Curs Ayurveda 2

Curs ayurveda 2 Notă privind transliterarea şi pronunţia sanscrită Pe parcursul acestui material am recurs la utilizarea transliterării cu semne diacritice pentru a reda cuvintele sanscrite. Astfel am folosit āyurveda pentru आयुवद, vāta doṣa pentru वातदोष, māṁsa dhātu pentru मांसधातु, bhaiṣajya kalpanā vijñānam pentru भैष यक पनािवानम्, etc. Atunci când am declinat cuvintele sanscrite cu sufixe româneşti nu am folosit caractere diacritice. Astfel am folosit „ayurvedic”, „vedelor”, etc. Transcrierea cu semne diacritice este curent întrebuinţată în publicaţiile ştiinţifice de specialitate, singura care permite o redare riguroasă a alfabetului indian devānagarī. Confruntarea acestui sistem cu scrierea fonetică românească necesită următoarele precizări: • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

semnul . dedesubtul unor consoane indică faptul că aparţin clasei cerebralelor (numite şi retroflexe, cacuminale şi linguale); ṭ şi ḍ se pronunţă ca dentalele respective, t şi d, etc., însă cu vârful limbii îndoit înapoi, spre vălul palatin; ś, siflanta palatală, se pronunţă ca românescul ş; ṣ, siflanta cerebrală, se pronunţă ca românescul ş, dar cu vârful limbii îndoit înapoi, spre vălul palatin; ṁ indică o nazalizare a vocalei precedente, ca în franţuzescul bon; ḥ este o aspirată surdă, urmată de un scurt ecou al vocalei care o precede; ṛ este vocală şi se pronunţă ca r în cuvântul românesc parâmă; ṝ se pronunţă mai întărit ca în cuvântul românesc râşniţă; aspiratele kh, gh, etc. se pronunţă k+h, g+h, etc.; ṅ, nazala guturală, se pronunţă ca în cuvântul românesc lung; c, palatala surdă, se pronunţă ca în românescul ce; j, palatala sonoră, se pronunţă ca g în românescul gingie; ñ, nazala palatală, se pronunţă ca în românescul nia; y se pronunţă ca i în iată; v se pronunţă ca w în cuvântul englezesc water (între v şi u); ' se pronunţă a; a se pronunţă ă; ā se pronunţă a; g, urmat de e sau i se pronunţă ca românescul gh + e sau i.

