Conflictul Din Cipru

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA FACULTATEA ISTORIE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE CATEDRA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI POLITOLOGIE

ANALIZĂ DE CONFLICT CAZUL CIPRU

Autor: Ion PÎNZARI Studentul anului III Facultatea: 3.1 RO Relații Internaționale Coordonator: Rodica PANȚA, M.A lector universitar

Chișinău 2014

CUPRINS: 1. Descrierea …………………………………………………………………………….........3 2. Natura conflictului ……………………………………………………………………….3 3. Actorii implicați ……………………………………………………………………………4 4. Situația politică actuală …………………………………………………………………...4 5. Prejudicii …………………………………………………………………………………...5 6. Conflictul pe scurt …………………………………………………………………………5 7. Situația militară .…………………………………………………………………………..6 8. Negocierile de pace ……………………………………………………………………...…6 9. Bibliografie …………………………………………………………………………………8

2

DESCRIEREA Cipru reprezintă o țară insulară situată în Marea Mediterană. Din 1 mai 2004, Republica Cipru este membră a Uniunii Europene. Trebuie să menționăm că în prezent, această țară este împărțită în două: Republica Cipru, partea de sud a insulei și Republica Turcă a Ciprului de Nord, ambele având capitala la Nicosia pe de o parte și același oraș dar numit altfel de către turci, Lefkosia. În ansamblu, suprafața întregii insule este de 9.251 km pătrați, dintre aceștia, 59 % din suprafața insulei este ocupată de Republica Cipru (recunoscută internațional) și 36% de Republica Turcă a Ciprului de Nord (recunoscută doar de Turcia). . Cipru și-a declarat independența față de Marea Britanie în luna august 1960. Republica Cipru este o republică parlamentară, iar principalele orașe sunt Larnaca, Limassol și Pafos. Limbile oficiale sunt greaca, pentru partea sudică și turcă pentru partea de nord. În ce privește populația țării, conform datelor din 2012, aceasta este estimată la 1.129 milioane de locuitori, dintre care peste 77 % este concentrată în partea de sud, adică ciprioții greci, iar alte 18 % este concentrată în partea de nord, respectiv ciprioții turci. De-a lungul timpului, 11 puteri au cucerit de-a lungul timpului „Insula Afroditei": grecii, hitiții, asirienii, egiptenii, perșii, romanii, raşindunii, umayazii, veneţienii, otomanii, britanicii [3]. În ce privește aspectul geografic, Cipru este a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană după Sicilia și Sardinia. Este localizată în estul Mării Mediterane în sudul Turciei. Insula Cipru este situată în regiunea Orientului Mijlociu, în Marea Mediterană, delimitată în teritoriu de Siria în Est și Turcia în nord. Cipru este împărțită în districte, fiind șase la număr: Districtul Famagusta, Districtul Kyrenia, Districtul Larnaca, Districtul Limassol, Nicosia și Paphos. Situat timp de secole la intersecția drumurilor care legau Europa, Asia și Africa, Ciprul păstrează încă amprenta civilizațiilor care s-au succedat pe teritoriul său: teatre și vile romane, biserici și mănăstiri bizantine, castele ale cruciaților, moschei otomane și ruine preistorice. Principalele activităţi economice sunt turismul, industria textilă şi artizanatul (orientate către export) şi transportul maritim comercial. Artizanatul se face remarcat prin broderii, olărit şi obiecte din cupru. Printre mâncărurile tradiționale, se numără meze – o selecție de aperitive servite ca fel principal, brânza halloumi/hellim și rachiul zivania [5].

NATURA CONFLICTULUI Conflictul din Cipru este unul teritorial și interstatal.

3

ACTORII IMPLICAȚI Actorii implicați în conflict sunt statali și non-statali, pe de o parte fiind vorba de Republica Cipru, recunoscută internațional de majoritatea statelor, iar pe de alta de Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută de Turcia, dar și aceasta având loc din anumite considerente geopolitice. Pe lângă aceștia, avem parte și de actorii terți, fiind vorba de Turcia, care a susținut partea de nord a Ciprului și Grecia, susținând partea de sud. Situaţia din Cipru este generată tot de calculele şi de interesele celor puternici, în speţă de SUA. SUA a permis Turciei să manifeste ambiţii asupra Ciprului de Nord. Motivul era ca SUA avea nevoie de o Turcie puternică şi laică în coasta URSS [1]. Deocamdată Rusia pare că susţine partea cipriotă în conflictul cu Turcia. De altfel, tensiunile dintre Turcia, Cipru, Israel şi Grecia nu trebuie numaidecât, în mod necesar, să ducă la un conflict militar, sau cel puţin nu în această formă. Varianta conflictului militar nu poate însă deloc exclusă, ba trebuie luată în serios, fără minimalizare, dar şi fără exagerare. De când a început conflictul, atât SUA cât şi Rusia au sprijinit poziţia Ciprului, aducând în sprijinul său legea internaţională. Problemele care persistă până astăzi sunt: retragerea celor 35.000 de militari turci, staţionaţi în nord şi viitoarea formă statală. Grecii favorizează o federaţie, cu un guvern central, în timp ce turcii pledează pentru o alianţă de state cu două guverne, mai mult sau mai puţin independente [6]. În 1974 Turcia atacă nordul Ciprului, câştigând în jur la 38% din teritoriu. Trupele puternicului vecin din nord au alungat grecii din zona aflată sub controlul lor, iar grecii au procedat la fel cu turcii aflaţi în partea de sud a insulei. Aşa s-a ajuns la fragmentarea insulei pe criterii etnice [5]. Este delimitată aşa numita linie Attila ce împarte oraşul Nicosia dar şi insula între Nord şi Sud. Astfel, insula este împărţită în două părţi, cea de sud aparţine grecilor, iar cea de nord revine turcilor. Rezultatul luptelor, 200.000 de refugiaţi şi 4000 de morţi [4]. SITUAȚIA POLITICĂ ACTUALĂ În prezent, conflictul din Cipru este închis, înghețat, fiind asemănător cu situația din peninsula coreeană.

