Datorie si onoare-Iris Johansen.rtf

Datorie si onoare-Iris Johansen

1 Telefonul suna. Ignora-1, îsi spuse Eve, degetele atingând reconstructia craniului botezat Marty. Putea sa sune înapoi persoana care o apelase dupa ce-si termina munca. Telefonul era setat pe speaker si ea putea sa raspunda daca era Joc sau Jane. Era prea aproape de acel pas important al sculpturii sale. La al saselea apel, se declansa robotul. — Trebuie sa-ti vorbesc. Ridica receptorul, doamna Duncan. Ea îngheta, cu degetele oprite în aer. Luis Montalvo. Desi nu vorbise cu el decât de doua ori, accentul usor pe care îl avea era inconfundabil. — Stiu ca esti acolo. Nu ai parasit cabana în ultima saptamâna. Vocea lui devenise usor ironica. Abnegatia ta este admirabila si eu înteleg ca esti nemaipomenita în ceea ce faci. Abia astept sa fii la fel de concentrata si asupra a ceea ce ma intereseaza pe mine. Facu o pauza. Te rog sa ridici receptorul. Nu sunt obisnuit sa fiu ignorat. Doar nu vrei sa ma superi... Ea nu vroia sa raspunda. El putea sa o scoata din starea aceea de intensitate fierbinte de care avea nevoie atunci când muncea, fiind atât de aproape de final. Fir-ar al naibii, sperase ca nu o va suna din nou dupa ce îl refuzase atunci, la ultimul telefon, în urma cu o saptamâna. — Sa stii ca nu ma dau batut.

Nu, cu siguranta ca nu. Montalvo fusese politicos în timpul primei conversatii telefonice si chiar si dupa ce îi refuzase oferta, a doua oara când o sunase nu manifestase nicio suparare. Vocea Iui fusese lina si înceata, cu un ton de regret si, totusi, fusese o nota ascunsa sub acea curtoazie dc catifea care o uimise. O facuse sa se simta nefiresc, dar în scara asta o umpluse de nerabdare. Nu avea timp pentru asa ceva acum. Marty o astepta. Traversa camera si ridica receptorul. — Montalvo, sunt foarte ocupata. Ti-am dat raspunsul. Nu ma mai suna. — Oh, ce încântator sa-ti aud vocea. Stiam eu ca nu poti fi atât de nepoliticoasa încât sa ma lasi aici asteptând pe aceasta masinarie nesuferita. Urasc masinariile impersonale. Sunt un om emotional si pasional, chiar ma deranjeaza. — Chiar nu vreau sa stiu cc iubesti sau urasti. Nu-mi pasa. Vreau sa închid telefonul si sa uit ca existi. — Îmi dau seama dc acest fapt trist. Esti absorbita de ultima ta reconstituire a craniului baiatului îngropat în Macon. L-ai botezat? Stiu ca dai nume la toate craniile la care lucrezi. Ea se crispa. — De unde stii asta? — Stiu totul despre tine. Stiu ca locuiesti cu detectivul Joe Quinn de la departamentul politiei din Atlanta. Stiu ca ai o fiica adoptiva, Jane MacGuirc. Stiu ca esti probabil cel mai bun specialist din lume în reconstituirea craniilor. Sa continui? — Astea pot fi de notorietate publica. Dar de unde stii despre baiatul ucis Ia Macon?

— Am multe legaturi în toata lumea. Vrei sa stii cine 1-a omorât? As putea afla asta pentru tine. — Nu tc cred. — De ce nu? — Fiindca nici macar nu esti aici în tara. Esti o scârba care provoaca dureri de cap unui doctor si locuiesti în Columbia, acolo unde te poti ascunde si vinde otrava la cel mai bun pret. El chicoti. — Îmi place sinceritatea. Foarte putine femei pe care le cunosc sunt dornice sa-mi spuna adevarul asa cum îl vid ele. — Atunci sunt recunoscatoare ca nu sunt una dintre acele femei pe care le cunosti, bastard misogin ce esti. Daca as fi fost, as li fost probabil tentata sa te castrez. — Câta violenta, câta pasiune. Cred ca semanam foarte mult, doamna Duncan. — în niciun caz. Respira adânc. Raspunsul este nu în continuare. Nu am nicio intentie sa vin acolo sa-ti fac reconstituirea. — Erai foarte politicoasa si aveai aerul unei femei de afaceri, aproape întelegator, atunci când ti-am facut oferta prima oara. A doua oara ai fost mult mai dura. Sa înteleg ca l-ai pus pe Joe Quinn sa ma verifice? — Da, bineînteles. Nu fac afaceri cu fraudatori si ucigasi. — Toata lumea face afaceri cu oricine ofera cel mai bun pret. — Ti-am spus si ultima oara ca nu ma intereseaza niciunul din profiturile tale grase. — Iar eu am fost foarte impresionat. Nu cred ca am mai întâlnit vreodata pe cineva care sa refuze un milion dc dolari pentru câteva zile de munca.

— Bani murdari. — Nu este adevarat. Toti banii mei sunt foarte bine spalati. — Am crezut ca ai acceptat ideea ca nu am de gând sa lucrez pentru tine. — Fiindca nu m-am certat cu tine. Nu-mi place sa-mi bag singur bete în roti. Pur si simplu plec si îmi gasesc altceva. Mi-a luat aproape o saptamâna sa ma decid care ar fi acela. - Si? — Sunt convins ca vei fi oaspetele meu într-un timp foarte scurt. — De ce? — Asta ar strica surpriza. îmi place sa vad un plan cum se desface în fata mea ca o floare frumoasa de noapte. - Ai adus vorba de Joc si de fiica mea adoptiva. Daca te atingi de ei, te ucid. — Din nou violenta. Avea un ton amuzat. Nu as fi atât de prost. Acesta ar fi tragaciul care te-ar trimite direct pe drumul în care ma vei putea doborî. Vreau cooperarea ta. — Sa stii ca închid telefonul. — Foarte bine. Am vrut doar sa-ti ofer ocazia de a-ti schimba opinia. As fi foarte fericit daca ai veni la mine din motive mercenare. Mult mai putin stresant pentru toata lumea. — Ma ameninti? — Dumnezeule, nu. Ti-ai da seama daca as face asta. Nu se pune problema. Nu vrei sa vii aici sa ma faci fericit si sa devii bogata cu aceasta ocazie? -Nu. — Foarte rau. Ofta. Atunci, noapte buna. închise telefonul. Eve aseza usor receptorul în furca. El spusese ca nu o ameninta, dar cum altfel sa-i spuna? Era subtila însa

amenintarea, era cu atât mai rece din cauza felului normal, de la sine înteles, în care fusese transmisa. Fusese atât de calm când îl refuzase încât ea chiar a crezut ca el acceptase refuzul si disparuse din viata ei. E clar ca se înselase. Sa-1 sune pe Joe si sa-i spuna ca Montalvo era înca prezent? Si sa-1 faca sa se gândeasca ca ea este îngrijorata si sa se grabeasca sa vina acasa de la sectia de politie? Dar ea nu era îngrijorata. Se simtea nelinistita. Montalvo îi spusese ca familia ei era în siguranta, iar ea îl crezuse. Asa cum prevazuse el, orice pericol care s-ar fi abatut asupra familiei ei ar fi facut-o sa se supere, dându-i gânduri razboinice. El nu o amenintase deloc si poate ca doar încerca sa o intimideze pentru a o determina sa accepte oferta lui. Poate. Si totusi el parea sa stie prea mult despre miscarile ei. Oare era supravegheata? Da, cu siguranta îi va spune lui Joe. Dar nu avea niciun rost sa-1 alarmeze acum. Ii va spune în aceasta seara când se întorcea la cina. Bine, acum îsi dorea sa se întoarca la Marty si îi era teama ca daca îi spunea lui Joe o va împiedica de la lucru. Nu dorea .1 (ic distrasa de la lucru. Nenorocitul probabil se amuza, gândin-du-se ca putea sa-si impuna controlul. Poate chiar o va suna din nou si va încerca din nou sa o manipuleze. Sa fie a naibii daca îi \ a permite acest lucru. închise telefonul fix, apoi mobilul înainte de a se îndrepta spre reconstituirea aflata pe sevaletul din cealalta parte a camerei. Sa-1 scoata pe Montalvo din gândurile ei. Sa se gândeasca la Marty si la sansele de a-1 aduce acasa. Sa se gândeasca la baietelul ucis si îngropat, apoi lasat singur într-un loc

fara nume. Asa era mai bine. Cuvintele lui Montalvo se estompau în ii mp ce ea se apuca de lucru. Vorbeste cu mine, Marty. Ajuta-ma sa te aduc acasa... — Ce pacat! Montalvo privi telefonul. Speram ca ea va ceda lacomiei la fel ca o persoana obisnuita. Este usor sa fii nobil timp de o ora, o zi, dar apoi încep sa se gândeasca si poate sa viseze putin. O saptamâna ar fi trebuit sa-i stârneasca apetitul si sa o Iaca sa gaseasca scuze pentru care ar fi acceptat oferta. — Nu toata lumea se gândeste ca banii sunt începutul si sfârsitul la toate, Montalvo, spuse Soldono. Montalvo zâmbi. — Aproape toata lumea. Din pacate, Eve Duncan face parte din restul lumii. Se ridica din scaunul sculptat aflat la capatul mesei. Ei bine, un om trebuie sa faca schimbari. Soldono se crispa. — Nu o face, Montalvo. — Ea nu-mi da nicio sansa. Tu nu-mi dai nicio sansa. Nu ai vorbit înca cu ca, nu-i asa? El dadu din cap. Ti-am spus ce trebuie sa faci, dar tu trebuia sa ai ultimul cuvânt. Te vad cum încerci cu disperare sa eviti sa o aduci în scena cu toate puterile. Ei bine, a sosit momentul acela. — De ce ea? întreba Soldono. în Rio este un sculptor criminalist foarte bun. Foloseste-1 pe acesta. — Sanchez? Montalvo dadu din cap. Din punct de vedere tehnic este grozav, dar el nu este ce-mi doresc. — Eve Duncan este cetatean american si este cunoscuta si respectata de toate departamentele dc politie de pe planeta. Ea a refuzat banii tai si nu vei face decât sa stârnesti un cuib de viespi daca încerci sa o fortezi.

— Si nu ti-ar placea asta. CIA încearca sa stea în bezna zilele astea. — Lasa-ma sa ti-1 aduc pe Sanchez. — Nu întelegi. -Atunci spune-mi! Privi visator la adâncimea vinului din paharul sau. — Este o chestiune de pasiune. -Ce? — I-am spus Evci Duncan ca sunt un om pasional. Este adevarat. Soldono nu observase nicio emotie la Montalvo, cu atât mai putin pasiune. Omul era stralucitor, inventiv si îsi pastra sentimentele sau gândurile ascunse dupa un zâmbet usor ironic. — De ce Eva Duncan? repeta el. — Si ea este o pasionala. I-am studiat dosarul si nimic nu e mai clar. Este ca un uragan care se învârte în jurul ei. A crescut pe strazi cu o mama dependenta de droguri si a nascut o fetita ilegitima când era adolescenta. Si-a schimbat viata si s-a dus la scoala devenind o mama exemplara. Apoi fiica i-a fost rapita si probabil ucisa, iar trupul nu a fost descoperit niciodata. în loc sa fie devastata, doamna a devenit sculptor judiciar si a încercat sa se apropie de parintii altor copii rapiti, identificând ramasitele copiilor lor disparuti. — Stiu toate, astea, spuse Soldono nerabdator. — Stii faptele, dar nu ai studiat-o niciodata pe Eve Duncan asa cum am facut-o eu. Crede ca o cunosc mai bine decât se cunoaste ca însasi. Stiu ce o determina. Stiu ce o face sa tresara. — Mda, desigur, nu putu el sa-si retina sarcasmul din voce. Pasiune?

— Nu o subestima. Da Vinci a avut-o. Michelangelo a avut-o. Este o diferenta între arta si creatie. Eve Duncan o are. Vocea sa era calma, dar dura. Si de aceea trebuie sa o am. Nu încerca sa-mi liagi pe gât pe altcineva. — Gaseste o alta cale. Ai promis ca... — Si mi-as fi tinut promisiunea, daca tu ti-ai fi tinut-o pe a ta. Vocea sa era plina de ironie în timp ce continua. Dar din moment ce doamna nu e de acord, va trebui sa gasesc cooperare în alta parte. îti dai seama de asta, nu? - Nu. Zâmbetul lui Montalvo disparu. — Atunci viziunea ta ar trebui sa se îmbunatateasca repede. Ti-am spus ieri ca, daca nu primesc raspunsul pe care-1 vreau, atunci voi merge mai departe. E clar ca ai ales sa te gândesti ca nu vorbesc serios. îti dau alte patru orc sa o convingi, Soldono. Nici mai mult, nici mai putin. îsi privi ceasul. Diseara. La ora zece. — Nu pot încheia un asemenea târg. — Ba sigur ca poti. Nu ma prosti. O faci tot timpul. Viata pentru viata. Se întoarse. Termina-ti cina. Tiramisu este extraordinar. Iar bucatarul sef va fi suparat daca nu îl încerci. Soldono plesnea dc frustrare în timp ce îl urmarea cum pleaca. Subtire, plin de gratie si la fel de periculos ca un baton de dinamita aflat prea aproape dc foc. Nenorocitul. O va face? Dar de ce îsi mai punea întrebarea? Montalvo nu glumea si putea sa-si duca la îndeplinire orice amenintare pe care o facea exact cu metoda pe care o scosese în evidenta. Avea patru ore la dispozitie. Sperase sa gaseasca un mod de a-1 opri pe Montalvo fara

sa o implice pe Eve Duncan, dar timpul expirase. Dar oare era în avantajul lui sa faca un târg pentru o femeie? Dc ce sa nu lase totul la voia întâmplarii? Trebuia sa fie sigur ca merita. Patru ore. Se întinse dupa telefon si forma repede numarul. — Montalvo mi-a dat patru ore. Fir-ar al dracului, o va face. Cum dracului sa-1 opresc? Venable ramase tacut pentru o clipa. — E timpul sa-i oferi Evei Duncan dreptul de a alege. — Ce mai alegere! Bine, o voi face. Te voi suna din nou când termin. închise telefonul si cauta în agenda numarul Evei Duncan. — M-a sunat Jane, spuse Joe când ajunse la vilisoara, doua orc mai târziu. A încercat sa dea de tine, dar nu a reusit. Mia spus ca a facut rezervarile pentru noi la Doubletree în Phoenix si ca trebuie sa-ti amintesc ca spectacolul arc loc în sâmbata asta. Zâmbi. I-am spus ca e foarte posibil sa-ti amintesti. — Cum? spuse Eve încercând sa-si abata atentia de la craniu. Era ca si cum lupta printr-o ceata densa. Bineînteles ca mi-am amintit. Eve încerca sa-si ia privirea de la Marty. Este un spectacol foarte important pentru Jane. Nu l-as pierde pentru nimic în lume. Ar trebui sa stie asta. — Mda. El se îndrepta spre telefon si îl deschise. Ea stie ca lucrezi zi si noapte pentru a termina reconstituirea aceea. — Marty e dificil. Se uita la reconstituirea baietelului de opt ani. Cel putin estimarea echipei de criminalisti a fost de opt ani. Practic a trebuit sa-i aranjez la loc oasele zdrobite ale fetei înainte de a începe lucrul. — Avem vreo idee cine ar putea fi? Ea dadu din umeri.

— Stii ca nu ma uit niciodata prin dosarele politiei înainte de a termina reconstituirea. Politia din Macon are fotografii ale copiilor disparuti în acelasi timp când a estimat politia ca a fost ucis baietelul. Vom vedea daca gasim vreo asemanare. - ADN? Ea se strâmba. — Haide! Laboratoarele pentru studiul ADN-ului sunt atât de pline cu crimele curente, încât nu se vor grabi sa proceseze un caz vechi de cinci ani, care e deja clasat. îsi dadu la o parte parul de pe frunte. Dar daca fac o treaba buna, am toate sansele sa-1 aduc acasa. — Vei face o treaba foarte buna, spuse Joc. Dar nu daca te obosesti atât de mult, încât sa nu mai poti judeca lucrurile corect. Sc-ndrepta spre bucatarie. Ai mâncat? — Cred ca da... Nu-mi amintesc. — Atunci vom presupune ca nu. Voi încalzi ostropelul de vita din frigider si voi pune niste pâine cu usturoi la cuptor. Asta înseamna ca ai la dispozitie cincisprezece minute sa faci ordine în atelier si sa te speli. — Pot mânca ceva mai târziu. - Acum. El deschise frigiderul. Da-i bataie! Ea ezita. Montalvo. Intentionase sa-i spuna despre telefonul acestuia îndata cc sosise, dar acum nu mai parea important. în timp ce lucra la craniu, totul parea sa se estompeze, chiar si realitatea însasi. Marty era important. Ceilalti copii disparuti erau importanti. îi va spune mai târziu despre Montalvo. Ar trebui sa termin în seara asta. Vreau sa am imaginea tridimensionala înainte de a pleca la Phoenix, se gândi ea. — Conform legistilor, baiatul c mort de cinci ani. Mai poa-

te astepta putin. El o privi peste umar. Nu vreau sa aud niciun argument, Eve. Te-am lasat sa te consumi fiindca nu mi-ai dat nicio alta alternativa, dar nu si acum. Vei avea de lupta. Pariez ca saptamâna asta ai slabit patru kilograme. — Nu cred, dadu ea din cap obosita. Poate ca el avea dreptate. Era extenuata si probabil slabise. Cazul acesta fusese foarte dificil. Ar fi trebuit sa fie obisnuita cu cruzimea monstrilor care ucideau copii nevinovati, dupa trei ani de sculptura judiciara, si totusi brutalitatea fara sens a violentei cu care fusese atacat acest copil, rupsese valul ranilor. — Vreau sa-1 aduc acasa, Joe. Buzele i se strânsera. Si as vrea sa-1 omor pe nenorocitul care i-a facut asta. — Stiu, spuse el. Da-mi sansa si voi face asta pentru tine. Pentru acel copil si ce ti-a facut ucigasul lui. El trânti usa frigiderului. Speram ca obsesia asta nenorocita a mai disparut, dar urmeaza un caz al naibii de urât, si esti iar de unde ai plecat. Ea se crispa. — Cu asta ma ocup. Asta sunt. De ce esti atât de suparat pe mine acum? El nu vorbi câteva secunde. — Fiindca sunt obosit. Fiindca câteodata nu mai suport sa te vad suferind. Fiindca anii trec si ma gândesc ca miracolul se va întâmpla si de fapt nu se întâmpla. El vorbea despre Bonnie. Ea simti florii socului. Nici nu-si mai amintea când vorbise ultima oara despre fiica lor. Si totusi Bonnie era întotdeauna acolo, o prezenta tacuta. întro buna zi o voi gasi. — Un miracol, repeta el. Asta se va întâmpla dupa toti anii acestia. Sc-ntoarsc cu spatele si se îndrepta spre aragaz.

Fugi si spala-te. Daca te mai supar, nu vei mai mânca si atunci nu-mi voi mai atinge scopul. Ea-1 analiza. Ceva era cu siguranta gresit. Atitudinea lui era ciudata, iar însasi remarca despre Bonnie era un motiv instantaneu. Ar fi observat mai repede daca atentia nu i-ar fi fost distrasa atât de munca sa, cât si de efectele telefonului lui Montalvo. — Nu sunt singura suparata. Ce naiba se întâmpla cu tine? Ea-si strânse bratele pe lânga piept pentru a le opri din tremurat. Si nu-mi spune ca te-ai saturat sa stai aici cu mine. Daca nu vrei sa stai cu mine, nu te forteaza nimeni. — în mod special tu. — Taci. Ea încerca sa-si calmeze tonul. Nu am niciun drept sa-ti cer sa stai. Sunt invalida sufleteste. Asa cum ai spus, sunt obsedata si probabil voi ramâne asa pentru restul vietii. Câteodata ma-ntreb de ce nu m-ai parasit pâna acum. Bl nu se uita la ca. Stii de ce, Joe. Am propria mea obsesie. Acum misca-ti fundul repede. 11 dmie sa te hranim. Îi arunca o privire. E bine. Mi-a trecut. Dar trebuia sa o spun. — De ce acum? De ce nu? Ea ezita, uitându-se la el. Nu se terminase. îi putea simti tul-I hi rarea, energia nestavilita ce clocotea pe dinauntru. — Sa fii jos în zece minute. Ea încerca sa zâmbeasca. — Obisnuiai sa-mi spui în cinci minute, cc zapacita obsedata •.unt. Acum tu esti cel obsedat. — Ai nevoie de unul ca sa cunosti unul. EI aprinse cuptorul. Si tu esti zapacita mea. Ea simti deodata un fior de caldura. El era singurul barbat l>e care-1 cunoscuse vreodata care o putea face sa treaca de la o emotie la alta pe durata unei batai de inima. Fusese

suparata, nervoasa, în defensiva, si totusi acum simtea aceasta nevoie puternica de afectiune. Ea se întoarse si sendrepta spre hol. Aiuriti, din toata lumea, uniti-va! — Eu vreau sa ma unesc doar cu o singura zapacita si intentionez sa fac asta din tot sufletul mai târziu pe seara. Dupa ce te hranesc si îti refac stocul de energie. — Promisiuni, promisiuni. Ea înca zâmbea în timp ce pasi în cabina de dus câteva minute mai târziu. Simti un fior de anticipatie sexuala si excitatie trezindu-se în ea. Dumnezeule, ai putea crede, dupa atâtia ani alaturi de Joe, ca sexul nu va fi atât de dorit. Nu se presupunea ca va deveni doar ceva confortabil dupa o vreme? Orgasmul lor comun era la fel de pasionant si salbatic ca si prima oara. Corpul ei se tensiona, pregatinduse numai la acest gând. Respira adânc si închise ochii în timp ce apa curgea pe ea. îi va spune lui Joe despre telefonul lui Montalvo la cina, dar acum vroia sa se relaxeze si sa uite totul în afara de Joe... Joe scotea pâinea cu usturoi din cuptor când suna telefonul. Soldono. Fu tentat sa lase mesageria vocala sa raspunda. La naiba. Apasa butonul. — Quinn. Dispari, Soldono. Nu vorbesc cu tine. Nu avem ce discuta. — Daca nu am fi avut ce discuta, nu ai fi raspuns la telefon. Ai vorbit cu ea? La naiba, e aproape noua si jumatate. Nu mai avem timp. — Nu, si nu am de gând sa o fac. — Ba o vei face. Ai constiinta.

— Constiinta mea o priveste pe Eve, siguranta ei fizica si psihica. Punct. Sfârsit. — Si ce-i dicteaza constiinta ei, Quinn? Am auzit ca acea constiinta a lui Eve este putin mai cuprinzatoare. Ce ar spune ea? — Nu am de unde sa stiu asta. Si nici tu, Soldono. închise telefonul. Pastreaza-ti calmul. Deja îl lasase pe Soldono sa-i patrunda pc sub piele, altfel nu ar fi raspuns la telefon. — Cine c Soldono? Se întoarse si o vazu pe Eve, îmbracata cu un halat flausat, stând în usa. — Nimeni important. Ea se crispa. — Daca nu ar fi fost important pentru tine, nu ar li reusit sa te supere în asa hal. — Nu sunt suparat. — Cine e Soldono? Un ofiter de la sectie? -Nu. El lasa pâinea cu usturoi pe o farfurie. Trebuie sa mâncam amândoi din asta pentru a diminua mirosul Poate ca usturoiul nu a fost chiar cea mai buna idee. Desigur, se presupune ca alunga vampirii. — Soldono este un vampir? — Las-o balta, Eve. — De ce? Ea se aseza la masa. Cred ca este unul din motivele pentru care ai devenit agresiv în seara asta. Cine e? El îi aseza farfuria cu ostropel în fata. — CIA. Multumita? — Nu. Asta e tot ce obtin? Buzele lui se ridicara într-un surâs malitios. — Soldono spune ca nu. Dar asta e tot ce îti pot spune acum. Fruntea ei se încrunta în timp ce îsi aminti ceva.

— Când ai venit în casa, ai deschis din nou telefonul. Fara comentarii. Pur si simplu l-ai deschis. Jane nu ar fi putut sa ia legatura cu tine. — Dar nu m-ai întrebat de ce l-am închis. — Lucrai. — Joe. El nu raspunse. — Vorbeste cu mine. Stiai de telefonul pe care l-am primit de la Montalvo, nu-i asa? — Da. El turna niste cafea. De ce nu mi-ai dat telefon sa-mi spui? — M-am gândit ca poate astepta pâna ajungi acasa. Ea se strâmba. Bine, nu am vrut sa ma gândesc la el. Se interpunea cu Marty. A fost doar un telefon de complezenta pentru a vedea daca nu m-am razgândit. Si nu m-a amenintat. — Ar fi trebuit sa ma suni. Nu-mi place sa fiu lasat pe dinafara. — Nici mie. Ce vrea Soldono de la noi? Pentru moment el nu raspunse. — Nu ne vrea pe noi. Te vrea pe tine. - Cum? — Vrea sa mergi în Columbia sa faci reconstituirea pe care ti-o cere Montalvo. Mâna i se strânse pe cana. Nu da doi bani pe faptul ca, odata ajunsa acolo, ai putine sanse sa pleci în viata. Daca a sti identitatea acelui craniu este importanta pentru Montalvo, el nu va vrea pe nimeni în viata si plimbându-se liber pentru a împartasi si altora acest lucru. — Plângi la mormânt strain. Nu am nicio intentie sa ma

duc acolo. — Bine. Atunci îl vom uita atât pe Montalvo, cât si pe Soldono. Manânca. — Nu-i vom uita. De ce are CIA legatura cu Montalvo? Ai spus ca este un escroc. — CIA are adesea parteneri de pat foarte ciudati. — Vreau sa stiu, Joe. — Bine. Buzele i se strânsera. Soldono m-a sunat fiindca nu putea sa dea de tine si era ca pe ace. Montalvo te-a sunat fiindca se astepta ca Soldono sau unul dintre superiorii sai sa te fi strâns deja cu usa. — Dar de ce ar face asta? — Soldono avea un informator, Pedro Gonzales, în tabara lui Montalvo. Montalvo a aflat despre el si I-a tinut închis în estacada sa. S-a oferit sa-1 elibereze pe Gonzales daca Soldono te va convinge sa vii. — Si daca nu? — Ce crezi ca li se întâmpla tradatorilor? — Îl va ucide, sopti ea. — Este o javra, spuse Joe cu duritate. Chiar si Soldono a admis ca Gonzales este la fel de periculos ca si Montalvo. Doar ca nu este atât de destept. De aceea încerca sa gaseasca un mod de a-1 elibera fara a implica un cetatean american nevinovat. — El îi ajuta pe cei din CIA. — Pentru bani, Eve. Pentru bani. — Da, dar... ca îsi umezi buzele. Viata este pretioasa. As putea sa-1 salvez. — Si sa risti sa fii ucisa. Ea se freca pe frunte. - Stiu. Încerc doar sa ma gândesc la o cale... cât timp mai avem?

— Nu suficient. - Cât? El îsi privi ceasul. — Douazeci si cinci de minute. Socul o scutura. — Dumnezeule, si nu aveai de gând sa-mi spui? Buzele lui se strânsera. — Cu certitudine ca aveam de gând, altfel nu as fi facut-o nici acum. Poate ca doar încercam sa-mi salvez pielea, atunci când vei fi aflat mai târziu. — Suna-1 pe Soldono. — Nu, nu o vei face. — Nu am spus ca o voi face. Spune-i lui Soldono ca voi vorbi cu Montalvo. Poate as putea sa-1 duc cu vorba pâna ce CIA îl elibereaza pe Gonzales. Joe o privi înmarmurit fara sa scoata niciun cuvânt. — La naiba, Joe, nu-mi pasa daca este un escroc. Poate ca încerca sa sc schimbe daca lucra pentru CIA. Ce stim noi? Ce ma va rani daca voi încerca sa opresc sa fie ucis? — Nu stiu si nu vreau sa stiu. — Nu face asta. Mâna ei se strânse în pumn pe masa. Este prea multa durere pe lume. Nu vreau ca cineva sa fie ranit sau ucis daca pot preveni asta. Este doar un telefon, Joe. El ezita, apoi scoase telefonul sau si forma numarul. — Ai face bine sa fie un singur telefon. Când Soldono raspunse la telefon, el spuse scurt: — Spune-i lui Montalvo ca ea va discuta cu el, daca vrea sa o sune. — Dumnezeule, chiar la fix. Mai am doar cincisprezece minute. — Atunci, închide telefonul si vorbeste cu el. Joe închise telefonul. Este o greseala, Eve. El va interpreta asta ca un

semn de slabiciune. — Nu-mi pasa. Ea ridica ceasca de cafea si o strânse în palme. Caldura pe care o simtea îi facea bine. Nu vreau sa intru într-o lupta cu morile de vânt cu acel nenorocit. Vreau doar sa trag de timp pentru a salva o viata. Ea privi telefonul. Presupun ca va trebui sa ma astept la un telefon din partea lui în seara asta. — Da. Joe se ridica în picioare si împinse scaunul. Si vreau sa aud fiecare cuvânt. Sa-1 pui pe speaker. Ea dadu din cap. — As înregistra convorbirea, dar nu cred ca va spune ceva incriminator. Ai spus ca este inteligent. — L-ai fi lasat cu adevarat pe Gonzales sa moara, daca nu te-s fi fortat sa-mi spui despre Soldono? — Tu ce crezi? El strânse farfuriile si le puse în chiuveta. Stii raspunsul. Nu dau doi bani pe un nenorocit ca Gonzales. La naiba, probabil nu mi-ar fi pasat nici daca era preot în loc de escroc. Nu, daca asta însemna necazuri pentru tine. Puse farfuriile în masina de spalat vase. Acum mergi si fa-te comoda pe canapea si asteapta-1 pe acel nemernic sa sune. — Este ceea ce trebuie sa fac, Joe. Montalvo nu suna. Trecu o ora. Doua ore. Trei orc. Joe îl suna pe Soldono si raspunse doar mesageria vocala. Patru ore. Cinci. — Vino în pat. Joe o ridica în picioare. — Se joaca cu tine. — De ce o fi facând asta? — De unde sa stiu? Îi puse bratul pe dupa mijloc si o conduse spre dormitorul

lor. — Dar nu stim nimic nici dc Soldono, iar el ar fi sunat daca nu ar fi reusit sa ia legatura cu Montalvo, pentru a-i transmite mesajul tau. — De ce nu îl mai suni pe Soldono? — Îl sun imediat ce te bag în pat. — Ma tratezi ca pe un copil. — Nu ca pe un copil. O împinse pe pat. Nu e nimic copilaresc la tine. Câteodata îmi doresc sa fi fost. Se aseza pe pat lânga ea si trase cuvertura. As sarbatori copilul din tine. As da o petrecere in fiecare zi cu baloane rosii si focuri de artificii. O trase lânga el. Acum relaxeaza-te si încearca sa dormi. Ai facut tot ce ai putut, iar acum mingea e la Montalvo. — Mai suna-1 o data pe Soldono. — Mda. îsi lua mobilul si forma numarul lui Soldono. Tot mesageria vocala. Puse telefonul pe sunetul de noapte. Se poate ca Montalvo sa-i fi dat ordine lui Soldono sa nu vorbeasca cu noi înainte de a o face el. — Poate. Ea nu stia ce sa mai creada. Nervii ei si sperantele sale o tintuisera în loc, oprind-o sa dea ochii cu Montalvo, iar apoi nu se întâmplase nimic. Se simtea golita si nelinistita în acelasi timp. Si foarte obosita. Foarte, foarte obosita. Se cuibari mai aproape de Joe. — Nu la asta ma gândisem pentru seara asta. Avu deodata un gând. Sau încerci sa-mi distragi atentia? — Crezi ca am încercat sa te ametesc cu trupul meu de mascul? — Ai fi reusit. — E de domeniul trecutului.

— Daca tu... — Ssttt... El îsi apasa buzele pe tâmpla ei. — Nicunul dintre noi nu pleaca nicaieri. Poate astepta. Eu pot astepta. Dragostea nu e doar sex. Chicoti. Desi este un mod de a petrece timpul, nu-i asa? — Da. Ea îsi baga obrazul în scobitura umarului lui. Nu pot fi un copil de dragul tau. Acea parte din mine nu mai exista, daca a existat vreodata, dar înca îmi plac baloanele rosii si focurile de artificii. Exista sarbatori si sarbatori. Sexul este o sarbatoare. La fel si faptul ca stau aici lânga tine. Bratul lui se strânse pe lânga ea. — Dumnezeule, esti usor de multumit. Culca-te. Va fi sarbatoare si atunci când te vei trezi... 2 Mama, nu pleca. Eve deschise ochii si o vazu pe Bonnie stând în balansoarul asezat în cealalta parte a camerei. Era îmbracata în blugi si acea camasa Buggs Bunny în care Eve o vazuse în acea ultima zi, cândfusese rapita. - Nu plec nicaieri, iubito. Vreau doar sa vad daca-lpot ajuta pe acel om. Bonnie îsi scutura parul roscat. - Joe e îngrijorat. Ii este teama ca ai putea pleca. Se uita la perna de lânga ea. - Unde este Joe? - Este pe veranda si încearca sa-l sune din nou pe Soldono. A asteptat sa adormi. Nu vrea sa stii. Nu-i plac lucrurile care te sperie. - Dar nu sunt speriata.

-Ar trebui sa fii. Vei fi. - Bine, domnisoara Stie tot. Iarta-ma daca iau prezicerile tale ca o exagerare. Bolul tau de cristal nu functioneaza întotdeauna. - Nu le stiu chiar pe toate. Câteodata am doar niste presimtiri. De obicei când se refera la tine. Se lasa în scaun si îsi strânse picioarele sub ea. Joe nu e singurul care e îngrijorat în privinta ta, mama. Eve îsi drese glasul pentru a-si usura tensiunea. - Nu, si Jane e îngrijorata. - Mama, nu te lasi niciodata. Eu, mama. — Ceea ce înseamna ca eu îmi fac griji în privinta mea, din moment ce fara îndoiala iu esti un produs al imaginatiei mele. — Nu, fara îndoiala. Ai o gramada de îndoieli si stim amândoua asta. Doar ca îti este frica sa admiti lucrul asta. — Ca esti o fantoma? Ai al naibii de multa dreptate când spui ca mi-e frica sa admit asta. I-am spus lui Joe ca sunt nebuna, dar asta ar depasi limitele. Se opri încruntandu-se. De ce râzi? — Fiindca esti îngrijorata ca ai pronuntat cuvântul lai naibii în fata unui copil. — Nu sunt. Dar ea avusese un moment când acel gând îi trecuse prin cap. Totul face parte dintr-o fantezie. S-ar putea scrie o carte despre mine. — Nu ar trebui sa te deranjeze asta, spuse Bonnie cu blândete. Nu mai sunt un copil, mama. Nu de adevarat. Nu puteam sa ramân de sapte ani la nesfârsit. Nu se întâmpla asa. Ea îi mai spusese acest lucru si înainte lui Eve, dar acesteia i se parea ca arata la fel: parul roscat ondulat, ochi

stralucitori, un zâmbet luminos. Bonnie a ei... — Da, sunt Bonnie a ta. Voi fi întotdeauna lânga tine. Bonnie nu fusese cu ea în acel an, când monstrul o rapise de lânga ea si o ucisese. Eve aproape ca înnebunise si se apropiase de momentul care i-arfiadus linistea sufleteasca. Apoi a început sa aiba acele vise cu Bonnie. Acestea au salvat-o si au ajutat-o sa înceapa sa traiasca din nou. — Nu ai fost multa vreme lânga mine. — Trebuie sa-ti dau o sansa sa traiesti fara mine. Este o regula. Ai fost fericita cu Joe. — Eu cred ca tu faci regulile din mers. Se corecta imediat. Sau eu le fac. — Ti-a scapat. Nasul plin de pistrui al lui Bonnie se încreti în timp ce ea se strâmba de placere. Apoi zâmbetul ii disparu. Nu eu fac regulile. Dar ma bucur ca avem un punct de plecare. Altfel as sta cu tine tot timpul. — Mi-ar placea asta. — Dar nu-tiface bine. — Prostii. Facu o pauza. Atunci de ce esti acum aici? Montalvo? — În parte. Aveam de gând sa vin oricum. Nu-mi place ca esti atât de suparata din cauza lui Marty. — Sunt nefericita din cauza tuturor celor disparuti. — Da, dar acesta îti face rau mai mult ca de obicei. Pot simti durerea ta. De ce? — Nu stiu. Se gândi la asta. Poate ca nu e Marty. Dadu din cap obosita. Poate e din cauza faptului ca fac asta de prea mult timp. Zilele astea, toate acele cranii pe care mi le aduc

ma fac sa sufar. Poate ca e din cauza celor disparuti, toata aceasta brutalitate teribila de pe pamânt. Copiii ar trebui sa fie în siguranta si iubiti. Ar trebui sa gasim o modalitate de a tine la distanta monstrii, dar nu am gasit-o si continua sa se întâmple la nesfârsit. — Iar tu mergi în continuare înainte. E grozav, mama. — Nu mi te aduce înapoi. As vrea sa te aduc înapoi acasa, Bonnie. — Sunt acasa oricând sunt cu tine. Va veni si vremea aia. Dragostea o napadi ca un suvoi cald. Doamne, nu trebuie sa plânga. Schimba subiectul. — Ai spus ca motivul pentru care ai venit este în parte din cauza lui Montalvo. Care parte? — Teama. Te înconjoara din toate partile. — Ti-am spus ca nu mi-e frica de el. — Fiindca nu-l cunosti. Nu este cine crezi. Nu este asa cum îl crede toata lumea. Teama va veni. Se ridica dreapta în scaun. Trebuie sa plec. Joe si-a terminat convorbirea. Nu a putut sa dea de Soldono. Se va întoarce în pat. — De ce pleci? întreba ea usor ironica. De ce nu ramâi sa spui buna ziua? — Glumesti. Nu ai vrea sa fac asta. Nu l-ai împartit niciodata pe Joe cu mine. Nu stiu de ce. Nici Eve nu stia de ce. Încredere? Nu acesta putea fi motivul. Avea o încredere orbeasca în Joe. Erau mai apropiati decât orice alt cuplu pe care-l cunostea. Si totusi nu i-a spus niciodata despre visele ei cu Bonnie. — Nu vise, spuse Bonnie usor. Nu vise, mama. închide ochii. Acum voi pleca. — Si nu vrei ca eu sa te vad cum dispari precum un

personaj din Star Trek? închise ochii. Obisnuiau sa-ti placa acele episoade din Star Trek. Iti amintesti cum... Un gol dureros. Tristete. Deschise ochii. Nici urma de Bonnie. Balansoarul era gol. Lacrimile începura sa-i întepe ochii. Ce proasta. Sa plânga fiindca Bonnie a plecat din nou de lânga ea. Ce vis iubit. Spirit drag. Draga de Bonnie. Putu auzi pasii tacuti ai lui Joe venind dinspre hol. închise din nou ochii din instinct. Nu dorea ca Joe sa stie ca plânsese. Nu suporta sa dea explicatii chiar acum. Mai bine sa pretinda ca doarme. El se strecura în pat si se trase lânga ea. Sopti: - Eve? Ea nu-i raspunse. El ezita, apoi se culca pe perna sa. Ea se simtea ca si cum l-ar fi tradat. Nu ar fi trebuit sa existe lucruri ascunse între ei. Oare de ce nu-si putea coborî barierele si sa se încreada în el? El era atât de bun cu ea. Chiar daca nu o întelegea, nu ar fi condamnat-o niciodata. Nu putea s-o faca. în ultima vreme era ca si cum se crease o distanta între ei. Câteodata apropierea era acolo, câteodata ea trebuia sa se lupte s-o pastreze, sa pastreze esenta iubirii lor în atentie. La fel ca si Bonnie, înainte si înapoi în viata ci precum un fum... La fel ca si Bonnie... Dormea. Eve nu dormea când venise el în pat, dar acum dormea. Joe privi în gol în întuneric. Dorea sa o atinga, sa o trezeasca, sa faca dragoste cu ea. Avea nevoie sa o faca.

Dumnezeule, cât de nesigur putea fi? Sexul trebuia sa fie o placere, nu un efort nebunesc de a o aduce înapoi la el. Le era atât de bine împreuna din punct de vedere fizic, încât era întotdeauna o tentatie sa se foloseasca de asta când era frustrat în orice alt aspect al relatiei lor. Si se va folosi din nou de asta daca va trebui. Se va folosi de orice avea sau putea stoarce din cer sau iad. Ea fusese centrul universului sau de ani de zile si nu stia cum ar fi putut supravietui fara ea. Nu va trebui sa faca asta. Tot ce trebuia sa faca era sa treaca de aceasta indiferenta pe care o simtise la ea în ultimilc luni. O pusese pe seama oboselii. Ea întotdeauna muncea pâna la epuizare, daca nu ar fi fost el sa aiba grija de ea. Apoi a pus-o pe seama faptului ca Jane crescuse si era acum pe picioarele ei. Poate era o perioada de acomodare. Ar putea fi... O pierdea. Nu! Respinse imediat gândul. Nu o va pierde. Si nu-1 va lasa pe Montalvo s-o omoare sau sa fie atrasa de masinatiunile lui Soldono. De ce naibii nu a raspuns Soldono la auzul mesajului lui vocal? Mâine dimineata va încerca din nou, apoi va suna si va contacta câtiva oameni pe care îi stia în cadrul CIA la Washington. Se întoarse si o privi. Doamne, cât era de frumoasa. Ea îi spusese întotdeauna ca era nebun si ca ca nu era nici macar draguta. Avea mai mult trasaturi interesante decât atragatoare. Parul ei castaniu roscat era curat si stralucitor, dar ca îl tinea întotdeauna tuns scurt si coafat simplu. Când lucra purta ochelari cu rame groase.

Dar în acei ochi era o lume întreaga plina de inteligenta si putere, iar buzele ei erau frumos arcuite si senzuale. Adora sa-i priveasca expresiile si încerca sa aduca un zâmbet pe acele buze. La naiba, adora sa o priveasca. Punct. Încerca sa ajunga s-o atinga. Se opri. Nu, acesta nu era momentul sa fie impulsiv. Ea avea un echilibru mult prea precar acum. Iar relatia lor era si mai instabila acum. Probabil ca ea nega acest lucru, dar el câteodata gândea ca o cunoaste mai bine decât sc cunostea chiar ea. El o studiase, agonizase lânga ea, o privise cu mândrie în timp ce sc vindeca încet si se transformase în femeia care era acum. Nu, va avea rabdare, va privi si va astepta. Trebuiau sa depaseasca aceasta problema cu Montalvo, înainte ca acesta sa se lamureasca asupra obstacolelor dintre ei. Somn. Nu o atinge. Nu încerca sa o atingi doar pentru ca esti disperat... Joe vorbea la telefon când Eve iesi pe veranda în acea dimineata, dupa ora noua. O privi în timp ce închise telefonul. — Niciun raspuns de la Soldono. — Ce naiba se întâmpla? Crezi ca i s-a întâmplat ceva? — Adica te referi la faptul ca ma gândesc ca Montalvo s-a suparat pe el si 1-a ucis? se crispa Joe. Vom afla. Voi da niste telefoane. Voi vedea daca Vcnable de la CIA poate sa dea de el. Venable. Abia daca îsi mai amintea de acest nume. — Crezi ca va vorbi cu noi despre problemele CIA-ului? Buzele lui Joe se strânsera. — Oh, da, cu mine va vorbi. Du-te si ia-ti micul dejun. Ma întorc acasa imediat ce termin.

— Vreau doar niste suc de portocale. Se-ntoarse spre usa. Trebuie sa ma întorc la Marty. Ar fi trebuit sa lucrez aseara în loc sa ma consum pentru ceva asupra caruia nu am nicio putere. — Ai voie sa fii distrasa din când în când. — Nu, nu am voie. Nu si atunci când am ceva de facut. Se îndrepta spre sevaletul unde astepta Marty. Concentreza-te. Gândeste-te la baietelul care s-a pierdut. I Jita de orice altceva. Degetele ei se miscau cautând, modelându-se delicat pe lut asupra oaselor fetei. Era ultima faza a reconstituirii si cea definitiva. Sa-si lase mâinile sa lucreze fara sa se mai gândeasca. Usor. Modeleaza. Netezeste. Ajuta-ma, Marty... Lui Joe i-a luat aproape o ora ca sa dea de Venable, iar când agentul raspunse la telefon, tonul lui era rezervat si lipsit de încurajare. — Quinn, nu pot vorbi despre Soldono. Este agent sub acoperire. Ai fost si tu odata agent FBI si stii ca îi poti periclita viata omului daca vorbesti despre misiunea sa. — Nu noi l-am cautat pe Soldono. El a venit la noi. Acum spune-mi ce se întâmpla. — Am acelasi raspuns. — Venable. Cuvintele lui Joc iesira dur si repede cu viteza unui glont. Nu stiu despre ce e vorba, dar omul tau a dat gres cu Montalvo. Nu îmi place ca Eve sa fie pusa sa repare acea gre-sala. îmi displace atât de mult încât, daca Soldono este în viata si actioneaza, sunt tentat sa merg acolo si sa-1 strâng de gât pe nenorocit. Dar Eve nu e ca mine. Ea va fi

îngrijorata, pâna ce nu va fi sigura ca Soldono este bine si ca a ajuns la timp pentru a-1 opri pe Montalvo sa nu-1 ucida pe acel om. Asa ca spune-mi ce se întâmpla. Venable tacu pentru o clipa. — Nu stiu ce se întâmpla. Nu am mai primit nicio veste de la Soldono de când m-a sunat sa-mi spuna ca Eve a acceptat afacerea cu Montalvo. Urma sa-1 contacteze imediat dupa ce închidea cu mine si sa ma sune imediat. — Si nu a mai sunat? — Nu a mai sunat. Am încercat sa dau de el toata noaptea. — Rahat. -Am trimis pe cineva la adresa lui Montalvo pentru a vedea daca se stie ceva de Soldono, dar nu-mi permit sa pierd înca un om, daca nu sunt sigur ca Soldono nu este în pericol. — Risti pentru acel spion din tabara lui Montalvo. — Gonzales era valoros. Majoritatea oamenilor lui Montalvo îi sunt loiali, iar sansele sa gasim un alt informator în tabara lui sunt practic nule. Trebuie sa stim ce face. — De ce? Un dealer de arme de doua parale? — Nu exista nimic dublu la Montalvo. Nu te-ai informat suficient de mult. Este omul cel mare care se duce dupa arme în America de Sud. El furnizeaza arme dealerilor de droguri, rebelilor, militiilor, oricui cu bani gata sa plateasca. Daca nu-1 putem opri, trebuie macar sa stim unde se duc acele arme. — Iar Gonzales te informa pe tine. — Pâna ce 1-a prins Montalvo saptamâna trecuta. El 1-a contactat pe Soldono si 1-a invitat în tabara sa pentru o discutie. Restul îl stii. — O înscenare.

— Daca este, va trebui sa suport vina. Eu i-am spus lui Soldono sa-1 duca cu vorba, sa gaseasca o modalitate pentru a nu pune în pericol viata unui cetatean american. Facu o pauza. De fapt, am fost surprins ca Montalvo s-a gândit ca viata sau moartea lui Gonzales ar face vreo diferenta pentru Eve. — Ar face. Atunci când muncesti cu moartea atât de mult ca Eve, viata capata o valoare speciala. Dar ma îngrijoreaza de moarte faptul ca Montalvo va realiza asta despre ea. Nu te-ai fi asteptat ca el sa... vreau sa stiu mai multe despre Montalvo. — Este inteligent, are gânduri ucigase si nu este niciodata previzibil. Nu am timp sa-ti spun altceva despre el acum. Asa cum vezi, am o problema. Te voi suna când aflu ceva despre Soldono. închise telefonul. Joe închise usor telefonul. Nelinistea sa crestea. Abilitatea lui Montalvo de a o citi pe Eve era înfricosatoare. Nicio amenintare la adresa familiei sale, spusese ea. Nimic care ar putea sa declanseze tragaciul unui antagonism instantaneu. Dar el înca miza pe sensibilitatea ce exista în adâncul lui Eve. Se ridica în picioare si intra în casa. Eve era absorbita total, cu degetele zburându-i pe trasaturile reconstituirii sale. Nu ridica capul când el intra în camera. Ea nu mai era atenta decât la Marty si la datoria de a-1 aduce înapoi acasa. Pentru prima oara era recunoscator ca acea dedicatie totala era o calitate a Evei. Ea nu-si va da seama ca timpul trece daca Venable nu îl va cauta în seara aceea. Eve aseza cu grija ochii de sticla caprui în lacasurile reconstituirii si pasi un pas înapoi. Mai bine de atât nu putea sa

faca. Doar spera sa fie suficient de bun. Ce zici de asta, Marty? sopti ca. Ai fost un baietel tare dragut, stii. Doamne, sper sa fii într-un rai sigur. Am terminat lucrul pe calculator, apoi vom vedea daca le putem aduce acasa. Se întoarse si-1 vazu pe Joe stând pe canapea. Dadu din cap si se întinse sa ia prosopul pentru a se sterge pe mâini. Gata. Mi-a luat mult timp. Nu iesea. Ea îsi arcui spatele pentru a-si usura durerea. E aproape întuneric. — Era întuneric înca de acum o ora. - Ah. Ea dadu din cap pentru a-si reveni. întotdeauna se simtea asa dupa o reconstituire. Extenuare, dezorientare si tristete. Mai mult decât m-am gândit. Dar acum revenea la viata. - Ai dat de Soldono? Nu, asa e, îl sunai pe Venable? — Venable nu m-a sunat înca înapoi. Nu stie de ce Soldono nu îi raspunde la telefon. De ce nu faci un dus? Voi baga o pizza la cuptor si apoi vom... Mobilul lui Joe suna. — Quinn. Asculta pret de o clipa. Bine, te voi suna înapoi. — S-a întâmplat ceva? întreba Eve — Nu stiu. Venable a primit un mesaj anonim pe mesageria sa vocala. — Dar ce legatura are cu noi? A constat doar în doua cuvinte. Duncan. Veranda. Privirea ei se îndrepta spre usa de sticla. Veranda. Traversa camera într-o clipa. Joe o urma în graba. — Pleaca naibii de acolo. Tonul lui nu era blând. El deschise fereastra spre dreapta usii, scoase lanterna din buzunar si îndrepta raza de lumina spre veranda întunecata. — Nimic. Nimeni. Se repezi spre pervazul verandei si o îndrepta în jos. Raza de lumina se juca peste fiecare centimetru de veranda. Un moment mai târziu se îndrepta

de spate. — Nu e nimeni acolo. — Alarma falsa? — Nu am spus asta. Raza lanternei era îndreptata spre o cutie rectangulara de polistiren aflata în dreptul usii din fata. Dar cel putin baiatul care a facut livrarea a plecat. Eve deschise repede usa si privi în jos spre cutie. Doamne, tremura. — Ce este asta? — Fara fire. Asta nu înseamna ca nu este explozibila. Ea se apleca si atinse partea de sus a cutiei. — E rece... — Ia mâinile de acolo. Dovezi. — Nu-mi pasa. La dracu, Montalvo nu ar vrea sa ma spulbere. Deschide-o. Daca trebuie sa-ti pastrezi dovada ta pretioasa, fa-o. Dar deschide cutia. — Cele doua actiuni nu coincid. Ah, la dracu. El îsi scoase briceagul si taie cu atentie banda ce lipea cutia apoi deschise usor capacul. Da-tc înapoi în timp ce... Sânge. — Oh, Dumenzeule, sopti Eve. Joe trânti capacul cutiei. — Nu. Vocea ei tremura. Sunt bine. Deschide-o din nou. — Ai vazut. Este capul unui barbat. El ezita si apoi deschise din nou cutia. Ochii caprui îl priveau lix din capul unui barbat care era asezat în cutie. — Gonzales? sopti ea. — Nu stiu. Nu stim cum arata. Ar putea fi Soldono. Ei i se facu rau. — De ce? I-am spus ca vom sta de vorba.

— Poate ca e nebun. Poate a crezut ca e un pretext? Cine naiba poate sti? îsi scoase telefonul. Dar stiu ca voi chema o echipa de legisti aici pentru a examina aceasta cutie. Ea îl aproba. — Ai dreptate. Probabil ca nu trebuia sa te rog sa... sc opri, privind fix la cap. Asteapta. Ceva nu e în regula. — Spune-mi. Foarte în neregula. Nenorocitul 1-a decapitat. — Nu. Ochii... ea îsi întinse mâna spre cap. — Nu-1 atinge. — Nu cred... ca îsi umezi buzele. Ochii cel putin... degetele ei atinsera ochiul stâng. Respira adânc. Adu cutia înauntru. — Nu o misc din loc. — Am nevoie de mai multa lumina. Lua chiar ea cutia. Daca nu ma ajuti, nu-mi sta în calc. Îl putu auzi pe Joe blestemând în timp ce ea puse cutia jos în casa. Nu este ce credeam noi. El nu este ce crezi. Nu este ce crede nimeni. Bonnie spusese asta despre Montalvo, se gândi ea absenta. Sau poate Eve a simtit-o din conversatia ei cu Montalvo. — Ce vrei sa spui? o întreba Joe. — Ochii. Sunt de sticla. — Esti sigura? — Nu eram pâna ce nu i-am atins. Mi-a venit ideea când ma uitam la el. Am pus mii de ochi de sticla la reconstituirile mele de-a lungul anilor. Si daca are ochi de sticla, ar putea fi... aprinse lumina si se uita la capul însângerat. Nenorocitul dracului! Joe bolborosi o înjuratura. Este un fals. Nici macar unul de calitate. Daca nu ar fi fost atât de întuneric pe veranda am fi vazut. Si faptul ca era si sânge... a fost un soc instantaneu. Ea privi capul dintr-o parte în alta

în cutie, examinându-1. Gheata uscata ca sa ne faca sa credem ca a fost congelat. Totul a fost facut cu multa precizie pentru a ma speria de moarte. Este precum gluma proasta a unui baietel neastâmparat. Vreau sa... Se opri în timp ce remarca un plic ce zacea în balta de sânge din fundul cutiei. Ridica obiectul si îl sfâsie pentru a-1 deschide. - O scrisoare? întreba Joe, Nicio scrisoare. O fotografie. Era fotografia unui tânar aratos, brunet, ce îmbratisa umerii unei femei care zâmbea. Doi copii, un baietel de patru ani si o fetita ce avea aproape opt sau noua ani, stateau în fata lor. Fetita purta o rochita alba apretata, iar baietelul o camasa alba cu cravata. Aratau de parca se pregateau sa mearga la slujba la biserica, se gândi Eve. Ce dracu' înseamna asta? întoarse fotografia si râcâi o urma de sânge care se scursese prin plic pentru a vedea scrisul de pe spate. Cerneala se uscase, dar ea putu sa citeasca CPedro si Maria Gonzales, Manule si Rosa la prima ei comuniune. Avea mâinile pline de sângele de pe fotografie, observa ea în timp ce o puse jos. Capul seamana cu siguranta cu cel al barbatului din fotografie. Presupun ca Montalvo a vrut sa stim cine este. Este absolut bizar. Sopti: Sper ca asta a vrut sa faca. — Trebuie sa-1 sunam pe Venable. — Asteapta. — De ce? — Montalvo ma va suna. Ea se sprijini pe calcâie. Oricând de acum încolo. Probabil ca a stiut ca ne vom da seama destul de repede ca pachetul lui surpriza a fost un fals. Va mai urma ceva. — Poate.

— Nu poate. Privirea sa se îndrepta rapid spre cap. O va face. Nu pot sa fiu mai sigura de atât. Atunci suna telefonul fix. Ea sari în picioare si alerga spre telefon. — Ai primit? o întreba Montalvo. — Ce fel de nenorocit sadic esti? Ce ai crezut ca vei obtine cu aceasta gluma macabra? — Deci ai primit. Atunci înseamna ca cronometrarea mea a fost perfecta. Nu puteam sa-1 tin pe curier sa stea pe acolo pentru a fi sigur. Ar fi existat sansa ca Quinn sa puna pe cineva pe urmele lui, iar acest om este foarte valoros pentru mine. — Am primit si nu m-a pacalit mai mult de un minut. Cine a facut-o nu era un expert. — Nu am avut timp suficient sa o fac cum trebuie. Facu o pauza. A trebuit sa-mi analizez optiunile. Vroiam sa-ti trimit capul lui Gonzales, dar am preferat aceasta alternativa. M-am gândit ca-ti va atrage atentia. — Gonzales mai traieste? — Poate da. Poate nu. — Spune-mi. El nu mai scoase nicio vorba. — Ti-am spus ca voi discuta cu tine despre reconstituire. — Îti bateai joc de mine. Stiam ca asta va fi prima ta reactie. Din moment ce nu am putut obtine un angajament din partea ta m-am gândit sa duc negocierile un pas mai departe. — L-ai ucis pe Gonzales? Soldono credea ca o vei face. — Soldono îsi închipuie ca ma cunoaste foarte bine. — Dar cu Soldono ce se întâmpla? Nu am putut sa dam de

el. El nu-i raspunse. — Ti-a placut fotografia? Am luat-o din portofelul lui Gonzales. Seamana foarte bine cu el. Mai bine decât mostra pe care ti-am trimis-o. — Mai traieste? — Ce zici de sotia si copiii lui? O familie foarte frumoasa, nu-i asa? Sotia si copiii lui locuiesc într-un sat aproape de tabara. El a primit ieri un bilet de la ei. Ei nu înteleg de ce nu a venit sa-i vada în acest week-end — Atunci da-i drumul. — Nu pot face asta. — Fiindca este mort? — De ce nu vii aici sa te convingi singura? — Spune-mi. El tacu pentru moment. — Nu-mi place sa joc jocurile astea cu tine. înca mai traieste. .. la fel sotia si copiii sai. — Familia sa? Aveai de gând sa-i ucizi familia? — Intreaba-1 pe Soldono care este pedeapsa pentru tradatori pe care o aplicam noi, salbaticii din dealurile de aici. Cineva trebuie sa aiba un factor dc retinere pentru a-i opri pe oameni sa depaseasca linia. Pot da exemple. — Copii? — Nimeni nu stie mai bine ca tine ca copiii sunt departe de a fi sacri. — Nenorocitule. — Voi face un târg cu tine. Vino aici si fa acea reconsntituire pentru mine si voi uita de exemple. îl voi trimite pe Gonzalcs si pe familia sa de aici si voi uita ca exista.

— Nu pot sa am încredere în tine. — Ba poti, stii doar. Ma tin de cuvânt. — Minciuni. — Ai dreptate. Nu ma cunosti. Va trebui sa-ti dau ceva ce îti doresti mult pentru a-ti asuma riscul. Lasa-ma sa ma gândesc... ah, da. Tacu pentru o clipa. Am auzit un ecou slab. Sunt cumva pe speaker? - Da. — Fiindca ai vrut ca Quinn sa auda fiecare cuvintcl. Inchide-1. Asta este doar între noi. — Dar tot îi voi spune ce mi-ai spus dupa ce vei închide. — Posibil. De cc nu vrei sa vedem ce se întâmpla? închide1. Joe îi facu semn sa-1 închida. Ea ridica telefonul si apasa butonul de închidere. — Vorbeste. Ce îmi vei oferi si nu pot refuza? — Ce îti doresti cel mai mult pe lumea asta? Ce te determina si te bântuie? Ea simti ca i se încordeaza trupul. -Vreau raspunsuri, nu întrebari. — Vrei un singur raspuns. El tacu, apoi spuse încet: — Bonnie. E vorba de Bonnie, nu-i asa? — Voi închide telefonul. — Nu, nu o vei face. Fiindca nu te vei da în laturi de la orice drum pentru a o gasi pe Bonnie. Chiar si unul atât de întunecat ca cel unde locuiesc eu. Voi fi foarte scurt. Vrei sa gasesti ramasitele fiicei tale. Vrei sa-1 gasesti pe cel care a ucis-o. Perversul pe care l-au executat nu este cel care a ucis-o. Ai crezut ca-1 vei gasi pe adevaratul ucigas cu ani în urma, dar nu mai esti atât de sigura. Nu ai putut sa dovedesti asta. O voi gasi pe Bonnie pentru tine. îl voi gasi pe ucigasul ci. Si daca vrei sa o fac, îl voi ucide pentru tine,

astfel încât nu va mai trebui sa astepti sa o faca legea. — Nu-mi poti promite asta. — Ba o pot face. Am multe legaturi pe care le pot folosi si chiar cunosc foarte bine lumea criminalilor. Am avut mult dc-a face cu ei în ultima vreme. încheiem afacerea si vei obtine cc îti doresti. Iar eu, ce îmi doresc pentru mine. — Eu primesc minciuni. Tu îti primesti reconstituirea. Iar cu probabil voi sfârsi într-un mormânt în jungla. — Asta nu se va întâmpla. îti dau cuvântul meu de onoare. Dar vad ca ai dubii în ceea ce priveste capabilitatea mea de a te convinge sa faci ce îti cer. îti înteleg scepticismul. — As fi nebuna sa nu fiu sceptica. — Când ai refuzat banii m-am gândit ca s-ar putea ajunge la asta, asa ca am început sa fac planuri. M-am gândit sa inventez iui test pentru mine pentru a-ti arata ca pot face ceea ce spun. — Un test? — Reconstituirea la care lucrezi. Ai terminat-o? - Da. — Da-mi o poza pe fax. — De ce? — Vrei sa stii cine este si cine 1-a ucis. Voi afla asta pentru tine. Ti-am spus ca am contacte. — Politia poate gasi asta îndata ce vor avea fotografia. — Oare se vor stradui la fel de mult ca si mine? Chiar si dupa ce vor afla cine este, oare se vor duce dupa ucigas cu toate mijloacele posibile? Nu cred. Nici ea nu credea asta. Media de ucigasi descoperiti si condamnati dupa ce cadavrele au fost identificate nu era impresionanta.

— Cum vei face asta? -Ah, nu voi ucide pe nimeni decât daca asta vrei. Intimidare. Mita. Orice e nevoie. Facu o pauza. Trimite-mi fotografia. Ce ai avea de pierdut? Nu te-ai angajat înca la nimic. Este doar un test pentru a vedea daca pot sa-ti ofer ceea ce vrei. Asta nu costa nimic. Potul de aur cel mare este la capatul curcubeului. Nu ti-o dau pe Bonnie pâna ce nu faci reconstituirea. Astept fotografia în urmatoarele douzeci si patru de ore. — Nu o vei primi. — Ba cred ca da. — Si daca nu o voi trimite? Va afecta asta soarta lui Gonzales si a lui Soldono? — Orice actiune are un raspuns. Lipsa unei actiuni poate de asemenea cauza o schimbare. Ai vazut vreodata un film despre întoarcerea în timp, unde eroul a schimbat viitorul doar prin ce a facut sau nu a facut? — Nu e un film stiintifico-fantastic, este viata reala. — Principiul este acelasi. — Nu vrei sa-mi raspunzi? — Descopera singura. Este o idee buna ca tu sa te gândesti la mine, sa ghicesti reactiile mele. Va trebui sa ajungem sa ne cunoastem foarte bine unul pe celalalt. Vom deveni foarte apropiati. Ti se va da numarul meu de fax în urmatoarele ore. Apoi închise telefonul. — Despre ce era vorba? o întreba Joe în timp ce ea închise telefonul. — Vrea sa facem un târg. — Vietile lui Gonzales si ale familiei sale pentru ca tu sa te duci acolo? în niciun caz. Privirea sa se opri pe fata ei. Mai

e ceva. Bonnie. — Da. Ea îsi umezi buzele. S-a oferit sa-mi dovedeasca ca îsi tine cuvântul. Un fel de test. — Ce fel de test? — Marty. A spus ca va pune pe cineva sa afle cine a fost si cine 1-a ucis, daca îi trimit o fotografie. — Dar asta ar putea dura ani de zile. Ea dadu din cap. - A spus ca are deja oameni la locul potrivit pentru a rezolva problema, dar ca nu o va face în niciun caz. E o nebunie. — Corect. Atunci nici tu nu o vei face. Suna-1 si spune-i ca-si pierde timpul. Ea ramase în tacere. — Eve. — Dar ce rau as face? Nu am promis nimic si l-ar putea aduce mai devreme pe Marty acasa. — Fiindca te trage din ce în ce mai aproape cu fiecare pas pe care-1 face. Mai întâi acel cap nenorocit însângerat pentru a te soca si a te dezechilibra, apoi se ofera sa aduca acasa acel baietel. Amenintarea, apoi lovitura. Vom deveni foarte apropiati. — Dar nu 1-a ucis înca pe Gonzales. Daca mai trag de timp, CIA ar putea sa-1 gaseasca si sa-1 trimita de aici pe el si familia sa. — Nu tragi de timp, ai de-a face cu Montalvo. — Le fac pe amândoua. Ea trânti capacul cutiei. Daca ma hotarasc sa o fac. Nu sunt sigura ca o voi face. O voi gasi pe Bonnie pentru tine. — Esti foarte aproape de a te angaja, spuse Joc cu asprime. Eve, nu sunt orb.