1

Alfabetul sanscrit are următoarele 49 de litere: Vocale scurte

lungi

a

i

u

ṛ

ḷ

ā

ī

ū

ṝ

ḹ

अ

इ

उ

ऋ

ऌ

आ

ई

ऊ

ॠ

ॡ

Diftongi scurţi e, ए

lungi o, ओ

ai, ऐ

visarga: aḥ, अः

au, औ anusvāra: aṁ, अं

Consoane 1. Oclusive surde

surde

sonore

aspirate guturale palatale cerebrale dentale labiale

sonore

nazale

aspirate

ka

kha

ga

gha

ṅa

क

ख

ग

घ

ङ

ca

cha

ja

jha

ña

च

छ

ज

झ

ञ

ṭa

ṭha

ḍa

ḍha

ṇa

ट

ठ

ड

ढ

ण

ta

tha

da

dha

na

त

थ

द

ध

न

pa

pha

ba

bha

ma

प

फ

ब

भ

म

2. Semivocale ya, य

ra, र

la, ल

va, व

3. Spirante, siflante palatală śa, श

cerebrală ṣa, ष 4. Aspirată ha, ह

2

dentală sa, स

Principiile conceptuale de bază (padā (padārtha vijñ vijñāna) Tatva În limba sanscrită āyuṣ înseamnă viaţă, iar veda înseamnă ştiinţă sau cunoaştere dobândită. În realitate, āyuṣ este definit ca fiind conjuncţia dintre corp, minte, simţuri şi suflet. Unul dintre scopurile Āyurveda-ei este de a înzestra omul cu o viaţă lungă şi sănătoasă. Āyurveda presupune prescrierea diferitelor regimuri pentru ca omul să fie sănătos: pentru viaţa cotidiană, pentru diferite perioade ale anului, pentru diferite regimuri termice etc. În acest scop, este necesar să cunoaştem fiinţele umane ca atare. Āyurveda reprezintă o ştiinţă străveche, de inspiraţie divină, care abordează fiinţa umană de pe un nivel metafizic. Scopul său este totuşi centrat pe întreţinerea stării de sănătate şi pe tratarea organismului de afecţiuni. În Āyurveda sunt descrise 25 de elemente de bază ale organismului (24 + 1). Primele elemente sunt situate la un nivel metafizic, care nu poate fi perceput prin intermediul simţurilor (de exemplu, la nivelul sufletului şi al minţii). Apoi, există anumite elemente care nu pot fi văzute, dar despre care ştim că există. Primul din acest lanţ de elemente îl constituie Prakṛ Prakṛti. ti Aceste elemente sunt descrise în filosofia sāṁkhya, unul dintre cele şase sisteme filosofice integrate în Āyurveda. Ca şi în medicina vestică, unde pentru a deveni medic este necesar studiul prealabil al unor discipline precum biofizica, biochimia etc., şi Āyurveda presupune cunoaşterea anumitor sisteme ştiinţifice şi filosofice conexe. Astfel, Prakṛti ar putea fi asimilată cu constituţia corporală, dar în realitate aceasta reprezintă cu mult mai mult de atât. Prakṛti se referă la nivelul atomic de la care porneşte structurarea organismului. Acest element vine în contact cu Ātma, Ātma sufletul, şi aceste două principii reunite permit dezvoltarea corpului. Ātma este un element aidoma electricităţii. Dacă un bec nu este alimentat cu curent electric, chiar dacă avem materia (becul în sine), nu putem beneficia de lumină. În clipa în care Prakṛti vine în contact cu Ātma – sufletul, materia capătă lumină, devine animată. Aceasta este ipoteza de bază a filosofiei Sāṁkhya. Din clipa în care aceste două principii vin în contact, corpul începe să respire, capătă suflu. Primul element care este produs este Mahat, Mahat sau inteligenţa cosmică. Ne situăm încă la nivel metafizic. Aici este vorba despre inteligenţa pură. Din inteligenţa cosmică se naşte Buddhi Buddh – intelectul. Fără inteligenţă sau intelect, nu există nimic. Apoi intelectul creează egoul, Ahaṁ Ahaṁkāra. kāra Acest element constituie o necesitate, dar şi un pericol. De multe ori oamenii consideră că egoul reprezintă ceva negativ. Această perspectivă este

3

greşită, deoarece egoul este necesar pentru a realiza o separare între noi şi restul lumii, separare care ne permite să fiinţăm în această lume. El ne permite să fim conştienţi de ceea ce suntem, de posesiunile noastre. Dacă el nu ar exista, noi nu am putea să ne distingem pe noi înşine de ceilalţi oameni. Prin intermediul egoului realizăm ceea ce este bun şi ceea ce este rău, operăm aceste distincţii şi ajungem să evaluăm şi egalitatea lucrurilor. Egoul devine o problemă dacă este însoţit de mândrie, de orgoliu. Aşadar, cu toţii avem nevoie de ego, dar nu şi de orgoliu. Odată cu manifestarea egoului, acesta începe să separe corpul în categorii. Egoul pune etichete. Deasupra egoului se află domeniul purităţii. La un nivel comparabil sau inferior nivelului de manifestare a egoului, acesta împarte universul observabil în funcţie de trei calităţi: Sattva, Sattva Rajas şi Tamas. Tamas Acestea reprezintă trei energii diferite. Sattva înseamnă lumină, Rajas semnifică mişcare, instabilitate iar Tamas semnifică structură, inerţie. Organismul are nevoie de toate aceste trei principii. Dacă am avea doar Sattva, corpul fizic alcătuit din materie nu ar exista. Dacă am avea doar structura fizică, lipsită de principiul luminii al lui Sattva, am avea doar un corp neînsufleţit. Sattva reprezintă şi cunoaşterea, inclusiv cea dobândită prin intermediul organelor de simţ. Însă organele de simţ au nevoie de o structură pentru a experimenta simţurile. Tamas conferă structura fizică, iar Rajas animă această structură prin mişcare şi stimulare. Sattva stimulează Rajas, şi astfel se formează organele de simţ (Jñ Jñānendriya nasul, limba, ochi, piele şi urechi) şi organele de Jñānendriya-urile: ānendriya acţiune (Karmendriya Karmendriya-urile: anus, organele sexuale, picioarele, mâinile şi Karmendriya coardele vocale). În plus faţă de acestea, este creată mintea (Manas Manas). Manas Rajas stimulează Tamas şi astfel se generează corpul fizic, principiile Tanmātra (simţurile, cele cinci pe care le cunoaştem) şi cele cinci elemente esenţiale, Pañca Mahābhūta Mahābhūta (Pământ, Apă, Foc, Aer şi Spaţiu). Dintre toate acestea, mintea devine cea mai importantă, întrucât ea restructurează şi destructurează organele de simţ şi cele de acţiune, precum şi informaţia vehiculată de acestea. Pe de altă parte, stresul minţii şi orice alte probleme ale minţii creează şi mai multe tulburări. Cele mai multe afecţiuni sunt induse de stres. De altfel, se consideră (şi în medicina vestică, tot mai mult) că aproape toate afecţiunile îşi au originea la nivelul minţii. Cel mai important motiv de apariţie a unei boli îl constituie „crimele împotriva inteligenţei” (de pildă, obiceiul fumatului; deşi toată lumea cunoaşte teoretic riscurile şi afecţiunile care se pot instala ca urmare a fumatului, puţini sunt aceia care fac efortul conştient de a renunţa la acest obicei dăunător). Dacă am gestiona corect cunoaşterea de care

