Curs 5 - Economie Comparata

ECONOMIE COMPARATĂ LECT. UNIV. DR. OCTAVIAN-DRAGOMIR JORA CURSUL NR. 5: MODELE EXTRAEUROPENE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE RELAȚII ECONOM ICE INTERNAȚIONALE M A S T E R U L DE E C O N OM IE I N T E R N A Ț I ON A LĂ Ș I A F A C E R I E UR OP E N E

Curriculum cursuri 1.

Prezentare disciplină, bibliografie, generalități despre comparațiile economice internaționale

2.

Liberalism economic și democrație, fundalul sistemelor economice actuale

3.

Socialism și capitalism. Dezbatere: „Stat vs. piețe”

4.

Economia socială de piață. Dezbatere: „Este economia socială de piață modelul european de referință pentru UE?”

5.

Mode și modele economice. Câteva experiențe extraeuropene: America și Asia. Dezbatere: „Reziliența la crize și cultura economică a societăților lumii”

6.

Criza actuală și polimorfismele ei: de la criza creditelor subprime americane, la criza... datoriilor subprime europene. Dezbatere: „Criza din Grecia și Irlanda”

7.

Comparații intertemporale și inter-regionale în dezvoltarea economică a României. Dezbatere: „Tranziție și tranziții” CURS NR. 5

2

Cuprins 1. Modelul american 2. Modelul japonez 3. Modelul chinez 4. Modelul BRICS? Notă: Curs conceput pe baza suportului propus de prof. univ. dr. Ana Bal

CURS NR. 5

3

1. Modelul american (a) I. Evoluția valorilor și a organizării politice în SUA, suportul schimbărilor din economie Motivația acțiunii economice: „Visul american” - Constituția SUA: „Fiecare persoană are dreptul la viață, libertate și fericire” - Viziunea politică a părinților fondatori, inspirată de iluminism, utilitarism, individualism, încredere nețărmurită în progres și în piețe libere. -Visul american a contopit 2 mari tradiții europene, aparent contrare („poporul ales” – excepționalismul american – în „noua țară a făgăduinței” – SUA): - orientarea către mântuire - lupta pentru stăpânirea naturii și obținerea prosperității.

- J. Rifkin: „Pentru americani libertatea înseamnă abilitatea de a face avere și de a fi independent”. - Autenticul vis american combină credința în Dumnezeu cu munca intensă și sacrificiile pentru un viitor mai bun. - El a fost durabil deoarece reunea două dorințe majore ale oamenilor: aceea a mântuirii sufletului în viața viitoare și aceea a obținerii fericirii aici pe pământ.

CURS NR. 5

4

1. Modelul american (b) Motivația acțiunii economice: „Visul american” (continuare) - 45% dintre americani cred ca Dumnezeu i-a creat pe oameni - 82% dintre ei spun că Dumnezeu este f. important pentru ei - 58% consideră că puterea societății americane este bazată pe credința religioasă a oamenilor - 74% declară că se roagă de cel puțin câteva ori pe săptămână. Sursa: J. Rifkin, Visul european, Polirom, 2006 Declinul „visului american” - A. Bloom (Criza spiritului american, Ed. Humanitas, 2006): „declinul se datorează pătrunderii spiritului consumist în psihicul american; majoritatea americanilor urmăresc acum doar plăcerea de moment și preocupări triviale”. - J. Rifkin: „Am devenit un popor obez, leneș și sedentar, care își petrece bună parte a timpului liber dorindu-și succesul, dar fără să achite cotizația de efort personal necesar pentru a reuși în viață”. - 30% dintre americani suferă de obezitate - 24% erau de acord (în 2000) cu folosirea violenței pentru realizarea câștigurilor. - Vezi și scandalurile corporatiste de la începutul anilor 2000: Enron, Anderssen Sursa: R. Vrânceanu, Dereglemenatrea necinstei. Învățăminte din scandalurile corporatiste americane (în Frontierele etice ale capitalismului, Ed. Polirom, 2006).

