raporturile juridice procesuale se nasc odată cu apariţia unui litigiu în baza plângerilor parvenite din partea cetăţenilor (familiilor) asupra hotărârii organelor de asigurare sau asistenţă socială (de exemplu, deciziile privind stabilirea dreptului la pensie sau respingerea cererii de pensionare, privind reţinerile din pensie sau încasarea sumelor plătite în plus pot fi contestate la Casa Naţională de Asigurări Sociale. In caz de dezacord cu decizia Casei Naţionale de Asigurări Sociale, aceasta poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ competentă). Orice persoană, care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei aduse. Competenţă de judecare a acţiunilor în contenciosul administrativ au: judecătoriile; Curţile de Apel; Curtea Supremă de Justiţie. Raporturile procesuale după tipul de subiecţi se clasifică în: a) apărute între cetăţeni (familii) şi organele ierarhic superioare de asigurare/ asistenţă socială, care cad sub incidenţa normelor dreptului administrativ. Temei pentru naşterea acestor raporturi este plângerea cetăţenilor înaintată organelor de asigurare/asistenţă socială ierarhic superioare prin care este expusă nemulţumirea persoanei referitor la decizia prin care a fost stabilită ori refuzată stabilire unei prestaţii sociale. Potrivit art.49 lit.q) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pct.41 alin. 17 din Hotărâre cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, Casa Naţională de Asigurări Sociale este competentă să “examineze petiţiile cetăţenilor în chestiunile ce ţin de stabilirea, plata pensiilor şi indemnizaţiilor.” Conform art.5 Iit.f), art.14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate solicita, printr-o cerere prealabilă, organului ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul subordonat. Organul ierarhic superior este în drept să admită cererea prealabilă şi să anuleze actul administrativ în tot sau în parte; să repună în drepturi persoana respectivă ori, după caz, să revoce actul administrativ emis cu acordul său, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii. b) apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată In situaţia când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze, timp de 30 de zile, instanţa de contencios administrativ competent.” Din acest moment, iau naştere raporturile procesuale apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată, reglementate prin art.277 - 278 din Codul de procedură civilă,56 conform cărora instanţa de judecată este competentă să soluţioneze litigiul şi să emită hotărârea corespunzătoare. In literatura de specialitate regăsim propunerea de a redenumi raporturile procesuale în raporturi contencioase şi a le diviza în raporturi57: a)

stabilite în baza procedurii prealabile care ar cuprinde raporturile reglementate de normele dreptului 32

administrativ, născute odată cu adresarea petiţiei către autoritatea ierarhic superioară prin care cetăţeanul (familia) se consideră lezat în dreptul subiectiv la asistenţă/ asigurare socială şi solicită reexaminarea deciziei autorităţii subordonate; stabilite în baza procedurii contenciosului administrativ care ar cuprinde raporturile reglementate de normele dreptului administrativ şi ale dreptului procesual civil, născute prin depunerea cererii în instanţa de judecată de către cetăţean (familie), care este nemulţumit de răspunsul primit sau nu a primit în termenul stabilit răspuns la cererea prealabilă examinată de către organul ierarhic superior de asigurare/asistenţă socială şi prin care solicită anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea prejudiciului cauzat.

3. Elementele raporturilor juridice de protecţie socială. - x

4. Apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor juridice de protecţie socială. - x

5. Caracteristica celor mai importante raporturi juridice materiale (de bază). - x

VI. Stagiul de cotizare 1. Noţiunea şi felurile stagiului de cotizare. Coraportul dintre noţiunile „vechime în muncă” şi „stagiu de cotizare” 2. Stagiul de cotizare general 3. Stagiul de cotizare special 4. Calcularea şi confirmarea stagiului de cotizare.

Stagiu de cotizare special – reprezinta insumarea perioadelor de munca realizate in conditii grele si nocive de munca, in una din functiile, profesiile si sectoarele de productie prevazute de lista nr.1 a unitatilor de productie, lucrarilor, profesiilor si indicelor in temeiul carora se acorda dreptul la pensie p.u limita de virsta in conditii avantajoase (p.u vechime in munca) aprobata de guvern nr.822 din 15.12.1992 P.u a califica stagiul de cotizare special este necesara prezenta urmatoarelor conditii : – –

 

prestarea unei munci de o anumita profesie sau specialitate prestarea muncii in conditii grele si nocive prevazute de lista nr.822

Specificum stadiului special este mai mic decit stagiul general. Totodata prin reducerea standartelor de virsta se urmareste scopul de a reduce termenul de alfare a persoanei sub influenta factorilor nocivi ce se rasfring negativ asupra sanatatii persoanelor si stabilirea unor garantii in domeniul asigurarilor sociale, astfel in conformitate cu art.41 alin.3 al Legii cu privire la Pensii de asigurari sociale de stat nr.156, stagiul realizat la lucrari nocive si grele, necesar obtinerii dreptului la pensie p.u limita de virsta se 33

stabileste 10 ani p.u barbati si 7 ani si 6 luni p.u femei. Stagiul de cotizare special este necesar nu numai p.u stabilirea pensiei, dar si p.u stabilirea unor suplimente, majorari de salariu cum ar fi spor p.u vechime in munca din sfera cadrelor didactice, lucratori din medicina, functionarilor publici din domeniul culturii. Reforma de pensionare a lichidat incepind cu 1.01.1999 pensiile p.u vechie in munca acordart lucratorilor din domeniul ocrotirii sanatatii si invatamintului, fiindca pina atunci cadrele didactice si lucratorii din medicina necesitau un stagiu special p.u vechime in munca 25 de ani. Insa acele pensii care au fost stabilite pina la termenul indicat, continua sa se plateasca din contul mijloacelor bugetului asigurarilor sociale de stat. Stagiul de cotizare realizat inainte de 01.01.1999 si pina la introducerea evidentei individuale de asigurari sociale, se confirma prin carnetul de munca sau pe baza altor documente eliberate in modul stabilit. Dupa introducerea evidentei individuale de asigurari sociale, stagiul de cotizare se determina in baza datelor din codul personal gestionat in conformitate cu Legea privind sistemul public de asigurari sociale. Actul de baza care confirma stagiul de cotizare – este carnetul de munca. In lipsa carnetului de munca sau in cazul in care carnetul de munca include inscrieri incorecte si imprescrise fiind imprecise sau in care lipsesc inscrisurile respective despre anumite perioade de activitate p.u confirmarea stagiului, se iau in considerare adeverintele, extrasele din ordine, conturile personale, statele de salariu, legitimatii, referinte, contractele si acordurile de munca, Carnetele de munca ale atelierelor cooperatiste si alte documente ce contin informatii referitoare la perioada de munca. Perioadele de desfasurare a muncii individuale se include in stagiul de cotizare in baza documentelor de certifica plata contributiilor de asigurari sociale. Avocatii, notarii, auditorii, executorii judecatoresti, adica profesiunile libere se raporteaza la categoriile de persoane ce desfasoara munci individuale, de aceea la solicitarea pensiei ei trebuie sa confirme activitatea in baza certificatului ce atesta plata contributiilor de asigurari sociale, eliberat de catre casele teritoriale de asigurari sociale (CTAS). Perioadele de munca in gospodariile taranesti, sau actualii fermieri, a membrelor acestor gospodarii si a cetatenilor munca carora a fost folosita in baza de contract, se confirma prin inscrierile din carnetul de munca si/sau orice alt act doveditor a platii contributiilor.

... Exploatari miniere Industria metalurgiei feroase Industria chimica Prelucrarea metalelor Industria electrotehnica si reparatii utilaje electronice Productia articolelor de tehnica electronica si radioaparaturii Industria materialelor de constructie

34

1. Noţiunea şi felurile stagiului de cotizare. Coraportul dintre noţiunile „vechime în muncă” şi „stagiu de cotizare” Vechimea în muncă este unul dintre cele mai importante fapte juridice care generează naşterea raporturilor de protecţie socială. În literatura de specialitate vechimea în muncă a fost definită în mod diferit ca: „perioadă în care o persoană a fost încadrată într-o activitate de muncă”;1 „perioadele în care se desfăşoară o muncă sau o altă activitate social-utilă de către un salariat”2, „perioada de timp în care este prestată o activitate în baza contractului individulal de muncă de către salariat care deja este subiect al raportului juridic de muncă”3; „durată de timp în care se prestează o muncă”; „o anumită perioadă de activitate sau de timp în care se efectuează un lucru”4; „durata de timp în care se efectuează o muncă sau altă activitate social utilă de către un salariat, deoarece în cazul dat are importanţă anume faptul că vechimea în muncă nu este o categorie pasivă, ci o categorie activă, dispunând de particularităţi dinamice (timp, durată, perioadă).”5 Aceste difiniţii abordează aspectul cantitativ al noţiunii care poate fi utilizat: 1. la stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita satisfacerea garanţiilor stipulate la încheierea contractului individual de muncă; 2. la determinarea sporului de vechime - în sistemele de salarizare care încă îl mai aplică; 3. la acordarea concediului de odihnă anual; 4. la derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, confirmarea experienţei într-o anumită meserie/ profesie/ specialitate; Neajunsul acestor definiţii constă în faptul că ele nu specifică genul de activitate, fiind acceptată doar activitatea de muncă realizată în baza unui contract individual de muncă sau activitatea expres prevăzută de lege (de exemplu, satisfacerea serviciului militar), denumită de doctrinari activitate social utilă. In literatura juridică vechimea în muncă şi stagiul de cotizare sunt tratate din două puncte de vedere: teoretic - vechimea în muncă este atribuită categoriei de acţiuni, deci poate fi considerată ca un fapt juridic; practic - deoarece vechimea în muncă (stagiul de cotizare) se atribuie la categoria de acţiuni, acumularea stagiului depinde de activităţile persoanei, deci are prezent şi caracterul volitiv. Expirarea unui termen fără prestarea unei activităţi în cazul dat este lipsit de importanţă şi nu produce efecte juridice.6 Conceptul vechimea în muncă trebuie studiat sub aspect: 1) cantitativ, care prezintă particularităţile dinamice (durata, perioada, timpul) în care a fost prestată activitatea; 2) calitativ, care reflectă caracterul, conţinutul şi condiţiile în care se prestează o muncă sau o activitate social utilă. In opinia autorului L.Ghinţburg, vechimea în muncă include perioada în care s-a prestat orice activitate exercitată de către persoană în timpul vieţii sale. Considerăm această definiţie foarte abstractă, fiindcă omul, trăind în societate, pentru a-şi satisface necesităţile sale vitale, îndeplineşte activităţi cu caracter divers, precum lucrarea lotului de lângă casă, repararea unui obiect ş.a., dar care nu sunt efectuate în baza contractului de muncă. Aşadar, vechimea în muncă include anume acea activitate care este prestată în baza contractului de muncă, precum şi alte activităţi expres prevăzute de actele normative în vigoare (de exemplu, perioada studiilor la instituţia de învăţământ superior, serviciul militar în termen etc.) Doctrinarul V.Andreev, caracterizând vechimea în muncă, mai stabileşte o trăsătură importantă remunerarea muncii prestate, astfel atribuind la aceasta şi activităţile exercitate în baza contractului de antrepriză, munca servitorului, pictorului, care reprezintă raporturi de drept civil.

35

Odată cu implementarea reformei sistemului naţional de asigurare socială, instituţia vechimii în muncă a început să piardă din importanţă, iar conceptul de vechime în muncă treptat a început să iasă din vocabularul nostru. Atunci când vorbim despre drepturi de asigurări sociale, semnificaţia uzuală a vechimii în muncă este deformată, mai exact, vechimea în muncă dispare, cedând locul termenului stagiu de cotizare. Noţiunea de stagiu de cotizare este formată dintr-o îmbinare a latinescului stagiuni (etapă, vechime) cu cuvântul francez cotisation (sumă fixă plătită periodic). Conceptul stagiu de cotizare are o conotaţie preponderent financiară, sugerând o perioadă de timp în care s-a plătit ceva cu scopul de a obţine altceva, adică reprezintă perioada de timp în care o persoană a cotizat (a plătit o sumă de bani) pentru a putea beneficia de anumite drepturi de asigurări sociale (pensii, indemnizaţii etc.). In literatura juridică stagiul de cotizare mai este denumit vechime în muncă pură sau vechime în muncă restrânsă7. Stagiul de cotizare constituie însumarea perioadelor în care persoana asigurată8 realizează o activitate de muncă şi achită contribuţiile de asigurări sociale \ de stat.9 In opinia doctrinarilor S. Ghimpu, A. Ţiclea şi C. Tufan, pentru ca o perioadă de activitate să fie inclusă în stagiul de cotizare, este necesar să fie cumulate următoarele condiţii: existenţa unui raport juridic de muncă; perioada de timp în care se efectuează o anumită muncă; existenţa efectelor juridice.10 Definirea legală a stagiului de cotizare este prevăzută în Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale nr. 156-XIV din 14.10.1998. în lumina art. 1 şi art.5 alin.(2) stagiul de cotizare reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care s-au plătit la fondul de pensii contribuţii de asigurări sociale de stat. Prin aceasta şi se deosebeşte stagiului de cotizare de vechimea în muncă. Este important să reţinem că atunci când vorbim despre vechimea în muncă importanţa ei se manifestă mai mult în raporturile juridice de dreptul muncii, deoarece în funcţie de durata acesteia sunt stabilite: concediile de odihnă anuale suplimentare ale salariaţilor din domeniul economiei naţionale (industrie, construcţii etc.) (art. 121 alin.(3) CM RM); dreptul preferenţial la menţinerea la lucru în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal pentru salariaţii care au o mai mare vechime în muncă în unitatea respectivă (art. 183 alin.(2) CM RM)." In domeniul dreptului protecţiei sociale conceptul stagiu de cotizare capătă o deosebită importanţă în sfera asigurărilor sociale. De exemplu, conform prevederilor art. 15 din Legea privind pensiile de asigurări sociale, pensia integrală pentru limită de vârstă se stabileşte la împlinirea vârstelor standard de pensionare, cu condiţia realizării unui stagiu de cotizare prevăzut;12 art.6 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale prevede că prestaţiile de asigurări sociale se stabilesc dacă asiguraţii îndeplinesc condiţiile cu privire la stagiul de cotizare. In conformitate cu pct.14 din Hotărârea Guvernului nr.417 din 03.05.2000 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei deosebim: -

stagiul de cotizare general; stagiul de cotizare special.

36

2. Stagiul de cotizare general Stagiul de cotizare general este constituit din însumarea tuturor perioadelor de muncă şi a activităţilor socioutile, incluse în acesta conform legii. In literatura de specialitate prin stagiu de cotizare general este desemnată durata totală a activităţii de muncă a persoanei, mai fiind denumit şi stagiul de cotizare total, deoarece însumează toate perioadele de activitate în calitate de salariat, indiferent de caracterul şi durata muncii, întreruperile în activitatea de muncă, precum şi motivele concedierii. Doctrina de specialitate împărtăşeşte diferite opinii referitor la stagiul de cotizare general.Unii autori consideră că stagiul de cotizare general include „perioada de timp cât persoana a lucrat în calitate de muncitor sau funcţionar în baza raportului de muncă, precum şi altă activitate, care a fost supusă protecţiei sociale de stat”;15 sau în opinia altor autori „timpul cât persoana a prestat o muncă în calitate de salariat, indiferent de durata, caracterul activităţii şi întreruperea în muncă, dacă a plătit contribuţia în Casa Naţională de Asigurări Sociale de Stat, precum şi alte activităţi necontributive asimilate stagiului de cotizare.16 Stagiul de cotizare general constituie una dintre condiţiile de bază la fixarea pensiei pentru limită de vârstă în condiţii generale, pentru invaliditate şi în cazul pierderii întreţinătorului. Mai mult decât atât, durata stagiului general influenţează şi asupra cuantumului pensiei pentru limită de vârstă. De exemplu, în conformitate cu prevederile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat art.16 alin.l, cuantumul integral al pensiei se determină din calculul a 1,4% din venitul asigurat pentru fiecare an de cotizare din stagiul necesar de 30 de ani, iar art.16 alin.2 prevede dacă stagiul de cotizare este mai mare de 30 de ani, pentru fiecare an de cotizare în plus se stabileşte un spor la pensia integrală de 2% din venitul asigurat.17

3. Stagiul de cotizare special Stagiul de cotizare special reprezintă însumarea perioadelor de muncă realizate în condiţii grele şi nocive de muncă în una din funcţiile, profesiile şi sectoarele de producţie prevăzute de Lista nr. 1 a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor, în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 822 din 15 decembrie 199218 (în continuare Lista nr.l). In literatura juridică există mai multe opinii referitor la noţiunea stagiului de cotizare special, fiind interpretată ca: durata de timp în care o persoană îndeplineşte o muncă în anumite condiţii conform profesiei; munca prestată în anumite condiţii, precum şi într-o anumită ramură a economiei naţionale cu condiţii speciale: lucrări subterane, lucrul în condiţii nocive şi altele. Pentru a califica stagiul de cotizare special, este necesară prezenţa uneia din următoarele condiţii: prestarea unei munci de o anumită profesie, specialitate; prestarea muncii în anumite condiţii nocive şi grele de muncă prevăzute de Lista nr.l. Stagiul de cotizare special reprezintă o condiţie necesară pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, pensiei pentru unele categorii de cetăţeni, pensiei pentru vechime în muncă. Specificul stagiului de cotizare special în raport cu cel general constă în faptul că standardul de vârstă este mai mic, deoarece se iau în considerare condiţiile nocive şi grele de muncă, specificul muncii prestate.

37

Prin reducerea standardului de vârstă se urmăreşte un scop dublu: în primul rând, micşorarea termenului de aflare a acestor persoane sub influenţa factorilor nocivi ce se răsfrâng negativ asupra sănătăţii lor. In al doilea rând, se stabilesc unele garanţii în domeniul asigurării sociale. Astfel, dreptul la pensie în condiţii avantajoase îl au lucrătorii ocupaţi ziua întreagă la munci foarte nocive şi foarte grele, în funcţiile, profesiile şi sectoarele de producţie subterane, conform Listei nr.l.19 De exemplu, stagiul special realizat la lucrări foarte nocive şi grele, necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, se stabileşte de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru femei conform art. 41 alin.3 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Stagiul de cotizare special este necesar nu numai pentru stabilirea pensiei, dar şi pentru stabilirea unor suplimente, majorări de salarii, de exemplu, lucrătorilor din învăţământ, din medicină, din domeniul culturii, funcţionarilor publici ş.a. Pentru confirmarea stagiului de cotezare special (ocupării persoanelor la lucrări deosebit de nocive şi grele), prevăzute de Lista nr. 1, organele de asigurări sociale trebuie să efectueze un control după schema: 1. corespunderea atribuirii profesiei conform indicatorului unic de tarife şi calificare pentru lucrări şi profesii (în continuare IUTC); 2. corectitudinea înscrierilor din carnetul de muncă; 3. corespunderea înscrierilor din carnetul de muncă cu IUTC şi cu caracterul lucrărilor executate; 4. confirmarea documentară a caracterului lucrărilor executate (ordine, borderouri de salarizare, sarcini de lucru, listele statelor de personal); 5. specificarea profesiei, funcţiei în Lista nr. 1, în funcţie de domeniu.

