Diplomatia economica

Diplomatia economică 3.1.Rolul diplomaţiei economice in economia externă Diplomaţia economică reprezintă funcţia de politică externă care face legătura între demersurile politicii externe şi bunăstarea economică a cetăţenilor unei tări. Aceasta, are ca obiectiv utilizarea tuturor instrumentelor de politică externă pentru promovarea intereselor economice ale tuturor întreprinzatorilor români şi în aceaşi măsură a statului român. Diplomaţia economică reprezintă cadrul eficient de cooperare institutională, în vederea realizării demersurilor legate de promovarea obiectivelor economice ale României în străinătate. În cadrul Ministerului de Afaceri Externe funcţioneaza Direcţia de Diplomaţie Economică, care este interfaţa între reprezentăntele diplomatice ale României în străinătate, mediul de afaceri şi alte instituţii cu atribuţii pe plan economic. În cadrul acesteia, principalele obiective: promovarea intereselor economice româneşti în străinătate, cooperarea cu organizaţii economice internaţionale, cooperarea interinstituţională pe linie economică şi oferirea unor expertize economice în cadrul MAE. Prin promovarea intereselor economice românesti, vreau să specific urmatoarele acţiuni: “lobby pentru facilitarea expansiunii firmelor românesti în străinătate, medierea informaţiilor şi a contactelor necesare pentru oamenii de afaceri români, facilitarea dialoguilui între oamenii de afaceri români şi misiunile diplomatice străine la Bucureşti, organizarea de intâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru identificarea tipurilor de sprijin necesar, organizarea de seminarii, conferinţe şi alte reuniuni, elaborarea unei strategii, precum şi a unui plan de acţiune în scopul promovării intereselor economice ale României şi distribuirea de informaţii cu caracter economic pentru mediul de afaceri”1. O altă linie de acţiune a Direcţiei de Diplomaţie Economică este reprezentată de cooperarea cu organizaţii economice internaţionale. Menţionez în această direcţie: coordonarea ansamblului activităţilor desfăşurate de România pe lângă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, promovarea intereselor românesti pe lângă organizaţii economice internaţionale ( FMI, Grupul Băncii Mondiale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), monitorizarea rapoartelor elaborate de diferite organizaţii economice internaţionale, a calificativelor de ţară şi o latură activă cu rezultate eficiente a prezenţei reprezentanţilor României pe lângă organizaţiile cu caracter economic. Despre cooperarea interinstituţională pe linie economică, specific între principalele acţiuni: perfectarea sistemului informaţional economic între Direcţia Diplomaţie Economică şi mediul de afaceri, consolidarea relaţiei interministeriale în vederea sprijinirii componenţei de reprezentare economică externă, precum şi participarea în cadrul comisiilor şi grupurilor de lucru interministeriale pe probleme economice. Diplomaţia economică presupune sprijinirea reprezentanţilor economici externi, pentru a face faţă mediului de afaceri şi competitivităţii la nivel internaţional. Astfel, activitatea personalului cu atribuţii economice trimis în străinătate este organizată sub forma de Birou al consilierului economic în cadrul misiunilor diplomatice ale României în străinătate, sau Birouri 1

Preluare de pe : http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=26644&idlnk=1&cat=3

Comerciale proprii în tări sau centre comerciale care prezintă interes pentru Romania. Specific faptul că atribuţiile şi competentele personalului MEC din reţeaua de reprezentare externă sunt stabilite prin Hotărârea nr.738/03.07.2003, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului şi privesc activităţile specifice de diplomaţie economică, pe aspectele comerţului exterior, cooperare economică, investiţii şi de integrare economică europeană. Abordez ca aspect important al diplomaţiei economice problema extinderii companiilor româneşti în regiune şi menţionez că o ţară nu este competitivă atâta timp cât nu este caracterizată de o economie deschisă, caracterizată prin creşterea ponderii exportului şi importului în produsul intern brut. „Ea presupune o eliminare treptată a barierelor protecţioniste, o liberalizare a întregii economii pentru a permite concurenţa internă şi internaţională. De asemenea, deschiderea unei economii se face odată cu impulsionarea fluxurilor de capital financiar, de capital fix, a fluxurilor bilaterale cu restul lumii de bunuri şi servicii, odată cu promovarea schimburilor informaţionale cu alte ţări”2. Doar pe plan internaţional, putem cunoaşte performanţa unei ţări şi rezultatele obţinute în anumite domenii, iar marile nereusite au avut la baza dezvoltarea de sine, bazată pe resurse interne fără apelarea la oportunităţile oferite de restul lumii. O ţară se poate integra în circuitele economice prin doi paşi: statul respectiv se poate implica mai mult pe piaţa mondială şi prin lupta pentru caştigarea unor segmente mai consistente de piaţă pentru produsele în exces. Pot preciza că, în ultimii ani , politicile guvernamentale ale Romaniei s-au axat doar pe cresterea atractivitatii prin crearea conditiilor de îmbunătăţire a mediului de afaceri şi pe promovarea exporturilor. Un aspect important a fost total neglijat, acesta presupunând crearea condiţiilor pentru dezvoltarea investiţiilor româneşti în străinătate. Un exemplu important este acela ca în top 25 al companiilor multinaţionale din Europa Centrala şi de Sud-Est, România figura începând cu 1998 doar cu SNP Petrom, care ulterior a fost privatizată cu grupul austriac OMV. Prin acest exemplu sustin ipoteza enuntata mai sus, conform careia nivelul unei ţări şi al economiei acesteia se măsoara pe plan internaţional şi prin talia companiilor multinaţionale cu capital autohton care işi desfăşoara activitatea în alte ţări. În concluzie, dacă România doreşte să devină importantă pe plan internaţional, ea trebuie să facă mari eforturi pentru ca acele companii autohtone să fie prezente cu filiale şi în alte ţări.