CURS NR. 5

5

1. Modelul american (c) Perenitatea unor valori - SUA, cea mai dinamică civilizație din istorie, care s-a inventat și reinventat mereu, datorită afluenței continue de imigranți și spiritului competitiv. - Sensul misiunii omului pe pământ a fortificat dorința de a construi o economie puternică. Sursa: Outline of US Economy, 2009

Raportul democrație - libertate - SUA s-ar caracteriza în prezent prin mai multă democrație, dar mai puțină libertate (F. Zakaria, Viitorul libertății, Ed. Polirom, 2009). - Afirmarea ca valori cheie a popularității și deschiderii a condus la subminarea autorității unor instituții vechi și „triumful grupurilor de interese” organizate, în numele „poporului”. - „Democratizarea politicii” a subminat autoritatea instituțiilor publice: „schimbările au făcut din SUA zilelor noastre un sistem ultrareactiv, dirijat de sondaje”. - Congresul a devenit o adunare de 535 de întreprinzători politici independenți care nu se gândesc decât la interesul lor propriu, acela de a fi realeși. Ei trebuie să fie foarte receptivi la cererile grupurilor de presiune („..ai doar câteva secunde până te lovește valul...”). - Lobby-urile, care monitorizează și influențează, au crescut mult mai mult în putere decât guvernul. - J. Rauch, în Demoscleroza, consideră că: „guvernul american s-a transformat și probabil va rămâne o structură... care este controlată în proporție de cca. 10-20% de politicieni și votanți, iar în proporție de 80-90% de mii de grupuri clientelare.” CURS NR. 5

6

1. Modelul american (d) Raportul democrație – libertate (continuare) - J. Madison (unul dintre părinții fondatori) considera că facțiunile aduc numai necazuri: instabilitate, injustiție, confuzie; el spera insă ca ele să se anuleze reciproc, fapt care nu se mai întâmplă, drept urmare presiunile lor conduc la o acumulare de concesii în politica publică. - Partidele, ca urmare a democratizării, sunt dominate de activiștii profesioniști, care nu mai sunt, precum odinioară, atât de reprezentativi pentru marea masa a alegătorilor, precum erau elitele de odinioară (sunt mai interesați de interese personale sau de grup decât de interesele generale). - Nivelul increderii în autoritățile publice a cunoscut un recul dramatic, comparativ cu inceputul anilor „60, în pofida unei creșteri continue a nivelului de trai al americanilor: - Încrederea că guvernul acționează corect s-a redus de la 70% la 30%; - Sentimentul de alienare a crescut, de la o medie de 34% la 63%; - Participarea la alegerile prezidențiale s-a redus cu 20%.

CURS NR. 5

7

1. Modelul american (e) Elitele politice - Elitele politice aparțineau în trecut unei lumi relativ închise, dar erau formate în aspirația către înalte standarde morale, chiar dacă realitățile erau mult mai complexe. Acum această aspirație nu mai aparține societății, ci doar persoanelor individuale. - Ele erau mult mai responsabile social. Elitele și asociațiile își asumau anumite activități publice (vezi avocatul, doctorul, care devin tot mai mult oameni de afaceri și tot mai puțin cetățeni). - În prezent, ca urmare a democratizării, apartenența la ele este deteminată nu doar de poziție socială și de bani, ci și de inteligență, competență (efect pozitiv), dar și de popularitate (fenomen potențial negativ pentru libertatea lor de a decide). - Cele de acum trăiesc într-un mediu mult mai competitiv și se orientează către scopuri pe termen scurt și limitate. - La întrebarea: „Cine vă auditează ?” pusă unui celebru contabil în anii 30, acesta a răspuns: „Conștiința!” (Acum contabilii inventează scheme de evitare a impozitelor pentru clienții lor, în schimbul unui procentaj din sumele păstrate.) - „Declinul elitelor (cele noi acționează ascuns și nu sunt controlabile în aceeași măsură ca cele vechi) și a instituțiilor tradiționale americane (partide, legislativ, guvern) politice, culturale și religioase, explică cel mai bine transformarea societății americane.” - Inima fenomenului de astăzi ar fi conjugarea democratizării cu comercializarea (supunerea față de consumatori, pentru menținerea popularității), fapt asociat cu pierderea în realitate a anumitor grade de libertate și cu coborârea standardelor morale.

CURS NR. 5

8

1. Modelul american (f) Bibliografie J. Rifkin, Visul european, Polirom, 2006. A. Bloom, Criza spiritului american, Ed. Humanitas, 2006. R. Vrânceanu, Dereglemenatrea necinstei. Învățăminte din scandalurile corporatiste americane (în Frontierele etice ale capitalismului, Ed. Polirom, 2006). F. Zakaria, Viitorul libertății, Ed. Polirom, 2009). Outline of US Economy, 2009

CURS NR. 5

9

1. Modelul american (g) II. SUA: evoluții în anii 1960-2010 Evoluții în anii 60 - Perioadă de creștere susținută - Întărirea puterii sindicatelor și creșterea salariilor - Presiuni inflaționiste puternice, datorită: - creșterea cheltuielilor publice pentru reducerea sărăciei; - creșterea cheltuielilor pentru cucerirea Cosmosului; - cursa înarmărilor și susținerea războiului din Vietnam; - căderea Sistemului GES și deprecierea dolarului.