— înca nu mi-a cerut sa fac ceva. — înca. Acesta este cuvântul cheie si înseamna... în clipa aceea suna mobilul lui Joe. El se uita la identitatea celui care suna. — Soldono. De ce naiba nu mi-ai raspuns la telefoane? El asculta pret de o clipa, apoi îi întinse telefonul lui Eve. — Montalvo nu 1-a lasat sa-si foloseasca telefonul pâna ce nu a pregatit pachetul surpriza. Vrea sa-ti vorbeasca. Ea lua telefonul. — Soldono, Gonzales mai traieste? — Traia acum o ora. Montalvo m-a dus la grajduri sa-1 vad. A vrut sa pot sa-ti spun asta. Facu o pauza. Nu stiu pentru cât timp. Nu stiu ce dracu face Montalvo. E clar ca se poarta cu tine cu manusi, dar ar putea sa se schimbe întro clipa. — Poti aranja sa-1 scoti pe Gonzales si familia sa din tara, daca mai pot sa-1 duc cu vorba câteva zile? El tacu, cu certitudine gândindu-se la asta. — Poate. As putea încerca. Cu sotia si copiii ar trebui sa fie usor, dar cu Gonzales... poti face asta? — Este posibil. — Mi-a spus sa te sun si sa-ti dau un numar de fax. Nu este de aici de la tabara. Nu vrea sa riste ca telefonul sa-i fie detectat. Este de la o casa din sat. Bolborosi un numar, iar ea îl nota. Ce anume vrea sa-i trimiti? — Se testeaza pe sine însusi. Ea-si ridica privirea si-1 privi drept în ochi pe Joe. O sa-1 las sa o faca. - Atâta vreme cât esti sigura ca nu te va pacali pentru a obtine rezultatul pe care-1 urmareste. Este un nenorocit. — Nu astept nimic de la el. Nu i-am promis ca-i voi da în schimb ceea ce îsi doreste. Din punctul meu de vedere este

o situatie câstig-câstig, daca îi poti scoate pe Gonzales si familia sa din Columbia. Soldono nu spuse nimic câteva clipe. — Montalvo nu face de obicei târguri cu o singura fata. Daca o va face, pazeste-te. — Se tine de cuvânt? - Atât cât stiu eu, da. — Nu mi-e suficient de clar. Crezi ca si-ar fi tinut cuvântul în ce priveste eliberarea lui Gonzales, daca m-ai fi convins asa cum ti-a cerut? El ezita. - Da. — Bine, atunci spune-i lui Montalvo ca-i voi trimite fotografia în urmatoarele sase ore. Cred ca cinci zile sunt suficiente pentru a afla ce vreau. Este suficient pentru tine? — Sper ca da. — Si eu. Si înca ceva. Vreau ca Venable sa-mi trimita un dosar complet al lui Montalvo. — De ce? — Se pare ca stie prea multe despre mine. Trebuie sa stiu totul despre el. — Îi voi spune lui Venable. îti va face rost imediat. Facu o pauza. îmi pare rau ca a trebuit sa te implicam în asta, doamna Duncan. Am facut tot ce am putut sa evitam acest lucru. — Si mie îmi pare rau. Fa-mi rost de dosar. închise telefonul si îi spuse lui Joe: Ei, ce zici? — Ce ai vrea sa spun? spuse el nervos. Este o greseala. Te va înghiti de vie daca îl lasi. — Nu-1 voi lasa. Se ridica în picioare si se duse spre sevaletul unde era asezat capul lui Marty. O fotografie nu e

un angajament. El va face ceva ce îmi doresc foarte mult si nu îmi cere nimic în schimb. Se apleca si deschise dulapul de unde scoase aparatul de fotografiat. Iar întârzierea poate va salva niste vieti. — De ce cinci zile? — Nu am vrut sa am de-a face cu el cât suntem plecati în acest week-cnd la Phocnix. Iar el vroia un test - Îi voi da un test al naibii de bun. îi va da timp suficient lui Soldono pentru a ajunge la familia lui Gonzales, dar în acelasi timp limiteaza timpul în care voi negocia cu Montalvo. — Va fi un miracol daca va reusi. — Miracol. Joe spusese doar cu o noapte în urma ca a o gasi pe Bonnie ar fi un miracol. Era aproape ca si cum el a simtit ca Montalvo se oferise sa faca mai mult decât de a-1 aduce pe Marty înapoi acasa. Poate ca avusese o premonitie... Joe o cunostea atât de bine... Si de ce oare nu-i spusese lui Joe ce îi promisese Montalvo în legatura cu Bonnie? Nu mintise, dar nu-i spusese. Omisiunea este tot o minciuna. Înca mai avea timp sa-i spuna. Nu se va minti pe sine sau pe Joe. Nu-i va spune fiindca stia care va fi reactia lui. Stia ca se va îngrijora, ca va încerca s-o opreasca chiar sa ia în considerare ce îi spusese Montalvo. Nu avea niciun sens sa-1 implice pe Joe, când ea stia foarte bine, ca si el, ca vorbele lui Montalvo erau precum cântecul sirenei care era complet fals. Oamenii precum Montalvo aveau de-a face cu moartea, nu cu miracolele. 3

Castelul din tablou era scaldat de o ceata ce parea a fi de pe o alta lume. — Fuga lui MacDuff? o întreba Eve pe Jane. L-ai facut sa arate precum Camclot. Jane se strâmba. -Asa o vede MacDuff. Ea ridica paharul de vin la gura. Este precum cântecul acela din musical. Magic. — Sunt surprinsa ca nu vrea sa cumpere tabloul. — Nu i-am spus ca eu l-am pictat. Ea îsi lasa capul în jos. De obicei nu pictez peisaje, dar nu am putut sa nu ma gândesc la acest loc. Poate ca este putin vrajit. îti place? — Foarte mult. Eve privi prin galeria aglomerata. Nu era nicio îndoiala ca expozitia era un succes. Biletele cu semnul! Vândut" aparusera toata dupa-amiaza pe tablourile lui Jane. — Dar mie imi plac toate tablourile tale. Îl ador pe cel cu Toby care doarme pe covorul din fata semineului. — Acesta este sportul favorit al lui Toby zilele astea. Mai degraba ar numara oi decât ar prinde veverite. -Acesta este privilegiul unui câine. Toby nu mai este un catelus. Când aveti de gând voi doi sa veniti acasa pentru câteva zile? — Curând. Poate saptamâna viitoare. Imediat ce termin aici. Sunt gata sa ma odihnesc. — Bun. Eve lua o înghititura din paharul cu vin. Ne este dor de tine. Ce face Trevor? — Bine. Ea zâmbi, facând cu mâna barbatului care vorbea cu Joe în cealalta parte a galeriei. El tocmai s-a întors de la Johan-nesburg. A promis ca va face spectacolul. — Arata bine.

— Arata ca o vedeta de cinema si fiecare femeie din camera asta saliveaza, spuse Jane cu o grimasa pe fata. Am întotdeauna nevoie de Trevor pentru a oferi calitate de vedete expozitiilor mele. — Dar ai tu însati calitati de vedeta. întreaba-i pe toti cei care ti-au cumparat tablourile. Jane se scutura. — Nu ma vad ca pe un Rembrandt. Iubesc munca, nu laudele. Privirea ei se ridica spre Eve. Si pare chiar trivial în comparatie cu munca ta. — Mie nu mi se pare. Arta este atât bucurie, cât si medicament. Reconstituirile mele pot oferi apropiere, dar nu exista bucurie. — Arati obosita. Ai muncit din nou foarte mult. — Poate. Schimba subiectul. Dar tu si Trevor ce faceti? Lui Jane îi pieri zâmbetul. — Ce e cu noi? — Jane. Ea strâmba din nas. — Bine. E foarte atragator. Este destept. Ne este bine împreuna. Facu o pauza. Si mi- e frica de moarte de angajamente, nu e nicio graba. Mai sunt un milion de lucruri pe care vreau sa le fac în viata înainte de a ma aseza. Multumita? — Pe moment. îmi pare rau daca ti s-a parut ca ma bag. Câteodata ma îngrijorez. — Dumnezeu mi-e martor ca nu vreau sa-ti faci griji pentru mine. Ai destule probleme în viata ta. Se uita din nou la Joe. — De ce este nervos? încearca sa para relaxat, dar este... Cauta cuvântul potrivit pentru a-1 descrie... Gata sa o ia la

fuga. Eve ar fi trebuit sa-si dea seama ca Jane va simti nelinistea din amândoi. Jane crescuse pe strazi si era atât intuitiva, cât si cu simt practic. Pe lânga faptul ca era foarte apropiata de amândoi. — Este protector. Este vorba de o lucrare pe care o am în vedere si pe care el nu doreste sa o iau. — Atunci nu o lua. — Probabil ca nu o voi face. Apoi schimba subiectul. — Mâine dimineata plecam la Atlanta. Poti sa iei cina cu noi sau vei fi ocupata cu toti acei mari cunoscatori de arta? — La dracu cu ei, se strâmba Jane. Stiu cine este cu adevarat important în viata mea. Ma voi întâlni cu voi la hotel la ora sapte. Bine? — Grozav. Ea puse jos paharul cu vin. Acum as face mai bine sa te las sa te amesteci printre oameni si sa-i influentezi daca am de gând sa te monopolizez în seara asta. începu sa-si faca loc prin multime spre Joe si Trevor. Mai avea doar câtiva pasi când îi suna mobilul. — Te distrezi? întreba Montalvo. Ea se opri brusc, strângând cu mâna telefonul. — Ma distram pâna când ai sunat tu. Ce vrei? — Jane a ta este o artista minunata si o fata frumoasa. Trebuie sa fii foarte mândra de ea. — Mai mult decât îti poti imagina. Ce vrei? — Au trecut trei zile de când mi-ai dat termenul. M-am gândit ca vrei un raport. — Vrei sa-mi spui ca ai nevoie de mai mult timp? — Am spuse raport. Baietelul tau se numeste Peter Dandlow. Noua ani. Nu este din Macon. Parintii sai au locuit în Valdosta, Georgia. S-a raportat disparitia lui cu

cinci ani în urma. Era un copil cu cheia de gât si se presupune ca trebuia sa-si sune mama la serviciu atunci când ajungea acasa de la scoala. Intr-o zi nu a mai sunat. Nu 1-a mai vazut de atunci. Ea era atât de uimita încât pentru moment nu putu sa scoata niciun cuvânt. — Cum ai descoperit asta? — Fisiere de computer de la toate departamentele de politie din zona. Nu este usor sa patrunzi, dar nu este imposibil pentru un cunoscator al computerelor. Le-am dat oamenilor mei suficienti bani pentru a-i stimula sa lucreze din greu, repede si bine. Câteva dintre arhivele oraselor erau cam înghesuite, asa ca am trimis un om la câteva sectii de politie din orase pentru a verifica prin fisierele din arhiva de la morgile lor. Facu o pauza. Ai facut o treaba buna cu reconstituirea lui. Ar trebui sa fii foarte mândra. Am trimis un fax la hotelul unde stai cu fotografia baiatului si reconstituirea. Ar trebui sa fi ajuns deja. Ea încerca sa-si pastreze calmul în voce. — De unde stiu eu ca toate astea sunt reale? Ai fi putut sa falsifici fotografia. El chicoti. — Ce suspicioasa esti. De acord cu tine. De acord, pune-1 pe Quinn sa verifice la politia din Valdosta. Din partea mea, sunt sigur ca Peter Dandlow este victima ta. M-am miscat la pasul urmator. — Si care este acela? — Ti-am spus ca voi încerca sa-1 gasesc pe ucigasul copilului. Stii, doua zile nu e mult timp, dar am facut unele cercetari. Nu cred ca baiatul a fost ucis de catre parintii lui, desi înteleg ca nu e neobisnuit în cazuri de genul asta. Tatal

a parasit-o pe mama lui înainte ca el sa se nasca si ranile pe care le avea baiatul indica o anumita brutalitate si putere. O pot imagina pe mama sa, lovin-du-1 si ucigându-1, dar nu lovituri repetate ca acelea... — Chiar crezi ca-1 poti gasi pe ucigas? în niciun caz. — Nu spun. O voi face. Timpul e scurt. Dar voi gasi suficient pentru a arata drumul. — E un caz de nedepistat, Montalvo. — Atunci ma voi stradui si mai mult, sunt bun sa fac lucrurile sa mearga. Dar sunt dezamagit ca mi-ai dat atât de putin timp. Îmi place sa termin ce încep. Nu ai vrea sa-1 aduc pe ucigas Ia picioarele tale? - Nu. — Dar pe ucigasul lui Bonnie? Ea se crispa. — Te voi suna peste doua zile, Eve. închise telefonul. Inima îi batea foarte tare. Nu putea sa respire. Trebuia sa iasa de acolo. Multimea din jurul ei parea ca o înghesuie din ce în ce mai tare... Se-ndrepta spre iesire si fugi pe alee. Aerul era rece si aspru. Trase aer în piept si din nou. Dar ucigasul lui Bonnie?? Fir-ar al dracului. Mincinosul. Mincinosul. Dar el descoperise în trei zile cine era Marty. Dar asta nu însemna ca o va gasi pe Bonnie sau pe ucigasul ei. Nu însemna ca spunea adevarul despre Marty. - Am vazut ca ai fugit afara. Ce s-a întâmplat? Se întoarse si-1 vazu pe Joe stând în spatele ei în usa. — Aveam nevoie de aer. Ea îsi umezi buzele, - Am primit un telefon de la Montalvo. Spune ca Marty este un baietel disparut din Valdosta. Peter Dandlow. Mi-a trimis un fax cu fotografia baiatului la hotel.

— Este un escroc. Putea fi falsificata. — Asta am spus si eu. A spus ca poti sa verifici la politia din Valdosta. — Fii sigura ca o voi face. Ea spuse încet: — Nu cred ca este un fals. — De ce? Capul pe care ni 1-a lasat pe veranda era un fals. — Asta e altceva. Stia ca voi descoperi imediat asta. Avea un scop. — Are si acum un scop. Da, avea, dar nu acela la care se gândea Joe. - Ar fi trebuit sa-1 auzi. Era... excitat. îi place ideea de a face ceva atât de dificil. Mi-1 imaginez stând acolo, gândindu-se, împingând lucrurile, cerând, punând cap la cap piesele. — Atunci nu te mai gândi la el, spuse Joe cu duritate. Vorbesti despre Montalvo de parca l-ai cunoaste. încearca sa te pacaleasca. Ea începea sa se simta ca si cum îl cunostea. Nu era nicio îndoiala ca stia pe ce butoane sa apese. Bonnie. întotdeauna Bonnie. Încerca sa zâmbeasca. — Nu e niciodata un lucru rau sa-ti cunosti dusmanul. Sc îndrepta spre usa. Mai bine am intra. Jane ar putea fi îngrijorata. — Era înconjurata dc o multime de adoratori când am iesit aici afara. Ce ai de gând sa faci? Sa fugi la hotel sa iei faxul? — Nu, asta e seara lui Jane. Nu ma voi uita la fax pâna ce nu ajungem diseara acasa de la cina. — Slava cerului. O lua de brat. Iar mâine voi verifica la

Valdosta. Sper ca nenorocitul minte. — Eu nu. Daca este adevarat, înseamna ca Marty va fi adus acasa la mama sa. — Iar asta face din Montalvo un erou? — Nu. Înseamna ca munca mea va fi meritat. Nu-mi pasa cum se întâmpla, dar asa se întâmpla. El tacu o clipa în timp ce îi deschise usa. — Îmi pare rau. Voi fi bucuros daca vei putea sa-1 aduci pe Marty acasa. Doar ca îmi doresc sa se fi întâmplat altfel. — Si eu. Ea nu vroia sa se gândeasca ca Montalvo era vreun fel de vrajitor. Nu vroia sa simta tremurul întunecat al sperantei. Ea lua faxul de la receptia hotelului când ajunse acolo, înainte de miezul noptii. Astepta pâna ajunsera la apartamentul lor pentru a se uita la el. Fotografia lui Pcter Dandlow semana uimitor de mult cu reconstituirea pe care o facuse ea. Cele doua fotografii puse una lânga cealalta pe fax erau foarte asemanatoare. Erau diferente, bineînteles. întotdeauna existau diferente când nu copiai, ci te bazai pe adâncimea tesutului si pe instinct. Dar facuse o treaba buna, realiza ea cu multumire. Îi dadu lui Joe faxul. — Aproape. — Foarte aproape. Pot sa o iau? — Bineînteles. Ea se duse la baie în timp ce durerea o cuprindea. Acel baietel zâmbitor, plin de viata si bucurie. întotdeauna era la fel. Satisfactia unei munci bine facute, apoi regretul apasator. - Eve.

— Vin imediat. — Lasa-ma sa intru. El deschise usa. — Pentru Dumnezeu, nu ma lasa pe dinafara. O lua în brate. — Stiu ce simti. Te-am ajutat întotdeauna sa treci peste asta. Care este diferenta acum? — Nimic. El avea dreptul sa fie uimit. Ea actionase instinctiv atunci când fugise de el. Nu exista nicio asemanare cu alte dati sau vreun motiv pentru care sa faca acest lucru. — Cred ca nu m-am gândit. -Asta ma îngrijoreaza. O trase si mai aproape. — Nu sunt de acord cu ce ai facut. Asta nu înseamna ca nu sunt aici pentru tine. — Stiu. Ea-si ascunse fata în umarul lui. Doamne sfinte, îl iubea atât de mult. De ce simtea acest sentiment de pierdere disperata si regret în ultima vreme când era cu el? — Stiu, Joe... Erau aproape de acel nenorocit murdar. Montalvo se scufunda în apa si sc-ndrcpta în josul râului, înainte auzise câinii latrând în timp ce dadusera de urma. Soldono îl ajunse din spate. — Nu merg mai departe. Nu urmaresc oamenii precum o prada de vânatoare. — Ba da, o faci. Mâna lui Montalvo strânse si mai tare pusca. Faci tot ceea ce trebuie sa faci, ce îti spun ordinele sa faci. Acest gen de vânatoare nu este de obicei necesar pentru tine. Buzele i se subtiara. Este foarte necesar în lumea mea.

— Dar îti face placere. — Da? Se avânta înainte. Ia-o cum vrei. Doar urmeaza-ma si tinc-ti gura sau va trebui sa te las în jungla sa putrezesti. Putea sa-1 vada pe Miguel înainte cu câinii. — Peste luminis, striga Miguel. Sa le dau drumul la câini sa se duca dupa el? — Nu, cheama-i. Ramâneti amândoi aici. Ma duc eu. înainta, trecând pe lânga copaci, adapostindu-se pe unde putea. Asta când? Îsi aminti de anii petrecuti împreuna cu rebelii. Aceleasi instincte care se acordau cu acuratete, facând adrenalina sa creasca rapid. Un glont îi trecu pc lânga ureche si se înfipse în copacul de lânga el. Se lasa spre stânga. În fata lui se misca un palmier pitic. Îsi dorea sa-1 traga afara, în bataia focului. II înconjura si se apropie de zona. — Misca-te încet, usor. Aquila astepta în fata cu pusca îndreptata spre orice misca. O alta miscare din stânga copacului. Lumina pâlpâia, schimbându-se. Montalvo astepta ca ochii sai sa se obisnuiasca cu perla cenusie a apusului. Ultima miscare nu fusese un siretlic. Putu sa-i vada umbra lui Aquila în dreptul copacilor. El se lasa pe unul dintre genunchi si îsi potrivi pusca. Nu era o tinta usoara. Lumina proasta, distanta mare, iar Aquila care se putea misca în orice moment. Concentrcaza-te. Degetul lui trase... Aquila se misca spre stânga.

Trage oricum. Trage doi metri mai spre stânga pentru a permite... Trase tragaciul. Aquila cazu la pamânt. Facea pe mortul? Ranit? Sau chiar mort? Se învârti si se îndrepta atent spre el. Aquila era un sarpe, iar el nu avea niciun chef sa fie muscat de acesta în agonia mortii sale. Niciun pericol. În timp cc se apropia, îl vazu pc Aquila zacând pc pamânt, cu capul zdrobit. Fusese un foc reusit. — Asta trebuia sa vad? întreba Soldono. Se-ntoarse si-i vazu pe Soldono si Miguel venind spre el. — Da. îi spuse lui Miguel: îngroapa-1 aici, unde a cazut. Miguel dadu din cap. — Voi aduce o lopata din masina. Disparu în tufisuri. Soldono se uita spre Aquila. — Cine era? — Cineva care m-a suparat foarte tare. — De ce? — Asta nu e important decât pentru mine. — Este important pentru mine sa stiu de ce m-ai carat în jungla asta ca sa vad cum omori pe cineva. - Am gasit ocazia si am profitat de ea. Se-ntoarse si sendrep-ta spre masina. — Am crezut ca e o idee buna. Putea sa-i vada mirarea lui Soldono si privirea usor scârbita în spatele sau în timp ce se-ndrepta spre copaci. În mod normal nu ar fi ales sa-1 ia cu el daca se ducea sa-1 urmareasca pe Aquila dar, asa cum spusese, era o ocazie propice. Noaptea se stingea. în momentul când va ajunge la tabara va fi deja zi. Va atipi putin, apoi îl va suna pe Norton în Macon si va vedea ce informatie avea acesta pentru el.

Eve Duncan astepta. Dosarul lui Montalvo o astepta pe Eve a doua zi, atunci când revenira la cabana de la lac. — Cred ca vrei sa te uiti peste el înainte de cina, spuse Joe. Ea dadu absenta din cap în timp ce deschise plicul. — Nu mi-e foarte foame. — Voi face o cafea. Joe se duse la bucatarie. — Dar mai târziu va trebui sa manânci. Jane m-a pus sa promit ca vei pune la loc kilogramele pierdute. — Bine. Nu erau prea multe în plic. Câteva fotografii si doua foi de hârtie. — Din ce ne-a spus Venable ma asteptam la un top de foi de marimea unei carti de telefon. Joe se întoarse si lua o foaie. — Nicio zi de închisoare. Acum doi ani a fost prins, fiind suspectat de trafic de arme de câteva ori. Dupa asta, nimic. — Cum se poate? Venable a spus ca era un mare traficant. — Ori este foarte destept, ori are contacte în locuri suspusc, sau arc destui bani pentru a plati sa scape. Sau poate toate trei. — Cred ca ai dreptate. Ea privi fotografiile. Montalvo nu era un barbat atragator, la modul obisnuit. Avusese nasul spart cândva, iar buzele erau bine conturate dar mari. Parul negru era înspicat cu alb la tâmple, iar ochii erau închisi la culoare si priveau cu duritate din fotografie. — Câti ani are? Joe se uita peste raport. — Nu specifica. Probabil vreo patruzeci. — Probabil? Venable nu a putut nici macar sa-i afle data de

nastere? Joe dadu din cap. — Nu conform dosarului acesta. Se presupune ca s-a luptat cu rebelii când era mai tânar. — Se presupune? Se pare? Informatii personale? Unde s-a nascut? Membrii familiei? Pentru Dumnezeu, daca ar fi fost prins de politie, ar fi trebuit sa aiba un dosar. — Primul contact al CIA cu el a fost atunci când vindea arme rebelilor acum zece ani. A înfiintat o tabara în jungla pe care a condus-o ca pe un castel feudal. Au luat probe, au pus întrebari si au venit cu nimic. — Un om al misterelor? — Nu exista niciun mister ce nu se poate rezolva. Poate stiu mai mult decât este trecut în dosar. — Asta ar fi mai logic decât ca ei nu au fost capabili sa-i dea de urma trecutului sau. Soldono si cu el pareau a fi foarte apropiati. Mâna i se înclesta. Vreau sa stiu mai multe, fir-ar al naibii. — Stii suficient. Este un escroc, nu are nicio jena sa ucida un om si toata familia sa, si te va folosi daca îl vei lasa. Cred ca asta spune totul. — Cred ca ai dreptate. Ea se uita din nou la fotografii. Doar ca... este... este greu sa scapi de el stiind ce îl face sa tresara. Ce reconstituire vrea oare sa-i fac? De ce nu încearca cu ADN-ul? Sigur are banii pentru asta. Se baga în multe încurcaturi doar ca sa ma faca sa ma duc acolo. — Inclusiv sa te faca sa te gândesti la el încontinuu. Joe arunca foaia pe masuta de cafea. Ai mai refuzat si altadata criminali când au venit la tine. Ce e asa de special cu Montalvo? Ceilalti nu mi-au oferit-o pe Bonnie. Ea încerca sa

zâmbeasca. — Probabil ca nu voi afla ce e asa de diferit la el dintr-o foaie. — Ai obtinut ce ai vrut de la nenorocit. Ai aflat unde este Marty. Fugi acum de el. - Abia când Gonzales si familia sa vor fi liberi. Soldono nu a sunat înca sa spuna ca i-a scapat. Îi voi da telefon diseara sa vad daca e vreun progres. — Iar eu voi verifica Ia Valdosta daca copilul este cine a zis el ca e. Se-ntoarse la bucatarie. Cred ca ar trebui sa fie gata cafeaua. Vrei o ceasca? — Putin mai târziu. Cred ca ma duc sa ma plimb la lac. Vrei sa vii si tu? El dadu din cap. — Vreau sa sun la Valdosta. Sper sa-mi spuna ca acel fax e un fals. — Eu nu cred asta... nu stiu. Era atât de interesat când vorbea cu mine. Nu pot sa cred ca mintea. Ea deschise usa de la veranda. Ma-ntorc peste jumatate de ora. — Bine. El deja forma numarul pe telefon, cu o expresie intensa pe fata din cauza misiunii pe care o avea. Joe traia întotdeauna la maximum, se gândi ea în timp ce cobora treptele. Intens, atent, absorbit cu totul atunci când facea ceva. Asta îl facea sa fie un politist nemaipomenit. Lacul era neted ca o oglinda. Pace. Liniste. Ea iubea pacea acelei cabane, iubea securitatea solida a vietii sale cu Joe. El construise niste pereti solizi în jurul ci pentru a o proteja de tot raul care ar fi putut s-o raneasca. Nu vroia sa paraseasca acest paradis. Vroia sa stea acolo pentru totdeauna, înconjurata de dragostea si grija lui.

Dar de ce se gândea la plecare? Acel gând îi venise de nicaieri. Ea nu vroia sa-si schimbe viata sau sa riste ceva... Cu cc? Mergând în Columbia cu gândul ca Montalvo va face ce a promis. Riscându-si viata pentru un criminal caruia nu-i pasa de pacea pe care ea o iubea. Îi suna telefonul. Soldono. O umbra de speranta o strabatu prin trup. Da-mi o iesire, Soldono. Spune-mi ca l-ai gasit pe Gonzales si ca lai eliberat si atunci nu voi avea scuze sa merg la Montalvo. Nicio scuza, decât Bonnie. — Ce se întâmpla? întreba ea imediat ce ridica receptorul. Gonzales? — Nu înca. Soldono facu o pauza. E dificil. Montalvo probabil asteapta ca cu sa fac acea miscare. Sunt foarte bine paziti. — Nu asta vroiam sa aud. Ea tacu o clipa. Cât de serios vorbeste în legatura cu uciderea celor din familia lui? — Prea serios pentru a nu tine cont de aceasta posibilitate. — Dosarul pe care ni 1-a trimis Venable nu mentiona vreo tendinta spre violenta. Ea adauga cu frustrare. De fapt mentiona foarte putin despre orice. De la CIA nu stie nimeni mai multe despre el? — Nu, din câte stiu eu. — Îmi spui adevarul? — Nu am niciun motiv sa te mint. Dar nu as conta prea mult pe faptul ca Montalvo nu e violent doar fiindca nu îl arde prea tare. — Ar fi putut sa-mi trimita capul lui Gonzales în acea cutie, dar el mi-a trimis în schimb un fals. - Asta ar putea doar sa însemne ca este suficient de destept sa realizeze ca acest fapt ar putea sa te stârneasca. Acum ti-

a captat atentia si înca îl mai are pe Gonzales cu care trebuie sa negocieze. Crede-ma, nu va ezita sa ucida. — De unde stii asta? — Fiindca a vrut ca eu sa aflu. Facu o pauza. Am fost invitat la o expeditie de vânatoare asta noapte. Nu, nu invitat, de fapt mi s-a comandat sa-1 însotesc. — La vânatoare? — Un barbat pe nume Aquila. Nu stiu ce i-a facut lui Montalvo, dar a fost suficient sa-1 sperie atât de tare încât acesta a fugit în jungla. Montalvo si Miguel, primul lui locotenent, au plecat sa-1 urmareasca. Nu s-a pus problema sa îl aduca înapoi în viata. Era un om mort din momentul în care Montalvo a pornit dupa el. — L-a prins? — Dupa cinci ore de urmarire. Apoi Montalvo a plecat dupa el singur. I-a zburat jumatate de cap. — Doamne. - Apoi i-a spus lui Miguel sa-1 îngroape în jungla si a plecat la treburile lui. Facu o pauza. Si tind sa cred ca acea treaba erai tu. — De ce? — Fiindca Montalvo nu este un exhibitionist. A avut el un motiv pentru care a vrut sa vin si eu. A vrut sa vad cum îl doboara pe Aquila. A vrut ca eu sa-ti spun tie. — Fiindca stia ca îti voi pune aceleasi întrebari pe care leai pus si tu... a vrut ca eu sa stiu ca va merge pâna la capat. Doamne, Montalvo era inteligent. Parea ca stie la ce se gândea ea, ce urma sa faca înainte ca ea sa faca. — A facut-o doar ca sa demonstreze ceva? — Nu, a fost o ocazie care a aparut singura. Ea se cutremura.

— Ce oportunitate. — Ei bine, ai raspunsul. Da, ea chiar avea raspunsul la toate, mai putin la întrebarea pe care o pusese. — Poti sa scapi acea familie fara ca Montalvo sa le spulbere capetele? — Fac tot ce pot. Venable îmi trimite ajutoare. — Asta nu e de ajuns. — Stiu, spuse Soldono. Jumatate din timp, ceea ce fac nu e de ajuns de bine. Totul e un compromis. Fac tot ce pot. Te voi suna când voi sti mai multe. închise telefonul. Sperase ca atunci când o sunase, o facuse pentru a-i da vesti mai bune, se gândea ea acum cu frustrare. Fusese nerabdatoare cu Soldono, dar el probabil îsi facuse treaba în cel mai eficient mod posibil, tinând cont de circumstante. Statea în casa lui Montalvo si era urmarit în permanenta. Era ciudat, dar ea se simtea ca si cum Montalvo o urmarea si pe ea. Si-1 putea imagina stând ca o pantera, asteptând, privind, blocând fiecare iesire înainte ca ea sa ajunga. Privi spre lac. Soarele începuse sa apuna si flacari rosii strapungeau apa. Atâta frumusete! Câteodata o lasa fara rasuflare. îsi va aminti momentele acestea întotdeauna. Amintire? Ea experimentase momente ca acesta în fiecare zi din viata ei. Nu avea nevoie sa-si aminteasca. Trebuia sa se întoarca la Joe sa-i povesteasca despre telefonul lui Soldono. Poate nu chiar totul. Acesta era deja la limita nervilor si foarte suparat. Nu trebuia sa stie despre omul pe care Montalvo îl ucisese. Nu l-ar fi mirat, dar i-ar fi dat si mai multa munitie sa o arunce spre ea, fiindca avea de a face cu el oricum. Se întoarse si se îndrepta înapoi spre cabana. Nu avea sa se

lase convinsa sa nu mai tina legatura cu Montalvo, dar si ea avea nevoie de munitie. Dosarul acela era ridicol de subtire si o facea sa se simta neajutorata. Nu putea sa tolereze asta. Fusese prea multa agonic dupa moartea lui Bonnie. A fost principalul motiv pentru care s-a întors la scoala pentru a deveni sculptor criminalist. Fusese un mod de a lupta, de a avea un scop. Stiinta e putere. Cunoasterea era putere. Pentru a putea trata cu Montalvo avea nevoie de amândoua. — M-a sunat Soldono în timp ce eram la lac, îi spuse ea lui Joe. încearca sa razbeasca. Nu i-a scos înca pe Gonzales si pe familia acestuia din tara. Venable o sa-i trimita niste ajutoare. Se duse la cafetiera care se afla pe bufet si îsi turna o ceasca. Si nu stie alte informatii decât ce este în raport. Sau cel putin asa spune. Ea ridica ceasca la buze. Tind sa-l cred. Daca CIA îi pastreaza ascuns trecutul, nu iau spus lui Soldono. — Nu e chiar o miscare desteapta sa nu îi spui unui agent informatii pe care le-ar putea folosi în teren. — Sunt de acord. Avem nevoie de toate informatiile pe care le putem obtine despre Montalvo. Ea tacu o clipa. Din cauza asta îi voi telefona lui Galen. — Nu ma mira. O prevedeam. Dar s-ar putea sa nu fie în stare sa te ajute. — Dar s-ar putea sa poata. Galen arc dc-a face cu vânzarea si cumpararea de informatii, printre altele. CIA s-ar putea sa nu fie în stare sa descopere ceva despre Montalvo, dar pe Galen pun pariu ca este capabil s-o faca. — Ai mai facut-o si în trecut. El privi în ceasca de cafea. Dar nu ai mai vorbit cu el de luni de zile. El si Elena au o fetita acum. Esti prietena lui, dar relatia tinde sa se

destrame când se formeaza alte legaturi. — Nu si cu Galen. Ea si Galen devenisera prea apropiati pe vremea când îsi petreceau timpul împreuna. Va avea timp pentru mine. Nu îi cer sa zboare în Columbia sa-1 cerceteze pe Montalvo. Tot ce vreau sunt niste informatii. II voi suna imediat dupa cina. Ea deschise frigiderul. — Ce ai zice dac-as pune niste lasagna la cuptor? — Perfect. El facu o pauza. Nu m-ai întrebat despre telefonul pe care l-am dat la Valdosta. Ea scoase afara pachetul de lasagna. — Ce ai aflat? — Faxul nu a fost fals. Dar stiai asta, nu? — E bine sa am confirmarea. Dar ea nu avea nicio îndoiala ca Montalvo spusese adevarul. Ar fi fost prea usor de verificat si nu ar fi vrut sa fie discreditat în ochii ei. A mers pâna la limite extreme sa se asigure ca ea nu gândea ca este vreun mincinos sau un sarlatan. — Multumesc fiindca te-ai obosit. — Nicio problema. El se întoarse spre cuptor. Am un sentiment ca necazurile abia acum încep. — Montalvo? repeta Galen. Am auzit de el. Dar nimic din ce ai putea spune nu este secret. — Poti afla ceva pentru mine? — Sigur, iubito, ofta Galen. M-as oferi sa te scap de el, dar Elena ar obiecta. M-a îmblânzit ca pe o pisicuta. Ea chicoti. — Nu vad asta. Mai ales din moment ce Elena era odata mai mortala decât tine. — Nu era. Accentul lui britanic deveni mai pronuntat în indignarea sa. Am venit împreuna pe pozitii egale. Bineînteles ca pozitia mea este câteodata mai egala decât a

ei. Dar suntem compatibili în aproape totul. — Îmi imaginez ca esti, din moment ce ai reusit sa concepi un copil între doua actiuni. Ce face Elspeth? — Straluceste, frumoasa, dulce, uimitoare. Nu înteleg de ce se spune ca doi este un lucru asa de grav. Ea este absolut... se opri. Nu, Elspeth nu trebuie sa faci baie în apa de baut a catelului. Nu e bine. Poti fi curata, dar catelul nu e asa de norocos. De ce nu ma asculti? Eve auzi vocea unui copil strigând în fundal si apoi un tipat de protest. Ce spuneam? — Elspeth e desteapta, uimitoare, dulce. — De asemenea încapatânata, independenta si aproape dictatoriala. Si având aproape doi ani, nu are nimic de a face cu asta. Este copilul mamei sale. — Iar Elena spune probabil acelasi lucru despre tine. — Fara îndoiala. Ma coplesesc. Nu ai idee cum îti poate conduce o fiica viata pâna ce nu... se opri. Doamne, îmi pare rau, Eve. Nu m-am gândit. — Opreste-te. Crede-ma ca nu-ti doresc decât clipe de bucurie cu Elspeth. Este una din experientele cele mai grozave, crede-ma. Tine-o aproape de tine, Galen. — O fac. O voi face. Facu o pauza. înainte sa apara Elspeth credeam ca simt tristete pentru tine, dar nu are nicio legatura cu ceea ce simt acum. Nu întelegeam. Poate ca înca tot nu înteleg, dar, Dumnezeule, sunt alaturi de tine. — Multumesc, Galen. îsi drese glasul. Te las ca sa te poti întoarce la Elspeth. — E bine. Se joaca acum cu pianul. Nu, fir-ar al naibii, e catarata pe pian. La naiba, am mai spus-o. Pentru fiecare cuvânt urât trebuie sa punem un dolar la fondul scolii. Am strâns destul ca sa mearga la Harvard. Nu, Elspeth, nu trebuie sa sarim de acolo... închise telefonul.

Eve înca mai zâmbea în timp ce aseza receptorul. Doamne, era grozav sa-1 auda din nou fericit pe Galen. îi spusese adevarul. Nu i-ar fi rapit unul din acele momente pretioase doar pentru ca acele momente nu mai erau si ale ei. Bonnic. Elspeth. Toti ceilalti copii care împartaseau magia copilariei si îti însoreau zilele. — Te va ajuta? o întreba Joe. — Da. A spus ca se va apuca imediat dc treaba, dar nu stiu când voi avea vesti de la el. Parea atât de ocupat cu apa câinelui si pianul. -Cum? — Elspeth. Joe dadu din cap. Orice clipa de întârziere este iertata în numele fetitei. — Bineînteles. Galen are prioritatile sale. Ea se ridica în picioare. Trebuie sa ma uit prin corespondenta si sa trimit un refuz politiei din Moscova pentru lucrarea pe care mi-au cerut-o. — Credeam ca urma sa le faci acea reconstituire. Ea nega. — M-am razgândit. Daca vor dori sa mai astepte, poate o voi face totusi. Dar daca vor imediat, vor trebui sa-si gaseasca pe altcineva. — Dar tu îti aranjezi programul. Ea nu raspunse direct. — E o adevarata durere de cap sa ai de a face cu rusii. Au atâtea probleme curente cu mafia încât nu sunt interesati de probleme mai vechi. Se îndrepta spre cosul cu scrisori si scoase vraful de scrisori. — Nu am nevoie de alte dureri de cap acum. A fost destul de dificil cu Marty... 4

Montalvo nu a sunat dupa cele cinci zile. Nu a sunat nici în a sasea, nici în a saptea, în a opta zi mobilul ei suna dupamasa la 3:32. — Ai asteptat cu sufletul la gura? o întreba Montalvo. Te asigur ca nu a fost nicio strategie din partea mea. Urasc sa nu fiu în stare sa raspund unei provocari cu cea mai mare eficienta. M-a suparat seful meu operativ, Norton, din Statele Unite. -Ai de gând sa-1 împusti si pe el asa cum ai facut cu acel om, Aquila? — Ah, ti-a spus Soldono. De fapt, nu sunt chiar asa nemultumit dc Norton. Nu exista nicio asemanare între cazuri. Aquila era înarmat si m-ar fi ucis daca îi dadeam cea mai mica sansa. Ineficienta merita înlocuire si retragerea favorurilor. Pedeapsa este de obicei suficienta în majoritatea cazurilor. Totusi, din moment ce ti-am dat cuvântul meu si problema era sa-ti câstig încrederea, am fost nervos mai mult ca de obicei. — Nu as avea niciodata încredere în tine. — Dar ai putea sa ai încredere în abilitatile mele de a ma tine de promisiune, spuse el usor. — Nu am încredere în tine. Nu aveai cum sa afli despre ucigas într-un timp asa de scurt. — Dar am facut-o. Ea se crispa. -Cum? — Nu am nicio dovada concreta. Nu a fost timp de ajuns, dar cred ca am dat de el. - Cum? — I-am pus pe oamenii mei sa verifice dosarele politiei care aveau legatura cu toti cei care molesteaza copii în orasele care înconjoara Valdosta si Macon. Niciunul nu

parea sa se potriveasca. Au mai fost doua încercari de rapire în Columbus, Georgia si Stockbridge în acelasi timp. Dar acei barbati au fost prinsi imediat. Niciun raport de rapire în Macon. Si totusi, baiatul a fost gasit într-un cimitir lânga Macon. - Si? — Am studiat situatia si am hotarât sa-mi îndrept atentia spre Macon. Daca voiam victime, nu as fi facut o crima în propria mea curte. Mi-as alege victima într-un alt oras si as scapa de cadavru într-un cimitir la ceva distanta. — Si ai gasit un suspect în acele rapoarte? — Nu, am localizat câtiva perversi sexuali care erau la Macon în acel timp. Mi-a luat ceva timp sa dau de urma lor si sa-i elimin. Nu, nu vreau sa spun literal. Desi sunt sigur ca o meritau. Doi dintre ei erau la închisoare, la acea vreme. Celalalt avea un alibi. Am crezut ca am intrat într-un zid de piatra. Nu-mi place sa gresesc. — Ai spus ca l-ai gasit, sari ea. — Nerabdatoare? O sa ajung si la asta. Din moment ce nu vreau sa admit ca gresesc, m-am dus pe o alta cale. Daca nu ar fi fost cunoscut ca un atacator sexual, care ar fi fost raspunsul? Macon este un oras cu multe colegii. Daca ucigasul era unul dintre studenti? Era ceva pâna la asta, dar am ordonat sa se verifice toate dosarele politiei despre toti studentii care se ocupa cu agatatul pe lânga scoli sau internate. Donald Parker a aparut privind în computer. El avea o sticla de whisky în masina si a pretins ca s-a îmbatat la o petrecere în fata la internatul de zi Jolly Time. Politia din Macon a prins o multime de studenti care nu se puteau abtine de la bautura. Parker era un sofisticat, bine îmbracat, care avea note bune, era politicos si plin de scuze. I-au dat

drumul. — Si Marty a murit, sopti ea. Nu a fost arestat din nou? — Ba da, dar nu în Georgia. Anul trecut a fost trimis în judecata în Connecticut pentru acuzatia de crima a unui baiat de zece ani. Dovada a fost compromisa, iar el a fost eliberat. — E înca în libertate? — Da, locuieste cu parintii în New York-ul de sus. Asa cum am spus, nu am avut timp sa caut dovezi. Acum am pus un om sa-1 urmareasca pe Parker. Daca ai putea sa-i spui lui Quinn sa dea de cineva la Valdosta si sa-1 puna sa caute prin dosarele lor de la morga pentru un alt ADN decât al baiatului, am putea vedea daca se potriveste. Facu o pauza. Sau daca nu vrei sa te bagi, Parker poate disparea. Ar scuti tribunalul de o gramada de bani si poate ar salva o viata. E alegerea ta. Ea se cutremura. — Si va ajunge într-un mormânt nemarcat? Vom gasi ADN-ul. — M-am gândit ca asta va fi raspunsul tau. Ai oroare de morminte nemarcate. — Din cauza asta i-ai spus lui Miguel sa-1 îngroape pe Aquila într-unui? — Nu, asta a fost doar la alegerea mea. Nu toate actiunile mele sunt legate de tine. El chicoti. Dar cu siguranta o mare parte din el au de a face cu tine în acest moment. — Nu am chef sa fiu în centrul atentiei tale. — Cu toate astea, esti. El tacu o clipa, iar când vorbi din nou toata umbra de umor disparuse din vocea sa. — Nu m-am tinut de litera testului pe care mi l-ai dat, dar trebuie sa admiti ca m-am descurcat bine. Ti-am aratat ca

sunt capabil sa-ti dau ce doresti. — Nu, n-ai facut-o. Uciderea lui Marty este o istorie recenta pe lânga Bonnie. Ea a fost ucisa cu mult timp în urma. Joe si cu mine am cautat ani de zile fara niciun rezultat. Am explorat fiecare strada. Iar tu crezi ca poti sa apari în scena si pur si simplu s-o gasesti? — Nu cred asta. Asta crezi tu, spuse el usor. Sau ceea ce speri, Eve. Acum îti aduci aminte de toate informatiile pe care le-am adunat eu în opt zile. Te întrebi daca sa pierzi ocazia pe care nu o vei putea uita niciodata, ca ai fi putut so gasesti pe Bonnie a ta. — Doamne, esti sadic. — Nu, sunt disperat. Nu e un joc pentru mine. Trebuie sa lucrezi pentru mine. Fa asta pentru mine si îti promit ca-ti gasesc fetita. — Si daca nu o fac? — Am analizat situatia cu bune si rele. Tu decizi cum joci cartile. — Eu sunt raspunzatoare? Nu-mi pune mie în cârca totul. — Nu as face asta niciodata. îmi asum toata responsabilitatea pentru ce fac. Acum voi închide, pentru ca tu sa ai timp sa reflectezi la cadoul pe care ti l-am facut. — Un cadou nu are obligatii. — Adevarat. La revedere, Eve. Voi fi... — De când stii de Parker? — Aseara am aflat. — Si de ce nu m-ai sunat atunci? — De ce nu îmi spui tu, Eve? — Nu ai vrut sa ma tii în suspans. Ego-ul tau ti-ar fi spus sa ma suni imediat ce puteai, macar sa fi ajuns mai aproape de termen.

— Serios? — Serios. — Atunci de ce nu am facut-o? — Joe. Stiai ca Joe nu va fi acasa în momentul acesta al zilei. Nu ai vrut sa auda ce ai spus mai înainte. Nu vrei ca el sa stie nici acum. — Foarte bine. Ai ajuns sa ma cunosti. — Nu îndeajuns. Pe câti ai platit ca sa poti tine informatiile despre tine adânc îngropate, la fel ca pe omul acela pe care l-ai omorât si apoi l-ai aruncat în pamânt? — Pe multi. Sunt flatat fiindca ai fost suficient de interesata ca sa încerci. Si asa cum ti-am mai spus, asta e între noi doi. Sunt sigur ca Quinn a pus tot felul de iscoade din momentul în care te-am contactat. Ne sta în drum. Si tu stii asta la fel de bine. Sta pe lânga tine precum un înger pazitor, protejându-te de caile mele diavolesti. — Este un om bun si ascult sfaturile lui. — Stiu. Acesta este un lucru pe care a trebuit sa ma fac ca nu-1 vad. Dar l-am depasit, nu-i asa? Dupa ce totul se termina, nu-ti mai pasa daca esti întelept. Nu-ti mai pasa daca e primejdios. Esti obosit si te doare si vrei sa-si usurezi sufletul. Vocea sa coborî pentru a înmuia graba. Te voi elibera de asta, Eve. Vino la mine. Ajuta-ma si te voi ajuta. Doamne, ea se îndoia, agatându-se de cuvintele lui de parca era într-adevar Lucifer care o tenta cu bogatii nespuse. Dar bogatiile nu erau nespecificate, stia exact ce va primi de la el. - Suna-ma când vei fi gata sa vii si voi face toate aranjamentele, închise telefonul. Doamne sfinte. Se ridica în picioare si se duse la fereastra pentru a privi

spre lac. Ajuta-ma si te voi ajuta. Doamne, chiar avea nevoie de ajutor. Avea nevoie de cineva care sa-i spuna ca e nebuna sa se lase trasa în pânza de paianjen pe care o tesuse Montalvo. Dar totusi asta facuse tot timpul Joe, iar ea îl ignorase, luptându-se cu el. Fiindca nu dorea sa fie salvata. Din momentul în care el o pomenise pe Bonnie, ea dorise sa riste totul pentru acea sansa de a nu fi mintita dc Montalvo. Ceva, undeva în adâncul ei, dorise cu disperare ca Montalvo sa aiba succes în identificarea lui Marty si localizarea ucigasului lui. Daca ar putea s-o mai faca înca o data, atunci va putea sa o faca de doua ori. Iar el facuse ceea ce promisese. Trecuse testul. Ajuta-ma si te voi ajuta. Închise ochii în timp ce cuvintele se repetau, iar si iar, în mintea ei. Ajuta-ma si te voi... Deschise ochii si se întoarse dinspre lac. Nu era nevoie sa insiste asupra cuvintelor lui Montalvo. Acestea îsi facusera deja efectul. Nici macar nu a fost nevoie sa fie prea insistent, dupa prima sa încercare. A fost mai mult decât suficient. La un nivel al subconstientului, ea s-a sugestionat singura în ultimile zile. Si nu avea nicio îndoiala în mintea sau în sufletul ei ca avea de gând sa-1 lase pe Montalvo s-o ajute sa o gaseasca pe Bonnie. îl suna pe Montalvo peste jumatate de ora. — Voi veni, dar în conditiile mele, nu ale tale. — Ce conditii? — Nu trimiti niciun avion dupa mine. Voi aranja cu cei de

la CIA sa ma aduca la tine. — Dc acord. — Si îi vei aduce pe Gonzales si familia lui sa ma astepte când ma dau jos din avion, iar ei se vor îmbarca si CIA îi va scoate din Columbia. — De acord. — Si nu vei astepta sa-mi termin treaba pentru ca sa-i pui pe oamenii tai sa o caute pe Bonnie. Vei începe imediat. — De acord. Mai e si altceva? — Nu. Ea facu o pauza. Sunt buna, dar nu sunt o magiciana. S-ar putea sa nu fiu capabila sa fac ceea ce doresti. Acum fac târgul pentru încercare, nu pentru reusita. — Ti-am vazut munca. Câteodata esti foarte aproape de miracole. — Vorbesc serios, Montalvo. El nu spuse nimic pentru un moment. — Atâta timp cât simt ca îti dai toata silinta, nu ma voi certa cu tine. — Nu pot face altceva decât ce e mai bine. Este singurul mod în care muncesc. Si altceva. Joe Quinn. — Nu poate veni cu tine. - Nu vreau sa vina cu mine. Poate eu sunt în stare sa vin sami risc gâtul cu tine, dar nu îl voi risca si pe al lui. Dar el nu va vedea lucrurile asa. Trebuie sa-mi promiti ceva. Sub nicio forma nu le vei face rau familiei mele, în special lui Joe. Indiferent ce face el, ce spune, cât rau crezi ca va face, nu te vei atinge de Joe. — Asta ar putea fi cea mai grea conditie. I-am verificat trecutul. Politie, FBI, Ex Seal. Ar putea face probleme. — Ai dreptate ca asa va face. întreaba-ma daca îmi pasa. Pro-mite-mi.

— Ai avea încredere în mine? — Probabil ca nu. Dar daca va face parte dintr-un târg, vei sti când l-ai încalcat. — îmi tin cuvântul. Este una din excentricitatile mele. — Vom vedea. Promite-mi. Vreau sa te aud. El ofta. — Sub nicio forma nu-i voi face rau admirabilului tau Joe Quinn. Multumita? — Nu. Nu sunt multumita de nimic ce are de-a face cu asta. încerc doar sa minimizez raul. — Si ai facut o treaba buna. Nici nu astept ceva mai putin de la tine. Vocea îi deveni rece. Acum permite-mi sa fac aranjamentele. Vei ateriza pe o pista cât o fâsie, într-un satuc, San Cristal. Locul este destul de dificil chiar si pentru un elicopter sa aterizeze chiar lânga tabara. Vei fi adusa de o masina de teren la o mila distanta de tabara, unde vei trece de un punct de control. — Foarte izolat. Cum îti faci afacerile? — Stând în viata si neinvitând pe nimeni prea aproape. Oamenii mei cunosc jungla si pot descoperi imediat pe cineva care s-ar apropia prea mult. - Ca Aquila? — Da, el a venit prea aproape. Când sa te astept? — Te voi anunta. Trebuie sa vorbesc cu Vcnable. — Va fi plin de avertismente si umbre, dar va fi lânga tine. Este foarte îngrijorat în legatura cu Gonzales. Pentru un agent atât de experimentat, chiar are o constiinta în cc priveste oamenii nevinovati. — Te porti de parca ar fi ceva rar. — Apreciez pe cei care au un cod si îl respecta. Majoritatea dintre noi ne schimbam dupa cum bate vântul. — Vorbeste pentru tine. Eu nu o fac. Si nici Joe. Te voi

suna atunci când aranjez ceva sigur cu Vcnable. Ea închise telefonul. Gata. A facut-o. Teama. Nesiguranta. Emotie. Iar emotia crestea, realiza ea. Stând în fata cu necunoscutul, o provocare pe care trebuia s-o înfrunte, o sansa de a o gasi pe Bonnie. Deodata se simti vie. Nu se asteptase la o asemenea reactie. Acum ca luase decizia, se întâmpla de parca fiecare fateta a mintii si trupului ei se pregateau de lupta. Si asta era exact cc s-ar fi putut sa fie, se gândi ea cu tristete. Ei bine, e timpul sa cheme întariri. Cauta numarul lui Venable si îl suna. — Este de datoria mea sa încerc sa te fac sa te razgândesti, spuse Venablc. Risti, si nu avem cum sa te ajutam daca ai avea nevoie. Apoi adauga obosit: cred ca realizezi asta. Nu am fost capabili sa-1 ajutam pe Gonzales. — Nu voi cere ajutor. Este alegerea mea. Daca patesc ceva, e treaba mea sa gasesc o iesire. — Dar Quinn? Ce i-ai spus? — Nimic. Facu o pauza. Nu are nicio legatura cu asta. — Înca. — Nu va afla decât atunci când voi fi la jumatatea drumului spre Columbia. Va fi suparat si va încerca sa te puna sa faci ceva sa ma scoti dn tabara lui Montalvo. Nu o vei face. Daca vii dupa mine, nu ma voi întoarce cu tine. Si s-ar putea sa pierzi oameni, încercând sa o faci. întelegi? — Am înteles. Dar nu îl vei putea face pe Quinn sa înteleaga. S-ar putea sa vina dupa noi toti. — Voi încerca sa-ti explic. Trebuie sa fac asta. încearca sa-

1 tii deoparte si în siguranta. Mi-o datorezi pentru Gonzales. Plateste-mi înapoi, protejându-1 pe Joe... Trebuia sa închida telefonul, devenea prea emotionala. Voi astepta pe cineva sa vina sa ma ia mâine dimineata la noua si jumatate. — Te va astepta cineva. Nu te vei razgândi? — Nu, nu ma voi razgândi. Ramase acolo un moment, luptându-se pentru a-si recapata controlul, dupa care închise telefonul. Faptul ca vorbise despre Joc o facuse sa realizeze cc facea ca acum. El o va întelege, dar nu va întelege de ce nu vrea sa-1 lase sa vina cu ea. Va privi asta ca pe o tradare a relatiei lor. Asta e. Se va gândi la toate astea mai târziu. A facut totul ca sa-1 tina sanatos. Dar ca trebuia sa mearga înainte. Dar asta nu se va întâmpla în seara asta. îl mai avea pe Joe pentru o noapte. Zilele urmatoare vor fi pentru Bonnie. Noaptea asta va fi pentru ea. — Soldono, mâine va trebui sa facem o vizita în sat, spuse Montalvo, în timp ce se întorcea cu fata de la telefon. Voi avea o vizita. — Chiar va veni? — Cu multe conditii. Zâmbi. Si-a conditionat cu mare întelepciune pariul. Dar finalul este ca va veni. — Dumnezeu s-o ajute. Zâmbetul lui Montalvo pali. — Dumnezeu îl ajuta pe acela care se ajuta pe sine. Eve Dun-can face asta pentru a se ajuta pe sine. Trebuie sa speram ca va continua pe acest drum. Se-ntoarse. Acum dute si si spune-le Mariei Gonzales si copiilor sa-si strânga lucrurile. Nu-i voi da drumul sotului ei decât cu un minut înainte sa plecam spre pista de aterizare. Nu-i va strica sa mai transpire nitel.

— Le dai drumul? — O conditie a bunei tale doamne Duncan. Ma asteptam. îi arunca lui Soldono o privire rece. Ai fost destept sa nu încerci sa-i eliberezi înainte de asta. Am fost putin îngrijorat ca s-ar putea sa nu fii atât de inteligent pe cât te credeam a fi. Mi-ai fi putut strica destul de rau planurile, daca m-ai fi facut sa folosesc violenta când te-as fi urmarit. Dar sunt nevoit sa pastrez un echilibru foarte delicat cu Eve Duncan. Soldono îi întâlni privirea, — Daca as fi gasit o cale, as fi facut-o. Se-ntoarse. Si nu tiar fi fost tot asa de simplu ca si cu Aquila. Montalvo râse. — Bravo tie. în sfârsit ceva nou în comportamentul tau. începusem sa ma plictisesc sa fii atât de diplomatic cu mine. — Era vorba de viata unui om. Am facut ceea ce trebuia sa fac. — Iar acum omul tau va fi eliberat, iar tu poti sa fii tu însuti. Va fi o usurare pentru amândoi. Montalvo dadu din mâna. Du-te sa aduci femeia si copiii. Miguel îti va da niste bani sa-i trimiti cât mai departe de mine. - De ce? — M-ar putea descuraja sa vad cum încalc regulile pe care le-am stabilit aici în tabara. Facu o pauza. Sau poate nu. Asa ca nu-mi spune unde-i vei duce. — Esti un om ciudat, Montalvo. — Ciudat e mai bine decât obisnuit. Am jurat când eram copil ca nu voi mai fi luat de prost. M-am tinut de cuvânt. — Chiar te-ai tinut de cuvânt. Soldono se-ndrepta spre usa: Nu mai are rost sa stau aici daca-i dai drumul lui Gonzales.

Ma voi urca în avion cu ei. — Nu, vreau sa stai aici. — De ce? — Fiindca Eve se va simti mai în siguranta cu tine aici. El ezita. — Va trebui sa vorbesc cu Venable. — Stim amândoi ca nu va fi nicio problema. Nu numai ca vei asigura securitatea unui cetatean american, dar vei continua sa fii în pozitia de a-mi spiona operatiunile. Pâna la urma, de aici a început totul. — Trebuie sa te avertizez ca îi voi asigura toate masurile de securitate de care voi fi capabil. Nu voi face figuratie, Montalvo. — Bun, cu cât se simte mai în siguranta, cu atât va fi mai productiva. Soldono dadu din cap si iesi din camera. Montalvo se ridica si se îndrepta spre fereastra pentru a privi jungla de afara. Pe dinauntru simtea cum îi creste adrenalina. Ea urma sa vina. Fusese o lupta grea, dar câstigase. Fusese rabdator si nu se grabise sa întinda mâna sa apuce. îsi folosise mintea, nu muschii. Eve, oare si tu esti tot atât de excitata ca si mine? Cred ca da. Am putut sa aud asta în vocea ta. Am putut sa o simt. Ma apropii tot mai mult, fir-ai al dracului de nenorocit. Pas cu pas, câte o persoana pe rând. Nu ma poti opri, Diaz. Ea urma sa vina. Nckmon ezita în fata dormitorului. Diaz avea o femeie

noua cu el si de obicei nu-i placea sa fie deranjat. O regula. Diaz i-a spus sa-i raporteze îndata ce afla ceva despre Aquila. Daca nu facea cum i se spusese, oricum va avea probleme, fie ca o facea, fie ca nu. Batu la usa. — Nekmon. — Hai înauntru. Vino, spuse Diaz nerabdator. Mirosul de parfum si marijuana îi lovi narile imediat ce deschise usa. — Îmi pare rau ca trebuie sa te deranjez, dar ai spus... — Stiu ce am spus. Diaz se ridica, se lasa pe spate pe marginea de catifea a patului si îsi aprinse o tigara cu drog. Spune odata si iesi afara. Nekmon evita cu grija sa priveasca spre femeia ce statea lânga Diaz. - Aquila s-a prezentat în seara dinaintea ultimei zile. Nu avea prea mult de spus. Montalvo a fost foarte tacut în ultima vreme si a stat pe lânga casa. A pomenit într-adevar un nume de câteva ori în timpul supravegherii. Ceva în legatura cu o problema si o anume Eve Duncan. — Cine dracului e Eve Duncan? - Am cautat pe internet. Daca este una si aceeasi persoana, e vorba de un sculptor criminalist de renume. Diaz se crispa. - Ce? - Ai raportul pe birou. As putea sa ti-1 aduc acum. — Nu, nu acum, spuse el absent. Dar vreau sa stiu daca Aquila mai suna cu alte informatii. — Nu am auzit nimic de la el în ultimele douzeci si patru de ore. Conform ordinelor, ar trebui sa sune la fiecare opt ore.

