Delta Dunarii Proiect Practica 2014

Introducere Motivul pentru care am ales această temă, pentru referatul de practică, este în principal fascinaţia pe care am acumulat-o datorită unor numeroase documentare pe care le-am urmărit despre frumoasa şi minunata Deltă a Dunării. Farmecul acesteia m-a încântat nespus de mult şi m-a lăsat plăcut impresionată de tot ceea ce are în dotare. Un alt motiv bine întemeiat pentru care am ales Delta Dunării este şi dorinţa mea arzătoare de a vizita şi colinda acest mirific loc. Sub aspect turistic, Delta Dunarii exercita un adevarat miraj, mii de turisti romani şi străini sunt dornici sa vada cu proprii lor ochi aceasta fermecatoare regiune, interesul de a cunoaste Delta Dunarii ii trezeste in primu rand linistea. Măiastră împletită de apă şi uscat, Delta Dunării apare primăvara ca o îmbrăcăminte ţesută miraculos din galbenul apelor încărcate de povara aluviunilor şi din verdele stufului. Stufurile înalte şi zvelte se pleacă încet la adierea vântului, iar sumedenie de păsări cu formele, dimensiunile şi culorile cele mai variate plutesc dincolo de ele în văzduh. Ca într-un imens laborator geologic şi biologic, se naşte pământul, iar viaţa îşi caută noi căi de afirmare. Luând cele mai diferite aspecte, viaţa clocoteşte în adâncul apelor, la suprafaţă şi în aer, dar totul este calm şi tăcut, ca la un început de lume. Nesfârşitele păduri de sălcii şi de plopi, desişurile de trestii şi de papură împreună cu cele ale altor plante acvatice mijlocesc ascunzişurile de nepătruns ale păsărilor, care aproape toate, se hrănesc cu peşti şi diferite vieţuitoare ale apelor. Înainte de a intra în mare, Dunărea mai zăboveşte puţin în „oraşul morilor de vânt”, la Tulcea, poarta Deltei, ultimul hotar dintre apă şi uscat, spre nemărginire. În puţine cuvinte se arată tot ce are delta mai caracteristic şi mai interesant. Acest pământ este plin de surprize privind naşterea şi evoluţia lor, cu lumea plantelor şi animalelor pe care le cuprinde, ca urmare a schimbării din natură. Delta este un loc bun de relaxare şi excelent pentru amatorii de diferite activităţi cum ar fi: sporturi nautice, pescuitul şi vânatul sportiv, zboruri de agrement deasupra deltei cu avionul, elicopterul ş.a. Delta Dunării are un mare prestigiu nu numai la noi în ţară, ci şi peste hotare, numeroşi turişti străini sunt atraşi de încântătoarele peisaje ale acesteia. De aceea Delta Dunării a cunoscut dea lungul timpului o importantă dezvoltare economică datorită turismului şi a reuşit să se clasifice printre cele mai importante zone turistice din România, fiind un motiv bun pentru o staţionare de lungă durată în această regiune. 1

Delta Dunării ne rezervă surprize în orice perioadă a anului, indiferent de anotimp, natura nu „moare” nici în sezonul rece, ci se conservă şi se păstrează până la o uşoară îmblânzire a vremii. Obiectivele lucrării se concretizează în: -prezentarea bazei tehnico materiale a turismului in Delta Dunării; -prezentarea cadrului geografic şi antropic al zonei Deltei Dunării ; -valorificarea potenţialului agroturistic în Delta Dunării; Capitolul I Turismul, agroturismul. Generalităţi 1.1.Conceptul de turism 1.1.1. Premise Turismul face parte din cele câteva fenomene care s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa constituind una dintre trăsăturile caracteristice secolului nostru. Câteva dintre transformările rezultate în viaţa social-economică după cel de-al doilea război mondial ar fi: industrializarea, introducerea automatizării, modernizarea mijloacelor de transport şi a infrastructurii. Societatea industrializată oferă prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin tehnologia modernă, „posibilităţi nelimitate de creştere a muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, în care creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei a timpului liber prin reducerea zilei de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă şi modernizarea mijloacelor de informare.” 1 Toate acestea împreună cu rapida dezvoltare a mijloacelor de transport au favorizat desprinderea omului de mediul sau obişnuit, ceea ce a dus la formarea deprinderii de a călătorii. Activitatea turistică are şi efecte negative, acestea manifestându-se sub diferite forme destul de evidente in viaţa de zi cu zi si des întâlnite de turişti. Acestea îmbracă forme diferite: pe de o parte sub forma poluării, a lipsei de mişcare frecvente etc., iar pe de alta parte sub forma de stres, probleme psihice ş.a. Astfel dorinţa şi tendinţa oamenilor de a-şi petrece timpul liber, călătorind, visând la colţuri liniştite din natură, vizitând oraşe şi sate din ţara sau din alte ţări pentru a cunoaşte oameni si locuri noi, sau pentru a-şi îngriji sănătatea. Dat fiind faptul că numărul populaţiei a crescut considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenta factorului distanţă-timp a fost diminuată simţitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul -„ca modalitate de petrecere plăcuta şi utilă a timpului liber, a cunoscut o 1

2

explozie fără precedent, constituind una dintre cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane”. În urma unor studii efectuate s-a depistat o gama larga de transformări tehnice, economice, culturale şi sociale, cu influenţă directă asupra fenomenului turistic printre care: creşterea veniturilor pe locuitor, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, automatizarea proceselor de productie şi creşterea productivităţii muncii ce duc la scurtarea săptămânii de lucru şi ca o consecinţă, cresterea timpului destinat recreerii, creşterea continuă a nivelului de cultură care duce la sporirea setei de cunoaştere. Ţinând cont de aceste transformări şi luând în considerare influenţa factorilor biologici şi psihologici se poate aprecia că în viitor în aproape toate ţările lumii turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională întruna permanentă, tendinţa de a deveni fie o necesitate, fie o nevoie din ce în ce mai mult resimţită de omul modern. 1.1.2. Originea numelui Din punct de vedere etimologic, cuvântul “turism” provine din termenul englez “tour” care înseamnă călătorie sau “to tour” , “to make a tour” însemnând a călătorii, a face o călătorie, a colinda şi a aparut în Anglia în jurul anului 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa şi în Franţa în special. La rândul său, acest termen englez deriva din cuvântul francez „tour” însemnând călătorie, plimbare, mişcare în aer liber, drumeţie, fiind preluat apoi de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement, de destindere, recreere şi plăcere. Termenul francez are însă rădăcini mult mai vechi. Derivă din cuvântul grec „tournos” şi din cel latin „turnus” şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism” a derivat cel de turist, adică cel care efectuează călătoria pentru plăcere proprie, recreere şi odihnă. 1.1.3. Cateva definiţii Turismul fiind o activitate în plină evoluţie şi afirmare, a fost pentru numeroşi specialişti un fenomen căruia au încercat să-i stabilească dimensiunile în timp şi spatiu, conţinutul, sensul, adică să-l definescă cât mai exact. Astfel, “în lucrarea Handbuch der Schweizerischen Volkswirtschaft, 1905(Manual de economie populară elveţiană), E. Guyer-Freuler arată că turismul în sens modern al cuvântului este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului de viaţa pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”.

3

Belgianul E. Picard, în lucrarea „Industria călătorului definea turismul ca ansamblul organelor şi funcţiilor, nu numai din punct de vedere al celui ce se deplasează, al călătorului propriuzis, dar în principal din punct de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celor care profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face pentru a-şi satisface nevoile de cunoştinţă sau de plăcere…”2 Profesorul elveţian dr. W. Hunziker a elaborat, în 1940, o definiţie a turismului acceptat pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”3 Dictionnaire touristique international (1969), lucrare realizată sub auspiciile Academiei Internationale de Turism, conţine şi el o definitie: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unei organizaţii, societăţi sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitată de timp, precum şi industria care concura la satisfacerea nevoilor turiştilor. Şi tot în acest Dicţionar (tradus in limba română în 1980) se precizează că turismul se distinge de o călătorie prin aceea că implică, pentru persoana în cauză pe de o parte alegerea deloberată a ţintei, pe de altă parte preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.4 Prin termenul „turism” se înţelege în primul rând, o serie de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţara pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţii cunoştinţele generale, pentru a se distra, pentru a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti întrun anumit loc al destinaţiei. 1.2 Componente ale produsului turistic 1.2.1. Cazare Turismul de deltă nu a dispus de o capacitate de cazare sufiecientă de cazare fiind necesar construirea de hoteluri, cabane. Gradul de ocupare a capacitatilor de cazare existente în localităţile Deltei Dunării şi limitrofe deltei este încă mic în comparaţie cu cererea turistică, îndeosebi în vârf de

2 3 4

4

sezon. Ulterior capacitatea de cazare a început a creşte prin construirea şi darea în folosinţă a altor hoteluri, a unui complex turistic cu o capacitatea de 400 de locuri la Sfântul Gheorghe. Structura locurilor de cazare pe tipuri de unităţi se prezintă astfel: -hotel- este o unitate formată dint-o clădire sau ansamblu de clădiri care asigură cazarea, posibilitatea de servire a unei mese, posibilitatea de agrement şi o gamă mai largă sau restrânsă de servicii; Hotelurile pot fi de: 1, 2, 3, 4, 5 stele. ”Hotel Proprietors Act” din 1956 dă o definiţie clară a unui hotel: un stabiliment pus la dispoziţie de către proprietar spre a oferi preparate culinare, băuturi şi, dacă este necesar, spaţii pentru dormit, fără vreun contract special, oricărui călător care se prezintă şi vrea să plătească o sumă adecvată pentru serviciile şi facilităţile oferite şi care se află într-o stare corespunzătoare pentru a fi primit. În localităţile din delta şi limitrofe deltei există unităţi comerciale cu amănuntul şi de alimentaţie publică care satisfac în mare măsură din punct de vedere al calităţii şi diversităţii sortimentelor necesităţile turistilor. Numărul şi structura unităţilor, gama de produse şi servicii sunt mult diversificate, în special în timpul sezonului dar nu numai. Componenţa principală a bazei tehnico-materiale a turismului o formează reţeaua de cazare, structurată în forme de bază sau principale şi forme complementare. Cea mai răspândită formă de cazare de pe glob o reprezintă hotelul, fiind o construcţie sau un ansamblu de construcţii care asigură cazarea în camere cu 1-2-3 paturi, dotate cu instalaţii diverse (baie, instalaţii sanitare, televizor, radio, telefon etc.) în funcţie de gradul de confort asigurat. Pe lângă toate acestea multe hoteluri asigura o gama foarte largă de servicii suplimentare (intreţinerea unor obiecte de uz personal, asistenta medicală, închirieri de materiale sportive şi echipamente de agrement, schimb valutar, reţinerea de bilete pentru spectacole sau pentru mijloace de transport, închirieri de automobile ş.a.). O formă tradiţională de cazare este hanul turistic, amplasat fie în oraşe sau târguri, fie pe trasee sau la intersecţia unor importante artere de circulaţie. Ca şi capacitate are în medie, 20-60 de locuri. Hanurile s-au păstrat, în parte, până în zilele noastre fiind restaurate sau reconstruite pe locurile de odinioară. În paralel cu dezvoltarea spectaculoasă a turismului automobilistic, au apărut şi campingurile – popasuri turistice, amenajate de regulă pe terenuri neaccidentate în apropierea unor artere rutiere sau unor centre urbane, staţiuni, obiective turistice. Sunt folosite de turişti ca popasuri pentru o

5

singură noapte, cazarea lor asigurându-se în căsuţe, corturi, rulote, remorci etc. Ele reprezentând doar 5% din totalul locurilor de cazare din România.

1.2.2. Agrement-divertisment Concomitent cu dezvoltarea economică, dar şi cea socială, în Tulcea au crescut posibilităţile de sport, agrement şi distracţie pentru turismul de deltă. În afară de municipiul Tulcea, unde există muzeul „Delta Dunării”, Casa de cultură a sindicatelor, Casa ştiinţei şi tehnicii tineretului, terenuri de sport etc. în celelalte localităţi din zonă existau, în anul 1980 existau patru case de cultură şi toate cu dotări corespunzatoare. Totodată în deltă au fost organizate formele de agrement caracteristice zonei: puncte de închiriat bărci (Crişan şi Maliuc), la Muringhiol şalupe şi unelte de pescuit; s-au organizat pentru desfăşurarea unor acţiuni specifice ca : focuri de tabără, întreceri sportive, a început dotarea bazelor de cazare cu jocuri etc. În vederea asigurării condiţiilor corespunzatoare practicării turismului intern şi internaţional în Delta Dunării, s-a constituit un colectiv de coordonare a turismului de deltă, din care fac parte reprezentanţi din unităţile de pe plan local, ale Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Turismului etc. Colectivul de coordonare elaborează propuneri de măsuri care să asigure : dezvoltarea bazei materiale ale turismului de deltă în concordanţă cu cerinţele turismului intern şi internaţional, o bună corelare a activităţii de transport cu programul de lucru al unităţilor productive, organizarea corespunzatoare a transporturilor în zilele de odihnă şi sărbători către Delta Dunării şi în interiorul deltei prin zonele de agrement, extinderea zonelor de agrement şi recreative, a spaţiilor verzi în localităţile şi amplasamentele de pe litoralul Mării Negre, precum şi dotarea corespunzătoare a acestor zone nou create, dezvoltarea bazei materiale a activităţii sportive în localităţile Deltei Dunării, precum şi în localităţile limitrofe deltei în vederea sporirii numărului de turisti români şi străini care îşi petrec în mod activ timpul liber, lărgirea şi adoptarea activităţilor cultural educative în vederea petrecerii cât mai plăcute a timpului liber de către toţi turiştii care participă la acţiunile turistice organizate în Deltă. Pentru ca sejurul unui turist să fie cât mai complet, pe lângă cazare şi masă acesta mai are nevoie şi de distracţii, de divertisment la locul de petrecere a timpului liber. În centrul atenţiei prestatorilor de servicii turistice agrementul şi animaţia au un rol esenţial în mărirea fortei de atracţie a unei localităţi, staţiuni sau zone turistice, în diferenţierea unui produs faţă de altul, în 6

creşterea competitivităţii în conturarea produsului turistic. Agrementul închide totalitatea posibilităţilor şi dotărilor menite să asigure cele mai variate gusturi în materie de distracţie ale turiştilor, ajungând ca fantezia sa nu aibă limite, “constituie sarea şi piperul activităţii dintr-o staţiune, zonă sau punct turistic”. Serviciile oferite de baza de agrement sunt principalul furnizor pentru creşterea încasărilor medii pe zi/turist, indicator de mare însemnătate în aprecierea activităţii turistice. Serviciile de agrement pot fi la rândul lor grupate după motivaţiile turistilor în excursii, dotări sportive, dotări cultural artistice ş.a. În staţiunile de litoral sau pe lacuri se folosesc variate tipuri de dotări şi ambarcaţiuni pentru sporturi nautice şi croaziere. Dotările şi acţiunile cultural-artistice ca atracţii majore se înscriu în preocupările organizatorilor de turism. Variate ca forme : cinematografe, muzee, expoziţii, festivaluri etc. atrag un număr mare de turişti. Sunt bine cunoscute manifestările cultural-artistice organizate pe litoralul românesc al Mării Negre – de muzică populare, uşoară, de teatru şi poezie la care îşi dau concursul solişti şi formaţii de renume. 1.2.3. Tratament În mai toate ţările lumii, tratamentul balnear este prezentat ca un factor de prevenire a efectelor nocive ale civilizaţiei şi de ameliorare şi vindecare chiar a unor boli cronice. Turismul de tratament are în vedere diversificarea ofertei turistice a staţiunilor balneo-climatice printr-un sistem de refacere a sănătăţii cu ajutorul sportului şi agrementului. Au fost concepute mijloace de sport şi agrement speciale pentru diferite maladii, pentru handicapaţii etc. Turismul balneo-medical este conceput azi ca o terapie a omului în general, într-o functiune globală a vacantei, în care medicul introduce pe lângă terapeutica balneo-medicală, sportul, agrementul şi odihna. Aplicarea acestei concepţii face să se folosească şi mai eficient baza materială turistică existentă, nucleul unor centre de cură în care orice investiţie devine mai uşor de realizat şi popularizat. România are numeroase localităţi cu surse de ape minerale cu calităţi terapeutice deosebite, răspândite pe tot teritoriul ţării. Se poate spune că România dispune de toate principalele categorii de ape minerale cunoscute (termale, oligominarele, alcaline, sulfatate,clorurosodice, sulfuroase, iodurate, carbogazoase, feruginoase, arsenicale, radioactive) cu proprietăţi fizico chimice verificate. Turismul de tratamente constituie o componentă a ofertei care răspunde unei cereri turistice în continuă creştere pe plan intern şi internaţional. Dezvoltarea acestei oferte pentru turismul internaţional se justifica prin calităţile apelor minerale din principalele noastre staţiuni, cât şi posibilităţile mari pe care le oferă turismul pentru creşterea încasărilor. De aceea sunt necesare acţiuni complexe de amenajare şi 7

dotare, sub toate aspectele, a staţiunilor pentru a se asigura condiţii de înaltă competitivitate la activitatea principală, tratament cât şi cele secundare, cazare, alimentaţie, agrement, distracţii etc. 1.3.Stimularea creşterii circulaţiei turistice În măsurarea circulaţiei turistice există de obicei o serie de dificultăţi iar metodele de măsurare sunt imperfecte. În general, instrumentele statistice utilizate în măsurarea circulaţiei turistice sunt recensământul şi sondajele. Schematic, principalele metode de înregistrare a numărului turiştilor sunt: a) metoda înregistrării în spaţiile de cazare Persoanele care solicită cazare într-una dintre unităţile turistice sunt înregistrate, datele conţinând: numele şi prenumele, anul naşterii, cetăţenia, domiciliul stabil, actul de identitate şi ziua sosirii. Metoda permite evaluarea numărului de înnoptări, adică a numărului de nopţi petrecute în cadrul unităţii de cazare. Dezavantajele metodei privesc în primul rând faptul că turiştii în circuit sunt înregistraţi de fiecare dată când îşi schimbă hotelul, ceea ce conduce la înregistrări multiple; în al doilea rând, în anumite unităţi mai mici sau de importanţă mai redusă, cum ar fi sate de vacanţă, campinguri, popasuri turistice, înregistrările pot lipsi; în al treilea rând, persoanele care sunt cazate la rude sau prieteni, deci nu într-un spaţiu de cazare omologat, scapă înregistrărării. b) metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră Presupune înregistrarea tuturor persoanlor care trec frontiera, indiferent de mijlocul de transport folosit. Metoda se foloseşte pentru evaluarea turiştilor străini la nivel de ţară. Ca dezavantaj principal putem aminti înregistrarea şi a persoanlor care practică micul trafic de frontieră, adică vizitatori de o zi sau mai puţin. c) metoda anchetelor şi sondajelor în rândul turiştilor Este folosită pentru cercetarea pe baza unor eşantioane a aspectelor legate de preferinţele turiştilor, calitatea serviciilor, cuprinzând date de identificare a turiştilor. d) metoda bugetelor de familie Această metodă oferă informaţii cu privire la cheltuielile cu privire la turism, ponderea acestora în venituri şi consum, peridiocitatea călătoriilor, frecvenţa şi destinaţiile acestora etc. Se obţin prin această metodă date cu privire la modul de participare al populaţiei la turismul individual sau organizat. 8

Potrivit metodologiei elaborate de INSSE şi Ministerul Turismului circulaţia turistică este cuantificată prin unităţile de cazare, puncte de frontieră, agenţii de turism prin metoda bugetelor de familie. Se culeg informaţiile necesare pentru a fi posibilă calcularea principalilor indicatori ai circulaţiei turistice (numărul persoanelor cazate, numărul înnoptărilor etc.) Documentele pe baza cărora se realizează observaţii statistice sunt: *

Declaraţia călătorului de la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei;

*

Registrul de evidenţă al persoanelor cazate;

*

Biletul de odihnă şi tratament;

*

Borderoul de înscriere la excursii;

*

Chestionarele completate de familiile participante la anchete cu privire la acţiuni turistice.