4. Calcularea şi confirmarea stagiului de cotizare. Conform art. 1 din Legea privind pensiile de asigurări sociale, stagiul de cotizare reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care s-au plătit contribuţii la fondul de pensii. Conform art.6 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat constituie 996 lei anual pentru persoanele fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole, care lucrează terenul în mod individual, şi 4044 lei anual pentru celelalte categorii de asiguraţi şi pentru persoanele neasigurate, care doresc să încheie contract individual cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.21 Stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei include perioade contributive şi perioade necontributive. Contributive se consideră perioadele în care persoana, desfăşurând o activitate, este supusă asigurărilor sociale. Pentru persoanele asigurate perioadele contributive se asimilează perioadelor în care aceasta a beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau indemnizaţie de şomaj. De asemenea, în stagiul de cotizare se includ perioadele de absenţă forţată de la serviciu, pentru care s-a plătit venitul asigurat şi au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale. Cu titlu de excepţie, legiuitorul asimilează perioadelor contributive şi unele perioade necontributive. Sunt considerate necontributive perioadele în care persoana nu este supusă asigurărilor sociale, dar în temeiul legii ele se includ în stagiul de cotizare (vezi tabelul de mai jos). Nu sunt considerate contributive perioadele în care nu s-au plătit contribuţii sau suma contribuţiei plătite este mai mică decât cea anuală prevăzută de legislaţie. Pentru stabilirea perioadelor care se însumează la calcularea stagiului de cotizare trebuie determinată perioada de timp în care ele au fost realizate până sau după 01.01.1999.

38

Activităţi incluse în stagiul de cotizare

Perioade necontributive asimilate celor contributive realizate

ÎNAINTE DE 01.01.1999

Activităţi incluse în stagiul de cotizare realizate

DUPĂ 01.01.1999

1) activitatea in calitate 1) perioada îngrijirii de membru de colhoz, unui invalid de gradul I; indiferent de caracterul şi 2) perioada îngrijirii durata programului de unui copil-invalid sub muncă. La calcularea vârsta de 16 ani; vechimii în muncă în 3) perioada îngrijirii colhoz pe perioada unei persoane care a posterioară anului 1965, în depăşit vârsta de 75 de cazul în care membrul de ani; colhoz nu îndeplinea 4) perioada de studii nemotivat minimumul sta- în instituţiile de înbilit, se ia în calcul văţământ universitar de zi perioada efectivă de (institute, universităţi, prestare a activităţii; academii); 2) activitatea de creaţie 5) perioada servia membrilor uniunilor de ciului militar sau a altui creaţie, confirmată de către serviciu asimilat acestuia secretariatele comitetelor de direcţie ale uniunilor respective; 3) activitatea în calitate de slujitor şi lucrător al cultelor începând cu 01.04.1992 dacă asiguratul s-a aflat in concediu neplătit, la dorinţa acestuia, perioada dată poate fi exclusă: din stagiul de cotizare; la determinarea venitului mediu lunar asigurat

1) perioada de dacă se achită contributiile îndeplinire a serviciului de asi-gurări sociale. militar în termen sau cu termen redus; 1) activitatea pe bază 2) perioada de înde contract individual de grijire a unui copil până muncă; la vârsta de 3 ani de către 2) activitatea de muncă unul dintre părinţi sau de individuală; tutore în caz de deces al 3) perioada activităţii ambilor părinţi; în propriile gospodării 3) perioada în care ţărăneşti (de fermier) şi a asiguratul a beneficiat de membrilor acestor gosindemnizaţie pentru incapodării, indiferent de pacitate temporară de caracterul şi durata lucrului muncă, de ajutor de şomaj, de alocaţie pentru integrare sau reintegrare profesională

Stagiul de cotizare se exprimă în ani, calculându-se prin însumarea lunilor pentru care s-au plătit contribuţii în mărimile stabilite şi împărţirea acestor sume la 12. Rezultatul obţinut se rotunjeşte până la o unitate după virgulă. Persoanelor care lucrează în baza contractului individual de muncă stagiul de cotizare se calculează prin însumarea lunilor pentru care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale în mărimile stabilite de legislaţie şi împărţirea acesteia la 12. Rezultatul obţinut se rotunjeşte până la o unitate după virgulă. Mărimea minimă a contribuţiei lunare nu poate fi mai mică decât mărimea contribuţiei calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. Persoanelor care lucrează în baza contractului individual de muncă în agricultură li se include perioada lucrărilor sezoniere în stagiul de cotizare şi se echivalează cu un an contributiv (calendaristic), cu condiţia ca suma anuală a contribuţiilor să nu fie mai mică decât suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. în cazul în care suma anuală a contribuţiilor este mai mică decât

39

suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie, stagiul de cotizare se calculează proporţional sumei achitate. Pentru persoanele care au desfăşurat activităţi peste hotarele republicii şi au fost supuse asigurărilor sociale în aceste state, perioada de lucru peste hotare li se include în stagiul de cotizare, dacă acesta este prevăzut în acordul încheiat între Republica Moldova şi ţările respective sau de convenţiile internaţionale. Munca prestată pe teritoriul fostei URSS până la 1 ianuarie 1992 se echivalează cu munca prestată în Republica Moldova. Munca prestată după 1 ianuarie 1992 se include în stagiul de cotizare cu condiţia că au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensionare f al Republicii Moldova. Modul de confirmare a stagiului de cotizare Stagiul de cotizare se stabileşte în baza documentelor eliberate de la locul de muncă, serviciu, studii sau a altei activităţi ce se include în stagiul de cotizare, sau a documentelor eliberate de organizaţiile ierarhic superioare, precum şi de instituţiile de arhivă. Stagiul de cotizare, realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii privind pensiile şi până la introducerea evidenţei individuale de asigurări sociale, se confirmă prin carnetul de muncă. Dacă carnetul de muncă lipseşte; include înscrieri incorecte şi imprecise; lipsesc înscrisurile respective despre anumite perioade de activitate, pentru confirmarea stagiului se iau în considerare alte documente, eliberate în modul stabilit: adeverinţele, extrasele din ordine, conturile personale, statele de salarii, legitimaţii, referinţe, contractele şi acordurile de muncă în scris având note referitoare la realizarea acestora, foile matricole şi listele-formular, carnetele de membru al artelurilor cooperatiste de producţie şi alte documente ce conţin informaţii referitoare la perioada de muncă. Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă, timpul lucrat la locul de muncă cu condiţii deosebite. Actele normative, care reglementează modul de întocmire şi de eliberare a carnetului de muncă sunt: Hotărârea Guvernului privind carnetul de muncă nr. 1449 din 24 .12. 2007; 22 Codul muncii; Regulamentul referitor la completarea, păstrarea şi evidenţa carnetului de muncă - Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24 .12. 2007. In continuare vom elucida doar unele reguli de întreţinere a carnetului de muncă expuse în Regulamentul referitor la completarea, păstrarea şi evidenţa carnetului de muncă: 1) Carnetul de muncă constituie documentul de bază privind activitatea de muncă a salariaţilor pe teritoriul Republicii Moldova. 2) Carnetele de muncă se întocmesc în mod obligatoriu pentru toţi salariaţii care au lucrat cel puţin 5 zile în cadrul unităţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică a acesteia, inclusiv pentru salariaţii nescriptici şi salariaţii - cetăţeni străini şi apatrizi. 3) Fiecare salariat poate fi titular numai al unui singur carnet de muncă de model nou. Excepţie constituie cazurile prevăzute în punctul 10 din prezentul Regulament. 4) Toate înscrierile referitoare la angajare, transfer, stimulări şi recompense se efectuează în corespundere cu ordinele (dispoziţiile, deciziile, hotărârile) angajatorului, în termen de cel mult şapte zile calendaristice de la emiterea acestora, înscrierile referitoare la încetarea contractului individual de muncă se efectuează în ziua eliberării, în strictă conformitate cu ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului. 5) Unitatea este obligată să aducă la cunoştinţa salariatului, contra semnătură în fişa personală, orice înscriere efectuată în carnetul de muncă în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) de angajare, transfer sau eliberare. în fişa personală se repetă cu exactitate înscrierile din carnet. 6) în caz de necesitate, la solicitare, angajatorul este obligat să elibereze salariatului, în termen de 3 zile lucrătoare, extrase autentificate în modul stabilit ale datelor din carnetul de muncă. 7) La încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariatul, unitatea este obligată să-i elibereze acestuia carnetul de muncă în ziua eliberării, efectuând înscrierea de eliberare în modul stabilit. Expedierea carnetului de muncă prin poştă se permite numai în cazul în care unitatea are consimţământul în scris al salariatului sau reprezentantului său legal.

40

8) Dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului, salariatului i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, cauzate de imposibilitatea angajării la altă unitate după eliberarea din serviciu din motivul lipsei carnetului de muncă. 9) în caz de deces al salariatului, carnetul de muncă se eliberează sub semnătura soţului (soţiei), copiilor majori sau părinţilor defunctului, iar în lipsa acestora - altor moştenitori în conformitate cu legislaţia în vigoare. Cu consimţământul acestora, exprimat în scris, carnetul de muncă le poate fi expediat prin poştă. 10) în caz de furt, pierdere sau distrugere a carnetului de muncă, ultima unitate la care a lucrat sau lucrează salariatul este obligată să-i elibereze, în termen de 15 zile calendaristice din momentul adresării, un duplicat al carnetului de muncă. 11) Dacă ultima unitate a fost supusă reorganizării sau lichidării, duplicatul se eliberează de către succesorul de drept al acesteia sau de autorităţile administraţiei publice locale (primării). 12) Duplicatul carnetului de muncă se completează în acelaşi mod ca şi carnetul de muncă original, pe prima pagină a acestuia facându-se înscrierea “Duplicat”, cu indicarea numărului şi a seriei carnetului de muncă original. 13) în cazul deteriorării carnetului de muncă (ars, rupt, pătat etc.), ultima unitate îi eliberează salariatului un duplicat, pe prima pagină a carnetului de muncă deteriorat facându-se înscrierea: “A fost eliberat un duplicat”, cu indicarea numărului şi a seriei duplicatului. Carnetul de muncă deteriorat se restituie titularului, în cazul angajării la un alt loc de muncă, salariatul este obligat să prezinte duplicatul carnetului de muncă. 14) La întocmirea carnetului de muncă angajatorul încasează de la salariat contravaloarea acestuia. în cazul în care carnetul de muncă a fost pierdut din vina unităţii, titularului i se eliberează un duplicat fără a se încasa contravaloarea lui. 15) La unitate se ţin două registre de evidenţă a carnetelor de muncă: Registrul de evidenţă a formularelor de carnete de muncă şi Registrul de evidenţă a circulaţiei carnetelor de muncă, conform unor forme speciale. După introducerea evidenţei individuale de asigurări sociale stagiul de cotizare se determină în baza datelor din codul personal. Unul din actele de confirmare a stagiului de cotizare este certificatul cu privire la confirmarea stagiului de cotizare, eliberat gratuit, anual, sub forma unui extras de cont de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin structura sa teritorială, la solicitarea persoanei asigurate. Extrasul de cont se eliberează şi la cererea repetată a asiguratului, contra plată, oricând în timpul anului. 23 Se vor include în stagiul de cotizare la prezentarea documentelor ce certifică plata contribuţiilor de asigurări sociale, eliberate de organele teritoriale de asigurări sociale, următoarele activităţi: 1) activitatea avocaţilor, auditorilor, notarilor; 2) munca în propriile gospodării ţărăneşti (de fermier) a membrilor acestor gospodării şi a cetăţenilor, a căror muncă a fost folosită în bază de contract şi confirmată prin înscrierile din carnetul de muncă; 3) activitatea de creaţie a membrilor uniunilor de creaţie; 4) activitatea în baza contractelor civile certificată de către patron şi cu menţiunea acestuia despre îndeplinirea sarcinii. Durata incapacităţii temporare de muncă, survenită în perioada de muncă, se stabileşte în baza documentelor eliberate de la locul de muncă respectiv sau de instituţia medicală. Drept confirmare a îndeplinirii serviciului militar în termen sau cu termen redus servesc înscrierile respective în livretele militare sau adeverinţele de recrutare, eliberate de comisariatele militare, statele majore şi instituţiile fostelor ministere de forţă unionale şi republicane, adeverinţele eliberate de instituţiile de arhivă şi curative militare, notiţele despre serviciul militar, efectuate în carnetul de muncă în baza documentelor. Perioada îngrijirii unui invalid de gradul I, unui copil-invalid sub vârsta de 16 ani sau a unei persoane care a depăşit vârsta de 75 de ani se confirmă de organele teritoriale de asigurări sociale de la domiciliul persoanei îngrijite în baza: 1) cererii şi buletinului de identitate ale persoanei ce a efectuat îngrijirea (extrasul buletinului de identitate), de la persoanele ce locuiesc împreună cu persoana ce necesită îngrijire alte acte nu se solicită; 2) confirmării depuse de persoana îngrijită, iar în caz de imposibilitate (deces, sănătatea şubredă) - cea a membrilor familiei acesteia sau actul de constatare a circumstanţelor reale pentru persoanele care locuiesc separat de persoana ce necesită îngrijire; 3) documentelor ce confirmă faptul şi durata invalidităţii (pentru invalizii de gradul I şi copiii invalizi) şi vârsta (pentru persoanele de vârstă înaintată şi pentru copiii invalizi).

41

In calitate de documente ce confirmă invaliditatea pot fi acceptate: extrasul din actul eliberat de Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (C.E.M.V.), avizul medical, legitimaţia de pensionar, extrasul din procesul-verbal în care se prevede stabilirea prestaţiilor pentru beneficiarul concret etc., iar în privinţa copiilor invalizi care nu beneficiază de alocaţiile corespunzătoare - adeverinţa eliberată de instituţiile medicale ce confirmă că maladia respectivă este specificată în indicatorii medicali care dau dreptul copilului sub vârsta de 16 ani să fie recunoscut invalid şi indică data luării la evidenţă în instituţia medicală. Perioada îngrijirii copiilor se stabileşte prin documentele care certifică naşterea copilului (actul de naştere) şi atingerea vârstei de 3 sau 8 ani (extras din buletinul de identitate, adeverinţa de căsătorie, adeverinţa de deces, adeverinţa organelor fondului locativ etc.).

Reguli de confirmare a stagiului de cotizare  











  





Documentele prezentate pentru confirmarea stagiului de cotizare trebuie sâ fie confirmate prin semnătura conducătorilor şi ştampila întreprinderii, organizaţiei (secţiilor de cadre). Inscrierile în carnetul de muncă trebuie să fie executate în conformitate cu cerinţele Instrucţiunii privind modul de întocmire şi evidenţă a carnetelor de muncă la întreprinderi şi organizaţii, în vigoare la momentul completării carnetului de muncă. In cazul în care înscrierile în documentele de muncă conţin devieri de la regulile stabilite, chestiunea privind posibilitatea utilizării lor în calitate de dovezi ale stagiului de cotizare este soluţionată de organele teritoriale de asigurări sociale. Pentru confirmarea stagiului de cotizare se iau în considerare numai datele referitoare la perioadele de lucru incluse în carnetele de muncă în baza documentelor. în adeverinţele ce confirmă perioadele de muncă trebuie să se menţioneze, de asemenea, în temeiul căror documente au fost eliberate. Inscrierea sumară despre stagiul de cotizare inclus în carnetul de muncă în baza altor documente este considerată drept dovadă a stagiului de cotizare pentru activitatea realizată: a) după 14 decembrie 1962, dacă în carnetul de muncă sunt făcute înscrieri concrete referitoare la locurile de muncă, perioadele de angajare şi funcţiile deţinute de solicitant înainte de angajarea acestuia la întreprinderea, instituţia sau organizaţia ce i-a eliberat carnetul de muncă; b) înainte de 14 decembrie 1962, indiferent de faptul dacă carnetul de muncă conţine sau nu datele sus-menţionate. Dacă pe lângă carnetul de muncă solicitantul mai prezintă documente aparte referitoare la activitatea sa de muncă înainte de completarea carnetului de muncă, la care se referă înscrierea sumară, stagiul de cotizare, înscris printr-o cifra | totalizatoare, trebuie confirmat prin documente. Aceasta nu se referă la cazurile \ de prezentare a documentelor privind perioadele activităţii de muncă, înscrierile despre care, în conformitate cu regulile în vigoare, trebuiau introduse în carnetul de muncă din rând nou. Dacă numele, prenumele şi patronimicul, indicate în documentul ce confirmă stagiul de cotizare, nu coincid cu numele, prenumele şi patronimicul persoanei indicate în buletinul de identitate sau adeverinţa de naştere, faptul apartenenţei acestui document persoanei în cauză se stabileşte prin judecată. Perioadele activităţii de muncă, conform carnetului de muncă, se calculează de la data angajării până la data concedierii. Ziua concedierii se consideră ultima zi de muncă. La calcularea stagiului de cotizare general şi celui special la durata stagiului respectiv pentru fiecare caz de concediere se adaugă o zi. în cazurile în care în documentul prezentat sunt indicaţi numai anii de muncă, fără precizarea datelor concrete, drept dată se ia 1 iulie a anului respectiv, iar dacă nu este indicată ziua lunii, ca atare este considerată data de 15 a lunii respective. Pentru confirmarea stagiului de cotizare se prezintă extrasul din carnetul de muncă. Organele teritoriale de asigurări sociale confruntă extrasul cu originalul, legiferează extrasul, carnetul de muncă fiind restituit titularului. Alte documente ce confirmă stagiul de cotizare se depun numai în original, exceptând livretele militare şi documentele de studii (diploma), din care, de asemenea, se fac extrase.

42

VII. Pensia pentru limită de vârstă 1. 2. 3. 4.

Noţiunea şi caracteristica pensiei pentru limită de vîrstă. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei pentru limită de vîrstă. Condiţiile de stabilire a pensiei pentu limită de vîrstă în condiţii avantajoase. Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă.