3.2.Funcţiile diplomaţiei economice În accepţiunea sa de activitate de purtare a raporturilor unui stat cu un alt stat sau grupuri de state, prin mijloace sau căi oficiale, diplomaţia indeplineşte o multitudine de funcţiuni, care ar putea fi sintetizate după cum urmează: Reprezentarea Dreptul de reprezentare este inerent suveranităţii. Prin urmare numai statele suverane pot trimite agenţi diplomatici care să le reprezinte în raporturile cu alte state sau cu alte instituţii cu personalitate juridică internaţională. Pierderea suveranităţii duce automat la pierderea dreptului de reprezentare. De altfel, încă Hugo Grotius releva ca numai titularii suveranităţii pot trimite soli, adică să se facă reprezentaţi, şi ca ,,regii care au fost însă biruiţi într-un război solemn, şi li 2

Preluare de pe: http://www.neogen.ro/desprenoi/?1=1&desprenoi_p=press&wtd=detail&idpr=645

s-a răpit domnia, au pierdut, împreună cu celelalte prerogative ale acestuia, şi dreptul de a trimite soli". Vechiul concept după care agenţii diplomatici erau reprezentanţii personali ai suveranului a fost în mare măsură depăşit astăzi, atât de practica relaţiilor intenaţionale contemporane, cât şi de evoluţia ştiinţei politice. Astăzi, agenţii diplomatici nu mai sunt identificaţi cu persoana fizică a guvernanţilor; ei reprezintă statele care i-au acreditat. Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice plasează pe primul loc între funcţiile unei misiuni diplomatice pe aceea de ,,a reprezenta statul acreditant în statul acreditar" (articolul 3, alinatul a). Acest lucru este firesc deoarece, atunci când statele întră în legături reciproce, asigurarea menţinerii acestor legături, dezvoltarea unor relaţii normale, de colaborare, presupune în primul rând existenţa unor reprezentanţi ai lor care trebuie să intre în interacţiune. Ca principala funcţie a misiunii, aceasta este încredinţată în primul rând şefului de misiune, deşi şi alţi agenţi diplomatici pot îndeplini funcţii de reprezentare. Dat fiind ca reprezentarea înseamna în practica substituirea celui care a dat mandatul de reprezentare, este evident că diplomaţia reclama oameni bine pregătiţi, cu simţ de responsabilitate şi dăruire totală îndeplinirii instrucţiunilor primite. Reprezentarea impune, de asemenea, respectarea unor reguli de ceremonial, norme de curtoazie şi politeţe, menite să asigure un cadru propice dialogului între reprezentanţii statelor, ca şi respectarea egalităţii în drepturi dintre state. Aplicarea şi înfăptuirea politicii externe a statului Politica externă a unui stat este totalitatea obiectivelor şi metodelor pe care guvernul acelui stat le elaborează în relaţiile cu alte state, inclusiv atitudinea faţă de problemele internaţionale. Diplomaţia are funcţia de a servi aceste scopuri, metode şi mijioace. Diplomaţia nu elaborează politica externă; ea este o tehnică sau un instrument de punere în practică a acestei politici. O consecinţă a acestor axiome este ca aparatul diplomatic al unui stat - ministerul de externe, misiunile diplomatice - nu fixează scopurile politicii externe ale acelui stat. El este chemat ca, prin întreaga sa activitate, folosind instrumentele şi specificul activităţii diplomatice, să realizeze şi să pună în valoare politica externă a statului pe care îl reprezintă. Protecţia intereselor statului şi ale cetăţenilor săi Şi această funcţie este expres definită în Convenţia de la Viena din 1961, care, la articolul 3, aliniatul b, prevede funcţia misiunii diplomatice de ,,a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de Dreptul Internaţional". Protecţia cetăţenilor unui stat în străinătate a fost în mod tradiţional considerată ca fiind o funcţie a consulilor. Cu amalgamarea administrativă crescândă în tot mai multe state a serviciilor consulare cu cele diplomatice, această distincţie rigidă se estompeaza din ce în ce mai mult. De aceea, Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice stabileşte în mod explicit că o misiune diplomatică poate îndeplini şi funcţii consulare, care includ eliberarea de paşapoarte, înregistrări de naşteri, căsătorii şi decese, alte funcţii notariale, în limitele permise de legislaţia şi practica statului acreditar.