Circulaţia turistică poate fi clasificată după mai multe criterii, astfel avem: 

după modalitatea de angajare a consumului turistic: *

neorganizată sau pe cont propriu- autonomia turiştilor este absolută şi nu presupune o angajare prealabilă a unor prestaţii turistice;

*

organizată- a apărut în secolul al XIX-lea şi este definită ca fiind angajarea anticipată a unor prestaţii turistice. Prezintă avantaje atât pentru organizatori (venituri sigure, comisioane încasate) cât şi pentru turişti ( confort, preţuri mici);

*

semiorganizată- se referă la contractarea unor prestaţii turistice şi necontractarea unora, acestea fiind contractate pe durata voiajului.



după gradul de mobilitate al consumatorului *

itinerată- turismul de circuit sau circulaţie, cu şederi de 1- 2 zile. Aici se include şi turismul de croazieră;

*

de sejur- turistul petrece un sejur în staţiune, fie sejur scurt fie mediu;

*

rezidenţială sau de sejur lung- şederea depăşeşte de obicei 30 de zile. Este realizată, acest tip de circulaţie turistică, în special de turiştii care posedă o reşedinţă secundară în altă localitate sau ţară.



din punct de vedere al periodicităţii : *

turism sezonier- acesta este legat de periodicitatea anumitor evenimente sportive sau culturale, condiţii climatice sau naturale; 9

*

turism continuu- care se realizează pe toată perioada anului, nefiind condiţionat de diferite condiţii. Se poate aminti aici turismul cultural şi de afaceri.



din punct de vedere al acoperirii cheltuielilor turistice: *

turism particular (pe cont propriu)- acest tip de turism se adresează

turiştilor cu

venituri mari sau care doresc să-şi organizeze singuri călătoria, se include aici şi turismul de lux; *



turism social- se adresează persoanelor cu venituri mici.

după mijloacele de transport utilizate: *

pe cale terestră- se include în această categorie şi cicloturismul, motociclismul;

*

pe cale aeriană- este necesară, şi se foloseşte în special pentru distanţe lungi;

*

pe cale navală- ca formă de manifestare se poate aminti aici croazierele;

*

forme mixte- combinarea celor amintite mai sus. Poate fi de tip avion automobil, vapor şi automobil, vapor şi avion şi automobil, etc.



din punct de vedere al locului de consum: *

naţională- se referă la circulaţia rezidenţilor în interiorul graniţelor ţării, aceasta acoperind 80% din circulaţia totală;

*

internaţională- implică persoanele care călătoresc în afara graniţelor, reprezenatând 20% din turismul mondial, îmbracă două forme: -turism emiţător; -turism receptor.



după motivaţia călătoriei, este considerat ca fiiind unul dintre cele mai importante criterii de

clasificare, fiind recomandat de către OMT. Deci principalele forme de turism după principalele motivaţii care la stau la bază sunt: *

turism de odihnă- loisir, recreere şi vacanţă;

*

turism sociologic- vizite la rude şi prieteni;

*

turism de afaceri- ca motivaţie stau afacerile şi diferite motive personale;

*

turism de tratament- în baza tratamentelor medicale;

*

turism religios- din motive religioase şi pelelinaje;

*

turism verde-camping, turism rural;

*

alte motive.

Acţiunile de valorificare a stufului, de creştere a peştelui, de cultivare cu cereale şi de împădurire cu arborii cei mai indicaţi a terenurilor de pe grinduri, precum şi acţiunea de construire şi 10

de întreţinere a căilor de navigaţie, au ca scop punerea în valoare a „tezaurului” deltei, fără a cauza modificări dăunătoare cadrului biologic. O atenţie specială trebuie dată organizării turismului în deltă, activitate ale cărei venituri pot fi cel puţin tot atât de importante ca şi ale celorlalte industrii bazate pe variatele bogăţii ale deltei. Nu trebuie uitat însă că turismul în deltă implică tocmai respectarea cadrului natural şi nu modificarea lui arbitrară. Creşterea mişcării turistice stă în legătură cu numeroşi factori, cum sunt: posibilitatea de călătorie în condiţii optime şi siguranţa pentru cei ce vizează delta că vor întâlni imaginile dorite de care să-şi amintească mai târziu cu plăcere. Din cauza bazei materiale, ca şi a caracteristicilor geografice, delta nu poate fi sediul unei şederi îndelungate într-un singur loc, suprafaţa sa constituind prin excelenţă o zonă de circulaţie. Scopul vizitării deltei nu constă în executarea vreunui tratament, ca în staţiunile balneo-climatelice, ci în surprinderea peisajelor în al căror prim plan se află păsările specifice locurilor. În excursii se aleg cele mai reprezentative trasee, ceea ce face necesar un studiu bine orientat la faţa locului. Din punct de vedere turistic, Delta Dunării este caracterizată de diferitele grinduri precum şi de ghiolurile adânci şi limpezi cu flora şi fauna lor unice, la care se adaugă plaja marină dintre localităţile Sulina şi Sfântul Gheorghe şi apele calde ale mării din acest sector, bogate în peşti valoroşi. În patrimoniul turistic al ţării noastre, Delta Dunării, datorită caracteristicilor sale, ocupă unul dintre primele locuri preferate de turişti. Fiind una din regiunile cele mai neobişnuite, pretenţiile turiştilor sunt cu totul speciale, generate de „sentimentul de venerare” şi „impresia de grandoare”, care definesc acest „templu al naturii”. În vederea creşterii mişcării turistice trebuie ca delta să-şi recapete integral atributele unei autentice rezervaţii naturale. Delta în întregimea ei este un monument al naturii şi, având caracteristicile unui muzeu în aer liber, se impune să aibă şi regimul unui muzeu, cu interdicţiile şi restricţiile respective.

11

1.4. Conceptul de agroturism Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat, de atracțiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradițiile şi obiceiurile prezente în mediul rural. Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole şi/sau cu construcțiile având destinații, rol, funcțiuni în domeniul agriculturii. Această formă de agroturism este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfășurată în gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupație şi sursa de venit. Agroturismul este abia la început în România, dar poate avea o contribuție foarte importantă în dezvoltarea ruralului, nu numai în termeni financiari ci şi prin aceea de crearea de noi locuri de muncă, noi practici de muncă, injectarea unei vitalităţi noi în economia ruralului, etc. Dezvoltarea agroturismului se impune în spațiul rural, atât pe plan economic cât şi social. Turiştii preferă să călătorească şi să cunoască locuri noi tocmai din dorinţa de refulare din cotidian, dintr-o lume sortită industrializării şi urbanizării, monotonă şi stresantă. Gradual, locaţiile cu specific rustic şi/sau tradiţional câştigă teren, în dauna vechilor centre turistice. În aceste condiţii şi preferinţele excursioniştilor vis-a-vis de posibilele structuri de cazare se schimbă. Cele mai cunoscute spaţii de cazare şi alimentaţie - hotelurile şi respectiv, restaurantele îşi pierd treptat din importanţă în dauna unor noi forme de cazare şi masă - pensiunile turistice, mult mai bine integrate în cadrul natural al respectivelor zone. Activitatea agrotristică se numară printre fenomenele ce s-au impus în epoca contemporana, constituind o trăsătură caracteristică secolului nostru. Societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestandu-se sub forma agresivitaţilor biologice( poluare, lipsa de mişcare, maladii frecvente, etc.), precum şi a celor de ordin nervos( stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională şi multe aletele) . De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece timpul liber călătorind, căutând vai, visand la colţurile linistite din natura, vizitand orase si sate din tara de bastina sau din alte tari, pentru a cunoaste oameni si locuri sau pentru a-si ingriji sanatatea. Si cum numarul populatiei in majoritatea tarilor a crescut considerabil, iar influenta factorului distanta (timp) a fost diminuata simtitor, prin

12

modernizarea mijloacelor de transport, agroturismul – ca modalitate de petrecere placuta si utila a timpului liber – a cunoscut o ’’explozie’’ fara precedent. Agroturimul este un concept nou atat in Romania, cat si in tarile Uniunii Europene, facand referire la diferitele forme de turism aflate in legatura directa cu activitatile agricole. Aceasta forma specifica de turism este sustinuta si promovata de micii proprietari din mediul rural, ca activitate secundara, aducatoare de venituri suplimentare pentru gospodaria taraneasca. In tara noastra, in conditiile actuale, in marea majoritate a gospodariilor taranesti se afla la pragul de subzistenta, activitatile agroturistice reprezinta o sansa pentru obtinerea unor venituri prin valorificarea produselor obtinute in cadrul acestora, fie ca este vorba de produse agricole, alimentare, artizanale sau mestesugaresti. Agroturismul utilizeaza, pentru cazarea si servirea mesei turistilor, numai pensiunile si fermele agroturistice. Derulandu-se in spatiul rural, agroturismul beneficiaza de un mediu nepoluat si pitoresc, de atractii turistice naturale si antropice inedite, de valorile culturale, istorice si artistice ale acestui spatiu, de traditiile, obiceiurile si ospitalitatea locuitorilor zonelor rurale. Spatiul rural satisface, prin componentele sale, o paleta larga de motivatii turistice, precum: -

odihna si recreere, atat pasive, cat si active;

-

cunoasterea unor oameni si locuri noi si inedite;

-

practicarea diferitelor sporturi;

-

curele de ” aer, apa si natura”;

-

alimentatia sanatoasa si naturala;

-

posibilitatea petrecerii timpului liber in multiple feluri;

-

initierea in diverse mestesuguri etc.

În aceste conditii, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală şi eficienţa a resurselor mediului rural, punand in valoare potentialul agricol, turistic, uman si tehnico-economic al acestuia. Principalele resurse antropice ale agroturismului: -monumentele si siturile arheologice, care reprezinta marturii ale primelor forme de organizare si dezvoltare a omenirii si care, multe dintre ele, sunt vizitate de numerosi turisti. 13

-monumentele si ansamblurile de arhitectura, care includ o mare diversitate de imobile, construite in perioade diferite, cu stiluri deosebite; -ansamblurile de arhitectura si urbanism, respectiv centrele si nucleele istorice din asezarile urbane si rurale, care trebuie sa se bucure de un statut special de protectie si conservare, iar imobilele vechi, sa capete sa utilizari in domeniul turismului si agroturismului; -monumente de arta, unde se integreaza acele bunuri cu valoare plastica si comemorativa, care decoreaza multe interioare sau asezari umane, mai ales in zona rurala; -monumentele si ansamblurile memoriate, care sunt expresia modului de viata si de creatie a unor importante personalitati din stiinta, arta si cultura romaneasca, devenite valori ale culturii nationale si universale; -locurile istorice reprezinta acele spatii care poarta amprenta unor evenimente istorice, politice, deosebite si care sunt marturii concludente privind evolutia poporului roman; -gastronomia traditionala romaneasca, devenita deja foarte cunoscuta si apreciata de toti turistii romani, dar si de straini, fiind reprezentata de retete, feluri de mancare si modalitati cat mai inedite de servire a mesei; Piata agroturistica poate fi definita ca fiind ansamblul actelor de vanzare-cumparare, al caror obiect de activitate il constituie produsele agroturistice, privite intr-o unitate organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune si interdependenta cu spatiul in care se desfasoara. Activitatea agroturistica si-a constituit in timp si spatiu o piata proprie, caracterizata prin influenta actiunii unor factori cu manifestare specifica si determinati de natura economica, sociala, culturala, geografica si mai ales motivationala. In principiu, agroturismul, ca activitate economica, face parte din categoria produselor abstracte, relativ ” invizibile”, a caror definire cantitativa si calitativa nu poate fi facuta partial sau indirect. Din punct de vedere geografic, piata serviciilor turistice si agroturistice prezinta doua componente, respectiv: -

o componenta locala, in cadrul careia o parte a ofertei este utilizata pentru satisfacerea cererii din zona in care se afla unitatea agroturistica;

-

o componenta nationala si internationala, in care se confrunta oferta cu cererea din alte zone.

Cererea agroturistica este reprezentata de ansamblul persoanelor care isi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar in localitati rurale, cunoscute ca sate agroturistice, precum si de totalitatea persoanelor care solicita si utilizeaza servicii de turism rural sau persoanele care se 14

deplaseaza in alte scopuri in mediul rural si sunt beneficiarii unor astfel de servicii. Motivatia acestor categorii de turisti cuprinde, in esenta, trebuinte, impulsuri, intentii, valente si tendinte specifice, avand un caracter personal, subiectiv, influentat de o serie de factori precum: mediul geografic, pozitia sociala, atitudinea fata de propria persoana, informatiile avute. Oferta agroturistica, privita ca totalitatea ”capacitatilor de productie” puse in actiune pentru a oferi un anumit produs pe piata, cuprinde o multitudine de elemente, precum: -

resursele agroturistice, naturale si antropice;

-

masa de bunuri destinate consumului agroturistic (bunuri agricole, alimentare, industriale etc.);

-

forta de munca specializata din unitatile agroturistice;

-

infrastructura agroturistica locala( structuri de primire, cai de acces etc.);

-

conditiile concrete, tehnice si economice, de comercializare a produselor agroturistice( preturi, tarife, facilitati etc.).

In agroturism, materializarea ofertei si locul efectiv al consumului de prosduse agroturistice sunt reprezentate de gospodaria taraneasca, transformata in ferma sau pensiune agroturistica. Agroturismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul inconjurator, acesta reprezentand ”materia sa prima”, obiectul si domeniul de activitate si de desfasurare al activitatilor sale componente (turistice si agricole), fiind suportul sau cadru, purtatorul resurselor sale. In aceste conditii, relatia agroturistim-mediu inconjurator are o semnificatie deosebita, ocrotirea mediului inconjurator reprezentand conditia ”sine qua non” a dezvoltarii agroturismului, orice modificare produsa acestuia, aducand prejudicii si potentialului agroturistic, prin diminuarea sau chiar anularea unor resurse ale sale. Turismul si agroturismul se desfasoara in mediu si prin mediu, calitatea acestuia putand favoriza sau nega activitatile turistice si agroturistice din anumite zone. Capitolul II. Cadrul geografic şi antropic al zonei Deltei Dunării 2.1. Geneză şi evoluţie Delta Dunării îşi trage apele din masivul Pădurea Neagră, de sub vârful Kandel din Germania, prin cele două pâraie, Brigah, la 920 m şi Brege la 1000 m altitudine ce se unesc lângă localitatea Donaueschingen- Dunarea are un bazin de recepţie de 817 mii km², care este de 3,4 ori 15

mai mare decât suprafaţa României, reprezentând cam a 12- a parte din suprafaţa Europei (10 050 mii km²). Cel mai tânăr pământ al ţării, Delta Dunării potrivit oamenilor de ştiinţă îşi are originile în urmă cu aproximativ 13 000 de ani. În formarea Deltei se conturează foarte clar mai multe faze distincte. Faza 1: Pe locul Deltei şi prelungindu-se mult în amonte există iniţial Golful Tulcea. Datorită unei impresionante cantităţi de aluviuni transportate de Dunăre şi datorită unui flux şi reflux extrem de mic (aproximativ 50 cm) în acest golf s-au creat condiţiile formării unei Delte. Remarcaţi configuraţia geografică în care Golful Babadag era bine conturat, dând naştere mai târziu „Lacului Razim”. Faza 2: În urmă cu aproximativ 13 000 de ani între insulele Caraorman şi Letea s-a format un cordon litoral, care a închis Golful Tulcea transformându-l într-o lagună. În imaginea alăturată sunt dunele de nisip din Caraorman, care făceau parte din cordonul litoral numit şi „cordon iniţial”. Faza 3: Colmatarea lagunei duce la formarea unei suprafeţe mlăştinoase în care Dunărea îşi sapă unul din cele mai vechi braţe: Sfântul Gheorghe. În urmă cu aproximativ 9 000 de ani aluviunile transportate de braţul Sfântul Gheorghe fac ca Delta să avanseze în dreptul lui şi în acelaşi timp închid Golful Babadag conturând viitorul complex Razim - Sinoe. Faza 4: Un nou braţ al Dunării străpunge "cordonul iniţial" (în urmă cu 7 000 de ani, chiar în dreptul viitoarei localităţi Crişan) şi va depozita aluviuni la capătul său. Acest braţ se va numi Sulina şi va avea o avansare rapidă în mare care se datorează probabil unei oarecare colmatări a braţului Sfântul Gheorghe. De asemenea se conturează partea de Nord a Deltei şi braţul care îi va da naştere: braţul Chilia. Faza 5: Colmatarea braţului Sulina obligă apele Dunării să caute altă ieşire la Marea Neagră, astfel „cordonul iniţial” este străpuns din nou în partea de nord (în urmă cu 2 000 de ani, în dreptul localităţii Periprava), luând naştere braţul Chilia. Aluviunile depuse de noul braţ Chilia vor duce la înaintarea Deltei în partea de Nord. În interiorul Deltei colmatarea lacurilor şi formarea unor noi grinduri este un proces natural ce continuă şi astăzi. Primele mărturii despre Delta Dunării le avem de la : "părintele istoriei" Herodot (484-425 î. Hr.), care scria despre existenţa a 5 braţe ale Dunării5.

5

16

Polybiu (sec II î. Hr.) pomeneşte în lucrările sale despre 7 braţe şi de mari acumulări de nisip la gurile Istrului. Cea mai veche hartă este schiţa întocmită de Strabon (63 î. Hr. - 19 d. Hr.)6. Cea mai amplă descriere a Deltei în care sunt trecute şi coordonatele ei geografice, latitudinea şi longitudinea le avem de la Claudiu Ptolemeu (90-168 d. Hr.) Din secolul al XV-lea şi până în secolul al XIX-lea Dobrogea şi gurile Dunării vor fi stăpânite de Imperiul Otoman. Este o deltă de tip clasic, bine individualizată, cu un contur clar deoarece debusează într-o mare închisă, lipsită de maree, unde vânturile au frecvenţă redusă şi intensitate mica, favorabile apariţiei deltelor. Ca rezultat al interacţiunii dintre fluviu şi mare, Delta Dunării se împarte în două sectoare: delta fluvială în vest şi delta fluvio-marină în est, separate prin aliniamentul de grinduri Letea – Caraorman –Crasnicol. Informaţiile rămase de la călătorii antici, împreuna cu cele mai recente date şi interpretări în domeniu, au permis reconstituirea, în spaţiu şi timp, a teritoriului deltaic. Aproape toate teoriile formulate converg spre ideea de geneză prin fazele de golf – limandeltă. Conform acestora, Delta Dunării ar fi luat naştere într-un vechi golf al mării, izolat prin intermediul unui cordon litoral de nisip, care a transformat partea vestica a acestuia într-un liman. Înainte ca Dunărea să fi încheiat procesul de colmatare a limanului, vânturile dominante din NE, antrenând valuri mari, au ridicat în faţa cordonului litoral acumulările de nisip Letea şi Caraorman. Formarea grindurilor Sărăturile s-a petrecut mult mai târziu, după ce braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe au străpuns acest cordon litoral, ele avansând, în general simultan în domeniul mării, prin clădirea de cordoane – maluri. Folosind partea avansată a acestor maluri, marea construieşte noi serii de cordoane litorale care închid în spatele lor sectoare lagunare , ulterior colmatate. Printr-un astfel de mecanism Delta Dunării a luat proporţii avansând neîncetat în spaţiul marin. Formarea unui cordon de acest gen la sud de braţul Sfântu Gheorghe a permis izolarea ulterioară a unor limanuri maritime. Între factorii care concură la evoluţia deltei, factorul determinant este fluviul Dunărea, cu încărcătura sa solidă, face ca delta să avanseze neîncetat în mare (rata medie de înaintare în perioada 1835-1992 a fost de 17,405m/an). Aceasta se varsă în mare prin trei braţe, cu avansari oarecum egale: Chilia-84 km, Sulina-77 km, şi Sfântu Gheorghe(Insula Sahalin)-81 km.7 Delta Dunării s-a format datorită acţiunii unui complex de factori, respectiv: „oscilaţiile practic nule ale mareelor din bazinul Mării Negre, existenţa unei platforme continentale bine dezvoltată, cât şi a adâncimilor mici în sectorul maritim din faţa gurilor Dunării, debitul mare de aluviuni pe care Dunărea l-a depus şi îl depune în zona sa de vărsare, existenţa în faţa gurilor 6 7

17

Dunării a unui curent maritim litoral de aluviuni, cu direcţie generală NE-SV, predominantă vânturilor de nord- est8 Delta Dunării reprezintă o regiune joasă care acum 10.000 de ani, în urma ridicării nivelului apelor Mării Negre, a fost transformată într-un golf. Aluviunile transportate de Dunăre şi cele aduse de curenţii marini au creat bancuri de nisip desfăşurate de la vest la est şi, respectiv, de la nord la sud. Când acestea au atins suprafaţa apei, în golf a apărut uscatul, respectiv grindurile (cu dimensiuni

variabile)

încadrate

de

canale

prin

care

se

scurgeau

apele

fluviului.

Atestări istorico-geogrefice despre Delta Dunării apar în numeroase texte şi hărţi încă din antichitate. De pilda, Herodot (secolul al-V- lea i.Cr.)”indica un spaţiu cu bancuri de nisip între care se aflau braţe cu apă, iar Strabo indica şapte braţe ,între care se aflau insule” 9 , idee reluată şi de Pliniu cel Bătrân, Ptolemeu ş.a. Regiunea deltei este o câmpie în formare alcătuită din relief pozitiv (grindurile) şi relief negativ (braţele Dunării, canalele, gârlele,depresiunile lacustre). Uscatul deltaic reprezintă numai 13% din suprafaţa şi este alcătuit din : - grinduri fluviale longitudinale, cu orientări de la vest la est, care însotesc braţele Dunării ; - grinduri fluvio-maritime, cu orientări de la nord la sud create prin acţiunea comună a Dunării şi a mării ; - grinduri continentale care reprezintă resturi dintr-un uscat mai vechi (predeltaic) . 2.2. Delta Dunării – Resurse naturale 2.2.1.Prezentare generală Delta Dunării „împărăţia apelor”(Fig.1) şi a pământurilor plămădite de ape, este plină de farmec. Apele mării şi-au restrâns domeniul şi s-a arătat uscatul, un pământ tânăr, clădit sub ochii noştri din rocile fărâmiţate ale munţilor şi din solul fertil al câmpiilor, cu dăruire împrospătat de bătrânul Istru, cum numeau anticii Dunărea din părţile noastre. Se dă o luptă neîncetată între apă şi uscat,din care uscatul iese întotdeauna învingător. Marea se retrage în timp ce uscatul ia forma unor degete de-a lungul cărora apele fluviului înaintează spre est. Bogăţiile naturale ale deltei: pământul şi apa, flora şi fauna sunt de fapt componentele economice, dar şi turistice ale teritoriului şi peisajului geografic originar.