Evoluții în anii 70

- Economia marcată de efectele șocurilor petroliere: - creșterea presiunilor inflaționiste - reducerea creșterii economice - creșterea șomajului.

- Administrația Carter (1977-1981) începe un program de reforme:

- dereglementări în unele sectoare și industrii: aeronautică, telecomunicații, căi ferate, transporturi rutiere; - politica monetară se schimbă radical odată cu venirea lui P. Volker la Fed: creșterea ratei dobânzii; - introducerea de noi strategii de management al firmei (just-in-time).

CURS NR. 5

10

1. Modelul american (h) Evoluții în anii 70 (continuare) - Efecte pozitive: - reducerea costurilor pentru consumatori; - creșterea ofertei de servicii; - eficientizarea anumitor activități.

- Efecte negative:

- pierderea de locuri de muncă și creșterea șomajului; - presiuni pentru reducerea salariilor; - concentrarea producției, ca urmare a dispariției unor firme; - scumpirea creditului.

Evoluții din anii 80 - Administrația Reagan este asociată cu o nouă perspectivă de politică economică, Reaganomics, sau politica de supply-side (laissez-faire): - “Numai prin reducerea intervenției guv. putem susține creșterea economică”

- continuarea dereglementărilor; - reducerea puterii sindicatelor; - reducerea impozitelor pe venit (cel marginal de la 70% la 28%) și pe veniturile firmei (de la 48% la 34%); - creșterea amplă a cheltuielilor pentru apărare (cu cca. 40%), care conduce la producerea unui deficit bugetar și a unei datorii publice uriașe; - controlul inflației prin controlul masei monetare.

CURS NR. 5

11

1. Modelul american (i) Evoluții în anii 90 - Administrațiile Clinton (2 mandate) modifică anumite obiective de politică economică:

- creșterea anumitor taxe și înghețarea anumitor cheltuieli au condus la reducerea deficitului bugetar (obținerea unui excedent în finalul celor 2 mandate); - îmbunătățirea ofertei de servicii publice (R. Reich); - creștere economică susținută.

Probleme majore actuale ale economiei - Echilibrarea bugetului vs. stimularea economiei: dificultăți de alegere a mixului de măsuri de politică fiscală care să sprijine simultan creșterea (inclusiv pe seama consumului) cu reducerea deficitului (de cca. 9% în 2009). - Supravegherea și reglementarea sistemului financiar (existența încă a unor proporții însemnate de active toxice în portofoliul unor instituții financiare) și reconsiderarea politicii stimulentelor, luând în seamă finanțarea publică a unor instituții (reducerea hazardului moral). - Presiunile de schimbare a principiilor de organizare a sistemului de sănătate (costuri individuale dintre cele mai ridicate din lume coexistă cu cu excluziunea totală a unor persoane – 16% din total populație), fără însă a crește cheltuielile guvernamentale destinate acestui sector. - Ilustrări: - datoriile din sectorul privat au crescut de la cca. 50% din PIB în 1950 la cca. 300% din PIB în prezent; - cea mai mare parte a datoriilor private sunt asigurate contra active al căror preț poate scădea oricând, - ratingul mediu al obligațiunilor companiilor private s-a degradat de la A la BBB.

CURS NR. 5

12

1. Modelul american (j) Bibliografie Economic Reform in the United States and United Kingtom W. Niskanen, Reaganomics, la www.econlib.org/library/Enc1/reaganomics.html R. Reich, Work of nations, 1991. Economic Survey of United States, 2008, OECD, 2008.

CURS NR. 5

13

2. Modele asiatice: Japonia și China Trăsături generale ale modelului asiatic: - Concepție paternalistă la nivel statal (dirijismul statal) și de firmă (față de subfurnizori și salariați). - Economie reglementată prin piețe concurențiale.

- Dirijism statal prin:

- planificare orientativă; - pgenții guvernamentale (MITI, în Japonia); - orientarea creditelor (prin bănci de stat, în China).