Diaz murmura o înjuratura. — Idiotul a facut precis vreo prostie. - Asta e si banuiala mea. Sa trimit pe altcineva? — Trimite-1 pe Duarte. Sprâncenele lui Nekmon se ridicara. — Crezi ca ar fi necesar? — Nu poate strica. îmi place sa fiu pregatit. Murmura: Eve Duncan. Nenorocitul se apropie. — Mai pot face si altceva? — Nu aici. Nu-mi plac distractiile în grup. intuise tigara femeii de lânga el. Doar ca nu era o femeie, observa Nekmon. Era o fata de nici unsprezece sau doisprezece ani. îsi ammtea vag ca o vazuse muncind la una din plantatiile de cocaina. Evident, si Diaz o vazuse si ajunsese la concluzia ca îi placuse ceea ce vazuse. Nu-1 mira. De obicei lui Diaz îi placeau cele tinere. Aducea adesea fete chiar si mai tinere de la bordelurile din Bogota. — Atunci voi pleca. Noapte buna, domnule Diaz. Diaz nu raspunse. Deja se apleca peste fata. — Sa vedem acum cât de bine ai învatat lectiile, curva mica... — Joe, din nou? Vocea lui Eve era fara suflare în timp ce se cuibarea lânga el. — Nu-mi spune ca te-am obosit? — Bine, nu-ti spun. Se rasuci si deodata era deasupra ei. -Acum descurca-te sau taci. — Vrei sa spui... sa ma descurc. Ea îi zâmbi. Nicio

problema. — Sper ca nu. Mâna lui îi mângâie obrazul... asta-mi doresc pentru tine. Sa nu ai nicio problema niciodata. — întodeauna sunt probleme. Ea-si întoarse capul pentru ai saruta palma. Dar momente ca acesta ne fac sa uitam de ele. Esti un barbat minunat si un iubit al naibii de bun. Apoi sopti: Te iubesc, Joe. — Mi-am dat seama de asta dupa cum m-ai sedus în seara asta. Nu m-ai lasat sa-mi manânc cina înainte de a te apuca sa faci tot posibilul sa ma bagi la înghesuiala. — A fost usor. Nu mi-am dat toata silinta. Te plângi? — Daca as face-o, ar trebui sa ma trimiti la psihiatru. Se apleca si o saruta încet, dornic. Doamne, îmi pare bine ca sunt sedus, încercam sa fiu retinut si sa nu ma folosesc de sex pentru a te influenta. — Ce prost poti sa fii... Foloseste-te. Ea chicoti. Nu vei ajunge nicaieri, dar în schimb vom petrece de minune. — Ce atitudine sanatoasa. El începu sa se miste. Cred ca vei avea... Joe se dadu cât putu de usor jos din pat si se-ndrepta spre baie. Usa se închise încet, iar ea auzi dusul. Nu vroia sa o trezeasca, stia ea. Era sase si jumatate. El se va îmbraca si va pleca spre sectia de politie în treizeci de minute. Ea va sta acolo si va pretinde ca doarme, sperând ca el nu va aprinde lumina pentru a-i vedea lacrimile care îi patau obrazul. Va fi cel mai dificil moment. Vroia sa vorbeasca cu el, sa-i spuna totul. Vroia sa-1 traga înapoi la ea, sa uite de agentul lui Venable, care va fi aici în câteva ore. De ce facea asta, când putea sa-1 aiba pe Joe si ore ca acelea, care

le-au avut împrastiate ca aurul? Nopti de aur si dimineti de argint. Cine a spus asta? Jane. Dupa cc se întorsese de la MacDuff's Run. Noaptea trecuta fusese de aur. Dar aceasta dimineata era orice altceva decât argint. Era dintr-un metal rece si îi lasase un gust amar în gura. Decizia ei fusese luata. Când îti luai ramas bun era întotdeauna greu. Daca nu pleca azi, va pleca mâine sau poimâine. Se cunostea prea bine ca sa nu stie asta. Spera doar ca Joe nu va aprinde lumina. 5 Primi un telefon de la Galen când se urca în avionul privat la aeroportul din Atlanta. -Ai o clipa, iubito? o întreba el. Trebuie sa vorbesc cu tine. — Da, am timp. Ai gasit ceva? — Nu atât cât as fi vrut. Destul cât sa ma simt nelinistit. — Tu, nelinistit? Tie îti trebuie mult ca sa fii deranjat. — Nu neaparat. Nu ma insulta. Sunt doar putin îngrijorat. — Deci, ce anume ai aflat despre Montalvo, de te-a îngrijorat? Stim cu totii ca înseamna necazuri. — Nu stiam ca exista o legatura cu Ramon Diaz. — Diaz... numele îmi este familiar, dar nu pot sa... — Regele drogurilor din Columbia. Nenorocitul pamântului. Foarte puternic. El controleaza jumatate dintre politicienii din guvern. — Iar Montalvo este prietenul lui? — Nu stiu. Sa sapi dupa informatii despre Montalvo este un motiv de frustrare. Trebuie sa ma duc acolo sa fac eu

însumi treaba. — Nu, spuse ea cu voce taioasa. Nu asta te-am rugat. Vreau sa stai acasa si sa faci sapaturi de la distanta. — Probabil ca ieri a sunat ca as fi un fel de menajera, dar înca îmi fac treaba, Eve. Treburile de la distanta nu se potrivesc. — Ce ai aflat? — Cred ca are patruzeci si doi de ani si s-a nascut într-un sat din sud. Nu pot sa dau înca de parinti. Din câte stiu, se poate sa fi fost un ucigas de profesie. Urmatoarea informatie despre el îl plaseaza alaturi de rebeli la douazeci de ani. Foarte bun. Foarte letal. Asta e cam tot, pâna ce numele îi apare legat ani mai târziu de acel guru al armelor. — Si Diaz? — Nu stiu. Informatorul meu spune ca este doar o bârfa, nu certitudini. Dar acea bârfa se repeta iar si iar. — Poate este ca telefonul fara fir. începe de undeva si se termina complet în alta parte. — Poate. Dar daca exista vreo legatura, vei dori sa fii cât mai departe de el. Diaz împusca preoti fiindca acestia predica împotriva cultivarii cocainei. Nu stiu cât de dur opereaza Montalvo, dar daca lucreaza cu Diaz, probabil este un client al naibii dc urât. — O bârfa. Galen tacu o clipa. — Iar tu nu vrei sa auzi acea bârfa, nu? De ce? — Ascult. — Abia te aud cu tot zgomotul acela pe fundal. Unde esti? — Trebuie sa închid. Suna-ma, daca mai auzi ceva concret. Urca treptele avionului. Dar nu le lasa pe Elena si Elspeth. Nu am nevoie de acea informatie atât de tare.

— Pareai foarte interesata adineauri. Ce s-a schimbat? Diferenta era ca, bun sau rau, urma sa descopere singura. — Multumesc pentru ca ai încercat, Galen. — Nu încerc, chiar o fac. Stii asta, sau altfel nu m-ai fi sunat în primul rând. Te voi suna când voi sti mai multe. La revedere, Eve. — La revedere, Galen. Adu-ti aminte ca... Deja închisese telefonul. Fir-ar al naibii, ca dezlantuise curiozitatea lui Galen si asta, combinata cu mândria sa profesionala, nu va putea sa-1 opreasca pâna ce nu era multumit Pilotul iesi din cabina sa. — Trebuie sa decolam, doamna Duncan. — Bine. Se aseza într-un scaun si îsi puse centura de siguranta. Nu era bine. în câteva ore Joe va fi acasa si va vedea ca plecase. Galen s-ar putea decide sa-si paraseasca familia si sa plece în Columbia, iar ea era pe drum spre un om care nu numai ca era un criminal, dar mai era si înhaitat cu nemernicul de Diaz. Nu, nimic nu era în regula în acel moment. Biletul era asezat pe masa de cafea, unde Joe nu avea cum sa nu-1 vada. În timp ce-1 deschidea, mormai o înjuratura. Joe, A trebuit sa o fac. Ma-ndrept spre Montalvo. Nu veni dupa mine. Ar fi mult mai riscant pentru amândoi daca ai fi în scena. Montalvo nu vrea sa-mi faca rau. Are nevoie de mine. Nu voi raspunde la telefon pentru o vreme, dar vom

tine legatura. Doar, nu veni dupa mine. Te rog. Stiu ca acum esti suparat si frustrat în timp ce citesti asta. Crezi ca sunt proasta si oarba, si te întrebi de ce am picat în plasa lui. M-am împotrivit, dar pâna la urma nu am putut face altfel. Mi-a promis ca mi-o da pe Bonnie. Te iubesc. Eve. La dracu! Mâna lui Joe strânse biletul. Vroia sa loveasca ceva, mai mult decât nenorocita asta de hârtie. Trebuia sa-si dea seama ca ea c pe marginea prapastiei, pregatindu-se sa faca o miscare. Eve era întotdeauna deschisa si dornica sa faca sex, dar noaptea trecuta a fost de-a dreptul agresiva. Si al naibii de minunata. Daca despartirile pot fi vreodata minunate. Fir-ar al dracului. A atins singura coarda care o impresiona pe Eve, în fata careia nu putea rezista, cu o inteligenta care a facut-o aproape acceptabila pentru ea. Da, era în siguranta atâta timp cât lucra la reconstituire. Dar si ea stia la fel de bine ca si el ca, odata terminata treaba, toate jocurile vor fi facute. Nu-i pasa. Sansa de a o gasi pe Bonnie merita acel risc pentru ea. Durerea îl strafulgera. Pentru el, nu merita. Nu vroia sa o piarda. Iar rugamintea ei de a nu o urmari era o prostie. Nu vrea s-o piarda. În niciun caz. Scoase afara mobilul. Nu avea sens s-o sune pe Eve. Daca a zis ca nu va raspunde, nu o va face. Forma numarul lui Galen, iar acesta raspunse.

— Trebuie sa stiu tot ce poti afla despre tabara lui Montalvo, cum este organizata, orice punct slab. Galen tacu un moment. — Cât de repede? — Ieri. Galen fluiera usor. — Nu e usor. Vrei sa-mi spui un motiv bun pentru aceasta graba? — La un moment dat, în seara asta, Eve va trece de portile taberei. — La dracu. — Exact. Mi-a lasat un bilet pentru a-mi spune sa stau acasa si sa-mi vad de tricotat. — Slabe sanse. Nu-mi vine sa cred ca si-a asumat acest risc. Mai ales dupa ce i-am spus despre Diaz. - Diaz? — Am sunat-o de dimineata si i-am spus ca ar putea fi o legatura între Montalvo si Diaz. Ar putea fi o combinatie nasoala. Droguri si arme. Facu o pauza. Cred ca era la aeroport de dimineata când am sunat. Acel zgomot... Diaz. Doamne. Ce auzise Joe despre el era mortal si urât. Montalvo e destul de rau. A jucat-o pe degete ca un adevarat maestru. — Eve nu se lasa manipulata asa usor. — I-a promis-o pe Bonnie. — Doamne! Asta da. Dau niste telefoane sa vad ce gasesc pentru tine. Când pleci? — La noapte. — Suna-1 pe Venable înainte de a pleca si vezi daca afli ceva de la el. Nu strica. S-ar putea sa avem nevoie de orice informatie.

- Noi? — Ne vedem la Bogota si plecam de acolo. - Nu. — Sa te ia dracu. Merg cu tine sau fara tine. Eve mi-a cerut sa fac ceva si nu am terminat înca. încearca sa te descurci fara mine si o vei da în bara. Sursele mele nu ar avea încredere în nimeni altcineva. Iar Galen avea cele mai bune informatii de care putea face rost Joe. — Atunci nu ma voi certa cu tine. Eve probabil ar fi facuto. Arata foarte tandra si sentimentala atunci când vorbea despre Elspeth a ta. — Nu intentionez sa nu ma mai întorc. Intram, o luam pe Eve si plecam. Facu o pauza. Daca o vom putea convinge sa mearga. Asta depinde de tine. — Multumesc. Va veni înapoi chiar daca va trebui sa o leg cu o frânghie. Te voi suna când am informatiile despre zbor. închise telefonul si ramase asa pentru o clipa. Lupta cu panica. Galen avea dreptate. Batalia cea mare era sa o poata convinge pe Eve sa abandoneze aceasta treaba cu Montalvo si sa se întoarca cu ei. Va gasi el o cale. Trebuia sa gaseasca una. înceteaza sa mai stai asa si începi sa te misti. îl va suna pe Venable în drum spre aeroport. Se ridica si se-ndrepta spre usa. San Cristal Era dupa miezul noptii când elicopterul pe care-1 schimbase dupa ce se daduse jos din avionul spre Bogota ateriza pe pista micului sat, care era doar un punct în mijlocul întunericului din jungla.

Trase aer adânc în piept, încercând sa usureze tensiunea din muschi. Acum nu era momentul pentru nervi. Faptul ca era aici era alegerea ei. Se simtea izolata si nesigura. înghite-o si înfrunta situatia. — Bine ati venit, doamna Duncan. Usa se deschise în fata ei. Ati calatorit bine? Montalvo. în lumina lanternei parea mai tânar, mai vibrant decât fotografiile sale. Fotografiile nu aratasera arma care era la sold. — Având în vedere unde am venit. îsi desfacu centura de la scaun. Si de ce am devenit Doamna Duncan, când îmi spuneai Eve ultimele dati la telefon? El chicoti. — M-am gândit ca te-ar face sa te simti mai bine daca as fi mai impersonal. Nu? — Nu. Nimic nu ma va face sa ma simt mai bine pâna ce nu voi pleca de aici. Spune-mi cum doresti. Ea îi ignora mâna si sari jos din elicopter. Unde este familia luii Gonzales? — In cort. Copiii sunt speriati. — De tine? — Posibil. îi lua cele doua genti. Asta e tot? — Hainele si echipamentul meu, — Trebuie sa-ti spun ca nu vei avea nevoie de echipament. Am tot ce-ti trebuie în tabara. — Prefer echipamentul meu. — Înteleg. Eu am arme pe care le-am folosit ani de zile, iar familiaritatea este reconfortanta. Arunca bagajul în spatele jeepului. Este un anume sentiment... Privirea ei se opri pe arma de la umar. — Moartea?

Zâmbetul lui nu-i parasea fata. — Nu m-am gândit niciodata la asta. Nu crezi ca uneltele tale ar putea reflecta moartea mai mult decât ale mele? De fapt, lucrezi cu cranii umane. — Nu ca sa le distrug. — Punct ochit. Eu distrug câteodata. Facu cu mâna înspre cort. îi vom îmbarca pe cei din familia Gonzales si apoi te vom conduce la tabara. Probabil esti obosita. — Mi-e foarte bine. Se-ntoarse si îi întâlni privirea. — Nu, nu esti bine. Esti tensionata si putin speriata. Ah, nu, nu de mine. Eu nu te sperii. Dar te întrebi undeva în adâncul fiintei daca nu cumva ai facut o greseala. Daca merita sa te certi cu Joe. Daca vei face ce-ti cer sa faci. Doamne, parca îi citeste mintea. Exact asta simtea. — Iar raspunsul la toate aceste întrebari este nu, raspunse el încet. Si da, ai facut ceea ce trebuia pentru amândoi. Si nu te voi lasa sa regreti. Ea-si întoarse privirea de la a lui. -Vom vedea. Ea privi spre femeia care se grabea spre elicopter cu doi copii într-un carucior. Se crispa. — Unde e Gonzales? - Ai putina încredere. Nu ca nu as fi de acord cu suspiciunea. Facu din nou cu mâna. Soldono îl aduce separat pe Gonzales. Am vrut ca nenorocitul sa transpire pâna în ultimul moment, între-bându-se daca îi voi da drumul. — Câta cruzime. — O merita. M-a tradat. E norocos ca e înca în viata. Ea privi barbatul slab, cu tenul închis, care iesea din cort si alerga spre elicopter. A aruncat o privire panicata spre Montalvo si apoi a urcat în elicopter. Un moment mai târziu

usa elicopterului se închise si se auzira motoarele turând. — As spune ca transpira suficient ca sa te satisfaca. — Nu. Nu-mi plac tradatorii. Nici macar Soldono nu a obiectat când am decis sa-l pedepsesc putin. El stie ca Gonzales a scapat ieftin. Se întoarse spre barbatul care venea spre ei. Nu e asa, Soldono? Soldono era un barbat înalt, bine facut, cu parul aspru, de culoarea nisipului, la vreo treizeci de ani, cu o atitudine dura. — Cred ca as putea spune asta. Nu e mort. întinse mâna spre Eve. — Mark Soldono, CIA. îmi pare rau pentru rolul meu în implicarea ta în aceasta poveste. Sper ca ma vei lasa sa-ti fac sederea la tabara mai usoara. Ea simti o usurare. — Vii cu noi? El se strâmba. — Montalvo a vrut sa te simti în siguranta. Cred ca eu sunt cel care se va ocupa de asta. Privirea i se îndrepta spre elicopterul care se ridica de la sol. Desi ai facut o treaba mai buna decât mine pâna acum. Nu-mi place pretul pe care l-ai platit dar, oricum, multumesc. — Nu a fost vorba doar de Gonzales, spuse ea. El a fost doar desertul. Montalvo chicoti. — Îmi place întorsatura de fraza. Se aseza pe scaunul soferului din jeep. Va trebui sa vad ce alte tipuri de desert mai gasesc pentru tine. — Nu poti sa te pui cu viata. — Dar totusi niciunul dintre noi nu e aici din cauza vietii, ci a mortii. Ce spune asta? Porni masina. Nicio problema.

Nu e corect sa discutam filosofie când esti obosita. Stai linistita si relaxeaza-te. Pâna la tabara sunt zece mile. Ultima mila are trei puncte de control. — Esti foarte atent. — Asa am ramas în viata în toti anii acestia. Sunt un om batrân pentru afacerea mea. — Patruzeci si doi? — Te-ai interesat. De fapt, patruzeci si unu. — Si a te ocupa de arme e ceva foarte periculos? El se scutura. — Toti din partea asta de lume vor arme si, daca le pot lua fara sa plateasca, o vor face. Armele sunt precum drogurile. Cu cât ai mai multe cu atât crezi ca ai mai multa nevoie de ele. — Ce profitabil pentru tine. — Da, asa e. Se-ntoarse sa o priveasca. Vrei sa discutam despre asta? As fi fericit sa o fac, dar nu este subiectul care ne-ar face sa mergem mai departe în armonie. Ea îl privi pret de o clipa înainte de a-si întoarce privirea. Nu se asteptase sa fie asa. Nicio suparare, nicio urâtenie, fiecare remarca antagonista primita cu calm. Ea realiza ca era inteligent si convingator, dar adesea oamenii se schimbau atunci când obtineau ceea ce doreau. — Nu cred ca exista ceva care ar putea face ca relatia noastra sa fie armonioasa. Dar nu are rost sa înrautatim situatia. Se lasa pe scaun. Tot ce avem de facut este sa supravietuim unul celuilalt. — Foarte întelegatoare. îl privi din nou pe Soldono. Poate nu voi avea nevoie de tine pâna la urma. Ea nu pare a fi

deloc nervoasa în prezenta mea. — Abia te-a cunoscut, replica sec acesta. Lasa-i o ora sau doua. Ramân, Montalvo. Montalvo zâmbi. — Bineînteles ca asa vei face. Dar m-am gândit sa te mai zgân-dar putin, ca sa-i poti arata lui Eve cât esti de puternic si hotarât. Deschise CD-playerul. Chopin. Este favoritul tau, nu-i asa? Da, iubea muzica lui Chopin. Simtea un tremur trecându-i prin corp. De unde naiba stia asa un detaliu despre ea? — Îmi pare rau. Montalvo închise CD-playerul. Nu am vrut decât sa te simti confortabil, nu amenintata. Bine, fara conversatie, fara muzica. Stiind ca el o citise atât de usor, nu garanta ca o facea sa se simta mai putin amenintata. Ea privi drept în fata. — Fa ceea ce doresti. Nu ma deranjeaza. El nu raspunse, si atunci când ea îi arunca o privire vazu un zâmbet vag pe fata lui. Lasa-1 sa zâmbeasca, se gândi ea obosita. Lasa-1 sa se simta încrezator si puternic si atotstiutor. Avea nevoie de o noapte de somn pentru a se reface din stresul emotional si fizic care o macina. Avea sa se descurce mâine cu Montalvo. Tabara era înconjurata de ziduri groase, înalte, de stuc si arata precum o fortareata înarmata. Nu, chiar era o fortareata înarmata, remarca ea atunci când intra în curte pe portile din lemn înalte. Punctele strategice erau pazite de oameni înarmati cu pusti. Dar la doua dintre ele vazu ceva si mai înfricosator. — Rachete? întreba ea în timp ce cobora din jeep. Doamne,

te pregatesti de razboi? — Sunt întotdeauna pregatit de razboi. Asta ma tine în viata. El îi lua bagajul din masina. Dar vei fi usurata sa afli ca nu sunt atomice. - Asta ma face sa ma simt mult mai bine, spuse ea cu sarcasm. Nu e de mirare ca CIA este atât dc interesata de persoana ta. — Trebuie sa fii special pentru a stârni asemenea interes. Este chiar magulitor. — Nu fi magulit, spuse Soldono în timp ce cobora din masina. Ai fi surprins sa stii cu ce scursori avem de-a face. — Nu, nu as fi. Se-ntoarse spre un barbat înalt, aratos, îmbracat în kaki care se apropia. — El este Miguel Vicente. Te va conduce la camera ta. In hol sunt garzi. Daca ai nevoie de ceva în timpul noptii, doar cere-i unuia dintre ei sa-ti aduca. Eu iau micul dejun la noua. îl voi trimite pe Miguel dupa tine mâine dimineata sa te conduca spre sufragerie. În timp ce îl privea, realiza ca Miguel era mai mult un baiat decât un barbat. Probabil nu avea mai mult de nouasprezece ani sau douazeci. Dar purta si el un pistol la sold. Doamne, aici era vorba despre o tabara armata. El zâmbi. — Daca vreti sa veniti pe aici, doamna Duncan. — Miguel nu trebuie sa vina dupa tine de dimineata. O voi face eu, spuse Soldono. Noapte buna. Somn usor. Ea dadu din cap. — Noapte buna, Soldono. îsi înclina capul spre Montalvo, cu un salut rece, înainte de a-1 urma pe Miguel. Dumnezeule, avea nevoie de un ghid prin locul acesta, se gândea ea în timp ce trecea prin holurile parchetate cu lemn lustruit si scari luminate de candelabre. Era un palat al

naibii de impresionant. Frumusetea dulapurilor sculptate manual si draperiile de catifea erau în contrast complet cu armata de afara. Iar camera unde o conduse Miguel era la fel de luxos amenajata si frumos mobilata ca si restul casei. — Sper ca te vei simti confortabil aici, spuse Miguel. Mi sa spus ca trebuie sa fii multumita. Iti place? Se misca nervos, iar ea realiza înca o data cât era de tânar. — Este foarte bine. — Pe cuvânt? Ea aproba în timp ce privea prin camera. La capul patului erau alte sculpturi, covoare persane fine pe podelele din lemn slefuit. — Arata precum un film cu Zorro. El zâmbi. — Am vazut acel film, dar el era în închisoare de mult timp. Sper ca nu la asta te-ai referit. — Nu, strict în sensul de hidalgo spaniol. Sc-ndrepta spre patul imens unde îi lasase Miguel bagajul. Lucrezi aici în casa? El dadu din cap. — Doar pentru tine. Sunt un soldat a colonelului. — Colonel? El deschise usile franceze. — Colonelul Montalvo. — Montalvo? Ea privi cu uimire. Daca este ofiter, probabil s-a autointitulat asa. — Sunt un soldat al colonelului, repeta el. Baia este pe usa din stânga. Dormi usor! Pleca înainte ca ea sa mai spuna ceva. Un colonel? Ei, da, probabil ca îi placea ideea de a se intitula asa, ca ofiter, pentru a se potrivi cu mica sa armata

aici, în tabara. Nu s-ar fi gândit ca ar putea fi atât de vanitos. Nu, e corect, Galen a mentionat ceva despre faptul ca el era de partea rebelilor, dar nu si de faptul ca ar fi ofiter. Dar ce stia ea? Ea zgândarise doar suprafata omului. Daca avea noroc, nu va trebui sa sape mai mult. Va termina ceea ce îi cerea el. îsi va cere plata pe care i-o oferise el si va pleca înapoi la vila de pe malul lacului. Dumnezeule, si poate, daca Montalvo îsi va tine cuvântul, îsi va gasi în sfârsit linistea. Daca Joe îi va permite sa se întoarca la el. Va fi ranit si suparat, si nu va fi usor de împacat sau iertator. în ochii lui cel mai mare pacat al ei e faptul ca a plecat fara el. Ar avea foarte mult de iertat. Nu te mai gândi la Joe! Doare prea mult. Se simtea singura în aceasta camera mare, ca de palat, atât de diferita fata de cabana micuta si confortabila cu care era obisnuita. Vroia sa mearga acasa. Înceteaza sa te mai vaieti! Îsi scoase camasa de noapte din valiza si se îndrepta spre baie. Fa un dus! Du-te la culcare. Mâine se va scufunda în munca si va uita de toate. Craniul. Montalvo nu-i daduse niciun detaliu despre el. Ar fi trebuit sa-1 întrebe în timp ce veneau aici, dar a evitat asta în mod deliberat. Trecuse prin prea multe traume emotionale pentru a-si dori sa se concentreze la altceva decât la primii pasi de acomodare. Mâine va întreba despre craniu. Nu întrebase de craniu. Montalvo se lasa pe spate în scaun si deschise dosarul gros

al Evei Duncan aflat pe biroul sau. Era obosit, dar stia ca nu poate dormi. Adrenalina înca îi mai apasa venele ca un vin tare. Sau poate era datorita întâlnirii cu Eve, care îl intoxica. Ea era atât de puternica precum se asteptase, dar acea umbra de vulnerabilitate îl luase prin surprindere. Se gândea ca nu ar fi trebuit, o studiase, îi ascultase lecturile pe casete, citise tot ce putuse gasi despre ea. Fotografia ei din dosar nu arata exact ca realitatea. Corpul ei era subtire si puternic, dar finetea oaselor îi dadea o fragilitate care era provocatoare, aproape sexuala. Se asteptase ca Eve sa-1 confrunte din momentul în care ajunsese, dar nu se întâmplase asa. Nu ca nu s-ar fi simtit usurat. Cu cât prelungea raspunsul la întrebarile ei, cu atât mai bine. Îl privi pe Miguel care intrase în camera. — Cum e? — Ei, parea obosita. Ezita... ea este... placuta. Nu o vei rani, nu? - Nu, daca putem evita acest lucru. Nu poti fi sigur niciodata, stii asta, Miguel. — Da, stiu, dar... doar ca... cred ca îmi place. — Si mie. Acelasi raspuns. Acesta dadu din cap. — îmi pare rau. Nu am vrut sa... se grabi sa schimbe subiectul, Am preluat un mesaj pe telefonul din casa. Era Delk din Atlanta. A spus ca a încercat sa dea de tine pe mobil. — L-am închis. Nu am vrut sa deranjez musafirul nostru cu telefoanele mele de afaceri. Ea are o sensibilitate fata de afacerile mele. Chicoti. Nu, crede ca sunt Satana. Dar de fapt nu 1-a întâlnit pe Satana. Ce era în mesaj?

— Joe Quinn a plecat, azi la sase si jumatate, cu avionul spre Bogota. Lui Montalvo îi pieri zâmbetul. — Deja? Nu a pierdut timpul. — Ai spus ca va veni. Montalvo se scutura. — Am crezut ca poate voi avea o zi, doua, sa ma pregatesc. Câteodata barbatii au greutati cu primele emotii de suparare si respingere si trebuie sa le depaseasca. Se pare ca m-am înselat. Doar ca va trebui sa ne miscam mai repede. — II vrei mort? — Nu, am promis ca nu-1 voi ucide. Ceea ce face lucrurile si mai dificile. — As putea sa o fac eu pentru tine. Eu nu am promis nimic. — Este o promisiune implicita, care include si oamenii mei. Miguel zâmbi. — Dar nu înteleg implicatiile. Eu sunt doar un baiat ignorant de la tara. Tatal meu are probleme si trebuie sa-1 ajut. Acesta se încrunta. — Eu nu sunt tatal tau, pentru Dumnezeu, eu l-am ucis pe tatal tau. — Si trebuie sa-1 suplinesti. Eu te aleg pe tine. — Miguel, ai ales gresit. Pleaca, pâna nu... Tacu... Nu ma asculti. — Am auzit. Nu-I voi omorî pe Joe Quinn. Vrei sa astepti pâna ce o poti face chiar tu. Se-ntoarse. Voi pleca si le voi spune oamenilor sa stea în alerta cu Quinn. Oare chiar va veni dupa ea împotriva tuturor? — Eu asa as face. Miguel se opri la usa si privi curios la el peste umar.

— De ce? — Fiindca este o femeie extraordinara. Nu gasesti una ca ea în fiecare zi. Esti norocos daca gasesti una la zece ani odata. — Si totusi ai lasa-o sa moara. — Da, as putea s-o las sa moara. El privi în jos spre dosarul din fata sa. Vreo veste de la Diaz? — Nu. Dar probabil ca i-au simtit lipsa lui Aquila. Ori vor trimite pe altcineva sau vor face o alta miscare. — Ai devenit foarte precaut în privinta strategiei. Miguel zâmbi din nou. - Sunt fiul tatalui meu. Iesi din camera. Montalvo mormai o înjuratura în barba. Trebuia sa faca ceva cu Miguel. I-a mai zis si altadata sa plece, dar acesta se-ntorcea întotdeauna înapoi. Nu, admite asta. L-a lasat sa se întoarca fiindca era un nenorocit egoist, iar el era mai apropiat de baiat decât de oricine altcineva pe lume. Închise dosarul si se ridica. îsi va face gânduri cu Miguel dupa ce toate astea se vor fi terminat. La dracu, ar putea fi chiar el pe goana la acel moment, iar asta va face ca trimiterea baiatului sa devina o alta problema. Acum se va duce la culcare si va dormi un somn bun, prega-tindu-se pentru confruntarea de mâine dimineata cu Eve. Si sa încerce sa se gândeasca la un plan de a scapa de Joe Quinn, fara a face chiar el asta. 6 Eve era îmbracata atunci când Soldono batu în dimineata urmatoare la usa ei.

— Cum ai dormit? Arati putin obosita, o întreba Soldono când ea deschise usa. — Sunt bine. I se alatura în hol. Si da, am avut o noapte nenorocita. La ce te asteptai? — Ma asteptam la o noapte nedormita si la câteva regrete, dar la ce nu ma asteptam era ca tu sa cobori aici si sa te pui la dispozitia lui Montalvo. Se strâmba. Desi sunt recunoscator fiindca mi-ai salvat spatele scotându-1 pe Gonzales de aici. Aveam de gând sa fac ceva eu însumi, si asta ar fi putut fi fatal. — Atitudinea lui Montalvo fata de tine nu parea a fi una antagonica. — Nu, dar el are reguli, iar Gonzales a încalcat una dintre cele mai importante legi dupa care se conduc oamenii lui. Daca le-as fi stat în cale, nu s-ar fi gândit de doua ori ca sa ma ucida. — Legi, reguli. O tabara militara. Acest om este un criminal care conduce o organizatie criminala. Ce sentâmpla aici? El se strâmba. — Întreaba-ma. Lucreaza pentru el. Oamenii lui îi sunt loiali si complet intimidati de el. Facu o pauza. Si îl admira. Asta îi tine în lesa mai mult decât orice altceva. Am avut al dracului de multa treaba ca sa putem localiza unul dintre oamenii lui, care s-a dovedit a fi un tradator. Mi-a luat mai mult de optsprezece luni pentru a-1 gasi pe Gonzales si alte trei pentru a-1 convinge. — Cum ai reusit? — Bani. Foarte multi bani si promisiunea ca-1 voi scoate de aici, înainte ca Montalvo sa afle.

— Lucru pe care nu I-ai facut. Privirea ei rataci prin holul pe care mergeau. Acesta e un palat. Am fost surprinsa când am venit aici. E ciudat sa vezi un asemenea loc în mijlocul junglei. Lui Montalvo chiar îi place confortul. Iar el parea foarte acasa aici noaptea trecuta, îsi aminti ca. Civilizat, amabil, aratos. A construit un fort militar si apoi s-a instaurat ca împarat. — Dupa spusele lui Gonzales, nu a construit nici fortul, nici palatul. În urma cu aproape zece ani, le-a luat de la un anume Hector Caranda, care era lordul drogurilor pe plan local. — L-a luat? — Caranda si oamenii lui nu mai sunt aici. îmi imaginez ca, daca tc-ai uita mai atent prin jungla, ai vedea mormintele lor. — Minunat. îl privi. Nu pari suparat. — Daca criminalii s-ar lupta cu criminalii, noua ne-ar ramâne mai putini de care trebuie sa scapam. Nu au decât sa se omoare între ei, din partea mea. Facu un gest spre arcada din fata lor. Camera pentru micul dejun. Înaltimea sa ne asteapta. — Sunt flatat, Soldono, spuse Montalvo din spatele lor. Ma întrebam daca ai observat aerul meu regal. Facu un semn din cap spre Eve. Ti-a umplut urechile de otrava despre mine. Probabil marea majoritate sunt lucruri adevarate, dar tot e neplacut. O îndruma spre camera. Iar mie nu-mi place sa astept. Am început sa lucrez înca de Ia ora sase. Îi tinu scaunul la masa de stejar stralucitor. — Pentru a-mi pastra calmul si pentru a-mi domoli nerabdarea de a te vedea la întâlnirea noastra. Privirea sa îi scruta fata. Vad ca si tu ai fost preocupata de asta. Poate nu

cu atât de multa nerabdare, dar în mod sigur cu curiozitate. Facu cu mâna si un servitor îmbracat în alb aparu dinspre usa de la capatul camerei, înteleg ca nu manânci un mic dejun prea copios, asa ca am comandat oua, sunca si pâine prajita. — E prea mult. El zâmbi. — Si în caz ca spuneai asta, am comandat suc de portocale, si cafea, si un covrig. Stai jos, Soldono, esti îngrozitor de previzibil. El manânca întotdeauna pâine prajita frantuzeasca si sunca canadiana, Eve. Nu ai crede ca este atât de pofticios, nu-i asa? — Nu-1 cunosc. Nu as specula pe tema aceasta. — Dar despre mine? Se aseza la celalalt capat al mesei. Speculeaza, te rog chiar! Ea îi întâlni privirea. — Cred ca deja ti-ai luat micul dejun la sase. Probabil ceva usor. Suc, cafea... probabil pâine prajita. El chicoti. — Corect. Mai putin pâinea prajita. Manânc întotdeauna tor-tilla, îmi aduce aminte de copilarie. Amintiri placute. E bine sa ne gândim întotdeauna la amintirile placute pe care le putem revedea. Nu esti de acord? Ea ridica paharul cu suc la gura. — De ce despre mâncare si amintiri din copilarie? Nu-mi pasa absolut deloc de tortilla ta blestemata. Nu sunt aici ca sa socializez sau ca sa te cunosc. Am venit aici sa fac o treaba. — Da, asa ai facut. El se lasa pe spate în scaun si o privi. Arati exceptional de bine în lumina camerei. Nu multe femei pot suporta adevarul luminii de ziua, dar acesta te

îmbraca ca si cum te-ar iubi. Ma-ntrebam cum arati luând micul dejun aici. — Prostii. — Dar asa c. — Iar eu nu am anticipat ca voi lua micul dejun cu un barbat care umbla purtând un pistol ca si cum ar fi un pistolar din vestul salbatic. E putin cam depasit, Montalvo. El râse în timp ce privi în jos la cureaua sa. — Dar e necesar câteodata. Am fost soldat prea mult timp. Am învatat ca nu poti sa te bazezi pe faptul ca esti în siguranta doar pentru ca esti acasa. — Treaba mea, se grabi ea sa schimbe vorba. Reconstituirea. El dadu din cap si sc-ntoarse spre Soldono. — Vrei sa ne scuzi? Cred ca vei considera terasa foarte confortabila în dimineata asta. Voi trimite acolo micul tau dejun. — Eve? întreba Soldono. — Ne vedem mai târziu, spuse ea. Soldono se scutura, se ridica si iesi pe usile frantuzesti. Montalvo facu un semn servitorului care se grabi în urma lui Soldono. — Soldono va fi tentat sa asculte pe la usi, dar va primi un serviciu excelent care se va dovedi a fi prea ciudat. îsi ridica cafeaua la buze. Va fi foarte frustrant pentru el. — Unde este craniul? Unde voi lucra? — Am un atelier aranjat în biblioteca pentru tine. — Sa mergem. — Termina-ti micul dejun. Abia ai început covrigul. — Nu vreau covrigul. Vreau sa vad craniul.

— Covrigul este mai bun. Ea se crispa. — Cum? — Craniul nu este aici în tabara. — Dar unde dracu’ este? — Nu a fost dezgropat înca. Este îngropat la nouazeci de mile în nord, într-un mic cimitir. Ea spuse printre dinti: — Eu nu jefuiesc morminte, Montalvo. -Nu vei fi nevoita sajefuiesti morminte. O voi face eu. Doar ca nu am putut sa o fac pâna ce nu veneai aici si nu erai pregatita pentru lucru. Va trebui sa muncesti mai repede decât ai facut-o vreodata în cariera ta. — Iar eu nu muncesc ca si complice al unui jefuitor de morminte. Ia-ti pe altcineva. — Te am pe tine. Ea îi întâlni privirea. — Nu, nu ma ai. Te-ai lingusit pentru a ma aduce aici, dar nu voi fi manipulata de tine sa fac ceva împotriva constiintei mele. A viola un mormânt este unul din acele lucruri. — Fiindca te gândesti la o înmormântare în toata regula pentru a aduce pe cineva acasa. La asta ai lucrat de când a murit fiica ta. Buzele lui se subtiara. Te asigur ca persoana din mormânt nu a fost adusa aici de mâini dragastoase, iubitoare. Nu este acasa, Eve. — Asa spui tu. — Este adevarul. Uita-te la mine. Vocea lui vibra cu forta cuvintelor sale. îti spun adevarul. Ea trebuia sa-1 creada. — Sau ceea ce crezi ca este adevarul. Daca erai sigur, nu m-ai fi adus aici ca sa verifici. Si de ce nu ai pus pe cineva

sa testeze ADN-ul? - Am pe cineva pregatit sa-1 faca, dar trebuie sa am o oarecare dovada înainte de a risca. — De ce? — Fiindca orice specialist care atinge acel craniu va sfârsi mort într-un mod foarte neplacut. — Omorât de cine? — Ramon Diaz. Poate ai auzit de el. — Am vazut fotografii în ziare. Droguri. — Da. Droguri, si vicii, si crime. — Atunci aveti multe în comun. — Ai putea crede asta. I-am spus lui Miguel ca nu l-ai întâlnit niciodata pe Satana. Daca vei da peste Diaz, nu as mai spune asta. Am eu momentele mele, dar Diaz este stapânul. S-a stabilit într-un castel si se crede rege, considerând ca are dreptul sa faca absolut orice. — Si daca viata unui expert în ADN ar fi pusa în pericol, atunci ce-mi spui de a mea? Dadu din cap. — Ar fi acelasi lucru. Sculptura criminalista nu este acceptata într-un tribunal, dar tu stii totul despre cranii, si asta ar fi suficient. Ea-1 privi muta de uimire. - Admiti ca m-ai adus aici pentru a-mi risca gâtul pentru reconstituirea ta? - Da. — Nenorocitule. — Da, dar nu Satana. Aminteste-ti diferenta. Mai lua o gura de cafea. Si daca as fi avut timp sa lucrez la asta, as fi fost complet sincer cu tine, si tu tot ai fi venit. Daca pretul este destul de mare, riscul merita. Dar nu am avut timp odata ce

am pus planul în aplicare. A trebuit sa dau lovitura atunci când am avut ocazia. M-am folosit de sansa ca vei coopera odata ajunsa aici. — Nu ai noroc, Montalvo. — Vom vedea. Singurul motiv pentru care ai venit este Bon-nie. Acel motiv înca exista. Nu stiai ce vei gasi aici. Toata lumea te-a avertizat ce om rau sunt. Si totusi ai venit. — Nu voi deveni criminalul care esti tu. Am facut ceva decent în viata dupa ce Bonnie mi-a fost luata. Nu voi fi trasa în jos din nou. — Si daca îti promit ca nu vei face nimic dezonorant? Reputatia si principiile talc morale vor ramâne la fel de pure ca zapada. Facu o grimasa. Singurul lucru pe care-1 vei risca este viata ta. îmi pare rau ca spun asta. — Doar viata? Atunci, bineînteles ca voi ignora restul si ma voi alatura celui mai tare. - Ai fi putut s-o faci, daca te-as fi prins în toti acesti ani de la moartea lui Bonnie. Dar nu acum. Ea îl privi, supararea iesindu-i prin pori. — Crezi ca ma cunosti atât de bine. Nu poti afla despre cineva dintr-un dosar. Nu ai habar cine sunt. — Dosarul a fost doar începutul. M-am gândit la tine. Miam facut scenarii în minte despre tine. Câteodata chiar team visat. Ea simti un soc. — Esti bolnav. El dadu din cap. — Când am început prima oara sa caut pe cineva ca tine eram foarte analitic. Apoi am dat peste tine si am început sa caut, si toate au pierit. Stiam ca tu trebuia sa vii aici sa faci aceasta reconstituire. — De ce?

— Fiindca te-am privit si am vazut cu ochii mei. El împinse scaunul si se ridica. Ai avut destule de înghitit pentru început. Si nu ma refer la micul dejun acum. Vorbim mai târziu. — Dar nu mi-ai spus nimic care m-ar face sa continui aceasta conversatie. — Trebuia sa sparg gheata. Nu e momentul pentru amanunte. — Vreau sa ma duci înapoi la pista de aterizare. îl voi pune pe Soldono sa aranjeze zborul înapoi. El se-ndrepta spre usa. — Sper sa-ti schimbi parerea. — Atunci gresesti. — Stii, nu m-am gândit niciodata ca vei lua bani pentru reconstituire. Se opri la usa. Era doar o premiera. Am stiut de la început ce te-ar face sa lucrezi pentru mine. Asta mi-a dat timp sa gasesc ceva care te-ar face sa vrei sa stai dupa ce vei fi ajuns aici. L-am pus pe Miguel sa puna un raport pe biroul din dormitorul tau. Ar trebui sa te uiti peste el, înainte de a lua o hotarâre. — Raport? Dar el deja plecase din camera. Ea ramase sa priveasca în urma lui cu frustrare si uimire. Doamne, ce fel de om era? Ucigator, amenintator, si totusi, amenintarile fusesera atât de obisnuite, încât ea nu simtise teama. Fusese un fel de colaborare, o intimitate în felul în care-i vorbea. Te-am privit si m-am vazut pe mine. — Ati terminat discutia? Soldono statea în usa. Nu arati prea multumita.

— Nu sunt. Nici macar nu are craniul pe care ar trebui sa-1 reconstitui. Va trebui sa jefuiasca un mormânt pentru a-1 lua. — Si ce i-ai spus? — Ca vreau sa te rog sa aranjezi un zbor de întoarcere pentru mine. O vei face? — Voi face tot ce pot. Adauga: dar daca nu te va lasa sa pleci ar putea fi inutil. Ar fi nevoie de o armata pentru a te scoate de aici, daca nu-si da acordul. — Tu fa aranjamentele. Voi discuta eu cu el. Soldono încuviinta, încruntându-se gânditor. Ce mormânt va trebui sa jefuiasca? — Nu mi-a zis. Ce mai conteaza? — Orice despre miscarile lui Montalvo conteaza. Au repercusiuni peste tot. Ai putea sa accepti sa lucrezi pentru el. Ti-ar putea face plecarea mai usoara. Ea-1 privi uimita. — Si munca ta, mai usoara, de asemenea, presupun. — Cu mult mai usoara. O privi în ochi. Nu-mi pasa daca deranjeaza mortii, daca asta te tine în viata si te aduce acasa. Supararea ei se estompa. — Nu am niciun drept sa te judec. Aceasta este responsabilitatea mea. Am stiut atunci când am venit aici ca paseam într-o pânza de paianjen si ca as putea sa ma descurc foarte greu ca sa pot pleca de aici. — Da, al naibii de greu, repeta el. Atunci fa tot ce trebuie sa faci, sa ne scoti pe toti de aici întregi. — Ma voi gândi la asta. Ea se-ndrepta spre usa. Dar nu-ti tine respiratia.

Fa ceea ce trebuie sa faci. Cuvintele lui Soldono se repetau în mintea ei, în timp ce urca treptele spre camera sa. Erau usor de spus acele cuvinte, dar ea nu putea sa fie de acord cu acea filosofic Nu, când era vorba de munca sa. Soldono si CIA încheie târguri tot timpul si o mare parte dintre ele erau cu criminali precum Montalvo. Chiar daca facuse un târg cu Montalvo, nu era sigura ca va putea înlatura deceptia lui, mai putin... Miguel a pus un raport pe birou în camera ta. Pasii ei s-au grabit instinctiv în timp ce ajunse la capatul scarilor. Pe birou se afla un dosar albastru. Se duse încet spre birou. Am stiut de la început ce te va face sa lucrezi cu mine. Desfacu dosarul. Bonnie Duncan. O fotografie a lui Bonnie, facuta cu un an înainte ca ea sa dispara. Un top de foi cam de un centimetru grosime. Ah, Doamne. Se aseza în scaunul de la birou si începu sa rasfoiasca foile. — Vor sti ca venim, spuse Galen uitându-se la jungla de sub ei. Nu vom putea merge mai aproape de tabara fara ca Montalvo sa nu afle ca are musafiri. — Tot ce trebuie sa facem este sa ajungem undeva aproape de tabara lui Montalvo si sa aterizam. Apoi disparem în jungla. — Ah, asta e tot? întreba Galen. Mai, mai, iar eu care m-am gândit ca ai ceva mai complicat în cap. Venable a spus ca jungla este foarte bine verificata, iar noi s-ar putea sa trebuiasca sa scapam de câteva patrule.

— Nu trebuie sa mergi cu mine. — Ba da. Asta nu are nimic de-a face cu tine. Am o treaba de rezolvat. Am fost angajat sa aflu ceva despre Montalvo. Acesta este un motiv bun la fel ca oricare altul. în plus, chiar am o afectiune pentru Eve. M-am gândit ca voi înfrunta dificultatile, fiindca nu am nicio intentie sa-mi consum eforturile fara un plan de actiune. Ce facem... atacam Bastilia? Sau poate un razboi de guerila? Am adus destula munitie pentru un razboi minor, dar ar fi putin absurd din moment ce suntem doar noi doi. - Ne apropiem. Vom cauta un punct slab, zâmbi Joe cu amaraciune, si o voi suna pe Eve de pe mobil si o voi face sa iasa sa faca jocul nostru, nu al lui. -Asta e mai rational decât Bastilia, ofta Galen. Este o afacere mai putin interesanta. — S-ar putea sa fim nevoiti sa ne întoarcem la unul dintre scenariile tale, daca Eve nu-mi raspunde la telefon. M-a avertizat ca s-ar putea sa nu raspunda. — Ba eu cred ca o va face. Eve este o luptatoare. Va fi îngrijorata ca ai probleme si ca ai nevoie de ajutorul ei. — Chiar am probleme. Joe trebuia sa stie daca ea era bine si nu avea probleme. El era speriat de moarte de când plecase din Atlanta, dupa ce Galen îi spusese despre legatura lui Montalvo cu Diaz. Nu era suficient ca Eve avea de-a face cu un nenorocit. Unul si mai mare se zarea la orizont. — Si nu sunt sigur ca ai dreptate. Ea-si tine cuvântul si a spus ca nu va raspunde la primul telefon. - Am dreptate. S-ar putea sa nu o cunosc atât de bine ca tine, dar pot observa lucrurile cu un ochi mult mai impersonal. Tu nu gândesti foarte bine acum.

— Spune-mi tu, raspunse el sarcastic. Bineînteles, tu ai fi foarte calm si rational daca s-ar fi întâmplat acelasi lucru în viata ta personala. — Nu. As fi la fel de speriat ca si tine. Dar nu despre Elena si Elspeth e vorba, asa ca pot sa-ti tin predici. Si sa fiu aici cu o nota de motivatie când pleci. Cu conditia sa ma asculti. Joe ramase tacut pentru un moment. — Te voi asculta. Nu promit ca voi fi atent, dar voi asculta. Se uita în jos la vasta întindere a junglei. Venable îl avertizase ca oamenii lui Montalvo stiau teritoriul ca pe propriile buzunare, dar asta nu-1 îngrijora. Când lucrase la SEAL, traise în jungla câteva luni si se jucase de-a v-atiascunselea si reusise totusi sa supravietuiasca. Asta fusese cu ani în urma, dar îi revenea în memorie. Cea mai grea parte era s-o scoata pe Eve de acolo. Ea era puternica, încapatânarea si puterea ei de îndurare erau incredibile, dar nu avea pregatire. Galen fusese un mercenar la un moment dat si putea sa dea o mâna de ajutor. — Multumesc, spuse el cu jumatate de gura. Stiu ca am fost taios cu tine, dar tu i-ai fost un prieten bun Evei. Apreciez asta. — Taios? Nu am remarcat. Bineînteles, am sângerat de la o mie de taieturi mici si s-ar putea sa fiu prea ametit sa mai simt ceva. Zâmbi usor. Si nu ma astept sa se opreasca. Te doare si esti un om care loveste instictiv, atunci când e ranit. S-a nimerit sa fiu cea mai apropiata tinta. Te voi ierta cu generozitate în numele lui Eve. — Nu cred ca generozitate este cuvântul pe care l-as folosi pentru acceptarea scuzelor tale, spuse Joe sec. Dar voi încerca sa nu te folosesc ca pe un sac de bataie.

— În numele lui Eve? Se uita din nou în jos la jungla de dedesubt. — In numele lui Eve. Era dupa-masa târziu când Eve termina de citit raportul si se lasa în scaun. Nu mai plânge! Nu mai tremura! Trebuie sa cobori la Montalvo, iar el nu trebuie sa-ti vada slabiciunea. La dracu. Sa-si dea putin timp. Sa accepte durerea acum, când era singura. Lasa lacrimile sa vina. închise ochii si lacrimile începura sa-i curga pe obraji. Bonnie. Peste cincisprezece minute se ridica, se duse la baie si îsi spala fata cu apa rece. Ochii îi erau înca umflati de plâns, dar asta nu avea cum sa o schimbe. îsi usca fata, lua raportul si iesi din dormitor. Aproape ca dadu peste Miguel care se sprijinea de peretele din hol. Acesta se-ndrepta rapid. — Esti pregatita sa te vezi cu el? — Ce faceai sprijinit de usa mea? — Mi-a spus sa stau aici si sa te conduc la el. Nu a vrut ca tu sa îl cauti. Esti gata? -Ah, da. Trecu de el spre scari. Unde e? — în biblioteca. Miguel o ajunse din urma. îti voi arata eu drumul. Este în aripa de sud, jos, pe scari. El o lua înaintea ei pe scari. Te-ai suparat? îmi pare rau, l-am întrebat daca este necesar. — Stiai ce este în raport? — Da, îmi spune câteodata. Nu prea des. Nu despre lucruri care îi sunt apropiate. Dar avea nevoie sa vorbeasca cu

cineva de data asta. Se-ntoarse spre dreapta la capatul scarilor. Era privilegiul meu. — Daca poti sa-i spui asa. — Pot. Deschise o usa la stânga si zâmbi usor. Este un privilegiu sa împarti ceva cu Colonelul. Se dadu la o parte. Daca te pot ajuta, sa ma chemi. Si asta ar fi un privilegiu. — Intra, Eve, striga Montalvo din celalalt capat al bibliotecii. Miguel, vezi sa nu fim deranjati. — Desigur, spuse Eve în timp ce traversa camera îndreptân-du-se spre birou. Trânti dosarul pe biroul din fata lui Montalvo si se aseza în scaunul pentru musafiri. — Cred ca avem de vorbit câte ceva. — Cafea? El turna un lichid negru în ceasca dintr-o cafetiera de pe birou. Arati de parca ai avea nevoie. — Nu acum. El aseza ceasca de cafea în fata ei. — Fiindca mâna ta ar putea sa tremure daca ai lua ceasca? Nu as privi asta ca pe un semn de slabiciune. Nu la tine. — Nu acum, repeta ea. îsi umezi buzele. Acela a fost un raport al naibii de tare. Chiar a trebuit sa fie atât de cuprinzator? A început de când Bonnie a disparut în parc si are detalii despre fiecare aspect al investigatiei. Fiecare dintre cei care au agresat-o sexual, fiecare molestator de copii intervievat de politie, fiecare cuvânt scris despre investigatie. Fiecare descriere grafica a trupurilor altor fetite gasite de ei despre care au crezut ca ar fi Bonnie. Ai scris despre trecutul complet al lui Ralph Andrew Fraser, omul care a fost executat pentru crimele acelor copii si despre care s-a crezut ca ar fi omorât-o pe Bonnie. — Nu a omorât-o el, spuse Montalvo. Cred ca tu asta ai crezut tot timpul. Din aceasta cauza, când a aparut peste

câtiva ani, ai fost gata sa crezi ca el a facut-o. Doar corpul ei nu a fost acolo unde a spus el ca ar fi. Probabil ca asta tia rupt inima. — Da. Ea încerca sa-si retina lacrimile. Unul care mi-a ranit inima. — Dar asta nu te-a oprit. Nu ai încetat niciodata sa speri. — Vorbesti de parca ar fi vreo virtute. Speranta nu m-a parasit niciodata. Nu as fi putut sa fac nimic fara asta. De ce ai intrat în asemenea amanunte? Nu era nevoie. — Si sa aduc totul înapoi si sa te ranesc. M-am gândit daca sa fac raportul înainte de a ti-1 da, dar nu am putut. Trebuia sa stii ce am gasit în legatura cu acest caz. Cât de adânc am cercetat pentru a afla raspunsurile. — M-as fi multumit doar cu partea a treia. Ea rasfoi raportul si-1 deschise la partea de care vorbea. Acolo unde investigatorii tai au încercat sa gaseasca ucigasul lui Bonnie. — Au fost extraordinari, nu-i asa? Au fost foarte motivati, le-am oferit milioanele de dolari pe care tu le-ai refuzat pentru a cauta mai mult si mai repede. Nu au reusit sa gaseasca un singur suspect, dar au redus cercetarile la trei. Ea privi la cele trei nume de pe lista. — Cum? Ai mentionat ceva despre scurgerile de informatii de la colegii de celula? — Au intervievat prizonierii care erau în închisoare la acel moment, ca si Fraser. Nimeni nu stie mai bine decât prizonierii toate dedesubturile. Ei vorbesc multe si nu îi pot înghiti pe cei care molesteaza copii. Au fost foarte multe discutii în închisoare despre cazul lui Bonnie si mai multe speculati; Unii chiar au pretins ca-1 stiu pe criminal destul de bine.

— Dar de ce nu au venit sa spuna daca stiau ceva? Ar fi putut face o întelegere. — Nu si fara dovezi. Statul a fost foarte multumit cu cel pe care-I avea în mâna. Publicul cerea o arestare. Ar fi ignorat posibilitatea sa fie altcineva. — Of, Doamne. Mai avea putin pâna sa nu-si mai poata controla emotiile. Paul Black, Thomas Kistle, Kevin Jelak. Mai sunt în viata? — Da. L-am localizat pe Kistle. Ceilalti au disparut din vizor, dar îi vom gasi. Am promis sa fac asta pentru tine, Eve. — Ai putea sa ma minti. -As putea. Dar nu o fac. — De ce mi-ai dat acest raport dupa ce ti-am spus ca ma voi tine de promisiune? — Speranta. Ea se lasa în scaun si îsi masa tâmplele. — Ma manipulezi. — Daca ma lasi. Totul depinde de tine. Sunt la mila ta. Ea sari. — Nu as prea crede. El zâmbi. — Sau am crezut ca as putea sa încerc o diversiune ca sa-ti distrag atentia de la mica mea deceptie. - Mica? Nu o deceptie chiar atât de mica. El era linistit. Era atât de complicat. Avea un mare talent de a rasuci vorbele. Fara îndoiala, era un om periculos. Si totusi ea putea vedea calitatile pe care stia ca le are. Ma uit la tine si ma vad pe mine. Si uitându-se la el putea vedea aceleasi calitati pe care le avea si ea. Acelasi entuziasm, aceeasi energie, aceeasi pasiune. Dar pasiune pentru ce?

— Ai spus ca nu ti-ai încalca principiile, daca voi face asta pentru tine. De ce nu? Nu jefuiesc morminte. El se relaxa si ofta. — Te gândesti la asta. — De ce nu? repeta ea. — In mod normal, nu ai jefui morminte. Dar daca Bonnie ar fi acolo în acel mormânt? Nu te-ai duce dupa ea? -As obtine o autorizatie si as exhuma-o. Nu as merge orbeste prin întuneric. — Daca nu ai obtine acea autorizatie? Daca ai sti ca ea este acolo, dar nu este o alta cale? Pentru o clipa ea nu zise nimic — M-as duce dupa ea, daca ar trebui sa merg pâna în iad. — Si eu la fel, spuse el cu simplitate. Si asta chiar fac. Ma duc spre iad. — înceteaza sa mai fii ambiguu. Spune-mi. — Cimitirul este în zona fermei controlate de Diaz. El a cautat acest mormânt timp de cinci ani. Si m-a urmarit pe mine sa nu îl gasesc înaintea lui. Din cauza asta a aparut aici Aquila. încerca sa-i miruiasca pe oamenii mei ca sa afle informatii. — Asa ca l-ai omorât. — Da, nu stiam ce informatii ar fi putut sa adune. Aproape te convinsesem sa vii aici. Sper doar ca nu a apucat sa-i spuna lui Diaz, înainte sa apuc eu sa-1 prind. — Vrei sa spui ca ai facut-o din cauza mea? Eu nici macar nu stiam ca voi veni decât în ultimul moment. — Iar eu am tinut secrete negocierile noastre. Asta nu înseamna ca el nu a apucat sa obtina vreo informatie. Miguel a descoperit echipamente de ascultare a telefoanelor si de urmarire în tabara lui Aquila din jungla.

— Si ce ar fi facut Diaz, daca ar fi aflat ca vin aici? — Ar fi trimis un om la Atlanta sa te ucida. Sau ne-ar fi atacat în timp ce eram pe drum spre tabara. Din moment ce niciunul din aceste lucruri nu s-a întâmplat, s-ar putea ca el sa nu stie pe cine aduceam eu aici, sau ca tu veneai cu siguranta. Dar ar putea ghici ca eu cred ca am descoperit mormântul. — Si cine este în acel mormânt? — Sotia mea. Ea întepeni din cauza socului. -Cum? — Nalia Armandariz. Era fiica lui Antonio Armandariz, liderul rebelilor. Ne-am cunoscut în zilele când ma luptam cu rebelii. Zâmbi. Ce tigroaica era.... plina de curaj si idealuri, si o pofta de viata pe care nu le mai vazusem pâna atunci. — Ai iubit-o. — Oh, da, spuse el usor. Eram plin de amaraciune si suparare când am cunoscut-o. Ea m-a facut bine. Totul era o bucurie cu ea. Suna ciudat sa spun asta, când ea era un soldat ca si mine. Un soldat mult mai bun si mâna dreapta a tatalui sau. — Cum a murit? — Diaz. Se bagase prea mult în treburile lui. Tatal ei facea afaceri cu Diaz, care era foarte deschis în privinta suportului pe carc-1 oferea rebelilor. Armandariz îi proteja pe cultivatorii de cocaina de dealerii de droguri si a facut câteva raiduri pentru el. Atunci când armata a început sa le creeze probleme, Diaz a pus rebelii sa atace. L-a convins pe Armandariz ca el este devotat cauzei rebelilor si i-a dat arme si bani pentru a-i dovedi asta. Nalia a descoperit ca acesta lucra pe doua fronturi. El îi platea pe cei din guvern

si le trimitea bani în conturi pentru a se face ca nu vad atunci când el exporta droguri. — Ea a gasit dovezi? — Era în cautarea lor atunci când a disparut. -A disparut? Am crezut ca el a ucis-o. — Bonnie a ta a disparut. Ai vreo îndoiala ca e moarta? Ea dadu usor din cap. — As vrea sa fi avut. — Si eu. Diaz era foarte destept. A îngropat dovezile duplicitatii sale si 1-a convins pe tatal ei ca Nalia a furat ultima plata facuta de Diaz si ca ar fi luat avionul spre Australia. Ea dadu din cap. Nu se poate sa fi crezut asta despre ea. Era fiica sa. - A vrut sa creada asta. Era un fanatic, iar Diaz îi ajuta cauza. A fost un pret mic sa închida ochii la o chestie duplicitara. — Nu atât de ieftina. A pierdut o fiica. — în ochii lui nu a pierdut-o, ea a tradat cauza. Nu o mai considera fiica sa. — Si ce ai facut? — Ce crezi? M-am dus dupa Diaz. Abia am reusit sa scap de oamenii lui si m-am ascuns în casa unui prieten pentru a ma recupera. Mi-a luat aproape un an sa-mi revin. Pâna atunci lucrurile s-au schimbat. Tatal Nalici nu vroia sa aiba de-a face cu mine. L-am atacat pe binefacatorul lui, iar el nu putea accepta asta, daca vroia sa continue sa creada aceasta iluzie. — Si te-ai mai dus dupa Diaz? — Nu, am avut timp sa ma linistesc si sa ma gândesc. Nu vroiam doar sa-1 ucid pe Diaz. Am vrut sa-1 distrug. Vroiam sa distrug tot ce construise, tot ce crease în micul

lui imperiu. Dar nu puteam face asta fara sa adun tot atâtia bani ca si Diaz. Aveam nevoie de bani pentru mita, sa angajez genul de oameni puternici ca aceia pe care-i avea el la ordine. Eram un soldat doar cu hainele de pe mine si pusca mea. Asa ca am început sa caut bani. — Devenind tu însuti un criminal? El se scutura. — Armele erau singurul lucru la care ma pricepeam. — Îti cauti scuze? — Nu, nu mi-as cauta scuze în fata ta mai mult decât mi-as cauta în fata mea. Sunt sigur ca Soldono va dori sa-ti spuna ce baiat rau sunt. Doar îti explic ce s-a întâmplat. Trebuia sa-1 distrug pe Diaz. Nu-mi pasa cum faceam banii atâta vreme cât erau acolo pentru mine. Am facut ce mi-am propus sa fac. Am avut bani sa construiesc tabara, astfel încât Diaz sa nu ma poata atinge. Facu o pauza. Si genul de bani multi care-mi permiteau sa angajez investigatori pentru a afla unde ar putea fi gasit ucigasul lui Bonnie a ta. Cred ca poate tu vei crede ca acele cheltuieli merita. Fir-ar al naibii. Poate nu-si cauta scuze, dar a reusit sa atinga acea coarda care o misca în adâncul fiintei sale. — Spune mai departe. — Dar trebuia sa fac mai mult decât sa devin un fel de Midas. Trebuia s-o gasesc pe Nalia. Trebuia sa-1 fac pe tatal sau sa admita ca ea este moarta si ca Diaz a ucis-o. Am început sa caut. Mi-au trebuit doi ani pâna sa aflu ce facuse cu trupul ei. — Cimitirul? — Doamne, nu. A aruncat-o într-o mlastina ca sa putrezeasca. L-am mituit pe unul dintre oamenii lui pentru a ajunge la ea. Dar el m-a tradat si nu a adus trupul direct la mine. A îngropat-o într-un mormânt neînsemnat din cimitir.

A spus ca nu-si permitea ca Diaz sa afle ce facuse. Cimitirul acela nenorocit este chiar pe terenul lui Diaz, unde se afla vila. Apoi Diaz a aflat ca omul sau vorbea cu mine si 1-a urmarit. Buzele i se strânsera. Am ajuns eu primul la el. Nu-mi permiteam sa-1 las sa-i spuna lui Diaz unde scapase de ramasitele trupului ei. — L-ai ucis? — Bineînteles. Nu trebuie sa-ti para rau de el. Cel putin, am fost rapid. îti garantez ca Diaz nu ar fi fost. Oricum, a trebuit sa astept pâna gaseam o modalitate de a intra si iesi din cimitir cu trupul Naliei fara ca oamenii mei sa fie ucisi. — Si sa ai pe cineva care sa faca reconstituirea. El dadu din cap. — Înainte ca Diaz sa afle exact ce facem si sa-si trimita toate fortele aici. — Apoi vrei sa-i arati reconstituirea tatalui Naliei? La ce ar mai folosi acum? — îti amintesti ce socata ai fost când ai deschis cutia pe care ti-am trimis-o? Imagincaza-ti cum ar reactiona un tata, cum ar reactiona prietenii Naliei cu care a crescut. Rebelii înca au puteri nemaipomenite în aceste parti. Daca îndreapta acea putere asupra unei singure tinte, ar putea fi devastator. — Vrei sa-i întorci împotriva lui Diaz. — Da, intentionez sa-i întorc împotriva lui Diaz. El îi sustinu privirea. Imediat ce îmi recapat sotia. Dupa o clipa ea îsi lua privirea de la a lui. — S-ar putea sa nu fie în acel mormânt. E posibil sa fi fost înselat în mai multe feluri. — Îmi dau seama de asta. Dar trebuie sa risc. — Si tu vrei ca cu sa-mi asum riscul. M-ai pus pe acelasi

plan cu Diaz. Sa fii ucis daca mergi dupa acel craniu. — I-am spus lui Migucl sa te scoata de aici daca se întâmpla ceva. Iar eu voi porni mecanismul de cautare a ucigasului lui Bonnie chiar si daca voi fi ucis. Tot ce trebuie sa faci este sa fii de acord. — De ce te-as crede? S-ar putea sa inventezi o poveste. — Dar ma crezi. Ea nu dorea sa-1 creada. Nu dorea sa simta simpatie sau empatie pentru el. — Sau s-ar putea sa-mi spui adevarul partial si sa-1 sucesti asa cum vrei tu. Tu însuti esti un criminal. De ce te-as crede ca vrei sa distrugi operatiunea lui Diaz. E posibil ca tu sami spui partea aceea a povestii pentru a ma convinge ca ceea ce fac este etic în esenta. — Este adevarul. Vocea lui vibra cu forta, privirea lui o sustinu pe a ei. Fiecare cuvânt pe care l-am spus. Da, am încercat sa te manipulez, dar doar pentru a te face sa vii aici. Stiam ca va trebui sa pun cartile pe masa. — De ce? — Fiindca nu te puteam însela. Am simtit durerea ta. Apoi adauga încet: Si fiindca este la fel ca a mea. Mi-am iubit sotia, Eve. Diaz a ucis-o, apoi a aruncat-o ca pe un gunoi. în toti acesti ani de când a disparut m-am trezit în cosmaruri legate de faptul ca încercam sa o gasesc si nu reuseam niciodata. Dumnezeule, ea putea sa-si simta lacrimile adunându-i-se în ochi. Ea cunoscuse aceasta agonic. Nu disparea niciodata, indiferent cât de mult timp trecuse. Se ridica în picioare. — Trebuie sa ma gândesc la asta. Nu pot sa-ti spun acum... trebuie sa ma gândesc.