8

9

18

Fig. 1. Harta Deltei Dunării

Delta Dunării se află acolo unde Dunărea, apropiindu-se de locul de vărsare a ei în Marea Neagră, se ramifică şi îşi duce apele pe o largă câmpie, ale cărei limite se îndepărtează la peste 100 km. În cuprinsul ei se găsesc albiile braţelor fluviului, însoţite de-o parte şi de alta de lacuri, zone mocirloase, gârle şi canale. Întreaga vale până la ţărmul mării are o pantă redusă, ceea ce face ca apele să înainteze încet. Toate braţele deltei au lăţimi considerabile. Întreaga deltă se prezintă ca un ansamblu amfibiu, adică o întindere de apă din care se ridică grinduri reduse ca înălţime şi suprafaţă. În Deltă există posibilitatea alcătuirii unor mari itinerarii, fiecare cu peisajul său caracteristic, dar atât turiştii cât şi, în general, toţi cei ce o vizitează în câteva ore sau în câteva zile nu pot vedea decât o mică parte. Delta Dunării fiind îndeosebi un domeniu al apelor, exercită aceeaşi putere de atracţie ca şi marea. Există ocazia de a explora natura la hotarul dintre apă şi uscat, unde se făureşte viaţa. Peisajele deltei care se succed pot ascunde mari surprize; de pildă, la depărtare de câţiva km de mare, în pădurile de pe grindurile Letea şi Caraorman, cresc stejari bătrâni înlănţuiţi de liane care le acoperă trunchiurile cu frunze, ca la ecuator. În partea centrală a aceloraşi grinduri se înalţă dune de nisip, ca la tropice. Suprafaţa totală a deltei este de 5 640 km², din care României îi revin 4 340 km², din care 3 660 km² se află sub nivelul Mării Negre, iar 680 km² reprezintă teren neinundabil, nesupus acţiunii 19

schimbătoare a apei. Comparată cu suprafeţele altor delte din Europa, Delta Dunării este a treia ca mărime. 2.2.2Limite, suprafaţă, adâncimi şi înălţimi La nord, delta se mărgineşte cu câmpia Bugeacului, la vest cu munţii din nord-vestul Dobrogei, la sud cu podişul Dobrogei, iar la est cu Marea Neagră. Zona de vărsare a Dunării se prelungeşte în mare până la o distanţă de 10-15 km de la ţărm şi, uneori, chiar dublul acestei distanţe. Sulina reprezintă braţul care serveşte prin excelenţă la navigat. Între gura principală a braţului din nordul Deltei, Chilia, şi gura braţului din sudul deltei, Sfântul Gheorghe, distanţa pe mare este de 80 km. Pe când braţul Sulina curge spre vărsare prin mijlocul deltei, braţele Chilia, la nord, şi Sfântul Gheorghe, la sud, închid suprafaţa deltei propriu-zise. Delta Dunării se aseamănă aşadar cu un triunghi având vârful îndreptat către vest, spre interiorul ţării, iar baza către est, spre mare; baza şi înălţimea triunghiului măsoară fiecare câte 80 km. Împreună cu delta propriu-zisă se socotesc şi suprafeţele învecinate, cum sunt cele ocupate de lacurile de la nordul braţului Chilia şi mai ales de la sudul braţului Sfântul Gheorghe, suprafeţe unde apele Dunării se revarsă în timpul viiturilor. Sub raportul coordonatelor geografice, Delta Dunării este aşezată la întretăierea paralelei de 45º latitudine Nord cu meridianul de 29º longitudine Est10. Incluzând zonele de lacuri care o înconjoară pe laturile sale, Delta Dunării are o suprafaţă de 5 640 km² din care 4 470 km² sunt pe teritoriul ţării noastre.La aceasta se adaugă zona maritimă, care variază ca lăţime, din faţa deltei, unde se face amestecul apelor fluviale cu cele maritime. Întreaga deltă se prezintă ca o câmpie aproape plană, uşor înclinată spre răsărit, apa având întâietatea asupra uscatului, acoperă permanent cam 80-90% din suprafaţă. În albia minoră a braţelor Dunării, dar şi în interiorul deltei, există adâncimi ale apei sub nivelul mării. În anumite locuri, patul albiei coboară la -39 m pe braţul Chilia, la -34 m pe braţul Tulcea, la -18 m pe braţul Sulina şi la -26 m pe braţul Sfântul Gheorghe. Însuşi Lacul Razim, cel mai mare lac de la sudul deltei, are adâncimea de -3 m. Suprafeţele de uscat din deltă au două

10

20

caracteristici:sunt dispuse fără o ordine aparentă, iar înălţimile lor prezintă valori mici. Grindul Chilia are înălţimea maximă de 6,5 m, la vestul satului Chilia Veche. Dunele din nordul grindului Letea ajung la altitudinea de 13 m. Unele insule din lacul Razim sunt scunde, de exemplu, Bisericuţa care are 4 m, dar altele sunt mai înalte : Grădişte de 19 m, Popina de 49 m, depăşind deci înălţimile întâlnite între braţele Dunării. 2.2.3.Relieful Deltei Dunării Relieful Deltei Dunarii cuprinde doua mari formatiuni: depresiunile deltaice, cu cote medii sub un metru, care ocupa cea mai mare suprafata din delta si se afla intr-un continuu proces de colmatarea aluvionarea sau organica si grindurile care au cote de 0,31 m fata de nivelul Marii Negre. În mod succesiv, apele acoperă ori eliberează uscatul deltei, după cum ele vin mari sau sunt în scădere. Subunităţile geografice compunând delta sunt privite ca elemente morfo-hidrografice, fiind deopotrivă atât elemente geomorfologice (adică forme ale reliefului) datorită poziţiei lor în interiorul uscatului, cât şi hidrologice (care aparţin diferitelor specii de ape), ca urmare a situaţiei pe care o au în domeniul apelor. În deltă sunt două categorii de elemente morfo-hidrogragice : pozitive, care au o înălţime mai mare decât nivelul mării, constituind suprafeţe ale uscatului sau, cum li se spune, „uscăturile”deltei; şi negative, care se găsesc sub nivelul mării, constituind deci locurile joase cu apă. Elementele morfo-geografice pozitive sunt: resturile uscatului predeltaic, grindurile fluviatile şi grindurile maritime care se întâlnesc pe marginea deltei, în lungul braţelor sau în aproprierea mării. Din punct de vedere morfogenetic şi după agenţii predominanţi care au contribuit la formarea ei, delta a fost separată în sens transversal, pe braţele fluviului în două părţi distincte: delta fluvială, în suprafaţa de 2 118 km², adica partea în amonte în care fluviul a fost agentul dominant şi delta maritimă în suprafaţa de 1 311,4 km², respectiv partea de aval în care marea a avut o influenţă importantă în cadrul interacţiunii sale cu fluviul. Linia de separaţie între cele două părţi o constituie sistemul de cordoane Letea- Caraorman- Crasnicol- Petrişor.

21

Resturile uscatului predeltaic sunt martorii reliefului anterior, erodat de ape, al deltei, dovezi ale structurii şi înfăţişării de altădată ale regiunii. Acum câteva zeci de mii de ani, prin aceste locuri, unde este astăzi delta, umblau mamuţi, de altfel ca şi în Câmpia Română sau în Podişul Moldovei. În categoria uscatului predeltaic trebuie introduse în primul rând, grindurile continentale Chilia şi Stipoc, aflate în nordul deltei. Tot în categoria uscatului predeltaic intră insulele Popina, Grădişte şi Bisericuţa din lacul Razim. Grindurile fluviatile se înalţă cu încetul din depunerea aluviunilor în lungul braţelor deltei, putând fi simple sau complexe. Dimensiunile lor sunt proporţionale cu gradul de mărime a cursurilor de apă care le-au dat naştere, fie ele curgătoare sau chiar cel puţin temporar, aproape staţionare. Grindurile maritime, uneori numite grinduri fluvio-maritime, într-un mod mai evident decât cele fluviatile, se împart în două tipuri: simple şi complexe. Cele simple sunt constituite de cordoanele litorale, numite perisipuri. Se găsesc în zona dinspre mare a deltei şi în zona grupei de lacuri Razim-Sinoe. Ele fiind rezultatul unei acumulări mai mult marine decât fluviatile în lungul ţărmului mării, au o dispoziţie transversală pe direcţia braţelor principale de vărsare în mare ale Dunării. Într-un mod asemănător se prezintă şi grindurile maritime complexe cum sunt grindurile maritime mari şi cele care formează litoralul deltei, fiind dispuse fie de la nord-vest la sud-est, fie într-o direcţie contrară de la nord-est la sud-vest, dar totdeauna complet diferită de direcţia celor trei braţe ale Dunării. În interiorul deltei, asemenea grinduri se întâlnesc rar ca perisipuri sau cordoane izolate de nisip. Modul în care sunt distribuite grindurile fluviatile şi cele maritime în interiorul deltei determină împărţirea ei în două subunităţi geografice: delta fluviatilă la vest, spre locul de început al bifurcării fluviului, unde se găsesc grindurile fluviatile paralele cu braţele Dunării, şi delta maritimă la est, spre locul de vărsare a fluviului, unde grindurile maritime perpendiculare pe braţele Dunării prezintă o importantă dezvoltare. 2.2.4.Reţeaua hidrografică Reţeaua hidrografică de bază a acestei unităţi fizico-geografice este constituită din braţele Dunării, reprezentând principalii factori cu acţiune importantă şi permanentă în desfăşurarea proceselor morfohidrografice. În strânsă legătură cu acestea se află gârlele, sahalele, canalele, lacurile, mlaştinile.Toate aceste componente au cunoscut numeroase modificări, mai ales în prezent, 22

prin îndiguire şi înălţare a grindurilor, precum şi o serie de alte elemente de regularizare (trasarea unor noi canale, desecări etc.), încât imaginea hidrografică a Deltei Dunării s-a modificat permanent. Braţele Chilia şi Tulcea sunt primele două mari artere de apă rezultate din bifurcarea Dunării la Ceatalu Chilia. După această primă separare, mai în aval, Braţul Tulcea se subdivide, la Ceatalu Sfântul Gheorghe, în braţele Sulina şi Sfântul Gheorghe care se varsă separat în mare. Braţul Chilia, cel mai mare dintre cele trei braţe ale Dunării, având în vedere debitul, lungimea (117 km) şi lăţimea (60-700 m) se ramifică în unele locuri în braţe secundare (Câşliţa, Tatarin, Babina-Cernovca), care, la rândul lor, individualizează ostroave, depresiuni (1 Mai, Periprava ş.a.). Apele prezintă pe Braţul Chilia adâncimi ce depăşesc 30 m. Braţul Tulcea (Fig.2) este delimitat între cele două „ceatale” (cum sunt numite ramificaţiile braţelor) Chilia şi Sf. Gheorghe, având o lungime de circa 19 km, o luncă asimetrică,

iar

lăţimea

braţului

de

aproximativ 300 m.

Fig.2. Braţul Tulcea

Adâncimile ajung la 40 m. Braţul Sfântul Gheorghe depăşeşte în lungime 100 km. Prezintă cea mai accentuată sinozitate care lungeşte mult cursul care va impune rectificarea lui în viitor. Braţul canalizat Sulina(Fig.3) are o lungime de circa 63 km, fiind prelungit în mare pe circa 7,5 km prin două diguri. Adâncimile apei ajung la 12 m. Acesta este braţul pe care se întreprind continuu acţiuni de întreţinere şi de amenajare pentru navigaţie. Albia este sculptată în aluviuni. Lacurile sunt destul de numeroase şi cu mărime foarte diferită. La intrarea în deltă Dunărea are un debit mediu multi-anual de 6300-16 000 mc./secundă la nivele maxime si 1600 mc./ secundă la nivelele cele mai scăzute, repartizat pe cele trei braţe principale, după cum urmează: Chilia 62,5%, Sulina 17,7 %, Sf. Gheorghe 19,8%.11

11

23

Fig.3. Braţul Sulina

Sahalele (artere de apă afectate de colmatare) mai importante sunt: Ceamurlia; Sireasa şi Şontea din Braţul Chilia; Perivolvoca, considerat ca vechi braţ al Dunării legat spre sud de Canalul Perivolvoca; Păpădia, care face parte din vechiul Braţ Sulina terminat în nordul buclei Maliuc; Lopatna, legat de vechiul Braţ Sulina prin Canalul Eracle. Canalele sunt numeroase, dintre acestea cele mai importante sunt: Magearu care se desprinde din vechiul braţ al Sulinei şi are o lungime de aproximativ 8 km ajungând în câmpul Letea;Canalul Litcu-Puiuleţ-Puiu-Roşu care porneşte din Braţul Sfântul Gheorghe şi ajunge la Marea Neagră, desfăşurându-se pe o lungime de 13 km; Canalul Busurca cu o lungime de circa 4 km din el pătrunzându-se în complexul lacurilor Roşu şi Puiu; canalele Uzlina, Ceamurlia cu lungimi de peste 3 km; Canalul Dunavăţ, cel mai vechi din deltă, prin el alimentându-se cu apă dulce Lacul Razim ş.a. Lacurile mai importante sunt:între braţele Sfântul Gheorghe şi Sulina-Roşu, Lumina, Puiu, Gorgota etc., iar între braţele Sulina şi Chilia-Matiţa, Furtuna, Tatanir. 2.2.5. Solurile din Delta Dunării Relieful, roca de solificare, clima, apele şi vegetaţia, prin particularităţile lor de alcătuire regională şi aspecte de manifestare locală, condiţionează apariţia anumitor tipuri de soluri.

24

În cele două fâşii, maritimă şi dunăreană, apar solurile hidromorfe, salinizate şi alcaline (circa 20 000 ha), aluviuni şi solurile aluviale (circa 130 000 ha), lăcoviştile ş.a. Din grupa solurilor hidromorfe fac parte: lăcoviştile salinizate care se întâlnesc îndeosebi pe latura maritimă. În grupa solurilor nedezvoltate se remarcă prezenţa solurilor nisipoase şi nisipurilor marine salinizate (circa 50 000 ha), cu mare răspândire în regiunea limanelor şi lagunelor, precum şi în Delta Dunării. 2.2.6. Resursele subsolului Dezvoltarea paleogeografică a Deltei Dunării a generat în afara bogăţiei formelor de relief, a elementelor de hidrografie şi o varietate a resurselor subsolului. Astfel că în grindurile Letea şi Sărăturile se găsesc nisipuri titanifere utilizate în industria chimică şi a materialelor de construcţii. Există lagune care conţin ape sulfatate, una dintre acestea fiind Techirgiol, având importante mijloace de ameliorare a unor boli. De asemenea, în Techirgiol se găsesc calcare de diferite vârste geologice, în Tulcea sunt prezente gresiile, gresiile cuarţitice, şisturile cristaline verzi care reprezintă materia primă pentru pavatul şoselelor. 2.2.7. Clima În Delta Dunării există o climă temperat continentală, cu influenţe marine, caracterizată printr-o temperatură medie anuală de 11ºC, cu variaţii moderate, influenţată favorabil de apele mării din vecinătate şi de abundenţa lacurilor şi a bălţilor din interior. Actiunile turistice specifice deltei isi gasesc conditii optime de practicare aproximativ „5 luni pe an, din luna mai pana in luna octombrie, perioada caracterizata printr-o temperatura medie de 19ºC, prin cantitatile reduse de precipitatii (sub 200 mm) prin numarul mic al zilelor ploioase, nebulozitate redusa, durata mare a stralucirii soarelui. Deci particularitatile climei influenteaza activitatile turistice precum si durata lor de desfasurare”12. Primăvara întârzie sub influenţa frigului pe care marea l-a acumulat în adâncurile apelor sale în timpul iernii. Vara, pe linia hotarelor dinspre apă şi uscat, adierea vântului, oricât ar fi de slabă, se simte în clipoceala apei pe lângă maluri, unde se produce un clăbuc gălbui. În lunile de vară, mediile lunare 12

25

ale temperaturii aerului şi cele ale temperaturii apei la orele 13 variază în modul următor: în luna iunie 22ºC şi respectiv 20,2ºC; în luna iulie 24,4ºC şi respectiv 22,4ºC, iar în luna august 25ºC şi respectiv 21,8ºC. În timpul verii, suprafeţele mari de apă din deltă, situate în vecinătatea zonelor de stepă dinspre nord, având o temperatură mai constantă decât uscatul, determină apariţia în straturile aerului a unor mişcări descendente. Norii se destramă, iar cantitatea de precipitaţii se micşorează. Anual cad doar 300-400 mm de apă de ploaie şi de zăpezi, cantitate caracteristică regiunilor secetoase de pe glob, cu vegetaţie de stepă. Ceaţa se formează relativ rar. Delta Dunării este considerată ca o regiune cu cer senin şi nebulozitate scăzută. Prin comparaţie, verile sunt răcoroase. Toamna, vremea se menţine călduroasă mult timp. În luna septembrie, mediile lunare ale temperaturii aerului şi cele ale temperaturii apei la orele 13 sunt de 21ºC şi respectiv 18ºC. Numai către sfârşitul toamnei, vremea se răceşte. Iarna apar vânturile de nord, de nord-est şi de nord-vest ca rezultat al anticiclonilor continentali. Un fenomen deosebit de important pentru viaţa fluviului şi a deltei este îngheţarea apelor. Vânturile dominante sunt cele din sectorul nordic, care sunt mai frecvente iarna, iar vânturile din sud suflă cu o frecvenţă sporită numai în interiorul deltei şi predomină uşor vara. Anotimpul cel mai vântos este primăvara, în luna martie, iar anotimpul cel mai calm este vara, în luna august. Frecvenţa şi intensitatea vântului cresc de la Tulcea spre Sulina, calmul eolian fiind de 34,4% la Tulcea şi de numai 8,6% la Sulina. Între frecvenţa şi intensitatea vântului există un oarecare paralelism, în sensul că regiunile mai expuse, de pildă litoralul, sunt şi regiunile cu vânturile cele mai puternice. Umiditatea atmosferică se caracterizează prin precipitaţii sărace,cu averse frecvente şi lungi perioade de secetă, precum şi printr-o umiditate relativ ridicată, datorată în parte şi evapotranspiraţiei. Nebulozitatea inregistreaza in delta nivelul maxim in luna decembrie (cer noros) si nivelul minim in luna august (cer senin). 2.2.8. Vegetaţia Ocupă o suprafaţă de circa 3 000 km², aproximativ 68% din suprafaţa deltei; pădurile, 2%; păşunile naturale, circa 9% şi stufăriile aproape 57%.(Fig.4).

26

Fig.4. Stufării din Delta Dunării

Elementul dominant în vegetaţia deltei îl constituie stufăriile, în suprafaţa de 2 530 km², formate din stuf omogen şi stuf în amestec cu alte plante de baltă cum ar fi: papura, feriga de baltă, rogozul etc. În zona cuprinsă între brâul de stuf şi părţile ferite de inundaţii cresc specii de rogoz, pipirig, coada calului, crini de baltă etc. Împărăţia apelor este în cea mai mare parte acoperită cu vegetaţie acvatică, diferenţiată în funcţie de nivelul apei, de sol etc. Vegetaţia submersă, care se dezvoltă în apele stătătoare, are, în cele mai multe cazuri, rădăcinile înfipte în mâl, suprafaţa apei fiind străbătută de organele florale. O largă răspândire o are mălura bălţii şi cosorul, apoi broscăriţa, sârmuliţa, ciuma apelor, adusă din Canada în mai multe ţări din Europa centrală. La noi există numai planta femelă, înmulţirea făcându-se doar vegetativ. Mai aproape de mal se dezvoltă plantele cu frunze plutitoare, cu o structură a ţesuturilor care le permite menţinerea pe suprafaţa apei, aceste plante fiind fixate sau nu prin rădăcini. Din prima grupă, nufărul alb(Fig.5) şi nufărul galben(Fig.6) dau o notă deosebită gârlelor din deltă.

