Despre Dreptul Melchisedec - de La Părinții Bisericii - Partea 1

- Din Pateric PENTRU AVVA COPRI 1 ) Zicea avva Pimen despre avva Copri, ca la atata masura a venit, incat macar ca era bolnav si zacea pe pat, multumea si isi oprea voia. 2) Zis-a avva Copri : fericit cel ce rabda osteneala cu multumire. 3) S-au adunat odata cei din Schit, certandu-se pentru Melchisedec si au uitat sa cheme pe avva Copri. Mai pe urma chemandu-l, il intrebara de aceasta. Iar el lovindu-se de trei ori peste gura ( * la altele, /peste obraz/), a zis : vai tie, Coprie ! Vai tie, Coprie ! Vai tie, Coprie ! Caci cele ce ti-a poruncit Dumnezeu sa le faci, le-ai lasat si cele ce nu le cere de la tine, le cauti. Si auzind fratii acestea, au fugit la chiliile lor. PENTRU AVVA DANIIL 9. Acestaşi avva Daniil a povestit pentru alt bătrân mare ce şedea în părţile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostime /=simplitate/ că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrânul şi orice cere de la Dumnezeu, i se descoperă lui şi cum că întru prostime a zis cuvântul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicând: "Avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi alt gând îmi zice, că nu, ci om este şi arhiereu al lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul". Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: "Dă-mi trei zile şi eu voi vesti ce este". Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta şi venind după trei zile a zis fericitului Chiril, că om este Melchisedec. Şi i-a zis lui arhiepiscopul: "Cum ştii, avvo?" Iar el a zis: "Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, aşa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melchisedec. Şi îngerul mi-a zis că acesta este Melchisedec, şi să cred că aşa este". Deci, ducându-se singur propovăduia că om este Melchisedec şi foarte s-a bucurat fericitul Chiril. PENTRU SFANTUL EPIFANIE, EPISCOPUL CIPRULUI 5) Acestași zicea : dacă Melchisedec, chipul lui Hristos, a binecuvântat pe Avraam, rădăcina iudeilor, cu mult mai vârtos Însuși adevărul Hristos binecuvintează și sfin ț e ș te pe toți ce cred în El. * * * - Din Comentariul Sf. Efrem Sirul la Facere: [el consemnează o tradiție potrivit căreia Melchisedec este Sem, fiul lui Noe; care Sem a trăit foarte mult, până în vremea nepoților lui Avraam, Iacov și Esau (Isav), fiii lui Isaac; Potrivit sf. Epifanie (citat în note), învățătura aceasta ar proveni de la o sectă numită a samaritenilor, de care pomenește în lucrarea sa Panarion; tot în note se spune că există și o tradi ț ie evreiască care vorbește despre o întâlnire între Sara (so ț ia lui Avram) și Sem (i.e. că Sara ar fi apelat la sfatul lui Sem), fapt ce implică că ar fi fost contemporani;]

- Teofil al Antiohiei confirmă identitatea Salim – Ierusalim: „a fost un împărat drept cu numele Melchisedec în cetatea Salim, care acum se numeşte Ierusalim”. (Trei cărţi către Autolic, II, 21) - Istoria lui Melchisedec prefigurează Taina Euharistiei, împărăţia şi arhieria Mântuitorului -> -> Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 13: „Melchisedec, preotul Domnului celui Preaînalt, a primit cu pâine şi vin pe Avram, care s-a întors după învingerea celor de alt neam. Masa aceea preînchipuia masa aceasta mistică, după cum şi preotul acela era tipul şi icoana adevăratului arhiereu Hristos”. - Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, IX, 3: „Înţelepţii în cele dumnezeieşti nu l-au numit pe Melchisedec numai de Dumnezeu iubitor, ci şi preot, ca să arate celor înţelegători că acela nu se îndrepta numai el spre Dumnezeu cel cu

