Cuvant Tudor Arghezi

 

Poezia “Cuvant”,apartinand lui Tudor Tudo r Arghezi, deschide volumul de versuri “Carticica de seara”, aparut in anul 1935. Poemul este o arta poetica prin care se creeaza o punte intre scriitor si cititor, caci poezia apare ca o prefata, in care autorul isi expune principiile si conceptia despre arta prin intermediul mijloacelor artistice. De asemenea, poemul interbelic al lui Tudor Arghezi se incadreaza in modernismul romanesc, atat prin compozitie, cat si prin structura. Poezia, ca trasatura modernista din punct de vedere structural, este alcatuita din trei strofe, inegale ca numar de versuri (13, 5, 10) si un vers final, despartit de restul poeziei printr-o pauza grafica. De asemenea, poemul nu este inzestrat cu un ritm constant, iar masura versurilor este inegala,variind de la 4 la 16 silabe. Totusi, rima imperecheata imbinata cu monorima confera o oarecare muzicalitate versurilor. Tema centrala a poeziei este cuvantul, acesta semnificand punctul de pornire al oricarei creatii. Titlul poeziei poate sustine el insusi ideea de prefata, de cuvant inainte pentru cititor. De altfel, termenul “cuvant” trimite si la substantivul “logos” din greaca veghe. Titlul ales de poet porneste de la principiul biblic “La inceput a fost Cuvantul...”, Cuvantul...”, capatand astfel semnificatia de ratiune, discurs, rost, logos creator si exprimand dorinta autorului de a ajunge la o creatie reusita, utila, care sa-i aduca folos si satisfactie cititorului. Aceasta idee este sustinuta chiar de primele versuri (“Vrui, cititorule, sa-ti sa-ti fac un dar,/O carte pentru buzunar,/O carte mica, o carticica.”) si, desi se vorbeste despre o simpla “carticica”, ideile exprimate sunt mult mai profunde, caci eul liric, asa cum se poate observa in intreg textul poeziei, se refera la lucruri cuprinzatoare, inaltatoare. Eul liric isi face simtita prezenta pe tot parcursul discursului liric, prin marci lexico-gramaticale: verbe si forme pronominale la persoanele I si a II-a: "vrui", "fac", "am ales", "am voit", "mi", "nu stiu", "as fi voit", "sa fac", "sa strecor", "sa culeg", "sa caut", "nu stii", am rascolit". Tot o marca a prezentei eului liric este adresarea directa catre cititor, semnalata prin substantivul in vocativ "cititorule" si prin verbe si pronume la persoana a II-a: "-ti", "dumitale:, "nu stii" . In aceasta poezie, elementele universului poetic apartinand lui Arghezi se distribuie pe trei planuri ontologice de existenta. Astfel, intalnim elemente ale microuniversului, ale microuniversului, cat si elemente ale lumii spirituale, mai ales prin semnificatia profunda a versurilor. Ceea ce este surprinzator si, in acelasi timp, conduce la o opera originala este prezenta unor sintagme, metafore, simboluri care marcheaza intersectari ale acestor trei planuri. De exemplu, “tanadara de curcubeie”, “scama de zare”, “drojdii de roua” sunt sintagme in care microcosmosul intersecteaza macrocosmosul, metafore prin care eul poetic surprinde intregul univers al esentelor, al inchipuirilor. Pe parcursul intregii poezii a lui ARghezi intalnim elemente ale universului miniatural. Toate diminutivele au rolul de a crea imaginea unui joc, de a lasa impresia ca poezia este adresata copiilor. Insa, la o lectura mai atenta, dincolo de aceste text aparent simplu, versurile sunt incarcate de semnificatii. De aici reiese insasi originalitatea lui ARghezi si talentul sau de a gasi cele mai surprinzatoare si expresive alaturari de cuvinte si imagini artistice. De asemenea, ca trasatura modernista, se cultiva poezia non-mimetica, in care nu se mai infatiseaza imagini artistice usor de representat, cum ar fi tablourile de natura, si o metarealitate poetice. In acest sens,

universul

poetic

arghezian

este

rezultatul

impletirii

de

elemente

apartinand

 

