Despentes Virginie Trage Mi o

Eroscop Colecţie coordonată de MAGDALENA MĂRCULESCU-COJOCEA

Virginie

DESPENTES TRAGE-MI-O! Traducere din limba francezã de

Doru Mareº Prefaþã de

Alexandru Matei

EDITORI Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu COPERTA Faber Studio (Silvia Olteanu ºi Dinu Dumbrãvician) FOTOGRAFIA COPERTEI www.razvan-voiculescu.ro REDACTOR Gabriela Riegler TEHNOREDACTAREA COMPUTERIZATÃ Cristian Claudiu Coban

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României DESPENTES, VIRGINIE Trage-mi-o! / Virginie Despentes ; trad. : Doru Mareº ; pref. Alexandru Matei. - Bucureºti : Editura Trei, 2006 ISBN 973-707-068-2 ISBN (13) 978-973-707-068-5 I. Mareº, Doru (trad.) II. Matei, Alexandru (pref.) 821.133.1-31=135.1

Aceastã ediþie a fost tradusã dupã Virginie Despentes, BAISE-MOI, Editions Grasset & Fasquelle. Paris, 1999 © Editions Grasset & Fasquelle, 1999 © Editura Trei, 2006 2011 — pentru prezenta ediþie în limba românã C.P. 27–0490, Bucureºti Tel./Fax: +40 21 300 60 90 e-mail: office@edituratrei. ro www.edituratrei.ro

ISBN: 973-707-068-2 ISBN: 978-973-707-484-3 ISBN (13): 978-973-707-068-5

Mã întreb ce voia sã spunã exact. Poate cã totuºi mã aºeza în rect. Mie mi-era totuna, vã daþi seama. Dar oare dragostea adevãratã, o fi ea în rect? Iatã ce nu-mi dã pace. SAMUEL BECKETT, Molloy

ADEVÃRURI MURDARE

elebrã astãzi, scriitoarea în vârstã de 36 de ani — cãreia îi place sã scrie în baruri — a debutat la o editurã minorã, Florent Massot, în urmã cu nouã ani, cu romanul pe care-l þineþi astãzi, circumspect, în mâini. Catalogatã de unii drept fan tezie punk, cartea a stat la baza unui film produs în Marea Britanie ºi interzis în Franþa. Cuplul protagonist, format din douã prostituate, vã poate aminti de Quentin Tarantino. Iar limbajul, colorat, mai puþin violent decât o spune titlul, descinde dintr-o tradiþie literarã francezã unde, alãturi de maeºtri ca Céline sau Louis Calaferte, îi regãsim pe protagoniºtii valului sexual textu alist din anii ’70 Monique Wittig sau Tony Duvert. Faþã de lite ratura ultimilor, însã, cea din romanul de faþã nu þine atât sã transgreseze limitele limbajului sau sã depãºeascã nietzschean li teratura: naraþiunea curge clasic, frazele scurte sunt expresia unei convingeri — ºi convenþii — naturaliste, care, ambele, ajutã scri itoarea sã culeagã laurii unui succes imediat ºi sigur. Roman-hit, Baise-moi (Trage-mi-o) e fãcut parcã pentru topurile din zilele noastre: ceea ce conteazã este sã fii mãcar o datã pe locul I. Lu cru demonstrat din plin prin tiraj, vânzãri ºi reacþii. Totul devine foarte simplu dacã citeºti Virginie Despentes dupã Michel Houellebecq (sau, conform titulaturilor în vigoare,

C

7

Virginie Despentes Trage-mi-o!

o trasheriþã dupã un nou profet). Înþelegi în primul rând cã alter ego-ul ficþional al scriitoarei se aflã în cabina unui local de noapte, pentru a-l aºtepta pe alter ego-ul ficþional al celui de-al doilea. Înþelegi, apoi, dupã un scurt efort de generalizare, cã, în comparaþie cu literatura profeticã a lui Houellebecq sau, dar cu vreo câteva trepte inferioarã, a lui Dantec, cea trash se mulþumeºte sã descrie ºi joacã doar cartea naturalismului de fier, nu ºi pe aceea a taumaturgiei redemptive. Se va putea face, de cãtre cititor, greºeala de a citi curentul trash ca pe o noutate cu care biata Franþã încearcã sã ademeneascã un public european ºi mondial în mare parte pierdut. Miºcarea trash apare la sfârºitul anilor ’70 ca un soi de fotografie în negativ a hippy-ului puþin rezistent la asaltul consumismului în plin avânt. Sex Pistols, curentul ºi filosofia de viaþã punk reprezintã imaginea unei revolte resemnate, lipsitã de ideal, un mod de a trãi, a cãrui mizã unicã rãmâne hedonismul violent aflat la confluenþa durerii ºi plãcerii — un fel de sadism modern care exaltã trauma ca singurã experienþã individualã — mai rar colectivã — marcantã. Interesant este cã maniera aceasta atât de americanã de a face literaturã, dacã ne gândim doar la generaþia beat din care descinde trash-ul, a fost preluatã în Franþa de cãtre scriitoare. Limbajul crud, cinismul, experienþele liminare, drogurile, violenþa, prostituþia, muzica disco (preferatã la apariþie, spun studiile culturale, de homo sexuali) ºi muzica house — tot ceea ce structureazã atât de fluid viaþa eroilor din Trainspotting — sunt datele unui mediu social vânat, în Franþa, de o parte însemnatã din tânãra literatu rã femininã. Trebuie spus cã aceastã literaturã n-are întotdeauna presã bunã. „Scoateþi din literaturã umanitatea ºi cultura naþionalã, 8