În ceea ce priveşte protecţia pe care diplomaţia este chemată să o asigure intereselor statului acreditant în statul acreditar, ea trebuie exercitată în termeni generali, urmărindu-se în principal aspecte privind: • păstrarea bunului renume, a demnităţii şi onoarei statului acreditant în statul acreditar; • urmărirea îndeplinirii întocmai, cu buna credinţă, a înţelegerilor încheiate între statul acreditant şi cel acreditar. În această categorie de îndatoriri intră, spre exemplu, efectuarea de demersuri şi proteste, dacă este cazul, atunci când se produc violări ale frontierei, spaţiului aerian sau mării teritoriale din partea statului acreditar, pronunţarea de discursuri de către oficialităţi ori publicarea de cărţi, emisiuni de radio sau televiziune, sau articole de presă susceptibile a fi atribuite unor oficialităţi, şi care prin tonul lor violent, agresiv sau tendenţios pot aduce prejudicii statului acreditant şi relaţiilor sale cu statul acreditar. Desigur, aici intervine puterea de discernământ a şefului misiunii diplomatice sau a agenţilor diplomatici, pentru a deosebi un act tendenţios de actele de libera expresie a persoanelor, în condiţiile libertăţii presei şi a separării puterilor în statele democratice. În ceea ce priveşte persoanele şi bunurile lor, protecţia diplomatică porneşte de la temeiul că cetăţenia este legătura care uneşte o persoană cu un stat anume, ceea ce generează obligaţii şi drepturi reciproce, între care şi acela de a pretinde protecţia persoanei, atunci când aceasta se află în afara teritoriului tării sale. Protecţia diplomatică este acţiunea prin care un stat preia pe contul său o revendicare a unui cetăţean al său şi o prezintă ca pe propria sa revendicare unui alt stat, care ar ameninţa sau viola dreptul acelui cetăţean iar acesta s-ar afla în imposibilitatea de a-şi valorifica singur drepturile. Protecţia diplomatică a cetăţenilor statului acreditant în statul acreditar trebuie să se execute în limitele admise de Dreptul Internaţional. Principalele condiţii ca această protecţie să se poată executa sunt: • actul impotriva căruia cetăţeanul solicita protecţie să aibă un caracter internaţional ilicit; • cetăţeanul să nu aibă şi cetăţenia statului acreditar; • cetăţeanul să facă dovada că a epuizat toate posibilităţile oferite de legislaţia statului acreditar pentru a primi repararea daunelor care i-au fost provocate de actul împotriva căruia se plânge. Motivele pentru care o persoană se poate afla pe teritoriul unui stat străin sunt multiple. În general, aceasta se datoreşte desfăşurarii unor activităţi economice, comerciale, industriale, stiinţifice, turistice, legături familiale etc. Indiferent de motiv, însă, ieşind de sub jurisdicţia sa naţională, din momentul în care intră pe teritoriul unui alt stat, un cetăţean se supune jurisdicţiei acestui stat, beneficiind de toate drepturile fundamentale pe care acesta le recunoaşte propriilor cetăţeni, cu excepţia drepturilor politice. Acest regim de tratament este acceptat astăzi, practic, la scara universală. De aceea, eventualele discriminări în prejudiciul străinilor, cum ar fi violarea drepturilor lor, negarea accesului în justiţie, daune care nu au primit reparaţiile cuvenite s.a. înceteaza de a ţine de jurisdicţia internă a statului vizitat şi intră în domeniul Dreptului Internaţional, dând posibilitatea statului de origine să acţioneze pentru restabilirea legalităţii. Demersurile diplomatice pentru exercitarea protecţiei pot fi oficiale sau oficioase, adică neoficiale, in functie de modalitatea in care aceasta protectie se poate asigura cat mai eficient. Daca pe nici una din aceste căi nu se ajunge la o soluţionare satisfăcătoare, ne aflăm în prezenţa

