Criza financiara asiatica

Criza financiara asiatica: Indonezia şi Consiliului propunerea de valuta

HKU093 06/22/00 La mijlocul lunii februarie 1998, presedintele Suharto al Indoneziei avute în vedere o scrisoare pe care el a primit doar de la Michel Camdessus, Managing Director al Fondul Fondului ui Monet Monetar ar Inter Interna naţional ional (FMI). (FMI). Scris Scrisoar oarea ea a spus spus c ă FMI ar ar fi t ăiat de de spriji sprijin n pentru economia economia asediată în cazul în care Suharto Suharto a fost de a introduce un consiliu monetar pentru a stabiliza valoarea v aloarea monedei indoneziene, Rupiah. Scrisoarea a reprezentat o escaladare a crizei economice care a început î nceput la 2 iulie 1997, atunci când când listar listarea ea de de baht baht thail thailand andez ez a sem semna nalat lat o criz criz ă f ăr ă preced preceden entt financ financiar iare e în Est Est şi şi Asia de Sud-Est şi o inversare în decenii de creştere care au fost fost realizate de c ătre mai multe economiile din regiune. Indonezia a fost deosebit de puternic afectate de criză. În ciuda unui plan de salvare a FMI, aceasta a suferit un colaps c olaps în moneda sa, ruleaza pe cele banci, companii care nu au putut plăti datoriile datoriile lor şi de de zbor de capital. capital. Chiar Chiar mai mai r ău a fost fost violenta violenta care care a izbucnit izbucnit în mai multe păr ţi ale ţării, pierderea pierderea încrederii încrederii în guvern şi spectrul spectrul de dezintegrare socială. La 4 februarie, cu toate acestea, Steven Hanke, profesor profesor de economie la Johns Hopkins University şi un expert în consilii monetare, a propus ca Indonezia ar trebui să instituie un sistem de consiliu monetar monetar pentru a stabiliza moneda. Un consiliu monetar ar putea stabili valoarea de rupii la dolarul dolar ul american, oferind stabilitatea monedei în timp ce scoate putere de apreciere a preciere a Guvernului asupra politicii monetare. Suharto Suharto a fost fost foarte receptiv receptiv la idee, idee, dar comuni comunitatea tatea interna internaţională nu a impartasi impartasi entuziasmul lui. Ca Suharto Suharto a fost pregătirea pentru punerea în aplicare consiliu moneta monetar, r, o scris scrisoar oare e datat datată 11 Februarie 1998, a sosit de la Michel Camdessus, Camdessus, subliniind opozi ţia Fondului. "În circums circumstan tanţele actuale actuale ... în cazul cazul în care un un consiliu consiliu propun propunere ere de valut valut ă au fost fost adopta adoptate, te, noi nu ar ar fi în în măsură s ă recoma recomande nde BoardBoard-ul ul FMI FMI conti continua nuarea rea progra programu mului lui actual, din cauza riscurilor riscurilor pentru economia indonezian ă .... Aceasta ar fi o dezvoltare foarte nefericit nefericită, deoarece deoarece ar micşora micşora şi mai mult baza de rezerv rezerv ă pentru consiliu consiliu monetar şi submina submina şi mai mult şansele de de foarte sub ţire de succes "1. Scriso Scrisoare area a a pus pus probl problema ema dacă s ă pună în aplic aplicare are un cons consiliu iliu monetar monetar în ce mai clar clar pentru Suharto: Suharto: el ar trebui să urmeze prescripts prescripts FMI şi abandoneze planul de consiliu monetar? monetar? Sau Sau ar trebui trebui să meargă mai departe departe cu consiliu consiliu monetar monetar pentru pentru a încerca încerca să stabilizeze moneda, moneda, iar riscul de a pierde sprijinul sprijinul FMI şi restul de stabilire financiare financiare interna internaţionale? ionale?

Indonezia înainte de Suharto2

Indonezia a fost un arhipelag vast întins cuprinde peste 17.000 de insule care acoper ă 5.000 de kilometri peste ecuator, care ruleaz ă de la coasta de vest a Malaezia trecut coasta de nord a Australiei. Insulele Sumatra, Kalimantan şi Jaya Irian au fost cel mai mare din arhipelag, dar au fost eclipsate în importanţă de Java, acasa, la aproximativ 60 la sută din populaţia ţării, care au totalizat peste 200 milioane de euro, şi site-ul de capital naţiunii, Jakarta . Principal de origine etnică a popula ţiei a fost de Malay, dar au existat aproximativ 300 de grupuri etnice diferite de raspandire a lungul insule, care, cu un număr de potrivire de limbi si dialecte, Indonezia a f ăcut una dintre naţiunile cele mai diverse cultural de pe pământ. Etnicii Java constituit în jurul valorii de 45 la suta din populatie, ceea ce le face grupul dominant, nu numai în termeni de număr, ci, de asemenea, în puterea politică. Nu a fost o mica comunitate etnic ă chineză, în valoare totală de aproximativ trei procente.  Java a fost la originea mai multor regate hindus sau budist care a condus p ăr ţi din ceea ce avea să devină, în Indonezia sa pre-colonial perioada. Insula a fost, de asemenea, scaunul de puterea colonială olandeză de la sosirea a companiei olandeze Indiile de Est la începutul anilor 1600, pe bază de la Batavia, care a fost să devină  Jakarta. Primele semne ale sentimentului na ţionalist, de asemenea, a ap ărut pe Java  în secolul al XX-lea. Un grup de naţionalişti olandeze educa ţi, condus de Sukarno, a fondat Partidul Nationalist Indonezian (PNI), în 1927. Olandez sa mutat rapid pentru a suprima mişcarea, arestarea şi exilarea conducerea Sukarno în sudul Sumatrei. Cu toate acestea, al doilea război mondial sa dovedit a fi un punct de cotitur ă în istoria colonial ă din Indonezia. Predarea olandez la armata japoneza invadatoare in 1942 a distrus noţiunea de invincibilitate a conduc ătorilor coloniale. Aşa cum r ăzboiul din Pacific, a atras la o strâns ă în 1945, olandez ă a încercat s ă recupereze teritoriul lor colonial. Dar nationalismul indonezian a devenit o for ţă mult mai coerent. La doar trei zile după capitularea Japoniei, Sukarno şi na ţionaliştii alte declarat independent "Republica Indonezia", la 17 august 1945. Patru ani de lupt ă a urmat înainte de olandez s-au retras. În 1949, sa încheiat epoca colonial ă şi Sukarno a preluat puterea.  În ciuda lui Sukarno carisma personala, regimul s ău a fost caracterizat prin haos politic şi economic. În parte, aceasta a fost determinat ă de dezordine economic ă rămase de la ocupaţia japoneză şi în parte, a ap ărut de la numărul şi diversitatea de grupuri de luptă pentru putere. Partidul Comunist Indonezian (PKI), na ţionaliştii, dou ă grupuri organizate musulmani şi militare în litigiu toate ordinii politice. Schimbare politică majoră a avut loc la mijlocul anilor 1960. A început cu o încercare de lovitur ă de stat a eşuat la 30 septembrie 1965, pentru care responsabilitatea nu a fost stabilită în mod clar. Partidul Comunist a fost acuzat de c ătre militari, condus ă de generalul-maior Suharto. Acest lucru pare s ă ac ţioneze ca un tragaci, declansand un

