Crucea Rosie

Crucea Roșie Introducere Istoria și originile Crucii Roșii sunt consacrate în vorbele lui Henry Dunant (1828-1910) "Siamo tutti fratelli" (Suntem cu toții frați), inițiatorul Mișcării Internaționale de Crucea Roșie și Semilună Roșie. Afaceristul elvețian, Henry Dunant a tras semnalul de alarmă asupra necesității de a înființa societăți de ajutor și de a raspândi un acord internațional cu privire la ajutorarea răniților și la persoanele care îi îngrijesc Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este o mișcare umanitară internațională a cărei misiune este de a proteja viața și sănătatea oamenilor, de a asigura respectul față de ființa umană, de a preveni și alina suferința oamenilor, fără vreo discriminare de naționalitate, rasă, religie, clase sociale sau opinii politice. Aceasta este compusă din două Organizații internaționale: Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, și din 186 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Misiunea Federației este de a îmbunătăți viața persoanelor vulnerabile, prin mobilizarea puterii umanității. Federația Internațională se implică și sprijină Societățile Naționale în următoarele domenii: - pregătirea pentru intervenție în caz de dezastre; - intervenția umanitară în sprijinul victimelor dezastrelor; - prim ajutor; - prevenirea și combaterea epidemiilor prin programe de educație pentru sănătate, campanii de vaccinare și asistență medicală; - promovarea donării de sânge voluntare și neremunerate; - instruirea personalului și voluntarilor Crucii Roșii și implicarea tinerilor în programele Crucii Roșii.

Istoria Crucii Roșii Istoria Crucii Roșii începe cu bătălia de la Solferino, la 24 iunie 1859, în nordul Italiei, unde Henry Dunant a fost martorul consecințelor oribile ale bătăliei dintre trupele italiene și cele austriece. În urma confruntării, numărul morților și al răniților de pe câmpul de luptă a fost foarte mare, iar numărul personalului medical calificat, a chirurgilor și a medicamentelor era insuficient. Impresionat de dezastrul umanitar, Henry s-a oferit ca voluntar, a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, pentru a îngriji răniții, abandonând complet scopul vizitei sale în Italia. (John F. Hutchinson, 1996, pp.12-14) Întors în Elveția, Henry Dunant a continuat să fie tulburat de coșmarul căruia îi fusese martor la Solferino. Timp de un an, acesta s-a izolat pentru a scrie o carte (1862 ) “Un sovenir de Solferino „( O amintire de la Solferino) deoarece, așa cum el însuși o mărturisea în paginile ascestei cărți “ trebuia ca profunda și dureroasa emoție încercată la Solferino să fie redeată printr-o povestire scurtă, exactă, despre ceea ce am văzut cu proprii mei ochi și ca ea să fie transmisă și altora, pentru ca idea de umanitate care mă umplea de entuziasm să devină rodnică și să se dezvolte prin propria sa forță” Cartea a propus două idei de o importanță majoră: - înființarea, în fiecare țară, a unei societăți de ajutorare a răniților pe timp de război, alcătuită din “voluntari zeloși, devotați și cât se poate de calificați”; - promovarea unui acord internațional care să protejeze soldații răniți pe câmpul de luptă și pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru. Datorită acestei cărţi, Henry Dunant reuşeşte să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi ai oamenilor influenţi de la acea vreme. Astfel în 1863 se întruneşte pentru prima oară o comisie care s-a auto-intitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor “ pentru a face ca ideile domnului Dunant să treacă, din domeniul teoriei în cel al practicii”. 12 şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva. Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă. La începutul lui 1864 iau fiinţă primele comitete de ajutorare a răniţilor prezente pe câmpul de luptă, acestea reprezentând originile Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie.

În 1876, Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor devine Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. (Andrei Șiperco, 1997, pp. 11-14)

Crucea Roșie în România La 30 noiembrie 1874, România aderă la Convenția de la Geneva. Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876 Dimitrie I. Ghica, a alcătuit un comitet provizoriu, care a decis înființarea unei societăți de ajutorare a militarilor răniți în război, sub denumirea de Societatea Crucea Roșie din România. ( Radu Rosetti, 1931, p.4) La nici trei saptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc la sud de Dunare. Pe baza solidarității ce unește Societățile Nationale, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabara din care făceau parte. În anul 1877, pe data de 18 aprilie se costituie Comitetul doamnelor din Iași pentru ajutorarea ostașilor răniți sau bolnavi, sub conducerea Mariei Rosetti-Roznovanu. ( Mihai Burcă, Gabriel Barbu, Ion Șerb, 1976,p. 40) În anii 1877-1878, în timpul Razboiului de Independență, Crucea Roșie Română a intervenit cu personal sanitar, ambulanțe și trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. În timpul războiului dintre Bulgaria și Serbia (1885), Crucea Roșie Română a acordat sprijin umanitar ambelor țări, propunând guvernelor statelor aflate în conflict să accepte să li se trimită în sprijin câte o ambulanță pentru îngrijirea răniților. Între anii 1888 și 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a înfiintat un spital scoală cu 10 paturi. Profitând de o perioada de pace, Crucea Roșie Română a continuat să se organizeze și să se pregatească, atât din punct de vedere material, cât și din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi în masură sa acționeze cât mai eficient în cazuri de necesitate. Prin Statulul Crucii Roșii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în 1906, au pus bazele “Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România”, prima președintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. În 1913, între Societatea de Cruce Roșie și Societatea de Cruce

