Cucerit de o Vedeta

TîENA YCUItfG CUCERIT DE O VEDETA

Coperta: ANDY

Această carte a fost tipărită pentru prima dată în limba engleză sub titlul: CATCH A FALLING STAR

© by Rena Young, 1984 PRISONNIER D'UNE ETOILE Harlequin S.A. Toate drepturile asupra acestui titlu aparţin Editurii ALCRIS-M 94

RENA YOUNG

CUCERIT DE 0 VEDETA Traducere din limba franceză de CEZAR NICULESCU

BUCUREŞTI

Redactor : AURELIAN MICU ANDY Consilier editorial: TRAIAN IANCU Lector: ANGELA VASILE

ISBN 973-9197-55-8 Colecţia „ROMANTIC"

CAPITOLUL I O femeie singură, la malul mării, cântând visătoare la chitară pe faleza stâncoasă, bătută de vânturi. Cine ar fi putut crede, măcar o clipă, privind această scenă, că este vorba de Ilona Craig, marea vedetă a industriei de divertisment, cântăreaţa australiană a cărei stea urca neîncetat pe firmamentul succesului ? Departe de lumina proiectoarelor, fără machiaj şi rochie de scenă, Ilona era departe de imaginea cu care apărea în public, departe de personajul pe care-1 încarna în ochii admiratorilor. îmbrăcată în jeanşi decoloraţi şi o bluză de bumbac, părea mai degrabă o elevă care-şi petrecea vacanţa la mare. Această înfăţişare corespundea, deal fel, întrutotul intenţiilor sale de a trăi câtva timp departe de fani şi de toate constrângerile pe care i le impunea popularitatea do care se bucura în rândul tinerilor. Ilonei nu-i displăcea, desigur, această dulce povară a gloriei : era renumită pentru simplitatea şi căldura cu care răspundea ea însăşi la scrisorile primite 5

de la admiratori, sau pentru uşurinţa cu care acorda autografe în otice împrejurare şi oricui o solicita. Pentru moment, însă, simţea nevoia unei odihne complete, fără să fie cunoscută de localnici, departe de lume şi de agitaţia vieţii de vedetă. De aceea acceptase cu entuziasm invitaţia unei bune prietene de familie, Mattie, de a petrece câteva zile în bungalowul de pescuit al fiului ei Alistair : o construcţie moderna, ridicată pe coasta de sud a golfului Spencer, Mattie şi Alistair Mc Lean erau prieteni vechi : fuseseră vecinii ei până la vârsta de cincisprezece ani, când plecaseră în statul Queensland, la nord de Adelaide. Cu Alistair, lucrurile stăteau altfel. Cu zece ani mai în vârstă decât Ilpna, plecase devreme de acasă să-şi croiască un drum în viaţă şi nu mai revenise pe meleagurile natale. Din timp în timp, Mattie îi relata despre aventurile prin care trecuse uuî ei, în lungile sale peregrinări prin lume. De aceea Ilona ezitase să locuiască în casa lui fără a avea permisiunea acestuia, Mattie o asigurase însă că Alistair lipseşte câteva săptămâni şi că nu trebuie să fie îngrijorată de faptul că el nu ştie că stă în reşedinţa lui de vară. De fapt, bungalowul îi convenea de minune Ilonei : situat la câţiva kilometri de orice aşezare umană, oferea condiţii ideale pentru o ——

6

odihnă netulburată, fără riscul de a fi cunoscută de locuitorii regiunii. Ultimele şase luni fuseseră extenuante : imprimările de discuri şi turneele se succedaseră într-un ritm sufocant, astfel că tânăra cântăreaţă, la capătul forţelor, îşi pierduse vocea. Deîndată ce cânta mai mult timp, glasul îi devenea răguşit şi gâtul o ustura groaznic. Cu toate acestea, ea nu se gândi la vreo maladie mai gravă, punând totul pe seama oboselii. Era sigură că totul va reveni la normal după ce se va fi odihnit o vreme. Dorea să fie cât mai departe de concerte şi studioul de înregistrare. Spre disperarea impresarului ei, îşi luase provizii pentru o săptămână şi plecase spre o destinaţie necunoscută cu o maşină închiriată La malul oceanului Indian spera să-şi regăsească inspiraţia, peste două sau trei luni. Cu toate acestea, după opt zile de izolare, rezultatele nu erau satisfăcătoare. Cu toată pauza totală, gâtul nu dădea semne de ameliorare şi o împiedica să se concentreze asupra lucrului la album ; deşi nu vorbise cu nimeni, vocea ei rămăsese la fel de răguşită. * Pescăruşii care stăteau pe malul plajei, la picioarele ei, se ridicau brusc în aer scoţând strigăte înspăimântate : un zgomot de motor sfâşie tăcerea. Ilona ridică privirile surprinsă : cine putea s-o deranjeze în acest ţinut izolat de lume ? 7

Contrariată, se ridică în picioare şi se îndreptă spre bungalow, cu chitara pe umăr. Văzu că o altă maşină era parcată în spatele automobilului cu care venise şi care bara accesul spre garaj. Un necunoscut cobori mânios din maşină şi se îndreptă spre ea. De departe i se păru totuşi o figură cunoscută, deşi nu ştia de unde anume. Nu putea fi un coleg sau un artist deoarece purta un costum clasic şi era tuns scurt. Razele soarelui care apunea făceau să scânteieze părul său lucios. După chipul furios, trebuia să aibă un temperament destul de aprins... — Cine eşti ? o întrebă el pe un ton iritat îndată ce ajunse la câţiva metri de ea. — Acelaşi lucru aş putea să vă ' întreb şi eu, ripostă ea cu o voce răguşită, dar sunt binecrescută şi nu-mi permit să vorbesc pe acest ton nepoliticos... Replica ei hotărâtă păru că-1 surprinde puţin. Necunoscutul se uită la ea cu atenţie, măsurând-o din cap până-n picioare, apoi continuă pe un ton mai blând : — Aş vrea să ştiu ce cauţi aici. — Nu cred că vă priveşte ce fac eu aici, zise Ilona cu năduf, începând să se enerveze de această întâlnire neaşteptată. Cu toate acestea, pot să vă mărturisesc că stau aici pentru câteva zile, adăugă ea uşor amuzată de mutra bosumflată a necunoscutului. 8

— Aş vrea să ştiu cine ţi-a permis acesi lucru. — Dacă nu vă este cu supărare, cu permisiunea proprietarului. Dacă sunteţi un paznic, sau un funcţionar însărcinat cu serviciul de securitate al casei, puteţi nota că bungalowul este pe mâini bune. Bărbatul începu să fiarbă de mânie. — Eu sunt proprietarul! Nu numai că ai violat o proprietate particulară, dar eşti şi o mincinoasă neruşinată ! Ochii lui căprui care o examinaseră cu un interes nedisimulat cu câteva clipe înainte, îi aruncau nişte priviri ucigaşe. Ea izbucni în hohote de râs, sporindu-i furia şi nedumerirea. El făcu o grimasă de neputinţă, ceea ce-i schimonosi trăsăturile regulate şi începu să-şi strângă pumnii într-un mod ameninţător. — Alistair ! exclamă ea după ce-şi mai potoli râsul. Acum de-abia îmi dau seama de ce-mi păreai o fiinţă cunoscută ! Oricum, te-ai schimbat mult în ultimii zece ani ! Indignai ea care se întipărise pe chipul lui fu înlocuită de o expresie de totală nedumerire. — De unde ne cunoaştem ? mormăi el uluit Alistair se uită cu atenţie la Ilona care se înroşi în obraji. — A fost o vreme când aş fi putut jura că voi rămâne mereu în memoria ta şi că nu te 9

voi uita vreodată... rosti ea încet Dar timpul trece şi lucrurile, ca şi oamenii, se schimbă mult... Eu sunt Ilona, Ilona Craig. Alistair făcu o mutră comică atât de expresivă încât ea pufni din nou în râs. Buna ei dispoziţie păru să-1 nemulţumească ş! ma! mult pe Alistair care se întunecă Ia faţă. Se vede că este tin tip care nu admite să fie ironizat... îşi spuse ea în gând. Pe viitor va trebui să ţină seama de această trăsătură de caracter. Pe viitor ? Ce o făcea să creadă că regăsirea lor va fi de un bun augur ? In timp ce era frământată de aceste gânduri, prietenul ei părea că-şi adună cu greu cuvintele. — Ia ţe uită ? exclamă el într-un târziu. Cine-ar fi putut crede că te-ai schimbat şi tu atât de tare ! Ai păstrat numai pieptănătura în formă de coadă, din fetiţa de odinioară. Cine poate să spună că eşti Leni de acum zece ani ! Chiar şi acum, îmbrăcată în jenşi şi bluză, mai că nu semeni cu imaginea supervedetei care apare pe coperta discurilor. Fără să ştie de ce, Ilona fu încântată de remarcile lui Alistair şi roşeaţa din obrajii ei se accentuă. — Aşadar, dacă m-ai fi văzut într-o rochie de concert, m-ai fi putut recunoaşte mai uşor ? se interesă ea, cu acelaşi glas răguşit, dar în care strecurase o nuanţă de cochetărie pur feminină. 10

Pentru a-şi ascunde jena şi timiditatea, ea-şi mişcă brusc capul, aruncându-şi părul pe spate. Acest gest involuntar pe care-1 făcuse de mii de ori, i se păru acum provocator şi o zăpăci şi mai mult. Stânjeneala o făcu să se enerveze. De ce avea impresia că un gest obişnuit se transforma îrrtr-unul încărcat de aluzii ? Nu vroia să-i dea lui Alistair impresia că este o femeia care se transformase într-o vedetă capricioasă. — Ce faci, visezi cu ochii deschişi ? El îi puse mâna pe umăr şi ea tresări speriată. — Dacă vrei să reînviem trecutul, cred că este mai bine să intrăm în casă, continuă el pe un ton mai cald. Orice notă de furie dispăruse din vocea lui. Se îndreptară spre bungalow, fiecare pierdut în amintirile sale. Interiorul casei nu oferea prea multe amenajări, dar era destul de confortabil. La chiuvetă apa venea pe o conductă legată la o cisternă din curte şi cabana avea chiar şi electricitate. Acestea erau singurele concesii făcute civilizaţiei. Toaleta se afla în curte şi era ridicată din scânduri, dar pentru a face duş fusese amenajată o altă baracă, legată printr-o ţeavă cu cisterna încăpătoare. Camerele bungalowului erau în număr de trei : cea mai mare servea drept sufragerie, salon şi bucă-

tărie, iar celelalte două, mai mici, er^u dormitoarele. Alistair se aşeză la masa cea mare din sufragerie şi se uita curios la Ilona care pregătea cafeaua. — Cred că ai luat cheia de la Mattie ! spuse el, surâzând amuzat. Este prima oară când ea face o asemenea favoare unui străin. Se parc că eşti slăbiciunea ei, deoarece n-a avut nici o fată... De fapt, nu ţi se pare ciudat ca, în toţi aceşti ani, drumurile noastre să nu se încrucişeze niciodată ? — Nu găsesc deloc neobişnuit faptul că nu ne-am întâlnit, răspunse ea, aşezând pe masă ceştile cu cafea şi un platou cu prăjituri. — Ia te uită ce ospitalitate ! remarcă el. N-ai uitat njmic ! — Am făcut prăjiturile eu însămi, chiar în dimineaţa aceasta. — Acum îmi amintesc... Micuţa Leni era întotdeauna prezentă în casa noastră când Mattie pregătea nişte dulciuri ! Hm, zise el pe un ton apreciativ, după ce gustă o prăjitură, sunt tot atât de gustoase ca renumitele prăjituri făcute de mama mea ! — E firesc, deoarece este o reţetă de-a ei. Apropo, adăugă ea după o uşoară ezitare, nu pricep de ce mama ta nu ţi-a spus că mă aflu aici... — Şi mie mi se pare un lucru curios, dar pur şi simplu n-a avut timp când să mă anun-

ţe de prezenţa ta în casa noastră de la malul mării. Eram foarte grăbit şi n-am stat de vorbă cu ea decât la telefon. Discuţia cu ea a fost foarte scurtă şi ea mi s-a părut preocupată cu problemele ei. în ultimul timp este foarte distrată şi se întâmplă să uite multe lucruri... Ilona înălţă capul îngrijorată. •— Mattie era tulburări de memorie ? Tocmai ea care era atât de energică şi harnică ! Alistair, nu-mi vine că cred ! Spune-mi că este o exagerare ! Vorbeşti despre ea ca şi cum ar fi pe punctul de a se duce la un azil ! — Hei, te rog, vezi cum vorbeşti de mama mea ! ripostă el cu vehemenţă. Eu ştiu ce spun şi nu am pretins vreodată că este senilă. — Dar vorbele tale aproape că o scoteau bolnavă ! Şi eu nu-ţi permit să insinuezi că Mattie s-a schimbat ! Este mama ta, totuşi nu poţi nega că este de asemenea şi mătuşa mea ! — Nu este mătuşa ta ! o corectă Alistair pe un ton categoric. Dacă ai fi rudă cu noi, am fi veri şi până acum n-am auzit de această legătură familială dintre noi. Ascultă, Ilona, nu trebuie să-ţi cer ţie voie cum să vorbesc despre mama mea, ai înţeles ? Pot să vorbesc cum vreau eu ! Ochii ei verzi îi aruncară nişte băgeţi pline de mânie. Cum de îndrăznise s-o certe şi să-i facă o asemenea morală ? Mattie îi era poate mai aproape decât mama ei şi nimeni nu putea să-şi permită o remarcă răutăcioasă în privin-

ţa ei. Nici Alistair, deşi era fiul lui Mattie, nu avea voie s-o vorbească de rău. — Fie că vrei sau nu, eu o consider pe Mattie ca mătuşa mea ! replică ea cu o voce sugrumată. Alistair izbucni în hohote de râs. — Nu-ţi rămâne decât să-mi dai cu tifla şi să scoţi limba Ia mine, aşa cum făceai când erai mică ! Ilona avu brusc revelaţia ridicolului situaţiei şi râse la rândul ei amuzată. — Ne certăm ca doi proşti, recunoscu ea surâzând. Totuşi, este cazul să recunoşti că reacţia ta a fost surprinzătoare : când eram mici, faptul că lumea ne considera verişori nu te deranja ca acum !... — Atunci eram mici şi lucrul acesta nu avea nici o importanţă... Tonul vocii şi caracterul enigmatic al remarcii lui Alistair o lăsară nedumerită pe Ilona, dar ea refuză să se lase antrenată într-o noua dispută cu el şi nu făcu nici un comentariu. El termină de sorbit cafeaua şi puse pe masă ceaşca goală, ridicându-se. — Mă duc să-mi aduc lucrurile din maşină. Pe urmă vom vedea cum o să locuim. — Vrei să spui că pot rămâne aici ? ripostă ea aruncându-i o privire şireată. El o examină din cap până-n picioare, cu nişte priviri curioase şi mirate, încât Ilona

înţelese că vocea ei răguşită îi jucase din nou o festă. Alistair îşi miji ochii, lăsând să i se vadă pe chip o nesăţioasă poftă de a face dragoste cu ea. —- Păi, murmură el, după ce păru satisfăcut de ceea ce zărise, observ că ai crescut destui de mult de când nu te-am mai văzui Vocea aceasta care seamănă cu mieunatul unei pisici face parte din comportamentul de „vedetă" ? Ea îşi plecă privirile pentru a-şi ascunde tulburarea. Se vedea că apreciase greşit răguşeala eit considerând că ea vrea să flirteze cu el. Nu-i făcea nici o plăcere să se încurce cu el, dar ea nu ştia cum să-l-facă să înţeleagă acest lucru fără să-şi îngreuneze situaţia. — Este doar o-obişnuită... răspunse ea repede. Nimic altceva. Du-te după bagaje, iar eu voi pregăti cina. Cred că mori de foame, după atâta drum... Alistair îi aruncă o ultimă privire nedumerită şi* ieşi din cameră. Un moment mai târziu, el se întoarse fără ca ea să-i simtă oaşii şi vocea lui puternică o făcut să tresară speriată, — Sper că n-ai umplut frigiderul până la refuz. Ea se răsuci pe călcâie şi făcu ochii mari : Alistair ducea două bucăţi mari de gheaţă. — Doamne, Dumnezeule î exclamă ea. La ce-ţi trebuia gheaţa ? Parcă ai vrea să stai aici 15

o lună de zile ! El râse amuzat, — Numai două sau trei zile, fii liniştită. Tot timpul când vin aici, aduc o provizie de gheaţă, pentru orice eventualitate. Dacă prind peşte ? Zăpăcită, Ilona se gândi la micul frigider care putea cel mult să adăpostească două casolete de cuburi cu gheaţă. — Gheaţa se va topi ! — După toate aparenţele, dar tu n-ai descoperit încă ascunzătoarea mea secretă. Vino, fetiţo, să-ţi arăt unde se află. El o luă de mână şi o duse până la chepengul care se afla într-un colţ al camerei. Ilona remarcase că acolo se afla o uşă, dar nu se gândise că putea fi accesul spre o pivniţă. Interiorul pivniţei era mărginit de tablă de zinc şi avea paie. — Vezi ? îi spuse el mândru ca un puşti care ar fi descoperit o comoară. Este suficient să pun gheaţa în paie şi două sau trei zile rezistă fără probleme. Pe neaşteptate, Ilona avu impresia că ani) zboară şi timpul devine reversibil. Parcă deveniseră d'n nou copii. Dacă ea acceptase cu plăcere ca el s-o strige „Leni", aşa cum o tachina când era mică, nu îndrăznea însă să-) spună „Al", căci el devenise un bărbat in toată puterea cuvântului. 16

Ea însăşi se maturizase în aceşti ani dificili în care trebuise să se zbată pentru a cuceri publicul şi a face carieră. Cu toate acestea, expresia chipului şi modul de comportare nu erau decât o cochilie protectoare sub care se ascundeau aceleaşi sentimente calde de odinioară. îşi păstrase sensibilitatea şi vulnerabilitatea de fetiţă. Toată lumea, inclusiv impiesarul, credea că imaginea ei profesională dură şi inocentă care îi permisese să supravieţuiască în lumea necruţătoare a industriei de spectacol şi a finanţelor, reprezintă adevărata sa personalitate. Poate că numai Mattie ştia cât de dificil îi venea să joace acest rol care nu se potrivea defel ^u caracterul ei. Cât despre Alistair, acesta părea într-adevăr complet schimbat. — La ce visezi ? o întrebă el după câteva clipe. Hei, trezeşte-te, este vorba de o treabă destul de serioasă ! El îi adresă un zâmbet fascinant care întotdeauna o făcuse să-i bată inima când era mică. La cincisprezece ani fusese îndrăgostită lulea de el. Fusese prima ei iubire, care se stinsese deîndată ce nu se mai văzuseră, cel puţin aşa crezuse până acum. — Nu visez la nimic. Sunt pur şi simplu mulţumită, răspunse ea pe un ton vesel, — Acum eşti tot atât de mulţumită ? o întrebă el râzând, în timp ce-i puse o bucată de 1 7

.

gheaţă pe gât. Gheaţa alunecă imediat pe pielea ei bronzată şi se opri între sâni. — Sadicule ! ţipă ea, prefăcându-se furioasă. Fără să ezite, Uona luă o bucată de gheaţă şi i-o puse pe spinare fugind de-i sfârâiau călcâiele. Pietrişul care separa plaja cu nisipul fin de bungalow o făcu să-şi încetinească ritmul; degeaba mersese de o săptămână în picioarele goale, căci nu avea antrenamentul unui fachir. In spatele ei, râsul batjocoritor al lui Alistair se auzea tare, îa fel ca şi ţipetele speriate ale pescăruşilor ce-şd luaseră zborul la apariţia ei. — Iţi las cincizeci de metri avans ! urlă el cu veselie. Te prind cât ai zice peşte. Când ajunse pe ţărmul mării, Ilona ţipă cu vocea ei răguşită : — Prinde-mă, dacă poţi! Pentru prima dată nu~i păsa dşfcă el interpreta altfel cuvintele ei. Era atâta vreme de când nu se mai distrase ! Hohotele ei de râs erau atât de diferite de măsurile îngheţate care erau atât de obişnuite în viaţa ei de vedetă... Ea aruncă o privire peste umăr, convinsă că era departe de el, dar constată că se înşelase : Alistair părea într-o formă fizică deosebită şi alerga ca un adolescent. Cu părul în vânt şi cu inima care-i bătea să se spargă în piept, Ilona continuă să fugă şi mai tare pe 18

malul mării. Nu făcu insă câţiva paşi şi două mâini puternice o prinseră de umeri şi o forţară să se oprească. Cu o mişcare rapidă, el o obligă să se întoarcă. — Te-am prins, drăcoaico ! EI nu părea deloc obosit. Ilona, cu respiraţia tăiată, simfi că este stânjenită de privirea lui şi-şi întoarse capul. Alistair o ridică în braţe şi o răsuci ca pe un titirez. Când erau mici, acesta era unul din jocurile lor preferate. imediat, ea avu senzaţia că regăseşte atmosfera din copilărie. Alistair era puternic, musculos şi apropiat. Pentru prima dată de Ia moartea părinţilor, ea se simţea în siguranţă. I se părea că alături de el nu va trebui să se mai teamă vreodată. Bucuroasă că încearcă această senzaţie de plenitudine, ea îşi puse capul pe umărul lui şi nu mai făcu nici o mişcare. — Ah, te prefaci că eşti moartă ! exclamă Alistair pe acelaşi ton glumeţ. Să nu crezi că scapi cu una, cu două, vicleano ! — Alistair, te rog ! Dă-mi drumul, îţi promit că nu mai fac niciodată glume cu tine ! Ea îi făcu jocul resimţind o imensă bucurie Râzând de plăcere, Alistair o făcu să se răsucească în aer şi o aruncă în valuri. Ilona ieşi din apă şi se scutură ca un câine, cu pletele-i blonde lipite de faţă şi cu hainele ude care se mulau cu precizie pe rotunjimile

/

corpului ei perfect. Cu toate acestea, nu era deloc furioasă pe însoţitorul ei. Din contră, avea impresia că se bucură intens de viaţă, debordând de veselie. Dorea să strige în gura mare că este din nou bucuroasă că trăieşte. Regăsise gustul vieţii. Numai că vocea îi lipsea,.. Acum nu dorea decăt un singur lucru : să rămână cât mai mult timp posibil cu Alistair în această casă unde regăsise atmosfera pură din copilărie, când joaca era principala lor ocupaţie şi unde grijile şi neînţelegerile cu ceilalţi nu făceau parte din viaţa lor. în acelaşi timp, ea notă o schimbare în expresia chipului lui Alistair : acesta se uita la silueta ei cu linii curbe ^şi fine, destul de tulbure. Fără nici un cuvânt, el o luă din nou în braţe. Apa sărată de pe trupul ei îi uda hainele şi pantofii, dar lui nici nu-i păsa de asta. Părul său castaniu strălucea în razele soarelui care apunea. Ilona se uită la el şi-şi drese vocea. — Este târziu, fetiţo, şopti el. începe să bată vântul. Grăbeşte-te să te schimbi, dacă nu vrei să răceşti. El o duse în braţe până la bungalow şi după ce-o lăsă în pragul uşii, se duse repede la maşină. Nu făcu decât câţiva paşi, că se opri şi întoarse privirile pentru a se uita încă o dată la ea. 20

Ilona rămăsese nemişcată, simţind o'undă ciudată de nostalgie : vraja se terminase, prietenul jucăuş şi vesel din copilărie dispăruse şi Alistair se transformase din nou într-un bărbat grosolan şi autoritar care o tratase cu răutate când văzuse că ea stă în bungalow. Băiatul din copilărie redevenise un bărbat enigmatic şi brutal. Inima ei trăsări speriată şi se rugă ca Alistair să nu-şi fi pierdut firea veselă şi jucăuşă din copilărie. Dorea ca el să-i redea bucuria de a trăi. Deprimată, ea îşi scoase hainele ude şi-şi puse un halat de baie ce atârna într-un cui din spatele uşii. Se duse în camera ei pentru a se îmbrăca cu haine uscate. Pentru prima oară de când stătea în această casă, regreta că nu are o oglindă la îndemână. Până atunci puţin îi păsase că nu se mai machiase şi nu-şi mai periase părul Vrusese să uite de obligaţiile unei vedete a cântecului. Iată însă că lucrurile se schimbaseră... Deodată simţise nevoia să apară îngrijită în faţa lui Alistair. Cum putea reuşi acest lucru când nu putea face o baie în cadă şi nu avea cum să-şi spele părul năclăit de sare şi nisip ? Se hotărî să se descurce cum putea şi îşi prinse părul într-un coc, apoi folosi puţină apă de toaletă şi speră ca rujul de buze să dea puţină culoare obrajilor săi nefardaţi. Se lăsase seara şi ea se întreba ce are de gând să facă Alistair în privinţa camerelor de dormit. Cea21

laltă încăpere era plină cu unelte de pescuit şi nu vedea unde le putea muta ea să reuşească să-şi instaleze o saltea. — Gata, ai terminat cu aranjatul ? Vocea profundă a lui Alistair o făcu să tresară. — Va trebui să mă ajuţi să scot barca de pescuit din cameră, dacă nu vrei să împărţi patul cumine. Refuz în mod categoric să dorm în maşină, chiar dacă aş face-o pentru ochii tăi frumoşi ! Chipul Ilonei se însenină : veselia şi umorul reveniseră în atitudinea lui Alistair care o tachina ca în copilărie, Acest lucru era destul pentru a o înveseli. Fără să se mai preoeupe de înfăţişarea ei, încântată ca o surioară că-1 ajută pe fratele mai mare şi iubit, îşi trase repede o pereche de pantaloni scurţi şi îmbrăcă un tricou, apoi ieşi din cameră pentru a răspunde chemării lui. Alistair o aştepta nerăbdător, cu mâinile înfipte în şolduri. Pantofii lui uzi de apa mării zăceau într-un colţ, umpluţi cu ziare. Pantalonii lui, răsuciţi până la genunchi, erau într-o stare jalnică. — Cum te descurci singur să mişti barca ? se interesă ea văzând cât de mare este ambarcaţiunea. — Oh, cu chiu, cu vai. Este mai uşor în doi. Ţine-o de pupă până o pun pe discurile rotitoare.

Ea se miră că barca este foarte uşoară faţă de mărimea ei. El reuşi s-o fixeze pe discuri şi nu mai fu nici o problemă s-o ducă până la plajă. Ilona îşi dădu seama la ce serveşte ţăruşul înfipt în nisip şi care i se păruse inutil până atunci. Alistair luă frânghia şi legă barca de ţăruş, apoi se întoarse la bungalow. După ce-şi şterseră picioarele de nisipul ud, el îi spuse : — Bine, am făcut prima treabă. Acum îmi voi schimba hainele, dar înainte de asta să facem o inspecţie în camera ta. O luminiţă misterioasă străluci în ochii lui şi Ilona nu putu să-şi stăpânească tremurul mâinilor. — Nu-ţi face griji, preciză el cu un surâs ironic. Pur şi simplu vreau să iau ceva pentru aşternutul meu. Salteaua este sub patul tău. la fel ca şi cearşafurile şi pătura. Dacă nu vrei să răscolim acum, căci-este târziu, putem amâna până mâine acest lucru, dar trebuie să ştii că voi dormi în patul tău. Ilona rămase puţin dezorientată, dar până la urmă izbucni în hohote de râs. — Drept cine te crezi ? ripostă ea fără. să se gândească. Să ştii că nu dorm cu oricine ! — înseamnă că te culci din când în când cu un feărbat ? Sarcasmul care se desprindea din vorbele lui o făcu să regrete ce-i spusese mai înainte, dar nu se lăsă intimidată şi replică imediat: 23

— Nu te priveşte cu cine dorm eu !

Fusese obişnuită cu astfel de întrebări in decursul carierei sale artistice şi de fiecare dată adoptase acelaşi ton dur cu cei eare-i făcuseră avansuri. Mulţi bărbaţi doriseră să afle dacă este la fel de darnică în iubire ca alte cântăreţe. Ori de câte ori auzea replicile lubrice ale bărbaţilor, Ilona devenea furioasă din cauza subînţelesurilor din vorbele lor, dar de data asta n-ar fi vrut să fie atât de dură cu Alistair. Lui i-ar fi mărturisit că încă nu făcuse dragoste până atunci. Nu fusese ispitită de nici un bărbat, nu din cauză că n-ar fi avut ocazia. Dar nu dorise să se lase dominată de exigenţele unui iubit, arătându-se blândă şi provocatoare, pentru a nu-şi strica drumul în viaţă. Acum însă, simţea că nu vrea să-1 respingă pe Alistair, din contră.., O dorinţă ciudată pusese stăpânire pe ea, uluind-o şi tulburând-o. Simţea nevoia să fie împreună cu el, să i se dăruiască pierdută în braţele lui şi să se trezească dimineaţa lângă el cu o senzaţie minunată de împlinire şi siguranţă... Răul însă fusese făcut. Alistair se întunecă la faţă şi orice urnă de veselie dispăru din ochii săi. Acum nu mai putea da înapoi. Ilona, disperată, îşi blestemă în gând cariera de cântăreaţă care o obligase să adopte o imagine falsă şi să reacţioneze agresiv faţă de bărbaţi. 24

Sofisticarea glacială pe care o afişa in relaţiile cu admiratorii ei prea îndrăzneţi îi influenţase totuşi comportamentul, deformându-i caracterul vesel şi prietenos. Ei nu-i făcea nici o plăcere să joace această comedie de prost gust, totuşi prefăcătoria făcea parte din meseria de artist pe care o alesese şi la care n-ar fi renunţat pentru nimic în lume. Dragostea pentru muzică şi scenă cerea sacrificii. Ştia foarte bine că nu putea avea o viaţă normală. Tributul pe care trebuia să-I plătească pentru glorie şi celebritate era renunţarea la un cămin liniştit şi la o viaţă de familie care să cuprindă copii şi griji casnice. Dispreţul pe care-1 citea în privirile lui Alistair o durea mai mult decât se aşteptase. Da, făcuse o alegere în viaţă şi era dispusă să accepte consecinţele ei. în fond, de ce să se îngrijoreze din cauza acestui bărbat care apăruse în viaţa ei ? Nu era obligată să dea socotealănimănui, în afară de ea însăşi. Totuşi, în ciuda acestei hotărâri înţelepte, nu reuşea să fie indiferentă la părerea lui despre ea... o rănea faptul că el o judeca destul de aspru, comparând-o cu celelalte femeL Desprinsese din vorbele lui că Alistair fusese 1a curent cu viaţa ei, prin intermediul corespondenţei purtate de ea cu mama lui, cu destulă regularitate. Se destăinuise cu sinceritate lui Mattie. li relatase totul despre succesele şi lupta pentru dobândirea celebrităţii, despre 25

necazurile şi temerile ei. Oare Alistair avea impresia că ea ascunsese cu grijă amănuntele picante din viaţa ei personală ? Credea el că se ferise să-i scrie lui Mattie despre desfrâul care este asociat cu universul artistic al cântăreţelor ? Nimic mai puţin adevărat. Tocmai Mattie fusese cea care-o ajutase să-şi păstreze capul pe umeri în această lume artificială, unde toate valorile morale tradiţionale erau călcate în picioare. Faţă de Mattie se uşura de toate greutăţile ce-i apăsau inima, de toate îndoielile şi temerile pe care nu putea să le expună în public. — Leni, s-a întâmplat ceva cu tine, de ce ţi-ai schimbat dispoziţia ? Tonul vocii lui Alistar era destul de blând şi de binevoitor. Nu avea nimic să-i reproşeze, deşi i se adresase atât de dur cu câteva clipe în urmă. îl privi drept în ochi, hotărâtă să afle ce gândeşte cu adevărat despre ea. Privirea lui păru puţin tulburată, ca şi cum ar fi fost derutat : nu putea să facă distincţia netă dintre fetiţa pe care-o cunoscuse în copilărie şi femeia plină de farmec care se găsea în faţa sa. Această nehotărâre îi plăcu Ilonei. Sărmanul Alistair... Deodată simţi nevoia să-1 liniştească şi să-i spună că rămăsese aceeaşi, că avea acelaşi caracter, dar nu găsi cuvintele care să-i exprime gândurile. Ar fi dat orice 26

să poată să i se confeseze, pentru a face să dureze iluzia de pace şi bucurie pe care-o avusese cu câteva minute în urmă. Ea se închise într-o tăcere plină de regret şi începu să pregătească masa. Mâncară fără să schimbe prea multe vorbe. După ce terminară de băut cafeaua, el îşi reînnoi întrebarea : — Spune-mi ce te frământă. Văd că n-ai deschis gura toată seara. Leni, am impresia că mă găseşti plicticos faţă de oamenii strălucitori pe care-i frecventezi! — Te înşeli, Alistair. Nici vorbă de aşa ceva. Vocea sa răguşită se frânse şi ea îi aruncă o privire pătrunzătoare, apoi se grăbi să-i explice : — De câtva timp am gâtul inflamat şi iritat. Din cauza asta am venit aici, să-mi odihnesc vocea. — Afurisită treabă ! De ce nu mi-ai spus asta de la început ? Ai fost la doctor ? Iei medicamente ? îngrijorarea lui era reală şi ea se simţi din nou ocrotită de el, ca în copilărie. Vorbele lui o încurajară. Fără să ezite, el se ridică şi se duse spre chiuvetă. —• îţi voi pregăti ceva care-ţi va face bine, spuse el pe un ton hotărât. 27

Ilona se uită în urma lui, mirată de promptitudinea şijprecizia gesturilor lui. Câteva minute mai târziu, punea în faţa ei o cană aburindă. — Bea asta ! îi ordonă eL Ilona făcu o stâmbătură din nas. —• Ce-ai pregătit ? — Rom, miere şi unt. Vezi să nu te frigi. Nu este remediu mai bun pentru un gât iritat. Ea bău făcând o grimasă, dar apoi nu putu să-şi stăpânească un râs amuzat. — Nu mai fă atâtea fasoane, o îndemnă el, băutura nu este deloc rea. După ce bău ultima picătură, Ilona simţi deja că vorbeşte mai uşor. — Până acum am făcut inhalaţii, dar efectul lor nu durează prea mult. — Vezi că te simţi deja mai bine ! exclamă el bucuros. Dacă mâine nu te simţi uşurată, mergem imediat să consultăm un doctor, vrei. nu vrei ! Ea surâse : deja Alistair începuse să se îngrijească de problemele ei ca în copilărie, când îi rezolva micile griji. El se uita la ea cu gingăşie. Norii care se ridicaseră între ei păreau să se risipească, ea se simţea extrem de fericită. Poate că acum vor lua totul de la început ! Era cea mai scumpă dintre dorinţele ei.