val de crime în masă care au atins, prin restul de 1965 şi a continuat în prima parte a anului 1966. Numarul mortilor a fost imposibil de a verifica şi de estim ările variaz ă de la sub 100.000 la mai mult de un milion. Violenţă, crede că a fost orchestrat de către armată, a fost îndreptat ă la comunişti, reale şi de suspiciune, familiile lor şi simpatizan ţi. CIA a comentat, "în termeni de număr ucis, masacrele anti-PKI în rang Indonezia ar fi una dintre cele mai grave crime  în masă ale secolului XX, de-a lungul cu epur ări sovietic din anii 1930, crimele naziste  în masă în timpul al doilea război mondial şi baie de sânge maoist ă a anilor 1950. " 3 revista Time, pe de altă parte, a descris eliminarea comuniştilor ca 4 "cele mai bune ştiri de Vest pentru ani în Asia." Partidul Comunist, care a listat anterior, un membru de două milioane de euro, a fost eliminat ca o forţă politic ă în Indonezia. Acest eliminat pilon puternic de sus ţinere a lui Sukarno. Fără sprijinul Partidului Comunist, pozi ţia de lider a lui Sukarno a devenit tot mai insuportabilă şi ambiţia armatei de a sta la vârful puterii politice a crescut. În 1968, Suharto a înlocuit Sukarno în calitate de preşedinte şi a declarat crearea de "New Order".

Era Suharto

New Order a moştenit o moştenire cumplită economic. Guvernul Sukarno a expropriat toate activele externe şi a stabilit controlul de stat asupra pieţelor de cele mai multe, inclusiv de comerţ exterior şi de credit bancar. Economia a fost caracterizat prin controale de reglementare şi de stat. Exporturile au fost stagnant, fabricile au fost de operare la o fractiune de capacitate şi a inflaţiei a fost agresiv. Guvernul a fost un deficit bugetar uriaş, datoria extern ă a fost de peste 2 miliarde dolari SUA şi dobânda pentru datoria a fost mai mult decât veniturile totale de export din Indonezia. Dezordine economică a contribuit la instabilitatea regimului Sukarno. Evoluţiile economice din anii 1960 şi 1970

A devenit clar că inversarea situaţia economică şi îmbunăt ăţirea standardelor de viaţă ar fi necesar pentru noua ordine pentru a stabili legitimitatea sa. Unul dintre primele acte ale noului regim a fost de a ini ţia un program de reform ă economic ă. Noile politici au inclus încurajarea investiţiilor str ăine directe, în principal în exploatarea resurselor naturale. Guvernul Suharto reformat, de asemenea, sectorul bancar, în mijlocul anilor 1960, care permite funcţionarea atât de stat şi b ănci private. La inceputul anilor 1970 controale de schimb valutar au fost anulate şi structura complexă a cursurilor de schimb multiple a fost reformat. De 1971 de rupii a fost pe deplin convertibil la o rat ă fixă de 415 de SUA dollar5 şi băncile s-au libertatea de a oferi conturi de depozit în valută str ăină. Active importante din Indonezia, la acea vreme, cu toate acestea, au fost în sectorul

primar. Cele mai mari trei insule au fost bogate în resurse naturale, inclusiv jungla tropicală de-al doilea în lume şi ulei extinse, gaze şi rezervele minerale. Indonezian ă de ulei a contribuit în mod semnificativ la creşterea economic ă şi cu condi ţia de capital pentru dezvoltare. The Salt brusc ă a preţurilor la petrol în primul şoc petrolier, rezultând un câştig de 4,2 miliarde USD în 1974, a ajutat s ă finan ţeze dezvoltarea infrastructurii fizice, precum şi noi industrii, cum ar fi de o ţel, ciment, produse chimice şi fertilisers.6 As pozitiv impactul creşterii pre ţurilor la petrol a sc ăzut, Rupiah a fost devalorizat cu 34% în noiembrie 1978 - 625 de dolari SUA pentru a stimula exporturile de non-produse petroliere. Acest lucru a fost însoţit ă de o schimbare în politica cursului de schimb, prin care Rupiah a fost legat de coş de valute în loc de doar SUA dollar7. Datorit ă doua criz ă petrolieră, în 1980/81, industria de petrol furnizat mai mult de 70 la sut ă din veniturile statului şi a contribuit cu 82 la suta din veniturile din export. Între 1968 şi 1981 PIB-ul a crescut la o rată medie de sapte la suta pe an, în mare parte ca un rezultat de ulei venituri. 1980 şi 1990