- Dezbatere: Criza asiatică din anii 90

CURS NR. 5

14

2. Modelul japonez (a) Modelul japonez – prerechizitele istorice - Până în 1840, timp de 2 secole, s-a practicat o politică a „porților închise”. Dacă până în 1867 a fost perioada șogunatului, din acest an începe procesul de modernizare, sub numele de Restaurația Meiji. În aceasta perioadă, au fost create mari firme industriale (chiar cu acordarea de subvenții de la stat), în domenii precum: extracția de minereu, fabricația de textile, construcții navale. Iau naștere astfel marile „zaibatsu”, care își construiesc treptat propriile case de comerț. - După cel de-Al II-lea Război Mondial, autoritățile americane de ocupație au acționat în vederea democratizării țării (ele elaborează o nouă Constituție și creează multipartidismul, încurajează crearea de sindicate) și în vederea refacerii economiei (dezmembrarea zaibatsu – pentru a preveni refacerea structurilor militariste, reforma agrară, reforma învățământului). După retragerea americanilor în 1951, marile firme se refac, dar nu ca firme familiale, ca cele interbelice, ci ca asociații voluntare de firme.

CURS NR. 5

15

2. Modelul japonez (b) Economia paternalistă - caracteristici - Paternalismul reprezintă un mecanism de coordonare a intereselor în mod ierarhic, dar prin consens, în vederea atingerii unor obiective. El are condiționări istorice și culturale puternice. Astfel, șogunatul a adoptat confucianismul ca ideologie de stat, omul fiind în acest cadru legitimat prin grupul social din care face parte și prin virtuțile sale. Statul se întemeia pe: familia ordonată, individul cultivat, spiritul de loialitate, sinceritatea și disciplina persoanelor, responsabilitatea individuală. Caracteristicile acestui model: - Alocarea resurselor și coordonarea economiei prin piețe concurențiale și dirijism statal; - Contract social implicit (primordialitatea ocupării față de eficiență); - Predominanța proprietății private; - Intervenția statală avea ca obiectiv ghidarea agenților economici prin propunerea de obiective de creștere economică, de creștere a investițiilor, cu scopul concertării acțiunii lor; - Există o solidaritate între stat și firme pentru obiective prioritare, precum: - promovarea progresului tehnic; - menținerea echilibrelor macroeconomice; - expansiunea pe piețele externe.

- Expresii ale paternalismului sunt și sistemul angajării pe viață și sistemul luării deciziilor prin consens.

CURS NR. 5

16

2. Modelul japonez (c) I. Dirijismul statal (orientare proafaceri, obiectiv principal: protejarea concurenței): a. Principii:

- „A ajuta grâul să crească” (a stimula investițiile); - „A avertiza să nu se urce pe munte că este primejdios” (a evita supraîncălzirea, creșterea inflației); - Armoniei (obținerea consensului).

b. Obiective: - elaborarea strategiei de industrializare; - protejarea industriilor în dezvoltare; - lansarea periodică de noi produse; - specializarea internațională optimă (pe termen mediu și lung); - lupta pentru creșterea productivității; - menținerea unei ratei a acumulării înalte.

c. Instrumente:

- planificarea (orientativă, flexibilă, glisantă, optimistă); - protecționism comercial, temporar și selectiv, în prezent prin bariere nontarifare în principal; - desemnarea de sectoare economice strategice; - cheltuielile bugetare au crescut doar de la mijlocul anilor 90, până atunci erau cele mai reduse din OCDE.

d. Instituții guvernamentale cu rol decisiv în guvernarea economică:

- MITI (Ministerul Industriei și Comerțului Internațional): rol esențial în susținerea dezvoltării industriale și promovarea exporturilor (devenit METI – Ministerul Economiei și Comerțului Internațional – din 2001, concentrat pe sectoarele cu potențial de dezvoltare); - Ministerul Finanțelor; - Ministerul de Reconstrucție Financiară a fost creat în anul 2000-2001 pentru reconstrucția sistemului financiar. Birocrația este dedicată interesului public. CURS NR. 5

17

2. Modelul japonez (d) II. Structurile corporatiste: - Există un număr mare de firme mari în toate ramurile industriale importante, care se concurează acerb pe piața internă (statul a încurajat această tendință). - Marile firme keiretsu au o structura triadică, fiind constituite dintr-o firmă industrială, o bancă și o casă de comerț. Rezultă o grupare de firme cu proprietăți încrucișate, având ca principale avantaje: suplinirea existenței unei piețe financiare înguste și încurajarea elaborării de strategii pe termen lung. - Marile firme au o rețea de subfurnizori mici firme, cu care au relații de lungă durată, într-o structură ierarhică. Cele două sectoare au caracteristici foarte diferite în ceea ce privește contractele de muncă și salariile, fapt care generează crearea unei economii duale. - Federația organizațiilor patronale, Nippon Keidanren, este o structură cu rol de decizie foarte important, fiind supranumită „guvernul din umbră”.