28

CAPITOLUL II Ilona îl privea pe Alistair venind la masă şi admira încă o dată reflexele arămii ale părului care se armoniza cu tenul lui bronzat Remarcă în sinea ei că, la urma-urmei, nu se schimbase atât de mult aşa cum crezuse ea la prima vedere. Era înalt şi solid, avea trăsăturile feţei accentuate şi umerii largi: talia era subţire şi şoldurile mici... Ceea ce-1 făcea să fie altul era comportarea lui. Tânărul imberb şi ezitant se transformase într-un bărbat autoritar şi sigur de el. Prestanţa şi surâsul aproape crud din colţul buzelor senzuale, cât şi modul cum păşea, trădau imediat bărbatul învăţat să comande. Numai părul castaniu, răvăşit de vânt, îndulcea puţin chipul lui sever. Ilona se trezise târziu în dimineaţa aceasta. Băutura pe care o băuse aseară o cufundase într-un somn adânc, fără vise, odihnind-o după săptămâni de insomnie cruntă. Un miros delicios de peşte la grătar îi gâdilă nările şi ea-şi încruntă sprâncenele, auzind vocea unui 29

bărbat fredonând în bucătărie. îşi aduse aminte de cele întâmplate seara trecută şi se simţi din^nou cuprinsă de un simţământ de pace. Se dădu jos din pat şi-şi puse halatul pe umeri, apoi intră în bucătărie cocoţată ridicol pe papucii cu toc înalt care aveau pampoane , mari şi albe. Bineînţeles că el izbucni în hohote de râs la vederea ţinutei ei care nu cadra cu un bungalow de pescuit, dar ea nu-i purtă pică. Nici ea nu acorda înfăţişării sale de vampă decât o valoare pur sentimentală. Papucii îi fuseseră oferiţi de o admiratoare adolescentă care-o rugase să-i poarte, convinsă că numai o vedetă îi putea purta în picioare. Ilona îi considerase aducători de noroc şi nu mai putea să se despartă de ei. Scena această comică dădu tonul pentru ziua întreagă şi buna dispoziţie domni în timpul mesei. Văzând că vocea ei este încă răgut şită, el o duse la un doctor tocmai la Wallaroo. După ce fixară ora de consultaţie, se opriră la o terasă unde Alistair comandă suc de portocale pentru ea şi o bere pentru el. — Nu prea ştiu multe lucruri despre tine, spuse ea căutând un subiect de conversaţie pentru a face să treacă timpul. în ultimii ani. Mattie nu mi-a spus ce-ai mai făcut. Alistair deveni serios. — Cum aşa ? Credeam că sporovăiţi despre câte-n lună şi-n stele, atunci când vă vedeţi ! 30

Chiar am fost convins că eu sunt subiectul vostru preferat de conversaţie. Ea îşi încruntă sprâncenele. De ce adoptase tonul sarcastic pe care-1 avusese în copilărie ? De ce-1 deranja faptul că mama lui discuta despre realizările fiului ei ? îşi ridică privirile în speranţa să citească pe chipul lui vreo explicaţie, dar când văzu că privirile lui sunt severe, ea se înroşi în obraji. — Află că nu eşti buricul pământului ! ripostă ea, iritată. Se pare că eşti prea grăbit şi ocupat pentru a-i spune mamei tale ce faci şi care-ţi sunt preocupările. Mama ta mi s-a plâns că nu te înţelege. — Şi tu te socoţi mai cu moţ decât ea ? Remarca lui ironică o făcu să tresară şi furioasă, se grăbi să-i dea o replică pe măsură : — Absolut deloc ! Am căutat numai să întreţin conversaţia, atâta tot. Dacă consideri că activităţile tale sunt un subiect tabu, este bine să nu mai vorbim despre el. — Să ştii că-mi convine perfect acest lucru, rosti eî pe un ton enigmatic. Oricum nu mai avem timp să discutăm în amănunţime despre afacerile mele şi în plus, tu n-ai voie să vorbeşti prea mult. — Ştiu asta, dar nu-ţi dai seama cât de curioasă... El îî puse uşor mâna pe buze şi ea mârâi amuzată, bucuroasă că el glumeşte din nou. Se uită la el şi expresia ochilor lui o tulbură. Ce

bărbat extraordinar ! gândi în sinea ei, având o senzaţie de milă pentru secretara lui. Nu este un şef uşor de suportat I Alistair are un caracter autoritar, ceea ce explică faptul că este celibatar. Ce femeie ar putea să suporte, fără să crâcnească, comportamentul lui despotic ? El se uită la ceas şi o îndemnă : — Este timpul să mergem. Ne aşteaptă doctorul. O să vedem cum stai cu gâtul. îngrijorarea din vorbele lui o încântă pe Ilona care se gândi la el cu mai puţină asprime. Cabinetul doctorului nu^ era prea departe, aşa că merseră pe jos, bucurându-se de timpul plăcut din luna noiembrie. Când ajunseră la cabinet, doctorul o primi imediat pe Ilona care tremura neliniştită pentru diagnosticul care i se va pune. Toate îngrijorările pe care le stăpânise până atunci îşi făcură din nou apariţia şi ea se temea de o posibilă boală fără leac. Din fericire, doctorul era un specialist care o examină cu multă competenţă şi delicateţe, iar ea se simţi mai liniştită şi-i explică pe scurt ce-o deranja. — Gata, am terminat, o anunţă el după ce se edificase. Ea îşi ţinea ochii închişi, aşteptând ca doctorul să se pronunţe în privinţa diagnosticului, — Relaxaţi-vă, o încurajă el, zâmbind cu căldură. 32

m m Iloixa se simţi mult mai bine şi-1 ascultă cu atenţie, — Presupun că aşteptaţi din partea mea o soluţie miraculoasă, începu el cu o notă de umor în glas. Câteva pastile sau un sirop care să vă vindece de pe o zi pe alta, nu-i aşa ? — Am impresia că nu-mi veţi recomanda aşa ceva, răspunse Ilona adresându-i un surâs crispat. — Aşa e. Aţi fost extrem de neglijentă cu propria fiinţă. Domnişoară Craig, continuă el pe un ton mai blând, când aveţi meseria dumneavoastră, nu este permis să fiţi atât de neglijentă. Meritaţi o bătaie la fund ! Din acest ton glumeţ, Ilona îşi dădu seama eă doctorul o pregăteşte pentru anunţarea diagnosticului. — Aş vrea să-1 consultaţi pe unul din colegii mei de la Adelaide. — De ce ? întrebă ea îngrijorată. — Deoarece eu nu am cele necesare tratamentului. Este imperios necesar, insist pe acest termen, să fiţi consultată de urgenţă de către un specialist; — Este atât de grav ? murmură Ilona pierdută. în subconştientul ei se aşteptase la un asemenea verdict şi acum se simţea aproape uşurată de a şti adevărul. Cu toate acestea, îi produse o stare de şoc. 33

— Depinde ce înţelegeţi prin „grav" preciză doctorul. După părerea mea, ceea ce aveţi este de natură benignă : o umflătură pe coardele vocale. Un polip, dacă acest lucru vi se pare mai puţin grav. Riscul de a fi o tumoare malignă este foarte scăzut, aproape nuL Totuşi, această excrescenţă trebuie îndepărtată. Din cauza ei aveţi vocea răguşită. Durerea pe care o simţiţi provine de la eforturile pe care le faceţi pentru a scoate sunete. — Când voi putea cânta din nou ? vru ea să ştie. — N-aş vrea să fac o presupunere hazardată. Din cauza aceasta vă trimit la confratele meu de la Adelaide... Este unul din cei mai buni specialişti din Australia şi vă va da toate amănuntele legate de starea sănătăţii dumneavoastră. Doctorul luă cartea de telefon şi căută numărul colegului său. " — Am să-1 sun chiar acum pentru ca să vă primească imediat. Insist încă o dată, domnişoară Craig : trebuie să vă trataţi. Pe moment nu aveţi altceva de făcut. Contez deci pe cooperarea dumneavoastră. Tânăra cântăreaţă rămase nemişcată, pietrificată de această urgenţă în privinţa tratamentului. Ea luase în considerare această eventualitate, deci nu era foarte mirată. Ştia bine că dăduse deja dovadă de lipsă de curaj, deoarece refuzase să privească lucrurile în faţă. Cu

toate acestea, îi purta pică lui Alistair, că o forţase să se ducă la doctor. Dacă ar fi fost după ea, ar fi amânat sine die vizita la medic, până când ar fi fost prea târziu. Pierdută în gândurile sale, nu băgă de seamă că doctorul a discutat cu colegul său. Nu ieşi din starea de depresiune decât în momentul când doctorul puse receptorul în furcă şi i se adresă din nou : — Totul s-a aranjat/Doctorul Anderson vă va primi mâine la ora paisprezece. Veţi sta internată în clinica lui câteva zile ^pentru investigaţii. Dacă diagnosticul meu este corect, vă va opera foarte curând. Ea nu reacţionă deloc la vorbele doctorului, mintea fiindu-i extrem de agitată. Parcă era hipnotizată şi fixa un punct vag deasupra capului doctorului. Nici măcar nu observă că acesta se ridică pentru a vorbi cu Alistair şi nici nu înregistră ce au discutat între ei. Numai când prietenul ei îi puse o mână pe umăr, îşi dădu seama unde se află. •— Să mergem, Leni ! o rugă el cu blândeţe. Avem câteva lucruri de pregătit, pentru că mâine vei călători spre Adelaide. Ea îşi înălţă capul şi gândurile sale reveniră la realitate. — Ai dreptate, zise ea surâzând. Am atâtea de făcut şi nu prea am mult timp la dispoziţie...

Cei doi bărbaţi schimbară o privire eu subînţeles fără ca ea săni observe : era prea îngrijorată de soarta ce-o aştepta. Doctorul interveni cu o voce hotărâtă : — Nu trebuie să fiţi neliniştită până când îl veţi vedea pe doctorul Anderson. Domnişoară Craig, nu este cazul să vă chinuiţi inutil ; lăsaţi oripe presupunere până la examinarea din clinica doctorului Anderson. I-am dat o reţetă domnului Mc Lean. Vă rog să luaţi medicamentele de la farmacie şi începeţi imediat tratamentul. Aţi înţeles ? — Da... răspunse ea fără convingere. — Aş fi mai liniştit dacă veţi avea pe cineva care să vă îngrijească... adăugă medicul cu o expresie de îngrijorare pe faţă. — Nu vă faceţi griji, domnule doctor, interveni Alistair. Mama mea şi cu mine vom veghea ea Ilonei să nu-i lipsească nimic. El o luă de braţ şi o conduse afară. Soarele puternic îi readuse puterea în trupul vlăguit. Sub acţiunea razelor soarelui, ea avu fmpresia că revine la viaţă. Gândurile negre care nu-i dădeau pace se risipiră, făcând loc unui optimism neaşteptat. Ştia că metodele moderne chirurgicale sunt practic fără durere. Ştia de asemenea de unde-i venise această senzaţie ciudată ce se asemăna cu paralizia unui animal îngrozit de iminenţa pericolului: de când părinţii ei muriseră în groaznicul accident, avea fobie de spitale. Această frică ne3&

——

desluşită irumpea mereu la suprafaţa subconştientului ; trebuia să-şi concentreze toată voinţa pentru a nu leşina în momentul când păşea într-o clinică medicală... Alistair nu scotea nici o vorbă. Se ^ărea că este şi el marcat de frământarea care-o cuprinsese şi de boala ei cu antecedente vechi şi mai ales de faptul că trebuia să se comporte ca şi cum totul era normal, ca şi cum viaţa trebuia să continue, oricare ar fi fost boala ei... După ce ieşiră din farmacia în care cumpăraseră pastilele pe care ea se grăbise să le ia, Alistair îndreptă maşina spre junglă. îi arătă locuri interesante şi comenta tot ce vedea cu o voce calmă şi adâncă. — Aici suntem în „trunghiul de aramă" îi explică el. Minele care acum sunt închise, erau printre cele mai importante din lume. Majoritatea minerilor veneau din Cornwall, şi astăzi mai pot fi vizitate locuinţele lor modeste. Ilona îi aruncă o privire pătrunzătoare. Comedia pe care o juca îi era de nesuportat. — Crezi cu adevărat că avem timp să vizităm aceste locuri ? Trebuie să/fac atâtea pregătiri pentru călătoria de mâine. Alistair scoase un oftat de uşurare. — în sfârşit ! Bine că ai ieşit din starea de tensiune. Mă resemnasem să fiu stânjenit de o femeie fără minte pe care trebuie s-o duc cu mine pretutindeni...

Fără să aprecieze gluma, Ilona se răţoi supărată : — Nu ţi-am cerut niciodată să mă plimbi! Mai bine mă duceai direct la bungalow pentru a-mi face bagajele. în orice caz, te rog să mă ierţi dacă ţi-arn stricat zilele de vacanţă... — Fără nervi, dragă fată ! Nu vezi că te tachinez tocmai pentru a te scoate din starea de apatie în care ai căzut ? Ştiam că te prinzi repede la poantele mele ! Ea izbucni în râs. — Nu sunt în stare să-ţi gust glumele, replică ea. Hai mai bine acasă ! Ilona era furioasă mai mult pe ea însăşi decât pe el. Furioasă că-1 lăsase să observe punctul ei sensibil şi să ghicească atât de repede cât este de vulnerabilă... Nimeni în afară de Mattie, nu-i cunoştea slăbiciunile. Avea atât de multă nevoie de prezenţa ei... Simţea că tânjeşte după tandreţea ei arţăgoasă, după căldura şi înţelegerea de care numai ea era capabilă. Mattie n-ar râde de ea. S-ar mulţumi să fie acolo şi s-o înţeleagă. Apăsată de gândurile ei, nici nu observă faptul că Alistair continua să meargă pe acelaşi drum. De aceea surpriza ei fu totală, atunci când maşina se opri în faţa casei de ţară tipic englezească. — Am ajuns, spuse el pe un ton neutru. Dacă eşti totuşi grăbită să ne întoarcem acasă, pot să întorc imediat maşina.

Ea îşi regretă comportamentul capricios. — îmi pare rău, murmură ea pe un ton umil. întâmplarea cu operaţia mi-a produs un şoc puternic. Este foarte drăguţ din partea ta că doreşti să mă distrezi. Dacă am ajuns aici» este păcat să nu profităm ca să facem o vizită. Reacţia lui Alistair fu însă deosebit de rece. Ochii săi căprui scânteiară de mânie şi îi aruncă o privire dispreţuitoare. — Nu ţi-am făcut nici o favoare ! Drept cine mă iei ? Mă consideri un mototol care-ţi satisface capriciile ? Dragă fată, cu mine nu ţine să te comporţi cum vrei tu. Am fost de atâtea ori asaltat de tinere smintite, încât pot să-ţi spun cu sinceritate că nu eşti expertă în acest domeniu ! Ilona, stupefiată, puse o mână pe braţul lui. — Alistair, te rog... N-am avut de gând să fiu amabilă cu tine. Am vrut numai să-mi cer scuze pentru atitudinea mea. Dacă nu vrei însă să accepţi scuzele mele, nu văd ce-aş putea face pentru a te îmbuna ! Reacţia lui neprevăzută şi brutală o călcase pe nervi şi lacrimi de neputinţă se iviră în ochii ei. Ea îşi întoarse capul, dar Alistair se înduioşase deja. — Cine n-ar ceda frumoşilor tăi ochi verzi ? şopti el, aplecându-se pentru a-i mângâia obrajii. Eu trebuie să-ţi cer iertare, Leni, nu sunt obişnuit cu fete ca tine...

Vocea Iui se frânse brusc. Ilona avu impresia că el doreşte să-i fie pe plac, dar nu îndrăzni să-i ceară să-şi repete spusele. — Haide, vino ! spuse el pe un ton hotărât. Ai dreptate, dacă suntem, deja aici, e păcat să nu profităm şi să vizităm casa. El se dădu jos din maşină şi făcu un ocol pentru a-i deschide portiera. îndată ce trecură pragul casei, Ilona îi fu recunoscătoare pentru că o adusese aici. între zidurile seculare domnea o atmosferă magică : era ca şi cum, pe neaşteptate, pătrundeau în trecutul ţării. Urmele vieţii umile de odinioară erau deosebit de mişcătoare ; totul fusese făcut cu dragoste : mobilele rustice, perdelele, vesela... Grădina din jurul casei avea un farmec deosebit : era o adevărată grădină englezească, amenajată de mineri cu plante şi flori aduse din ţara lor de origine. Ilona şi Alistair se plimbară câteva minute, încântaţi de pacea ce domnea în acest loc sacru. Pe drumul de întoarcere, Ilona păstră o tăcere melancolică, pierdută în nostalgii amare. Ar fi vrut să rămână mereu în acea casă de ţară, simplă şi odihnitoare. Când ajunseră în faţa bungalowului, vocea autoritară a însoţitorului ei o aduse cu brutalitate la realitate : — Putem dormi aici în seara asta. Drumul până la A'delaide nu durează mai mult de patru ore. Dacă mâine pornim în zori, vom a-

ii igsss 5£ 3 unge la timp pentru a-1 consulta pe specialistul tău. Ea nu-şi ascunse surpriza : nici o secundă nu luase în considerare faptul că el o va însoţi. Această veste îi păru extrem de reconfortantă. Ea protestă totuşi, cu politeţe : — Nu este nevoie să vii cu mine ! — De ce să nu vin ? — Păi... nu vreau să-ţi răpesc timpul preţios. Doreai să te odihneşti pentru câteva zile, nu-i aşa ? Ar fi păcat să nu ai vacanţă doar pentru că eu trebuie să mă duc la doctor... Cuvintele o costară un efort deosebit ; ea se simţi epuizată şi nu înţelegea de ce începe să aibă ameţeli. Alistair nu păru contrariat de înfăţişarea ei adormită. — Tocmai mă întrebam dacă pastilele îşi vor face efectul... spuse el pe un ton nepăsător. După spusele doctorului, trebuia să dormi deja după o oră sau două de la luarea comprimatelor. Bănuiesc că ai luptat din toate puterile pentru a rezista. Ea se înfurie şi exclamă : — Doctorul mi-a prescris nişte sedative şi tu nu m-ai prevenit ? Oh ! Dac-aş fi ştiut, nu le-aş fi luat nici moartă ! Nu putea suporta sedativele şi tranchilizantele de orice fel, deşi în meseria ei utilizarea lor era răspândită. Văzuse mulţi artişti care se 41

"

obişnuiseră cu ele încât deveniseră dependenţi de aceste medicamente periculoase şi ea fugea de ele ca dracul de tămâie. — Tocmai din acest motiv nu ţi-am spus nimic, ripostă Alistair fără să se simtă vinovat. Nu vroiam să ajung să te forţez să le iei în faţa farmacistei. Inchipuie-ţi ce subiect gras ar fi avut presa de scandal! O scânteie de veselie se aprinse din nou în ochii ei stinşi. — Dar bungalowul nu constituie un subiect de senzaţie ? După părerea ta, ce crezi că ar scrie ziariştii ? „O celebră vedetă a cântecului este în vacanţă împreună cu un frumos Don Juan cu părul roşu." Ce zici, este bun titlul ales ? — Eu nu am părul roşu ! replică Alistair cu un aer indignat. — Este tot ce poţi spune despre portretul pe care ţi î-am făcut ? Recunoşti deci că eşti un Don Juan şi te consideri frumos ? Văzând că prietenul său este încurcat, ea izbucni într-un râs contagios. El nu se putu abţine şi râse din toată inima. — Aş prefera să te văd mereu aşa ! declară el după câteva minute de veselie. Ochii tăi sunt şi mai frumoşi când strălucesc. Tăcură un moment, apoi Alistair continuă pe un ton îngrijorat: — Ce vom face cu maşina ta ? Ilona se uită la el mirată. —; 42

—

— Maşina ? Mă întorc cu ea, ce să fac ! — Nici vorbă. Nu-ţi permit să conduci când eşti sub efectul medicamentelor tranchilizante. — Trebuie să o duc de unde am luat-o 1 Este o maşină închiriată, protestă ea. Mâine dimineaţă nu voi mai lua pastilele şi voi putea conduce. Mai este o variantă: îţi laşi maşina aici şi te aşezi tu la volan... Tonul ei ironic nu-i scăpă lui Alistair cfire-i aruncă o privire încărcată de reproş. — Termină cu prostiile! Lasă-mă să mă ocup eu de toate ! — Este prea mult! replică ea jignită în amorul propriu. Cu ce drept te amesteci în viaţa mea ? Ai apărut cu o zi în urmă şi gata ! te consideri deja stăpânul meu, tratându-mă ca pe o şcolăriţă ! Află că m-am descurcat de minune singură, fără ajutorul tău! Lasă-mă să mă gândesc în linişte ce trebuie să fac 1 — Leni! Chipul lui luă o expresie aproape rugătoare. Am vrut pur şi simplu să spun că nu eşti în formă şi din moment ce sunt aici, este mai bine să mă laşi pe mine să rezolv problemele tale cele mai dificile. Aceste argumente pline de bun simţ triumfară în faţa orgoliului ei. Brusc, îşi dădu seamea în ce situaţie se află : singură, obosită, îngrijorată, şi într-un loc izolat. Pentru prima dată nu se simţea în stare să înfrunte singură dificultăţile care-o aşteptau. Obiecţiile sale se dezumflară ca un balon pe care-1 înţepi cu 43

un ac. Mai târziu, aducându-şi aminte de modul cum capitulase, ea puse această înfrângere pe efectul sedativelor. Oare simţămintele incipiente faţă de Alistair nu aveau nici o influenţă ? Ea respinse cu tărie acest gând fără nici o noimă : în inima ei nu era loc pentru nici un bărbat. Oricine ar fi acesta ! Intrară în bungalow şi rămaseră tăcuţi, Alistair puse apă la fiert, dar chipul său era destul de îngrijorat. Brusc, ca şi cum n-ar fi putut să se abţină, izbucni mânios : — Leni, te rog să mă asculţi cu atenţie ! Nu mi-am imaginat că vei privi lucrurile în această lumină. în sfârşit, vreau să zic... Oh, la dracu* cu aceste tergiversări! Unu şi cu unu fac doi : în timp ce erai în cabinetul doctorului, am bănuit că te va trimite la oraş şi m-am gândit că este bine... să mă ocup de maşina ta. Am vorbit cu proprietarul unui atelier de reparaţii de la Wallaroo. Peste o zi sau două va pleca la Adelaide cu un mecanic pentru a căuta piese de schimb. A fost de acord şi chiar în seara astă va veni să ia maşina. Ilona nu mai simţi imboldul de a se certa, totuşi îi spuse pe un ton sec : — Nu ţi se pare că ai acţionat cu mult tupeu ? — Tot ce se poate, dar a fost necesar să rezolv cât mai repede problema maşinii. Să nu-mi ceri acum să-ţi prezint scuze ! Ea începu să caşte. 44

— Bine, să nu mai vorbim despre asta, Mă duc să-mi fac bagajele. Alistair îşi reveni în fire şi abordă aceeaşi expresie plină de bunăvoinţă. — Nu-ţi bate capul cu împachetatul lucrurilor. Este mai bine să te odihneşti. Te vei simţi mai liniştită după un somn bun. Lasă-mă pe mine să fac pregătirile de plecare. Ea se mulţumi să dea din cap, se îndreptă către camera sa ca un automat şi se lăsă pe pat, adormind imediat. Când se trezi, peste două ore, maşina ei fusese deja luată. Alistair aranjase toate lucrurile în bungalow şi nu mai trebuiau decât să închidă uşa. Mâine dimineaţă trebuiau să aducă barca în casă, înaintea plecării. • *

*

Drumul până la Adelaide se scurse pentru Ilona ca într-un vis. Alistair insistase să ia pilulele afurisite şi mai mult dormise pe scaunul de lângă şofer. Nu ieşi din starea de somnolenţă decât în momentul când se apropiară de oraş. Imediat se frecă la ochi şi bău puţină apă, pentru a revedea locurile copilăriei. Oraşul i se părea unul dintre cele mai frumoase din lume şi nu se mai sătura să admire peisajul familiar atât de drag inimii sale. 45

Clădirile vechi, bine păstrate, îi produceau aceeaşi fascinaţie ca întotdeauna, li plăceau mai ales bisericile pe care le găsea minunate şi simţi o emoţie adâncă atunci când zări biserica greacă ale cărei cupole orientale şi vitralii violete străluceau în bătaia soarelui. Plăcerii de a revedea tocurile încărcate de amintiri i se adăugă o adevărată angoasă la gândul că nu avea unde să locuiască. în afară de Mattie, nu mai avea pe nimeni. Se mutase cu totul la Sydney, în apropierea studiourilor de înregistrare. Aici nu mai putea locui decât în camerele impersonale de la botei... Nervozitatea ei spori când îşi dădu seama că nu este pregătită pentru operaţie. Plecase în vacanţă şi nu se gândise că va sta în spital! — Unde mergem ? se interesă ea pe jumătate convinsă că el va răspunde „La mama mea". — M-am gândit că apartamentul meu va fi cel mai bun refugiu. Nu vei fi recunoscută de admiratorii tai. Ilona nu se mai neliniştise de eventualitatea întâlnirii cu fanii săi. Această perspectivă o readuse cu picioarele pe pământ şi deveni deodată conştientă de tot ce trebuia să facă din punct de vedere profesional, dacă era obligată să intre în clinică, Până atunci, pradă gândurilor negre, nu se preocupase nici un moment de cariera ei. 46

— Trebuie să-1 sun pe Simon, spuse ea mtr-un suflet. Alistair se uită la ea surprins. Vocea ei nu revenise la normal, dar Ilona îşi regăsise tonul hotărât. Această revenire la preocupări cotidiene îl făcu pe Alistair să zâmbească amuzat. — Cine şste acest Simon ? întrebă el. Niciodată nu mi-ai vorbit de el. Tânăra observă cu satisfacţie o notă de gelozie în curiozitatea lui bruscă. — Este impresarul meu. Trebuie să-1 pun la curent cu situaţia mea. Oricum are drum la Adelaide peste câteva zile. Putem să ne oprim undeva ca să-i telefonez ? — Nu este mai înţelept să vedem mai întâi ce spune doctorul? sugeră Alistair pe un ton calm. Vom şti.atunci ce trebuie să-i comunici lui Simon... încă o dată, Alistair avusese dreptate. Ilona recunoscu capacitatea lui de a şti cum se procedează în orice împrejurare, dar acest lucru o călca pe nervi. Era exasperată mai ales de modul în care se îngrijea de viaţa ei! Cu toate acestea, trebuia să recunoască faptul că el se străduia s-o ajute cum putea mai bine. Şi în loc să-i poarte recunoştinţă, îl blama în sinea ei. La urma-urmei, reuşise să-şi croiască singură drumul în viaţă şi-şi făcuse cariera artistică fără ajutorul nimănui. Accepta cu reticenţă tutela lui, căci fusese o femeie ambiţioasă care ştiuse să îmbine afacerile cu aspi47

raţia spre frumos. In acelaşi timp, era o tânără vulnerabilă care dorea ca el să vegheze mereu asupra ei şi să se ocupe de grijile ei. Această fragilitate a firii sale n-o cunoscuse decât Mattie, căreia îi încredinţase frământările inimii prin lungile scrisori pe care i le trimisese în mod regulat. Alistair se strecură cu uşurinţă prin aglomeraţia obişnuită de la această oră a dimineţii. Fără ezitare, îşi îndreptă maişina puternică spre centrul oraşului. Ilona se întreba unde locuieşte el. Oare în cartierul rezidenţial, pe una din colinele ce dominau oraşul ? Ea se sprijini de speteaza scaunului, convinsă că va avea un drum destul de lung. Surpriza ei fu totală când el coti pe o străduţă mărginită de zgârie-nori ce adăposteau birourile marilor firme. El intră într-o parcare subterană şi se opri lângă uşa unui ascensor. Imediat, un bărbat în salopetă se apropie de ei. — Bună ziua, domnule Mc Lean. Ce mai faceţi ? întrebă el pe un ton prietenos. Nu v-am văzut de multă vreme ! — Am fost în călătorie, Fred. Poţi să te ocupi de maşina mea ? Spălat şi gresat, ca de obicei. — Bineînţeles ! Când vreţi să fie gata ? — Diseară. Dacă plec undeva, iau un taxi. — S-a făcut, aprobă Fred luând cheile. 48

Ilona nu putu să nu noteze că Fred nu se arătase curprins de a-1 vedea pe Alistair însoţit de o femeie. Se întrebă câte femei veniseră la el... Ea nu făcu nici o remarcă în timp ce ascensorul îi djpise până în apropierea etajelor superioare ale blocului uriaş. Curiozitatea însă o hărţuia : cum de-şi luase un apartament în acest cartier rezervat oamenilor de afaceri ? încă nu toate surprizele fuseseră epuizate : când ascensorul se opri, el deschise uşa cu o cheie şi o conduse direct într-un apartament fantastic şi imens. Camera în care intraseră era uriaşă. Din prima clipă, tânăra fu încântată de aspectul ei simplu, aproape auster. Interiorul ultramodern al salonului nu era totuşi rece : căldura încăperii era dată de modul original al aranjării mobilelor şi de culorile vii ale pereţilor. Biroul se afla într-un colţ şi impunea prin masivitatea sa, iar rafturile pline cu cărţi şi canapelele alese cu gust sporeau farmecul salonului. Plantele verzi, aşezate în ghivece mari, dădeau o impresie de prospeţime şi naturaleţe. Bucătăria, separată printr-un paravan în culori pastelate, dădea direct în colţul unde era amenajata sala de mese. în loc să fie izolată printr-un bar, aşa cum se obişnuieşte în multe case, un acvariu uriaş, în formă de semicerc, delimita salonul de celelalte anexe. O mulţime de peşti tropicali de diferite culori înotau ne-

stânjeniţi, atrăgând privirile oaspeţilor. Deasupra ac vanului, o planşă ingenioasă servea drept masă. Rămasă înmărmurită în pragul casei, Ho&a se uita la parchetul acoperit de: covoare orientale, fiecare fiind In armonie cu colţui salonului in care eşa aşezai Apartamentul era scăldat de soarele care pătrundea prin geamurile ce alcătuiau unul dki pereţi. Alistair lăsă jos valizele şi se duse să tragă storurile de la fereastră. — Acum este mai multă lumină, zise el pe un ton satisfăcut Cel puţin vei putea să-ţi scoţi ochelarii de soare... Ilona surâse şi tăcută,, se aşeză Într-un fotoliu de piele pentru a admira încă o dată ăec&~ rul splendid care-o înconjura. — Am impresia că apartamentul ţi se pare destul de banal, adăugă el pe un ton ironie Voi artiştii, sunteţi obişnuiţi cu interioare mult mai rafinate. Ea se uită la el pe furiş, întrebându-se dacă glumeşte. Se părea totuşi că expresia feţei lui era destul de serioasă ! Tonul ironic exprima încordarea care se citea pe chipul lui. — Alistair î exclamă ea cu căldură. Apartamentul tău este fantastic ! N-am văzut până acum un altul mai original şi mai... fermecător, Ador modul cum l-ai aranjat Am rămas muta: de uimire, atâta tot! 50

El se duse în bucătărie şi ea nu putu afla dacă vorbele ei îi făcuseră plăcere. Tăcerea fu întreruptă de apa care începuse să curgă la robinetele de la bucătărie. Ilona simţi nevoia sa adauge ceva pentru a~i arăta lui Alistair că-i plăcuse foarte mult apartamentul . — Am avut de ce să fiu impresionată, nu-i aşa ? Păreai atât de satisfăcut în decorul rudimentar al bungalowuluL. — încât nu ţi-ai închipuit că pot avea altă viaţă decât cea de la ţară ! Din aaou trecuse la ironii. Era, într-adevăr, iocorigibil I De unde avea această tentaţie de a-i da peste nas ? Chiar dacă făcea parte din lumea artistică, nu era totuşi o urmaşă a lui Eâizabeth Taylor sau a lui Marilyn Monroe ! Nu era adepta unor budoaruri provocatoare in culori roz-bonbon sau bleu-ciel care erau pe prima pagină a revistelor de senzaţie ! Era agasată de faptul că el dorea s-o eticheteze ca pe o vedetă lipsită de minte şi iubitoare de fast şi lux. Tocmai vroia să-i dea o replică pe măsură, când el nu-i dădu timp să vorbească, apărând din bucătărie cu o tavă în mână. — Oricum, spuse el, întinzându-i o ceaşcă plină cu cafea, modul meu de viaţă nu te interesează. Camera de oaspeţi îţi va conveni mult mai bine : este zugrăvită într-o culoare roz şi este plină de lucruri care-ţi sunt mai pe plac. 51

— Presupun că a fost aranjată de una dintre prietenele tale ! Remarca ironică îi scăpase fără să vrea. Oare ce-o apucase să spună o asemenea prostie ? Poate că atitudinea lui Fred de la parcare o stimulase să fie răutăcioasă. Oricum, asta nu mai avea importanţă : Alistair meritase o ripostă pe măsură ! Ea se aştepta ca el să se supere, dar Alistair adoptă un ton detaşat: — Mă bucur că am reuşit să te scot din starea de apatie în care ai căzut. De ieri seară te comporţi ca un automat. Este timpul să-ţi revii in puteri pentru a înfrunta verdictul doctorului. Nimic nu mă încântă mai mult decât să văd că regăsesc fetiţa de odinioară şi să aud remarcile tale sarcastice. Pe ea o emoţionară vorbele lui. Lacrimi de slăbiciune şi nervozitate îi apărură în ochi. „Nu vreau să plâng !" îşi spuse ea în gând. „Nu, nu voi plânge în, faţa lui !" Emoţia şi oboseala fură mai puternice şi ea izbucni totuşi in hohote de plâns. — Sâ mergem în camera ta, îi spuse Alistair luându-i valiza. Un duş îţi va face bine.