— Fa doar acea reconstituire. Te voi lasa sa pleci apoi imediat acasa. Vei iesi din asta. — Trebuie sa ma gândesc, repeta ea în timp ce se-ndrepta spre usa. Fir-ar al dracului, îmi ceri sa am încredere în tine, si as fi o proasta daca as face-o. — Ai fi o proasta sa risti sa faci acea reconstituire, dar nu sa ai încredere în mine. Ea îl privi si pentru prima oara revazu emotiile care ieseau de sub acea fatada linistita. Durerea care o haituia si singuratatea golului... Te-am privit si m-am vazut pe mine. îsi misca privirea si aproape ca iesi fugind din camera. Probabil ca e un magician, daca e capabil sa se joace asa cu emotiile ei. Poate sotia sa era una dintre cei disparuti, dar ea nu trebuia sa o identifice cu Bonnie a ei. S-ar putea chiar sa nu fie în acel mormânt. Ar putea fi o pista falsa. Si oare câte piste false nu urmase ea în speranta ca-si va gasi fiica? Câte sperante nu fusesera distruse? Acum identifica din nou. Termina! Gândeste calm si logic! Nu-si putea lasa emotiile sa-i influenteze deciziile. Dar, Doamne, îi era atât de teama ca avea s-o faca. 7 În seara aceea nu coborâse la cina, iar la sapte si jumatate Miguel venise cu o tava la usa sa. — Nu trebuia sa te deranjezi. Nu-mi este foame. — Nu e niciun deranj. Miguel puse tava pe o servanta joasa de lânga usa. Este doar un sandvis si o salata. Si a fost placerea mea. Iti întorc serviciul. Tu îl vei ajuta pe Colonel.

Eu te ajut pe tine. — Nu i-am spus lui Montalvo ca o voi face. Totul... s-a schimbat. El aproba din cap. — Si esti suparata din aceasta cauza. Stia ca vei fi. Ai încredere în el. Va încerca sa aiba grija sa te protejeze. — Sa-ncerce? Asta e putin cam nesigur pentru mine. Ea se aseza la masa si ridica capacul. Dar se pare ca tu ai încredere în el. — Bineînteles ca am. — De ce? — Fiindca face ce spune ca va face. Si pentru ca este întotdeauna acolo când am nevoie de el. îi turna cafea. Stii, mi-a salvat viata. — Nu am stiut. De fapt nu stiu nimic despre tine. — Corect, zâmbi el. Dar vei afla mai multe daca ramâi si îl ajuti pe colonel. Iar ea chiar avea nevoie sa afle mai multe. îsi petrecuse dupa-amiaza sfâsiata între scepticism si speranta. — Cum ti-a salvat viata? Esti foarte tânar pentru a fi implicat într-o relatie cu cineva precum Montalvo. El se strâmba. — Aste spune si el. Tot încearca sa ma trimita de aici. îmi spune ca trebuie sa merg la scoala si sa îmi îmbunatatesc situatia. Dar eu ma simt bine asa cum sunt. Sunt un soldat al naibii de bun. — Atunci înroleaza-te în armata. Nu ramâne alaturi de un criminal. Daca ti-a salvat viata el, probabil ti-a pus-o în pericol pentru început. EI dadu din cap. — Nu, l-a ucis pe tatal meu. Ea îl privi socata.

- Cum? — Tatal meu vroia sa ma ucida. Deja o ucisese pe mama mea. Eu ma ascundeam în padure, iar el ma urmarea. Aveam doar treisprezece ani, nu mai aveam cum sa ma ascund mult timp de el. — Dumnezeule, de ce ar fi facut asta? — Droguri. El distribuia drogurile lui Diaz fermierilor, ca parte a platii lor pentru cultivare. Când se droga, obisnuia so bata pe mama, iar într-o zi a ucis-o. Daca as fi avut o arma, l-as fi împuscat. Am luat drogurile pe care le avea în casa si le-am aruncat într-o fântâna. Apoi am fugit în padure. M-a împuscat înainte sa ajung prea departe. în picior. Am continuat sa ma târasc pâna când m-a prins. Buzele i se strânsera. îmi amintesc ca statea deasupra mea si îmi tintea pusca spre cap pentru a ma termina. — Iar Montalvo 1-a împuscat el în schimb. — Da. El venise sa-1 caute pe tatal meu si 1-a urmarit în padure. S-a gândit ca ar putea fi o veriga slaba care i-ar fi putut spune ceva despre moartea sotiei sale. Zâmbi. Nu am fost norocos? L-a omorât pe nenorocit. Ea nu ar fi trebuit sa simta acel soc la auzul cuvintelor sale. Aceasta atitudine era probabil sanatoasa. Tatii si mamele erau la fel de sacri precum actiunile lor fata de copiii lor. Ea întâlnise multe abuzuri de-a lungul vietii. Era bucuroasa ca Miguel a supravietuit si se pare ca reusise sa nu ramâna cu o cicatrice permanenta. — Esti norocos daca ti-ai luat viata în propriile mâini si nu te agata de Montalvo. — El nu ma lasa sa ma agat. Doar mi-a oferit un camin si un scop. Spune ca acel scop este important. Iar scopul lui Montalvo era razbunarea. Si descoperirea

celei pierdute. Si oare nu era acesta si scopul ei? - Acum te las, spuse Miguel. Daca ai nevoie de ceva, strigama. Voi fi pe aproape. — Asteapta. El o privi. — Te-a pus Montalvo sa-mi spui toate astea? — Nu. Mi-a spus sa-ti aduc cina. Buzele sale se-ndulcira într-un zâmbet usor. Dar este foarte destept si ma cunoaste foarte bine. Cred ca a ghicit ca s-ar putea sa aiba loc o asemenea conversatie. — Sunt convinsa, spuse ea sec. — Te rog, tcmina-ti sandvisul, ai nevoie de putere. El deschise usa si parasi încaperea. Dumnezeule, un alt Montalvo în scena, se gândi ea. Iar Miguel avea aceeasi tenacitate si determinare ca si idolul sau, odata cu o tinerete atragatoare. Îi placea copilul. Îsi termina ultima înghititura din sandvis. Miguel avea dreptate, indiferent ce drum apuca, ea avea nevoie de putere si hotarâre pentru a merge mai departe în... Chiar atunci suna telefonul. Ea se crispa când vazu numele de pe ecran. Nu, Joe! Nu acum! Suna din nou. Fir-ar al naibii sa fie, îi spusese ca nu-i va raspunde daca o suna. De ce naiba... Suna din nou. Ea apasa pe buton. — Joe, nu pot vorbi cu tine. — Pe dracu nu poti. O faci. — Pentru a-ti spune ca sunt bine si ca nu ai niciun motiv sa te îngrijorezi. — Ce dragut din partea ta ca ai atâta grija de confortul meu. Nu esti bine. Nu atâta timp cât esti în acel loc. Si voi continua sa ma îngrijorez pâna ce nu te vad plecata de

acolo. La ce te asteptai? Ea se asteptase exact la asta din partea lui Joe. Suparare si o frustrare exploziva. — As vrea sa-mi respecti decizia. — Decizia ta? facu el precum un sarpe care ataca. S-a folosit de Bonnie, fir-ar al naibii. - Da. — Minciuni, Eve, stii ca minte. Stiai ca urmareai o fantoma atunci când ai venit aici. Doar ca nu te-ai putut abtine. - Ai dreptate, m-am gândit ca el ar putea sa se joace cu mine atunci când m-am urcat în acel avion. Nu conta. A trebuit sa folosesc sansa. Tacu o clipa. Dar dupa ce am ajuns aici am descoperit ca s-ar putea ca el sa nu minta. Trebuie sa stau pâna ce voi decide daca merita... - Nu! — Nu-mi spune nu. Eu sunt cea care decide. Te voi cauta atunci când o voi face. — Nu închide. Tacu pentru o clipa, iar ea putea sa-1 simta cum se lupta pentru control. Galen îmi spune ca voi strica toata aceasta chestie. Nu-mi permit asta. — Galen? E cu tine? — Este, mai mult decât as vrea. Se tot baga. Ea avu deodata o suspiciune. — Joe, unde esti? — Daca mi-as folosi telescopul probabil ca te-as vedea. — La dracu. — Exact ceea ce zic si eu. Ar trebui sa fii aici cu mine, nu în acea tabara. — Pleaca, Joe! Nu te vreau aici. — Nici eu. Stau. Iar Galen a insistat sa aduca explozibili si

echipament de supraveghere, astfel încât sa putem sa stam cât mai mult. — Joe, Montalvo este un om disperat. Si are o adevarata armata la dispozitie. - Atunci, vino si salveaza-ma! — Joe, asculta-ma. Montalvo mi-a promis ca nu-ti va face nimic, dar se pot întâmpla accidente si nu vreau ca vreunul dintre oamenii lui sa apese vioi pe tragaci si sa te împuste. — Cum sa stiu ca nu esti tinuta acolo împotriva vointei tale? Poate ca Montalvo sta acum acolo cu o pusca la capul tau. — Imginatia ta lucreaza peste program, ti-am spus doar... — Nu stiu nimic pâna ce nu-ti vad fata. Voi pleca atunci când vei pleca si tu. — Joe, nu ma santaja. Nu sunt... — Santajul este permis în circumstante ca asta. Voi face tot ce pot. Iar Galen spune ca daca nu vei iesi sa ma salvezi, poate îl salvezi în schimb pe el. Sau sa faci un pachet si sa obtinem un credit dublu. — Joe, închid telefonul. Când ma vei suna iar, vreau sa aud ca esti în Bogota. Apoi apasa pe butonul de închidere. Doamne, exact de ceea ce se temuse ca se va întâmpla. Admite, ceea ce stia ca se va întâmpla sau nu l-au facut pe Joe o parte din întelerea ei cu Montalvo, dar totusi fusese o speranta mica ca actiunile sale nu-1 vor afecta pe Joe. Se ridica si se-ndrepta spre fereastra, privind afara spre jungla. El era acolo. Aproape. Ea era panicata si totusi era un fel de bucurie primitiva. Erau împreuna. Asa trebuia sa fie. Mintea ei îi spunea sa-1 paraseasca, dar nu era niciun motiv sau ceva care sa se potriveasca acolo unde era vorba de instincte.

Inabuseste-ti instinctele acelea! Protejeaza-1 pe Joe! Ea putea sa înteleaga îndoielile lui în legatura cu siguranta sa. Telefoanele erau adesea deceptionante si nesatisfacatoare. Si totusi, daca încerca sa se întâlneasca cu Joe si sa-1 convinga personal ca trebuie sa plece, ar putea fi tentata sa plece cu el. Nu stia care ar putea fi reactia Iui Montalvo daca ar încerca sa plece. Putea sa parieze pe violenta înainte sa vina aici. Acum îl cunostea mai bine si totusi el devenise o necunoscuta si mai mare. Era un om disperat. Disperarea putea fi si mai mortala decât duritatea. — Quinn este aici, spuse Miguel, când intra în biblioteca. Avem un raport despre un elicopter care survola zona în dupa-masa aceasta. Credem ca a aterizat la vreo douazeci de mile în nord. Montalvo se-ncrunta. — Esti sigur ca nu era unul de-al lui Diaz? în ultima vreme si-a tot facut simtita prezenta. -Am verificat numarul. A fost închiriat în Bogota unui anume Carmino Valdez. Pilotul trebuia sa-si lase clientii si apoi sa ramâna în apropiere pentru a-i lua atunci când îl chemau. — Descrierea? — Mai conteaza? Quinn putea pune pe cineva care ar fi închiriat ceva care sa-i fie convenabil. — Nu, nu conteaza. Montalvo se strâmba. Speram ca nu va trebui sa ma confrunt cu aceasta problema acum. Fac progrese. Miguel încuviinta. — Dar ea este o femeie emotionala. Poate fi luata de val de sentimentele ei. Am putut sa vad acest lucru în seara asta. A vrut sa ma consoleze.

-Ar face la fel pentru a consola un tigru. — Puii de tigru pot fi foarte alintati, protesta el. Expresia sa deveni sobra. Crezi ca el e aproape? Nu avem niciun raport de la vreuna dintre santinelele noastre. — Quinn a fost în trupele SEAL. Exista posibilitatea ca santinelele noastre sa nu-1 fi reperat. Daca au facut-o, îsi vor fi dorit sa nu o fi facut. — Vrei sa ma duc eu sa-1 gasesc? — Nu, nu stiu înca ce as face cu el daca l-am gasi. — Atunci ce facem? — Le spunem oamenilor nostri sa stea în alerta. — Vom raporta orice miscare pe care o va face el. Si nu ne vom atinge de niciun fir din capul lui pâna ce nu ne spui. — Ar putea fi o oportunitate. De câte ori nu spusese asta? Montalvo se gândea în timp ce-1 privea pe baiat. Nu l-ar fi surprins ca Miguel i-o aruncase înapoi. O oportunitate se ivea la orizont si nu trebuia ignorata. — Aceasta ocazie speciala ar putea avea si repercusiuni. O sa asteptam sa vedem ce face. — Si sa vedem ce va face ea? Da, totul depindea de Eve. Quinn va încerca sa intre în legatura cu ea, iar influenta sa ar putea fi puternica. În ce parte o va lua ea? Era aproape miezul noptii când Eve îsi parasi camera. Ea-1 vazu pe Soldono traversând holul în timp ce ea cobora pe scari. El se opri. — Se pare ca este o noapte lunga pentru noi toti. — Trebuie sa-1 vad pe Montalvo. — Iar eu abia ce l-am parasit în timp ce ma prajea.

— De ce? Privirea lui îi cauta fata ei. — Cred ca stii. - Joe? El aproba. — Montalvo a vrut sa stie daca CIA îl ajuta. Este aici, în Columbia. Nu ar fi putut fi vesti mai proaste. Daca Montalvo stia, ei ar putea sa cerceteze jungla chiar acum dupa Joe. Privirea lui Soldono se îngusta pe fata ei. — Cât este de aproape, Eve? — Prea aproape. Tu l-ai ajutat sa vina aici? — Nu eu personal. Dar este posibil ca Venable sa-i fi dat o mâna de ajutor. — Atunci spune-i lui Venable sa-1 scoata de aici, fir-ar al naibii. — Nu-i dau ordine lui Venable. Este seful meu. - Atunci nu ar trebui sa se bage în treaba mea. Ti l-am scapat pe Gonzales pentru tine. Mi-o datorezi. Nu vreau ca Joe sa fie ucis. — Voi face tot ce pot... — Uita... ea trecu de el. Voi avea grija de mine. Ea se duse în biblioteca si trânti usa. — Montalvo, mi-ai promis ca Joe nu va pati nimic. Montalvo se-ntoarse de la fereastra. — Nu a patit nimic înca. înca. O raceala o cutremura. — Si nu va pati. Ti-ai dat cuvântul. Daca-i faci ceva, te voi ucide eu cu mâna mea.

— As fi prost sa-1 ucid pe Quinn când tu înca te mai gândesti daca ma vei ajuta. Am muncit mult ca sa obtin asta. Nu vreau sa fii suparata pe mine. Dar el nu trebuia sa vina dupa tine. Se pot întâmpla accidente. — Nu si lui Joe. — Te-a contactat? Ea ezita. - Da. — Si nu ai putut sa-1 convingi sa te lase sa ai propria ta alegere. Se strâmba. Este un om încapatânat. — Nu este sigur daca nu cumva ma tii aici împotriva vointei mele. A spus ca poate tu ma fortezi sa-i spun ca totul e în ordine. — O premiza valabila. îi întâlni privirea. Convinge-1. Nu pot sa-1 tin aici în siguranta, daca insista sa stea în drumul meu. Oamenii mei sunt antrenati ca soldati. Atunci când sunt atacati, reactioneaza instinctiv. — Atunci poti sa uiti de ideea ca ti-as face acea reconstituire. — Punct mort. El tacu pentru o clipa, gândindu-se. — Vrei ca Quinn sa plece. Nu vrei sa fii fortata sa iei o decizie, nici macar de el. Ce pot sa fac sa te ajut sa-1 scoti de aici? Sa-i dau una în cap acestui idiot încapatânat si sa-1 pun în elicopter, se gândi ea cu frustrare. — Vreau sa ma întâlnesc cu el. Trebuie sa stie ca nu am nicio restrictie aici. Trebuie sa am timp sa vorbesc cu el si sa-1 conving sa plece. Este singurul lucru la care ma gândesc ca ar putea sa-mi ajute. — Si ce vrei sa fac eu? — Vreau sa juri ca nu ma vei urmari si ca nimeni nu-i va face vreun rau atunci când ma întâlnesc cu el.

O studie cu o expresie indiferenta. — Si daca îti dau cuvântul meu si tu pleci pe urma cu el? — Îti promit ca nu voi face asta. Daca plec, nu va avea legatura cu Joe. El dadu încet din cap — Te cred. — Jura. El zâmbi. — Jur pe mormântul sotiei mele ca nu te voi urmari sau ca nu îi voi face vreun rau lui Joe. Când vrei sa faci asta? — Cât de repede pot sa iau legatura cu el. în seara asta. — Vrei sa mergi singura? Jungla nu e un loc sigur noaptea. — Si probabil ma voi rataci. Nu sunt o cunoscatoare a junglei. Da-mi-1 pe Soldono. — Miguel ar fi bucuros sa... — Soldono. — Foarte bine. De înteles. Miguel îmi este cu siguranta devotat mie. Câteodata prea mult. Se îndrepta spre usa. Da telefonul pe care vrei sa-1 dai. îl voi aduce pe Soldono pentru tine. Ea se-ntinse spre telefon. Câstigase timp pentru Joe. Daca l-ar convinge sa plece, atunci macar sa plece viu de aici. Montalvo nu îi daduse asigurari. Respira adânc si forma numarul lui Joe. — Joe, te rog, asculta-ma! Asculta-ma! - Ar putea fi o capcana, murmura Soldono în timp ce o ghida prin umbra densa. Montalvo ar putea sa scape de o problema si totusi sa te forteze sa-i faci acea reconstituire. — Nu ar fi stilul lui. Privirea ei se-ndrepta înainte spre întuneric. Acceptase îndrumarile, dar nu stia cât de departe

ajunsesera în ultimile zece minute. Iar el ar putea sa ma forteze sa fac o treaba, dar nu neaparat una de calitate. — Se pare ca ai început sa-1 cunosti destul de bine. — Nu am avut de ales. A trebuit sa... ea sari în timp ce tufisurile din fata se îndepartara. — Pleaca, Soldono. Am prins-o. Joe. Dar nu Joe cu care era ea obisnuita. Era îmbracat în haine kaki si ghete, cu parul strâns cu o bandana. Acesta era Joe, ex-membru SEAL, omul care putea ucide în tacere cu eficienta. II mai vazuse si înainte asa, arunci când fusesera împreuna în golfurile din Louisiana. - Asta depinde de Eve, spuse Soldono. I-am promis ca o voi aduce la tine si apoi înapoi în tabara. — Du-te si asteapta la capatul potecii, îi spuse Eve lui Soldono. Ma-ntorc în zece minute. — Pe dracu ca vei face asta, spuse Joe în timp ce Soldono pleca. Ai iesit din joc. Si asa vei ramâne. — Am venit dintr-un motiv si acesta nu era... — Nu are rost. îsi astupa urechile. Galen aparu din întuneric din spatele lui Joe. — Buna, Eve. Quinn este cam suparat. Nu trebuia sa pleci asa. — Taci din gura, Galen. Joe nu-1 privi. Pleaca. Nu am nevoie de tine. — Chiar vroiam sa faca asta. Chiar trebuie sa vad daca Mon-talvo nu a avut de gând sa triseze. Am facut eu asta deja, spuse Joe nerabdator. — Cred ca voi mai face un rond, spuse Galen. Nu as vrea sa-1 vad mort pe Quinn, Eve. M-am obisnuit cu felul lui nesuferit de a fi. S-ar putea sa-mi lipseasca. Montalvo nu-i va face nimic, spuse Eve.

— Doar arunc o privire... Galen disparu în tufisuri. Mâna lui Joe o strânse de încheietura mâinii. — Plecam. — Lasa-ma, Joc. I-am promis lui Montalvo ca nu voi fugi. — Iar eu nu am promis nimic. Zâmbi nepasator. Asa ca te voi apuca de barbie, destul de tare ca sa te fac sa amortesti, tu îti vei fi tinut cuvântul, iar eu voi fi obtinut ceea ce doream. — Nu ai face asta. — Uita-te la mine! Voi face orice ca sa te stiu sanatoasa. Orice. Ea se uita la el si nu-i placu ceea ce vazu. Ochii lui straluceau cu salbaticie pe fata dura. — Te distreaza chestia asta, sopti ea. — Nu, mi-ar face placere daca as putea sa pun mâna pe Montalvo. Oare virilitatea a început sa actioneze? La dracu, da. Te reduc la tacere sau vii cu mine? — Nu ma ameninta, Joe. Ea privi spre bratul prins în mâna lui. Si ma ranesti. De câte ori ma voi uita la bratul meu îmi voi aminti ca aceste urme sunt de la tine. — Mai bine vânatai decât moarta. Dar strânsoarea lui slabi pe bratul ei. Si nu-mi pasa daca îti vei aminti de mine ca de un nenorocit care te-a bruscat. Nu si daca esti înca în viata ca sa-ti amintesti. Era tot atât de dur cum îl stia. Nu argumenta! Nu ar merge. A venit aici ca sa-i explice. Fa-o! — Joe, trebuie sa stau, este sansa mea. Vrei sa ma asculti? Montalvo mi-a dat un raport despre Bonnie, iar eu nu am...

Galen se strecura în tacere dinspre tufisuri, cu privirea cuprinzând copacii si palmierii din fiecare parte. Putea auzi vocea lui Eve, dar nu întelegea ce spunea aceasta. Tonul ei era urgent, convingator, aproape rugator în timp ce-i vorbea lui Quinn. Se-ndoia ca va fi bine. Quinn era la limita si se pregatea sa explodeze. Ce naiba? Oare el nu ar simti la fel daca Elena ar fi acolo? Ar putea sa-i spuna lui Quinn ca ar trebui sa se poarte cu Eve cu diplomatie în loc sa o bruscheze, dar Quinn era un om disperat, al carui instinct primitiv era acum la culme. Galen putea doar sa strice un echilibru si spera ca Quinn nu va... Ceva se misca în fata. El îngheta ascultând. Un animal? Daca era un animal, sunetul trecerii sale prin tufisuri indica ca era de dimensiunile unui om. La dracu, era probabil un om. Directia miscarii se schimba, taind spre poteca unde stateau de vorba Quinn cu Eve. Galen se misca înainte, urechile sale straduindu-se sa auda cel mai mic zgomot. Misca-te repede! Misca-te încet! Avea un fix cu locatia. Dar zgomotul se oprise, realiza el deodata. Dumnezeule! La dracu cu tacerea. începu sa fuga. — Raportul ar fi putut sa fie un fals, spuse Joe. — Asta ai spus despre raportul lui Valdosta în legatura cu Marty, spuse Eve obosita. Si s-a dovedit a fi autentic. — Doar stii proverbul: când te pregatesti sa spui o

minciuna mare, ti-ai platit drumul spre adevaruri mici. Aceasta ar putea fi marea minciuna. — Dar ar putea fi adevarul. Ar putea fi ceea ce am asteptat de ani de zile — Ai numele. Lasa-ma sa ma duc dupa ei. Nu ai nevoie de Montalvo. — Montalvo nu avea nevoie sa-mi deâ acele nume. A avut încredere în mine pentru ca eu sa-mi tin partea mea de întelegere. — Si dupa ce va obtine ceea ce-si doreste, nu-i va mai pasa ce se întâmpla cu tine. Nu fi oarba! Daca nu te va ucide el, Diaz o va face. Alege acum cât mai ai timp... — Eve! La pamânt. Galen. Ea-1 auzi pe Joe murmurând o înjuratura, apoi cum tipa la ea, trântind-o pe jos. O împuscatura. Durerea îi strabatu tâmpla. Întuneric în jurul ci. Infrunta-1. Stai treaza. Era la pamânt, iar Joe o acoperea cu trupul sau. O alta împuscatura. Muschii lui Joe se-ncordara în timp ce glontul îi patrunse corpul. Nu! Nu! Nu! Bratele ei se strânsera în jurul lui. Ajuta-1 pe Joe! Ajuta-1! întunericul o cuprinse. Ajuta-1 pe Joe! Era ca o povara grea peste ea. Mort. Nu crede ca e mort. Ajuta-1 pc Joe! Întunericul plutea, marindu-se cu fiecare gura de aer trasa. Ajuta-1 pe Joe! Ah, Doamne, dar nu putea sa se ajute nici pe ea... 8

Muzica. Chopin, realiza ea vag. Frumos... i-a placut întotdeauna. Si mai linistitor ca de obicei. Joe! Ochii sai se deschisera si-1 vazu pe Montalvo stând lânga ea pe pat. Se chinui sa-si gaseasca o pozitie sezânda. - Joe. Unde e... Montalvo se-nvârtea nebuneste, camera se rasucea în jurul ei. — Usurel. Montalvo era acolo împingând-o înapoi pe perna. Quinn traieste. Galen traieste. Am avut grija de toata lumea. Odihneste-te! Apasarea trupului lui Joe deasupra sa atunci când un glont i-a patruns trupul. — Cum dracu ma pot odihni? Vocea îi tremura. Nenorocitule, - L-ai împuscat! — Nu l-am împuscat eu. -Atunci a facut-o unul dintre oamenii tai. M-ai avertizat ca s-ar putea întâmpla. — Da, asa e. De aceea am vrut sa fiu primul care îti vorbeste atunci când te vei trezi. O privi în ochi. Nu am fost eu. Nu au fost oamenii mei. Stiu ca e greu sa gândesti corect acum, dar te rog sa încerci sa folosesti putina logica. Primul glont era pentru tine. Quinn te-a tras în jos, într-o parte, altfel ti-ar fi nimerit capul. Cel de-al doilea glont 1-a nimerit pc Quinn. în niciun caz nu as fi încercat sa te ucid. Fiecare efort facut în ultimul an a fost pentru a te tine în viata si capabila sa muncesti. De ce as fi vrut sa distrug acel efort? — De unde stiu eu asta? Nu stiu nimic din felul în care gândesti.

— Ba da, stii. Nu vrei sa realizezi cât suntem de apropiati. îi întinse un pahar cu gheata zdrobita si un pai. — Bea putina apa. îti va da timp sa te gândesti si sa-ti uzi gâtul acela chinuit. Ai fost lesinata aproape douazeci si patru de ore. Ai avut o lovitura teribila. Chiar începusem sa ma îngrijorez ca nu te mai trezeai. Ea sorbi apa. Avea gâtul uscat, dar apa rece era buna în timp ce o înghitea. — Joe. Spune-mi despre Joe! — Glontul i-a intrat prin spate, a lovit o coasta si s-a îndreptat în sus. Nu a lovit niciun organ vital, dar a cam pierdut sânge. A avut nevoie de o transfuzie. Zâmbi. Am aceeasi grupa de sânge, asa ca Quinn este acum blestemat cu un litru din sângele meu. Sunt convins ca asta îl va deranja peste masura când va afla. — Si eu sunt sigura. Fu cuprinsa de usurare. Va trai. Esti sigur? — Sunt sigur. Va avea nevoie de câteva saptamâni pentru a reveni la normal. Dar eu am supravietuit unor rani mai urâte decât asta si sunt sigur ca Quinn este foarte puternic. — Da. Este. Ea închise ochii. Multumesc Domnului! Când îl pot vedea? — Acum este pe medicatie contra durerilor. Poate mâine. Nu vrei sa mergi la culcare acum? Doctorul a spus ca odihna este cel mai bun medicament pentru... — Nu. Ochii i se deschisera mari. Galcn? — Galen este cel care 1-a vazut pe cel care a tras si 1-a scos din scena. Nu a fost ranit deloc. — Atunci vreau sa-1 vad pe el. — M-am gândit ca ai vrea asta. El lua paharul cu apa si îl puse pe noptiera. Îl voi trimite la tine în trei ore. Nu mai

devreme. Vreau sa apuci sa dormi acel somn recomandat de doctorul Diego. — Vreau sa-1 vad acum. — Atunci va trebui sa te târasti afara din pat, sa cauti prin casa riscând sa te ranesti. Situatie în care nu vei mai fi buna nici pentru Galen, nici pentru Joe al tau. Se-ndrepta spre usa. Vom sta de vorba mai târziu, dupa ce vei primi toate asigurarile din partea unei persoane în care ai încredere. El privi peste umar în timp ce deschise usa. Aminteste-ti, primul glont îti era destinat. — Dar nu m-a ucis, spuse ea repede. Si 1-a scos pe Joe din peisaj. Asta tu ai vrut-o. El dadu din cap. — Speram ca nu o vei lua pe acea poteca, dar trebuia sa-mi dau seama ca o vei face, daca ne gândim cât esti de desteapta. întrcaba-1 pe Galen daca glontul te-ar fi ucis, daca Quinn nu ar fi intervenit. — Nu-ti fie teama. Asa voi face. El zâmbi malitios si înclina capul. — Nici nu ma astept la altceva din partea ta, Eve. Parasi dormitorul. Lua-l-ar dracu'! Ea nu vroia sa zaca în acest pat si sa fie apasata de grija lui Joe. Vroia sa-1 vada. Galen o va ajuta sa-1 vada. Se ridica pc umar, dar cazu înapoi, în timp ce durerea îi trimitea sageti în creier. Poate nu acum. Montalvo avea dreptate. Ar fi trebuit sa se târasca din pat daca încerca sa se ridice. Trei ore. Montalvo a promis ca-1 va trimite pe Galen în trei ore...

Galen. Acesta zâmbea la ea în timp ce deschise ochii. — Era si timpul, iubito. Chiar aveam de gând sa-ti trag o scu-turatura. — Nu aveai. Ea încerca sa zâmbeasca. Sau vom avea o discutie serioasa. Capul meu e acum foarte sensibil. Zâmbetul lui pali. — Nici nu ma îndoiesc. M-ai speriat când am fugit acolo si v-am vazut pe amândoi scaldati în sânge. — Scaldati? — Ei bine, poate nu chiar asa. Dar din pozitia mea asa parea. — Vreau sa-1 vad pe Joe. El aproba. — M-am gândit eu ca vei vrea. Azi se simte mai bine. înca mai are momente de inconstienta, dar nu te va speria asa cum s-ar fi întâmplat ieri, când te-ai trezit prima oara. Ea se încrunta. — Ieri? M-am trezit acum trei ore. — Tin sa te contrazic. Montalvo m-a trimis aici ieri, dar tu nici nu miscai. Asa ca am venit sa verific la fiecare câteva ore, asteptând sa te trezesti. — Nu e posibil. Dar se simtea mai bine. Capul nu o mai durea atât de tare, gândirea era mult mai clara. — M-a drogat? — Nu am de unde sa stiu. Nu m-ar mira. Se scutura. Sau poale Mama Natura a fost aceea care a facut-o. Ai fost destul de rau. O privi cu ochi critici. înca arati slabita ca un pisoi. Ce ar fi daca l-as trimite pe Miguel cu niste supa, apoi sa încercam sa-1 vedem pc Joc. Nu vreau sa te vad iar lesinând si pe mine fortându-ma sa te trezesc. — Dar nu am nicio intentie... Realiza însa ca totusi se

simtea slabita. Bine, niste supa e buna. Multumesc. Îl privi parasind camera înainte de a se ridica cu atentie în pat. O usoara ameteala care trecu repede, iar apoi îsi puse picioarele pe podea. Sa mearga la baie, sa se spele pe fata si pe dinti. Usor. Îsi simtea picioarele ca pe niste spaghete. Dar în momentul în care ajunse la baie se simti mai puternica. Când termina de spalat aproape ca se simtea din nou ca un om. — Eve? Galen era la usa. — Sunt bine. Deschise usa. Ma simt mai bine acum. — Arati mai bine. îi întinse o pereche de pantaloni kaki si o camasa alba. Ti-am desfacut valiza. Te voi ajuta sa te îmbraci dupa ce termini de mâncat supa. - Nu va fi nevoie... La dracu cu independenta. Trebuia sa ajunga la Joe si va primi orice ajutor care i se oferea. — Vom vedea. Lasa lucrurile pe marginea patului si se urca înapoi în pat cu un oftat de usurare. Se simtea la fel de obosita de parca alergase la maratonului Bostonului. Pentru Dumnezeu, e doar o rana usoara. Dar nu se simtea ca si cum ar fi fost asa. — Este o rana la cap, iar lovitura nu e chiar usoara. Galen aranja paturile pe lânga ea. Doi centimetri mai la stânga si nu am mai fi purtat conversatia asta. — Ar fi putut sa fie o lovitura gresita intentionat? — Nu, erai în tinta. Si nu-mi place sa spun asta, dar, daca nu l-as fi reperat pe nenorocit chiar în secunda aceea, ai fi fost cu îngerii acum. Sau cu Bonnie. Bonnie a ei.

— Nu pari suparata, spuse Galen. Este adevarul, Eve. Ea dadu din cap pentru a-si clarifica gândurile. — Stiu, Galen. Spune-mi ce s-a întâmplat? — Eu ma uitam în jur si am zarit pe cineva care se-ndrepta spre poteca unde te lasasem pe tine si Joe. îngenunchease si îsi îndreptase pusca, desenând un cerc, când am ajuns suficient de aproape pentru a-1 vedea. Am ajuns lânga el în câteva secunde, dar apucase sa traga doua focuri înainte ca eu sa-1 dobor. — Nu ai fost ranit? Dadu din cap. — Dar el nu s-a lasat, fiind un adevarat profesionist. Poate nu v-as fi salvat, daca nu s-ar fi concentrat atât de mult pe focul lui. — Oamenii lui Montalvo sunt profesionisti. El îi studie expresia fetei. — Tu vrei sa fi fost unul dintre oamenii lui Montalvo. De ce? — Nu vreau. Dar trebuie sa pun la îndoiala tot ce face Montalvo. Fiindca nu am încredere în Montalvo. Ce s-a întâmplat dupa ce ai descoperit împuscatura? — I-am rupt gâtul nenorocitului. Apoi am fugit spre voi sa vad daca sunteti în viata. Deja Soldono venise sa vada ce e cu voi. El 1-a chemat pe Montalvo si a venit cu acel baiat, Miguel, si o întreaga trupa a ajuns acolo imediat. Ei v-au adus înapoi la tabara si au adus medicii lor pentru situatii de urgenta. Au trimis dupa doctorul Diego, care locuieste în sat, iar acesta a venit în mai putin de o ora. — Iar tragatorul? — Miguel zicea ca 1-a recunoscut ca fiind unul dintre oamenii lui Diaz, Paulo Duartc. Foarte periculos. Foarte rau. Diaz îl pastreaza pentru treburi speciale care cer...

— De unde stii ca Miguel spune adevarul? — O întrebare buna. Miguel statea în usa cu un zâmbet pe chip si o tava în mâini. — As putea minti pentru Colonel. Dar nu se pune problema daca este adevarat. înainta. De asemenea, e adevarat ca sunt bucuros ca arati mai bine. Eram îngrijorat din cauza ta. Aseza tava jos pe masuta de lânga pat. La fel era si Colonelul. Nu a plecat de lânga tine pâna ce nu a vazut ca erai în afara pericolului. — Sunt sigura ca nu este complet dezinteresat. — Nu, bineînteles ca nu. Dar arc o parere foarte buna despre tine. Chiar si daca nu i-ai fi fost de folos, sunt sigur ca nu ar fi vrut sa fii ucisa. — Ce dragut. El chicoti în timp ce îi întindea un servet. — Eu nu ma pricep la cuvinte precum Colonelul. El ma corecteaza întotdeauna. îl privi pe Galen. — O vei duce la Quinn? — Asta intentionez. Vreo obiectie? — Nu, Colonelul a spus ca atunci când ea va putea, sa nu ma bag. Se-ndrepta spre usa. Dar mai bine i-as cere parerea doctorului. Asta mi-ar afecta decizia. — Pe dracu, ar afecta, spuse Eve. Vreau sa-1 vad pe Joe. — Trebuie sa-1 întreb pe doctor, repeta el în timp ce parasi dormitorul. — Copil încapatânat, murmura Galen. Dar acest copil îsi comanda trupa care a venit dupa voi precum un veteran încercat. Montalvo e norocos sa-1 aiba. — Miguel nu e. El îl venereaza pe Montalvo. Ea-si înghitea supa repede. Si, asa cum a spus, ar minti pentru el fara sa

clipeasca. — Nu a mintit în legatura cu faptul ca cel care a tras este Duarte. L-am cautat prin buzunare si nu am gasit niciun act, dar i-am facut o poza cu telefonul pe care am trimis-o contactului meu de la Bogota. Datele acestuia au venit sase ore mai târziu. El a lucrat pentru Ramon Diaz în ultimii trei ani. Un client foarte ciudat. — Iar Diaz 1-a trimis sa ma ucida. — Probabil. Montalvo mi-a spus motivul pentru care ar fi fa-cut-o. Tu chiar te-ai bagat în ceva urât, iubire. Si 1-a bagat si pe Joe. Acesta zacea într-una dintre camerele imperiale, luptându-se pentru supravietuire, fiindca ea 1-a bagat fara sa se gândeasca în aceasta chestie urâta. — Nu trebuia sa te urmareasca nimeni, Eve, spuse Galen repede, privind-o. Nc-ai spus sa stam deoparte. Asa ca nu te mai învinovati. Am venit fiindca nu puteam face altfel. Nu aveai de unde sa stii ce te asteapta. — Stiam ca putea fi urât. îsi termina supa si arunca paturile de pe ea. Trebuie sa-1 vad pe Joe. Sunt înca usor nesigura. Vrei sa ma ajuti sa ma-mbrac? — Cu placere. Zâmbi în timp ce lua sutienul de pe pat. Si pare a fi corect. Si tu m-ai vazut dezbracat. Dezbracat? Ah, da, aproape ca uitase de acea noapte în Loui-siana. Lui Joe nu prea i-a facut placere când i-ai povestit, dracusorule. Trebuia sa fie fiert putin. EI o ajuta sa-si scoata camasa de noapte. Iar eu sunt întotdeauna bucuros sa pot fi de folos... Montalvo o întâlni Ia usa în timp ce ea mergea încet pe hol spre camera lui Joe. — Ma bucur sa te vad pe picioare. Dadu din cap spre

Galen. O voi duce eu la Joe. Galen ridica sprâncenele. - Eve? Ea aproba scurt. — Nu-mi pasa. Vreau doar sa-1 vad pe Joe. — O voi aduce înapoi sanatoasa, Galen. Montalvo îi deschise usa. Nu va sta mult. — Nu te baza pe asta. Ea trecu de el, intrând în camera ce era luminata slab de o singura lampa de pe noptiera. Joe zacea într-un pat masiv. Pentru un om solid, parea... mic. Mic si ciudat de neajutorat. O soca. Nu era obisnuita ca Joe sa arate altfel decât dur si foarte puternic. Se aseza pc scaunul dc lânga pat. — Abia a primit medicamentele, spuse Montalvo din spatele ei. Nu se va trezi decât peste câteva ore. De aceea m-am gândit ca vei dori sa mergi înapoi în camera, dupa ce te vei fi asigurat ca nu era mai rau decât ti-am spus. — Uite ca gresesti în ceea ce ma priveste. Ea lua mâinile lui Joe în ale sale. Nu voi pleca nicaieri pâna ce nu stie ca sunt bine si alaturi de el. Se lasa înapoi în scaun. Asa ca poti pleca, Montalvo. — Curând. Se aseza în scaun la o mica distanta. Iti voi tine companie putin. — Nu am nevoie de compania ta. îl am pe Joe. — Care nu e cu noi deocamdata. — Cu mine este întotdeauna. El tacu o clipa. — Povestea ta cu Quinn este probabil extraordinara. Joe, care o tinuse în brate noaptea dupa ce Bonnie fusese rapita. Joe, care îi vorbea, încercând sa o lumineze din acea nebunie. Care era alaturi dc ea prin o mie de rasarituri si

apusuri. — Habar nu ai, spuse ea nesigura. — Nu, dar as fi vrut sa am. Am avut-o pe Nalia doar pentru trei ani. Am cunoscut fericirea. Nu am avut timp sa ne legam asa cum esti tu cu Joe. Ni s-a rapit acest lucru. El privi spre covorul de la picioarele sale. Iar ea a fost înselata si mai mult. Era o lume întreaga pe care vroiam sa i-o arat. Ea a crescut în jungla si stia doar despre razboi si lupta. Si totusi a devenit... o minune. Crezi ca oamenii se nasc cu suflet? - Da. — Eu nu. Nu înainte sa o cunosc. Tacu o clipa. Joe al tau se va face bine. îti promit asta! Mâna ei o strânse pe a lui Joe. — Stiu ca se va face bine. Nu voi lasa sa fie altfel. El se ridica în picioare. — Nu am avut niciun rol în ranirea lui. Ti-am dat sansa ta. Nu te-am tradat. Ea nu raspunse. — Stiu ca esti confuza si nu vreau sa pierzi timpul gândindu-tc la altceva decât la Joe. Asta va trece. Adevarul conteaza. Amândoi realizam ca în final nu e nimic mai important. — Cu exceptia razbunarii tale. El se-ndrepta spre usa. — îl voi pune pe Miguel sa vada ce faci în urmatoarele ore. îti va aduce tot ce ai nevoie. — Nu am nevoie de razbunare acum. Am nevoie ca Joe sa se faca bine. — Cred ca si asta va trece, dupa ce Joe îsi va reveni. Si ar trebui sa iei în considerare reactia lui Quinn. Razbunarea este o dorinta primara. Cât de primitiv este Joe al tau?

Ea-si aminti de Joc care o întâlnise în acea noapte în jungla. Primitiv? La naiba, da. — Nu vreau sa ma gândesc la asta acum. Pleaca, Montalvo. Acesta zâmbi. — Iarta-ma. Nu am vrut sa te deranjez. — Nu, la tine asta e normal. — Poate. Sau poate ca sunt ros de invidie în legatura cu istoria ta cu Quinn. Dar o noua istorie se creaza în fiecare zi. Câteodata trebuie sa dai deoparte vechea istorie. Ea se scutura. — Despre ce naiba vorbesti acolo? — Ceva ce nu ai vrea sa auzi. Noapte buna, Eve. Ne vedem dimineata. Sau daca vrei sa vorbim, sunt la dispozitia ta întotdeauna. Ea privi usa închizându-se în urma lui. Ca de obicei, era înnebunitor de enigmatic, iar ea nu vroia sa se gândeasca la asta acum. Avea destule la care sa se gândeasca si trebuia sa se concentreze cu toata atentia la Joe. Doamne, era palid! Montalvo spusese ca pierduse mult sânge si era clar ca era adevarat. Trezeste-te, Joe! Uita-te la mine! Lasa-ma sa vad ca vei fi bine! Doar trezeste-te... - Eve? Eve deschise ochii. Joe era treaz si o privea. — Buna, spuse ea usor în timp ce se apleca în fata, strângându-i mâna. Esti plictisitor stând acolo dormind. Probabil ca am atipit. — Îmi pare rau. Privirea lui era pe bandajele de la tâmpla ei. Esti bine? — Sunt bine.

— Cât de bine? Ea ar fi trebuit sa stie ca Joe nu ar fi acceptat un raspuns de complezenta. — Glontul mi-a atins tâmpla. A fost un pic prea aproape si m-am ales cu o lovitura. Am fost un timp lesinata, altfel eram aici mai devreme. — Montalvo a fost aici. L-am întrebat... a spus ca esti în viata si bine. Buzele i se strânsera. Mincinosul. — Nu, eram cât puteam fi de bine în situatia data. Nu a vrut sa te îngrijoreze. — De asta m-au tinut pe somnifere? — Nu, ti-au dat somnifere fiindca aveai dureri. Tu ai fost cel mai tare ranit în atac. M-ai acoperit cu trupul tau. — Nu la timp. Tot ai fost ranita. — Ba foarte la timp. Sunt în viata. Dupa cele spuse de Galen, nu as mai fi fost, daca tu nu m-ai fi aruncat pe jos. Glontul era îndreptat spre tâmpla mea. — Fir-al al dracului! Tacu o clipa. Atunci probabil ca nu a fost Montalvo. Nu l-ar deranja sa ma vada mort. Dar pe tine te vrea vie si functionala. — Galen a verificat identitatea atacatorului, îl cheama Duarte si lucreaza pentru Ramon Diaz. Diaz 1-a trimis ca sa se asigure ca eu nu îmi fac treaba pentru care am fost adusa aici. - A fost pe aproape. Ochii lui Joe erau din nou pe bandajele de pe tâmpla lui Eve. Prea aproape. Ei nu-i placea tonul dur din vocea lui. II mai auzise si alta data si de obicei însemna o suparare abia tinuta în frâu. — Nu s-a întâmplat, Joe. — Te-a ranit. — Nu atât de mult cât te-a ranit pe tine.

— Si crezi ca Diaz nu va veni din nou dupa tine? Esti la mijloc, între el si Montalvo. Va continua sa vina pâna ce te doboara. — Asta nu se va întâmpla. Nu te mai gândi la asta. Concentreaza-te sa te faci bine. Asta e important acum. El aproba atent. — Fir-ar sa fie, asta e important. Ma voi da jos din pat pâna la sfârsitul saptamânii. — Nu prea cred. — Ba da. El închise ochii. Spune-i lui Galen ca vreau sa-1 vad. — Hei, ce vrei, sa scapi de mine? — Nu, la naiba. Nu deschise ochii, dar îi mângâie mâna înainte de a-i da drumul. Vreau sa ma asigur ca nu o face altcineva. Cât de primitiv este Joe al tau? Cuvintele lui Montalvo îi revenira în minte în timp ce îl privea pe Joe. Nici macar nu vroia sa se gândeasca la raspunsul care ar fi deschis o cutie cu viermi. Si totusi stia ca era undeva în mintea ci. Nu era nimeni mai protector sau mai razbunator decât Joe daca se ivea ocazia. Doamne, iar aceasta era acea ocazie. — înceteaza sa te mai agiti si adu-1 pe Galen, spuse Joe. — Nu ma agit. Vreau sa ma asigur ca esti bine. El deschise ochii si zâmbi usor. — Asa cum am vrut sa o fac eu, atunci când ai spus ca vii înapoi la Bogota cu mine? Nu ma contrazice! Nu ascult. Mâinile ei se închisera în frustrare în timp ce îl privea. -Joe, asta nu e... — Galen, spuse el din nou. Ea sari în picioare.

— Îl voi aduce pe Galen fiindca esti ranit si nu vreau sa te supar. Se-ndrepta spre usa. Dar discutia nu se termina aici. Deschise usa. Despre ce naiba vorbesc cu tine? Nici macar nu m-ai lasat sa tc conving. - Am perfecta dreptate. Este cea mai veche logica din istorie. Cauza si efect. Actiune si reactiune. — Logic, pe dracu'! Ea trânti usa în urma sa. Apoi se sprijini de ea si încerca sa respire. Ameteala. Si suparata. Si speriata. — Esti în regula? Miguel era în spatele ei. As putea sa te ajut? — Sunt bine. Nu chiar bine. Cu siguranta ca nu. Da, ma poti ajuta. Adu-1 pe Galen si spune-i sa mearga la Joe. — Dupa ce te conduc în camera ta. — Nu ma duc în camera. Unde este Montalvo? — În camera sa. Este ora trei dimineata. S-a dus la culcare. — Unde este camera lui? Miguel facu semn spre o camera de la capatul coridorului. — As putea sa-1 trezesc si sa-1 trimit la tine. — Nu, du-te si gaseste-1 pe Galen. Joe va coborî probabil din pat si va încerca sa-1 caute singur daca acesta nu vine în camera lui. Idiotul nu-si cunoaste limitele. — Nici Colonelul. De aceea reuseste adesea lucruri imposibile. Poate ca si Quinn este la fel? — încercarile imposibile te pot ucide. Ea porni spre capatul holului. Iar tu esti la fel de rau ca si restul barbatilor de aici. Totul pentru glorie si razbunare. Nu conteaza care sunt consecintele... — Esti sigura ca nu vrei sa-1 scol eu pe Colonel? — Nu, o voi face cu. Nu l-ai auzit? Este întotdeauna la dispozitia mea.

— Sunt sigur ca va fi. Totusi, ar trebui sa te avertizez ca doarme dezbracat. - Si? — Nimic. Se-ntoarse si se-ndrepta spre capatul holului. Doar o mica informatie care m-am gândit ca ti-ar folosi. Galen va fi la Quinn în cincisprezece minute. Sper ca asta sa te multumeasca. — Nu, nu ma multumeste. Niciun pic. Dar nu este vina ta. Ea batu la usa lui Montalvo si o deschise larg. — Trebuie sa-ti vorbesc, Montalvo. — Desigur. Intra. Era întuneric, dar ca putea zari conturul trupului sau în patul imens din camera. — Aprinde lumina. — Cum doresti. El aprinse lampa de pe noptiera. Dupa cum vezi, nu asteptam musafiri. Zâmbi. Desi sunt sigur ca nuditatea nu te deranjeaza. — Nu, nu ma deranjeaza. Dar el era un specimen magnific, se gândi ea. Mare, musculos, epitoma unui mascul adult senzual. El ofta. — M-am gândit eu. Dar omul trebuie sa spere. El trase cear-seaful peste partea de jos a corpului sau si se ridica. Istoria ta este prea dura pentru a te impresiona în acest moment. — Doamne sfinte, vei încerca sa ma faci sa-ti fac jocul, nui asa? Ea se aseza pe scaunul de lânga fereastra. Sexul nu este o arma pe care o accept sau folosesc. Cred ca esti destul de inteligent ca sa realizezi asta. — Oh, da. Nu I-as folosi ca pe o arma. Dar sunt un barbat singur si rareori dau peste o femeie care ma satisface

mental si fizic în acelasi timp. Zâmbi. Si cu siguranta exista o oarecare apropiere între noi care ar fi interesant de explorat. îsi ridica mâna în timp ce ea deschise gura sa vorbeasca. Dar din moment ce nu esti aici într-o misiune de explorare, nu vom discuta despre asta. Trebuie sa fie foarte urgent, din moment ce nu putea astepta pâna dimineata. — Destul de urgent. — Ai vrea sa bei ceva? — Nu, spuse ea nerabdatoare, ti-am spus ca vreau sa vorbim. — Te ascult. — Joe se va duce dupa Diaz. — M-am gândit ca ar fi posibil asta. Sunt sigur ca, daca ai fi analizat posibilitatea asta, ai fi ajuns la aceeasi concluzie. Esti sigura? — Adica, daca el mi-a spus ce are de gând sa faca? Nu, dar îl cunosc si nu e nicio îndoiala în legatura cu ce are în cap. A cerut sa-1 vada pe Galen. Vrea informatii si poate ajutorul lui. Se va chinui sa se puna pc picioarc,y iar apoi va porni dupa el. Mâinile sale erau împreunate în poala. Este suparat si vrea sa ma apere. Nu e nicio cale sa-1 determin sa nu o faca. — Ce ai vrea sa fac eu? Sa-1 droghez? Sa-1 închid în camera? — Nu, Joe ar gasi o cale sa se elibereze. Este foarte inteligent si stie sa se descurce. — Asta îti lasa cam putine optiuni, nu-i asa? — Stii foarte bine ca da. — Atunci spune-mi ce vrei sa faci? - Îti bati joc de mine? — Fiindca zâmbesc? Zâmbesc fiindca cred ca voi fi un om

foarte fericit. Nu-i asa? — Îti voi face reconstituirea. Du-te dupa craniu. Adu-1 aici. — Si conditiile? — Îti tii cuvântul în legatura cu Bonnie. Si te vei duce imediat dupa craniu, nu vei mai astepta momentul potrivit. Vreau sa ma pot apuca de treaba mâine seara. — De ce? — Cred ca stii de ce. Cu cât îl fac mai repede, cu atât mai repede vei putea sa te duci dupa Diaz. Joe nu e în starea de a-1 prinde pe Diaz în urmatoarele saptamâni. Pâna atunci, cu putin noroc, tu îl vei fi doborât deja pe Diaz si cohorta lui de nenorociti. — Ce plan minunat. El chicoti. Dar chiar mi-ai facut un adevarat program. Cum crezi ca ma voi descurca? — Te-ai descurcat foarte bine când a fost vorba de Marty. Iti plac provocarile. Asta e una pentru care te-ai pregatit de când a fost ucisa sotia ta. îmi imaginez ca ti-ai muscat degetele de nerabdare asteptând ocazia. — La început. Dar am învatat ce înseamna rabdarea. La fel ca si tine, Eve. — Eu nu am de gând sa am rabdare cu asta. Joe nu se va duce dupa Diaz. A spus ca am fost prinsa între tine si acesta, dar a fost optiunea mea sa vin aici. Nu vreau ca Joe sa fie prins în mijlocul focului. Ea se apleca în fata, cu o voce joasa ca o liniste de otel. îti voi da ceea ce vrei, Montalvo, iar tu îti vei tine promisiunile. Te vei misca si o vei face repede. Niciun fir de par din capul lui Joe nu va fi atins în timp ce voi doi va sfâsiati. Ma întelegi? — Nu puteai sa fii mai clara de atât. El arunca deoparte cearsafurile si coborî din pat. Se apleca usor si se-ndrepta spre baie. Vei avea viteza. Si voi încerca sa-1 scot pe Diaz

din scena înainte ca Quinn sa iasa din patul de bolnav. — Nu încerca! O vei face! Ea se scutura. Foloseste una dintre acele rachete ale tale, daca e nevoie. — Doamne, ce violenta poti fii atunci când esti implicata emotional! Quinn nu e singurul care e protector. — Asta e. El zâmbi peste umar. — Sau istoria? Ti-am mai spus ca istoria trecuta este un punct care trebuie depasit. Disparu în baie si închise usa. O clipa mai târziu ea auzi dusul curgând. Se facuse. Ea era angajata. L-a convins pe Montalvo sa porneasca atacul asupra lui Diaz în mare graba. Nu ca acesta ar fi avut nevoie de vreun imbold. Ea vazuse cât de dornic era atunci când vroia ceva. Oare cum se manifesta acea dorinta în pat? Ea simti o unda de soc la acel gând. Nu-si putea aminti ultima oara când avusese un gând legat de sex în legatura cu un alt barbat în afara de Joe. Nu însemna nimic, se asigura ea repede. Era o femeie caresi petrecuse ultimele cincisprezece minute într-o camera alaturi de un barbat viril, puternic, dezbracat. Nu era o calugarita, si acel instinct era normal sa apara. Nu însemna ca îl iubea mai putin pe Joe sau ca va actiona vreodata pe baza acelui instinct. Era ca si cum îl privea pe Brad Pitt într-un film si se gândea ca poate nu ar fi atât de rau sa... Uita! Obtinuse ceea ce dorea de la Montalvo, si asta nu reprezenta o partida scurta în patul acelui monstru. Joe va fi bine. Ea putea avea sansa sa o gaseasca pe Bonnie. Daca totul mergea bine pentru Montalvo si oamenii lui în seara aceea. Daca totul depindea de el sa rada acel sat de pe fata pamântului si sa ia craniul, înainte ca Diaz sa stie ca

este acolo. Se ridica si se-ndrepta spre usa dormitorului. Un mare daca, se gândi ea îngrijorata. Un mare daca teribil, care o interzicea. 9 Când Eve ajunse în hol, îl întâlni pe Galen, care iesea din camera lui Joe. Privirea sa trecu de usa lui Montalvo. — O întâlnire la ceas de seara sau o încercare de asasinat? — Niciuna. Si nu esti amuzant deloc. Ce a vrut Joe de la tine? — Ai tu o idee, altfel nu-1 trezeai pe Montalvo la mijlocul noptii. — Joe vrea informatii. Vrea ajutor atunci când va putea sa se duca dupa Diaz. Altceva? — Vrea sa te tin departe dc orice implicare, cât timp nu e în stare de functionare. — Îti cere cam mult. — Nu, nu e adevarat. Zâmbi cu blândete. Prietena mea, Eve Duncan, a fost împuscata si aproape ucisa. Orice mi-ar fi cerut Quinn, as fi facut-o oricum. — Nu am dc gând sa-1 las sa sc duca dupa Diaz. Ii întâlni privirea. Si nu te las nici pe tine sa o faci. — Cum ai de gând sa ne opresti? — L-am pus pe Montalvo s-o faca. Este lupta sa. La dracu, nu este razboiul tau, Soldono spune ca nu are nicio problema daca îi lasa pe acesti criminali sa se ucida între ei. — Dar presupun ca nu îl pui pe Montalvo pe acelasi plan cu Diaz.

- Asta fiindca îl cunosc. Diaz este înca un mister. Dar principiul nu se schimba. — Atunci nu ar trebui sa am probleme în a te convinge sa stai deoparte de Montalvo. Corect? — Eronat. Voi face acea reconstituire. El va aduce craniul în seara asta, iar eu voi face treaba cât pot de repede. Galen scoase un fluierat usor. — Quinn va avea o problema. — Nu, nu va avea. Fiindca nu îi voi spune nimic. în ceea cc-1 priveste, tu vei face ceea ce îti cere sa faci. Buzele ei se strânsera. Inclusiv a ma tine departe de Montalvo. îti spun ce se întâmpla fiindca stiu ca vei afla oricum. Pot sa-1 tin pe Joe în întuneric pentru un timp limitat fiindca este legat de pat pentru o vreme. Sper doar ca este suficient pentru ca Montalvo sa convinga rebelii sa o porneasca împotriva lui Diaz. — Nu te baza ca refacerea lui Quinn va fi conform programului tau. El mi-a cerut sa-i aduc niste greutati pentru a se antrena, astfel încât sa nu-si piarda puterea cât timp sta în pat. Spune ca, cu ajutorul meu, va coborî din pat în câteva zile. — La naiba. — Chiar si daca coboara din pat, asta nu înseamna ca va avea forta sa stea pe picioare. Vor trece zile pâna când va fi mobil iar. — Dar poate fi mai devreme. Stiu cât de hotarât poate fi Joe. Este o forta irezistibila atunci când arc atentia îndreptata asupra unui lucra. -Atunci, mai bine ti-ai face treaba cât mai repede. Am învatat un lucra, stând lânga Quinn în ultimele zile. Nu poate fi oprit decât daca îi mai bagi un glont în el.

— Ce reconfortant. — Nu sunt sigur ca am vrut sa te reconfortez. De fapt ma mai gândesc, daca sa merg alaturi de Quinn în treaba asta. Tu crezi ceea ce ti-a spus Montalvo, dar asta nu înseamna nici ce va face Quinn sau eu. Cum stii ca ti-a spus adevarul în legatura cu acel craniu? Se scutura. Nu suntem lacomi. Nu trebuie sa distrugem operatiunea lui Diaz, asa cum doreste Montalvo. Am fi fericiti daca i-am aseza un glont între ochi. Asta e posibil în doi. — Lua-te-ar naiba, Galen. Stii cât poate fi de periculos sa fii pe lânga Diaz. — Dar nici nu vrem sa depindem de cineva în care nu stim daca putem sa ne încredem. Si asta e periculos. — îmi spui ca nu ma pot bizui pe tine? — Poti sa te bazezi pe ajutorai meu. Dar nu spun cum va fi acel ajutor. Ea trase adânc o gura de aer pentru a-si potoli mânia si frustrarea. — Spunc-mi ca ma pot bizui pc tine. Ii vei spune lui Joe ca voi face acea reconstituire? — Nu. Cred ca îi vei spune tu asta. Doar daca nu planuiesti sa-1 vizitezi la pat vei fi în stare sa-i ascunzi lucrai pe care1 faci. Nu de cineva atât de intim cu tine precum Quinn. Te-am privit în timp ce lucrai la reconstituiri. Nici macar nu mai esti pe lumea asta. Nu se gândise la asta. Galen avea dreptate. — Poate nu chiar acum. Voi încerca sa mai trag de timp. — Si sa lucrezi cu viteza luminii. Quinn nu are nevoie decât de un impuls care sa-1 mobilizeze. — Nu crezi în presiune, nu-i asa?

— Tu întotdeauna lucrezi sub presiune, iubire. Ea dadu din cap. — Dar de ce vrei sa lucrez mai repede? De care parte esti, Galen? — Nu m-am decis înca. Se strâmba. Elena spune ca sunt precum o pisica pe proverbialul acoperis fierbinte. Sar în felul care pare mai bun la acel moment. — Prostii! Stiu ca te angajezi. — Da, dar cum execut este alegerea mea, spuse el cu blândete. Acum fugi în pat. Voi sta eu cu Quinn. Nu cred ca vrei sa-1 vezi acum. Esti prea preocupata de planuri si scheme si vei face totul sa nu îl scuturi si sa-i spui ce sa faca. Nu e bine pentru un pacient în starea lui. — Dar nici sa iasa din pat înainte de a se face bine. Tu îl ajuti sa faca asta. — Punct lovit. El se-ntoarse spre usa. Tacu când usa lui Montalvo se deschise. Montalvo era îmbracat în haine kaki si ghete de armata, cu omniprezentul pistol la mijloc, în timp ce se îndrepta repede spre ei. Dadu din cap spre Eve. — E destul de repede pentru tine? Nu suntem chiar pe drum, dar fac tot felul de planuri. Ar trebui sa fim gata diseara pe la ora opt. Trecu de ea si alerga pe scari. — Chiar l-ai pus pe foc, murmura Galen. Sau mai bine zis, pe o racheta. Poti chiar sa-ti încalzesti mâinile la acest foc. Ea stia ce vrea sa spuna. Excitarea lui Montalvo si urgenta erau aproape palpabile. — Abia astepta clipa asta. A fost soldat si îi plac provocarile. Va îndragi fiecare minut petrecut pentru a-i lua craniul lui Diaz de sub nas. — Mda. Galen înca mai privea în urma lui. E ca un drog.

Doamne, Galen parea chiar dornic, se gândi ea cu exasperare. Barbatii. — E norocos daca se întoarce cu propriul sau cap, mai bine decât un craniu, spuse ea politicos. — Se pare ca are o echipa bine antrenata. Are o sansa foarte mare. — Conform celor spuse de Montalvo, Diaz stia ca el e aproape de a gasi trupul ei. Poate stie mai mult decât crede Montalvo despre locatia mormântului. Vom vedea daca se descurca sa-mi aduca craniul în seara asta. Se-ntoarse si porni spre camera sa. Se clatina putin si se concentra ca sa se îndrepte. Era obosita, iar capul îi plesnea. Avea nevoie de somn pentru a se reface si trebuia sa se refaca. Urmau niste zile îngrozitoare, daca Montalvo îi aducea în seara aceea craniul. Privi peste umar si-1 vazu pe Galen care, în sfârsit, nu mai privea dupa Montalvo si deschise usa lui Joe. Galen se dovedea a fi la fel de dificil ca si toti ceilalti barbati de aici, din tabara. Pisica pe acoperisul fierbinte, într-adevar. — Duarte nu a raportat de acum doua zile, spuse Nekmon. Stim ca e în zona si monitorizeaza ce se întâmpla în tabara. Nu a mentionat nimic depre Eve Duncan. De asemenea, stim ca un doctor din sat a fost chemat la tabara acum doua zile. Este înca acolo. Diaz se-ncrunta. -Atunci, daca Duarte a reusit s-o împuste pe Eve Duncan, nu i-a iesit. Femeile moarte nu au nevoie de doctori. — Nu suntem siguri ca este în tabara.