adevărat existent, ci conducea şi înălţarea altora, ca ierarh, spre adevăratul şi singurul Început dumnezeiesc”. - Fer. Theodoret al Cyrului, Tâlcuire la Psalmi; Ps. 109, 4: „4 Juratu-S-a Domnul, şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec. Întru epistola către Evrei, dumnezeiescul Apostol le-a tîlcuit pe acestea cu deamănuntul şi a arătat nemărginirea arhieriei acesteia1, căci preoţia levitică nu a primit făgăduinţele cu jurămînt, iar aceasta s-a întărit cu jurămînt. Deci de aceea l-a adăugat pe acest „nu Se va căi”, fiindcă, multe iconomisind, Dumnezeul tuturor le-a lăsat adeseori pe acestea a cădea în schimbări şi strămutări: aşa, a făcut preoţia Iudeilor, dar a şi încetat-o; aşa, a aşezat împărăţia acelora, dar a şi stricat-o; aşa, a îngăduit a se face împărăţia Asirianilor, şi a Babilonienilor şi a Machidonienilor, dar a şi poruncit a se desface. Şi, vrînd ca preoţia aceasta să fie veşnică, zice că „S-a jurat, şi nu Se va căi”. Aceasta a zis-o însă omeneşte, pentru că Dumnezeu este neîmpărtăşit de patimă, căinţa fiind şi ea patimă. Iar Melhisedec nu a fost preot al Iudeilor, ci al neamurilor. La fel, şi Stăpînul Hristos S-a adus pe Sine-Şi lui Dumnezeu nu numai pentru Iudei, ci pentru toţi oamenii. Şi a făcut începătură a preoţiei în noaptea întru care a suferit Patima, cînd, luînd pîine şi mulţumind, a frînt şi a zis: „Luaţi, mîncaţi dintru dînsa, acesta este trupul Meu!” Aşijderea şi paharul umplîndu-L, a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sîngele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă întru iertarea păcatelor.” Şi aflăm că Melhisedec era şi preot, şi împărat, fiind închipuire a adevăratului Preot şi Împărat, şi că nu a adus lui Dumnezeu junghieri de dobitoace necuvîntătoare, ci pîini şi vin. Că pe acestea i le-a adus şi lui Avraam, mai-nainte văzînd duhovniceşte Întîiul Chip al arhieriei sale în coapsele Patriarhului.2 Deci - dacă Hristos este după trup din David, şi David din Iuda, iar Hristos a luat arhieria după rînduiala lui Melhisedec – atunci a încetat preoţia levitică şi blagoslovenia preoţiei celei mari s-a mutat seminţiei Iudei. Şi acum preoţeşte Hristos, Cel ce a odrăslit după trup din Iuda, nu aducînd ceva El Însuşi, ci fiind cap al celor ce aduc. Că numeşte Biserica „trup” al Său, şi prin aceasta preoţeşte ca om, dar primeşte cele aduse ca Dumnezeu. Iar Biserica Îi aduce semnele trupului şi ale sîngelui Său şi prin pîrga aceasta sfinţeşte toată frămîntătura.” - din Hronograf – după Chedrinos [scriitor bizantin] și Sf. Dimitrie al Rostovului: „Petrecînd dreptul Lot cu averea sa în hotarele Sodomeşti, /p. 189/ făcu război împăratului Sodomei şi împăratului Gomorei, cu Chedarlaomer împăratul Elamului şi cu ceilalţi ce se uniseră cu aceşti împăraţi. Şi i-a biruit Chedarlaomer pe împăraţii Sodomei şi Gomorei şi i-a alungat pe ei şi ţările lor le-a prădat şi multe dobînzi a luat şi pe oameni i-a dus în robie între care şi pe Lot nepotul lui Avraam l-a robit. Apoi -auzind Avraam că s-a robit Lot, i-a adunat pe casnicii săi 318 şi a alergat după vrăjmaşi şi a tăbărît 1 A Mîntuitorului Hristos. 2 „Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pîine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.

Şi a binecuvîntat Melhisedec pe Avram şi a zis: Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului. Şi binecuvîntat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mîinile tale! Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate” (Facerea 14:18-20).