Scăderea preţului petrolului, între 1982 şi 1986 forţată noile modificări. Rupiah a fost devalorizat de 28 la sută în 1983 şi cu încă 31 la sută în septembrie 1986, când rata de schimb a ajuns la 1644 dolari SUA. Apoi, din 1988, Guvernul a adoptat o "crawling peg" aranjament, care  permite de rupii pentru a fi purtat de vânt în jos cu 3,5 la suta la 5,5 la suta pe year8 pentru a compensa impactul a diferenţialului de inflaţie dintre Indonezia şi tranzacţiilor majore partners9 La sfârşitul anului 1988, Guvernul indonezian a anunţat în continuare reforme majore. Societăţi comerciale protejate politic şi de distribuţie a înăbuşit concurenţei, ceea ce duce la preţuri ridicate şi de industriile producătoare, care nu ar putea concura pe pieţele de export. Monopoluri cheie de import au fost demontate pentru a permite importurile de uşor şi mai ieftin de bunuri intermediare necesare pentru producţia de export. Regulamentul cu privire la investiţiile străine s-au relaxat şi simplificate pentru a atrage capital nou şi tehnologie. Guvernul a ridicat, de asemenea, limitări  privind licenţele pentru băncile private şi străine, ceea ce deschiderea a fost o industrie strâns reglementată. Numărul de bănci private, mai multe deţinute de etnici chinezi, mai mult decât sa dublat la 135, şi 18 bănci străine au fost autorizate de noi. Economia Indoneziei a crescut la o rată anuală reală de 9,0 la sută în 1980 şi de 7,9 la suta 1990 1996. PIB-ul pe cap de locuitor a depăşit US $ 1.000 pentru prima dată în 1995, comparativ cu cifra de US $ 70 atunci când Suharto a preluat puterea. PIB-ul total a ajuns la 227 miliarde dolari SUA în 1996, până 7,9 la sută din anul anterior. Rata şomajului în 1996 a fost de 4,5 la sută din forţa de muncă de 85 milioane de euro. Banca Mondială a prezis că Indonezia ar putea deveni cea mai mare economie cincilea în lume până în 2020. Servicii cuprins în prezent cel mai mare sector al economiei, cu fabricarea de producţie a doua şi a treia ciclul primar [a se vedea Exponatele 2A şi 2B]. Inflaţia a fost scăzută, moneda a fost stabil, inflaţia a fost de sub control şi a finanţelor publice uitat solid.

În contrast cu alte Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) de ţări, Indonezia a înregistrat un excedent în comerţul de mărfuri, prin anii 1980 şi 1990 [a se vedea Planşa 5]. La mijlocul anilor 1980, de petrol şi gaze naturale au reprezentat 70 la suta din total exporturi. Dar  dezvoltarea conştientă, în sectoarele non-petroliere şi de gaze a schimbat treptat imaginea. Exporturile industriale a crescut de la mai puţin de 1 miliard de dolari în 1980 la mai mult de 9 miliarde dolari SUA în 1990. Prin 1996, exporturile totale Indonezia sa ridicat la 49.8 miliarde dolari SUA, 9,7 la sută mai mare decât în anul precedent. Exporturile non-petrol şi gaze a contribuit 76.5 la sută din totalul exporturilor, cu materiale textile, încălţăminte şi produse forestiere, la partea de sus de contabilitate pentru 37.7 la sută din toate non-petrol şi exporturile de gaze. Exporturile de petrol şi gaze au totalizat 12.9 miliarde dolari SUA, din care jumătate au fost destinate pentru Japonia. În acelaşi an, importurile au totalizat 42.9 miliarde dolari SUA, cu un 5,7 la sută creştere în 1995. Japonia a fost principala destinaţie pentru exporturile Indonezia în 1996, având 25 la sută, urmată de Statele Unite (13,6 la sută) şi Singapore (9,2 la suta). Japonia a fost furnizorul principal de importurile din Indonezia, contribuind 19.8 la sută în 1996, urmată de Statele Unite (11,8 procente) şi Germania (7,0 procente) .10 Potrivit Raportului Mondial al Investiţiilor 1997, Indonezia a fost de investiţii a treia cea mai mare străine directe (ISD), destinatarul, în Asia Pacific.11 Din 1994 până în 1996, aprobat de ISD în medie de peste 31 miliarde dolari SUA pe an. În prima jumătate a anului 1997 numai, aprobat ISD în Indonezia numarate SUA 16 miliarde dolari. 12 Datoria externă, care a fost în creştere începând cu anul 1988, a ajuns la mai mult de 66 la suta din PIB-ul în 1991. 13 Între 1988 şi 1992, datoria externă totală a crescut brusc la aproape US $ 80 miliarde, 30 la suta din care a fost compus din credite comerciale private. În general, influxurilor de capital, mai mult decât acoperit deficitul anual de cont curent. Băncile străine au fost dornici de a împrumuta, deoarece din punctul de vedere optimist, în general, acceptat de creştere a ţării. Companii indoneziene au împrumutat în valută, în special dolari SUA şi yeni japonezi, deoarece ratele dobânzilor în aceste monede au fost reduse în comparaţie cu ratele de Rupiah. Acest lucru ar   putea reduce rambursările de până la două treimi, fără riscul cursului de schimb, atât timp cât guvernul a menţinut regimul cursului de schimb fix. În raportul său anual pentru anul încheiat la 30 aprilie 1997, economia IMF14 revizuite din Indonezia. Aceasta a observat că expansiunea rapidă a creditului acordat sectorului privat, în 1995/96 a dus la o creştere a cererii interne şi de presiunile asupra preţurilor. Din cauza la o scădere a excedentului comercial, deficitul de cont curent a crescut de la 1,6 la suta din PIB în 1994 la 3,2 procente în 1995. În timp ce nivelul datoriei a rămas ridicat, FMI a recunoscut că  povara datoriei externe a scăzut în raport cu PIB şi exporturi. Barierele comerciale au fost coboară din luna mai 1995, cu introducerea de peste de la bord, reformele tarifare, care urmau să fie puse în aplicare în etape, prin 2003, aducând rata de stabilire a tarifului mediu de la 19,5 la suta la 15 la suta. Raportul a salutat guvernul indonezian pentru reducerea sărăciei, îmbunătăţirea indicatorilor  sociali, reducerea dependenţei economiei de petrol şi gaze, precum şi liberalizarea economiei. Cu toate acestea, raportul considerată cerere continuă în exces şi intrările mari de capital ar fi

 provocările politice importante. FMI a recomandat un buget excedentul de plată anticipată datoriei externe şi a subliniat importanţa de lărgirea bazei de impozitare. Pe partea monetară, a sprijinit măsurile Guvernului de a spori flexibilitatea în politica cursului de schimb. Pentru a menţine o creştere rapidă şi durabilă, FMI crede că reforma substanţială, în special în sectoarele financiare şi  bancare, a fost esenţială. În special, aceasta a cerut guvernului indonezian pentru a rezolva  problema băncilor insolvabile şi la recuperarea creditelor neperformante, în scopul de a reduce vulnerabilitatea economiei la şocurile şi pentru a reduce orice risc moral. Raportul a recomandat, de asemenea, dereglementarea în continuare şi de deschidere a economiei şi a subliniat nevoia de o mai mare transparenţă în implementarea politicilor. În ciuda acestor recomandări, însă, tonul general a fost, în general, pozitiv. Familia şi prietenii de Suharto