— Fiindca omul pe care l-am trimis la Atlanta nu a gasit nicio înregistrare referitoare la plecarea sa? Nu fi prost. Montalvo putea gasi o cale de a o scoate peste granita. Nekmon aproba. — Si Joe Quinn a parasit Atlanta în directia Bogota. Dar dupa asta i-am pierdut urma. — Se pare ca pierzi urma a multor oameni buni, spuse Diaz sarcastic. Aquila, Duarte si nici macar nu poti sa o localizezi pe Eve Duncan, cu atât mai mult, ai pierdut-o. — Daca Duarte a reusit sa traga, exista o sansa ca ea sa fie moarta. El era bun. — Atunci de ce au chemat doctorul? Nekmon ridica umerii cu o usoara scuturatura. — Quinn? Chiar Montalvo? — Presupun. Doamne, am obosit de atâtea presupuneri! Vreau raspunsuri. Vreau aceasta problema rezolvata. Se uita în paharul cu vin. Montalvo a fost un spin în spatele meu pentru prea multi ani. Ar fi trebuit ucis atunci când a venit sa ma acuze, când am scapat de acea femeie, Armandariz. — Am facut tot ce am putut, spuse Nekmon. Ne-am gândit sa-1 punem la pamânt pentru doi ani dupa aia. A devenit o fantoma nenorocita. Si dupa ce a început sa vânda arme a trebuit sa avem de-a face cu acel mic batalion pe care-1 tinea pe lânga el. Ai spus chiar tu ca era mai bine sa stam sa asteptam. Si sa privim. — Fiindca am nevoie de corpul nenorocit al acelei femei. Ar fi trebuit sa-i dau foc si sa împrastii cenusa în cele patru vânturi. Dar nu am vrut sa stric acea dulce afacere cu Armandariz. înca am nevoie de el. Nu sunt multi care au o armata sub comanda.

— As putea sa sugerez ca asta ar trebui sa fie ceva usor. Ai destui bani pentru a-ti muta operatiunile în alta tara. - Alta tara? Ai înnebunit? Aici sunt un rege. Iau ceea ce vreau si pe cine vreau. Daca ma duc în alta tara, sunt considerat doar un nimeni care trebuie zdrobit. Zâmbi rautacios. Aici eu distrug. Nu-mi sta nimeni în cale. — Doar o sugestie. — Asta c necazul cu tine, Nekmon. Te multumesti cu lucruri linistite. De aceea vei munci întotdeauna pentru unul ca mine. — Exista un singur Ramon Diaz. Cu siguranta nu e nimeni ca tine. Nenorocitul îl flata, realiza Diaz. Sau poate ca îl insulta si sc gândea ca nu se prinde. Nekmon, cu educatia sa de om scolit pe la colegii si felul de a fi manierat, începea sa-1 deranjeze. Era valoros pe partea financiara si era un excelent om de scos în fata, dar putea fi înlocuit. Dar nu chiar acum. Nu avea nevoie de schimbari printre oamenii de lânga el în timp ce avea de-a face cu Montalvo. Bastardul se apropia prea mult. — Sa trimitem pe cineva sa vada ce e cu Duarte? întreba Nekmon. — Daca nu ai auzit de el, a fost probabil prins, sau e mort. Nu poti mai mult de atât? — Ar fi o posibilitate sa mituiesc pe cineva din tabara lui Montalvo sa lucreze pentru noi ca informator. Lucrez la asta de ceva vreme. A început sa ceara mai multi bani. - Atunci, da-i! Se încrunta gânditor. Trimiterea lui Duarte si a lui Aquila la Montalvo ar putea fi ca un tragaci tras. El va sti ca banuiesc ca se întâmpla ceva si ca încerc sa gasesc un mod de a contracara. S-ar putea sa nu realizeze ca stiu

despre Eve Duncan, dar va pune jar pe coada lui ca sa-i aduca acel craniu. — Daca nu-1 are deja. — Nu-1 are. Daca l-ar fi avut, nu ar fi asteptat atâtia ani. Lam urmarit ca un vultur din momentul în care am aflat ca 1a pus pe nenorocitul ala sa-i caute trupul. încruntarea i se adânci. Acel corp este pe aici pe undeva. Stiu asta. Nenorocitul nu a putut sa ajunga prea departe, pâna ce nu am aflat ca lucra cu Montalvo. Nu, Montalvo stie unde este, dar înca nu a scos corpul. Se ridica în picioare si se-ndrepta spre fereastra arcuita pentru a se uita afara la dealurile ondulate cultivate cu cocaina, care se-ntindeau în fata lui. Ce scena somnoroasa, însorita, Nekmon nu va sti niciodata ce emotie avea de câte ori se uita la acele dealuri. Era mai multa putere investita acolo, în acele câmpuri cu cocaina, decât ar avea multi oameni într-o viata de afaceri. Puterea de a distruge sau suci mintile. Sa ridici un jegos la cer, apoi sa-i iei puterea, daca asa vroiai. Faptul ca drogurile l-au facut bogat era doar o problema secundara. Puterea conta. Iar el nu avea de gând sa-i lase lui Montalvo nicio bucata din acea putere. L-a mai batut o data. îl va bate din nou. — Nu vei face nimic? întreba Nekmon. Da, cu siguranta va trebui sa-1 înlocuiasca pe Nekmon cu prima ocazie. — Nu am spus asta. Vei înteti supravegherea taberei. Te vei asigura ca securitatea aici este în buna regula. - Si? Zâmbi. — Ei, vom astepta si-1 vom prinde atunci când va încerca sa scoata trupul iubitei sale mirese.

Ceasul de la capul patului arata 6:35. Eve îsi scutura capul pentru a se trezi din somn. Dormise de parca ea fusese drogata, nu Joe. în clipa în care pusese capul pe perna fusese pierduta pentru lume. Craniul. Sari în picioare si se-ndrcpta spre baie. Montalvo spusese ca urma sa plece Ia ora opt. Trebuia sa ajunga jos imediat. Ar putea pleca devreme, iar ea trebuia sa... Se opri dintr-o data. De ce se grabea atât? De ce era atat de dornica sa-1 vada înainte de a pleca? Se duse încet la baie si dadu drumul la apa de la dus. întreaga sa fiinta era în stare de alerta. Conectata, în expectativa. Asteptând ce? Atunci îsi dadu seama. Si nu mai era destula vreme. Pasi repede sub apa. Peste jumatate de ora alerga pe scari. La primul etaj era o activitate febrila. Oameni îmbracati în haine de culoare kaki si ghete de vânatoare, toti bine înarmati, erau peste tot. îl zari pe Soldono aproape de usa din fata. — Unde e Montalvo? striga ea de pe trepte. - Afara, în curte, cred, spuse Soldono. A tot intrat si iesit toata dupa-amiaza. îi arunca o privire admirativa. Arati surprinzator de sanatoasa, daca ne gândim la cele prin care ai trecut. Când te-am vazut prima oara, zacând sub trupul lui Quinn, m-am gândit ca ai murit. — Sunt bine. Trecu de el si iesi pe usa. Era aproape întuneric, dar peste tot erau lanterne si îl zari pe Montalvo imediat. El venea pe treptele de la grajduri, vorbind cu cineva din spatele sau.

— Montalvo. El zâmbi în timp ce se întoarse spre ea. - Ah, ai venit sa-mi spui ramas-bun. Ai ceva sa-mi dai, sami poarte noroc în timp ce sunt la lupta? — Nu. Nu de asta am venit. Zâmbetul lui pali si el ofta. — îmi era teama de acest lucru. Speram ca esti prea ranita si prea obosita pentru a reactiona în felul tau caracteristic. Cu siguranta sperantele mele au fost desarte. — Merg cu tine. — Nu e posibil. — Merg cu tine. — Eve, noi mergem repede si ne-ai încurca. — Nu spun ca vreau sa-mi dai o arma si sa ma lasi sa merg dupa Diaz. Nu sunt proasta. Las lupta pentru cei pregatiti pentru asta. Dar merg acolo ca sa fiu de fata când scoti craniul. — Nu! Soldono statea în spatele ei. Eve, asta e o nebunie. Ai putea fi ucisa. De ce insisti sa mergi? — E o problema de încredere. Tonul vocii lui Montalvo era ironic. încrederea pc care nu o are în mine. Nu e asa, Eve? — Bineînteles ca asa e. îmi arunci o poveste frumoasa, ca un basm despre un monstru care sta în castelul sau si împroasca venin pe tot ce atinge. Dar daca minti? Daca ai acest craniu ascuns undeva si îti iei oamenii, iar apoi te întorci peste câteva ore cu craniul? Sau poate nici macar nu este craniul sotiei tale. Poate reconstituirea este a altcuiva. Sau poate trupul îngropat este în alta parte decât pe teritoriul lui Diaz, iar eu violez un mormânt. De unde stiu eu astea? — O problema de încredere. — Nu voi face reconstituirea decât daca sunt absolut

convinsa ca mi-ai spus adevarul. — Cât de absolut? — Vreau sa vad eu însami cimitirul. Vreau sa vad acel castel în care mi-ai spus ca locuieste Diaz, în turnurile acelea de peste sat. Vreau sa te vad cum sapi dupa craniu. — Eve, spuse Soldono protestând. Este o greseala! — Am facut destule în ultima vreme. Ea-1 privi pe Montalvo drept în ochi. Dar nu-mi voi compromite etica din cauza minciunilor. Aceasta este o greseala pe care nu o fac. Ea-1 auzi pe Soldono murmurând o înjuratura în spatele ei. Dar îl ignora. Asta era între ea si Montalvo. — Nu poti sa tii pasul cu noi. Abia te-ai sculat din pat ieri, spuse Montalvo. — Atunci gaseste o cale sa te asiguri ca voi tine pasul. Folo-seste-ti ingeniozitatea. — Nu te razgândesti? — Nu, nu ma razgândesc. El tacu o clipa. — Ne vei încurca. Asta nu va conta când intram, dar va conta când vom iesi. — Nu vreau sa moara nimeni din cauza mea. Asaza-ma undeva de unde pot vedea ce se întâmpla. îndata ce vad craniul în mâinile tale, ma poti trimite înapoi înaintea echipei. Apoi te poti misca în propriul ritm. — Daca totul merge bine. — Trebuie sa fiu sigura ca îmi spui adevarul. — Nu o lasa sa mearga, Montalvo, spuse Soldono. Stii ce va face Diaz daca o prinde. — Oh, da. O va ucide, apoi o va arunca în mlastina. Si într-

o zi cineva va gasi craniul ei si se va mira cine a putut fi atât de prost, se scutura Montalvo. Dar nu voi fi eu acela. Fiindca nu voi lasa sa se întâmple una ca asta din nou. Asadar, nu îl pot lasa sa o prinda. Privirea sa se întoarse spre Eve. Du-te sus si intra din nou sub dus. -Ce? — Spala-ti toate urmele de lotiune si sapun. Mirosi foarte frumos, as putea spune, de la distanta, când apari. Unii dintre oamenii lui Diaz au acelasi antrenament de comando. Ea încuviinta. - Altceva? — Miguel îti va da niste solutie contra tântarilor. îsi verifica ceasul. Ai patruzeci si cinci de minute. — Voi fi gata. Deja se misca repede spre usa. — Cred ca vei fi. Soldono o ajunse din urma în timp ce ajunsese la scari. — Este o nebunie. — Nu am timp sa ma cert cu tine. O voi face. Lasa-ma în pace, Soldono! — Nu pot sa te las singura. Tu esti treaba mea. Se presupune ca sunt aici pentru a te proteja. Se încrunta. Daca mergi, merg si eu. — Montalvo nu te va lasa. Esti agent CIA si nu va risca asta. Urca câte doua trepte deodata. Nu mai pot pierde timpul stând de vorba cu tine. Vreau sa-1 vad pe Joe, înainte de a intra la dus. — Poate te va convinge sa renunti. — Joe nu va sti nimic. Ea-1 privi peste umar. întelegi, Soldono? — Cred ca cineva ar trebui... Se opri. înteleg. — Bun. Ea ajunse în capul scarilor si o rupse la fuga pe

coridor, trecând de paza de la camera lui Joe. Deschise încet usa. Se asteptase sa-1 vada pe Galen, dar camera era goala cu exceptia lui Joe. Traversa camera pentru a se aseza pe pat lânga el. Ochii lui erau închisi si la început se gândi ca doarme. — Eve? deschise greoi ochii. M-am gândi ca esti tu. Acea lotiune cu aroma de gardenie... — Prea mult? Evident ca ar trebui sa o dau jos. — Nu, mi-a placut întotdeauna. Miroase a curat... — De la metri distanta, repeta ea sec cuvintele lu Montalvo. Îl atinse usor pe par. Te mai doare? — Nu foarte tare. Continua sa-mi dea acele medicamente ca sa îndeparteze durerea. Mâine le voi spune sa se duca la dracu. îi lua mâna. Nu ai venit sa ma vezi azi. Mi-ai lipsit. Din cauza ca esti suparata pe mine? — Nu, fiindca am cazut literalmente ca moarta atunci când m-am bagat în pat. — Arati bine acum. Privirea sa îi cuprinse fata. Esti îmbujorata, iar ochii îti sunt... nu stiu. Proprii sai ochi se închideau. Arati... bine. — Multumesc. — Cred ca... ma deranjeaza. Doamne, daca nu ar fi fost pe medicatie ar fi putut sa o citeasca fara niciun efort. Se apleca si-1 saruta pe frunte. — Sunt bine si tu te vei face bine. Si da, sunt suparata pe tine. Dar asta nu ma poate tine sa nu vin sa te vad atunci când esti bolnav. Nu asa merge. Nu atunci când iubesti pe cineva. — Îmi pare bine... stiam asta, dar câteodata uit... Adormise. Ea mai ramase o clipa pentru a-i tine mâna, pentru a-1

privi, pentru a sta cu el. Apoi îi puse cu grija mâna pe pat si se-ndrepta spre usa. îi mai ramasese jumatate dc ora din timpul dat de Montalvo si trebuia sa se grabeasca. Miguel astepta afara. îi întinse o bucata de sapun si o sticluta de lotiune împotriva tântarilor. — Esti inconstienta, Colonelul nu e fericit. — îmi pare rau, stiu ca este o crima în ochii tai. — Da, dar nu te voi trata ca pe un criminal decât daca lipsa ta de întelegere va cauza probleme Colonelului. Privirea lui era rece în timp cc sc-ntoarse. Asta nu e de acceptat. — Nici pentru mine. Se-ndrepta spre camera sa. Nu vreau ca cineva sa fie ranit. Trânti usa în urma sa. Era obosita sa se tot certe, iar asta era destul de greu. Sa-si faca dusul si sa se spele pe par, sa scape de acel miros nenorocit, apoi sa mearga în curte. Alerga pe scari peste douazeci de minute. Holul era gol acum, observa ea. Probabil toata lumea era adunata afara, gata de plecare. Avea dreptate. Doua jeepuri cu motoarele pornite erau parcate în fata casei, dar ea mai remarca un camion plin de oameni care deja iesea pe poarta. Montalvo vorbea cu cineva din umbra jeepului în timp ce ea se-ndrepta spre el. — Sunt gata. Asa cum ai specificat, nicio urma de miros... Galen. Acesta îi zâmbi. — Buna, iubire. Montalvo se-ntoarse dinspre Galen.

— Bun. Urca în masina. Ne vedem în sat, Galen. Sendrepta spre jeepul din fata. Sau daca avem noroc, nu te voi vedea acolo. Eve se-ntoarse spre Galen. — Ce naiba faci aici? — Se pare ca voi ajuta la jefuirea unui mormânt. — Ti-am spus ca nu vreau ca tu sa... — Asta a fost înainte ca tu sa decizi sa-ti risti gâtul pentru a te asigura ca Montalvo nu te minte. Se strâmba. Iar eu am o banuiala, ca m-am ales cu asta de la tine. Te-am întrebat aseara de unde stiai ca Montalvo era bagat în aceasta poveste cu jefuirea mormântului. — Probabil m-as fi gândit si as fi stiut ca va trebui sa verific chiar eu. Oricum era în mintea mea. Eram prea obosita sa fac legatura. Nu ai nicio responsabilitate în legatura cu... — Taci. Trebuie sa ai pe cineva care sa-ti pazeasca spatele, iar lui Soldono i-ai dat papucii. — Soldono a venit la tine sa-ti ceara asta? — Nu a trebuit sa ma roage prea tare. O ajuta sa urce în masina. Chiar daca nu ai fi fost implicata, mi-ar fi placut o plimbare la petrecere. Arata ca genul meu de distractie. — Nu vreau sa vii, Galen. — Prea târziu. — Cineva trebuie sa aiba grija de Joe. — L-am pus pe Soldono sa-1 tina de mâna. Nu ca ar fi avut nevoie, cu un doctor alaturi. Iar tu vorbesti de parca am fi plecati mai multe zile. Montalvo a estimat vreo sase ore. Îl privi exasperata. — Cum de l-ai convins pe Montalvo sa te lase sa mergi? — Reputatia mea nu e pura ca zapada precum a lui Soldono

si el a vazut ca ma descurc. îl elibereaza pe unul dintre oamenii lui ca sa nu te mai pazeasca. Nu a fost prea dificil sa-1 conving ca sunt un plus bun la banda sa vesela. O privi în timp ce urma jeepul lui Montalvo pe portile taberei. Acum, nu ar fi mai benefic pentru tine sa încetezi sa te mai contrazici si sa discutam ceea ce am decis, Montalvo si cu mine, ca-ti va da ce doresti si sa ramânem în viata? Nu era nicio cale sa-1 convingi. — Bine, spune-mi ce se va întâmpla? — Dealul care da spre cimitir este foarte împadurit. Putem parca masina pe drum, sa urcam dealul si sa stam acolo sa-i privim pe Montalvo si pe oamenii sai cum fac treaba. Când vei fi satisfacuta, vom pleca de acolo. — Suna foarte simplu si eficient. -Ah, am uitat sa-ti spun ca nu vom folosi luminile pe ultimi-lc patru mile spre deal si ca s-ar putea sa ajungem într-o groapa? Sau ca Montalvo a trimis înaintasi sa se asigure ca nu sunt alunecari de teren pe acea parte a vaii, dar este doar optzecisi cinci la suta sigur ca nu va aluneca nimeni? O privi. înca mai vrei sa mergi? — Da. Ea privi prin parbriz la farurile jeepului lui Montalvo, aflat în fata lor. Trebuie sa merg. — Ar trebui sa fie înainte, spuse Galen în timp ce privea prin parbriz. Doamne, este ca si cum te-ai târî printr-un tunel întunecat. Montalvo a spus ca în seara asta va fi luna plina. Unde dracului este? — Evident ca Montalvo nu poate controla totul. Norii apar. — Ei bine, evident a controlat aceasta situatie. Am ajuns pâna aici fara sa fim... uite, acolo este. întoarse volanul, iar jeepul se rasuci spre un drum lateral. La o suta de yarzi mai departe, întoarse jeepul.

— Iesi afara. Montalvo si oamenii sai ar trebui sa fie la zece minute de noi. Ne-a luat mai mult decât am crezut sa ne târâm pe drum. Daca vrei sa vezi spectacolul, ar trebui sa te grabesti. — Cu siguranta ca vreau sa vad. Ea sarise deja din jeep. în ce parte? — La stânga este o poteca. O lua de brat. Uite, acolo este! Ea se muta pe poteca din spatele lui. — Cât de departe? — îmi pare rau. Montalvo nu a specificat. A spus sa urcam pâna sus pe deal. Dealul era abrupt, iar poteca se simtea alunecoasa sub picioarele lor. Ea aluneca de doua ori si se-ndrepta. Rasuflarea i se îngreunase dupa ce urcasera doar cinci minute si ceva. — Esti bine? sopti Galen. — La naiba, nu. Sunt înca ametita de la acea lovitura, dar ma descurc. — Nu am nici cea mai mica îndoiala ca o vei face. Dar spune daca ai nevoie de o mâna libera. — Ca o alternativa la a cadea la picioarele tale, poti fi sigur ca voi tipa, spuse ea morocanos. — Ei, nu tipa. Asta ar putea stârni alunecarile de care vorbea Montalvo. Dar o zgâltâire usoara ar putea... cred ca am ajuns. El ajunse în spate si o trase în sus pe ultimii metri spre creasta dealului. Acela este regatul lui Diaz. Daca era un regat, castelul de pe dealul din fata chiar facea onoare conceptului, se gândi ea. Luna era înca ascunsa dupa nori, iar castelul era singurul lucru luminat stralucitor ce putea fi reperat cu usurinta în întuneric. Era o vila stil

spaniol-maur la scara mare. Turnulete si ferestre masive, arcuite, încadrau de jur-împrejur extremitatile exterioare ale castelului, care, atât cât putea spune, erau impresionante. Privirea se muta de la castel la satul ce se zarea mai jos. întuneric. Abia putea zari acoperisurile caselor, dar nu era nimic distinct. — Nu am venit aici sa vad castelul. Nu vad nimic în afara acelor lumini care... Luna iesi din spatele norilor. — Chiar la fix, murmura Galcn. Poate Montalvo chiar arc influenta la un nivel superior. Ea abia îl auzi. Privirea cerceta satul în cautarea unui semn de... -Acolo este. Ea se lasa în genunchi si ridica binoclul la ochi. Cimitirul este în spatele acelei biserici micute, la stânga. Doamne, este la marginea satului, în câmp deschis! Nu sunt case împrejur care sa-1 adaposteasca. Daca oamenii lui Diaz se vor uita din acea monstruozitate de castel, ar putea vedea tot cc se misca. — Atunci Montalvo ar face bine sa spere ca nu se uita. îl vezi pe el sau vreunul din oamenii sai? - Nu. — Mormântul ar trebui sa fie la doua treimi, în dreapta unui mormânt urias de piatra. — Ti-a spus Montalvo asta? — Nu am vrut sa pierd timpul. Ea scana cimitirul în directia pe care i-o indicase el. Mormântul acela urias... gata. — Nu este mare, este enorm. Nici macar nu arata ca ar apartine unui cimitir dc tara. - Ah, ba da. Este ultimul loc dc odihna al Rosei Maria Diaz,

mama lui Ramon Diaz. — Iar trupul sotiei lui Montalvo a fost îngropat aproape deasupra lui? Nu foarte inteligent. Zona este probabil cel mai bine îngrijita din cimitir. Ca sa nu mentionam faptul ca Diaz probabil vine aici destul de des. — Dc fapt a fost o alegere desteapta, dupa spusele lui Montalvo. Zona nu este îngrijita deloc. Diaz a urât-o pe mama sa. Se spune ca el a fost cauza mortii ei. Ea 1-a turnat odata politiei, atunci când era la începuturile sale. -Atunci dc ce ar fi îngropat-o acolo unde ar fi fost în permanenta cu el? — Poate un accent bolnav de triumf pentru ca a dovedit ca este mai tare decât ea. El era regele dealului, iar proasta de mai-ca-sa statea la picioarele sale. — Sunt într-un unghi prost. Trebuie sa ma mut. Ea sendrepta spre stânga. Se crispa. Montalvo e deja acolo, sapa. Alti doi oameni sapa si ei. — Bun. Cu cât mai multi, cu atât mai repede plecam de aici. El îsi ridica capul si se uita în spate spre poteca pe care venisera. Lucrurile au mers prea usor. Nu-mi place... — Nervos? ea-si coborî binoclul. Ai vreun motiv concret? El dadu din cap. — Nimic concret în legatura cu asta. înca apreciez situatia. Putem pleca acum? — într-un minut. Ea ridica binoclul la ochi din nou. Când gasesc scheletul. — Atunci sper ca nu l-au îngropat prea adânc. — Si eu. Ea ramase nemiscata. Cred ca au ajuns la el. Montalvo sare în groapa, iar Miguel îi întinde o cutie. Mâinile i se înclestara pe binoclu. Gata. L-a apucat. Acum iese afara si fug spre... se-ntoarse spre Galen. Asta e tot ce vroiam.

Putem sa... Galen nu mai era acolo! Panica. Inima îi batea tare în piept. Se-ntoarse si porni în fuga în jos pe poteca. Opreste-te! Mai încet e mai bine. Fii atenta! Nu sti ce sentâmpla. - Eve. Ea sari în timp ce Galen aparu din tufisurile din spatele potecii. — M-ai speriat. — Bine. S-ar putea sa avem nevoie de putina adrenalina chiar acum. O lua de brat si pornira în graba. Trebuie sa plecam de aici. — De ce? Unde ai fost? — Am cercetat putin locul. Am un sentiment... El privea în fiecare parte a potecii în timp ce coborau. Am dat peste unul din gardienii lui Diaz, care era pe poteca din spatele nostru. Am avut grija de el, dar nu stiu daca a spus si altcuiva ca suntem aici. — Dar Montalvo? — E pe cont propriu. Nu va face altceva, daca stie ca Diaz e pe urmele lui. Se asteapta. S-ar putea sa avem noroc. Vom provoca o diversiune. Ajunsera la jeep si el sari pe scaunul soferului. Haide. Porni motorul. Hai sa plecam de aici. Ea era deja pe scaunul din dreapta. — Ai actionat luminile. Vom fi vazuti. — Mai bine risc sa fiu zarit decât sa sfârsesc într-o groapa, daca oamenii lui Diaz vor începe sa se scurga pe acel deal. Apasa acceleratia. Patru mile si iesim de pe teritoriul lui Diaz si intram în jungla lui Montalvo. Ei înca ne mai pot urmari, dar vom fi mai în siguranta. Montalvo si oamenii

sai cunosc jungla precum dosul palmelor. Jeepul se zguduia pe drumul murdar si denivelat, iar ea se tinea strâns pentru a nu fi strânsa de centura de siguranta. — Patru mile nu e atât de mult. Am putea sa... - Jos! Ea desfacu centura de siguranta si se lasa în scaun. Jeepul se misca în fata si în spate pe drum precum un sarpe pe o duna de nisip. Un alt foc. — A ratat, mormai Galen. O alunecare de teren. Daca reusim sa iesim din raza lui de actiune, scapam. Idiotul nu a tintit în roti. Cât mai era pâna la un loc sigur? se-ntreba Eve disperata. El spusese patru mile, dar se miscau repede. Trei? Doua? Un alt foc. — Nu mai e în raza de actiune, spuse Galen. Tine-te bine. Trebuie sa merg în zigzag în caz ca mai e vreo alunecare. înca un minut si iesim din teritoriul lui Diaz. — Tu tine-te bine. Si sa nu îndraznesti sa te lasi împuscat. — Fac tot posibilul. Se strâmba spre ea în timp ce conducea înainte si înapoi pc drum. Si asta e al naibii de bine. Admite. — O admit. Superior! Minunat! Acum hai înapoi la tabara! - Acasa, liberi. Facu o întorsatura brusca si deodata fura învaluiti în întuneric. — Te poti ridica acum. Ea se ridica si privi în jur. Jungla. întunericul dens, care apasa atmosfera, era datorat unui strat apasator care bloca cerul noptii. — Nu este ceea ce numesc eu acasa. Ea ofta usurata. Dar pentru moment merge. Sa-1 cautam pe Montalvo si sa

vedem daca si el a patit la fel. 10 Telefonul lui Montalvo este închis, spuse Galen. Asta ar putea însemna ca nu este în aria de acoperire sau ca a fost prins de Diaz. — Sau ca e mort, spuse Eve. — Nu fi pesimista. Facu o pauza. Sau poate optimista. Asta ar încheia obligatia ta de a face o munca pe care nu vrei s-o faci. Si ar însemna sfârsitul sansei de a o gasi pe Bonnie. — Nu zici nimic, spuse Galen. — Nu m-a mintit. Am vazut totul exact cum a descris el. Cred ca ce mi-a spus despre Diaz si craniul sotiei sale era adevarat. — Asta înseamna ca vrei sa fie în viata. — Scopurile noastre nu sunt chiar atât de diferite unul de celalalt. Ea se gândi la Montalvo, pe care ajunsese sa-1 cunoasca. Cred ca merita sa-si aduca sotia acasa. — Si sa-1 omoare pe Diaz? — La dracu, da. Aproape ca 1-a ucis pe Joe. Galen chicoti. — Si ca merita orice pedeapsa din lume. Pentru o femeie complexa, tu ai un cod foarte simplu, Eve. — Nu sunt complexa. — Nu mai mult ca Lucrezia Borgia combinat cu Maica Tereza. — Mai suna-1 pe Montalvo! El forma numarul, iar de data asta Montalvo raspunse. - Ah, esti viu si dai din mâini, spuse Galen. Ne întrebam daca nu cumva ai murit. Am avut o conversatie interesanta

despre argumentele pro si contra referitoare la actiunea ta. Da, am iesit din linia de foc. Unde esti? Uff. Închise telefonul. începu sa înjure. Nu-1 pot blama. Am auzit focuri de arma pe fundal. Probabil ca a raspuns doar pentru ca dorea sa stie daca aveai nevoie de ajutor. — Evident, el este cel care are nevoie. — E pe cont propriu. Va scapa sau nu. O privi. Nu este vina noastra. Asa cum am spus, a fost o distractie. El avea un plan, avea oameni antrenati. Cred ca se descurca. — Sper ca ai dreptate. Cât mai avem pâna la tabara? — Nu prea mult. Cine stie? Poate ca Montalvo ne asteapta la poarta. Montalvo nu i-a asteptat la poarta. Soldono a fost cel care a venit spre ei când au oprit jeepul în curte. — E clar ca nu a fost o actiune lipsita de stres. Privirea lui Soldono era fixata pe parbrizul ciuruit de gloante. E vreunul dintre voi ranit? — Nu. Eve iesi din masina. Dar nu stiu nimic despre Montalvo si oamenii sai. Ai vesti de la ei? Soldono dadu din cap. Nu fac parte dintre confidentii sai. Nu ar avea niciun motiv sa-mi raporteze mie. Este vreun motiv pentru care nu ar fi? — Focuri. Galen veni pe lânga jeep. — Acesta este un motiv serios de îngrijorare, nu crezi? — Poate. Se scutura. Dar nu pot pretinde ca sunt îngrijorat. V-am spus ce cred despre razboaiele între gasti, Eve. Nu vad pentru ce ti-ai riscat capul în loc sa încerci sa pleci de aici.

— Nici nu trebuie sa vezi. A fost decizia mea. Ai verificat ce face Joe? — O data. îsi ridica mâna când vazu ca ca se-ncrunta. Au trecut doar patru ore de când ai plecat. — Patru ore? Ea-si verifica ceasul si vazu ca avea dreptate. Era totusi greu de crezut. Aceste ore fusesera tensionate, parca trecusera zile întregi. Montalvo a estimat sase ore. — Nu arc întotdeauna dreptate. Probabil s-a obisnuit în timp cu probleme ca aceasta în care a intrat acum. Porni sa urce scarile. L-am pus pe bucatar sa faca un ibric dc cafea si sa o aduca în salonul din fata. Cred ca si tie ti-ar prinde bine o ceasca. — Nu acum. Ea se aseza pe treapta de sus a scarilor. Cred ca-1 voi astepta pe Montalvo. Soldono se scutura. — Cum doresti. Apoi disparu în casa. — Vrei companie? o întreba Galen. — Nu, du-te si vezi ce face Joe. M-as duce eu însumi, dar cred ca a simtit ca ceva nu e în regula, atunci când am fost sa-1 vad înainte de a pleca. Ma poate citi chiar si daca este pe jumatate adormit de la medicamente. — Asta nu ma surprinde, spuse el în timp ce intra în casa. Privirea ci se îndrepta spre porti. Unde dracu' era Montalvo? Daca nu a fost prins, nu ar trebui sa fie prea departe. Trecura cinci minute. Zece minute. Cincisprezece. Alte zece minute trecura înainte ca ea sa auda zgomotul produs dc motorul camionului. Peste doua minute camionul si jeepul intrara în curte. Usurarea i se scurse prin vene. Sari în picioare. Dumnezeule, camionul arata de parca trecuse printr-un atac

cu grenade în Irak, urme de gloante se vedeau pe usi si capota, usa din partea pasagerului statea pe jumatate desfacuta din balamale. Jeepul condus de Montalvo aparu în aproape aceeasi stare. — Ce s-a întâmplat? îl întreba ea pe Montalvo, în timp ce acesta opri jeepul si sari afara. Galen a spus ca a auzit focuri de arma. — Am iesit fara probleme din cimitir si prin padure spre masini. Facu o grimasa. Ma rog, aproape în regula. Am fost interceptati de o trupa de-a lui Diaz si am avut câteva minute tensionate. Am iesit cu bine din asta, dar ei au transmis prin radio si mai multi ne asteptau pe drum. Ne-au urmarit prin jungla si au provocat o ambuscada la turn. — Ce turn? — Exista un turn vechi ce sta sa se darâme, folosit pentru ceremoniile religioase de catre indienii Chibcha, la aproximativ patruzeci de mile de aici. Probabil au aruncat bombele de deasupra locurilor de bataie. în orice caz, ferestrele ofera un punct de cercetare pentru lunetisti. - Si? El se scutura. — Suntem aici, nu? Se duse spre jeep si scoase o cutie de piele murdara. Si avem lucrul pentru care ne-am dus. Nalia. îi întinse cutia. Acum ca e în mâinile tale. Nalia, sotia lui. Vocea lui nu avea nicio expresie, la fel si fata. Nu, nu chiar asa, observa ea. Era acolo un tic nervos aproape imperceptibil, la coltul buzelor. Umerii erau tasati si tensionati ca si cum ducea o povara. Povara? Doamne, îi luase craniul din mormânt fara nicio grija, fara nicio consideratie. Cum s-ar fi simtit ea, daca ar

fi fost obligata sa faca la fel cu Bonnie? — Ea va fi în mâini foarte respectabile, spuse ea cu delicatete. O voi trata ca si cum ar fi fost prietena mea. Va fi prietena mea înainte ca asta sa se termine. — Multumesc, spuse el nervos. Se-ntoarse pe calcâie si intra în casa. - A fost greu pentru el. Miguel iesise din jeep si statea acum lânga ea. E bine ca i-ai dat acele asigurari. - Am spus doar adevarul. Ea privi spre cutie. A facut-o chiar el, nu? — Da. Nu ar fi permis nimanui s-o atinga. întinse mâna. Vrei sa-ti duc eu craniul în biblioteca? Colonelul mi-a dat echipamentul pentru tine în aceasta dupa-amiaza. Ar trebui sa începi mâine. Ea ignora mâna întinsa. Dintr-un oarecare motiv ea nu vroia sa lase craniul pe mâna altcuiva. — Voi începe în seara asta. Sprâncenele lui se ridicara. — In seara asta? — în seara asta. Ea începu sa urce treptele. — Voi face multe lucruri în seara asta. Ea va trebui sa fie curatata, apoi voi putea începe masuratorile. Adu-mi un ibric cu cafea neagra. — Probabil esti obosita. Nu arati prea bine. Dar ea nu se simtea obosita. Se simtea vie si plina de entuziasmul si clanul unui nou proiect care o astepta. Avea din nou un scop. Nalia, acum esti în siguranta. Te vom aduce acasa. Repeta: — Cafea neagra. Era ora trei dimineata când Montalvo intra în biblioteca. — Du-te în pat. Nu e nevoie sa faci asta acum. Ea nu se uita la el.

— Acesta este motivul pentru care m-ai adus aici. Acum lasa-ma sa-mi fac treaba. — Am toate intentiile sa te las, dar nu vreau sa ajung sa te ridic de pe jos daca lesini. — Nu voi lesina. Ea-si îndrepta spatele pentru a-si descongestiona muschii. Nu se întâmpla când muncesc. Indiferent cât de rau îmi este, îmi trece în timp ce lucrez. Buzele lui se subtiara. — Interventia divina? Divina? Bonnie? — Nu am refuzat niciun ajutor vreodata. Ea privi din nou reconstituirea. Dar scopul si hotarârea pot adesea face minuni. — Nu vreau miracole de la tine. Doar sa faci o treaba buna. Du-te la culcare si odihneste-te. — O voi face. Eram aproape gata sa ma opresc. Am vrut doar s-o curat pentru a vedea ce am de facut. — Si cu ce ai de-a face? — Toate oasele sunt intacte. Asta e de mare ajutor. Este caucaziana, adulta. Se-apleca si îi întinse un obiect într-o cutie mica. Ziploc. Un dinte. Asta ar reprezenta o sansa pentru a face o verificare de ADN, daca ai vreun obiect intim. Presupun ca nu l-ai putut convinge pe tatal ei sa-ti dea o mostra de sânge ADN? — Sub niciun chip. — Ei, dintele ar trebui sa fie suficient pentru o dovada definitorie. — Va crede ca i-am mituit pe cei de la laborator. Ma bazez pe reconstituirea ta ca sa ajung la el. — Nu te baza pe asta. Voi face tot ce pot, dar nu sunt perfecta, îl privi. Iar aceasta s-ar putea sa nu fie sotia ta.

Daca este o alta femeie ucisa de Diaz? Daca cel care a târât-o din mlastina doar încerca sa câstige niste bani frumosi? — Ar fi fost prea speriat sa ma tradeze. — Nu a fost prea speriat sa îngroape scheletul în loc sa ti— 1 dea tie. Buzele i se strânsera. — E Nalia. — Fiindca vrei tu sa fie? — Doamne, nu. As vrea sa fie falsul pe care îl crede tatal sau si în schimb sa fie undeva pe o plaja în Australia. O vreau vie. Se-ntoarsc sa plece. Dar Nalia este în acel mormânt. — Vom afla. — Când? Cât dureaza? — Câteva zile. Tacu o clipa. Nu trebuie sa vii aici cât lucrez. Nu am nevoie de tine. — Dar eu trebuie sa stiu ce se-ntâmpla. Se opri privind-o. De ce sa nu vin? Te-as deranja? — Nu, odata ce am terminat masuratorile nici nu voi sti macar daca esti prin camera. Dar te va deranja. Craniul ei va arata ca o papusa voodoo în timp ce lucrez la el. — Doamne, vorbesti cu un om care i-a smuls craniul de pe schelet în seara asta, spuse el cu duritate. — Vorbesc cu omul care nu a privit macar o data reconstituirea sotiei sale de când a intrat în camera, spuse ea usor. Si îti spun ca nu trebuie sa o vezi din nou pâna ce nu termin. Nu trebuie sa treci prin acea durere. El ramase privind-o o clipa. — De asta erai asa grabita sa o cureti? — Poate. Ea privi din nou craniul. Si poate ca m-am gândit

ca nu va arata în asa hal. Cred ca era o femeie foarte speciala. — Da, era. Frumoasa. îsi drese vocea. Si foarte pretentioasa. Cum îi spui? Stiu ca nu îti asumi niciodata identitatea reconstituirilor tale. — îi voi spune Nalia. — Fiindca ma crezi? — Nu, fiindca asa mi se pare corect mie. Daca nu am fotografii sau descrieri, un nume nu ma va face sa renunt. Se sterse pe mâini pe prosopul de pe bancul de lucru. Va fi ce va fi. — Dar ma crezi, altfel nu te-ai fi apucat de aceasta reconstituire. — Cred ce au vazut în seara asta ochii mei. Tu ai fi putut sa tesi toata povestea. — Nu crezi asta, nu? Ea dadu din cap obosita. — Nu, nu cred ca mi-ai spus povesti. Sper sa nu ma-nsel. — Stiu ca nu vei avea încredere în nicio asigurare pe care ti-as da-o. Cred ca timpul va spune tot. Parasi biblioteca. Ea ramase acolo pret de o clipa, privind craniul. — începem, Nalia, murmura ea. El vrea sa te aduca acasa. Si eu vreau asta. Ce ti s-a întâmplat a fost groaznic, dar sper ca acum esti în pace. Dar el nu are liniste... Nu are liniste. Acea teama fara sfârsit. Acea durere fara de sfârsit. Ea cunostea foarte bine acel sentiment de haos. Dar se poate ca el sa fi ajuns la capatul cautarilor sale cu acest craniu înaintea ei. Spera ca este adevarat. — Ne vedem peste câteva ore, Nalia. Trebuie sa dorm putin. Se-ndrepta spre usa, apoi se întoarse impulsiva, îndreptându-se spre estrada, lua o cârpa aruncata si o puse

peste reconstituire. Aceasta este biblioteca lui, Nalia. Va intra aici din vreun motiv sau altul. Nu vei vrea sa te vada înainte sa arati foarte bine. Traversa camera si stinse lumina înainte de a închide usa. Oboseala o doborî. Era întotdeauna asa dupa o zi de munca. Oboseala ce fusese tinuta în frâu era eliberata. Interventie divina. Straniu felul în care Montalvo folosise acele cuvinte care-i atinsesera o coarda si îi amintisera de Bonnie, se gândea ea în timp ce urca scarile. Sau poate nu chiar atât de straniu. Montalvo si ea, care era atât de diferita, erau pe acelasi nivel în unele probleme. Se simtise foarte apropiata de el în biblioteca. Gresit. Se identifica prea mult cu el si asta îi putea întuneca judecata. Personalitatea Iui era prea puternica pentru a fi ignorata, iar ea se simtea de parca îl cunostea. începea s-o doara când se gândea la pierderea suferita de el. Ajunsese în capatul scarilor si ezita. Nu dorise sa mearga la Joe. Nu vroia sa-I scoale fiindca se simtea ea prost. Dar, la dracu'! Avea nevoie de el. Se va asigura ca prezenta ei nu-1 deranja. Intra pe usa dormitorului, apasând usor clanta. O clipa mai târziu era în pat, cuibarindu-se lânga el. — Eve? întreba el ametit. — Shhh. Bratele ei îl înconjurara. Culca-te la loc. Am vrut doar sa te tin putin în brate. Nu voi sta mult aici... Bine? — Mai mult decât bine... Da, era mai mult decât bine, se gândi ea. Era bine si în siguranta si avea stralucirea unei comori. Bratele ei se strânsera si mai tare în jurul lui.

— Da, este bine, Joe. Ea plecase. Parca nici nu fusese alaturi de el în pat. Joe privi perna deranjata de lânga el care reprezenta singura dovada ca ea fusese acolo. Dar amintirea ei era foarte clara, chiar si prin ceata medicamentelor puternice. Si mai era ceva. Un miros familiar se ridica spre el dinspre perna. Nu parfum. Ceva acid si întepator. — Buna dimineata. Galen intra în camera, ducând o tava. Vad ca esti treaz. Ti-am adus micul dejun. Oua, sunca, pâine prajita si cafea. Multe proteine si suficienta cofeina pentru a te face sa te ridici si sa pleci din... — Unde e Eve? — Înca în pat, cred. El aseza tava pe masuta de lânga pat. Cum te simti? — Ametit. Nu mai vreau medicamente. — Doctorul spune ca vor mai fi dureri destul de mari. — Sa-1 ia dracu' de doctor! El lua cafeaua pe care i-o întinse Galen. Vreau s-o vad pe Eve. — Nu am de gând s-o trezesc. Sunt sigur ca va veni sa te vada. — A venit aici de doua ori sa ma vada asta noapte. Eram atât de drogat, încât abia daca mi-am dat seama ca este aici. — Da? Ce dezamagit trebuie sa fii. Manânca-ti micul dejun! Privirea lui Joe se-ngusta asupra pernei de alaturi. Acel miros familiar se mai ridica înca spre el. Apoi îl recunoscu. — La dracu'! Trânti ceasca pe farfurioara. Face acea reconstituire. — Aproape ca ai spart ceasca. Galen lua ceasca si farfuria si le puse pe tava. Si e un portelan atât de fin.

— Face reconstituirea, nu? — Ce te face sa crezi asta? — Mirosul de alcool de pe prosoapele de mâini pe care le foloseste. Atunci când lucreaza, se prinde de ea ca o a doua piele. L-am mirosit de atâtea ori când lucra la o reconstituire. Perna ei înca mai miroase. El lua perna si o arunca violent lui Galen. Acum înceteaza sa ma mai prostesti si spune-mi ce se întâmpla. — Nu te prostesc. Puse perna la loc pe pat. Eram doar evaziv. Joe încerca sa se tempereze. — Galen, îmi vei spune de ce miroase a... sau ma voi ridica de aici si ma voi duce sa o întreb chiar eu. - Nu i-ar placea asta. Lasa jos scaunul de lânga pat. Si nu iar placea nici ca eu sa ma confesez tie. Dar merita asta, din moment ce ti-a vândut pontul, venind aici sa te vada si tradând mai departe spectacolul. — Care spectacol? Galen îsi turna o ceasca de cafea. — De fapt, a decurs cu succes. Nu am intentionat sa merg si eu, dar a fost foarte interesant. Craniul disparuse. Diaz începu sa blesteme în timp ce privea scheletul. — Se pare ca Montalvo e în miscare, spuse Nekmon, în timp ce lumina mormântul cu lanterna. Crezi ca sculptorul criminalist este înca în viata? — Montalvo nu ar fi venit dupa craniu, daca nu ar fi fost sigur ca cineva va face reconstituirea. — Si-a asumat un mare risc.

— Cu siguranta nu chiar atât de mare, spuse Diaz sarcastic. Daca mi-a invadat teritoriul si a reusit sa fure acest craniu la umbra mormântului mamei mele. Nekmon privi în jos la schelet. — Este femeia aceea, Armandariz? — De unde sa stiu? Este doar un morman de oase. Dar Montalvo crede ca probabil este Nalia Armandariz, altfel nu ar fi riscat sa-i ia craniul. — Poti obtine un ADN al craniului care a fost în mlastina atâtia ani? — As paria ca da. Se fac tot felul de descoperiri de ADN în ultima vreme. Se-ntoarse. Dar nu din aceasta cauza a vrut craniul. Stie câte dificultati as putea crea pentru orice laborator care proceseaza testele. Nu, tatal ci este un nenorocit emotional, iar Montalvo vrea sa-1 stârneasca împotriva mea. — Ce facem? — Ce crezi ca vom face? Vom umple cu pamânt murdar acest mormânt si apoi plecam dupa craniu. — La tabara sa? Ai spus ca vom avea de-a face cu o armata foarte bine înarmata ce trebuie atacata. — Vreau acel craniu. Voi face totul pentru a-1 obtine. — Va trebui sa aducem mai multi oameni de la Bogota. — Prostule! Nu e timp. Bineînteles ca vom trimite dupa oameni mai multi, dar acum trebuie sa ne miscam repede. Nu ar fi adus-o pe acea femeie aici sa astepte pâna face bataturi dupa ce a adus craniul. Ea lucreaza la craniu acum pentru ai face o fata. Va trebui sa câstigam timp. Iesi spre portile cimitirului. — Nu mai trebuie sa facem nicio greseala. Trebuie sa scapam de Eve Duncan acum.

Eve tocmai iesise din dus când auzi o bataie la usa. îsi puse un halat si deschise usa. — Quinn a aflat, spuse Galen. Tu te-ai dat de gol. — La naiba. Cum? — Spune ca i-ai facut o vizita târzie asta noapte, mirosind a acel alcool de pe prosoapele pe care le folosesti atunci când lucrezi la o reconstituire. — Ce proasta! spuse ea dezgustata. Doamne, am fost o proasta! Ar fi trebuit sa stiu ca va recunoaste acel miros. Nu era chiar atât de ametit. El chiar a comentat despre lotiunea pe care am folosit-o pe corp mai devreme în seara asta. — Nu a fost o idee inspirata. Nu mai puteai sa astepti pâna azi, ca sa-1 vezi? — Bineînteles ca puteam. Se strâmba. Dar nu mai puteam astepta. — Fiindca simteai cumva ca l-ai tradat, facând acea reconstituire? Ea se crispa. — Încerc sa-i salvez viata. — Un motiv foarte laudabil. Privirea sa se atintise pe fata ei. Dar mai erau si alte motive pentru care vroiai sa faci reconstituirea? — Bine, am vrut s-o fac si pentru mine. Montalvo mi-a dat sperante, iar eu am crezut în ele. Nu era nimic rau în asta, atâta timp cât nimeni nu era ranit. Am facut tot ce am putut sa-1 tin pe Joe departe de asta. — Voi subsemna si eu la asta. Dar ar fi trebuit sa fii mai smechera pentru a-1 duce de nas pe Quinn. Acum nu mai detii controlul.

— Nu sunt buna la asa ceva. îsi musca buza de jos. Cum a primit vestea? — A fost plin de furie. La ce te asteptai? A încercat sa coboare din pat sa vina sa te vada. Apoi s-a linistit. Ea cunostea starea aceea. Joe era foarte periculos atunci când îi trecea mânia. — Voi merge sa-1 vad înainte de a ma duce la în biblioteca. Se-ntoarse. Multumesc fiindca m-ai avertizat. — Am încercat sa temperez lucrurile, dar el înca mai are munitie pentru tine. Nu-1 blamez. Si eu as fi simtit la fel. Tu ai avut motivele talc si poate au fost întemeiate. Dar lui nu-i place ideea de a fi protejat si nu-i place sa fie lasat pe dinafara. — Foarte rau. Asta e problema mea si nu vreau ca el sa sufere din cauza asta. A trecut deja prin prea multe. — Iar acum ai o alta problema. Sa-1 tii sa nu explodeze ca o grenada vie si sa nc omoare pe noi toti. Porni în jos pe hol. Eu deja am gustat putin din asta si nu vreau sa o mai patesc o data. Sunt un rabdator, Eve, nu un martir. Aranjeaza lucrurile, Eve! Aranjeaza lucrurile, se gândi ca disperata, în timp ce-si arunca hainele si îsi dadu cu o perie prin par. Cum naiba sa aranjeze lucrurile, când fiecare minut din timpul ei, fiecare gând al sau era absorbit de acea reconstituire a fetei Naliei Armandariz? Singurul lucru pe care-1 putea face era sa fie cinstita cu el. Nu avea niciun betigas magic sa adune la un loc toate piesele ce pareau a fi împrastiate. Daca nu-1 putea face sa vada lucrurile din punctul ei de vedere, atunci va trebui sa aranjeze lucrurile în singurul fel pe care-1 cunostea. Zece minute mai târziu deschidea usa de la camera lui Joe.

El statea în pat, iar expresia de pe fata lui nu era încurajatoare. — A trebuit s-o fac, Joc, spuse ca încet. — Asta am auzit de la Galen. Tonul lui era rece. Mi-ar fi placut s-o aud de la tine. — Te-ai fi certat cu mine. — Considerând timpul pe care l-am petrecut împreuna, cred ca asta e privilegiul meu. — Poate. Ea dadu obosita din cap. Sunt obosita sa ma mai cert, Joe. Nu am facut nimic altceva de când a început toata treaba asta. Nu-mi vei schimba hotatârea. Si evident ca nici eu pe a ta. Punct mort. — Nu pot sa accept asta. Nu o voi accepta. — Atunci va trebui sa o înghiti si sa te descurci cu ea, spuse ea dur. Voi face reconstituirea si i-o voi da lui Montalvo. Apoi ma voi duce acasa la Atlanta si voi astepta ca Montalvo sa ma plateasca. Nu am ce sa fac altceva. Trebuie sa vad daca se va tine de promisiune. Trebuie ca el sa faca asta, Joc. — Ai nevoie si de Diaz sa-ti ia gâtul? Asta ti se pregateste. — îmi asum riscul. Pentru mine merita. Sunt aproape, Joe. Nu am fost atât de aproape de a o gasi pe Bonnic ani de zile. — Esti oarba. Ea zâmbi nesigur. — Poate. Dar tu ai stiut asta de mult. Sc-ntoarse si deschise usa. Nu am de gând sa ma schimb. — Nu voi sta linistit sa te las sa faci asta. Voi iesi din acest pat si ma voi duce dupa Diaz. Nu-mi pasa daca Montalvo planuieste asta pentru el. El se duce de râpa. Ea nu-1 privi.

— Iar eu voi încerca sa te opresc. încerca sa-si linisteasca vocea. Cred ca asta face lucrurile foarte clare. — Eve. Ea se opri înainte sa deschida usa. - Ce? — De ce ai venit la mine asta-noapte? — De ce nu? întotdeauna vin la tine atunci când sufar. Ea-si trase rasuflarea tremuratoare. Dar cred ca nu mai pot face asta. Închise usa. Doamne, ochii îi ardeau în cap. Nu era obisnuita cu Joe atât de rece si dur. Nu cu ea. Se simtea îndurerata, lasata pe dinafara. — Nu a fost o vizita placuta? Ea se uita si-1 vazu pe Montalvo venind de-a lungul holului. — O vizita neplacuta. îsi drese glasul pentru a-si usura rigiditatea dureroasa. I-am ranit mândria. L-am ranit pe el. Câteodata ma întreb de cc sta cu mine. — Eu nu. Zâmbi. Si nici nu m-am gândit ca ar fi vreun prost. Asta da oamenilor speranta. — Nu te mai juca, Montalvo! Nu îmi arde de asta acum. — Jocurile sunt facute pentru afaceri, nu pentru treburi personale. O împinse usor pe scari. Du-tc sa manânci ceva. Miguel te asteapta. Nu vreau sa te duci în biblioteca pâna ce nu ai înghitit ceva. — Nu am nicio intentie sa manânc. Acum am mult de munca. Terminarea reconstituirii este o alta problema. Este numai instinct si... El o aproba, apoi spuse încet: — îti multuumesc pentru ca ai acoperit asta-noapte

reconstituirea înainte de a pleca. A fost mai usor când am intrat acolo dc dimineata. Buzele i se strânsera. Nu aveam idee ca pot fi atât de las. De fapt am urât toata treaba. — Stiu. Ea porni în jos pe scari. Dar nu ar trebui. Se opri în capatul scarilor. — Vreo veste despre Diaz? Frânturi de la informatorii mei din Bogota. El cheama întariri. — Un atac? — Probabil. — Nu poate CIA sa te ajute? — De ce ar face-o? CIA ma considera la fel de suparator ca si Diaz. Ma voi descurca. Ce vrei sa fac cu Quinn? Ea ezita apoi lua decizia. — Se va duce dupa Diaz. Oprestc-1. Sprâncenele i se ridicara. — Nu-i va placea ca m-ai rugat asta. — Atunci va trebui sa nu ma placa nici pe mine. Nu vreau sa-1 vad mort. Ea continua sa coboare scarile. Daca avem noroc, ar putea fi prea slabit pentru a face vreo miscare, dar trebuie sa iau masuri în caz ca încearca. — Iar eu sunt acea masura. Nu pot sa stau cu ochii pe el zi si noapte. Voi fi ocupata cu Nalia ta, acum ai tu grija de el. — Un schimb pentru ca am grija de el pentru un alt schimb? — Da, dar celalalt eu al meu este viu si vreau sa ramâna asa. îl vazu pe Migucl grabindu-se spre ci în timp cc ajunse la capatul scarilor.

- Vrei sa-mi aduci un sandvis si o supa acum, te rog, Miguel? Si un alt ibric cu cafea peste vreo doua ore? Câteva minute mai târziu închidea usa bibliotecii în urma sa. Lacrimile disparusera, dar tristetea ramasese. Avea un sentiment ca prapastia dintre ea si Joe se marea si devenea mai înfricosatoare cu fiecare cuvânt spus. Se îndrepta spre estrada si scoase materialul de pe reconstituire. — Îmi faci multe probleme, Nalia. îmi amintesti de una dintre acele femei dc la curtea regelui Camelot pentru care se luptau toti cavalerii. Doar ca eu sunt unul dintre acei cavaleri care încearca sa te aduca... Camelot. Jane îi vorbise despre Camelot la expozitia de pictura. Camelot si Fuga lui MacDuff. Jane. Panica o strafulgera. Bineînteles ca nu se întâmplase nimic rau cu ea. Montalvo a promis ca-i va proteja familia. La dracu'! Trebuia sa vorbeasca cu Jane, sa o auda. Se uita în buzunar dupa telefon si forma numarul lui Jane. Niciun raspuns. Nicio mesagerie vocala. Nimic. Fii calma! Mai încerci mai târziu. Se întoarse la reconstituire. Concentreaza-te, nu-ti lasa nervii sa te opreasca de la o gândire logica. Ar putea fi un motiv pentru care Jane nu... Atunci îi suna mobilul. Fara nicio identitate. - Alo. — Sper ca Montalvo te plateste bine. Era o voce joasa de barbat, cu un puternic accent englez. Cheltuielile de înmormântare pot fi foarte costisitoare în zilele astea. — Cine este la telefon?

— Dar îmi va face placere sa fac asta pentru el. Poti împarti mormântul cu sotia lui. — Diaz? — Da. Ramort Diaz, scârba! Joci pe partea nepotrivita. Sati spun ce voi face daca vei continua sa-i dai lui Montalvo ce îsi doreste? — Nu ascult amenintarile tale, Diaz. — Vei asculta! Te voi mai tine în viata cam o saptamâna pentru amuzamentul oamenilor mei. Apoi te voi ucide încet. Foarte încet. — Si ma vei arunca în mlastina, asa cum ai facut cu Nalia Ar-mandariz? Asta a fost o miscare prosteasca. Acum s-a întors sa te bântuie. Ea-si pastra vocea rece si egala. Eu te voi bântui. O voi aduce înapoi si nu poti face nimic în privinta asta. - Ah, ba chiar am ce face. Ai pierdut o fiica. Esti pregatita sa mai pierzi una? Ea se crispa. — Despre ce tot vorbesti acolo? — Ce fata frumoasa! Nu pe gustul meu. Eu prefer partenere mai tinere si mai putin independente. Dar sunt atâtea bordeluri care sunt specializate în distrugerea spiritului femeilor pe care le trimit acolo. — Nu poti sa te atingi de Jane. Te voi ucide, daca pui o singura mâna pe ca. — Ah, asta te-a speriat, nu? Pot gasi întotdeauna o modalitate de a obtine ceea ce doresc. - Nenorocitule! — Ma superi. Si nu vrei asta. înceteaza sa mai faci ceea ce faci si du-te acasa. Fiica ta va supravietui, daca faci asta imediat. Desi nu promit. E greu sa te opresti, atunci când ai un plan de actiune pus în miscare.

Inima lui Eve bâtea atât de tare, încât nu-si mai simtea respiratia. Degetul îi tremura în timp ce apasa pe butonul de deconectare. Nenorocitul! Scârba! Jane! Ea forma din nou numarul lui Jane. Niciun raspuns. Nicio mesagerie vocala. Oh, Doamne! Închise si alerga la usa. Miguel venea spre ea ducând o tava acoperita. — Ti-am adus mâncarea. Sper... — Adu-1 pe Montalvo! spuse ca printre dinti. Vreau sa-1 vad acum! Miguel se uita la expresia de pe fata ei si puse tava pe o servanta lânga usa. — Imediat. Pot face ceva pentru tine? — Doar adu-1 pe Montalvo. Acesta se-ntoarse si coborî pe hol. Ea mai încerca înca o data numarul lui Jane. Acelasi rezultat. — Doamne, sa fie sanatoasa! Te rog, sa fie sanatoasa! — Ce s-a întâmplat? Montalvo se grabea pe hol spre ea. Ce pot face pentru tine? - Ai spus ca-mi vei proteja familia. Mi-ai promis! — Da. Am promis. Privirea sa îi cauta fata. Spune-mi, ce sa întâmplat? — Ah, nimic. Doar Diaz, care a spus ca o va trimite pe fiica mea la unul dintre bordelurile sale. Montalvo se crispa. — Te-a sunat? — Da. Acum, spune-mi ca fiica mea e bine si ca

nenorocitul acela minte. — Este bine. Minte. Ea-1 privi drept în ochi. - Acum dovedeste asta! Nu pot sa dau de ea la telefon. EI baga mâna în buzunar, scoase telefonul si forma un numar. — Montalvo. As vrea sa vorbesc cu Jane MacGuire. îi întinse telefonul lui Eve. Dovada. -Eve? Era fara îndoiala vocea lui Jane. Eve sa lasa pe spate sprijinita de perete. Slava Domnului! — Jane, esti bine? — Sunt bine. Am cam înnebunit. As vrea sa termini o data treaba aceea suparatoare si sa vii aici. — Unde esti? — Undeva într-un loc sigur, într-o casa din Tucson pe care a aranjat-o Venable. E destul de dragut si mi-au facut rost de niste pânze si vopsea pentru a ma tine ocupata. — Venable? — Nu stiai ca el se ocupa de asta? - Nu. Tacere. — Eve, esti bine? — Eram îngrijorata din cauza ta. — Sunt bine. Dar data viitoare când mai iei un job international, vreau sa particip si eu. M-am plictisit. — îmi pare rau. îsi drese vocea. Voi termina aici cât pot de repede. Te voi suna. Ai grija, Jane, te iubesc! Închise telefonul si se-ntoarse spre Montalvo. CIA? El aproba din cap. — Am facut un târg cu ei. — Ce fel de târg?

— I-am promis lui Venable ca nu voi vinde arme unui anume dictator dc pc lista lor neagra. El mi-a promis sa aiba grija de fiica si mama ta. Vrei sa o suni pe mama ta? Este într-un loc sigur într-o casa din Griffin, Georgia. — Cum le-a convins Venable sa se ascunda? — Ele te iubesc. Le-a spus ca tu vei fi mai în siguranta daca vor sta acolo. — De cât timp sunt acolo? — Din noaptea în care Quinn a fost împuscat. Am decis ca era mai bine sa iau masuri de prevedere. — De ce CIA? — Pentru ca ai încredere în ei. Fiica si mama ta aveau încredere în ei. Se strâmba. Eu nu am neaparat încredere în ci, dar am proprii mei oameni care pazesc casele. Si am încredere în ei. — De ce nu am putut sa dau de ea la telefon? — Venable nu a vrut sa riste ca telefonul ei sa fie urmarit. îti voi da un numar de la casa. Multumita? Ea aproba încet. — Am fost speriata. Buzele lui se strânsera. — Asta a si vrut Diaz. Ce a mai spus? — Ca daca nu încetez sa fac lucrarea se va asigura ca voi împarti mormântul cu Nalia Armandariz. Dupa o durere si degradare corespunzatoare, bineînteles. — Bineînteles. Privirea lui îi fixa chipul ei. E suficient pentru a speria pe oricine. Te-a convins? — M-a convins ca mai bine as termina aceasta treaba mai repede. Vreau sa-1 termini pc nenorocit. îi ameninta pe cei pc care-i iubesc. Se-ntoarse si porni spre biblioteca. Acum

lasa-ma singura sa ma pot apuca de treaba. — Imediat. El lua tava pe care Miguel o pusese în graba pe dulap si o duse în biblioteca. Aseza tava pe canapeaua de piele. Miguel a fost foarte suparat când m-ai chemat atât de repede. Se va simti mai bine daca va lua de aici mai târziu o tava goala. Nu vrei sa-i satisfaci dorinta? Ea dadu din cap. — Ti-am spus, voi mânca. Voi avea grija de mine. Face parte din treaba mea. El zâmbi usor. — Vezi sa faci bine acea treaba, la fel cum faci si reconstituirea. Se întoarse spre usa. Cheama-ma daca ai nevoie de mine. Ea se aseza si ridica capacul de pe tava. — Cred ca am demonstrat ca nu ezit deloc în privinta asta. îl auzi cum chicotea în timp ce parasea biblioteca. 11 Nu putem sa dam de Jane MacGuire, spuse Nekmon când intra în birou. A disparut din hotelul ei din Phoenix acum câteva nopti. Diaz murmura o înjuratura. Raspunsul pe care-1 primise de la Eve Duncan asta-noapte, referitor la amenintarea lui în privinta fiicei sale vitrege, fusese cel mai puternic indiciu pe care-1 avusese. Montalvo probabil stiuse de acea slabiciune si se grabise sa-si întareasca pozitia. — Gasiti-o. — Cautam, spuse Nekmon. Sendak e aici. — A adus cu el? întreba Diaz. — A spus ca da. Nekmon se foi nelinistit. Nu am verificat.

