Dicţionar Termeni de Specialitate
December 23, 2022 | Author: Anonymous | Category: N/A
Short Description
Download Dicţionar Termeni de Specialitate...
Description
Dicţionar termeni de specialitate 1.
ARIE CURRICULARĂ Arie curriculară – – „Grup de discipline școlare, în cadrul Planului de învățământ, care
prezintă anumite particularități. Disciplinele grupate în aceeași arie, chiar dacă sunt distincte, au în comun anumite obiective, conținuturi și metodologii didactice. Prin grupare disciplinelor pe ~ se stabilește un echilibru
între domeniile de studiu și se facilitează relațiile
interdisciplinare. ~ rămân aceleași pe întreaga durată a școlarității obligatorii, dar ponderea lor și raporturile dintre ele se schimbă de la o etapă la alta. Planul actual este structurat pe următoarele șapte ~ : 1. Limbă și comunicare; 2. Matematică și Științe; 3. Om și societate; 4. Arte; 5. Sport; 6.Tehnologii; 7. Consiliere și orientare. ” (Ștefan, 2006, p. 24)
Arie curriculară – „Componentă a curriculumului școlar, proiectată în funcție de obiectivele generale și specifice comune unui grup de discipline (obligatorii, opționale, facultative), stabilită la nivel de politică a educației în vederea optimizării activității de învățare prin articularea articularea intra-, inter-, pl pluriuri- sau trans-disciplinară a cunoștințelor și capacităților proprii
unor domenii ale cunoașterii și ale educației. ” (Cristea, 2000, p. 17) Ariile curriculare sunt desemnate pe baza unor principii şi criterii de tip epistemologic
şi psiho-pedagogic. Aria curriculară este o consecinţă a principiului selecţiei şi al ierarhizării culturale; aplicarea acestui principiu la nivelul planului-cadru conduce la decupajul domeniilor
cunoaşterii umane şi ale culturii – în sens larg – în domenii ale curriculumului şcolar, structurate în discipline de studiu. Fiecare domeniu de cunoaştere este caracterizat de un „mod de gândire” şi proceduri specifice. La nivelul unei arii curriculare sunt reunite discipline care împărtăşesc un set de operaţii -nucleu similare sau ”apropiate” şi macroconcepte comune. Operarea cu ariile curriculare menţionate mai sus reflectă necesarele interrelaţionări dintre modurile de gândire de tip disciplinar. (Notă privind elaborarea planului -cadru pentru învăţământul primar,clasa pregătitoare şi clasele I – a a II-a, 2012) 2.
CICLU CURRICULAR Cicluri curriculare – „Periodizări
ale școlarității, care se suprapun peste structura
sistemului de învățământ, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecărei etape școlare și
de a regla prin modificări curriculare procesul procesul de învățământ. Acestea au fost stabilite stabilite printr -
un ordin al Ministerului Educației Naționale, din 1998. Astfel, ciclurile achizițiilor fundamentale cuprindea grupa pregătitoare a grădiniței și clasele I -II; ciclul de dezvoltare cuprindea clasele III-IV. Introducerea ciclurilor curriculare a produs confuzii datorită
suprapunerii lor peste structura existentă – pe pe trepte de învățământ.” (Ștefan, 2006, p. 51) Ciclul curricular – – „Reprezintă o structură de organizare a instruirii, definită la nivel
de politică a educației, în funcție de obiectivele generale propuse pe discipline și grupe de discipline, determinate în cadrul unui nivel sau treaptă școlară.” (Cristea, 2000, p. 40) Ciclul curricular-
reprezintă periodizări ale școlarității, axate pe profilul diferitelor
stadia de dezvoltare psihopedagogică a educabililor, stadia care nu coincid cu granițele tradiționale ale ciclurilor de învățământ. Aceste cicluri curriculare structurează activitatea de învățare și se aplică pe structura procesului de învățământ (Ilie, 2005, p.74). 3.
CONSILIERE Consiliere-
o activitate inițiată de o persoană care caută ajutor. Aceasta oferă
oportunitea unei persoane de a identifica tot ceea ce- l perturbă, de a se autoexplora și de a se
înțelege. Consilierea presupune, de asemenea, existența unei persoane care are, temporar sau permanent, rolul de consilier și care oferă sau acceptă în mod explicit să a corde timp, atenție și respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client. (Florea, N. A., 2007, pg. 7).
O altă accepțiune a acestui concept este data de L. Șoitu (2014), care descrie consilierea ca fiind relația interumană de ajutor dintre o persoană specializată și o altă persoană care solicită asistență de specialitate. Sarcina consilier ii ii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi, valorificându-și resursele, cee ace conduce la sentimental de bine interior. (Șoitu, 2014, pg. 42). 4.