4

dispunem, aplicând-o în practică şi observând clipă de clipă reacţiile propriei noastre fiinţe, 80% dintre afecţiuni nu s-ar manifesta. Aşadar, în concluzie, accentul în Āyurveda este pus pe prevenţie şi menţinere, ceea ce constituie cheia de acces către starea de sănătate. Revenind asupra celor cinci elemente esenţiale, Mahābhūta, în filosofia care stă la baza Āyurveda-ei se susţine că toate celelalte structuri din univers sunt alcătuite din aceste elemente: Pământ, Apă, Foc, Aer şi Spaţiu. Corpul uman are o structură proprie; în cadrul acesteia, oasele sunt corelate cu elementul Pământ (p pṛthivī thivī). Apoi, corpul conţine lichide: apă, limfă, etc. Acestea sunt manifestarea predominantă a elementului Apă (ā āpas). pas În organism au loc arderi, se produce căldură, care reprezintă o manifestare predominantă a elementului Foc (tejas tejas). tejas Mai există şi fenomene de transmitere a influxului nervos, de peristaltism etc. Aceste forme de mişcare, precum şi procesul respiraţiei sunt corelate cu manifestarea predominantă a elementului Aer (v vāyu). yu De asemenea, toate cavităţile din organismul uman sunt expresia manifestării elementului Spaţiu (ā ākaś kaśa). Este interesant de observat următoarea analogie: cuvântul „anatomie” poate fi considerat ca fiind format din particula „an” şi cuvântul de sorginte sanscrită „ātmi”: an + ātmi = fără Ātma (adică un corp neînsufleţit). În tratatul fundamental Aṣṭāṅga Hṛdayam este oferită definiţia unui medic bun. Acesta nu tratează doar afecţiunile organice, ci şi emoţiile distructive, ca de exemplu mânia, tristeţea etc. El este cel care a depăşit rāga (în traducere literală, toate situaţiile care pot face obrajii să se înroşească; de fapt, se referă la formele de ataşament emoţional, cu trimitere la controlul desăvârşit al manifestării emoţiilor şi stărilor afective). Elementul Spaţiu este denumit în sanscrită Ākaśa. El există, dar nu poate fi văzut, perceput prin simţuri. Spaţiul creează cavităţi, porozitate, el este ocupat rapid de celelalte elemente, este uscat şi uşor. Spaţiul există în corpul nostru şi se manifestă prin intermediul acestor calităţi. Dacă acest element nu este echilibrat, el conduce la manifestarea unor afecţiuni. Este corelat cu sunetul (Śabda) şi cuvintele, precum şi cu urechea şi coardele vocale. Acest lucru se poate justifica prin faptul că, pentru a produce o cavitate este nevoie de spaţiu. De asemenea, transmisia sunetelor are nevoie de mediul aerian, ceea ce corelează prezenţa Spaţiului cu elementul imediat următor. Elementul Aer este denumit în sanscrită Vāyu. Aceasta semnifică mişcare, instabilitate, aerul este stimulator şi proaspăt. El est imprevizibil, uscat, uşor şi aspru. Aerul este corelat cu organul de simţ - piele şi cu organele de acţiune – mâini, precum şi cu simţul pipăitului. Dacă avem probleme cu oricare dintre aceste structuri, există tulburări ale elementului