Roșie a doamnelor din România s-a făcut primul pas spre

unificarea acestora, prin alcătirea unui comitet comun, numit Comitetul Uniunii Crucii Roșii.

( Ibidem, pp.52-54) La 13 aprilie 1915, Adunarea generală a Societății de Cruce Roșie, “în unanimitate de voturi, aprobă fuziunea sa cu Societatea de Cruce Roșie a doamnelor din România”. După fuziune, instituția s-a numit Societatea Națională de Cruce Roșie a României. ( Ibidem, p. 57) În 1920, Crucea Roșie a inițiat un program de combatere a malariei. S-au organizat echipe sanitare alcătuite dintr-un medic și mai multe infirmiere voluntare care au acționat în localitățile din județele grav afectate - Vâlcea, Neamț, Argeș și Gorj. ( Ibidem, p. 71) Un moment deosebit, care a marcat evoluția Crucii Roșii în România, l-a constituit crearea Crucii Roșii a Tinerimii ( 19 mai 1922) . Începând cu anul 1923, secțiunea Crucea Roșie a Tinerimii editează o revistă proprie, intitulată Revista Crucii Roșii a Tinerimii. De asemenea, în același an este organizată prima “Săptămână a Crucii Roșii”. ( Ibidem, p. 81) Între anii 1952-1953, prin Grija Societății de Cruce Roșie sunt organizate primele grupe sanitare din absolvenți ai cursurilor “Gata pentru apărarea sănătății” ( Ibidem, p.114) În 1965, în activitatea Crucii Roșii s-au produs modificări majore. Atribuții tradiționale ale societății, cum ar fi educația sanitară, organizarea și pregătirea grupelor sanitare, a posturilor de prim – ajutor, pregătirea populației în probleme de igienă și prim ajutor, au fost transferate Ministerului Sănătății. ( Ibidem, p.120) Diversificarea paletei de preocupări, creșterea numărului de membri și de voluntari atât la nivel național, cât și internațional, acțiunea și afirmarea Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial au dus la înființarea, în 1919, a Ligii Societăților de Cruce Roșie, organism internațional de coordonare și sprijin al Societăților Naționale. În acelați an, Crucea Roșie Română aderă la nou înființata Ligă care, în 1991, va lua denumirea de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. În decembrie 1995 Parlamentul Romaniei adoptă Legea Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Legea nr.139/1995.

Statutul Crucii Roșii Conform Statutului Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, pentru a fi recunoscută de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie trebuie să întrunească următoarele condiţii: 1. Să se constituie pe teritoriul unui stat independent în care este în vigoare Convenţia de la Geneva privind ameliorarea condiţiei răniţilor şi bolnavilor din armatele în campanie. 2. Să fie singura Societate Naţională din acea ţară şi să fie condusă de un organism central care să fie competent să o reprezinte în relaţiile cu altecomponente ale Mişcării. 3. Să fie corespunzător recunoscută de către guvernul legitim al ţării, pe baza Convenţiilor de la Geneva şi a legislaţiei naţionale, ca societate de ajutor voluntar, auxiliară a autorităţilor publice în domeniul umanitar. 4. Să aibă statut autonom care să-i permită să opereze în conformitate cu Principiile Fundamentale Ale Mișcării. 5. Să folosească denumirea şi emblema de Cruce Roşie sau Semilună Roşie, în conformitate cu Convenţiile de la Geneva. 6. Să fie organizată astfel încât să fie capabilă să-şi îndeplinească sarcinile definite în propriul statut, inclusiv cele referitoare la pregătirea sa în timp de pace pentru sarcinile statutare în caz de conflict armat. 7. Să-şi extindă activităţile pe întreg teritoriul statului. 8. Să-şi recruteze membrii voluntari şi personalul fără deosebire de rasă, sex, categorie socială, religie sau opinii politice. 9. Să adere la Statutul Mişcării, la valorile care unesc componentele Mişcării şi să coopereze cu acestea. 10. Să respecte Principiile Fundamentale ale Mişcării şi să se conducă în activitatea sa după principiile Dreptului Internaţional Umanitar. Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania se organizează și funcționează pe baza statutului propriu, ca singura societate de Cruce Roșie, atât în timp de pace, cât și în timp de război, în baza legii și a Convențiilor de la Geneva din 1949 la care România este parte. ( Legea 139/1995, art.1)