Pensia, de la latinescul pensio, este o plata provizorie p.u hrana si locuinta. In doctrina moldava, pensie reprezinta venituri de inlocuire acordate p.u pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale ca urmare a imbatrinirii sau atingerii unei anumite virste, invaliditate sau decesul persoanei asigurate. In conf.cu art.1 al legii nr.156 cu priv.la Pensii, pensie de asigurari reprezinta drept banesc cu venit asiguratului corelativ obligatiilor privind plata contributiilor de asigurari sociale de stat. In conformitate cu aceeasi lege, art.9 in sist.public de acorda jrmatoarele categorii de pensii :  P.p.u limita de virsta  De invaliditate  De urmasi  Desi in legislatie nu este specificata un tip anume, insa este identificat pensie p.u vechime in munca. Dreptul la pensie il au : persoanele care la data stabilirii pensiei nu au calitate de asigurat dar indeplinesc conditiile legale ; persoanele care activeaza in domeniul agriculturii ; pers.asigurate in baza unui contract individual de asigurari incheiat cu CNAS ; p.asigurate obligatoriu conform art.4 din legea cu privire la sistemul public de asigurari sociala 489, prin urmare p.asigurate obligatoriu sunt : p.ce desfasoara activitatea in baza unui CIM, p.care desfasoara activitatea intro functie electiva sau este numit la nivelul autoritatilor executive, legislative sau judecatoreasca pe durata mandatului, p.care realizeaza un venit anual echivalent cu cel putin 4 salarii medii lunare pe economie si se regasesc in una din situatiile indicate in legea nr.156 (managerii etc.), p.care realizeaza un venit anual cu cel putin 3 salarii medii lunare pe economie si se regasesc in una din situatiile identificate in legea 156 ce au legatura cu agricultura. Baza de calcul a pensiilor este venitul mediu asigurat p.u toata perioada de activitate. 1.serviciul militar in termen sau cu termen redus dupa 1 ian.1999 sau serviciul milotar prin contract sau asimilat acestuia, baza de calcul se ia salariul minim pe tara la data calcularii pensiei 2.p.u persoanele stramutate de pe terit.unui stat cu care RM a incheiat un acord in domeniul asigurarilor cu pensii pe terit.RM si care dupa stramutare aunrealizat pe terit.RM un stagiu minim de cotizare necesar p.u calcularea venitului in scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei constituie venitul mediu lunar asigurat obtinut pe terit.RM dupa stramutare 3.p.care dupa stramutare nu au activat si nu au realizat pe terit.RM stagiul minim de cotizare necesar p.u calcularea venitului in scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei in sit.data constituie salariul lunaar calculat unui lucrator din acest domeniu, functie, profesie si calificare in ramura respectiva, antrenat intro situatie similara pe terit.RM 4.p.u pers.stramutate de pe terit unui stat, parte din URSS cu care RM nu are incheiat acord si care dupa stramutare nu au activat si nu au realizat pe terit acestuia stagiul minim de cotizare necesar p.u calcularea venitului in scopul stabilirii pensiei insa confirma stagiul de cotizare realizat pina la 31 decembrie 1991 pe terit.URSS, baza de calcul a pensiei constituie salariul mediu lunar realizat pina la data indicata. Pensia minima reprezinta suma acordata lunar persoanelor in cazul in care cuantumul pensiei integrale calculat este mai mic decit calculul ei plus 10 lei, prin urmare marimea pensiei minime la data de 01.01.15 condofrm CNAS pensie p.u limita de virsta este 710.72 lei, si din domeniul agricol 690lei 72, celorlalti beneficiari 7...pensie p.u invaliditate Sffo Unategloubaetgjklbaebt Pensie p.u limita de virsta reprezinta prestatia de asigurari sociale care se acorda in dependenta de 43

stagiul de cotizare la implinirea unei anumite virste p.u tot restul vietii. Trasaturile definitorii ale pensiei p.u limita de virsta :  se stabileste persoanei care au atins o virsta standart de pensionare si confirma un stagiu de cotizare necesar  cuantumul pensieie se calculeaza in dependenta de venitul mediu lunar asigurat  se stabileste pe viata  nu se supune impozitarii  nunse transmite prin mostenire pensia p.u limita de virsta se stabileste in urmatoarele conditii :  in conditii generale, conf.art.41 a legii cu priv...156 prin care virsta standart de pensionare se divizeaza p.u barbari 62 ani si femei 57 ani si stagiu de cotizare indiferent de gen 30 de ani. Aceste conditii necesita a fi cumulative, lipsa uneia nu permite cetateanului de a pretinde la cuantumul deplin a pensiei, fie nestabilirea ei  conditii avantajoase, conform legii 156 art.42, cat.data este : mamele care au nascut, crescu si educat 5 sau mai multi copii pot pretinde de pensie la virsta de 54 de ani, indiferent de stagiu de cotizare ; cei ce activeaza in munci grele so nocive : pentru barbati stagiu de cotizare este de 10 ani, virsta lor de pensionare este 54 ani, p.u femei stagiu 7 ani 6 luni, si visrta de pems.49 ani ;persoane care au participat...Cernobil – cei care au activat intre anij 86-87 optin 100% din cuantumul pensiei cum ar fi activat 30 ani.. si cat.2 intre anii 87-89 cuantumul 75% si ...

Femeie, cet.X in 1972 la 21.03 se ang in calit.de sora medic.dupa finisarea scolii de medicina , activeaza pina in 1979 pe data de 11.11 sa casatorit, apoi in 80 pe 3 martie naste un copil si este in concediu p.u ingrijirea cop apoi a revenit la munca si in 1994 la 1 sept se inmatriculeaza la unic.de med.testimiteanu, apoi in 2000 finiseaza studiile si se angajeaza in calitate de medic la acelasi spital unde activase anterior, in 2013 pers.data atingind limita de virsta pretinde la pensie p.u limita de virsta . calculati stagiul de cotizare, care este tipul stagiului de cot.special, general, care vor fi per.contributive si necontributive. In 1991 la 11.08 mr.X cet. Se angajeaza in organele MAI la Scut dupa finisarea serviciului militar, apoi pina in 2008 activeaza pin la 14 martie, in mai pleaca in Portugalia, munceste pina in 2011, care revine acasa, si cumpara 4 ha de pamint si a deschis o gosp.taraneasca(capsune) apoi dupa 2 ani de zile ii in faliment, dupa care se angajeaza in calitate de politist Dupa in 2014 pe 30.12 pretinde la pensie p.u vechime in munca invocind stagiul special de activitate in MAI, este in drept sa pretinda, care sunt conditiile, care este stagiul de cotizare.

* Caracterizarea generală a sistemului naţional de asigurare cu pensii Asigurarea cu pensii constituie categoria principală de asigurare socială a persoanelor inapte de muncă. Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1999 a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat a debutat etapa contemporană în evoluţia sistemului de pensii al Republicii Moldova. Termenul pensie provine de la latinescul pensio, ceea ce înseamnă plată, provizie pentru hrană şi locuinţă. La romani prin pensio era desemnată alocaţia lunară plătită periodic veteranilor (din armată) în semn de recunoştinţă pentru serviciile aduse. Ea era oferită şi persoanelor din afara graniţelor imperiului, asigurând acestora locuinţă şi un venit. Totuşi, acolo unde nu existau locuinţe disponibile, se putea încasa o 44

alocaţie în numerar sau echivalent valoric pe tot restul vieţii. Aşadar, primele pensii au fost cele ale militarilor.1 In conformitate cu Dicţionarul explicativ al limbii române, prin pensie înţelegem „sumă de bani lunară ce se acordă persoanelor care au ieşit din activitatea profesională pentru limită de vârstă, pentru invaliditate etc. sau care şi-au pierdut susţinătorul şi sunt incapabili de muncă.”2 Potrivit Dicţionarului de dreptul securităţii sociale, prin pensie înţelegem „venitul de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii sau atingerii unei vârste, invalidităţii sau decesului persoanei asigurate”3, iar conform Dicţionarului de asigurări - „dreptul bănesc, suma de bani ce se plăteşte lunar persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă, invalidităţii, pe tot timpul vieţii de la pensionare, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţiei care are calitatea de urmaş pentru a li se asigura acestora condiţiile optime de viaţă. Doctrina juridică defineşte, cu unele nuanţări în formulare, prin pensie „plata lunară menită să asigure o bază materială persoanelor incapabile de muncă: odată cu atingerea vârstei standard de pensionare, cu încadrarea într-un grad de invaliditate, în cazul decesului întreţinătorului sau în legătură cu activitatea îndelungată de muncă”;5 „venitul de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii sau atingerii unei vârste, invalidităţii sau decesului persoanei asigurate.”6 Definirea legală este formulată în art. 1 din Legea menţionată, conform căreia prin pensie de asigurări sociale de stat (denumită în continuare pensie) desemnăm „dreptul bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat. In sistemul public de asugurări sociale al Republicii Moldova se acordă următoarele categorii de pensii:  pensie pentru limită de vârstă (stabilită în condiţii generale; stabilită în condiţii avantajoase);  pensie de invaliditate;  pensie de urmaş;8  pensiile pentru unele categorii de cetăţeni (pensie pentru vechime în muncă) sînt reglementate de legi speciale.9 În România în sistemul public de pensii sunt incluse: pensie pentru limită de vârstă; pensie anticipată; pensie parţial anticipată; pensie de invaliditate; pensie de urmaş. În Federaţia Rusă este acceptată următoarea clasificare a pensiilor: a) pensii de muncă: pentru limită de vârstă; de invaliditate; de urmaş; pentru vechime în muncă; b) pensii sociale, această clasificare fiind criticată de majoritatea doctrinarilor ruşi, deoarece ambele se stabilesc în baza unei activităţi de muncă.10

Dreptul la pensie se exercită prin sistemul public de asigurări contra riscurilor sociale: pierderea capacităţii de muncă (survenirea invalidităţii) sau pierderea susţinătorului. In conformitate cu art.4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale au dreptul la pensie: A) asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova: 1) persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă; 2) persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii simt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.l; 3) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:

45

 este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă;  este manager cu contract de management;  este membru al unei asociaţii familiale;  este autorizată să desfăşoare activitate independentă;  este angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia;  este membru de cooperativă meşteşugărească;  desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual de muncă;  a atins vârsta de 16 ani şi nu întâmpină restricţii în asigurarea obligatorie conform prezentei legi; 4) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:  desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în domeniul forestier;  este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură; 5) persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii enumerate mai sus;

B) persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile legale; C) persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare încheiat cu CNAS. In cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură categorie. Pensionarului în drept să obţină o altă categorie de pensie i se acordă această pensie de la data depunerii cererii şi documentelor necesare. Minimul garantat pentru stabilirea pensiei reprezintă suma fixă garantată de stat persoanelor îndreptăţite, care confirmă un stagiu de cotizare complet. în cazul stagiului de cotizare incomplet, minimumul garantat se stabileşte proporţional stagiului de cotizare confirmat. Minimumul garantat se aplică la calcularea drepturilor de pensie obţinute înainte de 01.01.1999. Pensia minimă reprezintă suma acordată lunar persoanelor îndreptăţite în cazul în care cuantumul pensiei integrale, calculat în conformitate cu Legea nr. 156 din 14.10.1998 nu atinge această sumă. în toate cazurile, pensia minimă depăşeşte cu 10 lei minimumul garantat prevăzut pentru categoria respectivă de pensionari. Cuantumul minim al pensiei de urmaş se determină în raport procentual faţă de cuantumul minim al pensiei pentru limită de vârstă. în cazul în care cuantumul pensiei calculate este mai mic decât cuantumul pensiei minime, diferenţa dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se achită din mijloacele bugetului de stat. Pensiile se achită din fondul de pensii, ale cărui venituri provin din: a) contribuţiile angajatorilor; b) contribuţiile asiguraţilor; c) transferurile de la bugetul de stat; d) alte venituri. Baza de calculare a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate. Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuţiilor plătite în perioada de cotizare, cotele de contribuţii stabilite şi numărul total de luni de cotizare.

46

Anexă nr.1 la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998 Formula de calculare a venitului mediu lunar asigurat este: Pentru perioada de satisfacere a serviciului militar în termen sau cu termen redus şi perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinţi sau de tutore în caz de deces al ambilor părinţi, la determinarea bazei de calculare a pensiei, se ia în considerare salariul minim pe ţară la data calculării pensiei. Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare, au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei constituie venitul mediu lunar asigurat obţinut pe teritoriul Republicii Moldova după strămutare. Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare, nu au activat şi nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, baza de calculare a pensiei constituie salariul lunar calculat unui lucrător de aceeaşi profesie (funcţie) şi calificare în ramura respectivă, antrenat într-o activitate similară în Republica Moldova, în baza condiţiilor de salarizare, reglementate de stat, în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat care făcea parte din URSS, cu care Republica Moldova nu are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare, nu au activat şi nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, însă confirmă stagiul de cotizare realizat până la 31 decembrie 1991 pe teritoriul URSS, baza de calculare a pensiei constituie salariul mediu lunar realizat până la 31 decembrie 1991. în cazul în care acordurile (convenţiile) privind asigurările sociale, inclusiv asigurarea cu pensii, la care Republica Moldova este parte, cuprind alte reglementări decât cele naţionale, se aplică normele stabilite prin aceste acorduri (convenţii).

1. Noţiunea şi caracteristica pensiei pentru limită de vîrstă. După părerea unor autori, „pensiile pentru limită de vârstă sunt plăţi efectuate din mijloacele Casei Naţionale de Asigurări Sociale, stabilite în mărime corespunzătoare în funcţie de salariul avut pentru persoanele care au activat o perioadă strict determinată într-un domeniu social-util şi au atins o anumită vârstă.” Conform opiniei altor autori, „pensia pentru limită de vârstă constituie o sumă bănească plătită lunar ce se stabileşte, în baza legislaţiei, persoanelor care au atins vârsta corespunzătoare şi confirmă un stagiu de cotizare.”12 Isaiceva E.A. defineşte pensia pentru limită de vârstă drept „plata lunară stabilită pe viaţă.. .în calitate de mijloc principal de existenţă persoanelor, care au atins vârsta de pensionare... şi au realizat în termenul stabilit de lege o activitate de muncă sau o activitate social-utilă13 şi „confirmă vechimea în muncă (stagiul de cotizare) necesară.”14 M. Zaharov şi E.Tucikova consideră că pentru limita de vârstă este „pensia ce se stabileşte odată cu atingerea vârstei standard de pensionare şi confirmarea vechimii în muncă prevăzute de lege.”15

47

Ţop, A. Ţiclea desemnează prin pensia pentru limită de vârstă „prestaţia de asigurări sociale care se acordă la împlinirea unei anumite vârste, pe tot restul vieţii,”16 specificând că condiţia vârstei nu este suficientă, alăturându-se şi cea a stagiului de cotizare. 1) 2) 3) 4) 5)

Din definiţiile enunţate putem deduce trăsăturile definitorii ale pensiei pentru limită de vârstă:17 se stabileşte persoanelor care au atins vârsta standard de pensionare şi confirmă un stagiu de cotizare necesar; cuantumul pensiei se calculează în funcţie de venitul mediu lunar asigurat; se stabileşte pe viaţă; se achită lunar; nu este supusă impozitului. Pentru apariţia dreptului la pensie pentru limită de vârstă este necesar ca persoana să întrunească cumulativ următoarele condiţii obligatorii: a) vârsta corespunzătoare; b) stagiul de cotizare necesar. De asemenea, în calitate de condiţie facultativă poate fi specificată prezentarea certificatului de salariu, care contribuie la majorarea pensiei pentru limită de vârstă. E de menţionat că tipul dat de pensie nu se stabileşte persoanelor pentru bătrâneţe. Atât în noţiunea doctrinară, cât şi Legea arată că această pensie este numită persoanelor ce au atins o anumită limită de vârstă. Legislaţia existentă nu leagă apariţia dreptului la această pensie de atingerea bătrâneţii în înţelesul ei medicobiologic. Desigur, atingerea vârstei indicate în lege poate fi interpretată ca atingere a bătrâneţii, dar în realitate bătrâneţea survine mai târziu (după 65 de ani). Conform datelor ştiinţifice medicale, majoritatea persoanelor de vârstă pensionară sunt pe deplin apte de muncă, mai ales în primii 5 ani după ieşirea la pensie. Astfel, pensiile pentru limită de vârstă nu se atribuie persoanelor ce au devenit inapte de muncă în legătură cu atingerea bătrâneţii, dar au scopul de a asigura persoanele care o perioadă îndelungată au muncit pentru binele societăţii. Legislaţia naţională prin prevederile sale delimitează strict pensiile pentru limită de vârstă de pensiile oferite persoanelor pentru bătrâneţe şi pentru incapacitate de muncă. Conform legislaţiei, cetăţenii beneficiază de acest tip de pensie ca recompensă pentru perioada îndelungată de muncă social-utilă şi ca garanţie a odihnei binemeritate. Deci această sumă bănească este plătită pentru munca prestată anterior. însă situaţia în care există posibilitatea de a primi în acelaşi timp şi pensie şi salariu la momentul actual contravine menirii integrale a pensiei, care constă în înlocuirea salariului pierdut şi confirmarea principiului solidarităţii generaţiilor în crearea bazei financiare a sistemului de pensionare. în conformitate cu acest principiu, membrii apţi de muncă ai societăţii sunt obligaţi să întreţină membrii inapţi de muncă care primesc prestaţii din mijloacele bugetului asigurării sociale de stat. Statul apare drept garant al faptului că în momentul trecerii generaţiei următoare în rândurile celor incapabili de muncă, generaţia nouă, activă, va fi obligată să-i întreţină. Este nevoie de o reformă pensionară care să prevadă măsurile necesare pentru organizarea acestui proces. Problema trebuie soluţionată astfel încât pensionarul să fie interesat economic benevol să renunţe la pensie, în cazul când este capabil să-şi prelungească activitatea de muncă. Una dintre posibilităţi ar fi de a mări pensia pentru fiecare an de muncă după atingerea vârstei de pensionare fără a primi pensia. O altă metodă - menţinerea dreptului la plata pensiei, dacă venitul general al pensionarului care lucrează nu depăşeşte suma stabilită. Aşadar apariţia dreptului la pensie pentru limită de vârstă este necesar ca persoana să întrunească următoarele condiţii: vârsta corespunzătoare; vechimea în muncă.

48

2. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei pentru limită de vîrstă. După modalitatea de stabilire pensia pentru limită de vârstă se clasifică:

Pensia pentru limită de vârstă stabilită în condiţii generale. Dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii generale se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în art.41 şi 42 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Conform art.41 alin.(l) din Lege, începând cu 1 ianuarie 1999, vârstele de pensionare se stabilesc la 60 de ani 6 luni pentru bărbaţi şi la 55 de ani 6 luni pentru femei. în fiecare an ulterior, vârstele de pensionare se majorează cu 6 luni. Iniţial, legiuitorul naţional stabileşte că vârsta de pensionare va creşte până va atinge la 1 ianuarie 2008 standardul de pensionare: 65 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. Ulterior, legiuitorul modifică această prevedere, stabilind vârsta standard de pensionare de la 1 ianuarie 2003 de 62 ani pentru bărbaţi şi 57 de ani pentru femei18, conform datelor din tab.l. Tabelul 1 : Vârsta de pensionare De la 1 ianuarie

Bărbaţi

Femei

1999

60 ani 6 luni

55 ani 6 luni

2000

61 ani

56 ani

2001

61 ani 6 luni

56 ani 6 luni

2002

62 ani

57 ani

2003

62 ani

57 ani

2004

62 ani

57 ani 49

Pentru obţinerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă în condiţii generale legiuitorul stabileşte următoarele condiţii cu privire la stagiul de cotizare.19 începând cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă de 26 de ani pentru bărbaţi şi de 22 de ani pentru femei. Urma ca în fiecare an ulterior, stagiul de cotizare să crească cu 1 an pentru bărbaţi şi cu 2 ani pentru femei până la 1 ianuarie 2004, iar începând cu 1 ianuarie 2004 cu 1 an pentru bărbaţi şi femei până va atinge 35 de ani începând cu 1 ianuarie 2008, însă prin Legea nr.65-XV din 04.03.04 legiuitorul modifică prevederile art.42 alin.l) stabilind stagiul de cotizare de 30 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

3. Condiţiile de stabilire a pensiei pentu limită de vîrstă în condiţii avantajoase. 3.1. Pensia pentru limită de vârstă stabilită femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani 5 şi mai mulţi copii Începând cu 1 ianuarie 1999, pentru femeile care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani 5 şi mai mulţi copii se stabileşte vârsta de pensionare de 50 de ani şi 9 luni. în fiecare an ulterior, vârsta de pensionare se va majora cu 9 luni. începând cu 1 ianuarie 2011 trebuia să se stabilească standardul de pensionare de 60 de ani. Ulterior legiuitorul modifică această prevedere, stabilind vârsta standard de pensionare pentru această categorie de femei de la 1 ianuarie 2004 la cenzul de 54 de ani20, conform datelor din tab. 2. Tabelul 2 De la 1 ianuarie

Vârsta de pensionare a mamelor cu 5 şi mai mulţi copii

1999

50 ani 9 luni

2000

51 ani 6 luni

2001

52 ani 3 luni

2002

53 ani

2003

53 ani 9 luni

2004

54 ni

3.2. Pensia pentru limită de vârstă stabilită persoanele ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele de muncă. Începând cu 1 ianuarie 1999 se stabileşte vârsta de pensionare a persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele prevăzute de Lista nr. 1 a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor ce acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.822 din 15 decembrie 1992, de 50 de ani 9 luni pentru bărbaţi şi de 45 de ani 9 luni pentru femei. în fiecare an ulterior vârsta de pensionare se majora cu 9 luni pentru bărbaţi şi pentru femei. Iniţial era preconizat că, începând cu 1 ianuarie 2018, se stabileşte vârsta de pensionare de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. Prin Legea nr. 65-XV din 04.03.2004, legiuitorul modifică prevederea art.41 alin. (3), stabilind vârsta standard de pensionare pentru această categorie de persoane de la 1 ianuarie 2004 la cenzul de 54 ani -bărbaţi şi 49 ani - femei, conform datelor din tab.3. Tabelul 3 50

De la 01 ianuarie

Vârsta de pensionare în cazul lucrărilor nocive şi foarte grele Bărbaţi

Femei

1999

50 ani 9 luni

45 ani 9 luni

2000

51 ani 6 luni

46 ani 6 luni

2001

52 ani 3 luni

47 ani 3 luni

2002

53 ani

48 ani

2003

53 ani 9 luni

48 ani 9 luni

2004

54 ani

49 ani

Pentru obţinerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele de muncă, legiuitorul stabileşte următoarele condiţii cu privire la stagiul de cotizare.2' începând cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte stagiul de cotizare special necesar obţinerii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru femei.