27

Fig.5. Nufărul alb

Fig.6. Nufărul galben

Când este în plină vegetaţie, delta apare ca o nesfârşită întindere verde alcătuită din stuf şi trestie, întreruptă de nenumărate fâşii sau ochiuri de apă, mărginite de zăvoaie, cu plopi sau sălcii albe acoperite de covorul frunzelor plutitoare ale nuferilor, şi altor plante acvatice, ale căror flori albe şi galbene aduc în peisaj o notă de gingăşie. Grindurile aluvionare neinundate au părţile înalte ocupate de ierburi care alcătuiesc păşuni; pot apărea şi specii rezistente la secetă: obsiga şi zâzania. Restul uscatului este ocupat de salcie, răchită, zălog şi cătină. Pe grindurile fluvio-maritime, cu dune de nisip care ating înălţimile cele mai mari din deltă (circa 7 m) se găsesc unele suprafeţe de teren lipsite de vegetaţie, iar altele oferă condiţii de viaţă

28

învelişului vegetal, fiind acoperite de stepe ierboase, zăvoaie şi păduri, cu dezvoltare luxuriantă, cum sunt cele de pe grindurile Letea şi Caraorman.(Fig.7) În aproprierea mării, covorul vegetal este mai sărăcăcios, cu plante adaptate pe solurile nisipoase: pătlagina de nisip, trestia de câmpuri şi varza de mare. Pădurea de stejar de pe grindul Letea are în amestec esenţe şi în special liane, viţă sălbatică şi plante mediteraneene. Asemănătoare sunt şi pădurile de pe grindurile maritime ale deltei, în acestea cresc plopul alb, plopul negru şi plopul tremurător, stejarul, frasinul şi viţa sălbatică.

Fig.7.Grindul Caraorman 2.2.9. Fauna Aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de specii. Astfel, întâlnim animale terestre care sunt legate de apă prin modul lor de viaţă, animale care îşi caută hrana în apă sau pe uscat, animale care sunt strâns legate de zona inundabilă, animale acvatice şi altele. Dintre speciile de mamifere de uscat enumerăm:” cerbul, iepurele, vulpea, dihorul de stepă, dihorul pătat, bursucul, iar lista speciilor de mamifere de apă include printre altele: vidra, nurca, hermina, nevăstuica, mistreţul, pisica sălbatică şi câinele enot, multe dintre ele fiind foarte importante din punct de vedere cinegetic”13. Există şi specii care pot fi considerate rarităţi pentru Delta Dunării: nutria originară din America de Sud şi crescută la noi fie numai în captivitate, fie lansată în libertate în zona localităţii Caraorman în anul 1971. 13

29

Adevăraţii stăpâni ai deltei sunt păsările. În stufărişuri, pe grinduri, în zăvoaie trăieşte o populaţie înaripată formată din 327 specii, din care cuibăresc în deltă 218 specii şi sunt în trecere spre alte ţinuturi 109 specii. Originea diferită a păsărilor: de tip mediteranean, mongol, siberian, european, chinez, arctic, face ca Delta Dunării să fie considerată una dintre cele mai interesante delte ale lumii. De altfel, cele 327 de specii de pasari care cuibaresc sau trec in pasaj, reprezinta 80,5% din avifauna României care cuprinde un numar de 401 specii iar cele 141 de specii acvatice reprezintă 82% din avifauna acvatica europeana. Din punct de vedere fenologic, speciile de păsări de importanţă faunistică şi cinegetică, se împart în următoarele categorii: -

specii sedentare, care fie că rămân în deltă, fie că părăsesc zona în anumite perioade, dar sunt înlocuite de populaţiile aceleiaşi specii, originare din alte zone geografice. Din această categorie fac parte: raţa mare, raţa cap brun, gâsca de vară, codalbul, fazanul, guguştiucul, coţofana, pelicanul. (Fig.8)

Fig.8. Pelicanul

Fig.9. Lebede sălbatice 30

-

specii migratoare care pot fi: În deltă se întâlnesc două specii, respectiv: lebăda cucuiata (Cygnus olor) care este oaspete

de vară, şi lebăda cântătoare (Cygnus Cynus), (Fig.9) care poposeşte în deltă pe timpul iernii. Protejarea acestor teritorii ale deltei, a unor specii de animale şi păsări a făcut ca aici să se menţină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viaţa în rezervaţii este influenţată de orice modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic. a) Oaspeţi de vară, care se reproduc în zona deltei şi migrează mai la sud pentru perioadele reci ale anului. Aşa avem: pelicanul comun şi creţ, egreta mică şi mare, stârcul purpuriu, galben şi pitic, uliul de trestie, porumbelul de scorbură, prepeliţa, cucul, pupăza etc. b) Oaspeţi de iarnă, păsări originare din zonele nordice, care iernează în deltă: raţa pitică, gâsca gât roşu, şoimuleţul de iarnă, uliul de stepă, huhurez coadă lungă, căldăraşul, pasărea omătului etc. -

Specii de pasaj care iernează mai la nord de teritoriul ţării noastre şi cuibăresc, de asemenea, mai la nord, trecând prin deltă în timpul primăverii şi toamnei. De exemplu: raţa fluierătoare, raţa suliţar, cocorul, sitarul de pădure, sturzul viilor etc.

-

Specii accidentale şi de invazie. „Din această categorie fac parte păsările provenite din alte regiuni care apar la noi în mod accidental ca exemplare rătăcitoare. De exemplu: corcodelul urecheat, stârcul de cireadă, flamingul, acvila de stepă, raţa mandarin, raţa neagră, fâsca gulerată, pescăruşul răsăritean, fluturaşul de stâncă etc. Specii de invazie, apărând în perioade neregulate, nu au o ciclitate bine determinată şi în diferite anotimpuri după specie. De exemplu: găinuşa de stepă, mătăsarul sau lăcustarul”. Biotopii atât de diferiţi din Delta Dunării permit dezvoltarea unei faune deosebit de bogate. Peştele constituie una din bogăţiile deltei, cunoscută şi valorificată din timpuri străvechi. În general peştii de aici sunt buni înotători, specii sedentare fiind puţine: somnul, ţiparul, zvârluga. Cei mai mulţi dintre peştii deltei aparţin familiei Cyprinidae, cu foarte multe specii: pastruga (Fig.10), crapul(Fig.11), roşioara, plătica şi cosacul, babuşca, cărăul, avatul etc. O altă grupă cuprinde şalăul(Fig.12), specie foarte valoroasă, bibanul şi ghiborţul. De

asemenea o largă răspândire o are ştiuca(Fig.13), răpitor feroce, ea fiind supranumită adesea „rechinul bălţilor”. În apele deltei, precum şi în cele de litoral, apar specii salmastre. Sturionii constituie resturi din fauna vechiului lac pontic: nisetrul, păstruga, morunul şi scrumbia de Dunăre. Altele de origine mediteraneană , sunt adaptate la condiţiile din Marea Neagră: chefalii, stavridul ş.a.

31

Delta Dunării este locul cel mai propice pentru peştii care vin să depună icre, în principiu acei peşti sunt sturionii, femelele depun icrele după care mor, lăsând în urma lor numeroşi peştişori. În această perioadă sezonul de pescuit este strict interzis.

Fig.10. Fig.11. Crapul

32

Păstruga

Fig.12.

Şalăul

Fig.13. Ştiuca

Mâlul de pe fundul apelor, plante submerse, frunzele plantelor natante adăpostesc diverse vieţuitoare microscopice, precum şi viermi, crustacei şi melci. 2.2.10. Fauna cinegetică -mamifere vânate în deltă Vânatul cu păr ori cu pene reprezintă în deltă un obiectiv de mare interes cinegetic. Se întâlnesc specii de mamifere rare ca vidra, nurca, bizamul. Bizamul este un rozător cu blană cafenie, de mărimea unui şobolan mai dezvoltat. Mamiferele sunt apreciate de vânători după beneficiile aduse când sunt vânate. Unele sunt calificate ca având o blană preţioasă: vidra, nurca, bizamul. Altele se consideră că au valoare economică medie: iepurele, mistreţul; altele mai redusă: lupul, vulpea, dihorul, pisica sălbatică. Există şi foarte mulţi porci domestici, care s-au adaptat perfect la acest mediu, trăind într-o stare de semisălbăticie, corciţi cu mistreţii. 2.2.11. Păsări de interes cinegetic Unele din păsările cele mai obişnuite ale deltei sunt raţele sălbatice(Fig.14) şi lişiţele. Ele

îşi

ţes

sprintene

zborul

prin

urzeala

undelor. De asemenea se întâlnesc în multe locuri gâştele sălbatice, stând în apropierea berzelor ce îşi admiră silueta pe oglinda apelor. Raţele şi gâştele sălbatice precum şi lişiţele sunt păsările cele mai căutate de vânători. Raţele sălbatice sunt neînchipuit de variate ca înfăţişare şi uneori ca mod de viaţă. Fig. 14. Raţe sălbatice 33

Iată câteva specii de raţe: mare, pitică, pestriţă, catifelată, neagră, roşie, arămie, fluierătoare, sunătoare, lingurar, cu cap brun, cu ciuf, moţată, cu cap negru, cu cioc îngust, de gheţuri. Călifarii albi şi cei roşii sunt tot raţe. Unele specii sunt mai mari, altele mai mici decât raţa domestică. Anumite soiuri de raţe sălbatice sunt foarte numeroase. La evaluările efectuate din avion se observă, chiar şi iarna, stoluri de sute de mii de exemplare din aceeaşi specie, într-o singură zi. În faţa avionului se înalţă un nor de raţe care îşi regăsesc curând liniştea coborând pe apele vreunui lac apropiat. Gâştele sunt şi ele de mai multe specii: de vară, polară, cu gâtul roşu, gulerată precum şi altele denumite: gârliţa mare, gârliţa mică. Lişiţele sunt păsările cele mai numeroase din deltă, ca şi din orice alt loc unde băltesc apele. Au mărimea unei găini mici, cu un colorit negru-fumuriu, ceva mai deschis numai pe pântece şi cu puţin alb pe aripi. Prelungirea ciocului pe frunte se termină cu o pată albă, caracteristică speciei. Labele au degete lungi, înconjurate fiecare separat de câte o pieliţă franjurată. Este o pasăre relativ sedentară, în deltă soseşte devreme, prin februarie şi pleacă târziu, prin noiembrie. Iarna se îndepărtează puţin de ţara noastră, iar multe se adună pe lagune sau chiar pe ţărmul mării, pentru a reveni imediat ce apele se dezgheaţă şi pot găsi cât de puţină hrană. 2.2.12. Vânătoarea păsărilor de baltă Marea majoritate a păsărilor deltei fac parte din categoria celor migratoare. Drumurile străbătute de acestea sunt într-adevăr impresionante. Din Asia vin în deltă: vulturul pleşuv brun, hoinarul alb, egreta mare, raţa roşie, lebăda de vara, cormoranul mare. Vânatul de baltă constituie o atracţie specială în Delta Dunării. Vânătoarea păsărilor din deltă impresionează prin varietatea speciilor ce pot fi întâlnite şi prin felul de comportare încă necunoscut al multora din ele. Vânătoarea se face „la sărite” sau „la pază”. Toamna, mai ales după ploaie, se pot vâna sitarii în pasaj. Ei se adună în ierburile şi în tufişurile din raza pădurilor. Letea şi Caraorman, preferând pajiştile mai umede de pe văile dintre dune. În pasajul de primăvară, sitarii nu trec prin deltă, ci obişnuiesc să coboare atunci pe câmpiile deschise ori în pădurile din preajma dealurilor. Este interzisă vânătoarea unor specii rare de păsări, cum sunt vulturii(albi, suri, bruni), acvilele, bufniţele, cucuvelele, ciufii, huhurezii. Alte păsări rare carebeneficiază de acelaşi regim sunt: piciorongul, ciocîntorsul. Anumite păsări, ca stârcul cenuşiu şi corcodelul, pot fi vânate tot anul.

34

2.2.13. Observatul păsărilor Ornitofauna Deltei însumează mai mult de 300 de specii din care 70 extraeuropene. Sunt înregistrate 5 tipuri principale: mediteranean (stârc, ţigănuş, cormoran mic, vultur pleşuv, piciorong, ciocîntors, călifar, pelican), european (păsări cântătoare: privighetoarea de stuf, presura, rândunelele de mare, pescăruşul, vulturul pescar, vulturul codalb), siberian (lebăda cântătoare, fluierarul, cufundacul popular, cocorul), mongolic(vulturul pleşuv, şoimul dunărean), chinez (egreta, lebăda mută, cormoranul mare, raţa mandarin).14 Aproximativ întreaga populaţie mondială 70.000 exemplare a speciei gâsca cu gât roşu iernează pe teritoriul Dobrogei (din zona complexului lagunar Razim-Sinoe până în Bulgaria). Cele mai mari păsări sunt pelicanul creţ având lungimea de 160-180 cm şi pelicanul comun de 140-175 cm şi masa de 13,015 kg. Câteva dintre speciile care pot fi observate în Delta Dunării sunt: Cormoranul pitic.(Fig.15). Delta Dunării este spaţiul ideal pentru această specie. În zonele favorabile hranei, apar în cârduri mari de câteva sute. După un anume declin, acum numărul lor creşte – estimându-se 4.000 de perechi. Pelicanul comun. Cea mai mare populaţie din Europa, de aproximativ 3.500 perechi se găseşte aici, în colonii mari. Pelicanii migrează dintr-o zonă în alta în căutare de hrană, şi vara cârduri de sute de păsări pot fi văzute zburând zilnic. Pelicanul creţ.(Fig.16). După decenii de declin, această specie a început să-şi mărească numărul în Delta Dunării. În prezent sunt mai puţin de 150 de perechi împrăştiate în colonii mici. Gâsca cu gât roşu.(Fig.17). Cu toate că 15.000 – 50.000 de perechi sunt o obişnuinţă iarna, aceste gâşte sunt foarte mobile şi migrează, aşa încât observarea acestora este îngreunată. Raţa. Delta Dunării şi ţinuturile umede adiacente sunt locurile din Europa unde se poate observa această specie în curs de dispariţie. Între 6.000 şi 10.000 de perechi au fost estimate în România şi majoritatea în deltă. În august şi septembrie, multe exemplare se adună pe lacul Somova, la vest de Tulcea. Egreta mică. (Fig.18).Trăieşte în Deltă, în bălţi cu vegetaţie abundentă. Cuibăreşte în sălcii joase, mai rar în stuf. Se hrăneşte cu diferite animale acvatice. Este o pasăre migratoare, monument al naturii.

14

35

Fig.15. Cormoranul pitic

Fig.16. Pelicanul creţ

36

Fig.17. Gâsca cu gât roşu

Fig.18. Egreta mică

Păsări - monumente ale naturii : Legea protejează 10 specii – unele fiind declarate monumente ale naturii. Aceste specii protejate pot fii divizate astfel: monumente albe – (cu penaj alb) - pelicanii comun şi creţ, lopătarul, egreta mare şi mica, lebăda mută, lebăda cântătoare monumente policrome – (cu penaj colorat în negru cu verde, galben, maro, albastru) piciorongul,vulturul codalb, avozeta … sunt doar câteva. 2.2.14. Protecţia cadrului natural şi rezervaţiile Deltei Dunării În privinţa deltei, din cercetările tehnico-ştiinţifice s-au pus în evidenţă două relaţii fundamentale din punct de vedere ecologic, relaţii care afectează un areal ce depăşeşte cu mult limitele geografice proprii, şi anume: poziţia cheie pentru ecologia faunei piscicole din Lunca Dunării şi zona Deltei Dunării; poziţia cheie în viaţa avifaunei migratoare din Europa, delta aflându-se la încrucişarea principalelor trasee de migrare a păsărilor.15

15

37

În cadrul continentului european, Delta Dunării îşi păstrează, în mare măsură, biotopul natural având astfel o însemnătate excepţională sub raport ornitologic şi al factorilor morfologici şi climatici care au făcut din ea o imensă rezervaţie, cu multe specii de animale şi vegetale rare. Aceste caracteristici au făcut ca delta să fie considerată absolut originală în comparaţie cu toate zonele turistice de prim rang ale ţării noastre. Rezervaţiile naturale, în suprafaţă de 41 500 ha, au fost delimitate în cele trei biotopuri diferite ale deltei, şi anume: în delta fluvială, în delta maritimă şi în complexul lagunar RazimSinoe. Cele mai importante rezervaţii sunt: rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca, rezervaţia Periteaşca-Leahova-Portiţa, rezervaţia Perişor-Zătoane, pădurea Letea, pădurea Caraorman, punctul fosilier-Agighiol din partea nordică a lacului Razim, pădurea „Valea Fagilor”-Luncaviţa (în Munţii Măcin, lângă Isaccea), o insulă relictară de fagi. 2.3. Agricultura, silvicultura şi pescuitul 2.3.1. Cultivarea grindurilor, ostroavelor, luncilor În deltă, suprafeţele care ar putea servi exclusiv ca teren agricol, cum sunt cele ale grindurilor înalte şi ale unor ostroave ridicate. Terenurile care urmează să fie folosite pentru agricultură sunt apărate prin diguri submersibile ori insubmersibile. Aceste terenuri se îndiguiesc de regulă în sectorul din amonte al ostrovului precum şi în locurile joase, pe unde s-ar putea ridica nivelul apei. Suprafeţele sunt îndiguite sunt golite de apă, fie prin gravitaţie, când Dunărea are un nivel scăzut, fie prin pompare, când sunt revărsări. Sistemul îndiguirii insubmersibile se aplică numai în ostroavele în care se asigură în permanenţă o productivitate economică ridicată. Grindurile se pot uşor amenaja pentru cultura cerealelor. Se cultivă îndeosebi porumb şi mai puţin grâu şi secară. Ramurile zootehnice sunt bine reprezentate, în special avicultura, de exemplu creşterea raţelor şi gâştelor. De asemenea, este extinsă creşterea oilor. Stuful tânăr este mâncat cu plăcere de către vite care umblă de-a lungul marginii grindurilor. Piscicultura este şi ea o ramură economică specială care, în deltă, se înţelege de la sine, găseşte cele mai bune condiţii de dezvoltare, prin amenajarea de noi crescatorii piscicole, in principal in regim furajat, dezvoltandu-se totodata pepinierele de puiet pentru popularea cu puiet de 38

crap sau specii de fitofage si planctonofage produse in pepiniere proprii si crescute in regim furajat sau nefurajat. 2.3.2.Terenuri silvice, economia vânatului Silvicultura se ocupă cu plantaţiile de arbori, cum sunt variatele specii de salcie, plop şi pin sau alte soiuri cărora le priesc condiţiile mediului fizic al deltei şi care ar fi rentabile în cazul în care ar fi cultivate. Folosinta silvica are in vedere suprafetele existente, precum si impadurirea unor noi suprafete cu specii repede crescatoare (plop american si salcia selectionata), „impadurirea zonei digmal cu perdele forestiere de protectie a digurilor, in special cu salcie, crearea de perdele forestiere de protectie a culturilor in incintele amenajate agricol, precum si gospodarirea si protectia fondului cinegetic”16. Silviculturii i se pot atribui 20 000 ha, care se repartizează pe marginile nu prea înalte ale grindurilor fluviatile din lungul braţelor fluviului şi pe tot cursul grindurilor maritime. Pe grindurile Letea şi Sărăturile se experimentează înfiinţarea unei plantaţii de pomi de pădure: coacăz negru, măceş şi zmeur sub forma unor culturi forestiere, pentru a se obţine de la ele fructele de pădure care ar putea servi ca materie primă în industria conservelor. Acţiunea de împădurire ar avea drept consecinţă crearea unui fond de vânătoare care, completând fauna existentă a deltei cu sălbăticiunile caracteristice pădurilor, ar face posibilă industrializarea acestei avuţii, deocamdată doar cu importanţă turistică. 2.3.3.Pescuitul Din cele mai vechi timpuri, pescuitul a constituit principala ocupaţie a locuitorilor din Delta Dunării. Deşi astăzi resursa piscicolă a cunoscut un regres, pescuitul este în continuare principala preocupare. Localităţile unde pescuitul reprezintă principala activitate a locuitorilor sunt: Crişan, Mila 23, Gorgova şi Sfântu Gheorghe. Cea de-a doua ocupaţie principală a locuitorilor Deltei o constituie creşterea animalelor, care dintr-o activitate temporară (transhumanţa) a devenit o preocupare permanentă la sfârşitul secolului XIX. Localităţi cu tradiţie în creşterea animalelor sunt: Letea, Periprava, C.A.Rosetti, Sfiştofca şi Caraorman Agricultura tradiţională a fost practicată mai ales în zonele cu suprafeţe mari de teren arabil: Chilia, Pardina, Plaur, Sălceni, Ceatalchioi şi Pătlăgeanca, formate din soluri aluviale de pe grindurile fluviatile cu risc mic de inundare. Din cauza solurilor sărace (nisipoase), agricultura a cunoscut o mai mică dezvoltare pe grindurile marine 16

39

Letea şi Caraorman. După 1960, pescuitul şi agricultura au cunoscut modificări prin intensificarea exploatării stufului (mai târziu abandonate), amenajări piscicole, mari incinte agricole şi silvice. Delta Dunării este un domeniu în care apa îşi face simţită prezenţa aproape pretutindeni, încât pescuitul(Fig.19) este o activitate principală.