asupra lor noaptea şi i-a lovit şi i-a alungat pe ei şi toate prăzile şi dobânzile le-a scos şi pe Lot nepotul său l-a întors şi pe toate averile lui şi oamenii. Şi întorcîndu-se el de la tăierea aceea i-a ieşit întru întîmpinare împăratul Sodomei, mulţumindu-i pentru întoarcerea prăzii. La fel şi împăratul Salimului - Melchisedec l-a întîmpinat pe el şi i-a scos înainte pîine şi vin pentru că era Preot Dumnezeului celui Preaînalt, şi a binecuvîntat pe Avraam. Iar Avraam i-a dat zeciuială lui Melchisedec din toate dobînzile. Pentru acei împăraţi care se adunaseră la război, la Facere cap. 24 pe nume pomeniţi să se ştie, că nu erau de acel fel de împăraţi precum sînt monarhii, care multe cetăţi şi ţări stăpînesc, ci fiecare din ei peste vreo cetate era împărat, adică împărăţea sau domnea, iar toţi aceia erau sub singură monarhia Asiriei. Drept aceea şi pe războiul acela ce năpădise asupra sodomitenilor, losif Flaviu îl numeşte războiul Asiriei (în Cartea 1, cap. 1). Mai înainte de pierzarea cea de tot a sodomitenilor, întîi a slobozit Domnul asupra lor năpădirea vrăjmaşilor lor şi robirea, ca măcar puţin să se înfrîneze de lucrurile lor cele rele şi spre pocăinţă să se ridice. Pentru că nu voia Milostivul Dumnezeu moartea şi pierzarea păcătoşilor, măcar deşi se fac ei vrednici de veşnicele pedepse, însă nu îndată îi pedepseşte pe ei, ci mai siobozeşte asupra lor oarecare certări precum sînt năvălirile celor de alt neam şi războaiele, sau altele oarecare primejdii, foamete, boli, ispite şi de asemenea cu acestea, ca să-şi vie întru simţire şi să se înţelepţească, iar cînd şi pedepsiţi fiind nu se pocăiesc, atunci se dau risipirii şi pierzării celei de tot. Aşa le-a făcut sodomitenilor: Mai întîi i-a pedepsit cu războiul lui Chedarlaomer, apoi nepocăindu-se cu foc i-a pierdut, precum se va spune. Încă şi aceasta se vede, că prin cei păcătoşi pedepseşte Dumnezeu pe cei păcătoşi, pentru că sînt oamenii cei răi şi necuraţi ca un bici în Mîna lui Dumnezeu prin care bate pe cei ce-i greşesc Lui. Aşa i-a pedepsit pe iudei prin caldei, pe caldei prin perşi, pe perşi prin greci, pe greci prin romani, pe romani prin goţi, iar acum pe creştini îi pedepseşte prin turci precum se vede la greci. /p. 190/ „A adunat Avraam 318, pe oamenii săi cei de casă". Nu mulţimea oştilor, ci credinţa cu lucruri bune şi rugăciunea cu neîndoită nădejde către Dumnezeu le biruieşte pe cetele potrivnicilor. Pentru că Chedarlaomer şi cu dînsul ceilalţi trei împăraţi, care năvăliseră asupra împăraţilor Sodomei, care cu neasemănare mai mare putere de oaste decît Avraam a avut, însă a fost biruit de ostaşii cei puţini ai lui Avraam, fiindcă aceia erau fără de Dumnezeu şi nu-L aveau de ajutor loruşi pe Dumnezeu, iar acestora le-a ajutat Dumnezeu pe care Avraam prin rugăciunea cea fierbinte spre ajutor l-a chemat. Deci tot pămîntul cel ce iese la război, în zadar nădăjduieşte spre mulţimea oştii sale, dacă pe Dumnezeu L-a mîniat asupră-şi şi de ajutorul Lui s-a înstrăinat. Iar cel ce-L are pe Dumnezeu milostiv spre sineşi şi spre ajutorul Lui nădăjduieşte, nu se va îndoi pentru ostaşii săi cei puţini: „Pentru că nu întru puterea calului, nici în pulpele bărbatului binevoieşte Domnul nostru, ci binevoieşte întru cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc spre mila Lui" (Psalm 148, 11-12). Sfîntul Avraam cel ce cu 318 oameni din casa sa l-a biruit pe Chedarlaomer înainte închipuire era (după înţelegerea lui Ambrozie) a celor 318 sfinţi Părinţi, care în