Transparenţa a fost mult timp o problemă în Indonezia. Conexiuni politice şi de familie a devenit centrul de critici considerabile. Estimările de soarta familiei Suharto de observatorii occidentali au variat de la US $ 16 miliarde US30 miliarde de euro, mare parte din ea sub controlul lui Suharto a sase copii. Criticii au sugerat faptul că parteneriatul cu unul dintre copii Suharto a fost o condiţie esenţială pentru a câştiga contracte importante de la guvernul indonezian. Multe companii multinaţionale care operează în Indonezia, inclusiv AT & T, General Electric şi Siemens, Hopewell, companii controlate folosite de către copii Suharto ar fi agenţi sau parteneri de joint venture. Membrii familiei Suharto adesea s-au dat acţiuni la societăţi străine, în Indonezia, la care au colectat dividende substanţiale, fără a plăti pentru them.15 Suharto a acordat copiilor săi şi asociaţii de afaceri, licenţe sau contracte de monopolurile de stat,  prin decret prezidenţial. Un decret exceptate de unic importator al unor  automobile din taxe de import. Nu este surprinzător, că importatorul a fost de ţinut de unul dintre fiii s ăi şi un fiu-in-lege. Din 1981, au existat 19 astfel de decrete care au beneficiat direct de societăţile deţinute de către copii Suharto sau asociaţi de afaceri. În plus, yayasans lui Suharto, sau "fundaţii prezidenţiale finan ţate prin contribu ţii voluntare pentru caritate," taxele colectate de la numeroase elemente de la facturile de utilităţi la bilete la film. Deşi bazele au f ăcut unele fapte bune, cum ar fi construirea de şcoli, au cumparat, de asemenea, raportat de voturi pentru partid politic Suharto şi a servit ca bancile personale Suharto pentru proiectele care a îmbogăţit copiii s ăi sau asocia ţi. Gama de familie largă de interese de afaceri a fost adesea legat de interesele de prieteni apropiaţi ai preşedintelui. Fiica cea mare a lui Suharto, Siti Hardijanti Rukmana (cunoscut sub numele de Tutut), a avut interese în domenii cum ar fi telecomunicaţiile, dezvoltarea infrastructurii şi b ănci. Ea si fratele ei Sigit de ţinut 32 la suta din Banca Asia Centrală, unul din Indonezia cele mai mari b ănci private. Banca a fost controlat de un prieten apropiat Suharto, a 83 de ani, miliardarul Liem Sioe Liong, care a cunoscut Suharto din anii 1950, şi a cărui naştere a proeminen ţă a  început ca un furnizor important de armata sub patronajul a colonelului, apoi Suharto. Vehiculului principal Liem lui, Salim Grupul a fost Indonezia, cea mai mare companie

privata. Firma, care a avut interese în zeci de industrii, inclusiv controlul de ciment majore din Indonezia şi companii de oţel şi Mills Bogasari Faina, unul dintre cele mai mari cumparatori comerciale de grâu, 16 relat ărilor, a reprezentat pentru unii cinci procente din PIB-ul pe Indonezia.  Tommy Suharto, cel mai mic copil Suharto, dominat monopol na ţional de c ăţel, care au trebuit să fie salvat de guvern în 1990, la un cost de 350 milioane USD. El a fost, de asemenea, preşedinte al grupului de Humpuss, care a avut interese în transportul maritim, petrochimice, fabricarea lemnului, zah ăr şi ulei de palmier planta ţii. Cel mai mediatizat lui Tommy - şi a criticat - concesiune a fost pentru dezvoltarea de auto naţional, Timorul de Est. Scopul a fost de a produce o masina cu 100 la suta de conţinut local şi, ca urmare, masina a fost scutit ă de taxe Indonezia de lux şi tarife punitive, chiar dacă iniţial a fost asamblat de la importate "daramati" kituri. El şi Bob Hasan, un alt prieten apropiat şi partener de golf de Suharto, de ţinute în comun de compania aeriană naţională, Sempati Air. Hasan, un etnic chinez numit Kian Seng, a fost, de asemenea, preşedinte al Societăţii de lemn indonezian Panel (Apkindo), Grupul de Kalimanis (unul dintre exportatorii cele mai mari placaj) şi Astra PT, naţiunea cea mai mare companie de automobile. El a fugit, de asemenea, PT Nusantara Bhakti modelul Ampera, un holding pentru interesele presedintelui Suharto de investitii proprii. Suharto de-al doilea cel mai vechi fiu, Bambang, format conglomerat Bimantara, pribumi cea mai mare din Indonezia (musulmani de stat) conglomerat. Bimantara a fost dat mai întâi un monopol în industria de mase plastice, şi mai târziu diversificat în electronică, transport, telecomunicaţii, infrastructur ă, agricultur ă şi multe alte domenii ale economiei indoneziene. Bambang au avut în calitate de investitori sau parteneri de joint-venture companii importante, cum ar fi Deutsche Telekom, Siemens, Hyatt şi Hyundai. Bambang, Tutut şi unchiul lor, Sudwikatmono, au fost, de asemenea, acţionarii majoritari în cadrul grupului de Salim.

Criza financiara asiatica

Criza asiatică a fost, în general, datat de la listarea de baht thailandez, la 2 iulie, 1997. Presiunea a fost pe baza Thailanda din februarie, dar guvernul a rămas ferm în apărarea sa a monedei. La 18 iunie, prim-ministrul thailandez Chavalit Yongchaiyudh a declarat, "Noi niciodată nu se va devaloriza baht." 17 pentru a ob ţine creştere a deficitului de cont curent şi rezervele valutare cale de disparitie, guvernul thailandez plutea în

cele din urmă baht la 2 iulie, se încheie aproape 25 de ani de legare a monedei SUA dollar.18 rata de schimb a scăzut brusc de la 25 - 30 de baht la dolarul SUA, declanşând aşa-numitul "contagiune", care se răspândească în întreaga regiune. Vecinii cei mai apropiaţi Thailanda au fost lovit primul. La mijlocul lunii iulie, Malaezia abandonat apărarea sa de ringgit si dolarul sa depreciat de la Singapore, cel mai scăzut