Eroscop Trage-mi-o!

veþi obþine eul povestirilor lui Christine Angot. […] Acest tip de eu nu dobândeºte statutul literar decât prin bizarerie, adicã prin stranietatea fãrã poartã de comunicare“, crede Marin de Viry într-un articol recent1. Eul personajelor lui Virginie Despentes nu este atât de exacerbat. Totuºi, pe bizarerie mizeazã ºi ea. Nu este un secret faptul cã, astãzi, periferia a ajuns, sau tinde s-o facã, în centrul discursurilor artistice. Excentricii zilelor noastre nu mai sunt aristocraþii dandy de pe vremuri. Nu, ei sunt frondeurii al cãror îndepãrtat strãmoº este Lafcadio al lui Gide, dar nici mãcar atât: ei reprezintã generaþia societãþii de „hiper-consumaþie“ (Gilles Lipovetsky), copiii excesului, dependenþi de violenþã&drog&sex, a cãror umanitate rãzbate rar ºi parcimonios, ale cãror acte „gratuite“, venite din libertatea fãrã Dumnezeu, ºi-au pierdut maiestatea. Una dintre eroinele din Baise-moi ucide cu sânge rece un copil, dar crima comisã este relatatã de un discurs ale cãrui mize n-au nimic în comun cu cea a lui Gide în Pivniþele Vaticanului. ªi totuºi, aceastã literaturã faþã de care lumea cade tot mai adânc în neutralitate are învãþãmintele ei. În jurnalul sãu apãrut în Ziua literarã, Marin Preda are o scãpãrare de luciditate, aºa cum filosofii nu au aproape nicio datã, circumspecþi când vine vorba de generalizãri: „În rest, omul care necesita cum necesitau ruºii odinioarã cu ochii prea holbaþi în viaþã (a necesita, cu sensul de a se implica, aici, — n.r.), cãutându-i sensul dincolo de ceea ce este în realitate, n-o sã gãseascã decât ori neantul, ori tot pe el însuºi, ceea ce devi ne lipsit de sens, fiindcã astãzi omul se cunoaºte deja prea mult pe sine […]“. Asta-mi place enorm: omul se cunoaºte deja prea 1 Marin de Viry, Sur la fiction romanesque française contemporaine, Commentaire nr. 102, vara anului 2003.

9

Virginie Despentes Trage-mi-o!

mult pe sine — cu alte cuvinte, se plictiseºte de moarte de el însuºi. Acele ennui, spleen ºi toate celelalte plictiseli artizanale care vor mai fi existând nu aparþin omului modern, individualizat, în virtutea desãvârºirii vreunei evoluþii — declin spenglerian, escatologie new age sau mai ºtiu eu ce apogeu al dialecticilor de toate culorile —, ci sunt rezultatul suprasaturaþiei de sine. În cele din urmã, ne-am ajuns, cu toate cã douã mii de ani e puþin, iar din cele douã, abia de vreo mie putem vorbi astãzi în oarecare cunoºtinþã de cauzã. Dar sã nu deschidem prea larg porþile unor cugetãri evanescente. Mã gândesc la sex ºi la literaturã. O sumarã ºi la o adicã ieftinã psihanalizã a literaturii dovedeºte cã amorul a hrãnit-o cu fel de fel de bucate, iar ea, la rându-i, n-a rãmas datoare. Cã acele bucate se consumau cu un fel de grimasã grobianã în vremurile sfârºitului de Ev Mediu, în piaþã, cã apoi, multã vreme, pânã-n zilele noastre, lectura sexului din literaturã a fost un fel de desert senzorial sau trufanda, de uz individual: o masturbare, cum verde spune Serge Doubrovsky, referindu-se la autoficþiune. Dar sexul, ca ºi omul, a fost mereu idealizat, înãlþat la rang metafizic — existã chiar o carte numitã Metafizica sexului (a lui Julius Evola). Unii, cu spirit occamian, ar considera o minciunã „umanistã“ aceastã investire. Este o minciunã, adicã, sã izolezi sexul de contextul anatomic, de registrele de limbaj în care se întrebuinþeazã cuvintele ce-l desemneazã. Tandemul etic-estetic, redutabil întotdeauna, acþioneazã ºi acum, dar altfel orientat. Tot timpul binele a fost legat substanþial de frumos. Iar a fi ceva bine, în literaturã, astãzi, înseamnã a fi „adevã rat“ — adicã real (þinând cont de o realitate determinatã, pre zentul istoric) ºi astfel în afara oricãrei judecãþi. E bun, adicã, orice discurs care se va abstrage cursei bine-rãu. 10