3.3. Pensia pentru limită de vârstă stabilită persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobâl. In conformitate cu art.14 din Lege22, cetăţenii care au participat la lichidarea consecinţelor avariei la Cernobâl şi a urmărilor ei în zona de înstrăinare au dreptul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase. De acest drept beneficiază următoarele categorii de persoane: 1) Cetăţenii care au participat în anii 1986-1987 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Cernobâl în zona de înstrăinare, precum şi militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne şi supuşii militari recrutaţi în cantonamente speciale, acei care şi-au satisfăcut în această perioadă serviciul în Forţele Armate, în trupele şi organele Comitetului pentru Securitatea Statului, în trupele de interne şi cele de căi ferate, în alte formaţiuni militare şi au fost atraşi la lucrările de lichidare a urmărilor avariei în cauză din zona de înstrăinare, au dreptul la pensie:  bărbaţii la atingerea vârstei de 50 ani, confirmând vechimea în muncă de cel \ puţin 20 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare;  femeile, la atingerea vârstei de 45 ani, confirmând vechimea în muncă de cel puţin 15 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare. 2) Cetăţenii (îndreptaţi temporar sau trimişi în delegaţie), care s-au îmbolnăvit de boală profesională, legată de iradierea în timpul participării la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Cernobâl în zona de înstrăinare au dreptul la pensie:  bărbaţii, la atingerea vârstei de 50 ani, confirmând vechimea în muncă de cel puţin 20 ani, indiferent de durata lucrului în zona de înstrăinare;  femeile, la atingerea vârstei de 45 ani, confirmând vechimea în muncă de cel puţin 15 ani, indiferent de durata lucrului în zona de înstrăinare. 3) Cetăţenii, care au participat în anul 1988 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la Cernobâl în zona de înstrăinare, precum şi militarii, lucrătorii organelor afacerilor interne şi supuşii militari recrutaţi în cantonamente speciale, acei care şi-au satisfăcut în această perioadă serviciul în Forţele Armate, în trupele şi organele Comitetului pentru Securitatea Statului, în trupele de interne şi cele de căi ferate, în alte formaţiuni 51

militare şi care au fost atraşi la lucrările de lichidare a urmărilor avariei în zona de înstrăinare au dreptul la pensie:  bărbaţii, la vârsta de 55 ani, confirmând vechimea în muncă de cel puţin 25 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare;  femeile, la atingerea vârstei de 50 ani, confirmând vechimea în muncă de cel puţin 20 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare.

4. Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă. Stabilirea şi calcularea pensiei pentru limită de vârstă Categoriile de pensii pentru limită de vârstă caracterizate la pct.3.2.1-3.2.3. se stabilesc şi se calculează în conformitate cu Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat şi Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.328 din 19 martie 2008. Potrivit art. 15 din Lege, pensia integrală pentru limită de vârstă se stabileşte la împlinirea vârstelor de pensionare, cu condiţia realizării stagiului de cotizare necesar. In situaţia când asiguraţii la atingerea vârstei de pensionare (bărbaţi - 62 ani, femei - 57 ani) nu îndeplinesc condiţia privind stagiul total de cotizare, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani, ei au dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional numărului de ani de cotizare. Regulamentul nominalizat determină modul de calculare a pensiei în baza venitului mediu lunar asigurat realizat anterior datei de 01.01.1999; până şi după 01.01.1999; după 01.01.199923. Cuantumul pensiei de asigurări sociale de stat pentru persoanele supuse asigurării sociale de stat obligatorii este condiţionat de următoarele criterii de asigurare: vârsta; stagiul de cotizare; contribuţiile de asigurări sociale de stat, venitul asigurat, care nu depăşeşte suma prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, din care s-au plătit contribuţiile individuale de asigurare pentru toată perioada de activitate. în art. 16 din Lege sunt expuse condiţiile de calculare a pensiei pentru limită de vârstă în funcţie de venitul mediu asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999:  Cuantumul integral al pensiei pentru limită de vârstă se determină din calculul a 1,4% din venitul asigurat pentru fiecare an de cotizare din stagiul necesar de 30 de ani. Asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani beneficiază, pentru fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia integrală, de 2% din venitul asigurat.  In cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile de pensionare, dar nu-şi exercită dreptul la pensie, la stabilirea pensiei el beneficiază, pentru fiecare an de cotizare realizat după împlinirea vârstei standard de pensionare, de un spor la pensie de 2% din venitul asigurat. (Formulele de calculare a pensiei sunt redate în Anexa nr. 2.) Dacă cuantumul pensiei calculat pentru un stagiu de cotizare de 30 de ani este mai mic decât cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă, iar în cazul în care pensia calculată în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decât pensia minimă diminuată proporţional stagiului de cotizare realizat. Calcularea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă din venitul asigurat, realizat înainte şi după 1 ianuarie 1999 se realizează în conformitate cu art.53 din Lege prin cumularea drepturilor la pensie (formula de calculare a pensiei este prevăztă în Anexa nr.4 parte integrantă a Legii). Dacă cuantumul pensiei este mai mic decât cuantumul pensiei minime, atunci cuantumul acesteia se determină în condiţiile art.16.

52

Asiguratului care, după 01.01.99, a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani i se calculează pensie, în temeiul art.16, din venitul mediu lunar asigurat realizat după intrarea în vigoare a legii, luându-se în considerare stagiul de cotizare total. Pentru persoanele care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cemobâl pensiile pentru limită de vârstă se calculează după aceleaşi reguli. De asemenea, pentru aceste categorii de persoane Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cemobâl prevede înlesniri la calcularea vechimii în muncă (art.17): 



în mărime triplă - timpul lucrului (serviciului) de la 26 aprilie 1986 până la 1 ianuarie 1988 în zonele supuse poluării radioactive în urma avariei de la Cemobâl; în mărime de o dată şi jumătate - timpul lucrului (serviciului) de la 1 ianuarie 1988 în zonele supuse poluării radioactive în urma avariei de la Cemobâl.

Potrivit art. 19, se stabilesc suplimente (majorări) la pensiile pentru limită de vârstă cu 20 lei persoanelor specificate la pct. 1 şi cu 18 lei persoanelor specificate lapct.3 al art. 14.

Formulele de calculare a pensiei pentru limită de vârstă Anexa nr.2 la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998 Formula de calculare a pensiei integrale pentm limită de vârstă:

Anexa nr. 2 Formulele de calcul al pensiei pentru limită de vîrstă (1) Pensia integrală pentru limită de vîrstă se calculează după formula: P = {1,4%x V1+2%x(Vt - V1)+2%x(R-R1)}xSa, în care: P - cuantumul pensiei; Vt - stagiul de cotizare realizat; V1 – stagiul de cotizare necesar la data obţinerii dreptului la pensie; R - vîrsta reală la pensionare; R1 – vîrsta de pensionare necesară la data obţinerii dreptului la pensie; Sa - venitul mediu lunar asigurat. (2) Dacă asiguratul, la data stabilirii pensiei, nu confirmă stagiul de cotizare necesar, dar realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 15 de ani, pensia se calculează după formula: P = 1,4% x Vt x Sa (3) La calcularea venitului mediu lunar asigurat, la doleanţa persoanei asigurate, perioada pentru care au fost achitate contribuţiile, reieşindu-se dintr-un grad/hectar, poate fi exclusă din calcul şi, totodată, din stagiul de cotizare. 1,4% costul unui an de cotizare, realizat după 1 ianuarie 1999, calculat în procente; 30 de ani - durata stagiului de cotizare necesar care se consideră complet; 2% - sporul pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste cel necesar, în conformitate cu prevederile art.42 alin.(l) din Lege, determinat din venitul asigurat, cu o precizie de până la 2 unităţi după virgulă;.... 53

VIII. Pensia de invaliditate 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Noţiuni generale despre invaliditate( dizabilitate ). Cauzele invalidităţii. Constatarea invalidităţii. Expertiza repetată şi efectele depăşirii termenului de reexpertizare. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unei afecţiuni generale. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. Pensia de invaliditate acordată militarilor. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. de la Cernobîl. Cuantumul pensiei de invaliditate. Alte prestaţii oferite persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate.

1) Invaliditatea poate privi din 2 aspecte : - Invaliditate economica – presupune pierderea totala sau partiala a capacit.pers.de a activa in domeniul profesional - Invaliditate medicala – presupune problema ce tine de asigurarea restabilirii limitei posibilitatilor a persoanelor cu handicap sau adoptarea acestora la modul de viata nou p.u ei spre restabilirea sanatatii in scopul reintegrarii lor in viata profesionala sau sociala. P.u prima data def.de invalid ..... Iar definirea legala in art.2 din legea cu privirea – dizabilitate, ..limitari de actiuni si restrictii de participare, care denota aspecte negative ale interactiunii dintre individ care are o problema de sanatate si factorii contextuali in care se regasesc factorii de mediu si cei personali. Conform, aceleasi legi, pers.cu dizabilitate este considerata persoana cu dificiente fizice,mentale, intelectuale si senzoriale, dificiente care in interactiune cu diverse barieire sau obstacole, pot ingradi participarea ei deplina si eficienta la viata sociala in conditii de egalitate cu celelalte persoane. Capacitatea de munca este raportul dintre posibilitati biologice, individuale si solicitare profesionala, este determinata de abilitatile fizice si intelectuale precum si de nivelul de integrare socioprofesionala care tine de pregatirea sa si de experienta. In RM, organul p.u determinarea dizabilitatii este Consiliul National p.u determinarea dizabilitatii si capacitatii de munca ; si structurioe sale teritoriale. A fost constituit si functioneaza in baza regulamentului cu privire la functionarea Cons.national .... Consiliul dat este o inst,de stat, subordonata min.muncii prot.soc.si fam.abilitata cu functie plenipotentiala in domeniul determinarii dizabilitatii si cap.demunca, dar totodata conlucraza cu min.sanatatii si cu ins,tmedico-sanitare teritoriale. Structura cons.national : are in subordinea sa comsilii teritoriale p.u det.diz.si cap.de munca prin inst.medico-sanitare si consiliile specializate p.u det.diz.si.cap.de munca. Consilii specializate in dom.......psihiatrie, pediatrie, fizioneurologie si infectii Dizabilitatea se stabileste in dependenta de boala. Cauzele bolii : afectiuni....boala profesionala, accidente de munca, afectiuni legate de serviciul militar sau cel special, afectiuni legate de participarea de lichidarea...Cernobil sau alte afectiuni atomice. Termenul de stabilire a diz.art.42 din instructiunea de determin a diz. – daca persoana se adreseaza prima data, termenul este de 1 an sau dupa caz 6 luni ; in cazuri severe 2 ani ; daca dereglarile functionale sunt ireversibile – fara termen de examinare. In unele sit.reexaminarea realizinduse dupa o per.de 5-7 ani. La copii in cazul in care dereglarile functionale sunt ireversibile, pina la 18 ani, termenul automat pina la 54

atingerea majoratului. Modul de eliberare a cer.tde diz.si cap.de munca...mcomisiile ..la stabilirea dizabilitatii intocmeste si elibereaza persoanei certificatul de dizabilitate. Cotorul certificatului obtinut se expediaza in termen de 5 zile, iar copia autentificata de consiliu a cotorului – structurii teritoriale de asistenta sociala. Persoana incadrata intrun grad de dizabilitate este informata si atentionata de catre consiliu cu privire la responsabilitate p.u pastrarea documentelor necesare. Conform legii 156 pensie de dizabilitate este o suma baneasca achitata lunar din fondurile CNAS, persoanelor care anterior au achitat contributia, au activat in cimpul muncii iar in dependenta de venitul mediu lunar asigurat – va putea pretinde la acesti bani. In dependenta de virsta, la data constatarii dizabilitatii, si a stagiului de cotizare, persoana beneficiaza de pensie de dizabilitate cu exceptia cazurilor in care dizabilitatea a fost obtinuta in urma unui accident de munca, stagiul de cotizare nu se ia in calcul

1. Noţiuni generale despre invaliditate( dizabilitate ). Cauzele invalidităţii. În ultimii ani se atestă o atenţie sporită a societăţii vizavi de problemele de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi. Restabilirea sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi în scopul reintegrării lor în viaţa profesională şi socială este una din directivele politicii sociale ale statului moldovenesc. Actualul sistem de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de dificultăţi. Una dintre acestea se referă la definirea noţiunii de „dizabilitate”, care are valenţe diferite în legislaţia Republicii Moldova, astfel că aceasta conţine noţiuni ca „invaliditate” şi „handicap”, termeni care sunt discriminatorii ce etichetează persoanele cu dizabilităţi. în acest sens este oportună şi necesară uni formizarea legislaţiei şi racordarea acesteia la reglementările internaţionale în domeniu.1 În plan internaţional Adunarea Generală a ONU a adoptat la 09.12.1975 Declaraţia drepturilor persoanelor cu handicap (ratificată de Republica Moldova la 13.05.1995), iar la 13.12.2006 Convenţia privind drepturile persoanelor cu diza- bilităţi2. Practica mondială recunoaşte două tipuri de invaliditate3: economică şi medicală. Prin, invaliditatea economică înţelegem „pierderea totală sau parţială a capacităţii persoanei de a activa în domeniul profesional”, iar prin invaliditatea medicală desemnăm „problemele ce ţin de asigurarea restabilirii în limita poşi- bilităţilor a persoanelor handicapate sau adaptării acestora la modul de viaţă nou pentru ei, spre restabilirea sănătăţii în scopul reintegrării lor în viaţa profesională şi socială.”4 Prin termenul invalid Declaraţia drepturilor persoanelor cu handicap5 desemnează orice persoană aflată în incapacitate de a-şi asigura în totalitate sau în parte necesităţile unei vieţi individuale sau sociale normale. Abordând conceptul de invaliditate, trebuie mai întâi explicată noţiunea de vitalitate. Vitalitatea6 constituie o îmbinare a funcţiilor fizice, psihice şi sociale. Reducerea vitalităţii individului ca urmare a bolilor, traumelor duce la dezadap- tarea socială, exprimată prin reducerea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului, autoservire şi pierderea capacităţilor de muncă. Potrivit art.2 din Declaraţia drepturilor persoanelor cu handicap, conceptul invalid desemnează orice persoană care nu poate independent să-şi asigure total sau parţial necesităţile vieţii personale şi/sau sociale din cauza incapacităţilor de ordin fiziologic.

55

Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998 Secţiunea 3 Pensia de invaliditate Articolul 18. Constatarea invalidităţii Starea de invaliditate, cauzele, gradul şi timpul apariţiei ei se constată de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (C.E.M.V.) în baza unor regulamente aprobate de Guvern. Articolul 19. Condiţiile de stabilire a pensiei de invaliditate (1) Are dreptul la pensie de invaliditate asiguratul care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza: a) unei boli obişnuite; b) unui accident de muncă; c) unei boli profesionale. (2) În raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, se stabilesc trei grade de invaliditate. Articolul 20. Stagiul de cotizare pentru pensia de invaliditate (1) Asiguratul încadrat într-un grad de invaliditate cauzată de o boală obişnuită beneficiază de o pensie de invaliditate dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare, în raport cu vîrsta la data constatării invalidităţii, conform tabelului nr.1: Tabelul nr.1. Vîrsta la data constatării invalidităţii

Stagiul de cotizare (ani)

Pînă la 23 de ani

1

23-26 de ani

2

26-31 de ani

3

peste 31 de ani

5

(2) Pensia de invaliditate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională se stabileşte indiferent de durata stagiului de cotizare. (3) În cazul stabilirii pensiei de invaliditate cauzată de o boală obişnuită, beneficiarilor de pensie de invaliditate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională, persoanelor a căror invaliditate a survenit în legătură cu îndeplinirea serviciului militar în termen, precum şi invalizilor din copilărie, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vîrsta, de la data constatării iniţiale a invalidităţii. (4) În cazul în care persoanele menţionate la alin. (3) nu au realizat stagiul de cotizare necesar pînă la data constatării iniţiale a invalidităţii, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vîrsta, la data adresării pentru stabilirea pensiei de invaliditate cauzată de o boală obişnuită. Articolul 21. Calcularea pensiei de invaliditate (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se calculează în raport cu gradul de invaliditate conform formulelor din anexa nr.3, parte integrantă a prezentei legi. (2) În cazul în care cuantumul pensiei de invaliditate, calculat conform alin.(1), este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă. (3) În cazul încadrării în alt grad de invaliditate, cuantumul pensiei se determină din venitul mediu lunar asigurat luat în considerare la stabilirea iniţială a pensiei, ţinîndu-se cont de toate indexările (recalculările) efectuate anterior încadrării în alt grad de invaliditate. 56

Articolul 22. Reluarea drepturilor la pensia de invaliditate (1) Pensionarul de invaliditate este supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de C.E.M.V. (2) După fiecare reexpertizare, gradul de invaliditate se menţine, se modifică sau se suspendă în conformitate cu decizia C.E.M.V. Modificarea şi suspendarea pensiei de invaliditate se efectuează începînd cu luna următoare celei în care s-a emis decizia respectivă a C.E.M.V. (3) Neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plăţii pensiei, începînd cu luna următoare. Reluarea în plată a pensiei de invaliditate se efectuează din ziua constatării invalidităţii dacă reexpertizarea a avut loc în termen de pînă la 3 ani după încetarea plăţii. (4) Dacă reexpertizarea a avut loc după expirarea a 3 ani de la încetarea plăţii pensiei, reluarea dreptului la pensia de invaliditate se efectuează în condiţiile art.20 şi 21.