CAPITOLUL III Ilona intră în sala de baie şi după ce se dezbrăcă rămase un moment în faţa oglinzii, uitându-se cu atenţie la chipul ei marcat de grijile ultimelor zile : trăsăturile îi erau accentuate iar ochii aveau cearcănejmari. Părul său lung îşi pierduse luciul şi atârna pe umeri, dându-i un aspect neplăcut ce contrasta cu tenul ei bronzat. Venise timpul să-şi facă toaleta cu grijă. înainte de a se spăla se uită la trupul ei şi constată cu satisfacţie că starea ei nervoasă nu dăunase siluetei sale subţiri. Avea un corp suplu şi cu linii curbe atrăgătoare, ceea ce o făcea şi mai interesantă pentru înălţimea ei de un metru şi şaptezeci de centimetri. Umerii ei rotunzi şi bronzaţi puneau în evidenţă sânii dezvoltaţi care atrăgeau ca un magnet privirile bărbaţilor. Coapsele generoase şi picioarele suple completau portretul ei fizic. La urma-urmei, nu era de lepădat. Era chiar mai drăguţă decât se aşteptase. Era necesar însă să se îngrijească puţin... Făcu un duş fier-

binte, pentru a înlătura urmele oboselii. La urmă îşi puse câteva picături de colir pentru a-şi limpezi ochii. Simţindu-se încă epuizată de drum, turnă o cantitate mare de săruri parfumate în cadă şi se cufunda în apa înspumată. Era o adevărată binefacere. Se întinse în cadă, lăsând numai capul afară, aşteptând ca sărurile să-şi facă efectul înviorător. Trecuse atâta timp de când nu avusese ocazia să se destindă şi să se bucure de un asemenea lux ! Cu gândurile mult mai liniştite, medită la ţinuta pe care va trebui s-o aibă atunci când va merge la consultul profesorului Anderson. De fapt nu pe doctor dorea să-1 impresioneze, ci pe Alistair... Oricum, dorinţa ei de a îi atrăgătoare era un semn bun. După atâţia ani consacraţi în exclusivitate carierei artistice, era firesc să se ocupe de ea ca femeie şi nu numai în calitate de cântăreaţă. Regreta totuşi că Alistair Mc Lean şi nu un alt bărbat declanşase în ea acest brusc acces de romantism. în definitiv, de ce nu ? Nu trebuia să se neliniştească de reacţia lui : pur şi simplu se întâmplase ca el să fie alături de ea când avusese nevoie de cineva pentru a o ajuta. .. Poate că mai ţinea la el aşa ca în copilărie, dar asta nu înseamnă prea mare lucru. Ce rău făcea dacă se lăsa răsfăţată puţin de el şi profita de prezenţa şi de cadourile lui ? Aceas—

54.

ta nu implică neapărat că este îndrăgostită de el ! Nu. Era foarte plăcut să-l ştie galant cu ea, nimic altceva. Ea îşi prelungi şederea în cadă, profitând I2 maximum de efectul măştii cosmetice pe care şi-o făcuse. Când îşi făcu apariţia în salon, după o jumătate de oră, era complet transformată. Pletele aurii îi cădeau pe umeri şi aruncau reflexe surprinzătoare, iar rimelul îi punea în evidenţă culoarea de smarald a ochilor. Alesese până la urmă o tunică suplă de culoare verde care se armoniza cu tenul ei, iar fusta strâmtă îi cădea până la genunchi şi-i accentua gambele perfecte. Pe scurt: nu mai era vedeta Hona Craig, ci o fată sofisticată care nu semăna nici eu turista singuratică de la malul mării. Alistair stătea pe o canapea, adâncit în lectura unui cotidian. Ea descoperi cu uimire că făcuse şi el un duş înviorător şi era proaspăt ras. Tocmai se aştepta ca el să-i facă reproşuri amare pentru că a monopolizat sala de baie ! Trebuia să-şi închipuie că posedă o cameră separată, dotată cu toate accesoriile. Ridicolul temerilor sale o făcu să surâdă. — Ce ţi se pare de râs ? o întrebă el ridicând privirile. — Oh, nimic important, răspunse ea pe un ton misterios. 55

— în orice caz, schimbarea din ţinuta ta

este izbitoare ! remarcă el sec. — Trebuie să fiu la înălţimea imaginii mele de vedetă... îi explică ea. N-aş vrea ca doctorul să mă considere o vampă trăsnită care pare stranie în ochii publicului. — Nu este nici o speranţă ca el să comită o asemenea greşeală ! o tachină el aruncându-i o privire ciudată. Toată lumea ştie că nu frecventezi lumea artiştilor. Am auzit chiar spunându-se că eşti considerată o floare rară printre ceilalţi artişti, din cauză că eşti distantă şi retrasă. Verbele lui o lăsară fără glas. Nu era adevărată afirmaţia că este foarte cunoscută viaţa ei simplă şi nesofisticată. Ea însăşi nu aflase decât de curând de reputaţia de femeie de gheaţă pe care i-o scorniseră colegii ei de breaslă, sau mai bine-zis concurenţii săi. Această părere nu putuse fi cunoscută de admiratorii ei, deoarece nu fusese transmisă de ziare. — Văd că eşti foarte bine informat în privinţa mea... declară ea cu o undă de ironie. — Asta face parte din munca mea. — Da ? Aş putea afla şi eu cu ce te ocupi ? — Mă ocup cu multe lucruri... Ea găsi că această eschivare este destul de nepoliticoasă, dar nu avu timpul să-i dea replica meritată, fiindcă el se ridicase în picioare şi adăugă repede : _ 56

— Să mergem să luăm masa de prânz înainte de a-1 consulta pe profesorul Anderson. — Nu mi-e foame, protestă ea. îi era ciudă că el nu-d mărturisise profesia sa, dar se calmă, spunându-şi că dacă Alistair doreşte să aibă anumite secrete, aceasta este treaba lui. — Aş vrea s-o sunt pe Mattie, şopti ea. — Nu mai este necesar, i-am dat deja un telefon. Tocmai ieşea în oraş. Când a aflat că eşti aici, a vrut să-şi amâne cumpărăturile şi să vină imediat să te vadă. Am sfătuit-o să nu-şi strice programul şi să treacă mâine pe la mine, după ce vei fi aflat verdictul medicului. încă o dată, ea fu copleşită de îndrăzneala de care dădea el dovadă. Era dezamăgită că n-o va vedea pe prietena ei decât a doua zi. Sperase ca Mattie s-o însoţească la doctor şi acum era puţin deprimată. Din nou Alistair hotărâse în locul ei! — Ai fi putut cel puţin să-mi ceri părerea ! îi reproşa ea pe un ton sec. El îi aruncă o privire surprinsă, apoi începu să surâdă. — Ai fi acceptat să te deranjez în timp ce făceai baie ? Ai fi venit înfăşurată într-un prosop să vorbeşti la telefon ? Află că aş fi fost încântat să te văd cum laşi urme pe covor... 57

El râse sarcastic şi ea se simţi ofensată. — încetează cu comedia, Alistair. Ştiai foarte bine că vreau să vorbesc cu mama ta. — Mâine vei pălăvrăgi cu ea cât vei dori, replică el. Va veni dis-de-dimineaţă. Când vei sfârşi prin a nu mai bombăni, atâta timp cât nu-ţi sunt satisfăcute dorinţele ? Grăbeşte-te, altfel nu vom mai avea timp să luăm prânzul. Alistair o conduse Ia un bistro aglomerat aflat în vecinătatea imobilului său. Era localul unde veneau funcţionarii din celelalte birouri în timpul pauzei de masă, pentru a mânca un sandviş şi a bea o cafea. EI părea foarte cunoscut după semnele şi saluturile pe care Ie primea, dar fără să le dea prea mare atenţie, răspunzându-Ie fără să zâmbească. în timp ce sorbeau cafeaua fierbinte, Ilona se uită la pendula din perete. — Trebuie să chem un taxi dacă vreau să ajung la timp Ia Clinică, se arătă ea neliniştită. — Vrei să spui să ajungem la clinică, o corectă prompt însoţitorul ei. Nu cred că ai putut să te gândeşti un moment că te voi lăsa singură ! — Dacă mă gândesc bine, am avut această idee. Am considerat că nu este necesar să te răpesc de la treburile tale importante. Pot să mă descurc singură foarte bine, acum că am depăşit primul şoc. 58 .

Alistair se ridică de pe scaun şi veni lângă ea, sărutând-o uşor pe frunte. — Fetiţo, să nu mai discutăm. Am hotărât să te însoţesc şi cu asta, basta ! Ea surâse şi—1 mângâie pe obraz pentru a-şi arăta mulţumirea faţă de solicitudinea pe care-o manifestase faţă de persoana ei. Dorea să fie numai un gest amical, dar ea simţi că intimitatea dezmierdării depăşeşte prietenia, lucru observat, dealtfel, de o doamnă în vârstă de la masa vecină care surâse văzând tandreţea acestui cuplu tânăr. Poate că-şi amintise de tinereţea ei sau poate că era emoţionată îa vederea unor îndrăgostiţi atât de sensibili... Nici unul dintre ei nu-1 observase pe bărbatul care se afla aproape de casă şi care, la vederea lor, exclamă în gura mare : — Ia te uită pe cine văd ! Alistair în carne şi oase ! Ştiam că eşti la pescuit pe Coasta de Sud ! Aşa mi-a comunicat secretara ta. înţeleg însă că domnişoara Craig nu poate suporta comparaţia cu nişte peşti... Alistair începu să se enerveze. — Harry, te rog să ne laşi în pace. întâlnirea mea cu domnişoara Graig este strict personală. — Cu cine crezi că vorbeşti ? se hlizi bărbatul mic de statură cu un surâs răutăcios pe buze. Cum aş putea păstra tăcerea despre un asemenea eveniment monden ? 59

Ea avu impresia că Alistair îl va pocni pe Harry.

— Când am spus o întâlnire strict personală, Harry, am ştiut ce vorbesc ! accentuă Alistair, strângând din dinţi. Domnişoara Craig este o prietenă din copilărie. Ca să fiu mai precis, o prietenă de familie. Ea doreşte cea mai mare discreţie despre vizita făcută la Adelaide. Yoi aprecia cum se cuvine dacă vei respecta dorinţa ei ! Părea în culmea furiei şi îi servi ziaristului un argument trăsnet : Dacă îmi satisfaci dorinţa, săptămâna viitoare îţi acord un interviu în exclusivitate, îţi convine târgul acesta ? Tonul vocii sale era extrem de dur. Ilona avu senzaţia că poate să-1 manevreze cum vrea pe jurnalist. — îmi promiţi ? insistă Harry. — îţi dau cuvântul meu de onoare, dar cu o condiţie : să nu cumva să menţionezi întâlnirea mea cu domnişoara Craig în fiţuica netrebnică pe care ai îndrăzneala s-o numeşti

ziar ! Harry dădu din umeri. — Nu s-ar spune că este o rugăminte prea politicoasă, dar dacă nu am altă alegere... Un moment mai târziu, în taxiul care-i ducea spre clinică, Alistair fierbea încă de mânie — Mă întreb cine 1-a scos pe acest neruşinat în calea noastră... mormăia el nervos. De obicei nu frecventează acest cartier ! 60

— Cu ce se ocupă ? — Adună ştiri de senzaţie într-o foaie locală de scandal. Nenorocirea este că articolele sale apar uneori şi în ziarele cele mai importante din ţară. — în orice caz, nu mă aşteptam să fiu recunoscută tocmai aici, murmură ea. El o bătu uşurel pe mână. — Linişteşte-te, nu după tine alerga el. Ai căzut ca o pară din copac în gura lui nătăfleaţă. De câteva săptămâni mă agasează cu un interviu. Nu-ţi fă griji : aranjez eu totul când îl voi vedea. Maşina se opri în faţa unei clădiri vechi, care avea la intrare o placă impunătoare cu inscripţia clinicii de specialitate. Ilona uită imediat de ziaristul obraznic şi insistent, cuprinsă de emoţie la vederea clinicii unde va trebui să suporte examenul sever al profesorului Anderson. Se gândea cu groază că poate nu va mai putea cânta vreodată, dacă rezultatul operaţiei nu va fi favorabil, în acest caz, puţin îi păsa de ziarişti şi ştirile lor de senzaţie... Profesorul Anderson fu o surpriză plăcută : aşteptându-se să întâlnească un bătrân distant şi rece, ţinând seama de titlurile şi ren urnele său, ea fu stupefiată să descopere un bărbat tânăr, în jur de treizeci de ani, cu părul blond şi ochi albaştri. Părea un uriaş viking, mai ales că vorbea cu un accent străin, dar un 61

uriaş blond şi vesel care iubea viaţa şi ştia să râdă din toată inima. Autoritatea lui şi tonul cald al vocii o câştigară imediat pe Ilona. — Luaţi loc, domnişoară Craig, sau mai degrabă Ilona, dacă-mi permiteţi. Am văzut că este prenumele dumneavoastră adevărat şi nu un pseudonim, din fişa pe care aţi completat-o înainte de a intra în cabinet. Chipul ei rămase încordat, căci nu era obişnuită cu o asemenea familiaritate din partea unui doctor. Era sătulă de lipsa de respect a colegilor ei. Profesorul îşi dădu seama că fusese nepoliticos şi îşi ceru scuze cu mult tact. — îmi pare rău că v-am indispus, domnişoară Craig, sunt unul dintre cei mai constanţi admiratori ai talentului de care daţi dovadă, astfel încât am impresia că vă cunosc de multă vreme. în acelaşi timp, trebuie să mărturisesc că sunt extrem de intimidat. Cuvintele lui o lăsară împietrită : nici trăsnetul n-ar fi avut mai mult efect. Pentru ea, doctorii erau nişte fiinţe aproape mitice, între divinităţile de neatins şi supervedete. Se simţea mai în siguranţă când văzuse că unul din aceste personaje intangibile devine atât de uman încât se simte intimidat de prezenţa ei. îndată ce îi trecu uimirea, se hotărî sănl liniştească în privinţa ei. — Puteţi să-mi spuneţi Ilona, făcu ea cu un surâs cald. Cred că ne vom vedea destul 62

de des în zilele următoare şi atunci este mai bine să fim prieteni, nu-i aşa ? Ştia foarte bine că bravează şi că el observă acest lucru, dar nu putea să se stăpânească. Era ceva mai puternic decât ea, Doctorul îi surâse cu un aer înţelegător. — în acest caz, spune-mi Jan. Voi fi încântat. Nu crezi că este mai amical decât „profesor" ? Ea lăsă să-i scape un suspin de uşurare. Chipul medicului, care n-o scăpa din ochi, se însenină brusc : îşi atinsese scopul de a-şi linişti pacienta. O jumătate de oră mai târziu, fu rândul lui Alistair să se arate surprins, căci ar fi vrut să joace rolul de consolator al tinerei cuprinsă de teamă. în Ioc de asta, ea apăru în prag strălucitoare, alături de profesorul care-o ţinea cu un braţ de talie î Alistair se încruntă la vederea celor doi. — Sunteţi domnul Mc Lean ? îl întrebă tânărul medic întinzându-i mâna, fără să-şi ia cealaltă mână din jurul taliei de viespe a Ilonei. Vă pot anunţa că sunt bucuros că pacienta mea are pe cineva apropiat alături de ea. Ilona vă va relata cum vom proceda în cazul ei. Dacă se ivesc complicaţii, să mă anunţaţi fără întârziere. Vă voi răspunde întotdeauna cu plăcere. Alistair părea extrem de descumpănit, lucru care nu i se întâmpla prea des. Strânse

mâna doctorului fără să-i surâdă şi mormăi câteva mulţumiri vagi, continuând să-1 săgeteze cu privirea. Proasta dispoziţie nu-1 părăsi nici în taxi : Ilona ar fi dat oricât numai să rupă tăcerea apăsătoare care se lăsase între ei. Neştiind însă ce declanşase furia lui Alistair, nu vedea cum să procedeze pentru a-1 calma. îndată ce ajunseră în faţa imobilului unde locuia Alistair, acesta izbucni mânios : — Cam repede l-ai sedus pe profesorul acesta simpatic ! Cred că ţi-ai dat toată silinţa să-ţi pui în evidenţă farmecele ! Ilona fu mâhnită de violenţa şi nedreptatea atacului lui Alistair. — Nu înţeleg la ce te referi, replică ea cu vehemenţă. De fapt, ea avea dreptate : cu ce drept se comporta ca un soţ gelos ? Acest gând absurd o făcu să surâdă : nu era îndreptăţită să facă această comparaţie, deoarece nu fusese niciodată îndrăgostită şi cu atât mai puţin măritată. Văzând că ea surâde, el deveni şi mai violent. — Ar fi trebuit să mă aştept la o astfel de reacţie din partea ta ! murmură el printre dinţi. Ziarele scriu că faci cuceriri peste cuceriri, fără să te mulţumeşti cu un singur bărbat. g4

Cearta lor începu să atragă privirile curioase ale trecătorilor. — Alistair, şopti ea cu calm, dacă ai ceva de reproşat, prefer să te ascult înăuntru. Nu vezi că se uită lumea la noi ? — Aha, nu vrei să se scrie în presă despre acest incident, rânji el maliţios. Asta ar dăuna carierei tale ! Ilona rămase mută de uimire şi... de furie. Era culmea ! Se comporta ca şi cum ar fi fost iubita lui! Căută să se stăpânească, deoarece nu dorea să facă scandal pe stradă, deşi ieşirea lui merita o punere imediată la punct. Avea alte griji ca să şe mai ocupe şi de problema aceasta. Mâine va fi la spital, departe de el, şi nu-i va mai da ocazia să se înfurie. Se mulţumi să-i arunce o privire severă şi se grăbi să intre în holul imobilului. El o ajunse din urmă în dreptul ascensorului şi o apucă de braţ. De îndată ce uşa liftului se închise cu un zgomot sec, o trase cu violenţă spre el şi o sărută cu o brutalitate sălbatică, încât îi tăie respiraţia. Buzele lui arzătoare îi apăsau cu putere gura. îmbrăţişarea lui era strânsă, astfel că-i simţea trupul tremurând de furie. Ea încercă să reziste, înverşunată de îndrăzneala lui şi înspăimântată de dezlănţuirea violentă şi pasionată. Propria emoţie o trădă însă şi ea răspunse sărutului Iul fierbinte, în ciuda voinţei sale. Buzele i se deschiseră şi el reuşi

s-o sărute cu mai multă gingăşie şi atenţie. Se părea că el savurează dulceaţa buzelor ei fără a se mai putea sătura vreodată. După câtva timp, gura lui alunecă pe obrajii ei aprinşi, apoi până la lobul gingaş al urechii şi ea simţi că răsuflarea lui fierbinte îi răscoleşte sângele. Inima ei bătea nebună în piept. Deodată avu o revelaţie ciudată : înţelese că melodiile sale de dragoste nu valorau nimic pe lângă gingăşia unui sărut şi dezmierdările unui bărbat. Ceea ce lega un bărbat de o femeie putea declanşa furia şi gelozia. Abia acum îşi dădea seama că dragostea nu are nimic calm sau suav... Când pătrunseră în apartament, Ilona se uită fix. în ochii.lui care păreau încă încărcaţi de furie. — De ce m-ai sărutat ? îl întrebă ea repede. — De ce să nu te fi sărutat ? Astăzi mi-ani zis că, dacă eşti atât de dornică să-ţi acorzi favorurile tuturor, aş putea să-mi încerc norocul şi să aflu de ce sunt înnebuniţi bărbaţii după tine. Ilona era pe punctul de a se sufoca de furie şi de umilinţă. — Eşti... eşti... Nu putu să-şi găsească vorbele. Cum de avea o părere atât de josnică în privinţa ei ? Cum 66

de îndrăznea s-o trateze ca pe o zdreanţă ? Şi mai ales... cum de credea că o simplă sărutare i-ar acorda dreptul s-o poarte până în rai, ca apoi s-o arunce drept în iad ? — Nu te preface că eşti revoltată, făcu el cu o voce mieroasă. Asta doreai, nu-i aşa ? Nu poţi nega că ţi-a plăcut sărutul ! Ea se îndepărtă câţiva paşi, dar el se apropie repede, spunându-i : — Dacă vrei, putem reîncepe... Am gustat foarte mult acest preludiu. Cu puţină practică, am impresia că ne vom înţelege foarte bine împreună... — Nu sunt un obiect de consum ! ţipă ea cu vocea sugrumată de furie. Nu mă dau oricui şi poţi să-ţi pui pofta-n cui dacă ai impresia că mă poţi avea ! Fără să vrea îşi duse mâna la gâtul iritat, mai mult pentru a-şi alina suferinţa chinuitoare care-i cuprinsese fiinţa decât pentru a-şi calma durerile fizice. Ochii lui Alistair înregistrară imediat gestul ei şi o întrebă pe un ton îngrijorat : — Ţi-e rău ? Vorbele lui o uluiră, îl privi fix în ochi, descumpănită de noua schimbare a atitudinii lui. — Bineînţeles că rni-e rău ! Ce, crezi că nu mă doare gâtul ? Ai impresia că tratamentul de favoare, pe care-1 aplici femeilor suferinde, este un remediu miracol ?

Sufletul ei era îndurerat, dar nu avea de gând să-i mărturisească vreodată că un incident minor a putut să-i declanşeze o emoţie atât de adâncă. — Ai dreptate să fii supărată pe mine, rosti el încet. Nu ştiu ce mi-a venit. Mă poţi ierta dacă-ţi spun că regret sincer cele întâmplate ? Nu am nici o justificare, în afară de îngrijorarea cu privire la boala ta. El surâse cu atâta umilinţă şi timiditate, încât Ilona se hotărî pe loc să-1 ierte. Nu putea însă fi păcălită de tonul lui plin de regrete aparente, deoarece avea sentimentul că el doreşte doar s-o îmbuneze. Era sigură că el nu regretă absolut deloc ceea ce făcuse. Dar nici ea n-avea chef să mai prelungească încordarea dintre ei. Era destul de frământată de răguşeala ei. Poate că ar fi dorit ca el s-o ia de La început ! Alungând repede această idee nesăbuită, ea îi surâse : — De acord, te iert, dar cu o condiţie : să nu mai faci asta niciodată. EI izbucni într-un râs şugubăţ.

— De asta nu poţi fi sigură niciodată ! Data viitoare, poate că sărutarea nu va fi întâmplătoare. Va fi o îmbrăţişare programată cu grijă... Surâsul lui era contagios şi Ilona preferă să glumească pe acelaşi ton. Inima ei începu să bată cu putere ia vederea privirilor ciudate pe care el i le arunca. 68

CAPITOLUL IV Puţin mai târziu, în faţa unei ceşti de cafea, Alistair remarcă ironic că disputa lor îi făcuse să uite lucrul cel mai important din vizita Ilonei la ,fermecătorul profesor Anderson" : operaţia ei. Ea îi dădu toate amănuntele: doctorul îi făcuse o puncţie şi luase o probă de ţesut pe care o trimisese la analiză pentru a constata dacă excrescenţa era malignă sau nu. Rezultatul va veni mâine. Tot mâine, va trebui să meargă la clinică pentru a fi examinată de anestezist şi a trece testele preliminare în vederea operaţiei care era programată peste două zile. Văzând că Alistair este mirat de calmul cu care relata toate acestea, ea se grăbi să-i explice; — Ian mi-a redat încrederea în mine. Ştiu exact ce mă aşteaptă. Sunt conştientă de asemenea că nu am altă alegere. Dacă nu mă operez, nu voi mai putea să cânt. Dacă accept operaţia, este o şansă să-mi continui cariera artistică. Hotărârea este deci simplu de luat... m

— Se pare că eşti în termeni buni cu doctorul, nu-i aşa ? nu putu să nu remarce Alistair. Vă tutuiţi deja... Aşadar el este într-adevăr gelos ! Ilona simţi că inima îi bate mai tare, dar se prefăcu că nu observă sarcasmul lui. Ea se stăpâni să nu râdă în faţa eforturilor lui Alistair pentru a nu-şi trăda sentimentele care-1 dominau. — Cred că. are, fără îndoială, un har extraordinar pentru a-şi linişti pacienţii, comentă ea../Presupun că aceasta îl ajută în mare măsură In activitatea sa şi deci, reputaţia lui se consolidează de pe o zi pe alta. — Cred şi eu că este un psiholog priceput, din moment ce eşti într-o dispoziţie mai bună decât ieri ! Ea consideră că a sosit momentul să schimbe subiectul discuţiei. — Aş putea să vorbesc cu Simon ? întrebă ea. Trebuie să vorbesc neapărat cu el ca să-mi anuleze toate concertele pentru cel puţin o lună de zile. — Telefonul îţi stă la dispoziţie. Poţi vorbi cu cine vrei. Ea formă numărul din Sydney al impresarului şi, în timp ce aştepta legătura, se uită admirativ la trupul lui Alistair, zvelt şi puternic, care-o atrăgea în mod irezistibil. Ar fi vrut să fie din nou ghemuită la pieptul lui... După câteva clipe, ea puse receptorul în * furcă şi se uită la Alistair cu un aer mirat. — 70 —

~ ~ A l i s t a i r ! exclamă ea. Secretara mi-a spus că Simon este deja aici. A sosit ieri şi doreşte să mă vadă cât mai curând posibil. A lăsat numărul de telefon de la hotel şi secretara mi 1-a dat în caz că vreau să-1 sun. Se pare că este pe cale să încheie un contract cu o altă firmă de discuri pentru o înregistrare o unui compact disc... Alistair apăru în pragul uşii de la bucătărie şi-i aruncă o privire pătrunzătoare. — Foarte bine... dacă eşti de părere că este atât de important, sună-1! — Da, este foarte important pentru mine. Ea formă numărul de la hotelul unde locuia Simon şi ceru camera domnului Cantrell. Când auzi la celălalt capăt al firului glasul lui atât de familiar, faţa i se lumină de fericire. — Simon ! Am aflat că mă cauţi, îi spuse ea râzând. Am să-ţi spun şi eu ceva foarte important. Nu acum, mai târziu... îţi voi explica totul când ne vom vedea. în seara asta ?... Bine, dacă insişti. Voi veni cu un prieten, numai dacă reuşesc să-1 conving. Da, ai auzit foarte bine : un prieten. Pe curând ! Nu, nu-ţi mai spun nimic până când ne întâlnim ! După ce puse receptorul în furcă, începu să râdă în hohote. Alistair, care n-o văzuse atât de veselă de când o întâlnise la bungalow, îşi încruntă sprâncenele. 71

— Am să cred şi eu că sunt singurul care nu te face să râzi... remarcă el pe un ton sec. Ela nu răspunse la provocarea lui. — Simon ne invită să cinăm împreună ia restaurantul Ayers. Dacă eşti de acord, bineînţeles ! Chipul lui se întunecă. — Am rezervat o masă pentru noi doi, dar cred că obligaţiile tale profesionale sunt mai importante, nu-i aşa ? — Nu fă această mutră bosumflată, Alistair, te rog. Sunt sigură că-ţi va place mult de Simon. Nu numai că este foarte competent ca impresar, dar este un om admirabil. — Foarte bine... mă simt în stare să înfrunt doi rivali în aceeaşi zi... Totul depinde de obişnuinţă... Mă întreb numai cum poţi sS te descurci cu atâţia pretendenţi ! Ea izbucni într-un râs nestăvilit şi ochii ei verzi scânteiau de veselie. — Am spus ceva caraghios ? se interesă Alistair pe un ton iritat. — Nu, absolut nimic... Ea continuă totuşi să râdă în hohote, spre marea nedumerire a lui Alistair. După ce se mai linişti puţin, se duse în camera ei să-şi schimbe hainele. Se uită în dulap, dar resursele sale vestimentare erau destul de modeste Se hotărî să îmbrace o rochie de culoare nea gră, extrem de simplă. Singurul lux consta dintr-un decolteu adânc la spate. Nu luase ev 72

ea nici o bijuterie şi conta pe machiaj şi coafură pentru a pune în evidenţă farmecele ei naturale. îşi prinse pletele într-un coc înălţat pe cap, lăsând să se vadă gâtul lung şi ceafa graţioasă. îşi dădu cu fard pe faţă pentru a~şi masca cearcănele care reîncepuseră să apară sub ochii ei verzi şi pentru a da puţină culoare obrajilor ei palizi. Pomeţii ei, frumos articulaţi, îi dădeau o înfăţişare sculpturală. Puţin rimei pe genele lungi pentru a scoate în evidenţă verdele intens al ochilor şi puţn ruj de buze de culoare roz pentru a-şi completa opera. Culoarea pielii devenise puţin arămie datorită zilelor petrecute pe plajă, astfel că tot aranjamentul era în armonie cu tenul ei. Mulţumită de aspectul ei, îşi luă o poşetă mică reveni în salon unde o aştepta Alistair. El purta un smoking superb de culoare neagră care-1 transforma într-un adevărat Don Juan. La butonieră avea un trandafir aprins îndată ce-o zări, el îi surâse satisfăcut. — Negrul te prinde de minune! exclamă el. Nu vrei să bei ceva înainte de masă ? Avem timp berechet. — Cu plăcere, ceva uşor, cu multă gheaţă. El se duse la bar şi-i pregăti băutura. — Simon se ocupă de publicitatea ta ? o întrebă el cu o oarecare răceală. — Da, bineînţeles ! Fie că se ocupă el însuşi, fie că verifică munca altor organizatori ™

:

73

^

de spectacole sau firme de discuri. în orice caz, el are ultimul cuvânt. Un fel de drept de veto, dacă înţelegi ce înseamnă acest lucru. Eu nu am avut de ce să mă plâng de munca lui: datorită lui Simon, „imaginea" mea ca vedetă este plină de bun simţ şi destul de corectă. — Pentru ce a venit la Adelaide ? — Nu ştiu, de-abia am aflat că se află aici ! Avea de încheiat câteva afaceri, dar nu ştiam că sunt atât de urgente. Ştii ceva în privinţa asta ? — Habar n-am... Am vrut să ştiu cât de bine eşti informată în privinţa aspectului comercial al carierei tale. S-ar spune că nu dai prea mare importanţă acestui lucru... El adoptase un ton infatuat care-i displăcu Ilonei, dar ea nu vru să pună ulei pe foc. Alistair se uită la ceas. — Este timpul să mergem. Sper că masa nu este o idee publicitară a scumpului tău Simon. Nu-mi place să văd că viaţa mea particulară este etalată în ziare. Vreau să am viaţa mea intimă... Ilona îl ţintui cu privirea, înainte de a remarca pe un ton nehotărât: — Sunt sigură că Simon m-ar fi prevenit dacă era vorba de un dineu publicitar. Cu toate acestea, există riscul de a fi recunoscuţi, dacă luăm masa într-un local faimos, nu-i aşa ? 74