5

Aer în fiinţă. Acest element poate fi considerat de o importanţă maximă, deoarece el menţine ordinea în corp, sau poate produce tulburări cel mai uşor. Elementul Foc este denumit în sanscrită Tejas. Acesta este fierbinte, uscat, ascuţit, penetrant, fiind responsabil de orice proces de conversie şi transformare. Focul produce culoare şi strălucire în corp. De exemplu, în cazul manifestării unui vitiligo, persoana respectivă se confruntă cu o scădere a elementului Foc. Dacă este vorba despre o eczemă, poate fi vorba despre Foc în exces. Acest element este corelat cu vederea şi ochii, şi prin acestea, cu cunoaşterea directă. Elementul Apă este denumit în sanscrită Āpas. Calităţile sale sunt: onctuozitate, fluiditate, viscozitate, netezime, moliciune. Elementul Pământ este denumit în sanscrită Pṛthivī. Calităţile acestuia sunt: greu, solid, stabil, lent, structurat. Organismul nostru are nevoie de toate aceste elemente, în proporţii variabile. Dacă acest raport între elemente este dezechilibrat se vor genera perturbări la nivelul corpului. Aceste elemente conferă corpului 13 aspecte manifestate specific: 3 doṣ doṣa (umori sau constituenţi de bază), 7 dhātu (ţesuturi) şi 3 mala (produşi reziduali). Există medici care tratează doar dezechilibrele celor cinci elemente esenţiale Mahābhūta. Ei au doar cinci tipuri de remedii, pentru echilibrarea Pământului, Apei, Focului, Aerului şi a Spaţiului. Aşadar, aceste cinci elemente esenţiale plus sufletul constituie fiinţa umană. Corpul este alcătuit din cele trei doṣa – Vāta, Pitta şi Kapha; din cele şapte dhātu – Rasa, Rakta, Māṁsa, Meda, Asthi, Majja şi Śukra; şi din cele trei mala – Purīṣa (fecalele), Mūtra (urina) şi Sveda (transpiraţia). Dacă vreunul dintre aceşti constituenţi devine dezechilibrat se instalează boala. Doṣ Doṣa semnifică literal „greşeală, eroare”; dhātu semnifică „menţinere” iar mala semnifică „produs rezidual”. Doṣa sunt active, independente. Ele îmbunătăţesc funcţionarea organismului, dacă sunt în stare de normalitate, şi perturbă organismul dacă sunt viciate. Dhātu reprezintă elementele inactive ale organismului, responsabile pentru menţinerea şi hrănirea corpului ca atare, indiferent de starea în care acesta se află. Mala sunt acele elemente care pot genera toxine sau pot afecta organismul, dacă rămân în corp mai mult timp decât este necesar.

Doṣ Doṣa Doṣa reprezintă elementele cele mai importante. Este necesar să fie menţinute mereu sub observaţie. În afară de cele cinci Mahābhūta, Āyurveda se bazează în principal pe conceptul de doṣa. Acestea sunt

6

constituenţi corporali importanţi, care trebuie trataţi rapid, în caz de dezechilibru sau perturbare.