Fig.19. Cu barca la pescuit În mod obişnuit, în deltă se vânează speciile de peşti care se găsesc din abundenţă în feluritele sale forme de relief negative şi sunt apreciate la consum. În locurile de vărsare a fluviului şi în apele maritime din faţa gurilor Dunării sunt pescuiţi sturionii, scrumbiile de Dunăre, unii peşti cum sunt gingirica şi aterina. Cega, viza şi obletele mare, trăiesc permanent numai în apele tulburi ale braţelor fluviale. Morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia de Dunăre îşi petrec viaţa în mare, dar intră pe braţele Dunării pentru reproducere, ceea ce înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea lor. Primăvara este perioada de reproducere a peştilor. Peştii plecaţi din Dunăre unde au iernat, încălziţi acum de razele de soare, strălucesc în haina de nuntă, în toate apele deltei.17 Ştiucile preferă lacurile cu mâl întărit, în care cresc ierburi. Somnii se răsucesc printre stufurile şi buruienile de care femelele îşi lipesc icrele ori le depun într-o gropiţă pe care o sapă în

17

40

nămol cu aripioarele, iar masculii îngrijesc icrele şi în cazul în care scad apele aceştia le udă cu coada. Pepinierele piscicole au ca scop să mărească procentul peştilor valoroşi.Ca urmare a acestor construcţii şi lucrări efectuate în acest scop în deltă, producţia anuală de peşte este în continuă creştere ca volum şi calitate. Peştele serveşte în prezent, în tot mai mare măsură, în stare proaspătă ori conservată, la consumul intern ca şi la sporirea disponibilităţilor noastre de bunuri exportabile. 2.4.Populaţia Vastul spaţiu din ţara noastră reprezentat de Delta Dunării, a cărei descriere a fost făcută la începutul capitolului, şi resursele naturale numeroase ascunse în ea au prilejuit deschiderea unui larg câmp de activităţi economice. Ramurile de producţie specifice apelor şi grindurilor din deltă, cu flora şi fauna ce le caracterizează, sunt: agricultura, silvicultura, pescuitul şi exploatarea stufului. 2.4.1. Locuitorii deltei de-a lungul timpului Datorită bogăţiilor sale, Delta Dunării a fost din cele mai vechi timpuri un loc căutat de oamenii care îşi găseau aici cu uşurinţă adăpost şi hrană. Aceasta nu a fost în interiorul ei loc de continue aşezări omeneşti, dar, prin rezervorul ei nesecat de hrană, a determinat fără îndoială persistenţa pe marginile sale a unor numeroase centre locuite. Crescătorii de vite au circulat în toate timpurile pe grindurile din deltă, unde găseau adăpost. Pe grindurile interioare se refugiau şi cei de pe malul sudic al deltei, atunci când erau în pericol de a fi atacaţi. Din totdeauna, o bună parte din strămoşii locuitorilor de azi ai deltei au venit din Ardeal, cu turmele la iernat în deltă, unde unii au şi rămas. Alţii au venit fugiţi de potere pentru nesupunere faţă de sarcinile feudale. În deltă se păstrează nenumărate denumiri vechi de locuri şi localităţi cu caracter românesc, lucru care demonstrează că românii au locuit dintotdeauna în regiunea gurilor Dunării şi a Mării Negre, unde s-au ocupat cu pescuitul sau cu diferite ramuri ale agriculturii. 2.4.2. Populaţia deltei în prezent 41

Delta Dunării are în momentul de faţă o populaţie de 20 500 locuitori, având o densitate de 6,47 locuitori/km². Evoluţia populaţiei în ultimele decenii a fost în general lentă, numărul locuitorilor rămânând aproape constant. Evoluţia numerică a populaţiei din ultimele decenii nu reflectă natalitatea ridicată din această zonă şi scăderea substanţială a mortalităţii, deoarece dezvoltarea social-economică a municipiului Tulcea, a altor oraşe dobrogene şi a localităţilor limitrofe deltei, precum şi inundaţiile din ultima perioadă au generat migraţia populaţiei din deltă.18 De aceea s-au stabilit măsuri şi au fost întreprinse acţiuni pentru dezvoltarea industriei, transporturilor şi comerţului în oraşul Sulina, a pisciculturii, agriculturii, stuficulturii, silviculturii, industriei extractive şi prelucrătoare, inclusiv a celei turistice în toate celelalte localităţi ale deltei, ca una din căile principale de înlăturare a migraţiei, de stabilitate şi creştere a populaţiei din această zonă, precum şi de ridicare continuă a nivelului ei de viaţă.19 O atracţie deosebită prin pitorescul ei o exercită înfăţişarea, viaţa de zi cu zi a majorităţii locuitorilor deltei. Aceştia sunt renumiţi pentru optimismul şi ospitalitatea lor, prin spiritul gospodăresc şi practic, precum şi prin curăţenia şi gustul cu care sunt întreţinute locuinţele, motiv pentru care mulţi turişti români, preferă, de cele mai multe ori, să locuiască în timpul şederii lor în deltă la localnici. 2.4.3. Locuinţele populaţiei Deltei Dunării Casele sunt construite în cea mai mare parte din pământ (în paiantă, ciamur sau chirpici) şi sunt acoperite cu stuf, cu frontoane laterale, ornamentate, cu figuri zoomorfe din scândură traforată. Împrejmuirile sunt în marea lor majoritate din stuf, care este împletit la capătul superior, ceea ce creează un aspect ornamental ce reflectă gustul pentru frumos al gospodarilor. Condiţiile naturale şi istorice ale deltei ai influenţat şi structura aşezărilor omeneşti. Aşezările rurale s-au dezvoltat, de regulă pe grindurile din lungul braţelor, şesurile aluviale înalte şi pe grindurile Letea şi Caraorman. Satele sunt mici, rare, au o formă alungită, cu o uşoară tendinţă de grupare a caselor. Deşi în delta fluvială aşezările sunt mai numeroase decât în estul deltei, ele sunt în majoritate mici ca număr de locuitori; din cele 14 aşezări, numai Chilia Veche are peste 1 000 de

18 19

42

locuitori, datorită potenţialului de locuit mai ridicat al câmpului de loess Chilia, restul fiind aşezări cu mai puţin de 500 locuitori. „Prin construirea de platforme peste cota de inundaţii, în localităţile Gorgova, Maliuc, Mila 23, Caraorman, Sfântul Gheorghe s-au creat pentru concentrarea locuinţelor, precum şi pentru sistematizarea judicioasă a aşezărilor omeneşti.”20 Existenţa unor aşezări mai mari în estul deltei se explică prin prezenţa aici a oraşului Sulina, singurul oraş din deltă, şi a grindurilor maritime asociate: Letea, Caraorman, Sărăturile, cu potenţial de locuit ceva mai ridicat decât al grindurilor fluviale din vest. Potenţialului natural al deltei i se alătură numeroase monumente istorice şi culturale, reprezentate, în special, prin obiective legate de trecutul istoric al patriei noastre, ele constituind un important mijloc de educaţie pentru turiştii români şi un minunat prilej de cunoaştere a acestor pământuri, din timpuri imemoriale româneşti, de către turiştii străini. Majoritatea acestor obiective sunt concentrate în principalele localităţi limitrofe deltei, pe malurile braţului Sfântul Gheorghe şi ale complexului lagunar Razim-Sinoe. 2.4.4. Distribuţia populaţiei pe teritoriul Deltei. La sfârşitul secolului XIX în Delta Dunării locuiau circa 12.000 locuitori, iar în preajma celui de al doilea război mondial (1940) în Delta Dunării erau circa 14.000 de locuitori. Pe teritoriul rezervaţiei sunt în prezent: 25 aşezări umane (un oraş - Sulina) cu o populaţie de 14 583 locuitori în 2002, din care 68.5% în localităţile rurale şi 31.5% în Sulina.Aceste localităţi sunt concentrate în cea mai mare parte în lungul braţelor Dunării şi ocupă suprafeţe reduse de teren din cauza suprafeţelor mici de terenuri neinundabile existente.Densitatea populaţiei este de circa 3,5 locuitori/km2, raportată la suprafaţa continentală a rezervaţiei. Populaţia activă din rezervaţie este de circa 35,3% având un grad de ocupare de cca 81.4% repartizat diferenţiat pe activităţi: 

pescuit şi piscicultură (15,3%),



agricultură şi silvicultură (29%),



industrie, construcţii, comerţ, prestări servicii (15,7%),



turism, transporturi, comunicaţii (15,4%),



sănătate (1,9%),



învăţământ, educaţie, cultură (5,7%),

20

43



administraţie publică (13,5%)



alte activităţi (3,6%). 2.4.5. Structura etnică a populaţiei

Structura etnică a populaţiei, conform datelor recensământului din 2002, era: Români: 12 666 persoane (87%) Ruşi, Lipoveni: 1 438 persoane (10%) Ucraineni: 299 persoane (2%) Alte etnii: (1%) 

Rromi: 69 persoane;



Greci: 63 persoane ;



Turci: 17 persoane ;



Unguri: 12 persoane ;



Bulgari: 3 persoane;



Germani: 2 persoane;



Armeni: 2 persoane ;



Alte naţionalităţi: 12 . 2.5.Transporturile şi comunicaţiile Factor de bază în evoluţia rapidă a circulatiei turistice, transporturile asigura deplasarea

turiştilor la destinatie şi în timpul sejurului. Principalele sarcini ce stau în faţa transporturilor turistice sunt: asigurarea deplasării sigure, confortabile şi rapide a călătorilor la destinaţia dorită, o cât mai mare stabilitate a tarifelor pentru transport, diversificarea serviciilor pe durata călătoriei ş.a. Situarea deltei la extremitatea estică a ţării noastre a făcut ca legăturile de circulaţie cu restul teritoriului să se realizeze prin anumite localităţi situate periferic acesteia: Tulcea, Jurilovca şi Murighiol. Dintre ele, Tulcea, constituie un important punct de pătrundere în deltă, deoarece spre el converg principalele căi de comunicaţie aeriene, feroviare, rutiere şi fluviale, care vin din interiorul ţării. Transportul fluvial este calea cea mai importantă de pătrundere în deltă, specificul acesteia făcând ca circulaţia în interiorul ei să se facă aproape în exclusivitate pe apă, fapt ce constituie una din atracţiile turistice cele mai importante. În acest scop, se foloseşte reţeaua hidrografică naturală 44

reprezentată de braţele Dunării, gârle, lacuri, precum şi de canalele executate prin dragaj pentru amenajări stufo-piscicole. Condiţiile geografice ale deltei şi caracteristicile de navigaţie ale braţelor sale principale şi canalele secundare ce se desprind din aceste determina folosirea unor anumite tipuri de nave care să aibă acces în toate zonele. Canalul Sulina este amenajat pentru circulaţia vaselor maritime, pe el făcându-se întreaga circulaţie de mărfuri şi de pasageri dintre Marea Neagră(Sulina) şi Brăila. Incepand cu anul 1976, prin amenajări corespunzătoare, se asigura desfăşurarea navigaţiei şi pe timp de noapte. Pe braţele principale este posibilă cu acelaş tip de nave ca şi pe restul fluviului.21 Circulaţia în deltă pe canale prezintă o importanta deosebită, prin intermediul lor orice sector al acestei zone devenind accesibil. După dimensiunile lor, canalele se clasifică astfel22: 

canale cu lăţimi de minimum 15 m şi cu adâncimi de ape scăzute de cel puţin 2m, accesibile pentru remorchere puternice şi hihrobuze;



canale cu lăţimi de maximum 15 m şi adâncimi de 1,20-1,50 m la ape scăzute, accesibile pentru salupe cu putere medie şi remorchere mici până la 75 CP;



canale şi gârle înguste, puternic colmatate şi invadate de vegetaţie acvatică, accesibile numai pentru bărci. Lacurile din deltă, în special cele de importanţă turistică, sunt suficient de adânci pentru a

permite navigaţia cu hidrobuzele. Spre sfârşitul verii şi începutul toamnei, în lacuri se dezvoltă o puternică vegetaţie acvatica de plaur, care îngreunează circulaţia, fapt ce impune patrularea constantă a navelor pe anumite trasee în scopul întreţinerii culoarelor libere pentru navigaţie. Transportul rutier este relativ dezvoltat; spre Tulcea converg drumurile naţionale care o leagă de principalele localităţi din sud-estul ţării: Bucureşti, Constanţa, Brăila şi Galaţi. Din Tulcea porneşte o reţea de drumuri judeţene care se îndreaptă spre celelalte localităţi ale judeţului, printre acestea, importante pentru turismul de deltă, fiind drumurile care uşurează accesul la localităţile situate în lungul braţului Sfântul Gheorghe. Pe plan mondial, transportul rutier se situeaza pe primul loc în deplasările în scopuri turistice, mai ales datorită avantajelor pe care le ofera: libertatea de mişcare, independentă în circulaţie, confort, cost relativ mai redus, comparativ cu avionul de exemplu, posibilitatea de a vedea mult într-un timp scurt;de asemenea în cazul automobilului, acesta poate tracta o rulota, asigurând un circuit facil (domiciliu – loc de sejur –domiciliu) şi condiţii de cazare şi masă pe timpul călătoriei si sejurului etc. 21

22

45

Transportul feroviar se realizează pe calea ferată Medgidia-Tulcea, care se desprinde din magistrala feroviară Bucureşti-Constanţa. Lungimea ei pe teritoriul judetului este de 67 km. Dintre formele de transport,cele feroviare continua sa ocupe un loc de frunte, in special datorita sigurantei, independentei aproape totale în raport cu condiţiile atmosferice şi capacităţii ridicate. Din aceste motive, trenul este preferat de numeroşi turişti, atât în grupuri organizate cât şi individuale. Obiectul activităţii de transport presupune deplasarea în spaţiu a bunurilor, mărfurilor şi persoanelor de către un transportator, activitate care este o madalitate de înfăptuire a intereselor de natură socio-economică, reglementate juridic.Procesul apariţiei transporturilor ca ramură distinctă a economiei naţionale a început la sfârşitul sec XV-lea şi sa desfăşurat o dată cu revoluţia industrială. Până la începutul sec al XIX-lea transportul se făcea numai pe căi de comunicaţii terestre şi pe căi navigabile. Normele juridice în materia transporturilor de mărfuri şi persoane şi cele care vizează activitatea cărăuşilor în calitate de profesionişti fac parte din ramura dreptului comercial.Pentru ca activităţile de transport să fie considerate fapte de comerţ acestea trebuie să se desfăşoare în mod repetat, organizat şi profesional de către o întreprindere specializată. Dreptul transporturilor este ansamblu normelor juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc, se modifică sau se sting în procesul de organizare şi executare a transportului de mărfuri sau pasageri. 2.5.1. CLASIFICAREA TRANSPORTURILOR 1. În funcţie de obiectul lor, transporturile sunt: a) transporturi de persoane b) transportul de lucruri (mărfuri) 2. În funcţie de căile de transport pe care se realizează, transporturile sunt: a) transporturi terestre: - pe cale ferată - rutiere b) transporturi pe apă - navale (vapoare cu motor). (Fig. 20). c) transporturi aeriene 3. În funcţie de ruta parcursă în interiorul ţării sau transfrontaliere: a) trafic intern sau local b) trafic internaţional care la rândul lor pot fi: 46

- transporturi în trafic internaţional de tranzit, adică transportul se efectuează pe teritoriul unui stat numai în trecere; - transportul de peage- locul de expediere şi cel de destinatie se află pe teritoriu aceluiaşi stat, însă parcursul transportului străbate un stat vecin. 4. În funcţie de utilizarea succesivă a unor mijloace de transport diferite, distingem: a) transportul combinat care are ca obiect o singură partidă de marfă ce este deplasată la o singură destinaţie utilizându-se cel puţin două mijloace de transport diferite şi la care se va elibera un singur document de transport; b) transportul multimodal care se realizează cu cel puţin două modalităţi de transport diferite .

Fig.20. Vapoare cu motor

5. În funcţie de interesul satisfăcut prin executarea transportului, sunt cunoscute: a) transporturile publice efectuate de persoane juridice specializate şi autorizate în acest scop în temeiul unui contract de transport b) transporturi efectuate de persoane fizice în scopul satisfacerii unui interes personal, propriu, uzând de mijloace proprii de transport În deltă, circulaţia între diferitele aşezări omeneşti se face, în mică măsură şi pe drumuri de pământ, care sunt amplasate, de obicei, pe grinduri sau pe coronamentul digurilor existente. De cele 47

mai multe ori, aceste drumuri devin impracticabile la ape mari şi la ploi. Pentru turism prezintă interes drumurile de pe grindul Letea, care permit accesul la pădurea Letea. Circulaţia în interiorul deltei a prezentat în anii din urmă, atât din punct de vedere al activităţilor economico-sociale, dar în mod deosebit al turismului, mai multe probleme, respectiv:  modificarea permanentă a canalelor şi gârlelor pe care se putea circula, deoarece efectuarea dragărilor se făcea numai în funcţie de planul de exploatare a stufului şi deci nu ţinea seama de necesităţile turistice;  numărul mic al vaselor de transport utilizabile în scopuri turistice şi insuficienta lor diversitate  gradul redus de utilizare a mijloacelor de transport În prezent toate acestea nu mai prezintă nici o problemă, turismul este în plină activitate, iar mijloacele de transport sunt un mijloc principal de deplasare a turiştilor şi a locuitorilor din zona deltei. Capitolul III. Valorificarea potenţialului agroturistic în Delta Dunării 3.1. Formele turismului de Deltă 3.1.1. Resursele pentru turism Delta Dunării sau „Ţara Apelor”, arată că această împărăţie a bălţilor şi stufului, a grindurilor şi cordoanelor litorale, împrăştiată în 3 braţe: Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe, apare la concurenţa cu albastrul cerului. Delta are o geometrie unică: lungi canale cu apă limpede umbrite de vegetaţie (plaur plutitor, pădure verde-vânată de stuf, zăvoaie de sălcii bătrâne, plopi, anini, pe care se împletesc liane), perpetuată de cârduri de lebede, pelicani, cormorani, stârci, raţe şi gâşte sălbatice, într-un ţipăt amestecat de la răsăritul la apusul soarelui. Vegetaţia acvatică este şi ea unică aici. Stuful cu o rezervă de neegalat în Europa, stă alături de sălcii, nemaivorbind de alte specii nemaiîntâlnite în alte părţi. Viaţa faunistică n-o poţi înţelege decât stând aici o vreme îndelungată, colindând peste tot. Ritmul zilnic alert te derutează şi te obligă să mai rămâi pentru a-i percepe sensul. Imaginea deltei aşa cum o ştim, cu formă sa asemănătoare literei greceşti, Δ, o datorăm cartografiei, care ne-a pus la dispoziţie harta. „Grecii au dat numele de „Delta”acelei părţi a Egiptului cuprinsă între ramificaţiile Nilului în zona de vărsare în Marea Mediterană, pentru ca 48

aceasta avea forme asemănătoare cu cea de a 4-a litera majusculă a alfabetului lor, adică în formă triunghiulară; de aici denumirea a fost generalizată de către oamenii de ştiinţă pentru toate unităţile geografice mai mult sau mai puţin asemănătoare ce iau naştere în zonele de vărsare ale fluviilor”. Şi Delta Dunării, asemănătoare celorlalte delte de pe glob îşi are fluviul ei care la vărsarea în Marea Neagră a dat naştere unei unităţi geografice de tip „delta”, de formă triunghiulară cu trei braţe: Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe. Delta Dunării trezeşte în minte tabloul celui mai nou pământ al ţării, al unei naturi primitive, formată din plante şi al unei sălbăticii ascunse, alcătuită din animale, toate ocrotite de un întins de ape, acoperit cu masive de stuf şi întrerupt de grinduri îndepărtate, pe care cresc păduri de sălcii şi de plopi. Este locul preferat al păsărilor de baltă şi al celor răpitoare, care îşi împart cu pescarii mulţimea peştilor cu solzi de aur şi argint. Farmecul turistic îl formează caracteristicile terenului: tărâmurile nou ieşite din apă, canalele şerpuitoare şi lacurile sclipitoare populate în adâncul lor cu cele mai diferite soiuri de peşti. De-a lungul unui an înfăţişarea deltei se schimbă după anotimp. Primăvara este o explozie de viaţă, tot ceea ce este viu reclamându-şi dreptul de a trăi. După trecerea iernii, deşteptarea naturii răscoleşte o goană a vietăţilor, unele după altele, către adăpost şi hrană. Vara o vegetaţie luxuriantă se avântă din păienjenişul de canale spre lacurile cu apă adâncă şi limpede. Oglinda apelor stătătoare se acoperă cu flori de nufăr. Toamna ia naştere o adevărată simfonie a culorilor: frunzele capătă diferite nuanţe de roşu, portocaliu, galben şi verde; lacurile completează paleta cu albastru, indigo şi violet. Pe grinduri se coc gutui parfumate şi dovleci gigantici. Iarna e o îngrămădire de zăpadă şi gheaţă de un alburiu cenuşiu în care pâlcurile de sălcii desfrunzite se văd împrăştiate la depărtări în aparenţă mari. Mamiferele se retrag în scorburi şi vizuini pentru odihna mai mult sau mai puţin profundă a hibernării, întreruptă numai când se îmblânzeşte vremea. Canalele şi ghiolurile au valurile împietrite de stuful gerului. Particularităţile cadrului natural al deltei a generat forme de turism specifice numai acestei zone. Astfel, pe măsura dezvoltării bazei materiale a turismului de deltă, motivaţiile turistice principale care au determinat deplasarea turiştilor spre această zonă au fost: • cunoaşterea unui cadru natural original cu caracter de unicat în lume; • petrecerea unor sejururi prelungite în acest mediu de viaţă aparte; • petrecerea unor sejururi complexe mare-deltă; • efectuarea curei balneo-medicale; 49

• practicarea sporturilor nautice în condiţiile deosebite ale deltei; • practicarea pescuitului şi a vânatului sportiv, în limitele prevăzute de lege. În cadrul concepţiei de organizare a turismului de deltă şi ţinând seama de motivaţiile turistice principale, de necesitatea creşterii eficienţei economice a acestei activităţi şi de păstrarea echilibrului ecologic, oferta turistică a acestei zone a fost orientată spre următoarele forme de turism: Turismul de cunoaştere este forma particulară practicată şi care va continua să deţină ponderea principală în fluxul turistic, vizitatorii căutând să cunoască într-un timp scurt frumuseţile naturii deltei, locurile şi oamenii, din această zonă, istoria şi obiceiurile lor. În acest sens, sunt organizate excursii scurte pentru vizitarea deltei cu durata de una, două sau mai multe zile cu turişti români şi străini la odihnă în staţiunile de pe litoral sau cu cei ce se deplasează la Tulcea cu diverse mijloace de transport, astfel: Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de o zi cuprind la început vizitarea Muzeului „Delta Dunării” Tulcea şi apoi cu vasul, vizitarea unor canale, lacuri şi locuri pitoreşti ale deltei, pentru formarea unei imagini asupra acestui mediu de viaţă cu totul original. Excursiile cu hidrobuzele sunt foarte interesante pentru că au plecări şi din satul Murighiol, întrucât din această localitate se pătrunde pe canalele, gârlele şi pe lacurile deltei, pe trasee mult mai scurte, permiţând vizitarea unui sector mult mai pitoresc decât cel prezentat în excursiile cu plecarea din Tulcea şi fără a parcurge de două ori canalul Sulina. Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de două zile care cuprind întâi vizitarea Muzeului „Delta Dunării” Tulcea şi apoi vizitarea unor locuri pitoreşti din deltă, plimbări cu bărcile pe canalele şi gârlele din jurul locurilor de cazare. Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de mai multe zile permit cunoaşterea mai intimă a acestei zone. Turismul de odihnă, promovat în localităţile din Delta Dunării şi de pe litoralul Mării Negre, este foarte mult preferat de turişti, în special de români, datorită condiţiilor naturale pe care le oferă zona. Această formă de turism nu este coordonată de organizaţiile de turism, din care cauză nu se poate face nici o înregistrare riguroasă a turiştilor. Cazarea se face în hoteluri, popasuri turistice, pensiuni şi la localnici. Pentru accesul turiştilor în localităţile preferate se utilizează în special navele rapide, iar pentru navigaţia pe canale şi lacuri se folosesc bărcile proprii ale localnicilor.

