Corrado Malanga Collection

- LIMBA ROMÂNĂ -

Analiza fenomenului și rezolvarea unor cazuri specifice. Tehnici de Programare Neurolingvistică (PNL) și hipnoză regresivă aplicate acestei probleme. Traducere în limba română de A.B.

Manuscrisul de față a fost finalizat la data de 4 februarie 2005 și a fost publicat în data de 29 martie 2005.

1

INTRODUCERE

Totul a început cu mulți ani în urmă. Mă interesam de fenomenul OZN la nivel de amator, dar într-o zi am decis să intru într-o organizație care studia această problemă la nivel național. Am devenit membru al Consiliului Director și am lucrat pentru această organizație timp de mai multe decenii. Într-o zi m-au însărcinat să cercetez un caz de presupusă răpire din partea extratereștrilor, cazul unui băiat din Genova, care se numea Valerio. După patru ani de cercetare mi-am transformat raportul într-o carte, tot din voința aceleiași conduceri a Centrului pentru care lucram. Atunci s-a dezlănțuit infernul! Am fost amenințat imediat, din interiorul și din exteriorul acelei organizații, încercându-se astfel să fiu redus la tăcere. Aceleași persoane, care în primă instanță m-au susținut în cercetările mele, s-au revoltat împotriva mea și este foarte simplu de înțeles că aceștia colaborau cu anumite sectoare guvernamentale italiene și străine. Colaborări de care eu, în mod stupid, nu îmi dădusem seama. În realitate îmi dădusem seama la nivel inconștient, dar nu am vrut deloc să ascult vocea Conștiinței mele, cea care spune foarte clar, zi după zi, că în acea organizație, la fel cum se întâmplă și în alte organizații din Italia, longa manus a serviciilor secrete era cea care comanda peste tot. Cum mie nu-mi place să las o treabă pe jumătate neterminată, am decis că este bine să-mi continui cercetările despre fenomenul abduction (răpire n.t.). Sarcina îmi fusese înmânată și mașinăria fusese pusă în funcțiune. Eu când încep ceva nu pot fi oprit, decât de tot! Acest tratat este rodul multor ani de muncă, în care am căutat martori ai fenomenelor de răpiri extraterestre (abduction), cele mai bune tehnici prin care să studiem această cazuistică ciudată, realitatea care se află în spatele minciunilor din mass-media, adevărul din spatele tâmpeniilor pe care le afirmă grupurile new age și bisericile din toate timpurile. Acesta nu este o carte despre abduction. Avem o grămadă de astfel de cărți acestea descriu istoria fenomenului, fac o listă a aparițiilor OZN, vorbesc despre mușamalizările pe care le fac guvernele, iar cei mai curajoși introduc câteva mărturii ale celor care susțin că au fost răpiți de extratereștri. În acest tratat nu este nimic din toate acestea, de fapt nici nu este adresat cititorilor obișnuiți, care citesc în fiecare seară câte trei pagini din orice carte. Vă rog! Dacă faceți parte din această categorie, nu citiți aceste pagini, pentru că nu veți mai putea dormi câteva luni de zile. Acest tratat nu se adresează nici cititorilor de cărți despre OZN-uri, 2

așa-zișii ufologi. Aceștia nu ar înțelege nici măcar un cuvânt din ceea ce este scris aici, pentru că aceștia nu îndeplinesc premisele pentru a înțelege mare lucru. Acest tratat nu este adresat nici ufologilor, a căror aspirație principală este aceea de a colecționa multe cărți despre acest subiect, pentru a le putea arăta cu orgoliu prietenilor atunci aceștia când vin în vizită. Cu siguranță nu a fost scris nici pentru religioși, de care nu mă prea interesează și a căror aspirații de putere ca mediatori între Dumnezeu și om vor fi demolate în acest tratat. Nu a fost scris nici pentru militari, care, după cum vom vedea la concluzii, sunt total lipsiți și de cea mai banală înțelegere a Universului. Acest tratat se adresează exclusiv răpiților italieni și în al doilea rând celor care, înarmați cu bunăvoință și câțiva neuroni funcționali, cred că ceva nu funcționează normal. Da! Ceva nu funcționează! La nivel inconștient răpiții știu și simt foarte bine acest lucru, pentru că au experimentat-o pe pielea lor și în interiorul lor. Ceilalți știu asta pentru că o percep prin intermediul micilor lucruri care se întâmplă zi de zi. Nu se știe ce anume nu este în regulă, dar se simte peste tot o anumită indispoziție. Se dă vina pe împrejurări, politică, războaie, vremea de afară și poluare, dar în realitate nimeni nu știe ce se întâmplă. Se întâmplă că Sufletul nostru știe la nivel inconștient că mai este puțin și se întâmplă ireparabilul, dar nu știe cum să spună acest lucru la nivel conștient celorlalte părți din noi înșine, nivelelor conștiinței și subconștientului. Totul rămâne astfel adormit, amorțit la nivel de senzație. Se știe că trebuie să se întâmple ceva, dar nu se știe ce. Se percepe că ceea ce trebuie să se întâmple nu este un lucru bun, dar se au în vedere catastrofele trecutului și se consideră că sunt senzații datorate stării în care se află societatea astăzi, nefiind vorba de o problemă adevărată și concretă. Acest tratat explică de-a fir a păr în ce constă problema interferențelor extraterestre, descrie principalele rase extraterestre care participă la interferențe, analizează diversele nivele de interferență internă și externă ale răpitului, clarifică relațiile dintre extratereștri, dintre extratereștri și grupurile Guvernului Mondial (NWO - New Word Order). Aici sunt descrise tehnicile de subjugare pe care le folosesc extratereștrii și militarii, care sunt aliați cu aceștia, pentru a-și îndeplini scopurile. Se arată care sunt scopurile din cauza cărora se întâmplă toate acestea și se descriu de-a fir a păr tehnicile utilizate pentru a înțelege fenomenul. Se utilizează foarte mult hipnoza regresivă și Programarea Neurolingvistică (PNL), complet renovate și restructurate. Se adaugă mărturiile celor care au fost răpiți și care au pe corpul lor cicatricele acestei experiențe teribile. Acele cicatrice, așa cum vom vedea în text, 3

nu ating doar nivelul fizic, ci își fac prezentă greutatea mai ales la nivel psihic psihic și trup uman în mâinile extratereștrilor. Acest tratat vorbește despre cicatricele pe care le-au făcut extratereștrii societății umane dintotdeauna, ascunzându-se în spatele religiilor, politicii și puterii, folosindu-se de prostia unor oameni goi pe dinăuntru. Însă acest text vorbește despre adevărata natură a omului și a Universului, face diferența între Suflet, Corp, Minte și Spirit, între realitatea reală și realitatea virtuală, oferind și cheia de lectură pentru o putea transforma. De fapt, mi-am dat seama că studiind extratereștri am comis o mare greșeală metodologică - nu se pot studia extratereștrii fără să cunoaștem cum suntem făcuți noi înșine. Mi-am dat seama repede că extratereștrii căutau în noi ceva ce ei nu aveau, ceva ce noi nu știam că avem, ceva ce face ca mulți oameni să fie parte integrată din Dumnezeu. Scopul acestui tratat este acela de a clarifica și acesta se adresează răpiților italieni, care, dacă vor reuși să-l citească pe tot, se vor recunoaște în acest scenariu teribil. Exact în acel moment vor fi făcut primul pas spre eliberarea lor și spre a noastră! A te elibera de extratereștrii înseamnă să te eliberezi de toate formele de putere, chiar și de cele pe care suntem învățați de mici să le respectăm, și să poți recunoaște falșii zei de Dumnezeu adevărat. Citind acest tratat se va înțelege că Dumnezeu adevărat este ceva care se află în interiorul omului și nu în exteriorul lui. Cine spune să căutăm în afara noastră, de cele mai multe ori o face pentru a ne deruta și pentru a ne obliga să acceptăm un Dumnezeu fals, care atunci când se prezintă spune: "EU SUNT CEL CARE SUNTEM!", față de ceea ce spune adevăratul Dumnezeu, care este în interiorul nostru:"EU SUNT CEL CARE ȘTIE CINE SUNTEM!" Este o mare diferență. Vom începe vorbind despre extratereștri și vom termina vorbind despre Dumnezeu, adică despre OM, dar această chestiune nu este pentru ufologi, nici pentru oamenii de știință și nici pentru extratereștrii - aceste chestiuni sunt pentru cei care au Suflet și nu l-au "vândut diavolului." Acest tratat este dedicat tuturor răpiților care m-au ajutat prin mărturiile lor și prin voința lor de a vedea clar, care au luptat și luptă alături de mine împotriva acelei componente a prostiei umane care ne-a condus pe marginea prăpastiei. Fără voința lor de a ieși din închisoarea extraterestră, fără efortul și dorința de a face ceva pentru a se salva pe ei înșiși și pe ceilalți, nu am fi putut să facem o cercetare de acest fel. Eu însumi nu aș fi înțeles niciodată cât de demoralizant este să trăiești fără să știi cine ești în realitate. Datorită lor am înțeles multe lucruri, 4

dintre care multe nu pot fi descrise în cuvinte, ci doar simțite cu acea parte din mine pe care nu știam să o utilizez și care astăzi îmi permite să văd lumea într-un mod mult mai apropriat de realitatea reală. Sper ca acest tratat să le fie util răpiților și celor care vor să continue pe drumul eliberării speciei umane din robia extraterestră. În orice caz, eu astăzi am devenit alt om - am regăsit o parte din mine și încă caut piesele lipsă.

Mulțumiri ulterioare sunt adresate celor din Grupul StarGate Toscana, care m-au susținut în toți acești ani, în diverse forme și moduri, suportând modul meu logoreic de exprimare verbală.

ABDUCTION - SCENARIU - RĂSPUNSURILE

Cum am mai spus, cercetarea fenomenului răpirilor extraterestre, definite cu termenul englezesc " abduction " și rebotezate de mine cu un termen mult mai corect de "Interferențe Extraterestre", se află la cotitură. Proiectul meu de cercetare, care de-acum durează de circa șaptesprezece ani, a ajuns la concluzia a ceea ce eu definesc ca fiind A TREIA FAZĂ. Acum să facem un salt înapoi în timp pentru cei care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre fenomenul abduction. "Debutul oficial" are loc în 1957, în America Latină (Brazilia), în satul Minas Gerais, prin faimosul caz, de-acum istoric, al țăranului Antonio Villasboas. Acest țăran, care apoi se licențiază, povestește pentru prima dată o ciudată experiență de răpire din partea unor creaturi extraterestre. 5

Pe la mijlocul anilor '60 scriitorul John Fuller scrie despre un alt eveniment ciudat - doi soți americani, Barney și Betty Hill, descriu în hipnoză regresivă o experiență asemănătoare. Și în acel caz, cu ajutorul tehnicilor de hipnoză regresivă, cei doi soți își amintesc întâmplarea în care ei sunt protagoniștii unei răpiri extraterestre, executată de niște ființe mici și ciudate, care au coborât dintr-un disc zburător și care le urmăriseră mașina într-o noapte caldă de vară. În anii '80 îi vine rândul cercetătorului ufolog Bud Hopkins să scrie niște cărți, în care prezintă numeroase istorisiri americane legate de experiențele abduction. Și în acest caz, Hopkins face uz de tehnicile de hipnoză regresivă pentru a readuce în creier mărturiile acestor experiențe ciudate, memoriile lor, aparent uitate sau ascunse în pliurile propriilor minți. Apoi vine rândul scriitorului Whitley Strieber, și el de origine americană, care într-o serie de cărți povestește, de această dată în calitate de martor direct, povestea experienței sale de răpire extraterestră. În acest caz este expus un punct de vedere complet diferit față de cele precedente - cel al unui tată, care împreună cu membrii familiei sale, se vede adesea obiectul unor interese ciudate din partea unor creaturi extraterestre, provenite de pe alte planete, alte dimensiuni sau cine știe de unde. Cine știe de unde?! Poate din acea parte a creierului care este predispusă să creeze vise fantastice, spun detractorii problemei abduction, printre care se remarcă în America niște personaje faimoase, cum ar fi iluzionistul James Randi de la CISCOP (o organizație de sceptici guvernamentali, unii dintre aceștia fiind în relații strânse cu servicii de informații, cum ar fi CIA și FBI), sau omologul său italian, Piero Angela, jurnalist și propagandist științific, care face parte din organizația italiană echivalentă (CICAP). În orice caz, interesul pentru fenomenul abduction ia amploare și începe să producă cercetări independente și în alte țări ale lumii. Astfel, asistăm la publicarea unei cărți scrise de germanul Fiebag și alta scrisă de englezul Philip Mantle, care poartă numele unui program, Without Consent, adică Fără permisiune! Și psihiatra americană Karla Turner scrie o carte, dar într-un stil feminin este vorba despre povestea a opt femei răpite de extratereștri, cu titlul Răpite de ozn-uri, în timp ce psihiatrul John Mack, de la Harward University, descrie rezultatele analizelor sale, efectuate pe un număr de aproximativ șaizeci de cazuri. Mack nu este singurul din lumea academică care descrie și validează fenomenul răpirilor extraterestre - și cei de la Temple University descriu acest lucru prin profesorul David Jacobs, un istoric care cunoaște tehnicile de hipnoză regresivă și care se expune criticilor comunității academice americane. Cartea lui Jacobs, care a fost un adevărat succes, cu titlul The threat, stabilește legătura dintre proiectele extraterestre și experiențele trăite de răpiți. Este vorba despre prima tentativă de a oferi un răspuns la întrebarea: "De ce toate acestea?" 6

Jacobs susține, cu pesimism, că extratereștrii nu sunt chiar niște sfinți și că aceștia urmăresc un proiect precis - acela de a modifica biogenetic pământenii pentru a putea apoi conviețui cu noi pe planeta noastră. Acest proiect ar trebui să se încheie peste aproximativ patru generații terestre, când, după părerea autorului, toată populația terestră va fi trăit deja cel puțin o experiență de abduction. Mărturiile controversate, comportamentele fideiste ale martorilor și ale cercetătorilor și criticile la adresa metodologiei hipnotice se intensifică tot mai mult pe perioada anilor '90, diatribele dintre cercetători-ufologi, organele de stat și conducătorii religioși se intensifică, iar ultimii, pentru a-și menține puterea, tind să nege prezența unui astfel de fenomen pe planeta noastră, iar ceilalți se trezesc în postura în care ei, credința lor și Dumnezeul lor nu ar mai putea reprezenta centrul Universului, pentru că acestea ar trebui împărțite cu alte entități inteligente.

PRIMELE IPOTEZE

Cu toate că trecuseră aproape cinci decenii, niciunul dintre cercetătorii fenomenului abduction nu reușise să înțeleagă încă mare lucru, dar între timp apăruseră foarte multe ipoteze, care nu erau mereu pozitive. La sfârșitul primilor 50 de ani de studiu situația stătea cam așa: Pesimistul Jacobs susține că noi suntem deja în mâinile extratereștrilor și că aceștia nu ne-au cerut permisiunea să efectueze anumite selecții pe noi. După părerea sa, noi aparținem extratereștrilor, pentru că suntem inferiori atât din punct de vedere științific, cât și biologic. Adică, extratereștrii pot să ne ia lucrul pe care îl caută pe planeta noastră nu prin intermediul forței, ci printr-o înșelăciune pluriseculară. Însă psihiatrul Mack este optimist, iar la finalul studiilor sale tinde să susțină că nu știe bine care este scopul extratereștrilor, dar cu siguranță aceștia produc un fel de "mărire a conștiinței" în fiecare răpit. Un astfel de efect i-ar folosi omului ales pentru a face în interiorul său un salt evolutiv, putând, prin urmare, să intre în lumea viitorului, pregătind planeta să treacă peste acele traume pe care civilizația noastră le-a produs și le va mai produce planetei în anii următori. Această versiune, de tipul "Hai să ne iubim unii pe alții!", în stil new-age, este susținută de un curent de psihiatri americani, care văd cauza tuturor problemelor în propria societate. Nu trebuie să uităm că în SUA, abuzul în a apela la psihologi și psihiatri pare că reprezintă efectul unei proaste dispoziții generale, care tinde să-i conducă pe americani spre punctul de a nu mai fi capabili să rezolve singuri nicio problemă de relaționare cu semenii, pentru că lumea îi împinge spre a 7

deveni sclavii lui "a avea" și să creadă că "a fi" este ceva exterior, condiționat de părerea altcuiva. Nu este întâmplător faptul că inconștientul lor încearcă să se revolte exact față de acest mod nesănătos de a trăi, americanul din pătura mijlocie devine obez ingurgitând mâncare pentru a manifesta pe de o parte dorința sa de a poseda tot (din punct de vedere psihologic se posedă și ceea se mănâncă), iar pe de altă parte, îngrășându-se și devenind flacid, se opune inconștient acelor canoane de frumusețe fizică, care l-ar vrea slab și musculos, refuzând astfel dogma de a fi bogat și frumos. Nu întâmplător detractorii problemei abduction spun că aceasta este cu precădere americană (vom vedea că această afirmație nu este deloc adevărată) și trebuie să fie considerată ca fiind fructul unor psihisme nesănătoase, un subprodus al freneticei civilizații de consum. Deci, profesorului John Mack i se va reproșa că a scris un tratat despre psihotici, despre care a crezut că sunt niște persoane selectate de extratereștri. El a fost obligat să suporte o adevărată inchiziție din partea colegiului de docenți din interiorul universității sale, pentru că a îndrăznit să scrie acea carte (titlul traducerii italiene este Rapiti și a fost publicată de Mondadori). Cu toate acestea, în anul precedent publicării cărții cu pricina, Mack câștigase premiul Pulitzer pentru un tratat de psihiatrie, creând astfel multe dificultăți lumii științifice americane în a-l elimina din scenă pe acest psihiatru incomod. Procesul, cel puțin în aparență, a fost câștigat de Mack, dar este cu siguranță corect să suspectăm că a doua sa carte (care în Italia nu a fost niciodată publicată) a fost atenuată de exigențele "politice", existând însă foarte multe dubii în legătură cu moartea sa, care s-a petrecut în Anglia anul trecut (a fost lovit de un autoturism). În concluzie, opțiunile rezultante sunt doar trei: 1. Răpiții sunt toți niște schizofrenici psihotici. 2. Extratereștrii există cu adevărat și sunt răi. 3. Extratereștrii există cu adevărat și sunt buni. Pentru moment să lăsăm de-o parte prima opțiune, care va fi examinată și exclusă mai târziu. Pentru a doua opțiune extratereștrii sunt răi, supun răpiții unor intervenții chirurgicale teribile, pentru a preleva sânge și spermă, introducând ovule fecundate în femeile speciei noastre și implantând microcipuri sub piele în diferitele părți ale corpului răpiților, pentru a-i putea monitoriza permanent. Însă pentru a treia opțiune extratereștrii sunt buni și fac experimente chirurgicale pentru a salva răpiții de la anumite boli, pentru a îmbunătăți corpul și 8

mintea și pentru a-i pregăti pentru marea zi, în care Terra va intra în Confederația Stelară. Unul dintre aspectele cele mai demențiale ale celei de-a treia opțiune este reprezentat de noile religii, născute (ca să vezi!) tot în lumea anglosaxonă și mai ales în SUA, care descriu extratereștrii ca pe niște salvatori ai umanității. Astfel, Scientologia din SUA și Raelienii din Europa nu se limitează la a-i considera pe extratereștrii creatorii ființelor umane, ci îi consideră și mai avansați din punct de vedere tehnologic, deci, superiori nouă. Raelienii, care printre altele sunt și fondatorii Clonaid - o multinațională capabilă din punct de vedere tehnologic să efectueze cele mai crude experimente biogenetice - au anunțat că-l vor clona pe Hitler și că viitorul umanității va consta în viața eternă obținută prin intermediul proceselor de clonare. Toate aceste pentru că Claude Vorillon, cunoscutul personaj francez, pilot automobilistic în anii '60, care astăzi se numește Rael, ar fi fost răpit de extratereștrii în tinerețe. Cu acea ocazie, extratereștrii l-ar fi ales ca ambasadorul lor și, printre altele, i-au spus că ei sunt creatorii rasei umane și că se folosesc de clonare pentru a obține imortalitatea și multe alte lucruri asemănătoare cu ceea ce descriu răpiții în hipnoză regresivă. Deci, ipoteza "tehnologică" a prezenței extraterestre pe Terra, pe care o susține Vorillon, nu este lipsită de sens, pentru că este susținută de zeci de mărturii, pe lângă povestea sa personală. Pe lângă ipoteza "tehnologică" există și cea "spirituală", și acum susținută de răpiți faimoși, pentru care răpirea (abduction) în realitate nu ar fi o răpire în adevăratul sens al cuvântului, ci un fel de catarsis mentală, un moment în care extratereștrii îi vorbesc răpitului și îl învață adevăruri cu caracter religios, moral și științific. Ideea că mintea face parte din existența noastră, dar că este o stare evolutivă a corpului, cu acces la planurile perceptive "superioare", îi determină pe unii să creadă că un contact cu ființe total diferite de noi din punct de vedere energetic poate avea loc doar prin intermediul percepției mentale. Se nasc astfel așa-numiții Channelers sau Catalizatori de Entități, care, din alte dimensiuni, vorbesc despre tot felul de lucruri, dar mai ales despre problemele noastre. Acest aspect al ufologiei face ca această materie să fie asemănătoare cu studiul aparițiilor mariane (aparițiile Fecioarei Maria); acele persoane sunt sigure de existența unui Dumnezeu tehnologic, reprezentat de extraterestrul de serviciu. Ca unei divinități, extraterestrului îi sunt atribuite actele creației și distrugerii; în timp ce profețiile mistice, făcute de cei care pretind că au văzut apariția Fecioarei Maria, vorbesc despre faptul că lumea se va sfârși într-o catastrofă provenită din cer, Channelerii ufologici povestesc despre Nibiru, misterioasa planetă ascunsă și locuită de extratereștri, care va lovi Terra (sau va cădea peste ea) exact în aceeași perioadă (ca să vezi!) în care clarvăzătorii spun că va avea loc o răzbunare divină. 9

După cum se poate observa, există puternice analogii de fond, iar asta, pentru mine, înseamnă că "nu iese fum fără foc". Poate că nu există un singur adevăr, ci mai multe tipuri de interferență extraterestră.

DOVEZILE

Indiferent de ipoteze, ceea ce le lipsea acestora pentru a fi considerate mai mult sau mai puțin valide era un tablou de ansamblu, care să definească o dată pentru totdeauna realitatea fenomenului de răpire extraterestră (abduction) și să identifice adevăratul scop pentru care au loc aceste răpiri, făcându-le astfel credibile. Prin urmare, în ultimi ani diverși studioși și-au făcut de lucru încercând să găsească dovezile pentru a demonstra realitatea fenomenului de răpire extraterestră. Căutarea dovezilor care să ateste existența fenomenului OZN și demonstrarea faptului că OZN-urile există cu adevărat, s-au încheiat toate într-un eșec total, dar nu pentru că nu au fost furnizate în ultimii cincizeci de ani comunității științifice numeroase dovezi irefutabile, ci pentru că aceasta a considerat că nu trebuie să fie considerate valide dovezile pe care le-a primit; vă dați seama că nu puteam să sperăm la o atitudine diferită în cazul răpirilor extraterestre (abduction). În această lucrare nu mă interesează să vorbesc despre modele mentale clasice și să discut despre precizia fenomenelor fizice raportată la limitările interpretării lor, pentru că deja am abordat acest aspect specific al subiectului, dar trebuie să spun că și în acest caz dovezile au fost prezentate - iată de ce am exclus opțiunea conform căreia răpiții sunt cu toții schizofrenici psihotici. Dovezile obiective ale unei răpiri care a avut loc, și nu cele subiective (care sunt caracterizate de diferiți indici de validitate), în ziua de azi sunt tot mai greu de demontat. De exemplu, răpiții, în hipnoză, povestesc că au suferit o ciudată intervenție chirurgicală prin nas, Hopkins fiind primul care a găsit un microcip în interiorul creierului unui răpit, care descrisese o astfel de intervenție. Acel tip de implant, introdus de obicei prin una dintre nări (de obicei dreapta) până se ajunge la osul sfenoid (care este astfel spart), implantul ajungând apoi în poziția sa finală, adică în interiorul hipofizei, a fost descoperit apoi la mulți răpiți prin intermediul RMN-ului (Rezonanță Magnetică Nucleară), TAC (Tomografie Axială Computerizată) și uneori chiar și prin intermediul unor simple radiografii frontale și parietale. 10

Alte tipuri de implanturi au fost descoperite sub cicatricele pe care răpiții le au pe corp, dar fără să știe acest lucru la nivel conștient; totuși, în hipnoză, aceștia își amintesc mereu operația pe care au suferit-o, chiar dacă de multe ori nu știu să spună cu certitudine dacă în timpul operației li s-a extras sau li s-a introdus ceva în corp. Derrel Sims a aprofundat în SUA cercetarea și cu ajutorul doctorului Leir și a celorlalți chirurgi, a extras din corpul mai multor răpiți, când a fost posibil, niște obiecte microscopice ciudate, dintre care unele, ce au fost studiate de cel puțin cinci universități americane, au scos la iveală un procent izotropic (elementele din care era făcut implantul) diferit de cel terestru, confirmând fără niciun fel de "dubiu logic" proveniența extraterestră. Definiția de "dubiu logic" arată că din punct de vedere tehnic nu există certitudine nici măcar pentru existența reală a Universului, despre care un anumit fizician spune că este de fapt o hologramă gigantică. În fața anumitor rezultate pot fi prezentate și alte explicații, dar acestea se dovedesc a fi mult mai puțin plauzibile față de soluția extraterestră. Metoda "Lama lui Occam", conform căreia explicația cea mai simplă este și cea mai adevărată, nu poate fi utilizată doar de calomniatorii problemei ufologice pentru a-i nega existența. Un exemplu: Cu ani în urmă, Sims a extras din degetul mare al unei femei de vârstă mijlocie un mic obiect metalic acoperit de o membrană din material chitinos, folosit probabil pentru a evita respingerea. Acel material avea un procent izotropic diferit de cel terestru prevăzut pentru acel eșantion, acest lucru fiind suficient pentru a-i confirma lui Sims natura extraterestră a obiectului găsit, care a fost confirmată și de rezultatele hipnozei regresive efectuate pe acea doamnă. Însă CISCOP a susținut că doamna, când se afla în hipnoză, ar fi inventat acea poveste cu implantul extraterestru din degetul mare și deriva din faptul că într-o zi, doamna, coborând din pat, ar fi călcat din greșeală pe o bucată de meteorit, care iar fi intrat în degetul mare. Astfel, se încerca, într-un mod absolut ilogic, să se explice prezența de netăgăduit a izotropilor din expertiza lui Sims. O altă dovadă fundamentală a existenței răpirilor este prezența unor martori oculari, care sunt fie persoane răpite, și ele la rândul lor împreună cu subiectul examinat prin intermediul hipnozei, fie observatori întâmplători care sunt capabili să facă relatări fidele, rămânând în exteriorul experienței, adică ceea ce răpitul povestește în hipnoză. Se descoperă astfel (asta pentru a da un alt exemplu) că și Perez de Quellar, la vremea aceea secretar la Națiunile Unite, și escorta sa, în prezența altor zeci de persoane, au fost martori oculari în faimosul caz de răpire extraterestră al italoamericancei Linda Cortile, caz studiat de Hopkins și care s-a petrecut dimineața devreme, într-o cădire cu vederea spre Podul din Brooklyn, în New York. 11

Trebuie considerate a fi dovezi și cicatricele verificabile, interne și externe, răpitul povestind în hipnoză circumstanțele în care extratereștrii i le-au provocat, împotriva voinței sale. Anumite cicatrice au fost examinate de experți și rezultă a fi niște traume cutanate foarte particulare, a căror origine nu a putut fi explicată nici până în ziua de astăzi, decât apelând la "dubiul logic", adică considerând că tot ceea ce răpitul povestește este adevărat. În acest context, este fundamental să facem cunoscut faptul că anumite răpite constituie obiectul unor fecundări artificiale din partea extratereștrilor, care introduc în corpul lor un ovul deja pregătit și fecundat de ei; acestea duc gestația timp de trei luni, în timpul unei alte răpiri fătul este extras din purtătoare (carrier) și introdus într-un cilindru făcut dintr-un material transparent, plin cu lichid, pentru a continua gestația în vitro. La relatarea acestui fapt, care se întâmplă în hipnoză regresivă și care este prezentat la fel de toate răpitele până în cele mai mici detalii, se adaugă suportul analizelor medicale, ecografii și tot ceea ce poate identifica în aceste femei sarcini, care nu sunt unele isterice, așa cum ar putea susține vreun dezinformat, ci niște dovezi adevărate și obiective de răpire extraterestră. Și în acest caz, dovezile disponibile sunt zdrobitoare, dar, încă o dată, știința oficială interpelată în legătură cu acest aspect caracteristic răpirilor extraterestre, explică fenomenul în următorul fel (!): "La aceste femei, apariția unei tumori la nivelul ovarelor mimează efectele gravidității pentru trei luni, apoi, tumoarea, care este de mărimea unui făt mic, se vindecă de la sine și dispare." Răpitele care au fost sub îngrijirea mea și care au fost supuse unui implant de ovul, au format o placentă, ca apoi, după ce fătul a fost extras de extratereștri, să aibă și lactație. Unele dintre acestea aveau tuburile uterine legate chirurgical, altele luau anticoncepționale pentru a evita o sarcină și altele nu întreținuseră raporturi sexuale de foarte mult timp, dar la proba chimică reieșea că toate sunt gravide și toate, fie în hipnoză regresivă, fie prin tehnicile de Programare Neurolingvistică, povesteau experiențele lor cu extratereștrii. În fața unei analize ecografice ciudate, efectuată unei femei însărcinată în trei luni (judecând după valorile sterolilor prezenți în analiza chimică), unde se pot distinge un lichid amniotic și o placentă care are în interior ceva foarte mic, auzindu-se chiar și un zgomot ritmic, asemănător cu cel al bătăilor cardiace umane, dar mai lent, ei bine, unsprezece medici au spus că sarcina era isterică și că bătăile cardiace erau ale unui făt care era pe moarte (într-o sarcină isterică nu există niciun făt! - n.a.) sau că este vorba despre contracții ritmice ale vaginului sărmanei nenorocite; trebuie reținut faptul că toate acestea se întâmplau în cea care este considerată, în domeniul academic, ca fiind cea mai bună clinică ginecologică italiană! 12

Pentru că deja colaborasem cu această femeie și în trecut, mi-a fost foarte ușor să prevăd cum aveau să decurgă lucrurile.

DAR ÎN ITALIA?

În Italia, primul care s-a ocupat serios de problema "Răpirilor Extraterestre" a fost subsemnatul, care, însărcinat de CUN (Centrul Ufologic Național) să facă o cercetare de acest fel pentru prima dată pe teritoriul nostru, s-a trezit cu cazul în mâini, de-acum destul de cunoscut, a lui Valerio Lonzi, un băiat din Genova, care a fost răpit într-o noapte în prezența altor martori, în timp ce se afla într-o tabără de cercetași în Reppia, în munții din Liguria. Despre acest caz am scris și o carte de succes (Gli ufo nella mente - care s-a vândut în 26.000 de exemplare în două ediții succesive). A doua zi după publicarea cărții, CUN-ul, care îmi însărcinase investigația, a observat că textul era cu adevărat scandalos și contravenea politicii acelei organizații (private), cu toate că, înainte de publicare, toți membrii comitetului directiv primiseră câte o copie a cărții. Poate că nu au citit-o? Poate că au citit-o dar nu au înțeles-o? Sau poate că altcineva, din afara CUN-ului, nu era mulțumit că în Italia se abordează un anumit tip de subiecte? Din investigarea cazului Lonzi, care a durat cel puțin doi ani și jumătate, a reieșit că și Italia confirma ceea ce ufologii americani denunțau de ani buni. Extratereștrii se foloseau și de italieni! Scrierea cărții m-a ajutat să învăț tehnicile hipnotice descrise de americani și chiar să le îmbunătățesc cu ajutorul doctorului Moretti din Genova, care se ocupase cu efectuarea hipnozelor. Cartea trebuia să fie un fel de "momeală" pentru cei care, citind ceea ce a pățit Lonzi, s-ar fi recunoscut pe ei înșiși în acele întâmplări. Speram ca ei, odată ce au depășit bariera fricii, să mă contacteze, permițându-mi astfel să încep a doua parte a cercetării, care prevedea lărgirea experienței dobândite, extinzând-o la zeci de potențiali răpiți și verificarea, dacă aceștia se prezentau, similitudinilor verificabile din diferite cazuri de abduction. În acest moment nu mai puteam lucra în CUN, unde cercetările mele, de altfel cerute tot de ei, nu erau văzute cu ochi buni, și am abandonat acea organizație, abandonând astfel și acea rețea de experți pe care o construisem pe teritoriul național și care ar fi trebuit să mă susțină în a doua parte a cercetării, care era și cea mai delicată. Cu toate acestea, orice rău are partea sa bună. Eliberat de orice cenzură și control am reorganizat toată operațiunea, și, împreună cu noii 13

colaboratori, am obținut în numai câțiva ani ceea ce nu aș obținut în decenii dacă aș fi lucrat în CUN. S-a născut astfel a doua parte a proiectului abduction, care s-a încheiat în august 2002. Această muncă a condus la concluzii sigure în legătură cu extratereștrii, cu identitățile lor, locurile lor de proveniență, nevoile lor, implicațiile istorice ale prezenței lor pe planeta noastră și, nu în ultimul rând, motivația răpirilor extraterestre. Cantitatea de material extras, repetabilitatea experiențelor hipnotice efectuate, efectuate până acum în peste două sute de cazuri și probele colaterale obținute îmi permit să afirm, foarte clar și pentru prima dată în lume, fără să mă tem că aș greși, ce anume vor de la noi diversele grupuri de extratereștri care sunt pe Terra de mii de ani. Rezultatele obținute, care vor fi prezentate sintetizat în continuare, m-au ajutat să înțeleg și de ce era atât de dificil de înțeles scopul acțiunilor extraterestre. De ce, după ani de muncă, fie din partea mea cât și din partea colegilor străini, nu se ajungea la construirea unui tablou de ansamblu? Pentru că extratereștrii căutau în noi ceva ce noi nu știam că avem! Ceva ce, odată ieșit la lumină, permitea construirea unei imagini a omului foarte diferită de cea impusă astăzi de determinismul materialist à la Piero Angela.

REZULTATELE

Există cinci nivele de Interferență Extraterestră, dintre care, precedent cercetării mele, era cunoscut doar primul. Primul nivel de Interferență Extraterestră descrie răpirea ca pe un fenomen invaziv, în care niște ființe, de obicei mici de statură și de culoare gri închis sau negre, uneori albastre, prelevă subiectul și îl conduc într-un mediu tehnologic, unde acesta este supus unor operații chirurgicale pe un fel de masă de operație; atât femeilor, cât și bărbaților le sunt implantate microcipuri de control. Asta este tot ceea ce reiese foarte clar din expunerile diverșilor studioși americani. În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate. Există cel puțin doisprezece rase extraterestre care au conexiuni cu umanitatea și, chiar dacă utilizează tehnici diferite, până la urmă caută același lucru, așa cum se va vedea mai departe.

14

"RASELE" EXTRATERESTRE

Fiecare dintre aceste rase are la dispoziție ființe mititele, definite generic "Gri" sau EBE (Entități Biologice Extraterestre), așa cum reiese din anumite documente CIA (declasificate prin FIOA), care pot fi considerate un fel "cyborg", adică adevărați roboți biologici, obținuți prin clonare. După cum am afirmat deja, există diverse tipuri de Gri, care sunt descrise în mod asemănător, dar care au caracteristici morfogenetice diferite, cum ar fi de exemplu culoarea pielii și înălțimea. Aceste ființe sunt descrise cu precizie în timpul hipnozei, în funcție de rasa extraterestră cu care au conexiuni. Chiar de la primele ședințe de hipnoză a reieșit foarte clar că descrierile înfățișării extratereștrilor nu erau coerente dacă mergeam pe ipoteza conform căreia ar exista o singură rasă extraterestră - ori subiecții hipnotizați inventau descrieri în esență asemănătoare dar diferite în detalii, ori existau diferite tipuri de extratereștri, asemănătoare, dar nu identice. Descrierile au fost examinate în cele mai mici amănunte, pentru a reuși să extragem din ele informații pe cât se poate de sigure. De exemplu, după o examinare încrucișată și atentă a mărturiilor și după studierea tipului de întrebări care ar fi indicat să fie puse răpiților în timpul hipnozei, ființele albastre care par a fi niște Gri mai înalți (150 cm în loc de 100 cm sau mai puțin de 100 cm) a reieșit că în realitate sunt negre. Responsabilă de culoarea albastră se pare că era iluminarea azurie din sala de operație în care răpiții noștri erau conduși de către aceste ființe. Pielea acestor "Gri înalți", care lucrează de obicei cu extratereștri sauroizi (vom discuta despre asta în continuare) și care lipsesc din celelalte contexte, în realitate este de culoare neagră, translucidă, și reflectă luminile ambientale, preluându-le coloritul (negru și azuriul combinate dau albastru). Cinci dintre cele doisprezece rase extraterestre despre care se vorbește, apăreau cu o frecvență mai mare decât celelalte (poate că printre acestea se află și rasele permanente la care făcea referire colonelul Philip Corso în cartea sa, cu titlul "După Roswell"). În realitate, nu ar trebui să se vorbească despre rase, ci despre grupuri de putere. Primul(I°) grup de putere •Din acest grup fac parte ființe care par a fi mamifere, mai înalte decât noi (circa 2,40m), cu pielea albă, părul alb și lung, cu șase degete la mâini și cu ochii albaștri, dar cu pupilă verticală. Aceste ființe de obicei sunt îmbrăcate în alb și poartă la gât un medalion rotund, pe care este desenat un simbol triunghiular. Aceștia se pare că provin dintr-o parte a Universului care este caracterizată de 15

dimensiuni spațio-temporale diferite de ale noastre. Se pare că aceștia au un corp (masculin) care este identic pentru toți. Partea de Univers din care provin aceștia nu prevede existența unor corpuri fizice și ceea ce ni se prezintă nouă pare să fie un fel de "haină", făcută cu ajutorul unei mașinării, prin intermediul căreia această rasă poate intra în sistemul nostru dimensional, în care, în mod normal, legile fizicii și geometriei nu le permite să intre; adică folosesc aceste corpuri pentru a putea interacționa în mod fizic cu noi. Al doilea(II°) grup de putere • Din acest grup face parte alt tip de mamifere, care au părul deschis la culoare, de culoare portocalie/maro-roșcat (de multe ori sunt numiți Orange), sunt înalți cam de 2 m, ochii cu pupile verticale, craniu este alungit și se ascute progresiv în părți pornind de la frunte (ca prora unei nave), piele bronzată, au cinci degete la mâini și sunt îmbrăcați în niște costume mulate de culoare albastruînchis. Costumul este caracterizat de o stemă în forma a două triunghiuri încrucișate între ele, poziționată pe partea stângă a pieptului. Se pare că acești extratereștri provin din Constelația Taurului (din acest motiv îi vom mai numi și Taurieni), adesea sunt caracterizați ca fiind "frumoși" și printre ei sunt atât femele cât și masculi. Este bine să precizăm că nu există aproape niciodată Interferențe Extraterestre în care răpitul să semnaleze prezența a două rase diferite în același timp - operațiunile sunt desfășurate de câte o rasă pe rând. Misiunile par diferite, dar obiectivul final se pare că este fructul unui proiect comun. Se pare că acești Orange dețin harta genetică detaliată a umanității, sau se pare că știu să distingă ființele umane care sunt apte pentru răpiri de cele care sunt refuzate pe motivul că nu au acel "ceva" ce le trebuie lor. Deci, ei sunt cei care intervin "aparent" primii pe durata vieții unui răpit. Al treilea(III°) grup de putere • Și mai sus pe această scară ierarhică neoficială se pare că există ființe mult mai antice, foarte înalte, de obicei îmbrăcate în haine mulate de culoare închisă, despre care răpiții spun că nu i-au văzut niciodată în mod direct, dar pe care le percepeau ca aflându-se în spatele unui ecran (deci este dificil să stabilim înălțimea lor exactă, chiar dacă din anumite considerente, pe care nu le mai expunem în această lucrare din motive de spațiu, se poate estima că au în jur de 3 m). Aceste ființe au ochii rotunzi și aproape albi, iar sub barbă au un fel de apendice, făcându-i să semene oarecum cu niște bărbați bărboși. Această excrescență este caracteristică doar masculilor. Femelele se pare că nu au așa ceva. În plus au și oasele scapulare foarte pronunțate și pentru cel care îi privește din față acestea par niște aripi strânse pe spate. 16

Uneori a fost observată în centrul frunții prezența a ceva ce pare a fi adevăratul lor ochi, foarte luminos (din acest motiv îi vom numi și "Monocluri"). Au trei degete plus unul opozabil. Degetele sunt subțiri și arcuite ca cele ale unei păsări. Monoclurile par să aibă puteri de telechinezie atunci când se deplasează și se pare că ei nu se află aici unde suntem noi, ci transmit mesajele lor altor extratereștri de departe, prin mijloace tehnologice. Al patrulea(IV°) grup de putere Din acest grup fac parte ființele de natură sauroidă (îi vom numi "Sauroizi", chiar dacă sunt identificați, în mod eronat, cu termenul de "Reptilieni" de către ufologia contemporană). Se pare că există două tipuri de Sauroizi. • Primul tip, și cel mai invaziv, este înalt de 2,80 m, are cinci degete la mâini și la picioare, iar pe antebraț, departe de mână are o unghie încovoiată care seamănă cu degetul pe care îl au pisicile pe labele posterioare, dar cu o structură chitinoasă foarte dură. Pielea, care pare a fi mereu umedă și translucidă, are culoarea verde-maro și văzută de aproape pare că este dotată și cu solzi, care, dacă sunt examinați cu atenție, se dovedesc a fi mult mai moi decât s-ar fi crezut. Pielea devine în mod progresiv roșie în zona ventrală și la buricele degetelor - în acele zone pielea devine mai subțire și se poate vedea cum se scurge o limfă roșie, mai ales când extraterestrul se comportă într-un mod coleric. Craniul, pe latura stângă și dreaptă, este caracterizat de prezența a două suprafețe ce seamănă cu două coarne rotunde și prea puțin proeminente, pe când în mijloc există o structură mai moale, sub care se vede cum pulsează limfa; această structură seamănă cu o coloană vertebrală în relief și străbate, în mod foarte evident, toată lungimea capului, a gâtului, a spatelui și a cozii groase. Coada groasă și îndesată este utilizată ca un al treilea punct de sprijin atunci când Sauroidul stă nemișcat pe cele două picioare scurte și îndesate ale sale. Degetele de la mâini și de la picioare sunt palmate. Dispunem de foarte puține informații anatomice în legătură cu limba, care însă se pare că este și ea îndesată și bifurcată. Ochii au un fel de subpleoapă (membrană oculară) care străbate ochiul pe diagonală, de jos în sus, dinspre nas în afară. Pupilele sunt verticale și irisul își schimbă culoarea de la galben - verde la roșu aprins, în funcție de starea de spirit. Urechea externă este inexistentă, pe când urechea internă se poate închide la comandă. În general este descris ca fiind un "dragon" sau un "crocodil în picioare", chiar dacă fața sau (sau botul?) este rotunjită ca cea a unui șarpe, cu buze subțiri și nări poziționate în fundul septului nazal, dar pe lateral, nu frontal ca ale noastre. Există mărturii despre "dragoni" de diferite dimensiuni, această caracteristică 17

depinzând de vârstă, adică aceștia continuă să crească mereu, fără a avea o limită maximă. Este vorba de ființe amfibiene, neputându-se determina dacă există două sexe; aceștia sunt mereu descriși ca fiind permanent în compania unei alte specii, aceasta lăsând impresia că este supusă lor. • Al doilea tip Sauroid este reprezentat de cei care nu au coadă, înalți de aproximativ 2 m, cu pielea translucidă, ochi rotunzi care oferă privirii o oarecare rigiditate (din acest motiv îi vom numi "Broaște"), dinți verticali, lungi și subțiri, care amintesc de cei ai balenelor. Pe cap au un fel de coarne mici, care de la depărtare dau impresia unei tunsori "periuță". Totuși, nu este vorba de păr, ci de niște excrescențe cornoase apropiate. Aceste ființe seamănă toate una cu cealaltă, făcând imposibilă identificarea diferențelor, chiar dacă se pot observa diferite diferențe de tip comportamental; au o uniformă asemănătoare cu cea a militarilor naziști din Ultimul Război Mondial. Nici în cazul acestora nu se poate determina dacă există două sexe. Al cincilea(V°) grup de putere Din acesta fac parte ființe de tip insectoid, asemănătoare cu călugărița (din acest motiv o vom numi "Călugăriță"), de culoare verde, având un corp chitinos. Se deplasează mergând pe membrele posterioare. Membrele anterioare sunt ținute în așa fel încât dă impresia că extraterestrul s-ar ruga, ținând mâinile aproape unite; au două degete plus un deget diferit (care pare a fi opozabil). Gura este foarte mică, iar capul, cu niște ochi mari, închiși la culoare, este ținut adesea înclinat într-o parte. Nu se știe cu certitudine dacă mai au și alte membre micuțe între cele inferioare și cele superioare. Mai există o altă rasă de ființe de tipul mamiferelor, despre care chiar trebuie să vorbim în această lucrare, pentru că rezultă că acestea nu sunt clone, ci sclavi (astfel îi definesc răpiții în timpul hipnozelor) care aparțin sauroizilor. Este vorba despre ființe mici (pe care îi vom numi exact "Sclavi"), cu pielea foarte ridată, cu gâtul lung, mușchii care rotesc și înclină capul (echivalentul pentru mușchii noștri sternocleidomastoidieni) sunt foarte evidențiați, gura mică și cu buzele de mărimi diferite (buza superioară este cu mult mai mică decât cea inferioară), cu ochii întunecați și umezi. Degetele de la mâini se pare că sunt cinci la fiecare mână. Craniul, în formă de inimă, este tipic, dezvoltat în mod retrovers, dar prezintă o adâncitură în centrul frunții, care devine tot mai puțin pronunțată înspre partea posterioară a craniului (din acest motiv îi vom numi "Cap în formă de inimă"). Urechile sunt mici și un pic ascuțite în partea de sus. 18

Acești extratereștri se îmbracă cu haine care nu sunt mulate și au aproximativ 1,50 m; de multe ori au fost confundați cu cei "Gri" sau cu alte ființe care poartă pe cap un fel de glugă, numiți "Javas" și care după părerea mea există doar în literatura fantastică. În jurul extratereștrilor descriși până acum apăreau și descrieri ale altor ființe, cu care, după o primă examinare eronată, se părea că răpiții au mai puțin dea face. Locul de onoare este atribuit celor pe care ufologia americană îi numește "Ființe de Lumină", care, după cum vom vedea, sunt cu totul altceva. După aproximativ șaptesprezece ani de trudă am reușit să trasăm un fel de "bestiar cosmic", acum fiind necesar să reconstituim acțiunile membrilor componenți ai acestui bestiar, pentru a înțelege de ce se află ei aici.

AL DOILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În această lucrare nu vor fi descrise contextele și mediile hipnotice care neau permis să ajungem la concluziile expuse și nici nu vor fi oferite explicații tehnice, pentru că ar trebui să scriu câteva cărți. Mă voi limita doar să expun concluziile la care am ajuns în urma investigațiilor. Aceste lucruri fiind spuse, era foarte clar că mamiferele aveau o problemă pe care noi o puteam rezolva - căutau imortalitatea! Fiind convins că imortalitatea ar deveni plictisitoare pe termen lung, sunt conștient că nu toți gândesc la fel ca mine. Dorința extratereștrilor de a nu abandona niciodată această viață și determinarea de care au dat dovadă în a-și urma scopul, m-au lăsat destul de perplex în ceea ce privește gradul lor de maturitate intelectuală, dar am continuat cu cercetările - poate că mă înșelam. În hipnoză, răpiții care intraseră în contact cu aceste ființe susțineau în mod unanim că extratereștrii trăiau "prin intermediul nostru, prin intermediul minții noastre…" În acest tip de răpiți exista o puternică dihotomie cerebrală, pe care un psihiatru de doi bani ar fi interpretat-o foarte ușor ca schizofrenie acută; cu toate acestea, analiza profundă a personalității subiecților arăta că aceștia sunt perfect întregi al minte. Aceștia se simțeau adesea diferiți, de parcă n-ar fi fost de pe această lume, având flash-back-uri în care își aminteau scene din vieți trecute și imagini în care acționau într-un context extraterestru, ca și cum ei însuși ar fi fost extratereștri. A fost imediat clar că în mintea lor exista o zonă de memorie cu acces interzis, în care erau ascunse anumite amintiri care erau niște scene de viață ale 19

unui extraterestru. S-a născut astfel ipoteza că ceea ce rezulta din alte hipnoze era adevărat, adică faptul că extratereștrii utilizau creierul răpiților pe post de spațiu de depozitare pentru amintirile lor (în termeni informatici ar fi un fel de sistem de back-up). Conform unei astfel de ipoteze extratereștrii în cauză caută imortalitatea, pe care în realitate nu o pot dobândi, pentru că, chiar dacă sunt mult mai longevivi decât noi, mor și ei până la urmă. Însă pot să-și salveze amintirile, așezând în creierul unui copil terestru toată experiența de viață (până în acel moment) a unuia dintre ei, care după aceea poate și să moară. Copilul, odată cu trecerea timpului, va deveni adult și din când în când creierul său îi va arăta semne ale celeilalte personalități, creându-le o mulțime de probleme existențiale. Memoria extraterestră oricum rămâne inaccesibilă, dar poate fi accesată doar cu ajutorul unei proceduri-cheie (asemănătoare cu parola unui computer). Înainte de moartea răpitului utilizat pentru back-up, extratereștri se întorc și copiază, dacă este necesar, tot conținutul memoriei sale în creierul unui extraterestru nou-născut. Astfel acesta dispune imediat de memoria predecesorului său, cât și de cea a oaspetelui terestru, devenind astfel una cu el. În acest fel personalitatea sa supraviețuiește, chiar dacă corpul moare, obținându-se astfel un surogat al imortalității. Extraterestrul nou-născut nu trebuie să mai facă experiență luând de la capăt tot drumul de formare, iar în final, ca să dăm un exemplu, un extraterestru (sau mai bine spus personalitatea sa) în vârstă de 30.000 de ani va fi alcătuită din amintirile a șase extratereștri în vârstă de 5.000 de ani fiecare, plus un număr ridicat de memorii terestre utilizate pentru back-up. Rezultatul aplicării ideii abia descrise este o singură personalitate în evoluție, care utilizează succesiv foarte multe corpuri - un fel de pseudoimortalitate care le permite extratereștrilor să-și conserve toate caracteristicile fundamentale ale condiției lor originale. S-a constatat că creierul uman este preferat de extratereștri pe post de spațiu de depozitare pentru memoriile lor. Răpiților chiar li se repetă cu insistență în timpul răpirilor "…creierul vostru este o casă perfectă - mașinăriile se strică, dar creierele umane nu… " Iată deci de înseamnă afirmația "Noi trăim prin intermediul creierului vostru!... " Aplicarea unor șiretlicuri hipnotice a permis găsirea procedurii-cheie pentru accesarea memoriilor ascunse în creierul răpiților, punând astfel la dispoziția noastră un întreg bagaj de informații despre extratereștri, inclusiv despre limba lor. Procedura este verificată și reproductibilă în laborator pe orice răpit. 20

Studiul fonemelor extraterestre este în desfășurare în momentul de față, dar despre asta se va vorbi cu altă ocazie. Descoperirea procedurii-cheie este fără nici un dubiu o descoperire foarte importantă. Pentru a o confirma am decis să verific dacă creierul nostru, comportându-se ca o memorie ce nu poate fi ștearsă (o adevărată ROM - Read Only Memory), în zona de memorie cu acces interzis a unui răpit ar exista și urme ale memoriilor "purtătorilor" (carrier), adică amintiri din viețile celor care "transportaseră" memoria extraterestră în trecut. În creierul răpiților ar trebui să fie memoria unui singur extraterestru, compusă din mai multe fragmente secvențiale, și pe lângă aceasta ar trebui să fie și memoriile tuturor celor de care s-au folosit extratereștrii pentru back-up. Este de prisos să descriem satisfacția pe care ne-a oferit-o confirmarea acestei ipoteze. Munca lui Weiss, psihiatrul american care cu ajutorul hipnozei stimula amintirile vieților trecute, ar trebui deci reinterpretată? Reîncarnarea nu există și este vorba doar niște amintiri care în realitate nu ne aparțin, ci sunt ale unor persoane care au trăit precedent, purtând cu sine povara suplimentară a unei memorii extraterestre? Apoi a devenit clar că lucrurile sunt încă și mai complexe - în realitate, alți extratereștri merg mult mai departe decât back-up-ul memoriei.

AL TREILEA NIVEL DE INTERFERNȚĂ EXTRATERESTRĂ

În răpiții pe care i-am examinat am găsit memorii extraterestre aparținând Sauroizilor sau Insectoizilor. De ce oare? Creierul unei reptile sau a unei insecte este compatibil cu cel uman? Probabil că răspunsul corect este următorul: O memorie extraterestră Insectoidă s-a exprimat în hipnoză astfel: "Creierul vostru este mai mare decât al nostru, dar noi îl folosim pe tot. Spațiul pe care voi nu-l utilizați este utilizat de noi. Dinadins v-am creat așa și în ADN-ul vostru există fie ADN-ul nostru, fie cel al Sauroizilor. Din acest motiv suntem destul de compatibili." Însă în hipnoză regresivă ieșeau la iveală, atât în mediu sauroid, cât și în cel insectoid, relatări care aveau cu totul altă greutate. La început m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă răpitul utilizat pentru back-up ar fi suferit un accident și ar fi murit pe loc - extratereștrii ar fi pierdut mii de ani de informații și odată cu acestea ar fi pierdut și pe unul dintre ei. Nu-și puteau permite așa ceva! 21

Noi ce am fi făcut în locul lor? Ceea ce ar fi fost evident de făcut - o copie a creierului răpitului. Totuși, pentru a-l conserva cu o eficiență ridicată, ar fi trebuit să copiem tot corpul. Corpul nu are o utilitate prea mare, dar este necesar pentru a ține viu creierul, care în interior conține prețiosul conținut de informații despre viața extraterestră. În timpul hipnozelor regresive apărea uneori descrierea "camerei de rezonanță", a "camerei matrioșcelor", a "camerei cu cilindru metalic", toate acestea fiind descrieri ale diferiților răpiți, adoptate pentru a descrie aceeași situație, adică faptul că sunt introduși într-un cilindru metalic din care, prin intermediul unui hublou lateral, puteau asista la formarea în timp real a unui corp identic cu al lor, într-un alt cilindru vertical și transparent, poziționat în aceeași cameră - o adevărată "fotocopie" a răpitului, care conține și toate informațiile conținute în creierul său. Persoana în cauză, în fața unei asemenea imagini, își pierdea propria identitate, suferind apoi crize psihice destul de greu de suportat. Părea evident că unul dintre cele două corpuri era conservat de către extratereștri "în frigider" am putea spune, la loc sigur și reprezenta back-up-ul de rezervă, pe când celălalt era readus în habitatul său natural. Toate aceste operațiuni erau efectuate într-un mediu subteran terestru, în prezența unor militari, și aceștia tereștri! (răspunsurile pe care le am eu la dispoziție despre motivele pentru care se întâmplă asta sunt cu totul exhaustive, dar nu este cazul să le discutăm în această lucrare). În această etapă a cercetărilor întrebarea cea mai importantă era următoarea: "Dar ce aduc înapoi, copia sau originalul?" Noi am fi ținut originalul. Dar extratereștri? Memoriile copiei și ale originalului bineînțeles că erau identice și nu exista o modalitate de a găsi o diferență care să poată arăta care ar putea fi soluția la această problemă. Dar se părea că extratereștrii aveau un punct slab în ceea ce privește procedura - cilindrul în care îl introduceau pe sărmanul nefericit era (conform primelor descrieri) orizontal, pe când cel în care se forma copia era vertical, deci, dacă răpitul aflat în hipnoză își amintea că a ieșit din același cilindru în care a intrat, era originalul; dacă își amintea că a ieșit din cilindrul vertical, era vorba despre copie. Răpitul părea că-și amintește că a ieșit din cilindrul în care nu intrase, deci dădea impresia că este o copie! Dar aceasta era o greșeală! De fapt, am descoperit că existau patru camere cu cilindri, fiecare având un scop precis, dar în hipnoză anumite amintiri se confundau și se amestecau; vom vedea în continuare din ce cauză. În realitate se întorcea mereu originalul, după cum au demonstrat hipnozele mai profunde de mai târziu. 22

AL PATRULEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În timpul etapei de copiere a corpului răpitului, practicată de extratereștri, se întâmpla ceva foarte ciudat. Răpitul descria o senzație - un fel de vibrație care îi străbătea tot corpul; în cilindrul metalic era foarte multă lumină, iar apoi ceva se desprindea și vibra în aer. Apoi răpitul descria scena de sus și vedea ambii cilindri, pe cel metalic și altul transparent, dar ambii în poziție verticală, în primul aflându-se originalul iar în al doilea aflându-se altceva. Ce era această a treia poziționare vizuală? La prima vedere acest lucru părea imposibil, chiar și fără să intru în detalii inutile despre caracterul verosimil și autenticitatea tehnicilor hipnotice, atunci când acestea sunt aplicate cu măiestrie. De aici nevoia de a dezvolta un set de întrebări de control, pentru a înțelege cine răspundea în realitate: • Extraterestrul cu memoria sa? • Copia? • Originalul? • Una dintre memoriile "transportatorilor"? Setul de întrebări era compus din întrebări foarte simple, de tipul: Cum te numești? Câți ani ai? Ce zi este astăzi? Privește-ți mâinile și descrie-le! Dar răspunsurile erau terifiante! Întrebare:"Privești în jos?" Răspuns:"…Nu." Întrebare:"Atunci cum poți vedea ce se întâmplă jos?" Răspuns:"…Nu privesc în jos. Privesc peste tot în același timp…" Întrebare:"Privește-ți mâinile!" Răspuns:"…Nu am corp" (perplexitate) Întrebare:"Cum te numești?" 23

Răspuns:"…Noi nu avem nume…" Întrebare:"Câți ani ai?" Răspuns:"…Ce înseamnă asta?..." Întrebare:"De cât timp exiști?" Răspuns:"…Dintotdeauna…" Astfel, ieșea la iveală existența unor ființe care se defineau ca fiind "matrice de puncte de lumină", care trăiau "între un timp și altul" și care se autodefineau cu termenul de "Suflet" al ființelor umane! Acel lucru pe care, dacă îl ai, îți conferă VIAȚA ETERNĂ! Exact acel lucru pe care îl căutau extratereștrii…Acum totul era clar. Analiza atentă a acestor evenimente mă făcea să înțeleg, pe parcursul unui an de zile, că extratereștrii încercau să captureze matricea noastră de puncte de lumină și încercau să o utilizeze pentru scopurile lor. TERIBIL! Dar, cel puțin, după o primă analiză, din fericire, se părea că aceștia nu reușiseră să facă asta "în mod stabil" sau "pentru o perioadă lungă de timp" din cauza unei incompatibilități de tip bioenergetic între ei și Sufletul nostru. Sufletul era perfect conștient de aceste tentative și nu-i plăcea deloc această situație, dar nu putea, sau nu vroia să facă ceva pentru a-i opri. Apărea în hipnoză descrierea unor câmpuri de forță ciudate, care transportau Sufletul în corpul unui extraterestru, dar uniunea dura foarte puțin, apoi se producea dezlipirea totală și ireversibilă, urmată de frustrarea relativă a extraterestrului, care nu reușise, încă o dată, să se lege permanent la matricea de puncte de lumină, devenind astfel una cu aceasta. În ADN-ul nostru există ceva ce ne face compatibili cu Sufletul nostru, așa cum afirmă mințile extraterestre introduse în creierele răpiților pe care le-am interogat în acest scop. Până la urmă este vorba doar de a cere minților extraterestre, activate cu ajutorul parolei potrivite (password), conținutul memoriei lor. E ca și cum ai privi, fără să te faci văzut, cărțile secrete ale extratereștrilor. Compatibilitatea ADN-ului nostru cu Sufletul clarifică de ce extratereștri încearcă prin experimente genetice să utilizeze ADN-ul nostru - este evident că încearcă să-și modifice ADN-ul lor, pentru a-l face asemănător cu al nostru, adică compatibil cu acel lucru care de obicei este numit "Suflet". Sufletul, interogat despre cum stau lucrurile, afirma foarte clar: răpiții, pe lângă alte premise, au Sufletul, pe care alte ființe umane nu-l au. În plus, nu toate ființele umane au "acel lucru", ci doar o mică parte dintre aceștia! (circa 20 - 25%) 24

Până la urmă se descoperea că Sufletul, odată extras din original, nefiind compatibil cu corpul extratereștrilor, era introdus pentru câteva secunde în copia răpitului, care se afla în cilindrul vertical, ca apoi să fie iar reintrodus în corpul original, unicul cu care este cu adevărat compatibil pentru o perioadă lungă de timp. Așadar, răpitul nu era lipsit decât pentru câteva clipe, și din când în când, de esența sa sufletească. "Sufletul nu se poate copia." spun matricele de puncte de lumină interogate de mine în hipnoză. "Extratereștrii știu asta și încearcă să le folosească pe ale voastre, dar trebuie să-și modifice ADN-ul dacă vor să le lege pentru totdeauna de corpurile lor. " Din acest motiv extratereștrii fac experimente genetice pe rasa umană - doar pentru a crea o rasă "punte" între ei și noi, o rasă care aibă acea parte de AND capabilă să se lege de Sufletul uman. Atunci și numai atunci vor putea smulge Sufletele locuitorilor acestei planete, și poate și a altor planete, punând astfel mâna pe ele pentru totdeauna. Acesta este adevăratul plan al extratereștrilor. Toți răpiții spuneau aceleași lucruri, identice, fără nicio excepție! Acum putem să le spunem și lor adevărul (răpiților n.t). Iată care era secretul Copacului Vieții din Cabala ebraică, a construirii copiei faraonilor egipteni, a lui Kundalini indiană și a căutării așa-zisului Graal, idee preluată de mai multe secte, mai mult sau mai puțin secrete. Totul devenea foarte simplu – ceva din interiorul ADN-ului nostru era reședința vieții eterne, iar extratereștrii, dornici să ajungă la ea, o căutau în noi, iar noi nici măcar nu știam că așa ceva poate să existe. Copacul Vieții din miticul Paradis Terestru, simbolizat de multe hieroglife din lanurile de grâu englezești - iată ce căutau extratereștrii în unii (doar unii) dintre noi!

AL CINCILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

Dar încă lipsea o za din lanț - egiptenii antici chiar descriau existența Corpului fizic, a Minții și a Sufletului, dar și pe cea a Spiritului. Nu se știa despre ce este vorba. Pentru a scurta povestea, evitând complicații inutile în această lucrare: din mințile răpiților ieșeau la iveală în hipnoză urme de amintiri ale unor vieți trecute aparținând unor ființe extraterestre cu totul diferite de noi - Ființele de lumină - cu 25

totul diferite de noi, ființe care, chiar dacă sunt foarte longevive, sunt mortale, pentru că, din câte am aflat, din toată creația, doar Creatorul și o parte din ființele umane au Suflet. Aceste Ființe de Lumină probabil că sunt cele pe care cultura noastră mitologică le definește ca fiind "spirite imortale" și care i-ar controla pe extratereștrii responsabili cu fenomenul de răpiri extraterestre, care, la rândul lor, i-ar controla pe cyborgii Gri, care ar controla întreaga umanitate. Ființele de Lumină erau structurate în mod asemănător cu ceea ce noi am numi "Spirit" , care, după cum vom vedea în continuare, se diferențiază substanțial de ceea ce eu definesc ca fiind Suflet. Reiese de aici că există diferite tipuri de ființe umane: 1. Corp cu Minte 2. Corp cu Minte și Suflet 3. Corp cu Minte și Spirit, fără Suflet 4. Corp cu Minte, Spirit și Suflet. Devin astfel comprehensibile diferitele fenomene pe care Biserica le descrie ca fiind "posesiuni demonice", care ar avea loc atunci când o persoană nu acceptă prezența, în interiorul său, a unei "Ființe de Lumină" - un parazit negativ. Poate că aveam de-a face cu entități mai pozitive, care trăiesc în simbioză cu Sufletul proprietarului? Sau poate că Ființa de Lumină preferea să staționeze în corpurile persoanelor dotate cu Suflet pentru că astfel putea să exploateze "energia" Sufletului pentru a nu îmbătrâni, având în vedere că matricea de puncte de lumină era lipsită de dimensiune temporală și din acest motiv fiind eternă? Da! Chiar așa era! Toate aceste ființe vor Sufletul, pentru că sunt toate muritoare și vin să-l caute în unicul loc din Univers unde, după câte se pare acesta există. Aveam o cheie de lectură clară, care dădea impresia că explică tot și asta se întâmpla pentru prima dată în istoria cercetării acestor fenomene. Această explicație avea calitatea de a pune de acord fizica, metafizica, ezoterismul și istoria planetei noastre.

CAMERE ȘI CILINDRI

La începutul investigației am fost condus de multe ori pe drumuri greșite, pentru că răpiții introduși în hipnoză profundă își aminteau mereu o cameră cu cilindri, în care erau manipulate ființe umane. Confuzia lua naștere din faptul că cel 26

hipnotizat uneori tindea să lege amintiri care nu mereu erau succesive, doar pentru că anumite componente ale amintirii aveau lucruri în comun. De exemplu, dacă un răpit este dus o dată într-o cameră cu doi cilindri verticali și altă dată suferă o răpire în care este dus într-o cameră cu un cilindru vertical și unul orizontal, este posibil ca cele două amintiri să se amestece, creând astfel confuzie și limitând posibilitatea de a reconstrui evenimentul în complexitatea sa spațio-temporală. Am reușit să rezolvăm această problemă doar datorită numărului ridicat de mărturii, care ne-au permis să corectăm și să înțelegem anumite aspecte nefuncționale (nefuncționale doar în aparență) a trăirilor readuse la viață în hipnoză. Camerele Nivelul actual de informații pe care le deținem ne permite să afirmăm că există patru camere cu cilindri, diferite din punct de vedere al formei și materialelor utilizate, care sunt utilizate la efectuarea a patru operațiuni diferite. 1. Camera cu doi cilindri verticali transparenți și alăturați. Acești cilindri sunt conectați în partea de sus printr-un fel de tuburi. Aceasta este camera de formare a copiei răpitului. Într-un cilindru vertical și transparent este introdus originalul, pe când în al doilea cilindru este conținut un material fără formă. La sfârșitul procedurii și în al doilea cilindru există o ființă umană, identică cu prima, dar fără inele, piercinguri și alte detalii neorganice, care se pare că nu sunt copiate. În acest context, Conștiința originalului trece în cilindrul copiei, în care staționează pentru câteva secunde. Apoi se întoarce în cilindrul în care se află originalul. 2. Camera cu diferite perechi de cilindri, unul transparent vertical, iar celălalt metalic și orizontal. În acest ultim cilindru se intră printr-o parte, ca întrun aparat pentru TAC (Tomografie Axială Computerizată). Cei doi cilindri sunt poziționați unul lângă altul. Răpitul (originalul) este introdus în cilindrul orizontal, pe când în cel vertical se află un extraterestru, tipologia acestuia variind - de la Sauroid la Orange, etc. Aparatul folosește la transportarea memoriei extraterestrului în creierul răpitului. În realitate, cei care sunt copiați și transportați în creierul răpitului sunt Spiritul și Mintea extraterestrului, pe când Corpul extraterestrului rămâne gol în cilindrul său. Un detaliu interesant este acela că cei doi cilindri sunt fixați pe sol și par să fie conectați unul cu celălalt prin intermediul unor tuburi care trec pe sub podea. De fapt, în această cameră este creată în Mintea răpitului MEA, adică Memoria Extraterestră Activă, care va fi descrisă în continuare. 3. Camera cu niște perechi de cilindri dispuși ca în camera precedentă. În acest caz cilindri verticali sunt pe roți și pot fi transportați și în altă parte. În 27

cilindrul vertical se intră mereu prin partea de sus, iar în cel orizontal și transparent (numit uneori și "cadă") se intră prin glisare orizontală, ca și cum ar fi un sertar lung. Cel care se află în cilindru, atât în cel vertical cât și în cel orizontal, este scufundat într-un lichid cu niște caracteristici electrice foarte particulare. Cineva l-a descris ca fiind un fel de lichid superconductor, format din milioane de contacte electrice. Cilindrul orizontal conține întotdeauna răpitul original, pe când în cel vertical se află copia. Copia este prelevată dintr-un fel de "arhivă a copiilor" și este adusă în cameră împingând cilindrul cu roți în care se află. Această cameră este camera back-up-ului (BU) memoriei copiei, dar și cea în care Sufletul este scos din original, împreună cu Mintea și Spiritul răpitului, fiind apoi introduse în copie (care se află în cilindrul vertical) pentru a-i reanima potențialul. Este vorba despre un fel de descărcare de curent electric, care încarcă "bateriile" copiei, care astfel poate trăi pentru o perioadă lungă de timp, fără să se dezintegreze. 4. Camera cu doi cilindri verticali, făcuți din materiale diferite. În primul cilindru, mai mic și transparent, este introdus un exemplar dintr-o specie extraterestră, în timp ce în al doilea cilindru, mai masiv și făcut dintr-un material care nu este transparent, de culoare neagră și cu caracteristici metalice, este introdus printr-o deschidere laterală un răpit în versiune originală. Acest ultim cilindru masiv este înconjurat de fum alb, ceea ce amintește despre răcirea cu heliu lichid. Răpitul, odată introdus în cilindrul opac, începe să perceapă o puternică presiune în plexul solar, concomitent cu o puternică senzație de vibrație în tot corpul, și aceasta pornind din plexul solar. Este vorba despre un efect datorat rotației rapide a pereților cilindrului metalic, rotație care își mărește viteza în timp, până ajunge la punctul maxim. Răpiții își amintesc că mașinăria produce un zgomot foarte puternic. Odată atinsă viteza (frecvența ) corectă, Sufletul răpitului se desprinde singur și este direcționat în celălalt cilindru, unde se află extraterestrul, printr-o metodă încă neidentificată (câmp de forțe?). Sufletul intră astfel singur în corpul extraterestrului, fără Minte și Spirit, și îl regenerează pe acesta, oferindu-i posibilitatea să trăiască mai mult timp. La sfârșitul operațiunii, care în realitate durează foarte puțin, Sufletul se întoarce în răpit, cilindrul său oprindu-se încet din rotire. Apoi răpitul este extras din cilindru, acesta fiind foarte confuz și aflându-se într-o stare de oboseală extremă. 5. Mai există și o a cincea cameră cu cilindri, numită nursery , unde se află ființe vii mici, antropomorfe, care își completează ciclul de gestație odată ieșiți din uterul purtătoarei terestre după o perioadă de gestație de circa trei luni. Această cameră este caracterizată de prezența multor cilindri, în interiorul cărora extratereștrii de diferite tipuri sunt grupați și selecționați. Și lichidul în care se află are o culoare diferită, în funcție de tipul de extraterestru care se află în interior. Acești cilindri nu sunt verticali, ci ușor înclinați într-o parte și cu mult mai mici 28

decât cele în care se află adulții. Corpurile din interiorul cilindrilor sunt legate cu niște fire subțiri, sonde sau alte lucruri care ajută la monitorizare. A ieșit la iveală faptul că femeile terestre sunt utilizate ca mame-surogat pentru un ovul extraterestru, care le este implantat și care după trei luni de gestație este transferat, pentru dezvoltarea sa finală, într-un uter artificial - cilindrul înclinat. Recent, un medic englez a afirmat că a realizat un cilindru asemănător pentru scopuri asemănătoare - cine știe de unde i-a venit această idee?

Cilindri Pe parcursul studiului fenomenelor de abduction am primit multe descrieri despre locații de tip tehnologic, unde extratereștrii, uneori singuri, uneori însoțiți de militari tereștri, îi conduceau pe răpiți. În acele locații se întâmplau lucruri ciudate, care la început nici nu puteau fi descrise, pentru că răpiții raportau în mod foarte confuz detaliile acestor locații. Bineînțeles, exista un motiv pentru această confuzie, ba chiar mai multe motive îl determinau pe răpit să ofere o descriere foarte confuză a acestor medii. Primul motiv era faptul că răpitul, de obicei, era introdus în locație într-o stare de percepție puternic alterată, ca și cum ar fi fost drogat. În hipnoză, răpitul descria lucrurile cum le percepuse, adică în mod distorsionat.

29

O altă cauză pentru alterarea puternică a amintirilor era segmentarea (chunking) amintirilor în sine. Chunking este un termen împrumutat din Programarea Neurolingvistică și înseamnă tăietură netedă. Uneori, răpitul tăia brusc "pelicula" care conținea amintirea unei trăiri și o lipea la altă bucată de "peliculă" care conținea o amintire asemănătoare a trăirii, care aparținea unui episod diferit, dar caracterizat de evenimente asemănătoare sau chiar identice. Odată unite cele două porțiuni (quenching) într-o amintire finală unică, anumite detalii rezultau a fi identice înainte și după "lipire", pe când altele erau caracterizate doar de porțiunea care aparținea alteia - două experiențe similare pentru un singur film de amintiri. Din reconstituirile hipnotice rezulta foarte clar că răpitul ajungea de mai multe ori pe parcursul vieții sale în așa-numita "cameră cu cilindri", aceasta fiind descrisă în mod confuz și din această cauză. Apoi existau diferite camere cu cilindri, în care răpitul era supus unor proceduri diferite, și acesta fiind o motivație în plus pentru imensa confuzie. Mai exista încă un motiv serios ce-l determina pe răpit să vadă mediul ambient diferit de cum era în realitate, în realitate existând trei puncte de vedere asupra locației: unul corespunzând descrierii datorate percepției normale, altul produs de caracteristicile pe care le avea Sufletul când era desprins de corp, iar al treilea aparținea extraterestrului în corpul cărui era introdus Sufletul pentru a-l regenera. Exista chiar și un al patrulea punct de vedere - cel al copiei răpitului, poziționată în mod diferit față de ceilalți trei subiecți. Memoria răpitului 30

înmagazina simultan date relative, provenite din mai multe puncte de vedere, toate caracterizate de o percepție diferită a realității. Sufletul descria lucrurile de sus, în timp ce răpitul se afla în interiorul unui cilindru sau în afara lui, în altul aflându-se copia sau un extraterestru care aștepta regenerarea sau back-up-ul memoriei sale. Trebuie precizat că extraterestrul are un aparat vizual diferit de al nostru și vede lucrurile în mod diferit, prin culori care sunt diferite de cele cu care suntem noi obișnuiți. Iar unii extratereștri, cum ar fi Insectoizii, au un aparat vizual care se pare că funcționează ca un detector de raze ultraviolete sau raze X în culori. Uneori subiectul vede camera în galben și negru, ca și cum n-ar putea percepe culoarea roșie sau albastru-violet. Acest lucru ne face să ne gândim la o vedere monocromatică (asta este valabil pentru Călugăriță). Uneori mediul înconjurător este descris utilizând doar tonuri de gri (vedere în alb și negru). Însă se pare că amintirea în alb-negru poate fi produsă de izolarea, în timpul activării amintirii, a acelei părți din creier care este predispusă la emotivitate, ceea ce împiedică și percepția culorilor. Uneori răpitul descrie fără emotivitate scene teribile, văzute în timpul răpirii, dar noi știm că asta nu este posibil în ceea ce privește o experiență care a fost trăită în mod real - poți descrie fără emoții doar experiențe care nu s-au întâmplat în mod real. De fapt, sunt prezente alte canale cenestezice care atestă realitatea experienței, deci, lipsa de culoare în anumite scene poate fi imputată unui tip de manipulare pe care extraterestrul o produce în scoarța cerebrală a răpitului, pentru a-l determina să trăiască experiența fără stres - în practică, extraterestrul "desprinde contactele", decerebrând local răpitul. Dacă decerebrarea nu este totală, dar implică zona creierului responsabilă de percepția culorilor, rezultatul va fi vederea în alb-negru. Aceste cazuri sunt destul de rare, dar oricum este interesant pentru a explica capacitatea anormală de percepție a răpitului și pentru a putea teoretiza o motivație de tip fiziologic. Decerebrarea se pare că nu este provocată din dorința extraterestrului de a nu provoca suferință răpitului, ci din necesitatea de a evita ca organismul său să sufere traume neurovegetative care să-i determine să secrete endorfine capabile să blocheze îndeplinirea scopurilor răpirii. Răpitul, speriat, dar mai ales înfuriat în prima fază a răpirii, ar tinde să nu urmeze ordinele mentale ale extratereștrilor. Deci, cum se poate obține o descriere suficient de exactă a "camerelor cu cilindri"? Foarte simplu! Era suficient să pui două sute de persoane diferite să-ți povestească acest lucru, luând în calcul doar detaliile identice. Este vorba de a aplica pe amintirilor răpiților o tehnică de ștergere a zgomotelor utilizată în telecomunicații. Fiecare amintire reprezintă o măsură (eșantion) și toate măsurile efectuate sunt suprapuse între ele, întărindu-le pe cele identice și atenuându-le pe cele diferite. Astfel, după ani de muncă, devenea posibil să se producă o imagine cât de cât fiabilă a unei prime "camere cu cilindri". După cum s-a văzut, camerele cu cilindri sunt patru și toate sunt diferite una față de alta, dar două sunt învecinate. 31

Iată cum sunt văzute de sus:

Imaginile "camerelor cu cilindri" au fost obținute utilizând o planimetrie de bază, desenată de un răpit care este de profesie geometrist, fiind obișnuit să facă planmetrii fiabile chiar și în urma unei simplei observări a unor ambiente. Confruntând descrierile sale cu cele ale altor răpiți a fost posibil să se reconstituie parțial și decorurile. În mod sigur culorile unor materiale nu sunt exacte și nu au fost reproduse cu gradul de reflexie corect, iar pe lângă asta există incertitudini și asupra altor detalii, dar aceste imagini îi ajută pe răpiți să facă reconstituiri mai adecvate.

32

Prima "cameră cu cilindri"

Va fi numită "prima cameră cu cilindri" cea în care se intră prima dată. În ea există doi cilindri din material transparent, poziționați vertical pe dreapta a celui care intră în cameră, în fața unei mese metalice cu suprafața aspră. Masa ar putea fi și un recipient orizontal, așezat în fața celor două cilindre verticale (acest detaliu nu este încă foarte clar). Pe stânga celui care intră în cameră este o "zonă - computer", sau ceva care seamănă cu nișe computere. Mai este și o piesă de mobilier care seamănă cu un dulap pentru documente și un scaun. Pereții par a fi făcuți din ciment armat. Se pot face imediat anumite aprecieri: a) Dacă există un scaun, înseamnă că este și un umanoid care stă așezat pe el. b) Ideea de a poziționa scaunul în zona-computer este corectă și confirmă prezența unor mașinării care trebuie monitorizate de către un operator umanoid. c) Prezența a doi cilindri verticali este descrisă în timpul efectuării copiei răpitului și din descrieri reiese că prima dată este făcută copia și abia apoi se detașează Sufletul, în a doua cameră și utilizând un aparat diferit. d) Prezența pereților de ciment armat indică că această cameră nu se află într-o mașină zburătoare (OZN), ci probabil că se află într-o instalație subterană, așa cum afirmă în mod unanim răpiții.

33

"Zona-computer" din prima "cameră cu cilindri"

Din câte se pare, "zona-computer" conține consolele de comandă pentru operațiunile care se desfășoară în interiorul celor doi cilindri. În reconstituire lipsesc detaliile de care încă nu suntem siguri, cum ar fi prezența probabilă a două tuburi groase, care pornesc din capacele cilindrilor și se termină în zidul din ciment armat. Cum intri, în dreapta, pe peretele perpendicular pe cel unde sunt cilindrii transparenți, există niște ferestre negre și ciudate, triunghiulare, cu marginile rotunjite, despre care nu se știe ce sunt în realitate. Cei doi cilindri transparenți sunt plini cu un lichid albăstrui/ galben-verde (poate este vorba de fenomene de irizare sau de percepția diferită de care se vorbea mai devreme).

34

În Interiorul celor doi cilindri sunt două ființe, care par a fi originalul și copia sa.

Se pare că originalul este introdus în cilindrul care se află mai aproape de colțul dintre pereți. 35

Apoi, se pare că în acești cilindri, plini cu un lichid gelatinos și rece, în care se poate respira, trebuie să fii introdus prin partea de sus - introducerea răpitului în cilindru îi revine unui extraterestru sauroid. Masa metalică ar putea fi "cada" (unii o numesc "sicriu") în care este introdus originalul când trebuie să se efectueze back-up-ul memoriilor și când Sufletul răpitului este transferat pentru o clipă în interiorul copiei sale, cu scopul de a o readuce la viață. Este vorba despre o structură care din exterior pare a avea o formă de paralelipiped și care se deschide într-o parte; în interior este același lichid ciudat.

Din prima cameră se intră într-o a doua cameră, caracterizată de prezența unei mese mari, numită "de conferințe". În reconstituire au fost introduse scaunele, dar în descrierea originală acestea nu existau. Pasajul care unește cele două camere este mare și nu are ușă. A doua cameră e împărțită în două părți, separate de un pasaj care le pune în legătură - în practică este ca și cum ar fi trei camere. În a treia cameră se observă că este un al doilea cilindru, mult mai gros decât cele care sunt în prima cameră. Acel cilindru are o deschizătură prin care este introdus răpitul, care a fost deja "copiat".Uneori se afirmă că în jurul acestui cilindru este un fel de ceață și credem că aceasta poate fi generată de prezența unui gaz lichid foarte rece, cum ar fi heliu sau azot.

36

Răpitul este introdus în cilindrul translucid și, după ce deschizătura a fost închisă, acesta se trezește în întuneric total. El nu știe ce se întâmplă, dar simte o vibrație foarte puternică. Pereții cilindrului încep să se rotească (doar partea interioară), până ce, gradual, se atinge o anumită viteză. În acest punct vibrația devine și mai puternică iar răpitul simte o mare presiune în plexul solar. În acel moment Sufletul se desprinde, ajungând în celălalt cilindru, care este asemănător cu cele poziționate la intrarea în prima cameră, în interiorul căruia de această dată se află un extraterestru care trebuie regenerat.

În camera din mijloc se află consola de comandă.

37

Pe pereții, de-o parte și de alta a aparatului care compune marele cilindru se pot observa diferite cabine goale, care amintesc de cele care sunt utilizate pentru buteliile cu gaz sub presiune. În aceste cabine nu este nimic, pentru că, atunci când vine timpul, în acestea sunt așezați cilindri pe roți, care bineînțeles că sunt conservați în altă parte, conținând extratereștri care trebuie regenerați. Și în acest caz se pot face anumite observații interesante: a) Este logic ca aceste cabine să fie goale și să se vorbească despre cilindri pe roți. b) Este logic ca dimensiunile pasajelor dintre prima locație și a doua, dintre a doua și a treia să fie largi, pentru a permite trecerea cilindrilor pe roți, cum este la fel de logic să considerăm că prima ușă de acces este destul de largă. c) Este logic să admitem că, dacă marele cilindru conține și un fel de magnet mare super-conductor, acesta trebuie să fie răcit cu heliu lichid pentru a putea funcționa corect, la fel ca un aparat RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară). d) Este logic ca marele cilindru să se rotească pe axa sa, pentru a sincroniza câmpul magnetic, așa cum se întâmplă cu aparatele RMN sau RES (Rezonanță electronică de spin / Electron Proton Resonance). e) Este logic ca răpitului să-i fie frig în cilindru, un frig foarte intens, care în timpul hipnozei îl face să tremure în timp ce retrăiește această amintire. Toate acestea nu fac altceva decât să confirme ipotezele Teoriei Super Spinului, care descrie cum este posibil ca Sufletul să fie desprins de corpul uman doar dacă se rotesc în fază axa Conștiinței și a Spațiului aparținând Sufletului, în corespondență cu axele Minții subiectului răpit, dar acest aspect va fi examinat în profunzime mai târziu.

TIPURI DE EXTRATEREȘTRI

Principalele tipologii extraterestre descrise în mediul hipnotic de către răpiți sunt prezentate în tabelul comparativ de mai jos. Se poate observa că unele dintre acestea nu sunt amintite de răpiți cu o frecvență foarte mare - este vorba de extratereștri care sunt descriși rareori și care nu vor fi analizați profund în acest context, pentru că aceștia nu se află în contact direct cu răpiții. Uneori aceștia sunt descriși ca fiind "departe de aici, nefiind rezidenți ai planetei noastre", cu toate acestea, uneori sunt văzuți printr-un fel de ecran tv iar alteori aparțin de amintirile și informațiile memoriilor extraterestre care sunt investigate în hipnoză, la fel cum se procedează în mod normal și cu mintea umană. 38

De exemplu, observați cât de ciudat se suprapune cazul lui Carl Higdon, din 1974, cu reconstituirea făcută de un răpit extraterestrului Monoclu, care în tebel corespunde extraterestrului de tip egiptean (Zeul Horus), descris pe primul rând. PRINCIPALELE TIPOLOGII ALE CĂROR DESCRIERI APAR ÎN HIPNOZĂ

Nume Monoclu Proveniență: necunoscută

Culoare Piele Piele zbârcită, de culoare galbenmăslinie

Ochi Un singur ochi, foarte luminos, proeminent, care iese din craniu, cu gene dese

Înălțime 4m

Degete

Craniu

La mâini are 3 degete, plus unul opozabil, asemănătoare cu ghearele păsărilor

Chel și rotund. Are o excrescență cărnoasă sub bărbie (doar la masculi), care seamănă cu barba faraonilor egipteni.

Note Are niște omoplați foarte pronunțați, care seamănă cu niște aripi strânse. Se pare că poate levita.

39

Agarthiani? Proveniență: Marte înainte de distrugere

Pielea de culoare maro-măslinie

Pupile verticale

mai mult de 4m, poate 6m

6 degete

Bombat înspre spate, în sus, frunte înaltă, fără păr

Mandibulă pronunțată și dură, lărgimea feței este mai mică decât lungimea craniului.

Sauroid Proveniență: Orion

Pielea zbârcită, ca a unui bătrân, se pare că are și solzi. Pielea pare umedă, exact ca a unui amfibian.

Pupile verticale, culoarea se schimbă de la galben-verde la roșu în funcție de starea de spirit. Are un fel de pleoapă (membrană nictitantă) care pornește din interiorul ochiului înspre exterior

Minim 2.80 m

5 degete plus un ciot chitinos. Degetele sunt palmate.

Prezintă 3 expansiuni cornoase, dintre care cea centrală merge de-a lungul coloanei vertebrale, ieșind în evidență, de tip sauroid și terminându-se întro coadă lungă și groasă.

Sub ochi are niște pomeți foarte pronunțați, ca la șopârlă. În zona unde țesuturile sunt moi se vede cum curge limfa pe sub piele, limfa având culoarea roșu-închis sau roșu-aprins.

Călugărița Proveniență: ACO 117

Verde-maronie

Ochi închiși la culoare, alungiți spre spate în sus, foarte mari

De la 2 la 4 , în funcția de poziția în care stă - ridicat sau pe vine.

3 degete , cu care pot ține ceva pe membrul superior

Aproape triunghiular, ca al Călugăriței.

Membrele inferioare tind să stea pe vine, dar "genunchiul" pare să nu depășească înălțimea spatelui. Membrele superioare sunt ținute în poziție de "rugăciune".

Orange Proveniență: Taur sau Sirius

Maronie-măslinie

Pupilă verticală

2m -2,20 m în funcție de sex. Sunt îmbrăcați în uniforme albastre și poartă bocanci militari.

5 degete lungi și osoase

alungit spre spate și mai strâmt decât al nostru, dând impresia că este mai strivit în părțile laterale

sinusuri frontale pronunțate,sept nazal aproape inexistent, cu două găuri mititele. Buze subțiri.

Nordic, cu baze în Pleiade (ființă originară din altă dimensiune, care se află în spate la a noastră )

Piele deschisă la culoare, apropiată de culoarea perlei. Corpul care este vizibil este construit cu ajutorul unei mașinării și în realitate este un recipient

Pupilă verticală

2.40 m. Sunt îmbrăcați întro cămașă albă și mare, care nu este mulată. La gât poartă un medalion cu simboluri triunghiulare.

6 degete. Lungime degetelor de la mâini nu este diferențiată ca la oameni.

Asemănător cu al nostru

Păr alb, lung și rar, care pornește din partea de sus a frunții. Corpurile lor sunt artificiale și sunt construite cu ajutorul unei mașinării. Din această cauză toți arată identic.

Lăcusta Proveniență: Shaula (Constelația Scorpionului), pe care ei o numesc Berion

Sunt reptiloide antropomorfe, dotate cu o coadă micuță. Pielea este formată din solzi irizate.

Pupilă verticală

Asemănătoare cu cea a unei ființe umane obișnuite

Cinci degete ca ale noastre, dar degetul mare în formă de gheară. Mâini palmate.

De tip reptiloid, dotat cu anumite excrescențe osoase care formează un fel de șiruri pe brațe și pe craniu

Nu au nicio legătură cu Sauroizii, cu care se dușmănesc.

40

Ființa de Lumină Proveniență: necunoscută

Culoarea acestei ființe este luminoasă, asemenea luminii. Își ia diferite culori, de la roșu la galbe, și este descrisă ca fiind irizată.

Nu sunt vizibili în masa de lumină

În general sunt mici de statură

Nu se distinge.

Forma nu se poate deosebi în lumină.

Ființe dotate cu Minte și Spirit, fără Suflet.

Amfibian (Broască)

Piele albă, transparentă, umedă.

Pupile deschise la culoare, ochi mari și rotunzi.

2,40 m ,bine făcut.

3 degete la mână. Buricele degetelor sunt ca ale broaștelor, îngroșate spre vârf. Mâini palmate.

Craniu pătrat. În loc de păr are niște tuburi mici, care arătă precum o perie. Gât gros, aproape inexistent.

Nu se deosebesc între ei, ca și când ar fi clone. Uniformă de culoare albă, care amintește de uniforma germane SS.

Ceilalți

Piele albă, dar cu părul alb în loc de blond.

Ochii sunt atât de deschiși la culoare, că par albi. Pupila pare a fi rotundă, chiar dacă nu se înțelege foarte bine.

Înălțimea acestor extratereștri nu poate fi cunoscută, pentru că ei apar pe un ecran, fiindcă nu sunt aici.

5 degete (?)

Craniu pătrat.

Este îmbrăcat într-o cămașă lungă și are o barbă destul de deasă, ca cea ale unor divinități din Mesopotamia.

Gri. Există multe subspecii, în funcție de rasa care îi utilizează.

Piele gri sau maronie-gălbuie

Ochi mari, acoperiți de o membrană protectoare detașabilă.

1,20 m. Mișcările acestor ființe sunt zgomotoase și frenetice

3 degete plus degetul mare opozabil

Craniu în formă de pară sau veioză răsturnată. Urechia externă este inexistentă.

Uniforma este falsă dă impresia că este lipită de corp, neputându-se scoate. Par a fi niște ființe artificiale.

Ființa Albastră. Proveniență: Z-Reticuli?

Piele neagrăalbăstruie, albăstruie din cauza reflectării luminilor ambientale, dar în realitate este neagră translucidă

Ochi foarte migdalați, cu o membrană neagră care ascunde irisul care se pare că există sub membrană.

1,50 m. Se mișcă mai lent și îi comandă pe Gri.

3 degete plus degetul mare opozabil

Craniu dezvoltat înspre partea din spate,față de insectoid, cu o gură mică și un nas aproape invizibil. Urechile sunt lipite de craniu.

Se pare că îi comandă pe cei Gri.

Sclavul, numit și Cap în formă de inimă. Conform vechilor legende indiene ar fi Elder , cel despre care vorbește și nativul american Morning Sky în povestirile sale.

Piele gri și zbârcită, ca cea a elefantului.

Ochii migdalați, cu pupilă rotundă. Marginile ochilor sunt ridate.

1,50 m

4 degete plus unul. Degete îndesate.

Craniu dezvoltat înspre partea din spate, dar nu este rotund, ci puțin mai adâncit pe mijloc.

Poartă haine lungi, iar urechile sunt foarte dezvoltate, un pic alungite în sus. Gâtul este lung și este caracterizat de tendoane destul de mari.

Putem observa că în acest tabel anumite identikit-uri corespund unor specii care nu au mai fost descrise aproape niciodată, cum sunt cei definiți cu termenul de "Ceilalți" sau "Monoclu" sau chiar "Agarthiani".

41

Acest tratat nu abordează problema unei eventuale interferențe de natură mai puțin invazivă din partea lor pe această planetă, asta din informațiile pe care le deținem. Unele dintre aceste ființe ar putea corespunde chiar unor rase care nu au un corp real, dar care au un corp "fals" - cum ar fi "Șase degete" din tabel.

MINȚI EXTRATERESTRE ACTIVE ȘI PASIVE: ULTIMA FRONTIERĂ A RĂIRILOR

Există diferite modalități de parazitare utilizate de extratereștri, în funcție de nevoile lor. Cea mai simplă constă în utilizarea unei părți din creierul răpitului pentru a introduce în ea amintirile unei vieți extraterestre, astfel încât acestea să nu se piardă, încercându-se astfel obținerea unei pseudo-imortalități a gândirii. Diferit este modul de a acționa al Ființei de Lumină, care se agață în principal de Spiritul răpitului, influențându-i comportamentul. Din studiul înregistrărilor hipnotice ar reieși că Ființa de Lumină (Lux n.t.)este inventatoarea religiilor și a simțului culpabilității, două instrumente care împreună cu altele îi sunt utile pentru a subjuga omenirea, păcălind-o. Ființa de Lumină (Lux n.t.) nu ar fi altcineva decât miticul Lucifer din Vechiul Testament. Această figură arhetipică nu trebuie confundată cu cea a lui Satan, care trebuie asociată cu figura mitică a lui Astaroth, încarnată de extraterestrul Sauroid. Nu are nimic de-a face nici cu Diavolul din Vechiul Testament. Acesta era cel care comanda ierarhiile de îngeri negri, printre care se numără primii doi extratereștri, Ființa de Lumină și Sauroidul. Rolul de comandant al ierarhiilor diabolice îi revine extraterestrului alb cu șase degete. Ar reieși că această ființă locuiește într-o zonă a Universului care din punct de vedere dimensional se situează "în spatele" dimensiunii noastre, astfel încât, în timp ce Universul nostru se extinde, zona acestui extraterestru tinde să se prăbușească în ea însăși, din motive care probabil că au legătură cu conservarea simetriei totale. Această ființă, sau mai bine spus mintea sa, este capabilă să stabilească o legătură cu mințile răpiților și să le piloteze de la distanță, ca și când acestea ar fi marionete. Scopul său final ar fi acela de a reuși să "treacă pe partea aceasta" înainte ca Universul său să se închidă, iar apoi să "treacă într-o altă parte", unde să poată trăi iar cu Sufletul. Sufletul bineînțeles că ar fi al nostru, care ne-ar fi smuls cu forța în timpul celei de-a doua treceri. 42

Acestea sunt informațiile pe care le-am cules în hipnozele pe care le-am efectuat. Pot părea absurde și puțin credibile, dar nu este deloc așa. Deci, acest extraterestru ar putea fi asociat cu cel care locuiește în Infern, acest loc fiind exact dimensiunea care îl condamnă la moarte. Acesta nu se agață prea mult de Spirit, ci mai mult de Mintea răpitului și se folosește de creierul său pentru a-l mișca de la distanță ca pe un pion. Răpiții cu acest tip de parazitare au fost capabili, împotriva voinței lor, să lucreze la mutarea unor sume imense de bani, implementând un adevărat și propriu sistem de control financiar și militar, care poartă numele de NWO, New World Order, Noua Ordine Mondială. În realitate, organizația NWO are conexiuni cu principalele secte masonice cu putere ocultă la nivel mondial, care au fost clasificate dintotdeauna ca o prelungire a acțiunii demonice clasice. În acest caz nu ne aflăm doar în fața simplei prezențe a unei memorii extraterestre pasive (MEP), ci a unei adevărate și proprii voințe autonome, clasificabile ca Memorii Extraterestre Active (MEA). Vom vedea cum se pot deosebi în hipnoză aceste două modalități de parazitare și cum putem să le înfruntăm la nivel de PNL (Programare Neurolingvistică).

IMPLICAȚII FINALE

Tabloul prezentat aici, adus pentru prima dată în atenția omului, poate explica toate evenimentele istorico-politice din ultimii ani, pe lângă toate fenomenele în legătură cu care știința și religia oferă explicații cu totul confuze, și permite, în baza acestor informații, reinterpretarea întregii istorii, a legendelor și miturilor antice; ne permite să înțelegem care este adevărata natură a omului și face lumină în tentativele din trecut de a stabili existența unor entități care niciodată nu au reușit să fie bine definite, care, pornind de la lumea ezoterismului cel mai profund și până la fenomenele actuale care nu pot fi explicate de mintea umană, pretind că sunt recunoscute în mod definitiv. Dintr-un punct de vedere politic, acum se poate înțelege perfect care a fost rolul puterilor mondiale în a gestiona, fără știrea noastră, problema extratereștrilor de pe planeta noastră. De fapt, de fiecare dată când ne aflăm în timpul hipnozei în fața execuției copiilor, acest lucru se întâmplă mereu într-un mediu tehnologic subteran, atât în prezența unor Sauroizi, cât și a unor militari tereștri. În cazul răpiților studiați de mine (toți italieni), militarii vorbeau aproape mereu limba franceză, cum am mai spus și înainte. Mințile extraterestre inserate în 43

creierele lor descriu un tablou politic incredibil, în perfect acord cu acea parte a ufologiei moderne, care poartă numele de Conspiraționism, conform căruia, extratereștrii și guvernanții noștri, într-un anumit moment din istoria noastră, au încheiat un pact de alianță, fără ca întreaga planetă să știe ceva. Tabloul politic descris este următorul: În 1947, după prăbușirea unuia sau a mai multor OZN-uri în deșertul din New Mexico, americanii și-ar fi dat seama că extratereștrii existau, unii dintre aceștia ar fi contactat guvernul SUA, propunând un acord care privea posibilitatea de a utiliza ființe umane nu doar în scopuri reproductive, ci și pentru a le extrage acestor amărâți acea parte din ei, definibilă cu termenul de Suflet, care le-ar fi garantat extratereștrilor viața eternă. În schimb, extratereștri de tip Sauroid le-ar fi oferit informații de tip tehnologic, destinate să fie utilizate, acum și pe viitor, doar de cercul restrâns compus din cei care dețin puterea, împreună cu un bagaj de Suflete care ar fi fost necesare "stăpânilor" noștri pentru a obține și ei viața eternă. Cu alte cuvinte, prețul pentru colaborare guvernanților noștri era plătit fiindu-le oferite Sufletele aparținând populației care deținea așa ceva - Suaroizii ar fi găsit cu timpul metoda prin care să o ia de la cel care o avea, pentru a atinge întrun final eternitatea, oferind câteva Suflete și stăpânilor Pământului, câtva Suflete în schimbul favorurilor primite. Procesul de conectare permanentă la Suflet ar permite să nu se mai moară cu adevărat, ci să se trăiască etern, în mod perfect conștient, într-un corp compatibil, care ar fi "actualizat" periodic sau care nu s-ar mai consuma. Conform acordului, între timp guvernanții noștri, aliați cu extratereștrii sauroizi, ar fi trebuit să facă astfel încât pământenii să nu își dea seama de nimic. Singur mod posibil de a gestiona pentru eternitate puterea asupra oamenilor era acela de a-i face pe aceștia să devină niște zombi, începând să convingă populația, prin intermediul acelui proces politic care astăzi este numit Globalizare, că toți, chiar de mici, trebuie să-și instaleze un microcip în craniu. Pretextele sunt multe și credibile: "Microcipurile vă vor ajuta să supraviețuiți, pentru că în acestea vor fi toate codurile personale; vi se vor deschide automat toate ușile, veți putea plăti fără niciun efort și fără să riscați furturi, la spital vor avea imediat fișa clinică și vor putea să vă prelungească (un pic) existența." și tot așa... Bineînțeles, fără microcip nu veți mai putea face nicio operație bancară. Vă veți afla "în afara" lumii. Bineînțeles că nu vi se va spune că microcipul în chestiune, fără ca dumneavoastră să vă dați seama, vă va spune cu cine să votați, când să face dragoste, când să dormiți și ce anume să visați. 44

Din păcate, brevetele acestor microcipuri au fost deja acceptate, toate circuitele electronice se află într-un spațiu de 2,5 x 2,5 milimetri și în acest spațiu sunt conținute instrucțiunile necesare pentru a se putea efectua alterări ale conștiinței umane; în plus, microcipul, odată introdus în corpul uman, se autoalimentează. Dintre organizațiile care, împreună cu Sauroizii, vor să transforme Terra într-un imens joc video, sunt implicate, prin proprii adepți la nivel maxim, diferite societăți secrete - Grupul Thule (Tule în italiană n.t.), Golden Dawn, Ordinul Templierilor, Rozacrucienii și Clubul de la Roma. Sunt cei care gestionează băncile, resursele energetice și un anumit tip de politici sociale și religioase - aceștia, folosindu-se de serviciile secrete și forțele militare, vor asigura trecerea lentă a omului de la statutul de liber gânditor la cel de sclav imbecil. Tot ceea ce era comunicat în mod confuz de anumiți revelatori era, deci, absolut adevărat. În această lucrare nu este posibil să aprofundăm această temă, care va fi abordată parțial în continuare. Încă o dată, alianța dintre puterile religioase, politice și economice produce un cocktail ucigător pentru ființa umană, care nu se află doar sub stăpânire extraterestră, ci și sub a propriilor "stăpâni", care sunt corupți și aliați între ei, cei care vor Globalizarea cu orice preț, pentru a putea să trăiască și să comande în mod privilegiat, la fel ca în filmul s.f. Zardoz. Dar lucrurile stau și mai rău de atât! În realitate, nu 1947 este anul în care începe așa-numitul "pact scelerat" dintre extratereștri și pământeni - acel pact există dintotdeauna și putem spune că ia naștere odată cu omul. În hipnoză ies uneori la suprafață povestiri despre cum Extratereștrii au contactat un guvern sau altul chiar și înainte de fatidicul 1947. Astfel, s-ar putea presupune că mereu a existat o tentativă din partea extraterestrului de a îndrepta politicile terestre spre situații care să le fie comode lor - comerțurile ilicite, războaiele inutile și purificările rasiale ar fi efectuate pentru că acestea sunt convenabile pentru extratereștri și pentru guvernantul nostru, prea puțin preocupat de ceea ce se întâmplă cu populația terestră.

45

Sirius, Orion, Taur, Pleiadele - “ei” de acolo vin.

46

CICATRICELE

Psihosomatica interferențelor extraterestre studiază atât psihicul (psiche), adică partea sufletească în sensul platonic al termenului, cât și soma, adică corpul. În ceea ce privește corpul, este bine să arătăm ce fel de urme se regăsesc pe corpul răpiților, acestea fiind ușor de atribuit unor cauze extraterestre.

Cicatrice clasică în zona tibială, de obicei pe piciorul stâng, căreia îi corespunde o mică prelevare de țesut osos de pe tibie

Cicatrice frontală - apare de obicei în timpul nopții și este observată a doua zi dimineață, când răpitul se privește în oglindă

47

Cicatrice clasică ce apare ca o tăietură subțire și albă, poziționată de obicei între index și degetul mijlociu al mâinii drepte. În legătură cu această cicatrice, la pipăit se simte ceva dur sub piele, ca un fel de chist. Însă radiografiile arată un obiect străin, în aparență metalic, care uneori dispare, la fel cum a apărut.

Cicatricele de pe spate sunt de două feluri. Primul tip merge pe verticală, fiind probabil asociat cu prelevarea de măduva spinării în timpul răpirii. Al doilea tip merge pe orizontală și este de natură necunoscută.

48

Implantul în hipofiză este realizat prin spargerea sfenoidului drept, urmată de pierderi de sânge din acea nară, fapt care tinde să se repete în timp, mai ales în timpul nopții.

Implantul din interiorul urechii este mare de aproape 7 mm, are antenă și poate că folosește la activarea implantului din hipofiză. Uneori produce fluierături în interiorul urechii concomitent cu transmiterea de date.

Există și un implant poziționat în afara urechii, între peretele craniului și spatele urechii externe. Mereu se pot observa cicatricele corespondente, ce apar ca niște tăieturi mici. La atingere se poate simți și o mică biluță, care uneori este confundată cu o acumulare de grăsime, dar care lipsește din cealaltă ureche.

49

Implanturi care nu sunt de origine extraterestră și care utilizează microcipuri de origine terestră. Aceste implanturi sunt introduse în dinții răpiților și nu în arcada supradentară, ca cele de natură extraterestră, care de altfel sunt și mult mai mici ca dimensiune.

În acest montaj exemplificativ au fost adunate principalele tipuri de implanturi, extraterestre sau nu, care mi-au picat în mâini pe parcursul studiilor efectuate în toți acești ani. Aceste imagini sunt publicate toate împreună pentru a-i ajuta pe investigatori în identificarea fenomenului. Există alte tipuri de implanturi și cicatrice, dar care sunt mai greu de detectat, pe când lista prezentată mai sus, chiar dacă este doar parțială, prezintă fenomenul la modul general. Toți răpiții au sfenoidul fracturat și au implantul pineal, toți au implantul retroauricular și toți au cicatricea de la nivelul tibiei. Această ultimă cicatrice este uneori pe piciorul drept, iar uneori apare ca invizibilă. O analiză atentă a epiteliului extern conduce mereu la concluzia că există o cicatrice de acest tip, chiar dacă este mai puțin evidentă, ea fiind totuși prezentă. Aceste cicatrice sunt ușor de descoperit, iar răpitul descoperă, mereu din greșeală, că are ceva în arcada dentară superioară (pe stânga sau pe dreapta). Nu este vorba despre o obturație și implantul nu se află în interiorul dintelui, ci a fost introdus în arcada palatină. În acel loc, în apropierea unui molar, se observă cicatricea unei mici tăieturi, lungă de 4-5 mm, care a fost făcută pentru introducerea obiectului. În mod analog, altor tipuri de implanturi le corespunde o cicatrice subțire, în formă de tăietură, practicată adesea în interiorul unei cute care deja exista în piele sau în interiorul unui rid.

50

Pentru fiecare tip de implant bineînțeles că există reconstituirile în mediu hipnotic ale operațiilor suferite pentru introducerea sau extracția acestora. De obicei, răpitul habar nu are că are aceste implanturi, dar le descoperă uneori în hipnoză regresivă, când povestește despre o mică operație chirurgicală pe care a suferit-o și observă că aceasta era efectuată de unul dintre extratereștri. Informațiile în legătură cu aceste lucruri nu sunt abundente, dar sunt foarte promițătoare. Analizele efectuate în SUA de către unii cercetători, printre care și Derrel Sims, care a ajuns la concluzia că procentajul izotropic al elementelor care compun implanturile, măsurat prin spectrometria de masă atomică cu structură fină, este diferită de cea terestră. Nu se știe cu certitudine la ce folosesc aceste "dispozitive" iar ipoteza cea mai demnă de a fi luată în seamă este cea conform căreia ar fi vorba de microcipuri utilizate pentru controlul de la distanță a comportamentului răpiților. Mai jos sunt prezentate câteva fotografii cu alte tipuri de presupuse implanturi extraterestre, asupra cărora Derrel Sims face și acum investigații. Se pare că există și ceva ce este numit "implant nazal", care se poate vedea într-o radiografie. Nu este foarte clar dacă este vorba despre implantul hipofizar, dar care a fost poziționat rău. De fapt, ar fi foarte riscant să se insereze un implant în nara dreaptă, pentru că acesta ar putea fi descoperit foarte ușor, fiind așezat într-un orificiu care poate fi inspectat cu ușurință în timpul unei vizite de rutină la orelist.

51

În fața acestor obiecte ciudate și a cicatricelor corespondente medicii tind să dea mereu explicații care nu au nimic științific în ele. De exemplu, un răpit a mers pentru prima dată la dentist, pentru o consultație de rutină. Medicul, din Livorno, l-a întrebat când a fost plecat în Statele Unite pentru a-și repara un dinte care prezenta în interiorul său o bară de iridiu (? – n.a.), care în Italia nu se folosea încă. Răpitul îi spune că nu a suferit niciodată intervenții la dinți, dar nu a fost crezut și a fost nevoit să-și schimbe dentistul. Unei răpite cu implant dentar i s-a povestit că poate fi vorba de un ecou al piercingului pe care-l avea în nas. Unui alt răpit, care prezenta semne că ar fi suferit o ruptură a sfenoidului, i se spune că osul s-ar fi fisurat în copilărie când poate că s-a lovit la cap. Hematomul care ar fi trebuit să se dezvolte în interior, probabil omorându-l pe loc, s-ar fi revărsat, nu se știe de ce, în exterior, dar în mod invizibil (? – n.a.) și el s-ar fi salvat în mod miraculos. Doctorul Leir a operat în SUA o femeie cu un implant, care apoi s-a dovedit a fi de natură extraterestră când a fost supus analizei cu izotropi, efectuată sub supravegherea lui Derrel Sims, dar, cu toate că femeia avea un sindrom declarat de răpită, oamenii de știință de la CISCOP îi spun că a călcat pe un meteorit, care i s-a incastrat în picior. O altă răpită italiancă, care este găsită dimineața în grădina casei sale, într-o stare de confuzie profundă, îmbrăcată în halatul de casă, în timp ce repeta obsesiv fraza: "Lăsați-mă în pace! Nu mă luați cu voi...!" Tatăl său a observat că îi curge foarte mult sânge din nas. Când a revenit curentul electric în casă și când automobilul, care nu vroia să pornească, a fost într-un final funcțional, părintele

52

și-a dus fiica la spitalul de urgență. Tomografia Axială Computerizată (TAC) a arătat, la nivelul hipofizei femeii, un obiect ciudat, cu aspect metalic și de aproximativ 2 mm în grosime. Doctorul a scăpat spunând că îi va lămuri după o analiză ulterioară, cu Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN), dar până la urmă nu a mai făcut nimic, așa cum rezultă din buletinul original al analizei, care se află în posesia mea.

IMPLANTURI ȘI ANIMALE

În unul dintre cazurile de abduction peste care am dat, răpitul, o femeie, a povestit în hipnoză că a fost ridicată de militari direct de la ea de acasă, printr-o procedură exactă, descrisă și de alți răpiți. Condusă într-o anumită locație, este supusă unor șocuri electrice pentru că i se cerea să spună niște lucruri pe care ea nu dorea să le spună. Militarii, care vorbeau franceza, au amenințat-o pe femeie și pe câinele acesteia, de care ea era foarte atașată. Câinele a murit a doua zi din cauza unei maladii ciudate, dar radiografiile efectuate pe corpul animalului au arătat că la nivelul coloanei vertebrale se afla un obiect destul de mare după forma geometrică evidentă.

La nivelul coloanei vertebrale a animalului este evidențiat ceva ciudat cu ajutorul graficii computerizate cu filtru emboss.

Încă o dată apărea o conexiune între răpirile extraterestre și cele ale militarilor tereștri, confirmându-se astfel ceea ce s-a afirmat în primul capitol din acest tratat. Dar a fost imediat evident că cele mai grave răni nu erau cele produse de extratereștri sau de militari pe corpul răpiților, ci cele provocate în psihicul lor se dovedeau a fi cele mai grave, care sunt și cele mai greu de depistat, cele mai teribile, cu efecte total necunoscute și cu siguranță devastatoare.

53

ABDUCTION - PARASCHIZOFRENIA PSIHOPATOLOGICĂ A UNUI FENOMEN REAL

PREMISĂ

Acest capitol a fost scris pentru experții în psihologie sau pentru cei care lucrează în sectorul răpirilor extraterestre. Acesta se bazează doar pe experiența pe care am acumulat-o în aproximativ șaptesprezece ani de muncă, timp în care am făcut cercetări cu ajutorul tehnicilor PNL (Programare Neurolingvistică), din care face parte și hipnoza. Multe concepte exprimate aici vor fi noi și pentru experții din acest sector, pentru că în aceste rânduri este descris modul în care eu am înfruntat un fenomen necunoscut pentru psihopatologia oficială. Asta înseamnă că sunt primul din lume care descrie cum este posibil, după părerea mea, să se înfrunte și să se rezolve, cel puțin parțial, problema răpirilor extraterestre. Psihologia freudiană este abandonată complet, în favoarea unei viziuni mai jungiene asupra psihicului uman. Astfel, își găsesc loc în descrierea ființei umane Neumann cu Hillman, împreună cu Eric Fromm. Consider că teoria relativității lui Adler încă este utilizabilă, cel puțin parțial, la fel cum ideea Daimon-ului lui Hillman este fascinată, dar cu siguranță prea puțin funcțională. În acești ani m-am folosit în studiile mele de tip experimental de tehnicile hipnotice ale lui Milton Erickson, de sugestiile lui Rossi, de ideile lui Bandler și Grinder - am utilizat tot ceea ce psihologia modernă condamnă, dar tehnicile cotidiene de psihanaliză utilizează în mod cotidian, pentru a evita sclavagismul psiho-farmaceutic și apelarea la electroșocuri. În toată lumea, studioșii problemei răpirilor extraterestre, până în ziua de astăzi, au privit răpitul ca pe o persoană pe care să elaboreze sau să verifice propriile teorii, uitând că el nu este o vacă de muls și niciun bolnav care trebuie vindecat. Astăzi intenționez să apăr răpitul de ultima și cea mai neplăcută răpire care este executată asupra sa, adică de răpirea pe care ființele umane o pun în scenă pentru a-l utiliza ca soldat de sacrificiu, ca animal pe care să se experimenteze și din care să se extragă informații despre extratereștri. Se pare că nimeni nu-și mai amintește că răpitul este o ființă umană, care înainte a fost violat de extratereștri, apoi de militarii guvernelor din umbră și, în 54

final, de presupuși studioși ai răpirilor extraterestre, ultima monstruozitate îngrozitoare creată de ignoranța umană, doar cu scopul de a putea spune că nimeni nu a mai spus așa ceva înainte și de a obține recunoașterea societății moderne, în tentativa de a rămâne în istorie. Dacă este vorba doar de asta, presupușii experți pot sta liniștiți...și Hitler a rămas în istorie! Este plină lumea de cărți care povestesc experiențele răpiților, dar fără a-i înțelege, exorciza, metaboliza și a le rezolva problema. Astfel, răpiții se trezesc în rolul unor vaci epuizate, bune doar pentru a fi măcelărite, pentru că, la finalul jocului, nimeni nu a știut să le rezolve problemele...și toate acestea se întâmplă sub ochii impasibili ai "experților".

PRECEDENT

Când este vorba de abduction, se vorbește foarte mult despre extratereștri și prea puțin despre răpiți. Această lacună va fi acum colmatată. Cineva trebuie să o facă, pentru că fenomenul răpirilor extraterestre, care sunt cu adevărat reale, nu este interpretat cu înțelepciune de către psihologi, psihiatri sau de către psiho-ceva. Cine a intrat în contact, așa cum mi s-a întâmplat mie în acești ani, cu zeci de persoane care manifestă sindromul de abduction, a perceput, poate doar la nivel emoțional, la nivel empatic sau poate în adevăratul sens al cuvântului, senzațiile și comunicările răpiților. Ei vin și îți spun: "Spuneți-mi că sunt nebun. Măcar așa sunt mulțumit și mă întorc acasă fericit..." Să fie declarați, în sfârșit, nebuni, putând astfel să-și aranjeze astfel multe lucruri la locul în creier, asta este ceea ce cer cu toții - să fie declarați nebuni devine o necesitate. Presupusul nebun știe că modelele mentale ale societății noastre, modele pe care le vom defini imediat, sunt clare și indiscutabile. Modelele mentale spun următoarele: "Vezi sau percepi ceva ce nu există? Foarte bine! Înseamnă că ești bolnav mintal!" Și ce este rău în a fi bolnav mintal, ne-am putea întreba noi? Nu este nimic rău în asta. Astfel, în fața a ceva real, dar înfricoșător și necunoscut, care îți provoacă teamă, care îți distruge viața, nopțile și zilele, familia...tu preferi să crezi că ești nebun. Astfel, ceilalți, toți cei care îți spun în fiecare zi că ești nebun și te fac să înțelegi asta prin gesturi mici și foarte semnificative, ar avea în sfârșit dreptate. Tu ești nebun, dar lumea din jurul tău ar fi salvată. Fii tăi, părinții tăi, amicii tăi, ar fi cu toții salvați. Unica persoană cu adevărat nebună ai fi doar tu, nu și persoanele pe care le iubești. Persoanele pe care tu le iubești ar rămâne neatinse de nebunia ta. Este 55

adevărat că tu ai crede că și ele sunt implicate în problema răpirilor extraterestre, dar dacă tu ai fi nebun totul ar fi doar o falsă percepție de-a ta, distorsionată de nebunia ta și nu o realitate obiectivă. "Eu sunt nebun, dar familia mea este bine!" "Spuneți-mi că sunt nebun și mă întorc acasă fericit..." Am auzit de multe ori această frază prin telefon, față în față, în scrisori sau prin email. Când eu îi spun "Știți, eu nu cred că sunteți nebun." și încerc să-i explic ce este nebunia și ce este normalitatea, de cealaltă parte a telefonului este o tăcere totală, o gaură neagră, în care, în timp ce eu vorbesc, caut să scrutez, să ascult o respirație...nimic. Totul este înghețat! Termin de vorbit și aștept ca interlocutorul meu, căruia i-am spus exact contrariul a ceea ce și-ar fi dorit să i se zică, să-mi spună: "Nu este nimic adevărat! Dumneavoastră nu sunteți decât un bufon cu niște idei ciudate în cap. Și mi-am spus că nu ar trebui să vorbesc cu dumneavoastră..." În schimb, după o respirație lungă, interlocutorul meu începe să vorbească, spunându-mi: "Știam eu! Știam că nu sunt nebun și că ceea ce credeam eu că sunt vise, care m-au obsedat pe tot parcursul vieții mele, nu erau niște simple vise; înseamnă că și fii mei...atunci este adevărat...și cum îmi pot apăra familia? " În fața unui număr tot mai mare de persoane care răspundeau în același mod obiecțiilor mele, am decis să fac ceva și m-am decis să aplic psihologia. Trebuia stabilit dacă fenomenele care îmi erau povestite erau adevărate și, dacă erau, în ce măsură erau adevărate. După atâția ani de muncă am înțeles că în spatele presupuselor halucinații ale răpiților se află doar adevăruri. Psihologia și psihiatria modernă, dacă se poate vorbi despre modernism, credeau că au în fața lor niște subiecți schizofrenici, a căror schizofrenie cu siguranță se datora trăirilor familiale pentru psihologi și din cauze organice pentru psihiatri. Psihologii tind mereu să justifice psihopatologiile prin trăirile familiale. Asta nu ar fi un lucru rău dacă psihologii ar ști că există și un fenomen numit abduction, în care pacienții pe care ei îi consideră bolnavi au avut de-a face în mod real cu extratereștrii. Însă pentru psihiatrii această opțiune este exclusă, pentru că ei cred că totul se datorează unei disfuncții a sistemului perceptiv uman și că unicul mod prin care se pot evita daune mai grave constă în îndoparea pacientului cu medicamente, care astfel nu va mai răspunde în mod nedorit la anumite impulsuri extravagante, iar cu trecerea timpului acesta nu va mai răspunde la nimic. 56

Cassano face electroșocuri în fiecare marți tuturor celor care sunt exilați în secția sa. "După electroșocuri se simt cu toții mai bine..." este răspunsul doctorilor. Bine! Dar ce înseamnă să te simți mai bine? Să nu mai enervezi medicii de pe secție? Un caz istoric este cel al unui răpit din Livorno, care, după mulți ani în care spunea că vorbește cu extratereștrii, a fost supus unui serii de electroșocuri. Până la urmă a reușit să iasă din corp și a devenit conștient de cine este el cu adevărat. În timpul unei conferințe despre răpirile extraterestre am vorbit cu Prof. Rossi de la Universitatea din Genova, care este un psihoanalist cunoscut; el neștiind nimic despre problema răpirilor extraterestre, dar, fiind o persoană inteligentă și având disponibilitate să asculte despre această problemă, la un moment dat a spus: "...am avut și eu acum zece ani o pacientă care mă urmărea prin ospiciu pentru a-mi spune că a fost contactată de extratereștri, care îi introduseseră ceva în nas (Exact! - un microcip n.a.) și poate că astăzi, ascultând conferința Prof. Malanga, ar trebui să revizuiesc anumite lucruri... " Deci, anumite lucruri trebuie să fie revizuite. Cu siguranță! Dar cine să revizuiască aceste lucruri? Psihiatri? Ei văd creierul uman ca pe o mașină. Dacă acesta nu funcționează trebuie să se acționeze mecanic pentru a o face să funcționeze. Sau psihologii? Ei, în fața unei simptomatologii pe care nu o cunosc, pot doar să aplice modelele mentale care să semene cu ceva ce au învățat la școală. Sunt psiholog și la mine se prezintă un pacient care spune că vede extratereștrii în fața patului său (în trecut ar fi spus că a văzut diavolii, datorită unei condiționări istorico-culturale). Eu, în calitate de psiholog, știu că modelele mele mentale îmi impun să spun că pacientul meu cu siguranță a avut o halucinație. Astfel ies la iveală imaginile taților autoritari, ale mamelor castratoare și ale surorilor vrăjitoare-asasine. Apoi, psihologul nu reușește să înțeleagă de ce pacientul, după ce i-a găsit cauza nebuniei care îl afectează, nu se vindecă, cu toate că i-au fost oferite toate explicațiile necesare. Și cu toate acestea, în cărțile de psihologie este scris că, dacă pacientul recunoaște natura problemelor sale, atunci acesta se află deja pe drumul spre vindecare, printr-un proces de purificare și digestie mentală a bolii. Însă aici nu există nicio vindecare, ci, dimpotrivă, subiectul, căruia i s-a spus că este vorba de coșmaruri care se datorează raporturilor distorsionate cu tatăl, cade într-o stare de depresie. De ce oare? Poate că pacientul, sau mai bine spus inconștientul său, știe foarte bine că interlocutorul-vindecător nu a înțeles nimic și începe să creadă că va rămâne bolnav pentru toată viața sa? 57

Pe de altă parte, nu e scris nicăieri că extratereștrii există și că răpesc oamenii. În cărți nu este scris și niciun psiholog din lume nu și-a dat seama de asta. Incredibil, dar adevărat! Psihologul și psihiatrul aplică ceea așa-numitele "modele mentale în vigoare", acele procese automate pe care creierul nostru a învățat să le urmeze pentru că cineva i-a spus să facă asta pe parcursul vieții sale și pentru că sunt de încredere. Îmi vine acum în minte cazul bacteriei Helicobacter Pylori, pe care acum o au mulți în stomac, dar înainte nimeni nu-și dădea seama de existența sa, doar pentru că acesta nu putea să existe. De fapt, se predica textual: "Niciun bacil nu ar putea vreodată să trăiască în mediul acid al stomacului." Ba iată că se poate! Acum există, în sfârșit, și posibilitatea de vindecare. Există mari diferențe metodologice între psihologi și psihanaliști. Unii dintre ei cred că nu trebuie să-l pui pe pacient să retrăiască traumele, ci să doar să-l ajuți să le intuiască, pe când alții susțin că pentru a fi recunoscută și vindecată, trauma trebuie retrăită și chiar cu un anumit grad de violență. În ultimii ani am mai observat, după ce am vorbit cu numeroși psihoterapeuți, o oarecare tendință de a amesteca metodologiile impuse de practică cu unele noi, condiționate de new-age. Toate acestea se datorează faptului că psihologul își dă seama că nu reușește să rezolve problemele doar urmând ceea ce este scris în cărți, începând astfel să încerce Florile lui Bach sau Meditația Transcendentală, unii utilizând chiar stupefiante, transformând astfel profesionalismul vindecătorului de minți în cel al vrăjitorului, care, utilizând pejote, încearcă să transforme o situație care lui îi este confuză în ceva mistic. Din punctul meu de vedere aceste tentative sunt lăudabile și, cu siguranță, oferă mai multe garanții decât să te lași pe mâna Prozac-ului, așa cum face Cassano. Dar cu toate acestea, aceste tentative sunt lipsite de o cheie de lectură și, din acest motiv, sunt destinate eșecului - de fapt, nu se poate vindeca o boală care nu este boală. Răpiții nu sunt niște bolnavi mintali, dar există riscul ca ei să devină dacă problema lor nu este recunoscută de societatea care îi înconjoară. Din păcate, în societate contează mereu recunoașterea. Pentru a intra în societate trebuie să fii cineva, să faci ceva, să faci parte dintr-un grup, să fii membru al unui partid, al unei religii... Dacă nu ești nimic din toate acestea pur și simplu nu exiști. Un izolat, unul care nu aparține de niciun clan și care nu gândește la fel cum gândesc ceilalți, se află în afara societății. A fi în afara societății înseamnă că nu ți se recunoaște existența din partea celor care fac parte din ea - ești în afară, nu contezi, ba unii cred că ar trebui să te autoelimini, iar alții chiar se oferă să te ajute în a te autoelimina. Prin urmare, tinzi să te autoexcluzi, și, pentru că te simți marginalizat, nerecunoscut, și nu te identifici pe tine însuți ca aparținând de vreun clan sau de vreo congregație; dacă 58

nu ți-ai făcut o examinare profundă a Conștiinței și nu ai înțeles că "ești" pentru că exiști și nu pentru că aparții de ceva, ești terminat. Nerecunoscându-se pe sine însuși, subiectul nu recunoaște nici experiențele sale și drumul spre nebunie este facilitat de această etapă inițială importantă. Este ușor de găsit exemple în legătură cu ceea ce afirm și susțin de ani de zile. Dacă îi telefonați unui profesor universitar din SUA și vă răspunde soția sa, aceasta nu se va prezenta cu numele și prenumele său, ci va spune: "Sunt soția profesorului x..." În SUA, soțiile profesorilor sunt la fel ca soțiile președinților niște gablonțuri adăugate bărbatului, și, prin urmare, se prezintă ca atare. Ești gay? Nu ai loc în societatea "normală"... Ești normal? Nu ai voie în societatea gay. Dar când ești nimic nu poți fi nicăieri, nici măcar în corpul tău, și uneori cineva încearcă sinuciderea în tentativa de a merge într-un alt loc, într-un loc de unde să nu se mai întoarcă înapoi și oriunde ar fi locul acela, el trebuie să fie ținut acolo... Dar dacă dincolo nu există nimic, cu atât mai bine! Cel puțin s-a terminat suferința și în moarte se încearcă găsirea acelei identități pe care în viață nu ai putut să o ai. Devii nimic? Foarte bine! Dacă în moarte există nimicul, acolo trebuie să meargă. Este inutil să spun că mulți dintre răpiții pe care i-am cunoscut s-au gândit la sinucidere și mulți au și încercat să se sinucidă, nereușind niciodată s-o ducă până la capăt. Însă alții, cu care nu au putut lucra, au reușit să meargă mai departe, pentru că odată terminat cilul de utilizare din partea extratereștrilor ei se puteau autoelimna, considerând că nu mai valorează nimic, nici măcar pentru extratereștri. În această optică, psihologii, dar mai ales psihiatrii, pot crea niște daune ireparabile răpiților care nu știu că sunt răpiți.

O PRIMĂ POVESTE INTERESANTĂ - CAZUL ANNEI

Cazul Annei (Anna este un pseudonim) demonstrează asta. Am cunoscut-o pe această tânără femeie în timpul unui simpozion, într-o localitate montană, o stațiune italiană cunoscută pentru schi. Fata, având la vremea aceea 27 de ani, era directoarea biroului de turism. După conferința mea despre fenomenul abduction, aceasta m-a luat de-o parte și mi-a povestit o întâmplare ciudată. Observasem că, în timp ce vorbeam despre experiențele răpiților, și-a luat o poziție ciudată în scaun - asculta de parcă ar fi fost șocată de ceea ce spuneam, deci se recunoștea în ceea ce spuneam. 59

Eu nu las niciodată să se vadă că m-aș putea afla în fața unui răpit care este total inconștient de faptul că este răpit, ci, la un moment dat, fata a decis să-mi povestească ciudata sa experiență, pe care vreau să vi-o redau aici în câteva rânduri. Fata mi-a povesti că pe vremea când avea 5 ani, când se afla în camping, a fost violată. Apoi s-a dus la mama sa și i-a povestit tot. Mama a dus-o la ginecolog, care însă nu a confirmat povestea sa. În acest punct situația s-a precipitat - fata insista și susținea că fusese violată și că părinții nu o credeau. Ea nu putea să-l descrie pe cel, sau pe cei, care o violaseră. Acesta era premisa. Psihologul, la care fata a fost dusă cu forța, susține apoi că violatorul necunoscut, neidentificabil pentru că chipul său nu este vizibil, în realitate poartă chipul tatălui fetei - fata s-ar simți violată de către tatăl său, care se opune comportamentelor sale, deci, chipul violatorului este al tatălui, dar acesta este șters de inconștientul fetei. Psihologul susține că fata își urăște tatăl. Fata, care în realitate nu-și urăște tatăl, crede că, dacă începe să-l urască va scăpa de problema sa și urmează sfatul psihologului, dar apoi renunță la el, în interiorul său știind foarte bine că nu a descoperit adevărul. La sfârșitul povestirii eu o întreb pe fată de ce mi-a povestit această întâmplare și ce legătură au extratereștri cu asta. Fata scutură capul, ca și când ar fi zdrobit o muscă care o gâdila în interiorul craniului și îmi spune: "Nu știu!" "Cum să nu știi? Ia gândește-te mai bine" îi spun eu, "pentru că în realitate știi foarte bine..." Dar ea îmi răspunde, simțindu-se din ce în ce mai tulburată și îngrozită: "Nu știuuuu...." Fata nu reușește să mai gestioneze situația și mai are puțin și începe să plângă. Eu trag de timp și îi spun tot felul de cuvinte inutile, dar în acest timp privesc ce face și cum se mișcă. Într-un final îi spun: "Să știi că se poate reconstitui ceea ce s-a întâmplat în realitate, pentru că creierul tău este ca un hard disk de pe care nu se poate șterge nimic - tot ceea ce ți s-a întâmplat a fost înregistrat. Poate că nu mai știi unde ai pus înregistrarea, dar dacă vrei, putem încerca să reconstituim situația, adică să găsim înregistrarea acelui eveniment..." Ea mă privește, face o pauză și apoi îmi spune: "Da, să facem asta...Dar este periculos?" "Ce să fie periculos?" o întreb eu. "Hipnoza - chestia asta..." "Nu este nevoie de hipnoză" îi spun eu "este vorba doar despre a vorbi..." și încep să o fac să-și amintească ciudatul episod cu presupusa violență carnală. 60

"Povestește-mi totul de la început" îi spun eu și ea începe (la început este important să asculți subiectul și abia apoi să interacționezi cu el fără milă; se face apel la Programarea Neurolingvistică, care utilizează mișcările corpului, vocea, cât și contradicțiile și contrastele amintirilor, exaltându-le și scoțându-le în evidență). Iată textul discuției: - Eram acolo. - Acolo unde? - În camping. - Ce s-a întâmplat? - Am simțit că cineva m-a luat pe la spate și m-a dus în cort. - "M-a dus" este la singular - atunci este vorba de o singură persoană? - mmmmm, daaa, nu m-am gândit niciodată la asta... - Cum adică nu te-ai gândit? Te-au violat și tu nu te-ai gândit la asta? - Nu știu de ce, dar nu m-am mai gândit la asta niciodată... - Și în cort ce era? - Nu știu! Nu se vedea nimic. - Dar lui îi vedeai fața? - Nu, nu i-o vedeam. - Era întuneric? - Nu. Nu era întuneric. - Atunci de ce nu-l vedeai? - Nu știu!? Nu îl vedeam, dar nu era întuneric. - Ce culoare avea cortul? - Din exterior era alb. - Alb? Un cort alb? Este o culoare cam insolită pentru un cort de camping albul este o culoare care se murdărește ușor și într-un cort de culoare albă în interior este o grămadă de lumină... - Ciudat! Daa, nu se potrivește... - Cum de nu se potrivește? - Nu știu! Ceva nu se leagă în amintire... - În cort ce era? - O masă. M-a întins pe o masă. - Cum era făcută această masă? - Nu știu, nu-mi amintesc. - Era cladă sau rece? (amintirea senzațiilor activează amintirea imaginilor n.a.) - Era rece. Era din metal. - O masă din metal într-un cort de camping? - Chiar așa! Nu m-am gândit la asta înainte. 61

- Ce făcea cel care te luase (nu spun nici "el", nici "ea", nici "extraterestru", nici "asasin"; spun "acela" și atât - n.a.) - Mă blocase. - Atunci îți prinsese mâinile pe undeva pentru a te bloca? - Nu...nu mă atingea. - Și atunci cum de erai imobilizată pe acel pătuț de fier într-un cort alb prin care nu trecea lumina? Cine te ținea? - Cineva mă ținea din spate...erau doi. - Erau mici de statură sau înalți? - Erau mici. - Atunci înseamnă că i-ai văzut? - Nu, nu, nu i-am văzut, erau întunecați la culoare. - Dar dacă știi că erau întunecați la culoare asta înseamnă că i-ai văzut. Și cum aveau mâinile? - Aveau degete lungi (femeia se scutură ca și când ar fi trecută de un fior rece). - Ce miros aveau? (reconstituirea amintirilor senzitive - n.a.) - Puțeau, puțeau foarte rău. (minunându-se) - Dar acel cort alb cum se vedea din exterior? Femeia se întoarce ca și când s-ar afla acolo, ca și când inconștientul său își amintea mișcările pe care le făcuse atunci. - Dar nu este un cort, pare a fi o chestie rotundă, acum că văd mai bine. (fata utilizează prezentul "acum că văd mai bine"...- n.a.) - Dar tu ești în camping? - Acum că văd mai bine că nu este nimeni și nici măcar camping nu este. - Dar tu unde erai cu cortul? - Eram în Franța. - În Franța? - Da. Eram în vacanță în Franța. - Și mama ta? - Mama rămăsese în Italia. - Dar atunci cum ai reușit să-ți anunți mama, așa cum mi-ai spus înainte? - Nu știu...nu știu. Poate nu de acea dată...(pierdere și lipsă de amintire care este în același timp coerentă) - Acela îți spunea ceva în cort? - Da. Îmi spunea să stau liniștită. - Și cum îți spunea asta? - Nu știu. Parcă nu auzeam cuvintele sale cu urechile, ci le auzeam în cap. - Și înțelegeai ce spune? - Da. 62

- Ce limbă vorbea? - Franceza. - Și tu îl înțelegeai? - Da, da - eu știu bine franceza... Opresc aici această primă parte a amintirii și îi spun: "Cum adică? Nu-ți aminteai că erai în Franța când s-a întâmplat asta?" Fata, încurcată, spune că își amintește foarte bine acum, dar înainte credea că acest lucru s-a întâmplat în Italia, la ea acasă. În realitate, la ea acasă nu a fost niciodată în camping - ea, pe tot parcursul vieții sale, fusese în camping doar în Franța. Deci, mintea acestei fete încercase involuntar să lipească mai multe amintiri - crezuse că acea chestie albă era un cort, deci trebuia să se afle în camping. Presupusul violator nu era singur și vorbea telepatic în franceză, dar fata nu făcuse legătura cu faptul că se afla în Franța. După ce s-a întors din vacanță, ea și-a amintit, ca din reflex, de ceva ce se întâmplase cu câteva luni înainte, dar pentru ea era ca și cum s-ar fi întâmplat exact în acel moment. Nu a știu să așeze corect evenimentul nici din punct de vedere spațial și nici din punct de vedere temporal, acesta ieșind deci din modelele mentale normale. Deci, fata era nebună și nebunia sa era cauzată de tată, pe care, după părerea psihologului, fata ar fi trebuit să-l urască. Să urăști pentru a te vindeca - iată care era sfatul psihologului. După discuția prezentată mai sus fata și-a recuperat adevărata natură a amintirilor sale și nu și-a mai urât tatăl, care nu avea nimic de-a face cu această poveste. Fata a înțeles ce se afla în spatele acestei experiențe, rezolvându-și dintr-o dată problemele de relaționare pe care le avea cu ceilalți. Pentru a rezolva problema relațiilor cu extratereștrii, discursul ar fi fost cu totul altul și ar fi necesitat un efort de voință ulterior și lung. În acest caz nu am putut să-l obțin. Cum era de așteptat, fata răspundea pozitiv la multe dintre întrebările Testului de Autoevaluare (TAV), iar pe lângă asta, scrisul ei indica că este absolut normală, nu schizofrenică, la fel ca și comportamentul său de-a lungul puținelor zile în care am întâlnit-o, când a demonstrat că este perfect capabilă să relaționeze cu ceilalți.

63

ÎNGERI ȘI DEMONI

Ajunși în această etapă a analizei psihologice este bine să deschidem o paranteză despre diferența care există între un răpit și o răpită. În realitate, diferențele sunt multe - experiența unei femei răpite este prin esența sa mai invazivă decât cea a unui bărbat răpit. Femeia se simte invadată în propriul corp, dar și în propria minte povestește și descrie, în cele mai mici detalii, cum este fecundată artificial din exterior, prin intermediul unui mecanism în formă de tub, care "împinge ceva" în interiorul vaginului său. Experiența este traumatizantă, pentru că răpita vede și poate că și înțelege, că se umblă la organele sale genitale. În aceste cazuri, hipnoza evidențiază frica ca propriul corp să nu fie profanat - femeia, în timpul hipnozei plânge, se agită și este disperată, retrăind, ca și când ar fi acolo, teribila senzație. Și încă ceva - femeia răpită descrie cum îi este introdus același tub în vagin, după aproximativ trei luni, dar de această dată îi este extras ceva. Acel ceva, într-o reconstituire hipnotică atentă, se dovedește a fi un făt. Un făt care însă are caracteristici diferite față de unul terestru - este mult mai mic și are trăsături extraterestre. Femeia care suferă acest tip de viol exterior planetei, dă mereu dovadă, indiferent de tipul de făt pe care îl naște, de iubire mamă - fiu (fiică) față de acea chestie care i-a fost extrasă. Chiar dacă fătul extraterestru este cu totul diferit de ai noștri, femeia care trăiește această experiență îl consideră din acel moment înainte un fiu de-al său. Nu are nicio importanță dacă amintirea este reconstituită în cele mai mici detalii prin hipnoză sau prin PNL. Este suficient și un vis, un vis care aproape mereu este povestit de femei în timpul primelor discuții pe care le am cu ele, iar femeile răpite devin conștiente că au un fiu pierdut pe undeva, un fiu care nu este din această lume, un fiu extraterestru. În Testul de Autoevaluare (TAV) la care îi supun pe răpiți există o întrebare exactă, care sună cam așa: "Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este al tău?" Întrebarea demonstrează o contradicție de termeni, dar contradicția este doar aparentă. Cum poate un fiu de-al meu să nu fie al meu? Contradicția este complet neglijată de inconștientul răpitului, care răspunde în mod pozitiv: "...Da, am visat că am un fiu care nu era al meu!"

64

Care ar putea fie explicația? Psihanaliza modernă, adică cea care aparține de-acum unei perioade istorice deja trecute, ar spune dorința refulată de maternitate a femeii produce visul cu maternitatea însăși, ca o compensație a acelei dorințe neîmplinite. Bărbatul, necesar ca o femeie să rămână însărcinată, ar fi sublimat în figura unui extraterestru, un bărbat superior, cel mai bun pentru fiul pe care ea și-l dorește, un bărbat care este aproape un zeu, pentru că nu este din această lume, în care femeia ar transpune figura masculină. Însă acum trebuie subliniat faptul că în această societate figura masculină este refuzată ca și consecință a unor stereotipuri familiale, care nu au fost deloc înțelese și digerate de femeia-fiică. Erich Neumann, un cunoscut discipol de-al lui C. G. Jung, care vorbește despre stadiile de dezvoltare feminină, descrie femeia de primul tip (după părerea sa există trei tipuri), care crede că lumea este doar feminină și că ființa masculină este utilă doar pentru reproducere. În acest context este evident că răpita aparținând primului tip de "femeie după Neumann" este adesea reprezentată de figura femeii care crede că o vede pe Fecioara Maria, sublimând masculul într-un extraterestruzeu sau semizeu. Cele care cred în viziunile Fecioarei Maria, care (ca să vezi!) sunt în proporție de 90% din cazuri femei castrate în animus, adică nu cunosc partea masculină care se află în interiorul lor, visând masculi fără chip și considerând că Fecioara Maria este femeia care trebuie imitată, pentru că este ființa feminină perfectă, rămasă însărcinată și fără un raport sexual real cu un bărbat. Fetița care trăiește într-o familie în care există un tată autoritar și o mamă-servitoare, care însă în interiorul său se revoltă față de acea situație și revendică, de cele mai multe ori în mod inconștient, rolul său de femeie, ajunge să urască în așa fel figura masculină, încât sublimă figura femeii și o transformă în cea a Fecioarei Maria, care, în mod convențional, este falsă. Bineînțeles, este vorba despre Fecioara Maria descrisă de Biserica Catolică și nu despre adevărata mamă a lui Iisus, care avea și ea probleme specifice acelor timpuri - să aibă grijă de copil, să spele rufele, să fie în stăpânirea unui bărbat care este stăpân peste capre și femei, într-o lume ebraică unde bărbatul conduce. Așadar, femeia răpită, care face parte din prima tipologie a lui Neumann, va tinde oricum să creadă că extraterestrul a ales-o ca pe o madonă, ca să fie mamă unui copil asemănător cu un zeu. Acest tip de femeie este caracterizat de dificultăți în raporturile cu un partener de sex masculin, chiar dacă în anumite cazuri ar vrea să aibă relații sexuale cu el, până la urmă ajunge să fugă, motivată de frici teribile, bazate pe necesitatea de a "rămâne pură". Și în aceste cazuri psihanaliza contemporană crede că se află în fața unor persoane afectate de puternice tulburări sexuale și de procese frustrante, care inhibă modul normal de manifestare a feminității. Însă explicația poate fi cu totul alta. 65

În mod inconștient, femeia știe că este răpită și a înțeles că cineva i-a umblat la organele genitale împotriva voinței sale. În consecință este vorba de violență carnală! O astfel de violență este adesea de neacceptat, dar procesul de disonanță cognitivă pe care îl avem în interior face miracole și încearcă să îndrepte o situație dureroasă și groaznică. Procesul de disonanță cognitivă este acel proces cu ajutorul căruia un adevăr neplăcut este reinterpretat de către subconștient în așa fel încât să fie suportabil pentru subiectul care l-a trăit - în practică, este principiul pe care se bazează fabula "Vulpea și strugurii". Unica posibilitate de a face acceptabilă violența sexuală suferită este aceea de a spune că cel care a produs violența a fost Dumnezeu în persoană. Nu are importanță dacă Dumnezeu ia forma unui extraterestru sau a unei figuri angelice, pentru că Dumnezeul noilor generații seamănă tot mai mult cu un extraterestru tehnologic, capabil să creeze rasa umană cu multe miliarde de ani în urmă. Deci, un stăpân spațial a făcut ceea ce avea dreptul să facă unei creaturi pe care a produs-o – adică femeia bărbatului. Iată cum reapare sindromul Anei și Mariei, două dintre multele femei din Vechiul și Noul Testament care au fost lăsate gravide de suflul divin. În ziua de astăzi, sociologul ar explica aceste situații prin tentativa femeii subjugate de a ava un rol în societatea patriarhală ebraică antică, recuperând stima capului familiei și demonstrând că, până la urmă, și ea este o unealtă a voinței lui Dumnezeu. Dumnezeu, pentru a crea, alege femeia și nu are nevoie de bărbat. Numai faptul în sine, de a propune, într-o societate guvernată de bărbați, așa cum este cea ebraică din antichitate, figura unei femei, care, în actul de reproducere, este eliberată de masculul stăpânitor, dar care are nevoie în aceeași măsură de Dumnezeu pentru a procrea, reprezintă un subterfugiu de o valoare impresionantă. Așadar, arhetipul Sf. Ana este repropus și în societățile mai puțin culte și masculine decât cea mediteranean-catolică, o lume în care aparițiile Fecioarei Maria cu siguranță nu lipsesc. A vedea invizibilul apare adesea ca o cerere de susținere, și, dacă societatea care ne înconjoară ne ajută în a fi acceptați ca persoane și nu ca lucruri, iată că prinde contur în mintea noastră posibilitatea că noi putem face parte din joc, fiind trași la răspundere de zeul sau extraterestrul de serviciu. Atunci nu ar există altă soluție decât moarta prin sinucidere, provocată mai mult de societate asupra individului decât de el însuși asupra sa. În anumite medii figura feminină, dacă este dotată cu un caracter și un spirit egotic însemnat, poate tinde, și pe bună dreptate, să-și reafirme, prin forță și violență, poziția în societate și să decidă să nu rămână, precum o servitoare pe ascuns infidelă, lângă un mascul stăpân. Așadar, dacă răpita povestește că Iisus a 66

venit să o caute, după părerea mea, rezultatul acestei trăiri, prea puțin înțeleasă și metabolizată, probabil că trebuie revăzut și corectat. "...Iisus era înalt și blond, îmbrăcat în alb, iar ochii săi aveau pupila verticală...și o vindeca pe mama, care era bolnavă de cancer, cu mașina de vindecat bolile (mama chiar s-a vindecat de cancer - n.a.) În vis, mama mea era într-un cilindru de sticlă, dezbrăcată, suspendată într-un lichid și conectată la niște fire. Aceea era mașina cu care se salva viața mamei mele...Apoi vin diavolii, dar eu îi alung citind din Evanghelie. Diavolii sunt mici, închiși la culoare, cu un cap foarte mare și cu degete lungi. Miros foarte urât și au patru degete la mână...Dar eu nu cred că i-am văzut, pentru că atunci când îi văd mă rog și ei dispar...(? – n.a.)" Astfel își descrie o fată unele experiențe, nepoata a doi episcopi catolici, cu o mamă foarte credincioasă, care de mică dorea să devină măicuță, dar care acum este căsătorită, are doi copii și trăiește în Sardinia. În timpul unei conferințe pe care am susținut-o în Sardinia, fata a asistat la descrierea extratereștrilor, pe care de obicei o efectuez utilizând declarațiile unor răpiți, suferind o puternică criză de isterie. Lumea realității, pe care ea o refuza, se izbea de acea realitate pe care ea și-o construise, astfel încât s-a produs o rebeliune în corpul și mintea sa - o reacție logică la o situație neacceptată la nivel conștient, însă recunoscută la nivel inconștient de către subiect. Arhetipul ascuns în rândurile Noului, dar și din Vechiului Testament, este incredibil: "Fii lui Dumnezeu au venit pe Pământ și au văzut că fiicele omului erau frumoase și s-au împreunat cu ele..." Observați că în acest pasaj arhicunoscut din Vechiul Testament, nu se spune: "Fiicele lui Dumnezeu au văzut că fii omului erau frumoși... etc." Pasajul este dominat de figura masculină a Dumnezeului masculin, dintr-o societate masculină, iar pentru o femeie de-a lui Neumann, care vrea să se dezvolte, nu va exista altă posibilitate decât să viseze o lume feminină comandată de un singur mascul - Dumnezeu. Restul va fi o lumea total feminină, în care soțiile se confruntă cu prietenele, surorile, nurorile și soacrele, dar este o lume în care figura masculului este mereu absentă, apărând doar pentru a procrea, iar dacă această figură este substituită de divinitatea masculină, cu atât mai bine, pentru că aceasta reprezintă eliberarea femeii din sclavia față de mascul, chiar și în actul de procreare dintr-o societate masculină. Dacă răpitul, care este lipsit de cultură și este legat de figuri parentale castrante și posesive, nu este urmărit și îndreptat spre o reexaminare a trăirii într-o cheie de lectură mai realistă, ajunge să reparcurgă acel drum care-i va conduce pe subiecții de acest tip, în acord cu ceea ce susține Eric Fromm în opera sa fundamentală intitulată "A avea sau a fi?", să asocieze figura extraterestrului cu cea 67

a lui Dumnezeu, care este figura unui stăpân imparțial, căruia îi este permis tot. În acest fel, raportul cu extraterestrul devine și mai turbulent, pentru că pe de o parte există necesitatea de a justifica comportamentul extraterestrului, care este stăpânul absolut al răpitului, dar pe de altă parte înfloresc amintirile dureroase, atât fizice cât și morale, care se acumulează în timpul proceselor de răpire extraterestră. Iată cum devine răpitul martirul unei biserici care utilizează tradiții locale, dar care are și conotații de tip științific. Astfel se nasc cele mai rele mișcări de tip ideologic, cum ar fi Scientologia, ideologia lui Rael sau ideea că anumiți stigmatizați, cum este Giorgio Bongiovanni în Italia, au de-a face cu figurile extraterestro-cristice ale celui de-al treilea mileniu. Dacă acest lucru este adevărat, ar trebui să-i considerăm pe unii dintre cei care pretind că sunt contactați de extratereștri, ca pe niște subiecți, dacă nu schizofrenici, măcar răpiți cu adevărat de extratereștri, dar care sunt incapabili să înțeleagă acea realitate adevărată care îi are ca protagoniști, datorită faptului că sunt lipsiți de o cerință fundamentală, reprezentată de o bună cultură personală. Figura răpitului-martir este tipică pentru răpita-femeie. În cazul răpițilormasculi nu mi s-a întâmplat niciodată să văd o astfel de trăsătură, bineînțeles, excluzând acele figuri masculine care simt că sunt în contact cu extratereștrii și nu contactați de aceștia. Așadar, răpitul-martir religios și-a creat în interiorul său, la nivel subconștient, o motivație validă pentru suferința sa dihotomică: "...Așa vrea Dumnezeu - Extraterestrul m-a ales pentru scopurile sale de neînțeles - Atât Dumnezeu cât și extraterestrul sunt ființe superioare, deci sunt perfecte, sunt frumoase și au dreptate - Au dreptate și în a mă face să sufăr, pentru că noi nu avem capacitatea de a înțelege, dar într-o zi vom înțelege... " Prin urmare, unui psiholog care lucrează cu un răpit adevărat îi este foarte ușor să confunde o situație de răpire adevărată, modificată de procese de disonanță cognitivă, cu o tulburare schizoidă religioasă, făcând astfel o mare eroare. După Neumann, o femeie care pare a fi mai evoluată (Neumann le definește pe acestea ca aparținând celui de-al doilea tip - n.a.) va avea un raport total diferit cu extraterestrul care vine periodic să-i compromită viața. În general, masculii răpiți evoluați și femeile răpite evoluate, care, din fericire, par să reprezinte majoritatea răpiților, sunt total atei și nu suportă religia catolică, dar nu știu foarte bine de ce. Această ură are rădăcini istorice în copilăria lor. În schimb, aceștia cred într-o civilizație buddhistă de tip oriental, sunt aproape mereu vegetarieni și respectuoși față de animale, chiar dacă (iar asta pare a fi o contradicție puternică) iubesc și practică artele marțiale sau meditația transcendentală - de la yoga la respirația orientală și alte practici care nu aparțin culturii noastre. Toți îi consideră pe guvernanții noștri niște bastarzi speculanți și 68

asasini, și toți cred că rasa umană nu este alcătuită din ființe egale între ele; adică sunt rasiști, dar nu într-un sens negativ al termenului. Dorința de a fi diferiți ar putea să-și găsească o explicație în constatarea că au fost aleși, dar imediat depășită prin constatarea că NU au fost aleși pe criterii de bunătate, frumusețe, corectitudine, capacitate de a face sau de avea, cumva, ceva în plus față de alții - răpiții își dau seama că au fost aleși în baza unor factori genetici, dar a căror importanță nu o înțeleg. Atunci, răpitul aparține unui grup de norocoși sau unui grup de ghinioniști? Cine poate ști cu adevărat? "Eu le sunt folositor lor, deci sunt folositor la ceva... " Uneori, omul se mulțumește cu a fi băgat în seamă de ceilalți, pentru că trăiește într-o lume în care nimeni nu l-ar respecta și nu l-ar ajuta pentru ceea ce este, ci doar pentru ceea ce face, și numai dacă ceea ce face respectă canoanele unei societăți în care singurul lucru care contează este să fii cunoscut și să ai succes. Încă o dată se declanșează un raport de tip sadomasochist între răpitor și răpit. Masochistul, în acest caz reprezentat de răpit, este fericit că a fost luat, pentru că astfel intră într-un mecanism care îl ajută să devină conștient că este folositor la ceva. Acest ceva aparține de domeniul invizibilului, a impalpabilului și a ceea ce nu poate fi atins - cu alte cuvinte, aparține lumii magice a irealului. Într-o societate în care tot ceea ce este real îi provoacă greață, el are nevoie ca o parte din el să locuiască în ireal, pentru a se simți util măcar în acea dimensiune, având în vedere că aici lucrurile merg atât de prost. Extraterestrul care îl torturează și îl folosește reprezintă un mijloc prin intermediul căruia el contribuie în domeniul irealului, unde este adevărat că extraterestrul îl face să sufere, dar dă dovadă și de considerație pentru el, chiar dacă prin suferință. Este mai bine să devii obiectul unei suferințe, decât să fii tratat ca și când nu ai exista! "Până la urmă cineva se interesează de mine făcându-mă să sufăr, dar cel puțin se interesează de mine." Subiectul răpit trăiește în mod dihotomic această senzație - îi este frică de extraterestrul care se va întoarce și cine știe ce va dori să-i facă, dar, după ceva timp, îi simte lipsa și ar vrea să-l revadă. "Este absurd!" ne-am putea gândi noi, crezând că ne aflăm în fața unei persoane cu modele comportamentale multiple. Dacă nu se clarifică cu răpitul imediat acest comportament, el tinde să se izoleze tot mai mult într-o exaltare egotică care îl vrea indiscutabil personaj-cheie în această întâmplare și nu doar o marionetă în mâinile extratereștrilor. Se poate observa și evidenția acest tip de reacție mai ales într-un grup de susținere format din răpiți - impactul cu aceeași realitate din partea diferitor 69

indivizi se transformă. Rezultă de aici diferite ciocniri între răpiți, care, în contrast cu ceilalți, susțin că doar ei sunt ADEVĂRAȚII RĂPIȚI, obținând un fel de satisfacție personală și nedându-și seama că ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar fi fost niciodată răpiți. În grup se mai întâmplă să prindă formă și să se manifeste ideea conform căreia unu se poate să fi fost răpit de o anumită rasă extraterestră, pe când celălalt de către altă rasă, asta tot în tentativa de a continua cu farsa mentală conținută în afirmația de a fi ales și nu doar selecționat ca marionetă vie. "Diavolul m-a ales pe mine!" par să afirme cu orgoliu anumiți răpiți, recăzând apoi, după câteva minute de la această afirmație, în frică absolută, când se gândesc la următoarea răpire. Nu este ciudat ca acest tip de răpit să se considere diferit de alții și să încerce să scoată în evidență diferențele pe care le percepe, prezentându-le cercetătorului ca dovezi ale propriei diversități; le etalează cu mândrie, ca pe niște răni din război, și, pentru a-și susține propriile teorii, se convinge imediat că are și capacități paranormale, că poate citi gândurile și poate vedea aura persoanelor. Să ne înțelegem! Uneori, toate acestea par să fie adevărate, dar facultățile paranormale nu trebuie considerate, în mod greșit, un cadou care derivă din faptul că ești diferit sau un cadou produs de faptul că ai fost ales. Este vorba de cu totul altceva - probabil că are de-a face cu reacții ale glandei pineale în urma puternicelor suprasolicitări la care a fost suspus răpitul în timpul experienței de răpire. Un fenomen colateral și secundar, cu siguranță nedorit de extratereștri, dar produs ca răspuns la chimismul deacetilării serotoninei , este cu mult mai umană decât se poate crede. Există și alte motive care îl determină pe răpit să aibă cu adevărat puteri paranormale, dar am spus deja că în acest tratat nu vom aborda aceste teme.