Succesul managementului la nivel de firmă se apreciază că s-ar datora: - Sistemului angajării pe viață, care creează loialitate și dedicație (acum, cca.1/3 dintre slujbe sunt însă precare, adică part-time).

- Vechimea reprezintă un criteriu important de salarizare. - Nivelului relativ scăzut al salariilor orare, dar relațiile de muncă sunt de parteneriat (se consacră mult timp construirii relațiilor umane, vezi și cercurile de calitate). - Recrutării angajaților, care se face cu multă grijă. - Modestiei marjelor de profit, firmele având ca țintă cota de piață și nu marja de profit. - Dimensiunii reduse a dividendelor plătite acționarilor (30% din profit, comparativ cu 54% în SUA și 66% în Marea Britanie, în medie). - Tendinței de integrare puternică pe verticală (reducerea costurilor). - Deciziile se iau după tratative îndelungate, pentru a se ajunge la consens.

În cazul keiretsu, în plus: - Management adaptat la piețe în dezvoltare.

- „Localizare globală” pe piețele externe (directori și subfurnizori locali). - Conducători cu formație tehnică. CURS NR. 5

18

2. Modelul japonez (e) - Piața forței de muncă, caracteristici:

- puțin flexibilă, datorită sistemului angajării pe viață; - nivel ridicat al angajării în sfera serviciilor; - caracter dual: slujbe precare în sistemul de subfurnizori, slujbe stabile la firmele mari; - nivel de educație foarte ridicat, formare permanentă; - deschidere informațională de excepție a forței de muncă, de aici rezultând capacitatea de adaptare și dezvoltare a produselor.

- Sistemul financiar-bancar:

- O perioadă îndelungată, o seamă de bănci au fost menținute în proprietate publică și folosite pentru o finanțare dirijată prin credite a unor sectoare industriale în dezvoltare; - Numeroase instituții bancare și financiare; - Economisirea menajelor la nivel ridicat, dar stagnantă în prezent; - Bursa este conservatoare (solicită 10 ani de profit pentru o firmă pentru a-i tranzacționa acțiunile), iar firmele străine listate sunt foarte puține.

- Câteva complementarități instituționale:

- strategiile pe termen lung ale firmelor au permis stabilizarea ocupării; - structura de organizare a firmei și a concurenței au permis o anumită protecție a salariatului, în condițiile cvasiinexistenței unui sistem de protecție socială publică; - forța de muncă educată a creat consumatori sofisticați, o cerere la fel și a stimulat eficientizarea producției și creșterea calității produselor, cu bătaie spre creșterea competitivității externe a produselor.

CURS NR. 5

19

2. Modelul japonez (f) 2. Strategii industriale și comerciale în perioada postbelică: I. Lansarea, la intervale regulate, a unor noi produse, cu trecerea de la produse de valoare adăugată mică la cele cu valoare ridicată și tot mai sofisticate (textile, oțel, construcții navale, electronice, autoturisme s.a.).; practicarea unei politici comerciale de protejare puternică a industriilor în dezvoltare și de substituire a importurilor.

II. Politici de promovare protejată a exporturilor și liberalizarea treptată a fluxurilor de ISD. III. Din anii 80, expansiune puternică pe piețele externe, atât comercială, cât și a capitalului (subvenții de export, aprecierea yenului). IV. Anii 90:

- Descreșterea ritmului de acumulare de capital; - Continua reducere a ritmului de creștere a productivității factorilor de producție; - Stagnarea investițiilor în capitalul uman.

CURS NR. 5

20

2. Modelul japonez (g) 3. Criza din anii 90, „deceniul pierdut” – o criză ciudată I. Cauze – criza a revelat:

- existența unor probleme structurale ale economiei (portofolii bancare neperformante de ample dimensiuni); - limitele politicilor publice de relansare a creșterii economice; - schimbarea regulilor de joc ca urmare a influenței globalizării.

