De La Agonia Incercarilor Spirituale La Extazul Comuniunii Cu Dumnezeu _ Radu Ionescu Heroiu

De la agonia incercarilor spirituale la extazul comuniunii cu Dumnezeu – cum am trecut cu succes unele teste spirituale majore cu ajutorul lui Dumnezeu si prin sustinerea Ghidului spiritual Autor: Radu Ionescu Heroiu În această carte voi relata o parte din experienţele spirituale şi testele la care am fost supus pe parcursul mai multor ani în speranţa că ele vor fi de folos în înţelegerea şi trecerea cu succes a încercărilor cu care ne putem confrunta la un anumit moment în evoluţia noastră spirituală. Am 33 de ani când scriu această carte şi practic yoga de 14 ani. Voi începe destul de direct relatările fără a face multe referiri la existenţa mea de dinaintea momentului când în mine s-a produs declicul interior care mi-a permis să îmi doresc să evoluez spiritual. Sunt bucuros că am ajuns în punctul unde depăşesc nivelul de prag care îmi permite să-l caut pe Dumnezeu în mod conştient. Încep să practic yoga cu un mare entuziasm şi optimism. Renunţ la a mai mânca carne, a mai bea alcool, cafea şi la fumat într-o singură zi şi îmi este foarte uşor să las în urmă aceste obiceiuri nesănătoase care consider că îmi pot încetini sau chiar opri ascensiunea spirituală. Practic constant şi perseverent procedeele yoga care îmi sunt predate la cursul de yoga la care sunt înscris. Maestrul spiritual al acestui curs este Gregorian Bivolaru, iar numele folosit de mine va fi Grieg. Doresc să obţin rezultate semnificative şi ele nu întârzie să apară. În prima fază sunt foarte încântat să percep fluxurile de energii ce devin o realitate pentru mine, conştientizez existenţa celor şapte centrii de forţă şi că îi pot dinamiza prin procedeele yoga care îmi sunt predate la cursul de yoga. După o perioadă în care practic yoga mai multe ore pe zi simt o pace profundă care începe să se instaleze în mine şi stări de iubire şi bucurie mai profunde şi mai intense (comparativ cu tot ceea ce trăisem până atunci) mă fascinează şi mă fac să văd altfel viaţa, mai bună decât mi-aş fi dorit să o am până atunci. Trăiesc momente de dăruire, altruism, sinceritate, libertate, toate la un loc, simt că plutesc, sunt liber, conştiinţa se dilată şi se umple de acel bine Divin, sunt împlinit. Încep îmi orientez atenţia către interiorul fiinţei mele deoarece de acolo izvorăsc aceste trăiri ce mă fac să fiu fericit, urmăresc să menţin starea de bine datorată dilatării conştiinţei în urma practicii tehnicilor yoga şi după încheierea exerciţiilor, şi atunci când mă întâlnesc cu prietenii, când merg pe stradă şi reuşesc să menţin acea stare plăcută din timpul practicilor 1

tehnicilor yoga mult timp după aceea. Constat că acest bine resimţit în întreaga mea fiinţă acţionează în exteriorul meu, văd cum transformă persoanele cu care mă întâlnesc, le alungă tristeţea, grijile, le vindecă, dându-le speranţă, făcându-i mai fericiţi fără a face ceva anume, doar prin simpla mea prezenţă constat aceste transformări. Trăiesc o vreme bună departe de frământările obişnuite, de instinctele existenţiale, suferinţa se diminuează foarte mult luându-i locul o stare de fericire şi iubire pe un fond de împăcare cu fiinţa mea profundă. Aproape că nu mai pot să înţeleg cum este să suferi, am doar o amintire foarte vagă a suferinţelor de tot felul. Simt că aici este rampa de lansare către Eternitate. Lansările care le reuşesc folosind această rampă mă fac să translatez într-o lume atotcuprinzătoare a conştiinţei unde mă simt etern, nemuritor, atotputernic dincolo de limitări. Nu reuşesc să mă menţin în această stare şi revin brusc fără să-mi fi propus acest lucru, pe rampa de lansare rămânând cu acel gust plăcut în întreaga mea fiinţă. Doresc să îmi cunosc maestrul spiritual şi merg la Bucureşti deoarece acolo Grieg ţinea o conferinţă la care putea participa cine vroia. Sunt încântat de conferinţă şi după încheierea ei doresc să vorbesc personal cu Grieg, nu sunt singurul care doreşte să vorbească cu Grieg şi mă aşez la un rând de oameni care se formează. Îmi vine rândul şi sunt faţă în faţă cu Maestrul, mă cuprinde o emoţie şi o efervescenţă, sunt încântat. Încep să mă adresez maestrului spunându-i că până în acel moment nu aveam nici o nelămurire sau întrebare, dar că îmi doresc să îl ating. Maestrul este de acord şi întinde mâna spre mine şi priveşte în sală căutând parcă pe cineva. Eu deşi sunt foarte aproape de mâna maestrului şi îmi doresc să-i ating mâna nu reuşesc, mă străduiesc din răsputeri dar tot nu reuşesc să îl ating. Parcă era un zid care nu îmi permitea să trec să ajung la el şi nu înţelegeam cum este posibil aşa ceva. După o vreme maestrul întoarce privirea spre mine râzând şi mă întreabă „nu ai reuşit” iar eu îi răspund „nu”. Atunci Grieg îmi prinde palma mea întinsă între palmele lui şi închide ochii, percep un transfer de energie în aura mea. Deasemenea, pe întreaga durată a acestui transfer şi chiar şi după aceea am auzit şi un sunet. Sunt tare încântat de cele petrecute îmi iau rămas bun de la Grieg şi mă întorc acasă. Primesc iniţierea în tehnica de Laya yoga la cursul din oraşul Braşov de la discipolii lui Grieg care practicau de mai mult timp yoga şi care ne îndrumau şi înţeleg mult mai mult ce era cu acel sunet subtil auzit în timpul transferului de energie. Practic tehnica de laya yoga o oră, două pe zi, încep să percep sunetul foarte clar, am o stare de linişte interioară, calm profund, respiraţia devine imperceptibilă, mintea se linişteşte şi un bine profund îmi inundă întreaga 2

fiinţă. Într-o zi, practicând în mod obişnuit tehnica de Laya yoga constat că încep să aud sunetul din ce în ce mai tare, după care în scurt timp sunetul devine atât de tare încât parcă ar fi insuportabil. Comparativ ar fi să stai cu urechile între nişte boxe de 1000 de w, date la maxim redând acest sunet. În paralel cu acest sunet percep în mine un canal enorm de energie care pleacă de la baza coloanei mele vertebrale, traversează coloana vertebrală, şi are celălalt capăt undeva în cer. Corpul fizic este fixat de acest canal, nu pot să mai mişc corpul fizic, conştiinţa se dilată foarte tare, puteam perecepe la distanţă în planul fizic (auzi, vedea şi chiar să intervin la distanţă ca şi cum aş fi fost acolo dar mult mai eficient), sunt conştient de corpul meu astral, în planul astral şi de corpul cauzal în planul cauzal, în paralel îmi văd o existenţă anterioară care se derulează ca un film în faţa mea. Atenţia mea şi preocuparea este legată de amplificarea continuă a sunetului care ajunge să fie insuportabil de tare, încep să simt o presiune foarte mare la nivelul capului şi această presiune creşte odată cu amplificarea sunetului. Simt cum faţa parcă îmi plesneşte datorită acestei presiuni, constat că îmi apare o durere fizică la nivelul feţei care este intensă şi intru în panică. Simt că parcă nu mai am loc în această coajă de ou care este corpul meu fizic şi trebuie să o rup ca să pot scăpa de limitările de pe mai multe nivele şi să încep o nouă viaţă în libertate. Nu ştiam în acel moment ce s-ar fi petrecut dacă aş fi continuat, dacă puteam muri fizic. Nu vreau să risc şi cu un efort de voinţă extraordinar şi care este greu de înţeles în mod obişnuit, îmi doresc să revin, insist pe această idee forţă şi revin la starea obişnuită. Sunetul se aude încet, canalul care traversa coloana dispare şi presiunea asupra feţei se risipeşte şi ea. Această experienţă a marcat puternic întreaga mea fiinţă. Decid să nu mai experimentez această trezire energetică la această intensitate până când nu vorbesc cu Grieg. Îmi revin de mai multe ori anumite faze premergătoare acestei stări dar decid să nu mai am aceste trăiri neştiind dacă am sau nu viaţa în pericol şi opresc mai din timp această manifestare. Îmi întâlnesc maestrul într-o tabără spirituală organizată la Voineasa de şcoala noastră de yoga. Îi relatez lui Grieg ce experienţă am avut în timp ce făceam tehnica de Laya yoga întrebându-l ce s-a petrecut. Grieg îmi răspunde simplu că a fost o stare de Laya yoga şi începe să răspundă la alte întrebări. Sunt blocat de acest răspuns care mă nemulţumeşte deoarece nu înţelegeam ce să fac, dacă să merg mai departe sau nu şi nu-mi explica de ce au apărut acele dureri la nivelul feţei şi nici dacă voi muri fizic mergând mai departe. Aceste întrebări rămân în mine o perioadă, nu mai experimentez ceva timp tehnica de Laya yoga la acea intensitate neştiind ce să fac. Particip în anul întâi de curs yoga la concursul naţional de yoga realizat de şcoala de yoga din România. Sunt peste 70 de participanţi la concursul de yoga consacrat anului întâi de curs. 3

Concursul conţine atât probe teoretice cât şi practice şi este prezent şi Grieg la concurs. La probele practice (asane) Grieg venea în dreptul fiecăruia iar când era în dreptul meu simţeam cum se identifică cu mine, fiinţa lui subtilă intra în mine şi percepea ce simt eu făcând asana respectivă şi eram punctaţi de el şi după trăirile avute în asane, nu conta numai cum executam fizic asana. Am văzut mai multe cazuri când se executa perfect din punct de vedere fizic o anumită asana şi nu se lua punctaj maxim. La acest concurs am câştigat locul trei şi am fost foarte fericit. Într-o altă tabără spirituală am o nouă trăire, percep atât pe perioada taberei cât şi o lună după tabără zi de zi, clipă de clipă, că tot ceea ce văd, aud sau este în jurul meu este ca un fum, nu are valoare este iluzie. Îmi este greu să mă adaptez noi stări, vorbesc cu greu cu cei din jur (prieteni apropiaţi), simt că parcă aş vorbi singur, în ceaţă. Conştiinţa îmi este dilatată şi cuprinzătoare, simt că tot ce fac, gândesc şi îmi doresc legat de lumea fizică nu face decât să mă obosească, să mă înlănţuie. Ca o necesitate apare dorinţa de mă identifica cu eternitatea pentru a mă mai odihni. Nu mai am nici o trăire sau vreun sentiment omenesc, sunt bulversat, vreau să revin la percepţiile dinainte, cele omeneşti dar nu reuşesc. Într-un final o rog pe Marea Putere Cosmică Kali să mă ajute să am din nou acele trăiri omeneşti. Rugămintea adresată Marii Puteri Cosmice Kali a avut o intensitate foarte mare şi răspunsul la această cerere îl primesc instantaneu printr-o iubire intensă, omenească simţită în inima mea, care-mi reaminteşte de mine ca om şi mă umple de lacrimi de fericire. Revin apoi la acea stare de conştiinţă în care totul era iluzoriu. După o lună şi jumătate de zile petrecute în această stare îmi doresc intens să revin la nivelul de la care plecasem şi în scurt timp revin. Trăiesc în continuare într-o lume fenomenală, nu-mi pierd entuziasmul şi bucuria de a trăi şi iubi. Vreau să-mi lămuresc trăirile legate de tehnica de Laya yoga de atunci când am auzit foarte tare sunetul şi sunt decis să mai întreb o dată maestrul şi chiar să insist cu întrebări până mă va lămuri. La prima întâlnire cu Grieg îi mai spun o dată experienţa trăită în timp ce făceam tehnica de Laya Yoga şi-l întreb ce s-a petrecut atunci. Îmi răspunde că am trăit o stare de Laya Yoga şi normal că nu înţeleg. Insist să-mi mai răspundă, să îmi spună ce să fac, dacă să merg mai departe sau nu, dacă voi muri fizic sau nu. La această întrebare Grieg se uită la mine, face o pauză şi-mi spune că atunci a fost o ultimă manifestare a ego-ului meu şi că dacă treceam mai departe şi muream ca ego m-aş fi eliberat spiritual şi că nu aş fi murit fizic şi că a fost un test de final. Sunt foarte mulţumit de răspunsul primit de la Grieg şi abia aştept să încep să practic din nou şi să merg până la capăt. La o nouă tabără, atunci când m-am întâlnit cu Grieg, i-am cerut o poză cu el şi i-am cerut să îmi scrie ceva pe spatele pozei, ceva să mi se potrivească foarte bine, ceva specific. Grieg este 4

de acord şi îmi scrie pe spatele pozei: „Cel ce moare înainte să moară nu mai moare după ce moare.” În perioada care a urmat încep şi alt gen de încercări care apar uneori pe calea spirituală şi despre care nu ştiam nimic, nici măcar teoretic, neajungând la cursul de yoga la prezentarea lor. Reiau lucrul cu mantra primită la tehnica de Laya Yoga dorind să obţin rezultatul mult dorit, şi anume, eliberarea spirituală. După o vreme de practică susţinută în tehnica de Laya Yoga am parcurs câteva etape propuse şi mergeam pe un drum cunoscut. Ştiam ce etapă urmează, mă apropiam de aceste stări în care se amplifica sunetul şi trăiam stări de fericire foarte intense, însă nu era trezit acel canal misterios care mă lega de cer. Mă apropiam însă de acea stare. Am ochii închişi în timpul practicii şi la un moment dat apare în camera unde făceam Laya Yoga o entitate malefică, un demon care stătea cam la doi metri de mine şi nu spunea nimic şi nu făcea nimic. Nu-mi schimb starea, mă simt în continuare foarte bine dar nu ştiu ce caută demonul aici. Nu-l bag în seamă şi-mi continui meditaţia. Din acest moment aceste apariţii demoniace încep să fie din ce în ce mai dese. Deşi nu le chemam, ele au venit şi vin în timpul practicii mele spirituale. O perioadă de luni de zile am avut parte de vizitele demonilor, îi vedeam în camera mea cum asistă în timp ce eu făceam tehnici yoga. Nu făceau nimic, doar stăteau. Aceste apariţii încep să mă facă să mă întreb de ce oare apar dar nu găsesc un răspuns care să mă mulţumească. Nu ştiam mai nimic despre demoni. Într-o zi plec ca de fiecare dată plin de fericire la cursul de yoga din oraşul meu. Acest curs era pentru mine un loc foarte spiritual şi unde am avut până în acea zi numai trăiri extraordinare. Începem cursul şi percep aura de lumină care se emana atunci în urma practicii tehnicilor yoga de către cei prezenţi. Sunt conştient de această aură mă topesc în lumina ei, dar la un moment dat din exteriorul acestei aure de lumină, ceva ca o rază energetică loveşte fiinţa mea în plex şi-mi generează o durere îngrozitoare, Îmi vine să urlu de durere dar reuşesc să mă stăpânesc, sunt aplecat, mă ţin cu mâinele de abdomen. Durerea este foarte mare, abia mă ţin pe picioare, fac eforturi să nu mă prăbuşesc. Simt că parcă aveam o rană deschisă la nivelul abdomenului. Am un fel de nesiguranţă să stau pe picioare, mă simt slăbit. Îmi ridic cu teamă tricoul să văd rana deschisă dar nu văd nimic. Nu înţeleg de ce se petrece acest lucru. Încep să fiu supărat pe Grieg deoarece nu am fost protejat de acest să-i spun atac, chiar în timpul cursului de yoga. Mă refac încet, încet până seara, rana de la nivelul abdomenului deşi nu era fizică simt că se vindecă şi-mi scade durerea. A doua zi vreau să merg din nou la sală de curs, la un an mai mic la cursul de yoga pentru a practica cu ei dar percep o fiinţă demoniacă care apare în 5

momentul în care sunt pregătit să plec şi mă ameninţă, că dacă plec voi primi o nouă lovitură teribilă în abdomen. Îmi induce această lovitură dar de o intensitate mai scăzută pentru a-mi reaminti starea de ieri şi pentru a-mi arăta că nu glumeşte. Intru în panică, văd că nu mă pot proteja de această fiinţă. Nu înţeleg de ce Grieg nu intervine pentru a mă ajuta. Apare o mare revolta interioară deoarece Grieg nu m-a protejat în această situaţie. Mă văd singur şi fără experienţă în această confruntare teribilă. Îmi apare în minte următoarea întrebare: de unde ştiu eu că tehnica de Laya Yoga sau mai precis mantra mă pune în rezonanţă cu forţele divine dacă în timp ce lucrez cu această tehnică apar demoni? Nu ştiu ce să-mi răspund la această întrebare pentru că eu îmi spuneam că am mers pe cuvânt şi încredere şi iată că aveam unele experienţe pentru care nu am fost prevenit şi pe care,pe lângă faptul că erau foarte dure, nu le înţelegeam. Nu ştiu ce să mai cred, nu pot contracara acţiunile acestor demoni care mă ameninţă şi mă constrâng cu aceste dureri. Am în continuare şi alte manifestări care mă sperie, mă terorizează şi intimidează. Una dintre ele este că poza maestrului care era la mine în cameră, atunci când mă uitam la ea, lua chipul unui demon şi mă speria foarte tare. Erau sincronizări ale apropierii mele de yantră care făceau să apară anumite dureri tot mai puternice, corelate cu apropierea mea de yantră. La scurt timp dacă mă apropiam de orice yantră fizic aveam dureri mari şi la fel păţeam dacă mă apropiam de pozele maestrului sau chiar de cursurile tipărite de yoga. Simţeam dureri dar nu vedeam să mi le provoace cineva şi atunci credeam că sunt datorită yantrelor, pozelor şi cursurilor, că ele îmi generează aceste stări dureroase. Sincronizarea era făcută foarte bine pentru că dacă mă apropiam mai tare aveam dureri tot mai mari la nivelul abdomenului. Credeam că durerile mele se datorează yantrelor, pozelor şi cursurilor tipărite. Aceste evenimente şi altele pe care nu vreau să le fac cunoscute mau determinat să renunţ la a mai frecventa acest curs de yoga, fiind foarte revoltat că nu am avut o metodă de protecţie împotriva acestor atacuri şi că Grieg nu a intervenit pentru a mă proteja. Nu am înţeles şi am fost păcălit crezând că yantrele, pozele şi cursurile de yoga tipărite sunt de vină pentru durerile mele, neputând să îmi dau seama de capcana fiinţelor demoniace care îmi induceau aceste stări cumplite atunci când mă apropiam de yantre, de pozele maestrului şi cursurile de yoga. Datorită acestor evenimente nu mai ştiu ce să cred despre acest curs de yoga şi nici despre Grieg, înclin să cred că ceva nu este în regulă aici.

6

Simt nevoia să ard toate cursurile de yoga, toate yantrele şi toate pozele cu maestrul meu spiritual Grieg datorită durerilor despre care v-am povestit. În timp ce le ardeam simt o mare uşurare şi durerile au încetat o vreme bună crezând că am scăpat de ele. Nu renunţ la căutările mele spirituale, simt un gol de cunoştinţe legat de experienţele avute. Merg la mai multe mânăstiri în toată ţara în speranţa că îmi voi mai clarifica din experienţele avute şi că voi găsi calea ce mă va duce mai aproape de Dumnezeu. De acum încolo merg tot mai des la biserică şi la mânăstiri, aflu tot mai mult despre calea creştină, vieţile sfinţilor. Mă fascinează rugăciunea inimii şi anumite cărţi despre isihasm. Caut modalităţi practice care să îmi permită să contracarez acele atacuri demoniace şi să reuşesc să nu mai am acele dureri. Am un cerc de prieteni cu care mergeam în pelerinaje la mânăstiri şi cu aceşti prieteni aveam anumite întâlniri la câte unul dintre noi acasă unde dezbăteam diferite teme spirituale şi ne spuneam părerea. La una dintre aceste întâlniri discutăm despre spiritualitate, eu stau pe un fotoliu cu suport pentru mâini din lemn şi în joacă lovesc cu mâna stângă suportul din lemn al fotoliului. Deşi n-am lovit tare simt în momentul impactului mâinii cum datorită acestui şoc se trezeşte o energie la baza coloanei vertebrale dar această energie se estompează repede. Simt nevoia să experimentez acest fenomen şi mai lovesc o dată cu mâna stângă mai puternic de data aceasta mânerul fotoliului şi simt o trezire la nivelul bazei coloanei vertebrale a unei energii uriaşe, dar care tot aşa se estompa şi revenea la starea iniţială la scurt timp după lovitură. Atunci am început să lovesc în mod continuu mânerul din lemn al fotoliului cu mâna stângă. Îmi dau seama că o să pară ciudat în faţa prietenilor mei dar totuşi vreau să experimentez acea trezire energetică. Energia se amplifică în urma acestor lovituri şi începe să ascensioneze, sunt într-o stare de vibraţie puternică şi sesizez că mă dilat foarte mult, fiinţa mea este dilatată pe o rază de câţiva kilometri. Simt că am acces într-un plan mental foarte înalt şi că acolo sunt răspunsuri la toate întrebările. Le spun şi prietenilor mei că sunt inspirat de acest plan şi că pot răspunde la întrebările pe care le au pe orice temă. Sunt întrebat tot felul de lucruri la care eu nu ştiam să răspund în mod normal, dar acum în momentul când îmi era pusă o întrebare ştiam instantaneu şi răspunsul şi eram şi eu foarte uimit pentru că aveam o siguranţă că aşa este răspunsul corect la acea întrebare. În continuare lovesc continuu mânerul fotoliului amplificându-mi energia foarte mult şi răspund la întrebări. La un moment dat pot vedea la o distanţă de câţiva kilometri chiar în centrul oraşului trei canale energetie subtile, unul dintre canalele energetice făcea legătura cu Dumnezeu Tatăl, al doilea cu Fiul şi al treilea cu Sfântul Duh. Percep că aceste trei canale energetice 7

enorme uneau Cerul cu Pământul dar nu circula energia prin ele pentru că erau blocate de nişte blesteme care formau un dop malefic şi nu lăsau să circule energia prin aceste trei canale. Simt că pot în acea stare interioară de excepţie să îndepărtez acele „dopuri” formate din blesteme. Practic ce fac: în loc să duc energia (trezită prin lovitura cu mâna în mânerul fotoliului) în creştetul capului, dirijez acea undă energetică foarte puternică prin mâna dreaptă să lovescă acel dop energetic format de blesteme şi care ţinea închis unul dintre canalele energetice. Simt şi văd cum această energie pleacă din mâna mea dreaptă având o vibraţie foarte intensă, având traiectoria stabilită mental de mine exact în unul dintre acele dopuri malefice formate de blesteme. În momentul impactului dopul malefic format de blesteme a fost spulberat şi a început să circule cu o mare intensitate energie benefică prin primul canal energetic. Simt o fericire extraordinară empatizând cu energia care era transferata prin canalul energetic deschis în acea zonă a Braşovului şi sunt foarte încântat de situaţie. Îmi doresc să deschid şi celălalte două canale energetice, procedez tot în acelaşi mod şi reuşesc să deschid şi celălalte două canale energetice care legau oraşul de cer. Când cele trei canale energetice au fost deschise prin mâna dreaptă începe să se materializeze chiar în locul în care stau pe fotoliu (dar într-o dimensiune subtilă) o placă formată dintr-o lumină foarte densă. Placa avea lungimea cam de 80 cm, lăţimea cam de 40 cm şi grosimea cam de 3 cm şi era scris ceva pe acea placă dar nu ştiu ce scria deoarece nu cunoşteam limba în care era scrisă. Pe întreaga durată a materializării acestei plăci nu am putut să controlez mâna dreaptă prin care se materializa placa, parcă am intrat pe pilot automat şi eram spectator la ce se face prin mâna mea dreaptă nemaiavând control asupra ei şi neînţelegând ce se petrece. Nu am înţeles ce scria pe placă dar intuitiv am simţit că sunt un fel de legi care se schimbaseră odată cu deschiderea acestor trei canale energetice şi aceste legi făceau să fie mult mai bine în zona aceasta din multe puncte de vedere. Când s-a încheiat materializarea plăcii simt că timpul începe să se accelereze foarte mult şi că mă îndrept cu o viteză extrem de mare (în plan subtil) către un loc necunoscut şi îndepărtat. Le spun prietenilor dacă mai au întrebări şi că mai am foarte puţin şi ajung undeva fără voinţa mea şi că nu ştiu unde mă duc. Când ajung la capătul călătoriei mă opresc brusc. Sunt conştient şi într-un alt plan despre care nu pot să vă spun mare lucru. Un element mă şochează extrem de tare şi acesta este că sunt faţă în faţă cu cel rău, sunt cutremurat de această prezenţă neaşteptată ce emană o frică şi groază teribilă ce are un efect paralizant asupra mea. Văd doar ochii lui (celui rău) de culoare roşie, nimic altceva dar sunt foarte foarte speriat de prezenţa lui teribilă. Cel rău mă întreabă direct „cu cine te dai?”. Simt că această întrebare are o mare 8

greutate şi că răspunsul meu are implicaţii foarte profunde. Simt o mare responsabilitate ce mă „tensionează” în plus faţă de prezenţa neaşteptată. În clipa următoare iau decizia interioară de a nu purta nici măcar o discuţie cu cel rău spunându-mi în forul meu interior că eu cred în Dumnezeu şi că cu cel rău nu vreau nici măcar să vorbesc şi nici să îi răspund la întrebare considerând că nu merită să vorbesc cu el. Când am încheiat această afirmaţie interioară percep un fluid foarte dens care mă translatează instantaneu într-un întuneric care mă arde, simt o durere insuportabilă în toată fiinţa mea, pot să văd cum fiecare celulă a mea este supusă unei dureri îngrozitoare, de nedescris. Lovitura primită în abdomen îmi pare a fi foarte uşoară comparativ cu ce trăiesc acum pentru că în plus simt şi conştientizez acum, în starea care o am, că fiind afectate sau mai bine zis chinuite toate celulele corpului meu nu am sprijinul nici unei celule care să îmi transmită o stare de bine. Simt că explodez sau mai bine zis mă dezintegrez datorită acestei dureri îngrozitoare generalizată. Încep să mă rog rugăciunea „Tatăl Nostru” făcând apel în inima mea la bunătatea bunului Dumnezeu. Nu am forţă în rugăciune şi mă afund tot mai mult în acel întuneric. Durerea are o intensitate de neimaginat pentru mine şi sunt surprins că se tot mai amplifică odată cu afundarea mea în acest întuneric. Mă rog sfâşiat de durere, cu o voce tremurată, şi cobor mai adânc în acest întuneric. Implor ajutorul bunului Dumnezeu. Cel rău spune: „Unde este Dumnezeu dacă nu îţi răspunde? Dacă există de ce nu vine să te salveze? Eu sunt real, sunt concret, sunt forţa, eu exist, sunt palpabil.” şi îmi propunea să fiu de partea lui, fiind dispus să-mi ofere protecţia şi să-mi oprească suferinţa dacă mă supun lui. În acest timp îl vedeam pe cel rău ca fiind o fiinţă enormă, colosal de mare cuprinzând o suprafaţă de neimaginat de mare. Se spune că cel rău are a doua mărime ca fiinţă după Dumnezeu. Am constatat reflectând în timp la imensitatea mărimii celui rău că NUMAI DACĂ EŞTI CU BUNUL DUMNEZEU UNIT POŢI SĂ ÎI FACI FAŢĂ CELUI RĂU niciodată singur. Te amăgeşti crezând că îi poţi face faţă. Nu vreau să răspund la întrebările puse de cel rău, nu comunic în nici un fel cu el şi continui să mă rog. Apar nişte fiinţe specifice acestei lumi mizerabile care arată ca nişte câini de culoare neagră şi care sunt urâte şi înspăimântătoare. Şi aceşti câini încep să mă muşte de mai multe părţi ale corpului care mă dor, mult mai tare şi mă şochează că pot să simt că există o durere mai mare decât aceea pe care o simţeam, ea depăşind cu mult capacitatea mea de a o exprima în cuvinte. Am constatat cu uimire că existăun animal mic şi negru care se numeşte „diavolul tasmanian” şi care scoate în anumite momente sunete infernale. 9