— Bineînţeles, admise el pe un ton gânditor. Seara era caldă şi Alistair luă maşina lui personală. Ilona admiră luminile oraşului şi deşi tăcerea era mai puţin apăsătoare ca în urmă cu câteva ore, nu reveniseră la familiaritatea plină de căldură pe care-o cunoscuseră la bungalow. Chiar dacă atmosfera nu mai era încărcată cu electricitate, Ilona nu putu să se abţină să nu tremure ori de câte ori se atingea de el. Oare şi el simţea acelaşi lucru ? Ar fi vrut ca el să-i împărtăşească emoţiile... Ea îl privea pe sub gene în timp ce el era atent la traficul intens din oraş. Era într-adevăr un adevărat demon... se gândi ea surâzând. Nu avea trăsăturile fine ale unei statui greceşti şi nu era o frumuseţe clasică, dar avea farmecul sălbatic al australienilor : îţi dădeai seama văzându-1 că este capabil să înfrunte imensitatea continentului şi adversităţile unei păduri potrivnice. Sub acest aspect de masivitate şi tărie de caracter, se puteau ghici, totuşi, o blândeţe şi o sensibilitate tipice celor darnici. Era făcut pentru a purta de grijă celor mai slabi ca el. în ultimii ani întâlnise destui bărbaţi mai seducători, dar toţi păcătuiau printr-o uscăciune sufletească dezgustătoare. Acum avea impresia că găsise la Alistair tot ce-şi dorise : un bărbat puternic dar sensibil, au75

toritar şi delicat în acelaşi timp... şi chiar vulnerabil uneori. Era sigură că putea suferi mult din cauza celor dragi dacă aceştia îl atacau din punct de vedere sentimental. îşi aduse aminte că în copilărie avusese acelaşi caracter. Cum putuse să-1 dea uitării pe Alistair atâţia arii ? Fără îndoială că nu putuse să-şi dea seama atunci de firea lui. Era prea mică pentru a aprecia valoarea unui om. * *

*

Când ajunseră la restaurant, Alistair parcă maşina şi o ajută pe Ilona să se dea jos, apoi o conduse înăuntru. Ea îl căută cu privirea pe Simon şi după ce-1 zări, aşezat la o masă aflată într-un colţ, în compania unei roşcate superbe, exclamă uimită : ~ Uite-1 acolo, lângă fereastră. Mă întreb însă cine este femeia cu care a venit! Alistair arboră o mutră îmbufnată şi ea izbucni în râs, convinsă că reacţia lui se datora vederii lui Simon. Acesta nu avea deloc o înfăţişare de play-boy : în vârstă de cincizeci ie ani, mic, gras şi aproape chel, era un petrecăreţ fără nici o răutate, împăcat cu soarta. Cine-1 cunoştea mai bine ştia -că sub aparenţele acestea înşelătoare se ascundea un om de afaceri dur şi un financiar abil. Fizicul lui neînsemnat constituia fără îndoială cea mai •

:

1

:

76 — — —

—

bună armă a sa, De multe ori, partenerii lui de afaceri constataseră la sfârşitul tratativelor că se lăsaseră păcăliţi de acest omuleţ atât de amabil! — Leni, îi şopti Alistair la ureche. Mi-am adus aminte că*am de dat un telefon urgent şi foarte important. Vrei să te duci singură la masa impresarului tău ? Vin şi eu peste câteva minute. Ilona surâse cu înţelegere. — Du-te liniştit. Voi spori misterul persoanei cu care am zis că vin. Nu obişnuiesc să ies în compania bărbaţilor şi Simon moare de curiozitate să afle cine este însoţitorul meu. — Pe curând, murmură Alistair îndepărtându-se cu un oftat de uşurare. Ilona ajunse imediat la masa unde stăteau Simon şi roşcata atrăgătoare. îndată ce-o zări, impresarul îi făcu un semn amical cu mâna, apoi se ridică şi-i trase scaunul cu amabilitate. — Unde este prietenul tău ? o întrebă el curios. Nu-1 văd. Să nu-mi spui că n^a putut veni ! — E'ii pe pace, este aici, răspunse Ilona zâmbind. S-a dus să dea un telefon şi pe urmă va veni la masa noastră. — Excelent, făcu Simon cu un surâs până la urechi. Ce bei până atunci ? Ah, îmi pare rău, am uitat să fac prezentările ! Ilona, dă-mi voie să ţi-o prezint pe talentata şi răpitoarea

Megan Reynolds, directoarea serviciului de publicitate a firmei de discuri Fame. Domnişoara Reynolds încearcă să mă convingă să semnez un contract cu această firmă... Ilona se uită mai bine la roşcata încântătoare. Era într-adevăr o frumuseţe şi avea un ten alb presărat cu pistrui. — Sunt încântată că vă cunosc, domnişoară Reynolds, rosti Ilona pe un ton monden folosit de ea când făcea afaceri. Megan Reynolds îi dărui un surâs strălucitor care-i lumină faţa. — întâlnirea aceasta este pentru mine o adevărată bucurie. De mult timp am încercat să vă cunosc, domnişoară Craig ! Sunteţi atât de greu de contactat... — Depinde de împrejurări... şi de bunăvoinţa lui Simon, replică Ilona. îşi dădu seama că trebuie să adopte o atitudine rezervată. Era vorba de cariera ei şi nu-şi putea permite să-şi dezvăluie sentimentele personale. Pe moment, trebuia să-şi ascundă senzaţia de simpatie pe care o încerca faţă de Megan. Nu trebuia ca acest sentiment £ă influenţeze desfăşurarea tratativelor. Un chelner veni pe neaşteptate şi-i şopti ceva la ureche directoarei cu publicitatea de la firma Fame. Imediat aceasta se ridică, scuzându-se : era vorba de o urgenţă şi nu mai putea rămâne în compania lor atât de agreabilă. Se îndepărtă mişcându-se cu graţie, a— — —

— 78 — —

trăgând privirile bărbaţilor. Simon o urmări şi el, nedumerit de brusca ei plecare. — Un singur lucru este clar, şi anume că invitaţii noştri sunt foarte ocupaţi. Dacă nu-şi pot permite o seară între prieteni fără să fie deranjaţi... — Tu îndrăzneşti să numeşti seara „între prieteni" ? Tocmai tu, vtartorul afacerilor nemiloase ? exclamă Ilona pufnind în râs. Mărturiseşte mai bine că erai pe punctul de-a o seduce pe domnişoara Reynolds. — Ilona ! se prefăcu el supărat, puţin respect, ce dracii' ! Ştii foarte bine că sunt un om de afaceri integru şi că nu amestec sentimentele când este vorba de cariera ta ! Trebuie însă să mărturisesc că Megan este încântătoare... — Simon, Simon ! îl certă ea, înălţând un deget. Dacă mai continui să ataci fetele frumoase, o previn pe Ruth că vrei s-o trădezi ! Amândoi izbucniră în hohote de râs. Ea era la curent cu adoraţia pe care impresarul i-o purta soţiei sale de mai bine de douăzeci de ani. Erau îndrăgostiţi şi acum ca în prima zi. Singurul regret era că nu avuseseră copii, dar primeau cu bucurie în casa lor toţi copiii prietenilor şi rudelor lor. Ruth chiar se îngrijea de copiii orfani,şi-şi îndeplinea misiunea cu o dragoste maternă infinită. Mai târziu, când creşte «u mari, reveneau cu plăcere în casa familiei Cantrell cu nevestele şi copiii lor... 79

— Doamne, ce-mi văd ochii? zise el deodată, cu un zâmbet pierdut. Să-şi fi găsit Megan un alt însoţitor ? Ilona se întoarse spre ieşire... şi făcu ochii mari. — Dar este Alistair ! zise ea uimită. Simon îşi încruntă sprâncenele şi păru că este pe punctul de a-i pune o întrebare, dar se răzgândi. şi tăcu. Inima Ilonei tresări la vederea cuplului strălucitor pe care-1 formau cei doi. După toate aparenţele, se cunoşteau destul de bine. Cât de intim oare ? — Ilona, spuse Alistair apropiindu-se, se pare că Simon ne-a rezervat o dublă surpriză : Megan este una dintre prietenele mele. — îmi dau seama... murmură ea cu o voce uşor ironică. Nu ţi l-am prezentat pe impresarul meu, Simon Cantrell, el este prietenul meu, Alistair Mc Lean. Cei doi bărbaţi îşi strânseră mâinile sub privirile atente ale Ilonei. Chipul lui Alistair exprima o rezervă glacială, în timp ce Simon părea de nepătruns. Reacţia lor o surprinse mult pe Ilona : de fapt ei ar fi trebuit să se înţedeagă foarte bine. Se vedea clar că erau diametral opuşi şi ea nu înţelegea ce putea să-i separe atât de mult. Oare nu era vorba de propria ei persoană ? Văzându-1 pe Simon, Alistair şi-a dat seama că nu poate fi vorba de o legătură între ea şi impresar ! In ceea ce-1 priveşte pe Simon,

nu ştia de ee s-a întunecat la faţă. Chiar dacă se întreba în sinea lui care sunt relaţiile dintre ea şi Alistair, acest lucru nu justifica o asemenea atitudine rece : Ruth îi spusese mereu că el nu poate face un pas fără ea. Ilona continuă să-i urmărească atentă cu privirea. Dar dacă impresia ei se datora imaginaţiei debordante ? Parcă începuseră să discute pe un ton destul de prietenos. Ea se hotărî să ia lucrurile aşa cum se întâmplau şi exclamă veselă, zâmbind : :— Ce comandăm ? Am o foame de lup şi nu cred că Megan va avea ceva de obiectat dacă discutăm despre afacerile noastre în timp ce mâncăm. Directoarea se înroşi uşor în obraji. — Ei bine... dacă e să vorbim sincer, nu credeam că veţi aborda acest subiect. înainte de a sosi, Simon mi-a spus că n-a avut timp să vă împărtăşească proiectul meu. în altă ordine de idei... aş prefera să discut numai cu Simon, în stadiul actual al afacerii. Am prevăzut să vă-întâlnesc mult mai târziu... Vă mărturisesc că nu mă aşteptam să vă văd în seara asta ! Ilona preferă să se uite pe lista de bucate înmânată cu multă deferenţă de şeful de sală, pentru a suporta mai uşor această veste neaşteptată. Megan părea lipsită de spirit de iniţiativă, tocmai ea care lucra într-un asemenea domeniu. în locul ei, Ilona n-ar fi pierdut o81

cazia să prindă doi iepuri dintr-o singură lovitură ! Se hotărî să acţioneze în locul lui Megan care dădea dovadă de o reticenţă condamnabilă. — Daţi-mi voie... să mă abţin, replică el pe un ton destul de crispat. Nu sunt aici decât în calitate de spectator neutru. Ilona se uită rând pe rând la fiecare, nedumerită. Ce se petrecea între ei ? Fiecare evita pe cât posibil privirile celorlalţi şi avea impresia unei conspiraţii din care ea era exclusă. Până la urmă, Simon se hotărî să rupă tăcerea de gheaţă : — Propun ca în seara aceasta să uităm de afaceri şi să rie bucurăm în tihnă de cina aceasta. minunată. La urma-urmei, Ilona, nu poţi să-i pretinzi lui Megan să discute despre un contract important în faţa unui străin ! Străin în ceea ce priveşte afacerea dintre JVfegan şi noi... adăugă el surâzându-i lui Alistair. Vom fixa o altă întâlnire între noi trei, să zicem, mâine... Chelnerul îl întrerupse aducând aperitivele şi Ilona lansă bomba serii după ce toţi fură serviţi. — îmi pare rău, Simon, dar mâine voi fi internată la clinică... Impresarul se uită la ea cu gura căscată şi cu ochii dilataţi de uluială. — Ce... ce-ai spus ? se bâlbâi el după câteva clipe. Unde te internezi ? 82

— Dragul meu, ai auzit foarte bine : într-o elinică. Povestea cu gâtul meu este mai gravă decât am crezut, preciză ea cu un calm olimpian. Simon rămase cu tacâmurile în mână şi se uita la ea cu o privire severă. — Va trebui să-mi dai câteva explicaţii; mormăi el. Se pare că vom întâmpina-anumite greutăţi din partea organizatorilor de spectacole ! Alistair alese exact acest moment pentru a interveni în discuţie şi fu gratificat la rândul său de o privire aspră din partea lui Simon, lucru care-o indispuse pe Ilona. •— Megan şi cu mine vom schimba câteva vorbe la bar, zise el pe un ton neutru. Veţi putea clarifica lucrurile fără să fiţi deranjaţi. Voi cere şefului de sală să amâne puţin servirea cinei. Să mergem, Megan, îi spuse el pe un ton care nu suferea amânare. Când terminaţi de discutat, să ne faceţi semn, se adresă el lui Simon. Alistair se ridică şi trecu prin spatele Ilonei punându-i o mână pe umăr. Ea îi adresă un zâmbet pentru a-i mulţumi pentru acest gest de încurajare şi pentru modul în care ştiuse să aranjeze lucrurile. Niciodată nu s-ar fi gândit că masa de seară va constitui un prilej pentru o dispută dramatică. Nu şi-ar fi închipuit însă că antipatia dintre cei doi bărbaţi la care ţinea cel mai mult în lume ar fi putut fi atât de adâncă. 83

— Ce mai aşteptaţi, Ilona ? i se adresă Simon când rămaseră singuri. Ea se aplecă peste masă şi-1 bătu uşurel pe mâna lui grăsulie, adresându-i un surâs cald. — Dragă Simon, totul este foarte simplu : Alistair m~a dus la un doctor şi azi am consultat un profesor specialist, care mi-a spus că răguşeala se datorează unui polip crescut pe o coardă vocală. Dacă nu este înlăturat, nu voi mai putea cânta vreodată. — Şi dacă este operat ? Ea dădu din umeri. — Dacă-1 operez, mai sunt ceva speranţe... Impresarul rămase înmărmurit. — Din cauza asta arăţi atât de îngrijorată 1? exclamă el, uitându-se fix în ochii ei. — Ce pot să fac ? suspină ea resemnată, Sunt obligată să mă supun fatalităţii. După rezultatul analizelor, mâine voi şti mai bine care este boala mea reală. Trebuie să am răbdare. — Aşa e, nu putem face altceva decât să aşteptăm rezultatul analizelor, recunoscu Simon. Până una, alta, voi anula toate concertele din această lună. Nu cred că trebuie să ne ascundem de Megan, nu-i aşa ? Ea îi surâse din nou, ştiind că se poate bizui pe el şi pe Ruth pentru a o ajuta. El va fi alături de ea şi la bine şi la rău. — Simon, nu trebuie să te nelinişteşti peste •

—

84

—

—

măsură. Să aşteptăm mai întâi vizita mea la profesorul Anderson. De acord ? — Da, de acord... apropo... Cine este Alistair ? — Alistair ? Oh, am crezut că ai făcut deja legătura dintre Mattie şi el : este fiul ei ! Mă odihneam în bungalowul de pescuit de pe malul mării când a sosit pe neaşteptate. A fost o surpriză să-1 întâlnesc după atâţia ani! — într-adevăr... o surpriză ciudată, mormăi Simon pe un ton contrariat. Ilona, absorbită de propriile gânduri, nu remarcă tonul lui ciudat. Bău o înghiţitură de vin şi-1 întrebă : — în ce constă contractul cu Megan ? Ar fi de mirare să-1 încheiaţi, având în vedere împrejurările, dar sunt curioasă să ştiu despre ce este vorba... — Foarte bine, îţi voi spune imediat ce urmăreşte apropierea noastră de firma pe care ea o reprezintă. Ştii foarte bine că se apropie de sfârşit contractul pe care-1 ai cu actuala firmă de discuri. Se pare că firma Fame a aflat acest lucru şi doreşte să te ia sub protecţia ei. — Ceva mă intrigă totuşi. Ştiam că firma este în pragul falimentului. — Aşa e, dar un tip extrem de bogat a hotărât s-o cumpere, pentru a-şi diversifica activităţile. Nimeni nu-i cunoaşte identitatea şi el doreşte să-şi păstreze anonimatul. Se pa85

re că are idei precise în privinţa firmei şi destui bani pentru a le pune în practică. ilona îl asculta cu interes. Ţinea mult la meseria ei şi se interesa chiar şi de tranzacţiile şi maşinaţiunile care precedau adesea acordurile financiare din domeniul artistic — înseamnă că noul patron se simte extrem de sigur pe el, dacă vrea să se lanseze într-o asemenea aventură acum, în plină criză ! remarcă ea cu buri simţ. — Aşa e, se pare că a mizat pe dificultăţile economice ale clienţilor potenţiali ai firmei, îi explică el. Ştii la fel de bine ca şi mine că tinerii constituie majoritatea clienţilor noştri şi că ei sunt cei mai loviţi de şomaj. Noul patron a avut ideea genială să Ie ofere doar ceea ce pot efectiv să-şi cumpere şi să-şi satisfacă plăcerea. Ilona nu pierdu nici un cuvânt din discursul atât de interesant pentru ea al lui Simon. — Cum crede că va reuşi ? îl întrebă ea curioasă. — Are două metode : mai ?ntâi va reduce costurile de producţie... Pentru aceasta va descentraliza studiourile de înregistrare din Sydney, care sunt foarte costisitoare. Deja posedăm la Adelaide cele mai bune materiale din Australia. — Aici, la Adelaide ? exclamă ea mirată. — Desigur! o aprobă Simon ai cărui ochi străluceau din nou. A doua metodă, adăugă el m

pe un ton misterios, constă în a lansa discuri

care să cuprindă mai mulţi cântăreţi împreună. El se întrerupse pentru a bea puţin vin. Ea îşi încruntă sprâncenele, aşteptând continuarea. — Crezi că este o idee bună ? — Âş zice chiar excelentă, draga mea. Tinerii nu au destui bani pentru a-şi oferi un disc cu fiecare cântăreţ preferat. Patronul s-a hotărât să scoată discuri care să cuprindă, fiecare, câte două şlagăre ale unui cântăreţ. Cum pe disc pot fi imprimate douăsprezece melodii, reiese că şase cântăreţi pot fi cuprinşi pe un singur disc sau douăsprezece cântece a douăsprezece vedete diferite. în cazul tău, în loc să apară în două sau trei albume personale, cântecele tale vor fi difuzate în zece sau douăzeci de discuri. Interesul admiratorilor va creşte şi mai mult. Este extraordinar, nu-i aşa ? — Tot ce se poate... Dar de unde ştie patronul că formula aceasta va fi o reuşită ? — înainte de lansarea proiectului s-au făcut studii serioase de marketing. Mii de chestionare au fost date clienţilor magazinelor de discuri din toată ţara. Rezultatele anchetei pe care mi Ie-a arătat Megan dovedesc că patronul este un luptător... şi un câştigător ! Simon se foi pe scaun, cu chipul strălucitor de bucu87

:

rie, dar deodată deveni palid. Ce păcat că nu putem accepta chiar acum oferta lor... Ilonei i se făcu milă de el. Nu merita atâta chin : muncise cu atâta zel în ultimii ani pentru a-i făuri un nume în lumea artistică ! Toate eforturile lui riscau să se volatilizeze în câteva ore. Era o perspectivă de nesuportat, îşi spuse cu hotărâre că trebuie să-i vină în ajutor. Nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Dar cum oare ? Ea începu să se gândească la această problemă. Deodată îi veni o idee luminoasă şi sări în sus de bucurie. — Simon, îţi aminteşti de noile mele cântece pe care le-am înregistrat în urmă cu două luni ? Ştii foarte bine că nu toate au încăput pe noul meu album. Mai avem posibilitatea să le folosim ? Culoarea reveni în obrajii impresarului. înţelesese. — Avem drepturile de autor ! îi spuse el pe un ton de triumf. Suntem salvaţi ! Cred că mai avem zece sau douăsprezece melodii nefolosite. Dacă firma Fame se ţine de promisiuni, putem colabora pentru primele şase luni. Privighetoarea mea, nici nu ştii ce bucurie mi-ai făcut : văd că ai învăţat foarte bine lecţiile mele în privinţa afacerilor. în curând nu vei mai avea nevoie de impresar ! — Nici vorbă ! ripostă ea la fel de bucuroasă. N-ai decât să te pui pe treabă şi cât mai repede ! 88

CAPITOLUL V în concluzie, seara se termină mult mai plăcut decât începuse. Singura umbră, dealtfel uşoară, care continua s-o intrige pe Ilona era intimitatea evidentă care exista între Alistair şi Megan. Deşi nu vroia să recunoască, se simţea puţin stânjenită de apropierea lor. Simon se strădui să destindă atmosfera şi reuşi de minune să-i distreze pe toţi. Alistair dădu semnalul de plecare, insistând asupra faptului că ziua următoare va fi destul de obositoare pentru Ilona şi deci va trebui să se culce devreme. Pe drumul spre casă rămaseră tăcuţi, totuşi între ei nu mai era aceeaşi tensiune apăsătoare : se simţiseră bine la cină şi acum profitau de acest moment de destindere. Ilona, mai puţin nervoasă, îşi rememoră cina şi ajunse la concluzia că-şi făcuse de pomană gânduri absurde. Poate că starea ei se d?to**a apropierii operaţiei care o tracasa destul mult. Cum ar fi putut Simon şi Alistair să-i ascundă ceva, din moment ce nu se cunosc ? 89

Dar Megan ? Megan era o altă problemă. Nimeni nu putea să-i reproşeze că era discretă, sau mai bine-zis ipocrită. Venise pentru a discuta o afacere serioasă şi regula jocului îi impunea o asemenea atitudine.-Acum îşi dădu seama că starea ei de indispoziţie se datora comportamentului ascuns al lui Megan. Alistair se întoarse spre ea surâzând «şi ea simţi că inima îi tresaltă de bucurie. Era ceva nebunesc, dar certitudinea nu putea fi contestată : 3 iubea. Da, îl iubea aşa cum numai o dată poţi iubi în viaţă, definitiv şi irevocabiL Apăruse din nou în calea ei în momentul când existenţa ei nu avea nevoie de complicaţii. Oare aceasta să fie explicaţia tulburării ei faţă de Megan Reynolds ? Să fi fost numai o firească gelozie ? Desigur că directoarea serviciului de publicitate era o adversară de marcă : frumoasă, inteligentă şi-1 cunoştea destul de bine pe Alistair... Oh, de ce să reînceapă cu gelozia ei absurdă ? O să devină o obsesie, nu alta ! Frământarea ei devenea ridicolă ! Când intrară in apartamentul care-i plăcea atât de mult, ea îşi încruntă sprâncenele. — O cafea 7 îi propuse el. — Cu plăcfere, dar vreau s-o pregătesc eu însămi. — Nu, nuy o fac eu. Pune-ţi mai bine un disc şi relaxează-te. Aduc imediat cafeaua. ft0

El intră în bucătărie. Ea se duse în colţul unde se afla combina muzicală şi începu să se uite Ia discurile frumos aranjate în rafturi. Rămase înmărmurită când descoperi toate discurile sale. Nu lipsea nici unul, de la primul la ultimul album. Ea surâse bucuroasă. Aşadar el n-o uitase în toţi aceşti ani... Alese un disc cu Frank Sinatra şi în curând vocea lui caldă învălui apartamentul. — Ai pus la punct problemele cu impresarul tău ? o întrebă Alistair din bucătărie. — Am discutat ce trebuie să facem în lunile când nu voi mai putea cânta, răspunse ea. Deja el aducea o tavă cu două ceşti aburinde. — Ce păcat că nu vei putea vorbi cu el zilele acestea. Alistair părea îngrijorat de soarta ei şi ea îi fu recunoscătoare pentru interesul pe care i~l purta. — Nu te nelinişti, îi spuse ea adresâody-i un surâs. Simon este capabil să se descurce singur. Am găsit un plan fantastic. Dacă noul proprietar al firmei Fame ne oferă o şansă, putem imprima melodii cel puţin şase luni. — Oh, este grozav ! Alistair făcu o mutră satisfăcută de parcă ar fi surprins fără să vrea o informaţie de mare importanţă. Atitudinea Iui o intrigă pe Ilona, deoarece în timpul dineului nu-şi manifestase interesul pentru cariera ei artistică 91

Cum de se schimbase pe neaşteptate ? Ea căută o explicaţie plauzibilă : poate că din politeţe se arată interesat de problemele care o frământă. Ea dădu din umeri... La urma-urmei, ce risca dacă-i destăinuia păsul ei ? Doar nu este vorba de un secret de stat. — Uite despre ce este vorba... începu ea. El părea dispus s-o asculte ore întregi, zâm~ bindu-i mereu, pentru a o încuraja. Această reacţie o intrigă şi mai mult; se simţi îndemnată să-i mărturisească toate amănuntele. Când termină, el se aplecă şi umplu din nou ceştile şi ea nu putu să-i observe chipul După câteva clipe, el îi puse o întrebare : — Ce veţi face cu concertele ? — Pentru luna aceasta nu aveam prevăzut nici un concert şi Simon va putea anula fără probleme apariţiile mele la televiziune. Pentru lunile următoare vom vedea cum stau cu vocea. — Vrei să dai publicităţii problemele cu gâtul ? — Dacă operaţia nu reuşeşte, va trebui să dau un comunicat în presă... Dacă doctorii îmi dau asigurarea că voi cânta ca înainte, nu văd de ce să fac vâlvă de pomană ! Nimeni nu-şi va da seama că am făcut o pauză în activitatea mea, dacă firma Fame va scoate discuri cu melodiile mele ! 92 —

— Se poate să ai dreptate... o aprobă Alis-

tair pe un ton gânditor. Eşti sigură că melodiile tale înregistrate pe bandă magnetică vor putea fi transpuse pe disc ? — Bineînţeles ! Este suficient să le adauge un aranjament orchestral şi discul este gata ! Această metodă de imprimare se practică destul de des în zilele noastre. Din nou Ilona fu asaltată de bănuieli negre. Atitudinea lui o scotea din sărite. Hotărâtă să nu se mai chinuie, îşi spuse că aceste gânduri nu fac decât să-i sporească grijile şi că trebuie să le dea uitării. Muzica se opri şi tăcerea deveni apăsătoare. Ilona se ridică şi după ce întoarse discul se aşeză pe covor, lângă Alistair. — Nu-ţi plac fotoliile ? o întrebă el râzând. — Totdeauna ascult discurile în această poziţie, răspunse ea privindu-1 pe sub gene. Nu ştiu de ce, dar simt mai bine muzica dacă stau pe covor. Aşa m-am obişnuit, asta-i tot... — în orice caz, acum este o ocazie deosebită, murmură el mângâind-o pe păr. Ea dădu capul într-o parte şi simţi că mâna lui îi scoate agrafele de păr, una câte una. Cocul i se desfăcu şi părul îi învălui umerii, — Oh... ce plăcut este... susură ea. Aşa faci cu toate fetele pe care le inviţi la tine ? — Nu vorbesc cu fete, ci cu femei. Le mângâi pe cele care au plete aurii şi ochii de sma-

raid... preciza el cu o voce sugrumată. Inutil să-ţi spun că ele sunt foarte rare. Ilona simţi un nod în gât. Chiar de-ar îi fost capabilă, n-ar îi putut scoate nici un cuvânt. în era frică să nu rupă farmecul acestei clipe unice. Avea o senzaţie de împlinire pe care o visase mereu... Avea ocazia să trăiască aşa cum îşi imaginase. Acum, că putea cunoaşte ce înseamnă fericirea, nu ştia ce să facă sau să spună. Un lucru era sigur: nu trebuia să se neliniştească, Alistair va şti să preia iniţiativa. El se ridică în picioare şi o trase de mână astfel că ea îi căzu în braţa Ea îi simţi căldura buzelor pe lobul urechii şi răsuflarea care-i gâdila pielea. — Totdeauna mi-am zis că într-o zi voi dansa cu tine.., şopti el în timp ce făcu primii paşi pe covor. Alistair o strânse mai tare şi ea îi simţi trupul vânjos. El îi dădu în lături pletele şi o privi în ochi. — Fetiţa pe care am cunoscut-o a devenit într-adevăr o femeie extraordinară... murmură el sărutând-o pe frunte, apoi pe pleoape. Buzele lui deveniră arzătoare şi posesive. Ea simţi fiori de plăcere în tot corpul. Ardea cu toată fiinţa ei şi simţea nevoia de a fi şi mai aproape de el. îşi înlănţui braţele de gâtul lui şi-i mângâie părul buclat, apoi Îşi lăsă capul pe umărul lui.

— Odinioară mi-ai promis că ma vei săruta când voi împlini şaisprezece am... şopti ea. Numai că de ziua mea erai deja plecat... Vocea ei avea o undă de reproş. Faptul că se găsea alături de el o făcea să-şi aducă aminte de clipele din copilărie când tremura la cuvintele lui Alistair şi plângea dacă el îi făcea vreo observaţie. Absenţa lui îi făcea viaţa de nesuportat. Totuşi, momentele acestea nu duraseră decât câteva luni... El plecase şi ea îl uitase, deoarece adolescenţa este foarte labilă. — Ţi-am promis eu acest lucru ? rosti el cu blândeţe. Uitase ! Decepţia o învălui ca o ploaie rece, dar dispăru imediat ce el o privi în ochi. — Leni» nu este niciodată prea târziu pentru a-nii respecta cuvântul... Sărutarea lui fu deosebită de celelalte : blândă, mângâietoare* gingaşă şi senzuală. — Asta este pentru aniversarea celor şaisprezece ani, rosti el încet. Mai am încă zece ani de felicitat... Aruncându-i o privire misterioasă, se aplecă şi o sărută cu o pasiune arzândă care-i tăie respiraţia. Ea îşi cobori mâinile pe spatele Iui sî ă strânse în braţe instinctiv, lipîndu-se de trupul Iui. Plăcerea pe care o simţea era atât de intensă încât făcu un efort să tm ţipe de fericire. Totuşi, un oftat de plăcere li scăpă fără voia ei. Niciodată nu avusese o asemenea senzaţie de beatitudine totală. Pentru prima 95 —

oară în viaţa ei dorea în sfârşit să se dăruiască unui bărbat şi acesta era Alistair. Buzele lui îi ardeau pielea şi ea ştiu că nimic n-o va împiedica să meargă până la capăt. Nici o fiinţă umană n-o mişcase atât de puternic şi ea avea certitudinea că numai el va şti s-o facă să vibreze cu o asemenea intensitate. El îi luă capul în mâini şi-i căută gura cu febrilitate. — Oh, ce ochi minunaţi ai... şopti el. Am impresia că vrei să mă sfâşii... El îşi strecură mâinile până la sâni şi un alt val de fericire se revărsă asupra ei. Ceea ce făceau acum era un lucru normal. Era un moment magic şi bărbatul acesta îi plăcea foarte mult. Nu avea nici o îndoială în privinţa asta. Muzica încetă şi el scoase un oftat. — Hop ! Ce păcat că Sinatra s-a oprit... El se depărtă, râse puţin şi opri combina muzicală. Ea rămase în mijlocul salonului şi avu senzaţia că este abandonată. Era suficient ca Alistair s-o părăsească pentru ca incertitudinea s-o cuprindă din nou. Ştia acum că va fi suficient ca el *s-o îmbrăţişeze cu tandreţe iarăşi, pentru ca dubiile sale să se topească imediat ca zăpada la soare. El se întoarse şi o îmbrăţişă cu tandreţe, sărutând-o pe gât. Ea tresări şi se uită pierdută la el. Alistair îşi scoase haina şi cămaşa 96

de mătase era deschisă, lăsând să se vadă părul roşcat de pe piept şi medalionul de aur masiv. El o luă în braţe şi o duse în camera sa. Ilona încă nu intrase în dormitorul lui, dar acum nu putea da atenţie decât îmbrăţişării lui şi mâinilor care o dezbrăcau cu fervoare şi delicateţe. întinsă pe pat, îmbătată de iubire şi dorinţă, ea ştia că va cunoaşte cele mai înalte delicii ale pasiunii fizice. Când el veni lângă ea, îi zâmbi cu căldură, apoi se ghemui în braţele lui puternice. *

•

*

Lumina palidă a zorilor o trezi. Ea se întinse ca o pisică, întrebându-se unde se află. Amintirile nopţii trecute îi reveniră în minte cu claritate. îşi dădu seama că este goală în patul unui bărbat şi se grăbi să-şi tragă cearşaful până la bărbie. — Draga mea, este o precauţie inutilă ! şopti Alistair care se afla la fereastră. De când m-am trezit, am avut timp să-ţi admir trupul splendid. Ea se înroşi în obraji şi-şi strânse cearşaful in dreptul pieptului. — Vrei să ieşi şi să mă laşi să mă duc în camera mea ? îl rugă ea încet. V

97

—

li era ciudă pe ea insăşi pentru acest acces de timiditate ridicai care-i amintea de pudoarea ei adolescentină. Megan avea, fără îndoială, o experienţă mai mare in acest domeniu... Alistair veni şi se aşeză lângă ea. Instinctiv., ea se îndepărtă .pentru a evita atingerea ;cu trupul lui. — Scumpă Lerci, ţi-e teamă de mine ? o întrebă el aplecând u-se ^pentru a o săruta pe braţ. Sau %i-e frică de tine însăţi ? Nu vreau să-ţi fac nici un rău... — Nu ştiu ce vrei să-mi iaci ! ţipă ea pe neaşteptate, cu lacrimi în ochi. De unde să ştiu eu că nu te vei lăuda la toţi prietenii că m-ai cucerit ? Ea ştia foarte bine că nu are dreptate, dar nu £B simţise niciodată ,atât de tulburată. Nu mai dorea decât un singur lucru : să-1 facă să plece şi s-o lase singură pentru a~şi face ordine în ^gânduri şi în inimă. — Nu fi ridicolă, >Leni. .Nu sunt sim adolescent şi nu trebuie să mă laud că mn îmwt o inouă cucerire... Ştiu că a fost priita oară când ai făcut dragoste şi lucrul acesta m-a tulburat profund. M-ai făcui să cred altceva... — Este fals ! Numai tu ţi-ai închipuit că duc o viaţă depravată. — Fie, eu m-am înşelat, dar n-ai făcut nimic pentru a-mi arăta că n-srn dreptate. Vrei să-ţi mărturisesc ceva, drfbito ? Am simţit o imensă mândrie eă rn^ai ales ;pe mine

pentru a te face femeie. Poate că acest cuvânt „mândrie" este prea slab pentru a exprima ceea ce am simţit noaptea trecută. El o atrase uşor pentru a ®v săruta. Inima ei bătea, putenxk. Cariatele lui îi făceau atât de bine... El continuă pe acelaşi ton dufoe :v — Draga mea, ceea ce am trăit noaptea trecută este. um moment unic şi extrem- de preţios... Atât de preţios încât trebuie să rămână secretuF nostru "pană când vom fi siguri- că, vrem, sa mergem mai departe împreună... Această mărturisire o făcu să tremure de emoţia. Buzele lui îi aţjăsară gura*. âânduL-i din nou senzaţii de fericire şi plenitudine. Corpul său reacţiona cu o» violfenţă pe eare na putea s-a stăpâiaeaacă. Se întoarse spre bărbatul pe care-1 iubea şi-şi încolăci braţele de gâtul lui, Iî'pnidu-se de frupurî Tui fierbinte. Voluptatea îmbrăţişării mm întârzie s-o cuprindă.