PREJUDICII În 1974 Turcia atacă nordul Ciprului, câştigând în jur la 38% din teritoriu. Trupele puternicului vecin din nord au alungat grecii din zona aflată sub controlul lor, iar grecii au procedat 4

la fel cu turcii aflaţi în partea de sud a insulei. Aşa s-a ajuns la fragmentarea insulei pe criterii etnice [5]. Este delimitată aşa numita linie Attila ce împarte oraşul Nicosia dar şi insula între Nord şi Sud. Astfel, insula este împărţită în două părţi, cea de sud aparţine grecilor, iar cea de nord revine turcilor. Rezultatul luptelor, 200.000 de refugiaţi şi 4000 de morţi [4].

CONFLICTUL PE SCURT Conflictul din interiorul Ciprului între cele două entităţi – populaţia turcă şi cea greacă îşi are originile cu mult timp în urmă, iar problemele nerezolvate dintre acestea se agravează odată cu trecerea timpului. Conflictul, însă, nu se manifesta doar pe teritoriul insulei, acesta întinzându-se pe întreaga zonă a Mării Mediterane. Neînţelegerile încep încă din 1960 odată cu ieşirea de sub stăpânirea britanică şi negocierea independenţei Republicii. Grecia a sprijinit destul de mult populaţia cipriotă, urmărindu-şi scopul de revendicare a Ciprului. Istoria insulei a fost o tristă şi complexă înşiruită de evenimente în care au fost încălcate promisiuni, vieţile familiilor şi comunităţilor au fost tensionate, şi diferitele eforturi ale părților terțe de a media conflictul dintre cele două pentru a reuni Ciprul nu au avut success. Încă de la izbucnirea conflictului între ciprioţii greci şi cei turci, s-a urmărit îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două grupuri. Au fost organizate numeroase întâlniri ale reprezentanţilor statelor implicate, respectiv grecii, turcii şi ciprioţii, au fost purtate discuţii, negocieri, însă toate acestea nu au avut rezultate pozitive. Conflictul persistă şi astăzi, şi mai mult, chiar s-a agravat în timp. Republica Cipru a luat naştere prin întrunirea la Zurich în 1959 a Marii Britanii, Grecia și Turcia. Constituirea Ciprului a fost hotărâtă de aceste trei puteri. Tot atunci se hotărăşte ca preşedintele să fie un cipriot grec, iar vicepreşedintele un cipriot turc. Însă, aceste două comunităţi nu au fost încântate de crearea unui stat cipriot independent, considerând acest proces lipsit de legitimitate. Majoritatea grecilor considerau că acea constituţie impusă de acele puteri străine îi discrimina pe ei ca majoritate (76%) în favoarea minorităţilor turceşti [1]. De asemenea, ciprioţii turci au rămas intrasingenti, suspicioşi, neacomodati, şi predispuşi a adopta o poziţie rigidă cu privire la chestiuni guvernamentale şi constituţionale, fapt ce i-a despărţit şi mai tare de compatrioţii greci. Aceştia erau convinşi că grecii nu vor renunţa niciodată la ideea de a uni insula cu Grecia. Deşi s-a dorit unificarea celor două grupuri, acestea nu au putut lăsa în urma vechi ostilităţi, bariera dintre cele două etnii devenind din ce în ce mai accentuată.

5

SITUAȚIA MILITARĂ În prezent sunt concentrate în jur la 35.000 mii de militari turci, staționați în partea de nord a insulei, dar și un contingent militar de menținere a păcii al Organizației Națiunilor Unite, situat între cele două părți.