Am recunoscut aceste sunete specifice infernului şi am constatat că ele sunt identice cu sunetele auzite de mine în infern. Ca să vă dau un exemplu comparativ de durere aş spune că dacă aş fi fost ars de viu şi să îmi păstrez cunoştinţa până la capăt fără să leşin, durerea resimţită ar fi fost atât de mică comparativ cu durerea resimţită în acest întuneric care mă arde încât aş fi putut să râd în hohote, şi aceasta pentru că este o durere extrem de uşoară care nu mă deranjează şi nu îmi afectează starea de spirit. Sunt de acord cu expresia populară care descrie iadul (infernul) prin „cazanul cu smoală fierbinte”. Această expresie cuprinde elemente specifice lumii infernale folosind noţiuni omeneşti. Cazanul reprezintă lumea infernală iar smoala fierbinte face referire la acel întuneric ce te arde îngrozitor la nivelul fiecărei celule. Mai pot percepe în această lume întunecată, sau mai bine zis, auzi scrâşnitul din dinţi al celui rău şi mai multe fiinţe care gem de durere, de chinurile la care sunt supuse. Nu pot face nimic pentru ele, fiind la rândul meu linşat de durere. Situaţia mea se înrăutăţeşte foarte mult, viaţa mea se scurge ca într-o clepsidră şi simt că mai am foarte puţin de trăit neputând rezista unei asemenea energii distructive. Simt o accelerare foarte intensă a evenimentelor, răspunderea mea creşte tot mai mult, mă simt presat de această mare răspundere. Cel rău plusează din ce în ce mai mult, oferindu-mi anumite puteri paranormale şi de dominare a celor de pe pământ, susţinând că numai el mă poate ajuta căci văd şi eu că Dumnezeu nu îmi răspunde. Deci zicea el „nu există Dumnezeu, doar eu exist”. Simt că nu mai am mult de trăit, văd cum viaţa mea aproape s-a scurs din clepsidră. Această veste are un efect psihologic foarte puternic asupra mea, eu dorind să trăiesc. Îmi păstrez credinţa că Dumnezeu mă va salva, vibraţiile şi arsurile încep să fie de nedescris. Parcă sunt în centrul răului, simt că mă apropiu de moarte şi cu disperare şi credinţă în Dumnezeu, încep să strig anemic acest apel către Divin: „Tată, ia-mă la Tine, Tată!”, „Tată, ia-mă la Tine, Tată!”, „Tată, iamă la Tine, Tată!”... în continuu. Ajung la capătul clepsidrei, sunt în faţa morţii mele, sunt chiar în punctul de trecere într-o altă lume, pot percepe ceva din acea lume care are o vibraţie nouă, nepământeană. Sunt întrebat de cel rău „Acum ce faci că eşti la limită, dacă treci mai departe mori şi Dumnezeu vezi că nu te ajută”. Răspunsul meu interior „Sunt dispus să mor fizic, nu ştiu de ce Dumnezeu nu a răspuns chemării mele dar cu toate astea cred în El (Dumnezeu), poate nu meritam să fiu ajutat; nu înţeleg de ce şi îl întreb pe bunul Dumnezeu: „De ce, Doamne, nu m-ai ajutat? Şi dacă nu pot primi răspunsul acum la această întrebare că nu sunt pregătit să primesc acest răspuns, te rog să îmi 10

răspunzi la această întrebare, Doamne, când voi fi pregătit să aud răspunsul şi dacă în decursul mai multor vieţi voi uita această întrebare şi contextul în care am pus-o şi consideri că sunt pregătit să aflu răspunsul la întrebare, Te rog să îmi aminteşti.” Spunând acestea am încetat să mai lupt, să mai trăiesc şi m-am îndreptat cu toată fiinţa mea subtilă spre cealaltă lume deschisă în faţa mea. Constat că vroiam să ies din corp prin creştetul capului. Chiar când eram la nivelul creştetului capului a venit fulgerător o fiinţă de lumină care a pus mâna ei pe creşetetul capului meu fizic, practic blocând canalul din creştetul capului prin care urma să părăsesc corpul fizic. La început m-a speriat această apariţie a fiinţei de lumină care s-a manifestat fizic prin fratele meu, Traian. Nu pot percepe decât lumina acestei fiinţe. Sunt traumatizat şi marcat de energiile infernale resimţite încă cu o intensitate mare de mine. Sunt ecranat gradat de influenţele infernale şi încep să mă simt din ce în ce mai bine. Sunt în corpul fizic cu sufletul, aud, văd ce se petrece în jur dar sunt separat de corp. Nu mai am pârghiile care îmi permit să folosesc corpul fizic care este pentru mine acum ca un obiect exterior. Sunt ca într-o cameră în corpul meu fizic. Mă simt în corpul fizic de parcă aş fi prins într-un borcan ca suflet şi capacul acestui borcan este mâna fiinţei de lumină ce nu îmi permite să părăsesc corpul fizic. Apar patru fiinţe care nu îmi spun nimic şi încep să îmi refacă structura energetică şi vitală a fiinţei şi să mă reconectez la corpul fizic. Refac legăturile dintre sufletul meu şi corpul fizic, canal cu canal,nadi cu nadi. Văd cum sunt reconectate canalele energetice la corpul meu fizic iar această operaţiune se produce cu o viteză foarte mare. Când au încheiat am început să am o percepţie foarte vagă a corpului meu fizic. Îmi dau seama că murisem şi am fost reînviat de aceste patru fiinţe. Deşi am început să percep corpul fizic nu pot să mişc nici o parte a corpului. După o vreme când s-a mai refăcut structura energetică, reuşesc cu un efort de voinţă să îmi deschid ochii, sunt tare fericit că văd, nu pot să vorbesc şi nici să mişc altă parte a corpului, informaţiile pe care le primesc prin vedere simt că îmi consumă toate resursele energetice şi că nu mai am energie să pot să o folosesc şi în altă parte. Simt că faptul că trăiesc este o mare victorie pentru mine şi îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru aceasta. Trebuie să plecăm din vizita unde eram, eu nu pot să mă ţin pe picioare şi sunt luat de fratele meu Traian şi un prieten Claudiu pe sus şi ne îndreptăm către apartamentul unde locuiam cu mama şi fratele meu. Sunt conştient de cele două lumi în planul fizic, mergeam cu troleibuzul către casă şi în plan subtil eram tot în infern dar protejat de o fiinţă trimisă de Bunul Dumnezeu. Această fiinţă făcea în jurul meu o sferă de protecţie transparentă, parcă din 11

sticlă. Această sferă energetică ţinea la o distanţă de aproximativ 2-3 m de mine fiinţele infernale ce urmăreau cu disperare să mă omoare. Vedeam pe toată suprafaţa circumferinţei sferei aceste fiinţe care nu puteau trece de bariera energetică. Eram îngrozit de tot ce vedeam în afara sferei, fiinţa care era cu mine în sferă mă liniştea şi proteja. Ajuns acasă mă simţeam ca într-o altă lume, simţeam că sunt în ceruri. Primul lucru care simt să îl fac când intru în casă este să desenez cu creionul o cruce pe peretele din bucătărie. Această cruce înseamnă „Iisus biruitorul iadului”. Simt că s-a realizat o mare protecţie a casei făcând această cruce de lumină. Acasă aveam un musafir bărbat care era în vizită la noi şi masa era plină de foarte multe feluri de mâncare şi fructe. Deşi nu era un eveniment foarte special acea vizită, aveam aceste feluri variate de mâncare, care depăşeau cu mult pregătirile ce erau făcute de mama pentru sărbătorile importante din an. Constat un fenomen foarte interesant că prin mama mea îmi vorbea Fecioara Maria. Ce vreau să spun prin aceasta este că era folosit corpul mamei mele de către Fecioara Maria. Diferenţa dintre ce îmi spunea Mama şi Fecioara Maria o făceam în mai multe feluri: 1. când îmi vorbea Fecioara Maria mi se deschidea inima şi simţeam o iubire dumnezeiască copleşitoare de neconfundat. 2. cu Fecioara Maria am povestit cele întâmplate legat de coborârea mea în infern şi ştia tot ce s-a petrecut cu mine atunci de parcă a asistat la evenimente şi îmi dădea sfaturi de natură spirituală care erau foarte precise şi arătau o foarte bună înţelegere a fenomenelor ce s-au petrecut cu mine în vreme ce mama mea nu avea cum să aibă acele cunoştiinţe spirituale foarte exacte. Prin musafirul care era la noi în vizită îmi mai vorbea Dumnezeu Tatăl, mă simţeam un copil mult iubit de Tatăl Ceresc şi foarte alintat de către Dumnezeu şi Fecioara Maria. Mă aşez la masa plină de bunătăţi dar nu îmi vine deloc să mănânc. Fecioara Maria îmi spune că este foarte necesar să mănânc pentru a-mi reface structurile energetice şi că acea masă era specială pentru mine şi era aşa bogată pentru a cuprinde elementele necesare refacerii mele. Înţeleg situaţia dar tot nu am deloc poftă de mâncare. Din dragostea pe care o resimt pentru Fecioara Maria sunt dispus să mănânc ce îmi spunea să mănânc din fiecare fel în cantitatea indicată de ea. Reuşesc să mănânc tot ce era nevoie pentru 12

refacerea mea. Mă duc la baie să mă spăl pe dinţi ajutat de iubita mea de atunci care a fost chemată de mine să rămână peste noapte să dormim împreună. I-am povestit iubitei mele câte ceva dar am constatat că nu mă crede şi m-am oprit cu detaliile. Ajuns la baie îmi pune pastă de dinţi pe periuţă şi îmi spune: „Hai să te spăl de Tartor”. Bineînţeles că vroia să spună „Hai să te spăl de tartru”. Această afirmaţie este revelatoare pentru mine, reprezentând procesul de îndepărtare a influenţelor satanice din aura mea. În plus, atrag atenţia prietenei mele la afirmaţia făcută de ea şi se produce un declic în fiinţa ei şi crede că cele relatate de mine sunt reale. În acea noapte am dormit împreună cu iubita mea şi am simţit să las neapărat lumina aprinsă. Simţeam că locuinţa mea era un loc sacru care nu trebuia săl părăsesc deocamdată şi că în afara lui percep anumite fiinţe rele care abia aşteaptă să ies de acolo. A treia zi după eveniment nu am siguranţă în coordonarea corpului, nu pot să stau bine pe picioare, merg distanţe mici, şi mă sprijin de pereţi. Simt că mi se înmoaie genunchii, nu am forţă fizică, obosesc repede şi trebuie să mă aşez. Din a patra zi simt că-mi este permis să părăsesc acest loc sacru, ies să fac o mică plimbare pe stradă, însoţit bineînţeles. Am un sentiment interesant, învăţ din nou să merg. Sunt un copil mare, fiecare pas este pentru mine o mare realizare parcă acum îmblânzesc pentru prima oară picioarele şi articulaţiile şi le fac să mă asculte. Sunt tare fericit că pot să merg singur, la fiecare pas am nesiguranţă şi teama de a cădea. Am mers cam 2000 de metri şi am trăit bucuria şi entuziasmul copilului ce învaţă să meargă. Sunt foarte mulţumit de faptul că am reuşit să merg fără sprijin o aşa distanţă şi o consider o mare realizare pentru acel moment care a reclădit încrederea în corpul meu fizic. De aici viaţa mea fizică începe să intre în normal, gradat îmi reiau controlul deplin asupra corpului fizic. În plan subtil am o nouă provocare, constat că mai multe spirite din plan subtil îşi făcuseră planuri cu corpul meu fizic şi doreau să preia ele corpul fizic, fiecare dintre aceste spirite îşi dorea acest corp. Spiritele care doreau corpul meu fizic aveau diferite nivele de conştiinţă, nu erau fiinţe îngrozitoare doar interesate de situaţia creată. Resimt această încercare de preluare a corpului meu fizic de către aceste fiinţe prin încercările insistente ale acestor spirite de a intra în corp şi de a-l prelua. Am o perioadă de o lună, cam aşa, în care parcă coexist în corp cu aceste spirite interesate de corpul meu fizic. Le simt prezenţa, gândurile, stările, simt că nu am intimitate, mă deranjează şi jenează prezenţa lor, fiecare dintre aceste spirite are motivaţia lui pentru preluarea corpului şi se consideră îndreptăţit să-l primească, parcă 13

este o luptă pentru corp. Sunt foarte ferm în această situaţie şi hotărât să nu renunţ la corpul fizic şi mă stabilesc deplin în corp şi simt cum dispare prezenţa din corpul fizic a acestor spirite cu care parcă am locuit o vreme în acelaşi corp ca şi într-o casă, o senzaţie neplăcută. Am reuşit să scap de această situaţie şi mi-au dat pace aceste spirite care erau destul de multe la număr, şi cam după o lună de zile au plecat. Trec în următoarea perioadă printr-o nouă etapă şi anume: conştientizez nivelul de conştiinţă la care mă aflu, nivel de conştiinţă care era foarte jos, mult subuman şi încep ascensiunea către nivelele de conştiinţă mai înalte. Îmi era dor să revin la nivelele superioare de conştiinţă. Trecerea de la un nivel de conştiinţă la altul are un impact puternic asupra fiinţei mele, deoarece pe fiecare nivel de conştiinţă am gânduri specifice, aspiraţii, dorinţe, înţelegeri specifice nivelului respectiv şi când schimbam nivelul toate acestea şi multe alte trăiri se schimbau cu altele şi apoi cu altele şi tot aşa continuam cu schimbatul conştiinţei. Cam trei nivele de conştiinţă reuşeam să schimb într-o zi şi era foarte bulversant, nu puteam să îmi fac planuri pentru că se modificau gândurile, aspiraţiile. Vorbeam cu prietenul meu bun din copilărie şi îmi spunea că vorbeşte cu persoane diferite în fiecare zi, şi era uimit. I-am spus că nu îmi este deloc uşor să intru în pielea atâtor personaje atât de profund dar că este necesar să parcurg acest drum. Încep să fiu mai detaşat în faţa tendinţelor specifice fiecărui nivel de conştiinţă. Este o experienţă care mă face să înţeleg cum poţi să cazi pradă diferitelor dorinţe specifice şi să nu poţi să treci pe un alt nivel de conştiinţă, eşti atât de prins în ceea ce faci şi ce îţi doreşti încât nici nu-ţi dai seama că mai există şi alte nivele şi rămâi prizonier. Această trecere în revistă a mai multor nivele de conştiinţă a avut un rol profund transformator şi unificator al conştiinţei mele şi a înţelegerii multor fenomene. Ajung şi la nivelul de conştiinţă al omului obişnuit, se aprind în mine dorinţele puternice de a avea o familie şi copii dar nu mă opresc aici şi merg mai departe. Am o nouă provocare pe care nu ştiam în acel moment cum s-o interpretez. Încep să trăiesc în prezent toţi anii de bătrâneţe trăiţi de mine în toate existenţele mele anterioare. Este un sentiment copleşitor de neputinţe şi nevoi mult amplificate, simt - deşi sunt foarte tânăr când am această experienţă - că sunt un moşneag care îşi trăieşte mii de ani de bătrâneţe şi neputinţe într-o singură clipă . Nu înţeleg de ce trebuie să am această experienţă, ritmul de viaţă îmi este mult încetinit, nu mai pot să ridic decât puţin, nu pot să fac efort, trebuie să mă menajez, ce mai sunt un moşneag tânăr. Voi mai reveni cu câteva detalii legate de această trăire mai târziu. Eu nu ştiam nici în momentul în care am fost în infern şi nici la câteva luni după ce am fost ce s-a petrecut atunci. Consideram că am avut o încercare 14

grea dar nu puteam spune unde am fost. Am început să caut relatări, texte sau persoane care au avut astfel de trăiri pentru a înţelege mai mult din această experienţă. Prima persoană care mi-a confirmat cele trăite atunci a fost părintele Cleopa de la mânăstirea Sihăstria. Auzind că la această mânăstire se fac exorcizări şi că părintele Cleopa ar fi stat nouă ani în pustie şi că ar fi avut anumite încercări mai deosebite îmi doresc să vorbesc personal cu el. Merg cu un grup de prieteni la această mânăstire. Întrebăm unde îl putem vedea pe părinte şi ni se arată. Intrăm în încăperea unde se află părintele Cleopa şi unde primea vizitatori. Încăperea arată ca o sală de clasă, cu băncile mici şi catedra mare, pe pereţi icoane şi cruci. Când am intrat băncile erau pline de oameni care vroiau să vorbească cu părintele. Am văzut în prima clipă când am intrat că părintele Cleopa se luminează la faţă şi ne invită să ne aşezăm aproape de el în partea dreaptă pe o băncuţă. Părintele îşi reia discuţia cu mare fermitate şi hotărâre avută cu o persoană aflată în băncuţă. La scurt timp după venirea noastră părintele Cleopa aduce vorba despre infern. În acel moment simt că îmi vorbea mie şi începe să spună o întâmplare a unui călugăr de la muntele Athos. Voi relata în continuare din viaţa acestui călugăr de la muntele Athos, spusă de părintele Cleopa. Acest călugăr de la muntele Athos s-a călugărit de copil şi lipsit de păcate (în această viaţă, adaug eu) şi-a petrecut toată viaţa în mânăstire, fiind un om drept şi iubitor de Dumnezeu. Ascultând poruncile lui Dumnezeu, îndeplinându-şi rolul de călugăr. După o viaţă petrecută în post şi rugăciune conforme cu rânduiala, acest călugăr ajunge la bătrâneţe să aibe bube care sângerau pe tot corpul. Era numai carne vie. Avea dureri îngrozitoare şi nu putea să se odihnească. Oricum s-ar fi aşezat, stătea pe aceste bube aflate pe corpul său. Călugărul începe să se roage din toată inima la Dumnezeu şi îi cere lui Dumnezeu să-i facă dreptate deoarece a trăit o viaţă în curăţenie şi că nu ar merita să trăiască astfel de suferinţe. După îndelungate cereri apare în chilia lui o fiinţă de lumină cu un sceptru mare de aur în mână. Această fiinţă strălucitoare de lumină era un înger trimis de Dumnezeu să-i răspundă călugărului. Îngerul îi spune: „Dumnezeu a auzit rugăciunea ta şi îţi spune că tu nu suferi pentru păcatele tale ci pentru păcatele celor din neamul tău trebuie să suferi şi să duci la capăt această misiune. (Aici din punctul meu de vedere este vorba de păcatele călugărului din vieţile anterioare dar datorită faptului că în credinţa lui nu accepta existenţa vieţilor anterioare, i-a fost prezentată aşa situaţia). Îngerul continuă: „Dumnezeu te lasă să alegi între a-ţi duce această suferinţă până la sfârşitul vieţii sau a sta în infern cinci minute compensând astfel aceste păcate.” 15

La această propunere călugărul s-a gândit că o să scape repede dacă stă cinci minute în infern şi i-a spus îngerului: „Aleg să stau cinci minute în infern.” Îngerul îi spune: „ Fii atent ce alegi.” Călugărul: „Sunt hotărât, am ales cele cinci minute în infern”. După această alegere a călugărului îngerul îl duce în infern. Călugărul ajuns în întunericul infernului simte durerile îngrozitoare din acest loc şi are sentimentul că stă de mii de ani în acel loc şi strigă disperat la înger să vină să-l scoată imediat din infern că nu aşa le-a fost înţelegerea. Îngerul rămâne însă insensibil la cererea călugărului. După mai multe insistenţe ale călugărului să fie scos din infern , îngerul îl scoate pe călugăr. Călugărul se simte neîndreptăţit, şi revoltat îi reproşează îngerului că l-a lăsat în infern mii de ani. Îngerul îi spune călugărului că au trecut doar trei minute. Călugărul nu mai vrea să se întoarcă şi acceptă cu bucurie să-şi trăiască viaţa cu bube pe tot corpul decât să mai revină în infern. Călugărul îi spune îngerului: „ Spune-i lui Dumnezeu că accept cu plăcere să stau şi zece vieţi cu bubele pe corp, dar nu mai vreau să mă întorc în infern”. Aici se încheie povestioara spusă de părintele Cleopa. Am o completare de făcut şi anume că o secundă petrecută în infern este percepută ca fiind o eternitate deoarece ai sentimentul că timpul stă sau trece foarte greu. La o scară mai mică am următoarele exemple: am văzut în viaţa de zi cu zi că atunci când suntem fericiţi (iubim) ziua trece foarte repede, iar atunci când suntem supăraţi sau avem un necaz mare ziua parcă nu se mai încheie. Tot aşa, analogic vorbind, dar la extreme, într-o parte se află infernul întunecat plin de suferinţă unde timpul curge foarte greu, dându-ţi sentimentul că s-a oprit şi la cealaltă extremă se află paradisurile sau cerurile sau împărăţia Tatălui Ceresc Dumnezeu, unde timpul trece foarte repede datorită stărilor de fericire şi nivelului de conştiinţă superior. Am ca model în minte un înţelept care reflectă această stare de trecere rapidă a timpului. Se spune că acest înţelept era într-o stare continuă de extaz Divin şi că a clipit o dată şi au trecut 500 de ani. Închei aici completarea. Povestioara călugărului de la muntele Athos a fost trăită intens de mine şi am simţit că atunci când călugărul a coborât în infern am fost şi eu odată cu el în infern şi am recunoscut acele locuri în care mai fusesem nu demult, dar de data aceasta am fost protejat şi nu am simţit suferinţa pe pielea mea cum se spune ci doar am văzut această lume infernală. Am făcut corelaţia că ceea ce trăisem eu în experienţa mea era de fapt o coborâre în infern. Este prima oară când aflu că am fost în infern deşi la început când am avut experienţa coborârii în infern spun că am fost în infern pentru a se înţelege mai bine; eu am aflat la câteva luni după experienţă despre ce s-a petrecut atunci. 16

Se încheie întrevederea la mănăstire, pup mâna părintelui Cleopa, îi mulţumesc pentru tot şi plecăm. Vreau să înţeleg mai multe legat de cele petrecute cu mine şi nu numai. Încep să fac pelerinaje la mai multe mânăstiri din ţară. Ajung la mânăstirea Frăsinei care este o mânăstire în care au voie să intre numai bărbaţii, cum este şi la muntele Athos. Suntem întâmpinaţi cu căldură de stareţul mânăstirii Ghelasie Gheorghe şi ni se oferă cazare şi masă pentru câteva zile la mânăstire. Stareţul era subţirel dar plin de viaţă. Aflu că mânca doar câteva turtiţe, care erau făcute din grâu măcinat. Făina rezultată era înmuiată în apă şi astfel erau făcute turtiţele din acest aluat format din făină integrală rezultată din măcinarea grâului şi apă. Acest aluat era pus pe o plită şi lăsat un pic acolo să se întărească apoi îl întorcea pe cealală parte şi în felul acesta îşi făcea stareţul turtiţele care erau numite de el „pâinea harică”. Simt în privirea stareţului o mare claritate şi din ochi cum îi ies razele energetice puternice care sunt resimţite de mine când se uită la mine de parcă m-ar atinge fizic. La câţiva kilometri de mânăstire se află o biserică şi locuri de cazare şi pentru femei, acestea aparţinând tot de mânăstirea Frăsinei. La această biserică se făceau exorcizări de către preoţii de la mânăstirea Frăsinei. În una din zilele în care sunt la mânăstire aflu că la biserica din vale, unde puteau merge şi femeile se vor face exorcizări şi vreau să particip la aceste exorcizări şi merg şi eu. Începe slujba pentru exorcizare şi sunt trei persoane posedate care urmau să fie exorcizate. Vă punctez elementele care m-au marcat pe mine: una dintre persoanele posedate era o femeie slabă care abia se ţinea pe picioare, când a început slujba de exorcizare a intrat instantaneu în corpul respectivei femei o entitate malefică, această entitate malefică avea altă voce diferită de cea a femeii. Vocea entităţii malefice era mai groasă şi bărbătească. „Femeia” a vrut să plece de la slujbă dar era ţinută de către trei călugări zdraveni din apropierea ei. Forţa care se manifesta prin femeia posedată îi făcea pe aceşti trei călugări să aibă probleme serioase în a o ţine să participe la slujbă. Entitatea care intrase în respectiva femeie avea o forţă chiar fizică mult mai mare decât a femeii nepărând deloc epuizată şi dorind să plece de la slujba de exorcizare, se zbătea, urla, făcea spume la gură. Văzând entitatea negativă că nu poate pleca, se opreşte din zbucium şi strigă „lăsaţi-mă în pace că este al meu, ce aveţi cu mine” şi scotea şi anumite sunete specifice lumilor infernale; am recunoscut aceste sunete şi că entitatea negativă era una infernală şi m-am cutremurat. Când preotul care făcea slujba de exorcizare se apropia de femeie cu crucea sau cu mir să o miruiască, entitatea urla că nu poate să suporte şi că o arde foarte tare şi că de ce îl chinuie; nu suportă şi entitatea infernală abandonează corpul respectivei femei. Corpul femeii 17

rămâne parcă neînsufleţit o vreme şi apoi se animă, revine în corp sufletul femeii care se uită în jurul ei şi se poartă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu îşi aminteşte nimic şi nu ştie de ce se uită toată lumea la ea. Îşi recunoaşte rudele, le îmbrăţişează şi începe să plângă. Slujba de exorcizare se încheie cu bine, preotul a ţinut câteva zile de post negru înaintea slujbei pentru a se pregăti. Ne întoarcem la mânăstirea Frăsinei şi mai continuăm să ne rugăm şi să mergem la Liturghie câteva zile şi apoi plecăm către casă. Acasă ajuns găsesc o carte scrisă de un călugăr care ajunsese în iad. Esenţa cărţii era în modul în care acest călugăr folosea această experienţă a iadului (infernului). Călugărul spunea că trebuie să îţi reaminteşti mereu această experienţă a iadului pentru a nu mai fi tentat să păcătuieşti şi a nu dori să fii de partea răului. Călugărul exprima într-o propoziţie această modalitate de evoluţie spirituală „Să stai cu mintea la iad”. Deşi poate părea o prostie această metodă, cred că dă rezultate pozitive pentru cei care au văzut iadul (infernul), deoarece această reamintire a iadului face să apară în fiinţa celui care a avut această experienţă o imensă compasiune către toate fiinţele aflate în suferinţă şi apare deasemenea o dorinţă puternică mobilizatoare de a face bine şi de a fi de partea Lui Dumnezeu. Este o alegere în cunoştiinţă de cauză deoarece vezi ce îţi oferă partea întunecată şi nu vrei să mai ajungi acolo niciodată. În viaţa de zi cu zi şi în perioada care a urmat am din nou încercări, deşi mă simt ca şi cum aş fi luat un mare examen foarte important când am fost în infern. Încep să am confruntări cu demonii pe perioade mari de timp. Practic demonii încep să îmi apară aproape zilnic în cameră la mine, pe stradă, în biserică, în parc etc. Aceste apariţii sunt terifiante, sunt ameninţat, înspăimântat, chinuit de către demoni. Pot să văd aceşti demoni, nu visez, sunt reali, mă chinuie foarte tare, vin la mine în cameră, sunt aproape fizici aceşti demoni, le aud respiraţia greoaie, îi văd, vorbesc cu mine, sunt ameninţat şi mă speriu de ei, mă chinuie cu o energie îngrozitoare, infernală care este transmisă de către ei, această energie pleacă de la ei şi mă loveşte în abdomen iar când energia atinge abdomenul meu, simt o durere devastatoare la nivelul abdomenului. Aş vrea să o descriu cumva dar este o durere îngrozitoare, mult mult mai intensă decât o durere foarte grea fizică, îmi vine să urlu de durere dar nu o fac, sunt chircit din cauza ei şi îmi este greu. Ajung de multe ori în urma acestor lovituri să fiu pe pragul morţii, cum s-ar spune văd moartea cu ochii, sunt la acea limită fină între viaţă şi moarte, îmi păstrez încrederea în Bunul Dumnezeu şi nu vreau să trec de partea acestor forţe îngrozitoare care mă ameninţă de fiecare dată cu moartea şi chiar mă fac să văd moartea cu ochii mei, mai bine zis să ajung în punctul 18

de trecere dintre cele două lumi. Un element important este că mi s-a arătat ce să fac dacă ies din planul fizic, aşa-zisa moarte, care este de fapt o trecere într-o altă dimensiune. Când părăseam corpul fizic simţeam şi vedeam în faţa mea lumina lui Dumnezeu, această lumină dumnezeiască genera în fiinţa mea o iubire şi o fericire extatică, uitam - cu cât mă uitam mai mult la lumină - că am avut vreodată vreo suferinţă sau vreo limitare. Simţeam o atracţie foarte mare să mă topesc în această lumină şi să mă topesc în Dumnezeu. În spatele meu era planeta Pământ de unde veneam, percepeam planeta Pământ cu toate fiinţele ce sunt pe ea ca fiind o fiinţă cu care eu vorbeam acum. Îmi părea această fiinţă ca fiind mică şi o puteam uşor îngloba în conştiinţa mea mult dilaltată. Înainte să mă topesc în lumina lui Dumnezeu îmbrăţişez în iubire copleşitoare fiinţa Pământului luându-mi rămas bun şi mulţumind şi mă topesc extaziat în iubire. Această experienţă am avut-o de mai multe ori şi am interpretat că asta voi face când voi părăsi planul fizic. Voi prezenta perioada care a urmat de încercări şi confruntări aproape zilnice, zic aproape deoarece aveam prin graţia lui Dumnezeu cam la o lună, o zi fără confruntări, zi în care simţeam iubirea lui Dumnezeu, în rest aveam tot felul de apariţii, chinuri, uneori clipă de clipă, trăiam într-o alertă maximă, trebuia să fiu extrem de atent pentru că demonii vroiau să mă omoare. Această situaţie a durat câteva luni, mai mult de şase luni, nu îmi mai amintesc exact. În aceste luni încercările au fost, ca să spun aşa, maraton şi foarte susţinute cu acea zi de pauză prin graţia lui Dumnezeu în care eram copleşit de iubire. Cum au decurs evenimentele: sesizam apariţia demonilor care uneori stăteau non stop cu mine pe perioade mari de timp şi îmi generau tot felul de stări proaste, de frică, de neputinţă, îmi luau energia vitală şi mă simţeam epuizat, vedeam aceasta, simţeam că leşin, nu mă puteam ţine pe picioare şi mă întindeam indiferent unde eram pe stradă, acasă; nu aveam de ales, nu mă puteam concentra în aceste momente şi nu mai puteam nici să mă rog pentru că nu mai puteam lega cuvintele în minte. Eram epuizat dar cu ce energie aveam eram de partea lui Dumnezeu şi nu vroiam să renunţ. Mai primeam şi loviturile în abdomen despre care am mai vorbit, aceste lovituri mă dureau cel mai mult şi mă culcau la pământ şi mă făceau să îmi apropii genunchii la piept, să mă ţin de abdomen şi să plâng de durere. Din cauza acestor dureri susţinute, tot ce îmi doresc este să mor, îl rog pe Dumnezeu să mă ia de aici. Situaţiile se repetă şi îmi doresc foarte mult să

19

mor dar Dumnezeu nu îmi răspunde la cerere şi merg mai departe disperat că trebuie să îndur acest calvar. Demonii se adaptează noii situaţii şi încep în plus să îmi sugereze să mă omor că prin asta voi scăpa de suferinţe. Normal că nu îi bag în seamă dar au o mare perseverenţă în a-mi sugera să mă omor cu fiecare ocazie. Ca exemplu de sugestii: când tai pâinea îmi spun să mă omor înfingându-mi cuţitul în mine, când mă uit pe fereastră îmi spun să mă arunc pe fereastră, când merg pe munte îmi spun să mă arunc în prăpastie şi cu fiecare ocazie şi de alte genuri îmi tot sugerează să mă omor. Chiar o perioadă bună un demon îmi zicea continuu „omoară-te, omoară-te, omoară-te”. Mai bine de o lună de zile acest demon aşa mi-a spus clipă de clipă. Dar, deşi eram deprimat, încercat, chinuit şi îmi doream să mor, nu îmi doream să mă omor. Dacă prin dorinta de a muri înţelegeam să mă ierte Bunul Dumnezeu şi să mă ia la El, ce îmi propuneau demonii, să mă omor, cred că este împotriva voinţei lui Dumnezeu şi eu vroiam să am acordul Lui Dumnezeu pentru a părăsi lumea fizică. În această perioadă maraton posteam foarte mult, mă rugam, citeam vieţile sfinţilor, beam apă sfinţită, mai mergeam la mânăstiri, citeam Moliftele Sfântului Vasile, tămâiam, căutam soluţii pentru situaţia mea. Când tămâiam, de exemplu, făceam fum de tămâie frumos mirositor la mine în cameră de spuneai că este ceaţă, dar atunci când venea o entitate demoniacă acest fum de tămâie dispărea odată cu această apariţie. Tămâiam deoarece mirosul elevat al tămâii are o frecvenţă de vibraţie superioară şi permite crearea unei ambianţe propice materializării fiinţelor elevate spiritual, din aceste motive are rolul şi de a exorciza sau de a îndepărta fiinţele negative. Fiinţele negative care mă încercau erau puternice şi nu le oprea tămâia mea dar cred că le stânjenea şi tot era bine. La polul opus tămâii se află pucioasa care are un miros neplăcut şi generează o ambianţă profund negativă. Am auzit la o slujbă de exorcizare cum un drac face o destăinuire memorabilă pentru mine şi anume că fumul de ţigară este tămâia iadului şi sunt pe deplin de acord cu această afirmaţie deoarece creează acea ambianţă joasă din punct de vedere vibratil şi această ambianţă permite manifestarea forţelor infernale. Normal că nu numai tămâia poate crea această ambianţă necesară materializării fiinţelor elevate spiritual ci şi uleiurile volatile, beţişoarele parfumate şi toate mirosurile elevate în general. În timpul încercărilor simţeam prezenţa îngerului meu păzitor, uneori îl şi vedeam chiar în timpul încercărilor, dar nu avea voie să se amestece, era ca un arbitru. 20

Uneori reuşeam să le fac faţă acestor fiinţe şi să nu-mi facă nimic, alteori mă chinuiau groaznic oricât aş fi postit sau m-aş fi pregătit înainte. Cea mai grea suferinţă în timpul încercărilor a fost faptul că aveam inima închisă şi nu mai simţeam iubire, este îngrozitor, îmi era sete de iubire parcă nu aveam aer şi trebuia să stau sub „apă” fără să respir (iubesc) şi atunci când Bunul Dumnezeu cam o dată pe lună cobora graţia Lui asupra mea mă umplea de iubire pentru scurt timp şi apoi iar inima mea se închidea. Cred că fără acest respir de iubire nu aş fi putut trăi mai departe şi aş fi murit din cauza absenţei iubirii, ca atunci când nu ai aer, senzaţia este asemănătoare şi o simţeam foarte puternic. Ceream neîncetat ajutorul lui Dumnezeu de fiecare dată cu rugăciuni ce simţeam că se aud pretutindeni, dar Dumnezeu îmi răspundea foarte rar transmiţându-mi aceste stări de iubire foarte intense ce mă umpleau de lacrimi de recunoştiinţă şi bucurie că mă îmbrăţişa Tatăl Ceresc şi respiram profund această iubire, îmi umpleam bine plămânii că deşi nu îmi doream, eram iarăşi scufundat în încercări. Această respiraţie a sufletului îmi permitea să rezist iar unei perioade destul de lungă de încercări continue. Îmi este din ce în ce mai greu pentru că am inima închisă şi nu mai simt iubire, îmi iau din nou fiinţele demoniace forţa fizică şi capacitatea de concentrare, simt o secetă interioară de resurse, o uscăciune. Nu mai pot să mă rog deoarece nu mă pot concentra, mişcările îmi sunt greoaie deoarece şi vitalul îmi este afectat şi în această stare mai apar şi demonii să „ne luptăm”. Cer ajutor la Bunul Dumnezeu şi nu primesc alte resurse energetice, sunt aşa cum v-am spus, în continuare. Primesc o casetă cu slujbe cântate de călugării de la muntele Athos. Vocea acestor călugări îmi transmite o vibraţie de încredere, hotărâre, curaj nemărginit. Încerc să mă identific cu această vibraţie invincibilă a eroului spiritual sugerată de această muzică. Uneori demonii pleacă şi nu îmi fac nimic, alteori sufăr dureri groaznice provocate de ei. Aceste dureri provocate de demoni mă fac să văd deseori limita dintre viaţă şi moarte. Ascult această casetă cu călugării de la muntele Athos foarte des într-o zi. Nemaiputând să mă rog, aceasta este rugăciunea mea de acum încolo, când pot să mă rog, mă rog, şi faptul că pot să fac rugăciuni este datorită graţiei Lui Dumnezeu care îmi zâmbeşte atunci, dar acest lucru se întâmplă mai rar, aşa că am nevoie să ascult caseta. Am o nouă atitudine în faţa durerii cumplite, nu mai fug de ea ca până acum, îmi accept soarta, nu îmi place să sufăr şi îi spun şi Lui Dumnezeu că nu îmi place să sufăr şi Îi cer să mă ajute să nu mai sufăr, dar tot continuă situaţia şi o accept aşa cum este. 21