nivel din anul 1995. Iniţial, Indonezia a luat măsuri de precauţie pentru a apăra Rupiah. De la mijlocul anilor 1990, rata de schimb a fost permis să fluctueze în jurul parităţii sale, înlocuind astfel o "trupa a buşilea"  pentru "cuier crawling" anterior. Această bandă a fost extins treptat şi, până la jumătatea anului 1997, a fost stabilit la + / - 4 la sută. La 11 iulie, banca centrală a anunţat că a fost extinderea  benzii de la + / - 6 pe cent19 creşte riscurile cu care se confruntă moneda speculators.20 Ministrul de Finanţe, Mar'ie Mohammed, a fost raportat ca a spune că preşedintele l-au ordonat pentru a menţine stabilă Rupiah şi că, în ansamblu politica ratei de schimb ar putea rămâne neschimbat. Banca Centrală a intrat, de asemenea, pe piaţa valutară, cheltuielile se pare 1 miliard USD apărarea monedei între 21 Iulie şi 29, aproximativ 5 la suta din totalul rezervelor sale valutare. În pofida acestor măsuri, moneda a continuat să scadă. La data de 14 august, de apărare a fost abandonat şi a fost vehiculat de rupii. În două zile a scăzut la 2755 la dolarul american, o scădere de 15 la suta. Suharto a creat un înalt nivel de echipă de management de criză pentru a redresa încrederea în rupii şi economiei. Membrii inclus Ministrul de Finanţe Mar'ie Muhammed, guvernator al Băncii Centrale Sudradjad Djiwandono, secretar de stat Moerdiono, consilierii  prezidenţiali şi Nitusaro Widjoyo Wardhana Ali, şi ministrul de coordonare pentru Afaceri Economice şi Financiare Saleh Afiff. În luna august, ratele dobânzilor overnight au crescut în mod dramatic pentru a ajuta la protejarea monedei [vezi Planşa 8]. Totuşi, acest lucru pune presiuni intense asupra companiilor care transportă datorii locale. La 3 septembrie Suharto a anunţat reforme economice menite să restabilească încrederea. Cheltuielilor guvernamentale urmau să fie reduse în raport cu un declin de aşteptat în venituri fiscale pentru a reduce deficitele fiscale şi de dificultăţile de cont curent. Proiecte de mare anvergură, cu un conţinut ridicat de import, atât  publice, cât şi private, urmau să fie amânată. Taxele de vânzare pe produse de lux s-au ridicat şi tarifele pentru bunurile intermediare au fost reduse pentru a stimula exporturile. În plus, sectorul  bancar intern a fost să fie reformat prin comasarea sau lichidarea bancilor cu probleme. În timp ce rata de schimb recuperate uşor în cazul în care reformele au fost anunţate, acesta şi piaţa de capital, atât în curând a început să alunece. Parts Finanţelor şi Banca, în special, a scăzut în  preocupările investitorilor cu privire la expunerea la pieţele de schimb valutar şi a datoriei externe. Multe companii indoneziene şi instituţiile financiare au împrumutat în valută, şi a beneficiat de diferenţa dintre ratele dobânzii mai mari si mai mici rate de rupii străine. Cele mai multe dintre aceste credite au fost obţinute fără acoperire a riscului valutar, multi au crezut ca rata de schimb ratelor de schimb fixe le-ar proteja de riscul cursului de schimb. Cât mai mult de jumătate din datoria totală a fost în împrumuturi pe termen scurt, care ar fi în curând seama de rambursare. Cu toate acestea, rata de schimb inferior a făcut rambursărilor şi a dobânzilor în curs de desfăşurare mult mai scumpe în termeni moneda locală. Preocupare a fost în creştere a datoriei externe, care nu a fost atât de mult un munte ca un iceberg. Estimările din total datorie externă privată, în Indonezia au fost iniţial în ordinea de US $ 65 miliarde de euro. Cu toate acestea, datoria privată a fost

raportată slab şi nu a fost o teamă crescândă că cifra reală ar putea fi 20 miliarde de dolari la 50 miliarde dolari mai mare. Cand criza a lovit Asia în primul rând, punctul de vedere al comunităţii internaţionale de investiţii în Indonezia, a fost în mare parte pozitive, lauda ecou al Băncii Mondiale a politicilor Indonezia, în iunie sa Raportul anual 1997. Nu a fost o percepţie că stabilitatea regimului Suharto ar diminua riscurile  politice şi a ratei de schimb. Chiar şi după ce a fost Rupiah plutea în mijlocul lunii august, internaţionale de firme de brokeraj au continuat să emită rapoarte de urcarea pe Indonezia. Ei au susţinut că economia a fost în esenţă solide, în ciuda deficitului de cont curent al SUA 7.8 miliarde dolari. Argumentul a fost că aceasta a reprezentat mai puţin de patru la suta din PIB-ul ţării, în timp ce deficitul din Thailanda a fost de aproape opt la sută în luna iulie. Ca dimensiunile reale ale  problemei datoriei au început să apară, încrederea internaţională diminuat. Observatorii internaţionali au început să plaseze vina pentru criza din Asia de "cumetrie", capitalismul,. Predarea din recompense economice conectate politic Indonezia a fost vazut ca un exponent de  prim valută a început să se scufunde, mai degrabă decât float "favoritismul.". La 6 octombrie, Rupiah a scăzut la un nou nivel minim de 3845 de dolari SUA. Aceste evenimente au declanşat un U-turn în politica guvernului. La 8 octombrie 1997, cu Rupiah  jos 60 la suta din ei pre-flotaţie valoare de 2400 de dolarul american, sistemul bancar local, pe punctul de colaps şi a companiilor din Indonezia in incapacitate de împrumuturile lor, Suharto a apelat la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Intenţia iniţială a fost să se limiteze numai la asistenţă instituţională consultanţă politică şi pentru a evita, prin urmare, consecinţele un împrumut FMI. Cu toate acestea, la data de 31 Octombrie, FMI a anunţat un pachet de împrumut de 23 miliarde dolari SUA, asamblat din diverse surse, inclusiv FMI, Banca Mondială şi Banca Asiatică de Dezvoltare, făcându-l cel mai mare  pachet de salvare de salvare Mexic în 1994. În conformitate cu normele FMI, împrumutul a fost condiţionată de reformele economice, care s-au concentrat pe patru domenii principale. În primul rând, de restructurare a fost să fie efectuate în sectorul financiar, inclusiv cu măsuri de închidere de instituţii viabile, fuzionarea băncilor de stat şi de stabilire a unui calendar pentru a face cu instituţiile rămase slabe, şi îmbunătăţirea cadrului instituţional, legislativ şi de reglementare pentru sistemul financiar. În al doilea rând, reformele structurale au fost să fie puse în aplicare pentru a spori eficienţa economică şi transparenţă, inclusiv liberalizarea comerţului şi investiţiilor străine, desfiinţarea monopolurilor interne şi extinderea programului de privatizare. În al treilea rând, Rupiah a fost să fie stabilizată prin menţinerea o politică monetară restrictivă şi o rată de politică flexibilă de schimb. În al patrulea rând, de strângere fiscal echivalent cu aproximativ unu la sută din PIB în 1997/98 şi două procente în 1998/99 ar putea fi întreprinse  pentru a produce un excedent în sectorul public de unu la suta din PIB, în ambele perioade, pentru a facilita ajustarea externă şi oferă resurse pentru a plăti pentru restructurare financiară. Aceste măsuri au inclus reducerea cu prioritate scăzută cheltuielilor, eliminarea valoare adăugată scutiri fiscale şi de ajustare a preţurilor administrate, inclusiv cele privind produsele de energie electrică şi  petrol.