Contextul crizei: a. Speculația imobiliară și bursieră:

cursurile activelor bursiere au crescut cu 34% în anul 1986, 40% în 1988, 29% în 1989; prețurile terenurilor în marile orașe cu 34% în 1987, 42% în 1988, 25% în 1989; b. Crește oferta de credite, ca urmare a dereglementării financiare și a relaxării politicii monetare; c. Crește brusc rata scontului de la 2,75% la 6% între mai „89 și august „90.

Criza s-a prelungit pe tot parcursul anilor 90, numiți „deceniul pierdut”, o revenire la un nivel de creditare relativ normal fiind realizată abia în 2005. Alte fenomene care au întreținut criza: - cutremurul din 1995; - triplul șoc fiscal din 1997 (creșterea TVA și eliminarea scutirilor fiscale); - criza asiatică din 1997, care a redus cererea externă din zona afectată, țările din jur; - recesiunea americană de după 11 septembrie, cu impact de asemenea asupra exporturilor, pârghia cea mai importantă de susținere a creșterii economice.

CURS NR. 5

21

2. Modelul japonez (h) II: Efectele crizei din anii 90: - Pierderi de cca. 20.000 mld. USD; - Reducerea valorii caselor la 1/10 și a valorii spațiilor comerciale la 1/100 din valoarea inițială; - Indicele Nikkei 225 a căzut: de la 38.916 puncte în 1989 la 7.400 puncte în febr. 2009; - Reducerea severă a puterii economice a Japoniei (de la 86% din PIB-ul SUA în 1991 la 33% în 2008).

Criza a generat o serie de dezechilibre structurale: - Disfuncționalitatea creditării (abia în 1997 a ieșit la suprafață situația gravă a băncilor, existența a numeroase bănci cu

portofolii putrede, a căror curățare a fost lentă, de pildă 2/3 din băncile mici și băncile de investiții implicate în imobiliare). - Criza cererii, produsă ca urmare a saturării consumului și a orientării consumatorilor către produse străine. - Criză a ofertei, datorată: existenței unor supracapacități de producție; reducerii rentabilității; producției relative reduse de servicii; reorientării dificile către alte activități a firmelor neperformante.

III. Politicile economice din anii 90, de contracarare a crizei: - Din 1993, s-a practicat o politică monetară expansionistă, cu reducerea ratei de referință a dobânzii la 0. - Între 1992 și 2000, au fost elaborate 12 planuri de relansare (250 mld. USD), cu o eficiență redusă

(relevată de instabilitatea creșterii, creșterea șomajului). Explicațiile acestui eșec (too little, too late): - Sumele alocate au fost prea mici; - Investițiile în infrastructură au fost inutile; - Veniturile rezultate pe seama ușurării poverii fiscale nu au fost folosite pentru consum, ci au fost economisite și, drept urmare, consumul a fost inferior capacitaților de producție (trapa lichidităților), nesusținând creșterea economică.

Totuși, și în „deceniul pierdut”, Japonia a avut unele performanțe:

- creșterea stocului de ISD în străinătate (la 600 mld. USD, comparativ cu 140 mld. stocul din țară); - obținerea unor excedente comerciale și de cont curent; - menținerea la un nivel ridicat a stocului activelor nete ale menajelor (de 2 ori valoarea PIB).

CURS NR. 5

22

2. Modelul japonez (i) 4. Japonia, caracteristici și probleme actuale: - Creșterea economică se datorează efectului de multiplicare a exporturilor. - Creșterea bunăstării sociale a condus la creșterea prețurilor – cea mai scumpă piață din lume. - 90% din excedentul de cont curent reprezintă veniturile din ISD-urile în străinătate. - Băncile au sprijinit prioritar IMM-urile în perioada de criză, deoarece corporațiile mari au avut o deteriorare mai mică a poziției financiare.

- Economisirea stagnează. - Investițiile de capital au fost reorientate dinspre piața internă către cea externă. - Transformarea elementelor de politică socială în elemente de creștere. Strategia de creștere de la 30 dec. 2009 avea 3 piloni: - Inovația verde: investiții în crearea de resurse noi de energie; - Inovația pentru viață: dezvoltarea serviciilor sociale; - Crearea zonei de comerț liber asiatică.

CURS NR. 5

23

2. Modelul japonez (j) - Strategia de creștere bazată pe dinamizarea corporațiilor și pe relațiile economice internaționale (2011- 2012): - Sprijinirea creșterii economice; - Consolidarea avantajelor competitive bazate pe locația afacerilor: - Regândirea fundamentală a politicii energetice și de mediu; - Reducerea poverii fiscale a companiilor.