Nu îmi pierd cumpătul şi optimismul, cer o soluţie pentru a depăşi această perioadă de suferinţă. Îmi vine în minte o metodă ce mă ajută cu succes să trec mai uşor peste dureri şi neputinţă. Metoda porneşte de la întrebarea „ce reprezintă aceste dureri şi neputinţe ale mele la nivelul Galaxiei” şi constatam cum conştiinţa mea se dilată foarte mult în urma acestei întrebări şi constat ca aceste dureri şi neputinţe sunt ca o mică jenă în această imensitate. Sunt mulţumit de situaţie şi trec uşor prin acele momente putând să fac haz de necaz. Am două feluri de dilatări ale conştiinţei, prima dilatare a conştiinţei se realizează la nivelul spaţiului şi cuprind spaţiul Galaxiei şi a doua dilatare o realizez la nivelul timpului punându-mi întrebarea „ce reprezintă aceste suferinţe ale mele în faţa eternităţii” şi trăiesc o unificare a aspectelor temporale: trecut, prezent şi viitor, văzute ca o singură durată unică. Îmi văd simultan trecutul, prezentul şi viitorul şi îmi apar aceste perioade temporale ca reprezentare ale existenţelor mele trecute şi viitoare, ca o linie continuă care este văzută de mine de undeva din afara ei, şi constat că ce se petrece acum este doar un punct negru pe această linie lungă şi îmi este uşor să suport suferinţa în aceste condiţii. Uneori aplicând această metodă mai pot să trag cu ochiul în viitorul meu putând să văd anumite evenimente ce vor avea loc. În tot acest timp de încercări prietenii, familia, cunoscuţii fugeau toţi de mine şi datorită acţiunilor mele ( tămâiam de câteva ori pe zi, mâncam puţin, ascultam caseta cu călugării de la muntele Athos foarte des) mă considerau cel puţin ciudat, eu în plus zicându-le cu sinceritate şi de confruntările pe care le aveam pe viaţă şi pe moarte cu demonii. Ei, datorită faptului că aveau o stare de spirit mult mai bună decât a mea, îmi ziceau că sunt fanteziile mele, dar cu toate acestea familia mea m-a lăsat să fac ce cred că este bine pentru mine. Viaţa în acest ritm era foarte complexă. Simt că am o cruce grea de dus. Încep să văd nu numai demonii care mă încercau pe mine, ci şi pe ceilalţi demoni care îi încercau pe ceilalţi. Sunt foarte uimit cât de uşor influenţează demonii aproape toate fiinţele umane de pe pământ şi cât de dese sunt cazurile de posesiune. Văd cum păpuşăresc oamenii foarte uşor şi le iau corpul pentru diferite perioade de timp şi le folosesc pentru a-şi îndeplini scopurile lor. Constat că replici folosite în anumite momente de cei din jurul meu nu sunt ale lor şi chiar văd demonul care a preluat acel corp şi zice aceste replici. Sunt şocat de această situaţie. Entităţile malefice care îmi făceau rău şi care au fost numite de mine ca fiind demoni sunt entităţi satanice. Eu le-am zis demoni pentru că îmi era mai uşor să scriu despre ei. Voi face diferenţa în cele ce urmează între o fiinţă satanică şi una demoniacă. Fiinţele satanice sunt cele care fac numai şi 22

numai rău, iar fiinţele demoniace fac şi bine şi rău, pot avea calităţi benefice deosebite, dar sunt momente sau perioade de timp în care fac rău şocându-i pe cei din jurul lor care tind să le treacă cu vederea aceste greşeli grave spunând că este normal să mai şi greşeşti. Cred că nu trebuie să avem nici un motiv să facem rău căci, prin aceasta, noi trecem de partea răului şi renunţăm la Dumnezeu. Nu trebuie să renunţăm la Dumnezeu cu nici un motiv. Mai vreau să amintesc aici de măcar trei obiceiuri nesănătoase care favorizează deschiderea către lumile inferioare. Primul este consumul de alcool regulat care dilată aura şi ne face să fim foarte receptivi din punct de vedere energetic. Această receptivitate ne diminuează mult capacitatea noastră de control asupra corpului fizic, facilitând posesiunea corpului nostru fizic şi preluarea lui de către entităţile din alte lumi. Al doilea este fumatul despre care am mai spus, citând o entitate satanică, că este tămâia iadului şi provoacă rezonanţe satanice în aura celor care folosesc această modalitate, aş zice eu, de a menţine şi crea condiţiile necesare fiinţelor satanice să poată prelua când vor şi să folosească acea fiinţă. Deşi fumatul nu are nici un beneficiu, nici fizic nici spiritual, ba dimpotrivă, este profund nociv pentru sănătate şi din punct de vedere spiritual, constat că şi fiinţe inteligente dau dovadă de o mare prostie apelând la această modalitate de autodistrugere cu repercursiuni foarte grave. Unii mai spun că îi linişteşte fumatul, dar este o aberaţie. Fumatul este o modalitate evidentă pentru mine de a face rău propriei fiinţe şi celor care sunt în jurul celui care fumează şi inhalează acel fum, deci se poate spune despre cel ce fumează, datorită faptului că face rău, că are un comportament demoniac; ştiu că poate mai mulţi nu o să fiţi de acord cu mine, dar totuşi este adevărat. Nu întâmplător tutunul mai este numit în popor şi „Iarba dracului”. Al treilea este consumul de carne care măreşte rezonanţa cu animalele ducând la scăderea considerabilă a nivelului de conştiinţă, amplificând manifestările animalice necontrolate. Voi face referiri şi la un citat al lui Iisus Hristos din Biblie: „Când leul îl mănâncă pe om, omul devine leu, dar când omul îl mănâncă pe leu, leul devine om”. În acest citat leul reprezintă natura inferioară, tendinţele animalice care dacă predomină într-o fiinţă umană, acea fiinţă decade din condiţia umană şi devine o fiinţă animalică, având o condiţie mult subumană. Dar când omul reuşeşte să îşi depăşească natura tendinţelor animalice prin transmutarea şi sublimarea lor în planurile superioare, ajunge să atingă condiţia umană de unde poate să acceadă la planurile divine ale manifestării. Voi continua să vă spun câte ceva despre camera unde petreceam mult timp. Pe pereţi erau icoane cu sfinţi şi Sfânta Treime, Iisus Hristos şi Fecioara 23

Maria, aveam şi câţiva yoghini printre care îmi amintesc de Babaji, Sri Yukteswar, Yogananda şi Ramakrishna. Mai aveam pe pereţi anumite cruci. Unele cruci erau desenate de mine cu creionul direct pe perete. Nu îmi lipsea apa sfinţită şi tămâia. Am avut o experienţă interesantă. De câte ori rugam pe cineva dintre apropiaţi să îmi aducă apă sfinţită sau tămâie nu mi-a adus nici măcar o singură dată având diferite motive printre care şi că a uitat iar aceste motive se repetau. Trebuia să mă ocup personal să procur apă sfinţită şi tămâiea necesare pentru a avea acel climat de protecţie în cameră. În această încăpere mă simţeam ca într-o fortăreaţă, uneori mă identificam cu diferiţi Sfinţi, alteori le ceream ajutorul Sfinţilor care mă mai ajutau din când în când. În timpul încercărilor eram la facultate şi vă puteţi da seama că având aproape zilnic confruntări pe viaţă şi pe moarte nu consideram că este o prioritate pentru mine să mă pregătesc pentru examene. De altfel nici nu puteam să mă pregătesc pentru că am mai spus că de multe ori nu reuşeam să mă concentrez şi nici să stau pe picioare datorită încercărilor, dar urmăream să par pe cât posibil un om normal care nu are probleme. Mama mea era tot mai disperată în legătură cu mine şi percepea şi ea entităţile care se materializau în camera mea. Era şi ea speriată de ele deşi nu accepta ideea existenţei lor. Vreau să o mai liniştesc pe mama şi Îl rog pe Bunul Dumnezeu cu lacrimi să mă ajute să iau un examen la facultate pentru a-i creşte moralul şi speranţa mamei. Nu pot învăţa pentru examen neputând să mă concentrez, dar primesc răspunsul de la Bunul Dumnezeu în inimă că este de acord şi că voi lua acest examen. Răspunsul este însoţit de o iubire copleşitoare care mi-a umplut inima, sunt fericit cu anticipaţie. Merg la examen, la o materie tehnică unde fiecare primea câteva probleme de rezolvat. Habar nu aveam despre ce este vorba şi nici cum se rezolvă aceste probleme. După ce a trecut o oră din timpul alocat examenului tot nu ştiam nimic şi nu scrisesem nimic şi mă gândeam că poate soluţia este să fiu mai activ şi să întreb colegi din stânga, dreapta, din faţă şi din spate. Deşi i-am întrebat şi pe colegii cei mai de departe nu am avut nici un rezultat. Se incheie examenul şi predau foile doar cu numele şi subiectele scrise fără să scriu nimic altceva. Merg cu o colegă de an pe nume Rada să ne luăm sandwich-uri de la un chiosc din apropiere. Pe drum ea mă întreabă ce am făcut la examen şi îi spun că nu am scris pentru că nu am ştiut. Atunci mă întreabă ironic „Ce zici, iei examenul?”, iar eu îi răspund că „Da”.

24

Aveam deplină încredere în Bunul Dumnezeu şi în răspunsul primit de la El că voi lua acest examen. Rada se uită la mine cam ciudat, atunci eu schimb subiectul. După câteva ore de aşteptare mergem în sala de examen pentru a afla rezultatele. Profesorul începe să citească lista cu cei care au luat examenul şi notele respective. La finalul listei constat că nu eram pe această listă. Profesorul spune: „Astăzi, că trebuia să fie ziua tatălui meu care a murit mai demult, bă, vă trec pe toţi”. În timp ce spunea simt Graţia Lui Dumnezeu ce se revarsă în inima mea, sunt copleşit de iubire şi bunătate. Sunt plin de recunoştiinţă faţă de Dumnezeu, nu prea am cu cine să povestesc cele întâmplate. Când să ies din clasă mă întâlnesc cu Rada faţă în faţă. Eu îi spun: „Ţi-am zis că o să iau examenul?”. În acel moment constat că Rada simte manifestarea Lui Dumnezeu şi trăieşte o stare de iluminare, se sperie de atâta măreţie şi fuge pe lângă mine. Mă întorc acasă şi spun mamei vestea. Mama se bucură foarte tare şi îşi recapătă speranţa că voi fi din nou bine şi în rândul oamenilor. Nu vreau să îmi dezamăgesc mama dar în următoarea perioadă se intensifică încercările şi nu mai pot participa la examene având probleme serioase cu demonii. Mama îmi propune să îmi scoată o scutire medicală pentru a-mi amâna anul universitar. Datorită încercărilor tot mai dese şi a faptului că mă concentram tot mai greu şi aveam şi greutăţi în a mă deplasa, nu ştiam dacă voi mai trăi în clipa următoare, ce să îmi fac planuri peste un an. Dar de dragul mamei mele şi pentru că nu trebuia să fac nimic, accept ca mama să îmi scoată scutirea necesară repetării anului universitar. În ziua următoare, mama vine şi îmi spune că doctorul care trebuie să îmi dea scutirea medicală trebuie să mă vadă şi atât, după care voi primi scutirea medicală. Îmi mai spune că are cabinetul pe aceeaşi stradă cu noi, câteva case mai sus. Sunt un pic suspicios şi nu îmi plăceau complicaţiile inutile, dar, de dragul mamei, care şi ea trăia empatic anumite încercări terifiante, fiind la rândul ei îngrozită, am zis să merg să o mai liniştesc. Merg la doctor, când ajungem văd că mama m-a dus la un psihiatru care vroia să mă consulte. Nu-mi place ideea dar vorbesc cu medicul psihiatru, văd şi un demon în spatele doctorului. Doctorul stilat mă ia uşor şi începe sămi pună tot felul de întrebări, se face că înţelege, îmi cere mai multe detalii. Eu, naiv, îi prezint cu lux de amănunte detalii ale confruntărilor, cum sunt demonii, cum este în lumea lor. Doctorul este binevoitor, îmi zâmbeşte mereu, pare că mă înţelege şi mă aprobă. După cel puţin o oră de discuţii lasă masca jos şi îi spune mamei pe un ton serios: „Doamnă, este clar că are probleme psihice, trebuie neapărat internat, dacă vreţi chem salvarea chiar 25

acum şi dacă nu vrea, îl internăm cu forţa”. Mama izbucneşte în plâns la această veste. Mă văd intrat într-un joc periculos, deoarece eram declarat de doctor ca fiind iresponsabil şi atunci mama putea să ia hotărâri în locul meu. Simt că am picat într-o mare capcană pusă la punct cu mare abilitate de demoni. Doctorul îmi spune să aştept pe hol până mai vorbeşte cu mama. După o vreme mama iese din cabinet plângând, nu am discutat ce i-a spus doctorul dar nu era greu să-mi dau seama că nu era de bine. Este un moment greu pentru mine, simt că am fost trădat de mama, că nu are încredere în mine ci în doctor. După momente de tăcere, mama îmi spune că doctorul îi recomandă internarea mea la un spital de nebuni pe o durată nelimitată şi că ea decide când se produce această internare. Vreau să rămân singur să îmi fac un plan de contracarare a situaţiei. Îi spun mamei că vreau să mă plimb singur prin parcul din apropiere. Mama tresare, eu îi simt gândurile, temerea mamei în urma căreia a tresărit era să nu mă omor. Deşi nu mi s-a spus în cuvinte, i-am răspuns mamei la gândurile şi temerea ei, spunându-i că nu vreau să mă omor şi să se liniştească. Spunându-i acestea, mama se linişteşte neremarcând că nu a întrebat nimic şi eu totuşi i-am răspuns. Îi punctez mamei că i-am ştiut gândurile şi cu toate acestea nu crede în mine ci mai degrabă în doctorul care după părerea mea habar nu are ce se petrece cu mine. Mama nu ştie ce să mai creadă, i-am ştiut gândurile şi este în dubiu acum. Are încredere să mă lase singur în parc, îi spun că nu voi rămâne mult. În parc îmi fac un plan prin care urmăresc să o conving pe mama care cam înclina pentru internare - şi care putea în noile condiţii să decidă în locul meu . Vreau să transform perioada de internare nelimitată sugerată de doctor într-o perioadă limitată de 7-10 zile sub pretextul că şi aşa trebuia să am zile de internare pentru a-mi amâna anul universitar. Revin acasă şi îi spun mamei că sunt de acord să mă internez 7-10 zile pentru a-mi amâna anul universitar. Mama este de acord cu ideea mea şi începe a doua zi formalităţile de internare. Sunt bucuros că în mintea mamei, care putea decide, se întipăreşte tot mai bine ideea de o săptămână de internare pentru amânarea anului universitar în locul aceleia că sunt iresponsabil şi trebuie să fiu internat pe un termen nelimitat. Aici începe o altă încercare grea: câţiva prieteni vechi şi buni de ai mei spun despre mine că sunt nebun fără a avea un motiv anume din partea mea, şi că tot ce mi s-a petrecut şi mi se petrece este o fantezie de a mea, că nu există aceste forţe despre care eu vorbesc. Îmi vine să strig în gura mare pe stradă

26

sau oriunde sunt „Oameni buni infernul există, vă daţi seama?”, „Demonii există acum şi aici, vă daţi seama?”. Simt o pornire puternică să explic fiecărui om de existenţa acestor forţe ale răului şi cum ele acţionează. Îmi stăpânesc această pornire intensă de a explica despre demoni şi lumile infernale, dându-mi seama că şi aşa mă internam într-un spital de nebuni, şi dorind să nu las nici o suspiciune asupra sănătăţii mele mentale. În cele două zile ce le mai aveam până la internare fiinţele demoniace îmi induc în aură o stare de nebunie îngrozitoare, dorind să mă declar eu singur nebun. Sunt internat la spitalul de nebuni nemanifestându-mă ca un nebun, fiind foarte calm şi coerent, dar simţind acea stare intensă de nebunie indusă de către demoni. Este îngrozitor să te lupţi cu nebunia aceasta chiar într-un spital de nebuni unde eram mai mulţi în cameră. Nu accept ideea care îmi este sugerată că sunt nebun, este un demon care îmi repetă în continuu că sunt nebun. Îmi dau seama că dacă eu cred despre mine că sunt nebun, în clipa următoare voi înnebuni. Nu vreau să capitulez şi nici să înnebunesc, parcă mai este atât de puţin ce mă leagă de normalitate, ceva parcă ar fi un fir de păr, restul este nebunie. Cred cu tărie în acest fir de păr de normalitate şi deşi sunt scufundat în nebunie, mă ţin de firul de păr cu toate puterile mele şi nu vreau să renunţ, afirm cu tărie în inima mea că nu sunt nebun. După câteva zile scufundat în starea de nebunie, învinge luciditatea şi stările de nebunie dispar complet. Sunt tare încântat de această situaţie, dar sunt foarte obosit şi consumat energetic. Când am fost scufundat în nebunie nu am avut nici un fel de manifestări exterioare care să arate acest lucru, am fost doar în interiorul meu, ceilalţi nu şi-au dat seama ce se petrece. În spital mi-a fost prescris un tratament cu multe pastile. Nu am luat acest tratament. Deşi eram controlat în gură de către o asistentă să vadă dacă am inghiţit pastilele, eu le ascundeam bine sub limbă. Încep să-mi revin energetic şi mă pot expansiona cu conştiinţa la nivelul zonei unde era spitalul. Sunt într-o zonă de munte, este foarte frumos aici. Seara rămân cu conştiinţa dilatată şi am un somn conştient, cuprind in spaţiul conştiinţei dilatate zona în care eram, la câţiva kilometrii o fiinţă feminină foarte frumoasă ce emană multă iubire, îmi spune că este entitatea care protejează această zonă. Mă îndragostesc instantaneu de ea, sunt fericit, facem dragoste în acea dimensiune astrală, sunt foarte încântat. Îmi dă un inel ca semn al dragostei ei şi dispare. 27

Dimineaţa eu sunt încă pătruns de dragostea ce o simţeam pentru fiinţa feminină ce proteja zona în care mă aflam. Vine asistenta cu medicamentele şi am o surpriză extrem de plăcută. Asistenta avea chipul şi radiaţia fiinţei feminine ce proteja zona. Tresar, simt cum se amplifică iubirea în mine, mă bucur foarte tare că există şi fizic. Asistenta are foarte mult optimism, este foarte binevoitoare, caldă cu pacienţii, văd cum prezenţa ei este o binefacere, o alinare pentru noi toţi. Ajunge la mine şi îmi dă pastilele, mă roagă să le iau; din dragostea ce i-o port le iau, simt în scurt timp un efect devastator al pastilelor asupra mea, mă simt ca o legumă, nu mai pot să mă mişc din cauza lor, stau în pat, nici să gândesc nu pot, îmi pare rău că am luat pastilele acum când începusem şi eu să mă simt bine. A doua zi vine iar cu pastilele, sunt tot îndrăgostit lulea, îi spun că vreau să vorbim numai noi, este de acord şi după ce încheie cu pastilele mergem în cabinet la ea. Îi spun că sunt sănătos şi că nu am nevoie de pastile, ea vrea să iau pastilele. Vreau să-i povestesc câte ceva şi îi spun despre ce mi s-a petrecut în plan subtil şi că a apărut şi în planul fizic şi că sunt îndrăgostit de ea. Normal că se uită la mine cu suspiciune şi relatarea mea îi întăreşte convingerea că am nevoie de pastile. Am anticipat reacţia ei, dar voiam să îi spun cât de mult o iubesc şi i-am spus şi contextul. Nu mă crede şi îi propun un experiment concret. Afară cerul era întunecat şi ploua cu găleata. Îi spun că pot să fac să se oprească ploaia şi să fie soare în mai puţin de un minut şi o întreb dacă, facând acest lucru, mă crede. Ea îmi spune că dacă fac acest lucru mă crede. Îi spun ca atunci să nu mai insiste să iau pastilele şi este de acord. Spun că încep experimentul. Mă dilat la nivelul zonei şi transmut şi sublimez energia, apoi îmi deschid inima, se opreşte ploaia şi iese soarele, cerul este senin. Este foarte uimită de ce vede, mă credea nebun şi constată că nu sunt. Nu mă mai obligă să iau pastilele, lasă la latitudinea mea dacă le iau sau nu şi eu nu le iau. Nu îmi împărtăşeşte iubirea în planul fizic, are familie şi doi copii şi prejudecăţi. Nu forţez, îi mai spun de mai multe ori cât de mult o iubesc. Cât sunt în spital se petrece un fenomen deosebit: mă dilat foarte mult şi devin un canal energetic uriaş care are un capăt în corpul meu iar celălalt capăt în cer. Simt cum prin acest canal energetic uriaş deschis în fiinţa mea se preiau păcatele (karma) zonei respective, percep cum multe boli mortale cum ar fi cancerul sunt absorbite prin acest canal uriaş prin care se preia un fluviu de păcate vidanjate de pe pământ. O picătură din acest fluviu reprezintă o boală sau o suferinţă ce ar fi provocat moartea unei persoane ce

28

trăia pe pământ. Nu trăiesc o senzaţie deloc plăcută când trece prin fiinţa mea acum o cantitate atât de mare de păcate. În timpul acestui proces de ridicare a păcatelor simt cum am susţinerea lui Dumnezeu pentru a realiza acest transfer, că altfel nu aş fi putut fi neafectat de acest fluviu karmic. La celălalt capăt al canalului, cel din cer, sunt identificat cu Iisus, care preia păcatele. Iisus este crucificat şi simt anumite suferinţe avute de Iisus, sunt cutremurat să înţeleg că într-o singură lovitură de bici era condensată o cantitate de karmă enormă ce provoca în fiinţa lui Iisus o suferinţă îngrozitoare, de neimaginat în condiţii normale. În această perioadă pot vindeca instantaneu orice boală, oricât de grea ar fi. Nu am spus nimănui de ceea ce mi se petrece şi cu toate acestea câţiva bolnavi din spital vin la mine şi mă roagă să-i vindec. Simt nevoia să ridic mâna dreaptă în sus, cu palma orientată către cel care îmi solicita vindecarea şi vreau să spun „Gata, păcatele tale îţi sunt iertate”. Dar fac acest gest şi spun „Gata, păcatele tale îţi sunt iertate” doar în inima mea. Văd cum karma era preluată instantaneu de la respectiva persoană şi era vindecată pe loc. După ce karma era preluată, respectivul se simţea vindecat şi îmi mulţumea fiind copleşit de vindecare. Realizez câteva vindecări la cei din jurul meu care îmi solicită cu credinţă vindecarea. Aceste câteva vindecări ale celor din spital care mi-au solicitat să îi vindec îmi dau seama că reprezintă foarte foarte puţin în acest proces foarte amplu de vindecare generală. Parcă au rolul de a mă face să conştientizez mai bine ce se petrece când se preia prin canalul uriaş deshis în mine fluviul de karmă. Din acest fluviu karmic câteva picături karmice sunt ale celor din spital vindecaţi în urma solicitării lor. Cei vindecaţi atunci din spital, nu numai că au zis că simt că nu mai au nimic, dar nici nu au mai luat medicamente şi le-au dispărut toate simptomele bolilor lor şi la scurt timp au fost externaţi, venind încă o dată să îmi mulţumească şi să mă întrebe cum se pot revanşa faţă de mine. Eu le spun că Dumnezeu i-a ajutat şi că Lui trebuie să îi mulţumească şi să urmărească să se apropie de Dumnezeu. După ce se incheie această absorbţie karmică simt şi văd cum coboară o cantitate de energie de culoare alb strălucitoare. Mă simt foarte foarte bine în timpul acestor revărsări benefice, simt un bine general ce cuprinde toate fiinţele, sunt bucuros şi copleşit de atâta bine. Şi karma mea îmi dă pace câteva zile şi îmi place că este aşa. Cei din camera de spital îmi spun că am schimbată fizionomia feţei şi că a început să semene cu faţa lui Iisus, alţii îmi spun că sunt Iisus. Nu încurajez aceste manifestări şi le spun să nu mă ispitească pentru că eu nu sunt Iisus. Mă uit în oglindă şi constat o schimbare 29

a fizionomiei feţei datorită identificării cu Iisus. Îmi dau seama că putem fi una cu Iisus prin identificarea perfectă cu conştiinţa Lui, dar este prea mult pentru cei din camera de spital şi este bun primul răspuns pentru ei. Aceste alchimizări ale karmei negative au loc cam o dată pe lună în următoarea perioadă, uneori chiar şi de două ori pe lună. Eu remarc cum îmi dilat conştiinţa, se deschide acel canal uriaş cu un capăt pe pământ şi celălalt în cer şi începe absorbţia fluviului de karmă. De fiecare dată în timpul absorbţiei karmei sunt liniştit, simt o suferinţă în toată fiinţa, dar este o suferinţă rezonabilă şi acceptată de mine cu multă umilinţă, mă mişc greu şi cu efort, prefer să stau într-un loc să nu mă mişc, nu îmi vine să vorbesc, îmi dau seama că faţă de suferinţa provocată de demoni îmi este uşor acum şi comparativ cu infernul, pot spune că sunt fericit acum. Odată în timpul unui astfel de transfer mi-au apărut câteva bube pe corpul fizic. Aceste bube au dispărut când începea coborârea energiei luminoase tot ca un fluviu, de data aceasta de sus în jos, sunt extrem de fericit când are loc acest fenomen. În timp ajung să fiu mai detaşat în timpul acestui fenomen şi îmi desfăşor activităţile propuse, simţind totuşi jenă în corp, dar mă mişc foarte bine fizic şi vorbesc normal. La spital îmi apar iar demoni care vor să mă omoare, începe să mă chinuie îngrozitor, sunt copleşit de răutatea lor, îmi dau seama că au acumulat o energie rea la nivelul zonei respective şi o folosesc împotriva mea. Simt că sunt într-un mare pericol şi că trebuie să plec de acolo. Abia mă mişc, parcă sunt beat, am dureri foarte mari, nu mă plâng, dar îmi este tare greu, vreau acasă. Plec, ies la stradă şi aştept o maşină care vrea să mă ia la ocazie, mă aşez pe spate în iarbă. Mă simt de parcă am ieşit din confruntare. Demonilor nu le convine deloc hotărârea mea de a pleca, eu îmi dau seama că este foarte bine că plec. Mă ia o maşină la ocazie şi ajung acasă, mama mă întreabă ce este cu mine de am venit, eu îi spun că este necesar pentru mine să dorm în acea noapte acasă, că îmi este greu în spital şi că mâine merg din nou. Mama mă susţine şi anunţă doctorul că am venit acasă să ştie de mine şi că revin. Sunt speriat foarte tare şi traumatizat, încă mai simt remanenţele durerilor provocate dar demonii nu mai sunt şi nu mai continuă. Dorm acasă şi mă simt mult mai bine dimineaţă. Mă întorc la spital. Nu mai am confruntări violente în zilele următoare. Asistentele din spital vin şi îmi cer ajutorul în diferite probleme personale, le ajut pe loc şi sunt foarte mulţumite. Cu doctorul care a participat la internarea mea am un plan special, pentru a-l convinge că sunt sănătos pentru că el decidea acum externarea mea. La vizitele doctorului îi tot spun că abia aştept să mă întorc la facultate să îmi reiau anul universitar, tot felul de planuri strict omeneşti, nimic despre 30

spiritualitate, îi mai spun că nu am mai citit nimic despre spiritualitate, şi îi tot repet ce vrea el să audă. Îl simt pe doctor încântat că tratamentul lui a dat rezultate şi îmi place să îl las să creadă că are dreptate. Îmi spune că mă va externa a doua zi şi sunt tare fericit, mă simt ca eliberat dintr-o puşcărie. A doua zi îmi face fişa de externare, mulţumesc doctorului pentru tot şi plec acasă, sunt foarte fericit. Ajuns acasă, ai mei se bucură, îi spun mamei că voi merge din nou la facultate, mama este foarte fericită, mai am încercări tot foarte grele dar simt ca m-am mai obişnuit cu ele şi în cele mai multe cazuri le duc pe picioare, nemaipomenind nimic despre ele celorlalţi. Îmi este ceva mai greu să nu exteriorizez dar am decis să nu mai plâng şi nu scot nici un sunet care să trădeze suferinţa mea. Mă simt neînţeles şi respins, nu îmi găsesc locul printre oameni, de ce nu mă pot înţelege, nu ştiu de ce trebuie să sufăr, cred că poate este de la tehnicile yoga şi sunt supărat pe Grieg, dar nu am confirmări concrete şi nu ştiu de ce trebuie să sufăr atât. Mă rog la Bunul Dumnezeu în repetate rânduri să îmi arate de ce trebuie să sufăr eu atât, ce am greşit atât de mult. Într-o zi însorită merg pe stradă şi Dumnezeu îmi răspunde la rugămintea mea. Mi se activează (energizează) mijlocul frunţii (Ajna chakra) şi văd ca o proiecţie în exterior, ca la cinematograf, o viaţă de a mea anterioară. Aparatul de proiecţie ca să zic aşa era în Ajna chakra (mijlocul frunţii) iar ecranul era în exterior cam la jumătate de metru, poate puţin mai mult dar nu depăşea un metru de la mijlocul frunţii până în locul unde se forma imaginea. Imaginea era circulară şi forma un con energetic cu mijlocul frunţii. În imagine mă văd pe mine, sunt tot în Braşov pe vârful cel mai înalt de la muntele Tâmpa, stau într-o postură de meditaţie şi nu mă mişc deloc din postură. Am trezită o energie uriaşă, este un canal energetic uriaş ce mă leagă de cer, datorită energiei foarte mari ce circulă prin acest canal, corpul fizic este fixat parcă este legat de un par (canal energetic uriaş) ce îl ţine ţintuit acolo. Fizic am o statură obişnuită şi sunt bărbat dar în fiinţa mea subtilă cuprind suprafeţe mari. Am înglobat în fiinţă tot oraşul şi locuitorii lui, pot vedea cu această stare tot ce se petrece pe o rază foarte mare ca şi cum aş vedea din avion dar este mult mai complex deoarece fiinţa mea sferică este enormă şi simt tot ce este cuprins în ea, am toate simţurile, percep mirosurile, gusturile, simt tot ce simte fiecare fiinţă aflată în sfera mea, toate emoţiile, gândurile acestor locuitori ai oraşului de atunci, ba mai mult, ştiu şi ce se va petrece cu ei în viitor, când vor avea evenimentele plăcute în viaţă şi chiar când vor muri şi în ce condiţii, simt că pot interveni în viaţa lor şi să îi ajut, să îi vindec sau chiar să nu îi las să moară.