microcosmosului, macrocosmosului si ale lumii spirituale. Pentru a crea acest univers, eul liric se inspira din viata, surprinsa in diferite ipostaze. Se observa orientarea spre lumea micilor vietuitoare: „ Din slove am ales micile/Si din intelesuri furnicile./Am voit sa umplu celule/Cu  suflete de molecule.”  molecule.”  De altfel, termenul „celule” poate trimite cu gandul la ideea de viata, viata , caci creatia poetica trebuie sa fie un lucru viu, care sa dainuiasca pentru totdeauna si sa se mentina actual . Pentru a sugera muzicalitatea creatiilor poetice, eul liric foloseste imagini auditive, inlocuind instrumentele muzicale “violoncel”, “harpa”, “cimpoiul” cu elemente insufletite, ce caracterizeaza universul fiintelor mici: “brotacel”, “lacusta”, “scatiu”, comparatii, de altfel, uimitoare. In versurile „ Mi-a trebuit un violoncel:  Am ales un brotacel Pe-o foaie de trestie-ngusta. O harpa: am ales o lacusta, Cimpoiul trebuia sa fie un scatiu Si nu mai stiu...” 

” eul liric arghezian evidentiaza statutul demiurgic al creatorului, care pare sa remodeleze lumea, sa creeze o lume nou pronind de la cea reala. In strofa a doua, se subliniaza aceasta idee de creator, caci, dupa ce a adunat laolalta toate elementele necesarea pentru o noua lume, eul liric apare sub forma unui magician care isi doreste, in final, sa dea forma ideilor sale si sa duca la bun sfarsit ceea ce a inceput. Insa aceasta transfigurare artistica a realitatii prezentate in opera este sugerata ca fiind imposibila prin  prezenta verbului “a voi” la diverse moduri si itmpuri (conjunctiv prezent si perfect, indicativ perfect compus) pe parcursul intregii opere. Prezenta inversiunilor din aceasta strofa confera muzicalitate versurilor: “farmece as fi voit sa fac”, “micsorata, subtiata si nepipaita viata”.  viata”.   Strofa a treia surprinde, prin intermediul unei insiruiri de metafore, elemente ale universului imaginat de eul liric, univers ce ramane la stadiul de „proiect”. Astfel, se sugereaza din nou ideea de microcosmos mai ales prin repetitia termenului „nitica”, dar si prin termenii: „tandara”, „drojdii”, „carticica”, „nimicul”. Ca figuri de stil, inaceasta strofa sunt prezente repetitii („macar”, „nitica”), metafore „tandara de curcubeie”, „scama de zare”, „drojdii de roua”, inversiunea „sa„sa-l caut vrui”. Metafora „pearfumul umbrei si cenusa lui” este surprinzatoare,

 

intrucat eul liric asociaza unei simple proiectii imagini olfactive („parfumul”), iar parfumului ii confera materialitate („cenusa lui”). Eul poetic, care apare cel putin in a doua parte a poeziei sale ca un vrajitor al cuvintelor, doreste sa aduca in viata cititorului prin opera sa o lume noua, misterioasa, si sa-l faca pe acesta sa vada cele mai mici detalii care c are dau farmec vietii : „Micsorata, „ Micsorata, subtiata si nepipaita viata”. viata”.   Ultimul vers („Am rascolit pulberi de fum”) sugereaza faptul ca, pt a crea, este nevoie d e o cautare consecventa a esentei, a ideilor fundamentale pe care se poate cladi intreaga creatie. De altfel, baza este cea mai importanta, intrucat tot ce este deasupra este sustinut de acea temelie, care, desi nu este vizibila, este cea mai importanta din tot ansamblul. In poezie sunt prezente cateva elemente care sugereaza functia purificatoare (catarsis) a creatiei, care il inalta pe ascultator. Astfel, termenii de „curcubeie”, „zare”, „departare” trimit la ideea de inaltare spirituala, de dezvoltare pe verticala, de apropiere de inaltul cerului. Mai mult, scatiul, simbol existent in poem, este o pasare al carei cuib este amplasat spre varful copacilor. Asadar, poezia „Cuvant” are statut de arta poetica, intrucat Tudor Arghezi isi dovedeste originalitatea atat la nivel prozodic, dar mai ales la nivelul ideilor exprimate printr-un limbaj simplu, dar plin de semnificatii. Din punctul meu de vedere, prin acest poem incarcat cu imagini artistice, se sugereaza, de asemenea, in mod indirect, ideea ca o creatie este cu atat mai originala, cu cat elementele care o compun apartin in intregime creatorului sau, de la lucrurile cele mai neinsemnate.