RĂPIREA CA SEPARAȚIE (PARASCHIZOFRENIE)

După cum s-a putut observa din tot ce am afirmat până acum, când ne aflăm în prezența fenomenului de abduction, ne aflăm și în prezența unui puternic proces de separație, atât în interiorul cât și în exteriorul răpitului. Este mai mult decât evident că medicina modernă îl consideră pe răpit ca fiind schizoid, adică ca pe un subiect al cărui Inconștient nu vorbește cu propriul Subconștient, făcându-l incapabil să rupă vălul care separă realitatea de fantezie. În fața unor declarații cum sunt cele ale răpiților, care spun că au fost luați de extratereștri, sau, mai rău, că se simt extratereștrii, sau și mai rău de atât, că se simt a fi diferite ființe umane într-o viață trecută, diagnosticul nu poate fi altul decât schizofrenia. 70

Din păcate, toți ceilalți parametri care i-ar determina să-l privească pe subiect ca normal trec în planul secund, fiind dominantă ideea că pentru el este imposibil să se coreleze corect la propriile trăiri. Medicina are multe lacune, dar una dintre cele mai teribile este legată de raportul dintre credibilitate și minciună. Pentru psihiatru, o poveste incredibilă cade în sfera irealului și a fantasticului, deci nu este adevărată. În psihanaliză, din fericire, lucrurile stau cu mult mai bine. Hillman susține, contrar psihiatrilor, că trăirile sunt mereu reale și cea care se schimbă este doar capacitatea de a le vedea și a le simți prin traducătorii de simțuri pe care îi avem la dispoziție. Pentru el, schizoidul este unul care vede lucrurile mult mai bine decât o persoană normală, deci acesta este cel care se aruncă în Inconștient, adică un schizofrenic nu are acele filtre bazate pe funcționarea Subconștientului, care alterează permanent realitatea pentru a o face mai plăcută sau mai neplăcută, dar, în orice caz, potrivită momentului trăit și exigențelor psihice ale răpitului. Pentru Hillman sănătatea mintală e o stare de boală mintală, cu nimic diferită de schizofrenie, însă în schizofrenie descrierea lumii este mai apropiată de realitate. Hillman perfecționează o idee deja prezentă în cugetul unor filozofi antici, introducând acel concept de virtualitate în realitate, care astăzi este atât de iubit de unii fizicieni moderni și care face teoriile sale mai fascinante față de cele ale altora, dar și mai adevărate, cel puțin în mod virtual. În mod analog cu separația internă, subiectul răpit suferă o adevărată și proprie dezlipire de realitatea familială, proporțional cu insistența în a susține că a avut de-a face cu o realitate a aparențelor total ireale. Ea, care este răpită, îi spune lui - el îi ia fii și divorțează imediat. Aceasta parcă ar fi publicitatea pentru un film, dar, din păcate, nu este; în repertoriul meu este prezentă o vastă cazuistică de acest fel, dar ceea ce se întâmplă în realitate în nucleul familial este ceva mai profund și mai mutilant decât ne putem imagina noi. Dacă, de exemplu, femeia își dă seama că are probleme de interferențe extraterestre și încearcă să-și atenționeze partenerul, produce în acesta un refuz imediat față de o realitate pe care el nu vrea să o accepte. Există două impulsuri precise care iau naștere într-o asemenea situație. Prima are de-a face cu frica, sub formă unei adevărate terori de "a se afla în problemă". A se afla în problemă, din partea partenerului unei răpite, semnifică că probabil și el este răpit și nu vrea să aibă nimic de-a face cu această problemă. S-ar putea spune că partenerului îi este și mai frică decât îi este ei și are și un nivel de cunoaștere mult mai scăzut decât femeia răpită. Asta ne face să credem, și hipnozele confirmă acest lucru, că partenerul nu ar fi parte integrală în răpire, ci doar martor involuntar. 71

În acest caz, când fenomenul se produce, femeia este luată, dar bărbatul își dă seama de ceea ce se întâmplă, chiar dacă dă impresia să este total absent. Are ochii deschiși dar nu se mișcă, sau are ochii închiși, dar inconștientul său, care nu doarme niciodată, înregistrează tot. La ce reacție te poți aștepta de la un martor, care de patru ori pe an asistă neputincios la scena răpirii partenerei sale, fără a putea mișca un mușchi? În fața unei femei care povestește și confirmă ceea ce inconștientul bărbatului a înregistrat de zeci de ori, în fața aspectului acelor ființe, care par ieșiți din cele mai rele coșmaruri, nu-i rămâne decât să fugă. Nu este deloc ciudat ca bărbatului să-i fie mai frică decât adevăratei răpite; el nu a suferit răpirea și nu știe ceea ce se întâmplă în realitate după ce femeia este luată, uneori trecând prin fereastră, alteori trecând prin plafonul casei, sau trecând prin pereți. Fantezia sa o poate lua în toate direcțiile și povestirile partenerei cu siguranță nu-l liniștesc. Deci, nu-i rămâne decât să fugă. Fuga se poate exprima în toate modurile posibile, dar se termină, in mod foarte rapid, cu separarea răpitului de partenerul său. Acesta din urmă încearcă să-și salveze și fii, încercând să-i țină la distanță de răpită, dar nereușind dacă și aceștia sunt implicați și ei în fenomenul de răpire extraterestră. Încearcă să-i salveze de răpiri, agravând și mai mult ruptura și separația familială. Partenerul nu va reuși în fuga sa, ci doar va agrava starea psihică a răpitei. Pe lângă acestea, mai există un al doilea aspect dramatic al separației. Este vorba despre un raționament care în timpul nopții, de obicei când are loc răpirea, devine tot mai mare în mintea partenerului care nu este răpit. Subiectul se întreabă în interiorul său: "De ce ea da și eu nu?" Masculul care asistă în mod pasiv la răpire și care la nivel conștient nu-și amintește nimic, dar care la nivel inconștient știe tot, se întreabă cum de partenera sa este luată, aleasă sau selecționată, pe când el nu este. Dacă masculul dominator credea că el este pivotul familiei, acum descoperă că nu este deloc așa; ar vrea ca el să fie răpitul, iar orbirea care se ascunde în spatele acestei situații demonstrează neplăcerea pe care o simte în a-și susține poziția dominatoare. Astfel, asistăm la îndepărtarea masculului de nucleul familial, am putea spune din invidie; își găsește altă femeie, fuge, refuză să vorbească și toate acestea se întâmplă la nivel inconștient, tocmai pentru că masculul, la nivel conștient, nici măcar nu știe care este obiectul disputei, dar îl știe la nivel inconștient. Femeia este cu adevărat zăpăcită de o serie de comportamente de neînțeles ale partenerului, care, până nu demult nu manifesta comportamente imprevizibile și anormale. Se pare că masculul începe să aibă în familie comportamente antisociale când femeia începe, de exemplu, să înfrunte hipnozele, în încercarea de a recupera unele amintiri. Soțul asistă și reasistă liniștit, dar în interiorul său își face loc o absurdă gelozie de fond: "Pe ea o iau, pe ea o aleg, dar pe mine nu..." 72

Și mai există un aspect care produce separație în cuplu - este vorba despre drumul de aprofundare, pe care, cu ajutorul hipnozei, ea îl înfruntă cu succes, pe când el rămâne în urmă. La începutul hipnozelor ne aflăm în fața a două persoane care se cunosc, dar la sfârșit, femeia este profund schimbată, pentru că are o viziune asupra Universului de mii de ori mai extinsă decât a lui. Este un dezastru, pentru că acum ne aflăm în fața a două persoane total diferite, care este posibil să nu mai aibă ce să-și spună. Când situația este opusă, adică cea în care el este răpitul și ea asistă neputincioasă la răpire, conștient sau nu, dar niciodată în mod inconștient, fuga ei din cauza fricii este practic imediată. Ideea de a fi luată și ea nu este suportată de femeie, care încearcă imediat orice mijloc pentru a scăpa din nucleul familial. În aceste condiții, pentru un mascul normal este imposibil să-și facă o familie stabilă.

MAME ȘI FII

Raportul care există între o răpită și fiica sa, și acesta răpită, este cu adevărat unic. Niciuna dintre cele două nu știe la nivel conștient, că atât ea, cât și cealaltă, au avut probleme de interferențe extraterestre și se scanează reciproc pe tot parcursul vieții pentru a vedea dacă cealaltă spune vreo fărâmă de adevăr. Relațiile între cele două femei sunt, și în acest caz, bazate pe separație și nu pe uniunea forțelor și pe înțelegere reciprocă. Dar să le luăm pe rând și să încercăm să înțelegem de unde provin până la urmă neînțelegerea fiicei față de mamă. Fetița, de la o vârstă foarte fragedă este luată în mod repetitiv de extratereștri și, față de masculul, își pierde rapid încrederea în posibilitatea că propria mamă poate să facă ceva pentru a evita nelegiuirea. La o vârstă fragedă figura tatălui este aproape inexistentă. Din acest motiv eu insist pe figura maternă și rolul acesteia. Deci, fata își pierde încrederea în figura maternă și această încredere pierdută este reelaborată de subconștientul răpitei, care, la nivel conștient, nu știe că este răpită, deci nu este capabilă nici măcar să știe de ce nu are încredere în figura maternă. Lucrurile ies la iveală în hipnoză și, aproape mereu, clarifică o serie de comportamente pe care femeia, fetița de ieri, le are față de mamă și pe care le manifestă astăzi. Unul dintre cele mai impresionante exemple poate fi extras din experiența pe care am avut-o cu o răpită, timp de mai mult de patru ani, care, în hipnoză, își amintește una dintre primele sale experiențe cu extratereștrii: 73

"Sunt acasă cu fratele meu geamăn și ne jucăm, când apare el...a trecut prin perete iar eu mă ascund sub masă...este închis la culoare și are un cap mare și chel, cu niște ochi foarte mari, negri...are patru degete lungi la mâini și este rău, pentru că se uită urât la mine...Eu fug sub masă, dar el bagă o mână prin masă și mă apucă de ceafă de parcă aș fi o pisicuță...Mie îmi este frică și țip...Și fratele meu a văzut valiza...valiza care zboară deasupra capetelor noastre în cameră...valiza în care vor să mă bage pentru a mă lua cu ei...eu țip și țip, o chem pe mama...mama nu aude...Mama nu vine...Mama nu vine niciodată când o chem!" Iată cum apare motivul fundamental pentru care ea va nutri mai târziu, pentru tot restul vieții sale, senzația că are o mamă egoistă, care se gândește doar la ea, total închisă în fricile sale și în amintirile sale inconștiente. Tonul cu care este rostită fraza "Mama nu vine niciodată când o chem..." denotă o resemnare profundă, o pierdere totală a speranței. Perioada de după răpire agravează și mai mult situația: "Mama spune că am febră mare, pentru că m-am îmbolnăvit...Eu îi spun despre valiză...și fratele meu a văzut valiza...îi spune și el...dar mama spune că ni s-a făcut rău pentru că am mâncat ceva care nu ne-a picat bine și acum avem halucinații..." Nu este nimic de făcut! Cei mici nu sunt credibili și mama nu crede ceea ce ei povestesc! Raportul mamă-fiică este compromis definitiv, pentru toată viața, și nu va mai fi posibil să fie reparat, emoția de a trăi o răpire și de a nu fi salvat de cei cu care te simți unit, adică mama, a prins deja rădăcini. Acest episod, uitat cu totul de memoria conștientă a fetiței, va ieși la suprafață în hipnoză. Fetița, acum devenită femeie, va ști de ce mama nu a venit - mama nu putea să-i vină în ajutor, pentru că era blocată de forțele extraterestre. Fiica, devenind conștientă de fenomenul abduction, va începe, ca prin minune, să recupereze raportul dificil cu o mamă insensibilă, care, în realitate, se dovedește că este și ea răpită și din acest motiv este incapabilă să reacționeze în anumite situații. Copilul vede o creatură ciudată în camera sa și nu înțelege cine este aceasta: "...este înaltă ți blondă, cu părul lung...poate o fi o femeie, poate o fi Fecioara Maria..." se gândește el "eu țip, o chem pe mama, dar mama nu aude și nu vine...Fecioara Maria îmi spune că este inutil să o chem - mama oricum nu poate veni și îmi spune că ea este mama mea...mama tuturor mamelor, este chiar și mama mamei mele..." Răpitul adult, retrăind acest episod din copilărie, are un comportament duplicitar față de Fecioara Maria - unul de încredere și altul de frică, creând o dihotomie interioară datorită faptului că simțurile sale primesc informații contradictorii. 74

Pe de o parte, efebica figură blondă îi spune să tacă și încearcă să-l calmeze, făcându-l să creadă că este ceva ce de fapt nu este, iar pe de altă parte copilul știe perfect că nu trebuie să aibă încredere în acea ființă. Analizele și diagnosticele corecte ale problemei, pe de o parte permit membrilor familiei să poată recupera relațiile reciproce, distruse de atâția ani de prezență a răpirilor, iar pe de altă parte produc lărgirea conștiinței, cu intensificarea interogărilor interioare și a incertitudinilor despre viitor. Mărirea incertitudinilor - cineva ar putea obiecta că ar fi o situație negativă, pe când eu susțin că, pentru a putea muri liniștiți, este necesar să ne cunoaștem pe noi înșine, pe ceilalți și Universul. Altfel, această viață nu ar fi utilă, decât extratereștrilor, care, ca toți cei care comandă, vor dintotdeauna să țină populația de supuși într-o ignoranță totală. A înțelege realitatea Interferențelor Extraterestre înseamnă a să deschizi o ușă spre înțelegerea fenomenului și să încerci să înveți să conviețuiești cu acea realitate îngrozitoare. Vom vedea imediat că acesta, pentru mine, este drumul care trebuie parcurs, singurul care îți poate oferi speranța că te poți elibera de această obsesie terifiantă pentru restul de crononi (cronon - unitate de măsură a timpului în fizica cuantică n.t.) care ne așteaptă. Dar nu este momentul să abordăm acest alt aspect al problemei. Dar ce se întâmplă atunci când mama este adultă și descoperă că este răpită? Mama răpită nu descoperă niciodată pe sine însăși acest adevăr, ci, adesea, analizând ceea ce povestesc copiii și comportamentele acestora, descoperă că ceva nu este în regulă. În realitate, spun asta încă o dată, inconștientul său cunoaște toate răspunsurile, dar conștientul nu reușește să înțeleagă ce se întâmplă și încearcă în toate direcțiile posibile. Fii se comportă ciudat, visează exact aceleași vise imposibil de menționat pe care le visa și ea când era mică și pe care le are și ca adult, se izolează, fac desene ciudate cu șerpi și Gri mici, dar și cu creaturi blonde îmbrăcate în albastru. Ceva se întâmplă iar mama își face griji pentru fii ei. Mama își face griji, pentru că inconștientul știe ce adevăr se ascunde în spatele acelor vise ciudate, altfel nu și-ar face griji pentru un simplu vis sau un simplu desen, dacă în spatele acelui vis și în spatele acelui desen nu s-ar afla altceva. Atitudinea mamei care începe să înțeleagă este una de protecție față de fii săi, pe când atitudinea tatălui este de protecție a familiei. Un răpit mascul, adult, din nordul Italiei, care avea o soție capabilă să facă față situației, avea și un copil mic care se comporta ciudat. Într-o zi, copilul este găsit la ora cinci dimineață dezbrăcat, ghemuit într-un colț...tace. Mama se trezește și îl vede în starea aceea, se apropie și îl întreabă ce s-a întâmplat. Copilul nu vrea 75

să vorbească - poate că a visat urât, un coșmar populat de aceleași ființe mici, pe care el îi asociază cu iepurii. Mama nu dă importanță acestui vis. Și cu asta, basta! După o perioadă, copilul trebuie să deseneze la grădiniță un iepure. Iepurele desenat de copil este cu adevărat ciudat și educatoarea o cheamă pe mamă, pentru a întreba dacă micuțul are vreo problemă în familie. Iepurele este negru, mic, fără haine și cu un cap foarte mare, negru, și cu doi ochi mari și oblici. Acasă, mama încearcă, cu mult calm, să îl facă pe copil să vorbească și obține o povestioară foarte ciudată: "Iepurii vin noaptea, când mama doarme, și trec prin fereastră, chiar dacă aceasta este închisă. Vin să se joace cu mine și mă duc în casa iepurilor. Casa iepurilor este un fel de rachetă..." În realitate, copilul desenează o chestie rotundă, cu multe lumini sub burtă. "Iepurele mă duce în raza albastră și urcăm în casa iepurilor. Casa iepurilor zboară și ei mă duc să văd Pământul de sus...Casa iepurilor funcționează cu electricitate și iepurii vin aici pentru a pune copii în burțile mamelor..." Copilul făcuse și un desen foarte semnificativ, în care era reprezentată o femeie cu burta transparentă, în care se afla un copil mic negru! Copilul continuă să povestească: "Alaltăseară erai și tu, mamă, în casa iepurilor...și frățiorul meu..." Mama face ochii mari și îi spune că nu-și amintește; copilul se gândește un pic, apoi adaugă: "Da, nu aveai cum să-ți amintești, mamă. Tu dormeai, întinsă pe un pătuț în camera iepurilor, cu mulți iepuri în jurul tău, care îți făceau ceva..." Când mama îl roagă pe copil să-i arate cum era făcut iepurele, el aleargă într-o altă cameră, ia un iepure de pluș, îi trage urechile pe spate, apoi ia ochelarii de soare ai tatălui, care au lentilele negre, ascuțite și alungite în partea din spate, și pune ochelarii pe capul iepurelui. În fața unor asemenea episoade, părinții, care știu de problema răpirilor, pentru că unul dintre ei se simte răpit, nu vor reacționa, dar intră într-o stare de panică totală, urmată de dorința de a distruge extratereștrii, oricine ar fi aceștia. Imposibilitatea obiectivă de a reuși să facă ceva se transformă repede în frustrare, care se manifestă prin depresii puternice, care, dacă nu sunt controlate, pot conduce la gesturi ireparabile. Este necesar să se intervină masiv printr-o operă de clarificare, care tinde să stabilească cine este ființa umană, cine este extraterestrul și ce anume îl interesează pe extraterestru. Clarificarea dinamicii răpirii îl conduce pe răpit către un stadiu de înțelegere care îi permite să excludă actele nesăbuită asupra propriei existențe, ba chiar, transformă răpirea dintr-un teatru unde răpitul este marioneta, într-un loc unde există interacțiune reactivă între extraterestru și terestru. 76

Un cuplu tânăr, cu un copil mic, care locuiește în nord-estul Italiei, îl ducea pe micuț la bunici sâmbătă și mergeau să-l ia duminică dimineață. Tatăl, profesionist în mediul social al justiției civile și penale, avea un trecut de răpit și, după ce eu am avut niște discuții de aprofundare cu el, s-a întâmplat ceva ciudat în familie. Într-o duminică, ca toate celelalte, tatăl se îmbracă cu o bluză pe care nu o mai purtase niciodată, o bluză pe care a primit-o cadou de la un prieten și care avea imprimată pe ea chipul clasic al unui Gri, tipul de extraterestru cu ochii mari și fără păr, care de-acum apare și în cele mai banale spoturi publicitare. Cei doi soți merg să ia copilul de la bunici, unde de fiecare dată se repetă scena în care copilul alergă să-și îmbrățișeze mama. Dar de această dată lucrurile se petrec diferit - copilul își vede părinții și fuge, cum face de obicei, îi iese în întâmpinare mamei, dar dintr-o dată observă bluza purtată de tată și dintr-o dată se oprește. Într-o liniște absolută, se apropie de tatăl său și, fără să spună niciun cuvânt, îl îmbrățișează și atinge bluza cea nouă. Liniște totală! Pentru a dispersa tensiunea, bunica îi spune copilului, arătând către imaginea Griului: "Îl cunoști pe acela? Cine este acela?" Iar copilul răspunde: "Acela este Kikom! " "Cine este Kikom ?" întreabă bunica. "Și de unde vine Kikom?" Copilul ridică degetul în sus și arată ...spre cer...iar părinții simt că sunt pe punctul de a leșina. Apoi, cel mic îl va recunoaște pe Gri în mod indiscutabil, așa cum rezultă în urma altor informații obținute în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu el în mediu familial. În practică, copilul va vedea la televizor o reclamă a unui implant stereofonic al unei societăți americane importante și va recunoaște fața lui Kikom în figura ciudatei actrițe care apare în publicitate și care are trăsături asemănătoare cu cele ale unui EBE

77

Imagine la care se face referire în text, lângă o reconstrucție fantastică, dar credibilă în baza experienței mele, a extraterestrului "Cap în formă de inimă".

În acel moment, în părinte se frânge ceva și geamul opac al incertitudinilor se sparge, incertitudini care uneori rămân prezente pentru tot restul vieții! "A fost atins și fiul meu!" Acum, părintele nu numai că are certitudinea că ceea ce i s-a întâmplat lui este adevărat, pentru că astfel de clarifică și se întărește toată tematica răpirii familiale, dar știe și că tot ceea ce și-a imaginat și a bănuit este real. Începe să lege și alte situații familiale, de această dată cu privire la părinții săi și la bunicii săi, persoane care aparent aparțin altei generații, care poate că îi vedeau pe cei morți (ei așa îi numeau), sau spiridușii pădurii, sau zâne și gnomi, și își va da seama rapid că nu era vorba nici de zâne, nici de gnomi și nici de figuri angelice sau demonice, ci era vorba doar de interferență extraterestră, care dintotdeauna avusese în vizor întreaga familie.

BĂRBAȚI ȘI FEMEI - RAPORTUL PERCEPTIV AL TIMPULUI ȘI RELATIVITATEA SA ÎN ABDUCTION

După cum se știe, în hipnoză, subiecții reacționează la percepția timpului dilatându-l sau comprimându-l la maxim - când ești hipnotizat poți să revezi un film, cum ar fi "Pe aripile vântului", într-o secundă și să-l știi, apoi să-l povestești de-a fir a păr, de parcă l-ai fi examinat atent timp de câteva ore. Din acest motiv, percepția dilatată a timpului pe care o ai în hipnoză, îi face pe cei care cred că știu ceva despre aceste tehnici să considere că reconstituirile temporale nu sunt fiabile. După câte am putut observa din nenumăratele hipnoze pe care le-am efectuat în acești ani, consider că, odată ce un creier a înmagazinat niște date recognoscibile din punct de vedere temporal, acestea sunt disponibile imediat, toate simultan, și sunt eliberate în același moment. Din acest motiv, subiectul este capabil să citească informațiile scrise pe "CD-ul" propriului creier în timp real. Dacă i se cere să reproducă trăirea în timpii în care aceasta s-a produs, o va face, dar dacă i se spune să încrucișeze timpii și să revadă lucrurile care s-au întâmplat mult mai rapid, el va putea să facă și acest lucru. Dacă cel care conduce hipnoza nu furnizează o instrucțiune de tip temporal în legătură cu citirea datelor înmagazinate în creier, ne putem aștepta la orice. 78

Aplicând tehnici PNL de ani de zile, mi-am dat seama că percepția timpului este total diferită pentru un mascul decât în cazul unei femele. Este posibil ca asta să se datoreze faptului că masculii și femeile utilizează în mod diferit lobii temporali drept și stâng, dar am mai observat și că nimic din ceea ce voi spune nu a fost raportat în literatura de specialitate. Femeia și bărbatul, care nu trebuie confundați cu masculul și femela, stăpânesc timpul în două moduri total diferite. În primul rând trebuie să spun că femeia și bărbatul au în interiorul lor părți feminine și masculine. Este normal ca femeia să aibă mai multă parte feminină decât masculină și viceversa pentru bărbat. Femela trăiește în trecut și în prezent, pe când masculul trăiește în prezent și în viitor. Asta înseamnă că masculii și femelele pot relaționa doar în prezent, care este unica porțiune temporală pe care o au în comun. Femeile cu un ridicat conținut feminin tind deci să relaționeze în prezent cu bărbați care au un ridicat conținut masculin. Ideea că relațiile mascul-femelă sunt foarte scurte ca perioadă de timp, după părerea mea, ia naștere din faptul că, adesea, nu se merge mai departe de o atracție de natură imediată și exclusiv sexuală. Femeia privește albumul cu fotografii și vede trecutul cu care îi este plină memoria. Bărbatul nu privește niciodată albumul cu fotografii, pentru că acestea țin de un trecut uitat, pentru el fotografiile nemaiavând niciun sens. Apoi, masculul face adesea aceleași erori, pentru că nu a învățat nimic din trecut, pentru că nu ține cont de ceea ce s-a petrecut, fiind axat doar pe ceea ce va fi. Să analizăm gesturile unei femei care are un conținut feminin ridicat! Femeia merge cu bicicleta, iar modul său de a se deplasa este rectiliniu uniform. Nu accelerează și nu încetinește, adică nu-și variază niciodată mersul, care pare constant și monoton. Asta se întâmplă pentru că, contrar bărbatului, ea nu percepe din punct de vedere temporal obstacolele care nu sunt în prezentul său. Faptul că nu percepe obstacolele o face pe femeie să folosească un mers care să nu fie influențat de lumea exterioară. Doar atunci când ajunge la un semafor, iar acesta este roșu, doar atunci se blochează, lăsându-i pe toți uimiți prin frâna neașteptată pe care o pune. Dar, pentru femeie, asta este regulă - semaforul devine ceva important doar când intră în timpul său, adică în prezent. Atâta timp cât se află în viitor nu are nicio importanță. În ziua de astăzi, în industrie, femeia este utilizată pentru munci repetitive, nu pentru că este mai puțin capabilă decât bărbatul, ci pentru că este mai capabilă să repete ceva ce a învățat deja, care este deja catalogat și învățat. Astfel, marile pianiste execută perfect cele mai dificile fragmente, dar pe care deja le-au învățat, dar nu căutați o femeie care să cânte jazz, pentru că veți găsi foarte greu una - găsirea unei serii de variante jazistice necesare pentru a face 79

în așa fel încât o bucată să nu semene niciodată cu alta este un proces anevoios pentru o persoană care se inspiră mai mereu din trecut. Femeia are o anumită tendință spre a nu-și programa viitorul, care însă este indispensabilă pentru bărbat, care, fără programare nici măcar nu iese din casă. Să mergi să privești vitrinele pentru că trebuie să se cumpere ceva, dar nu se știe ce anume, este o acțiune care îl enervează la culme pe bărbat, pe când pentru femeie este o activitate normală. Același gest, făcut de un bărbat sau o femeie, prin urmare, are o semnificație diferită. Să lași mașina parcată într-un loc unde parcarea este interzisă pe două rânduri și în mijlocul străzii, pentru bărbat reprezintă un act de impolitețe și insolență față de libertatea celuilalt, pe când, pentru o femeie este doar aplicarea propriei naturi: "Dacă trebuie să mă opresc, mă opresc exact acolo... De ce să mă gândesc, proiectându-mi viitorul în acele puține secunde care mă separă de parcare, că vreun șofer, peste puțin timp s-ar putea să nu reușească să treacă prin spațiul strâmt pe care eu i l-am lăsat la dispoziție? " Această caracteristică se observă și din studiile statistice efectuate pe femei și bărbați - există mai multe femei care studiază istoria și mai mulți bărbați care studiază ingineria aerospațială. Femeia se apără, spunând că bărbatul este prea previzibil și nu are imaginație în actul trăirii. Bărbatul nu înțelege de ce, dacă trebuie să duci niște documente la birou, mai întâi nu verifici înainte de a ieși din casă dacă le-ai luat pe toate. Unele persoane ar putea obiecta, afirmând că există exemple de bărbați și femei care se comportă exact invers față ceea ce descriu eu aici. Iată un exemplu: Arturo Benedetti Michelangeli era cu siguranță un pianist excelent, un executant perfect al bucăților scrise de alții, fără să facă vreodată o improvizație. Toate concertele sale erau identice, într-un mod de-a dreptul canonic și spasmodic. Dar pianistul era și homosexual, dând dovadă și de o mare anima în interiorul său, în detrimentul unui animus sufocat de situații familiale, care pentru noi nu sunt interesante acum. Atenție! Nu este vorba despre ereditate parentală, ci de dezvoltări diferite de animus-anima. Astfel, când întâlnim anumite figuri feminine, care sunt foarte la modă astăzi, cum ar fi femeia top-manager, descoperim în ele o anima castrată și o tentativă, nu neapărat de a imita bărbatul, ci de a fi bărbat. Analiza grafologică, în cazul acestui profil nu poate să ne păcălească. 80

Aceste persoane, care au o viziune atât de diferită asupra spațiului, dar mai ales asupra timpului, atât în cazul bărbaților cât și a femeilor, care au animus și anima diferite față de majoritatea oamenilor, se trezesc uneori în situația de a trece prin problema Interferențelor Extraterestre. Astfel, femeia, care se închide în ea însăși, gândindu-se la trecut, la mama sa și la ceea ce este închis în mintea sa, dar care deja s-a petrecut, vede fenomenul răpirilor extraterestre doar în prezent. Faptul de a nu-și putea imagina ceea ce se va întâmpla data viitoare și mai ales ceea ce li se va întâmpla fiilor săi, o bagă pe răpită într-o stare de agitație din care nu poate ieși cu ușurință de una singură. Totuși, această situație o apără cumva de a-și face o idee clară în creier că aceste experiențe se repetă cu scadențe regulate - faptul de a nu reuși să focalizeze situația oricum produce în psihicul femeii răpite o anumită stabilitate care o ajută să supraviețuiască în cotidian și să nu se gândească la ceea ce se va întâmpla. În schimb, bărbatul percepe trecutul ca pe ceva deja trecut și se gândește că trebuie să facă ceva, să se opună extraterestrului, să-l elimine cumva - își face niște planuri, dar, neanalizând în profunzime experiențele trecute, nu este capabil să dezvolte vreo strategie bază pe învățarea prin repetiție. Este obsedat de răpire și încearcă să i se opună reactiv în fiecare zi. Cu cât ești mai masculin în interior cu atât mai mult devii mai rebel, până ajungi să pui în scenă anumite manifestări care pot conduce și la sfârșirea propriei existențe, ca refuz final la situația de răpire extraterestră. Dar cu cât ești mai feminin, cu atât mai mult încerci să găsești un compromis care, prin intermediul disonanței cognitive, îți permite să supraviețuiești într-o situație atât de dramatică. Astfel, femeia transformă imaginea extraterestrului în Fecioara Maria, pe când bărbatul se predispune să suprime extraterestrul în sine. Un răpit cu o anima dezvoltată va sublima răpirea într-o alegere pe care ar fi făcut-o extraterestrul, alegându-l exact pe el pentru a-l însărcina cu vreo acțiune bună în viitor, pentru care celelalte ființe umane nu ar fi demne. Astfel, procesul de disonanță cognitivă induce ideea că omul ar fi în centrul situației, nu utilizează modele religioase care nu sunt în rezonanță cu psihicul masculin și-l face pe răpit să se simtă centrul de greutate al situației. Masculul, mai ales cel cu puține mijloace culturale la dispoziție, are mai multă nevoie decât femeia să primească respectul celorlalți, fie aceștia și extratereștri. O răpită cu un animus puternic va tinde chiar să lovească extraterestrul în timpul răpirii, nedându-și seama că un astfel de gest este doar un mijloc de ușurare, fiind o reacție cu totul violentă și masculină, capabilă să obțină ca unic rezultat posibilitatea de a se elibera de puternica cantitatea de stres emotiv în tentativa de reafirmare a propriei supremații teritoriale. 81

RĂPIȚII ȘI SEXUALITATEA

Activitatea sexuală a unui răpit rezultă că este puternic condiționată de experiențele pe care le suferă împotriva voinței sale. Femeia suferă un adevărat viol tehnologic. Pe parcursul vieții sale este luată de mai multe ori, confruntându-se cu ideea că a fost fecundată de un fel de mașinărie extraterestră, prin intervenția unor extratereștri mici (așa-numiții Gri, care fac "munca murdară" în locul altcuiva). După câteva luni, tot într-un mediu extraterestru, femeia va naște o creatură extraterestră, ajutată tot de o mașinărie. Tipurile de extratereștri născuți sun cel puțin patru și trebuie să subliniez că, chiar și după ce iese din hipnoză, femeia terestră are față de micul extraterestru născut, fie o atitudine de protecție, fie una de posesiune: "Era al meu și mi l-au luat..." Chiar dacă ființa născută ar fi avut zece ochi și paisprezece cozi, asta nu ar fi avut nicio importanță, pentru că instinctul matern nu ține cont de formă, ci reevocă în mod atavic importanța substanței. Femeia va trăi o viață, pe parcursul căreia, va crede că a fost privată de o maternitate care la care avea orice drept și va fi mereu în căutarea unui fiu, pe care ea oricum l-a născut, dar nu se știe unde. În plus, în psihicul ei feminin se va crea un raport negativ față de actul sexual procreator, pe care ea îl va refuza apoi în mod inconștient pentru a evita decepția unei nașteri pierdute și pentru a combate, tot în mod inconștient, aspectul violent și executat împotriva voinței sale a violului extraterestru suferit. Însă pentru mascul, trauma este legată de sexualitatea de la vârsta de paisprezece - cincisprezece ani, când extratereștrii efectuează pe el o prelevare de spermă, și continuă când răpitul este pus într-o situație erotică în care el nu se poate mișca, dar poate avea erecție. O creatură ciudată, cu aspect feminin, practic îl violează. Acest lucru, pentru mulți răpiți reprezintă primul raport sexual cu o femeie. Știm cât de delicat este acest moment pentru mascul; faptul că el știe că se află într-o situație de tip exogam, în care este blocat în mișcări și este forțat, contra voinței sale, deci, fiind incapabil să gestioneze situația în sine, poate produce în el un stres violent, urmat de refuzul activității heterosexuale pentru tot restul vieții sale. Masculul, de fiecare dată când se va apropia de o femeie, se va simți violat, chiar și de privirea sa, iar viața sa conjugală nu va fi una ușoară. Femela extraterestră descrisă în hipnoză de către răpiții care au avut de-a face cu ea se pare că are trăsături orientale; ei bine, masculii care au fost violați de acest tip de femelă, preferă apoi orientalele, cu care ar dori să se cupleze din punct de vedere sexual, dar când trebuie să pună în practică actul sexual se dovedesc a fi aproape impotenți. 82

Răpiții ghidați spre o recuperare a propriei sexualități, în timpul parcurgerii drumului care îi va conduce la a înțelege adevărata natură a violenței trăite, vor observa pe propriul scrot o cicatrice făcută din trei punctulețe închise la culoare, poziționate în formă de triunghi, pe care ei, sau mai bine spus inconștientul lor, îl vor colega imediat la o anumită trăire de natură extraterestră. Diferitele răspunsuri la aceste solicitări inconștiente produc reacții diferite în viața sexuală a răpiților, în funcție de capacitatea pe care au avut-o aceștia în a o ascunde sau de a o uita, ori să suprime trăirile din mediu extraterestru. Nu este posibil să confunzi aceste trăiri cu evenimente fantastice imaginate de răpit. Dincolo de prezența anumitor semne externe, vizibile pe corpul răpiților, trebuie subliniat că "cei cei care nu sunt normali la cap", care sunt exact opuși răpiților, își creează vise în care maniile lor de preamărire se revarsă și în faptul de a fi ales, dar care îi produce acestuia plăcere, bucurie, complezență și satisfacție. Însă răpiții nu au nicio dorință să fie aleși și încearcă să-și renege experiența de tip exogam cu extratereștrii, să o ascundă, să fugă de ea și să o îngroape în cel mai ascuns colț al minții. Acum îi întreb pe "experți": "O exista sau nu o motivație pentru acest tip de comportament diferit?"

RĂPIȚI FAȚĂ DE EI ÎNSĂȘI, RĂPIȚI DE PROPRIA MEMORIE

Raportul de separație care există între un răpit și o altă ființă umană este doar o față a medaliei. Cealaltă față este o separație interioară, de care răpitul suferă în fiecare zi, când se întreabă cine este, fără să știe ce să-și răspundă. Răpitul tinde mereu să scrie "separat de literă" sau "lipit în mod fals", așa cum spun grafologii. Cu alte cuvinte, e ca și cum pixul său, creând o desprindere, tinde mereu să se ridice deasupra foii între o literă și altă literă a cuvântului. Acest tip de scris este clasică pentru un subiect care nu știe să se lege pe el însuși cu ceea ce propria ființă va fi după o clipă. În cuvinte mai simple, subiectul are dificultăți în momentul în care scrie în a se recunoaște în ceea ce va fi el însuși câteva clipe mai târziu, adică recontrolează permanent adevărat sa identitate, pentru că în interiorul său simte că ceva nu este așa cum trebuie. Încă o dată, psihologul sau psihiatrul, ar putea cădea în capcană, convingându-se că subiectul din fața sa este schizofrenic, însă în realitate este vorba de paraschizofrenie, un termen ce înseamnă - în partea opusă a schizofreniei. În termeni grafologici este foarte ușor de înțeles că răpitul nu este schizofrenic, pentru că adevăratul schizofrenic scrie într-un mod total diferit. 83

Nu vom face acum un tratat de grafologie a schizoidului, dar ar fi de dorit ca psihologii să țină cont de părerea grafologilor înainte de a emite diagnostice ce ar putea fi cu totul hazardate. Dar care este adevărata bătălie care are loc în interiorul răpitului și de ce acesta dă dovadă de niște caracteristici care l-ar putea face să semene, în mod eronat, cu un schizoid? În timpul acestor fenomene, utilizând PNL-ul am putut observa că, în mintea subiecților răpiți era o zonă de memorie care nu permitea accesul și această zonă de memorie, în care oricum se putea intra prin intermediul unei anumite solicitări (să o numim password), era locuită de amintirile unei vieți extraterestre. Modul de funcționare al acestei zone a minții a fost deja descris și s-a afirmat că o astfel de zonă este populată nu doar de amintirile din viața extraterestrului, dar și de cele ale transportatorilor (carriers), ființele umane care au transportat precedent aceeași memorie extraterestră și care au fost utilizați ca exact ca niște suporturi pentru back-up. În această lucrare vom aprofunda tema "A te simți altcineva". De-a lungul vieții răpitului, el necunoscând direct și conștient parola (password) necesară pentru a accesa acea parte a memoriei, uneori o declanșează în mod involuntar. Creierul nostru este ca un computer care urmează permanent anumite operațiuni matematice (niște iterații) care sunt necesare pentru a ajunge la soluția celor mai diferite probleme. Astfel, din greșeală, este posibil ca traficul neuronal să conducă la deschiderea porții în spatele căreia există memoria de viață a unei alte ființe umane sau a unui extraterestru. Prin urmare, răpitul suferă adesea de flashback-uri, în care se vede fiind un altul, având și un alt nume! Chiar și unele vise sunt foarte semnificative, dacă sunt citite cu această cheie de lectură. Răpitul visează adesea că se află pe o altă planetă, fiind aproape mereu caracterizat de prezența a două corpuri cerești pe cer și de vegetație foarte bogată și foarte colorată. Locuitorii sunt înalți, cu părul deschis la culoare și au cinci degete la mâini aceiași care apar apoi și în timpul răpirilor. În aceste vise, în momentul în care subconștientul celui care doarme se relaxează, iată că inconștientul împușcă, fără nicio milă, toate gloanțele pe care le are. Sau iată că înfloresc scene de viață de acum mulți ani, din vremuri descrise în cărțile de istorie. Situațiile și senzațiile sunt atât de adevărate încât se poate simți amintirea senzației de frig sau rece, mirosul, zgomotul, gustul și orice altceva este necesar ca noi să înțelegem că amintirile fac parte dintr-un bagaj real, caracterizat de aportul tuturor celor cinci simțuri. Se știe că atunci când acest lucru se întâmplă, amintirea trebuie clasificat ca reală, și nu ca indusă. 84

Așadar, cine visează așa ceva se află în fața unei amintiri absurde la nivel conștient, care, dacă este analizată cu modelele mentale pe care le are la dispoziție, îl va face să creadă că este nebun, cu psihoze disociative și personalitate multiplă. Aceste amintiri pot rămâne inactive pe tot parcursul vieții, dar, din greșeală, fără ca măcar să cunoască parola necesară pentru a deschide ușa acelei memorii, subiectul oricum poate accesa date, informații, imagini, sunete și senzații cu totul reale. Există un alt eveniment, din cauza căruia este posibil ca memoria extraterestră să iasă în față - este vorba despre un accident traumatic, un șoc violent, capabil să producă ruperea vreunui proces neuronal. Subiectul, sau mai bine spus creierul său, în aceste cazuri tinde să mute procesele neuronale în altă parte, compensând astfel, măcar în mod parțial, activitatea sectoarelor creierului. Se poate întâmpla și ca el, după ce a suferit o operație chirurgicală sub doze mari de anestezic, să fie conștient când se trezește, de o parte din amintirile de care înainte nu era conștient. Anestezicele, care au capacitatea de a face astfel încât să nu se simtă nicio durere fizică, înrăutățesc raportul dintre semnal și zgomotul de fond din corpul uman, și, pe lângă toate acestea, mai au și caracteristica de a distruge câțiva neuroni, astfel, creierul, după anestezie, încearcă să gândească utilizând trasee pe care nu le utiliza înainte. Am analizat un anumit număr de răpiți, pentru care accesul la memoriile extraterestre a început să fie posibil ca efect secundar după o anestezie făcută în timpul unei operații chirurgicale. Ne aflăm în fața unor persoane care, în timp ce la nivel conștient nu manifestă disfuncții disociative ale personalității, la nivel inconștient (și prin analiza scrisului se observă – n.a.) dau dovadă de o incapacitatea în a ști cine sunt ei în realitate: Mereu m-am gândit că părinții mei nu sunt părinții mei adevărați... Mereu am crezut că numele meu ar trebui să fie altul... M-am gândit uneori că trăiesc pe altă planetă... Nu se simt parte din această societate, pe care o refuză, considerând-o barbară și ineficientă. Adesea sunt vegetarieni și practică arte marțiale. Iată că încep să apară răspunsuri la anumite întrebări ciudate, pe care răpitul și le pune în legătură cu propria existență. Când el înțelege de unde vin toate aceste senzații, înțelege și că nu este nebun și știe că poate să înfrunte viață într-un mod mult mai concret. Devine conștient și de faptul că în interiorul creierului său, există diferite minți, cu care trebuie să învețe să trăiască, dar de care se și poate folosi. Trebuie să înțeleagă că adevărata ființă importantă este el. Extraterestrul cu siguranță nu este cel important, pentru că are doar memoria sa găzduită de creierul 85

răpitului. Terestrul este cel important, pentru că el s-a născut aici, pe această planetă. Se demolează astfel, dintr-o singură lovitură, că visul superficial și fals, conform căruia răpitul ar avea origini extraterestre - această părere l-ar putea determina pe răpit să se creadă superior altora. Această atitudine poate produce o compensație interioară în tentativa disperată a răpitului de a se considera un ales, această tentativă fiind pusă în scenă de disonanța cognitivă. A face ordine în mintea răpitului înseamnă și să distrugi necesitatea acestei minciuni dăunătoare din interiorul psihicului său; el își va recăpăta ca prin minune adevărata și propria identitate terestră. În consecință, va înțelege repede că el este cel de care au nevoie extratereștrii și nu contrariul, așa cum Dumnezeul creator din Vechiul Testament are nevoie de oameni și nu viceversa. Eul subiectului, frustrat până în acel moment, nu va mai avea nevoie să se simtă un extraterestru, pentru că nu este adevărat că extratereștrii sunt cei mai tari și a renunța la propria identitate îi determină pe răpiți să fie slabi, până în punctul în care să devină paraziți în mâinile unor ființe care sunt exterioare planetei noastre. Revendicarea propriilor origini întărește psihicul răpiților și le permite acestora să trăiască următoarea răpire tot mai conștienți și să fie tot mai puțin manevrabili.

STABILIZAREA RĂPITULUI

Dacă cele prezentate mai sus descriu psihopatologia unui răpit, sunt anumite puncte fixe, care, după părerea mea, trebuie implementate, cum ar fi strategia de limitare, pentru a-l stabiliza și a-l face capabil să trăiască răpirea, pentru că, pentru moment, nimeni nu este sigur că poate să le oprească - asta reprezintă primul punct, în legătură cu care nu trebuie să existe discuții. El trebuie să fie informat de faptul că răpirea nu poate fi oprită, dar se poate trăi cu ea. În plus, redobândirea amintirilor trăirilor îl ajută pe răpit să înțeleagă că: 1)Nu este nebun. 2)Ceea ce povestește s-a întâmplat cu adevărat. 3) Poate concura cu extraterestrul, pentru că are ceva ce extraterestrul nu are. 4)Nu are sens să se răzbune pe extraterestru, eventual poate să-l compătimească pentru incapacitatea sa în a-i gestiona pe oameni. 5)Noi suntem proprii noștri stăpâni și nu ne aflăm în proprietatea lor. 6)Noi putem se ne salvăm atât pe noi, cât și pe ei. 86

7)Ei au pierdut deja o bătălie, condiționată de o lege dictată tot de ei, pentru că în Univers nu există nicio lege, decât cea a timpului - într-o zi toate vor ajunge la un sfârșit, chiar și extratereștrii. 8)Uneori noi suntem mai conștienți decât ei, iar asta lor le provoacă teroare! 9)Chiar dacă ceilalți nu înțeleg situația răpiților, aceștia din urmă sunt atât norocoși, cât și ghinioniști, ca două fețe ale unei singure medalii - duc crucea răpirilor, dar asta le oferă posibilitatea să trăiască și să vadă, dincolo de propriul nas, grandoarea Universului. 10)Nimeni nu este identic cu altcineva. Cu aceste reguli în minte, răpitul devine o forță a naturii, înțelege esența lucrurilor și le înfruntă cu o forță pe care nu ar fi găsit-o în nicio altă parte, în speranța că, într-un viitor apropiat, această bătălie pe care trebuie să o ducă poate fi câștigată, poate chiar de către răpiți.

UITARE ȘI VINDECARE

Se poate să te vindeci de sindromul abduction? În fond, răspunsul la această întrebare este rezultatul cercetărilor mele și e și cel pe care vor să-l știe răpiții. Răspunsul este cu adevărat simplu: NU! Nu te poți vindeca de sindromul abduction, pentru că răpitul nu este bolnav, deci, fiind o persoană sănătoasă la cap, în sensul cel mai larg al termenului, nu poate și nu trebuie să se însănătoșească. Dar ce înseamnă asta? Răpitul, când vine după ajutor, are două probleme, care până la urmă este doar una - pe de o parte vrea să știe dacă ceea ce crede că visează este real, iar pe de altă parte, după ce devine conștient de noțiunea de realitate, vrea să știe cum se poate elibera de coșmarurile sale reale. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înfrunte problema în mod concret. Ce se înțelege astăzi prin termenul "boală" și când te însănătoșești? Boala, după medicina occidentală reprezintă, din păcate, doar o proastă funcționare a corpului, care, ca și când ar fi o simplă mașinărie, trebuie reparată, trebuie să i se înlocuiască piesele sau trebuie să se intervină asupra acelor funcționări proaste. În realitate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, se pare că am uitat cu totul de gândul creator, specific creierului nostru. 87

Azi se tinde să se creadă că creierul nostru are funcții de analizator al gândului, nu și de creator al gândului. Tot ceea ce gândim ar deriva din analiza lucrurilor care vin din exterior, numiți stimuli, și fiecărui stimul îi corespunde un răspuns al sistemului nostru de gândire. Nimeni nu a vrut să ia în mâini această problemă, care este însă extrem de interesantă și care are de-a face cu creativitatea noastră. Creierul nostru creează încontinuu - acest proces creativ este cel care-l face om să fie diferit. Spun asta pentru că consider că multe dintre bolile umane își au originea în psihosomatică, adică se nasc pentru că soma (corp) ființei umane interacționează cumva cu mediul și îi permite acestuia să ne îmbolnăvească. Boala nu este altceva decât o oglindă a stării de sănătate a minții noastre. Bineînțeles că oamenii se îmbolnăvesc pentru că există un motiv fizic adevărat în a se îmbolnăvi, dar doar dacă creierul și mintea vor, în mod inconștient, să se îmbolnăvească. Astfel s-ar predispune să fie mai vulnerabili la anumiți viruși sau la anumite situații care produc o proastă funcționare a corpului. Cauzele pentru acest lucru pot fi multe - dorința de a ne autopedepsi, dorința de a fi iubiți pentru că suntem bolnavi, dorința de a muri, ideea de a pedepsi pe cineva prin propria suferință,etc. Acest tip de situație, în care corpul nu mai funcționează bine, ar fi, deci, legat de psihopatologie și nu doar de o patologia medicală. În timp ce în orient această idee este prețuită de milenii, în occident se presupune că mașina este ceva à la Piero Angela, caracterizată de simple răspunsuri la stimuli, cu totul previzibile pe baza unor reguli fixe. Acest tip de viziune asupra realității poate că nu este atât de îndepărtată de realitatea faptelor, dar omite un parametru fundamental, reprezentat de dorința de a fi bolnavi, un parametru care depinde de creativitatea EU-lui nostru adevărat, care face ce vrea din noi și care nu dă doi bani pe bolile adevărate. Un Daimon, sau un demon interior, à la Hillman, care decide dacă trebuie să ne îmbolnăvim sau nu, este responsabil de existența unei voințe interioare de a fi bolnavi. Știința oficială crede că o persoană s-a vindecat de o boală când nu mai simte simptomele - cu alte cuvinte, când a uitat de ea. "Dacă uiți de problemă, uiți și de boala care are legătură cu acea problemă..." Dar a uita nu înseamnă a te vindeca - a uita înseamnă a ascunde o problemă în pliurile psihicului nostru. Astfel, ne convingem că ne-am vindecat, dar cel mult am refuzat să înțelegem natura bolii sau a problemei cu care aceasta are legătură. De câte ori nu auziți: "Vreau să uit acea perioadă din viața mea, care era plină de suferință..." După părerea mea acest raționament este cu totul greșit, pentru că te vindeci în momentul în care aceasta a fost înțeleasă total, înțelegându-se ce anume a 88

provocat-o și de ce - a încerca să asociezi răpirile extraterestre cu o boală este greșit, pentru că realitatea faptelor contestă, în fiecare moment, această ipoteză. Nu are sens să vă bizuiți pe o expectativă de vindecare a unei boli, pentru că doar o expectativă de înțelegere a faptelor care s-au întâmplat în mod real îl poate conduce pe subiect să înfrunte, într-un mod pe cât se poate de pozitiv, neplăcerile pe care le produce această problemă. Medicina actuală îi propune răpitului, care este considerat un psihopat, să uite, să nege conținutul "fanteziilor" sale, pe când eu spun că salvarea, adică vindecarea, stă în a-și aminti în mod detaliat toate momentele traumei create de răpiri și în a înțelege și cele mai mici amănunte, pentru a continua să conviețuiască cu acea realitate care în prezent este tipică răpiților, dar care, în curând, ar putea privi întreaga umanitate. Experiențele traumatice nu trebuie uitate, ci trebuie înțelese și ținute minte, pentru că și în acestea există ceva ce poate duce la un progres; a refuza să suferi înseamnă a refuza să crești. Astăzi suferința este interpretată ca ceva ce trebuie refuzat, iar generațiile tinere studiază puțin, pentru că a studia și a înțelege înseamnă a suferi; părinții familiilor moderne își lasă copilașul în fața televizorului, astfel încât acesta să fie mereu mulțumit și să nu-i deranjeze, dar acesta nu va învăța nimic și va crește ca un lobotomizat. “Fericiți cei săraci cu duhul, ca a lor este împărăția cerurilor” Pentru Dumnezeu! Acest regat să stea cât mai departe cu putință de noi, pentru că, pentru a-l cuceri trebuie să fim cretini. Dumnezeu să-și păstreze, dacă vrea, un regat de cretini și să le lase altora un infern cald, bun și indestructibil. Deci nu trebuie să uităm, să sublimăm, să reinterpretăm în mod fantastic, ci trebuie să percepem realitatea așa cum este, fără să ne abandonăm fantasmagoriilor religioase sau credințelor de posesiuni diabolice; trebuie să trăim trauma și să o recunoaștem ca experiență proprie și personală, fără ascunzișuri gen psihoterapie. Aceasta este părerea mea și pentru mine reprezintă salvarea răpitului din ghearele unui necunoscut, care ar trebui să rămână așa, dacă ne luăm după ce spun serviciile secrete, știința oficială, ignoranții și extratereștrii aliați cu guvernanții noștri.

CONCLUZII PARȚIALE

Dacă la o terapie psihologică s-ar prezenta un caz cu caracteristicile care au fost enumerate până acum, sfătuiesc, ca înainte de a considera subiectul ca fiind nebun de legat, acesta să fie supus unei vizite ORL, pentru că, dacă el prezintă 89

fractura la nivelul osului sfenoid, asta ar putea însemna că ceva a încercat să-i invadeze în mod fizic creierul. În caz că rezultă pozitiv, probabil că a suferit de-a lungul vieții sale și pierderi de sânge din nara dreaptă. Într-un astfel de caz, aș cere o consultație mai aprofundată înainte de a-i prescrie Prozac.

Referințe despre tehnica de spargere a sfenoidului Jho HD, Carrau RL: Endoscopic endonasal transsphenoidal surgery: Experience with 50 patients. Neurosurgical focus 1: article 2, 1996 Jho HD, Carrau RL, Ko Y: Endoscopic pituitary surgery, in Wilkins RH, Rengachary SS (ed): Neurosurgical Operative Atlas, Park Ridge, III: American Association of Neurological Surgeons, 1996, Vol 5, pp 1-12 Jho HD, Carrau RL: Endoscopy assisted transsphenoidal surgery for pituitary adenoma: Technical note. Acta Neurochirurgica 138: 1416-1425, 1996 Jho HD, Carrau RL: Endoscopic pituitary surgery: An early experience. Surgical Neurology 47: 213-223, 1997 Jho HD: Endoscopic endonasal pituitary surgery: Technical aspects. Contemporary Neurosurgery 19, No.6: 1-8, 1997 Jho HD: Endoscopic surgery of pituitary adenomas. In Krisht AF, Tindall GT (eds), Pituitary Disorder: Comprehensive Management, Williams & Wilkins (in press) Carrau RL, Jho HD: Pituitary: Endoscopic approach. In Arriaga M, Day J (eds) Neurological Issues in Otolaryngology: Principles and Practice of Collaboration, LippincottRaven (in press) Jho HD: Transsphenoidal endoscopic surgery. In Fessler RG, Sekhar LN (eds), Atlas of Neurosurgical Techniques (in press) Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Schmidek HH (ed), Fourth edition of Operative Neurosurgical Techniques: Indications, Methods and Results (in press) Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Fisher WS (guest ed), Hadley M (ed), Perspectives in Neurological Surgery (in press).

90

SINDROMUL DE FALSĂ RĂPIRE

Mă ocup de răpiri de aproape șaptesprezece ani și mi-am dat seama că pe lângă situațiile reale de Interferențe Extraterestre, există și un subprodus al acestui fenomen. Este adevărat că în acești ultimi ani, radioul, televiziunea, cinematografia și ziarele au mediatizat, de altfel în cel mai rău mod cu putință, problema extraterestră, iar acest tip de informare falsă a produs în mass-media o anumită idee că răpirile sunt fructul unor comportamente schizoide din partea unor persoane care au probleme psihice grave. În realitate, lucrurile nu stau așa, sau mai bine spus nu stau deloc doar așa. Fenomenul răpirilor, pentru cercetătorii care au depus un minim efort în acest sector, este cu totul real. Și mai este adevărat că subiecții cu puternice perturbări psihice s-au hrănit cu știrile despre sindromul de abduction (SDA), alimentându-și astfel fricile și incertitudinile. Trebuie să clarificăm diferențele care există între sindromul de falsă răpire și un sindrom de răpire, pentru că această situație aparține de domeniul celor se consideră experți în funcționarea creierului uman, dar care în realitate, în ceea ce privește acest subiect, își demonstrează toată ignoranța de care sunt capabili. Astfel, anumiți psihiatri s-au dezechilibrat un pic cam mult în a clasifica sindromul de abduction ca fiind un sindrom de schizofrenie acută, confundându-l adesea cu sindromul de răpire falsă. Deci, cum se pot diferenția cele două aspecte, care pentru ochii neexperimentați lasă impresia că se pot suprapune? Spunând foarte clar care sunt diferențele dintre aceste două sindroame și prezentând caracteristicile specifice fiecăruia. Falsul răpit are mereu un raport optim cu răpitorii săi extratereștrii. "Extratereștrii sunt buni și l-au ales pe el pentru ceva care nu este foarte clar, dar care va fi clarificat în timp, de-a lungul următoarelor răpiri" - asta îi spun chiar extratereștrii. Extratereștrii și răpitul au un raport pozitiv. Bărbații și femeile nu se diferențiază în analiza fenomenului, dar ceea ce-i unește este viziunea religioasă a fenomenului ufologic pe care îl trăiesc. Extratereștrii sunt văzuți mai mult dintr-un punct de vedere cu precădere divin, ca ființe superioare, decât unul tehnologic. Subiecții care sunt victimele acestui sindrom de falsă răpire, la nivel mental sunt caracterizați de lipsa spiritului critic și a unei minime culturi, sunt cu toții religioși, unii în felul lor, și cred că divinitatea i-a ales pentru dintr-un motiv 91

oarecare, pentru care aceștia trebuie să fie considerați speciali - speciali în sens pozitiv, bineînțeles. Am dat peste tineri, cu vârsta între 15 și 17 ani, convinși că nu valorează prea mult în mediul familial, și care sublimă lipsa de interes față de ei din partea părinților cu cea pe care ar putea-o avea față de el extraterestrul. Deci, extraterestrul devine tatăl spiritual al băiatului, și, în fantezia acestuia din urmă, nu-l abandonează niciodată; și nu-l abandonează mai ales în acele momente în care figurile parentale sunt absente. Acest aspect îi unifică pe falșii răpiți cu cei care cred că o văd pe Fecioara Maria, figură în care, mai ales femeile, își văd propria mamă, nu doar pe cea spirituală, dar și pe cea fizică, figură care în viața reală este absentă sau nu este la înălțimea așteptărilor falsului clarvăzător. Există bărbați și femei adulți care sublimează lipsa de interes față de ei din partea sexului opus, prin contacte cu ființe extraterestre, bineînțeles că de sex opus. Extratereștrii nu numai că sunt asociați cu perfecțiunea mentală, dar și cu măreția fizică. Multe dintre aparițiile Ființelor de Lumină se pot încadra în acest sindrom, chiar dacă nu toate cazurile sunt explicite. Nu lipsesc descrierile raporturilor sexuale dintre falșii răpiți și extratereștri. Cel mai mult trebuie să se țină cont de comportamentul narcisist al subiectului, care consideră că se află în centrul atenției extratereștrilor-zei, pe când, în realitate, dacă zeii ar exista cu adevărat, nu și-ar pierde vremea cu noi, niște tereștri nesemnificativi. Ideea de recuperare a autoreferențialității pe care o are falsul răpit este foarte ușor de recunoscut, pentru că el tinde să se pună mereu pe el însuși în centrul povestirilor sale: "Extratereștrii mi-au spus...extratereștrii mi-au făcut...extratereștrii vor face astfel încât eu...când se vor întoarce să mă ia..." Trebuie să ținem cont că în ziua de astăzi persoanele vor cel mai mult să fie recunoscute de alții - să fie recunoscute în rolul lor de fii, părinți, profesioniști, amanți, etc. și de câte ori lipsește această recunoaștere, se declanșează sindromul de falsă răpire, pentru că subiectul tinde să reacționeze la această carență creând el însuși o figură fantastică, care să-l recompenseze și să-l recunoască în câmpul afectivității, al muncii, al relaționării sociale și orice alt domeniu. Diferența subtilă dintre un răpit fals și un răpit adevărat constă deci în faptul că primul știe cine este, dar se consideră prea puțin stimat de ceilalți, în realitate pentru că el însuși se subestimează la nivel inconștient. Crezând efectiv că valorează puțin și nu merită stima colegilor săi, el își creează o figură, de obicei din alt plan, uneori mistic, divin, extraterestru, care să poată substitui iubirea pe care practic nu o obține din partea lui însuși. 92

Însă adevăratul răpit, nu știe cine este în realitate și se prezintă cu grave crize de identitate a personalității. Aceste incertitudini asupra identității sale profunde pot fi recunoscute în frazele pe care acesta le pronunță: "Nu știu...uneori mi se pare că provin de pe altă planetă...Mereu am crezut că părinții mei nu erau părinții mei adevărați...Ființele umane îmi provoacă greață și eu nu am nimic de-a face cu ei..." și acestea nu se datorează unor probleme de schizofrenie, de altfel cu totul absente, cum demonstrează probele grafologice ale subiecților, ci se datorează cu totul altor experiențe pe care răpiții le-au trăit de-a lungul vieții lor. Dar despre acest aspect al problemei nu vreau să vorbesc acum, pentru că aici mă interesează să evidențiez cum este posibil să se deosebească cele două sindroame, în mod ușor și exact. Adevăratul răpit nu este niciodată religios dintr-un punct de vedere catolic, ci din contră, catolicismul îl scârbește, pe lângă asta, nu vrea să aibă nimic de-a face cu extratereștrii, chiar dacă, la o primă abordare, oscilează între două atitudini: "...mi-ar plăcea ca ei să se întoarcă...dar dacă se întorc îmi este frică..." Falsul răpit are doar o atitudine extrem de pozitivă față de extratereștri, speră ca ei să se întoarcă cât mai curând, și, uneori, să-l ia cu ei, vrând prin asta să exalte simbolismul premiului, premiu pe care umanitatea întreagă i-l neagă, dar pe care extratereștrii sunt dispuși să i-l ofere, recunoscându-l ca pe o ființă superioară. Dar cărui lucru se datorează până la urmă dihotomia atitudinii de fond pe care un răpit real o are față de extratereștri? Multor factori, dar unul dintre ele ar fi că extratereștrii, dacă pe de-o parte îi fac ce vor răpitului, împotriva voinței sale, terorizându-l de moarte, pe de altă parte încearcă să-l țină subjugat, uneori prin promisiuni false. În legătură cu asta trebuie ținut cont și de componenta multirasială a extratereștrilor. Majoritatea răpiților au intrat în contact cu mai multe rase, unele cu totul ostile, altele indiferente și altele care inspiră încredere, însă în spatele unei cortine de incertitudini, pe care chiar răpitul însuși le extrage din trăirile sale: "Dădeau impresia că țin la mine, dar uneori mă gândesc că nu este adevărat...e ca și cum ar vrea să mă facă să cred că țin la mine, dar în realitate este doar un teatru..." Falsul răpit nu are dubii - extratereștrii sunt buni și țin la el. Dar falșii răpiți, când povestesc experiențele lor, nu au amintirea senzațiilor din sfera emoțională, dând dovadă că le lipsește o parte importantă a amintirii. Se știe că o amintire falsă poate fi deosebiră de una adevărată, pentru că cea adevărată, contrar celei false, are și senzațiile, emoțiile și tot bagajul simțurilor, care au înregistrat mirosuri, temperaturi, culori, texturile materialelor atinse, gusturi, etc. În plus, răpiții falși, testați prin hipnoza regresivă, nu își amintesc nimic, comparativ cu cei adevărați, care își amintesc. 93

Chiar și răspunsurile Testului de Autoevaluare (TAV) sunt total divergente, în sensul că răpiții reali răspund pozitiv la întrebări, pe când cei falși răspund negativ, fără să mai vorbim despre probele obiective (cicatrice, implanturi, amintiri specifice), care lipsesc cu totul la cei care sunt falși răpiți. Există deci, trei tipologii diferite de abduction: • prima este sindromul adevărat de abduction (SDA) • a doua este sindromul de falsă răpire (SDFA) • a treia situație este simptomatologia de absență totală a trăirilor, fie ele reale sau imaginare, în legătură cu o răpire. Mi se pare că până astăzi, experții din acest sector, ufologii, psihologii sau psihiatrii, nu s-au deranjat să facă vreo diferență din acest punct de vedere, și, ca de obicei, acest lucru mi-a revenit mie.

CAZUL UNUI FIU UNIC ȘI A UNUI TATĂ DOMINATOR Într-o zi vine la mine un tânăr, înscris la Facultatea de Fizică, în anul I, care mă cunoștea de ceva timp și cu care chiar vorbisem un pic despre cercetările mele în legătură cu răpirile extraterestre. Îl cunoșteam de câțiva ani, dar nu-mi vorbise niciodată despre cazul său. În acea zi s-a confesat și mi-a povestit că merge la psiholog de vreo zece ani. Mi-a spus că înainte mersese la alt psiholog, care, la fel ca și cel din prezent, nu reușise să-i rezolve problemele. Mi-a spus apoi, că la vârsta de doi ani și jumătate, fusese dus pa psihiatrul infantil pentru niște crize foarte puternice, iscate fără un motiv aparent. Mă întreba, ca urmare a unor senzații fizice și psihice de-ale sale (vise deosebite, momente de frustrare și de panică puternică), dacă nu cumva fusese răpit de extratereștri. Mă întreba dacă starea sa de rău se datora unor motive exogene planetei Terra. Băiatul cunoștea cercetările mele și asta mă punea în dificultate în a-l trata ca pe ceilalți, pentru că putea să se fi lăsat influențat de conferințele mele. Oricum, am purtat cu el niște discuții preliminare și acesta mi-a povestit visele sale. Unul dintre vise era cu totul deosebit - el visa foarte des că este mic și că se joacă cu un fel de camionaș. La un moment dat camionașul i-a căzut pe pământ... 94

Băiatul era îngrozit de această scenă și a început să plângă în timp ce-mi povestea, dar fără să cunoască la nivel conștient motivul. Lăsa impresia că are amintiri despre o viață extraterestră (dar numai cu privire la Gri, ceea ce în cazurile mele nu apărea), susținea că este pasionat de astronomie de mic și că simțea că aparține de o altă lume - pe lângă asta, nu reușea să se integreze în lumea reală, având dificultăți cu partenerele sale în domeniul sexual, dar și în relaționarea cu prietenii săi. Nu reușea niciodată să termine ceea ce începea, chiar dacă la început lucra cu entuziasm și ardoare. Era de ajuns ca cineva să facă un mic reproș pentru a-l determina să cadă într-o criză depresivă foarte gravă. Diagnosticul psihiatrului era schizofrenie compulsivă. După ce am vorbit cu mama și cu psihologul actual, mi-am dat seama că nu ne aflam în fața unui răpit, ci în fața a ceva ce medicina actuală nu a știut să înțeleagă. Trauma declanșatoare era foarte evidentă și într-o ședință de clarificare i-am expus-o băiatului (Psihiatria și Psihologia modernă nu sunt de acord cu modul meu de a proceda, dar ca să vorbesc despre acest lucru ar dura prea mult și ar fi plictisitor, deci voi amâna pentru altă dată discursul despre raportul dintre subiectul traumatizat și rezolvarea traumei). Figura unui tată autoritar, care nu este niciodată dispus să-și vadă fiul greșind și cea a unei mame cu totul supusă, m-au condus, împreună cu alte elemente, să văd situația într-un mod cu totul diferit. Am descoperit, și cu ajutorul mamei, că episodul "camionașului" nu a fost un vis, ci o realitate uitată de tânăr și astfel am încercat să interpretez evenimentele: "Acum îți voi povesti cum cred eu că s-au petrecut lucrurile. Iar dacă lucrurile stau așa, inconștientul tău le va recunoaște ca fiind adevărat ceea ce spun, altfel ți se va părea că eu greșesc, pentru că realitatea obiectivă se află în interiorul tău și numai tu poți ști răspunsul corect. Tu erai mic și într-o zi te jucai cu camionașul tău, iar la un moment dat acesta a căzut pe jos. În acel moment s-a deschis pe neașteptate ușa de la camera ta și a intrat tatăl tău, care, dându-și seama că ai scăpat camionașul, s-a supărat pe tine, a luat camionașul și, într-un acces de nervi, l-a izbit de perete, rupându-l în mii de bucăți. Ceea ce a făcut tatăl tău în acel moment nu a fost doar să strice jucăria ta, ci a stricat-o într-un moment în care acesta reprezenta pentru tine un obiect tranzițional, asupra căruia tu îți revărsai iubirea, așa cum credeai tu că tatăl tău ar fi trebuit să facă cu tine, dar, din cauza incapacității sale, el nu știa cum să facă asta. 95

Deci, tatăl tău nu a izbit de perete o simplă jucărie, ci astfel l-a stricat și pe fiul său. De acolo, peste câțiva ani, fiul va dezvolta instincte ucigașe față de tatăl său." Tânărul a izbucnit într-un plâns infernal în timp ce eu îi spuneam că, din fericire, extratereștrii nu au aveau nicio legătură în cazul său și că problema sa se putea rezolva mult mai simplu decât o Interferență Extraterestră. El, la câteva ore de la discuția noastră, după ce s-a gândit la tot ce ne-am spus, mi-a trimis un mesaj telefonic care suna așa: "Mulțumesc! Este exact cum spui tu. Mi-ai salvat viața!" Dacă ai identificat cauza unei probleme nu înseamnă că ai eliminat problema în sine, ci înseamnă că te afli la jumătate de drum - din acest moment mai departe, din punct de vedere instituțional, nu era de datoria mea să continui. Băiatul nu termina niciodată ceea ce începea pentru că, imediat ce ar fi terminat ceva, ar fi fost supus înfricoșătoarei și insuportabilei judecăți paterne, cu posibilitatea redeschiderii rănii traumatice din acea zi din copilărie. Pe parcursul celor douăzeci de zile în care am discutat, tânărul abandonase cu succes toate terapiile psihiatrice impuse de medici.

O VOCE ÎN URECHEA DREAPTĂ

Vine la mine o doamnă, după ce a mers pe la foarte mulți specialiști, unii dintre ei fiind specialiști chiar și în știința paranormalului, dar fără ca cineva să-i rezolve definitiv problema. Doamna auzea niște voci, în general două, în interiorul urechii drepte și, într-un moment din viața sa, s-a întrebat dacă aceste voci nu ar putea proveni de la un microcip implantat de cineva pentru a o controla. În realitate, măsurătorile efectuate de un grup valid de cercetători din Bologna, cu care eu colaborez în mod activ, evidențiaseră că nu exista niciun microcip, chiar dacă, într-o anumită situație, fusese înregistrat un sunet asemănător cu vocea umană chiar în interiorul urechii drepte. Într-o discuție cu doamna în cauză, după ce am citit raportul medicilor, am început cu întrebările mele obișnuite, la nivel de PNL, am încercat să înțeleg exact care erau răspunsurile sale corporale și comportamentale. Am aflat că vocile, pe care doamna le auzea de-acum de ani de zile, păreau să aparțină rudelor sale - a tatălui său și a unei surori. În plus, doamna auzea aceste voci de când avusese o certă cumplită cu toți membri familiei sale. Era destul de clar din mișcările pe care doamna le făcea în timp ce răspundea la întrebări, că era vorba despre o puternică interferență din partea familiei sale cu privire la relația pe care ea o avea la momentul respectiv cu un amic de-al său. Ceva ce doamna nu vroia să spună făcuse astfel încât această relație să se întrerupă 96

contra voinței sale. Aceasta a fost urmată de o ceartă puternică, iar apoi au apărut vocile în ureche, despre care doamna spunea: "Au scopul de a mă controla în permanență - unde merg, ce fac, etc. Dacă nu sunt părinții mei, care de altfel acum sunt morți, atunci ar putea fi vreun extraterestru sau vreun experiment militar..." Doamna mi-a atras atenția și asupra unei operații chirurgicale pe care a suferit-o cu câțiva ani înainte pentru extirparea uterului. Ea credea că această operație este legată cumva de vocile din ureche. În timp ce vorbea, își mișca privirea în direcția care indica activarea mecanismului de recepție a vocilor interioare, asemenea celor care vorbesc cu ei înșiși, în interiorul lor (R. Bandler, J. Grinder în IPNOSI E TRASFORMAZIONE, pag.250, Astrolabio, Roma,1983) - era chiar ea cea care producea sunetele pe care le asculta în acel moment. Femeia căuta toate dovezile și explicațiile posibile și imposibile, prefăcându-se că vrea să găsească adevărata cauză a acestui deranj urlător intern; spunea că vrea să găsească o rezolvare pentru această problemă, dar în realitate nu dorea să devină conștientă de trauma care produsese apariția vocilor. Și în acest caz i-am spus doamnei foarte sincer ce părere am despre situația sa: "Acum vă voi spune cum s-au petrecut lucrurile după părerea mea. Dumneavoastră ați rămas foarte tulburată de intervenția familiei dumneavoastră în vița dumneavoastră sentimentală și îi acuzați pe membrii familiei că nu v-au permis să fiți o femeie fericită și mamă a unor fii. Din acea zi dumneavoastră v-ați urât familia și vocile lor. Nu ați încetat să-i urâți nici măcar pentru o clipă, până ați ajuns să vă bucurați în mod masochist de retrăirea durerii pe care v-a provocat-o acea situație (doamna care o grafie caracterizată de o parafă, numită de anumiți autori "a masochismului". Beretta în LA SCRITTURA, Sonzogno, Milano 1993; M. Maero în IL TEST DELLA SCRITTURA, ANIPADS, Torino, 1984). Singurul mod de a retrăi încontinuu acea durere, care vă dă satisfacția de a reînnoi, într-o roată temporală infinită, ura pentru rudele dumneavoastră, constă în a reproduce pentru totdeauna vocile lor în urechea dreaptă. Doar așa vă veți putea aminti și reînnoi în fiecare zi ura față de cei care v-au împiedicat să aveți o viață afectivă adevărată." Doamna m-a privit, s-a gândit la asta în tăcere pentru câteva clipe, apoi mi-a spus: "Da. Poate. Dacă în interiorul meu nu există niciun microcip, poate că...este așa cum spuneți dumneavoastră. Bineînțeles, sunt de acord cu ceea ce spuneți." În concluzie, am îndemnat-o pe doamnă să se privească cu sinceritate în interior și să găsească răspunsul corect, fără să lase nimic de-o parte.

97

EXTRATEREȘTRI PERTURBATORI ȘI FENOMENE PARANORMALE

Într-o zi, am mers într-un oraș din nordul Italiei să vorbim cu o tânără doamnă care, de ceva timp, avea parte de turbulențe foarte mari. Îmi spunea că în casă sertarele se deschideau singure, luminile se aprindeau singure și apoi se întâmplau tot felul de lucruri ciudate. Totul a început să se întâmple de când ea a văzut într-o seară două figuri luminoase în camera sa. Femeia era foarte religioasă și susținea că putea fi vorba de Iisus, sau de extratereștri buni care au venit s-o salveze. Ea se ruga foarte mult. Extratereștri, sau cei care erau cauza evenimentelor de natură paranormală care se petreceau în casa ei, pentru că, înainte de apariția lor, cu câțiva ani în urmă, totul era în regulă. Femeia, tânără și prea puțin educată, avea o fiică și trăia cu mama sa, într-un context psihologic de genul "primul tip de femeie după Neumann", unde figurile masculine erau cu totul absente. După primele întrebări, a ieșit imediat la suprafață o trăire în care ea povestea că în copilărie a fost violată de unchi. Analiza grafologică evidenția această posibilitate. Chiar și modul în care se îmbrăca femeia - în nuanțe puternice de roșu - și machiajul puternic, reprezentau prodromul unui proces de castrare a propriului animus (partea sa masculină). Fenomenele ciudate începuseră când ea, într-o seară, se apucase să se roage intens pentru că vroia să-și ierte unchiul pentru ceea ce îi făcuse în copilărie. Din acel moment nu a mai putut să trăiască normal, pentru că rugile sale atrăseseră atenția extratereștrilor care doreau să o ajute. Exista o contradicție evidentă în declarația că extratereștrii pe de-o parte o ajutau, iar pe de altă parte o deranjau, dar femeia nu ținea cont de asta. Și în acest caz, ca de obicei, am expus concluziile cercetării mele direct celei interesate. Trauma provocată de violența carnală suferită era probabil cauza pentru tot ce se întâmpla. Ea, fiind foarte religioasă, încercase să se roage pentru a-și rezolva problema. Prin iertare, a crezut, conform normelor catolice, că se putea elibera și de angoasa amintirii acelei experiențe. În realitate, femeile tind să se culpabilizeze când sunt violate, și, încercând să ierte, ea credea că putea îndepărta și cauza propriei suferințe, ștergând vina pe care o produsese violul. Ea încercase, dar, după rugăciuni, era clar că ceva nu funcționase. Inconștientul său nu accepta niciun fel de iertare pentru ceea ce se întâmplase și se rebela față de însăși ideea de iertare. Astfel, acestuia nu-i rămânea decât să creeze artificiul venirii extratereștrilor, sau a lui Iisus în persoană, pentru a o ajuta să ierte pe cineva, pe care în realitate ea nu avea nicio intenție s-o ierte. Am sfătuit-o să meargă la câteva ședințe la psiholog, sperând că lipsa aproape totală de cultură nu i-ar fi blocat drumul către o înțelegere 98

mai profundă față de ea însăși, mereu necesară pentru a recăpăta complet conceptul de realitate. Am relatat aceste episoade pentru a demonstra că eu nu cred mereu că licuricii sunt lanterne și nu am chef totdeauna să văd OZN-uri și extratereștrii în spatele fiecărui vis sau comportament anormal. Trebuie însă să subliniez că marea majoritate (cam 96% ) a celor care mi s-au adresat aveau cu adevărat probleme de Interferențe Extraterestre, probleme pe care astăzi nicio structură medicochirurgicală sau de sănătate mentală nu este capabilă să o înfrunte. Dar și mulțumită numărului mic de cazuri anormale, am putut totuși să evaluez mai bine, și apoi să-i recunosc pe adevărații răpiți de cei care sunt afectați de sindromul de falsă răpire (SDFA). În realitate, aceste cercetări se fac prin experimentări la locul faptei, nu în spatele unui teanc de cărți, adunate pe un birou pentru a crea o barieră de netrecut între analist și pacient!

TEST DE AUTOEVALUARE (TAV - rev. 4.3)

În studiul fenomenelor de Interferență Extraterestră (IE), am realizat o procedură specifică, care prevede efectuarea unui interviu preliminar împreună cu presupusul răpit, pe parcursul căruia, se încearcă a se stabili dacă subiectul a fost cu adevărat răpit, sau dacă are dereglări de tip schizoid. Unul dintre primele teste la care este supus noul subiect constă într-un set de întrebări la care acesta trebuie să răspundă. Dacă acesta răspunde pozitiv la zeci și zeci de întrebări, atunci începem să credem că cel pe care îl analizăm s-ar putea să fi fost obiectul interesului din partea unor entități extraterestre și se continuă cu alte tipuri de teste. Testul, sau mai bine zis seria de întrebări care trebuie puse potențialului răpit, s-au născut din necesitatea de a ști rapid dacă se merită să continuăm investigația, sau dacă este cazul să-i spunem subiectului că, spre norocul său, nu a avut nimic de-a face cu extratereștri. Un astfel de examen rapid a fost necesar pentru că numărul mare de persoane pe care trebuia să le analizăm ne obliga să oferim un răspuns sigur într-un timp foarte scurt. Iar unul dintre principalele scopuri pe care le urmăream era tocmai acela de a-i comunica imediat subiectului ce părere avem despre cazul său. Nu ne putem permite să adoptăm metode tendențioase, neclare, lungi și mai ales ineficace, ca cele utilizate de unele grupuri ufologice care, fiind formate din diletanți incompetenți în ceea ce privește aceste tematici, nu sunt capabile să ofere răpitului niciun răspuns serios. 99

Ceea ce vreau să spun este că în ultimi ani am fost solicitat pentru a rezolva cazuri de răpire care, deși fuseseră deja analizate de CUN și de Parsec, nu ajunseseră la nicio concluzie. Cu alte cuvinte, subiectul care ceruse sfatul acestor instituții nu primise un răspuns definitiv, sau, mai rău, nici măcar nu-l testaseră pentru a vedea dacă este sau nu ceva real. Cel care îmi cerea această consultanță ulterioară era, de obicei, cineva de la CUN, care astfel confirma cât de puțină încredere are în mijloacele de cercetare și în experiența celor de la Parsec. Odată, m-am trezit în fața unui subiect căruia, după ce a fost analizat de cei la Parsec, i s-a spus că nu este răpit, dar că fenomenele sale derivau de la niște farmece (sic!) care i se făcuseră. Nu-mi place să verific munca altora, dar în acel caz nu am putut să nu constat (din discuția preliminară pe care am purtat-o cu această persoană) că mă aflu în fața unui caz de violență carnală, trăită la o etate infantilă în nucleul familial, din partea unchiului femeii în cauză. Vorbind cu femeia, care dădea semne grave de schizofrenie disociativă a personalității, am întrebat-o dacă cu cei de la Parsec a discutat această problemă, dar mi-a spus că nimeni nu o întrebase nimic în acest sens. Pe scurt, cei de la Parsec, nu și-au dat seama că femeia fusese obiectul unei violențe carnale în nucleul familial. Cu acea ocazie, cineva din CUN m-a rugat să reanalizez cazul și, astfel, după schimbul epistolar obișnuit, urmat de un interviu de două ore, i-am prezentat subiectului versiunea mea asupra faptelor, așa cum am crezut că trebuie să procedez. M-am trezit în situația jenantă de a fi nevoit să verific, tocmai la cererea membrilor CUN, modul de operare al propriilor investigatori cu privire la acel caz; asta îmi crea neplăcere, neliniște și un sentiment de impotență, mai ales pentru că timpul trecea iar eu vedeam persoane care, doar pentru că nu m-au ascultat la timpul potrivit, acum pierdeau timp prețios în spatele unor metodologii improbabile, perimate și inadecvate, pe care eu le consider total ineficiente. Nu este de datoria mea să judec munca altora, dar impresia că eu eram singurul care înțelegea ceva din toate acestea era foarte puternică! Cu cât se repetau mai mult aceste episoade, cu atât mai mult eu încercam să ies din acea situație. Până la urmă eu aveam problemele mele cu care mă confruntam și nu aveam niciun chef să bag capul în sacul CUN-ului, de care, sincer să fiu, chiar nu mă interesa. Setul de întrebări care îi erau puse posibilului răpit în timpul interviului inițial devenea tot cam complex, în baza a ceea ce povesteau răpiții, a experiențelor comune pe care ei le relatau și a senzațiilor comune pe care aceștia le simțeau înainte și după propria experiență de răpire. 100

Nu m-am inspirat din alte chestionare care circulau pe internet și nici din cel al doctorului Boylan, care era prieten cu doamna Paola Harris, dar și un mare incompetent în materie de psihologie. Sincer să fiu, nu știu dacă incompetența acestui domn în acest domeniu se datora faptului că era american, fiind deci prea puțin cult față de școala de psihologie europeană, sau pentru că este, așa cum el însuși se definește în articolele și interviurile sale, un "contactat". În realitate, cine se află în interiorul sistemului pe care îl studiază, el însuși suferind o răpire, după părerea mea, nu poate să fie un investigator al fenomenului, pentru că are o viziunea închisă în jurul propriului EU. Acesta se comportă ca un student la medicină care studiază psihiatria pentru a-și rezolva propriile probleme pe care le are în interior, nereușind să recunoască cauzele acestora la nivel conștient și sperând să le înțeleagă prin examinarea pacienților săi. Italia psihiatrilor și psihologilor este plină de astfel de indivizi. Și aici, la noi, anumiți hipnologi care s-au interesat pe problema abduction aveau același comportament ca Boylan și se aruncau într-un misticism tehnico-religios, care vedea extraterestrul ca fiind bun și evoluat și punct de vedere spiritual și tehnologic, care, deci, dacă îi făcea omului ceva, o făcea pentru a-i mări și lui conștiința. Mai târziu, s-a descoperit că acei hipnologi erau și ei răpiți, împreună cu toată familia lor. Sindromul descris mai sus este cel pe care-l prezenta și ufologul latinoamerican Dante Minazzoli, care susținea că dacă extratereștrii sunt buni, comuniștii fiind și ei buni, înseamnă că extratereștrii erau marxiști. Testul propus în această lucrare este perfecționat, pentru că a fost verifica pe zeci și zeci de subiecți, fiind deci foarte sigur. Nu este vorba de zeci și zeci de întrebări, ca în testele făcute de americanii Derrel Sims, Budd Hopkins, David Jacobs, sau de întrebări ciudate, ca în cazul lui Boylan, ci de niște întrebări simple, care uneori lasă impresia că nu au nicio legătură cu fenomenul care se studiază. De fapt, eu cred că, cu cât un test este mai complicat, cu atât mai mult atestă că cel care l-a scris nu cunoaște fenomenologia pe care încearcă să o identifice. Prin urmare, el este constrâns să lărgească numărul întrebărilor, pentru a încerca să încadreze într-un context mai amplu subiectul pe care îl studiază. Cu cât contextul este mai amplu, cu atât mai mult răpitul va putea fi prins în năvodul cazuisticii. Da, dar procedând așa prinzi și alți pești în afară de cei pe care vrei să-i pescuiești. Este clar că pentru a pescui un singur tip de pește, trebuie să se aleagă năvoadele potrivite pentru a prinde doar acel tip de pește. În plus, trebuie să cunoști foarte bine forma și dimensiunile peștelui pe care vrei să-l pescuiești. 101

Cine nu cunoaște aceste ultime detalii folosește o plasă cu care prinde toți peștii. Cel care deja a pescuit mulți pești de tipul dorit, le cunoaște foarte bine caracteristicile și testul reprezintă un năvod construit pe măsură, doar pentru acel tip de pești. Testul propus conține un număr de întrebări care tinde să producă, la nivel inconștient, evocarea trăirilor răpiților și ar trebui să fie propus de cineva care să cunoască programarea neurolingvistică și care să fie capabil să valideze reacțiile gesticulare ale celui examinat; acest test poate fi făcut și de unul singur, fără asistență, pentru că răspunsurile sunt oricum ascunse în pliurile existenței personale, iar subiectul care se autoexaminează nu le poate masca. La finalul testului, subiectul și-a interogat propriul Inconștient, adică pe cel care cunoaște adevărul și, în interiorul său, va suspecta că face parte din cazuistica răpiților, sau nu, pe baza anumitor solicitări pe care Conștientul său nu-l percepe, dar Inconștientul său le suspectează la nivel profund. Testul este valid doar dacă cel care îl face este sănătos mintal, pentru că în caz contrar se obține același efect ca în cazul celui care, deschizând enciclopedia medicală, descoperă că are toate simptomele tuturor bolilor despre care citește. Încă o dată este evident că răpitul nu trebuie considerat un bolnav și deci nu trebuie vindecat, ci trebuie susținut în a înțelege experiențele pe care le-a trăit, fără a le împinge spre domeniul fantastic, ci acceptându-le în mediul real prin construcția unor modele mentale noi și adecvate. Publicarea acestei serii de întrebări preliminare, care fac parte dintr-o procedură deja standardizată, folosește la a permite tuturor să răspundă și, dacă simt nevoia, să ne contacteze pentru aprofundarea cazului. La origine, testul s-a născut ca un examen oral, în care, printr-un anumit software, se măsura tensiunea corzilor vocale ale subiectului examinat. În timpul examenului, i se cere subiectului și să deseneze ceva simplu - un cer înstelat și o mare cu valuri. Desenul, care în realitate este un test proiectant, numit “Test di Stelle ed Onde della Lallemand”, poate fi efectuat de oricine, indiferent dacă este copil sau adult, și este independent de cultura subiectului examinat. Decizia de a publica acest test își are originea în faptul că unii dintre cei care au citit articolele mele mi-au scris, pentru că se regăseau în multe dintre descrierile sindromului de răpire extraterestră – cu acest set de întrebări, aceste persoane ar putea cumva să-și facă o idee, probabil că și aceasta confuză, dar oricum mai precisă, față de un astfel de sindrom (SDA).

102

Test de Autoevaluare (TAV) versiunea 4.3 (vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email: Sex: Vârstă: Oraș: Acest test a mai fost evaluat de către cineva înainte? Dacă a mai fost evaluat, de către cine? (datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care? 2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi? 3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut? 4. Ai suferit crize depresive? 5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?

103

6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? 7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? 8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche, un ochi sau în organele genitale? 9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi? Dacă da: a)Cât de înaltă era? b) Cum era îmbrăcată? c) Ce miros avea? d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea? e) Cum era craniul său? f) Cum era părul? g) Ce culoare avea pielea sa? h) Cum comunica cu tine? i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă? 10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben? 11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? 12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? 13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? 14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? 15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici? Dacă da: a)Cât erau de înalte? b)Cum erau îmbrăcate? c)Ce miros aveau? d)Câte degete aveau și cum arătau acestea? e)Cum era craniul? f)Cum era părul? g)Ce culoare avea pielea? h)Cum comunicau cu tine? i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? 16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran? 104

17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? 18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? 19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? 20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Dacă ești de sex masculin: a)Puteai interacționa cu ea? b)Te puteai mișca? c)Puteai mișca ochii? d)Cât de înaltă era creatura? e)Câte degete avea la mâini? f) Cum arăta chipul său? g)Cum avea părul? h) Ai avut erecție? i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin: a)Cât era de înalt? b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? c) A acționat împotriva voinței tale? d)Câte ființe erau prezente? e)Li se putea distinge chipul? f)Ți-au luat sânge? g) Era o situație stresantă? h) Era o situație normală? i) Era o situație plăcută? 21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? 22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? 23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? 24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ? 25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? 26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii? 105

27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie? 28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate? 29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? 30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? 31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? 32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete? 33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior? 34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? 35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? 36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? 37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)? 38. Ai visat vreodată militari? 39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? 40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau? 41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? 42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? 43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? 44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? 45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? 46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? 47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru? 48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? 49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, 106

la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? 50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? 51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? 52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? 53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era? 54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și unde se aflau? 55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? 56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? 57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? 60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva? 61. Ți se întâmplă să: a) să nu poți deosebi dreapta de stânga? 107

b) să faci erori de ortografie când scrii? c) să îți amintești sau să visezi lucrurile invers, ca și cum le-ai vedea în oglindă? d) să nu poți face adunări în minte, trebuind să scrii sau să îți folosești degetele? e)confunzi numerele, scriind "59" ca "95" sau "69" ca "96"? f)confunzi literele citind sau scriind "b" în loc de "d", "m" în loc"n", "p" în loc de "q" și invers? La finalul testului fă un desen care să conțină : CERUL ÎNSTELAT ȘI MAREA CU VALURI

108

HIPNOZA ȘI RĂPIRILE EXTRATERESTRE CITITORUL DE DATE CEREBRALE

După ce am scris multe lucrări despre problema răpirilor extraterestre și după ce am luat în considerație multe semne de întrebare în legătură cu metodologia utilizată de mine în cercetările pe care le efectuam, acum ar fi cazul să clarific această situație, răspunzând foarte clar la întrebarea : Hipnoza regresivă poate fi un instrument util pentru obținerea unor informații sigure despre răpirile extraterestre? Încă o dată, cei care ar trebui să se ocupe de acest lucru, adică cei care se autodefinesc ca fiind ufologi sau psihologi, evită să dea niște explicații clare. Există două fenomene în această direcție - hipnoza pe de o parte și răpirile extraterestre pe de alta. Le-am utilizat pe amândouă pentru o confirmare reciprocă. Am folosit aceeași metodă pe care a utilizat-o la timpul său și câștigătorul Premiului Nobel în Chimie, Emil Fisher, pentru a determina configurația absolută a atomilor de carbon din glucoză. Studiind doar glucoza el nu ar fi reușit niciodată să stabilească configurația absolută. Nu ar fi reușit fără utilizarea unor tehnici chimico-fizice, cum ar fi razele X, dar oricum obține rezultatul corect, pentru că, în timp ce încerca să determine structura glucozei, a fost capabil, în mod automat, să determine și structura altui zahăr, pentru că al doilea atom de carbon din glucoză avea aceeași configurație absolută cu al patrulea atom de carbon din cealaltă glucoză, pe când acesta din urmă avea al doilea atom de carbon cu aceeași configurație absolută cu cel de-al patrulea din glucoză. Destul de complicat, nu-i așa? Acest joculeț a fost suficient pentru a-i garanta lui Fisher Premiul Nobel. Dacă nu ar fi existat hipnoza, nu ar exista nici răpirile extraterestre, dar și situația opusă este adevărată. De fapt, dacă nu ar fi fost posibil să se acceseze memoriile răpiților prin intermediul tehnicilor hipnotice, din cauza lipsei unui raport între hipnoză și realitatea obiectivă, atunci hipnoza nu ar fi existat și ar fi fost redusă la o situație insolită, în care cineva, sub impulsul unor solicitări, inventează tot felul de lucruri, trăiri și alte chestii. Atunci hipnoza ar fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât o metodă inofensivă prin care să se poată obține echivalentul unor numere extrase la întâmplare de un calculator capabil să furnizeze numere. Există însă o complicație - în acest caz, computerul, nu s-ar limita să emită numere la întâmplare, dar uneori ar face și afirmații absolut incontestabile și uneori ar emite unele absolut false. În hipnoză, o persoană poate spune, de exemplu, că numele său este cel corect, declarând astfel adevărul, dar se întâmplă și să spună că este altcineva, făcând astfel declarații false (deci, excluzând a priori orice altă 109

interpretare). Acest exemplu simplu i-a fost suficient societății ufologice englezești BUFORA pentru a susține că răpirile extraterestre nu puteau fi studiate cu tehnicile de hipnoză regresivă și, astfel, continuând să meargă pe acest drum, ufologii englezi au abandonat în grabă acest mod de investigare. Atunci trebuie să ne întrebăm cum de în Italia s-a continuat cu această tehnică dacă aceasta nu este de încredere? În mod ciudat, tehnica devine de neîncredere doar când se încearcă reamintirea unor întâmplări legate de operațiunile de răpire extraterestră, dar dacă se aduc la lumină episoade din viețile trecute sau din viața cotidiană, atunci hipnoza devine fiabilă. Lawrence Sparks, într-un tratat mai vechi despre autohipnoză, spune că o pacientă de-a sa a reușit să-și amintească tot filmul Pe aripile vântului în câteva zeci de secunde, povestindu-l pe tot la finalul hipnozei, cu detalii atât de vii, încât până și ea însăși a fost impresionată. În acel caz hipnoza a permis accesul la memoria persoanei, permițând retrăirea amintirilor cu o mare claritate. Atunci înseamnă că hipnoza poate accesa procese mnemonice, făcându-le să iasă iar la suprafață? Da! Asta doar dacă amintirile nu au legătură cu extratereștrii, ar spune cei de la BUFORA. Starea hipnotică poate altera stimulii celor cinci simțuri, amplificându-i sau atenuându-i. Hipnoza poate fi utilizată pentru a îndepărta durerea în anumite practici medicale, cum ar fi extracțiile dentare sau alte operații chirurgicale mici. Profesorul Sodaro demonstrează asta în fiecare zi la Roma. Păi atunci, dacă se pot altera simțurile, se poate altera și rezultatul activității celor cinci simțuri, adică amintirea unui eveniment? Amintirea unui eveniment oarecare se bazează pe stocarea în creier a unor date care vin din exteriorul corpului; astfel de date, acustice, vizuale, gustative, și de alte tipuri, pot intra în creier din exterior prin intermediul receptorilor biologici ai corpului. Deci se poate altera realitatea inducând niște amintiri oportune în răpit? Dacă ar fi așa, hipnoza ar impune acordul celui hipnotizat ca hipnologul să-i poată manipula senzațiile. În plus, cel hipnotizat ar putea, și dintr-o necesitate personală, să automanipuleze propriile senzații, oferind răspunsuri eronate la solicitările hipnologului. Este oare posibil ca nimeni să nu se fi ocupat de clarificarea acestor lucruri? Atunci, hai să facem noi acest lucru, o dată și pentru totdeauna. Creierul uman este ca o memorie pe care se poate doar scrie (ROM, ca un Compact Disk), în sensul că memoria umană nu poate fi ștearsă, ca apoi să se rescrie altceva deasupra. De fapt, ștergerea poate fi efectuată, dar produce și distrugerea procesului neuronal, care nu mai poate fi utilizat pentru o scriere ulterioară. Cu alte cuvinte, 110

dacă se dorește ștergerea amintirii unui eveniment, trebuie distrusă zona din creier care îi corespunde, provocând astfel și defectarea sistemului de elaborare și memorare a persoanei supuse ștergerii. Însă, se pot adăuga informații ulterioare, și ceea ce se poate schimba la finalul jocului nu este amintirea, ci valoarea pe care persoana o dă amintirii în sine. Persoana este critică în ceea ce privește propriile amintiri și nu poate să le retrăiască fără emoții, dar emoțiile se pot modifica în sens pozitiv sau negativ, în funcție de detaliile care sunt adăugate ulterior, care permit o reelaborare într-un sens sau altul. "Prietena mea m-a părăsit". Această amintire va fi imediat elaborată într-un anumit fel, dar, dacă după douăzeci de ani s-au adăugat alte elemente la prima amintire, modul în care este privit acel episod se poate schimba complet. Structura gândirii este separată de ce a memorării. În creierul uman elaborarea informației și informația în sine sunt separate și au o viață autonomă. Atunci haideți să ne concentrăm atenția pe informația memorată, care se pare că are o valoare aproape absolută, pe când gândirea pare să fie cu totul relativă. Mintea inconștientă ( nu cea subconștientă - n.a.) parcă ar spune: "Așa s-a întâmplat și cu asta, basta!" Dar ce este în realitate conținutul amintirii? Amintirea este tot ceea ce este introdus în creier prin intermediul intrărilor externe. Creierul-computer are o tastatură, un modem, o conexiune la rețea și un scaner? Acelea sunt intrările externe, de la care pleacă semnalele care sunt memorate. Pentru creier, intrările externe sunt ochii, nasul, cerul gurii, pielea, urechile și toate părțile corpului care pot emite semnale condiționate de mediul care înconjoară corpul. Amintirea nu este reprezentată, cum s-ar putea gândi cineva, de simpla înregistrare a întâmplărilor, ci este ceva mai mult. Există multe canale de înregistrare - vizual, sonor, tactic, olfactiv, gustativ, termic, etc. Există și un canal, care este foarte important și care înregistrează emoțiile puternice pe care le simțim în timpul unui eveniment. Ansamblul canalelor de înregistrare produce, când acestea sunt citite toate împreună, o amintire atotcuprinzătoare, nu doar una parțială. Deci, dacă răpitul retrăiește în hipnoză o răpire extraterestră, dar nu are nicio amintire a senzațiilor pe care le-a trăit atunci, înseamnă că este foarte probabil ca acesta să-și inventeze întreaga poveste. În cazuri excepționale lipsește unul dintre canale, pentru că persoana este pusă într-o astfel de situație, încât nu poate să efectueze înregistrarea. De exemplu, dacă îi este pusă pe cap o cască care nu-i permită să vadă, persoana în cauză, amintindu-și acea trăire, nu va putea oferi informațiile care țin de vedere. 111

Atunci de ce hipnologul poate sugera situații pe care subiectul hipnotizat nu le-a trăit niciodată? De exemplu, poate să-i spună că este înconjurat de un roi de albine care îl înțeapă foarte rău, iar el va începe să țipe și să agite brațele în tentativa de a goni insectele care nu există decât în mintea sa. Ce se întâmplă? Foarte simplu! Subiectul hipnotizat are simțurile complet blocate de către hipnolog, care îl pune adesea să țină ochii închiși, să nu se miște și să asculte doar vocea sa, tocmai pentru ca "realitatea" să nu strice efectele hipnotice. Anumite teste efectuate în timpul unei ședințe de hipnoză vor demonstra că subiectul, dacă este în hipnoză profundă, manifestă analgezie totală în întregul corp. În acest moment, sfera Conștientului subiectului, adică simțurile sale, sunt inactive, într-o stare pe percepție alterată. Al doilea nivel de obținere și identificare a datelor, Subconștientul, a fost adormit de către hipnolog prin diferite tehnici. În Subconștient se află capacitatea critică și mediatoare, iar din acest motiv, subiectul aflat în hipnoză profundă, neavând Subconștientul activat, nu mai are posibilitatea de a critica informațiile care intră și nu poate judeca dacă acestea sunt adevărate sau false. Singurul care nu doarme niciodată și care este activ chiar și în hipnoză profundă este Inconștientul, adică Super Eul. Acest nivel de cunoaștere parțială nu știe ce este minciuna, pentru că nu este structurat pentru a minți - spune mereu ce gândește, chiar dacă aproape întotdeauna acesta lucru este deranjant. Se spune adesea că subiectul nu poate minți în hipnoză și asta este parțial adevărat, pentru că o astfel de caracteristică este legată doar de conformația Inconștientului.

112

Ființele vii antice nu aveau Subconștientul structurat, pentru că nu aveau nevoie de el, mai ales pentru că nu erau capabili să trăiască în clanuri. Când omul a evoluat, ajungând la ceea ce este astăzi, a fost nevoit să trăiască în societăți mari, iar creierul său a dezvoltat un sistem de filtrare a senzațiilor, adică Subconștientul, care nu numai că l-a ajutat să-și dezvolte capacitatea critică, dar i-a permis și să spună minciuni. Minciunile sunt necesare pentru a supraviețui într-o societate care, fiind constituită din reguli, vrea ca acestea să fie respectate. Dacă mi-ar fi antipatic șeful și eu nu aș avea Subconștient, când l-aș vedea, i-aș spune asta în față, pentru că Super Eul meu nu ar da doi bani pe convenții și s-ar manifesta cum este în realitate. Dar Subconștientul intră în joc și mediază comportamentul meu, făcându-mă capabil să-l întâmpin în fiecare dimineață pe seful meu cu un zâmbet amplu, pe când în interiorul meu visez la momentul când voi merge la înmormântarea sa. În principiu, când un hipnolog îi spune subiectului hipnotizat că este înconjurat de un roi de albine care înțeapă, acesta nu are puse în funcțiune propriile simțuri (Conștient) și nici Subconștientul, singurul care este capabil să înțeleagă dacă la mijloc este o păcăleală, având activ doar Inconștientul, adică doar o parte din marea memorie, care nu este capabil să verifice datele care intră. În acest context, simțurile subiectului hipnotizat sunt constituite de către hipnolog, care poate să-i spună că afară este timp frumos sau urât, pentru că cel hipnotizat nu este capabil să perceapă "realitatea". Răspunsul subiectului hipnotizat, și în acest caz, nu se poate defini ca fiind greșit, ci corect față de informațiile care i-au fost introduse și pe care le are la dispoziție. Cu alte cuvinte, Inconștientul spune mereu ceea ce crede că este real. Din acest exemplu, de-a dreptul banal, se trage o concluzie importantă hipnologul poate păcăli Inconștientul subiectului cu sugestii hipnotice care au de-a face cu prezentul, sau, mai bine spus, cu intrările din prezent, adică cele care sunt introduse în timpul hipnozei, dar nu poate modifica intrările deja înregistrate în memorie, care pot să fie doar citite și care reprezintă ceea ce s-a întâmplat în trecut. În creier nu se poate înregistra ceva peste o altă înregistrare, ci este posibil doar să se facă o nouă înregistrare! Însă în timp ce se efectuează această operațiune, în subiectul hipnotizat trebuie să se introducă cumva și înregistrările a ceea ce a văzut, ascultat, mirosit, etc., adică ceea "ce a trăit în mod real", pentru că altfel această experiență falsă nu va trece de filtrul unei hipnoze succesive, menită să stabilească realitatea evenimentului. În ziua de astăzi se pare că acest lucru nu se poate realiza cu ușurință. Subiectul hipnotizat, când este interogat în legătură cu niște experiențe trecute, le va povesti așa cum le-a trăit și nimeni nu va putea să-i altereze informațiile memorate. Când se încearcă abaterea subiecților de la amintirea corectă, aceștia răspund, spunându-i hipnologului că greșește și că lucrurile s-au 113

petrecut cum spun ei și nu cum vrea hipnologul, ceea ce demonstrează clar că trăirile sunt imposibil de modificat. Dar cum poate fi păcălit subiectul hipnotizat, ca urmare fiind păcălit și hipnologul? În subiectul hipnotizat acționează, dacă putem spune așa, patru nivele de existență - Corpul, Mintea, Spiritul și Sufletul, fiecare dintre acestea putând ajunge la nivele diferite de hipnoză. Putem hipnotiza doar Corpul sau Mintea, sau, cu puțină experiență, doar Sufletul sau Spiritul, așa cum le-am definit în lucrările precedente (voi clarifica imediat acest subiect), dar problema este următoarea: Se pot hipnotiza concomitent toate cele patru componente ale conștiinței răpitului, sau doar una pe rând? Eu tind să verific o singură componentă pe rând, fără să le verific pe toate, sau, cel puțin până acum nu am verificat acest aspect al problemei. Și când ne dăm seama că în răpit locuiește o Ființă de Lumină sau aul tip de parazit extraterestru? În timpul ședințelor de hipnoză mi-am dat seama că acea Ființă de Lumină (Lux) spune minciuni și încearcă să păcălească mecanismul hipnotic, răspunzând mereu doar în favoarea sa sau oferind răspunsuri mincinoase. Am observat de mai multe ori că subiectul hipnotizat nu spunea adevărul; mecanismul se activa în răpiții care găzduiau o Ființă de Lumină și doar după ce primele hipnoze se desfășuraseră în mod normal. În baza experienței mele, se pare că Ființa de Lumină nu este interesată de primele hipnoze, acesta neintervenind imediat, ci doar când își dă seama că metodele utilizate în hipnoză riscă să dezvăluie existența sa și rolul pe care aceasta îl are la nivel cosmic. Însă Ființa de Lumină, interacționând cu corpul subiectului hipnotizat se dă de gol, pentru că, utilizând instrumente caracteristice Programării Neurolingvistice, se observă o distonie în mișcările corpului, și mai ales în tonul vocii. Cu alte cuvinte, ceea ce subiectul spune în hipnoză nu este acompaniat de atitudinea emotivă corectă. Nu este greu de observat această dihotomie comportamentală și acest lucru ne permite să-i punem Ființei de Lumină întrebări menite să o dea de gol, lucru care se întâmplă aproape mereu. Nu vreau să dau prea multe detalii în acest sens, pentru că nu a venit încă momentul să ne prezentăm așii din mânecă, dar cu ajutorul acestei tehnici am putut verifica prezența în răpiți a Ființelor de Lumină și a altor paraziți, cum ar fi MEA sau Șase degete. Un alt mecanism de peseudo-modificare comportamentală se poate observa și când sunt prezente Memoriile Extraterestre Active (MEA). În răpit nu există doar conștiința extraterestrului, dar și memoria și conștiința Sufletului și a Spiritului, fiecare dintre acestea participând la reconstruirea evenimentelor. 114

În unele cazuri, dacă nu suntem foarte atenți la mecanismul hipnotic, ne trezim în fața unor trăiri ale Spiritului și putem crede că subiectul hipnotizat minte, pentru că vorbește despre situații absurde, despre locuri inexistente, despre ființe cu trăsături alterate și despre experiențe paranormale. În realitate, experiențele sunt adevărate, dar fac parte dintr-o conștiință despre care nu se știa că există, în consecință, acestea ar putea fi eliminate pe baza conceptului despre realitate combinat cu cel de credibilitate a evenimentelor. În acest caz răpitul hipnotizat povestește lucruri care pot părea fantastice, dar care sunt foarte reale și s-au întâmplat cu adevărat. Anumite mecanisme hipnotice permit furnizarea unei versiuni destul de credibile a ceea ce se întâmplă. Unul dintre acestea, definit de mine "Mecanism de control prin întrebări fixe", constă în: când ceea ce povestește subiectul hipnotizat devine confuz, încep cu întrebările de control. • Cum te numești? • Câți ani ai? • De unde vii? • Privește-ți și descrie-ți mâinile! • Descrie-ți corpul! • Cum se numesc părinții tăi?... Fără ca cineva să fi sugerat anumite răspunsuri sau anumite scene, iată că răpitul declară, de exemplu, că nu are niciun nume, sau oferă alt nume decât al său, spune că trăiește de mii de ani și afirmă că nu știe ce este timpul și tot așa. Astfel, cu experiența obținută din cercetarea a peste două sute de cazuri, îmi dau seama dacă am de-a face cu Corpul, cu Spiritul, cu Mintea sau cu Sufletul, sau cu o Memorie Extraterestră. Odată descoperit interlocutorul, mă limitez să compar răspunsurile acestuia cu cele oferite tot în hipnoză de alți răpiți. Răspunsurile se suprapun foarte bine, întotdeauna! Există diferite criterii pentru a stabili dacă un subiect aflat în hipnoză profundă dă răspunsuri reale sau inventate: • Compararea răspunsurilor cu cele oferite de alți răpiți. • Prezența sau absența sferei emotive (PNL) • Prezența unor anumite răspunsuri la PET (Tomografie prin Emisie de Pozitroni) Cu privire la această ultimă tehnică, trebuie citată lucrarea scrisă de Monica Fabriani, Michael A. Stadler și Peter M. Wessel, J. Cogn. Neuroscience, 941, 2001 dell’Universitàdel Missouri-Columbia (MU) (http://www.lescienze.it/sixcms/detail.php3?id=2259)

115

Cercetătorii amintiți mai sus au construit memorii ale unor amintiri false prin anumite tehnici și, când aceste memorii erau evocate, au controlat cu PET culorile pe care le iau anumite zone din creier, comparându-le cu alte zone, care aparțin amintirilor adevărate. PET demonstrează foarte clar că PNL-ul are dreptate în a crede că amintirile reale sunt legate de o stare emotivă trăită. Dacă o astfel de emoție lipsește, lipsește și amintirea reală a unui eveniment trăit. Astfel, dacă există o amintire adevărată, este implicat în ea tot aparatul senzorial uman, iar dacă acest aspect nu există, amintirea este falsă. Aceste tehnici ne permit să stabilim dacă amintirea este adevărată sau falsă într-un Corp și o Minte reunite în experiența lor de natură pur pământească, reală, în cele trei dimensiuni de Spațiu, Timp și Energie. Trebuie ținut cont că există o diferență fundamentală între capacitatea de a fi influențați și capacitatea de a fi hipnotizați. Din însemnările Școlii Postuniversitare de Hipnoză Clinică și Experimentală (Scuola Post Universitaria di Ipnosi Clinica e Sperimentale CIICS), la seminarul care a avut loc în data de 20 mai 2000, cu titlul Hipnosugestia persuasiune în procesul terapeutic (Ipnosisuggestione - persuasione nel processo terapeutico), în intervenția lui Antonio Maria Lapenta și Massimo Somma, se găsește graficul care pune în relație capacitatea de a fi hipnotizat a subiectului și sugestia cu vârsta pacienților supuși hipnozei. Din analiza graficului reiese că curba capacității de a fi hipnotizat are un punct maxim între 20 și 40 de ani, exact când sugestibilitatea este minimă. 116

Deci, a vorbi despre hipnoză nu înseamnă a vorbi despre sugestie, așa cum încearcă să demonstreze vreun necunoscător în ale hipnozei, pentru a invalida utilizarea tehnicilor hipnotice în tratamentul răpiților.

Înfruntând problema validității metodei hipnozei regresive în studiul răpirilor extraterestre mi-am dat seama că cel care scrie lucrări despre hipnoză, tinde, în mod inevitabil, să bage mâna în anumite concepte de bază. În lucrările despre hipnoză, expertul de serviciu (de obicei un medic) declară: "După părerea mea...totul se întâmplă așa...însă, până la urmă, nu știu!" În mod evident, medicul, necunoscând în profunzime experimentarea în laborator, nu are pregătirea necesară și, prin urmare, capacitatea critică necesară pentru a demonstra cu date certe din experimentele sale, și, într-un domeniu ca acesta, cu adevărat minat, decide să amâne, sperând ca altcineva să-i scoată castanele din foc. Această atitudine, caracteristică multor medici, dar și altor reprezentanți ai așa-numitei științe oficiale, cea care se face în spatele birourilor și niciodată în laborator, aseamănă hipnoza, până și în ziua de astăzi, cu vrăjitoria barbară. 117

Atunci, cine știe de ce militarii americani, când este vorba despre informații despre răpirile extraterestre, derivate din ședințele de hipnoză regresivă, tind să spună că este vorba doar de fabulații, pe când ei au dezvoltat un program secret, numit MK ULTRA, unde MK vine de la "control mental" (Mind Kontrol), în care se utilizează foarte mult tehnici hipnotice, poate pentru a sustrage informații din mințile spionilor inamici capturați. Din unele documente secrete declasificate prin FOIA (Freedom Of Information Act), conform cărora proiectul a fost abandonat datorită imposibilității sale de realizare, se demonstrează că proiectul a existat cu adevărat, dar informațiile pe care noi le avem la dispoziție par a fi relative, dar doar într-o primă fază a proiectului. În hipnoză nu poți obliga pe nimeni să spună lucrurile pe care nu vrea să le spună, la fel cum nu poți programa un soldat să-i prezinte inamicului coordonate militare false în cazul în care este capturat. Dar proiectul MK ULTRA a fost utilizat în diferite scopuri, tot în legătură cu hipnoza, dar mai probabil în legătură cu realitatea ființei umane și a aparentei sale diviziuni dintre Suflet, Spirit și Minte, cum afirmă unele persoane care au participat la acest proiect, dar care au terminat-o cu aceste experimente cu câțiva ani în urmă.

RĂPIRILE EXTRATERESTRE ȘI LUMEA ONIRICĂ

Dintre analizele care li se fac răpiților o mare importanță se acordă analizei viselor. Este important să înțelegem că visele, în general, nu trebuie să fie considerate ca făcând parte din activitatea fantastică a inconștientului, ci ca fiind semnale adevărate, mesaje din profunzime, care, dacă sunt corect interpretate, se observă că nu au nimic fantastic în ele. Visele se nasc de obicei din lucruri care au de-a face cu ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, aproape mereu în ultimele 24 de ore. Natura inconștientului este ceva de genul "ceea ce este aia este", adică Inconștientul nici măcar nu cunoaște ideea de minciună, și, pornind de la această constatare este destul de prostesc să credem că acesta ar avea chef să inventeze ceva, atâta timp cât invenția îi este absolut necunoscută. Dar atunci, v-ați putea întreba voi, de ce este atât de greu să se interpreteze semnificația viselor, care, în marea majoritate a cazurilor, par total rupte de realitate, părând de cele mai multe ori fantastice, artificiale și magice? Inconștientul este un motor care nu se oprește niciodată pe parcursul vieții, care nu doarme niciodată și care înregistrează, prin intermediul informațiilor oferite de 118

Conștient și de filtrele Subconștientului, diferitele aspecte ale lumii externe, pe care noi o numim, în mod greșit, realitate. Când ne aflăm în stare de veghe și dorim să ne amintim un eveniment înregistrat precedent, Inconștientul trimite semnalele sale Subconștientului, iar acesta le interpretează pentru a le face comprehensibile Conștientului. Cu alte cuvinte, Inconștientul vorbește un fel de limbaj mașină, care nu poate fi înțeles cu ușurință de Conștient dacă acesta nu cunoaște cheia interpretativă a mesajului arhetipic care stă la baza comunicării Inconștient - Subconștient. Când o persoană doarme, Subconștientul său doarme și el, neavând posibilitate să interpreteze mesajele inconștiente; aceste mesaje trec direct în Conștient, fără traducere, sau cu o traducere sumară, probabil efectuată "în grabă" de acea parte a Subconștientului care a rămas cât de cât conștientă. Rezultatul final este reprezentat de o serie de imagini care reprezintă scene complexe și adesea lipsite de o cheie de lectură. În realitate, cheia de lectură există, dar nu este cea pe care o utilizăm de obicei. Limbajul, compus din imagini și foneme sau din senzații tactile și culori, apare neclar, pe când ceea ce produce culorile, imaginile și senzațiile cenestezice lucrează. Pe scurt, inconștientul vorbește singurul limbaj pe care îl cunoaște - cel al arhetipurilor. Este important să se pornească de la această observație, pentru că, dacă toate acestea sunt adevărate, atunci avem posibilitatea să înțelegem semnificația vieții onirice și a imaginarului său, știind că nu este absolut nimic imaginar și că în spatele imaginii se ascunde arhetipul care a produs-o. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a fost primul care a introdus o metodă interpretativă, în care nu este importantă scena amintită, ci senzația legată de o astfel de scenă. Carl Gustav Jung a lărgit studiul viselor prin niște tratate despre semnificația arhetipurilor din vise; după părerea mea aceasta este cheia de lectură corectă, utilă pentru înțelegerea lumii onirice a răpiților. Deci, dacă două persoane diferite visează o minge de fotbal, un astfel de vis va fi cu siguranță interpretat cu aceeași cheie de lectură arhetipică, dar va oferi două rezultate diferite, pentru că în mințile lui Tizio și Caio mingea de fotbal ar putea fi rezultatul traducerii unor arhetipuri diferite din partea subconștientului. Deci, pentru a înțelege ce înseamnă pentru cei doi mingea de fotbal, trebuie să se înțeleagă care sunt arhetipurile care au produs acea viziune. Cum am mai afirmat, imaginea reprezintă aproape ultimul pasaj (ultimul este fonemul) și se distanțează foarte mult de semnificația de pornire. Pentru asta e necesar ca cel care a visat să fie întrebat ce a simțit când a visat mingea de fotbal. Senzația, adică 119

ansamblul de emoții pe care le produce mingea de fotbal în vis este cea mai apropiată de arhetipurile care au generat-o, pentru că senzația este produsă înainte de simbol. Poate că s-ar putea spune că senzația este arhetipul nostru, sau mai bine, modul în care arhetipul se manifestă. Arhetipul nu poate fi desenat și nu poate fi vizualizat în niciun fel - nu este o culoare, dar poate fi asociat cu o culoare (M. Lusher. “Il test dei colori”, Ed. Astrolabio, 1976, Roma), nu este o imagine, dar poate fi asociat cu o parte din imagine (în testul lui Roshack), nu este un sunet dar poate fi asociat cu un sunet (ca în muzicoterapia lui Gubert Finsterle “Recording and play-back two-channel system for providing a holophonic reproduction of sounds”, vol. 113 ‹3›, p. 1196 ). Arhetipul nu este nimic din toate acestea, ci este toate acestea în același timp. În consecință, analiza nu trebuie să se oprească la imaginea mingii de fotbal, ci trebuie să se ajungă la senzațiile simțite în timp ce se observa mingea. Când subiectul își reamintește visul i se va cere să retrăiască senzațiile ambientale în general, producându-se astfel repetarea unei ancore (PNL), pe care deja a simțit-o în timpul visului, în speranța ca un astfel de efect să se agațe de cauza care l-a provocat. În realitate, Inconștientul nostru, în timp ce retrăiește senzația, este capabil să o reinterpreteze arhetipic și să transmită semnificația Subconștientului, care, acum că este treaz, este capabil să o interpreteze corect, oferind adevărata semnificație a visului. Acest mecanism reprezintă baza interpretării visului pe care eu o folosesc, chiar dacă, sincer să fiu, nu am scris-o foarte explicit nicăieri. Astăzi PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) ne permite să credem în existența acestui mecanism de producere a visului și, după părerea mea, ar fi bine dacă experții acestui sector ar ține cont de el. Până la urmă tot subiectul care a visat visul va fi cel care va furniza interpretarea visului și nu psihoterapeutul, care va fi doar un ecran reflectant tranzițional, adică ceva de unde emoțiile visate de pacient și exprimate fonetic vor ricoșa pentru a reintra, prin intermediul urechilor sale, în Subconștient. Așa cum voi încerca să explic acum, în investigarea răpirilor extraterestre am observat că răpiții, în general, au vise de tip recurent, dar doar în aparență, nu și în realitate, așa cum s-ar putea crede. Chiar și în testul (TAV) pe care-l propun unui răpit probabil pentru a identifica cu certitudine realitatea experienței, întreb: Ai visat vreodată acest detaliu sau acest alt detaliu? Aceste vise deosebite au legătură cu experiențele de matrice extraterestră, dar un eventual răspuns pozitiv nu trebuie interpretat în sensul că subiectul a visat cu adevărat ceea ce spune, ci mai degrabă în sensul că trebuie asociat cu un grup de persoane cu risc de răpire. 120

Semnificația profundă a întrebărilor din test este total diferită de ceea ce poate apărea la o primă lectură neatentă. În test subiectul este încurajat să "ancoreze" anumite scene pe care și le amintește la o serie de emoții interioare (inconștiente), al căror scop este acela de a alarma Inconștientul său că acelea ar putea fi experiențe de răpire într-adevăr trăite și nu doar simple vise. Ideea de a-l întreba pe subiect dacă a visat acea experiență este doar o tentativă în a-l face să retrăiască o amintire, și nu aceea de a verifica dacă acea amintire se datorează unei experiențe reale sau onirice. La începutul testului subiectul va fi convins că ceea ce-și amintește probabil de datorează unui vis, dar în marea majoritate a cazurilor nu este așa. Subiectul va descoperi ulterior, prin aprofundarea investigării introspective asupra lui însuși, că evenimentele considerate de el vise sunt cu totul altceva. Deci, nu este corect să credem că răpiții au cu toții aceleași vise recurente, dar este corect să spunem că răpiții au cu toții aceleași experiențe, pe care în inima lor le atribuie în mod greșit lumii onirice și nu celei reale. Dacă nu ar fi așa, studiind visele lumii, am putea descoperi, după ce am divizat-o în categorii, în funcție de munca desfășurată, că bibliotecarii au toți aceleași vise, la fel ca și piloții de avion și gardienii comunitari. Experimental asta nu este adevărat, pentru că fiecare își elaborează propria viață în mod cu totul personal, în funcție de experiențele trăite, de contextul cultural și familial. Nu pentru toți o minge de fotbal reprezintă o minge de fotbal! Aș vrea să pornesc de la această afirmație pentru a demitiza ideea că toți răpiții au aceleași vise, cum ar fi visul undei, care este foarte la modă în cercurile new age americane. Visul undei este un vis în care, cu diferite variații, subiectul observă o undă mare, care, încetul cu încetul, va distruge tot, înghițindu-l și pe el. Ceea ce el simte din punct de vedere emoțional în timpul visului poate varia de la persoană la persoană, dar pare să se bazeze pe ideea că nu ai ce să faci pentru că evenimentul este inevitabil, va înghiți tot și toți vor pieri. În vis nu există frica de a suferi, ci teroarea de a părăsi viața. Mulți dintre cei care au avut acest vis, care, de altfel, are caracteristicile proprii ale viselor-bază, comune pentru mulți indivizi, cum este acela al înecului, al zborului sau cel în care ești urmărit dar nu poți fugi pentru că te simți lipit de pământ, oferă o interpretare doar parțial corectă. Aceștia zic că visul are de-a face cu un cataclism prevăzut de psihicul nostru, care, în timpul visului, ar avea capacitatea de a face premoniții. Conform acestei interpretări, răpiții, aleșii extratereștrilor, ar fi capabili, contrar majorității, să simtă și să vadă lucruri pe care alții nu ar fi capabili să le perceapă. Răpiții aleși de extratereștri să aibă un rol de super-populație, ar ști că Terra se apropie de un cataclism și că, dacă unii se pot salva, aceștia ar fi ei, pentru că sunt considerați mai buni de către extratereștri și deci sunt pregătiți pentru o nouă viață, cea care va urma catastrofei. 121

În realitate, după cum se poate observa, mecanismul din spatele acestei interpretări, care poziționează extraterestrul în rolul celui care-i salvează pe aleși și-i pedepsește pe ceilalți, tinde să reducă visul la o icoană inspirată de o religiozitate de tipul catolicismului occidental. Adevăratul răpit, în realitate știe foarte bine la nivel inconștient că lucrurile nu stau așa și că nu există extratereștrii salvatori, ci doar extratereștrii exploatatori. Un răpit poate crede, prin intermediul procesului de disonanță cognitivă, că lucrurile stau foarte bine, dar exact el va fi cel care va refuza categoric să se supună unei ședințe de hipnoză sau doar să efectueze o cercetare în Inconștientul său profund, pentru că știe că astfel ar descoperi că tot ceea ce crede el este o minciună. Adevărul, pe lângă a fi adevăr, trebui și acceptat; nu toți sunt capabili să facă în interiorul lor un pas atât de angajant. Adoptând viziunea new age și interpretarea sa, protagonistul visului manifestă toată incapacitatea sa de a trăi esența autentică a experienței onirice. Atunci să încercăm să analizăm adevărata semnificație a viselor apelând pe cât posibil la simboluri legate de arhetipurile de bază. Marea undă este percepută ca un zid foarte înalt, gigantic, de netrecut, un obstacol în mișcare, care avansează necruțător spre observator. Este vorba de ceva ce copleșește umanitatea și a visa în ziua de astăzi așa ceva înseamnă a atrage simțul de inadecvare pe care îl simt persoanele în ceea ce privește propriul lor stil de viață. În interiorul lor, tot mai des, percep că ceva nu merge cum trebuie și acel ceva poate fi corelat cu valorile pe care ei însuși le atribuie vieții și acțiunilor lor zilnice. Toate acestea sunt văzute în mod negativ și iată că inconștientul tinde să interpreteze unda ca pe ceva care reprezintă păcatele comune, care se revarsă peste toți. S-a mers prea departe și nu mai există cale de întoarcere. Unda ia aspectul unui zid pentru că este vorba de un obstacol (zidul e reprezentarea arhetipică a barierei dintre aici și acolo). Pe lângă asta, semnificația morții reprezintă, arhetipic vorbind, renașterea. Nu te poți renaște dacă înainte nu ai murit. Marea undă reprezintă lucrul care va aduce moartea, dar într-o accepțiune total simbolică, și în realitate va pregăti renașterea într-o lumea ulterioară (nu neapărat mai bună, dar cu siguranță diferită). Arhetipul apei confirmă corectitudinea acestei interpretări. Apa este elementul care dă viață, dar din punct de vedere istoric este și un instrument de pedeapsă divină (botezul și potopul universal). Dumnezeu îi omoară pe cei răi prin potopul universal, iar acest lucru este povestit sub formă de poveste, considerată astăzi ca fiind o poveste adevărată care are în sine toate atributele unui simbol pur și simplu. Din punct de vedere alchimic, simbolul apei este legat de fântâna vieții eterne - cine bea din acea fântână va trăi etern, adică va învia în etern. În mitul lui 122

Ahile, eroul devine invulnerabil pentru că la nașterea sa corpul i-a fost scăldat în apa magică a vieții; doar călcâiul i-a rămas afară din apă și acela va fi punctul care, lovit de o săgeată inamică, îi va aduce moartea în luptă. Pe de altă parte, în ceea ce privește miturile ca acesta, s-ar putea adăuga faptul că picioarele, din care face parte și călcâiul, reprezentau pentru poporul ebraic organele genitale, iar cultura homerică se poate să se fi inspirat din tradiția egipteană și ebraică (În Vechiul Testament se vorbește adesea de "spălarea picioarelor", aceasta având o semnificație sexuală. În Vechiul Testament, când îngerul merge la Avraam, soția sa, Sarah, spală picioarele oaspeților și abia după aceea, chiar dacă este bătrână și sterilă, aceasta va fi purtătoarea unui fiu din care se va trage neamul evreiesc). Culoarea apei, verde și/sau bleu, după Max Lusher amintește pe de o parte de meditație, calm (componenta albastră) și pe de altă parte gândul creativ (componenta verde). Deci, este văzută (trăită, simțită și percepută) ca o reînnoire, proiectată spre o eră a vărsătorului, în care gândirea ecologică, constanța, reflecția și altruismul vor fi elementele guvernante. Din această ultimă speranță s-a inspirat în mod inconștient mișcarea new age pentru a interpreta visul undei, ca și când acesta ar fi premonitor, dar nu în sensul că această undă solidă și distrugătoare va veni în realitate; ascunsă în spatele simbolismului undei, cea care va veni va fi revoluția culturală, așteptată de mai bine de două mii de ani, din simplul motiv că oamenii o evocau prin acel vis, demonstrând că în interiorul lor această revoluție este tot mai dorită și așteptată. Deci, visul nu prezice sosirea extratereștrilor eliberatori, ci prezintă o profundă stare de neadecvare a omului modern față de globalizarea dorită de guvernanții noștri, care sunt considerați de inconștientul nostru colectiv mincinoși și incapabili. Visul undei face parte și dintr-o anumită categorie de vise, numite vise catastrofice, din care fac parte și anumite variante prezente în lumea onirică a răpiților, dar care în mod direct nu au nimic de-a face cu experiențele de răpire extraterestră. Cea mai frecventă variantă este așa-numitul vis al meteoriților. În acest vis este aceeași poveste ca în visul cu unda. Cine visează asta știe că după câteva minute va începe o ploaie de meteoriți și Terra va fi distrusă, meteoriții încep să apară iar lumea începe să-și spună adio știind că urmează să moară. Totul se întâmplă într-o atmosferă ireală, de resemnare, și aduce un sentiment de mortificare profundă pentru sfârșitul tuturor lucrurilor. În acest caz, arhetipul Apă este substituit de arhetipul Pământ, care cade în cap ca o suferință cauzată de probleme, cele ale umanității, care cad literalmente în cap, și care strivesc, încă o dată, literalmente. 123

Foarte prezente și visate, în special de așa-numiții clarvăzători, cei care cred că poartă discuții cu figuri angelice, cu Iisus sau Fecioara Maria, sunt de această dată visele cu focul distrugător. Alt arhetip important, Focul, din punct de vedere istoric este legat de purificarea păcatului și este evident că cel care îl visează are o cultură cu un aspect de religiozitate fanatică, simțind probabil nevoia de o purificare mistică din partea focului. Dintre cele trei elemente simbolice enumerate mai sus, apa este legată de nașterea vieții și este arhetipic legată de viața eternă prin intermediul simbolului fântânii. Focul, din punct de vedere arhetipic, este legat de moartea eternă, trăită prin intermediul culturii noastre prin simbolismul focului etern și infern. În schimb, pământul pare legat de simbolismul înmormântării (ploaia de meteoriți), deci de moartea corpului. Semnificațiile citate acum fac interesantă interpretarea sub formă arhetipică a viselor prezentate mai sus, dar stârnesc și curiozitatea de a ști de ce nu există un tablou-vis în care la sfârșit să apară o catastrofă prin intermediul aerului. Interpretarea mea pornește de la presupunerea că în interiorul nostru sunt patru părți diferite, legate de patru arhetipuri fundamentale care au creat cele patru simboluri importante din lumea alchimiei antice: pământul, focul, apa și aerul (așanumitele patru elemente). Acestea nu ar fi altceva decât reprezentarea onirică a corpului, a spiritului, a minții și a sufletului uman. Deci, când există frica că moare corpul, atunci un corp va fi cel care va produce moartea, dar dacă spiritul este cel căruia îi este frică de moarte, ce altceva dacă nu de arhetipul spiritului va produce acțiunea fatală? Trebuie amintit și că "Spiritul Sfânt" este reprezentat în Evanghelie ca o flacără care intră în capul celor doisprezece apostoli, iar asta reprezintă cu siguranță o confirmare că viziunea arhetipică a acestei esențe umane ia aspectul unei flăcări. Astfel, pentru a muri, minții nu-i rămâne decât să fie spălată (englzii nu utilizează întâmplător expresia brain washing - spălarea creierului - din punctul meu de vedere). Al patrulea element, cel care nu este legat de un vis catastrofic, este aerul. Sufletul, care este reprezentat de aer, este imortal și nu există niciun suflet care să poată muri. Aerul este legat de viața adevărată - fără aer nu se poate trăi, trebuie să fim înconjurați și penetrați de acesta și nu există mai multe tipuri de aer, aerul este unul singur, simbol al acelei unicități care reprezintă aspectul fundamental al sufletului. Meteoriții sunt mulți, flăcările sunt multe și mintea umană este reprezentată de mare, care nu este una singură, cu toate că marea este apă și ape sunt multe ploile, lacurile, râurile și mările. În realitate, reprezentarea apei este intim legată de relația care există între minte și spațio-timp. 124

Einstein vede spațio-timpul ca o mare în mișcare (viziune ondulatorie a teoriei relativității), Teoria Super Spinului (Malanga, Pederzoli) scoate în evidență corelația dintre magnetism, timp, electricitate și spațiu, permițând descrierea minții umane ca pe un loc în care se creează informațiile (descriptibile ca niște grupuri de unde) care se mișcă în planul spațio-temporal. Prin urmare, este ușor să se găsească multe alte corelații între părțile care constituie ființa umană, simbolurile elementare și arhetipurile care le-au format. ELEMENT

CULOARE

VIS/SIMBOL

AXELE SST

Maro

PARTE A FIINȚEI Corp

Pământ

Meteoriți ↓

Apă

Albastru

Minte

Val ↔

Aer

Transparent

Suflet

---------- •

Foc

Galben-Roșu

Spirit

Incendiu ↑

Spațiu, Timp, Energie Spațiu, Timp, Conștiință Spațiu, Timp, Conștiință Timp, Energie, Conștiință

Iată cum probabil că percepe Inconștientul neplăcerea de a fi - cine este preocupat de moartea minții va visa cu precădere o undă gigantică, cel căruia îi este frică de moartea corpului va visa meteoriți, pe când cel care se teme pentru moartea spiritului va vedea în vis focul distrugător. Meteoriții și focul, împreună, vor da viață și moarte, pe când aerul dă doar viață, fiindcă pentru el nu există înviere, pentru că există dintotdeauna și nu va putea muri niciodată.

VISUL UNUI RĂPIT

Un răpit visează de obicei lucruri foarte diferite în comparație cu aceste catastrofe, cu toate că uneori i se întâmplă și lui, și este chiar experiența sa cu extratereștri cea care adaugă detalii interesante care derivă din matricele ufologice, fiind poate sugerate de adevăratele experiențe de răpire. Astfel, visul căderii meteoriților se îmbogățește cu un cer înstelat plin de aeronave, marele val trece pe sub un disc zburător care zboară nederanjat deasupra mării mișcătoare, a valurilor și a celorlalți martori ai înnoirii umanității. În aceste vise extraterestrul de obicei nu face nimic - stă acolo, arătând că este perceput doar ca martor pasiv, din cauza ideii că există o lege cosmică care nu-i permite să intervină, care, din păcate, în cazul nostru nu a fost respectată. 125

Răpitul visează în mod arhetipic ceva, care este distorsionat în imagini de Inconștient, dar care ar putea avea relații foarte strânse cu experiența de răpire extraterestră. Un răpit a visat că se află într-un coridor circular; era dezbrăcat și alerga, alerga fără oprire. Pe pereți erau lămpi asemănătoare cu cele de neon, albastre și roșii, iar el fugea ca să scape de cineva care alerga după el: din acest motiv nu se putea opri. Însă coridorul era circular și el avea impresia că trece mereu prin același loc. Odată ce și-a dat seama de asta, nu mai putea nici să alerge cu viteză mare, pentru că astfel l-ar fi ajuns din urmă pe cel care îl urmărea, iar asta nu trebuia să se întâmple. Visul indică o mare teamă și o senzație de stres profund. Analizând visul dintr-un punct de vedere arhetipic, se observă că subiectul fuge de cineva care fizic nu-l poate ajunge niciodată, chiar dacă aleargă repede în cerc. Carl Gustav Jung subliniază că acest tip de vise este legat de aspectul mandalelor tibetane circulare, care, la rândul lor au legătură cu simbolismul Copacului Vieții Eterne, așa cum am avut ocazia să evidențiez într-o lucrare precedentă (Semnificația simbolică a cercurilor din lanuri - C. Malanga). În această cursă infinită și obositoare, ființa umană vede simbolurile vieții arhetipic colorate în roșu și albastru (cele două culori care indică cele două axe). Aceste simboluri sunt luminoase pentru că viața în sine este așa. Cine este urmăritorul fugarului? Unicul care nu ar trebui să-l ajungă, pentru a nu-i cauza celui care visează pierderea de identitate : fugarul și urmăritorul sunt aceeași persoană, sau mai bine spus unul este copia celuilalt. Pe de o parte fuge de propria copie, pentru că aceasta fugind în jurul copacului vieții vrea să înțeleagă viața însăși la originea sa și pe de altă parte nu trebuie să alerge foarte tare, pentru a nu ajunge din urmă copia, transformându-se astfel în ea, aceasta alergând la rândul său pentru a ajunge din urmă viața. Ideea de dublă identitate care apare în acest vis este legată de simbolismul copacului vieții, dar într-un context foarte diferit comparativ cu visele catastrofice. Aici nu se așteaptă morți inerente, pentru că după aceea va fi o nouă viață și o nouă renaștere - aici se fuge de pierderea de identitate provocată de un sine care încă nu are identitate și care, pentru a o câștiga, poate doar să i-o fure originalului care o deține. Când discuți cu răpitul care a avut acest vis, el însuși își dăduse seama de adevărata semnificație simbolică a evenimentelor onirice, înainte de a se discuta cu el problema copiilor pe care le fac extratereștrii în încercarea de a-și atinge scopul de a avea viață eternă, scop care mie mi se pare de-a dreptul pueril.

126

MARIT - Multi Action Reactive Interferential Test Unul dintre instrumentele utilizate pentru a înțelege natura fenomenului de răpiri extraterestre constă în utilizarea unor teste psihologice proiective. Aceste teste, pe lângă a demonstra rapid starea de sănătate mintală a subiecților examinați, ne ajută, în timp real, să înțelegem dacă fenomenul abduction (răpiri extraterestre) i-a atins în mod real pe subiecții examinați. În acest domeniu, Bud Hopkins a desfășurat o muncă de pionier, utilizând ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de TESTUL LUI HIRT. Acest test era utilizat pentru copiii mici, de la doi ani în sus, cu care, bineînțeles, alte tehnici de PNL nu ar fi putut fi aplicabile. Un test ca cel al lui Hirt, care este un test de tip proiectiv, putea oferi niște rezultate interesante. Testul original se baza pe un număr de cărți de joc care reprezentau toate personajele din fantezia copilului – vrăjitoarea, Moș Crăciun, moartea, Batman, un polițist, un EBE (Entitate Biologică Extraterestră), numit și Gri de către massmedia. I se cerea copilului să spună cum se numesc toate figurile și, când se ajungea la Gri, el dădea niște răspunsuri emblematice, de tipul: Acesta este amicul meu care vine să se joace cu mine noaptea, trecând prin perete cânt tu dormi, mamă... 127

În acest punct puteam demara niște analize mai complexe, dar testul deja oferise un răspuns pozitiv. Testul lui Hirt, chiar dacă este simplu, nu era aplicabil în Italia, ci doar într-o zonă unde exista o cultură anglo-saxonă și după 1980, când copiii englezi și americani știau cine este Batman și polițistul. Deci, trebuia creat un nou test, cu caracteristici mai moderne și capabil să fie manevrat, cu un oarecare succes, chiar și de culturi diferite de cea occidentaloamericană. VECHIUL TEST AL LUI HIRT Testul lui Hirt este un test proiectiv, care constă în a-i arăta copilului niște figuri, cerându-i acestuia să le identifice. Dacă subiectul a suferit răpiri extraterestre identifică figura lui Gri cu expresii de tipul: "Este cel care vine să mă ia noaptea, când părinții mei dorm..."

128

Ideea de bază a lui Hopkins, cea de a utiliza cărțile de joc, părea interesantă și se putea încerca crearea unui joc interactiv cu copilul, care, astfel, nu ar fi avut impresia că este interogat. În plus, în timpul efectuării jocului, s-ar fi putut aplica copilului toate observațiile de tip PNL, obținându-se informații de tip inconștient, cu siguranță foarte utile. În timpul jocului cu testul, el ar tinde să micșoreze interacțiunea sa cu adultul care conduce jocul și o mărește pe cea cu a obiectului jocului, lăsând să se manifeste comportamentele inconștiente.

TESTUL ÎN FORMA SA ACTUALĂ

Testul, în forma sa actuală, este format din 24 de cărți de joc, împărțite în trei subgrupuri. Primul subgrup conține imagini, desenate fără prea multe detalii, personaje care aparțin lumii jocului copiilor, dar aceste personaje nu sunt adaptabile tutor culturilor de pe glob, dar au caracteristica de a fi atribuibile chipurilor unor extratereștri, care, în cercetările mele sunt descrise de răpiți adulți adevărați. Această particularitate face ca personajele din jocul de cărți să se confunde cu personaje pe care copilul le-a văzut în realitate, dar nu percepute în mod conștient ca reale. Dacă este vorba de vise sau fantezie, el va fi obligat să combine personajele ciudate ale lumii fantastice cu alte personaje ciudate din lumea răpirilor. Atât prima lume, cât și a doua, au un grad de înstrăinare față de cea pe care copilul o recunoaște ca fiind realitate obiectivă, și el va tinde, după părerea mea, să asocieze anumite aspecte somatice și comportamentale. În absența unui test identikit cu extratereștri, copilul tinde mereu să-i spună mamei că a visat îngerul, marea insectă sau spiridușul; o realitate trăită, dar tradusă sub forma unei fantezii onirice. Iată tabelul cu personajele primelor opt cărți:

Carte de joc Prințul și Prințesa

Becul

Extraterestrul corespondent

Diferite caracteristici

Extratereștrii de tip Orange,cu cinci degete, îmbrăcați cu o uniformă mulată de culoarea albastru închis.

Femela este desenată în plan secund, așa cum apare în descrierile răpiților, sugerând o poziție de subordonare față de mascul. Se referă la simbolul Ființei de Simbolul Ființei de Lumină Lumină (Lux) este figura extraterestră cea mai apropiată de simbologia 129

Spiridușul

Dinozaurul

Doctorul

Albina

Magul

Broasca

arhetipică a luminii în sine, iar singurele lucruri luminoase pe care copilul le cunoaște sunt soarele și becul. A fost desenat cu aceleași mâini, cu patru degete lungi și noduroase, și cu privirea tipică, descrisă de răpiții adulți adevărați.