31

Îmi dau seama că locuitorii oraşului ştiau de mine că sunt acolo pe munte şi mai veneau să mă viziteze. Eu nu mă mişcam fizic din acea poziţie de meditaţie dar eram foarte prezent în viaţa oraşului şi a locuitorilor lui. Văd că la unii locuitori ce doreau să mă vadă karma nu le permitea să se apropie de mine şi aveau probleme de sănătate dacă se apropiau mai mult decât karma le permitea, de exemplu îşi rupeau piciorul şi nu mai puteau merge mai departe. Eu sesizam ce se va petrece şi dacă vroiam le preluam karma şi puteau ajunge la mine să mă vadă, dar dacă nu, aveau acea problemă de sănătate ce îi impiedica să ajungă la mine. Percep şi sub pământ şi ce simte iarba când creşte, tot ce este cuprins de această sferă sunt eu şi pot influenţa instantaneu mersul lucrurilor, îmi este foarte uşor să fac vindecări şi să intervin în vieţile oamenilor. În această stare amplă sunt un om foarte bun şi plin de iubire, dar nu am noţiunea de Dumnezeu şi nici un maestru spiritual. Sunt o fiinţă gigantică, sunt singur cu multe fiinţe mici înglobate în fiinţa mea. Văd demonii cum încearcă oamenii şi le provoacă multe suferinţe. Îi iubesc pe toţi oamenii din oraş şi decid să ţin demonii la distanţă şi oamenii să trăiască fericiţi, fără suferinţe. Creez un ecran energetic protector prin care demonii nu puteau trece la oameni. Parcă erau condiţii de laborator fără viruşi şi fără suferinţă. Demonii erau turbaţi că nu îşi pot face treaba şi erau foarte supăraţi pe mine, dar mie nu îmi păsa de ei şi credeam că este foarte bine ce am făcut. Se încheie vizualizarea, se resoarbe în Ajna imaginea vieţii respective, sunt încântat de reamintirea acestei vieţi datorită graţiei lui Dumnezeu, îmi doresc să revin la acea stare de forţă să le arăt eu demonilor. Demonii între timp făcuseră tot felul de tapasuri să se pregătească şi doreau să se răzbune pe mine că nu i-am lăsat să îşi facă treaba. Îmi dau seama că nu ar fi trebuit să intervin atunci şi să îi ecranez pe oameni de demonii cu de la mine putere şi că de aceea sufăr eu acum aceste chinuri cumplite. Acum, când scriu aceste rânduri sunt conştient de cât de important este să consacrii lui Dumnezeu toate acţiunile ce le realizezi pentru a fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Este foarte important răspunsul la consacrare, chiar dacă vrei şi poţi să realizezi o acţiune dar nu primeşti răspunsul la consacrare, nu trebuie să realizezi acea acţiune. Îmi amintesc acum când Grieg ne-a vorbit pentru prima oară despre consacrare la Costineşti în tabăra spirituală. Erau câteva mii de cursanţi în teatrul de vară din Costineşti şi Grieg ne-a exemplificat cum trebuie să simţim răspunsul la consacrare şi a exemplificat de trei ori după care a întrebat dacă este cineva în amfiteatru care nu a simţit nimic. Şi a fost amuzant pentru că au fost câteva persoane care au ridicat mâna şi au spus că au simţit doar o linişte interioară, un calm profund şi atunci Grieg le-a spus cum de spun că nu au simţit, căci la ei aşa este 32

deocamdată răspunsul la consacrare. Îmi dau seama acum că dacă făceam consacrarea pentru deschiderea celor trei canale energetice şi primeam răspunsul de la Dumnezeu, nu eu eram cel care acţiona ci Dumnezeu prin mine, eram un canal de manifestare a voinţei divine şi din acest motiv nu aş fi ajuns în infern. Am ajuns în infern pentru că acea karmă îngrozitoare care stopa canalele energetice, doapele karmice cum le-am numit eu, în momentul când am deschis canalele am preluat-o eu, şi această karmă îngrozitoare dobândită a putut să mă propulseze instantaneu în infern. Faptul că am mers în infern este pe de altă parte pe lângă încercarea propriu zisă şi o ardere a karmei foarte rapidă dar şi cea mai dură. În infern arzi o cantitate gigantică de karmă negativă într-o clipă dar există metode mult mai uşoare şi mai elegante de ardere a karmei cum ar fi meditaţiile, rugăciunea, postul, laya yoga, concentrarea în ajna, tehnicile de transmutare şi sublimare, practic tot ceea ce face să crească nivelul nostru de vibraţie şi prin aceasta nivelul de conştiinţă duce în mod natural la schimbarea în bine a stării noastre şi prin aceasta la arderea karmei negative. Totul este vibraţie sau rezonanţă, cei ce ştiu acest principiu al rezonanţei pot înţelege foarte uşor ce se petrece de fapt. Infernul este susţinut de o vibraţie foarte joasă care te face să te simţi greoi şi îngrozitor, pe când lumile paradisiace au o frecvenţă de vibraţie înaltă ce te face să te simţi uşor şi fericit. Voi prezenta un exemplu al unui eveniment din viaţa unui bun prieten de al meu ce a realizat consacrarea şi cum aceasta l-a ajutat. Prietenul meu îşi dorea foarte mult o maşină BMW, avea banii pentru cumpărarea ei şi chiar găsise maşina BMW ce îi plăcea foarte mult şi simţea că i se potriveşte. Maşina nu era nouă, era second-hand dar arăta foarte bine şi funcţiona foarte bine. În aceste condiţii prietenul meu face consacrarea şi răspunsul la consacrare este NU, să nu cumpere maşina. Este bulversat prietenul de acest răspuns căci simţea că maşina i s-ar potrivi foarte bine, şi-o dorea foarte mult şi avea şi banii pentru a cumpăra maşina. Fiind buni prieteni, mă sună să se consulte cu mine neconvenindu-i situaţia. Îmi expune situaţia şi apoi îmi spune şi de răspunsul la consacrare şi mă întreabă ce să facă. Eu îi spun că dacă a primit răspuns la consacrare NU, să nu cumpere maşina, este evident aceasta pentru mine chiar dacă îşi doreşte maşina foarte mult şi are banii să o cumpere. Nu îl prea mulţumeşte răspunsul meu, parcă vroia de la mine o dezlegare să îi spun să facă ce simte el, dar aceasta nu era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Ştiu că vroia această dezlegare dar nu i-o dau. 33

Aflu ulterior că după ce m-a sunat pe mine, l-a sunat pe fratele meu Traian şi i-a prezentat şi lui situaţia, iar fratele meu a spus ca şi mine NU. Apoi a mai sunat şi un prieten foarte bun Claudiu M în care el avea încredere şi Clau a spus tot NU. Având încredere în noi şi contând părerea noastră, prietenul nostru decide să nu cumpere maşina mult dorită. Ne anunţă şi pe noi de această hotărâre a lui, considerată de mine ca fiind înţeleaptă şi de urmat. După două săptămâni aproximativ, cel care vindea maşina îi face o nouă ofertă de preţ la maşină scăzând considerabil suma de achiziţionare a maşinii. Prietenul nostru face din nou consacrarea şi de data aceasta primeşte răspunsul DA, să cumpere aceea maşină. Ne sună tot aşa rând pe rând pe mine, pe Traian şi Clau şi toţi îi spunem ca în aceste condiţii să cumpere acea maşină. Deşi este un exemplu simplu, el revelează cum Bunul Dumnezeu ne răspunde şi ne ghidează în viaţa de zi cu zi fiind atent la toate detaliile pentru a nu risipi resursele necesare existenţei noastre. Încercările continuă, îmi apar demonii, mă chinuie tot aşa de tare dar parcă m-am mai obişnuit cu durerea şi deşi este îngrozitoare în cele mai multe cazuri o duc pe picioare ca să zic aşa, urmăresc să nu mai arăt în exterior suferinţa mea, deoarece când am povestit despre ea nu am fost crezut. Mă simt neînţeles de semenii mei, trăiesc un conflict interior foarte puternic, mă simt respins pentru că deşi nu mai ziceam nimic de suferinţa mea, se simţea în jurul meu acea stare neplăcută şi nu vroia nimeni această stare. Parcă eram un lepros de care toată lumea fugea, unii erau mai eleganţi în fuga lor, alţii nu. Mă simt atât de izolat în aceste încercări, sunt nedorit, nebinevenit, îmi este greu, greu căci nu am un umăr aici pe pământ pe care să plâng şi eu. Mă rog la Bunul Dumnezeu să mă ia de pe pământ că mi-a ajuns, nu mai vreau să stau aici, vreau şi eu acasă. Nu primesc răspuns la aceste rugăciuni. Vreau să plec de pe pământ, nu mă simt dorit, întreb „De ce mai trebuie să rămân?”. Vreau să îi găsesc pe ai mei, cei ce mă pot înţelege şi accepta şi pe mine aşa cum sunt acum, de ce să nu fiu acceptat. Îmi doresc aceasta cu demnitate. Asta îmi doresc acum: să mor să mă ia Dumnezeu de aici. Exprim această dorinţă clar, nu mai vreau decât să mor, să trec într-o altă dimensiune, unde îmi va fi mai bine şi îmi voi găsi şi eu prieteni. Demonii nu încetează să îmi sugereze să mă omor în tot felul de situaţii. Deşi sunt copleşit de suferinţă şi neînţeles, cred că sugestile lor nu trebuiesc luate în calcul şi nu îi bag în seamă. Îi aud continuu cum îmi spun să mă omor dar nu mai contează pentru că sunt hotărât să trăiesc până Dumnezeu va hotărî să mă ia la El. Sunt necăjit cu durerea mea, nu îmi place, îngerul

34

meu păzitor nu are voie să intervină pentru a-mi lua durerea. Îl văd cum mă asistă şi este prezent permanent cu mine dar eu tot sufăr, asta este. Acum îmi dau seama că îngerul păzitor şi Bunul Dumnezeu nu îngăduiau demonilor să facă ce vor cu mine, pentru că m-ar fi omorât în chinuri groaznice demult, ci doar să mă încerce în mai multe feluri fără a avea voie să mă omoare. Eu în timpul încercărilor nu am ştiut acest lucru că demonii nu erau lăsaţi să mă omoare, erau opriţi când ajungeam la limita dintre viaţă şi moarte şi nu erau lăsaţi ca să zic aşa de arbitrul, ce era îngerul meu păzitor, să mă omoare. În timpul evenimentelor nu înţelegeam de ce nu mă ajută îngerul păzitor să ies din acele stări şi să îmi ofere protecţie, Era necesar să fiu încercat aşa. Am câteva momente de respiro când sunt ajutat de entităţi din lumea invizibilă. Merg într-o zi însorită prin parcul din apropiere, datorită greului interior şi a durerilor ce le resimt nu mă pot bucura de copacii înfloriţi şi de frumuseţea din jurul meu. Atunci o fiinţă i-aş spune a naturii vrea să mă ajute să îmi schimb starea, percep prezenţa ei dar sunt nepăsător. Când trec pe lângă un copac înflorit văd cum această fiinţă a naturii suflă un vânt puternic şi desprinde petalele albe de la florile copacului. În jurul meu ninge cu aceste petale albe. Acest gest mă impresionează foarte tare, îmi deschid inima şi sunt copleşit de iubire, îmbrăţişez plin de recunoştinţă această fiinţă cu o iubire copleşitoare, mă simt şi eu răsfăţat. Doamne, ce bine e să îţi deschizi inima şi să simţi iubire! Mai trăiesc mai târziu tot într-o situaţie în care eram deprimat ceva asemănător în pădurea din apropiere. Tot aşa o fiinţă a naturii a declanşat un vânt ce a făcut să pună în mişcare sute de seminţe ale unui copac care în coborâre au o mişcare de rotaţie precum paletele unui elicopter; de aceea când eram copil le spuneam elicoptere. Sunt înconjurat de aceste seminţe în mişcare şi copleşit de starea afectivă creată în inima mea de această situaţie. Intru în comuniune în inimă cu fiinţa ce a declanşat această situaţie şi îi sunt recunoscător. Încep să mai am şi zile libere fără încercări şi fără suferinţe. Doamne, ce bine este! Simt că zbor atunci. Ce bine este că pot să mă rog şi să îmi deschid inima! Într-o zi liberă îmi doresc să merg până în locul unde m-am văzut că stăteam în existenţa anterioară. Acest loc din vârful muntelui Tâmpa, îmi era foarte drag şi înainte să îmi văd viaţa anterioară şi mai mergeam să mă rog acolo sau să stau din când în când. Acum era prima oară când mergeam acolo pe munte după ce am văzut acea existenţă anterioară trăită pe munte.

35

Este o zi extraordinară, însorită, este foarte cald şi mă simt excelent, sunt fericit, sunt îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou cu sandale în picioare. Îmi propun să merg pe jos să mă rog până în vârful muntelui rugăciunea Tatăl Nostru dorind ca în vârful muntelui - acolo unde am trăit şi în existenţa anterioară - să citesc Moliftele Sfântului Vasile folosite pentru exorcizare şi să spun numele meu în spaţiul lăsat liber pentru nume. Încep cu bucurie ascensiunea pe munte rugându-mă. Constat că pe măsură ce urcam pe munte în rugăciune cerul se tot întuneca. Era descurajant dar continui să urc şi să mă rog. Ajung aproape de vârf şi cerul este întunecat. Nu mai este soare, îmi este frig, o veveriţă îmi taie calea vreau să continui. Mă apropiu de acel loc, simt mai mulţi demoni; parcă sunt cete de demoni ce îmi fac un comitet de primire. Am ajuns la respectivul loc, mă aşez şi vreau să încep rugăciunea (Moliftele). Văd cum demonii, ca să mă descurajeze, suflă un vânt puternic şi rece. Îmi este tare frig dar încep rugăciunea ţinând foile pe care era scrisă rugăciunea în mână. Constat că începe să picure uşor şi îmi udă foile cu rugaciunea; eram ataşat de aceste foi . Citeam când puteam această rugăciune de exorcizare pentru a nu lăsa demonii să intre in mine; nu le plăcea deloc demonilor când o citeam şi nici de data aceasta nu le placea că o citesc .Această rugaciune era ca un scut pentru mine pe care îl foloseam să mă apăr de demonii; şi, chiar dacă nu puteam să o citesc puneam mâna pe aceste foi şi simţeam ca şi cum aş fi citit-o. Aceste foi erau foarte încărcate pentru mine şi m-au ajutat foarte mult şi nu îmi doream să le ud. Totuşi decid să continui rugăciunea chiar dacă picura uşor. Văzând demonii că nu renunţ, se înfurie şi începe să plouă torenţial. Continui rugăciunea, cerul este negru, se întunecă, este sinistru peisajul, mă încearcă o frică dar nu îi dau importanţă, continui. Plouă torenţial şi sunt ud leoarcă, foile sunt lipite una la alta pentru că sunt ude . Pentru a putea să continui trebuie să sacrific foile care se deteriorau foarte tare şi nu mai puteau fi folosite pentru că se rupeau când treceam la pagina următoare. Demonii suflau un vânt rece, îmi era foarte frig, tremuram de frig dar continuam să citesc. Nu mă opresc, îmi este greu, tremur tot, citesc cu voce tare. Demonii văzând că nu mă opresc, declanşează grindină. Sunt bătut pur şi simplu de aceste rafale ce îşi schimbă direcţia, simt durere fizică cel mai tare la nivelul feţei şi îmi este frig, frig. Sunt înconjurat de demoni ce urmăresc să mă sperie şi să mă intimideze, pentru mine doar această rugăciune este importantă. Simt că această rugăciune mă va elibera şi lega din nou de cer. Reuşesc să închei rugăciunea şi prin aceasta tot programul propus. Trăiesc acest moment ca pe o mare victorie deşi sunt bătut de grindină şi îmi este 36

frig, tremur, sunt ud şi obosit. Mă bucur cu energia ce o mai am şi mă îndrept spre casă. Pe măsură ce încep să cobor muntele, cerul începe să se mai limpezească. Am un sentiment de împlinire sufletească. Când ajung în oraş este din nou soare, nu am cu cine să vorbesc despre cele petrecute, mă întorc acasă. Dumnezeu îmi vorbeşte şi prin semne, dacă vreau părerea Lui Dumnezeu într-o anumită situaţie şi dacă Dumnezeu este de acord îmi apar următoarele semne: primul este o cruce imensă pe cer perfect simetrică, formată din nori. Al doilea semn sunt trei porumbei ce zboară în triunghi în faţa mea. La al treilea semn apare curcubeul şi al patrulea semn este un corb care apare chiar şi în oraş dacă sunt, şi în loc să facă cra-cra mie îmi este foarte clar că aud da, da, da . Al cincilea semn este soarele, chiar dacă este înnorat şi cerul este plumburiu dacă Dumnezeu este de acord cu acea acţiune la care solicit acordul lui Dumnezeu, apare soarele şi trăiesc o fericire foarte mare în inimă. Când primesc răspunsurile prin semne, această fericire în inimă însoţeşte răspunsul lui Dumnezeu. Mi s-a petrecut şi pe munte să fie ceaţă şi să nu văd la doi metri iar când primeam răspunsul de la Dumnezeu apărea soarele, îl puteam vedea şi eram fericit. Aceste semne îmi apar de multe ori. Sunt răspunsuri cu care m-am obişnuit, chiar şi acum după mulţi ani îmi răspunde Dumnezeu prin aceste semne. Soarele începe să aibă un loc foarte important în viaţa mea, încep să empatizez şi să intru în comuniune cu fiinţa soarelui. Dacă ies să mă plimb şi este înnorat, constat că iese soarele pentru mine şi mă însoţeşte în plimbare. Simt razele, energia cu care mă învăluie şi îmi provoacă o mare fericire în inimă această energie, simt cum intru în comuniune cu Dumnezeu prin soare, soarele este ochiul lui Dumnezeu prin care se uită la mine, simt că Dumnezeu este alături de mine şi mă îmbrăţişează cu energia lui solară şi se plimbă odată cu mine. Deşi sunt foarte, foarte mic acum, mă simt puştiul cel răsfăţat al lui Dumnezeu care se plimbă îmbrăţişat de Tatăl Ceresc prin energia solară. Este atât de bine să simţi cum te îmbrăţişează Dumnezeu. Mai intru în comuniune uneori şi cu fiinţele ce locuiesc pe soare, simt că sunt alături de mine, au un nivel de conştiinţă dominant mult mai elevat decât pe pământ, mă înţeleg, mă bucur şi eu că mă mai înţelege cineva şi nu crede că sunt nebun. Uneori când vorbesc cu ele, prin inimă pot să le simt şi să intru în comuniune cu aceste fiinţe ce locuiesc pe soare, se trezesc în mine amintiri ale experienţelor mele trăite ca fiinţă ce a trăit pe soare. Se aprinde în fiinţa mea un foc subtil foarte puternic, sunt un foc, fiinţa mea este din acest foc subtil ce există şi în afara corpului meu fizic. Este un 37

sentiment foarte interesant să simţi cum arzi, acest foc arde impurităţile şi încep să fiu foarte fericit. Îmi amintesc cât de fericit eram pe soare şi simt o chemare foarte puternică, în inima mea este o atracţie către lumină, către bine ce se manifestă atunci; se amplifică în mine această energie a focului, sunt din ce în ce mai fericit, dar simt că dacă voi continua ori mă voi dematerializa ori voi lua foc dar voi ajunge pe soare unde îmi este foarte bine. Ceva interior, vocea mea interioară îmi spune să nu fac acest pas tentant şi să revin. Opresc la voinţă aceste manifestări energetice ample, este cel mai uşor să mănânc mult şi se opresc aceste energii. Aceste evenimente încep să facă parte din viaţa mea, îmi trezesc acest corp de foc şi mă simt o flacără, uneori trebuie să renunţ la postul negru pentru a opri şi controla aceste energii. Îmi este foarte necesar să mănânc atunci într-un timp foarte scurt pentru că dacă nu, simt că voi lua foc sau mă dematerializez, nu este o glumă, îmi este foarte clar că este aşa, intru în panică dacă nu am ce mânca. Simt cum ascensionează pe coloană o energie foarte mare de o vibraţie foarte înaltă, această ascensiune are ca efect în prima fază dematerializarea hranei din organism şi a energiilor grosiere, dar procesul este la scară foarte mare şi îmi dau seama că acestă trezire energetică devorează tot ce este material în scurt timp şi arde toate impurităţile, dar dacă nu mai există mâncare în stomac şi nici impurităţi şi continuă să ardă va devora corpul fizic şi nu vreau acest lucru şi mănânc foarte repede. Îmi vine în mine un exemplu dat de părintele Cleopa într-un anumit context. Părintele spunea: „înainte sfinţii mâncau pământ şi beau apă de mare”. Această afirmaţie are puternice semnificaţii pentru mine şi devine subiect de meditaţie şi reflecţie pentru mult timp. Practic încep să experimentez această trezire energetică atunci cănd ea se declanşează în fiinţa mea şi mănânc pentru a avea combustibilul necesar acestei treziri. Înţeleg în interiorul meu prin experienţă directă de ce sfinţii în trecut mâncau pământ: pentru că aveau nevoie de acest combustibil permanent şi le era necesară o energie consistentă care era dematerializată şi alchimizată şi le era şi foarte la îndemâna lor pentru că nu trebuiau să aibe mâncare. Sunt mai liniştit că am şi această variantă de rezervă pentru mine, dacă nu voi avea ce mânca la un moment dat când se trezesc în mine aceste energii voi mânca pământ. Mă simt uşurat că am aflat această posibilitate care până acum nu a fost necesar să o folosesc. Sunt bucuros că am înţeles prin experienţă directă ce vroia să spună părintele Cleopa, nu vreau să îl ridic în slăvi pe părinte pentru că el nu avea această stare de trezire îmi este foarte clar dar Dumnezeu îmi vorbea prin el şi apreciez asta foarte mult. Tot un astfel de experiment am înainte de aceste încercări groaznice. Sunt la cursul de yoga în anul trei de curs şi vreau să ţin regimul Oshawa (să 38

mănânc zece zile numai grâu, orez, mei, hrişcă, apă şi sare). În a cincia zi simt că nu mai pot să mănânc orez şi grâu. Mă săturasem de ele, nu mai vroiam, organismul le respingea. Eram hotărât să merg până la capăt cu regimul şi îmi puneam probleme serioase ce să fac, să continui sau nu nedorind să ţin post negru pentru că mai erau multe zile şi pe atunci eram slab şi nu era bine să postesc atâtea zile. Îmi vine ideea să implor trei maeştri spirituali yoghini ce erau în poze pe perete la mine în cameră: Ramakrishna, Babaji şi Yogananda. Îmi deschid inima şi cu o rugăminte sinceră cer ajutorul lor. Instantaneu îmi răspund toţi trei şi le simt prezenţa în camera mea în inimă, îmi trezesc corpul de foc, sunt o flacără ce arde, inima îmi este plină de iubire şi simt o foame ancestrală. Aveam în braţe o cratiţă mare de orez de care nu puteam să mă ating. Fac consacrarea mâncării către Dumnezeu şi încep să mănânc, am o trăire extraordinară, mâncarea are toate gusturile şi este foarte bună. Orezul meu este cea mai bună mâncare mâncată de mine până atunci, nu numai că are un gust foarte bun dar provoacă în mine o stare de fericire paradisiacă. Sunt atât de fericit, simt că este o mâncare cerească, mă bucur că mănânc această mâncare a fiinţelor superioare. Plâng de fericire în timp ce mănânc şi îmbrăţişez plin de recunoştinţă cei trei maeştri spirituali prezenţi. Sunt o flacără a fericirii, aşa mă simt şi chiar văd cum un corp subtil al meu arde ca o flacără, chiar mă încălzesc corporal, mănânc tot orezul din cratiţă cu multă fericire şi iubire, sunt copleşit de bine. În următoarele zile de regim nu mai am nici un fel de problemă şi mănânc cu poftă cerealele. Vă voi prezenta alte trei obiecte foarte importante pentru mine care deşi sunt banale m-au ajutat în timpul încercărilor. Primul dintre obiecte sunt nişte pantaloni de blugi verzi în care mă simţeam foarte bine şi îmi şi plăcea culoarea lor foarte mult. Al doilea obiect este o bluză albastră pe care scria cu alb mare pe faţă în dreptul inimii Everlast. Fratele meu Traian îmi spunea în timpul perioadei de încercări că everlast înseamnă totdeauna ultimul. Îmi venea tare greu această afirmaţie mai ales atunci, deşi eu nu ştiu limba engleză am intuit că nu are dreptate şi că este o altă sugestie ce se doreşte de către demoni să fie acceptată de către mine. Al treilea obiect este un rozar fosforescent catolic primit de la un preot ortodox ce era prieten de familie şi a venit să facă o slujbă în casă la noi în timpul încercărilor mele fiind chemat de mama mea. Mă bucur pentru rozar şi pentru faptul că era rozarul cu care se ruga preotul şi simt rugăciunile preotului impregnate în rozar şi că mi-a fost dat cu dragoste. Slujba preotului a fost o alinare în acea zi, dar nu o vindecare, a doua zi a fost din nou foarte greu. Aceste trei obiecte ca şi cele prezentate mai înainte din camera mea m-au ajutat nici nu vă daţi seama cât 39

de mult pentru că atunci când nu puteam să mă rog, hainele erau armura mea pentru că aveau impregnate în ele energia mea de când eram bine şi puteam să mă rog şi să mă concentrez şi mă ajutau să îmi amintesc şi să nu uit cum este să fii bine. Erau dovada că am fost bine şi că mai pot fi. Iar rozarul era impregnat şi cu rugăciunile mele şi atunci când nu puteam să mă rog îl ţineam în mână şi simţeam că mă ajută foarte mult. Am purtat aproape permanent la gât acest rozar în timpul încercărilor. Începe în paralel şi o altfel de încercare care este pentru mine foarte grea. În ce consta această încercare: îmi propun să fac ceva foarte important şi când sunt foarte aproape să realizez trebuie să renunţ, mi se spune sau am semne că trebuie să renunţ. Voi prezenta câteva situaţii. Tot mergând la mănăstiri şi având probleme despre care am mai vorbit, mă încearcă un dor să mă călugăresc, nu mă simt în primă fază pregătit să renunţ complet la lume dar după o perioadă îmi doresc din tot sufletul să mă călugăresc deşi îmi doresc şi merg chiar la mănăstire şi îmi exprim această dorinţă arzătoare dublată de o trăire interioară de renunţare la tot ce este lumesc. Am o surpriză foarte mare că nu sunt primit la mănăstirea la care am fost. Sunt bulversat şi nu înţeleg pe moment ce se petrece. Nu îmi convine situaţia dar simt că este voia Lui Dumnezeu şi mă abandonez. Într-o altă zi, când mă simt mai plin de viaţă decidem să mergem mai mulţi prieteni în munţii Bucegi cu telecabina la Babele. Eu decid să ţin post deoarece era o binecuvântare când puteam să fac acest lucru şi nu ratam ocazia. Când ajungem sus pe munte era zăpadă, mergem pe zăpadă, sunt foarte încântat şi fericit, ajungem la cabană la Babele şi eu urc scările la cabană, când ajung in faţa uşii de la intrare în cabană o forţă demoniacă transmite o rază îngrozitoare de energie ce mă loveşte în plex şi am acea durere îngrozitoare, cad la pământ, mă încovoi de durere, îmi dau lacrimele, mă simt rănit de moarte. Simt că această fiinţă vrea să mă omoare, vreau să fug din locul acesta, mă mobilizez şi mă îndepărtez uşor de cabană, la jumătatea drumului aproximativ între cabana Babele şi telecabină apare iar fiinţa demoniacă despre care aş spune că era un demon al zăpezii, deoarece la această a doua întâlnire mi-a băgat prin degete şi palme un fel de ţurţuri subtili care mi-au zdrobit mâinile şi aveam dureri îngrozitoare la palme şi degete. Cad la pământ de durere, mă uit la mâini şi deşi nu văd nimic fizic simt că am mâinile zdrobite de parcă mi-au fost băgate la maşina de tocat. Sunt copleşit de durere, vreau să mă ridic şi să plec din faţa acestui demon puternic cu

40

care nu pot să lupt. Îmi este greu să mă ridic din zăpadă nemaiputând să mă sprijin pe palmele zdrobite şi având durerea la stomac. Mă tărăsc un pic pe coate, demonul simte că este net în avantaj şi se joacă cu mine precum pisica cu şoarecele, vrea să savureze această victorie. Eu vreau să mă ridic, mă sprijin pe mână pe palma zdrobită, mă doare îngrozitor dar mă ridic şi merg încet şi aplecat din cauza durerii abdominale, ajung la telecabină, mă aşez în fund, nu mai pot să merg, simt că mai am puţină energie în corp, sunt între două lumi, abia mai îmi ţin corpul, mă dor locurile respective îngrozitor şi mă străduiesc să nu leşin, nu mă pot ruga şi nici concentra în starea asta. Vine prietena mea de atunci, mă găseşte, eu rămăsesem mai în spate puţin, îi spun prietenei mele să se roage pentru mine, prin această rugăciune să creeze un ecran protector. Iubita mea începe rugăciunea şi văd cum se formează în jurul meu un ecran energetic protector de formă sferică. Ajunge demonul şi nu îi convine situaţia, nu mai poate ajunge la mine, simt şi simte şi demonul câmpul de protecţie creat de rugăciune ce nu va rezista datorită faptului că rugăciunea nu era făcută cu toată fiinţa, cu credinţă. Demonul cheamă ajutoare şi vin repede o ceată de demoni şi se învârt în jurul meu, mă îngrozesc aceste fiare ce doresc să mă devoreze. Fac apel la Tatăl Ceresc să mai trimită pe cineva din grupul nostru să se roage şi el pentru a consolida câmpul de protecţie. La scurt timp apare fratele meu Traian care încearcă să mă ia tare, dorind să ies din aceste închipuiri, îi spun cu o voce disperată că dacă nu se roagă pentru mine, voi fi omorât. Începe să se roage şi fratele meu şi văd cum se consolidează câmpul subtil energetic din jurul meu de formă sferică, demonii sunt disperaţi şi foarte iritaţi, nu mai pot ajunge la mine în nici un fel, sunt protejat ca într-un glob de sticlă transparentă dar imaginile demonilor sunt îngrozitoare şi terifiante. Îi pare rău demonului că nu m-a executat fără să se joace cu mine, şi acum nu mai poate ajunge la mine. Sunt aşa de încântat de situaţie deşi nu pot să mă ridic din fund şi mai am dureri. Durerile încep să mai slăbească, îmi dau seama că este necesar să renunţ la postul negru din aceea zi pentru a mă reface. Mănânc cu bucurie şi cu durere în mâini , mă simt tare umil şi mic dar fericit că trăiesc şi că pot mânca . După ce am mâncat, mi-am recăpătat o parte din puterea fizică. Eram ca după o perioadă lungă de boală petrecută la pat, simt o nesiguranţă în mişcări dar sunt bucuros că trăiesc. Mă întorc acasă, nu ştiu ce să mai fac să înceteze această vânătoare şi aceste chinuri cumplite, nu înţeleg de ce lasă Dumnezeu să se petreacă toate acestea, vreau răspunsuri la multe întrebări, nu le am şi nu ştiu unde să mă duc să le aflu, mă simt ca fiul rătăcitor care îşi caută familia şi pe cei ce îl cunosc dar care este foarte departe de casă. 41

Vreau să găsesc răspunsuri la întrebărle mele, voi căuta până voi găsi, vreau din nou acasă în împărăţia Tatălui Ceresc. Ajung din nou pe munte după ceva vreme de la experienţa anterioară avută şi rămân trei zile pe platoul Bucegi, la cabana Babele. După trei zile de reflecţie şi rugăciune decid ca în dimineaţa următoare când cei cu care eram se întorceau acasă să renunţ complet la lume unde nu mă simt dorit şi să merg în pustie, poate găsesc un pustnic sau îmi dă Dumnezeu răspunsurile ce îmi sunt necesare pentru a mă întoarce în împărăţia Tatălui Ceresc. Dimineaţa îmi iau rămas bun de la cei cu care venisem şi îi spun fratelui meu Traian că simt să rămân şi că nu ştiu dacă mă voi mai întoarce vreodată acasă. Este o despărţire foarte grea pentru mine îl îmbrăţişez şi plec. Este un moment foarte greu pentru mine, decid să caut răspunsurile la rugăminţile mele: poate că sunt aici pe pământ şi eu nu le-am căutat suficient. Plec în această călătorie care nu ştiu cât va dura şi nici unde mă va duce, nu am la mine bani şi nici mâncare, am hainele de pe mine şi un rucsăcel cu cărţi şi credinţa că Bunul Dumnezeu va avea grijă de mine şi îmi va da să mănânc. De dormit puteam să dorm şi sub cerul liber, nu îmi era frică şi dacă era nevoie mâncam şi frunze uscate, asta era. Este o zi frumoasă, doresc să ţin post negru în această zi pentru „a pune început bun” cum ziceau sfinţii. Încep călătoria şi cobor spre mănăstire. Sunt fascinat de privelişte şi încântat de soarele ce mă îmbrăţişează. Merg o bucată bună de drum, zăpada era foarte mare, la un moment dat mă afund în zăpadă până la gât dintr-o dată, parcă eram prins în zăpadă dar cu un efort am reuşit să ies. Merg mai departe şi ajung la mânăstirea de la peştera de la poalele muntelui Bucegi. Această mânăstire se poate vedea de pe vârful muntelui de la Babele. Îmi propun să rămân câteva zile la această mânăstire pentru a mă linişti profund şi pentru a afla unde voi merge mai departe. Cum am ajuns la mânăstire mă întâmpină un călugăr cu un ton neprietenos, chiar sever, mă întreabă ce caut acolo. Eu îi răspund cu sinceritate că voiesc să rămân la mânăstire câteva zile pentru a-mi linişti sufletul. Călugărul pe un ton tăios îmi răspunde că nu pot fi găzduit la mânăstire. Am văzut că nu sunt binevenit la mânăstire îi spun călugărului că nu este nicio problemă, căci atunci voi merge mai departe. Pentru a-mi atinge scopul şi a avea rezolvare la suferinţele şi căutările mele îmi spun în sinea mea că voi dormi prima noapte în pădure. Îmi iau rămas bun de la călugăr şi mă îndepărtez de mânăstire, se întuneca un pic afară. Călugărul strigă la mine şimi spune că nu este el îndreptăţit să ia hotărârea cine rămâne în mănăstire că stareţul decide aceasta şi merge să-l întrebe. Pleacă călugărul şi se întoarce după o vreme şi-mi spune că stareţul mânăstirii este de acord să locuiesc o noapte acolo având în vedere că începuse să se întunece şi să nu mă prindă 42

noaptea pe drum. Accept cu plăcere această ofertă şi mă apropiu de călugăr care mă duce într-o chilie. Călugărul mă întreabă dacă am mâncat. Nu simt să-i spun că ţin post negru şi-i mulţumesc de întrebare şi îi spun călugărului că nu simt să mănânc. Călugărul insistă şi vrea să ştie concret dacă am mâncat sau nu, sunt nevoit să-i spun călugărului că astăzi ţin post negru şi cred că va fi uşor să înţeleagă atitudinea mea de a nu mânca având în vedere că mă aflu la o mânăstire. Călugărul revoltat îmi spune că astăzi este nu îmi mai amintesc ce zi în care este interzis să se ţină post. Eu nu ştiu să existe o astfel de zi în care să nu ai voie să posteşti şi încerc să spun călugărului că aşa simt să fac. Călugărul este din ce în ce mai înverşunat chiar consideră că este o datorie pentru el să mă aducă pe calea cea dreaptă. Văd că nu o scot la capăt cu el şi plin de umilinţă îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi îngăduie să renunţ la acest post negru făcut pentru Dumnezeu şi îi promit Lui Dumnezeu că fac acest post într-o altă zi. Sunt aşezat la masă de călugăr şi vine bucătarul, tot un călugăr şi îmi pune în faţă o farfurie de ciorbă de legume şi o bucată mare de mămăligă. Sunt plin de umilinţă şi dăruiesc această masă Tatălui Ceresc. Primul călugăr stătea lângă mine să se convingă că mănânc. Când am luat prima înghiţitură de ciorbă simt că mâncarea este binecuvântată de Dumnezeu şi are un gust ceresc ce îmi generează o stare de iubire copleşitoare care îmi deschide inima şi intru în comuniune cu Dumnezeu. Îmi era dor de această îmbrăţişare în inimă a Lui Dumnezeu. Plâng în hohote şi mănânc această mâncare cerească. Primul călugăr pleacă. Bucătarul se aproapie de mine văzând că plâng şi, crezând că am fost intimidat de modul brutal al primului călugăr, încearcă să mă liniştească şi mă mângâie. Nu pot să vorbesc în această stare copleşitoare, abia mănânc câte o lingură de ciorbă cu mămăligă. Simt buna intenţie a bucătarului şi că această intenţie izvorăşte din inima lui animată de iubire sinceră şi dăruire necondiţionată. Datorită acestei dăruiri am simţit să-l îmbrăţişez sufleteşte cu multă iubire pe acest om şi să-i transmit şi lui acea stare copleşitoare de iubire. Am avut această stare cât am mâncat şi am plâns de fericire. Închei masa, am fost în cer şi mulţumesc pentru acest dar ceresc Bunului Dumnezeu. După masă mă simt ca şi cum nu aş fi mâncat nimic parcă aş fi ţinut post negru. Sunt condus de un călugăr la chilie, sunt singur în cameră. După puţin timp începe slujba de seară, sunt anunţat şi eu şi vreau să merg la slujbă. Merg la slujbă şi văd mai mulţi diavoli prezenţi în biserică. Mă pun în genunchi şi pun fruntea la pământ şi încep să mă rog la Bunul Dumnezeu. Sunt foarte speriat că văd aceşti diavoli. De îndată ce au sesizat că îi văd, diavolii au venit în jurul meu. Nu ridic capul de la pământ şi mă rog