Diaz zâmbi malitios. — Lasul. — Sa-1 trimit aici? - Desigur. Se lasa pe spate în scaun cu o emotie de anticipare. Jane MacGuire nu era singura sageata din arcul lui. Eve Duncan statea dupa acele ziduri înalte, gândindu-se ca era în siguranta. Nu va fi niciodata în siguranta. Montalvo va învata ca Diaz nu poate fi oprit. Seara urmatoare Galen o întâlni pe Eve în hol, când ea se ducea sus sa faca un dus si sa manânce de seara, înainte de a se întoarce la lucru. -Ai iesit în sfârsit din caverna, spuse el. Miguel a spus ca nu ai lasat pe nimeni sa te vada toata ziua. 178 — Nu i-am spus sa faca asta. Dar sunt recunoscatoare ca nu am fost întrerupta. E important sa ma concentrez pentru a lua corect toate masuratorile. — L-ai vazut azi pe Quinn? — Nu. Ea îi evita privirea. Am convenit sa nu suntem de acord si nu ma simt bine sa renunt. Am verificat prin Miguel si mi-a spus ca a dormit bine. Galen fluiera usor. — M-am gândit ca Quinn a facut o miscare de mare viteza. — Asa a facut? — Azi-dimineata era în picioare si la fel dupa-amiaza. înainte de cina era asezat în scaun, punându-mi întrebari de detaliu despre tabara lui Diaz. — Si i-ai spus? — Ar fi aflat si fara mine. Prefera sa aiba informatii corecte. La fel si Eve, dar vestea ca Joe era din nou bine, la

viteza de lucru cu care era obisnuit, o umplea de panica. — Cât timp mai avem? — Cu altcineva as fi spus patru zile, dar Quinn... se strâmba. Asa cum am spus, este motivat. Cum merge reconstituirea? — Nu suficient de repede, evident. Trebuie sa muncesc ore suplimentare. — Mi se pare ca deja exagerezi. Cât ai dormit asta-noapte? — Nu stiu. Vreo patru, cinci ore. De ajuns. - Ai spus ca trebuie sa ai mintea limpede. Trebuie sa ai capul odihnit pentru... — Dar sunt odihnita, la naiba. Ce te astepti sa fac? Sa dorm opt ore sanatoase de somn când Joe ar putea sa... Se opri si trase adânc aer în piept. Voi dormi când termin lucrul la Nalia. Porni spre scari. Acum lasa-ma sa ma spal si sa manânc. Trebuie sa ma-ntorc la treaba. Doamne, Joe era pe picioare! Joe câstiga din ce în ce mai multa putere cu fiecare ora! Doamne, era ironic, în mod obisnuit ar fi fost fericita cu progresul lui! Dar nu acum. Ea trebuia sa se Îngrijoreze ca el sa nu se forteze prea tare si sa aiba o noua cadere. Pe de alta parte, era panicata ca el fusese capabil sa porneasca la o actiune înainte ca ea sa termine cu reconstituirea. El nu va fi capabil sa faca ultimul lucru daca ea continua sa lucreze cu viteza luminii, se asigura singura. Îsi va permite un minimum de odihna si sa-i dea lui Montalvo dovada, înainte ca Joc sa se foloseasca de sansa sa de a-1 ataca pc Diaz. — Vroiam sa te vad, Eve. Soldono se ridica dc pe banca aflata în partea opusa camerei ci. Iar Miguel nu m-a lasat sa

intru în biblioteca. — Miguel probabil a fost foarte convingator. Evident a fost coada la usa mea. — Daca poti sa numesti o arma convingatoare. Ea-1 privi neîncrezatoare. — A-ndreptat pistolul spre tine? — Nu, el a privit în jos la arma pe care o avea în toc si mi-a spus ca i s-a ordonat sa foloseasca orice mijloc ca sa fii lasata în pace. - Blufa. — Lam vazut în actiune. Nu cred ca asta se putea numi bluf. Continua: am vrut doar sa-ti spun ca am gasit o metoda de a te scoate din tabara atunci când vei vrea. îmi doresc doar sa fi descoperit acea sursa atunci când Montalvo îl tinea prizonier pe Gonzales. Ar fi prevenit toate astea. Ea deschise usa dormitorului. — Eu nu lucrez cu ce ar fi putut fi, Soldono. Nu s-a întâmplat, iar acum merg pe un alt drum. Si atâta timp cât Montalvo se tine de cuvânt în legatura cu protectia familiei melc, voi termina acea reconstituire si i-o voi da împachetata cu funda roz. Pâna acum se pare ca Venable a facut o treaba buna. -Venable? — Nu stiai ca Venable a facut un târg cu Montalvo de a le proteja pe Jane si mama mea? — El e seful meu si nu-mi împartaseste întotdeauna fiecare aspect al cazurilor sale. Eu sunt doar un pion. îsi scutura capul admirativ. Al naibii. Se-ntoarse. Montalvo si-a acoperit toate urmele, nu? Daca te razgândesti, înstiinteaza-

ma. încearca sa îmi dai dc veste. îmi va lua ceva timp. — Nu vad cum a-ti da de veste ar putea fi o optiune, daca va trebui sa plec în graba. Ea închise usa în urma ei. Nu te gândi la Joe! Nu încerca o a doua presupunere în privinta deciziei pe care ai luat-o, fiindca Soldono a gasit o modalitate de fuga! Fii doar atenta la ce ai de facut si fa reconstituirea! Peste zece minute iesise din dus si se-mbraca în graba. S-o sune pe Jane înainte de a coborî? Nu, vorbise cu Jane si mama sa dc dimineata, înainte dc a începe munca. Totul era în regula si si-ar face griji daca actiona prea speriata. Va mânca ceva si se va apuca dc treaba. Miguel era de paza în fata bibliotecii atunci când ea ajunse acolo. — Buna seara. Zâmbetul lui era luminos. Am o friptura care asteapta sa fie pusa pe gratar. Cum o preferi, mediu sau bine facuta? Ea deschise usa. — Iar tu se parc ca ai proferat niste amenintari asupra prietenilor mei azi. — Nu, nu erau amenintari. Doar un amestec. Nu a trebuit sa fac asta cu Galen. El a înteles. — Sunt sigura. — I-am lasat sa vorbeasca cu tine, dupa ce ai iesit din biblioteca. Sc-ntoarse. Te rog, nu te implica prea mult în munca ta, înainte sa am sansa de a-ti aduce friptura. Ea zâmbi usor în timp cc-1 privea cum se grabeste. Miguel era un individ straniu si fascinant, iar ea începea sa-1 placa din ce în ce mai mult în fiecare zi. închise usa si aprinse lampa. Se lasase întunericul înca de când parasise camera

mai devreme. Se îndrepta spre stand. Ea îmbracase reconstituirea cu o bucata de material de culoare neagra, asa cum facea întotdeauna atunci când parasea biblioteca. Se-ntinse sa-1 ridice de pe craniu. Mon-talvo nu mentionase acel lucru dupa întâia oara, dar îi lua doar o secunda si daca i-ar fi tinut la distanta durerea, atunci merita... Dinti care se agata de material... Capul maroniu triunghiular o privea. Se trase înapoi si scapa materialul pe jos. Sarpele se-ntoarse si se arunca spre ea. O rata la milimetru. Sarpele se arunca din nou. Omoara-1! Omoara-1! Ea fugi de-a lungul camerei, apuca lampa si o arunca spre sarpe. Lampa lovi sarpele, dar acesta continua sa o atace. Sendrep-ta spre usa. Se deschise înainte ca ea sa apuce sa atinga clanta. Montalvo privi o clipa Ia sarpe si o trase de o parte. — Dumnezeule! Sarpele se-ndrepta spre Montalvo. îl împusca drept în cap. — Doamne! rasufla el greoi în timp ce privea sarpele. Destul de aproape. — Continua sa se apropie. Pur si simplu se apropia. Ea tremura necontrolat. Era sub materialul cu care era acoperita reconstituirea. A sarit spre... — Te-a muscat? — Nu cred. Nu am simtit... -Nu te gândi! Spune-mi! O lua de brate si se uita îndeaproa-

pe la ele. Nu vad niciun semn. — A apucat sa muste din cârpa... eu am... aruncat-o. îsi scutura capul ametita. Dar nu s-a oprit, nu as fi... continua sa vina dupa mine. — Pot fi foarte agresivi. — Urât. Nu-mi plac serpii. — Gata, s-a terminat. Nu mai tremura. — Imediat. Se pare ca... — Doamne! O lua în brate si o tinu strâns. Gata, nu te lupta cu mine. Nu vreau sa fac asta. Ar putea interfera. O legana în fata si in spate. Dar nu suport ca tu sa... Trupul lui era puternic si cald, iar ea se atârna instinctiv de acea putere. — Îmi cer scuze, sopti ea. Nu ra-am asteptat ca... m-a speriat. — Normal ca te-a speriat. O mângâie pe par cu blândete dura. Shh, va fi bine. Nimic nu te va rani. Nu voi permite eu. Ea nu se misca pentru o clipa. Era bine sa stea acolo si sa se bucure de puterea lui. Se va desprinde curând. Dar îsi va acorda putin timp pentru a depasi momentul de soc din acele minute nebunesti. — Ce s-a întâmplat aici? Miguel statea în usa, privind la resturile sarpelui de pe podea. O alta urgenta? încep sa cred ca vei face orice pentru a evita sa manânci mâncarea mea. Ea se desprinse din bratele lui Montalvo. — Garantez ca nu merg pâna acolo. Ea încerca sa-si dreaga vocea. Ai vrea te rog sa... scapi de el? Nu cred ca ma pot concentra cu acea... chestie zacând acolo. — Bineînteles. Miguel studia sarpele. Ce este, Colonele? Nu recunosc rasa. Ai fi putut lasa capul, astfel încât sa...

— Nu, nu puteam. Era un mamba negru. Miguel dadu din cap. — Nu cred. Nu sunt obisnuiti prin locurile astea. — Exact. — Mamba, repeta Eve. Ea stia ca citise despre ei undeva, dar nu-si amintea niciun detaliu. Otravitori. — Extrem, spuse Montalvo. — Miguel, cauta prin camera ca sa ne asiguram ca nu si-a adus vreun prieten. Fii atent. — Nu-ti fie teama. Vreau sa traiesc pâna la adânci batrâneti. Zâmbi usor. Ca si tine, Colonele. — Nu vei mai trai niciun an, daca continui sa tc iei dc mine. O scoase pe Evc afara pe coridor. — Stai aici pâna ce termina. Nu cred sa mai fie vreunul, dar nu strica sa verifice. — Nu comentez. Pot astepta. Ea încerca sa se opreasca din tremurat. Nu as vrea sa mai dau peste un alt sarpe ca acela prea curând. — Voi avea grija sa nu se mai întâmple. Dupa ce termina Miguel biblioteca, îl voi trimite în dormitorul tau. Ea-si umezi buzele. — Cred ca nu te gândesti ca era un sarpe care a venit pur si simplu din jungla? Sansele sunt astronomice cu aceasta chestie. Mamba traieste în Africa, avem si aici serpi otravitori, dar nu atât de mortali precum mamba negru. — Nu c negru, e un fel dc maron-cenusiu. — Înauntrul gurii este negru. Sunt surprins ca nu ai remarcat.

— Nu eram chiar interesata de culoare în acele clipe. Cât de mortal este? — Este cel mai periculos sarpe din lume. Daca i se da ocazia, fuge, dar daca este încoltit, va lovi iar si iar. Când ai tras materialul s-a simtit în pericol. Erai aproape fata în fata cu el. Veninul lui ataca sistemul respirator si e aproape suta la suta fatal, daca nu ajungi la spital pentru antidot. — Doamne! sopti ea. Cum supravietuieste cineva în urma muscaturii unui asemenea sarpe? — Majoritatea nu supravietuieste. Mai ales daca au fost muscati dc gât sau oriunde în partea de sus a corpului. Otrava este aproape de organele vitale si se-mprastie repede. Prea repede pentru a primi ajutor medical care ar putea sa-i salveze. Ochii lui se îngustara pe chipul ei. Esti înca palida. O împinse pe scaunul de lânga usa. Iti voi aduce ceva de baut. — Cafea. Doar cafea. Ea se lasa pc spate în scaun. Acel sarpe ar fi atacat partea de sus a corpului meu. Era aproape la acelasi nivel cu mine. Probabil era încolacit sub reconstituire. Ea se scutura când îsi aminti capul triunghiular care se îndrepta spre ea. Nu stiu cum am ridicat bratele sa ma protejez, dar cred ca asta m-a salvat. Aveam materialul în mâna... — Iar mamba a muscat materialul în loc sa tc muste pe tine. Îi întinse cafeaua. Slava Domnului! Ea simti acel sentiment de parca avea ecou. — Dar cum a ajuns aici? Prin usile franceze? — Probabil. Dar nu de capul lui. Cineva 1-a carat în biblioteca si 1-a asezat pe sub material. — Unul dintre oamenii lui Diaz? El dadu din cap.

— Paza mea este prea vigilenta pentru a permite vreunuia dintre oamenii lui sa se plimbe din si în jungla si sa lase asa un pachet. — Dar s-a întâmplat totusi. — Nu e chiar asa usor. Miroase a mita. -A mituit pe unul dintre oamenii tai? — Sper sa ma însel. Expresia lui era aspra. Nu cred. Nu vad alta explicatie. — Niciun alt sarpe. Miguel iesi din biblioteca. Mamba era foarte mare, mai mult de paisprezece picioare, si avea o marc cantitate de venin. Sendak? — Pariez pe asta. El i-a livrat sarpele cârtitei lui Diaz dinauntrul taberei pentru a-1 aseza pe sub material. Cine e Sendak?întreba Evc. — Un etiopian care vinde serpii sai pentru sume foarte mari. L-am întâlnit dc câteva ori de-a lungul anilor. Unul dintre micii lui prieteni a ucis un client care se dovedea a fi dificil pentru un rival de-al lui Diaz. Sunt sigur ca Diaz a fost intrigat de posibilitati. — Voi urca sa verific si dormitorul ei, spuse Miguel în timp ce o lua pe scari. Nu am vrea sa aiba un partener de pat exotic straniu. — Nu, nu am vrea asta. Montalvo o privi intens. Esti speriata Asta a vrut Diaz. A intentionat sa te faca sa te simti nesigura de abilitatea mea de a proteja. — Un mamba care se repede la gâtul meu ar avea tendinta sa faca asta, spuse ca sec. — Cât de speriata esti? Cât va trebui sa fie controlul meu asupra periculozitatii? — Esti imposibil! Ea se ridica în picioare. La dracu' cu controlul periculozitatii! Nu-mi plac serpii care ma ataca,

dar nu ma las speriata de Diaz. Tu ai grija de familia mea si gaseste acel vrajitor de serpi care a pus mamba sub material lânga Nalia. Eu voi avea grija dc partea mea de treaba. — Sunt sigur. Un zâmbet usor îi aparu pe buze. Si poti fi sigura ca voi afla care este Iuda care umbla prin tabara mea, în cel mai scurt timp. Nu te va mai deranja iar. Ultima fraza avea un ecou ciudat. — Nu ti-am spus sa-1 ucizi. Vreau doar sa-mi pot face treaba fara sa fiu amenintata de ceva. — Nu pot sa-ti promit ca asta se va întâmpla curând. Pâna ce Diaz nu dispare, va exista o amenintare permanenta. Montalvo. - Da. — Stii cc am spus, despre cât de ridicol esti ca porti o arma prin casa? El dadu din cap. — Sterge-o din memorie! Sunt al naibii de bucuroasa ca ai purtat-o în seara asta. — Si eu. Se-ntoarse si pleca. Ea trase o gura mare de aer în piept, se îmbarbata si scntoar-se în biblioteca. Totul în camera era în ordine si curat, ca si cum incidentul nici nu avusese loc, observa ea. Miguel avusese treaba. Ramasitele sarpelui disparusera. Lampa pe care o aruncase spre sarpe era la locul ei pe birou. Chiar si cârpa fusese luata de acolo. Se duse spre bancul de lucru si o privi pe Nalia. Un cap triunghiular de forma unui cosciug sendrepta spre ea. Ea se tensiona si pasi un pas înapoi. Doamne, nu putea lucra cu acea amintire apasând-o.

Foarte bine, rememoreaza astfel încât sa nu te copleseasca. Ea închise ochii. Mamba cel negru lovind-o. Cârpa care-i cadea din mâna. Lampa care zbura prin aer. Sarpele care venea spre ea. Venea. Venea. Montalvo care împusca sarpele. Sarpele era mort. Nimic dc care sa-i fie teama. Nimic. Treptat, panica disparu, iar ea deschise ochii. Ar putea reveni, dar nu cu aceeasi forta. Gata, Nalia, a trecut! Ne vom descurca noi! Dar tu va trebui sa ma ajuti sa nu mai revina. Hai, la treaba! Fa-ti meseria! Ea examina munca pe care o facuse pâna atunci. Nu putea sa vada daca vreunul din semnele de adâncime nu fusesera deranjate de sarpe, dar trebui sa verifice din nou pentru a se asigura ca totul e în ordine. Bine, sa ne apucam de treaba, murmura ea. A fost urât sa te foloseasca asa. Ai avut parte de destule lucruri urâte, nu aveai nevoie de asa ceva. Ea începu sa masoare cu atentie. - Am auzit ca ai avut un vizitator nocturn, spuse Galen atunci când ca coborî scarile, dimineata urmatoare. Expresia lui era sobra. Ai avut noroc, am dat peste un asemenea sarpe în Africa, când eram acolo cu o treaba. - Sper ca nu spui asta în mod literar. Daca ai dat, Montalvo mintea referitor la cât pot fi de otravitori. — Nu minte, acest mamba a intrat într-unui din paturile unuia dintre oamenii mei. L-a muscat de gât. Omul nu a avut nicio sansa. — Mie nu mi s-a întâmplat. Nu vreau sa ma mai gândesc la asta. Deodata un gând îi rasari în minte. Cum ai aflat? — Miguel. Ne-a spus mie si lui Soldono noaptea trecuta, dupa ce a cautat prin camera ta. S-a gândit ca ar trebui sa

verifice si camerele noastre, în caz ca nu erai singura tinta. — Joe stie? El dadu din cap. — Nu am vrut sa-1 înnebuneasca. Am cautat eu însumi prin camera lui, dupa ce s-a culcat. Are deja destule probleme ca sa-si revina, fara sa-i mai creez si cu altele. — Cum se simte? — De ce nu te duci sa vezi singura? — Ca sa ne certam? Nu, multumesc. Am si asa probleme ca sa ma concentrez. — Ma-ntreb de ce. Nu-mi imaginez ca ai în parte în fiecare zi dc un mamba care sa sara din reconstituirea ta. Iar el nici macar nu stia despre amenintarea lui Diaz în legatura cu Jane, îsi aminti ea. — Nu, nu e o chestie obisnuita. — Ai mâncat micul dejun? M-am gândit sa iau o inghititura, înainte de a-i duce lui Quinn ceva pe tava. — Miguel mi-a adus o tava în camera. Ea zâmbi usor. A spus ca se parc ca c singura modalitate dc a fi sigur ca manânc ceva. Galen o privi admirativ. -Arati putin trasa la fata. Dormi destul? Asta-noapte dormise trei ore. Fusese excitata, iar mintea ei nu se putea relaxa. Destul. — Pot dormi mai târziu. Porni pe hol spre biblioteca. Ea nu ma lasa sa dorm. Ma apropii. - Ea? — Lucrul. Reconstituirea. — A sunat mult mai intim. — Ma simt intima atunci când lucrez la un craniu. E o fiinta umana, pentru Dumnezeu! — Cât de aproape esti?

— Ar trebui sa termin munca diseara sau mâine. Ea se opri în usa bibliotecii. Poti sa-1 împiedici pe Joe sa nu faca ceva pâna atunci? — Voi încerca. Nu promit. — Nu e mai mult de o zi. — Dar nu stii niciodata când mai dai peste vreo reptila scârboasa. Asta ar putea cauza vreo întârziere. — Montalvo spune ca nu vor mai fi probleme. A promis ca va afla care dintre oamenii lui a luat mita pentru a aduce sarpele în biblioteca. — Sunt sigur ca face tot cc poate. Miguel a spus ca Montalvo urma sa lucreze toata noaptea, verificând dosarele personalului, sa încerce sa-si dea scama care sunt verigile slabe. Totul va fi bine daca va putea izola sarpele pe care l-a tinut la pieptul lui. Zâmbi. Ai realizat câte fraze exista referitor la serpi? Cultura noastra parc a fi obsedata de ei. Iar ea nu era sigura ca nu va mai auzi acele fraze fara sa-si aminteasca acel moment când mamba s-a repezit la ea. — Cred ca de acum le voi ignora. — Pot întelege asta. Galen se-ntoarse si se-ndrepta spre camera unde lua micul dejun. Dar Montalvo nu va ignora cc s-a întâmplat, si nici Quinn, daca afla. Nu vroia ca Montalvo sa ignore incidentul, se gândi ea în timp ce deschise usa. Ea vroia protectie, sa nu mai fi deranjata în timpul acestei faze critice a muncii sale, si era treaba lui sa o ajute. Dar spera ca Joc nu va afla despre ce se-ntâmplase. Joe era cel care... Se opri. Montalvo statea în scaunul de la birou, privind reconstitui-

rea. — Buna dimineata, Eve. Nu-si lua privirea de la craniu. Este extrem de ciudat, nu? — Nu chiar. Dar presupun ca asa apare pentru majoritatea oamenilor. Buzele lui se strânsera. — Dar eu nu sunt majoritatea, nu-i asa? Eu am iubit-o. Am petrecut ani de zile încercând s-o razbun. Si totusi ma uit la... si nu simt nicio tandrete. E ca si cum este coperta unui film horror de pe DVD. — Daca ar fi fost în viata si cu cicatrici oribile, ai mai fi simtit asta? - Nu. — Este la fel. Ea nu mai e printre noi, dar amintirea ei este aici. O reconstituire nu e frumoasa în primele faze. De aceea nu am vrut s-o vezi pâna ce nu terminam. Nu am avut o bucata de material asta noapte, altfel as fi acoperit-o. — I-am spus lui Miguel sa nu-ti mai dea alta. — De ce ai facut asta? Apoi întelese. Sarpele. Mi-as aminti de sarpe. — O reactie normala. Nu ai nevoie de acel material. Asa ca m-am gândit sa intru si sa ma întâlnesc cu ea fata în fata din nou. — Nu te întâlnesti cu ea. Nu o întelegi. Asta nu e ea. Se aseza pe marginea biroului si o privi pe Nalia. Lasa-ma sati explic. Acele mici betigase care o fac sa arate precum o papusa voodoo sunt marcatori de adâncime a materialului. Sunt mai mult de douazeci de puncte pe craniu care conduc la cunoasterea adâncimii. Sunt harti antropologice care dau o marime specifica pentru fiecare punct al unei femei caucaziene de înaltime medie. Dupa ce am stabilit

adâncimea tesutului, iau fâsii de plastelina si le aplic între marcatori, apoi construiesc punctele acelea de adâncime. Ea atinse delicat cavitatea nazala. Nasul este întotdeauna foarte greu de obtinut. Trebuie sa fiu sigura ca masuratorile sunt precise pe cavitatea nazala si deschidere. Acestea dicteaza totul, lungimea, unghiul nasului. Dar totul este acolo daca muncesti suficient. Oasele ne spun ce trebuie sa stim, daca ascultam. Ea ne spune noua, Montalvo! Nu e nimic oribil la ea. Este femeia pe care ai iubit-o. Trebuie doar s-o dezvaluim. — Si dupa ce ai terminat de masurat, ce se întâmpla? — Privirea ei se ridica si vazu ca ochii lui nu mai priveau intens la craniu, ci o priveau pe ea. — Atunci încep faza finala, sculptura propriu-zisa. Atunci instinctul primeaza asupra intelectului. El tacu o clipa. — As vrea sa fiu de fata când ajungi la faza aceea. Daca nu te deranjeaza. — Nu ma deranjeaza. Probabil nici nu voi sti daca esti acolo. Dar nu te astepta sa te informez. Câteodata nu merge asa. — Mergi pe instinct? — Asta suna foarte placut si lenes. Acest instinct particular este mai mult ca o lava care curge dupa cruperea vulcanului. El se ridica în picioare. — Te las sa-ti faci treaba. Zâmbi. Te voi verifica periodic pe tine si nivelul lavei tale. Se-ndrepta spre usa. Multumesc, Eve. — Pentru o lectie despre sculptura criminalista? — Nu, pentru ca încerci sa faci mai usor ceea ce devenise

ea pentru mine. — Si am reusit? — Da. Nu sunt grozav la spiritualitate. Am trait întotdeauna într-o lume fizica si am ajuns sa ma obisnuiesc cu asta. Spuse apoi încet: Esti o femeie foarte speciala, Eve. — Da, ai al naibii de multa dreptate. Ea se ridica pentru a se posta în fata sculpturii si verifica marcatorul de mijloc. Dar tu esti mai bun la distrugerea serpilor. — Este uimitor cum a reusit sa se apuce iar de lucru, spuse j Miguel când îl întâlni pe Montalvo în hol. Nervi de otel. — Nu. Este speriata, dar are un scop, spuse Montalvo. Si asta I o va face sa mearga mai departe indiferent ce se întâmpla. Merse | mai departe pe hol. Dar nu vreau sa se mai confrunte cu alte incidente pâna nu termina acea reconstituire. Incidentul cu sarpele nu ar fi trebuit sa aiba loc. — Îmi pare rau. Nu am scuze. — Pentru Dumnezeu, nu te blamez pe tine. Nu esti raspunzator pentru tot ce merge prost în tabara. — Ce usurare! Nici macar pentru toaleta care s-a blocat în depozitul de arme? — Miguel! Acesta zâmbi. — O mica gluma. — Foarte mica. Ai facut rost de numele vreunui posibil om care ar fi fost cumparat de Diaz? — Fasequleo, Ramierez, Gomez si Destando. Toti sunt oameni noi aici. Pareau în regula atunci când i-am angajat si nu am nicio dovada ca nu sunt. Facu o pauza. Cred ca c vorba de Destando. Acesta joaca mult poker la baraci si

datoreaza bani. Nu tc-a vorbit niciodata dc rau, dar este ciudat. — Nu-1 pot împusca pentru asta. Gaseste dovada. — Voi munci din greu la asta. Se uita înapoi la usa închisa a bibliotecii. Si eu cred în puterea scopului, Colonele. — Mamba lui Sendak nu a omorât-o, spuse Nekmon. Ea a lucrat si asta-noapte. Omul nostru din tabara spune ca se apropie dc final. — Daca a reusit sa se apropie destul de tabara sa puna sarpele, atunci va fi suficient de aproape pentru a o ucide pe târfa. L-am platit destul. — Nu l-ai platit suficient pentru a-i opri teama. — Nu a fost speriat atunci când a strecurat sarpele în biblioteca! adauga sarcastic Diaz. Tu nici macar nu te-ai uitat în cusca când l-a adus Sendak aici. — Nu-mi plac serpii, spuse Nekmon. Si a începe o actiune este cu totul altceva. Montalvo o pazeste în fiecare moment al zilei. Nimeni nu e în stare sa se duca s-o împuste. — Otrava? — Miguel Vincentcs îi pregateste mâncarea. Diaz murmura o înjuratura. — Daca Duartc nu ar fi ratat, ea ar fi fost moarta deja si nu am mai fi avut aceasta problema. Norocul a fost de partea lui Montalvo înca de la început. — Norocul se poate schimba. Avem nevoie doar de o deschidere, spuse Nekmon. Am sunat la Phocnix, iar cei de acolo mi-au spus ca îi chestioneaza pe cei de la hotelul din zona. Jane MacGuire nu se poate sa fi disparut în neant. Cineva trebuie sa fi vazut masina. Poate au luat numarul placutei de înmatriculare. Avem nevoie doar dc un numar

si-1 putem suna pe senatorul acela pe care-1 ai la degetul cel mic, sa-i spunem sa trimita un detectiv pe autostrada care sa încerce sa localizeze masina. — Între timp, Eve Duncan termina reconstituirea. — Nu neaparat. Garajul din parcare are camera video. Daca au folosit garajul, poate o gasim. Am pe cineva care lucreaza la asta chiar acum. Buzele i se strânsera. E mult mai curat si mai eficient decât sa folosim sarpele acelui saman african. Stiam eu ca nu va merge. — Ar fi putut sa mearga, îl repezi Diaz. Si nu-mi plac oamenii care-mi spun: „Ti-am spus eu”. Ar trebui sa-ti amintesti asta, Nekmon. — Nici o suparare. Sa continui s-o urmaresc pe Jane MacGuire? — Desigur. Fa tot ce poti, spuse Diaz. Am obosit sa tot fiu hartuit de acea javra. Cred ca va trebui sa dau un exemplu cu acea Jane MacGuire, pentru a-i arata lui Eve Duncan cine detine aici puterea. — O idee excelenta. Cum doresti. — Ai dreptate. Totul este dupa cum doresc eu. Asa si trebuie sa fie. Se duse la fereastra si privi în jos spre cimitirul din sat. Lumina lunii stralucea pe mormântul unde era îngropata mama sa. Ce proasta fusese. Ea nu întelesese ce special era el. De când era copil ea îi spusese sa asculte de preoti. Sa fie umil, si asa va câstiga glorie si o pozitie. Ea nu întelesese ca un barbat trebuie sa apuce pentru el tot ce putea. El ar fi facut o regina din ea, daca ea ar fi realizat ca destinul lui nu era unul de jos. în schimb, ea 1-a tradat si a încercat sa-1 distruga. Iar el a trebuit s-o distruga. Vezi, mama? Acum sunt un rege si îmi iau ceea ce îmi do-

resc. Ucid pe cine vreau. Sunt peste preoti, deasupra Dumnezeului tau. Si sunt în viata, iar tu esti moarta, mucegaind în pamânt. — Zâmbesti, spuse Nekmon. Mi-a scapat ceva? — Ma gândeam la momentul în care voi pune mâna pe Eve Duncan, daca ar trebui s-o pun sa-mi faca o reconstituire a dragei mele mame. Crezi ca craniul scumpei mele mame ar fi un decor dragut pe biroul meu? 12 Ea auzi usa bibliotecii deschizându-se, apoi închizându-se, dar nu ridica ochii de la reconstituire. — Înca mai lucrez la baza, Montalvo. Nu voi fi gata pentru înca câteva ore. Si îti pierzi timpul. -Am timp de pierdut. — Joe. Ea se rasuci si-1 vazu pe Joe stând în scaunul de lânga usa. Era îmbracat tot în haine kaki si o camasa neagra. Parea mai slab si era palid, dar arata aproape normal. — Ce cauti afara din pat? — Era timpul. Maxilarul lui se-nclesta. — Era prima mea calatorie si am facut-o. Desi scarile alea au fost o nenorocire. — Va fi si mai rau la urcare. — Atunci îl voi pune pe câinele acela de paza al tau sa ma ajute. Am vrut sa vad daca sunt în stare. — Ar trebui sa fii în pat. — Iar tu acasa, facând reconstituiri pentru politia locala. Niciunul dintre noi nu face ce se presupune ca ar trebui sa faca. Asa ca ne concediem unul pe celalalt. Privirea lui se-

ndrepta spre reconstituire. Merge repede. Nu e greu cu ea? — Nu, pâna acum. — Si crezi ca este sotia lui Montalvo? — Stii doar ca nu-mi permit sa cred nimic. Ar putea fi Nalia. — Si daca nu e? Vei mai sta aici pâna mai gaseste un alt craniu, si un altul? — Nu m-am gândit pâna acolo. — Fiindca vrei ca ea sa fie Nalia Armandariz. Ea este cheia visurilor tale. Se ridica cu greu din scaun. Ea se îndrepta instinctiv sa-1 ajute, dar fu oprita de o respingere aspra din partea lui. Ea continua sa se-ndrepte spre el, dar se opri socata când îi vazu privirea ca de gheata. — Lasa-ma sa te ajut, Joe. — Trebuie s-o fac singur. Se chinui sa se ridice în picioare. în dupa-amiaza asta va fi mai bine. Mâine voi fi aproape bine. — Pe dracu'! — Încrederea ta ma inspira foarte mult. — Esti un fraier încapatânat si ma sperii de moarte. — Nu îndeajuns sa te fac sa pleci de aici. — Trebuie sa termin asta... — Totul e în regula? Montalvo intrase în camera si-1 privea ciudat pe Joe. Miguel era îngrijorat când te-a vazut intrând în biblioteca, Quinn. Nu aratai prea bine. — Dar nu a încercat sa ma opreasca. Am înteles de la Galen ca el este gardianul usilor. — Normal ca nu ar fi încercat sa te opreasca, sa faca ceva care te-ar fi ranit. — Fiindca nu sunt capabil sa ma apar? Montalvo zâmbi.

— Nu ar face greseala asta. Asa cum am spus, era îngrijorat. Se-ntoarse spre Eve. Arati îngrijorata. Pot sa te ajut cu ceva? - Nu. — Atunci voi pleca. îi întâlni privirea si o sustinu. Dar stii ca trebuie doar sa-mi spui si se rezolva. Ea aproba la repezeala. — Stiu. Privirea sa se întoarse la Joe si descoperi ca ochii lui o priveau, când pe ea, când pe Montalvo. — Joe si cu mine ne rezolvam singuri problemele. — Desigur. M-am gândit doar sa ma ofer. Montalvo sentoarse si se-ndrepta spre usa. — Cheama-ma daca te razgândesti! — Da, sunt sigur ca o va face, spuse Joe dupa ce usa senchise în urma lui Montalvo. Se duse spre usa. — Te las sa te-ntorci la treaba. Nu vreau sa te deranjez. — M-ai deranjat. Cum as putea sa nu fiu? Ma sperii, Joe! — Bun. Cel putin nu ti-e mila de mine. Asta m-ar înnebuni. Ea se strâmba în timp ce usa se trânti în urma lui. Reactia lui fusese la fel de volatila cum o stia. El mergea pe o margine si exista riscul sa cada la orice pas. Îsi dorea sa-1 ajute, sa-1 aline, dar mândria era destul de mare. Va trebui sa-si acorde sansa ei cu Bonnie. Se-ntoarse si se duse la panel. Singurul mod în care putea sa-i ajute pe amândoi era sa termine lucrarea si sa plece. Daca lucra destul de repede, ar putea sa se salveze amândoi înainte ca relatia lor sa devina ireparabila. Vom câstiga marele premiu, Nalia... în curând. Sunt pregatita pentru asta si sper ca si tu. Am nevoie de ajutorul tau... — Ai nevoie de un sprijin? Galen statea la capatul scarilor,

când Joe iesi din biblioteca. Sunt o gramada de scari pentru unul care merge în cârje ca tine. Se-ntrerupse si fluiera usor. Glumeam, omule. — Nu a fost amuzant, spuse Joe printre dinti. Nu voi fi un neajutorat, nu voi fi slab. Porni spre scari, atârnându-se de balustrada cu o mâna. Voi reusi singur. — Cum doresti. Galen urca încet scarile în urma lui. Dar daca nu te superi, cred ca voi veni si eu sa adun resturile daca te vor lasa picioarele. — Nu ma vor lasa. — Te cred. Indiferent ce s-a întâmplat în biblioteca, ti-a insuflat multa adrenalina. — Fii sigur ca da. — L-am vazut pe Montalvo iesind înaintea ta. Te-ai certat cu el? — La dracu', nu. E prea destept sa se certe cu un om ranit. Nu se uita la Galen în timp ce spunea printre dinti: De ce nu mi-ai zis ca a încercat s-o ajute pe Eve sa se bage în pat? — Dar asa a facut? — Nu ma lua pe mine asa. Tu observi totul. E ceva între ei, si un orb ar remarca. — Nu i-am vazut împreuna prea mult. Iar Joe îsi dorea sa nu fi remarcat ultimele schimburi de priviri dintre Montalvo si Eve. Nu numai ca erau pline de întelegere, dar si intime în acelasi timp. Nu, era bine ca vazuse ce se întâmpla, chiar daca asta îl ranea. Eve nu ar fi niciodata necredincioasa din cauza unei atractii sexuale. Cu Eve era nevoie ca toate emotiile sa fie implicate, si totusi nu se ajunsese înca la acel punct cu Montalvo. Dar, Dumnezeule, se-ndreptau într-acolo! Ea poate nici nu realiza ca se-nvârtea pe lânga Montalvo

precum o molie pe lânga lumina. Ei împartaseau o tragedie comuna si dorinta de a gasi o cale sa aduca apropiere în viata lor. Era o legatura puternica care deschidea si alte fatete, alte usi ale unei relatii. Dumnezeule, se gândi el dezgustat, îsi dadea seama de tot acum! Cu exceptia felului în care putea stopa asta. Ajunsese în capatul scarilor. Asa cum spusese Galen, adrenalina circula, iar el abia daca daduse atentie slabiciunii si durerii. Asa functiona el acum. Ignora durerea. Ignora slabiciunea. Montalvo era puternic si sanatos, iar Joe trebuia sa fie pe picior de egalitate. Mila ar putea s-o tina pentru moment pe Eve, dar asta nu avea sa se-ntâmple. El nu va fi capabil sa continue o relatie cu ajutorul Crucii Rosii. — Ai nevoie de ajutor ca sa te urci în pat? întreba Galen. — Nu, ma descurc singur. Se opri în fata usii. Dar voi avea nevoie de ajutor mai târziu. Pot conta pe tine? Galen ramase tacut câteva clipe. — Daca îmi poti dovedi ca ai un plan care functioneaza. Nu intru în misiuni sinucigase. — Nici eu. Deschise usa. Nu încerc sa fac o declaratie grandioasa. Vreau sa-1 scot pe Diaz din scena si sa nu-i mai dau lui Eve motive sa mai ramâna aici niciun minut. — Ti-am adus cina. Montalvo intra în biblioteca si aseza tava pe birou. Daca vrei sa te opresti putin. — Ma voi opri. Eve se sterse pe mâini pe un prosop umed de alcool. Alegere. Joe va trebui sa-si înfiga adânc picioarele, iar ea va trebui sa ia o pauza sa manânce. Montalvo pusese acea decizie în gradina ei. Poate fiindca dorea ca ea sa continue lucrul, iar cina era doar un gest de bunavointa.

— Nu stiu cât va mai dura pâna când voi mânca iar. El se aseza în fata ei. — Reconstituirea nu arata a fi mai aproape de final mai mult decât data trecuta. — Este aproape gata. Eve musca din sandvis. Si ce e mai important, eu sunt mai aproape. Sunt aproape gata sa încep. El îsi îndeparta privirea de la ea. — Mi-era teama ca acea vizita deranjanta a lui Quinn ar putea sa te încetineasca. Am întrerupt ceva? — Nimic important. Nu era nimic nou. Facu o fata... aproape ca am fost bucuroasa ca ai venit. — Vroiai sa scapi de el. — Nu, spuse ea deodata. Niciodata. Doar ca trebuia sa mantorc la treaba si începusem sa..., ofta. Nu pot sa ajung la el. El crede ca m-am bagat prea mult si vrea sa ma salveze de mine însami. — Perfect logic. Zâmbi. Te-ai bagat pâna la capat. Eu te-am împins acolo. Dar tot eu voi fi cel care te salveaza daca ai nevoie sa fii salvata. — Lui Joe nu i-ar placea asta. — Ce regretabil! încearca acele pateuri cu lamâie. Vei avea nevoie de zahar pentru energie. Ar putea fi o noapte lunga. Ea chicoti în timp ce musca din pateu. — Doamne, tu si Joe sunteti atât de diferiti. El mi-ar spune sa manânc serios si sa ma duc la culcare. Tu vrei sa stau treaza si alerta ca sa termin lucrarea. — Corect. Sunt un nenorocit egoist. Zâmbetul îi pali. Dar si tu vrei asta. Adu-ti aminte. Ti-am spus ca, atunci când te privesc, este ca si cum m-as uita într-o oglinda? Asta nu s-a schimbat. Singurul motiv pentru care te pot citi este fiindca stralucesti în întunecimea mintii mele.

— Întunecime? — Suntem amândoi creaturi ale întunericului acum. Vom iesi la lumina soarelui ocazional, dar atunci suntem trasi înapoi. Ea facu o grimasa. — Vorbesti de parca am fi niste vampiri. Vorbeste pentru tine, Montalvo. — Nu vampiri. Dar suntem mai aproape dc moarte decât de viata. Doar la asta ne gândim acum, doar de asta ne pasa. Daca nu ar fi adevarat, nu ai fi aici. Facu o pauza. Si nu ai fi vrut sa-1 izgonesti pe Quinn. — Nu am vrut sa-1 izgonesc pe Joe. — Ba da. El reprezinta raza de soare, partea normala a vietii tale. Dar el nu are niciun rol atunci când esti implicata cu întunericul. — Gresesti. Joe a avut întotdeauna un rol în viata mea. — Mai gândeste-te. Ea nu vroia sa se gândeasca la asta. Cuvintele lui atingeau o nota care o faceau sa se simta stinghera. — La dracu'cu întunericul! Nu asta vreau de la viata mea. — Si totusi asta ai ales. Iar eu am facut aceeasi alegere. în cele mai bune lumi posibile nu este o alegere pe care as fi facut-o. Se scutura. Poate vreodata voi fi în stare sa ma desprind de asta. — Si totusi nu speri asta si pentru mine. — Oh, ba da. Tu esti în toate gândurile mele, ca sa iesi din întuneric. El îi sustinea privirea cu o intensitate ametitoare. Daca ajung acolo primul. Te voi tine dc mâna si te voi ajuta sa iesi. — Multumesc. Ea parea ca nu-si poate desprinde privirea

de la el. Dar nu am nevoie de ajutorul tau. Ma descurc si singura foarte bine. — De una singura. Vad ca nu-1 mentionezi pe Quinn. — Sunt o femeie independenta. Joe nu este gardianul meu. El nu raspunse. Doar statea acolo, privind-o. — Înceteaza! Aceasta conversatie e absurda. — Ti-e teama ca sunt prea aproape? El se-ntinse înainte. întunericul nu trebuie sa te sperie, Eve. Sunt tot felul de lucruri minunate care se-ntâmpla noaptea. Este momentul când au loc cele mai multe nasteri. Totul apare mai pregnant, mai excitant. Si totusi face ca realitatea sa para în ceata si o face mai suportabila. Se opri. Si nu este momentul pentru pasiune. El statea acolo relaxat, în scaunul cu lumina lampii stralucind deasupra lui. Vorbea despre întuneric si totusi o stralucire calda de viata parea sa-1 înconjoare. Intimitatea camerei era aproape de nesuportat în intensitate. Ea avu un impuls sa se apropie si sa-1 atinga. — Nu. El îi citi expresia. — Si eu simt la fel, dar e mai bine sa asteptam. Te vreau, dar te vreau fara regrete. Socul o scutura. Doamne, ea simtise, nu se gândise. îsi lua privirea de la el. — Nu e vorba de tine. Sunt întotdeauna foarte emotionala la acest punct al reconstituirii. — înteleg. El zâmbi usor. Adu-mi aminte sa ma asigur ca sunt prin preajma când ajungi la acel punct. Se pare ca este foarte multumitor. — Si apoi ar fi regrete. Nu sunt pentru aventuri de-o noapte.

— Crezi ca nu stiu asta? Asta e una dintre probleme. Ar fi mult mai usor daca ai putea diferentia lucrurile. — Cum se pare ca faci tu. — Eu traiesc majoritatea timpului numai în trecut. Câteodata apare ceva bun pe care trebuie sa-1 opresti si sa1 lasi sa se-ntâmple. Zâmbetul îi pali. Si nu ma refer la sex. Sexul poate fi oriunde. Când am început sa te studiez, am realizat ca vei fi ceva special în viata mea. Ea dadu din cap. — Urma sa fiu femeia care-ti aduce sotia acasa. — Da. Oare asta a fost o palma peste ochi? Mi-am iubit nevasta. Si probabil o voi iubi toata viata. Ea a fost bucuria mea. Prima mea dragoste. înainte de Nalia au existat doar aventuri sexuale. Ea m-a învatat diferenta. Nalia a fost prima care mi-a spus sa gasesc bucurie oriunde pot. Ce vei fi tu în viata mea? Nu stiu. Dar voi afla. Am o idee care poate fi devastatoare. Se ridica. Te las acum. Ai facut o treaba buna cu acea mâncare. Desi îmi imaginez ca nici macar nu realizai ca manânci. Ma pot întoarce în timp ce lucrezi la Nalia? — Asa cum ti-am spus, probabil nici nu voi sti ca esti în camera. — Ultima insulta pentru un barbat. Si totusi nu as suporta sa fie altfel. Se-ndrepta spre usa. Adu-o acasa si poate voi gasi într-o buna zi soarele de care vorbeai. — Montalvo. Când se uita peste umar, ea spuse: îi iubesc pe Joe. Orice as simti pentru altcineva, asta nu se va schimba. — Stiu. Dar sunt întotdeauna nivele de sentimente. Câteodata emotiile se schimba de la moment la moment, de la ora la ora, de la an la an. Daca nu am învatat nimic altceva în anii astia, am capatat rabdare. Vom vedea cum

merge. Iesi din camera înainte ca ea sa poata spune ceva. Bizar. Acele ultime momente fusesera ca un vis creat de opium. învaluit în ceata, dulce, senzual si totusi cu sclipiri de realitate dura si adevar. întuneric si lumina soarelui. Avea oare dreptate? Putea fi motivul pentru care ea se-ndepartase de Joe, fiindca el nu facea parte din întuneric? Îi lipsea întelegerea finala pe care nimeni care experimentase acea pierdere ar fi avut-o? Nu stia, se gândi ea cu amaraciune în timp ce se ridica în picioare. Poate ca era la fel de stricata cum spusese Joe. Poate era obosita sa-1 faca sa sufere de dragul ei. Poate cauta o cale sa-1 elibereze. Si poate îl dorea pe acel nenorocit sexy care avea toata atractia noului si a misterului. Era precum Fantoma de la Opera, cu toata discutia lui despre întuneric. El era Bestia care aducea Frumusetea înapoi la castelul lui. Era o provocare pe care o întâlnise. O experienta ce trebuia traita. Si o tradare care avea loc. Nu avea sa se întâmple. Se misca prin camera pentru a se aseza în fata reconstituirii. - Înteleg de ce ti-a fost iubit, Nalia. E destul de tare. El spune ca l-ai învatat ce e bucuria. Sper ca si tu ai avut parte de ea. începu sa netezeasca linia obrazului. E timpul sa începem. Esti gata? Sa te aducem acasa... Usor. Mângâiere. O adâncitura mai adânca în jurul buzelor. Netezeste! Sculpteaza! Ajuta-ma, Nalia!

Degetele ei lucrau febrile acum. Netezeste! Sculpteaza! Ridica mai sus pometii obrajilor. Gura. Întotdeauna dificil de realizat. Câteodata imposibil, din cauza ca nu existau urme vizibile. Spune-mi! Treci peste asta! întoarce-te! Zona de mijloc a fetii. Sculpteaza! Netezeste! Fa-o cum trebuie! Pentru Dumnezeu, fa-o cum trebuie! Nu, pentru Nalia. Pentru toata durerea ei si dezolarea. Vino acasa, Nalia! Netezeste! Du-te înapoi la gura! Mai usor acum. Degetele ei zburau peste fata. Nasul mic, drept, neridicat spre vârf. Sper ca e bine, Nalia! Netezeste! Lucreaza mai repede! Fa sa iasa mai repede! Sculpteaza! Netezeste... Ea se dadu la o parte din fata reconstituirii si închise ochii— E de ajuns, Nalia? sopti ea. Este tot ce pot face. Ultimul tuseu. Deschise ochii si se-ntoarse la masa deschizând cutia cu ochi. — Pot sa o fac eu? Se uita în sus si-1 vazu pe Montalvo stând lânga ea. El se uita la ochii de sticla din cutie. - Pot? Ea aproba repede. — Daca vrei.

El lua o pereche de ochi caprui din cutie. — Multumesc. Aseza atent ochii caprui în lacasurile goale. Si ca sa-ti raspund la întrebare. Vocea lui tremura. E mai mult decât suficient. E Nalia. — Am simtit eu ca este. Câteodata nu am nicio idee. Dar de data asta am fost sigura. Privi reconstituirea. Este foarte frumoasa. Nu eram sigura în privinta gurii... — Stiu. A trebuit sa te întorci la ea. — De când stai aici? — De ore bune. El nu-si ridica privirea de la craniu. La început mi s-a parut fascinant. Apoi am început sa fiu tras de vârtej. — Vârtej? — Amintiri. îmi imaginez ca am readus la viata fiecare moment petrecut cu Nalia în timpul ultimelor ore. Se apleca si atinse obrazul Naliei cu degete deosebit de blânde. Nu puteam sa-mi iau ramas bun de la ea pâna ce nu spuneam buna ziua, bine ai venit înapoi în lumea mea. — Pot sa te înteleg. — Stiu ca poti. Ochii lui straluceau de lacrimi când scndepar-ta de panel. Iar acum ca am spus-o, doare al dracului. — Apropierea nu vine peste noapte. — Nu va veni pentru mine pâna ce nu ma asigur ca Diaz e mort si ca regatul sau explodeaza în o mie de bucati. Sentoarse sa plece. Si as face bine sa ma apuc de treaba ca sa împlinesc asta. — Nu, pâna ce nu termin eu cu ea. — Sa termini? Se opri s-o priveasca pe Eve. Ea nu poate fi mai gata ca acum. E Nalia.

— Sculptura este gata, dar trebuie sa fac fotografii ale reconstituirii, sa le încarc pe computer si sa le compar cu fotografii ale Naliei. Am nevoie de acele fotografii de la tine. El se strâmba. — Nu e nevoie dc toate astea. Am tot ce-mi trebuie. — Dar eu nu am. Eu fac toate lucrarile cu aceeasi temeinicie. Eu sunt o profesionista si nu o voi pacali pe Nalia sau pe mine, omitând anumite etape. Da-mi acele fotografii. El ezita, apoi se duse la birou, descuie un sertar de jos si scoase afara un plic mare. — Scrisori. Fotografii. Altceva? — Voi vedea. Ea deschise plicul si scoase afara pozele. Erau instantanee ale unei tinere de aproximativ douazeci de ani. O fotografie o arata într-o fusta si bluza, stând la o masa într-un bar. în alta era îmbracata în pantaloni si camasa kaki si zâmbind diabolic la camera. Femeia era fara îndoiala Nalia din reconstituire. Ea arata atât de plina de viata si vitala încât Eve se astepta aproape sa iasa din fotografie. — Nu, asta e tot ce-mi trebuie. El lua poza de la Eve si o privi. — Ai facut o treaba minunata, dar ai omis ceva. Ridurile de expresie din jurul ochilor. Ea obisnuia sa spuna ca acele riduri o fac sa arate batrâna. Mie îmi placeau. Faceau parte din ea. Ii dadu înapoi fotografia. Dar nu aveai de unde sa stii de asta. Nu, Nalia sau indiferent ce instinct o condusese pe Eve în timpul reconstituirii nu-i spusesera despre acele riduri. — Nu le pot adauga acum. Nu ar fi etic sau profesional. El

aproba rapid. — Pâna la urma, nu era nimic care s-o faca sa râda. Te rog, grabeste-te sa termini. Trebuie sa fac aranjamente sa-mi fac reconstituirea mea. Iar aranjamentele lui erau pentru moarte si mutilare. — Si va trebui sa faci aranjamentele ca sa ne trimiti pe mine si Joe înapoi în Statele Uite. El se crispa. — Când? — Dupa-amiaza sau la noapte. Voi termina lucrul pe computer în câteva ore. Vreau sa-1 duc pe Joe înapoi la Atlanta cât de repede pot. El tacu o clipa. — As prefera sa ramâi pâna ce sunt sigur ca Diaz nu poate sa ajunga la tine. Este foarte pornit pe razbunare. — Trimite-ma acasa! Joe si cu mine vom avea grija de noi singuri. Ea-i întâlni privirea. Si astept sa te tii de promisiune. — Nu-ti fie teama, mi-o voi tine! Voi veni la Atlanta cât de repede pot, imediat ce termin aici treburile. Dupa ce pleca acesta din biblioteca, ea se duse la fereastra si privi spre cerul noptii. începuse sa aiba nuanta unui curcubeu blând precum niste perle negre pe care le primise cu câtiva ani în urma de la Joe, cadou de Craciun. Curând va fi dimineata. Joe, e aproape gata. Putem merge acasa sa încerca sa uitam ce s-a întâmplat aici. Daca vrei asta. Ti-o datorez. Dar poate ca ar fi mai bine daca ea n-ar uita. învatase câteva lucruri despre ea pe care nu le stiuse pâna atunci. Doamne, te-ai fi gândit ca, dupa ce trecuse prin toate astea, îsi cunostea toate fatetele personalitatii sale. Dar aparuse

Montalvo, iar ea descoperi ca abia zgândarise lucrurile la suprafata. Când te privesc, e ca si cum m-as uita în oglinda. Dar imaginea era întunecata si sucita, si nu era ceea ce-si dorea de la viata. îl vroia pe Joe. Ei bine, cu putin noroc înca îl avea. Si putea sa-1 tina cu ea atunci când Montalvo va veni la Atlanta, asa cum a promis, s-o ajute s-o gaseasca pe Bonnie si pe ucigasul acesteia... situatia va fi atunci tensionata si foarte, foarte periculoasa. Si totusi nu avea cum sa faca altfel, se gândi ea trista. Pentru asta muncise, pentru asta-si riscase fericirea pe care o avea cu Joe. Luase decizia înainte de a parasi Atlanta, ca ceea ce spusese Montalvo merita orice risc, si nu avea de gând sa renunte acum. Pretul era prea mare. Deschise usa cabinetului si scoase afara computerul si camerele cu echipamentul sau. Termina treaba si du-1 pe Joe la Atlanta, acolo unde va fi în siguranta! Lasa pentru mai târziu cautarea lui Bonnie! Asteptase toti acei ani agonizanti. Trebuia sa aiba rabdare si sa aiba grija de oamenii pe care-i iubea. începu sa aranjeze camerele de luat vederi. — Pot sa intru? Ciocanitul ezitant al lui Soldono fu urmat de deschiderea usii bibliotecii. De vreme ce Miguel nu e de paza la usa, banuiesc ca ai terminat? — Da. Ea se freca pe gât. Abia am terminat sa fac comparatiile pe calculator. Am împachetat aparatele de fotografiat. îl privi. — Si nu, nu trebuie sa ma scoti pe ascuns de aici. Montalvo ne trimite acasa. - Da?

Ea se crispa. — Asta presupune ca trebuie sa însemne ceva? — Poate ca te trimite acasa, dar cu Joe nu sunt sigur. Facu o pauza. Din cauza asta am îndraznit sa intru acum. — Soldono, despre ce naiba vorbesti? — Încerc sa-ti spun. Cred ca Quinn a plecat dc aici astanoapte. Inima îi sari în piept. — Nu avea cum. L-am vazut ieri dupa-amiaza si abia mergea. — Ei, bine, probabil si-a adunat toata puterea de undeva. O privi plin de simpatie. îmi pare rau, Eve. Am verificat camera lui acum o ora si nici urma de Quinn. Am mers apoi la camera lui Galen si nici el nu e acolo. — Galen a plecat cu el? Ar fi vrut sa-i omoare pe amândoi. Dc ce nu a mai asteptat Joe o zi sau doua? Nu, el trebuia sa plece de capul lui! Nu chiar de capul lui, slava Domnului! Cel putin Galen era puternic si-i putea asigura echilibrul. — Esti sigur, Soldono? — Doar daca nu se ascund amândoi în dulapul lui Montalvo. Nu consider realist acel scenariu. — Nici eu. Nu, ei s-au dus dupa Diaz pentru a-1 scoate afara din bârlog. Deodata îsi aminti de castelul de pe deal. Era grandios si reprezenta puterea la superlativ, iar ea era speriata de moarte de puterea care putea sa se abata peste Joe si Galen. — Trebuie sa-1 vad pe Montalvo. Ai idee pe unde ar putea fi? — Era afara în curte acum cincisprezece minute. Soldono se duse sa priveasca panelul pe care era asezata

reconsituirea si începu s-o priveasca. — Era foarte frumoasa. Este o asemanare buna? — Foarte buna. Ea se-ndrepta spre usa. Poate cu exceptia a câteva mici amanunte. Nicio reconstituire nu c perfecta. — Asta e probabil foarte reusita. Montalvo ar trebui sa fie multumit. — Da, dar nu asta e important acum. Ea iesi din camera si un moment mai târziu era în curte. — Eve, ai terminat cu fotografiile? Montalvo se uita spre ea în timp ce vorbea cu Miguel. Nu mai pot astepta prea mult... — Stiai de Joe? — Quinn? întreba mirat. Ce ar fi trebuit sa stiu? — Soldono spune ca Joe a plecat. El si Galen au plecat cândva asta-noapte. — Iar eu se presupune ca ti-am ascuns asta? — Gasesc ca e ciudat ca nu ai stiut ce se întâmpla în tabara. Si cum ar fi putut Joe sa iasa de aici, fara ca tu sa stii nimic despre asta? Montalvo se-ntoarse spre Miguel. — Si mie mi se pare ciudat. Miguel? Se crispa. — El si Galen au plecat la ora trei în dimineata asta. Au plecat pe la zidul de vest. Am fost foarte impresionat. Nu m-as fi gândit ca un om ranit ar fi în stare s-o faca. — Fir-ai al naibii! spuse Eve. De ce nu l-ai oprit? — Statea în drum, spuse el simplu. Colonelul nu-1 vroia aici, dar nu-1 putea trimite el de aici. Asa nu a mai fost nevoie s-o faca el. A facut-o Quinn, singur. - Ar fi trebuit sa-mi spui, Miguel, spuse Montalvo.

— Da, dar ar fi stricat totul. O oportunitate care a aparut singura. Niciunul dintre noi nu a trebuit sa-1 ucidem. El are sansa de a supravietui, daca este atât de bun pe cât am auzit. Zâmbi. Mi s-a parut de bun-simt. Eve îl privea, nevenindu-i sa creada. De bun-simt sa-1 serveasca pe Joe lui Diaz? Lipsa totala de respect a baiatului era incredibila. — Nu ai facut bine, Miguel, spuse Montalvo. Si va trebui sa reparam greseala. Iar asta s-ar putea sa nu fie atât de usor. — Pentru Dumnezeu, îi vorbesti ca si cum ar fi un copil de doi ani care a folosit creionul sa zgârie pe o mobila. L-a lasat pe Joe sa plece. Poate chiar i-ar fi dat si un sut, daca era necesar. Miguel aproba. — Dar nu a fost nevoie. Asa cum am zis, era impresionant. — Du-te si adu-1 înapoi, spuse Eve printre dinti. E singur acolo. — Îl are pe Galen, spuse Miguel. Dar ma voi duce, daca asa vrea Colonelul. îsi privi ceasul. Au trecut vreo zece ore. Quinn a fost membru SEAL si nu cred ca-1 pot ajunge din urma. — Stii unde se ducea, spuse ea. Diaz. Miguel aproba. — Dar daca ma suprapun peste planurile Colonelului în privinta lui Diaz, acesta nu va fi multumit. Ea se-ntoarse spre Montalvo. — Spune-i. — O voi face, spuse Montalvo. Dar nu îi voi ordona sa se duca sa-1 aduca pe Quinn. Unu, asta ar putea atrage exact reactia pe care încerci s-o eviti. Doi oameni antrenati pentru gherila au sanse mai multe decât o întreaga trupa care

marsaluieste prin teritoriul lui Diaz. Doi, daca Quinn este la fel de bun cum a fost descris, atunci va putea sa-1 evite pe Miguel sau pe oricine as trimite. — Atunci, ce dracu' ai de gând sa faci? — Sa-1 trimit pe Miguel în satul lui Diaz sa faca o supraveghere. Miguel a locuit acolo aproape toata viata si înca mai are legaturi. Vor sti daca Diaz îl prinde pe Quinn si pe Galen. — Si daca se va întâmpla asta? — Atunci îl voi pune pe tatal Naliei sa se miste mai repede, înainte ca Diaz sa ajunga la gâtul lui Joe. Adauga: desi, daca nu stie ca ai terminat acea reconsituire, Diaz ar putea sa-1 foloseasca ca pe o unealta sa te opreasca. — Înca nu stii pe cine a trimis în tabara ta, care ar fi putut sa-i spuna? — Ma gândesc la Destando, un om care nu a fost cu mine la fel de mult ca si ceilalti. El a fost observat cu atentie. Montalvo se-ntoarse spre Miguel. Daca l-ai fi urmarit pe Destando, în loc sa-1 urmaresti pe Quinn, as fi fost mai multumit. Miguel se scutura: — Eu doar faceam ce m-ai învatat. A fost o ocazie. Sentoarse. Voi pleca imediat spre sat. Te voi anunta imediat ce aflu ceva. — Imediat, spuse Montalvo. Si fir-ar al naibii, fii atent Miguel. — Desigur. Miguel zâmbi înapoi peste umar. îti va provoca multa durere, daca s-ar întâmpla ceva. Unde ai mai gasi un fiu ca mine? Eve îl privi plecând cu un amestec de mânie, frustrare si îngrijorare.

— Va fi foarte periculos? — Destul. Pentru un spion este întotdeauna periculos. Dar el a mai fost în sat sa adune informatii pentru mine si înainte. Miguel va iesi daca se va simti în primejdie. — Dar îl lasi sa plece. — El stie ca nu m-a ascultat. Nu conteaza ca s-a gândit ca rezultatul ma va multumi. Trebuie sa învete ca nu poate conduce el spectacolul. — Chiar daca asta îl va ucide. Montalvo nu-i raspunse direct. — A gresit, trebuie sa repare greseala. — Sunt foarte suparata pe el, dar nu vreau sa moara. — Nici eu. El privi dupa Miguel. Daca iubesc pe cineva pe lumea asta, cred ca e acest baiat. - Atunci cheama-1 înapoi. Trimite pe... — Nu mai e nimic de facut. Se-ntoarse. Tot ce am spus a fost bine, iar acesta e singurul mod de a descurca problemele. Acum, tu ai terminat acea reconstituire? — La naiba cu reconstituirea! — înteleg ce simti. Este gata? — Da, obtuzule! — Arunci ma duc sa strâng si sa o duc lui Armandariz. Porni spre usa. Si da, sunt obtuz. Totusi, ai putea sa te mai gândesti ca, cu cât îl întorc pe Armandariz împotriva lui Diaz, cu atât mai repede acesta va fi lasat fara ajutor si nu va putea sa-1 raneasca sau ucide pe Joe. — Daca nu-si va deschide acea rana si nu va sângera pâna la moarte, înainte ca acesta sa ajunga la el. — Cumva nu cred ca Quinn se va lasa sa moara înainte ca el sa ajunga la o distanta buna de tras în Diaz. L-am privit atunci când era în biblioteca. Era foarte atent.