Este vorba despre transfigurarea Griului clasic. Floarea pe care o ține spiridușul în mână va revoca bagheta luminoasă cu care acesta aplică electroșocuri. Reprezintă clasica asociere cu Desenul evidențiază unghiul extraterestrul Sauroid. posterior al membrelor inferioare și atitudinea agresivă. Reprezintă stereotipul ființei Desenul evidențiază blonde, îmbrăcată cu o cămașă numărul degetelor, care sunt albă, fără femele. șase, scoțând în evidență părul lung și haina largă. Vrea să amintească de Intenționat nu este extratereștrii insectoizi, accentuată forma insectoidă, descriși uneori de către răpiți pentru a evita legături prea semănând cu călugărița. puternice cu realitatea extraterestră. Este prezentată fie ca o Magul amintește chiar și de imagine bidimensională forma ascuțită a craniului a produsă de extratereștri, fie în anumitor ființe descrise în povești cu puternice literatură și are și o baghetă transliterații a realității magică, care, în realitatea, obiective și-l poate evoca și pe mimează instrumentul extraterestrul clerical, care are cu care Griul aplică șocuri o protuberanță sub bărbie în electrice răpiților. Barba și formă de pseudo-barbă. omoplații pronunțați au fost eliminate din desen pentru a nu complica desenul și pentru a nu complica asemănarea cu amintirea arhetipurilor fundamentale. Evocă figura asistentului Desenul evocă forma Sauroidului, care este mai mic degetelor, cu vârfurile de statură, cu pielea cleioasă și rotunjite și amintește de semitransparentă. Hainele sale senzația arhetipică a cleiului seamănă cu cele ale militarilor rece și translucid pe care îl germani din vremea ultimului are broasca. conflict mondial

130

DESENELE SELECTATE

Desenele selectate, după o lungă perioadă de gândire, au fost realizate prin colaborarea lui Alfredo Winter (Gruppo StarGate Toscana) și pot fi încă îmbunătățite, dar acum deja prezintă niște personaje care sunt prezente în fantezia copilului, care au puternice legături cu niște personaje reale care apar în experiențele de răpiri extraterestre. De fapt, testul este echipat cu mai multe pasaje care trebuie prezentate într-o ordine cronologică exactă și se dorește crearea unor relații între diferitele grupe de cărți, astfel încât să se creeze ansambluri mixte de personaje. Scopul este acela de a verifica dacă inconștientul copilului asociază cărțile în ansambluri de genul "buni" și "răi", "înalți" și " scunzi", "cu miros" și "fără miros", iar la sfârșit se verifică dacă în diferitele ansambluri intră personajele fanteziei împreună cu cei dintr-o realitate ascunsă între pliurile Inconștientului. Deci, ne așteptăm ca copilul să reacționeze, așezând Spiridușul împreună cu Gri (EBE), Insectoidul împreună cu Albina, Suroidul împreună cu Dinozaurul și tot așa. Dar asta nu este suficient. Există o a doua serie de opt cărți, colorate în culorile testului lui Max Lusher, în versiunea sa scurtă. Aceste culori, din punct de vedere arhetipic, ar trebui să scoată la suprafață, sub controlul total al Inconștientului, anumite caracteristici ale personajelor din seria precedentă. Astfel, ne putem aștepta ca copilul să asocieze culoarea albastră cu ansamblul care îl conține pe Doctor și pe Prinț, dar și culoarea verde este asociată cu Sauroidul. În realitate, i se va permite copilului să pună peste fiecare personaj până la trei culori alese dintre cele opt menționate, în tentativa de a construi o hartă caracterizantă a extraterestrului, așa cum acesta a fost perceput de Inconștientul său. De exemplu, dacă copilul alătură Prințului ca primă culoare albastrul, a doua galbenul și a treia verdele, se va deduce că, în fantezia sa, Prințul este considerat bun, pozitiv, activ și gânditor, cu niște caracteristici exacte, în funcție de ordinea în care sunt alese culorile. În plus, dacă cărțile alese sunt trei, copilul este îndemnat să așeze, după bunul plac, în spațiul crucii lui Pulver, adică una sus, una în centru și una jos, pentru a verifica ce anume crede despre figura pe care trebuie să o descrie în culori. Sus este sfera gândirii, în centru cea a propriului Eu și în jos este sfera simțurilor. Răspunsul copilului, care este cu totul inconștient, ne va spune ce crede în realitate Inconștientul micului martor despre un personaj fantastic, dar și ce crede despre un personaj văzut în realitate și uitat în pliurile Inconștientului. 131

Răspunsurile cu privire la personajele fantastice vor folosi pentru a calibra testul și pentru a verifica ce indice de credibilitate trebuie să i se atribuie răspunsurilor cu privire la cărțile care îi reprezintă pe adevărații extratereștrii. Deci, a fost creată o interacțiune reciprocă între ansamblurile de cărți - cele care au culorile lui Lusher, cele din noul test de tipul HIRT și cele ale reconstituirilor extratereștrilor văzuți în mod real de răpiții adulți în timpul experiențelor de răpire extraterestră. Aceste trei ansambluri vor fi corelate, prin intermediul intervenției Inconștientului, prin intermediul unui mecanism de stimulare care îl va determina pe copil să grupeze imaginile singulare, creând noi ansambluri caracterizate toate de faptul că elementele aceluiași ansamblu trebuie să aibă o particularitate în comun. Să examinăm un caz concret: odată ce copilul a numit elementele setului de cărți care conțin personajele fantastice și cele din matricea extraterestră, se va continua cu a le împărți pe categorii și i se va spune, de exemplu, să așeze toate personajele înalte într-o parte și pe cele scunde în cealaltă parte. Dacă copilul a fost supus răpirilor, ne putem aștepta ca acesta să știe că cel Gri (EBE) este pus în grupul cu cei mici, pe când la cei înalți îi va așeza pe cei mamiferoformi, cu părul deschis la culoare. Și în cazul subdiviziunii în buni și răi, răspunsuri asemănătoare, la fel ca în cazul celor care miros frumos și cei care miros urât (în acest caz EBE și Sauroidul ar trebui să fie în același grup). Categorisirea efectuată astfel ca provoca un răspuns cu totul inconștient, pentru că copilul nu va ști, la nivel conștient, că a fost răpit, dar Inconștientul său va recunoaște prototipul extraterestru și în va descrie conform impresiile pe care le-a avut în timpul răpirii. Adultul care conduce jocul trebuie să urmeze toate instrucțiunile, pentru a putea obține răspunsuri clare și corecte, pe cât este posibil. Răspunsurile vor fi în trecute în schema atașată, care va fi singurul lucru care va fi înmânat celui care se ocupă de caz. În urma unui studiu atent al schemei se va decide dacă micuțul martor a fost răpit de specii extraterestre sau nu. Testul MARIT poate fi definit ca un test de Categorisire Indusă (C.I.), prin intermediul căruia subiectul este forțat să folosească niște categorii, sau ansambluri sistematice, în identificarea inconștientă a unor caracteristici ale obiectelor aparținând ansamblurilor examinate. Iată, pas cu pas, instrucțiunile pentru efectuarea testului și un facsimil a unei fișe finale, completată corect și predată anchetatorului.

132

MARIT - PROCEDURĂ PRACTICĂ ÎN 10 PAȘI

1. I se cere copilului supus testului să dea un nume tuturor personajelor, animalele și lucrurile din primul set de cărți și se notează rezultatul în fișă (Coloana 1). 2. I se cere copilului să dea nume personajelor din al treilea set de cărți, care conțin identikiturile extratereștrilor. Apoi copilul este întrebat dacă i-a mai văzut înainte (un personaj pe rând). Răspunsurile se notează în fișă (Coloana 2). 3. Se amestecă personajele celor două serii de cărți pe o masă, apoi i se cere copilului să le grupeze în Buni, Răi și Indiferenți; împărțirea în categorii se notează în fișă. 4. Se amestecă personajele și i se cere copilului să grupeze în Înalți, Scunzi și Normali; se notează în fișă de subdiviziunile pe categorii. 5. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Parfumați, Urât mirositori și Inodori; se notează subdiviziunile în fișă. 6. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Prieteni, Dușmani și Nesiguri; se notează în fișă subdiviziunea în categorii și se compară rezultatele cu cele de la pasul 3. 7. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Medici, Asistenți și Străini; se notează rezultatele în fisă. 8. Se amestecă personajele și se grupează în Capabili să zboare, Incapabili să zboare și Cei despre care nu se știe; se notează în fișă subdiviziunea. 9. I se cere copilului să atribuie una dintre cele opt culori fiecărei dintre cărți din primul set (Coloana 9). Dacă copilul nu este convins de propria alegere va putea să facă alte două alegeri, care vor trebui notate pe fișă în ordine cronologică, atât rezultatul primei alegeri, cât și celelalte două ulterioare. 10. Se procedează la fel și cu al treilea set de cărți, cele cu identikiturile extratereștrilor (Coloana 10). Dacă copilul nu este sigur de alegerea efectuată, va putea face alte două alegeri, care trebuie notate în fișă în ordine cronologică, atât rezultatul primei alegeri cât și celelalte două ulterioare.

SFATURI PENTRU CEL CARE COMPLETEAZĂ

Cel care completează fișa și efectuează testul trebuie să mențină un comportament flexibil față de copilul examinat. Testul trebuie să pară a fi un joc și copilul nu trebuie să fie forțat să-l facă, împotriva voinței sale. 133

Cel examinat poate efectua testul complet în mai multe ședințe, sau poate face doar o parte din test, dar cel care observă copilul trebuie să știe să tragă niște concluzii din atitudinile inconștiente ale copilului. Se poate întâmpla ca copilul să nu mai dorească să facă testul și să schimbe brusc discursul. Va fi datoria examinatorului să observe la ce etapă a testului s-a manifestat această atitudine sau ce întrebare a provocat-o. Totul trebuie să fie un joc, în care fantezia nu cere nicio verificare din partea părinților, față de realitatea evenimentelor. În unele cazuri, copilul tinde să evite să răspundă cum ar dori când se vorbește despre realitate, pentru că înțelege în inima sa că părinții s-ar putea să nu-l creadă. Dar dacă este vorba despre povestiri fantastice, copilul nu trebuie să dea explicații. Uneori poate spune că o anumită figură nu este fantastică și că el a văzut-o în realitate - în acest caz copilul trebuie încurajat să povestească mai mult. Și această reacție trebuie notată în spațiile libere sau pe niște foi suplimentare.

134

135

136

137

138

ASPECTE GRAFO-MECANICE ÎN SCRISUL RĂPIȚILOR ITALIENI

Unda dintre armele aflate în posesia studiosului fenomenului legate de interferențele extraterestre este grafoanaliza. "Grafoanaliză" este un termen care a substituit termenul mai cunoscut de "grafologie" (care înseamnă studiul scrisului ca mijloc de diagnosticare), pentru că termenul grafologie li se părea unor cercetători prea puțin aulic. Despre grafologie se vorbește în reviste cu substrat cultural, deci, termenul avea nevoie de un restyling care să-i ofere o aparență de seriozitate și o materie care astăzi este studiată și în facultate - există cursuri de specializare la Universitatea Spaienza din Roma și la Universitatea Pesaro- Urbino ( http://www.grafologia.it/ ). Primul care a introdus această metodă puternică de cercetarea în studiul Interferențele Extraterestre, nu doar în Italia, ci, din câte se pare, și în restul lumii, a fost chiar subsemnatul. Analiza grafologică a unei persoane permite verificarea, cu un grad înalt de autenticitate, a totalității aspectelor caracterului și raportului cu interiorul și exteriorul propriului sine. În cuvinte mai simple, scrisul are legătură atât cu un factor cultural, cât și cu un factor neurovegetativ care are ca executor mișcarea mâinii celui care scrie. Deci, pentru PNL (Programare Neurolingvistică) analiza grafologică ar fi o specializare care aparține propriului domeniu. ( http://www.pugliabox.it/Lamacchia/Congresso/relazione.htm ) De fapt, cum am mai spus și în alte lucrări dedicate acestui subiect, mișcarea corpului are primul motor în Inconștient. În timpul executării mișcării, pot interveni și procese mascate și corective dictat de Subconștient, dar se pare că acestea au o valență mai mică în actul final. Motivul pentru acest lucru constă în viteza mai mare a Inconștientului în executarea acțiunilor (pentru că acesta utilizează limbajul arhetipic, adică limbajul mașină al computerului-creier – n.a.) comparativ cu Subconștientul, care, prin urmare, acționează cu întârziere în a corecta, eventual, mișcarea pe care corpul a primit deja ordinul să o execute. În plus, în timpul desfășurării probei grafice, subiectul se lasă să cadă mai mult în natura instinctivă și abandonează inconștient atitudinile de mascare dictate de Subconștient. Astfel, dacă înainte tindea să execute grafisme ținute sub control, spre sfârșitul rândului sau a probei grafice slăbește controlul și se "lasă dus", executând doar mișcările dictate de Inconștient. Dacă la începutul studiilor mele eram interesat de analiza grafiei răpiților doar pentru a identifica anumite probleme psihice, care mă puteau ajuta să stabilesc dacă indicele de credibilitate a mărturiei lor, după aceea mi-am dat seama de faptul că în grafia lor existau niște mici asemănări, care, în marea majoritate a cazurilor, 139

scăpau unei analize inițiale, dar, la o examinare mai atentă, păreau a fi comune la mulți dintre aceștia. Explicația ar putea fi banală - răpiții ar suferi cu toții de o tulburare psihică, care se manifestă stimulând mâna care scrie să execute mereu aceleași forme simbolico-grafice. Însă, din păcate, erau absente toate celelalte aspecte care puteau fi corelate cu o eventuală disfuncție psihică și subiecții păreau, în urma unei examinări comportamentale atente, absolut normali. Deci, în principiu, se putea presupune că acele grafisme ar fi fost proprii "situației de răpit" și nu atribuibile unei boli sau unor disfuncții cerebrale mai mult mau mai puțin congenitale. Dacă aș fi reușit să calific acele simboluri grafice, studioșii fenomenului de răpiri extraterestre ar fi avut la dispoziție un instrument de diagnosticare rapid în plus pentru a stabili dacă subiectul examinat ar fi sau nu răpit cu adevărat; mai bine spus, dacă a interacționat puternic cu o realitate extraterestră lumii noastre.

CRUCEA SPAȚIILOR LUI PULVER (1921)

În 1921, Pluver, studiind grafia anumitor copii, a observat că, dacă desenul grafic, în ansamblul său, prezenta anumite caracteristici, era important să se stabilească dacă aceste caracteristici se aflau la dreapta, la stânga, în sus sau în jos față de punctul central luat ca punct de referință. Pulver nu și-a dat seama la timpul respectiv, că această sugestie reprezenta mai mult decât o simplă intuiție. De fapt, el spunea în practică că semnul grafic este reprezentabil ca o imagine, care este creată de un simbol care există la origine, construit la rândul său prin regulile arhetipurilor, care se află și mai sus. Deci, Pulver, fără să-și dea seama, introducea punctul de vedere conform căruia simbolul grafic trebuie observat ca o consecință a unui arhetip, și nu ca un simplu desen: ( http://www.psicologi-psicoterapeuti.it/rubriche/nicoletti/nicoletti2.htm ), ( http://spazioinwind.libero.it/analisidellascrittura/_evolutiva/graf1.htm ).

140

Dintr-un punct de vedere arhetipic, partea de sus și cea de jos ar fi asociate cu senzațiile pe care le are cel care scrie despre partea de sus și despre cea de jos, cer și pământ (sau mai bine spus subteran - n.a.). Din acest motiv, partea de sus a scrisului arată modul de gândire iar partea de jos modul de acțiune. Relațiile care există între zonele înalte și joase ale scrisului vor indica dacă subiectul acționează fără să gândească, sau dacă gândește fără să acționează, sau dacă gândește dar și pune în acțiune proiectele sale. Programarea neurolingvistică, care utilizează dintotdeauna crucea spațiilor lui Pulver, fără să realizeze acest lucru, identifică în mișcarea bulbilor oculari în sus senzația bunului, divinului, pozitivului, pe când mișcare bulbilor oculari în jos este asociat de senzația de tristețe, subteran, negativ, neplăcere și tot așa. Este suficient să dăm un exemplu simplu și să ne gândim: "Ah, ce minunată a fost ziua când am fost la munte!" Sau: "Iar am greșit acționând așa." și se va observa imediat că bulbii oculari tind să se miște așa cum am afirmat mai sus. 141

Acum să examinăm linia arhetipică a timpului. Pulver identifică trecutul în stânga celui care scrie și viitorul în dreapta, la fel cum procedează și PNL-ul ( http://www.grafservice.it/public/GRAF_PNL_RAPP.html ); dacă i se cere unei persoane să identifice pe o linie orizontală trei puncte care să reprezinte trecutul, prezentul și viitorul, aceasta le va vedea, dacă este normal (adică dacă nu are schimbate funcțiile lobului stâng cu cele ale lobului drept), poziționate în următorul fel: în stânga va fi punctul care va reprezenta trecutul și în dreapta cel care reprezintă viitorul. Acest comportament este automat, pentru că limbajul arhetipic al creierului nostru reprezintă trecutul pe stânga și viitorul pe dreapta, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru. Unica cheie de lectură serioasă și incontestabilă a grafologiei moderne este cea pe care doar ce am expus-o - restul sunt ornamente! Prin urmare, scrisul poate fi utilizat ca observator al Inconștientului, acolo unde se manifestă arhetipurile. (http://www.alfapi.com/imbasciati/quale_inconscio.htm ) Ținând cont că există diferite școli de grafologie, care se identifică în tot atât de multe "curente de gândire", în care semnul grafic este analizat ori într-un context de formare culturală și de experiență de viață, sau invers, dând de-o parte orice influență externă (cultură, istorie personală, mediu) trebuie spus și că pentru scopurile mele, toate acestea erau doar niște aspecte secundare în cercetările mele. De exemplu, Giuseppe Cosco, relaționează anumite semne grafice cu posibilitatea de a fi sau nu hipnotizabili. (http://guide.supereva.it/cgibin/sendurl.cgi?id_mg=626&banner=G.SB.CM.GRAF OLOGIA&ug=/grafologia_e_test&pg=supereva&ud==http://www.geocities.com/ Athens/Atlantis/3592/grafologia/grafologia.htm ) Din munca sa apare un tablou extrem de interesant, dar cu totul deviat, pentru că în acesta se sugerează că cel care este hipnotizat are semnele clasice ale unei persoane cu un IQ foarte puțin prezent și incapabilă să dea dovadă de o personalitate puternică, prezentând simbolismul grafic care atestă o sugestibilitate ridicată. Anterior am mai evidențiat că cele două curbe, cea a sugestibilității și cea a capacității de a se lăsa hipnotizat, nu au nimic în comun în realitate, însă au o direcție relativ opusă față de vârsta subiecților hipnotizați. În această etapă devenea posibil să se poată verifica, cu un anumit grad de siguranță, existența anumitor grafisme comune în scrisul răpiților italieni și să se verifice dacă acele grafisme puteau fi corelate cu anumite situații trăite în mod arhetipic de Inconștientul lor. 142

ÎN INTERIORUL UNEI CONSTELAȚII GRAFICE FIECARE STEA STRĂLUCEȘTE Primul lucru pe care l-am observat împreună cu niște grafologi profesioniști, care au lucrat cu mine cu ceva ani în urmă, a fost acela că, dacă unii dintre subiecții examinați prezent un anumit tip de patologie, aceasta părea că se amplifică în timpul experienței de răpire. Această ipoteză de lucru, care nu a fost niciodată demonstrată complet, a rămas neschimbată până în momentul de față și se bazează pe aprecierile pe care am reușit să le facem comparând anumite scrieri ale răpiților de la etatea de prepubertate cu cele de mai târziu. Se părea că acele persoane, după doisprezece ani, suferiseră o modificare serioasă a anumitor stresuri, definibile ca latente, care apăreau și în scrierile de la o etate mai tânără, dar se amplificau enorm după anumite experiențe de abduction, atribuibile sferei sexuale, dacă ne-am putea exprima astfel. De exemplu, masculii își aminteau în hipnoză prelevarea de spermă sau primul raport sexual exogamic, cu o creatură despre care nu se putea spune că era terestră. Ne aflam în fața a ceva ce se întâmplase, ceva ce producea o traumă, care avea de-a face cu organele sexuale și era făcut contra voinței subiectului, care fusese incapabil să se opună. Acesta, în interiorul său, interpretase în mod inconștient această situație ca pe un fel de violență sexuală, care în realitate nu era chiar așa. Din acel moment, scrisul se modifica și subiectul își amplifica toate fobiile, mărindu-și incertitudinile. Neplăcerea devenea tot mai evidentă și nu tindea să dispară odată cu vârsta. A trebuit să mă bazez pe puține informații, pentru că am abandonat acel tip de cercetare, din cauza faptul că am părăsit CUN-ul (Centrul Ufologic Național), pentru care o elaborasem, și acest lucru a creat un gol spațio-temporal care a fost acoperit doar după mult timp. Însă acele informații au reprezentat punctul de plecare pentru verificări ulterioare atente și, după ce am examinat mulți campioni, am considerat că pot identifica în scrisurile unor răpiți studiați de mine niște puncte extrem de interesante, pe care am să le supun atenției cititorului. Răpiții scriau total diferit unul față de altul, manifestând cu o mare forță la nivel inconștient, care era adevăratul lor Eu. Niciunul dintre ei nu dădea dovadă că ar avea un caracter slab, toți având o personalitate puternică, adesea caracterizată de o spiritualitate săracă și cu semne de materialitate destul de evidente. Deci, exact contrariul față de ceea ce ne-am fi așteptat de la o interpretare a fenomenului bazată pe o filozofie de tipul new-age. Mă trezeam frecvent că am de-a face cu 143

persoane care iubeau banii și senzualitatea vieții, fără ca aceștia să considere că sunt aleși de Dumnezeul tehnologic și cu atât mai puțin de a putea fi definiți ca niște ființe superioare sau selectate de extratereștri. Toți evidențiau o puternică presiune pe foaie, dând dovadă de o înclinație destul de mare, uneori chiar exagerată, spre incapacitatea de a minți; niciunul dintre ei nu era caracterizat de capacități mediatoare și niciunul dintre ei nu ar fi putut să devină politician. Era vorba despre persoane independente, profund convinse că există ceva dincolo de valorile care ne sunt prezentate când suntem mici. Acest altceva se putea manifesta sub diferite forme, dar era o notă constantă ideea că religiile, așa cum sunt ele prezentate, nu sunt tocmai un panaceu pentru suflet. Iată că apare astfel primul semn grafic interesant (unele dintre exemple au fost preluate de pe site-ul http://www.erbasacra.com/aree_tematiche/grafologia/approfondimenti.htm ): Cercurile literei "o" deschise în partea stângă

După unii grafologi această constelație ar fi tipică celor care au simțul religiozității și al misticismului, dar și tendința de a fi interesați de ezoterism, sensul deschiderii fiind spre lucruri uitate, spre o identitate umană care trebuie revăzută și care trebuie să se refacă nu în viitor, ci în trecut, de unde trebuie să se recupereze experiențe umane uitate. Din interviuri reieșea, în marea majoritate a cazurilor, o atitudine opusă Bisericii Catolice și catolicismului în general, chiar dacă aveau deschideri spre creștinism. În toate cazurile, persoana era mai dispusă să accepte o filozofie de viață, cum ar fi budismul, decât seria de dogme și reguli mecanice dictate de un catolicism care seamănă cu inchiziția și care astăzi este la modă în anumite zone ale țării noastre. Dar iată că apare un al doilea satelit: Scrisul separat sau scrisul cu o falsă separare a literelor

144

În general, literele care compun cuvintele sunt lipite una de cealaltă, fiind dezlipite doar în cazul în care lipirea lor este imposibilă datorită modelului grafic: de exemplu, este imposibil să lipești litera "t" de următoarea, pentru că linia orizontală a literei "t", dacă este prezentă, îl obligă pe cel care scrie să ridice pixul de pe foaie. Scrisul în care în interiorul unui singur cuvânt mai multe litere sunt separate unele de altele, indică o situație psihologică deosebită a celui care scrie. A porni de la stânga spre dreapta în timp ce se scrie un cuvânt înseamnă a merge pe săgeata timpului (cel puțin pentru civilizațiile care nu au origine arabico-orientală). Partea centrală a grafiei reprezintă propriul Eu, "cum ne simțim cu noi înșine", iar separarea dintre litere înseamnă că cel ce scrie, în timp ce desenează litera, nu știe cine va fi în clipa următoare. Cu alte cuvinte, cel care scrie cu litere separate, prezintă dificultăți cu privire la propria identitate, în sensul că tinde încontinuu să înțeleagă cine este el în realitate. Un schizofrenic tinde să scrie cu litere separate, dar în grafia sa se poate observa cu ușurință o serie de alți sateliți, care însă sunt total absenți în grafia răpiților - un exemplu clasic este scrisul forțat (în care cel care scrie schimbă mereu direcția pixului și presiunea pe foaie, chiar și când aceste acțiuni ies din modelul grafic standard), acompaniat de sateliți cum ar fi scrisul confuz și prea puțin lizibil, confuzie în spații, liniuțele de la litera "t" manifestându-se cu mari variații în lungime, adesea fiind rotunjite sau alungite exagerat în sus. Scrisul cu litere separate este în acord cu prezența în mintea răpitului a memoriilor extraterestre, a memoriilor purtătorilor (carrier) și a entităților cum sunt Sufletul, Spiritul și Mintea, care își manifestă încontinuu și voalat prezența, așa cum am afirmat deja. Răpiții, la întrebarea din test: V-ați gândit vreodată că nu sunteți fii părinților voștri? sau la întrebarea: V-ați gândit vreodată că proveniți de pe altă planetă? sau: Aveți amintiri din vieți trecute? răspund mereu afirmativ. 145

În multe cazuri aceștia scriu cu o grafie denumită "scrisul cu o falsă separare a literelor", care trebuie examinată cu ajutorul unei lentile de mărire, pentru a evidenția separări mici și aproape insesizabile ale pixului între o literă și cealaltă în interiorul aceluiași cuvânt. Cei care scriu își dau seama în mod inconștient că scriu în acest fel și tind să corecteze, intervenind cu o anumită frecvență pentru a introduce lipiri între litere, chiar și acolo unde ar fi imposibil să existe o lipire între litere. Unii scriu cu litere de tipar, pentru că astfel le este imposibil să lipească literele între ele. Dintr-un punct de vedere grafologic, scrisul cu litere de tipar este interpretat ca o dorință de a nu se arăta pe ei înșiși, prin utilizarea unui model grafic comun, dar anonim, astfel încât să evite să fie recunoscuți pentru ceea ce sunt în realitate. Pentru cel care este deprins cu PNL-ul o grafie anonimă este la fel ca o persoană care nu se mișcă niciodată și, din acest motiv, generează imediat ideea că este un falsificator al propriei persoane - cineva care pare a fi nimeni, adică o persoană care nu-i inspiră încredere interlocutorului. Dacă acesta ar fi cazul unui răpit, el nu ar simți nevoia, chiar și când scrie cu litere de tipar, să lipească ulterior, cu forța, literele în interiorul cuvântului, inventând moduri noi și absurde. Dacă cel care scrie simte nevoia să lege litere cu forța, acest lucru poate indica o neplăcere în a le dezlipi - în realitate, cel care scrie cu litere separate nu știe cine este și uneori manifestă incapacitatea de a-și cunoaște adevărata natură. Mulți răpiți, înainte de ședințele de hipnoză, cred că sunt până și extratereștri, pe când apoi, la finalul ședințelor de hipnoză, își dau seama foarte bine că sunt umani, redobândindu-și astfel adevărata lor identitate. Iată un al treilea satelit: Alungirile inferioare suprapuse peste alungirile superioare ale liniei de dedesubt

146

Chiar dacă este mai rar, acest satelit prevede că se scrie astfel încât cele două linii să se suprapună una cu cealaltă, făcând astfel lectura mai dificilă. Dintr-un punct de vedere grafic asta înseamnă prezența unei mari neplăceri, a cărei cauză poate fi atribuită confuziei între "a face" și "a gândi" sau mai bine spus între "a fi gândit ceva și a fi făcut acel lucru". Cel care scrie nu pare a fi capabil la nivel conștient să decidă dacă ceea ce el crede că a fost un vis a fost cu adevărat așa și nu știe dacă doar s-a gândit sau dacă a și făcut, sau dacă doar a gândit (adică a visat) acțiunile pe care crede că le-a îndeplinit în timpul unei experiențe de abduction. O astfel de indecizie este în acord cu experiența de răpire, în care inconștientul știe ce s-a întâmplat în realitate, pe când subconștientul doar suspectă că s-a întâmplat ceva, dar nu poate media semnalele emise de inconștient, pentru că acestea în condiții normale nu sunt accesibile pentru conștient. Satelitul extraterestru: Scrisul specular (în oglindă - n.t.) (http://xoomer.virgilio.it/pwvbo/speculare.htm ) Marea majoritate a răpiților este capabilă să scrie în mod specular, la fel cum făcea și Leonardo da Vinci, sau să scrie de la dreapta la stânga cu literele desenate invers, astfel încât să fie folosită o oglindă pentru a citi în mod tradițional scrisul.

147

Această caracteristică interesantă nu este legată de disfuncțiile subiecților examinați și nici de proasta funcționare a legăturilor dintre lobul drept și cel stâng ale creierului. De fapt, testul Stroop, care este utilizat tocmai pentru evidențierea acestor proaste funcționări bio-organice, este trecut cu mare ușurință de toți răpiții, inclusiv de către stângaci. Însă, în cazurile pe care le-am analizat, am observat un anumit procent de stângăcie latentă. Stângaciul latent devenea cu timpul ambidextru, pentru că stângaciul oricum era forțat la vârsta școlară, de către profesori de un anumit tip și dintr-o anumită generație, să-și folosească mâna dreaptă. În ziua de astăzi, când stângaciul nu mai este corectat cu forța, se observă o intensificare a acestei trăsături comparativ cu trecutul, cu toate că acesta era prezintă și în trecut la același nivel procentual, acesta fiind evidențiată odată eliminată mascarea impusă de o societate învechită și ignorantă, în care utilizarea mâinii stângi era atribuită unei relații de rudenie cu diavolul. Ce crede grafologia despre scrisul specular? După unele studii, Leonardo da Vinci prezintă una dintre caracteristicile dislexiei, adică aceea de a considera cuvântul ca un "ansamblu", o "figură", pe care el o reprezenta în manieră speculară, cu o inversiune a spațiului grafic, dar cu un gest natural din punct de vedere fiziologic pentru un stângaci. Studiul și angajamentul - cum demonstrează Leonardo - (și reabilitarea fonologică necesară) alină minimizarea deranjului dislexic, ținând cont că nu doar Leonardo da Vinci era dislexic, ci și Thomas Edison, Albert Einstein, Winston Churchill și Walt Disney erau la fel. Însă eu cred că această trăsătură trebuie să fie interpretată cu totul diferit. Testul Stroop (http://faculty.washington.edu/chudler/words.html) evidențiază că lobul drept recunoaște cuvintele, pe când culorile sunt recunoscute de cel stâng. Dacă răpiții ar vedea scrisul ca pe un desen, nu ar fi capabili să înfrunte cu succes testul în care li se cere să pronunțe numele culorii cu care sunt subliniate caracterele unui cuvânt care indică o culoare cu totul diferită față de cea cu care sunt scrise literele componente. I se cere subiectului care face testul să observe o culoare "verde" scrisă, de exemplu, în culoarea "albastru", pronunțând cu voce tare "albastru" - un dislexic ar spune "verde" sau nu ar ști ce să spună. Prezența în mintea răpiților a unei zone de memorie cu acces negat, care poate fi accesată prin aplicarea unor metode hipnotice, scoate la iveală conținuturi cu experiențele unor vieți extraterestre. Din acestea se deduce că o anumită populație extraterestră ar fi așezat mintea unui membru de-al lor, amintirile și experiențele sale, în creierul răpitului, exact în zona cu acces negat. În acea parte a creierului există capacitatea de a scrie într-o grafie care se execută de la dreapta spre stânga, și când, din întâmplare, se deschide acea zonă 148

din creier, răpitul devine capabil să scrie de la dreapta spre stânga, pe când conștiința sa menține activă ideea scrisului executat de la stânga spre dreapta. De aici rezultă o tentativă de mediere care schimbă total execuția scrierii în sine și, în cazul în care nu este vorba despre un scris extraterestru, ci de cel obișnuit, creierul răpitului îl reinterpretează în mod specular. Satelitul timpului în care trăim: Îngroșările de al doilea tip Cu acest nume sunt indicate micile zone în care cerneala devine mai groasă, zone care se află în partea de sus a tuturor buclelor prezente. Este vorba de un punct în care cel care scrie, atunci când trasează bucla, s-a oprit ceva mai mult. Oprirea stiloului lasă mai multă cerneală în acel punct, care va apărea ca un punct ușor mai îngroșat. Principalii grafologi italieni sunt de acord în a defini această îngroșare ca fiind "de al doilea tip" și o atribuie înclinației către stres emotiv (care produce nervozitate - n.a.). Cel care este stresat, sau cel puțin este predispus la nervozitate, prezintă în grafia sa acest tip de semn. Este vorba despre un semnal care nu este neapărat definitoriu, pentru că în ultimii ani, grafiile pe care le-am analizat prezentau acest tip de satelit într-un procent destul de ridicat; în mod evident, eufemistic vorbind, acest lucru se datorează și ritmului agitat a vieții moderne, dar probabil că indică și o neplăcere mai amplă la nivel interior, de tip social sau de fond. Dintr-un punct de vedere gestual, cel care face o buclă sau care trasează partea superioară a literei "l", întorcându-se înapoi în spațiu, deci, din punct de vedere arhetipic, și în timp, se blochează, ca și când nu ar dori să privească înapoi, ca și când cineva i-ar spune că înapoi nu are voie să se întoarcă, ca și când s-ar gândi: "De-acum trecutul s-a dus și eu nu am timp să reflect asupra lui." Acest tip de subiect nu vrea să se întoarcă în trecut pentru asta îi produce nervozitate. În cazul grafiilor răpiților nu este exclus ca această caracteristică să izvorască din două motive contrastante. Primul constă în faptul că în interiorul lor ceva îi împinge să cerceteze ce s-a întâmplat în realitate în timpul răpirilor, care au rămas nerezolvate la nivel conștient, iar al doilea motiv constă în dorința de a fugi de însăși ideea că răpirile fac parte din trecutul său.

149

TRANSFER SAU CONTRATRANSFER

Această parte este scrisă pentru cei care vor să se ocupe cu practica hipnotică aplicată pentru studiul fenomenelor de răpire (Interferențe Extraterestre). În anii în care am înfruntat studiul potențialului metodei hipnotice, am întâlnit multe persoane care practicau hipnoterapia, sub diverse forme. După ce am citit multe opere despre acest subiect și după ce am făcut o ucenicie practică lângă Dr. Moretti, la Genova, am lucrat și la Roma, în aceeași echipă cu Dr. Sferrazza. Dacă prima carte despre hipnoză am citit-o aproximativ cu 40 de ani în urmă, iar trecerea de la teorie la practică nu a fost tocmai ușoară. Hipnoza aplicată în domeniul Interferențelor Extraterestre este mai complicată, pentru că, pe de o parte, hipnologul trebuie să țină sub control, în timp real, mulți factori, pe când, pe de altă parte, este simplificată de faptul că răpiții povestesc cu toții același lucru. Acest ultim aspect facilitează, de la un anumit punct, formularea întrebărilor care să-i fie adresate răpitului hipnotizat; acest lucru, pe de o parte evită influențarea răspunsurilor și, pe de altă parte, permite construirea unui set de întrebări care sunt mereu aceleași, care sunt formulate de fiecare dată în același fel. A utiliza hipnoza doar pe răpiți reprezintă un avantaj notabil pentru cei care nu sunt familiarizați cu toată teoria despre hipnoză și cu toate sindroamele psihice care caracterizează sistemul perceptiv uman. Odată ce hipnologul cunoaște sindromul de abduction, acesta ar trebui, în principiu, să îi fie suficient, dar, din păcate, nu este așa! În ceea ce privește dificultățile pe care le-ar putea întâmpina terapeutul, trebuie să atrag atenția asupra caracterului multidisciplinar al acestei activități. Un hipnolog normal, sau un psiholog, sau un medic oarecare, nu sunt capabili să obțină date valide de la răpiții hipnotizați, pentru că, de obicei, nu știu nimic despre problema ufologică și este dificil să încerci să pregătești în acest sens, în doar câteva ore, persoane care au o cultură medico-științifică. În realitate, este nevoie de mulți ani pentru a cunoaște complicatele implicații sociale, politice, militare și religioase care stau în spatele fenomenului OZN și a răpirilor extraterestre. Nu degeaba cel mai bun cercetător în acest domeniu este Bud Hopkins, care este pictor, nu medic. Acest lucru se întâmpla și cu John Mack, psihiatrul american, când își examina răpiții - manifesta o atitudine de tipul filo-new-age, care nu ar fi trebuit să apară în operele sale. 150

Cu alte cuvinte, și cel mai bun psihiatru care nu este ufolog va ajunge să conducă o hipnoză folosind metode vechi pentru un fenomen pe care știința nici măcar nu l-a recunoscut ca fiind real. Deci, dacă hipnozele sunt conduse de experți în câmpul ufologic, pot exista erori tehnice în formularea întrebărilor, dar nu erori substanțiale, pe când acesta este un risc real pentru hipnologii care nu sunt ufologi. De exemplu, ufologul ar putea să-i spună subiectului hipnotizat următoarea întrebare, care nu este formulată corect: "Câte degete are la mâini extraterestrul pe care-l ai în față?" Întrebarea este formulată în mod eronat pentru că astfel subiectul poate fi influențat, care se va gândi că în fața sa se află neapărat un extraterestru. Pe de altă parte, hipnologul care nu este ufolog nu s-ar gândi niciodată să-l întrebe pe răpit despre câte degete vede, pentru că nu știe că, în funcție de răspuns, se poate afla care rasă extraterestră, dintre cele multe implicate în fenomenul de abduction, este implicată și, în consecință, se poate da o conotație exactă trăirii evocate de subiectul hipnotizat. Acest lucru l-a costat pe Dr. Moretti timp și energie, pentru că, atunci când Valerio Lonzi (primul caz studiat de mine, cu mulți ani în urmă) era hipnotizat, Dr. Moretti nu reușea să obțină nimic în afară de o lumină mare care îl lovise. A fost nevoie de cinci sau șase ședințe de hipnoză pentru a-l debloca. Deblocarea s-a produs când eu și Moretti am decis să facem împreună o ședință hipnotică cu Lonzi. La primele hipnoze eu lipsisem și ei nu reușiseră să obțină nimic, dar când am venit și eu și l-am hipnotizat pe Lonzi, Moretti m-a lăsat pe mine la comanda operațiunilor și eu l-am întrebat pe Valerio, în timp ce vedea această lumină, să-mi spună de unde provenea aceasta și cum se simțea când era inundat de acea lumină, activând niște impresii corporale pe care eu le cunoșteam, pentru că le citisem în cărțile lui Hopkins, dar pe care Moretti nu avea cum să le cunoască. Deci, în acel caz și în cazurile care au urmat m-am folosit de hipnologi profesioniști pentru a induce transele hipnotice, dar întrebările trebuia să le pună ufologul, pentru că altfel nu se ajungea nicăieri. După mulți ani, astăzi am înțeles un lucru foarte simplu - metodologia hipnotică se învață imediat, dar, pentru a cunoaște istoria ufologiei sunt necesari ani de zile. Astfel, era mai ușor ca un ufolog să învețe să utilizeze tehnicile hipnotice, decât ca un hipnolog să devină ufolog. Cel puțin aceasta era părerea mea la acel moment și poate că nu eram destul de conștient de situația reală în care mă aflam. Nu am învățat hipnoza de pe o zi pe alta, ci în cinci ani de antrenament, timp în care am lucrat cu diferiți hipnologi, iar cu alții m-am confruntat la nivel teoretic. De ce spun toate aceste lucruri în această lucrare? 151

Pentru că, odată cu trecerea timpului, numărul persoanelor care îmi solicitau ajutorul sau care mă consultau creștea și trebuia ca și alții să înceapă să lucreze în mediul hipnotic. Dar cine și unde? În acea perioadă nu era nimeni, sau cel puțin așa mi se părea, care să-mi dea o mână de ajutor. Experții sectorului de hipnoză din Italia erau puțini, erau foarte scumpi și nu dădeau doi bani pe ufologie. Ufologul italian mediu avea un nivel cultural de liceu, cu mari tulburări de personalitate și, poate și din acest motiv, el se dedica problemei ufologice, în tentativa de a-și exorciza propriile incapacități cu privire la lumea reală, prin intermediul construirii unei lumi fantastice, în care doar puțini puteau, cumva, să creeze atât de mult căutata recunoaștere socială. Deci, ufologii erau un clan de disperați, care, fiind refuzați de societate, își construiseră una numai a lor. Aceste persoane, cu grave probleme psihice, uneori latente, cum ar fi putut ele să înfrunte dificultățile care pot apărea în timpul unei ședințe de hipnoză, încercând să rezolve problemele existențiale ale unui răpit, când ele nu-și dădeau seama de propriile probleme? Situația era disperată, dar, când am plecat din Centrul Ufologic Național (CUN), am avut mână liberă pentru a acționa și multe persoane au aflat de munca pe care o făceam, întrebându-mă dacă îmi puteau da o mână de ajutor. Astfel, de-a lungul timpului am ales câteva persoane care stăteau bine din punct de vedere psihic. Persoane care știau bine cine sunt, având cunoștințe specifice în câmpul PNL (Programare Neurolingvistică) și hipnoză ericksoniană; unele dintre aceste persoane frecventaseră și școli de grafologie, pe lângă bagajul cultural de tip interdisciplinar. Și în plus erau și ufologi. Ei nu se cunoșteau între ei, din cauza unor probleme de tip privacy și securitate. Frica că unul dintre ei ar putea fi recunoscut de serviciile secrete m-a determinat să devin cu adevărat neîncrezător. În orice caz, munca a pornit cu viteză - reușeam să ținem sub control mulți răpiți, dându-le atenție într-un mod destul de satisfăcător. Volumul de informații pe care l-am obținut a fost însemnat și la un nivel bun, dar o problemă ne pândea la colțul străzii. Observam că după o perioadă de timp tinerii mei hipnologi, dar și profesioniștii, își schimbau starea de spirit. În câteva săptămâni au devenit instabili mental și apoi se afundau într-o serie de crize mintale care duceau mereu la un singur rezultat final, care pentru mine era tulburător - începeau să creadă că și ei sunt răpiți! 152

Acest lucru li se întâmpla și celor care nu practicau direct hipnoza, dar urmăreau împreună cu mine unele cazuri. Ce se întâmpla? Și mai ales de ce mie nu mi se întâmpla asta? Răspunsul era banal și se afla exact în fața ochilor mei. Hipnoza este o tehnică care funcționează pentru că există un raport profund între hipnolog și răpit. Această relație, pe care Erickson o numește "raport", stă la baza succesului hipnozei. Cu alte cuvinte, când se practică o hipnoză, hipnologul pune în scenă o serie de situații care tind să stabilească cu subiectul examinat un raport, pe cât se poate de profund, parcă creându-se o situație în care ar exista o singură entitate prezentă și nu două. Una dintre tehnicile care se folosesc de obicei în hipnoză este cea a imitației. Imitația poate fi orală sau gestuală și consistă în a stabili un raport profund cu subiectul examinat, doar imitând gesturile pe care acesta le face sau emițând aceleași sunete pe care le emite el. Se stabilește astfel, la nivel inconștient, un fel de metacomunicare, care bineînțeles că este gestionată doar la nivel inconștient, dar care își are bazele în bagajul amintirilor din fragedă copilărie. Se crede că sunetele percepute de făt în timpul gestației, dacă sunt reproduse într-un fel sau altul, pot mări nivelul stării hipnotice. Deci, a crede că se poate obține o hipnoză profundă fără instalarea raportului este o himeră, așa cum afirmă unii psihiatri, care susțin că hipnologul, la nivel emotiv, nu ar trebui să participe deloc la hipnoză. Cel care gândește așa nu greșește cu totul și, ca de obicei, adevărul se află undeva la mijloc. Ceea ce se poate întâmpla în hipnoză este faptul că subiectul supus acestei terapii poate să-l perceapă pe hipnolog ca pe salvatorul său, cineva în care poate avea încredere cu adevărat, cineva căruia i se poate confesa din adâncul sufletului. Asta se întâmplă tocmai pentru că tehnica hipnotică cere acest lucru și pentru că altfel hipnoza nu ar funcționa. Nimeni nu și-ar deschide inconștientul unui străin și, pentru a obține rezultate bune de luat în seamă este necesară doborârea barierei defensive a propriului Eu. Deci, răpitul îi transferă toate așteptările sale hipnologului, care, dacă nu își dă seama imediat, ajunge să fie înghițit de dorințele pacientului său, în tentativa de a-l mulțumi. În plus, personalitatea răpiților este mereu foarte puternică și, dacă nu suntem atenți, aceasta începe să o domine pe cea a hipnologului, care începe să-l considere pe răpit ca fiind ceva special și superior. Acest lucru se numește Transfer și poate pune în pericol relațiile dintre pacient și hipnolog. În acest punct hipnologul trebuie să fie capabil să țină la distanță emotivitatea subiectului răpit și nu trebui să-i permită acestuia să o descarce asupra lui. Într-un anumit sens, trebuie menținut un joc al echilibrelor, pe care doar hipnologul îl poate gestiona, pentru că răpitul este neștiutor, inconștient în mâinile sale. 153

Dacă subiectul nu este ghidat cu abilitate, personalitatea puternică a acestuia tinde să o schimbe pe cea a hipnologului, supunând-o dorințelor sale. Dar această constatate nu era suficientă. Mai era încă ceva.

Prin a se identifica cu problemele răpitului și prin a-i asculta cu atenție trăirile la nivel hipnotic, hipnologul tindea să se identifice cu tragedia răpitul, schimbându-și propriile idei, fără să-și dea seama. Astfel, mă aflam în fața unor hipnologi care erau convinși că extratereștrii erau buni, hipnologul spunându-i apoi răpitului să uite experiențele urâte retrăite și să-și amintească doar lucrurile frumoase. Răpitul se răzvrătea, pentru că i se cerea să renunțe la ideea sa despre răpire și să o ia de bună pe cea a unui simplu terapeut. Pacientul refuza tratamentul, pentru că era unul greșit și hipnologul își pierdea credibilitatea de care avea nevoie pentru a duce mai departe raportul. În situații și mai degradante și tragice, hipnologul se simțea de parcă problemele răpitului erau ale sale și se identifica atât de mult cu trăirile acestuia, încât ajungea să se creadă el însuși răpit - transferul și contratransferul erau complete. Răpitul și hipnologul ajungeau să creadă că sunt un tot unitar și, mai ales, în interiorul hipnologului se năștea ideea, dictată de un proces de disonanță cognitivă, că extratereștrii, dacă îl răpiseră, erau buni iar el era un ales. Hipnologul era salvatorul răpitului, mai ales dacă era de sex opus, deci, și cel care ar fi salvat întreaga umanitate, împotriva extratereștrilor răi. Procesul de a vedea în mod dual evenimentele lua formă cu ușurință și, cum existau extratereștrii buni, în mod obligatoriu existau și cei răi, iar sărmanul terapeut se afla exact la mijloc, ca un colac de salvare între două lumi, cea a binelui și cea a răului. Am asistat la situații în care cel care se ocupa cu astfel de lucruri, în Italia, la nivel de hipnoză, construia o relație sentimentală cu răpitul său. Am văzut alți experți că începeau să aibă atitudini paranoico-obsesive și impulsive, dar chiar și comportamente sexuale bizare, utilizarea stupefiantelor, mania persecuției, etc. Ca și când toate acestea nu ar fi fost suficiente, m-am trezit în fața unor hipnologi care erau cu adevărat răpiți și care utilizau terapia pentru a-și rezolva propriile probleme și nu pe cele ale pacientului. Acești hpnologi profesioniști încercau să ascundă față de ceilalți această problemă (dar care mie nu-mi scăpa), producând daune notabile asupra răpiților și asupra lor înșiși. Ultimul dintre acești domni este un american, care a venit de curând în Italia. Se numește Derrel Sims și a anunțat public la o televiziune (RAI1) că cercetările 154

sale din domeniul hipnozei aplicate pe răpiți au pornit de la exigența de a înțelege ce anume i se întâmpla lui însuși, pentru că și el, hipnologul, fusese răpit! Consider că această declarație este extrem de gravă pentru deontologia unui profesionist serios, pentru că, după părerea mea, nu poți opera în domeniul hipnozei aplicată pe răpiți dacă tu însuți ai această problemă nerezolvată. Consider că Sims nu este sincer cu el însuși, pentru că a recunoscut foarte clar că s-a folosit de răpiți pentru a se vindeca pe sine însuși și acest lucru nu este corect din punct de vedere tehnic, deoarece, cel care se află în mijlocul problemei nu va reuși decât să distrugă mintea răpiților săi, influențându-și, printr-un puternic contratransfer, toți pacienții. Există astăzi un grup de psihologi italieni care se ocupă de abduction și care sunt de părere că Sims își poate continua activitatea, aceștia considerându-se onorați să colaboreze cu el, dar eu suspectez că aceștia nu sunt forte pregătiți dacă sunt incapabili să înțeleagă o astfel de banalitate. Morala fabulei ne învață că diferența dintre un psihoterapeut și un ufolog care practică hipnoza ar trebui să constea în capacitatea de a recunoaște transferul la care vor fi mereu supuși ambii subiecți; dintre ei doi, hipnologul ar trebui să recunoască elementele fundamentale, atunci când acestea se prezintă în mod evident. Însă, se pare că nici ufologul-hipnolog și nici psihoterapeutul-hipnolog nu sunt capabili să evite o astfel de capcană, poate pentru că trăirile care sunt reevocate de răpiți au un conținut emoțional formidabil sau poate pentru că în ziua de astăzi există prea puține persoane care știu să facă această muncă așa cum trebuie. Este suficient să dau un simplu exemplu explicativ - vă puteți imagina un hipnolog răpit, care are în interiorul capului trei tipuri de interferențe extraterestre (Luxul, Șase degete și o MEA, la alegere), care încearcă să-i explice răpitului hipnotizat ce fac extratereștrii, în timp ce el este controlat de aceste trei forțe extraterestre? Acum, că și John Mack a afirmat înainte de a muri, pe RAI 3, că a fost răpit, se înțelege de ce psihiatrul american, în atâția ani de cercetări, între interferențe extraterestre adevărate și procese de transfer și contrataransfer, nu a reușit să înțeleagă aproape nimic, dacă excludem lucrările de pionierat ale lui Bud Hopkins. Note bibliografice: Corso biennale di biopsicocibernetica Anno I - ARGOMENTO MONOTEMATICO -“Transfert e controtransfert in psicoterapia e parapsicologia” di Felice Masi Laboratorio Interdisciplinare di Ricerca Biopsicocibernetica http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/home.htm 155

Sigmund Freud

TEHNICI PNL DE STUDIU ASUPRA FENOMENULUI ABDUCTION APLICATE TEORIEI DE UNIVERS TETRAEDRIC

PREMISĂ

În timpul studiilor legate de așa-numita ufologia, am dat peste anumite fenomene care m-au constrâns să revăd nu doar ideea de realitate obiectivă, ci și pe cea de virtualitate obiectivă. Pe lângă acestea, aplicarea unor tehnici de Programare Neurolingvistică și hipnoză regresivă m-au îndreptat spre formularea unei noi teorii despre comportamentul uman, legată nu doar de mecanismul darwinian, ci și de o viziune integrată asupra științei oficiale recunoscute și parafizică. Prin termenul parafizică mă refer la ceva ce se află în partea opusă a fizicii și, din acest motiv, este în contrast cu aceasta din urmă, dar tocmai pentru că se află în partea opusă a acesteia, existând ca și contraparte. Dacă există fizica, există și parafizica și dacă există un fenomen fizic, există și contrariul acestuia, care este parafizic, din simplul motiv că, dacă există un adevăr, trebuie să existe și o minciună, care, de altfel, nu este altceva decât imaginea speculară a primei. Motivația care m-a determinat să formulez o abordare nouă asupra realității derivă din necesitatea de a înțelege până la capăt cât de valide ar putea fi tehnicile hipnotice în studiul fenomenelor care au legătură cu răpirile extraterestre și cât de adevărate erau reconstituirile pe care creierul răpiților le ofereau hipnologului, parcă pe o tavă de argint. Deci, existau două aspecte, unul tehnic și altul metodologic. Primul dintre acestea consta în a determina dacă existau mașinării care ar fi putut măsura în mod obiectiv gradul de adevăr pe care un răpit îl exprima în hipnoză, în timpul relatărilor sale.

156

Al doilea aspect era reprezentat de nevoia de a stabili un protocol metodologic care, independent de prezența "măsurătorii", să permită obținerea unor rezultate cu o anumită valoare. "O anumită valoare" este o expresie care trebuie analizată în profunzime și care înseamnă "ceva ce poate fi considerat real în interiorul unui câmp de probabilitate" chiar dacă nu a fost scris în niciun tratat, nu a fost studiat de nimeni, este incomod pentru poziția actuală a științei oficiale și este mai ales adevărat, chiar dacă pare a fi cu totul incredibil. A spune incredibil înseamnă necredibil și trebuie să se admită că ceva, de exemplu un eveniment, poate fi cu totul incredibil, dar la fel de adevărat caracterul incredibil al unui eveniment nu este un bun criteriu pentru a afirma că acest eveniment nu există. Știința oficială pune la îndoială prezența OZN-urilor pe planeta noastră, pentru că acest lucru i se pare bizar și incredibil, dacă se admite inexistența unui model matematic capabil să descrie acel fenomen, dar, pe de altă parte, aceasta nu are un model matematic nici pentru a descrie de ce un electron, la un moment dat, încetează să se mai comporte ca o particulă, transformându-se în undă; și cu toate acestea fizicienii cred în dualismul undă-particulă. Este clar că modelul mental utilizat de fizicieni, dacă trebuie acceptat în deplinătatea sa, trebuie să fie valid și pentru OZN-uri, dar nu este așa și asta conduce la două concluzii: ori modelul care descrie electronii este greșit, ori OZNurile nu există. Prin termenul "model" nu am în vedere doar algoritmul matematic, ci mă refer și la modul de gândire și de a raționa al științei oficiale, care trebuie să poată utiliza mereu aceleași modele, pentru că altfel lumea ar fi descriptibilă doar cu o serie nelimitată de excepții și acest lucru ar putea conduce la concluzia că fizica nu există în realitate. Dar fizica există și în curând ne vom da seama că este absolut validă și va continua să fie, chiar și după ce voi da o nouă definiție a Universului. Dar ce legătură are Universul cu înțelegerea anumitor procese mentale care derivă din sindromul de abduction? În definitiv, eu eram interesat doar să înțeleg dacă răpiții, în hipnoză, spuneau adevărul sau mințeau și pentru asta nu ar fi fost necesar să deranjez fizica. Ba chiar era necesar, pentru că una dintre necesitățile de bază cu privire la revizuire avea în vedere funcționarea creierului uman și raportul pe care acesta îl are cu realitatea înconjurătoare. E ca și cum am spune că, dacă se studiază mașinăria care face observațiile, în același timp trebuie să se arunce o privire și la obiectele care sunt observate, pentru a fi siguri că mașinăria funcționează bine. E ca și cum aș fotografia o frunză și apoi aș privi fotografia având în fața mea originalul. Dacă fotografia este la fel ca originalul, asta înseamnă că aparatul 157

de fotografiat funcționează bine sau că eu și aparatul de fotografiat facem aceleași erori, sau că eu, atunci când observ fotografia, comit o eroare care are un semn opus față de eroarea pe care o comite aparatul de fotografiat, astfel încât să o compenseze pe a mea? În plus, dacă eu nu aș face nicio eroare în a observa direct frunza, aș avea același răspuns pe care o obțin observând fotografia sa? Acestea nu trebuie să vi se pară niște întrebări absurde, pentru că oamenii de știință și le pun în fiecare zi, în general materialiștii fac asta pe toată durata vieții. Este vorba de a aplica modelul mental à la Popper, care utilizează rațiunea umană și, prin excludere, produce niște rezultate care ar trebui să furnizeze cheia pentru descrierea Universului. Ei bine, PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) se ocupă exact cu acest lucru, doar cu acest lucru, exclusiv cu acest lucru. Legea fundamentală a PNL-ului chiar afirmă că: "HARTA NU ESTE TERITORIUL!" Ce se are în vedere prin această expresie? Se are în vedere că Teritoriul reprezintă realitatea exactă, pe care apoi o voi defini ca fiind virtuală, dar pe care, pentru a simplifica, pentru moment o voi identifica ca fiind reală. Persoana care se află în Teritoriu extrage din acesta o impresie care s-ar putea să nu fie cea corectă, pentru că, prin intermediul simțurilor sale, percepe realitatea într-un mod cu totul fals și imprecis. Dacă îi cer acestei persoane să deseneze realitatea, aceasta nu va putea să o deseneze, dar va trasa copia sa personală, pe care o voi numi Hartă. Harta, ca o hartă geografică sau o imagine holografică, va reprezenta Teritoriul, dar nu va fi Teritoriul. Teritoriul nu poate fi modificat, pe când Harta este absolut modificabilă, spune Programarea Neurolingvistică, este suficient să o ștergi și să faci alta deasupra! Deci, omul ar avea o viziune cu totul personală despre realitate, cea a unei Hărți care se află pe undeva, în creierul său, unde o poate modifica, iar aceasta este singura descoperire a PNL-ului. Aici începe și se termină toată Programarea Neurolingvistică, în spatele ei nu mai există absolut nimic. Dar trebuie să fac o precizare extrem de importantă, pentru că altfel se riscă să nu se înțeleagă adevărata natură a Hărții. În realitate, nu Harta este modificată, ci punctul de vedere pe care persoana îl are, de fiecare dată, față de Hartă. Amintirea unui "Teritoriu" nu poate fi modificată niciodată în structura sa fizică. 158

Neuronii predispuși să examineze Harta sunt mereu aceiași și trebuie afirmat că: CREIRUL ESTE ECHIVALENTUL UNUI HARD-DISK PE CARE SE POATE SCRIE DOAR O SINGURĂ DATĂ Voi aprofunda și acest aspect, prea puțin cunoscut de către "peneliști" în general, dar se poate înțelege că singura posibilitate de a modifica o amintire în forma sa fizică constă în a alterarea răspunsului chimic al diferiților neuroni. Dar acest lucru nu este posibil, deci, pentru a șterge sau a altera o amintire suntem constrânși să intervenim, arzând neuronii, distrugând practic zona din creier dedicată acelei amintiri, fără nicio posibilitate de a altera (a scrie altceva deasupra) mesajul conținut de aceasta. Dar atunci ce trebuie să se înțeleagă când PNL-ul susține că Harta poate fi modificată? Se înțelege că se adaugă pe Hartă informații care să permită, retrăind-o, o interpretare cu totul diferită. A adăuga date nu este același lucru cu a șterge sau modifica ceva ce s-a achiziționat în mod definitiv. Ceea ce am afirmat este ușor de demonstrat, deoarece creierul face încontinuu acest lucru. Să luăm amintirea unui episod din viața noastră care are un anumit grad de dramatism și să ne reamintim furia pe care am simțit-o, de exemplu, atunci când am rămas închiși pe afară și a trebuit să chemăm pompierii, care au spart ușa pentru a ne permite să intrăm în casă. Furia este un indicator al neputinței de a intra în propria casă, cu toate lucrurile pe care le aveam de făcut...Exact atunci trebuia să se întâmple! Când povestim celorlalți acest episod, după douăzeci de ani, ne scapă și un surâs și, în mod ciudat, concluzionăm spunând: "Atunci nu râdeam deloc, dar a trecut mult timp și acum scena mi se pare de-a dreptul comică." Iată că am reușit să modificăm în mod inconștient Harta evenimentului, dar modificarea, care ne permite să vedem același episod într-un mod cu totul pozitiv față de prima dată, conține informații adăugate, pe care înainte nu le dețineam. O informație importantă constă în a ști că acea treabă s-a terminat cu bine și acest lucru ne permite să vedem evenimentul cu o mai mare seninătate. Deci, nu Harta s-a modificat, ci o serie de experiențe de-ale noastre, la rândul lor memorate într-o altă parte a creierului, care sunt utilizate pentru a citi Harta. Din acest motiv, un eveniment, nu ne apare ca fiind mereu același de-a lungul diferitelor reevocări pe care le facem de-a lungul vieții. Atunci, înseamnă că experiențele, adică noile intrări de date, sunt necesare pentru citirea Hărții, care în sine ar părea a fi lipsită de orice semnificație. 159

În practică, "Harta" sunt datele, pe când experiențele reprezintă programul utilizat pentru a le interpreta. Programarea Neurolingvistică nu modifică amintirea (Harta), care nu poate fi ștearsă, dar poate modifica înțelegerea acesteia, reușind să-i altereze semnificația inițială. Voi compara creierul uman cu un computer deoarece: CREIERUL FUNCȚIONEAZĂ CA UN COMPUTER

Voi porni de la această ultimă observație, pentru că a cunoaște modul în care funcționează creierul ne permite să-l facem să funcționeze corect. Prin asta vreau să spun că, dacă PNL-ul, "modificând citirea Hărții", poate ajuta o persoană să se vindece de atacuri de panică și de fobii inconștiente, aceasta poate și să recupereze amintirea unui eveniment ufologic ascuns în pliurile vreunei zone de memorie și să-i verifice corect gradul de autenticitate.

CREIRUL MECANIC

Ce este creierul uman și cum funcționează acesta încă nu știe nimeni. Există multe teorii, dar este mai corect să le numim ipoteze, care susțin că creierul uman este un fel de mașinărie capabilă să urmeze doar operații biologice, ca un organ al corpului. Dar mai sunt și alții care îmbogățesc această viziune pur mecanică, susținând că rațiunea nu ar consista doar în capacitatea intrinsecă a unor procese mentale de a-și face treaba, ci că ar fi și voința de a executa munca. Și unde s-ar afla această voință? Mulți răspund că s-ar afla chiar în creierul uman, într-o anumită zonă, care ar reprezenta voința umană. Alții vorbesc despre ceva ce s-ar afla în afara creierului, pe care o numesc "Minte", susținând că creierul este o mașinărie care urmează ordinele "Minții", ceva de genul operator și calculator. Școlile de ezoterism consideră Mintea ca fiind ceva ce funcționează datorită unei voințe superioare și exterioare creierului, pe când psihologii freudieni consideră Mintea ca fiind o zonă specializată din creier. Deci, există o mare confuzie în acest sens, dar să le luăm pe rând. Principalele note bibliografice despre acest subiect, tratate cu abilitate de către Astro Calisi, vă sunt prezentate și comentate pe scurt în continuare: 160

GERALD EDELMAN Principalul reprezentant al darwinism neural, concepție conform căreia creierul s-ar dezvolta în urma interacțiunii organismului cu mediul înconjurător, prin intermediul unui mecanism care amintește de selecția darwinistă. DANIEL DENNET Susținător înflăcărat al analogiei funcționale dintre creier și computer, tinde să diminueze importanța conținuturilor subiective, punând accentul pe procesele efective care se desfășoară în creier. MARVIN MINSKY Fiind considerat unul dintre părinții inteligenței artificiale, propune un model de minte constituit dintr-un număr mare de "agenți" specializați care cooperează între ei. ANTONIO DAMASIO Neurolog portughez care critică rațiunea atribuită alegerilor noastre. Pornind de la observarea unor cazuri clinice, el propune un model conform căruia emoțiile și sentimentele constituie un fel de drum abreviat în multe dintre procesele decizionale ale omului. THOMAS NAGEL Filozof cunoscut mai ales pentru înțeleptul "Ce ai simți dacă ai fi un liliac?"(1), în care el critică afirmațiile reducționiste de a readministra stările mentale proceselor observabile în mod obiectiv în interiorul creierului. JOHN ECCLES Reprezentant modern al dualismului minte-corp, evidențiat și de mecanica cuantică. ROGER PENROSE Pornind de la observația că anumite operațiuni îndeplinite de mintea umană nu pot fi asociate cu computerizarea, el neagă orice posibilitate de a reproduce capacitățile mentale prin intermediul unei procesări electronice. Mai emite și o ipoteză despre posibilitatea de a explica fenomenele conștiente în interiorul unei teorii care să unească relativitatea cu mecanica cuantică. JOHN SEARLE 161

Critică cu îndârjire modelul computerizat al minții umane, evidențiind diferența substanțială care există între execuția mecanică a unor operații în baza unui program (computer) și înțelegerea autentică a ceea ce se face (mintea umană). RICHARD RORTY Filozof provenit din domeniul analitic, critică noțiunea de ireductibilitate a conștiinței, susținând că același concept de "minte" este destinat să dispară odată cu progresul cunoașterii proceselor cerebrale concrete. HILARY PUTNAM După o adeziune inițială la funcționalism, s-a depărtat de acesta, ajungând să recunoască o dimensiune autonomă a stărilor mentale. PAUL CHURCHLAND Unul dintre principalii susținători ai așa-numitului "materialism eliminativ", conform căruia conținuturile și stările mentale sunt cu totul reductibile la sfera fenomenelor fizice. Churchland refuză modelul computerizat al minții, caracterizat de o funcționare serială, propunând în schimb o paradigmă bazată pe conexionism (în legătură cu rețelele neuronale), care reprezintă într-un mod mai adecvat felul în care operează creierul (execuția mai multor operații în paralel). JERRY FODOR Se opune analogiei dintre minte și computer, propunând un model modular al minții, conform căruia aceasta ar fi formată din module care acționează în mod substanțial autonom, fără a fi influențate de starea generală a sistemului. Iată că din această bibliografie interesantă apare ideea că pentru unii autori între computer și creier nu ar exista o diferență prea mare. Mi-a fost imediat clar că îmi este aproape imposibil să ies din acest impas. Puteam ieși doar dacă luam totul de la capăt și mă foloseam de cei șaptesprezece ani de experiență pe care-i aveam în domeniul hipnozei regresive și a programării neurolingvistice aplicată problemei de răpiri extraterestre.

TEORIA SUPER SPINULUI SAU EXAMINAREA "TERITORIUL" DIN PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ

162

Teoria se naște din observația că există un pic de adevăr în toate teoriile expuse mai sus și din convingerea că există o separație adevărată și proprie între Minte și creier, mai profundă decât în orice teorie deja expusă, păstrând totuși distanța față de viziunile new-age care sunt acum la modă. Eu chiar cred că corpul uman, din care cu siguranță face parte și creierul, este în realitate doar unul dintre cele patru părți componente ale omului și că acesta este format dintr-un Corp, un Spirit, o Minte și un Suflet. Aceste patru părți nu sunt nici abstracte și nici eterice, ci cu totul descriptibile din punct de vedere matematic prin intermediul unor algoritme potrivite. Pe de altă parte, nu neg că anumite persoane care studiază ezoterismul oriental m-au convins că multe aspecte pe care le voi descrie sunt în acord cu modurile antice de a percepe omul, când rațiunea a învins percepția dictată de senzații. Ideea că există un Suflet și un Spirit, pe lângă o Minte, trebuie luată în considerație, pentru că a nu ne da seama de existența acestor componente ar conduce, în mod inevitabil, la o percepție greșită a Universului. După cum am afirmat deja, trebuie să verificăm Teritoriul pentru a vedea dacă Harta îl descrie într-un mod destul de realist. Teritoriul fiind format din întregul Univers și Mintea umană fiind instrumentul prin care putem construi Harta, mi se părea absurd să nu luăm în considerație Mintea, Spiritul și Sufletul doar pentru că fizicienii materialiști spun că Sufletul nu există, pentru că nu poate fi măsurat. Și chiar un fizician independent a fost cel care a admis existența Sufletului, într-un articol recent publicat pe Internet: "Minte și creier - o discuție științifică care conduce la existența sufletului" (Marco Biagini, Dottore di Ricerca in Fisica dello Stato Solido). http://members.xoom.virgilio.it/fedeescienza/discusitnf Biagini susține că: "Legile fizicii stabilesc ce tipuri de procese au loc în realitatea fizică; excluzând reacțiile nucleare și subnucleare, care sigur că nu au loc în creier, singurele procese posibile sunt mișcarea particulelor și schimbul de energie între particule (ciocnirea particulelor) și între particule și câmp electromagnetic (emisie sau absorbție de fotoni). Singurele procese fizice sunt determinate de un operator matematic numit 'Hamiltonian', care determină și care sunt singurele tipuri de energie existente în realitatea fizică. În realitate, Hamiltonianul este constituit din suma unor termini, fiecare dintre ei determinând un tip de energie, cum ar fi energia cinetică a electronului sau energia fotonului. Pentru a avea alte procese sau alte tipuri de energie este necesar să se adauge alți termeni Hamiltonianului, 163

alterând astfel ecuațiile fizicii și, ca și consecință, și toate soluțiile lor. În concluzie, legile fizicii dezmint ipoteza bazată pe materialism, conform căreia viața psihică este generată de procese cerebrale. Legile fizicii nu permit explicarea, și nici justificarea, nici măcar în termeni de principiu sau concept, existența vieții psihice, dar nici existența celei mai banale senzații. " În articol, Biagini susține anumite lucrări, cu care eu nu sunt întru totul de acord, apoi termină astfel:... "Legile electrodinamicii cuantice pot deci să fie considerate principale principiile care determină toate procesele moleculare și biologice. Ideea este că astfel de principii furnizează, cel puțin în principiu, o explicație mecanică consistentă tuturor proceselor moleculare și biologice, dar nu explică, nici măcar în principiu, existența vieții psihice. Legile fizicii dezmint astfel ipoteza de bază a materialismului, conform căruia viața psihică ar fi generată de procese biologice sau cerebrale. Viața psihică (senzații, emoții, gânduri, etc.) depășește legile fizicii și deci cauza existenței vieții psihice nu poate fi identificată cu creierul; viața psihică cu siguranță a fost generată de o componentă care nu este fizică sau biologică, ci poate supranaturală - spiritul sau sufletul. Deci, există două realități diferite - realitatea fizică, sau Universul, care are în sine o structură matematică (legile fizicii) care determină fiecare proces fizic, chimic și biologic; realitatea psihică care depășește astfel de legi este, prin urmare, realitatea psihică care trece dincolo de astfel de legi, trecând și de realitatea fizică." Omul de știință nu știe să dea o explicație concludentă, dar știe că există cu siguranță ceva ce pilotează, iar eu spun ceva ce reprezintă voința creativă și gândirea creativă și care se manifestă prin intermediul unei activități cerebrale. Ca să completez ceea ce s-a afirmat mai sus, în calitatea mea de profesor de chimie organică, m-am întrebat adesea ce anume dă viață materiei nude și brute. Mă întrebam, la fel cum fac și mulți dintre studenții mei, ce este în realitate viața. La universitate nu există un răspuns la această întrebare, sau mai bine spus, există o serie de discursuri faimoase din care se deduce imediat că nimeni nu a înțeles nimic. Când studiem evoluția corpului uman pornim de la particulele cele mai mici, ca să ajungem apoi la sisteme extrem de complicate, pe care noi le numim evoluate, dar adevărata cauză a evoluției îi scapă oricărei conotații. Da, este adevărat că evoluționiștii susțin că este vorba despre evoluție, dar aceștia ar trebui să știe că evoluția se pare că își asumă procese contratermodinamice, ca să folosesc cuvintele Ilja Prigogine, care a primit premiul Nobel în chimie pentru studiile sale asupra proceselor ireversibile. Cu alte cuvinte, nu există nicio rațiune pentru care un corp fizic să se nască. Moartea reprezintă un proces exotermic, care oricum nu este spontan, dar nașterea cu certitudine nu este un proces spontan, pentru că este endotermic. 164

Atunci de ce apare nașterea? Când devine viu țesutul uman? Când se unesc două celule? Înainte sau după începerea vieții? Ce este începutul vieții? Ce este acel ceva care la un moment dat face diferența? O moleculă este o moleculă și cu asta basta - dar când devine vie? Răspunsul meu, obținut și din analiza rezultatelor obținute de la răpiți în hipnoză regresivă, este următorul: în afară de corp mai există și altceva, unde se află informația vieții, care nu este altceva decât voința de a trăi - o esență conștientă, care deci are conștiință de sine, care se sustrage măsurătorilor fizicului. Acest ceva poate că are de-a face cu Sufletul lui Jung, Hilmann, Platon și Plotin, pentru milenii ascunsă față de percepțiile lobului stâng al creierului nostru. Teoria Super Spinului, despre care am vorbit deja, explică perfect existența acestei entități și a altora care constituie corpul uman, cum ar fi Mintea și Spiritul, și în plus ne permite să înțelegem și de ce fizica nu poate studia, prin Hamiltonienii săi, niciuna dintre aceste trei părți, din simplul motiv că: AXA CONȘTIINȚEI ESTE RELĂ, PE CÂND ALGORIMII SUNT VIRTUALI, LA FEL CA ȘI LUCRURILE PE CARE ACEȘTIA LE DESCRIU, ADICĂ SPAȚIUL, TIMPUL ȘI ENERGIA

REALITATE ȘI LIBER ARBITRU - TERITORIUL PROGRAMĂRII NEUROLINGVISTICE

În mediile new-age se discută, astăzi la fel ca ieri, despre posibilitatea ca Universul în care trăim să fie o mare mașinărie în care cineva ne-a introdus ca pioni într-un joc tridimensional care se pare că este real, dar care în realitate nu este altceva decât un mare joc video, în care jucătorul este Dumnezeu, iar noi suntem niște pioni, inconștienți de ceea ce se întâmplă, dar dotați cu o anumită libertate de acțiune. Deci, Universul este o hologramă imensă cu totul virtuală, adică finită? Există cu adevărat liberul arbitru? Suntem într-un Univers cazual sau cauzal? Există un raport adevărat între cauză și efect? Legile fizicii există cu adevărat?

165

După cum se poate observa, sunt multe întrebări și, dacă reușim să răspundem măcar la o parte dintre acestea, vom ști cu siguranță mai multe despre acea cutie mare, adică Universul care ne conține. Se fac multe speculații în legătură cu aceste subiecte, dar nu mișcarea newage și-a pus pentru prima dată aceste întrebări, ci fizicienii, chiar și cei care fac parte din ultima generație. Atunci să ne întrebăm imediat dacă lucrurile care se întâmplă sunt previzibile, dacă au fost deja prevăzute, sau sunt fructul unei întâmplări, determinate de multiple variabile. Trebuie să ne punem această întrebare pentru a ști dacă tot ceea ce facem este fructul voinței noastre sau e dictat de un program universal în care noi suntem doar niște "spirite" care se mișcă datorită unor subprograme infinite. Două puncte care se întâlnesc în spațiu pot decide să facă și altfel chiar dacă există niște legi fizice care descriu în detaliu legile mișcării? Dacă există legi fizice precise pentru tot ce se mișcă în Universul nostru, atunci nu există liberul arbitru, de exemplu, în ceea ce privește mișcarea noastră. În realitate, ar exista legi precise și inviolabile și ele ar fi cele care ne dirijează corpul în anumite direcții - voința noastră nu ar fi a "noastră", ci fructul unei serii de reguli scrise dinainte, pe care noi am fi obligați să le respectăm în fiecare clipă a existenței noastre. Dacă ne îndrăgostim voința noastră decide asta sau o serie de reguli, de legi fizice, care stabilesc de cine trebuie să ne îndrăgostim într-un anumit moment din viața noastră? Dar să ne întoarcem la simpla mișcare a două punct inutile în spațiu. Vom vedea imediat că aceste două puncte sunt foarte utile pentru demonstrația noastră. Există cel puțin trei tipuri de fizică, cu trei tipuri de legi, toate diferite, iar astăzi, într-un moment istoric, când știința încearcă o unificare totală, par a fi un pic prea multe. Cele trei fizici, având trei tipuri diferite de legi, sunt caracterizate de filozofii diferite, cu viziuni și înțelegeri diferite asupra întregului Univers. 1. Pentru fizica clasică Universul este descris de legi la fel de clasice - nu există liber arbitru, pentru că mișcarea celor două puncte este descrisă de legile mișcării, care ne vor spune cu exactitate, chiar și cu un milion de ani înainte că acestea se vor întâlni într-un anumit loc și într-un anumit timp. 2. Pentru fizica cuantică lucrurile stau diferit. În realitate, în fizica cuantică nu există un continuum energetic, ci o serie de "trepte" de energie. Pentru acest tip de fizică în primul rând timpul nu există, în sensul că nu apare în formulele care descriu ceea ce se întâmplă - tot ce se întâmplă se are loc în momentul zero. Bineînțeles că formulele sunt diferite de cele ale fizicii clasice, dar aici liberul arbitru este doar parțial obscurat, dar doar parțial, de faptul că nu se poate stabili 166

dacă un lucru se va întâmpla - ci se spune că există o probabilitate ca acesta să aibă loc. Probabilitatea este exprimată de o curbă numită "curba lui Gauss", care are forma unui clopot. Acolo unde curba este mai înaltă, există o probabilitate mai mare ca un eveniment să se întâmple. Deci, chiar dacă știm că există cele două puncte ale noastre și chiar dacă cunoaștem și energiile lor, nu putem să stabilim cu exactitate legile mișcării. Poate că pentru fizica cuantică există un fel de liber arbitru parțial? 3. Iar pentru fizica relativistă spațiul și timpul se modifică încontinuu, fluctuând regulile care stabilesc modul în care se calculează rezultatele. Deci, dacă cuiva punctele i s-ar părea deja unite în întâlnirea finală, pentru altcineva, poziționat în alt loc, cele două puncte abia urmează să se întâlnească. Dar atunci, evenimentul a avut loc sau nu? Diversitatea acestor trei abordări constă în faptul că pentru prima, adică fizica clasică, atât obiectul observat, cât și observatorul, sunt legați între ei în mod invariabil în timp. În acest caz primul punct știe exact ce va face al doilea și viceversa, și, dintr-un anumit punct de vedere, cele două puncte sunt autoreferențiale - nu există liberul arbitru. În al doilea caz, adică în fizica cuantică, primul punct, necunoscând timpul, nu știe cu certitudine ce se va întâmpla cu celălalt punct - există un fel de liber arbitru. În al treilea caz, adică în fizica relativistă, este adevărat că primul punct îl vede diferit (în mod relativ) pe cel de-al doilea, ca și când o lentilă distorsionantă i-ar altera imaginea, dar primul punct știe acest lucru, știind și că nu trebuie să-i dea dreptate fantasmei celui de-al doilea punct. În plus, primul punct cunoaște perfect legile care reglează variabilitatea și inadecvarea observațiilor sale și, deci, este capabil să prevadă ce îi rezervă viitorul - și în acest caz nu există liber arbitru. Noile teorii cuantice prevăd că nu doar energia este cuantificată, ci și spațiul și timpul sunt astfel. Pe cele trei axe care descriu Universul incertitudinea ar da impresia că mărește posibilitatea de, cu toate că există legi fizice, a nu se reuși cunoașterea rezultatul final al ecuațiilor și nu se poate să se susțină, cumva, că acest lucru se întâmplă pentru că umanitate nu este legată de formule, dar aceasta poate să discearnă, deci să manifeste propriul liber arbitru. În mediul cuantic, de exemplu, se poate întâmpla ca în lumea particulelor subatomice oricum să existe o probabilitate ca un fenomen să se întâmple, chiar dacă nu există certitudine, există totuși o oarecare indicație, ca și când Universul ar spune: "Poți face ceea ce vrei, dar te sfătuiesc să faci cum spun eu." Dacă în fizica cuantică un microeveniment are aceste caracteristici, o succesiune de microevenimente construiește un macroeveniment, a cărui posibilitate de a se întâmpla ar putea fi diferită de zero. Se observă că legile fizicii se pot schimba în funcție de ceea trebuie calculat. 167

Fizica cuantică este cu siguranță foarte ciudată, dar este cu siguranță o realitate, la fel cum este și fizica relativistă, însă, în timp ce prima stabilește că între observator și obiectul observat există o influență activă, pentru a doua, între observator și obiectul observat nu există interacțiune. Pentru fizica cuantică între observator și obiectul observat există un fel de influență reciprocă - obiectul observat știe când este controlat și, prin urmare, tinde să se comporte diferit față de cum s-ar comporta dacă nu ar fi observat. Este un aspect care pare a fi incredibil, dar, în fapt, este o realitate. Deci ar exista o putere decizională cu privire la comportamentul care trebuie asumat, atât din partea observatorului, cât și a obiectului observat? Fizicienii cuantici de tip vechi susțin că acesta este rezultatul așa-numitului Principiu de Incertitudine a lui Heisemberg, care stabilește că, dacă se cunoaște viteza unui lucru, atunci nu i se cunoaște poziția și viceversa. Este o incertitudine a dualismului undă-particulă, conform căruia materia are și o natură ondulatorie, dar uneori se comportă ca și undă și uneori ca particulă adevărată, dintr-un motiv care nu este cunoscut. În realitate, cineva a început să suspecteze că observatorul însuși este cel care decide, din proprie alegere, cum să se comporte - este ca și cum am spune că observatorul este cel care interacționează cu Universul și decide, în mod inconștient, dacă vrea să vadă obiectul observat sub formă de undă sau sub formă de particulă. De aici ar deriva intervenția voinței observatorului în modificarea Universului care îl înconjoară, pentru a crea ceea ce vrea, o realitate virtuală al cărui constructor ar fi chiar el însuși. Acest lucru implică Conștiință de sine din partea observatorului. Fizicienii moderni numesc acest nou concept într-un mod foarte științific, atribuindu-i numele de "parametru ascuns" - ceva ce leagă observatorul de obiectul observat, într-un mod inseparabil, chiar și la o distanță infinită, astfel încât unul să știe mereu ce face celălalt și să poată, nu neapărat să "decidă", cum să se comporte, ci să fie determinat în mod fizic să se comporte într-un anumit fel. Deci, diferența care există între fizicienii cuantici vechi și cei care aparțin curentelor mai filo-new-age constă tocmai în următorul lucru - primii sunt fundamental determiniști, iar ceilalți s-ar putea defini ca fiind holiști.

168

CIUDĂȚENIILE FOTONILOR ȘI LIBERUL LOR ARBITRU

Atunci să analizăm mai profund anumite aspecte ale fizicii cuantice, pentru că, dacă dorim să știm dacă avem sau nu liber arbitru, trebuie să facem acest efort. În limbajul mecanicii cuantice se spune că în actul măsurării starea "colapsează" în unele dintre multiplele potențiale "autocondiționate", dotate cu "autovaloare" definită. "Autostările" sunt acele "stări" deosebite care există "în mod obiectiv" în realitatea fizică. În schimb, celelalte "stări" sunt niște "suprapuneri" de autostări și, ca atare, nu au corespondență obiectivă în realitatea fizică, chiar dacă descriu perfect sistemul cuantic examinat. În 1927 Heisenberg, prin al său "Principiu de Incertitudine" a afirmat și că dacă măsurăm cu mare precizie poziția unei particule, vom avea o anumită incertitudine în legătură cu viteza sa și viceversa, iar acest fapt se datorează faptului că "autostarea" poziției nu reprezintă și "autostarea" vitezei, pentru că față de autovalorile vitezei acesta se găsește într-o "stare de suprapoziționare". Cu alte cuvinte, pe de o parte fizicienii holiști spuneau că observatorul era capabil să influențeze fenomenul fizic (stare non-obiectivă), iar pe de altă parte fizicienii cuantici clasici spuneau că obiectul observat exista așa cum era (stare obiectivă), independent de existența observatorului. De exemplu, se putea ști dacă un electron este o undă sau o particulă? Iată interpretarea "de la Copenaghen": "Este adevărat că realitatea cuantică există într-o stare indefinită și 'nonobiectivă', dar nu din acest motiv este nevoie de un observator conștient - este suficient să aibă loc o 'reacție termodinamică ireversibilă', pentru ca starea nonobiectivă să devină o stare obiectivă - de exemplu, un electron, pentru a putea fi recunoscut într-un revelator, trebuie să aibă o 'reacție termodinamică ireversibilă' cu însăși revelatorul, și o astfel de reacție este suficientă pentru a-l revela în 'lumea obiectivă' a fizicii clasice, fără necesitatea unui subiect conștient care să-și dea seama de acest lucru." Cu aceste cuvinte se exprima cu câțiva ani în urmă fizicianul Fabrizio Coppola într-o cartea de-a sa, cu titlul "Teorii asupra realității" și vroia să spună că înainte de interacțiunea care îl va face pe obiectul observat să interacționeze ireversibil cu observatorul, nu știm ce anume măsurăm, dar apoi obiectul observat își definește natura, dar doar după măsurătoare sau după o interacțiune ireversibilă (măsurătoarea este o interacțiune ireversibilă). Dar vai! Recent, grupul lui R. Chiao, de la Universitatea din Berkeley, a demonstrat că "prăbușirea funcției de undă" nu este neapărat un proces ireversibil, aruncând cu picioarele în sus interpretarea pe care fizicienii de la Copenaghen au inventat-o cu mulți ani înainte. 169

LA VÂNĂTOARE DE VULPI CU FOTONII

Dacă se împușcă un grup de fotoni într-o țintă compusă dintr-o mască cu două găuri mici, câțiva fotoni trec printr-o gaură și alții prin cealaltă gaură, dar ceea ce se vede în spatele măștii, pe adevărata țintă, este o imagine de interferență, care demonstrează că fotonii s-au comportat ca și unde, nu ca particule. Nu-i rău! Asta înseamnă că fotonii sunt unde! Însă, dacă se împușcă în țintă doar un foton, pe țintă iar se observă imaginea de interferență, ca și când fotonul ar fi trecut prin ambele găuri în același timp. Nu-i rău! În acest caz se spune că unda asociată fotonului are o anumită probabilitate de a trece printr-o gaură dau prin cealaltă, deci, dacă fotonul este o undă, și un singur foton va avea o probabilitate de 50% de a trece prin ambele găuri. Dar dacă fotonul este oprit, cu un revelator, înainte ca acesta să fi trecut prin mască, acesta se prezintă ca o particulă. Un lucru ciudat, dar și acesta este explicabil - revelatorul a interacționat ireversibil cu fotonul, alterându-i imaginea reală. Dar atunci de ce nu face asta și ținta poziționată în spatele măștii? Pentru că fotonul a trecut prin mască, care a interacționat cu fotonul însuși, făcând astfel încât să se comporte ca o undă? 170

Deci, înainte de a trece prin mască, fotonul este o particulă și apoi o undă? Bine! Să așezăm un revelator de fotoni în spatele măștii. Astfel, ar trebui să revelăm fotonul ca undă și să vedem încă și imaginile de interferență. De această dată fotonul traversează masca, dar se comportă ca particulă și nu doar că nu creează imaginile de interferență, dar și trece doar printr-o singură gaură, nu prin ambele - fotonul se pare că decide să se comporte ca o particulă dacă se pune un revelator, dar dacă nu se pune un revelator se comportă ca o undă. Dar nu numai! Dacă se așează revelatorul imediat în spatele găurii din dreapta, fotonul va trece doar prin gaura din dreapta, dar, dacă se așează pe stânga, fotonul va ști exact unde a fost mutat revelatorul și va trece prin gaura din stânga. AJUTORRRRR! Fotonii îmi citesc mintea? Nu, domnilor! "Cunoașterea unui sistem îi alterează acestuia starea fizică", afirmă tot Coppola. Deci, Universul ar fi o abstracție ce devine reală imediat ce este percepută, dar, în funcție de ceea ce se dorește să se vadă, acesta se va manifesta exact în acel fel și exact așa va deveni real. Până la urmă, proverbul "Fiecare găsește ceea ce caută" ar fi o descriere bună pentru ceea ce am afirmat până acum. Vrei să vezi un foton ca particulă? Ia forma de cunoaștere pentru care acesta se va comporta astfel, dar dacă vrei să vezi un electron ca și undă, schimbă-ți formele de cunoaștere. Deci, în funcție de cunoașterea pe care tu o ai despre Univers, acesta îți va apărea în mod diferit - interacțiunea dintre creier și restul reprezintă parametrul ascuns al fizicienilor. Deci, de acest parametru ascuns trebuie să se țină cont. Iată de ce am decis să adaug o axă, cea a Conștiinței, la cele trei axe de Spațiu, Timp și Energie, care caracterizează vechea Teorie a Super Spinului, pentru a da naștere la altă teorie, mai modernă, în care omul este format din trei componente specifice, despre care anticii deja amintiseră - Corpul fizic, Mintea, Sufletul și Spiritul, dar de această dată bine definite din punct de vedere geometric și deci, dacă doriți, definite și matematic determinabile.

CREIERUL UMAN CA ȘI SUPERCONDUCTOR

Să le luăm pe rând! Ceea ce pare a fi fundamental este cunoașterea Universului, care nu se mai explică prin formulele fizice, ci prin intermediul unui soi se Conștiință de Sine. A fi conștient de un fenomen ți-ar permite să-l vezi cu proprii ochi, exact cum ne spune Conștiința noastră. Putem avea impresia că un electron este o 171

particulă, dacă o căutăm ca atare, pentru că suntem convinși că acesta este o particulă, dar dacă îl vedem și îl simțim ca undă, acesta ne va apărea ca undă. Atunci am putea afirma că putem vedea un electron și ca un fluture - ar fi suficient să fim convinși că este vorba despre un fluture, să proiectăm un experiment care să evidențieze caracteristicile oportune și să fim liniștiți că electronul și-ar asuma caracteristicile dorite. Însă, a face această afirmație implică și să declarăm că nu electronul se prezintă în mod diferit, ci mai degrabă cunoașterea noastră cu privire la electron, care ne permite să-i evidențiem doar anumite aspecte, pe rând. Mergând mai departe, s-ar putea afirma că mintea noastră este capabilă să relaționeze cu Universul, modificându-i anumiți parametri, astfel încât să "construiască" aspectul extern a ceea ce noi vrem să observăm și să descriem. Deci, noi am fi constructorii parțiali ai realității noastre cotidiene. O realitate preconstruită oricum ar exista și ar urma mereu un drum energetic mai economic (o curbare minimă a spațio-timpului, după Rosen-Einstein și fizica relativistă), dar noi am putea interacționa cu această realitate cu o energie minimă, modificând-o după plăcere, numai dacă am fim capabili să intervenim asupra parametrilor fizici care o caracterizează. Astfel, ar apărea o explicație pentru unele aspecte ale realității, legate de acele forțe, clasificate în mod eronat ca paranormale, care însă sunt doar relaționate cu faimoșii parametri ascunși ai fizicii cuantice. A ridica o carte fără să o atingi, a îndoi o lingură fără nicio interacțiune aparentă, a avea forme de precogniție, ar fi manifestări ale alterării parametrilor de energie joasă ai Universului care ne înconjoară. Pentru a face asta creierul ar trebui să fie capabil să interacționeze cu parametri fizici care descriu local Universul; adică ar trebui să fie un fel de senzor (iar acest lucru a fost deja demonstrat - n.a.) capabil să acționeze ca un superconductor biologic.

DAȚI-MI DOUĂ PUNCTE ȘI VOI ÎNĂLȚA UNIVERSUL

Să ne întoarcem acum la cele două puncte ale spațio-timpului, care se izbesc unul de altul - izbirea este previzibilă într-o anumită măsură, doar dacă observatorul nu intervine. Dacă observatorul intervine, o poate face într-un mod "slab", doar prin simpla observare a fenomenului în sine, sau o poate face într-un mod "puternic", dacă este capabil să altereze parametri Universului, care sunt minimizați din punct de vedere termodinamic. 172

Intervenind într-un mod slab îl alterează doar ușor și, în mod inconștient, parametrii dau naștere Principiului de Incertitudine a lui Heisenberg și la tot ce este descris cu termenii de probabilitate ca cele două puncte să se întâlnească; însă a încerca modificarea puternică a caracteristicilor de energie minimă ale Universului înseamnă a impune propria voință asupra faptului că evenimentul va avea sau nu loc. Deci, în acest context, exercitarea liberului arbitru ar fi posibil în mod fizic. Două puncte care urmează să se întâlnească reprezintă pentru fizica cuantică două autostări caracterizate de două autovalori exacte. Aceste două autovalori au componente energetice, spațiale și temporale într-un Univers în care aceste mărimi apar ca fiind cu totul cuantificabile. După ce s-au unit cele două puncte într-un singur loc, este evident că acestea, în acel loc și în acel moment, trebuie să fi luat aceleași autovalori. Nu ar mai exista diferențierea între cele două puncte, pentru că acestea ar fi caracterizate de autostări identice. Cele două puncte, care cu o clipă înainte erau degenerate (se numesc degenerate două funcții de undă identice, dar care au valori ale energiei potențiale diferite), ar fi, o clipă după aceea, unul și același lucru. După ciocnire nu mai există urma faptului că înainte existau două puncte care urma să se întâlnească. Evenimentul ar fi "devorat" întreaga sa istorie, modificând toți parametrii relaționați cu timpuri și locuri. Cu alte cuvinte, înainte ca evenimentul să aibă loc, realitatea era alta și a modifica evenimentele înseamnă a modifica realitatea obiectivă. Pe când cel care a asistat la eveniment din exterior își "amintește" că înainte existau două puncte și că apoi unul dintre cele două a dispărut, iar pentru cele două puncte nu există memoria a ceea ce erau înainte. Deci, realitatea obiectivă depinde de punctul de observație, dar nu cum spune Einstein, adică din cauza unor fenomene relativiste, ci datorită conștientizării diferite a fenomenului. Experimentul ar putea fi realizat cu doi bozoni (particule subatomice caracterizate de valori de spin inegale), care ar reprezenta cele două puncte ale experimentului.

CONȘTIINȚA PERCEPE ÎN MOD DIFERIT REALITATEA, ÎN FUNCȚIE DE NIVELUL SĂU DE CUNOAȘTERE

După opinia unora, creierul nostru ar fi organul capabil să interacționeze cu realitatea, trăind-o diferit, fie din cauza nivelului diferit de Conștiință pe care îl are fiecare, fie alterându-i diferiții parametri. Tehnica care ar trebui utilizată ar fi cea descrisă de maestrul Yogi Maharishi Mahesh, care este indicată prin sigla MT (meditație transcendentală). Maharishi, 173

laureat în fizică, a propus primul intervenția Conștiinței ca parametru adițional și necesar teoriei unificării forțelor, pe care fizicienii le caută de anii de zile. Ca să fiu sincer, în acest sens au fost obținute multe rezultate repetabile și măsurabile de școala Maharishi. Așa-numitul "efect Maharishi" este constituit dintr-un grup de persoane care, aflându-se în meditație transcendentală, își dirijează gândul într-o anumită direcție. Măsurătorile, de natură cu precădere statistică, efectuate după meditații s-ar părea că indică modificări sensibile ale unor parametri ai realității obiective. După părerea lui Maharishi, creierul uman ar fi capabil să se opună câmpurilor electromagnetice (și după părerea mea și gravitaționale - n.a.), anulându-le unele efecte nefaste și ajutând ființa umană să trăiască în armonie cu Cosmosul. O confirmare științifică în favoarea acestui concept a fost obținută în niște experimente recente în care s-a verificat influența Conștiinței umane asupra dispozitivelor fizice (experimente conduse de PEAR, Princeton Engineering Anomalies Research, Scientific Studies of Consciousness-Related Physical Phenomena). Deci, nu trebuie să ne gândim că omul este capabil să-și construiască un Univers doar pentru el, așa cum vrea el, ci că, conform acestei abordări, este capabil să modifice local Universul în care se află, mai mult sau mai puțin, proporțional cu cantitatea de efect Maharishi pe care este capabil să-l producă cu creierul său, sau unind laolaltă mai multe creiere. În realitate, efectul Maharishi pare a fi funcția pătratului numărului de minți care participă la MT (meditație transcendentală).

SUPER SPINUL ÎN VERSIUNEA SA GENERALĂ

Acum câțiva ani m-am dedicat formulării unei ipoteze de muncă care construiește, pe niște parametri noi, o fizică nouă. Se năștea astfel Teoria Super Spinului (SSH). Într-o astfel de teorie, a cărei structură restrânsă inițială a fost fructul colaborării cu inginerul Alfredo Magenta, fiind apoi revăzută de inginerul Luciano Pederzoli, se susținea că Universul putea fi descris de trei descriptori ortogonali între ei, care erau Spațiul, Timpul și Energia potențială. În acest mediul, oricare punct din Univers putea fi descris de către un operator matematic numit rotație. În acel sistem triasic fiecare axă principală era subdivizată în trei axe secundare, la rândul lor ortogonale între ele, care identificau trei direcții (trei versori rotaționali - n.a.) - procedând astfel se obțineau trei dimensiuni spațiale, dar 174

și trei temporale și trei energetice. În acest Univers se definea un punct caracterizându-l cu un singur operator matematic - operatorul rotație. Operatorul rotație, ca și operatorii adunare, scădere, multiplicare și diviziune, permitea definirea oricărui punct din Univers sub formă de câmp magnetic, electric și gravitațional, unificând astfel forțele și fizicele actuale. Cu alte cuvinte, se spunea că oricare punct al ansamblului de puncte care constituie câmpul universal era caracterizat de o rotație, cu un vector propriu și un versor (vectorul este lungimea săgeții, prin care fizica reprezintă mărimea efectului vectorial, pe când versorul reprezintă direcția în care este îndreptată săgeata - n.a.). Dacă un punct se rotea pe axa Energiei se manifesta ca masă aparentă, dacă se rotea pe axa Spațiului se manifesta ca și câmp electric aparent și dacă se rotea de-a lungul axei Timpului, se manifesta ca și câmp magnetic aparent (virtual aș fi adăugat eu - n.a.). Conservarea spinului și anumite legi de geometrie reglau totul. Deci, dacă un punct din Univers nu se rotea, exista oricum, dar nu era vizibil - deci era transparent, ca și când nu ar fi existat. Deci, legea care regla Super Spinul era următoarea: dacă un operator matematic acționează asupra a ceva (fizicienii cuantici ar fi spus: pe o funcție de undă - n.a.) atunci acel punct din Univers este vizibil (și se prezintă sub formă de câmpuri electrice, magnetice sau gravitaționale - n.a.), dar dacă punctul din Univers nu se rotește, rămâne invizibil. Se teoretizau astfel anumite ecuații care descriau Universul în toate detaliile sale. În anumite cazuri ipoteza a generat interesul fizicienilor și în altele a fost considerată fructul unei nebunii totale! Primele rezultate, care nu erau chiar descurajante, au produs neînțelegeri, datorate mai ales problemelor de limbaj și neînțelegeri datorate, ca de obicei, ignoranței celor care cunosc fizica, dar care nu-și cunosc propriile limite, au condus la faptul ca teoria să fie parcată pe anumite site-uri de pe internet, în așteptarea unor îmbunătățiri ulterioare. În această perioadă m-am interesat tot mai activ de problema răpiților, adică acele persoane care susțin că au fost răpite de către extratereștri. Utilizarea tehnicilor de Programare Neurolingvistică și a hipnozei regresive îmi permisese să evaluez în mod pozitiv fenomenul abduction, care, în aproximativ șaptesprezece ani de studiu, s-a prezentat în fața ochilor mei ca fiind cu totul real! Practicând hipnoza regresivă pe un număr de peste două sute de răpiți, mi-a permis să observ că, în unele cazuri, se manifesta un proces de "separare de esență". Răpitul nu numai că avea personalități multiple, fie ele terestre sau extraterestre, dar putea și să prezinte conștiința unor "ființe" cu totul diferite. 175

În mod deosebit, aceste "esențe" nu erau familiarizate cu dimensiunea temporală, se defineau ca fiind "matrice de puncte de lumină" sau spuneau că "locuiesc între un timp și altul". Din punct de vedere cuantic toate acestea aveau un sens. Aceste "esențe" se autodefineau ca fiind "Suflete"! Descrierea pe care o făceau aceste esențe ființelor umane erau mereu același și, continuând experimentarea pe o durată lungă de timp, am ajuns la concluzia că ființa umană era compusă din patru componente fundamentale: Corpul, Mintea, Sufletul și Spiritul. În plus, eram capabil să izolez componentele singulare ale unui răpit hipnotizat și să interoghez o singură componentă pe rând. Dar nu numai. Eram capabil și să hipnotizez doar acea componentă, degenerând-o din contextul total. Îmi dădeam seama că mă aflu în fața unei descoperiri foarte importante. Descoperisem adevărata natură umană? Poate că da! Aceasta fiind o cercetare pluridisciplinară, m-am îndreptat spre istorie și legendele antice. Dar nu numai! Mi-am îndreptat atenția și spre cele care astăzi sunt identificate ca fiind aspectele ezoterice ale Universului nostru. Fizica clasică ar fi oripilată, din simplul motiv că luam în considerație ceea ce spuneau vechii sumerieni, egiptenii, indienii din America sau celții. Toți aceștia afirmau că ființa umană era formată din patru lucruri: - Corpul, numit de egipteni Kha. - Mintea, numită de egipteni Ka. - Spiritul, numit de egipteni Akh. - Sufletul, numit de egipteni Ba. Dând de-o parte informațiile despre problema abduction, eram capabil să construiesc o nouă ipoteză asupra structurii Universului, o ipoteză care, în mod ciudat, era cea care deriva din ideea lui Maharishi, dar, ca totul să iasă așa cum trebuie, Super Spinului trebuia să i se adauge o axă, exact cea a Conștiinței! O astfel de axă se poziționa între celelalte trei axe deja existente, astfel încât să construiască un adevărat tetraedru, în centrul căruia se afla originea Universului și de unde porneau axele Spațiului, Timpului, Energiei și Conștiinței. În realitate, axa Conștiinței a fost prevăzută de Super Spinul redus, pentru că în acea lucrare se afirma că ființa primordială (Dumnezeu? - n.a.) a existat dintotdeauna, dar, pentru că nu se rotea, se afla într-o stare în care nu era conștientă de sine. Dintr-o dată a început să se rotească (iată că Super Spinul începe să funcționeze - n.a.) și a înțeles atunci că există, adică a devenit conștientă de sine, dar nu se cunoștea încă pe sine. 176

Rotația de-a lungul axei Conștiinței devine imediat rotație de-a lungul celor trei axe, ale Spațiului, Timpului și Energiei, pentru a construi un Univers în care ființa să se poată divide în toate formele posibile de rotație, în toate esențele sale, astfel încât acestea, degenerate dintr-un punct de vedere cuantic, să poată să se observe între ele și să cunoască pe sine. Cu cât apărea o rotație pe axele Spațiului, Timpului și Energiei, cu atât dispărea rotația de-a lungul axei Conștiinței. Ființa primordială se cunoștea pe sine, dar pierdea progresiv propria Conștiință de sine, reevocând Principiul Incertitudinii lui Heisemberg. La final, ființa primordială, Universul, ar fi înțeles cu era făcută, dar în acel moment nu ar fi mai avut Conștiință că există și s-ar fi stins, poate pentru a redeveni, în mod ciclic, Conștientă că există, uitând cum era făcută (în realitate, rotația se conservă mereu - n.a.)

PATRU ASPECTE ALE FIINȚEI

Dacă aruncăm o privire la acest Univers bazat pe patru axe, ne dăm seama imediat că acestea divid Universul Super Spinului în patru zone, în care doar trei axe au valoare. În realitate, există următoarele posibilități:

AXE ACTIVE

TIPUL ESENȚEI

CUNOAȘTERE LIPSĂ

DESCRIEREA ESENȚEI

S-T-E

Corp fizic

Conștiință

Învelișul exterior, fără voință

S-T-C

Spirit

Spațiu

T-E-C

Minte

Energie

S-C-E

Suflet

Timp

Esență mortală, fără înțelegerea spațiului Amintirea de sine, amintirea experiențelor proprii Eul ancestral imortal, care nu cunoaște timpul.

Acest tabel descrie ceea ce afirmau egiptenii antici, vorbind despre Zeul Thot, sau popoarele din nordul Europei, vorbind despre Odin (Votan). Subdivizarea era în acord perfect cu fenomenologia răpirilor extraterestre, unde corpuri fără voință coexistau cu alte entități, cum ar fi un Spirit, o Minte și, în anumite cazuri, un Suflet. 177

Datele care ieșeau la suprafață în hipnoză regresivă, conduceau la concluzii precise cu privire la natura extratereștrilor și la jocul pe care aceștia îl desfășurau pe planeta noastră. Trecând peste aceste considerații, care nu trebuie tratate în această lucrare, apărea o descriere a modul în care este făcută o ființă umană. Am observat că răpiții hipnotizați, când reușeau să "intre în legătură" cu "Sufletul" lor, deveneau tot mai conștienți de realitatea lor și acest lucru îi conducea, la sfârșitul hipnozei, la un mod diferit de a se recunoaște, mai buni, mai maturi și capabili să înțeleagă mai bine Universul care-i înconjura. Toate acestea m-ar fi ajutat apoi să rezolv problema abduction, nu doar în ceea ce privește înțelegerea fenomenului, ci și posibilitatea de a bloca în mod definitiv fenomenul, într-un viitor apropiat.

Axa Cunoașterii este opusă Conștiinței, în mod distructiv. Astfel, cu cât există mai multă rotație pe axele S-T-E cu atât există mai multă cunoaștere, dar mai puțină Conștiință. La început Universul este doar Conștiință de sine, dar la sfârșit este doar Cunoaștere de sine. Pentru teoria generală Super Spinului nu se poate să aibă toată Conștiința și toată Cunoașterea împreună - în cel mai bun caz, ori știe perfect că există și nu ști cum este făcută sau viceversa. Trebuie să se rețină că axa Cunoașterii reprezintă nu doar suma vectorială a Timpului, Spațiului și Energiei, dar și imaginea speculară a axei Conștiinței, confirmând aspectul virtual al acestor trei componente ale Universului nostru! 178

Dintr-un experiment condus pe zeci de persoane, în tentativa de a cunoaște adevărul în legătură cu fenomenul răpirilor extraterestre, am descoperit "din greșeală" anumiți parametri, care m-au făcut să cred cu tărie că Yogi Maharishi și fizicienii hinduși au dreptate în a identifica Conștiința ca fiind parametrul ascuns din fizica cuantică, și a identifica în mintea umană (nu în creier) domiciliul Conștiinței, care este capabilă să interacționeze cu Universul, modificându-i parametri, care la rândul lor alterează definitiv, în urma actelor de voință, legile locale ale Universului. Ideea pe care și-a făcut-o cel care scrie este aceea că, dacă este adevărat că noi putem să modificăm parametri universali opunându-ne componentelor vectoriale (virtuale) Spațiu, Timp și Energie, poate că nu suntem Dumnezeu, dar îi semănăm foarte mult, pentru că am putea fi o mică parte din El.

Tabel comparativ cu principalele viziuni asupra omului furnizate de istoria mondială și ezoterism. Concordanțele dintre tabelul prezentat mai sus și Teoria Generală a Super Spinului sunt impresionante.

179

MAGIA, MAMA ȘTIINȚEI ȘI RELIGIEI – SPRE O NOUĂ ÎNȚELEGERE A TERITORIULUI PROGRAMĂRII NEUROLINGVISTICE (PNL) UN GRAFIC PENTRU A DESCRIE ÎNȚELEGEREA UNIVERSULUI ÎN TIMP

Acum este la modă să se vorbească despre un nou mod de a vedea lucrurile, care ar folosi la a înțelege în profunzime Universul care ne înconjoară. Omul, de-a lungul evoluției sale, a modificat raportul său cu Universul, văzut ca un ansamblu geometric în interiorul căruia el este plasat. Asta s-a întâmplat pentru că omul nu a fost mereu capabil să înțeleagă sau, mai bine spus, starea de înțelegere a lucrurilor de care dă dovadă acum omul nu are nicio legătură cu cea de care dispunea chiar și cu câțiva ani în urmă. Dacă omul învață, capătă niște instrumente mai bune și vede, este adevărat, aceleași lucruri pe care le vedea și înainte, dar într-un mod total diferit. Dintr-un punct de vedere pur mecanic se poate admite că omul, cel care în cazul nostru îl reprezintă pe observatorul fenomenului fizic, este capabil, în funcție de premisele pe care le are în posesie, să descrie într-un mod total diferit același obiect observat, astfel încât două descrieri ale aceluiași obiect, executate în momente diferite, dar citite după mai mult timp de către un cercetător neștiutor, l-ar face pe acesta din urmă să le interpreteze ca aparținând de două realități total diferite. Pentru a da un exemplu banal putem să luăm ideea sugerată de apariția unui fulger și să-i examinăm evoluția în timp. 180

Omul primitiv, lipsit de cunoștințe de fizică, probabil că vedea în fulger o manifestare a lumii divine. Cu trecerea secolelor, viziunea asupra fulgerului a acumulat nuanțe tot mai precise și astăzi acesta ne apare ca o descărcare electrică între cer și pământ, pentru că între acestea două se acumulează, în anumite condiții, diferențe puternice de potențial. Acest mod de a interacționa cu natura nu ne surprinde și este utilă pentru a înțelege și cum creierul nostru, cu modelele sale mentale, s-a adaptat situațiilor în funcție de nivelul propriu de cunoaștere. Deosebit de dificilă este acea fază a observării fenomenului fizic în care deja suntem conștienți de existența sa, dar nu există încă premisele pentru a-i identifica natura. Chiar există o perioadă temporală în care problema nu apare - când nu ne-am dat încă seama că există un fenomen care trebuie studiat. În această situație nu apare nicio problemă, nu se studiază fenomenul și nimeni nu se străduiește să găsească o explicație pentru ceva despre a cărei existență nu se știe nimic. În același moment în care realizăm existența unui fenomen neașteptat, dar pe care nu știm să-l identificăm, suntem obligați imediat să utilizăm modelele mentale deja învățate și să refuzăm chiar și existența fenomenului în sine, spunându-ne nouă înșine că propriile simțuri, propriile aparate și toate celelalte greșesc; pe de altă parte vrem să creăm universuri dotate cu noi reguli, făcute în mod expres pentru că fenomenul care s-a observat să-și găsească în acestea locul potrivit. Sunt fenomene care nu sunt luate în considerație de știința oficială doar pentru că aceasta nu și-a dat seama că acestea există; fenomenele de natură paranormală, OZN-urile, fantomele și altele, sunt un exemplu pentru ceea ce am afirmat mai sus și, de exemplu, cel care și-a dat seama de existența lor are la dispoziție prea puține instrumente pentru a le demonstra existența. După această perioadă, care are o durată mai mult sau mai puțin lungă, se trece, fără ezitare, la recunoașterea existenței fenomenului și, din acel moment înainte, ne apropiam progresiv, într-un mod tot mai rapid, dar tot asimptotic, de interpretarea sa corectă. Dacă, într-un grafic cartezian clasic, se desenează o linie dreaptă orizontală pentru a indica înțelegerea în proporție de 100% a fenomenului, pe când pe axa x se pune timpul, cu punctul zero corespunzând momentului în care prezența fenomenului a fost observată, graficul care descrie înțelegerea sa în timp se va apropia progresiv de linia orizontală, dar rămânând mereu sub aceasta. Dacă ajungea să o atingă se obținea înțelegerea completă a fenomenului care se studiază și acest lucru ne este interzis de fizica modernă; această interdicție este legată de existența Principiului Incertitudinii lui Heisemberg. 181

Cu alte cuvinte, un astfel de principiu, prin care se încearcă să se cunoască cu o precizie maximă o anumită caracteristică a unui lucru, nu ne putem aștepta ca de-a lungul timpului, la informații exacte cu privire la alte caracteristici de-ale sale. De exemplu, dacă se cunoaște perfect viteza unei particule elementare, nu i se va cunoaște poziția exactă în spațiu (de timp nici nu mai spun - n.a.). Pentru o precizie mai mare trebuie să se observe că funcția matematică care descrie procesul de înțelegere a fenomenului fizic cuprinde o componentă oscilatorie. O astfel de componentă face ca aceasta să se înalțe și să coboare, într-un mod mai mult sau mai puțin pronunțat, față de graficul construit prin intermediul procesului matematic de best fitting. Caracterul oscilatoriu al înțelegerii fenomenului în jurul unei poziții medii înseamnă că, cu trecerea timpului, acesta este perceput uneori mai exact și uneori mai puțin exact, în timp ce se apropie, cu fiecare oscilație, în general un pic mai mult de interpretarea sa corectă. Oscilațiile sunt de o amploare tot mai mică, dar cu o frecvență în creștere odată cu trecerea timpului sau în timp ce se apropie tot mai mult de înțelegerea finală a fenomenului, corecțiile se fac tot mai frecvent, în contrast cu puținele, dar marile, variații de înțelegere care se petrec imediat după descoperirea existenței fenomenului în sine. Deci, acest grafic reprezintă evoluția sistemului perceptiv al omului și, în consecință, a capacității sale de a cunoaște ceea ce este de observat în jurul său, în acord cu suprapunerea sistemului inductiv cu cel deductiv și cu cele divergente si convergente, atât de iubite de Piajet. 182

Nu este deloc adevărat că omul învață prin intermediul unei simple secvențe de experimente dispuse astfel încât să-i permită propria cunoaștere a unui fenomen în mod linear, secvențial în spațiu și timp, așa cum ar vrea să ne facă să credem anumiți fizicieni mecanici. Pentru aceștia un observator ar putea cunoaște un fenomen doar prin intermediul unei secvențe de etape dispuse ca literele alfabetului - nu se poate înțelege fenomenul G dacă nu s-a efectuat experimentul F și tot așa. Totuși, aceste lucru contrastează cu ceea ce se întâmplă în realitate, adică cele mai importante descoperiri științifice, dacă nu aproape toate, se întâmplă în timp ce descoperitorul se ocupă de cu totul altceva, în momente în care nici măcar nu se gândește la un experiment în această privință. În mod evident, descoperirile se fac utilizând o altă procedură. Vorbesc mai ales despre acea parte din grafic care reprezintă momentul în care fenomenul este perceput de către observator; în acel moment încă nu există reguli care să-l descrie, deci nu pot exista nici proiecte de executat pentru a identifica care experiment este mai bun de urmat pentru a înțelege ceva. Această condiție se apropie mult de o clipă de iluminare și cu siguranță nu de un moment în care se fructifică experiența de studiu căpătată în mulți ani de muncă, așa cum vor să ne determine să credem fizicienii mecanici (și Piero Angela - n.a.).

OM DE ȘTIINȚĂ MODERN SAU DEZADAPTAT SOCIAL?

A fost distractiv să expun de mai multe ori analiza psihicului multor oameni de știință, dar nu și pentru acești oameni de știință, ceea ce demonstrează de ce aceștia s-au dedicat adesea unor științe dificile, considerate "oculte" de către muritorii de rând. Se întâmplă adesea să ajungi să studiezi fizica pentru că nu ești capabil să relaționezi cu ceilalți, gândindu-te că apoi poți vorbi cu ei de parcă ai fi un sacerdot al unei secte antice și necunoscute, în care doar componenții ei înțeleg ce spun, depășind astfel frica față de o posibilă neînțelegere. Neînțelegerea ar fi justificată de dificultatea unei materii pe care doar cei aleși o pot înțelege; prin urmare, aceștia s-ar autoproclama aleși. În realitate, fizicianul modern s-a așezat singur în poziția de ales, închizându-se într-o cușcă aurită, în care comunicarea cu ceilalți este interzisă de limbajul inițiatic utilizat. Pe de altă parte, acest comportament se naște din frica de a comunica prin intermediul limbajului comun, pentru că, coborând pe terenul care este al tuturor, poate că fizicianul modern ar trebui să-și recunoască incapacitatea de a relaționa cu ceilalți. 183

Deci, pentru fizicianul modern, ceea ce chiar nu are cum să existe este faptul că înțelegerea este la îndemâna multora (dacă nu a tuturor) și nu doar la îndemâna celor care au studiat pentru mult timp în centrele "autorizate". A admite că mulți pot înțelege ar însemna demolarea zidului de protecție pe care el l-a construit pentru a se apăra. Fie că este fizician sau chimist, acesta (omul de știință) pierde astfel contactul cu realitatea care îl înconjoară, demonstrând că este capabil, este adevărat, să elaboreze date și într-un mod complex, dar rămânând total incapabil să observe Universul care îl înconjoară, cu care nu mai știe să relaționeze de foarte mult timp. Deci, omul de știință eșuează tocmai unde dorea să reușească. Dacă el dorea să fie veriga de legătură dintre Univers și muritorul de rând, ei bine, nu mai poate să fie asta, pentru că nu ascultă, nu privește, nu își dă seama de Univers, fiindu-i frică să se exprime și să interacționeze cu exteriorul. Sindromul de frică al omului de știință mecanic se manifestă, deci, din pătimașă sa iubire pentru algoritmii matematici, adică pentru formule. Iubirea sa față de acest aspect al științei galileene se naște din faptul că însăși existența formulei îl pune pe omul de știință în fața faptului împlinit, nu în fața incertitudinii față de cum merg lucrurile în Univers, ci în fața unei certitudinii care elimină ab initio existența unui eventual liber arbitru. Oricum fizica clasică neagă dintotdeauna existența liberului arbitru și acest punct ferm, pentru omul de știință modern și galileean este o garanție că totul se va desfășura conform unor reguli predeterminate de legile fizice. Totul se naște din dorința de a se deresponsabiliza în fața oamenilor, susținând că, dacă lucrurile merg așa, nu este din vina sau datorită omului de știință, ci datorită formulelor matematice care descriu fenomenul fizic examinat. Astfel, omul de știință modern, total deresponsabilizat în ceea ce privește propriile acțiuni, studiază "lucruri" fără să se intereseze "cum" vor fi utilizate apoi aceste "lucruri". De la poluare la clonare, de la GM (Modificările Genetice) la proiectul secret MKultra (Mind Kontrol ultra), omul de știință modern studiază și cu asta basta, având o atitudine total aseptică față de restul lumii. Omul de știință "perfect" nu are inimă și nu sună din clopoțelul sentimentului, pentru că, dacă ar fi fost așa, ar fi relaționat cu acea societate cu care nu este capabil să relaționeze datorită fricii de a apărea în fața acesteia ca un inadaptat; el transformă incapacitatea sa de a comunica într-un mod absolut plăcut. În același fel, psihiatrul poate ajunge să susțină că nu trebuie să existe niciun raport emotiv între el și pacient, care trebuie vindecat aseptic, evitând procesele de transfer și contratransfer, care sunt prezente uneori în terapiile cum sunt hipnoza și chiar și în simplele terapii de susținere psihică. 184

HEISEMBERG ÎMPOTRIVA LUI EINSTEIN, LA FEL CA SAMSON ÎMPOTRIVA FILISTENILOR? Același Heisemberg, profund marxist și deci determinist, se plângea în memoriile sale de faptul că îi revenise tocmai lui o astfel de descoperire, care îl tulbura în interior și îi distrugea și cele mai radicale convingeri ideologice. Descoperirea Principiului Incertitudinii este un ghimpe în șoldul fizicii moderne, care nu știe de ce există, nu știe cum să-l interpreteze în sens fizic și nu știe nimic despre incertitudinie și ce anume o provoacă.

Heisemberg De cealaltă parte a baricadei se afla ideea einsteiniană că Heisemberg greșea, pentru că "Dumnezeu nu joacă zaruri!".

Albert Einstein De această parte a baricadei, care atunci împărțea știința în două grupuri și care divide și astăzi oamenii de știință de pe jumătate de planetă, erau, și sunt și acum, fizicienii cuantici. Aceștia, trecând peste neputința științei moderne, rămâneau în așteptarea unui salvator de-al lor, care, sub forma unei noi matematici, ar fi așezat lucrurile la locul lor. Acest salvator nu a apărut încă și niciunul dintre fizicienii din ziua de astăzi nu a luat în considerație faptul că, poate, s-a făcut o eroare de fond, la 185

începutul fizicii, și anume aceea de a nu dori să privească la semnificația care se află în spatele unei formule și de a nu vrea să interpreteze scripturile sacre reprezentate de legile fizicii, pentru că o astfel de interpretare nu poate fi decât subiectivă. Dacă știința constă în a vedea în mod obiectiv și nu subiectiv, acest ultim tip de abordare trebuie să fie negat pentru totdeauna de către fizicieni. Când am cerut părerea unor chimiști cuantici din departamentul meu despre semnificația anumitor formule cu privire la electroni, am simțit că îmi îngheață sângele în vene când aceștia mi-au răspuns în același fel în care ar fi răspuns și Khomeini cu privire la dogmele sale religioase. Întrebarea era simplă - ce se întâmplă cu un electron când trece de la un orbital la altul? Fizica îmi spune ce este înainte și ce este după, dar nu și ce se întâmplă la mijloc, pentru lipsesc formulele, algoritmii. Răspunsul a fost că nu trebuia să îmi fac griji de ceea ce se întâmpla în mijloc, ba chiar, mi s-a spus că încercând să înțeleg aș fi riscat să înnebunesc.

CINE SE ÎMPIEDICĂ DE FORMULĂ...

Deci, odată cu sfârșitul garanției existenței formulei se termină și cercetarea. Aceast comportament, după cum vom vedea mai departe, este același care caracterizează și religia, de care știința, în mod greșit, vrea să se dezlipească. Însă Einstein (http://digilander.libero.it/n8/) era profund convins de existența divinului și îi atribuia acestuia responsabilitatea de a fi creat Universul cu toate regulile sale. Pentru Einstein, a interpreta legile Universului însemna a-l înțelege pe Dumnezeu, pe când Heisemberg, din punctul său de vedere total ateist, era pe moment învins, pentru că scientismul marxist făcea valuri în toate părțile. După Einstein era suficient să recite formulele matematice pentru a-l privi pe Dumnezeu în ochi. http://www.segreto.net/segreto/cap01.htm. Dar și Einstein trebuia să sufere o înfrângere dureroasă. Să vedem în ce mod! Newton, descoperitorul așa-zisei forțe a gravitație, credea că, pentru că se potrivea, formula sa era corectă, deci, dacă formula era corectă, era corectă și teoria și se putea spune că forța de gravitație există, pentru că exista formula care descria fenomenul fizic care o inspirase. Câteva decenii după aceea, Einstein inventa curbura spațio-timpului - pentru Newton era sfârșitul! Nu mai existau nici măcar forțele, nemaivorbind de cea a gravitației. Wimberg declara într-o revistă științifică cunoscută: "Nu există niciun motiv pentru care merele să pice pe pământ." 186

Deci, formula exista, dar nu exista și fenomenul fizic descris de aceasta! La câteva decenii de la invenția curburii spațio-timpului, Einstein era strivit de noile teorii, când acestea afirmau că nu există niciun spațio-timp care să se curbeze și, dacă spațio-timpul chiar trebuie să existe, acesta stă nemișcat și nu se curbează nici măcar puțin. Sunt lucruri de actualitate cotidiană, pe când NASA încă încearcă să măsoare mici efecte ale relativității generale, încercând să facă astfel încât să se potrivească lucrurile, dar mai ales formulele care, însă, încep să nu se mai potrivească. Dintr-un punct de vedere pur filozofic, ceea ce se întâmpla (și se întâmplă) fizicii și științei în general, consta (și constă) în certitudinea că existența formulelor matematice le garanta adevărul se prăbușea (și încă se prăbușește) în fața incertitudinii totale a formulelor care descriu Universul. Pe de o parte, până la urmă, Einstein spune că Universul nu se poate observa cu claritate, pentru că totul este relativ și, pe de altă parte, Heisemberg afirmă că, în timp ce observăm ceva, noi deranjăm acel ceva, astfel încât acesta ni se prezintă cu totul diferit față de cum este în realitate. Aceste două afirmații fac praf metoda galileeană! Știința modernă îl face pe Galileo să spună că primul lucru care trebuie făcut este acela de a se observa fenomenul fizic și a-l descrie bine, apoi să fie reprodus în laborator și, la final, să se găsească un algoritm care să-l descrie. Dar dacă fenomenul fizic nu poate fi observat corect și dacă acesta este susținut până și de formulele lui Einstein și ale lui Heisemberg, atunci la ce folosesc formulele fizicii, dacă nu pentru a afirma că formulele fizicii nu mai folosesc la nimic?

BISERICA DOAR NU STĂ CU MÂINILE ÎN SÂN

Biserica, oricare ar fi aceasta, este pentru religie ceea ce este universitatea pentru știință. (http://digilander.libero.it/ucitecnici/Congr2002/Fascicolo3.pdf ) Bineînțeles, odată, după cum vom vedea mai departe, lucrurile nu stăteau așa. Biserica nu are nevoie de algoritmi matematici, pentru că Dumnezeu a creat fără ca mai întâi să meargă la școală. A gândi că Universul este făcut cu textul de fizică la subraț este la fel ca și când ai crede că Dumnezeu se supune unor principii și unor formule matematice create chiar de el însuși. Acest lucru este inacceptabil, pentru că, la fel cum știința vede în algoritmii săi matematici coloanele care guvernează însăși existența, astfel biserica se bazează pe misterele sale în ale credinței, coloane imuabile portante, pe care se bazează constatarea stării de fapt. 187

Atunci, înseamnă că atitudinea clericului nu este diferită de cea a omului de știință. Ambele au nevoie de ceva care să le protejeze; vrei o lege fizică inderogabilă, vrei un mister al credinței - pe de o parte este cuvântul legilor fizicii și pe de alta este Cuvântul Dumnezeului Creator, acest cuvânt devenind și el lege. Pentru oamenii Bisericii responsabilitatea evenimentelor îi aparține lui Dumnezeu și această atitudine evidențiază încă o dată lipsa capacității omului de a-și asuma propriile responsabilități în gestionarea acțiunilor sale. Dacă sunt buddhist și comit un păcat, asta se întâmplă pentru că Divinitatea vrea ca eu să comit acel păcat, să înțeleg unde am greșit, deci, aceasta (Divinitatea), în bunătatea ei infinită nu mă împiedică să păcătuiesc și ar trebui să fiu mulțumit dacă voi fi constrâns să mă încarnez din nou. Însă dacă sunt islamic, dacă ucid pe cineva, înseamnă că brațul lui Allah m-a ghidat. Dacă Allah nu ar fi vrut ca eu să ucid, m-ar fi oprit. Dacă nu m-a oprit, atunci Allah este de acord și doar s-a folosit de brațul meu, dar...dar vina pentru tot, sau, mai bine zis, meritul este a lui Allah, pentru care eu sunt doar un umil servitor! Dacă sunt catolic mi se spune că am liberul arbitru și pot să păcătuiesc sau să nu păcătuiesc, dar Dumnezeu deja știe chiar de la începutul creației că eu voi păcătui; cu toate acestea mă creează și deci nu am nicio vină dacă ajung în infern. După cum se poate observa, oricare ar fi credința religioasă adoptată, suntem în siguranță și putem să dăm vina pentru ceea ce se întâmplă pe altul, în mod specific pe Dumnezeul Creator, eliberându-mă astfel de imensele responsabilități pe care omul le duce în spate dintotdeauna.

BISERICA ȘI ȘTIINȚA, FIICE ALE ACELEIAȘI MAME

Biserica se bagă între om și divin și gestionează relațiile dintre aceste două entități. Biserica este caracterizată de prezența sacerdoților, care înțeleg regulile și le administrează. A administra regulile înseamnă a face astfel încât ele să fie respectate și a face astfel încât acestea să nu se schimbe niciodată, pentru că regula este cuvântului lui Dumnezeu, fiind deci, imuabilă - nici nu s-ar putea pune problema ca Dumnezeu să spună ceva greșit și apoi, cu timpul, să se corecteze. Știința se bagă între om și cosmos, adică Creație, și gestionează relațiile dintre om și Univers, administrând acele reguli care sunt numite legile fizicii și pe care doar oamenii de știință le înțeleg pe de-a-ntregul, la fel cum sacerdoții înțeleg pe de-a-ntregul scripturile sacre. Ceilalți trebuie doar să ia de pe buzele celor care sunt intermediari între om și Dumnezeu sau între om și cosmos. 188

Legile fizicii sunt imuabile și nu pot fi schimbate după bunul plac; a gândi că acestea s-ar putea schimba ar însemna că două legi care sunt în opoziție ar fi ambele valabile sau că există puncte în care nu există legi. Pentru știință acest lucru este imposibil, pentru că ar fi ca și cum ar admite că există anumite puncte ale Universului care nu se află sub controlul omului de știință-sacerdot. Biserica premiază și pedepsește în numele lui Dumnezeu; știința premiază și pedepsește în numele universității. Pentru a fi premiat trebuie să respecți regula, pe când, dacă te afli în afara regulii, vei fi condamnat (cum spune Max Weber). Acest procedeu, care este mai mult politic și mai puțin democratic, în realitate, este consecința unei legi istorice conform căreia cine este la putere o apără cu unghiile și cu dinții. Deci, Biserica și știința își apără pozițiile reciproce de oricine pune în mișcare un proces de revizie, capabil să provoace o reexaminare a dogmelor Bisericii sau a legilor fizice. Dacă niște revizii au avut loc în trecut, acestea au fost gestionate în interior de cele două puteri, care, printr-un consiliu sau un congres științific, au stabilit că acea dogmă nu mai era validă, sau că acea lege a științei era învechită. Aceste acțiuni au fost mereu îndeplinite cu o publicitate scăzută - rufele murdare se spală în familie! Deci, știința și religia, adică puterea lumii materiale și cea a lumii spirituale, ar folosi aceleași metode și ar avea aceleași scopuri și s-ar afla într-un contrast istoric una față de cealaltă? (http://digilander.libero.it/dharmakaya/scienza-religione.htm) În realitate, "contrastul istoric" nu există și este doar aparent, derivând dintr-un acord tacit care se bazează pe împărțirea puterii. Dar când se vorbește de diviziune poate că se subînțelege că, odată diviziunea nu exista? Da! Chiar așa și este! Cu mult timp înainte, Biserica și știința erau, din punct de vedere genetic, un singur lucru - adică magia. Magul era cel care, dacă pe de o parte reprezenta știința, pe de altă parte avea în mână și puterea religiei. Acest lucru se întâmpla pentru că legile care guvernează lumea, cu toate că erau misterioase, erau aceleași care îți permiteau să vorbești cu Dumnezeu.

Reprezentarea tradițională a magului Merlin

189

Arta diviziunii folosea la a privi cumva în viitor și cine, dacă nu Dumnezeu, ar fi putut face un astfel de lucru? Bineînțeles, pentru a face acest lucru era nevoie să se cunoască legile care guvernează magia, care erau aceleași care îi guvernau și pe zei. Paolo Aldo Rossi, într-un articol intitulat "Între știință și magie - de la cosmosul ordinar la natura magică" (http://www.airesis.net/ILabirintiDellaRagione/labirinti%201/Rossi%20Fra%20sci enza%20e%20magia.htm) () susține că în timpurile Greciei antice zeii și oamenii trăiau pe Pământ și erau guvernați de aceleași legi. Zeii erau văzuți ca ființe superioare și nu ca și creatorii cosmosului, care se aflau în afara cosmosului însuși. În acel context, legile care erau valabile pentru oameni, erau valabile și pentru zei. Iată ce spune Rossi: Această lege universală, capabilă să țină locul unui principiu unificator al elementului ordinar a tot ce există, era riguros păzită de orice tentativă de violare. În mitologia antică, Furiile (slujnicele-jandarmi ale cetății Dite) au funcția de a personifica puterea delegată pentru apărarea normelor și, deci, au în custodie ordinea socială și naturală. Ordinea necesară este absolut inviolabilă, aceasta este legea naturii care face astfel încât Universul să fie reglat prin justiție; nicio acțiune nu poate să-l distrugă, nicio voință nu-l poate modela, nici măcar zeul nu poate să i se opună. Când omul devine orgolios și devine gelos pe zei, când hybrisul îl cuprinde, atunci, fiind invidios pe puterea lor concepe intenția de a "merge mai departe", pentru a distruge ordinea fixată. În acel moment apare pthonos sau legea contrapasului, inevitabila pedepsire, care nu se poate transforma niciodată în iertare, pentru că scopul său este cel de a recompune ordinea pe care intenția (nu acțiunea) omului a încercat să o înfrângă... Deci, a fost un timp în care legile ce erau valide pentru știință, erau aceleași care erau valabile și pentru religii, dar, dacă era așa, este licit să ne întrebăm de ce astăzi știința și religia s-au separat și dau impresia că se află într-o permanentă luptă? Am spus că "dau impresia" intenționat, pentru că nu este posibil ca cei doi adversari, ascultând de aceleași legi, să se opună unul altuia cu adevărat, doar pentru că au nume diferite. În realitate, opoziția dintre știință și religie este doar simbolică (nu ideologică) și de fapt este falsă. Pentru a clarifica mai bine situația trebuie să ne întoarcem la motivul care a condus la separarea științei de religie - la un anumit moment în istorie a apărut necesitatea practică de a divide în două părți o putere unică și gigantică, de a construi două puteri, care înainte era una singură. Același lucru se întâmplă astăzi când se vorbește despre separarea carierelor magistraților sau despre reforma universitară, în care se dorește separarea 190

carierelor docenților administrativi de cele ale docenților științifici. A pune în mâinile unei singure persoane toată puterea, s-a descoperit, că nu este bine pentru puterea în sine, care se rigidizează într-o singură poziție dominantă și nu permite altcuiva să o conteste. Un mod de a schimba situația este reprezentat de separarea puterilor, astfel încât, odată acestea separate, să se controleze și să se modereze reciproc, dar și generând un număr mai mare de posturi de conducere, chiar și mai puțin puternice, dar care mereu să participe la luarea deciziilor importante, reducând astfel nemulțumirea celor care altfel nu ar fi avut acces la gestiunea puterii. Puterea totală devine negestionabilă - cu cât este mai mare firma care se conduce, cu atât e nevoie de mai mulți colaboratori și, dacă nu se acceptă această realitate, firma va da faliment rapid, pentru că un singur șef nu va putea niciodată să rezolve eficient miile de probleme care apar zilnic. Pe lângă toate acestea, divizarea puterilor magului îi era comodă puterii politice, pentru că, înainte de diviziune magul, care era și sacerdot și om de știință, acesta avea un cuvânt greu de spus în deciziile politice în defavoarea regelui sau a principelui de serviciu, care era adesea constrâns să suporte ingerința. Divizarea puterii magului pentru a nu mai avea doar un singur consilier, ci doi, servea și pentru a mări puterea politică, exploatând abilitatea pe care vechii romani au sintetizat-o în expresia “Divide et impera” (dezbină și stăpânește). Divizarea puterii magului în două puteri separate trebuia însă să fie justificată în ochii celui care, privind din exterior, asista la o astfel de fracturare și justificarea trebuia să fie creată. De crearea sa s-a ocupat gândirea filozofică, pentru că în realitate trebuia schimbat modul de a privi lucrurile și, mai ales, trebuia ca Dumnezeu și Universul să nu mai fie considerate un lucru unitar, ci două entități diferite. Divinitatea a fost așezată în afara Universului, ca ceva ce nu mai avea nicio legătură cu natura, dar rămânea creatoare indiscutabilă a acesteia, totodată aproape, dar și foarte îndepărtată încât să nu-și dea seama nici de propriile creaturi. Acesta este momentul în care Creatorul și zeii devin unu și același lucru, dar trebuie subliniat că înainte nu era așa - Creatorul era Creatorul și zeii erau asemănători unor supraoameni, cu puteri supranaturale, care administrau și lucrurile oamenilor. Creatorul era super partes și probabil că era și inconștient de propria sa creație. Deci, oamenii și zeii ascultau de Creator. Omul rămânea prizonierul unei cutii sferice numită Univers, care nici până în ziua de astăzi nu știe cum să iasă din ea, pentru că legile fizicii moderne îl împiedică să facă acest lucru. Această situație istorică este cea în care, după părerea mea, se plasează diferența dintre gândirea filozofică a lui Platon și ideile lui Aristotel, momentul în 191

care se separă lucrurile din cer de cele de pe Pământ, care înainte erau un singur lucru.

Raffaello Sanzio - Școala din Atena (frescă din Stanza della Segnatura din palatele Vaticanului). În stânga este Platon, care arată spre cer, ținând în mână cartea Timeo, pe când la dreapta se află Aristotel, care ține cartea Eticii și arată spre pământ. Din acest moment mai departe separația va crea o prăpastie care va deveni de netrecut și modul de a percepe realitatea va deveni dublu - trebuie să se utilizeze lobul drept al creierului sau cel stâng? Să fim imaginativi și creativi sau pragmatici și legați de reguli? Înainte de acest moment se încerca posedarea ambelor caracteristici și nu a doar uneia. Bineînțeles, atunci lipseau regulile rigide ale unei viziuni aristotelice asupra lumii, dar nu pentru că regulile nu existau, ci pentru că nu era necesar să se scrie reguli care se aflau în interiorul omului și a Universului. Omul doar le citea cu simțurile sale și extrăgea din Universul care îl înconjura senzațiile care îi trebuiau pentru a înțelege lucrurile. Magul era cel care știa să facă totul cu abilitate, care știa, la fel de bine ca un șaman modern, să intre în contact cu natura și, deci, cu zeii, devenind el însuși o ființă superioară. Nu toți erau dotați cu sensibilitatea necesară pentru a fi mag. 192

Dar acestea sunt regulile care sunt în vigoare și în zilele noastre! Astăzi omul este departe de magie și este sclavul unei dihotomii cerebrale care îl împiedică să înțeleagă lumea. Departe de o viziune holistică a Universului, omul modern pierde oportunitatea de a vedea Universul și, deci, și pe sine însuși ca ființă divină, delegând sacerdoți și oameni de știință pentru a-l proteja de incertitudinile vieții.

VIZIUNEA UNEI MAGII MODERNE

Dacă astăzi ne întrebăm ce este magia, descoperim că foarte puțini știu despre ce vorbim, în timp ce definițiile magiei sunt multiple și chiar în contrast unele cu altele. http://www.portalemagico.com/mgpr.htm Se pot întrevedea diferite tendințe de gândire care plasează termenul de "magie" în sfera unei lumi nebuloase și comerciale, în care magul devine șarlatan și distribuitor de iluzie, umplând spațiu vacant lăsat de psihoterapia modernă, care este incapabilă să lege raporturi între medic și pacient, tocmai pentru că a o lua pe acel drum ar însemna să folosească sensibilitatea lobului drept al creierului și să abandoneze calea rațională a lobului stâng, atât de dragă lui Aristotel și, apoi, lui Galileo. Magia își ia sensul de "ascuns", "pentru câțiva aleși" care respectă regula grupului. Am mai subliniat că magia se află dincolo de reguli, pentru că, dacă o lume plină de reguli merge pentru a deresponsabiliza omul, privându-l cu totul de liberul arbitru, o lume în care nu există regula este una potrivită pentru a lăsa loc miracolului, indicând prin acest termen magia care se împlinește când omul își amintește și înțelege că odată și el era ca Dumnezeu. Din acest punct de vedere magia devine un fel de religie, de sectă, unde adesea se creează confuzie, uneori în mod voit, prin idei care vorbesc despre îmbunătățirea omului și împărțiri banale ale unor puteri foarte materiale și pământene. De acest mod de gândire aparțin lojele masonice din toată lumea, dintre care: Grupul Illuminati, Grupul Bildeberg, Club of Rome, Cavalerii Sfântului Graal, Noua Ordineo, CIA, care astăzi seamănă cu SS-ul din timpul Ultimului Război Mondial, cunoscute ca secte religioase în căutarea vieții eterne și abia apoi refondate ca și grup militar.

193

Magia devine "vrăjitorie" în accepțiunea ei negativistă, în care cel care deține puterea o folosește pentru a căpăta și mai multă. O constantă care caracterizează toate aceste moduri de a trăi o falsă magie este prezența ritualului sacru, prin intermediul căruia miracolul se împlinește prin aplicarea regulii stricte - miracolul de a transforma omul, prin intermediul gestului, în ființă superioară, în diavol când magia este neagră și în înger când aceasta este albă. Vom vedea că prezența gestului este decisivă în magia originală, dar trebuie să se țină cont de faptul că, în zilele noastre, magul, oricine ar fi acesta, șarlatan, vrăjitor sau membru, aproape că a uitat total la ce folosește gestul și, mai ales, ce este magia în realitate. Pentru biserică, prin antonomază, vrăjitoare sunt femeile, pentru că în ele există misterul nașterii, putere care se sustrage regulilor bisericești, care, însă, tind să guverneze peste viață și moarte. Vrăjitorul este de părere, în mod naiv, că trebuie să fie respectat pentru că dă lumii impresia că el deține o putere divină, șarlatanul profită de naivitatea lumii pentru a obține putere pământeană și, în final, membrul crede că reușește prin anumite practici să ajungă el însuși la acea putere care nu este pentru toți, ci doar pentru cei aleși (conform regulilor pe care el însuși și le-a construit n.a.), dar cu toate acestea lucrurile nu stau deloc așa. Magia nu este caracterizată de prezența regulilor și nu este utilă pentru obținerea puterii, pentru că, la fel cum spune și Kal di Bibrax: "Adevăratul mag a ajuns la o condiție de dezlipire divină și dezinteres pentru lucrurile din lume; din acest motiv nu are nevoie de a supune propriilor dorințe forțele naturii, chiar dacă are capacitatea și posibilitățile de a face acest lucru." http://www.bibrax.org/documenti/spiritualita/magia.htm Se crede, în mod greșit, că magul este alchimist, care, tot prin intermediul regulilor, în acest caz cu totul uitate și aparținând unei științe ascunse și antice, încearcă să se transforme pe sine însuși în omul alchimic perfect. Așa scrie Eliphas Levi în Istoria Magiei (Storia della Magia, Ed. Mediterranee): "Marele agent magic este simbolizat de imaginea "dizolvă" și "coagulează", care reprezintă calea solară și pe cea lunară a operației magice, sau două faze de purificare și acțiune. Deci, acesta este misteriosul "arcan" al Marii opere..." ( http://www.ediz-mediterranee.com/index.html?target=p_852.html&lang=it) 194

Dintre toate abordările posibile ale identității uitate a magiei, alchimistul este, cel puțin după părerea mea, cel care se apropie cel mai mult de realitate. Dacă pe de o parte eroarea alchimiei constă în urmarea ideii unei anumite magii care se poate obține prin intermediul regulii (care este reprezentată simbolic cu regăsirea copacului vieții eterne, care îi permite omului-plumb să devină omaur, adică să se transforme în ființa imortală reprezentată de Dumnezeul pe care trebuie să-l regăsească în interiorul său), pe de altă parte, în toată lumea alchimiei se evidențiază lipsa amintirii de unde, cum și când să se execute magia în sine. În aceste condiții, alchimistul își petrece întreaga existență căutând regula pierdută, neînțelegând că magia nu este regulă. Orice s-ar înțelege prin magie, ne dăm seama că se caută ceva antic și uitat, care, oricât am încerca să ni-l amintim, nu reușim să-l recuperăm. După părerea mea, nu ne putem aminti ceea ce nu a existat niciodată, cum ar fi regula în magie și nu putem să ne amintim nici măcar că acel ceva nu există, pentru că această informație este reprezentată de puternicul liant care unea știința cu religia, când acestea erau unite. Când s-a produs separația a fost distrusă și legătura care unea lobul drept și lobul stâng din creierul nostru, această legătură simbolizând capacitatea de a face miracole. Deci, nu există nicio speranță, nici măcar pentru cei mai îndârjiți ezoteriști, dacă aceștia intenționează să devină magi, decât dacă decid să uite de Aristotel și Galileo, dar și de separația dintre biserică și știință, ieșind astfel din condiția de schizofrenie care îi chinuiește. Andrea Bosso chiar scrie: "Magia este acest loc virtuos unde cel care se aventurează se adeverește pe el însuși dar și lumea...oriunde ar fi o contrapoziție între două modele de gândire în care nu se simte că ar fi posibilă o mediere, există o a treia posibilitate prevăzută, care poartă numele de magie. Această posibilitate rupe categoriile precedente și le falsifică."http://www.ecn.org/glomilano/scritture11.htm Cine nu înțelege ce este magia se aruncă împotriva acesteia doar pentru a nu pierde acea putere pe care a obținut-o din moartea magiei. Astfel, biserica modernă condamnă magia, iar Papaboys scriu: "Magia este o capcană...magia cuprinde acțiunile și comportamentele rituale cu care oamenii încearcă să domine lucrurile și evenimentele care în mod normal se sustrag puterii lor de intervenție." ( http://www.manikomio.it/papaboys/controlamagia/magia.asp ) Pentru oamenii bisericii Dumnezeu este cel care trebuie să domine, nu omul - Dumnezeu, care este mag prin excelență.

195

Știința sustrage acea putere care odată era a magului și CICAP (Comitetul Italian pentru Controlul Afirmațiilor despre Paranormal) evidențiază șarlataniile antiștiințifice în legătură cu ceea ce acesta crede, în mod greșit, că este magia: ( http://www.marcomorocutti.it/articoli/quark_magia.htm ). Puținele persoane, care sunt cu adevărat informate, știu că magia nu era considerată de vechea biserică așa cum ar putea definită astăzi prin Împărtășanie și Spovedire: Biserica interzice tot ceea ce ține de spiritism și de invocarea morților și avertizează împotriva ezoterismului în general; consideră că toate aceste lucruri sunt opera Diavolului. Este adevărat? De ce? În ce limite, în ce măsură un credincios, un bun catolic care nu vrea să contrasteze cu Biserica și cu credința sa, care nu vrea să "cadă în păcat", care nu vrea să fie deranjat în conștiința sa poate să se ocupe de fenomene paranormale și de toată această "lume" atât de ciudată și neobișnuită? Extras din nr.2, anul V, mai 1997, de “La Ricerca psichica”, de Felice Masi. ( http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/chiesa_e_occultismo.htm ) Știința adevărată știe foarte bine că este vorba despre altceva, la fel cum știa și Giordano Bruno când a scris textul său fundamental “De Magia” care se găsește în latină, pe site-ul http://www.swif.uniba.it/lei/classici/magia.html .

Giordano Bruno Și Tommaso Campanella demonstrează că știe acest lucru în opera sa cu titlul "Orașul Soarelui"(La città del Sole), care poate fi consultată pe site-ul http://www.swif.uniba.it/lei/classici/citta.html .

196

Tommaso Campanella Această frază îi este atribuită lui Einstein, care astăzi probabil că ar fi crupier la cazinou (dintr-un articol cu titlul "Fizică și ezoterism"): Teoriile lui Bohr despre radiație mă interesează foarte mult, dar cu toate acestea nu aș vrea să abandonez cazualitatea strânsă fără a o defini cu mai multă tenacitate decât am făcut-o până acum. Găsesc cu adevărat intolerabilă ideea ca un electron expus unei radiații să aleagă prin voința sa spontană nu doar momentul de "a sări", dar și direcția "saltului". În acest caz mai bine aș prefera să fac pe crupierul decât pe fizicianul. ( http://xoomer.virgilio.it/paaccom/Fisica_ed_Esoterismo.htm ).

ADEVĂRATA MAGIE ȘI UNICA SA FORMĂ - LIMBAJUL

Tentativa de a recupera ideea de magie trece prin reinterpretarea scrierilor anticilor alchimiști, care după cum s-a văzut, căutau ceva, dar nu-și mai aminteau ce anume. Alchimistul ne apare ca un mag specializat în executarea unei singure magii - transformarea plumbului în aur; toate celelalte magii nu îl interesau, pe când acesta este considerată de el ca fiind magia magiilor, prin intermediul căreia omul se transformă în Dumnezeu. Odată redevenit Dumnezeu, omul nu mai are nevoie de altceva. Dacă analizăm practicile alchimice urmate pentru a efectua transformarea plumbului fără valoare în aur prețios, ne dăm seama că, în realitate, nu de plumb este interesat alchimistul și nici măcar de aur, dar că ambele metale sunt utilizate ca simboluri pentru a masca altceva. Acțiunea de mascare a fost efectuată atât de bine încât nu numai că nu a fost niciodată descoperită, dar de-a lungul secolelor, s-a uitat atât ce anume masca, cât și faptul că este vorba despre o mascare. Limbajul ermetic, accesibil doar câtorva inițiați, a ajuns un fel de parolă uitată 197

într-un fișier ascuns în computerul-om. Dar cum un computer poate să-și amintească parola (trebuie doar să i-o cerem "administratorului"), creierul nostru poate căuta cartela pe care această informație este conservată, în ciuda trecerii secolelor. Cum este posibil? Este posibil dacă se consideră limbajul alchimic, care este magic doar parțial, ca fiind un limbaj universal. Întrucât alchimistul consideră că limbajul său este intenționat ermetic și deci și de neînțeles pentru toți, se împiedică și pe el însuși de la posibilitatea de a obține informația fundamentală.

Dar dacă alchimistul ar înceta pentru un moment să-și facă treaba și ar deveni mag, atunci ar ști că limbajul său este pentru toți, nu doar pentru cei puțini. Un limbaj pentru toți, care descrie Universul și capabil să ofere răspunsuri tuturor, doar pentru că astfel de răspunsuri se pot citi în pliurile Universului magic. Omul și Universul sunt unul și același lucru? Oare este posibil ca informația lipsă să fie extrasă chiar din Univers, care va fi interpretată corect pentru că există un singur limbaj? Un singur limbaj înseamnă că nu poți să devii confuz în acel Babel al cărui semnificație simbolică este chiar reprezentarea separației dintre Dumnezeu și Om, care erau cândva unul și același lucru. Dumnezeu nu vrea să se construiască un turn care să ajungă până la cer și care să-i permită omului să urce (a urca înseamnă a deveni divin - n.a.) la El pentru a vedea cum este făcut, dar acesta este o poveste pentru cei săraci cu spiritul, pentru că povestea simbolizează tentativa omului de a deveni divin, pe când divinul nu vrea să împartă propria sa condiție cu omul. Vorbesc despre limbaj și despre simboluri - poate că trebuie să se deducă că limbajul magic este un limbaj simbolic? Nu în sensul cel mai absolut, pentru că limbajul divin provine din simbol. Trebuie să ne oprim asupra semnificației limbajului și asupra a ceea ce se crede că este acesta, pentru că prin intermediul limbajului Dumnezeu creează omul, dar înainte de a înfrunta semnificația acestei ultime fraze este necesar să aprofundăm termenul de "limbaj". Limbajul la care mă refer, scris cu majusculă, are caracteristici magice, deci poate fi înțeles de toți, pentru că este limbajul tuturor (îl putem defini ca fiind universal).

198

Nu este vorba de un limbaj fonemic, care însă este un subprodus al limbajului iconografic, care este creat de culoare, aceasta fiind creată la rândul său de către simbol, care derivă direct din arhetip. Știm să identificăm destul de bine ce sunt o culoare și un fonem, dar ne scapă semnificația cea mai profundă, cea de arhetip. Arhetipul este o formă fără conținut, cel puțin pentru Giorgia Moretti și Mario Mencarini în "Alle soglie dell'infinito" (pag. 148). ( http://www.geagea.com/32indi/32_14.htm ) Această definiție, destul de modernă, poate fi încă îmbunătățită în termeni matematico-geometrici, pentru care arhetipul ar fi un operator matematic care operează pe locurile formate din Spațiu, Timp și Energie, transformându-le în tot ceea ce poate fi imaginat. Deci, arhetipurile ar opera transformările Universului, sau mai bine spus a locurilor sale, și rezultatul acestor operațiuni ar fi modificarea câmpurilor electric, magnetic și gravitațional. Deci, arhetipul este principalul și unicul mijloc de realizare a miracolului.