CONSILIERE ȘCOLARĂ Consiliere școlară – – „Activitate complexă de asistență psihopedagogică și socială a
elevilor. Termenul s-a oficializat în școala noastră prin introducerea, în Planurile de
învățământ, a Ariei curriculare Consiliere și orientare, pentru care se prevede, la clasele
primare, o oră opțională, iar la gimnaziu gimnaziu și liceu, o oră obligat obligatorie. orie. Ora obligatorie înlocuiește înlocuiește dirigenția. Consilierii Consilierii școlari, individual sau în echipă, desfășoară o activitate educativă în funcție de situațiile concrete din viața școlii, a clasei, a unor elevi. Conținutul activității de ~ este variat și flexibil. ~ a unor elevi poate fi necesară pentru prevenirea sau înlăturarea rămânerii în urmă la învățătură, pentru rezolvarea unor probleme de disciplină sau a unor situații conflictuale din colectivul școlar.” (Ștefan, 20 06, p. 65) Consilier – profesor profesor care, în urma unei calificări suplimentare, poate acorda consiliere
diagnostică. Activitatea de predare este redusă și scopul este acela de a-i ajuta pe ceilalți colegi în diagnosticarea dificultăților de învățare și comportament, de a lua decizii de transfer sau de sancționare.” (Schaub, Zenke, 2001, p. 47)
Consilier școlar – – „Cadru specializat, care desfășoară activitate de consiliere școlară în școală sau în centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică. Este dorit să fie licențiat în științe psihopedagogice sau asistență socială. În lipsa unor astfel de specialiști, activitatea de consiliere în școală poate fi susținută și de un profesor, învățător sau institutor, cu bune rezultate în munca educativă, desemnat de Consiliul de administrație al școlii. ~ răspunde de consilierea elevilor dintr-una sau din mai multe clase, precum și de legătura cu părinții
acestora. În măsura posibilităților, ~ dispune, în școală, de un cabinet de consiliere, special amenajat.” (Ștefan, 2006, p. 65) 5.
CURRICULUM Conceptul de curriculum
este vehiculat în mod curent cu două accepţiuni
fundamentale: Accepţiunea restrânsă: conţinuturi ale învăţământului. Accepţiunea lărgită: întreaga experienţă de învăţare pe care o trăiește un educat elev, student, adult în diferite instituţii educaţionale educaţionale sau în câmpul educaţiei informale. ( C. Crețu 2000, p. 17). Etimologia cuvantului (in limba latină, "curriculum" = scurtă alergare) sugerează intensitatea semnificaţiilor,care
concentrează,
in
ultima
instanţă,
"programul
activităţii
educaţionale/şcolare în integralitatea şi funcţionalitatea sa, care se concretizează in plan de invăţămant, programe şcolare, manuale şcolare, ghiduri metodice ce conduc la realizarea obiectivelor", respectiv la formarea personalităţii umane. in general, a elevului, in mod special,
"corespunzător scopurilor educaţionale". ( S. Cristea, 2000, p. 58).
Curriculum – Program
de studii în unele instituții școlare de tip mediu. Termenul
înseamnă cursă, alergare, fiind reluat în Anglia secolului al XVII-lea pentru a desemna cursul predării. La începutul secolului XX, J. Dewey, în studiul The Child and the Curriculum, a mutat accentul de pe materia de învățat, pe organizarea experiențelor de învățare ale copilului. Distingem două sensuri principale în care este e ste folosit termenul: •
Ansamblu al documentelor școlare oficiale de tip reglator, care cuprind datele esențiale
pentru orientarea procesului de învățământ. Această accepțiune a termenului este folosită în sens restrâns. Astfel de documente sunt planurile de învățământ și programele școlare. La
acestea se adaugă ghiduri, norme metodologice, materiale suport, manuale școlare. •
Ansamblu de procese educative și experiențe de învățare prin care trece elevul pe durata
parcursului său școlar. Conceptul curpinde finalitățile, conținuturile, metodologia predării, procesele de învățare, organizarea activității activității școlare și evaluarea ei ei.. (Ștefan, 2006, p. 77) Curriculum – „ Conceptul de ~ trasează o direcţie fundamentală în proiectarea şi dezv oltarea
educaţiei. El „atrage atenţia asupra relaţiilor structurale care asigură modul de existenţă al evenimentelor educaţionale" în general, a celor didactice în mod special. (Popkewitz, Thomas, S., 1991, pag.22). Etimologia cuvântului (în limba latină, "curriculum" = scurtă alergare) sugerează intensitatea semnificaţiilor, care concentrează, în ultima instanţă, „programul activităţii educaţionale/şcolare în integralitatea şi funcţionalitatea sa, care se concretizează în plan de învăţământ, programe şcolare, manuale şcolare, ghiduri metodice (...) ce conduc la realizarea obiectivelor", respectiv la formarea personalităţii uman, în general, a elevului, în mod special, „corespunzător scopurilor educaţionale" (Dicţionar de pedagogie, 1979, pag. 111). În accepţia sa tradiţională, recunoscută în pedagogia secolelor XVII -XIX, conceptul de
curriculum reprezintă succesiv sau simultan: un set de documente şcolare/universitare care planifică conţinuturile educaţiei/instruirii; un instrument de eficientizare socială a activităţii şcolare/universitare; un program de învăţare oficial, organizat instituţional (şcoală, universitate), obligatoriu şi pentru "subiectul" şi pentru "obiectul" educaţiei. Semnificaţia modernă a conceptului de curriculum, lansată în pedagogia seco lului XX de John Dewey, vizează nu numai conţinuturile incluse în programele şcolare/universitare, ci şi experienţele de învăţare ale elevilor/studenţilor.” (Cristea, 2000, p.74)
Curriculum –Noțiunea s-a impus după desființarea regulilor canonice ale celor 7 7 arte
liberale în secolul al XVII-lea și desemnează selectarea și ordonarea conținuturilor de învățare
care se repetă. La sfârșitul secolului al XVIII -lea, noțiunea este înlocuită în Germania cu sintagma plan de învățământ. (...) este o concepție privitoare la procesele de instruire și învățare, formularea obiectivelor și a scopurilor, stabilirea condițiilor de învățare, a mijloacelor, metodelor și a procedeelor de evaluare.(Schaub, Zenke, 2001, p. 55) 6.
CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII Curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) asigură diferența de ore dintre curriculum nucleu
(numărul minim) şi numărul maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile cadru de învățământ, învățământ, pe ani de studiu. ( Cucoş, 2009, p.26) Curriculum
la decizia școlii acoperă diferenșa de ore de la curriculum nucleu la
numărul maxim de ore pe săptămâna, pe disciplină și pe ani de studiu. (V. Molan , 2015, p.23) 7.
CURRICULUM NUCLEU Curriculum nucleu -
reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, respectiv numărul
minim de ore pe săptămână de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învățământ. (Cucoş, 2009, p.25) Curriculum nucleu reprezintă
zona de referință a evaluărilor pentru proiectarea
standardelor curriculare, care corespunde numărului minim de ore alocatet fiecărei discipline obligatorii. (Molan, 2015, p.23) 8.
DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ Descriptorii de performanță- sunt propoziții care descriu precis conduitele
considerate tipice pentru o anumită treaptă a scalei, pentru un anumit obiectiv de referință și pentru sarcini de evaluare subordinate. Ei rezultă din transformarea obiectivelor de referință ale programei și servesc unei evaluări calitative, cu impact reglator mult mai puternic decât nota exprimată cifric.” (Cocoradă, E., 2003, pg. 62)
Descriptorii de performanță sunt criterii calitative unitare, care vizează o evaluare cât mai obiectivă și care furnizează elevilor, profesorilor, părinților și tuturor celor interesați, informații relevante despre nivelul performanțelor elevilor.” (Bocoș, M., 2008, pg. 154)
Descriptorii de performanță sunt cele mai mici repere evaluative. Ei descriu capacitățile și subcapacitățile performanței așteptate, corespunzătoare indicatorilor de performanță în limitele standardelor și ale elementelor componente. Ele exprimă elemente acționale rezolutive așteptate de la elev, fiind determinate de vârstă și performanțele anterioare. Acestea se asociază cu obiectivele operaționale. Sunt dificil de formulat, ei trebuind să fie derivați din capacități, subcapacități, raportate la indicatori de performanță și încadrați în standard de performnață. Esențial, descriptorii de performanță exprimă enunțuri sintetice care indică gradul de atingere a obiectivelor.” (Surdu, E., 2008, pg. 211) 9.
EDUCAȚIE TIMPURIE Educaţie
timpurie - Definirea acestui concept include referinţe la cadraje
terminologice noi din domeniile: educaţie, protecţie şi sănătate; Trecerea de la îngrijirea în cadrul familiei la contactarea serviciilor publice (servicii de îngrijire şi educaţie îna fara familiei-out of family family). ). (Rogoz, p.6)
Educaţie timpurie - Intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu, prin formarea capacității de a învăța. Dezvoltarea timpurie favorizează oportunitatea de învățare de mai târziu. Deprinderile și cunoștințele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficiențele de cunoștințe și deprinderi produc în timp deficiențe mai mari, oportunități de învățare ratate sau slab valorificate. ( Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008, p.4 )
Educație timpurie – – „Totalitate a influențelor formative, care sunt exercitate asupra copiilor în primii ani de viață. Perioada timpurie la care se referă termenul este situată de unii pedagogi pânî la 3 ani („prima copilărie”, vârsta antepreșcolară, vârsta creșei), dar cei mai mulți o extind până la 6 ani, incluzând, așadar și „a doua copilărie”, adică etapa preșcolară. Fapt este că se afirmă, din ce în ce mai mult, ideea că educația primită de copil în toată această perioadă are o importanță crucială în dezvoltarea personalității lui. Această etapă inițială a vieții dispune de o receptivitate deosebită, fiind deschisă unor achiziții care ulterior ar fi mult
mai dificile. Ea pune temeliile construcției personalității. Fără a subaprecia etapele ce urmează și fără a uita că suntem educabili pe tot parcursul vieții, vieții, trebuie să dăm acest acestor or temelii atenția meritată.” (Ștefan, 2006, p. 117)
Educația preșcolară – – „Educația copilului mic, înainte de intrarea sa la școală. În sens larg, se referă la educația educația în familie, în instituțiile instituțiile extrafamiliale extrafamiliale și la completarea ofertei ofertei din familie, de la naștere până la intrarea în școală. În sens restrâns, noțiunea se referă la educația în sistem de stat sau privat a copiilor de 3- 6 ani în grădinițe, clase pregătitoare și alte instituții
de educație non-autoritare.” (Schaub, Zenke, 2001, p. 92) 10.
FORMAREA FORMAREA FORMATORILOR FORMATORILOR Formarea formatorilor – – „Reprezintă activitatea de pregătire profesională iniţială şi
continuă a educatorilor, proiectată şi realizată, de regulă, la nivelul sistemului de învăţământ. Conceptul de formare defineşte „o acţiune socială vitală, esenţială, care integrează, între altele, educaţia, instrucţia şi învăţământul fără a se reduce la acestea. Eficienţa socială a acestei activităţi depinde, în mod decisiv, de calitatea procesului de formare a formatorilor - iniţială şi continuă - care poate fi organizat în diferite variante operaţionale (formarea la distanţă, formarea şcolară, formarea nonşcolară, formarea adulţilor, formarea recurentă etc). Formarea cadrelor didactice este asigurată în prezent, la nivelul învăţământului universitar scurt (pentru învăţământul primar) şi lung (pentru învăţământul secundar şi superior). Această modalitate de organizare, pe cale de generalizare în ultimele decenii, dincolo de diversitatea formulelor
alese, evidenţiază faptul că factorii de decizie politică din majoritatea ţărilor au devenit conştienţi de necesitatea asigurării unei pregătiri solide, mai ales în domeniul disciplinelor de specialitate. ” (Cristea, 2000, p. 155) Formarea formatorilor
– „Reglementări oficiale care precizează cunoștințe
profesionale, priceperile și calificările pedagogice cerute formatorilor. ~ constă în cursuri urmate de un examen. La acestea se adaugă și ofertele pentru perfecționarea formatorilor, pentru implementarea implementarea inovațiilor și a unor metode corespunzătoare.” (Schaub, Zenke, 2001, p. 113) 11.
IDEAL EDUCAȚIONAL
Idealul educativ al
unei societăţi este stabilit de regimul politic. În România, idealul
educativ este precizat în acte normative, precum Legea Învăţământului, dovadă a faptului că este elaborat deinstanţele politice (Parlamentul României), reprezintă finalitatea acţiunii educaţionale şi este formulat în termenii “dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea formarea personalităţii autonome şi ccreatoare. reatoare. “ (Massari,2012, p.2). Idealul educativ-
reprezintă esențialul anumitei societăți la un moment dat și o
”matrice generativă” pentru scopuri educative. (Cucoș,.2009, p.98) 12.
INTERDISCIPLINARITATE Interdisciplinaritatea – în
sensul larg al termenului, interdisciplnaritatea implcă un
anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoașterii și între diferite abordări, ca și utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și methodologic.” (G. Văideanu,apud. Crețu, 2000, p.248) Interdisciplinaritatea relevă
o caracteristică a epocii noastre: integrarea socială a
cunoașterii, element de acum constitutiv al puterii.(M.A.Sinaceur, apud Crețu,2000, p.248) Interdisciplinaritatea - presupune ruperea hotarelor disciplinelor şi abordarea unor teme
comune mai multor discipline; se referă la transferul metodelor de la o disciplină la alta. (Molan, 2015, p.74) 13.
LEGEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI Lege a învățământului – „Document oficial, cu putere normativă, care stabilește
finalitățile, principiile organizatorice, structura și alte componente ale sistemului de învățământ.” (Ștefan, 2006, p. 195)
Legea învăţământului – „Reprezintă un document şcolar fundamental, elaborat la nivel de politică a educaţiei, care defineşte principiile şi linile generale de dezvoltare a activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii în mediul şcolar şi extra-şcolar aplicabile într-o anumită perioadă de timp, stabilită, de regulă, pe termen mediu şi lung.
Definiţia tradiţională evidenţiază caracterul normativ -descriptiv al acestui document de politică şcolară, „care stabileşte principiile, organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ" (vezi Dicţionar de pedagogie, 1979, pag.250). Definiţia modernă şi postmodernă,
angajată în perspectiva reformelor educaţionale, evidenţiază importanţa demersului normativ strategic-operaţional care precede, la scară ştiinţifică şi socială, susţinerea teoretică şi practica
a textului legislativ (vezi Reforma educaţiei/învăţământului).
Legea învăţământului trebuie să precizeze: principiile generale ale sistemului de educaţiei; finalităţile macrostructurale (idealul-scopurile pedagogice ale sistemului de învăţământ) şi microstructurale (obiectivele generale-specifice ale procesului de învăţământ); structura de funcţionare a sistemului şi a procesului de învăţământ (nivelurile-treptele-ciclurile de instruire; modalităţile de evaluare parţială şi globală); managementul sistemului şi al procesului de învăţământ; dispoziţiile finale, tranzitorii şi de perspectivă.” (Cristea, 2000, pp. 216-217) 14.
MANAGEMENTUL CLASI DE ELEVI Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în științele educației care
studiază atât perspectivele teoretice de abordare ale clasei de elevi, cât și structurile dimensional- proctice proctice ale acesteia, în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în
situațiile educaționale concrete (Iucu apud Cucoș, 2009, p. 541) Managementul clasei de elevi se
referă la o activitate de ,,orchestrare’’ sau de
coordonare a unui întreg set de secvențe de învățare, astfel încât aceasta să fie cât mai eficientă și productivă. De multe multe ori, educatorii descriu un bun management al clasei ca o acțiune de creare a unui mediu pozitiv de învățare, nu doar în sensul spațiului fizic, ci, prin extensie și al ceea ce numim ,,sintalitatea’’ colectivului de elevi. (Ceobanu, apud Cucoș, 2009, 541) Managementul clasei de elevi este
un domeniu teoretico-aplicativ care încearcă să
adapteze la realitatea educațională un set de principii și de reguli manageriale ce își au originea în cadrele economice ale actvității umane. (Cucoș, 2009, 542) 15.
MANUALUL ȘCOLAR Manualul şcolar reprezintă un document oficial de politică a educaţiei, care asigură
concretizarea programei şcolare intr -o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, in special, din
perspectiva elevului /studentului: capitole, subcapitole, grupuri de lecţii/cursuri, seminarii; lecţii/cursuri, seminarii; secvenţe de invăţare etc.( S. Cristea, 2000, p. 196).
Manuale școlare – – concretizează programele școlare în diferite unități d idactice sau experiențe de învățare, operaționalizate în relația didactică professor -elev. ( C.Crețu, 2000, p.243) 16.
METODĂ DIDACTICĂ Metoda didactică. Etimologia termenului “metodă” derivă din combinaţia a două
cuvinte greceşti (odos= drum, cale şi metha= spre, către) şi are sensul de “drum către…” sau “cale spre…”. Cu alte cuvinte metoda este drumul către atingerea obiectivelor, îndeplinind astfel un rol polifuncţional (poate simultan sau succesiv să atingă mai multe obiective). ( Massari,2012 p.9)
Metoda didactică- drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorului și educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învășământului, adică pentru informarea și formarea educaților (Moise; Seghedin, apud Cucoș, 2009, p.343) Conceptul pedagogic de metodă didactică/de învăţământ defineşte o acţiune cu
funcţie (auto)reglatorie proiectată conform "unui program care anticipează o suită de o- peraţii peraţii care trebuie îndeplinite în vederea atingerii unui rezultat determinat" (De Landsheere, Gilbert, apud Cristea, 2000, p 302). 17.
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT Mijloacele de învăţământ reprezintă un element al strategiei didactice, pot fi antrenate a ntrenate
diversificat ca auxiliare şi desemnează ansamblul de instrumente materiale ce facilitează transmiterea de cunoştinţe, formarea de priceperi, deprinderi şi competenţe, evaluarea unor achiziţii şi valorizează aplicaţiile practice din cadrul procesului didactic.(Massari,2012 p.9)
Mijloacele de învăţământ sunt “instrumentele”, elementele de ordin material care familiarizează abordarea anumitor tipuri de conţinuturi, în anumite contexte, cu adresativitate către anumite categorii de vărstă. ( Hobjilă, p. 15) Mijloacele didactice reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale, tehnice
etc, selectate şi adaptate pedagogic la nivelul metodelor şi al procedeelor de instruire pentru
realizarea eficientă a sarcinilor proiectate la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare. Valoarea mijloacelor didactice depinde de calităţile pedagogice angajate în măsura în care ele sunt simultan sau succesiv: purtătoare de informaţii semnificative; puncte de sprijin material
necesar pentru activarea deplină a metodelor alese; resurse practice, disponibile să diminueze sau chiar să anuleze "verbalismul" propriu metodologiilor tradiţionale. Mijloacele didactice intervin ca instrumente subordonate acţiunii imprimată la nivelul metodelor de învăţământ, pe baza unui ansamblu de procedee operaţionale.(Cristea, operaţionale.(Cristea, 2000, p.309) 18.
MULTIDISCIPLINARITATE
Multidisciplinaritatea =
reprezintă o formă mai puţin dezvoltată a transferurilor
disciplinare care se realizează de cele mai multe ori prin juxtapunerea anumitor cunoştinţe din mai multe domenii, în scopul reliefării aspectelor comune ale acestora. Este o formă frecventă de supraîncărcare a programelor şi a manualelor şcolare. (C.Creţu, 2000, p.249) Multidisciplinaritatea
= are în vedere folosirea cunoştinţelor de la mai multe
discipline care nu sunt înrudite, dar care au legături între ele; disciplinele rămân independente unele faţă de altele, doar „o temă/problemă ce aparţine unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline” ( Lucian Ciolan, apud. V. Molan, 2015, p.74) 19.
PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT Planul de invăţămant - in calitatea sa de document oficial de politică a educaţ iei,
reflectă criteriile de proiectare a conţinutului definite la nivelul obiectivelor generale ale procesului de instruire.( S.Cristea, S.Cristea, 2000, p.363)
Planul de învăţământ - este un document official în care se structurează conţinutul învăţământului pe niveluri şi profile de şcoli şi în care se stabileşte numărul de ore ( maxim şi minim) pe diferite discipline sau arii curriculare. Acest document are caracter reglator –
strategic şi reflectă filosofia şi poloitica educaţională a sistemului de învăţământ naţio nal. (C.Creţu, 2000, p.224)
Planul de învățământ reprezintă documentul de bază în care sunt „consemnați parametrii generali de organizare, ierarhizare și dispunere a conținutului învățământului, pe
cicluri școlare, niveluri și tipuri de școli, precum și pe clase și obiecte de învățământ, stabilind numărul de ore săptămânal (anual) pentru fiecare dintre ele (Chiș, V., 2002, p.74). Realizarea planurilor din perspectivă curriculară se face prin respectarea principiilor de politică educațională specific și a pr incipiilor incipiilor de generare propriu-zisă a planului cadru de învățământ (Ungureanu, D., 1999, p. 186). O altă accepțiune a acestui concept, este faptul că planul de învățământ „Reprezintă documentul în care sunt prevăzute obiectele de învățământ, orânduite pe clase și ani, în funcție de numărul de ore săptămânal atribuite fiecărui obiect, de structura anului școlar.” (Nicola, I., 2003, pg. 436) 20.
PLURIDISCIPLINARITATE
– punctul punctul de plecare Pluridisciplinaritatea –
în structurarea conținuturilor îl reprezintă
o temă, o situație, o problemă abordată de mai multe discipline, ca metodologii specific.
(C.Crețu, 2000, p.249) Pluridisciplinaritatea = se referă la rezolvarea anumitor probleme folosind cunoştinţe
din discipline înrudite. Pluridisciplinaritatea se referă la „studierea unui obiect dintr -una şi aceeaşi disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată”. În plan didactic, ar însemna ca în lecţia de istorie în care se prezintă domnia lui Ştefan cel mare să se folosească fragmente din creaţii literare, precum şi materiale care ţin de educaţia plastică, de muzică...etc. (Molan, 2015, p.74) 21.
PRINCIPII PEDAGOGICE Principiile pedagogice reprezintă
normele cu valoare strategică şi operaţională, care
trebuie respectate în vederea asigurării eficienţei activităţilor proiectate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ. Fundamentarea filosofică a principiilor vizează imperativele axiologice ale acţiunii umane eficiente care concentrează un ansamblu de reguli, previziuni şi comandamente, exprimate ipotetic şi categoric sub forma unor propoziţii de sinteză raportabile -în cazul nostru - la scara întregului sistem şi proces de învăţământ ( Kant, apud Cristea, 2000, p.389).
Fundamentarea pedagogică a principiilor vizează, în mod special, valorile procesului de învăţământ angajate prin normativitatea acţiunii didactice, care orientează, în mod imperativ şi prescriptiv, activitatea de predare-învăţare-evaluare (Călin, apud Cristea, 2000, p.389). Principiile didactice reprezintă
nivelul programării didactice care vizează eficienţa
activităţii didactice/educative, proiectată şi realizată în cadrul corelaţiei profesor -elev, -elev, prin acţiuni concr ete ete de predare-învăţare-evaluare. Principiile procesului de învăţământ reprezintă imperativele categorice cu valoare axiomatică, ştiinţifică şi morală, care ordonează proiectarea şi realizarea instruirii la intersecţia dintre acţiunea educaţională şi acţiunea didactică. Ele "reflectă cele mai importante legi şi legităţi pedagogice, cum este de exemplu, legea determinării sociale a procesului de învăţământ, legea unităţii dintre predare şi însuşire în procesul de învăţământ, învăţământ, legea unităţii dintre învăţare şi dezvoltarea personalităţii, legea unităţii dintre planificarea, organizarea, reglarea şi verificarea activităţii elevilor în cadrul u-nui ciclu de învăţământ etc." (Babanski, apud Cristea, 2000, p.390).
22.
PROCEDEUL DIDACTIC Procedeul didactic are
o ar ie ie mai limitată de acţiune, reprezintă un detaliu sau o
componentă a metodei. Procedeul didactic arată modul de aplicare a metodelor pe secvenţe, altfel spus desemnează operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul metodei didactice. (Massari,2012, p.12) Procedeele didactice reprezintă operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul
metodei de instruire propusă de profesor şi adoptată de elev. Ele includ "tehnici mai limitate de acţiune" care "contribuie la practicarea unei metode" in diferite condiţii şi situaţii concrete. ( Cerghit, I., 1980, pag. 11).
Particularizare a metodei, care condiţionează - din interior sau din exterior - calitatea acesteia; din interior, prin capacitatea de reordonare a operaţiilor în cadrul acţiunii declanşate la nivelul metodei; din exterior, prin preluarea unor responsabilităţi ale metodei în situaţia în
care aceasta intră într -un anumit impas sau blocaj pedagogic (Cucoş, 2009, pag.82). 23.
PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Procesul de învăţământ – din punct de vedere acţional, constituie o activitate ( educaţivă ) de o complexitate co mplexitate deosebită prin prisma modului efectiv de a se derula, prin prisma efectelor ( pe termen scurt, mediu şi lung) pe care le generează şi prin prisma condiţiilor pe care le solicită pentru a se produce ca atare. ( Cucoş,2009, p.270) Procesul de învăţământ – ansamblu acţional, proiectat şi structurat, ale cărui component şi interacţiuni funcţionează în mod integrat în raport cu anumite obiec tive instructive – educative. educative. (Gerghit, 1986, p.4) Procesul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învăţământ
specializat în proiectarea şi realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete, operaţionalizabile la nivelul activităţilor didactice/educative desfăşurate, de regulă, în mediul şcolar.(Cristea, 2000, p.374)
24.
PROIECTARE DIDACTICĂ Proiectarea didactică este, de fapt, “ gândirea derulării evenimentelor la clasă” sau “
anticiparea etapelor şi a activităţilor concrete de realizare a predării”( Ministerul Educaţiei şi Cercetării, C.N.G., Ghid metodologic pentru aplicarea programelor, p. 20).
Proiectarea didactică reprezintă un ansamblu de procese cognitive şi operaţii de anticipare
optimă a activităţilor instrucţionale, ce urmează a fi parcurse în cadrul unei lecţii/capitol/unităţi de învăţare sau an şcolar, raportate, în general, la obiectivele programei disciplinei şcolare sau, în special, la scopul didactic fundamental, obiectivele operaţionale, metodologia didactică, secvenţierea în timp şi evaluarea activităţii, valorificând întregul potenţial creativ al profesorului. (Massari,2012, p. 74).
Proiectarea didactică reprezintă o acțiune continua, permanent, care precede demersurile instructiv-educative indifferent de dimensiunea, complexitatea sau durata acestora. La nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului de învățământ
reprezintăanticiparea ansamblului acțiunilor și operațiilor angajate în cadrul acțiunilor de
instruire și educare conform finalităților asumate la nivel de sistem și de process, în veder ea ea asigurării funcționalității acestuia în sens managerial și strategic. La nivel micro, proiectarea reprezintă ansamblul operațiilor de anticipare a obiectivelor, conținuturilor, strategiilor instrucției și educației și strategiilor de evaluare, precum și a relațiilor dintre acestea.” (Bocos, 2008, pg. 112) Activitatea de prefigurare, de anticipare, predeterminare sau prognozare atât a
desfășurării de ansamblu a procesului instructive-educativ, cât mai ales, a componentelor sale, a modului în care acestea vor relaționa și se vor determina reciproc, la toate nivelurile.(Venera., 2002, pg. 98). 25.
PROGRAMA ȘCOLARĂ Programa școlara – sunt documente oficiale car redau sintetic conținuturile
învățământului pe ani șclari sau pe cicuri de învățământ. (C.Crețu, 2000, p.235)
Programa şcolară – Ordonanţă emisă de minister, care prezintă cadrul obligatoriu pentru activitatea activitatea pedagogic din şcoală. Programa şcolară şcolară variază în funcţie funcţie de tipurile de şcol şcoli,i, trepte, domenii, specialităţi şi conţine indicaţii cu privire la obiectivele generale, principiile educative, conceptele didactico-metodice, precum şi la obiectivele concret, temele,
conţinuturile şi propunerile pentru fiecare obiect.( H. Schaub, K.G. Zenke, p.229, 2001)
Programele școlare sunt documente curriculare care detaliază planul de învățământ până la nivel de teme și subteme, pentru fiecare disciplină și an de studiu. „Programa școlară este documentul ce reflect cel mai pregnant criteriile ștințifice și psiho-pedagogice care stau la baza elaborării și modernizării conținutului învățământului ” (apud, Marian D. Ilie, Teoria T eoria și metodologia curriculumului”, pg. 71). Aceasta trebuie să fie o programă cadru orientativă, flexibilă, adecvabilă, adaptabilă (Ungureanu, D., 1999, p. 200). 26.
TRANSDISCIPLINARITATE Transdisciplinaritatea = se referă la „ceea ce se află în acelaşi timp şi între
discipline,
şi înlăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente, unul dintre imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii”. ( V. Molan, 2015, p.74)
Transdisciplinaritatea – este
descrisă ca o formă de întrepătrudere a mai multor
discipline şi de cordonare a cecetărilor astfel încât, să poată conduce în timp, prin specializare, la apariţia unui nou areal de cunoştinţe. În contextul învăţării şcolare, abordarea transdisciplinară a disciplinelor se face cel mai adesea din perspective unei noi teme de studiu. (Creţu, C.,2000, p.250)
Bibliografie:
1.
Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia
evaluării, editura Paralela 45, Pitești. 2.
Chiș, V.,, (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca 3. Creţu,C., (2000) Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţionale, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi 4.
Cristea, S.,(2000), „Dicționar de pedagogie”, Editura Litera internațional,Chișinău -
București 5.
Cucoș, C.,(2009) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,
Editura Polirom, Iași 6.
Florea, N.A., Surlea, C. N., (2007, Consiliere și orientare, editura Arves, București;
7.
Horst S., Zenke, K.G, 2001, „Dicționar de pedagogie”, Editura Polirom, Iași.
8.
Ilie, M., D. (2011), Teoria și metodologia curriculumului, Editura Mirton, Timișoara
9.
Massari, G.-A., Seghedin, E., (2012), Teoria și practica instruirii și evaluării, editura
Performantica, Iași; 10.
Molan, V. ,(2015), Didactica disciplinelor ,,Comunicare în limba română’’ și ,,Limba
și literatura română din învățământul primar’’, Editura Miniped, București 11.
Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie școlară, școlară, editura Aramis, București;
12.
Surdu, E., (2008), Fenomenul educational, ediția a II-a revăzută și adăugită, editura
Universității de Vest, Timișoara; 13.
Șoitu, L., (2014), Dimensiuni ale consilierii educaționale, Institutul European;
14.
Ștefan, M., 2006, „Lexicon pedagogic”, Editura Aramis, București
15.
Ungureanu, D., (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara
16.
Ungureanu, D., (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara
17.
Venera, M., (2002), Teoria și metodologia instruirii, EDP, București;
Link-uri către organisme naţionale
şi internaţionale relevante
pentru domeniul educaţional 1. https://www.1educat.ro/cursuri/index.html • diverse publicaţii, publicaţii, reviste, articole de Pedagogie; • furnizorii de cursuri pe un domeniu specific, date de contact si persoana abilitata sati dea amanunte, prezentarile standardizate al alee cursurilor (locul de desfasurare, traineri, traineri, numarul de ore de curs/pregatire practica, perioadele de desfasurare, taxa de curs, tematica generala, metodele/tehnicile de predare si aparatura folosita); • ştiri şi evoluţii, instituţii, instituţii, legislaţie, dicţionar dicţionar de termeni; • programe de consiliere în carieră; carieră; • ultima accesare: 15 ianuarie 2018
2. https://docslide.net/documents/metode-de-consiliere-a-familiilor persoanelor-cu-handicap.htmll persoanelor-cu-handicap.htm o
o o o o
metode de consiliere a familiilor persoanelor cu handicap; legislaţie referitoare la persoanele cu dizabilităţi; programe de integrare, sprijin specializat. forum. ultima accesare: 30 decembrie 2017
3. http://www.academia.edu/4893649/TEORIA_%C5%9EI_METODOLOGIA _CURRICULUM-ULUI_SINTEZE _CURRICULUM-ULUI_SINTEZE sinteze cu privire la „TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI” 1. Scurt istoric al conceptului de curriculum 2. Tipologii ale curriculum-ului 3. Fundamentele teoretice ale curriculum-ului 4. Perspectiva structurală (morfologică) asupra curriculum-ului 5. Proiectarea curriculum-ului ultima accesare 27 ianuarie 2018
4. http://www.aacc.net/courses/biblical-counseling/marriageworks/curriculum-mw/ works/curriculum-mw/ educaţie religioasă articole despre probleme sociale contemporane (toleranţă, familie, eşec profesional, violenţă) forum program conferinţe internaţionale internaţionale ultima accesare 27 ianuarie 2018
5.
http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-
dosar/sunt-consilier-scolar-de-12-ani-am-vazut-si-cunoscut-copii-si-parinti1753341 1753341 dezvoltare personală; copii şi pareting teste psihologice articole, reviste, forum ultima accesare 27 ianuarie 2018
3.
http://proiectccp.ro/resurse_gratuite/competente.pdf
informaţii despre despre COMPETENȚE NECESARE NECESARE CONSILIERULUI DE ORIENTARE ÎN CARIERĂ; ultima accesare 15 ianuarie 2018
4.
https://www.autism-aita.ro/autism https://www.autism-aita.ro/autism
• definiţia autismului, caracteristici, terapie, • diverse articole (limbaj, comunicare, terapii, integrare) • sfaturi pentru cadre didactice care interacţionează cu persoane diagnosticate cu autism; • programe de perfecţionare pentru profesorii profesorii din învăţământul special • blog, programe de voluntariat; • ultima accesare 5 ianuarie 2018
5.
http://www.ccd-bucuresti.org/index.php/ro/ http://www.ccd-bucuresti.org/index.php/ro/
o o o o o
reviste on-line, CD-uri, editură legislaţie, cursuri proiecte europene, cursuri, activităţi metodice ultima accesare 20 ianuarie 2018
6.
https://educatiecudragoste.ro/ https://educatiecudragoste.ro/ literatură pentru copii pareting programe educaţionale pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar preşcolar ghidul „profesorului altfel” ultima accesare 28 ianuarie 2018
http://www.creeaza.com/didactica/didac om/didactica/didactica-pedagogie/Particularitat tica-pedagogie/Particularitatileile7. http://www.creeaza.c clasei-de-el987.php clasei-de-el987.php lucrări de specialitete : proiecte de lecţie, lucrări de licenţă, proiecte de atestat legislaţie
dicţionar de termeni; forum cursuri perfecţionare; ultima accesare 23 ianuarie 2018
View more...
Comments