Niceea asupra rău cinstitorului Arie s-au adunat şi cu cuvintele şi cu minunile dovedindu-l pe el l-au biruit. Pentru Melchisedec mulţi au scris multe păreri de ale lor. Unii din evrei l-au socotit pe el a fi Sem fiul lui Noe, iar mai ales şi singur Noe, alţii Enoh. Origen şi Didim l-au socotit a fi înger, iar unii din eretici l-au numit pe el Duh Sfînt, drept aceea şi melchisedechiană se cheamă. Iar noi să ştim că Melchisedec a fost om asemenea nouă, pătimaş, tată şi maică avînd, din seminţia lui Ham cu neamul, unul din împăraţii împărăţiei pă-mîntului Canaanului, care din toţi împăraţii Canaanului, el unul a cunoscut pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului şi-I slujea Aceluia cu jertfe curate şi era împărat cetăţii Salimului. Iar pentru ce de Sfîntul Apostol Pavel, Melchisedec se numeşte „fără de tată, fără de mamă, fără de număr de neam a fi" o tîlcuieşte aceasta Sfîntul Gură de Aur, zicînd aşa: „Nu ştim cînd şi pe cine a avut tată, sau pe cine maică, nici cînd a luat începătură, nici cînd s-a sfîrşit" Şi iarăşi: „Asemănat este -zice - Fiului lui Dumnezeu. Şi unde îi este asemănarea? Fiindcă şi acestuia şi aceluia, sfîrşitul şi începutul nu-l ştim. Deci al acestuia (adică a lui Melchisedec) din ceea ce nu s-a scris, iar al Aceluia (adică al lui Hristos) dintru a nu fi aici asemănare". Pînă aici Gură de Aur. Nu pentru aceea se scrie la Apostolul pentru Melchisedec, fără de tată şi fără de mamă, ca şi cum nu /p. 191/ din oameni ar fi născut, fiindcă om trupesc şi asemenea nouă pătimaş a fost, ci pentru aceasta că Sfîntul Moisi Proorocul întîiul scriitor al Sfintei Istorii, nu l-a scris anume pe tată şi pe mamă şi neamul aceluia. Pentru ce nu i l-a scris? Pentru aceasta: Fiindcă lui Moisi îi era înainte punerea ca numai de singur neamul lui Avraam, care din Arfaxad fiul lui Sem se trăgea, să scrie, din care neam s-a născut Hristos. Iar Melchisedec, fiindcă nu era din neamul acela, ci din neamuri, drept aceea nu l-a scris lui pe tată şi pe mamă. Iar chip şi asemănare a Fiului lui Dumnezeu era Melchisedec întru acestea: Numele lui Melchisedec se tîlcuieşte „împărat al dreptăţii", iar Hristos Domnul nostru a fost singură Dreptatea (Rom. 5, 9) Care ne-a şi îndreptat pe noi, prin Sîngele Său, ca să ne mîntuim printr-însul de mînie. Melchisedec era împărat Salimului, adică al păcii, iar Hristos este singură Pacea, Care ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl, precum zice Apostolul: „Acela este pacea noastră, care le-a făcut amîndouă una" (Efes, 2, 14). Melchisedec în Salim, Hristos în Ierusalim proslăvit a fost împărat, cînd pe mînzul asinei intra în cetate, strigînd pruncii: Binecuvîntat este Cel ce vine împărat; şi cînd pe Cruce S-a răstignit I S-a scris titlul: Iisus Nazarineanui împăratul. Melchisedec fără de tată şi fără de mamă este în cărţi, nici anume tatăl şi mama lui nu se pomenesc, Hristos cu adevărat fără de maică este din Tatăl mai înainte de veci, fără de tată din Maică sub ani. Melchisedec început de zile şi sfîrşit nu are în Sfînta Scriptură, fiindcă nu este scris cînd s-a născut el şi cînd s-a sfîrşit, iar Hristos cu singur lucru este fără de sfîrşit, acelaşi şi în veci. Melchisedec este întîi în neamul său Preot şi pe urmă, pentru că nu citim ca altul cineva de acel fel să fi fost după dînsul, iar Hristos Domnul nostru Arhiereul cel Mare care a străbătut cerurile, singur El întîi şi pe urmă de acel fel S-a arătat Arhiereu, Care pe Sine S-a adus Jertfă Tatălui Său pe Cruce pentru păcatele a toată lumea. A lui Melchisedec jertfa era pîine şi vin, Hristos Mîntuitorul nostru ne-a lăsat nouă jertfă