50

Localităţile de pe litoralul Mării Negre, în delta maritimă, oferă turiştilor atât posibilitatea unei cure heliomarine, cât şi vizitarea mai lesnicioasă a deltei. Turismul balneo-medical

se realizează prin valorificarea însuşirilor curative ale

nămolurilor sapropelice de la Murighiol, indicate în special pentru reumatismele cronice. Turismul sportiv este cel care conferă specificul activităţilor turistice în deltă, prin organizarea turismului nautic şi a partidelor de vânătoare şi pescuit sportiv, astfel: Turismul nautic este o formă de turism deosebit de interesantă şi instructivă, care dă posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a deltei, dar care cere turiştilor o mai bună pregătire sportivă pentru parcurgerea deltei cu ambarcaţiuni mici. Pescuitul sportiv este o formă de turism interesantă pentru turiştii români şi străini, generată de bogăţia piscicolă a deltei. În vederea practicării acestei forme de turism s-au folosit mijloacele de transport şi bazele de cazare existente în deltă prin măsurile luate de îmbunătăţirea condiţiilor de confort ale acestora. O atracţie deosebită a prezentat-o organizarea unor competiţii internaţionale, care s-au desfăşurat şi se desfăşoară periodic în extrasezon, îmbunătăţind astfel exploatarea bazei materiale a turismului de deltă în sfera sezonului turistic clasic. Vânătoarea sportivă este o formă de turism care prezintă interes nu numai pentru turiştii români, ci şi pentru străini şi se organizează în conformitate cu prevederile legii privind economia vânatului pe fondurile de vânătoare Razim, Caraorman, Uzlina, Gorgova, Crişan, Sulina, Mila 23, unde se vânează primăvara, toamna şi iarna păsări şi animale sălbatice, ceea ce contribuie la folosirea mijloacelor de transport şi a bazelor de cazare din deltă şi în afara sezonului turistic de vară. Turismul tehnico-ştiinţific de organizare ca urmare a cadrului natural al deltei şi îndeosebi a rezervaţiilor sale naturale, floristice şi a monumentelor naturii. Bineînţeles că în acest scop s-au dezvoltat şi se dezvoltă bazele de cercetare şi în acelaşi timp condiţiile de desfăşurare a unor manifestări ştiinţifice cu caracter naţional şi internaţional. Pentru cunoaşterea şi formarea unei imagini de ansamblu asupra deltei se pot organiza, pentru toate categoriile de turişti, zboruri de agrement deasupra deltei cu avioane şi elicoptere.23

23

51

3.2. Rezervaţiile turistice din Delta Dunării Rezervaţia Letea-Matiţa-Roşca, aflată în zona nordică a deltei maritime, care înglobează, atât o zonă de luciu de apă, cât şi grindul Letea cu floră şi faună specifică. Scopul acestei rezervaţii constă în a păstra, atât coloniile de pelicani din zonă(Roşca-Buhaiova), cât şi flora şi fauna pădurii Letea. In suprafata de 15.400 ha, aflata in nordul lacului Matita. Cuprinde lacurile Rosca-Buhaiova. Este inconjurata de o zona in care se inscrie lacul Babita (pe unele harti trecut Babina).Aici se afla biotopuri diferite (mlastini stuficole, lacuri, plaur plutitor sau fix). Rezervaţia Perişor-Zătoane se află în delta maritimă, în partea estică a depresiunii Dranov, în zona Zătoanelor şi a grindului Palade. Din rezervaţie face parte şi Insula Sacalin, aflată la sud de localitatea Sfântul Gheorghe. Zona e străbătută de grinduri maritime tinere. Teritoriul rezervatiei este pe alocuri strabatut de dune de nisip, intre care se intalnesc lacuri de diferite, precum si de o retea de garle si canale mlastinoase invadate de vegetatie stuficola. Avifauna zonei cuprinde colonii de stârci cenuşii, cormorani mari şi mici, lebăda de vară, pescăruşi şi sitari de mal. Toamna vin spre această zonă grupuri de cocori. Iarna întâlnim mii de gâşte şi raţe. Mai rar poate fi vazut piciorongul si ciocantorsul. Rezervaţia Periteaşca-Leahova-Portiţa (Fig.21). Specificul acestei rezervaţii îl constituie zona litoralului marin, cu fauna ei specifică.

Ornitofauna

care

vine

să

petreacă iarna pe malul mării cuprinde, între altele, şi specia gâsca gulerată care cloceşte în Siberia şi Groenlanda. De asemenea, tot aici poate fi văzută gâsca cu pieptul

roşu,

care

vine

din

tundra

siberiană. Fig.21. Rezervaţia Periteasca-Leahova-Portiţa În deltă au fost delimitate două rezervaţii forestiere, respectiv pădurile Letea şi Caraorman. Pădurea Letea (Fig.22) se învecinează cu rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca.

52

Fig.22. Pădurea Letea Ea s-a dezvoltat pe dunele de nisip de pe

grindul cu acelaşi nume şi este alcătuită

dintr-o vegetaţie lemnoasă care aminteşte de pădurile subtropicale. Acest aspect este datorat atât existenţei arborilor falnici, dar mai ales existenţei plantelor volubile(hameiul, viţa de vie sălbatică).În coroana plopilor cuibăreşte codalbul, păsările răpitoare (gaia roşie, şerparul, ulii şi ereţii), iar bursucul şi vulpea sunt locuitori frecvenţi ai pădurii. Pădurea Letea, un peisaj de poveste, o pădure ca în legendele cu zâne. Cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, formată pe grindul nisipos Letea din fasii de pădure dezvoltate printre dunele de nisip. Mergând prin pădure treci printr-o uluitoare schimbare de peisaj, de la pădure subtropicala la deşert în numai 2-300 de metri. În Pădurea Letea se găsesc 500 de specii de plante şi peste 3000 de specii de animale, dintre care mai mult de 2000 sunt insecte, adică peste 70% din speciile de animale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), grindul Letea fiind considerat de specialisti drept unul din cele mai interesante medii naturale din România Vegetaţia este formată din stejarul de luncă (Quercus robur), stejarul brumariu (Quercus pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), frasinul de lunca (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltă (Fraxinus pallisiae), părul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) şi foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completată de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, Cornus sanguinea, Rhamnus frangula, Rhamnus cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris, ş.a.). Pe lângă acestea mai sunt şi plantele căţărătoare care au dat faima acestor locuri: Periploca greaca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus, Clematis vitalba. În covorul vegetal se întâlnesc şi 53

alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brânduşa de nisip (Merendera sobolifera)şicârcel(Ephedradystachia). Pădurea Caraorman (Fig.23) are o suprafaţă de 3 000 ha şi este un loc foarte bun pentru adăpostul avifaunei. Ea cuprinde alături de un variat arboret-şleau de luncă format din plop, frasin şi stejar, subarboret de zălog şi o vegetaţie ierbacee de nisipuri. Avându-se în vedere raritatea unora dintre speciile de animale şi păsări care trăiesc în deltă, precum şi interesul lor ştiinţific, acestea au fost declarate monumente ale naturii sau ocrotite prin lege, printre ele numărându-se: lopătarul, egreta mare, pelicanul, cătăliga, dropia, lebăda etc. Protejarea acestor teritorii ale deltei a făcut ca aici să se menţină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viaţa în rezervaţii este influenţată de orice modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic.

Fig.23. Pădurea Caraorman 3.2.1. Necesitatea apărării rezervaţiilor naturale Rezervaţiile naturale au un rol important în acţiunea de ocrotire a florei şi faunei Deltei Dunării, ca şi de conservare a peisajului ei. Pregătirea terenurilor din deltă în vederea exploatării unor resurse şi a dezvoltării unor bogăţii cere o muncă susţinută a omului în condiţiile pe care păsările sperioase nu le suportă. 54

Numeroase specii de păsări considerate rare, între care şi pelicanii, erau odinioară întâlnite în multe locuri din Europa. Acum, singurul loc de pe continent unde se mai găsesc, exceptând părţile sale estice şi sud-estice, a rămas Delta Dunării.Factorii responsabili ai turismului din ţara noastră trebuie să facă totul ca păsările respective, în speţă pelicanii, să nu dispară şi din deltă, păstrând cu grijă acest avantaj care-i măreşte atractivitatea. Delta Dunării aflată la mijlocul distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord; reprezintă locul cel mai indicat pentru popasul păsărilor în migraţiile lor dintre regiunile tropicale şi cele polare. Păsările călătoare au simţit întotdeauna nevoia de a coborî prin stufurile şi pe bălţile deltei, spre a-şi reface forţele sau pentru a cuibării. Este de datoria fiecărui turist să nu uite că natura, tot ce are această zonă de la gurile Dunării, trebuie să încânte nu numai generaţiile actuale, ci şi pe cele care vor urma. 3.3. Obiectivele turistice din Delta Dunării Chilia Veche cuprinde o serie de obiective turistice printre care se numără o unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiţii de amenajare, grindul Chilia este folosit pentru agricultură şi creşterea vitelor. Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul mistreţ, iepurele, vidra ş.a. Un alt obiectiv de vizitat este grindul Stipoc, care împreună cu grindul Chilia formează un unghi drept. Periprava (Fig. 24) se află la 23 km depărtare de Chilia Veche şi la 103 km de Tulcea, la limita nordică a grindului Letea.Spre deosebire de alte localităţi, cu excepţia Chiliei Vechi, ale căror case şi uliţe se aflau pe un singur rând, Periprava se întinde şi în adâncime. Trecutul aşezării se leagă de prezenţa în aceste locuri a unei cetăţi genoveze. În apropierea acestui loc se afla pe atunci gura de vărsare în Marea Neagră a braţului Chilia. Un loc de atracţie îl constituie lacul Fig.24. Biserica Sf. Nicolae din Periprava Nebunu, care se află în partea de sud a localităţii, cu puţine sălcii. Săpături arheologice efectuate în partea de sud a lacului Nebunu au scos la iveală dovezi materiale ale unei aşezări din perioada bizantină(sec.XIII-XIV). Periprava are importanţă turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite locuri pitoreşti. De aici se poate vizita pădurea Letea, iar în drum spre aceasta se trece pe lângă Grădina lui Omer, unde apare caracterul luxuriant al vegetaţiei. Farmecul pădurii Letea îl 55

constituie nu numai arborii înalţi , dar şi a lianelor care caută să urce cât mai mult spre lumină şi soare, pe trunchiurile copacilor, împreună cu curpenul de pădure, hameiul, care laolaltă cu trandafirii sălbatici împiedică uneori complet circulaţia prin pădure, oferind în schimb, prin coloritul florilor lor o imagine de un pitoresc rar întâlnit. Fauna pădurii Letea oferă posibilitatea de a cunoaşte la faţa locului o serie de specii de mamifere şi păsări: şorecarul, fazanul ş.a. Letea-aflată la circa 4 km de comuna C.A. Rosetti este aşezată pe un teren nisipos. Satul apare cu gospodării nu prea mari şi este singura localitate care poartă denumirea celui mai mare grind din deltă. De la Letea se poate pleca într-o excursie cu barca cu motor pe lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica-Dunărea Veche spre Matiţa sau înspre sud, la Dunărea Veche. Drumul străbătut până acolo le oferă turiştilor un peisaj mirific, pe marginea stufăriilor se pot admira feriga de apă,vâscul de apă, coada calului, peştişoara ş.a. plante de apă care creează un cadru pitoresc aparte24. Tulcea(Fig.25) are un excepţional potenţial turistic înscriindu-se în circuitul turistic intern şi internaţional cu o ofertă remarcabilă care cuprinde atât elemente specifice ale cadrului general(natură, climă, monumente de artă şi istorie), cât şi o bază turistică capabilă să satisfacă exigenţele celor care îl vizează. Acesta se înscrie în categoria celor mai vechi localităţi de tip urban din ţară. Este asezata in forma de amfiteatru , cu deschidere spre Dunare. Aşezarea iniţială a localităţii în această regiune este legată de vecinătatea deltei cu păşunile ei bogate şi resursele piscicole, de străvechiul drum al păsărilor,care realizau şi pe aici transhumanţa între Carpaţi şi litoralul antic. Comerţul reprezintă o componentă importantă a economiei municipiului, Tulcea fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri ca un principal vad comercial în această parte a ţării. O altă importanţă deosebită, ca poziţie, fiind poarta de acces dintre Delta Dunării a numeroşilor turişti din ţară şi de peste hotare, dornici să cunoască frumuseţile şi bogăţiile acestui colţ al patriei noastre.

24

56

Fig.25. Monumentul de la Tulcea, înălţat la partea superioară a stâncii care se ridică aproape vertical din malul drept al braţului Tulcea Oraşul prezintă el însuşi obiective şi locuri turistice interesante între care lacul Ciuperca situat în partea de vest a oraşului care oferă vizitatorilor numeroase posibilităţi de agrement, plimbări cu barca, practicarea unor sporturi nautice. Un interes deosebit îl are Muzeul Delta Dunării organizat pe trei secţii: ştiinţele naturii, istorie-arheologie, artă plastică şi etnografie.În Tulcea se găsesc câteva monumente de artă printre care: Monumentul Independenţei de pe Colnicul Hora, ridicat în 1899 prin contribuţia cetăţenilor oraşului, bustul lui Spiru C. Haret (fig.26), statuia ecvestră a domnitorului Mircea cel Bătrân situat în Piaţa Civică. Peisajul urbanistic al Tulcei este întregit de numeroase obiective ale arhitecturii vechi şi noi: biserica catedrală „Sfântul Nicolae”, biserica Sf. Gheorghe (biserica cu ceas), geamia catedrală „Azzizie”, sediul Institutului de cercetări şi proiectări „Delta Dunării”, impunătoarea clădire a liceului „Spiru Haret”,clădirea liceului fiind constituita in stilul arhitecturii romanesti. „Liceul a pus bazele celei dintai biblioteci din oras care incearca sa raspunda setei de cunoastere a elevilor si populatiei”. Poartă a Deltei, oraşul 26. Bustul lui Spiru C. Haret

57

Tulcea constituie pentru tot mai mulţi turişti din ţară şi străinătate un ultim punct de escală al itinerarului spre originalele peisaje deltaice.

Fig.27. Faleza portului Tulcea Sulina stârneşte interesul vizitatorilor datorită plajei sale destul de întinse, cu nisip foarte fin, cât şi faptul că este foarte accesibilă în lunile de vară. Totodată oraşul oferă turiştilor numeroase obiective: vechiul şi noul far, digul ce pătrunde adânc în mare, Palatul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, portul de tranzit, frumosul chei încadrat de spaţii verzi, care constituie un agreabil loc de odihnă, Casa de Cultură etc. Prin construirea de noi obiective industriale şi portuare, Sulina îndeplineste o importanţă funcţiune industrială, comercială şi portuară. Prin instituirea regimului de port liber 25, în actuala delimitare teritorială a oraşului Sulina se efectueaza activităţi cum sunt : manipularea, depozitarea, sortarea, condiţionarea, ambalarea, fabricarea, prelucrarea, marcarea, expunerea, testarea, vânzarea cumpărarea expertizarea şi repararea de nave, operaţiuni financiar-bancare, precum şi alte operaţiuni specifice porturilor şi zonelor libere. În împrejurimile Sulinei pot fi vizitate pădurea Letea şi vecinătăţile ei, rezervaţia naturală „Haşmacul Mare”, lacurile Roşu, Roşuleţ, Puiu, Lumina, Puiuleţ, iar de aici dunele de nisip, sărăturile şi satul pescăresc Caraorman. Zona Babadagului, cu întinsele sale păduri de stejar şi tei, reprezintă o valoroasă regiune turistică, capabilă să ofere turiştilor privelişti încântătoare şi să ia contacte cu numeroase 25

58

monumente şi locuri istorice. Situat la 37 km de Tulcea, oraşul Babadag este mărginit la nord-est de lacul ce-i poartă numele, la est şi sud-vest de colinele împădurite Koium-Baba (Tatăl oilor) şi Carada, iar la nord-vest de depresiunea Nalbantului. Oraşul oferă câteva interesante obiective turistice între care: muzeul de artă orientală, mausoleul lui Ail-Gaza-Paşa, campingul „Doi iepuraşi”. Murighiol aflat la 45 km depărtare de Tulcea, comuna este situată în dreptul marelui cot al braţului Sf. Gheorghe, care începe în faţa Mahmudiei. Trecutul localităţii este atestat de rezultatele cercetărilor mai vechi şi mai noi. În partea de nord-vest a lacului Murighiol s-au descoperit urme hallstattiene şi elenistice, iar la sud de lac şi de localitate se află un cimitir geto-dac (inventarul mormintelor de aici este expus la secţia arheologică a muzeului Deltei Dunării din Tulcea). Ceva mai la sud, în partea de stângă a şoselei Murighiol-Dunavăţ întâlnim urmele unei cetăţi romane. Fragmente de ceramică prefeudală au fost descoperite în zona nord-vestică a lacului şi localităţii Murighiol. Situat pe terasa Dunării, cuprinzând pe teritoriul său şi satele Sarinasuf, Plopul, Dunavăţul de Sus, Dunavăţul de Jos, Colina şi Uzlina, comuna Murighiol se deosebeşte de celelalte aşezări din apropiere, prin aşezarea acesteia într-o zonă bogată în lacuri, fiind înconjurată de acestea aproape din toate părţile. Lacurile care înconjoară localitatea sunt Murighiol 1, pe al cărui mal se află campingul „Pelican”, cunoscut şi frecventat de turiştii din ţară şi de peste hotare, acesta dispune de căsuţe, bungalouri, restaurant, grup sanitar şi de un câmp vast pentru corturi, ca şi de loc de parcare, acesta oferă posibilităţi de plajă, plimbări de agrement cu bărci conduse de localnici pe canalele din apropiere, ieşiri în braţul Sf. Gheorghe etc., Murighiol 2 ambele cu apă dulce, alimentate din braţul Sf. Gheorghe. La sud şi la sud-vest de localitate este situat Lacul Sărat ş.a. Sărăturile de la Murighiol au fost declarate în mod special zonă ecologică pentru a cruţa piciorongul, specie rară. Un alt lac mai mic din apropierea localităţii este folosit pentru tratamente, cu apă şi nămol, în tratarea unor afecţiuni ginecologice şi reumatice. Complexul lagunar Razim-Sinoe (Fig.28) este cel mai întins lac din România. Din acest complex fac parte lacul Razim, lacul Sinoie, lacul Zmeica, lacul Babadag şi altele de mai mică întindere. La aluvionarea şi conturarea complexului Razim-Sinoie şi-a adus contribuţia braţul Sf. Gheorghe. Tot braţul Sf. Gheorghe a furnizat şi parte a materialului aluvionar necesar construirii grindului marin Chituc, care a izolat golful de mare şi a dat naştere la complex.