CAPITOLUL VI Orele se scurseră cu rapiditate : ei pierduseră noţiunea timpului şi constatară cu uimire că se făcuse deja târziu. Mattie putea sosi dintr-cr clipă în alta, iar Ilona avea o mulţime de lucruri de făcut înainte de a se duce la clinică. Oricât de mult dorea să se concentreze asupra a ceea ce trebuie să facă, ea avea senzaţia că pluteşte, căci nu înceta să se gândească la sărutările lui Alistair şi la clipele sublime pe care le trăise în braţele lui. Ea începu să se îmbrace şi-şi admiră în oglindă rochia care se mula perfect pe trupul ei. începu să surâdă văzând că înfăţişarea ei se schimbase enorm, ca şi când ar fi fost cuprinsă de o fericire interioară intensă ce se reflecta pe chipul ei odihnit şi împlinit. Ce vor spune oamenii ? se întrebă ea. Ochii săi străluceau de mulţumire. Ceva se schimbase în mod subtil în ea. Mattie şi Simon îşi vor da seama cu siguranţă de asta, de cum vor 101

da ochii cu ea. Era aproape convinsă însă câ dacă îi vor fi ghicit secretul, n-o vor condamna deloc. Când intră în bucătărie îl găsi pe Alistair citindu-şi ziarul în faţa unei cafele aburinde. Ea se uită la chipul lui, dar nu observă vreo schimbare.., Era şi firesc : nu se afla la prima lui experienţă erotică. Vreme de o clipă fu cuprinsă de o dorinţă intensă : dacă ar fi fost prima lui femeie ! Dacă n-ar fi cunoscut pe alta înaintea ei! Imediat îşi reveni în fire, alungându-şi ideile absurde. Fără îndoială că datorită amantelor fusese atât de expert noaptea trecută. Dacă amândoi ar fi fost începători, noaptea n-ar fi fost atât de divină. Trebuia deci să fie recunoscătoare rivalelor sale... chiar dacă era cuprinsă de o gelozie tardivă, — Draga mea, ce vrei să mănânci ? o întrebă el. Ea încercă să surprindă cea mai mică intonaţie în vocea lui gravă. Ce dorea sâ fie întrebarea lui ? Tandreţe sau indiferenţă ?t Dragoste sau rutina obişnuită a micului dejun după nopţile sale de dragoste ? Ea făcu un gest brusc, ca şi cum ar fi vrut să înlăture asemenea bănuieli fără noimă. Dacă mai continua aşa, va înnebuni în scurtă vreme. Pentru ce să se chinuie în mod inutil ? Pe moment avea o singură certitudine de care trebuia să ţină cont : ea îl iubea. Peste câtva timp va putea să descopere şi sentimen102

tele lui. De ce să creadă că el nu ţine deloc la ea ? Era ridicol să-1 bănuiască de grosolănie şi mârşăvie. Trebuia să-1 ia aşa cum este. Deîndată ce se dezlipea de el, îndoielile o torturau... — Am să mănânc câteva felii de pâine prăjită. Nu mi-e foame. Când trebuie să sosească Mattie ? Alistair lăsă ziarul şi-i aruncă un surâs zeflemitor. — Acum poate sosi în orice clipă, aşa că este bine să-ţi schimbi expresia feţei pentru ca ea să nu ghicească modul cum ţi-ai petrecut noaptea ! — Şi ce fel de expresie iau ? replică ea prefăcându-se că este atentă la feliile de pâine. — Ei bine... Cum să-ţi spun, n-am remarcat până acum să ai privirea atât de înceţoşată : ochii tăi nu mai au culoarea smaralduvlui, ci mai degrabă a jadului. El se apropie de ea şi o înlănţui cu braţele, sărutând-o pe ceafă. — Alistair, nu ! protestă ea. — De ce nu ? şopti el, răsucind-o şi sărutând-o cu pasiune. Nu cunosc alt mod mai bun de a începe ziua... — Vă deranjez ? se auzi brusc vocea amuzată a lui Mattie. Dacă vreţi, pot să mă plimb până vă liniştiţi. Alistair izbucni în râs. — 103

— Te rog să te aşezi, dragă mamă. Ia o ceaşcă cu cafea până ce Leni îşi revine în fire... Ilona, roşie Ia faţă, făcu doi paşi şi se aruncă în braţele prietenei sale. — Mattie, mă bucur că te revăd ! — Şi eu mă bucur, draga mea, rosti Mattie bătând-o uşor pe spate. Sunt încântată să constat că vă înţelegeţi atât de bine împreună. Am fost puţin îngrijorată că poate nu vă veţi putea acomoda unul. cu celălalt,, adăugă ea pe un ton glumeţ. Cu un gest delicat, Mattie se desprinse din îmbrăţişare. Nu este cazul să ne înduioşăm prea mult. Vreau să beau o cafea şi apoi să discutăm în amănunţime ce trebuie să facem pentru a pregăti şederea ta la clinică. Cât despre tine, Alistair, te rog să ne laşi singure. Du-te şi-ţi vezi de treburile tale, mai mult ne încurci decât ne ajuţi. Alistair râse din nou din toată inima. — Sunt la dispoziţia ta, mami! — Ţi-am mai spus de mii de ori să nu mă strigi astfel, Haide, şterge-o ! Ilona şi cu mine avem ceva de discutat în secret şi nu dorim să fim spionate de tine. El îşi luă haina şi se îndreptă spre uşă după ce le sărută pe obraji. — Pe curând, dragele mele ! Ilona se simţi stingheră îndată ce rămase singură cu Mattie. Dacă ar fi fost îndrăgosti-

tă de alt băiat, i-ar fi mărturisit bucuroasă secretele celei mai bune confidente. Având în vedere că era vorba chiar de fiul lui Mattie, se codea să-i facă destăinuirea completă... După câteva momente de tăcere, Mattie o întrebă direct: — îl iubeşti, nu-i aşa ? — Nu te deranjează acest lucru ? zise Ilona. — Să mă deranjeze? Oh, prostuţo... Ai crezut că te trimit la bungalow numai pentru a-ţi îngriji sănătatea ? — Mattie ! exclamă Ilona. Ai pus totul la cale ? — Bineînţeles ! A sosit vremea să am nepoţei. Cred că eşti doritoare şi tu de copii, ma ; ales că fiul meu n-a încetat să te iubească de când te-a cunoscut... — Cum poţi pretinde asta ? Nu ne-am văzut de atâţia ani ! — Ştiu eu ce spun ! ripostă Mattie cu tărie. Nu şi-a dat seama, dar ai fost mereu în gândul lui. Ţi-a cumpărat toate discurile şi n-a dat atenţie altor femei. Ah, dac-ai şti cum se uita după toate fetele cu ochii verzi şi părul blond pe care le întâlnea în drumul său... Acestea nu sunt probe evidente ? Ilona pufni în râs. — Mattie, eşti o romantică incorigibilă ! Ce te-a făcut să crezi că voi putea să mă îndrăgostesc de el ? în copilărie l-am iubit aşa cum iubesc adolescentele, fără profunzime ! , — ; 105

— în această privinţă pot să mărturisesc că mi-am luat un risc destui de mare. Am văzut că n-ai fost îndrăgostită de altcineva, doar sunt confidenta ta intimă. Acesta era deja un indiciu... Orice mamă are dreptul să dea un impuls destinului copiilor ei. Dacă planul meu n-ar fi reuşit, n-aş fi avut ce regreta, cel puţin am încercat să-1 ajut. — Sper că Alistair nu va afla vreodată că ai jucat acest rol de peţitoare ? exclamă Ilona. Ar face o criză de nerv! teribilă. — Dacă nu-i vei spune nimic, nu va avea de unde să ştie acest lucru. Termină-ţi micul dejun, apoi vom merge să facem câteva cumpărături. întotdeauna Ilonei îi plăcuse să cutreiere magazinele în compania lui Mattie care cunoştea o sumedenie de buticuri originale, unde nu risca să fie recunoscută de admiratorii ei. Când totuşi se întâmpla ca vreun tânăr să exclame ; „Uite-o pe Ilona f* nu erau prea mulţi clienţi care să se îmbulzească în jurul ei. în ziua aceea, totul se Întâmplă fără incidente. Ilona acceptă fără mofturi sugestia prietenei sale de a cumpăra nişte cămăşi de noapte extrem de decoltate şi de vaporoase. Mattie argumentă că ele îi vor întări moralul după operaţie. Ilona însă nu se lăsă păcălită de vorbele ei : ştia foarte bine că Mattie caută ma! ales ca ea să-1 seducă pe Alistair... La sfatul mamei lui Alistair de a-şi completa tru—

—

106

sa de machiaj, Ilona se aproviziona cu diferite preparate cosmetice, pentru a-şi menţine înfăţişarea de star. După ce terminară cumpărăturile, se odihniră într-un salon de ceai, în faţa unor băuturi răcoritoare. Deodată o voce nazală răsună lângă ele : — Domnişoară Craig, se vede că aveţi multe mnoşiiiiţe aici la Adelaide ! Ilona întoarse capul surprinsă şi recunoscu pe ziaristul care vorbise cu Alistair în ajun/ — Ah, spuse ea cu dispreţ, am mulţi prieteni. Mu văd însă ce te priveşte acest lucru. — Domnişoară Craig, tot oe spuneţi sau faceţi aparţine domeniului public şi eu mi fac meseria informând cititorii despre viaţa vedetelor. — Leni, te rog să nu-i spui nimic, interveni Mattie pe un ton hotărât. Dacă aceasta este maniera prin care obţine informaţii, înseamnă că ziarul la care lucrează este de scandal. Ziaristul se înroşi La auzul acestei remarci usturătoare, dar ripostă rânjind : — Domnişoară Craig, prietena dumitale nu cunoaşte prea bine ce înseamnă să fii reporter I Dacă voi scrie un articol cu titlul: „Ilona Craig refuză să facă orice comentariu în legătură cu relaţia dintre ea şi Alistair Mc Lea&H acesta va atrage mult mai mulţi cititori decât un titlu inofensiv ca : „Ilona Craig şi Alistair Mc Lean sunt prieteni buni". Nu-i aşa că 107

sunteţi prieteni buni ? Bine, acum vă las. Mulţumesc mult! Cred că ne vom revedea în curând... Ziaristul zâmbi strâmb şi se îndepărtă. — Ce tupeu ! explodă Mattie. Cred că trebuie să faci faţă deseori unor incidente asemănătoare. — Nu, draga mea, zise Ilona. Majoritatea ziariştilor se comportă cu corectitudine şi amabilitate. Este suficient ca doi sau trei indivizi de teapa lui să-şi facă apariţia în public, pentru a întina reputaţia întregii bresle... întâlnirea aceasta nefericită o readuse pe Ilona la subiectul care o tracasa în legătură cu Alistair : misterul în care era învăluită profesia iui. Părea o personalitate foarte cunoscută. Cu ce se ocupa ? Plictisită de atâtea ipoteze absurde, se hotărî s-o întrebe direct pe Mattie. Aceasta îi răspunse pe un ton firesc : — Nu face nici un secret din activităţile sale, numai că nu-i place să vorbească despre afacerile pe care le face, asta-i tot. Imaginează-ţi că în fond este foarte conservator : nu crede că femeile se pricep la afaceri şi consideră că locul lor este la bucătărie ! Cu toate acestea, lucrurile au început să se schimbe şi are de-a face din ce în ce mai mult cu partenere în relaţiile sale financiare. —

— 108

Imediat, Ilona se gândi la frumoasa Megan. Iată o posibilă rivală de temut! Alistair lucrase deja cu ea ! Ilona îşi imagină că între ei nu fuseseră numai relaţii de afaceri... — Bine, dar cu ce se ocupă, de fapt ? — Ei bine... la moartea fratelui meu Robert, survenită în urmă cu câţiva ani, Alistair a devenit principalul acţionar al societăţii noastre şi s-a hotărât să ia taurul de coarne, devenind preşedintele companiei. înainte se ocupase cu relaţiile cu publicul. Experienţa anterioară 1-a ajutat să transforme grupul financiar într-un consorţiu destul de important care produce componente electronice. în ultimul timp, conducerea a căutat să-şi diversifice activităţile. — în ce domeniu ? — Nu ştiu, dar sunt sigură că Alistair îmi va spune despre ce este vorba, odată ce va fi obţinut beneficii substanţiale... Ilona rămase pe gânduri, visătoare şi uşor deprimată... întâlnirea cu Harry reuşise să-i strice buna dispoziţie pe care o avea de dimineaţă. Fără să se mai gândească la alte cumpărături, îi propuse prietenei sale să se întoarcă acasă. *

*

Alistair le întâmpină în pragul uşii. Ilona se simţi puţin vinovată de a se fi interesat pe lângă mama lui de natura afacerilor pe care le făcea şi se arătă cam distantă. Mattie se grăbi să-i relateze fiului său incidentul cu ziaristul şi Alistair exclamă supărat : — Ilona, este tot acelaşi individ de ieri ? — Da. — La dracu' cu asemenea reporteri! răbufni el. Am să-1 sun chiar acum pe redactorul şef al ziarului la care lucrează. O să afle el cu cine are de-a face ! Ilona îl prinse de braţ. — Te rog, nu telefona ! Nu vei face decât să înveninezi lucrurile. Vor crede că avem într-adevăr un secret de ascuns şi vor fi pe urmele noastre, astfel că este posibil să afle de apariţia mea. Alistair, aş vrea să evit o astfel de publicitate, tocmai acum când am nevoie de linişte. — Dar nu avem nimic de ascuns ! se indignă Alistair, scos din fire. — Poate că o idilă trecătoare I interveni mama lui râzând pentru a destinde atmosfera. In orice caz, dacă există ceva adevărat în această privinţă, sper să nu aflu aeest lucru din ziare I Cei doi tineri făcură o mutră atât de vinovată, încât Mattie izbucni în râs. — Bine, să vorbim despre altceva, propuse Alistair care se străduia să se stăpânească. Vă 110

invit la masa de prânz, pentru a fi ultima oară împreună înainte de internarea Ilonei. Mattie se înduioşă, iar Ilona se înroşi în obraji. Până la urmă se hotărâră să mănânce în apartament, la adăpost de alte eventuale întâlniri nedorite. — Mergeţi în salon, până ce pregătesc masa ! îi îndemnă Mattie. Ilona, stingheră, se duse la fereastră. Nu ştia cum să se comporte cu Alistair de faţă cu mama lui El o strigă cu dragoste : — Vino lângă mine, Leni. Ţi-am dus dorul, draga mea. — N-am fost despărţiţi decât câteva ore ! bombăni ea. El o strânse în braţe şi începu să-i sărute lobul urechii. — încetează ! protestă ea. Mattie poate să ne surprindă ! — Ei şi ? Ceva îmi spune că nu este împotriva iubirii noastre. Aveam impresia că-ţi plac dezmierdările mele. — Da, desigur... murmură ea lipindu-se de el. Imediat ce-o îmbrăţişă, orice nelinişte se risipi ca prin farmec. Acum numai el era important pentru ea. Puţin conta care îi era ocupaţia... Când el o săruta, uita de lumea întreagă... 111

Când se îndreptară spre clinică toţi trei, nervozitatea Ilonei îşi făcu din nou apariţia. Numai căldura maternă a lui Mattie şi mâna protectoare a lui Alistair reuşiră s-o ajute să-şi stăpânească tremurul corpului. După ce primi vizita profesorului Anderson, Ilona se linişti complet ; deşi noua cameră o deprimase la început, vocea doctorului avea o blândeţe aproape hipnotică ; vorbele profesorului o asigurară că intervenţia chirurgicală se va bucura de succes. îi relată convorbirea cu confratele său american care îi dăduse un pronostic favorabil. După părerea acestora, vocea ei va fi aceeaşi cu cea care cucerise publicul. Va trebui numai să aibă răbdare, căci perioada de recuperare va mai dura câtva timp. Doctorul îi prescrise nişte sedative şi ea nu întârzie să aţipească. Alistair aşteptă în cameră până când ea adormi complet. Ultimele cuvinte pe care le auzi fură şoptite,la urechea ei : — Odîhneşte-te, dragostea mea. Voi veni să te văd diseară. Ilona fu trezită de infirmiera care-i aduse platoul cu masa de seară. Rose era o tânără veselă şi plină de dinamism. 112

— N-am ştiut ce preferaţi la cină, căci dormeaţi. V-am adus un biftec şi salată. Vreţi altceva ? Ilona îi mulţumi infirmierei şi începu să mănânce deşi nu-i era foame. Până la urmă lăsă farfuria goală, căci totul era bine pregătit şi se duse în baie să-şi aranjeze coafura. Se simţea minunat după ce dormise şi luase masa, iar buna dispoziţie a Rosei o molipsise şi pe ea. Reveni în pat pentru a citi. Câteva minute mai târziu uşa se deschise şi profesorul Anderson îşi făcu apariţia. Ea îl întâmpină cu un surâs încântat şi uimit, deoarece nu credea că-1 va revedea până a doua zi dimineaţă. — Cum te simţi, copila mea ? se interesă el pe un ton cald. Am consultat un alt pacient şi am ţinut să mă opresc şi aioi pentru a mă asigura că totul este în regulă. Ea se întrebă de ce-i vorbeşte pe acest ton patern. Nu avea vârsta tatălui ei şi dacă l-ar fi întâlnit în alte împrejurări, mai că ar fi încercat să-1 seducă... Acest gând o făcu să surâdă şi el îi adresă o privire întrebătoare, încruntându-şi sprâncenele. — Pe toţi pacienţii îi socoteşti nişte copii ? îl întrebă ea pe un ton vesel. El pufni în râs. — Ah, m-ai prins ! Ai lovit drept la ţintă. Dacă-mi promiţi că rămâne între noi, îţi voi mărturisi secretul meu : sunt o fire groaznic 113

de timidă. Mai ales când sunt în faţa ta... Pentru a reuşi să mă pot descurca, adopt acest ton puţin cam „pompos". — Nu ered aici un cuvânt l replică Ilona râzând la rândul ei — Jur că este purul adevăr. Iţi sunt recunoscător dacă mă vei chema Ian, adăugă el luându-i mâna. Mă voi simţi mult mai bine. — De acord, Ian, Vocea profundă a lui Alistair întrerupse discuţia lor atât de intimă. — îmi pare rău că v-am deranjat Nu ştiam că profesorul Anderson te consultă. Vin mai târziu să te văd. , — Nu, rămâneţi, domnule Mc Lean. Eu trebuie să plec, zise repede doctorul. Pe mâine, frumoasa mea ! Te aştept să fii odihnită şi într-o dispoziţie excelentă ! Medicul făcu un semn cu mâna şi ieşi din cameră. Alistair părea furios,. — Frumoasa mea ! repetă el făcând o grimasă dispreţuitoare. Nu cadrează cu renumele de profesor ! — Alistair ! Nu-ţl dai seama că doreşte să mă liniştească ? Sunt sigură că face la fel cu toţi bolnavii -— M-aş mira să-1 văd uitându-se la toţi pacienţii cu o asemenea privire... —

114

:

Ea se uită la el uimită. Vorbea serios ? Ac,cesele lui de gelozie i se părură plierile. Observă chiar că expresia chipului i se întunecă. — Te rog, Alistair. Ian... — Nu-mi vine să cred că-1 numeşti deja pe numele mic 1 îi tăie el vorba pe un ton rece, — Ei bine, cu atât mai rău pentru tine, deoarece voi continua să-i spun aşa! explodă Ilona enervată. Dacă ai venit pentru a-mi face o scenă, este inutil să rămâi aici mai multă vreme. Am alte griji pe cap, te rog, sctrteşte-mă ! Admonestarea ei avu efectul unii duş rece. Era prima dată când li vorbea atât de autoritar şi ea fu fericită si constate că este car pabilă să-i domolească furia. Imediat avu senzaţia că el redevenise băieţelul sensibil de odinioară, — Iartă-mă, draga mea, şopti el pe un ton vinovat. Sunt atât de îngrijorat din cauza ta... — Lasă-1 atonei pe profesorul Anderson să-şi facă treaba şi vino mai aproape de mine... murmură ea întinzând mâna. El se repezi la ea şi o luă în braţe, acoperindu-i chipul cu sărutări uşoare şi gingaşe, apoi o sărută cu pasiune pe gură. — Văd că îmbrăţişările devin o obişnuinţă la voi I exclamă Mattie din pragul uşii Alistair se ridică în grabă. — Nu-i nevoie să vă deranjaţi pentru mine... adăugă ea pe un ton vesel. N-am uitat

scena de ieri când v-am surprins sărutându-vă atunci când am intrat în apartamentul tău şi nu vreau să joc rolul de sperietoare ! — Nu pleca, mamă, o rugă Alistair cu un zâmbet discret. Dacă ar depinde numai de mine, ne-ai găsi mereu îmbrăţişaţi. Este cazul să te obişnuieşti cu noi ! — Cred că nu-mi va fi prea greu să mă acomodez cu voi... rosti Mattie zâmbind. Cum te simţi, draga mea ? Ilona nu-i răspunse imediat, cufundată în gândurile sale. Ce-1 apucase pe Alistair ? Era sincer sau dorea pur şi simplu să se justifice faţă de mama sa ? Oh, nu, Alistair era lângă ea, ţinând-o de mână şi acest lucru era suficient. îndată ce soneria anunţă sfârşitul vizitelor ia bolnavi, Mattie ieşi din încăpere pentru a-i lăsa câteva momente singuri. — Draga mea, nu-ţi voi mai auzi glasul o vreme... şopti Alistair la urechea ei. Ai să-mi spui ceva deosebit înainte să plec ? Ea ştia bine ce dorea el să audă, dar nu se putu hotărî să-şi mărturisească iubirea. Ceva îi spunea că era încă devreme pentru astfel de destăinuiri şi că va veni ziua când pasiunea va izbucni singură. în momentul de faţă nu vroia să se angajeze prea mult deoarece nu auzise care sunt sentimentele lui faţă de ea, chiar dacă aluziile lui erau destul de stră-, vezii. 116

El dădu din umeri şi-i adresă zâmbetul său cald care-i dădea fiori în tot corpul, apoi se aplecă pentru a o îmbrăţişa pentru ultima dată. — Bine... mă mulţumesc pentru moment cu acest sărut. O şterg imediat, căci nu vreau să fiu alungat de o infirmieră înfuriată. Ai grijă de tine, dragă. Pe mâine. Ea rămase singură cu gândurile sale. Temerile începură să reapară dar de asemenea şi visurile optimiste. Visurile că viaţa i-ar fi minunată alături de Alistair dacă speranţele ei s-ar realiza.

117

CAPITOLUL VII Totul era vag şi întunecat în jurul Bonei Auzea voci cunoscute fără să ştie cuî li aparţin. Tiu putea să vorbească şi trupul ei refuza comenzile creierului său. Era imposibil să comunice celor prezenţi lângă ea că trăieşte şi este conştientă... Puţin mai târziu distinse câteva fragmente de dialog. — De ce dracu* nu t a i comunicat şi ei acesft lucru ? Sunt sigur că ar fi înţeles situaţia şi n-ar fi rupt contractă cu tine î Nu aveai dreptul să acţionezi în felul acesta. Te previn că dacă va avea de suferit nişte daune morale şi materiale^ vei mai auzi vorfoin&u-se de mine ! Am destule relaţii pentru a te distruge l — Simon, jur că nu am nici tm amestec în desfăşurarea întâmplărilor. Simon ? Prenumele nu-i era necunoscut dar era incapabilă să spună cui ii aparţine. — Spui că n-ai nici un amestec,, stimabij19 —

işmmM le ? Hai că mă faci să râd ! Dragul meu, ai reputaţia că nu laşi nimic la voia întâmplării ! Despre ce vorbeau cei doi ? Ah, numai dacă ar putea deschide ochii pentru a-şi da seama despre ce este vorba... Ceaţa care se lăsase în mintea ei deveni şi mai deasă şi ea căzu din nou în somn. Când se trezi, câteva momente mai târziu, cineva continua să vorbească lângă ea. Acesta ţinea chiar mâna ei şi o mângâia uşor. — Mamă, nu înţeleg de ce-şi revine atât de greu. Ce mă fac dacă... Cred că nu voi putea trăi fără ea ! — Alistair, nu fi ridicol! Doctorul ţi-a spus că totill decurge normal. Linişteşte-te, se va trezi în curând. Ilona strânse uşor mâna lui Alistair şi reuşi cu greutate să-şi deschidă pleoapele. Ochii săi verzi erau încă tulburi din cauza anestezicului. Ea se strădui să zâmbească. — N-ai voie să vorbeşti, draga mea, o avertiză el grijuliu. Mulţumeşte-te să-mi faci un semn pentru a răspunde la întrebări. Te doare ? Ea clătină din cap cu dificultate, regretând faptul că nu poate să-1 liniştească. Părea atât de nefericit! Părul lui, de obicei atât de îngrijit, era în dezordine şi ea înţelese că din cauza nervozităţii, el îşi trece mereu mâna prin buclele castanii. Sărmanul meu iubit... se gândi ea, înduioşată. Nu avea din păcate 120

ait mijloc de a-1 linişti decât strângându-i mâna fierbinte. Apăsarea ei uşoară păru că-1 linişteşte, deoarece expresia îngrijorată de pe chipul lui dispăru imediat, lăsând loc unui surâs cald. Ilona se uită în cameră şi zări silueta grăsuţă a lui Mattie la capul patului. — Cum te simţi, draga mea !? exclamă aceasta sărutând-o pe frunte. Sunt atât de mulţumită că totul a reuşit cu bine ! Profesorul consideră că operaţia a reuşit pe deplin, îţi va spune el însuşi acest lucru când va veni în vizită. Draga mea, odihneşte-te acum. Te lăsăm să dormi. Alistair se ridică s-o însoţească pe mama sa, dar Ilona nu-i dădu drumul mâinii şi el se aplecă asupra ei : — Vrei să mai rămân puţin ? Ea dădu afirmativ din cap şi el se aşeză pe marginea patului. Peste câteva clipe eă ador-* mi senină, abandonându-se moleşelii care o cuprinsese. *

*

Duminica următoare, Ilona stătea în capul oaselor în pat şi plină de energie, începu să se machi-eze. Era fericită şi încrezătoare în viitor. Ian se declarase satisfăcut de intervenţia chirurgicală. Nu va putea vorbi până când 121

doctoral nu-i va permite acest lucru, dar ea avea răbdare. Era puţin îngrijorată, căci Ian nu-i spusese nimic despre posibilitatea de a cânta din nou. Totuşi, nu-i mai păsa de cariera ei ! Viaţa ei se schimbase atât de mult de când Alistair o regăsise ! Reuşita profesională trecuse pe planul al doilea. Alistair se comporta ca un cavaler şi-i aducea in fiecare zi flori şi cadouri mM şi sentimentale, ca de exemplu o broscuţă verde din jad care o priwa din celălalt capăt al camerei î Faptul că nu putea vorbi nu era un impediment important. Petreceau fore întregi ţinându-se de mână, fericiţi că sunt împreună. Astăzi însă îi va face o surpriză ; Ian îi permisese să vorbească rrt şoaptă dacă gâtul n-o durea prea tare. Se hotărâse să-d vorbească numai lui, căci efortul de a rosti câteva cuvinte era destul de obositor. Zâmbind, ea întinse mâna spre ziarele de duminică. Era distracţia ei preferată să frunzărească în pat paginile care conţineau diferite ştiri despre persoanele pe care le cunoştea. Nu era doritoare de cancanuri, dar acum se plictisea în spital şi micile sale plăceri de a verifica dacă presupunerile i se adeveresc, nu făceau rău nimănui. Atunci când nimerea exact, bătea, din mâini ca o fetiţă, dar păstra victoriile pentru ea ! Ajunsă la articolul care-o interesa, ea fu mai întâi dezamăgită : era vorba de persona122

lităţi din sudul Australiei pe care nu le cunoştea prea bine. Deodată, atenţia ei fu atrasa de un scurt comentariu în josul paginii. „Ce industriaş de marcă a fost văzut la compania unei vedete strălucitoare a mujicii uşoare? Nici mai mult mei mai puţin decât Alistair Mc Lean, binecunoscutul om de afaceri din oraşul oostra* despre care se zvoneşte că a cumpărat recent firma de discuri Fame. Am aflat din surse demne de încredere că domnul Mc Lean a început o campanie intensă de a atrage colaborarea unor cântăreţi celebri care sunt o garanţie din punct de vedere financiar. Oare steaua în discuţie face parte din viitoarele nume de pe discurile casei Fame 1 Sau framoasa vedetă este la Adelaide din motive personale ? Misterul rămâne întrebată în această privinţă* superstarul muzicii uşoare australiene ne-a răspuns sec : „Fără comentarii'*.. Pe moment rămase pietrificată de stupoar e Totul devenea clar, înfiorător de clar. Alistair se servise pur şi simplu de ea. Iată motivul pentru care se arătase atât de enigmatic în privinţa activităţii sale... Era evident că au putuse vorbi despre meseria lui fără să^şi dezvăluiască planurile ! Oh, Doamne, cât de naivă fusese... Atât de naîvă încât îi mărturisise tot ce-4 interesase, inclusiv combinaţia pe care o pusese la punct cu Simon ! Ziarul îî tremura în mâini. Acum înţelegea totul, dar absolut totul f Cunoştea destul de 123

bine lumea artistică pentru a şti că Fame avea nevoie de cel puţin un an pentru a se reface pe piaţa discurilor. Ea însăşi îi furnizase lui Alistair informaţia că va putea imprima mai multe discuri cu melodiile sale, chiar dacă nu mai putea cânta vreodată. Ce pomană pentru el! Nu este de mirare că a sedus-o pentru a întări legăturile dintre ei, mai ales că acestea îl vor fi ajutat să treacă peste dificultăţile lansării discurilor... Ghiar în seara când îi destăinuise planul ei o făcuse iubita lui. Exact în seara când aflase proiectele ei puse la punct de Simon ! Ilona era uluită de atâta cinism. Fusese atât de blând cu ea... Atât de delicat şi de înţelegător... Toate mângâierile şi sărutările a căror căldură o mai simţea pe piele, nu erau decât o comedie ? La gândul acesta, inima ei bătu să-i spargă pieptul. Cum de se lăsase amăgită de el ? Totul fusese atât de simplu, de pur şi de firesc... Oh, Dumnezeule Ar fi vrut să urle de durere şi furie. Alistair Mc Lean se comportase ca un monstru, şi nu va rămâne nepedepsit ! Se va răzbuna, da, se va răzbuna şi-1 va face să bea din cupa înfrângerii. Lacrimi de furie, dar şi de durere, îi şiroiau pe chipul crispat. Simţea că suferise o pierdere imensă. In mod brutal, toate speranţele i se năruiseră, iar viaţa ei era distrusă. De ce Alistair nu-i spusese adevărul ? Dacă ar fi ştiut că Alistair cumpărase firma Fame, ea 124

ar fi semnat contractul in amintirea copilăriei lor fericite I Dar ceea ce făcuse el, depăşise orice limită a cinismului: o determinase să spere în viitorul ei, numai şi numai pentru a fi sigur că melodiile ei vor putea fi imprimate pe discurile firmei Fame ! Niciodată nu va putea să-i ierte o asemenea laşitate. Ilona nu,mai dorea să-şi pună alte întrebări pentru a-i găsi vreo scuză. La urma-urmei, el o iubeşte sau ţine la ea, fără să se gândească la ce putea să-i aducă din punct de vedere financiar. Ba nu... Ea cunoştea prea bine combinaţiile sordide ale mediului artistic. Era o lume dominată de bani care erau consideraţi zeul suprem... Nu avea de ce să fie mândră : căzuse şi ea în capcana în care eşuaseră atâţia colegi... îi era ciudă că atâţia ani se străduise să scape de aceste tertipuri josnice! Şi când te gândeşti că în dimineaţa aceasta de duminică crezuse că singurătatea ei luase sfârşit... Sperase că nimeni nu va mai îndrăzni să-i spună „Fecioara de gheaţă". Ştia că în spatele ei partenerii şuşoteau şi o porecliseră astfel... Bărbatul în care sperase cel mai mult o făcuse să cadă în cea mai neagră disperare... Ii va plăti pentru această trădare neruşinată. Şi preţul umilirii sale va fi foarte scump. Trebuia să-i găsească punctul sensibil pentru a-1 lovi şi mai tare. Oare ce putea să-1 usture mai mult decât eşecul discurilor Fame ? Brusc, îi veni o idee extraordinară şi necruţătoare î va contribui la ruinarea campaniei — . Î25 —

publicitare pe care el o începuse deja pentru a anunţa publicul că faimoasa cântăreaţă va imprima câteva melodii la Casa de discuri Fame. îi va da alte benzi de magnetofon cu cântece deja înregistrate pe alte discuri. Ce palmă îi va da lui Alistair, când acesta va constata că nu poate să scoată discurile anunţate cu surle şi tobe. Cu o mână nervoasă, îşi şterse lacrimile care-i udaseră obrajii palizi. Aljstair nu merita un astfel de sacrificiu din partea ei! Dealtfel, nici un bărbat nu merită să fie plâns de către femei. Acum de-abia înţelesese cum trebuia să procedeze. După ce-i va da lui Alistair o lecţie usturătoare, se va distra foar^te mult când îşi va bate joc de bărbaţi. Niciodată .nu va mai fi victima sentimentelor sale cinstite faţă de bărbaţi. Niciodată ! De acum înainte, ea va fixa condiţiile, iar preţul pe care bărbaţii vor trebui să-1 plătească pentru a se bucura de farmecele ei, va fi foarte ridicat... Ca în fiecare dimineaţă, profesorul Ian Anderson veni la vizită la ora nouă. Părea foarte preocupat şi începu să-i mărturisească motivele, înainte ca ea să încerce să vorbească : — Dragă Ilona, avem o problemă de rezolvat. Presa a aflat, cine ştie cum, de prezenţa ta la clinică. în ciuda eforturilor domnului Cantrell pentru a-i convinge că nu este vorba decât de o infecţie benignă, nu mai ştim cum să-i ţinem pe ziarişti departe de —