43

neîncetat. Diavolii fac un cerc în jurul meu şi se învârtesc, le văd copitele şi picioarele de animale. Picioarele diavolilor au culoarea neagră şi au păr. Mă simt cumplit, nu am putere în rugăciune şi mă sperie această horă a diavolilor făcută în jurul meu şi simt că parcă îmi pierd minţile de frică, sunt cu atât mai şocat că se petrece acest fapt în timpul slujbei, îmi dau seama că cei prezenţi nu văd ce se petrece. Urmăresc să îmi păstrez cumpătul şi să văd cum scap de aici. Simt că prin acest ritual făcut de diavoli, aceştia urmăresc să îmi întrerupă legătura cu sufetul meu şi să fiu prizonierul lor. Eu aveam sentimentul foarte puternic că aceşti diavoli vor să îmi ia sufletul. Mai târziu după mai mulţi ani de la acest eveniment îi relatez ghidului meu spiritual Grieg cum voiau aceşti diavoli să îmi ia sufletul. Atunci Grieg îmi spune că nu puteau să îmi ia sufletul, că pot numai să-mi întrerupă comunicarea cu sufletul. A folosit un exemplu, mi-a spus că este ca şi atunci când ai avea un telefon mobil care este închis într-o cuşcă de beton şi deşi telefonul egzistă tu nu poţi nici să suni, nici să răspunzi. Telefonul este legătura cu sufletul tău care, deşi există, nu poţi să ai acces la ea datorită cuştii de beton . Acum îmi este foarte clar ca aceşti diavoli încercau să îmi ecraneze legătura cu sufletul meu şi să nu mai pot comunica cu sufletul meu. Simt o frică terifiantă, mă văd neajutorat în această confruntare cu ceata de diavoli. Diavolii se învârt din ce în ce mai tare în jurul meu şi amplifică stările de frică. Sunt copleşit de frică şi groază, mă rog continuu la Dumnezeu, este o părticică foarte mică din mine care nu vrea să capituleze în faţa acestor valuri de frică şi groază generate de diavoli şi resimţite foarte puternic de mine. Toată fiinţa mea nu doreşte despărţirea de suflet, deşi legătura dintre mine şi suflet este foarte mică, ea există şi nu vreau să renunţ la ea. Se încheie slujba şi trebuie să mă ridic şi să plec în cameră. Mă ridic în picioare dar mă uit mai mult în pământ căci nu vreau să îi văd pe diavoli. Faptul că plec întrerupe mişcarea circulară a diavolilor şi simt că este un mic moment de respiro pentru mine. De obicei când apăreau în trecut cum v-am mai povestit, apăreau unul sau doi diavoli şi mă chinuiau. Acum erau mulţi şi puternici, ce să mă fac? Mă duc în cameră unde trebuia să dorm, diavolii vin toţi cu mine şi sunt înconjurat de ei, ce neplăcut mă simt. Ajuns în cameră cu toată ceata de diavoli, îmi dau seama că singur nu le pot face faţă, Dumnezeu nu îmi răspunde, ce să fac să nu cad în deznădejde. Citesc dintr-o carte ce o aveam la mine despre vieţile sfinţilor, erau mici povestioare fascinante din vieţile acestor sfinţi. Citesc despre Ava Antonie şi cer ajutorul în acestă confruntare cu diavolii. După ce i-am cerut ajutor imediat Ava Antonie apare; sunt foarte 44

bucuros că nu sunt singur în timpul confruntării, dar nu este suficient. Amândoi nu putem face faţă energiilor emanate de diavoli, practic nu puteam transmuta şi sublima energia concentrată de diavoli asupra mea cu scopul de a mă despărţi de sufletul meu. Simt că mica mea legătură cu sufletul meu se măreşte puţin la apariţia lui Ava Antonie şi la trecerea lui în tabăra mea. Când am sesizat acest fapt încep să mai citesc şi despre următorul sfânt şi să îl chem şi vine şi următorul sfânt imediat ce îl chem. Mă bucur că tabăra noastră creşte şi prin aceasta creşte şi legătura cu sufletul meu. Nu putem face faţă chiar dacă suntem trei, dar eu mă simt mai bine. Chem sfânt după sfânt şi deşi nu-i cunosc răspund instantaneu la chemarea mea şi se alătură taberei noastre. Cum simt şi văd aceşti sfinţi probabil că vă întrebaţi. Îi văd cu ochii deschişi, sunt în cameră cu mine au o formă ovoidă, sunt din lumină, practic nu au trăsături ale feţei, nici mâini, picioare ci fiecare sfânt chemat este un ovoid de lumină alb strălucitoare, îi pot deosebi după felul în care simt iubirea emanată de fiecare dintre ei, este ca o amprentă care defineşte foarte clar fiecare sfânt, deşi arată toţi la fel nu îi încurc datorită amprentei iubirii specifice fiecăruia. Mai diferă şi intensitatea iubirii emanată de către ei. Este necesar să chem mulţi sfinţi pentru a mă ajuta să facem faţă diavolilor. Vin toţi sfinţii chemaţi, parcă văd o mare balanţă care are pe un taler ceata de diavoli iar pe celălalt taler se tot adaugă câte un sfânt. Când am chemat suficient de mulţi sfinţi astfel încât am înclinat balanţa în favorea binelui, ceata de diavoli a dispărut complet şi au rămas numai sfinţii. Cu inima deschisă şi plină de iubire şi recunoştinţă le mulţumesc tuturor sfinţilor. Sfinţii mă îmbrăţiâşează în iubire şi dispar. Sunt singur în cameră, au trecut câteva ore bune de confruntări. Sunt foarte obosit fizic şi simt nevoia să mă întind în pat. Este foarte frig în cameră, aproape că tremur de frig. Pot să îmi fac focul în sobă dar nu vreau deoarece nu vreau să adorm să mai fiu atent la ce se petrece şi frigul nu mă lasă să dorm. Sunt întins pe pat cu ochii închişi, îmi odihnesc corpul dar nu se pune problema să pot adormi pe aşa un frig şi sunt foarte conştient de ce se petrece în jurul meu şi fizic şi în plan subtil, sunt în gardă. După câteva ore apare în cameră o fiinţă de lumină plină de dragoste, tot de o formă ovoidă. Îmi dau seama că este o entitate benefică şi sunt liniştit, nu doresc o conversaţie telepatică sau în inimă cu această fiinţă deoarece sunt epuizat şi vreau să mă odihnesc. Îi spun doar că poate rămâne, că este bine pentru mine că este aici doar că nu vom comunica foarte mult pentru că am nevoie să mă odihnesc. Această fiinţă a stat un pic 45

la câţiva metri de mine apoi s-a apropiat încet de mine. Eu datorită oboselii nu am avut nici o reacţie, am zis că o las să se apropie şi să vegheze şi ea când mă odihnesc. Fiinţa de lumină se apropie de mine şi întinde mâna deasupra creştetului capului meu unde îmi deschide ca un robinet ce lasă să curgă o energie de undeva de sus printr-un canal energetic al fiinţei mele; acest canal energetic era foarte subţire. Când această energie a atins creştetul capului meu, am perceput cum conştiinţa mea se dilată extrem de mult şi cuprinde întreg muntele, pot vedea, auzi, pipăi, mirosi tot ce se află în acest perimetru. Este o stare de forţă interioară foarte mare, pot vedea întreg peisajul de parcă l-aş vedea de sus şi am o panoramă superbă dar în acelaşi timp sunt identificat şi cuprind în fiinţa mea tot peisajul, simt şi văd călugării şi toţi oamenii din această zonă, le pot vedea gândurile şi intenţiile prezente, am acces la foarte multe informaţii care sunt primite şi înţelese în acelaşi timp, este o stare de cuprindere. Am mai multe puteri paranormale în această stare. Pot, datorită faptului că văd ce se va petrece cu cineva (aflat în acest perimetru) în următoarea perioadă, să intervin să îi ard karma şi să scape de o anumită suferinţă şi chiar de moarte. Pot să fac să fie soare sau să plouă instantaneu, este necesar doar să îmi doresc. Ce îmi doresc în această stare se îndeplineşte instantaneu. Ce mă impresionează foarte tare în această percepţie este că văd în dreptul Sfinxului din Bucegi un canal gigantic de energie benefică ce se revarsă continuu, parcă acest canal enegetic leagă pământul de cer şi se transmite prin el o imensă cantitate de enegie cerească. Sunt foarte impresionat de acest canal energetic şi celelalte percepţii ale zonei trec într-un plan secundar. Sunt întins pe pat cu ochii închişi şi contemplu acest canal energetic imens, corpul fizic este obosit şi îl las să se odihnească, am o odihnă conştientă pentru că îmi păstrez percepţiile. Simt o foarte puternică nostalgie a perioadelor din existenţele mele anterioare când aveam în mod continuu această stare. Percep că acestă stare îmi va răspunde la multe din întrebările şi frământărle mele şi mă va fac să mă întorc din nou acasă, în împărăţia Tatălui Ceresc. Trăiesc în toată perioada de încercări nostalgia fiului risipitor din parabola cunoscută, care doreşte să se reîntoarcă acasă pentru că numai acolo este bine. Fiinţa de lumină dispare şi eu rămân profund recunoscător acestei fiinţe, în această stare copleşitoare primită prin intermediul ei. Este dimineaţă şi trebuie să plec din mânăstire, îmi iau rămas bun de la călugări, le mulţumesc pentru ospitalitate şi ies din mânăstire. Simt o chemare putenică şi un dor de singurătate şi vreau să mă retrag în natură pentru a-mi regăsi părintele Ceresc. Merg câţiva zeci de metri şi mă îndrept spre pădure. Am parte de un fenomen ciudat pentru mine, simt că în faţa mea s-a pus ca un zid invizibil fizic. Nu pot să trec de acest zid, parcă sunt o 46

muscă care vrea să treacă printr-un geam, neînţelegând de ce nu poate şi tot insistă, tot aşa şi eu nu înţeleg de ce nu pot trece de acest zid invizibil fizic şi tot insist. Sunt tare necăjit şi bulversat, vreau să trec şi mă opresc ca într-un perete. Este de neînţeles, insist, nu renunţ, cred că este un test să pot să trec şi mă mobilizez dar nimic. Nu pot depăşi nici măcar un milimetru acest zid, nu înţeleg. La un moment dat aud în inima mea o voce venită de undeva de sus care îmi zice "Gata Radu, greşelile îţi sunt iertate". Nu mă simt uşurat sau să am o stare copleşitoare de extaz, eu sunt bulversat că nu pot trece de zid. Văd că sunt legat cu un cordon ombilical gigantic de oraşul Braşov. Acest cordon este prins în fiinţa mea la nivelul abdomenlui. Am o altă experienţă de neînţeles pentru că pot merge numai în direcţia cordonului, adică spre Braşov şi nu mă mai pot întoarce. Dacă fac un pas, nu mai pot reveni să fac pasul înapoi, pot doar înainte spre Braşov. Sunt bulversat, trebuie să renunţ la a abandona contactul cu oamenii, nu înţeleg de ce trebuie să mă întorc de unde am plecat şi să revin la ce am renunţat deja, la lume şi la viaţa în lume. Cu inima din nou frântă încep să merg spre Braşov, fiind singura direcţie ce o pot urma la modul cel mai concret. Nu îmi doresc să merg la Braşov dar nu sunt lăsat să merg într-o altă direcţie. Mă întorc la mine acasă, ajung în faţa uşii casei în care am petrecut atâta timp şi sun la uşă. Îmi deschide mama şi când mă vede începe să plângă de fericire, are inima deschisă şi plină de iubire, mă îmbrăţişează şi îmi spune "Credeam că nu o să te mai văd niciodată". Sunt copleşit şi eu de iubire şi încep să plâng. Simt graţia Bunului Dumnezeu ce se revarsă asupra mea şi înţeleg că nu este necesar pentru mine să mă mai retrag în pustie pentru că pot să continui căutările mele chiar aici la mine acasă înconjurat de cei dragi. Mulţumesc plin de recunoştinţă şi cu multă umilinţă Bunului Dumnezeu că m-a iertat, îmi dau seama că nu va mai fi ca înainte şi că voi scăpa de încercările cumplite aducătoare de multă suferinţă în scurt timp. Acasă în următoarea perioadă mai am încercări, mai vin demonii din când în când la mine şi mă chinuie dar nu toată ziua sau clipă de clipă, pe perioade mai mici. Nu îmi este teamă de demoni şi dacă mai vor să vină asta este, am învăţat să duc mai uşor aceste dureri cumplite provocate de demoni. Nu mai fac cunoscute aceste evenimente şi încercări din viaţa mea pentru că nu sunt apreciat de cei din jur şi, pentru a recâştiga aprecierea lor, încep să mă reintegrez social. Am în această perioadă treziri energetice foarte puternice, simt de mai multe ori ce simţeau sfinţii când mâncau pământ şi beau apă de mare şi era nevoie să mănânc foarte repede sau să beau apă, mă panicam uneori că îmi pornea parcă cronometrul şi mai aveam puţin şi mă dematerializam dacă nu mâncam. Acest fenomen începe să mă sperie mult mai tare decât apariţiile 47

demonilor şi chinurile provocate de către ei. Demonii trec pe locul doi în preocupările mele, nu mai sunt prins de ce îmi fac, mi-am recăpătat libertatea. Am în schimb probleme serioase cu energiile gigantice ce se trezesc în fiinţa mea şi trebuie să învăţ să le controlez, este experienţă directă, fiinţa mea devine gigantică, se trezeşte o energie copleşitoare ce ascensionează şi urcă în mod continuu printr-un canal enorm situat în centrul fiinţei mele, simt cum vibrez foarte tare datorită acestei ascensiuni. Am tot felul de puteri paranormale atunci dar nu le folosesc decât foarte rar şi în mod excepţional, nu fac caz din asta şi trec neobservat dar sunt conştient de ce am făcut, de multe ori cei pe care îi ajut nu ştiu aceasta. Sidhisurile nu mă preocupă prea mult, ele există îmi este clar dar vreau să învăţ să pot controla această energie gigantică şi să am din nou acces la fiinţa mea cosmică conştient, vreau să trăiesc din nou cosmic. Când sunt mic şi nu am trezite aceste energii ce mă fac să am fiinţa foarte mare, am puternice nostalgii de a reveni la acea stare de plenitudine. Am tot auzit în diferite ocazii că poţi vorbi cu natura şi cu fiinţele din natură, îmi doresc şi eu un exemplu şi îmi deschid inima şi pot vorbi cu copacul din faţa ferestrei mele, este un prun la care mam uitat mult timp pe geam din copilărie. Prunul este o fiinţă şi pot să vorbesc cu ea în inimă şi îmi spune că este bucuros că îl pot percepe şi că este foarte bine şi fericit, eu sunt încântat de percepţie. Pornind de la această experienţă îmi trezesc energiile şi sunt din nou gigantic şi comunic în inimă cu fiinţa pământului. Ce vreau să zic prin fiinţa pământului este că există o fiinţă care cuprinde în conştiinţa ei pământul şi care face voia lui Dumnezeu, schimbările ce se fac în mintea şi în conştiinţa acestei fiinţe se realizează şi la nivelui pământului instantaneu. Dacă se transmite o stare de conştiinţă la nivel planetar prin intermediul acestei fiinţe se realizează, este misiunea ei şi este folosită ca şi canal de legătură şi, în acelaşi timp, şi ca vas în care este transferată respectiva stare. Încep să înţeleg la modul practic mai multe mecanisme prin care pot transfera la nivelul unei zone, ţări sau planetar anumite stări de conştiinţă benefice ce vor transforma foarte mult acea zonă. Încep să înţeleg din de în ce mai mult că majoritatea oamenilor sunt gândiţi şi foarte puţini sunt cei ce gândesc datorită acestor gânduri emise cu o intensitate foarte mare în conştiinţa colectivă ce fac să direcţioneze acţiunile şi aspiraţiile oamenilor. Nu îţi este permis să fii de capul tău, aici trebuie să te abandonezi în faţa voinţei lui Dumnezeu, nu faci ce vrei tu sau cum vrei tu, eşti şi tu un spectator ca toţi ceilalţi dar este extraordinar să vezi şi să înţelegi ce se petrece. Fiinţa pământului este fericită că vorbim din nou, îmi mai spune şi pot să simt şi eu cum simte că are diferite suferinţe în diferitele zone ale planetei provocate de greşelile oamenilor. Aceste suferinţe sunt 48

percepute ca nişte jene de către fiinţa planetei care este detaşată şi acceptă cu umilinţă acest rol ceresc. Mai vă relatez şi o altă comuniune cu fiinţa planetei petrecută la câţiva ani după, în timpul unei meditaţii cu tema viitorul spiritual al planetei. Intru în comuniune cu fiinţa planetei ce avea acum o culoare alb strălucitoare şi era foarte fericită şi efervescentă, plină de încântare, se pregătea pentru o nuntă în cer la care ea era mireasa şi cerul mirele, avea mari emoţii fiinţa pământului dar era foarte fericită şi abia aştepta această fuziune cu cerul. Am simţit că planeta se pregătea pentru o transformare a conştiinţei ei ireversibilă, era din nou în fuziune totală cu cerul. Doamne, ce eveniment! Sunt profund impresionat şi fericit pentru această veste. Revin în corp şi sunt copleşit de această fuziune impresionantă dintre cer şi pământ. În următarea perioadă în anumire momente ce nu sunt stabilite de mine sunt şi eu folosit ca un canal gigantic prin care se transferă o anumită stare de conştiinţă uneori la nivelul unei zone. Fiinţa mea se dilată şi se identifică perfect cu conştiinţa acelei zone şi modificările ce apar în fiinţa mea se fac la nivelul zonei respective, după care revin. Sunt un bun spectator la aceste evenimente şi nu folosesc această stare de forţă copleşitoare în interes personal. Ceea ce îmi doresc atunci având o intensitate copleşitoare şi fiind angrenată o energie gigantică, are ca efect îndeplinirea instantanee. Nu îmi doresc nimic pentru mine în aceste momente. Simt că nu este bine să vreau ceva personal şi că ar avea repercursiuni profunde pentru mine şi atunci numai privesc şi savurez şi eu stările de conştiinţă ce sunt transmise prin mine şi atât. Mai am deasemenea unele stări în care sunt canalul prin care se absoarbe mizeria şi karma planetară şi se face curat, şi această mizerie este alchimizată în lumină alb strălucitoare ce coboară tot prin aceste canale al fiinţei mele gigantice şi inundă planeta. Îmi era cunoscută starea de detaşare a planetei când avea acele suferinţe în fiinţa ei, provocate de greşelile oamenilor pentru ca am avut-o şi eu de mai multe ori ca atitudine în faţa suferinţei provocate de demoni şi când se prelua mizeria karmică prin acel canal deschis în fiinţa mea despre care am vorbit. Dacă nu eram detaşat în timpul transferului, era îngrozitor de greu să poţi trece prin fiinţa ta şi să transmuţi şi sublimezi o astfel de suferinţă. Îmi dau seama cum este să fii o fiinţă spirituală care poate alchimiza durerea şi suferinţa şi să o transforme în lumină. Văd adesea foarte multe fiinţe care cred despre ele că sunt foarte spirituale dar când sunt puse în faţa unor situaţii mai neplăcute sau sunt anumite energii mai joase, în loc să transforme aceste energii şi să le ridice frecvenţa de vibraţie prin transmutare şi sublimare, văd că aceste fiinţe preferă să plece căci nu le place ce simt. Dar, de fapt, ele nu pot transmuta şi sublima acea 49

energie de frecvenţă joasă. Cred că cu cât o fiinţă este mai spirituală şi mai aproape de Dumnezeu, puterea ei de sublimare şi transmutare este mai mare şi prin aceasta capacitatea ei de înţelegere şi transformare este mare. Se si spune: “Înţeleptul este fericit şi în infern, şi prostul suferă şi în paradis”. Puterea de transmutare şi sublimare a înţeleptului este atât de mare încât el reuşeşte să transmute şi sublimeze chiar şi energia foarte joasă a infernului şi prin aceasta să îşi menţină starea de fericire. Mie în perioada ce urmează începe să-mi fie din ce în ce mai bine, am forţă fizică şi putere de concentrare mentală, pot să mă rog şi să îmi deschid inima şi să simt iubire, este extraordinar că perioada de secetă sufletească a trecut. Acest eveniment este marcat fizic printr-un semn, când ies într-o zi pe balcon văd două curcubee enorme, un curcubeu forma un arc de cerc de 180o şi era mai mare decât muntele Tâmpa şi parcă cuprindea tot oraşul Braşov, iar celălalt era paralel cu primul şi avea cam 90o, dar cel mai important este că am simţit în inima mea că încercările cumplite au trecut şi aceste curcubee parcă sunt panglica de la linia de sosire. Am o stare de fericire copleşitoare, mi se deschide inima şi sunt inundat de iubirea lui Dumnezeu, sunt atât de fericit să simt iubirea Bunului Dumnezeu şi încep să plâng în hohote de fericire că simt din nou cum este acasă, în împărăţia Tatălui Ceresc. Ca nivel de conştiinţă în perioada următoare am ajuns la conştiinţa omului obişnuit. Simt foarte tare tendinţele dominante ale acestei conştiinţe să ai o familie, să faci copii şi să trăieşti numai pentru tine. Sunt hotarât să nu mă opresc aici şi să îmi continui ascensiunea. Într-o zi când fac tehnica de dilatare a conştiinţei folosind energia timpului despre care am mai vorbit, pot să văd, dacă sunt atent şi îmi este permis, şi anumite evenimente ce vor avea loc în viaţa mea în viitor. Un astfel de eveniment din viitor este ziua când mă voi întâlni din nou cu Grieg. Această zi este o zi de marţi şi este peste şase luni de la data în care am avut acea viziune a viitorului meu. Îmi dau seama că aşa va fi, îl voi întâlni din nou pe Grieg. Nu apreciez acest mesaj, sunt încă foarte supărat pe el că nu m-a protejat, deşi nu i-am cerut ajutorul. Sunt încă foarte speriat de ce poate să mi se întâmple dacă practic din nou yoga. O vreme am asociat cum au vrut demonii să asociez, că am aceste apariţii şi chinuri pentru că am practicat yoga şi am declanşat nişte energii necunoscute pentru mine ce au chemat aceşti demoni. În lunile ce au urmat îmi reamintesc stările trăite în timp ce făceam tehnici yoga şi îmi dau seama că iubirea şi comuniunea cu Dumnezeu este aceeaşi şi când făceam yoga şi acum. Iubirea trăită de multe ori în timp ce practicam yoga este aceeaşi cu iubirea ce o am acum când simt răspunsurile în inimă de la Bunul Dumnezeu. Acest fapt mă pune pe gânduri şi ajung la concluzia că nu am fost suficient de 50

profund la acest curs şi că nu am mers cu practica până la capăt. Am avut rezultate semnificative dar nu am mers până la capăt. Accept ideea că procedeele yoga mă pot ajuta să fac salturi spirituale şi sunt dispus să reiau anumite tehnici. Am o mare reţinere, îmi este foarte frică de Grieg. Îmi este foarte clar că Grieg manifestă anumite siddhisuri, pot percepe aceasta, dar nu îmi este permis să văd prin clarviziune de ce parte este, este bun sau rău, asta este întrebarea la care aş vrea răspuns. Nu sunt impresionat că Grieg are siddhisuri şi că manifestă energii foarte mari pentru că şi demonii aveau acestea siddhisuri şi foloseau energii foarte mari . Nu pot să îl văd cum este Grieg prin percepţie directă. Nu ştiu de ce, este complet ocultat pentru mine, nu am nici un fel de percepţie, deşi pot vedea în multe momente îngerii şi demonii cum acţionează prin oameni. La Grieg nu am percepţii. Sunt foarte bulversat de situaţie şi concluzionez că trebuie să mai am cel puţin o întâlnire faţă în faţă cu Grieg şi să îmi dau seama cum este. Îmi este foarte frică de această întâlnire că îmi spun că dacă este benefic nu este nici o problemă şi voi fi încântat, dar dacă este de partea răului voi avea din nouo confruntare teribilă mă gândeam eu. Sunt destul de traumatizat de întâlnirile şi confruntările avute cu demonii şi nu îmi doresc o nouă confruntare, posibilă în mintea mea în procente 50%. Nu mă simt pregătit. Sunt decis să mă pregătesc interior pentru a avea această întâlnire cu Grieg atunci când voi fi pregătit. Se scurg lunile şi sunt din ce în ce mai refăcut şi pregătit să îl întâlnesc pe Grieg să mă conving cum este. Poate pentru unii din voi pare o prostie că mă întrebam cum este Grieg, bun sau rău, dar demonii m-au speriat foarte tare în timp ce făceam yoga şi nu mai ştiam ce să cred. Mă simt pregătit să îl întâlnesc pe Grieg, iau în calcul şi că această întâlnire poate fi foarte grea pentru mine dar îmi stăpânesc fricile şi vreau să mă lămuresc. Sunt în ziua de luni după-amiază, este cu o zi înainte de întâlnire, ştiu de şase luni că îl voi vedea pe Grieg. Vreau să vorbesc cu fratele meu Traian şi să îi spun să meargă cu mine la Bucureşti să îl văd pe Grieg, să vorbesc cu el. Nu cunoşteam Bucureştiul atunci, nu mă descurcam prin oraş şi nu ştiam nici unde îl pot găsi pe Grieg în Bucureşti. Am o mare surpriză, fratele meu a plecat la o mânăstire cu câţiva prieteni apropiaţi şi mie nu mi-a spus că pleacă. Nu erau telefoane mobile atunci şi nu îl puteam contacta. Toţi cunoscuţii mei care ar fi ştiut să mă ajute să ajung să îl întâlnesc pe Grieg dispăruseră şi nu îi găseam. Parcă intraseră în pământ. Îmi dau seama că nici demonii nu stăteau cu mâinile în sân, că nu puteam să îi găsesc. Îmi vine o idee de persoană din Bucureşti care mă poate ajuta să ajung şi să vorbesc cu

51

Grieg. Este Mihaela Ambăruş această persoană, dar nu am numărul ei de telefon şi nici nu am de la cine să îl iau. Decid să o conving pe Mihaela Ambăruş să mă sune ea pe telefonul fix. Ştiam că are numărul nostru de telefon. Încep să mă focalizez asupra ei şi să o determin să ne sune, să simtă că este foarte necesar să sune la noi. Sunt convins că va suna şi că aceasta este soluţia. După o oră de focalizare şi concentrare continuă foarte intensă sună telefonul. Ştiu şi simt că ea este. Răspund la telefon este Mihaela Ambăruş care îmi spune că a sunat pentru că voia să îi spună ceva fratelui meu Traian şi mă întreabă dacă este acasă. Eu îi spun că ştiu de ce m-a sunat şi îi povestesc ce am făcut să mă sune şi că vreau să vorbesc cu Grieg şi dacă mă poate ajuta să îl găsesc căci nu mă descurc în Bucureşti. Este foarte drăguţă cu mine şi îmi spune că mă ajută. Stabilim să mă aştepte la gară şi să mergem împreună să îl întâlnesc pe Grieg şi să vorbesc cu el. Ne întâlnim în gara din Bucureşti şi mergem într-un loc unde urma să vină Grieg. Ajungem într-o casă unde cam 30-40 de persoane aşteptau să vorbească cu Grieg. Aşteptăm şi noi. Vine Grieg, se aşează pe un scaun şi începe să îi ia la rând să îi întrebe pe cei prezenţi pe fiecare în parte cum se mai simt, ce au mai făcut, la fiecare cu specificul lui. Eu deşi eram foarte aproape de Grieg şi voiam să vorbesc cu el nu mă întreba iar atunci când voiam să vorbesc eu, chiar cu foarte puţin timp înainte să deschid gura întreba pe altcineva şi nu puteam să vorbesc peste Grieg sau peste cel care răspundea. Ca un făcut, nu aveam lăsat nici un moment de respiro în discuţii şi nu am putut să spun nimic. Consideram că este o lipsă mare de bun simţ să vorbesc în timp ce ei vorbeau. Grieg discută cu toţi cei prezenţi în afară de mine şi când încheie cu ultimul se ridică brusc de pe scaun şi pleacă. Nu înţeleg de ce nu vorbeşte şi cu mine. Se îndreaptă cu pas grăbit spre o nouă casă unde aflu că este deasemenea aşteptat. Merg după el, mai vine o fată care şi ea vrea să vorbească cu el. Când l-am ajuns pe Grieg din urmă a fost în acelaşi timp cu fata respectivă. Nu apuc să spun nimic că Grieg o întreabă pe fată ce mai face. Îmi dau seama că povestea tinde să se repete şi nu am spaţiu în timpul conversaţiei dintre ei pentru a lua cuvântul. Până la a doua casă nu reuşesc să vorbesc cu Grieg. Am intrat şi Grieg era aşteptat tot cam de 30-40 persoane ce voiau să vorbească cu el. Se aşează iar pe un scaun şi începe să vorbească pe rând cu cei de acolo. Scenariul se repetă şi îmi dau seama că va pleca şi din acest loc şi nu va vorbi cu mine. Vreau să fac ceva să pot să îi spun şi eu unele lucruri. Îmi vine o idee: dacă nu voi reuşi să vorbesc cu el îl voi aştepta în dreptul tocului uşii şi când va ieşi din cameră vom fi faţă în faţă doar noi doi şi atunci voi putea vorbi cu el. Vorbeşte Grieg cu toţi cei din 52

cameră şi se ridică să plece. Eu îl aştept pe Grieg în dreptul uşii şi simt că este un plan foarte bun şi că voi putea să îi spun măcar ceva. Iese Grieg pe uşă şi suntem faţă în faţă şi îi spun: “Grieg, vreau să vorbesc neapărat cu tine”. Atunci Grieg îmi spune: “Şi ceilalţi ce crezi că vor?” şi începe să râdă cu poftă şi trece pe lângă mine. Credeam că va vorbi cu mine dar nu a făcuto. Grieg se duce în curtea casei şi vorbeşte în particular cu o persoană mai mult timp. Mihaela Ambăruş mă ajută şi după încheierea discuţiei îi spune şi ea că vreau să vorbesc cu el, şi Grieg este de acord să stea de vorbă cu mine. Sunt un pic încordat şi foarte atent la percepţii. Încep să îi povestesc prin ce am trecut, Grieg mă ascultă cu atenţie şi face unele completări care îmi lămuresc mai bine cele petrecute. Îi spun şi de experienţa în care trăiesc întro clipă toţi anii de bătrâneţe avuţi în decursul vieţilor mele anterioare parcă sunt mii de ani de bătrâneţe şi am mai spus că chiar mă mişc mai încet şi mă simt foarte bătrân. Grieg îmi spune cu privire la această experienţă: “Şi eu trăiesc această experienţă în mod continuu dar cu detaşare, dacă vrei îţi voi exemplifica şi ţie acum”. Nu îmi doresc să retrăiesc acum această experienţă şi îi spun lui Grieg că nu vreau să îmi exemplifice. Când l-am întrebat ce se petrecea când eram acel canal uriaş prin care se resorbea fluviul de karmă negativă, Grieg mi-a spus că ardeam karma planetară precun Shiva. Îl mai întreb pe Grieg ce părere are despre ce s-a petrecut cu mine şi Grieg îmi spune că am avut încercări foarte grele cum a avut şi Iov. Îi mai spun lui Grieg că nu cred în el, că am fost foarte speriat de demoni şi traumatizat, că m-au păcălit să cred că nu este bine ce fac la acest curs şi că problemele avute de mine sunt din cauza lui Grieg şi a cursului. Îmi dau seama că am avut rezultate deosebite la acest curs de yoga şi că vreau să aprofundez practica tehnicilor yoga. Îi spun lui Grieg că deşi încrederea în el mi-a fost zdruncinată, vreau dacă mă primeşte să mă întorc din nou la cursurile lui. Îi mai spun că am o încredere foarte mare în Dumnezeu şi că Dumnezeu îmi răspunde şi eu simt concret şi copleşitor aceste răspunsuri. Grieg îmi răspunde că nu trebuie să cred în el, că este suficient să cred în Dumnezeu şi că nu este necesar să mă întorc la cursurile de yoga pentru că am calea mea. Îi spun lui Grieg că ştiu că nu este obligatoriu să mă întorc la cursul de yoga dar asta vreau să fac şi îl mai întreb o dată dacă mă primeşte din nou la cursuri. Grieg îmi spune că dacă eu vreau aşa mă primeşte la cursuri. Îl mai întreb dacă mă lasă să particip şi la tabăra din luna august, discuţia având loc în luna iulie. Grieg îmi spune că este de acord să particip şi la tabăra din luna august de la Costineşti. Nu am văzut nicio manifestare malefică la Grieg, sunt foarte bucuros că este aşa, îmi place claritatea cu care mi-a făcut completările la experienţele avute de mine. Totuşi Grieg este

