dincolo-de-simboluri.pdf

DINCOLO DE SIMBOLURI: «IMPERIUL COMUNICĂRII» A gândi în simboluri. “Spre deosebire de imaginea convențională a semnului, imaginea-simbol comportă o suprapunere a două niveluri de semnificație, unul literal și unul figurat, unul sensibil și unul inteligibil, primul cerându-l pe cel de-al doilea. Trecerea de la o imagine la alta nu este așadar rezultatul unei invenții poetice libere, ci descoperirea unei legături care se sprijină pe o ordine cosmologică sau metafizică. La limită, legătura poate fi atât de puternică, încât imaginea participă întru totul la lucrul pe care îl simbolizează, ceea ce explică folosirea ei recurentă în riturile de participare magice sau religioase. Sensul simbolizat, sugerat în imaginea literală, conferă simbolului o ”profunzime”, adică o semnificație transcendentă, în măsura în care acest sens nu se lasă niciodată pe deplin comunicat în mod clar și integral” (Wunenburger, Filozofia imaginii, 257).

«Sensul nihilismului actual se poate explica și prin relația dintre civilizația și cultură. Începând cu lumea omului arhaic, cultura a umplut golurile ... [golul morții, al fragilității existenței, al ex-punerii permanente] cu ajutorul simbolurilor și miturilor, și a [pre]substituit tehnicilor și tehnologiilor absente ritualurile. Dar odată ce [în epoca modernă] civilizația poate rezolva numeroase astfel de goluri prin oferte materiale efective, ea poate susține viața și în absența sensurilor culturale învățate. Omul occidental a depășit pentru prima dată în istorie penuria, trăind într-o societate a consumului, în care există un exces de bunuri ... [El] nu mai are nevoie de protezele semnificante ale culturii ... Odată cu mijloacele de comunicare de masă, cultura trece în civilizație (...) Vechile civilizații, imperfecte productiv, aveau nevoie de schelăria culturii, de eșafodajul formelor simbolice ... Această schelărie simbolică susținătoare era totodată ceva diferit, lateral față de viață [cotidiană], susținut cu efort și reclamând învățare ... Atunci când modernitatea europeană a ieșit din religie, ea a refuzat, mai mult sau mai puțin explicit, un anumit exces al semnificării [adică producția simbolică]. S-ar putea ca, odată cu. S-ar putea ca, odată cu postmodernitatea, să ieșim din cultură, tot astfel cum am ieșit din religie. Pentru că și cultura – clasică sau tradițională – este resimțită de metabolismul postmodern ca un exces simbolic. E prea erudită, prea lipsită de spontaneitate [prea ‘plicticoasa’]; pe scurt, e prea multă semnificație adăugată, ca un balast, vieții ... Ceea ce ținea de valori și creație umană liberă e redistribuit regulilor și tehnologiilor civilizației – spre exemplu, dreptul înlocuiește etica, designul înlocuiește arta etc. » (A. Codoban, Imperiul comunicării, p. 102-103). –– «Experimentul a devenit în modernitate ceea ce a fost pentru societățile orale arhaice tradiția ... Acum, simularea și simulacrul sunt legate de o răsturnare care face să trăim în anticipare, ca experiență, ceea ce abia după aceea devine real. În fluxul comunicării, nu ajungem să testăm realitatea prin experiment, ci să producem, oarecum experimental, ca un fel de testare, realitatea ... Pentru cunoaștere, ceva este stabilit definitiv, o dată pentru totdeauna, pe când comunicarea presupune reveniri, adăugiri, schimbări: o relicitare continuă a situației, așa cum se întâmplă în viața trăită, La fel ca și arta sau psihanaliza, care îi sunt subspecii, cumunicarea efectivă poate fi numai cu greu și ulterior prinsă într-o schemă abstract-teoretică» (90-91). «Ne aflăm acum chiar în centrul consumului ca organizare totală a cotidianului, omogeneizare totală, unde totul este cuprins și depășit cu ușurință, în transluciditatea unei ‘fericiri’ abstracte ... Mall-ul, extins la dimensiunea centrului comercial și a viitorului oraș, este sublimarea întregii vieți sociale obiective, în care se abolesc nu numai munca și banii, dar chiar și anotimpurile. Muncă, distracție, natură, cultură, toate acestea, odinioară dispersate și generatoare de neliniște și de complexitate în viața reală, în orașele «anarhice și arhaice» ... – în cele din urmă amestecate, malaxate, climatizate, omogeneizate în aceeași mișcare de travelling a unei cumpărături perpetue (...) În substanța vieții astfel întregită, în acest digest universal, nu mai poate fi vorba despre sens: ce se întâmpla în travaliul visului, în travaliul poetic, în travaliul sensului, adică marile figuri ale deplasării și condensării, ale metaforei și ale contradicției, care se sprijină pe articularea vie a unor elemente distincte, nu mai este posibil. Peste tot domnește eterna substituție a elementelor omogene. Nu mai există funcție simbolică: există doar o veșnică operație combinatorie de ‘ambianță’, într-o primăvară fără sfârșit» [ca parodie a paradisului terestru]. (Societatea de consum). «Ne interesează ceea ce se transformă în imagine pentru a fi consumat și, totodată, refulat: lumea reală, evenimentul, istoria. Ceea ce caracterizează societatea de consum este universalitatea faptului divers în comunicarea de masă. Orice informație politică, istorică, culturală este primită sub aceeași formă a faptului divers. Este în întregime actualizată, adică dramatizată în mod spectacular – și în întregime neactuală, adică distanțată prin intermediul comunicării și redusă la semne. Faptul divers este așadar categoria cardinală a gândirii noastre magice, a mitologiei noastre». – «Conținutul mesajelor, semnificațiile semnelor n-au nici o importanță. Nu ne angajează în nici un fel, iar mass media nu ne trimit înapoi la realitate, ci ne dau să consumăm semne, confirmate totuși de garanția realului ... Cu această ocazie, putem numi locul consumului: viața cotidiană. Nu este doar suma faptelor și a gesturilor cotidiene, dimensiunea banalității și a repetiției, ci chiar un sistem de interpretare. Cotidianul înseamnă disocierea unui praxis total într-o sferă transcendentă, autonomă și abstractă (a politicului, a socialului, a culturalului) și într-o sferă imanentă, închisă, abstractă [în sens hegelian] a «privatului». Muncă, distracție, familie, relații: individul le reorganizează într-un mod involutiv, dincoace de lume și de istorie, într-un sistem coerent fundamentat pe falsa cunoaștere». «Societatea de consum se dorește un Ierusalim încercuit, bogat și amenințat, aceasta este ideologia sa (notă: Aproape toate romanele SF tematizează situația unui Mare Oraș rațional și ‘afluent’, amenințat cu distrugerea de către o mare forță ostilă ...) »

Consumul consumului. «Societatea de consum nu mai produce mituri pentru că își este sieși propriul mit ... Abundența nu există, dar este suficient să ne facă să credem că există pentru a deveni un mit eficace. Consumul este un mit. Este, adică, discursul societății contemporane despre ea însăși ... Într-o anumită măsură, singura realitate obiectivă a consumului este ideea consumului, această configurație reflexivă și discursivă reluată la nesfârșit de discursul cotidian și de cel intelectual și care a căpătat forța simțului comun. Societatea noastră gndește despre sine și își vorbește ca o societate de consum. Cel puțin atâta timp cât consumă, ea se consumă ca societate de consum, în idee. Publicitatea este imnul acetei idei. Acest fapt nu reprezintă o dimensiune suplimentară a societății de consum, ci una fundamentală, aceea a mitului ... În acest sens, abundența și consumul – imaginea consumată a consumului – constituie noua noastră mitologie tribală, morala modernității».