Implicarea mai activă a corporațiilor în sprijinirea creșterii economice - Accelerarea procesului inovațional; - Formarea de clustere industriale; - Energizarea economiei locale prin turism și agricultură; - Integrarea cu economiile emergente din Asia. Bibliografie: C. Murgescu, Japonia în economia mondială, 1982 F. țuiu, Japonia, 1990 Reflexions sur le capitalism a la japonaise, Cahiers du Japon, 1992 N. Takafusa, Lectures on modern Japanese economic History Japan experience during the letter part of its „Lost decade”, cap.III, in Global Financial Stability report, IMF, oct.2009. http://www.mofa.go.jp/policy/economy/wef/ The Financial Crisis in Japan during 1990‟s, BIS Report nr.6/2001. OECD, Economic Survey of Japon Colectia Problemes Economiques

CURS NR. 5

24

3. Modelul chinez (a) Modelul chinez: tensiuni premergătoare - „Marele Salt” și „Revoluția Culturală” sunt numele celor mai mari drame orchestrate de marele – literalmente, „un urs cu mers legănat, calm și încet”, cum îl descria Hrușciov (Johnson 2004, pag. 529) – Mao Tzedun, un absolvent al „școlii” de inginerie socială de secol XX, personaj funest despre care se spune că numai violența mijloacelor lui a fost mai mare decât obsesia-i de a grăbi mersul istoriei. - Mao și-a definit proiectul Marelui Salt prin diferență față de Stalin, despre care susținea că mersese „doar într-un picior”, deci creând zone industriale și agricole „separat și monopod”. China lui Mao țintea spre o mișcare „bipedă”, implementând direct comunele autonome, fiecare cu sectoare industriale, agricole și de servicii proprii și cu miliția de apărare proprie, adică „unitate în muncă și în arme” (P. Johnson). - După doar doi ani, în 1959, Mao își asuma rateul zgomotos și sinistru al Saltului. Motivând că acesta devenise nepractic din cauza eșecului cultural al unei nații înrobite de civilizație, Mao redebuta în 1965 cu ultima și cea mai înfiorătoare producție a sa: Revoluția Culturală. Dezastrul provocat a fost teribil; de la tirurile verbale dezarticulate ale „revoluționarilor culturali”, la tirurile de mitraliere nu a fost decât un pas.

- Stoarsă de războiul civil, de eșecul economic care cangrenase țara, de colapsul sistemului educațional, de distrugerea vieții culturale chineze, Partidul Comunist a abandonat, începând cu 1978-1979, ingineria socială și mentală ca mod de a ține laolaltă și în liniște cea mai numeroasă populație de pe Glob și a ales, în loc, reforma economică.

CURS NR. 5

25

3. Modelul chinez (b) Modelul chinez: tensiuni premergătoare - Se dorea, astfel, trecerea de la accentele stalinist-maoiste puse obsedant pe industria grea, la o structură economică mai potrivită unei țări în curs de dezvoltare. - Eforturile de economisire forțată – la fel de nefaste ca și stimulentele adverse economisirii caracteristice socialismului – au fost domolite: procentul din PIB „investit” de la centru avea să scadă de la un nesustenabil 38% (1978), la 25% (1985). - Au fost introduse participările la profit și primele, pentru a cointeresa factorul muncă și a dezmorți cât de cât înclinațiile antreprenoriale ale administratorilor. - Drepturile civile deveneau în premieră, măcar nominal, unitate de măsură a justiției. - Abuzul birocratic avea să fie adus sub relativ control prin dezvoltarea unor instrumente democratice. Iar forțele pieței erau încurajate să își exercite forța benefică. - Fără a ieși din scenă, Partidul descoperise că liniștea rudimentarilor lui mandarini putea veni mai curând din prosperitatea oamenilor, decât din comandamente politice contrare naturii omenești.

CURS NR. 5

26

3. Modelul chinez (c) Modelul chinez: evoluțiile de după 1978 - Majoritatea economiștilor sinologi disting, după criteriul dominanței unui tip sau al altuia de reformă, trei mari etape în evoluția reformei Chinei post-Mao. - Prima etapă a constat în implementarea unui sistem de responsabilizare directă a gospodăriilor în agricultură. Țăranilor le-a fost permis să rețină surplusul (peste ceea ce era datorat statului) din recolta obținută de pe loturile

individuale, decât să lucreze de-a valma la „colectivă”. S-a instituit, totodată, un sistem prin care tot mai multe întreprinderi erau deținute și gestionate de către comunitățile locale (orașe și sate) și nu de (la) centru. Totodată, economia Chinei a început să se deschidă pentru comerțul internațional și investițiile străine directe. Conjugate, aceste elemente începeau să aducă atât schimbarea în bine așteptată cu disperare de sutele de milioane de chinezi, cât și sprijin popular pentru reformele mai dure care se anunțau la orizont.