53

ocultat pentru mine, nu pot să îl văd cum este cu adevărat, simt doar că este un om foarte special. Grieg îmi mai spune că de acum nu voi mai merge în infern. Sunt foarte mulţumit de această întâlnire, îl îmbrăţişez pe Grieg şi mă întorc acasă. La o săptămână, Grieg îmi transmite prin cineva că am gratuitate în tabăra din luna august de la Costineşti. Când am primit această veste am simţit în inimă şi o iubire copleşitoare transmisă de către Grieg mi-a deschis inima. Eram foarte fericit şi simţeam o iubire imensă în inimă, am început să plâng de fericire. Merg în tabără la Costineşti la prima meditaţie la care este prezent şi Grieg fizic, sunt prezente câteva mii de persoane în teatrul de vară de la Costineşti. Grieg apare cu câteva minute înainte de meditaţia din programul de tabără ce urma să ne fie exemplificată. Grieg ne spune că va face o meditaţie foarte specială înainte de meditaţia din programul de tabără şi că fiecare dintre cei prezenţi va simţi individual câte ceva şi că această meditaţie va dura trei minute. Ne pregătim pentru meditaţie, începe consacrarea şi când începe meditaţia simt cum se acumulează o cantitate mare de energie la nivelul aurei mele şi translatez instantaneu într-o altă lume. Am inima deschisă şi plină de iubire, lumea în care am ajuns este foarte mare, pot vedea, simţi, pipăi tot ce este în această lume, fiinţa mea cuprinde toată această lume. Fiinţele care sunt în această lume au forma unui ochi, unii ochi au culoarea verde iar alţii albastră. Fiecare ochi se mişcă cu o viteză impresionantă pentru mine, poate fi instantaneu la capătul celălalt al lumii. Ce este interesant e că fiecare fiinţă în formă de ochi cuprinde ca şi mine întreaga lume şi simte tot ce simt celelalte fiinţe şi tot ce se petrece în această lume este perceput instantaneu de fiecare fiinţă de aici. Aceste fiinţe sunt într-o continuă mişcare, nu există altceva, este un ocean de ochi. Din ce ştiu pot spune că este o lume angelică a serafimilor şi heruvimilor. Îngerii se roagă în mod continuu la Dumnezeu şi sunt plini de iubire, cuprind în iubire întreaga lor lume, ce este interesant este că pot fuziona câte doi sau mai mulţi prin iubire, fiinţele a doi îngeri se contopesc şi devin o singură sferă de energie. În această fuziune, iubirea lor se amplifică foarte mult. În această lume angelică Dumnezeu este undeva deasupra cum este soarele la noi, nu se mai pune problema că există sau nu Dumnezeu pentru că fiinţele de aici Îl pot vedea. Există o atitudine umilă la aceste fiinţe şi ele nu privesc la lumina lui Dumnezeu. Nu există suferinţă aici, îmi dispare orice urmă sau idee de suferinţă. Nu mai ştiu şi nici nu pot să mai am nici un fel de amintire despre cum este să suferi când sunt aici, nu mai am nici o reprezentare a suferinţei şi nici nu îmi mai pot aminti nici un fel de suferinţă. Aşa sunt toate fiinţele din această lume. Ajuns în această lume angelică, toate aceste fiinţe percep 54

prezenţa mea acolo şi parcă sunt pe o scenă imensă cu mulţi spectatori. Le ştiu gândurile la toţi şi îmi dau seama că toţi mă cunosc. Eu nu îmi amintesc să îi ştiu, câţiva se apropie de mine şi îmi spun că eram foarte apropiaţi şi încep să îmi apară amintiri. Îmi amintesc dintr-o dată că am fost şi eu ca şi ei în această lume angelică, încep să îi recunosc pe toţi, sunt atât de fericit că m-am întors acasă, mi-am amintit momentul când am fost de acord să plec din această lume şi să vin pe pământ. Sunt copleşit de fericire şi iubire acum şi aici în această lume. Am o nouă surpriză: din infinitatea de fiinţe se apropie de mine două şi mă întâmpină. Sunt extaziat în iubire şi fericire de aceste două prezenţe, simt că sunt părinţii mei spirituali ce au grijă de mine. Doamne, i-am găsit pe ai mei, nu aveam nici o reprezentare a lor, doar intuiam că ei sunt. Simt că aici este locul meu, am fost pierdut şi mi-am regăsit familia şi prietenii. Încep să-mi amintesc tot mai clar că am fost în această lume angelică mai mult timp şi ştiu că mă voi întoarce de mai multe ori aici. Se încheie exemplificarea făcută de Grieg şi revin brusc, nu mai pot să văd fiinţele în formă de ochi. Mi-am revăzut toate momentele în care am fost foarte inspirat şi toate ideile extraordinare ce aveau ca focar această lume. Am fost una cu lumea îngerilor, am fost pentru câteva minute un înger. Doamne, ce bine este să fii înger ! Această experienţă mi-a transformat viaţa şi înţelegerea. Începe meditaţia de exemplificare şi îmi deschid din nou inima şi ajung în lumea îngerilor, sunt în comuniune cu ei, dar nu îi mai văd, ştiu că îngeri sunt, le recunosc iubirea şi prezenţa, îmi recunosc părinţii spirituali, sunt din nou în comuniune cu ei, plâng în hohote de fericire. Doamne, ce bine este ! Cu prima ocazie când m-am întâlnit cu Grieg, îi mulţumesc pentru această exemplificare şi îi spun că acum nu mai am nicio îndoială în privinţa lui, îl îmbrăţişez şi am inima din nou deschisă şi plină de iubire şi recunoştiinţă. În continuare vă prezint încă trei evenimente ce mi-au marcat profund viaţa şi au avut loc în această tabără. Primul este legat de un film documentar despre Padre Pio ce este prezentat în tabăra spirituală de la Costineşti. Intru în comuniune cu Padre Pio în timpul acestui film, sunt copleşit de încercările prin care a trecut, sunt cu inima alături de el şi mă rog pentru el, trăiesc prin identificare mai multe momente din viaţa lui Padre şi îmi devine foarte apropiat acest suflet, îmi răspunde foarte repede şi intru în comuniune cu el. Mă fascinează Padre Pio şi îmi place foarte mult de el, vă recomand să citiţi viaţa lui. Al doilea eveniment special îl trăiesc la o meditaţie cu Ganesha făcută cu Grieg. Suntem tot în teatrul de vară de la Costineşti. Grieg este pe scenă pe un scaun, facem consacrarea şi începem meditaţia cu Ganesha. Îmi deschid inima foarte tare şi plin de o iubire infinită translatez într-un plan astral ce 55

este identic cu cel fizic şi aici suntem toţi cei prezenţi şi facem meditaţia, dar aici eu sunt un copil abia născut şi sunt în braţele ghidului meu spiritual Grieg şi mă învârte continuu ţinându-mă în braţe. Ne privim în ochi, eu simt o dragoste infinită faţă de el şi el îmi transmite o dragoste infinită. Simt că dragostea mea este dragostea fiului către Dumezeu Tatăl iar prin Grieg se manifestă dragostea lui Dumnezeu Tatăl către fiu. Deşi suntem prezenţi în multe lumi, nu mă interesează nimic altceva decât comuniunea în iubire cu Tatăl Ceresc, ce se manifestă prin ghidul meu spiritual Grieg. Am din nou acel sentiment de întoarcere acasă în împărăţia Tatălui Ceresc. La finalul meditaţiei în acea dimensiune Grieg mă ridică deasupra capului şi mă arată întregii săli şi spune: “Priviţi, acesta este fiul meu”. Cred că toţi suntem fii lui Dumnezeu dar ce bine este când ne dăm seama de asta. Al treilea eveniment are loc chiar la finalul taberei, mi-am făcut bagajul şi vreau să fac o meditaţie de mulţumire pentru tot ce am primit în această tabără spirituală. Mă aşez într-o postură de meditaţie şi am o exemplificare specială, trăiesc o stare de conştiinţă cosmică, văd tot cerul ca o linie de orizont ce nu este numai în planul fizic, este în toate dimensiunile şi este polul “plus”, iar celălalt pol, pământul, ce nu este numai pământul fizic că se întinde în eternitate, este polul “minus”. După ce văd aceşti doi poli mi se arată - şi în acelaşi timp, este un răspuns - cererea mea de a pleca de pe pământ adresată Bunului Dumnezeu când eram încercat. Văd că dacă plec acum de pe pământ aş putea, ca să zic aşa, să unesc aceşti doi poli infiniţi în fiinţa mea printr-un canal energetic destul de subţire ce ar echivala cu o stare de extaz copleşitoare, dar dacă aş rămâne pe pământ şi aş participa la transformările ce vor avea loc aceşti doi poli s-ar uni complet pe toată suprafaţa şi ar genera în fiinţa mea un extaz pe toate nivelele fiinţei mele, este o trăire foarte completă şi complexă. Simt că trebuie să aleg una din variante şi aleg să rămân pe pământ şi să nu părăsesc acest loc. Într-un plan cu totul secundar văd toată staţiunea Costineşti, o cuprind în fiinţa mea acum gigantică, ştiu ce gândesc toţi oamenii din staţiune în acelaşi timp, ce trăiri au şi nu numai, o văd pe iubita mea de atunci că era undeva prin staţiune şi se îndrepta către casă pentru că urma să plecăm. Mai savurez a doua stare în care se unesc cei doi poli formând o linie de orizont cu o lungime infinită. Exemplificarea se încheie în urma alegerii mele dar starea are o inerţie şi continui să fiu dilatat şi să am percepţii la distanţă. Când văd - deşi am ochii închişi - că iubita mea ar trebui să intre pe uşă, deschid ochii cu un efort de voinţă foarte mare. Toată fiinţa mea vrea să menţină această stare şi nu vrea să deschid ochii. Uşa se deschide şi intră iubita mea, pentru mine este ceea ce eu numesc elementul de siguranţă ce îmi permite să îmi dau seama că nu 56

îmi imaginez sau că nu îmi închipui toate acestea. După această confirmare că a intrat iubita mea chiar în momentul în care ştiam că va intra, închid ochii şi continui conştientizarea trăirii, nu mai vreau să deschid ochii, nu ştiu cât timp stau în această stare, sunt împins de iubita mea să îmi revin, deschid ochii, nu o aud, văd că spune ceva, nu pot să vorbesc, abia ţin ochii deschişi, îi fac semn cu mâna să mă mai lase puţin, se supără pe mine că nu o ajut la bagaje, dar asta este acum. Trebuie să plecăm spre casă şi revin din această trăire cosmică, încep să-i răspund la întrebări cu răspunsuri scurte. Se încheie exemplificarea. Pentru mine este foarte important acest element de siguranţă cum l-am numit, pentru că îmi permite să îmi verific percepţiile şi să am bun simţ. Vă voi spune şi un exemplu din Biblie în care este pomenit elementul de siguranţă, este vorba de momentul când Fecioara Maria se ridică la cer şi Toma deşi vede ca şi ceilalţi că Fecioara Maria se ridică la cer, nu crede că se petrece acest eveniment. Atunci Fecioara Maria îşi desface brâul şi îl aruncă lui Toma în braţe. Pentru mine brâul Maicii Domnului este în această situaţie elementul de siguranţă pentru că mai târziu Toma nu va mai putea nega acest eveniment, pentru că nu va putea să explice ce este cu brâul din mâinile lui. Voi mai pomeni despre acest element de siguranţă pentru că urmăresc să nu îmi imaginez numai, ci chiar să fiu convins că aceste evenimente petrecute unele dintre ele în alte lumi, să aibă şi anumite consecinţe fizice foarte concrete şi în felul acesta sunt absolut sigur că au avut loc acele evenimente. M-am întors acasă din tabăra spirituală, încep să-l rog pe Dumnezeu să îmi arate dacă eu trebuie să continui să practic yoga sau nu. În rugămintea adresată lui Dumnezeu cer să înţeleg câteva legături dintre yoga şi creştinism. Nu primesc răspuns o vreme bună la aceste întrebări. Am într-o zi o experienţă spirituală cu Ganesha, sunt la facultate în sala de curs şi scriu cursul predat de profesor. Este cu mine în bancă un prieten bun ce are o carte. Când deschide cartea, pe o pagină este o statuie cu Ganesha din India zilelor noastre unde se spune că ofrandele aduse lui Ganesha se dematerializează şi dispar, parcă era şi un exemplu cu laptele adus ca ofrandă într-un vas care dispărea văzând cu ochii ca şi cum era băut de cineva. Când văd acea imagine cu statuia ce-l reprezenta pe Ganesha, am o emoţie foarte puternică în inimă şi îmi doresc foarte tare să ating acea imagine cu mâna, în momentul când am atins acea imagine fiinţa mea se dilată şi devine foarte mare, sunt foarte fericit şi plin de iubire, dar se mai petrece ceva, nu mai aud în planul fizic deloc, sunt complet absorbit cu auzul în acea dimensiune, pot vedea fizic cum profesorul dă din gură şi ne dictează, dar nu îl mai pot auzi, deşi îmi doream să scriu cursul nu mai pot 57

acum pentru că nu aud, m-am străduit un pic poate reuşesc să aud, dar nu am reuşit. Las pixul din mână şi spun că asta este, acum nu pot să scriu acest curs. Ţin mâna pe acea imagine şi sunt în comuniune cu Ganesha, trăiesc o stare cosmică, sunt una cu Ganesha, pot chiar spune că Ganesha este în mine şi că eu sunt în el. Cam după aproximativ o oră îmi revine auzul dar starea de comuniune cu Ganesha o am toată ziua. Încep să merg din nou la cursurile de yoga deşi încă nu am primit răspuns de la Dumnezeu direct, îmi spun că merită să continui şi dacă voi primi alt răspuns, renunţ. Aflu că se organizează un autocar ce va merge la Medjugorje. Îmi place această veste, aş vrea să merg şi eu acolo. În acest loc se află mai mulţi vizionari care de copii o văd pe Fecioara Maria şi vorbesc cu ea în fiecare zi şi transmit mesaje comunităţii respective şi întregii lumi. Mesajele sunt destul de simple dar sunt autentice, am citit mai multe cărţi cu mesajele transmise de către vizionari şi au bun simţ aceste mesaje. Îndeamnă la post şi rugăciune. Mi-ar plăcea sa-i văd pe vizionari, şi să văd ce simt şi cum îi percep. Nu am bani pentru a achita excursia, am doar jumătate din suma necesară pentru că îmi strânsesem bani să-mi cumpăr nişte adidaşi dar eram dispus să renunţ la ei pentru a merge în excursie, însă mai îmi trebuia şi cealaltă jumătate. Mama nu voia să merg pentru că localitatea era în Bosnia Herţegovina şi atunci încă erau conflicte armate acolo. Mama nu-mi dădea bani pentru excursie. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să am bani pentru această excursie doar dacă-mi este necesară, dacă nu-mi este necesară să nu am banii necesari excursiei, prin aceasta să fiu sigur ce am de făcut. Cu câteva zile înainte de termenul limită în care puteam să plecăm, simt o durere mare la nivelul pieptului, central, nu înţeleg ce se petrece, parcă este o purificare foarte mare la acest nivel. Simt de parcă mi-ar deschide cineva cutia toracică, în paralel văd cum se dilată conştiinţa mea. Nu înţeleg de ce mă doare pieptul aşa de tare, sunt sigur că nu îmi vor găsi nimic la analize şi că la un moment dat o să-mi treacă această durere ce mă incomodează un pic. Sunt obişnuit să îmi văd de treaba mea şi dacă mă doare foarte tare, aşa că asta este acum. Nu am încă răspunsul de la Dumnezeu dar eu cred că voi merge şi că durerea este un semn şi o pregătire pentru această experienţă spirituală. Este ultima zi în care mă pot înscrie şi plăti excursia şi nu am banii necesari, nu am primit răspunsul, dar asta este, accept situaţia, sunt sigur că aşa trebuie să fie. A doua zi este întâlnirea celor care vor pleca în excursie, se întâlnesc într-un alt oraş de unde vor porni în excursie. Începe a doua zi şi mama, care în toate aceste zile nu a vrut să merg şi nici să îmi dea banii pentru excursie, vine la mine din proprie iniţiativă şi îmi spune: “eu nu vreau să mergi în această excursie, chiar te rog să nu mergi, dar îmi întinde mâna 58

cu suma necesară de bani pentru excursie. Simt atunci răspunsul lui Dumnezeu şi că de fapt Dumnezeu a hotărât să-mi dea aceşti bani şi să mă lase în excursie şi-mi era foarte clară poziţia mamei ce nu se putea opune voinţei lui Dumnezeu. Intru în comuniune cu Dumnezeu în inimă când am primit acest răspuns, sunt foarte foarte fericit, sunt numai iubire. Sun pe organizatorii excursiei şi aflu că mai este un loc în autocar pentru că cineva nu mai poate să vină şi că pot plăti când ajung în oraşul respectiv. Sunt gata repede de drum şi plec în excursie, am foarte puţini bani la mine şi îmi iau ceva de mâncare să am să îmi ajungă cele şapte zile cât va dura excursia. Sunt în autocar, este cu mine în această excursie şi Claudiu Mladin, prietenul meu. Am un sentiment extraordinar când mă deplasez cu autocarul datorită conştiinţei foarte dilatate simt că nu mă deplasez cu corpul fizic întrun loc necunoscut pentru că sunt deja acolo în acel loc şi în multe alte locuri, nu mă surprind locurile că le ştiu din conştiinţa mea ce le cuprinde. Deşi ne deplasăm cu autocarul destul de mult, eu am sentimentul că stau pe loc datorită stării de conştiinţă în care sunt. Nu mă mai doare pieptul de când am pornit la drum. Am la gât rozarul primit cadou de la prietenul de familie preot. În autocar sunt şi preoţi şi avem şi un ghid ce a mai fost de mai multe ori la Medjugorje şi ne familiarizează cu atmosfera de acolo. Călătoria este foarte specială, ne rugăm cu toţi cei din autocar multe ore, învăţăm cântece în limba cehă aşa cum le cântă ei în biserică, facem pauze şi iar ne rugăm, ghidul este şi el foarte credincios şi reuşeşte să ne facă să fim toţi la unison în rugăciune, să fim o singură fiinţă. Este extraordinar ce forţă avem în rugăciune când ne rugăm toţi. Ajungem în vamă la noi şi vameşul intră în autocar parcă era turbat, ne ia paşapoartele şi ne spune că nu ne lasă să trecem vama,eu văd că este posedat de o fiinţă rea ce îşi spune părerea prin el. Toţi cei din autocar, după ce a ieşit vameşul din autocar cu paşapoartele, au început să se roage, am simţit o forţă extraordinară în rugăciune, după câteva minute se întoarce vameşul cu o atitudine plină de umilinţă, îşi cere scuze pentru ce ne-a spus înainte, ne dă paşapoartele şi ne spune să ne rugăm pentru el. Suntem cu toţii fericiţi de această situaţie şi mergem mai departe. Ajungem în Iugoslavia şi pe drum vedem soldaţi şi vehicule blindate, dar parcă suntem în altă lume şi nu ne afectează starea interioară. Am o viziune, sunt cu conştiinţa foarte dilatată încât pot să văd ce se petrece pe o distanţă foarte mare, de sute de kilometri, şi am o percepţie în plan subtil, văd cum acţionează demonii şi cum îi folosesc pe oameni pentru a-şi îndeplini scopurile lor, cum îi posedă şi le iau corpurile, sunt îngrozit de această viziune. Ce mă şochează este uşurinţa cu care demonii intră şi îi influenţează şi pe cursanţii yoga. Nu înţeleg cum de este posibil să fie atât de uşor păpuşeriţi şi cursanţii yoga. Încep să Îl rog pe Dumnezeu să îmi 59

răspundă dacă trebuie să merg la cursul de yoga sau nu, este necesar pentru mine şi Îi mai cer un semn concret chiar acum, nu mai vreau amânarea acestui răspuns. M-a bulversat foarte tare ce am văzut. Dumnezeu îmi răspunde instantaneu, ştiu că este de acord să continui să merg la cursurile de yoga şi văd ca şi semn la rozarul ce îl aveam de la preot, acolo unde este de obicei o reprezentare grafică a Fecioarei Maria sau a Lui Iisus sau a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus în braţe şi pe o parte şi pe cealaltă, la rozarul meu pe o parte este Fecioara Maria cu pruncul Iisus, iar pe cealaltă parte este scrisă mantra lui Ganesha, nu îmi vine să cred că nu am remarcat până acum. Este şi prima legătură foarte profundă pentru mine între yoga şi creştinism, atât Iisus cât şi Ganesha erau fii lui Dumnezeu. Ştiam mantra lui Ganesha de atunci pentru că mi-a spus in inimă Ganesha că este autentică mantra ce o stiu dintr-o carte . Continuăm călătoria noastră şi ajungem în Medjugorje. Suntem cazaţi la localnici acasă, ne împart în mai multe case pe cei din autocarul nostru. Localnicii sunt prietenoşi şi binevoitori, văd că curţile nu au garduri în toată localitatea. Ne-am cazat la un localnic acasă, are cinci camere pregătite pentru pelerini, condiţiile sunt foarte bune. Sunt în cameră cu Claudiu Mladin, ne despachetăm bagajele şi vrem să mergem la prima slujbă la biserică. Eu ies primul din cameră şi mă întâlnesc în sufragerie cu ceilalţi din autocar ce au fost cazaţi aici, aceştia şi-au făcut o salată orientală şi se pregăteau să mănânce. Sunt invitat şi eu la masă. Mi-ar fi plăcut foarte tare să mănânc dar era vineri şi ţineam post negru. Le mulţumesc pentru invitaţie şi ies din casă. Îl aştept pe Claudiu M afară să mergem împreună la prima slujbă. Când vine Claudiu îmi spune că cei ce erau la masă ne-au lăsat şi nouă două porţii în frigider. La auzul acestei veşti mi se deschide inima şi Îl simt pe Dumnezeu că El a făcut aceasta pentru noi şi sunt copleşit de prezenţa Lui şi de cât de atent este cu mine. În cele cinci zile petrecute aici am simţit că Dumnezeu este permanent cu mine. Prima oară m-a ţinut la pieptul Lui şi mi-a spus să Îi spun ce întrebări am şi mă învăluia cu iubire. Am simţit că toată singurătatea trăită în trecut nu mă mai atinge, tot greul se transformase în bucurie şi iubire. Sunt foarte alintat în aceste zile Îl simt pe Dumnezeu aproape fizic, mă ţine de mână şi este cu mine mereu, mă simt că sunt copilul cel răsfăţat al Lui Dumnezeu, ce se plimbă de mână cu Părintele Ceresc. Dumnezeu mă întreabă cum sunt yoghinii, îmi este foarte ruşine de ce am văzut şi I-am spus cum intrau demonii foarte uşor şi îi foloseau, dar mai văd şi foarte multe păcate grave făcute în urma faptului că fac dragoste fără să iubească, 60

este o cruce grea aceasta. Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne ierte de această cruce grea, sunt cu lacrimi în ochi, cu inima deschisă şi plină de iubire Îl îmbrăţişez pe Dumnezeu şi Îl rog să ne ierte. Mergem la slujbă, este foarte multă lume, sunt zeci de autocare, biserica este foarte mare şi plină de oameni din toată lumea. Începe slujba şi în altar sunt foarte mulţi preoţi de diferite culte, fiecare autocar era însoţit şi de către un preot. Altarul la Franciscani (catolici) era la vedere, este ca un fel de scenă mai mare unde se oficializează slujba. Începe slujba, noi învăţasem să cântăm şi să ne rugăm şi în limba lor. Îmi place foarte tare că facem o meditaţie, chiar aşa au zis – cu simbolul crucii; este adusă o cruce mare şi toţi începem să medităm la simbolul crucii, apoi preoţii coboară din altar şi începem să ne rugăm cu voce tare fiecare în limba lui rugăciunea “Tatăl nostru”. Un copil spune înainte câte puţin din rugăciune apoi toţi cei prezenţi spun cu voce tare acea parte din rugăciune, apoi copilul continuă cu altă parte din rugăciune şi noi toţi spunem, copilul nu este văzut de către noi, îi auzim doar vocea. După ce ne rugăm înainte să primim “corpus cristi” este un moment ce îmi place foarte mult, trebuie să ne împăcăm cu ceilalţi şi apoi să-L urmăm pe Dumnezeu, facem acesta îmbrăţişându-ne cu cei din jurul nostru. Spunem la fiecare persoană îmbrăţişată: “Pacea lui Hristos fie cu tine”, este extraordinară starea de fraternitate ce se creează atunci, deşi nu ne cunoaştem dintr-o dată parcă suntem foarte apropiaţi cu toţi cei prezenţi în biserică. Mi-a plăcut atmosfera din biserică şi că participau toţi cei prezenţi la slujbă şi se rugau. Seara am somn conştient, văd cum se odihneşte corpul fizic, ştiu tot ce se petrece în cameră şi mă rog continuu toată noaptea. Dimineaţa ieşim din post şi mergem să mâncăm, sunt mese în sufragerie, ne pregătim şi vine cel mai în vârstă din casă, un bătrânel cu rozarul în mână, este un pic ameţit de băutură, dar vrea să ne înveţe cum să ne rugăm rozarul, Îl ascultăm, este sincer în inimă şi inima mea vibrează când se roagă, îmi place ce simt în inimă când se roagă bătrânelul, îmi dau seama că are putere în rugăciune şi este simpatic. Toţi cei la care suntem în gazdă se roagă cu credinţă în fiecare zi, îmi place cum îi simt. Mâncăm, sunt foarte fericit, apoi mergem la locul primei apariţii, este o încărcătură specială în acest loc, îmi retrag simţurile foarte uşor şi mă rog foarte profund. Sunt aşezat pe jos şi mă rog profund, mă abandonez în rugăciune şi mă dilat foarte mult, nu mai îmi vine în această stare să deschidă ochii şi nici să comunic cu lumea exterioară. Stăm o vreme la locul primei apariţii şi mergem tot grupul să ne întâlnim cu părintele Slavco. Părintele este subţirel dar plin de viaţă, ne vorbeşte de Dumnezeu şi glumeşte cu noi, îmi place de el. Seara mergem iarăşi la slujbă, 61

sunt impresionat cum simt în inimă slujba. Sunt în comuniune cu Dumnezeu. După slujbă îl întâlnim pe părintele Slavco şi îi spunem, eu şi Claudiu M, să facă o poză cu noi. Părintele mai refuzase să facă poze, se uită la noi din cap până în picioare şi spune “poză, poză sunt de acord”. Ne aşezăm de o parte şi de alta a părintelui şi ne pregătim pentru poză. Când mă atinge cu mâna pe spate mi se ridică energia foarte puternic în creştetul capului, sunt fixat de această mişcare energetică masivă şi nu mai pot vorbi o vreme din cauza ei. Seara am din nou somn conştient şi mă rog toată noaptea. Spre dimineaţă mă gândesc la yantre, oare cum este să ajungi la Dumnezeu prin intermediul lor. După ce mi-am pus această întrebare translatez într-o dimensiune astrală unde văd trei yantre foarte viu colorate. Yantrele vibrau, parcă erau vii, sunt rotunde şi parcă sunt porţi de trecere într-o altă dimensiune. Una dintre yantre era yantra cu inima lui Iisus, a doua era yantra inimii Fecioarei Maria şi a treia nu ştiu a cui era. Vreau să trec prin yantra inimii lui Iisus, sunt foarte fericit şi această yantră are o influenţă extraordinară asupra mea, îmi schimbă starea şi mă face să îmi doresc foarte tare să trec prin ea, simt o atracţie foarte profundă să trec prin yantră. Mă abandonez complet şi trec prin yantră, Dumnezeule este o poartă de trecere de la finit către infinit, este magic ce s-a produs, că am intrat o fiinţă limitată ca pe o uşă iar pe partea cealaltă eram lumină şi dilatat pretutindeni, sunt extaziat, dilatat în spaţiul infinit, corpul meu este de lumină şi este pretutindeni, nu este nimic altceva decât această lumină. Nu înţeleg acest miracol de trecere de la finit la infinit. Prin oricare din yantre intrăm tot aici ajungeam, îmi este foarte clar. Îmi menţin starea şi peste zi sunt un pic mai retras, dar pot vorbi, nu vorbesc doar dacă este strict necesar. Mergem să luăm suveniruri pentru cei de acasă, nu am mulţi bani, sunt chiar foarte puţini şi mă uit cu umilinţă că nu pot să cumpăr mai nimic. Vânzătorul este foarte fericit şi râde tot timpul, ne întreabă din ce ţară suntem, îi răspunde cineva că suntem din România. Altcineva îi spune că preţurile sunt prea mari pentru noi, că sunt salariile mici în ţara noastră. Vânzătorul este impresionat şi începe să ne facă la toţi cadou mai multe suveniruri. Eu simt cum din nou Dumnezeu acţionează prin acest vânzător şi că este foarte bun cu mine, plâng de fericire în inima mea fără a avea lacrimi în ochi, acest gest mă umple de fericire. Mulţumim pentru cadouri vânzătorului şi bunului Dumnezeu şi mergem să vedem unul dintre vizionari. Este o femeie pe terasă la ea acasă şi vorbeşte oamenilor adunaţi despre Dumnezeu. Are privirea orientată în sus de parcă s-ar uita la cineva, îmi dă un sentiment foarte puternic această femeie de renunţare la tot ce este lumesc pentru Dumnezeu, îmi place ce simt. Femeia este foarte hotărâtă şi de neclintit în 62

credinţa ei. Ne povesteşte din copilăria ei când o vedea pe Fecioara Maria şi cum la una dintre apariţii Fecioara Maria le-a arătat cerul şi infernul. Inima mea simte că aşa a fost, îmi dau seama că are trăiri autentice. Se încheie vizita şi mergem acasă, mâncăm ceva şi ne pregătim pentru slujba de seară. Slujbele sunt superbe. Îmi place cum mă simt. După slujbă preotul anunţă că a doua zi Fecioara Maria a anunţat prin intermediul unuia dintre vizionari că va apărea special pentru grupurile ce au venit acum. A doua zi ne pregătim să facem ce ei numeau “Drumul Crucii”. Practic urcam pe munte pe un drum cu serpentine, pietruit şi ne rugam în continuare rozarul în timpul acestei ascensiuni. Mai facem câteva pauze în diferite locuri unde medităm la anumite momente din viaţa lui Iisus. În aceste locuri sunt reprezentate aceste scene pe nişte plăci mari ce sunt prinse în stâncă, inspirată idee pentru că aceste plăci ajută foarte mult pe cei prezenţi să evoce momentele. În fruntea grupului este femeia vizionară cu care ne-am întâlnim cu o zi înainte. Vizionara face drumul crucii desculţă, nici nu se uită pe unde calcă, este foarte hotărâtă şi simt când se roagă cu voce tare că inima mea vibrează şi îmi confirmă că rugăciunea ei este din inimă. Ajungem în vârful muntelui unde este un plafon în mijlocul căruia este o cruce foarte mare. Ne aşezăm în jurul crucii şi se cântă imnuri de slavă Lui Dumnezeu de către cei prezenţi. La un moment dat vizionara se culcă cu faţa la pământ, nu mai cânta nimeni. O simt şi eu pe Fecioara Maria, ne cuprinde pe toţi în aura ei, văd că se manifestă individual pentru fiecare, simt toate acestea cu inima. Încep să am o discuţie particulară cu Fecioara Maria şi în final o rog plin de iubire să vindece acum pe loc un cunoscut de al meu ce avea o problemă de sănătate. Îmi spune Fecioara Maria că va vindeca acea persoană de dragul meu şi pentru mine această vindecare este elementul de siguranţă ce îmi confirmă că nu îmi imaginez că este totul real. Mă întorc acasă şi iar mă rog toată noaptea. De acum parcă mă rog şi ziua continuu cu o parte din mine, iar cealaltă este conştientă de acţiunile ce le întreprind. Am un nou răspuns de la Dumnezeu la cererea mea de a-mi da câteva legături între yoga şi creştinism. Înţeleg în inimă identitatea şi adevărul exprimat în două moduri diferite. Yoghinii spun că la nivelul lui Anahata Chakra (la nivelul pieptului, central) se află reflexia Sinelui Suprem Atman, această reflexie a Sinelui Suprem este numită Jivatma. Poţi vedea scânteia divină ce se află în fiecare dintre noi ca o reflexie, ca şi cum ai vedea soarele reflectat într-o apă liniştită ce este precum o oglindă. La acest nivel nu eşti una cu soarele, dar îl poţi vedea, simţi şi reflecta. Creştinii spun “Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia Îl pot vedea pe Dumnezeu”. Mă bucură foarte tare această înţelegere în inimă. 63