SENSUL GESTULUI ȘI AL FONEMULUI

În toate magiile ceea ce contează este ritualul - nu s-a văzut un mag care să facă o magie stând nemișcat și tăcut și ar trebui să ne întrebăm oare de ce. Din fericire, adevărata semnificație a ritualului le scapă multora dintre cei care și în ziua de astăzi încearcă să redescopere ritualurile, eventualele formule magice care să permită realizarea magiei. Această atitudine așează omul în fața magiei într-un mod greșit - în realitate, în magie nu există nicio formulă. Dar atunci ce-i cu ritualurile și ce reprezintă acestea? Cineva greșește dacă afirmă că ritualurile magice sunt niște acțiuni total lipsite de sens pe care magul, fiind un mistificator, le face pentru a se păcăli pe el însuși și pe alții, cu scopul de a acumula putere, bani, prestigiu - adică pentru a face spectacol! Nu departe de această interpretare poate fi sacerdotul care oficiază orice funcție religioasă, care poate merge atât la o slujbă catolică cât și la un ritual tribal șamanic. Cel care oficiază, urmând tradiția, încearcă să mimeze, prin gesturile sale, momentul în care Dumnezeul său, gurul său, maestrul său spiritual, a făcut primul miracol, cu mult timp în urmă. Gestul ritual vrea să reevoce memoria a ceea ce s-a întâmplat cândva. 199

Gestul ar avea legătură cu natura miracolului? Ar fi legat și de cuvintele pronunțate? Din aceste întrebări se naște ideea că actul și cuvântul, combinate, produc aceeași situație, care, realizată pentru prima dată de mag în acea clipă antică, a dus la bun sfârșit acea transformare a Universului, pe care noi o numim miracol. Însă, această idee ar reduce magia la un mecanism pueril de acțiune și reacțiune, legat, ca de obicei, de un algoritm matematic. Dar acest lucru nu este adevărat, pentru că magia are căi infinite, deci nu există nicio cale prefixată pentru a a-și îndeplini scopul. Ideea este că, magia nefiind pentru toți (chiar dacă se află la ușa fiecăruia dintre noi - n.a.), cei care asistă la miracol înțeleg prea puțin din ceea ce se întâmplă și percep doar partea exterioară, la care asociază doar o simplă accepțiune estetică. Când Cristos ridică mâna spre cer Lazăr învie? Bine atunci! Dacă și eu vreau să readuc la viață pe cineva voi ridica mâna spre cer. Acest raționament ar fi corect dacă pe Lazăr l-ar fi salvat de la moarte mâna ridicată, dar nu este și nu poate fi așa. Gestul efectuat sau fonemul pronunțat, la nivel arhetipic au cu totul altă semnificație.

Gestul - modul divin și uman de a comunica, în care umanul și divinul sunt același lucru și folosesc același limbaj

Arhetipul este cel care a făcut miracolul și atunci să mergem pe urmele sale. Magul este capabil să emită și să lanseze arhetipuri, care sunt adevăratele baghete magice ale magiei. Dar arhetipul nu este altceva dacă nu o formă de undă conținută într-un "pachet", care interferează din punct de vedere geometric cu Universul Virtual al câmpului magnetic, electric și gravitațional, provocând alterații în acestea. Să nu uitam niciodată că este vorba despre alterări ale virtualității, pentru că realitatea este imuabilă! Realitatea virtuală este domeniul magului, pe când realitatea reală este, 200

într-un anumit sens, domeniul cui a creat realitatea virtuală. Arhetipul, care se dezvoltă în mintea noastră, acționează asupra formei lucrurilor și, deci, produce și gestul magului; în plus, fonemele pe care el le emite nu pot fi considerare o secvență de cuvinte, care cu siguranță nu au niciun sens, dar trebuie percepute de către psihicul nostru ca sunete și vibrații, și apoi interpretate, la fel ca și gesturile sale, la nivel emoțional și nimic mai mult.

ACTUL ȘI FONEMUL MODIFICĂ REALITATEA

Nu trebuie să ne minunăm prea mult, pentru că astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi, în ciuda spiritului nostru de observație. Un simplu gest ne poate schimba comportamentul și ne poate face să percepem mediul înconjurător într-un mod complet diferit. Gestul poate fi efectuat de noi sau de cei care stau în fața noastră, dar care schimbă dintr-o dată interacțiunea noastră cu mediul înconjurător. Să dăm un exemplu - interlocutorul pe care-l ai în fața ta, în timp ce vorbește în mod amabil cu tine, îți spune tu ești cel care a făcut ceva și în timp ce-ți spune asta, arată cu degetul spre tine. Vei observa cum starea ta sufletească se modifică imediat, îți vei lua privirea de la el și o vei muta pe degetul lui, apoi iar îl vei privi pe el, ca apoi iar să-i privești degetul, bătăile cardiace îți vor crește în frecvență și vei percepe mediul în care te afli cu o neplăcere mai mare decât cu câteva clipe înainte. Ce s-a întâmplat? Nimic. O simplă magie care a modificat niște parametri mici din mediu, alterând starea ta de percepție a mediului. Mediul s-a modificat, care este așa cum îl percepi tu și nu cum este în realitate, pentru că realitatea este virtuală. Să luăm o notă muzicală și să o cântăm fără întrerupere; vom descoperi că sunt note care ne par plăcute și există altele care nu ne plac. Ambele modifică mediul care ne înconjoară. Apoi vom descoperi că și privirea unor culori produce asupra noastră același efect. Gestul este o situație reprezentabilă printr-o icoană, dar conține informații simbolice al căror arhetip generator este citit de inconștientul nostru și este modificat, astfel încât același mediu este perceput în mod diferit. Cu alte cuvinte, mediul, din care eu sunt parte integrantă, este modificat (eu sunt parte din mediu, deci, într-o oarecare măsură și eu sunt mediul - n.a.). Astfel funcționează cromoterapia și muzicoterapia. Miracolul este înfăptuit de arhetipuri, care sunt generate și citite de inconștientul nostru, arhetipuri care produc și în 201

corpul nostru decizia de a asuma anumite posturi sau de a emite anumite sunete, sau de a picta un tablou cu anumite culori. Toate acestea produc arhetipul corect sau ajută la generarea arhetipului corect. Heisemberg oare nu spunea că observatorul și lucrul observat se modifică reciproc? Arhetipurile acționează permanent și mutațiile se verifică în capul nostru înainte să se manifeste în mediu. Mutația are loc pentru că se lucrează asupra a ceva ce poate fi modificat și, dacă acest ceva ar fi fost total real, nu ar fi posibilă și nici plauzibilă vreo modificare. Einstein, fără să-și dea seama, cu privire la acest subiect, studiază o teorie care nu întâmplător se numește Relativitate, în care el susține că indiferent de lucrul care este observat, acesta apare diferit doar dacă se mișcă în mod diferit.

LUMI REALE, LUMI VIRTUALE ȘI NUMĂRUL DE ARHETIPURI

Acum este cazul să aprofundăm conceptele pe care le definim cu terminii de virtual și real: (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/Mondi%20reali%20e%20mondi%20virtu ali.html ) În Universul nostru, conform Teoriei Super Spinului (care încă nu este publicată în întregime), ar exista patru axe care descriu realitatea: Spațiu, Timp, Energie și Conștiință. Se va putea observa imediat că există o axă neprevăzută, care introduce Conștiința ca un nou parametru fizic. Această axă este necesară pentru a dezvolta întreaga teorie a Super Spinului. (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/10)%20SST%20%20Parte%20Prima%20 -%201.0%20reg.pd) și pentru a explica anumite fenomene, care altfel ar fi cu totul incomprehensibile. Întreaga teorie se bazează pe descrierea acestor patru parametri prin intermediul unui operator matematico-geometric numit rotație. Acest parametru ne permite să "vedem" un "punct" sau, mai bine, un "loc de puncte" situat în Universul nostru, doar pentru că acesta este descriptibil din punct de vedere matematic prin intermediul unei rotații în jurul unei axe. Dacă "locul de puncte" se rotește în jurul unor axelor de Spațiu, Timp și/sau Energie, va crea un câmp electric, magnetic și/sau gravitațional. Din punctul de vedere al fizicii clasice Tullio Regge de la Politehnica din Torino, deja descrisese același lucru cu un "string", care este un fel de coardă 202

vibrantă, adică o undă sau un "pachet de informație", care, în funcție de comportamentul său geometric, putea să se ducă chiar ea însăși informația legată de ea în alte părți ale Universului, interacționând cu acesta. Locul de puncte al spațiului care se rotește pe el însuși nu este altceva decât o altă viziune a unui string, în care rotația este cuantificabilă prin intermediul funcțiilor sinusoidale care identifică unde dotate cu amploare, frecvență și faze bine determinate. În ipoteza precedentă a Super Spinului, pentru Universul nostru fuseseră postulate șapte nivele energetice paralele, legate între ele în formă de con și unite într-un al optulea punct, pe care fizicianul Typler l-ar identifica ca fiind "punctul OMEGA" (Frank J. Tipler: LA FISICA DELL'IMMORTALITÀ - Dio, la cosmologia e la resurrezione dei morti - Ed. Mondadori). Fiecare nivel energetic are trei axe, a Spațiului, Timpului și Energiei; șapte nivele multiplicate cu trei axe furnizează douăzeci și unu de moduri de a orienta o rotație. La ceste douăzeci și unu de moduri este adăugat încă unul, unic, pentru punctul OMEGA, pentru un total de douăzeci și două de rotații posibile.

Anumite nivele ale Universului, conform Ipotezei Super Spinului, evidențiate în conul existenței materiei (dedesubt) și antimateriei (deasupra). În mijloc este punctul Omega.

Aceste douăzeci și două de rotații ar reprezenta cele douăzeci și două de arhetipuri fundamentale, cele douăzeci și două de instrucțiuni care modifică 203

Universul interacționând cu acesta, cele douăzeci și două de poziții pe care le poate lua bagheta magică a magului când acesta face magia. Găsim urme ale acestor douăzeci și două de instrucțiuni în limbajul ezoteric al alchimistului și în cele douăzeci și două de cărți principale din tarot, marele arcane ale zeul Toth. Le regăsim în oracolul I Ching, cu cele 64 (21x3+1) de cărți, unde numărul 63 pare că indică și prezența unor axe secundare x, y și z prevăzute de Super Spin fie pentru Spațiu, fie pentru Timp, fie pentru Energie, pentru o tratare mai completă a Universului în sine. Regăsim cele 22 de arhetipuri în Sepher Yetzirà, anticul text atribuibil poate lui Avraam, dacă nu chiar tatălui său, în care se descriu cele 22 Autiut, "ștampilele" prin intermediul cărora ar fi fost tipărit Universul. Legenda alchimică spune în legătură cu acest subiect că arhetipurile ar fi în realitate 21, dar cel de-al douăzeci și doilea ar conține în interiorul său toate informațiile celorlalte douăzeci și unu. În realitate, se pare că exact așa și este dacă se privește Super Spinul, unde arhetipul relativ al punctului Omega, cel de-al douăzeci și doilea, conține instrucțiunile geometrice ale întregului Univers, la fel cum cel de-al douăzeci și doilea arcan al tarotului, Nebunul, conține instrucțiunile tuturor celorlalte. (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/08)%20Facciamo%20l'uomo%20a%20no stra%20immagine.pdf) Dar găsim aceleași trăsături în vechiul limbaj al computerului numit BASIC, cu cele 22 de instrucțiuni fundamentale ale sale, și în cei 21 de aminoacizi secvențializați ai ADN-ului, unde ultimul ar fi cel de-al douăzeci și doilea arhetip, cel care conține instrucțiunile pentru a secvențializa aminoacizii, și încă în cele 22 de litere ale alfabetului ebraic, unde Aleph ar fi primul arhetip, care le conține pe toate celelalte. Încă o dată, în interiorul semnificațiilor simbolice din lumea alchimiei, găsim urme istorice și uitate ale lumii magice. Teoria Super Spinului (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/ssh.html) atribuie crearea Universului Axei Unice și rotative, adică cea a Conștiinței. Ființa eternă a cărei axă este aceasta a devenit conștientă de sine, punând în mișcare o operațiune, care, cu o aproximație destul de mare s-ar putea descrie din punct de vedere matematic ca fiind o rotație cu o mare "viteză unghiulară" caracteristică. Conștiința știe că există, dar nu știe cum este făcută. Prin urmare, creează pe rând Energia, Spațiul și Timpul, care sunt niște axe cu totul virtuale, care formează o cutie - adică exact Universul - unde Conștiința se poate diviza în toate posibilitățile sale de a se roti (sau în toate manifestările sale). Aceste părți mici din 204

tot, născute din unicul trunchi original, pot, fiind dotate cu embrioni de conștiință proprie, să se observe reciproc și să înțeleagă cum sunt făcute. La sfârșitul Universului sistemul triaxial, Spațiu, Timp și Energie, se va reînchide și componentele rotative din jurul acestor axe se vor reconverti în pulsație în jurul axei Conștiinței. Conștiința, de această dată, poate că a acumulat și cunoașterea tuturor părților sale componente, care vor reîncepe să compună un singur lucru existent, răsucindu-se în conținutul lor de cunoaștere. Iată manifestându-se foarte clar ideea că axa Conștiinței este reală, pentru că există întotdeauna, înainte, în timpul și după Univers, aceasta creând celelalte trei axe, care apar a fi cu totul virtuale, deci manipulabile după bunul plac. Dar a manipula acele axe înseamnă a manipula Spațiul, Timpul și Energia, adică a manipula câmpul electric, magnetic și gravitațional - cu alte cuvinte, înseamnă să faci miracole. Pentru a face miracole este nevoie de arhetipuri, care trebuie trimise în Univers cu anumite oportunități geometrice, dar pentru a face acest lucru este nevoie de un îndemn inițial.

ACTUL DE VOINȚĂ

Primul act de voință este făcut și considerat a fi cel de a crea virtualitatea Universului nostru și cel care l-a făcut este primul mag, adică Creatorul. Deosebit de interesantă este constatarea că, pentru a efectua miracolul, nu este nevoie nici de Spațiu, nici de Timp și nici de Energie - este nevoie doar de Conștiința de sine! Actul de voință executat de Magul-Creator era finalizat de cunoașterea sa, la fel ca și actele făcute de alchimiști. Axa Conștiinței este cea care dă formă arhetipului și îl trimite în Univers, a cărei instrucțiune modifică virtualitatea sistemului format din Spațiu, Timp și Energie. Dar omul nu este Creatorul și pentru a face pe magul trebuie să aibă Conștiință de Sine; este normal să ne întrebăm de unde provine Conștiința. În Universul Super Spinului avem o structură tetraedrică, care seamănă mult cu vechea viziune a omului din MerKaBa babiloniană.

205

Studiile efectuate implicând tehnici de hipnoză regresivă m-au determinat să constat, cum am văzut anterior, că omul apare ca fiind compus din patru părți fundamentale, care se numesc, Suflet, Spirit, Minte și Corp. Acestea sunt niște nume convenționale, cărora le sunt asociate următoarele semnificații: •Sufletul este format din Conștiință, Energie și Spațiu •Spiritul este format din Conștiință, Energie și Timp •Mintea este formată din Conștiință, Spațiu și Timp •Corpul este format din Spațiu, Timp și Energie Corpul, de unul singur, este ca un ou gol, un recipient pentru acea trinitate pe care, din punct de vedere arhetipic, Iisus o definește ca fiind Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În aproximativ șaptesprezece ani de muncă bazată pe hipnoza regresivă aplicată pe un număr mare de subiecți, de gen feminin și masculin, cu vârsta cuprinsă între 15 și 60 de ani, rezultatele obținute au fost în mare parte aceleași, de altfel identice cu descrierile din tradițiile egiptene antice, la care se referă multe cercuri masonice. Cu alte cuvinte, egiptenii antici aveau o idee despre ființa umană pe care noi o găsim, în mileniul trei, cu forma noastră mentală cu totul, sau aproape cu totul galileeană. Mai ales prin acele tehnici se pare că este posibil să se izoleze Conștiința Sufletului, care, nefiind caracterizat de axa Timpului, spune că este imortal. Deci, trebuie să ne gândim la axa Conștiinței prezentă în Minte, în Suflet sau în Spirit, ca fiind expresia unui act de voință care produce arhetipul care face miracolul. Pentru a împlini magia este nevoie de o mare Conștiință de Sine, pentru că doar așa se poate obține un act de voință conștient, care să producă miracolul. Ce se întâmplă astăzi când ne aflăm în prezența unor fenomene de tip paranormal? 206

Lumea țipă la vederea miracolului și persoana responsabilă nici măcar nu știe cum a reușit să-l obțină. Magia produsă nu folosește la nimic dacă a fost obținută fără Conștiință și nu folosește la nimic să se încerce reproducerea sa dacă nu există Conștiință de sine.

Cel mai căutat miracol, cea mai sofisticată magie: Învierea lui Lazăr, pictată de Caravaggio

TEORII DESPRE SUFLET

Trebuie să ne întoarcem înapoi în timp dacă vrem să înțelegem ce este un mag și cum face acesta magiile. Magiile, care pentru Biserică sunt miracolele și pentru știință sunt experimentele științifice, se pot face doar dacă se deține o concepție platonică despre ființa umană. Această concepție nu vede omul ca fiind pe al doilea loc, după zei, nu îl vede în voia forțelor naturii și nici sclav al religie și nici măcar al rațiunii, ci îl vede pe om capabil să se conecteze la Univers, din care el însuși este parte integrantă, pentru a se folosi de tot potențialul. Platon vorbește despre Suflet (http://www.filosofico.net/anim37.html) ca despre ceva care face parte din om, nu ca despre ceva inexistent, așa cum spune știința, sau ca despre un lucru îngăduit de Dumnezeu, așa cum afirmă biserica.

207

Platon afirmă foarte clar că Sufletul nu este personal, dar personalizat, pentru că în realitate este ceva ce face parte dintr-o entitate unică. Sufletul este universal și imortal, nu particular, așa cum susține Biserica Catolică. Sufletul este acel "ceva" care, descris mai întâi de Plotin, apoi de Jung și deci și de Hillman, ne permite să facem miracole prin intermediul axei sale de Conștiință. Plotin spune: "Omul este un compus format din suflet și corp - el poate să se muleze pe dimensiunea corpului sau să se ridice la cea a sufletului. Sufletul și corpul devin astfel două moduri de a fi - primul ne eliberează, al doilea ne face să semănăm cu animalele. " (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag. 210) "Noi decidem să plecăm atunci când corpul nostru suferă. Deci, noi reprezentăm două lucruri - ori bestia adăugată sufletului, ori ceea ce este deasupra bestiei - bestia și corpul viu. Foarte diferit este omul adevărat și lipsit de toate aceste pasiuni bestiale, posesor al virtuților intelectuale, care își au domiciliul în sufletul separat - într-adevăr, acesta și aici jos se poate separa de corp, pentru că, atunci când îl abandonează cu totul, acea viață pe care acesta o iradiază dispare cu sufletul și îl însoțește pe acesta." (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag. 67) Jung se exprimă astfel: "Terenul din care se hrănește sufletul este viața naturală. Cine nu o urmează rămâne secat și fixat în aer. Din acest motiv mulți oameni se usucă odată cu vârsta - se întorc înapoi cu o frică secretă în inimă. Se sustrag, cel puțin din punct de vedere psihologic, procesului vital; la fel ca mitica statuie de sare se reîntorc vioi spre amintirile tinereții, dar pierd orice contact viu cu prezentul. În a doua jumătate a existenței rămâne viu doar cel care, fiind în viață, vrea să moară. Pentru că ceea ce se întâmplă în amiaza vieții este inversiunea parabolei și nașterea morții. După acea oră viața nu mai înseamnă ascensiune, dezvoltare, mărire exaltare vitală, ci moarte, având în vedere că scopul său este sfârșitul. A nu ține cont de propria vârstă înseamnă "a te răzvrăti față de propriul final". Ambele sunt un "a nu dori să trăiești", având în vedere că "a nu dori să trăiești" și "a nu dori să mori" sunt același lucru. A deveni și a trece aparțin aceleași curbe." Și așa se exprimă Hillman: "Omul este ceva mizerabil, o geacă sfâșiată pe un băț, dacă sufletul nu bate din palme și cântă, să cânte tot mai tare cu fiecare rupere a vestei sale mortale, pentru că nu există altă școală de canto decât studierea monumentelor măreției sale... " W.B. Yeats, Sailing to Byzantium. 208

Acesta este epitaful care apare într-o carte de James Hillman "Revizuirea psihologiei" din 1983, carte de a face suflet. Iar eu spun: "A avea Suflet înseamnă a avea axa Conștiinței, unica axă adevărată și reală, care reprezintă o bucățică din Creator în interiorul cui îl are și face din cel care îl posedă un mic Creator capabil să facă miracole, adică să modifice virtualitatea Universului creat ( http://www.xmx.it/universoillusione.htm ) în ciuda fizicienilor și preoților din ziua de astăzi, care în curând vor fi nevoiți să-și găsească un alt șef, spre deosebire de omul cu Suflet, pentru că el șefi nu are și nici nu-și dorește să aibă."

Uri Geller îndoaie o lingură cu ajutorul conștiinței sale?

O NOUĂ IMAGINE A OMULUI DE ȘTIINȚĂ Odată cu sosirea lui Aristotel, Platon este pus de-o parte. Acest proces se verifică în occident și nu în orient, unde Aristotel nu a ajuns niciodată. Gândirea orientală este foarte asemănătoare cu cea platonică și prea puțin sensibilă la materialism aristotelian/ galileean. Gândirea aristoteliană nu este toată rea, ci din contră. Aristotel este cel care a pus bazele pentru regulile clasificării, la fel cum Galileo are meritul de a fi schițat un model de lucru capabil să dea garanții de repetitivitate, susținând ideea existenței regulilor, dar și exigența de a le controla exactitatea. Aristotel și Galileo contribuie la înțelegerea Universului, dar nu a întregului Univers, ci doar a părții virtuale, adică a tot ce ține de Spațiu, Timp și Energie. Însă metoda lor nu funcționează pe axa Conștiinței, pentru că aceasta nu are reguli, Conștiința însăși fiind responsabilă de Creație. Consecința evidentă este că sistemul galileean poate și trebuie să fie modificat. 209

Pentru Galileo este important ca fenomenul să fie observabil și să se repete, și din acest motiv se vorbește despre "fenomen fizic", sugerând, aproape subliminal, că tot ceea ce este fizic este virtual. Însă există o diferență dintre gândirea lui Aristotel și cea a lui Galileo Aristotel studiază trecutul pentru a îmbunătăți înțelegerea cosmosului în viitor, Galileo studiază prezentul pentru a prevedea dacă în viitor se repet aceleași fenomene care sunt verificate în trecut și, procedând astfel, ridică un pod între trecutul nostru și viitor. Acum este nevoie de cineva care să studieze viitorul, pentru a înțelege de ce lucrurile s-au petrecut așa cum s-au petrecut și care să înțeleagă motivul existenței umane. Dar lucrul cel mai interesant, după părerea mea, este trecutul, pentru că în acesta sunt conținute răspunsurile la întrebările noastre, dintre care trei sunt următoarele: •Cine a făcut Universul și de ce? •Ce reprezintă omul în interiorul creației? •Ce raport există între om și Creator? Mulți studioși au aplicat deja această metodă, chiar și fără să-și dea seama. Orwell( http://www.marxists.org/italiano/letteratura/animali.htm ) studiază o ipotetică civilizație viitoare pentru a înțelege politica și dezvoltarea actuale, eu studiez extratereștri, care reprezintă viitorul nostru, pentru a înțelege ce este și cum este omul în realitate. În realitate şi nu doar în virtualitate. Din punctul meu de vedere acesta este următorul pas pe care omul trebuie să-l facă pentru a modifica modelele sale mentale învechite în tentativa finală de a se înţelege pe sine însuşi, adică întregul Univers. Deci, înainte de a merge mai departe, trebuie să reținem că există o realitate virtuală şi modificabilă (Spaţiu, Timp şi Energie) şi o realitate reală imuabilă (Conştiinţa). Cine are Conştiinţă poate modifica virtualitatea, care a fost creată din realitatea reală prin intermediu actului de voinţă creatoare. A vorbi despre Creator şi Conştiinţă este acelaşi lucru. Deci, în interiorul Conştiinţei noastre există o parte din Creator. Aceste concepte folosesc pentru: •A restructura de la început parametrii pe care se bazează Programarea Neurolingvistică. •A redefini încă o dată Harta şi Teritoriul PNL-ului, lucrul cel mai important dintre toate. •A înţelege că putem să ne eliberăm de extratereştri paraziţi exercitând asupra realităţii lor virtuale miracolul. Cu alte cuvinte, doar voinţa noastră poate alunga demonii antici, adică extratereştrii de astăzi, utilizând acea parte din noi 210

care face miracolele, acea parte din noi care este Creatorul (dacă vreţi puteţi să o numiţi şi Dumnezeu).

LEGILE FIZICII DESCRIU DOAR REALITATEA VIRTUALĂ ŞI NU REALITATEA TOTALĂ PREMISELE În sinteză, legile fizicii nu ar fi deloc greşite, dar nepotrivite pentru a descrie toate cele patru axe care constituie Universul tetraedric despre care s-a vorbit precedent. Cu alte cuvinte, corpul fizic poate fi descris complet de legile fizicii, dar nu şi Mintea, nici Spiritul şi nici Sufletul, pentru că posedă o componentă care este în întregime reală (axa Conştiinţei), pe când celelalte trei axe (Energia, Spaţiul şi Timpul) descriu realitatea virtuală. Aşadar, formulele sunt algoritme care descriu virtualitatea din care ele se nasc şi nu există speranţă de a putea descrie printr-un algoritm un lucru total real şi imuabil, cum este realitatea virtuală. După cum am mai spus, realitatea virtuală este cea care suferă toate mutaţiile, dar nu şi cea reală, care rămâne neschimbată şi imuabilă. Altfel ce fel de realitate ar fi? Deci, Teritoriul din PNL ar avea trei componente virtuale şi modificabile şi o componentă reală. În aceasta din urmă ar exista voinţa de a exista, de a învăţa, de a modifica realitatea virtuală.

211

În plus, ar exista şi subiectul-actor care, prin Mintea sa, prin Sufletul său şi prin Spiritul său, ar descrie teritoriul ca pe o hartă. Dar atunci, harta este doar parţial hartă, pentru că o parte din aceasta este reală, nu virtuală, deci independentă de influenţa intrărilor de informaţii. E ca şi cum am spune că Principiul Incertitudinii lui Heisemberg este valid pentru Spaţiu, Timp şi Energie (cum de altfel a fost subliniat în teoria Super Spinului), dar nu este valabil pentru axa Conştiinţei, care nu ar fi modificabilă. Această observaţie ne pune în faţa necesităţii de a modifica drastic anumite presupuneri ale PNL-ului, pentru a face altceva, care să conţină vechiul PNL, cu principiile sale, dar care să se extindă spre o nouă dimensiune, cea a axei Conştiinţei, unde harta şi teritoriul coincid.

CREIERUL ESOTERIC

După unii ezoterişti, creierul are doar funcţii mecanice, dar e şi sediul a ceva mult mai important. Să vedem cum este descris creierul în site-ul: http://xoomer.virgilio.it/_XOOM/gainfryciao/Indice%20generale%201.htm "Conştiinţa umană (Suflet) îşi are expresia corporală în creier, iar capacitatea tipic umană de distincţie şi evaluare este atribuită scoarţei cerebrale. Deci, polaritatea conştiinţei umane se oglindeşte în anatomia creierului. Forma circulară a creierului simbolizează conştiinţa eternă care înţelege tot, care nu are limite. " Topografia orizontală a Conştiinţei Văzută dintr-o anumită perspectivă, forma circulară a creierului poate fi împărţită în trei părţi (Topografia orizontală a conştiinţei):

212

1)Conştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier fizic. Conştientul este legat de viaţa fizică. Am mai spus că individul este conştient de tot patrimoniul său cognitiv şi este, deci, stăpânul propriei sale minţi şi al cunoaşterii ascunse acolo. Conştientul reprezintă planul cunoaşterii conceptuale. Cunoaşterea conceptuală, cea pe care noi o numim conştient, este înregistrată în scoarţa cerebrală, împărţită în cele două emisfere, cea dreaptă şi cea stângă, care conţine toate informaţiile memoriei noastre conştiente. Aici se găseşte toată cunoaşterea noastră de care suntem conştienţi. Datoria noastră în ceea ce priveşte evoluţia este aceea de a dezvolta în totalitate potenţialul creierului nostru, până acum utilizat într-o proporţie foarte mică (sub 1%), reprezentat de scoarţa cerebrală. Pentru a face asta trebuie mai înainte de toate să devenim conştienţi şi să eliberăm toată karma noastră şi a înaintaşilor noştri, care se află la nivel subconştient, pentru că aceasta nu-i permite Spiritului Sfânt să curgă şi să activeze total mintea noastră divină. Potenţialul creierului nostru este infinit şi reprezintă mintea divină nelimitată. 2) Subconştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier eteric. Subconştientul este legat de viaţa eterică şi deci şi de vise. Tot ceea ce visăm este legat de vieţi paralele eterice de a treia dimensiune dar şi de planurile eterice de prima dimensiune şi a doua. Când avem coşmaruri probabil că este vorba despre planuri eterice de prima şi a doua dimensiune, spre care suntem atraşi dacă mai avem karmă cu vibraţiile acestor două dimensiuni. Fiecare dimensiune fizică are subconștientul său. Pentru dimensiunea noastră, a treia, subconștientul este reprezentat de prima și a doua dimensiune, dimensiuni în care se descarcă gândurile de super-distrugere și super-lumină,

213

conectate de radioactivitate (prima dimensiune) și electricitate (a doua dimensiune). Karma rămâne eterică (deci în plan subconștient) până ce nu devine fizică. 3)Inconștientul - este înțelegerea și cunoașterea creierului corpului de lumină, adică a propriei origini. Inconștientul nu este legat de nicio viață fizică sau eterică. Reprezintă potențialul unui individ. Toate dimensiunile spațio-timpului reprezintă inconștientul primei dimensiuni create. Sunt deci gânduri de separație create de "eurile" noastre multidimensionale, începând cu cele din prima dimensiune creată. Starea de Eden este cel la care ne vom întoarce și noi, pe parcurs ce "eurile noastre" multidimensionale integrează inconștientul lor și se aliniază deci cu toate dimensiunile pe care le-au creat (adică subconștientul lor). După această descriere nu putem să nu observăm că cine se gândește la un creier ezoteric se aliniază incredibil fie la viziunea pe care o trasează Super Spinul asupra Universului, adică asupra Teritoriului, fie la viziunea holistica a fizicii moderne. În acest context se observă că teoriile care afirmă ar exista un Suflet, o Minte, un Spirit și un Corp țin cont de toate datele obținute folosind tehnicile de hipnoza regresivă pe răpiți și explică nu doar cum este făcut teritoriul, dar și cum este făcută mașina fotografică care produce fotografia (Harta) Teritoriului.

CREIERUL ÎN OPINIA MEA

După părerea mea, creierul care nu este Mintea, după cum am văzut și în Teoria Super Spinului, are trei nivele de captare și furnizare de informații. Creierul reprezintă partea virtuală, adică mecanică, a corpului uman, în care Mintea ar fi reală doar în proporție de o treime. Să nu uităm că Mintea, așa cum a fost definită înainte, are axele Spațiului și Timpului, care sunt virtuale. Dacă Mintea nu ar fi fost în parte virtuală, nu ar fi putut interacționa (din punct de vedere hamiltonian) cu creierul, care este cu totul virtual. În acest context creierul este doar o interfață între minte și corp. Cele trei nivele reprezentate de Conștient, Subconștient și Inconștient există și pentru mine și efectuează următoarele lucruri:

214

Conștientul Conștientul, în acord cu cele expuse de cei care susțin echivalența dintre creier și computer, reprezintă doar interfața cu exteriorul, cu care este conectat prin intermediul "ușilor de la intrare" formate în principal de cele cinci simțuri ale noastre. Unele "uși de ieșire" cu care corpul uman este dotat folosesc și pentru a emite date spre exterior. Datele intră sub formă de intrări cenestezice (senzoriale) vizuale, acustice, olfactive, tactile și gustative și ies în diferite forme variabile, odată cu mișcările corpului. Mișcările corpului nu semnifică doar gesticulație, care de altfel este dintotdeauna domeniu de studiu pentru PNL, dar și cuvântul și sunetul vocii în general. Vocea chiar este expresia mișcării coardelor vocale, adică mișcarea unei părți din corp care merită atenție și studiu. La fel de important pentru acest tip de studiu sunt și midriaza pupilei sau clipitul din pleoape. Date importante ulterioare ieșirilor de informații provin din analiza grafologică, pentru că și în acest caz mișcarea brațului este cea care este stăpână în acțiunea scrierii. Alte semnale de ieșire de date sunt reprezentate de roșeața care apare pe anumite părți ale corpului, de transpirație și de apariția unor zone eritemice pe pielea subiectului care este studiat. Totuși, există o diferență fundamentală între datele de intrare și cele de ieșire ale creierului uman. Datele de intrare depind exclusiv de caracteristicile interfeței de intrare (cele cinci simțuri și corecta lor funcționare), care stabilesc cum vor fi înregistrate în hartă datele. Aceasta va fi apoi citită de programul de experiență conținut în Minte și interpretată în faza finală. Ieșirile depind în principal de Inconștient și doar într-o mică parte de Subconștient, chiar dacă se exprimă prin intermediul Conștientului. Cu alte cuvinte, Inconștientul pilotează răspunsurile corpului și aceste răspunsuri sunt reelaborate de Subconștient, dar mai lent. Pentru că Inconștientul vorbește "limbajul mașină" reprezentat de arhetipurile fundamentale, acesta este mult mai rapid în a oferi informațiile de ieșire, al cărui semnal poate fi revăzut și corectat de Subconștient doar într-o măsură foarte mică, pentru că Subconștientul vorbește limbajul modelelor mentale (programul creierului, care seamănă cu vechiul Basic©). Este vorba despre un concept fundamental pentru acest tip de cercetări, având în vedere că fiecare gest pe care-l facem depinde, în proporție de 90% de expresia sa, de către un Inconștient incapabil să mintă (după cum vom vedea imediat) și doar în proporție de 10% de către un Subconștient mediator. 215

Subconștientul

Subconștientul face parte din cititorul modelelor mentale utilizate (programele creierului nostru). În momentul nașterii noastre aceste programe nu există. Există mecanismul doar mecanismul care le va asigura funcționarea, creierul-computer cu sistemul său operativ, dar încă nu există în acest moment programe încărcate. Programele sunt instalate în memoriile creierului-computer în timpul educației puiului de om și fac parte din procesul de învățare. Este vorba despre o serie de subprograme care lucrează în background și multitasking (concomitent și în mod ascuns și automatic) - eu le numesc "modele mentale". Subconștientul aplică modelele mentale învățate, le verifică și, dacă sunt declarate valide de un model mental de control, le acceptă și abia după aceea le pune în practică. Pentru a da un exemplu simplu, se poate spune că, dacă văd un măr ce cade în sus, Subconștientul meu îmi va spune că modelul mental pe care îl aplic în acea viziune este greșit și îmi va determina creierul să considere datele ca fiind greșite, deci harta obținută de acestea este considerată greșită. Modelele mentale suferă din când în când niște update-uri (actualizări) prin intermediul cărora este posibil, dispunând de versiunile actualizate ale programului, să se răzgândească cu privire la interpretările hărții care, cu modelele mentale precedente, ar fi fost considerate greșite. Acest proces îi permite omului să evolueze din punct de vedere cerebral și, modificând citirea Hărții în sine, devine posibil ca el să înțeleagă lucruri pe care înainte le-ar fi înțeles într-un mod diferit. Acest proces poartă numele de "evoluție a gândirii umane" și nu este la îndemâna tuturor ființelor umane. Unii dintre aceștia chiar nu au capacitatea sau posibilitatea, în funcție de caz, de a modifica modelele mentale instalate în ei prima dată în perioada educației inițiale. Acei oameni vor rămâne, din punct de vedere al gândirii, legați de schemele primordiale ale copilului mic și vor fi incapabili să evolueze dincolo de ceea ce au învățat în anii la început. Nu se poate spune că acele persoane nu funcționează corect, pentru că procesele lor mentale funcționează foarte bine, cu excepția incapacității totale (sau imposibilității) de a progresa și de a vedea lucrurile din punct de vedere istoric, adică să fie capabili să țină cont de scurgerea timpului. În timp ce Conștientul are atribuția de a dialoga cu exteriorul, Subconștientul este interfața dintre Conștient și Inconștient. Deci, Subconștientul este un mediator care alterează viziunea hărții în conformitate cu exigențele ființei umane. 216

Subconștientul este autorul procesului de disonanță cognitivă, care alterează încontinuu realitatea obiectivă pentru a o face să pară mai plăcută și suportabilă. Așadar, Subconștientul spune minciuni și face asta pentru binele nostru. Boala Subconștientului este reprezentată de sindromul "vulpea și strugurii". Această definiție, care derivă dintr-o fabulă foarte cunoscută de-a lui Fedro, se referă la ideea că omul își face Harta. Dacă Harta este dificil de trăit, iată că apare Subconștientul, care, prin metaprogramul său interior, alterează harta prin intermediul unei interpretări a datelor, cu scopul de a face harta mai acceptabilă. Astfel, se creează viziuni ale hărții dictate de conveniențele supraviețuirii. Cei mai răi hoți ai acestei lumi uneori sunt absolut convinși că au făcut niște fapte foarte bune de-a lungul vieții lor și imediat înțelegem cum se pot justifica niște crime oribile care, în ochii celui care le-a comis, apar ca fiind niște acțiuni corecte. Gândirea multor politicieni, a multor militari și a multor religioși este cu siguranță afectată de sindromul "vulpea și strugurii". Faptul că Harta este mereu aceeași, dar este interpretată în mod diferit în funcție de datele aflate la dispoziție, este o demonstrație a acestui proces. De exemplu, sunt mulți politicieni care înainte erau într-un partid ajung apoi în listele partidului cu viziuni total opuse. Cel care vede din exterior acest tip de schimbare se va gândi, în mod greșit, că se află în fața unor fățarnici vulgari, dar, după părerea mea, lucrurile sunt un mic mai complexe. Nu este vorba despre un comportament manipulator, care ar trebui să fie cunoscut și foarte bine instrumentat, ci este vorba despre o necesitate a Subconștientului politicianului, dictată de exigențe de supraviețuire personală. Diferența constă în faptul că, dacă ar fi interogat, acel politician ar părea că este de bună-credință, fiind convins că acțiunea sa ar reprezenta continuarea corectă a carierei sale politice, în interesul cetățenilor care l-au ales. În fața faptelor, buna sa credință ar părea dezarmantă, însă l-ar face aparent criticabil. Exemplele care pot fi oferite pe tema sindromului prezentat mai sus sunt aproape infinite și sunt adesea prezentate în cărțile de istorie. Deci, Subconștientul este cel care judecă informațiile intrate și de adaptează astfel încât totul să fie bine. Acest lucru are două semnificații fundamentale. Prima constă în faptul că Subconștientul, după cum am mai afirmat, spune minciunile, și este reprezentată de faptul că cu cât civilizația merge mai departe pe drumul său, cu atât mai mult este nevoie de un Subconștient superstructurat. De fapt, Subconștientul a devenit necesar când omul, de-a lungul evoluției sale, a decis să trăiască în comunitate cu alți oameni. Atunci s-au născut regulile societății și a apărut voința de a le respecta, cu toate că adesea nu sunt împărtășite de toți. Iată că devin necesare rolul și munca Subconștientului mediator, care face astfel încât Harta să pară cât mai digerabilă. 217

Prin urmare, o societate evoluată se bazează pe un Subconștient evoluat și este compusă din indivizi care sunt tot mai puțin capabili să-și manifeste gândurile într-un mod deschis, fiind blocați de o miriadă de reguli pe care trebuie să le respecte - o societate bazată pe a "da impresia" și nu pe "a fi" , "a fi" constând în a te prezenta pentru ceea ce ești în realitate. Diferența fundamentală dintre o pisică și un leu se află aici. Leul trăiește în clan și și-a dezvoltat un fel de Subconștient care respectă legile unei vieți ierarhice în clan, unde anumite acțiuni se pot face, pe când altele nu se pot face, pentru că în caz contrar este pedepsit. Pisica are o viață solitară și nu aparține de nici un clan. Comportamentul său pare a fi un pic schizoid - în anumite cazuri întâi te linge, ca peste cinci minute să te zgârie, apoi, trei secunde mai târziu, iarăși te linge, de parcă nu și-ar aminti că te-a zgâriat. În realitate, pisica își amintește foarte bine ce a făcut, dar nu o interesează să joace teatru. Face ceea ce gândește și nu își remodelează comportamentul în funcție de conveniență, contrar a ceea ce s-ar putea crede între-un mod superficial. Prin intermediul PNL-ului aceste procese apar foarte clar analizând mișcările corpului. Analiza calității și cantității mișcărilor corpului furnizează anumite date finale. Dacă pe de-o parte cineva poate contesta că este dificil să se interpreteze mișcările unei pisici din punct de vedere al raționamentului dezvoltat de creierul felinei, oricum este incontestabil faptul că pisica, în raporturile sale cu omul și cu semenii săi, folosește mult corpul, demonstrând că Inconștientul său se exprimă în mod liber, fără prea mult control din partea Subconștientului mediator. Ființele umane, care sunt mai evoluate decât pisica, își folosesc corpul într-un mod mult mai cenzurat. Subconștientul încearcă să frâneze instinctele cu adevărat prezente în pulsațiile cerebrale în favoarea unei conviețuiri mai calme cu vecinii. Deci, când șeful tău te salută dimineața și tu îi răspunzi cordial, afișând cel mi bun surâs al tău, pe când în realitate ai vrea să-l vezi mort, iată că disonanța cognitivă, prin intermediul Subconștientului mediator, îți impune o serie de mișcări; pe de altă parte, Inconștientul, care nu este de acord, prezintă, prin intermediul corpului, mișcări diatonice care nu-i scap unui observator atent și care te fac să arăți neîndemânatic, ca un împiedicat.

Inconștientul

Inconștientul reprezintă Super Eul; nu este structurat pentru a minți, pentru că nici măcar nu știe că minciunile există. Super Eul acționează neținând cont de ceea ce este sau ceea ce nu este convenabil să pari sau să faci. 218

Inconștientul este cel care ne mișcă corpul mai rapid decât capacitatea de control a Subconștientului și din acest motiv gestul final care se naște în relațiile noastre cu alții are o puternică componentă inconștientă, influențată de o slabă corecție a Subconștientului. Deci, analiza comportamentală, alt aspect important al PNL-ului, are toate instrumentele pentru a înțelege, doar privind cum se mișcă în relație cu ceea ce declară, dacă o ființă umană spune ceea ce gândește în realitate sau nu. Există persoane caracterizate de un Inconștient puternic, care este predominant, și poți să le recunoști după comportamentul lor, care este asemănător cu cel al pisicii. Psihiatrii îi numesc pe acești oameni, în mod greșit, "subiecți schizoizi". Pentru psihiatrie schizoidul este cel care este scufundat cu totul în Inconștient, cel care nu știe să medieze semnalele provenite din exterior și din acest motiv acesta dă impresia că nu poate relaționa cu ceilalți. Schizoizii sunt caracterizați de schimbări rapide ale stării sufletești și, chiar dacă nu au patologii grave în desfășurare, uneori este foarte greu să se relaționeze cu ei, decât dacă se înțelege ceea ce am expus mai sus și eventual să li se explice și lor aceste lucruri. Tehnicile de a comunica cu cineva care are modele mentale primitive consistă în a înțelege astfel de modele și în a le imita (model comportamental eriksonian).

ANALIZA INIȚIALĂ A PROBLEMEI RĂPIȚILOR

Răpiții prezintă sindromul pe care l-am definit deja cu acronimul SDA și datoria celor care se ocupă de ei constă într-o serie de obiective care trebuie îndeplinite: •Să stabilizeze răpitul. •Să-l pună pe răpit să-și analizeze amintirile virtuale. •Să-i amintească răpitului ceea ce în aparență nu este prezent în creierul său, dar care face parte dintr-o trăire reală de-a sa. •Să-l învețe pe răpit să deosebească Harta de Teritoriu. •Să-i furnizeze răpitului instrumentele pentru a înțelege de ce are loc răpirea extraterestră. •Să-i furnizeze instrumentele pentru a se putea apăra. Misiunea este absolut ambițioasă, dar drumul este practicabil pentru cine cunoaște bine funcționarea creierului-computer. Tehnicile PNL pe care le-am elaborat sunt simple din punct de vedere structural și au fost perfecționate de-a lungul investigațiilor desfășurate de-a lungul 219

a șaptesprezece ani. Rezultatele sunt impresionante și foarte încurajatoare și ar merita efortul, chiar și la nivel psihologic, de a fi luate în considerație de adepții acestui sector, care astăzi sunt cu totul nepregătiți în ceea ce privește tehnicile descrise aici. Procedeele utilizate de mine pot fi scutite de practicile de natură hipnotică "în sens larg". Spun "în sens larg" pentru că trebuie să se țină cont de faptul că, cel puțin în marea majoritate a cazurilor, chiar și când mergem la cinema suntem supuși hipnozei, chiar dacă nu într-un mod profund. Când instaurăm un raport cu cineva care ni s-a adresat pentru a înțelege dacă este sau nu răpit, trebuie imediat să stabilim regulile raportului. Cine conduce ședințele de PNL este, și trebuie să fie, adică cel care pune întrebările, într-un raport în care rolurile sunt clare - cel care conduce este operatorul! Însă comanda este consimțită prin intermediul așa-numitului Raport, cum se exprimă anglosaxonii, prin intermediul unor analize comportamentale precise. În această primă fază este "exact cum se mișcă" cea care garantează succesul operatorului. Mișcarea corpului nostru este citit în background de Inconștientul celui care se află în fața noastră, care reinterpretează în sens arhetipic toate semnalele pe care i le trimitem (output pentru noi, input pentru el). Dacă nu suntem sinceri cu el și vrem să-l facem să creadă că suntem capabili să-i rezolvăm problema, pe când în realitate Inconștientul nostru știe perfect că nu ne vom ridica la înălțimea de a efectua miracolul, corpul nostru va emite semnale disonante cu semnificația cuvintelor noastre. Subiectul care se află în fața noastră va înțelege în mod inconștient că nu suntem capabili și, tot mod inconștient, nu ne va permite să deținem comanda. În consecință, raportul cu răpitul trebuie să se bazeze pe sinceritate - nu este posibil să-l păcălești pe acesta. Conștientul poate fi păcălit, dar Inconștientul cu siguranță nu poate fi, adică Super Eul răpitului. Dacă s-ar încerca o păcălire a acestuia, nu ar fi posibil să se instaureze acel raport profund care este absolut necesar pentru a obține hipnoza. Deci, pentru a o spune în cuvintele experților în hipnoză, nu există o persoană care nu poate fi hipnotizată, dar există un hipnolog prost. Hipnologul prost este cel care nu este capabil să realizeze un raport corect cu persoana care trebuie examinată. Se înțelege de aici că afirmațiile precedente elimină prejudecata populară prin care hipnoza este privită ca un instrument abuziv - nu poți abuza de nimeni, dacă aceștia, în intimitatea lor, nu vor să fie abuzați.

220

Este total fals că hipnoza este ceva extrem de invaziv și total fals, pentru că invaziunea este corelată la voința subiectului de examinat și nu la cea a celui care operează asupra sa.

ÎN CĂUTAREA ANCOREI POTRIVITE

De-a lungul primului interviu ne vom așeza în fața subiectului, dar un pic într-o parte - asta îl va determina să nu ne privească ca pe un abuzator al voinței, ceea ce s-ar întâmpla dacă noi l-am privi drept în ochi, obligându-l să-i coboare pe ai săi în semn de supunere față de noi. Supunerea nu trebuie obținută cu forța, ci prin încredere. Poziția ușor laterală îi va permite subiectului să-și îndrepte în mod liber privirea în fața sa, fără să întâlnească privirea operatorului, care ar putea, cumva, să producă influențe nedorite. În plus, poziția ocupată de operator permite observarea mișcării bulbilor oculari ai subiectului cu mai multă ușurință și într-un mod mai puțin invaziv. Condusă din această poziție, urmărirea (despre care vom vorbi în continuare) mișcărilor corpului subiectului va fi mereu foarte vizibilă și pentru subiect, dar mai puțin presantă și invazivă, pentru că este condusă din lateral. Trebuie neapărat să dăm dovadă de o atitudine care să evidențieze calmul de care dăm dovadă în a înfrunta problema. Astfel, vorbim despre cu totul altceva. Subiectul se așteaptă ca noi să-i cercetăm mintea și se simte anxios din această cauză. Dar noi îl vom dezamăgi imediat în această privință. Vom vorbi despre ce-i place să facă, despre timp, despre muncă, deci, vom discuta cu el despre tot felul de nimicuri. De obicei, după câteva zeci de minute, văzând că nu se întâmplă nimic important, subiectul tinde să-și relaxeze corpul și se așează într-o poziție de așteptare mai comodă. În această etapă îi vom spune: Bine! Acum descrie-mi ce s-a întâmplat atunci când… Sau: De ce nu îmi vorbești despre acel vis de care mi-ai scris?... În această etapă, subiectul trebuie ajutat să agațe o amintire care să se refere la presupusa sa experiență ufologică. Pentru a obține acest rezultat avem nevoie de un punct de pornire sigur, care să aibă de-a face pe cât este posibil cu lumea Hărții Teritoriului, care este o expresie a Teritoriului însuși. 221

Toți subiecții analizați au cu siguranță un episod care poate fi utilizat pe post de cârlig (în PNL acest cârlig este numit "ancoră"). Ca să dau un exemplu, mulți își amintesc că au văzut un OZN pe parcursul vieții, uneori de aproape, dar nu își amintesc cum s-a terminat fenomenul. Nu dau importanță acestui lucru până în momentul în care operatorul nu le evidențiază această ciudățenie. În timp ce li se prezintă acest fapt, se descoperă că subiectul caută cu disperare în creierul său partea lipsă a amintirii, dar care se pare că nu este prezentă. În timp ce efectuează cercetarea, el tinde să miște bulbii oculari și, în funcție de poziția pe care aceștia o iau, ne vom afla în fața unui tablou imediat care ne arată cum au fost catalogate aceste amintiri și dacă amintirile sunt reale sau fantastice, adică reale sau fantastice, adică adevărate sau create în acel moment și elaborate atunci. Acest modus operandi se numește "Schema VAK" și imediat voi expune modul lor de funcționare. Uneori nu există amintirea prezentată mai sus, dar există urma unei senzații că ceva nu a mers exact așa cum și-o amintește; însă alteori există doar "ideea" de a fi visat un OZN. Operatorul trebuie să cunoască foarte bine clasificarea ufologică și trebuie să fie capabil să stabilească dacă conținutul amintirii (sau al visului) poate reprezenta descrierea Teritoriului trăit cu adevărat. De exemplu, dacă un subiect povestește că a visat un OZN în formă de farfurie întoarsă, care în timp ce zbura deasupra capului său, dintr-o dată s-a înclinat la nouăzeci de grade, trebuie să se înțeleagă că acest comportament este normal pentru ONZ-uri și acest lucru ar putea conduce la concluzia că acest episod este o transliterație, o reinterpretare în fază onirică a ceva ce s-a întâmplat în realitate. În timp ce subiectul povestește ceea ce își amintește, se va observa mișcarea bulbilor săi oculari, pentru a verifica dacă se mișcă spre dreapta sau spre stânga operatorului (pentru subiect, bineînțeles că este valabilă mișcarea contrară). Dacă este povestit un vis, dar ochii tind să se miște spre dreapta operatorului, asta înseamnă că zona de memorie din creier utilizată este cea a ceea ce s-a trăit în realitate și nu cealaltă, cea a imaginarului. Este cu adevărat ciudat ca o amintire să fie definită ca vis ca apoi subiectul să caute detaliile în zona trăirilor adevărate. Acest rezultat al cercetării preliminare conduce la concluzia că subiectul crede că a visat, dar în realitatea a trăit cu adevărat, și fără posibilitatea de a fi o greșeală, evenimentul ufologic pe care și-l amintește ca pe un vis. Am găsit ancora care reprezintă punctul de plecare al cercetării și primul pas pentru conștientizarea unei amintiri lipsă. 222

MODELUL "VAK" Una dintre cele mai importante descoperii ale Programării Neurolingvistice are de-a face exact cu mișcarea bulbilor oculari în relație cu zonele creierului care sunt accesate. Este vorba despre o constatare (stimul-răspuns) care astăzi poate fi verificată utilizând tehnicile instrumentale cum ar fi poligraful sau PET (Positron Emission Thomography), dar pe care PNL-ul o cunoaște deja de douăzeci de ani. Bandler și Grinder au descoperit și au analizat primii acest model comportamental cu totul inconștient, studiind filmările ședințelor de terapie a lui Erickson. La fiecare întrebare pe care terapeutul i-o punea subiectului, acesta din urmă, înainte de a răspunde își orienta bulbii oculari într-o anumită direcție. Astfel, s-a descoperit că există 8 poziții clasice ale bulbilor oculari, în relație cu trei tipuri de percepții. Când am vorbit despre informațiile de intrare la care subiectul poate fi supus, nu am spus că acestea se pot diviza în trei categorii, în funcție de modul în care funcționează hardware-ul pe care-l are la dispoziție. În realitate nu toate persoanele sunt la fel. De exemplu, unele își amintesc și înțeleg mai bine imaginile, altele sunetele și altele percepțiile tactile. Prin urmare, există trei canale de intrare și de elaborare ale creierului, care sunt te tip Vizual (V), Auditiv (A) sau Cenestezic (K). Identificarea canalului preferențial al subiectului ajută și la stabilirea unei modalități de "urmărire" mai oportună după ce s-a mărit profunzimea raportului cu el. Dacă ne aflăm în fața unui subiect care folosește canalul Vizual pe post de canal principal de intrare a informațiilor, ar trebui să-i vorbim folosind termeni cum ar fi "Privește asta!", "Observă acest lucru!", dar dacă avem un Auditiv, ar trebui să ne adresăm cu expresiile "Ascultă zgomotul pe care-l auzi!" sau "Care este sunetul cuvintelor pe ți-l amintești?"; unui Cenestezic îi vom vorbi spunândui: "Cât era de aspră podeaua pe care călcai descălțat?" sau "Mâna celui care te lua era caldă sau rece?" etc. Astfel aducem subiectul în câmpul său congenital și modelul comportamental ericksonian este respectat. El se simte ca acasă, se simte înțeles pentru că îi vorbim, simțim și percepem la fel ca el și devine disponibil pentru un raport mai profund. Această tehnică face parte dintr-o metodică și mai vastă, care poartă numele de "Imitație".

223

IMITAȚIA

A imita subiectul înseamnă a face ceea ce face el - aceleași gesturi, dar repetate în mod specular. Subiectul mișcă brațul drept, scărpinându-se în cap. Imediat după aceea, operatorul, cu o diferență de timp exactă, va mișca brațul stâng și se va scărpina în cap în mod specular; dacă el spune "M-am ridicat și m-am dus la fereastră" iar apoi face o pauză, operatorul va intra în pauză spunând "fereastră…"; dacă el respiră lent, operatorul va adopta același ritm respirator, sincronizând inspirația cu expirația și făcând astfel încât el să observe în mod inconștient acest lucru. Imitarea este utilă, după cum vom vedea, în faza "instalării hipnozei", dar este extrem de versatil chiar și când subiectul este tratat la nivel de PNL simplu (hipnoza face parte și ea din tehnicile PNL și utilizează aceleași canale de intrare, dar cu mult mai accentuate de o activitate diferită asupra undelor cerebrale ale persoanei supuse acestei tehnici). Inconștientul subiectului vede, simte, percepe că operatorul se comportă la fel ca el și tinde să creadă că nu există nicio diferență între operator și el însuși și că, într-o oarecare măsură este vorba de aceeași persoană. Acest lucru se întâmplă în mod inconștient și acest comportament ia naștere din ceea ce subiectul își amintește de când era încă un făt. După părerea unor studioși, ar fi vorba despre mimarea raporturilor dintre făt și mamă, fătul fiind reprezentat de către răpit și mama de către operator. Un singur corp, o singură respirație, un singur corp, aceleași senzații. Când acest lucru se întâmplă, raportul este profund. Operatorul poate verifica foarte ușor acest lucru, pentru că acum el va fi cel care se va mișca și va vedea că subiectul va tinde să reproducă în mod inconștient și specular mișcările sale. În timpul stabilirii stării hipnotice profunde, când subiectul, în loc să țină ochii închiși, în mod ciudat îi ține deschiși, este util și să se genereze cu gura anumite sunete pe care fătul le percepe în uterul matern sau în prima fază a copilăriei - de exemplu, un muget nu prea puternic sau un sunet care să reprezinte suptul, sau sunetul care se emite atunci când se cheamă un cățeluș, repetate de mai multe ori cu aceeași frecvență, ajutând subiectul să ajungă o stare hipnotică cu adevărat profundă. Aici începe adevărata experiență PNL necesară recuperării amintirii a ceea ce s-a întâmplat și perceput în realitate, adică a Hărții. Apoi aceasta va fi comparată cu Teritoriul, dar acest ultim aspect va reprezenta o adevărată noutate la nivel de PNL. 224

Modelul VAK detaliat, după viziunea mea arhetipică generală

O studiere atentă a canalelor de input descrise anterior este mereu fundamentală, pentru că folosește la a înțelege în ce mod are loc inputul informațiilor și elaborarea lor internă. Deci, persoanele se împart în modele caracterizate de trei canale de input principale. Tipul VK, de exemplu, utilizează date de intrare cu precădere vizuale și le elaborează într-un mod cu precădere cenestezic. Bineînțeles că există și tipurile VA și AK. În mod deosebit, pentru a identifica categoria din care face parte o persoană, nu este suficient să se observe mișcarea bulbilor săi oculari și tendința lor de a se opri la anumite poziții predominante, ci trebuie și să se observe și expresiile verbale utilizate - utilizarea imediată a unor cuvinte care fac referire la vedere vor clasifica persoana ca fiind predominant vizual. Frazele succesive evidențiază tendința de a utiliza termeni care aparțin celui de-al doilea canal, cel al elaborării datelor. Din acest motiv va fi util să înregistrăm interviurile preliminare, pentru a le putea analiza după aceea cu calm și pentru a încadra corect subiectul examinat în una dintre categoriile modelului VAK. Încadrarea corectă este esențial pentru o ședință PNL corectă sau pentru a hipnotiza subiectul cu o anumită ușurință. După cum s-a mai afirmat, observând subiectul din față ta, există opt poziții pe care le pot lua bulbii săi oculari, cu următoarele semnificații: 1. În sus la dreapta - accesează memoria a ceea ce a trăit în mod real. 2. În sus la stânga - accesează imagini produse de fantezia vizuală. 3. La mijloc la dreapta - accesează memoria a ceea ce a auzit în mod real. 4. La mijloc la stânga - accesează sunete produse de fantezia auditivă. 5. În jos la dreapta - accesează informațiile sistemului cenestezic (al senzațiilor). 6. În jos la stânga - accesează informații ale canalului auditiv interior. 7. În centru în sus - gânduri pozitive. 8. În centru în jos - gânduri negative. "Sistemul cenestezic" (punctul 5) este cel care are de-a face cu senzațiile. Când sunt evocate senzații de căldură, tactile (de exemplu asprimea materialelor), de gust sau de miros, bulbii oculari se mișcă în jos la dreapta pentru cel care observă. Dar ce înseamnă "canal auditiv interior" (punctul6)? 225

Este vorba despre canalul asociat dialogurilor cu tine însuți. Când îți vorbești în interior, meditând la anumite lucruri vorbindu-ți în interior, bulbii oculari se mișcă în jos la stânga pentru cel care observă. Acestea sunt constatări care au fost obținute prin cercetările PNL și în legătură cu care de-acum nu mai are nimeni nici un dubiu. A înțelege mecanismul ajută la înțelegerea cheii de lectură a întregii Programări Neurolingvistice (PNL) și la aplicarea unei interpretări mai ample și valide pentru toate mișcările corpului, nu una subjugată unor reguli mnemonice. Grinder și Bandler sugerează că mișcarea bulbilor oculari deschide automat canalele relaționate cu anumite informații, iar acest lucru este cu totul adevărat, dar trebuie să ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru, adică de ce stimulului care corespunde tentativei de a-și aminti un anumit detaliu, ochiul răspunde cu o mișcare determinată și pentru că acea mișcare deschide anumite canale și nu altele. Nu este o problemă de tip neurovegetativ, ci doar una provocată de relația existentă, după Pavlov, între stimul și răspuns. Un șoarece antrenat așezat într-un labirint, la sunetul unui clopoțel aleargă să ia mâncarea, pentru că așa a procedat de multe ori, iar stimulul sonor pune în funcțiune în interiorul său mecanismul memoriei care îl determină să efectueze mereu același act. Prin urmare, există o memorie a mișcării corpului. Această memorie, și acest lucru este valabil pentru toate tipurile de memorie, va deveni tot mai înrădăcinată cu cât stimulul de care este ancorat răspunsul este repetat în timp, sau cu atât mai înrădăcinată cu cât stimulul este legat de un puternic impact emoțional. Amintirile legate de impacturi emoționale puternice sunt de fapt mai ușor de evocat și cel mai greu de ascuns între evenimentele normalității cotidiene. Amintirea este ca urma lăsată de o persoană în noroi - cu cât persoana este mai grea, cu atât urma este mai profundă și mai durabilă. Dintr-un punct de vedere neurovegetativ s-ar putea spune că, cu cât există o emotivitate mai mare, cu atât se implică mai mulți neuroni pentru a imprima în memorie acel eveniment. Deci, apoi este mai ușor să se regăsească aceste parcursuri neuronale, pentru că sunt disponibile mai multe indicații. În acest sens trebuie subliniat că evenimentele ufologice sunt supraîncărcate cu emoții foarte puternice și cu stres, iar acest lucru a permis, de-a lungul cercetărilor mele, să le pot reinvoca cu ușurință. Extraterestrul nu ne poate face nimic - răpitul se sperie, se enervează, urlă, zbiară și, dacă nu o poate face cu corpul, o va face în mod cenestezic în interiorul său. Ceva va face, iar apoi, în mod aparent va uita evenimentul, dar stresul puternic pe care l-a trăit va face această memorie ascunsă să fie imposibil de șters. Este de ajuns să știi de unde să o iei și cum să o extragi iar aceasta va reapărea cu tot dramatismul său. 226

Dar ce anume face ca ochiul să se miște mereu în aceeași poziție (în centru sau în sus) când, de exemplu, gândești la ceva pozitiv? În timp ce se învață modele mentale (programele creierului - computer), se tinde a se răspunde cu tot corpul în același mod, astfel că de fiecare dată când ia naștere un gând pozitiv, ochii merg pe centru în sus și mișcarea lor tinde adesea să fie tot mai accentuată și pentru cea înspre partea de sus a gâtului și capului. Un exemplu: " Ah, ce bine! În sfârșit mi-au mărit salariul…" și ochii se mișcă spre centru în sus. A fost așa prima dată, apoi și a doua oară, și a treia, până se ajunge să se răspundă la un stimul de acest tip mereu cu aceleași mișcări corporale. Obișnuința obținută conduce apoi la activarea, când se evocă amintirea răspunsului la stimul, memoriei mișcărilor corporale care îi corespund. Mișcările corpului și senzațiile provocate sunt într-un raport de perfectă reciprocitate, astfel încât să permită schimbul de cauză și efect. Iată un caz practic: un obiect greu îmi pică din mână iar eu trag piciorul înapoi, dar nu reușesc să fac asta la timp și îmi rup un deget, simțind o mare durere. De acum înainte, de fiecare dată când îmi voi aminti durerea pe care am simțit-o, voi trage imediat piciorul înapoi, în același mod, chiar dacă nu este necesar. Dacă durerea suferită a fost foarte puternică, în momentul în care trag piciorul voi simți pentru o fracțiune de secundă aceeași durere pe care am simțit-o atunci când m-am lovit. Deci, bulbii oculari se mișcă doar după aceea, împinși, în mod pavlovian, de răspunsul la un stimul, dar inițial mișcarea este generată în conformitate cu teoria spațiilor lui Pulver. Pulver, după cum am mai spus, deosebește în mediul grafologic, zone de spațiu grafic care sunt reprezentări ale trecutului, prezentului și viitorului sferei Eului, a simțurilor și gândirii. La fel cum face grafia, care depinde de mișcarea brațului în acțiunea scrierii, și bulbii oculari urmează în mișcarea lor aceleași legi ale spațiilor lui Pulver. Aceste legi există tocmai pentru că sunt legate de ideile arhetipice. În sus este binele și în jos este răul. De ce? Pentru că modul nostru de a percepe Universul, bazat pe reguli geometrice rigide, ne spune că este așa. Poziția în spațiu este legată de formă; forma, care este o icoană, adică o imagine, care se naște din simbol și acesta din urmă din arhetipul fundamental, este la fel pentru toți. În grafologie sfera simțirii este reprezentată de partea joasă a modelului de scriere, pe când în modelul VAK corespunde unei orientări spre partea de jos a bulbilor oculari.

227

În grafologie, în sus sunt toate mișcările scrierii legate de idealizare și în modelul VAK idealizării îi corespunde orientarea bulbilor oculari spre partea de sus. Simțirea este în centru, deoarece corpul leagă acțiunea de a simți de pavilioanele auriculare. Ca și când s-ar apropia mai mult de urechea externă, ochiul se mișcă spre aceasta și când se mișcă spre urechea stângă, indică că se merge spre trecut, adică spre ceea ce s-a întâmplat în realitate (ceea ce a auzit în realitate n.t.); când se mișcă spre urechea dreaptă indică că se ascultă ceva ce nu a mai ascultat niciodată pentru că este în viitor și se construiește chiar în acel moment. Ascultătorul cercetător, care nu este antrenat și care privește ochii interlocutorului său, devine confuz, ținând cont că se observă răspunsuri arhetipice speculare cu semnificația spațială care le revine. Adevărații stângaci, cei care, față de dreptaci, au lobul drept al creierului inversat cu cel stâng, reacționează în mod exact opus, pentru că au o percepție temporală și spațială a arhetipurilor total speculară, în perfect acord cu ipotezele de lucru expuse mai sus. Ca să fiu sincer, există și o a noua poziție a bulbilor oculari, cea din "mijloc pe centru". Această poziție, la nivel spațio-temporal, este caracteristică prezentului și cel care se află în prezent privește exact în fața sa, pentru că acolo poate privi ceea ce-l interesează și eventualele pericole. Această poziție, după cum se va vedea și în următoarele exemple, este foarte importantă, pentru că este manifestată în timpul ședințelor de PNL când subiectul își amintește cu ochii deschiși presupusele sale răpiri. Se va putea observa cu ușurință că bulbul ocular pare adesea a fi nemișcat în centrul ochiului - asta se întâmplă din simplul motiv că, în timp ce reanimează amintirile, subiectul retrăiește scena ca și când s-ar afla acolo. Amintirea nu este în trecut, pentru că în acel moment creierul citește pe hard diskul său intern și reînvie în mod real amintirea, care devine Harta Teritoriului uitat.

Identificarea rapidă a tipologiilor VAK

Identificarea tipologiilor VAK este foarte importantă, nu doar pentru a stabili cel mai bun raport posibil cu subiectul care trebuie examinat, dar și pentru a înțelege în profunzime semnalele pe care corpul său le emite în timpul retrăirii amintirii. Astfel putem fi siguri că nu suntem păcăliți și că nu confundăm trăirile reale cu cele imaginate. 228

Canalul de input Se poate identifica canalul de input al subiectului examinat aruncând un ochi la mișcările sale generale. Spun acest lucru deoarece pentru nepricepuți este adesea dificil să interpreteze mișcările bulbilor oculari, care se mișcă uneori cu viteză foarte mare. Doar făcând multă practică se poate înțelege din mișcarea ochilor ce canal de input este utilizat, dar se poate adăuga și că: •Tipul Vizual are o poziție dreaptă, respirație înaltă, tonul vocii ridicat și un ritm rapid. Gesticulează spre zona înaltă a corpului. •Tipul Auditiv ia o poziție de tipul "telefonului" (capul înclinat, cu o mână lângă ureche, gesticulând ca și când ar asculta), respirație medie și ton vocal lălăit. Gesticulează spre partea centrală a propriului corp. • Tipul Cenestezic ia adesea poziții curbate sau arcuite, vorbește și se mișcă în mod exasperant de lent. Tonul vocii este foarte scăzut și gesticulația se exprimă înspre partea de jos a corpului.

Canalul de elaborare

Canalul de elaborare este mai puțin evident decât canalul de input, pentru că funcționează după modelele mentale interioare, care de altfel au și acestea o contraparte a lor inconștientă în mișcarea și postura corpului. •Vizualul are nevoie să deseneze pe când vorbește sau gândește; mâzgălește pe o foaie, se joacă și mută obiectele din fața sa. Auditivul, în timp ce studiază ascultă muzică și când mișcă obiectele este atras de sunetul pe care acestea îl fac când se ciocnesc între ele. Cenestezicul atinge obiectele și, în timp ce reflectă, buricele degetelor parcă ar "asculta" asprimea materialelor pe care le au în mână. Canalul interior Din punct de vedere tehnic este prea puțin vizibil, tocmai pentru că este interior. Se determină prin excludere. Aceste canale sunt numite "preferențiale" în sensul că unul dintre ele este predominant. Deci, nu trebuie să ne așteptăm ca persoanele să fie doar Cenestezice, doar Auditive sau doar Vizuale, ci că ele utilizează unul dintre aceste canale în mod preferențial. În acest context, s-ar putea spune și că o persoană poate să aibă toate cele trei canale funcționale în aceeași măsură, atât către exterior cât și către interior, aceasta fiind dotată cu o inteligență ridicată, dar probabil ar părea deranjată psihic. 229

Utilizarea în același timp a unui singur canal, atât pentru input, cât și pentru output, ar produce un efect de "distonie cerebrală" non impasibilă, cu confuziile de rigoare privind informațiile reale și cele imaginate. Ne-am afla în fața unei noi definiții a nebuniei, conform căreia nebunul ar fi ca un computer în care nu mai funcționează bus-ul, adică canalul hardware care se ocupă de traficul informațiilor.

Analiză Comportamentală Specifică

Analiza comportamentală este acea ramură a PNL-ului care studiază mișcările corpului utilizate ca mijloc de comunicare. Este vorba despre o adevărată metacomunicare, adică o comunicare care nu apare la nivel conștient, dar, aproape în mod subliminal, este produsă de Inconștientul primului interlocutor și capturată de cel al celui de-al doilea. A ști să citești mișcările corpului îți permite să știi dacă ceea ce gândește interlocutorul este real sau imaginar, dar îți permite și să verifici dacă este de bunăcredință. În mediul ufologic, acest ultim aspect reprezintă un parametru important de gândire și îți permite să studiezi cu un anumit calm cazurile de răpiri, fără să mai pierzi timpul cu șarlatani și mitomani. Dar nu numai! Se poate studia și comportamentul ufologilor și se poate înțelege, fără nicio posibilitatea de a greși, dacă aceștia sunt de bună-credință sau dacă mint, dacă ascund ceva, dacă sunt aliați cu puterile oculte sau dacă doar sunt săraci cu duhul. Pentru mișcarea bulbilor oculari și pentru analiza grafiei există biblioteci întregi de mișcări și posturi tratate în diferite teze de Analiză Comportamentală. Însă, aș dori să prezint două posturi corporale demne de luat în seamă pentru simplul motiv că sunt utile în această cercetare și pentru că nu au fost abordate în cărțile pe PNL - mă refer la mișcarea corzilor vocale și la clipirea din gene.

Corzile vocale

Corzile vocale au niște mușchi care le mișcă. Acești mușchi sunt irigați de sânge mai rapid sau mai lent, în funcție de emotivitatea celui care vorbește, și este adevărat că anumite mașinării, cum ar fi anumite tipuri de poligrafe, utilizează măsurarea tensiunii corzilor vocale pentru a identifica stări de stres relaționabile cu răspunsuri de tipul adevărat-fals. Am mai afirmat faptul că în contextul VAK cel 230

care vorbește cu o voce mai puternică pentru a-i acoperi pe ceilalți este Vizual, cu cât tonul devine mai liniștit și încet, avem situații de tip Auditiv și apoi Cenestezic. Însă nu vorbesc despre tonalitatea vocii, ci despre puterea de emisie a vocii în sine. Capacitatea de a modula tonul vocii este proporțional cu cea de a se corela la exterior și, aceasta din urmă, așa cum am mai spus, depinde de inteligența celui care vorbește. Așadar, un limbaj expresiv de tip monoton indică niște reflexe insuficiente și incapacitate în a înfrunta în mod imediat situațiile. În plus, dacă monotonia vocii este caracterizată de o frecvență joasă, cu siguranță vom avea în fața noastră o persoană care este Cenestezică, adică reflexivă, dar care este incapabilă să structureze și să moduleze tensiunea corzilor vocale din frica de a-și expune comunicarea și ceea ce are de spus. Este vorba despre persoane care nu vor să se expună, ori din cauza timidității, ori pentru că spun lucruri false. De obicei se poate obține indicii cu privire la minciună din faptul că cel care minte își mișcă în general foarte puțin tot corpul și pare static în mișcările gurii, care dă impresia că nici măcar nu se mișcă atunci când vorbește, ci rămâne închisă într-o linie (în poziția de ventriloc). În acest caz se face un anumit efort pentru a fi monotoni iar expresia vocii nu este naturală. La fel de nenaturală este și vocea celui care vorbește monoton și strident, cu frecvențe înalte. Și în acest caz ne aflăm în fața unei incapacități de a relaționa cu ceilalți, în funcție de situație, dar această incapacitate este cauzată doar de o prostie latentă. De ce analiza comportamentală de tip vocal este atât de importanță? Din simplul motiv că nu numai că se pot măsura instrumental (în realitate, urechea antrenată a specialistului în PNL își dă seama imediat) variațiile tensiunii corzilor vocale ci se și poate folosi acest parametru pentru răspunsuri de tip adevărat-fals, dar măsurătoarea este utilă și pentru depistarea în timpul ședințelor de hipnoză a preponderenței stărilor de percepție alterată determinate de influențe extraterestre. În primul capitol am afirmat că în interiorul minții unui răpit locuiesc diferite entități pasive (Minți Extraterestre Pasive) și active (Minți Extraterestre Active). Mințile Extraterestre Active (MAE) sunt formate din Mintea și Spiritul unor ființe extraterestre. Astfel de ființe sunt prezente nu doar ca bagaj mnemonic, dar și ca voință activă în interiorul creierului răpitului și uneori acestea îl implică în anumite comportamente, împotriva voinței sale. În acest sens, biserica vorbește despre posesiuni diabolice și despre exorcisme relative, pe când psihiatria vorbește despre personalitate multiplă și schizofrenie, făcând astfel o mare confuzie. În hipnoză tonul corzilor vocale este în acord cu un răspuns la testul corzilor vocale de tipul adevărat-adevărat. Dacă în hipnoză extraterestrul care îl parazitează pe răpit preia controlul corzilor sale vocale, îl determină pe acesta să spună lucruri la care el nici măcar nu 231

se gândește, și apare imediat o alterare a tonului vocii, care ar fi imposibil de sesizat dacă subiectul ar fi fost într-o stare de hipnoză profundă (voce afonă, joasă, nemodulată din lipsa irigării sanguine ale corzilor vocale - frecvență în general < 200Hz). Acest comportament anormal demonstrează că altceva preia controlul hipnozei și încearcă să interfereze cu voința subiectului examinat. Prin această tehnică am fost capabil să descopăr cu ușurință când răspunsurile martorului erau oferite de voința sa reală și când voința îi era impusă de parazit. Adesea, vocea subiectului hipnotizat de la calmă devenea dintr-o dată arogantă și înțepătoare dor pentru câteva momente sau dă impresia că ar vrea să-l convingă pe interlocutor că este de bună-credință. Dacă ne-am afla în prezența unei personalități multiple în mediul hipnotic, atunci vocea ar trebui să rămână total nealterată, la fel cum se întâmplă când în hipnoză se trece, în diferitele interogări, de la Suflet la Minte, la Spirit sau la Corp, așa cum vom vedea în continuare.

Clipitul din gene

Am observat că clipitul din gene, adică, pentru a mă exprima în cuvinte mai simple, tendința de a bate din gene, reprezenta un parametru de un anumit interes pentru acest tip de studii. Ce este pentru medici clipitul din gene? Pentru ei este vorba despre necesitatea de a închide ochii pentru a umezi pupila cu lichidele organice secretate de canalul lacrimal. Ochiul trebuie să rămână mereu umed pentru a putea funcționa cum trebuie. Cantitatea de apă care este conținută în ochi ca și componentă fiziologică este foarte ridicată și în fundul ochiului, scuzați-mi expresia, ochiul este ca o meduză - dacă este expusă la soare, fără apă, moare. Prin urmare, pentru medici corpul uman produce niște mișcări involuntare de închidere și redeschidere ale genelor pentru a umezi partea exterioară a bulbului ocular. Am observat imediat că anumite persoane clipeau din gene cu o frecvență mai mare decât cea normală - făceau asta doar pentru umezire? Am observat și că o persoană hipnotizată, care stă cu ochii deschiși, tinde să nu clipească deloc din gene. Genele sunt o parte din corp și deci mișcările lor sunt reglate de Inconștient, deci depind de emotivitate. Asta înseamnă oare că persoanele cu emotivitate ridicată clipeau cu o frecvență mai mare? Este absolut adevărat! Deci, dacă o persoană nu ar clipi aproape niciodată, decât pentru minima necesitate de a umezi ochiul, ar fi vorba despre un subiect care are o emotivitatea inexistentă. 232

Nu ar trebui să se vorbească despre emotivitate reprimată, ci despre emotivitate inexistentă. De fapt, reprimarea la nivel subconștient oricum iar ieși la iveală prin mișcările necontrolate ale corpului, dincolo de controlul Subconștientului în sine. Din contră, cel care nu clipește aproape niciodată, pentru mine este lipsit de emotivitate. Există anumite personaje din vița publică care clipesc foarte rar. Aș putea da multe nume, dar îl las pe cititor să verifice această idee în mediul cotidian, ținând cont să o aplice mai ales la oamenii politici. Veți avea surprize! De ce acest parametru este atât de important pentru mine? Pentru că Sufletul este legat de Inconștient, unde locuiește și se exprimă. Inconștientul este domiciliul emotivității, deci, cel care nu are Suflet clipește foarte rar pe parcursul unei zile. În baza observațiilor mele cotidiene și a celor efectuate asupra răpiților, concluziile sunt teribile. În plus, dincolo de observațiile mele, în hipnoză regresivă "memoriile extraterestre" despre care am vorbit în primul capitol declară că: "Copiile răpiților fabricate de extratereștri și utilizate pentru a lua locul originalilor în timpul anumitor operațiuni de răpire deosebit de lungi nu clipesc aproape niciodată." Răpiții mai spun că uneori părinții lor nu-i recunosc. Părinții, interogați în acest sens, afirmă că rudele lor par să nu mai aibă pic de emotivitate. Acest lucru durează câteva zile, apoi totul revine la normal. Cineva înlocuiește originalul care are Suflet cu o copie, care, bineînțeles, este lipsită de Suflet? Se pare că acesta este răspunsul halucinant la această problemă. În hipnoză am întrebat imediat cum se putea recunoaște o persoană cu Suflet de una fără Suflet. Răspunsul a venit imediat: "Priviți ochii! Dacă Sufletul nu este...aceștia vi se vor părea goi și lipsiți de expresivitate." Acest răspuns era oferit de Sufletul răpitului, pe care îl degenerasem în hipnoză în sens fizic (adică îl separasem de restul componentelor - Corp, Minte și Spirit). Prin intermediul PNL-ului oricum se înțelege că persoanele care au o clipire limitată răspund bine la concursurile televizate, sunt politicieni de succes și foarte buni militari. Niște persoane în care nu trebuie să aveți niciodată încredere!

233

Spune-mi cum te miști și îți spun cine ești

Acesta nefiind un tratat de Programare Neurolingvistică clasică, nu mă voi apuca să prezint principiile fiziologiei gestului pe care, de altfel, sunt obligat să îl analizez cu teoria arhetipurilor, pe care deja am expus-o mai sus. Acesta fiind un tratat dedicat înțelegerii și rezolvării neplăcerilor celor care se definesc ca fiind "răpiți de extratereștri", consider că trebuie să se cunoască unele dintre aceste fundamente pe care ființele umane tind să le realizeze de-a lungul vieții lor. Cercetătorul care s-ar trezi în fața unui subiect pe care trebuie să-l studieze ar trebui neapărat să înțeleagă ce face Inconștientul celui pe care îl are în față în timpul raportului pe care îl are cu acesta. Iată o listă cu principalele mișcări, de la care se poate porni pentru un studiu mai aprofundat al raportului dintre spațiu și mișcare sau dintre Inconștient și spațiu. Tipologia gestului Mângâierea buzelor cu degetele sau cu parte a mâinii Scoaterea vârfului limbii în afara cavității bucale, cu buzele strânse A-și mușca buza superioară A-și mușca buza inferioară Sugerea degetului sau a unui obiect Mângâierea propriului păr Deplasarea bustului în față Deplasarea bustului în spate A sălta în loc, mutând alternativ greutatea corpului de pe un picior pe celălalt. A se îmbrățișa A se legăna în loc Netezirea marginii urechii externe A-și freca lent un braț sau un picior

Motivația inconștientă Ceea se simte este interesant și trebuie aprofundat Semnalul indică aprobare maximă pentru interlocutor sau pentru ceea ce spune acesta. Carențe în sfera sexuală. Interlocutorul vă informează de acest lucru. Carență de tip afectiv. Interlocutorul vă informează de acest lucru. Atribuibilă unei faze psihologice orale, de hrănire de la sânul matern, indică nevoia de hrană ...mai vorbește-mi, mai spunemi Carență de afectivitate și nevoia de a o compensa prin propriile mângâieri...cât de mult țin la mine...noroc că sunt eu să țin la mine... Interes absolut pentru argumentele abordate în conversație. Dezinteres absolut pentru argumentele abordate în conversație. Nevoia de a nu rămâne acolo, de a pleca, de a scăpa, de parcă terenul i-ar frige picioarele și ar fi nevoit să fugă de acolo. Nevoie de afectivitate pentru introversiune. Carență de afectivitate. Conduce la lipsa legănatului din leagăn de la vârsta copilăriei. Este caracteristic fiilor unici. Gest de atracție sexuală față de partener. Este efectuat doar de către o femeie pentru a atrage atenția unui bărbat din grup. Gest de atracție sexuală față de un partener de sex masculin. Mimează mângâierea falusului și poate fi efectuat și cu un obiect, cum ar fi un băț sau piciorul unei mese.

234

Jocul cu a-și introduce și a-și scoate în mod ritmic un inel pe deget A muta ocazional obiecte spre sine însuși sau spre altul

A culege de pe interlocutor o scamă sau un fir de păr A trece ritmic un deget pe sub nas pe orizontală, spre interlocutor A trece vertical un deget pe toată lungimea nasului, în partea din față pe mijloc A trece un deget pe toată lungimea nasului, în partea laterală a unei nări A-și pune un deget pe frunte A-și pune un deget pe ochi A-și pune un deget pe gură A-și pune un deget pe urechi A-și pune un deget pe limbă A îndrepta un deget interlocutorului

în

direcția

A ridica un deget în sus, balansându-l spre interlocutor A-și freca gura și/ sau a tuși

A se așeza cu picioarele deschise A se așeza cu picioarele foarte strâns încrucișate între ele A sta așezat cu un picior peste celălalt, dar cu genunchiul de deasupra îndreptat spre unul dintre interlocutori A se scărpina în cap

Mimează actul sexual și este o chemare pentru Inconștientul interlocutorului. Este tot al meu, nu atinge, nu intra în sfera mea personală. Însă dacă obiectele sunt îndepărtate brusc de propria persoană, se construiește o barieră împotriva interlocutorului. Dacă obiectele sunt mutate cu zgomot și fără vreun sens, semnalul înseamnă: "Să așezăm lucrurile la locul lor și să clarificăm totul, pentru că lucrurile nu sunt așa cum mi le prezinți tu." Derivă de la un gest al primatelor, care în clanul lor se purică unele pe altele. Înseamnă "Te consider unul de-ai mei și vreau să fiu unul de-ai tăi." Înseamnă "Îmi provoacă greață ceea ce spui sau ceea ce reprezinți." Gestul arhetipic a lui Pinocchio. Înseamnă : "Spun o minciună...iar nasul mi se alungește, in sens metaforic" În general este un act de atracție sexuală a bărbatului față de femeie. E ca și cum i-ar spune partenerei: ''Sunt superdotat din punct de vedere sexual." Vrea să-i comunice interlocutorului că ceea ce spune trebuie să fie filtrat cu atenție. Vrea să transmită ideea: "Te urmăresc cu atenție! Ai grijă ce faci!" Dacă degetul este în poziție verticală înseamnă "Taci!", dar dacă indică spre cavitatea bucală înseamnă "Acum eu vorbesc! Ascultă!" Înseamnă "Dar ce tâmpenii îmi spune? Doar nu sunt prost!" Înseamnă "Ai grijă cum vorbești!" Reprezintă prelungirea brațului, mai mult sau mai puțin întins. Este vorba despre o agresivitate non verbală față de interlocutor, imitând o spadă îndreptată spre el. În mod arhetipic, acest gest înseamnă că faptele sale vor fi cercetate cu atenție (de către Dumnezeu sau Judecător). Mai simplu : "Fii atent...!" Gest de refuz pe care îl are cineva când ar vrea să spună ceva dar nu are controlul total al corzilor vocale. În interiorul său există pulsații contrare, una spune "Vorbește!" iar cealaltă "Taci, pentru că este mi bine așa. " Gestul derivă de la expunerea organelor genitale. Vrea să spună că nu îi este teamă de interlocutor și, dacă interlocutorul este de sex opus, înseamnă și disponibilitate sexuală. La origini, această poziție îi folosea omului primitiv pentru a-și proteja organele genitale. Este vorba despre o închidere față de mediul înconjurător. Vrea să spună că este nu este de acord cu unii dintre cei care compun grupul, dar nu cu toți, ci mai ales cu cei spre care este genunchiul îndreptat. În timpul discuției tinde să rotească bazinul, schimbând direcția genunchiului ridicat, evidențiind că nu mereu este în dezacord cu aceleași persoane. Tensiunea nervoasă produce strângerea capilarelor, care la rândul lor produc mâncărime. Vrea să spună "Am o mare neplăcere de rezolvat!"

235

A se scărpina sau a-și masa fruntea A-și scărpina sau masa ochii A-și atinge cravata sau batista din buzunar A ține vârfurile picioarelor înspre interior A ține vârfurile picioarelor înspre exterior A ține doar vârful unui singur picior spre exterior

Există tensiune pentru că nu a fost capabil să-și expună clar propriile idei. Fă-mă să văd mai bine ceea ce ai în vedere! Este vorba despre un act masculin către o femeie, care înseamnă "Sunt pregătit pentru un raport sexual." Dacă ea este de acord, îi va aranja la rândul ei cravata sau batista. Caracter introvertit. Caracter extrovertit. Dacă este vorba despre vârful piciorului stâng, indică o deschidere spre trecut și lipsa dorinței de a risca schimbând lucrurile. Dacă este vorba despre vârful piciorului drept, atunci indică disponibilitate spre un raport nou. Indică un caracter închis, ambiguu, meticulos și care nu prea are încredere în alții.

A ține margine interioară a tălpii ușor ridicată de la sol A ține margine exterioară a tălpii ușor Este vorba despre o persoană cu prea puțin spirit critic, o persoană pripită, care se încrede cu naivitate în ceilalți ridicată de la sol Vrea să spună "Am prea multe gânduri și nu reușesc să le A-și ține capul între mâini A căsca

susțin pe toate." Reprezintă un act de agresivitate reprimată, de exemplu atunci când interlocutorul spune lucruri plictisitoare iar primul instinct ar fia cela de a-l sfâșia, dar se mulțumește cu a-i căsca în față. Este o acțiune care indică stres în sfera sexuală și evocă actul de masturbare masculină.

A-și smulge cu două degete, în mod inconștient, firele de păr din nas, din barbă, sau de din sprâncene Indică agresivitate și ,în mod inconștient, mai indică că se A ține o sprânceană ridicată vede diferit cu un ochi - cel care rămâne cu sprânceana în poziția mai joasă este cel care este mai puțin eficient. Indică o agresivitate puternică care este pe punctul de a se dezlănțui dintr-un moment în altul.

A ridica în mod ritmic sprâncenele în timpul unei discuții Joaca cu părul devine un obiect tranzițional, asupra căruia să A se juca cu o șuviță de păr

A înclina gâtul într-o parte în timpul unei discuții A apleca capul și a-și privi picioarele în timpul unei discuții A ține mâinile în buzunare în timpul unei discuții Așezarea mâinilor în șold

A se mișca în lateral în timpul unei discuții A face cu degetul mare și cu indexul semnul

își descarce propria afectivitate. Din punct de vedere pavlovian gestul tinde să devină ritual și repetitiv, ca fumatul unei țigări chiar și atunci când nu există necesitate. Este actul de a prezenta jugulara. Indică supunere față de interlocutor și ideile sale. Indică că nu se simte confortabil și se află într-o poziție de inferioritate psihologică. Nu vreau să știi ce gândesc despre tine! Gesticulația controlată, lipsă sau ascunsă, indică absența dorinței de a comunica, datorită unei ascunderi excesive. Seamănă cu modul în care acționează pisica, dorind să-l facă pe adversar să creadă că este mai mare și mai periculoasă decât este în realitate. Mai este numită și poziția "dictatorului" sau "a gospodinei", pentru că astfel aceasta indică că deține controlul asupra casei și îi arată interlocutorului că este cea mai puternică. A nu se simți confortabil, dar nu datorită unei slăbiciuni, ci datorită politicii; a calcula cel mai bun moment pentru a interveni în discuție sau în acțiune. Gestul trebuie să fie executat de un mascul și reprezintă măsurarea forței animusului interlocutorului. Mimează

236

membrul sexual masculin și indică o sexualitate corectă. americanului OK, desenând un cerc A face cu degetul mare și cu indexul semnul Gestul trebuie să fie executat de o femeie și reprezintă măsurarea forței animei interlocutoarei. Mimează organul americanului OK, desenând un triunghi

A-și cuprinde cu degetele unei mâini gâtul A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul mare de la mâna dreaptă aflându-se deasupra tuturor celorlalte A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul mare de la mâna stângă aflându-se deasupra tuturor celorlalte A ține palma mâinii deschisă, cu degetele lipite A sta așezat, dar fără a permite picioarelor să atingă podeaua A vorbi cu mâinile la spate

A merge cu spatele aplecat în față A merge zgomotos și rapid A conduce automobilul având pălăria sau șapca pe cap A da mâna cu interlocutorul, iar cu cealaltă cuprinzându-i brațul A da mâna cu interlocutorul și a roti strânsoarea astfel încât dosul propriei mâini să rămână în partea de sus. A da mâna în partea de sus a bustului (în zona inimii) sau în zona joasă a bustului (în dreptul organelor genitale) A se poziționa lângă interlocutor și a-i pune p mână pe spate În timpul unei discuții a privi pentru o clipă în altă direcție, apoi a reveni cu rapiditate la poziția inițială

genital feminin și indică o sexualitate corectă. Este un gest cu precădere feminin și îi este destinat masculului. Indică disponibilitate sexuală. Persoană legată de sfera lui "a avea" și mai puțin realizată în sfera lui "a fi".

Persoană legată de sfera lui "a fi " și mai puțin interesată de sfera lui "a avea". Gestul imită o lamă și indică agresiune. Vrea să spună: "Tai ceea ce spui." sau "Te fac bucățele!" Incapacitatea de a interacționa cu realitatea din jurul său. Tendința de a trăi în propriile vise. Indică supunere ascunsă față de interlocutor, pentru că gestul îl obligă să aplece capul în față, orientând privirea către vârful pantofilor, obligându-l și la o înaintare spre interlocutor, cu bustul aplecat, chiar dacă nu arată ce are în mână. Gesticulare proprie introvertiților, care sunt închiși în ei înșiși persoane care dacă ar putea să dispară din fața interlocutorului, ar face-o cu mare plăcere. Indică tentativa de a atrage atenția altora asupra sa. De obicei aceste persoane cumpără încălțăminte tălpi care fac mult zgomot în timpul mersului. Un gest clasic al celui care ar fi vrut să rămână în uterul matern. Sunt persoane nesigure, care ar trebui ținute la distanță, pentru că atunci când fac bele, ei nu sunt singurele victime. La volan sunt foarte periculoase. Tentativa de a un raport de supremație față de interlocutor. Tentativa de a nu respecta voința interlocutorului, încercând să-l supună pe acesta voinței sale. Tentativa de a instaura un raport cerebral sau sexual cu interlocutorul. Tentativa de a-i comunica "Tu îmi aparții!" sau celorlalți "El îmi aparține." Se numește "privire de control" și folosește la a nu pierde din vedere o altă situație, care se află în afara raportului de față. Cu alte cuvinte, este mai interesat de ceea ce se întâmplă în jurul său decât ceea ce se întâmplă cu sine. În timp ce își privește interlocutorul, pentru o clipă, dintr-o dată, își mișcă privirea în altă direcție.

În această listă scurtă trebuie găsit tipul de gest, dar trebuie și să se observe ce direcție are acesta în spațiu, pentru că gestul, după părerea mea, poate fi considerat ca fiind un desen pe care îl trasează corpul sub impulsul unei simbolism, care la rândul său derivă dintr-un arhetip fundamental.

237

"Crunch fizic" între Inconștient și Subconștient

Există un mod foarte simplu, și destul de rapid, pentru a verifica răspunsurile subiecților examinați într-un context de tipul adevărat-fals. Trebuie precizat faptul că, în acest context, nu ne interesează să stabilim dacă subiectul spune sau nu adevărul, sau dacă tinde să povestească tâmpenii pentru asta există alte mijloace. Scopul constă în a evidenția, aplicând această tehnică, puternice disonanțe cognitive între Inconștientul și Subconștient său. Tehnica poate fi utilizată foarte simplu și se bazează pe unele observații și studii efectuate de mine recent în domeniul fiziologiei și chineziologiei (știința care studiază mișcările musculare ale omului - n.t.), unite cu analiza metodologiilor care se inspiră din medicina alternativă. Medicina homeopată consideră că anumite tipuri de medicamente, denumite exact homeopate, pot fi administrate pacientului prin diluări puternice, eliminând astfel pericolul de intoxicație. Pentru alegerea medicamentului uneori este utilizată o practică veche și ciudată - pacientului i se cere să țină flaconul cu medicamentul într-o mână și cu cealaltă mână i se cere să efectueze cu putere o anumită mișcare (de exemplu să apese indexul de degetul mare). Medicul homeopat contrastează acest efort și pretinde că observă cum capacitatea de contrast muscular manifestată de pacient este diferită doar când pacientul ține în mână medicamentul corect. Acest fapt ar trebui să fie atribuit prezenței unui câmp, pe care adepții acestor lucrări îl definesc cu termenul "morfogenetic". În acel câmp ar fi scufundați atât bolnavul cât și medicamentul, iar ambii s-ar influența reciproc, schimbând între ei informații, dar numai și numai la nivel inconștient. Observasem tehnica contrastului muscular și mai observasem și că aceasta era aplicată cerându-i pacientului să facă o afirmație corectă (de exemplu data sa de naștere) și comparând contrastul său muscular cu cel exercitat în timpul unei afirmații neadevărate. În ultimul caz efortul exercitat de pacient devine nesemnificativ. Este posibil să existe "câmpul morfogenetic", chiar dacă, în acest moment, nu sunt capabil să-i evaluez efectele macroscopice, dar este evident că un răspuns corect al corpului, adică al Inconștientului, suferă variații dacă pacientul spune adevărul sau dacă spune o minciună. Să examinăm acest fenomen interesant dând un exemplu practic. Să luăm un răpit care la nivel conștient nu știe încă că este răpit și să-l așezăm în fața noastră, cu brațele întinse în față, îndreptate spre noi, apoi să-i cerem să reziste efortului pe care noi îl exercităm încercând să-i închidem brațele, în tentativa de a-i uni mâinile. 238

În timp ce facem acest exercițiu și aplicăm o anumită forță, îl supunem și unor întrebări de control: -

Cum te numești? El răspunde corect și rezistă. Câți ani ai? El răspunde corect și rezistă. Ce înălțime ai? El răspunde corect și rezistă. Ai avut de-a face vreodată cu extratereștrii? El răspunde "Nu!" și nu mai opune rezistență, eu reușind să-i unesc mâinile.

Ce s-a întâmplat? Este foarte simplu! Comportamentul corpului este controlat de Inconștient. Când punem o întrebare la care subiectul crede că știe răspunsul la nivel conștient, dar în realitate este Subconștientul cel care oferă răspunsul greșit, Inconștientul său tinde să-i evidențieze inexactitatea printr-o mișcare a corpului. În același moment în care Subconștientul face o afirmație falsă, Inconștientul tinde să facă ceva pentru a-și semnala dezacordul. În timp ce Inconștientul începe să acționeze, pentru o clipă, Subconștientul pierde controlul asupra mișcărilor corpului, din cauza traumei interioare provocată de "falsa" afirmație. Există un circuit electric numit "Puntea Wheatstone", care poate fi dat ca exemplu, pentru că are două ramuri care pot fi balansate - dacă unul dintre cele două suferă o variație, puntea se dezechilibrează și instrumentul de măsurat așezat între cele două ramuri își dă seama imediat, dând alarma. În mod asemănător, forța exercitată de fiecare braț al răpitului reprezintă un output (încrucișat) al celor două emisfere cerebrale corespondente și este suficient un mic dezechilibru între lobul stâng și cel drept pentru ca Puntea Wheatstone umană, abia construită, să se dezechilibreze și să semnaleze anomalia prin intermediul unui braț. Prin acest vicleșug am amplificat practic "vocea" Inconștientului, băgând în criză sistemul Inconștient - Subconștient și măsurând efectul prin intermediul Conștientului. Apoi va reveni investigatorului să analizeze, într-un context mai amplu de răspunsuri, motivul anomaliei din proba contrastului muscular.

239

ANCORELE IMPLICATE ÎN REZOLVAREA PRACTICĂ A CAZURILOR DE ABDUCTION

O ancoră poate fi o situație trăită, o situație memorată, vederea unui anumit obiect sau a unei simple idei. Programarea Neurolingvistică se agață de situații trecute, numite ancore, și încearcă, prin anumite metode, să recheme în mod mecanic senzațiile trăite în acele ocazii, pentru a varia percepția acelor evenimente. În practică, încearcă să modifice Harta unui anumit Teritoriu. Utilizarea ancorelor este o procedură fundamental mecanică și oricum corespunde, fără ca subiectul să-și dea seama, activării unei stări de hipnoză ușoară. De exemplu, ancorele sunt utile în vindecarea fobiilor, acolo unde psihologia și psihiatria dau greș. Procedura de bază este, mai mult sau mai puțin, următoarea: să presupunem că avem de-a face cu o persoană căreia îi este frică de întuneric. Această frică este un model mental recunoscut de PNL cu termenul de "metaprogram" - acesta trebuie eliminat sau, mai bine spus, modificat, astfel încât să se elimine toate efectele colaterale care împiedică persoana să conviețuiască cu întunericul. I° - Metaprogramul este reactivat, iar aceasta este prima operațiune care trebuie efectuată. I se spune subiectului să-și amintească când a avut ultima dată această frică. În această etapă el ar putea să manifeste dorința de a nu-și aminti, pentru că asociată cu acea amintire este starea fizică de rău. I se va spune că poate să-și amintească fără să-i fie teamă și îl vom invita să-și imagineze un televizor, în care să se poată vedea pe el însuși în timp ce începe să i se facă frică de întuneric, ordonându-i să blocheze imaginile cu o clipă înainte ca frica să înceapă să se manifeste. Acest proces, cu totul imaginativ, are scopul de a activa metaprogramul care căutat. Subiectul nu își dă seama că, în timp ce încearcă să activeze amintirea dintr-un alt punct de vedere, reactivează și toate amintirile agățate (ancorate) de acest metaprogram, pentru că se simte în siguranță că nu trebuie să mai trăiască frica (i-a fost impus să se oprească cu o clipă înainte de amintirea dureroasă). Ideea de a vedea totul dintr-un alt punct de vedere îl convinge pe subiect, și, în plus, el are impresia că este vorba doar de un fel de joc al fanteziei, determinându-l să rămână în joc, gândindu-se că nu se va obține niciun rezultat. În această etapă i se cere subiectului să povestească senzațiile pe care le-a simțit și gândurile care i-au trecut prin cap cu acea ocazie și astfel începe povestirea senzațiilor și gândurilor reale cu privire la acele momente. Se ancorează amintirea evenimentului de cea a fricii, dar mai ales de ceea ce s-a gândit, pentru 240

că, probabil, ceva ce a fost gândit a dat naștere fricii și nu ceva ce a fost trăit cu acea ocazie. În realitate, este probabil ca frica să fi apărut ca reacție a aceluiași Inconștient la un anumit semnal, pe care acesta l-a confundat cu altul asemănător, astfel încât să creadă că trebuie neapărat să-i fie frică de întuneric. Ceva, de-a lungul vieții subiectului examinat, a provocat pentru prima dată, într-un episod de bază, o puternică traumă dureroasă care s-a imprimat în metaprogramul original al amintirii, dar a fost interpretat în mod greșit de către Inconștient. Iată un exemplu abstract, dar plauzibil - să presupunem că subiectul își amintește, în timpul fazei de activare a amintirii, că s-a gândit că a sta în întuneric înseamnă a fi singur. Episodului i se ancorează conceptul de solitudine și i se cere să-și amintească alte episoade ale vieții sale în care s-a simțit singur, apoi să meargă tot mai în spate și să-și amintească prima dată când s-a întâmplat acest lucru. Subiectul își poate aminti că, atunci când era copil și se juca, din greșeală, se închisese în debaraua casei, care nu putea fi deschisă din interior. Întunericul a fost asociat de el, în mod eronat, cu starea de solitudine, pentru că nimeni nu auzea copilul plângând. Iată adevărata cauză a problemei! Ceea ce se întâmplă din acel moment mai departe este provocat de o programare greșită a Inconștientului, care interpretează greșit semnalele de intrare Inconștientul acționează și reacționează mai rapid decât Subconștientul,blocându-l, iar când subiectul se află în întuneric și realizează situația în care se află, Inconștientul pornește o reacție, care, reinvocând durerea simțită prima dată, învie amintirea senzației de panică pe care a simțit-o când era mic. Inconștientul a decis că atunci când se află pe întuneric, trebuie să se simtă rău și reproduce efectele dureroase trăite atunci, dar, într-un context care acum nu are niciun motiv plauzibil, adică repropune automat reacții proprii metaprogramului său. II° - A doua operațiune desfășurată a fost aceea de a găsi episodul declanșator. Îi amintesc cititorului și cazul acelui băiat pe care l-am descris când am vorbit despre sindromul de falsă răpire, care de mic a fost pedepsit de tatăl său pentru că își scăpase pe jos jucăria, stricând-o. În acel caz se utiliza exact această tehnică. Odată descoperit metaprogramul care trebuie modificat trebuie să se ancoreze situației traumatice o nouă serie de percepții, mai pozitive și mai "reale", care vor lua locul percepțiilor dureroase și vor produce senzații mai puțin negative și mai puțin dezastroase pentru subiect. III° - Se efectuează reprogramarea. Este relativ simplu să se descopere episodul declanșator, dar nu este la fel de ușor ca un metaprogram fie șters, mai ales dacă se află în creier de mult timp. De fapt, amintirile tind mereu să implice, din punct de vedere chimic, aceiași neuroni, 241

obținând în consecință mereu aceleași răspunsuri, pe când, o reprogramare de acest tip implică utilizarea unui parcurs neuronal diferit. Pavlov ne învață că odată învățată o obișnuință, cu cât aceasta este mai înrădăcinată, cu atât este mai dificil de îndepărtat. PNL-ul acționează asupra metaprogramului inițial și nu asupra programelor neuronale, cum tind însă să facă medicamentele psihotrope, și are posibilitatea de succes mai mare. Nu este vorba de a modifica în mod artificial o Hartă, ci de a adăuga date celei existente, pentru că, subiectul, cu mai multe date la dispoziție, înțelege, atât în mod conștient, cât și inconștient, că nu trebuie să-i fie frică de întuneric. Nu i se spune pur și simplu: "Nu! Este vorba despre frica de întuneric pe care o aveai când erai mic. Acum că știi, ești vindecat." Acest lucru nu este suficient, pentru că Conștientul subiectului știe că asta este adevărat, dar Inconștientul său oricum va reacționa mereu în același mod, inducând frică! Din acest motiv trebuie să se reprogrameze Inconștientul. Pentru a se obține reprogramarea Inconștientului trebuie să se utilizeze tehnicile hipnotice, și PNL-ul face o reprogramare implicând stările hipnotice ușoare. Astfel de stări sunt evocate utilizând ancorele. Anumite tehnici sunt cu totul mecanice și altele sunt mai sofisticate, dar acesta nefiind un tratat de PNL, ci o serie de exemple de aplicare a metodelor, nu voi sta să le descriu iarăși - mă limitez să vă trimit la tratatele de PNL citate în bibliografia din josul paginii și termin cu un alt exemplu. I se spune subiectului să se gândească la un eveniment plăcut din viața sa, la un eveniment care l-a făcut să se simtă bine. Când a ales evenimentul, i se spune să se așeze în fața ipoteticului său televizor și să retrăiască scena. Se adaugă că televizorul este foarte luminos și culorile sunt foarte, foarte aprinse, aproape excesiv de aprinse. În timp ce subiectul revede în interiorul său scena și descrie emoțiile pozitive, de pace și liniște, pe care le-a simțit în acel episod din viața sa, cu un moment înainte, și nu după, în culmea senzațiilor, fără ca el să observe, i se apasă cu putere centrul frunții cu degetul mare. S-ar putea utiliza orice punct al corpului și orice deget, pentru că se dorește doar crearea unei ancore cenestezice. Cu alte cuvinte, în timp ce-l determinăm pe subiect să simtă o senzație puternică, și deci recuperabilă din amintirile sale, i se asociază o senzație de presiune puternică pe o parte a corpului. Dacă operațiunile au fost urmate în mod corect, cele două senzații rămân corelate. IV° - După ce s-a creat ancorarea dintre două senzații puternice, acestea sunt transferate în programul "frica de întuneric". Din acest motiv i se cere subiectului să-și amintească încă o dată episodul cu debaraua, pe care l-a trăit când era mic, dar de această dată în alb și negru, nu în culori. Când el mai are puțin și ajunge în mijlocul fricii, care va fi mult mai redusă 242

din cauza lipsei de culori din amintire, se impune activarea ancorei cenestezice apăsând puternic degetul mare pe fruntea sa, în același punct care a fost folosit și înainte, cu aceeași forță și pentru aceeași perioadă de timp. V° - S-a obținut reprogramarea la nivelul Inconștientului. De fiecare dată când subiectul se va afla în întuneric, își va aminti, în mod inconștient, senzația pe care o simțea când era fericit, și, cu timpul, această senzație va deveni mereu tot mai stabilă. Va putea și să-și apese degetul pe frunte singur, pentru a face să dispară senzația de frică și să o substituie cu cea de plăcere. Se poate observa că aceste tehnici activează arhetipurile fundamentale, care nu sunt altceva decât instrucțiuni ale limbajului-mașină al creierului, care s-au exprimat prin producerea unor senzații puternice (cum ar fi de exemplu sentimentele profunde). Cititorul probabil că a observat și activarea amintirilor în culori sau în albnegru. Trebuie precizat că arhetipurile creează simbolurile, iar apoi acestea creează culorile, din care derivă întâi imaginile și, la final, fonemele. Prezența culorii este intim legată de producerea sentimentelor, fie pentru că simbolurile și culorile sunt strâns legate, fie pentru că aceeași zonă din creier care produce culorile activează și memoria senzațiilor, inclusiv pe cea de frică. Deci, a-ți aminti ceva înspăimântător în alb-negru echivalează, într-o oarecare măsură, cu faptul că frica este ținută sub control în timpul evocării amintirii. În mod contrar, a intensifica culorile înseamnă a amplifica senzațiile. La finalul procesului de ancoraj subiectul este pus să retrăiască normal amintirile episodului original, pentru a verifica dacă ancorele sunt instalate corect, pentru că altfel procedeul trebuie repetat, exact cum se întâmplă și în cazul unui computer. Trebuie subliniat faptul că s-au putut reprograma atât Conștientul, cât și Inconștientul, utilizând ideea că procesul cerebral este reprogramabil - deci, creierul nu este Mintea.

ANCORELE ÎN RĂPIRILE EXTRATERETSRE

Ancore de story board •Diapozitiv sau ancoră statică •Camera video sau ancora dinamică temporală. •Cabina de regie sau ancora dinamică spațio-temporală. Ancore de coloană sonoră • Ancoră cenestezică. 243

Ancore de arhetip: • Ancoră bazată pe senzațiile "non-fizice", de a se "simți în interior". Aceste ancore vor fi analizate una câte una, ținând cont că sunt cu totul inedite, chiar dacă ceva asemănător poate fi găsit în tehnicile, cu totul personale, ale unor experți al acestui sector. Este clar că nu este vorba de noi invenții, ci de elaborarea unei serii de metode destinate să conducă mereu la rezultatul așteptat, care consistă în recuperarea amintirii evenimentelor ufologice, cum ar fi răpirile, fără utilizarea regresiei hipnotice clasice, ci utilizând doar "cuvântul", fără procese de inducție. Ideea de a utiliza ancorele se naște din ipoteza că subiectul este cu adevărat victima răpirilor extraterestre, deci tehnica nu folosește la a verifica că există sau nu o răpire , ci doar pentru amintirea acestor experiențe. Acesta este punctul de vedere al celui care operează cu tehnicile PNL, dar subiectul pe care sunt aplicate tehnicile poate să asume un comportament diferit față de răpirile sale anterioare - poate să creadă că este răpit sau poate să nu fie deloc convins de acest lucru, iar asta este ceea ce se întâmplă în prima ședință. În ședințele următoare totul se schimbă, pentru că în prima ședință subiectul scapă de orice dubiu. Este fundamental ca expertul, înainte de a efectua ședința inițială de PNL, să fi stabilit deja dacă are de-a face sau nu cu un răpit, printr-un interviu preliminar, prin aplicarea testelor TAV/MARIT și analiza viselor și amintirilor subiectului. Expertul trebuie să se ancoreze de un episod care a fost trăit cu adevărat de subiectul examinat, sau un vis cu caracteristici ufologice povestit de acesta, despre care să se suspecteze că are o natură mult mai reală față de ceea ce poate crede subiectul în cauză. În mod evident, expertul trebuie să fie un expert în răpirile extraterestre și trebuie să fie capabil să lege toate detaliile care au caracter ufologic și care pot apărea în vis; am mai spus că răpiții tind să-și amintească, sub formă de vise confuze, răpirile lor, verificându-se că acestea sunt reale. Este ușor de observat dacă este vorba despre trăiri reale, prin aplicarea modelului VAK și a analizei mișcărilor bulbilor oculari, la care s-a făcut referire mai sus. Odată găsit episodul care s-a întâmplat în realitate, dar pe care răpitul și-l amintește doar fragmentat, sau visul reținut ca atare, dar care în realitate indică o trăire reală, i se va cere subiectului să-și oprească memoria pe o "fotogramă" a acelei amintiri. Această fotogramă este văzută de el exact ca o imagine nemișcată, pe care el o poate examina bine la cererea expertului, în toate detaliile sale, în mod repetat și lent, de jos în sus și de la dreapta la stânga. 244

"Oricum nu se întâmplă nimic, pentru că scena este fixă." I se va spune subiectului de mai multe ori. Această ultimă frază îl va reasigura pe subiect, care nu se va speria, pentru că nu se așteaptă să vadă nimic diferit de ceea ce revede în mod mnemonic; În realitate, după aceea, lucrurile iau cu totul altă turnură, dar el nu știe încă acest lucru. În această primă fază se utilizează o ancoră statică. Faza de ancoră statică a fost inspirată de tehnica așa-zisului "vis cu ochii deschiși", foarte bine cunoscută de experții hipnologi. Ceea ce se întâmplă în timp ce subiectul revede fotograma nu este altceva decât o schimbare a percepției mediului înconjurător. Cu cât el examinează toate detaliile fotogramei, pe care nu le observase până atunci, atenția sa spre exterior scade și crește cea interioară, spre amintirea trăită. Subconștientul său, care este un abil controlor al tuturor proceselor care pot dăuna sănătății sale mentale, observă că nu se întâmplă nimic și consideră că nu trebuie să intervină pentru a bloca un flux de amintiri, care, de altfel, nu a fost încă lansat. Dar Subconștientul său a calculat rău, pentru că această tehnică conduce subiectul spre o stare alterată de percepție, în care canalele de intrare relaționate de lumea exterioară devin mai puțin gestionabile și toate inputurile vin de la imaginea fixă, care devine din ce în ce mai vie. Subiectul începe să modifice traseul său electroencefalografic (EEG) și anchetatorul știe că urmează să se întâmple ceva imediat după ce observă că privirea subiectului a devenit fixă, acesta îndreptânduși pupilele în centru, pe mijloc, fiind atent să privească imaginea. Subiectul, chiar dacă ține ochii deschiși, nu vede altceva decât acea imagine. În acest punct i se va spune foarte simplu subiectului: ''Bine! Acum, la semnalul meu imaginea se va mișca ca într-un film...Start! " Această procedură trebuie desfășurată fără agitație, dar rapid, pentru a nu da timp Subconștientului subiectului să înțeleagă că de-acum nu mai poate interveni pentru a remedia fluxul imaginilor. De fapt, în prima fază a retrăirii amintirii în mediu de ancoră statică i s-a cerut subiectului să zăbovească asupra unor detalii inutile cum ar fi culoarea cerului, cea a podelei și tot așa, în tentativa de a-l izola de lumea exterioară, dar acest al doilea pasaj, care corespunde aplicării a ceea ce am denumit cu termenul de "ancoră dinamică temporală", trebuie să fie rapidă. Trecerea de la o ancoră la alta trebuie să fie rapidă. În această fază, dar mai ales în cea de-a doua, subiectul se ancorează de amintirile sale, care sunt adevărate și absolut reale; creierul său le-a găsit și le face să avanseze din punct de vedere temporal. Merge înainte până la un anumit punct, apoi se oprește și spune că nu-și mai amintește nimic. Nicio problemă! Să ne amintim că subiectul trebuie să fie reancorat de amintirea sa, ca și când ar trebui să 245

exploreze pe hard-disk-ul său mental, toate părțile unde este înmagazinată amintirea sa. Iată cu se procedează pentru a o găsi. Este foarte simplu! Este suficient să-i spui să-și imagineze scena care urmează, fără nicio grijă. În acest punct trebuie să se verifice atent în ce direcție orientează bulbii oculari, pentru a verifica că ia trăirea reală, din memoria a ceea ce a trăit cu adevărat. Subiectul încearcă să-și construiască o scenă fantastică și dacă cumva - iar anchetatorul știe că este așa - scena descrisă a fost trăită cu adevărat, aceasta va evoca în mintea sa, imaginea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, deoarece aceasta nu doar că conține toate elementele necesare pentru a reprezenta ceea ce i s-a cerut, dar și faptul că în creierul răpitului deja există și este gata pentru a fi utilizată. Răpitul nu are nevoie să-și creeze o imagine falsă, pentru că, de cum începe să o caute, deja utilizează bucățile disponibile - este mai ușor să îți reamintești o imagine care deja există în memorie decât să-ți construiești una nouă. Procesul este absolut automat, și, în timp ce acest lucru se desfășoară, de obicei se activează și ancorele cenestezice, despre care voi vorbi imediat. Toată lumea știe că este suficient să-ți amintești un detaliu al unei scene pentru a o readuce integral în minte. Nu găsiți cheile mașinii și nu știți unde le-ați pus? Cu câteva clipe în urmă le aveați în mână, dar acum nu mai sunt. Începe panica! Vă reconstruiți în minte toate mișcările pe care le-ați făcut; la un moment dat vă amintiți mișcarea brațului, care este urmată de a pune cheile pe..."A, da, le-am pus pe pat!" A fost suficient să recunoaștem un detaliu al unei acțiuni pe care o efectuase Subconștientul utilizând un automatism mental, dar pe care Inconștientul oricum îl înregistrase, iar toată scena a revenit în minte. Dar dacă lucrurile stau așa, atunci este posibil să facem mai mult - ideea constă în a-i cere subiectului să evoce o scenă a cărei amintire îl neliniștește, dar de care el nu este conștient că o are printre amintirile sale. I se poate cere să-și imagineze că vede scena nu prin proprii săi ochi, ci ca și când aceasta ar fi privită printr-o cameră video ipotetică, situată într-un loc diferit al scenei, adică dintr-un alt unghi. Dacă camerele video ar fi mai multe, i s-ar putea cere subiectului să se comporte ca și când s-ar afla într-o cabină de regie și anchetatorul ar putea alege unghiul, cerându-i apoi să-și "inventeze" acțiunea, ca și când aceasta ar fi filmată din noua poziție. Inițial, aplicând această idee, doream să obțin un anumit rezultat, dar apoi am înțeles că s-ar fi putut obține cu totul altceva, punând creierul să lucreze în mod neobișnuit. Mai întâi, dacă subiectul nu-și amintea experiența, așezam camera video, adică punctul său de vedere ipotetic, exterior față de el, și îl puneam să reconstituie imaginile ca și când le-ar fi văzut din afară. Dacă ar fi existat blocaje care să împiedice reamintirea anumitor scene, le-aș fi sărit pe acestea, cerându-i 246

subiectului să-și amintească cu totul alte scene. După părerea mea, detaliile ar fi fost oricum descrise ca în realitate, pentru că Inconștientul subiectului, cunoscând adevărul, ar fi făcut orice pentru a se ține cât mai aproape de realitatea evenimentelor. Programarea Neurolingvistică clasică oferă mereu aceste metode cu rezultate optime și eu nu făceam altceva decât să împrumut anumite tehnici operative, în mod normal utilizate pentru vindecarea anxietăților și a stărilor de panică. Ideea funcționa bine, dar mi-am dat seama repede că, în timp ce schimbam poziția telecamerei, uneori aceasta ajungea exact într-un punct unde subiectul s-a aflat cu adevărat. A-i cere să revadă amintirea din acea poziție echivala cu a readuce în memorie tot ceea ce a fost trăit cu adevărat din acea poziție. Identificasem o nouă ancoră, pe care am numit-o apoi ancoră dinamică spațiotemporală; procesul cerebral este clar. Subiectul are în fața sa o scenă cu amintiri reale vii, uneori traumatizantă, pe care până acum nu a fost capabil să și-o amintească. Blocajul amintirilor a fost sărit și acum acestea, încet, încet, ies toate afară, cu aceeași desfășurare temporală cu care au fost înregistrate în timpul desfășurării reale a evenimentelor. În această etapă intervin ancorele cenestezice. Subiectul este sub stăpânirea amintirilor sale și nu mai vede camera în care se desfășoară ședința PNL; atunci, cu calm și vorbind la timpul prezent, i se cere să spună dacă simte că îi este cald sau rece, ce zgomote aude, ce miros simte în locul unde se află. Atenție! Nu i se spune "Ce miros simțeai?", ci "Ce miros simți?", "Este frig afară?" și tot așa. Ancorele cenestezice se bazează pe amintirea senzațiilor fizice. Este util de reținut că ancorele, cum sunt camerele video multiple, au scopul de a reaminti trăirea, the story board, filmul amintirii (Harta), pe când restul reprezintă coloana sonoră a filmului. De fapt, este suficient să-și amintească doar un detaliu pentru a-și reaminti toată trăirea care nu vrea să iasă la suprafață. Dacă, de exemplu, scena nu reapare din punct de vedere vizual, dar apare senzația termică a locului, inevitabil, această senzație, sau mai bine spus amintirea sa, se va agăța automat de toată scena, până și amintirea vizuală devenind disponibilă. Mai departe se va vedea mai bine, referindu-mă aici la tehnicile de hipnoză profundă, că deschiderea forțată concomitentă a prea multor canale de intrare provocă "căderea" Subconștientului, care predă în mod automat comanda operațiunilor doar Inconștientului - în acest moment subiectul se află într-o stare de hipnoză profundă. Ceva asemănător am încercat să fac și eu cu aceste ancore, în această fază a reactivării amintirilor, însă subiectul, în acest caz, nu este deloc în hipnoză 247

profundă și este capabil să decidă cum să se coreleze cu mediul exterior, chiar dacă ar fi corect să se vorbească de hipnoză ușoară, comparabilă cu cea la care se ajunge când se privește un film sau se citește cu interes o carte. Ajunși până aici, se poate merge mai departe, utilizând ancore care amintesc de senzația de frică, de disperare, de uimire, de abandon - adică este vorba despre evocarea unor sentimente. Utilizarea acestor ancore poate fi cu totul devastant, din cauza reacțiilor pe care subiectul le-ar putea avea. A reevoca durerea operației chirurgicale suferite în mediul extraterestru este foarte neplăcută, dar trăirea sentimentului de incapacitate când subiectul este blocat pe acea masă de operație, cu ființe ciudate și înfricoșătoare, care vor să îi facă ceva, este cu adevărat îngrozitor. În schimb, se obține efectul de a vedea răpitul, inițial plângând și disperând, apoi mulțumindu-ți că l-ai făcut să plângă, tocmai pentru că la momentul când s-a desfășurat scena ar fi vrut să plângă, dar nu a putut să facă asta pentru că era blocat. Se înțelege că exteriorizarea emoțiilor este o necesitate pe care răpitul o are, dacă vrea să se aproprie de propriile amintiri - exproprierea de propriile senzații chiar este unul dintre aspectele cele mai dăunătoare ale răpirilor extraterestre. A nu retrăi acele emoții induce în răpit situații de puternică disociere, care adesea conduc la sinucidere, mai ales când procesele comune de disonanță cognitivă nu mai sunt suficiente pentru a modifica aspectul unei realități, care, la nivel de Inconștient, devine tot mai insuportabilă. Disonanța cognitivă ajută Subconștientul să altereze realitatea, dar nu are nicio putere asupra Inconștientului, care nu se lasă păcălit de o Hartă falsă, prea îndepărtată de realitatea Teritoriului.

Niște cazuri practice

Iată niște fraze care provin de la prima mea întâlnire cu Rita, o tânără studentă răpită, care îmi povestește că starea sa de sănătate s-a înrăutățit din momentul în care părinții săi i-au făcut cadou o vacanță de studiu în Anglia, pentru a frecventa un curs de limba engleză. Fata, după ce se întoarce în Italia, devine vegetariană, suferă o ciudată operație chirurgicală în care nu i se face absolut nimic și apoi are coșmaruri în care apar niște mici ființe care vor să o ia cu ei. Mă agăț de perioada petrecută în Anglia, când Rita s-a simțit rău la facultate: - Cum de ți s-a făcut rău?

248

- Aveam aproape 18 ani și în acea după-amiază organizasem o căutare de comori, în pădurea de lângă Tamigi. Cu toții aveam o foaie cu instrucțiuni, dar eu la un moment dat m-am îndepărtat de grup. - Cum de te-ai îndepărtat? - Nu știu! La un moment dat am simțit nevoia de a merge acolo. - Acolo unde? - Acolo, în spate, unde era copacul acela. - Și apoi ce s-a întâmplat? - Nu știu, pentru că m-au găsit seara târziu cu febra mare și m-au dus înapoi la facultate. Aveam șireturile de la adidași dezlegate și cămașa șifonată. - Atunci să vedem dacă îți amintești cum s-au petrecut cu adevărat lucrurile. Acum îți voi cere să-ți imaginezi ultima scenă pe care ți-o amintești de atunci, ca și când aceasta ar fi o fotografie tipărită în mintea ta. Ești pregătită? - Da. - Bine. Atunci ce anume vezi în această fotografie fixă care se află în fața ochilor tăi? - Păi... în fața mea este un copac și știu că în dreapta este râul. - Bine. Și dacă mișcăm fotografia ce se întâmplă? Ea se agită și începe să tremure în partea dreaptă a corpului, ca și când pe de o parte ar fi vrut să se miște și pe de alta nu ar fi vrut deloc să facă asta (partea dreaptă a corpului este legată de lobul stâng al creierului, adică de rațiune, care se află pe punctul de a fi depășită de emotivitate). - Nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic! - Bine. Atunci să privim bine această fotografie, în cele mai mici detalii. Vezi vreun detaliu interesant? După o pauză de aproximativ treizeci de secunde, fixându-și privirea în centrul câmpului vizual, ea spune: - Este o lumină în sus, la stânga. - A, bine. Ce anume produce acea lumină? - Nu știu. Nu o văd. - De ce nu o vezi? - Pentru că se află în spatele meu, am depășit-o când am alergat pe lângă ea. - De ce alergai? - Nu știu. - Bine, atunci să facem ceva. Să ne întoarcem la scena în care tu te îndepărtezi de drum și mergi spre copacul care se află în spate și străbați din nou această serie de imagini în creierul tău.

249

- În dreapta mea este un domn cu un câine. Ciudat...înainte nu-l văzusem. Este un bărbat englez cu câinele său...iar acum mă aflu la capătul aleii, în fața copacului. - Și lumina, cea pe care o aveai în stânga ta, de unde vine? - De unde stă acel domn. - Cum arată acel domn? - Nu știu! Am alegat prea repede pe lângă el și nu am reușit să-l privesc. Eram interesată să merg înainte; apoi, în capăt, trebuia să o iau la dreapta...e ca și când am senzația că trebuie să mă întorc la dreapta odată ce am ajuns în capăt. - Atunci hai să facem ceva. Să ne întoarcem înapoi în amintire, ca și când am derula la un aparat video și să ne oprim la momentul în care tu treci pe lângă domnul cu câinele, pentru că o fotogramă din acea scenă este suficientă. Acum oprește aparatul video din capul tău pe acea imagine, acea fotogramă unică, și privește bine. Poți vedea toate detaliile pe care nu le-ai văzut în timp ce alergai. Ea rămâne perplexă și mișcă ochii ca și când ar urmări o scenă care se petrece cu adevărat în fața sa. - Ciudat... - Ce este ciudat? - Acum nu mi se mai pare că este un domn cu un câine. Lumina se află exact deasupra lui, sus, și eu nu am văzut-o pentru că privesc pe unde calc și nu în sus. Bărbatul acesta este îmbrăcat ciudat și până și câinele este ciudat. Câinele este negru, nu are păr. Am spus că bărbatul era englez pentru că avea părul blond. Are părul lung și este îmbrăcat într-un costum ciudat, albastru și mulat...și este foarte înalt. - Cât este de înalt? - Nu știu...este înalt. - Privește copacii din spatele "domnului înalt" și fă-ți o idee despre înălțimea sa. Repet expresia "domnului înalt", la fel cum repet anumite cuvinte pe care răpitul le spune - este vorba despre tehnica "de imitație". - Este prea înalt pentru a fi un englez. În acest punct o blochez și îi spun, arătându-i partea de sus a tocului de la ușă din camera unde desfășurăm ședința de PNL: - Dacă este mai scund... Dar ea îmi răspunde imediat: - Nu, nu încape. Tocul de la ușă are o înălțime de doi metri și douăzeci de centimetri! - Atunci să ne întoarcem la acel câine "fără păr". Cum arată? Privește-l bine... 250

- Dar mie acum nu mi se mai pare că este un câine. Cum de am putut spune mai devreme că este un câine? Nu seamănă deloc cu un câine. Are capul mare și pielea translucidă, neagră. Pare foarte slab, cu gâtul subțire. - Privește-i "labele". Cum arată? - Hm! Nu sunt chiar niște labe. Are degetele lungi și negre. - Câte sunt degetele "lungi și negre"? - Nu le văd bine. Sunt prea departe. - Nu-i nicio problemă. Acum privește imaginea ca și când ai avea un zoom video; fă zoom pe labă... - ...sunt trei, trei și...și poate că mai este și degetul mare...poate.. Nu insist asupra acestor amintiri. Ea deja a înțeles că ceva nu este bine. Povestește că a fost adusă după câteva ore înapoi la facultate, pe corp avea niște contuzii și a suferit pierderi semnificative de sânge din nas, din nara dreaptă. Imediat cum se întoarce în Italia, fata se plânge de puternice dureri abdominale și este dusă de urgență la spital. I se spune că este vorba de un polip la ovare, mare cât o portocală. Ea nu-și dăduse seama de așa ceva înainte. Î se comunică că va fi operată lunea viitoare. Este vineri seară. Ea spune că sâmbătă a mers la o altă vizită ginecologică, al cărei amintire o neliniștește foarte mult și, din acel moment, continuă să o deranjeze. Luni dimineață vine echipa de medici, care efectuează un alt control ginecologic - polipul care trebuia extras dispăruse și fata este externată, fără alte explicații. Este imposibil să intri în posesia unei fișe medicale după ani de zile, pe care oricum spitalul nu ți-o dă. Trec câteva luni și eu fac o investigație, dar fără să-i spun fetei. Descopăr că exact în acea sâmbătă, când fata susține că a suferit acea vizită ginecologică ciudată și deranjantă, deasupra spitalului a fost zărit "același disc zburător" și bineînțeles ziarele că au vorbit despre acest eveniment. A doua ședință de PNL are ca punct de interes vizita medicală din acea sâmbătă. Fata are amintiri foarte confuze și eu mă agăț de o imagine inițială a celei vizite: - Mă aflu pe coridor, este seară și ei mă duc undeva. Spun că trebuie să mă controleze...sau ceva de genul acesta. - Stai, stai! Să le luăm pe rând! Tu stai în pat și vin tipi aceștia, îți amintești? - Da, îmi amintesc că plec cu ei pe coridor. - Ah, bine. Să pornim de aici. Te afli pe lectică? - Nu, nu! Îi urmez mergând în picioare. - Cum arată acești medici? - Sunt doi. Sunt în față, iar eu nu văd cum arată. - Este cald sau frig? 251

- Este frig. - Podeaua cum este? - Este rece. - Cum de poți simți răceala podelei? - Pentru că sunt descălțată. - Cum adică? Te duc dintr-o cameră în alta fără să te pună pe o targă? Nu primesc niciun răspuns. Ea privește fix în față și îmi dau seama că este gata pentru a continua descrierea a ceea ce se întâmplă, pentru că este ancorată puternic de imaginea pe care o revede. - Cum arată medicii? - Seamănă cu câinele englezului de data trecută. - Te țin de mână? - Nu. Doar când intru în cameră. - Care cameră? - Cea în care mă controlează. - Cum se intră în camera unde te controlează? - Nu, nu există o ușă. Nu văd nicio ușă. Totul devine alb și apoi mă trezesc în cameră. - În cameră ce este? - Este doar un fel de masă de operație. Eu nu vreau să mă urc pe ea; doctorul este iritat. Este supărat pe mine și spune că am rămas gravidă, dar eu îi spun că așa ceva nu este posibil. El insistă. Mă enervează! - Și acum ce se întâmplă? - Nu! Nu vreau să rămân acolo. Îi spun că vreau să plec... - Și el ce îți spune? - Nu îmi spune nimic. Nu-l interesează. Fata tremură și plânge. S-au agățat ancorele cenestezice și arhetipice. - Și acum ce se întâmplă? - Medicul se apropie. Spune că trebuie să-mi scoată ceva. - Cum îți vorbește? - Nu, mi se pare că nu deschide gura. Îi aud vocea în cap. Nu-i văd buzele mișcându-se...Are ceva în mână, un fel de tub... - Cum arată acest medic? - Nu știu! Nu îi văd fața. Fata se agită și întoarce capul într-o parte. - Am capul întors într-o parte și nu-i văd fața... Poate că nu vreau să-l văd... - De ce nu vrei să-l vezi? - Pentru că este ciudat și îmi face ceva ce eu nu vreau să-mi facă.

252

- Păi dacă este ciudat asta înseamnă că l-ai văzut bine la față. Sunteți aproape unul de altul. El este aproape și te privește de aproape pentru a-ți face ceea ce trebuie să-ți facă. - Da. Este aproape. - Privește-i pupilele...Cum sunt pupilele sale? - Parcă sunt pupilele unui motănoi mare. - Ce anume le face să semene cu cele ale unui motănoi mare? Culoarea? - Nu...Forma. Are pupila verticală, nu vreau să o privesc. - Cum este făcut pătuțul? - Nu este chiar un pătuț. Este un fel de fotoliu cu niște chestii pentru a ține picioarele deschise, cum este masa ginecologului. - Și acum ce se întâmplă? - El îmi scoate ceva. - De unde o scoate? O aveai pe tine? - Nu! Era în interiorul meu, se pare că a scos-o de jos. Fata plânge. - Ce era chestia aia pe care a scos-o din interiorul tău? - Nu știu, nu știu, nu o văd. Este într-un fel de tub. - Și ce face cu ea? - I-o dă doctoriței, care o duce acolo. - Atunci înseamnă că mai este și altă cameră? - Da. Camera plină cu rafturi. - Și ce este pe rafturi? - Niște sticle. Chestia aia pe care au scos-o din mine o pun într-o sticlă cu lichid. Acum se întâmplă ceva incredibil, care demonstrează că PNL-ul funcționează minunat. Eu insist în a o întreba pe fată ce era în tub, iar ea insistă în a nu-mi spune. Pe masa din fața noastră sunt diferite desene pe care fata mi le-a adus și care au legătură cu niște vise de-ale ei. În unul dintre acestea este reprezentat un copil nou-născut. În momentul în care îi cer să privească tubul, pentru a înțelege ce este în interiorul acestuia, fata îmi spune că nu vede, apoi adaugă: "Poate că nu vreau să-l văd." însoțind afirmația cu un gest involuntar - ia desenul cu nou-născutul și îl întoarce pe partea unde foia este complet albă. Opresc reconstrucția pe care o face fata și îi evidențiez gestul pe care doar ce l-a făcut. Fata înțelege semnificația gestului său inconștient, plânge și declară că a văzut un nou-născut în tub. Un nou-născut care era al său și care i-a fost luat cu forța în camera de operație, unde, în mod ciudat, era întuneric și nu exista lumină. Opresc aici ședința, pentru că nivelul de stres a devenit prea ridicat. 253

După ședință ea este calmă și liniștită. A înțeles în sfârșit natura experiențelor sale și discutăm împreună despre lucrurile care și le-a amintit. În această fază finală încerc să stabilizez subiectul, făcându-l să înțeleagă că amintirile sale sunt reale, pierd timp cu a descrie cum funcționează Programarea Neurolingvistică și concluzionez spunând că, oricum, dacă ceva nu o convinge, Inconștientul său îi va semnala cu siguranță acest lucru, pentru că Inconștientul este un fel de bestie căreia nu-i pasă de nimeni și nimic, spunând mereu ce crede și ceea ce crede e mereu adevărat. Este important ca subiectul să știe să facă diferența dintre fanteziile sale și ceea ce îl înconjoară în realitate, pentru a evita desprinderea sa de conceptul de realitate. Răpiții încep rapid să înțeleagă diferența care există între un vis și o experiență trăită cu adevărat și uitată; cu timpul, reușesc să înțeleagă bine semnificația arhetipică a propriilor vise și, mai ales, devin conștienți de experiențele lor de răpire extraterestră. Persoane care sunt considerate ca având tendințe de schizofrenie, care probabil că au trecut de la un psihiatru la altul, după ani de tratamente bazate pe Prozac și câteva tentative de suicid, se vindecă imediat și pentru totdeauna. Devin mai liniștite și calme, și înfruntă viitoarele răpiri cu un mare calm, până în momentul în care le stopează definitiv, prin propria lor voință.

Conceptul de vindecare

Am afirmat deja că răpitul nu este un om bolnav, deci, nu trebuie să fie vindecat și, mai ales, nu trebuie să se vindece. Trebuie doar să devină conștient de ceea ce i se întâmplă și atât. Ideea că problema răpirilor poate să fie eliminată trece prin două puncte importante, dintre care primul este reprezentat de conștientizarea existenței problemei în sine, iar al doilea constă în eliminarea răpirilor, adică în tentativa de a produce efecte capabile să conducă la încetarea răpirilor extraterestre. Înainte de toate încerc să dau indicații despre cum se poate rezolva cu mare ușurință prima dintre cele două probleme. Poate că pare ciudat, dar după părerea mea și a doua problemă poate fi rezolvată, cu toate că, de această dată, trebuie să mă ocup de conștientizare, care are o prioritate maximă, pentru că nu trebuie să se mai creadă că răpitul este o persoană schizofrenică, și nici faptul că medicina oficială poate face ceva pentru a vindeca o boală inexistentă. Trebuie să se procedeze astfel încât fiecare răpit să-și recunoască statutul de răpit, fără să-l mai facem să treacă prin structurile medicinii actuale, ci învățându-l 254

să privească în interiorul său. Odată activat acest proces de conștientizare, acesta merge înainte singur și este imposibil ca cineva să-l oprească, chiar și pentru răpit. Că vă place sau nu, din punctul meu de vedere, acesta este singurul drum posibil în acest moment. A alege acest drum înseamnă să-l faci pe răpit să sufere, pentru că doar prin suferință se acumulează cunoașterea. Faza inițială de suferință va fi apoi substituită se o acumulare de informații, și, la final, de o judecare a extraterestrului - la început acesta reprezentând salvatorul, dar la final devenind opresorul.

Tot despre acest caz - un exemplu de aplicare a ancorelor mobile

La o a treia întâlnire cu aceeași fată, care a avut loc la o distanță de câteva luni, perioadă în care am ținut legătura cu ea în mod epistolar, am evidențiat un alt episod petrecut recent. Fata îmi scrisese că, într-o seară, se simțise ciudat și a adormit foarte profund după ce a văzut o lumină ciudată dincolo de balconul casei sale. Luase camera foto digitală, pe care o ținea pe o mobilă din camera sa și ieșise pe balcon pentru a vedea despre ce este vorba. "Trebuia să fotografiez chestia aia." va afirma ea mai târziu, chiar dacă nu știa absolut deloc ce era "chestia aia", cel puțin la nivel conștient. Amintirea episodului se oprește la momentul în care ea este pe terasa casei, în cămașă de noapte și cu aparatul în mână. A doua zi fata se trezește cu vânătăi pe corp și cu o stare generală de rău. Aparatul foto digital este găsit în alt loc din casă și în memorie nu mai are nicio fotografie, nici măcar cele pe care fata le făcuse înainte de acest episod. - Deci, ești pe terasă. Îți amintești? - Da. - Bine. Imaginează-ți că vezi aceeași poză fixă. Ce vezi? - Pe cer este o stea ciudată, foarte mare, iar eu vreau să o fotografiez. - De ce? - Nu știu, dar știu că este importantă. - Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena, fotogramă după fotogramă. Ești gata? Start! Acum ce se vede? - Nimic. Sunt în pat. În acest moment introduc ancorele mobile spațio-temporale. - Imaginează-ți că ești într-o cabină de regie și vezi aceeași scenă dintr-un alt unghi, de pe terasa casei tale (această terasă există cu adevărat - n.a.). Ce vezi în imaginea fixă? - Este o lumină care vine spre mine. 255

- Și de unde vine această lumină? - Este o rază care vine de la acea stea. - De atât de departe? - Nu, acum s-a apropiat și a devenit mai mare. De aici pare mai mare. - Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena și să mergem la fotograma următoare. Ce se vede acum? - Nimic. - Cum adică nimic? - Văd terasa, dar e goală. Eu nu mai sunt acolo. - Dar unde ești? - Nu știu! (perplexitate). - Atunci să reașezăm camera video ca și când ai avea-o în fața ta; știi, una dintre acele mici camere video, legate cu o panglică de capul tău...și să repornim camera din momentul când tu te afli în lumină. OK? - Bine! - Acum ce vezi din noua poziție? - Sunt în lumină, o lumină albă, intensă. Nu văd nimic, văd doar lumina. - Acum să dăm drumul la imagine...ce se întâmplă? - Ce ciudat! Mi se ridică în sus toate firele de păr de pe corp și sunt...mi se pare că nu mai am greutate... - Și acum ce se întâmplă? - Sunt într-o cameră circulară, întunecată. - Este cald sau frig? - Este frig. - Cum este podeaua? - Rece. - Și acum ce se întâmplă? - Sunt niște chestii, niște ființe, niște...dar sunt mici. Îi văd în contralumină, pentru că lumina se află în spatele lor. - Ce fac? - Stau nemișcați. Așteaptă ca eu să mă mișc, dar eu nu vreau să mă mișc...Acum s-au mișcat și se împart în două grupuri - unul se duce la dreapta și altul la stânga (manevră clește - n.a.). Eu știu ce vor. Vor să trec în mijlocul lor și să intru pe ușa de unde vine lumina. - Și tu te duci? - Da. - De ce? - Nu pot să fac altfel (fără emotivitate - n.a.).

256

Și în acest caz povestirea continuă, cu faze uneori dramatice, dar pe mine mă interesează să o fac pe fată să observe comportamentul micilor EBE (Gri), comportament tipic al câinelui față de turmă. Este un comportament care folosește în a-l determina pe subiect să se miște într-o anumită direcție, fără a stabili cu el vreun contact verbal. Este vorba despre comportamente programate, sunt programate în câine de către păstorul care vrea să readucă oile la stână. În timpul acestor operațiuni unul dintre Gri luase camera foto a fetei, pe care i-a dat-o înapoi la sfârșit. Ea, în timp ce se întorcea în pat, trecând prin fereastra închisă, o așezase pe o mobila de la intrare. "Ah! Iată de ce era acolo!" va exclama fata în momentul în care își recuperează memoria. Uneori, răpiții dau dovadă de lipsă de emotivitate, chiar și atunci când scenele pe care le povestesc sunt dramatice. Se pare că acest lucru este provocat de faptul că în timpul retrăirii amintirilor sunt reactivate și emoțiile simțite în mod cenestezic. Extratereștrii inhibă parțial emotivitatea răpitului, probabil alterând anumite răspunsuri neurovegetative ale scoarței cerebrale, poate utilizând niște câmpuri magnetice pulsate, care acționează în principal asupra glandei pineale. Astfel, când răpitul își amintește episodul împreună cu emoțiile pe care le-a trăit, dar dacă era activat un blocaj emotiv, el îl reproduce cu fidelitate. Extraterestrul tinde mereu să inhibe emoțiile, adică funcționarea lobului drept al răpitului, dar se pare că nu este mereu capabil să efectueze un blocaj eficient. Se pare că imposibilitatea de a bloca emotivitatea răpitului este cauzată de o proastă funcționare a creierului său, pentru că aceste proaste funcționări apar mai ales la cei care au fost victimele unor traume, au suferit operații chirurgicale sau au utilizat medicamente psiholeptice, care, este posibil să fi produs vreo alterație ireversibilă la nivel neuronal (Prozac, anestezii totale și locale în timpul intervențiilor chirurgicale, șocuri electrice, puternice traume emotive, etc.). Însă, absența blocajului emotiv se înregistrează la răpiții care au dobândit un nivel înalt de cunoaștere și care se pare că sunt capabili să nu mai cadă în capcanele extraterestre de acest tip. Subliniez faptul că niciunul dintre răpiții care au avut de-a face cu mine nu a folosit stupefiante sau să abuzeze de alcool. În general, m-am trezit în fața unor persoane cu totul normale, dintre care mai multe sunt vegetariene într-un sens radical.

257

Când camera video și subiectul sunt în același loc

În timpul studiului utilizării ancorelor mobile, fără să vreau, mi-am dat seama că în momentul în care îi ceream răpitului să așeze camera video imaginară într-un anumit loc, el agăța amintirile a ceea ce a trăit în mod real. Analizând diferitele ședințe de PNL, mi-am dat seama că acest lucru nu se verifica cu toate pozițiile camerei video imaginare, ci doar cu cele care coincideau cu locuri în care răpitul fusese cu adevărat. O analiză mai profundă mi-a permis să înțeleg care este mecanismul inconștient care este activat în timpul reelaborării trăirilor. Când i se cere subiectului să-și imagineze situația în care s-a aflat dintr-un alt punct de vedere, cu totul fantastic, adică când i se cere să reconstituie o scenă REALĂ dintr-o poziție IMAGINARĂ, el utilizează inconștient amintiri ale unor situații trăite cu adevărat și nu fantastice. Procedând astfel, el construiește un fel de punte peste Subconștient, prin intermediul căreia sare peste eventualele blocaje și recuperează amintiri care altfel sunt inaccesibile din punctul de vedere al poziției reale în care se afla. În realitate, Subconștientul nu recunoaște ca interzise cadrele reconstituite, pentru că sunt văzute dintr-un alt unghi, deci nu le blochează, dar Inconștientul, care este holografic, a memorat și pozițiile spațiale ale scenelor la care a asistat, deci dispune de toate informațiile necesare pentru a le vedea și din alte unghiuri, pentru că îi este suficient să reelaboreze matricele numerice care reprezintă amintirile memorate, utilizând o sursă diferită de cele trei axe carteziene - o operație normală de geometrie analitică. Cu alte cuvinte, creierul fiind un computer grafic puternic, se comportă ca acele programe de făcut desene tridimensionale (CAD), în care, odată ce operatorul a desenat un solid, poate să mute după bunul plac camera video care îl încadrează, pentru a avea o priveliște diferită; în acest caz nu este vorba despre un simplu solid, ci de o întreagă scenă în mișcare, inclusiv personajele și mediul înconjurător. Secvențele acțiunilor amintite nu prezintă niciodată scena în care creierul a primit ordinul de blocare, fie acesta de natură extraterestră sau endogenă, și creierul nu va primi niciodată ordinul necesar pentru a opri secvența. Informațiile de blocare pot fi cauzate de un ordin de natură pseudohipnotică, emis de extraterestrul care nu vrea ca răpitul să-și amintească, sau de către Subconștientul (protector) răpitului, căruia îi este frică să își amintească și care activează un proces inconștient de îngropare a amintirii. Acest fapt în sine era o descoperire importantă, de altfel previzibilă în baza studiilor conduse în mediul PNL, dar faptul cel mai interesant a ieșit la iveală când am descoperit că, dacă puneam din greșeală telecamera într-o poziție în care 258

subiectul mai fusese, chiar dacă nu-și amintea în mod conștient, el începea să reconstituie scena, utilizând amintirile adevăratele, care erau îngropate pe undeva în creierul său. A posteriori este ușor de observat faptul că creierul uman, când trebuie să inventeze ceva, caută în interiorul său, pentru a vedea dacă are la dispoziție ceva asemănător, și, dacă găsește ceva, îl utilizează pentru a construi scena. Ei bine, când creierul răpitului găsește o scenă gata de utilizat, conservată în memoria sa, o folosește pe aceea și nu trebuie să inventeze nimic. Fluxul amintirilor vine imediat, fără surprize, și el povestește scena utilizând prezentul, ca și când el s-ar afla acolo în acel moment. Analiza mișcării bulbilor oculari este foarte importantă pentru susținerea sau respingerea descrierii scenei. Dacă avem de-a face cu realitatea, tot corpul subiectului, care este încordat atunci când revede scena, fără să-și dea seama se va mișca cum se mișcase și în interiorul scenei reale. Răpitul va privi la dreapta și la stânga, în sus sau în jos, când i se va spune să privească în acea direcție, fără să-și dea seama că nu mai trăiește în realitatea efectivă, ci doar în una reconstituită. Acesta nu va putea povesti ceea ce nu a putut vedea din poziția sa, subliniind ulterior că nu creează nimic prin fantezie, ci doar citește Harta despre care vorbește Programarea Neurolingvistică (PNL). Corpul reproduce toate senzațiile cenestezice ale amintirii și privirea, în timpul descrierii scenei în care nu se mișcă nimic, subiectul este proiectat în centrul spațiului vizual, dar, dacă se mișcă ceva în timpul reactivării întâmplării, se mută rapid la dreapta și la stânga, pentru a reparcurge scena care se desfășoară în fața sa. La finalul reanimării scenei răpitul a recuperat amintirea completă cu privire la ce i s-a întâmplat în mod real și va fi capabil să reconstituie scena și din poziția sa originală; nu va avea niciun dubiu cu privire la autenticitatea amintirilor sale și va ști perfect că tot ceea ce și-a amintit face parte din realitatea obiectivă pe care a trăit-o. În mod inevitabil, Inconștientul său va relaționa totul cu alte episoade din viața sa și asta îi va permite să reconstituie alte bucăți uitate din experiența trăită și să poată găsi răspunsuri la multe întrebări.

Unde să așezăm ancora spațio-temporală?

Telecamera imaginară, care în realitate nu este chiar imaginară, ar trebui așezată în mod înțelept, într-un loc unde răpitul, în timpul răpirilor sale, a trecut cu 259

adevărat și unde a putut înregistra informațiile spațiale în legătură cu locul și evenimentul. Se poate alege o poziție din mai multe, și, pentru a face o alegere bună, trebuie să ai la îndemână un număr mare de povestiri cu privire la răpiri, astfel încât să poți deduce ce întâmplări se desfășoară mereu la fel și să ții cont de descrierea mediilor extraterestre pentru a ști ce anume i se va întâmpla răpitului și unde va fi dus, astfel încât să se poată utiliza aceste informații pentru a-l face se retrăiască evenimentele dintr-o poziție care să facă parte din experiența sa reală. O poziție care a avut mereu succes, atât în mediu terestru cât și în cel extraterestru, este poziționarea de sus, de obicei verticală. Se va descoperi imediat că a vedea lucrurile de sus nu este o alegere fantastică, ci o exigență precisă dictată de desfășurarea reală a unor tipuri de trăiri. În mediul terestru aceasta are puterea de a reevoca momentul în care corpul răpitului este transportat în sus pentru a ajunge în interiorul unei structuri extraterestre. Cazurile tratate în hipnoză profundă prezintă o singură diferență operativă: în timp ce în PNL anchetatorul este cel care-l forțează pe răpit să-și amintească evenimentul din poziții oportune, în hipnoză el activează automat acest tip de parcurs, pentru că în hipnoză profundă accesul la informații este facilitat de starea de percepție alterată indusă subiectului, care nu pare a fi deranjat de prezența unui Subconștient cu funcții de control.