- Anii 1980 au adus cu ei o a doua etapă în care începeau să fie create instituțiile pieței, necesare transformării economiei dintr-una a administratorilor (de comandă) într-una de piață, guvernată de sistemul prețurilor. În tot acest răstimp, în privința prețurilor, autoritățile chineze aveau încă să aplice „standarde duble”: unele prețuri au continuat să fie controlate de stat, în timp ce altele au fost lăsate să se formeze liber. Totuși, se aprecia că ponderea bunurilor (de capital) alocate după prețul pieței o depășea pe a „controlatelor” încă de la începutul deceniului zece din secolul trecut.

- Anii 1990, când se contura o a treia etapă a reformei chineze, s-au distins printr-o expansiune economică susținută, alimentată mai ales de crearea celor peste 2.000 de Zone Economice Speciale (ZES), ce au atras puternice influxuri de capital străin. Totodată, s-au făcut simțite și preocupări în direcția reformării sistemului bancar prin încurajarea acordării creditelor pe criterii economice de rentabilitate, și tot mai puțin pe ordin politic sau recunoașterea necesității privatizărilor în sistemul bancar, începută deja de China prin vinderea de pachete de acțiuni unor mari bănci internaționale. Alte preocupări au vizat reforma industriei prin continuarea restructurării sau închiderii întreprinderilor de stat neprofitabile și dezvoltarea de sisteme publice de protecție socială, minimale. CURS NR. 5

27

3. Modelul chinez (d) Modelul chinez: evoluțiile de după 1978 - Totuși, guvernul de la Beijing continuă să susțină că nu a abandonat învățăturile lui Marx, recurgând la redefinirea radicală a multora din termenii și conceptele marxismului ortodox pentru a-și justifica noua orientare economică și a-și conserva legitimitatea ideologică în fața maselor. - Potrivit gândirii comuniste chineze actuale, țara se află în prima fază a socialismului, fază în care guvernul este îndreptățit să ia orice măsuri care ar conduce la atragerea de capital străin, necesar maturizării (industrializării) țării. Bibliografie: Brandt, Loren și Thomas G. Rawski (eds.) 2008, China's Great Economic Transformation, Cambridge: Cambridge University Press Dorn, James A. 1998, China in the New Millennium: Market Reforms and Social Development, Cato Institute Gwartney, James; Joshua Hall, Robert Lawson (et al.) 2010, „2010 Economic Freedom Dataset”, publicat în Economic Freedom of the World: 2010 Annual Report, Fraser Institute, http://www.freetheworld.com/release.html Johnson, Paul 2004, O istorie a lumii moderne, Editura Humanitas, București Jora, Octavian-Dragomir 2005a, „Apocalipsa după Yuan”, Piața Financiară, nr. 9, septembrie Jora, Octavian-Dragomir 2009, „Orașul Interzis Crizei!?”, Piața Financiară, nr. 2, februarie Mosora, Cosmin, „Studii aplicative privind reforma instituțională. Cazul Chinei”, în Marinescu, Cosmin (coord.), Economia de piață. Fundamentele instituționale ale prosperității, Editura ASE, 2007, pp. 310-4 Rothbard, Murray N. 2006, Economic Thought Before Adam Smith: An Austrian Perspective on the History of Economic Thought, Volume I, Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama Scissors, Derek 2009, „Liberalization in reverse”, http://www.heritage.org/Research/Commentary/2009/05/Liberalization-inReverse Zengwen, Liu 2010, „China este, ca și până acum, cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume”, Economistul, 27-28 August

CURS NR. 5

28

4. Modelul BRIC? Dezbatere curs și seminar: „Sunt BRIC o alternativă de forță a lumii emergente la lumea dezvoltată?”

CURS NR. 5

29

Concluzii Dezbatere curs și seminar: Criza actuală și polimorfismele ei: de la criza creditelor subprime americane, la criza... datoriilor subprime europene. Dezbatere: „Criza din Grecia și Irlanda”

CURS NR. 5

30