Vom face cu grupul nostru o călătorie într-o altă localitate unde este un preot foarte special despre care vizionarii spun că este un sfânt. Numele preotului este Iozo şi se spune că a fost închis pentru credinţa lui. Am auzit că atunci când se ruga în celulă se vedea lumina ce radia din celula lui după ora de stingere. Pornim la drum cu autocarul, sunt serpentine pe un drum asfaltat de munte. Datorită karmei de grup autocarul se strică, toţi cei din autocar încep să se roage, eu îmi deschid inima foarte tare şi intru în comuniune cu Dumnezeu şi Îl rog să ne lase să vedem acest om şi să se repare autocarul. Dumnezeu este de acord. Autocarul este reparat în două minute şi continuăm drumul. Mai mergem ceva şi cuiva din autocar i se face rău. Ne oprim, este scoasă pe braţe, persoana vomită şi este aproape leşinată. Ne rugăm iar toţi, îmi deschid iar inima şi cer ajutor lui Dumnezeu pentru a vindeca acea persoană. Dumnezeu este de acord şi îmi spune că este vindecată şi că nu mai este nevoie să mă rog pentru asta, dechid ochii şi văd că se ridică persoana respectivă şi spune că nu mai are nimic. Mergem mai departe, se mai strică autocarul de câteva ori dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu se repară de fiecare dată foarte repede. Ajungem cu voia lui Dumnezeu în locul unde putem să îl întâlnim pe preotul Iozo. Este o biserică foarte mare şi aici este plin de pelerini. Intrăm în biserică. Acolo este un cor foarte bun care cântă imnuri de slavă Lui Dumnezeu. Apare preotul Iozo şi începe să ne vorbească depre Duhul Sfânt. Transmite o stare foarte puternică când vorbeşte. Este un canal prin care se manifestă Duhul Sfânt. Uneori face pauze în timpul discursului şi se retrage într-o cameră de lângă altar, simt că intră în extaz, este copleşitoare starea ce se resimte amplu atunci. Corul intervine în aceste momente şi începe să cânte, când părintele Iozo revine şi îşi reîncepe discursul despre Duhul Sfânt. De mai multe ori se retrage părintele Iozo în acea cameră şi revine iar în altar. În final cheamă toţi preoţii prezenţi în altar şi le spune că Fecioara Maria le dăruieşte haruri speciale şi le pune mâinile pe cap la fiecare în parte şi le transmite aceste haruri. Apoi ne spune nouă să ne aşezăm pe rânduri că vor veni preoţii şi ne vor transmite şi nouă aceste haruri. Ştiu în inimă ce preot îmi va pune mâinile pe cap. Suntem aliniaţi şi încep preoţii să ne pună mâinile pe cap şi să transmită şi ei mai departe aceste haruri. Mai multe persoane să spun aşa, leşină în timp ce au mâinile preoţilor pe cap. Unii preoţi se sperie la început şi tresar un pic când cad din picioare persoanele la care le transmit aceste haruri. Persoanele care cad nu se mişcă deloc, parcă sunt moarte. Preotul Iozo spune să nu le facă nimic acelor persoane că îşi vor reveni singure şi că nu păţesc nimic rău. Este foarte aproape de mine un alt preot, nu cel văzut în inimă, la trei persoane de mine se duce pe alt rând fără 64

motiv pentru mine şi îi ia locul preotul văzut cu inima. Simt o energizare a întregii mele fiinţe atunci când preotul pune mâinile pe capul meu şi simt cum preotul este ca un canal de manifestare a energiei divine. Primim toţi cei prezenţi şi câte o iconiţă cu Fecioara Maria şi un rozar. Pe drumul de întoarcere acasă am o discuţie cu unul dintre cei din autocar, este un tinerel ca şi mine pe nume Cristi şi mă impresionează că îşi deschide inima când se roagă. Cristi aici a învăţat să se roage şi este normal franciscan, ştie că practic yoga şi îmi spune că greşesc pentru că aceasta este calea – să-l urmăm pe Iisus aşa cum a făcut Sf. Francisc. Eu îi spun că este foarte importantă iubirea şi deschiderea faţă de Dumnezeu şi că Îl iubesc pe Dumnezeu foarte tare şi mă abandonez în faţa voinţei Lui şi am învăţat să fac asta prima oară la yoga şi de aceea apreciez foarte mult această cale spirituală. Cristi îmi spune că simte iubire în inima mea dar că el crede că nu este bine să practic yoga. Cred că iubirea manifestată prin cineva este o mărturie a prezenţei Lui Dumnezeu în şi prin aceea persoană, îi spun lui Cristi că are prejudecăţi ce nu îl lasă să aibe o viziune completă. Cristi are în mână două cărţi cu spusele Sfântului Francisc. Îi spun să îmi dea un pic cărţile că sunt sigur că Sfântul Francisc este de altă părere. Cum deschid prima carte văd ca Sfântul Francisc spune „Iubeşte şi fă ce vrei”. Îi spun lui Cristi că eu iubesc şi fac yoga şi că sunt sigur că nu greşesc. Cristi nu mai are ce să îmi spună şi recunoaşte că şi yoga este o cale ce duce la Dumnezeu. Sper că înţelegeţi bine ce a vrut Sfântul Francisc să spună prin „Iubeşte şi fă ce vrei” pentru că unii ar putea să confunde dorinţele sau atracţia faţă de cineva cu iubirea, însă iubirea trăită în toată fiinţa ta implică să vrei să te abandonezi total în faţa Voinţei Lui Dumnezeu, asta este ce vrei tu atunci. Am ajuns cu bine acasă, sunt îmbogăţit de experienţele avute, vreau să Îl am pe Dumnezeu cu mine tot mereu aşa cum a fost în aceste cinci zile prezent clipă de clipă să Îl simt şi să pot vorbi cu El şi să îi simt răspunsurile. Am în fiecare zi de acum încolo discuţii cu Dumnezeu, face parte din viaţa mea de acum, îl întreb şi mă consult cu El, îmi răspunde când consideră că este necesar foarte concret şi miraculos, mă simt în permanenţă privit de către Dumnezeu, uneori sunt copleşit de această atingere a prezenţei Lui, alteori parcă este aproape fizic şi este cel mai bun prieten cu care mă sfătuiesc. Pentru faptul că Dumnezeu este exterior, am ajuns doar la reflexia sinelui Jivatma, îl pot vedea pe Dumnezeu. Am unele momente, uneori chiar zile când sunt una cu voinţa Lui Dumnezeu şi mă abandonez total în Dumnezeu, în aceste momente nu am limite, văd cum totul îţi este cu putinţă dar nu 65

orice îţi este permis, este extaziantă această abandonare totală în faţa voinţei Lui Dumnezeu. Percep de cele mai multe ori prezenţa Bunului Dumnezeu şi a voinţei divine cu inima, am priza de conştiinţă mereu şi la nivelul inimii, sunt foarte atent la ce se petrece în inima mea indiferent ce fac sau dacă mă întâlnesc cu cineva sau sunt într-un loc, sunt atent în inimă. Dacă cineva spune ceva şi este voinţa Lui Dumnezeu, inima mea simte această voinţă divină şi se deschide foarte tare şi Îl simt pe Dumnezeu atunci că El vorbeşte şi ştiu că asta trebuie să fac. Încep să mă familiarizez să simt cu inima, pot uneori să vorbesc în inimă cu spiritele naturii, alteori vorbesc cu îngerul meu păzitor.Când vorbesc în inimă cu îngerul meu păzitor în prima fază simt o acumulare energetică foarte mare la nivelul inimii, simt cum pieptul central îmi pulsează foarte tare , trăiesc o emoţie foarte puternică apoi inima mea se deschide şi se umple de o iubire extraordinară şi pot să empatizez foarte uşor, atunci îl simt pe îngerul păzitor, sunt foarte fericit atunci, de multe ori plâng când sunt în comuniune cu îngeul păzitor, am învăţat să plâng şi fără lacrimi, am lacrimi doar în inimă le pot vedea dar nu am lacrimi fizic pe obraz, îmi place că pot plânge în inimă fără lacrimi fizice pentru că pot să fiu în comuniune cu îngerul meu păzitor şi atunci când nu sunt singur şi să nu atrag atenţia asupra mea prin faptul că plâng. Celor care au şi ei inima trezită le este foarte uşor să simtă şi ei această comuniune resimţită de mine. Când sunt în comuniune cu îngerul meu păzitor, îmi răspunde la întrebările ce mă preocupă pe mine şi la care nu am răspuns de la ultima comuniune cu el. Răspunsurile le simt tot cu inima, ştiu instantaneu toate răspunsurile la toate întrebările ce mă preocupă şi mai ştiu ce am de făcut în următoarea perioadă. Am un mare dor de Dumnezeu, renunţ instantaneu la ceea ce sunt atunci şi sunt din nou în ceruri, îmi este foarte dor să simt aşa. Sunt momente când am un dor copleşitor să mă întorc în împărăţia Tatălui Ceresc, acest dor mă ridică la cer şi Îl simt pe Dumnezeu, intru în comuniune cu El, mă abandonez şi fiinţa îmi este inundată de prezenţa iubiri divine. Tot în inimă vorbesc şi cu ghidul meu spiritual Grieg, îmi este dor de El şi îmi deschid inima şi îi simt prezenţa, simt la fel cum simt când sunt în comuniune cu îngerul meu păzitor şi cu Bunul Dumnezeu. Tot aşa prin intermediul inimii comunic cu fiinţele spirituale ce mă contactează în anumite momente şi îmi transmit anumite mesaje sau îmi fac exemplificări. Este extraordinar cum fiinţele evoluate spiritual răspund instantaneu dacă Dumnezeu le lasă şi le simt imediat ce le chem cu toată inima. Pot trăi stări de iubire copleşitoare in inimă, aceste stări am învăţat să le pot transmite şi celorlalţi, dar contează foarte mult şi atitudinea celor cărora le transmit aceste stări pentru că dacă ei nu cred că există aceste stări şi nu aspiră sincer să le aibă şi nu se deschid faţă de ele, se poate să le simt numai eu, ei să nu 66

le poată simţi. Ce este interesant când simt această iubire imensă în inima mea este că atunci mi se schimbă înfăţişarea, sunt altfel, mai luminos şi foarte transfigurat, eu constat că şi vocea îmi este schimbată atunci. În această stare de iubire pot face vindecări dacă Dumnezeu este de acord şi mă lasă să fac aceste vindecări. Pot atunci să vindec instantaneu orice boală şi dispar instantaneu suferinţa şi simptomele bolii persoanei în cauză. Nu am spus multor persoane că le vindec. Pe marea majoritate le-am vindecat fără să le spun deoarece aşa am simţit să fac. Nu abuzez de această putere de vindecare, inima îmi spune când o anumită persoană trebuie să fie vindecată şi atunci o ajut, dacă nu îmi spune inima şi eu aş dori să vindec pe cineva fac consacrarea şi dacă Dumnezeu mă lasă, vindec acea persoană instantaneu, dar nu sunt multe cazuri de acest gen. Vă voi da un exemplu de vindecare realizată cu ajutorul iubirii. Prietenul meu foarte bun din copilărie Luci cu care am crescut şi am petrecut multe momente împreună, este acum mare, s-a însurat şi nevasta lui era gravidă. Vine momentul naşterii şi se naşte un băieţel mai devreme decât normal, cam după şapte luni. Merg şi eu la spital să îi întâmpin şi să văd cum este copilul. La câteva zile merg din nou la spital şi mă întâlnesc cu Luci acolo. Nu l-am văzut pe Luci niciodată până atunci aşa de supărat în interiorul lui. Îl întreb ce s-a petrecut. Luci îmi spune că băieţelul nu respiră decât prin aparate şi că nu mănâncă. Doctorul i-a spus că are o problemă la inimă şi că nu va putea să facă efort toată viaţa pentru că poate să moară dacă face efort. Luci mă întreabă cum poate să îl ajute pe băieţel în această situaţie, ce tehnici de yoga să facă. Îmi deschide inima această întrebare şi Îl simt pe Dumnezeu că este prezent în fiinţa mea şi Îl ascultă pe Luci. Îi spun că singurul lucru pe care putem să îl facem şi eu îl ştiu este să ne rugăm la Bunul Dumnezeu pentru că dacă Dumenezeu vrea şi noi cerem, se pot rezolva toate, pentru că nu există neputinţă sau neştiinţă la Dumnezeu şi că dacă vrea, mă rog şi eu cu el la aceaşi oră la care se roagă şi el. Luci este de acord să ne rugăm la Dumnezeu şi stabilim o oră la care să ne rugăm în fiecare zi începând din aceea zi. Este momentul din zi pentru rugăciunea stabilită, sunt acasă la mine singur în cameră. Încep prin a face consacrarea acestei acţiuni de vindecare Lui Dumnezeu şi încep să mă rog cu toată inima, inima începe să se deschidă şi se umple de iubire. Simt că finţa mea este foarte mare. Cu toată fiinţa mea şi cu lacrimi în ochi Îl implor pe bunul Dumnezeu să Îl ierte pe puştiul lui Luci pentru ce a greşit şi să Îl vindece. Această rugăminte adresată Bunului Dumnezeu o simt pretutindeni, este peste tot, în toate lumile, şi are o mare intensitate. Simt în inimă răspunsul Bunului Dumezeu, îmi spune că îl iartă 67

pe puşti şi îl vindecă. Plâng de fericire şi de mulţumire, plin de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de Dumnezeu, mai plâng cu inima plină de iubire de dorul de a fi în comuniune cu Dumnezeu. Ştiu acum că puştiul este bine, deşi nu l-am văzut, din punctul meu de vedere problema este rezolvată şi nu mai este nevoie să mă rog mai mult, este suficient. Aflu după o săptămână când vorbesc iar cu Luci că puştiul respiră singur, că a început să mănânce şi că doctorul i-a spus că s-a înşelat în privinţa diagnosticului că nu are nimic copilul. Pentru mine este un miracol al bunătăţii şi iertării prin iubire făcut de Dumnezeu în urma cererii noastre sincere. Luci şi soţia lui, Carmen îmi spun că vor să le botez acest copil şi că vor să îi dea numele Radu. Le spun că sunt de acord să îl botez dar că nu este necesar să-i dea numele Radu. Îmi spun că acesta este numele ce vor să îl aibe copilul. Suntem la biserică la botezul copilului şi eu sunt unul dintre naşi. Naşul copilului este protectorul spiritual al lui şi răspunde pentru sufletul lui. În timpul slujbei este un moment când naşul încredinţează sufletul Lui Dumnezeu, în acest moment şi-a făcut apariţia cel rău în biserică, fizic s-au trântit uşile bisericii şi au făcut zgomot. Prezenţa celui rău generează în fiinţa mea o mare frică, vrea să ia el acest suflet să nu îl încredinţez Lui Dumnezeu. Nu cad pradă acestei frici şi mă rog la Dumnezeu să mă ajute, confruntarea este foarte puternică, cel rău ar vrea să ne ia pe amândoi dacă este posibil. Credinţa mea de neclintit în ajutorul Lui Dumnezeu m-a ajutat să trec acest moment. Văd cum încredinţez acest suflet Lui Dumnezeu şi cel rău dispare nervos. Sunt marcat de această apariţie fulgerătoare şi îngrozitoare a celui rău. Îmi revin repede la o stare foarte bună, nu am cum să spun despre aceasta apariţe pentru că ceilalţi, îmi dau seama, nu au sesizat apariţia celui rău. Tot cu inima am perceput şi pe cel rău atunci când a venit. Trăirile din inimă îmi transformă viaţa, înţeleg altfel acum ce trebuie să fac, nu sunt în minte, constat că cu inima Îl simt pe Dumnezeu, Uneori gândesc altfel decât simt în inimă dar mă abandonez cu uşurinţă în favoarea inimii chiar dacă nu are logică ce fac, am constatat în timp că este foarte bine să-mi ascult inima. De aici apare starea de înţelepciune. Eu consider că înţelepciunea este o împletire armonioasă între inteligenţă şi bun simţ. Când spun inteligenţă mă refer şi la nivelul de genialitate iar când vorbesc de bun simţ mă refer la trezirea inimii care permite să empatizezi foarte bine şi să simţi excat cum sunt ceilalţi şi, mai ales, să simţi Voia lui Dumnezeu. Este ca un radar care îţi permite să vezi tot prin empatie şi, prin aceasta, să ai discernământ.

68

Se şi spune că „înţelepţii au o lume comună” pentru că percep la fel cu inima Voia Bunului Dumnezeu care este aceeaşi şi astfel se crează mereu un consens general. Aş dori să mai spun câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai mintea sau inteligenţa mai puţin trezită dar totuşi inima ta să fie trează. Voi caracteriza pe scurt această situaţie prin expresia „eşti prost de bun”. Aici aş vrea să atrag atenţia celor care se află în această situaţie să urmărească să nu mai fie proşti şi să îşi dinamizeze mintea şi inteligenţa. Trebuie în continuare să fie buni şi să nu fie tentaţi să fie răi. Cei aflaţi în această situaţie sunt uşor de păcălit şi se profită de pe urma lor, ei dând dovadă de naivitate.Din aceasta cauza consideră ca nu este bine sa fii bun ca ai mult de suferit si esti păcălit şi atunci iau decizia greşită să fie răi din acel moment , in loc să urmărească să fie mai inteligenţi : O altă situaţie este aceea în care mintea şi inteligenţa sunt trezite dar inima nu este trează. Aceste fiinţe deşi au sentimentul că înţeleg ce au de făcut, datorită faptului că nu au inima trezită, nu pot simţi Voia lui Dumnezeu şi prin aceasta nu au discernământ spiritual şi sunt foarte uşor păcălite de demoni. Voi rezuma această situaţie printr-un citat spus de Isus lui Iuda: „Deschideţi inima nu mintea Iuda ”Aici mai prezint un exemplu : la nivelul minţii 1+1=2 pt că voinţa ta şi voinţa lui Dumnezeu sunt diferite şi rezultă deci două voinţe, şi la nivelul inimii 1+1=1 datorită faptului că voinţa individuală este unită cu voinţa lui Dumnezeu .Şi varianta de dorit este să fii Deştept şi Bun. Voi puncta deasemenea că accesul în împărăţia Tatălui Ceresc implică această stare de înţelepciune. Aşadar, ea este un ingredient necesar şi obligatoriu. Am mai constatat din experienţă că foarte mulţi speră că vor ajunge în împărăţia Tatălui Ceresc după moarte dar îmi dau seama că cei care vor ajunge în împărăţia Tatălui Creresc sau în lumile îngerilor ajung de fapt acolo încă din timpul vieţii şi aceasta este confirmarea că ei vor fi acolo după aşa zisa moarte. Este simplu de înţeles: dacă nu ai rezonanţă cu lumile îngerilor sau cu Dumnezeu Tatăl nu ai cum să fii atras, conform principiului rezonanţei (ce este valabil în orice lume), de lumile îngerilor sau de Dumnezeu Tatăl; te vei duce într-o lume corespondentă nivelului tău de vibraţie şi nu poţi alege o vibraţie pe care nici măcar nu o cunoşti sau o intuieşti. Aşadar, este foarte important de înţeles că aceste experienţe de acces în lumile cereşti din timpul vieţii pământeşti sunt garanţia vieţii cereşti. Aici sunt nenumărate mărturii autentice ale celor care au atins acest nivel de realizare, sunt aşa numiţii sfinţi sau îngeri în trup. Un exemplu este Serafim de Sarov. La fel sunt ghizii spirituali care au realizat comuniunea completă cu Dumnezeu, prin aceasta putându-se spune că sunt mântuiţi. 69

Voi continua prezentarea evenimentelor din viaţa mea. În anul în care m-am întors la curs în luna decembrie am o experienţă interesantă. Sunt în metrou în Bucureşti şi mă îndrept într-un loc în care urmează să mă întâlnesc cu ghidul meu spiritual, Grieg. Fiind înainte de Crăciun sunt nişte colindători care fac dansul cu capra prin metrou, mă uit la acest dans ce este realizat chiar în faţa mea şi văd că acest dans are ca sferă din care se hrăneşte lumea infernală. Am ajuns să văd aceasta pe firul de rezonanţă al vibraţiei şi acest fir m-a condus către infern. M-am identificat cu acest fir vibrator şi mă ducea cu o viteză foarte mare către sfera de forţă ce îl hrănea. Când eram destul de aproape de gura infernului am putut să văd această gură enormă neagră prin care se intra în infern. Fiind în exteriorul ei, în apropierea acestei guri de intrare în infern pot simţi empatic în toată fiinţa mea din nou energiile şi suferinţele cumplite ale acestui loc, nu mi-am dorit să ajung aici dar firul pe care am mers m-a adus aici şi am un fel de inerţie şi mă apropii de această gură neagră, parcă nu mă pot opri şi voi intra din nou în infern. Mă cutremură ideea de a simţi din nou această lume. Mă apropiu din ce în ce mai mult şi parcă sunt împins de la spate să merg acolo. Nu vreau dar nu mă pot opune, nu îmi place şi nu ştiu ce să fac. Am un moment de resemnare şi îmi pregătesc toată fiinţa pentru a simţi din nou această dimensiune neagră îngrozitoare. Sunt pe marginea acestei guri, văd şi simt infernul foarte tare, nu am intrat. Mă mobilizez interior foarte tare şi hotărăsc că nu voi intra aici împotriva voinţei mele şi mă sprijin de marginile acestei porţi cu fiinţa mea şi mă opun acestui curent energetic ce mă împinge să intru în infern. Mai mult decât atât, îmi vine în minte şi simt să mă opun acestei lumi, fac o contracţie în fiinţa mea şi reuşesc prin această contracţie să închid în fiinţa mea această gură infernală. Este un consum energetic foarte mare, sunt epuizat şi terifiat de faptul că am văzut din nou infernul. Datorită şocului nu am putut să înţeleg ce s-a petrecut atunci, la câteva luni după eveniment am înţeles că am închis această poartă în fiinţa mea şi prin aceasta şi influenţele acestei lumi. La câteva ore după acest eveniment m-am întâlnit cu Grieg şi sunt întrebat dacă am mai avut probleme, nu ştiu ce să îi răspund lui Grieg care îmi spusese că nu o să mai merg în infern. Ce este drept, nu am intrat dar datorită şocului nu am sesizat. Îi spun lui Grieg că sunt bine, să văd ce zice. Nu mi-a zis nimic atunci. La cursul de yoga practic din nou tehnicile de yoga şi constat că îmi este mult mai bine, mă ajută să îmi controlez energiile, pot să folosesc şi alte metode dar este mult mai uşor să practic yoga şi sunt pentru eficienţă şi atunci aleg metodele yoga. 70

Aici constat că de un foarte mare ajutor îmi este continenţa sexuală pentru că îmi permite să am foarte multă energie şi să o pot direcţiona în funcţie de ceea ce vreau să experimentez. Pentru a realiza translaţia în diferite lumi este necesară multă energie iar continenţa sexuală îmi asigură energia se necesară unui acces facil. O analogie pe care o pot face este aceea cu benzina din rezervorul maşinii. Dacă ai de exemplu un lintru de benzină în rezervor poţi merge cu maşina doar prin oraşul în care locuieşti, aproape de casă. Casa din analogie reprezintă lumea fizică. Dacă doreşti să ajungi într-o altă ţară, pe un alt continent sau, altfel spus, într-o altă lume ai nevoie de mai multă benzină (energie). Iar dacă vrei să ajungi pe altă planetă sau într-un alt sistem solar sau, altfel spus, în lumile cereşti, trebuie să foloseşti alt vehicul să zicem o rachetă sau o navă spaţială iar cantitatea de combustibil necesar este foarte mare. Am făcut o diferenţiere între vehicule (maşină şi rachetă) deoarece spiritul are mai multe învelişuri sau, altfel spus, corpuri. Aceste vehicule sau corpuri îţi permit să ai acces la diferite planuri în funcţie de trezirea şi dinamizarea lor. Aceste corpuri sunt în număr de cinci dar nu urmăresc să le prezint amănunţit în această carte. Cei care sunt în anul întâi de curs la cursurile de yoga află aceste informaţii referitoare la aceste învelişuri încă de la primele lecţii. Îmi doresc foarte tare să îmi văd vieţile mele anterioare, într-o conjunctură foarte specială pentru mine pun în practică tehnica de revelare a vieţilor anterioare ce se predă în anul patru de curs yoga. Parcurg etapele şi când să merg în faţa oglinzii mă apucă o frică ancestrală, aproape că tremur de frică. În curs se spune că dacă îţi este frică sau ai îndoieli să nu faci tehnica. Eu pot să percep şi demonii care îmi induc această frică pentru a mă împiedica să fac tehnica. Fac diferenţa între ce sunt eu şi frica indusă din exterior de către demoni. Îmi spun într-o stare de curaj că ce pot să văd să mă sperie mai tare decât inferul, poate mai văd o dată infernul dar nu îmi este frică de asta. Şi mă pun în faţa oglinzii. Cum am ajuns în faţa oglinzii frica a încetat şi i-a luat lucul un calm profund. Continui tehnica şi văd mai multe chipuri care au fost ale mele din existenţele mele anterioare. Am şi feţe de bărbat şi de femeie în aceste chipuri, ce sunt complet diferite de chipul actual. Aceste chipuri au ceva în comun şi pot să îmi recunosc foarte uşor privirea; ochii sunt ai mei deşi au alte culori, îmi recunosc ochii, sunt aceeaşi. În această stare îmi este foarte uşor să mă resorb în sine, vreau să mă abandonez complet în sine, renunţ la a mai vedea chipurile şi mă topesc în sine. Am un ghid spiritual ce mă asistă în timpul tehnicii, este undeva sus în dreapta mea. Ghidul mă mustră că m-am topit în sine şi îmi spune să revin să înţeleg mecanismele. Îi 71

spun ghidului că nu sunt fascinat să îmi văd chipurile avute în vieţile anterioare pentru că le-am văzut de multe ori şi că revin dacă este necesar dar să îmi arate mai mult din vieţile mele anterioare. Ghidul este de acord, atunci la voinţă revin din această fuziune îmbătătoare cu lumina mea interioară şi începe să îmi revină iar percepţia diferenţiată. Văd toate vieţile mele anterioare ca fiind aranjate în ordinea avută de către mine a acestor vieţi. Fiecare viaţă parcă este o pagină într-o carte ce are foarte multe pagini şi este foarte groasă, fiecare pagină are în mod distinct perceput de către mine un alt chip al meu, acest chip este cel avut de către mine în aceea viaţă. Eu pot să percep aceste chipuri dar nu văd efectiv viaţa respectivă. Mai văd o linie foarte densă şi luminoasă ce uneşte toate aceste foi (vieţi ale mele), este mereu aceeaşi această lumină şi recunosc că este lumina spiritului meu. Simt o atracţie irezistibilă să mă topesc în această lumină, mă topesc din nou în această lumină şi nu mai am percepţia vieţilor anterioare, sunt îmbătat de fericire. Ghidul spiritual îmi spune foarte ferm să revin, îi spun că nu vreau să văd chipurile mele, dacă pot vedea din vieţile respective revin. Ghidul îmi spune că voi vedea dacă voi reveni. Revin la percepţia cărţii vieţii mele cu o mare nostalgie a sinelui îmbătător. Îmi zice să aleg din carte o viaţă pe ce criteriu vreau. Îmi doresc să văd o viaţă cu experienţe spirituale. Sunt selectate parcă ca la computer mai multe vieţi, prima foaie peste care mă uit are chipul unei femei, îi spun ghidului că până aici ştiu. Ce fac mai departe? Ghidul îmi spune să mă identific cu chipul, mă identific cu chipul, ghidul îmi spune să îi pun întrebările la care vreau să am răspuns chipului cu care acum eu sunt identificat. Pun întrebarea chipului de femeie: „Ce experienţe spirituale deosebite ai avut în această viaţă?”. Imediat după ce am formulat întrebarea chipul retrăieşte experienţele, ştiu într-o clipă ce a făcut această femeie (care sunt eu într-o viaţă anterioară). Am o minte foarte puternică în această viaţă, tot ce mă gândesc se îndeplineşte pe loc, ştiu că este aşa şi folosesc această forţă mentală, nu îmi place că nu am preocupări spirituale, trăiesc parcă numai pentru mine, vreau să văd altă viaţă şi iau următoarea foaie selectată, sunt bărbat, am barbă mai lungă şi părul lung de culoare neagră, ochii sunt tot negrii, mă identific cu acest chip şi îl întreb: „Ce experienţe spirituale deosebite ai avut?”. Îşi reaminteşte chipul şi se transferă în conştiinţa mea toate aceste experienţe, îmi amintesc instantaneu această viaţă. Sunt călugăr şi sunt îmbrăcat tot în negru, ce mă fascinează în această viaţă este că am în permanenţă o conştiinţă cosmică, fiinţa mea este dilatată mult în univers şi sunt conştient de tot ce se petrece în fiinţa mea, văd şi corpul meu fizic şi din corp şi de sus de foarte departe, am multe feluri de a-l percepe atât din interior cât şi din exterior, am o activitate spirituală, sunt branşat la anumite 72

canale energetice din univers şi circulă prin fiinţa mea energii foarte mari. Comunic cu fiinţe gigantice ca şi mine din alte sisteme solare, suntem interconectaţi între noi prin aceste canale energetice şi putem comunica. Activitatea pe pământ este într-un plan secundar faţă de ce fac în sistemul nostru solar. Fiinţa mea este una cu o mare suprafaţă din sistemul nostru solar şi dacă modific ceva la voinţă în fiinţa mea, se modifică şi în sistemul solar, eu fac voia Lui Dumnezeu şi transmit cu fidelitate voinţa Lui Dumnezeu, nu fac nimic de capul meu, sunt abandonat în faţa voinţei Lui Dumnezeu. Această amintire identificatoare a acestei vieţi mă face să mă desprind din nou de percepţia vieţilor anterioare şi să mă unesc cu voinţa Lui Dumnezeu. Ghidul îmi spune să revin şi să fiu atent, iar simt foarte tare mustrarea lui, mă simt vinovat parcă şi revin din nou la lecţie. Următoarea viaţă, o nouă pagină aleasă de mine, când mă uit la chip mă speriu îngrozitor, văd o faţă urâtă cu urechile mari cu altfel de frunte. M-am speriat, în prima fază am crezut că a intrat o entitate malefică să mă sperie la fel cum mi-au făcut cu pozele lui Grieg când schimbau imaginile pozelor cu imagini de demoni. Nu a fost aşa, m-am liniştit şi mi-am recunoscut privirea, „Doamne sunt eu” şi îl întreb „ce este cu tine?”. Îmi amintesc, sunt pe altă planetă, am o formă umanoidă, aici toţi sunt ca mine şi sunt obişnuiţi să îi vadă pe ceilalţi că arată aşa, nici nu îşi pun problema de cum arată, sunt o fiinţă bună dar am o viaţă banală, obişnuită pe această planetă. Îmi place în acestă axperienţă că am văzut un pic şi din momentul în care m-am încarnat pe această planetă, este o fază prin care pentru a te încarna pe această planetă trebuie să trec cu suflet printr-o matriţă formătoare ce îţi stabileşte forma ce o vei avea fizic. Vin pe planetă cu corp fizic, atunci am forma corpului fizic dată de acestă matriţă, este foarte interesant că îmi amintesc şi vibraţia planetei respective, nu ştiu să spun ce planetă era dar cred că i-aş recunoaşte vibraţia. Îmi amintesc şi de vibraţia planetei Pămănt şi recunosc şi pe pământ acestă matriţă formatoare prin care am intrat atunci când m-am încarnat pe pământ. Intuiesc că planetele au şi alte matriţe formatoare, dar nu pot să vă zic mai mult că nu ştiu ce forme fizice pot forma ele, dar le-am văzut că erau în alte locuri ale planetei. Simt că energia pranică necesară călătoriilor mele în plan subtil se încheie şi sunt nevoit să revin. Mulţumesc ghidului spiritual şi revin cu percepţiile numai în lumea fizică. Sunt obosit şi îmi este somn, mă odihnesc şi mă refac energetic. Am o nouă experienţă deosebită am în tabăra spirituală de la Costineşti. Sunt în tabăra spirituală şi după o spirală yang de inducţie a stării de eliberare prin miracol Divin mă întâlnesc cu Grieg şi mă întreabă cum am simţit la spirală. 73