Ministrul de finante Mar'ie Muhammed şi Banca Indonezia Guvernatorul Sudradjad Djiwandono a anunţat imediat de lichidare a 16 bănci cu probleme. Ei au spus că băncile au fost "faliment la  punctul de a pune în pericol continuitatea afacerii, perturbând sistemul bancar global şi de a afecta interesele societăţii." 21 Cele mai multe dintre cele 240 de bănci private de indonezieni au fost considerate a fi puternic şi a fost doar parţial, deoarece măsurile de dereglementare bancare din 1988. Cu căderea de rupii, băncile au fost sub presiune, chiar mai mult din cauza pierderilor de schimb valutar, active deteriorează şi o pierdere a încrederii deponenţilor. Iniţial au fost 19 bănci au fost vizate, dar manevră politică a redus numărul la 16 înainte de a comanda a fost confirmată de către preşedinte. Surpriza a fost exprimată când a devenit clar faptul că lista a inclus Banca Andromeda, aşa cum aceasta a fost deţinută în parte de al doilea fiu al lui Suharto, Bambang Trihatmodjo. Observatorii au fost nedumerit de Andromeda Banca de închidere, având în vedere în special a scutirilor de Lui Tommy auto naţional şi de proiect de mijloc Sitis fiica Hedijanti Herijadi de a construi din lume cel mai lung pod în septembrie. În cazul Băncii Andromeda, a apărut ipoteza că Suharto a acordat  puţină atenţie la detaliile de ordine şi, prin urmare, închis involuntar o parte din interesele de afaceri ale familiei. În câteva săptămâni, cu toate acestea, Bambang redeschis ramurile închise sub un nume nou şi cu o licenţă bancară nou. Chiar şi după intervenţia FMI, Rupiah a continuat spirala descendenta [vezi Planşa 9]. Închiderile  bancare, ordonate de către FMI a cauzat deponenţilor de a lua unele 2 miliarde de dolari din  bancile locale, care s-au temut ar fi cele comandate următoarele închis, şi a depus-o în bănci au considerat mai sigur. Până în noiembrie 1997, două treimi de bănci ale ţării au experimentat rulează. 1998

Altele decât cele de închidere bancare, pentru primele luni guvernul indonezian puse în aplicare câteva dintre reformele FMI mandatate. Chiar şi ca un sprijin suplimentar umflat pachet de salvare FMI la 43 miliarde dolari SUA în ianuarie 1998, tensiunile dintre Indonezia şi FMI au crescut. La data de 6 Ianuarie, Suharto a prezentat bugetul 1998 - unul care comunitatea internaţională a privit ca un test de seriozitate Suharto despre reformele. Bugetul a încălcat condiţiile FMI, şi de promisiuni din Indonezia, prin faptul de a pune capăt subvenţiilor, în caz contrar să se încheie cu monopoluri, incapacitatea de a rula un excedent şi incapacitatea de a utiliza ipoteze care comunitatea internaţională de investiţii crezut realistic.22 Guvernul indonezian a susţinut că revoltele au izbucnit în mai multe oraşe Java de Est, din cauza furie peste creşterea preţurilor la alimente şi că majorările de preţuri şi reduceri ale subvenţiilor  guvernamentale în preţurilor la alimente şi benzină, astfel cum a solicitat de programul FMI, ar  conduce la mai multe tulburări sociale grave. Încrederea în comunitatea internaţională de investiţii  prăbuşit, trimiterea la Rupiah 10.000 de dolarul SUA la data de 8 ianuarie. Preşedintele Statelor Unite Clinton a telefonat personal Suharto să-l întrebe de a respecta angajamentele le-a făcut la FMI în octombrie. Preocupări americani nu s-au limitat la condiţiile

economice, dar a inclus temeri legate de securitate internă. Riscul de tulburări sociale în lume, cea mai mare ţară musulmană din Asia şi cel mai mare exportator de petrol nu au fost luate uşor de Washington. Prim-ministrul Hashimoto din Japonia numita, de asemenea, Suharto, îndemnându-l să urmeze reformele FMI. Suharto l-au asigurat că guvernul indonezian a fost a face "eforturi", cea mai mare măsură de restabilire a încrederii şi că reformele FMI ar fi pe deplin puse în aplicare. FMI a trimis directorului său general adjunct, Stanley Fischer, la Jakarta pentru a vorbi direct cu Suharto. Fischer a fost citat spunand ca programul FMI de 23 "nu se poate merge mai departe, dacă guvernul indonezian nu se sprijină măsurile pe care a spus ca ar fi." Fischer a ieşit din şedinţa spunând că Suharto 24 "nu lasă nici o îndoială că el a fost dispus pentru a obţine în spatele programului şi merge dincolo de ceea ce fusese convenit în programul iniţial.", Problema pare să fi fost rezolvate. Două zile mai târziu, Directorul General al FMI Michel Camdessus referire la un "program economic consolidat şi întărit", şi a spus că se aşteaptă inflaţia să rămână sub 20 la suta, iar deficitul de cont curent pentru a trece la a realiza acest lucru ", un surplus considerabil.", Un serie de reforme revizuite a fost anunţat. 1998/99 buget ar funcţiona cu un procent de deficit în loc de unul la suta excedent, subvenţiile  pentru combustibili şi energie vor fi eliminate rapid şi douăsprezece proiecte majore de infrastructură vor fi imediat anulate. Consiliul National de logistica, Bulog, a fost să-şi piardă monopolul asupra distribuirii internă de zahăr şi grâu, în timp ce menţinerea monopolului asupra orez. Privilegiile fiscale speciale şi a creditului acordat pentru proiect Tommy Suharto a auto naţional a fost, de asemenea, să fie revocată.