Niște exemple operative

O fată mi-a povestit un vis în care ieșea în oraș cu mașina, împreună cu prietenul ei. La un moment dat mașina se oprește și, "în vis", un OZN zbura deasupra lor. Visul se oprea acolo, dar ea, în vis, își mișcase bulbii oculari în direcția lui "văzut cu adevărat". Asta îmi permitea să cred, și în baza altor constatări, că fata a trăit cu adevărat acel episod. Iată reconstituirea efectuată în timpul ședinței de PNL: Încep prin a o îndemna pe fată să-și amintească visul văzându-l prin intermediul unei camere video poziționată în lateral față de mașină, iar ea răspunde: - Se vede că suntem în mașină; mașina este oprită și noi suntem în interiorul mașinii. Motorul este oprit. - Și voi ce faceți în mașină? - Nimic! - Cum nimic? Poate că priviți OZN-ul! - Nu. Stăm nemișcați și atât. 260

- Cum sunteți îmbrăcați tu și prietenul tău? Această întrebare nu folosește la nimic, decât la a focaliza și mai mult ancora pe ceea ce s-a întâmplat în mod real și la activarea acelor procese mentale care se verifică în timpul așa-numitului "vis cu ochii deschiși", când Subconștientul își slăbește încet controlul. Fata povestește cum sunt îmbrăcați și ceva nu este așa cum trebuie în ceea ce privește hainele lui - se miră că nu și-a amintit mai înainte. Acesta este semnul pe care îl dă subiectul, dacă a fost vreodată vorba despre un vis, că trece la ceva mai concret. Fata este deconcentrată, pentru că prietenul său nu trebuie să fie văzut așa, ci altfel, și între timp spune: - Atunci înseamnă că este vorba de altă dată, nu cea de atunci! - Care altă dată? - De fapt, vara trecută am ieșit cu prietenul meu și el era îmbrăcat așa! - Bine, și care este problema? Tu, ca de obicei, în visul tău te-ai inspirat din ceva ce s-a întâmplat în realitate. De ce te miră asta? În realitate, ea înțelege că amintirea începe să ia caracteristicile a ceva ce s-a întâmplat în realitate și asta o deranjează mult. Încrețește fruntea și eu o distrag cu o altă întrebare: - Și OZN-ul unde este...în vis? - S-a oprit deasupra mașinii, sus (pauză)...E ciudat, pentru că în vis mi-l aminteam în mișcare. - Observă culoarea cerului. Când visul se termină, cerul este de aceeași culoare? - Nu...acum e întuneric. (observați cum utilizează prezentul). - Ciudat! Dar în vis nu trecuseră doar câteva secunde? (perplexitate din partea fetei). Acum introduc camera video, îi explic că aș vrea ca ea să-și amintească scena ca și când ar vedea-o de sus și iată ce se întâmplă: - Ce se vede din această poziție? - Se vede mașina. - Cine este în ea? - Prietenul meu, care stă nemișcat, ca și când ar fi adormit și are privirea fixă, privește în față. - Și tu nu ești? Atunci ai coborât din mașină? - Nu, eu nu sunt în mașină. - Atunci mașina are portiera deschisă în partea ta sau ai închis-o când ai ieșit? - Nu, portiera este închisă. - Și tu unde ești acum? - Eu sunt sus. Și văd mașina de sus; se vede acoperișul. 261

- Și cum ai ajuns acolo? - Eh, am ieșit. - Ai ieșit de unde? - Din pat. - Și cum ai făcut asta? - Nu știu. Am trecut prin acoperiș. Agățarea cu primele ancore a fost realizată, iar acum o întăresc cu cele cenestezice. - Și acum vezi totul de sus. - Da. - Este frig acolo sus? - Nu. Nu se aude nimic, nici măcar zgomotele. - Și deasupra ta ce este? - O chestie rotundă, cu o gaură în mijloc; lumina vine de acolo, iar eu intru în ea... De aici începe adevărata povestire, cu obișnuitele anexe și conexiuni - pat de operații, ființe mici, gri și macrocefale, cu patru degete la mâini și ochii fără pleoape, apoi prezența unor ființe umanoide înalte, cu părul blond, un scaun ginecologic ciudat, același tub negru pentru extracția fătului extraterestru din uterul nefericitei, care, între timp, s-a îmbrăcat în hainele sale originale. În timpul amintirii la nivel conștient fata se oprește de mai multe ori și spune, sau mai bine spus exclamă: "Dar nu este posibil! Bastarzii chiar mi-au făcut asta!" și alte fraze asemănătoare, din care fata se arată uimită fată de retrăire, împreună cu impresia clară că ea nu are dubii în a considera că ceea ce retrăiește este amintirea unei realități cu adevărat trăite și nu o fantezie. În timpul retrăirii subiectul adesea recită fraze de genul: "Dar ce vor ăștia de la mine?" Sau: "Nu vreau, nu vreau să îmi facă asta." Trebuie să se observe și că, atunci când fata își amintește intrarea sa în OZN, nu îl descrie cu termenul de OZN, ci doar ca fiind o "chestie ciudată". În realitate, în acel moment, ea nu a identificat ceea ce se întâmplă, deci nu poate utiliza termeni de tip ufologic, cum ar fi extratereștri, Gri, astronave, OZN, discuri zburătoare, pentru că nu are nicio idee despre ceea ce îi fac. Răpiții, când ajung la nivelul primei aplicări a tehnicilor PNL, nu cunosc practic nimic despre OZN și marea majoritate dintre ei nici nu au auzit vorbindu-se despre asta. În general, acest tablou nu se modifică cu timpul - acestora li se pare ciudat că fenomenul OZN, despre care acum știu ceva în plus, este interesant, dar nu atât de interesant încât să ajungă să citească mii de articole despre el pe Internet. 262

Doar după ce au înțeles bine propria situație vor începe să caute frenetic, chiar și singuri, soluții pentru "a se elibera" de problema răpirilor extraterestre, adesea confruntându-se cu alți răpiți, care se află și ei în aceeași situație. Dacă în această etapă răpiții ar fi lăsați singuri, ar tinde să relaționeze cu exteriorul în mod greșit, sfârșind prin a inversa statutul lor victime, transformânduse în niște persoane alese de extraterestru. Disonanța cognitivă și prezența paraziților extratereștri din interiorul structurilor lor mentale produc o inversare a obiectivității în favoarea unei viziuni mistificate a unui Univers ocupat de extratereștri buni, care vor să salveze omul de la catastrofa ecologică. Adevăratul proces de schizofrenie are loc la acest nivel - Subconștientul îi spune răpitului că totul este bine, ba chiar că situația lui e mai bună decât a altora, dar Inconștientul nu este deloc convins de asta. Rezultatul este un zombi ușor de manevrat de către orice sectă sau mișcare religioasă de tipul new-age, care sunt la mare modă în cercurile ezoterice din anumite medii culturale, care au legătură cu masoneriile locale. Un zombi care se crede ales, dar care suferă de dihotomia dintre un Inconștient care urlă că nu este un ales și un Subconștient supus disonanței cognitive, care-i spune să nu se gândească la asta, și, chiar dacă suferă, este pentru că Dumnezeu vrea să fie așa! Pentru că el este un ales, ales pentru a suferi. Sar peste transcrierea acelei ședințe care descrie aceleași lucruri pe care le puteți găsi în mai toate cărțile dedicate răpirilor extraterestre, pentru nu acesta este scopul tratatului de față, și trec la concluzii. Răpita, care este dezbrăcată, urmează să fie readusă de unde a fost luată și niște ființe mici o îmbracă. - Se pricep să te îmbrace? - Nu, sunt foarte neîndemânatici. Se grăbesc. Insist ca fata să-și amintească hainele în timp ce aceștia o îmbracă. Acest lucru folosește la a poziționa mai bine episodul într-o sferă temporală, scade dramatismul evenimentului pe care abia și l-a reamintit și îi permite să revină la viața cotidiană cu o amintire pe cât se poate de netraumatizantă. Fata este perplexă și își face griji...micuții gri nu-i găsesc pantofii... - Unde i-au pus? Unde i-au lăsat? Și acum eu ce fac? Privește în dreapta și în stânga pentru a căuta pantofii, dar în fața ei, în realitate, sunt doar eu. Apoi, la un moment dat, surâde și spune: - A, nu, i-am lăsat în mașină, mi i-am scos când m-au luat... Fata descrie coborârea și reintrarea în mașină prin partea de sus a mașinii, care devine ca un lichid. La final este lăsată aproape să cadă pe scaun. Băiatul este încă nemișcat, și, când scena devine iar mobilă, acesta "reînvie" și mașina zburătoare de deasupra capetelor lor dispare cu o viteză foarte mare. Deja este 263

noapte, niciunul dintre cei doi nu pune întrebări și decid să se întoarcă acasă, pentru că este deja noapte și s-a făcut, în mod ciudat, foarte târziu. În această etapă schimb intenționat tonul vocii și o întreb pe fată ce părere are de ceea ce și-a amintit. Această frază o aduce imediat în prezent și ea poate să umple această trăire cu detalii ulterioare, cu mărturii colaterale, cum ar fi detalii despre tipul de haine și perioada în care s-a desfășurat evenimentul, despre motivul pentru care are vise atât de ciudate și crize de panică față de acea perioadă și despre ciudatele probleme ginecologice care o necăjiseră în acele momente. Totul începe să fie încadrat într-o cheie de lectură foarte concretă, incredibilă, dar reală. Era prima dată când o vedeam pe fata aceasta, cu care schimbasem două scrisori și un interviu telefonic de cinci minute, pentru a stabili cum să ne vedem. Nu a fost practicată nicio hipnoză în acest caz, decât dacă se afirmă că ființa umană se află permanent într-o stare hipnotică ușoară și variabilă de-a lungul unei zile. Deci, PNL-ul, așa cum a fost restructurat de mine în conținuturile sale și în definiții, reprezintă un instrument util în mâinile oricui vrea să refacă amintirile răpiților, care, prin această abordare, fără a fi nevoie de clasica hipnoză ericksoniană, pot și singuri să acceseze memoriile experiențelor lor din mediul extraterestru. Astfel de exemple sunt cu zecile și nu fac decât să confirme potențialul ridicat al metodei, în ciuda părerii ufologilor, psihologilor și militarilor, care nu vor vedea cu ochi buni anumite tehnici care tind să mărească numărul mărturiilor celor care văd cum forțele militare sunt aliate cu forțele extraterestre. Toți aceștia vor tinde să denigreze munca mea, dar pe mine asta nu mă neliniștește deloc, pentru că toți vor putea încerca pe ei înșiși aceste metode, verificându-le rezultatele. În plus, aceste tehnici nu vor putea fi folosite la fel de bine în mediul militar, din motive pe care le voi explica la sfârșitul acestui tratat. În concluzie, este în curs de dezvoltare o armă capabilă să evidențieze răpirile, să recupereze amintirile, și, într-o ultimă fază, să încerce eliminarea cestei probleme, fără ca noile achiziții să fie folosite de militari și cu atât mai puțin de către extratereștri. Dar despre asta voi vorbi abia la finalul acestei lucrări.

264

HIPNOZA REGRESIVĂ - PRACTICĂ DE LABORATOR APLICATĂ RĂPIRILOR EXTRATERESTRE

După cum s-a putut observa, până acum tehnicile hipnotice adevărate și proprii nu au fost încă utilizate, dar în realitate acestea au fost folosite într-o primă etapă, în mod masiv, și abia apoi fiind substituite cu stimulări în mediu PNL. În realitate, ideea consta în a putea furniza metode simple și din acest motiv mai puțin sofisticate, pentru a căuta în creierul răpiților amintiri aparent dispărute. Practicarea hipnozei nu este posibilă pentru participanții care nu au făcut un antrenament adecvat în acest sector și care nu au trecut printr-un bun training de Programare Neurolingvistică, din care derivă și hipnoza, dacă nu din punct de vedere istoric, derivă cel puțin din punct de vedere tehnic. Astăzi, hipnologii și-au dat seama că marea majoritate a tehnicilor utilizate în mediu hipnotic sunt foarte bine studiate și descrise de Programarea Neurolingvistică. Aceștia tind să utilizeze tehnicile hipnotice ca și când acestea ar fi o rețetă culinară, și, la final, aproape niciunul dintre ei nu știe de ce uneori funcționează și alteori nu funcționează. "Nu există persoană care să nu poată fi hipnotizată, ci există un hipnolog prost." Cu aceste cuvinte se exprima profesorul Granone într-un tratat monumental despre acest subiect. Adesea se cade în capcane de tip cultural, care nu au nimic de-a face cu realitatea fenomenului hipnotic - hipnologii de carieră chiar sunt convinși că schizofrenicii nu pot fi hipnotizați. Exact! Atunci cum se explică numărul ridicat de răpiți care intră cu mare ușurință în stare hipnotică, când sunt solicitați în mod corect? Haideți să fim serioși! Și cu toate acestea, știința oficială spune că răpiții nu sunt altceva decât niște schizofrenici cu personalitate multiplă! În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Schizofrenicul se chiuie să fie atent mai mult de câteva secunde la orice input extern stabil, pentru că este "distras", adică deviat, de alte procese mentale pe care creierul său le elaborează încontinuu în background. Acesta nu stă o clipă întrun loc, nu tace, nu este apatic și nu se relaxează niciodată. Pe scurt, nu poate intra în stare de hipnoză. Eroarea constă în a considera starea de relaxare ca fiind ușa de intrare în starea de hipnoză.

265

Această legendă trebuie demitizată, pentru că starea de hipnoză nu corespunde unei stări fizice, ci unei stări mentale, din care poate să derive și o stare fizică. Mintea este cea care este hipnotizată și care bagă în stare de hipnoză și Corpul, nu invers. Erickson hipnotiza persoanele dând mâna cu ele. Procesul hipnotic intră în funcțiune când Subconștientul a intrat în criză (“crunch”) ar spune experții în informatică, dar să vedem ce înseamnă asta. Metoda de inducție hipnotică pe care am pus-o la punct în mulți ani de muncă este rezultatul unui amestec de tehnici, modelate pe exigențele diferitor persoane, până am obținut un protocol utilizabil aproape cu toată lumea.

PRIMA FAZĂ (PF)

Prima fază a inducerii este relaționabilă cu așa-numita tehnică de a "visa cu ochii deschiși" și este combinată cu abilitate cu abordarea de tip penelist modern. I se cere subiectului să privească orice punct din fața sa - nu are importanță care, este suficient ca în a-l observa el să se simtă comod și să nu facă cârcei. Subiectul nu trebuie să stea lungit, ci este preferabil ca el să fie așezat într-un fotoliu comod; asta ne va permite să urmărim mai bine mișcările corpului său, care le vor mima, în timpul retrăirii amintirii în hipnoză, pe cele efectuate în mod real în timpul trăirii. Încă o dată, memoria mișcării corpului ține de Inconștient, și, în hipnoză, este reînsuflețită cel puțin parțial (mișcările membrelor superioare și inferioare, încordarea gâtului, ridicarea și aplecarea capului, mișcările degetelor de la mâini, mișcările bulbilor oculari, încordarea nărilor, încordarea corzilor vocale). Deja suntem departe de timpul în care hipnoza era indusă sugerându-i subiectului să se relaxeze și să doarmă. El nu trebuie să se relaxeze prea mult, pentru că informațiile mișcării corpului sunt fundamentale și nu trebuie să se piardă. Dacă sugestia hipnotică îl adoarme pe subiect, el va dormi, pe când nouă ne trebuie ca el să fie treaz și capabil să reînsuflețească trăirile sale, nu treaz pe un pat, privat de capacitatea de a se exprima corporal. Atunci la ce folosește să concentrezi atenția subiectului pe un punct din fața sa? Pe când el privește cu atenție acel punct, i se sugerează să-l privească cu toate simțurile sale și i se spune pe un ton, în primă fază emfatic, apoi pe unul mai calm, pentru că hipnoza este și o gestiune de ritm. De exemplu (cu emfază): 266

"Privește acest punct. Privește-l cu toate simțurile tale. Astfel îți vei da seama că nu suntem capabili să observăm aproape nimic din ceea ce privim, și, în timp ce faci acest exercițiu util, vei învăța să observi mai bine și realitatea care te înconjoară...Vezi? Acum că observi de câteva secunde acel punct, deja ți se pare diferit față de cum era înainte și ești capabil să observi tot mai multe detalii, pe care înainte nici măcar nu le-ai văzut..." Tonul devine mai lent și în acest punct subiectul se așteaptă să nu se întâmple nimic. În realitate chiar nu trebuie să se întâmple ceva! Subconștientul subiectului, protectorul și mediatorul său, stă calm și liniștit, deoarece consideră că nu există pericole în a privi un punct nemișcat de pe un zid. În această primă fază este alterată chimia acelei părți a creierului care operează funcții de tip automat. Automatismele depind de modelele mentale, care și ele sunt automate - de exemplu, dacă auzim un zgomot puternic și neobișnuit primul lucru pe care îl facem, în fază de prealarmă, este acela de a sări în picioare. În această primă fază se opresc alarmele subiectului, dar fără ca el să știe acest lucru în mod conștient. În acest punct se deschid, prin rotație, toate canalele de acces pe care subiectul le are la dispoziție - vizual, auditiv, senzorial-tactil, senzorial-olfactiv, senzorial-termic și cenestezic în general. De exemplu: "Acum privește bine acest punct, urmărește cu privirea marginile acestui punct, observă (nu "privește") forma acestui punct; poți percepe mirosul materialului din care este construit, să-i simți căldura pe care acesta o emană, ca și când ai avea degetele minții la mică distanță de suprafața acestui punct. Simți căldura pe vârful degetelor? Poți simți cu degetele creierului tău și textura materialului din care a fost construit acest punct; poți simți, aproape atom cu atom, toate micile imperfecțiuni care sunt în acest material, asprimea acestui material..." Apoi, prin rotație, o luăm de la început și adăugăm noi senzații: "Observă forma acestui punct. Vezi? Acum percepi detalii pe care înainte nu le vedeai, ca niște mici imperfecțiuni ale materiei, ca și când ai avea o lupă de mărit, care îți permite să vezi în interior, de mai aproape, și în timp ce privești acești punct, încet, încet, acesta devine tot mai mare, ca și când tu ai avea o puternică lupă de mărit, mai mare și mai aproape, pentru a vedea mai bine. Astfel, poți simți mai bine căldura și imperfecțiunile materiei, poți asculta foșnetul atomilor care se mișcă în materie...auzi? Încet, încet, se aude un bâzâit de fond...sunt atomii care se mișcă și tu îi poți auzi foarte bine...poți simți și gustul acelui punct. E ca și când ai fi un copil mic care bagă totul în gură pentru a simți gustul cu limba. Simte asprimea materialului, și gustul materialului, și temperatura materialului, și forma materialului... " 267

Se vorbește din ce în ce mai repede și cu un ton vocal tot mai scăzut și monoton. Între timp se utilizează și tehnicile de "imitație indusă" sau în timp ce se spune "Vei simți mirosul materialului..." se va inspira zgomotos, ca și când am avea în gură o bomboană de mentă. În timp ce i se spune să simtă pe limbă gustul materialului din care este construit punctul, se mimează zgomotul buzelor unei persoane care gustă ceva delicios. Subiectul va face și el imediat la fel, imitând zgomotele și acțiunile noastre; când el începe să ne imite, avem semnalul că între noi și el s-a dezvoltat un anumit tip de raport empatic (în PNL se numește "rapport").

Regula lui 7 ± 2

Dar ce anume s-a întâmplat în realitate? Pentru a răspund la această întrebare trebuie să știm că în PNL există o regulă numită "regula numărului magic". Numărul magic este 7 plus sau minus 2, și indică canalele de intrare a informațiilor dinspre exterior pe care ființele umane reușesc să le gestioneze concomitent. Este ca și când o persoană ar fi un computer legat de tastatură, de mouse, de scanner, la linia telefonică, la rețea - este vorba se așa-numitele input-uri (intrări de date). Deschidem, prin rotație, toate input-urile subiectului, conform modelului VAK descris precedent. Când deschiderea canalelor de input depășește capacitatea subiectului, Subconștientul său se blochează (împătimiții de informatică utilizează termenul de overflow, adică supraîncărcare). În timp ce la computer se blochează sistemul de operare, în creierul uman se blochează Subconștientul, acesta predând comanda Inconștientului, care utilizează toate informațiile controlate și modificate în precedență de Subconștient. Într-o situație de acest fel, subiectul se trezește în situația în care nu mai gestionează în mod normal canalele de intrare, fiind privat de controlul pe care îl are asupra lor propriul Subconștient mediator. În timp ce privește punctul, nu își dă seama că îl fixează fără să clipească; între timp, mușchii care susțin pleoapele obosesc. Când ochii săi tind să se închidă, i se spune că pleoapele sale vor deveni grele... El verifică rapid că acest lucru se întâmplă cu adevărat și asta îi confirmă că se adaptează la ceea ce trebuie să se întâmple - ceea ce trebuie să se întâmple îi spune vocea celui care se află în fața sa. Astfel, el se va aștepta ca de acum înainte, când vocea îi va spune că urmează să se întâmple ceva, acest lucru trebuie să se întâmple cu adevărat. Atunci i se va spune 268

că se relaxează, iar el se va relaxa. Toate acestea se întâmplă pentru că nu mai există controlul mediator al Subconștientului, care are datoria de a verifica dacă lucrurile anunțate se întâmplă sau nu. Acum Inconștientul este cel care-l conduce pe subiect, care nu are niciun motiv să creadă că ceea ce i se spune nu corespunde cu realitatea, pentru că acesta nici măcar nu cunoaște existența posibilității de a minți. Formal, în subiect se încearcă trecerea controlului experiențelor de analizat către lobul drept al creierului, încercând să se minimizeze analiza critică operată de lobul stâng. Acest proces eliberează subiectul de inhibițiile create de modelele mentale consolidate. Dacă nu s-ar proceda așa, Subconștientul său s-ar opune unei povestiri considerate ca fiind imposibilă în baza lui "acceptabil comprehensibil". Prin urmare, el nu ar reuși niciodată să povestească că a fost luat de extratereștri, chiar dacă a fost luat cu adevărat, pentru că Subconștientul i-ar urla că, dacă ar povesti ceva de acest gen, ar fi luat drept nebun. Cu alte cuvinte, Subconștientul său l-ar acuza că nu respectă regulile fizicii, ale gândirii lucide, ale unei vieți liniștite, ale unor raporturi sociale, etc. . "Regulă" înseamnă siguranță, iar Subconștientul, din acest punct de vedere, este foarte temător și conservator față de sine însuși și integritatea corpului său.

A DOUA FAZĂ - introducere (SF)

Subiectul va simți că pleoapele îi sunt foarte grele și va tinde să închidă ochii singur. În această fază nu va fi încurajat să facă asta, ci va fi contrastat în dorința sa de a închide ochii. Astfel, i se va spune că simte nevoia să închidă ochii, dar va continua să privească punctul și că încă trebuie să mai țină ochii deschiși. Dacă subiectul dorește, și la nivel inconștient, să fie hipnotizat, acesta va produce o așteptare, care, oricum îl va obosi înainte de a intra în a doua fază, mărind profunzimea hipnozei. Însă, pe de altă parte, dacă el ar porni un proces inconștient de rezistență față hipnoză, ar face exact pe dos față de ceea ce i se spune, depunând un efort total, iar când i se va spune să țină ochii deșchiși, cu siguranță aceștia i se vor închide imediat. În ambele cazuri, spuneți această fază concludentă: "Acum că ai închis ochii, vezi în fața ta o scenă exactă." Înainte de începerea hipnozei i se spune mereu răpitului că vor fi două faze și i se explică că trebuie să colaboreze, văzând scenele pe care i le propune din 269

când în când hipnologul, ca și când acesta din urmă ar fi sufleurul, cu o copie a comediei în mână, iar răpitul ar fi, în același timp, actor și scenograf, liber să decidă toate detaliile scenei, fără restricții și cu o libertate creativă totală. Prin urmare, răpitul știe că după ce a închis ochii i se va cere să vadă ceva și este pregătit să descrie ceea ce reușește să-și imagineze. Este atât de cuprins de curiozitatea de a vedea cum imaginația sa este capabilă să creeze panorame (ca un screen saver al computerului), care nu se preocupă de faptul că hipnologul se agață intenționat de lobul drept al creierului său, pentru a-i activa funcționarea la maximum. După ani de experiență am început să lucrez foarte bine cu "scena liftului." Într-o zi îi spun răpitului care se află în fața mea: "...în exterior peisajul este frumos și odihnitor; în interiorul grotei se văd niște trepte ample, care coboară în jos, unde este o lumină slabă. În fund, dar tocmai în fund, se vede o luminiță - este vorba de o cameră...dar de aici nu se vede nimic...este prea departe...cine știe ce o fi acolo jos...Am putea coborî treptele pentru a merge să vedem, dar...treptele sunt foarte multe și nu am reuși niciodată să ajungem." Se pierde timp cu acest joc; între timp răpitul își creează scena cum vrea el și partea creativă a creierului său este în funcțiune. Nu este cazul să-i ordonăm să coboare treptele, pentru că unii ies imediat din hipnoză, imaginându-și că se împiedică, își pierd echilibrul și cad. Este vorba despre un răspuns inconștient, produs de eventuala dorință de a întrerupe hipnoza unicul artificiu pentru a ieși din acea situație este exact acela se a se arunca pe jos. În plus, ne-am putea afla în fața unei fobii, cum ar fi frica de întuneric sau cea de înălțime, și, în această fază, acestea ar putea activa răspunsul emotiv al Inconștientului, cu ieșirea imediată din starea hipnotică, acest lucru demonstrând că cel hipnotizat poate întrerupe ședința cum și când are el chef - voința care contează este cea a Inconștientului său, și nu cea a Conștientului. Înainte de a merge mai departe, este bine să amintesc că, dacă ipoteza că ființa umană este constituită din patru componente fundamentale, aceasta are, pe lângă Corp, și un Suflet, un Spirit și o Minte, cu trei axe diferite de Conștiință, unde locuiesc trei voințe creatoare distincte. În hipnoză se tinde a se exalta Inconștientul, care este domiciliul natural al voinței Sufletului, care este legat în principal de activitatea lobului drept al creierului. Astfel, am creat varianta coborârii cu liftul și îi spun răpitului: "Dacă privești în stânga ta, vei vedea o săpătură în rocă...acolo este un lift, foarte performant din punct de vedre tehnologic, cu ușile deschise, gata să pornească, iar noi, pentru a ajunge jos, putem lua acest lift, care este mult mai comod. Intră în lift și...Vezi? Este loc și pentru a te așeza, este o lumină potrivită, foarte odihnitoare, iar temperatura este exact cea potrivită (agățări cenestezice și 270

vizuale). În interiorul cabinei este un afișaj (display) luminos, pe care este scris nivelul la care suntem...Acum arată că suntem la nivelul zero, dar când vom porni, va arăta nivelul la care am ajuns, astfel, în timp ce coborâm, tu vei putea controla pe display viteza de coborâre a liftului și vei putea ști mereu unde te afli. Displayul se aprinde și se va stinge de fiecare dată când vom trece de un etaj. Acum voi număra până la trei și doar după ce am rostit ultimul număr, doar atunci...se vor închide ușile glisante ale liftului și acesta va începe să coboare lin,în jos." În această fază s-au utilizat mult pozițiile arhetipice, cu liftul sau pe scări, mereu trebuie să se coboare și niciodată nu trebuie să se urce. Coborârea, din punct de vedere arhetipic, nu este altceva decât o mutare spre partea de jos, unde este lucrul ascuns, unde este puțină energie, unde se crede că totul este nemișcat, unde suntem relaxați, unde (tot din punct de vedere arhetipic) fizicienii așează pe axele lor carteziene energia cea mai joasă, pentru a-l face pe student să înțeleagă conceptul de cantități mici. Deci, trebuie să se meargă în jos, nu în sus. Și în viața cotidiană, când spunem "Nu ai somn profund", sau "ai ajuns sub zero cu contul din bancă", asociem conceptului de "sub" semnificația de " puțină energie ", "cantitate mică". Liftul este în stânga și niciodată la dreapta, pentru că la stânga este poziția arhetipică a trecutului. A merge în stânga și a coborî înseamnă a reparcurge perioade din trecut. Acest tip de metacomunicare non-verbală este foarte bine înțeleasă de Inconștient, care vorbește exact în acest fel, adică prin arhetipuri. În plus, coborârea are loc în pământ, arhetip alchimic legat de Corp. A coborî înseamnă "a bloca Corpul", dar mai înseamnă și "a ne privi în interior". A utiliza scene arhetipice diferite l-ar putea scoate pe răpit din hipnoza profundă, dar este adevărat că scena cu liftul are o puternică afinitate cu cealaltă scenă, adesea trăită de el în mod real, când s-a aflat în mediu militar, constrâns să coboare în subteranul unei baze militare, unde a fost predat unor specii extraterestre. Uneori, foarte rar, se întâmplă ca răpitul să înceapă să-și imagineze exact acest lift real, iar acest lucru nu este indicat, pentru că se reagață imediat situațiile cenestezice de gâfâială respiratorie și bătăi cardiace accelerate, cauzate de frică. Din acest motiv este necesar ca liftul să fie foarte bine descris la începutul traseului, pentru a-l face pe răpit să înțeleagă că acela este doar al "nostru" și niciun alt lift nu este făcut în acel fel. Până acum aproape niciun răpit nu a manifestat frică de lift (claustrofobie n.a.). Dacă am avea de-a face cu un răpit de acest tip, scena trebuie modificată, eliminând liftul, pentru a nu activa amintirile unor situații stresante. 271

ȘI LIFTUL ÎNCEPE SĂ COBOARE... Faza a II-a (SFA) Se va spune: "Unu, doi și...trrrei!" iar ultimul număr va fi însoțit de un zgomot produs de obicei cu gura, de exemplu ca cel care se aude când săruți pe cineva zgomotos. Cel hipnotizat nu este capabil să recunoască în mod conștient zgomotul, dar îl asociază cu închiderea ușilor liftului și în dățile următoare reproducerea aceluiași zgomot va mări imediat profunzimea hipnozei. Sunt și hipnologi care în timpul ședințelor emit zgomote ce au legătură cu cele ancestrale, pe care fătul le-ar fi ascultat pe când se afla în pântecul matern și au observat că această tehnică ajută regresia hipnotică a subiectului, care de-acum, fiind condus de Inconștient, tinde să regreseze spontan la senzațiile primordiale. "...Acum liftul coboară; privește dispaly-ul care se aprinde și se stinge, se aprinde și se stinge și fiecare nivel este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii este o respirație (și se respiră zgomotos împreună cu el, în mod sincronizat, garantând imitația corporală și asigurându-ne că răpitul își dă seama), fiecare respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment de relaxare este un nivel coborât...Display-ul din lift se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge...și, în timp ce tu cobori, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult." Apoi, timp de câteva secunde (4 sau 5 secunde) nu mai spunem nimic - i se oferă răpitului timp să-și imagineze scena, apoi se repetă: "Privește display-ul liftului, care se aprinde și se stinge, se aprinde și se stinge și fiecare etaj coborât este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii este o respirație, fiecare respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment de relaxare este un nivel coborât...display-ul din lift se aprinde...se stinge...se stinge...se aprinde ...se stinge...și în timp ce cobori te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult. În timp ce liftul coboară se aude zgomotul cablurilor liftului, care ne spune că totul este reglat...vvvvvvvv (și se încearcă mimarea zgomotului pe care îl fac cablurile liftului, pentru agățarea de ancora auditivă)." Între timp vom avea grijă să respirăm cu aceeași frecvență ca răpitul. Pasajul precedent trebuie repetat cu calm, până când ne este clar că răpitul este relaxat.

Faza 2B (SFB)

Odată atinsă relaxarea, se continuă, spunând: "...Acum voi număra până la trei, apoi cablurile liftului se vor desprinde și o parașută mare și albă se va deschide și va susține coborârea liftului, care va fi mai 272

moale, dar mult mai rapidă. Voi număra până la trei și apoi se va întâmpla asta...Unu, doi, trei (se numără cu rapiditate, cu același zgomot generat din gură)" "...Se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge, (asta se spune foarte rapid, făcându-l pe răpit să observe că display-ul acum și-a mărit frecvența cu care licărește și liftul coboară mai rapid decât înainte)...Fiecare respirație este o bătaie a inimii și sunt o sută nivelele pe care le coboară acum liftul de fiecare dată când lumina se aprinde. În timp ce respiri, aerul care intră în plămânii tăi umflă și marea pânză a parașutei, iar când tu expiri și parașuta se dezumflă ușor plămânii tăi și parașuta respiră împreună (aici trebuie să respirați zgomotos, încă o dată, sincronizându-vă cu răpitul)... Acum nu se mai simte zgomotul cablurilor liftului, care nu mai sunt, dar se simte zgomotul vântului, care intră în plămânii noștri și în marea pânză a parașutei albe care susține coborârea liftului..." Și aceste solicitări trebuie repetate fără grabă, trecând de la atenția auditivă, relaționată cu sunetul vântului, la cea vizuală, relaționată cu display-ul care clipește în ritmul respirației, la vizualizarea liftului care coboară într-un tub negru lung și infinit, care merge spre centrul Universului, susținut de această parașută. În această fază, răpitul are întrerupte toate canalele cenestezice provenite din exterior. Canalul olfactiv este total închis, la fel ca cel vizual - chiar dacă răpitul deschide ochii, nu va vedea nimic. Unicul canal semideschis este cel auditiv, dar este recunoscută doar vocea hipnologului. Cu alte cuvinte, am putea arunca un ciocan în cameră, deoarece răpitul hipnotizat nu ar auzi absolut nimic și nu s-ar mișca nici măcar un milimetru.

Faza 2C (SFC)

Acum se va continua spunând: "Acum voi număra până la trei, iar apoi și parașuta se va desprinde și liftul va coborî în jos cu mare viteză, cu viteza maximă posibilă, dar foarte, foarte lin, și noi vom ajunge în punctul cel mai profund, unde ne vom relaxa, așa cum nu ne-am relaxat niciodată...unu, doi, trei... (acompaniat de același zgomot făcut din gură)... Acum display-ul nici măcar nu se mai stinge. Cu fiecare respirație pe care o facem (și respirăm cu el) liftul coboară câte o mie nivelele. Acum nici nu se mai aude zgomotul vântului și liftul este atât de rapid încât tu cobori în cădere liberă și nu mai ai greutate. Nu mai ai greutate și plutești în interiorul cabinei, fără greutate, în această cădere liberă, așa cum fac astronauții în spațiu. Plutești fără greutate și asta îți permite să te relaxezi și mai mult, așa cum nu ai mai fost niciodată. Acum liftul este ca un proiectil de lumină care călătorește cu viteza 273

luminii, împușcat în acest tub negru și merge spre centru, spre centrul Pământului, centrul Universului, centrul a tot. Totul este luminos și nu se aude niciun zgomot, pentru că lumina nu face zgomot. Iar tu te relaxezi tot mai mult. Toate barierele au fost deja depășite și acum voi număra până la șase. În timp ce eu număr, liftul se va opri, încetinind ușor, ajungând în capăt, la finalul coborârii sale. Unu, doi, (se numără lent pentru că trebuie să-i dăm timp liftului să se oprească încet), trei. Acum liftul încetinește și tu începi să ai iarăși greutate și ești iarăși așezat pe scaunul tău, patru, cinci, liftul aproape s-a oprit...șassssse."

FAZA 2D (SFD)

"...Poarta glisantă se deschide și tu ești în fața unei camere care este foarte puțin luminată. În centru camerei este o canapea minunată, foarte comodă, foarte tehnologică și tu te întinzi pe ea...Ah, cât de comodă este această canapea (vocea hipnologului mimează întinderea mușchilor și tonul specific acestei situații), respiră odată cu tine, ia forma corpului tău. În timp ce expiri aceasta se aranjează în jurul plămânilor tăi, la fel ca atunci când inspiri...tu și canapeaua sunteți un singur lucru...(se respiră împreună cu el) și tu te relaxezi și mai mult, și mai mult, dacă asta este posibil, așa cum nu ai fost niciodată..." Răpitul este în hipnoză foarte profundă și abia din acest moment se începe adevărata inducere a amintirii, pornind mereu de la tehnica sugerată de PNL, adică de la "visarea cu ochii deschiși". Se începe prin a-i spune să-și amintească o imagine fixă, ținând cont că el, în timpul reactivării acelei imagini, va atrage în memoria sa ceea ce a trăit în realitate, și, în plus, dacă cumva ar mai exista o brumă de Subconștient care încă să funcționeze, acesta nu ar deveni suspicios, pentru că oricum va fi distrat, fiind pus să analizeze ceva fix.

A treia fază (TF)

"Doar acum îți vei da seama că de tavanul camerei este prins un ecran negru, superplat, ca acelea de ultimă generație. Este foarte mare și este prins de tavan. Ecranul negru este aprins, pentru că se vede un punctuleț luminos în centru, care ne indică că aparatul funcționează, dar nu se vede nimic. În timp ce privești acel punctuleț luminos din centru, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult...și în timp ce-l privești, creierul tău începe să caute o imagine, o imagine din trecutul tău, o imagine a acelei dăți (și aici se utilizează ca imagine de pornire 274

ceva ce subiectul a descris în interviurile sale preliminare și care face parte din ceva trăit și văzut în realitate, dar și prezice o urmare cu detalii desfășurate pe un fond ufologic, cum ar fi o lumină văzută în cameră (și nu visată) sau un OZN văzut în realitate (și nu visat), etc. Ancorarea cu realul este fundamentală pentru a porni cu o imagine adevărată, pe care răpitul sigur o are în memoria sa. Ideea de a analiza conținutul succesiunii pentru a verifica autenticitatea amintirilor și suprapunerea cu ceea ce a fost reamintit în mod real în afara hipnozei, în timpul interviurilor preliminare). Voi număra până la trei și apoi această imagine, pe care creierul tău o caută în memoria ta, va fi găsită și proiectată pe ecranul negru, care se va ilumina imediat. Iată, mintea ta caută imaginea, iată, o găsește...(pauză) Iat-o acolo! Aceea! A găsit-o...Acum voi număra până la trei și imaginea va fi proiectată pe ecran și va fi fixă, nemișcată, iar tu vei putea privi bine toate detaliile sale. Unu, doi, trei (foarte rapid, astfel încât Inconștientul să preia definitiv comanda și nimic din interior să nu-l poată contrasta)." Răpitul, ascultând ordinul de a privi imaginea fixă, mișcă bulbii oculari de la dreapta la stânga și viceversa, de sus în jos și viceversa. Trec câteva secunde (cam douăzeci) și apoi este întrebat ce vede și i se cere să descrie conținutul scenei. Uneori răpitul își încruntă fruntea, pentru că nu se așteaptă deloc să vadă ceea ce vede. După ce verificăm că el vede cu adevărat ceva și începe să descrie ceea ce vede, i se pune câte o întrebare suplimentară cu privire la scena fixă. El reacționează în funcție de situație, și, odată atins primul moment de calm, i se spune că, atunci când va auzi numărându-se până la trei, ecranul va deveni "mare-mare..mare-mare...mare-mare..." iar el (sau ea), va fi în interior: "și totul se va mișca ca atunci..." Apoi se va număra rapid, iar numărătoarea se va termina cu același zgomot emis din gură, pe care răpitul a început să-l cunoască și să-l asocieze cu faptul că urmează să se întâmple ceva. În acest punct răpitul este scufundat în scenă, vorbește la prezent și retrăiește toate situațiile ca și când evenimentele s-ar desfășura în acel moment. Trebuie să fim atenți să solicităm și să redirecționăm emoțiile sale astfel încât să se evite situația în care el să fie cuprins de panică. În această fază răpitul poate să-și amintească episoade foarte negative, dar amintirea trebuie să iasă la suprafață și să fie recuperată prin toate mijloacele. El are posibilitatea de a se exprima prin intermediul unor mișcări parțiale ale corpului. IMPORTANT! - Atunci când i se ordonă răpitului să vadă lucruri pe care nu și le amintește, acesta nu se lasă influențat - neagă că ar vedea ceea ce i se ordonă să vadă și continuă să-și apere propria realitate, cea care s-a petrecut în realitate, care nu are nimic de-a face cu fantezia. Întreaga procedură poate dura circa zece minute, dar tinde să se scurteze dacă răpitul a fost hipnotizat înainte de mai multe ori. 275

Tehnic vorbind, hipnoza ar începe odată atins punctul nemișcat, dar trebuie să fim siguri să am ajuns la un nivel foarte profund, pentru că doar astfel mi-a fost posibil să ajung la amintirii foarte importante, cum ar fi conștiințele Minții, Spiritului și Sufletului, viețile trecute ale carrier-ilor și memoriile extraterestre active și pasive (MEA și MEP), despre care am vorbit mai înainte. Doar la nivele de profunzime hipnotică răpitul reușește să dialogheze cu diferiții paraziți extratereștri, cum ar fi Ființa de Lumină (Lux) sau Șase degete, să-și amintească fragmente din viața extraterestră a Sauroidului sau să vorbească limbi extraterestre, asumându-și și personalitatea extraterestrului respectiv. Astfel, răpitul este separat artificial (asemenea unui schizofrenic), adică este "degenerat" (termen care se utilizează în fizica atomică pentru a arăta doi orbitali care la început au aceeași energie (din acest motiv fiind un singur lucru, dar care după procesul de degenerare, au energii diferite și sunt diferiți unul de altul). Procesul de degenerare se face asupra Sufletului, Corpului, Minții și Spiritului, permițându-i hipnologului să hipnotizeze și numai o singură componentă pe rând, astfel încât, aceasta fiind divizată de restul, să se poată recunoaște ca fiind autonomă, devenind astfel conștientă de sine. Conștientizareade a fi un singur lucru devine astfel, după hipnoză, patrimoniul tuturor celor patru părți, care, atunci când sunt reunite în faza terminală a hipnozei, produc un efect benefic asupra ființei umane în ansamblul său, care acum știe cine este și cum este făcut.

276

DIFERENȚIEREA DIVERSELOR TIPURI DE INTERFERENȚĂ EXTRATERETSRĂ CARE APAR ÎN TIMPUL HIPNOZEI PROFUNDE

Înainte de a merge mai departe cu anumite exemple extrase direct din ședințele de hipnoză pe care le-am efectuat, trebuie să înfrunt problema identificării diferitelor tipuri de interferență extraterestră care se manifestă în timpul hipnozelor regresive. În ultimii ani, mulți colaboratori m-au întrebat dacă extratereștrii știau de ceea ce făceam cu hipnozele regresive și dacă îmi blocau analiza. Răspunsul meu a fost mereu negativ - răpitul uneori își amintea că extratereștrii l-ar fi întrebat despre munca pe care eu o desfășuram, dar se părea că nu ar fi înțeles complet semnificația și oricum nu păreau să fie preocupați prea mult de acest lucru. Ba chiar, utilizând ordine posthipnotice, reușisem să blochez unele răpiri (a se vedea paginile ce urmează). Se părea că interferența extraterestră era atât ceva foarte concret, dar dădea impresia și că se desfășoară în afara camerei hipnologului și se limitează la reconstituirea unui eveniment uitat. Răpirea extraterestră avea loc în mod real și răpitul era ridicat în mod fizic și supus unei interacțiuni traumatizante, care lăsa urme în psihicul și pe corpul său - pe lângă amintirea operației chirurgicale suferite existau și urme ale unor operații sub formă de implanturi corporale sau mici cicatrice. Lucrurile s-au schimbat semnificativ când, în timpul unei hipnoze regresive, am descoperit existența Sufletului. Din acel moment mai departe devine tot mai dificil să-i faci pe răpiți să-și amintească trăirea, în mod ciudat, mai ales atunci când se dorea obținerea unor răspunsuri exact de la Suflet.

INTERFERENȚA DIN PARTEA LUXULUI

Răpitul, sub controlul celui care ar fi trebuit să fie Sufletul său, tindea să mintă vizibil și în mod stupid. Până la acel moment toți răpiții se comportaseră în timpul hipnozei în același mod - povestiseră aceleași lucruri și descriseseră experiențe identice. Observam că tensiunea corzilor lor vocale era minimă exact în timp ce aceștia erau în contact cu propriul Suflet, acesta comunicând prin arhetipuri, prin intermediul traducerii în foneme produsă de Minte. Tensiunea corzilor vocale era redusă la minim, cu o coborâre a tonului vocii și a frecvenței fundamentale asociate (100÷200Hz). Corpul, și în special corzile vocale, sunt foarte relaxate și raportul care există între Suflet și Minte este foarte slab. În aceste condiții, pentru ambele devine foarte 277

dificil să miște Corpul, contrar față de cum se întâmplă în timpul retrăirii a ceea ce s-a întâmplat în realitate în timpul unei răpiri. Când vorbește Sufletul, Corpul se mișcă greu și corzile vocale produc o voce joasă, cu o pierdere totală a expresivității în anumite momente și cu o emotivitate care ajunge până la stele în alte momente - cu alte cuvinte, nu mai există nicio urmă de mediere din partea Subconștientului. În acele momente răpitul este deja capabil să înfrunte un discurs despre sistemele maxime ale Universului, manifestând o convingere profundă față de ceea ce ilustrează, iar apoi se emoționează în fața naturii omului, care este considerat o ființă superioară în interiorul creației globale. În timp ce-i ceream Sufletului informații despre anumite tipuri de extratereștri, la un moment dat se întâmpla ceva ciudat, ușor de constatat frecvența de bază a vocii se schimba, urcând la 400Hz, iar tonul devenea diferit, uneori fiind liniștit iar alte ori fiind agresiv (500Hz). În primul caz căpăta intonația unui religios convins și înflăcărat, care dorea să mă facă să cred că este Sufletul sau Spiritul răpitului, dar răspundea eronat la întrebările de control. Întrebările de control au scopul de a verifica, de fiecare dată când este nevoie, adevărata natură a "chestiei" de la care pornește comunicarea. Astfel, puteam ști cu certitudine cu cine vorbesc și cui îi aparținea conștiința evocată - nu se pot confunda amintirile vieților carrier-ilor cu cele ale experiențelor extraterestre sau cu punctele de vedere ale Sufletului și ale Spiritului. Întrebările de control tind să verifice forma corporală a "chestiei" care vorbește, raportul său cu Timpul și Spațiul și identitatea sa. Un suflet răspunde mereu în același mod, spunând că nu are nume, că nu știe ce este timpul și că nu are corp. În plus, senzațiile sale (canalele de input cenestezic și auditiv) sunt total diferite față de cele care pentru noi sunt normale. Sufletul nu face diferența între bine și rău, pentru că pentru aceasta ele nu există. Însă uneori vocea devenea mieroasă, îngâmfată, dar mai ales caracterizată de un punct de vedere destul de "politic" cu privire la extratereștrii. Vocea mieroasă care se prefăcea că este Sufletul adora Ființele de Lumină și spunea că aceștia erau buni, că era adevărat că parazitau ființele umane, dar că ei făceau doar bine și confereau parazitaților multe calități, făcându-le viața mai ușoară. Dar sufletul se diferenția de Ființele de Lumină, definindu-le pe acestea cu termenul de "umbre" și "cei care au inventat religia și simțul vinovăției pentru a subjuga omul". Acest lucru se părea că avea de-a face cu adevărata și propria multipersonalitate schizoidă care ieșea la suprafață în hipnoză. Dar trucul care mi-a venit în minte a făcut ca Luxul (Ființa de Lumină) să iasă la suprafață, cu toate 278

caracteristicile sale - întrebările de control l-au împins să se dea de gol chiar de la primele replici. De exemplu: - Care este numele tău? - Aceasta este o informație pe care nu ți-o pot oferi. - De cât timp exiști? - De mult timp. - De unde vii? - De departe. - I-ai cerut permisiunea corpului pentru a intra în el? - Da! - Când? - Când era mic. - Și înțelegea? - Nu. - Asta înseamnă că în realitate nu i-ai cerut niciodată permisiunea! "Chestia" nu răspundea, i se demonstra că a greșit la multe dintre răspunsuri și că comportamentul său era cea al unui adevărat parazit. Atunci, "chestia" luminoasă ieșea la suprafață cu adevărata sa personalitate, recunoștea că a mințit, dar continua să încerce să mă convingă de motivațiile sale, utilizând o dialectică strălucitoare și o agresivitate umilă. Dialectica umană (dar mai ales cea italiană) se dovedea a fi cu mult superioară, ar Luxul nu putea decât să capituleze: - De unde vii? - Nu îți pot spune. - De ce? Oricum acesta este o informație cu care nu am ce să fac. - Știu asta. Aș putea să-ți spun orice nume iar tu ai fi mulțumit. - Atunci este altcineva care nu trebuie să știe? - Ceilalți nu trebuie să știe...Cei care vin aici...nu trebuie să știe anumite lucruri. - Te referi la ceilalți extratereștrii? - Bineînțeles! - Dar cum vine asta? Nu colaborați unii cu alții? - Ei cred asta; unele lucruri ei le știu, dar nu trebuie să știe tot. Dacă îți spun ție, vor ști și ei, pentru că privesc în capul corpului următoarea dată când îl iau. - Intri în corpurile tuturor oamenilor? - Nu. Doar în cei care au acel lucru pe care voi îl numiți Suflet. - De ce? - Pentru evoluția noastră. 279

- Sau pentru a le suge energia? - Și asta. - Atunci sunteți paraziți. - Acesta este punctul tău de vedere. - Ce câștigă omul din prezența voastră? - Cunoaștere. - Ești sigur de ceea ce spui? - NICIUN RĂSPUNS. - Dar uneori spui și minciuni? - Da, dacă este necesar! - Atunci eu de unde știu că acum îmi spui adevărul? - NICIUN RĂSPUNS. Gravele erori comise de Lux rezultă a fi evidente din această discuție cu esența sa. În hipnoză, Inconștientul nu are cum să mintă, pentru că nu știe ce este minciuna. Sufletul, care locuiește în Inconștient, se comportă în același fel. Inconștientul nu poate refuza să răspundă la întrebări, folosindu-se de un act de voință, care în hipnoză nu are niciun sens să existe. Acest lucru se întâmpla pentru că personalitatea recipientului (Corpul răpitului) este sub interferența Luxului și nu sub cea a hipnologului. În plus, era clar că Luxul era legat în mod intim de partea spirituală a răpitului și nu de mintea sa - acest lucru nu-l susținea doar Luxul, ci și Sufletul răpiților care au fost interogați în acest sens. Luxul, fiind în exteriorul mecanismului cerebral care produce starea de percepție alterată în timpul hipnozei, nu se află în stare hipnotică, ci rămâne treaz și capabil să interacționeze în mod liber, chiar dacă răpitul hipnotizat rămâne în grija hipnologului. Luxul practic intervine în mecanismul hipnotic, dar nu poate influența mintea răpitului decât în actul comunicativ, dar care oricum rămâne sub controlul total al hipnologului. Dacă hipnologul vrea să reducă la tăcere Luxul, poate face acest lucru. Întrebarea-cheie care îl arde pe Lux, imediat ce există suspiciunea că acesta interferează, este următoarea: - Ce zi este astăzi? Luxul, bineînțeles, fără să se gândească prea mult, răspunde mereu cu dată și oră exacte, care corespund momentului în care se pune întrebarea. Un Suflet nu știe să răspundă la această întrebare, necunoscând semnificația timpului.

280

INTERFERENȚA DIN PARTEA MEMORIEI EXTRATERESTRE PASIVE (MEP) ȘI A MEMORIEI EXTRATERESTRE ACTIVE (MEA)

MEA este reprezentată de o zonă a memoriei umane, unde se găsesc informațiile pe care le-au pus extratereștrii de diferite rase, pentru a le păstra pentru viitor - un adevărat disc de back-up, ca să ne exprimăm așa cum ar face-o informaticienii. Descoperisem inițial, utilizând informațiile din timpul hipnozelor, o zonă din memorie cu acces negat, care era folosită de extratereștri pe post de depozit pentru informații de-ale lor sau a unuia dintre ei. După cum am mai spus, acest lucru folosea la a nu pierde bagajul de experiențe pe care îl acumulase extraterestrul de-a lungul vieții sale. Odată creat un nou corp extraterestru tânăr, în acesta erau introduse informațiile care au fost depozitate în creierul unui răpit, care nu știe că este un purtătorul (carrier) unor astfel de informații. Astfel, extratereștrii își garantau imortalitatea experiențelor lor. Să ne imaginăm că un foarte important om de știință de-al nostru mai are puțin și moare din cauza bătrâneții. Dar memoria acestuia este salvată, pentru a fi reintrodusă, pe cât de curând posibil, într-un corp nou și tânăr, repetând procedura când noul corp se va apropia și el de momentul morții. Cum mi-am dat seama de această problemă? Răpiții prezintă cu toții, în mod inevitabil, amintiri ale unor vieți extraterestre trecute. Uneori nu cunosc nimic despre acest lucru, dar, prin intermediul unui interviu preliminar, tind să recupereze cu multă ușurință niște amintiri parțiale. Memoriile despre care vorbesc nu aparțin tuturor raselor extraterestre care execută răpiri, ci în principal aparțin numai unora dintre acestea: Blonzii cu cinci degete (Orange, care în realitate au părul roșcat și sunt unicii care au femele ce se pot deosebi foarte bine în timpul răpirilor), Sauroizii, cu și fără coadă (cei care sunt numiți "Șopârle" de ufologia prea puțin informată), Insectoizii (așa-zisele "Călugărițe") și cei cu Cap în formă de inimă (extratereștri mici, adesea confundați cu EBE). Există și unele memorii de extratereștri Monoclu (Horus-Ra), cei care au legătură cu Egiptul Antic, despre care există prea puține informații la dispoziția mea, dar care se pare că sunt reprezentați de zeul Ra. Aceste ființe, foarte puternice, se pare că au structura arhaică a unei păsări, cu un singur ochi luminos în centrul frunții, ființe foarte înalte, cu omoplații foarte dezvoltați (poate o moștenire a unor structuri scheletice de aripi). Se pare că au trei degete plus unul opozabil, asemenea unor gheare de pasăre, sunt fără păr, și se pare că pot levita. Masculii au un fel de bărbiță sub bărbie, pe care femelele nu o au, care amintește 281

de barba fictivă a faraonilor. În loc de gură au un fel de deschizătură în formă de T răsturnat, care poate că este un cioc sau ceva asemănător. O reexaminare critică a literaturii ufologice demonstrează existența unor martori care au descris creaturi asemănătoare, descrieri cărora însă nu li s-a acordat nicio importanță, din cauza cantității foarte mici de informații. Există și memorii de Lux (Ființe Extraterestre Luminoase), din simplul motiv că toți paraziții care intră în Mintea unui răpit imprimă o parte din memoria sa, cu tot cu trăirile lor. Aceasta este adevărata natură a Memoriei Extraterestre Pasive (MEP) independent de destinul viitor al extraterestrului în cauză, acesta lasă o amprentă în mintea răpitului, ce nu poate fi ștearsă. Pentru că aceasta este imprimată și nu poate fi rescrisă, devine amintire permanentă în interiorul computerului-creier uman. În timpul hipnozei, aceste amintiri se deschideau "din greșeală" și astfel ajungeam în interiorul unor reconstituiri de medii extraterestre. Odată înțelese mecanismele de accesare a memoriilor extraterestre, se putea obține deblocarea în diferite moduri și se puteau accesa datele extraterestrului, care, prin memoria sa, parazita răpitul. În realitate nu era vorba doar despre simpla prezență a MEP (Memorii Extraterestre Pasive), ci și despre adevărate MEA (Memorii Extraterestre Active). Ce înseamnă asta? Înseamnă că extratereștrii introduc în răpiți nu doar memoria lor, ci și Mintea și Spiritul lor, adică întreaga lor personalitate activă, în așteptarea de a le utiliza într-un Corp nou. Însă acest lucru produce în răpit prezența voinței conștiente a extraterestrului. Diferența între MEA și MEP stă tocmai în faptul că în aceasta din urmă sunt date ce pot fi consultate, cu privire la viața și experiențele extraterestrului, dar în prima există și conștiința extraterestrului din interiorul conștiinței răpitului, și cu odată cu aceasta și VOINȚA extraterestrului. Trebuie specificat că această "invaziune" nu este foarte deranjantă și nu interferează aproape niciodată cu viața răpitului, modificând obișnuințele și comportamentul răpitului, decât atunci când, în mod inconștient, el deschide în creierul său o ușă cu acces negat. Astfel, răpiții descoperă că au tendința de a fi vegetarieni, țin discursuri etice orientaliste, iubesc artele marțiale, preferând persoanele cu caracteristici somatice orientale. Acest lucru se datorează faptului că extratereștrii Orange au aceste caracteristici. Datorită faptului că aceștia seamănă cel mai mult cu noi, experiența lor este confundată de creierul răpitului cu propria experiență. De exemplu, artele marțiale, a căror origini nu le cunoaște nimeni în ziua de astăzi, se dezvoltă în Tibet, poate datorită unui călugăr, care într-o bună zi devine un maestru și începe să-i învețe și pe alții. Da, dar înainte de asta? Înainte de asta nu există nimic. Asta ne face să ne gândim că așa-zisul călugăr tibetan ar putea fi un răpit care nu este conștient de acest lucru, și care într-o zi, în urma unei 282

traume, a avut acces la toate tehnicile de luptă conținute în memoria sa extraterestră. El, în mod inconștient, a crezut că sunt ale sale și le-a predat și altora, și astfel, de atunci, avem patrimoniul acelor discipline ciudate, care înainte erau total necunoscute culturii Tibetului. În grupul răpiților studiați de mine se întâlnesc cazuri de subiecți care visează că fac dragoste cu Reptiloizi, și, în timpul visului, ajung chiar și la orgasm. În plus, utilizând Programarea Neurolingvistică, se descoperă că aceste amintiri aparțin lumii reale și nu fanteziei. Femeile, de obicei, trăiesc acest tip de traumă mereu sub formă de vis, dar cu o ciudată violență carnală. În interiorul lor există amintirea acestui raport sexual exogamic, dar conștiința lor de răpite nu recunoaște această întâmplare ca fiind o amintire luată din memoria extraterestrului Reptiloid (cel pe care eu îl numesc adesea cu termenul de "Șarpe"). În realitate, conștiința trează este cea a ființei umane care visează, adică cea care ia din amintirile extraterestrului Reptilian scene din viețile sale trecute. Rezultatul este o confuzie totală, pe toate fronturile, și răpita va povesti că în vis, o creatură ciudată, poate că Satan, a violat-o. Pentru a avea un tablou complet al acestui fenomen trebuie recitite, în această perspectivă nouă, anumite pasaje din cartea lui David Jacobs " The Threat", care dedică un întreg capitol problemei abuzurilor sexuale practicate de extratereștri cu femeile răpite americane. Contrar interferențelor Luxului (Ființa Luminoasă), MEA sunt mai ușor se gestionat în mediul hipnotic, pentru că, având sediul în Minte, care comandă creierul uman, se supun regresiei hipnotice cu ușurință. În practică, extraterestrul parazit intră în starea de hipnoză mai ușor decât răpitul, neputând să se sustragă impunerilor hipnotice utilizate de hipnolog. Extraterestrul utilizează Mintea răpitului și deci este supus total funcționării acestei părți a ființei umane și nu poate în niciun fel să se sustragă hipnozei. Din acest motiv se poate intra cu ușurință în mintea extraterestră și se pot extrage informații extrem de interesante, fără ca extraterestrul, sau mai bine spus Spiritul său, să poată interveni în vreun fel. Acest punct de vedere a fost confirmat și de anumite reconstituiri în mediu hipnotic, cărora inițial nu știam să le dau nicio explicație rațională. Răpitul povestea în hipnoză că a fost ridicat de extratereștri (de obicei era vorba despre Orange), care îl duceau într-o structură de-a lor, unde se trezea că lucrează la niște computere ciudate, împreună cu alți extratereștri, în legătură cu niște probleme care dădeau impresia că neliniștesc comunitatea extraterestră. În acea circumstanță se părea că răpitul era recunoscut de toți și era strigat pe nume de colegii săi (nu cu numele uman, bineînțeles). Știa să vorbească limba lor și îi recunoștea pe aceștia ca fiind prietenii săi. 283

Când răpitul vorbește în hipnoză limba extraterestră, nu știe și semnificația acesteia, pentru că evocă doar amintirea "filmului" (așa-numitul story board) evenimentelor care s-au întâmplat, dar nu este relaționat de Mintea extraterestră, capabilă să decodifice informațiile pe care le trăiește. Astfel, apare o povestire în care răpitul face anumite gesturi, dar nu știe de ce. Descrierea acelorași evenimente este cu totul diferită după ce s-a activat Mintea extraterestră. În acest caz răpitul vorbește limba extraterestră, care pentru noi este incomprehensibilă, și spune niște lucruri pe care noi nu suntem capabili să le gestionăm corect, pentru că informațiile citite de pe hard disk de creierul răpitului sunt aceleași, dar sunt gestionate de un program extraterestru care este cu totul diferit de al nostru și care reprezintă modelul lor mental. Dar ce semnificație are răpirea pe care doar ce am descris-o? Foarte simplu! Dacă extratereștrii au nevoie de competențele unuia dintre ei, care în acel moment este închis sub formă de memorie MEA, adică cu aflându-se cu Spiritul și Mintea sa în interiorul corpului unui răpit, nu fac altceva decât să ia corpul purtătorului, să activeze MEA și să-l pună la treabă, folosindu-se de experiența sa, până când problema respectivă se rezolvă. Apoi dezactivează MEA și reașează în pat corpul, ca de obicei. Dacă timpul de care au nevoie este prea lung, pot utiliza și alte vicleșuguri, cum ar fi utilizarea unei copii a răpitului în locul originalului pentru perioada în care originalul, care conține extraterestrul expert, va fi utilizat în altă parte. Militarii care sunt descriși în ședințele de hipnoză se pare că știu toate aceste lucruri și adesea răpiții descriu o scenă în care, spre finalul răpirii extraterestre, răpitul este predat din nou militarilor. Cu acea ocazie, militarii, prin intermediul injectării cu droguri, încearcă să-l determine pe răpit să vorbească, smulgându-i cu forța informații despre fizică, știință în general, și alte cunoștințe pe care răpitul nu le recunoaște prea bine. Aceste scene sunt foarte bine amintite, chiar și atunci când răpirea este total terestră și este practicată, pe toată durata desfășurării sale, de către militari. Cu toate că răpitul își amintește bine ce s-a întâmplat în acele ocazii, el nu este capabil să-și amintească ce i-a spus militarului care l-a interogat într-un mod arogant - amnezia este cauzată de activarea farmaceutică a memoriilor extraterestre. În astfel de cazuri, în timpul hipnozei, se lucrează asupra răpitului și nu suntem conectați la memoria extraterestră, care, deci, nu este capabilă să interpreteze propriile informații. Cu alte cuvinte, răpitul retrăiește amintirea, dar nu este capabil să înțeleagă semnificația cuvintelor pronunțate în limba extraterestră. Însă el își amintește comportamentul militarului, nesatisfăcut de informațiile pe care le-a primit, pentru că, în realitate, acestea nu au ieșit la suprafață. De fapt, 284

răpitul își amintește senzația că nu a spus nimic, pentru că nu trebuia să spună nimic, dar nu știe despre ce este vorba. Este absolut evident că, atunci când militarii intervin astfel, o fac pentru că nu pot să facă altfel; nedorind să fie descoperiți de falșii lor aliați, adică de extratereștrii, în care nu mai au încredere, ar dori și intre în posesia unor informații de-ale acestora, pentru a-i putea depăși în căutarea imortalității. Militarul nu pare interesat de salvarea ființelor umane, ci este interesat să-și păcălească "aliații" extratereștri. Am observat recent că anumiți răpiți (toți italieni), odată ce au ajuns la finalul răpirilor, acestea terminându-se și ei fiind abandonați de extratereștri, sunt luați iar de către militari, care, în mod evident, consideră că un răpit abandonat de extratereștri este un lucru din care se pot sustrage informații fără ca extratereștrii să știe acest lucru. Pentru a-și garanta această posibilitate, pătrund în casa răpitului folosind dispozitive foarte moderne și invazive, îi pun în cap o cască metalică foarte grea, îl droghează și îl conduc cu niște mașini speciale în baze subterane, unde el, tot cu casca metalică în cap, devine obiectul unor interogatorii, torturi fizice și amenințări din partea militarilor francezi, italieni și israelieni. Amenințările au aproape mereu ca obiect persoane cunoscute, animale dragi și familia. Casca, probabil din plimb, folosește la blocarea microcipului endocranial al răpitului, pentru a evita ca extratereștrii, considerați tot mai mult ca fiind niște aliați incomozi, să nu-și dea seama de răpirea militară. În ultimii ani am recuperat în hipnoză un material foarte interesant cu privire la răpirile militare. De exemplu, există situații în care extraterestrul, cu corpul său de terestru (adică corpul răpitului), îi comandă pe militarii tereștri, care par a fi terorizați de acel nenorocit, care poate că este îmbrăcat în cămașă de noapte sau în pijamale, care îi ceartă într-o limbă ciudată și necunoscută. Răpitul, când iese din hipnoză, nu a înțeles nimic și spune: De ce făceam anumite lucruri? De ce militarilor le era teamă de mine? Mă simțeam diferit - mai puternic, mai înalt, dar în realitate arătam exact la fel! Iată un alt exemplu de MEA în acțiune!

CUM SE INTRĂ ÎN MEP/MEA UNUI RĂPIT ÎN TIMPUL HIPNOZEI

Există trei metode pentru a accesa memoriile extraterestre. Prima metodă este cu totul întâmplătoare și are loc când răpitul hipnotizat povestește amintirea unei răpiri, retrăind-o. El tinde să înnoade automat situații asemănătoare, din răpiri diferite, dar care au în comun o scenă comună, o situație, o senzație care se repetă în două momente istorice diferite. Răpitul care își 285

amintește o scenă citește pe hard disk-ul său cerebral și merge să caute fotograma următoare. În unele cazuri poate alege o fotogramă asemănătoare cu cea pe care o caută, dar care nu este cea corectă. Asta se întâmplă când răpitul descrie o situație care s-a verificat, de exemplu, în două răpiri diferite - situația descrisă fiind aceeași, creierul alege una dintre scene, de obicei pe cea pe care o găsește prima. Un răpit a descris odată o recoltare de sânge pe care i-o efectua extraterestrul la vârsta de cinci ani, dar, când s-a ridicat din pat, avea treizeci și cinci. Însă recoltări de sânge au fost două și răpitul a unit, în mod greșit, cele două episoade, transformându-le în unul singur. Odată descoperită și verificată această problemă în numeroase hipnoze, odată s-a întâmplat că răpita a început cu a descrie o recoltare de sânge la care fusese supusă, și a ajuns să se descrie pe ea însăși ca fiind o extraterestră Orange care extrăgea sângele dintr-un alt răpit. Mecanismul era următorul: în căutarea fotogramei următoare, ea găsise, din întâmplare, în interiorul memoriei extraterestre o scenă similară, însă în care personajele erau inversate. Atunci mi-am dat seama de existența unei minți extraterestre și de acolo am început, prin diferite metode, să încerc să mă leg stabil de memoria extraterestră. Întrebările de control au clarificat faptul că mă aflam în fața unei personalități extraterestre care răspundea calm, pentru că era și ea hipnotizată - nu se alarma din cauza întrebărilor mele și retrăia experiențele sale trecute la fel cum o făcea un răpit normal și hipnotizat.

CUM SĂ SE ÎNVAȚĂ LIMBA EXTRATERESTRĂ

Răpitul în cauză era muncitor la o firmă care construia motociclete, și, în hipnoză profundă, descria o scenă în care extraterestrul blond cu cinci degete (Orange) îl punea să citească niște cuvinte de pe o carte metalică ciudată: - Ce scrie pe carte? - Mo-di-fi-ca-re-geee-neee-ti-căăăă. - În ce limbă scrie? În italiană? - Nu. - Ce limbă este? - Nu știu, nu o cunosc. - Atunci cum de știi să citești ce este scris? - NICIUN RĂSPUNS. Când subiectul hipnotizat nu răspunde, nu înseamnă că nu știe să răspundă, pentru că altfel ar fi spus imediat "nu știu" - el încearcă să găsească datele necesare, pe care știe că le are pe undeva, dar nu știe unde. Ar putea trece și zile 286

întregi până să se obțină un răspuns, în timp ce creierul răpitului face milioane de tentative de recuperare. Pentru a obține un răspuns în mod rapid am decis să utilizez tehnica dopului și a celor două găuri. Această tehnică este inspirată din fabula pescarului, a cărui barcă este atacată de un pește-spadă, care o găurește sub linia de plutire. Pescarul găsește un dop și îl utilizează pentru a acoperi gaura, dar peștele-spadă se întoarce și face o altă gură; instinctiv, pescarul scoate dopul de la prima gaură și îl folosește pentru a acoperi noua gaură, dar astfel lasă să intre apa prin prima gaură. Am pus răpitului două întrebări, într-o succesiune rapidă, pentru a permite evitarea uneia dintre cele două, dar nu și pe cealaltă. Iată cum s-au petrecut lucrurile: - Cum vorbesc extratereștrii între ei? - Cu gura. - Și tu înțelegi? - Da. - Atunci cum de reușești să-i înțelegi dacă nu cunoști limba lor? - NICIUN RĂSPUNS. Răpitul încă căuta răspunsul când i-am pus a doua întrebare, pe neașteptate: - Cum ai reușit să înveți așa de repede limba lor? - Printr-o biluță pe care mi-au băgat-o în nas. - Și această biluță este mereu activă? - Da. - Atunci acum poți înțelege limba lor? - Nu, mai întâi trebuie să simt zgomotul din urechea dreaptă - este o serie de sunete foarte acute și apoi biluța funcționează... Iată parola pe care o căutam - o serie de sunete, ca un cod de bare, pe care răpitul îl recunoaște și care transmite ceva dispozitivului implantat în fața glandei pineale, care la rândul său alterează ceva în unele centre nervoase și provoacă activarea memoriilor extraterestre. După părerea mea, pentru a le activa nu era necesar să cunoaștem parola adevărată - era suficient să știm că răpitul a memorat secvența de sunete a parolei acustice pentru a-l face pe acesta să retrăiască amintirea secvenței complete. Iată rezultatul: - Acum voi număra până la trei și apoi vei auzi acele sunete în ureche. 1-2-3. Răpitul închide strâns ochii, ca și când ar auzi niște sunete puternice, apoi se relaxează - din acest moment îmi răspunde la întrebări într-o altă limbă. Analiza unor foneme produse în timpul conversației a arătat, în urma expertizei unui expert din acest sector (de care este anexată relația preliminară), niște date importante. 287

Expertul a analizat doar răspunsurile, lucrând fără să cunoască ce îl întrebasem eu pe extraterestru. Eu îi pusesem extraterestrului următoarele întrebări: 1. Cum te numești? 2. De unde vii? 3. Spune-mi literele din alfabetul tău. 4. Spune-mi numerele. În înregistrarea prezentată mai jos, fonemele de frecvență joasă, care se confundă cu zgomotul de fond, sunt ale vocii mele, pe când cele care se disting bine sunt ale vocii răpitului hipnotizat, care răspunde fără să se gândească prea mult, foarte rapid. Programele utilizate pentru analiza fragmentelor sunt Speech Analyzer și Cool Edit 2000, ambele profesioniste și gratuite.

ANALIZA FONEMOGRAMEI, EFECTUATĂ DE PINO CARELLA (întrebările au fost șterse anterior, pentru a nu influența cu nimic analiza)

Limbajul este în principal un vehicul pentru comunicare (schimb de informații) între două sau mai multe ființe vii, fie ele animale sau umane, sau cel puțin terestre. Un astfel de mecanism implică ca în sistemul geo-viu înconjurător să fie prezente măcar spațiul și timpul, dar și o atmosferă, prin care undele sonore să se poată propaga și să fie percepute. Ființele vii implicate trebuie să posede și un aparat biologic de transmisie, dar și unul de recepție. 288

Limbajul este rezultatul evoluției unei rase, fie ea umană sau animală. Acesta conține în interiorul său un număr incredibil de informații despre specia în cauză. Este evident că creierul creaturilor cu capacități de elaborare a limbajului trebuie să fie predispus spre o astfel de funcție. Istoria noastră, de oameni tereștri, ne demonstrează fără echivoc că evoluția speciei noastre a fost caracterizată de schimbări continue ale limbajelor, obiceiurilor, habitatului și a stilului de viață de-a lungul timpului care s-a scurs pe Terra. Acesta este drumul culturii popoarelor. De fapt, din limbajul unui popor se poate determina nivelul de evoluție al acestuia. Dicționarul Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana spune următoarele cu privire la limbaj: 1) vorbire, mod de a se exprima prin intermediul cuvântului sau a altor mijloace - limbajul simbolurilor, a gesturilor, a florilor. 2) modul de a se exprima ce caracterizează o persoană, mediul din care acesta provine sau o categorie socială - utilizează un limbaj destul de colorat, prozaic, poetic, științific, birocratic, familiar, limbajul interlop, jargon. 3) Modul, intonația vorbirii și a exprimării - limbaj nepoliticos, franc, generos. 4) idiom, limbă - nu cunosc limbajul acestei inscripții. S.3. ton, 4. Vorbire. Cuvântul limbaj indică, în semnificația sa mai largă "orice mijloc care folosește la comunicarea unui mesaj". În acest sens, sunt forme de limbaj gesturile, expresiile feții, sunetele (de exemplu cum ar fi sunetul trompetei de război sau cel a clopotelor), desenele (de exemplu afișajul stradal sau cel informativ), semnalizările cele mai diferite, de la cele făcute cu fum (utilizate mai ales de populațiile primitive), până la cele făcute cu anumite aparaturi (semafoarele). Cu toate acestea, forma limbajului cea mai precisă, cea mai expresivă și cea mai puternică este cea care se folosește de cuvinte - de fapt, limbajul în semnificația sa restrânsă și proprie, este "utilizarea cuvântului, scris și oral, conform unui sistem convențional" care constituie limba unei colectivități, în special a unei colectivități naționale. În fiecare limbă se recunosc diferite nivele de utilizare, care determină un fel de plurilingvism în interiorul aceleiași idiom - astfel, avem limba oficială sau formală (proprie utilizării mai generice, cu caracteristici care o fac să fie perfect coerentă cu normele gramaticale și cu cea mai răspândită convenție lexicală, astfel încât, chiar dacă reușește să fie perfectă din punct de vedere formal, chiar și elegantă, rezultă a fi impersonală și adesea rigidă); limba comună (mai puțin îngrijită comparativ cu cea formală, dar mai vivace și expresivă, folosită de toți pentru cele mai uzuale exigențe de comunicare); limba populară este cea familiară (utilizate de un cerc restrâns de utilizatori, sunt din punct de vedere formal mai aproximative, dar mai bogate din punctul de vedere al eficacității expresive). Limbajul, se știe, se adaptează utilizării, astfel încât acesta dobândește - mai ales în ceea ce privește aspectul lexical - diversificări datorate diferitelor sectoare de utilizare. Astfel de diversificări determină și caracterizează așa-numitele limbaje sectoriale, adică acele limbaje legate de niște sectoare specifice (de exemplu, 289

domeniul de activitate, profesiile, meseriile, etc.) vieții asociate. Sunt limbaje sectoriale limbajul științific, tehnic, politic, birocratic, economic, jurnalistic, sportiv, publicitar, etc. (** eu l-aș adăuga și pe cel religios, mistic, nebunesc și ezoteric).

TABELUL PRINCIPALELOR LIMBI

Principalele limbi vorbite în Europa neolatine - germanice și anglosaxone - celtice - ugrofinice - baltice - slave Principalele limbi vorbite în Asia semitice - turco/tătare - caucaziene - indo/iraniene - sino/tibetane - malaieze - nipo/coreene. Principalele limbi vorbite în Africa hamite - bantù/sudaneze. Principalele limbi vorbite în America Lăsând de-o parte limbile indigene vorbite, utilizate mai ales în grupuri etnice destul de restrânse, În America sunt răspândite limbile europene, mai ales engleza și franceza (în America de Nord, exclus Mexic), spaniola (în Mexic și America Centrală și Meridională, exclus Brazilia) și portugheza (în Brazilia). Principalele limbi vorbite în Australia și Oceania Engleza are o răspândire maximă, dar nu lipsesc limbile indigene, vorbite de comunități relativ mici. Evoluție (din Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana) Evoluție: s.f. 1)evoluarea; transformarea, dezvoltarea graduală; modificarea modului de a fi - evoluția obiceiului, a societății, a gândirii [] în biologie modificarea caracterelor tipice ale unei specii de-a lungul timpului - teoria evoluției sau evoluționismul, teoria filozofico-științifică, conform căreia speciile vii sunt rezultatul unor transformări care au avut loc asupra unor forme de viață preexistente, mai simple [] în lingvistică - transformarea pe care a suferit-o o limbă, un cuvânt, de la forma sa originală la cea utilizată în ziua de astăzi - evoluție semantică sau fonetică, dacă o astfel de transformare privește și semnificația sau sunetul unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte.

290

Analiza în module

În această etapă nu putem să nu ținem cont de faptul că limbajul unui popor este, într-un oarecare sens, cartea sa de identitate și o bună parte din harta sa istorică, un fel de legendă sintetizată, de la...la... []. Din acest motiv trebuie luate în considerație formele expresive, modulele lexicale, cantitatea de litere și/sau vocalele rotunde și/sau intermediare care compun alfabetul, inflexiunile, înălțimea sunetelor, modularea timbrului, intenția și spiritul comunicativ. Din extrasul sonor analizat se deosebesc diferite abstracții sociale și istorice, mai mult sau mai puțin cunoscute. La o primă ascultare generică și superficială, sunetul fonemelor "pare" a fi de tip arab, dar cu puternice sonorități din cultura ebraică. Caracteristica tipică a limbii ebraice este căderea accentelor pe vocalele deschise (à), sau urmate de guturalul (ah) dur, sau precedate de guturalul (ha) moale. Însă, se deosebesc și niște inflexiuni de tipul afro, mai ales în intenția în a pronunța și pe conformația structurală a cuvintelor și a modulelor. Într-adevăr, limba ebraică, în ceea ce privește timbrul și modularea, pare a fi "cântată"; formele expresive sunt bine marcate și cadența este mai degrabă relaxată și liniștită, pe când cele arabe, dar mai mult cele afro, sunt energice și strânse, caracterizate adesea de consoane multiple. În cele arabe găsim adesea modulul (hlàlhh) cu gutural moale, (ndr’rm) pronunțată strâns, (ha’bìbi) cu gutural dur. Însă în cele afro găsim module multiple caracterizate de consoană-consoană și consoană - vocală consoană - vocală, de exemplu: (‘hatolò) cu “H” aspirat, litera “T” care seamănă mai mult cu un fel de “D”, dar care în realitate se obține așezând vârful limbii pe partea dură a palatului, chiar înainte de adâncirea acestuia. Alte formate de limbaj afro sunt tipicele sunete (‘mbutu), tot cu litera “T” pronunțată așa cum am afirmat mai sus și (‘ndromu), ținând cont că consoanele “DR” sunt pronunțate ajutându-se de litera “N” pentru a obține o fuziune între litera “D” și litera “R” , punând vârful limbii pe partea înaltă a palatului. Astfel se obține un sunet atipic, un fel de “R” foarte puternic, dar cu o lipire dură la început, simulând un fel de “D”. Unele pasaje ale sonorului analizat conțin și venaturi din limbajul galic, caracterizat de literele “J” și “K” la finalul cuvintelor, dar care nu au nimic de-a face cu timbrul, modularea și pronunția limbii galice originale. În plus, mai apar, la intervale mixte, forme sonore din limbajul asiatic, de tipul coreeano-tailandez, caracterizat de module în trei litere, consoană - vocală - consoană , pronunțate cu o intenție clar orientală. Mai sunt și niște manifestări opace timbrice și intenționale ale unui limbaj european care nu este foarte bine precizat, care nu este caracterizat de formațiuni de consoane și vocale în utilizarea curentă, ci în alegerea literelor: “N” – “G” – 291

“M” – “D”. Acestea sunt pronunțate conform utilizării europene și nu se manifestă într-un mod puternic interacțiuni cu alte culturi. Sunt câteva pasaje și cu sonorități slave, ruso-caucaziene, hindu din India și indiana nativilor din America. Având în vedere comportamentul lexical, forma expresivă, intenția tendinței psihologice în a comunica și mai ales conținutul sărac de consoane (11), nu este dificil de extras un profil de tip popular. În schimb, vocalele, care sunt toate, cel puțin cele europene “a-ei- o-u”, iar asta indică o formă de lingvistică simplă, caracterizată de utilizarea cu precădere a vocalelor, aparținând în general civilizațiilor sărace și puțin evoluate, la fel ca cele ce sunt caracterizate de utilizarea în mod majoritar a consoanelor (afro - aramaic). Este suficient să se observe mutarea geografică a populațiilor terestre de-a lungul istoriei pentru a se stabili evoluția culturală și comunicativă a limbajului. Drept urmare, cu cât un popor are în formele sale expresive o articulare bogată de consoane, vocale și cuvinte distribuite prin intermediul unei bogate împletiri mixte, dar și o distribuire plăcută a sunetelor, expresiilor și inflexiunilor, cu atât este mai evoluat.

Analiza caracterului tipic

Încercând să reprezentăm și să reproducem în formă scrisă fonemele în cauză, se pot extrapola unele aspecte care au o relevanță fundamentală, prin care să demonstrăm, sau cel puțin să ne apropiem cu cât mai mult posibil de i sursă originală. Țesătura discursului este împărțită în șapte perioade, marcate de intervale de tăcere; reprezentare a dorinței de a atrage atenția asupra importanței unui anumit mesaj. Și caracteristicile vocale se schimbă în funcție de perioadă. Prima perioadă sună ceva de genul "Salut! Iată-mă aici!" , sau mai simplu "Bună!". A doua perioadă dă impresia că pune bazele unui discurs, o introducere. A treia perioadă nu este foarte reprezentativă și este destul de confuză și lipsită de inflexiuni în intenție și apare separat de fonemele precedente și succesive. A patra este asemănătoare cu a doua, împărțită în cinci grupuri de cuvinte, dar cu o intenție expresivă un pic mai fermă. A cincea consider că este punctul central al mesajului și evidențiază o puternică inflexiune în intenție, vrând să manifeste în mod evident o întrebare, o provocare. A șasea are și aceasta o mare importanță, pentru că nu este altceva decât răspunsul la precedenta, o dorință de a confirma într-o manieră intensificată și decisivă ceea ce abia s-a spus. A șaptea perioadă, care este și ultima este subdivizată în două, care sunt relaționate între ele; prima dă impresia că vrea să reamintească, în concluzia discursului, răspunsul precedent, iar a doua, în încheiere, ar reprezenta clasica inflexiune vocală a unui salut. 292

Analiza modulelor

Transcrierea sonorului: (pauză) teik ahà vashà atchuà tae daj (pauză) vatasai helh (pauză) eshà enà enòu esèivah mihàdà (pauză) ailàj (pauză) tasì ailàj (pauză) alahsì hatòlo.

PRIMA PERIOADĂ

tisvàlhh = MODUL în trei silabe ti+sva+lhh Sunetul, intenția și pronunția acestui cuvânt înclină puternic spre caractere tipic ebraice. De exemplu, Mitzvàh este un cuvânt de origine ebraică și înseamnă "lege". Mitzvòt este și el un cuvânt ebraic, care înseamnă "legile sau normele". Mitzvòt sunt de fapt cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise. Însă ambele sunt cuvinte din două module: Mitz+vàh – Mitz+vòth. Utilizarea consoanelor în acest caz se diferențiază mult de ebraică, care utilizează mult litera "Z", pe când în acest fonem nu este deloc menționată. Finalul acestui cuvânt este "lhh", pronunțat oarecum ca francezul "le" și poate oferi sunetului impresia unui fel de eleganță, dar să nu uităm că sunt și multe cuvinte arabe care se termină adesea în "lhh". Însă modulul "sva" este adesea suportat de limbile slave sau rusocaucaziene, "svarovsky" sau ''swarowsky", svetlana, svavich, dar și de cuvinte internaționale, dintre care unul, foarte faimos, este Svastika. În acest cuvânt putem contradistinge trei tipologii de culturi terestre - cea ebraică antică, puternică și cu mari tradiții în spate, cea franceză, cultă și elegantă, și cea slavo-ruso-caucaziană, bogată în sentiment. (pauză)

A DOUA PERIOADĂ

Teik ahà vashà atchuà tae daj. MODUL compus din nouă silabe dintre care trei singulare și trei compuse. Teik = MODUL dintr-o singură silabă teik La ascultarea sonoră s-ar putea cădea într-o interpretare greșită a conformației consonantice “teik”. 293

De exemplu, în engleză s-ar scrie "TAKE" și s-ar pronunța "teik", cu diferența fundamentală că litera "T" s-ar pronunța ușor, tipic limbii engleze, pe când aici este pronunțată ca un "T" din italiană, un "t" dur. Prin urmare, s-ar părea că avem o matrice galică, limbă antică moartă, dar bogată în tradiții mistice și ezoterice. Ahà = MODUL în două silabe a+hà Tiparul este destul de arab, având în vedere prezența H-ului din mijloc, care este caracteristic limbajului arab. Vezi nume cum ar fi Mohammad, Ishahal, Zahara, Hallah, etc. Modularea și intenția timbrică în care este pronunțat cuvântul dă dovadă de tonuri și culori tipic arabe, dar finalul nu are caracteristici arabe, pentru că îl are pe "hà", care în limba arabă este scris și pronunțat invers "ah". Fiindcă aici este vorba despre "hà", tendința este ebraică. Vashà = MODUL în două silabe va+shà Acest cuvânt ar putea avea fie o candență ebraică, fie hindusă. Ebraică pentru că are silaba "A" accentuată la final și hindusă pentru că "àsha" sau "Asha" poate fi un cuvânt sau un nume propriu de persoană, tipic pentru India. Diferența fonetică constă în faptul că inflexiunea ebraică pune accentul pe "A" final, pe când cea indiană pe primul. Din acest motiv ar putea avea o origine interpretativă ebraică sau indiană, dar eu merg mai mult pe cea ebraică, având în vedere și faptul că acest cuvânt este menționat de două ori de-a lungul întregii conversații, în a doua perioadă și în a patra. Acestui pasaj trebuie să i se acorde multă atenție, pentru că nu întâmplător a doua perioadă și a patra sunt foarte asemănătoare. Reprezentarea acestei expresive trebuie să aibă o anumită importanță. Atchuà = MODUL în două silabe atc+huà Acest cuvânt este foarte interesant și ar fi oportun să se facă niște cercetări mai aprofundate printre limbile nativilor din America. Chiar dacă, la fel ca și cuvintele ebraice, se termină cu "à", articularea cuvântului se exprimă cu caracteristici diferite de vocabularul ebraic, care nu prezintă niciodată cuvinte care să formeze "tchu", lucru care este prezent în limbajul chinezesc. Foarte frumos este modul în care este pronunțat acest cuvânt - exprimă clar toată mistica nativilor din America și, cu siguranță, trebuie să aibă o semnificație de tipul mistico-ezoteric. Intenția pronunției, inflexiunea timbrică și tonul vocii exprimă perfect caracteristica tipică a unui vrăjitor sau a unui șaman indian. Pronunția articulată și dificilă a pasajului "tch" este expusă cu o naturalețe ieșită din comun, în realitate, ascultând cuvântul, ne dăm seama că nu este vorba despre un "C", și nici de un "TH", ci de o ciudată fuziune ale celor două și se aude ca un "ciuà" caracterizat de un "c" puternic, murdărit de un "th", doar că în acest caz nu ne aflăm în prezența unui "th" suflat, cum se întâmplă în limba saxonă, ci 294

este vorba de un "tch" care îl întărește pe "c" și îl murdărește pe "t" prin intermediul literei "h". Consider că este posibil ca acest cuvânt să fie original și să existe și în ziua de astăzi. Tae daj = MODUL în două silabe tae+daj Sunetul acestui cuvânt compus pare a fi foarte apropiat de limbajul coreeano-tailandez. Acesta este pronunțat cu o intonație perfect asiatică, puțin nazală. Este exprimat la finalul celei de-a doua perioade și manifestă sonoritatea clasică a popoarelor asiatice din acea zonă, cu diferența că literele "t" și "d" în limbile originale au un sunet mai moale, asemănător cu felul african de a pronunța "t-urile" și "d-urile", dar mai fin și grațios. Intenția de exprimare se aseamănă cu cea a unui călugăr și inflexiunea pare a fi asiguratoare. (pauză)

A TREIA PERIOADĂ

vatasai helh = MODUL compus din patru silabe va+ta+sai+helh , dintre care trei sunt compuse și una este singulară. Aceasta este a treia perioadă, cea care este cu adevărat ciudată, care nu conține nicio indicație de origine terestră. Dacă fonemul compus din "yato-san" sau "wato-sian" ne-ar putea duce cu gândul la o japoneză vagă, dar modulul va+ta+sai, așa cum este el pronunțat, este absolut inexistent pe Terra. Am putea face speculații în legătură cu modulul "helh" și am putea afirma că seamănă cu sunetul "hell", care în engleză înseamnă "infern", dar aici este pronunțat într-un mod complet diferit, care nu ne permite să-l asemănăm cu "hell". În plus, vocea protagonistului se schimbă complet și literele care compun cuvântul se deosebesc greu. Intenția este cu adevărat greu de recunoscut, pentru că este lipsită de modulare - tonul este rece, detașat, nu manifestă o personalitate umană, căldură, vibrație. Inflexiunea nu are niciun obiectiv, expresia este aproape inexistentă și coboară în tonalitate pe finalul "helh". În timp ce în pronunția celorlalte cuvinte dinamica este crescătoare, cu un ton în creștere, aici suntem în fața contrariului, cu un ton ce scade puternic și cu o diminuare a volumului vocii spre finalul frazei. Aceasta fiind o manifestare expresivă descrescătoare, manifestă un comportament nefericit și depresiv. Formatul cuvântului și toți ceilalți parametri cu care este exprimat mi se par foarte extraterestre. (pauză)

295

A PATRA PERIOADĂ

Eshà enà enòu esèivah mihàdà = MODUL compus din opt silabe, dintre care trei singulare și cinci compuse. Eshà = MODUL dintr-o singură silabă eshà Fonemul are un caracter ebraic, în interpretarea acustică sună ca un comportament profetic, intenția vocală se îndreaptă către o structură similară cu cea din a doua perioadă, dar având caracteristicile unui discurs prompt, decis și sigur pe sine. Inflexiunea tonului timbric crește în înălțime și amploare, volumul tinde să crească, ca și când ar înflori și rămâne constant până la finalul frazei. Pronunția este fermă și clară și dă de înțeles că transmite prima parte din adevăratul mesaj. Cuvântul "sha" este tipic ebraic; de exemplu, dacă luăm în considerație termenul "shalom", care în ebraică înseamnă "pace", chiar dacă în ziua de astăzi este utilizat la fel cum noi, italienii, spunem "ciao". Însă sunt multe limbi care utilizează termenul "sha", dar aici contextul are puternice implicații pseudo-ebraice. Însă este clar că acest cuvânt, "eshà" nu există în ebraică. Enà = MODUL dintr-o singură silabă enà Și acest cuvânt are o sonoritate ebraică, pentru că se termină cu un "à", dar sar putea să nu aibă nimic de-a face cu limba ebraică de astăzi; poate cu cea antică, aramaica, care era o limbă în care litera "h" era foarte prezentă. Enòu = MODUL dintr-o singură silab enòu Se pare că ar fi o variantă a precedentului "enà", doar că, dacă pentru "enà" s-ar fi putut imagina o tendință ebraică, pentru "enòu" nu. Acest cuvânt nu amintește de nicio limbă cunoscută, tocmai pentru caracteristica evidentă a accentului pe a doua vocală. Cuvântul este pronunțat dintr-o suflare și fără întreruperi; dacă ar fi fost "enò-u" ar fi fost altă treabă, pentru că am fi avut un cuvânt cu accent pe ultima literă și asta s-ar potrivi cu stilul mecanic al discursului. Dar fiind vorba de "enòu", găsim aici o contradicție lexicală, având în vedere că acesta împreună cu ultimul cuvânt (hatòlo) sunt unicele cuvinte din tot discursul care au accentul pe penultima. Într-adevăr, atât "enòu" , cât și "hatòlo", nu se regăsesc în limbajele popoarele terestre. Eseivah = MODUL compus din trei silabe: e+sei+vah Acest cuvânt este reprezentarea confuziei, a amestecului și a împletirii unor limbi diferite și contrare. Se pare că protagonistul a avut pentru o clipă o disociere, o împleticire a limbii. În plus, "Eseivah" este format din trei silabe, "e+sei+vah" și nu are nicio înrudire cu vreo limbă cunoscută, pe când "vah" are un puternic sens religios ebraic. De exemplu "Geo+vah", dar care este format din două silabe, este unul 296

dintre numele lui Dumnezeu, chiar dacă în realitate se scrie "Yhwh". Semnificația acestui nume nu poate fi pronunțată în ebraică - pentru noi, oamenii, rămâne doar un cuvânt onomatopeic, un sunet, o reprezentare sonoră, adaptată pentru a transmite Invizibilitatea lui Dumnezeu, sunetul vântului, adică mișcarea spiritului. În sunetul "e+sei" nu se pot găsi legături de niciun fel, nici limbaje cunoscute sau inflexiuni spre culturi terestre. Ideea este că aici cele două finaluri ale cuvintelor sunt amestecate foarte frumos și, chiar dacă nu au nicio legătură unul cu altul, vor forma un singur cuvânt, care pe de o parte nu există și pe de alta are prerogativele celui mai vechi nume din lume... - numele lui Dumnezeu! Ne aflăm în fața lui există/nu există, necunoscut/cunoscut, Diavol/Dumnezeu, nu văd/văd... poate și nu cred/cred? Este clar că dacă am lua cuvântul așa cum este pronunțat este un cuvânt necunoscut și inexistent, lipsit de o cheie istorico-culturală de proveniență. Analiza acestui cuvânt ciudat ne face să ne gândim că "esei" se referă la ceva necunoscut, fără istorie, fără început și fără sfârșit, utopic, absurd, inexistent, gol și care nu are nimic material și fizic. "vah" vorbește despre ceva cunoscut, o parte din Dumnezeu, dar lipsind "Geo", ceva sau cineva despre care știm puțin sau mult, depinde, dar cu o istorie, dar și aceasta fără început și sfârșit, relația, posibilitatea, existența eternă, plinul și tot ce este spiritual. Văzute în această cheie, cele două cuvinte, în indiferența lor reciprocă și aparentă pot găsi o semnificație, poate cabalistică, într-o dimensiune de comunicare superioară. Din acest motiv, semnificația acestui cuvânt cu siguranță are în sine o vibrație de matrice spirituală sau ezoterică și implică straturi emotive diferite de cele logice și lingvistice. Mihàdà o mihàdàh = MODUL din trei silabe mi+hà+dà Când ascuți cuvântul ai impresia că la sfârșitul cuvântului nu este un "h", și chiar dacă ar fi nu ar schimba nimic, având în vedere că și acest cuvânt are o sonoritate ebraică. Însă, din păcate, nici acest cuvânt nu există în panorama cuvintelor ebraice. După cum este pronunțată de protagonist, cuvântul pare a fi un fel de chemare, un nume propriu al unei persoane. Însă dacă am vrea să o citim invers, lucru care nu este exclus, atunci lucrurile ar deveni interesante, pentru că ar reieși "Adahim"...și asta amintește automat de "Elohim"...! "Ada+moh" a fost numele presupusului strămoș al oamenilor, adică Adam. Bineînțeles, dacă aici îl citim Ada+him, treaba se intersectează foarte mult, dar cu justificări legitime...Ada este un cuvânt palindromic, se citește invers și semnificația nu se schimbă, putem să o așezăm oriunde, pentru că rămâne la fel. Iată de ce pot citi cuvântul "Mihàdà" invers și să obțin Adahim! Him se transformă în Mih, dar Ada rămâne Ada. Ada are o matrice terestră, umană, cu un timp determinat, reprezentare a planetei Terra, a omului. Him are o matrice divină, non-terestră, non-umană, cu un timp nedeterminat, reprezentare a celui care a creat și nu a celui care este creat. Însă aici avem o fuziune cu caracter exclusiv Ada+him = om+divin= om divin!...divinizarea 297

omului, elevarea creaturii, transformarea elementului creat prin intermediul unei fuziuni. Însă faptul că a fost pronunțat Mihàdà și nu Adahim are o semnificație foarte importantă, ținând cont că "Ada" este palindromic, pe când "mih" nu este. Ce ar însemna asta?...Ținând cont de scrierile biblice, talmudice și cabaliste, "Ada", fiind un cuvânt palindromic, înseamnă că omul este o creatură modulară capabilă să se adapteze, așa cum a fost creat, la diferite nivele de realitate sau creație; omul ar exista în Univers cam peste tot, pe când "him" nu mai sunt peste tot. "him" ar fi niște "zei" minori, odată puși de Dumnezeu Tatăl să pregătească și să asambleze ceea ce apoi ar fi fost creația, inclusiv oamenii, dar care apoi s-au separat de Regatul Său. "Mih" ar putea fi rezultatul involuției lui "Him", cel care a devenit opozantul, spiritul contrar, inamicul, contradicția. Într-adevăr, "Him" ar fi putut suferi o involuție (Mih), pe când Ada nu, pentru că, cabalistic vorbind, chiar dacă este inversat, tot ADA rămâne. Acum, litera "M" este importantă pentru că se găsește în numele propriu Hi(m) și se găsește și în ADA(m). În limbajul aramaic antic era o literă care avea de-a face cu necunoscutul - vezi și faimosul și misteriosul imperiu "MU". Acum, dacă citim în această cheie de lectură "Mih+àdà" (vezi și ambele accente de pe à) putem interpreta - inamic în continuă involuție a omului, opus omului, contrar evoluției creaturii umane, opozant în faza de divinizare a omului, având ca proiect să se contopească cu omul pentru a-l priva de acele caracteristici care îi oferă posibilitatea de a transforma și înălța natura sa umană și divină, luându-i el locul sau reîncercând să ocupe vechile sale ranguri. Dacă răsturnăm planul acestuia, citind cuvântul invers, vedem reușita omul în creșterea sa mistică și spirituală în a ocupa vechiul și onorabilul loc a lui Elohim, devenind astfel Adahim! Și ,în final, și acest cuvânt are semnificații cabalistice, emotive și spirituale, chiar și urmând un parcurs conform unei logici non-umane. Consider că în acest cuvânt este închis secretul întregului mesaj, care, după umila mea părere, dă senzația că are diferite straturi, ca un cod cu autocombinație; în consecință, interpretarea nu consistă într-un conținut finit, ci, în funcție de evenimentele viitoare din viața protagonistului, se vor deschide, cuvânt cu cuvânt, diferitele nivele de interpretare. Din acest motiv, rezultă a fi destul de dificil, aș spune chiar imposibil, să se stabilească o interpretare stabilă și definitivă a limbajului în cauză. (pauză) Ailàj = MODUL compus din două silabe ai+làj Acest cuvânt probabil că este una dintre cele mai puțin misterioase și cea mai logică din punct de vedere aparent, fie după intonația vocii, fie după interpretare, fie după inflexiune. Exprimă voința de afirmare, confirmată apoi de 298

fraza succesivă, care este seamănă foarte mult cu aceasta (tasì ailàj), care exprimă cu claritate voința de a întări ceea ce a fost deja spus. Descompunând modulul, reprezentarea lexicală "Ai" este tipic ebraică. "Ai" este numele propriu al unei persoane din timpurile biblice, din epoca profeților, dar care astăzi nu mai este utilizat. "Ai" a fost un sacerdot înalt al templului din Ierusalim, a fost un om corect și cu frica lui Dumnezeu; el face parte din arborele genealogic din care s-a tras apoi Iisus. Însă "Laj" nu are nimic de-a face cu limba ebraică, ci ar avea mai degrabă o tendință sonoră spre limbile populațiilor antice indo-chineze. Dar în pronunție există o componentă care nu se potrivește, pentru că atitudinea comunicativă a protagonistului nu bate nici pe o intenție lexicală ebraică și nici pe una indo-chienză, ci mai degrabă, având în vedere sunetul de intenție a vocii, s-ar părea că este exact un fragment dintr-o povestire a unui vrăjitor indian nativ. Incredibil! Mi s-a părut că retrăiesc scena unui cort tipic indian, care are în jurul său toți oamenii din tabără, absorbiți în a-l asculta pe bătrânul înțelept care vorbește lângă foc! Intenția se potrivește perfect. Se pot face verificări ulterioare ascultând niște CD-uri cu cântece și istorisiri ale unor triburi de indieni nativi, așa cum am făcut eu, găsind asemănări între "cheroowky" și "picioare negre". Aclimatizarea este exact aceeași! Intenția se axează pe a dori să confirme ceva, repetând pentru a doua oară, pentru a întări credibilitatea și a menține, a fixa în memorie, ceea ce se afirmă. (pauză) Tasì ailàj = MODUL multiplu compus din două grupuri de silabe: ta+sì+ai+laj Nimic de adăugat la ceea ce s-a afirmat mai sus; atitudinea este identică cu a cuvântului precedent, are aceeași intensitate și identitate și face parte din același tip de rațiune. Sunetul celei de-al doilea cuvânt ne-ar putea duce în eroare - poate într-un mod mai fantezist seamănă cu "I like" din engleză, doar că în acest caz protagonistul pronunță foarte clar "tasì-ailaj" și nu se aude deloc K-ul final. Dacă am vrea să fim suspicioși, ne-am putea gândi la o distorsiune involuntară a lui "I like", dar eu tind să exclud această posibilitate. Intenția și inflexiunea vocală exprimă o caracteristică tipică a tendinței lexicale a sonorului indian-nativ, ușor cântat. (pauză) Alahsì hatòlo = MODUL compus din trei grupuri de silabe: alah+sì+ha+tò+lo În concluzie se demonstrează o realitate foarte interesantă - acest cuvânt cuprinde multe imagini care se extind fie în trecut, fie în prezent, fie în viitor. Față de culturile actuale, care exprimă prin limbaj mai ales o comunicare logică între 299

indivizi, limbajele antice sunt bogate în semnificații culturale, religioase, filozofice și adesea profetice. Discursul scurt al protagonistului, aparent ciudat și lipsit de semnificații, ar putea conține în sine o cantitate enormă de informații stratificate. Acest ultim cuvânt compus se află în vârful înțelegerii a tot ce s-a spus înainte. Acesta este ultimul inel dintr-un cerc, care, în momentul îmbinării deschide scenariul mesajului pe care îl conține. Dacă citim amplu acest cuvânt, nu reușim să găsim nicio asemănare între culturile antice și cele actuale, în afară de o veche asonanță cu niște dialecte din Africa Centrală. Însă, dacă citim cuvântul invers, asonanța merge spre araba actuală, dar nu numai, dar sunetul este indiscutabil acela al cuvântului cel mai răspândit în lumea islamică - ISH-HALLA, adică “DOMNUL SĂ FIE BINECUVÂNTAT!” Celălalt cuvânt, "hatòlo", care sună cu adevărat "afro", nu poate fi tradus în niciun mod, dar, dacă și acesta este inversat devine "OLOTA’H", care în limba indienilor nativi din America HOPI se dovedește că semnifică nimic altceva decât " ...cerc de pâine" sau "pâine în formă de cerc" sau chiar "a mânca niște lipii din grâu sau din ceva ce seamănă cu grâul, așa cum se găsesc în acele zile, (presupunând că acesta s-ar putea cultiva)...(?) toți așezați împreună, în cerc" și mi-aș permite să spun, de ce nu și: "...cerc în lanurile de grâu?" ...și chiar: "...a mânca pâine în formă de cerc?". Ce legătură ar putea exista între iSH-HALLA și cercul din lanul de grâu? Atenție! În prezent, în toată lumea, din convenționalism și ecumenism, datorită unei stări de confuzie care tinde să uniformizeze tot - rase, religii, filozofii, etc. ... însă asta conduce la o plafonare și nu la o îmbogățire (aceasta este o opinie personală), se acceptă și consideră că Dumnezeul evreilor "YHWH" și "HALLA' " al arabilor este același Dumnezeu care a creat tot, dar dacă cercetăm originile, descoperim că lucrurile sunt diferite. Conform culturii islamice antice, "Halla'" nu ar corespunde lui Dumnezeu sau Creatorului tuturor lucrurilor vizibile și invizibile, etc. ...adică nu este Dumnezeul lui Avraam, a lui Isac și Iacob, ci se referă la un "Dumnezeu al nomazilor din deșert" conform legendelor arabe. "Halla'" ar fi fost unul dintre mulții "zei ai astrelor", în mod deosebit zeul lunii. Într-adevăr, simbolul islamului este exact o semilună. Mohamed a decis să facă ordine în haosul din credințele poporului arab, divizat în mii de fracțiuni religioase în legătură cu tot felul de zei.El a eliminat prin propovăduire și violență toți ceilalți zei, impunându-l pe Halla' ca Dumnezeu unic, unificând astfel religia sub un punct de referință unic, pentru a construi un popor unit și motivat, puternic și numeros. Fiind un bărbat carismatic, inteligent și temerar, a reușit în scopul său, dar nu fără să verse mult din sângele poporului său și a altor popoare. Este greșit să credem că Dumnezeul din Biblie este același cu cel al arabilor, cu singura diferență că arabii îl numesc Halla’, evreii Yahweh” iar creștinii îl numesc mai simplu - Dumnezeu. De ce această 300

explicație? Pentru că fonemul de față este compus din două părți, care în aparență nu prea se leagă una cu alta, dar, cunoscând mai bine desinența faptelor istorice, religioase și filozofice, cele două părți își găsesc locul logic în context. Deci, avem o expresie spirituală, sau aș spune mai degrabă mistică "glorie lui Halla’ (zeul Lunii)" si apoi "cerc în lanurile de grâu (OZN {OZN cu toate implicațiile sale})". Iată că la finalul discursului protagonistului concluzia ar putea fi "glorie lui Halla’, care coboară din cer și trimite semnele sale misterioase și puternice pe Pământ ". Bineînțeles, un sec "no comment" din partea subsemnatului în ceea ce privește creștinismul și islamismul. S-a gândit vreodată cineva la niște posibile legături între extratereștri și lumea islamică?...cu siguranță! Dar probabil că această temă a fost aprofundată prea puțin...

La finalul acestei prime analize este obligatoriu să observăm niște lucruri interesante. Scrisul acestor extratereștri merge, exact ca limba arabă, de la dreapta la stânga, și, la fel ca în aceasta, prezintă niște puncte-sateliți între unele litere. De-a lungul cercetărilor mele am cules multe specimene cu acest tip de scris, care, mutatis mutandis, seamănă foarte mult cu unul cu altul, chiar dacă provin de la răpiți diferiți, care nu se cunosc între ei. Toți răpiții au tendința de a scrie în mod retrograd (de la dreapta la stânga) și adesea dau dovadă de o stângăcie latentă evidentă. Unii sunt capabili să scrie foarte rapid în mod retrograd și specular (ca Leonardo da Vinci), alții știu să pronunțe fără dificultate cuvintele invers, iar alții visează mediile în care se află (casă, locul de muncă), dar în mod total specular. Supuși testului lui Stroop, pe care-l elaborasem exact pentru răpiți, toți l-au trecut perfect, chiar și stângacii, demonstrând astfel absența unor tulburări de relaționare între lobul drept și cel stâng al propriului creier. Ca o ultimă observație, din analiza numerelor pronunțate de vocea "extraterestră" se putea deduce că fonemele emise erau șase, dintre care cinci într-o secvență rapidă și unul separat. Trebuie amintit că numerotarea în baza șase este tipică sumerienilor, care aveau cinci numere plus zero. Aceștia, la început, în locul lui zero lăsau un spațiu și doar apoi au introdus un simbol pentru a-l reprezenta. Ce înseamnă asta? Poate că o parte din istoria noastră, dacă nu toată, ar trebui să fie rescrisă. Iată o altă confirmare: în timpul unei hipnoze regresive, pe când eram în contact cu memoria extraterestră a unui Blond cu cinci degete (Orange), am pus, pe neașteptate, o întrebare care nu intra deloc în contextul discuției. 301

- Cine a construit Marea Piramidă egipteană? Iar răspunsul imediat a fost: - Nu știu - când am venit noi pe această planetă, am găsit-o aici. Într-o carte de-a sa, Brian Weiss, psihiatru american care studiază viețile trecute prin intermediul hipnozei regresive, spune că unul dintre pacienții săi descrie o viață trecută în Egipt, când era muncitor la Marea Piramidă și povestește că cel care comanda era o ființă foarte înaltă, îmbrăcată ciudat, care, cu niște scripeți ciudați, dotați cu corzi care nu se pot rupe, ajută muncitorii din acel loc să ridice monumentul. Înfățișarea celor care comandau se aseamănă cu unele descrieri ale unor extratereștri care se aflau în vechime pe această planetă, cu mult înainte de extratereștrii din ziua de astăzi.

SUGESTIA HIPNOTICĂ A ALBUMULUI CU FOTOGRAFII

Se poate intra într-o MEA și utilizând o schemă simplă de inducție hipnotică pe care am pregătit-o pentru a recupera amintirile multor abduction, ca și când s-ar citi într-un fișier pe computer. Odată depășită faza TF (a se vedea deasupra), când răpitul, în inducția hipnotică, se află în fața ecranului plat și negru prins de tavan, i se spune că, numărând până la trei, pe ecran va apărea un album cu fotografii. Pe fiecare pagină este o fotografie "făcută atunci când au venit acele ființe". Expresia "acele ființe" nu este fructul fanteziei, ci a fost utilizată de răpit în experiențele hipnotice precedente și, folosind-o, acesta nu este influențat și nu este împins să inventeze. Inducția continuă: "Acum vom răsfoi albumul cu fotografii și pe fiecare pagină este o fotografie de atunci, când ei au venit să te ia. Vom răsfoi acest album de la sfârșit, de la data cea mai recentă, până la cea mai îndepărtată din mintea ta. Fotografiile au și un număr scris jos - este o dată. Da, fotografiile au fost făcute cu un aparat de fotografiat care arată și data, astfel încât, în timp ce privești fotografia, vei vedea și în ce zi a fost făcută...Acum voi număra până la trei și apoi albumul se va deschide la ultima pagină și tu vei vedea ultima fotografie care a fost făcută... " Și se numără! Răpitul se află în fața unei imagini nemișcate, care, de obicei, arată o răpire. Apoi i se spune să citească data și cu această metodă se analizează rapid tot albumul, ajungând la primele fotografii. Dacă un anumit eveniment pare a fi interesant, ne putem opri pentru a analiza - se induce mărirea fotografiei, care, la numărul trei, se va mișca și: "Tu vei fi în interior. Totul se va mișca și tu vei fi acolo...unu, doi, trei...și acum ce se întâmplă?" Odată terminată descrierea episodului se iese din scenă, și fotografia este iarăși fixă și se poate continua cu investigarea altor episoade din album. 302

Trebuie să se pornească din zilele noastre și să se meargă înapoi, deoarece creierului uman îi este mai ușor să-și amintească lucrurile în ordine inversă. Nici istoria nu mai este predată pornind de la omul de piatră, ci mergând înapoi, pornind de la evenimentele actuale; de exemplu, copilul mic nu are dimensiunea timpului și pentru el, la școala primară, o oră sau un an nu sunt prea diferite. Prin această tehnică este posibil să ne întoarcem până la viața intrauterină și încă și mai în spate, până la amintirile din viețile trecute. Răpitul tinde adesea să sără peste niște episoade, dar este ușor să ne dăm seama de asta și putem să le recuperăm spunându-i că la album vor fi adăugate niște fotografii acolo unde am întors din neatenție două pagini odată. Astfel au apărut uneori fotografii, în care, la început, nu se înțelegea bine ce era reprezentat și în locul datei apăreau niște hieroglife ciudate. Intrând în fotografie și făcând-o să se miște, se descoperea că era vorba despre MEA, iar timpul nu același cu al nostru, data fiind scrisă în limba sa, în josul paginii.

Un exemplu de memorie Insectoidă

Exemplul reprodus mai jos este extras din a patra hipnoză a unei răpite, care, "răsfoind albumul cu fotografii", descrie lumea care o înconjoară, bineînțeles, lumea sa, așa cum ar vedea-o un extraterestru Insectoid, cel pe care îl definesc, din comoditate, "Călugăriță", dintr-un motiv care va fi clarificat mai în față. Informațiile obținute din memoriile extraterestre sunt foarte importante. În prima ședință de hipnoză răpita povestește că fiica sa, care este foarte mică, este luată din pătuț, iar după câteva momente este luată și ea. În a doua hipnoză descrie o răpire pe care a suferit-o când era mică. În a treia povestește despre o răpire, descriind-o din punctul de vedere al Sufletului. În a patra se activează parazitul său, Luxul, care încearcă să ne convingă pe amândoi că totul este bine. Ieșită din hipnoză, ea este convinsă că vrea să elimine Luxul într-o hipnoză ulterioară, dar care însă nu va mai avea loc niciodată. Înainte de activarea Luxului răpita descrie o altă situație foarte interesantă Iată bucata în cauză: ea vede o creatură ciudată într-un loc arid și deprimant, abandonat și plin de nisip. - Acum eu voi număra până la trei și apoi această fotografie ciudată va deveni mare, mare și tu vei fi înăuntru și totul se va mișca. Unu, doi, trei... - ...Eh, da, aceasta este o ființă ciudată - parcă nici nu are piele, parcă ar fi transparentă, are un bot foarte lung, care se termină în jos, ca ciocul unei broaște țestoase. Ciocul este doar vârful ciocului, dar nu este un cioc, seamănă mai mult 303

cu ciocul unul papagal, dar nu este un cioc - este mai mult un bot. Are ochii mici și îndesați în cap, dar este o creatură care parcă acum se formează. - Bine. Să privim în interiorul acestei camere ciudate în care ne aflăm. - Dar nu sunt într-o cameră. Sunt într-un loc amplu, un pământ foarte arid, care are un fel de ...de conuri de rocă, din pământ, deasupra cărora se află niște forme sferice imense, dar nu sunt complet sferice - sunt ca niște bășici mari, în interiorul cărora se vede ceva foarte mare, ceva viu. - Tu cum arăți? - Am niște mâini cu unghiile încovoiate, trei degete, dintre care două deasupra și unul aproape opozabil. Am unghiile foarte lungi și e ca și când aș putea vedea structura interioară a labei mele - lângă unghii este o piele roșie, ca cea a unei broaște țestoase, cu solzi. - Și fața ta cum este? - Nu-mi văd fața, dar văd fața ființei care se află lângă mine. - Seamănă cu o insectă? - Nu așa spune, nu știu, eu văd acest bot lung cu acest tip de cioc, ascuțit la vârf; ar putea semăna cu gura aricilor, cu niște dinți care se pot închide în gură. - Și acum ce se întâmplă? - Atenția noastră este îndreptată spre bășica cea mare, care se mișcă lent, ca și când in interiorul său ar fi ceva ce o umple. E foarte mare. - Vorbește cineva cu tine? - Văd că în spatele meu sunt alte ființe de acest fel și toată atenția noastră este îndreptată spre această chestie mare, care se mișcă ca o gelatină mare, conținută de o piele foarte densă, care îi permite chestiei care se află în interior să se miște. - Ceilalți cum arată? - Ca noi. - Cu ce seamănă? - Cu nimic cunoscut. - Par a fi insecte? - Nu știu - structura este...este ciudată...ca niște...niște. - Niște lăcuste? - Labele sunt întoarse, ca cele ale lăcustelor, dar forma nu este aceeași și structura este diferită; ar putea fi niște lăcuste, dar...nu, niște călugărițe. Iată! Da! Călugărițe! Își țin labele la fel cum le țin și călugărițele. Chestia centrală începe să se miște mai mult și structura care ține totul începe să cadă, se mărește și se deschide. - Ce conține? - Conține ceva, poate o altă ființă, care iese afară acoperită de gelatină lipicioasă. Niște bucăți de piele sunt încă lipite. 304

- Se naște? - Da, poate se naște, poate acela este un ou foarte mare, mai mare decât chestia care era în interior. - Și conținea doar una? - Da, conține doar una și acum această gelatină gălbuie cade pe marginile acestei chestii. Nu pare că ar aparține doar unei singure specii - pare a fi un amestec a multor lucruri, a mai multor ființe ciudate, cu formă indescriptibilă. Seamănă cu anumite animale mitologice, o...deci...botul seamănă cu cel al unei păsări de pradă, dar are această creastă, poate că seamănă cu pasărea de pradă mai mult la labe, pentru că încă este acoperită cu această chestie galbenă, ca gălbenușul unui ou, o gelatină galbenă. - Și acum ce se întâmplă? - Din spate vine o cupolă mare, cu o pâlnie mare, care zboară deasupra acestei creaturi și o absoarbe în interiorul său...această pâlnie s-a mișcat, a luat-o și a aspirat-o pe această ființă în cavitatea neagră. Ființa ajunge în interior cu o parte din bășică și gelatina galbenă. Acum se închide tot. Această chestie este foarte tehnologică, în exterior are niște părți sigure, negre, și acest tip de pâlnie rotunjită a devenit parte din cupolă, partea care s-a ridicat pentru a lua această ființă, completând forma cupolei. - Unde ești? - Nu știu. - Tu cum te numești? - Nu pot să spun, nu știu cum să-mi pronunț numele - ar trebui să-mi folosesc o parte din corzile vocale pe care nu le pot folosi. - În ce an suntem? - În niciun an. - Poți vorbi cu ceilalți? - Da, pot comunica cumva - nu aș putea spune că pot "vorbi". Ceilalți au spus că totul a reușit, iar eu sunt cu această altă ființă, care se află în stânga mea și am asistat la acest eveniment important, care a reușit. Este multă satisfacție, Sunt cu toții foarte mulțumiți. - Ce raporturi sunt între voi și om? - Raporturi? Nu sunt raporturi. - Ce faceți cu omul? - Este doar o parte din om care poate fi folositoare pentru alte lucruri. - Care este partea ce vă interesează? - Un punct de energie, o matrice de energie care se află în om. - Care sunt raporturile voastre cu ceilalți extratereștri? - Avem raporturi cu unii dintre ei, dar noi nu suntem predominanți, nu avem autonomie. 305

- Cât durează viața voastră? - O mie cinci sute de ani. - Ce faceți când muriți? - Nu contează dacă mor unii dintre noi. Unii trebuie să continue și să supraviețuiască: restul nu folosește la nimic. - Cum reușesc unii dintre voi să nu moară? - Ei, acest lucru este încă dificil de înțeles. Este un lucru complex, care nu poate fi perpetuat doar de noi, sunt necesare și niște energii superioare. - Cum ați reușit să dezvoltați toată această tehnologie? - Nu noi am dezvoltat tehnologia, dar ne folosim de ea. Nu este proprie rasei sau planetei noastre. - Atunci cine v-a dat tehnologia? - Rasele superioare. - De ce? - Pentru proiectul comun - există un mare proiect comun, formarea unor ființe complete. - Cine sunt ființele superioare? - Există foarte multe ierarhii deasupra noastră. Noi suntem destul de jos, chiar dacă ni s-a permis accesul la informații și să facem parte din proiect. - Ființa de lumină la ce nivel este? - Este cu puțin deasupra noastră, dar este altceva - nu are contacte directe cu noi, e diferit. Fiecare rasă duce mai departe o parte din proiect; toți au un rol unii fac o parte din muncă, iar apoi munca este împărțită și distribuită altora. - Există ființe care sunt deasupra tuturor celorlalte? - Da, sunt ființele care sunt deasupra tuturor. - Și cum arată aceștia? - Nu au corp, sunt o formă-gând. - Unde se află în spațiu și timp? - În afara Universului nostru; este o dimensiune cu totul diferită. - Unele dintre aceste ființe, în afară de om, au Suflet? - Unele ființe superioare, cele care se află deasupra a tot, au Suflet - punctul central, o parte din punctul central. Dar ei au nevoie să controleze direcțiile energiilor astfel încât să le canalizeze. - De când durează acest proiect? - Aproape dintotdeauna - eu știu de el de puțin timp, dar cunoașterea mea...eu sunt destul de jos și știu de el de puțin timp. - Ce are special rasa umană? - O anumită conformație - au fost creați intenționat așa. Încă suntem într-o fază experimentală și nu este încă cea definitivă, chiar dacă au fost rezultate foarte bune. 306

- Cine a creat omul? - Omul este rezultatul multor aspecte de la multe rase - nu a fost creat ca ceva nou, are în el bucățele din multe rase, parțial și din a noastră. - Planeta ta are un nume? - Nu este ușor de pronunțat - sunt sunete pe care le emitem diferit de voi și este aproape imposibil de pronunțat. Probabil că pentru voi ar fi deranjant. - Când va trebui să mori mintea ta va fi conservată? - Da. - Cum? - Există niște chestii provizorii de "adăpostire a memoriei" , unde memoria este păstrată în niște cristale cu o substanță care menține viu acest suport. - Cineva pune memoriile voastre și în mintea oamenilor? - Da, sunt utilizați și oamenii...este necesar în acest mare proiect, oamenii participă în mod inconștient la marele proiect, chiar dacă acum nu știu acest lucru. Poate cu timpul, peste încă mult timp...ar putea să participe și ei, dat trebuie încă să se schimbe. - Cum este posibil să băgați mintea voastră într-un creier uman? Ar trebui să fie incompatibilă! - Este adevărat că omul este un mamifer, dar sunt componente care se adaptează la creierul altor ființe, cele care au furnizat părți genetice pentru construcția ființei umane. - Este mai mare creierul unei ființe umane sau cel al rasei voastre? - Față de cel al rasei mele creierul unui om este mai mare, chiar dacă utilizează doar o mică parte din el. Restul este utilizat de alții, pe când noi ne folosim tot creierul. - Există un creator care a creat omul complet la început? - Există un creator care a creat ființe care au creat apoi omul. Omul actual de pe Terra este o creație compusă din multe părți și multe elemente. - Există o dublă creație? Omul creat de cei care l-au creat nu este la fel ca omul creat prima dată? - Omul creat prima dată este diferit și este cu mult superior omului creat după aceea. - Și unde a dispărut acest om care a fost creat prima dată? - Nu știu! - Ce raporturi există în rasa voastră și cea a Șerpilor? - Șerpii desfășoară alte activități și sunt cu mult mai jos față de noi. - Rasa voastră este parazitată de Ființe de Lumină? - Nu! Nu pot face asta cu rasa noastră. - Dar fac asta cu Șarpele? - Nu cred că au interes să facă asta. 307

- Și atunci de ce fac asta cu oamenii? - Pentru că oamenii au o componentă care este un mic giuvaer. - Sperați să duceți mai departe proiectul vostru? - Eu fac parte din proiect într-un mod marginal; adevăratul proiect va privi rasa mea și eu voi face parte din rezultatul final al proiectului, dar de adevăratul rezultat sunt interesate rasele de deasupra. Dar este indispensabil să colaborăm. .................................................

Ședința de hipnoză continuă, dar tratează alte aspecte mai complexe ale Sufletului răpitei, care este proiectat în afara scenei și este dus mai înapoi în timp. Înainte de a merge mai departe, și în acest caz, să ne oprim asupra anumitor părți din această hipnoză, pentru a le examina mai bine. După cum se poate observa, răpita, la un moment dat, căutând în propria minte imagini din existența sa, tot mai îndepărtate în timp, a amestecat cărțile și s-a trezit în fața memoriei unei ființe mai bătrâne decât ea, care îi parazitează memoria - ne aflăm în fața unei adevărate MEA de Insectoid (Călugăriță). Călugărița răspunde cu atitudinea unui lord englez și este evident uimită de natura răspunsurilor sale, în primă fază dând impresia că nu știe ceea ce se întâmplă în scena pe care o descrie, pe când în a doua fază știe că este o Călugăriță. Această discrepanță evidentă se verifică, pentru că la începutul vizualizării răpita vede imaginile și le comentează cu propria personalitate. Personalitatea se alterează doar când o rog să se autoidentifice. În această etapă, așa cum se întâmplă și în alte situații hipnotice analoage, personalitatea Călugăriței preia controlul răspunsurilor și exact atunci se pot obține informații direct de la Insectoid. Asupra acestei proceduri particulare voi reveni mai târziu, vorbind despre reprogramarea Sufletului. Întrebările adresate răpiților nu folosesc pentru a discuta, la fel ca în lucrările lui Bud Hopkins sau ale lui John Mack, ci pentru a afla ce face ființa umană în toată chestia asta, sau, au și acest obiectiv, dar scopul lor mai profund este acela de a înțelege natura extraterestră. Una dintre diferențele metodologice mai importante pe care am introdus-o în această cercetare consistă în a nu așeza omul în centrul atenției, ci de al pune în contextul intereselor extraterestre. În acest sens este fundamental să știm care sunt relațiile care există între diferitele rase extraterestre. Și este la fel de important să obținem informații asupra adevăratei naturi a omului și a originii sale, fie pentru a ști cum s-a născut genul nostru și de ce, fie pentru a verifica dacă cunoștințele care se află în posesia diferitelor rase extraterestre despre această temă se potrivesc. 308

Din analiza informațiilor care au fost obținute fie din Memoria Extraterestră a Șarpelui (Sauroidul), fie din cea a Călugăriței sau a Lăcustei (Insectoid), fie din cea a Blondului cu cinci degete (Orange - în realitate, acum se știe că are părul roșiatic), se obțin informații absolut identice, care descriu originea (crearea) Omului în același fel. Informații identice sunt obținute și de la Lux (Ființa de Lumină) și de la Șase degete ("Ringhio" - extraterestrul din altă dimensiune). Unicele diferențe au legătură cu "aprecierea" propriei rase față de altele și evidențiază, în diferitele personalități extraterestre, diferite grade de cunoaștere a propriilor limite. În plus, în spatele unui mare proiect de exploatare a ființei umane, comun tuturor raselor extraterestre, se derulează subproiecte ascunse, care diferențiază o rasă de alta, dar toți au ca scop să-i păcălească pe ceilalți participanți la marele proiect, în tentativa de a obține poziții avantajoase și privilegiate în utilizarea Sufletului uman. Observați cum Călugărița din această hipnoză, când se descrie pe ea însăși, se observă cu ochii unei Călugărițe și spune că vede structura interioară a propriului corp (un fel raze x?). La ieșirea din hipnoză răpita descrie Călugărița așa cum apare în imaginea corespondentă a testului MARIT, pe care o puteți vedea mai jos.

O va vedea albastră, și nu gri-verde, cum ar vedea-o dacă ar fi ființă umană. Un aspect interesant al verificării Memoriei Extraterestre consistă în cunoașterea și analiza percepțiilor sale, care par a fi diferite de ale noastre și care au fost înmagazinate în creierul uman așa cum au fost introduse inițial sub formă de input. Într-o hipnoză făcută cu o fată de douăzeci și șapte de ani, în care ea se descrie într-o cameră în care este întinsă pe o masă, Sufletul său iese din Corp și 309

umblă prin cameră pentru a ajunge la o altă masă (sau o structură orizontală) pe care este întinsă un fel de Lăcustă. Fata întâi descrie mediul, apoi, de la masa ei vede Insectoidul în dreapta sa și descrie culorile camerei într-un anumit fel, apoi Sufletul său este desprins și se obține o descriere, care este fructul unei percepții total diferite a camerei și a celor două corpuri, unul uman jos în dreapta și unul Insectoid, jos în stânga, apoi, când Sufletul "se simte" pentru un moment Insectoid, se obține o descriere a camerei în nuanțe de galben și aceasta este descrisă cu personalitatea unui Insectoid. În stânga Insectoidul vede un corp uman, pe care în acel moment nu-l recunoaște, dar care, în mod evident, este cel din care a fost extras Sufletul. Unele detalii ale acestei istorisiri sunt foarte interesante, cum ar fi faptul că Insectoidul, având partea din spate a corpului înclinat, nu se poate întinde pe o masă ca o ființă umană, ci trebuie să stea pe o parte - exact așa este descris în timpul ședinței de hipnoză de către răpita care se află pe cealaltă masă. Când se obține accesul la o MEA, se înțelege foarte clar că aceasta poate intra în stare de hipnoză în aceeași măsură ca o memorie umană, evidențiind fenomene de regresie identice cu cele umane. Acest lucru se întâmplă pentru că MEA ocupă un spațiu fizic în creierul ființei umane și creierul, după cum se afirmă în aceste hipnoze, este utilizat doar parțial de ființa umană și a fost proiectat pentru a găzdui memorii extraterestre.

Interferența extraterestrului Șase degete

Cum am spus și la începutul acestei lucrări, extratereștrii interferează cu ființele umane în diferite moduri și una dintre cele mai formidabile este interferența lui Șase degete. Acest extraterestru nu este legat din interior de mintea persoanei, ci îl pilotează din exterior, după cum se va observa în bucata prezentată mai jos și extrasă din a cincea hipnoză efectuată cu un subiect de sex masculin, cu studii universitare, care descrie momentul în care o parte din el iese din corp. Am luat această amintire ca bază pentru a vorbi cu Sufletul său, dar când am rugat-o pe acea "chestie" care a ieșit din el să se identifice, s-a manifestat fenomenul de interferență directă în hipnoză. Am trecut astfel de la retrăirea unei amintiri la o discuție directă cu extraterestrul Șase degete. Din această discuție pot fi extrase niște informații foarte utile despre caracterul acestei interferențe, iar pe acest extraterestru îl voi numi, din comoditate, "Ringhio" (ringhio înseamnă "mârâit" - n.t.), veți înțelege apoi de ce. Dar acum să vedem transcrierea hipnozei iată ce se întâmplă când îi cer să se identifice celui care ar trebui să fie Sufletul: - Tu cine ești? 310

- .....mmmmmm.... - Cine ești? - Nu! - Ce anume nu? - Nu îți spun? - De ce nu vrei să-mi spui? - Nu! - De ce? - Nu! - De ce? - Nu trebuie să știi. Nu! - De ce nu trebuie să știu, nu voi spune nimănui... - Tu nu. - De ce nu? - Tu nu trebuie să știi! - Și cine trebuie să știe? - Noi! (schimbare totală a tonalității vocale agresive) - Ce era chestia aia care se mișca în acel spațiu ciudat? - Unde? (ton imperativ) - Acea chestie care s-a desprins de corp.(prin această întrebare încerc să identific cine vorbește cu mine și îl întreb cine a ieșit din corp în timpul retrăirii amintirii episodului de la început) - Eram eu! - Ești sigur? - Nu! - Atunci era altceva. - Era dincolo, nu aici. - Și cum s-a dus dincolo? - Mmmmm. - S-a dus dincolo? Știe să meargă dincolo? - Bineînțeles. - Și tu știi să mergi dincolo? - Mmmmm (mârâie și își arată dinții, dând dovadă de o atitudine agresivă). El poate merge dincolo... - Și tu nu? - Da, eu sunt aici. - De ce nu-l rugăm pe el să ne povestească? (mă refer la Suflet - n.a.) - Nuuuuuuuuu! (foarte agresiv) - Cum este dincolo? - Nuuuuuuuu! (încă și mai agresiv) 311

Știți ce era ciudat în acest interviu? Interpelatul refuza să răspundă, dar asta era imposibil conform tehnicii hipnotice. Modificase tonul vocii și asta însemna că cineva preluase controlul corzilor vocale, care se exprimau acum cu tonalități diferite față de cele folosite de obicei de acea persoană în timpul hipnozei. În plus, relaxarea hipnotică împiedică utilizarea tonurilor atât de înalte și autoritare. Pe când, atunci când ieșea la suprafață Sufletul, tonul vocii era slab și lent, dar era cu totul diferit. Când spune "dincolo" și "aici", are în vedere două situații spațio-temporale diferite, două "locuri" (să le numim așa pentru a ne putea înțelege), unde poți sau nu poți să mergi, în funcție de propriile caracteristici dimensionale, după cum se va înțelege mai bine în continuare. Două "locuri" în care Sufletul poate merge, dar unde chestia care vorbește nu poate merge - aceasta din urmă trebuie să stea unde este și nu poate merge unde merge Sufletul. Dar să continuăm. "Ringhio" insistă: - Eu...el nu! - De ce te temi? - Eu trebuie! - Trebuie să ce? - Al meu! - Va fi al ei! (cu un ton provocator) - Nu! Al meu, al meu... - Și ea este de acord? (aici mă refer la răpită, dacă aceasta este de acord) - Nuuuu. (mârâie) - Atunci să îl chemăm (pe Suflet), doar nu îți este frică? - Daaaa...(cu un ton mai scăzut) În acest punct încerc să-l determin pe acest personaj (pe care, acum, din motive foarte clare, l-am denumit "Ringhio") să vorbească, pentru a-i putea studia personalitatea - utilizez o tehnică de raport în care eu mă prefac că sunt neutru în ceea ce privește răspunsurile pe care acesta mi le dă. Deci, nu intru în opoziție cu el, ba din contră, uneori chiar îl elogiez, dar doar pentru a obține informații. Tabloul care iese la suprafață este clasic pentru cineva care nu știe nimic despre ființele umane și crede că este vorba despre ființe inferioare și proaste, ușor de este cea a manipulat; personalitatea cuiva care este practic lipsit de capacitate critică și viclenie, dar dotat cu agresivitate și cruzime față de toată umanitatea practic un nou-născut asasin! - Știi că te poate goni? (Sufletul - n.a.) - Daaa (mârâie), dar nu știe cum să facă asta (satisfăcut) he, he... - Cum faci, îl desprinzi de corp? - He, he, un pic. (satisfăcut) 312

- Bravo, însă îl dezlipești doar un pic, doar nu-l poți dezlipi pe tot! Blufez, prefăcându-mă că știu cum stau lucrurile; el nu are spirit critic și nu înțelege. - Ei, nu, nu tot, nu se poate tot...(cu intonația cuiva care ar spune "Dar cum, nu știi lucrurile astea?") - Dar el (Sufletul - n.a.) în acest moment aude câte un pic. - Da. (cu o intonație de regret) - Bine. Atunci știe că ești aici. - Da. - Atunci îi spun că... - Nuuuu, nu el! Eu da, el nu! (mârâie) - Dar știi că te poate dezlipi? - Nu. El nu. Grrrrrr (ca într-o bandă desenată, răpitul ridică buza superioară stângă și își arată un canin, în semn de atac). În mod evident "Ringhio" ordonă activarea corzilor vocale ale răpitului prin intermediul creierului său, care, la rândul său, primește ordine de la Minte. Deci, Mintea răpitului este intermediar între Ringhio și Corp. Deci, informațiile provenite de la Ringhio sunt traduse prin intermediul limbajului arhetipurilor și chiar și mișcările și pozițiile răpitului-corp au, în mod arhetipic și ancestral, semnificația primordială a atacului. Ringhio cu siguranță nu mârâie deloc, vorbește cu o voce asemănătoare cu cea emisă de răpitul-corp, dar aceste manifestări sunt fructul traducerii Minții, care mimează reprezentarea iconografică pe cât posibil asemănătoare unei realități pe care în Universul nostru așa am vedea-o. - Ține cont de această situație! - Nuuu! - Haide, doar nu este atât de dramatic (încerc să reduc dramatismul, pentru că el începe să se agite mult) - Nuuu, Grrrr. (vocea devine răgușită) - Cum vrei tu! Tu cum ești făcut? - Mmmmmm, de ce vrei să știi asta? - Pentru că sunt curios. - Nu. Nu îți spun. - Cine este cel mai capabil dintre toți...Șarpele este capabil? Întrebarea este provocatoare. Îmi imaginez că un idiot de acest tip se elogiază, și atunci îi cer să-mi confirme că alții sunt mai capabil decât el. În realitate mă interesează altceva: să verific dacă "chestia" care răspunde știe de existența Șarpelui și dacă poate furniza indicații indirecte (PNL pur - n.a.) - Un pic. - Dar ca tine sau mai mult? 313

- Grrrr, grrrr. - Dar Șarpele ...știe să facă și el ceva, nu? - Da, da. Dar eu mă ascund mai bine. (satisfacție îngâmfată) - Și Ființa Luminoasă? - Nuuuuuu. - Și el știe să facă multe lucruri, nu-i așa? - Nuuuuuu. (tot mai alertat) - Și acea rasă frumoasă...cei care au șase degete; aceia sunt frumoși! (cu satisfacție în a pune întrebarea, satisfacție și convingere) Aruncam o plasă - suspectam că Șase degete în realitate era același Ringhio și vroiam să văd, prefăcându-mă că nu știu nimic, dacă reușesc să-l lingușesc pe Ringhio. - Grrrrr, heeee, mmmm naaaa. - Cum? Ei nu sunt foarte capabili? - Daaaaaarrr... (cu o intonație foarte convinsă) de ce vrei să știi asta? (cu un ton suspicios) - Pentru că sunt curios. - Naaaa...(pauză)...cine ești? (ton sec) Ringhio mănâncă frunza, dar prin acest răspuns este descoperit definitiv. Acum pot continua cu bluful, făcându-l să creadă că știe tot. - Știi cine sunt? - Nu. - Ei, atunci nu-ți spun cine sunt. Dacă tu nu-mi spui nimic despre tine, eu nu îți spun nimic despre mine. - Grrrrr. - Să facem un pact! Eu îți spun ceva despre mine și tu îmi spui ceva despre tine. - Mmmmm, ce vrei să știi? - Orice. - Naaaaaa. - Orice lucru - tu alegi. Nu îți este util să știi ceva despre mine? - Da! - Și atunci? - Ce vrei să știi? - Cum te simți în acest corp? - Mmm, un pic bine. - Te deranjează ceva? - Da! - Cum așa? - Ei, el știe un pic! 314

- Da, știe! - Heee...daaa...dar nu tot. - Bineînțeles! Între timp...cu Ființa luminoasă cum te înțelegi? Această întrebare are scopul de a verifica dacă am reușit să elimin Luxul, pe care îl descoperisem în corpul răpitului în niște hipnoze precedente și încercasem să-l elimin prin tehnica reprogramării Sufletului (a se vedea acest subiect în continuare). - Nu mai este, el nu mai este! - Aaa, bine. - Da. - Atunci tu ești avantajat. - Daaa (bucuros și sigur pe sine) - Ai fost viclean? Bravo! - Ehh... puțin! - Ființa de Lumină nu cred este fericită acum. - Da, nu este. - Va încerca vreun joculeț, vei vedea. (provocativ) - Dar eu sunt mai viclean. - Mai viclean? - Da! - Tu nu ești lipit în același loc unde stătea el! - Nu. - Este lipit în alt loc! - Da. - În minte. - Ehh...și acolo. - Și acolo. Minte și Spirit împreună...(continui cu bluful) - Mai puțin. Atunci corectez tirul și spun: - Mă tem că el stă lipit mai mult de Spirit și nu, tu stai lipit mai mult de Minte! - Da. Eu dincolo...e mai ușor de dincolo... Corectez încă o dată tirul și spun: - De dincolo este mai ușor. (tehnica amintirii verbale; cu extraterestrul funcționează excelent) Tu nu ești aici, tu ești dincolo. - În spate. Eu sunt în spate. - Dar cât de în spate? - He, he, he. - Un pic. - Tu nu vezi… (satisfăcut) 315

- Sigur că nu pot să văd cât de în spate. (îl întâmpin) - Tu nu poți să-l vezi. - Cum de nu pot să-l văd? - Noi suntem în cealaltă parte. - În altă parte. (cu îngâmfare - imitare verbală) - Da. (satisfăcut) - Tu nu ești în interior, cum era Ființa Luminoasă! - Nu. - Nu (imitație verbală), tu de la distanță (interferezi - n.a.) - Eu din spate. - Din spate (imitație verbală); dar e mai greu din spate. - Da…el m-a văzut. - El te-a văzut (nu știu despre ce vorbește, dar l-am lăsat să vorbească). Și când te-a văzut? - Înainte! - Când înainte? - Când a ieșit iar eu am plecat în spate. Și când a ieșit el s-a dus dincolo, dar eu nu pot să merg dincolo. Vorbește despre experiența de ieșire din corp (OOBE) a Sufletului, pe care doream să o reamintesc răpitului pentru a izola Sufletul și a-l interoga. "Ringhio" susține că, atunci când Sufletul a ieșit din Corp, acesta a văzut parazitul (adică pe el), care a încercat să se ascundă. Este important să înțelegem cum de "Ringhio" nu poate merge dincolo - doar Sufletul poate merge în acest fantomatic "dincolo". - Tu nu poți merge dincolo. - Nu. - Iar el a lăsat Corpul aici. - Da. - Dar pe tine Corpul nu te interesează! - Nu, eu îl vreau pe el (Sufletul - n.a.) - Dar el merge dincolo singur sau ia ceva cu el? - El, când merge dincolo, ia cu el niște lucruri, ia cu el tot. (în acest caz are în vedere Mintea și Spiritul - n.a.) - Lasă doar Corpul. - Dacă el pleacă, eu nu pot să stau acolo. - Tu nu poți să stai acolo. - Nu. - Și ce faci? Aștepți ca să se întoarcă? - Da. - Dar nu poți sta acolo prea mult timp… - Eh, nu, nu, nu prea mult. 316

- Nu prea mult, că altfel de desprind legăturile. - Da, energia nu mai este. - Nu mai este, apoi nu mai poți să te lipești iar. - E foarte dificil...pentru că după aceea el știe… - După aceea el știe… (imitație verbală)…voi sunteți mulți. - Da, mulți, mulți. - Și veți continua pentru mult timp cu această agățare de oameni? - Mereu! - Dar ceilalți (extratereștri - n.a.) au alte proiecte. - Noi o să reușim primii! - Dar și ceilalți sunt capabili. - Mmm, grrrrrr. - Ființa de Lumină crede că el mișcă toate etapele proiectului. - Grrr, asta crede el. - Cum de ai decis să parazitezi aceste corpuri? - Pentru că ei au totul…noi nu. - Nu ar fi mai simplu să le luați ceea ce au? - Nu se poate, nu se lipește…și apoi noi suntem aici, corpul este în mijloc și el (Sufletul - n.a.) stă dincolo. - Și cum este la tine? - Grrrr. - Nu este prea bine? - Dincolo, dincolo este mai bine. - Ce diferență este între locul unde sunteți voi și locul unde stau ele (Sufletele - n.a.)? - Totul. - Spațiul? - Totul. - Timpul? - Nu, e totul diferit. Noi suntem mereu în spate, Universul este făcut așa. - Dar omul se descurcă și fără voi? - Bineînțeles. - Dar voi puteți fără om? - Noi nu. În timpul acestei discuții, în care se face aluzie la cum este făcut Universul și la motivul pentru care această rasă extraterestră o parazitează pe cea umană, se clarifică și de ce acest tip de extraterestru desfășoară unele operațiuni. Este interesant de observat că extraterestrul susține că nu are un corp, dar că este constrâns, dacă vrea să vină în această parte de Univers, să-și construiască unul 317

fictiv prin intermediul unei mașinării - corpul pe care și l-a ales este cel al Blondului cu șase degete. Iată dezlegat un alt mister. Iată de ce extratereștrii cu șase degete păreau a fi toți la fel și fără femele, contrar extratereștrilor cu cinci degete (Orange - n.a.). La întrebarea, pusă în mod provocator, de a clarifica de ce au ales un corp cu șase degete, "Ringhio" răspunde că aceste corpuri sunt făcute de o mașinărie și că așa a fost decis cu mult timp în urmă. El nu știe când - el trebuie doar să se supună. Acest tip de extratereștri, din afară, adică din dimensiunea lor, elaborează strategii pentru a face astfel încât oamenii să nu poată evolua - provoacă lupte, intervin în economia mondială și reușesc, utilizând controlul exercitat asupra minților parazitate, să controleze modul în care se desfășoară evenimentele care se întâmplă în lume. Ei sunt responsabili pentru masacrul din 11 septembrie 2001, în acord cu toate forțele guvernului SUA (dețin niște informații foarte interesante în legătură cu acest eveniment, obținute exact de la interferențele extraterestre a celor cu șase degete - n.a.) Cantitatea de informații obținută este tulburătoare, dar nu este cazul să vorbim despre asta într-un tratat care vorbește despre răpiri și nu despre interesul pe care îl au extratereștrii pentru planeta noastră, chiar dacă este evident că extratereștrii sunt interesați mai ales de Sufletul nostru. Cine are suflet poate merge "dincolo", spun extratereștrii Șase degete; Universul lor se închide și în curând totul se va termina pentru ei, cel puțin dacă nu găsesc o metodă de a trece "aici" și apoi "dincolo", unde doar Sufletul poate merge - acesta este obiectivul lor. Pentru a a-și pune în scenă scenariul trebuie să țină în viață rasa umană atât cât se folosesc de ea, apoi le vor da oamenilor un șut în fund și la revedere! Doar ei trebuie să treacă "dincolo" declară "Ringhio", ființele umane nu! "Dincolo este Creatorul; voi aveți totul și noi nu." continuă "Ringhio", mârâind tot mai mult spre această parte din Univers, care a evoluat diferit de cealaltă. "Ringhio" oricum admite că nu știe dacă "ei" vor reuși în intenția lor, pentru că recunoaște că omul ar putea să se elibereze de "ei" și afirmă asta cu un ton destul de neconsolat, "plecându-și cresta" am spune noi printr-un eufemism.

318

UN CAZ VĂZUT DIN CEALALTĂ PARTE A BAICADEI

În continuare avem o ședință de hipnoză trăită și descrisă de o răpită. O prezint fie pentru a se înțelege conținutul informațiilor care ies la iveală în contextul hipnotic, fie pentru a prezenta impactul emoțional care se manifestă și starea de spirit în fața problemei răpirilor extraterestre. Această relație are o valoare foarte mare și risipește orice dubiu cu privire la intențiile extratereștrilor și ale puterii militare, care este aliată cu aceștia. Ședință de hipnoză cu prof. Malanga În această dimineață ne-am întors de la Pisa. Nu a fost un lucru ușor, dar abia astăzi reușesc să realizez greutatea pe care au avut-o anumite evenimente, anumite situați, asupra depresiilor mele. Profesorul Malanga a condus o hipnoză care, după părerea mea, nu este hipnoză, sau cel puțin nu este hipnoza despre care am auzit vorbindu-se sau despre care am citit - este un fel de vizualizare ghidată. După ce se obține relaxarea, merge spre ceva ce eu deja îmi amintisem, dar care era nemișcată ca amintire. Pornește de la o imagine fixă pentru a-i da viață, pentru a o mișca și pentru a vedea de ce este legată acea fotogramă pe care mintea mea refuză să o miște, dar pe care inconștientul meu a readus-o în prim plan. Sunt două persoane cu noi, sora mea și o amică de-a mea. Întâi vorbim un pic și apoi recapitulăm ceea ce deja a ieșit la suprafață din amintirile mele și din visele pe care le-am avut după prima noastră ședință [de PNL - n.a.]. Mă așez comod într-un fotoliu; din punctul unde sunt am o vizibilitate amplă asupra camerei. Niciunul dintre ei nu se așează în fața mea; el într-o parte, cam la un metru, și ele în spatele meu, într-o parte, un pic întoarse, dar cu o vizibilitate optimă asupra feței și mișcărilor mele. Începem cu relaxarea; nici un pătuț sau comenzi de tipul "acum tu vei dormi". Nu! Eu am intrat într-un fel de profunzime, nu "hipnoză", ci una de tipul "meditației", unde contactul cu partea cea mai profundă a trăirii mele mi-a permis să revăd anumite situații trăite în acel mediu și cu acele "persoane". Malanga a început așa: Așează-te comod și eliberează-ți mintea, caută un punct din cameră...din fața ta și observă-l bine…încearcă să-i observi toate detaliile, pe care la prima vedere nu le-ai observat… Eu am început să privesc într-un colț al camerei, am încercat un punct, observând întâi pereții, tabloul cu pisicile (el și soția sa iubesc mult animalele - au patru pisici și imaginea pisicii este peste tot în casă. Este foarte frumos să vezi că 319

această iubire pentru animale este peste tot…Ce pisici norocoase! Omul știe să iubească, dar mulți nu știu cât de rar și prețios este acest dar în Univers și astfel, adesea, omul nu îl utilizează bine și îl omite în loc să-l culeagă, să-l cultive și să-l împartă). Apoi este și tabloul cu apa și pereții albi, dar ochii mei nu se mai rotesc și se opresc asupra acelei lumini calde din colțul camerei, între canapeaua galbenă și fotoliu, cu husa sa în linii verticale alb-bleu. Văd o masă pătrată cu suprafața de sticlă - este masa unei familii unde se citește, fiind vorba despre o familie cultă. Acea dezordine-ordonată pe care o simt familiară, formată din cărți, reviste și documente, stilouri, baterii, material de muncă și studiu, care face astfel încât o casă să fie vie și caldă. O lampă din colț își împrăștie lumina pe pereți și îmi atrage sufletul, care se pare că vrea să se încălzească, de parcă ar ști că are nevoie de acea căldură înainte să pornească în acea călătorie…și iată că aud vocea profesorului, slabă și liniștită, care mă îndreaptă spre relaxare, lăsându-mi corpul liber să se exprime prin intermediul mișcărilor, care îi va confirma lui veridicitatea "povestirii" mele și care (așa cum am înțeles după aceea), îmi va oferi posibilitatea de a comunica, prin intermediul corpului, a senzațiilor, nevoilor și durerilor, pe care, în acel fragment, "ei" nu mi-au permis să mi le exprim. Vocea sa este liniștitoare și lentă…dar nu foarte lentă, și mă ia de mână, însoțindu-mă confortabil spre intrarea unei grote…unei mari grote…Sunt curioasă și înaintez, dar bag doar capul, aproape ca și când mi-ar fi frică să privesc bine…dar apoi vocea îmi spune că-mi pot satisface curiozitatea și că pot să intru, și astfel intru… Sunt niște trepte ce coboară până jos, în fund, gura grotei este mare, dar în interior este întunecată și este mică, iar spațiul se extinde în profunzime și treptele coboară…coboară și eu încep să le cobor, dar sunt mică comparativ cu treptele, care sunt destul de înalte, astfel că vocea îmi vine în ajutor și îmi spune că este obositor să cobor atât de multe trepte și că pot să privesc în stânga mea, unde este un lift care ar putea să mă ducă jos, astfel încât să pot ajunge mai repede la acea luminiță slabă și mică, care se vede jos, departe… Sunt șovăielnică - nu am încredere în acel lift, dar vocea care știe că voi ajunge mai repede este liniștită, așa că mă las convinsă și intru. Liftul este normal, dar anormal în acel context întunecat și rece, făcut din piatră; liftul este acolo, împrăștiind sclipirea oțelului său, curat, puternic și rezistent. Vocea revine: "Acum te simți liniștită…te simți senină și liniștită…și liftul începe coborârea spre luminiță…Dacă privești în sus, în lift este un display care îți va semnala numărul etajului…iar tu vei fi senină…și îți vei asculta respirația…fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare bătaie a inimii este o respirație și un etaj pe care-l cobori, și dacă privești display-ul vei vedea că mergi 320

tot mai în jos…și vei fi senină…și fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare bătaie a inimii este o respirație…și liftul coboară lent…" Eu sunt acolo și simt vocea care este calmă și vrea să mă liniștească, dar mie deja îmi părea rău că am intrat în lift, pentru că acesta nu se mai oprește și eu sunt în interior, bătând cu mâinile în pereții de oțel, încercând să deschid ușile; sper ca cineva să vină să mă ajute, dar acesta coboară, coboară și nu îi pasă de angoasa și frica care încep să pună stăpânire pe mine…dar vocea de acolo, din afară nu știe asta. Nu știe că în lift nu este butonul de alertă și că eu vreau să-l opresc, dar coborârea se accentuează și viteza cu care cobor crește…liftul merge mai repede…și fiecare respirație este o bătaie a inimii… fiecare bătaie a inimii este o respirație și un etaj…dar liftul merge mai repede și la un moment dat vocea îmi spune să stau liniștită, pentru că liftul va începe să coboare și mai rapid…etajele sunt multe…multe…și coborâm și mai în profunzime…tot mai mult…Liftul prinde viteză…rapid…rapid…dar nu trebuie să-mi fie frică, spune vocea, pentru că liftul este legat de o parașută…nu există niciun pericol și coboară...coboară...coboară repede, dar vocea nu mă vede și nu știe că acolo este frig și că eu nu sunt calmă...nu sunt liniștită, îmi este frică, sunt obosită, sunt obosită, dar la final cablurile se rup și eu sunt întinsă la podea iar liftul coboară foarte repede și apoi, într-un final, se oprește...și ușile liftului se deschid. A coborât multe nivele, dar pe display a fost mereu un singur număr, numărul 4. 4 scris cu roșu, mare și luminos, 4, dar apoi a dispărut de pe display și nu a mai apărut nimic cât timp am coborât multe, multe, multe etaje. Acum în sfârșit s-a oprit...A ajuns la luminița slabă, slabă, mică, mică. Se deschid ușile de oțel curat și lucios, rece, și luminița e acolo jos. Dar până la urmă nu este atât de mică, ci eu eram departe...sus, atât de sus că acum nici nu se mai vede intrarea în peșteră. Se vede doar un tunel profund și întunecat și treptele care se pierd în întuneric. În timp ce ochii mei încearcă să caute gura grotei, vocea reapare: "Mergi spre lumină și vei găsi o cameră mare unde este o canapea, o cameră modernă." Și chiar este acolo...am găsit-o; aici conducea liftul...atâta efort doar pentru a ajunge într-o cameră...Vocea spune că acum mă pot odihni, și astfel mă arunc pe canapea...care este modernă... moale...liniară, cu perne pătrate, de un roșu-mac...În cameră nu mai este nimic altceva, doar o lumină puternică și pereții rotunzi, albi. Dar vocea este mereu acolo, chiar dacă uneori tace și îmi dă timp să observ sau să mă odihnesc, apoi reia ghidarea și îmi spune că pe tavan este un ecran plat și lângă mine este o telecomandă. Astfel, deschid ochii, și, fără să-mi schimb poziția, pentru că am capul dat pe spate, deschid acest ecran imens, dar nu este nimic. Nu este nimic pentru că eu voi decide ce să apară, o singură fotogramă, doar una, cea 321

pe care o aleg eu din numeroasele fotograme care au apărut în aceste luni, de atunci când ei au venit pentru prima dată. Și iat-o...apare fotograma...nemișcată...totul este nemișcat, fără zgomote, niciun sunet...un coridor mare...o brancardă...trei bărbați...cu părul scurt, unul cu spatele...și așteaptă...așteaptă să le fie predat ceva...dar eu sunt lucrul care le este predat... Când ajungem în aceste locuri încetăm să mai fim cine suntem - nu mai suntem niște persoane, ci niște lucruri care se predau. Oricum ei așteaptă și imaginea este fixă, nemișcată. Iată că intră în acțiune telecamera și filmul pornește...cu greu, dar pornește și eu nu mai sunt pe canapea...ecranul a dispărut, la fel și camera, iar eu sunt acolo...în acea imagine și acum mă vor așeza pe acea brancardă pentru că așteaptă...se grăbesc...se simte în aer foarte, foarte multă grabă...se agită...voci...se grăbesc, pentru că de nu este târziu...se grăbesc... Vocea a rămas tăcută, ascultând. Acum iar îmi vorbește; imediat ce scena se oprește voce îmi spune: "Mișcă camera video. Tu ești cea care rotești scena de la distanță; ce este? Se vede ceva?" "Nu se vede nimic...totul e nemișcat" și începe să mi se facă frig, să devin anxioasă și angoasată de simt cum mi se strânge inima; aș vrea ca filmul să se termine aici, dar vocea îmi spune că trebuie să mai mut camera video, îmi fac curaj și îmi spune că este un film pe care eu îl conduc, așa că mut camera video...o mut și eu cobor de sus, pe brancarda albă...dorm...cobor fără ca cineva să mă atingă...cobor pe brancardă...nici militarii nu o aranjează...mâna mea stângă atârnă din pătuț, dar ei se grăbesc, brațul nu contează: "oricum nu-și dă seama..." gândesc ei, "trebuie să mergem". "De unde ai coborât? Cum ai ajuns acolo? Cine te-a însoțit?" "...nu știu...nu se vede..." "Folosește camera video!" "Nu se vede...NU SE VEDE..."...."DA...DA, SE VEDE..." Dar cuvintele lasă loc lacrimilor, care exprimă toată tristețea și durerea, frica...aceasta este scena... ...iar aceasta este următoarea: Cobor dintr-o astronavă sau o navă - nu știu cum se numește - acolo este un Gri, micuț, ca cei din cărți. Înaintează pentru a vedea situația, cred. Mă însoțește o lumină moale, aceștia mă sprijină și lumina mă transportă...o lumină...coridorul este mare...mare și pătrat... "Cum ești îmbrăcată?" Este teribil să-mi văd hainele în acea imagine...îmi provoacă tristețe, frică...dar și multă, multă durere...și, cu vocea tremurând de durere, spun: "Am...am geaca albastră ...și pantalonii...albi...de velur..." (aceiași pantaloni din 29 octombrie 1984...eu mereu am știut, dar nimeni nu m-a crezut). 322

În timp ce plâng revăzând imaginea și retrăind acea situație absurdă...scena reîncepe...filmul repornește... Mergem repede prin coridorul pătrat...aud un puternic zgomot metalic...poarta imensă a bazei se închide în spatele nostru...Rotesc targa și merg repede spre lift...Pe partea dreaptă se deschide o ușă glisantă...camera este plină cu oameni care lucrează, aceștia nici nu ne privesc...este teribil...lor nu le pasă, nu bagă de seamă, nu dau doi bani...aș vrea să le spun să facă ceva, dar nu fac nimic...niciodată...ei nu fac niciodată nimic...vocea reîncepe... "Unde te duc?" …………....... "Unde sunteți?" "Nicăieri...în nicio parte...suntem nemișcați în lift..." Mintea mea refuză să lase imaginea să continue unde eu am geaca albastră și pantalonii albi, de velur...aceeași zi în care am încercat să mă sinucid. Vocea mă întreabă de mai multe ori unde suntem și tot de atâtea ori răspunsul este același... "Nu se mișcă nimic...suntem nemișcați în lift." Dar dintr-o dată totul începe să se miște...

Brancarda a fost predată cuiva, pentru că în exteriorul liftului nu mai sunt nici militarii...se vede doar targa...cu brațul meu stâng care se leagănă și imediat după aceea se vede a doua imagine...el...cel rău, cu fața de șarpe și cu picioarele și coada de dinozaur. El trage targa...pare a fi singur...dar eu nu mă văd - văd doar că trage ceva și știu că este targa...dar eu nu mă văd și mă gândesc că nu este aceeași zi ca înainte... 323

"Unde te duce?" "Nu știu..." "Mi-l poți descrie?" "Este...este...este urât...îmi inspiră frică..." "Descrie-l...îl vezi bine?" "...nu...da...are coadă...și...și pare o șopârlă...un crocodil...este înalt... " "Acum unde ești?" "Pe targă...în camera rotundă..." "Ești îmbrăcată?" "...da..." "Cine este cu tine în cameră?" "...cei micuți...și el..." "Ce fac?" "...nimic...nimic...se pregătesc..." "Unde ești?" "...pe pătuțul din oțel..." "Cum ești îmbrăcată?" "...sunt dezbrăcată..." "Și ei ce fac?" "Nimic...sunt tuburile." "Ce fac?" "Îmi bagă un tub... în gură...se mișcă ...folosesc tuburile..." "Unde bagă tuburile?" "...nu știu...nu știu...în gură..." "Și apoi?...privește bine..." Eu priveam ...și am văzut că îmi băgau tuburi în fiecare parte a corpului...dar să spun asta era dificil...mă durea... "Acum ce fac?" "Mă duc în altă cameră...trecem prin perete..." "Cine este?" "Cel blond...și șarpele" "Tu unde ești?" "...într-un...într-un cilindru..." "Cum este acest cilindru?" "...transparent" "Tu unde ești?" "acolo, în interiorul lui" "De unde filmezi scena?" "De sus." "Acum ce fac?" 324

"Sunt îngrijorați...supărați...discută..." "De ce?" "...nu știu...privesc cilindrul..." "Ce este în interior?" "...eu...eu...sunt eu...sunt eu..." "Cum este cilindrul? Orizontal?" "...nu..." "Cum este?" "...vertical..." "Și atunci în cel orizontal cine este?" "...eu...dorm..." Este teribil să vezi această scenă...E ca și când am trăit-o deja de foarte multe ori...simt cum disperarea mea crește...frica...dar nu pot face nimic...nici măcar să plâng, să urlu, să disper sau să-mi exprim frica nu pot ...nimic...nimic...este teribil...absurd...nebunesc de real... Vocea mă obligă să reiau filmarea, dar este dificil să vorbesc când eu sunt pradă disperării și durerii... "Ce fac?" "...sunt furioși..." "De ce?" "Pentru că nu funcționează...spun că nu funcționează..." "Ce?" "...eu...cu mine...cu mine nu funcționează...NU FUNCȚIONEAZĂ, NU FUNCȚIONEAZĂ, DAR NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ ASTA..." ……………………………………………… (liniște) "Ce spun?" "Că nu este posibil..." "Cine este acolo?" "Șarpele și blondul...șarpele este mai îngrijorat și mai enervat ..." "Mi-l poți descrie pe blond? Cum este?" Încerc să-l privesc, dar este foarte dificil...îl văd prin acel lichid de culoare verde...luminos...în care sunt introdusă în cilindrul vertical...sau poate că este lumina verde...este dificil să văd bine, dar ...este.. "...este înalt....foarte înalt...blond..." "Cum are fața?" "Neagră...neagră" "Ochii?" "Nu îi văd bine...nu îi văd..." "Și mâinile? Vezi mâinile?" 325

"...da..." Capul meu se mișcă pentru a permite ochilor să le observe... "...da..." "Câte degete are?" "...cinci...mi se pare că cinci" "Unde ești acum?" "În cilindrul orizontal..." "Cine te-a băgat acolo?" "...?...nu știu...nu i-am văzut..." "Acum ce fac?" "Spun că încearcă din nou..." "Unde sunteți? Ce vezi?" "Este un alt cilindru mare..." "Tu ești în el?" "Nu...șarpele..." "Tu unde ești?" "...în cel orizontal...sunt trează..." "Ce spun? Ce fac acum?" "...reîncearcă... spun... spun că nu funcționează... DAR ORICUM NU FINCȚIONEAZĂ...AJUNGE, AJUNGE... AJUNGE! NU FUNCȚIONEAZĂ. IATĂ: NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ, DAR ORICUM NU FUNCȚIONEAZĂ..." Disperarea mea este foarte mare, la fel ca durerea și oboseala. Sunt obosită, mă simt obosită. "Ce nu funcționează?" "...CU MINE...CU MINE NU MAI FUNCȚIONEAZĂ...NU MAI FUNCȚIONEAZĂ; TREBUIE SĂ MĂ LASE ÎN PACE... AJUNGE, AJUNGE!... SUNT OBOSITĂ...SUNT OBOSITĂ...AJUNGE, AJUNGE! NU MAI SUPORT! SUNT OBOSITĂ!" Plânsul și disperarea mă asaltează, eu știu ce fac ei și asta mă distruge. "AJUNGE! AJUNGE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE..." "Bravo!...ai făcut o treabă foarte bună...ai fost curajoasă - nu mai funcționează...acum te vor lăsa în pace, vei vedea..." "LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE!" "Liniștește-te; acum te vor scoate din acea cameră...vei vedea...nu funcționează...ai câștigat...liniștește-te..." "...AJUNGE, AJUNGE...AJUNGE... SUNT OBOSITĂ, OBOSITĂ...SUNT OBOSITĂ..." "...Privește, vezi că te scot de acolo?" "...da...Este adevărat...se dau bătuți...de această dată...dar nu renunță de tot...DAR AU SPUS CĂ ORICUM VOR MAI ÎNCERCA...AJUNGE, TREBUIE 326

SĂ MĂ LASE ÎN PACE ACUM. AJUNGE! ACUM AJUNGE! SUNT OBOSITĂ. OBOSITĂ..." "CALMEAZĂ-TE...PRIVEȘTE...ACUM TE SCOT DE ACOLO, TE VOR SCOATE DIN CAMERA ACEEA... AU ÎNȚELES... TE VOR DUCE ACASĂ... PRIVEȘTE..." Într-adevăr, vocea are dreptate. Cineva mă așează pe targă...sunt pe targă...și cei Gri mă așează iar în pat...în patul meu de plecare... sunt obosită și am ochii închiși...o pijama...cu pătrățele...cea albastru cu alb...sunt pe-o parte, în pat...întoarsă spre fereastră...cu picioarele strânse...și dorm... Îi văd cum pleacă...pe cei Gri...blondul...prin perete...iar eu dorm, dar sunt obosită, oboistă pentru că am fost luată și dorm și poate că mâine nu-mi voi aminti nimic, dar durerea, disperarea, coșmarul și restul vor ieși într-o zi la suprafață sub formă de furie sau plâns sau tristețe ori durere...și eu nu știam de ce eram mereu tristă, nu știam de ce plângeam, dar acum știu că toate acele lacrimi erau cele pe care acolo nu le puteam plânge, cuvintele pe care le urlu în momentele mele de depresie (ajunge, ajunge, ajunge, sunt obosită, obosită) și pe care le repet timp de ore la rând, sunt cele pe care doream să le urlu, dar nu puteam. Și acea furie... acea furie datorată impotenței, incorectitudinii, apoi explodează tot împotriva mea, pentru că nu știu să ascult mesajele Inconștientului...nu știu să le descifrez... Și iată ce este acea solitudine care se înalță, se înalță, până ajunge la gură...profundă, astfel încât o simt până în măduva oaselor...și să o simt cum îmi inundă inima...puternic...o solitudine puternică care vine de acolo... Cât aș fi vrut ca cineva să mă îmbrățișeze în acele momente, să mă strângă puternic...suntem singuri acolo...singuri...suntem singuri...într-un fel devastator...o solitudine care te face mori...și nimeni nu-și dă seama...nimeni nu te poate ajuta, cu atât mai mult să te salveze...nici măcar tu... suntem singuri...acolo suntem singuri...este teribil... Câteva zile după...ora 11.45. Plâng de două zile. Totul mi se pare atât de proaspăt...îmi face rău...foarte rău...și mă gândesc la cât de frumos este să fii îmbrățișat...în tăcere... Cât poate transmite o îmbrățișare umană? Ce valoare imensă, mare, și necunoscută poate avea o îmbrățișare? Când îți dorești atât de mult o îmbrățișare tăcută și lungă, abia atunci îi înțelegi măreția. O îmbrățișare umană usucă toate lacrimile, calmează inima speriată, redă speranța celui care a pierdut-o de atâtea ori, celui care s-a gândit de multe ori că nu se poate întoarce să revadă ochii fetiței sale. O puternică îmbrățișare umană spală toată frica, ajută la depășirea disperării și, prin intermediul iubirii, redă vigoare unui suflet care a fost chinuit pentru prea 327

mult timp, unui corp care a fost încontinuu resuscitat; oferă un mesaj cald și reconfortant unui spirit mâhnit și minții speriate. De multe ori am avut nevoie de acel mesaj...în timpul nopții...în acele momente de solitudine eternă...Momente interminabile în care emoțiile cele mai înspăimântătoare nu pot fi exprimate în niciun fel...și te sufocă. Chiar dacă este un simplu gest, uneori neapreciat, este însă un gest care poate da foarte mult celui care l-a dorit, celui care a înțeles într-un final această nevoie disperată de căldură umană și această solitudine profundă și insolită.

UNELE NOTE FINALE DESPRE ACEASTĂ BUCATĂ

Aceasta era prima hipnoză pe care o înfrunta răpita, care nu citise nimic din lucrările mele și nici nu cunoștea site-urile de pe Internet ale Grupului StarGate Toscana; nu citise nici măcar cărțile despre aceste subiecte. Este clar că răpita nu-și amintește hipnoza în mod perfect și a descris "la cald" propriile senzații, fără să fi ascultat înregistrarea ședinței de hipnoză, dar personajele răpirii sunt aproape toate. Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în mod real în retrăirea amintirilor pare a fi încă confuză în mintea sa, care nu-și dă seama că a făcut o conexiune între două episoade similare, unul care s-a întâmplat exact în ziua când a încercat să se sinucidă și altul care s-a petrecut cu ceva timp după prima noastră întâlnire și prima noastră ședință de PNL.

328

Cele două episoade servesc la reconstituirea cu mai multă exactitate a situației în care suicidul nu a avut succes. Conexiunile subtile dintre acestea nu este provocată doar de faptul că cele două experiențe au în comun multe scene și multe episoade, ci este provocată și de Inconștient, care nu vrea să reevoce tentativa de suicid. Astfel, răpita își amintește un episod similar, în care culoarea pijamalei, alb cu albastru, este asemănătoare cu cea pe care o purta în timpul tentativei de suicid, când niște circumstanțe misterioase au făcut astfel încât ceva să meargă prost. Analiza unor astfel de circumstanțe, pe care nu le prezint aici din motive de confidenţialitate, ne face să ne gândim la o intervenție extraterestră salvatoare. Extratereștrii țin la animalele lor (răpiții), la fel cum noi ținem la cirezile noastre și nu pot să-și permită luxul să piardă nici măcar un exemplar. Însă al doilea episod este similar cu primul, dar se desfășoară într-un context în care lipsesc scenele în care corpul răpitei este "reparat" în mediul extraterestru și apoi este readus la locul sinuciderii nereușite. Acest episod are legătură cu un moment care poate fi plasat între prima întâlnire, sau ședința de PNL, și ședința hipnotică care a avut loc câteva luni după aceea. În timpul primei ședințe de PNL, de-a lungul câtorva ore de discuții, răpita devenise conștientă că problemele sale, până atunci inconștiente și neînțelese în profunzime, nici de psihologie și cu atât mai puțin de psihiatrie, erau în sfârșit aduse la nivel conștient. Acum ea știa de ce încercase să se sinucidă, știa de ce vomitase de 34 de ori într-o lună și știa și de ce tindea să-și facă rău în mod fizic îi explicasem foarte bine. De exemplu, senzația de vomitat, care într-o situație de stres este comună multor răpiți, se datora inspecției orale pe care extratereștrii o efectuează cu anumite instrumente, printre care și un fel de gastroscop, urmată de introducerea, tot în cavitatea bucală, a unui fel de terci gelatinos amar și rece, care nu este altceva decât un dezinfectant anestezic. Răpitul, sau mai bine spus Inconștientul său, corelează acest episod stresant și invaziv cu mediul extraterestru. Această ancoră (PNL) adevărată și proprie este repropusă apoi, la nivel subconștient, de fiecare dată când subiectul se teme că este posibil să se întâmple ceva extraterestru. Odată ce i s-a explicat Inconștientului răpitului cum s-au desfășurat cu adevărat lucrurile, adică Inconștientul său a fost învățat să facă diferența între stresul real și cel produs de extraterestru, relația nedorită tinde să nu se mai producă. Această deprogramare (și nu reprogramare), funcționează până în momentul în care un puternic stimul extraterestru nu se reproduce în spațio-timpul subiectului. Cu alte cuvinte, până când se întorc extratereștrii - în acel moment raportul pavlovian dintre stimul și răspuns reîncepe să funcționeze și răpitul reîncepe, în mod inconștient, să vomite. 329

Asta este ceea ce se întâmplă efectiv. După prima ședință de PNL am încercat să reprogramez Sufletul răpitei, făcând-o să înțeleagă că poate rezista răpirii și că în cazul ei nu ar fi mai funcționat. Femeia, odată întoarsă acasă, încetase cu totul să mai vomite, aproape că eliminase medicamentele psihotrope, medicul său afirmând că este un miracol, dar, după un timp, aceasta a fost iar răpită pentru obișnuitele controale extraterestre. După două luni tendința de a vomita a reapărut. Din analiza ședinței de hipnoză se evidențiază imediat că printr-o simpla deprogramare, pe care eu o efectuasem, obținusem și rezultatul de a o face pe femeie nepotrivită pentru operațiunile extraterestre. În mod special, Sufletul femeii nu mai participa la cele două experiențe clasice, de a intra în copia răpitei și în corpul extraterestrului (amintiți-vă cele patru camere cu cilindre despre care se vorbește la începutul acestui tratat). Sufletul, reprogramat, nu se mai desprindea de corp - învățase să se apere și extratereștrii nu înțelegeau ce se întâmplă. "Nu mai funcționează! Nu mai funcționează! Cu mine nu mai funcționează! Și ei nu vor să înțeleagă asta." spune femeia în hipnoză, dar la nivel conștient nu știe ce se întâmplă - nu are cum să știe că în timpul ședinței de PNL eu am deprogramat-o de răpirea Sufletului. Răpita vorbește în reconstituirea sa despre camera video care se mișcă, dar acesta este un concept care se aplică în PNL și nu în hipnoză. Ceea ce se întâmplă în realitate, în acest caz, la fel ca și în alte cazuri, este faptul că Sufletul știe când vin extratereștrii și se desprinde voluntar de Corp pentru a nu fi capturat, dar oricum urmează Corpul din "afară", pentru a nu-l pierde. Această situație conduce răpitul în timpul hipnozei să își amintească de el ca fiind fără Corp în timp ce trece dintr-un cilindru în altul sau vede lucrurile de sus. Asta mi-a permis, cum am mai afirmat deja, să blochez amintirea când Sufletul este cel care se degenerează pe sine, astfel încât să poată avea control asupra corpului său și să interfereze activ în hipnoză chiar și cu hipnologul.

A TE SIMȚI ÎN INTERIOR

Unul dintre efectele hipnozei aplicată cercetării sindromului de răpire extraterestră (SDA) este acela că răpitul spune că suferă o mărire a conștiinței; nu ceva ce este produs de extratereștrii, ci provine de la eveniment în sine și de la ședințele hipnotice. Răpitul este pus în situația de a putea dialoga cu propriul Suflet, și, când iese din hipnoză, dobândește capacitatea și posibilitatea de a înțelege, pe care înainte nu o avea, chiar Universul în sine părându-i diferit. Începe să perceapă timpul în mod diferit, ca și când acesta nu ar mai conta atât de mult, 330

devine cu adevărat "buddic" în ceea ce privește modul în care înfruntă viața, agresivitatea sa devine irelevantă și uimirea pentru înțelegerea lumii se extinde, ca și când ar fi devenit iar un copil mic. Ce simte un răpit după prima experiență de hipnoză, în care a retrăit răpirea sa și a fost pus în contact cu propriul Suflet? Să descoperim asta împreună, citind niște scrisori ale unei răpite: În ceea ce mă privește, în timpul ultimei săptămâni au fost două nopți în care am avut niște experiențe ciudate. Deci, nu îmi amintesc ce zi era, dar, ca de obicei, pe la ora două m-am dus la culcare, am pus celularul într-un loc în care câinele și pisicile nu pot să ajungă și m-am așezat în pat, cu diferite foi pe care vroiam să le citesc; am salutat-o pe mama, care nici măcar nu auzise când am venit acasă, pentru că dormea foarte profund. Citeam și mă gândeam, nu știu de ce, la momentul când eram mică și când cineva a intrat în bucătărie, și, în fața frigiderului, mă împușcase între sprâncene și, în timp ce încercam să-mi amintesc, la un moment dar am văzut în fața mea un "băiat" care își întindea gâtul și care apoi mă privea și cineva îmi introducea un fel de pistol, poate că cilindric (dar nu sunt sigură) în nară, apoi trăgea. Părul său era până la ureche, blond, dar cu niște reflexe roșii-portocalii. Nu l-am privit bine, pentru că îmi inspira teamă și am lăsat capul în jos, închizând ochii. Dimineață m-am trezit și mă deranja nara dreaptă; am privit perna și aceasta era murdară de sânge. Am suflat nasul și din nara dreaptă mi-a curs mult sânge, fără să mai țin cont că celularul și ceasul era pe jos, iar primul era spart în mii de bucăți, aflându-se la cinci metri de locul în care le lăsasem. În seara următoare m-am dus la culcare, dar nu am reușit să dorm - din când în când mi se întâmplă. Nu am dormit foarte bine, dat am visat ceva foarte clar. Eram în interiorul unei structuri circulare din metal, foarte mare; era noapte și era foarte cald. La un moment dat simt că îmi trece ceva deasupra capului și simt că aerul de deasupra mea începe să vibreze. Simt că chestia asta, pe care nu o privesc, mă atrage spre ea și mă trezesc. Văd că picioarele mele se ridică din pat, în sensul că am capul și bustul pe pernă și pe saltea, dar picioarele sunt ridicate și simt iar senzația că devin tot mai grea și că nu reușesc să țin ochii deschiși. În acel moment eram cu adevărat speriată, pentru că simțeam că nu pot respira și pentru că simțeam că sunt trasă în sus de ceva. Nu-mi amintesc altceva, asta și pentru că atunci când mă gândesc la picioarele mele ridicate simt o senzație de teroare halucinantă. Ciao! Îți trimit un desen de-al meu din 1992...tema mea era să desenez personajele pe care le visezi noaptea. M-am gândit la ziua de vineri...mi-au venit în minte unele lucruri, dar este unul care chiar nu reușesc să mi-l amintesc...știu că l-ai întrebat ceva pe Sufletul meu, dar nu-mi amintesc nici ce ai întrebat și nici ce a răspuns...e ciudat, dar așa este...mi-a venit în minte pentru că noaptea trecută eram convinsă că M... era cu mine în pat și eram convinsă că vrea să știe ce 331

anume am vorbit noi, iar eu îi povesteam...dar apoi m-a întrebat ce ai întrebat Sufletul și era interesat mai ales de acel lucru, astfel că în acel moment am deschis ochii și el nu era...poate că visam, mi-am spus eu, dar am rămas cu acest dubiu...ai întrebat Sufletul ceva ce eu nu-mi amintesc? Apoi m-am gândit că spre final corpul meu devenise foarte greu, ca atunci când eram mică, când corpul devenea tot mai greu, până când nu mai puteam să-l mișc, îmi simțeam mâinile enorme și grele, apoi, vorbind cu mama mea despre testul de lactație, mi-a spus că și ea a avut astfel de probleme, producând lapte, cu toate că nu fusese însărcinată...ah...în acel cilindru era o chestie maronie...un fel de șopârlă nedezvoltată...cam de un metru...cu o coadă lungă...Sunt încă foarte confuză, dar cred că este un lucru normal. Oricum, dacă trebuie să fiu sinceră, în capul meu este un dezastru, se aud multe voci, printre care este și cea care spune că venind la tine nu-mi voi rezolva problemele...și mai spune și că, dacă data viitoare nu merg cu ei, mă bate. Și acea voce, pe care acum chiar nu o mai suport, îmi spune că, dacă o fac pe inteligenta, îmi omoară câinele...și atunci eu mă duc. Mai este și cea care îmi spune că nu am nimic de pierdut și că ar fi mai bine să mă duc - situația mea nu poate fi mai rea de atât (și tu ești singura persoană care mă poate ajuta într-un fel sau altul)...și, pentru că extraterestrul oricum îmi dă un șut în fund, chiar dacă sunt cuminte, sunt obraznică și nu mai merg cu ei (să sperăm că vom reuși!)...Cel mai ciudat lucru de noaptea trecută este că singurul motiv pentru care m-am trezit, după ce am vorbit mult cu M..., este pentru că acesta insista mult să știe acel lucru...pe care nu puteam să i-l spun, având în vedere că nici eu nu o știu la nivel conștient...și oricum zilele astea mă simt ciudat, mă tem că se vor întoarce pentru a termina ceva ce au lăsat neterminat...simt asta...îmi este foarte frică...nu aș vrea...nici nu vreau să mă gândesc. [...] Mă gândeam la un lucru nebunesc: dacă eu simt că sunt eu și tu simți că ești tot eu, eu și cu tine suntem același lucru? Adică, Eul adevărat este un Eu unic? Să mă explic mai bine - dacă îndepărtăm toate lucrurile care ne înconjoară și care nu sunt reale, printre care și cele care ne zboară prin cap, Eul cel mai profund este la fel pentru toți? Și mă întrebam: dacă toți cei care au Suflet ar trebui să moară...unde s-ar duce Sufletul? Ah, uitam de chestia aia cu oglinda! Dacă te pui în fața oglinzii și te fixezi, încet, încet, corpul tău dispare și totul începe să devină luminos...începi să vezi multe puncte luminoase care se extind, iar la final vezi doar o lumină galbenă...nu mai auzi nici măcar sunetele...apoi, în timp ce te relaxezi, începi să simți o emoție puternică care pornește de la nivelul stomacului și se extinde peste tot. Se întâmplă și când fixezi o persoană care se află în fața ta - întâi vezi aura, dar dacă continui să o fixezi vei vedea că aceasta începe să strălucească...eu fac asta 332

mereu...încearcă și tu...este drăguț...poate că este doar un efect optic, dar te scoate un pic din probleme...ok...mamă, cât de mult scriu...ce răpită pisăloagă! Ne auzim în curând! Cred că noaptea trecută mi-a făcut cineva o vizită. Dormeam buștean și, la un moment dat, m-am trezit și știam că ei sunt acolo. Am privit spre ușă și am văzut o umbră de aproximativ doi metri. Camera era iluminată ca și când lumina ar fi fost aprinsă. Am început să spun că nu voi merge...m-am și înfuriat foarte mult...dar, ca de obicei, nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea. Îmi amintesc doar că, atunci când m-am trezit, m-am simțit iar "mizerabilă". Simțeam o durere la nivelul ovarului drept și am și o tăietură de aproximativ trei centimetri, dar foarte subțire (dacă rămâne, dar sper să nu, ți-o voi arăta). Cred că nu am reușit să nu merg. Acum mă simt confuză...sunt într-o stare de tristețe halucinată și nu am cuvinte. Toată ziua mi-a venit să plâng. Pa! Seara trecută am vrut să-ți povestesc un vis, dar am uitat. Am visat un făt gri, de circa 10 cm, cu ochi alungiți și capul ușor alungit în spate. Nu țin minte foarte bine contextul, dar singurul lucru care mi-a rămas în minte este acest mititel, care pare a fi aproape ud, și care, din când în când, deschide ușor ochii săi negri. Alt lucru care mi se întâmplă în ultimul timp este acela că am probleme la sâni - în mod normal mi se întâmplă doar înainte de ciclu, dar acum este permanent. Simt furnicături și îi am un pic umflați, uneori chiar mă și dor. Nu am mai pățit așa ceva niciodată, dar se poate ca asta să nu aibă nicio legătură cu problema extraterestră. Miercuri fac o ecografie și apoi vedem. Aseară vorbeai de experiențe OOBE și mi-a venit în minte una pe care mi-o amintesc foarte bine. Aveam în jur de trei ani și eram în brațe la mama, care mă legăna pentru a mă adormi, dar ciudat era că vedeam scena din două puncte de vedere, adică eram acolo, în brațe la mama, cât și în afara corpului, lângă ușa camerei și gândeam în ambele puncte. Eram conștientă de mine în ambele poziții, dar era o conștiință de sine diferită, pentru că, dacă în brațele mamei eram aceeași fetiță, în afară eram eu însămi și atât, privindu-mă din afară. Știu că este ciudat și nu reușesc să explic bine, dar este aproximativ așa. Nu dădusem niciodată importanță acestui fapt și pentru că, uneori, toate aceste ți se par niște lucruri normale și nu-ți dai seama ce s-a întâmplat în realitate. Ieri seară m-am întâlnit cu A..., care mi-a povestit despre experiențele sale de trezire a conștiinței...nu știu...fiecare are timpul său sau cel puțin așa cred eu. Îți povestesc "visul" din noaptea aceasta. Eram în pat și era în jur de 4 a.m., pentru că m-am uitat la ceas. Am deschis ochii și peretele din stânga mea (același punct) strălucea. Erau două punctulețe. dintre care unul azuriu, care pulsau. La un moment dat mă sperii și, în mod ciudat, încep iar să spun că nu mă duc (de-acum cred că chestia asta pornește în mod 333

automat). Atunci am auzit o voce care spune: "Data trecută nu ai venit, dar de data asta..." și simt cum începe să mi se rotească capul...totul se învârte și nu mai înțeleg nimic...încerc să aprind lumina, dar nu reușesc, poate pentru că era oprită...încerc să fug pe scări pentru a deschide ușa, dar ușa nu se deschide...o strig pe mama, dar nu răspunde...doarme profund...și capul mi se rotește într-un mod halucinant. La un moment dat, din senin, se termină, și mă trezesc iar așezată în pat, în timp ce afară începe să răsară soarele (este aproape ora 6). La 8.30 merg la serviciu, iar patronul mă întreabă dată mă simt bine, pentru că arăt un pic amețită...și chiar mă simt așa...mă simt foarte obosită, ca și când nu am dormit toată noaptea și mă simt ca și când "în interior nu aș fi bine lipită de corp(?)"...analiza o fac mâine și, dacă reușesc, o fac și pe cea cu lactația (dacă este o simplă analiză de sânge)...Pe curând! Deci...azi dimineață m-am dus să fac ecografia și doctorița s-a minunat un pic, din mai multe motive: nu a reușit să vadă din ecografie ovarul meu stâng. Am încercat mai mult de jumătate de oră, dar era acolo o bulă de aer care nu se mișca și care acoperea practic toată zona aceea. A încercat și să o miște cu aparatul...am mai încercat și după aceea, dar nu am reușit. Din când în când se vedea câte o bucățică, dar nimic..a spus că nu i s-a mai întâmplat așa ceva niciodată și că, dacă vreau, pot să revin în altă zi... În ceea ce privește sânul, trebuie să știi că aveam de câțiva ani acești noduli care trebuiau ținuți sub control, pentru că eu am un sân fibrochistic ...ei bine...azi dimineață nu mai aveam niciun nodul și, după ce doctorița a confirmat totul cu fotografiile de la ecografia precedentă, m-a întrebat dacă suspectam că sunt gravidă, pentru că sânul meu era dens și la definit cu termenul de "sân de lapte". Ea spune că de obicei, când este lapte în sân, acel tip de nodul tinde să "topească" și sânul tinde să devină sens și curat. Îți dai seama ce față am făcut (m-am albit) și mama mă privea cu un aer suspect. Dacă tot mă aflam acolo, am verificat și mingiuța pe care o am în urechea stângă. Într-o noapte, cu 10 ani în urmă, am visat că cineva îmi băga ceva în ureche și dimineață, atingându-mă, am găsit chestia asta, care din când în când mă deranjează...este prinsă bine... În ceea ce privește testul de lactație îmi este greu să merg să-l fac din cauza programului, dar oricum voi încerca să fac tot posibilul...ah...iar furnicăturile pe care le simt la sâni ar putea fi cauzate de lapte sau de un dezechilibru hormonal. Bine, bine, cel puțin sunt unica a cărei limbă se îndoaie, se lipește și stropește...însă ar trebui să se verifice dacă și cei care nu sunt răpiți pot face asta (poate că i-am întrebat doar pe cei care nu reușesc să facă asta!). Astăzi m-a chemat fratele meu și mi-a spus că la Zürich a aterizat un OZN: asta povestește un cetățean în ziar și se pare că din OZN au coborât extratereștri și militari... 334

Pentru moment nu cred că s-au mai întors pentru că, din fericire, nu m-am mai trezit noaptea...dar, reflectând, mi-am dat seama că, atunci când simțeam că vin și deschideam ochii, acea parte din mine care dădea alarma nu dădea doi bani pe extraterestru, făcând un dezastru halucinant. Nu mi se mai întâmplase niciodată...înțeleg și de ce...însă e ciudat, pentru că înainte, când mă trezeam și știam că sunt acolo, deveneam terorizată de ideea că sunt acolo, dar în ultimele două dăți simțeam o furie incredibilă și nu-mi era deloc frică, ci din contră, eram foarte curajoasă, lucru care noaptea mi se întâmpla foarte rar...și, chiar dacă atunci când mă trezeam oricum nu mă simțeam bine, deja este ceva... Ah, și încă ceva - când am visat micuțul făt gri...în realitate erau doi...pe unul mi-l luau și pe altul, mai mic, mi-l dădeau...și plângeam...plângeam...nu îmi aminteam foarte bine detaliile, dar seara trecută, la muncă, desenam și mi-a venit în minte dintr-o dată scena în care cineva, care îl lua de lângă mine, îl ducea pe un coridor lung, dar imediat era gata un altul, pe care însă nu-l priveam în acel moment, pentru că eram prea ocupată de ceea ce se întâmpla. Am devenit extrem de tristă, pentru că știam și simțeam că acela era copilul meu, chiar dacă era diferit din punct de vedere fizic. În orice caz...cred că am făcut multă gălăgie pentru că eram foarte nervoasă. Cum să-ți explic? Când am deschis ochii eram divizată în două, una îmi spunea "Haide, dormi" și alta spunea "Dorm pe naiba! Le arăt eu acum..." și era o senzație deosebită, pentru că în acel moment nu-mi păsa deloc de ceea ce spuneau...Este bine, facem progrese. Ne auzim în curând! ...Ah...îmi vine să râd, pentru că, atunci când întreb, răspund mai mulți și fiecare spune altceva...știu că ar trebui să discern vocile între ele, dar, când cred că am înțeles, apare alta care mă bagă iar în ceață. Odată, una dintre multele voci mi-a spus că nu trebuie să-mi fac atâtea griji cu privire la extratereștri, pentru că îi creasem eu și că, în realitate, nu exista nimeni în afară de mine și că restul erau doar proiecții pe care le creasem eu și acum nu-mi mai amintesc...Nu mi-a picat prea bine (le spuneam tuturor "jură-mi că exiști")...apoi, din când în când, îmi vine în minte, dar mă prefac că nu se întâmplă nimic, pentru că dacă-i dau atenție mă simt prinsă. Cum reușesc să-și dea seama că ai intervenit tu? Seara apăreau imediat... Ah....am uitat să-ți spun că noaptea trecută visam liniștită, dar mă întorc și văd că în fața mea este cineva. În urechea stângă aud niște sunete de genul șocurilor electrice...încerc să mă apar cum pot, dar la un moment dat, cel care este în fața mea îmi trage una în frunte, dar fără să mă atingă. Îmi trage una după ceafă și una la nivelul toracelui. Mă simt blocată și simt cum cad, deoarece corpul a devenit foarte greu...e ca și când corpul s-ar fi blocat cu totul... M-a lovit foarte tare și nu-mi mai amintesc nimic în afară de durere. Apoi m-am gândit la povestea fascicolului de lumină a Lăcustei și, într-adevăr, când sunt deasupra corpului și privesc în jos, e ca și când aș rămâne agățată de 335

corp...pentru că îl simt constant și continuu, față de celelalte dăți când ies...pentru că stau mereu lângă corp (când sunt cu ei), dar nu foarte lipită de el. Mă întreb dacă este posibil să intri și să ieși în și dintr-un corp diferit de al meu după cum dorești, adică eu, suflet, pot intra și ieși în corpul tău sau în cel al altuia, ca apoi să mă întorc în al meu? Trebuie să spun asta cuiva: știi că exact noaptea trecută am visat iar unda? Nu este prima dată când visez tipul acesta de vis, dar chestia halucinantă este că venea exact din acele părți și erau foarte mulți morți. Când am văzut asta la știri am rămas șocată, și pentru că nu este prima dată când mi se întâmplă. De exemplu, și când au picat cele două turnuri am visat asta cu ceva timp înainte...ploua cu foc din cer... Noaptea trecută am avut și un vis deosebit: era ca și când toate componentele din interiorul meu ar fi fost desprinse și discutau între ele despre problema extraterestră...era impresionant - fiecare spunea altceva și se înfuriau...ce ciudat. Ne auzim în curând! Aceste scrisori sunt gândurile unei răpite după o singură ședință de hipnoză. În ultimii ani am recuperat foarte mult material, astfel încât pot scrie o carte despre fiecare răpit cu care am avut de-a face, sau să fac un film despre viața lor. Însă am decis că nu trebuie să speculez treburile altora, dar în această lucrare este de datoria mea să mă fac înțeles de alte persoane, care nu știu încă că sunt răpite, dar care în realitate sunt. Vreau ca viitorii operatori din acest domeniu să înțeleagă care este scenariul în fața căruia se vor trezi.

ORDINE POSTHIPNOTICE (OPH) ȘI BLOCAJUL PARȚIAL AL ACȚIUNILOR DE RĂPIRE EXTRATERESTRĂ

Scopul final al acestei lucrări este acela de a oferi indicații specifice despre cum se poate acționa pentru a opri răpirile extraterestre a răpiților care au simțit necesitatea de a cere un ajutor specific. Lectura nu furniza nimic bun cu privire la metodele posibile care pot fi aplicate acestei probleme, astfel, mi-am inventat singur niște tehnici, pe care le-am experimentat direct pe răpiții cu care lucram, având grijă să utilizez fiecare tehnică pe răpiți diferiți, care nu se cunoșteau între ei. Astfel aveam posibilitatea de a nu fi "descoperit" de extraterestru, care cu siguranță nu ar fi făcut legătura între ceea ce făceam cu un răpit din Napoli și ceea ce făceam cu unul din Torino. 336

Am pornit de la studiul unui caz american. Ex-pădurarul Travis Walton, pe care l-am cunoscut personal, mi-a povestit unele detalii din experiența sa de șaptesprezece ani, după care a fost făcut și un film, cu titlul "Sclipiri în întuneric". Walton susține că filmul este adevărat doar pe jumătate, pentru că au fost introduse în el și multe elemente fantastice. În această lucrare nu este de datoria mea să fac o retrospectivă asupra cazului Walton; ceea ce mă interesează este descrierea a ceea ce s-a întâmplat când Walton, care a fost luat de o mașină zburătoare în timp ce prietenii lui fugeau spre automobil, s-a trezit într-un mediu tehnologic, în care, ca de obicei, niște extratereștri de tip EBE îl înconjurau în formă de semicerc. El, semiconștient, a luat ceva în mână, ceva ce semăna cu un scaun, pe care l-a aruncat înspre grupul de extratereștri. Reacția acestora a fost aproape inexistentă, dar interesantă. "Extratereștrii parcă se priveau și își comunicau ceva între ei prin intermediul ochilor"...spune Walton: "...apoi au ieșit din cameră în șir indian, fără zgomot, și pe mine m-au lăsat acolo singur". Apoi au venit alți extratereștri, de tip Orange, care au preluat situația. Dacă este adevărat că EBE sunt roboți biologici, comportamentul lor se putea datora faptului că nu erau programați pentru un act cum era cel efectuat de Walton. De altfel, și în reconstituirile hipnotice obținute de mine se părea că aceste ființe nu erau capabile că înțeleagă anumite "ciudățenii" imprevizibile ale comportamentului uman. Cu alte cuvinte, dacă ipoteza mea era corectă, extratereștrii lui Walton ar fi mers doar să fie reprogramați de stăpânii lor, nefiind capabili să gestioneze foarte bine situația. Dacă ar fi fost așa, ar fi fost suficient să se introducă în mintea răpitului un ordin posthipnotic, care, activat în mod cu totul inconștient în momentul apariției neașteptate a micuților EBE, l-ar fi făcut pe răpit să efectueze o acțiune ciudată și neașteptată, pentru care EBE nu ar fi fost pregătiți. Ne-am fi putut aștepta, ca reacție, la îndepărtarea "momentană" a extratereștrilor. Apoi aceștia, reprogramați, după câteva zile, s-ar fi întors la sarcina de a își recupera răpitul rebel.

FUNCȚIONAREA UNUI ORDIN POST-HIPNOTIC ÎN AMNEZIE TOTALĂ

Înainte de a înfrunta unele cazuri practice, trebuie clarificat ce anume se înțelege prin OPH, cum și de ce funcționează. Când procedura hipnotică a produs o stare de hipnoză profundă, Subconștientul este absent și Conștientul doarme, deci se vorbește doar cu Inconștientul. Când se trezește, cel hipnotizat nu-și amintește nimic din ceea ce s-a spus în această stare. 337

Asta se întâmplă pentru că atât simțurile (Conștientul), și cu atât mai mult mediatorul (Subconștientul) nu și-au dat seama de faptul că a avut loc o conversație, pentru că, în timp ce aceasta se desfășura, aceștia erau absenți, sau mai bine spus dezactivați. E ca și când ai transfera un fișier de pe un computer pe altul, trecând, așa cum spun hackerii, prin "backgroundul" rețelei, fără a mai executa operații "la vedere", sau a spiona computerul altuia prin intermediul unei rețele, fără a se face văzut - doar cu programe sofisticate s-ar putea "vedea", și cu dificultate să se blocheze preluarea nedorită de date. Deci, comunicarea nonverbală apare ca și când nici n-ar fi existat vreodată. Exact același lucru se întâmplă când, în hipnoză profundă, i se spune subiectului să nu controleze semnalele provenite din exterior (operațiune desfășurată de obicei de către Subconștient). Avantajul de a emite un ordin post-hipnotic în mintea celui hipnotizat, adică în Inconștientul său, consistă în faptul că Subconștientul și Conștientul nu știu că acest ordin există, deci, nu merg să caute, nu îl găsesc și nu și-l vor aminti niciodată, decât atunci când acest lucru va fi scos la iveală prin voința Inconștientului și va intra în funcțiune automat. Deci, este vorba despre un metaprogram inconștient, care are calitatea de a nu putea fi citit nici măcar de MEA, nici de Lux și nici de Șase degete, care nu au acces la Inconștientul uman. Dacă acei paraziți ar fi avut acces la Inconștientul uman, am fi pierdut lupta chiar înainte ca acesta să înceapă. Poate că e mai corect să spunem că aceștia nu merg să privească printre informațiile Inconștientului pentru că nu există în exteriorul său vreun avertisment capabil să detecteze că v-a fost introdusă o bombă care va exploda doar în prezența semnalului programat. Astfel, am putut utiliza această metaprogramare a Inconștientului, bazândumă pe faptul că nimeni nu și-ar fi dat seama de muncă desfășurată, nici măcar paraziții interni ai răpitului, până la a se verifica într-o situație prevăzută de extraterestru, dar programată de mine - în acel moment ordinul post-hipnotic s-ar fi declanșat și nimic nu l-ar fi putut împiedica pe răpit să îndeplinească acțiunea pentru care a fost programat. Metaprogramul se află în Inconștient, care este lipsit de simț practic, adică nu se întreabă dacă trebuie sau nu să execute o acțiune, Stimulul care declanșează ordinul post-hipnotic fiind astfel independent de voința conștientă, dar fiind controlat de voința inconștientă, cu care ne-am înțeles în faza de hipnoză profundă. Răspunsul la stimul este de tip automat, la fel ca atunci când conducem automobilul și un pieton traversează distrat strada - noi, la fel de distrați, frânăm, pentru că acest gest este deja imprimat în profunzimea Inconștientului nostru. În hipnoză profundă i-am spus răpitului să urmeze următorul ordin, pe care însă l-ar fi 338

uitat imediat după aceea și de care și-ar fi amintit doar în momentul în care ar fi trebuit să-l urmeze: "Când ei se vor întoarce, tu vei merge cu ei! Dar vei merge doar dacă ei îți vor spune de ce te iau. Cu cât ei nu îți răspund, cu atât mai mult tu nu vei merge cu ei, cu cât ei vor insista, cu atât mai mult tu vei repeta că vrei să știi de ce te iau și doar dacă îți spun vei merge cu ei, altfel tu vei rămâne unde ești." Să analizăm în profunzime acest tip de ordin. Răpitul nu este constrâns să se elibereze de extraterestru - procedând astfel s-ar crea o dicotomie schizoidă în creierul său, pentru că, în momentul executării ordinului post-hipnotic, el, pe de o parte ar simți impulsul de a asculta ordinul și pe de alta ar avea impulsul de a-l asculta pe extraterestru. Cu siguranță acest lucru nu ar fi foarte fericit și el ar suferi de această traumă pentru o bună perioadă în viața conștientă de toate zilele. Pe de altă parte, extraterestrul ar putea fi mai puternic decât ordinul hipnotic și ar putea să-l domine, impunându-și voința, printr-un mod încă necunoscut, dar cu siguranță previzibil, cel puțin pe hârtie. Dând ordinul post-hipnotic în modul descris mai sus, într-o oarecare măsură, extraterestrul nu luptă împotriva hipnologului, ci împotriva sa - cu cât insistă că vrea să-l ia pe răpit, cu atât mai mult întărește ordinul posthipnotic, într-un loop fără posibilitate de scăpare. Am trimis răpitul acasă și el mi-a telefonat după câteva luni, spunându-mi că i s-a întâmplat ceva ciudat. Bineînțeles, el nu știa în mod conștient despre existența ordinului post-hipnotic și mi-a spus prin telefon că extratereștrii se întorseseră, dar se întâmplase ceva diferit față de obicei. În primul rând, el s-a trezit pentru prima dată din somn și i-a văzut bine la față pentru prima dată, în timp ce aceștia intrau prin peretele iluminat, și apoi le-a spus următoarea frază: "Eu nu merg cu voi..." (?) Amintirile sale erau confuze și, într-o ședință următoare de hipnoză, l-am făcut să retrăiască ceea ce se întâmplase în realitate, eveniment care el nu și-l amintea cu totul în mod conștient. Iată extrasul ședinței de hipnoză: - Tu unde ești? - Sunt în camera mea și sunt treaz; stau pe pat. - Este cineva cu tine? - Da, este blondul (Orange - n.a.). - De unde a venit? - Din perete, ca de obicei. Peretele se iluminează și el trece prin el. - Și acum ce se întâmplă? - Îmi spune să merg cu el. - Și tu ce îi spui? - Că nu...că nu merg dacă el nu-mi spune de ce trebuie să merg cu el. - Și el ce îți spune? 339

- Că trebuie să merg cu el, pentru că eu sunt al lui. - Și tu ce îi răspunzi? - Că nu trebuie să merg cu el, pentru că el nu-mi spune de ce trebuie să merg cu el. - Și acum ce se întâmplă? - El vine în fața mea și îmi pune mâna pe cap; are degetele atât de lungi că acestea îmi ajung până la ceafă. - Și tu unde ești? - Tot așezat pe patul meu. Vrea să merg cu el. - Și tu te duci? - Nu. - Și acum se întâmplă? - El este foarte, foarte supărat. - S-a supărat pe tine? - Nu. - Atunci pe cine? - Pe tine (aici se referă la autorul acestui tratat - n.a.) - Și acum ce se întâmplă? - El e supărat, se întoarce și intră în perete. - Și îți spune ceva? - Da, se întoarce, pe jumătate în perete și pe jumătate în afară...se întoarce și îmi spune... - Ce îți spune? - Data viitoare...data viitoare îți vom spune ceva...dar nu tot...totul nu este posibil - voi nu trebuie să știți. - Și apoi ce se întâmplă? - Îmi spune să privesc Taurul - în Taur veți găsi răspunsurile. - Și ce înseamnă asta? - Nu știu. El spune să privim Taurul...și apoi pleacă...dar se va întoarce. Iată cum se desfășuraseră cu adevărat lucrurile - reușisem, pentru prima dată în lume, să blochez o răpire extraterestră! Puteam să strig "Victorie!"? Bineînțeles că nu! În răpirea următoare, subiectul a fost luat într-un mod complet diferit, este reprogramat în fața unui ecran, pe care vedea date și numere într-o limbă extraterestră, și, la sfârșitul reprogramării, o Ființă Luminoasă a intrat în corpul răpitului, provocându-i o traumă emotivă foarte puternică. Era evident că controlul asupra lui era întărit de Lux, care de atunci înainte ar fi parazitat într-un mod mult mai tenace. 340

Dar metoda dăduse rezultatele sale, chiar dacă numai în mod temporal - era vorba de a utiliza mai bine regulile pe OPH și de a dezvolta noi strategii. Dar astfel de strategii trebuiau experimentate - nu puteam să ne așteptăm că vine Zâna Bună, care, pe de altă parte, din poziția sa de psihiatru infantil (sau psihiatru copilăros), cu bagheta sa magică, ar fi comunicat că, până la urmă, extratereștrii sunt buni, țin foarte mult la noi și noi suntem cei care nu-i înțelegem. Am pregătit un ordin post-hipnotic de tipul: "Când ei vor veni, tu nu vei mai merge cu ei. Poți decide dacă vrei să nu mai mergi cu ei..." Și de această dată peretele se iluminează (scena a fost povestită mai sus, apoi descrisă foarte bine în hipnoză) și răpitul (nu același din cazul precedent n.a.) vede că în fața lui vine un Gri, care, în mod telepatic, îi aruncă în cap un ordin, acela de a merge cu el. El, deja treaz și pregătit, îi răspunde: "Nu, eu cu voi nu mai vin.". Răpitul, în timp ce descrie această experiență, subliniază că nu fraza "Eu nu mai vin" l-a impresionat pe Gri, ci mai ales exclamația "Nu!" Atunci, micul Gri privește în spatele său, dincolo de perete, în direcția extraterestrului Reptiloid, care este foarte mare. Pentru câteva secunde nu se întâmplă nimic, apoi micul Gri repetă ordinul, exact ca înainte, dar răpitul răspunde iarăși cu "Nu!". Această secvență se repetă de cinci ori iar micul Gri caută reconfortare în ordinele Reptiloidului, care se află în spatele lui. La finalul secvenței se oprește, micul Gri intră iar în perete și răpitul, liniștit, adoarme din nou, satisfăcut! De această dată ceva se schimbase - făcusem cunoscut ordinul post-hipnotic printr-o filmare a hipnozei, arătându-i răpitului ordinul, deci, el știa că ordinul prezent în Inconștientul său ar fi acționat în mod automat. Asta demonstrează că pentru răpit nu este important să știe despre ordinul post-hipnotic, ci faptul că acesta a fost introdus într-o stare de hipnoză profundă, astfel ca el să se activeze în mod automat (în autorun pentru informaticieni). Cu alte cuvinte, răpitul poate fi conștient de ordin, dar acesta trebuie să fie în Inconștient, pentru că altfel devine manipulabil prin tehnologia extraterestră, care acționează cu ușurință asupra Subconștientului și Conștientului, dar cu siguranță mult mai dificil în casa Super Eului. Aceste exemple, împreună cu altele, m-au determinat să mă întreb de ce extraterestrul nu intervine, printr-o acțiune în forță, asupra răpitului. Cu alte cuvinte, de ce Reptiloidul nu ia răpitul de păr, luându-l cu forța, poate cu ajutorul unui truc tehnologic. Se părea că extraterestrul, indiferent de specie, ar fi avut nevoie de acordul răpitului. Dar această interpretare, de tipul new-age nu avea chiar nimic real în ea realitatea era alta și în niciun caz nu era ceva simplu. 341

Pentru extraterestru, răpitul era ceva prețios, pentru că acesta are AND-ul care îi trebuie, sperma și uterul de care are nevoie, sângele de care are nevoie, Mintea, Sufletul și Spiritul de care are nevoie și un corp pentru paraziții MEA, Lux și Șase degete - nu își permitea riscul de a-l pierde. În plus, dacă răpitul este luat cu forța, acesta nu mai este apt pentru a fi supus experimentelor la care trebuie să participe. Într-un plan pur fizic, emisia de endorfine produse de enervarea sau de frica răpitului ar fi atât de ridicată, încât l-ar face pe acesta foarte neliniștit și inutilizabil pentru scopurile extraterestre, cum ar fi prelevarea de sânge sau altele. În plan metafizic, Sufletul, Spiritul și Mintea ar vibra cu valori de frecvență alterată și probabil că nu ar mai fi posibil să se încerce desprinderea lor pentru experimentele pe care le-am văzut înainte. În realitate, răpitul este luat mereu, sau apropare mereu, într-o stare de dormitare, fie cauzată de somn, fie indusă înainte de răpire, cu aparate care produc câmpuri magnetice cu efecte asupra scoarței cerebrale. Trebuie să ne amintim că adesea răpitul nu dă dovadă de patos în timpul răpirii. Este îngrijorat, dar în același timp nu este, decât dacă ceva nu merge bine în procedura de răpire. Acest aspect trebuie relaționat cu faptul că extraterestrul dorește neutralizarea aspectului emotiv al răpitului. Atunci strategia se putea schimba și, un banal OPH putea deveni o programare neurolingvistică la nivelul Sufletului. Puteam să fiu sigur de faptul că răpitului nu i se putea întâmpla nimic grav, pentru că extraterestrul nu-și putea permite luxul să-și distrugă animalele din ferma sa, pentru că acestea erau indispensabile. Dar în spatele acestor observații era aprecierea că un act de voință fermă din partea răpitului clătina un echilibru intern și/sau extern corpului uman și răpitul nu mai putea fi manipulat de forțele extraterestre. Exact asta am încercat să obțin.

342

PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ A SUFLETULUI (PNLS)

Se poate reprograma un Suflet? PNL-ul nu a ajuns niciodată la această frontieră și scriind anumite lucruri îmi voi face dușmani în acest domeniu. După părerea mea, realitatea virtuală și cea reală se bazează pe patru axe coordonate și din asta se deduce că Sufletul este în proporție de două treimi virtual și o treime real. Cu alte cuvinte, două aspecte ale manifestării lui, Spațiul și Energia ar fi realități virtuale, pe când Conștiința ar fi total reală și imuabilă, ca emanație a Creatorului original. În termeni PNL asta înseamnă că ar fi imposibil să alterezi realitatea cu o reprogramare neurolingvistică, pentru că în acest caz nu ar exista Hartă, ci doar Teritoriu. Însă, s-ar putea modifica Harta, adică partea virtuală, adică Spațiul și Energia Sufletului, sau mai bine spus să îl îmbogățim pe acesta cu datele pe care nu ar putea să le obțină pe cont propriu, făcându-l să citească în mod diferit Harta. Amintesc aici că "Harta modificabilă" este un concept vechi al Programării Neurolingvistice clasice, pe când pentru mine Harta nu poate fi modificată, ci doar interpretată în mod diferit, în funcție de informațiile disponibile. Deci, în principiu, s-ar putea reprograma un Suflet în ceea ce privește conceptele sale de Spațiu și Energie, mai ales comunicându-i informațiile temporale, pe care el nu le cunoaște datorită naturii sale imortale și atemporale. Când Sufletul este în conexiune cu Corpul și cu restul, nu știe că este Suflet, vede Universul în trei pătrimi virtuale și tinde să nu-și dea seama de partea reală; în schimb, când Sufletul este deconectat de restul, vede Universul în mod și mai incomplet, dând mai multă valoare realității decât virtualității în care în acest caz este scufundat în proporție de două treimi (două axe virtuale - Spațiu și Energie - și una reală - Conștiința; două treimi este un număr mai mic decât trei pătrimi - n.a.) În sinteză, Sufletul nu are probleme de Timp și nu are idee de parametrii pe care ar putea să-i modifice în Universul nostru, pentru că trăiește static în Timp, astfel că nu-și face prea multe griji din cauza extratereștrilor, neconsiderându-i o problemă pentru viitor, având în vedere că nu știe ce este viitorul. Dialogurile cu Sufletul răpiților tindeau să confirme acest punct de vedere: eram în fața unui Suflet care nu intervenea din simplul motiv că avea o viziune asupra Hărții absolut incompletă. În baza noilor concepte PNL exprimate anterior și a teoriei virtualității enunțată și prin intermediul lucrărilor Super Spinului, puteam să mă gândesc că pot reuși să modific citirea Hărții de către Suflet furnizându-i acestuia din urmă datele pe care nu putea să le citească pe axa Timpului. Doar după aceea aș fi verificat intenția Sufletului de a se elibera sau nu de extratereștri, dar cel puțin trebuia să încerc. 343

Reprogramarea Sufletului se efectua în hipnoză profundă, când Inconștientul este în relație doar cu Sufletul, care este desprins de restul. În acest context, utilizând un limbaj arhetipic, se putea încerca susținerea unui dialog cu Sufletul, informându-l pe acesta despre situație. La finalul reprogramării, Sufletului i s-ar fi indus să se reunească cu Corpul și restul răpitului, pentru a asista apoi la evenimentele următoarei răpiri.

CUM CITEȘTE SUFLETUL DATELE UNIVERSULUI:

Probabilitatea citirii viitorului și posibilitatea de a-i modifica parametri

Înainte de a vorbi despre metodele de reprogramare este bine să subliniem încă o dată că Sufletul nu are axa Timpului și deci nu poate citi "secvențial" datele Universului. Citirea secvențială implică variația progresivă a caracteristicilor spațiale și asta provoacă crearea automată a Timpului. De fapt, variația Spațiului creează Timpul, așa cum variația câmpului electric creează câmpul magnetic. Cu alte cuvinte, Sufletul poate ști totul, indiferent de Spațio-Timp, dar în mod cuantificat. Acest concept trebuie aprofundat, pentru că este baza posibilității de a reprograma Sufletul. Să admitem că datele din tot Universul sunt conținute pe o foaie de hârtie, o pagină reprezentând Timpul și cealaltă Spațiul. Sufletul vede și recunoaște, una câte una, literele unice, adică pozițiile, cărora le examinează toate caracteristicele spațio-temporale dar, neavând Timpul, îi scapă secvența temporală a conceptelor exprimate, sau mai bine zis sensul frazelor conținute în pagină. Pentru acesta nu sunt date de citit într-un continuum spațio-temporal, ci doar insule izolate de date - Universul de citit este cuantificat atât în Spațiu, cât și în Timp. Sufletul este constrâns să citească un eveniment pe rând și poate citit tot, dar are ideile clare doar în legătură cu insula de date pe care o citește. Cu alte cuvinte, Sufletul poate citit orice punct spațio-temporal, putând avea toate informațiile pe care le dorește despre Universul nostru, dar poate face asta doar cu câte un eveniment pe rând. De exemplu, unele Suflete nici măcar nu știu despre existența extratereștrilor - au niște amintiri ciudate și vagi, dar nimic clar. Reprogramatorul îi atrage Sufletului atenția asupra unui detaliu și Sufletul citește și înțelege - după va ști că extratereștrii îi fac unele lucruri și va ști și de ce, pentru că altfel nu ar fi știut niciodată. 344

În aceste condiții, un Suflet vede că corpul său este Parazitat, dar nu intenționează să facă nimic, pentru că el crede, în mod eronat, că fiind imortal extratereștrii nu pot să-i facă nimic. Prin asta comite o eroare gravă, pentru că se bazează doar pe datele pe care le-a citit în existența sa și nu pe toate datele importante care trebuie citite. Astfel, este de datoria reprogramatorului să-i facă cunoscute Sufletului unele aspecte ale existenței, pe care Sufletul nu le poate cunoaște, doar pentru că nu a citit acel punct din spațio-timp pe care i se propune să-l citească. Aceasta este adevărata reprogramare a Sufletului. Trebuie să știți că nu există un viitor cert. Însă, s-ar părea, conform a ceea ce s-a afirmat mai sus, că viitorul cert poate fi citit fără probleme de orice Suflet (care nu are axa Timpului), deoarece pentru acesta totul se petrece într-un singur și unic eveniment. Evenimentele nu se petrec există și cu asta basta, toate împreună. Omul, așa cum este el făcut, citește însă Spațiul în Timp și i se pare că faptele se petrec unul înainte și altul după aceea, dar în realitate există toate împreună. Dacă lucrurile ar sta așa cum s-a afirmat deasupra, nu ar exista liberul arbitru, însă Sufletul poate citi viitorul, dar citirea sa asupra viitorului este condiționată de faptul că are loc când Timpul este oprit. Cu alte cuvinte, lucrurile s-ar petrece exact cum le citește Sufletul dacă, după lectura sa de date, mi s-ar mai mișca nimic. Însă în realitate, și cu o secundă după citirea viitorului de către Suflet, ceva poate varia și viitorul va fi oarecum modificat. "Foaia de hârtie" de pe care citește Sufletul are o axă care corespunde legilor Spațiului și alta care corespunde Timpului - totul ar fi clar pentru Suflet dacă, odată examinat ceea ce este prezent pe foaie, nimic nu ar mai varia. Dar spațio-timpul este ca suprafața mării, într-o mișcare continuă, chiar și în sus și în jos (adică și pe axa Energiei, unind viziunea cuantică a spațio-timpului și viziunea ondulatorie a Universului). Deci, ne aflăm în fața posibilității ca Sufletul să prevadă un viitor, care însă, nu se va verifica exact ca fiind exact cum a fost prevăzut, din cauza oscilațiilor domeniului format din Spațiu, Timp și Energie. Un eveniment va certitudinea că se va întâmpla, ci probabilitatea de a se întâmpla, descrisă de un fel de sferă în interiorul căreia există o oarecare probabilitate de a găsi punctul pe care Sufletul încearcă să-l prevadă în domeniul format din Spațiu, Timp și Energie. Reiese că dacă i se cere Sufletului să vadă ce se va întâmpla în viitor, aceasta va merge să citească, în baza condițiilor în care se află în momentul citirii, informația din viitor, ca și când aceasta nu ar mai avea posibilitatea de a fi modificată, dar dacă Sufletul ar repeta lectura după o secundă, ar citi altă realitate. Sufletul, care oricum nu a citit nimic în legătură cu propriul viitor, tinde să spună că extratereștrii nu vor putea face nimic împotriva omului, pentru că el este sigur de propria imortalitate și nu crede că poate exista o variație capabilă să 345

producă efecte notabile asupra viitorului - pentru el viitorul nu se schimbă și există multe variante asemănătoare de viitor, clipă de clipă. Deci, Sufletului trebuie să i se prezinte două aspecte, pe care acesta nu ar ști să le interpreteze singur. Primul este acela că trebuie să citească în viitor, pentru că astfel poate înțelege că extratereștrii au o probabilitate de a reuși să blocheze sufletele locuitorilor acestei planete, închizându-le într-un corp din care sufletele nu ar mai putea ieși pentru restul existenței lor. Apoi i se arată Sufletului că, dacă în planul spațio-temporal s-ar produce o perturbare destul de puternică astfel încât să iasă cu siguranță punctul care reprezintă viitorul sferei de "probabilitate" atribuită acestuia, cu siguranță s-ar putea modifica evenimentele viitoare (a se vedea efectul MT, care a fost deja discutat în precedență). Și mai trebuie să i se explice Sufletului că orice eveniment care neașteptat, provenind din exteriorul Universului nostru, s-ar putea comporta ca o piatră aruncată în apă, producând în marea spațio-timpului o undă de probabilitate neașteptată, care ar modifica, nu cu puțin și într-un mod imprevizibil din punct de vedere statistic, viitorul nostru și asta s-ar putea să fie în dezavantajul Sufletului însuși. Scopul este de a-i furniza Sufletului elementele pentru a putea decide să acționeze în funcție de situația sa, devenind conștient că există ceva ce el nu știa, dar despre care acum a fost informat. Sufletul este domiciliul actului de voință, pe care acesta poate să-l exprime prin intermediul arhetipurilor Conștiinței pentru a modifica clipă de clipă viitorul, recreându-l după bunul plac - asta evidențiază existența liberului arbitru pe care-l deține omul cu Suflet, el însuți fiind parte din Creator. Evidențierea faptului că Sufletul oricum poate crea unda care va modifica drastic viitorul ființei umane, dincolo de posibilitatea probabilă. Când Sufletul susține că extratereștrii oricum vor pierde partida și că nu este necesar să intervină, vede viitorul ca și când Timpul ar fi oprit și nimic nu s-ar mai schimba. Asta înseamnă doar că în acel moment, lucrurile stând astfel, extratereștrii vor pierde, dar nu este sigur că situația va rămâne mereu stabilă și că extratereștrii nu au capacități deosebite, care să le permită să închidă Sufletul într-o închisoare pentru totdeauna.

346

În această schemă simplă este reprezentată realitatea virtuală așa cum este percepută de Suflet. Mingiuța roșie este Sufletul care citește sau percepe evenimentul, identificat de mingiuța verde. Sufletul încearcă să citească în viitor și vede evenimentul nu ca un punct, ci ca o sferă de probabilitate, în care, într-un anumit fel, evenimentul va avea loc cu siguranță. Acest lucru se întâmplă în timpul primei lecturi a viitorului. În timpul unei a doua citiri a viitorului, mingiuța roșie (Sufletul) s-a deplasat de-a lungul Timpului în mod cuantic, așa cum am afirmat în precedență, dar între timp unele întâmplări au modificat atât poziția evenimentului în viitor, în spațiotimp (planul albastru), cât și probabilitatea ca acesta să se întâmple. De exemplu, se mărește incertitudinea și sfera verde, care reprezintă probabilitatea ca evenimentul examinat să aibă loc, devine mai mare. În timpul celei de-a treia citiri Sufletul, din noua sa poziție, vede o probabilitate ca evenimentul să se verifice a fi încă și mai diferit, de exemplu, un eveniment extern sistemului (Universul nostru) a perturbat planul spațio-temporal.

METODE PENTRU DEGENERA SUFLETUL ÎN HIPNOZĂ PROFUNDĂ

Nu se poate vorbi cu Sufletul dacă nu-l desprindem de restul, dar nu putem să-l desprindem total, pentru că altfel de desprinde și Mintea și se pierde posibilitatea de a avea un traducător care să transforme arhetipul în fonem și 347

viceversa, deci, contactul cu Mintea trebuie să rămână activ. Pe de altă parte, trebuie să se evite manifestarea lui Șase degete, unicul care, după cum s-a văzut, poate interfera eficient cu Mintea și poate cauza pierderea parțială a controlului asupra corpului (Corpul răpitului - n.a.), cum a fost raportat în exemplul precedent. O metodă de a intra în contact cu Sufletul consistă în a-l face pe răpit să retrăiască răpirea sa - când el povestește că vede totul de sus, i se pun întrebările de control, la care trebuie să răspundă în următorul fel: - Cum te numești? - Noi nu avem nume/ nu am nume/ nu știu. - Câți ani ai? - ... (liniște - nu știe răspunsul sau nu înțelege semnificația întrebării) - Privește-ți corpul. Cum este făcut? - Nu văd un corp / nu mă văd / nu am corp. - Cine ești? - Eu sunt eu/ Eu/ Eu tot/ Eu toți/Eu sunt. Ultima întrebare este cea mai delicată, pentru că, dacă nu se urmează procedura rapid sau dacă hipnoza nu este extrem de profundă, interferența lui Șase degete apare imediat. În momentul în care se pune problema identității, Sufletul se desprinde și devine Conștient de sine, În acel moment acesta se denumește și ia formă, pentru că, în mod arhetipic, forța creatoare stă în verb și creația nu este altceva decât actul de voință al Conștiinței Sufletului. Dacă procedura a fost efectuată la perfecție, contactul cu Sufletul este stabilit, Sufletul s-a degenerat parțial și Șase degete nu mai poate face nimic în interiorul Inconștientului răpitului hipnotizat. Trebuie făcută precizare cu privire la întrebarea cu privire la Corp - Sufletul nu percepe Corpul. Însă dacă Sufletul se percepe ca o mică ectoplasmă azurie, legată uneori de Corpul fizic cu un fel de cordon, nu ne aflăm doar în prezența Sufletului, ci a triadei Suflet-Spirit-Minte, care nu se desprinde total de Corp, așa cum se întâmplă în timpul experiențelor în afara corpului (OOBE - Out Of Body Experiences). Cu privire la acest lucru sunt foarte sigur și dispun de multe informații, obținute în timpul hipnozelor cu răpiții, care, după cum se știe deja, au avut cu toții OOBE de-a lungul vieții. Asta rezultă și dintr-o analiză aprofundată a testului TAV (Testul de autoevaluare prezentat în precedență). O altă metodă, mult mai sigură, de a intra în contact cu Sufletul este reprezentată de tehnica albumului cu fotografii. Se merge înapoi în timp, până la prima senzație, până când răpitul răspunde corect la întrebările de control. De obicei, în acest mod Șase degete nu își dă seama de ceea ce se întâmplă și când Sufletul a fost contactat, acesta nu mai este capabil să reia controlul asupra corpului. 348

O a treia procedură constă în a coborî foarte jos liftul în timpul inducției hipnotice, fără a-l mai opri în camera obișnuită, ci făcându-l să meargă înapoi în Spațiu și Timp, oprindu-se la începutul Timpului. În acel punct pereții liftului devin transparenți și încercăm să înțelegem ce percepe Sufletul, punând obișnuitele întrebări de control. Răspunsul este că nu se vede și nu se simte nimic, dar Sinele este perceput în mod deosebit, total indescriptibil și în rezonanță cu Universul. Chiar și după hipnoză nu există foneme care să descrie senzația pe care a simțit-o și arhetipul relativ. Odată depășit controlul lui Șase degete, acesta poate încerca să reapară, dar Corpul răpitului îl denunță cu unele accese de tuse sau mâncărimi în gât. Și prezența micilor gesturi întrerupte la jumătate (cele care sunt definite tehnic ca fiind "acte lipsă") în timpul acestei faze a hipnozei, denunță tentativa lui Șase degete de a reintra în joc; la acest nivel profund al hipnozei tentativa de obicei eșuează.

CUM VORBEȘTE SUFLETUL - TENTATIVE DE INTERPRETARE ȘI DE COMUNICARE

Sufletul se exprimă prin arhetipuri și nu prin foneme. Sufletul, așa cum reiese din hipnoză, comunică cu Corpul prin intermediul Minții, care este traducătorul. Este clar că traducerea nu poate fi perfectă și uneori avem de-a face cu incapacitatea Minții de a transforma anumite secvențe de arhetipuri în foneme. Sufletul folosește numărul minim posibil de arhetipuri, dialogând prin cuvinte puține. În realitate, Mintea trebuie să traducă în cuvinte arhetipurile care, oricum prin ele însele sunt un exemplu al sintezei, astfel că discursurile Sufletului, raportate la foneme, sunt în același timp scurte și concentrate, astfel încât trebuie să fie studiate cu atenție și trebuie reinterpretate în baza culturii noastre. Pentru a-l face să înțeleagă pe cititorul care are chef să experimenteze un dialog cu Sufletul "cum să înțeleagă", iată un exemplu: - Unde locuiești? - În acest loc ești, nu locuiești! Analiza aprofundată a acestei expresii ar necesita mai multe pagini, dar mă voi limita la conceptele de bază. Sufletul nu poate locui într-un loc, neavând dimensiunea Timpului, nu dispune de un spațio-timp ca al nostru, unde ne mișcăm în termeni de lungime, lățime și înălțime. Lipsa axei Timpului determină imposibilitatea Sufletului de a varia Spațiul în Timp, deci de a "locui" într-un loc de puncte în care "să se întoarcă". Acesta există într-un Spațiu invariabil din cauza 349

lipsei Timpului - cu alte cuvinte, Spațiul ocupat de Suflet nu variază niciodată și acesta, când este dezlegat de corp, nu se poate mișca. Sufletul se poate muta în Universul nostru cuantificând Spațiul și mișcânduse ca electronul s1 al atomului ideal de hidrogen, care, dacă ar trebui să țină cont de ecuația lui Shroedinger, pentru a se mișca ar trebui să se arunce încontinuu în nucleu (fără să intre, pentru că astfel ar depăși viteza luminii și acest lucru este imposibil - n.a.) și să iasă prin altă parte, fără să parcurgă vreodată o curbă, ci mereu doar segmente rectiliniare. Sufletul desprins de Corp trebuie să reintre în Corp când timpul este oprit, să se miște cu acesta și apoi să iasă iarăși când timpul este oprit, mișcându-se din acest motiv în mod cuantificat. Ne dăm imediat seama de dificultatea de a înțelege complet expresiile traduse de Minte sub controlul Sufletului. Când Sufletul este întrebat "Cine ești?" acesta răspunde, fără ezitare, de multe ori cu expresia "Eu, toți.". Ce semnificație să-i atribuim acestei expresii? Trebuie să descifrăm un arhetip clasic, foarte complicat de explicat în cuvinte. Sufletul declară că este un singur lucru și o face doar prin două cuvinte, fără a utiliza măcar un verb, care ar fi de prisos. După cum se poate observa, Sufletul nu are nevoie să utilizeze verbul a fi - ar fi inutil. "EXISTENȚA" este ea însăși și spune că nu există două suflete, ci un singur Suflet pentru toți. Ca și când ar spune "Eu sunt toți cei care sunt.". Dar și Dumnezeul din Vechiul testament se exprima astfel, prin fraza "Eu sunt cel care suntem.", uneori tradusă incorect prin "Eu sunt cel care sunt.". Confirmare vine când Sufletul este întrebat "Cum te numești?". Unul dintre primele răspunsuri pe care le-am privit este acesta: "Noi nu avem nume." . Ce înseamnă asta? De ce vorbește la plural? Doar pentru că "Eu toți." devine "Noi" Sufletul se referă la el însuși aproape mereu utilizând pluralul, care nu se dorește a fi un plural maiestatis, ci un plural necessitatis. Un alt răspuns tipic la această întrebare este "Nu știu! Ce vrei să spui?" Sufletul pur și simplu nu are nevoie să-și atribuie un nume și nu înțelege de ce Mintea nu este capabilă să traducă corect semnificația de "nume" ]n arhetipurile corespondente. Asta se întâmplă pentru că Sufletul este unul singur - nu există două Suflete, deci nu există nicio necesitate să aibă un nume pentru a se deosebi. Dacă ființele umane sunt două, pentru a-i identifica câte unul pe rând, ar trebui să i se asocieze fiecăruia o siglă, un număr, un nume, dar nu există această problemă când ființa este una singură. Afirmația "Noi nu avem nume" este foarte clară, pentru că Sufletul mai spune și că "Noi suntem totul." și, în afară de "tot" nu rămâne decât "nimic". La întrebarea: - Definește-te. Cum ești făcut? Răspunsul este adesea asemănător cu acesta: 350

- Sunt o matrice de puncte de lumină...lumină în lumină, dar nu se vede. Și în acest caz este vorba de arhetipuri traduse cumva de către Minte. Semnificația simbolică de "matrice de puncte de lumină" este interesantă, pentru că dezvăluie capacitatea de a transforma fonemul în simbol (matricea) dar și în icoană (matricea este interpretată, din punct de vedere geometric, ca un paralelipiped format din mai multe cuburi identice și bine alineate, în acest caz fiecare cu un punct luminos în centru). Dar aceasta este reprezentarea părții care ar reprezenta Sufletul în contextul realității virtuale. Sufletul este caracterizat de trei axe - Conștiința, Spațiul și Energia. Dintre acestea trei doar două sunt reprezentabile și descriptibile în termenii unei imagini - Spațiul și Energia, deci în creierul nostru este indusă imaginea unei matrice (pozițiile Spațiului), compusă din puncte de lumină (care indică Energia). Sufletul își dă seama de faptul că este posibil să nu fi înțeles bine și adaugă că nu este vorba despre lumină luminoasă, ci despre un concept arhetipic tradus prin termenul de "lumină", deci, o lumină care "nu se vede"! Astfel sunt exprimate aceste concepte în hipnoză, de persoane care practic sunt incapabile să le exprime, din cauza lipsei premiselor de fond. Se întâmplă ca adesea să avem de-a face cu persoane care au doar studii medii și de la acestea nu ne-am fi așteptat la răspunsuri cu o astfel de greutate și semnificație. Pentru a pune întrebări Sufletului trebuie să se utilizeze un limbaj care să poată fi tradus cu ușurință de către Minte în arhetipuri - subiect, verb, complement direct și cam atât. În practică trebuie să învățăm să gândim în arhetipuri primordiale, pentru că aceasta este unica metodă care poate fi abordată pentru a ne face înțeleși Sufletului și pentru a-l înțelege - dacă vrem să reprogramăm Sufletul trebuie să mergem la "Școala Sufletului". Mai merită o clarificare și conceptul de hipnozabilitate, tradus în mod tradițional prin termenul: "capacitatea unui subiect de a intra în starea de hipnoză". După cum am mai spus, conceptul trebuie răsturnat - nu există persoană care să nu poată fi hipnotizată, există doar un hipnolog prost. Cu alte cuvinte, ar fi mai corect să definim capacitatea de a fi hipnotizat ca măsură a capacității hipnologului de a-și face treaba, adică de a crea un raport între el și celălalt. Acum se știe că acest raport este bazat pe patru relații diferite - între Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul subiectului și cele ale hipnologului. Această realitate obiectivă ne ajută să înțelegem de ce, pentru a stoarce informații utile din mințile extraterestre ale răpiților, în timpul răpirilor, militarii încearcă inutil să utilizeze hipnoza și reprogramarea, folosind metode farmaceutice care inhibă voința. Niciun militar fără Suflet, și cu atât mai puțin un extraterestru, și acesta fără Suflet, nu pot opera o hipnoză adevărată și profundă, pentru că aceștia sunt 351

incapabili să instaureze un raport profund cu subiectul care trebuie hipnotizat - nu ar putea niciodată și niciodată nu ar funcționa. Din acest motiv pot scrie acest tratat fără să îmi fac griji că aceste tehnici vor fi utilizate de militari sau de cei care vor să discrediteze fenomenul de răpiri extraterestre. Accesul la informațiile din mediu hipnotic lor le este negat a priori chiar de natura lor și pentru ei nu va fi niciodată posibil să modifice această stare de lucruri. Asta îi obligă pe militari să efectueze o hipnoză rudimentară, indusă cu ajutorul medicamentelor, susținută și amplificată instrumental, conform procedurilor de natură extraterestră. Sunt metode care nu pot funcționa niciodată la perfecțiune, pentru că Inconștientul răpitului refuză să colaboreze, nefiind creată înainte nicio fază de "Raport pozitiv", ci din contră, subiectul se simțea violat în corpul și mintea sa. Doar mintea obtuză a militarului poate continua să persevereze într-o direcție fără nicio posibilitate de reușită, în speranța de a încetini procesul de mărire a Conștiinței din partea Sufletului, care, pe termen lung nu se va speria nici de un banal microcip implantat în craniul ființelor umane de către cei care vor să guverneze. Cu alte cuvinte, poți vorbi în mod eficient cu Sufletul doar dacă tu însuți ești Suflet și ești cu totul conștient de asta, pentru că altfel lucrurile se complică mult. De fapt, pentru mine sunt foarte complicate. Este demn de subliniat faptul că, după câteva ședințe de hipnoză, susținute cu scopul de a determina Sufletul să vorbească cu Corpul, în diferiți răpiți tratați de mine s-au dezvoltat capacități paranormale interesante și înțelegerea intuitivă a Universului, acestea înainte fiind probabil inactive și latente. Printre răpiții care urmează aceste terapii hipnotice se verifică adesea un fel de telepatie, aceștia devenind capabili să comunice între ei cu ușurință, independent de distanța care îi separă. Acest lucru este absolut logic dacă se ține cont de faptul că, Sufletul fiind unul singur, trebuie să existe un fel de legătură între cei care au Suflet; răpiții, tocmai prin natura lor (altfel nu ar fi luați de extratereștri - n.a.), au întotdeauna Suflet, fără nicio excepție.

352

Conștiința se oglindește în crearea Universului

ELIMINAREA TOTALĂ A PROBLEMEI RĂPIRILOR EXTRATERESTRE

Acum că toate instrumentele pentru a contracara fenomenul răpirilor extraterestre sunt disponibile, să le verificăm potențialul.

ELIMINAREA LUXULUI Unul dintre răpiți, în timpul hipnozelor efectuate de-a lungul a doi ani de muncă, a manifestat de mai multe ori personalitatea Luxului. La început acesta păcălea interlocutorul dându-se drept Spiritul răpitului (Spiritul este cel care seamănă cel mai mult cu Luxul), dar apoi a fost identificat, răspunzând în mod eronat la întrebările de control. Din acel moment, nemaiavând posibilitatea să se costumeze, a început să răspundă în mod corect, identificându-se ca fiind Ființa de Lumină. Este vorba despre o ființă extraterestră, fără corp, care seamănă cu un fel de flacără, având aspectul și dimensiunile unui copil mic, făcut din lumină, dar cu ochii (sau ceea ce are în loc de ochi) foarte închiși la culoare, aproape negri, la fel ca și unghiile sale (dacă acestea sunt unghii).

353

Eu nu am scris niciodată despre un astfel de subiect și nici răpitul hipnotizat nu mai auzise vorbindu-se nici despre Ființe de Lumină, și nici despre fenomene conexe. În plus, acesta nu naviga pe Internet, deci nu știa nimic despre new-age și avea opt clase. Într-o hipnoză regresivă precedentă el descrisese, prin intermediul memoriei extraterestre,plasarea Ființei de Lumină în corpul său, în timpul nașterii sale. Într-o anumită ședință de hipnoză am decis să încerc să expulzez Ființa de Lumină din răpit. Eliminarea trebuia să fie efectuată în siguranță, iar la acea vreme eu nu știam încă de prezența lui Șase degete și tipul de parazitare pe care acesta o utiliza - pe atunci eu încă credeam că Șase degete este un extraterestru în carne și oase, nu un parazit extradimensional. Astfel, am hipnotizat răpitul, conducându-l într-o regiune a Inconștientului în care Luxul nu putea să ne deranjeze și am imprimat un ordin post-hipnotic de acest fel: - Sufletul tău, cu care sunt acum în contact, nu agreează prezența Luxului în acest Corp, deci, Sufletul tău poate și trebuie să elimine Luxul. - Dar eu nu știu cum să procedez! - Bineînțeles că știi, Sufletul este atemporal și știe tot. - Nu, nu știu cum. - Atunci te ajut eu. Îți spun eu cum să procedezi...trebuie să vibrezi la acea frecvență, știi tu care...iar în acel moment Ființa Luminoasă trebuie să se desprindă, pentru că deveniți incompatibili. Tu vei vibra, iar el se va desprinde. La acea frecvență specială...El nu poate face nimic, dar asta se va întâmpla când ei vor încerca să te ia. Acest ordin va rămâne în capul tău, iar tu nu ți-l vei aminti. Dar când "ei" se vor întoarce, tu vei vibra, Sufletul tău va vibra și Ființa de Lumină va fi expulzată și nu va mai putea să se lipească din nou. Niciodată! Pentru că acum Sufletul știe asta și nu mai permite acest lucru. Această inducție hipnotică juca pe doi factori importanți. Aflasem de la alți răpiți informația că Sufletul se conecta la ADN într-un anumit fel și la mijloc era o anumită frecvență vibratoare. Această frecvență vibratoare nu era un concept preluat de la mișcările new-age, ci deriva din frecvența de rotație a axelor Conștiinței, Spațiului, Timpului și Energiei, caracteristice Teoriei Super Spinului. Cu alte cuvinte, Ființa Luminoasă, ca orice parazit de acel tip, pentru a se agăța de Spirit, cum el însuși susținea în anumite hipnoze, trebuia să-și rotească propriile axe existențiale la aceeași frecvență cu cele ale ființei parazitate. Dacă acesta din urmă și-ar fi modificat propria frecvență de vibrație, s-ar fi creat o interferență substractivă care ar fi produs desprinderea Ființei de Luminoase. Nu era nimic miraculos în asta: într-un anumit sens era ca și acordarea la o frecvență radio, dar cu diferența că în acest caz trebuiau modificate nu doar frecvența în Spațiu și Timp (câmpul electromagnetic) dar și pe axa Energiei. 354

Sufletul știe să execute variațiile necesare, pentru că are o componentă de Conștiință foarte puternică - Conștiința este reală, nu virtuală, deci poate modifica virtualitatea Spațiului, Timpului și Energiei. Răpitul, odată ieșit din hipnoză, nu-și amintea nimic, iar eu l-am trimis liniștit acasă. După vreo patruzeci de zile mi-a telefonat pentru a-mi spune că i s-a întâmplat ceva ciudat. Lucra, și deodată ceva s-a desprins din spatele lui, din coloana vertebrală - părea un fel de flacără luminoasă care dorea neapărat să rămână lipită de el. Se lipea fizic de coloana vertebrală prin partea din spate, ca și când ar fi fost un fel de rucsac de lumină, și părea a fi un copil mic și luminos, cu ochii negri. Apoi răpitul nu-și amintea ce s-a întâmplat, dar insista să-mi spună că se simțea bine și că în el se schimbase ceva în sens pozitiv. Eu nu înștiințasem Conștientul răpitului despre ordinul post-hipnotic, dar, pentru a verifica ce anume s-a întâmplat, l-am invitat să se supună unei alte ședințe de hipnoză. Eu nu aveam de unde să știu ce s-a întâmplat și nici măcar nu eram sigur de succesul proiectului meu, pentru că vicleana Ființă Luminoasă ar fi putut pune în scenă o păcăleală, cu scopul de a mă face să cred că reușisem să-l elimin. Mi se părea că Ființa Luminoasă nu era capabilă să pună în acțiune ceva extraordinar de viclenesc, dar nu era cazul să subestimez această posibilitate. În plus, răpitul nu respectase ordinul post-hipnotic - îi spusesem să se elibereze de Lux în mediul extraterestru și nu înainte. Asta din motive de siguranță - ce s-ar fi putut întâmpla dacă aș fi forțat Luxul să se desprindă în fața mea, în timpul hipnozei? Era mai bine să nu încerc așa ceva. Dar din ce cauză răpitul nu respectase ordinul posthipnotic? Iată transcrierea hipnozei: - Unde ești? - La serviciu. - Cine este cu tine? - Patronul, care este dincolo; este tura de noapte și nu ai este nimeni altcineva. - Și acum ce se întâmplă? - Ceva ciudat: simt o vibrație puternică în spate și chestia asta se desprinde. L-am văzut! Este luminos, este ca un copil mic și luminos. - Și ce face? - Nu vrea să se desprindă și sare iarăși pe mine. Dar eu îl desprind iar...iar el încearcă din nou, dar eu, dacă vreau, pot să-l gonesc. - Bine, îl gonești... - Nu! - De ce nu vrei să-l gonești dacă ești capabil să faci asta? Nu ți se pare o idee bună? 355

- Ba da. - Și atunci? - Dacă îl desprind acum ar putea intra în altcineva! Acesta era un detaliu la care nu mă gândisem, dar Sufletul răpitului se pare că reflectase la acest lucru. - Și atunci ce se întâmplă? - Nimic. El intră iarăși. Doar l-am făcut să înțeleagă că, dacă vreau, îl elimin când am chef. - Iar acum el știe asta? - Da, acum știe. Schimb scena și conduc inducția hipnotică astfel încât să verific dacă între timp a avut loc o altă operațiune de interferență extraterestră asupra răpitului, o altă răpire, în cele patruzeci și ceva de zile care trecuseră de la ultima hipnoză. Prin aceeași procedură, descrisă și precedent, cea a ecranului negru și a imaginii fixe, îi spun fără grabă: - Acum îți vei aminti ultima dată când au venit acele ființe... Răpitul descrie ceva ce înainte nu-și amintea: cu o săptămână înainte să vină la mine, dar la câteva zile după evenimentul care a avut loc la serviciu și pe care l-am relatat mai sus, Reptiloizii îl răpiseră iar, în timp ce dormea acasă la el, ducându-l în camera cilindrelor... - Și acum ce se întâmplă? - Vor ca eu să intru în cilindru. - Cum este făcut acest cilindru? - Este cel orizontal, din metal, dar eu nu vreau; încep să vibrez puternic, puternic, și acea chestie luminoasă se desprinde. - Și Șarpele ce spune? - Este sceptic - nu înțelege ce se întâmplă. - Și Ființa Luminoasă? - Încearcă să intre iarăși în interiorul meu. - Cum? - În cilindru. Mă închid în interiorul cilindrului împreună cu el iar ei îl împing, pentru a-l introduce în interiorul meu; totul vibrează. - Și reușesc? - Nu. - Și acum ce se întâmplă? - Sunt cu toții foarte supărați și îmi spun că trebuie să fac ceea ce vor ei și că data viitoare vor încerca din nou, până când voi face ceea vor ei. Răpitul povestea că s-a întors acasă fără ca Luxul să fi reintrat în el, deci respectase ordinele post-hipnotice pe care eu le i le dădusem. Răpitul s-a aflat sub 356

observația mea luni de zile, scăpând din acel moment de interferențele din partea Luxului. În răpirile succesive se întâmpla ceva și mai ciudat: răpitul reușea să se trezească înainte de începerea răpirilor și extratereștri, chiar dacă îl duceau în ambientele lor, nu mai reușeau nici să-l copieze și nici să efectueze pe el vreo operațiune de desprindere a Sufletului. În lunile succesive, răpitul nu mai fost răpit de către extratereștri (Orange, Sauroidul, Insectoidul, Cap în formă de inimă - n.a.).

DAR PROBLEMA NU ERA DELOC REZOLVATĂ - DIN LAC ÎN PUȚ!

Sigur că în spatele acestei povești erau unele aspecte pozitive, dar și altele. Știam că vibrația funcționează, culesesem și niște date numerice în legătură cu vibrația, pentru a o putea studia în laborator, puteam să fiu sigur de faptul că Luxul putea fi eliminat și obținusem confirmarea faptului că Sufletul, solicitat într-un anumit mod, se rebela față de răpiri, dar rămâneau niște lucruri nerezolvate. Ce anume producea în Suflet dorința de a se răzvrăti? De ce nu-și exprimase singur voința de a face asta, înainte de intervenția mea? În plus, pe atunci nu știam cine era cu adevărat Șase degete și nu credeam că eliminarea Luxului ar fi oferit mai mult spațiu acestui tip de parazit. După descoperirea adevăratei identități a lui Șase degete totul s-a schimbat și procedura de eliminare a Luxului a fost revăzută, dar pe atunci acționam gradual și, observam că încet, încet, Sufletul devenea conștient de situație, răpitul își dădea seama tot mai mult de răpire, nu mai colabora cu extratereștri și nu consimțea desprinderea Sufletului de propriul Corp, făcând imposibilă cedarea energiei extraterestrului sau efectuarea back-up-ului copiei răpitului - nu mai făcea absolut nimic. Dar mai rămânea de rezolvat aspectul mecanic al răpirii extraterestre, adică răpirea în scopuri reproductive - femeile umane oricum erau răpite, efectuându-se asupra lor însămânțarea artificială cu ovulul extraterestru. După aproximativ trei luni, aceste femei, care în această etapă nu mai puteau fi folosite la altceva, erau supuse la prelevarea ovulului. Am observat imediat că la răpiții care opuneau rezistență față de extratereștri, răpirile luau altă formă. Nu mai veneau extratereștrii să-i preleveze, ci militarii tereștri, care încercau să extragă din mințile lor toate datele de natură extraterestră conținute de acestea. Se părea că răpirile militare creșteau în cazul răpiților care fuseseră abandonați de extratereștri; în aceste cazuri era normal să ne gândim că militarii 357

încercau să intre în posesia unor informații utile pentru scopurile lor, fără să interfereze cu aliații lor, care sunt mult mai puternici. Cu alte cuvinte, extratereștrii considerau că răpiții corupți de mine sunt material rezidual, nemaiputând fi utilizați, dar în hipnoză aceștia își aminteau mai multe episoade în care militarii făceau tot felul de lucruri, inclusiv torturi corporale. Urmele acestor torturi erau prezente a doua zi pe corpul răpiților, militarii dispunând fără nicio reținere de viața acestora. În concluzie, eliberând răpiții de răpirile extratereștrilor Orange, Cap în formă de inimă, Insectoizi, Sauroizi de diferite feluri și Lux, i-am lăsat în mâinile lui Șase degete și a militarilor. Pentru că informațiile obținute și tehnicile aplicate nu folosiseră la nimic, începusem să mă gândesc că Sufletele răpiților ar trebui, cumva, să se activeze împotriva răpirilor și credeam că pot fi reprogramate la nivel de PNL. A reprograma un Suflet înseamnă doar să i se prezinte acestuia mai multe informații decât cele pe care le are la dispoziție, pentru a-i permite să înțeleagă ce se întâmpla. Studiul răspunsurilor pe care Sufletul le oferea în hipnoză furniza un tablou complet cu privire la natura sa: era vorba despre o entitate buddică, care nu intervenea și, care, neavând axa Timpului, considera că totul s-ar fi sfârșit la fel, orice drum ar fi decis Universul să parcurgă. Oricum totul s-ar fi desfășurat după voința creatorului realității virtuale, adică Voința Conștiinței. Deci, era inutil să se apere, pentru că nu era cazul, pentru că forțele degenerate din Univers oricum ar fi pierdut în favoarea omului, care era cel mai bun dintre toți. Sufletul nu are o mentalitate duală și susține că nu există răi sau buni și că extratereștrii nu pot face altceva decât să recite rolul pentru care au fost creați. Deci, totul era prevăzut într-un Univers în care există posibilitatea de a cunoaște viitorul cu exactitate, dar doar dacă toți stau nemișcați. Dar dacă ansamblul nostru geometric se mișcă, se alterează încontinuu niște parametri, care, la rândul lor, alterează viitorul, care se modifică încontinuu, așa cum am văzut mai sus. Cu toate acestea, Sufletul era sigur că, la final, s-ar fi verificat singura soluție conclusivă și că parcursul ar fi fost util doar pentru a ajuta Conștiința să se cunoască pe sine. Dacă lucrurile ar fi stat cu adevărat așa, am fi putut renunța cu ușurință la tot, pentru că oricum nu ar fi fost nimic de făcut - răpirile ar fi trebuit să fie acceptate, iar cel care era răpit nu ar fi trebuit nici măcar să se lamenteze. Astfel că am luat decizia de a modifica ordinea lucrurilor și să reprogramez Sufletul, mai întâi parțial, apoi total. Vroiam doar să comunic punctul de vedere al ființelor umane, care au Spațiu, Timp, Energie și Conștiință, adică tot ceea ce se poate avea. Este cu siguranță un punct de vedere confuz, dar mai puțin parțial decât cel exprimat de cel care este privat de una dintre axele fundamentale, pe care doar ce le-am prezentat. Oricum, este un punct de vedere de care trebuie să se țină cont, 358

pentru că este exprimat de creaturi care au ceva de comunicat creatorului lor, din care ele însele fac parte. Deci, era vorba de a informa Sufletul și a-l lăsa pe el să decidă ce dorește să facă cu sine însuși și cu viitorul său - în practică, să-l învăț ce este viitorul. Procedura pe care am pus-o la punct se inspira din PNL și am numit-o PNLS (Programarea Neurolingvistică a Sufletului).

DIFERITELE ETAPE ALE PNLS-ULUI

1. Se începe prin a se obține o stare hipnotică profundă - hipnoza cea mai profundă stare pe care mintea umană o poate proiecta. 2. Se activează conexiunea cu Sufletul prin una dintre metodele pe care le-am prezentat mai înainte. 3. Se verifică adevărata esență a Sufletului cu întrebările de control, apoi se măsoară tensiunea corzilor vocale ale răpitului și frecvența de emisie vocală în Hz. 4. Se întreabă Sufletul dacă este de acord cu situația actuală, în care extratereștrii îi fac omului toate ceste lucruri. 5. Se reprogramează Sufletul, povestindu-i acestuia punctul nostru de vedere și făcându-l să înțeleagă că extraterestrul urmărește eliminarea continuității liberului arbitru a Conștiinței în sine. 6. Se verifică dacă Sufletul a înțeles. 7. Se creează o ancoră de tipul alarmă-răpire în interiorul Inconștientului răpitului. 8. Se verifică intențiile Sufletului pentru viitor. 9. Se finalizează hipnoza și se verifică ca răpitul să fie conștient de ceea ce s-a spus. 10. Apoi așteptăm să vedem ce se întâmplă. La întrebarea cu numărul 4, de obicei Sufletul răspunde, așa cum am mai spus, într-un mod detașat și exact cu acea ocazie reprogramarea trebuie să o ia pe drumul cel bun, așa cum este prezentat în exemplul de mai jos. Hipnologul, cu o voce calmă și liniștită îi spune Sufletului: "Extratereștrii de pe planeta asta îi fac rău corpului care te conține, și, prin urmare, nici tu nu te poți simți bine. Extratereștrii, sau cel puțin unii dintre ei, au decis să utilizeze energia ta pentru a-și construi o imortalitate pe care ei nu o au, după cum bine știi. Proiectul lor este acela de a te lua și a te închide într-o cușcă, unde te vor utiliza doar ca sursă de energie. Tu nu vei mai putea să mergi nicăieri, nu vei mai putea face nimic, nu vei mai putea fi ceea ce ești. Ei te vor stinge când vor avea chef, pentru totdeauna, iar omul nu va mai exista. Singurul motiv pentru 359

care ai fost creat și unica activitate care te interesează pe tine este aceea de a cunoaște lucrurile din Univers. Ei nu te vor mai lăsa să cunoști nimic. Ei îți vor nega singurul lucru pe care vrei să-l faci, îți vor nega scopul pentru care exiști. Asta vor ei să facă. Vrei ca acest lucru să se întâmple?" Așa se reprogramează Sufletul, în adevăratul sens al cuvântului - primește noi elemente pentru a înțelege Harta care-i aparține. În acea clipă Sufletul simte nevoia de a comunica solidaritatea sa și dificultatea pe care o întâmpină în a elimina diferiții paraziți. Cu alte cuvinte, spune că nu știe cum să facă asta. Înainte de acel moment Sufletul se exprima total diferit în privința paraziților: susținea că erau negativi pentru om, dar spunea că nu are ce să facă. Unele Suflete se exprimau cu un ton aparent compasional față de paraziți: "Dar dacă îi gonesc...ei mor.." Însă nu este vorba de compasiune: Sufletul nu compătimește pe nimeni! Este vorba despre un lucru incontestabil, despre o conștiință a Sufletului, deci despre o tentativă de a lua o decizie. Acum totul se desfășoară în această direcție. Sufletul, de obicei, nu intervine. Intervine doar dacă i se explică că, dacă nu intervine, el însăși va fi blocat pentru totdeauna, sclav al extratereștrilor și al paraziților, demonii din traducerile noastre ezoterice vechi. Acum trebuie să i se explice Sufletului că nu este adevărat că nu poate să elimine paraziții dacă vrea. Este adevărat că nu știe cum să facă asta, dar nu este important să știe - este suficientă voința și Sufletul poate face orice. Dacă reușește să facă asta o singură dată, va continua să nu știe cum a reușit să o facă, dar, din discursurile sale se va înțelege că a fost suficient să-și dorească să facă acel lucru. Sufletul nici măcar nu este capabil să descrie de ce lucrurile au funcționat în acel mod - singurul aspect care contează este voința de a face acel lucru și, dacă aceasta este reală, funcționează. Trebuie să se insiste pe tehnica "vibrației", care este foarte importantă - i se comunică Sufletului că există o anumită vibrație capabilă să producă desprinderea paraziților. Fiecare tip de parazit are o vibrație specifică, care este diferită de la o persoană la alta și de la parazit la parazit - vibrația pentru a elimina Luxul nu este aceeași cu cea prin care se poate elimina parazitul Șase degete, iar aceste vibrații sunt foarte diferite. Vibrația poate fi generată și de o mașină care, într-un mediu acustic, produce un sunet care corespunde unei anumite frecvențe. Informațiile cu privire la acest lucru sunt încă incomplete și vor fi obiectul unor studii ulterioare. Aș fi vrut ca în acest tratat să dedic un capitol întreg problemei frecvențelor, dar nu am avut timp să fac asta, pentru că era urgent și de o importanță extraordinară, să încep să divulg anumite informații obținute prin cercetările mele, chiar și dacă acestea nu sunt complete. I se spune răpitului hipnotizat, conectat la propriul Suflet, că trebuie să vibreze la frecvența necesară (nu trebuie să i se dea alte indicații - Sufletul știe 360

foarte bine cum se face asta, chiar dacă nu știe că știe asta) și că trebuie să facă asta când simte că trebuie să o facă, acasă, cu calm, peste ceva timp, când vrea el. Se clarifică faptul că vibrația va funcționa doar dacă Sufletul va dori cu adevărat ca aceasta să funcționeze. La ieșirea din starea hipnotică răpitul își va aminti puțin și confuz ceea ce i s-a spus, fapt care se întâmplă mereu când se dialoghează cu Sufletul, confirmând faptul că hipnoza a atins profunzimi care nu au fost atinse niciodată și că Inconștientul profund a fost adevărata scenă a hipnozei. Subiectul se întoarce acasă și, la un moment dat, activează "vibrația". Prima dată nu funcționează aproape niciodată - se pare că Sufletul face atunci o serie de probe. Din acel moment înainte experiența este cea care face diferența, voința fiecărui răpit de a se elibera de extraterestru. Cine a decis să se elibereze, se va elibera; însă cel care este indecis nu face altceva decât să se încurce în continuare cu extraterestrul, care are timp să se ascundă, folosind alte strategii pentru a rămâne legat puternic de răpit. Această informație a fost obținută din hipnozele regresive ulterioare, efectuate pe răpiții la care discursul vibrației nu avusese succes.

ELIMINAREA LUI ȘASE DEGETE

Dar ce anume se simte în timpul experimentului de desprindere a ultimului parazit, cel mai tenace dintre toți, adică Șase degete? Am descris deja ce se întâmpla cu Luxul și nu îmi rămâne decât să reproduc cuvintele unei răpite, care eliminase deja Luxul cu altă ocazie. Iată cum descrie ea eliminarea lui Șase degete: "...În seara asta vreau să încerc ceva ca să dezlipesc și acest parazit. Mă așez liniștită în camera mea, cu picioarele încrucișate. Închid ochii și mă concentrez, respirând lent și profund. Încerc să găsesc pacea interioară, calmul, pentru a ieși din agitația din aceste ultime zile, agitație care știu că nu depinde de mine, ci este indusă de el. Îmi urmăresc respirația, îmi relaxez complet corpul, intru tot mai mult în profunzime. Și iată că încep să simt o vibrație care mă străbate, în primă fază mai ușoară, ca un freamăt, dar apoi din ce în ce mai puternică, un fior care îmi traversează întreg corpul, și care, dintr-o dată, îmi elimină orice angoasă, orice apăsare. Rămân așa un pic, fără să-mi schimb poziția, aproape fără să mă mișc, încep să vorbesc cu Sufletul, pentru că știu că în acest moment mă ascultă, mă poate auzi și poate înțelege ceea ce îi voi spune.

361

Vorbesc cu energia, vorbesc cu vibrația, pe care din când în când încă o simt cum se mișcă, dar mai ales acum, prin cuvinte - este important să emit aceste sunete și să mi le imprim în Suflet." "Trebuie să înțelegi că trebuie să facem ceva. A venit momentul să facem ceva, trebuie să facem ceva. Știu că tu ai vrea doar să te întorci dincolo, că nu te ocupi cu altceva, dar este dificil să se întâmple asta în situația în care suntem. Dacă vrei să faci asta, trebuie să acționăm repede. Știu că pentru tine timpul nu contează, dar trebuie să ții cont că aici este important, și, cu cât câștigăm mai mult timp, cu atât mai multe lucruri putem să facem, să devenim mai buni și să trecem dincolo, dar să trecem în mod diferit, cu mai multă cunoaștere. Chiar trebuie să acționăm...ACUM! " I-am explicat să trebuia să încercăm să facem ceva împreună în acel moment, pentru a-l goni pe cel care ne deranja, și că puteam să o facem. I-am explicat că nu aveam nimic de pierdut și deci merita să încercăm. Să încercăm și să vedem ce se întâmplă. Când m-am concentrat, am închis ochii, am respirat un pic și...am început să simt niște vibrații, sau mai bine spus eu începusem să vibrez. Ceva ce vibra din interiorul meu. Vibrația dura un pic, apoi vorbeam cu Sufletul, îl încurajam să continue, că totul era bine și că era brav. Atunci apărea o altă vibrație. Nu știu dacă am reușit să facem ceva, dar cu siguranță am făcut-o împreună și este frumos să poți avea această comunicare. Cred că așa s-a încheiat acea seară și cred că m-a ascultat. Apoi, vineri seară... Vineri, 5 octombrie, ora 18.00: Mă întorc acasă și sunt singură. Simt că el se întoarce, pentru a mă deranja. Atunci nu pierd timpul. Mă pregătesc din nou, la fel ca ieri, să fac ceva. Așezată cu picioarele încrucișate mă întorc la partea profundă din mine, concentrându-mă pe respirație. De această dată îmi este mai simplu și mai rapid. Vibrația apare aproape imediat. Și apoi...și apoi simt ca și când un întrerupător se aprinde în interiorul meu și simt cum energia crește, din interior, de jos în sus, ca o coloană, impunătoare și hotărâtă. Și în timp ce aceasta urcă, e ca și cum eu aș fi în interiorul acestei coloane care mă înconjoară, dar în același timp e ca și când eu aș fi coloana în interiorul a ceva diferit. Ești în interior și în exterior în același timp. Simt că corpul meu e acolo, dar mi se pare că nu mai contează faptul că acesta are niște limite. Această energie urcă, această coloană merge în sus și pe el îl simt tremurând și agitându-se, dar sunt liniștită, pentru că știu că nu poate opri ceea ce se întâmplă. "Ajunge! Acum trebuie să pleci!" Și coloana urcă... "Nu trebuie să ne mai deranjezi!" 362

Eu vorbesc? Da, dar cu o forță nouă - nu sunt cuvinte care se traduc prin forță, ci o forță care se traduce prin cuvinte, ca și când ai avea un traducător care îmi permite în acest moment să exprim în cuvinte ceea ce simt. Simt că închidem o ușă, suntem împreună, eu și Sufletul - această forță liniștită care locuiește în interiorul meu. El știe - percep groaza sa, surpriza. Știe că această ușă va fi imediat închisă, iar el nu va mai putea trece. Atunci face o ultimă încercare: "Dacă vei închide ușa, aceasta va fi închisă și pentru tine. Ce vei face mai departe?" Răspunsul a venit imediat: "Exist dintotdeauna și pentru totdeauna. Nu am limite de spațiu și de timp, pot fi oriunde, în orice moment. Chiar crezi că o ușă mă poate opri? Această ușă este pentru tine, nu pentru mine." Forța continuă să crească: "Noi nu mai suntem dispuși să acceptăm acest tip de comportament din partea voastră. A venit timpul să înțelegeți asta. Atâta timp cât intențiile voastre vor fi acelea de a ne cauza nouă deranj și daune, corpului nostru, nu von fi dispuși să acceptăm prezența voastră aici." O liniște imensă se naște din aceste cuvinte. Un calm și o liniște imensă. O imobilitate pe care doar existența o poate da. O forță care este pace, liniște, cunoaștere, dar și decizie și putere împreună. Știu că erau mult mai multe în această forță, dar cuvintele nu le pot exprima. Concluzia a fost următoarea: "De acum ușa este închisă." Atunci forța a început să se domolească, coloana să coboare încet, încet, vibrația să dispară. Totul se termină. Sau poate că începe..." După această experiență se pare că această răpită nu a mai suferit răpiri extraterestre care să aibă scopul desprinderii și utilizării Sufletului. Chiar și după ce fusese dezlipit doar Luxul, unicul lucru pe care reușeau să-l facă extratereștrii era acela de a utiliza Corpul răpitei pentru introducerea unor ovule extraterestre, acestea fiind apoi extrase după trei luni de gestație. Dar, după cum prevăzusem, cel puțin la început, răpirile militare parcă se intensificau.

363

SUFLET ȘI ADN Sunt două aspecte pe care vreau să le prezint. Primul este cheia pentru a înțelege funcționarea frecvențelor corecte, asupra cărora încă fac cercetări; încă nu pot să furnizez valorile exacte ale acestor frecvențe, și, cu siguranță, vor trece ani de zile până le vom cunoaște toate valorile, însă mecanismul lor de funcționare pare a fi foarte clar. Sufletul, interogat în legătură cu motivul pentru care alege o persoană și nu alta, spune că este o problemă de ADN. Acesta chiar spune că interacționează cu interiorul ADN-ului - unele ADN-uri sunt bune, pe când altele nu, pentru că frecvența de vibrație a Sufletului nu rezonează cu cea a ADN-ului respectiv. În acest caz există incompatibilitate între Corp și Suflet. Sufletele se exprimă toate în același mod. Toate susțin că există o incompatibilitatea genetică cu o mare parte din rasa umană, care, deci, nu poate avea Suflet; Sufletele se exprimă în mod diferit, dar, la final, procentul este undeva la 25% de persoane cu Suflet și restul fără. Expresiile utilizate pentru a răspunde la întrebare "Câte persoane au Suflet?", după ce răpitul, în hipnoză, a remarcat singur că nu toate ființele umane au Suflet, au fost următoarele: 1. Mai puțin de 50% 2. În jur de 30% 3. 20% 4. În jur de 25% 5. Puțini. 6. Foarte puțini. 7. Nu toți. 8. Nu știu cu exactitate, dar puțini.

364

ADN-ul este o moleculă simplă, formată din trei părți fundamentale: dezoxiriboză, grupurile fosfat (sub formă de esteri organici) și bazele azotate (patru în total) care alternează cu frecvențe exacte. Alternarea bazelor azotate conține informațiile care îi permit ADN-ului să funcționeze și să construiască lanțurile oportune de aminoacizi, polipeptidele. Spus așa pare simplu, dar dacă ADN-ul este privit prin ochiul inginerului genetic, se descoperă că există în structura acelei molecule proprietăți spațiale proprii și interesante. În urma unor studii efectuate asupra ADN-ul uman se dovedește că nimeni nu a reușit încă să înțeleagă adevăratul său mod de funcționare. Se știe că aproximativ 10% din acea structură macromoleculară folosește la sinteza polipeptidelor. Și restul? Pentru ochiul atent al chimistului structura ADN-ului se prezintă ca o scară în spirală, foarte regulată. O rotire completă a celor două elice, care sunt decalate între ele, are loc la fiecare doisprezece trepte, adică fiecare doisprezece interacțiuni dintre bazele purinice și pirimidinice ale celor două elice care compun ADN-ul. Distanța dintre un vârf și altul, adică lărgimea dublei elice, este de circa 20 de angstromi (1 angstrom = 10 -10 m) și lungimea unei rotiri complete este de circa 34 de angstromi. Aceste valori au fost măsurate prin tehnici cu raze x și sunt destul de imprecise, datorită faptului că micromolecula ADN-ului este într-o continuă vibrație, care poate fi evidențiată prin spectroscopie în infraroșu. Deci, ADN-ul ne apare ca un arc decât ca o scară în spirală. În mod ciudat, numărul 12 (numărul treptelor unei rotiri complete a elicei) împărțit la 20 (diametrul elicei) dă numărul 0.6, unde 0.618 este mantisa numărului de aur. Dacă se examinează structura ADN-ului dintr-un punct de vedere electronic, ne dăm seama că aceasta poate fi asemuită cu o bobină dublă, formată din două fire care se înfășoară în jurul unui loc central de puncte, axa ADN-ului. Trebuie să amintim că legătura chimică este formată din zone de spațiu în care există câțiva electroni care se mișcă și provoacă câmpuri electromagnetice puternice în plan local. Cu alte cuvinte, ADN-ul este o structură capabilă nu doar să emită informații, prin intermediul analizei sale conformațional-spațială (adică posibilitatea de a face să existe o serie de conformații și conformeri, care sunt baza informațiilor pentru construirea unui lanț de peptide), dar este și o antenă în sensul propriu al cuvântului, care primește și transmite câmpuri electromagnetice. Știința oficială tinde să nu se intereseze de acest lucru, doar câteva curente de gândire new-age apucându-se să afirme idioțenii despre ADN-ul cu doisprezece elice, care, care după părerea lor i-ar folosi omului pentru a fi imortal. Nimic din toate aceste afirmații nu are o bază logică minimă. 365

Măsurătorile ADN-ului ne determină să ne gândim că acestea sunt legate de secțiunea de aur și Pi-ul grecesc, asta însemnând că tot Universul a fost construit cu aceleași reguli. ADN ȘI STRUCTURĂ http://www.time.com/time/covers/1101030217/# http://www.blc.arizona.edu/Molecular_Graphics/DNA_Structure/DNA_Tutorial.HTML

ADN ȘI SECȚIUNEA DE AUR http://it.wikipedia.org/wiki/Sezione_aurea http://digilander.libero.it/giannicrovatto/g-sez-au.htm http://www.violettanet.it/links/SECTIOAUREA.htm http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/angoloaureo.htm http://xoomer.virgilio.it/repalmie/ http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/S.A.&Musica.htm

ADN ȘI EZOTERISM http://www.mednat.org/cure_natur/amminoacidi_dna.htm http://www.rifeenergymedicine.com/dnaantivirus.html http://www.halexandria.org/dward738.htm http://www.nibiruancouncil.com/html/recodeoverviewarticle.html

ADN ȘI ELECTROMAGNETISM http://www.fieldwerks.com/new_page_6.htm http://www.rialian.com/rnboyd/dna-wave.doc http://www.newmediaexplorer.org/sepp/2003/07/15/is_dna_hypercommunication_a_native_internet.htm http://www.fosar-bludorf.com/archiv/biochip_eng.htm

ADN

Linus Pauling

Structura ADN-ului

366

În figura de dedesubt se poate observa că un tur complet de ADN este format din molecule gri și albastre orizontale (baze azotate), care reprezintă treptele, din molecule gri și roșii (grupuri dezoxiriboză) legate de treptele și moleculele gri, roșii și galben-verde (grupuri fosfat), care leagă între ele nivelele treptelor.

Dar văzută de sus, structura prezintă un fel de gaură în centru (zona gri și albastră), dar nu este adevărat că acolo u există nimic.

În această zonă sunt niște atomi de hidrogen, care sunt legați parțial de mijlocul scării din partea stângă și parțial de mijlocul scării din partea dreaptă (interacțiunile dintre diferitele perechi de baze). Aceste legături sunt destul de puternice și rigide, și construiesc o zonă de spațiu caracterizată de orbitalii moleculari ai așa-zisei "legătură punte de hidrogen". Acești atomi de hidrogen se afla în mijloc, între o moleculă și alta, construind un tub lung de orbitali suprapuși și de același tip, adică cu aceeași energie (aceeași duritate). Această coloană bifurcată a ADN-ului ar fi zona prin care trece curentul vital al Sufletului. Deci, se poate înțelege că doar o anumită secvență de trepte poate garanta o vibrație a Sufletului în acord (adică armonizată, sau în fază) cu vibrația ADN-ului. Prin urmare, această vibrație nu ar fi doar o vibrație a legăturilor puse în joc, adică o vibrație în spațiu, ci ar fi ceva ce ar interfera, în mod 367

mai profund, cu domeniul Spațiu-Timp-Energie, adică cu frecvența de rotație a axelor Spațiului, Timpului și Energiei, proprii Sufletului și Corpului (Vezi Teoria Super Spinului). Răpiții susțin în timpul hipnozei că Sufletul are de-a face cu ADN-ul? Ei nu sunt singurii care afirmă asta, pentru că și un om de știință a spus, într-un mod timid, același lucru: GENOMUL ȘI SUFLETUL (dintr-un articol de Pietro Greco): GENOMUL UMAN devine echivalentul modern și secular al sufletului? În constelația genelor care compun ADN-ul se află "esența" omului? Cel care și-a pus această întrebare și a înaintat această provocare, acum câteva săptămâni, în revista americană "Science" a fost elvețianul Alex Mauron, biolog molecular și de bioetică, de la Universitatea Școlii Medicale din Ginerva. Întrebări oportune. Provocare utilă. Pentru că în jurul ADN-ului uman și a recentei determinări a secvenței integrale se naște o nouă metafizică - "metafizica genomică" - dacă vrem să ne exprimăm la fel ca Mauron. O viziune a lumii care vede în ADN natura noastră umană, nudă și esențială. În "metafizica genomică", ADN-ul este elementul fundamental și exhaustiv al identității unei specii întregi și al fiecărui individ în parte. În această viziune noi suntem ADN-ul nostru. Genomul este cel care ne oferă "umanitatea" noastră. Mauron susține că genomul a devenit versiunea modernă a sufletului. Chiar dacă un suflet poate fi secular, ba chiar și material. LA REPUBBLICA - "Sufletul e format doar din neuroni"- ultima teorie a părintelui ADN-ului. "De-acum s-a demonstrat că conștiința se naște din reacțiile biochimice ale creierului - nu este nimic supranatural în asta." LONDRA - Sufetul? Nu este altceva decât o combinație deosebită a neuronilor din creier. Punând capăt la secole de lupte între știință și religie, Francis Crick, părintele ADN-ului, a publicat un studiu destinat să provoace discuții în revista științifică britanică "Nature Neuroscience". La aniversarea a cincizeci de ani de la descoperire ADN-ului, descoperire care i-a adus lui și colegului său, James Watson, premiul Nobel, omul de știință atacă orice ipoteză metafizică, propunând una organică. «Convingerea științifică - a spus de mai multe ori părintele ADNului - este aceea că mințile noastre, comportamentul creierelor noastre, pot fi explicate în întregime prin interacțiunea celulelor cerebrale.» Ani de experimentare asupra unor pacienți cu leziuni pe creier, de teste pe animale și de cercetări psihologice, i-au permis omului de știință să ajungă la însăși esența sufletului. Unele dintre elementele cele mai importante provin din studiul și 368

îngrijirea pacienților epileptici. «Este evident faptul că conștiința se naște din reacțiile biochimice din creier», a spus din partea sa Christopher Koch, profesor în științe neurologice la Institutul de Tehnologie din California și coautor al studiului său. Cercetarea descrie modul în care diferite părți ale creierului se contopesc una cu cealaltă pentru a crea un simț de conștiință, adică ceea ce credincioșii numesc suflet. «Pentru prima dată - scrie în studiu - avem o schemă coerentă pentru corelatele neurale ale conștiinței în termeni filozofici, psihologici și neurali ». Anticipând niște polemici previzibile, Biserica a și coborât în câmpul de luptă. Reverendul Michael Reiss, profesor de știință la Universitatea din Londra, a minimalizat importanța descoperirii lui Crick, care ar fi descoperit doar componentele neurologice ale conștiinței: «E ca și când am spune că o catedrală este o grămadă de pietre și geamuri. Este adevărat, dar este o explicație simplistă și nu explică cum a fost catedrala construită». Profesorul Crick, care are 86 de ani, a spus de mai multe ori în trecut că, într-o zi, întreaga umanitatea va trebui să accepte conceptul că sufletul și promisiunea vieții eterne nu există, cam la fel cum a trebuit să accepte cu ceva timp în urmă că Terra este rotundă. Deci, și știința oficială a înțeles că această problemă necesită niște clarificări. Clarificările pot veni tocmai din ceea ce a ieșit la iveală din hipnozele regresive. Mințile răpiților se pare că conțin multe informații, provenite fie din cunoștințele minților extraterestre (MEP), fie din experiențele legate de cunoașterea din viețile trecute. De exemplu, unul dintre răpiți (studii: 8 clase) mi-a spus că pentru a conecta în mod stabil Sufletul de ADN, adică pentru a nu-i mai permite corpului să moară, era nevoie de o proteină, care se numea TrTs. Ei bine, la puțin timp după aceea, am descoperit că există cu adevărat niște proteine din clasa TrTs (acronim pentru "Transfer Terminal"). Este vorba de niște proteine care, ca să vezi, sunt necesare pentru a lega ADN-ul de alte molecule. Ciudat, nu? O altă răpită, cea a cărui Suflet îl izolasem, a desenat ADN-ul așa cum îl vedea ea. A desenat ADN-ul cu trei elice. Două erau cele normale, dar în interiorul lor era altceva. Am întrebat-o ce era acel al treilea lucru și mi-a spus că în vizualizare era, astfel că l-a raportat și în desen, dar nu știa ce este. Răpita în cauză a desenat și niște mingiuțe la capetele elicelor, fără să știe că reprezenta perfect moleculele de cristalizare a apei în jurul ADN-ului. Le desenase roșii, exact culoarea pe care, în mod arhetipic, o folosesc cele mai bune programe de Modelare Moleculară pentru a le reprezenta. Nicio transmisie televizată sau text de biologie nu reprezintă, de obicei, aceste molecule, iar răpita în cauza nu avea idee cu privire la modul în care era construit ADN-ul. 369

CONCLUZII

Iată-ne ajunși la concluziile acestui tratat. Ar mai fi multe de spus, dar nu putem face asta cu prea multă claritate în acest tratat - un capitol important ar trebui să prezinte răpirile militare, dar nu mi se pare că este cazul să aprofundăm aici această problemă. Vreau doar să indic faptul că în mințile răpiților amintirea mediilor militare terestre este foarte puternică, militarii fiind aliați cu diferite forțe extraterestre, dar aceștia se pare că au o oarecare autonomie în executarea răpirilor. Deci, dacă vreun terapeut s-ar trezi în fața unor povestiri de acest tip, trebuie să țină cont că acestea au o bază reală. În acea realitate memoria răpiților reactivează amintiri în care răpiților, în timpul exercițiilor războinice, le sunt oferite spre utilizare un anumit tip de arme. Apoi răpiții sunt utilizați pentru exploatarea capacităților lor paranormale, pentru a face rău altor ființe de pe planetă, care aparțin unor facțiuni politice și militare diferite. Toate aceste acțiuni sunt efectuate și asupra copiilor mici, apelându-se la tortură, șantaj și doze mari de medicamente psihotrope. Toate acestea nu fac decât să agraveze tensiunea psihologică a răpitului, care, fiind total inconștient, dă dovadă de probleme de natură psihologică, care îl vor face infirm pe toată durata vieții sale. Din acest motiv, și din celelalte motive despre care am scris mai sus, sunt de părere că extratereștrii trebuie luați de mână și conduși la ei acasă, iar acest lucru poate fi făcut utilizând Conștiința Sufletului, împotriva căreia nimeni nu poate face nimic. Însă, cred că militarii aliați cu puterea marii industrii trebuie determinați să nu mai dăuneze niciodată umanității, care de-acum este la pământ, atât din punctul de vedere al rațiunii, cât și din punct de vedere al speranțelor. Poate că vă întrebați dacă informațiile prezentate în acest tratat pot fi de ajutor militarilor care practică răpirile. Ei bine, răspunsul este nu! Militarii nu vor putea face nimic cu ceea ce este scris aici. Ei deja cunosc multe din lucrurile prezentate în acest tratat, iar noile tehnici de PNL și hipnoză descrise aici nu vor putea fi utilizate niciodată de aceștia. Pentru a efectua operațiuni hipnotice trebuie să ai un talent pe care militarii, doar din simplul motiv că sunt militari, nu îl au și nu-l vor avea niciodată, adică conștientizarea propriilor limite! 370

Această conștientizare este cea care permite instaurarea raportului între persoana hipnotizată și hipnolog. Fără aceasta nu există hipnoză adevărată. Este adevărat că militarii sunt constrânși să practice o hipnoză chimică, utilizând medicamente psihotrope foarte grele, care produc stări de conștiință alterată, dar întunecă mintea, făcând-o incapabilă să furnizeze răspunsuri logice și sigure. Hipnoza clasică cere consimțirea voluntară a subiectului de a răspunde la întrebările care îi sunt puse în starea de transă hipnotică. Când această voință de a răspunde nu există, militarului nu-i rămâne decât să încerce o hipnoză chimică, cu rezultatul de a ameți subiectul până când acesta devine incapabil să răspundă rațional. Din acest punct de vedere militarii se află într-un cerc vicios. Cu alte cuvinte, faptul că ei nu au Suflet nu le permite să vorbească cu Sufletul răpitului și orice persoană cu Suflet nu ar fi niciodată acel tip de militar, și cu atât mai puțin un politician intrigant. De altfel, de-acum este clar că militarii aliați cu extratereștrii vor fi primii care vor fi eliminați, dacă și când extratereștrii vor fi preluat definitiv puterea pe această planetă, așa cum au afirmat și interferențele extraterestre (MEA, Lux și Șase degete) în timpul hipnozelor efectuate pe răpiții pe care i-am studiat. La final nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc distrugerea totală a puterilor actuale, fără nicio milă, pentru că, de-acum, întregul Univers este sătul de ei. Însă acesta este doar punctul meu de vedere - nu pot dojeni răpiții care nu au avut curajul să elimine paraziții pe care-i aveau asupra lor, pentru că erau convinși că era bine așa. Nu pot pentru că știu că nu ei sunt cei care gândesc așa, ci paraziții pe care aceștia îi găzduiesc; speranța mea este că aceștia în curând le vor da un șut în fund inamicilor interiori și vor regăsi puterea de a vedea iar stelele. Nu stă în puterea mea, sau a altcuiva, să ajutăm pe cel care nu vrea să fie ajutat. Cercetările pe care le-am efectuat până acum conduc la următoarele concluzii: • Extratereștrii există. • Extratereștrii sunt încarnarea vechilor demoni din miturile și legendele noastre. • Extratereștrii sunt negativi în ceea ce privește umanitatea. • Extratereștrii vor viața eternă, pe care omul o deține, chiar dacă nu știe asta. • Doar cine are un nivel ridicat de Conștiință personală este capabil să elimine flagelul extraterestru. • Există o mică probabilitate ca umanitatea să se salveze întreaga, dar prețul de plătit va fi deja foarte ridicat - asta înseamnă că este posibil să nu supraviețuim. • Însă extratereștrii au minutele numărate, și, dacă nu vor reuși în ceea ce vor să facă până la anumită dată, vor pierde pentru totdeauna. Acest lucru ne oferă 371

speranța că rezistența poate fi o strategie învingătoare pe termen mediu. Voi continua să aprofundez aspectele încă ascunse ale acestei fenomenologii, dar punctele esențiale pe care vroiam să le înțeleg și să le raționez au fost deja înțelese și raționate. Am început acest tratat afirmând că, cu mulți ani în urmă, îmi impusesem sarcina de a înfrunta problema răpirilor extraterestre și că nu m-aș fi oprit nici din cauza amenințărilor de orice fel și nici din frică și nici din interese personale, stupide și inutile, așa cum fac mulți alții. Ei bine, sarcina a fost dusă la bun sfârșit! Corrado Malanga Pisa - 4 februarie 2005

BIBLIOGRAFIE PE SUBIECTE UFOLOGIE (Ediții originale) 1. Clark, Jerome - High Strangeness:UFO's from 1960 to 1979 - Omnigraphic 2. Clark, Jerome - The UFO Book, Encyclopedia of the Extrasterrestrial - Visible Ink 3. Davenport, Marc - Visitors from Time - Wild Flower Press 4. Fawcett, L. - UFO Coverup (formerly "Clear Intent") - Simon & Schuster 5. Fowler, Raymond, - UFOS: Interplanetary Visitors - Prentice-Hall 6. Fuller, John - Aliens in the Skies - Putnam, Berkley 7. Fuller, John - Incident at Exeter - Putnam, Berkley 8. Gillmor, D. - Scientific Study of Unidentified Flying Objects - Bantam 9. Good, Timothy - Above Top Secret - Sidgwick and Jackson, Morrow 10. Hall, Richard - Uninvited Guests - Aurora Press 11. Hynek, J. Allen - The UFO Experience - Regnery, Ballantine 12. Jacobs, David - The UFO Controversy in America - New American Library 13. Lorenzen, Coral & Jim - UFO's: The whole story - Signet 14. Lorenzen, Coral & Jim - Encounters with UFO Occupants - Berkley 15. McCampbell, James - Ufology - Jaymac, Celestial Arts

372

16. Moore, W. & Berlitz, C. - The Roswell Incident - Grossett and Dunlap 17. Randle, K - The Truth about the UFO Crash at Roswell - Evans, 1994 18. Ruppelt, E - The Report on Unidentified Flying Objects - Doubleday, Ace 19. Rutledge, Harley - Project Identification - Prentice-Hall 20. Sagan, C. & Page, T. - UFO's: A Scientific Debate - Norton 21. Story, Ronald - The Encyclopedia of UFO's - Doubleday 22. Vallee, Jacques - Anatomy of a Phenomenon - Regnery, Ace 23. Vallee, Jacques - Challenge to Science - Regnery, Ace 24. Vallee, Jacques - Dimensions - Contemporary Books 25. Vallee, Jacques - Confrontations - Ballantine 26. Vasquez, John and Holms, Bruce Stephen - Timeless Voyager Press RĂPIRI EXTRATERESTRE (Ediții originale) 27. Barry, Bill - Ultimate Encounter Pocket Books 28. Fowler, Raymond - The Allagash Abductions Wild Flower 29. Fowler, Raymond - The Watchers Bantam (Hard cover) 30. Fuller, John - The Interrupted journey Dial Press, Dell, Berkley 31. Hopkins, Bud - Missing Time Marek 32. Hopkins, Bud - Intruders Randam House 33. Jacobs, David - Secret Life Simon & Schuster 34. Lorenzen, Coral & Jim - Abducted Signet 35. Mack, J. E. - Abduction: Human Encounters with Aliens 36. Strieber, Whitley - Communion Morrow 37. Walton, Travis - Fire in the Sky Marlowe 38. http://www.maar.us/books_on_alien_abduction_page_3.html 39. http://www.bestwebbuys.com/Criminal_Law-N_10017694-books.html 40. http://ufos.about.com/library/weekly/aatp111901a.htm HIPNOZĂ GENERALĂ 1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 IPNOTISMO IMMAGINAZIONE E POTENZIALITÀ UMANE * Ed. Piccin * T. X. 3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A.Volgyesi 4 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek 5 MANUALE D'IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes 6 L'ESPERIENZA DELL'IPNOSI * Ed. Astrolabio * M. Erickson TRATAREA FOBIILOR 1 MAGIA IN AZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * Bandler ANALIZĂ SIMBOLICĂ 1 L'UOMO E I SUOI SIMBOLI * Ed. TEA * C.G. Jung 2 L'ALBERO FILOSOFICO * Ed. Bollati Boringhieri * C. G. Jung 3 IL SEGRETO DEL FIORE D'ORO * Ed. B. Boringhieri * C.G. Jung TEHNICI SPECIFICE DE INDUCȚIE A TRANSEI HIPNOTICE 1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 PSICOTERAPIA IPNOTICA * Ed. Piccin * G.Mosconi 3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A. Volgyesi 4 IPNOTISMO IMM. POT. UMANE * Ed. Piccin. * T.A. Barber 5 INSEGNARE L'AUTOIPNOSI *Ed. Astrolabio * D.A. Soskis 6 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek 7 MANUALE DI IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes 8 TECNICHE DI SUGGESTIONE IPNOTICA * Ed. Astrolabio * M.Erickson PERFECȚIONAREA PERSONALĂ ȘI CONTROLUL OBICEIURILOR

373

1 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler 2 AUTOIPNOSI E SELF-CONFIDENCE (AUDIOCASSETTA) * Ed. ISI-C, M.Paret 3 AUTOIPNOSI * Ed. RED * Pam Young HIPNOZĂ TEATRALĂ ȘI PENTRU DEMONSTRAȚIE - TESTE HIPNOTICE 1 GUARDAMI NEGLI OCCHI * Ed Giudecca * O.Ghigi 2 MANUALE DI IPNOMAGNETISMO PRATICO * Ed. MEB * E. Di Pisa " 3 GUIDA AI TEST IPNOTICI * Ed. ISI-CNV * M.Paret HIPNOZA ȘI PSIHANALIZA 1 FREUD E L'IPNOSI * Ed. Piccin * M.V.Kline 2 IPNOSI E SUGGESTIONE * Ed. Piccin * L.Chertok HIPNOZA ȘI NAȘTEREA 1 TRAINING IPNOTICO * Ed. Piccin * G. Mosconi HIPNOZA ȘI TERAPIA ÎN FAMILIE 1 L'IPNOSI E LA TERAPIA DELLA FAMIGLIA * Ed. Astrolabio * M.Rittermann 2 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler PNL (Programare Neurolingvistică) 1 LA METAMORFOSI TERAPEUTICA * Ed. Astrolabio * R.Bandler,J.Grinder 2 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 3 PROGRAMMAZIONE NEUROLINGUISTICA * Ed. Astrolabio, R.Bandler, J.Grinder 4 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 5 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 6 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 7 GUIDA ALL'ESPERTO DELLE SUBMODALITÀ * Ed. Astrolabio * R.Bandler 8 CAMBIARE LA MENTE * Ed. Astrolabio * Steve Andreas CONTEXT ȘI COMUNICARE 1 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * Bandler, Grinder 2 LA REALTA' DELLA REALTA' * Ed. Astrolabio * Watzlawick 3 CHANGE * Ed. Astrolabio * Watzlawick METAFORE ȘI HIPNOZĂ 1 LA RISPOSTA DALL'INTERNO * Ed. Astrolabio * S.Lankton 2 LA MIA VOCE TI ACCOMPAGNERÀ * Ed. Astrolabio * M. Erickson MEMORIE 1 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. MEB * G.Forno 2 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. Armenia * Harry Lorayne CORP ȘI PSIHIC 1 PSICOSOMA * Ed. Astrolabio * Ken Dychtwald FIZICĂ ȘI REALITATE 1. http://www.ufomachine.org/nuovascienza.htm: Ipotesi del SuperSpin 2. http://www.ipotesi.net/ipotesi/index.htm 3. http://www.kheper.auz.com/topics/subtlebody/the_subtle_bodies.htm 4. The Persistent Paradox of Psychic Phenomena: An Engineering Perspective. Proceedings IEEE, 70, No.2, pp.136170, 1982. 5. Engineering Anomalies Research. J. Scientific Exploration, 1, No.1, pp. 21- 50, 1987. 6. The Complementarity of Consciousness. Tech. Report 91006, December 1991 (13 pages). [Published in modified form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing, K.R. Rao, ed., (Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp. 111- 121.]

374

7. Consciousness and Anomalous Physical Phenomena. PEAR Technical Note 95004, May 1995 (32 pages). OM/MAȘINĂRIE 8. Operator-Related Anomalies in a Random Mechanical Cascade. J. Scientific Exploration, 2, No. 2, pp.155-179, 1988. 9. Random Event Generator Qualification, Calibration, and Analysis. Tech. Report 89001, April 1989 (46 pages). 10. Count Population Profiles in Engineering Anomalies Experiments. J. Scientific Exploration, 5, No. 2, pp. 205 232, 1991. 11. Co-Operator Experiments with an REG Device. Tech. Report PEAR 91005, December 1991 (23 pages). [Published in modified form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing, K.R. Rao, ed., (Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp.149-163.] 12. Experiments in Remote Human/Machine Interaction. J. Scientific Exploration, 6, No. 4, pp. 311- 332, 1992. 13. Series Position Effects in Random Event Generator Experiments. J. Scientific Exploration, 8, No. 2, pp.197-215, 1994. 14. A Linear Pendulum Experiment: Effects of Operator Intention on Damping Rate. J. Scientific Exploration, 8, No. 4, pp. 471-489, 1994. 15. Correlations of Random Binary Sequences with Pre-Stated Operator Intention: A Review of a 12-Year Program. J. Scientific Exploration, 11, No. 3, pp. 345-367, 1997.* 16. Gender Differences in Human/Machine Anomalies. J. Scientific Exploration, 12, No. 1, pp. 3- 55, 1998. 17. Construction and Use of Random Event Generators in Human/Machine Anomalies Experiments. Tech. Note 98002, June 1998 (10 pages). 18. A Double-Slit Diffraction Experiment to Investigate Claims of Consciousness-Related Anomalies. J. Scientific Exploration, 12, No. 4, pp. 543-550, 1998. 19. ArtREG: A Random Event Experiment Utilizing Picture-Preference Feedback. J. Scientific Exploration, 14, No. 3, pp. 383-409, 2000. 20. Mind/Machine Interaction Consortium: PortREG Replication Experiments. J. Scientific Exploration, 14, No. 4, pp. 499-555, 2000. 21. The MegaREG Experiment: Replication and Interpretation. Tech. Note 2001.02, February 2001 (74 pages). PERCEPȚII REMOTE 22. Precognitive Remote Perception. Tech. Report 83003, August 1983 (81 pages). 23. Precognitive Remote Perception, III: Complete Binary Database with Analytical Refinements. Tech. Report 89002, August 1989 (102 pages). 24. Response to Hansen, Utts, and Markwick: Statistical and Methodological Problems of the PEAR Remote Viewing (sic) Experiments. J. Parapsychology, 56, No. 2, pp.115-146, 1992. 25. Precognitive Remote Perception: Replication of Remote Viewing. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 109 110, 1996. 26. Information and Uncertainty: 25 Years of Remote Perception Research. Technical Note 2002.01, March 2002 (73 pages). FieldREG 27. FieldREG Anomalies in Group Situations. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 111-141, 1996. 28. FieldREG Measurements in Egypt: Resonant Consciousness at Sacred Sites. Tech. Note 97002, July 1997 (36 pages). 29. FieldREGII: Consciousness Field Effects: Replications and Explorations. J. Scientific Exploration, 12, No. 3, pp. 425-454 1998. MODELE TEORETICE ȘI METODOLOGIE ANALITICĂ 30. On the Quantum Mechanics of Consciousness, With Application to Anomalous Phenomena. Foundations of Physics, 16, No. 8, pp. 721-772, 1986.* (An Appendix (in the form of a Tech. Note) is also available which contains a collection of relevant quotations by many of the patriarchs of modern physics.) 31. Physical Aspects of Psychic Phenomena. Physics Bulletin, 39, pp. 235-236, 1988. 32. Evidence for Consciousness-Related Anomalies in Random Physical Systems. Foundations of Physics, 19, No. 12, pp.1499-1514, 1989. 33. On the Bayesian Analysis of REG Data. J. Scientific Exploration, 6, No.1, pp.23-45, 1992.

375

34. Effect Size per Hour: A Natural Unit for Interpreting Anomalies Experiments. Tech. Note 94003, September 1994 (34 pages). 35. Selection Versus Influence Revisited: New Method and Conclusions. J. Scientific Exploration, 10, No. 2, pp. 253-267, 1996. 36. Combination of Results from Multiple Experiments. Tech. Note 97008, October 1997 (15 pages). 37. Empirical Evidence Against Decision Augmentation Theory. J. Scientific Exploration, 12, No. 2, pp. 231-257, 1998. 38. Evidence That Anomalous Statistical Influence Depends on the Details of the Random Process. J. Scientific Exploration, 12, No. 3, pp. 407-423, 1998. 39. Contributions to Variance in REG Experiments: ANOVA Models and Specialized Subsidiary Analyses. J. Scientific Exploration, 14, No. 1, pp. 73-89, 2000. 40. Overview of Several Theoretical Models of PEAR Data. J. Scientific Exploration, 14, No. 2, pp. 163-194, 2000. 41. A Modular Model of Mind/Matter Manifestations (M5). J. Scientific Exploration, 15, No. 3, pp. 299-329, 2001. 42. M*: Vector Representation of the Subliminal Seed Regime of M^5. Technical Note 2002.02, March 2002 (24 pages). PERSPECTIVE FILOZOFICE 43. Anomalies: Analysis and Aesthetics. J. Scientific Exploration, 3, No.1, pp.15-26, 1989. 44. Acoustical Resonances of Assorted Ancient Structures. J. Acoustical Society of America, 99, No. 2, pp. 649-658, 1996.* (Also published in modified form as Preliminary Investigations and Cognitive Considerations of the Acoustical Resonances of Selected Archaeological Sites in Antiquity, 70, No. 268, pp. 665-666, 1996.) 45. Information, Consciousness, and Health. Alternative Therapies, 2, No. 3, pp. 32-38, 1996. 46. Toward a Philosophy of Science in Women's Health Research. J. Scientific Exploration, 10, No. 4, pp. 535-545, 1996. 47. The Subterranean Chamber of the Pyramid of Khufu: A Ritual Map of Ancient Egypt? Tech. Note 98001, February 1997 (20 pages). 48. Wishing for Good Weather: A Natural Experiment in Group Consciousness. J. Scientific Exploration, 11, No. 1, pp. 47-58, 1997.* 49. Subjectivity and Intuition in the Scientific Method. (Reprint from Intuition: The Inside Story, R. Davis-Floyd and P. Sven Arvidson, eds., New York and London: Routledge, 1997, pp. 121- 128). 50. Science of the Subjective. J. Scientific Exploration, 11, No. 2, pp. 201-224, 1997.* 51. The Physical Basis of Intentional Healing Systems. Tech. Note 99001, January 1999 (28 pages). 52. Deviations from Physical Randomness Due to Human Agent Intention? Chaos, Solitons & Fractals, 10, No. 6, pp. 935-952, 1999. 53. The Case for Inertia as a Vacuum Effect: A Reply to Woodward and Manhood. Foundations of Physics, 30, No. 1,pp. 59-80, 2000. 54. 20th and 21st Century Science: Reflections and Projections. J. Scientific Exploration, 15, No. 1, pp. 21-31, 2001. 55. The Challenge of Consciousness. J. Scientific Exploration, 15, No. 4, pp. 443-457, 2001. EFECTUL MAHARISHI 56. http://www.mum.edu/notfound.html 57. TITLE: Results of the national demonstration project to reduce violent crime and improve governmental effectiveness in Washington, D.C. Findings: Decreased violent crime rate (Washington, D.C., June and July, 1993). Increased popular support for U.S. President. HAGELIN, J. S.; ORME-JOHNSON, D. W.; RAINFORTH, M.; CAVANAUGH, K.; and ALEXANDER, C. N. Results of the national demonstration project to reduce violent crime and improve governmental effectiveness in Washington, D.C. Institute of Science, Technology and Public Policy Technical Report 94:1, 1994. 58. Recent Research 482. 59. TITLE: The Maharishi Effect: A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to reduced crime in Merseyside metropolitan area. Findings: Decreased crime rate (Merseyside, England, 1988-1991). HATCHARD, G. D.; DEANS, A. J.; CAVANAUGH, K. L.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Maharishi Effect: A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to reduced crime in Merseyside metropolitan area. Psychology, Crime, and Law (1995, in press). Also presented by invitation to the Annual Conference of the British Psychological Society on Criminal and Legal Psychology, 1-3 March, 1993, Harrogate, England.

376

60. Recent Research 481. 61. TITLE: Improved quality of life in Iowa through the Maharishi Effect. Findings: Reduced unemployment, traffic fatalities, and crime rate (Iowa, 1979-1986). REEKS, D. L. Improved quality of life in Iowa through the Maharishi Effect. Abstract of Doctoral Dissertation, Maharishi University of Management, U.S.A. Dissertation Abstracts International 51(12), 1991. 62. Recent Research 480. 63. TITLE: The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological critique. Findings: Strong replication of original research methodology. ORME-JOHNSON, D.W.; ALEXANDER, C. N.; and DAVIES, J. L. The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological critique. Journal of Conflict Resolution 34(2): 756-768, 1990. Recent Research 479. 64. TITLE: The dynamics of US-Soviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved U.S.A.– Soviet Relations: improved U.S.A. statements and actions towards the U.S.S.R. and improved U.S.S.R. statements and actions towards the U.S.A. (U.S.A. and U.S.S.R., 1979-1986). GELDERLOOS, P.; CAVANAUGH, K. L.; and DAVIES, J. L. (1990). The dynamics of USSoviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. In Proceedings of the American Statistical Association, Social Statistics Section, Alexandria, VA. 65. Recent Research 478. 66. TITLE: Time series analysis of improved quality of life in Canada: Social change, collective consciousness, and the TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index including motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including motor vehicle fatalities, homicide, suicide, cigarette consumption, and worker-days lost in strikes (Canada, 19721986). ASSIMAKIS, P. D., and DILLBECK, M. C. Time series analysis of improved quality of life in Canada: Social change, collective consciousness, and the TM-Sidhi program. Psychological Reports 1995 (In press). Recent Research 477. 67. TITLE: Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved international relations: reduced conflict globally, reduced terrorism, and increase in World Index of Stock Prices, during three large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program (1983-1985). ORMEJOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.; ALEXANDER, C. N.; CHANDLER, H. M.; and CRANSON, R. W. Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. A summary of a paper presented at the Annual Conference of the American Political Science Association, Atlanta, Georgia, U.S.A., August 1989. Collected Papers v5.411. 68. TITLE: Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness: impact assessment analyses of the Lebanon war. Findings: Improved quality of national life; Reduction of conflict in Lebanon (increased cooperation, reduced level of conflict, reduced war fatalities, and reduced war injuries); Improvement on a daily index composed of all four of these variables (1983-1985). DAVIES, J. L., and ALEXANDER, C. N. Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness: impact assessment analyses of the Lebanon war. Summary of a paper presented at the 85th Annual Meeting of the American Political Science Association, September 1989. (Refer also to Dissertation Abstracts International 49(8): 2381A, 1988.). Collected Papers v5.410. 69. TITLE: Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field: improved U.S.-Soviet relations. Findings: Improved international relations: increased friendliness in statements of U.S. Head of State (1985-1987). GELDERLOOS, P.; FRID, M. J.; GODDARD, P. H.; XUE, X.; and LÖLIGER, S. A. Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field: improved U.S.-Soviet relations. Social Science Perspectives Journal 2(4): 80-94, 1988. Collected Papers v5.409. 70. TITLE: Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the effect of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index including motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (Canada, 1983-1985); Reductions of weekly fatalities due to accidents other than motor vehicle fatalities (Canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including violent fatalities (motor vehicle fatalities, homicide, and suicide), cigarette consumption, and worker-days lost in strikes (Canada, 1972-1986). ASSIMAKIS, P. D. Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the effect of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Abstract published in Dissertation Abstracts International 50(5) Sec. B, p. 2203, November 1989. Collected Papers v5.408.