— 126

tine. Suntem obligaţi să te transferăm la o altă clinică. Ilona făcu o strâmbătură. în momentul când îşi luă carneţelul şi creionul pentru a-i scrie o întrebare profesorului Anderson, aşa cum procedase de când fusese operată, auzi vocea lui Alistair pe culoar, puternică şi încărcată de furie : — Dacă nu-mi daţi voie să trec, stimată doamnă, vă dau deoparte cât ai zice peşte ! Sunt într-adevăr un prieten al domnişoarei Craig. Puteţi citi ştirea asta în toate ziarele de dimineaţă ! Ilona surâse profesorului şi se hotărî să-şi încerce vocea. Un hârâit încă răguşit ieşi din gâtul ei, dar nu mai simţea nici o durere. Cu ochii strălucind de bucurie, ea spuse în şoaptă : — Aş da orice să-1 văd pe celebrul om de afaceri Mc Lean certându-se cu infirmiera şefă... Ştiţi foarte bine că nu suportă contrazicerea. Ian îi surâse la rândul său. — Infirmiera este o femeie seducătoare. Poate că va reuşi s-o îmblânzească. Dacă judecăm după tăcerea de pe culoar... — Nu cumva vreţi să mă faceţi geloasă ? îl întrebă Ilona făcând o mutră bosumflată. — Hm, cine ştie ? Cred că toţi ţi-au spus deja că sunt celibatar, liber şi pe jumătate îndrăgostit de pacienta mea preferată. —

127

!

Ilona observă că tonul lui era mai serios decât dorise şi că gluma nu prea avea un suport real. începu să-şi facă scrupule : să fie atât de crudă încât să profite de sentimentele lui Ian faţă de ea ? Nu se mai gândi la acest subiect, căci ştia că bărbaţii nu aveau această pornire de iubire sinceră. Era timpul să treacă, la luptă şi să aplice loviturile pe care bărbaţii le merită. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ! Ceilalţi bărbaţi vor plăti pentru mârşăvia lui Alistair, oricare ar fi consecinţele dureroase ale înfrângerii lor. Ea. îi aruncă doctorului o ocheadă plină de farmec. •— N-ar trebui să-1 lăsaţi înăuntru pe domnul Mc Lean ? Oricum, el va putea să ne ajute să rezolvăm problema noastră... Ian o aprobă, deşi fără tragere de inimă. — Ai dreptate. îţi interzic categoric să vorbeşti. Ai făcut.deja destule eforturi pentru astăzi. — La dispoziţia dumitale, dragă profesore... adăugă Ilona cu un surâs de madonă. După câteva clipe, Alistair intră ca o furtună, extrem de mânios. Ilona, spre surpriza şi plăcerea doctorului, îl apucă de mână şi-şi apropie faţa de halatul lui alb. Gestul ei îşi atinse scopul. Alistair păli la chip, în timp ce ea îi aruncă un surâs plin de condescendenţă şi indiferenţă, 128

— Cred că ai citit ziarele !? explodă Alistair, „Reacţionează ca un câine căruia i s-a luat osul... se gândi ea; îşi merită însă soarta !" Ian vorbi în locul ei. — Nu ştiu ce scriu ziarele, zise profesorul pe un ton destul de sec, dar este sigur că avem o problemă de rezolvat cu ziariştii aici la clinică. — Singura problemă care mă preocupă este ştirea din ziare cu privire la mine şi la Ilona ! rosti Alistair pe un ton ridicat. Se vedea clar că doreşte să rămână singur cu ea, dar doctorul se prefăcu că nu înţelege intenţia lui şi continuă să susţină cu insistenţă : — De-abia reuşim să-i ţinem ia uşă pe reporteri. Am hotărât s-o transfer pe Ilona la o altă clinică, sub un nume fals, dar ea consideră că aveţi o altă idee. Cei doi bărbaţi discutară un moment sub privirea atentă a pacientei. Aceasta începu să aibă impresia că este un obiect de care ei doreau să scape cât mai repede. Furioasă, exclamă indignată : — Tăceţi ! Ştiu că nu trebuie să vorbesc, Ian, dar mi se pare să este necesar să-1 anunţi pe Simon ! Numai el şi cu mine suntem singurii care pot lua cea mai bună hotărâre. Odată ce lăsă să-i scape aceste vorbe, ea îşi muşcă buzele, hotărâtă să nu mai deschidă 129

gura, Alistair se uita la ea cu un aer uimit ; furia sa se risipi ca prin farmec. — Poţi vorbi ! exclamă el după câteva clipe de uluială şi se aplecă s-o sărute. Oh, Doamne... Nici nu ştii cât de uşurat mă simt. „Bineînţeles că-ţi pare bine, îşi spuse Ilona în sinea ei, curioasă să vadă până unde are el de gând să meargă cu prefăcătoria. Dacă pot vorbi, voi reuşi în curând să cânt... şi să aduc mulţi bani în casieria firmei tale I" Ea îi aruncă o privire întunecată în timp ce doctorul părăsi încăperea pentru a yorbi cu Simon. „Ce drăguţ din partea lui" se gândi Ilona. Imediat ce rămaseră singuri, Alistair se aşeză pe marginea patului. — Ai aflat, nu-i aşa ? Te rog, Leni, lasă-mă să-ţi explic. — Ce să-mi explici ? şopti ea. Expresia chipului lui Alistair era încordată. — Relaţiile mele cu firma Fame... Ea îşi retrase brusc mâna la încercarea lui de-a o mângâia. — Sunt foarte clar explicate în presă, nu-i aşa ? — Nu, ăsta-i necazul. Este vorba de o neînţelegere groaznică, te rog să mă crezi ! N-am ştiut că Megan a luat contact cu Simon şi... în urma dineului, deşi am descoperit totul, era prea târziu să mai intervin. Afurisită treabă, oh, dac-ai şti ce şoc am avut în acel mo130

merit ! îmi era atât de frică să nu mă judeci greşit... Nu mai ştiam ce să fac pentru a restabili legăturile durabile şi sincere dintre noi. — După câte se spune, eşti un om de afaceri fără pereche, care nu lasă nimic la voia întâmplării, îi tăie ea vorba pe un ton de gheaţă. Orice-ai spune, şi eu mi-am dat seama de acest lucru. Pentru că este prea târziu să revenim asupra contractului, rămânem în relaţii de afaceri, dar numai pe acest plan. Expresia nedumerită a chipului lui Alistair îi dovedi cât se poate de clar că vorbele, sale îşi atinseseră ţinta. Era bucuroasă din cauză că triumfase, dar inima ei sângera de durere şi disperare. Dorea din tot sufletul să şe arunce de gâtul lui şi să-i spună că-1 iartă. Vroia să-1 roage să ia totul de la început... Dar mândria ei fu mai puternică şi o împiedică să pronunţe cuvintele care-i stăteau pe limbă. Cu moartea în suflet, se uită la Alistair care nu scoase nici o vorbă şi se îndreptă spre uşă. In momentul când ajunse în prag, se întoarse spre ea. Privirea lui era plină de o furie neputincioasă. Cu maxilarele crispate, el rosti pe un ton pierdut: — Facă-se voia ta... Să nu-ţi închipui însă că voi dispare atât de repede din viaţa ta. Leni dragă, trebuie să mă asigur că investiţia mea este rentabilă. Trebuie să te resemnezi cu gândul că ne vom vedea zilnic, iubita mea !

Ea se înfioră la auzul vorbelor lui care o răniră mult, căci tonul vocii era dispreţuitor şi impregnat de ură. Cuvintele lui avură efectul unui duş rece după o baie caldă. Cuprinsă de tremur, dorea să moară... Ranchiuna însă îi învălui inima şi orgoliul nemăsurat fu mai tare decât remuşcările ei sincere. De acum înainte, când va trebui să interpreteze nefericirea unei inimi zdrobite, va şti să exprime acest chin din proprie experienţă. Cel puţin nenorocirea ei îi va îmbogăţi capacitatea de redare artistică a melodiilor... Era încă în baie, unde îşi făcea un machiaj uşor pentru a-şi ascunde urmele lacrimilor, când auzi paşii unor vizitatori în camera ei. Erau Mattie şi Simon şi prezenţa lor o reconfortă. — Te-ai certat cu Alistair ? o întrebă imediat prietena ei în timp ce ea se urca în pat. L-am întâlnit pe culoar şi părea furios ca un -urs întărâtat ! De-abia mi-a spus două vorbe. — Aşa e, confirmă Simon pe un ton neliniştit. Părea atât de grăbit, adăugă el. — Am avut un schimb de replici în legătură cu o problemă de afaceri. A fost un diferend de ordin... profesional... articulă ea cu greutate. Ilona vorbise mai mult decât ar fi trebuit şi acum o durea gâtul. — Ai aflat deja ? o întrebă impresarul. — Ce să afle ? interveni Mattie, perplexă. 132

—

— Nu-i nimic, Mattie,.. şopti Ilona. Nu este o problemă stringentă... Ceea ce trebuie să facem este să scăpăm de reporteri. Simon clătină din cap şi Ilona îşi dădu seama că nu anunţa nimic bun. Simon se înfuria foarte rar. Totuşi, când se întâmpla acest lucru, era mai bine să nu-i stai în drum... — Simon ! îl rugă ea. Te asigur că incidentul din presă n-are nici o importanţă pentru mine. Vrei să te concentrezi să găseşti o soluţie pentru problema pe care ţi-am prezentat-o ? Este bine să nu ne mai ocupăm de altceva. Mattie se încruntă : era evident că Ilona vorbise prea mult şi trebuia neapărat să se odihnească. — Draga mea, încetează cu discuţia. Imediat ! ordonă . Mattie pe un ton categoric. Dealtfel, este absolut necesar să vorbeşti numai strictul necesar şi mai ales cu cine trebuie ! Mattie ieşi val-vârtej din cameră, cu o expresie hotărâtă zugrăvită pe chipul ei împurpurat. Simon. îi luă mâna Ilonei. — Să ştii că l-am prevenit pe Alistair că dacă îţi va face rău. am să-1 distrug, spuse el pe un ton grav. N-a-fost o ameninţare în van Va plăti foarte scump faptul că a pus ochii — mai ales mâna — pe tine. Te asigur că nu va scăpa aşa uşor de pedeapsa mea ! 133

— Simon... Alistair este problema mea, şi vreau s-o rezolv eu însămi. Totul s-a întâmplat numai din cauza mea. Dacă nu era el, era un alt bărbat. Trebuia să încep să cunosc viaţa, asta-î tot... Iţi interzic categoric să te amesteci unde nu-ţi fierbe oala. — Dacă o iei pe tonul ăsta... suspină Simon. Bine, îl las în pace, dar nici nu-ţi închipui ce plăcere aş avea dacă l-aş face de râs în ochii tuturor celor care lucrează în lumea artistică... Ea surâse cu tristeţe. In ciuda situaţiei critice în care se afla şi a declaraţiei de război, impresarul se dovedise a fi extrem de credincios şi acest lucru o înduioşă. Cel puţin Simon este capabil de orice sacrificiu pentru a-i veni în ajutor ! — Cred că ai depăşit măsura, protestă ea cu vehemenţa. Simon, îţi cer un singur lucru : alungă-i, te rog, pe reporteri. Trimite-i la adresa lui Alistair, oriunde, numai aici nu ! Din momentul de faţă trec eu la iniţiativă. De acord ? — Ce dracu' vrei să pui la cale ? o întrebă Simon făcând o mutră nedumerită. — Nici eu nu ştiu încă... Cu toate acestea prefer să rezolv singură această problemă. — In orice caz, dacă ai nevoie de ajutor... El se opri, căci uşa se deschise şi Mattie împreună cu Ian Anderson intrară în grabă.

— Se pare că pacienta mea nu-mi ascultă sfaturile ! exclamă profesorul. Gata, s-a terminat pentru astăzi. Trebuie să te odihneşti. Domnul Cantrell va veni să te vadă mai târziu. Mattie şi Simon o sărutară cu căldură şi promiseră să-i facă o vizită chiar în după-amiaza aceea, Ian îi dădu un calmant şi ea adormi aproape imediat. Când se trezi, câteva ore mai târziu, Ilona se simţi mult mai bine. Rose intră în cameră cu o tavă încărcată cu sandvişuri şi o cană de ceai. — Ai trecut peste prânz, draga mea. Acum îţi aduc cina ! — Rose, eşti atât de bună cu mine, murmură Ilona. Infirmiera roşi de plăcere la auzul complimentului şi se îndepărtă fredonând o melodie. Ilona recunoscu unul din ultimele şlagăre pe care le lansase acum o lună. Se ridică în capul oaselor, odihnită şi hotărâtă să înfrunte cu energie situaţia dificilă în care se afla. Când Mattie şi Simon trecură s-o vadă, fură încân-. taţi de schimbarea, care se citea pe chipul ei — Am discutat-cu Ian, o anunţă Mattie Cel mai bine ar fi să vii să stai în apartamentul lui Alistair, unde voi putea să mă ocup de tine. Scumpul meu fiu nu va locui cu tine şi nu ne va stânjeni, deoarece trebuie ,să plece câteva zile într-o călătorie de afaceri. 135

Ilona îşi reţinu un suspin de uşurare. Se temuse că va fi nevoită să-1 vadă în fiecare zi, după cum îi promisese. Răgazul neaşteptat care se ivise îi dădea prilejul să-şi pună ordine în gânduri. Simon îi întrerupse visata : — Deoarece apartamentul lui Alistair nu se află prea departe de clinică, Ian va trece să te examineze în fiecare zi. Singura dificultate constă în transportul până acolo. Nu vrem ca reporterii să afle unde locuieşti. Ochii Ilonei se aprinseră. îi plăceau încercările în care trebuia să-şi dovedească sângele rece şi incidentul acesta îi dădea timp să uite de nefericirile sale sentimentale. — Mi-a venit o idee extraordinară... şopti ea. Trebuie să pun la punct câteva amănunte. Mâine, la prânz, doresc să fiţi cu toţii prezenţi în camera mea : Mattie, Simon, Ian şi Alistair. Până atunci planul meu va fi gata. Puteţi avea încredere în mine. — Arăţi mult mai bine ca de dimineaţă, remarcă Mattie. Sper ca şi Alistair să-şi revină în fire, suspină ea şi Ilona o trase spre ea, pentru a o săruta cu multă afecţiune. — Nu te îngrijora pentru el. Este capabil să se descurce singur !

136

I

CAPITOLUL VIII Cu un surâs mulţumit, Ilona se uita la cele cinei „victime'4 care stăteau în picioare în jurul patului. Cu toţii arborau o expresie neliniştită, în afară de Alistair care părea extrem de stânjenit. Lucrul acesta o încânta şi mai mult pe Ilona. — Ştiţi cu toţii că nu am voie să vorbesc prea mult, începu ea cu o voce încă slăbită. Am scris în carnet instrucţiunile pentru fiecare dintre voi. Nu vă rămâne decât să le urmaţi. Alistair încercă să spună ceva, dar ea îi făcu un semn cu mâna şi el renunţă la intenţia sa — Nu, Alistair, nu trebuie Să spui nimic. Vei înţelege totul când vei citi biletul care-ţ: este destinat. Ea înmână fiecăruia câte un plic, inclusiv tinerei infirmiere care se întreba mirată ce rol are în această punere în scenă. Când Rose citi mesajul care-i era adresat, se însenină la faţ? şi ochii îi s6ânteiară de bucurie. Ilona se felicită pentru faptul că o alesese pe Rose penJm

137

tru a duce la bun sfârşit planul pe care-1 concepuse. De când o îngrijea, putuse să-şi dea seama de inteligenţa infirmierei şi de simţul umorului care-i era destul de bine dezvoltat. Era sigură că putea să se Toizuie pe ajutorul ei. — Nu-mi place deloc această înscenare ! bodogăni Alistair. Nu cred că planul va reuşi. Mattie îi adresă un surâs afectuos. — Fiule, nu ai nici un simţ pentru aventură. Din partea mea, consider că planul este foarte bine conceput şi foarte simplu de realizat. Stratagemele cele mai directe au sorţii cei mai buni de reuşită. — Da, cred că putem încerca planul Bonei, fu de acord Simon cu un surâs larg. Oricum, dacă va fi un eşec, eu voi plăti oalele sparte... Brusc, comentariile se auziră din toate părţile şi Ilona trebuii să ridice mâna pentru a-i face să tacă pe musafirii ei. — Reuşita planului este în mâna noastră, a tuturor. De aceea vreau să ştiu dacă vreunul nu este de acord cu el, pentru a găsi o altă soluţie. Cine *este contra ?... Nimeni ? Bine ! In acest caz, la treabă şi pe curând. — în ceea ce te priveşte, cred că o siestă este necesară mai mult ca niciodată, declară Ian cu un surâs care nu avea nimic din încurajarea unui doctor faţă de pacienţii săi. Te lăsăm să te odihneşti. Cu toţii ieşiră din cameră, râzând şi făcându-4 cu mâna, în afară de Alistair. Rămasă —

— 1 3 8

•

—

singură, Ilona surâse eu gândul la succesul său. Era mândră de a fi putut să-şi arate tăria de caracter şi scumpul de Alistair nu era încă la capătul surprizelor ! Mattie se reîntoarse după-amiază, încărcată de pachete. — Draga mea, ţi-am adus tot ce mi-ai cerut. Sper că vei fi mulţumită de cumpărăturile mele ! — Sunt sigură că ai luat tot ce este necesar ! replică Ilona cu un surâs de încântare. Ştii că am încredere în tine... — Draga mea, sunt fericită să te aud vorbind astfel despre mine, rosti Mattie pe un ton neliniştit. Nu vreau să aflu motivul pentru care te-ai certat cu Alistair. Sper însă să vă împăcaţi cât mai repede posibil! Nu cred că este vorba de ceva grav, nu-i aşa ? — Mattie, nu pot să-ţi spun acum care a fost motivul neînţelegerii dintre mine şi Alistair. Oricum, lucrurile se vor clarifica peste câteva zile. Nu fi îngrijorată de asta. Ilona scoase un oftat, căci n-o minţise pe Mattie niciodată şi nu-i plăcea să fie obligată să- facă acum acest lucru. Nu îndrăznea să-i mărturisească atitudinea jignitoare a fiului ei faţă de ea şi cât de mult o rănise. Pentru prima oară, nu putea să i se destăinuiască fără rezerve. Nu avea pe nimeni cu care să-şi împartă durerea. Simon se arătase pornit contra lui Alistair, pe care nu-1 agrease de la prima

lor întâlnire. Ilona rămăsese singură să înfrunte această încercare. Mattie se ridică. — Draga mea, te las să te odihneşti: mâine te aşteaptă o zi grea ! Mă bucur că vom petrece împreună câteva zile înainte de întoarcerea ta la Sydney. Ea se aplecă asupra bolnavei pentru a o îmbrăţişa cu căSdură, îţi doresc noroc pentru mâine. Aş da oricât să asist la scenă ! Dar nu-i nimic, îmi vei povesti totul când vom fi singure... Noapte bună, scumpa mea. •

*

A doua zi dimineaţă, la ora şase şi jumătate, Ilona şi tânăra Margareta Dean—Rose pentru pacienţi — erau ocupate deja cu împachetarea lucrurilor „pacientei", când infirmiera şefă îşi făcu apariţia în cameră, aducând ea însăşi micul dejun. — Domnişoară Craig, trebuie să aveţi energie pentru drum. Profesorul Anderson va sosi peste câteva minute. Ilona începu să mănânce cu poftă şi plăcere. în ciuda tragediei sentimentale care-i zguduise viaţa, era calmă şi aproape fericită : îi plăcea să fie activă şi o amuza la nebunie să fie şefa acestei acţiuni. Ian apăru în pragul uşii şi scoase un fluierat admirativ : bolnava sa era într-adevăr în140

eântătoare în rochia albă simplă şi jacheta roşie asortată cu pălăria suplă din paie... Ilona tocmai îşi ascundea ultima buclă blondă sub pălărie. — Minunat ! exclamă doctorul. Toată lumea te va remarca de la un kilometru. — Este exact ce doresc, zise Ilona cu un zâmbet larg. Margareta Dean îşi ascundea părul castaniu sub o pălărie albă. — Sunt gata, declară ea, aranjându-şi taiorul bleumarin. — Este timpul să înfruntăm haita de lupi... suspină Ilona. Dacă mai sunt aici, desigur ! — Nu spera în lipsa lor, ripostă Ian. Sunt deja o duzină de ziarişti. Simon a anunţat toate redacţiile. Ilona tresări. încă nu-şi regăsise echilibrul nervos. Dealtfel, când va putea să-şi revină complet ? începea să se îndoiască, deoarece Alistair Mc Lean reuşise s-o mâhnească destul de mult. Infirmiera şefă îi conduse pe cei trei conspiratori până la intrarea principală a clinicii şi-şi luă la revedere de la celebra ei pacientă. Ziariştii începură să strige care mai de care : — Domnişoară Craig ! Aici, veniţi aici ! Reporterii se înghesuiră, îndreptând spre ea microfoanele şi camerele de luat vederi, gata să se arunce asupra prăzii. Ilona ştia însă care era preţul pe care trebuia să-1 plătească : câ141

teva minute de tortură pentru mai multe săptămâni de linişte. Ea însăşi alesese această stratagemă : după această punere în scenă, reporterii vor avea un subiect gras pentru articolele lor. Vor avea impresia că au aflat totul despre ea şi o vor lăsa în pace. Ian ridică o mână pentru a face linişte şi strigă cât putu de tare pentru a acoperi vacarmul. — Tăceţi cu toţii! Domnişoara Craig are să vă spună câteva cuvinte. Nu se mai auzi decât murmurul nerăbdător al ziariştilor. Margareta Dean scoase o foaie şi începu să citească pe un ton nervos: — Domnişoara Craig îşi cere scuze că nu poate vorbi ea însăşi dar este în convalescenţă după o intervenţie chirurgicală minoră la laringe. Pentru a grăbi însănătoşirea, nu are voie să vorbească o perioadă de timp. Mă roagă să vă anunţ că-şi va relua activitatea artistică peste puţină vreme. Până atunci, va continua să lucreze pentru firma Fame. în aşteptarea vindecării complete, casa de discuri va imprima melodiile înregistrate de ea pe bandă de magnetofon. Acum nu doreşte decât să se odihnească în apartamentul ei din Sydney, A~ colo îşi va petrece convalescenţa. Imediat ce tânăra infirmieră îşi termină alocuţiunea, întrebările ziariştilor ţâşniră din toate părţile şi de-abia câteva se auziră cu claritate : 1 4 2

—

— Domnişoară Craig, spuneţi-ne care sunt relaţiile cu Alistair Mc Lean, preşedintele director general al firmei Fame ! -— Pe moment, răspunsul este : „Fără nici un comentariu". — O însoţiţi pe domnişoara Craig la Sydney ? Margareta nu-şi putu reţine un surâs plin de încântare, deoarece era exact întrebarea pe care o aştepta. — Din păcate nu, răspunse ea în grabă. Anumite obligaţii familiale mă reţin la Adelaide. Dar sper s-o însoţesc până la aeroport, de unde va pleca împreună cu impresarul ei. Ne scuzaţi, dar trebuie să plecăm la aeroport, altfel domnişoara Craig va pierde avionul ! Ian o luă pe cântăreaţă de mână şi o conduse la maşina sa garată în faţa intrării de la clinică. Ilona se aşeză pe bancheta din spate alături de Rose, iar profesorul Anderson porni motorul în timp ce reporterii imortalizau momentul. Imediat, ziariştii se instalară în vehiculele cu care veniseră pentru a-i urmări până la aeroport. Simon aranjase cu funcţionarii de la aeroport ca Ilona să nu mai suporte formalităţile obişnuite şi să poată să se urce direct în avion. Ian veni cu maşina pe pista de decolare, unde aparatul era gata să-şi ia zborul. Deîndată ce Ilona şi Margareta ieşiră din maşină, Simon le ieşi în întâmpinare şi o sărută cu căldură pe frumoasa sa colaboratoare

îmbrăcată în roşu! Cântăreaţa o salută pe însoţite area de bord care era lângă impresar, apoi o sărută pe infirmieră şi strânse cu căldură mâna doctorului. înainte de a urca scara avionului, făcu un semn de bunăvoinţă spre ziariştii masaţi de-a lungul barierelor de protecţie. Simon o sprijini şi în curând dispăru în spatele uşii aparatului de zbor. Infirmiera şi doctorul se urcară în maşină şi se îndepărtară în grabă de aeroport. — Planul tău a reuşit şi comedia s-a terminat ! exclamă profesorul adresându-se Ilonei, care era aşezată lângă el. Sper ca Margareta să nu aibă neplăceri când va debarca la Sydney. Ilona zâmbi uşor. îmbrăcată în hainele infirmierei, arăta de parcă fusese tot timpul asistentă medicală. — Simon s-a îngrijit de toate, rosti ea pe un ton vesel. A luat cu el haine de schimb pe care ea le va îmbrăca în avion. Nimeni n-o va aştepta la Melbourne, unde avionul va face escală... — Ce se va petrece la Sydney, când Simon va coborî fără însoţitoarea sa ? — Nici el nu va coborî la Sydney ! izbucni Ilona în râs. Soţia lui îl aşteaptă la Melbourne şi de acolo va lua alt avion spre Tasmania. unde-şi vor, petrece vacanţa. Misterul va fi deci complet : Ilona Craig şi impresarul ei au dispărut undeva între Adelaide şi Sydney ! 144

Dacă ziariştii se vor interesa Ia compania de aviaţie, li se va spune că nici un bilet nu a fost eliberat pe numele domnişoarei Craig... înainte ca reporterii să dezlege această enigmă, voi avea timp să petrec câteva zile liniştite ! — Mă uluieşti ! mărturisi Ian Anderson cu un surâs de satisfacţie. Ai pus la punct acest plan cu atâta dibăcie, încât am să te bănuiesc că eşti o spioană profesionistă ! — Oh, totul se datorează faptului că am citit multe romane poliţiste în timpul liber... Amândoi râseră cu poftă. Ian redeveni serios în momentul când intră cu maşina în parcarea subterană de la subsolul blocului unde locuia Alistair. — Un singur amănunt mă deranjează... rosti el pe un ton obosit. Nu înţeleg de ce vrei să stai la Alistair. In ultimele zile nu te-ai înţeles prea bine cu el! — Tocmai aici începe faza a doua a planului meu, replică ea cu o voce misterioasă. în momentul când uşa liftului se deschise şi se găsiră în faţa lui Alistair şi a mamei sale, Ilona îl luă de braţ pe doctor şi-i spuse pe un ton dulce : — Ţi-am amintit oare că Alistair va fi absent câteva zile, dragul meu Ian ? Ea îi adresă lui Alistair un zâmbet mieros, dar acesta, la auzul vorbelor ei, se făcu negru la faţă. Ian şi Mattie păreau destul de dezorien145

taţi, astfel că nimeni nu îndrăzni să scoată vreun sunet. Situaţia în care se aflau părea extrem de tensionată şi timp de câteva clipe, Ilona şi Alistair schimbară nişte priviri încărcate de reproşuri. Prietenul ei din copilărie îi luă valiza care se găsea lângă ascensor şi rosti cu un glas crispat: — Văd că totul este pus la punct şi eu nu vă mai pot fi de folos. Am să vă las singuri. După ce lăsă valiza pe covor, Alistair se postă în faţa doctorului şi-i aruncă o privire de gheaţă. — Presupun că mă însoţiţi, nu-i aşa ? Nu cred că prezenţa dumneavoastră mai este necesară. Sărmanul Ian rămase şi mai neajutorat. — Am vrut să văd cum se intalează Ilona., dar... —: Mama mea este în stare să se ocupe de domnişoara Craig! îl întrerupse cu tărie Alistair. Este inutil să mai rămâneţi aici. Veţi veni s-o vedeţi în fiecare zi! Nefericitul medic nu ştia ce să mai zică şi bâigui câteva cuvinte : — Eu... trebuia... — Nu te nelinişti, dragă Ian, şopti Ilona luându-1 de braţ. Ne vedem diseară, eşti mulţumit ? — Vei aranja întâlnirea prin telefon ! explodă Alistair furios, conducându-1 pe rivalul său spre ascensor. — _ 146

După plecarea celor doi bărbaţi, Mattie se întoarse spre protejata sa cu o înfăţişare supărată. — Ce este comedia asta ? o întrebă mânioasă. După câte ştiu, nu eşti îndrăgostită de Ian ! — De ce nu ? replică Ilona îmbufnată. Mattie îşi muşcă buzele de ciudă. — Copila mea, este bine să fii atentă ce faci... Te joci cu focul. Alistair nu este omul să suporte acest gen de glumă. Ilona făcu ochii mari. — Dar eu nu sunt legată de el î — Tot ce se poate, murmură Mattie. îl cunosc destul de bine pe fiul meu şi ştiu că el doreşte să-i aparţii cu totul. Nu-i place să piardă. Nici nu vreau să mă gândesc cum va reacţiona în caz că te pierde... — N-are decât să se descurce ! exclamă Ilona înfuriată. îşi dădea seama foarte bine că prietena ei îi reproşase comportarea şi se simţea vinovată de tot circul pe care-1 făcuse. — Nu ştiu ce urmăreşti, continuă Mattie, dar n-ar trebui să te serveşti de Ian ca de un ţap ispăşitor. Rişti să-1 faci să sufere şi nu este corect din partea ta, mai ales că ţi-a salvat vocea ! — îmi dau seama perfect ce trebuie să fac. Problema a fost că nu aveam pe altcineva 147

pentru a-mi realiza planul, dar îţi jur că nu-l voi răni. — Poate că este prea târziu... comentă calmă mama lui Alistair. Ilona tresări speriată. — Oh, Mattie ! îmi pare rău, n-am vrut niciodată să-I pun într-o asemenea postură pe salvatorul meu. — Draga mea, trebuie să te gândeşti la toate. Acum nu avem decât să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. Până atunci să începem cu instalarea ta. Ian îi telefonă după-amiază şi Ilona îl linişti spunându-i că totul este în regulă, dar se supără când auzi că doctorul nu poate trece s-o vadă. Ea se gândi că profesorul se simţise stânjenit de rolul pe care-1 jucase, dar cu puţin noroc, va uita straniul comportament al bolnavei sale şi ei vor redeveni cei mai buni prieteni din lume... •

*

A doua zi, Ian o vizită dar păstră o atitudine rezervată, deşi prietenoasă. Ilona fu mulţumită cu poziţia lui }\ zilele alături de Mattie se scurseră liniştit şi fără nici un incident. Totul rămase în regulă până la sosirea benzilor magnetice cu poşta de dimineaţă. Se părea că totul se va decide foarte repede.