Principiile fundamentale, morale și juridice după care se desfășoară activitatea Societății Naționale de Cruce Roșie în Romania sunt cele ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie: ( Legea 139/1995, art.2) 1. Umanitate Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniții de pe câmpurile de luptă, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, sub aspectul său internațional și național, se angajează să prevină și să aline suferințele oamenilor în orice împrejurare. Scopul său este acela de a proteja viața și sănătatea acestora și de a asigura respectarea ființei umane. Mișcarea promovează înțelegerea mutuală, prietenia, cooperarea și o pace durabilă între toate popoarele. 2. Imparțialitate. Mișcarea nu face nici o deosebire de naționalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenență politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferințelor lor și acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri. 3. Neutralitate. În scopul menținerii încrederii tuturor, Mișcarea se abține să ia parte la ostilități și lacontroverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic. 4. Independență. Mișcarea este independentã. Auxiliare ale puterii publice în activitățile lor umanitare și supusă legilor ce le guvernează țările, Societățile Naționale trebuie să-și păstreze o autonomie care să le permită să acționeze totdeauna numai după Principiile Mișcării. 4. Voluntariat. Voluntariatul reprezintă dorința altruistă a unei persoane de a îndeplini anumite sarcini pentru altcineva, într-un spirit de fraternitate umană .

5. Unitate. Într-o țară nu poate exista decat o singură societate de Cruce Roșie sau

Semilună Roșie. Ea trebuie să fie deschisã tuturor și să-și extindã acțiunile umanitare pe întreg teritoriul. 6. Universalitate. Mișcarea Intenațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, în cadrul căreia toate Societățile naționale au drepturi egale și datoria de a se întrajutora, este universalã. Principalele atribuţii ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România sunt (Legea 139/ 1995, Art. 11. ): a) să acţioneze în caz de conflict armat, iar în timp de pace să se pregătească şi să acţioneze, ca auxiliară a autorităţilor publice, în toate domeniile prevăzute de Convenţiile de la

Geneva din 1949 şi în favoarea tuturor celor aflaţi în suferinţă, atât persoane civile, cât şi militare; b) să contribuie la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor şi la alinarea suferinţelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivităţii; c) să organizeze, la nivel naţional sau local, după caz, servicii de ajutoare de urgenţă în favoarea victimelor dezastrelor, indiferent de cauzele şi natura acestora; d) să recruteze, să instruiască şi să pună la dispoziţie personalul necesar

pentru

realizarea misiunii sale; e) să promoveze participarea copiilor şi a tinerilor la activităţile specifice; f) să autorizeze folosirea emblemei, pe timp de pace, conform legii; g) să organizeze şi să participe la acţiuni internaţionale de ajutorare a victimelor, indiferent de cauzele şi de natura dezastrelor; h) să facă cunoscut opiniei publice, în special copiilor şi tineretului, acţiunile sale, cât şi pe cele ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, precum şi Principiile fundamentale ale Crucii Roşii, idealurile păcii, respectului şi înţelegerii între toţi oamenii şi toate popoarele; i) să încheie convenţii de colaborare şi să alcătuiască programe de acţiune comune cu alte societăţi sau asociaţii care desfăşoară activităţi umanitare, cu ministere şi alte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, în vederea realizării misiunii sale umanitare; j) să participe, pe baza programelor iniţiate de Ministerul Sănătăţii, la recrutarea donatorilor de sânge, la combaterea unor epidemii şi la alte acţiuni.

Implicații/Campanii ale Crucii Roșii În anul 1928-1929 se desfășoară o amplă campanie de ajutorare a populației afectate de secetă din Moldova. La 10 noiembrie 1940, Romania a fost lovită de un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter. Voluntarii de Cruce Roșie au fost prezenți la datorie în locurile afectate de dezastru, au scos răniții de sub dărâmături, i-au îngrijit și i-au încurajat.