377

71. TITLE: Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in the TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Findings: Improved quality of national life as measured by a weekly index of motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (United States, 1979-1985). DILLBECK, M. C. Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in the TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Summary of a paper in Social Indicators Research 22: 399-418, 1990. Collected Papers v5.407. 72. TITLE: Consciousness and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the collective practice of Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for changes in major economic variables. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and TITUS, B. D. Consciousness and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the collective practice of Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. This is a revised version of a paper presented at the Annual Meeting of the Midwest Management Society, Chicago, Illinois, March 1989, and published in R.G. Greenwood (ed.), Proceedings of the Midwest Management Society (Chicago, Illinois: Midwest Management Society): 183-190, 1989. Collected Papers v5.406. 73. TITLE: A multiple-input transfer function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi Effect. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for the rate of change of industrial production, crude materials prices, and a measure of the money supply. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and ERTUNA, C. A multiple-input transfer function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi Effect. Paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, Washington, D.C., August 6-10, 1989. An abridged version of this paper appears in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section (Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 565-570, 1989. Collected Papers v5.405. 74. TITLE: Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality of life through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for monetary growth and the rate of change of crude materials prices. CAVANAUGH, K. L., and KING, K. D. Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality of life through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, New Orleans, Louisiana, August 22-25, 1988. An abridged version of this paper appeared in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section: 491496, 1988. Collected Papers v5.404. 75. TITLE: Time series analysis of U.S. and Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic hypothesis. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States and Canada, 1979-1988). CAVANAUGH, K. L. Time series analysis of U.S. and Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic hypothesis. This is a revised and updated version of a paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, San Francisco, California, August 17-20, 1987, and published in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section (Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 799-804, 1987. Collected Papers v5.403. 76. TITLE: Test of a field model of consciousness and social change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and decreased urban crime. Findings: Improved quality of city life; Decreased crime rate (Cities and Metropolitan Areas, U.S., 1973-1979); Decreased violent crime (Washington, D.C., 1981-1983). DILLBECK, M. C.; BANUS, C. B.; POLANZI, C.; and LANDRITH III, G. S. Test of a field model of consciousness and social change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and decreased urban crime. The Journal of Mind and Behavior 9(4): 457-486, 1988. Collected Papers v5.402. 77. 67 .TITLE: Consciousness as a field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in social indicators. Findings: Improved quality of life in cities and territories; Decreased crime (Union Territory of Delhi, 1980-1981. Metro Manila, 1984-1985. Puerto Rico, 1984). Improvements on monthly quality of life indices in territories and states: Metro Manila Region, 1979-1981, including crime, foetal deaths, and other deaths. State of Rhode Island, U.S., 1978, including crime rate, motor vehicle fatality rate, mortality rate for other causes, auto accident rate, unemployment rate, pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate. DILLBECK, M. C.; CAVANAUGH, K. L.; GLENN, T.; ORME-JOHNSON, D. W.; and MITTLEFEHLDT, V. Consciousness as a field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in social indicators. The Journal of Mind and Behavior 8(1): 67-104, 1987. Collected Papers v5.401. 78. TITLE: A comparative study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program for five years or for less than a year. Findings: Improved family life: family health. CHEN, M. E. A comparative

378

study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program for five years or for less than a year. Dissertation Abstracts International 45(10) 3206B, 1984. Collected Papers v5.400. 79. TITLE: The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global social indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Findings: Increased harmony in international affairs. Increased progress towards peaceful resolution of conflict. More positive, evolutionary statements and actions of heads of state and international support for their policies and leadership. Increased confidence, optimism, and economic prosperity as measured by rise of world stock index and simultaneous increase in major stock market indices. Decreased air traffic fatalities (Worldwide, 1983-1984). Decreased traffic fatalities (U.S.A.; South Africa; States of New South Wales, Victoria, and Western Australia, Australia, 1983-1984). Decreased crime (State of Victoria, Australia; Washington, D.C., U.S.A.; and Karachi, Pakistan, 1983-1984). Decreased incidence of infectious diseases (U.S.A. and Australia, 1983-1984). Increased creativity as measured by increased patent applications (U.S.A., Australia, South Africa, and United Kingdom, 1983-1984). RME-JOHNSON, D. W.; CAVANAUGH, K. L.; ALEXANDER, C. N.; GELDERLOOS, P.; DILLBECK, M.; LANFORD, A. G.; and ABOU NADER, T. M. The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global social indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Department of Psychology and Department of Management and Public Affairs, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Department of Nutrition and Food Science, Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.337. 80. TITLE: The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of international stock prices. Findings: Increased global confidence, optimism, and economic prosperity as measured by rise of world stock index and simultaneous increase in major stock market indices (Worldwide, 1983-1984). CAVANAUGH, K. L.; ORME JOHNSON, D. W.; and GELDERLOOS, P. The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of international stock prices. Department of Management and Public Affairs and Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.336. 81. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on the war in Lebanon: A time series analysis of the influence of international and national coherence creating assemblies. Findings: Improved quality of national life; Increased progress towards peaceful resolution of conflict and decreased war intensity; Decreased war deaths and war injuries (Lebanon, 1983-1984); Increased confidence and economic prosperity: improved foreign exchange rate (Lebanon, 1984). ALEXANDER, C. N.; ABOU NADER, T. M.; CAVANAUGH, K. L.; DAVIES, J. L.; DILLBECK, M. C.; KFOURY, R. J.; and ORME-JOHNSON, D. W. The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on the war in Lebanon: A time series analysis of the influence of international and national coherence creating assemblies. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.335. 82. TITLE: A time series analysis of the relationship between the group practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and crime rate change in Puerto Rico. Findings: Improved quality of provincial life: decreased crime (Puerto Rico, U.S.A., 1984). DILLBECK, M. C.; MITTLEFEHLDT, V.; LUKENBACH, A. P., CHILDRESS, D.; ROYER, A.; WESTSMITH, L.; and ORME-JOHNSON, D. W. A time series analysis of the relationship between the group practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and crime rate change in Puerto Rico. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Maharishi International Caribbean, Fajardo, Puerto Rico, 1984. Collected Papers v4.334. 83. TITLE: International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field. Findings: Improved quality of national life as measured by composite indices comprising data on war intensity in Lebanon, newspaper content analysis of Israeli national mood, Tel Aviv stock index, automobile accident rate in Jerusalem, number of fires in Jerusalem, and maximum temperature in Jerusalem. Significant improvement in each variable in the index (Israel, 1983). Decreased war deaths (Lebanon, 1983). ORMEJOHNSON, D. W.; ALEXANDER, C. N.; DAVIES, J. L.; CHANDLER, H. M.; and LARIMORE, W. E. International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field. Journal of Conflict Resolution, 32(4): 776-812, 1988. Collected Papers v4.333. 84. TITLE: The long-term effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the United States (1960 to 1983). Findings: Improved quality of national life as measured by an index including: crime rate, percentage of civil cases reaching trial, rate of infectious diseases, infant mortality rate, suicide rate, cigarette consumption, alcohol consumption, gross national product, patent application rate, number of degrees conferred, divorce rate, and traffic fatalities (U.S.A., 1976-1983). ORME-JOHNSON, D. W., and GELDERLOOS, P. The longterm effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the United States (1960 to 1983). A version: ORME-JOHNSON, D. W.; GELDERLOOS, P.; and DILLBECK, M. C. The Effects of the

379

Maharishi Technology of the Unified Field on the U.S. Quality of Life (1960-1984) was published in Social Science Perspectives Journal, 2(4), 127- 146, 1988. Collected Papers v4.332. 85. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and reduction of armed conflict: A comparative, longitudinal study of Lebanese villages. Findings: Improved quality of community life: cessation of attack on a community and protection from ongoing armed conflict in the surrounding area (Lebanon, 1982-1984). ABOU NADER, T. M.; ALEXANDER, C. N.; and DAVIES, J. L. The Maharishi Technology of the Unified Field and reduction of armed conflict: A comparative, longitudinal study of Lebanese villages. American University of Beirut, Beirut, Lebanon. Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A.; and Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, 1984. Collected Papers v4.331. 86. TITLE: The group dynamics of consciousness and the U.K. stock market. Findings: Improved quality of national life: increased confidence, optimism, and economic prosperity: rise in stock market index (United Kingdom, 1982-1983). BERESFORD, M. S., and CLEMENTS, G. The group dynamics of consciousness and the U.K. stock market. MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v4.330. 87. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area based corporations, 1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: increased confidence and economic prosperity: rise in value of corporate stocks (Washington, D. C., U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A. G. The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area based corporations, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.329. 88. TITLE: Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi Technology of the Unified Field, 1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: decreased homicide (Washington, D. C., U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A. G. Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi Technology of the Unified Field, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.328. 89. TITLE: A time series analysis of the effect of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of traffic fatalities in the United States. Findings: Improved quality of national life: decreased motor vehicle fatalities (U.S.A., 1982). DILLBECK, M. C.; LARIMORE, W. E.; and WALLACE, R. K. A time series analysis of the effect of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of traffic fatalities in the United States. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Scientific Systems, Inc., Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.327. 90. TITLE: The effect of the group dynamics of consciousness on society: Reduced crime in the Union Territory of Delhi, India. Findings: Improved quality of provincial life: decreased crime (Delhi, India, 1980-1981). DILLBECK, M. C.; CAVANAUGH, K. L.; and BERG, W. P. VAN DEN. The effect of the group dynamics of consciousness on society: Reduced crime in the Union Territory of Delhi, India. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A.; University of Washington, Seattle, Washington, U.S.A.; and Maharishi European Research University, Seelisberg, Switzerland, 1983. Collected Papers v4.326. 91. TITLE: Sociological effects of the group dynamics of consciousness: Decrease of crime and traffic accidents in Holland. Findings: Improved quality of national life; Decreased crime (Holland, 1979 and 1981); Decreased automobile accidents with injury (Holland, 1979). BURGMANS, W. H. P. M.; BURGT, A. T. VAN DER. LANGENKAMP, F. P. T.; and VERSTEGEN, J. H. Sociological effects of the group dynamics of consciousness: Decrease of crime and traffic accidents in Holland. Maharishi College of Natural Law, Rotterdam, the Netherlands, 1982. Collected Papers v4.32 92. TITLE: Effect of coherent collective consciousness on the weather. Findings: Support of nature for coherence creating group: more moderate winter temperature during construction of Maharishi University of Management's first golden dome (Iowa, U.S.A., 1979-1980). RABINOFF, R. A.; DILLBECK, M. C.; and DEISSLER, R. Effect of coherent collective consciousness on the weather. Departments of Physics and Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1981. Collected Papers v4.324. 93. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and improved quality of life in the United States: A study of the First World Peace Assembly, Amherst, Massachusetts, 1979. Findings: Improved quality of national life; Decreased violent crime; Decreased motor vehicle fatalities ; Decreased number of fatalities from accidents, suicide, and homicide ; Decreased air traffic fatal accidents ; Increased confidence, optimism, and economic prosperity: rise in stock market index (U.S.A., 1979). Improved quality of provincial life: decreased motor vehicle fatalities.; Decreased violent crime (Massachusetts, U.S.A., 1979). Decreased air traffic fatal accidents (New England, U.S.A., 1979). DAVIES, J. L., and ALEXANDER, C. N. The Maharishi Technology of the Unified Field and improved quality of life in the United States: A study of the First World Peace Assembly, Amherst,

380

Massachusetts, 1979. Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, and Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.323. 94. TITLE: An experimental analysis of the application of the Maharishi Technology of the Unified Field in major world trouble spots: Increased harmony in international affairs. Findings: Increased harmony in international affairs (worldwide, 1978). Improvements in domestic affairs and international relations for major trouble-spot countries (1978). Decreased war deaths [Rhodesia (Now Zimbabwe), 1978]. ORME-JOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.; BOUSQUET, J. G.; and ALEXANDER, C. N. An experimental analysis of the application of the Maharishi Technology of the Unified Field in major world trouble spots: Increased harmony in international affairs. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1979. Collected Papers v4.322. 95. TITLE: Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life in Rhode Island through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of provincial life as measured by an index including: total crime rate, mortality rate, motor vehicle fatality rate, auto accident rate, unemployment rate, pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate (Rhode Island, U.S.A., 1978). DILLBECK, M. C.; FOSS, A. P. O.; and ZIMMERMANN, W. J. Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life in Rhode Island through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v4.321. 96. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal analysis. Findings: Decreased crime rate (Cities and Metropolitan Areas, U.S.A., 1973-1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH III, G. S.; POLANZI, C.; and BAKER, S. R. The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal analysis. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A.; Center for the Study of Crime, Delinquency, and Corrections, Southern Illinois University, Carbondale, Illinois, U.S.A.; and Department of Educational Psychology, West Virginia University, Morgantown, West Virginia, U.S.A., 1982. Collected Papers v4.320. 97. TITLE: The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate change. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1974-1976). DILLBECK, M. C. The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate change. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1978. Collected Papers v4.319. 98. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of fortyeight cities. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1973- 1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH III, G.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of forty-eight cities. Findings previously published in Journal of Crime and Justice 4: 25-45, 1981. Collected Papers v4.318. 99. TITLE: The growth of coherence in society through the Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto accidents. Findings: Improved quality of city life: decreased automobile accident rate; decreased suicide rate (Cities, U.S.A., 1973-I977). LANDRITH III, G. S., and DILLBECK, M. C. The growth of coherence in society through the Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto accidents. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.317. 100. TITLE: Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate in suburban communities (U.S.A., 1974-1976). HATCHARD, G. Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Cleveland World Plan Center, Cleveland, Ohio, U.S.A., 1977. Collected Papers v2.166. 101. TITLE: Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (U.S.A., 1973). BORLAND, C., and LANDRITH III, G. Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate. Department of Educational Psychology, Maharishi European Research University, Switzerland, and Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1976. Collected Papers v1.98.

381

20 iulie 2005 (Continuarea articolului "Alien Cicatrix") După publicarea articolului Alien Cicatrix, un text care explică ce sunt interferențele extraterestre și cum putem să corelăm aceste fenomene în lumina unui nou mod de a vedea Universul dictat de Teoria Super Spinului, trebuie să descriem cu mai mult calm și în detaliu interferențele extraterestre și ce metodologie este necesară astfel încât răpitul să poată elimina de unul singur această problemă. Într-adevăr, eliminarea problemei, în totalitatea sa, este ceva în legătură cu care am niște idei, dar la care încă lucrez. Probabil că nu voi reuși să duc până la capăt această muncă, având în vedere complexitatea parametrilor care sunt la mijloc. Una dintre țintele (target) cele mai importante de atins este totuși eliminarea problemei de către răpiții cu care am intrat în contact - le sunt dator, pentru că datorită lor am reușit să înțeleg fenomenul în complexitate sa, și, din acest motiv, cumva, trebuie să întorc favoarea pe care aceștia mi-au făcut-o, având încredere în asistența mea. Este clar că target-ul final ar fi tocmai acela de a elimina problema tuturor răpiților, adică de a-i ajuta pe aceștia să nu mai poată fi luați împotriva propriei voințe, de către toți extratereștrii care-i utilizează, incluzând în acest grup de exploatatori și forțele militare ale planetei noastre. Pentru a putea construi o strategie defensivă, și nu ofensivă (vom vedea mai departe diferența dintre cele două), trebuie să avem foarte clară în minte situația curentă. Răpiții cărora mă adresez prin această lucrare, nu sunt cei cu care am de-a face în mod normal, ci sunt aceia care suspectează că ar fi răpiți, neavând până acum curajul să-și spună aceste lucru.

Nu este posibil să utilizăm asupra a șase sute de mii de italieni tehnicile pe care le-am dezvoltat în circa 17 ani, deci trebuie să reușim să oferim o metodă capabilă să obțină rezultate și la distanță. Astfel s-ar rezolva imediat o grămadă de probleme. Cine crede că este răpit, dar nu are curajul să spună asta nimănui, ar putea utiliza procedura self consistent, aceasta reușind să ofere informații despre situația sa, și, în cel mai bun caz, să-l elibereze parțial sau total de această problemă. Vom vedea imediat că eliminarea problemei răpirilor extraterestre depinde de propria conștiință. Cu cât ești mai conștient de ceea ce se întâmplă, cu atât ești mai capabil să elimini problema, prin propriile forțe. Acest lucru ar putea părea absurd, dar, urmând drumul formativ expus mai jos se va ajunge la o posibilitate interesantă de rezolvare. Primul lucru care trebuie făcut este acela de a cunoaște problema în deplinătatea sa. Datorită faptului că această lucrare se adresează celor care nu cunosc încă de situația în care se află, este necesar să le oferim rapid mijloacele prin care să poată înțelege ce este răpirea și cum funcționează. Este vorba de a le furniza acestor persoane informații importante, dar cum ar fi bine să procedăm pentru a fi credibili? În realitate această problemă nici nu există - inconștientul lor știe exact ceea ce se întâmplă și va recunoaște informațiile ca adevăr. Dar o va face la nivel inconștient, și nu la nivel subconștient. Pentru cine nu a înțeles încă, de fapt, răpitul nu are amintirea răpirii sale, la nivel conștient și la nivel subconștient, știind perfect ce se întâmplă doar la nivel inconștient. Inconștientul nu doare niciodată, nu uită nimic și nu spune minciuni. Este legat puternic de un tip de raționament specific lobului drept al creierului și nu-i pasă prea mult de raționalitatea lobului stâng. În acest context, atunci când un răpit, care nu știe că este răpit, intră în contact cu descrierea fantasticului fenomen al răpirilor extraterestre, crede imediat în ea, pentru că știe la nivel inconștient că acest fenomen este adevărat. Nu există explicații inutile. Lobul stâng tinde să spună că, datorită faptului că acest lucru este fantastic, cu siguranță este imposibil, și, că răpitul, dacă crede ceea ce este scris în această lucrare, este complet nebun. În realitate, se descoperă că răpitul nu este deloc nebun, că lucrurile pe care i le spun eu le-a știut dintotdeauna, acestea fiind ascunse în permanență și cu bună știință față de el însuși. Acesta este criteriul cu care au fost construite TAV-ul și MARIT-ul, cele două teste care sunt utilizate pentru a aduce la nivel conștient răpirile îngropate în mintea răpiților. Dar se mai știe că uneori nu este suficient să spui lucrurilor pe nume, ci trebuie și să le demonstrezi, ar spune Piero Angela, care este susținut de oamenii

de știință din CICAP și CISCOP, organizații care sunt susținute la rândul lor de grupuri cum ar fi CUN și CISU. Să nu uităm niciodată că în Italia situația cu privire la înțelegerea fenomenului OZN este în mâna șacalilor, al căror emblemă este reprezentată de cea mai profundă ignoranță și cea mai profundă prostie care pot fi imaginate vreodată. Nu trebuie să pierdem timpul încercând să înțelegem prostia umană, care cu siguranță este un fenomen științific fascinant, al cărui definiție este: Prostul este cel care face rău altora, dar fără ca el să câștige ceva din asta. Iată că am făcut și portretul ufologiei italiene. Nu voi pierde timpul vorbind cu cei care nu au instrumentele necesare pentru a înțelege, dar vreau să pun accentul pe procesele mentale care m-au ajutat să trag niște concluzii. Deci, va fi un drum pe care-l voi parcurge gândind cu voce tare. TABLOUL GENERAL AL INTERFERENȚELOR EXTRATERESTRE Pentru a înțelege mai clar ce este o interferență extraterestră, voi utiliza o diagramă de flux în trei dimensiuni (3D) a întregului fenomen, așa cum a fost descris în Alien Cicatrix. Înainte de a prezenta întreaga secvență a acțiunilor extraterestre asupra răpitului terestru, trebuie să prezentăm personajele poveștii. Acestea sunt reprezentate prin niște obiecte particulare, care facilitează recunoașterea lor pe întreaga durată a vieții răpitului și în timpul manifestării tuturor problemelor în conexiune cu răpirile extraterestre suferite. După cum se poate observa în graficul de mai jos, pornind de la stânga în jos, avem un paralelipiped bleu transparent, care reprezintă corpul răpitului. Ridicând privirea în sus, dăm peste trei sfere de diferite culori, care reprezintă sufletul (roșie, cu un S deasupra) răpitului, mintea sa (albastră, cu un M deasupra) și spiritul său (verde, cu un S deasupra). Aceste trei entități sunt parte integrată a răpitului, care, cu corpul său, completează propria esență vitală. Mai sus, tot în stânga, este un con portocaliu, care reprezintă corpul extraterestrului. Deci, conul portocaliu îl reprezintă pe extraterestrul cu Cinci degete, fie Sauroidul, fie Insectoidul, fie Bilobatul (denumit și Cap în formă de inimă).

Aceasta este nomenclatura folosită și în Alien Cicatrix. În partea dreaptă, pornind de jos, se vede un elipsoid negru, pe care este imprimat cuvântul LUX care este reprezentarea Ființei de Lumină. Mai sus se vede un toroid, pe care este scris memorie extraterestră, fie ea pasivă sau activă, care este reprezentarea MEA (Memorie Extraterestră Activă) sau a MEP (Memorie Extraterestră Pasivă), care va aparține exclusiv speciilor pe care le-am menționat deja. Și mai sus este reprezentat un cilindru transparent, pe care scrie 6 Degete, care simbolizează parazitul extradimensional, care uneori se prezintă cu un corp artificial (creat cu ajutorul unei mașinării), caracterizat de o structură umanoidă efeminată, cu părul alb, pupilele având o geometrie variabilă și cu șase degete la mână. Pentru a urmări toate aceste personaje, trebuie să facem un tablou al vieții răpitului utilizând această simbologie. Tabloul de uniune, care la prima vedere vi se poate părea greu de înțeles, cuprinde în realitate mici subtablouri care sunt caracterizate de ecrane negre și care sunt identificate cu termenele CICLU VITAL, REGENERARE și COPIERE, iar în background mai este un tablou roșu, identificat cu termenul SUPERSOLDAȚI. Pentru asta vom revedea tabloul uniunii la sfârșitul acestui paragraf, dar acum să analizăm punctul de plecare: momentul nașterii răpitului. Când răpitul se naște, are un corp, care în interior are o minte, un suflet și un spirit, cu conștiințele lor, care, fiind suprapuse una cu cealaltă, nu sunt conștiente că sunt fructul sumei a trei lucruri diferite. În această primă fază are loc parazitarea din partea LUX-ului și agățarea ulterioară a lui Șase degete (Ringhio sau Mârâit). De fapt, LUX-ul parazitează subiectul chiar înainte ca fătul să iasă din burta mamei. Șase degete, așa cum a fost descris în Alien Cicatrix, va interveni mai târziu, când îi va conveni să utilizeze resursele sufletului răpitului; nu știm încă cu cât timp mai târziu, dar acest lucru nu este foarte important. Oricum suntem în primele zile de viață, ba chiar în prime ore de viață, când copilul abia născut este prelevat printr-o răpire fizică.

Uneori, acest tip de interferență are loc când răpitul este încă în uterul matern, conectat la placentă. Conștiința viitorului răpit spune că "acele ființe" trebuie să-l programeze: programarea constă în introducerea în creierul nou-născutului, într-o zonă cu acces negat, a așa-ziselor Memorii Extraterestre Active (MEA). Acest tip de programare utilizează diferite tehnici, în funcție de extraterestrul care le efectuează. De exemplu, Sauroidul utilizează nervul optic al răpitului, ca pe un "cablu de transmisie" pentru a introduce datele sub forma a ceva ce îi apare răpitului, în timpul reconstituirilor hipnotice, ca fiind un fel de stimuli electrici care iau forma unor imagini și culori. În acest moment, răpitul, care a fost deja parazitat de LUX și de Șase degete, este luat, îi sunt scoși în mod provizoriu Luxul și Șase degete, pentru a evita interferențe inutile și apoi este reprogramat, introducându-i-se Memoria Extraterestră Activă. Memoria extraterestră activă este suma minții și a spiritului unui extraterestru, dar nu a corpului său, după cum se poate observa din prelungirea în sus a următorului grafic. Răpitul, care este în grafic în dreapta jos, este programat prin introducerea unei Memorii Extraterestre Active și cu această ocazie i se extrage temporal componenta sufletească (mingea roșie). Sufletul participă la un ciclu de regenerare, intrând în corpul extraterestrului, care are minte și spirit proprii (MEA), și regenerează totul, pentru a garanta supraviețuirea fizică a acestuia. Apoi extraterestrul suferă o dezmembrare - corpul ajunge în "frigider", dacă putem să ne exprimăm așa, dar în cazurile mai grave se poate ca acesta să fi decedat deja, și MEA corespondentă este parcată în corpul răpitului, până în momentul în care se găsește un alt aranjament pentru MEA, într-un nou corp extraterestru nou-născut. Deci, sufletul va staționa câteva secunde în extraterestru dezasamblat (sus în stânga), dar apoi va trebui reintrodus în corpul răpitului, unicul în care acesta poate staționa în mod stabil. Să urmăm săgeata care merge în sus și să vedem ce se întâmplă. Prin această operațiune, care este repetată de cel puțin două ori pe an, sufletul regenerează extraterestrul, care, astfel, nu va muri nici în corp, nici în spirit și nici în minte. Acest ciclu de regenerare este efectuat făcând abstracție de prezența MEA, în favoarea tuturor extratereștrilor care au nevoie. În termeni mai expliciți, fiecare răpit are o singură MEA, dar furnizează energie, prin intermediul sufletului său, fie Suaroidului, fie Insectoidului, fie lui Cap în formă de inimă, fie Blondului cu cinci degete (Orange). În plus, răpitul

furnizează energie si Luxului și lui Șase degete, care nu au de ce să efectueze răpiri fizice. Luxul parazitează răpitul încontinuu și Șase degete are un control mental foarte bun, stând la el acasă, în dimensiunea sa, așezat probabil în fața unui aparat de comunicare cu răpitul. După cum am mai spus și în Alien Cicatrix, parazitul Șase degete ia acest aspect exterior doar când se îmbracă într-un corp artificial, dar în realitate nu are niciun corp, la fel ca Luxul și ca MEA. Acesta deconectează sufletul răpitului și îl ia în dimensiunea sa, unde, cu calm și cu aparate speciale, îi suge energia. Odată terminat procesul de "mulgere", sufletul, care nu este desprins cu totul de corpul răpitului nici măcar în acest spațio-timp, este introdus la loc în corpul posesorului legitim, până la următoarea exploatare. COPIEREA După cum se poate observa în imaginea de jos, în timp ce sufletul suferă acest tratament, corpul răpitului, cu spiritul și mintea sa, pe moment eliberați de Lux și Șase degete, suferă procesul de "copiere". Răpitul este copiat în întregime, în afară de sufletul său, care nu poate fi reprodus fizic, datorită unor probleme de tip termodinamic - nu se poate copia ceva ce nu moare niciodată. Legile termodinamicii împiedică acest lucru, pentru că nu s-ar conserva energia întregului sistem. În corpul original reintră sufletul, pe când copia, care are o culoare roz-pal, este folosită la cu totul altceva. După cum se poate observa din schemă, de fapt, copia are în ea informațiile MEA. Dacă răpitul ar muri în mod accidental, conținutul Memoriei Extraterestre Active ar fi pierdut, cauzând mari daune extraterestrului corespondent, din care "poate" că ar rămâne doar un corp, dar fără nimic în interior. Mintea și spiritul extraterestrului s-ar pierde și acesta ar fi terminat definitiv. Iată, deci, de unde vine necesitatea de a produce o copie a corpului răpitului, cu conținutul său din interior. În contextul copierii mai apare și o operațiune de regenerare a copiei, în care sufletul iese din original și intră pentru câteva secunde în copie, pentru a-i reda viața. Copiile sunt instabile și tind să îmbătrânească foarte rapid, degenerându-se cu ușurință (ca oaia Dolly, prima oaie clonată de om printr-un experiment dezgustător, care a fost efectuat cu ceva timp în urmă). Din acest motiv, de mai multe ori pe parcursul vieții, răpitul este recopiat ex novo. Operațiunile de copiere, ca cele de regenerare, sunt efectuate în anumite camere, numite "a cilindrelor", care, de altfel, au fost deja descrise în Alien

Cicatrix. Se observă că de fiecare dată când se efectuează o operațiune de regenerare a copiei, automat este efectuat și așa-zisul back up al memoriei. Este vorba despre un proces în care originalul și copia își unesc memoriile, pentru a evita pe viitor o incompatibilitate în ceea ce privește amintirile. Adesea, când un răpit este reținut mai mult decât obișnuitele 45 de minute, fie pentru că munca pe care extratereștrii trebuie să o efectueze asupra lui durează mai mult, fie din cauza unor distorsiuni spațio-temporale probabile, ce nu pot fi excluse, la care el ar putea fi supus, o copie de-a sa este lăsată în mediul nostru în locul originalului. Copia, în urma examinării atente din partea amicilor și a părinților, rezultă a fi diferită, și, cunoscând ce se petrece în culisele răpirilor extraterestre, aceasta este ușor de recunoscut, pentru că nu este perfectă. De obicei nimeni din familie nu se gândește că ar fi vorba de răpiri extraterestre, membrii familiei mulțumindu-se să spună că poate în acea zi ruda lor se comporta mai ciudat decât de obicei...dar apoi, evenimentele sunt reexaminate în lumina fenomenelor de interferență extraterestră. Atunci se înțelege de ce unii răpiți nu-și amintesc evenimente destul de importante din viața lor sau de ce unii, pentru o perioadă scurtă de timp din cursul zilei, de exemplu, nu-și recunosc soția, fiul sau rudele cele mai apropiate. Astfel se poate explica de ce anumite cicatrice apar și dispar cu o anumită ușurință de pe corpul răpitului, sau cum de răpiții care poartă piercinguri se trezesc uneori că nu le mai au pe corp, sau faptul că uneori un răpit poate avea în mintea sa două versiuni diferite ale unei amintiri privind același eveniment. Copia, neștiind că este o copie, trebuie să știe să relaționeze cu mediul familial fără să trezească suspiciuni, dar se pare că copierea memoriei, chiar dacă este bună, nu este perfectă, și, uneori, amintirile copiei sunt introduse prost în original sau invers. Așa cum în timpul montării unui film, la finalul scenei, trebuie să se facă o tăietură pentru a se introduce o altă scenă, în memoria originalului trebuie să se introducă, într-un anumit loc, fragmentul de memorie care aparține copiei. Dar pentru că mintea noastră, sau mai bine spus creierul nostru, este ca un hard disk, pe care doar se poate scrie, se poate întâmpla ca originalul să se trezească cu două fragmente de memorie incompatibile una cu cealaltă, sau cu frânturi de memorie care nu sunt plauzibile. Să dăm un exemplu practic: dacă răpitul este prelevat, care este copiat, iar copia sa este așezată apoi în automobilul din care a fost prelevat originalul, acesta di urmă asistă la coborârea copiei sale în mașină, văzând-o de sus cum coboară în mașină, și, când reconstituie scena în timpul hipnozei, își amintește că era sus și se vede pe el coborând în mașină, dar...apoi își amintește că este în mașină și conduce. Și între timp ce s-a întâmplat? Nu-și amintește ce s-a întâmplat între timp, pentru că copia este cea care își amintește coborârea în automobil și faptul că conducea mașina, pe când originalul nu-și amintește asta. Atunci trebuie

să se taie memoria originalului într-un anumit punct, pentru a-i introduce amintirile copiei, dar dacă se greșește iese o mare încurcătură. Și chiar dacă nu se face nicio greșeală, oricum extratereștri sunt constrânși să producă o deteriorare, chiar dacă este ce a mai mică cu putință. La o analiză mai atentă a acestor amintiri din mediul hipnotic se descoperă imediat unde sunt efectuate, cu nepăsare, tăieturile respective. Uneori ne trezim în fața unor subiecți care și-au pierdut în totalitate memoria pentru ani de zile: persoane care nu-și amintesc că s-au căsătorit, că au făcut armata sau că au frecventat o anumită școală, etc. În acest context, două parcursuri diferite diferențiază copia de original. Apoi originalul se reîntoarce pe Terra, după ce în acesta au fost reintroduși paraziții Lux și Șase Degete. MEA nu este extrasă niciodată din răpit, decât în momentul în care a fost pregătit un alt corp extraterestru care să primească MEA. Doar atunci aceasta va fi extrasă din răpit și reintegrată în noul corp extraterestru. Însă în memoria răpitului va rămâne copia memoriei extraterestrului, pe care o vom identifica cu numele de Memorie Extraterestră Pasivă. Diferența dintre MEA și MEP constă în faptul că cea din urmă conține doar mintea, nu și spiritul extraterestrului, și, din acest motiv, este incapabil să exprime acte de voință proprie. Cu alte cuvinte, răpitul nu va mai fi parazitat de o posibilă voință exterioară lui, dar oricum va purta mereu amintirea acesteia, pentru că, după cum am mai subliniat, creierul este ca un hard disk pe care se poate doar scrie, neputându-se șterge nimic. Deci, să urmărim destinul copiilor și originalilor. În original este reintrodus Luxul și cuplarea lui Șase Degete redevine activă, și, contrar Luxului, care acționează prin contactele dintre spiritul și mintea răpitului, Șase Degete produce puternicele sale interferențele direct în mintea subiectului parazitat, alterându-i comportamentul, caracterul, deciziile și așa mai departe. Apoi răpitul este pregătit pentru a fi reintrodus în societate, până la răpirea următoare, sperându-se ca acesta să nu-și amintească nimic și să nu devină prea conștient de această problemă, pentru că altfel, așa cum vom vedea mai departe, nu ar mai funcționa așa cum trebuie. Însă viața copiei nu va fi la fel de ușoară. Principala sarcină a copiei este aceea de a conserva back up-ul MEA, în eventualitatea în care cea conținută în original este pierdută. Deci, aceasta s-ar afla într-o stare de animare suspendată, până în momentul în care este folosită din nou, pentru a înlocui originalul pe scurte perioade de timp. Totuși există suspiciunea că această copie este utilizată și în mediul militar terestru, pentru a crea și a experimenta un fel de supersoldați decerebrați, capabili să execute programări interne, efectuate chiar de către militari. Vreau să clarific faptul că în această lucrare nu voi vorbi despre raportul care există între militarii aliați și extratereștri, pentru că acest subiect necesită încă un

studiu mai aprofundat din partea mea, care poate fi realizat doar bazându-mă pe improbabila mea longevitate. Dar oricum trebuie subliniat faptul că în amintirile răpiților există o circumstanță deosebită, care dă mult de gândit. Este vorba despre vise și amintiri în care răpitul luptă în interiorul unor exerciții militare ciudate, care par a fi foarte realiste. O întrebare din TAV (Teste de Autoevaluare) chiar încearcă să verifice prezența unor astfel de amintiri. Este ciudat faptul că toți răpiții, sau aproape toți, au aceste vise/amintiri, care se repetă cu o anumită frecvență și care par a fi asemănătoare între ele. Armele utilizate sunt moderne, dar convenționale; însă uniformele utilizate nu sunt. Uneori răpitul povestește cum că s-ar trezi dintr-o situație de "pre-moarte", că merge să lupte sau că fuge, sau că este constrâns să facă anumite exerciții cu trasee de război sau partide ciudate ale vreunui antrenament, în care, la final, dacă s-a descurcat bine, este și premiat (? - n.a.); când ucide pe cineva, o face mereu utilizând un tip de arte marțiale speciale și pare a fi dotat cu forță și agilitate impresionante. Simulările acțiunilor de război nu cuprind stres sau emotivitate de orice fel, ci doar ideea că trebuie să se îndeplinească o anumită acțiune de luptă, a cărui scop nu este cunoscut, printr-un fel de programare cerebrală, în care nici măcar nu știe de ce se face ceea ce se face: știe doar că ceilalți (?) sunt inamicii săi. Caracteristica acestor povestiri care mă determina să devin suspicios era lipsa totală a stresului care ar trebui să derive din acest tip de activități, de exemplu, din cauza fricii de a muri în timpul acțiunii. În timpul retrăirii acestor episoade, care nu au mai fost investigate până acum în mediul hipnotic, apărea mereu senzația că nu se putea muri sau dacă mureai nu era ceva important. În plus, apărea amintirea efortului de a urma acțiuni cum ar fi întrecerea, saltul, alergatul, dar frica nu era deloc prezentă! Aceste "vise" dau impresia că aparțin, într-un anumit sens, unei alte persoane și că nu ar fi ale răpitului. Deci, copiile, decerebrate, sau mai degrabă reprogramate, ar fi cele care efectuează aceste jocuri de război. Cu alte cuvinte, militarii și-ar construi o armată din copiile răpiților, și, în cazul în care acestea nu le-ar mai fi de folos extratereștrilor, odată îndeplinit scopul pentru care au fost făcute, ar fi utilizate de militari pentru a menține Noua lor Ordine Mondială (New World Order): o armată de zombi decerebrați, în slujba celor mai importante loje masonice și mari familii industriale. În timpul operațiunilor de back-up între copii și originali, fragmente din amintirile acestor exerciții ar rămâne în mintea răpiților, și, într-o stare onirică, acestea ar ieși iar la iveală, într-un mod inconștient. Acum, după ce am reflectat la toate acestea, putem arunca iarăși o privire la schema propusă și am realiză că lucrurile devin mult mai clare.

METODOLOGIE AUTOINDUSĂ PENTRU A COMBATE ȘI REZOLVA PROBLEMA INTERFERENȚELOR EXTRATERESTRE sau Self Induced Method for Blocking Abductions Definitively (SIMBAD)

În articolul Alien Cicatrix am prezentat deja câteva metodologii posibile care utilizează hipnoza și PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) pentru tratarea cazurilor de abduction, în italiană definite cu termenul de "interferențe extraterestre". În unele cazuri, și cu foarte mare greutate, am reușit să elimin anumiți paraziți, cum ar fi Luxul și Șase Degete, sau chiar și MEA. Doar puține cazuri fuseseră tratate astfel încât să se poată elimina, în trei situații diferite, toate cele trei tipuri de interferență extraterestră. Studiul acestor prime cazuri s-a dovedit a fi interesant, pentru că m-au inspirat să elaborez unele metodologii care nu utilizau hipnoza în sine, dar care, în principiu, puteau oferi, rezultate pozitive. În același timp observasem și alte cazuri, pe care nu le puteam urmări personal, ci doar de la distanță, prin intermediul scrisorilor și telefonului. Pentru a

stabiliza acești subiecți inventasem niște exerciții pe care ei să le urmeze, pentru ca ei să-și îmbunătățească oarecum viața, în așteptarea unei ședințe mai profunde de hipnoză regresivă sau de PNL. În urma unei experimentări vaste, începusem să obțin rezultate bune și la distanță. Cu alte cuvinte, exercițiile pe care le propuneam funcționau mai bine decât m-aș fi așteptat eu. Capitolul din Alien Cicatrix în care se vorbește despre ancore și despre utilizarea lor era un exemplu evident și inconfundabil. Cu utilizarea tehnicii ancorelor spațio-temporale și utilizarea "camerei video mobile", orice operator, chiar dacă nu este era un expert, ar fi fost capabil să-l ajute pe răpit să-și amintească răpirea. Bineînțeles, asta pentru mine nu era un rezultat incredibil, dar îmi furniza o metodă rapidă prin care să-l pot ajuta pe răpit să retrăiască, fără hipnoză, o răpire reală de-a sa, obținând ca rezultat ceea ce era cel mai important: acceptarea din partea subiectului în cauză a condiției sale de răpit. În acest mod se vor rezolva imediat mai multe traume, a căror răspunsuri inconștiente nu ieșiseră la iveală din analiza psihiatrilor și psihologilor la care răpitul a apelat. De acolo începea procedura prin care răpitul să devină conștient de toate părțile răpirilor (a se vedea schema generală reprezentată în această lucrare). Doar după ce subiectul a parcurs drumul cunoașterii și al conștientizării, adică după ce și-a amintit răpirile, după ce și-a ascultat sufletul și i-au fost înmânate instrumentele pentru a vorbi cu acesta, exista o oarecare speranță că răpitul s-ar putea elibera, dacă nu de toți extratereștrii, cel puțin de niște paraziți. În orice caz, existența sa de răpit s-ar fi îmbunătățit cu siguranță. Am observat că atunci când răpitul își dădea seama în hipnoză că este parazitat de un extraterestru, i se putea spune, printr-un ordin post-hipnotic, că atunci când va ajunge acasă, sufletul său ar fi intrat în acțiune, și, dacă ar fi vrut, ar fi eliminat parazitul. Dar în realitate răpitul obținea, chiar și prin alte metode, o vizualizarea a lui însuși, a sufletului său și a parazitului care trebuia eliminat. Se năștea astfel vivificarea unei psihodrame, în care, în mod arhetipic, diferitele părți ale sale se confruntau între ele în interiorul vizualizării. La final, sufletul său emitea un act de voință care putea lua toate formele arhetipice pe care ni le putem imagina, dar, de fapt, în vizualizarea produsă parazitul pleca. În unele cazuri pleca pentru totdeauna. În alte cazuri încerca să se reîntoarcă după ceva timp, și, în această fază, deznodămintele erau încă foarte incerte. Dar metodologia lăsa impresia că funcționează? Metodologia funcționa și verificările care se efectuau în timpul hipnozei profunde, efectuată ca urmare a cererii răpitului, pentru a verifica dacă parazitul său chiar a fost eliminat, demonstrau că metoda este aparent eficientă. În hipnoză

profundă sufletul povestea ceea ce se întâmplase cu privire la eliminarea parazitului și bineînțeles că răpitul acumula capacități cognitive tot mai mari cu privire la el însuși, apoi, odată cu eliminarea ultimului parazit, se deblocau amintirile răpirilor sale, care probabil că erau blocate de intervenția Luxului; astfel de amintiri erupeau ca un torent, revărsându-se. În această operațiune era deci ceva ce funcționa bine, dar, pentru a mări "rezultatul reacției" trebuia să-i studiem mecanismul și să înțelegem ce anume făcea ca uneori mecanismul de eliminare a parazitului extraterestru să funcționeze. Aveam la dispoziție diferite cazuri, chiar dacă nu erau foarte multe, și puteam să caut elementul care era comun în toate procedurile de vizualizare mentală efectuate de subiecții ce utilizau tehnici de vizualizare cu totul diferite și personale. Dar ce este o vizualizare mentală? O vizualizare mentală este o viziune cu totul virtuală și personală a unei realități care nu există, dar care este produsă, prin anumite proceduri, în interiorul unor zone din creierul uman. Din acest motiv studiul trebuia să pornească de la conceptul de imagine mentală - prin imagine mentală se înțelege nu doar o senzație vizuală, ci și orice senzație cenestezică sau auditivă reprodusă în interiorul creierului uman. Imaginile vizuale, din punct de vedere istoric sunt cele mai folosite și studiate. Kosslyn vorbește despre analogia activității dintre imaginile mentale și percepția vizuală. Viziunea este utilizată, în principal, în două cazuri: pentru a identifica obiecte fixe, părți sau caracteristici ale acestora (cum ar fi culoarea sau structura), sau pentru a urmări obiecte în mișcare, identificându-le traiectoria sau ajungându-le din urmă într-un mod adecvat. În mod similar, unul dintre obiectivele imaginilor mentale este descoperirea proprietăților obiectelor imaginate, permițând recuperarea de informații din memorie. În general, aducerea aminte prin imagini mentale se întâmplă când informația care trebuie readusă în memorie este o proprietate vizuală "subtilă", când o caracteristică nu a fost luată în calcul în mod explicit înainte sau când nu poate fi dedusă cu ușurință dintr-un alt tip de informație arhivată, de exemplu, apelându-se la un format propozițional. În plus, și imaginile mentale sunt utilizate pentru a urmări (în mod mental) obiecte în mișcare sau pentru a le determina traiectoria: de exemplu, când ne gândim la cum va arăta un obiect după o transformare, dar mai ales când luăm în calcul relațiile spațiale dintre obiecte. Asta și faptul că obiectele vizualizate în minte păstrează aceleași proprietăți ale obiectelor reale, ar explica importanța prezenței imaginilor mentale în rezolvarea problemelor. Primele experimente legate de transformarea imaginii s-au referit la un singur fenomen, definit cu termenul de "rotație a imaginii mentale".

Într-un experiment realizat în 1971 de Roger Shepard și Jackie Metzler, subiecților examinați li se prezentau copii ale unor figuri geometrice și apoi li se cerea să evalueze, cât mai repede posibil, dacă acestea erau sau nu identice, indiferent de orientarea lor. Măsurând tahistoscopic timpii de reacție la stimulii vizuali, reiese că timpul necesar pentru a îndeplini sarcina se mărea, la fel ca o funcție lineară, când se măreau diferențele unghiulare în orientarea dintre cele două obiecte, iar decizia cu privire la asemănarea sau neasemănarea dintre ele era o consecință a rotației acelorași obiecte reprezentate în imaginea mentală. Pe scurt, cu cât era mai mare rotația necesară pentru a orienta la fel cele două figuri, cu atât mai lung era timpul de executare a sarcinii. Dar, după părerea mea, altceva era interesant: acestea nefiind obiecte reale (cele reprezentate în imaginile mentale) nu sunt obligate să urmeze aceleași reguli fizice, dar, cu toate acestea, experimentale cum ar fi cel descris mai sus ne făceau să presupunem că imaginile mentale au o puternică înclinație de a imita realitatea. Se pare că mecanismele noastre de transformare a imaginilor sunt făcute astfel încât să poată imita procesele perceptive, dar asta se întâmplă doar dacă creierul uman funcționează ca un computer; grafica computerizată oferă multe resurse pentru a rezolva probleme complexe, dar, dacă creierul uman este asemenea unui computer grafic, și acesta poate oferi răspunsuri? "Imaginați-vă un cal: ce este mai departe de pământ, vârful cozii sale sau genunchii de la picioarele din spate?" Știu că pentru a rezolva problema vă imaginați un cal! Dar atunci înseamnă că prin vizualizările mentale chiar se pot rezolva probleme de modeling! Dar cum ar funcționa mecanismul? Kosslyn a propus o concepție în care imaginele mentale sunt la fel ca niște figuri proiectate pe un tub catodic și produse de un program care operează asupra datelor conservate în memorie. Dacă ne gândim la ecranul unui monitor conectat la calculator, imaginile ar putea fi reprezentate pe monitor prin simboluri în formă grafică, dar obținute din datele și informațiile conținute în memoria sa, dar într-un format non-figurativ.

Ipoteza care stă la baza acestei metafore este aceea că imaginile mentale sunt configurații spațiale temporare în memoria activă, generate de o "matrice", adică de la mai multe reprezentări abstracte situate în memoria pe termen lung. De fapt, în interiorul calculatorului care afișează o imagine pe ecran nu există o matrice concretă: compartimentele unei matrice ipotetice sunt reprezentate doar de niște adrese în memoria aparatului. Calculatorul identifică aceste elemente, astfel încât, la nivel funcțional, este ca și cum ar fi fost distribuite într-o configurație vizuală. Mecanismele interpretative ("ochiul minții") lucrează asupra ("privesc la") aceste figuri interne și le clasifică în funcție de categorii semantice: de exemplu, o anumită configurație spațială ar putea fi identificată ca aparținând categoriei "urechile lui Snoopy". Cu alte cuvinte, și aici discursul devine aparent complex, nu numai pentru că s-ar părea că creierul se comportă asemenea graficii pe computer, dar s-ar părea și că acesta ar recunoaște informațiile printr-un fel de software de recunoaștere a figurilor-bază dintr-un fel de bibliotecă sau o bază de date aflată în posesia sa. De exemplu, dacă privim această figură ne putem da seama de faptul că creierul nostru, văzând o stea cu șase colțuri, ar recunoaște această construcție bazată pe modele mai simple, cum ar fi două triunghiuri echilaterale suprapuse, cu vârfurile în opoziție.

Însă nimeni nu ar recunoaște rombul poziționat în partea dreaptă ca pe o parte "primordială" a compoziției, chiar dacă acesta este adevărat. De ce? Și mai trebuia subliniat și altceva: utilizarea PET-ului (tomografie cu emisie de pozitroni) reușește să evidențieze care sunt zonele din creier care sunt utilizate de așa-zisele imagini mentale. Kosslyn a utilizat PET-ul pentru a confirma ipoteza că imaginile mentale sunt modele (pattern) de activare, cel puțin în anumite zone ale cortexului vizual reprezentate topografic. Datorită acestei tehnici deosebite s-au descoperit zone ale creierului uman, cunoscute sub numele de zone topografic organizate, care sunt active în timpul formării imaginilor mentale vizuale, chiar și atunci când subiecții au ochii închiși.

O imagine PET a creierului uman normal în timp ce-și amintește cuvintele unei enumerări citite anterior

Prima zonă corticală care primește informații de la ochi este zona V1, cunoscută și cub numele de cortex vizual primar, cortexul striat, OC și zona 17. În 1986, Fox și colegii săi au folosit PET-ul pentru a demonstra existența zonei V1 la ființele umane. PET-ul, adică tomografia cu emisie de pozitroni, este o tehnică medicală nucleară care permite localizarea cu precizie, în interiorul creierului (sau a altor organe ale corpului), a unei substanțe marcată cu un radioizotop care emite pozitroni, substanță care îi este administrată subiectului înaintea examinării. Pentru a trasa harta zonelor din creier implicate într-o activitate mentală oarecare, cercetătorii injectau mici cantități de apă radioactivă în vena din brațul subiecților normali. Apa radioactivă ajunge rapid în creier, unde se concentrează în zonele unde celulele sunt mai active. Comparând imaginile unei stări de odihnă cu cele ale unei stări în care subiecții sunt angajați într-o sarcină care implică funcția mentală cercetată, este posibil să se afle ce zone din creier sunt implicate.

Într-unul dintre studii, subiecților supuși experimentului li se cerea să vizualizeze niște litere, o dată mici și o dată mari, astfel încât unghiul vizual implicat să fie din ce în ce mai mic sau mai mare. Prin comparația cu activitatea

cerebrală în timpul formării imaginilor în două mărimi diferite, nu doar că era confirmată activarea zonelor vizuale, dar a fost posibili și să se localizeze cu precizie zona de activare pentru fiecare mărime cerută. Dar nu se termina aici. La anumiți subiecți cu leziuni în unele zone din lobul stâng sau drept al creierului, zone care se ocupau cu evaluarea imaginilor și care vedeau doar imaginile provenite de la ochiul stâng sau de la ochiul drept, li s-a cerut să producă imagini mentale și s-a descoperit că imaginile inventate de creier aveau aceeași problemă: era percepută doar partea dreaptă sau doar partea stângă a imaginii, în funcție de care parte a creierului (opusă) a fost rănită. Din aceste experimente se puteau trage următoarele concluzii: 1. Creierul are două tipuri de memorie: una pe termen scurt și alta mai longevivă, pe termen lung. Aceasta din urmă înmagazinează amintirea obiectului, pe când memoria pe termen scurt este angajată în a simula mișcarea obiectului prin producerea de imagini mentale. 2. Obiectul este recunoscut prin intermediul structurii sale de bază, de forma "template" , adică forme originale, forme de bază; eu aș spune simbolicoarhetipice. 3. Creierul uman se transformă într-un adevărat CAD (Computer Assisted Design), fiind capabil să reconstituie imaginile statice și în mișcare a obiectelor văzute în mod real și înmagazinate în memoria pe termen lung. 4. Partea creierului care se ocupă de înțelegerea imaginii este aceeași care se ocupă și ce construcția imaginilor mentale! Există încă un amănunt ce trebuie amintit, deoarece este foarte important pentru scopurile noastre. Teoriile despre formarea imaginilor mentale sunt ori de tip operațional, ori de tip propozițional. Cu alte cuvinte, creierul nostru ori vede și operează, și în timp ce-și imaginează reproduce o imagine, ori vede și nu operează, dar propune din proprie inițiativă anumite soluții vizual-mentale. Astăzi pot propune un al trei punct de vedere, așa cum au făcut deja și alți autori. Viziunea ar fi ansamblul acestor două procese, care nu ar trebui să mai fie privite ca fiind în antiteză, ci într-o asociere de colaborare în a identifica, vizualiza și mișca imaginile mentale în 3D. Aceasta este, probabil, cea mai importantă idee exprimată în această lucrare, pentru că explicația sa poate deriva din posibilitatea ca creierul uman să utilizeze forme arhetipice, independent de intrările de informații din creierului, pornind, de exemplu, dar nu numai, de la aparatul vizual. Astfel, cel care privește și își umple memoria pe termen lung cu forme care sunt recunoscute de programul său interpretativ în baza unor reguli arhetipice fundamentale.

Apoi, memoria pe termen scurt operează transformările spațiale și face posibilă operarea unei imagini tridimensionale pornind de la puține informații spațiale, relative obiectului de pornire. Creierul s-ar comporta într-un mod operațional în timpul fazei de dezvoltare a imaginii mentale și în mod propozițional când recunoaște diferitele bucăți care compun imaginea mentală. Dar ce legătură au toate acestea cu cercetarea noastră? Dacă lucrurile stau așa, este evident faptul că creierul, atunci când reconstituie imaginile răpirilor extraterestre prin intermediul metodei "ancorelor", propusă în articolul Alien Cicatrix, dar ca și când imaginile ar fi fost văzute dintr-un alt unghi, creierul ar reproduce obiectele, permițându-ne să vedem, dintr-un unghi diferit, detalii care nu puteau fi percepute din unghiul inițial, ori pentru că lipsesc din acea "filmare", dar care sunt prezente în alte "filmări" interzise memoriei subiectului la nivel conștient, ori pentru că ceva îi blochează memoria vizuală. Însă blocajul ar fi activ doar în una sau doar în câteva "fotograme", nu și în restul "filmării". Este ca și când extraterestrul ar împiedica succesiunea amintirilor, blocând doar o amintire din succesiune. În acest caz, pentru a depăși blocajul succesiunii de amintiri, ar fi fost suficient ca răpitul să-și amintească nu fragmentul care urmează imediat după blocaj, ci un oricare alt fragment succesiv acestuia. Metoda funcționează și demonstrează două adevăruri: 1. Ancorele mobile permit reconstituirea exactă, mai mult din punct de vedere vizual decât senzorial, tot evenimentul răpirii. 2. Ancorele fixe (telecamera fixă, dar așezată în poziții diferite în timpul reconstituirii evenimentelor) furnizează doar date reale și credibile despre tot ceea ce s-a întâmplat. În a reconstitui imaginile mentale din alt unghi se pare că creierul apelează nu doar la algoritmii necesari pentru a produce modificările spațiale necesare, dar se pare că utilizează și datele obținute din "fotogramele" succesive, care nu sunt prezente în amintirile imediate ale răpitului și în care, eventual, s-ar putea vedea bine fața acelui extraterestru care în "fotogramele" precedente se zărea în umbră. În actul de reconstituire dintr-o altă poziție, creierul apelează la toate datele pe care le are la dispoziție, pentru că merge să le citească din memoria pe termen lung, în care, în formă matricială, sunt cuprinse toate detaliile disponibile ale scenei, asociate arhetipurilor de care aparțin. În termeni clari și definitivi: Răpitul are posibilitatea de a recupera amintirea unei răpiri reconstituind amintirea, care este doar în aparență fantastică și care este elaborată prin intermediul unor imagini mentale produse de o altă poziționare virtuală.

Să dăm un exemplu: pentru o clipă am văzut un cub care mi-a apărut în felul următor.

Apoi am pierdut amintirea evenimentelor succesive, și, deoarece cubul se rotea în jurul axei sale, dacă eu aș fi avut acces la amintire, după o clipă l-aș vedea așa:

Aș putea reconstitui cu exactitate partea ascunsă a cubului modificând poziția ancorei mele (camera video) în interiorul unui spațiu mental virtual, în care eu să pot avea acces la toate datele disponibile, extrăgându-le direct din matricea de date și netrecând prin imaginile trăite în mod real. Este vorba de a reconstitui amintirea unei experiențe utilizând aceleași zone ale creierului destinate amintirii vizuale și aceleași informații catalogate în matricea de date a memoriei pe termen lung, totul fiind păstrat într-un buffer de memorie, de la care partea operațională a creierului va elabora noile poziții spațiale.

Iată, deci, cum mi-ar apărea imaginea cubului, dacă aș vedea-o dintr-o altă poziție, de exemplu, de sus:

În reconstituirea mentală virtuală ar apărea și partea de semisferă pe care nu o vedeam în amintirea originală, dar a cărei date oricum le memorasem în buffer-ul meu de memorie pe termen lung. Se va vedea în continuare, în exercițiul propus, că fiecare poate stabili ce s-a întâmplat în realitate în timpul unei răpiri, doar utilizând aprecierile expuse în această lucrare. TEHNICI DE VIZUALIZARE: PROIECTUL MESEI ROTUNDE (PMR)

Construirea unei tehnici de vizualizare care ar fi produs imagini virtuale, dar care ar fi preluat și date fie din memoria vizuală pe termen lung, fie din realitatea reală, adică din lumea arhetipurilor, putea fi o idee pe care să o utilizăm; În realitate, această idee, așa cum se întâmplă adesea, era deja în patrimoniul inconștient al științei oficiale, care o numea "psihodramă" și care semănă mult cu ceea ce vroiam eu să creez. În psihodramă, subiecții care au nevoie de atenție, sunt puși să recite anumite roluri, dar dictate de momente de creativitate fantastică. Fiecare subiect, într-un moment al recitalului, își introduce psihicul în propriul personaj și se recunoaște în acesta pe el însuși: aceasta este o operațiune menită să-i facă cunoscut subiectului propriul inconștient. Inconștientul, dacă este recunoscut de subiect, transformă în mod automat un schizofrenic în persoană normală.

Din păcate, psihiatrul, în general, nu dorește ca acest lucru să se întâmple, deoarece știe că dacă pacientul său se vindecă, el nu va mai avea cum să fie vizibil prin intermediul profesiei sale. Cu alte cuvinte, medicul tinde să-și recunoască propria existență doar prin intermediul existenței bolnavului: dacă bolnavul nu există, nu există nici psihiatrul și a-l vindeca înseamnă pentru el "a muri", sau a renunța la ideea că este folositor la ceva. În general, psihiatrul este foarte interesat de propria sănătate mentală, și, adesea, considerându-se bolnav în mod inconștient, a studiat psihiatria pentru a se salva pe el însuși prin intermediul bolilor altora. Care este potențialul unei imagini create mental? Se poate utiliza o imagine creată mental pentru rezolvarea unor probleme reale, cum ar fi răpirile extraterestre? Tocmai pentru că se vorbește despre probleme reale, nu despre fantezii, așa cum trăncănesc anumiți experți în ufologie în aberațiile pe care le afirmă. Crearea unei imagini mentale extrage, după cum am afirmat deja, din memoria a ceea ce a fost văzut și arhivat în mod real, dar, în plus, se poate accesa și memoria a ceea ce, în mod arhetipic, s-a știut mereu. Subliniez încă o dată că există o parte a creierului care urmează legile analogicului (realitate total virtuală), dar există și o altă parte, comandată de minte, care urmează un discurs pur propozițional, adică arhetipic. Trebuie să spunem numaidecât că imaginea mentală a fost stimulată, în timpul creării sale, de părți ale creierului și de voințe foarte exacte: e ca și când am spune că încărcătura imaginii mentale virtuale a fost oferită parțial de lobul drept și parțial de lobul stâng al creierului. Deci, i se cere răpitului să-și imagineze o scenă (o psihodramă mentală, realizată în mod virtual prin intermediul imaginilor mentale) în care el este pus să joace rolul unui jurnalist care este punctul de a realiza o dezbatere televizată la o masă rotundă. Tema emisiunii este : EU ȘI EXTRTEREȘTRII! Răpitului i se spune să-și imagineze scena în care el/ea este un/o jurnalistă care, în jurul unei mese rotunde, invită unele personaje pentru a dezbate această temă. Personajele sunt: - Sufletul său - Spiritul său - Mintea sa - Și toate celelalte personaje care vor să intervină Se poate interveni în mai multe feluri (prin telefon, via video, etc.) și se lasă o libertate absolută atât în ceea ce privește modul de dirijare a interviului cât și a ipoteticei transmisii televizate.

Nu facem altceva decât să-i cerem răpitului să-și imagineze o situație de acest fel. Deci, se adaptează tehnicile psihodramei la cele ale vizualizării virtuale, pentru a obține o psihodramă virtuală. Dar ce este în realitate o psihodramă? Psihodrama este o metodă de abordare psihologică care-i permite persoanei să se exprime, prin intermediul punerii în scenă a diverselor dimensiuni ale vieții sale și prin intermediul căreia se pot stabili conexiuni constructive între acestea., Mulțumită reprezentării scenice psihodrama facilitează fixarea unei intrigi mai armonioase între nevoile intrapsihice și cererile realității, și conduce la redescoperirea și la îmbunătățirea propriei spontaneități și creativități. Doctorul J. L. Moreno, psihiatru și pioner în domeniul proceselor de grup, a descoperit în anii '20 importanța și eficacitatea reprezentării scenice pentru persoana în cauză în legătură cu ceea ce ea trăiește, a trăit, ar vrea să trăiască, ar fi dorit să trăiască...O astfel de punere în scenă permite, într-un context protejat și reconfortant, să se poată ajunge la un dialog perceptibil, activ și constructiv, între diversele aspecte ale propriei vieți. Persoana ajunge astfel la un nivel mai înalt de conștiință de sine și încredere, și poate accesa moduri mult mai spontane și mai creative în modul său de a relaționa cu ceilalți. Deci, psihodrama este o metodă de dezvoltare personală bazată pe punerea în "acțiune" a conținuturilor lumii interioare. În psihodramă persoana "joacă", concretizând pe scenă reprezentările sale mentale. Într-o psihodramă, persoana care se caută pe sine (protagonistul) este susținut de : - psihodramaturg - profesionistul calificat care conduce procesul. - grupul de persoane care creează mediul potrivit punerii în scenă a rolurilor cerute de reprezentație - spațiul de acțiune (scena) în care se desfășoară punerea în scenă - punerea în scenă, care este stimulată de psihodramaturg Pe scenă, protagonistul se angajează activ în a se cunoaște pe sine și în a-și dezvolta resursele: el ascultă diferitele părți din lumea sa interioară, relaționândule - dubiile, întrebările, talentele, blocajele, dorințele, nevoile sale...Procedând astfel el va începe un dialog interior, care îl va ajuta să găsească soluții posibile la conflictele sale intrapsihice și/sau de relaționare cu lumea exterioară. În cadrul acestei proceduri el găsește stimuli și confirmări în percepția și sprijinul, fie a psihodramaturgului, fie a grupului. Prin psihodramă persoana este pusă în situația mai mult de a (re)trăi niște situații decât să le povestească. Persoana poate discuta cu diferite părți ale sale, cu diferite persoane din viața sa (acum interiorizate), decât să vorbească despre acestea. http://www.psicodramma.it/sito/informazione/definizione/DefPsic.asp

Această abordare, menită să îmbunătățească relațiile interpersonale consimțite, datorită utilizării diverselor tehnici proprii metodologiei acțiunii

(inversiunea rolului, dublarea, oglinda, monologul, sociometria...), deblocarea unor situații interioare cristalizate și repetitive, soluționarea unor probleme și situații de criză, căutarea și găsirea opțiunilor alternative respectuoase față de sine și față de celălalt...Prin această metodă, datorită dezvoltării unui dialog activ, persoana o poate lua pe drumul unei schimbări care conduce la autonomie și spontaneitate creativă. Ședințele de psihodramă (durata medie a unei ședințe este de 2 ore) pot fi utilizate pentru creșterea personală (când percepția efectuării psihodramei este orientată mai ales spre cunoașterea de sine și spre armonizarea exigențelor interioare ale persoanei la cerințele realității) sau pentru formarea profesională (când percepția efectuării psihodramei este orientată în primul rând spre dobândirea unei mai mari competențe în a gestiona mai bine, din punct de vedere profesional, relațiile interpersonale). Dar ce se întâmplă în realitate? De obicei, subiectul se relaxează, se simte comod și, cu ochii închiși, începe să-și imagineze această scenă. Creierul său caută imediat în memoria pe termen lung, și, dacă găsește date relaționate cu cerințele efectuate de creier, le exprimă prin intermediul unor imagini tridimensionale și prin intermediul unor comportamente simbolice (minte analogico-operațională și minte propozițional-arhetipică). Ceea ce este văzut și trăit nu este ceva pur fantezist, ci un fel de recital al realității, văzută în același timp prin "ochii" lobilor drept și stâng; se sare peste amintirile trăirii reale și se merge direct la extragerea din memoria pe termen lung. Atunci se întâmplă un lucru excepțional: subiecții, în fața unor anumite situații mentale, descoperă că sunt răpiți și își dau seama că în fața mesei rotunde vin să se așeze personaje imprevizibile, cum ar fi niște lăcuste mari, ființe bipede imense, cu coadă de șarpe, ființe îmbrăcate în albastru, care au femei alături, ființe luminoase și altele, care poate că nu sunt prezenți și intră în direct prin telefon. Psihodrama devine o vitrină a interferențelor extraterestre, repetând perfect toate datele ce se verifică cu ușurință în interiorul trăirilor care ies la suprafață din ședințele de hipnoză. Ce se întâmplă? Doar asta: subiectul culege date din amintirile propriului inconștient și le revarsă, prea puțin filtrate de subconștient, în sfera sa vizuală, reconstituită de aceeași parte a creierului care reconstituie imaginile cotidiene. Cu ajutorul imaginilor (ancore vizuale) sunt reconstituite și reevocate și sentimentele, percepțiile cenestezice și restul. Persoane care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre extratereștri sau de ființe cu șase degete sunt capabile să-i vizualizeze perfect cum stau așezați la masa rotundă, și sunt capabile să interacționeze cu aceștia în timpul în care se desfășoară psihodrama. Cu alte cuvinte, capacitatea creierului de a procesa spațio-temporal informații tridimensionale produce scene care au în ele ceva real, unde personajele

își poartă adevăratele haine, și, care, la final pot fi recunoscute de inconștientul răpitului. Este interesant faptul că informațiile sunt extrase direct din conștiința răpitului, decât din memoriile cerebrale. Astfel, ne trezim în fața unor cunoștințe pe care subiectul nu știe că le deține, dar le are pentru că conștiința sufletului său este cea care le deține. Sufletul răpitului se vede pe sine însuși și personajele psihodramei mentale exact așa cum traduce mintea. Inconștientul nu vede lucrurile așa cum sunt, ci cum crede că sunt, și acest "cum" este dictat de inconștient, care transformă arhetipurile originale ale lui "a simți și percepe lucrurile" în imagini și foneme. Singurele diferențe care se pot observa se datorează vocabularului răpitului. Fiecare are un vocabular propriu, care se datorează cunoașterii pe care o deține cu privire la limba pe care o vorbește și experiențele sale, deci, unii identifică un anumit extraterestru ca fiind un balaur, dar alții îl definesc ca fiind un șarpe în sensul cel mai peiorativ al termenului. Ceea ce se întâmplă în timpul evocării psihodramei mentale este cu totul imprevizibil. Există scene în care sufletul se ridică de pe scaun și fulgeră Șarpele, sau există situații în care Ființa de Lumină încearcă să convingă sufletul că totul este sub control și că pentru el este avantajos să se lase parazitat. În concluzie, fiecare își exprimă adevărata identitate. La finalul jocului răpiții întreabă ce înseamnă toate acestea, ei înșiși nefiind conștienți de ceea ce a elaborat inconștientul lor: când li se explică, totul devine clar pentru totdeauna. Nu trebuie să se creadă, în mod eronat, că această psihodramă este cu totul inventată, deoarece pentru mine nu este așa: inconștientul a distribuit părțile și acestea sunt recitate la perfecțiune. Nimic din vizualizare nu poate fi considerat ca fiind imaginar: locația utilizată va fi reconstituirea tridimensională a uneia pe care subiectul a văzut-o pe undeva, la fel ca personajele, care, din punct de vedere al aspectului și caracterului, vor fi reproduse în baza a ceea ce a fost perceput în mod arhetipic de inconștientul răpitului când aceasta a avut de-a face cu ei. Cine a trăit niște experiențe exacte, a căror date le are în memoria pe termen lung, va tinde să le utilizeze pe acelea, nu datele inventate de fantezia sa. Din acest motiv, aceste teste trebuie să fie efectuate de subiecți care au fost cu adevărat răpiți. Oricum, falșii răpiți sunt ușor de identificat, pentru că inconștientul lor furnizează informații neconsistente (care nu se repetă) în ceea ce privește fenomenul răpirilor extraterestre. Nu am luat în considerație persoanele labile psihic, pentru că acestea au fost identificate dinainte prin testul TAV și testul grafologic, și pot folosi această

metodologie cu siguranță, pentru că de-acum se cunoaște totul despre fenomenul răpirilor extraterestre. În realitate, aceste teste nu sunt folosite pentru a obține informații suplimentare despre interferențele extraterestre, ci doar pentru a-l ajuta pe răpit să devină conștient de propria lui situație. După ce a ai efectuat pe tine testul MR (Masa Rotundă) și după ce ai înțeles ce fel de paraziți ai, cum ar fi un Lux, o MEA și un Șase degete, poți utiliza pentru pasul final tehnica vizualizării: eliminarea paraziților. Să vedem cum și de ce această tehnică poate oferi rezultate foarte bune. Totul s-a născut cu ajutorul unui caz, care este prezentat și în Alien Cicatrix, în care o simplă meditație autoindusă (self-driven) a fost capabilă să elimine un parazit extraterestru, adică pe Șase degete. Cum de putea o simplă vizualizare a unui act de voință să se transforme în voință pură? E ca și cum am spune că, dacă eu îmi imaginez că zbor, aș putea zbura? Dar atunci de ce, dacă îmi imaginez că zbor, nu zbor? De obicei, între a spune și a face, în mijloc, se află marea, așa cum se întâmplă și între a gândi și a face, dar s-ar părea că nu este așa, dacă se ia în considerație relația care există între a vrea și a realiza ceea ce vrei. Dacă ființa noastră este compusă din patru părți fundamentale - suflet, corp, minte și spirit - și dacă axele coordonate conform cărora acestea se manifestă sunt și acestea patru, adică Conștiința, Spațiul, Timpul și Energia și dacă doar prima dintre aceste axe este reală, pe când celelalte trei sunt virtuale (adică pot fi modificabile de prima), depinde de Conștiință să emită actul de voință care, sub formă de arhetip, va produce o variație pe cele trei axe. Actul de voință produce un arhetip care este ca un operator matematic capabil să opereze asupra virtualității și să o modifice. Un exemplu: 3 + 2 = 5. Virtualitatea lui trei și a lui doi au fost modificate de semnul plus (operatorul), care le-a transformat într-o altă virtualitate, exprimată de numărul cinci. Se pare că există diferite tehnici, printre care și Meditația Transcendentală (MT), care reușesc să activeze procese de transformare a virtualității, așa cum este foarte bine documentat de literatura prezentată la finalul acestei lucrări. Dar ce este Meditația Transcendentală (MT)? Există diferite tipuri de meditație (Canter PH. The therapeutic effects of meditation. BMJ 2003; 326:1049-1050): 1. Meditația Sahaja (observarea pasivă a gândurilor) se părea că îmbunătățește anumite simptome la pacienții cu astm dificil; însă, beneficiile dispăreau după două luni. În mod analog, pe pacienții epileptici a condus la reducerea stresului și a frecvenței convulsiilor, dar, comparațiile dintre grupul meditație și grupul control erau deficitare, și, în plus, erau diferențe considerabile în ceea ce privește nivelele de anxietate și frecvență a crizelor celor două grupuri la screening-ul de bază.

2. Metoda de relaxare Benson (o formă de meditație transcendentală care nu este mistică), adăugată unui program de reducere a riscului la bărbații bătrâni cu hipercolesterolemie, nu a modificat lipidele plasmatice, greutatea sau tensiunea arterială. 3. Un studiu cu privire la meditația transcendentală (practică populară în care se repetă o mantră), cu un screening de bază adecvat, a evidențiat că in trei luni se reduceau tensiunea arterială sistolică și cea diastolică a subiecților care practicau practica meditativă. 4. Un alt studiu, care avea ca scop măsurarea toleranței la exercițiului fizic la bărbații care suferă de boala coronariană, nu era randomizat, a recrutat doar subiecți puternic predispuși și, oricum, diferențele de bază dintre cele două grupuri depășeau cu mult efectele obținute. 5. În mod analog, efectele observate de alte studii despre subțierea membranei interne a arterei carotide (o măsură a arteriosclerozei), sunt neclare, pentru că meditația transcendentală se alătura diatei, exercițiului fizic și suplimentelor naturale. 6. În plus, era și meditația transcendentală pentru antonomază a maestrului indian Maharishi, din care s-ar fi obținut informații de tip medico-fiziologic extrem de importante. Indicații fiziologice de odihnă profundă în timpul Meditației Transcendentale

. American Psychologist 42 (1987).

. Science 167 (1970). . American Journal of Physiology 221 (1971). Stare de vigilență calmă mărită prin intermediul Meditației Transcendentale

. Science 167 (1970). . Scientific American 226 (1972). . American Journal of Physiology 221 (1971). . Electroencephalography and Clinical Neurophysiology 35 (1973). Toate acestea ar fi demonstrat fără echivoc că, prin intermediul unei anumite stări alterate din punct de vedere mental, numită "meditație transcendentală", unii parametri biofizici ai corpului uman erau modificați, cu efecte benefice în studiul anumitor boli (a se vedea și bibliografia extinsă, prezentată mai ales pentru cei care cred că noi vorbim aici despre niște tâmpenii, așa cum crede CICAP-ul, care ia în derâdere anumite practici meditative, așa cum face de fiecare dată, fără ca înainte să fi consultat bibliografia științifică prezentată). În 1969, imediat după ce "meditația științifică" înfierbântase deja fantezia americanilor, A.C. BHAKTIVEDANTA SWAMI PRABHUPADA, Fondator Acarya al Asociației Internaționale pentru Conștiința lui Krishna, ține o conferință la Universitatea Nord - Occidentală din Boston, unde se exprimă în felul acesta: "Înainte de a practica meditația transcendentală trebuie să ajungeți la planul transcendental, care este numit brahma-bhutah. Poate ați mai auzit acest cuvânt: Brahman. Transcendentaliștii gândesc: 'Aham brahmasmi - nu sunt corpul - nu sunt mintea - nu sunt inteligența - sunt un suflet spiritual'. Acesta este planul transcendental. Vorbim de meditație transcendentală. Deci, transcendând conceptul de viață bazată pe corp, transcendându-l pe cel mental și cel intelectual,

veți ajunge la adevăratul plan spiritual, care se numește stadiul de brahmabhutah. Nu puteți spune cuvinte cum ar fi: 'Acum am realizat Brahman-ul'. Există două simptome. Fiecare lucru are simptome. Cum puteți să înțelegeți dacă cineva a realizat Brahman-ul, transcendența? Este explicat în Bhagavad-gita (18.54): brahma-bhutah prasannatma. Simptomul celui care este situat în planul transcendental, stadiul de brahma-bhutah, este a celui care este mereu bucuros. Nu este niciodată trist. Dar ce înseamnă bucuros? Și acest lucru este explicat: na socati na kanksati. Cel care ajunge la planul transcendental nu se vaită niciodată și nu aspiră niciodată la ceva. La nivel material avem două simptome: aspirațiile și văicăreala. Aspirăm să obținem lucrurile pe care nu le posedăm și ne văicărim pentru cele pe care le-am pierdut. Acestea sunt simptomele unei persoane aflate în concepția vieții bazate pe corp."

Cuvintele acestui yoghin sunt destul de clare. Coincid cu concepția mea despre ființa umană, concepție pe care am dezvoltat-o, dar nu urmând secte religioase de orice fel, ci lucrând cu hipnozele regresive și primind informațiile direct de la sufletul răpiților. Astfel, mă trezesc că am aceeași concepție despre ființa umană pe care ar avea-o și un yoghin indian. Foarte ciudat! Mulți dintre răpiți, în timpul hipnozei, ajungeau la planul transcendental. Hipnoza îi ajuta să vorbească cu propriul suflet și să își dea seama că aceasta există. Când se întâmpla acest lucru, reacționa și corpul, modificând propriul răspuns neurofiziologic la mediu. Acum trebuia să găsesc o cheie de lectură pentru aceste fenomene complexe și să le utilizez pentru scopurile mele. Putem spune și că yoghinul Maharishi, care este și licențiat în fizică cuantică, susține că relația dintre voința subiecților aflați în meditație transcendentală de a modifica realitatea și rezultatele de modificare efectivă a realității obținute ar fi practic proporționale cu pătratul numărului de participanți la meditație.

Acest lucru este explicat de statisticienii care au efectuat unele probe în acest sens, cu prezența unui factor probabilistic. În realitate tabloul funcției matematice ar fi cel care exprimă probabilitatea ca un fenomen să se întâmple și să fie corelat la efectul Maharishi. Acesta, pentru mine, înseamnă un singur lucru: sufletul are o Conștiință foarte puternică, care conține voința de a fi, și emite arhetipurile care modifică realitatea virtuală. Deci, meditația transcendentală sau, mai bine spus, starea care ne permite să intrăm în legătură cu propriul suflet, poate altera realitatea virtuală. Această alterare a realității, înțeleasă ca act de voință, poate fi utilizată pentru a elimina paraziții extratereștri din corpul răpiților! Simplul joc de vizualizare a mesei rotunde (MR) putea fi transformat în mod inconștient într-o imagine mentală care extrăgea informații atât din creierul analogic (lobul stâng) cât și din cel propozițional (lobul drept). Activarea lobului drept produce activarea inconștientului și asta produce degenerarea sufletului. Sufletul, stimulat astfel, ar pune in acțiune un arhetip pentru efectuarea modificării asupra realității virtuale, realizând eliminarea parazitului extraterestru. Deci, pentru a vrea nu era suficient doar să gândești asta, ci trebuia să trăiești propriul gând ca și când acesta ar fi fost real, pentru a putea interacționa cu sufletul. Privind dintr-un alt punct de vedere, demonstrasem posibilitatea reciprocității mecanismului prin intermediul căruia sufletul influențează universul virtual. Cu alte cuvinte, era obișnuit să văd cum sufletul emitea, prin intermediul axei propriei Conștiințe, un act de voință care producea un arhetip, care modifica rotația de-a lungul axelor Spațiului, Timpului și Energiei (Teoria Super Spinului). Acest efect avea loc fizic și era perceput de corp sub forma "senzației de..", de obicei ca o simplă vibrație a unei părți a corpului (plexul solar), dar acest lucru era provocat doar de un efect pur mecanic și secundar (colateral) al întregului eveniment. Era posibil să se activeze actul de voință pornind de la virtualitate, și nu din realitatea Conștiinței? Sigur că se putea, prin intermediul vizualizării unor imagini mentale. Imaginile mentale utilizează aceeași parte din creier care este utilizată și de cele reale: conștiința umană nu face diferența între cele reale și cele imaginare. Prin intermediul imaginilor mentale care sunt extrase din memoria pe termen lung, care este plină cu informații care au intrat acolo tot prin intermediul inputurilor creierului, se pot activa acele procese care ne pun în legătura cu propriul suflet.

Practic, producem imagini, care produc simboluri, care, în final, produc arhetipuri. Sufletul vorbește prin intermediul arhetipurilor și, deci, iată cum contactul cu sufletul a fost stabilit, contact pierdut poate cu milioane de ani în urmă, acum regăsit și funcțional. Pentru a obține acest rezultat prima dată am utilizat hipnoza regresivă, adică PNL-ul, dar acum se poate obține acest contact printr-o simplă vizualizare, într-un mod oportun, adică un dialog cu sufletul, putându-se vorbi cu acesta. Îi arătăm sufletului paraziții extratereștri în timpul procesului de vizualizare a mesei rotunde, metodă care a fost descrisă mai sus, și, dacă sufletul va dori, va elimina pe loc paraziții. Lucrul cel mai interesant este că funcționează cu adevărat! În aceste vizualizări chiar se întâmplă uneori ca imaginea simbolică ce personifică sufletul să se ridice de la masă și să îndrepte degetul spre parazit, oricare ar fi acesta, iar parazitul dispare ca zăpada în soare. Răpitul, după ce a efectuat vizualizarea unor imagini mentale, care nu este altceva decât un tip de meditație transcendentală, sau un mod prin care se pot crea arhetipuri, percepe că nu mai este parazitat; răpirile fizice continuă, dar, cu timpul, se pare că acestea vor scădea rapid în frecvență și apoi vor dispărea cu totul, odată cu eliminarea tuturor paraziților. Așa cum susțineam și în Alien Cicatrix, sufletul care a devenit conștient de problemă nu se desprinde de corp atunci când extratereștrii vor să o desprindă pentru a se regenera pe ei înșiși: copiile răpiților nu se mai pot regenera, Șase degete este eliminat și nu mai are ce să-i facă nimic răpitului. Prin această metodă este foarte simplu să se elimine și Luxul, și MEA (Memoriile Extraterestre Active), de oricare fel ar fi acestea. Legătura cu ceea ce afirmă Maharishi este foarte interesantă, fiind în acord și cu ceea ce crede fizica cuantică despre posibilitatea de a prevedea un fenomen fizic: fenomenul nu va avea loc, dar va avea o anumită probabilitate să se petreacă. Prin această idee nu avem certitudinea că lucrurile trebuie să meargă în mod mecanic, într-un anumit fel, dar este prevăzută o oarecare oscilație în jurul unei informații "probabile": astfel ar fi salvată existența unui anumit liber arbitru. Un astfel de liber arbitru ar fi legat de capacitatea subiectului de a modifica starea realității virtuale care-l înconjoară. Această alterație s-ar putea naște din actul de voință pe care doar axa Conștiinței îl poate emite și sufletul ar fi autorul acestui act de voință, provocat în principal de cantitatea ridicată de Conștiință pe care acesta o poate elabora.

Prezint mai jos o ilustrată de care am publicat-o deja în Alien Cicatrix, care prezintă spațio-timpul în trei moment diferite, și un observator și un obiect observat, care se corelează în acest plan virtual. Spațio-timpul este o mare plină de unde, mai mult sau mai puțin înalte, iar sufletul este asemenea unui înotător, care, cu cât mișcă mai mult apele, cu atât mai mult produce unde care vor interfera cu tot spațio-timpul, alterând poziția evenimentelor care plutesc la suprafață. Astfel, în funcție de voința noastră de a interacționa cu spațio-timpul, vom crea o undă de "voință" care va face ca evenimentul pe care vrem să-l perturbăm să tresară, eveniment care, deci, nu trebuie să fie considerat ca fiind nemișcat, adică determinat din punct de vedere statistic, ci va oscila ca o undă, în față și în spate, în sus și în jos: nu va mai fi nemișcat într-un punct, ci se va găsi într-un loc sferic de puncte. Mărimea acestei sfere (volumul său) reprezintă probabilitatea de a găsi în aceasta acel eveniment determinat. Prin urmare, se înțelege că dacă sufletul este capabil să emită o undă de voință suficient de mare, acesta va mătura evenimentul din planul spațio-temporal, alterând profund evenimentele legate de acesta. În fond, extraterestrul poate fi eliminat printr-un act de voință

În acest grafic, în care axa energiei nu este desenată, doar pentru a simplifica lucrurile, mingiuța roșie îl reprezintă pe observator, cu sufletul său, care se deplasează pe spațio-timp în mod cuantificat (prin "salturi", nu într-un mod continuu). Mingiuța verde este percepută la fiecare lectură, ca și când ar fi de mărime diferită, pentru că aceasta conține probabilitatea ca un eveniment să aibă loc. În acest exemplu, mingiuța verde își mărește volumul, arătând că incertitudinea cu

privire la probabilitatea ca evenimentul de care acesta este corelată să aibă loc se mărește în timp. Literatura de specialitate pe care am prezentat-o demonstrează foarte clar și indiscutabil că meditația transcendentală modifică parametri externi corelați de starea evenimentelor care privesc sfera spațiu-energie-timp, adică a realității virtuale. Se vorbește și despre unele cazuri de vindecare a unor persoane care au meditat asupra bolii lor și care au vizualizat constant, zi după zi, dezintegrarea bolii: un exemplu clasic de meditație transcendentală care modifică ceea ce știința nu poate modifica. Multe dintre evenimentele miraculoase, sau considerate astfel de către religii, nu ar fi altceva decât niște puternice alterări ale probabilității evenimentelor viitoare, care sunt tulburate de "unda de voință", probabil activată în mod inconștient în timpul meditațiilor cu bază religioasă. Efectul de masă ar fi fundamental, pentru că aceste vindecări s-ar obține mai ușor când "se roagă" mai multă lume, așa cum se întâmplă în unele reuniuni în masă a fanaticilor religioși. Silvano Fuso, de la CICAP, se exprimă astfel: În fața remisiunilor (tumorilor incurabile - n.a.) spontane știința nu poate oferi acum o explicație adecvată, dar asta nu înseamnă că nici în viitor nu se va găsi una. Dimpotrivă, problema remisiunilor spontane reprezintă o mare provocare, care va conduce știința spre niște progrese notabile. În momentul în care s-ar înțelege cauzele care fac, de exemplu, ca o tumoare să dea înapoi în mod spontan, probabil că s-ar reuși să se găsească și o terapie adecvată. Dar cine se limitează la a striga "miracol", cu siguranță nu contribuie cu nimic la bunăstarea colectivității. Ipotezele cele mai plauzibile pe care le oferă știința medicală în legătură cu remisiunile spontane sunt legate de funcționarea sistemului imunitar. Cu toate că s-au făcut mari progrese în acest domeniu, mecanismele care definesc apărările noastre imunitare sunt încă în mare măsură necunoscute. De cele mai multe ori, relațiile care există între sistemul imunitar și condițiile psihoemotive sunt învelite în mister (E. Sternberg e P. Gold, "Il corpo, la mente e la malattia", in "I Farmaci: dalla natura alle biotecnologie", Le Scienze Quaderni, n. 102, Milano 1998). Aceste legături sunt o realitate și acest lucru a fost deja demonstrat dincolo de orice dubiu. Și pentru fizică lucrurile încep să se îndrepte în această direcție: în 1982 o echipă de cercetare de la Universitatea din Paris, condusă de fizicianul Alain Aspect, a efectuat ceea ce s-ar putea dovedi a fi cel mai important experiment al sec. XX. Aspect și echipa sa au descoperit că unele particule subatomice, cum ar fi electroni, în anumite condiții sunt capabile să comunice instantaneu una cu cealaltă, independent de distanța care le separă, fie că este vorba de 10 metri sau de

10 miliarde de kilometri. E ca și când fiecare particulă ar ști exact ce fac toate celelalte. Acest fenomen poate fi explicat doar în două feluri: ori teoria lui Einstein, care exclude posibilitatea comunicațiilor mai rapide decât viteza luminii este eronată, ori particulele subatomice sunt legate între ele non-local. Pentru că marea majoritate a fizicienilor neagă posibilitatea unor fenomene care să depășească viteza luminii, ipoteza cea mai acreditată este aceea că experimentul lui Aspect ar fi proba că legătură dintre particulele subatomice ar fi efectiv de tip nelocal. Dar ce înseamnă acest lucru? Doar că Universul este o imensă hologramă. David Bohm, cunoscutul fizician de la Universitatea din Londra, care s-a stins recent din viață, susținea că descoperirile lui Aspect implicau faptul că realitatea obiectivă nu există. În ciuda solidității sale aparente, Universul este în realitate o fantasmă, o hologramă imensă și detaliată în mod splendid. Holograme: părțile și totalul lor într-o singură imagine. Nivele de cunoaștere diferite, realități diferite. Bohm s-a convins că motivul pentru care particulele subatomice rămân în contact independent de distanța care le separă stă în faptul că separația lor este o iluzie. El susținea că, la un nivel mai profund al realității, astfel de particule nu sunt entități individuale, ci extensii ale aceleiași "holograme" fundamentale. Într-un Univers holografic până și timpul și spațiul nu ar mai fi niște principii fundamentale. Deoarece concepte cum ar fi locația sunt înfrânte într-un Univers unde nimic nu este cu adevărat separat de restul, și timpul și spațiul ar trebui să fie interpretate ca simple proiecții ale unui sistem mai complex. La nivelul său mai profund, realitatea nu este altceva decât un fel de superhologramă, în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă simultan; asta implică faptul că, dispunând de instrumentele corespunzătoare, într-o zi ne-am putea aventura la acel nivel, dar utilizând tehnicile de hipnoză regresivă deja facem acest lucru! Doctorul Pribram crede că amintirile nu sunt înmagazinate doar în neuroni sau în mici grupuri de neuroni, ci în schemele de impulsuri nervoase care se intersectează prin tot creierul, asemenea schemelor cu raze laser care se intersectează pe toată suprafața fragmentului de peliculă care conține imaginea holografică. Deci, creierul ar funcționa ca o hologramă și teoria lui Pribram ar explica și modul în care acest organ reușește să conțină o cantitate de amintiri atât de mare, într-un spațiu atât de limitat. S-a calculat că creierul speciei noastre are capacitatea de a înmagazina, în timpul duratei medii de viață, aproximativ 10

miliarde de informații și s-a descoperit că și hologramele au o capacitate incredibilă de memorare, doar schimbând unghiul cu care două raze laser lovesc o peliculă fotografică se pot acumula miliarde de informații într-un sigur centimetru cub de spațiu, dar se și pot crea legături între idei, putându-se decodifica orice tip de frecvențe. Și incredibila noastră capacitate de a recupera cu rapiditate orice informație din enormul depozit din creierul nostru poate fi explicată mai ușor, dacă s-ar presupune că acesta funcționează după principiile holografice: nu trebuie să răsfoim o arhivă cerebrală alfabetică gigantică, pentru că fiecare fragment de informație se pare că este în legătură instantanee cu toate celelalte - o altă particularitate tipică hologramelor. Ceea ce noi acum considerăm a fi vindecări miraculoase, în realitate, s-ar putea datora unei alterări a stării de conștiință, capabilă să provoace niște schimbări în holograma corporală. S-ar putea ca unele tehnici alternative și controversate de vindecare, cum ar fi vizualizarea, să fie eficiente pentru că în domeniul holografic al gândului imaginile sunt la fel de reale ca realitatea. Lumea concretă este o pânză albă care așteptă să fie pictată. Până și viziunile și alte experiențe de realitate neordinară pot fi explicate cu ușurință dacă acceptăm ipoteza unui univers holografic. În cartea sa, Gifts of Unknown Things, biologul Lyall Watson descrie întâlnirea sa cu o femeie-șaman indoneziană, care, executând un dans ritual, putea face să dispară o pădurice întreagă de copaci. Watson povestește că, în timp ce el și alt observator uimit continuau să privească, femeia făcea copacii să apară și să dispară cu rapiditate, de mai multe ori. (http://www.aamterranuova.it) Nu rămânea deci decât să se verifice, dacă, utilizând Conștiința sufletului, așa cum o definisem precedent, se putea altera realitatea virtuală, eliminând interferențele extraterestre. Văzusem deja că unele ordine post-hipnotice sau anumite "vizualizări mentale" reușeau să elimine paraziții extratereștri, cum ar fi Luxul, Șase degete și MEA, la anumiți subiecți mai predispuși. Dar ce însemna "predispuși"? Era vorba aproape mereu despre persoane obișnuite cu meditația, cu nivele de conștiință și de cunoaștere superioare față de medie. Însă, în unele cazuri, se părea că lucrurile nu funcționau; a fost destul de greu de stabilit de ce se întâmpla asta. Din informațiile pe care le aveam la dispoziție era destul de clar că nu toate sufletele erau conștiente de prezența extratereștrilor. În realitate, sufletul este unul singur, dar are diferite identități, care se exprimă prin intermediul unităților singulare. Astfel de unități nu au avut cum, fiind degenerate în această fază a Universului, să citească toate informațiile Universului în sine. Cea care "a citit" mai mult este mai conștientă; cea care "a citit" mai puțin, are mai puțină experiență.

În acest context se introduce capitolul despre Programarea Neurolingvistică a sufletului din Alien Cicatix. Dacă nu se restructurează sufletul și acesta nu este pregătit să citească acel punct din spațio-timp în care vede că, dacă lucrurile rămân așa, acesta va trebui oricum să se supună dorințelor extraterestre, spunere urmată de moartea fizică a ființei umane, nu putem să avem pretenția ca sufletul să urmeze indicațiile noastre. Înainte de a practica vizualizarea mentală corectă, care va produce efectul de eliminare a extratereștrilor, trebuie să procedăm astfel încât sufletul să devină conștient de acest aspect deosebit al realității virtuale. Unele suflete știu bine, iar acestea sunt cele care nu pot fi parazitate de extratereștri. Alții, care acum sunt parazitați, înțeleg imediat despre ce este vorba și pot apela la actul de voință care îi va elibera. Alții încă nu posedă calitățile pentru a înțelege în profunzime și trebuie să fie reprogramați la nivel sufletesc: acesta este aspectul cel mai dificil, la care se ajungea până acum cu hipnoza profundă. În această fază este fundamentală voința sufletului, care este proporțional cu nivelul său de Conștiință. Cu cât un suflet este mai conștient , cu atât se eliberează mai ușor de paraziții săi; cu cât este mai puțin conștient, cu atât mai mult răpitul se va lăsa păcălit de vocile interioare ale diferiților paraziți, care îi vor întuneca mintea prin diferite mecanisme, care au fost deja descrise în alte lucrări. Deci, răpitul trebuie înainte de toate să lucreze asupra lui însuși, dobândind capacitatea de a vorbi cu propria sa esență sufletească, să înțeleagă ce se întâmplă și să-și informeze sufletul, care va decide dacă să elimine extratereștrii sau să și-i păstreze. Un suflet care ajunge la cunoaștere, elimină extratereștrii fără nicio problemă, pentru că altfel se naște o dihotomie gravă în interiorul aceleiași personalități a răpitului, care spune că vrea să elimine parazitul, dar în realitate nu e convins până la capăt. Pentru aceste persoane din urmă nu se poate face nimic, decât să așteptăm, și, poate, cu timpul, Conștiința va ajunge să le scalde și lor mințile. Aceasta este într-adevăr o limitare pur virtuală, dar "reală", și care identifică limitele metodei pe care o expun, trasându-i limitele de activitate și funcționalitate. Dacă nu funcționează, acum știți de ce! Pe baza acestor indicații am dezvoltat o vizualizare self consistent, capabilă să atingă diferite obiective. Primul este acela de a-i permite răpitului să vorbească cu părțile care îl alcătuiesc, sufletul, spiritul și mintea, construind un dialog care apropie părțile

între ele, le face să se recunoască reciproc (conștientizare) și le structurează astfel încât acestea se pot înțelege între ele mai bine. Al doilea obiectiv constă în a conștientiza calitatea și cantitatea interferențelor extraterestre pe care răpitul le-a suferit de-a lungul vieții sale, și, îndeosebi, să identifice personajele care au participat la răpiri. După identificare urmează decizia: în baza informațiilor acumulate în timpul vizualizării, sufletul răpitului este capabil să decidă dacă vrea sau nu să elimine paraziții extratereștri (MEA, Lux, Șase degete) și, ca ultim pas, pune în acțiune imediat strategia de eliminare. Cei mai experți ajung imediat în acest punct, pe când alții, în funcție de nivelul de cunoaștere al sufletului lor, poate că se mulțumesc doar să obțină primul punct, care oricum reprezintă un pas înainte, ce îmbunătățește condiția răpitului. METODA PRACTICĂ DE APLICARE A TEHNICII SIMBAD INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE Înainte de a începe adevăratul și propriul exercițiu poate fi util să vă antrenați, vizualizând o imagine în mișcare însoțită de sunete. Pentru asta m-am gândit la un exercițiu preliminar, capabil să verifice capacitatea subiectului de a se identifica în a trăi virtualitatea. Exercițiul propune ca răpitul să-și imagineze un cub într-o mișcare rapidă și complexă, lipind totul de un sunet de fundal sonor, cum ar fi, de exemplu, o muzică. Fiecare își poate imagina ce dorește, dar pentru o mai mare claritate am pregătit un exemplu banal, dar destul de complex în legătură cu ceea ce vreau să spun (a se vedea fișierul multimedia atașat, intitulat Rotazionecubo): aceasta este doar o idee vagă a ceea ce mintea umană este capabilă să-și imagineze. Odată ce ați devenit capabili să vă imaginați un cub care se rotește având culori diferite și cu o muzică adecvată pe fundal, se va putea executa următorul exercițiu, care reprezintă esența metodei SIMBAD: Așezați-vă comod și relaxați-vă, ținând ochii închiși. Asigurați-vă că nimeni nu vă poate deranja și imaginați-vă că sunteți moderatorul unei mese rotunde televizate. Imaginați-vă studioul de televiziune și masa în jurul căreia se vor așeza diferiții invitați, pe care chiar voi înșivă i-ați invitat. Tema mesei rotunde va fi Eu și extratereștrii! Vă veți invita sufletul, mintea și spiritul. Apoi veți invita extratereștrii, câți și pe care doriți, să se așeze în jurul mesei și să discute cu voi despre această problemă. Vor fi disponibile și legăturile externe, fie prin videoconferință, cât și prin telefon, pentru cine nu vrea sau nu poate să fie prezent. Invitații vor intra pe ușă după cum îi chemați, strigându-i pe nume sau printr-o

siglă, dacă nu le cunoașteți numele, și îi veți lăsa să se așeze unde doresc. Imaginați-vă sala, cu microfoane, cu scaune. Veți pierde timp privind tipul luminilor din studioul de televiziune și modul în care acestea sunt aranjate. După ce toți s-au așezat, aruncați imediat o privire la modul în care îi vizualizați: cum arată, cum sunt îmbrăcați, relația care există între ei și cum vi se par vouă când îi observați. Puteți pierde timp în această fază inițială, pe când așteptați să vi se dea linia pentru transmisia pe care urmează să o efectuați. Observați comportamentul fiecărui individ în parte. Se poate ca niște scaune să rămână goale sau se poate să fie necesar să adăugați și altele. Observați modul în care acestea sunt aranjate în jurul mesei și rețineți poziția fiecărui invitat, pentru că după aceea trebuie să faceți un desen schematic care să reproducă poziționarea lor, împreună cu o descriere a fiecărui participant. După ce au venit toți participanții și după ce vi s-a oferit linia, va începe show-ul: adresați-vă participanților, cerându-le să se prezinte rapid. Începeți mereu cu sufletul vostru, apoi faceți cum doriți, dar sufletul trebuie să înceapă fiecare tur de intervenții. Amintiți-vă că sunteți moderatorul și că toți trebuie să vă asculte. Dacă închideți o discuție, trebuie să vă respecte decizia. După faza de prezentare începeți cu întrebările. Puteți pune orice întrebare doriți, dar sufletul trebuie să înceapă primul turul răspunsurilor. Prima întrebare pe care trebuie să o puneți, și care este obligatorie, este următoarea: Cunoști oaspeții care se află la această masă rotundă? Știi cine sunt și ce vor? De la această întrebare obligatorie pornește discuția, care se va putea întinde și de-a lungul mai multor emisiuni (pentru a nu vă obosi prea tare). După prima întrebare întrebați diferitele personaje ce părere au despre -i problema extratereștrilor și întrebați-i pe extratereștri, dacă sunt prezenți, ce caută acolo și care sunt interesele lor reale. Întrebați-i dacă îi ajută cineva, dacă sunt prieteni sau dușmani între ei, când își vor termina munca, etc. Dezbaterea are misiunea de a stabili de ce extratereștrii sunt aici și în ce relație sunt cu sufletul vostru, cu mintea și cu spiritul. Vă puteți folosi și de niște filmări virtuale. Faceți astfel încât de sus să coboare un ecran mare și proiectați pe acesta filmările de care aveți nevoie. De exemplu, dacă sufletul vostru nu este de acord cu unele dintre personajele pe care le-ați invitat, prezentați filmarea cu "ceea ce s-a întâmplat în realitate" și apoi comentați-le în fața tuturor oaspeților, lăsându-i și pe ei să comenteze. Filmările au fost înregistrate de creierul vostru și informațiile vizuale vor fi furnizate de acesta; acestea reprezintă experiențele voastre, care acum pot apărea pe marele ecran, filmate de o cameră video, așezată în cea mai bună poziție, pentru a se putea vedea tot. Să nu vă fie teamă că inventați niște evenimente. Mintea voastră a înregistrat

toată trăirea voastră și știe foarte bine ce imagini să prezinte oaspeților de la masa rotundă. La închiderea transmisiei, pentru a ajunge la o concluzie, întrebați-vă sufletul dacă este de acord cu ceea ce se întâmplă. Dacă sufletul vostru nu este de acord, invitați-l să remedieze problema, eliminând-o. Dacă acceptă să facă asta, cereți-i să o facă imediat, în direct. Vizualizați fără grabă scena în care sufletul vostru întră în acțiune, fără grabă, sau faceți astfel încât acesta să accepte să elimine problema când consideră el că este mai bine. Dacă sufletul decide să elimine problema extraterestră imediat, vizualizați bine această scenă și priviți cu atenție cum arată sufletul când pune în acțiune "voința de a face asta". Apoi descrieți scena într-o scurtă povestire. Țineți cont de emoțiile pe care le simțiți în timpul mesei rotunde și lăsați-le să se manifeste liber. Priviți bine toate personajele, ca și când ați dori să le faceți un profil cu camera video în timp ce acestea interacționează cu voi. La final este important ca oaspeții să fie salutați, așa cum se întâmplă la toate mesele rotunde, apoi, masa rotundă va fi reluată într-o ediție următoare, în care vor interveni aceleași personaje, sau altele, care vor clarifica totul. La final faceți un desen și notați-vă un rezumat al experienței. Vreau să amintesc că acest exercițiu a fost studiat exclusiv pentru adevărații răpiți. Falșii răpiți îl pot efectua și ei, pentru a-și confirma faptul că nu au nicio legătură cu acest fenomen. Și această metodă este de tip autoevaluativ. ATENȚIE! Înainte de a începe să puneți întrebările, aprindeți un dispozitiv virtual de alarmă care să țiuie atunci când sunteți pe cale să adormiți în timpul transmisiei. Însă, dacă sufletul vostru este prezent, încredințați-i lui să pornească alarma dacă ceva voluntar și exterior vouă va încerca să vă adoarmă sau să vă distragă în vreun fel. PRECIZĂRI ULTERIOARE A obține eliminarea paraziților înseamnă a elimina progresiv atât interferențele extraterestre de tip fizic, cât și atacurile lui Șase degete din dimensiunea în care acesta se află. Luxul, odată eliminat, nu mai poate reparazita răpitul, pentru că sufletul răpitului nu doarme niciodată, păzindu-și mereu și cu atenție propriul corp, acesta nelăsându-se prins în distrageri de moment.

Răpirile fizice încep să scadă, pentru că extratereștrii constată că nu mai pot să facă copii răpiților, nu mai pot desprinde sufletul sau să opereze regenerarea extratereștrilor. Sufletul și corpul răpitului nu mai răspund la solicitările extraterestre, de oricare tip ar fi acestea, pentru că Realitatea Reală este superioară Realității Virtuale, care este doar o creație a celei Reale. La femei, ultimele răpiri se limitează la implantarea unui ovul și la extracția unui făt cu câteva luni după aceea, dar fenomenul trebuie oricum să înceteze, deoarece corpul răpitei nu mai este apt să suporte astfel de proceduri (oricum fătul nu ar ajunge la maturitate pentru a putea fi extras). Rămân de eliminat unele ingerințe de tip militar, care se intensifică în această fază, din cauza intereselor pe care militarii le au cu privire la MEP (Memoriile Extraterestre Pasive) rămase copiate în mintea răpiților. Consider că acum singura metodă pentru a elimina acest tip de interferență ar fi războiul civil, dar fiindcă eu nu cred că aceasta ar fi o soluție plauzibilă pe termen scurt, nu ne rămâne decât să ne bazăm pe voința sufletului de a găsi o metodă pentru a-l ascunde pe răpit în fața tehnologiilor militare. Oricum nu ne putem aștepta ca sufletul să-i fulgere pe militari. Sufletul ar putea face asta într-o clipă, dar sufletul nu are misiunea de a distruge, pentru că asta este împotriva eticii și programării sale. Problema eliminării militarilor se va rezolva de la sine, pentru că aceștia "se vor elimina unii pe alții singuri", așa cum mi-a comunicat memoria extraterestră a unui Lux în timpul unei ședințe de hipnoză efectuată asupra unui răpit. În viitor cu siguranță voi reuși să îmbunătățesc această metodă de a vizualiza, făcând-o tot mai eficientă, dar ofer, pentru prima dată în lume, ca și concluzie a studiilor mele, o metodologie simplă pentru eliminarea problemei pe care o studiam. S-ar putea spune că, din punct de vedere tehnic, misiunea mea se termină aici, în afară de unele aprofundări pe care trebuie încă să le efectuez, în afară de studiul interferențelor militare, pe care oricum mi-am propus să le studiez mai bine. Însă, dacă nu voi reuși să duc la bun sfârșit ceastă ultimă etapă, sau nu voi avea timpul necesar pentru a pune la punct o metodă mai bună de deparazitare (eventual și instrumentală), sper că, indiferent de cum vor evolua lucrurile, am reușit să dau niște indicații valide tuturor răpiților pentru a-și elimina problema. Prin această lucrare îndemn pe toți răpiții să devină mai conștienți, pentru a putea să se salveze pe ei înșiși și să nu mai aștepte un salvator extern, pentru că acest lucru nu se va întâmpla.

NIȘTE CAZURI SPECIALE Exemplul numărul 1 Cel care susține interviul este sufletul, pentru că în acest moment acesta trebuie neapărat să înțeleagă cum stau lucrurile. Iată textul: Șarpele citește ziarul; Luxul vorbește pentru amândoi, și, pentru că Șarpele se înfurie imediat și este de părere că acest circ este inutil. Telefonul lui Ringhio sună de zeci de ori...dar, pentru moment, nimeni nu răspunde, și, dacă receptorul nu este ridicat, el nu poate nici să audă și nici să vorbească. Lăcusta intră pe poarta centrală, rămâne pe loc un pic pentru a-i privi pe toți, iar apoi se așează lângă Șarpe. Mai sunt alte două uși: cea din dreapta, care rămâne închisă, dar care în spatele ei ascunde o ființă foarte slabă, cu bărbia alungită. Sufletul este cel care conduce interviul și cere explicații...Unul dintre cei trei domni așezați în margine, adică cel bătrân, îi face semn Lăcustei să înceapă. Aceasta se ridică în picioare, sprijinindu-și ambele labe pe masă, și, cu multă diplomație, spune că această situație trebuie să se termine imediat, pentru că toate acestea sunt de neconceput. Explică că ei au muncit mult și acum nu pot și nu vor să piardă toate cele pentru care și-au consumat existența. Chiar spune că a existat o eroare la începuturi din partea creatorului, eroare care acum este remediabilă doar prin toate acestea. "Noi nu vrem să dispărem..." și se așează. Șarpele, ai cărui ochi s-au făcut roșii, pufnește și împrăștie în aer toate foile pe care le așezase anterior pe masă...spunându-i Luxului, într-o manieră bruscă, să vorbească în locul său...apoi se așează la loc. Între timp telefonul continuă să sune. Luxul, care are ochii încercuiți cu negru și chipul unui copil, și care nu se vede, dar poate fi perceput, își drege vocea și spune: "Dragă suflet, vezi tu, în univers, după cum știi, nimic nu aparține cuiva anume (așa spune) și asta implică că toți te pot folosi așa cum cred mai bine. Nimeni nu te împiedică să cunoști. Și atunci, de ce tu, care ești atât de bun, ai vrea să ne interzici să facem lucrul pentru care ne-am născut? Tu te-ai născut pentru a cunoaște...și noi pentru a fi și a rămâne; bineînțeles, pentru a face asta, avem nevoie de acest corp, de această minte, de acest spirit și de tine; tu, pentru a înțelege, ai nevoie de lucrurile tale, noi de altele, și, din acest motiv, nu ni se pare corect ca voi să decideți să interveniți așa brusc. Adică, dacă vi se pare corect să faceți pe despoții, nu aveți decât, dar nu stă în natura voastră să procedați așa...sau mă înșel?" Spunând asta îi trage un cot Șarpelui, care chicotește în spatele ziarului...

Ușa din stânga se deschide și intră Blonzii cu cinci degete: veniseră primii, dar rămăseseră afară. Femeia rămâne în spate și decide să nu ia loc. Bărbatul, dimpotrivă, îi salută pe ceilalți, făcând semn din cap, și se așează. Acum sufletul îi adresează aceeași întrebare și lui. De ce faci toate astea? El privește iar în jurul său și, dându-și seama că este fixat cu privirea de Șarpe și de Lux, spune, cu un ton aproape șoptit, dar decis, că nu cunoaște bine situația, pentru că a fot informat de puțin timp. "După cum bine știi, aceasta este povestea." - și mișcă mâinile de parcă ar vrea să le arate situația, apoi își încrucișează iar mâinile la piept - "De fapt, spune acesta, sunteți făcuți cu adevărat bine." și, în timp ce spune asta, adună de pe masă foile împrăștiate de Șarpe, le bate pentru a le alinia și le așează iar pe masă. Femeia face un pas înapoi, Șarpele îi aruncă o privire și ea îl privește în ochi, ca și când ar vrea să-l sfideze, apoi scutură din cap. Masculul, dându-și seama de situație, se întoarce, o ia de-un braț și îi spune: "Relaxează-te!". Sufletul se întoarce spre ea și o întreabă dacă este la curent cu toate acestea și ce anume are de spus în acest sens. Ea face un pas înainte, ridică privirea, și, în timp ce se grăbește să spună ceva, Luxul intervine și spune că la ei femeile nu vorbesc...și-l privește pe bărbat, care aprobă din cap. Șarpele respiră lung, mai mult pentru a diminua tensiunea. Unul dintre cei trei, pe care doar sufletul îi poate vedea, îi face semn să treacă peste și să continue, pentru că oricum se poate reîntoarce mai târziu la acea temă. Acum sufletul ar vrea să-l lase pe spirit să vorbească, dar țiuitul telefonului este atât de insuportabil, încât decid să răspundă: "Ah! În sfârșit!" - spune Ringhio - "Să nu-mi spuneți că ați început fără mine? Știți doar că mie nu-mi plac șmecherii." "Nuuu!" - îi răspunde Luxul - "Am făcut asta doar ca să te scutim de discuțiile inutile. Atâta tot! Știi, sufletul ar vrea să știe de ce facem asta." Și Ringhio: "Eh, dragă suflet, îți spun imediat. Tu ești al meu. Nu ți-a spus nimeni asta? Atunci să-ți spună asta amicul tău care vrea să facă pe șmecherul. Întreabă-l și pe el cum s-au desfășurat în realitate lucrurile și mai întreabă-l și cine a fost primul care te-a băgat în cușcă. Vei vedea că vei fi surprinsă. Vei vedea, și doar atunci vei înțelege. Aici, după cum toată lumea știe, eu am dreptul să-i comand pe ceilalți, pentru că eu mă trag din el (și arată spre unul dintre cei trei, un bătrân). Da, poate a fost o greșeală, dar deja a trecut foarte mult timp și acum e momentul să încerci să îndrepți lucrurile: acum sau niciodată, dar vei vedea că vom reuși. Dar nici tu nu vrei ca lucrurile să devină așa cum au fost la începuturi. Lasă-ne să intrăm în lume ta și apoi vei avea același liber arbitru. Doar nu vrei să te privezi de ceva a priori? Pentru a fi cu adevărat liber să alegi trebuie să știi împotriva a ce te îndrepți, trebuie să încerci, să experimentezi, iar apoi vei fi liber să decizi. Dar și tu, pentru a cunoaște tot, trebuie să încerci tot; nu îți dai seama că el vrea să te constrângă să te refuzi pe tine însuți? Tu ești ceea ce este important; în locul nostru și el ar fi făcut la fel. Știi cum e...e ușor să joci rolul celui bun când ai spatele

acoperit. Dacă ești atât de curajos și înțelept, scutește-ne cu toate tâmpeniile astea și du-ne la tine, așa ne vom putea confrunta de pe poziții egale." Ființa de lumină încuviințează din cap. Între timp militarii tot încearcă să spună și ei ceva, dar de fiecare dată când unul dintre ei deschide gura ceilalți se mișcă, întorcându-le spatele, pentru că, în realitate, nu interesează pe nimeni ce spun sau vor ei. Dar sufletul are nevoie să înțeleagă și punctul lor de vedere, și, adresându-i-se celui cu beretă, îi pune aceeași întrebare: "De ce faceți toate acestea?" Militarul rămâne tăcut un pic: este prima oară când cineva este interesat de părerea sa. Își drege vocea, mișcă gulerul cămășii și începe să vorbească despre un acord dintre ei și extratereștri. Recunoaște că ei nu au acces în toate locațiile și că ei îi însoțesc pe răpiți până la un anumit punct, iar mai departe ei nu știu ce anume li se face răpiților. Apoi ia cuvântul celălalt militar, îmbrăcat un pic mai diferit, care spune că din acest motiv uneori subiecții sunt răpiți și de militarii tereștri. Facem asta, spune el, pentru a afla ce anume li se face răpiților și pentru a verifica dacă extratereștrii ne spun tot adevărul. "Știi cum e...dacă am reuși să facem și noi ceva pentru noi...nu ar fi rău.". "Despre ce adevăr vorbești?" - bombănește Luxul "Chiar ți se pare că suntem atât de proști? Te rog! Sunteți înconjurați de atât de multe minciuni încât nu ați înceta să ne serviți nici în fața unor dovezi clare. Veți ajunge în punctul în care vă veți autoelimina între voi. Din punct de vedere fizic nu noi vă vom distruge pe toți. La momentul potrivit vă veți distruge singuri unii pe alții, și, credeți-mă, acest moment nu va întârzia să apară. Bineînțeles, prietenul meu, Șarpele, vă va da o mână de ajutor. He! He! He!" Între timp, femeia continua să scuture capul și să se apropie de spirit. Sufletul observă totul de sus. "Spirit, spune-mi, tu ce părere ai?" Spiritul are vocea un pic tremurândă - este emoționat. "Să știi că eu nu știu ce să cred. Eu nu am încredere în ei iar acest lucru se întâmplă și deoarece pentru mine nu este ușor să comunic cu tine. Eu zic un lucru, dar ei modifică mereu ceea ce spun după cum au chef. Uneori nu am putere nici să respir. Tu știi ce este bine pentru tine, ce este bine pentru toți. Fiecare trebuie să meargă pe propriul drum și nu sunt prea multe de explicat. Fiecare trebuie să fie ceea ce este. Cum poți să-ți dorești să fii ceva ce nu ești? Frumusețea existenței constă în faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă face parte dintr-un EU unic, este diferit de toți ceilalți, și, niciodată nu va putea exista altul la fel. Ești și vei fi mereu unic așa cum ești acum. Iar asta nu vă ajunge? Nu ați mai fi voi și nu este nimic mai teribil decât să nu mai fiți voi înșivă. Căutarea voastră disperată de a exista pentru totdeauna vă reduce la condiția în care uitați de voi. Priviți-vă! Torturați alte ființe vii în tentativa disperată de a trăi, având în vedere că oricum v-ați petrecut întreaga viață alergând după viață în sine. Soluția a fost sub nasul vostru, dar nu v-a ajuns și acum vreți să aruncați vina și frustrările voastre asupra noastră. Încetați! Încă mai aveți timp. Este adevărat, nu aveți prea mult timp la dispoziție, dar voi ați vrut asta."

"Mai termin-o odată!" - spune Luxul - "Care EU?...Eu nu am pierdu nimic. De ce nu vorbim despre identitatea ta? Fără suflet ai fi disperat și tu, nu crezi?" "Eu" - zice spiritul - "m-aș fi acceptat sub orice formă, și, oricum nu aș fi putut să fiu altcineva, dar este inutil să vorbesc cu voi - ca și conștiință de sine voi sunteți sub zero. Și după ce vă veți atinge obiectul ce veți face? Vă veți petrece eternitatea alergând după moarte? Și, până la urmă, ultimul cuvânt încă nu a fost rostit." Șarpele se încălzește, pufăie și ochii îi iau foc; bate cu coada pe podea, provocând vibrații puternice în toată camera. Se pare că sufletul nu este impresionat de acest lucru și i se adresează bărbatului îmbătrânit: "Tu știi. Tu era atunci și știi: de ce te-am abandonat?" "Lucrurile nu s-au petrecut chiar așa" intervine Ringhio. "Gândește-te bine!" "Scuzați-mă!" - intervine omulețul din spatele ușii din dreapta - "Pot să spun și eu ceva?". "Nu ne interesează!" - afirmă plictisit Luxul - "Suflet, ascultă-mă pe mine: mintea îți traduce lucrurile, este adevărat, dar spiritul spune minciuni!" Am terminat astfel vizualizarea, fără să închei discuția, pentru că m-am simțit rău. Nu am reușit să merg mai departe. Mi se tot făcea greață. M-am simțit și obosită și atunci am decis să întrerup discuția. A fost ciudat, pentru că era ca și când ar fi fost adevărat. Camera chiar era plină și că nu am suficient aer ca să respir. Dacă mă gândesc bine, aproape că simțeam materialele hainelor cu care erau îmbrăcați cei așezați la masă. Militarul cu beretă avea o uniformă dintr-un material aspru, din acelea care înțeapă un pic. Uniforma lui Cinci degete, cea albastră, era rece la atingere. Pielea lui Cap în formă de inimă era ridată. Parcă ar fi uscată în interior. Lăcusta, când se mișcă, scârțâie...Ce ciudat! Omulețul din spatele ușii este foarte înalt, are aproape doi metri, foarte slab, cu pielea de culoare violet închis. Pare a fi un pic cocoșat, dar poate că acest lucru se datorează posturii. Are brațele lungi și parcă acestea ar fi acoperite doar de un strat de piele poroasă, uscată și ridată , așa cum este la noi cea de la coate. Pare îmbătrânit; cred că l-am mai visat în trecut, dar era altfel. Dar nu este bătrân; are ochii negri si are ceva lipit de bărbie (ca la faraoni). Bucățica lipită de bărbie s-ar părea că este făcută din straturi circulare, de culoare aurie, dar unde se lipește de bărbie este cu negru. Pe spate nu are nimic. Ringhio este dintr-o lume tenebroasă, tristă, destinată să dispară. El nu mai are nimic. Cei trei așezați în spate: pe cel din mijloc îl percep ca fiind uniunea și separarea celorlalți doi. Deține toate caracteristicile celorlalți doi, dar separate. Este cel care face ca separația să rămână așa cum este. Îl percep ca fiind o spirală care

menține cele două universuri separate, pentru că altfel acestea ar risca să se unească. Cred că acesta este și Ființa care nu îmbătrânește, dar este și Bătrânelul. El a decis să rămână aici: stă în mijloc, ca în desen. Celălalt nu știu cine este. Trebuie să reflect la asta, pentru că îl văd, dar nu Eu vizualizez. Militarii: unul are uniformă mimetică, dar de o culoare aprinsă. Nu are scris nimic pe fermoare. Altul are o șapcă tip bască, cu un simbol deasupra (nu văd bine desenul: aș spune că e roșu, dar trebuie să mă gândesc mai bine la asta). Are acest simbol și pe fermoarele uniformei. Al treilea are o uniformă albastru închis (dar un albastru diferit de cel al lui Cinci degete), având și el un chipiu, dar, contrar celuilalt, acesta l-a scos și l-a așezat pe masă. Primul are niște pantofi maro, dintr-un fel de piele neprelucrată. Sunt murdari de pământ. Cel arogant, adică cel cu bască, are piciorul mic. Uniforma are mai multe culori, pentru că firele din care este făcută sunt de culori diferite. Oricum, este o culoare destul de închisă. Mai este și un alt tip de militar, dar pe care acum nu mi-l mai amintesc bine, poate unul dintre cei trei, dar nu știu să spun cu exactitate cine. L-am și visat. Îți amintești când ți-am descris acel loc, despre care nici măcar nu era sigură că se află pe Terra? Iată! Acolo mi se pare că erau militarii. În vis îmi amintesc că am stat acolo destul de mult. Îmi amintesc toate detaliile acelor camere și clădiri. În timp ce urcam cu acel mijloc de transport imens, puteam vedea și în afara lui. Atunci am văzut și o întindere de pământ un pic roșiatic. În unele locuri părea a fi un pic argilos. Vegetație nu era și baza era împărțită în două părți. Se intra pe sus și apoi se cobora la alte etaje. O bucată din partea de dedesubt ieșea la suprafață și avea o culoare foarte asemănătoare cu terenul, poate un pic mai deschisă, dar nu cu mult; era aspră. Erau multe geamuri pe pereți (geamurile cred că erau blindate), de aproximativ 30 cm pe 35 cm. Dumnezeule! Îmi amintesc prea bine locul acela! Încerc să-ți spun și lucrurile pe care încă nu ți le-am scris. Camera: ușa care închidea camera nu avea mâner în interior. Se putea deschide doar din exterior. Mai era o cameră în fața camerei mele, o alta într-o parte și alta în față. Coridorul care separa camerele nu era foarte larg, poate că avea doi metri. Militarii erau acolo și aveau sarcina de a controla și a însoți. Dar acel loc e diferit de toate celelalte în care am fost. Nu este locul clasic al răpirii, de unde te iau și te duc iar acasă, odată munca lor terminată. Acolo era diferit. După cum țiam mai spus deja, sunt aproape sigură că am rămas acolo mult timp. Clădirea era structurată astfel: intrarea era în punctul cel mai înalt al bazei. Pentru a ne apropia am luat-o la dreapta și am urcat. Intrarea era o cupolă mare, de culoare gri reflectorizant, transparentă și înconjurată de roci. Nu existau uși și se intra prin partea se sus. Se deschidea un fel de spirală, prin care se putea intra în interior. Odată ce se intra în interior, nu se mai putea ieși, pentru că pereții se închideau. Același lucru era valabil și când se cobora. Peretele de deasupra se

închidea, dar rămânea deschisă un fel de gură de aerisire, prin care nicio ființă umană nu putea trece (cu diametrul de 5/6 cm). Așezământul era cu câteva nivele mai jos (cel puțin 4). Sub așezământ nu era nimic, dar dacă mergeai un pic în dreapta, dedesubt erau și alte nivele. Această clădire era foarte mare. Dacă mă gândesc acum mai bine, cred că militarul care ne însoțea jos era cel cu bască. Era slăbuț. Mergea mereu, fără să se oprească. Era mereu foarte încordat, rigid, nu se pierdea niciodată cu firea. Cred că este o ierarhie și pentru militari. Sunt unii care nu văd niciodată extratereștrii. Vreau să spun că cineva mă ia din cameră și mă însoțește la un alt militar, care mă însoțește la alt militar, care mă duce la extraterestru, iar acesta din urmă (militarul), la rândul său, nu poate merge peste tot. Primul militar nu cunoaște identitatea celui de-al treilea și tot așa. Militarul cu bască, în general, este brunet cu ochii închiși la culoare. Nu vorbesc între ei în italiană, iar eu nu înțeleg nimic din ceea ce își spun în momentul în care mă predau unul altuia. Dar cred că este un tip de militar care este mai important. Adică: sunt militari care cred despre ei că sunt mai importanți. Cei care însoțesc au doar acel tip funcție, ca un loc de muncă. Însă sunt și alții, care cred că sunt mai importanți (bineînțeles că în realitatea valoarea lor este egală cu zero). Probabil că nici măcar nu sunt militari, dar sunt tereștri care îndeplinesc niște sarcini importante. Am un tablou un pic ciudat în fața ochilor, și, dacă ar trebui să fac o ierarhie a ființelor umane "rele" aliate cu extratereștri, acesta ar arăta așa: ● militarii care te însoțesc la alți militari ● cei care te duc la extraterestru ● cei care fac proiecte pentru militarii care servesc de aproape o anumită categorie de tereștri (poate șefi de stat), care cred că se sunt într-o poziție "aproape" de egalitate cu extratereștri. Cred că militarii ce răpesc ființa umană sunt: ● Cei care te duc la extraterestru, pentru că vor să știe ce îți fac extratereștrii ● Cei care te duc la alți militari, pentru că și ei ar vrea să știe ce li se face răpiților. ● Și cred că te răpesc și cei care sunt imediat sub guvernanți, pentru că vor să știe dacă extratereștrii le spun adevărul. Nu știu, uneori este ciudat, deoarece simt această bază, această situație, în mod foarte real, ca și când aș trăi-o în timp ce ți-o scriu. Militarii și gradele acestora parcă ar fi măsurate în funcție de etaje: cu cât poți coborî mai mult în interiorul bazei, ceea ce înseamnă și să ai acces la informații despre experimente, cu atât mai mult ești un militar mai important (dacă mă pot exprima așa). Pe coridor, pe lângă militari, din când în când mai trece și un extraterestru, care, dacă nu mă înșel, este Lăcusta. Este dificil de descris, pentru

îmi amintesc foarte multe detalii (și numărul de straturi ale bucăților de gumă lipite de tavanul camerei). Din analiza acestui exemplu, care a fost selectat pentru că este foarte complet și descriptiv, ies la suprafață anumite informații recuperate de răpită la nivel conștient, după ce au fost preluate din memoria pe termen lung într-un mod cu totul inconștient. De exemplu, Blonzii cu cinci degete (Orange) au venit primii, dar au intrat după aceea: acest lucru poate fi interpretat ținând cont de informațiile furnizate în hipnoză de alți subiecți, conform cărora extratereștrii Orange au ajuns înaintea celorlalți extratereștrii pe această planetă, dar sunt cei mai puțin influenți. Iată că în vizualizare inconștientul îi pune să aștepte în spatele ușii. Femela este mereu în spatele masculului și în toate hipnozele în care apar extratereștrii Orange, femela este mereu în inferioritate față de mascul în ceea ce privește conducerea și mereu stă în spatele lui. Mai este un extraterestru ciudat și înalt, care rămâne tot afară. În desen este reprezentat în sus la dreapta, cu o bărbiță ciudată, o protuberanță sub bărbie. Aceasta este o descriere excelentă a extraterestrului care i-a inspirat pe egipteni în când aceștia au construit identitatea zeului lor, Horus, cel cu ochiul în centrul frunții, despre care se vorbește și în Alien Cicatrix. Cea care efectuează exercițiul mesei rotunde nu are de unde să știe că acești extratereștrii nu mai apar în această parte de Univers, pentru că, spun ceilalți răpiți în timpul hipnozei, pasajul pe care aceștia îl utilizau s-a închis cu mult timp în urmă. Și iată că această rasă este vizualizată în spatele unei uși care nu se mai poate deschide. Ringhio, sau Șase degete, care este legat de răpit doar prin intermediul unei conexiuni externe, deci, care nu se află în mintea răpitului, contrar memoriilor extraterestre active (MEA), în vizualizare poate interveni doar prin telefon, oferind informația că, dacă răpitul nu activează intenționat legătura, Ringhio este constrâns să nu intervină. Atitudinile reciproce dintre Șarpe și Lux au fost exacerbate ca într-o comedie, dar se prezintă foarte clar natura raportului dintre ei și anumite trăsături ale caracterelor lor, amplificate și evidențiate în mare parte de exacerbarea inconștientului. Cei trei care stau în fund (răpita a inventat o formă interesantă pentru masa rotundă), nu sunt altcineva decât Creatorul nostru, Creatorul lor (cel a lui Ringhio) și cel din mijloc, pe care doar sufletul îl poate vedea este Creatorul celor doi Creatori. Dualitatea Universului a fost reprezentată perfect, spunând că cel care stă în mijloc este suma celorlalți doi, dintre care unul îmbătrânește și moare, dar celălalt nu. Asta pentru că unul ar avea suflet, pe când celălalt l-a pierdut la începutul

timpurilor. Toate acestea confirmă povestea pe care o spun sufletele despre crearea Universului. Merită atenția noastră și numărul de scaune disponibile și poziția pe care răpita o atribuie participanților la masa rotundă. Trebuie să fim atenți la militari, nu doar la locul unde se așează, ci și la numărul de scaune care sunt la dispoziția lor, pentru că acel număr ne spune câte tipuri de militari sunt implicați în toată treaba aceasta. Două tipuri de militari sunt îmbrăcați cu tonalități diferite de verde, așa cum îi descriu toți răpiții și în hipnoză. Exemplul numărul 2 În acest exemplu este impresionat faptul că, fără ca măcar să li se furnizeze instrucțiuni răpiților, aceștia reușesc și singuri să facă ceva bun. Dar să dăm cuvântul unei alte răpite, care îmi scrie următoarele: ...Am citit în cartea dumneavoastră (Alien Cicatrix - n.a.) despre o răpită care se eliberează de Lux. Am încercat și eu în seara aceasta. Poziție de yoga și relaxare, respirație, etc., până când am intrat într-o stare de liniște în care eu și sufletul puteam vorbi liniștiți. I-am vorbit despre Lux, dar nu foarte mult. Știa deja tot și se părea că ar fi așteptat doar acordul meu...și așa a și fost. Iată ce s-a întâmplat (cine știe dacă s-a întâmplat în realitate sau dacă m-a condiționat ceea ce citisem...nu aș putea să spun, dar era chiar sufletul). La un moment dat, după o lungă concentrare și după ce vocea mea spunea "gonește-l acum, acum, acum; trebuie să pleci, lasă-ne în pace, etc.", în fața feței mele fizice, dar eu stând cu ochii închiși, a apărut imaginea unei lumini, dar nu o lumină albă, ci o lumină mai mult cețoasă. Părea capul unui copil cu doi ochii negri, dar eu cunoșteam deja acea față, doar că mereu am considerat-o ca fiind un extraterestru gri. De la depărtare semăna cu fața unui extraterestru gri, doar că era neclară și impalpabilă, dar forma și ochii semănau mult cu cei ai unui extraterestru gri și asta te poate induce în eroare. Era în afară, în fața mea și mă fixa cu privirea, apoi o formă de energie închisă la culoare îl închidea ca în interiorul unei flori. Petalele florii se închideau, iar el se simțea rău în interiorul acelei chestii... Am avut o frumoasă senzație de libertate...de seninătate. Însă, înainte de a-l vedea pe acest idiot, sufletul ieșise din mine; să spunem că sufletul plutea în aer ca și când ar fi vrut să rezolve treaba de sus. Trebuia să vadă unde sunt toți, și, la un moment dat, o lumină mare s-a așezat în fața lui, ca și

când el ar fi fost ceva frumos, iar acea lumină încerca să-l prindă, pentru a-l îmbrățișa. Eu nu sunt credincioasă, dar m-am gândit: "Pare a fi un Dumnezeu. Ce o fi cu lumina asta?" Mă gândeam la ceva bun, dar sufletul știa că nu era așa și încerca să se elibereze; chestia asta vroia să îl prindă, înșelându-l, dar nu a reușit, pentru că sufletul a fugit și și-a îndeplinit treaba, împreună cu mine. Cine știe dacă totul a fost adevărat sau dacă a fost doar o dorință de-a mea, dar voi reîncerca în fiecare zi. În fiecare zi și în fiecare noapte. Din analiza acestui exemplu se vede că este suficient să se urmeze niște instrucțiuni exacte ca lucrurile să funcționeze. Bineînțeles, acestei răpite nu-i explicasem nimic în legătură cu tehnica care trebuie utilizată, pe care o descriu pentru prima dată în această lucrare. A fost ca și când mi-aș fi văzut confirmate ipotezele pe o bază total experimentală. Nu se poate vorbi despre o influențare a răpitei din partea mea, aceasta necunoscând deloc metoda SIMBAD. Exercițiul său a fost dictat în mod spontan de inconștientul său, adică de sufletul său. Se poate observă că răpita, la un moment dat, spune că nu-și dă seama dacă ceea ce vizualizează este realitate sau fantezie. De fapt, zona creierului care este solicitată de această vizualizare este aceeași care produce și imaginile virtuale, dar și cea care interpretează imaginile percepute în mod real din exterior, astfel încât creierul nu este capabil să perceapă vreo diferență între cele două solicitări. Oare sufletele au început să-și vorbească între ele singure? Să-și transfere informațiile prin acel canal subtil care le unește pe toate? Trebuie să spun că în ultimele doisprezece luni acest lucru a început să se întâmple, chiar dacă într-un ritm foarte lent. Este încă devreme să vorbim în acești termeni și nu am încă nicio probă științifică plauzibilă pentru a afirma acest lucru. Am doar o puternică senzație că lucrurile încep să meargă din ce în ce mai rău pentru extratereștri. Exemplul numărul 3 Iată ce povestește o altă răpită: Invitați: Sufletul, Spiritul, Mintea. Eu: Vrem să înțelegem cum stă treaba. În primul rând vreau să te întreb ceva pe tine, Suflet: Vreau să știu care este situația și vreau să știu dacă blondul mai este in interiorul nostru.

Sufletul: Nu. Nu mai este. A plecat. Însă în acest moment situația este delicată, pentru că ar putea să se întoarcă să ia niște informații de care are nevoie și pe care le-a lăsat în creierul tău. Eu: De ce informații are nevoie și, mai ales, cum ar putea să se întoarcă? Eu am crezut că l-am trimis acolo unde este conștiința sa. Dacă s-a întors acolo, atunci nu ar trebui să se mai întoarcă. Sufletul: S-a întors, dar nu a rămas mult acolo. A decis să se întoarcă pentru a face ceea ce i-ai spus tu, să vorbească cu ai lui despre problema acestui război. Dar ar putea și să se întoarcă la tine, pentru că în interiorul tău sunt niște chestii care ar putea să-i fie utile. Eu: Dar eu l-am gonit. Cum poate să se întoarcă? Chiar nu înțeleg acest lucru. În acea conștiință unde s-a dus el se dizolvă în tot. Nu este posibil să te întorci de acolo. Ceva nu se potrivește și eu nu înțeleg. Deci, trebuie să înțeleg. Sufletul: Trebuie să înțelegi că conștiința acestora este diferită de a noastră. Conștiința lor este ca ceva de plastic, care se alungește și se contractă (imaginea unei plasme de culoare verde, ca și când Dumnezeul lor se poate împărți în multe bucățele, dar se poate recompune și într-o masă imensă), se dezlipește și revine să fie ceva izolat, apoi se lipește din nou. În general, noi facem ceva asemănător cu Sufletul. Ei nu au Suflet, și, deci, singurul mod pe care-l au de a fi în același timp atât un tot, cât și o parte, este acela de a utiliza această conștiință. El se va întoarce, pentru că trebuie să facă ceva. Trebuie să vorbească cu ai lui și să-i facă să înțeleagă cum stau lucrurile, dar trebuie și să opereze ceva pe ființa umană, și, pentru a face acest lucru are nevoie de informațiile care sunt în creierul tău: cele pe care nu a putut să le ia cu sine. Din acest motiv se va întoarce. Însă noi nu trebuie să-i permitem să intre din nou. Dacă va dori ceva, orice, o va face din afară și doar din afară. Nu va mai putea intra. Vom face acea zonă din creier inaccesibilă. Va putea acționa doar din afară. Pentru a acționa din afară va avea nevoie de un corp, deci, este posibil să vină cu un corp. Va veni cu un corp și te va întreba niște lucruri. Să ții minte că aceștia au o cunoaștere limitată a lucrurilor, mai ales cu privire la lucrurile ce privesc modul de a întreba și de a interacționa cu ființa umană, pe care aceștia încă o consideră ca fiind proprietatea lor, în ciuda a tot ce s-a întâmplat. Va trebui să fii foarte atentă, va trebui să fim foarte atenți. Va trebui să-l facem să înțeleagă cum ar trebui să se comporte, pentru că acum el este într-o situație un pic mai diferită față de ceilalți. El am mers spre conștiință, iar apoi a mers iar în spate. Asta înseamnă că el își amintește ce este conștiința și își amintește ce s-a întâmplat. Dispunând de aceste informații noi am putea să ne apărăm și să facem astfel încât informațiile pe care le vrea să-i fie furnizate în cel mai bun mod posibil, astfel încât nouă să nu ne facă rău și, mai ales, să nu-ți facă rău ție. Acum el știe, știe că îți face rău prin ceea ce face. Înainte nu știa asta. Acum se poate discuta cu el. Dar să nu faci din asta o obișnuință. O vei face doar

cu el, o singură dată, când el va veni să-ți ceară informațiile care îi sunt necesare. Altfel ai risca să te lași iar folosită, așa cum s-a întâmplat până astăzi, iar noi nu vrem să ne mai lăsăm folosiți. Acest lucru l-am stabilit deja. Eu: Suflet, tu îmi spui că el se va întoarce la mine. Va dori niște informații. Îmi spui că se va întoarce cu un corp. Pentru a mă lua? Vrei să-mi spui că va pune iar mâna pe mine? Sufletul: Se poate întâmpla, chiar dacă știu sigur că cu tine nu mai pot face nimic. Eu: Spirit, tu ce părere ai? Spiritul: Cred că Sufletul are dreptate și simt chiar simt un pic această conștiință, cea de care sunt legat. Știu că acestea sunt intențiile sale. În orice caz, dacă noi rămânem uniți, Suflet, Minte și Spirit, dacă stăm toți strâns legați și înfruntăm toți trei împreună situația, atunci putem evita ca acest lucru să devină periculos. Eu: De acord! Mai este un scaun gol, și, dacă mai este cineva în interiorul meu, aș vrea să-l invit să se așeze pe acel scaun, pentru a putea conversa și a clarifica pozițiile respective...nu, nu mai este nimeni. Nu mai este nimeni, nu-i așa? (Aici cred că am făcut o eroare de procedură. După ce citiți tot, să îmi spuneți dacă este așa. După părerea mea prima dacă ar fi trebuit să pun întrebarea despre proiect și apoi să chem pe cineva în scaunul gol.). Mă poate ajuta unul dintre voi să clarific ce se întâmplă cu acești militari? De ce acum sunt atât de interesați de mine? De ce atunci când m-au luat și m-au dus la munte, au aplicat acel procedeu de controlare a impulsurilor, pentru a vedea dacă el mai este acolo? De ce este atât de important pentru ei? Și de ce cei îmbrăcați în verde-kaki data trecută m-au predat israelienilor? Acum ce mai caută? Sufletul: Caută memoria sa. Dar mai ales pe el îl caută, pentru că el era cel care stabilea strategia și știa care erau persoanele cele mai potrivite pentru proiect. Eu: Ce proiect? (Aici transmisia s-a blocat. Scaunul liber a rămas liber, dar în spatele scaunului, un pic mai în spate în sală, la dreapta mea, spre ieșire, acum era un militar în uniformă verde-kaki). Ce se întâmplă? De ce nu vă mai aud?...Cine a fost? Cine ești tu? Ce vrei? Militarul: Vreau să te împiedic să descoperi aceste lucruri. Eu: De ce nu ar trebui să le descopăr? Tu ești un militar. Ce faci aici? Ce faci în interiorul meu? Militarul: Tu nu ai dreptul să pui aceste întrebări și nu ai dreptul să mergi și să-ți bagi nasul în treburi care nu te privesc. Eu: Ba mă privesc! Acesta este corpul meu, acesta este spațiul meu, este reuniunea mea! Sunt Sufletul meu, Spiritul meu și Mintea mea. Tu ești din afara mea și deci nu trebuie să fii aici. Trebuie să pleci! Militarul: Ah, nu! Nu plec! Trebuie să mă asigur ca totul o să meargă așa cum trebuie și că tu nu faci lucruri tâmpite, cum ar fi acesta. Nu ai acest drept! Până la urmă ți-am explicat deja asta, și încă de mai multe ori. Lucrurile astea le facem și

pentru voi. Ar trebui să ne fii recunoscătoare pentru asta. Te scoatem din probleme. Ieșim noi și te scoatem și pe tine. Eu: Nu, nu. Nu-i bine. Încurcăturile sunt ale voastre și ne-ați băgat și pe noi în ele. Hai să nu încurcăm lucrurile! Și, până la urmă, ce nu ar trebui să știu? Despre ce proiect vorbea? Ce vreți de la el? La ce vă este de folos? Militarul: Sincer să fiu, nouă nu este trebuie la nimic. Ba este mult mai bine dacă dispare (foarte deranjat). Eu: De ce? De ce veți să dispară? Militarul: Pentru că el are ideile sale, care nu coincid cu ale noastre. Eu: Și care ar fi ideile voastre, care nu coincid cu ale sale? Militarul: Păi, noi trebuie să înțelegem cum naiba să-i gonim pe ăștia de aici. Vrem să-i gonim, dar și să obținem niște foloase. Ne-au fost foarte utili. Am înțeles unele lucruri pe care nu le știam. Eu: Și care ar fi aceste lucruri? Pun pariu că pot să ghicesc. Sufletele noastre. Cum să le luați, puterea lor, caracteristicile lor. Ceea ce putem noi să facem cu sufletul nostru. Iar aceia dintre voi care nu au suflet spun: "Bine, îl vom obține." Însă amicii voștri extratereștri nu vor să vi-l dea. Exact! Vor să îl țină numai pentru ei. Doar se folosesc de voi, este adevărat? Asta ați înțeles și voi. Și acum vreți să-i goniți, dar în același timp vreți să ajungeți la finalul proiectului și vreți sufletele pentru voi. Nu e așa? Iar el, Vasci, este cel care are cunoștințele pentru a ajunge la finalul proiectului, împreună cu ceilalți ca el, care știu și ei. Astfel, voi nu vreți să ajungă la finalul proiectului și vreți să-l goniți, dar în același timp vă interesează ceea ce are să vă spună, ceea ce este în capul meu. Iată de ce insistați atât de mult și de ce m-ați înmânat acelora. Aceia cu Lăcustele. Nu vă dați seama. Chiar nu vă dați seama! Dar nu ați înțeles încă cât de nenorociți sunt ăștia? Nu vedeți că urlă mereu? Și ce fac despoții? Ocupă cazărmile voastre! Vă umilesc! Și cu toate acestea voi le rămâneți alături; cum de puteți face așa ceva? Militarul: Păi pentru noi sun o formă de protecție. Eu: Sigur că da...protecția...sigur...protecția! Și voi credeți că ei vă protejează așa, pentru că vă plac? Hm? Au și ei interesele lor. Și când vor obține ceea ce îi interesează vă vor da un șut în fund și la revedere. Mulțumim frumos armată italiană! Asta veți obține. Militarul: Nu ne vom lăsa păcăliți. Eu: Daaa....nu vă veți lăsa păcăliți! Chiar vreau să văd asta! Dar de ce nu vrei ca eu să știu lucrurile astea? Poate vă pot fi de ajutor, chiar dacă ție nu ți se pare că este așa. Poate pot reieși niște lucruri care vă sunt și vouă utile. Și astfel facem pace. Dar fără să invităm și extratereștrii, israelieni sau alte rase. Ne ajutăm între noi, ca între prieteni. Militarul: Ești periculoasă.

Eu: Periculoasă? Hai să fim serioși! Ai văzut cum m-ați luat aseară? Ce pericol sunt eu? M-ați luat imediat. Nu am putut face nimic, nu am reușit să plec nicăieri. Nu ai cum să spui că sunt periculoasă! Militarul: Cel care sapă prea mult și care știe prea multe este periculos. Eu: Iar cu secretele astea...oricum acum nu mai aveți secrete. Am înțeles care este scopul vostru. Lăsați-mă să-mi văd de treburile mele. Te asigur că nu-ți va părea rău. Însă nu înțeleg ce faci tu în capul meu...ești în vizită sau ești prezent mereu? Militarul: Nu, sunt în vizită. Eu: Ah! Deci, din când în când tu vii să controlezi. Militarul: Nu. Nu vin. Păi cum aș putea să vin? Nu pot intra în interiorul tău. Doar înregistrez. Eu: Ce înregistrezi? Militarul: Semnalul. Semnalul tău. Eu: Semnalul meu...deci este ceva care produce acest semnal. Da...mă tem că da, nu-i așa? Militarul: În capul tău. Eu: În capul meu? Unde? Unde în capul meu? Unde ați băgat chestia asta?...Nu vrei să-mi spui. Dar eu cred că știu unde. Cred că este deasupra ochiului drept, pentru că din când în când simt acolo niște sfârâituri. Deci mă tem că acolo l-ați pus. Nu-i așa? Militarul: Nu chiar. Eu: Mmmm...Nu chiar. Ce înseamnă "nu chiar"? Militarul: Tu pui prea multe întrebări și acesta nu este momentul pentru a le pune. Ai grijă! S-ar putea să-ți pară rău. Aici se termină al doilea exemplu, pentru că răpita a fost deranjată de telefonul care a început să sune. La începutul exercițiului răpita era eliberată de Lux, Ringhio și MEA, care fuseseră eliminați în prrecedență. Dar rămâneau puternicele interferențe militare și masa rotundă ia altă formă față de primul exemplu. Orice subiect care efectuează vizualizarea mesei rotunde, merge să ia datele din zona de memorie pe termen lung, unde există toate informațiile, chiar și cele reale pe care conștientul nu le-a citit niciodată, dar care au fost înregistrate și percepute de către inconștient.

Exemplul numărul 4 Acest răpit a auzit despre experiment de la o altă răpită și a făcut și el exercițiul, așa cum a putut mai bine. După cum se va putea observa, acest exemplu nu este atât de complet, pentru că, neavând cum să discut direct cu acesta despre experiment, el NU A URMAT O PROCEDURĂ RIGIDĂ, dar oricum mi-a trimis acest rezumat interesant: ...zilele astea am putut schimba niște emailuri cu A...în orice caz, îi ceream niște sfaturi practice despre cum aș putea să-mi dau seama de interferența lor și mi-a vorbit despre metoda mesei rotunde...Astăzi, la sfârșitul ședinței mele de yoga, am încercat și eu metoda și am invitat la masa rotundă următoarele personaje: pe mine (mintea), spiritul, sufletul, Luxul, Ringhio, Axthir (extraterestrul din MEA sa - n.a.) și pe alții care ar vrea să participe. Luxul, Ringhio și Axthir nu au venit, scaunele lor rămânând goale. Nici măcar nu au răspuns la chemare. După părerea mea s-au mutat. Atunci am întrebat dacă mai era cineva care ar dori să ni se alăture și dintr-o dată am spus: "Ah, da, vino tu!" și acest bărbat (un militar) a spus "Nu, la naiba, la naiba, porcăria naibii, nuuu!" (scuză-mi vulgaritatea, dar am redat textual). Deci, era foarte enervat, ca și când ar fi fost luat prin surprindere. Nu îl vedeam, dar îi simțeam prezența, chiar dacă, după ce s-a exprimat în mod colorat a rămas tăcut. I-am acordat cuvântul spiritului meu, care a spus: "Trebuie să creștem, să ne ridicăm, trebuie întărită legătura cu sufletul și cu restul." Apoi am dat cuvântul sufletului meu, care spus: "Acum că suntem liberi putem progresa liniștiți, și, dacă acești bărbați nu ne vor pune bețe-n roate, așa va fi." Bineînțeles că se referea la militari. Și atunci am dat cuvântul militarului și l-am întrebat cum se numește. Mi se părea că acesta răspunde forțat, adică era ca și când l-aș fi constrâns să-mi spună cum se numește. A spus și cum se numește, dar numele nu mi-l mai amintesc; de numele de familie sunt sigur. A spus că se numește..., apoi m-a sunat tatăl meu la telefon, m-am trezit brusc și nu am mai putut continua această ședință, dar cred că voi încerca iarăși în zilele următoare. ……. …Astăzi am încercat să refac masa rotundă și i-am chemat iarăși pe toți. Luxul, Ringhio și Axthir nu au venit. Tăcere absolută. Însă l-am chemat pe militar, care cred că asculta. Când m-am gândit la acest bărbat, mi-a venit imediat în minte imaginea unui militar cu două căști negre și cu un aparat lângă el. Nu știu de unde a apărut această imagine sau dacă este fructul imaginației mele. Ideea este că atunci când eu l-am interpelat, el vroia să rămână tăcut, dar oricum răspundea la întrebările mele. Se numește ... , are 38 de ani și de 10 ani este în batalionul San

Marco, dar nu a vrut să-mi spună și departamentul special de care aparține. După ce mi-a furnizat aceste informații a avut loc un dialog între noi și am încercat să-i spun că nu trebuie să procedeze așa, și, apoi, i-am explicat cum ar trebui să acționeze după părerea mea. L-am rugat să vorbească cu șefii săi, pentru că răpiții sunt ființe umane și trebuie să fie tratați cu respect. Până la urmă, interesul de a ne elibera de extratereștri este unul comun. După părerea mea, trebuie să colaborăm, dar asta doar dacă militarii se comportă diferit... Să vedem ce o să se întâmple...oricum, nu voi scrie pe forum despre asta, dacă preferi așa. Care ar fi celălalt motiv pentru care să nu vorbesc despre asta? Pentru că mă pot împușca sau pentru că am putea să le stricăm surpriza? Eh, eh, eh...Pe curând! Trebuie precizat faptul că acest răpit se eliberase deja de paraziții săi și de Memoria Extraterestră Activă cu ajutorul hipnozei, și, după cum se poate observa din povestirea sa, scaunele lor, în reuniunea virtuală, rămân goale. Este constrânsă să intervină singura persoană care poate face asta - militarul. Răpitul nu se așteaptă în mod conștient la ceea ce urmează să se întâmple, dar inconștientul său îi furnizează informațiile din memoria pe termen lung. REALITATEA VIRTUALĂ INTERIORĂ ȘI EXTERIORĂ A RĂPITULUI Imediat după ce am propus aceste exerciții, am observat ceva foarte ciudat: răpitul simula, dar se întâmpla ceva și în mod real. În timpul unor mese rotunde simulate, sufletul, de exemplu, își îndreptase degetul spre Ringhio, iar acesta se "topise ca zăpada în soare", dacă mă pot exprima astfel. Lucrul acesta nu mi-ar fi atras atenția, dacă nu s-ar fi părut ca răpitul ar fi eliminat cu adevărat parazitul. El era convins că reușise, trăia mai bine, avea mai multă energie și răspundea pozitiv la tot, în contextul vieții sale de zi cu zi. În experimente asemănătoare și alți răpiți vizualizaseră eliminarea MEA, a extraterestrului Orange și se părea că acest lucru se întâmplase cu adevărat. Militarii interacționaseră imediat cu răpitul, și, reconstituirile din hipnoză au evidențiat, fără niciun fel de dubiu, că intervenția militarilor avusese scopul de a verifica dacă extraterestrul chiar fusese eliminat din mintea răpitului. Deci, ce se întâmpla? Chiar dacă părea incredibil, acest lucru era chiar banal. Găsisem o metodă pentru a crea un raport virtual între voință, conștiință, suflet și extratereștri. Actul de voință creat astfel putea modifica și virtualitatea exterioară. Cu alte cuvinte, extratereștrii erau expulzați fără posibilitatea de a reveni. Probabil la fel cum anumite persoane, în anumite circumstanțe, erau

capabile să se vindece singure de boli terminale, vizualizând în minte cum tumoarea se dizolvă zi după zi. Răpiții învățau să pună în scenă o vizualizare virtuală capabilă să îndeplinească miracolul de a goni extraterestrul la el acasă. Creierul nu poate face diferența dintre ceea ce vede în mod real și ceea ce vede în mod imaginar, asta pentru că tot de virtualitate ar fi vorba. Trebuie precizat faptul că realitatea reală aparține doar componentei de conștiință și nu aparține Spațiului, Timpului și Energiei. În Conștiință se află voința, iar în voință stau forțele creatoare ale arhetipurilor, și, în acestea se află capacitatea de a acționa ca operatori lineari hamiltonieni pentru a modifica Universul. Nu trebuie să credeți că acesta este un discurs de tipul new-age. Putem să-l abordăm și dintr-un punct de vedere mai solid. Să admitem că dorim să eliminăm MEA prin această metodă. MEA se află în mintea noastră. Tot ceea ce vedem noi din realitate, vede și Memoria Extraterestră Activă (MEA). Astfel, dacă noi vizualizăm o scenă care nu există în exterior, ci doar în creierul nostru, MEA va crede că această scenă este reală și va trăi acea scenă ca și când aceasta ar fi realitate exterioară. Găsisem o metodă prin care să încătușăm MEA într-o virtualitate creată de noi înșine. Puteam încătușa MEA în mintea noastră, să vizualizăm sufocarea ei și MEA s-ar fi sufocat imediat, pentru că virtualitatea ar fi fost pilotată de voința noastră, care, de altfel, este cu mult superioară față de cea a oaspetelui. Nu numai că puteam construi o virtualitate care ne permitea să modificăm unii parametri și din exteriorul minții noastre (efectul MT, a se vedea mai sus - n.a.), ci puteam și constrânge în această virtualitate pe oricine locuia în mintea noastră, pentru că aceștia ar fi văzut, ascultat, trăit, auzit, tot ceea ce noi am decis să-i facem să trăiască și să perceapă în mod virtual. Din acest punct de vedere, exercițiul mesei rotunde depășise și cele mai mari așteptări ale mele. Dar asta nu era tot.