59

Fig.28. Lacul Razim-Sinoe 3.4.Folclorul românesc din Delta Dunării Folclorul românesc din această zonă (literatura populară, cântecele, dansul, portul, datinile şi obiceiurile) se distinge prin multe influenţe primite ca urmare a convieţuirii românilor cu alte populaţii, precum şi a mediului geografic unic în felul său. Dacă, odată, Dunărea era considerată a ”cel drum de apă propice poeziei, incitând la lirismul depărtărilor, al visărilor către idealul de înaltă nobleţe umană, în folclorul dobrogean ea nu este apa de peste care vin turcii să prade, să ia captivi, căci turcii erau prezenţi, ci apa care desparte fraţi, apa de peste care sunt aşteptaţi fraţii de la munte sau de la câmpie, cei din mărginimea Sibiului, secelenii, făgărăşenii”. Marea constituie şi ea unul din motivele majore ale inspiraţiei creatorului popular. Doinele şi baladele populare povestesc despre luptele cu turcii , despre viteji care înfruntă vitregia apelor înspumate sau despre viaţa grea a pescarilor sau a ciobanilor. Convieţuirea seculară dintre români şi alte populaţii care au trăit şi mai trăiesc în acest teritoriu, populaţii cu credinţe, datini şi religii total diferite, a făcut ca în folclorul românesc de aici să fie absente cu desăvârşire motivele de inspiraţie religioasă. Se cunoaşte faptul că zona aceasta folclorică posedă în legătură cu sărbătorile de iarnă numai colinde cu conţinut laic, având o destinaţie precisă, spre exemplu: „Colind de păstor”, „Colind de năvodar”(atunci când destinaţia este stabilită de profesia celui colindat) „Colind de văduvă”, „Colind de tineri însurăţei”- atunci când destinaţia este dată de starea civilă a celor colindaţi. 60

Muzica populară românească de aici, interpretată în acompaniamentul de suflători, fluier, caval, cimpoi, etc., reflectă prin sinuoasa sa linie melodică domolul peisaj dobrogean, dar şi unele influenţe, e drept destul de vagi, ale melosului oriental. Folclorul nord-dobrogean, atât cel literar cât şi cel muzical, absorb în timp noi realităţi socialistorice, le îmbracă în haină artistică şi le transmite pe diferite căi spre a le face cunoscute26. Aceeaşi unitate indestructibilă a folclorului românesc în general este atestată şi de folclorul coregrafic care, cu toată diversitatea sa, cu toate influenţele olteneşti, munteneşti, ardeleneşti sau aromâne, demonstrează prin numărul imens al jocurilor, prin extraordinara varietate a figurilor şi paşilor, aceleaşi surse originare cu jocurile din celelalte zone folclorice ale ţării. Jocurile populare se împart în două categorii bine distincte: jocurile obiceiurilor şi cele legate de momentele de relaxare, de destindere ale colectivităţii. Extrem de interesante sunt jocurile obiceiurilor de iarnă care, ca în mai toate zonele folclorice din ţară, aduc în faţa spectatorilor şi motivele atât de cunoscute în întreg folclorul românesc al cerbuţului, căpriţei, precum şi al altor personaje mascate. Folclorul muzical, atât cel ce însoţeşte textul unor cântece bătrâneşti, al doinelor, al jocurilor populare, cât şi cel instrumental, deşi se deosebeşte oarecum ca linie melodică de folclorul muzical al altor zone folclorice româneşti, prin uşoara influenţă a muzicii populare orientale, rod al atâtor secole de convieţuire a populaţiei româneşti cu elemente orientale, sau prin preponderenţa unor instrumente ca fluierul, cimpoiul şi cavalul, cu cele două variante proprii zonei tulcene, cea mocănească şi cea tracică, este totuşi dominat de aceleaşi trăsături specifice întregului folclor muzical.

Fig. 29. Colibă pescărească

Arhitectura populară, de la colibele pescăreşti (Fig.29) şi până la clădirile propriu-zise destinate locuirii, lasă să se descifreze nu numai dragostea pentru frumos şi îmbinarea acestuia cu utilul, ci şi apartenenţa arhitecturii populare tulcene la arhitectura românească. Există în această zonă şi unele aspecte în arhitectura populară care remarcă o realitate istorică. Desele invazii şi războaie pustiitoare au determinat populaţia să folosească cele mai ieftine materiale de construcţii şi care se găseau oricând la îndemână27.

26 27

61

Aici oamenii au folosit pentru construcţii pământul (mai rar piatră), din care au făcut chirpici sau ceamur, stuful, papura, salcia şi răchita şi mult mai rar lemnul. Adeseori, casele sunt decorate în exterior, cu motivul „cailor afrontaţi”, de obicei realizaţi din lemn. Frecvent în zona lacului Razim, la Visterna, pe malul braţului Sfântul Gheorghe, la Enisala, motivul coexistă alături de altele (imagini de păsări sau animale)” imagini ce sugerează atât ocupaţia celui ce trăieşte în locuinţa respectivă, cât şi permanenţa acestei ocupaţii. Casele sunt bine luminate de ferestrele ale căror giurgiuvele sunt de obicei traforate, dar şi bine încălzite iarna de sobele oarbe. Întreaga locuinţă este împrejmuită cu gard de piatră sau de papură împletită”.28 În interiorul caselor ţărăneşti se întâlnesc toate elementele specifice tradiţionalului românesc: vatra, patul, laviţele, lăzile de zestre, alături de textilele decorative, cearşafurile de perete, feţele de masă, perdelele, pologul şi lăicerul, ştergarele, sunt numai câteva dintre elementele de bază. Deşi în prezent toate acestea au cedat locul mobilierului modern, şifonierelor, frigiderelor, maşinilor electrice de uz casnic, unele elemente tradiţionale sunt totuşi păstrate. Dintre ele, cel mai important este ştergarul. Având totdeauna capetele din borangic, ele sunt decorate fie cu motive geometrice, zoomorfe, antropomorfe sau vegetale. În ornamentul ştergarelor predomină însă motivul vechi al „copacului”, „nucului”, „ghiveciului cu flori” care, încadrate de benzi stilizate reprezentând frunze, fructe, flori, alcătuiesc motivul străvechi al „pomului vieţii” sau „pasului vieţii”. Adeseori, centrul ornamenticii ştergarelor sau scoarţelor este omul reprezentat prin stilizări de o mare simplitate. De la o vreme pe ştergare de dată mai recentă se observă şi preferinţa pentru femeia îmbrăcată în costum popular. Cele care cu migală şi cu iscusinţă împodobesc vasele sunt creatoarele populare, care alături de desene de geometrie, folosesc motive florale pe care le-au denumit de-a lungul generaţiilor, foarte sugestiv, „merişor”, „brebenel”, „brăduţ” etc. Măiestria de necontestat a femeilor în realizarea portului popular românesc (Fig.30,31) este vădită în menţinerea aspectului tradiţional, cu elementele sale specific nord-dobrogene: arhaismul pieselor principale (cămaşa femeiască şi bărbătească), echilibrul culorilor tari cu cele mai slabe, ornamentaţia simplă a unora dintre piese (cămăşi, obiele, obeluşe) sau complexitatea ornamentală a altora (pestelca). Cămaşa femeiască se caracterizează prin ornamente de mici dimensiuni, dar de mare expresivitate, motivele ei purtând denumiri de „pui”, „pisc”, „oglindă” etc., care se realizează prin combinaţii de elemente geometrice (romburi, dreptunghiuri sau linii frânte).

28

62

Costumul bărbătesc reţine atenţia prin croiala simplă, da o rară sobrietate, şi prin ornamentaţia sa redusă.

Fig. 30. Porturi populare (vechi)

Fig. 31. Porturi populare (noi)

Combinaţiile de culori, îmbinările de culori, îmbinările tonurilor tari cu cele calde, întrepătrunderea motivelor constituie taina femeilor dobrogene, creatoare de frumos din generaţie în generaţie. Bogăţia şi varietatea folclorului dobrogean au atras atenţia amatorilor şi a specialiştilor încă de multă vreme. 3.5. Vestigii istorice si religioase Fortificaţia Troesmis-(la 3 km de comuna Turcoaia), cetate traco-getică menţionată în secolul III î. Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach şi Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de „municipium”. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi monumentele publice. Fortăreaţa Noviodunum-Isaccea, cetate romano-bizantină cu nume celtic, construită în 369 d. Hr. A avut un important rol strategic şi comercial fiind ridicată la rangul de „municipium”. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi monumentele publice.

63

Fortăreaţa Arrubium-Măcin, castru şi aşezare cu nume celtic, atestată documentar în 100 d. Hr., (în două diplome militare). A fost un important punct la graniţa imperiului în timpul stăpânirii romano-bizantine. Cetatea Dinogeţia-Garvăn, numele ei a fost menţionat pentru prima dată de Ptolemeu în cunoscuta sa lucrare „Geographia”. Iniţial aşezarea geto-dacică şi apoi romană, a fost ridicată în timpul împăratului Diocleţian, (284-305 d. Hr.). Distrusă în 559 d. Hr. de un trib huno-bulgar, a fost reconsolidată şi amplificată în secolul X d. Hr. Alte vestigii istorice: Cetatea antica, Chilia Veche ( a existat din antichitatea greceasca, apoi a fost stapanita de bizantini pana in sec. X); Cetatea bizantina Salsovia, Mahmudia (sec. III d.Hr.) 3.5.1. Edificii religioase Basilica-Niculiţel (la 15 km de Isaccea), cea mai veche construcţie de acest gen cunoscută până în prezent în ţara noastră. Este un unicat arhitectonic în Europa. Basilica şi cripta au fost construite în timpul împăratului Valens (după 370 d. Hr.). Mănăstirea Cocoş-(la 8 km de Isaccea şi la 9 km nord-est de satul Nifon), ridicată în 1835 în stil oriental (turcesc), dar cu puternice influenţe din arhitectura românească. Deţine un muzeu de artă medievală şi modernă ce include şi colecţii de carte veche şi icoane. Monument de arhitectură religioasă. Mânăstirea a fost înfiinţată de călugării Visarion, Gherantie şi Isaia. Cuprinde: - un zid de incintă fortificat; - Biserica Pogorârea Sf. Duh construită între 1910 - 1916 în locul bisericilor vechi datând de la 1833, respectiv 1853 demolate din cauza deteriorării avansate. Biserica actuală are plan treflat şi este pictată în interior, în ulei, de pictorul italian F. D. Brasse din Milano. Este o pictură în stil realist, influenţată de arta renaşterii. - corp de chilii - construit în 1853, stil oriental turcesc; - Colecţie muzeală - Profil: artă plastică, carte rară românească, artă decorativă, arheologie, numismatică; - Clopotniţa construita in 1853. Mănăstirea Celik Dere-satul Teliţa, comuna Frecăţei, (la 22 km de Isaccea), construită între 1841-1844 de călugării români şi ruşi. Păstrează o colecţie de artă medievală, Lângă mănăstire poate fi văzută o raritate în peisajul românesc: o moară de vânt. Obiectiv de arhitectură religioasă. Aşezământ monahal înfiinţat, de către călugării romani şi ruşii. Biserica Adormirea Maicii Domnului este o construcţie nouă, realizată în stil românesc în mai multe etape: 1901-1902, 19101916 si 1928-1932, după proiectele arhitecţilor Toma Dobrescu şi Dumitru Berechet. Colecţia muzeală: artă plastică, carte românească, artă decorativă. Sunt expuse obiecte de cult, carte veche, covoare, textile, o icoană adusă de la Muntele Athos, considerată cea mai veche din ţară. În biserică 64

se află osemintele episcopului Atanasie, într-o raclă care imită mormântul lui Isus Hristos de la Ierusalim şi care datează din 1845. MOSCHEEA LUI ALI-GAZA PASA, BABADAG - (la 35 km sud de Tulcea) - cel mai vechi monument de arhitectură musulmană din România (sec. xVII). Are un minaret de 23 m înălţime. 3.5.2. Muzee, case memoriale din Delta Dunării Muzeul Deltei Dunării, Tulcea - cuprinde urmatoarele secţii: Ştiinţe naturale (înfăţişează flora fauna Deltei; include un acvariu ce prezintă diferite specii de peşti din Delta Dunării dar şi exemplare exotice);istorie şi arheologie (valoroase exponate privind trecutul zonei);etnografie şi arta populară, arta plastică (include o colectie grafică modernă şi contemporană) Casa memorială "PANAIT CERNA", Cerna - aici s-a născut, a copilărit Panait Cerna, poet cu o rară sensibilitate, adâncă reflexie (1881-1913).Alte muzee: Muzeul casei Lipovene, Jurilocva. 3.5.3. Monumente din Delta Dunării Monumentul eroilor de pe colnicul Horei , Tulcea-înălţat în semn de omagiu eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă din 1877-1878. Altee monumente: Monumentul de la Smardan (in memoria marinarilor care s-au jertfit pentru independenţa ţării); Statuia lui Mircea cel Bătrân, Tulcea (închinată marelui voivod român, 13861418, care a luptat pentru eliberarea Dobrogei de sub dominaţia otomană; sculptor Ion Jalea). 3.5.4. Cetăţi, situri arheologice Fortăreaţa medievală de la Enisala(Fig. 32) . Ruinele fortăreţei medievale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal care domină zona lacurilor Razim şi Babadag. Cetatea fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumatate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. La sfârşitul secolului al XIV-lea în cetate exista o garnizoană instalată de domnitorul Ţării Româneşti Mircea cel Mare care organizează apărarea Dobrogei până în anul 1417 când o parte din teritoriul acestei provincii împreună cu cetatea de la Enisala, va fi cucerită de Imperiul Otoman.

65

Fig. 32. Fortăreaţa medievală de la Enisala Situl arheologic Orgame – Argamum Cetate situată în apropierea localităţii Jurilovca, pe Capul Dolosman Situl arheologic Orgame - Argamum se află pe malul lacului Razim, la 20 de km Sud Vest de braţul Sfântu Gheorghe şi la aproximativ 40 km de Histria.Cetatea Orgame este menţionată în izvoarele istorice de la începutul sec. al VI-lea şi din sec. al V-lea i.e.n. Hecateu din Milet. Săpăturile arheologice începute în 1926-1932 şi reluate în 1965 au confirmat existenţa unei aşezări greceşti, analoga cronologica cu Histria. Cetatea Beroe - Ostrov Cetatea Beroe se află pe malul Dunării, la 3 km sud de comuna Ostrov, pe o stânca înaltă de aproximativ 30 m. Cetatea este menţionată în itinerarii antice Tabula Peutingeriana şi Itinerarium Antonini. În timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost reparată, ca apoi în timpul lui Justinus II să fie distrusă parţial de atacurile avaro-slave, totuşi fiind locuită până la începutul sec. VII. În sec. XI – XII fortificaţia s-a suprapus cu o aşezare medievală timpurie. 3.6. Protejarea mediului deltei Realităţile zilelor noastre arată ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizatiei omenesti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii. Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

66

Problema apropierii de natură se pune acum pretutindeni, raţiunea ei fiind susţinută de toţi factorii responsabili ai lumii, nu numai de cei care au legătură cu biologia. Construirea în deltă a unui mediu artificial pentru plante şi totodată schimbarea rosturilor vieţuitoarelor sălbatice, cum sunt păsările migratoare, care circulă de la un pol la altul al Pământului, implică evidente modificări pe întregul glob. În deltă, unde natura nu este numai primitivă ci şi primordială, este necesar ca omul să se oprească îndelung înainte de a face tot răul pe care îl poate face. Odată cu lucrările de amenajare efectuate pentru valorificarea resurselor, oamenii deltei au devenit conştienţi de bogăţia faunei pe care au învăţat să o păzească şi să o ocrotească. 3.6.1. Păstrarea echilibrului biologic al Deltei Dunării La baza dezvoltării turismului în deltă se află bogăţiile (Fig.33) create de natură, nu cele produse de mâna omului. În comparaţie cu alte regiuni ale globului influenţate de mâna omenească, modificările aduse stării naturale a deltei conduc la un dezechilibru biologic pronunţat. Schimbările ies cu putere în evidenţă în această regiune, unde natura este nouă, născându-se mereu în orice clipă. Peste tot formele de teren sunt în evoluţie, dar în deltă intervenţia omului se produce într-un mediu în devenire, care nu a luat încă o formă finită,

corespunzând

unui

anumit

stadiu. Fig. 33. Bogăţiile din Delta Dunării Într-o fază destul de lungă a unui ciclu care se repetă anual, o bună parte a suprafeţei uscatului din deltă se acoperă cu o pânză de apă înaltă de 1-5 m, există un continuu proces de sedimentare a aluviunilor. Delta Dunării prezintă importanţă ca fenomen geografic natural şi de aceea va fi păstrat ca atare. Exploatarea resurselor trebuie făcută cu stricta respectare a mediului ambiant, pentru a nu micşora valoarea monumentului natural.Echilibrul biologic al deltei a fost pierdut o dată cu intensificarea diverselor activităţi economice productive, care au determinat amenajări stuficole, piscicole, agricole şi forestiere, pe lângă cele impuse de navigaţie. Tendinţa de a extrage din deltă cât

67

mai multe bogăţii conduce la ruperea echilibrului biologic. Parcelarea deltei în vederea recoltării planificate şi eficiente a stufului înseamnă o modificare a stării ei naturale. În comparaţie cu exploatarea stufului, care se extinde pe aproape toată suprafaţa deltei, celelalte activităţi ca piscicultura, agricultura, silvicultura şi navigaţia ocupă suprafeţe restrânse. Protecţia mediului este o problemă a tuturor; este problema pe de o parte a dezvoltării societăţii,iar pe de altă parte a redresării, conservării şi ocrotirii mediului. Armonizarea necesităţilor imediate cu strategia pe termen lung în RBDD înseamnă a defini în linii generale principiile, direcţiile , obiectivele şi criteriile de identificare a acţiunilor care sa conducă la o dezvoltare durabila, economica si sociala, în condiţiile conservării biodiversităţii. Programul de acţiune trebuie să conţină obiective şi sarcini concretizate şi cuantificate în timp, spaţiu şi în costuri. Principii generale ale strategiei protecţiei mediului - conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor -dezvoltarea durabilă - evitarea poluării prin măsuri preventive - conservarea biodiversităţii -conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice - aplicarea principiilor de bază ale ecologiei mediului (ex. cine poluează plăteşte) - stimularea activităţii de reabilitare a ecosistemelor alterate. Conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor -acesta este principiul suprem căruia trebuie sa i se subordoneze întreaga activitate economică şi sociala, întreaga strategie de ocrotire a mediului - condiţiile de viata trebuie îmbunătăţite prin acţiuni de : corectarea impactului negativ produs de unele activităţi; adoptarea de măsuri de prevenire a poluării; folosirea unor tehnologii curate în toate activităţile. Dezvoltarea durabilă - exploatarea intensivă a resurselor naturale conduce la epuizarea acestora - degradarea mediului conduce la reducerea potenţialului existent de regenerare a naturii, înrăutăţeşte calitatea si diminuează posibilităţile de refacere a factorilor de mediu: aerul, apa, solul,flora, si fauna - pădurile, care au un rol preponderent in redresarea mediului au devenit victima agresiunii antropice atât direct prin tăieri peste capacitatea de regenerare, cat mai ales, indirect prin poluare

68

- apele, dar mai ales apele subterane si solul, datorită poluării, devin nefolosibile nu numai pentru generaţia noastră, ci si pentru generaţiile următoare - dezvoltarea durabila înseamnă menţinerea posibilităţilor si condiţiilor de viata pentru generaţiile viitoare, a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor existente pentru generaţia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectaţi de poluare Evitarea poluării prin masuri preventive - este mult mai uşor si mai puţin costisitor să previi poluarea, decât să repari, respectiv să redresezi echilibrul ecologic - aplicarea unor tehnologii nepoluante în toate domeniile de activitate care urmează a fi dezvoltate reprezintă un principiu pe care trebuie să se bazeze strategia de ocrotire a mediului. Conservarea biodiversităţii - poluarea afectează grav ecosistemele, apar rupturi in lanţul trofic, prin dispariţia unor specii din regnul vegetal si din regnul animal, se dezechilibrează şi sistemele ecologice, prin scăderea productivităţii unor specii, apar malformaţii la speciile existente sau apar noi specii dăunătoare cu consecinţe asupra vieţii - conservarea biodiversităţii înseamnă eliminarea poluanţilor, înseamnă menţinerea ecosistemelor, a capacităţii lor de funcţionare, a stabilităţii şi rezistentei lor la dereglări, a productivităţii şi adaptabilităţilor şi nu în ultimul rând utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Capitolul IV. Studiu de caz - Delta Dunării 4.1. Prezentarea zonei Caraorman Numele Caraorman vine din limba turcă şi înseamnă Pădurea Neagră. Satul se întinde pe o lungime de 3.5 Km şi aproximativ 500 m lăţime şi este situat pe grindul Caraorman, între braţul Sulina şi Sfântul Gheorghe, la 12 Km de comuna Crişan. Grindul Caraorman este un câmp cu un sol nisipos de origine marină, cu o lungime de 18 Km, o lăţime maximă de 8 Km (7000 ha) şi înălţimi de până la 7 – 9m. Pentru a ajunge în Caraorman pot fi folosite mai multe rute. Populaţia satului este formată din ucraineni (aproximativ 490 de locuitori, comparabil cu Crişanul), oameni gospodari şi ospitalieri, care se ocupă în principal cu pescuitul. În Delta Dunării trăiesc aproximativ 15 000 de locuitori de naţionalităţi diferite: 80% români, 10% lipoveni, 10% 69

ucraineni.Între ucraineni şi lipoveni există diferenţe foarte clare de limbă, obiceiuri, tradiţii şi chiar de înfăţişare fizică. Dialectul folosit de locuitorii din Caraorman este foarte apropiat de limba ucraineană şi poate fi întâlnit în localităţile: Sfântul Gheorghe, Crişan, Murighiol, Letea. Suprafaţa întinsă a grindului pe care este aşezat satul a permis ca pe lângă principala sursă de venit; pescuitul, să mai fie posibilă şi creşterea vitelor, care a atins punctul culminat în ani 1987-1989, când populaţia de bovine depăşea 2000 După

de Revoluţia

capete. din

1989,

distrugerea intenţionată a acestui sector

al

agriculturii

şi

preţul

peştelui care a crescut ameţitor în ultimul timp, i-au determinat pe săteni să se orienteze spre pescuit, renunţând la creşterea vitelor, care a devenit o ocupaţie neprofitabilă. Caraormanul este un sat „aerisit”, cu grădini mari şi gospodări înstărite. Fig. 34. Casa ţărănească din satul Caraorman Specific satelor din Caraorman sunt casele cu acoperişul din stuf, care au un farmec rustic aparte. Fiind cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri din lume, în Delta Dunării stuful este foarte utilizat ca material de construcţie pentru acoperişuri, garduri etc.