unui diferend internaţional între statul acreditar şi cel acreditant, care se cere soluţionat potrivit mijioacelor specifice de reglementare pe cale pasnică a diferendelor dintre state. Uneori, protecţia diplomatică a drepturilor cetăţenilor a dat naştere la complicaţii internaţionale, ceea ce a determinat consacrarea regulii, evocate mai sus, privind epuizarea de către persoana lezată a tuturor căilor de recurs interne, juridice şi administrative, pe care legislaţia statului în care s-a produs lezarea le pune la dispoziţia persoanelor fizice. Principiul, de origine cutumiara, a fost consacrat într-una din şentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie. De asemenea, ţările latino-americane au inclus o clauză în acest sens în Tratatul american pentru reglementarea paşnică a diferendelor, sau Pactul de la Bogota, din 30 aprilie 1948. Declaraţia Adunării Generale a ONU din 1982 privind reglementarea pe cale paşnică a diferendelor cuprinde şi ea clauza epuizării căilor de recurs interne. În condiţiile de astăzi, recurgerea la protecţia diplomatică a co-naţionalilor devine din ce în ce mai puţin frecventă, datorită perfecţionării legislaţiei şi avansului pe care statul de drept îl cunoaşte în tot mai multe ţări ale lumii. Negocierea Printre funcţiile misiunii diplomatice, Convenţia de la Viena o prevede pe aceea de ,,a duce tratative cu guvernul statului acreditar" (articolul 3, aliniatui c). Negocierea este poate una din cele mai importante funcţii ale diplomaţiei, în îndeplinirea menirii sale de a pune în practică politica externă. Dintre toate procedeele, negocierea este fără îndoială cea care se identifica cel mai mult cu diplomaţia, în aşa măsură încât, adesea, un ,,bun negociator" este sinonim cu un ,,bun diplomat". În esenţă, negocierea este confruntarea dintre voinţele suverane cu scopul de a ajunge la un acord în problemele de interes comun, pe cale paşnică şi pe calea compromisurilor de o parte şi de alta. Unul din marii jurişti români care s-au ocupat de teoria şi metodologia negocierilor, distinge trei faze: • prima fază a pre-negocierilor, care începe prin stabilirea contactului între părţi - o fază extrem de importantă în special în situaţiile de tensiune în care părţile au suspendat orice raporturi între ele; în această fază între reprezentanţii părţilor au loc întâlniri, discuţii, schimburi de păreri, astfel încât părţile să ajungă să-şi cunoască reciproc poziţiile; • faza a doua a negocierilor propriu-zise - în care părţile se angajează efectiv în identificarea acordului în problemele care fac obiectul negocierii, care a fost precis stabilit; este faza în care ,,o acţiune politică se transformă într-un act de drept internaţional; • faza a treia a post-negocierilor - în care se discuta textul acordului care reglementează diferendul sau înţelegerea intervenită între părţi în problema negociată. Este o certa evoluţie în conceptul de negociere, în raport cu cel enunţat de Machiavelli, pentru care obiectul negocierii era obţinerea pe toate căile a avantajului maxim, fără a ţine seama de prejudiciul pe care l-ar putea suferi cealaltă parte. De aici şi faima proastă a diplomaţilor, care mai are şi astăzi reverberatii, ca experţi în arta inducerii în eroare, în ascunderea adevărului în fraze mesteşugite, oameni cu două feţe s.a. Conceptul contemporan de negociere cuprinde elementul de tranzacţie, de acomodare şi salvgardare a intereselor ambelor părţi, cu scopul de a se obţine rezultate durabile. Rezultatele unei negocieri în care o parte profită de o poziţie momentană mai puternică sau de o conjunctură favorabilă, pentru a impune acceptarea de către cealalta parte a unei anumite rezolvări, nesocotindu-i interese fundamentale, nu pot fi decşt precare. Este de asteptat ca la proxima