singur pe Sineşi, Trupul Său cel Prea Curat şi de Viaţă făcătorul Sîngele Său, sub chipul Pîinii şi al Vinului, drept aceea şi înainte s-a zis de Dînsul de către David: „Tu eşti Preot în veac, după rinduială lui Melchisedec (Ps. 109, 5). Nu întru veşnicimea anilor după rînduiala lui Melchisedec, ci în Jertfa cea fără de sînge, care cu pîine şi cu vin se săvîrşeşte, pentru că singur Fiul lui Dumnezeu este Veşnic, iar Melchisedec s-a sfîrşit. Şi precum de dînsul Sfîntul Gură de Aur zice: „El (Melchisedec) a murit şi n-a fost preot în veac", încă pentru Melchisedec Sfîntul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu în Scrisoarea sa către Filadelfi spune: „Că a fost /p. 192/ împărat şi Preot şi feciorelnic în toate zilele sale şi prin aceea adică era chip Fiului lui Dumnezeu, împăratului şi Arhiereului şi Izvorului Fecioriei şi al Curăţiei, şi Mirelui Feciorelnicilor". Cel ce voieşte ca mai mult să ştie pentru Melchisedec, să caute în Prologuri la luna lui Mai în 22 de zile şi la luna Februarie în 23 de zile. Melchisedec împăratul Salimului, Salimul cetatea se pomeneşte în Evanghelia de la loan în capitolul 3, aşa: „Era loan botezînd în Enon aproape de Salim, că erau acolo ape multe". Acel Salim nu se pare a fi Ierusalimul, măcar deşi mulţi aşa au socotit, pe Salim numindu-l Ierusalim, ci altul de acela. Căci Salimul era în partea lui Mânase, aproape de Enon şi de Schitopole lîngă rîul Iordanului, iar Ierusalimul în partea lui Veniamin, în Muntele Moriei, care s-a chemat mai pe urmă Sion de la împăratul Amoreilor, în care munte Avraam înălţase pe Isaac fiul său spre jertfă lui Dumnezeu. în care vreme încă nu era acolo cetate, ci locul deşert fără numai puţini lucrători de pămînt locuiau împrejur. Iar cînd Melchisedec a întîmpinat pe Avraam cel ce de la tăiere se întorcea, întru acea vreme încă Isaac nu i se născuse. Deci arătat este, cum că Melchisedec împărat era acelui Salim care este lîngă Iordan, de care aproape mai pe urmă în zilele lui Hristos, boteza Ioan. Aşa şi leronim, de la cei vechi rabini evrei povesteşte, spre care încredinţare şi pînă acum locul se arată acolo unde au fost de demult pătaturile lui Melchisedec. Iar fiindcă spun că Melchisedec să fie ziditor al Ierusalimului, apoi poate mai pe urmă pentru jertfa aceea pe care Avraam în Muntele Moriei o făcuse, înălţînd pe Isaac spre jertfă. Şi poate să fie de crezut aceasta, că Sfîntul acela bărbat Melchisedec de Proorocescul Dar plin, înainte ştiind de minunile ce aveau să se facă la acel loc în anii cei mai de pe urmă, s-a mutat acolo de la cel de lîngă Iordan Salim şi zidind acea cetate i-a pus nume din greceasca şi evreiasca limbă alcătuit, Ierusalim. Pentru că „Ieros" este în vorba greacă care se înţelege „sfînt", iar „Salim" în cea evreiască care se tîlcuieşte „pace", deci unindu-le pe amîndouă cuvintele acelea la un loc, vei face Ierusalim, adică Sfîntă Pace. Căci s-a sfinţit acel loc cu jertfa iui Avraam şi cu arătarea lui Dumnezeu ceea ce lui Avraam acolo s-a făcut şi a întărit cu dînsul aşezămînt de pace veşnic. După acea tăiere cu care Avraam a biruit pe potrivnici şi pe Lot nepotul său l-a slobozit din robie întorcîndu-se Avraam la locul său, care-i era lui în Hebron, iar Lot s-a întors în Sodoma şi apoi în singură cetatea Sodomei s-a sălăşluit, temîndu-se a locui dinafară de cetate la hotare, ca nu iarăşi să năvălească potrivnicii asupra părţii aceleia.” - de la Proloage – la ziua de 22 Mai – Cuvânt al Sf. Atanasie cel Mare despre Melchisedec: