Despre Vin

Omul, vinul şi brânza, de mii de ani împreună Vinul şi brânza au un numitor comun: ambele produse sunt obţinute prin fermentare, iar pentru a fi desăvârşite trec printr-un proces de maturare. Dacă asociem cu înţelepciune aceste produse satisfacţiile enogastronomice sunt pe masură. Despre vinuri avem multe informaţii, chiar în această revistă, branzeturilor voi încerca să le conturez o imagine în randurile următoare. Brânza este un aliment solid preparat prin covăsirea laptelui de vacă, capră, oaie sau provenit de la alte mamifere. Laptele se covăseşte folosind o combinaţie de cheag şi acidifiere. Bacteriile acidifiază laptele şi joacă un rol important în definirea texturii şi aromei brânzei. Unele brânzeturi se însămânţează cu mucegai, altele se pun în spaţii amenajate pentru a prinde mucegaiul nobil - fie pe coajă, fie în interior.Se presupune că brânza ar fi apărut în urmă cu peste 8000 de ani în Asia Centrală sau Orientul Mijlociu, de unde s-a răspândit în Europa şi a devenit o industrie sofisticată în timpul Imperiului Roman Antic. Pe masură ce influenţa romană s-a retras, au apărut tehnici de preparare locale, distincte. Această diversitate a ajuns la apogeu în epoca industriala timpurie şi a inceput apoi să scadă din cauza mecanizării şi a factorilor economici.Azi există sute de tipuri de brânzeturi. Diferitele stiluri şi arome sunt rezultatul folosirii mai multor specii de bacterii şi de mucegai, a variate niveluri de grăsime din lapte, a timpilor de maturare, a diverse tratamente de pregătire şi procesare (saramurare, spălarea mucegaiului) şi a diverse surse de materie primă. Alţi factori includ dieta animalelor şi adaugarea de agenti aromatici cum ar fi ierburile sau condimentele, sau afumarea la lemn. Savoarea mai poate fi influentata de prezenta sau absenta pasteurizarii prealabila a laptelui.Nu în ultimul rând diferenţa între sortimetele de brânză este dată de modul în care se încheagă laptele. Unele brânzeturi sunt preparate prin închegarea cu acizi cum ar fi oţetul sau sucul de lămâie, în vreme ce altele se acidifiaza cu bacterii care transforma zaharurile din lapte în acid lactic, urmate de adăugarea cheagului pentru terminarea covăsirii. Cum se alege vinul potrivit pentru un anume tip de branza? Atât brânza cât şi vinul, cu traditii vechi de secole, sunt produse naturale care se consumă frecvent împreună. Ca regulă, cu cât brânza este mai albă şi mai proaspătă, cu atât vinul trebuie să aibă o aromă şi un miros mai puternic de fructe. Marele avantaj al acestei combinaţii este faptul că atât brânza cât şi vinul se pot consuma în starea lor naturală, cu puţină pregătire sau chiar deloc, fiind astfel o alegere ideală pentru gustări rapide. Nu există reguli stricte pentru alegerea vinului care acompaniază un anume tip de brânză deoarece cele mai bune selecţii sunt aproape întotdeauna bazate pe gusturi individuale. Totuşi, puteţi folosi urmatoarele principii:



O brânză grasă, cu textura uniformă se poate potrivi foarte bine cu un vin similar, limpede şi usor uleios. Un vin dulce contrastează foarte bine cu o brânză cu o aciditate ridicată.



Vinurile albe se potrivesc mai bine cu multe branzeturi decât vinurile roşii.



Nu toate vinurile roşii se potrivesc cu brânza. Cele recomandate sunt vinurile roşii cu aromă de fructe roşu deschis.



Vinurile seci roşii, proaspete se potrivesc perfect cu brânzeturile moi, în special cu cele de capră.



Un vin cu o aciditate bună poate fi pus în valoare de o brânză foarte sărată.



Şampaniile seci sunt o combinaţie extraordinară cu coaja de brânză albă.



Încercaţi combinaţii regionale: de exemplu brânza şi vinul care provin din aceeaşi zonă.



Brânzeturile cu mucegai se potrivesc bine vinurilor dulci. Cremozitatea acestor brânzeturi poate părea dură alături de vinurile roşii. Vinurile dulci ar fi răspunsul. Un vin de Sauternes merge perfect alături de Roquefort şi un vin de Porto alături de brânza Stilton. Aroma de fucte uscate



dată de baric acestor vinuri este mult mai evidentă atunci când sunt însoţite de brânzeturi cu mucegai. 

Brânzeturile iuţi sunt o adevarată aventură pentru simţuri. Singurele vinuri care pot ţine pasul cu acestea fiind vinurile fortifiate sau cel foarte dulci. Un vin Sherry poate străbate profunzimea aromei unei brânze Livarot sau a unei Muenster maturate, pe când bogăţia aromatică a unui Sauternes sau a unui vin de Tokaji se poate asorta cu aroma pătrunzatoare a unei Époisses sau Stanser Scafchäse. Branzeturile iuţi cu condimente, piper sau afumate pot fi foarte greu asortate cu vinurile. Branzeturile iuţi cu ciuperci sau cu trufe pot sta confortabil alături de anumite vinuri albe din Burgundia sau Rhônes.



Brânzeturile de capra, în special cele tinere, acide, îndeamnă către vinurile tinere, pline de vioiciune, precum Sauvignon Blanc sau o Fetească Regală. Cele mai dure, maturate, precum Pecorino, se asociază cu vinurile roşii precum Sangiovese sau Zinfandel.



Caşcavalurile se potrivesc cu o mare varietate de vinuri – roşii, roze şi albe. Consitenţa lor fermă nu lasă postgustului acel caracter gras, câteodată neplăcut, iar profunzimea lor, aromele mult mai mature, le transformă în companioanele perfecte pentru vinurile roşii, complexe. Caşcavalurile reprezintă alegerea perfectă pentru a înţelege mai bine un vin, în special cele cu un gust neutru.



Branzeturile moi sunt ideale alături de vinurile spumante sau lângă un vin roşu tânăr. Un Riesling de Rin, aromatic se poate descurca de minune, alături de brânzeturile moi, mai ales dacă este vinificat demidulce.

Indiferent de vinurile sau brânzeturile pe care le doriţi la masă să nu vă fie teamă să experimentaţi noi combinaţii, noi sortimente de vinuri ori brânzeturi. Cu siguranţă veţi avea parte de surprize plăcute! Creata (Riesling de Banat) - produce struguri uni sau birpati, de marime mica-mijlocie, de forma cilindro-conica, boabe asezate dens pe ciorchine, culoarea pielitei verde-galbuie, si uneori galben-aurie, miezul foarte suculent. Galbena de Odobesti - soi de mare productivitate, cu struguri mijlocii spre mari, cilindo-conici, uniaripati si mai rar biaripati, boabe dense pe ciorchine, culoare verde-galbuie cu nuante argintii. Iordana (Iordovana) - produce struguri mijlocii ca marime, forma cilindro-conica, cu boabe mijlocii, sfercie, verzui-galbui, suculente. Grasa de Cotnari - produce struguri de marime mijlocie, de forma cilindro-conica, boabe rotunde sau usor ovale, pielita subtire de culoare galbena-verzuie, cu pete ruginii, miezul semizemos, cu gust caracteristic reflectat si in vin. Feteasca alba (Pasarea, Poama fetei) - produce struguri cilindro-conici, frecvent arpati, de marime mica, cu boabe sferice si mici, cu punct pistilar, asezate dens si uniform, pielita subtire de culoare galben-verzuie, pulpa zemoasa, cu gust placut caracteristic. Feteasca regala (galbena de Ardeal, Danasana) - produce struguri cilindrici sau cilindro-conicim uniaripati sau biaripati, cu biabe neuniforme, mici, sferice si dense, pielita subtire, culoare galben-verzuie, cu punct pistilar, pulpa zemoasa, aroma discreta regasita in vin. Tamaioasa romaneasca - produce struguri uniformi ca marime, de forma cilindro-conica, uni si biaripati, boabe de marime mijlocie, sferice, asezate dens pe ciorchine, pielita de grosime medie, culoare galbuie cu nuanta ruginie, pulpa zemoaa, putin crocanta cu aroma unica, regasita in vin.

Babeasca neagra (rara neagra, Caldarusa, Cracana) - produce struguri de marime mijlocie spre marime mare, ramuroasi, lacsi, cu boabe sferice-turtite, de marime mijlocie, pielita subtire, de culoare rosu-inchis, cu aspect negru-albastrui, acoperite cu pruina, pulpa semizemoasa, necolorata. Busuioaca de Bohotin (Tamaioasa vanata de Bohotin, Busuioaca neagra) - vechi soi romanesc, strugurii sunt uniformi, uni sau biaripati, de marime mijlocie, boabe sferice, dense, culoare rosu-inchis, pulpa, suculenta, necolorata, cu aroma specifica soiului. Cadarca (Lugojana) - produce struguri de marime mijlocie, de forma cilindro-conica, uniaxati si/sau uniaripati, boabe dese, de marime mijlocie sau mare, pielita subtire de culoare negru inchis, spre albastru, cu pruina, miezul zemos, mustul necolorat. Feteasca neagra - produce struguri de marime mijlocie de forma cilindrica sau cilindro-conica, regulata, uniaxiati uniaripati si/sau biaripati, boabele sunt de forma sferica, asezate des pe ciorchine. Pielita de grosime mijlocie, culoare rosie-inchisa, aspect negru-albastrui, acoperita cu pruina, pulpa zemoasa, necolorata. Acestor soiuri li se adauga si alte soiuri autohtone cum ar fi: Ardeleanca, Basicata, Berbecel, Cionic, Frunza de tei, Cruciulita, Francusa, Plavaie, Barghina, Rosioara, Batuta neagra, Negru moale, Negru de Sariochioi, Negru Vartos, Sarba, Vulpe, Zghihara si altele. In paralel cu soiurile autohtone de vita de vie, in Romania se cultiva numeroasele soiuri straine, dintre care exemplificam: Aligote, Riesling italian, Chardonnay / Pinot Chardonnay, Pinot gris, Sauvignon, Traminer roz, Neuburger, Saint Emilion, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Oporto, Alicante Bouschet, Gammay Beaujolais, Grammay Freaux si altele. Sortimentul viticol al Romaniei Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea detine in prezent o suprafata de 243.000 ha vie (242.000 ha vii pe rod, la care se adauga 1000 ha vii tinere). Plantatiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafata viticola totala, iar productia de vinuri se situeaza la nivelul a 5 - 6 milioane hl anual. Dezvoltarea viticulturii se datoreste conditiilor foarte prielnice pe care vita de vie le gaseste pe tot cuprinsul tarii, mai ales in zona colinara din rasaritul si sudul lantului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea si din partea de vest a tarii. Clima, solul si expozitia constituite, pe teritoriul Romaniei, factori determinanti ai reusitei culturii vitei de vie si ai calitatii vinurilor. Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice bogate din perioada de vegetatie a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre sudul tarii, de toamnele lungi si insorite, de lipsa precipitatiilor in exces, mai ales in lunile de vara si toamna si, in general, de absenta oricaror excese climatice care ar putea crea probleme in realizarea calitatii vinurilor. O importanta premisa a calitatii si originalitatii vinurilor romanesti este cea a soiurilor care stau la baza producerii lor, asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei podgorii.

Din sortimentul viticol al Romaniei fac parte cateva soiuri autohtone valoroase, pastrate in cultura si dupa invazia filoxerei, precum si o serie de soiuri straine, cu aptitudini oenologice recunoscute. Din prima grupa se disting, prin importanta, urmatoarele soiuri de struguri:   

- pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti; - pentru vinuri rosii: Babeasca neagra, Feteasca neagra; - pentru vinuri aromate: Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin.

Din grupa soiurilor de provenienta straina fac parte:  - pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;  - pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;  - pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel. Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone si unul de origine straina: Feteasca alba, Feteasca regala si Riesling Italian. Dintre soiurile pentru vinuri rosii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon si Merlot. Datorita conditiilor de clima, sol si sortiment, care difera chiar si pe areale restranse, in Romania se produce o gama larga de vinuri si bauturi pe baza de must si vin. Sunt astfel prezente in sortimentul romanesc vinurile albe seci (cu zahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins intre 4 si 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 si 50 g/1) si dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile rosii (in general seci), vinurile aromate, realizate in mod obisnuit ca vinuri demidulci si dulci. In functie de soi, podgorie si an de recolta, vinurile se incadreaza in categoria celor de consum curent (cu tarie alcoolica de 8 -10,5°) si a celor de calitate superioara (tarie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de inalta calitate care se disting prin insusirile lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura si de procedeele de vinificare se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC). Gama vinurilor si bauturilor pe baza de must si vin produse in Romania se completeaza cu vinurile spumante (produse prin procedeul traditional de fermentare in butelii), cu vinurile spumoase (impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum si cu bauturile alcoolice de tip Brandy (denumite "vinarsuri") obtinute prin invechirea distilatelor de vin in butoaie de stejar. Intrucat sortimentul viticol constituie un factor de baza al calitatii si diversitatii vinurilor romanesti, vom face referiri la principalele soiuri de struguri cultivate si la vinurile pe care acestea le produc. Feteasca alba este un vechi soi romanesc, prezent de foarte mult timp in cultura si bine adaptat conditiilor de clima din podgoriile tarii noastre. Se crede ca a fost obtinut prin selectie populara din soiul Feteasca neagra. Este soiul care detine in viticultura romaneasca cele mai mari suprafete (peste 23.000 hectare). Datorita valorii sale, se cultiva in majoritatea podgoriilor, mai ales in cele din Moldova si Transilvania. Produce vinuri seci sau demiseci, cu continut echilibrat in alcool (tarie 11,5 - 12°) si aciditate, caracterizate prin mare finete. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se obtin, in anii favorabili, vinuri demidulci si dulci naturale prin vinificare separata sau intr-un sortiment devenit traditional. Este bine apreciata calitatea vinurilor de Feteasca alba obtinute in podgoria Tarnave (la Blaj, Jidvei, Medias), precum si in podgoriile Alba, Aiud, Lechinta, Iasi, etc. Feteasca regala creatie relativ recenta, soiul a fost obtinut in comuna Danes (jud. Mures) intre cele doua razboaie mondiale, probabil ca rezultat al incrucisarii naturale a soiurilor Feteasca alba si Grasa. S-a impus rapid datorita valoroaselor sale insusiri si se bucura in prezent de o larga raspandire in plantatii, intalnindu-se in aproape toate podgoriile. Vinurile se incadreaza in mod obisnuit in grupa celor de calitate superioara, uneori si in categoria celor de consum curent. Ele au o tarie alcoolica de 10,5 - 11,5°, sunt seci, se caracterizeaza prin prospetime, vioiciune data de o aciditate mai ridicata, aroma specifica foarte

placuta. 0 calitate deosebita o prezinta vinurile de Feteasca regala produse in podgoria Tarnave, in general in Transilvania. Riesling Italian cu origine incerta, soiul a patruns in plantatiile din Romania inaintea invaziei filoxerice. El beneficiaza in prezent de o larga raspandire (ocupa peste 20.000 hectare), intalnindu-se in podgoriile din Transilvania, in cele din Moldova (cu exceptia zonei nordice), in Muntenia si Oltenia. Produce vinuri seci cu tarie alcoolica de 11 -12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evolueaza bine prin invechire la sticla. Grasa de Cotnari face parte din vechiul sortiment al podgoriei Cotnari, unde se cultiva de peste sapte secole. Se pare ca are o origine comuna cu soiul Furmint care sta la baza producerii vinurilor de Tokay. Vinurile de Grasa fac de multa vreme faima podgoriei Cotnari si se plaseaza in varful ierarhiei vinurilor romanesti. Ele se obtin in anii favorabili din struguri culesi la stafidirea boabelor,atacati de mucegai nobil (ciuperca Botrytis cinerea), cu continut ridicat in zaharuri (peste 240 g/l). Strugurii se vinifica separat sau in amestec cu alte trei soiuri (Feteasca alba, Tamaioasa romaneasca si Francusa), producand vinuri demidulci sau dulci specifice podgoriei. Vinurile de Grasa de Cotnari sunt impresionante prin calitatea lor, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, un continut ridicat in zahar, o culoare galben-aurie cu tenta verzuie, insusiri specifice de aroma, buchet generos care capata nuante complexe prin invechire. Sauvignon introdus in Romania in perioada postfiloxerica, soiul detine un loc de frunte in sortimentul pentru vinuri de calitate superioara, ocupand o suprafata de aproximativ 6.000 hectare. Se cultiva in Transilvania (Tarnave, Alba si Aiud), in Muntenia (Dealu Mare, Stefanesti-Arges) si Oltenia (Dragasani, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), precum si in Dobrogea (Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnanta de soi, cu tarie alcoolica de 11,5 - 12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabila, dulci si demidulci, se obtin la Murfatlar si la Dragasani. Pinot gris aparut in Romania in perioada urmatoare invaziei filoxerice, soiul se cultiva in prezent pe o suprafata de cca 3.200 hectare. A fost introdus mai ales in podgoria Murfatlar, in Dealu Mare si in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Aiud, Alba). Are insusirea de a acumula cantitati mari de zaharuri in procesul de maturare a strugurilor. Vinurile, de tip sec sau demisec, uneori demidulci, au o tarie alcoolica de 11,5 -12,5°, sunt pline,robuste,echilibrate, cu personalitate imprimata de o aroma specifica de soi care evolueaza intr-un buchet valoros prin invechire. La Murfatlar se produc vinuri de Pinot gris dulci, de desert, de o calitate exceptionala. Chardonnay de origine franceza, soiul a patruns in sortimentul romanesc in perioada postfiloxerica. Se cultiva cu cele mai bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar, dar merita sa fie extins in mai multe regiuni, mai ales in Muntenia si Oltenia. Se bucura de o foarte buna apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete si aroma discreta. In conditiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obtin vinuri demidulci si dulci cu insusiri complexe de aroma si buchet, ce evolueaza bine prin invechire la sticle. Cabernet Sauvignon originar din Franta, soiul este in prezent bine fixat in sortimentul tarii noastre, bucurandu-se de apreciere intrucat produce vinuri rosii de cea mai inalta calitate. Detine in prezent o suprafata de cca 11.500 hectare, intalneste conditii bune de cultura in arealele viticole cu climat mai calduros din jumatatea de sud a tarii, in mod deosebit in cateva podgorii din Muntenia si Oltenia (Dealu Mare, Samburesti, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), din partea de vest a tarii (Minis, Recas) si din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea). Vinurile de Cabernet Sauvignon au o calitate impunatoare, impresionand prin culoarea lor rosie-intensa, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin invechire. Ele sunt seci, iar taria lor alcoolica se situeaza intre 12 -12,5°. Ating apogeul calitativ dupa o maturare la vas de aproximativ 2 ani, urmata de invechire la sticla de cel putin 6 luni. Pinot noir se cultiva in aceleasi areale cu Cabernet Sauvignon. Produce vinuri cu tarie alcoolica in jurul a 12°, de culoare rosie-caramizie, catifelate, rotunde si fructuoase. Merlot alaturi de Cabernet Sauvignon si Pinot noir, soiul Merlot este inclus in sortimentul pentru vinuri rosii al podgoriilor din sudul tarii (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) si se cultiva, de asemenea, in

cateva areale din jumatatea sudica a Moldovei (judetele Vrancea, Galati si Vaslui). Vinurile de Merlot, seci, cu tarie alcoolica intre 12 - 12,5°, se caracterizeaza prin culoare rosie-intensa, extractivitate, fermitate si buchet care evolueaza prin invechire. Feteasca neagra soiul face parte din vechiul sortiment al Romaniei. Se cultiva in cateva areale viticole din partea centrala si de sud a Moldovei (judetele Vrancea, Galati, Vaslui), precum si in podgoriile Dealu Mare si Stefanesti-Arges din Muntenia. Vinuri de Feteasca neagra de o calitate remarcabila se obtin in centrele viticole Valea Calugareasca, Urlati, Tohani si Cotesti. Ele sunt seci sau usor demiseci, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, prezinta o culoare rosieintensa cu nuante rubinii, o aroma specifica, complexa si originala care aminteste de cea a coacazului negru (cassis), sunt in acelasi timp robuste si catifelate, castiga evident prin invechire. Babeasca neagra vechi soi autohton raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati si Vrancea. Vinurile de Babeasca neagra fac in general parte din categoria celor de consum curent, avand o tarie alcoolica de 10 -11°. Ele au o culoare rosie-vie cu nuante stralucitoare, sunt lejere si fructuoase, prezinta o buna aciditate. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine. Tamaioasa romaneasca se cultiva de foarte mult timp in tara noastra, ceea ce justifica incadrarea sa in grupa soiurilor autohtone. Inaintea invaziei filoxerice se intalnea mai ales in podgoria Dragasani (de unde si numele de Tamaioasa de Dragasani) si la Cotnari (unde se cultiva sub numele de Busuioaca de Moldova). Este un foarte valoros soi pentru vinuri aromate. Pretinde conditii speciale de clima si sol, pe care le intalneste in cateva podgorii din zona subcarpatilor meridionali, si anume in Dealu Mare, Stefanesti-Arges, Dragasani si in unele areale din zona colinara a judetelor Dolj si Mehedinti (Oltenia). Face, de asemenea, parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participand la realizarea vinului - sortiment de calitate exceptionala care se produce aici. Vinurile de Tamaioasa romaneasca sunt vinuri dulci sau demidulci naturale, au o tarie alcoolica de 12 -12,5° si o nuanta impunatoare, de mare originalitate, conferita de culoarea lor galben-aurie, de insusiri complexe de aroma care amintesc de florile de camp si mierea de albine, de gustul lor persistent, bogat, in care alcoolul, zaharul si aciditatea se armonizeaza in cel mai fericit mod. O faima deosebita o are vinul de Tamaioasa romaneasca obtinut la Pietroasa (podgoria Dealu Mare) din struguri cu continut ridicat in zahar (peste 240 g/l), culesi tarziu, la stafidirea boabelor. Muscat Ottonel soi de origine franceza, care a patruns in plantatiile noastre inaintea invaziei filoxerice. In prezent este extins in cultura pe o suprafata de peste 8.000 hectare, stand la baza producerii unor vinuri aromate bine apreciate. Vinuri foarte bune de Muscat Ottonel, demidulci sau dulci, se obtin in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Alba, Aiud etc.), in conditiile unui climat mai racoros care este favorabil conservarii aromelor. Aceste vinuri au o tarie alcoolica de 11,5 -12°, un continut in zahar de obicei mai mare de 20 - 25 g/l, se caracterizeaza printr-o culoare galben-pai, aroma tipica de muscat care evolueaza prin invechire de scurta durata intr-un buchet foarte complex, prin gust fin si delicat. Vinuri valoroase de Muscat-Ottonel, mai bogate si mai dulci, se produc in Dobrogea, in podgoria Murfatlar. Lista soiurilor de struguri prezentate este departe de a fi completa. Lipsesc in primul rand din ea cateva soiuri romanesti, cu importanta locala si extindere mai limitata, dintre care amintim Galbena de Odobesti si Plavaie, cultivate in podgoriile Vrancei, Zghihara de Husi, Mustoasa de Maderat, Francusa, Busuioaca de Bohotin s.a. Lipsesc, de asemenea, cateva soiuri introduse mai de curand in sortiment, asa cum ar fi soiul pentru vinuri rosii Burgund mare, care-si afirma buna sa comportare in conditiile noastre. Ne vom intalni cu unele din ele in plimbarea pe care o vom face in podgorii. Toate isi aduc pretiosul lor aport la diversificarea sortimentului de vinuri si asigura, totodata, caracterul de originalitate al productiei noastre viticole.

Clasificarea vinurilor Clasificarea vinurilor dupa criterii riguros stiintifice este imposibila, datorita compozitiei chimice complexe. Pe de alta parte, diversitatea calitativa a vinirilor, determinata in principal de arealele in care se cultiva vita de vie precum si diversitatea soiurilor, a facut ca fiecare tara viticola sa adopte sisteme proprii de clasificare a vinurilor. In tara noastra criteriile de clasificare sunt continutul de alcool, insusirile de calitate determinate de compozitia fizico-chimica si tehnologia de obtinere, stipulate in legea Viei si Vinului. Indiferent de categoria de calitate, vinurile pot fi albe, roze sau rosii. In baza acestor criterii, vinurile sunt clasificate in:   

vinuri de masa (consum curent) vinuri de calitate si vinuri speciale.

Vinurile de masa (de consum curent) sunt usoare, anonime, fara a avea pretentii de identitate de soi sau de podgorie. taria alcoolica minima este de 8,5% in volum. Vinurile de calitate se obtin din soiuri de struguri cu insusiri tehnologice superioare, cultivate in areale viticole delimitate. in functie de nivelul lor calitativ determinat de arealul de producere, soi si tehnologia de vinificatie pot fi:  

vinuri de calitate cu indicatie geografica, denumite si vinuri de calitate superioara (Vs); vinuri cu denumire de origine controlata (DOC)

Vinuri de calitate superioara (Vs) - au taria alcoolica de minim 9,5% vol, cu mentiunea zonei geografice de producere, eventual si denumirea soiului sau a sortimentului. Exportul acestor vinuri poate fi facut sub denumiri generice similare cum ar fi “Landwein”, “Vin de Pays”, “Country Wine” etc. Vinuri de caliate superioara cu denumire de origine controlata (D.O.C) aceste vinuri au personalitatea locului de producere, soiului si modului de cultura, iar denumirea de origine este constatata prin traditie. Taria alcoolica minima dobindita este de 11% vol, iar strugurii din care provin trebuie sa aiba un continut minim in zaharuri de 190 gr/l. Un vin poate purta denumirea de origine controlata numai cu conditia ca denumirea de origine sa fie aprobata prin ordin de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, iar vinificarea, conditionarea, maturarea si imbutelierea sa se faca in acelasi areal. La randul lor, vinurile DOC pot fi:  

vinuri de origine controlata (DOC), vinuri cu denumire de origine controlata si trepte de calitate (DOC-CMD.CT sau CIB).

Vinurile ce au denumire de origine controlata si trepte de calitate (D.O.C.) reprezinta cea mai inalta categorie de calitate. Producerea acestor vinuri se face in areale restranse si dupa reguli severe. Acordarea treptei de calitate este motivata de mai multi factori - continutul in zaharuri, proportia de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil - care sunt determinati in primul rand de momentul recoltarii. In Romania a fost adoptat sistemul german de atribuire a treptelor de calitate:  

“cules la maturitate deplina” - adica in momentul in care strugurii sunt copti si acumularea de zaharuri este min . 196 gr/l; “culesul tarziu” - momentul culesului in acest caz este atunci cand strugurii strugurii sunt supracopti si creste cantitatea de zahar pe seama pierderii apei, acesta depasind 213 gr/l;



C.I.B. - “cules la innobilarea boabelor” - moment in carte pierderea apei prin supracoacere este completata de stafidiere sau aparitia mucegaiului nobil (care extrage apa din bob concentrand zaharurile fara a afecta compozitia acestuia). Strugurii din care provine vinul au continut de zaharuri de minim 240 gr./l.

Dreptul producatorilor de a folosi denumirile de origine este controlat si se acorda anual de catre Oficiul National al Denumirilor de Oigine a Vinurilor (O.N.D.O.V), organism aflat in subordinea Ministeruli agriculturii. O alta clasificare este data de continutul in zaharuri. Din acest punct de vedere, vinurile pot fi:    

Seci - cu continut in zaharuri de pina la 4 gr/l Demiseci - cu continut in zaharuri cuprins intre 4.01 gr/l si 12 gr/l Demidulci - cu continut in zaharuri cuprins intre 12.01 gr/l si 50 gr/l Dulci - cu continut in zaharuri de peste 50 gr/l.

Viile si vinul din Romania Cultivarea vitei de vie a fost o preocupare straveche a strabunilor nostri. Getodacii, locuitorii stravechi ai pamanturilor de la Dunare, Marea Neagra si Carpati, pretuiau vinul in mod deosebit, iar vita de vie era una din cele mai de seama bogatii ale lor. Ei obisnuiau sa bea vinul turnat in coarne de bou, in ulcica sau chiar in tigve. Pe vremea marelui rege Burebista, intemeietorul primului stat centralizat dac, vinul devenise o mare pasiune a dacilor, incat regele sfatuit de marele preot Deceneu, a preconizat masura dezradacinarii vitei de vie. Actiunea lui a fost determinata, se pare, si din cauza interesului pe care-l aratau pentru vin popoarele vecine Daciei si care faceau dese incursiuni aici. Cu toate masurile pe care le-ar fi luat Burebista si Deceneu, se stie cu siguranta ca la venirea romanilor in Dacia, cultivarea vitei de vie se practica pe suprafete intinse de teren. Romanii au adus in Dacia noi sortimente de vita de vie, au introdus noi procedee de taiere si practici de vinificatie. Ulterior, de-a lungul secolelor, vita de vie a continuat sa prezinte un mare interes si o preocupare de baza a popoarelor bastinasilor. Cultivarea ei nu a incetat nici o clipa, nici in perioada migratiei mai apropiate de zilele noastre. Dimpotriva, viticultorii si proprietarii de podgorii s-au aplecat tot mai mult asupra acestei indeletniciri si au devenit cunoscuti si dincolo de granitele tarii. Chiar daca au fost ani cu slaba productie viticola, chiar daca viile au fost "victimele filoxerei", renumele unor soiuri de vinuri si al unor podgorii s-au impus si dincolo de hotare. Trebuie amintite aici podgorii ca: Dragasani, Dealu-Mare, Odobesti, Cotesti, Cotnari, Tarnavele si sortimentele de vinuri romanesti ca :Grasa, Tamaioasa, Babeasca, Busuioaca, Feteasca alba si altele. "Sa nu uitam, de romani ca si la alte popoare din totdeauna, vinul a fost partas alaturi de oameni, atat la necaz cat si la bucurie, simbol al prieteniei, al intelegerii, al voiosiei, sursa de inspiratie sau meditatie pentru poeti, ganditori si compozitori..." La finele anului 1998, viile ocupau o suprafata de aproape 250.000 de hectare, si pe locul 12 ca productie(cca. 6.500.000 hectolitri, vinuri clasificate la finele anului 1997).

Pe teritoriul Romaniei, suprafetele / plantatiile viticole sunt raspandite sub forma de lant continuu sau asezate dispersat, constituind dupa caz, regiuni (zonale) viticole, podgorii, centre viticole si plaiuri: 7 regiuni / zone viticole, cu numeroase podgorii (aproape 40) si centre viticole (peste 160), cunoscute pentru vinurile de calitate si vinurile speciale, astfel: 

 

 





Zona viticola a dealurilor Subcarpatilor Meridionali cuprinde podgoriile: Dragasani, Samburesti, Leordeni-Stefanesti, Dealu Mare, (cu centre viticole: Boldesti-Scaieni, Valea Calugareasca, UrlatiCeptura, Tohani, Pietroasele, Merei, Breaza, Naieni, Valea Teancului) si Costesti. Zona viticola a colinelor si dealurilor subcarpatice de rasarit cuprinde podgoriile: Odobesti, Panciu, Cotnari, Iasi, Husi, Nicoresti, Dealu Bujorului, Ivesti. Zona viticola din centrul Transilvaniei cuprinde: podgoriile Tarnave si Alba Iulia (Tara Vinului), in care cele mai renumite centre citicole sunt: Jidvei, Alba Iulia, Blaj, Apoldu, Miercurea, Medias, Tarnaveni, Sebes, Aiud, Valea NIrajului, Lechinta si Bistrita. Zona viticola din vestul si nord-vestul Transilvaniei cuprinde podgorii si centre viticole ca: Oradea-Diosig, Zalau, Valea lui Mihai, Simleul Silvanei, Carei si Satu Mare. Zona viticola din Banat cuprinde podgoria Banatului, care reuneste centrele viticole Silagiu, Dealul Tirolului, Moldova Noua, Recas si Teremia si respectiv podgoria Aradului cu doua centre viticole mai importante Siria-Madarat si Minis-Bratca. Zona viticola din Sesul Dunarii in care se reunesc podgoriile Severinului si Greaca precum si centrele viticole Corcova, Sadova-Corabia, Segarca, Turnu Magurele Draganesti-Olt si Dealul Craiovei. Zona viticola a Dobrogei cu podgoriile Murfatlar (centre viticole - Murfatlar, Medgidia si Ceravoda), Sarica-Niculitel, Istria-Babadag si Ostrov.

Nachbil – simplitate şi tradiţie

Două ore. Atât mi-a luat să ajung de la Oradea la Beltiug - un sat aflat în apropierea oraşului Satu-Mare, devenit cunoscut în ultima vreme datorită vinurilor pe care crama Nachbil le face aici de câţiva ani. În mod aparte Syrah-ul şi Chardonnay-ul s-au remarcat ca fiind vinuri cu multă personalitate. Ajungem la crama Nachbil în toiul pregătirilor pentru Sărbătoarea Culesului – o mică petrecere organizată anual de către familia Brutler pentru toţi cei care au trudit peste an în via cramei. Pe terasa din faţa pivniţei se întind mesele, grătarele sunt curăţate pentru a fi încinse, iar instalaţia de sunet e scoasă de prin cine ştie ce unghere ascunse. Johann Brutler ne întâmpină cu o oarecare emoţie şi stânjeneală. Tocmai încheiase culesul, iar oboseala îşi spunea cuvântul. În ochi îi pot citi totuşi satisfacţia de a fi încheiat un an ce se va dovedi a fi unul de execepţie. Începem să povestim despre vinuri şi cramă lângă o cafea tare şi un pahar cu apă. Ne întoarcem în 1999. Anul în care familia Brutler a luat decizia de a se întoarce în ţară. Johann mărturiseşte că a fost o piatră de încercare. „Era într-o dimineaţă, am ieşit afară pe uliţă şi nu am văzut pe nimeni. Totul alb în jur. Eram singur. Mi-am aprins o ţigară, pe vremea aia fumam, şi m-au năpădit tot felul de gânduri. Ce caut eu aici? Am intrat înapoi în casă, m-am dus în faţa oglinzii, m-am privit câteva clipe şi mi-am spus: ‚Johann, tu ai vrut să vii aici şi dacă asta vrei să faci atunci trebuie să rezişti.’ Ştiu că sună ciudat, dar simţeam că sunt în pragul unei depresii. „După începutul anevoios a urmat şi primul impuls venit din partea unui cunoscător de vinuri din Cluj-Napoca, care îi cumpăra întreaga producţie de vinuri. La momentul respectiv, societatea se numea Brutler & Dr. Vicol - Johann avându-l ca asociat în afacere pe Vicol Călin, medic la Spitalul Clinic Universitar din München. Familia Brutler & Lieb Despărţirea de vechiul său partener, Vicol Călin, nu a fost uşoară. „A fost un moment foarte dificil din viaţa mea.” mărturiseste Johann în timp ce fruntea i se încruntă. Nu-i place să povestească despre acest episod, dar recunoaşte că nu mai aveau aceeaşi viziune. În schimb, despre întâlnirea cu actualul partener, Mihaly Lieb, om de afaceri din Satu-Mare, vorbeşte ca despre un dar providenţial. „Până acum am avut trei momente importante în viaţă: când m-am căsătorit cu soţia, când mi s-a născut băiatul şi când l-am întâlnit pe domnul Lieb.” Actualul partener al cramei Nachbil este adeptul aceluiaşi crez împărtăşit şi de Brutler: calitate înainte de cantitate. Odată cu dezvoltarea afacerii, s-a pus în discuţie modernizarea şi retehnologizarea cramei. După aproape doi ani de discuţii cu o firmă de proiectare din Austria ce ajunsese într-un stadiu destul de avansat cu proiectul, Johann simte că noua imagine nu îl mai reprezintă. „A fost destul de greu să le spun asta proiectanţilor. I-am chemat la o cină într-un restaurant de top şi le-am spus că le achit proiectul, dar că nu îl voi realiza”. De ce? Pentru că tehnologia modernă impune direcţii diferite de cele pe care Johann doreşte astăzi să le urmeze. După mai bine de 10 de ani de experienţă şi încercări soldate cu eşecuri şi reuşite, Johann Brutler a decis să facă vinuri bio, folosind metode tradiţionale simple, cu cât mai puţine intervenţii externe. E de altfel şi sfatul pe care i-l dă deseori fiul său. De doi ani a renunţat să mai folosească drojdii selecţionate pentru vinurile roşii şi spune că în momentul în care va putea va renunţa şi la drojdiile selecţionate pentru vinurile albe.

Edgar, fiul lui Johann Brutler, lucrează ca vinificator pentru celebrul producător austriac Leo Hillinger. Pasiunea pentru vin nu i-a fost insuflată din sânul familiei, Edgar descoperindu-şi singur afinitatea pentru enologie într-un moment de cumpănă al vieţii. Spre bucuria tatălui, băiatul a terminat Facultatea de Viticultură şi Enologie din Geisenheim ca şef de promoţie. „Când Edgar a terminat facultatea, l-am întrebat: ‚Fiule, cât de multe ştii acum despre vin?’ Mi-a răspuns: ‘Ştiu ce nu trebuie să fac.’” Crama şi vinurile Intrăm în crama veche de aproape 300 de ani, cumpărată de Johann Brutler în 2002, când mai avea puţin şi devenea o ruină. În anii ce au urmat, pivniţa a trecut prin mai multe etape de consolidare şi reconstrucţie. „Când am refăcut bolta, am cerut părerea unor specialişti în construcţii. Mi-au spus că trebuie să ia probe din caramidă să le ducă în laborator, să analizeze compoziţia actuală a cărămizii şi a mortarului”. Brutler şi-a dat însă seama că, dacă dorea să refacă pivniţa şi să-i păstreze atmosfera de epocă, trebuia să recurgă la mijloace tradiţionale şi nu la tehnici moderne. „Am comandat câteva mii de bucăţi de cărămidă plină şi cu ajutorul unor ţigani din sat am refăcut tavanul.” Spaţiul din pivniţă e generos, adăpostind tancurile de inox în care se află proaspătul vin din 2011, precum şi bariqurile de stejar franţuzesc din care sunt gata să iasă vinurile anului 2009. Povestim despre temperaturi de fermentare, tehnici de vinificare şi alte nimicuri plictisitoare din sfera enologiei. Îndrăznesc să-l întreb cum crede că e perceput de ceilalţi producători de vinuri din România „Nu cred că mă iau în serios”, mărturiseşte Johann, „dar asta contează mai puţin.” Îl provoc aducând în discuţie succesul de care s-a bucurat Syrah 2008 – considerat ca fiind cel mai bun Syrah produs până acum în Romania. „Mie nu îmi plac atributele astea superlative: cel mai bun, cel mai mare. Eu fac vin aşa cum simt eu. Nu concurez şi nu mă compar cu nimeni, nici cu DaVino, nici cu Rotenberg, că am tot auzit vorbe.” Exemplul lui Johann Brutler i-a impulsionat şi pe alţi producători de vin din Beltiug. În vară, în cadrul unui concurs local de vinuri organizat la Satu-Mare, marele premiu a fost atribuit unui alt producător din zonă - pentru un Chardonnay. „M-am bucurat foarte mult că Laci (Hetei Laszlo n.r) a luat premiul întâi. Sunt sigur că acest premiu îl va impulsiona să facă în continuare vinuri. Lumea de aici din sat a început să vorbească… Le-am zis: cum să fiu suparat pe Laci că a luat marele premiu? Eu l-am ajutat şi eu i-am dat butoaiele!”. În inima Nachbilului Urcăm într-o Lada Niva şi cu Johann Brutler la volan luăm cu asalt potecile de pe dealurile Beltiugului. După suişuri şi coborâşuri ajungem pe o uliţă cu pivniţe vechi, săpate în deal, oprind în faţa uneia dintre ele. Coborâm. Johann deschide uşa şi ne pofteşte înăuntru. Apasă întrerupătorul, iar becurile se aprind pe rând, până ce ajung să ilumineze şi capătul pivniţei lungă de câţiva zeci de metri. E pivniţa lui privată, unde se învechesc cele mai bune vinuri produse de crama Nachbil, dar şi locul unde îşi păstrează comorile îmbuteliate: ca de exemplu un Petrus din 1975. Printre sticle de vin, în pivniţă se odihnesc ca într-un azil doagele unor butoaie de vin ce şi-au îndeplinit deja menirea. Urcăm din nou în maşina care, sub comanda lui Johann, poate escalada orice rampă oricât de înclinată şi poate ieşi din orice râpă. După câţiva kilometri de umblat pe poteci şerpuite, printre vii mai tinere sau mai bătrâne, mai îngrijite sau lăsate să se sălbăticească, Lada Niva se opreşte din nou. „Aici suntem în inima Nachbilului” spune mândru Johann Brutler în timp ce coborâm panta dealului cu nume şvăbesc, înconjuraţi de rândurile de vii, frumos aliniate pe spaliere de sârmă. În primăvară au mai fost plantate aici alte 9 hectare de viţă de vie, predominant cu soiuri roşii. În prezent, Brutler & Lieb au în total 25 de hectare de viţă de vie plantate cu Syrah, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, dar şi Fetească Regală, Traminer, Riesling de Rin sau mult mai interesantul Grünspitz. „În mod tradiţional, în zona Beltiug nu se cultivau decât soiuri albe, însă eu cred că zona se pretează mult mai bine la soiuri roşii şi vreau să demonstrez acest lucru. Chiar dacă, pentru unii, să te apuci să faci vinuri în nordul ţării pare o nebunie. Dar cred că în general cei care se apucă să facă vinuri trebuie să fie un pic săriţi de pe fix.” mărturiseşte zâmbind Johann.

Vinurile Ne întoarcem la pivniţă, unde doamna Brutler ne-a pregatit un prânz copios cu preparate tradiţionale: cârnaţi, slănină afumată, brânză de capră şi oaie, roşii proaspăt culese din gradină. Continuăm cu poveştile despre vin şi degustăm două vinuri ce urmează să iasă în curând pe piaţă: un Riesling de Rin 2009 şi un Syrah 2009. Rieslingul este fructuos, cu multă prospeţime şi mai puţină aciditate decât predecesorul său din 2008. Syrah-ul 2009 – piperat, fructuos, cu o structură robustă şi un final dulce-amărui de cacao şi ciocolată. Facem cunostinţă şi cu un Chardonnay 2004 – scos din pivniţa privată a lui Johann Brutler, special pentru această ocazie, ce se dovedeşte a fi într-o stare excepţională: arome florale, untoase, intense, aciditate susţinută şi final lung. Vinurile din Beltiug au un potenţial de învechire remarcabil. Cu o siguranţă nemţească de invidiat, Johann Brutler garantează că vinurile roşii produse de crama Nachbil pot fi învechite chiar şi 30 de ani.

Sampania, vinul suprem Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, călugarii benedictini de la abaţia Hautvilliers şi mai ales celebrul Dom Perignon, administratorul mănăstirii, pun bazele metodei “champagne”, prin care obţin un vin spumos, plin de savoare şi prospeţime. Se spune că, după ce l-a gustat pentru prima dată, Dom Perignon ar fi exclamat: “Parcă beau stele!” Sampania este vinul suprem, vinul ale cărui culoare, buchet, gust şi mai ales “perlaj” merită toată atenţia. Cu aroma sa inconfundabilă, de culoare albă sau rose, puţin pişcătoare la gust, şampania este, aproape în toată lumea, vinul ce ne însoţeşte la intrarea într-un nou an. Este alături de noi în cele mai fericite momente ale vieţii, pentru că, în definitiv, şampania este băutura fericirii. Povestea acestei minunate licori începe cu mult timp în urmă pe teritoriul actualei provincii Champagne din Franţa. Viile existau demult în această regiune, pentru că ostaşii lui Iulius Cezar au găsit pe versanţii Marnei bogate culturi de vie. |nsă, istoria începe să fie scrisă de celebrul călugăr Don Perignon spre sfârşitul sec. al XVII-lea. Pentru obţinerea spumantului se foloseşte un asamblaj de trei tipuri de vinuri, cu scopul de a obţine un gust neutru. Vinul astfel cupajat este pus în sticle în care se adaugă anumite drojdii pentru a provoca o nouă refermentare. |ntregul proces durează un an, şampaniei trebuindu-i nouă luni de fermentaţie, apoi urmează remulajul efectuat sticlelor depozitate într-o poziţie înclinată la 60 de grade, cu capul în jos. In fiecare zi, sticlele se rotesc pentru a determina drojdiile să se depună în dopul sticlei. La terminarea acestei perioade, sticlelor li se efectuează degorjarea (eliminarea reziduurilor de drojdie), îngheţând gâtul sticlelor. Dopul se extrage foarte rapid şi se lasă sub presiunea internă din sticlă să se elimine reziduurile. Se completează, se redopuiesc, se etichetează... şi, astfel, avem şampania.

La curţile regilor Sampania este totuşi o băutură modernă care nu a existat înainte de anul 1600. Ea a devenit în scurt timp de la “perfecţionare” băutura preferată a curţilor regale, faima ei crescând odată cu dezvoltarea comunităţilor. După 1800 se naşte o adevărată industrie legată de producerea vinurilor spumante. Tradiţionala şampanie - Champagne - se obţine din trei soiuri de struguri albi şi roşii: Chardonanay, Pinot Noir şi Pinot Meunier. Rezultatul este un vin alb. Când şampania provine doar din Chardonnay se indică pe etichete Blanc de Blancs. Este foarte potrivită pentru mâncărurile uşoare sau pentru aperitive. Blanc de Noirs este şampania obţinută din struguri roşii, Pinot Noir şi Pinot Meunier şi este potrivită mai ales alături de preparatele mai consistente ce conţin cărnuri sau alături de brânzeturi. Sampania Rose este poate cea mai prietenoasă, atât prin textură, consistenţă, cât şi prin multiplele asocieri culinare în funcţie de vinificare (gradul de rest de zahăr). Culoarea rose se obţine, de obicei, prin

adăugarea de vin Pinot Noir în timpul celei de-a doua fermentaţii. Majoritatea gastronomilor si somelierilor sunt de părere că şampania, vinurile spumante în general, constituie cea mai generoasă ofertă gustativă în asociere cu preparatele culinare. Este singurul vin recomandat de la aperitiv până la desert. Cea mai utilizată asociere este cu icre negre şi stridii. Sampania brută se poate regăsi lângă preparatele din ouă (greu de asociat gustativ). De asemenea, se poate afla lângă mâncăruri cu ciuperci, brânzeturi cu pastă dură, tip parmezan, fructe de mare, în special lobster sau creveţi regali, legume, carne de pui, carne de miel. Un capitol aparte îl constituie fericita simbioză cu aromatele şi condimentatele mâncăruri asiatice, şampania echilibrând gustul prin aciditatea ei. Spumantele vinificate în demisec sau dulce pot completa gustul aproape tuturor deserturilor. Nu trebuie uitat că şampania este băutura veseliei, a sărbătorii, a fericirii. Peste tot în lume este considerată simbolul celui mai rafinat stil de viaţă. In acelaşi timp, este companionul perfect la masă, în amiezile fierbinţi de vară, sau iarna, în faţa şemineului. Este băutura ce animă conversaţiile, este elixirul dragostei,... este vinul suprem.

Ce este Prosecco? Prosecco este un vin spumant italian, obţinut în cele mai multe cazuri din soiul de strugure Glera, care datorită utilizării sale se cheamă în unele zone chiar Prosecco. Este vin cu denumire de origine controlată produs exclusiv în Nord-Estul Italiei, în regiunile Veneto, Friuli Veneţia Giulia şi la nord de dealurile Treviso. Până în anii 1960 Prosecco era un vin spumant, destul de dulce, similar cu varietatea de vin Asti produs în Piemont. Acesta a crescut brusc în popularitate pe pieţele din afara Italiei, cu vânzări globale în creştere permanentă, ajutat şi de preţul relativ mic. Prosecco este protejat ca DOC în Italia, având variantele: Prosecco di Conegliano-Valdobbiadene, Prosecco di Conegliano şi Prosecco di Valdobbiadene. Incepând din anul 2009 a fost promovat la statutul de DOCG. Pentru a proteja si mai mult numele de Prosecco, producătorii tradiționali au obținut această certificare, astfel că doar cei din Valdobbiadene și Conegliano pot produce și comercializa Prosecco Superiore. Ce înseamnă Glera? Glera este un soi de struguri alb care se foloseşte în mod tradițional la obţinerea Prosecco-ului. Se presupune că se folosea în nordul Italiei încă din vremea romanilor. Glera este denumirea aprobată de UE pentru strugurii din Nord-Estul Italiei în 2009, atunci când regiunea a fost promovată de la DOC la DOCG, denumirea de Prosecco fiind utilizată doar ca indicaţie geografică. Vinul produs din Glera este aproape întotdeauna uşor acidulat sau spumant (în italiană Frizzante, respectiv Spumante). Acest soi de struguri albi are corzile de culoare maro deschis, ca de alună, ciorchinii sunt lungi şi boabele de o culoare galben aurie, aciditate mare şi un gust destul de neutru, făcându-l ideal pentru producţia de vin spumant. Profilul aromatic al Glera este caracterizat de piersici albe, mere verzi şi citrice. Vinul obţinut din mustul acestor struguri are un procentaj scăzut de alcool (8,5% este nivelul minim de alcool permis pentru Prosecco), lucru care îl face să se potrivească foarte bine în lunile de vară sau ca aperitiv. Din Glera se produce şi un vin linistit (circa 5% din cantitatea totala de struguri), dar acest vin nu prea este exportat. Care sunt diferenţele dintre Prosecco (DOC) şi Prosecco Superiore (DOCG)? Pentru a proteja și mai mult numele, asociația producătorilor de Prosecco a promovat o lege europeană, astfel că de la 1 ianuarie 2010 Prosecco nu a mai fost folosit pentru a denumi strugurii din care se obține băutura ci doar pentru a denumi indicația geografică.

Începând cu anul 2009, producţia de Prosecco a fost împărţită în două categorii diferite: Prosecco şi Prosecco Superiore, astfel Prosecco di Conegliano-Valdobbiadene a primit titlul de DOCG pentru cele mai fine vinuri Prosecco obţinute in Veneto, regiunea viticolă din nord-estul Italiei. Prosecco Superiore poate proveni exclusiv dintr-una din localitățile Conegliano sau Valdobbiadene, de aceea mai poartă și denumirea celor două localități. Acesta este produs în versiuni spumante, petiante şi perlante. Stilul spumant este cel mai reprezentativ şi exprimă prospeţimea şi voiniciunea dealurilor Conegliano. Produs în versiuni Brut, Extra Brut şi Dry, acest vin a devenit o imagine a băuturii moderne cu stil datorită caracterului atractiv. Cum a devenit Conegliano Valdobbiadene un vin spumant? Conegliano Valdobbiadene este produs prin metoda italiană folosind rezervoarele cu presiune mare, în care vinul este introdus împreună cu zahăr şi drojdie. În aceste vase, drojdia vine în contact cu zahărul care le determină să refermenteze şi să creeze bulele, care sunt caracteristice acestei zone. Prin această metodă se obţine un vin proaspăt şi fructat, care exprimă pe deplin aromele primare ale soiului de struguri din care este făcut. Care este diferența între Prosecco și metoda tradițională? Prosecco este produs folosind metoda Charmant. Metoda Charmant a fost inventată de enologul Federico Martinotti în anul 1895, dar a fost brevetată în 1907 de către Eugen Charmant. Procedeul Charmant constă în faptul că a doua fermentare a vinului, după adăugarea licorii de tiraj, se face în cuve mari și nu în sticle. După aceasta, vinul este răcit, filtrat și transvazat sub presiune într-o altă cuvă, apoi se adaugă licoarea de expediție și se îmbuteliază. Transferul la această metoda este identic cu cel de la metoda Champenoise până în momentul degorjării, după care vinul este transferat în cuve presurizate, se filtrează pentru a scoate depunerile apoi se trage la sticle. Metoda tradițională este structurată pe mai multe etape după cum urmează: 1.Remuage: în cadrul acestei prime etape vinul se pune la fermentat în sticle, în pivnițe cu temperaturi atent monitorizate, timp de circa 9 luni. După ce fermentarea a fost desăvârșită, trebuie separate drojdiile din sticlă. Pentru aceasta, sticlele se trec din poziția orizontală pe stative speciale numite pupitre unde sunt așezate înclinate sub un anumit unghi cu dopul în jos. Operația durează între 30 și 45 de zile și constă în agitarea manuală a sticlei cu rotirea de 1/8 din cerc zilnic astfel întreaga cantitate de drojdii se adună într-un depozit compact în dopul sticlei 2.Degorjare: după ce drojdiile s-au adunat complet în dop, se trece la procesul de eliminare numit degorjare. Degorjarea se face prin mai multe metode. Cea mai modernă dintre ele presupune înghețarea depozitului de drojdie astfel înlăturându-se pericolul rămânerii unui rest de drojdii în lichid. Spumantul astfel obținut este complet lipsit de zahăr (acesta a fost consumat în totalitate de drojdii). Pentru a-l aduce mai aproape de gusturile consumatorilor, vinului i se adaugă licoare de expediție până la un conținut de zahăr potrivit. In Italia, Prosecco se bea la orice ocazie, iar in afara țării îl vom întâlni de multe ori ca și băutură aperitiv, mult mai des decât șampania. Prosecco se servește în general rece, este ușor, nu are mult alcool ci aproximativ 11-12%. Aromele principale sunt fresh, light. Vinul spumant se poate bea simplu sau în diverse combinații de cocktailuri, cele mai cunoscute fiind Bellini cocktail și Spritz cocktail care se prepară pe bază de Prosecco.

Mouton Cadet, un alt ROTSCHILD de succes...

CHATEAU MOUTON ROTHSCHILD - Premier Crus - A.O.C. Pauillac, Medoc, Bordeaux, Franta In 1853 Nathaniel de Rothschild a redenumit Chateau Brane -Mouton cu numele care astazi este cunoscut pe plan international ca unul din cele cinci premier crus, din totalul de 61 de crus classes stabilite inca din 1855 in regiunea Bordeaux, Chateau Mouton- Rothschild devenind astfel...si povestea continua cu succes si-n ziua de azi. OPUS ONE A.V.A. Napa Valley, California, S.U.A. In 1984 Baron Philippe si fica lui Philippine de Rothschild impreuna cu Robert Mondavi au pornit intr-o aventura comuna care s-a finalizat in 1991, cand primul vin Opus One a fost produs in Statele Unite, si... povestea continua cu succes si-n ziua de azi. ALMAVIVA Primer Orden Puente Alto, Maipo Valley, Chile In 1997 Baroness Philippine de Rothschild, din pozitia de Chairman al Advisory Board al Baron Philipe de Rothschild S.A., impreuna cu Eduardo Guilisasti Tagle, Chairman al Vina Cocha y Toro S.A., au semnat un parteneriat cu intentia de a crea un vin franco - chilean de exceptie, urmanda ca...si povestea continua cu succes si-n ziua de azi. Toate aliniatele incepute mai sus, sunt povesti de un real succes despre vinuri formidabile ce au scris si inca scriu istorie; povesti pe care le vom depana poate cu o alta ocazie. Ce au ele in comun e numele de Rothschild, dar ce au ele altfel decat povestea unui alt vin despre care vreau sa va scriu acum, este ca toate au inceput din start dintr-o pozitie de “favoriti". Mouton Cadet insa, a fost din momentul lansarii lui “the underdog”, solutia de compromis adoptata in 1932 pentru recolta anului 1930 a Chateau Mouton Rothschild de catre Baron Philippe, care a considerat ca vinul nu e indeajuns de bun pentru a purta eticheta Chateau-lui. Astfel se naste un brandul Mouton Cadet care nu respecta intocmai traditiile si nu poarta titulatura de Chateau, un vin care chiar de a fost etichetat la inceput ca Pauillac A.O.C. dar devenit in scurt timp un Bordeaux A.O.C., si asta doar din cauza marii cereri de pe piata, moment in care recolta din Pauillac nu a mai fost suficienta. Cerinta foarte mare a unui produs, a unui vin de catra consumatori, ramane totusi primul indicator al calitatii acestuia. MOUTON CADET - A.O.C. Bordeaux, Franta () In 1930 Baron Philippe de Rothschild a fost acela care prin decizia de a folosi titlulatura de “cadet”, care in franceza inseamna “mezin” el fiind cel mai tanar fiu, a reusit... ...in anii ‘50 intr-un tur de promovare a numelui de Mouton Cadet in S.U.A. un real succes ce a fost urmat in anii ’60 de o promovare similara in Canada si Marea Britanie. In anii ’70 se intrevede deja necesitatea crearii unui vin alb, care de data aceasta a fost vinificat mult mai fructos si mai corpolent, mai onctuos, diferit de vinurile albe seci vinificate in mod traditional in arealul Bordeaux. Incet, incet, Mouton Cadet isi castiga adepti si prin promovarea asidua facuta de catre Baroness Philippine de Rothschild, facandu-si aparitia in mediile de fashion, cinema si chiar sport, ca sponsor al Jocurilor Olimpice de Iarna Calgary 1988 sau turnee de tenis si glof (Roland Garros si Monte Carlo, sau Lancome Trophy). Din 1992 devine partener oficial la Cannes International Film Festival. In alte cifre, de data asta de vanzari, prin cele 12 milioane de sticle ce se vand anual in 150 de tari, Mouton Cadet este cel mai raspandit brand de vinuri existent in lume, Baroness Philippine continuand ambitia tatalui ei de a aduce in piata un vin accesibil dar de calitate din Bordeaux. In ziua de astazi, pe langa Mouton Cadet rosu, alb si rose (iesit pe piata din 2007), exista si o gama superioara Reserve Mouton Cadet (A.O.C. Medoc, A.O.C. Saint - Emilion, A.O.C. Graves rosu, A.O.C. Graves alb si A.O.C. Sauternes), si in anul acesta se v-a lansa Mouton Cadet Sauvignon Blanc; un alt element care rupe traditia din Bordeaux, unde etichetele vinurilor nu contin soiul de strugure din care vinul este produs.

Am ajuns in Bordeaux pentru a patra oara deja in viata asta de iubitor de vinuri , dar saptamana in care am vizitat cateva dintre podgoriile ce colaboreaza cu Mouton Cadet si facilitatiile unde vinul este fermentat si imbuteliat, a fost de departe cea mai bogata in experiente, fie ele culinare, de calatorie sau de prietenii noi, legate cu gazdele noastre si cu toti ceilalti invitati, membri ai companiilor ce importa aceste vinuri in Europa Centrala si de Est. Asa cum doar francezii stiu sa se bucure de viata, am petrecut pranzuri lungi si cine fastuoase presarate printre “scurtele” vizite sau trainiguri de comunicare. Am fost literalmente impresionat sa vad nivelul de technologie, scara la care se lucreaza, si mai ales standardele de igiena promovate in facilitatiile de productie; favorita mea ramane sala de degustare la un nivel pe care sper sa-l vad cat mai curand in Romania. Conceptul din spatele brandului, se bazeaza pe suportul acordat proprietarilor de vita de vie din Bordeaux, peste 300 la numar. Mouton Cadet are 6 oenologi, care sunt mereu prezenti in podgoriile partenere, astfel incat sa se poata identifica cele mai bune parcele si sa fie in mod constant implicati in procesul de vinificatie. O poveste de succes are intotdeauna un efort enorm in spate, pe care noi “sorbitorii” de rand, nu-l vedem intotdeauna. Am calatorit cu barca pe Garonne, am mancat in restaurante simbol pentru Bordeaux si am jucat golf in Biarritz, o adevarata experienta Mouton Cadet...dar cred ca pozele, spun o poveste si mai interesanta. Momentele frumoase ne raman intotdeauna in amintiri, si-n cazul iubitorilor de vin si-n amintirile papilelor gustative, iar Mouton Cadet un vin reprezentativ pentru Bordeaux ...este o poveste inceputa in 1930 ce continua cu succes si-n ziua de azi.

Aligoté-ul Dobrogei şi al Moldovei de Sus. Chiar dacă nu ştii nimic despre Aligoté, simpla pronunţare a numelui, cu accentul pe ultima silabă, te face să-i bănuieşti uşor originea - Franţa. Franţa şi, mai ales, Bourgogne sau Burgundia, cum spunem noi românii, acolo unde, în prezent, soiul acesta este cultivat pe aproximativ 1600 de hectare. Plantaţiile se întind din Chablis, cea mai nordică podgorie a regiunii, până în viile din nordul departamentului Rhône (districtul Beaujolais-ului), trecând prin celebra Côte d’Or - Coasta de Aur a Franţei, numită astfel după culoarea spectaculoasă pe care frunzele o capătă toamna. În România, Aligoté-ul a fost adus la începutul secolului 20, odată cu soiurile importate pentru refacerea viilor distruse de filoxeră, fiind prima oară înmulţit într-o pepinieră din Iaşi. Nici la noi, franţuzescul Aligoté nu a avut vreodată reputaţia Sauvignon-ului, a Riesling-ului ori a Chardonnay-ului. Şi-a legat însă numele de podgoria Iaşiului, dar mai ales de Sarica Niculiţel, devenind, în timp, vinul reprezentativ al acestei străvechi podgorii dobrogene. Deşi este al doilea, ca suprafaţă cultivată, între soiurile pentru vinuri albe, Aligoté-ul nu s-a bucurat niciodată de recunoaşterea pe care a avut-o Chardonnay-ul – prin excelenţă, soiul alb al podgoriilor burgunde. Francezii îl consideră un vin lejer, fără o aromă impresionantă care, cupajat cu Chardonnay, se consumă de regulă ca vin tânăr. Multă vreme, însă, Aligoté-ul a fost mai cunoscut ca ingredient principal în kir. Le kir este un coktail, făcut tradiţional din 1/3 lichior de cassis (coacăză neagră) şi 2/3 Aligoté, iar numele îi vine de la Félix Kir, un ecleziast din Côte d’Or, devenit om politic în timpul Primului Război Mondial, despre care se spune că l-ar fi preparat pentru prima oară. Şi totuşi, undeva în Côte Chalonnaise, există un sătuc care se numeşte Bouzeron şi care este singurul loc din Franţa în care viticultorii au obţinut mult râvnita appelation d’origine controlée (AOC Bouzeron) pentru vinurile din acest soi, răsturnând orice prejudecată şi demonstrând că Aligoté-ul poate da un vin de mare fineţe şi poate fi un concurent serios pentru Marele Alb al Burgundiei.

Astăzi, cele mai interesante Aligoté-uri româneşti provin din aceste două podgorii, mă refer, în primul rând, la cel din gama Curtea Regală (producător Alcovin Măcin) şi la cel produs de Casa Olteanu şi comercializat sub numele Gramma. Iar ca să închei acest top 3, subiectiv desigur, voi adăuga şi un

Aligoté de la Crama Gîrboiu, din podgoria Coteşti (Vrancea), unde soiul acesta pare să-şi găsească condiţiile necesare pentru a da un vin cu totul particular. Vinificat în sec, Aligoté-ul este un vin robust, plin, mineral, cu o aromă particulară, de pământ, cu o bună aciditate care-l menţine proaspăt şi vioi, un vin care, la masă, se potriveşte excelent cu crapul şi scrumbia de Dunăre, dar şi cu obleţi tăvăliţi în mălai ş-apoi prăjiţi în ulei. Istoria vinului roşu „Un vin roşu, vă rog.” Cinci mici cuvinte şi gata, eşti demascat. Nu eşti nici băutor de bere, nici de tării. Băuturile fine, fie ele obişnuite sau exotice, au aceeaşi apreciere ca şi băuturile amestecate, cu care barmanul îşi exersează talentele, oricât de spectaculoase ar fi acestea. Nimic altceva decât vin roşu. Chiar nimic? Aceasta comandă, care pare simplă, devine inevitabil testul prin care trece fiecare bar, club, restaurant sau motel. Daca ţi se împinge paharul în faţă fără nici un comentariu, ar fi bine să faci paşi cât mai repede de acolo. Dar alegerea vinurilor roşii servite în pahare nu trebuie să fie neapărat complexă pentru a fi convingătoare. Adesea sunt suficiente câteva cuvinte pentru a te convinge că ai ajuns la adresa exactă. De exemplu, „Acest Montepulciano e cel mai bun vin roşu pe care îl avem.” Imediat, e clar că eşti la locul potrivit şi ai de-a face cu cineva care înţelege. Cât de departe vei ajunge cu dragostea ta pentru vinul roşu rămâne de văzut, dar va trebui să întâlneşti pe cineva care îţi împărtăşeşte pasiunea pentru vin. Cum a ajuns vinul să aibă culoarea sângelui Anul 2500 i.e.n. În Egipt apar primele picturi rupestre de pe pereţii mormintelor care înfăţişează cultivarea viţei de vie şi bucuria consumării vinului. Viţele de vie erau întinse pe zăbrele. Muncitorii zdrobeau strugurii cu picioarele şi siropul fermenta în amfore. Până în anul 2000 î.Ch. producătorii de vin începeau deja să înregistreze o mare varietate de struguri (toţi roşii!), locuri cu viţe de vie şi anul recoltei. Chiar şi proprietarul viei este uneori menţionat. Probabil ca aceste vinuri aveau un zahăr cu impurităţi şi un mare procentaj de alcool. Oricum, cei din înalta societate apreciau foarte mult aceste vinuri. Iar unele ulcioare erau chiar lăsate la învechit. Anul 92 Împaratul Domitian interzice plantarea de noi viţe de vie pe teritoriul roman şi ordonă distrugerea viilor din provincie. Aceste măsuri, care se vor dovedi ineficiente, erau destinate scăderii consumului de vin printre supuşii lui şi câştigării de teren pentru a putea planta grâu, extrem de necesar în acel moment. Legea a intrat în vigoare, dar a fost ignorată pe scara largă, iar în cele din urmă a fost abrogată de împăratul Probus, în anul 270. Anul 1150 În noile construite pivniţe ale mânăstirii Vougeot, călugării reuşeau să producă senzaţie. În loc să umple butoaiele imediat cu must, aşa cum era datina, ei au lăsat strugurii să fermenteze în ciubare mari şi i-au zdrobit în mod repetat cu picioarele. Într-un final, strugurii au mărturisit tot ”terroirul”, sub ”teroare”. A rezultat un vin carmin, roşu-aprins, care în fine se asemăna cu sângele lui Christos, cum ar fi trebuit din punct de vedere liturgic. Aşa s-a născut vinul roşu sec.

Anul 1663 În Londra, un vin numit „Ho Bryan” a cauzat o agitaţie considerabilă printre cunoscători. Avea un gust bun, mult caracter şi o culoare roşu aprins. Probabil că acest Bryan obişnuia să bea cam mult, de unde şi

numele. Arnaud de Pontac a creat primul său vin la castelul său Bordelais de pe proprietatea sa HautBrion. Viile îşi aveau rădăcinile în solul pietros şi nisipos, iar strugurii erau zdrobiţi mai mult timp decât până atunci. Anul 1850 Omul de stat Camillo Cavour, tatăl unificării italiene, îl angajează pe enologul Louis Oudart. Acesta crează primul vin remarcabil de Piedmont, folosind struguri Nebbiolo. Curând, acest Barolo va fi apreciat peste tot. Anul 1951 Întorcându-se dintr-o excursie la Bordelais, Max Schubert creează faimosul său Grange Hermitage din struguri Shiraz. Anul 2000 Nu e un an bogat în recolte, dar în multe regiuni e un an bun pentru vinurile roşii. Anul 2015 După dezbateri fierbinţi, Parlamentul Internaţional al Vinului a dat undă verde controversatei legi privind aditivii din vin – similară cu legea existentă peste produsele alimentare – pentru ca aceştia să fie trecuţi pe eticheta din spate. Printre cele peste 130 de substanţe chimicale care pot fi găsite în vin, în plus faţă de sulf şi cupru, există, de exemplu: acid fosforic, tetraconazol, azinfosfmetil, fludioxonil, clorotalonil, orizanil, metalaxil, lufenuron. Consumatorii de vin din întreaga lume au aplaudat această curajoasă hotărâre ca fiind un mare pas pe drumul cel bun, deşi există teama că în viitor unii producători de importanţă medie vor putea umple doar sticle magnum, ca să încapă tot.

De ce e vinul roşu atât de sănătos Ştirea a căzut ca o bombă. În 1991, în timpul celebrei emisiuni de la CBS „60 Minutes”, dr. Serge Renaud a explicat că, potrivit unui sondaj, s-au înregistrat cu 40% mai puţine atacuri de cord în Franţa şi ţările mediteraneene decât în SUA. Cercetările ulterioare au demonstrat că, în completare la dieta mediteraneană, consumul regulat de vin este cel responsabil de această diferenţă. În mici cantităţi zilnice, chiar şi alcoolul poate avea efecte pozitive. În plus, vinul roşu conţine polifenoli antioxidanti. Aceştia întăresc vasele sanguine, previn coagularea şi oferă protecţie împotriva radicalilor liberi, dovedindu-şi şi puterea de acţiune împotriva cancerului si a bolii Alzheimer.

Baia în vin Încă de când vinul era doar în proces de fermentare, oamenii au fost fascinaţi de ideea de a face baie în vin. Ei visează la vin ca la o fântâna a tinereţii, din care ar putea ieşi fără dureri la încheieturi şi plini de energie. Pe atunci, nu ştiau cât de aproape sunt de adevăr şi de împlinirea visului. Substanţele fenolice, unele substanţe cu tipuri de tanin care previn deteriorarea arterelor, sunt cele care dau o noua fermitate şi strălucire pielii. Ele se găsesc în mare concentrare în seminţele de struguri şi formează baza băilor şi tratamentelor nou dezvoltate, numite vinoterapie. Secretul din strugure Totul începe cu bobul de strugure pentru că acesta conţine tot ce intră în procesul facerii vinului. Sâmburii şi pulpa sunt 80-90% din greutatea strugurelui. Pulpa conţine multă apă şi zahăr şi are o culoare verdedeschis, chiar şi la strugurii roşii (excepţie fac doar cei de calitate proastă). Se naşte, desigur, întrebarea interesantă „cum poate să se nască un vin roşu-închis din această substanţă de culoare deschisă?” Secretul e în învelişul de culoare închisă, care conţine cea mai mare parte din substanţele conciale pentru facerea vinului: mai întâi acele substanţe care produc arome şi culoare, împreună cu cele mai alese taninuri. Alte

taninuri se găsesc în sâmburi şi tulpină. În timpul producerii vinului roşu, este importantă eliberarea acestor taninuri şi folosirea lor cu atenţie. Modul în care sunt ele folosite este unul din criteriile esenţiale pentru calitatea vinului roşu ajuns deja în pahar. Cultivarea Când se gândesc la vinul roşu, majoritatea consumatorilor le asociază climei calde. Şi totuşi vinurile roşii tolerează căldura în mică măsură. Majoritatea varietăţilor de struguri roşii preferă un climat temperat. Cele mai echilibrate vinuri provin de pe terenuri unde temperatura medie pe timpul verii este în jur de 20 oC. Atunci când temperatura este mai mare nu e deloc un lucru bun. Fiecare producător de vin doreşte, evident, un trai bun. Dar dacă vrei să producă vinuri de calitate nu poate să evite respectarea solului, să fie atent la prevenirea bolilor şi să împiedice apariţia paraziţilor, precum şi să controleze întregul proces.

Terroir

Ce poate să însemne acest cuvânt magic atât de des pomenit? Înseamnă o conjugare a solului, climatului şi soiului de struguri, iar producătorul de vin este cel responsabil de exprimarea acestor elemente în vinul său. Când „terroir-ul” este respectat, acesta are consecinţă producerea unor vinuri cu o personalitate individuală nealterată şi inimitabilă. După aceea, vinul devine artă.

Vinul alb O privire in lumea vinului alb Nu sunt etichetele vinurilor un fel de identificare personală? Nu încearcă fiecare să accentueze calităţile individuale ale conţinutului? Dar ce spune cu adevărat o etichetă despre ceea ce se ascunde în spatele ei? Sugerează cumva literele ornate un vin alb baroc? Sau un scris strălucitor un vin asemănător? Ce semnificaţie are imaginea unei pivniţe de vinuri prăfuită? Şi ne face oare cunoştinţă o etichetă sobră cu o băutură nealcoolică? Din fericire pentru iubitorii vinului, gustul unui producător de vinuri la etichete nu se reflectă întotdeauna asupra vinului. Savoarea albă Vinurile albe ademenesc printr-o abundenţă de arome, venite de la flori, plante sau mirodenii delicate. Nu trebuie decât să le laşi surprins şi uneori chiar uimit. Distracţiile plăcute ţi se cu-vin!

Uneori spumos, uneori întârziat sau chiar misterios, apoi interesant, vioi şi amuzant. Se potrivesc toate acestea vinului alb? Cine ştie, dar cel mai important e să i te alături şi tu. Fani ai vinului alb Prin opera lui Johann Wolfgan von Goethe există câteva trimiteri la dragostea sa pentru vinul alb. În lucrarea sa „West-Eastern Divan”, publicată în 1819, el compară beţiile cauzate de vin cu cele cauzate de iubire, spunând că ambele l-au inspirat. Doar că beţia de după vin trece odată cu zorii, iar ameţeala de la iubire nu îi dă pace zi şi noapte, inspirându-l să scrie. Pentru Goethe, acest sentiment de beţie, fie el provocat de iubire, poezie sau vin, este o stare de spirit divină de vreme ce înseamnă atât de multe nelinişti şi încântări. Goethe a fost un împătimit al vinului alb, cel mai mult iubind vinul de Würzburg. În 1806 îi scria soţiei sale din Jena: „Trimite-mi mai multe sticle de Würzburg, pentru că nici un alt vin nu îmi place atât de mult, iar când se termină devin morocănos”. Probabil că Goethe consuma cantităţi considerabile: când a trebuit să plece la Carlsbad, a încercat să se limiteze, promiţând că nu va mai bea mai mult de doi litri pe zi. În general, punea preţ pe băutura şi mâncarea de calitate şi prefera şi specialităţile locale şi internaţionale. Există poezie şi adevăr în vinul alb, nu numai pentru Goethe. Mulţi alţi oameni de litere ca Voltaire, Friedrich Schiller sau Gottfried Keller au preferat vinul alb. Printre oamenii de stat care erau de asemenea consumatori înrăiţi de vin alb se numără Hery IV sau Charlemagre, împăratul Sântului Imperiu Roman. Acesta din urmă a sprijinit cultivarea viţei de vie pe spaţii intense şi păstrarea vinului de calitate. Cât despre Henry IV, născut pe 13 decembrie 1553, legenda spune că atunci când acesta s-a născut, bunicul său, Henry d’Albert, regele Navarrei, a umezit buzele copilului mai întâi cu vin alb dulce Jurançon. Apoi a trecut puţin usturoi peste buze, asigurându-se astfel că viitorul rege îşi începe viaţa cu gusturi bune. Iar Henry IV a rămas fidel acestor gusturi. Chiar dacă a declarat că vinul din regiunea Parisului este sănătos, nu îi făcea nici un vin mai multă plăcere decât Jurançon. Iar pentru că era adesea ameninţat de asasini, avea propriul degustător. Odată, acesta a uitat de sine şi a băut toată cupa de vin, iar regele a exclamat cu sete: „Hei, frate, măcar puteai să bei în sănătatea mea!” (Traducere și adaptare: Liviu Balint, după Andre Domine – ”White Wine”)

Prima degustare publica Minima Moralia de la Domeniul Coroanei Segarcea

Dupa doua lansari fastuoase la Bucuresti si Cluj in urma cu cateva luni, Domeniul Coroanei Segarcea sa decis la prima degustare publica a gamei sale de top, Minima Moralia. Evenimentul a fost organizat alaturi de magazinul online de vinuri eVino si Madame Pogany, un loc din Bucuresti deja recunoscut pentru multele evenimente organizate. Multi participanti in seara cu pricina, semn ca munca celor de la Brandient, agentia ce s-a ocupat crearea imaginii gamei, a dat rezultate. Peste 30 de persoane au asteptat prezentarea celor 6 vinuri. Au lipsit, spre dezamagirea unora, celelalte doua vinuri, plasate oarecum diferit, Principesa Margareta alb si rosu, vinuri create special pentru Casa Regala a Romaniei.

Ce impresioneaza, inainte de a gusta vinurile, este efortul depus pentru prezentare. Sticle masive si grele, cu greutate de peste 1 kilogram, etichete de foarte buna calitate, cu imagini expresive, chiar daca unii ar spune ca ideea nu este intru totul originala. Apoi vin vinurile, 6 la numar, 2 albe, un rose si 3 rosii, din cupaje inedite pentru lumea vinurilor romanesti, mai putin unul dintre ele, cabernet sauvignon 100%. Minima Moralia Sinceritate 2011 - cupaj de viognier si tamaioasa romaneasca, primul soi fiind partial baricat timp de 3 luni in butoaie de salcam. Nivel de alcool decent, 12,5%. Nas fresh, cu soc si urzica si cu o anumita greutate data poate de lemn. Gustul pe de alta parte este, in ciuda aciditatii ridicate, lipsit de prospetime, semn ca vinul este deja pe panta descendenta, cu note de fructe exotice si finish amarui mediu-scurt. Aromele specifice tamaioasei, florale si dulci, lipsesc aproape complet. Minima Moralia Speranta 2011 - prezentat intr-o ordine oarecum neasteptata inaintea celui de-al doilea cupaj alb, rose-ul gamei vine cu o culoarea frumoasa si clasica de foaie de ceapa. Este un cupaj de pinot noir, pinot gris si cabernet sauvingon, acesta din urma maturat pentru 4 luni in baricuri de stejar frantuzesc. Rezultatul este un vin cu nas timid de fructe rosii usor dulci. Gustul vine insa mult mai intens, placut amarui suficient de fresh si lung. Discrepanta dintre gust si miros depuncteaza echilibrul si aspectul general al vinului. Minima Moralia Onoare 2011 - cupaj majoritar de chardonnay, 60% dintre care mai putin de jumatate baricat, alaturi de feteasca alba, sauvignon blanc si pinot gris. Se prezinta mult mai intens, viu si proaspat fata de colegii de gama, cu multe fructe exotice si un strop de pipi de pisica. Gustul te duce cu gandul la bombele de fruct din lumea noua, dar senzatia este estompata de aciditatea ridicata. Postgustul lung este dominat de citrice amarui si contribuie la senzatia de placut data de intreg ansamblul. Minima Moralia Daruire 2010 - cupaj de cabernet sauvignon, marselan si syrah, pentru acesta din urma folosindu-se macerarea carbonica, cu struguri ne-desciorchinati. Maturarea in baricuri frantuzesti si americane, noi si la a doua folosire, timp de 6 - 12 luni. Vinul este tanar, ne-imblanzit, cu arome lactate, condimentate si de fructe rosii. Gustul la randul sau este agresiv, cu visine si prune dulci, carnos, usor vegetal, cu post-gust mediu scurt si 13% alcool. Minima Moralia Respect 2009 - cupaj de cabernet sauvignon si marselan maturat intre 12 si 18 luni in baricuri frantuzesti si americane, noi sau la a doua folosire. Nasul este usor acrisor, ca de fructe rosii necoapte, cu un parfum anume. Eleganta nu este punctul sau forte, fiind usor intepator. Gustul este foarte fructat, lemnul fiind foarte bine integrat, cu note condimentate si scortisoara. Corpul relativ usor da senzatia de vin deschis si luminos. Post-gustul este destul de lung dar lasa cumva alcoolul sa iasa in evidenta. Minima Moralia Recunostiinta 2008 - singurul vin dintr-un singur soi, caberner sauvignon, baricat pentru 12 luni in stejar frantuzesc nou. Nasul este intens, intepator, usor prafos (suspectez chiar un usor inceput de defect de dop) condimentat si foarte fructos. Gustul are amprenta lemnului bine integrat, ca si acloolul de altfel, cu vanilie, cu afine usor acrisoare, aciditate buna si post gust mediu. Este foarte corpolent si, sustinut de taninii puternici, ramane mult timp pe dinti si gingii.

Atent lucrate si intr-o exceptionala prezentare, vinurile sunt clar pe un trend spre calitatea desavarsita. Din pacate insa, in momentul de fata lipseste gradul de complexitate pe care ti l-ar putea da o plantatie matura. In plus, pretul de peste 100 de lei, acelasi pentru fiecare sortiment, desi poate da gamei o imagine unitara niveland avantajele si dezavantajele, depuncteaza unele dintre vinuri, luate separat.

Fara a avea un punct de referinta din trecut la care sa ne raportam, nu putem decat sa asteptam evolutii pe masura asteptarilor din partea Domeniului Coroanei.

Şampania, zâna bună a vinurilor

Cu tot efortul, nu ne putem despărţi de acest termen ”şampanie”, revendicat pe bună dreptate de francezi, dar înfrăţit de atâta amar de vreme cu evenimentele noastre festive. Omul a transformat vinul divin dintrun moment de inspiraţie genială în această licoare volatilă şi explozivă. Nu demult se definea şampania ca fiind o băutură fină pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanţii ei. Şi astăzi clasa muncitoare bea cam în acelaşi mod şampania. Vinul spumos era o alternativă mai ieftină, acum acelaşi vin spumos s-a apropiat cu neruşinare de vinul spumant până şi la preţ şi asta pentru că... minte mai frumos. Cred că a venit vremea să clarificăm puţin diferendul, pentru că ”fardurile” şi ignoranţa ne pot împiedica să preţuim ceea ce merită, în această dilemă vin spumos - vin spumant. Vinul spumos este un produs obţinut dintr-un vin sănătos şi stabil, fără pretenţii, care este supus unui proces de impregnare cu bioxid de carbon. În final, procesul de finisare se concretizează prin adaosul unei licori de expediţie care va încadra organoleptic produsul - sec, demisec, demidulce şi dulce şi, eventual, îi va conferi şi o anumită aromă. Vinul spumant se obţine prin procesarea complexă şi îndelungată a unui vin corect şi sănătos vinificat, ales special pentru acest scop. Originea vinului spumant se împleteşte cu istoria antică. Astfel, scriitorul Pliniu povesteşte că împăraţii romani serveau la mesele lor festive vinul spumant ”Dea augusta” din soiul Clairette de Die, care se produce şi azi în departamentul Drome, Franţa. În timpurile străvechi vinul spumant se obţinea îngropând în pământ butoaiele de lemn cu un vin care conţinea zahăr nefermentat din struguri. Aceasta se făcea cu scopul menţinerii unei temperaturi scăzute favorabile unei fermentaţii lente şi pentru a preveni spargerea butoaielor, datorită creşterii presiunii interioare. Perioada modernă a evoluţiei acestui produs o putem considera ca începând cu anul 1544, când se produce cel dintâi vin spumant în butelie ”Blanquette de Simoux”. Paradoxal este faptul că apariţia şampaniei se datorează unui defect de refermentare, datorat sistării fermentaţiei din toamnă, ca urmare a frigului timpuriu din podgoriile din Champagne. Primăvara, fermentarea se relua, aşa încât vinul devenea înţepător, particularitate dezagreabilă pentru acea vreme.

Pierre Perignon, încercând să scape de acest ”defect” şi nereuşind, -a transformat într-o calitate de excepţie. Această transformare a vinului în ”şampanie”, a devenit o metodă de preparare denumită ”champenoise”, pe care o datorăm abatelui dom Perignon (1638 - 1715) de la mănăstirea d'Hautvillers din regiunea viticolă Champagne, care după numeroase observaţii şi experienţe a reuşit să elaboreze o tehnologie proprie obţinând un vin spumant agreabil, care a fost denumit după regiunea de provenienţă – ”champagne”. Paternitatea acestui produs este revendicată şi de englezi, prin Tom Stevenson, autor al ”Enciclopediei şampaniei şi vinului spumos”, susţinând că deţin probe care dovedesc că britanicul Merret Cristofer a făcut cerere către Societatea legală de Vinuri în anul 1662 prin care solicita brevet pentru invenţia sa. Documentele pe care le deţine descriu cu exactitate procedeul dublei fermentări, specific fabricării vinului spumant. Actul este cu 20 de ani mai vechi decât data la care se consideră că Dom Perignon şi-a brevetat invenţia. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, casele regale ale Franţei şi Angliei, precum şi nobilimea, preţuiau acest produs, iar în 1775 o ordonanţă regală stabilea forma şi dimensiunea sticlei, precum şi modul de îmbuteliere cu coşuleţ de sârmă pentru protejarea dopului. Ce veţi oferi celor dragi şi ce vă veţi oferi Dumneavoastră la aniversări şi Sărbători? Un vin spumant sau un vin spumos? Două produse apropiate semantic, dar deosebite esenţial tehnologic şi calitativ. Cred că trebuie să învăţăm să apreciem sau măcar să nu confundăm excelenţa cu mediocritatea. Iar dacă scriitorul GK Chesterton spunea că aventura este șampania vieții, eu aș spune că șampania este o aventură. Aventura unui nou început.

Viticultura româneasca - tradiţie şi continuitate

Faima vinurilor romaneşti vine din timpuri bătrâne, ajungând până la noi printr-o zestre de soiuri autohtone, cum ar fi: Fetească, Grasă, Tămâioasă, Braghină, Crâmpoşie, Frâncuşă, Galbenă. Ea e completată cu cele mai reputate soiuri străine, cunoscute după locurile de origine: Sauvignon, Chardonnay, Traminer, Muscat, Riesling care, în anumite podgorii din România, deseori le-au depăşit prin generozitate şi fineţe pe cele din ţările de origine. Caracterul moderat şi variat al climatului României este determinat de o serie de factori, dintre care se remarcă aşezarea geografică, în care domină o stabilitate dinamică, născută din înfruntarea maselor de aer atlantic, mediteranean, est-european şi polar deasupra unui teritoriu dispus în cercuri concentrice, munţi, dealuri, câmpie, mare, ce impun schimburi de mase de aer între treptele de relief înalte şi joase. Clima României poartă într-un mod greu de definit, dar real, miracolul înfrângerii unui destin de excesivă continentalitate ce ar fi trebuit să-i revină şi îndeosebi al unui echilibru ponderat al centrilor barici. Cercetările arheologice dovedesc că pe teritoriul României a existat una dintre cele mai avansate şi înfloritoare civilizaţii în epoca pietrei şlefuite (6500-2500 Î.Ch.) din întreaga întindere cuprinsă între Gibraltar şi Munţii Ural. Dovezi de ordin arheologic descoperite în numeroase regiuni de la noi din ţară atestă existenţa unei activităţi viticole şi vinicole, care constau în linuri călcătoare din piatră în care se

zdrobeau struguri şi se scurgea mustul, vase de lut ars de diferite forme şi dimensiuni pe care sunt vopsite, incizate sau aplicate proeminent desene sau mulaje, frunze de viţă ori ciorchini de strugure. Mai târziu (epoca bronzului şi apoi a fierului), s-au găsit cosoare pentru vie de formă originală dacică, amfore din lut ars, de fabricaţie şi cu ştampile dacice, seminţe de struguri, elemente decorative şi scurte menţiuni scrise (pe stele funerare, sarcofage) ce evocă viţa-de-vie ori vinul. O dovadă scrisă o constituie lucrarea istoricului Strabon, Geographica în care se precizează că Burebista, în jurul anului 70 Î.Ch., a ordonat, sfătuit de marele preot Deceneu, defrişarea viilor. Dovada că viile nu au fost defrişate o avem din imaginea bătută în medalia „Dacia Felix“, emisă în cinstea cuceririi Daciei de către Traian, imagine în care se poate distinge o femeie aşezată pe o stâncă ţinând pe genunchi doi copii unul având un spic de grâu, celălalt un strugure - bogăţiile de preţ ale acestui ţinut. Vinul a fost pentru acest teritoriu una din principalele bogăţii, de prim rang şi în schimburile comerciale: "De acolo - spunea Homer - veneau zilnic corăbii încărcate cu vin pentru trupele greceşti care asediau Troia, de acolo a obţinut Odyseus de la Maran - preotul lui Apollon din Lamaria - băutura mi nunată cu care a îmbătat pe ciclopul Polifem". Raymond Billiard consemnează că „dintre toate părţile Europei, Tracia a fost cea mai veche şi cea mai respectată pentru vinurile sale şi aceea care şi-a păstrat cel mai mult timp prestigiul”. Ocupaţie permanentă şi prilej de satisfacţii Viţa de vie şi vinul au solicitat o preocupare permanentă, iar prin satisfacţiile oferite au devenit un bun de preţ transmisibil, cu o durată de viaţă remarcabilă. Via a fost răspândită pe întreg teritoriul ţării, mărturie fiind prezenţa ei şi astăzi în stare spontană în peste 230 de localităţi. Faptul de a fi puţin pretenţioasă, cu prindere uşoară, putându-se înmulţi vegetativ în diferite feluri, sunt elemente care au înlesnit extinderea viţei de vie. În acest fel, ea a fost printre primele plante luate în cultură. Viţa de vie fiind o „liană”, a avut întotdeauna o problemă, necesitând un sistem de susţinere, copacii fiind de obicei la îndemână, neajunsurile acestei soluţii fiind faptul că frunzele acestora împiedică coacerea strugurilor. Rezolvarea acestui neajuns a fost foarte ingenioasă şi constă în îndepărtarea unui inel de scoarţă de la baza trunchiului, întrerupând astfel alimentarea coroanei şi provocând uscarea copacului, acesta rămânând doar mijloc de susţinere a viţei de vie. Evoluţia istorică pe acest teritoriu a fost strâns legată de evoluţia viticulturii şi vinificaţiei, fiind menţionată în toate izvoarele scrise ca una din cele mai importante preocupări şi bogăţii. Începând din secolul al IV-lea, prin importanţa ce îi revenea în viaţa social-economică, viticultura apare tot mai frecvent consemnată în documentele istorice ale vremii. Cronicarul maghiar Anton Verancsiscs (1504-1573), afirmă în lucrarea Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi a Ţării Româneşti că: „în tot locul se ivesc dealuri acoperite cu vii, iar vinurile, fie că le vrei tari sau slabe, aspre sau dulci, albe sau roşii, sunt aşa de bune la gust şi de soi aşa de ales încât nu mai doreşti nici vinurile de Falern din Campania şi, chiar comparându-le, îţi plac mai mult acestea”. Doar câţiva ani mai târziu, la 1646, misionarul catolic Marcus Bandinus, în însemnările sale din Codex Bandinus, menţionează: „Toată partea meridională a Moldovei produce aşa de mult vin încât la timpul culesului se vinde o vadră (10 l) cu patru bani şi iarna se vinde cu şase sau cu şapte”. Precizările şi mai edificatoare şi în cunoştinţă de cauză sunt cele ale marelui istoriograf şi cărturar român Dimitrie Cantemir, referitoare la viticultură şi vin, consemnate în Descriptio Moldaviae: „pe toate celelalte bogăţii ale pământului le întrec viile alese, înşiruite pe o lungă fâşie între Cotnari şi Dunăre; sunt aşa de rodnice încât un singur pogon (24 de stânjeni pătraţi) dă adesea patru până la cinci sute măsuri de vin (măsura 40 l)...” sau: „Vinul cel mai ales este cel de Cotnari... Cutez să susţin că este mai ales şi mai bun decât vinaţurile europeneşti”, adăugând în continuare: „Aceste vii nu sunt de folos numai localnicilor ţării pentru nevoile lor ci preţul scăzut atrage aici negustori ruşi, leşi şi chiar unguri, care duc la ei în ţară an de an, mai mult vin”.

Vinul a constituit obiectul unui larg comerţ între Principatele Româneşti - Moldova, Transilvania şi Muntenia - pe tot parcursul Evului Mediu, contribuind la strângerea relaţiilor dintre ele. În secolul al XlXlea, suprafaţa cultivată cu viţă de vie s-a extins, mai ales după unirea principatelor. Condiţii naturale privilegiate Viticultura românească a suferit profunde transformări o dată cu distrugerea plantaţiilor viticole, provocată de filoxeră la sfârşitul secolului al XlX-lea. Reconstrucţia viilor s-a realizat în prima etapă cu viţe altoite din import apoi cu viţe altoite obţinute din pepiniere autohtone. În acest fel, s-au promovat soiuri străine cum ar fi: Riesling Italian, Muscat Ottonel, Sauvignon, Chardonnay, Pinot Gris etc. Suprafaţa cultivată cu vii în întreaga lume este de aproximativ 10 milioane ha, din care aproximativ 70% este în Europa. Ţările mari cultivatoare de vie se află în bazinele Mării Mediterane şi Mării Negre unde se află cele mai renumite podgorii în care se obţine o gamă variată de vinuri. România, privilegiată din acest punct de vedere, se află între primele 10 ţări ale lumii, poziţie pe care riscă să o piardă, suprafaţa cultivată scăzând la peste 300.000 ha (în prezent fiind sub 275.000 ha). O problemă care poate deveni gravă în evoluţia viticulturii româneşti este proliferarea viilor hibride în detrimentul celor nobile. Dacă acum câţiva ani cultura hibrizilor direct producători era majoritar sub formă de pergole în jurul casei, în perioada de după 1989, se extinde în plantaţii masive. Calitatea îndoielnică sau de-a dreptul inferioară a vinurilor de hibrizi producători direcţi, se datorează compoziţiei defectuoase şi gustului foxat, tăriei alcoolice scăzute şi acidităţii ridicate, conţinutului mic în substanţe extractive. Aceste vinuri nu pot fi păstrate, se îmbolnăvesc uşor şi devin improprii consumului. Extinderea hibrizilor producători direcţi, deşi este o cultură mult mai simplă decât via nobilă, are efecte nedorite pe care le putem defini ca fiind grave, afectând calitatea vinului produs şi imaginea viticulturii în relaţiile de export. Interdependenţa dintre istoria poporului român şi viticultură l-au determinat pe istoricul B.P. Haşdeu să afirme cu peste un secol în urmă: „Românii au fost pururea şi fără întrerupere, o naţiune viti-vinicolă”.

Valoare terapeutică şi alimentară cu peste o mie de compuşi Asociat în mod tradiţional cu momentele festive, judecat prin prisma plăcerii şi a efectelor de care este făcut răspunzător, vinul poate constitui subiectul şi altor perspective de cercetare. Desigur, vinul este o prezenţă tradiţională în celebrările creştine şi nu numai, în evenimentele importante din viaţa omului, în diverse ceremonii, dar nu e mai puţin adevărat că el va trebui să devină mult mai important în ceea ce numim alimentaţia cotidiană. În compoziţia complexă a vinului au fost identificaţi până în prezent peste 1000 de compuşi, iar formula sa îi conferă acestuia caracterul unui aliment complex. Prezenţa unui mare număr de compuşi chimici naturali, folositori organismului uman şi care lipsesc din alte alimente produce efecte benefice. Cantitiăţi importante de elemente minerale, vitamine, aminoacizi esențiali, acizi organici, compuşi fenolici, glicerol, aldehide, esteri, acetali etc. devin prin intermediul vinului accesibile organismului uman pe tot parcursul anului. Aşadar, alcoolul etilic (etanolul), incriminat pentru efecte nefaste când este consumat în exces, este prezent în vin, în concentraţii cuprinse între 8 și 16%, constituind pentru consumatorul moderat un aliment energetic, căci fiecare gram de alcool ingerat furnizează organismului uman 7 calorii, fiind depăşit sub acest aspect doar de lipide. Pentru vin alcoolul reprezintă un solvent ce solubilizează o serie

de compuşi din struguri şi din cei rezultați după fermentare; în plus, are un rol foarte mare în asigurarea echilibrului organoleptic şi a conservării vinului. Viteza de metabolizare a alcoolului de către organismul uman este de 100 mg/kg corp/oră, respectiv 7g/oră pentru o persoană de 70 de kg, ceea ce înseamnă că 0,5 l de vin de 9% alcool se metabolizează în 5 ore. Alcoolul din vin trece în sânge într-un interval de 1530 de minute, când stomacul este gol şi în 1-3 ore dacă ingerarea a avut loc după consum de alimente. Nu pot fi fixate cu precizie dozele moderate sau excesive de alcool, ele variază de la un individ la altul, în funcție de încărcătura enzimatică specifică. Un consum moderat de vin, moderaţia sau excesul trebuie fixate de fiecare individ pe baza cunoaşterii limitelor personale şi dă o senzație de bunăstare, de plăcută euforie, de relaxare emotivă sau intelectuală, ceea ce ar însemna nivelul rezonabil al consumului de vin. Dozele mici de alcool activează secreţiile salivare şi gastrice, sporesc secreţia pancreatică, ceea ce explică utilizarea ca aperitiv a vinului. Este preferabil ca vinul să fie consumat cu alimente de natură lipidă, protidică sau glucidică, concentrația de alcool din sânge fiind în acest caz mult diminuată. Pe de altă parte, vinul băut seara antrenează o concentrație de alcool mai scăzută decât cel băut dimineața. După apă şi alcool, ca importanţă cantitativă în vin urmează glicerolul care, în raport cu organismul uman anulează efectul excesului de lipide, având de asemenea proprietăţi laxative şi de activare a secreţiei biliare. Acizii din vin au pH în jurul valorii de 3,3, nivel apropiat de cel al sucului gastric şi, ca urmare, alcătuiesc un mediu propice digestiei. Compuşii fenolici (polifenolii) sunt un grup de substanţe prezente în vin şi ale căror proprietăţi susţin efecte profilactice şi terapeutice, îndelung cercetate de specialişti oenologi, medici sau farmacişti. Acţiunea mineralizantă şi vitaminizantă a vinului nu e deloc neglijabilă, fiind accesibilă tot timpul anului. În vin a fost evidenţiată prezenţa a 20 de aminoacizi, dintre care 8 nu sunt sintetizaţi de organismul uman. Conţinutul vinului în aminoacizi esenţiali nesintetizaţi de către organsimul uman este asemănător cu cel al sângelui. Vinul ales corect ameliorează calităţile gustative ale diferitelor mâncăruri, însă ordinea servirii, temperatura, paharele, sunt foarte importante în asocierea fericită a anumitor sortimente de vin la anumite feluri de mâncare. Vinul băut la masă, împreună cu familia sau cu prietenii, are şi efecte psihologice benefice, alungă sau diminuează stresul, creează plăcere şi bună dispoziţie. Simbol al perenităţii speciei umane Virtuţile medicinale ale vinului au fost cunoscute încă din antichitate. Vechii greci considerau vinul simbol al perenităţii speciei umane, Platon recomanda consumul moderat de vin pentru încălzirea trupului şi a sufletului, iar Hipocrate considera vinul benefic pentru stomac prin stimularea poftei de mâncare. Medicii, în tradiţie bipocratică, recomandau să se bea vin, îl prescriau ca medicament, aseptizau rănile cu ajutorul plantelor macerate în vin. În ultimul timp, lumea medicală este preocupată de explicarea „paradoxului francez” care a iscat numeroase dezbateri în privinţa modului de viaţă, a alimentaţiei şi consumului de vin. Astfel, comparând durata medie de viaţă a americanilor (72,5 ani) cu cea a francezilor (76,5 ani), apare paradoxul amintit: francezii au mai puţine probleme cardiace (cu 40%), deşi fumează mai mult, consumă mai multe grăsimi, fac mai puţin sport şi cheltuie mai puţini bani pentru îngrijirea sănătăţii. Studii laborioase asupra compoziţiei vinului şi a efectelor sale asupra organismului uman au dus la concluzii care îndreptăţesc considerarea vinului şi ca medicament. Rolul său în prevenirea bolilor cardiovasculare, a accidentelor cerebrovasculare, acţiunea antiseptică, bactericida şi antivirală, precum şi prevenirea bolilor vârstei a treia sunt deja opţiuni certe în favoarea consumului de vin. Alcoolismul reprezintă o toxicomanie denumită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii „incapacitatea legată de alcool”, fiind „o dependenţă creată în urma intoxicării repetate a organismului cu un excitant agresiv – alcoolul”. Vinul consumat în cantităţi moderate lasă însă organismului posibilitatea metabolizării

alcoolului care se transformă în energie. Supradozarea alcoolului şi consumul într-un timp scurt duce, într-adevăr, la intoxicarea organismului şi la efectele cunoscute. Pe baza ultimelor cercetări ale specialiştilor în medicină, oenologie, farmacie şi sociologie se face lumină într-un domeniu controversat, în care vinul era judecat alături de celelalte băuturi ca responsabil al alcoolismului. Ori, tocmai studiile riguroase evidenţiază faptul ca prin consumul moderat de vin se previne alcoolismul. Este demonstrat că în regiunile viticole se întâlnesc cei mai puţini alcoolici, cei mai mulţi centenari şi cea mai scăzută mortalitate datorată bolilor cardiovasculare. Hipocrate, părintele medicinei, consideră că „vinul este un lucru ce se potriveşte omului, fie el sănătos ori bolnav, dacă îl consumă cu bună cuviinţă şi dreaptă măsură”. Prof. dr. ing. Liviu Dejeu - Revista Vinurilor

Savoarea vinului Drumul spre ritualul împrietenirii Pregătirea, prezentarea şi degustarea unui vin se constituie într-un veritabil ritual, într-o încercare de iniţiere şi de comunicare cu un ce miraculos. Să înceapă ritualul... Un ritual în trepte, ca în alchimii şi ca într-o liturghie. Cel mai important element de pregătire îl reprezintă temperatura optimă de consum. Fiecare tip de vin, datorită compoziţiei sale, are o temperatură optimă la care calităţile olfactive, gustative, fineţea şi armonia, fiinţa sa interioară sunt puse în valoare. E bine de ştiut că temperatura vinului prezentat va ţine seama şi de temperatura mediului în care se consumă. Cunoscătorii ştiu, bunăoară, că vinurile albe vor fi servite mai reci, iar vinurile roşii mai „calde”; cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece; vinurile tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Nu vom uita, apoi, că vinul se încălzeşte destul de repede în pahar. Astfel, un vin servit la 8°C, într-o cameră cu temperatura de 18°C, va ajunge după aproximativ 10 minute, la 10-12°C. Pe măsura scăderii temperaturii vinului sub 8°C, percepţia aromelor sale se diminuează, iar la 4°C, papilele devin aproape insensibile iar bucuria degustării e ca şi ratată. Temperaturile mai scăzute pot masca defectele vinului şi compoziţia deficitară. Temperatura ridicată amplifică senzaţia de dulce, pe când temperaturile scăzute accentuează gustul amar, cel sărat şi senzaţia de astrigenţă datorată taninurilor Imperativul temperaturii optime solicită cunoaşterea operaţiunii de răcire, frapare a vinului. Ea poate fi efectuată prin introducerea în frigidere speciale, cu control de temperatură, sau, în lipsa lor, în frapiere cu apă şi gheaţă, care modifică lent, cu blândeţe, am zice, temperatura vinului. Nu se recomandă introducerea vinului în congelator, întrucât răcirea bruscă agresează compoziţia vinului, ducând la dezechilibrarea şi chiar alienarea vinului şi la apariţia unor opalescenţe şi depuneri. De asemenea, nu se introduc cuburi de gheaţă în paharul cu vin, deoarece prin diluţie vinul este total compromis. O temperatură optimă permite aromei şi buchetului să se „exprime” cu maximă intensitate, adică să se exprime, cum se spune, la modul fericit. Vinurile albe şi roze au temperaturi optime de consum între 1012°C; răcirea vinurilor albe are ca efect exaltarea prospeţimii şi fructuozităţii. Vinurile albe mai extractive (corpolente), catifelate, pot fi servite şi la temperaturi mai ridicate de 13-14°C. Vinurile albe dulci suportă temperaturi mai scăzute, de 7-9°C. ' ' Vinurile spumante se servesc la temperaturile cele mai coborâte, 6-8°C, deoarece, astfel, este favorizată dizolvarea bioxidului de carbon şi menţinerea perlării pentru o perioadă mai lungă. Vinurile roşii aveau indicaţia de a fi servite „la temperatura camerei”, ceea ce, conform tradiţiei, însemna 17-18°C. Din păcate sau din fericire, astăzi, temperatura camerelor depăşeşte 20°C şi, în consecinţă,

expresia amintită a devenit improprie, rămânându-ne să frapăm vinul roşu la 15-18°C. Vinurile roşii mai uşoare, cu un extract ceva mai redus (Băbească neagră, Cadarcă etc.) au numai de câştigat dacă sunt servite la temperaturi mai scăzute, între 12-14°C, care le păstrează fructuozitatea. Vinurile roşii extractive, corpolente, vechi, mai bogate în tanin, se vor prezenta la temperaturi mai mari, de 17-18°C. Dacă vinurile roşii au fost păstrate în pivniţe la temperaturi mai scăzute (10-12°C), vor fi aduse din timp pentru a-şi ridica temperatura. Dacă suntem nevoiţi să ridicăm temperatura vinului într-un timp scurt, putem aplica pe sticlă un şervet înmuiat în apă caldă sau, după ce vinul este turnat în pahar, se agită uşor, acoperind paharul cu mâinile şi transmiţându-i astfel căldură. Se va evita încălzirea bruscă şi agresivă prin apropiere de surse de căldură care pot supraîncălzi sticla şi, implicit, vinul. Urmează operaţia foarte importantă a destupării sticlei. E momentul eliberării, ca-n poveşti, a unui duh, duhul vinului. Deşi operaţia pare banală, ea comportă anumite riscuri de care trebuie să ţinem seama pentru a nu compromite vinul. Mai întâi, cu o pânză curată, vom şterge suprafaţa dopului şi gâtul sticlei. Vom utiliza un tirbuşon cu pârghie sau cu leviere, cel cu tracţiune manuală, datorită extragerii agresive a dopului, putând provoca agitarea şi tulburarea vinului. Se cuvine să fim cu mare atenţie, pentru ca, prin modul de introducere a spiralei, să evităm desprinderea unor bucăţi de plută care, căzute pe suprafaţa vinului, sunt foarte greu de îndepărtat. Odată dopul extras, prin mirosirea lui, aflăm indicii ale sănătăţii sau ale maladiei vinului; dacă dopul prezintă mirosuri străine, de mucegai sau de oţet, înseamnă că vinul din butelie este compromis. După destuparea sticlei, vinul va fi turnat imediat în pahare, pentru a se evita aerisirea, oxidarea, pierderea prospeţimii şi a aromelor. Ajungem acum la miezul ritualului: momentul consumului. Întâi va fi prezentată sticla, iar apoi, fie gazda, fie cel care a comandat vinul, va degusta o cantitate mică, pentru a evita surprizele neplăcute, ştiut fiind faptul că fiecare butelie este o entitate distinctă, ce poate conţine de la un vin excepţional până la un vin defect sau bolnav, în funcţie de condiţiile de evoluţie şi de relaţia vinului cu sticla şi cu dopul. Turnarea vinului în pahare se face prin apropierea sticlei de buza paharului, pentru a evita, pe cât posibil, aerisirea vinului; ideal este să înclinăm paharul în aşa fel încât vinul să se prelingă pe pereţii acestuia. După umplerea paharului, se roteşte sticla, pentru a evita picăturile nedorite. Paharele au un rol important în aprecierea calităţii vinului, ele trebuind să permită examinarea corectă a limpidităţii, culorii, aromei, buchetului şi gustului. Se pare că paharele pentru vin au apărut în secolul al XVII-lea în Anglia şi Boemia, de unde s-au răspândit în toată Europa. Paharul trebuie să fie din sticlă albă curată, cristal sau semicristal, incoloră şi perfect transparentă, să nu prezinte decoraţiuni, incizii sau încrustaţii. Grosimea şi greutatea ar trebui să fie minime, iar buza paharului să fie subţire. Este obligatoriu să fie un pahar cu picior subţire, fin şi solid, suficient de înalt, pentru a putea fi bine ţinut în mână; se va evita contactul mâinii cu cupa paharului, pentru a evita riscul de a modifica temperatura vinului şi erorile de apreciere a culorii şi limpidităţii. Capacitatea şi forma paharului vor corespunde tipului de vin care urmează a fi apreciat sau consumat. După aceste trepte ale iniţierii şi ale ritualului, migăloase dar plăcute, vinul poate să-şi înceapă povestea. Povestea lui este, în fond, povestea noastră, pentru că noi suntem cei care va trebui să-1 trăim şi să-l povestim picătură cu picătură, bucurie după bucurie.

Lumea veche a vinului. Vinul în Europa Se spune că trebuie să ai respect pentru cei în vârstă. Iar vinul european se încadrează în această categorie. Şi, mai ales, impune respect. Clasic, plin de mândrie istorică, rai al vinului, mare producător al vinurilor de elită, dar şi al celor obişnuite, continentul european e bine maturat ca deţinător al titlului de „lume veche a vinului”, chiar dacă în aceeaşi categorie istorică mai intră şi alte regiuni, din Africa de Nord sau Orientul Apropiat. Şi nici un alt epitet nu se alătură mai bine vinului ca acest „vechi”. Cât despre „pensionare” – nici nu poate fi vorba decât în glumele făcute de cei din Lumea Nouă a vinului.

Pentru că, dincolo de păstrarea tradiţiei, Europa e la fel de interesată de plantarea unor noi vlăstare ale unei viitoare tradiţii, are idei noi, are proiecte noi, se reinventează păstrându-şi identitatea. În niciun alt loc vinul nu reflectă mai bine cultura oamenilor care l-au produs şi aroma locurilor din care provine ca în Europa. Vinurile sunt denumite după locurile în care au fost create, nu după strugurii din care provin. Vinurile europene urmează mai degrabă gusturile locale decât tendinţele internaţionale. Există o legislaţie comună pentru toate ţările europene şi sistemele lor de denumire de origine controlată, soiurile de struguri și procesarea lor este foarte bine reglementată. Adevărat, vinul european are mai puţin fruct decât cel din aşa-numita Lume Nouă a Vinului, datorită sortimentelor tradiţionale de struguri şi tehnicilor de producere a acestuia. Este şi motivul pentru care, în ciuda credibilităţii deja câştigate prin secole de tradiţie, unii producători europeni consideră reglementările în vigoare prea rigide şi vor să experimenteze cu noi sortimente de struguri şi noi tehnici. Iar unii chiar au reuşit crearea unor vinuri noi excelente. În Europa vinul provine din ceea ce francezii numesc „terroir”, un termen care, venind tocmai de la cei care deţin prima poziţie în domeniu, este foarte greu de tradus în celelalte state europene, care îl păstrează ca atare. Conceptul se referă la teren, sol, temperatură, altitudine, influenţa coastei, condiţii de creştere şi face diferenţa între o regiune şi alta, chiar dacă sunt folosite aceleaşi soiuri de struguri. Practic, înseamnă fiecare diferenţă de un centigrad în temperatură, fiecare variaţie în compoziţia solului, a picăturilor de ploaie sau tot felul de detalii care influenţează calitatea strugurilor şi, astfel, a vinului rezultat. „Terroir”ul nu poate fi fabricat sau deghizat, e nuanţa pe care natura o dă unei regiuni anume, într-o anume perioadă a culesului. Regina vinurilor europene rămâne Franţa, urmată de Italia, Spania, Portugalia şi Germania, concurenţa fiind tot mai acerbă în ultimii ani. Vinul în Franţa Vinul este pomenit în Franţa încă din sec. 6 î.Ch., multe dintre regiuni producând vin în perioada romană. Renumele vinurilor din Franţa datează însă din perioada Renaşterii. Les grands crus din Gironde sau Cote d’Or erau servite la toate marile curţi ale Europei. Le Clos De Vougeot era vinul papilor şi al regilor, Corton a fost vinul preferat de Voltaire, Montrachet era preferatul lui Alexandre Dumas, care îl bea în genunchi şi scoţându-şi pălăria, Chambertin era vinul gustat cu mare plăcere de Napoleon. Acesta din urmă şi spunea, la un moment dat, că fiecare om are dreptul să bea un pahar de vin. După ce îl bea, devine alt om. Dar şi acela are dreptul la un pahar de vin! Nu doar tradiţia şi profesionalismul situează Franţa pe primul loc în Europa în lumea vinului, ci şi aspectul senzorial. Putem spune că Franţa în sine e asemenea vinului. Ca ţară, oferă celor care vor să o guste aceleaşi senzaţii de reconfortare, prospeţime, plăcere, viaţă, culoare şi spirit. Şi tot asemenea vinurilor de calitate, lasă în urma întâlnirii cu ea senzaţii care durează. În Franţa sunt peste 500 de mii de viticultori şi circa 1,2 milioane hectare cu viţă de vie, iar producţia medie anuală este în jur de 60 milioane hectolitri, peste 40% fiind vinuri cu denumire de origine controlată. Franţa e sursa multor soiuri de struguri, cum ar fi Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Pinot Noir sau Sauvignon Blanc, care se regăsesc acum pe tot globul, de asemenea multe tehnici de producere şi stiluri de vin fiind copiate în alte ţări producătoare de vin. Numeroase soiuri de struguri sunt cultivate în Franţa, atât soiuri recunoscute în lumea întreagă, cât şi soiuri locale obscure. Din multe puncte de vedere, vinurile franceze au mai degrabă o identitate regională decât una naţională. Nivelele de calitate şi preţuri sunt extrem de variate, unele vinuri fiind produse pentru consumul imediat, pe când altele sunt destinate păstrării îndelungate. Appellation d'Origine Contrôlée (AOC). Cele mai alese vinuri din Franţa poartă distincţia de appellation d’origine contrôlée, AOC, denumire de origine controlată, care se bazează pe o ierarhie a regiunilor geografice recunoscute ca producătoare a celor mai bune vinuri. Prima în ierarhie e regiunea. În interiorul regiunilor se află districtele, în interiorul acestora sunt comunele, care conţin podgoriile, printre care şi celebrele chateaux (proprietăţi din jurul castelelor). Pentru a obţine aceste denumiri, vinurile trebuie să fie

produse în interiorul unor regiuni specifice şi trebuie să se ridice la înălţimea unor standarde în ceea ce priveşte sortimentele de struguri, conţinutul de alcool, cantitatea recoltei şi tehnicile de creştere a viţei de vie şi a producerii vinului. Între regiunile mai mici, unele chateaux sau comune primesc grade de calitate ca villages sau superieur, precum şi grand cru („recoltă excelentă”). Toate vinurile din categoria AOC sunt analizate şi testate. Această legislaţie foarte strictă garantează o calitate excelentă a vinurilor AOC. Cuvântul appellation (origine) este adesea înlocuit cu numele locului de origine, de exemplu Appellation Beaujolais Controlée. Cea mai vestită şi valoroasă regiune a Franţei este Bordeaux, urmată de Burgundia, Rhone, Loire, Champagne şi Alsacia. Ca urmare a ierarhizării AOC, Bordeaux conţine districte ca Medoc, care conţine comuna Pauillac, care la rândul ei, conţine trei chateaux grand cru. Cele mai importante sortimente pentru vinurile roşii sunt Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc şi Merlot. Albul este reprezentat la loc de frunte de Chardonnay și Sauvignon Blanc. Burgundia este mai mică decât regiunea Bordeaux. Conţine districtele Chablis (vinuri albe seci), Cote d’Or (vinuri roşii şi albe), Beaujolais (roşu) şi Macon (roşu şi alb). Vinurile albe sunt făcute din Chardonnay sau Aligote, vinurile roşii din Pinot Noir sau Gamay. Regiunea Rhone produce mai ales vinuri roşii puternice şi corpolente din sortimentul de struguri Syrah. Loire este cunoscută pentru vinurile sale albe, cu ajutorul strugurilor Sauvignon Blanc şi Chenin Blanc. În Champagne, definiţiile legale se extind asupra procesului de fermentare în sticlă, proces prin care este obţinut vinul spumant. Principalele soiuri sunt Pinot Noir şi Chardonnay. Alsacia îşi defineşte vinurile sale, majoritatea albe şi seci, în primul rând prin varietatea de soiuri de struguri, producând Alsatian Riesling, Gewürztraminer, Pinot Gris şi Sylvaner. Vin Délimité de Qualité Supérieure (VDQS). După AOC, vinurile VDQS sunt pe a doua treaptă a calităţii franceze. Există destul de puţine vinuri VDQS, acestea tinzând să se transforme în vinuri AOC după un număr de ani, astfel încât reprezintă o mică parte din producţia franceză. În 2005, reprezentau doar 0,9% din producţia totală de vin. Regulile de denumire a acestora trebuie să urmeze zona de producţie, varietatea de struguri, nivelul minim de alcool, metodele de creştere şi producere. Până în anul 2011, categoria VDQS se vrea a fi eliminată definitiv. Vin de pays. Pe locul 3 în ierarhia calităţii vinurilor franceze, Vins de pays sunt vinurile de ţară ale Franţei. Spre deosebire de vinurile de masă, mai slabe calitativ şi în cazul cărora se specifică doar că sunt din Franţa, Vins de pays au desemnare geografică a originii, producătorii trebuie să trimită vinul la analiză şi testare, iar vinurile trebuie să fie făcute din anume varietăţi sau amestecuri. Există 3 tipuri de vins de pays: regional, departamental şi local. Ca regiuni, în Franţa sunt 6, acoperind o mare parte a ţării. Cel mai expansiv e Vin de pays d’Oc, produs în regiunea mediteraneană a Franţei, urmat de Vin de Pays du Jardin de France, denumire aplicată vinurilor din întreaga vale a Loirei. Vin de table. Ultimul loc în clasamentul calitativ al vinurilor franceze este ocupat de acest vin de table, vinul de masă, de consum universal, fiind foarte ieftin (un preţ care poate începe sub 1 euro). Aceste vinuri sunt, în general, consumate împreună cu masa de prânz, acasă, sau sunt folosite pentru coctailuri bazate pe vin. Grand cru. Grand cru e o clasificare regională a vinului, care desemnează o podgorie renumită pentru reputaţia ei de a produce vinuri de mare calitate. Nu e o clasificare propriu-zisă a vinului, în schimb indică potenţialul locului din care provine, sau „terroir”-ul de care vorbeam. Este cel mai înalt nivel de clasificare a vinurilor AOC din Burgundia sau Alsacia. În Burgundia, există şi un nivel inferior, cunoscut ca Premier Cru. Termenul a fost inventat de călugării cistercieni, în acele vremuri Biserica fiind principalul proprietar de podgorii. Călugării au studiat calitatea vinurilor din loturi distincte şi în decursul timpului au început să

izoleze acele regiuni care, în mod constant, produceau vinuri cu arome, corp, culoare şi putere similare şi le-au ales numele de crus. Cele mai apreciate vinuri Grand cru sunt cele din Bordeaux, mai ales cele din jurul castelelor, de unde şi denumirea lor de chateaux. Franţa este, în mod tradiţional, cea mai mare consumatoare a vinurilor proprii. Totuşi, consumul a scăzut în ultimii 40 de ani. În anii 1990, consumul pe cap de locuitor a scăzut cu 20 de procente. De aceea, producătorii francezi se bazează tot mai mult pe piaţa externă. Oricum, consumul a scăzut şi în alte pieţe potenţiale ca Italia, Spania şi Portugalia. Către care ne şi îndreptăm acum. Vinul în Italia Italia este ţara care deţine unele dintre cele mai vechi regiuni viticole din lume. Aici, etruscii şi grecii se plimbau prin vie cu mult timp înainte ca romanii să înceapă să-şi dezvolte propriile podgorii în sec. 2. Sigur, romanii, bine-cunoscuţi pentru simţul lor organizatoric, şi-au impus şi aici rigorile, fiind printre pionierii producţiei la scară largă şi a tehnicilor de păstrare a vinului în butoi sau în sticlă. La 2 mii de ani distanţă, Italia rămâne unul dintre producătorii principali, în 2005 fiind responsabili de aproximativ o cincime din producţia de vin mondială. Vinul este o băutură extrem de populară în Italia. Aproape în orice colţ al Italiei vezi o vie. Italienii par extrem de devotaţi tradiţiei de producători ai vinului şi par chiar „morţi după vie”, ca să spun aşa. Există peste 1 milion de podgorii! Totuşi, devotamentul faţă de tradiţie merge până la un punct. Mare parte din vinul produs în Italia beneficiază de cele mai moderne tehnici. Sigur, mai sunt unii săteni care sar pe struguri cu picioarele goale. Aceştia cred că tot metodele vechi şi verificate în timp sunt cea mai bună metodă de a obţine un vin de calitate. Şi cine îi poate contrazice? În ceea ce priveşte producţia de vin, în funcţie de recoltă, Italia este pe primul sau pe al doilea loc în lume ca producătoare. În 2005, producţia lor a însumat aproximativ 20 % din producţia mondială, fiind întrecută doar de Franţa, cu 26 %. Sistemul de clasificare italian este unul modern şi reflectă realităţile curente. Are 4 clase calitative: 1. Vino da tavola. Denotă vinurile de masă din Italia. Spre deosebire de alte ţări, în care vinurile de masă indică un nivel inferior, aici şi unele vinuri de calitate poartă această denumire. Singura problemă e că reglementările în vigoare nu permit menţionarea originii în cazul vinurilor de masă, dar se încearcă o rezolvare a acestei situaţii. 2. Indicazione Geografica Tipica (IGT). Denotă vinuri dintr-o regiune mai specifică a Italiei. Această denumire a fost creată pentru „vinurile noi” din Italia, care au încălcat legile vechi şi stricte ale vinului, dar sunt de înaltă calitate. Înainte de a fi creată IGT, vinuri „Super Tuscan” de calitate cum ar fi Tignanello sau Sassicaia erau etichetate ca Vino da Tavola. În termeni ai vinului, IGT este considerată o versiune mai brută a Vin du Pays din Franţa. 3. Denominazione di Origine Controllata (DOC). Este o denumire care asigură calitatea vinurilor Italiene. Există 3 niveluri ale acestei denumiri: DO (Denominazione di Origine), folosită adesea, DOC (Denominazione di Origine Controllata) şi DOCG (Denominazione di Origine Controllata e Garantita). O diferenţă notabilă ar fi că vinurile DOCG sunt analizate şi testate de guvernul italian înainte de a fi îmbuteliate şi sigilate ulterior tot de guvern pentru a preveni o manipulare ulterioară. În 2006 erau 311 sortimente de vinuri DOC şi 32 DOCG. În Italia există 20 de regiuni viticole. O înţelegere a vinului italian implică o înţelegere a diferenţelor dintre o regiune şi alta. Vinurile DOCG sunt localizate în 13 regiuni, dar majoritatea se află în Piemont şi Toscana. Printre acestea se află vinurile cele mai apreciate de iubitorii vinului din lumea întreagă, ca Barolo, Barbaresco, Brunello şi Chianti Classico. În ciuda calităţii sale excelente, Amarone nu este clasificat în categoria DOCG.