ocazie care se va ivi, partea lezată să repună în discuţie rezultatele negocierii. Ori, un asemenea tip de negocieri nu poate decât să conducă la instabilitate în relaţiile internaţionale. Desigur, nu există o formulă pentru succesul negocierii, care să fie aplicabilă ca un panaceu negocierilor în general, data fiind varietatea extremă a subiectelor de negociere, ca şi a părţilor care ntra în negociere. Maniera de negociere depinde în mare măsura de negociator; ea este eminamente personală şi subiectivă. Cu toate acestea, un negociator trebuie să întrunească un număr de condiţii esenţiale pentru a încheia cu succes o negociere, între care: • stăpânirea temeinica a subiectului negocierii, inclusiv a istoricului fiecărei probleme, prin studierea amanunţită a dosarului problemelor ce urmează a fi negociate; • cunoaşterea intenţiilor profunde ale partenerului de negociere, pentru a putea distinge între pretexte şi dificultăţi reale ale acestuia, ca şi informarea cât mai completă asupra personalităţii celui cu care se poartă negocierea - temperament, reacţii previzibile, orizont cultural, argumente la care este sensibil s.a.; • asigurarea unei documentări corespunzătoare, asupra tuturor aspectelor subiectului supus negocierii; • asigurarea serviciilor unor consilieri şi experţi pentru diversele aspecte ale subiectului de negociere; • prezentarea cu claritate a poziţiilor propriului guvern; apărarea lor cu fermitate, atunci când sunt în joc interese majore, şi capacitatea de a discerne poziţiile susceptibile de compromis şi concesii, pentru a veni în întâmpinarea aspiraţiilor legitime ale celeilalte părţi. Rezultatele negocierii se consemnează, de regula, într-un document. Dacă negociatorii au împuternicirile necesare, el poate fi semnat pe loc, la încheierea negocierii. Dacă nu au asemenea împuterniciri, negociatorii pot conveni adoptarea ad referendum a documentului, adică sub rezerva aprobării lui de către fiecare dintre guverne. Ar mai trebui facuă distincţia între negocieri şi discuţii. Negocierile presupun un acord prealabil între părţi de a căuta împreună soluţia unei probleme date. Discuţiile diplomatice sunt doar un contact verbal, o confruntare de idei sau un schimb de păreri, care nu urmăresc neaparat realizarea unui acord. Observarea şi informarea Această funcţie a misiunii diplomatice este sintetizată de Convenţia de la Viena din 1961 în următorii termeni: ,,a se informa prin toate mijioacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant" (articolul 3, aliniatuild). Pentru a putea contribui la dezvoltarea unor raporturi substanţiate între statul acreditant şi cel acreditar, este extrem de important ca misiunea diplomatică să cunoască bine realitatea politică, socială şi economică locală, să fie la curent cu proiectele de dezvoltare ale guvemului statului acreditar, precum şi cu obiectivele şi metodele sale de politică externa si, in general, sa identifice orice evolutii din statul acreditar care ar putea influenţa, în bine sau în rău, relaţiile cu statul acreditant. În lumina celor de mai sus, sursele de informare ale agenţilor diplomatici sunt în principal: • convorbiri cu oficialităţile statului acreditar, centrale şi locale; • vizite speciale în scopuri de informare, la Ministerul de Externe;

• urmărirea dezbaterilor parlamentare şi a altor manifestări publice la care participă oficialităţi ale statului acreditar, în care acestea iau cuvântul sau iau parte la lucrări; • ştirile şi comentariile din mijloacele de informare în masa din statul acreditar – agenţii de presa, ziare, reviste, radio, televiziune; • întâlniri cu colegii din corpul diplomatic, pentru schimburi de informaţii. În statele democratice, sunt fireşti contactele agenţilor diplomatici şi cu reprezentanţii formaţiunilor politice de opoziţie, dat fiind ca acestea fie că au fost, fie pot venii oricând la guvenare, şi, în consecinţă. sunt interesate în relaţiile internaţionale ale statului acreditar. O îndatorire de bază a misiunii diplomatice în exercitarea funcţiei de observare şi informare este aceea de a raporta informaţiile obţinute cu maximă obiectivitate, chiar dacă ele ar fi neplăcute pentru autorităţile statului acreditant, astfel încât să permită acestora evaluări asupra unor date reale. Dacă procedeele folosite pentru obţinerea de informaţii sunt anormale, îndeosebi pentru date sensibile, cum ar fi cele cu caracter militar, activitatea începe să semene cu spionajul. Pentru o misiune diplomatică, o asemenea practică este ilegală şi ilicită. Este însă adevărat că, în perioade internaţionale mai tulburi, cum a fost perioada Războiului Rece, adeseori statele aflate în tabere opuse au folosit acoperirea diplomatică pentru agenţii lor secreţi, dat fiind că, în această postură, riscul pe care îl au agenţii prinşi este doar acela de a fi expulzaţi din statul acreditar. Ceea ce nu este acceptabil în activitatea normală a exercitării funcţiilor diplomatice este culegerea clandestină de informaţii, inclusiv obţinerea de informaţii de la agenţi plătiţi. Protejarea relaţiilor dintre state Având ca obiectiv statornicirea unor relaţii prieteneşti între state, diplomaţia are, de asemenea, funcţia de a aborda întotdeauna de o maniera pozitivă problemele care apar şi de a înlătura dificultăţile şi obstacolele care survin în relaţiile dintre două sau mai multe state. Această funcţie se poate realiza punându-se în valoare toate mijioacele specifice şi avantajele pe care Dreptul Diplomatic le-a creat agenţilor diplomatici, care trebuie să colaboreze şi să caute soluţii chiar şi atunci când statele lor se află pe poziţii diametral opuse sau chiar pe picior. de război. Mai mult decât atât, diplomaţia poate juca un rol preventiv extrem de important, sesizând din timp evoluţiile care ar putea determina deteriorarea raporturilor dintre state şi caut nd soluţii care să aplaneze divergenţele şi neânţelegerile încă din faza lor incipientă. Diplomaţia preventivă capătă astăzi un loc tot mai important în preocupările statelor, îndeosebi în cadrul structurilor multilaterale cum sunt Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Uniunea Europeană şi Alianţa Atlanticului de Nord. Ea îşi propune ca, prin măsuri practice de bune oficii şi mediere, că şi prin încheierea unor acorduri între statele interesate să preîntâmpine evoluţii care ar putea putea genera în confruntări militare.

3.3.Organele instituţionale ale diplomaţiei economice Primirea sefilor de misiune Misiunea diplomatică este rugată să comunice Ministerului Afacerilor Externe, în timp util, data sosirii, mijlocul de transport si punctul de intrare în România a noului sef de misiune pentru a fi întâmpinat conform uzantelor diplomatice.

La sosirea la post, sefii de misiune sunt salutati în Bucuresti, la gara sau aeroport, în numele ministrului afacerilor externe, de directorul Protocolului sau de adjunctul acestuia. Dacă sosirea/plecarea sefului de misiune are loc în zilele de sambătă sau duminică, sărbatori sau alte zile în care oficial nu se lucrează precum si după orele 22.00 sau inainte de orele 08.00, acesta va fi salutat de un functionar al Directiei Protocol. Vizitele protocolare ale sefilor de misiune la sosirea la post După sosirea sa la Bucuresti, seful de misiune face o vizită directorului Protocolului Ministerului Afacerilor Externe, care îl informează asupra uzantelor locale privind ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare si asupra regulilor de protocol care trebuie respectate de sefii misiunilor diplomatice în România. Cu ocazia acestei vizite, seful de misiune solicita o audientă, în legătura cu prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la ministrul afacerilor externe sau, în lipsa acestuia, la un secretar de stat. Ulterior, directorul Protocolului informează pe seful de misiune despre ziua si ora când va fi primit de ministrul afacerilor externe sau de secretarul de stat în vederea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare. Însărcinatul cu afaceri titular înmânează directorului Protocolului copia scrisorii de cabinet prin care este numit în aceasta functie si a celei de rechemare a predecesorului, în cazul că acesta nu a depus-o la plecare. În ziua si ora fixate pentru audientă la ministrul afacerilor externe sau la secretarul de stat, seful de misiune este asteptat si prezentat ministrului de directorul Protocolului. Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe sau secretarul de stat are o convorbire cu seful de misiune. Șeful de misiune înmânează ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat copiile scrisorilor de acreditare si ale scrisorilor de rechemare a predecesorului său, în cazul în care acesta nu le-a depus la plecare. Directorul Protocolului informează pe seful de misiune de data si ora fixate pentru audienta la presedintele României în vederea prezentării scrisorilor de acreditare. Șeful de misiune comunică în prealabil directorului Protocolului numele colaboratorilor săi cu grad diplomatic care urmează să-l însotească la ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare; numărul acestora poate fi de 1-3 persoane. Numirea unui însărcinat cu afaceri a.î., va fi comunicată ministrului afacerilor externe al tării acreditare printr-o scrisoare sau telegramă, de către ministrul afacerilor externe al tării acreditante. Ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare În ziua fixată pentru depunerea scrisorilor de acreditare, directorul Direcţiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia conduce pe ambasador de la resedinta/ ambasada la Palatul Cotroceni. Deplasarea ambasadorului la Palatul Cotroceni se va face cu un autoturism pus la dispoziţie de Protocolul Presedinţiei. Colaboratorii care îl însotesc (1-3) se deplasează cu masini ale ambasadei. La intrarea în curtea Palatului Cotroceni, ambasadorul coboară din masina si este salutat de seful Protocolului Presedinţiei, care îl invita să treacă în revista garda militara de onoare. Această ceremonie se desfăsoară în acordurile Marsului de întâmpinare. Ambasadorul se opreste în dreptul drapelului României si salută printr-o usoară înclinare a capului, după care continua trecerea în revista a gărzii. După trecerea în revista a gărzii

militare de onoare, ambasadorul este invitat în masină, unde îl asteaptă directorul Directiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe. Odată ajunsi la Palat, ambasadorul si colaboratorii săi sunt condusi într-un salon de asteptare în care sunt arborate steagurile respectivei tări si al României. Ambasadorul, însotit de directorul Directiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe, urmati de colaboratorii ambasadorului, intră în Sala Unirii si se opresc la 4-5 pasi in fata prşedintelui României. Sunt prezenti ministrul afacerilor externe sau un secretar de stat si un consilier prezidential sau de stat.Directorul Protocolului din Ministerul Afacerilor Externe se adresează presedintelui României cu formula "Domnule presedinte, am onoarea să vă prezint pe Excelenta Sa, domnul ….., ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al ….. în România". Ambasadorul îl saluta pe presedintele României printr-o usoară înclinare a capului si se adresează cu urmatoarele cuvinte: "Domnule presedinte, permiteti-mi să vă înmânez scrisorile prin care presedintele ….., Domnul ….. mă acreditează în calitate de ambasador extraordinar si plenipotentiar al ….. în România, precum si scrisorile de rechemare a predecesorului meu". Ambasadorul se apropie de presedinte pentru a-i înmâna scrisorile de acreditare, precum si scrisorile de rechemare a predecesorului său, dacă este cazul. Înmânarea se face cu ambele mâini de la o distanta de circa un metru. După primirea scrisorilor, presedintele îi strânge mâna ambasadorului. Presedintele prezintă ambasadorului persoanele oficiale romane care asista la ceremonie. La rândul său, ambasadorul prezintă presedintelui pe colaboratorii săi. Presedintele îl invită pe ambasador pentru o fotografie oficiala lângă steagul României. Presedintele are apoi o intrevedere, într-un salon contiguu – Biblioteca – cu noul ambasador. La intrevedere asista ministrul afacerilor externe/secretarul de stat, consilierul prezidential/de stat, seful Protocolului Presedintiei si colaboratorii ambasadorului. Directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe se retrage într-un salon alăturat în asteptarea încheierii ceremoniei care dureazs circa 15 minute. După terminarea convorbirii, marcata de oferirea unei cupe de sampanie, presedintele îsi ia ramas bun de la ambasador. Ambasadorul si colaboratorii săi ies din palat si se indreapta spre masini. De aceasta dată, autoturismul oficial în care se află ambasadorul are arborat fanionul national al tării respective (pe aripa din fata dreapta). Directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia conduce pe ambasador până la resedinta/cancelaria acestuia, unde se poate oferi o cupă de sampanie/cocktail restrans. Ţinuta la ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare este costum de culoare închisă, uniforma diplomatica sau costum national. Ordinea de precădere a sefilor de misiune Ordinea de precădere a sefilor de misiuni diplomatice va fi determinată, pentru ambasadori, de ziua si ora prezentării scrisorilor de acreditare presedintelui României, iar pentru însărcinatii cu afaceri a.i. de data notificării la MAE a asumării conducerii misiunii diplomatice; Ziua si ora prezentării scrisorilor de acreditare de către ambasadori sunt stabilite în functie de ziua si ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la ministrul afacerilor externe sau

secretarul de stat; Ziua si ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare se stabilesc în functie de ziua si ora sosirii la Bucuresti; Dacă în aceeasi zi si la aceeasi oră sosesc doi sau mai multi ambasadori - în acelasi avion sau navă maritimă - ordinea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare va fi stabilită pe criterii alfabetice (denumirea tării) sau prin tragere la sorti. Absenta sefului de misiune În caz de plecare temporară din România, seful misiunii trimite o Notă Verbală Ministerului Afacerilor Externe - Directia Protocol - indicând numele colaboratorului care îl înlocuieste pe timpul absentei sale, în calitate de insărcinat cu afaceri . De asemenea, seful misiunii notifica în scris Ministerului Afacerilor Externe - Directia Protocol întoarcerea si reluarea functiilor sale; În caz de plecare definitivă sau temporară din Romania a unui însărcinat cu afaceri, notificarea înlocuirii acestuia cu un alt însărcinat cu afaceri se face printr-o scrisoare sau telegramă adresată ministrului afacerilor externe al României de către ministrul afacerilor externe al ţării respective. Plecarea definitivă din Romania a sefilor de misiune La plecarea definitivă din Romania, scrisorile de rechemare pot fi depuse la Presedintele României fie personal de către sefii de misiune, fie de succesorii acestora, odată cu depunerea scrisorilor lor de acreditare; Scrisorile de rechemare ale însărcinatilor cu afaceri titulari se depun ministrului afacerilor externe, fie de ei personal, fie de succesori, odată cu scrisorile lor de cabinet. Şefii de misiune care părăsesc definitiv România sunt salutati la plecare, la gară sau la aeroport, de directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau de adjunctul acestuia. Dacă sosirea/plecarea sefului de misiune are loc în zilele de sâmbătă sau duminica, sărbatori sau alte zile în care oficial nu se lucrează precum si după orele 22.00 sau înainte de orele 08.00, acesta va fi salutat de un functionar al Directiei Protocol. Plecarea definitivă a sefului de misiune se notifica de către respectiva misiune prin Nota Verbală în care se mentionează data plecării definitive, dorinta efectuării unor vizite de rămas bun (la presedintele tării, primul ministru si ministrul afacerilor externe) de a căror perfectare se ocupa Ministerul Afacerilor Externe - Directia Protocol. La plecarea definitivă a unui ambasador/sef de misiune, un membru al conducerii Ministerului Afacerilor Externe (ministrul de externe sau un secretar de stat) oferă un dejun/dineu în onoarea respectivului sef de misiune. Obligaţiile protocolare ale soţiilor sefilor de misiune După prezentarea scrisorilor de acreditare de către seful de misiune, sotia acestuia poate solicita o vizită protocolară de prezentare la sotia ministrului afacerilor externe. Sotiile sefilor de misiune trimit cărti de vizită sotiilor personalitătilor române cărora sotii lor leau făcut vizite protocolare de prezentare sau le-au trimis cărti de vizită. Prezentarea scrisorilor de cabinet de către însărcinaţii cu afaceri titulari la ministrul afacerilor externe