— Doamne, ar fi trebuit sa-i spun ceva! Desi, nu stiu cc as fi putut spune care sa-1 fi oprit. Mâinile sale se strânsera în pumni. De ce a facut-o? Stia ca aproape terminasem. Daca ar mai fi asteptat o zi sau doua. Nu e un idiot. Era aproape gata. De ce... — Stia ca voi încerca sa te tin aici, o întrerupse Montalvo. Este un barbat foarte perceptiv. A ghicit ca aveam nevoie de tine pentru urmatorul pas. Ea se strâmba. — Ce tot spui acolo? Ai fost de acord sa faci aranjamentele de plecare pentru noi. — Si as fi facut-o. Daca ar fi fost o alta cale. Se crispa. Dar aveam dc gând sa încerc sa te conving sa stai sa ma ajuti. - Ce? - Am reconstituirea, si asta ar fi chiar convingator. Dar un om care e în faza de negare precum Armandariz are nevoie de mai mult decât o zguduitura. Acum trei zile i-am trimis dosarul tau. Este impresionant. Onestitatea si etica ta profesionala sunt mai presus de repros. I-am dat timp sa te verifice pe cont propriu. — Si daca arunca dosarul meu la gunoi fara ca macar sa se uite la el? — Nu a facut-o. înca mai am prieteni printre rebeli si ei spun ca 1-a citit. Daca a facut propria cercetare, va sti cât esti dc credibila. — O persoana care nu crede considera ca toti mint. — Din aceasta cauza vreau sa mergi si tu în tabara lui. Ochii ei se marira privind cu uimire. - Ce? — Vreau sa-i explici procesul de reconstituire, asa cum ai facut si cu mine. Vreau sa-i spun cum ai facut-o. Cum nu

te-ai uitat la nicio fotografic pâna la sfârsit. — Iar el ma va crede? — Este cea mai buna sansa a mea. Esti o femeie cinstita, Eve. Se vede. Iar eu sunt probabil cel mai sceptic om de pe pamânt, iar prima oara când te-am întâlnit as fi crezut, daca mi-ai fi spus ca e alb sau negru. — Dar nu te-ai despartit de el în termeni buni. Daca îl provoci, ar putea sa ne împuste pe amândoi. — Va sti ca nu as veni în tabara lui fara a avea ceva în mâna. Facu o pauza. Dar va trebui sa intram acolo singuri. — Nu sunt obligata sa merg nicaieri. — Nu, nu trebuie. Ai facut ceea ce tc-am rugat. Eu sunt sigur ca Soldono va spune ca ar trebui sa lasi acei serpi veninosi sa se ucida între ei. — Da, asa ar face. — Nu cred ca mai urmezi aceasta filosofie acum. Ai un interes mare acum cu Nalia si ceea ce s-a întâmplat cu ea. Vrei ca tatal ei sa stie ca a gresit cu ea. Vrei dreptate pentru Nalia. — Iar tu pui în aceeasi balanta dreptatea cu razbunarea. Da, si tu la fel. în adâncul inimii tale. Adauga: iar acesta ar fi fost argumentul meu, înainte ca sa aflu ca Quinn a plecat. Acum situatia e alta. — Vrei sa spui ca ai un as în mâneca? ea zâmbi sardonic. Esti sigur ca nu i-ai spus lui Miguel sa-1 lase pe Joc sa fuga? — Nu, dar el ma stie foarte bine. Simt o oarecare vina. Da, acum ai mai multe motive. — Cât de repede va actiona Armandariz, daca decide ca Diaz 1-a înselat în toti acesti ani? — Nu stiu. As vrea sa-ti spun ca se va grabi sa dea foc la

plantatiile de cocaina, dar nu pot face asta. Armandariz este un om emotional, dar este si soldat în acelasi timp, si va face ce e mai bine pentru trupele sale si cauza sa. — Atunci as risca pentru nimic. — Nu va fi pentru nimic. Dar trebuie sa fiu cinstit cu tine. Exista sansa sa nu-1 ajute pe Quinn. — Doamne! Ea se simti cuprinsa dc panica. Avea doua alegeri. Sa stea acolo sa astepte ca Miguel sa afle ceva despre Joe. Sau sa actioneze cumva inutil. — Va trebui sa ma gândesc. -Aranjez o întâlnire pentru mâine dupa-amiaza. Gândeste-te repede! spuse el, apoi intra în casa. Nu e deloc o presiune, se gândi ea cu amaraciune. Exista o singura optiune, va trebui sa verifice înainte de a lua decizia. II urma pe Montalvo în casa si se duse dupa Soldono. Acesta venea pe hol din biblioteca. - Ar putea Venable sa gaseasca o modalitate de a da de Joe si de a-1 scoate de acolo? întreba ea. — Îl voi suna pe Venable, dar situatia ar fi... delicata. — Tu esti CIA. Ar trebui sa faci ceva. — Mergem pe o linie subtire, între armata si Diaz. — Vrei sa spui ca joci de ambele parti, în functie de situatie. Ce dragut! — Nu putem sa trecem la actiuni deschise. — Suna de parca nu poti face nimic. — Stiu ca esti suparata, dar va trebui sa întelegi ca în ziua de azi CIA se bazeaza mult pe negociere. — Doamne fereste sa-ti faci dusman din Diaz prin salvarea lui Joe. Ea trecu de el si se-ndrepta spre biblioteca. Uita ca tc-am întrebat. — Te duci cu el la Armandariz? o întreba Soldono. Nu e o

miscare înteleapta, Eve. — Cel putin voi face ceva. Nu pot sa stau sa-mi storc capul si sa sper ca totul va fi bine. — Nu e corect, spuse el repede. Fac tot ce pot. — Nu simt ca e ceva corect. Simt ca trebuie sa-1 am pe Joe întreg. Montalvo aseza cu grija reconstituirea în cutia de piele, când ea intra în camera. El o privi si se opri. — Ei, ce ai decis? - Merg. Ce pot face altceva? E singurul raspuns pe care-1 pot da în aceasta încurcatura. — Bun. Închise capacul cutiei si o încuie. îl voi suna pe Armandariz sa stabilesc întâlnirea. 13 Am dat de masina care a luat-o pe Jane MacGuire din parcarea garajului, spuse Nekmon. A fost observata în parcarea unei bacanii în dimineata asta în Tucson, iar soferul era un barbat la vreo patruzeci de ani. — L-au urmarit? întreba Diaz. Nekmon aproba. — Desigur. Credem ca am gasit casa secreta. Soferul masinii a intrat într-o casa din districtul Sunset View si a descarcat o serie de provizii. — Nu cred ca e suficient. A vazut-o cineva? — Nu înca. Dar casa pare destul de bine pazita, iar sansele sunt mari ca ea sa fie acolo. Le-am spus sa se apropie pentru a confirma prezenta ei, dar sa nu riste sa fie prinsi. Nu vrem sa ne scape din mâna. — Vreau ca oamenii sa fie gata sa actioneze în orice minut

le-o cer s-o faca. Fara greseli, Nekmon. — Cu tot respectul, eu fac rareori greseli. — O data e suficient. Eu trebuie sa... Sunetul telefonului îl întrerupse, iar el raspunse. — Diaz. Asculta câteva momente, apoi închise. — Ea a terminat reconstituirea, iar Montalvo e în posesia ei. — Sa vedem ce facem cu ea? Se gândi la asta. — Nu înca. Mai este o posibilitate care apare acum si s-ar putea dovedi mult mai eficienta. - Acesta este al treilea punct de control, spuse Eve în timp ce Montalvo porni masina. Armandariz nu se joaca cu securitatea, cu siguranta. — Din aceasta cauza am aranjat o întâlnire formala si nu ne-am infiltrat printre liniile sale, spuse Montalvo. Poate ca este un tata încapatânat, dar este un soldat al naibii de bun, altfel nu ar fi rezistat atâtia ani. — Cât de departe suntem de tabara? — Cinci minute. O privi. Nervoasa? — Normal ca sunt nervoasa. Se presupune ca voi vorbi cu un om neurotic despre faptul ca si-a tradat fiica si cauza. în acelasi timp, chiar daca ma crede, nu înseamna ca o va admite. -Avem o sansa buna. El va fi înconjurat de oamenii care au cunoscut-o pe Nalia cea mai mare parte a vietii ei. Câtiva dintre ei i-au fost ca fratii. O vor recunoaste din reconstituire si s-ar putea sa-1 convinga si pe Armandariz. — A mai avut frati? — Nu. Din aceasta cauza Armandariz a crescut-o ca pe un baiat. Avea nevoie de cineva care sa-i împartaseasca visul,

iar Nalia era singura lui ruda. — Dar ea a spulberat visul. — Asa crede el. Buzele i se strânsera. Ea credea atât de mult în acest vis, la fel ca si el, si încerca sa-1 protejeze sa nu fie înselat. Trase masina pe marginea drumului. De aici vom merge pc jos. El iesi din jeep si scoase cutia de piele. — Sa mergem. Ea coborî din masina. — Da-mi cutia. — De ce? — Daca sunt aici pentru a face o treaba, o voi face în felul meu. Armandariz nu te sufera. în clipa în care te va vedea ducând cutia, va intra în defensiva. Tu poate vei gasi o placere în a deschide cutia si a-i spune: Ti-am zis cum, dar asta nu ar fi productiv. — Nu as face asta. — Nu cu atâtea cuvinte. In clipa în care vei aparea cu acea cutie va fi o implicare imediata. El ezita. — Adevarat. îi întinse cutia. Dar eu voi da explicatiile initiale. — De buna seama. Ea continua sa priveasca poteca din fata. Nu am nicio dorinta sa vorbesc mai mult decât e cazul. Nici macar nu vreau sa fiu aici. Vreau doar sa se termine odata si sa-1 scot pe Joe de aici. — Stiu asta. îti sunt recunoscator. El tacu în timp ce tufisurile din fata lor se dadura la o parte si aparu un barbat brunet, la vreo treizeci si ceva de ani. — Se pare ca spectacolul a început. El pasi în fata ei. — Manuel, a trecut mult timp. Nu eram sigur daca mai traiesti.

Omul pe care-1 strigase Manuel zâmbi usor. — Dar eu stiam ca traiesti si exact unde te aflai. Când aveam stomacul gol, ma gândeam la tine, stând dupa zidurile talc înalte, înconjurat de toate acele bogatii. Montalvo se scutura. — Un om trebuie sa supravietuiasca. Armandariz m-a facut mincinos si m-a aruncat afara din tabara lui. — Te-ai descurcat foarte bine. Zâmbetul lui Manuel pali. Si nu îsi va schimba parerea. Privirea sa se îndrepta spre cutia din mâinile lui Evc. Asta e? - Asta e ea, îl corecta Eve. Iar Armandariz îsi va schimba parerea. — Eve Duncan, acesta este Manuel Estevez. Ne stim de foarte mult timp, înainte de a deveni un paria. Montalvo o împinse înainte. Si presupun ca ne vei conduce la Armandariz. — Da. Manuel se-ntoarse pe calcâie. Trebuie sa va avertizez ca este pregatit sa va râda în fata. Nu veti obtine nimic. — Încurajator, murmura Eve în timp ce-1 urma pe Manuel. Ei, nu se asteptase sa fie usor. Nici macar nu era sigura ca va avea succes. Montalvo nu-i daduse nicio speranta falsa. Patrunsera brusc din padure într-o poiana presarata de corturi. Cortul mare spre care îi conduse Manuel era la periferia taberei, iar el ridica partea din fata a intrarii si le facu semn sa intre înauntru. - Noroc! îi spuse Manuel lui Montalvo. Daca îl meriti. — îl merit, spuse acesta. Tu nu vii? Manuel ezita si apoi se scutura — Sunt putin curios. De ce nu? îi urma în cort. Dadu din cap catre un barbat mai vârstnic ce statea într-un scaun de

campanie la o masa. — Pot sa stau, Antonio? — Nu am nimic împotriva. Antonio Armandariz era un barbat atragator, slab, undeva la saizeci de ani, cu o coama de par cenusiu si ochi magnifici de culoare închisa. Tu ai tinut întotdeauna la Montalvo. Trebuie sa vezi ce prost este. — Nalia 1-a iubit, spuse Manuel. Iar ea nu se însela de obicei în privinta oamenilor. Ochii lui Armandariz licarira de suparare. — Nu o apara. A facut cea mai marc greseala pe care o putea face cineva. De ce nu întelegi asta? — încerc, spuse Manuel. Fiindca esti un om de onoare si crezi. Se aseza într-un scaun din colt. Poate Montalvo ma va convinge cum am gresit fiindca te-am banuit, Antonio. Facu un semn spre Montalvo. Prietene, distreaza-ne. Vreau sa vad ce ai de spus. — El nu are prieteni aici, spuse Armandariz. El aproape ca ne-a distrus cu actiunile lui salbatice împotriva lui Diaz. îl privi pe Montalvo cu raceala. Vorbeste si iesi naibii din tabara mea! — Asta este intentia mea. El facu un semn spre Eve. Ea este Eve Duncan. Ai citit dosarul ei pe care ti l-am trimis? Armandariz abia se uita spre ea. — Da. L-am citit. Probabil sunt minciuni. — Stii mai bine, spuse Montalvo. Si ai facut chiar tu o verificare. Te cunosc. Nu ai putut sa te abtii. Sunt sigur ca ai vrut doar sa-ti dovedesti ca am mintit si ca ea este o sarlatana, dar nu a fost asa, nu? Armandariz nu raspunse. — Nu ti-a placut ca ea avea o buna reputatie si era complet cinstita. Trebuie sa-ti fi fost foarte greu.

— Nu mi-a fost greu deloc. Privirea se ridica spre Eve. Ea poate fi corupta ca oricine altcineva. Nalia era sincera si nea tradat. — Pot vorbi acum? întreba Eve. Asta e o porcarie, Montalvo. — Imediat. Montalvo baga mâna în buzunarul jachetei si scoase un plic. Nalia a murit încercând sa dovedeasca ca Diaz juca jocuri duble cu militia si te trada. Nu a gasit acea dovada înainte de a fi prinsa si ucisa. Diaz a îngropat-o, iar mie mi-au trebuit ani de zile s-o gasesc. El arunca plicul pe biroul lui Armandariz. Laolalta cu câteva documente mai recente, care dovedesc ca Diaz înca joaca pe doua fronturi, de câte ori îi convine. Este foarte atent, dar atunci când premiul merita, te va vinde. — Dovada? Fata lui Armandariz era alba de mânie. Tu vii aici si îmi aduci falsurile astea. Diaz ne este prieten. Ar fi trebuit sa ne împrastiem, daca el nu ne-ar fi ajutat. — Nu e niciun fals. Se uita spre Manuel. Nu-1 lasa sa le distruga înainte de a le verifica. Mi-a luat o gramada de vreme si o mica avere sa gasesc aceste dovezi. — Voi face ce doresc! Vocea lui Armandariz tremura. Minciuni, îmi spui minciuni. Montalvo se dadu un pas înapoi. -Eve? Corect, înfurie-1, apoi lasa-1 pe seama mea sa-1 conving, se gândi Eve cu frustrare. — Eu nu stiu nimic depre aceste hârtii. Montalvo nu a crezut de cuviinta sa-mi împartaseasca si mie secretul lor. Oricum nu as fi vrut sa fiu implicata. Ea puse cutia de piele pe masa. Aceasta este singura parte din afacere cu care am vrut sa am de-a face. Desfacu cutia si ridica capacul. Am vrut sa-ti aduc fiica acasa.

— Fiica mea este în Australia. — Fiica ta a fost ucisa si aruncata într-o mlastina, spuse ea cu duritate. Când Montalvo a reusit sa-i gaseasca cadavrul, nu mai era niciun cadavru. Doar un schelet. A fost norocos ca a gasit oasele intacte, considerând trecerea timpului si apa, si mediul salbatic din acel tip de habitat. — Ea e în Australia. — Craniul fetei tale este în acea cutie. El îsi lua privirea de la cutie. — Nu. — Nu am nicio îndoiala în aceasta privinta. Ea ridica cu grija reconstituirea din cutie si o aseza pe masa. Acum, firar al dracului, uita-te la ea! Tu ai dat viata Naliei. Nu îndrazni s-o respingi! — Fiica mea nu e moarta. — Uita-te la ea. El întoarse încet capul. Putea sa-i vada privirea care se fixase pe craniu. — O statuie frumoasa. Ai fi putut sa sculptezi uitându-te la o fotografie. — Dar nu am facut-o. Am masurat punctele de adâncime si apoi am reconstituit fata în jurul lor. Doar dupa ce am terminat am cerut o poza. Am facut poze tridimensionale, apoi le-am suprapus peste fotografie. Ea scoase un compact disc si se duse spre computerul din fata lui Armandariz, apoi introduse CD-ul. Fiecare trasatura este aliniata perfect. Uita-te cum s-a întâmplat. — Nu vreau sa... - Priveste! Nu am adus-o acasa ca tu sa-i întorci spatele. Priveste imaginile asa cum acopera reconstituirea. -Nu vreau sa... Manuel pasi mai aproape.

— Nu fi las, Antonio! Priveste! — Taci! spuse acesta cu duritate. Asta ma priveste pe mine. — Ne priveste pe toti, daca înseamna ca am fost tradati. Sunt dispus sa lupt si sa mor, dar nu orbeste. Am fost alaturi de tine douazeci de ani, dar nu poti sa-mi pretinzi asta. Armandariz ezita, apoi întoarse privirea spre monitorul computerului. -Arata-mi. -Nu trebuie sa fac nimic. Programul face singur. Ea privi suprapunerea ce se derula cu încetinitorul. Chiar si dupa toti acesti ani era uimita. Era mai degraba precum mâna unei fantome care aranja doua imagini împreuna. Rata de similitudine este de 96 %. Asta e grozav. Armandariz nu-si lua privirea de la ecran. — Nu si daca te uiti la fotografie, asa cum ai facut cu reconstituirea. — Dar nu am facut asta. Ea facu o pauza. I-am spus lui Mon-talvo ca vei crede ce vrei sa crezi. Nu pot sa te fac sa vezi ce nu vrei. Ea îi arata suprapunerea de pe ecran. Aceasta femeie este Nalia. Ea a murit încercând sa va ajute pe voi toti. Nu e corect ca tu sa arunci tot ce a facut ea la gunoi. Viata ei ar trebui sa fi însemnat ceva, moartea ei ar trebui sa însemne ceva. — Ea nu e moarta. Privirea lui nu parasi ecranul. Ea nu e moarta. — Antonio, este Nalia, spuse usor Manuel. Eu cunosc acea fata. Pometii obrajilor sunt ca ai tai. Ochii sunt adânc situati în orbite la fel ca ai tai. V-am privit pe amândoi de când era un copil. Pentru Dumnezeu, am crescut cu ea. Este Nalia. — Dovada, spuse Armandariz cu o voce ragusita. Nu avem

nicio dovada. — Montalvo a trimis un dinte pentru o confirmare ADN, spuse Eve. Dar va lua ceva timp. El spera ca reconstituirea sa te convinga. Diaz a descoperit ca fac reconstituirea si se va misca. — Sa ma convingeti fara dovada? — Uita-te în oglinda. Prietenul tau are dreptate. Structura ta osoasa si cea a Naliei sunt identice. Buzele i se strânsera. Vrei sa-ti desfasor adâncimea fiecarui tesut din fiecare punct din craniul tau? As putea s-o fac. Am devenit obisnuita sa lucrez cu Nalia, încât ea pare o parte din mine. Ea a devenit prietena mea. E pacat ca nu îi esti prieten. Ea scoase CD-ul din calculator. O visezi vreodata, Armandariz? - Nu. — O vei face de acum încolo. Ea se-ntoarse la reconstituire. Fiindca stii ca nu ai dreptate. Nu vei mai fi în stare sa te minti. Lua reconstituirea si începu s-o puna la loc în cutie. Hai sa mergem, Montalvo. Nu pot sa... — Înceteaza! Armandariz privea la craniu. Las-o! Ea se crispa. — Nu pot face asta. Ea e în grija mea. Armandariz îl privi pe Montalvo. — O pastrez. — De ce? — O pastrez. — Nu e suficient. — Las-o. Manuel pasi înainte. Voi avea grija sa nu i sentâmple nimic. O voi considera datoria mea. — Va trebui sa o aducem la un loc de odihna definitiv,

spuse Eve. Nu este o carte care poate fi negociata. — Stiu. Montalvo îl studia pe Armandariz. Foarte bine, o vom lasa pentru moment. Voi veni dupa ea mâine. — Du-te dracului! spuse Armandariz. O pastrez. Ai luat-o de la mine odata. Nu voi lasa sa se mai întâmple iar. — Mâine. EI o lua pe Eve de umar si o grabi spre intrare. — Nu comenta, Eve. — Nu-mi spune asta. Ea privi cu suparare înapoi peste umar la Armandariz. Asta nu e o statuie frumoasa a fiicei tale. Asta e o parte a corpului ei. Daca nu poti crede asta, atunci da-mi înapoi reconstituirea. Armandariz nu raspunse, privirea lui se opri din nou pe craniu. — Ba crede, spuse Manuel în timp ce pasi mai aproape si puse o mâna pe umarul lui Armandariz. Da-i timp sa stea cu ea. Eve ezita, studiind expresia de pe chipul barbatului mai vârstnic. Buzele lui erau strânse, fata palida si crispata, iar ochii... Ea se scutura si pleca înaintea lui Montalvo în afara cortului. — Este în regula? îl întreba ea pe Montaivo dupa câtiva metri. Oare Armandariz ne crede? — Nu ai fi parasit cortul daca nu ai fi crezut asta, spuse Mon-talvo. Ai facut o treaba minunata, Eve. — Cât de repede poti vorbi cu el în legatura cu Diaz? — Asa cum a spus si Manuel, da-i timp sa stea cu fiica sa. Va trebui sa accepte moartea sa si propriile greseli care dauneaza pretioasei sale cauze. — Nu am timp. Trebuie sa-1 ajut pe Joe. — Si o vei face. Voi lua legatura cu Miguel atunci când

ajungem la tabara, sa vedem ce a aflat. — Înca nu sunt sigura ca Armandariz ne-a crezut. — Eu sunt. I-a spuse reconstituirii ! ea. Si a fost posesiv, asa cum era întotdeauna cu ea. El ura ideea ca ea sa se marite cu mine. Se gândea ca i-o fur. — Asa ai facut? — Da, era un bastard posesiv. Dar acum nu o are niciunul dintre noi. Ea dadu din cap. -Nu, acum o aveti amândoi. Atâta vreme cât îi pretuiti amintirea. El tacu o clipa. — Poate ca ai dreptate. — Bineînteles ca am. Ajunsera la masina, iar ea se urca pe scaunul pasagerului. — Dumnezeu stie ca nu am dreptate în legatura cu multe. Se pare ca le cam amestec zilele astea. Dar cu asta am dreptate. Armandariz nu vorbi timp de zece minute. Privirea îi era îndreptata asupra chipului reconstituirii. — Nu a fost vina ta. Manuel se aseza pe scaunul de campanie din fata lui. Nu ar fi trebuit sa riste. Ar fi trebuit sa astepte pâna ce te convingea ca Diaz era un escroc. — Ea nu astepta niciodata nimic, spuse Armandariz. Am învatat-o sa ia decizii si apoi sa actioneze. De aceea era asa un soldat bun. Degetele sale atinsera linia obrazului ei. Am uitat cât era de frumoasa. M-am chinuit sa uit. îmi seamana, nu-i asa? - Da. — Am mintit-o pe Eve Duncan. O visez pe Nalia.

— Nu era treaba ei. — O visez când era copil, atunci era a mea. înainte ca sa apara Montalvo si sa mi-o ia. — Nalia te-a iubit întotdeauna. Ea 1-a tinut pe Montalvo acolo fiindca stia ca este bun pentru cauza, valoros pentru tine, Antonio. — Stiu ca ma iubea. Fata i se strâmba de durere. Dar scârba aia avea dreptate. Nu i-am fost un bun prieten. Nu am vrut ca Montalvo sa aiba dreptate. Nu am vrut ca Nalia sa aiba dreptate în privinta lui Diaz. Am vrut ca ea sa aiba încredere în judecata mea, asa cum o facea înainte de a se marita. — Toata lumea face greseli, spuse Manuel. Nalia a fost prietena mea. Ar fi trebuit sa-ti pun întrebari si sa-ti spun ca e posibil sa te înseli. Facu o grimasa. Dar tu nu gresesti prea des, Antonio. Mi-am iesit din mâna, nu mai pot sa te înfrunt. Facu o pauza. Ce vei face cu asta? Armandariz dadu din cap. — Nu stiu. Nu stiu nimic acum. Vocea sa îi tremura. Nu vreau sa ma gândesc. Vreau doar sa stau aici si sa ma uit la fiica mea care s-a întors acasa la mine. Telefonul lui Eve suna dupa ce se-ndepartasera câteva mile de tabara. — Unde esti, Eve? o întreba Diaz dupa ce ea raspunse. înteleg ca te-ai implicat în negocierile lui Montalvo. Te-ai întâlnit deja cu Armandariz? — De unde stii ca urma sa ma vad cu Armandariz, Diaz? Mâinile lui Montalvo se-nclestara pe volan în timp ce privirea i se îndrepta spre Eve. — Am oameni în tabara lui Montalvo. Te-ai îndoit de asta,

când te-ai întâlnit cu mica mea prietena reptila? Nu esti în siguranta nicaieri. — Amenintari desarte. Ai încercat sa ma omori de doua ori si nu ai reusit. La celalalt capat al liniei se lasa tacerea. — Ma superi. Asta nu c un lucru întelept. — De ce ma suni? Daca stii ca mergem la tabara lui Arman-dariz, atunci probabil stii ca am terminat reconstituirea. Facu o pauza. Si nu e nicio îndoiala ca este Nalia Armandariz. — Exista întotdeauna o îndoiala. Sa-ti spun ce îi vei spune vechiului meu prieten Armandariz? Ca este o mare minciuna. Ai sculptat acel chip asa cum ti-a cerut Montalvo sa faci. Craniul nu era al acelei târfe. — De ce as face asta? — Fiindca îmi va face placere. Armandariz te va crede fiindca vrea sa creada asta. îi place relatia noastra calduta si vrea s-o pastreze înfloritoare. Tot ce trebuie sa faci este sa-i spui ca Montalvo este un mincinos, si el va fi fericit. — Dar nu vreau sa-ti fac placere. — Ba sigur ca vrei. Nu-ti pasa de Montalvo. Pentru tine nu este decât o plata grasa. Pot sa-ti dau eu banii aceia. Vocea îi coborî. Si mai pot sa-ti dau ceva ce el nu poate. - Ce? — Pe iubitul tau. Vrei sa-1 vezi pe Quinn viu din nou? Ea se crispa în timp ce o cuprinse panica. Doamne! — Blufezi. — Te-as lasa sa vorbesti cu el, dar oamenii mei au fost cam duri atunci când l-au prins, iar acum este inconstient. Ea încerca sa-si pastreze calmul. — Ce convenabil.

— Bineînteles, fiindca nu este treaba lor. Ar putea fi rana aceea urâta pe care i-a facut-o Duarte. Poate s-a deschis, iar el sângereaza acum de moarte. Sa-i pun pe oamenii mei sa verifice? — Nenorocitule! — Fara înjuraturi. Trebuie sa fii politicoasa cu mine. Nu vrei sa ai o constiinta încarcata, daca voi deveni atât de furios încât sa uit dc Armandariz si sa decid sa te pedepsesc. Tonul lui deveni dur. Daca Armandariz face vreo miscare împotriva mea, Quinn va muri. Daca vorbesc cu el si pare ca se clatina în loialitatea lui fata de mine, atunci Quinn va muri. Daca Montalvo ma ataca, Quinn va muri. întelegi? — Esti foarte clar. — Bun. Atunci ne-am înteles. Dupa ce-1 convingi pe Armandariz ce mincinoasa esti, vreau sa-mi aduci acea reconstituire si sa mi-o dai mie. — Stii ca Montalvo nu ma va lasa sa fac asta. - Atunci fur-o. Nu-mi pasa cum faci asta. Esti o femeie desteapta, fara îndoiala. Gaseste o calc sa ici acel craniu. Nu-1 voi lasa pc Montalvo sa o foloseasca ca dovada împotriva mea. îmi trebuie acel craniu. — Ca sa-1 poti arunca în mlastina? — Nu, am învatat lectia. De data asta cenusa va fi împrastiata în cele patru zari. — Nu o voi face. Nu am nicio dovada ca îl ai pe Joe. — Atunci îti voi da dovada. Pâna când ajungi la tabara lui Montalvo, te va astepta. închise telefonul. Pastreaza-ti calmul! Nu te panica! Nu te împrastia! — Quinn? o întreba Montalvo încet. Ea dadu din cap. — Diaz spune ca 1-a prins. Ca nu poate vorbi, fiindca este

în stare de inconstienta. — Ar putea fi o minciuna. — Asa am spus si eu. Ea se freca pe tâmple. Nu are dovezi. Atunci el a spus ca dovada ma va astepta la tabara. — Ce a vrut în schimbul lui Quinn? — Controlul pierderilor. Eu va trebui sa-i spun lui Armandariz ca am falsificat reconstituirea. Va trebui sa-i dau craniul lui Diaz, astfel încât sa nu poata fi folosit ca dovada. — Altfel Quinn o fura. — Da. Ar putea fi o minciuna. Suna-1 pe Miguel si vezi daca el stie ceva. El aproba, lua telefonul si forma numarul. Dupa o clipa dadu din cap. — Nu raspunde. Puse telefonul deoparte. Voi încerca mai târziu. Ar putea fi într-un loc unde sunetul telefonului ar putea fi periculos. Nu era raspunsul pe care-1 astepta ea. Nimic nu mergea cum trebuie, se gândi ea disperata. — Grabeste-tc, trebuie sa ajung la tabara! — Ma grabesc. Piciorul lui Montalvo apasa pe acceleratie. Dar va mai dura o ora. Era o ora care a parut ca un secol. Ea privea orbeste pe fereastra. — Nu sunt sigura ca vreau sa stiu care este dovada. — Ba vrei. Nu-ti ascunde capul. Te vei confrunta cu asta si vom gasi o cale sa-1 pacalim pc nenorocit. Ea simti o caldura care înlatura un pic raceala. Era bine ca nu era singura cu frica sa. — Corect. Exact asta vom face.

Montalvo primi un telefon când erau la câteva minute distanta de tabara. El exploda dupa ce asculta un minut. — La dracu'! Nu. Nu face nimic! Voi ajunge eu acolo. închise telefonul. Era Soldono. — Ce s-a întâmplat? — Cred ca Diaz a livrat dovada ta. Portile taberei se deschisera, iar acolo erau câtiva oameni care se miscau pe lânga porti. — Sa-1 ia dracu'! Apasa pe frâna si sari afara din masina în timp ce Soldono se-ndrepta spre ei. — Unde? întreba Montalvo cu duritate. — Dupa colt, pe aripa de vest, spuse acesta. Nu stiu de cât timp... Tacu în timp ce alerga dupa Montalvo. Eve sari din masina si îi urma. Ea putu sa vada câteva licariri de lumina în timp ce dadu coltul taberei. Toti erau atenti la peretele aflat la o mica distanta. Ce naiba faceau... Se opri brusc. — Oh, Doamne! Miguel. Oroarea o sfâsie. Abia putea sa-1 auda pe Montalvo cum blestema, în timp ce ajunse la zid, dar totul parea ireal, pierdut în viziunea hidoasa din fata ei. Miguel era prins în forma unei cruci atârnat de peretele taberei. O fâsie de piele îi acoperea gura, dar ochii... Agonie. — Da-1 jos! spuse ea. Este înca viu. Uita-te la ochi! — Am trimis dupa o scara, spuse Soldono. Ar trebui sa... ui-te-i. El se dadu la o parte în timp ce Montalvo lua scara si se catara. — Doi dintre voi stati sub el si ridicati-1 ca sa-i preluati greutatea. Montalvo scoase fâsia de piele din gura lui

Miguel. — Te ducem jos imediat. Vei fi bine. — Doare, se chinui Miguel sa spuna. Doare. — Stiu, spuse Montalvo. Se va opri. îti promit. — Te-am dezamagit. — Nu, nu a fost vina ta. — Ba da. Ma voi... revansa fata de tine, Colonele. — Da, o vei face. Apoi striga jos: Soldono, l-ati chemat pe doctorul Diego? — Imediat dupa ce am vorbit cu tine, spuse acesta. Ar trebui sa ajunga aici imediat. Cum mai pot fi de ajutor? — Trebuie sa-1 ducem în casa, dar nu vreau sa scot eu acele cuie. Nu vreau sa-mi murdaresc mâinile mai mult decât sunt acum. Tu împreuna cu câtiva oameni gasiti o targa si-1 vom da jos de pe crucifix, si-I veti pune pe targa. Pregatiti o camera pentru el. Vreau sa fiu aproape de el. — Îi voi da camera lui Joe. Eve se-ntoarse si alerga dupa colt prin portile din fata. Era bucuroasa ca avea ceva de facut, care ar fi putut s-o scoata din oroarea si mila care o patrunsese. Doamne, bietul baiat... Furia razbatea prin oroare în timp ce-si amintea cuvintele lui Diaz. El îi trimisese acest mesaj hidos pentru a o speria. Era dincolo de orice imaginatie ca cineva putea fi atât de crud. Era un monstru. Si acel monstru îl avea pe Joe. 14 - Cum se simte? îl întreba Eve pe Montalvo, care iesise afa-

ra din dormitor. Ce a spus doctorul? — Va supravietui. A pierdut ceva sânge. Va primi chiar acum o transfuzie. Soldono are grupa lui de sânge. Va avea nevoie de operatie la ambele mâini. îl voi trimite Ia un specialist pentru asta. E norocos ca bratele au fost prinse peste cruce si au tinut o parte din greutatea lui. Va fi bine. Voi avea grija sa fie asa. Are doua coaste rupte. Diaz 1-a batut înainte de a-1 crucifica. Nu are rani interne, altele decât acea fractura. Buzele i se strânsera. Mi-a spus ca a fost norocos. Diaz 1-a asigurat ca daca nu ar fi vrut sa-ti transmita un mesaj, l-ar fi ucis. — Iar mesajul este ca Diaz îl are pe Joe? El dadu din cap — L-a vazut la castel. Oamenii lui Diaz l-au prins în padurile de lânga sat. — Dar cu Galen ce este? — Galen nu era cu el. -Cum? — Poate ca s-au despartit si doar Quinn a fost prins. Cu siguranta Galen nu era la castel. Eve se-ncrunta. — Galen nu l-ar fi parasit pe Joe. Montalvo se crispa. — Pot sa-ti spun doar ce mi-a zis Miguel. Si asta însemna ultima ei speranta, ca Diaz ar fi mintit despre tinerea lui Joe ca prizonier. — Ce s-a întâmplat? De ce a fost capturat Miguel? — Miguel crede ca exista un informator. Oamenii lui Diaz cautau prin sat. — Acest Destando, de care mi-ai zis? — Poti sa pariezi ca îi voi face o vizita. — Pot sa-1 vad pe Miguel? El aproba. — Nu pentru mult timp. S-ar putea sa nu fie coerent. Este

sedat. — Nu am de gând sa-1 obosesc. Vreau sa-i spun ca sunt acolo pentru el, daca are nevoie de mine. Cred ca ma simt vinovata fiindca l-am trimis pe teritoriul lui Diaz. — Tu te simti vinovata? o întreba el cu amaraciune. Nu a fost vina ta. A fost vina lui Miguel fiindca nu a ascultat ordinele si responsabilitatea mea fiindca i-am dat o sarcina unde se putea întâmpla orice. Apoi adauga amar: ceea ce sa si întâmplat. — Eram furioasa. E posibil sa te fi influentat. — Nu m-ai influentat. Am facut ce as fi facut cu oricare dintre oamenii mei, care nu-mi asculta ordinele. Daca faci o greseala, o corectezi. Cuvinte dure. Un om dur. Si totusi ultima fraza îi stârnea ecoul unei filosofii care îi ghidase propria viata. Din nou oglinda. — Nu cred ca este chiar alb si negru pentru tine. — La naiba, nu! spuse el dur. Si chiar acum, as face totul, m-as fi dus cu el în sat. — Nu crezi ca a avut o sansa mai buna singur? — Asta nu ma opreste sa-mi amintesc de el prins de acel zid, cu gura legata, ca sa nu tipe. Se-ntoarse. Am primit un telefon de la un specialist de la universitatea Emory din Atlanta si voi aranja pentru operatia lui Miguel. — Si apoi? — Apoi voi cauta sa gasesc o cale de a-1 prinde pe Diaz si de a-1 tintui pe cruce. Se-ndrepta spre hol. Brutalitatea cuvintelor sale nu o soca. Viziunea pe care o vazuse mai devreme în acea seara era prea vie în mintea sa.

Montalvo credea în razbunare si era normal ca el sa-si doreasca sa-1 pedepseasca pe acela care a comis oroarea aceea asupra baiatului la care tinea. Nu-1 putea blama. Ea era suparata si terifiata ca Diaz credea ca el poate sa treaca prin viata lovind în stânga si în dreapta de parca era dreptul lui. Mesajul trimis de el era clar. CFa ce ti-a spus, altfel Joe urmeaza sa fie urmatoarea victima". Ce dracului putea face ea? Deschise usa si intra în dormitorul lui Miguel. Acesta zacea în patul unde statuse înainte Joe. Avea ambele mâini bandajate, iar tenul sau, care era de obicei masliniu, acum era palid, iar gura strâmba dc durere. Deschise ochii în timp ce auzi usa închizându-se în urma lui Eve. — Ar... fi trebuit sa-1... opresc pe Quinn, sopti el. Nu am crezut ca-1... vor prinde. — Da, ai gresit. Nu am sa-ti spun ca a fost bine doar pentru ca ai fost ranit. Ea veni spre el si se aseza pe marginea patului. îti voi spune ca-mi pare rau ca ai suferit atât. Pot face ceva pentru tine? El încerca sa zâmbeasca. — Sa-1... omori pe nenorocit? — Nu ar fi o idee rea. Nu cred ca e cineva care merita mai mult. — Glumeam... doar, nu e treaba ta. Colonelul o va... face, mi-a... promis. — Atunci e ca si facuta. Altceva? — Nu ceda în fata lui Diaz. Niciodata... am crezut ca tatal meu e un om rau. Diaz este... se crispa. Nu ceda. Nimeni nu ar trebui sa-i cedeze. Nu-1 va lasa pe Quinn în viata indiferent ce vei... face.

— A spus el asta? — E suparat pe tine. Te vrea moarta. Vrea sa te raneasca. Ucigându-1 pe Quinn te va rani. Se uita spre mâinile sale bandajate.Îi place sa raneasca. El râdea, atunci când îmi înfigeau cuiele în mâini. Lacrimile îi umplura ochii, în timp ce se întinse sa-1 atinga pe brat. — Nu te mai gândi. S-a terminat. — Cred ca în timp voi uita durerea. Dar zgomotul îl aud, iar si iar. Sunetul daltei care intra în... se opri. Plângi. Nu am vrut sa te fac sa plângi. Buzele i se ridicara într-un zâmbet usor. Nu e asa de rau. Desi nu voi mai putea cânta vreodata la pian. — Iar urmatorul cântec este acela pe care nu l-ai cântat pâna acum. Asta e o gluma veche. Ea spuse nesigura: si daca vrei sa cânti la pian, sunt sigura ca Montalvo va face totul ca sa reusesti. — Si eu. închise ochii. Lui... îi pare rau ca s-a întâmplat asta. Nu o admite, dar... ma place. — Cred ca acesta este un secret dezvaluit. — Si nu vrea sa ma lase sa-1 prind pe Diaz. Cuvintele i se împleticeau. Gresit. Trebuie s-o fac. — Pentru Dumnezeu... esti ranit. Nu esti în stare sa faci nimic. — Nu l-am... oprit pe Quinn. — Iar Joe este tinut ostatic de catre Diaz. — Trebuie sa... ajut. Poate daca se opreste acest sunet... — Miguel, treaba ta este acum sa te concentrezi sa te faci bine. Nu mai e nimic altceva care... Adormise. Pieptul i se misca regulat în sus si în jos,

respiratia clara si regulata. Montalvo o avertizase ca Miguel era sedat, iar vizita sa nu putea fi prea lunga si ea probabil depasise acea limita. Era sfâsiata de mila, si suparare, si un fel de protectie materna în timp ce privea spre Miguel. Era doar un copil, fir-ar al naibii! Ea aseza mai strâns cearseaful în jurul lui si se duse spre usa. Nu-i ceda lui Diaz! Usor de zis. Ultimul lucru pe care-1 dorea era sa primeasca ordine de la acea bestie. Joe. Ce se întâmpla cu Joe? Si totusi Miguel spusese ca Joe va muri, indiferent daca ea asculta de Diaz sau nu. Nu va muri! Nu va permite asta! Gândeste-te! Trebuia sa fie o solutie. Diaz era un monstru care le stricase viata la toti. Nu-1 puteau lasa sa câstige. Desi acum parea ca si cum chiar asta se va întâmpla, se gândi ea cu amaraciune. Închise usa si pomi pe hol spre camera sa. Sa faca un dus. Sa-si schimbe hainele si apoi sa se aseze sa încerce sa gaseasca o cale de iesire pentru ei toti. Telefonul ei suna exact când ajunsese la usa. — Cum ti-a placut mesajul meu? o întreba Diaz. M-am gândit ca ar fi un mod chiar dramatic de a-mi exprima dorintele. - A fost oribil! Tu esti oribil! — Betele si pietrele ma pot rani, dar cuvintele nu-mi pot face rau niciodata. Nu asa sc spune în Anglia? Nu am folosit cuvinte pentru a-i rupe oasele lui Miguel Vicente. Le-am dat oamenilor mei o bâta de baseball.

— Iar apoi l-ai crucificat. - Am considerat ca se potrivea. O aroma biblica. — Aroma satanica. — E nimic pe lânga ce-i voi face lui Quinn, daca nu-mi urmezi ordinele, cuvânt cu cuvânt. Stii ca odata am fiert un om în ulei? I-a luat ceva timp ca sa moara. Am fost placut surprins. Am crezut ca va muri imediat. Tonul i se înaspri. Vreau sa am craniul pâna mâine seara! Vreau asigurari, pâna mâine dupa-amiaza, ca Armandariz te crede ca esti o mincinoasa ordinara! — As fi o proasta sa fac toate astea fara nicio dovada ca-1 vei elibera pe Joe. Nu as putea sa te cred niciodata. — Asta e adevarat. Dar eu am lucrurile sub control aici. Vei face ce vreau sau Quinn moare. Ea ezita, o suta de gânduri razlete trecându-i prin cap. Ce stia despre Diaz? La dracu', nu era pregatita pentru asta! Bine, urmareste-ti instinctul! — Si eu pot sa mor. De ce mi-as risca viata când tu nu-mi oferi nicio iesire? — Fiindca esti o femeie sensibila, iar el este iubitul tau. Aceasta era cea mai puternica carte pe care o avea Diaz. Dar ea i-o va lua. - As urî sa i se întâmple ceva lui Joe de dragul vremurilor de odinioara, dar el nu mai este iubitul meu. Tacere. — Minti. Te-a urmarit aici. A primit un glont pentru tine. — Dar de ce a trebuit sa ma urmareasca aici? De ce am acceptat sa fac aceasta munca? Bani? Daca ai cercetat dosarul meu, trebuie sa stii ca banii nu înseamna prea mult pentru mine. — Banii sunt importanti pentru toata lumea. Facu o pauza. Din care alt motiv?

— Montalvo. Eram plictisita de relatia mea cu Joe. Montalvo e ceva nou si excitant. — Te culci cu el? — De câte ori am ocazia. — Nu te cred! — Crezi ce doresti. Am încercat sa pastrez relatia noastra secreta, fiindca nu am vrut sa-1 ranesc pe Joe, înainte ca sa termin definitiv cu el. Dar viata mi se pare foarte frumoasa acum si nu am de gând sa renunt la ea pentru un barbat pe care-1 voi parasi oricum. Daca decid sa fac ce-mi ceri, voi pleca sanatoasa si linistita. — Înapoi la Montalvo? — Înapoi la Montalvo. II voi pune pe Joe în avionul spre Atlanta si îi voi spune la revedere. — Faci un schimb prost. Montalvo nu va mai trai mai mult de câteva saptamâni. — Nu ai reusit sa-1 ucizi înca. Este un supravietuitor. Acesta este unul dintre motivele care ma incita la el. — Târfo! — Bestie! Gaseste o cale de iesire sigura pentru mine, iar eu voi gasi o modalitate de a-ti da craniul. Alt moment de tacere. — Ma voi gândi la asta. închise telefonul. Dar el urma sa sune din nou, daca ea reusea sa-1 convinga. Spre sfârsitul conversatiei se gândea ca el acceptase minciuna ca fiind adevarul. Dumnezeule, ea facuse un pas mare si nu era sigura daca îl scosese pe Joe din ecuatie. Nu avea nicio optiune. Diaz se folosea de dragostea ei pentru Joe ca de o arma care ar fi putut sa-i ucida pe amândoi. Singurul mod de a-1 tine deoparte de dominarea situatiei era sa ia acea arma de la Diaz.

Dar ce va face daca Diaz o suna înapoi? Asculta târgul pe care-1 propune si apoi gaseste o cale de a-1 salva pe Joe! Cel mai bun lucru va fi o masura de încetinire. Ar trebui sa se descurce mai bine decât atât. Ea trebuia sa-i ia controlul lui Diaz. Sa initieze, în loc sa se apere. Si nu avea nicio idee cum ar putea face asta. Ar fi mai bine sa nu ramâna un mister mult timp, se gândi ea disperata în timp ce intra în dormitor. Trebuia sa aiba un plan de bataie pregatit sa înfrunte orice capcana pe care ar fi întins-o Diaz pentru ea. Da-i drumul! Sa faca ceea ce începuse sa faca atunci când telefonul o zguduise din rarunchi. Sa faca dus. Sa-si schimbe hainele. Sa manânce ceva. Si în fiecare minut în care facea aceste sarcini comune sa continue sa se gândeasca, sa continue sa caute o cale de iesire... Diaz nu suna înapoi pâna ce ea era gata sa mearga jos. Ea nu se asteptase de fapt ca el sa se miste atât de repede. Probabil se gândea daca erau adevarate cuvintele ei si apoi sa ia o decizie, daca dorea sa-i ofere ceea ce îi spusese ea ca vrea. În drum spre usa trecu pe lânga o oglinda si se strâmba. Avea dreptul sa arate obosita din moment ce nu dormise aproape doua zile, dar era montata pozitiv. Ce multumit ar fi Diaz sa o vada acum! De fapt, ea nu se simtea chiar atât de obosita pe cât arata. Era în priza. Montalvo se uita spre ea atunci când intra în biblioteca. — Te simti mai bine? Miguel nu te blameaza pe tine pentru nimic. — Nici tu? Ea se aseza pe scaunul vizitatorului. Desi ar putea sa se foloseasca de rana sa pentru a te manipula. E

capabil de asta. — Da, este. Si chiar ma astept sa trebuiasca sa-1 pleznesc. Adauga: dupa ce se va face bine. — El vrea sa mearga dupa Diaz. A spus ca nu-1 lasi. Asta e bine. — Poate. Ar fi mai bine sa-i dau ceva de facut. Dupa tot ce a patimit merita sa se razbune. — De acord cu tine. Dar sunt mai interesata sa-1 scot pe Joe din acel castel decât sa va las pe voi doi sa porniti o razbunare. — Chiar daca una o presupune pe cealalta? El nu astepta un raspuns. Diaz te-a mai sunat? - Da. El se crispa. - Si? — La fel ca înainte. Un mic adaos în legatura cu ce i-a facut lui Miguel. Ea se scutura. I-a placut foarte mult. — Nici nu ma îndoiam de asta. — Nici eu. Se-ndrepta în scaun. Si nu am de gând sa-1 las sa-i faca asta lui Joe. Asa ca va trebui sa ma misc repede. Cu toate înfloriturile pe care mi le-a cerut sa le fac. Diaz vrea sa-1 conving pe Armandariz ca nu am spus adevarul despre reconstituire. Voi avea nevoie de ajutorul tau cu Armandariz în ambele cazuri. — Ai de gând sa-i spui luiArmandariz ca ai mintit? o întreba el dur. în niciun caz. — Nu spune asta. Voi face tot ce trebuie ca sa-1 scap pe Joe, — Nu te las sa-i dai craniul. — Daca ai vreo alta idee, sunt deschisa la sugestii. El

murmura o înjuratura. — Te va prinde si-ti va taia gâtul, daca te mai apropii de el. Ea ramase uitându-se la el. — Ma gândesc la asta. El nu mai are controlul în totalitate. — Pe dracu' ca nu. — I-am spus ca nu voi îndeplini conditiile lui decât daca exista o scapare. Si ca nu am de gând sa-mi risc viata si pe a lui Joe. — Si te-a crezut? — Poate. Va trebui sa asteptam. Am încercat sa ma fac cât am putut dc credibila. Ea-1 privi în ochi. I-am spus ca ma culc cu tine si ca aveam de gând sa-1 parasesc oricum pe Joe. — Într-adevar? murmura el. De ce? — Aveam nevoie de o scuza ca sa fiu mai putin dornica de a-1 scoate pe Joe de acolo. Mi-a dat mai multa putere de negociere. — Daca Diaz te-a crezut. — Cred ca da. Vom vedea când ma va suna. Apoi adauga: daca e de acord, eu voi stabili locul de întâlnire. — Nu, spuse Montalvo pe un ton plat. Uita de asta. Nu se va întâmpla. Disperarea o sfâsie. Refuzul lui era neasteptat, dar ea sperase împotriva sperantei. Se ridica. — Este ultimul tau cuvânt? El dadu din cap si repeta: — Nu se va întâmpla. Nu am de gând sa te dau jos de pe un crucifix, Eve. Ea se-ntoarse pe calcâie si iesi din camera. Doamne, se simtea singura. Vroia cu disperare ajutorul lui Montalvo si era clar ca nu avea sa-1 primeasca. Putea întelege punctul lui de vedere. El petrecuse ani de zile

încercând sa-1 aduca pe Armandariz la acest punct si nu avea de gând sa renunte la acest avantaj. Bine, atunci va trebui sa lupte singura cu asta. Se va întoarce în camera si va dormi câteva ore. Avea impresia ca nu va mai apuca sa doarma prea mult în curând. Apoi se va aseza si va încerca sa gaseasca o rezolvare la aceasta problema. Se gândea ca-i va lua ceva timp sa adoarma, dar adormi imedit. Se trezi peste patru ore în sunetul telefonului. — Diaz? Ea se-ntinse sa ajunga la telefonul de pe noptiera. -Alo? — Pari somnoroasa. Trezeste-te, Eve! Avem de vorbit. — Galen. Ea se ridica în pat. Unde esti? — Acum? Sunt pe craca unui stejar, la o mila de castelul nemaipomenit al lui Diaz si mi-e al naibii de incomod. — îmi imaginez ca lui Joe îi este la fel de incomod. — Nu e vina mea. Vocea lui Galen era deodata sobra. Nu am putut sa ma înteleg cu el. Am încercat sa-1 opresc. Am vrut sa fiu eu acela care intra în gura dragonului, dar nici nu a vrut sa auda. A spus ca era mai logic s-o faca el. De fapt, avea dreptate. Diaz nu prea avea ce sa faca cu mine, doar sa-mi foloseasca minunatul cap pe post de decor în caminul sau. Quinn era mai probabil sa ramâna în viata pâna ce termina ce avea de facut. — Sa-1 ucida pc Diaz? Pentru Dumnezeu, Miguel a spus ca Joe era inconstient în timp ce el era acolo. E norocos daca nu-i sângereaza rana pâna la moarte. — Ar trebui sa se trezeasca acum. Am folosit echipamentul de spionaj audio pentru a monitoriza castelul, si e ciudat ca nu a aparut înca. As paria ca se joaca. Si nu va sângera decât daca Diaz îi deschide ranile. Nu e probabil. Diaz se

bucura de distractie pe viu. El îl va ignora pe Quinn daca e mort. -Ce? — Quinn nu e prost. încapatânat. Nu prost. El stia ca era prea slabit sa functioneze cum o facea în mod normal. Asa ca a decis sa evite confruntarea pâna ce se putea repezi la gâtul inamicului. Nu era în cea mai buna forma, asa ca nu avea nicio sansa sa se apropie de castel. Astfel am decis sa-i punem o bomba. Am pus niste dinamita în jurul castelului. Aveam de gând sa o facem sa explodeze îndata ce ajungeam în padure, dar s-a dovedit ca toata zona era plina de oamenii lui Diaz. -Asta a spus si Miguel. — Oricum eram înconjurati, iar Quinn mi-a dat mie detonatorul si mi-a spus sa rezolv treaba. Apoi el a fugit afara din tufisuri si i-a atras spre el. Stia ca nu vom putea pleca amândoi, iar el era prea slabit sa reuseasca. Facu o pauza. Are curaj, Joe al tau, iubito! — Nu trebuie sa-mi spui asta. — Nu am putut sa arunc castelul în aer. Acolo l-au prins pe Quinn. Asa cum am zis, am stat sa ascult ce se întâmpla în castel, cu unele din echipamentele de supraveghere, si sa caut o ocazie. M-am gândit ca cea mai buna sansa ar fi sa stiu ce se întâmpla pentru a veni cu întariri. — Spune-mi unde esti. Cum sa te ajut? — Mai întâi îti voi spune cele mai importante stiri din ordinea de zi. Nu stiu cât de mult mai pot sa stau aici. M-au cautat de când au pus mâna pe Quinn. S-ar putea sa trebuiasca sa fug iar. - Atunci vorbeste, fir-al al dracului sa fie! El râse. — Bine, atunci e momentul sa încep sa fiu scurt. Unu, merg strict contra ordinelor lui Quinn. El nu a vrut sa fii

implicata. Dar am vazut cum îl carau pe acel baiat, Miguel, afara din castel, pe acea cruce. Cred ca avem nevoie de o implicare externa. Vocea sa deveni sobra, iar urmatoarele cuvinte venira dur si repede. Primul lucru pe care trebuie sa-1 stii este ca Montalvo este... Emotia o cutremura pe Eve în timp ce închise telefonul, cincisprezece minute mai târziu. Emotie? Sau speranta? Pentru prima oara de când aflase ca Joe plecase se simtea de parca vedea prin aceasta ceata de urâtenie generata de Diaz. Ea arunca cuverturile si sari din pat. îmbraca-te! Gaîen era în scena, pregatit sa ajute. Ea trebuia sa-si faca planurile ei. Privi telefonul. Trecusera ore de când sunase Diaz. Oare încerca sa o scoata din minti? Un complot psihologic? Poate. De unde dracului sa stie? Haide! Suna, Diaz! Sunt pregatita pentru tine. - Nu merg, spuse Miguel. Daca ma duci la acel elicopter spre Bogota, îl voi deturna si ma voi întoarce. — Nu vei încerca aceasta prostie, spuse Montalvo. Te-am învatat mai bine. — M-ai învatat despre loialitate si lucru în echipa. Am fost destul de prost sa ma las prins. Sunt definitiv prost sa fortez lucrurile asupra ta în vremuri ca astea. — Cu doua coaste rupte si mâinile alea? — Doar mâinile ma vor încurca. Cu restul ma descurc. Se strâmba. Iar degetele mele lucreaza. Ai putea sa te gândesti la ceva. — Miguel... se ruga Montalvo. Lasa-ma sa ma gândesc. — Ea nu te va lasa sa te gândesti prea mult la nimic, spuse

Miguel. Când era aici, puteam sa simt nerabdarea ei. O durea de mine, dar îsi vroia omul înapoi. El se strâmba. — Nu e omul ei. Niciunul dintre ei nu e atât de dependent unul de celalalt. Nu le sta în caracter. Miguel zâmbi. — Nu vrei sa fie adevarat. Interesant. — De ce mi-ar pasa ce... Montalvo se opri. Nu, nu vreau sa fie adevarat, nesuferit perceptiv. Ai face bine sa te concentrezi la recuperarea ta si sa uiti de problemele mele. — Dar problemele tale sunt si ale mele. Nu se poate sa nu fiu implicat. Este vina ta ca m-ai salvat sa nu-mi zboare capul. Montalvo ofta. — încep sa regret clipa aia. Nu e bine ca îmi spui asta. Tiam vazut chipul, atunci când ma dadeai jos de pe cruce. Erai tot atât de blând precum Maria cu Cristos la Calvar. — Cred ca mi se face rau. Tu nu esti Christos. Eu nu sunt Maria. Nici macar nu esti în stare sa recunosti sexul cum trebuie. — Ei, bine, ceva de genul ala. — Vad ca vei sustine imaginea aceea a lui Isus pentru tot restul vietii. — Posibil. Zâmbetul îi pali. Ti-am spus ce am avut de spus. Acum aranjeaza lucrurile, astfel încât misiunea mea sa usureze drumul misiunii tale. — Ti-am dat raspunsul. Miguel îl privi în ochi. — Si eu pe al meu. Nu dau înapoi. Nu-mi pasa daca se complica totul. Descurca-le. Montalvo se ridica în picioare. — Poate. Totul depinde dc Eve. Nu stiu ce naiba se

întâmpla acum. Se duse spre usa. între timp, culca-te si înceteaza sa te mai gândesti la lucruri care sa ma supere. — E datoria mea. Miguel închise ochii. Trebuie sa fii umil, Colonele. Eu îmbratisez aceasta sarcina cu bucurie. — Sunt sigur ca da, spuse el în timp ce pleca din camera. Fir-ar sa fie al naibii de baiat, se gândi el cu exasperare. Era usurat ca Miguel progresa atât de rapid, dar nu ca vointa lui câstiga determinare în ritmul puterii fizice. El avusese întotdeauna o putere si o abilitate mentala mare pentru anii lui, dar acel episod de la castel îl schimbase. Nu, nu îl schimbase, doar îi întarise caracterul, facându-1 mai puternic. Si de ce naiba nu ar fi fost asa? O experienta de asemenea natura era de ajuns sa duca la nebunie anumiti oameni. El era norocos ca pe Miguel doar 1-a întarit. Baiatul era cu totul remarcabil. Si era momentul ca Montalvo sa înceapa sa-1 caute pe acel nenorocit care-1 tradase pe Miguel, se gândi suparat. Se-ndrepta spre etajul inferior pentru a-i face o vizita lui Destando. Diaz o suna pe Eve patru ore mai târziu. — Foarte bine, spuse el. Voi aranja o întâlnire, într-un alt loc decât la castel, pentru a primi craniul, daca informatorul meu îmi spune ca Armandariz nu va face probleme. Eve simti o mare usurare. — Nu va face. Unde? — Padurea de pe cealalta parte a satului. — Unde tu poti avea tragatorii pregatiti sa ne ia în vizor dupa ce ti-ai luat craniul? Nu cred. — Asa sau deloc.

- Atunci deloc. Nu voi muri pentru o afacere care e pe moarte. Ti-am spus ca vreau sa traiesc. Nu mi-ai dat nicio sansa. — Atunci îl voi ucide pe Quinn. — Daca asta trebuie sa faci. Suna-ma din nou, daca te razgândesti. — Asteapta. Diaz ezita înainte de a vorbi pe un ton acru. Poate putem ajunge la o întelegere. Ce consideri un schimb sigur? — Un elicopter care sa ne ia pe mine si Joe, imediat dupa ce am efectuat schimbul, care sa ne duca la Bogota. îl voi ruga pe Venable ca CIA sa trimita un elicopter sa ne ia de acolo. Unde este pista ta pentru aterizare? — Pe terenul din spatele castelului. — Prea periculos pentru mine. Unde mai poate ateriza? — Exista o pista la periferia satului în loc deschis, lânga cimitir. Ea ramase tacuta. — Cimitirul este un loc prea deschis. As fi o tinta sigura. Altceva? — Poate biserica din cimitir? — Da. Ea încerca sa para nesigura în continuare. Nu stiu... — Am obosit sa ma joc cu tine. E la biserica, sau afacerea cade. Ea astepta câteva clipe apoi spuse nepasatoare: — Cred ca biserica va fi suficient de sigura. Nu voi avea craniul cu mine, dar va fi în apropiere. Când voi vedea ca esti singura persoana din biserica, ma voi duce sa-1 aduc. Si-1 voi ruga pe pilotul elicopterului sa survoleze împrejurimile padurilor de peste cimitir si sa foloseasca raze infrarosii pentru a se asigura ca nu exista nimeni care

sa astepte cu un glont de tras în rezervorul de benzina al elicopterului, atunci când decolam. — Doamne, dar ce suspicioasa esti. — Nici nu ma voi obosi sa raspund la asta. Am vazut ce i-ai facut lui Miguel. Esti un macelar. — Lui Montalvo îi place baiatul. Am avut o idee care 1-a deranjat. — Atunci vei fi bucuros sa afli ca ai reusit. Nu-1 va lasa singur. — Iar asta va face ca tu sa poti lua mai usor craniul, spuse el ironic. Nu-ti va simti lipsa în pat. — Nimic din toate astea nu va fi prea usor. Negociez cu omul care a complotat si a planificat cum sa obtina ce a vrut si înca vrea sa ma ucida. Chiar daca îl voi duce cu bine pe Joe la Bogota, va trebui sa ma întorc si sa ma confrunt pe Montalvo, care va fi furios ca i-am stricat planurile. — Asta e adevarat. Ar putea sa te ucida. — Nu o va face. Ne simtim prea bine împreuna. Dar va trebui sa ma port foarte atent. — Doar pentru scurt timp. Doar ti-am spus ca intentionez sa-i aranjez moartea în câteva saptamâni. Ai face mai bine sa ramâi la Bogota. — Sunt miscata de grija ta, spuse ea sarcastic, dar ma voi descurca singura, multumesc. — Nu-mi pasa de micile tale afaceri. Tu si Quinn nu însemnati nimic pentru mine. Vocea lui deveni rece. Vreau sa-mi dai craniul pâna mâine noapte. Daca nu, îl voi trimite pe Quinn înapoi la tine în mai multe cutii separate. Doamne, nu-ti lasa vocea sa arate teroarea care te-a cuprins la acel gând! — începi sa fii lipsit de imaginatie. Crucifixul a fost mult

mai eficient. — Ma iei în râs? Crezi ca esti atât de puternica si inteligenta? Le detest pe femeile care se cred la fel de bune ca barbatii. în final descopera cât sunt de slabe. — Ca mama ta, Diaz? E nevoie de un barbat adevarat s-o ucida pe cea care i-a dat viata si 1-a crescut. Ea nu vroia sa strice totul doar pentru ca o enervase. Voi fi la biserica mâine la miezul noptii. Daca am vreo problema sa aduc craniul... — Fara daca, spuse el dur. O vei face. Facu o pauza. Poate nu mai ai nicio treaba cu Quinn, dar ai o anumita afectiune pentru Jane MacGuire. Crezi ca o poti ascunde la nesfârsit de mine? închise telefonul. Blufa. Jane era în siguranta. Doamne, trebuia sa fie sigura de asta. Îl suna pe Venable. — Diaz tocmai a mentionat numele lui Jane si parea foarte sigur pe el. — Este în siguranta. Apoi adauga: bun, credem ca locul în care statea a fost compromis. Unul dintre agenti a fost urmarit pâna la casa, dar el a observat ca este urmarit. Au plecat din zona câteva ore mai târziu, iar ea a fost relocata undeva în Flagstaff. Aproape. Prea aproape. — Si nu au fost urmariti la Flagstaff? — Oamenii mei sunt foarte atenti, Eve. Nu te mai îngrijora în legatura cu fiica ta si începe sa te gândesti la tine. Ce vrei sa faci la castelul lui Diaz este periculos. — Nu si daca am elicopterul pe pamânt la momentul potrivit. Nu, el avea dreptate, nu conta, chiar daca totul

mergea ca pe roate, totusi era periculos. Trebuie sa fac asta, Venable. — Stiu, raspunse acesta cu o voce trista. As vrea sa te pot ajuta mai mult. — Soldono mi-a explicat delicatetea negocierilor CIA, spuse ea cu sarcasm. Nu ai vrea sa-1 superi pe un nenorocit precum Diaz. — Este un joc murdar, bine stabilit. Facem ce putem ca pierderile sa fie cât mai mici pentru cei care pierd. Suna-ma când parasesti tabara si ma voi asigura ca elicopterul este în zona. Închise telefonul. Jane era în siguranta. Venable facea tot ce putea s-o ajute. Ea reusise sa-1 aduca pe Diaz în coltul unde dorise ea sa fie. Totul era cât se putea de bine, luând în considerare ca nimic nu era bine cu adevarat, atâta vreme cât Diaz îl avea pe Joe. 15 Va fi la biserica, îi spuse Diaz lui Nekmon în timp ce închise telefonul. Mâine la miezul noptii. — Unde vrei sa stea oamenii postati în sat? — Nicaieri. Ea îi va aduce pe cei de la CIA sa-i scoata de aici. Nu vrem niciun incident în teritoriul meu. Zâmbi malitios. Mai bine sa fie mai aproape de teritoriul lui Montalvo. Atunci vom putea pretinde ca el a ordonat focul fiindca era furios din cauza târfei. El are rachete pamântaer, iar CIA stie asta. Pune un om la ruinele turnului, la treizeci de mile de aici. Ea va crede ca e libera si fara nicio problema. Apoi o vom incinera pe târfa.

— O vei lasa sa ajunga la elicopter? — De ce nu? Este cea mai buna cale de a scapa de amândoi. CIA nu va crea probleme, atâta vreme cât nu ne intersectam cu agentii lor. Ucide un agent CIA, iar agentia va crea multe probleme. Se ridica în picioare. L-ai gasit pe Galen? - Am surprins un semnal de telefon în padure la aproape zece mile de aici. — Si nu l-ati prins înca? — Plecase în momentul în care am ajuns la sursa, spuse Nekmon. Pare ca se misca continuu. Dar nu paraseste zona. — Poate cauta o modalitate de a-1 salva pe prietenul lui, Quinn, spuse Diaz. Voi fi foarte nemultumit daca va sta în drumul meu mâine noapte. Nu ai vrea sa stii cât de nemultumit, Nekmon. — Nu va fi un obstacol, spuse acesta, ti-am dat cuvântul meu. Si ca veni vorba, Quinn si-a revenit din inconstienta. — Bun. Mi-era teama ca voi face afaceri cu un cadavru. Va trai? Nekmon dadu din cap. — Asa cum stii, el a avut oarecare probleme în timp ce se lupta cu noi. Vrei sa-1 vezi? Diaz se gândi la asta. Era tentat sa-i dea lui Quinn un motiv sa-si aduca aminte de el. Femeia aceea, Duncan, înca mai avea oarece sentimente pentru nenorocit, altfel nu ar fi mers pâna în pânzele albe sa-1 elibereze. Nu, mai bine nu. Totul va trebui sa mearga snur la suprafata, atunci când se vor întâlni la biserica. — Mai târziu. Se duse spre usa. Sa împrastii sânge era excitant si energizant. Dar sexul era aproape la fel de bun, iar el înca o avea pe acea tânara de la ferma, aici, la castel.