Articolul 23. Plata pensiei de invaliditate (1) Pensia de invaliditate se plăteşte integral, inclusiv pensionarilor care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat. (2) Plata pensiei de invaliditate persoanelor care se află la întreţinerea deplină a statului se efectuează în mărime de 25% din pensia stabilită.

2. Constatarea invalidităţii. Expertiza repetată şi efectele depăşirii termenului de reexpertizare. - x

3. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unei afecţiuni generale. - x

4. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. Pensiile de invaliditate sunt acele sume băneşti lunare alocate din Casa Naţională de Asigurări Sociale în mărime raportată la salariul mediu al persoanei care anterior a activat în câmpul muncii în legătură cu stabilirea unui grad de invaliditate16. Drept temei de apariţie a dreptului la acest tip de pensie este in validitatea. Sunt recunoscute invalide persoanele care au pierdut capacitatea de muncă complet sau parţial. Conform art. 19 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, drept la pensia de invaliditate are asiguratul care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza: unei boli obişnuite; unui accident de muncă; unei boli profesionale. Invaliditatea de boală obişnuită survine ca urmare a oricărei suferinţe. Această cauză de invaliditate se mai cunoaşte şi sub denumirea de „afecţiune generală.” Starea generală a sănătăţii nu-i permite ca ea să 57

continue munca în condiţii generale sau o lipseşte de posibilitatea de a munci şi de a se autoservi. La această categorie se referă şi traumele în condiţii casnice. Condiţia principală este ca această boală să nu survină în procesul de muncă sau datorită condiţiilor nocive de muncă.17 Invaliditatea ca urmare a unui accident de muncă, inclusiv în timpul deplasărilor sau în timpul efectuării unor acţiuni în interesul intreprinderii sau instituţiei, care este provocată de accidentele survenite: – în drum spre casă sau spre locul de muncă; – în timpul practicii în producţie; – pe teritoriul întreprinderii, instituţiei sau în alt loc de muncă în timpul orelor de lucru, inclusiv în pauzele stabilite şi în timpul necesar pentru aducerea în ordine a locului de lucru; – în apropierea întreprinderii, instituţiei sau în alt loc de muncă în timpul orelor de muncă, inclusiv în pauzele stabilite dacă aflarea acolo nu era în contradicţie cu regulamentul ordinii interioare de muncă; – în timpul executării unor sarcini de stat şi obşteşti; – în timpul executării acţiunilor de salvare a vieţii omeneşti, de ocrotire a proprietăţii statului, de menţinere a ordinii publice; – în legătură cu îndeplinirea funcţiilor de donator de sânge. In cazul accidentului de munca administraţia întreprinderii, instituţiei etc. formează o comisie de cercetare a cauzei survenirii accidentului, din vina cui a survenit el şi posibila tratare a persoanei. Apoi se întocmeşte un proces-verbal privind cercetarea accidentului de muncă precum că persoana a suferit în urma acestui accident şi un bilet de trimitere pentru examinare la CEMV, care ulterior îi va stabili gradul de invaliditate.18 Invaliditatea ca urmare a unei boli profesionale este stabilită în urma unei boli cauzate de influenţa sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei date sau din cauza condiţiilor de muncă caracteristice unei sau altei ramuri de producţie. Este absolut necesar a constata că factorii nocivi au acţionat în timpul de muncă când persoana se afla pe teritoriul întreprinderii sau în alt loc şi îndeplinea atribuţiile sale de serviciu. La stabilirea invalidităţii de boală profesională CEMV se conduce de lista bolilor profesionale, adoptată de Ministerul Sănătăţii şi de Instrucţiunea cu privire la aplicarea acestei liste. La fişa de trimitere a bolnavilor de boală profesională către CEMV în mod obligatoriu se anexează concluzia medicului specialist în boli profesionale al unităţii sanitare. Stagiul de cotizare pentru acordarea pensiei de invaliditate se stabileşte în conformitate cu art. 20 din Lege. Asiguratului încadrat într-un grad de invaliditate cauzată de o boală obişnuită pensia de invaliditate i se stabileşte dacă îndeplineşte condiţiile cu privire la stagiul de cotizare în raport cu vârsta la data constatării invalidităţii, conform tabelului. Vârsta la data constatării invalidităţii

Stagiul de cotizare (ani)

Până la 23 de ani

1

23-26 de ani

2

26-31 de ani

3

oeste 31 de ani

5

Persoanelor a căror invaliditate a survenit în urma unui accident de muncă sau a bolii profesionale pensia de invaliditate se stabileşte indiferent de durata stagiului de cotizare.

58

în cazul stabilirii pensiei de invaliditate cauzată de o boală obişnuită, beneficiarilor de pensie de invaliditate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională, persoanelor a căror invaliditate a survenit în legătură cu îndeplinirea serviciului militar în termen, precum şi invalizilor din copilărie, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vârsta, de la data constatării iniţiale a invalidităţii. Dacă aceste persoane nu au realizat stagiul de-cotizare necesar până la data constatării iniţiale a invalidităţii, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vârsta, la data adresării pentru stabilirea pensiei de invaliditate cauzată de o boală obişnuită. Calcularea pensiei de invaliditate se stabileşte în conformitate cu art. 21 din Lege: 1) Cuantumul pensiei de invaliditate se calculează în raport cu gradul de invaliditate conform formulelor din Anexa nr.3, parte integrantă a prezentei Legi. 2) în cazul în care cuantumul pensiei de invaliditate, calculat conform alin.(l), este mai mic decât cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă. 3) în cazul încadrării în alt grad de invaliditate, cuantumul pensiei se determină din venitul mediu lunar asigurat luat în considerare la stabilirea iniţială a pensiei, ţinându-se cont de toate indexările (recalculările) efectuate anterior încadrării în alt grad de invaliditate.

Reluarea drepturilor la pensia de invaliditate se stabileşte în conformitate cu art.22 din Lege: 1) Pensionarul de invaliditate este supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de CEMV. 2) După fiecare reexpertizare, gradul de invaliditate se menţine, se modifica sau se suspendă în conformitate cu decizia CEMV. Modificarea şi suspendarea pensiei de invaliditate se efectuează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia respectivă a CEMV. 3) Neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plăţii pensiei începând cu luna următoare. Reluarea în plată a pensiei de invaliditate se efectuează din ziua constatării invalidităţii dacă reexpertizarea a avut loc în termen de până la 3 ani după încetarea plăţii. 4) Dacă reexpertizarea a avut loc după expirarea a 3 ani de la încetarea plăţii pensiei, reluarea dreptului la pensia de invaliditate se efectuează în condiţiile art.20 şi 21. Cuantumul pensiei de invaliditate se calculează în conformitate cu art. 21 din Lege şi cu Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.328 din 19 martie 2008.'9 La calcularea cuantumului pensiei de invaliditate se iau în vedere următoarele criterii de asigurare: vârsta; stagiul de cotizare; contribuţiile de asigurări sociale de stat, venitul asigurat, care nu depăşeşte suma prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, din care s-au plătit contribuţiile individuale de asigurare pentru toată perioada de activitate. în sensul Regulamentului nominalizat, este determinat modul de calculare a pensiilor de invaliditate până la 1 ianuarie 1999; până la şi după 1 ianuarie 1999; după 1 ianuarie 1999. Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat al invalidului.

59

Anexa nr. 3 Formulele de calcul al pensiei de invaliditate Pensia de invaliditate, în raport cu gradul de invaliditate, se calculează după formulele: pentru invaliditatea: de gradul I: Va P = 0,42 x Sa + ------- x Sa x 0,1; Vmax de gradul II: Va P = 0,35 x Sa + ------- x Sa x 0,1; Vmax de gradul III: Va P = 0,20 x Sa + -------- x Sa x 0,1, Vmax în care: P - cuantumul pensiei; Sa - venitul mediu lunar asigurat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi, dar care nu poate fi mai mare decît mărimea dublă a salariului mediu pe ţară pe anul precedent anului stabilirii pensiei; Va - stagiul de cotizare realizat; Vmax - stagiul de cotizare maxim potenţial de la vîrsta de 18 ani pînă la vîrstele de pensionare stabilite la art.41 alin.(1), dar nu mai mare de 39 de ani. La calcularea venitului mediu lunar asigurat, persoana asigurată poate solicita excluderea din calcul a perioadei pentru care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale reieşind dintr-un grad/hectar. În acest caz, perioada respectivă se exclude şi din stagiul de cotizare.

5. Pensia de invaliditate acordată militarilor. Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au devenit invalizi li se stabilesc pensii de invaliditate, dacă invaliditatea a survenit în timpul îndeplinirii serviciului sau cel mult după trei luni de la eliberare din serviciu, sau după expirarea acestui termen, dacă a fost cauzată de o rănire, contuzie, schilodire sau afecţiune contractată în perioada îndeplinirii serviciului. Pensiile de invaliditate se stabilesc în baza Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.l544-XII din 23.06.199320 (în contin.Lege). Potrivit art. 21 din Lege, în funcţie de cauzele invalidităţii, invalizii din rândurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se clasifică în două categorii: a) invalizi de război - în cazul în care invaliditatea este cauzată de rănire, con- tuzionare sau schilodire în perioada celui de al doilea război mondial, îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar (de serviciu) ori de

60

afecţiuni legate de aflare pe front, în detaşamente şi formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupe ilegale în cel de al doilea război mondial, precum şi de participare la lichidarea urmărilor catastrofei de la Cemobâl sau la acţiuni de luptă în timp de pace; b) invalizi - în cazul în care invaliditatea este cauzată de o schilodire în accident nelegat de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu militar (de serviciu) sau de o afecţiune contractată în perioada îndeplinirii serviciului. Calcularea pensiei de invaliditate stabilite militarilor. Cuantumul pensiei invalizilor din rândurile militarilor se stabileşte în funcţie de solda (câştigul)1 acestora, în conformitate cu prevederile art. 22, după cum urmează: a) invalizilor de război de gradul I şi II - 75 %, de gradul III— 50 %; b) invalizilor indicaţi în art.21 lit.b) de gradul 1-75 %, de gradul II - 55 %, de gradul 111-30%. Acest procentaj nu se aplică la calcularea pensiei de invaliditate a militarilor în termen. Invalizii din rândurile militarilor care şi-au satisfăcut serviciul prin contract sau din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne confirmă o vechime în muncă necesară stabilirii pensiei pentru vechime în muncă (20 ani), li se poate stabili pensie de invaliditate în mărimea pensiei pentru vechime în muncă în următoarele proporţii: vechime în muncă de 20 de ani - 50%, iar pentru cei pensionaţi pentru limită de vârstă sau pe motive de boală - 55%; pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - 3% din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75% din aceste sume. Mărimea minimă a pensiei de invaliditate se stabileşte în următoarele proporţii: a) pentru invalizii de război de grupa I şi a Il-a din rândurile soldaţilor în termen - 504 lei, de grupa a IlI-a 252 lei, pentru invalizii indicaţi în art.21 lit.b) de grupa I şi a Il-a din rândurile soldaţilor în termen - 336 lei, de grupa a IlI-a - 168 lei; b) pentru invalizii din rândurile caporalilor, sergenţilor şi plutonierilor în termen - 110% din sumele prevăzute la lit.a). Recalcularea pensiei în cazul schimbării grupei de invaliditate. La schimbarea grupei de invaliditate după stabilirea pensiei se schimbă şi mărimea pensiei. Dacă starea sănătăţii invalidului de război se agravează ca urmare a unei afecţiuni generale, infirmităţi de muncă sau boli profesionale, pensia se recalculează conform noii grupe de invaliditate, păstrându-se cauzele invalidităţii. In corespundere cu art.26 din Lege, dacă nu este stabilită, conform Legii cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie, alocaţie socială de stat, atunci pensia de invaliditate se majorează următoarelor categorii de persoane: Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au luat parte la acţiuni de luptă în timp de pace - cu 135 lei. Persoanelor supuse pe nedrept represiunilor, recluziunii sau tratamentului în instituţii de psihiatrie - cu 75 lei. Persoanelor supuse represiunilor nedrepte şi familiilor acestora care s-au aflat în locuri de exil (deportare) - cu 35 lei. 1 Câştigul (solda ) din care se calculează pensia invalizilor sus-menţionaţi cuprinde salariul funcţiei, salariul pentru gradul militar sau special, sporul procentual pentru vechime în serviciu primite înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a indemnizaţiei băneşti unice în mărimea sumei mijloacelor băneşti de întreţinere pe un an (art. 44 din Lege nominalizată). 61

Persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în locuri de recluziune şi foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste, în ghetouri şi în alte locuri de deţinere forţată - cu 300 lei.

6. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. de la Cernobîl. Condiţiile de asigurare cu pensii a persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl sunt reglementate de Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl nr.909-XII din 30.01.92.22 Invaliditatea este stabilită persoanelor care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl din 26 aprilie 1986. Conform datelor statistice din Republica Moldova la lichidare au participat aproximativ 20 mii de persoane, dintre care aproximativ 13 mii de persoane au diferit grad de iradiere.23 Conform art. 15 din Legea nominalizată, persoanele care au devenit invalide ca urmare a catastrofei de la Cemobâl au dreptul la pensie de invaliditate în mărimea recuperării daunei reale, indiferent de vechimea în muncă. Art.18 din Lege fixează înlesniri la calcularea salariului mediu lunar pentru stabilirea pensiilor de invaliditate a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cemobâl, specificându-se că la determinarea salariului mediu lunar se iau în calcul oricare 5 ani consecutivi. Salariul lunar mediu în aceşti 5 ani se stabileşte prin împărţirea sumei totale a salariului primit la 60 de luni. La dorinţa solicitantului pensiei, salariul lunar mediu pentru calcularea pensiei poate fi luat din orice perioadă din 12 luni de lucm în zona de înstrăinare. Dacă solicitantul pensiei a lucrat în această zonă mai puţin de 12 luni, salariul lunar mediu se calculează prin împărţirea sumei totale a salariului pentru lunile calendaristice de lucm la numărul de luni. In afara de aceasta, salariul mediu lunar pentru persoanele care au lucrat în zona de înstrăinare mai puţin de 12 luni poate fi calculat în felul următor: de la început se calculează salariul zilnic mediu prin împărţirea sumei totale câştigate în această perioadă la numărul de zile lucrate în zona de înstrăinare, apoi se calculează salariul lunar mediu prin înmulţirea salariului zilnic mediu la 30 de zile calendaristice. Persoanelor menţionate la art.15 din Lege pensia li se calculează respectiv din câştig şi din indemnizaţia de întreţinere, majorate pentru lucrul în zona de înstrăinare, dar care vor constitui cel puţin două salarii medii lunare pe republică pe anul precedent anului intrării în vigoare a prezentei Legi. Suplimente la pensiile de invaliditate se stabilesc conform art. 20 din Legea nominalizată: invalizilor de gradul I, cu 65 lei; invalizilor de gradul II, cu 50 lei; invalizilor de gradul III, cu 35 lei. Participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de la C. A.E. Cemobâl, enumeraţi în art.15 din Legea nominalizată (în afară de persoanele enumerate în pct.l), li se majorează pensiile de invaliditate cu 18 lei. Dacă mărimea pensiei de invaliditate, calculată în conformitate cu prezenta Lege, e mai mică decât mărimea pensiei calculate conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, la dorinţa pensionarului pensia de invaliditate poate fi stabilită în conformitate cu ultima. După cum am menţionat anterior, în cazul când în rândul participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de la Cemobâl au participat persoane din rândul militarilor sau persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi au devenit invalide, pensia de invaliditate se stabileşte în conformitate cu art. 21-22 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.l544-XII din 23.06.1993. 62

63

Mărimea pensiei de invaliditate acordata persoanelor ce au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la C. A.E. Cemobâl se stabileşte în următoarele proporţii: a) invalizilor de război de gradul I şi a II - 75%, de gradul III - 50% din sumele respective ale soldei (câştigului); b) invalizilor indicaţi în art.21 lit.b) de gradul I - 75%, de gradul II - 55%, de gradul III - 30% din sumele respective ale soldei (câştigului).

7. Cuantumul pensiei de invaliditate. - x

8. Alte prestaţii oferite persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate. - x

IX. Pensia de urmaş 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Noţiunea şi caracteristica pensiei de urmaş. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei de urmaş. Cercul de persoane care pot fi asigurate cu pensii de urmaş. Stabilirea pensiei de urmaş copiilor orfani. Stabilirea pensiei de urmaş membrilor familiilor militarilor. Cuantumul pensiei de urmaş.

Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998 Secţiunea 4 Pensia de urmaş Articolul 24. Dreptul la pensia de urmaş (1) Pensia de urmaş se acordă dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii în conformitate cu prezenta lege. (2) Pensia de urmaş se acordă indiferent de durata stagiului de cotizare în cazul în care decesul întreţinătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. (3) Pensia de urmaş se stabileşte în cazul în care întreţinătorul, decedat în urma unei boli generale, a realizat un stagiu de cotizare care i-ar fi acordat dreptul la stabilirea pensiei de invaliditate. Articolul 25. Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş (1) Se stabileşte pensie de urmaş: a) copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani; b) soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare prevăzută la art.41 alin.(1) sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit; c) soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea 64

copilului pînă la vîrsta de 3 ani. (2) Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o singură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat. Articolul 26. Calcularea pensiei de urmaş (1) Pensia de urmaş, în cazul în care susţinătorul era beneficiar de pensie pentru limită de vîrstă sau de pensie de invaliditate de gradul I, se stabileşte procentual din pensia aflată în plată, iar în cazul în care susţinătorul nu era beneficiar de pensie sau era beneficiar de pensie de invaliditate de gradul II sau III procentual din pensia potenţială calculată pentru gradul I de invaliditate.Cuantumul pensiei de urmaş se calculează, în funcţie de numărul urmaşilor, astfel: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru doi urmaşi - 75%; c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100%. (2) Cuantumul minim al pensiei de urmaş se stabileşte în funcţie de numărul urmaşilor, în următoarele proporţii în raport cu pensia minimă pentru limită de vîrstă pentru categoria respectivă de pensionari (agricultori sau alţi beneficiari): a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru doi urmaşi - 75%; c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100%. (3) Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte. (4) Cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil, în cazul orfanilor de ambii părinţi, nu poate fi mai mic de 50% din pensia minimă pentru limită de vîrstă pentru categoria respectivă de pensionari. În cazul în care unul dintre părinţi se încadra în categoria de agricultori, cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil nu poate fi mai mic de 50% din pensia minimă pentru limită de vîsrtă prevăzută pentru alţi beneficiari. Articolul 27. Plata pensiei de urmaş (1) Categoriilor de urmaşi prevăzute la art.25 lit.a), inclusiv celor aflaţi la întreţinerea deplină a statului, se plăteşte integral pensia de urmaş. (2) Categoriilor de urmaşi prevăzute la art.25 lit.c) pensia de urmaş se plăteşte numai în cazul în care nu realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat. Articolul 28. Recalcularea pensiei de urmaş În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează potrivit noii situaţii. Recalcularea se face începînd cu luna următoare celei în care au intervenit modificările sau a fost solicitată recalcularea. Articolul 29. Separarea unei părţi din pensia de urmaş (1) Beneficiarul pensiei de urmaş este în drept să solicite separarea părţii de pensie ce i se cuvine. (2) Separarea părţii de pensie se face începînd cu luna următoare celei în care a fost solicitată. (3) Partea de pensie pentru un urmaş se determină prin împărţirea cuantumului pensiei stabilite la numărul de beneficiari ai pensiei de urmaş.