Ilona recunoscu imediat pachetul atât de aş-

teptat, deoarece purta scrisul lui Simon. Peste puţină vreme, Alistair sună s-o anunţe că va sosi a doua zi, la ora prânzului. Inima ei începu să bată neliniştită : soarta nu-i lăsa timpul pentru a executa partea a ăoua a planului ! Hotărârea ei era însă luată : va încerca să facă tot ce depinde de ea pentru a duce la bun sfârşit ceea ce plănuise. Nu mai putea da înapoi. Vizita cotidiană a lui Ian îi rezervă o surpriză de proporţii : doctorul era însoţit de Margareta Dean care strălucea de fericire. — Am ştiut că vrei s-o revezi pe infirmiera care a jucat un rol atât de important în piesa ta, zise Ian zâmbind cu căldură. Mi-am permis, de aceea, să vin eu Margareta. — Ai avut o idee genială ! exclamă Ilona bucuroasă. După cum se comportau doctorul şi infirmiera, era clar că nu erau simpli prieteni... Descoperirea aceasta fu pentru ea o uşurare fără margini : nu mai trebuia să-şi facă probleme din pricina lui Ian. Din fericire, comedia pe care o jucase nu avusese consecinţe dramatice. Doctorul îi examină gâtul şi declară că nu mai are nevoie de ajutorul lui : totul merge spre vindecare completă. — Vrei să spui că pot să cânt din nou ? îl întrebă ea, strălucind de mulţumire. 149

— Nu înainte de a mai trece câtva timp : să zicem câteva săptămâni, fu avizul lui Ian. Este mad bine să fim prudenţi. Voi mai trece să te văd din când în când. Dacă ai nevoie de ceva, să apelezi de urgenţă la mine. Margareta îmi va transmite mesajul. Ilona rămase nedumerită, în timp ce doctorul şi infirmiera pufniră în hohote de râs. — Da, explică Margareta, mi-am schimbat serviciul. Am devenit asistenta lui Ian. — Sper că va accepta să fie alături de mine în afara clinicii, mai devreme sau mai târziu ! adăugă medicul surâzând mereu. Ilona se uita la ei, înduioşată. Acum ar fi avut ocazia să-şi ceară scuze faţă de Ian şi să-i explice de ce se comportase astfel cu el, dar nu avu curajul. Se vedea că Alistair o făcuse să-şi piardă spontaneitatea şi impulsivitatea cu care se obişnuise să se adreseze celor dragi. Devenise extrem de vulnerabilă şi era mereu în defensivă. îşi promise totuşi că într-o zi, îi va destăinui totul. După plecarea doctorului şi a Margaretei, Mattie o anunţă că trebuie să facă unele cumpărături. Ilona rămase singură cu pachetul cu benzi magnetice... Avea conştiinţa încărcată, deoarece va face un lucru foarte rău. Dar Alistair nu procedase la fel, fără să aibă nici un scrupul ? Nu vedea de ce trebuia să se jeneze... 150

Benzile magnetice se găseau într-un pachet legat cu sfoară şi ea se gândi să-I deschidă fără să se observe. Se duse la biroul lui Alistair şi căută până descoperi o foarfecă. Putea acum sa deschidă pachetul fără să lase urme. Desfăcu cu grijă sigiliul şi scoase cele două casete care aveau etichete cu titlurile melodiilor. Acum planul ei era pe jumătate gata : va pune etichetele pe alte casete... Se îndreptă spre etajera cu discuri şi alese două casete pe care vroia să le pună în pachet. Citi cu amărăciune titlul uneia dintre casete : „Baladă pentru o inimă zdrobită". Titlul era foarte potrivit... După ce înlocui benzile, puse sigiliul la loc cu o artă demnă de un răufăcător priceput şi zâmbi mulţumită. Acum ce să facă ? Să distrugă benzile, sau să le şteargă ? în ultima clipă îşi dădu seama că impresarul ei avusese grijă să împiedice o manevrare greşită a lor, crestându-le pe margini. La urma-urmei, procedase foarte bine * ce păcat ar fi să se piardă în câteva minute atâtea ore de muncă îndârjită ! Nici o răzbunare n-ar putea justifica o asemenea pierdere. Ţinea încă în mână cele două casete când auzi ascensorul că se opreşte la etajul ei. Mattie ! In grabă, ea puse benzile pe etajeră, acolo unde se aflaseră celelalte. Mama lui Alistair făcuse cumpărături pentru cina de a doua zi. Părea atât de bucuroasă de reîntoarcerea fiului ei şi de revederea celor —151

—

doi îndrăgostiţi, încât Ilona simţi nevoia să-i spună adevărul: ea nu va fi prezentă la masă. Totuşi nu îndrăzni s-o rănească prea tare pe prietena ei de o viaţă. Ar fi fost un lucru groaznic. N-ar fii putut să-i ofere explicaţiile cuvenite, căci buna sa prietenă ar fi fost pusă într-o situaţie dificilă. Ilona era sigură că femeia din ea ar înţelege hotărârea ei. Dar mama ? Putea să-şi condamne propriul fiu ? Mai bine să păstreze tăcerea... Ilona trecu prin chinuri groaznice, deoarece se strădui să nu lase să se vadă intenţiile sale. Mattie îi ghici frământarea, dar crezând că Ilona este nervoasă din cauza reîntoarcerii lui Alistair, îi propuse să se culce mai devreme. Ilona acceptă cu uşurare sfatul lui Mattie, sperând să-şi calmeze bătăile dezordonate ale inimii cu lectura unei cărţi, dar totul se dovedi zadarnic. Până la urmă se cufundă într-un somn agitat, cu vise groaznice în care Alistair o săruta şi o strângea în braţe... Dimineaţa era trasă la faţă şi cu nervii la pământ. în timpul micului dejun îi comunică prietenei sale că trebuie să iasă în oraş. — Mattie... intenţionez să mă duc la bancă pentru a mă asigura că anumite operaţiuni au fost făcute aşa cum trebuie în contul meu din Sydney. — Nu-i nevoie să te deranjezi, mă duc eu în locul tău ! exclamă Mattie bucuroasă că-i 152 —

'

face

un serviciu. Dă-mi numărul contului. Ilona rămase la ideea ei. — îţi mulţumesc, dar trebuie să merg eu însămi la bancă. Trebuie să semnez două sau . trei viramente, în cazul că va trebui să-mi prelungesc şederea La Adelaide. Mattie se lumină la faţă. — Draga mea, sunt atât de mulţumită ! înseamnă căte-ai împăcat cu Alistair, nu-i aşa ? Ilona nu vru s~o dezamăgească. Ştia că decepţia ar fi un lucru groaznic pentru Mattie şi de aceea preferă să nu-i spună nici da, nici nu. — Spune-mi... Nu ţi-e frică să fii recunoscută ? o întrebă Mattie. — Fii liniştită, am prevăzut totul : nişte jeanşi vechi, ochelari negri şi o eşarfă pentru a-mi ascunde părul. în plus, voi cere să fiu primită în biroul directorului agenţiei. — Nu vrei să te însoţesc ? — Nici vorbă ! exclamă Ilona, căutând s-o liniştească. Ştiu că ai multe de făcut aici. Voi fi fericită să mă pot plimba singură, după ce am stat atât de mult în casă !

153

CAPITOLUL IX După câteva minute, Ilona îşi luă la revedere de la prietena ei, cu inima strânsă. — Mattie, te iubesc... îi şopti ea sărutând-o cu căldură înainte de a intra în ascensor. Când uşile automate se închiseră, rămase în minte cu figura nedumerită a „mătuşii sale". Expresia îngrijorată a mamei lui Alistair fu pentru ea o veritabilă caznă. „Doamne", se rugă ea cu fervoare, ştergându-şi o lacrimă care-i umezi obrazul, „fă ca Mattie să nu aibă pică pe mine. într-o zi, îţi voi explica totul, draga mea, şi-mi vei da dreptate. Sper să mă înţelegi !" Ea sări în taxiul care-o aştepta cu un suspin de uşurare şi-i dădu şoferului adresa băncii. N-o minţise pe Mattie în această privinţă : trebuia să treacă pe la bancă pentru a semna anumite viramente, căci intenţiona să se întoarcă la Sydney cât mai târziu. Cu o seară în urmă, îşi spusese totuşi, că cea mai bună soluţie ar fi reîntoarcerea ei acasă. Şi-ar fi regăsit apartamentul şi ar fi foşf 155

înconjurată de numeroşi prieteni, inclusiv Simon şi Ruth care reveniseră din vacanţă. Pe când căuta cecurile în poşetă, găsi cheia de la bungalow. Uitase să i-o înapoieze lui Alistair ! Brusc, imaginea locului sălbatic şi izolat îi reveni în minte. Ar fi bine să stea acolo o vreme singură cu gândurile ei şi poate că va şti să găsească o soluţie. Desigur că dorinţa de a sta acolo fără ştirea lui Alistair şi a mamei sale era un fel de trădare. De fiecare dată când o chinuiau remuşcările, recurgea la un argument suprem : la urma-urmai, Alistair o înşelase fără jenă. Acum vor fi chit ! Fără să-şi dea seama unde se află, lăsă să-i scape câteva cuvinte şi şoferul se uită mirat în oglinda retrovizoare. Ea se prefăcu că tuşeşte pentru a-i risipi bănuielile. Când ajunseră în faţa băncii, şoferul îi aruncă o privire curioasă. — Mi se pare că v-am mai văzut undeva... murmură el pe când îi dădea restul. — Sunt sigură că nu ne-am mai întâlnit ! replică ea cu uşurinţă. — Scuzaţi-mă, m-am înşelat...' Şoferul o salută politicos şi ea respiră adânc înainte de a pătrunde în holul clădirii cu geamuri fumurii. Avea nevoie de tot calmul pentru a trece cu bine peste această încercare. Tot planul ei se baza pe rezolvarea problemelor de

Ia bancă şi nu ştia cum va fi primită de funcţionarii de aici. Se apropie de biroul de informaţii, cu teamă în suflet. Avea nevoie de câtva timp înainte de a redeveni femeia sigură pe ea şi cu aplomb. Alistair îi transformase complet viaţa... Reuşi totuşi să ia un aer hotărât şi ceru să fie primită de directorul băncii. Funcţionara de serviciu făcu câteva nazuri, căci nu ştia care este motivul pentru care clienta nu-şi declină identitatea, dar până la urmă fu de acord să-1 anunţe pe director. Când bancherul văzu cu cine are de-a face, se arătă extrem de amabil. Notă ce operaţii bancare trebuie operate, aduse el însuşi banii pe «are ea îi ceruse şi telefonă la o agenţie de maşini de închiriat pentru a-i reţine una. Chemă apoi un taxi care s-o ducă la agenţia de maşini şi-şi luă la revedere înclinându-se adânc în faţa ei. în mai puţin de o oră, Ilona se afla la volanul unei maşini care se îndrepta spre Wallaroo. Ilona admira peisajul superb şi era cu ochii după un magazin care să aibă o cabină telefonică. Trebuia s-o anunţe pe Mattie de plecarea ei, chiar dacă acest lucru nu-i va face plăcere. în sfârşit, ea găsi un centru comercial şi-şi gară maşina în apropierea mai multor cabine telefonice. Formă numărul şi imediat se auzi vocea lui Mattie la celălalt capăt al firului. Fără să-i — 157

lase timp să vorbească, Ilona o anunţă repede că nu se va reîntoarce în apartamentul Iui Alistair şi că nu trebuie să se îngrijoreze din cauza ei. — Mattie, îţi promit să te sun din nou, nu te nelinişti. Te rog să nu te îngrijorezi Inutil pentru mine. Am simţit pur şi simplu nevoia sa rămân singură o perioadă de timp... După ce puse receptorul în furcă, observă un snack-bar în apropiere şi se hotărî să mănânce ceva. Aşezată Ia o masă în faţa unei cafele şi a unei farfurii pline cu sandvişuri, ea făcu o listă cu cumpărăturile necesare. In timp ce intră în magazin, avu o satisfacţie neaşteptată : putea face cumpărături fără să fie recunoscută, ca oricare altă femeie de prin împrejurimi! Nu mai avusese de multă vreme un asemenea prilej şi uitase ce plăcere imensă este să fii considerată o fiinţă obişnuită. Ce păcat că această bucurie nu dură decât două ore. Se duse apoi într-un magazin de discuri pentru a-şi cumpăra o chitară ieftină, deoarece o lăsase pe a ei acasă. Ii era suficient un instrument simplu pentru a cânta armonii şi melodii noi. In timp ce alegea instrumentul muzical, proprietarul magazinului n-o slăbea din ochi şi când veni la casă să achite chitara, o felicită spunându-i direct pe nume. Era atât de sigur pe el, încât nici nu încercă să nege că este faimoasa cântăreaţă de muzică uşoară.

Ea se descurcă de minune în această situaţie delicată, dându-i numeroase autografe pe discurile sale şi explicându4 că doreşte să se odihnească şi trebuie să păstreze un anonimat desăvârşit. El îi promise că va păstra secretul ei. Puţin probabil... îşi zise în sinea ei după ce ajunse la maşină, Era bucuroasă că a scăpat de viesparul unor admiratori! Când ajunse la golful Spencer, soarele se pregătea să apună. Aduse repede proviziile în casă şi le puse în frigider, apoi îşi pregăti ceva de mâncare şi cu ceaşca de cafea în mână, se aşeză pe stânca ei preferată pentru a contempla ultimele raze ale crepusculului. Când se întoarse la bungalow, după ce savurase liniştea acestei clipe magice, luna era deja sus pe cer. Pentru prima dată în ultimele zile, liniştită de măreţia naturii, dormi fără vise până la răsăritul soarelui. •

*

Ziua următoare o consacră instalării în bungalow şi curăţeniei. Dorea ca încăperea să fie cât mai confortabilă. Reuşi chiar să scoată barca lui Alistair până la plajă. în cursul curăţeniei, descoperi într-un dulap de bucătărie mai multe cutii de vopsea şi câteva pensule. Se gândi că Alistair le cumpărase pentru a reface culorile casei şi bucuroasă că poate fi uti159

lă, începu cu camera lui Alistair. Alese culorile vii care-i plăceau foarte mult : galben, verde, violet şi alb. Se simţea capabilă să dea încăperii o aură nouă. Toată săptămâna lucră cu o energie sporită, încântată de ceea ce făcuse. După ce termina un perete sau un dulap, făcea lungi plimbări pe malul mării. Avea o poftă teribilă de mâncare şi se bucura de aerul ozonat care-i făcea bine la gât. Serile, asculta muzică la aparatul de radio pe care-1 cumpărase de la magazin sau citea. Nu se culca înainte de a cânta la chitară. Era pătată de vopsea din cap până-n picioare, obosită şi înfometată, dar fericită- ca niciodată. Când termină de vopsit îşi admiră opera cu un ochi critic. Bungalowul strălucea de parcă ar fi fost nou. Bucătăria era verde, cu tocurile ferestrelor albe, la fel ca şi dulapurile. Camera lui Alistair era vopsită în galben, iar mobila era lăcuită cu un alb strălucitor. Pentru camera sa alesese o culoare violetă. Putea fi satisfăcută : casa era minunată, deşi lipseau perdelele, feţele de masă şi cuverturile de pat. Alistair va rămâne cu gura căscată în momentul când va vedea cum a transformat bungalowul de pescuit! Nu-şi pusese până acum întrebarea dacă el va aprecia iniţiativa ei. La urma-urmei, dacă nu-i plăcea cum arată casa, nu avea decât să ia totul de la capăt! Din partea ei, n-avea ce —

— 160

regreta : munca aceasta epuizantă o reconfortase şi o împiedicase să se frământe prea mult. Avea sentimentul de satisfacţie că realizase ceva singură, fără ajutorul nimănui. în mod obişnuit, Simon se ocupa absolut de toate problemele ei şi avusese tot timpul impresia că este privilegiată. Poate că boala avusese o influenţă benefică asupra moralului ei : o obligase să revină cu picioarele pe pământ şi să ia contact cu realitatea din jurul ei. O forţase să-şi pună o sumedenie de întrebări despre trecut şi mai ales despre viitor... Muncise atâţia ani pentru a-şi forma o personalitate care nu era cu adevărat a ei. Atâţia ani se îndoise de oamenii care-o înconjurau, întrebându-se fără încetare dacă prietenia lor era sinceră sau interesată... Cu o lună în urmă ar fi jurat că viaţa aceasta îi convine de minune. Acum însă vedea viaţa dintr-un alt punct de vedere şi multe întrebări rămăseseră fără răspuns... Alungându-şi aceste gânduri, ea luă un carnet, un creion şi alcătui o listă cu tot ce trebuie pentru a pune la punct bungalowul. Cu un anumit noroc, va putea găsi cele necesare la Wallaroo sau Kadina, cele mai apropiate localităţi de casă. Se hotărî să se ducă a doua zi la cumpărături. După ce petrecu o noapte liniştită, odihnită şi relaxată se întrebă cu mirare ce zi este. Se uită în calendar şi văzu că este vineri. Cât de 161

repede trecuse timpul! Fu zguduită de un râs nebun comparând viaţa ei actuală, boemă şi nepăsătoare, cu tensiunea pe care o trăia odinioară. Marea vedetă Ilona Craig, să nu ştie în ce zi se află ? Dacă ar fi fost la Sydney ar fi calculat fiecare zi, mai ales că agenda ei era destul de încărcată, iar Simon nu pierdea nici o clipă să-i amintească de pe o zi pe alta ce are de făcut ! Sărmanul Simon ! se gândi cu duioşie Ia impresarul ei care şi-ar fi smuls şi ultimele fire de păr din cap, dacă ar fi văzut-o cum trăieşte aici fără griji şi fără să se sinchisească de trecerea timpului, Ilona surâse la gândul că impresarul habar nu avea unde se află şi-şi pregăti o geantă de voiaj cu haine curate şi lenjerie de schimb pentru drumul ei la Wallaroo. Avea impresia că pleacă în vacanţă, deşi intenţiona să stea numai o zi într-un hotel şi să profite pe îndelete de sala de baie. Dorea să facă o baie caldă şi să se spele cu şampon pe păr pentru a scăpa de orice urmă de vopsea. După munca dură pe care-o depusese, merita această recompensă. Nu era nici un lux în necesitatea de a face o baie bună. Programul ei se realiză fără nici un incident. Se duse la hotel sub un nume de împrumut şi dădu drumul la apă în cadă. Fără să mai întârzie, se cufundă în apa care-i ajungea până la bărbie. După o ora de destindere, constată cu plăcere că zilele petrecute în mij162

locul naturii o transformaseră complet : pielea sa catifelată căpătase o nuanţă aurie, iar soarele îi decolorase şi mai mult pletele blonde, dându-le o strălucire aparte. Acum ochii ei păreau două smaralde pline de vrajă şi încântare. Nu putea spune că şederea la bungalow nu fusese benefică ! Cu moralul ridicat, acceptă sfatul recepţionerului şi-şi spălă hainele la maşina automată de la subsol, apoi îşi întinse rufele la soare în curte, fredonând veselă. Viaţa aceasta aproape casnică îi plăcea din ce în ce mai mult. Brusc, privirea i se întunecă : numai dacă ar putea ţine cât mai mult Numai Alistair să nu se hotărască pe neaşteptate să vină să pescuiască ! Sosirea lui ar strica totul. Era sigură că el avea prea multe probleme de rezolvat pentru a-şi lua câteva zile de vacanţă... Îşi aduse aminte de mama lui : trebuia neapărat să-i telefoneze, aşa cum îi promisese. Se îndreptă spre centrul comercial pentru a găsi o cabină telefonică. Puţin mai târziu, formă numărul de telefon, sigură că Mattie nu va putea localiza de unde vorbeşte. Deîndată ce auzi că receptorul este ridicat, întrebă : — Mattie, tu eşti ? — îmi pare rău, dar mama nu este aici. S-a dus la ea acasă. Vocea lui Alistair o tulbură până în adâncul fiinţei sale. Era intrigată de faptul că el se află acasă la ora aceea. 163

— Vrei numărul ei de telefon ? continuă Alistair pe un ton morocănos, aproape iritat, ca şi cum ar fi fost întrerupt de la o activitate importantă. — Mulţumesc, îl am, răspunse ea cu o voce calmă. O voi suna acasă la ea. Deja îndepărtase receptorul de ureche când auzi vocea lui furioasă : — Tu eşti, Ilona ? Nu închide, trebuie să-ţi vorbesc ! Ea nu fu în stare să vorbească. Din punct de vedere psihic nu putea susţine încă o conversaţie cu el. Puse receptorul în furcă şi constată că mâna îi tremură. Crezuse că Alistair n-ar mai putea să aibă o influenţă importantă asupra ei şi deodată vocea lui o tulburase peste măsură ! încă sub impresia şocului, reuşi cu greu să introducă alte monede în aparat şi compuse numărul lui Mattie. Glasul prietenei sale era destul de îngrijorat. Când recunoscu că vorbeşte cu Ilona, Mattie scoase un suspin de uşurare. — Ilona, unde te afli, Simon se dă de ceasul morţii şi Alistair ameninţă că o să anunţe dispariţia ta la poliţie ! Ştirea aceasta o şocă enorm. — N-are nici un drept să facă acest lucru ! protestă ea. N-am dispărut, pur şi simplu am nevoie de singurătate ! Mattie, mă simt foarte bine, de aceea te-am sunat. 164

— Draga mea, ascultă-mă cu atenţie : Ian s-a interesat foarte mult de tine. Mi-a spus că trebuie să te duci la un ccnsult şi că ar fi trebuit să faci acest lucru până acum. Alistair mă îngrijorează foarte mult. Nu mai are poftă de mâncare şi este extern de nervos... Aş vrea să-1 suni şi pe el. Am înţeles că v-aţi certat Sin cauza unei probleme profesionale, dar nu putea fi atât de grav ! Sunt sigură că dacă-1 vei asculta, totul se va aranja. Ilona oftă, agasată. — Mattie, nu insista. Nu mai este nimic de făcut. Acum Alistair are alte probleme de rezolvat. Trebuie să se descurce singur ! Te rog să-1 anunţi pe Simon că-1 voi suna peste puţină vreme. — Fii sigură că mă voi achita de sarcina asta cu plăcere. Nu vrei să-mi spui unde te afli? îţi jur că nu voi spune nimănui. Nici fiului meu... adăugă ea cu regret. Cel puţin aş putea să vin să stau cu tine. — Nu-i nevoie, draga mea Mattie. Este mai bine aşa, crede-mă. Când mă voi linişti, voi veni la Adelaide. Nu vrei să stai o vreme la Sydney, alături de mine ? — Eşti acolo ? — Bineînţeles că nu, altfel Simon m-ar fi găsit ^ cu siguranţă ! răspunse ea râzând. Se lăsă o lungă tăcere. Ilona putea să audă respiraţia sacadată a prietenei sale de la capătul celălalt al firului. Se hotărî să închidă 165

telefonul, pentru a nu fi nevoită să-i mărturisească totul. — Mattie, acum te las. Nu-ţi fă griji pentru mine. Te rog să stai liniştită, căci te voi suna din nou. Pe curând. Nu-şi reveni în fire decât după câteva minute. Era gata să se îndrepte spre maşină şi să plece imediat la bungalow, departe de toate grijile, dar reuşi să se stăpânească. Ah, cât de egoistă fusese ! Ar fi putut s-o consoleze pe biata Mattie ! Dar orice destăinuire i-ar fi adus alte necazuri. Avea nevoie de această rupere de lume, atâta timp cât nu-şi regăsise echilibrul sufletesc, nu se simţea în stare să ajute alte fiinţe. Fiind mai calmă, se duse să cumpere celelalte lucruri necesare decorării casei. Magazinele din Wallaroo aveau tot ce-şi dorise şi găsi fără greutate perdele, cuverturi de pat, feţe de masă şi chiar un covor în culori vii pentru bucătărie. Pentru a da o nuanţă de prospeţime, luă câteva ghivece pentru flori. Se făcu ora prânzului şi se hotărî să se ducă la hotel. Se aşeză la masă şi aşteptă sosirea chelnerului. Pe neaşteptate, avu o senzaţie netă că este observată. îşi întoarse capul şi constată că nu se înşelase : un bărbat, care avea o figură cunoscută, se uita la ea cu atenţie. Nu-şi aminti de unde-1 cunoaşte. Deodată îi reveni în minte chipul doctorului care-o consultase 166j

şi-i recomandase să se ducă la profesorul Anderson. Avea noroc şi de data asta! Doctorul se apropie şi trase un scaun alăturat. — Nu credeam că voi avea plăcerea să vă revăd atât de repede. îmi daţi voie să stau cu dumneavoastră? — Bineînţeles, răspunse ea care ar fi vrut să-1 refuze. Ce să facă ? Putea să-i spună că se află aici fără ştirea nimănui ? Era demn de încredere ? — Ian mi-a telefonat, o anunţă el pe un ton vesel. Se pare că operaţia a avut succes, chiar dacă mai persistă unele îndoieli privind cariera artistică. — Când v-a sunat ?... întrebă ea cu o voce îngrijorată. — Săptămâna trecută... Părea foarte neliniştit, căci aţi dispărut fără să lăsaţi nici o adresă... Puteţi să-mi spuneţi motivul plecării ? — Ei bine... dacă este să spun adevărul, e vorba de o hotărâre personală. Am simţit nevoia să meditez în linişte şi regiunea aceasta mi s-a părut propice unei regăsiri cu mine însămi, Vă rog să nu anunţaţi pe nimeni că m-aţi văzut! adăugă ea neliniştită. — Cu o singură condiţie : să veniţi la cabinetul meu pentru a vă consulta. în felul acesta întâlnirea noastră va beneficia de secre167

tul profesional şi voi putea şti care este situaţia sănătăţii dumneavoastră. . — Mulţumesc, doctore. îmi luaţi o piatră de pe inima ! — Vă aştept la cabinet ! — De acord. încă o dată, vă mulţumesc ! Ilona îşi termină prânzul în grabă, căci întâlnirea cu doctorul o tulburase enorm. Pe moment, se gândi să nu se ţină de promisiune, dar îşi dădu seama că era riscul să-1 prevină pe Ian, iar acesta pe Alistair. Se resemnă deci să meargă la doctor. Piezultatul consultaţiei îl încântă pe medic. Gâtul ei era într-o stare perfectă şi fu de acord cu ea că zilele petrecute în singurătate, pe malul mării, contribuiseră la vindecarea ei accelerată. Tăcerea completă avusese un efect spectaculos. El insistă totuşi să-i dea numărul de telefon : da.că avea nevoie de ceva, să nu ezite să-1 sune, ziua sau noaptea. Ea se întoarse la bungalow destul de satisfăcută : data viitoare când o va suna pe Mattie, va putea s-o liniştească în privinţa sănătăţii sale. Bucuroasă, începu să facă lucrările de decorare a casei. * *

*

A doua zi, dori să-şi termine treaba, aruncând toate lucrurile şi vechiturile care se adu168

rxaseră de-a lungul anilor în dulapuri şi umplu câţiva saci buni. Se gândi apoi că după plecarea ei lucrurile vor reveni, fălii îndoială, la starea de mai înainte. Acest gând îi slăbi energia şi-i diminuă optimismul, dar îşi reveni repecte în fire. Ce-ar fi să-i propună lui Alistair cumpărarea bungalowului ? Va face acest lucru fără să-şi decline identitatea, prin intermediul notarului... Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât entuziasmul îi sporea. Ar fi fantastic ! Ce mutră va face Alistair, când va afla numele cumpărătorului ! Cu toate acestea, o altă imagine se suprapunea acestui proiect : ar fi mai bine dacă ar putea reveni aici împreună... Dar nici nu îndrăznea să se gândească la un asemenea lucru ! După tot ce-i făcuse, nici nu se punea problema unei împăcări ! în orice caz, orice s-ar întâmpla, se simţea legată de acest loc din ce în ce mai mult. Dacă nu va mai reveni niciodată pe aceste meleaguri, le va duce dorul. Se înserase şi masa era gata, aşa că-şi luă chitara şi se duse pe malul mării. Se simţea atât de bine şi de liniştită. Avea acum tot ce-şi dorise odinioară : bani, celebritate şi prieteni care ţineau la ea... Ce-şi putea dori în plus ? Poate un soţ şi copii ? Era pe punctul să se gândească serios la această problemă când zgomotul unui motor o făcu să tresară.

Maşina nu se îndrepta spre bungalow, ci trecea pur şi simplu pe drumul care era pe marginea falezei. Ea scoase un suspin de uşurare, când deveni din nou atentă : maşina se oprise. Se auziră glasuri de bărbaţi care vorbeau tare şi păreau băuţi. I se făcu frică. Niciodată nu fusese conştientă de izolarea sa şi de riscurile pe care le putea avea. Pe neaşteptate, spaima se accentua, fugi într-un suflet spre casă şi încuie uşa de două ori în urma ei. Verifică în grabă dacă toate ferestrele sunt închise. După ce-şi luă precauţiile de rigoare, nu-i mai rămânea decât să aştepte desfăşurarea evenimentelor, cu inima cât un purice Auzea încă vocile răguşite şi râsul „vizitatorilor". Aştepta nemişcată, ca ei să se apropie... Dar, deodată, se făcu linişte, o linişte tensionată : dacă veneau spre casă 111 tăcere ? O vor ataca prin surprindere ? Erau încă acolo, deoarece nu auzise zgomotul motorului ! îşi aminti brusc de puşca pe care-o găsise într-un dulap şi care era pusă îa loc sigur. Nu-î dăduse prin minte că ar putea să se servească de ea. înspăimântată, se gândi că nici nu ştia s-o folosească. Cu puţin noroc, simpla vedere a puştii îi va pune pe fugă pe răufăcători... Se duse şi luă puşca, deşi îi tremurau mâinile de groază. Trebuia să iasă pentru a-i înspăimânta pe atacatori ? Dacă vor vedea că bungalowul este locuit, poate că vor fugi ? Oh, Doamne... 170

dacă Alistair ar fi acolo, ar şti ce să facă în această situaţie. împrejurimile casei erau la fel de liniştite şi calmul acesta era mai rău decât urletele beţivilor. Ilona rămase în picioare în mijlocul bucătăriei, cu puşca la piept, incapabilă să ia o decizie. Se gândi apoi că singura şansă de salvare era să alerge până la maşina ei şi să se ducă până în orăşelul cel mai apropiat sau până când va întâlni primele case de pe şosea. Se îndrepta spre uşă, când un bubuit înfiorător se auzi pe acoperiş. Derbedeii bombardau casa cu pietre ! Bubuiturile se făceau din ce în ce mai puternice. Când geamul de la camera ei se făcu ţăndări, înţelese că este vorba de gloanţe. Avu senzaţia că-i sosise ceasul 1 Nu rnai putea fugi ! Era încercuită, condamnată la cea mai cumplită dintre morţi... îşi spuse că trebuie să se gândească pentru a rezista presiunii la care era supusă. îşi dădu - seama că toate împuşcăturile răsunau în spatele casei. Se târî pentru a se adăposti sub masa de la bucătărie şi aşteptă acolo, ghemui- tă, sfârşitul calvarului. Când derbedeii se plictisiră şi încetară focul, fu cuprinsă de speranţă. Auzi apoi zgomotul maşinii care se îndepărta şi avu senzaţia că scena aceasta de groază durase o eternitate... Ah, ce tare se speriase ! Erau, fără îndoială, nişte vandali care crezuseră că locurile sunt pustii. Pe jumătate moartă de spaimă, se duse până la fereastra care nu 1 7 1

—

mai avea geam : văzu luminile roşii ale maşinii care urca panta. Era salvată î Tremurând din tot corpul, cu nervii întinşi, începu să aprindă toate luminile şi fără să lase puşca din mână, se hotărî să-şi facă o cafea cu rom. Alcoolul o linişti, dar calmul nu era la fel ca serenitatea de care se bucurase cu câteva ore în urmă. Era într-o stare de şoc, îngrozită că un astfel de lucru putuse să i se întâmple tocmai ei. Mâncă fără poftă, incapabilă să se gândească la ceva. Se culcă îmbrăcată, ţinând puşca lângă ea ca pe un colac de salvare. Rămase întinsă pe spate, cu ochii deschişi, pietrificată de groază. Pentru prima dată fusese în pericol şi-şi dădu seama de fragilitatea ei. Era singură, o femeie singură, iată realitatea... Brusc, perspectiva pe care o avea de a trăi în continuare singură, o făcu să se simtă mâhnită şi descurajată. Până acum, îşi imaginase un viitor strălucitor, în care independenţa se îngemăna cu gloria şi plăcerile unei vieţi uşoare. Deodată aceşti ani căpătau o altă culoare, şi nu mai erau sclipitori şi promiţători, ci întunecaţi şi plini de amărăciune... într-o zi, Mattie va muri. La fel şi Simon, Toate emoţiile din ultimele săptămâni îi apăsară inima şi ea izbucni în hohote de plâns, înspăimântată de singurătatea înfricoşătoare care-o aştepta. Din orgoliu, îi pierduse pe toţi cei care o iubeau şi pe care îi iubea la rândul ei. Simon va fi supărat pentru lipsa ei de în-

credere, iar Mattie trebuie să fi trecut prin momente penibile. îl pierduse pe Alistair din cauza vanităţii ei care o împiedicase să asculte o explicaţie din partea lui... Iată unde aj unsese Ilona Craig, superstarul muzicii uşoare australiene ! în loc să înfrunte cu curaj greutăţile vieţii, se arătase înfiorător de laşă şi de egoistă... Era oare prea târziu să încerce o împăcare cu el ? Oricum, era important să facă acest lucru. Mâine chiar va pleca la Adelaide, îşi va cere scuze faţă de Mattie şi Sirnon şi va încerca să salveze ce se mai putea salva... încurajată oarecum de acest proiect, se cufundă într-un somn adânc.