Îi răspund lui Grieg că m-am simţit foarte bine dar nu am reuşit să îmi deschid brahmarandra şi nu înţeleg de ce în timpul spiralelor nu reuşesc să îmi deschid brahmarandra, am stări foarte plăcute în spirală ce nu se compară cu deschiderea lui brahmarandra. Grieg nu îmi spune nimic. După două zile este o nouă spirală yang de inducţie a stării de eliberare prin miracol Divin, particip şi eu la această spirală. De acestă dată mi se deschide brahmarandra foarte tare, sunt dilatat şi cuprind în conştiinţă un spaţiu foarte mare, planeta pământ este atât de mică încât abia de o pot percepe, cea mai mare parte a conştiinţei mele este într-o lume gigantică în care nu există forme, cred că este planul cauzal. Fiind prezent în acest plan parcă mi se estompează trăirile fizice şi încep să percep într-un fel dincolo de formă. Revin în corp, se resoarbe această dilatare extraordinară, mă simt îmbătat parcă la nivelul tuturor simţurilor. Mă întâlnesc la scurt timp cu ghidul meu spiritual Grieg, care râzând îmi spune acum cum a fost? Îi spun lui Grieg că îi mulţumesc pentru exemplificarea de deschidere a lui brahmarandra făcută şi că am simţit mult mai mult de cum simţeam eu de obicei când mai aveam această deschidere. I-am spus că aveam percepţii la câţiva kilometri de obicei când aveam această deschidere de brahmarandra, dar acum am avut această deschidere atât de mare încât am fost dilatat în toate cele trei lumi şi fiinţa mea era gigantică şi conştientă în aceste trei lumi. Cel mai puternic ca şi trăire şi ca şi volum de expansionare a fost în planul cauzal. Aici spaţiul era cel mai vast şi impresiile resimţite erau cele mai intense, percepţiile celorlalte două lumi erau mai estompate şi nu aveau intensitatea celor din lumea cauzală. Grieg îmi spune zâmbind „Ei ai văzut că poţi să îţi deschizi şi la spirale brahmarandra?”. „Da”, îi răspund, „dar cu ajutorul tău că eu nu am reuşit să am o astfel de percepţie, îţi mulţumesc”. În prezenţa ghidului meu spiritual Grieg îmi deschid inima aproape de fiecare dată; simt stări de iubire copleşitoare şi experimentez în timp ce vorbesc cu el foarte multe stări, este ca o exemplificare continuă şi mergeam în locurile spirituale despre care vorbim. Încep să ajung în planul cauzal şi când nu sunt în prezenţa lui Grieg, sunt fascinat, în planul cauzal, energiile sunt foarte intense şi nu este formă, fiinţa mea este foarte dilatată în acest plan. Ce gândesc în acest plan se îndeplineşte instantaneu, mă şi speriu de atâta forţă. Încep să experimentez în planul cauzal şi vreau în această stare de mare forţă să schimb vremea, de exemplu, dacă plouă torenţial să opresc ploaia şi să iasă soarele. Este necesar doar să mă gândesc şi apare soarele instantaneu, experimentez şi invers când este soare să fac să plouă, mai mult, să mă conving odată când era cerul întunecat foarte tare şi eu îmi doream să fie soare, dar înainte să fac complet soare să mă conving eu şi aici este un 74

element de siguranţă suplimentar, vreau ca numai jumătate din cer să fie senin şi jumătate să fie tot aşa închis la culoare şi trasez această linie chiar în dreptul meu pe cer şi cerul se schimbă după cum v-am spus. Mai vreau să desenez în partea închisă la culoare a cerului o ferestruică prin care să văd soarele şi în partea întunecată a cerului şi se realizează această ferestruică instantaneu. Este necesar doar să îmi doresc şi se realizează. Apoi vreau să fie soare pe tot cerul şi se face soare pe tot cerul, simt o stare de mare bucurie în inimă când fac aceste lucruri şi o mare responsabilitate în acelaşi timp. Uneori când ajung în planul cauzal nu mă simt foarte bine fizic şi nu ştiu de ce am anumite jene în corp dar pot să le duc, dar nu ştiu din ce cauză apar. Vreau să vorbesc cu Grieg să îmi spună despre ce este vorba. La prima întâlnire cu Grieg mă primeşte la el acasă şi vorbim câteva ore despre ce experimentez. Îi spun lui Grieg printre altele că ajung în planul cauzal şi că tot ceea ce gândesc în aceea stare se realizează instantaneu, îi mai spun că orice gândesc se realizează şi sunt foarte încântat. Grieg intervine şi mă corectează, îmi spune că orice bun fac, se realizează. Apoi îi spun că pot să fac să fie soare sau să plouă într-o clipă. Grieg îmi spune „Tu ce crezi că eu nu pot să fac să fie soare, pot, dar dacă Dumnezeu nu vrea, eu nu fac”. Mai îi spun că uneori când ajung în planul cauzal am dureri sau anumite jene fizice şi îl întreb de ce le am. Grieg îmi spune că puritatea corpului meu fizic oscilează şi că din această cauză uneori am acele dureri. Îmi mai spune că dacă vreau mergem împreună în planul cauzal şi îmi arată cum să fac să nu mai am acele dureri sau jene în corpul fizic. Sunt de acord să mergem împreună şi începem să realizăm consacrarea acestei acţiuni. După consacrare Grieg mă ia de mâini şi ajung instantaneu în planul cauzal. Dumnezeule, sunt uimit de uşurinţa cu care m-a dus în această dimensiune foarte magică! Simt o iubire foarte intensă în inimă când ajung în cauzal, uneori plâng de fericire, odată ajuns sunt copleşit de iubire şi încep să plâng în hohote de fericire, mă simt foarte bine în acest plan, este ca acasă. M-a uimit Grieg încă o dată cu această exemplificare. Din acest moment nu am mai avut nicio suferinţă fizică când am ajuns în planul cauzal şi am mai fost de foarte multe ori în cei cam zece ani ce au trecut de atunci. Mai am tot feluri de întrebări tehnice legate de stările ce le trăiesc şi Grieg îmi răspunde cu multă uşurinţă exemplificându-mi în timp ce vorbeşte acea stare. La final sunt foarte încântat de această întâlnire, îl întreb pe Grieg dacă este bine să am carnet de conducere. Gieg îmi spune că în timpul discuţiei noastre am greşit de trei ori şi că dacă mai greşesc de unde ştiu eu că nu mă păcălesc demonii când voi conduce şi fac accident.

75

I-am spus că voi cere acordul Bunului Dumnezeu pentru carnetul de conducere. Această întâlnire cu Grieg îmi clarifică la modul foarte profund cum trebuie să acţionez astfel încât să fiu în armonie cu voia Lui Dumnezeu. Este foarte importantă consacrarea şi chiar dacă poţi şi crezi tu că este bine şi răspunsul la consacrare este nu, nu trebuie făcută aceea acţiune. Abia după doi ani de zile am primit acordul de la Dumnezeu să îmi iau carnetul de conducere şi atunci l-am şi obţinut. Sunt atent la ce simt în inimă şi capăt experienţă în a comunica în inimă, atât în lumile subtile cât şi cu cei apropiaţi şi cu Grieg. Comunic de multe ori cu Grieg în inimă, Grieg răspunde foarte repede, practic instantaneu. Vorbesc în inimă măcar o dată pe lună cu îngerul meu păzitor, ce îmi place foarte tare este că ce îmi spune îngerul îmi spune şi Grieg să fac. Unele mesaje sunt legate şi de ce trebuie să facem cu toţii din această şcoală spirituală. Când aceste mesaje ajung în zona în care eu le pot descifra (zona în care eu sunt conştient) şi vreau să îi spun lui Grieg, la prima întâlnire avută cu Grieg, după ce am o astfel de revelaţie, Grieg ori anunţă că va prezenta un material care este pregătit deja despre subiectul despre care voiam să îi spun că am avut o revelaţie şi că ar fi bine să abordăm acel subiect, ori chiar începe prezentarea acelui subiect ce îmi era sugerat şi mie că ar trebui să fie prezentat. Sunt foarte încântat de aceste situaţii şi îmi dau seama că Grieg este mai aproape de sursa ce emană aceste inspiraţii divine, pot spune chiar că este una cu această sursă. Până ce eu reuşesc să decodez aceste mesaje altfel spus până ce ele ajung în zona conştientă, Grieg le-a şi structurat şi a pregătit o conferinţă pe această temă, sunt surprins foarte plăcut de aceste situaţii. Simt în inimă în repetate rânduri să scriu despre cele petrecute cu mine o carte, primesc acest mesaj şi de la îngerul meu păzitor. Sunt hotărât să scriu cartea, această hotărâre a mea supără foarte tare demonii care nu doresc să se afle despre existenţa lor şi mă intimidează în multe feluri încercând să mă facă să renunţ să scriu cartea. Mă sperie şi spunându-mi că karma ce o să o preiau în urma dezvăluirilor făcute despre ei mă va face să mor fizic. Îmi dau seama că această carte va fi o mărturie a existenţei demonilor (diavolilor) şi vor înţelege mai mulţi cum aceşti demoni acţionează în viaţa lor şi vor deveni conştienţi şi nu vor mai accepta aceste influenţe nefaste. Uneori demonii acţionează prin oameni facându-i pe aceştia să creadă că ei (oamenii) sunt cei ce acţionează sau gândesc în acel moment iar aceasta este o caracteristică a celui rău. Se şi spune că „Cea mai mare păcăleală a Diavolului este să te facă să crezi că nu există”. 76

I-am spus lui Grieg ce îmi tot spun demonii, că voi muri dacă fac aceste dezvăluiri. Grieg râzând îmi spune: „Tu ştii că nu există moarte.”. Decid să mă apuc să scriu cartea şi îi spun şi lui Grieg iar el îmi spune: „Foarte bine că o scrii acum pentru că mai încolo nu o să îţi mai aminteşti.” Încep să scriu cartea, îmi fac un fel de schelet cu ideile şi experienţele despre care vreau să vorbesc în carte şi încep să scriu primele zece pagini din carte. Îmi este foarte greu să scriu pentru că evoc foarte tare evenimentele şi sunt din nou acolo eu cel care sunt acum în prezent încep să mă rog cu toată inima pentru a-l ajuta pe cel ce experimentează acele momente în trecut (adică tot eu). Sunt în acelaşi timp şi în trecut retrăind evenimentele şi în prezent, mă rog cu toată inima pentru a-l ajuta pe cel ce experimentează în trecut. Nu pot să scriu mult, am un randament foarte scăzut la scris. Mă rog foarte mult spontan şi plâng în hohote pentru ajutorarea mea în trecut, sunt încă foarte sensibil la acest subiect. Când scriu mă opresc de multe ori şi fac pauze dese, stările ce le trăiesc sunt de compasiune faţă de mine în trecut, Îl implor pe Dumnezeu să mă ierte şi să mă scoată de acolo şi intru în comuniune cu Dumnezeu după această cerere fierbinte. Constat atunci când citesc ce am scris că lipsesc cuvinte din frază, uneori litere, alteori am inversat literele, parcă este şi un mic rebus sau o ghicitoare ce trebuie descifrată. Nu îmi propun să scriu aşa şi nici nu îmi dau sama, şi eu sunt surprins. Sunt într-un fel de transă când scriu la carte şi am stări foarte intense. Deşi am alocat foarte mult timp pentru a scrie cartea, în zece zile am scris doar zece pagini, nu îmi place că se petrece aşa. Vine Grieg în vizită la Braşov şi ne întâlnim toţi cei care vrem să ne întâlnim cu el. Este multă lume şi Grieg mă întreabă dacă am început să scriu cartea. Sunt încântat că am început să scriu şi îi spun că am făcut acel schelet cu ideile despre care voi scrie în carte şi că am zece pagini scrise din carte. Fratele meu Traian spune: „Mai faci tu Grieg o prefaţă de o sută de pagini şi este gata cartea lui Radu.”. Toţi cei prezenţi încep să râdă cu poftă. Nu s-au oprit, au tot râs de mine în acea noapte că am scris numai zece pagini şi că am mare noroc că Grieg mă va scoate cu prefaţa de o sută de pagini. Trăiesc o stare de umilinţă dar îmi prinde bine şi îmi este foarte clar cristalizată ideea că va trebui să găsesc o modalitate prin care să pot să scriu mai repede această carte. La scurt timp găsesc această modaliatate prin care să pot să scriu mai repede această carte. Această modalitate este să dictez ce vreau să scriu unei alte persoane şi ea să scrie. Am găsit această persoană, este o prietenă apropiată de a mea. Continui lucrul la carte şi merge foarte bine, mai plâng de multe ori când îmi amintesc cum era atunci, nu puteam controla acel plâns izvorât din dorul de Dumnezeu, dar dictez şi după încă douăzeci de zile am finalizat cartea.

77

În treizeci de zile de când am spus că voi scrie am finalizat cartea care are peste o sută de pagini. Vorbesc cu fratele meu Traian şi cu Claudiu să participăm şi noi cu jumătate din suma de bani ce era necesară pentru tipărirea cărţii, având în vedere că ea se dădea gratuit la toţi participanţii în tabără şi că era vorba despre mine în carte; am considerat că ar fi frumos din partea noastră. Cu manuscrisul original plec spre Bucureşti unde urma să mă întâlnesc cu Grieg. Mă opresc pe drum şi îmi cumpăr o bucată de brânză în coajă de brad şi roşii căci îmi era foame. Brânza era foarte bună la gust şi eram încântat că nu mâncasem nimic în acea zi. Îmi deschid inima ş comunic prin iubire cu Grieg, îi spun că sunt foarte încântat că îl voi întâlni şi că am gata cartea. Grieg este încântat că am gata cartea şi îmi mai spune în inimă să îi iau şi lui o bucată de brânză în coajă de brad că şi lui îi place foarte mult, găsesc simpatică această cerere şi îi spun că îi iau. Cumpăr o bucată mai mare din acea brânză şi sunt foarte fericit, simt că plutesc şi iubesc intens. Îi spun când m-am întâlnit cu Grieg la Bucureşti că am încheiat cartea şi îi dau manuscrisul original. Grieg este foarte încântat că în treizeci de zile am scris cartea şi îmi spune că sunt mulţi care şi-au propus să scrie şi că au trecut mulţi ani de atunci şi ei tot nu au finalizat cartea propusă. Îi mai spun lui Grieg că am vorbit cu Traian şi cu Claudiu M. să participăm şi noi cu bani pentru tipărirea cărţii. Grieg îmi spune că nu este necesar să participăm cu bani pentu tipărirea cărţii pantru că au banii necesari pentu tipărire. Eu insist să participăm cu bani iar Grieg îmi spune că nu este necesar pentu că au bani pentru tipărit cartea, şi să îmi mai cumpăr eu ce mai am nevoie. Îi spun lui Grieg că noi vrem să participăm şi că îi dăm aceşti bani pentru tipărirea cărţii cu toată inima. Grieg se joacă cu mine şi îmi spune că nu are unde să îi pună, că dacă îi pune în buzunarul de la cămaşă ce se află la piept atunci când se apleacă îi cad şi îi pierde şi că dacă îi pune în buzunarul de la spate la pantaloni atunci când merge îi ies din buzunar şi îi cad şi în concluzie nu vrea să îi ia. Îi spun să ia aceşti bani totuşi şi Grieg nu vrea, îmi sugerează să văd dacă mai este nevoie de ceva la Braşov. Renunţ să mai vreau să îi dau banii lui Grieg şi îi spun că i-am luat o bucată de brânză în coajă de brad foarte bună. Grieg este foarte încântat şi ia această brânză din mâinile mele întinse şi spune „Asta da!”. Mă lasă fără replică. Plec spre casă şi după cam două săptămâni de la discuţia cu Grieg mă contactează în inimă îngerul meu păzitor şi mă roagă pentru prima oară ceva, să particip şi eu la construcţia sălii din Braşov, mai mult, îmi spune că dacă nu voi participa, nu se va face, mai îmi arată şi care sunt paşii ce trebuiesc făcuţi pentru a reuşi. Deşi sunt copleşit de prezenţa şi iubirea îngerului păzitor cu toată fiinţa mea, simt că mă opun la această cerere. Pentru a îndeplini această cerere trebuie 78

să merg efectiv pe şantier şi să particip. Am tot ce îmi trebuie pentru mine, am bani şi sunt îndrăgostit şi nu îmi place pe şantier. Mă bulversează foarte tare ce îmi cere îngerul meu păzitor şi nici nu simt că aş vrea să fac aceasta. Îi spun îngerului că sunt foarte bulversat de cererea lui şi că nu aş vrea să îi dau curs, toată fiinţa mea simt că se împotriveşte şi îmi este foarte greu să fac împotriva voinţei mele. Amân răspunsul şi încep să mă rog în inimă la Bunul Dumnezeu să îmi schimbe starea interioară şi să vreau cu toată fiinţa mea să particip. Mă rog zi de zi mult timp, cam patrusprezece zile pentru a mă lămuri şi nu primesc niciun răspuns direct de la Dumnezeu. Aceste două săptămâni sunt o eternitate pentru mine, nu vreau cu toată fiinţa mea să particip şi îmi dau seama că îngerul este mesagerul Lui Dumnezeu. După două săptămâni îi spun îngerului meu păzitor că de când l-am putut contacta şi înţelege ce îmi spune, eu şi numai eu i-am cerut tot feluri de lucruri şi ajutorul în multe situaţii şi acum este pentru prima oară când el îmi spune că are nevoie de ajutorul meu şi eu înţeleg acest lucru. Iau decizia să ascult îngerul şi să particip împotriva voinţei mele, mă abandonez voinţei îngerului, sunt bulversat tot ce eram eu se năruie. Sunt ghidat de îngerul meu păzitor şi vorbesc de multe ori cu el în inimă şi mă ajută foarte mult, îmi schiţează paşii ce trebuiesc urmaţi. Uneori când nu găsesc anumite materiale necesare construcţiei îl rog să mă ajute şi-mi arată locul unde sunt aceste materiale foarte bune şi ieftine şi îngerul îmi arată în inimă locul şi mă duc în acel loc în care nu am mai fost niciodată şi le găsesc aşa cum mi-a spus îngerul. Într-o zi, suntem pregătiţi mai mulţi să turnăm stâlpii de rezistenţă, sunt şi oamenii necesari adunaţi şi avem şi materialele necesare, dar când să ne apucăm de lucru începe să plouă torenţial, cerul devine plumburiu. Mă rog şi cer ajutor la îngerul meu păzitor să mă ajute să oprim ploaia şi îmi spune în prima fază că este necesar să plouă în oraş. Continui să cer ajutor şi se găseşte o soluţie, nu mai plouă, numai deasupra noastră este o porţiune circulară chiar deasupra sălii şi câţiva metri lângă unde s-a deschis cerul şi este luminos în contrast cu cealaltă parte unde este plumburiu cerul. Nu mai plouă deasupra noastră şi putem turna stâlpii de rezistenţă, toţi cei prezenţi văd acest fenomen evident de graţie a Lui Dumnezeu. Eu simt că sunt folosit ca şi canal energetic prin care se ridică energia în acea porţiune, am o stare foarte interesantă că sunt prezent şi în alte dimensiuni. Acest fonomen s-a produs de mai multe ori în timpul construcţiei. Mai prezint un fenomen extraordinar ce a avut loc atunci. Suntem la începutul lunii decembrie şi am ajuns să turnăm prima placă de beton la construcţie. Nu ştiu ce să fac pentru că este vremea pentru iarnă şi ştiu că temperatura pentru ca placa de beton să fie foarte bună trebuie să fie peste 79

limita de îngheţ timp de douăzeci şi una de zile. Cer ajutor îngerului păzitor şi îngerul îmi spune în inimă că mă susţine şi voi avea această temperatură timp de douăzeci şi una de zile. Decid să turnăm placa şi turnăm într-o zi toată placa. Urmăresc zi de zi timp de douăzeci şi una de zile temperatura şi de zi şi de noapte şi nu a coborât sub + 5C◦. După ce a trecut ultima zi, chiar a douăzeci şi doua zi este ziua de crăciun şi suntem în douăzeci şi patru spre douăzeci şi cinci decembrie şi începe să ningă şi avem zăpadă în câteva ore pâna la genunchi, sunt atât de fericit şi mulţumesc îngerului pentru ajutor. Îmi este din ce în ce mai clar prin intermediul inimii ce vrea Dumnezeu de la mine, mă las ghidat şi ascult vocea Lui Dumnezeu auzită în inimă într-o stare de iubire copleşitoare, de cele mai multe ori mintea nu poate înţelege această voie a Lui Dumnezeu eu mă abandonez în această voie a Lui Dumnezeu şi îmi ascult inima. Se spune că „Inima are raţiuni pe care mintea nu le poate înţelege”. Vă dau şi un exemplu în această direcţie. Tot la construcţia sălii am fost ajutaţi şi de un vecin ce ne-a lăsat să luăm curent şi apă de la el, până am făcut şi noi branşamentele. În toată această perioadă am plătit integral facturile ce îi veneau la curent şi apă, plătind şi partea consumată de către vecinul binevoitor. Am reuşit să realizăm şi noi branşamentele; cu ajutorul Bunului Dumnezeu am tras apă, canalizarea, gazul şi curentul în zece zile şi am făcut şi actele necesare pentru acestea. A fost un miracol şi cred că cei ce au făcut branşamente ştiu cât durează actele şi apoi realizarea acestora. Nu a mai fost nevoie să luăm curent şi apă de la vecinul binevoitor. Am achitat la zi tot ce mai aveam de plată şi în această perioadă în care am folosit utilităţile de la el. L-am mai ajutat şi să îşi facă unele reparaţii la curtea şi la casa lui. După trei luni de la încheierea folosirii utilităţilor vecinul îmi lasă vorbă să îi mai dau zece milioane de lei pentru plata curentului. Sunt foarte hotărât să nu mai plătim această sumă căci nu am consumat acel curent şi spun că vrea să îşi bată joc de noi şi să profite de bunătatea noastră şi să ia aceşti bani. Le spun tuturor băieţilor din echipă să îi transmită dacă mai vine că nu îi vom da aceşti bani . Vecinul vine peste câteva ore şi ne găseşte pe toţi în pauză vorbind între noi. Îmi spune că vrea zece milioane pentru curentul ce a venit pe ultima factură, în timp ce îmi spune această cerere simt în inimă o fericire indescriptibilă, sunt în comuniune cu Dumnezeu şi ştiu că asta este voia Lui Dumnezeu să îi dau cei zece milioane. Nu comentez nimic şi îi dau zece milioane de faţă cu toţi cei din echipă, ce rămân cu gura căscată la gestul meu. Mintea îmi era depăşită de situaţie nu avea logică ce făceam, m-am abandonat în faţa voinţei Lui Dumnezeu trebuind să încalc hotărârea mea fermă de a nu plăti aceşti bani nemeritaţi. Vecinul ia banii şi pleacă, eu 80

rămân cu toţi ceilalţi ce se uită la mine. Le spun că am simţit foarte clar în inimă că aceasta este voia Lui Dumnezeu şi deşi îmi este jenă faţă de ei şi este împotriva voinţei mele, eu îmi ascult inima. La o lună de zile mă întâlnesc cu vecinul ce m-a chemat la poartă. Vecinul îmi întinde cei zece milioane de lei şi îmi mulţumeşte pentru bunătatea mea că l-am ajutat atunci când a avut foarte mare nevoie şi că el în interiorul lui a luat aceşti bani împrumut şi mi restituie acum. Simt din nou prezenţa Bunului Dumnezeu prin acest om credincios, mă bucur foarte tare cu inima deschisă şi îl îmbrăţişez. Dumnezeu începe să îmi vorbească din ce în ce mai des în inimă direct sau în diferite moduri prin diferite persoane chiar dacă le cunosc sau nu le cunosc, vocea lor îmi deschide inima şi simt că ce spun este voia Lui Dumnezeu. Simt prin plante, animale, copaci, vânt, soare, nori şi prin multe altele cum îmi vorbeşte Dumnezeu. Vă dau un exemplu aici. Sunt la mare, am o stare foarte frumoasă de aspiraţie şi mă aşez într-un loc mai retras sămi exprim acest dor de Dumnezeu. Vreau să fac o meditaţie şi sper cu tărie ca în urma ei să Îl simt pe Dumnezeu. Mă aşez într-o postură de meditaţie, închid ochii, mă interiorizez. Un gândăcel aterizează pe braţul meu stâng şi începe să meargă pe braţ. Mă gâdilă atât de tare mersul lui că îmi trezeşte simţurile şi nu mă lasă să mă interiorizez profund. Alung gândăcelul de căteva ori, dar tot el revenea în acel loc şi simt că mă perturbă. Decid cu detaşare să omor gândăcelul, deschid ochii şi ridic palma dreaptă şi sunt pregătit să... Atunci gândăcelul îmi spune în inimă „Radu, Eu sunt!” şi recunosc în inimă această voce dincolo de cuvinte a Lui Dumnezeu. Sunt în comuniune cu Dumnezeu şi trăiesc o stare de umilinţă şi ruşine că am vrut să omor gândăcelul, îmi vine să intru în pământ de ruşine. Cer iertare Bunului Dumnezeu şi mulţumesc pentru modul în care mi-a răspuns, îmi dau seama de aroganţa mascată cu care mă pregăteam să Îl întâmpin pe Dumnezeu şi eram plin de mine că ştiam că îmi va răspunde. Şi acest gândecel îşi permitea să mă deranjeze, el nu ştia ce treabă importantă am eu de făcut. Ce bună a fost această lecţie de umilinţă pentru mine. Mă familiarizez cu modul inedit al lui Dumnezeu de a-mi răspunde, tot timpul surprinzător. Am un sentiment foarte puternic clipă de clipă că sunt puştiul răsfăţat a Lui Dumnezeu pe pământ. Chiar dacă nu sunt copleşit tot timpul de iubirea fuziunii cu El, Îl simt prezent pe Dumnezeu cu mine mereu. Acesta este simţirea mea: că merg cu Dumnezeu peste tot şi vorbesc cu El. Îl întreb ce să fac şi în cele mai mici decizii, uneori răspunsurile ce le primesc sunt copleşitoare, alteori nu, dar îmi dau seama că acelea sunt răspunsurile. Îmi doresc să fiu mereu în fuziune deplină cu Tatăl Ceresc şi să mă întorc acasă. 81

Simt în prezenţa lui Grieg vocea părintelui ceresc, ce îmi zice „El este” şi la ceea ce îmi spune Grieg, inima îmi vibrează la fel şi recunosc vocea Tatălui Ceresc. Sunt fascinat de uşurinţa cu care Grieg controlează energia imensă ce trece prin fiinţa lui. Este un canal gigantic în fiinţa lui ce leagă pământul de cer, nu îmi este permis să îl văd cum este el de fapt, pot vedea în el doar realizările avute de mine acum şi în trecut dar intuiesc că este mult mai mult decât percep acum. În inimă continui să comunic cu Dumnezeu, cu Grieg, cu îngerul meu păzitor şi cu alte fiinţe spirituale, uneori sunt foarte încântaţi de mine, alteori îmi apar şi mă ceartă, mă simt atât de vinovat când mă ceartă că nu vă puteţi imagina, schimb atitudinea şi urmăresc să repar greşeala, când am reuşit să repar greşeala făcută nu mă mai simt deloc vinovat. Sunt mereu alături de mine şi răspund foarte repede în inimă când sunt în impas. Am constatat că am şi momente când la anumite probe este necesar să fiu singur şi nu intervin, nu îmi spun ce să fac, atunci trebuie să hotărăsc singur, nu ştiu de ce. Îmi dau seama dacă am hotărât bine după starea de fericire sau regret ce apare după alegere. Sunt pregătit de cei din lumile spirituale să fac şi să înţeleg mecanismele prin care pot face vindecări, exorcizări, să schimb nivelul de conştiinţă al unei persoane şi chiar nivelul unei zone într-un timp foarte scurt. Nu îmi este permis chiar dacă pot, să fac ce vreau, eu trebuie să fiu ascultător şi să accept voinţa divină. Mai văd demonii ce intră prin oameni şi acum, nu mă mai chinuie deloc acum, uneori chiar mă abordează demonii şi vorbesc cu mine, de cele mai multe ori nu îl bag în seamă, uneori le cer să iasă afară că nu am chef de ei, uneori pleacă, alteori rămân, asta este situaţia şi o acceptăm aşa cum este. Sunt foarte bucuros că este Grieg pe pământ, că mă ajută foarte mult şi mă învaţă cum să fac să fiu un canal de manifestare al Lui Dumezeu. Mă uit la el cum face şi înţeleg, îl întreb şi îmi exemplifică ce îl întreb. L-am întrebat cine sunt cele două fiinţe întâlnite de mine în lumea îngerilor şi care am simţit că sunt părinţii mei spirituali. Grieg îmi spune că sunt ghizii mei spirituali şi că au misiunea spirituală să mă readucă în lumea îngerilor. I-am mai spus că am mai vorbit de mai multe ori cu ei în inimă şi că chiar acum când vorbesc cu el îi simt în inimă. Grieg mi-a spus că aşa este, că ştie că vorbesc cu ei în inimă şi că voi mai vorbi de multe ori şi de acum încolo mai des. Încep să îmi deschid inima, aproape în fiecare zi simt că sunt un pic din timpul unei zile cu inima la cer. De cele mai multe ori plâng în inimă de fericire, nu tot timpul cu lacrimi fizice, aşa cum am mai spus. Simt că nu am energie să mă menţin permanent în această stare, pot să ajung în lumea îngerilor dar nu reuşesc să mă menţin acolo, este un consum foarte mare de 82

energie şi când se consumă energia ce o am, revin. Îl întreb pe Grieg ce să fac să mă menţin permanent într-o stare de comuniune cu lumea îngerilor. Grieg îmi spune că nu folosesc energia kundalini pentru că atunci nu aş mai avea probleme cu energia. Voi reflecta la această situaţie, voi fi foarte atent la tot ce pot face să îmi trezesc energia kundalini. Mai reuşesc uneori să o trezesc dar nu o pot controla şi nu este o situaţie permanentă. Îmi deschid inima când mă întâlnesc cu Grieg şi simt prezenţa Bunului Dumnezeu, Ce graţie să fie prezent aici cu noi! Îmi amintesc viaţa când, deşi aveam kundalini trezit şi îl controlam, nu ştiam de Dumnezeu. Ce mult contează să fii îndrumat de un ghid spiritual! Sunt profund mişcat de umilinţa lui Grieg, de modul cum din imensitatea fiinţei lui aşteaptă cu foarte mare răbdare şi ne învaţă pas cu pas cum să Îl descoperim pe Dumnezeu în fiecare dintre noi. Încep să am doruri de Dumnezeu foarte puternice şi aceste doruri se alină doar prin fuziune cu Dumnezeu. Am aceleaşi doruri şi faţă de Grieg şi sunt la fel alinate de prezenţa extaziantă a maestrului în inima mea. Am percepţii ale celorlalţi, îi simt uneori că eu sunt în fiinţele lor şi trăiesc şi în ei. Îi simt cum sunt şi îmi este foarte uşor să îi accept, tot eu sunt şi în fiinţa lor. Trăiesc ce zicea Iisus „Când ajutaţi un sărac, pe mine mă ajutaţi, când ajutaţi un bolnav, pe mine mă ajutaţi”. Îmi este foarte clar că este o percepţie a sinelui meu cu care încep din nou să fiu unit. Situaţiile şi semnele îmi vorbesc când trebuie să plec sau să rămân într-un loc şi aşa fac, am constatat că lăsându-mă ghidat în felul acesta, ajung la momentul potrivit tot timpul. O caracteristică a stării de integrare în armonie cu Dumnezeu este că nu oboseşti. Simt că Grieg ar merita mult mai multe cuvinte de recunoştinţă din partea mea. Eu nu mă pricep să scriu imnuri de slavă maestrului meu Grieg şi îl rog să mă ierte pentru aceasta. Îi spun că îl iubesc foarte mult şi că de la el am învăţat acum să iubesc din nou divin pentru că uitasem. Recunoştinţa îmi este în inimă şi în iubirea ce i-o port şi se materializează prin dorul ce îl am faţă de el, simt că nu pot respira fără maestrul meu Grieg prin care am ajuns să îmi amintesc şi să fuzionez cu Tatăl Ceresc. Mulţumesc tuturor fiinţelor spirituale ce au fost, sunt şi vor fi alături de mine şi celor pe care le cunosc deja şi celor ce nu le cunosc. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că Îl pot simţi că este alături de mine şi că mă face să simt că sunt puştiul Lui răsfăţat pe acest pământ. În final vă spun că îmi voi continua căutările spirituale până ce voi fi unit în permanenţă cu Tatăl Ceresc şi din acel moment voi face mereu voia Lui. Vreau să simt şi eu în permanenţă ce Iisus zicea „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl

83

este în mine”. Vă mai spun ce a zis maestrul meu Grieg „Ce eşti tu am fost şi eu. Ce sunt eu vei fi şi tu.”. Dorul de Dumnezeu mă animă în această căutare-regăsire. Se potriveşte aici un citat cu semnificaţii foarte profunde. Voi încheia cartea cu acest citat: „Nu te-aş căuta dacă nu te-aş fi găsit deja.”

84