65

1. Noţiunea şi caracteristica pensiei de urmaş. Pensia de urmaş reprezintă suma bănească calculată şi stabilită conform Legii persoanelor inapte de muncă ca urmare a pierderii întreţinătorului care se achită lunar din bugetul asigurărilor sociale. în calitate de temeiuri ce invocă apariţia dreptului la pensia de urmaş pot servi1: decesul persoanei confirmat prin certificatul de deces, declararea dispariţiei fără veste sau declararea morţii persoanei prin hotărârea instanţei de judecată. Subiecţi ai raportului juridic la determinarea dreptului la pensia de urmaş sunt membrii familiei decedatului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Lege. Se va ţine seama şi de relaţiile de rudenie ce se determină conform Codului familiei şi Codului civil al Republicii Moldova. Alt subiect al raportului juridic este organul de asigurare socială, care este obligat să stabilească în baza documentelor prezentate, în condiţiile legii, dreptul persoanelor la pensia de urmaş.2 Conform art.25 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat,3 au dreptul la pensie de urmaş următoarele persoane: a) copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani; b) soţul supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vârsta de pensionare prevăzută la art.41 alin. (1) sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit; c) soţul supravieţuitor sau tutorele (curatorul) care are în îngrijire copii sub vârsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrate în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o singură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat.

2. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei de urmaş. Potrivit art.24 alin.(l) din Lege, dreptul la pensia de urmaş se stabileşte dacă persoana decedată era pensionar sau confirma condiţiile necesare pentru stabilirea pensiei date la ziua decesului. Aşadar, în conformitate cu Legea dacă pensia de urmaş ca urmare a decesului din cauza unei afecţiuni generale se stabileşte membrilor familiei dacă sunt îndeplinite condiţiile cu privire la stagiul de cotizare al decedatului, în funcţie de vârsta avută la data constatării decesului, conform tabelului. Vârsta la data constatării decesului

Stagiul de cotizare (ani)

Până la 23 de ani

1

23-26 de ani

2

26-31 de ani

3

peste 31 de ani

5

Dacă la data decesului nu se va confirma stagiul de cotizare necesar, membrilor familiei, ce pretind la pensia de urmaş, li se va stabili o alocaţie socială. 66

În cazul în care decesul a survenit în urma unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau, în cazul militarilor, în urma lichidării consecinţelor avariei de la Cemobâl, pensia de urmaş se stabileşte indiferent de prezenţa stagiului de cotizare. Pentru stabilirea pensiei de urmaş în caz de deces al întreţinătorului din cauza unei afecţiuni generale, conform Legii solicitanţii trebuie să prezinte următoarele documente: certificatul de deces; certificatul ce confirmă stagiul de cotizare realizat până la ziua decesului în funcţie de vârsta ce o avea. Dacă decesul a fost cauzat de un accident de muncă, se va mai prezenta şi procesul-verbal despre accidentul de muncă.4 întrunirea condiţiilor date de către persoanele specificate în art.25 din Lege le garantează acestora dreptul la pensie de urmaş minimală. Respectarea altor condiţii facultative (de exemplu, prezentarea certificatului de salariu) pot duce la majorarea pensiei de urmaş. Din cele menţionate tragem concluzia că apariţia dreptului la pensia de urmaş invocă prezenţa a două criterii specifice:  criteriul volitiv prin care se explică manifestarea de voinţă a persoanei/repre- zentantului de a realiza dreptul la acest tip de pensie;  criteriul de vârstă prin care se confirmă că este recunoscut inapt de muncă şi se afla la întreţinerea decedatului.

3. Cercul de persoane care pot fi asigurate cu pensii de urmaş. Articolul 25. Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş (1) Se stabileşte pensie de urmaş: a) copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani; b) soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare prevăzută la art.41 alin.(1) sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit; c) soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani. (2) Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o singură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat.

67

4. Stabilirea pensiei de urmaş copiilor orfani. Pensia de urmaş se stabileşte persoanelor care se regăsesc în situaţiile specificate în art. 24 şi 25 din Lege. Cuantumul pensiei de urmaş se calculează în conformitate cu prevederile art.26 din Lege şi în baza pct.27-33 din Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat.5 Pentru copiii orfani de ambii părinţi, cuantumul pensiei de urmaş reprezintă însumarea drepturilor de urmaş calculate pentru fiecare părinte în parte. Cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil, în cazul orfanilor de ambii părinţi, nu poate fi mai mic de 50% din pensia minimă pentru limită de vârstă pentru categoria respectivă de pensionari. în cazul în care unul dintre părinţi se încadrează în categoria de agricultori, cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil nu poate fi mai mic de 50% din pensia minimă pentru limită de vârstă prevăzută pentru alţi beneficiari. Dacă întreţinătorul decedat era beneficiar de pensie pentru limită de vârstă, stabilită în conformitate cu art. 16 sau art.53 sau de pensie de invaliditate de gradul I, stabilită în conformitate cu art.21 sau art.54 din Legea privind pensiile de asigurări sociale, cuantumul pensiei se stabileşte procentual din pensia aflată în plată a întreţinătorului decedat. Dacă întreţinătorul decedat nu era beneficiar de pensie pentru limită de vârstă sau de invaliditate de gradul I sau era beneficiar de pensie de invaliditate de gradul II sau de gradul III, cuantumul pensiei se stabileşte procentual din pensia potenţială calculată pentru gradul I de invaliditate. Cuantumul pensiei de urmaş se calculează, în funcţie de numărul urmaşilor, astfel: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru doi urmaşi - 75%; c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100%. Pensia potenţială de invaliditate de gradul I se calculează cu aplicarea diverselor formule, în funcţie de perioada realizării venitului asigurat. (1 ianuarie 1999).

În cazul în care, la data decesului, întreţinătorul era beneficiar de pensie de invaliditate de gradul II sau de gradul III, pensia potenţială pentru gradul I de invaliditate se determină din salariul mediu lunar pe ţară, din care iniţial a fost stabilită pensia de invaliditate, ţinându-se cont de toate indexările (recalculările). Cuantumul minim al pensiei de urmaş se calculează în procente în raport cu cuantumul minim al pensiei pentru limită de vârstă pentru categoria respectivă de pensionari (lucrători din agricultură sau alţi beneficiari) şi depinde de numărul de beneficiari ai pensiei în următoarele proporţii: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru doi urmaşi - 75%; c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100% din pensia minimă pentru limită de vârstă. In cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează potrivit noii situaţii, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările sau a fost solicitată recalcularea. De asemenea, beneficiarul pensiei de urmaş este în drept să solicite separarea părţii de pensie ce i se cuvine, începând cu luna următoare celei în care a fost solicitată, fiind determinată prin împărţirea cuantumului pensiei stabilite la numărul de beneficiari ai pensiei de urmaş. Copiilor până la vârsta de 18 ani, iar dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani, care se află la întreţinerea deplină a statului, pensia de urmaşi se plăteşte integral. Soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vârsta de 3 ani ai susţinătorului decedat pensia de urmaş se plăteşte numai în cazul în care nu realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat. 68

5. Stabilirea pensiei de urmaş membrilor familiilor militarilor. În baza art. 30 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne,6 familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se stabilesc pensii în cazul pierderii întreţinătorului, dacă acesta a decedat în timp ce îndeplinea serviciul sau cel mult peste trei luni de la data eliberării din serviciu, iar pentru familiile de pensionari din categoria acestor militari, dacă întreţinătorul a decedat în perioada în care primea pensie sau cel târziu peste 5 ani de la încetarea plăţii pensiei. Beneficiari ai acestei categorii de pensii, conform art. 31, pot fi membrii de familie inapţi pentru muncă, din familiile militarilor decedaţi sau căzuţi la datorie: copiii inapţi de muncă; părinţii inapţi de muncă şi soţia (soţul), dacă după moartea întreţinătorului aceştia şi-au pierdut sursa de existenţă; părinţii inapţi pentru muncă şi soţiile (soţii) inapte pentru muncă ale militarilor, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne căzute pe front sau în timpul participării la operaţiuni de luptă pe timp de pace. La stabilirea dreptului la pensie în cazul pierderii întreţinătorului, inapţi pentru muncă sunt consideraţi următorii membri ai familiei: a) copiii, fraţii, surorile şi nepoţii care nu au atins vârsta de 18 ani sau care au depăşit această vârstă, dacă au devenit invalizi înainte de a fi împlinit 18 ani, iar elevii din şcolile profesional-tehnice şi licee, colegii, studenţii din instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la pensie până la absolvirea acestor instituţii, dar cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani. Totodată, fraţii, surorile şi nepoţii se bucură de dreptul la pensie doar în cazul în care nu au părinţi apţi de muncă; b) tatăl, mama şi soţia (soţul) care au atins vârsta pensionării prevăzută de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat sau sunt invalizi, precum şi mamele şi soţiile în vârstă de 50 de ani ale militarilor şi ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au decedat în urma unei răniri, contuzii, schilodiri sau afecţiuni contractate în timpul participării la operaţiuni de luptă pe timp de pace; c) soţia (soţul) sau unul dintre părinţi, bunelul, bunica, fratele sau sora, indiferent de vârstă sau de capacitatea de muncă, dacă ea (el) îngrijeşte copiii, fraţii, surorile sau nepoţii întreţinătorului decedat, atunci când aceştia nu au atins vârsta de 8 ani, indiferent dacă au fost sau nu întreţinuţi de cel decedat, şi nu lucrează, iar soţia (soţul) militarilor, persoanei din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pensionarului din categoria lor, decedaţi în urma cauzelor indicate în art.21 lit.a) care îngrijesc copii ce nu au atins vârsta de 8 ani ai militarului, persoanei din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne (pensionarului) decedat - indiferent dacă lucrează sau nu; d) bunelul şi bunica în cazul în care nu există persoane obligate, conform Legii, să-i întreţină. Cuantumul pensiei se stabileşte conform prevederilor art.37 din Lege, în următoarele mărimi: a) pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, care au decedat în urma unei răniri, contuzionări sau schilodiri, produse în perioada celui de la doilea război mondial sau în timpul îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar (de serviciu), sau în urma unei afecţiuni contractate în timpul aflării pe front, în detaşamente şi unităţi de partizani, în organizaţii şi grupuri ilegale în perioada celui de al doilea război mondial sau de participare la acţiuni de luptă în timp de pace - 40 % din câştigul întreţinătorului pentru fiecare membru de familie inapt pentru muncă. Pentru membrii de familie ai pensionarilor decedaţi din rândurile invalizilor de război şi pentru membrii de familie în a cărei componenţă intră copiii orfani de ambii părinţi pensia se calculează în aceeaşi mărime, indiferent de cauza morţii întreţinătorului; 69

b) pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, decedate în urma schilodirii în accident nelegat de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu militar (de serviciu) sau în urma unei afecţiuni contractate în timpul îndeplinirii serviciului - 30% din câştigul întreţi- nătorului pentru fiecare membru inapt pentru muncă; c) pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din tmpele organelor afacerilor interne, decedate ca urmare a schilodirilor sau afecţiunilor cauzate de catastrofa de la Cemobâl, pensia în cazul pierderii întreţi- nătorului se acordă, la dorinţă, în modul şi mărimea stabilită de Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cemobâl. Pensia minimă în cazul pierderii întreţinătorului pentm familiile militarilor în termen, calculată pentm fiecare membru al familiei inapt de muncă, se stabileşte conform art. 38 din Legea 1544-XII din 23.06.1993:  la calcularea pensiei în conformitate cu art.37 lit.a): pentm familiile soldaţilor în termen - 336 lei, pentm familiile caporalilor, sergenţilor şi plutonierilor în termen - 369,6 lei;  la calcularea pensiei în conformitate cu art.37 lit.b): pentm familiile categoriilor respective de militari în termen - 75% din mărimea prevăzută la lit.a).

6. Cuantumul pensiei de urmaş. - x

X. Pensia pentru unele categorii de persoane 1. 2. 3. 4. 5.

Noţiunea şi caracteristica pensiei acordată unor categorii de persoane. Condiţiile de stabilire a pensiei pentru unele categorii de cetăţeni Pensia acordată funcţionarilor publici. Pensia acordată judecătorilor şi unor lucrători din procuratură. Pensia acordată militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din cadrul organelor afacerilor interne. 6. Pensia acordată unor lucrători ai aviaţiei civile, unor angajaţi din domeniul culturii. 7. Cuantumul pensiei acordată unor categorii de persoane.

1. Noţiunea şi caracteristica pensiei acordată unor categorii de persoane. Legislaţia Republicii Moldova prevede condiţii speciale de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (judecători, procurori, aleşi locali, funcţionari publici etc.). Diferenţa faţă de condiţiile generale de stabilire a pensiilor constă în unele facilităţi acordate acestor categorii, scopul cărora a fost evidenţierea şi aprecierea meritelor faţă de stat. Pensiile pentru unele categorii de cetăţeni (pentru vechime în muncă) reprezintă plăţile lunare acordate în proporţie de 50% din bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% din bugetul de stat persoanelor care sunt pensionate anticipat în conformitate cu stagiul de cotizare special realizat într-o anumită profesie sau funcţie. Specificul pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (pentru vechime în muncă) constă în următoarele: a) o condiţie obligatorie pentru stabilire reprezintă confirmarea stagiului de cotizare special. Persoana care o perioadă îndelungată a muncit pentru binele societăţii într-o profesie anumită şi în virtutea caracterului deosebit al profesiei lor, cu toate că nu au devenit invalide, nu pot în continuare să presteze munca după o activitate îndelungată şi permanentă;

70

b) se stabileşte categoriilor de cetăţeni ocupaţie la lucrări, a căror executare duce la pierderea capacităţii de muncă înainte de atingerea vârstei care dă dreptul la pensia pentru limită de vârstă. Acestor persoane li se stabileşte un cenz de vârstă redus prin care se contribuie la micşorarea termenului de aflare sub influenţa factorilor ce se răsfrâng negativ asupra sănătăţii lor; c) au trăsături comune cu pensiile pentru limită de vârstă stabilite în condiţii avantajoase, asemănările rezultând din faptul că pentru ambele tipuri de pensie trebuie atînsă o anumită vârstă; d) acest tip de pensie este reglementat de Capitolul VI. „Pensiile pentru unele categorii de cetăţeni” din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat1 şi se calculează în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare (pentru deputaţi, membri de Guvern) şi în cuantum de 75% din venitul mediu lunar realizat din ultimele 60 de luni de activitate în serviciul public (pentru funcţionarii publici, aleşii locali). Numărul beneficiarilor de acest tip de pensii constituia la 01.01.2009 1,1% din numărul total al beneficiarilor de pensii; e) condiţiile de pensionare pentru procurori, judecători, militari etc. sunt specificate în legi speciale: Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la procuratură, Legea serviciului în organele vamale, Hotărâre cu privire la aprobarea listelor funcţiilor, care asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă, şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant etc. În scopul respectării principiilor de bază ale sistemului public de asigurări sociale, la moment, se fac primii paşi spre unificarea sistemului de pensii ce urmăreşte ca toţi contribuabilii la sistemul public de asigurări sociale să beneficieze de dreptul la pensie pentru limită de vârstă în baza condiţiilor unice.

2. Condiţiile de stabilire a pensiei pentru unele categorii de cetăţeni Pensia stabilită deputaţilor şi membrilor de Guvern Conform art. 43 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat,1 2 au dreptul la pensie următoarele categorii de persoane: Deputaţii în Parlament Asiguratul care a activat cel puţin 2 ani în calitate de deputat în Parlament, inclusiv în Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti de legislatura a XlI-a, cu excepţia persoanelor ale căror împuterniciri au fost suspendate înainte de termen pentru participarea lor la lucrările organelor anticonstituţionale şi comiterea de acţiuni ce vin în contradicţie cu Constituţia şi cu legislaţia în vigoare, sau care a deţinut cel puţin 2 ani funcţii remunerate în Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti de legislaturile anterioare, a atins vârsta de pensionare (bărbaţii -62 de ani, femeile - 57 de ani) şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare ale deputatului în exerciţiu în funcţia (funcţiile) respectivă deţinută în Parlament. Membrii de Guvern. Asiguratul care a activat cel puţin 2 ani în calitate de membru de Guvern, a atins vârsta de pensionare (bărbaţii -62 de ani, femeile - 57 de ani) şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare ale membmlui de Guvern în exerciţiu în funcţia respectivă deţinută în Guvern. Reexaminarea pensiilor stabilite se efectuează o dată cu majorarea plăţilor lunare ale deputaţilor şi ale membrilor de Guvern în exerciţiu, ţinând cont de funcţia deţinută.

71

3. Pensia acordată funcţionarilor publici. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public3 reglementează în art.42 lit.b) că funcţionarii publici beneficiază de pensie în condiţiile art.44 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Asiguratul cu statut de funcţionar public care a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) şi confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public4 de cel puţin 15 ani beneficiază de dreptul la pensionare anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei de pensionare (bărbaţii - de 62 ani, femeile - de 57 ani). Deci, bărbaţii la 57 de ani, femeile la 52 de ani. 2) Asiguratul care nu are statut de funcţionar public, dar confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public de cel puţin 15 ani, a atins vârsta de pensionare (bărbaţii - 62 de ani, femeile - 57 de ani) şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei). Pensiile stabilite acestor două categorii de asiguraţi constituie 75% din venitul mediu lunar realizat pentru ultimele 60 de luni de activitate în serviciul public. Venitul realizat în perioada de până la 1 ianuarie 1999 se actualizează prin înmulţirea coeficientului individual5, care nu poate depăşi 5,0, determinat pentru perioada respectivă în modul prevăzut în anexa nr.4, la valoarea ce constituie media salariilor medii lunare pe ţară pentru toată perioada de după 1 ianuarie 1999, inclusiv pentru anul precedent anului de realizare (reexaminare) a drepturilor de pensie. Venitul realizat după 1 ianuarie 1999 se ia în considerare în valoarea sa reală. 3. Asiguratul cu statut de funcţionar public care a activat în funcţie de rangul I6 şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei), la expirarea mandatului în această funcţie beneficiază de dreptul la pensionare anticipată cu cel mult 2 ani înaintea împlinirii vârstei de pensionare (bărbaţii - 62 de ani, femeile - 57 de ani). Deci, bărbaţii la 60 de ani, femeile la 55 de ani). Pensia se calculează în cuantum de 75% din venitul mediu lunar realizat în serviciul public în funcţia de rangul I, dar nu mai mult decât pentru ultimele 60 de luni. 4. Asiguratul cu statut de funcţionar public, în cazul lichidării sau reorganizării autorităţii publice ori în cazul reducerii statelor de personal, beneficiază de dreptul la pensionare anticipată cu cel mult 2 ani înaintea împlinirii vârstei de pensionare (bărbaţii - 62 de ani, femeile - 57 de ani), dacă a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei), dintre care în serviciul public cel puţin 10 ani pentru bărbaţi şi cel puţin 8 ani pentru femei. Pensia se calculează în aceleaşi condiţii ca şi pensia pentru limită de vârstă în condiţii generale.

