Iona Comentariu BAC

Iona este o parabolă dramatică aparţinând neomodernismului, care prin conţinutul său poate fi încadrată în teatrul de idei. Opera are doar un singur personaj, pe Iona, un pescar singur ce aşteaptă învingerea banalului vieţii prin fixarea unui obiectiv minor şi anume prinderea peştelui cel mare. Textul este alcătuit sub forma unui lung monolog. Iona vorbeşte mult, dar cu sine, analizează diferite aspecte filosofice ale vieţii, îşi pune şi răspunde la întrebări. Titlul face referire la mitul biblic al prorocului Iona care a fost înghiţit de un chit. Însă din acesta Marin Sorescu nu a preluat decât numele. Tema o reprezintă singurătatea omului modern. Lipsit de aspiraţii mari, fără ambiție, Iona încearcă să forţeze o evadare din solitudine. Caută libertatea, caută împlinirea, dar în spaţul în care este închis toate acestea îi sunt negate. Idealul său nu se află în afara sa, singurătatea împinge spre autoanaliză, spre introspecţie, sugerându-se astfel că răspunsurile vin din interior, din propria subiectivitate. Textul este structurat în patru tablouri ce urmăresc încercarea de găsire a unui sens al vieţii a personajului principal, din momentul în care acesta este înghiţit de primul pește şi până în momentul în care reuşeşte să iasă din nou la lumina soarelui. Primul tablou, ni-l prezintă pe Iona în timp ce se află pe mare. El apare aici în ipostaza de om resemnat şi plictisit de viaţa pe care o are. Căzut într-o rutină perpetuă şi dominat de insatisfacţii, Iona doreşte o schimbare, doreşte ca ceva interesant să i se întâmple. Astfel el îşi propune drept scop prinderea peştelui cel mare. Totuşi, Iona continuă să poare cu el un acvariu plin cu peşti care au mai fost prinşi odată, acesta simbolizând nesiguranţa şi frica omului cu satisfacţii mărunte. Tabloul se încheie cu înghiţirea lui Iona de către un chit gigantic, moment în care se lasă şi singurătatea deplină, sugerată prin pierderea ecoului. Acţiunea celui de-al doilea tablou se petrece în burta Peştelui I. Aici, lipsit de ecou, personajul principal se află într-o singurătate apăsătoare şi totală. Ca orice om solitar, el vorbeşte mult abordând teme variate. Se analizează viaţa, dorinţele, moartea, Iona apărând mai mult în ipostaza de filosof. Apoi, după şantajul emoţional pe care îl încercă după găsirea cuţitului („Dacă mă sinucid?”) gândurile pescarului se apropie de poezie, prin frumuseţea şi delicateţea viselor pe care le conturează, Iona devine visător, imaginându-şi construirea unei bănci în mijlocul mării pe care să stea vântul sau „pescăruşii mai laşi”, comparându-şi construcţia cu un „lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.” Cel de-al treilea tablou se petrece în burta peştelui II, care a la rândul său a înghiţit peştele I. Monologul filosofic al pescarului continuă, înconjurat tot de aceeaşi singurătate de neclintit. Aici mai apar şi alţi doi pescari ce cară în spate nişte bârne, aceştia simbolizând oamenii împăcaţi cu destinul lor, care şi-au înfrânat aspiraţiile şi visele şi sau mulţumit cu soarta ce le-a fost dată. Iona încearcă să le vorbească, însă vorbele sale nu primesc răspuns, întrucât scăparea din singurătate nu este încă permisă. Iona regretă ratarea pe care care o simte în viaţa sa, faptul că nu a trăit complet, că nu putem trăi la maxim fiindcă „mereu ne scapă câte ceva în viaţă”. În tristeţea de care este cuprins are loc o întoarcere la origini afirmând că în astfel de momente imagina mamei apare cel mai clar în mine. Soţia, copii, prietenii dispar, în timp ce mama se înalţă printre amintirile sale. De unde şi strigătul tragic al pescarului, ce îi cere cu disperare mamei sale să-l mai nască o dată motivându-şi dorinţa prin recunoaşterea ratării primei vieţi („Prima viaţă nu prea mi-a ieşit”). Tabloul se încheie cu Iona înconjurat de o infinitate de ochi, ce reprezintă nenăscuţii pe care chitul şi-i asumă, imagine ce îl înspăimântă pe acesta. Tabloul al patrulea cuprinde evadarea pescarului din burta peştelui. Acesta se află în relaţie de simetrie cu primul revenindu-se la decorul extern. Scăpat din burta peştelui şi îmbătat de aerul curat Iona are iluzia libertăţii. Însă fericirea nu durează mult. Învierea, renaşterea este imposibilă, întrucât evadarea nu s-a întâmplat niciodată. Întâlneşte din

nou cei doi pescari care poartă bârnele, fapt ce sugerează o lume strâmtă şi limitată. Iar la o analiză mai atentă Iona observă că totul este o burtă de peşte, iar indiferent de câte burţi ar spinteca întotdeauna va da de alta, lucru ce sugerează că ieşirea din limitele unei lumi înseamnă încadrarea în altele ale unei alte lumi, părăsirea regulilor vechi, înseamnă intrarea în regulile noi. Viaţa este un cerc închis, o succesiune de burţi de peşte din care nimeni nu poate scăpa. Acceptarea imposibilităţii coincide cu regăsirea de sine („Eu sunt Iona!”) şi realizarea că drumul parcurs a fost greşit („Totul e invers”). Astfel Iona înţelege că evadarea nu se găseşte în exterior, ci în interior şi decide să îşi spintece burta. Acest gest nu are însă o valoare de finalitate, atitudinea faţă de moarte fiind una pozitivă, viaţa continuă şi în aceasta şi chiar şi în întunericul etern pescarul are certitudinea că va răzbi „cumva la lumină”. Aşadar, opera dramatică Iona de Marin Sorescu reprezintă o descriere fidelă și complexă a destinului omului modern. Într-o lume din ce în ce mai singură oamenii sunt blocaţi între idealuri minore, cuprinşi de frică şi de incertitudini cad într-o solitudine deplină în încercarea zadarnică de a se sustrage unui destin inevitabil.