Aparand trăiesc la televiziune pe 15 ianuarie, preşedintele Suharto a semnat o scrisoare de 50 de puncte de intenţie care prezint ă m ăsuri. El a ad ăugat, de asemenea, că bugetul va folosi o rată de schimb asumat de 5000 de rupii pentru un dolar SUA în calcule, mai degrab ă decât rata anterioar ă de 4.000. El ar putea numi, de asemenea, un consiliu de miniştri economice de raportare direct la el pentru a supraveghea punerea în aplicare a programului. Reacţia ini ţial ă de pe pieţele financiare a fost pozitiv, cu recuperare de rupii pentru 8100 la scurt timp după vizita lui Fischer. Cu toate acestea, recuperarea nu a trecut, în preocup ările legate de lichiditate strâns în sistemul bancar şi de incapacitatea de a scrie în reformele necesare bancare a rămas. Nu a fost, de asemenea, un sentiment c ă problema datoriei private nu au fost adresate direct şi vă face ţi griji c ă reformele au fost prea mult pentru guvern să se ocupe de Suharto. La 18 ianuarie 1998, la vârsta de 76, preşedintele Suharto a anunţat c ă va sta pentru 1/7 mandat de cinci ani ca preşedinte. El a ales Cercetare şi Tehnologie ministrul BJ Habibie în calitate de candidat lui vice-preşedinte. Preocup ările care au crescut imediat ardoare Habibie pentru scumpe high-tech de proiecte ar intra în contradic ţie cu FMI solicită de austeritate şi a încrederii internaţionale plonjat din nou. De 23 ianuarie, Rupiah a scăzut la 16,500 la dolarul american. Ca parte a planului de FMI, subvenţiile guvernamentale au început să fie scoase din elemente discontinue. Cresterea preturilor pentru produse discontinue, cum ar fi produsele alimentare, ulei de gătit şi a kerosenului provocat revolte în oraşe Java. De panică răspândit rapid în insulele Flores, Sumbawa si Sulawesi. Negustori chinezi au fost adesea obiectivele de mafioti, sporind temerile de o epurare rasială şi amintiri emoţionante de uciderea în masă din anii 1960. Capital zbor accelerat, cu mai mult de miliarde de dolari estimate a fi păr ăsit Indonezia pân ă la sfârşitul lunii ianuarie

atribuite pentru oamenii de afaceri chinezi. Economia Indonezia şi structura social ă sau prabuseste. Benzină preţurile au fost programate s ă creasc ă în dou ă luni, temeri de revolte ulterioare. Cu tulburări de zi cu zi şi a trupelor de pe strad ă, guvernul Suharto a fost sub o mare presiune de a face ceva rapid. Liderii partidelor de musulmani şi de alţi lideri de opozi ţie au început s ă apel pentru Suharto s ă stea jos. Consiliul valutar

Luni, 4 februarie, ajutorul p ărea s ă fie la îndemână. Steven Hanke, profesor de economie la Universitatea Johns Hopkins din SUA şi de un "stil de auto-problemeshooter", a avut o întâlnire de 90 de minute cu presedintele Suharto, în care el a propus ca Indonezia să adopte un consiliu monetar. Hanke a sf ătuit cu succes Argentina, Estonia şi Lituania privind stabilirea consilii monetare, care au legate de monedele lor de dolarul american. Cel mai apropiat exemplu de un astfel de sistem în Asia, a fost găsit în Hong Kong, în cazul în care moneda locala a fost legat ă de dolarul american, la o rata de 7.8 dolari HK la US $ 1 din 1983. Hanke a fost numit consilier special economică a guvernului, recomandând ca Indonezia ar trebui s ă instituie un consiliu monetar 25 "la fel de repede ca tine, eventual, pot." Hanke consiliului monetar a propus pentru Indonezia a fost un consiliu monetar strict ortodoxă, în care moneda locală va fi stabilit la un curs de schimb fix la o moned ăancoră. Consiliul a fost de a men ţine convertibilitatea deplină între moneda locala si valuta ancora. Forţelor pieţei ar putea determina atunci oferta de bani a monedei locale. În cazul în care deţinătorii de rupii trecut în dolari SUA, oferta de bani de rupii ar contracta şi Rupiah ratele dobânzilor ar creşte. În cazul în care de ţin ătorii de dolari americani au fost tentati de ratele ridicate ale dobânzilor de rupii pentru a cumpara rupii, ratele de interes local vor cădea. Astfel, atât ofertei de bani la nivel local şi ratele dobânzilor vor fi stabilite de către for ţele pie ţei. Hanke a susţinut că consiliu monetar ar trebui să fie complet transparente şi c ă membrii consiliului de administraţie ar trebui s ă aibă nicio marj ă de apreciere în stabilirea ofertei de bani sau a ratelor dobânzii. Dacă sistemul de consiliu monetar stabilizat cu succes de rupii, la o rat ă de favorabil, multe companii şi bănci cu datorii în valut ă str ăină ar fi în m ăsur ă s ă achite datoriile şi să devină cu solvent din nou. Cheia, apoi a fost de a stabili rupii, la o rat ă care ar permite mai multe datorii private pentru a fi deservite, ar putea fi acoperite de nivelul rezervelor valutare şi ar putea rezista atacurilor speculative în continuare. Hanke a indicat o dată RP5, 000 la US $ 1 a fost appropriate.26 piaţa valutar ă a fost uita la 5.500, în timp ce alţii credeau 7,000-8,000 ar fi mai realist. În a doua s ăpt ămână a lunii februarie, Rupiah revenit de la Rp9, 000 = US $ 1 pentru a între RP7, 400 şi RP7, 600. Rezervele valutare oficiale au fost de US $ 17 miliarde. Potrivit B ăncii Indonezia, M0 au totalizat Rp37.5 trilioane, M1 şi M2 Rp92.8 trilioane de trilioane de Rp450.7 în luna ianuarie 1998.27  În cadrul Indonezia au existat temeri ca dacă guvernul a avut voinţa politic ă s ă accepte ratele ridicate ale dobânzilor, care ar putea urma. Un flux serioase de capital ar putea declanşa creşteri automate ale ratelor dobânzilor la niveluri (unele crezut c ă 200 la sută nu a fost imposibil), care ar putea duce la falimente şi pierderi de locuri de muncă pe scară largă. Dacă acest lucru, la rândul s ău a condus la o schimbare a politicii şi a consiliului monetar a fost desfiin ţat ă, acest lucru ar putea duce la