Pensia stabilită aleşilor locali În art. 46 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat7 sunt stabilite condiţiile de pensionare a aleşilor locali. 1. Asiguratul care a activat cel puţin 8 ani în funcţia de preşedinte, vicepreşedinte al raionului (consiliului judeţean, comitetului executiv raional), primar (preşedinte al sovietului orăşenesc, sătesc), a atins vârsta de pensionare (bărbaţii - 62 de ani, femeile - 57 de ani) şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) beneficiază de pensie calculată în cuantum de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale persoanei în exerciţiu în funcţia respectivă. Suma tuturor plăţilor lunare se determină la momentul stabilirii pensiei. Asiguratul cu statut de funcţionar public care a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) şi confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public de cel puţin 15 ani beneficiază de dreptul la pensionare anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei de pensionare, astfel bărbaţii la 57de ani, femeile la 52 de ani).

72

De asemenea, au dreptul la pensie în aceste condiţii persoanele care au activat în funcţie de viceprimar între 25 mai 2003 şi 9 martie 2007. Pentru această categorie de asiguraţi, dacă autoritatea administraţiei publice locale a fost lichidată sau reorganizată, ei, cu condiţia realizării stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei), beneficiază de dreptul la pensionare anticipată cu cel mult 4 ani înaintea împlinirii vârstei de pensionare, adică bărbaţii la 58 de ani, femeile la 53 de ani, pensia calculându-se în condiţii generale. Asiguratul care a activat cel puţin 4 ani în calitate de Preşedinte, vicepreşedinte sau deputat salarizat al Adunării Populare a Găgăuziei, a atins vârsta de pensionare (bărbaţii - 62 de ani, femeile - 57 de ani) şi a realizat stagiul de cotizare (30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei) beneficiază de pensie calculată în cuantum de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale persoanei în exerciţiu în funcţia respectivă. Pensiile stabilite acestor categorii de beneficiari se plătesc integral, indiferent de faptul realizării veniturilor pasibile de asigurări sociale de stat, iar cheltuielile pentru achitarea pensiilor sunt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei - din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat - 50% din pensie şi sporurile la pensie.

4. Pensia acordată judecătorilor şi unor lucrători din procuratură. Pensia pentru vechime în muncă stabilită judecătorilor In conformitate cu art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului8 judecătorul, care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani calendaristici, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni în funcţie de judecător, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% faţă de salariul lui mediu, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total nu mai mult de 80% faţă de salariul lui mediu, ţinâdu-se cont de indexarea salariului. Pensia judecătorului se recalculează ţinându-se cont de mărimea salariului judecătorului în exerciţiu.9 Aceste prevederi se aplică şi judecătorilor care au activat în instanţele internaţionale, luându-se în calcul salariul mediu lunar al judecătorului Curţii Supreme de Justiţie. După pensionare, judecătorul are dreptul să se angajeze şi să primească şi pensia, şi salariul integral. Pensiile şi indemnizaţiile lunare viagere se stabilesc şi se plătesc de organele de asigurări sociale, care au dreptul de control asupra autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat.

Pensia pentru vechime în muncă stabilită lucrătorilor procuraturii Potrivit art.73 din Legea cu privire la procuratură10 persoanele care a atins vârsta de 50 de ani şi au o vechime totală în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni în funcţia de procuror, anchetator în Procuratură sau de judecător, au dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% faţă de salariul mediu al procurorului în exerciţiu în funcţia respectivă, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani, au dreptul la un adaos de 3%, dar nu mai mult de 80%. Salariul mediu se determină la momentul stabili- rii pensiei, luându-se în considerare ultima funcţie deţinută de procuror. Procurorii militari sunt pensionaţi conform Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544 XII din 23 iunie 1993. Vechimea în muncă a procurorilor transferaţi în procuraturile militare şi în subdiviziunea Procuraturii Generale învestită cu atribuţii în Forţele Armate se include în vechimea totală în muncă a militarului.

73

Pensia pentru vechime în muncă se stabileşte de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, prevăzute de prezenta lege, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată. în cazul în care termenul este depăşit, pensia se stabileşte de la data adresării în organul de asigurări sociale. Pensia pentru vechime în muncă se plăteşte integral procurorului în funcţie, permiţându-i procurorului pensionat să primească şi pensia, şi salariul integral. Procurorii pensionaţi beneficiază de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă şi a indemnizaţiei viagere în cazul majorării generale a salariului procurorilor. Recalcularea pensiei pentru vechime în muncă se efectuează ţinându-se cont de funcţia deţinută la data ieşirii la pensie. Recalcularea se efectuează din data de întâi a lunii în care a fost efectuată majorarea salariului procurorului în exerciţiu, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează sau nu în organele Procuraturii.

5. Pensia acordată militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din cadrul organelor afacerilor interne. Pentru stabilirea pensiilor acestor categorii de cetăţeni serveşte Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993.11 Conform art. 13 din Legea nominalizată dreptul la pensie pentru vechime în serviciu îl au: a) militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani; b) militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu pentru limită de vârstă sau din motive de boală care în ziua eliberării din serviciu au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne; c) militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu din motive de sănătate limitată sau în caz de reorganizare a statelor care în ziua elibe rării au atins limita de vârstă în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne şi au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne; d) militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu din alte motive decât cele expuse la lit.b) şi c) din prezentul articol care au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne, la atingerea vârstei de pensionare stabilite de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Conform art.14 mărimea pensiilor pentru vechime în muncă se stabileşte în următoarele proporţii: 1. pentru militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi

din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani (art.13 lit.a): pentru o vechime în muncă de 20 de ani - 50 procente, iar pentru cei pensionaţi la limită de vârstă sau pe motive de boală - 55 procente din sumele respective ale soldei; pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - 3 procente din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume; 2. pentru militarii care îndeplinesc serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani

74

calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne (art. 13 lit.b), c) şi d): pentru vechime totală în muncă de 25 de ani - 50 procente şi pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 25 de ani - 1 procent din suma respectivă a soldei sau a salariului, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume. Calcularea vechimii în muncă a militarilor sus-menţionaţi se efectuează în baza art. 18 din Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XI1 din 23.06.1993 şi a Hotărârii cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemului penitenciar, colaboratorilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr. 78 din 21.02.1994.'2 La calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei în conformitate cu art.13 lit.a) militarilor care îndeplinesc serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, al cărui mod este stabilit de Guvern, se ia în calcul: a) serviciul militar activ, serviciul în organele afacerilor interne în funcţiile corpului de comandă şi în trupe, serviciul în detaşamentele şi formaţiunile de partizani; timpul lucrat în ministere şi departamente, instituţii şi organizaţii civile, cu încadrare în serviciu militar activ sau în organele afacerilor interne; timpul aflării în prizonierat, dacă acesta nu a fost benevol şi dacă militarul nu a săvârşit în prizonierat infracţiuni împotriva Patriei; timpul aflării sub arest şi ispăşirii de pedeapsă al militarilor, al persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, deferiţi fără temei justiţiei sau supuşi represiunilor nedrepte şi reabilitaţi ulterior; timpul lucrat în Departamentul de Stat pentru problemele Militare şi în Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale; b) timpul de studii în instituţii de învăţământ superior civil, dar nu mai mult de cinci ani, calculându-se 6 luni de serviciu pentru un an de studii - persoanelor din corpul de ofiţeri militari şi din corpul de comandă (cu excepţia corpului de ofiţeri inferiori) al organelor afacerilor interne; c) timpul de îndeplinire a serviciului în condiţii deosibite - în condiţiile avantajoase respective, inclusiv în condiţiile stabilite de legislaţie până la intrarea în vigoare a prezentei legi; d) serviciul în forţele armate, în organele securităţii de stat şi în organele afacerilor interne ale fostei URSS şi ale altor state, dacă militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne au fost transferate, în modul stabilit, în Forţele Armate, în organele securităţii statului şi în organele afacerilor interne ale Republicii Moldova; e) 2 ani de vechime în muncă în ramurile civile înrudită cu specialitatea lor militară pentru un an de serviciu, dar nu mai mult de 10 ani de serviciu - persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne; f) alte perioade de activitate prevăzute de legislaţie. Mijloacele pentru finanţarea acestor categorii de persoane, beneficiare de pensii pentru vechimea în muncă, se transferă în fondurile de stat de asigurare socială direct din bugetul de stat sau din fondurile ministerelor corespunzătoare. Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabileşte pensie după eliberare din serviciu.

75

6. Pensia acordată unor lucrători ai aviaţiei civile, unor angajaţi din domeniul culturii. În Hotărârea nr.527 din 06.08.1992 cu privire la aprobarea listelor funcţiilor, care asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă, şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant13 se stabilesc: a) Funcţiile care asigură personalului navigant dreptul la pensie pentru vechime în muncă: 1. Membrii echipajelor aeronavelor şi ale altor aparate de zbor. 2. Piloţii instructori. 3. Piloţii comandanţi de zbor: conducătorii (locţiitorii lor), inspectorii şi alţi specialişti ai serviciului de zbor

(activităţii de zbor) ai ministerelor, departamentelor, direcţiilor, asociaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi subdiviziunilor lor interioare, care posedă certificat de pilot în vigoare şi participă la zboruri în componenţa echipajului aeronavei sau al altui aparat de zbor. 4. Paraşutiştii de toate profilurile, salvatorii, precum şi pompierii din detaşamentele de desant de toate

profilurile, instructorii din serviciul aviopompi- eri, conducătorii subunităţilor de paraşutişti (paraşutişti salvatori, paraşutişti, căutători-salvatori), lucrătorii încadraţi şi neâncadraţi în schema din grupurile de desant-paraşutare, care efectuează salturi cu paraşuta sau coborâri (urcări) cu instalaţii speciale de coborâre (urcare) din elicoptere aflate în regim de zbor la înălţimea de cel puţin 10 metri.14 b) Funcţiile care asigură personalului tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă: –

Tehnicieni (mecanici, motorişti) de aviaţie de toate profilurile.

–

Maiştri de toate profilurile.

–

Ingineri de toate profilurile.

–

Şef de secţii, schimburi, sectoare, servicii, grupuri de deservire tehnică a aeronavelor şi a altor aparate de zbor.15

Beneficiază de dreptul la pensie pentru vechime în muncă lucrătorii prevăzuţi în prezenta Listă, ocupaţi nemijlocit o zi de muncă deplină la lucrări de întreţinere tehnică operativă şi periodică (de garanţie) aeroportuară . Modul de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant. La calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant se iau în calcul: a) fiecare 20 ore de zbor cu avioanele (în afară de zborul şi lucrările prevăzute de subpunctele “b” - “d” ale prezentului punct) - drept o lună de vechime în muncă; b) fiecare 12 ore de zbor - drept o lună de vechime în muncă: 1) cu elicopterele; 2) în aviaţia cu destinaţie specială (zboruri sanitare, lucrări aviochimi- ce, aerofotografiere, patrulare, sondarea atmosferei şi alte tipuri de lucrări); 3) în funcţii de specialitate în cadrul grupelor de însoţire a aeronavelor străine (avion-comandant); 4) în funcţii de piloţi comandanţi şi piloţi instructori, inclusiv în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de pregătire şi perfecţionare a cadrelor de specialitate; c) un an de lucru în componenţa echipajului de zbor al aeronavei în cadrul subunităţilor de salvare în caz de avarii (de căutare-salvare) - drept un an şi jumătate de vechime în muncă;

76

d) un an de lucru în funcţii de specialitate în organizaţiile aeronautice şi sportive - drept un an şi jumătate de vechime în muncă, cu condiţia îndeplinirii planului de instruire de zbor, iar în cazul executării zborurilor de înaltă acrobaţie - drept doi ani de vechime în muncă. e) un an de lucru în funcţiile prevăzute în punctul 4 din Lista funcţiilor, care asigură personalului navigant dreptul de pensie pentru vechimea în muncă - drept un an şi jumătate, cu condiţia îndeplinirii normei anuale de salturi cu paraşuta din avioane cu elice, elicoptere, dirijabile şi aerostate, de coborâri (urcări) cu instalaţii speciale de coborâre (urcare) din elicopterele aflate în regim de zbor la înălţimea de cel puţin 10 metri, iar pentru îndeplinirea normei anuale de salturi din avioane cu reacţie şi elicoptere - drept doi ani de vechime în muncă; În cazul neîndeplinirii prevederilor subpunctelor “d” şi “e” un an de lucru se consideră drept un an de vechime în muncă. Vechimea în muncă a personalului navigant include: –

perioada exercitării unor funcţii de specialitate în cadrul Forţelor Armate ale fostei URSS şi în calitate de pilot de încercare - în modul stabilit pentru acordarea pensiilor respectiv militarilor şi personalului navigant de încercare;

–

timpul lucrat în aviaţia civilă a unei ţări străine - în modul stabilit la punctul 1 pentru tipurile respective de zbor, cu condiţia achitării cotelor de asigurare în Fondul social al Republicii Moldova (pentru perioada de lucru începând din anul 1992);

–

timpul studiilor în instituţiile de învăţământ superior din aviaţie, dacă înainte de acesta a deţinut funcţii de navigant - durata reală;

–

timpul concediului plătit de îngrijire a copilului, acordat femeilor - durata stabilită de legislaţia în vigoare.

Prin art.56 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat se acordă pensie, cu condiţia încetării activităţii în funcţia respectivă, unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă indiferent de subordonarea departamentală a întreprinderilor în care sunt încadraţi: a) membrilor personalului navigant, precum şi însoţitorilor de bord, la îm plinirea vârstei de 45 de ani, dacă au realizat în condiţii speciale un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile; b) lucrătorilor care efectuează dirijarea traficului aerian şi dispun de adeverinţă de dispecer la împlinirea vârstei de 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani femeile, dacă au realizat un stagiu de cotizare în funcţiile respective de cel puţin 12 ani şi 6 luni bărbaţii şi 10 ani femeile şi un stagiu general de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile; c) personalului de ingineri şi tehnicieni la împlinirea vârstei de 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani femeile dacă au realizat un stagiu de cotizare în funcţiile respective de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile şi un stagiu general de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile. Cuantumul pensiei angajaţilor din aviaţia civilă constituie 35% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimii 5 ani de activitate în funcţiile menţionate, iar asiguraţii pentru fiecare an complet de stagiu de cotizare în plus beneficiază de un spor la pensia integrală de 2% din venitul mediu lunar asigurat, dar mărimea totală a pensiei nu poate depăşi 75% din venitul mediu lunar asigurat. Venitul asigurat realizat în perioada de până la 1 ianuarie 1999 se actualizează prin înmulţirea coeficientului individual16, care nu poate depăşi 5,0.

7. Cuantumul pensiei acordată unor categorii de persoane. - x 77

XI. Stabilirea, calcularea şi recalcularea pensiei, indexarea pensiei 1. 2. 3. 4. 5.

Organele de stabilire a pensiei Termenul de adresare pentru stabilirea pensiei Modul de calculare a pensiei Condiţiile de recalculare a pensiei Mecanismul de indexare a pensiei

Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998 Capitolul III STABILIREA PENSIEI Articolul 30. Organele care efectuează stabilirea și plata pensiilor (1) Pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări sociale. (2) Organele de asigurări sociale au dreptul de control asupra autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat, eliberate de organele abilitate. (3) Modul de organizare a activităţilor privind stabilirea şi plata pensiilor se stabileşte de Guvern. Articolul 31. Solicitarea pensiei (1) Pensia se acordă la cererea persoanei care a obţinut dreptul la pensie, a tutorelui (curatorului) acesteia. (2) Cererea de pensionare şi actele necesare se depun la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului, unde se înregistrează în mod obligatoriu. (3) Acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie, emisă de organul teritorial de asigurări sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare. (31) Pentru stabilirea pensiei persoanei deţinute într-o instituţie penitenciară care anterior nu a beneficiat de pensie, administraţia instituţiei respective va aduna actele necesare, inclusiv cererea de pensionare, prezentate de deţinut, va legaliza semnătura acestuia pe cererea respectivă şi va expedia setul de acte în termen de 5 zile organului teritorial de asigurări sociale în a cărui rază se află instituţia penitenciară. (4) Decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare şi motivul respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 32. Termenele de acordare a dreptului la pensie (1) Pensia pentru limită de vîrstă se stabileşte pe viaţă. (2) Pensia de invaliditate se stabileşte pe perioada cît durează invaliditatea, confirmată de C.E.M.V. (3) Pensia de urmaş se stabileşte pe perioada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.25. (4) Se stabilesc următoarele termene de acordare a drepturilor la pensie în funcţie de categoria pensiei solicitate: a) la pensia pentru limită de vîrstă - de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de prezenta lege, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată; b) la pensia de invaliditate - de la data emiterii deciziei C.E.M.V. de încadrare în grad de invaliditate, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 60 de zile de la această dată. În cazul în care data încadrării în gradul de invaliditate nu coincide cu data începerii expertizei medicale, pensia de invaliditate se stabileşte de la data începerii expertizei medicale, dacă cererea cu actele necesare a fost depusă în termen de 60 de zile de la data constatării invalidităţii; c) la pensia de urmaş - de la data decesului susţinătorului, dacă cererea şi actele necesare au fost 78

depuse în termen de 90 de zile de la această dată. (5) În cazurile în care actele necesare au fost depuse după expirarea termenelor prevăzute la alin.(4) lit.a), b) şi c), pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. (6) În cazurile în care au fost depăşite termenele de depunere a cererii prevăzute la alin.(4) lit.a), b) şi c), pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Articolul 33. Reexaminarea drepturilor la pensie (1) Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul: a) apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul asigurat, ce au avut loc pînă la acordarea drepturilor la pensie; b) transferării la altă categorie de pensie. (2) Reexaminarea drepturilor la pensie în cazul prevăzut la alin.(1) lit.a) se efectuează şi pentru pensionarii care şi-au realizat dreptul la pensie pînă la 1 ianuarie 1999, dar numai la prezentarea documentelor ce confirmă stagiul de cotizare. (3) Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în condiţiile prezentei legi. (4) Pensionarul care solicită transferul la una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi care a beneficiat anterior de această categorie de pensie poate opta pentru pensia calculată în condiţiile prezentei legi sau pentru pensia stabilită anterior. (5) Noile drepturi la pensie se acordă începînd cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale. În cazul transferării la altă categorie de pensie prevăzută de prezenta lege, termenul de transfer se stabileşte conform art.11 alin.(2).