Printre soiurile de struguri roşii (rosso) cu cel mai mare potenţial se află Sangiovese (mândria Toscanei şi a Italiei, din care rezultă vinuri ca Rosso di Montalcino, Rosso di Montepulciano sau Chianti Classico), Nebbiolo (cel mai nobil soi italian, s-ar traduce prin „puţină ceaţă”, referindu-se la ceaţa de toamnă care se lasă peste majoritatea regiunii Piemont, unde sunt cultivaţi, o condiţie care se pare că prieşte strugurilor; produce renumitele vinuri Barolo şi Barbaresco, dar şi altele mai puţin renumite), Barbera (cel mai cultivat soi din Piedmont şi sudul Lombardiei; produce vinuri privite cândva ca fiind cele pe care să le bei în timp ce aştepţi să fie gata vinurile Barolo, ceea ce s-a schimbat odată cu noile generaţii de producători, care i-au dat personalitate, credibilitate şi chiar l-au impus şi pe piaţa externă), precum şi multe alte soiuri. Desigur, sunt cultivate şi soiurile „internaţionale” Merlot, Cabernet Sauvignon, Syrah sau Cabernet Franc, chiar pe arii extinse. Soiurile de struguri albi (bianco) sunt bine reprezentate de Trebbiano (cultivat pe tot cuprinsul ţării, dar cu un accent special pe regiunea Abruzzo; produc vinuri uşor de băut, unii producători, cum ar fi Valentini, fiind recunoscuţi pentru că îl ţin peste 15 ani la învechit), Moscato (cultivat mai ales în Piemont), Pinot Grigio (soi de struguri care se bucură de un succes comercial enorm, echivalentul lui Pinot Gris din Franţa; problema acestora e că, pentru a satisface cererea comercială, uneori strugurii sunt culeşi prea devreme, ducând la o pierdere de caracter al vinului) şi multe altele, inclusiv soiurile importate Chardonnay, Gewurtztraminer, Riesling etc. Vinul în Spania Spania este o altă ţară cu o îndelungată tradiţie viticolă. Arheologii sunt de părere că primii struguri s-au cules aici undeva între anii 4000 şi 3000 î.e.n. În timpul domniei romane asupra Spaniei, multe vinuri spaniole au fost importate şi comercializate pe tot cuprinsul Imperiului Roman. În decursul frământatei istorii a Spaniei, vinurile spaniole au rezistat şi chiar prosperat, un punct de cotitură fiind la jumătatea secolului 19, când epidemia phylloxera a dat peste cap podgoriile europene, mai ales cele din Franţa, iar multe ţări au apelat atunci la vinurile spaniole. În prezent, Spania este ţara cu cea mai mare suprafaţă viticolă din lume, cu peste 1,17 milioane hectare. Totuşi, rămâne pe locul 3 ca producătoare de vinuri, după Italia şi Franţa. Aceasta se datorează mai ales regiunilor întinse din sudul Spaniei, unde viţa de vie este cultivată pe un sol arid şi infertil. Ţara se află abia pe locul 9 ca număr de consumatori ai vinului. Există o adevărată abundenţă a soiurilor de struguri autohtoni, cu peste 600 de soiuri, deşi 80% din producţia de vin provine din doar 20 de soiuri. Spania are un număr mare de regiuni viticole distincte, mai mult de jumătate fiind clasificate Denominación de Origen (DO), din cele rămase o mare parte fiind clasificate ca Vinos de la Tierra (VdlT). Există 2 regiuni clasificate Denominación de Origen Calificada (DOCa), Rioja şi Priorato, purtătoarele de drapel ale Spaniei în competiţia cu celelalte ţări. Climatul arid al Spaniei permite obţinerea unor vinuri roşii de calitate. În Calabria, cele mai cunoscute podgorii sunt Pendes şi Tarragona, iar în Rioja se obţin vinuri roşii la fel de bune ca vinurile din Bordeaux. În Valencia se obţin vestitele vinuri roşii de Alicante şi Murcia, iar Andaluzia, regiunea viticolă cea mai însorită, adăposteşte podgoriile Jerez de la Fontera şi Malaga. Malaga, produs în provincia cu acelaşi nume, este printre cele mai cunoscute vinuri spaniole, obţinut din soiurile Muscat şi Pedro Ximenez. Cel mai bun vin rămâne Malaga Lagrima, obţinut din struguri stafidiţi pe butuc timp de câteva săptămâni după coacerea naturală. Vinul de Xeres (Jerez în spaniolă) se obţine cu ajutorul unei tehnologii speciale, complicate şi de durată, în Jerez de la Fontera. În timp ce în podgoriile spaniole tradiţionale se practică culesul manual, modernizarea industriei vinului din Spania a adus o creştere a culesului mecanic. În ultimii ani, culesul a trebuit să aibă loc dimineaţa devreme, multe vinării refuzând strugurii după miezul zilei, datorită expunerii lor îndelungate la soare. Recent s-a ajuns chiar la practicarea recoltatului în timpul nopţii, când temperaturile sunt mai răcoroase, desigur şi ca urmare a mecanizării accentuate a procesului.

Vinul în Portugalia Clasat pe locul 4 ca importanţă viticolă, vinul portughez este rezultatul tradiţiei adusă regiunii de către civilizaţiile antice, cum ar fi fenicienii, cartaginezii, grecii şi, mai ales, romanii. Cu cele peste 370 000 de hectare plantate cu viţă de vie şi beneficiind de o mare diversitate a tradiţiei vinului, a soiurilor de struguri şi a condiţiilor de sol şi climă, Portugalia produce unele dintre cele mai alese, vechi, unice şi de calitate vinuri din lume, având o lungă istorie de succese în competiţiile internaţionale. Ţara este considerată ca fiind o reprezentantă de seamă a Lumii Vechi a vinului, cu 8 % din teritoriu acoperit de podgorii. Nu e deloc întâmplător că Lusitania, una dintre cele mai importante regiuni, şi-a luat numele de la Luso, fiu şi companion al lui Bachus, regele vinului. Portugalia a început să îşi exporte vinurile către Roma în timpul Imperiului Roman, ajungând în prezent în top 10 al exportatorilor de vin, acoperind 4% din piaţa mondială, datorită calităţii şi unicităţii vinurilor sale, fiind într-un continuu progres. Portugalia are o mare varietate de struguri autohtoni, aproximativ 285, producând o largă gamă de vinuri cu personalitate distinctă. Printre soiurile autorizate şi de mare calitate se află mai ales Vinhos Verdes, Porto/Douro, Bairrada, Alentejo, Algarve sau Madeira. Fiecare regiune are propria comisie vitivinicolă care supervizează calitatea vinurilor. Acestea asigură profesionalismul podgoriilor sub toate aspectele, dar şi calitatea vinului, de exemplu aroma şi mirosul. Cele mai renumite vinuri portugheze sunt vinurile de Porto albe sau roşii, realizate după o tehnologie specială în faimoasa regiune viticolă Duoro, şi Madera, obţinute din insula cu acelaşi nume din Atlantic, acoperită pe mai mult de 25 % din suprafaţă cu vii, de peste 400 de ani. Vinul în Germania Clasată pe locul 5 între cele mai mari puteri viticole europene, Germania are şi ea o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte viticultura, începuturile sale datând din timpurile Romei Antice, undeva între sec 1 şi 4. Timp de mai multe secole, în timpul perioadei medievale, podgoriile germane (inclusiv Alsacia) au luat un puternic avânt şi se consideră că au atins un maxim în jurul anului 1500, când erau cultivate regiuni de patru ori mai întinse decât în prezent. Practic, regiunile viticole erau localizate în aceleaşi locuri ca în zilele noastre, dar erau acoperite regiuni mai întinse din jurul râurilor. Declinul ulterior poate fi atribuit producerii locale a berii, băutura preferată a germanilor în nordul Germaniei, în sec 16, aceasta ducând la o scădere a pieţei vinului, fenomen prezent şi în zilele noastre. Aproximativ 60% din producţia de vin a Germaniei aparţine azi statului Rhineland-Palatinate, unde sunt situate 6 din cele 13 regiuni producătoare a unui vin de calitate. Există aproximativ 102 000 de hectare cultivate cu viţă de vie, ceea ce înseamnă doar o zecime din suprafaţa viticolă din Spania, Franţa sau Italia. Producţia anuală de vin ajunge la aproximativ 9 milioane hectolitri, ceea ce plasează Germania pe locul 8 în lume. Predominat este vinul alb, cu două treimi din producţia totală. Ca ţară vinicolă, Germania are o reputaţie internaţională discutabilă. Unii consumatori de pe pieţele de export asociind Germania cu cele mai elegante, aromate şi pure vinuri albe, în timp ce alţii o consideră ca sursă a unui vin ieftin, demi-dulce, cum ar fi Liebfraumilch. Reputaţia Germaniei se bazează mai ales pe vinurile produse din soiurile de struguri Riesling. Iniţial o ţară a vinurilor albe, Germania a pus în ultimii ani un accent producţia de vin roşu, dintre acestea remarcabil fiind Spatburgunder, corespondentul german pentru Pinot Noir. Totuşi, dintre cele 135 de soiuri de struguri cultivate în Germania, 100 sunt folosite pentru producţia de vinuri albe şi doar 35 pentru cea de vinuri roşii. Unele soiuri de struguri roşii sunt folosite pentru producerea de rose.Piaţa vinului este în continuă mişcare, este vie, iar vinul european nu face excepţie. În ultimii ani, tot mai multe ţări europene încearcă să îşi facă loc pe pieţele internaţionale. Podgoriile europene ocupă 45% din suprafaţa viticolă mondială, adică 3,6 milioane hectare. Franţa, Italia şi Spania rămân în top, dar din urmă vin şi alte ţări mai mici, dar cu potenţial mare. Viţa de vie, „planta civilizaţiei” în Europa, este cultivată pe mari suprafeţe ale celor 27 de state europene. În competiţia cu alte branduri, vinurile europene beneficiază de avantajul imens al solului propice şi al vechii reputaţii. Viitorul vinului european stă în menţinerea şi întărirea legăturii dintre produs şi „terroir”.

De asemenea, este necesară şi valorificarea relaţiei dintre vin şi cultura vinului.

Lumea Noua a Vinului Vinurile din Lumea Nouă sunt acele vinuri produse în afara regiunilor viticole tradiţionale din Europa şi Africa de Nord, în particular cele din Australia, Argentina, Canada, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Statele Unite. Fiecare dintre aceste ţări are o moştenire proprie a viticulturii care ţine de secole, dar sunt unele puncte comune. Acolo unde imigranţii au sosit din regiuni viticole, au adus cu ei şi tradiţiile de producere a vinului. Lumea Nouă a importat vin din încă de la începuturile colonizării europene, mai ales din raţiuni religioase. În afară de unele excepţii, vinurile şi viţele de vie din Lumea Nouă au rămas, totuşi, o afacere locală până la sfârşitul secolului 19. Dezvoltarea transportului aerian de după cel de Al Doilea Război Mondial a dus la promovarea în alte părţi ale lumii a unei mai mari conştientizări a soiurilor de vin şi a modului de producere a acestora. Anii ’60 au însemnat, ca în multe alte domenii, o perioadă de revoluţionare a vinurilor, doar că, în cazul acestora, efectele au devenit vizibile abia 10 ani mai târziu. Revoluţia a fost condusă de vinurile italiene toscane, care ar putea fi privite ca primele vinuri europene din Lumea Nouă. E interesant de comparat ce s-a întâmplat ulterior în mai multe ţări. Producătorii din America de Nord s-au concentrat pe dezvoltarea marii lor pieţei naţionale, Australia a fost obligată să se concentreze pe exporturi şi a obţinut un mare succes în anii ’90. Deoarece podgoriile au, în general, climate mai calde decât cele din nordul Europei – practic, mari regiuni sunt porţiuni de deşert irigate – strugurii Noii Lumi tind să fie mai copţi. Astfel, vinurile din Lumea Nouă au tendinţa de a fi mai alcoolice şi mai consistente. Unii critici au influenţat producătorii din Lumea Nouă spre soiuri mai pline de fruct, prin folosirea mai largă a stejarului. Totuşi, în ultimii ani a existat o reacţie împotriva unor soiuri prea alcoolice şi prea influenţate de stejar care a personificat, de exemplu, vinurile Chardonnay australiene de la finalul anilor ’80. O mare parte a companiilor de vin din Lumea Nouă le-au făcut ţinte atractive pentru companiile de băuturi multinaţionale, căutând să exploateze trendul de creştere a consumului de vin faţă de bere sau alcool. Argentina e pe locul 5 printre cei mai mari producători de vin, deşi are, în mod tradiţional, un consum naţional ridicat (în 2006, argentinienii au avut o medie de 40 l pe cap de locuitor). Are o îndelungată tradiţie a producerii vinului sub dominaţia Spaniei, care merge până în 1557, dar industria a fost influenţată de imigranţii mai recenţi, mai ales italieni şi germani. Exporturile au crescut la mijlocul anilor 90, urmând succesul vecinilor lor din Chile şi s-au accelerat după criza economică din 2002. Istoria îndelungată a viticulturii din Argentina a dus la aducerea în prim plan a mai multor soiuri locale. Probabil cel mai caracteristic soi de struguri argentinian este Torrontes, din care se face un vin alb aromat. Totuşi, argentinienii adoră vinul roşu, pe care să-l combine cu faimoasele lor fripturi. Malbec s-a dovedit soiul cu cel mai mare succes pe piaţa de export. Provincia Mendoza, principala producătoare de vin din Argentina, a câştigat recunoaştere din partea afacerii cu turismul vinului, datorită importantelor investiţii în noile crame şi piaţa hotelieră. Chile chile-vineyardCa şi în Argentina, viticultura din Chile datează încă de pe vremea conchistadorilor. E pe locul 10 între producătorii mondiali de vin. În mod tradiţional, podgoriile din Chile erau în regiuni semi-aride, irigate de apa din Anzi, dar există un interes tot mai mare pentru regiuni mai reci, cum ar fi Lleyda Valley (ajunsă cunoscută pentru vinul Pinot Noir produs aici) şi Bio-Bio Valley, de unde provin vinuri ca Riestling şi Gewurztraminer. La Berlin Wine Tasting, în 2004, la care au participat şi Franţa şi Italia, vinurile chiliene au ocupat primele două locuri, cu două vinuri roşii bazate pe Cabernet. La Tokyo Wine Tasting, în 2006, vinurile chiliene au ocupat 4 dintre primele 5 locuri. Chile este cunoscută a fi una dintre puţinele regiuni viticole ocolite de phylloxera. Viticultura din Noua Zeelandă a început odată cu sosirea imigranţilor croaţi de la sfârşitul sec. 19, dar s-a pus în mişcare abia în anii 70. La început au fost încercate mai multe soiuri de struguri, dar abia în 1980

Noua Zeelandă a scos pe piaţă ceea ce avea să fie marca sa înregistrată: pătrunzătorul lor Sauvignon Blanc. De atunci, un succes considerabil au mai avut şi cu Chardonnay şi Pinot Noir, produse în podgorii mai reci şi mai sudice. Mai recent, s-a observat un accent şi pe vinurile albe aromate ca Gewurztraminer şi Riestling, încercându-se chiar varietăţi de Auslese. Africa de Sud În Africa de Sud, vinul este produs încă din 1659. Sub apartheid, industria vinului nu a fost încurajată să producă vinuri de calitate. Odată cu sfârşitul apartheidului, s-au făcut multe investiţii în podgoriile din Cape. Stellenbosch şi Paarl pot produce vinuri de clasă mondială din varietăţi de Bordeaux, Shiraz şi, de asemenea, Pinotage, o varietate compusă local din Pinot Noir şi Cinsaut. Tot Africa de Sud excelează şi în Chenin Blanc sau Muscat Blanc. Printre soiurile majoritare plantate aici, mai regăsim Cabernet Sauvignon, Colombard, Chardonnay şi Merlot. Statele Unite Deşi vinul este produs peste tot în Statele Unite, 90% vine din California. Restul este împărţit mai ales între statele Washington şi New York, urmate de Oregon. California a urmat un drum similar cu cel al ţărilor latino-americane, cu misionari spanioli punând bazele primelor podgorii, în 1769. Apoi, imigranţi din Bordeaux sau Italia au adus cu ei soiurile de struguri native. Curând, a avut loc o dezvoltare a industriei, mai ales în Napa Valley, stopată de phylloxera şi de Prohibiţie (1920-1933). În general, Prohibiţia a avut un efect devastator asupra producţiei de vin din ţară, reparată abia pe finalul anilor 60 şi în anii 70, cu ajutorul unor pionieri ca Robert Mondavi şi oamenii de ştiinţă de clasă mondială în domeniul viticulturii de la Universitatea din California. Statele Unite sunt azi pe locul patru între producătorii de vin din lume, după Franţa, Italia şi Spania. Doar producţia din California este de două ori mai mare decât toată producţia din Australia. California este recunoscută mai ales pentru producţia de Cabernet Sauvignon, Chardonnay şi Zinfandel. Oregonul şi Washingtonul se recomandă prin Pinot Noir, în timp ce statul New York continuă să producă vinuri mai ales din varietăţi de Vitis labrusca şi hibrizi.