perturbări în continuare economice şi sociale. Al ţii se temeau c ă consiliu monetar ar putea fi folosite pentru a sprijini în mod artificial la valoarea de rupii pân ă interesele familiei de guvernământ de afaceri ar putea fi sortate, datoriile externe acoperit şi banii ar putea fi trimis din ţar ă la o rat ă de schimb favorabil ă. Apoi, s-au temut de consiliu monetar ar putea prăbuşi aduce dificult ăţi chiar mai mari. La 9 februarie, Suharto a anunţat că guvernul intenţionează s ă adopte propunerea de consiliu monetar şi, prin urmare, s ă stabileasc ă rata de schimb de rupii. Consiliului monetar propus a fost salutată de către cercul lui Suharto, precum şi mul ţi indonezieni care au simţit c ă aceasta era singura modalitate de a restabili încrederea  în Rupiah depreciază. Speranta a fost ca stabilizarea monedei ar putea ajuta firmele să ramburseze datoriile externe, pentru a ajuta ţara importatoare în alimente şi materiale critice şi de a obţine sectorul privat în mişcare din nou. Comunitatea internaţională şi de mulţi analişti de cercetare, pe de alt ă parte, credea că consiliul monetar nu ar fi nu numai, dar ar duce la greut ăţi în continuare economice. Un purtător de cuvânt al Băncii Mondiale a spus, "Aceasta nu este ceva, vă recomand ăm  în acest moment." Secretarul american al Trezoreriei, Robert Rubin, m ărturisit ă, de asemenea, ezitarea lui: "Cred ca exista o multime de probleme care trebuie s ă fi lucrat prin intermediul înainte de a ajunge la problema de dac ă ave ţi sau nu ar trebui să aibă un consiliu monetar "28 Presa internaţional ă numit ideea unui". fix rapid ", şi o ameninţare la adresa politicilor de FMI şi alte institu ţii interna ţionale. Cu toate acestea, FMI Michel Camdessus a avut un traseu de avizat, sugerând că acordul ianuarie ar fi suficientă pentru a restaura stabilitatea economic ă. Tonul general al FMI, poziţia iniţială a fost că reformele ar trebui să aib ă loc mai întâi şi apoi un consiliu monetar ar putea fi luate în considerare. Hanke, de asemenea, a ajuns sub atac pentru că a plecat împotriva unit ăţii internaţional. El a răspuns, "Eu ştiu ce fac", a said.29 "Eu stiu ce cauzeaza monedele să arunce în aer şi în ceea ce provoacă o criză valutară. Şi ştiu, de asemenea, ce stabileşte criza ", în ciuda criticilor interna ţionale şi interne, Guvernul a ini ţiat legislaţia pentru a permite instituirea unui consiliu monetar.. La 13 februarie, în urma lui întâlnire personal ă cu două Suharto, Hanke a anuntat acordul preşedintelui cu planul. El a mers pe pentru a informa presa c ă nu era nimic s ă stea în calea punerii în aplicare imediată a consiliului monetar.  În acest moment, FMI a schimbat poziţia sa anterioară. Camdessus a f ăcut o declaraţie publică se opune impunerii de un consiliu monetar, în Indonezia, cerând ca reformele convenite primul loc, "Suntem de vedere puternic c ă acest moment înc ă nu a venit în Indonezia. Eşecul de un consiliu monetar ar putea submina complet credibilitatea şi elaborarea de politici, şi deteriora serios perspectivele de creştere economică a ţării "30. Lui 11 lit februarie Suharto a avertizat c ă FMI ar putea retrage sprijinul pentru ceea ce a devenit un pachet de SUA, 43 miliarde dolari de ajutor în cazul în care moneda bord au fost puse în aplicare. La 13 februarie, preşedintele american Clinton a cerut să-l îndemne Suharto să renunţe la planul de consiliu monetar. Dilemele

Presedintele Suharto a fost confruntat cu una dintre cele mai dificile dileme ale lui 32 de ani regula. El ar trebui să avanseze cu programul de reforma FMI, austeritate,

dislocarea socială dureroasă şi tulbur ări posibil ar putea rezulta. Consiliului monetar părea să ofere o rază de speranţă că moneda ar putea fi stabilizat, iar apoi a economiei ar putea fi stabilit ă de lucru din nou, în condi ţii mai pu ţin turbulente. Pe de altă parte, ar trebui să Suharto sfideze opinia internationala ar pierde sprijinul - şi de bani - a FMI, şi, probabil, capacitatea de a pune în aplicare de consiliu monetar, în primul rând. FMI sa confruntat, de asemenea, o dilemă. Financial Times a rezumat, "În propunerea de a introduce un consiliu monetar, fara acordul Fondului ... [Indonezia] a pus FMI  într-o poziţie în cazul în care capacitatea sa de a trata cu toate, dar ţările mai mici şi mai slabi vor fi plasate în cauză .... "31 Nu a fost nici o lipsă de critici ale FMI. Profesorul Jeffery Sachs, director al Institutului Harvard pentru Dezvoltare Internaţională, a afirmat că FMI a confundat-o panic ă financiară cauzată de datoria pe termen scurt pentru eşecurile profunde ale macroeconomică şi financiară policies.32 El a sus ţinut c ă FMI a impus contrac ţie macroeconomice pe partea de sus a panică pe piaţă, agravarea situa ţiei prin "crearea de panică mai mult decât calm." 33 Sachs, de asemenea, subliniat faptul c ă FMI nu a oferit o documentaţie de fond a deciziilor sale, cu excepţia pentru câteva pagini, în comunicatele de presă, comentând ", se plăteşte serviciu buze la" transparenţă "." 34 Raffer profesor de la Universitatea din Viena, a declarat c ă FMI a fost "nu numai total scutit de orice responsabilitate financiară pentru ceea ce face, dar chiar şi a permis s ă obţină de la propriile sale greşeli de muncă sau de neglijent" 35. Unii au argumentat faptul că multe companii şi instituţiile financiare ar fi putut fi salvat a FMI ocupat cu problema datoriei externe imediat. 36 Fostul secretar american de stat Dr. Henry Kissinger, a criticat programul de FMI ca fiind "efecte", crippling asupra economiilor intenţionează să cure.37 Profesor la Harvard şi fost preşedinte al Consiliului de Preşedintele SUA a consilierilor economici, Martin Feldstein, pus sub semnul întreb ării întreaga abordare a reformei structurale: "FMI ar putea fi mult mai eficient în acţiunile sale şi mai legitime în ochii de pe pietele emergente de ţări în cazul în care obiectivul urmărit mai pu ţin ambi ţios de ţări menţinerea" acces la pieţele de capital şi de creditare flotabile Bank International .... FMI ar trebui să evite tentaţia de a utiliza crizele valutare ca o oportunitate