1. Organele de stabilire a pensiei - sus 2. Termenul de adresare pentru stabilirea pensiei Conform art. 30 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat (în continuare Legea), pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări sociale - casele teritoriale de asigurări sociale, care reprezintă subdiviziuni ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale (vezi tema 5, pct.2.2.) Art. 31 din Lege prevede stabilirea pensiei în cazul când persoana care a obţinut dreptul la pensie, tutorele sau curatorul acesteia îşi exteriorizează dorinţa de a beneficia de pensie prin depunerea cererii de pensionare şi a actelor necesare la casa teritorială de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului, unde se înregistrează în mod obligatoriu. Acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de organul teritorial de asigurări sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare. Pentru stabilirea pensiei persoanei deţinute într-o instituţie penitenciară care anterior nu a beneficiat de pensie, administraţia instituţiei respective va aduna actele necesare, inclusiv cererea de pensionare, prezentate de deţinut, va legaliza semnătura acestuia pe cererea respectivă şi va expedia setul de acte în termen de 5 zile organului teritorial de asigurări sociale în a cărui rază se află instituţia penitenciară. Decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare şi motivul respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii. 79

In conformitate cu art.32, se iau în considerare următoarele termene de acordare a dreptului la pensie: 1. Pensia pentru limită de vârstă se stabileşte pe viaţă, acordându-se de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de Lege, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată. 2. Pensia de invaliditate se stabileşte pe perioada cât durează invaliditatea, confirmată de CEMV, acordându-se din ziua când a fost emisă decizia CEMV de încadrare în grad de invaliditate, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 60 de zile de la această dată. în cazul în care data încadrării în gradul de invaliditate nu coincide cu data începerii expertizei medicale, pensia de invaliditate se stabileşte de la data începerii expertizei medicale, dacă cererea cu actele necesare a fost depusă în termen de 60 de zile de la data constatării invalidităţii. 3. Pensia de urmaş se stabileşte pe perioada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.25, acordându-se de la data decesului susţinătorului, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care actele necesare au fost depuse după expirarea termenelor prevăzute, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar.

3. Modul de calculare a pensiei În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 328 din 19.03.20081, baza de calcularea a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat. Cuantumul pensiei de asigurări sociale de stat (în continuare - pensia) pentru persoanele supuse asigurării sociale de stat obligatorii se calculează reieşind din următoarele criterii de asigurare: vârsta; stagiul de cotizare; contribuţiile de asigurări sociale de stat şi venitul asigurat ce nu depăşeşte suma prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, din care s-au plătit contribuţiile individuale de asigurare pentru toată perioada de activitate. Venitul asigurat care depăşeşte acest plafon nu se ia în considerare la calcularea cuantumului pensiei. Potrivit Regulamentului nominalizat, la determinarea modul de calculare a pensiei se iau în considerare următoarele perioade: până la 1 ianuarie 1999; până la şi după 1 ianuarie 1999; după 1 ianuarie 1999. Din aceste considerente este necesară determinarea venitului asigurat, realizat anterior datei de 1 ianuarie 1999 şi venitului asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999. A. Determinarea venitului asigurat, realizat anterior datei de 01.01.1999. Venitul asigurat aplicat la calcularea pensiei, realizat anterior intrării în vigoare a Legii privind pensiile (înainte de 1 ianuarie 1999), se consideră venitul asigurat (salariul), actualizat prin intermediul coeficientului individual al pensionarului, în formulele de calcul, în care venitul asigurat are semnificaţia Sm x K. La determinarea coeficientului individual (K) se ia în considerare venitul asigurat real, acumulat anterior datei de 1 ianuarie 1999. Conform pct. 35 din Regulamentul nominalizat, coeficientul individual al pensionarului reprezintă raportul dintre suma salariului pentru oricare 60 de luni consecutive (indiferent de durata întreruperii în muncă), din ultimii 15 ani de muncă anteriori intrării în vigoare a Legii privind pensiile, şi suma salariului mediu pe ţară pentru aceeaşi perioadă şi se ia în calcul mărimea lui ce nu depăşeşte 5,0. Mărimile salariului mediu lunar pe ţară, în economia naţională şi în agricultură, aplicate la calcularea coeficientului individual al pensionarului, se expun în anexa la Regulamentul nominalizat.

80

În cazul când perioada din care urmează a fi determinat coeficientul individual al pensionarului este mai mică de 60 de luni de cotizare, coeficientul individual se determină reieşind din timpul real lucrat şi se ia în calcul în mărimea ce nu depăşeşte 2,0. Coeficientul individual se determină cu o precizie de până la 5 unităţi după virgulă. în venitul asigurat, realizat anterior datei implementării evidenţei individuale, se includ toate tipurile de remunerare a muncii, premiile şi alte plăţi asigurate, din care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale de stat, inclusiv toate tipurile de remunerare a muncii colhoznicilor în gospodăriile colective, plata în natură. Tipurile de plăţi pentru care nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale nu se iau în considerare. Se consideră venit asigurat pentru o lună venitul pe luna calendaristică. Lună calendaristică înseamnă oricare lună de la data întâi până la ultima dată inclusiv (de exemplu: de la 1 până la 31 ianuarie, de la 1 până la 30 iunie etc.). în cazul cumulului de funcţii sau profesii, suma salariilor se ia în calcul în întregime. Venitul deservenţilor şi al salariaţilor cultelor se iau în calcul începând cu 1 aprilie 1992, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurări sociale. La calcularea salariului mediu lunar asigurat nu pot fi luate în considerare sumele primite pentru activitatea de muncă desfăşurată peste hotarele republicii, inclusiv de către personalul trimis de persoanele juridice din Republica Moldova, în acest caz, venitul mediu lunar se calculează din salariul primit până la şi/sau după activitatea de muncă desfăşurată peste hotarele republicii. La determinarea venitului mediu lunar asigurat, perioada de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus, de studii în instituţii de învăţământ superior cu frecvenţă la zi, de îngrijire a unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub vârsta de 16 ani sau a persoanei care a depăşit vârsta de 75 de ani se înlocuieşte cu perioade nemijlocit anterioare sau posterioare acestor intervale de timp. La solicitarea asiguraţilor, la determinarea venitului mediu lunar asigurat, perioadele aflării în concediul neplătit, acordat în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot fi excluse din calcul şi, concomitent, din stagiul asigurat. Venitul asigurat pentru perioadele ce urmează până la implementarea evidenţei individuale se confirmă în temeiul actelor eliberate de organizaţiile, întreprinderile, instituţiile în care şi-au desfăşurat activitatea asiguraţii sau de organele ierarhic superioare, precum şi de arhive. în cazul în care nu este posibilă prezentarea certificatului cu privire la venitul asigurat, din cauza că documentele nu s-au păstrat în cadrul unităţii unde persoana s-a aflat în câmpul muncii, în arhiva organelor lor ierarhic superioare, precum şi în arhiva teritorială, lunile respective se substituie cu un număr similar de luni de activitate nemijlocit anterioare sau posterioare perioadei respective. în cazul în care nu este posibilă prezentarea certificatului cu privire la salariu, din cauza că documentele nu s-au păstrat în urma calamităţilor naturale sau altor situaţii excepţionale (incendiu, inundaţie, conflict armat etc.), cuantumul pensiei poate fi calculat din salariul mediu al lucrătorului de profesia şi calificarea corespunzătoare la data stabilirii pensiei (conform datelor Ministerului Economiei şi Comerţului). B. Determinarea venitului asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999. Baza lunară de calculare a pensiei după 1 ianuarie 1999 o constituie venitul lunar asigurat din toată perioada de activitate. Plafonul venitului anual din care se calculează contribuţiile individuale se stabileşte prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat. La determinarea venitului mediu lunar asigurat se iau în considerare: –

salariile individuale realizate lunar, inclusiv sporurile şi majorările reglementate prin legislaţie sau contractul colectiv de muncă, pentru persoanele angajate cu contract individual de muncă; 81

–

venitul lunar asigurat prevăzut în declaraţia sau contractul de asigurare;

–

alte plăţi din care, conform legislaţiei, se deduc contribuţiile de asigurări sociale.

La determinarea venitului mediu lunar asigurat se iau în considerare numai slunile pentru care contribuţia de asigurări sociale a fost achitată. Până la implementarea evidenţei individuale, la dorinţa persoanei care solicită pensia, lunile cu un număr incomplet de zile lucrate în legătură cu încadrarea în serviciu sau concedierea pot fi considerate luni complete de lucru ori pot fi excluse din calcul. După implementarea evidenţei individuale pentru persoanele aflate în situaţiile indicate în art.5 alin.(2) lit. a) şi b) din Legea nr.l56-XV din 14.10.1998, baza lunară de calculare a pensiei o constituie salariul tarifar pentru categoria întâi de salarizare în economia naţională la data calculării pensiei. La dorinţa persoanei în cauză, perioadele necontributive, prevăzute la art.5 alin.(2) lit. c) din Legea privind pensiile, pot fi excluse din calcul la determinarea venitului mediu lunar asigurat, cu condiţia că sunt excluse şi din calculul stagiului de cotizare. Venitul mediu lunar asigurat (Sa) se determină din suma contribuţiilor individuale depuse în perioada de asigurare, cotele stabilite ale contribuţiilor şi numărul total al lunilor asigurate, cu aplicarea formulei din Anexa nr. 1, parte integrantă a Legii. După implementarea evidenţei individuale a contribuţiilor de asigurări sociale, venitul asigurat se calculează în baza datelor din evidenţa individuală. Venitul asigurat, realizat anterior datei implementării evidenţei individuale, se confirmă prin documentele eliberate de întreprinderile, organizaţiile, instituţiile în care şi-au desfăşurat activitatea asiguraţii sau de organele ierarhic superioare, precum şi de arhive. Documentele menţionate se perfectează în modul stabilit de Guvern. În cazul includerii în stagiul de cotizare a perioadei de activitate, realizate până la 1 ianuarie 2007 de către persoanele asigurate, în organizaţiile, întreprinderile şi instituţiile asupra cărora se extind prevederile Legii nr. 111 -XVI din 27 aprilie 2007 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, venitul asigurat în această perioadă se calculează din contribuţiile declarate de angajator.

4. Condiţiile de recalculare a pensiei Condiţiile de recalculare şi de indexare a pensiei Recalcularea sau reexaminarea drepturilor la pensie are loc în baza art. 33 din Lege. Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în următoarele cazuri: a) apariţia unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, la venitul asigurat, ce s-a produs până la realizarea dreptului la pensie. Reexaminarea dreptului la pensie se efectuează şi pentru pensionarii care şiau realizat dreptul la pensie până la 1 ianuarie 1999, dar numai la prezentarea documentelor ce confirmă stagiul de cotizare. b) transferării la altă categorie de pensie. Pensionarul care solicită transferul la una din categoriile de pensii şi care a beneficiat anterior de această categorie de pensie poate opta pentru pensia calculată în condiţiile legii sau pentru pensia stabilită anterior. Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale. în cazul transferării la altă categorie de pensie prevăzută de Lege, termenul de transfer se stabileşte conform art.ll alin.(2). 82

Mecanismul de indexare a pensiei. Conform art. 13 din Lege, pensiile se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern, indexării fiind supusă numai partea de pensii achitată din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul în care cuantumul pensiei calculate este mai mic decât cuantumul pensiei minime, diferenţa dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se achită din mijloacele bugetului de stat.

5. Mecanismul de indexare a pensiei - sus

XII. Plata pensiei, transferul pensiei 1. 2. 3. 4.

Procedura de plată a pensiei Reţinerile din pensie Plata pensiei neprimite Temeiurile de transfer a pensiei

1. Procedura de plată a pensiei Plata pensiei Condiţiile de plată a pensiilor sunt prevăzute în art.34-40 din Lege. Conform prevederilor Legii, pensia se achită lunar pentru luna în curs, în localitatea de domiciliu, personal titularului, tutorelui, curatorului, mandatarului acestora, care a prezentat procura, a cărei valabilitate nu poate fi mai mare de 6 luni consecutive. Dacă pensia nu a fost încasată la timp, ea se plăteşte retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani până la data solicitării. în cazul în care aceasta nu a fost plătită la timp din vina organului de asigurări sociale care stabileşte sau plăteşte pensia, ea se achită fără nici un fel de limite în termen.2 Asiguratului care îşi stabileşte domiciliul în străinătate nu i se acordă drept la pensie conform prezentei Legi, dar acesta poate beneficia de plata anticipată a pensiei stabilite pentru 6 luni, începând cu luna următoare celei în care titularul a fost scos din evidenţă în localitatea de domiciliu. Pensia neplătită la timp beneficiarului decedat se plăteşte soţului supravieţuitor, părinţilor sau copiilor acestui^, iar în cazul lipsei acestora - persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, inclusiv pentru luna în care a avut loc decesul beneficiarului de pensie.3 Conform legislaţiei, reţinerile din pensie se efectuează în baza următoarelor temeiuri: deciziilor, hotărârilor şi sentinţelor judecătoreşti; deciziilor organelor administrative, care urmează a fi executate în mod obligatoriu; deciziilor organu lui de asigurări sociale, la recuperarea sumelor cu titlu de pensie plătite necuvenit din vina beneficiarului. Din pensia de urmaş, stabilită părintelui sau tutorelui (curatorului) pentru copii, nu se efectuează reţineri, cu excepţia cazurilor de plată necuvenită.

2. Reţinerile din pensie - x 3. Plata pensiei neprimite - x

83

4. Temeiurile de transfer a pensiei – x

84

Cuprins I. Noţiuni introductive privind dreptul protecţiei sociale1 1. Aspecte generale privind protecţia socială. Funcţiile protecţiei sociale. Esenţa riscului social,clasificarea lui......................................................................................................................................2 1.1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială - protecţie socială...............................2 1.2. Riscuri sociale: concept, conţinut, clasificare.....................................................................................3 1.3. Funcţiile protecţiei sociale..................................................................................................................4 2. Apariţia şi evoluţia protecţiei sociale. Esenţa reformei sistemului de protecţie socială din Republica Moldova.........................................................................................................................................................6 3. Formele de organizare ale protecţiei sociale. - x........................................................................................8 4. Finanţarea protecţiei sociale. - x................................................................................................................8 5. Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare ale dreptului protecţiei sociale..........................................8 6. Sistemul dreptului protecţiei sociale........................................................................................................11 7. Corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept..................................................................13 II. Izvoarele dreptului protecţiei sociale...........................................................................................................16 1. Noţiunea şi particularităţile izvoarelor dreptului protecţiei sociale.........................................................16 2. Clasificarea izvoarelor dreptului protecţiei sociale..................................................................................16 3. Caracteristica celor mai importante izvoare ale dreptului protecţiei sociale...........................................16 4. Acţiunea în timp, spaţiu şi asupra persoanei a izvoarelor dreptului protecţiei sociale............................16 III. Principiile dreptului protecţiei sociale.......................................................................................................17 1. Noţiunea şi sistemul principiilor dreptului protecţiei sociale..................................................................17 2. Caracteristica principiilor ramurale ale dreptului protecţiei sociale........................................................17 3. Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale...........................................17 4. Principiile asistenţei sociale.....................................................................................................................17 IV. Subiecţii dreptului protecţiei sociale..........................................................................................................18 1. Noţiunea şi clasificarea subiecţiilor dreptului protecţiei sociale..............................................................18 2. Statutul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.........................................................................................20 3. Alte subiecte ale dreptului protecţiei sociale............................................................................................23 V. Raporturile juridice de protecţie socială......................................................................................................25 1. Noţiunea şi particularităţile raporturilor juridice de protecţie socială.....................................................25 2. Clasificarea raporturilor juridice de protecţie socială..............................................................................27 3. Elementele raporturilor juridice de protecţie socială. - x.........................................................................32 4. Apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor juridice de protecţie socială. - x......................................32 5. Caracteristica celor mai importante raporturi juridice materiale (de bază). - x.......................................32 VI. Stagiul de cotizare......................................................................................................................................32 1. Noţiunea şi felurile stagiului de cotizare. Coraportul dintre noţiunile „vechime în muncă” şi „stagiu de cotizare”.......................................................................................................................................................34 2. Stagiul de cotizare general.......................................................................................................................36 3. Stagiul de cotizare special........................................................................................................................36 4. Calcularea şi confirmarea stagiului de cotizare.......................................................................................37 Modul de confirmare a stagiului de cotizare............................................................................................39 Reguli de confirmare a stagiului de cotizare............................................................................................41

85

VII. Pensia pentru limită de vârstă...................................................................................................................42 * Caracterizarea generală a sistemului naţional de asigurare cu pensii.......................................................43 1. Noţiunea şi caracteristica pensiei pentru limită de vîrstă........................................................................46 2. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei pentru limită de vîrstă.....................................48 3. Condiţiile de stabilire a pensiei pentu limită de vîrstă în condiţii avantajoase........................................49 3.1. Pensia pentru limită de vârstă stabilită femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani 5 şi mai mulţi copii.........................................................................................................................................49 3.2. Pensia pentru limită de vârstă stabilită persoanele ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele de muncă.......................................................................................................................................................49 3.3. Pensia pentru limită de vârstă stabilită persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobâl...................................................................................................................................................50 4. Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă...............................................................................................51 VIII. Pensia de invaliditate...............................................................................................................................53 1. Noţiuni generale despre invaliditate( dizabilitate ). Cauzele invalidităţii................................................54 2. Constatarea invalidităţii. Expertiza repetată şi efectele depăşirii termenului de reexpertizare. - x.........56 3. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unei afecţiuni generale. - x..............56 4. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au suferit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale...........................................................................................................................................56 5. Pensia de invaliditate acordată militarilor................................................................................................59 6. Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. de la Cernobîl...................................................................................................................................61 7. Cuantumul pensiei de invaliditate. - x......................................................................................................62 8. Alte prestaţii oferite persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate. - x.............................................62 IX. Pensia de urmaş..........................................................................................................................................62 1. Noţiunea şi caracteristica pensiei de urmaş.............................................................................................64 2. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei de urmaş.........................................................64 3. Cercul de persoane care pot fi asigurate cu pensii de urmaş....................................................................65 4. Stabilirea pensiei de urmaş copiilor orfani...............................................................................................66 5. Stabilirea pensiei de urmaş membrilor familiilor militarilor....................................................................67 6. Cuantumul pensiei de urmaş. - x.............................................................................................................68 X. Pensia pentru unele categorii de persoane..................................................................................................68 1. Noţiunea şi caracteristica pensiei acordată unor categorii de persoane...................................................68 2. Condiţiile de stabilire a pensiei pentru unele categorii de cetăţeni.........................................................69 3. Pensia acordată funcţionarilor publici......................................................................................................70 4. Pensia acordată judecătorilor şi unor lucrători din procuratură...............................................................71 5. Pensia acordată militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din cadrul organelor afacerilor interne...........................................................................................................................................................72 6. Pensia acordată unor lucrători ai aviaţiei civile, unor angajaţi din domeniul culturii..............................74 7. Cuantumul pensiei acordată unor categorii de persoane. - x..................................................................75 XI. Stabilirea, calcularea şi recalcularea pensiei, indexarea pensiei................................................................76 1. Organele de stabilire a pensiei - sus.........................................................................................................77 2. Termenul de adresare pentru stabilirea pensiei........................................................................................77 3. Modul de calculare a pensiei....................................................................................................................78 4. Condiţiile de recalculare a pensiei...........................................................................................................80 5. Mecanismul de indexare a pensiei - sus...................................................................................................81 XII. Plata pensiei, transferul pensiei................................................................................................................81 1. Procedura de plată a pensiei.....................................................................................................................81 2. Reţinerile din pensie - x...........................................................................................................................81 3. Plata pensiei neprimite - x........................................................................................................................81 4. Temeiurile de transfer a pensiei – x.........................................................................................................81

86