Vāta doṣ doṣa Reprezintă o combinaţie a elementelor Aer şi Spaţiu, Vāyu şi Ākaśa. „Vā” = viteză, mişcare, instabilitate, miros; „ta” = instrumentul responsabil de mişcare. Vāta reprezintă principiul legat de mişcare, miros şi instabilitate. Calităţi: Calităţi: uscat (rūkṣa), uşor (laghu), rece (śīta), aspru (khara), subtil (sūkṣma), instabil (cala), răspândire rapidă (vyavāyi). Proprietatea sa cea mai importantă este instabilitatea. Vāta este considerată lider al doṣaurilor. Dacă Vāta este normală, organismul este în stare bună. Dacă Vāta creşte sau scade, ea produce fie instabilitate accentuată, fie inerţie în exces. Dacă vāta creşte creşte: şte persoana va manifesta dorinţă pentru lucruri fierbinţi, tremurături, hiperactivitate, flatulenţă, constipaţie sau scaun tare, coloraţie închisă, un corp subţire, slăbiciune, oboseală, insomnie, somn superficial, funcţionare defectuoasă sau hiperfuncţia organelor de simţ, vertij, logoree, şi va avea aspectul unei fiinţe bolnave. Dacă vāta scade: scade tendinţa de a vorbi puţin, de a se mişca mai puţin, de a manifesta o sensibilitate scăzută, lene, confuzie şi apariţia simptomelor creşterii lui kapha. Acţiunile specifice lui vāta: sraṁsa – prolaps, vyāsa – dilatare, vyadha – înţepături, svāpa – amorţeală, sāda – oboseală/dureri în corp, ruk – dureri, bheda – cracmente, saṅga – obstrucţii, aṅgabhaṅga – fracturi; saṁkoca – contracţii, harṣa – piloerecţie, tarṣaṇa – sete, stambha – spasme, kaṣāya – gust astringent, śyāva/aruṇa varṇa – coloraţie întunecată sau negru-roşietică, śoṣa – atrofie, hipotrofie. Orice tendinţă de creştere este corelată cu vāta sau kapha (creşterea se poate datora elementului Pământ şi elementului Apă, sau elementului Aer, ca în cazul umflării unui balon, de exemplu). Subdoṣ Subdoṣa 1. Prā Prāṇa vāta: vāta această sub-doṣa a lui vāta îşi are sediul în regiunea dintre ombilic şi nas, fiind dirijată către palatul gurii (sau către cap). Prāṇa se direcţionează înspre exterior, apoi pătrunde din nou în corp. Aşadar, prāṇa nu staţionează la nivelul pieptului. Funcţii: 1. Respiraţia, în special expiraţia; 2. Controlul asupra inimii, minţii şi organelor de simţ. Pentru a iniţia procesul respiraţiei este necesară mişcarea abdomenului. Prāṇa vāta (sau vāyu) este generată în zona din jurul ombilicului (nābhi), este antrenată în sus, ajunge la inimă iese pe gură, se

7

încarcă cu ceva benefic (metaforic spus, cu „nectar”) şi apoi pătrunde din nou în corp pentru a-l energiza. Primul ţipăt al bebeluşului este rezultatul acţiunii lui prāṇa vāyu. Acţiunile lui prāṇa vāyu sunt: -ṣṭīvana – scuipatul; -kṣavathu – strănutatul; -udgāra – eructaţia; -niḥśvasa – inspiraţia; -annapraveśa – ingerarea hranei (până în zona esofagului). Direcţiile sale de acţiune sunt: în sus şi în jos. Orice mişcare naturală către în sus este corelată cu prāṇa vāyu. 2. Vyāna vāta: vāta această sub-doṣa a lui vāta îşi are sediul în zona inimii. Funcţii: guvernează circulaţia şi mişcările laterale sau centrifuge. Este corelată cu clipitul (nimeṣa), orice problemă circulatorie este legată de vyāna vāta. Pe de altă parte, tulburările cardiace sunt legate de prāṇa vāta, întrucât prāṇa controlează funcţionarea inimii. Astfel prāṇa şi vyāna se susţin reciproc. 3. Udāna vāta: vāta această sub-doṣa este localizată în zona pieptului, găsindu-se într-un sens mai larg în zona dintre ombilic şi nas. Funcţii: vorbirea (vāk), efortul (prayatana), culoarea pielii (varṇa), memoria (smṛti), starea de energizare (ūrja). Aceasta nu iese din corp, precum prāṇa. Ea este expresia a ceea ce este înmagazinat în organism. 4. Samāna vāta: vāta localizarea sa este în abdomen. Funcţii: primirea hranei, susţinerea prelucrării şi absorbţiei hranei. Samāna se menţine în regiunea abdominală, în jurul ombilicului. Prāṇa stimulează înghiţirea, iar samāna converteşte hrana şi separă principiile nutritive de produşii reziduali; de asemenea, guvernează asimilarea nutrienţilor (anna gṛhṇāti – menţine alimentele în tractul digestiv, anna pacati – digeră hrana, anna vivecayati – separă hrana, anna muñcati – asimilarea nutrienţilor). Samāna controlează macrometabolismul. 5. Apāna vāta: vāta aceasta este localizată în regiunea anală. Zona sa de acţiune cuprinde colonul, rectul, organele genitale, uterul, vezica urinară şi în general partea inferioară a abdomenului. Funcţii: excreţia fecalelor, a urinei, evacuarea sângelui menstrual, expulzarea fătului şi orice procese de eliminare prin partea inferioară a abdomenului, care este controlată de apāna. De exemplu, dacă dorim să tratăm o criză de lumbago, este necesară cercetarea stării lui apāna vāyu, a cărei disfuncţie sau stagnare este cauza crizei de lumbago.

8