În ziua si la ora fixate pentru depunerea scrisorii de cabinet, însărcinatul cu afaceri titular vine la Ministerul Afacerilor Externe unde este primit de directorul Protocolului caruia îi inmânează, într-o scurtă întrevedere, copia scrisorii de cabinet. Imediat după aceasta întrevedere, directorul Protocolului îl conduce la cabinetul ministrului/secretarului de stat. Însărcinatul cu afaceri titular înmânează ministrului afacerilor externe/secretarului de stat scrisoarea de cabinet pentru numirea sa si pe aceea de rechemare a predecesorului său, în cazul că acesta nu a depus-o înainte de plecare. Cu aceasta ocazie are loc o scurtă convorbire. Ținuta pentru audienta la ministrul afacerilor externe/secretarul de stat a însărcinatului cu afaceri titular, pentru depunerea scrisorilor de cabinet, este costum de culoare închisă. Prezentarea colaboratorilor sefului de misiune Seful de misiune prezinta pe primul sau colaborator, sosit la post, printr-o vizită pe care o face directorului Protocolului si directorului de relatii din Ministerul Afacerilor Externe. Ceilalti membri ai misiunii, cu grad diplomatic, sunt prezentati, la sosirea la post, directorului adjunct al Protocolului din MAE sau altor colaboratori ai acestei Directii. Atasatii militari si atasatii comerciali fac vizite de prezentare la Ministerul Apărării Nationale si, respectiv, la Ministerul Industriei si Comertului, conform uzantelor respectate în aceste ministere. Decanul Corpului Diplomatic Decan al Corpului Diplomatic este seful de misiune cu grad de ambasador extraordinar si plenipotentiar, cu cea mai mare vechime la post. În Romania, decan al Corpului Diplomatic este, din oficiu, reprezentantul Vaticanului - respectiv Nuntiul Apostolic. Intrarea si iesirea din functie a decanului Corpului Diplomatic se face în mod automat, fără nicio ceremonie. În absenta acestuia, decan al Corpului Diplomatic devine ambasadorul aflat imediat după Nuntiul Apostolic, în ordinea de precadere. Notificarea acestei situatii la Ministerul Afacerilor Externe - Directia Protocol - intra în practica diplomatică. R. Finley Delaney notează în International Communication in the New Diplomacy ca „exigenţele s-au accentuat în ultimii ani în domeniul diplomatic“. Factorii de decizie politica care au înţeles că „diplomaţia este o siinţă“ n-au precupetit mijloacele implicate de pregatirea temeinică a diplomaţilor. Iar investiţia facută pentru instrucţia unor oameni de elita în acest domeniu si-a arătat efectul. În lucrarea Communication Analyses and Comprehensive Diplomacy, Bryant Wedge atrage atenţia asupra faptului că, „în afara unor cunostinte temeinice în domeniul dreptului si relaţiilor internaţionale“ si „în domeniile conexe“, diplomaţii trebuie „să aibă talentul de a-si valorifica cunostinţele în scopul finalizării obiectivelor diplomatice urmărite“. Diplomaţia economică a trecut pe primul plan, ca urmare a preponderenţei relaţiilor de importexport, a schimburilor comerciale în general si a deplasării centrului de greutate din zona politică „în sfera afacerilor“, a cooperării si confruntării economice. Tactul diplomatic trebuie să însoţească toate actele si acţiunile intreprinse de corpul diplomatic. Un diplomat instruit si talentat va avea priceperea „să se retragă la momentul oportun“ sau „să insiste asupra soluţiei pentru care are mandat“ atunci când intuieste ca sunt sanse de reusită. Cunostinţele de specialitate - absolut necesare oricărui diplomat de profesie - trebuie completate de arta acestuia de „a le valorifica cât mai bine cu putinţă“, în condiţiile în care „cu tactul diplomatic de care trebuie sa dea dovada“ si prin „eleganţa limbii“ se impune în faţa partenerilor.

În circumstanţele actuale, diplomaţia economică ocupă un loc tot mai important în relaţiile internaţionale. Globalizarea tot mai accentuată a economiei obligă statele să practice o diplomaţie care să le protejeze si promoveze cât mai bine interesele, astfel încât - în acest sistem global care se structurează în prezent – fiecare popor să-si ocupe locul pe care îl merita. Având în vedere dificultăţile cu care se confrunta fiecare naţiune în perspectiva ocupării unui asemenea loc, factorii politici de decizie au obligaţia să acorde atenţia cuvenită negocierilor diplomatice, folosind în derularea lor cei mai pregăţiti diplomaţi.