Se dovedea a fi foarte amuzanta. Venise ca o porumbita speriata, dar mai nou el observase niste sclipiri de spirit atunci când durerea fusese prea mare. Da, ea va fi un înlocuitor potrivit pentru satisfactia pe care o avea când se juca cu Quinn. În acea seara, Eve îl gasi pe Soldono pe veranda. — Te-am cautat, spuse ea. Am nevoie de ajutorul tau. Unde putem sta de vorba? — Probleme? O lua pe dupa umeri si o conduse pe veranda. Aici e la fel de bine ca în orice alta parte. El îsi scutura capul. Acum ca bietul Miguel a ramas fara slujba de gardian, supravegherea nu mai e ce era. — Mi-ai zis ca ma poti scoate afara din tabara si apoi în sat fara ca Montalvo sa stie. El ramase nemiscat. — Asta vrei sa faci? — Nu, dar daca tu poti face asta, m-am gândit ca ai putea sa ma ajuti altfel. Vreau sa aranjezi pentru mine o întâlnire cu Ar-mandariz. Eu nu ma pot duce la el. E prea departe, iar Montalvo ar afla si m-ar urmari. Armandariz va trebui sa vina destul de aproape de tabara. — De ce vrei sa-1 vezi? Ea facu o grimasa. — Trebuie sa-1 conving pe acel nenorocit nevrotic ca l-am mintit si sa sterg tot ce a vrut Montalvo sa obtina. Pe deasupra, trebuie sa-1 conving sa-mi dea înapoi reconstituirea. Soldono fluiera usor. — Pot vedea de ce va vrea sa te urmareasca Montalvo. Ar putea sa te împuste. — îmi asum riscul. Este singura cale în care-1 pot salva pe

Joe. Montalvo nu da doi bani pe el. Poti face asta? Ai avut de-a face cu rebelii, nu? — Am avut de-a face cu toata lumea din aceasta jungla împutita, la un moment dat sau altul. — Atunci ma vei ajuta? — Nu ar trebui s-o fac. Iar tu nu ar trebui sa ai încredere în orice întelegere pe care o faci cu Diaz. — Nu am de ales. Apoi adauga nesigura: ai vazut ce i-a facut Iui Miguel. Asta nu i se va întâmpla lui Joe. El se încrunta gânditor: — Nu stiu daca-1 pot convinge pe Armandariz. — încearca. El vrea sa creada ca fiica sa e înca în viata. Asta ar trebui sa-1 întoarca din drum. Nu-1 place pe Montalvo si asta ar putea sa-1 aduca pe cealalta jumatate de drum. O vei face? — Cât de curând vrei sa te întâlnesti cu el? — Mâine dimineata. Spune-i sa aduca reconstituirea cu el. Poate nu va accepta, dar trebuie sa încercam. — Nu e o miscare prea înteleapta, Eve. — E tot ce pot face. Nu vreau ca Joe sa moara. Repeta: o vei face? El ezita, apoi încuviinta usor. — Multumesc Domnului! îl strânse de brat. Si multumesc, Soldono! — Poti sa-mi multumesti plecând din acest loc. Treaba mea este sa am grija sa ramâi în viata, tu, nu Quinn. Se-ntoarse. Iar eu ar trebui sa pornesc la treaba. Va trebui sa merg ceva prin jungla, daca vreau sa-1 sun pe Armandariz fara sa risc sa fiu monitorizat. Si s-ar putea sa fie nevoie de o discutie lunga pentru a-1 aduce aici. Se uita peste umar. Razgândeste-te, Eve! E prea riscant. Daca rebelii nu te vor

ucide, atunci o va face Montalvo. — De ce nu-1 bagi pe Diaz? Nu exista nicio situatie câstigcâstig aici. Eu trebuie doar sa supravietuiesc si sa-1 tin pe Joe în viata. Se-ntoarse pe calcâie. Voi fi în camera, asteptând sa-mi spui ce se întâmpla. Soldono nu aparu în camera ei pâna la 2. 30 dimineata. — In dimineata asta, înainte de rasaritul soarelui, spuse el când ea deschise usa. îmi pare rau ca nu vom apuca sa dormim prea mult, dar e mai sigur pentru mine sa te scot din tabara la ora aia. — Nu conteaza. Unde va fi întâlnirea? — într-un luminis, la vreo cinci mile de aici. — Va aduce reconstituirea? Acesta se încrunta. — Nu vrea sa-si asume angajamente. Vei vedea când ajungi acolo. Am facut tot ce am putut. — Te-ai descurcat foarte bine. Multumesc, Soldono. — Ne întâlnim pe veranda la cinci si jumatate. Va trebui sa fim de cealalta parte a zidurilor si pe drum în cincisprezece minute. — Cum poti fi sigur ca vom putea iesi? — Nu sunt. Dar cel mai bine pazit zid este cel pazit de un om numit Destando, iar Montalvo i-a facut o vizita noaptea trecuta. Ea se crispa. — Destando? El este cel despre care Miguel a zis ca ar fi informator. El aproba. — Am auzit un foc de arma la cinci minute dupa ce Montalvo a mers la locul unde e Destando. Evident, Montalvo a avut grija de aceasta scurgere de informatii.

Daca zidul de vest este pazit, nu va fi de catre cineva experimentat. Quinn si Galen au plecat pe la zidul de vest. Ma-ntreb daca Destando a plecat în mod deliberat de la post în acea noapte. Ea-1 privi cum pleaca si trase aer adânc în piept. Totul e bine pâna aici. - Armandariz ar trebui sa fie chiar în luminisul din fata, murmura Soldono. Nu mai pot merge mai departe. A spus sa vii singura. Voi sta aici si-ti voi apara spatele. - Daca Armandariz are tot atâtea garzi care misuna prin zona, la fel ca în tabara, nu va fi eficient. Ea înainta pe poteca. Dar multumesc fiindca te-ai gândit. — Nu-1 forta prea tare, spuse Soldono. Nu a fost prea dornic sa te întâlneasca. Daca se supara prea tare pe tine ca l-ai mintit, ar putea sa-ti ia gâtul. — Îl voi provoca atât cât trebuie. Ea îsi forta ochii pentru a vedea în întunericul care era atenuat doar de venirea zorilor. Nu am de ales. Soldono se sprijinea de un copac si se-ndrepta când ea veni pe poteca o ora mai târziu. — începusem sa ma îngrijorez. — Si eu. Ea porni pe urme. Nu a vrut sa ma creada. Am fost prea convingatoare înainte. — Dar în final te-a crezut? — Dupa ce mi-a zis ca, daca nu parasesc Columbia pâna la sfârsitul saptamânii, voi pleca în cosciug. — Dar nu ti-a dat reconstituirea? — Din contra, mi-a aruncat-o. — Nu o ai cu tine. — Am ascuns-o pe drum. Nu puteam risca ca Montalvo sa

ma prinda si sa mi-o ia. O voi lua când ma duc sa ma întâlnesc cu Diaz. Facu o pauza. Am nevoie de tine si acolo. Suna-1 pe Ve-nable si spune-i ca unul din oamenii lui sa vina sa ma ia de aici, diseara la zece, si sa ma conduca la dealul din afara satului lui Diaz. De acolo ma descurc singura. — El a consimtit deja sa-ti dea elicopterul de escorta. S-ar putea sa nu vrea sa... — Doar întreaba-1. — Dar Montalvo? El nu e un prost. Nu va sti ca pui ceva la cale? — Voi fi la vedere seara devreme, iar el nu se va astepta ca eu sa stau târziu. Apoi adauga morocanoasa: stie ca sunt foarte suparata pe el, iar relatia noastra a fost una foarte rece. Se uita spre cer si începu sa tropaie: a început sa se lumineze. Trebuie sa ne întoarcem în tabara... 11. 55 PM Nekmon îl suna pe Diaz la biserica la câteva minute dupa miezul noptii. — Vine. A coborât dealul si abia a iesit din padure. — Singura? — Da. Absolut. Nekmon facu o pauza. Nu are nimic cu ea. — A spus ca nu va aduce la biserica. Ar face bine sa-1 aiba pe aproape. Se-ntoarse spre Joc Quinn: a venit sa te salveze, nu e dragut? Ce devotament! îmi place sa vad o femeie protejându-si barbatul. Pacat ca ea crede ca face schimbul pentru un nou model. — Minti. -Am si eu câteva îndoieli dar, din moment ce am putina

încredere în rasa umana, cred ca e probabil sa fie la fel de necredincioasa precum restul femeilor. Montalvo are reputatia unuia foarte bun cu femeile de când era în armata rebelilor. Sexul e sex. — Înceteaza, Diaz! — Urât. îl plesni peste fata. Nu încetezi niciodata? Ar trebui sa te duc înapoi la castel în loc sa urmez planul. Nu am terminat cu tine. Lui Joe îi luceau ochii pe fata din care curgea sânge. — Fa-o! Hai sa mergem! — Si sa nu ma folosesc de sansa pe care o am cu Eve Duncan? Deci ea chiar nu te merita. Cum sa te conving de asta? — Nu poti. — Cu toate astea, voi încerca. Deziluzia poate fi ea însasi o tortura, am descoperit eu asta. Femeile se conserva instinctual, Quinn. Apoi încearca sa mascheze asta predicând corectitudine si bunatate, dar întotdeauna îsi aranjeaza o pozitie mai sigura în viata. Comportamentul crestin dicteaza ca ele sa fie tratate cu bunatate si toleranta. Nu conteaza cum interfereaza cu actiunea unui barbat de a ajunge mai bine el însusi. E întotdeauna cel mai bine sa le folosesti, apoi sa pleci. Vei sti mai bine data viitoare. Joe nu raspunse. — Cu conditia sa mai traiesti dupa noaptea asta. Diaz se muta spre fereastra. El o putea vedea pe femeia care mergea încet prin cimitir. Ar trebui sa fie aici în câteva minute. Ea trecea pe lânga mormântul mamei lui. — O vezi, mama? E înca una ca tine. Atât de sigura ca are dreptate, ma dispretuieste ca sunt satanic si totusi se scuza pentru propriile sale pacate. Va fi o placere s-o ucid. La fel

cum a fost o placere sa te ucid pe tine. Eve statea în fata usii bisericii, ezitând. — Diaz. — Intra! îi striga el. Te asteptam. — De asta mi-e teama, spuse ea. Vino afara si adu-1 pe Joe cu tine. — Nu ai încredere în mine? o întreba el ironic. Nu stiu de ce. Nu am facut tot ce mi-ai cerut? — îti place prea mult sa torturezi. Ce te-ar opri sa nu ma prinzi imediat ce intru pe usa aia si sa încerci sa ma faci sa spun unde am pus craniul? — O idee excelenta. — Vino afara. — Ti-a trecut prin cap ca as putea avea un spion prin spatele fiecarui mormânt din cimitir care sa te prinda? -Asa cum stii, pilotul elicopterului lui Venable a cercetat zona înainte sa plec din padure. Ea scoase un mic radioemitator. A spus ca e posibil sa fie doi oameni în padure, dar niciunul în cimitir. El chicoti. — Sunt trei în padure. Iar unul dintre ei ar fi putut sa te ucida înainte sa ajungi aici. — Dar asta nu ti-ar fi folosit la nimic. Ce ai fi facut atunci cu craniul? — Da, chiar asa... ce e cu craniul? Unde este? — Adu-1 pe Joe si discutam despre asta. El se-ntoarse si spuse peste umar: — Vino, Quinn. Doamna vrea sa-ti vada frumosu-ti chip. Un minut mai târziu el aparu în usa. — Ei, iata. Acum, spune- mi unde este craniul?

El nu arata diferit fata de fotografia din ziar pe care o vazuse. Un pic mai gras, putin mai batrân, poate. — Nu am de gând sa... ea înhala brusc aerul atunci când îl vazu pe Joe în spatele lui Diaz. Dumnezeule, ce i-ai facut? — Nu prea multe. Nu am avut timp, spuse Diaz. La început a fost inconstient, dar apoi a trebuit sa fiu atent, sa ma asigur ca am ceva sa-ti dau la schimb. Ranile de pe fata umflata a lui Joe îl faceau aproape de nerecunoscut. - A fost probabil o adevarata placere sa lovesti un om neînarmat. — Nu ar fi trebuit sa te bagi, Eve, spuse Joe. De ce naiba ai facut-o? — Daca nu stii raspunsul la asta, atunci nu are rost sa stam de vorba. Ea se-ntoarse spre Diaz. Elicopterul va ateriza în patru minute. Când Joe e la bord, îti voi spune unde e craniul. — Nu e de ajuns. îl vreau în mâinile mele înainte de a-ti da drumul. Ea se gândi ca aceasta era calea de a juca cartile. — Voi sta în spate. — Nu! striga Joe, dându-se un pas înapoi. La dracu, nu! — Nu te speria, nu am de gând sa-mi sacrific viata pentru tine, spuse ea. El nu ma va ucide. Daca ar face-o, Armandariz ar auzi si ar începe sa suspecteze ca ce a spus Montalvo e adevarat. — Nu! striga Joe. — Asta nu mai depinde de tine, Joe. Ea se întoarse spre Diaz. Am vorbit serios, niciun craniu, pâna ce Joe nu e la bordul elicopterului. — Ai de gând sa-ti dai la schimb viata pentru a lui?

— Ai auzit ce i-am spus lui Joe. Nu esti atât de prost încât sa ma ucizi, sa risti ceea ce ai negociat. Ea sc uita spre cer. Aud elicopterul. Ar trebui sa aterizeze în curând. Privirea ei se îndrepta spre Diaz. Acesta se crispa. — Ii voi da drumul lui Quinn daca te am pe tine. Daca încerci sa ma pacalesti, nu voi ezita sa-ti tai gâtul. — Nu plec. Ochii lui Joe straluceau. Ce crezi ca sunt eu, Eve? Când ai decis ca sunt atât de idiot sa te las sa hotarasti peste capul meu? în niciun caz... el se opri atunci când pumnul lui Diaz îl lovi în stomac cu o forta brutala. Genunchii i se îndoira si ar fi cazut la pamânt, daca Eve nu ar fi sarit înainte si nu l-ar fi prins. Greutatea corpului lui o trase si pe ea la pamânt. Se uita spre Diaz. - Nenorocitule! — Am obosit de atâtea argumente, m-am hotarât deja. Bratele ei se strânsera protector în jurul lui. Lovitura îl lasase fara suflare, iar el se zbatea pentru o gura de aer. — E ranit si neajutorat. Da-i drumul. — Când a urcat în elicopter. Nu e chiar atât de neajutorat. Unii nu se dau niciodata batuti. El mi-a ucis trei oameni înainte de a fi prins. Diaz îsi ridica ochii spre cer si vazu lumina albastra a farurilor elicopterului luminând solul. — Ah, a ajuns. Vântul stârnit de motoare îi ravaseau parul peste fata în timp ce elicopterul ateriza. Doar câteva minute si va ateriza, iar Joe va fi în siguranta. Grabeste-te, te rog, grabeste-te! Joe se lupta, încercând sa se ridice si sa plece de lânga ea. Ea putea simti mânia si furia lui în fiecare muschi al corpului. Cine l-ar putea blama? Ea a facut rau

independentei si mândriei sale, lucru de neacceptat pentru el. -Atrebuit s-o fac, sopti ea. îmi pare rau, Joe! — Si mie. El pronunta fiecare cuvânt cu precizie. Lasa-ma sa plec! Îi dadu drumul încet. — Va fi bine, Joe. Ea nu era sigura daca mintea. Chiar si daca ieseau vii din asta, nu putea fi sigura ca totul va fi bine pentru ei din nou. Se ridica în picioare. încearca sa ma crezi. Elicopterul aterizase, iar usa carlingii se deschise. Doi oameni iesira din nava si se-ndreptara spre ei. Diaz îndrepta armele spre ei. Ea pasi între ei si se uita spre Joe. — Dezlegati-1 si luati-1 de aici. — Asteptati sa urce în elicopter pentru a-1 dezlega, le spuse Diaz. Ea încearca sa-i salveze demnitatea, dar va fi mult mai usor pentru voi. Pilotul se uita spre ea. — Doamna? Ea se-ntoarse. — Scoateti-1 de aici. Nu vroia sa-1 vada zbatându-se. Nu-1 raniti. Ea auzi înjuratura murmurata a lui Joe si apoi usa elicopterului închizându-se. O clipa mai târziu auzi zgomotul motoarelor si privi în urma pentru a vedea nava ridicându-se de la sol. El plecase, va fi în siguranta. Usurarea ci era amestecata cu tristete. Doamne, ura ca a trebuit sa o faca asa. — Craniul, se grabi Diaz. Ea-si lua ochii de la elicopter. Sa ne apucam de treaba. Sentoarse pe calcâie si se-ndrepta spre cimitir în directia din care venise.

— Urmeaza-ma! — Nici nu ma gândesc sa fac altfel. Dar spune-mi unde mergem. — Nu departe. — Unde? — Aproape ca am ajuns. Ea se uita spre mormântul pe lânga care treceau, unde era îngropata mama lui Diaz. Este chiar uimitor ca ai fost nascut de o femeie, Diaz. As spune mai repede ca ai fost scuipat de vreo vipera pe sub o stânca. Nu m-a mirat când ai încercat sa folosesti un sarpe ca sa ma ucizi, din moment ce va asemanati asa de tare. — Încerci sa ma superi? De ce? — Fiindca sunt suparata. Nu-mi place ce i-ai facut lui Joe. Ce m-ai facut sa-i fac. — Foarte rau. Unde e craniul? — Aici. Ea se opri chiar în spatele mormântului. Va trebui sa sapi dupa el. — Sa sap? Ochii lui se-ngustara pe fata ei si apoi se duse la mormântul lânga care statea ea. Mormântul femeii Armandariz? — M-am gândit ca ar fi potrivit sa returnez craniul locului de odihna. — Minti. Cum ai fi putut facea asta? Te-am urmarit înca de când ai ajuns pe deal. Nu aveai timp sa ajungi aici si sa pui craniul acolo. — Si probabil ai urmarit si biserica. Daca as fi facut-o eu, ar fi fost sinucidere curata si deja ti-am spus ca nu vreau sa mor înca. — Daca nu ai fost tu, atunci cine? — Sean Galen. I-am spus unde am ascuns craniul în jungla

din afara taberei, iar el s-a dus sa-1 ia. L-a strecurat pe sub nasul tau si l-a îngropat. — Galen. Se-ncrunta. Mi-a cauzat o gramada de probleme, cred ca va trebui sa am de-a face serios cu el. Se uita prin cimitir. — Si unde s-a dus Galen? — Ti-e frica ca ar putea aparea din spatele vreunui mormânt? Stii ca nu e aici. Oamenii tai au supravegheat toata zona. — Da. O privi. Dar nu am încredere niciodata în prcdictabili-tatea unei femei. Ele nu gândesc rational. — Vrei craniul? Ea lua o lopata care era sprijinita de mormânt. Sapa! El o privi atent o clipa apoi îndrepta arma spre capul ei. — Nu cred. Nu fac munci grele. Ce ar fi daca ai face-o tu? Dezamagirea si teama o sfâsiara. Sperase ca-i va distrage atentia. Nu avea nicio speranta, începu sa sape. — Elicopterul ar trebui sa se apropie de turn în câteva minute, Perez, spuse Nekmon la telefon. Doboara-1. Da-i foc pc cer. Închise telefonul si îsi duse binoclul din nou la ochi. Ce dra-cu' se întâmpla? Femeia sapa. Oare Diaz o pusese sa-si sape propriul mormânt? Posibil. îl mai vazuse facând asta cu misionarii aceia care predicau fermierilor împotriva lui. Da, asta trebuia sa fie. îsi aminti cum amenintase ca o va îngropa în acelasi mormânt cu sotia lui Montalvo si era mai furios cu ca decât fusese cu misionarii. în mintea lui Nekmon nu era nicio îndoiala ca Diaz o va ucide pe Eve Duncan si fusese uimit ca ea nu era în elicopter alaturi de Quinn. Ah, la naiba, era doar o amânare si nu era treaba lui.

Nekmon îsi facuse treaba si nu putea fi blamat. Lasa-1 pe Diaz sa se joace cu femeia dupa pofta inimii. în câteva minute Quinn si agentii CIA vor fi arsi de racheta. Femeia va fi împuscata iar viata va reveni la normal. Tot acest zgomot de când venise ea în scena fusese deranjant. Daca cuvintele ei erau la fel de provocatoare precum purtarea sa, ea probabil nu va apuca sa traiasca pentru a termina de sapat acel mormânt. 16 Turnul 12. 32 a.m. Perez putea auzi zgomotul slab al elicopterului la distanta. Era prea departe, dar îl va ataca înainte sa stie. El încetini lansatorul de rachete pe cerceveaua de piatra a ferestrei. Va trage o singura racheta si va trebui sa fie un foc bun. Diaz nu accepta un esec. El nu va rata. Era cel mai bun, se gândea Perez. Diaz nu lar fi ales pe el sa doboare elicopterul daca nu ar fi stiut cât de bun era. Elicopterul era aproape. Putea sa-1 vada acum, stralucind în lumina lunii. Vino mai aproape, pasare micuta. îti voi jumuli penele... 12. 40 a.m. — Daca vrei sa sap în continuare, tineti gura închisa, spuse Eve. Am obosit sa-ti aud porcariile pe care le scuipi. Diaz îsi subtie buzele. — Ai observat ca am o arma îndreptata asupra capului tau? Pot sa-ti spun ce vreau. — Nu vrei sa ma vezi moarta. Armandariz ar sti ca... — Crezi ca esti în siguranta din cauza prostiei aleia? Ma pot descurca cu asta. Desi ar fi fost mai bine daca te urcai

în acel elicopter cu Quinn. Continua sa sapi. Ea se tensiona si îndesa si mai mult lopata din nou în pamânt. — Ce vrei sa spui? — Acum. Când îmi dai craniul acela. Daca este îngropat aici într-adevar, asa cum ai spus. încep sa ma îndoiesc. — Este aici. Ea sapa mai repede. Mai sunt câtiva centimetri... uite... acolo! Stralucirea mata a cutiei de piele maron se arata în timp ce ea dadea la o parte pamântul de pe ea. Ea lua cutia si i-o întinse. — Acum spune-mi ce ai vrut sa spui, atunci când ai zis ca era mai bine daca eram si eu în elicopter? — Deschide-o. Ea desfacu cutia si ridica capacul. El îndrepta lumina lanternei asupra reconstituirii. Fluiera usor. — Da, e târfa aceea. Ai facut o treaba buna. — Ce vrei sa spui? repeta ea. — E adevarat ca nu vreau sa întrerup relatiile mele cu CIA: sa omor un agent ar însemna sa creez o presiune care m-ar distruge. El se întinse si lua cutia. Dar daca Montalvo o face, atunci toti merg dupa el. Elicopterul ar trebui sa fie aruncat în aer pe teritoriul lui în aproximativ trei minute. - Nu! — Da. Nu cred ca putem auzi, dar vom putea vedea cerul luminat spre vest. Cred ca vom astepta si te voi lasa sa vezi înainte de a te ucide. Ea iesi din groapa. — Ncnorocitule! — Bineînteles, va trebui sa transport cadavrul tau la locul

accidentului imediat, astfel încât sa fii gasita cu resturile lui Quinn. Un pic de benzina si trupul tau va arata la fel ca celelalte cadavre. — Vor gasi glontul la autopsie. Arsurile nu vor ascunde asta. El pocni din degete. — Corect. Ce minte stiintifica ai. Poate ca am facut o greseala. Sa vedem, atunci va trebui sa-ti frâng gâtul, nu? — Daca ma prinzi, nenorocitule. Ea se-ntoarse si o rupse la fuga pe poteca în directia bisericii. Ea-1 auzi râzând în urma ei. — Fugi. Nu vei scapa. Nekmon ne-a urmarit de pe deal. El stie ca am obtinut ce am vrut si va anunta la castel oamenii mei, sa vina sa te prinda. S-ar putea sa fie nevoie sa-i pun sa-ti rupa mai multe parti ale corpului în afara de gât. Ea privi ceasul în timp ce deschise usa bisericii. Trei minute. Dumnezeule, va trebui sa scape. — Sigur, sa vina, striga ea înapoi. Tu esti mult prea las s-o faci singur. Tu bati oamenii care nu se pot apara. Tu pui pe cruce baieti care sunt oameni mai buni decât vei fi tu vreodata. Te crezi regele a tot ce supraveghezi, dar ai fi un nimic fara acele gorile. Ea privi înapoi peste umar. Asta l-a marcat. Plecase dupa ea. Privirea ei se-ndrepta spre castel. Activitate. Portile se deschisera, iar oamenii lui Diaz iesira afara. Cerul se lumina spre vest. Elicopterul! Nu! Tabara 12. 44 a.m. Era timpul. Urma sa aiba loc. Miguel se crispa pe sub cearseafuri. Sfânta Marie, asteptase prea mult asta. De fapt tremura precum un bebelus.

Soldono baga capul pe usa. — Ce faci, Miguel? Doctorul Diego a spus ca nu ai putut sa dormi si ai avea nevoie de companie. Ai noroc ca sunt pasare de noapte. Miguel dadu din cap. — La fel si Colonelul. Dar sunt înca teribil de neglijat. El este în biblioteca, ocupat sa aranjeze sa ma trimita de aici. Iar Eve nu m-a vizitat ieri. — Cred ca si ea e ocupata. Soldono se aseza pe scaunul de lânga pat. Se pare ca suntem singurii care au timp liber la dispozitie. Zâmbi. Ai vrea o gustare de noapte? Voi trimite dupa ceva. — Esti sigur ca nu ti s-a spus sa tii companie unui bolnav plicitisit? — Cine mi-ar fi spus asta? Eu primesc ordine de la Venable. Mi-e teama ca el nu te considera atât de important ca sa ma faci sa-mi pierd timpul. — Ah, ce lovitura data ego-ului meu, spuse Miguel. Iar eu care ma gândeam sa-1 parasesc pe Colonel si sa-1 întreb pe Venable daca nu-mi ofera o slujba. Nu crezi ca as fi un bun agent CIA? — Cred ca îti bati joc de mine. Ce vrei sa manânci? — Colonelul ma hraneste cu fripturi pentru a-mi pune la loc sângele pierdut. Zâmbetul îi pali. Am auzit ca trebuie sa-ti multumesc pentru ca mi-ai donat sânge. — Pentru nimic. As fi facut-o pentru oricine. — Dar eu sunt cel care a avut nevoie, spuse Miguel. Nu-mi place sa am nevoie de ceva. îmi raneste mândria. Nu m-am simtit niciodata mai neajutorat în viata mea decât atunci când am fost crucificat pe acea cruce. — Nu ar trebui sa te mai gândesti la asta, Miguel.

— Dar eu cred ca da. Nu mi-o pot scoate din cap. Cuiele care mi-au fost bagate în mâini, si tot timpul Diaz deasupra mea, pri-vindu-ma si zâmbind. Eram un nimic pentru el. Se purta de parca asta facea în fiecare zi. Atât de normal! Chiar a dat un telefon în timp ce-i privea pe oamenii care îmi înfigeau cuiele. Soldono se lasa în scaun. - Ah. — Se gândea probabil ca aveam suferinte prea mari ca sa dea vreo atentie la ceea ce facea. Nu realiza cum fiecare sunet, fiecare imagine era exacerbata si înregistrata în mintea mea. Cu fiecare bataie de ciocan... - Eu îl înteleg pe Diaz. Tu esti nemaipomenit, Miguel. Nu credeam ca te vei putea concentra la nimic, doar la ceea ce ti se întâmpla. — Ce coincidenta stranie ca ai folosit aceasta fraza. — Care fraza? -Ai spus: îl înteleg pe Diaz. Zâmbi. Si tu îl întelegi, Soldono. Tu ai vorbit cu el la telefon în noaptea aceea. Soldono se crispa. — Esti nebun. — Nu, a folosit numele tau. Doar o data. A spus: esti sigur, Soldono? Probabil îi spuneai ca Eve se va duce la tabara lui Armandariz. — Prostii. Delirezi de la durere. — Nu. Tu esti spionul din tabara. De când te plateste? — Esti nebun. Destando a fost acela care era platit de Diaz. Montalvo 1-a împuscat pe nenorocit. — Nu, a vrut ca tu sa crezi ca 1-a împuscat pentru ca sa nuti dai seama ca te suspectam. Destando a stat linistit toata ziua la ordinele colonelului. De când te are Diaz în

buzunarul lui? Soldono nu raspunse. — De când, Soldono? întreba Miguel usor. El tacu o clipa, apoi se scutura: — Nu de mult, nu mi-a dat cât am cerut. Doar de curând, când era destul de disperat sa faca sa merite. Privirea lui Soldono era rece. Iar tu esti un prost sa ma înfrunti asa, când esti neajutorat în pat. Stii ca te pot ucide. — Pentru a proteja interesele lui Diaz? — Diaz va avea nevoie de mine atâta timp cât am legaturi cu Agentia. Când voi parasi agentia, ma voi duce acasa si voi înscena o cadere brusca pe piata de actiuni. Nu e pentru mine viata asta de animal de jungla. Voi avea o mare ferma de cai în Kentucky si voi fi respectat. Privirea i se îngusta. Montalvo stie? — Desigur. -Atunci, cred ca dupa ce voi pleca de aici, va trebui sa merg sa am grija de el. Biblioteca ai spus? — Asta am spus. Miguel îl privi cum îsi baga mâna în buzunar si scoate o arma pe care o îndrepta spre el. Chiar ai împusca un om neînarmat? Buzele lui Soldono se strânsera. — Da, chiar as face-o. — La asta ma gândeam si eu. Degetul lui Miguel apasa pe tragaciul pustii pe care o ascunsese pe sub cearsaf. Cearsaful fu spulberat de pe Miguel datorita fortei împuscaturii. Iar capul lui Soldono zbura de pe trup. 12. 48 a.m.

— Te ascunzi de mine? o întreba Diaz ironic, în timp ce se holba la mormintele întunecate. Acum câteva minute erai foarte viteaza, târfo. Unde îti e acum curajul? El porni încet în jos prin naos, luminând cu lanterna pe ambele parti. — Te rogi în frumoasa mea biserica? Nu-ti ajuta la nimic. Vei muri în câteva minute. Ai vazut cerul atunci când elicopterul a fost aruncat în aer? Crezi ca atunci când te vei întâlni cu Quinn în viata viitoare, te va ierta fiindca l-ai tradat cu alt barbat? A vrut sa-mi spuna ca nu ma crede, dar un barbat crede ca o femeie îl înseala, daca i se ofera ocazia. Se opri, gâfâind. Iesi afara, târfo, devin nerabdator, iar tu nu vei vrea sa... — Nu esti singurul nerabdator. Diaz îngheta. Se-ntoarse pentru a-1 vedea pe omul care statea în usa. — Montalvo? — Cine altul? Se lasase pe o parte, asa ca nu i se vedea silueta lipita de usa. Esti pregatit sa mori? Ai întrebat-o pe Eve daca se roaga. Nu ti-ar face tie niciun bine sa te rogi. Esti atât de adâncit în prostie, încât nici macar Satana nu tear lua. Diaz trase o împuscatura în timp ce pasi în spatele unei balustrade. — Ai ratat. Îl auzi pe Montalvo mutându-se spre stânga. Trase din nou. — Ai ratat din nou. Ai petrecut prea mult timp în acel castel, numarând banii din droguri, spuse Montalvo. Este un joc între pisica si soarece. Am învatat în armata. La fel si Nalia. Vocea lui Montalvo parea mai joasa, iar spre dreapta Diaz

statea si judeca situatia. Sa-1 tina de vorba pâna ce putea sa traga un glont în el. — Acea târfa nu a fost pentru mine o provocare. Am luat-o si am distrus-o. Vie sau moarta este un nimic. Am capul ei chiar aici. - Aici gresesti. Era vocea lui Eve venind de departe, din cealalta parte a camerei. Poate ca Nalia e moarta, dar ea este cea care te-a prins în noaptea asta. — Ti-am spus sa nu fii în biserica când ajung aici, Eve, spuse Montalvo cu duritate. Acum iesi naibii afara de aici. - A trebuit sa fiu sigura, spuse Eve. Si nu te-am vazut la mormânt. Nu eram sigura daca ai reusit. — Mormânt, repeta Diaz. — Mormântul mamei tale, spuse Montalvo. Am fost aici mai devreme în seara asta si am desfacut lacatul. M-am gândit ca nu o va deranja daca vom scapa de tine ca de un gunoi. Diaz începu sa înjure. Acea târfa de mama încerca sa-1 distruga chiar si din mormânt. Nu, nu trebuie sa-si piarda controlul. Tot el era stapânul aici. Curând oamenii lui vor veni în biserica si îi vor ucide pe acesti viermi. începu sa se târasca spre usa. Podeaua se cutremura în timp ce o explozie zgudui pamântul! — Ce dracu? — Este splendidul tau castel, centrul universului tau, spuse Montalvo. Sau cel putin era. Lovitura trebuie sa-1 fi pus la pamânt. Dupa sunetul exploziei, Galen si Quinn facusera o treaba buna plantând dinamita. — Voi face altul, se zburli Diaz. Am bani. Am oameni. Tu nu poti sa...

— Nu ai oameni, spuse Eve. Armandariz astepta sa-i strânga atunci când au iesit din castel. O alta trupa de-a lui pune foc pe plantatiile de cocaina acum. Nu mai ai nimic. Te vor îngropa într-un mormânt de hârtie. — Nu! striga el. începu sa traga spre coltul de unde venise vocea ei. Minti! Minti! — E timpul sa terminam, spuse Montalvo. Timpul a expirat. Era lânga altar. Diaz se întoarse si mai trase un foc. Nu astepta sa vada daca îl lovise pe nenorocit. Trebuia sa iasa afara. Trebuia sa vada daca era adevarat. Trebuia sa vada... Trupul sau se prabusi la pamânt în timp ce Montalvo sari pe el. Se lupta sa se întoarca si ridica arma. Montalvo o dadu la o parte. — Fara arme. Nu am de gând sa te împusc. Am asteptat prea mult pentru asta. Mâinile lui se strânsera în jurul gâtului lui Diaz. Asa aveai de gând sa o ucizi pe Eve? Te-ai fi distrat, nu? îti place ca durerea sa fie adânca si înceata. — Da. Diaz se uita spre el si începu sa înjure. Voi scapa de asta. încerca sa-si desprinda mâinile. Sunt mai destept si mai puternic decât tine, decât oricine. Nu te voi lasa... — Pe dracu ca nu... Mâinile lui Montalvo strângeau si mai tare, facându-1 sa se înece încet, încet. — Esti mort, Diaz. Mori, nenorocitule! El murise. Eve putea vedea trupul inert al lui Diaz, în timp ce traversa biserica venind spre locul unde era Montalvo. Ea lua lanterna lui Diaz si îi lumina chipul. Ochii erau larg deschisi, privind-o fix. Da, mort. Dar Montalvo nu se misca înca de lânga el.

Ea lumina fata lui Montalvo si trase aer în piept. Sângeros. Ea vazuse expresia aceea pe chipul lui Joe în mijlocul luptei si înca o soca si o terifia. — Cred ca acum poti sa-1 lasi, spuse ea încet. El privi orbeste spre ea, apoi dadu din cap ca si cum îi confirma. — Da. Îi dadu drumul încet gâtului lui Diaz. E... gata. Se ridica. Ar fi trebuit sa pleci pe usa din spate, asa cum vorbisem. — Nu stabilisem asa. Tu mi-ai spus s-o fac. Am decis ca nu vroiam sa fac asta. A trebuit sa ma asigur ca Diaz nu scapa. A ranit prea multi oameni. — Da, asa e. El înca mai privea spre Diaz. A crezut pâna la sfârsit ca el va fi cel care va supravietui. Buzele ei se strânsera. — Supravietuire si prosperitate. -Am vrut sa stie ca a fost înfrânt si ca va muri. Nu sunt sigur ca a fost asa. — Doar daca nu este o moarte instantanee, cred ca toata lumea stie înainte de ultima suflare. Facu o pauza. Am auzit o explozie. Am vazut o lumina pe cer. Asta nu trebuia sa se întâmple. M-a speriat de moarte. Mi-ai promis ca Joe va fi în siguranta în acel elicopter. — Este bine. Am aranjat astfel încât sa... — Nu poti fi sigur de asta, spuse ea cu duritate. Ce a fost explozia aia? — Voi afla. El forma un numar în timp ce se-ndrepta spre una dintre ferestrele arcuite. Parca e o scena dintr-un film american despre Ziua Independentei, afara. Vino sa vezi. Ea îl urma la fereastra. Castelul era învaluit în flacari, iar fumul îmbraca ruinele si arunca o ceata densa peste sat.

Oameni alergând spre castel. Tipete. Focuri de arma. O mitraliera asezata pe un camion mergea pe strada si arunca gloante si moarte în timp ce oamenii lui Diaz încercau sa opreasca focul. Montalvo reusi în sfârsit sa prinda o legatura si vorbi la telefon. Ea se crispa, privind fix spre fata lui. Nicio expresie, la dracu'! El asculta o clipa, apoi spuse: — Nu, du-te înapoi la tabara. Ne vedem acolo. — Ce se-ntâmpla? întreba ea în timp ce el închise telefonul. — Quinn e în viata, liber si suparat ca dracu'. Asta vroiai sa stii, nu? Fu cuprinsa de usurare. — Asta vroiam sa stiu. Nu ca nu as avea încredere în tine, dar... — Nu ai avut încredere în mine. El zâmbi usor. Nu în totalitate. Dar a existat acolo ceva încredere, altfel erai isterica în loc sa fii usor suspicioasa. — Adesea cele mai bune planuri merg prost. — Nu de obicei. Nu am crezut niciodata în acea zicala. — Dar explozia? — Turnul era inaccesibil pentru a trimite o trupa sa-i scoata pe tragatorii aceia de elita. — Ai trimis douazeci de oameni sa-1 întâmpine pe Galen si sa aiba grija de asta. Nu a fost de ajuns? — Puteau exista victime. Se pare ca Galen are oroare de victime. El s-a campat în jungla în afara turnului si a verificat asta-noapte lansatorul de rachete. S-a gândit ca ar putea sa-1 dezin-staleze, asa ca a asteptat pâna ce tragatorii au parasit punctele de lupta si s-au dus jos, probabil sa

urineze si sa manânce. Galen a intrat în turn, a dezamorsat racheta si a iesit la o fractiune de secunda. — Explozia... repeta ea. — Când tragatorul a tras racheta, a explodat asa cum a intentionat Galen. Acela a fost turnul care a sarit în aer. — Slava Domnului! Se întoarse sa se mai uite o data afara la nebunia de pe strazi. — Ziua Independentei? o întreba Montalvo usor. Ea dadu din cap. Ea si Montalvo au facut sa se întâmple asta. Planuisera, muncisera si excutasera planul, iar acum se întâmpla. Acest fapt îi dadu un sentiment de legatura si apropiere fata de el, pe care nu-1 mai simtise niciodata pâna acum fata de cineva. Trase aer adânc în piept si facu un pas mai departe. — Când ma pot întoarce în tabara? — Nu fi nerabdatoare. Avem un conflict major afara. îi dadu o arma si se duse spre usa. — Iar eu ar trebui sa fiu afara cu oamenii mei. Stai aici. Voi veni dupa tine atunci când va fi sigur. — Dar ce e cu Nekmon si ceilalti oameni care sunt afara în padure? — Pâna acum ar fi trebuit sa fie morti. Am ordonat sa fie scosi afara atunci când castelul era aruncat în aer. Se opri la usa. Vorbesc serios. Nu pleca de aici. Afara sunt gloante peste tot. Nu vreau sa te pierd în acest moment al jocului. — Nu poti pierde ce nu... El iesise deja din biserica. îl urmari când se lasa în jos, în timp ce fugea pe strazile ce duceau la castel. Era adevarat. Afara erau constant focuri de arma si grenade, era norocos daca ajungea la oamenii sai fara sa primeasca vreun glont.

Acest gând îi dadu un sentiment de panica. - Ai grija, sopti ea. Pentru Dumenzeu, nu muri acum, Montalvo! Galen o astepta pe Eve în curte, când aceasta ajunse la tabara. — Esti bine? — Normal ca sunt bine. Ea sari din jeep. Cum e Joe? — A trebuit sa i se înlocuiasca niste bandaje, iar Diaz i-a mai rupt o coasta, dar este cât se poate de bine. Unde e Montalvo? — Înca în sat. El si Armandariz fac curatenie. M-a trimis aici imediat ce a considerat ca e sigur. Ea zâmbi usor. Unii dintre oamenii lui Diaz sunt prinsi si trag în oricine. Idiotul va fi norocos sa iasa cu pielea întreaga. El ridica din sprâncene. — Esti foarte preocupata de soarta lui Montalvo. — La ce te asteptai? La urma urmei, nu e un strain. Practic am locuit împreuna, unul în buzunarele celuilalt, de când am venit aici. — Da. Acum vad ca asta a însemnat o oarecare intimitate. O relatie nascuta sub sabie, ca sa zic asa. — Nu suntem intimi. Si totusi acele momente din biserica aveau un aer dc intimitate pe care ea nu o putea nega. — S-a terminat. Pot sa-1 vad pe Joc? Este sedat? — Glumesti? Dupa toate prin care a trecut cu acele rani, ar fi împuscat pe oricine care ar fi încercat sa-1 sedeze. Este pe veranda. — Dar tu ai venit sa ma întâmpini. — Era îngrijorat pentru tine. A vrut sa se întoarca la cimitir

sa te scoata de acolo. A fost usurat când i-am spus ca veneai înapoi. Ea zâmbi cu amaraciune. — Nu suficient de usurat pentru a dori sa ma vada. Dadu cu tristete din cap. Nici nu ma asteptam la altceva, stiu cum gândeste Joc. I-am ranit mândria. Va mai trece timp pâna ma va ierta. Facu o pauza. Daca o va face vreodata. Galen se strâmba. — Sunt de acord cu el. Mai degraba as avea probleme sa fiu un pion decât un jucator. Ar durea ca dracu'. - Atunci va trebui sa aiba de-a face cu asta. Ea începu sa urce scarile. Dar Joe nu va trebui sa aiba de-a face cu asta decât daca va fi alegerea lui. El va putea sa întoarca spatele si sa plece. Gândul îi trimise o unda de durere prin trup. înfrunta asta! Facuse ce considerase ca trebuie sa faca, iar acum puteau exista consecinte teribile. Confrunta-le si încearca sa le rezolvi! Joe statea lânga balustrada pe veranda privind jungla, când Eve deschise usile franceze. — Nu ar trebui sa stai jos? întreba ea încet. Galen a spus ca ti-ai refacut niste cusaturi. — Nu simt nevoia sa stau jos. Se-ntoarse spre ea. Ma face sa ma simt slabit si ineficient. Am avut parte de asta pentru o viata. — Nu ai fost ineficient. Tu esti cel care a pus explozibilul. Tu ai luat bataile pe care ti le-a dat acel nenorocit si nu te-ai plâns. Facu o pauza. Tu esti un erou, Joe. — Prostii. Nu am terminat treaba. O privi drept în ochi. Tu ai facut-o. Tu si Montalvo. Eu eram inutil dupa ce am fost prins. Doar un sac de bataie plin de glorie. — Nu ai fost inutil. Daca nu ai fi pus acele explozibile,

Montalvo nu ar fi putut sa-1 convinga pe Armandariz sa înceapa atacul. Totul s-a desfasurat conform planului. — Ce anume? Ea se încrunta. — Nu ti-a zis Galen? — Vreau sa aud de la tine. Vreau sa-ti vad fata. — Crezi ca te-as minti? — Nu, nu din cauza asta vreau sa o faci. Spune-mi. - Atunci când Diaz mi-a spus ca ai fost prins, a trebuii sa négociez cu el. Dar nu eram sigura ca se va tine de promisiune, asa ca a trebuit sa-1 implic pe Montalvo. La început, m-a refuzai si m-am gândit ca trebuia s-o fac singura. Dar m-am întors si I am convins dupa ce am primit telefon de la Galen. Atunci cl a simi ca e o sansa. Deja stia ca Soldono era informatorul lui I >iaz si ca îi urmarea convorbirile. Trebuia sa ne asiguram ca Soldono ii dadea lui Diaz informatia corecta. Asta a fost treaba mea — Care era treaba ta, sa te întâlnesti cu el în cimitir si sa n risti gâtul? — Da. Era singurul mod în care te puteam salva, lai lotul trebuia sa mearga ca la carte, daca urma sa-1 prindem pe Diaz în acea noapte. Armandariz care punea explozibilul si atacul u iu pra castelului. Montalvo care-1 trimitea pe Galen sa aiba grija de tragatorii din turn, dupa ce Galen ne spusese ce planuia Diaz la castel cu acel echipament minunat de supraveghere pe care l-ai adus. Rolul lui Montalvo a fost sa-1 scoata afara pe Diaz, asa încât acesta sa nu mai poata sa cheme întariri. Nu puteam rata nicio parte a planului sau restul putea sa nu mearga. El îsi strânse buzele. — Parca va si vad pe amândoi cum stati împreuna si

complotati. — Am facut mult asta, spuse ea. A trebuit sa ne asiguram ca Soldono nu spunea ce aveam de gând sa facem pâna la momentul potrivit. — Ce dragut! — Deloc. Buzele ei se strânsera. Ce dracu' tot spui? — Te-ai culcat cu el? Ea primi socul si apoi spuse: — Nu. Crezi ca am facut-o? — Diaz a zis ca i-ai spus ca ai facut-o. — Pentru a obtine o pozitie mai buna pentru a negocia. Am crezut ca îti vei da seama de asta. — Era greu sa-ti dai seama de toate, atunci când fiecare cuvânt era punctat de un pumn în stomac. Cumva a adus acest punct acasa. Ea batu în retragere. — Înteleg. Îl crezi? El îi întâlni privirea, apoi dadu din cap. — Nu si când sunt sanatos. — Diaz a zis ca în sinea lor toti barbatii considera femeile niste târfe. — Diaz nu avea dreptate. Dar exista o nota de primitivism care ne face sa credem ca femeile se vor duce dupa cei puternici. E ceva cu care nu pot lupta. — Pe dracu' nu poti, spuse ea nesigura. Iar tu esti puternic, Joc. Chiar si dintr-un scaun cu rotile, tot ai fi mai puternic decât oricare alt barbat pe care l-am cunoscut. — Nu voi întreba daca asta îl include si pe Montalvo. — Nu m-am culcat cu el. — Dar ai fi vrut s-o faci? El se îndrepta spre usa. Cred ca

raspunsul e da. Nici nu vreau ca tu sa negi asta. Nu cred ca te as crede. La naiba, nici macar nu realizezi ca o faci. — Dar bineînteles ca poti citi în mine ca si cum as fi o carte deschisa. — Da, te cunosc. Poate mai bine decât tine. El se duse la usa, iar ea fu cuprinsa de panica. — Sa nu îndraznesti sa pleci. Trebuie sa stam de vorba. — Nu acum. Sunt putin slabit acum. Bine, am mândria mea, iar tu m-ai ranit scotându-ma din cadru. Asta ar putea fi o chestie. Dupa toti acesti ani, când am avut de-a face cu obsesia ta de a o gasi pe Bonnie, poate ca am obosit. Nu stiu. Trebuie sa ma gândesc. — Joe... El o privi. — Stiu ca tii la mine, stiu ca esti suparata si ranita. De data asta nu te pot ajuta, Eve. Usile franceze se închisera în urma lui. Doamne! Ea se aseza în scaunul de ratan si se cuibari acolo. îl ranise si asta fusese ultimul lucru pe care 1-a vrut. Trebuia sa gaseasca o cale de a-1 ajuta, de a-1 face bine. Da, si ea era ranita, dar îi era teama ca nu o putea ajuta nimeni. Acele ultime cuvinte sunasera precum un ramas bun. 17 Eve era tot pe veranda, când Montalvo se-ntoarse, patru ore mai târziu, în tabara. -Eve? Ea se scutura si se-ndrepta în scaun. — Totul e sigur în sat? - Au mai fost câteva urme de rezistenta. Armandariz va avea grija de restul. Se aseza în fata scaunului ei. Am venit

sa am grija de tine. — Sunt bine. — Mincinoaso. Degetele lui o mângâiara cu blândete pe fata. Esti crispata precum o coarda de vioara. Galen a zis ca ai venit aici sa vorbesti cu Quinn. Ea aproba repede. — Si nu a mers bine. — Ai putea spune asa. — De ce? — El crede ca vreau sa ma culc cu tine. Degetele lui continuara sa-i mângâie obrazul. — Si vrei? — Câteodata. Ea nu realizase ca va spune adevarul pe care nu-1 acceptase nici macar siesi. Dar e vorba doar de sex. Si nu voi face asta. El ofta. — Mi-e teama ca e adevarat. Dar ce pereche minunata am face! Ar fi dincolo de imaginatie. îi atinse buzele cu degetul. Macar o data, Eve? Ea dadu din cap. — Chiar si daca nu ar fi Joe, nu as risca. Tu esti... cred ca ai fi prea mult. - Prea mult ce... ? — Prea multa întunecime, prea multa intensitate, prea multa pasiune. Ea se scutura neajutorata. Prea mult. — Eu lucrez pe întuneric. Eu cred ca am sansa sa vin la lumina, acum ca ai adus-o pe Nalia acasa si l-am ucis pe Diaz. Intensitate si pasiune? El zâmbi. In niciun caz. Ti-am spus ca ne oglindim unul în celalalt. Ar putea fi acele calitati care sunt cea mai tare munitie a mea.

Buza ei tremura sub atingerea lui. Ea întoarse capul. — Îmi place viata mea. îl iubesc pe Joe. Tu... m-ai devora. — As putea sa încerc. Se ridica. Te simti în nesiguranta în acest moment, altfel nu ti-ar lipsi încrederea. Cred ca te voi lasa singura sa te aduni. Nu stii cât este de greu sa simti aceasta retinere. O privi zâmbind. Suntem o echipa, Eve. Am avea totul. Ea dadu din cap. El o studie. — Tu nu vrei sa faci acel prim pas. Te voi ajuta eu, Eve. Este mai mult între noi decât sex. — Îl iubesc pe Joe, repeta ea. — Bineînteles, dar e loc si pentru mine. Nu pot promite ca nu voi încerca sa-1 scot pe Quinn din joc. Suntem amândoi niste barbati puternici. Dar pot avea rabdare, stiu ce avem rezervat. Simt asta. Si o facea si pe ea sa simta, îsi dadu ea seama. El tulbura imaginile si o tragea în cercul acela de intensitate, asa cum facea întotdeauna. Lupta-te! Dar, Doamne, era obosita de atâta lupta. — As putea sa fortez lucrurile, spuse el încet. Te doare, iar eu s-ar putea sa nu mai am o alta sansa sa fii atât de vulnerabila. Dadu din cap. Dar asta nu e suficient pentru mine. Vreau ca tu sa vii spre mine si sa-mi iei mâna. Vreau sa stai lânga mine, asa cum ai facut în acea biserica, puternica si independenta, si uniti în scop. Se întoarse si se duse spre usa. Asa ca voi astepta. Va veni si timpul meu. Pleca. Fu cuprinsa de usurare. Usurare si... dezamagire. Doamne, ce naiba se întâmpla cu ea? Ea stia întotdeauna unde se-ndrepta, iar aceasta uimire o sfâsia în bucati. Uita! Du-te la culcare! Nu ea trebuia sa ia o decizie, se

gândi ea cu amaraciune. Nu era sigura daca Joe o mai vroia. Montalvo spusese deja ca ea nu era de-ajuns pentru el acum. S-ar putea sa ramâna singura pâna la urma. Si probabil ca asta ar merita. Poate ca o persoana obsedata ca ea asta merita, sa fie singura. Asa nu ar mai rani pe nimeni. Se ridica. Nu avea rost sa stea acolo si sa se plânga. Trebuie sa faca un dus, sa înceapa sa strânga lucrurile si apoi sa se culce. Mâine va vorbi cu Montalvo despre aranjarea plecarii sale la Atlanta. Era timpul sa-si reia viata. — Eve, dormi? Se întoarse în pat si-1 vazu pe Joe stând în usa. — Nu. Intra. El închise usa si traversa camera spre pat. — Vroiam sa astept pâna dimineata. Dar nu am putut. — E aproape dimineata. Ea privi ceasul de pe noptiera. E aproape ora patru. E dimineata. Si oricum nu mai puteam dormi, încerca sa zâmbeasca. M-ai terminat. — Stiu. Am avut... motive. — Cu siguranta. Va ajuta la ceva, daca ti-as spune ca înteleg fiecare motiv? El se aseza pe pat lânga ea. — Ajuta. — Sa aprind lumina? — Nu acum. E lumina destula de la lumina lunii care intra pe fereastra. El tacu o clipa. Pot sa ma descurc cu majoritatea problemelor. Imediat ce ma refac. Nu cred ca ma vei trata precum un cetatean de mâna a doua. Nu ai mai facut-o.

-Nu ai fost niciodata ranit sau în pericol pâna acum. Nu promit ca nu as face la fel din nou. Te iubesc, Joe. Protectia vine o data cu teritoriul. Este autoprotectic pentru mine si pentru tine. - Atunci va trebui sa fiu foarte sigur ca nu voi mai fi ranit din nou. Nu mai suport. Facu o pauza. Si nu mi-e frica de Montalvo. Pot gasi cai de a te face sa-1 uiti. EI e acum pe val. Eu te cunosc mai bine decât ar putea el s-o faca vreodata. Te-am privit si m-am vazut pe mine. - Da. — Asta nu a fost prea convingator. — Sunt convinsa ca poti face orice vrei sa faci. Se-ntinse si o lua dc mâna. — Cu exceptia unui singur lucru. Ea stia ce urma si se crispa instinctiv. — Bonnie. Nu te pot face s-o uiti. — Nu, nu poti, spuse ea. Niciodata. Iar daca asta devine o problema, e ceva ce nu pot rezolva. — Este o problema. Obisnuiam sa ma gândesc ca, dac-as gasi-o, s-ar sfârsi. Dar nu se întâmpla, iar tu aproape ai murit încercând s-o gasesti. — Si tu la fel. — Dar totusi când nc vom întoarce în State, tu vei cauta urma pe care ti-a dat-o Montalvo. — Da. Mâna ei se strânse. Deci, daca esti destept, ma lasi. Nu meriti asta. El privi mâinile lor unite. — Vrei sa te las? — Doamne, nu! El tacu o clipa.

— Atunci cred ca mai stau pe aici. îsi scoase pantofii. Du-te mai încolo. Ultima oara când te-am tinut în brate eram atât de sedat încât nici macar nu am putut sa ma bucur cu adevarat. Ea se întoarse în pat si el o lua în brate. Doamne, ce bine era! — Joe, te iubesc, sopti ea. Esti tot ce îmi doresc. — E bine de stiut. O saruta pe tâmple. Ma voi stradui foarte mult sa mentin intact acest statut. — Si eu, sopti ea. întotdeauna... Montalvo era în biblioteca atunci când ea coborî mai târziu în acea dimineata. — Buna dimineata. Privirea lui îi cauta expresia. Esti mai... linistita. Nu sunt sigur ca e un lucru bun pentru mine. — Vreau sa-mi aranjezi transportul ca sa plec acasa cu Joe. El aproba. - Ah, o împacare. Cu siguranta nu e bine pentru mine. — O vei face? — Sigur. Va voi scoate de aici cel mai târziu în dupaamiaza asta. Se ridica. Primesc un sarut de ramas bun? -Nu. — Laso. Zâmbi. Nu te-am sarutat niciodata si m-am gândit ca ar fi interesant. Dar sunt de acord ca e mai bine sa nu riscam. Ar putea sa te stânjeneasca. — Niciun risc. Cum se simte Miguel? — Mult mai bine acum, ca l-am lasat sa-1 împuste pe Soldono. Se strâmba. Dar Venable nu e la fel de multumit. Vroia sa-1 aduca pe Soldono în fata justitiei. Eu nu cred în tribunalele voastre. Expresia lui se întuneca. Iar Miguel merita aceasta razbunare.

Ea se cutremura în timp ce-si aminti de baiat cum statea atârnat de acea cruce. — Când îl vei duce pe baiat la un spital în State? — Imediat ce îmi închei aici afacerile. închid tabara. -Cum? — Ma retrag. Am toti banii de care as avea nevoie. Am obtinut ce îmi propusesem. Am obtinut ce am vrut sa obtin. Armandariz si cu mine o îngropam pe Nalia în cimitirul din satul unde s-a nascut. - Atunci va fi cu adevarat acasa, spuse ea cu blândete. El aproba. — Bine. Asta ma face fericita. Se-ntoarse sa urce scarile. — Imediat ce îl pun pe Miguel pe picioare îmi voi tine promisiunea în legatura cu ucigasul lui Bonnie. - Am numele. Joc si cu mine putem sa pornim de la asta. — Dar asta nu ar însemna ca mi-am tinut promisiunea. — Putem s-o facem, repeta ea. El îi studie expresia. — Vom vorbi altadata. — Nu, nu te vreau lânga mine, Montalvo. El aproba încet. — Quinn se simte amenintat? Ea nu raspunse. El dadu din cap a aprobare. — Sau tu te simti amenintata? -Ne descurcam singuri. Ea porni pe scari. Asa cum am facut dintotdeauna. Soarele apunea, în timp ce Eve, Galen si Joe se urcara în masina. — De ce nu te duci sa-ti iei ramas bun de la ea? întreba Miguel din patul aflat în cealalta parte a camerei, unde Montalvo statea la fereastra uitându-se în curte. Asta vrei sa faci.

Întoarce-te, Eve. Stii ca te privesc. — De unde stii ce vreau sa fac? întreba Montalvo. - Nu am nimic de facut decât sa stau aici si sa gândesc, spuse Miguel. Si din moment ce am o multime de subiecte plictisitoare, te-am ales pe tine. Facu o pauza. Ai lasat-o sa plece. Nu am crezut ca o vei face. — Ea nu este pregatita înca pentru mine. Ar fi fost un dezastru daca nu ma retrageam cu atentie. — Dar ai putea sa-ti iei ramas bun. — Nu ar fi fost satisfacator pentru niciunul dintre noi. Ea îl apara pe Quinn. Zâmbi: iar a nu-ti lua ramas bun nu e chiar asa de rau. Întoarce-te si uita-te în sus, Eve. Ea privea drept în fata în timp ce soferul porni motorul. Sunt aici, Eve. Doar o privire... Umerii ei se crispara si pentru o clipa el se gândi ca ar putea sa se uite înapoi. Dar ea nu o facu. Umerii ei erau drepti, ochii înca priveau drept în fata, în timp ce soferul conducea masina pe poarta. Bineînteles ca ea nu se uita înapoi. Nu i-ar fi stat în caracter sa-si urmeze impulsul Dar pentru o clipa ea se gândi la asta si era si acolo un triumf. — Au plecat. El se-ntoarse de la fereastra si se duse spre pat. Pâna mâine vor fi în micuta lor casa de pe malul lacului. — Nu pari suparat. — Nu are rost sa fiu suparat. Ii turna o ceasca de cafea lui

Mi-guel si i-o ridica la buze. Dupa ce baiatul lua câteva înghitituri, el aseza ceasca pe farfurie. Nu e productiv. Si stii ca nu e felul meu acesta. — Ma voi duce s-o asez pe Nalia în locul ei de odihna final. Apoi te voi duce la spitalul Emory si te voi face bine. Am obosit sa te servesc asa. Cred ca începi sa te rasfeti prea mult. Miguel zâmbi usor. — Poate. — Apoi te voi trimite la scoala si te voi face sclavul cartilor. Lui Miguel îi disparu zâmbetul. — Stau cu tine. — Cine a zis ca nu voi fi acolo? — Tot timpul? întreba Miguel cu suspiciune. Privirea lui Montalvo se-ntoarse spre fereastra. — As putea sa fac niste excursii în timp ce tu esti ocupat cu altceva. Miguel îsi înclesta falcile. — Nu voi fi ocupat cu... altceva. Nu si daca înseamna sa ma arunci pe undeva. Nu dau doi bani pe cartile tale. Montalvo se uita din nou la el si dadu încet din cap. — Ce ma fac baiete cu tine? — Ma tii pe lânga tine, trebuie sa fim împreuna, Colonele. Montalvo aproba si încet, evitând cu grija mâinile lui Miguel, Îl prinse de brat cu afectiune. — Cred ca ai dreptate, spuse el usor. Un zâmbet cald îi lumina fata. Trebuie sa stam împreuna. 18

Cabana de lânga lac Soarele apunea si desfasura o imagine ca dc oglinda, de culoare roz si purpuriu, peste lac. Oglinda... Va putea oare sa se gândeasca la acel cuvânt fara sa-si aminteasca de Montalvo, se întreba Eve în timp ce se sprijinea de un pin, prinzându-si genunchii cu bratele. Bineînteles ca putea. Doar ca îi va lua timp. Doamne, nu se gândise la el mai mult de câteva ori de-a lungul celor doua luni care trecusera de când parasise tabara. într-un an nici nu va mai sti ca acesta exista. Da, o vei face. Ea privi într-o parte si o vazu pe Bonnie rezemata de un pom la câtiva metri mai departe. Fu patrunsa de o nevoie de dragoste. — Nu stii nimic despre asta, spuse ea. Esti un copil. Bonnie ofta. — Ti-am spus ca nu conteaza acum. — Tu zici întotdeauna ce vrei sa aud eu. Este foarte suspect, stii. — Vreau sa fii fericita. Asta nu înseamna ca nu spun adevarul. — Asa cum îl vezi tu. Un zâmbet luminos aparu pe fata lui Bonnie. — Asa cum îl vad eu. — Sunt fericita, spuse Eve usor. De câte ori te vad sunt fericita. Desigur, asta ma face destul de ciudata. — Esti fericita cu Joe, Mama? — Sigur ca sunt. Era adevarul. De ce nu ar fi fericita? Se aveau unul pe celalalt si viata linistita pe care aproape o pierdusera. De ce întrebi?

Bonnie se uita la ea. — Bine, mai sunt lucruri la care trebuie sa lucram. Nu e totul asa de... lin. — Lin nu e întotdeauna bun. Poate ca aveai nevoie de o scu-turatura, mama. — Nu asa, spuse ea sec. Prefer sa trec peste. — Era bun pentru tine. — Montalvo? Nu stii despre ce vorbesti. — A fost ca si cum ai fost prinsa într-o furtuna. A trebuit sa lupti pentru supravietuire, dar te-a excitat. Te-a facut sa te simti vie. Vreau sa te vad stralucind toata si intensa. Ma bucur ca esti fericita. — Nu a fost prea distractiv pentru mine. Ea privi spre lac. Si s-a terminat. Astept doar ca ranile lui Joe sa se închida si dupa aceea vom porni dupa cel care te7a ucis. A facut-o, puiule? — Ti-am spus ca nu ma gândesc la lucruri care s-au întâmplat în acea noapte. Ma face sa... nu ma gândesc la asta. Eve închise ochii în timp ce se gândea la oroarea din acea noapte. Am uitat, sopti ea. — Îmi pare rau, puiule. As avea nevoie de ajutor. — Vei avea. Îl ai pe Joe. Ea zâmbi. Si-l vei avea pe Montalvo. — Nu-l am pe Montalvo. Probabil nu voi mai auzi de el vreodata. — Vei auzi, mama. Este acolo, asteapta. — Îi voi spune sa plece. Nu am nevoie de el. — Cum spui tu, spuse Bonnie usor. Se întuneca. Joe va face fripturi pe gratar în seara asta. Se-ntreaba unde esti.

- Atunci mai bine m-as întoarce înapoi la cabana. Ea deschise ochii. Nu-mi place sa... Bonnie nu mai era acolo. Ea simti acea durere familiara de tristete si pierdere. - La revedere, puiule, sopti ea. Se ridica în picioare si se plimba de-a lungul potecii spre casa de lânga lac. Joe iesise pe poarta si îi facea cu mâna. Ea îi raspunse înapoi. Multumirea si dragostea o cuprinsera, în timp ce-1 vazu pe Joe stând rezemat pe gardul portii, zâmbind spre ea. Ea grabi pasul cu dorinta în timp ce se-ndrepta spre el.

Sfârsit