Fig. 35. Duna de nisip

70

În partea de vest a satului Caraorman, la aproximativ 500 de m de acesta, se află dune de nisip (Fig.35) foarte fin, care pot fi întâlnite doar în trei locuri în Europa. Herodot şi Polybiu amintesc în scrierile lor de mari acumulări de nisip la gurile Dunării („un banc de nisip de aproape 1000 de stadii (167 Km) la o depărtare de uscat cale de o zi.” - Polybiu). Aceste dune de nisip din Caraorman sunt aşezate transvesal pe direcţia de curgere a Dunării şi împreună cu cele din Letea reprezintă porţiuni din cordonul iniţial ce a blocat golful Tulcea,transformându-l într-o lagună, care ulterior s-a colmatat şi a dat naştere Deltei Dunării. Dunele de nisip de origine marină au înălţimi de până la 7-9 m şi sunt semimobile, vântul transportând nisipul şi grupându-l în jurul plantelor mai puternice. Vegetaţia sărăcăcioasă de pe dune contrastează puternic cu vegetaţia luxuriantă din apropiere. Pentru a exploata aceste dune de nisip, fostul dictator Ceauşescu, în urma unui efort financiar deosebit, a construit şantierul din Caraorman, care în prezent urmează a fi dezafectat.29 Pădurea Caraorman Pe un teren nisipos de origine marină s-a dezvoltat o pădure de stejari, al cărei nume Caraorman înseamnă în etimologia turcă Pădurea Neagră. Stejarii vechi, cu ramuri impunătoare şi vegetaţia bogata fac o umbra atât de deasa încât exista locuri foarte întunecoase, şi care au dat numele pădurii (Pădurea Neagră). O mare curiozitate sunt lianele (Periploca greacă de origine mediteraneană cu o lungime de 25 de m - unica în Europa) care atinge aici limita nordică de răspândire. Aceste liane împreună şi cu alte plante agăţătoare cum ar fi: viţa-de-vie sălbatica, iedera, hameiul si curpenul conferă acestei păduri un aspect subtropical. În Delta Dunării au fost observate un număr de peste 1615 specii de plante, reprezentând circa o treime din totalul speciilor cunoscute în flora României. Dintre arborii din Pădurea Caraorman putem enumera: stejari seculari de peste 25 de m înălţime, ulmi, sălci, plopi albi si negrii, arini, frasini pufoşi, aceştia din urma fiind o raritate botanica. Aici cuibăreşte vulturul codalb. Se fac cu succes plantaţii de plopi negri, care dau un lemn de calitate superioară, folosit în industrie. Fig. 36. Stejarul Îngenuncheat

29

71

Pe grindul Caraorman s-au efectuat variante experimentale de plantaţii forestiere, cu diverse specii de arbori ca şi de arbuşti. Cele mai bune rezultate le-au dat plopul alb hibrid, ienupărul de Virginia şi cătina albă. Imaginea de mai sus este surprinsă în pădurea Caraorman în punctul cunoscut sub denumirea „Fântâna Vânătorilor”,acolo unde se găseşte cel mai mare stejar din Delta Dunării. Datorită crengilor care s-au întins şi pe sol acesta se numeşte „Stejarul Îngenuncheat” (Fig.36) şi are o vârstă de 400 de ani şi o circumferinţă de 4 m. Totodata, avandu-se in vedere raritatea unora dintre specii de animale si pasari care traiesc in delta, precum si interesul lor stiintific, acestea au fost declarate monumente ale naturii sau ocrotite prin lege, printre ele numarandu-se: lopatarul(corsarul),egreta alba(Egretta alba) si egreta mica (Egretta garzetta), pelicanii,pasari mari, cataliga (Himantopus himantopus), dropia (Otis tarda).30 „Fazenda beach” este un loc preferat de turiştii care vin la Caraorman pentru a face plajă şi pentru a înota în siguranţă. În capătul canalului Crişan-Caraorman acesta se lărgeşte şi se transformă într-un port, iar lipsa curentului pe ultima porţiune (de 1.5 Km) a acestuia a determinat o limpezire a apei. Pe malul vestic al canalului exista o zonă cu nisip fin, unde se face plajă şi se poate înota fără riscuri. Apa este limpede şi curată, malul lin, cu pantă domolă şi absenţa curenţilor permit copiilor şi începătorilor să înoate în siguranţă. Căldura torida de peste zi nu poate fi răcorită decât de o baie bună în apele limpezi ale canalului. Sezonul de plaja este din luna iunie şi până la începutul lui septembrie. O zi însorită la Caraorman face ca micuţa plajă (Fig.37) să fie neîncăpătoare pentru turiştii veniţi în vacanţă. Lângă plajă există un loc unde se poate juca fotbal sau beach-voley.

Fig.37. Plaja in Caraorman

30

72

Cherhana – Caraorman(Fig.38) Pe teritoriul Deltei Dunării există mai multe centre de colectare a peştelui, numite cherhanale. În general acestea sunt construite

din

materiale

autohtone,

acoperişul din stuf asigură o bună izolaţie termică, mai ales în perioadele de vară când temperaturile ridicate pot determina alterarea

Fig.38. Cherhana

peştelui. În camerele frigorifice de depozitare a peştelui răcirea se realizează cu ajutorul gheţii transportate de la Tulcea. La Caraorman cherhanaua este aşezată în partea de est a satului, pe malul stâng al canalului Caraorman, loc unde se colectează peştele prins din multe lacurile (Puiuleţ, Puiu, Lumina, Rotund, Iacub, etc). La cherhanua Caraorman pot fi admirate cantităţi mari de peşte şi capturi impresionante. Crapii imenşi sunt ceva normal şi obişnuit, iar somnii de 40-50 kg nu mai miră pe nimeni. Într-o zi se pot aduna câteva tone de peşte care este sortat, cântărit şi păstrat la rece, pentru a fi mai târziu transportat la Tulcea sau Murighiol.

Caraorman este un sat de pescari, care îşi întind plasele de

pescuit în lacurile şi canelele din jurul satului. În ultimii ani pescarii din Caraorman preferă să pescuiască în locurile din est, datorită prezenţei cherhanalei în această zonă. Lacurile din partea de vest chiar dacă dispun de bogate resurse piscicole nu sunt atât de căutate, deoarece accesul în aceste zone este mai greu: pentru un traseu direct trebuie străbătute dunele de nisip. În imaginea surprinsă la cherhana este o lotca (barca pescărească) cu peştele prins la năvod. Pescuitul tradiţional în Delta Dunării se realizează cu varse, taliane si setci. Cu aceste scule se poate descurca şi un singur pescar, dar din motive de siguranţa aceştia pescuiesc în general câte doi. Toamna când apa este mai scăzută şi peştii se grupează pentru iernat se foloseşte năvodul, la care participă un grup mai mare de pescari (10-15).

73

4.2. Forme de turism practicate în zona Caraorman În Caraorman există numeroase forme de turism printre care: Turismul de cunoaştere- este realizat de turişti pentru a vizita împrejurimile zonei şi cu scopul de a acumula cât mai multe informaţii despre punctele de interes ale Caraormanului. Turismul de odihnă- este practicat de cei care vin în această zonă doar pentru a se relaxa, putând închiria diferite bărci, cu motor sau cu vâsle, cu scopul de a se destinde şi de a respira un aer mai curat decât cel din marile aglomerările urbane. Turismul sportiv- este practicat de amatorii de vânătoare şi pescuit sportiv. Turismul tehnico-ştiinţific- se realizează pentru o cunoaştere cât mai amplă a monumentelor naturale din zonă şi se poate face prin zboruri de agrement deasupra Caraormanului cu avionul sau cu elicopterul.

74

4.3. Concluzii şi propuneri În urma realizării acestei lucrări se pot trage următorele concluzii, tendinţe cu privire la turismul din Delta Dunarii, se pot pune în evidenţă punctele slabe şi tari ale zonei. Se disting următoarele tendinţe ale turismului în Delta Dunării:  un număr mereu crescând de turişti doresc să-şi satisfacă hobby-urile şi interesele lor speciale, bazate pe natură, activităţi economice şi interese profesionale; 

sporirea numărului de vacanţe de durată mai scurtă, aceasta permiţând dezvoltarea mai multor destinaţii turistice, iar pentru satisfacerea cererii, ocazia de a oferi facilităţi pentru turişti;

 turiştii devin mai experimentaţi şi sofisticaţi şi aşteaptă atracţii de bună calitate, utilităţi şi servicii pe măsură şi tarife /preţuri adecvate calităţii în călătoriile lor;  călătoriile de afaceri sau pentru congrese, conferinţe, reuniuni etc. continuă să se dezvolte, aducând beneficii tot mai mari organizatorilor; multe persoane care participă la astfel de acţiuni sunt în acelaşi timp şi turişti "de vacanţă" care doresc să cunoască zona pe care o vizitează;  sporeşte numărul turiştilor care sunt preocupaţi de problemele de mediu natural, prin urmare, cresc căutările unor destinaţii foarte puţin poluate şi fără probleme de mediu; ca urmare a acestor orientări, foarte multe destinaţii sunt preocupate în adoptarea unor programe de dezvoltare şi doresc să încurajeze turismul de bună calitate, care evită problemele de mediu, optimizându-se şi beneficiile economice;  turismul utilizează într-o măsură tot mai mare, tehnologia modernă în domenii ca servicii de rezervare sau marketing; în ultima perioadă Internet-ul a devenit un mijloc tot mai important de informare şi marketing.

75

Puncte tari: 

potenţilaul turistic de care dispune această zonă este foarte variat şi bogat, atât cel natural cat şi cel antropic. Cel natural este reprezentat prin peisaje mirifice, formaţiuni calcaroase, stimulănd astfel imaginaţia vizitatorilor.Turismul antropic este reprezentat prin prin tradiţiile şi obiceiurile încă păstrate.



Numeroasele trasee turistice, puse la dipoziţia turiştilor, pentru a ajunge cât mai uşor la obiectivele turistice pe care doresc să le viziteze.



Baza de cazare în dezvoltare, serviciile oferite de acestea sunt dintre cele mai diverse, dar încă în dezvoltare;



Posibilităţile de agrement oferite, diferite sporturi, fiind o zona destul de prielnică pentru astfel de sporturi.

Puncte slabe: 

dezvoltarea infrastructurii lasă de dorit, drumurile fiind factorul principal al reţinerii turiştilor în ceea ce priveşte vizitarea acestei zonei;



slaba amenajare a obiectivelor turistice, nefiind suficient amenajate;



lipsa unor investitori importanţi, care să facă o infuzie de capital. Investiţiile în turism, caracterizate de valoarea mare a cheltuielilor şi termen de recuperare îndelungat, au avut mai puţine şanse să ia amploare în Deltă. Persoanele care au investit au făcut-o îndeosebi în capacităţi mici, adresate în special unei clientele atent selectate şi nu masei mari a turiştilor. Investitorii străini au evitat domeniul turismului, acest lucru fiind determinat de situaţia economică şi politică instabilă a României.



valorifcarea insuficientă a potenţialului turistic, slaba promovare a acestuia;



pasivitatea autorităţilor locale în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului prin obţinerea de finanţări;

Propunerii privind Delta Dunării:  Intensificarea acţiunilor de promovare a produsului turistic oferit, optând pentru mijloace moderne de promovare precum internetul, care să poată asigura informaţii necesare managementului, printr-o continuă monitorizare a activităţii de marketing şi a celei previzionale; 76

 acţiunile actorilor locali responsabili în luarea deciziilor referitoare la politica mediului trebuie să fie direcţionate spre dezvoltarea unei conştiinţe ecologice, ca răspuns la imperativele ecosistemice: menţinerea capacităţii de autoreglare,la păstrarea potenţialităţilor evolutive;  amenajarea principalelor obiective turistice;  ridicarea nivelului de calitate a serviciilor oferite turiştilor, îndeosebi pentru serviciile de agrement unde se impune şi o diversificare a acestora;  refacerea reţelei de drumuri, prioritate având cele care asigură accesul spre punctele de interes turistic, întrucât mijlocul de transport cel mai frecvent utilizat de turiştii români şi străini este autoturismul;  redimensionarea raportului dintre calitatea serviciilor şi preţul acestora, astfel încât tarifele mari practicate, să fie justificate de o calitate pe măsură;

77

Bibliografie: 1. Andrei Ştefan, Ghidul Turistic al României, editura Publirom 2. Bădulescu Alina, Prep. Univ. Dorin Bâc, Economia turismului, Editura Universităţi din Oradea, Oradea, 2006; 3. Cotet V. Petre, Delta Dunării- geneza şi evoluţie, “Peuce”, studii şi comunmicări de ştiintele naturii, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1971 ; 4. Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona, Bucureşti, 1992; 5. Giurescu Constantin C., Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri pânâ astăzi, editura Ceres, Bucuresti,1975. 6. Ioan C. Petre, “Exigente actuale ale pregatirii şi utilizarii fortei de munca”, Era Socialistă, nr.16/1977. 7. Istrate Ioan, Turismul - un fenomen în mişcare, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1988; 8. Niţu Marin, Turismul în Delta Dunării, editura Sport – Turism, Bucureşti 1977. 9. Panighiant Eugen, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razelm, Editura Sport-Turism, 1982 10. Petrescu Ioan Gheorghe, Delta Dunării, editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1967 11. Tufescu Victor, România- Natura, om, economie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974 12. http://www.caraorman.ro/caraorman/Caraorman.html 13. http://www.caraorman.ro/caraorman/cherhana/cherhana.html 14. http://www.caraorman.ro/caraorman/padure/Padure.html 15. http://www.caraorman.ro/delta/geneza/geneza.html 16. http://www.caraorman.ro/vacanta/Vacanta.htm 17. http://www.ddbra.ro/populatie.php#sus 18. http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm 19. http://www.fotodelta.ro/de-vazut/padurea-letea/ 20. .http://www.Delta_Dunarii-_descriere_completa_5269.html 21. http://www.mmediu.ro/master_plan_delta/Cap.4.pdf 22. ***Atlas geografic general, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti; 23. *** Decretul Consiliului de Stat al României nr 294/1978 privind portul liber Sulina. 24. ***Dezvoltarea turismului în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I., Bucureşti,1975. 78

25. ***Fauna din Delta Dunării, Sinteza cercetatorilor de ecologie şi biologice din perioada 19611975, I.C.P.D.D., Tulcea, 1976, 26.***Maria Popescu, Delta Dunării – rezervaţii şi monumente ale naturii, Muzeul “Delta Dunării”, Tulcea, 1980; H.C.M. nr. 891/1961 ; H.C.M. nr 528/1970 ;Conservarea naturii în Delta Dunării ;Academia R.S. România, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, Bucureşti, 1968; 27.*** Problemele protecţiei naturii în Delta Dunării, Universitatea Bucureşti,1974; 28.***Situaţia păsărilor în Delta Dunării pe teritoriul avifaunistice şi număr de specii, I.C.P.D.D., Tulcea,1977 29. ***“Studiu privind necesarul de mijloace de transport turistic în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I., Bucureşti 1976. 30. *** Zona de vărsare a Dunării -Monografie hidrologică, Institutul de studii şi cercetări hidrotehnice, Bucureşti,1963;

79

CUPRINS Introducere Capitolul I. Turismul, agroturismul. Generalităţi....................................................................... 4 1.1. Conceptul de turism ............................................................................................... 4 1.1.1. Premise ................................................................................................................... 4 1.1.2. Originea numelui .................................................................................................... 5 1.1.3. Câteva definiţii ........................................................................................................ 5 1.2. Componente ale produsului turistic ........................................................................ 6 1.2.1. Cazare ..................................................................................................................... 6 1.2.2. Agrement- divertisment .......................................................................................... 8 1.2.3. Tratament ................................................................................................................ 9 1.3. Stimularea creşterii circulaţiei turistice .................................................................. 10 1.4. Conceptul de agroturism ......................................................................................... 14 Capitolul II.Cadrul geografic şi antropic al zonei Delta Dunării ................................................ 17 2.1. Geneză şi evoluţie ................................................................................................... 17 2.2. Delta Dunării- Resurse naturale ............................................................................. 20 2.2.1. Prezentare generală ................................................................................................. 20 2.2.2. Limite, suprfaţă, adâncimi şi înălţimi ..................................................................... 22 2.2.3. Relieful Deltei Dunării ........................................................................................... 23 2.2.4. Reţeaua hidrografică ............................................................................................... 24 2.2.5. Solurile din Delta Dunării ....................................................................................... 26 2.2.6. Resursele subsolului ................................................................................................ 27 2.2.7. Clima ....................................................................................................................... 27 2.2.8. Vegetaţia .................................................................................................................. 28 2.2.9. Fauna ....................................................................................................................... 31 2.2.10. Fauna cinegetică- mamifere vânate în deltă ............................................................. 34 2.2.11. Păsări de interes cinegetic .........................................................................................34 2.2.12. Vânătoarea păsărilor de baltă ....................................................................................36 2.2.13. Observatul păsărilor ................................................................................................. 36 2.2.14. Protecţia cadrului natural şi rezervaţiile Deltei Dunării .......................................... 38 2.3. Agricultura, sivicultura şi pescuitul ......................................................................... 39 2.3.1. Cultivarea grindurilor, ostroavelor, luncilor ............................................................. 39 2.3.2. Terenuri silvice, economia vânatului ........................................................................ 40 2.3.3. Pescuitul .................................................................................................................... 40 2.4. Populaţia .................................................................................................................... 42 2.4.1. Locuitorii deltei de-a lungul timpului ........................................................................ 42 2.4.2. Populaţia deltei în prezent .......................................................................................... 42 2.4.3. Locuinţele populaţiei Deltei Dunării .......................................................................... 43 2.4.4. Distribuţia populaţiei pe teritoriul deltei ..................................................................... 44 2.4.5. Structura etnică a populaţiei ........................................................................................ 45 2.5. Transporturile şi comunicaţiile .................................................................................... 45 2.5.1. Clasificarea transporturilor .......................................................................................... 47 Capitolul III.Valorificarea potenţialului agroturistic în Delta Dunării ............................................. 49 3.1. Formele tursimului din Delta Dunării ......................................................................... 49 3.1.1. Resursele pentru turism ............................................................................................... 49 3.2. Rezervaţiile turistice din Delta Dunării ....................................................................... 53 80

3.2.1. Necesitatea apărării rezervaţiilor naturale ................................................................... 55 3.3. Obiectivele turistice din Delta Dunării ........................................................................ 56 3.4. Folclorul românesc din Delta Dunării .......................................................................... 61 3.5. Vestigii istorice şi religioase ........................................................................................ 64 3.5.1. Edificii religioase ......................................................................................................... 65 3.5.2. Muzee, case memoriale din Delta Dunării ................................................................... 66 3.5.3. Monumente din Delta Dunării ..................................................................................... 66 3.5.4. Cetăţi, situri arheologice .............................................................................................. 66 3.6. Protejarea mediului deltei ............................................................................................. 67 3.6.1. Păstrarea echilibrului biologic al Deltei Dunării .......................................................... 68 Capitolul IV.Studiu de caz- Delta Dunării ........................................................................................ 70 4.1. Prezentarea zonei Caraorman ....................................................................................... 70 4.2. Forme de turism practicate în zona Caraorman ............................................................ 75 4.3. Concluzii şi propuneri .................................................................................................. 76 Bibliografie

81