173

CAPITOLUL X Ilo-na se trezi speriată. Era noapte adâncă. Mâinile sale erau înţepenite pe patul puştii. Nu ştia încă de ce se trezise, dar un zgomot de portieră o făcu să tresalte de groază. Coşmarul ei nu se va mai sfârşi : derbedeii se reîntorseseră ! Se ridică în capul oaselor, cu urechea la pândă, strângând puşca în braţe ca unica protecţie. Nimic... O tăcere adâncă se lăsase în casă. Poate că visase... Nevoia de a şti ce se întâmplase o făcu să se ridice din pat şi să se furişeze până la bucătărie. Se apropie de fereastră cu paşi de lup şi îndepărtă perdeaua nouă... şi se dădu înapoi îngrozită, urlând, deoarece fu orbită de fascicolul unei lanterne puternice. Imediat se auzi uşa de la intrare. îşi îndreptă puşca spre atacator, cu spaima în suflet. — Dacă mai faci un pas, te omor ! în aceeaşi clipă puşca îi fu smulsă din mâini şi lumina in vadă odaia. Alistair se uita la ea pe jumătate furios, pe jumătate ironic. 175

—

— Ce vroiai să faci cu puşca ? spuse el pe un ton zeflemitor. Nu numai că nu este încărcată, dar nu i-ai tras nici piedica ! Niciodată în viaţa ei, Ilona nu fusese atât de bucuroasă de întâlnirea unei alte fiinţe, :— Ce cauţi aici ? Erai să mă faci să mor de frică! Genunchii îi tremurau şi se lăsă pe un scaun, în pragul unei crize de nervi. Nu crezi că este dreptul meu să-ţi pun o asemenea întrebare ? De ce te-ai înarmat cu puşca ? Ultima dată nu mi-ai rezervat o astfel de primire ! — Ultima dată n-am înfruntat o rafală de gloanţe.,, rosti ea cu teamă. Alistair se apropie pentru a o vedea mai bine. — Ce tot vorbeşti ? şopti el, încruntându-se, şi începând să aibă o undă de îndoială. Ilona era nebună de bucurie că venise, deşi îl ura din toată inima. — Du-te şi te uită în camera cealaltă ! spuse ea în şoaptă, căutând să-şi potolească bătăile inimii. Alistair se supuse, aprinse lumina şi începu să bombăne nemulţumit. Se întoarse în bucătărie furios. — Totul s-a întâmplat la lăsarea serii; nu-i aşa ? — Da, dar de unde ştii ? 176

— Poliţia din Wallaroo m-a sunat acum câteva ore, alertată de locuitorii de aici care au văzut că o bandă de ticăloşi devastează casele de vacanţă situate pe faleză. Am fost rugat să vin să constat dacă au produs stricăciuni la bungalowul meu. Oricum, poliţia va veni mâine dimineaţă să facă o inspecţie, aşa că m-am gândit să vin de urgenţă aici... îmi dau seama că pot să justific mai uşor prezenţa ta, acum că te-am găsit aici. N-aş fi dorit să depun o plângere pentru violarea unei proprietăţi private... Ea-1 ascultă până la capăt, uluită. Aşadar, el ştia că se afla în casa lui ? Privirea ei nedumerită provocă râsul lui Alistair. Fără să spună ceva, ea se duse să pregătească o cafea. Nu putu să suporte prea mult tăcerea şi—1 întrebă peste umăr : — Cum ai ghicit că mă aflu aici ? — Te rog să pui rom în ceaşca mea, răspunse el. Cu condiţia să vrei să-mi serveşti cafeaua şi nu să mi-o arunci în plină figură ! Mâinile Ilonei tremurară de mânie. — Nu mi-ai răspuns la întrebare ! — Aşa e... Alistair inspectă camera, cu un surâs ironic în colţul buzelor sale senzuale. — Ia te uită, ce muncă de Sisif ! Să nu-mi spui că , ai făcut totul singură ! Oricum, rezultatul este foarte satisfăcător... 177

Horn, furioasă, îi puse ceaşca pe masă cu o asemenea înverşunare încât jumătate din conţinut se vărsă pe faţa de masă. — Uite ce-ai făcut ! continuă Alistair pe acelaşi ton vesel şi nepăsător. Ai pătat bunătatedejaţă de masă nou-nouţă ! Ea se aşeză pe scaunul din faţa lui, gata să explodeze. •— Ai hotărât să te joci cu mine de-a şoarecele cu pisica ? — Nu, absolut deloc. Am considerat că. este cazul să vorbim de lucruri mai importante, dar dacă ţii cu tot dinadinsul să afli cum te-am găsit, îţi voi spune imediat. Ilona simţi că-i sare muştarul. — Nu-ţi cer această favoare ! — Linişteşte-te, nu vreau să-ţi fac nici un serviciu. Mi-am schimbat părerea despre tine în urmă cu cincisprezece zile, când am văzut modul îngrozitor în care te-ai comportat faţă de mama mea şi de Simon. Nu eşti decât o fată alintată, egoistă şi capricioasă ! în loc să mă întrebi de ei, te interesează de unde ştiu că eşti aici ! Află că am bănuit lucrul acesta încă de la început. Bănuielile mele au fost confirmate de factura de curent electric. Pur şi simplu, mi-am dat seama că bungalowul este ocupat... — Putea fi altcineva... — Numai tu aveai cheia î

— Dacă ai fost atât de îngrijorat de starea mamei tale, de ce n-ai liniştit-o în privinţa mea ? De ce n-ai venit mai devreme să mă cauţi ? Alistair se ridică dintr-o săritură, cu chipul desfigurat de o furie oarbă. — Tu ai luat hotărârea să stai aici, nu puteam să intervin ! — Logic... ripostă Ilona pe un ton zeflemitor. Cu toate acestea, ai venit într-o fugă la primul pretext... — îţi repet că n-am sosit aici de dragul ochilor tăi frumoşi! Singura grijă a fost să te scutesc de neplăceri cu poliţia din Wallaroo şi să păstrez colaborarea cu interpreta de muzică uşoară care lucrează pentru firma mea de discuri ! Ilona îşi pierdu sângele rece pe care se străduia să-1 păstreze faţă de Alistair. — Tocmai tu îmi spui că sunt egoistă ? Oh, tu... care eşti un monstru ! Nu te gândeşti decât la interesele tale ! Singurul lucru care contează pentru tine, este să aduni bani pe spinarea altora ! Alistair Mc Lean, nu eşti decât un profitor ordinar ! Un profitor care îndrăzneşte să-mi ţină o predică şi să mă şantajeze sentimental! Te detesft, Alistair, te urăsc... Cum avea ceaşca în mână, nu putu să-şi reţină gestul şi băutura se revărsă pe chipul şi pieptul lui Alistair. O clipă, Ilona rămase ne179

mişcată, mută de spaimă, apoi se răsuci pe călcâie şi dispăru în noapte. — Numai asta faci tot timpul: fugi de toţi şi de toate ! se auzi vocea lui Alistair. Nu vei ajunge departe, frumoaso : cheile maşinii tale sunt la mine ! Hohotele de râs ale lui Alistair se auziră în-urma ei până când ajunse la plajă. Cu ochii în lacrimi, ea continuă să alerge, dar i se tăie respiraţia şi fu nevoită să se oprească. Se reîntoarse încet spre casă, ghidându-se după luminile de la ferestre şi se aşeză pe stânca preferată pentru a admira clarul de lună care se reflecta tulburător în apa mării. Era disperată de eşecul reîntâlnirii cu Alistair. Cu o seară în urmă, avusese inima plină de hotărâri înţelepte. Cum de se schimbaseră lucrurile atât de repede ? Poate că ar fi putut lua totul de la capăt. Ah ! de ce nu fusese Alistair mai înţelegător ? Avea impresia netă că niciodată nu va mai avea bucurii intense ca atunci când se aflase lângă el. Era deja ora patru dimineaţa. In curând se vor ivi zorile şi ea era singură cu remuşcările sale. Va trebui să înfrunte o nouă zi dificilă. Inima îi era pradă unor emoţii extrem de contradictorii. Pe de o parte, dorea să alerge spre bungalow şi să se arunce în braţele lui Alistair, iertându-i tot răul ce i-1 făcuse şi rugându-1 să- uite tot ce se întâmplase în ultimele săptămâni. Era sigură că el îi poartă 180

pică pentru aroganţa ei. Dar ea nu trebuia să fie supărată pe el pentru orgoliul de mascul neîmblânzit ? Cum ar putea să şteargă din memorie noaptea când ei o sedusese pentru a-şi asigura colaborarea ei la firma de discuri pe care de-abia o cumpărase ? Putea să-1 ierte că o făcuse atât de vulnerabilă şi-i paralizase reflexele ei de luptătoare cu greutăţile vieţii ? O briză uşoară îi răcorea fruntea înfierbântată şi-i usca obrajii scăldaţi de lacrimi. Nu avea curajul să dea ochii cu Alistair. Trebuia totuşi să se întoarcă la bungalow, să-şi facă valizele cât mai repede posibil şi să se îndrepte spre Sydney... îi părea rău că va fi nevoită să-şi ia adio de la golful atât de îndrăgit şi de la oraşul ei natal din Australia de Sud. Nu mai avea chef să revină vreodată pe aceste meleaguri încântătoare, atâta timp cât Alistair locuia acolo. Se va reîntoarce la ocupaţiile sale şi-şi va relua cursul vieţii... Era decisă să nu mai cânte. Prefera să renunţe pentru totdeauna la cariera ei artistică decât să servească interesele lui Alistair Mc Lean ! îl va ruga pe Simon să găsească o cale pentru anularea contractului dintre ea şi noul patron al firmei Fame ! Nu avea de ce să se neliniştească din punct de vedere material : averea pe care o acumulase o va ajuta să se afirme în alt domeniu. Era timpul să renunţe la mirajul reflectoarelor şi la gloria efemeră din faţa publicului, pentru a-şi 181

făuri o viaţă adevărată. Simţea nevoia de a-şi face un viitor care să-i aparţină numai ei însăşi, fără să fie obligată să-1 împartă în permanenţă cu impresarul şi cu admiratorii săi. Un viitor fără Alistair Mc Lean. Fără Alistair ? Dar acest lucru înseamnă de asemenea fără Mattie ! Această descoperire o îngrozi. Consecinţele hotărârii sale erau incalculabile şi se datorau faptului că se îndrăgostise ca o elevă... îndrăgostită de un înger ale cărui plete străluceau la soare şi al cărui surâs din colţul gurii o făcea să uite de toate într-b clipă. Ar fi putut să-şi dea seama că tipul de femeie care-i plăcea lui Alistair este Megan Reynolds ! Era sigură că avea zeci de femei la picioarele sale... Se făcuse de râs în faţa lui, dar cel puţin această experienţă fusese necesară pentru a o face să înţeleagă ce înseamnă viaţa... Pe viitor va fi mult mai prudentă. Nu va permite nici unui bărbat să profite de ea aşa cum procedase Alistair în momentele ei de slăbiciune şi descurajare. Era sigură că va suferi, fără îndoială, o bucată de timp, mai mult din cauza prostiei sale decât dintr-o adevărată decepţie sentimentală. Apoi totul i se va şterge din memorie. Ca dovadă, nu fusese fericită în ultimele două săptămâni ? Dacă Aistair n-ar fi revenit în viaţa ei, ar fi putut trăi fericită ani mulţi. Nu era nici un motiv ca întoarcerea ei la Sydney s-o tulbure în asemenea măsură. 182

încetul cu încetul, îi reveni curajul. Era ora propice plecării. Se va duce la bungalow şi-şi va face bagajele ca ş!i cum el n-ar exista. Cu chipul încordat, se îndreptă spre casă. Alistair o aştepta în pragul uşii şi ea fu surprinsă că-1 găseşte treaz. — Tocmai vroiam să te strig, zise el. Micul dejun este gata. — Nu mi-e foame. El o forţă să se aşeze la masă. — Gustă aceste ouă fără să pui vreo condiţie, altfel... — Altfel ce ? — Dacă nu mănânci ouăle, ţi le arunc în faţă aşa cum ai făcut tu cu cafeaua ! Se vor asorta coafurii şi vom fi chit... Ea se supuse şi mâncă în tăcere, apoi se ridică şi se- duse în camera sa fără să zică vreun cuvânt. Auzi câhd el spălă vasele, apoi se lăsă tăcere. Ea se întrebă ce putea să facă Alistair. Când ieşi din camera sa ţinând valiza în mână, îl găsi la masă studiind o grămadă de documente pe care le scosese din geanta diplomat. — Eşti gata de drum ? o întrebă el pe un ton aproape amical. — Da, cred că a sosit momentul să ne luăm rămas-bun... — încă nu, draga mea. Trebuie să punem la punct câteva probleme înainte de plecarea ta. — Am' înţeles că ne-am spus totul. —

— 183

Cu lacrimi în ochi, ea se străduia în zadar să-şi păstreze calmul, deşi vocea începuse deja şă-i tremure. — Poate tu ai terminat cu ceea ce aveai de spus, eu însă nu. Cred că vă mai dura până vom termina afacerile, aşa că te invit să stai jos. Nu te voi lăsa să pleci până ce nu vei asculta ce am să-ţi spun. Ilona luă loc pe scaun mai mult pentru a-şi odihni picioarele care-i tremurau ca varga decât pentru a se supune ordinului primit de la Alistair. — Te rog să fii scurt. Mă aşteaptă o călă1 torie destul de lungă. El îi aruncă o privire mirată şi inima ei zvâcni năvalnic. — Fă-mi plăcerea şi citeşte aceste documente, îi porunci el cu asprime. Ea luă teancul de acte şi constată că este vorba de un dosar referitor la câteva afaceri. — Ce legătură am eu cu afacerile tale ? ~ Uită-te mai întâi la acest contract, care-ţi va permite să înţelegi unele lucruri, mai ales în privinţa naturii relaţiilor mele cu firma de discuri Fame... Lasă-mă să-ţi explic mai întâi despre ce este vorba. Draga mea, te las pe tine să verifice autenticitatea spuselor mele... Ea se înroşi în obraji. — Dacă insişti,.. —

184—

—

— Ţin neapărat să afli tot adevărul... Să începem eu prima noastră întâlnire... Ştii cum a aranjat Mattie să ne vedem aici ? — Da. Cred că ar fi fost mai bine să nu fi avut nici o iniţiativă. Alistair surâse. — Nu sunt de aceaşi părere. M-am bucurat mult că te-am reîntâlnit după atâţia ani şi cred că şi ţie ţi-a făcut plăcere, deşi n-ai vrut să-mi mărturiseşti acest lucru... — Dacă ţii cu tot dinadinsul să-mi reaminteşti cât de ridicolă am fost, prefer să plec imediat ! exclamă ea ridicându-se de pe scaun. — Aşează-te la loc şi ascultă-mă cu atenţie. Cred că merit asta ! — Nu-ţi sunt datoare cu nimic ! El scoase un suspin plin de amărăciune. — Am ştiut că discuţia cu tine va fi destul de dificilă, dar tu nu mă ajuţi absolut deloc... Ţe rog, lasă-mă să vorbesc. Ilona se uită la el, emoţionată de blândeţea neobişnuită a glasului lui Alistair. Da, merita să-i acor3e o şansă... O şansă care ar putea fi şi a ei. — Când te-am revăzut aici, arţi fost tot atât de surprins ca şi tine. îţi mărturisesc că după atâţia.ani a fost o bucurie extraordinară să te regăsesc acolo unde nu mă aşteptam, N-am crezut că vei avea o asemenea influenţă asupra sentimentelor mele. Când mi-am dat seama că ai pătruns adânc în sufletul meu, era :

-185—

—

târziu să mai dau înapoi. Nu m-am gândit însă nici o clipă că afacerile mele vor putea să ne despartă. Nici nu eram la curent cu faptul că erai în tratative cu compania de discuri Fame. — Ai impresia că te cred pe cuvânt ? îi tăie ea vorba pe un ton indignat. Era înfuriată căci tocmai legătura ei cu firma Fame contribuise la ruptura dintre el Toată amărăciunea provocată de felul în care el se folosise de colaborarea cu casa de discuri îi reveni în minte. Suferise prea mult atunci. — Trebuie să mă crezi. Am adus nişte hârtii pentru a-ţi dovedi temeinicia vorbelor mele. N-am ştiut nimic până la cina luată cu Simon şi Megan. Am fost uimit când am zărit-o acolo. Eu am rugat chelnerul s-b cheme pentru a afla de la ea despre ce este vorba. Ilona îi aruncă o privire neîncrezătoare. — Citeşte mai întâi contractul şi apoi vei trage concluzia. în el vei vedea că firma Fame face parte dintr-o societate de electronică mai mare pe care eu am dumpărat-o. Firma era pe punctul de a da faliment. Megan, care încercase să redreseze situaţia financiară în folosul fostului patron, a cerut Consiliului de administraţie autorizaţia de a contacta diferiţi oameni de afaceri din lumea artistică. Eu i-am dat un an pentru a dovedi că firma Fame este eficientă. Are un buget separat şi mână liberă în privinţa contractelor. Dacă nu aduce nici prea

186

un beneficiu în acest răstimp, firma Fame va dispare de pe piaţa artistică. Este singura patroană a firmei în momentul de faţă, de aceea când am zărit-o la masă cu Simon, nu aveam nici o idee despre ce discutau. Am căzut ca musca-n lapte ! Este clar că dacă aş fi ştiut despre proiectul de colaborare dintre Simon şi firma Fame, aş fi fost primul care ţi-ar fi vorbit despre asta ! Crede-mă, sunt sincer, nu mi-a trecut niciodată prin minte că relaţiile noastre pot fi influenţate de proiectul lui Megan... Pot să adaug în apărarea mea că nu-mi mai stătea capul la altceva, de când te-am zărit pe plajă... Ilona păli la faţă. Ea se uită la documente cu o privire absentă. Mâinile îi tremurau uşor... — De ce nu mi-ai spus de la început lucrul ăsta ? Aş fi putut înţelege foarte bine care este starea ta de spirit. — Uşor de spus acum ! replică Alistair uitându-se adânc în ochii ei. — Te asigur... murmură ea, că atunci aş fi acceptat orice din partea ta. Acum însă, nu mai sunt atât de încrezătoare... _ — Leni ! o rugă el pe un ton duios. Nu mai ştiam ce să cred. Totul s-a întâmplat prea brusc : regăsirea ta, problemele legate de boala şi de cariera ta artistică, firma Fame... Mi-era atât de teamă să nu te pierd ! Aveam dubii că vei considera iubirea mea ca un paravan pentru realizarea afacerilor mele ! Nu vroiam să

crezi că am intenţii ascunse faţă de tine. Am decis să-ţi destăinuiesc tot adevărul după operaţia ta. I-am promis acest lucru lui Simon. —. Aşadar, l-ai pus la curent pe Simon fără ştirea mea ? — Da, şi asta explică comportarea lui glacială din prima seară. El m-a ameninţat cu cele mai groaznice represalii dacă-ţi voi face vreun rău. Când am vrut să-ţi dezvălui totul, afurisiţii de reporteri m-au dat peste cap, şi totul a fost ratat. — Hm... După câte-mi amintesc, singurul lucru care te neliniştea cu adevărat era de a şti dacă voi putea cânta din nou ! Alistair se uită la ea mirat. — Dacă ai putea să mai cânţi ? repetă el nedumerit. Da, bineînţeles, dar numai pentru tine î Eram extrem de îngrijorat din cauză că erai bolnavă. îmi spuneam că nu voi şti ce să fac dacă, din nefericire, cariera ta va fi distrusă. Nu mă gândeam decât la binele tău. Leni, dragă, ... ştiam că viaţa ta este cântecul. Scena era singura ta raţiune de a trăi, Ilona surâse cu amărăciune. — Ironia vieţii... — Ce vrei să spui ? — Am stat o oră în faţa mării, meditând la viaţa mea. Am ajuns deja la o concluzie diferită : la urma-urmei, acest incident a fost poate o binefacere picată din cer. Am înţeles că muzica nu este atât de importantă pentru mine. 188 —

'

Eu... am luat hotărârea să renunţ la cariera mea artistică. Ilona îşi găsea cu uşurinţă vorbele şi vorbea atât pentru ea cât şi pentru Alistair, care o asculta în tăcere. — Am trecut deja de douăzeci şi cinci de ani. Am muncit din greu pentru a-mi face un nume şi am reuşit. îmi dau seama însă că am renunţat la prea multe lucruri care merită să fie trăite într-o viaţă de om. Lacrimi încărcate de amărăciune îi apărură în ochi. Regretul timpului pierdut răbufnise cu înverşunare : prea se reţinuse atâta vreme... — Alistair, ai fost prima mea iubire. Când eram fetiţă, ai fost primul băiat de care m-am îndrăgostit, iar acum ai fost primul meu bărbat. Revederea noastră m-a făcut să înţeleg, fără \să-mi dau seama, că dacă va continua Să mă preocupe numai cariera artistică, nu voi mai putea avea timp pentru a iubi. Pentru un bărbat. Pentru a-mi întemeia o familie. La început n-am vrut să recunosc acest lucru, dar acum, pe malul mării, mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb viaţa şi să trăiesc pentru mine şi pentru cei pe care-i iubesc. Ilona izbucni în hohote de plâns. înţelesese prea târziu că irosise unica şansă de fericire alături de Alistair. Când se îndrăgostise a doua oară de el, avusese în vedere o legătură trecătoare sau o aventură de vacanţă... în ciuda insinuărilor repetate ale mamei lui, ea nu se 189

gândise niciodată la posibilitatea de a-şi întemeia un cămin cu Alistair. Trăia într-un univers prea artificial, unde căsnicia nu constituia o preocupare serioasă a artiştilor. îi părea rău că-1 pierduse pentru totdeauna. Era evident că nu-şi va reveni vreodată după această pierdere. Alistair fusese singurul bărbat pe care-1 iubise şi va rămâne singură ei dragoste. Pierduse totul. Iubirea ei era distrusă pentru totdeauna. Hohotele de plâns se înteţiră. Alistair se ri- • dică şi-şi puse mâinile pe umerii ei care tresăreau agitaţi. — încetează cu plânsul, Leni, citeşte mai bine documentele ! murmură el cu blândeţe. Draga mea, nu trebuie să te chinui. Nu ai nici un motiv. Scumpa mea, totul este în regulă ! El se aplecă şi o sărută pe ceafă. Ai încredere în mine, iubirea mea... Din nefericire, el pronunţase singurele cuvinte pe care ea nu le putea suferi. Ilona se ridică dintr-o singură mişcare şi-şi şterse lacrimile cu o mână tremurătoare. — Să am încredere în tine ? Dar tu ai avut încredere în mine ? Ilona ştia că se comportă ridicol, aproape isteric, dar era ceva mai puternic decât ea. Răsucindu-se pe călcâie, fugi în camera ei şi se aruncă în pat, plângând şi suspinând. Alistair o urmă şi se aşeză pe marginea patului. Ea se ridică furioasă, gata să urle dacă 190

el ar fi atins-o. El întinse mâna pentru a o mângâia pe obraz şi... surpriză... ea nu protestă. Privirea lui părea atât de obosită şi expresia chipului său atât de tristă... — Leni, te rog, nu lupta contra mea... Regret sincer că ţi-am făcut rău. îţi jur însă că n-am vrut să te mâhnesc. El se apropie pentru a o săruta, dar ea îşi întoarse capul cu putere, Alistair izbucni furios, luându-i bărbia în mâini, obligând-o să-1 privească în faţă : ~ Ce vrei să fac, să plâng ? Să mă târăsc la picioarele tale ? O furie dureroasă i se citea în ochi. Fără să se mai poată* stăpâni, o sărută cu foc pe buze. Sărutarea lui posesivă dorea să-i arate că este pentru totdeauna iubita Iui îmbrăţişarea dură multă vreme până când ea încetă să i se mai opună, învinsă. Ea îşi deschise buzele, relaxată, doritoare de iubire... Când Alistair încercă să se îndepărteze, ea îl reţinu în braţe, înspăimântată ca un copil. Dorea să fie alături de ea pentru totdeauna. Alistair începu să-i desfacă nasturii de la bluză, murmurând cu o voce pierdută : — Nebuna mea, minunata mea nebună... N-ai înţeles cât de mult te iubesc ? Mi se pare că te-ai îndoit de iubirea mea ! Răsuflarea lui îi dădea fiori de plăcere. Ilona simţea că-1 doreşte, că are nevoie de trupul lui, de sărutările lui, de viaţa lui... Dorinţa 191

puternică de a fi a lui şi de a-1 iubi, îi ardea sufletul. O iubea, o iubea cu adevărat ! Acesta era lucrul cel mai extraordinar care putea să i se întâmple.

Când ea se trezi alături de el, după câtva timp, cu greu îşi aminti ce se petrecuse. El era însă acolo şi dormea în patul ei îngust şi nimic altceva nu conta. Cu un surâs de fericire pe buze, ea se cufundă din nou într-un somn odihnitor. Soarele se ridicase pe cer şi inunda camera când ea auzi voci lângă casă. Era singură în pat. Recunoscu glasul iubitului şi simţi dorinţa să se ridice să4 vadă, dar era atât de bine în pat, încât renunţă. Peste un minut, se auzi o maşină care se îndepărtă şi Alistair pătrunse în cameră ţinând o tavă cu ceşti de cafea aburindă. — Ah, în sfârşit, te-ai trezit ! — Cine era ? întrebă ea, strângând cearşaful pe piept. — Poliţia, cine să fie ! Noroc că poliţiştii n-au insistat să te vadă : pun pariu că fi făcut un atac de cord la apariţia ta în această ţinută ! Ea se înroşi puternic în obraji şi izbucni în râs. înainte de a pleca, vom trece pe la comisariat. Vei face o declaraţie despre ce 192

s-a întâmplat aseară. Să revenim Ia oile noastre ! Trebuie să-mi dai câteva explicaţii! Ochii lui încărcaţi de ironie contraziceau asprimea vocii. — Ce mai avem de lămurit ? şopti Ilona în timp ce-şi sorbea cafeaua. Ţi-am spus tot, nu-i aşa ? — Aproape tot! Ştii că ai mâhnit-o mult pe sărmana Megan ? Ea îşi aminti de benzile magnetice pe care le înlocuise şi zâmbi încurcată. — Tu ai vrut-o... Eram furioasă pe tine. Să nu aştepţi să-ţi cer scuze. Nu regret absolut nimic ! Alistair râse la rândul său. — Draga mea, nu eşti înzestrată pentru astfel de afaceri! Ai fi putut într-adevăr să ne dai bătaie de cap, dacă ai fi distrus benzile originale ! — Asta şi vroiam să fac ! închipuieşte-ţi că am vrut să le ascund, dar Mattie a venit pe neaşteptate. După aceea... am uitat de ele. Ea râse din toată inima, bucuroasă că el nu-i poartă pică. — Am fost foarte furios din cauză că ai ascuns benzile şi mi-a trebuit mult timp până să le regăsesc. Te asigur că dacă ai fi fost de faţă la căutările mele, n-ai mai fi putut sta pe scaun cel puţin o săptămână ! — Vrei să spui că m-ai fi bătut ? îl întrebă ea, surprinsă, neştiind dacă el glumeşte. 193

— Dacă vrei să-mi asculţi sfatul, este bine să nu mă provoci. Am un caracter destul de dificil... Alistair se aplecă şi o sărută pe obraz. — Voi ţine minte ce mi-ai spus... şopti ea, strălucind de fericire. încă o dată mi-ai pus beţe în roate şi ai stricat toate planurile mele ! Nu mai pot să-mi întrerup cariera artistică, deoarece discurile cu melodiile mele vor ieşi oricum ! Deja mă consideram o stea în declin... — 0 stea în declin ? repetă el, rămas pe gânduri. Aş putea spune, draga mea, o stea căzătoare... Eşti tot atât de strălucitoare ca o cometă. Ea zâmbi, înduioşată de complimentul lui. — Dacă tu spui asta... îmi place imaginea pe care ai folosit-o. Este drăguţă. El o îmbrăţişă strâns. — îmi dai voie să te iau în braţe, frumoasa mea cometă ? Aş vrea să te păstrez tot timpul lângă mine. Inima ei tresări de plăcere simţind că inima lui Alistair bate în acelaşi ritm. Auzise bine vorbele lui ? — Vreau să ştiu care este răspunsul tău, adăugă el fericit. — Ce răspuns ? şopti ea în culmea fericirii. — Eşti âe acord să te păstrez pentru totdeauna ? 194

— Dragul meu, asta depinde de condiţiile pe care le oferi ! — Te voi păstra la căldură, în deplină siguranţă... şi numai pentru mine ! spuse el în şoaptă» — Fără să cânt ? — Nu ştiu dacă vei avea timp pentru acest lucru I — De ce nu ? El se strecură lângă ea sub cearşaf şi ea gemu uşor de plăcere. — In primul rând, te anunţ că o bucată bună de timp vei fi foarte ocupată... cu creşterea celor două sau trei steluţe. Cred că este o ocupaţie destul de frumoasă şi acaparatoare, nu-i aşa ? — Alistair... murmură ea in extaz, strângându-1 la pieptul ei. Era clipa cea mai minunată din viaţa ei. După câteva momente, el se ridică într-un cot şi se uită la chipul ei. — Dacă n-ai înţeles până acum, îţi spun că este vorba de o cerere în căsătorie. Ea îl mângâie uşor pe păr. — Am înţeles foarte bine... Nu eşti de părere că împrejurările sunt cam indecente pentru o asemenea propunere ? adăugă ea râzând — Fetiţo, împrejurările indecente îmi convin de minune ! De acum înainte, vreau să fiu 1J>5

singurul care-ţi face propuneri, decente sau indecente, ai înţeles ? Atât cât voi trăi, nu vei aparţine altcuiva. Numai mie... El o sărută fericit, apoi o conduse pe cometa sa către ţinutul care-i trezise de mică imaginaţia : paradisul.

— SFÂRŞIT —

ISBN 973-9197-55-8

Lei 1800+ 36 TL=1836

Ilona Craig suferă de o răguşeală c r o n i c ă ^ / El se înce-i pune în pericol cariera de vedetă a / / toarse şi o muzicii pop. în această perioadă g r e a / ^ / ^ îmbrăţişă cu tanapare Alistair prietenul d i n ^ / ^ dreţe... Tresări şi se uită copilărie care face tot p o s i - p i e r d u t ă Ia el... Acum nu bilul pentru ea, având^/^X mai dădea atenţie decât îmbrădouă obiective. Me- ^ tisării lui si mâinilor care o dezbrăcau rită oare eforcu fervoare şi delicateţe. întinsă pe pat, tul acesîmbătată de iubire şi dorinţă, ea ştia că va tuia? cunoaşte cele mai înalte delicii ale pasiunii...