NEGOCIERILE DE PACE Încă din momentul creării Republicii Cipru a fost evident faptul că aceasta nu va rezista. La înfiinţarea acesteia a fost creat un steag propriu, în culorile alb, galben şi verde. Însă în momentul ridicării drapelurilor, atât grecii cât şi turcii și-au expus steagurile proprii, cel oficial al Ciprului regăsindu-se în doar câteva locaţii. După doar trei ani de la înfiinţare, Republica cipriotă se destramă. Neînţelegerile între ciprioţi erau legate de structura statului, persoanele strămutate, teritoriu, precum şi de garanţia securităţii. S-a încercat negocierea unei noi structuri între greci şi turci, dar grecii doreau o federaţie multi-regională cu un guvern federal puternic, pe când turcii aspirau spre o federaţie bi-regională. Datorită eşuării planului de cooperare între cele două grupuri, în 1975 ia naştere Statul Federal al Ciprului Turc, pentru ca în 1983 să devină Republica Turcă a Ciprului de Nord, fiind recunoscută însă doar de Turcia. Această acţiune a ciprioţilor turci a fost privită ca pe o ameninţare la adresa păcii de către greci. Nici în prezent disputele dintre cele două grupuri nu au fost rezolvate datorită intereselor şi opiniilor diferite. Ciprioţii greci erau de acord cu unificarea Republicii doar în condiţiile în care ar fi organizată federal, în mai multe provincii. Aceştia doreau ca preşedintele să fie ales dintre ciprioţii greci, iar vice-preşedintele dintre cei turci. De asemenea, pentru obţinerea suveranităţii şi independenţei statului, cereau retragerea trupelor noncipriote. Pe de altă parte, ciprioţii turci erau de acord cu crearea unei federaţii bi-zonale, construită pe egalitatea politică între cele două republici, şi cereau aceleaşi privilegii şi drepturi ca şi ciprioţii greci. Preşedinţia ar trebui să fie rotativă, iar guvernul să conţină un număr egal de reprezentanţi ai ciprioților greci şi turci. UE şi ONU au încercat aplanarea conflictului dintre ciprioţii greci şi turci, atât pentru îmbunătăţirea situaţiei din interiorul insulei, cât şi pentru stabilitatea din zona Mării Mediterane. Dintre numeroasele intervenţii ale ONU, cel mai cunoscut este Planul lui Kofi Annan. Acest plan prevedea formarea unei federaţii care să cuprindă cele două state cipriote după modelul elveţian. În 6

2004 planul este supus unui referendum, acesta este acceptat de 65% dintre turcii ciprioţi şi respins de 76% dintre grecii ciprioţi [5]. Ciprioţii greci au respins propunerea de realizare a unui Cipru unit, fiind foarte clar că nu erau pregătiţi pentru întărirea relaţiilor cu turcii, pe când aceştia din urmă au acceptat soluţia propusă de ONU. Se consideră că turcii au fost de acord cu unificarea Ciprului datorită beneficiilor pe care le-ar fi putut obţine. Turcia urmărea aderarea la Uniunea Europeană, iar unirea Ciprului ar fi fost o împrejurare favorabilă pentru atingerea obiectivului pe aceasta şi-l propusese. O parte dintre probleme au fost rezolvate datorită planului de realizare a păcii a lui Kofi Annan, dar principalii factori ce amâna rezolvarea conflictelor sunt lipsa de încredere, frica şi suspiciunile dintre cele două grupuri etnice. O altă soluţie pentru stingerea conflictului din interiorul Ciprului este propusă de această dată de Uniunea Europeană. UE propune ca Ciprul să înceapă negocierile de aderare. Acest lucru sa şi întâmplat, Ciprul devenind membru al comunităţii în 2004. Cu toate că, teoretic întreaga insulă face parte din UE, practic, doar acea parte locuită de ciprioţii greci beneficiază de facilităţile şi oportunităţile ce decurg din statutul de membru.

7

BIBLIOGRAFIE

1. Cercetare conflict Cipru, valabil pe :http://ro.scribd.com/doc/92974190/cercetare-confl-cipru (vizitat la 13 februarie 2013) 2. Cipru, valabil pe: http://ro.scribd.com/doc/73512216/CIPRU (vizitat la 13 februarie 2013) 3. Cipru, insula ruptă-n două, valabil pe: http://resurseislamice.wordpress.com/2010/01/08/cipru-insula-rupta-n-doua/ (vizitat la 13 februarie 2013) 4. Cipru: un conflict înghețat, valabil pe: http://lanivelglobal.wordpress.com/2013/08/10/cipruun-conflict-inghetat/ (vizitat la 13 februarie 2013) 5. Cipru, valabil pe : http://europa.eu/about-eu/countries/membercountries/cyprus/index_ro.htm (vizitat la 13 februarie 2013) 6. Gheţău Gh. Florin. Istoria unui conflict înghețat, valabil pe: http://www.geostrategic.eu/cipru-istoria-unui-conflict-inghetat.html (vizitat la 13 februarie 2013) 7. O insulă divizată – Conflictul din Cipru durează de 35 de ani, valabil pe: http://www.dw.de/o-insulă-divizată-conflictul-din-cipru-durează-de-35-de-ani/a-3949413-1 (vizitat la 13 februarie 2013)

8

9