Pe data de 23 inuarie 1945 se desfășoară o amplă campanie organizată de Crucea Roșie , în colaborare cu Apărarea Patriotică, pentru ajutorarea populației din Transilvania și Moldova bântuite de secetă și calamnitățile războiului. În același an, în luna septembrie, în colaborare cu Ministerul Sănătății și ce celelalte organizații de masă, Crucea Roșie organizează marea campanie de combatere a bolilor contagioase și de asistență socială în rândul populației afectate de război. În 1946 -1947 este organizată amplă acțiune de ajutorare a populației afectate de secetă, iar în 1948 este organizată campania de asistență a copiilor prin vitaminizare, înființarea de case de naștere și dispensare. În anii 1970, Crucea Roșie a avut o misiune deosebită, aceea de a identifica mormintele militarilor germani decedați si înhumați pe teritoriul României în perioada celor două razboaie mondiale. Totodată, Crucea Roșie a desfășurat activități pentru identificarea mormintelor cetățenilor români decedați și înhumați în străinătate. În perioada 22 Martie 2007 – 22 Iunie 2008 Societățile Naționale de Cruce Roșie din toată Europa au lansat Programul „Campania de Siguranță Rutieră și Prim ajutor a Crucii Roșii”. Între 1999 – 2001 a debutat cea mai amplă acțiune din ultimii ani, de sprijinire a autorităților în prevenirea bolilor infecțioase.Campania națională pentru combaterea rujeolei și rubeolei, în care Crucea Roșie Română a avut un rol deosebit de important și bine definit – mobilizarea populației la vaccinare, și-a îndeplinit cu succes misiunea de a stopa epidemia. 1.700 de voluntari ai Crucii Roșii Române au fost angrenați în desfășurarea campaniei. Rezultatele finale ale campaniei au fost deosebite: vaccinarea antirujeolică și antirubeolică în condiții sigure a 2,1 milioane de copii, reprezentând un indice de acoperire vaccinală de 92,7%. Organizația Mondială a Sănătății a apreciat buna coordonare a campaniei, colaborarea excelentă dintre Crucea Roșie și autoritățile sanitare române, campania fiind considerată un succes recunoscut la nivel internațional. În 2005-2006 s-a desfășurat “Campania națională de prevenire a dezastrelor”. Imediat după inundațiile care au avut loc în primăvara și vara anului 2005, Crucea Roșie Română împreună cu compania Petrom S.A. au inițiat un parteneriat de responsabilitate socială, care are ca scop derularea unei campanii naționale de pregătire a populației pentru dezastre. Proiectul își propune sa îmbunătățească rezistența și capacitatea de reacție a comunităților din diverse zone

ale țării expuse riscurilor de dezastre, cum ar fi dezastrele naturale (inundații, cutremure) sau provocate de om. Accesul la azil: AȘA E DREPT! O acțiune comună pentru garantarea dreptului la protecție internațională. 20 iunie este Ziua Internațională a Refugiatului. Cu această ocazie, Biroul European al Crucii Roșii a lansat acțiunea AȘA e DREPT! pentru a reafirma dreptul tuturor oamenilor de a cere protecția internațională și a reaminti tuturor că accesul la azil este un drept pe care toate statele membre trebuie să-l respecte conform legislației UE și Dreptului Internațional.

Concluzii

Consider că prin acțiunile sale umanitare şi viziunea nobilă pe care o are Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie vor inspira generațiile viitoare de tineri în transformarea pozitivă a mentalităților, atitudinilor și comportamentelor, atat în ei înșiși cât și în comunitatea lor contribuind astfel la dezvoltarea societății. Din 1863 până în 2013 Mişcarea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a modelat dreptul internaţional umanitar şi a fost principalul mijloc de intervenţie umanitară la nivel mondial. Principiile ce stau la baza acestor acţiuni depăşesc graniţele de orice natură, fiecare dintre noi putând fi un posibil beneficiar al Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Deşi sunt organizaţi ca o reţea la nivel global, rezultatele acţiunilor acestora au impact la toate nivelurile : mondial, regional, local, fiind mereu aproape de cei aflaţi în nevoie. De aceea, deciziile ce privesc organizaţia în ansamblul ei şi stabilirea agendei umanitare internaţionale pleacă de la cei care înţeleg cel mai bine problemele şi soluţiile : voluntarii, oamenii şi comunităţile afectate de greutăţi.

Bibliografie Andrei Șiperco, Crucea Roșie internațională și România 1939-1944, Editura Enciclopedică, București 1997 Generalul Radu Rosetti, “Crucea Roșie”, extras din Boabe de Grâu, anul I, nr. 9, 1931 John F. Hutchinson, Champions of Charity: War and the Rise of the Red Cross. Westview Press, Boulder 1996 Mihai Burcă, Gabriel Barbu, Ion Șerb, Crucea Roșie din România 1876-1976, Consiliul Național al Societății de Cruce Roție din Republuba Socialistă România, București 1976

Webografie Legea Legea nr. 139/ 1995 http://www.crucearosie.ro/uploads/Legislatie/Legea139din1995.pdf ( accesat 13.03.2014, ora 17:25) Statutul Societății Naționale de Crucea Roșie din România http://www.crucearosie.ro/uploads/Legislatie/Statut.pdf ( accesat 13.03.2014, ora 20:05)