DAR MILITARII SE POT ELIMINA? Am ales exemplul numărul 4 al mesei rotunde virtuale pentru că în timpul desfășurării sale se petrece un lucru impresionant: intrarea unui militar, prin ușa din spatele camerei. Ce se întâmplă în mintea răpitului care efectuează exercițiul? El preia datele pe care le are în memoria pe termen lung; aceasta conține și datele despre militari și aceștia sunt reconstituiți într-un context virtual intern. Până aici nimic nou, dar răpitul care efectuează vizualizarea are o identitate, dar care nu pare să corespundă militarului. Este adevărat că militarul apare din fundul camerei, ceea ce, în mod arhetipic, înseamnă că mintea îi spune subconștientului că nu știe cine

este acel militar (apare din partea întunecată = de parte și din întuneric), dar militarul interacționează cu el aproape contrar voinței sale. De fapt, când militarul îi vorbește despre microcipul din craniu, răpitul spune că-l are deasupra ochiului drept, dar militarul nu vrea să intre în detalii suplimentare și declară că lucrurile nu stau chiar așa. Spune și că nu se află în mintea răpitului (păi cum ar putea să fie?), deoarece coordonează legătura din afară. Este posibil ca această simulare să fie atât de bine realizată încât creierul celui care operează vizualizarea să fie capabil să preia informații pentru a-și realiza personajul atât din memoria pe termen lung, cât și să ia dintr-o altă parte informații inventate pentru a realiza simularea militarului? Acest lucru nu este posibil conform teoriei lui Kosslin, deoarece creierul tinde să nu creeze informații inexistente. La prima vedere ne-am putea gândi că fraza în care militarul spune că lucrurile nu stau chiar așa, poate însemna că răpitul nu posedă aceste informații și că, prin urmare, acesta îl determină pe militarul virtual să răspundă cu o frază în care lipsește informația de care nu dispune. Astfel că, l-am rugat pe răpit să meargă până la capăt cu această problemă și să vizualizeze o altă discuție cu militarul. Iată rezultatul: Exemplul numărul 5 Închid ochii; mă calmez, mă concentrez, îmi golesc mintea și când sunt pregătit fac să apară în mintea mea sala de conferințe, cu masa lungă și ovală; în fața mea stă așezat sufletul, în stânga mea spiritul. În dreapta mea, puțin mai în spate față de masă apare iarăși militarul în uniformă kaki. De această dată nu a fost invitat și prezența lui acolo mă deranjează. Eu: Ce faci tu aici? Cine te-a chemat? Militarul: Nimeni. Eu: Normal că nu te-a invitat nimeni! Atunci de ce ești aici? Militarul: Pentru a asculta conversația. Eu: Nu! Poți veni în acest spațiu doar dacă te chem eu! Iar acum nu te-am chemat. Te rog să ieși. Acum militarul are o față teribilă, dar se întoarce spre partea din spate a camerei. Acolo este o ușă albă, din acelea rabatabile, care se ridică când se deschide și se coboară când se închide; acum ușa se ridică. Militarul se îndreaptă spre ușă, și, odată ieșit, centura rulantă coboară în jos, sigilând camera. Apoi respir lung și ajung la punctul esențial. Am convocat această conferință pentru a afla de ce, de ieri după-amiază mă deranjează ochiul drept: o durere ca și când ceva m-ar

frige, ar pârâi în spatele sprâncenei mele. De ce am această problemă? La ce ar trebui să ne așteptăm? Sufletul: Că se întorc. Că încearcă din nou. Eu: Cine? Sufletul: Blonzii și militarii, împreună. Vor forma o coaliție și în acest moment trebuie să remedieze ceea ce s-a întâmplat. Eu: De ce trebuie să remedieze? De ce este atât de important? Sufletul: Pentru că au ajuns în punctul în care este necesar să termine, iar pentru ei să termine înseamnă să obțină toate Sufletele pe care le-au gestionat și urmărit de-a lungul acestor ani. Dar pentru a face acest lucru au nevoie de informațiile care se află în capul tău. Au nevoie de ele atât militarii cât și blonzii. Din acest motiv se vor întoarce. În această noapte sau în următoarele. Trebuie să te aștepți la asta. Eu: Și ce putem face? Sufletul: Să fin conștienți de ceea ce se întâmplă. Să rămânem lucizi în momentul în care se întâmplă și să ne folosim de conexiunea noastră pentru a ști ce să facem la momentul potrivit. Nu vom permite să-i lăsăm să-și îndeplinească planurile, nu prin intermediul tău și al nostru. Acest lucru trebuie să fie clar și îi vom face să înțeleagă asta în orice mod posibil. Nu mai suntem dispuși să acceptăm nimic din partea lor. Eu: Da. Am văzut ce s-a întâmplat cu Ringhio. Sufletul: Exact. Așa că stai liniștit. Noi avem cuțitul în mână știm cum să-l folosim. Spiritul: Da, stai liniștit. Nu trebuie să te temi. Suntem deja un singur lucru și nu mai au ce să ne facă. Eu: Da, dar...militarii...ei sunt o problemă. Sufletul: Te vom ajuta, ne vom ajuta reciproc. Este unicul mod pe care-l avem de a reuși. Spiritul: Da, așa este. Vom înfrunta fiecare lucru la timpul său. ...reapare militarul în uniformă kaki; nici de această dată nu a fost invitat și iarăși deranjează prin prezența sa. Eu: Tot tu ești! Ce vrei? Militarul: Să controlez, mi se pare clar (cu un ton arogant și nerușinat). Eu: Dar cine ți-a dat dreptul să controlezi? De ce faci asta? Aș vrea să știu asta! Militarul: Și de ce ai vrea să știi asta? Eu: Cine răspunde la o întrebare cu altă întrebare ascunde ceva și nu vrea să răspundă...sau face asta pentru că nu știe ce să răspundă. Care dintre cele două variante este? Militarul: Niciuna. Doar că nu sunt obligat să-ți răspund.

Eu: Nu, nu ești obligat să-mi răspunzi. Însă ar fi bine dacă ai face asta! Ar fi și o dovadă ce ești educat...nu, la antrenamente nu vă învață și despre maniere! În realitate, voi chiar sunteți prea puțin educați. Militarul: În fine! Termin-o! Nu mai spune tâmpenii! Pot să știu ce faci? Ce înseamnă conversația asta? Ce înseamnă camera asta? Această masă, aceste scaune, de unde au apărut? Cum ai reușit să le creezi? Eu: Glumești, nu? Îmi spui că nu știi cum? Militarul: Nu, nu știu. Și nu înțeleg nici cum de am ajuns aici, în această cameră. Nu am vrut să ajung aici, dar tot am ajuns aici (aici enervarea se transformă în disperare). M-ai întrebat cine m-a invitat...nimeni, dar nici eu nu m-am invitat singur. Crezi că îmi place să fiu aici? Lăsați-mă să plec. Eu: Păi cine te ține prizonier? Știi că mi-ai face o mare plăcere dacă ai ieși de aici? Militarul: Eh, eu încerc, dar imediat cum ies pe acea ușă nu reușesc să te mai aud, să te urmăresc. Din acest motiv trebuie să vin aici. Dar tu ai creat această cameră, și nu-mi place, nu-mi place deloc... Eu: Dar dacă această cameră n-ar fi, tu ce faci? Vreau să spun: tu spui că ești aici pentru a mă controla, dar când această cameră nu este tu unde stai? Militarul: Stau în afară. Eu: Unde în afară? Militarul: În afara capului tău. Eu: Păi tu nu ești în capul meu? Militarul: Sunt în capul tău, dar din afară. Ți-am spus asta și data trecută. Nu pot sta în capul tău. Te controlez din afară. Eu: Și atunci ce se întâmplă când eu creez această cameră? Tu ajungi în ea? Te deranjează asta? Militarul: Da. Eu: Așteaptă...tu îmi spui că în mod normal mă controlezi din afară, dar când eu creez această cameră, acest mediu, și încep conferența, e ca și când te-aș aduce în capul meu și ție nu-ți place acest lucru. Adică, tu ajungi în capul meu, însă dacă încerci să pleci și ieși pe ușă (arăt spre ușa glisantă), atunci tu nu mă mai auzi. Deci, în afara camerei pe care am creat-o nu mă poți auzi. Dar dacă această cameră nu există, tu reușești să intri în mintea mea. Să știi că eu nu înțeleg asta. Militarul mă privește perplex, foarte perplex... Eu: Scuză-mă. Chiar te rog să mă scuzi. Am uitat că tu nu ești capabil să înțelegi anumite raționamente... Militarul: Pot să știu ce neam de tâmpenii ai spus acum? Eu: Nu, mai bine nu. Ar trebui să stăm un an de zile aici în tentativa de a te face să înțelegi, și, probabil că nici n-aș reuși să te fac să înțelegi. În orice caz, aș vrea ca

tu să-mi răspunzi la o întrebare, apoi te las în pace. Această cameră, pe care o creez eu, te ține blocat în mintea mea, corect? Militarul: Da, creând această cameră...mă determini să intru în ea. Eu: Eu te determin să intri...este foarte interesant acest lucru...te fac să intri, dar tu nu ai vrea să intri. Dar se întâmplă ...că eu te fac să intri aici... Liniște. Militarul nu răspunde și ședința virtuală se termină. Niște observații asupra vizualizării Subiectul nu știa încă despre rezultatele pe care le obțineam cu exercițiile meselor rotunde și nu știa că, printr-un truc, încercam să creez virtualități capabile să fie trăite de cei care utilizau mintea răpiților, cum ar fi Memoriile Extraterestre Active (MEA). Deci, nu era capabil să înțeleagă total ce se întâmpla în capul său. Chiar și după această simulare părea să fie descumpănit de rezultat, pe care nu reușea deloc să-l înțeleagă pe deplin. Pe de o parte, credea că simularea era fructul fanteziei, dar, pe de altă parte, ceva îi spunea că nu este așa. Voi încerca acum să descriu în câteva rânduri cum stau lucrurile după părerea mea. Militarii, prin intermediul tehnologiei electronice, controlează ceea ce se întâmplă în mintea unor răpiți extrem de importanți. Nu pot să spun, având în vedere stadiul în care mă aflu cu cercetările mele, dacă un astfel de control se întâmplă în cazul tuturor răpiților. Cred că nu, din simplul motiv că militarii nu cunosc toate numele răpiților, pentru că extratereștrii nu le-au furnizat toate numele, contrar înțelegerii pe care au făcut-o la începutul operațiunilor, cu mulți ani în urmă. Prin intermediul unui microcip și a unei alte drăcovenii, care este fabricată cu tehnologie împrumutată de la extratereștrii, militarii pun la punct un sistem de control mental în capul răpiților, și, prin intermediul acestui sistem, reușesc să controleze tot ceea fac aceștia, astfel încât să știe când aceștia sunt răpiți, cine îi ia și tot așa. Însă, toate acestea sunt executate cu ajutorul extraterestrului Cinci degete (Orange), fără de care militarii cu siguranță nu ar fi capabili să obțină aproape nimic. Extratereștrii Orange sunt cei care, fiind în opoziție directă cu Sauroizii (poporul Șarpelui), încearcă să construiască al doilea bloc politic mondial. La finalul lui 1800 această populație extraterestră a intrat în contact cu guvernul francez, apoi implicând probabil și alte state europene, iar astăzi cu siguranță și Italia.

Pe de o parte, militarii care s-au aliat cu extratereștrii Orange încearcă, cu ajutorul protecției acestora, să nu fie făcuți bucăți de Sauroizi, dar, pe de altă parte, încearcă să-i fraierească și pe "protectorii" lor (extratereștrii Orange). Atunci când am eliminat Memoriile Extraterestre Active ale Extratereștrilor Orange, imediat au intervenit militarii, care au încercat să înțeleagă ce anume s-a întâmplat. Dar lucrul cel mai uluitor, la care nu m-aș fi gândit niciodată, chiar dacă aș fi fost dotat cu o fantezie galactică, era faptul că microcipul din capul răpitului funcționa ca un canal de lectură a datelor, dar interacționa și cu acea parte din mintea subiectului, sau, mai bine spus acea parte din creier care este comandată de mintea subiectului, în care se află și neuronii destinați să înțeleagă realitatea care ne înconjoară. Această parte din creier este aceeași care se ocupă și de crearea imaginilor virtuale, pe care, prin urmare, creierul nostru le consideră ca provenind din realitatea externă. În timpul simulărilor în realitatea virtuală, răpitul construiește o realitatea care este percepută de MEA ca fiind reală, la fel cum ajunge să creadă și microcipul militarului care te controlează de la distanță. Controlul nu trebuie să fie efectuat prin intermediul unui banal monitor, ci, probabil că se face prin intermediul unor senzori, care sunt legați de capul militarului care urmărește răpitul. Fiecare militar controlează un răpit, care mereu este același, probabil pentru a-l cunoaște mai bine. Când militarul simte ceea ce percepe creierul răpitului, nu este capabil să își dea seama dacă ceea ce vede este vizibil în mod real sau dacă este construit în mod artificial, deci total virtual. Militarul devine parte integrantă a jocului, intră în virtualitatea răpitului și nu o poate altera, el aflându-se în exterior. Militarul poate doar să înregistreze, dar înregistrarea acționează direct pe neuronii militarului controlor și el trăiește virtualitatea răpitului. În această situație, dacă răpitul, în simulare sa, aruncă niște descărcări electrice simulate în direcția controlorului său, militarul va suferi descărcarea electrică și va fi indus să trăiască o criză cardiacă adevărată. Dacă reușește să-și dezlipească contactele de pe cap, scapă, dar dacă rămâne legat de realitatea virtuală construită în jurul său, moare. Moare la fel cum ar muri și MEA, prizonieră a aceleiași realități virtuale construită în jurul său. Iată de ce ordinele post-hipnotice destinate să elimine diferiții paraziți funcționau: doar creând niște realități virtuale în interiorul răpiților, care, la momentul potrivit, s-ar fi activat singure și ar fi gonit parazitul din corpul răpitului, pentru că, pe atunci, acesta era scopul meu. Unica diferență consta în actul de voință, care era al meu, nu al subiectului parazitat.

Unii dintre răpiții pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, în mod ciudat, reușeau singuri să elimine anumiți paraziți și unii dintre ei utilizaseră în mod inconștient vizualizările. Nu era important faptul că după aceea uitaseră acest lucru, sau că le metabolizaseră sub forma viziunilor de tip new-age , care sunt la modă în unele medii ezoterice. Important era ca ei să fi înțeles dintr-un punct de vedere tehnic ceea ce se întâmpla în realitate. Acum se puteau înțelege pe deplin rezultatele cercetărilor asupra microcipurilor, craniale sau nu, care au fost prezentate în altă lucrare; acum devenea disponibilă o metodă sigură și neinvazivă, fără contraindicații și pe care toți o puteau utiliza pe ei înșiși pentru: 1. A-și cunoaște propriul Suflet, propriul Spirit și propria Minte. 2. A-și cunoaște propria MEA, propriul Ringhio și propriul Lux. 3. A elimina paraziții. 4. A elimina controlul militar. Este suficient să se ajungă la simularea virtuală, să se vorbească cu părțile în scopul ca acestea să fie convinse să plece prin mijloacele proprii. Dacă aceștia opun rezistență, atunci se vizualizează cum aceștia explodează într-un milion de bucățele, sau că se topesc ca zăpada la soare, sau că sunt fulgerați de un fulger emis de suflet; se poate vizualiza și deschiderea unei uși prin intermediul căreia aceștia ies, apoi ușa se închide și dispare. Cu metoda SIMBAD se pot obține rezultate foarte bune, în funcție de capacitatea de a vizualiza, de convingerea că putem să ne lăsăm pe mâna adevăratei voințe a sufletului de a elimina situația care-l chinuiește pe răpit. Sufletul, așa cum am subliniat și în Alien Cicatrix, adesea nu știe ce fac extratereștrii, iar eu, prin intermediul tehnicilor de hipnoză, reprogramam sufletul tocmai pentru a-i aduce la cunoștință ce se întâmplă. Acum, hipnoza nemaifiind necesară, se apelează la vizualizarea mesei rotunde, în care sufletul poate să se confrunte cu diferiții paraziți, pentru a le cunoaște scopurile. Doar după aceea, ne putem încrede în voința sa de a-i elimina în timpul vizualizării. Vizualizările de acest tip pot fi efectuate în mai multe episoade. În primul episod intrați în contact cu toate personajele, pe care le lăsați să vorbească. În al doilea episod se elimină paraziții, și, dacă nu vă iese din prima, se reîncearcă într-un alt episod, fără grabă și fără nicio problemă colaterală.

ALTE EXEMPLE DE VIZUALIZĂRI CU MILITARUL Exemplul numărul 6 ...M-am băgat în pat, dar mă gândeam la ideea ta...deci, am încercat faza cu conferința. Iată ce a reieșit din discuția pe care am avut-o cu acest militar, care se numește G., care cred că este același de data trecută. Deci, l-am adus în sala de conferințe, unde extratereștrii nu au venit, pentru că nu au răspuns la invitația mea. În dialog voi indica militarul prin litera G: Eu: Vino! Știu că ești aici. G: Hmmm! (își drege vocea, fiind luat prin surprindere) Eu: Vino! Știu că mă asculți. Hai să vorbim un pic! G: (tăcere) Eu: Haide, este inutil. Oricum pot să-ți citesc mintea. G: Nu. Este periculos. Cineva ar putea asculta conversația noastră. Eu: Stai liniștit. Nu intenționez să te șantajez, dar vreau să înțeleg mai bine niște lucruri. G: Nu îți voi spune nimic. Eu: Oricum voi afla, dar aș prefera să vorbesc cu tine, să te cunosc. Până la urmă tu asculți fără permisiune. Aș vrea măcar să înțeleg cine ești. G: Asta nu este treaba ta. Eu: Ești G, cel de data trecută? G: Nu! (dar îi citesc în minte că este tot el) Eu: Ah, deci tot tu ești! Este inutil să mă minți, pentru că îți citesc în minte...să nu pierdem timpul, G. G: De acord... Eu: Cum reușești să comunici cu mine? G: Unii militari, care sunt selectați, la fel ca mine, au niște facultăți mentale deosebite: telepatie. Aproape toți cei care se ocupă de această muncă utilizează implanturi extraterestre care amplifică aceste facultăți. Eu: Și pentru a vorbi cu mine trebuie să treceți prin implanturile mele? G: Nu neapărat. Teoretic, ar fi posibil să instaurăm un contact telepatic și fără implanturi, dar este foarte dificil. Cu răpiții este ușor, pentru că ne folosim de implanturile lor. Eu: Și de care dintre ele vă folosiți? G: De cel pineal și de cel din spatele urechii Eu: Este posibil ca un răpit să poată să-și dezactiveze singur implanturile?

G: Nici nu ar trebui să mă întrebi asta, având în vedere că tu deja ai făcut asta... Eu: Da, dar cel din spatele urechii tot mai funcționează, nu-i așa? G: Da, acela folosește doar la recepționare și transmisie; celelalte ne oferă un control mai mare asupra răpiților. Eu: Ce faceți voi cu mine? G: Acum nimic. Doar ascultăm. Eu: Și de ce doar ascultați? G: Acum tu ești dificil de controlat... Eu: Deci, îți dai seama că metoda voastră este greșită? G: Eu da. Încep să-mi dau seama că nu va da rezultate apreciabile, dar pe cei care comandă nu-i interesează asta... Eu: În ce zonă din Italia acționați mai frecvent? G: (liniște, dar îi citesc în minte: "În Italia, lângă granița franceză, sub Alpi.") Eu: Dacă nu îmi spui, oricum îți citesc în minte. De ce să nu-mi spui direct? G: Pentru mine este foarte periculos să spun lucrurile astea. Îmi risc viața. Eu: Te temi pentru viața ta? G: Nu mă tem de nimic! (îi citesc în minte"Da, îmi este frică!") Eu: De ce te temi, G? G: Mă tem că nu cumva să mor și să nu fiu nimic altceva decât ceea ce sunt acum. Stând în legătură cu voi, răpiții, mă trezesc reflectând la niște lucruri la care nu m-am mai gândit niciodată... Eu: Nu trebuie să-ți fie frică, sunt sigur că schimbarea este posibilă. Împreună putem să creștem mult, să ne ajutăm unii pe alții... Dar trebuie să vă schimbați modul de a acționa, înțelegi acest lucru? G: Da, înțeleg, dar nu toți șefii mei sunt de acord. Unii dintre ei încep să-și dea seama că această metodă nu funcționează, dar aceștia sunt puțini. Marea majoritate sunt doar pentru partea dură, dusă până la extrem. Dar nu funcționează și ei știu asta, doar se pare că pe ei nu-i interesează nimic. Eu: Unde acționați? Îmi spui? G: În Italia avem baze sub Alpi, la granița cu Franța și lângă Belluno. Eu: Ce este lângă Belluno? G: (tăcere) Eu: (citindu-i în minte) Deci, citesc că este o bază subterană militară care se numește Zona de Cercetare și Dezvoltare, nu-i așa? G: (tăcere) Nu pot spune nimic. E prea periculos. Te rog, oprește-te! (îi citesc în minte că este adevărat). Eu: De acord. Nu merg mai departe cu asta, dar spune-mi, în Italia cum funcționează? De exemplu în Sicilia? G: În Sicilia este NATO. Acolo noi avem puțină influență militară. Eu: Sicilia nu a fost sub controlul vostru militar?

G: Nu, e controlată de NATO. Eu: Și voi cu ce rase colaborați? G: Cu Blonzii cu cinci degete (Orange), cei cu care colaborează și francezii. Eu: Și cu Șerpii, nu-i așa? G: Nu, Șerpii colaborează cu NATO, deci sunt în sudul Italiei, cum ar fi în Sicilia. Eu: Și de ce depinde această diviziune? G: Sunt zonele de influență. Eu: Și italienii ce influență au în toate acestea? G: Au o influență foarte mică; știm asta de puțin timp și ne-au pus într-o poziție de subordonare. Colaborăm cu francezii și cu alții, dar nu avem multă influență. Eu: Dar înțeleg că în Italia aveți o influență mai mare, nu-i așa? G: Da, așa este, acolo avem baze de-ale noastre, baze italiene. Eu: Tu înțelegi că modul vostru de a acționa este greșit? Răpiții nu sunt animale, ci persoane speciale. Trebuie tratate ca niște persoane. G: Da, îmi dau seama... Eu: Tu îți dai seama, dat tu nu iei decizii din câte se pare...și superiorii tăi ce cred? G: Unii vor să schimbăm modul de a acționa, dar discută în secret despre asta, din câte știu eu. Dar alții, cei mai influenți, sunt pentru modul de acțiune mai dur. După părerea mea, aceia nu sunt ființe umane... Eu: Crezi că sunt parazitați și sub control extraterestru? G: Da, mă tem că da. Între implanturi și parazitări, sunt cu adevărat inumani. Pe ei nu-i interesează nimic, decât proiectul. Eu: Înțeleg...dar nu-i puteți izola, să-i băgați în închisoare, să-i puneți să facă altceva? G: Nu, nu ar accepta niciodată. Aceasta este viața lor, nu au altceva. Eu: Aș vrea să continui discuția cu tine. Vezi, până la urmă nu sunt aici pentru a te șantaja, după cum cred că ai înțeles. G: Pentru mine este periculos să fac asta... Eu: Trebuie să vorbești cu șefii care sunt pentru schimbare. Este important, G. Știi foarte bine că atunci când nu veți mai fi de folos extratereștrilor, voi veți fi primii care veți muri. Acționând diferit ați putea obține rezultate mai importante, dar trebuie să acționați liberi de orice influență din exterior, cel puțin pe pământul italian. Înțelegi? G: Da, dar asta nu-i atât de ușor cum crezi tu. Eu: Schimbarea este posibilă, după părerea mea; dar ar trebui să faceți ceva. G: (tăcere) Eu: Bine. Acum trebuie să plec, dar poate vom mai vorbi și pe viitor. ........................... Autorul experimentului continuă astfel:

Deci, cam aceasta a fost discuția. Acum, singurul meu dubiu este acela că am o fantezie monstruoasă...numai că discursul era imediat, ca în hipnoză. Nu prea aveam timp să mă gândesc să inventez ceva... Să fie oare fructul fanteziei mele? Este posibil? Ideea este că cu mine comunică doar prin implantul din ureche. Înainte să încep să vorbesc cu militarul, mă concentram asupra acestui implant, gândindu-mă la cum să-l dezactivez...doar că apoi mi-am spus "Dar dacă fac asta nu mai pot vorbi cu militarul; întâi să facem o probă." Exemplul numărul 7 Joi, 2 iunie 2005 Aseară am vorbit cu Sufletul meu. I-am spus că trebuie să mă ajute. Eu nu reușesc singură, nu am forța necesară pentru a arde sau a topi implantul și aparatele acestor militari; nu reușesc. Mă fac să mă simt rău și am nevoie de ajutor. Ieri seară nici nu știam dacă m-a ascultat cu adevărat. Sufletul era acolo, bineînțeles, simțeam acea vibrație ușoară care apare mereu când vorbim, dar eu eram atât de disperată că nici măcar nu mă așteptam la ceea ce mi s-a întâmplat astăzi. Astăzi, ora 14,45 Mă întind, închid ochii, și dintr-o dată mă cuprinde o undă de energie foarte puternică! Într-o secundă sunt aruncată în sala de conferințe. Vibrez...vibrez foarte puternic...în tot corpul. Simt că sunt unită complet: Suflet, Spirit și Minte. Iar corpul este traversat de această vibrație. Nu am timp să gândesc, să vorbesc. Simt doar această energie incredibilă care într-o secundă topește toate aparatele militare. În camera unde văzusem cu ceva timp în urmă militarul, care avea acea cască în cap, era o consolă de instrumente care se topea lent în fața ochilor mei și sub privirile lor îngrozite, a persoanelor în uniformă care se aflau acolo. Metalul devine lichid, sfârâie și se topește. Firele pocnesc. Militarul se află încă în camera de conferință, în capul meu. Nu am distrus încă implantul, dar îl voi distruge imediat. Știu că distrugând consola, am deconectat un anumit număr se răpiți, pe care ei îi controlează prin acele instrumente. Sper că, în timp ce fac această operațiune, informația trece și la ei, și că aceștia reușesc să facă ceea ce fac și eu pentru a mă elibera. În orice caz, înainte ca ei să poată repara daunele, va fi nevoie de timp și poate că acel timp va fi util.

Militarii din camera consolelor sunt furioși și aleargă dintr-o parte în alta. Superiorul, în uniformă maro-kaki, cu multe medalii și decorațiuni, urlă că militarul trebuie să facă ceva pentru a mă opri. Nu înțelege cum este posibil așa ceva și militarul care este cu mine în camera de conferințe îi spune că eu am făcut asta. Sunt în fața lui, în cameră, și acum îi vorbesc. Câteva cuvinte, seci și clare: "Acum e rândul tău." El mă privește alarmat: "Ce vrei să faci?" Nu îi răspund, cel puțin nu prin cuvinte. O serie de imagini și de emoții trec din mintea mea în a sa. Durere, urlete, copii care plâng, toate persoanele pe care le-au luat, torturat, folosit, cu toată încărcătura lor de durere și disperare, frica, senzațiile fizice, tot... din mintea mea, în a sa. Știu că tu mi-ai spus să procedez altfel, să-l fac să simtă cât era de inapt și inutil, dar am preferat să acționez așa: să-l fac să simtă tot, în interior și exterior, durere fizică și morală împreună, ceea ce el a provocat în alții. Nu cred că există incompetență mai mare decât aceasta. Văd că se chircește, își cuprinde capul cu mâinile și urlă: "Nu, nu, ajunge!" "Da" - zic eu - "Ajunge! Acum chiar că ajunge! Ajunge, ajunge, ajunge..." Continui să repet ajunge la infinit...și în timp ce repet asta...vizualizez în capul meu zona din creier unde se găsește implantul. Iată implantul! Îl vizualizez și îl înconjor într-o capsulă verde, apoi intru în el. Sunt în el și îl distrug din interior. Se topește, se răsucește și șuieră... "Ajunge! Acum chiar că ajunge cu asta..." Militarul nu mai este. A părăsit camera. Eu continui să vibrez: nu am încetat deloc să vibrez de când a început totul. Rămân cu ochii închiși. Vreau să continui să văd...încă puțin... Îl văd pe militar, care își scoate casca în camera cu aparate. Tremură. Superiorul său îi spune să facă ceva. El răspunde, cu o voce slabă, că acum nu se mai poate face nimic. Superiorul cheamă alt militar și îi spune să activeze implantul extraterestru. Militarul îl privește uimit și spune: "Dar nu putem. Nu avem permisiunea să facem asta!" El răspunde că nu-i trebuie nicio permisiune și cu asta basta, că trebuie să mă oprească. Militarul îi spune că nu se poate și că dacă extratereștrii află, va fi un dezastru. Îi este frică. Superiorul îi spune că nu-l interesează de extratereștri și că trebuie să-i urmeze ordinele. Nu cred că vor reuși să mă ia din nou. Acum chiar că ajunge!

FANTEZIA UNOR CREIERE BOLNAVE SAU REALITATE FIZICĂ? De fiecare care dată când expun public povestirile răpiților, se găsește mereu câte unul care să ridice o sprânceană (de obicei pe cea care corespunde ochiului cu care vede mai bine - n.a.) în semn de sfidare agresivă, ca și când ar vrea să spună că este vorba doar despre născociri incredibile. În plus, acum, că pun la același nivel al realității o virtualitate contextualizată a minții răpitului, vor fi mulți care vor spune că o minte bolnavă a creat un vis într-o altă minte bolnavă. Aș vrea să spun că în această cercetare nu mai am nevoie de probe fizice, pe care le consider total inutile și total virtuale, la fel ca cele trei pătrimi din ceea ce percepem în jurul nostru, dar există persoane care sunt înrobite de modul de gândire al lobului stâng al creierului, printre care sunt și cei care nu au suflet și au nevoie de "certitudinile" virtualității lor, de care sunt legați într-un mod morbid. Pentru aceștia adaug acest subcapitol, care este dedicat analizei realității lumii microcipurilor militare. Din analiza povestirilor expuse mai sus și din vizualizările obținute, rezulta că un implant militar putea fi introdus în corpul uman la nivelul tâmplei (stângă sau dreaptă, acest lucru nu era foarte clar - n.a.). Niciunul dintre răpiții pe care îi cunoșteam nu evidenția acest implant, în afară de o cicatrice pe frunte, deasupra sprâncenei, în majoritatea cazurilor poziționată în partea stângă a craniului (a se vedea Alien Cicatrix, capitolul despre implanturile extraterestre). Astfel, am decis să reanalizez informațiile pe care le aveam la dispoziție, în căutarea unor cicatrici improbabile, și, prin corespondență, și a unor implanturi și mai improbabile. Și mi-am amintit că am la dispoziție o radiografie frontală aparținând unei răpite, care prezenta și un implant dentar. Răpita în cauză descoperise unele anomalii când a mers la dentist, făcând o radiografie dentară. Nu reușise, din diferite motive, să intre în posesia radiografiei, dar, își amintise că, cu un an înainte, făcuse, din cauza unor alte probleme, o radiografie craniană. Această radiografie prezenta implantul dentar, pe care dentistul îl confundase cu un reflex al piercingului din nas și apoi cu un corp străin metalic, lăsat acolo de un alt dentist. (? - n.a.).

Să analizăm această radiografie în cele mai mici detalii: Săgeata albastră indică implantul suprapalatal, care apare și în radiografia dentistului, iar săgeata roșie indică piercingul nazal. Din motive de confidențialitate au fost înnegrite datele personale ale răpitei și cele ale medicului, dar și data în care a fost făcută radiografia. Săgeata verde indică o zonă destul de puțin vizibilă la această rezoluție, un pic mai închisă la culoare și pătrată, ca și când în acel punct craniul ar absorbi mai multă radiație X.

Am considerat că ar trebui să verific mai bine, cu ajutorul unor algoritme grafice (Spline© - n.a.), ce se ascundea în acest punct din radiografie, care, de altfel, corespundea exact zonei unde răpiții suspectau că au un microimplant.

Măririle imaginii pe care le-am efectuat, fără ca rezoluția să se piardă, arată prezența unui fel de membrană foarte transparentă (probabil un material plastic, care se pare că este aproape invizibil la raxele X), care este evidențiată în imaginea următoare:

Corpul luminos din stânga celui care privește imaginea este închis într-un cerc negru și nu face parte din țesutul osos al răpitei, cum nu face parte nici din structura în formă de săgeată care este cuprinsă în cercul portocaliu. În plus, o analiză atentă a tuturor elaborărilor ne face să concludem că există aici niște structuri filiforme asemănătoare cu circuitele electronice ștanțate, care fac legătura dintre structura principală (cercul galben) și structura în formă de săgeată din cercul portocaliu. Dar lucrul cel mai ciudat este prezența a patru fragmente, care par a fi niște litere ale alfabetului ebraic, în interiorul corpului principal, care seamănă cu un nasture rotund. Examinarea acestor patru litere, evidențiate și în imaginile elaborate în culori și supuse filtrului "emboss", scoate la lumină următoarele lucruri: ● literele alfabetului ebraic sunt 4 ● sunt toate răsturnate de-a lungul axei orizontale ● de la stânga la dreapta, literele sunt Bet, Kuf, Yod, Zain, toate perfect aliniate într-o linie de text. Se deduce că o membrană subtilă din material plastic, transparentă la razele X, a fost introdusă în craniul răpitei cu dosul îndreptat spre cel care privește radiografia, astfel că, privind cele patru litere, dacă acestea ar fi în poziție normală, se citește BKYZ (http://www.yivoinstitute.org/index.htm).

Nu știu ce înseamnă, dar mă pot gândi că primele două litere sunt de la Brain Kontrol (control mental), care în ebraică se scrie utilizând K, și nu C, cum se întâmplă în limba Yddish (eraica din Europa de Nord).

Acum a apare o întrebare: Ce face o răpită italiancă cu o bucată de "plastic" în craniu, pe care este scris BKYZ în ebraică: o bucată în care se găsesc urme aproape imperceptibile de piste ce seamănă cu circuitele electrice ștanțate? Oare ce tip de acord există între Israel și Italia? Acordurile militare par a fi destul de confuze: piloții aviatici israelieni efectuează dintotdeauna exerciții împreună cu italienii la Decimomannu, în Sardegna, dar noutatea este aceasta: Dintr-un articol de Manlio Dinucci din "Il Manifesto": (http://www.hastasiempre.it/forum/topic.asp?TOPIC_ID=1202&whichpage=1)

Guvernul Berlusconi intenționează să ratifice un tratat cu Israelul pentru sectoarele militare. Acordul violează legea 185 cu privire la exportul armelor, deoarece acordă Israelului tratamentul privilegiat prevăzut doar pentru state NATO și UE și stabilește o cooperare militară cu un stat care nu a semnat Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Acordul prevede schimbul de armament, organizarea forțelor, formarea și antrenarea personalului militar, cercetare și dezvoltare militară. Aceste activități, în baza "acordului asupra siguranței" conceput în 1987, se vor desfășura sub secret militar. Italia și Israel deja au convenit și au finanțat "dezvoltarea în comun a unui nou sistem electronic de luptă, proiect care este foarte secret". Deoarece acesta

este un domeniu în care Israelul a cooperat până acum doar cu SUA, înseamnă că acordul italo-israelian a fost aprobat mai întâi de Casa Albă. Deci, nu este doar un acord tehnic: miniștri de externe și ai apărării l-au definit ca fiind "un angajament politic exact, asumat de guvernul italian în materie de cooperare cu statul Israel în domeniul apărării".Un acord cincinal, propagabil în mod automat, care va obliga, nu doar guvernul actual, ci și următoarele guverne, la o alegere precisă de politică externă: cea de a fi lângă guvernul israelian, orice ar face acesta. O alegere destul de gravă, din moment ce guvernul israelian este decis să utilizeze orice mijloc pentru a menține în Orientul Mijlociu monopolul asupra armelor nucleare. The Sunday Times dezvăluie că forțele israeliene se antrenează pentru un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene. Astfel, ar urma să fie distrusă și instalația nucleară Bushehr, construită cu ajutorul Rusiei, care se angajează să furnizeze combustibilul nuclear și să retragă deșeurile, garantând astfel ca Iranul să nu folosească de ele pentru a produce plutoniu. Planul, care prevede și activarea forțelor nucleare israeliene, pregătite să lovească în cazul unor represalii iraniene, a fost consimțit cu SUA. Avioanele de vânătoare israeliene ar trece din spațiul aerian irakian, controlat de Pentagon și ar fi ghidați de sistemele satelit americane. Niște funcționari americani au declarat că "un atac militar împotriva instalațiilor nucleare iraniene din partea forțelor israeliene sau americane nu este exclus, dacă problema s-ar bloca în ONU." După părerea experților "A întârzia atacul implică riscul ca, odată activate reactoarele din Bushehr, distrugerea lor ar putea cauza o catastrofă de mediu asemănătoare celei de la Cernobâl". Într-o astfel de situație, exact când EU este implicată într-o tratativă delicată cu Iranul cu privire la problema nucleară, aprobarea acordului militar cu Israelul ar da guvernului Sharon semnalul politic cum că Italia este pregătită să susțină Israelul în atacul asupra Iranului. Toate acestea înseamnă că putem avea pe teritoriul nostru, în secret, militari israelieni și că aceștia nu trebuie să răspundă nimănui cu privire la prezența lor într-un teritoriu care este sub protecția Uniunii Europene. Cititorul nu trebuie să creadă că vorbim despre implanturile militare din craniul persoanelor, ca și când ar fi vorba despre o fantezie ambiguă care nu se poate demonstra. Vă invit să citiți acest raport foarte interesant, cu titlul: The 1950s Secret Discovery of the Code of the Brain: U.S. and Soviet Scientists Have Developed the Key to Consciousness for Military Purposes. How The U.S. Government Won the Arms Race to Control Man. A documentary with quotes by leading scientists, professionals and several independent sources, scris de Cheryl Welsh și publicat pe site-ul: http://mindcontrolforums.com/victm-hm.htm#Welsh

Astfel, vă puteți lămuri imediat în legătură cu utilizarea unor implanturi electronice ilegale, localizate în creierul sărmanelor victime care habar nu au de existența acestora în corpul lor. Pentru o listă cu victimele acestor abuzuri și pentru mărturiile furnizate de acestea se poate consulta lista publicată pe site-ul http://mindcontrolforums.com/victm-hm.htm, unde 463 de victime au făcut declarații în legătură cu implanturile electronice extrase din corpurile lor doar în SUA, țara cea mai civilizată și democratică din lume (?). Dar cum se comportă la testul mesei rotunde o persoană care nu este răpită? Foarte simplu: nu apar extratereștrii, tocmai pentru că lipsesc din interiorul răpitului. Subiectul reușește să poarte o discuție doctă cu sufletul și spiritul despre starea artistică a problemei propuse și nimic mai mult. UN ALT EXEMPLU INTERESANT DE MASĂ ROTUNDĂ În acest caz, complexitatea situației care a ieșit la iveală din testul mesei rotunde a necesitat o anumită aprofundare interpretativă. Să vedem despre ce este vorba: Eu sunt prezentatoare și transmisia nu a început încă, dar scot un pic capul din culise, unde mă aflu eu (partea din stânga a studioului), pentru a vedea cine a venit. Privesc spre stânga și văd lumea care s-a așezat în semiobscuritatea studioului. Sunt cu toții tăcuți, așezați, aranjați și așteaptă intrarea mea. Sunt oameni. Toți sunt oameni. Studioul are pereții albaștri, albastrul cerului înstelat, care este foarte drăguț - în place această culoare. Sunt trei cameramani care sunt poziționați: unul la dreapta, unul la stânga și unul în centru, în spatele postamentului cu spectatori. Postamentul este compus din două jumătăți, astfel încât cameramanul din centru se așează acolo și nu deranjează lumea. În centrul studioului este o măsuță pe care nu reușesc să mi-o imaginez chir rotundă, ci are o formă futuristă (desen). Culoarea mesei este roșie. Sunt trei scaune, din acelea cu roți, foarte confortabile, căptușite și moi. Eu sunt îmbrăcată într-un costum alb, iar părul meu este desfăcut. În spatele meu sunt oameni, care lucrează cu cablurile și eu aștept să-mi dea acordul pentru a intra în studio, pentru a-mi prezenta oaspeții, care nu au venit încă toți. Arunc o privire și mi se spune: "Acum poți începe! Invitații au sosit."

Luminile din studio se aprind, lumea aplaudă, eu intru surâzând. Pe mine mă filmează camera din dreapta. Îmi filmează fața când intru. Mă întorc spre public și încep să-i salut pe oameni și să le prezint tema din această seară. "Bună seara, doamnelor și domnilor! În această seară ne aflăm aici pentru a discuta tema: Eu și extratereștrii. Acum trec direct la a vi-i prezenta pe oaspeții noștri din această seară, care sunt: Sufletul (camera video din stânga face un cadru pe doamna Suflet, care intră din partea dreaptă a studioului) ". Este o doamnă de vârstă mijlocie, îmbrăcată în alb, zâmbitoare, cu un șirag de perle la gât; este îmbrăcată în niște haine albe, dintr-o țesătură foarte ușoară, dar care este aspră la atingere, și cu un fular tot alb, pe care îl are după gât, ajungându-i până la mijloc. Are sânii mari. Se vede asta, chiar dacă bluza sa nu este mulată, ba chiar este largă. Are o fustă lungă până la genunchi și niște pantofi albi, cu puțin toc. Părul este alb, tuns gen castron, cu vârfurile orientate în sus; are cărarea într-o parte, pe stânga, și părul ei formează o undă spre stânga. Este zâmbitoare, iar când intră pasul ei este decis, privirea îi este fermă: pare a fi regina show-ului, ținând capul sus și privind spre public, ca și când ar fi putut îmbrățișa toate persoanele prezente dintr-o singură privire. Merg spre ea și îi strâng mâna. O invit să se așeze (camera video din centru mă filmează când eu sunt cu spatele, strângând mâna doamnei); o așez pe primul scaun. În timp ce ea se face comodă eu sunt filmată tot din stânga, pentru că urmează să intre următorul oaspete, care este domnul Spirit. Îl prezint (doamna Suflet intră și ea în cadrul care este îndreptat spre ușă, deci, se vede și ea, și, în timp ce îl anunț pe domnul Spirit, ea își aranjează hainele). "Doamnelor și domnilor, avem încă un invitat: domnul Spirit!" Spiritul este un domn în vârstă, cu o haină din stofă maro; atât sacoul, cât și pantalonii sunt maro. Are mustăți și o pălărie pe cap, un fel de pălărie melon, și aceasta de culoare maro, cu o panglică de culoare bordo. Pantofii sunt negri, are un papion negru și o cămașă albă. Materialul din care sunt făcute sacoul și pantalonii e de tipul lânii; sunt haine de iarnă, culori de toamnă. Cămașa este dintr-un material de in, foarte curată, albă și are niște năsturei mici și rotunzi. Mustața sa este neagră și deasă, ochii mici și închiși la culoare, dar foarte profunzi și atenți. Intră în studio, și, în timp ce lumea aplaudă, privește un pic în jos, merge repede, un pic rigid, cu brațele pe lângă corp. Este foarte slab și înalt. Și doamna Suflet este înaltă (bineînțeles, nu atât de înaltă ca domnul Spirit), însă este un pic mai plinuță decât domnul Spirit. El o ia înainte, pentru a se așeza, pe când eu, cu un surâs un pic jenat îi spun: "Domnule Spirit, în partea aceasta." Camera din centru filmează. Eu sunt prinsă în cadru doar parțial, pe când domnul Spirit este filmat din față și îmi răspunde: "Oh, da,da." Ne strângem mâna. Doamna Suflet, care este așezată, ridică ochii spre el, pentru a-l privi în față și râde dulce, amuzată de gafa domnului Spirit și îl invită,

împreună cu mine, să se așeze în dreapta doamnei Suflet, pe al doilea scaun. Domnul Spirit se așează și trage un pic de sacou, pentru a-l aranja. Este un pic încordat domnul Spirit, un pic împiedicat; stă drept pe scaun, fără să pună picior peste picior, însă doamna Suflet stă picior peste picior. Are piciorul drept peste cel stâng, stă într-o poziție grațioasă, fiind stăpâna scenei, și se leagănă în scaun, pentru a se întoarce spre partea unde este publicul sau spre celelalte părți ale studioului (camera video din dreapta surprinde acest comportament). Eu mă aflu în mijlocul studioului și urmează să-l las să intre pe domnul Minte. "Doamnelor și domnilor, (camera video din mijloc mă prinde într-un cadru american) ultimul nostru oaspete: domnul Minte." Aplauze; din public se aud niște urlete și intră un băiat de 20 de nai, cu niște haine foarte ciudate, de un galben închis, plin de semne de întrebare, de diferite mărimi, pe jachetă și pe pantaloni, cu un cilindru în cap, și acesta plin de semne interogative. Semnele de întrebare sunt roșii și verzi, pantofii negri, un tricou alb din bumbac pe sub jachetă, fără cravată. În timp ce intră își ridică pălăria și se înclină un pic: este dezinvolt. Părul este castaniu, cu niște reflexe blond-roșiatice și este dat cu gel de păr, ca și când ar avea părul umed (tot camera video din stânga filmează această scenă). Este un băiat drăguț, solar și dezinvolt, publicul râde din cauza hainelor sale extravagante, dar lui îi place și nu este un râs care să semene a bătaie de joc.

Publicul este iarăși filmat cu camera din centru, încadrând o doamnă care își duce mâna stângă la gură pentru a încerca să-și acopere fața; are în mână o batistă albă, pe care o folosește pentru a-și șterge lacrimile provocate de râs. Acum camera din centru se mută pe mine, în timp ce eu îl invit pe băiat la locul său, strângându-i mâna. El se așează și își pune pălăria pe masă; ține picioarele depărtate când stă așezat (acum filmează camera din dreapta). Acum, tot camera din dreapta mă încadrează pe mine, în timp ce eu spun: "Bine, acum, că au ajuns toți oaspeții noștri, să luăm o mică pauză publicitară. Ne revedem imediat! (camera din mijloc îmi face un primplan)." În timpul publicității persoanele din public încep să vorbească între ele; se aud niște murmure și eu mă apropii de oaspeți și întreb: "Doriți să serviți ceva în timpul pauzei?" Doamna Suflet cere un pahar cu apă, domnul Spirit o cafea și domnul Minte o țigară. Doamna Suflet îmi zâmbește în timp ce îmi spune că ar vrea apă. Domnul Spirit privește în jos în timp ce spune "O cafea, mulțumesc!" și domnul Minte, în timp ce spune "O țigară" (acum stă așezat diferit - are bustul înclinat pe spate, stă aproape întins pe scaun, și are un piciorul stâng ridicat peste cel drept , așa cum fac bărbații pentru a forma un 4). Este relaxat; privește în față, direct în ochii mei și ține ambele mâinile prinse la ceafă. Dezinvolt, îmi surâde și încuviințează din cap. Am două imagini cu această scenă: perspectiva mea, care este în fața oaspeților și camera video din centru, care filmează din spate, din depărtare. În timp ce un operator de scenă aduce lucrurile cerute de oaspeți pe o măsuță (este un bărbat de 40 de ani, cu păr scurt, cu chelie, dar nu chiar atât de vizibilă, îmbrăcat în blugi și o cămașă albastră, cu căștile pe urechi - camera din stânga îl filmează pe bărbat când intră din partea stângă a studioului, dar nu prin locul pe unde au intrat oaspeții , el vine din spatele studioului), eu mă sprijin de masă, pe jumătate așezată, lângă doamna Suflet, în stânga ei (deci, filmată din centru eu sunt cu spatele la cameră. Le ofer invitaților lucrurile pe care le-au cerut cu mâna stângă; însă, țigara o ofer cu dreapta (domnul Minte are bricheta în buzunar, un Zippo lucitor). Îi întreb pe cei doi oaspeți, care zâmbesc, și pe celălalt, care cu un gest sigur și rapid deschide bricheta Zippo și aprinde țigara, dacă se cunosc unul pe altul. Doamna Suflet răspunde prima (aș vrea să adaug, dacă are vreun sens, că mi-a venit în mod natural ideea că doamna Suflet răspunde prima, independent de "ordinul" pe care dumneavoastră [se referă la cel care scrie - n.a.] mi l-ați sugerat; poate pentru că eu sunt așezată lângă doamna Suflet... - și tot camera din centru filmează această scenă). Doamna Suflet se grăbește să răspundă imediat la întrebarea mea, întrerupându-se brusc din a bea apă. În timp ce răspunde, pune paharul pe masă cu mâna dreaptă și spune:

"Oh, da, eu și domnul Spirit ne cunoaștem în mod personal (doamna Suflet mă privește pe mine); însă pe domnul Minte îl vedem apărând adesea la televizor." Ea îl privește pe domnul Minte, și, îl privesc puțin și eu, urmând-o, în timp ce acesta fumează și scoate fumul într-un hohot de râs, apoi ia cuvântul și spune: "Da, sunt oarecum faimos..." spune el cu o mimică mulțumită. Domnul Spirit privește tot în jos și este tăcut. Stă nemișcat, imobil. Îl observ și îl întreb: "Domnule Spirit, cum de sunteți așa de rigid? Nu vă simțiți confortabil?" Iar el spune, privind tot în jos: "Oh, nu, mă simt foarte bine aici." Ridică ochii înspre mine, în timp ce spune asta. Ochii săi sunt larg deschiși și se văd venele: albul ochilor este galben. M-am speriat: un gest prea neașteptat. Are o privire cu adevărat profundă. Mă întreb în interiorul meu dacă nu cumva l-a supărat ceea ce am spus și el îmi răspunde: "Oh, nu, nu." privind iar în jos. Eu rămân un pic tăcută și intervine doamna Suflet, care observă că mă aflu în dificultate, și, îl bate pe domnul Spirit pe umărul stâng cu mâna dreaptă, spunând: "Nu-ți face probleme. Domnul Spirit este un pic cam brusc, dar, în fond, este bun." și îl trage pe domnul Spirit spre ea (camera din centru). Domnul Spirit schițează un surâs pe sub mustăți; eu îl privesc (apare o altă cameră, care filmează surâsul meu și privirea mea care încearcă să o prindă pe cea a domnului Spirit, dar fără niciun rezultat). Mă bat cu mâna pe genunchiul stâng și spun: "Bine! Domnule Minte, dumneavoastră îi cunoașteți pe domnul Spirit și pe doamna Suflet?" Când răspunde, el ia o poziție dreaptă (pălăria, pe care o pusese înainte pe masă, acum nu mai este; nu știu unde este) și spune, așezându-se mai bine în scaun: "Da, îi cunosc, chiar dacă nu sunt atât de faimoși în mediul televizat; oricum sunt niște personaje destul de importante (își sprijină coatele de masă și apoi își întinde mâinile, unind mâinile și încrucișându-și degetele). Domnul Spirit este un medic foarte bun (tot camera din centru)." "Doamna Suflet" - continuă domnul Minte - "este un medium foarte bun și o senzitivă." Eu îl întreb pe domnul Minte: "Și dumneavoastră ce sunteți?" El: "Eu? He, he!" - domnul Minte râde - "Eu sunt un gânditor foarte bun." Eu: "Cum de sunteți îmbrăcat atât de extravagant? Nu vi se pare că puteți da impresia că sunteți lipsit de seriozitate?" El respiră profund, se lasă pe spate și spune:

"Ce vreți să vă spun ?...eu sunt și extravagant; îmi place să fiu așa, mă mișc bine în aceste haine." Mimează niște mișcări și râde. Râd și eu. Mi se face semn: reîncepem. Îmi mai trag o altă palmă peste piciorul stâng și mă ridic de la masă, mă îndrept spre mijlocul studioului și, adresându-mă spectatorilor (atât celor de acasă, cât și celor din studio), reiau tema (tot camera din centru mă prinde într-un primplan de tip american, dar uneori mă filmează și camera din dreapta): "Bine! Dragi prieteni, ne despărțisem pentru o pauză publicitară. Acum am revenit și suntem pregătiți să începem. Să vă reamintesc tema emisiunii!" privesc în jos, fac o mică pauză și spun "Eu însămi și extratereștri". Spun asta repede, pentru a compensa pauza. Mă întorc spre oaspeți și încep. Doamna Suflet îmi zâmbește, pentru că știe că voi începe cu ea. Privirea sa e pregătită. Încep cu prima întrebare: "Doamnă Suflet, dumneavoastră cunoașteți situația corpului care vă conține?" Ea suspină profund, privind în fața sa, și spune: "Da, o cunosc: este un corp chinuit, rătăcit. Ochii corpului care mă conține sunt în întuneric, fetița este pierdută, încearcă să iasă din tenebre. O văd: ești chiar tu (mi se adresează mie), mică, te văd în oglindă, văd ochii tăi mari care sunt rătăciți. Încerci să scapi, nu știi unde să mergi și ești confuză. Te văd ghemuită în pământ, printre frunzele uscate dintr-o pădure, cu mâinile pe pământ, privind în sus. Părul îți cade pe spate, lung, fluturând. Privirea ta este foarte pătrunzătoare; lumina lunii îți luminează chipul și haina lungă și albă." Eu continui și întreb: "Cunoașteți niște ființe interesate de acest corp?" Și ea: "Această fetiță este atât de strălucitoare; nu văd pe nimeni în jurul ei." "Răspundeți-mi clar! Știți dacă vreo ființă este interesată de acest corp?" "Nu, nu știu. Nu văd pe nimeni în jurul ei." Doamna Suflet încetează să mai privească drept în față, cu ochii ficși, ca și când ar fi în transă și ar încerca să se intre în contact cu vreo entitate, apoi mă privește cu tristețe și spune: "Îmi pare rău, eu nu reușesc să văd mai mult." "Ce anume vă împiedică să știți?" "Sunt forțe care nu pot fi penetrate în acest fel; dumneavoastră îmi cereți ceva ce nu pot face atât de rapid." "Atunci cum ar trebui să procedați?" "Trebuie să intru în contact cu entitățile, să mă unesc cu ele." "Ați mai intrat vreodată în contact cu aceste entități?"

"Da, am mai intrat; eu am intrat în contact cu multe entități." "Vă plăcea să intrați în contact cu aceste entități?" "Nu pot să spun asta - fiecare entitate este diferită, de fiecare dată am senzații diferite." "În ce corp vă place să stați cel mai mult? În cel care vă conține sau în cele în care mergeți?" "Casa mea este fetița mea, și doar cu ea eu eman lumină." "Domnule Spirit, dumneavoastră?" "Eu o cred pe doamna Suflet și ceea ce spune dânsa." "Percepeți ceva ciudat?" "Eu și doamna Suflet am fost uniți cândva, dar apoi ne-am despărțit și eu m-am dedicat studiului. Este o femeie foarte sensibilă. Nu am intrat niciodată în contact cu entități: cred că există, dar eu nu le-am simțit niciodată." "Domnule Minte, dumneavoastră?" "Nu știu să răspund dacă există sau nu alte entități: uneori cred că există, alteori nu. Adesea, dacă se vorbește despre entități, extratereștri, crește mult audiența în televiziune." "Dar le-ați văzut vreodată? Nu ați văzut nimic ciudat pe cer?" "Ba da, i-am văzut în plină zi, dar, înainte să strig "Extratereștrii!" mă mai gândesc dacă să fac sau nu asta." "Dumneavoastră sunteți guvernat de raționalitate?" "Da, tind să fiu..." Eu nu mai știu ce să întreb, publicul este împietrit, în studio este liniște. Adaug: "Vrea cineva să adauge ceva?...Nu?" Doamna Suflet se ridică și vine la mine, mă ia de mână și spune: "Scumpa mea, eu sunt cu tine..." și îmi surâde. Totul se stinge. Ceilalți doi rămân așezați la masă, publicul se ridică și pleacă. Invitații ies exact pe unde au intrat și eu merg să fumez o țigară în culise. Este evident că autoarea povestirii se recunoaște în sufletul său, dar și în spiritul și mintea sa. Se pare că mintea reprezintă mijlocul pe care autoarea îl are pentru a gestiona rapoartele sale cu ceilalți: comunicarea, mai ales cea vizuală. Ea tinde să se prezinte altora așa cum se arată mintea sa, care, de altfel, are multe semne de întrebare pe ea, pentru că ea însăși, uneori, nu știe să relaționeze cu propriile sale gânduri, pe care, tot uneori, nu reușește să le înțeleagă în profunzime. Ideea persoanei extravagante o fascinează pe autoare și mintea sa imită acest ideal. Culorile semnelor de întrebare de pe haina minții, roșul și verdele, indică faptul că autoarea își pune întrebări cu privire la sfera de acțiune a vieții (verdele) și cea a simțurilor (roșul).

Dar autoarea povestirii nu este doar mintea sa - este și suflet. Are hainele de aceeași culoare ca sufletul, dar sufletul său este mai bătrân și "hrănește", în sens metafizic și restul. Spiritul pare a fi mai puțin familiar, dar să le luăm pe rând. Sufletul preferă să stea cu propriul corp și în legătură cu asta nu aveam niciun dubiu. Spune și că nu trebuie să-i fie frică, pentru că ea protejează corpul. Și nici în legătură cu asta nu aveam niciun dubiu. Ba, mai mult, în acest context sufletul este foarte atent la toate (nu mereu se întâmplă acest lucru). Sufletul își ia o postură deschisă față de ceilalți doi interlocutori, la fel ca domnul Minte, care stă așezat ținând picioarele deschise, și Spiritul, care pune piciorul stâng peste cel drept (lăsând, în mod arhetipic, ca organele sale genitale să fie atacate de persoana care stă în dreapta sa). În timpul pauzei publicitare se observă că Spiritul se așează într-o poziție pe spate, poziție clasică a celui care nu vrea să relaționeze cu reporterița, privește în jos și nu reușește să-i susțină acesteia privirea. Nici măcar nu i-ar fi strâns mâna când a intrat, dacă reporterița nu ar fi insistat. Sufletul vrea să bea apă, indicând că între ea și minte este un raport bun (a se vedea semnificația celor patru elemente relaționate cu arhetipurile fundamentale, din lucrarea Alien Cicatrix - n.a.). Mintea fumează, indicând un bun raport cu sufletul (simbolismul aerului legat de termenul anemos - n.a.), dar spiritul nu știe ce să facă și își manifestă nervozitatea printr-o cafea. Situația care apare în legătură cu extratereștrii se înțelege în felul următor: în aceste condiții, autoarea povestirii s-ar fi eliberat de interferențele extraterestre, dar sufletul nu vede bine ceva ce pare a avea legătură cu faptul că spiritul este cu totul deconectat, nu ca odată, când sufletul și spiritul erau mai strâns legați între ei. Spiritul are o atitudine prea puțin clară. Ține mereu privirea în jos, de parcă ar avea ceva de ascuns. Spune că acum studiază. Aceasta este o atitudine tipică pentru lobul stâng al creierului, o atitudine tipic extraterestră (Lux -n.a.). Dar lucrul cel mai ciudat este numărul camerelor video. Este una în plus. În timp ce subiectul și invitații săi sunt încadrați de cele trei camere video, cea de-a patra încadrează o singură dată spiritul, când aceasta încearcă cumva să se exprime - un alt punct de vedere care încearcă să verifice dacă există contact vizual între reporteriță și propriul Spirit...iar acest lucru nu se întâmplă. Cine se află în spatele celei de-a patra camere, mă întreb eu? Cei trei oaspeți stau alezați într-o anumită ordine, dar, încă o dată, spiritul tinde să greșească locul... nu vrea să se așeze lângă suflet, dar apoi încetează și se preface că nu este nicio problemă. Mintea apare adesea la televizor, pentru că este partea care ține cel mai mult de lumea exterioară, a relațiilor cu ceilalți. Sufletul este rezervat, dar are puteri foarte mari.

Cei trei invitați se așează astfel încât să favorizeze o discuție între ei. La nivel de PNL aceștia vor să-și vorbească. Cel puțin mintea și sufletul interacționează între ei, chiar dacă sufletul nu vrea să-și dezvăluie esența intimă. Punctul slab este spiritul, care, ar putea fi puternic infectat de Lux. Luxul nu vrea ca autoarea/reporterița să vorbească cu spiritul și ca acesta să se apropie de ea și controlează, printr-o încadrare, dacă spiritul ar tupeul să ridice privirea, dar nu vrea nici ca ea să vorbească cu sufletul său. De fapt, când sufletul merge la ea și o ia de mână...(nu întâmplător) lumina din studio se stinge și totul rămâne în întuneric. Spiritul e nervos: ceva nu este așa cum ar trebui... Studioul de televiziune este reprezentarea simbolică a răpitei și conține corpul, mintea, sufletul și spiritul său, dar și extratereștrii paraziți. Cele două postamente cu spectatori probabil că reprezintă o imagine arhetipică a celor doi lobi ai răpitei - cel stâng și cel drept. În această situație, am sfătuit-o pe răpită să reia experimentul și să meargă și mai departe cu vizualizarea în studioul de televiziune virtual, să meargă prin studio în timp ce angajații lucrează, când sunt în pauză și să privească cine se află în spatele celor patru camere, întrebându-i pe cameramani cum au fost angajați acolo, sau ceva asemănător. Și iată ce se întâmplă (mai jos este reprodus dialogul virtual, cu roșu fiind redate niște fraze deosebit de importante iar cu albastru sunt scrise comentariile mele): Sunt în culise, unde am intrat pentru prima oară; îmi fumez țigara și privesc în sus. Sunt un pic gânditoare. Aud în spatele meu zgomotele pe care le fac cameramanii, care strâng cablurile de la camerele video. Îl văd pe cel de la camera din dreapta (care controlează și filmează sufletul) care strânge primul cablurile. Merg la ei. Luminile din studio s-au reaprins, dar sunt difuze, în penumbră. Mă îndrept spre acest cameraman și îi spun: "După părerea ta, cum a ieșit emisiunea?" Iar el: "Bine, bine, acum strâng cablurile..." Mă întorc și încerc să-i văd pe ceilalți cameramani, cel din mijloc și cel din stânga. Nu-i văd în spatele camerelor și îl întreb pe cel din dreapta: "Dar unde sunt ceilalți? " "Cred că au ieșit afară, să își bea cafeaua." "Și lasă totul așa?" "Strâng eu toate cablurile. Camerele video rămân aici, pentru următoarele emisiuni." Acest băiat este simpatic și amabil. "Cine te-a angajat aici, în acest studio?" "M-au angajat din întâmplare, printr-un cunoscut, și m-au adus aici."

"Și ceilalți cameramani, cel care era în mijloc și cel din stânga?"(adică cei care controlează spiritul și mintea) "Nu știu. Ar trebui să-i întrebăm pe ei." "OK! Merg să-i caut." Mă îndepărtez de bărbat, fac câțiva pași și apar imediat și ceilalți doi bărbați, din fundul studioului, din stânga. Ambii au ceva în mână: unul o cafea și celălalt o țigară (pot fi recunoscuți după ceea ce țin în mână: țigara îl dă de gol pe cameramanul minții, iar cel cu cafeaua este cel al spiritului). Primul care îmi iese în cale (pentru că celălalt este în spatele lui) este un pic grăsuț, cu părul lung și negru. Vine în față și spune: "Deci, a ieșit bine emisiunea?" "Frumos! Da, a ieșit foarte frumos." Celălalt bărbat, acum îl văd, este slab și înalt, mai timid. Se sprijină de camera din stânga în timp ce ascultă conversația dintre mine și cel grăsuț. Este atent la ceea ce spun, dar, din când în când, privește prin studio și în jos, pentru a-și privi vârful pantofului, pe care l-a sprijinit pe suportul camerei, pe care îl folosește pentru a-și muta corpul, ca și când ar vrea să-și ridice corpul mai sus decât suportul camerei. Își atinge uneori nasul și chicotește, lăsând privirea în jos. (acest cameraman execută o serie de mișcări care îl prezintă ca fiind nervos: nu vrea să fie unde se află acum și spune minciuni, chiar dacă se crede superior. Acest cameraman seamănă cu personajul pe care trebuie să-l filmeze: este slab, la fel ca spiritul.. .- n.a.) "Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă pun niște întrebări. Cum ați fost angajați aici?" Cel grăsuț răspunde: "Eu lucrez de ani de zile în acest sector." "La ce cameră erai?" "La cea din centru." "Și tu (către cel slab)?" "Și eu! Lucrez în acest studio de ani de zile." "Ești prietenul lui (a celui grăsuț)?" "Da, ne cunoaștem de când lucrez și eu aici. Sunt aici de mai puțini timp." "Atunci el (primul cameraman pe care l-am văzut, adică cel de la camera din dreapta) este cel care lucrează de cel mai puțin timp aici?" "Da" - răspunde tipul - "de fapt, pe ei nu-i cunosc foarte bine" "Câte camere sunt în acest studio?Voi sunteți trei, dar mai este una în cealaltă parte a studioului. Cine stă în spatele acelei camere?" Ne întoarcem cu toții în direcția camerei video din cealaltă parte a studioului. Nu răspunde nimeni. Grăsuțul: "Aceea funcționează singură."

"Dar un bărbat o poate manevra? " "Da, dar e făcută special pentru a merge în mod automat." "În timpul emisiunii mele era cineva în spatele ei ca să o manevreze?" "Nu știu, nu am văzut. Eu nu am văzut pe nimeni care să meargă în spatele acelei camere." Îi privesc pe ceilalți doi, dar aceștia îmi spun că nu au văzut pe nimeni. "De fapt, nu am văzut nici eu pe nimeni care să se deplaseze pentru a merge în spatele acelei camere. Nu-mi amintesc nici măcar să o fi văzut când am intrat, dar la un moment dat a apărut acolo." Grăsuțul răspunde: "De ce acea cameră este așezată după acel paravan (îmi arată)? Este o cămăruță acolo, în spate, și acolo intră camera. În unele emisiuni este nevoie de o cameră care să filmeze din acea poziție." "Deci, îmi spui că camera a fost mereu acolo, în spatele paravanului?" "Da, este mereu acolo. Este activată doar când este nevoie." (Bărbatul mă privește în față, iar atitudinea sa este calmă). "Cine activează acea cameră video? Cum funcționează?" "După cum vezi, toate camerele (tot cel grăsuț vorbește) au roți, astfel încât noi să le putem muta cu ușurință. Aceea e electronică. Se mișcă singură. Bineînțeles, poate fi manevrată și de un bărbat, este la fel ca celelalte, doar că ale noastre nu au activarea automată. Trebuie să le mișcăm noi." "De ce nu a fost activată la începutul emisiunii?" "Pentru că intră în funcțiune doar în anumite situații; este o cameră în plus, nu este foarte necesară. Regia a decis că, dată fiind poziția ta și a oaspeților, trebuie activată în acel fel." (Cu cât interviul se dezvoltă, devine tot mai clară ideea că camerele video sunt un fel de control vizual asupra spiritului, sufletului, minții și a corpului. Ceva controlează sufletul, ceva mintea și altceva spiritul. Apoi, din când în când, regia, adică controlorii/supervizorii, au nevoie de un control ulterior, care poate fi efectuat de un bărbat, dar și în mod automat.) "De ce nu a fost repoziționată de către regie în spatele paravanului, ci a fost lăsată acolo, de unde a filmat?" "Nu se poate întoarce înapoi în mod electronic singură, pentru că roțile se împiedică în fire. Trebuie să mergem noi să o așezăm și să tragem de cablu. Să mergem mai aproape și îți arăt cum se procedează și cum este fixată." Mergem acolo și văd că este un fir care intră în perete. "OK, mulțumesc!" "Este suficient să o rotești un pic și să treci cablurile pe deasupra. Un bărbat, pentru a merge să o ia, ar fi trebuit să treacă prin studio și ar fi fost filmat. Dar nu era nimeni, deci, cred că regia a fost cea care a pornit-o în mod automat.

În spatele acestui paravan este peretele... și cutia care conține circuitele mașinăriei. Nu se poate trece prin spate." "Da, am văzut. Însă nu văzusem niciodată o cameră video care să funcționeze astfel. Este una nouă, suplimentară. Auzi, dar tu ai văzut vreodată un operator care să o manevreze?" "Nu, a funcționat mereu singură. Nu trebuie să facă cine știe ce." "Nici pentru verificare? Nu au fost niciodată probleme cu această cameră?... Nu s-au încurcat cablurile, nu s-a blocat? " Iar cel grăsuț: "Nu s-a încurcat niciodată; trebuie să facă trei pași și apoi corpul superior se rotește în toate direcțiile..." "Tot regia decide asta?" "Da, bineînțeles." "Cunoști pe cineva din regie?" "Nu am fost niciodată acolo sus." (regia este sus, la înălțime în toate sensurile) "OK!" Ne întoarcem la ceilalți, care vorbesc între ei, și spun: "Bine! Băieți, eu acum plec. Vă doresc muncă ușoară! La revedere! Încă ceva! Tu (către grăsuț) ai pus cablurile pe un pivot și ai pus la loc camera... atunci cum se va mișca aceasta, dacă firele sunt așezate pe pivot? Dacă se mișcă când este activată, nu poate să meargă prea departe..." "Da, este adevărat, nu ar trebui ca firele să fie încolăcite în jurul pivotului." "De ce le-ai încolăcit în jurul pivotului?" "Mi-a venit asta în mod natural. De ani de zile le încolăcesc în jurul pivotului în cazul camerelor normale..." "Atunci a fost un gest automat, da? Dacă nu ți-aș fi spus, ar fi fost un dezastru, nu crezi?" "S-ar fi împiedicat de propriul fir. Eh, eh, mă duc să desfac cablul." "Nu, las-o legată așa; poate că regia va veni să-ți spună când să o dezlegi..." "Nu pot, eu nu vorbesc cu ei, nu știu când vor decide să o activeze; lasă-mă să merg să dezleg cablurile." Aleargă spre paravan și desface cablurile (nu îl văd, dar cred că asta face...) (Se poate observa cum grăsuțul ar încerca să provoace căderea camerei în mod intenționat, dacă i-ar fi reușit trucul. El nu vorbește cu șefii din regie și nu poare vorbi: face doar ce i se spune. Râde de fiecare dată când lasă impresia că spune o minciună.)

"Mie mi se pare că tu nu te-ai mai ocupat niciodată de acea cameră... să o așezi la locul ei... așa mi se pare." "În realitate nu am mers niciodată să o așez la locul său." "Și cine merge să așeze la loc?" "Nu știu; când îmi termin treaba, eu și colegii mei plecăm. Nu stau să privesc unde este camera aceea, dacă o activează sau nu... dar voi? " "Nici noi nu știm cine merge să o așeze la locul ei..." "Este clar că este așezată la locul ei de cineva" - spun eu - "și de ce nu o lăsăm mereu în mijloc, pregătită pentru a filma, în loc să o scoatem de acolo, din spate?" "Pentru că (vorbește grăsuțul) eu, stând la camera din centru, o prind în cadru și se vede în timp ce filmez; nu este frumos să se vadă în cadru o altă cameră, deranjează fundalul. Poate că pentru asta este electronică. Vezi cum suntem noi îmbrăcați? Suntem operatori. Nu este frumos să ne arătăm la televizor, unde toți sunt îmbrăcați frumos." (camera și operatorul său trebuie să se auto-mascheze, pentru că altfel sunt dați de gol). "Dar, scuză-mă...camera, chiar dacă este electronică, stă tot în fața camerei tale, din centru, deci discursul de a prinde în cadrul și operatorul este același: și cea electronică te prinde în cadru, dacă intră în acțiune, și poate că și celelalte două..." "Da, dar (vorbește cel grăsuț) doar pentru o clipă: aceea intervine pentru puțin timp, pe când noi filmăm mereu totul." "Se poate să o așeze la loc cineva de la curățenie?" "Se poate: noi nu o așezăm la loc. Ne vedem de ale noastre." "OK. Acum plec. Voi face o altă emisiune în curând, tot în acest studio. Din acest motiv vroiam să știu anumite lucruri. Mulțumesc! Pa!" "O seară frumoasă, domnișoară!" Ies pe unde au intrat cei doi bărbați. Văd un bar, dar văd și ieșirea. Recitind, mi-am dar seama că cel grăsuț m-a luat peste picior: întâi îmi spune că ei așează la loc camera electronică și apoi îmi spune că ei nu se ocupă cu asta. Se contrazice când strânge sul cablurile camerei electronice, pe care în realitate nu ar trebui să le strângă, pentru că, dacă le strânge aceasta se împiedică... Spuneți-mi dumneavoastră ce să fac... după părerea mea, înainte de a reuni încă o dată invitații, ar trebui să înțeleg cine merge să așeze acea cameră la locul său. Într-o vizualizare ulterioară...:

Mă întorc în studio. Este încă semiîntuneric. Nu este nimeni, dar apoi văd un pitic care manevrează camera din spatele paravanului. A scos-o de după paravan și vorbește. (Cu cine vorbește dacă este singur? - n.a.). El nu și-a dat seama că eu sunt acolo. Mă apropii. Este îmbrăcat în blugi, pantofi negri, clasici, bărbătești, o cămașă, la fel ca ceilalți cameramani. Nu știu ce face. Atinge camera, o privește... o scrutează. Este chel. Mă apropii și îi spun: "Mă scuzați, ce faceți aici? Cine sunteți dumneavoastră?" "Eu sunt cameramanul acestei camere." "Sunteți furios. Ce spuneați mai devreme?" "Au atins-o. Nu au pus-o la locul ei." Ochii sunt de un maro-roșiatic, fața rotundă. Are un lanț de aur la gât și pieptul păros, o curea neagră din piele, cu catarama pătrată, din inox, pantofi negri. "Cum vă numiți?" "Ben-jamin (face o pauză între ben și jamin)" (Responsabilul celei de-a patra cameră pare a fi mic, chel, iar ochii săi chiar amintesc de figura Luxului, cel care se bagă între minte și spirit, cel care controlează spiritul. Și simbolismul lanțului din aur de la gât ar putea fi un semnal interesant, la fel ca și catarama de la pantaloni, care, dintr-un punct de vedere arhetipic, evidențiază la bărbat organele genitale. O cataramă este o închidere, și, noi știm din hipnozele regresive că Luxul nu procreează. Dar acest cameraman misterios are și un nume, nume care, din punct de vedere arhetipic, are o semnificație exactă: "Ben Jamin" sau "Fiul dreptei", în ebraică "preferat". În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?" Şi răspunzând, Iisus a zis către el: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea." Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Matei 3:13-17) Din punct de vedere arhetipic, am văzut deja că și în alte scrieri simbolul porumbelului este legat de extraterestrul luminos Lux. Se pare că la acest răspuns, răpita se lasă oarecum influențată de cultura, care devine și mai coerentă, având în vedere că, în mod inconștient, ea știe care este adevărata semnificație a numelui Beniamino și consideră, tot în mod inconștient, că trebuie să atribuie acest nume celui de-al patrulea cameraman.) "Cine v-a angajat aici?" "M-au angajat aici din milă, pentru că altfel nu aș fi avut bani să trăiesc. Vin aici și mă ocup de această cameră. O țin curată și o aranjez cum trebuie."

"Dar vă cunoaște cineva în acest studio? Ieri am vorbit cu alți cameramani și mi-au spus că nu știu cine se ocupă de această cameră." "Eu sunt mic. Nu mă observă prea multă lume. Vin aici când nu este nimeni: lucrez la negru." Mă așez pe podea, lângă bărbat. "Dumneavoastră nu aveți din ce să trăiți?" "Nu este ușor să lucrezi când ești atât de mic, și atunci găsesc locuri de muncă ca acestea, care nu necesită mult timp și prea multe abilități. Trebuie să fac lucruri simple, să țin această cameră curată și să verific dacă funcționează, dacă este bine. Vin aici când nu este nimeni și fug de aici imediat ce am terminat. Nu mă vede nimeni." "Dar cei care v-au angajat știu că dumneavoastră veniți aici?" "Bineînțeles, chiar dacă ei nu știu când vin. Dar văd că eu îmi fac treaba." "Și vă dau bani pentru asta?" "Da." "Dumneavoastră unde trăiți?" "Trăiesc într-o clădire abandonată, la ultimul etaj." (Arhetipic vorbind, o clădire abandonată reprezintă decadența corpului și ultimul etaj reprezintă a fi sus... dar și regia, să ne amintim, era tot sus. Însă este vorba despre altă clădire, nu despre cea în care se află regia. Cameramanul depinde de această muncă și nu ar avea cum să trăiască dacă nu ar presta-o.) "Cine v-a angajat aici? Regia?" "Nu. M-a ajutat un amic de-al meu." "Dar nu vă temeți că prezența dumneavoastră aici poate fi descoperită și că regia se va înfuria? Nu i-a fost frică de acest lucru nici bărbatului care v-a însărcinat să faceți asta?" "Nu pot să fac nimic. Și apoi eu mă arăt ca fiind simpatic dacă cineva mă vede. Nu deranjez pe nimeni. De ce ar trebui să mă gonească? Și până la urmă prietenul meu de ce ar trebui să își piardă locul de muncă? Face o faptă bună..." "Dar ce bani vă dă prietenul dumneavoastră dacă nu ați fost angajat de cei din regie... de nimeni?" "Nu știu de unde ia banii. Poate se împrumută." "La cât timp vă plătește?" "Din când în când, când trebuie să mănânc." "Dumneavoastră ați manevrat vreodată această cameră video?" "Da, uneori am și filmat. M-am așezat pe scaun și am filmat." "Ați filmat într-o emisiune?" "Nu. Aici, singur." "Ați vrea să fiți cameraman?"

"Îmi place mult să privesc prin ochiul camerei. Să văd ceea ce vede aparatul." "Nu aveți resentimente că NU FACEȚI cu adevărat munca de cameraman?" "Nu. Eu privesc foarte bine și de aici, chiar dacă nu filmez și ceea ce văd nu este transmis. Îmi este suficient. Camera asta este a mea, lucrez de mult timp la ea. Îmi place să o ating, sunt gelos. Cine a atins camera? Au atins-o ca să o mute în spatele paravanului, dar au greșit și au așezat-o rău, văd asta. Uite ce au făcut cu cablurile! Le-au așezat rău, cu riscul de a se încurca. Trebuie să fie așezate întinse." "Mă scuzați, dar mie mi se pare ciudat că regia are aici o cameră electronică, care trebuie pusă la loc de fiecare dată când este scoasă afară de o persoană despre care nimeni nu știe că există. Cum este posibil așa ceva? Dacă dumneavoastră ați așeza-o rău, dacă cineva ar așeza-o rău, aceasta s-ar strica, s-ar înțepeni..." "Pentru asta sunt eu aici." "Am înțeles, dar nimeni nu se interesează dacă camera funcționează bine sau nu?" "Regia trebuie să vadă că funcționează; pe ei nu îi interesează cine o așează la loc. Doar ei nu pot să se gândească la toate. Atâta timp cât funcționează, totul este bine." "Când se strică, este ceva. Și ce se întâmplă dacă se strică? Pe cine vor da vina? " "Nu se strică. Am grijă de ea." "De ce dumneavoastră țineți atât de mult la camera aceasta? Este o mașinărie... ce faceți cu ea?" "Mașinăria asta îmi dă o pâine. Dacă nu m-aș ocupa de această mașinărie nu aș putea mânca. Din acest motiv trebuie să-mi fac bine munca și să am grijă să nu se strice." "Ce alte locuri de muncă ați mai avut?" "Niciunul. Doar acesta. Lucrez la această cameră de ani de zile" "Aici? De ce?" "Pentru că numai asta știu să fac. Nu am un creier foarte mare, dar știu să fac una sau două lucruri, dar pe acelea le fac bine, cum ar fi să am grijă de această cameră." (aceasta este descrierea perfectă a mentalității Luxului) "Vă place să intrați în studio pe ascuns?" "Eu nu intru pe ascuns. Ceilalți nu mă văd." (Luxul știe că nu poate fi văzut prin sistemele normale, dar poate fi găsit dacă este căutat bine. Luxul a spus că nu a cerut permisiunea de a parazita

răpitul, pentru că oricum nu deranjează pe nimeni și nu-i trebuie permisiune - un comportament asemănător cu cel al operatorului de la a patra cameră video.) "Eu acum v-am văzut... și atunci?" "Da, iată-ne aici!" "Nu vă temeți că poate intra și altcineva, care vă poate goni?" "Păi de ce să mă gonească? Nu înțeleg. Nu fac nimic rău." "Păi atunci de ce nu spuneți tuturor că lucrați aici? Poate că astfel vă pot ajuta și alții să aveți o viață mai bună." "Eu mă simt foarte bine așa! Am camera și asta ajunge. Trebuie doar să trag de un cablu și cu asta basta!" "Nu vă temeți că eu pot să merg să spun cuiva că v-am văzut? De exemplu, celor din regie?" "Nu, pentru că știu că nu vei face asta." (observați că acum vorbește la pertu, dar înainte i se adresa cu dumneavoastră - n.a.) "Și de unde știți asta? (râd) Sunteți sigur?" "Am cunoscut multă lume, iar femeile ca dumneavoastră înțeleg faptul că nu este necesar să spună ceva." "De fapt, pe mine nu mă interesează prea mult să spun cuiva că v-am văzut, însă eu știu că dumneavoastră existați; vă deranjează prezența mea aici?" "Nu. Dar pe dumneavoastră vă deranjează prezența mea (întreabă bărbatul)?" "Nu pe mine, dar dacă totul ar putea fi legalizat..." "Care legalizat? Dacă află mă vor goni. Atâta timp cât nu mă văd, dar știu că sunt, ei nu vor face nimic, dar dacă mă văd pentru că cineva m-a văzut, atunci este o problemă. Situația este ok așa cum este acum. Eu primesc bani, am grijă de cameră și cu asta basta. Nu ar intra în standarde, nu? Da. Mă simt bine așa.Care-i problema? Creez probleme? Ba mai mult, am și grijă de cameră. Deci, în acest studio fiecare își vede de treburile lui, până în momentul în care nu se întâmplă ceva urât...Dar nu...dacă se strică camera electronică, atunci apar probleme. Cu celelalte camere nu sunt probleme." "Dar care-i treaba cu această cameră video electronică de este atât de deosebită?" "Este frumoasă, este nouă, este mai tehnologică. Eu vorbesc cu ea și parcă ea m-ar înțelege. A devenit iubita mea." "Dar este un obiect!" "Și ce dacă este un obiect?Mulțumită acestuia văd altfel lucrurile, și văd și mai sus. Sunt liber, nu am obligații când mă așez pe acel scaun și o manevrez." "Arătați-mi!"

Omulețul se ridică în scaunul camerei ca o maimuță care se cațără într-un copac. Se împinge în scaun cu un braț, dintr-o singură mișcare. Se așează și începe să filmeze în toate direcțiile. Este prins, aproape agitat. "He, he..." râde omulețul. Mă ridic. Este foarte atașat de cameră. Se vede asta. "Acum ce veți face?" Omulețul răspunde: "Păi, termin cu lustruitul și apoi plec." "Mă scuzați, dar dumneavoastră intrați doar când nu este nimeni sau veniți și în timpul emisiunilor?" "Uneori vin și în timpul emisiunilor." "Dar manevrați și camera?" "Nu, o văd în acțiune și îmi place mult treaba pe care o face." "Și cei din culise nu vă văd?" "Mă văd, dar nu-mi dau atenție." "Dacă eu aș întreba pe cineva despre dumneavoastră, de Ben-jamin, lumea ce mi-ar spune? " "Ar spune că nu-l cunosc. Nu-mi știu numele, știu doar că eu sunt piticul." "Văd că dumneavoastră oricum ați tras niște foloase din poziția dumneavoastră de pitic; sunteți mic, vă băgați peste tot și lumea nu observă." "Doar nu este vina mea că nu mă observă. Eu sunt aici. Ei sunt cei care nu mă văd." "Și de ce nu vă văd, după părerea dumneavoastră?" "Pentru că sunt ocupați să facă altceva." "Oricum dumneavoastră nu interacționați cu ei." "Păi dacă ei nu văd, ce pot eu să fac? Dacă ei îmi vorbesc, atunci le vorbesc și eu." "Nu credeți că dumneavoastră vă faceți invizibil?" "Nu." "De ce mie mi-ați spus numele dumneavoastră? Și celălalt prieten al dumneavoastră vă cunoaște numele?" "Da, îl știe și el. Eu mă prezint dacă lumea vorbește cu mine, sunt amabil." "Dar de ce nu deschideți dumneavoastră o conversație, să încercați să comunicați?" "Dar ce mă interesează pe mine să comunic cu persoane care nu mă bagă în seamă?" "Înțeleg, dumneavoastră nu căutați să aveți prieteni...Vă este bine așa, nu?" "Da, am camera." "Dacă eu aș spune acum cuiva că dumneavoastră sunteți aici ce s-ar întâmpla? Ați fugi?" "Da. Ți-am spus mai devreme de ce aș face asta."

"Și pe unde ați ieși?" "Prin culise. Eu alerg cu viteză și lumea nu mă vede." "Dar dacă eu aș da alarma și le-aș spune tuturor?" "Pe ei nu-i interesează. Și oricum nu m-ar găsi." "Dar s-a întâmplat vreodată ca cineva să dea alarma?" "Nu, ți-am spus: totul este foarte bine așa cum este. Unele persoane știu că sunt aici, altele nu, dar nimeni nu schimbă nimic. În definitiv, pentru ceea ce fac eu nu trebuie să-și facă prea multe probleme." "Manevrezi o cameră video inovativă..." "Da, dar fac foarte bine acest lucru." "Cine știe că tu ești aici?" "Amicul meu și tu. Poate și ceilalți m-au văzut, dar este ca și când nu aș exista." "Bine. Te las. Acum plec. La revedere! Crezi că ne vom revedea?" "Da. Dacă tu mă vezi da. La revedere!" "Și dacă ești și tu..." "Oh, dar eu sunt mereu." (Luxul este mereu și cu această ultimă frază se dă singur de gol în mod definitiv! În această psihodramă virtuală există patru camere video, care sunt interfețele prin care patru ființe controlează mintea, sufletul, corpul și spiritul. Aceste patru camere video sunt gestionate de Șase degete, de Memoria Extraterestră Activă (MEA), de Lux și de militari.) În studio nu sunt extratereștrii, pentru că aceștia sunt în spatele camerelor, verificând ce se întâmplă, pe când în regie sunt ierarhiile extraterestre superioare. Atunci haideți să examinăm caracteristicile celorlalți trei cameramani. Aceștia nu au venit împreună, chiar dacă doi dintre ei s-au angajat la studio cam în același timp. Luxul spune că s-a angajat datorită unui prieten, dar știm că prietenul Luxului este Șarpele, și, se pare că această răpită are o MEA de Sauroid. Cel din centru a venit înaintea tuturor și este legat de minte. Este poziționat între lobul drept și cel stâng, arhetipic simbolizați de cele două postamente unde stau așezați spectatorii emisiunii. Ar putea fi cameramanul lui Șase degete. Cel din dreapta, care le filmează mai ales pe reporteriță și pe suflet, ar putea fi cameramanul militar. Primul cameraman, cel mai tânăr, ar putea fi cel al MEA. Trebuie să observăm că în prima vizualizare sufletul nu a știut să răspundă clar la întrebarea cea mai importantă: dacă sunt interferențe în corpul său. Sufletul spune că nu reușește să vadă prin această metodă, indicând, în mod arhetipic, că încearcă să vadă. Sufletul nu vede pentru că nu recunoaște, în cele patru camere video și în cei patru cameramani, obiectele căutării sale.

Cu alte cuvinte, în acest corp cei patru paraziți se ascund bine în spatele tehnologiei microcipurilor, păcălind astfel sufletul. CONCLUZII Este clar că discursul nu poate fi încheiat atât de ușor. Poate că ne aflăm la o cotitură de drum în ceea ce privește studiul fenomenelor de răpiri extraterestre, poate că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea, dar rezultatele obținute se află sub privirile tuturor răpiților și a tuturor celor care urmăresc experimentele mele cu interes. Aș vrea să închei șirul de aplicații ale metodei SIMBAD cu un ultim exemplu: povestea unui tip care a venit la mine într-o seară pentru că avea niște amintiri ciudate pe care dorea să le aprofundeze. După aplicarea tehnicii camerelor video (ancore fixe și mobile - a se vedea Alien Cicatrix pentru aplicațiile cu ancore), subiectul și-a amintit niște experiențe de răpire, care se petrecuseră când el era copil. El nu știa nimic despre cercetările mele, așa că i-am explicat, în câteva cuvinte, unele aspecte ale rezultatelor mele, fără să intru în prea multe detalii, și l-am sfătuit să facă exercițiul cu masa rotundă. După 24 de ore mi-a scris următoarele: Dragă domnule profesor, "Exercițiul" meu s-a desfășurat linear. Eu (corpul) am creat camera pentru întâlnire (un mediu metalic sferoidalalungit, de culoare bleu deschis ), în interiorul căruia am așezat o masă eliptică cu diferite scaune de birou. Am stabilit că există doar o singură ușă (stil aeroplan) și nicio fereastră. În interior am pus o lumină difuză. Au intrat în următoarea ordine: 1. Sufletul (cu aspectul unui gentleman din 1500). 2. Mintea (vizualizată ca un creier suspendat). 3. Corpul (vizualizat arătând la fel ca mine). 4. Militarul (vizualizat ca un fel de sperietoare de ciori în uniformă). 5. Cap în formă de inimă (așa cum mi-l aminteam). 6. Șarpele (așa cum mi-l aminteam). 7. Ringhio (un fel de pastă albastră și oribilă). 8. Luxul (un copil palid). Acum, cu toți înăuntru, am închis ușa și i-am cerut sufletului să se exprime.

Acesta, fără a pierde timpul, s-a ridicat și a făcut să apară un mic cuptor sub militar, arzându-l. Apoi, foarte rapid, a făcut același lucru cu Șarpele, pe care l-a străpuns în mod repetat cu o spadă, în timp ce îl privea în ochi. Același tratament a primit și Ringhio. Cu Luxul a avut niște piedici de ordin tehnic, ca și când ar fi considerat că flacăra și lumina nu l-ar fi omorât pe Lux. În ciuda acestei probleme, sufletul a deschis cuptorul sub Lux, care a început și el să ardă (spre profunda satisfacție a sufletului). Apoi sufletul s-a așezat în fața lui Cap în formă de inimă și i-a dat un ultimatum: "Dacă ai tăi nu vin să te ia într-o oră, vei avea același sfârșit; pentru moment vei rămâne închis în cameră, fără nicio posibilitate de a ieși." Sufletul s-a unit cu mintea și corpul, luând astfel forma unui copac viu, apoi au ieșit cu toții din cameră închizând (sigilând) ușa după ei. Nu a fost o discuție, ci un atac rapid și decis, fără nicio ezitare. Sufletul știa foarte bine ce vroia și dorea să facă, nu avea niciun dubiu sau reținere: dorea să-i termine pe toți și asta a și făcut. Ahaaaaaaaa… Acum îmi puteți spune ce pot/trebuie să fac ? Mulțumesc! În textul Rigpa (Cunoaștere) de Padmasambhava, cel "Născut din Lotus" legendarul guru budist original din Uddiyana, un regat antic situat în regiunea actualului Swat (Pakistanul de Nord), despre care se crede că fost primul care a introdus învățăturile ezoterice Tantra în Tibet, contribuind și la ridicarea templului din Samye, care datează din 755, putem citi următoarele: Toți (toate ființele) se pot elibera, dacă experimentează (cunoașterea pură). De fapt, în ceea ce privește capacitatea (de înțelegere) nu există nicio diferență dacă aceasta este acută sau obtuză. Dacă susanul și laptele sunt cauza uleiului și untului, dacă primul nu este măcinat, iar al doilea bătut, nu ar exista nici ulei și nici unt. Toate ființele sunt niște potențiali Buddha, dar dacă nu experimentează (cunoașterea adevăratei lor naturi) nu se iluminează, pe când, chiar și un mandarin se eliberează dacă o experimentează. Chiar dacă nu știm cum să o explicăm, putem să experimentăm: e ca și când am gusta zahărul în mod personal, astfel încât nu mai este nevoie ca o altă persoană să ne explice gustul său. Chiar și un mare învățat devine subiectul păcălelii, dacă nu are această înțelegere.

Sincere mulțumiri tuturor celor care, în mod inconștient, au contribuit la această cercetare pe care am efectuat-o. BIBLIOGRAFIE DESPRE REALITATEA VIRTUALĂ Titlu: Imagery Block N. (1981), The MIT Press, Cambridge (MA). Titlu: Le imagini nella mente Kosslyn S. M. (1983), Giunti Barbera, Firenze. Titlu: Image and Brain. The resolution of the Imagery Debate Id. (1994), The MIT Press, Cambridge; (MA). Titlu: Le immagini mentali. Teorie e processi Marucci F. S. (1995), Carocci Editore. Titlu: in Visual Cognition, Vol. II di An invitation to Cognitive Science Osherson D. N. & Kosslyn S. M. (1995), The MIT Press, Cambridge, (MA). BIBLIOGRAFIE DESPRE MEDITAȚIA TRANSCENDENTALĂ (MT EFFECT) Titlu: Lower oxidative stress Rezumat: significantly lower plasma levels of oxidized LDLs in elderly long term TM practitioners compared to controls. Study controlled for group dietary differences. Schneider, R., Nidich, S., Salerno, J., Sharma, H., Robinson, C., Nidich, R. and Alexander, C.; Lower lipid peroxide levels in practitioners of the Transcendental Meditation program. Psychosomatic Medicine, 1998. 60: p. 38-41 Titlu: Effects of the Transcendental Meditation program on lipid peroxide levels in community-dwelling older adults. Rezumat: Prevention of disease: lower levels of free-radicals in the elderly. SCHNEIDER, R. H.; NIDICH, S.; SHARMA, H.; ROBINSON, C.; FOSTER, G.; NIDICH, R.; GOODMAN, R.; and ALEXANDER, C. Effects of the Transcendental Meditation program on lipid peroxide levels in community-dwelling older adults. Presented at the Third International Congress of Behavioral Medicine, Amsterdam, The Netherlands, 6-9 July 1994. Recent Research 460. Titlu: The effect of Transcendental Meditation on ambulatory blood pressure and cardiovascular reactivity. Rezumat: More ideal levels of blood pressure in normotensive subjects: decreased mean diastolic ambulatory blood pressure. Wenneberg, S., Schneider, R., Walton, K., MacLean, C., Levitsky, D., Salerno, J. and Wallace, R.; A controlled study of the effects of the Transcendental Meditation Program on Cardiovascular Reactivity and Ambulatory Blood Pressure. International J. Neuroscience, 1997. 89: p. 15-28 Titlu: The Impact of Transcendental Meditation practice on medical expenditures. Rezumat: Decreased medical care expenditures. Greatest savings for elderly and high

cost people. Herron, R. and Hillis, S.; The impact of the Transcendental Meditation program on government payments to physicians in Quebec: An update.American Journal of Health Promotion, 2000. 14(5): p. 284-293 Titlu: Effects of Transcendental Meditation (TM) on the health behavior of industrial workers. Rezumat: Improved sleep and decreased smoking in industrial workers: decreased time to fall asleep, reduced waking during the night, decreased smoking, fewer cigarettes smoked per day. HARATANI, T., and HENMI, T. Effects of Transcendental Meditation (TM) on the health behavior of industrial workers. Japanese Journal of Public Health 37 (10): 729, 1990. Recent Research 457. Titlu: Effects of Transcendental Meditation (TM) on the mental health of industrial workers. Rezumat: Improvements in general physical and mental well-being in industrial workers: decreased physical complaints, decreased impulsive tendency, reduced emotional instability, and decreased neurotic tendency. HARATANI, T., and HENMI, T. Effects of Transcendental Meditation (TM) on the mental health of industrial workers. Japanese Journal of Industrial Health 32(7): 346, 1990. Recent Research 456. Titlu: Acute immunoreactivity, Transcendental Meditation, and Type A/B behavior. Rezumat: Improved immune response to stress. BLASDELL, K. S. Acute immunoreactivity, Transcendental Meditation, and Type A/B behavior. Abstract of Doctoral Dissertation, Department of Physiological and Biological Sciences, Maharishi University of Management, U.S.A. Dissertation Abstracts International 50(10): 4806B, 1990. Recent Research 455. Titlu: In search of an optimal behavioral treatment for hypertension: A review and focus on Transcendental Meditation. Rezumat: Reduction of High Blood Pressure. SCHNEIDER, R. H.; ALEXANDER, C. N.; and WALLACE, R. K. In search of an optimal behavioral treatment for hypertension: A review and focus on Transcendental Meditation. In Personality, Elevated Blood Pressure, and Essential Hypertension., eds. E. H. Johnson, W. D. Gentry, and S. Julius, pp. 291-316. Washington, D. C. : Hemisphere Publishing Corp., 1992. Recent Research 454. Titlu: Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the elderly. Rezumat: Benefits for the elderly demonstrating reversal of aging: increased longevity (higher survival rate). Reduction of systolic blood pressure to more ideal levels. Improved mental health (improvements on nurses' mental health ratings). Increased cognitive flexibility (less premature cognitive commitment, increased learning ability on associate learning and greater perceptual flexibility). Increased word fluency. Improvements in selfreported measures of behavioral flexibility and aging (greater ability to cope with inconvenience, reduced feelings of being old,

less impatience with others). Greater sense of well-being (feeling better during the TM program, high interest in the TM program and high ratings of the value of the TM program. Feeling better and more relaxed after the TM program). ALEXANDER, C. N.; LANGER, E. J.; NEWMAN, R. I. . CHANDLER, H. M.; and DAVIES, J. L. Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the elderly. Journal of Personality and Social Psychology 57(6): 950-964, 1989. Recent Research 453. Titlu: Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the elderly. Rezumat: Benefits for the elderly demonstrating reversal of aging: increased longevity. Increased cognitive flexibility (including increased learning ability and greater perceptual flexibility). Increased word fluency. Improvements in self-reported measures of behavioral flexibility and aging. Greater sense of well-being. Improved mental health. Reduction of blood pressure to more ideal levels. ALEXANDER, C. N.; LANGER, E. J.; NEWMAN, R. I.; CHANDLER, H. M.; and DAVIES, J. L. Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the elderly. Summary of paper in the Journal of Personality and Social Psychology 57(6): 950964, 1989. Collected Papers v5.380. Titlu: Medical care utilization at Maharishi International University, Fairfield, Iowa. Rezumat: Lower health insurance utilization rates among MIU faculty and staff. ORMEJOHNSON, D. W., and VEGORS, S. Medical care utilization at Maharishi International University, Fairfield, Iowa. Abstract of paper presented at the 100th Session, Iowa Academy of Science, Ames, Iowa, April 1988. Abstract insert in the Journal of the Iowa Academy of Science 95(1): A56. Collected Papers v5.379. Titlu: Medical care utilization and the Transcendental Meditation program. Rezumat: Lower health insurance utilization rates: significantly fewer hospital inpatient days, outpatient visits. Fewer inpatient admissions for all major categories of disease. ORMEJOHNSON, D. W. Medical care utilization and the Transcendental Meditation program. Psychosomatic Medicine 49(1): 493-507, 1987. Collected Papers v5.378. Titlu: Erythrocyte sedimentation rate (ESR) and the Transcendental Meditation (TM) program. Rezumat: Lower erythrocyte sedimentation rate levels indicating less serious illness and slower aging. SMITH, D. E.; GLASER, J. L.; SCHNEIDER, R. H.; and DILLBECK, M. C. Erythrocyte sedimentation rate (ESR) and the Transcendental Meditation (TM) program. Psychosomatic Medicine 51: 259, 1989. (Also, refer to AGE 10(4): 160, 1987). Collected Papers v5.377. Titlu: Elevated serum dehydroepiandrosterone sulfate levels in older practitioners of the Transcendental Meditation and TMSidhi programs. Rezumat: Hormone levels indicating younger biological age. GLASER, J. L.; BRIND, J. L.; EISNER, M. J.; DILLBECK, M. C.; VOGELMAN, J. H.; and

WALLACE, R. K. Elevated serum dehydroepiandrosterone sulfate levels in older practitioners of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi programs. Paper presented at the Annual Meeting of the Society for Neuroscience, Washington, D.C., November 1986. (An abstract of these results also appeared in AGE 10(4): 160, 1987). Collected Papers v5.376. Titlu: The effects of Transcendental Meditation on cognitive and behavioral flexibility, health, and longevity in the elderly: An experimental comparison of the Transcendental Meditation program, mindfulness training, and relaxation. Rezumat: Benefits for the elderly: increased longevity. Increased cognitive and perceptual flexibility. Increased behavioral flexibility. Increased learning ability. Improved mental health and sense of well-being. More ideal levels of blood pressure. ALEXANDER, C. N.; DAVIES, J. L.; NEWMAN, R. I.; and CHANDLER, H. M. The effects of Transcendental Meditation on cognitive and behavioral flexibility, health, and longevity in the elderly: An experimental comparison of the Transcendental Meditation program, mindfulness training, and relaxation. Department of Psychology and Social Relations and Graduate School of Education, Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., and Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, 1983. Collected Papers v4.300. Titlu: Effetti indotti dal programma di Meditazione Trascendentale sulla tolleranza glicidica. Rezumat: Improved blood sugar homeostasis as measured by oral glucose tolerance test. TABOGI, S. Effetti indotti dal programma di Meditazione Trascendentale sulla tolleranza glicidica. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Faculty of Medicine and Surgery, University of Trieste, Trieste, Italy, 1983. Collected Papers v4.299. Titlu: Effects of Transcendental Meditation, electromyographic (EMG) biofeedback relaxation, and conventional relaxation on vasoconstriction, muscle tension, and stuttering: A quantitative comparison. Rezumat: Decreased stuttering. ALLEN, C. P. Effects of Transcendental Meditation, electromyographic (EMG) biofeedback relaxation, and conventional relaxation on vasoconstriction, muscle tension, and stuttering: A quantitative comparison. Doctoral dissertation (abstract), University of Michigan, Ann Arbor, Michigan, U.S.A., 1979. Dissertation Abstracts International 40: 689B. Collected Papers v4.298. Titlu: Improved mental and physical health and decreased use of prescribed and nonprescribed drugs through the Transcendental Meditation program. Rezumat: Improvements in physical and mental health correlated with duration and regularity of practice of the Transcendental Meditation technique. Decreased use of alcohol. Decreased use of cigarettes. Decreased drug abuse. Decreased need for antihypertensives, drugs for heart disease, sleep medications, tranquilizers, anti-depressants, anti-asthmatics, anti-histamines, analgesics, and drugs for hypertension, asthma, and heart disease. BROWNE, G. E.; FOUGÉE, D.; ROXBURGH, A.; BIRD, J.; and LOVELL-SMITH, H. D. Improved mental and physical health and decreased use of prescribed and non-prescribed drugs through the Transcendental Meditation program. Age of Enlightenment Medical Council,

Christchurch, New Zealand; Heylen Research Centre, Auckland, New Zealand; and Dunedin Hospital, Dunedin, New Zealand, 1983. Collected Papers v3.247. Titlu: The Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and reversal of the ageing process: A longitudinal study. Rezumat: Reversal of biological aging: longitudinal reduction in biological age. Younger biological age compared with norms. Length of time practicing the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program correlated with younger biological age and younger functional age. Decreased systolic blood pressure and improved auditory threshold. TOOMEY, M.; CHALMERS, R.; and CLEMENTS, G. The Transcendental Meditation and TMSidhi program and reversal of the ageing process: A longitudinal study. MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v3.246. Titlu: The practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program reverses the physiological ageing process. Rezumat: Reversal of biological aging: younger biological age compared with norms. Length of time practicing the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program correlated with younger biological age and younger functional age, and predictive of lower systolic blood pressure and auditory threshold. TOOMEY, M.; PENNINGTON, B.; CHALMERS, R.; and CLEMENTS, G. The practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program reverses the physiological ageing process. MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, and Department of Biology, University of York, Yorkshire, England, 1982. Collected Papers v3.245. Titlu: Systolic blood pressure and long-term practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program: Effects of TM on systolic blood pressure. Rezumat: Improved cardiovascular health: lower systolic blood pressure compared to norms for age. Effect more pronounced in long-term meditators. WALLACE, R. K.; SILVER, J.; MILLS, P. J.; DILLBECK, M. C.; and WAGONER, D. E. Systolic blood pressure and long-term practice of the Transcendental Meditation and TMSidhi program: Effects of TM on systolic blood pressure. Psychosomatic Medicine 45(1): 41-46, 1983. Collected Papers v3.244. Titlu: Transcendental Meditation - treating the patient as well as the disease. Rezumat: Case history illustrating holistic improvements in physical and mental health including relief from insomnia. Decreased anxiety. Decreased need for tranquillizers. Fewer headaches. Increased enjoyment of life, and increased efficiency. LOVELL-SMlTH, H. D. Transcendental Meditation—treating the patient as well as the disease. The New Zealand Family Physician 9: 62-65, April 1982. Collected Papers v3.243. Titlu: The effects of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program on the aging process. Rezumat: Reversal of biological aging: younger biological age compared with control subjects and population norms. Length of time practicing the Transcendental Meditation technique associated with reduction in biological age.

WALLACE, R. K.; DILLBECK, M.; JACOBE, E.; and HARRINGTON, B. The effects of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program on the aging process. International Journal of Neuroscience 16: 53-58, 1982. Collected Papers v3.242. Titlu: Auswirkungen der Technik der Transzendentalen Meditation (TM) auf die psychische und psychosomatische Befindlichkeit. Rezumat: Decreased psychosomatic complaints. Decreased musculo-skeletal complaints. Decreased limitations caused by physical and general ailments. Increased efficiency. Increased emotional stability. Decreased use of medicines and non-prescribed drugs. Decreased oversensitivity. OVERBECK, K.-D. Auswirkungen der Technik der Transzendentalen Meditation (TM) auf die psychische und psychosomatische Befindlichkeit. Psychotherapie-Psychosomatik Medizinische Psychologie 32(6): 188-192, 1982. Collected Papers v3.241. Titlu: Glucose tolerance and the Transcendental Meditation program (a pilot study). Rezumat: Improved blood sugar homeostasis as measured by oral glucose tolerance test. YEE, A. C., and DISSANAYAKE, A. S. Glucose tolerance and the Transcendental Meditation program (a pilot study). MERU Research Institute, Singapore, and Department of Physiology, University of Singapore, Singapore. Paper presented at the International Congress on Research on Higher States of Consciousness at the Faculty of Science, Mahidol University, Bangkok, Thailand, 4-6 December 1980. Collected Papers v3.240. Titlu: Possibilitàdi applicazioni della tecnologia della coscienza in aspetti di medicina preventiva: Una ricerca pilota. Rezumat: Multiple improvements in physical and mental health: fewer infectious diseases. Better health of the respiratory and digestive systems. Less eczema and fewer allergic reactions. Less depression. Greater self-actualization. Greater self-esteem. Better social relationships. Less nervousness. Less insomnia. Lower use of tranquilizers, sleep medication, and analgesics. Fewer accidents. Lower usage of cigarettes, alcohol, nonprescribed drugs, and coffee. FARINELLI, L. Possibilità di applicazioni della tecnologia della coscienza in aspetti di medicina preventiva: Una ricerca pilota. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Faculty of Medicine and Surgery, University of Padova at Verona, Verona, Italy, 1981. Collected Papers v3.239. Titlu: Transcendental Meditation: A multipurpose tool in clinical practice. Rezumat: Benefits in general medical practice: improvements in general health and in a wide variety of physical and mental disorders including hypertension, angina pectoris, bronchial asthma, chronic bronchitis, diabetes mellitus, menorrhagia, periodontal inflammation, recurrent upper respiratory infections, allergic rhinitis, chronic back pain, rheumatoid arthritis, dyspepsia, chronic colitis, Insomnia, chronic headaches, anxiety, depression, fatigue, obesity. Decreased need for tranquilizers, sleep medications, antiasthmatics, anti-hypertensives, and drugs for hypertension, asthma, and heart disease. Increased cooperation with medical advice. Faster recovery from major illness, chronic musculoskeletal complaints. KIRTANE, L. Transcendental Meditation: A multipurpose tool in clinical practice. General medical practice, Poona, Maharashtra, India, 1980. Collected Papers v3.238. Titlu: The effects of Transcendental Meditation on periodontal tissue.

Rezumat: Better periodontal health. SEILER, G., and SEILER, V. The effects of Transcendental Meditation on periodontal tissue. Journal of the American Society of Psychosomatic Dentistry and Medicine 26(1): 8- 12, 1979. Collected Papers v3.237. Titlu: Transcendental Meditation in the management of hypercholesterolemia. Rezumat: Improved cardiovascular health: long-term reductions in serum cholesterol in hypercholesterolaemic patients. COOPER, M. J., and AYGEN, M. M. Transcendental Meditation in the management of hypercholesterolemia. Journal of Human Stress 5(4): 24-27, 1979. Collected Papers v3.236. Titlu: Effect of Transcendental Meditation on mild and moderate hypertension. Rezumat: Improved cardiovascular health: decreased blood pressure in patients with mild and moderate hypertension. AGARWAL, B. L., and KHARBANDA, A. Effect of Transcendental Meditation on mild and moderate hypertension. Postgraduate Department of Medicine, M.L.N. Medical College, Allahabad, Uttar Pradesh, India. Paper presented at the VIIth Asian-Pacific Congress on Cardiology, Bangkok, Thailand, November 1979. Collected Papers v3.235. Titlu: Transzendentale Meditation in der geburtshilflichen Psychoprophylaxe. Rezumat: Better health for mother and child during pregnancy and childbirth: fewer medical complaints during pregnancy. Less pain and anxiety during pregnancy and childbirth. Shorter duration of labour. Lower frequency of vacuum or forceps delivery and other operative interventions during labour. Greater frequency and longer duration of breast-feeding. HEIDELBERG, R. Transzendentale Meditation in der geburtshilflichen Psychoprophylaxe. Doctoral dissertation (abbr.), Medical Faculty, Free University of Berlin, West Berlin, W. Germany, 1979. Collected Papers v3.234. Titlu: Effect of Transcendental Meditation on serum cholesterol and blood pressure. Rezumat: Improved cardiovascular health: decreased serum cholesterol levels in normal and hypercholesterolaemic patients. Reduction of blood pressure to more ideal levels in normotensive subjects. COOPER, M. J., and AYGEN, M. M. Effect of Transcendental Meditation on serum cholesterol and blood pressure. Rezumat previously published in Harefuah, the Journal of the Israel Medical Association, 95(1): 1-2, 1978. Collected Papers v3.233. Titlu: Der Nutzen der Technik der Transzendentalen Meditation fü die äztliche Praxis. Rezumat: Case history of benefits for patient recovering from severe illness, including severe bronchial asthma and heart disease. GRÄF, D., and PFISTERER, G. Der Nutzen der Technik der Transzendentalen Meditation fü die äztliche Praxis. Erfahrungsheilkunde 9: 594-596, 1978. Collected Papers v3.232. Titlu: The Transcendental Meditation technique and the prevention of psychiatric illness.

Rezumat: Epidemiological evidence for prevention of psychiatric illness. SUURKÜA, J. The Transcendental Meditation technique and the prevention of psychiatric illness. Vasa Hospital University of Gothenburg, Gothenburg, Sweden, 1977. Collected Papers v2.127. Titlu: The effect of the Transcendental Meditation program on sleeping and dreaming patterns. Rezumat: Improvements in sleeping and dreaming patterns: improved quality of sleep. Decreased time to fall asleep. More rested on awakening. Decreased awakenings per night. Decreased time to awaken fully. Decreased drowsiness. Decreased lethargy. Decreased daytime napping. Decreased number of dreams remembered. Decrease in complexity of dreams. Decrease in unpleasant emotional content of dreams. Decrease in recurring dreams. Decreased need for sleep medications. Decreased use of alcohol. Improved reported state of mental health. Reduced need for medical attention. FUSON, J. W. The effect of the Transcendental Meditation program on sleeping and dreaming patterns. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Yale Medical School, New Haven, Connecticut, U.S.A., 1976. Collected Papers v2.126. Titlu: The Transcendental Meditation technique - a "self-care" program for the dialysis/transplant patient. Rezumat: Improved mental and physical health in patients on a kidney transplant/dialysis program: decreased blood pressure. Decreased anxiety. Increased independence. Enhanced selfimage. Improved sense of well-being. DONER, D. W. JR. The Transcendental Meditation technique - a "self-care" program for the dialysis/transplant patient. Rezumat previously published in Journal of the American Association of Nephrology Nurses and Technicians 3(3): 119-125, 1976. Collected Papers v2.125. Titlu: Blood pressure and plasma cholesterol levels before and after learning Transcendental Meditation. Rezumat: Reduction of blood pressure to more ideal levels in both hypertensive and normotensive subjects. LOVELL-SMITH, H. D.; DICKIE, A.; and ROBINSON, J. Blood pressure and plasma cholesterol levels before and after learning Transcendental Meditation. University of Otago Medical School, Dunedin, New Zealand, 1975. Collected Papers v2.124. Titlu: The Transcendental Meditation program and normalization of weight. Rezumat: Normalization of weight. WELDON, J. T., and ARON, A. The Transcendental Meditation program and normalization of weight. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1974. Collected Papers v1.44. Titlu: Transcendental Meditation and stuttering: A preliminary report. Rezumat: Decreased stuttering. MCINTYRE, M. E.; SILVERMAN, F. H.; and TROTTER, W. D. Transcendental Meditation and stuttering: A preliminary report. Perceptual and Motor Skills 39: 294 (Abstract), 1974. Collected Papers v1.43.

Titlu: Long-term effects of the Transcendental Meditation program in the treatment of insomnia. Rezumat: Relief from insomnia: decreased time taken to fall asleep (benefits sustained over time). MISKIMAN, D. E. Long-term effects of the Transcendental Meditation program in the treatment of insomnia. Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton, Alberta, Canada, 1975. Collected Papers v1.42. Titlu: The treatment of insomnia by the Transcendental Meditation program. Rezumat: Relief from insomnia: decreased time taken to fall asleep. MISKIMAN, D. E. The treatment of insomnia by the Transcendental Meditation program. Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton, Alberta, Canada, 1972. Collected Papers v1.41. Titlu: The effect of the Transcendental Meditation program on compensatory paradoxical sleep. Rezumat: Faster recovery from sleep deprivation. MISKIMAN, D. E. The effect of the Transcendental Meditation program on compensatory paradoxical sleep. Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton, Alberta, Canada, 1972. Collected Papers v1.40. Titlu: Changes in inflammation in persons practicing the Transcendental Meditation technique. Rezumat: Improved periodontal health: decreased gingival inflammation. KLEMONS, I. M. Changes in inflammation in persons practicing the Transcendental Meditation technique. Department of Health Education, Pennsylvania State University, University Park, Pennsylvania, U.S.A., 1972. Collected Papers v1.39. Titlu: Transcendental Meditation and asthma. Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms reported by patients and physicians. Reduced airway resistance. WILSON, A. F.; HONSBERGER, R. W.; CHIU, J. T.; and NOVEY, H. S. Transcendental Meditation and asthma. Respiration 32: 74-80, 1975. Collected Papers v1.38. Titlu: Transcendental Meditation in treating asthma. Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms. Reduced airway resistance. HONSBERGER, R. W., and WILSON, A. F. Transcendental Meditation in treating asthma. Respiratory Therapy: The Journal of Inhalation Technology 3: 79-80, 1973. Collected Papers v1.37. Titlu: The effect of Transcendental Meditation upon bronchial asthma. Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms reported by patients and physicians. Reduced airway resistance.

HONSBERGER, R. W., and WILSON, A. F. The effect of Transcendental Meditation upon bronchial asthma. Clinical Research 21: 278 (Abstract), 1973. Collected Papers v1.36. Titlu: The effects of the Transcendental Meditation program on the exercise performance of patients with angina pectoris/myocardial ischemia Rezumat: Improvements in patients with angina pectoris, a major symptom of myocardial ischemia Improved exercise tolerance. Increased maximum workload. Delayed appearance of electrocardiographic abnormalities during exercise (delayed onset of st segment depression). Decreased double product. Clinical observations of decreased anxiety. Decreased need for tranquillizers and anti-anginal drugs. Improved sleeping patterns. Improved personal relationships. Zamarra, J.W., Schneider, R.H., Besseghini, I., Robinson, D., Salerno, J. “Usefulness of the Transcendental Meditation program in the treatment of patients with coronary artery disease.” American Journal of Cardiology 77,867-870, 1996. Titlu: The Transcendental Meditation program and essential hypertension. Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure. Improvements in patients with angina pectoris: improved exercise tolerance. Increased maximum workload. Delayed appearance of electrocardiographic abnormalities during exercise (delayed onset of st segment depression). Decreased double product. Clinical observations of decreased anxiety. Decreased need for tranquillizers and antianginal drugs. Improved sleeping patterns. Improved personal relationships. SIMON, D. B.; OPARIL, S.; and KIMBALL, C. P. The Transcendental Meditation program and essential hypertension. Hypertension Clinic and Department of Psychiatry, Pritzker School of Medicine, University of Chicago, Chicago, Illinois, U.S.A., 1974. Collected Papers v1.34. Titlu: Effects of Transcendental Meditation on blood pressure: A controlled pilot experiment. Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure. Decreased anxiety. BLACKWELL, B.; HANENSON, I. B.; BLOOMFIELD, S. S.; MAGENHEIM, H. G.; NIDICH, S. I.; and GARTSIDE, P. Effects of Transcendental Meditation on blood pressure: A controlled pilot experiment. Psychosomatic Medicine 37(1): 86 (Abstract), 1976. Collected Papers v1.33. Titlu: Decreased blood pressure in hypertensive subjects who practiced meditation. Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure. WALLACE, R. K., et al. Decreased blood pressure in hypertensive subjects who practiced meditation. Supplement II to Circulation 45 and 46: 516 (Abstract), 1972. Collected Papers v1.32.

BIBLIOGRAFIE DESPRE PSIHODRAMĂ http://www.psicodramma.it/sito/informazione/bibliografia/Bibliografia.pdf MORENO J.L. (1946, IV ed.1977), Psychodrama First Volume, Beacon House, New York, (trad. it. Manuale di psicodramma. Il teatro come terapia, Astrolabio, Roma, 1985).

MORENO J.L. (1947), The Theatre of Spontaneity, Beacon House, New York, (trad. it. Il teatro della spontaneità, Nuova Guaraldi, Firenze, III ed.1980).

MORENO J.L. (1953, III ed. 1978), Who Shall Survive?, Beacon House, New York, (trad. it. Principi di sociometria, psicoterapia di gruppo e sociodramma, Gruppo Editoriale Fabbri, Bompiani, Sonzogno, Etas S.p.A., Milano 1964, II ed. Etas Libri, Milano 1980). MORENO J.L. (1959; II ed.1975a), in collab. con Z.T. Moreno, Psychodrama Second Volume. Foundations of Psychotherapy, Beacon House, New York, (trad. it. Gli spazi dello psicodramma, Di Renzo Editore, Roma, 1995). MORENO J.L. (1969, II ed.1975), in collab. con Z.T. Moreno, Psychodrama Third Volume. Action Therapy and Principles of Practice, Beacon House, New York, (trad. it. Manuale di psicodramma. Tecniche di regìa psicodrammatica, Astrolabio, Roma, 1987). Sociatry, Journal of Group and Intergroup Therapy (1947-48) Journal of Group psychotherapy and Psychodrama (dal 1950) BLATNER A. (1973), Acting-in. Practical applications of psychodramatic methods, Springer Publishing Co., New York. BLATNER A. (1988), Foundation of Psychodrama. History, theory and practice, Springer Publishing Co., New York. BORIA G. (1983), Tele. Manuale di psicodramma classico, Franco Angeli, Milano. BORIA G. (1985), Realtà e semirealtà nello psicodramma, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1986), Gli altri nello psicodramma, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1987), Il controllo dell’acting out attraverso la tecnica della sospensione della risposta, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1988), La prima regola nel gioco psicodrammatico, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1989), Essere moreniano nel centenario di Moreno, in Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G (1990), Schegge di psicodramma, in Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1991), Spontaneità e incontro nella vita e negli scritti di J.L. Moreno, UPSEL, Padova.

BORIA G. (1991a), Un anno in un gruppo, in Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1993), Il “qui ed ora” scenico, in Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1995), Il ruolo nel modello moreniano, in Psicodramma, AIPsiM, Milano. BORIA G. (1995), Psichiatria all’est e all’ovest: contenimento o liberazione?, in: Gasseau M., AngeliniG. (a cura di), East-to-West: Psychiatry and Psychotherapy between Conservation and Change, UPSEL, Torino. BORIA G. (1997), Lo psicodramma classico, Franco Angeli, Milano. BUSTOS D. (1981), Significacion del encuentro en psicoterapia psicodramatica, Ed. Instituto Psicodrama Bs. Aires-La Plata, Mar del Plata. BUSTOS D. (1985), Nuevos Rumbos en Psicoterapia Psicodramatica, Editorial Momento, La Plata. BUSTOS D. (1992), El Psicodrama. Aplicaciones de la técnica psicodramàtica, Editorial plus ultra, Buenos Aires. BUSTOS D. (1994), Wings and roots, in: Holmes, Karp, Watson, Psychodrama since Moreno, Innovations in theory and practice, pagg. 39-76, Routledge, London and New York CARRIROLO P. (1999), La costituzione di un gruppo di psicodramma classico per pazienti anoressico-bulimiche, in: Psicodramma Classico, Anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano. CONSOLATI L.(1986), “...Specchio, specchio delle mie brame...”, in: Psicodramma, AIPsim, MIlano. CONSOLATI L. (1988), La teoria del ruolo, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. CONSOLATI L. (1991), Il gruppo di psicodramma come matrice di identità, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. CORSINI R.J. (1965), Historic Background of Group Psychotherapy - A Critique, in: Group Psychotherapy, Vol.VIII, n°3, Beacon House, New York. DE LEONARDIS P. (1994), Lo scarto del cavallo. Lo psicodramma come intervento sui piccoli gruppi, Angeli, Milano. DE LEONARDIS P. (1995), Dipendenza e interdipendenza, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. DE LEONARDIS P. (1999), Azione e fame d’azione in psicodramma, in: Psicodramma

Classico, anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano DOTTI L. (1989), Psicodramma con i gruppi “reali”, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. DOTTI L. (1991), Io ausiliari professionisti nello psicodramma, problematiche nella formazione e nella terapia, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. DOTTI L. (1992), Il Playback Theatre come strumento formativo per grandi gruppi, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. DOTTI L. (1998), Forma e Azione – Metodi e tecniche psicodrammatiche nella formazione e nell’intervento sociale, Franco Angeli, Milano. DOTTI L. (1999), Psicodramma pedagogico, in: Psicodramma Classico, anno1, n° 1, AIPsiM, Milano FOX J. (1994), Acts of Service, Tusitala pub., New York. GOLDMAN E.E. & MORRISON D.S. (1984), Psychodrama. Experience and process, Eldemar, Phoenix (AZ). GREENBERG I.A., (1974), Psychodrama. Theory and therapy, Behavioural Publications, New York. HOLMES P. e KARP M. (1991), Psychodrama: inspiration and technique, Tavistock/Routledge, London and New York. HOLMES P. (1992), The inner World Outside, Routledge, London/New York. HOLMES P. KARP M., WATSON M. (1994), Psicodrama since Moreno, Routledge, London/New York. KALDOR K. (1987), Applicazione sperimentale di tecniche psicodrammatiche per lo sviluppo delle attitudini relazionali nelle allieve infermiere, in: Psicodramma, AIPsiM, MIlano. KELLERMANN P. F. (1992), Focus on Psychodrama - The Therapeutic Aspects of Psychodrama, Jessica Kingsley Publishers, London and Philadelphia. KELLY G.R. (1978), Behaviourism and psychodrama: worlds not so far apart, in: Group Psychotherapy, Psychodrama and Sociometry, Vol. XXXI. KIPPER D.A. (1986), Psychotherapy through clinical role playing, Brunner & Mazel, New York. LEUTZ G.A. (1985), Mettre sa vie en scène. Le psychodrame, Hommes et Groupes, Paris,

(trad. it. Rappresentare la vita, Borla, Roma, 1987). MAGRINI F. (1999), Psicodramma classico: una mente collettiva in scena, in: Psicodramma Classico, Anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano MARINEAU R.F. (1989), Jacob Levy Moreno 1889-1974, Tavistock & Routledge, London/New York. MENEGAZZO C.M. (1976), El desarollo dramatico del proceso de identitad. El modelo evolutivo dramatico de Moreno, Ed. Instituto Arturo A. Meneghino, Buenos Aires. MENEGAZZO C.M. (1991), Umbrales de plenitud, Ed. Fundacion Vinculo, Buenos Aires. MENEGAZZO C.M., TOMASINI M, ZURETTI M.(1995), Dicionario de Psicodrama e Sociodrama, Agora, San Paulo. MONTESARCHIO G. e SARDI P. (1987), Dal teatro della spontaneità allo psicodramma classico, Angeli, Milano. MORENO J.L. (1940), Sociometry, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1954), Interpersonal Therapy, Group Therapy and the Function of the Unconscious, in: Group Psychotherapy, Vol. VII, n°3-4, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1961), Interpersonal Therapy and Co-unconscious States - A Progress Report in Psychodramatic Theory, in: Group Psychotherapy, Vol. XIV, n°3-4, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1961a), The Role Concept: a Bridge Between Psychiatry and Psychology, in: American Journal of Psychiatry. MORENO J.L. (1963), The Actual Trends in Group Psychotherapy, in: Group Psychotherapy, Vol. XVI, n°3, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1964), The Third Psychiatric Revolution and the Scope of Psychodrama, in: Group Psychotherapy, Vol. XVII, n°2-3, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1965), Comments, in: Group Psychotherapy, Vol. XVIII, n°4, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1969), The Viennese Origins of the Encounter Movement, Paving the Way for Existentialism, Group Psychotherapy and Psychodrama, in: Group Psychotherapy, Vol. XXII, n°1-2, Beacon House, New York. MORENO J.L. (1971), The Words of the father, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1989), The Autobiography of J.L. Moreno MD (Abridged), Jonathan Moreno Guest Editor, in: Journal of Group Psychotherapy Psychodrama & Sociometry, Vol. XLII, n°1-2, Heldref Publications, Washington. MORENO Z.T. (1966) Psychodrama Monographs N. 41, Beacon House, New York, (trad. it. In Psicodramma dei bambini, O.S. Firenze). MORENO Z.T. (1978), Psychodrama, in Mullan H. & Rosenbaum M., Group Psychotherapy. Theory and practice, Free Press, New York PALERMO M. (1989), Dell'amicizia tra esperienza psicodrammatica ed esperienza estetica, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano. ROJAS BERMUDEZ J. (1976), Introduccion al Nucleo del Yo, Ed. Cuadernos de Psicoterapia, Vol. XI, n° 1 e 2, Buenos Aires. ROJAS-BERMUDEZ J.G. (1984), Que es el sicodrama? (IV ed.), Editorial Celsius, Buenos Aires. ROJAS-BERMUDEZ J.G. (1997), Teoria y tecnica psicodramaticas, Paidòs, Barcelona. SACKS J.M. (1974), The psychodramatic approach, in: S. Milman Donald & George D. Goldman (Eds.), Group process today - Evaluation and perspectives, C.C. Thomas, Springfield (IL). SALAS J. (1993), Improvising Real Life, Kendall/Hunt, Dubuque, USA. SAURI J.J. (1979), El psicodrama. Aportes a una teoria de los roles, Ed. Docencia, Buenos Aires. SCHUTZENBERGER A.A. (1970), Précis de psychodrame, Ed. Universitaires, Paris, (trad. it. Lo psicodramma, Martinelli, Firenze, 1972). SCHUTZENBERGER A.A. (1978), Introduction au jeu de rôle, Privat, Toulouse, (trad. it. Introduzione allo psicodramma e al gioco di ruolo, Astrolabio, Roma, 1978). SCHUTZENBERGER A.A. (1975), Le corp et le group, Privat, Toulouse, (trad. it. Il corpo e il gruppo, Astrolabio, Roma, 1978). SCHUTZENBERGER A.A. (1981), Le jeu de rôle, Edition Sociales Françaises, Paris. SCHUTZENBERGER A.A. (1993), Aïe, mes aïeux!, La Meridienne, Paris. YABLONSKY L. (1974), Psychodrama theorie and practice. Behavioral Publications, New York, (trad. it. Psicodramma. Principi e tecniche, Astrolabio, Roma, 1978).

ZURETTI M. (1983), Proceso psicodramatico, Ed. Instituto de Psicodrama, Buenos Aires. ZURETTI M.(1995), El Hombre en los grupos, sociopsicodrama, Lumen Argentina, Buenos Aires. ANZIEU D. (1956), Le psychodrame psychoanalique chez l’enfant, PUF, Paris. (Trad. it. Lo psicodramma analitico del bambino e dell’adolescente, Astrolabio, Roma, 1979). ANZIEU D. et al. (1972), Le travail psychoanalique dans les groups, Dunod, Paris. (Trad. it. Il lavoro psicoanalitico nei gruppi, Armando, Roma, 1975). CROCE E.B. (1985), Acting out e gioco in psicodramma analitico, Borla, Roma. GASSEAU M. e GASCA G. (1991), Lo psicodramma junghiano, Bollati Boringhieri, Torino. GERBAUDO R. (1988), Lo psicodramma analitico di bambini, Armando Editore, Roma. LEBOVICI S. (1956), Comments, in: Group Psychotherapy, vol. IX, n°1, Beacon House, New York. LEBOVICI S. (1980), Terapia psicoanalitica di gruppo, Feltrinelli, Milano. LEMOINE P. e G. (1972), Le Psychodrame, Laffont, Paris, (trad. it. Lo psicodramma, Feltrinelli, Milano, 1973, II ed. 1977). SCATEGNI W. (1996), Psicodramma e Terapia di Gruppo, Red ed., Como. http://www.lemaniparlanti.it/ http://www.psibo.unibo.it/soft.htm

Site-uri Corrado Malanga: http://corradomalanga.com/ (site oficial) https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română) https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks http://piatracubica.blogspot.ro/ http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

Răpirile extraterestre și lumea onirică de Corrado Malanga 19 ianuarie 2004

Dintre analizele care li se fac răpiților o mare importanță se acordă analizei viselor. Este important să se înțeleagă că visele, în general, nu trebuie să fie considerate ca făcând parte din activitatea fantastică a inconștientului, ci ca fiind semnale adevărate, mesaje din profunzime, care, dacă sunt corect interpretate, se observă că nu au nimic fantastic în ele. Visele se nasc de obicei din lucruri care sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, aproape mereu în ultimele 24 de ore. Natura inconștientului este ceea ce este, adică inconștientul nici măcar nu cunoaște ideea de minciună și pornind de la această constatare este destul de prostesc să credem că acesta ar avea chef să inventeze ceva, având în vedere că invenția îi este absolut necunoscută. Dar atunci, v-ați putea întreba voi, de ce este atât de greu să se interpreteze visele, care, în marea majoritate a cazurilor par total rupte de realitate, părând de cele mai multe ori fantastice, artificiale și magice? Inconștientul este un motor care nu se stinge niciodată pe parcursul vieții, care nu doarme niciodată și care înregistrează, prin intermediul informațiilor oferite de conștient și de filtrele subconștientului, diferitele aspecte ale lumii externe, pe care noi o numim în mod greșit realitate. Când dorim să ne amintim în stare de veghe un eveniment înregistrat precedent, inconștientul trimite semnalele sale subconștientului, iar acesta le interpretează pentru a le face comprehensibile pentru conștient. Cu alte cuvinte, inconștientul vorbește un fel de limbaj codat, care este foarte îndepărtat de posibilitatea de a fi înțeles cu ușurință de conștient, dacă acesta nu cunoaște cheia interpretativă a mesajului arhetipic care stă la baza comunicării inconștientsubconștient.

Când un subiect doarme, subconștientul doarme și el, neavând posibilitate să interpreteze mesajele inconștiente; aceste mesaje trec direct în conștient, fără traducere, sau cu o traducere sumară, probabil efectuată "în grabă" de acea parte a subconștientului care a rămas cât de cât conștientă. Rezultatul final este reprezentat de o serie de imagini care reprezintă scene complexe și adesea lipsite de o cheie de lectură. În realitate, cheia de lectură există, dar nu este cea pe care o utilizăm de obicei. Limbajul, compus din imagini și foneme sau din senzații tactile și culori, pare vag, pe când ceea ce produce culorile, imaginile și senzațiile cenestezice lucrează. Pe scurt, inconștientul vorbește singurul limbaj pe care îl cunoaște - cel al arhetipurilor. Este important să se pornească de la această observație, pentru că, dacă toate acestea sunt adevărate, atunci avem posibilitatea să înțelegem semnificația vieții onirice și a imaginarului său, știind că nu este absolut nimic imaginar și că în spatele imaginii se ascunde arhetipul care a produs-o. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a fost primul care a introdus o metodă interpretativă în care nu este importantă scena amintită, ci senzația legată de o astfel de scenă. Carl Gustav Jung a lărgit studiul viselor prin niște tratate despre semnificația arhetipurilor din vise; după părerea mea aceasta este cheia de lectură corectă, utilă pentru înțelegerea lumii onirice a răpiților. Deci, dacă două persoane diferite visează o minge de fotbal, un astfel de vis va fi cu siguranță interpretat cu aceeași cheie de lectură arhetipică, dar va oferi două rezultate diferite, pentru că în mințile lui Tizio și Caio mingea de fotbal ar putea fi rezultatul traducerii unor arhetipuri diferite din partea subconștientului. Deci, pentru a înțelege ce înseamnă pentru cei doi mingea de fotbal trebuie să se înțeleagă care sunt arhetipurile care au produs acea viziune. Cum am mai afirmat, imaginea reprezintă aproape ultimul pasaj (ultimul este fonemul) și se distanțează foarte mult de semnificația de pornire. Pentru asta e necesar ca cel care a visat să fie întrebat ce a simțit când a visat o minge de fotbal. Senzația, adică ansamblul de emoții pe care le produce mingea de fotbal în vis este cea mai apropiată de arhetipurile care au generat-o, pentru că senzația este produsă înainte de simbol. S-ar putea spune că senzația este arhetipul nostru, sau mai bine, modul în care arhetipul se manifestă. Arhetipul nu poate fi desenat și nu poate fi vizualizat în niciun fel: nu este o culoare, dar poate fi asociat cu o culoare (în testul lui Lusher), nu este o imagine, dar poate fi asociat cu o parte din imagine (în testul lui Roshack), nu este un sunet

dar poate fi asociat cu un sunet (ca în muzicoterapia lui Pfister). Arhetipul nu este nimic din toate acestea, ci este toate acestea în același timp. În consecință, analiza nu trebuie făcută pe baza imaginii mingii de fotbal, ci este necesar să se ajungă la senzațiile simțite în timp ce se observa mingea. Când subiectul își reamintește visul i se va cere să retrăiască senzațiile ambientale în general, producându-se astfel repetarea unei ancore (PNL), pe care deja a simțit-o în timpul visului, în speranța ca un astfel de efect să se agațe de cauza care l-a provocat. În realitate, subconștientul nostru, în timp ce retrăiește senzația, este în acel moment capabil să o reinterpreteze arhetipic și să transmită semnificația subconștientului, care, acum că este treaz, este capabil să o interpreteze corect, oferind adevărata semnificație a visului celui care l-a visat. Acest mecanism reprezintă baza interpretării visului pe care eu o folosesc, chiar dacă, sincer să fiu, nu am scris-o foarte explicit nicăieri. Astăzi PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) ne permite să credem în existența acestui mecanism de producere a visului și, după părerea mea, ar fi bine dacă experții acestui sector ar ține cont de el. Până la urmă tot subiectul care a visat visul va fi cel care va furniza interpretarea visului și nu psihoterapeutul, care va fi doar un ecran reflectant tranzițional, adică ceva de unde emoțiile visate de pacient și exprimate fonetic vor ricoșa pentru a reintra, prin intermediul urechilor sale, în subconștient. Așa cum voi încerca să explic acum, în cercetarea răpirilor extraterestre am observat că răpiții au în general vise de tip recurent, dar doar în aparență, nu și în realitate, așa cum s-ar putea crede. Chiar și în testul (TAV) pe care-l propun unui răpit probabil pentru a identifica cu certitudine realitatea experienței, întreb: Ai visat vreodată acest detaliu sau acest alt detaliu? Aceste vise particulare au legătură cu experiențele de matrice extraterestră, dar un eventual răspuns pozitiv nu trebuie interpretat în sensul că subiectul a visat cu adevărat ceea ce spune, ci mai degrabă în sensul că trebuie asociat cu un grup de persoane cu risc de răpire. Semnificația profundă a întrebărilor din test este total diferită de ceea ce poate apărea la o primă lectură neatentă. În test subiectul este încurajat să "ancoreze" anumite scene pe care și le amintește la o serie de emoții interioare (inconștiente), al căror singur scop este acela de a alarma inconștientul său că acelea ar putea fi experiențe de răpire într-adevăr trăite și nu doar simple vise. Ideea de a întreba subiectul dacă a visat acea experiență este doar o tentativă în a-l face să retrăiască o amintire, și nu aceea de a verifica dacă acea amintire se datorează unei experiențe reale sau onirice. La începutul testului subiectul va fi convins că ceea ce-și amintește probabil de datorează unui vis, dar în marea majoritate a cazurilor nu este așa. Subiectul va descoperi ulterior, prin

aprofundarea investigării introspective asupra lui însuși, că evenimentele considerate de el vise sunt cu totul altceva. Deci, nu este corect să credem că răpiții au cu toții aceleași vise recurente, dar este corect să spunem că răpiții au cu toții aceleași experiențe, pe care în inima lor le atribuie în mod greșit lumii onirice și nu celei reale. Dacă nu ar fi așa, studiind visele lumii, am putea descoperi, după ce am divizat-o în categorii în funcție de munca desfășurată, că bibliotecarii au toți aceleași vise, la fel ca piloții de avion și gardienii comunitari. Experimental asta nu este adevărat, pentru că fiecare își elaborează propria viață în mod cu totul personal, în funcție de experiențele trăite, de contextul cultural și familial. Nu pentru toți o minge de fotbal reprezintă o minge de fotbal! Aș vrea să pornesc de la această afirmație pentru a demitiza ideea că toți răpiții au aceleași vise, cum ar fi visul undei, care este foarte la modă în cercurile new age americane. Visul undei este un vis în care, cu diferite variații, subiectul observă o undă mare care, încetul cu încetul, va distruge tot, înghițindu-l și pe el. Ceea ce el simte din punct de vedere emoțional în timpul visului poate varia de la persoană la persoană, dar pare să se bazeze pe ideea că nu ai ce să faci pentru că evenimentul este inevitabil, va înghiți tot și toți vor pieri. În vis există frica de a suferi, dacă nu cumva teroarea de a părăsi viața. Mulți dintre cei care au avut acest vis, care de altfel are caracteristicile proprii ale viselorbază comună pentru mulți indivizi, cum este acela al înecului, al zborului sau acela în care ești urmărit dar nu poți fugi pentru că te simți lipit de pământ, oferă o interpretare doar parțial corectă. Aceștia zic că visul are de-a face cu un cataclism prevăzut de psihicul nostru, care, în timpul visului, ar avea capacitatea de a face premoniții. Conform acestei interpretări, răpiții, aleșii extratereștrilor, ar fi capabili, contrar majorității, să simtă și să vadă lucruri pe care alții nu ar fi capabili să le perceapă. Răpiții aleși de extratereștri să aibă un rol de super-populație, ar ști că Terra se apropie de un cataclism și că, dacă unii se pot salva, aceștia ar fi ei, pentru că sunt considerați mai buni de către extratereștri și deci sunt pregătiți pentru o nouă viață, cea care va urma catastrofei. În realitate, după cum se poate observa, mecanismul din spatele acestei interpretări, care poziționează extraterestrul în rolul celui care-i salvează pe aleși și-i pedepsește pe ceilalți, tinde să reducă visul la o icoană inspirată de o religiozitate de tipul catolicismului occidental. Adevăratul răpit, în realitate știe foarte bine la nivel inconștient că lucrurile nu stau așa și că nu există extratereștrii salvatori, ci doar extratereștrii exploatatori. Un răpit poate crede, prin intermediul unui proces de disonanță cognitivă, că lucrurile stau foarte bine, dar exact el va fi cel care va refuza categoric să se supună unei ședințe de hipnoză sau doar să efectueze o cercetare în inconștientul său profund, pentru că știe că astfel ar descoperi că tot ce crede el este o minciună.

Adevărul, pe lângă faptul de a fi adevăr, trebui și acceptat; nu toți sunt capabili să facă în interiorul lor un pas atât de angajant. Adoptând viziunea new age și interpretarea sa, protagonistul visului manifestă toată incapacitatea sa de a trăi esența autentică a experienței onirice. Atunci să încercăm să analizăm adevărata semnificație a viselor apelând pe cât posibil la simboluri legate de arhetipurile de bază. Marea undă este percepută ca un zid foarte înalt, gigantic, de netrecut, un obstacol în mișcare, care avansează necruțător spre observator. Este vorba de ceva ce copleșește umanitatea și a visa în ziua de astăzi așa ceva înseamnă a atrage simțul de inadecvare pe care îl simt persoanele în ceea ce privește propriul lor stil de viață. În interiorul lor, tot mai des, percep că ceva nu merge cum trebuie și acel ceva poate fi corelat cu valorile pe care ei însuși le atribuie vieții și acțiunilor lor zilnice. Toate acestea sunt văzute în mod negativ și iată că inconștientul tinde să interpreteze unda ca pe ceva care reprezintă păcatele comune, care se revarsă peste toți. S-a mers prea departe și nu mai există cale de întoarcere. Unda ia aspectul unui zid pentru că este vorba de un obstacol (zidul e reprezentarea arhetipică a barierei dintre aici și acolo). Pe lângă asta, semnificația morții reprezintă, arhetipic vorbind, renașterea. Nu te poți renaște dacă înainte nu ai murit. Marea undă reprezintă lucrul care va aduce moartea, dar într-o accepțiune total simbolică, și în realitate va pregăti renașterea într-o lumea ulterioară (nu neapărat mai bună, dar cu siguranță diferită). Arhetipul apei confirmă corectitudinea acestei interpretări. Apa este elementul care produce viață, dar din punct de vedere istoric este și un instrument de pedeapsă divină (botezul și potopul universal). Dumnezeu îi omoară pe cei răi prin potopul universal, iar acest lucru este povestit sub formă de poveste, considerată astăzi a fi o poveste adevărată care are în sine toate atributele unui simbol pur și simplu. Apa este arhetipic legată de fântâna vieții eterne: cine bea din acea fântână va trăi etern, adică va învia în etern. În mitul lui Ahile, eroul devine invulnerabil pentru că la nașterea sa corpul i-a fost scăldat în apa magică a vieții; doar călcâiul i-a rămas afară din apă și chiar acela va fi punctul care, lovit de o săgeată inamică, îi va aduce moartea în luptă. Pe de altă parte, la miturile ca acesta s-ar putea adăuga faptul că picioarele, din care face parte și călcâiul, reprezentau pentru poporul ebraic organele genitale, iar cultura homerică se poate să se fi inspirat din tradițiile egiptene și ebraice (În Vechiul Testament se vorbește adesea de "spălarea picioarelor", cu o semnificație sexuală). Culoarea apei, verde și/sau bleu, după Max Lusher amintește pe de o parte de meditație, calm (componenta albastră) și pe de altă parte gândul creativ

(componenta verde). Deci, este văzută (trăită, simțită și percepută) ca o reînnoire, proiectată spre o eră a vărsătorului, în care gândirea ecologică, constanța, reflecția și altruismul vor fi elementele guvernante. Din această ultimă speranță s-a inspirat în mod inconștient mișcarea new age pentru a interpreta visul undei, ca și când acesta ar fi premonitor, dar nu în sensul că această undă solidă și distrugătoare va veni în realitate; ascunsă în spatele undei, cea care va veni va fi revoluția culturală, așteptată de mai bine de două mii de ani, din simplul motiv că oamenii o evocau prin acel vis, demonstrând că în interiorul lor această revoluție este tot mai dorită și așteptată. Deci, visul nu reprezintă sosirea extratereștrilor eliberatori, ci prezintă o profundă stare de neadecvare a omului modern față de globalizarea dorită de guvernanții noștri, care sunt considerați de inconștientul nostru colectiv mincinoși și incapabili. Visul undei face parte și dintr-o anumită categorie de vise, numite catastrofice, din care fac parte și anumite variante prezente în lumea onirică a răpiților, dar care în mod direct nu au nimic de-a face cu experiențele de răpire extraterestră. Cea mai frecventă variantă este așa-numitul vis al meteoriților. În acest vis este aceeași poveste ca în visul cu unda. Cine visează asta știe că după câteva minute va începe o ploaie de meteoriți și Terra va fi distrusă, meteoriții încep să apară iar lumea începe să-și spună adio știind că urmează să moară. Totul se întâmplă într-o atmosferă ireală de resemnare și aduce un sentiment de mortificare profundă pentru sfârșitul tuturor lucrurilor. În acest caz, arhetipul Apă este substituit de arhetipul Pământ, care cade în cap ca o suferință cauzată de probleme, cele ale umanității, care cad literalmente în cap, și care strivesc, încă o dată literalmente. Foarte prezente și visate, în special de așa-numiții clarvăzători, cei care cred că poartă discuții cu figuri angelice, cu Iisus sau cu Fecioara Maria, sunt de această dată visele cu focul distrugător. Alt arhetip important, Focul, din punct de vedere istoric este legat de purificarea păcatului și este evident că cel care îl visează are o cultură cu un aspect de religiozitate fanatică, simțind probabil nevoia de o purificare mistică din partea focului. Dintre cele trei elemente simbolice enumerate mai sus, apa este legată de nașterea vieții și este arhetipic legată de viața eternă prin intermediul simbolului fântânii. Focul este legat din punct de vedere arhetipic de moartea eternă, trăită prin intermediul culturii noastre prin simbolismul focului etern și infern. În schimb, pământul pare legat de simbolismul înmormântării (ploaia de meteoriți), deci de moartea corpului. Semnificațiile citate acum fac interesantă interpretarea sub formă arhetipică a viselor prezentate mai sus, dar stârnesc și curiozitatea de a ști de ce nu există un tablou-vis în care la sfârșit să apară o catastrofă prin intermediul aerului.

Interpretarea mea pornește de la presupunerea că în interiorul nostru sunt patru părți diferite, legate de patru arhetipuri fundamentale care au creat cele patru simboluri importante din lumea alchimiei antice: pământul, focul, apa și aerul (așanumitele patru elemente). Acestea nu ar fi altceva decât reprezentarea onirică a corpului, a spiritului, a minții și a sufletului uman. Deci, când există frica că moare corpul, atunci un corp va fi cel care va produce moartea, dar dacă spiritul este cel căruia îi este frică de moarte, ce altceva dacă nu de arhetipul spiritului va produce acțiunea fatală? Trebuie amintit și că spiritul "Sfânt" este reprezentat în Evanghelie ca o flacără care intră în capul celor doisprezece apostoli, iar asta reprezintă cu siguranță o confirmare că viziunea arhetipică a acestei esențe umane ia aspectul unei flăcări. Astfel, pentru a muri, minții nu-i rămâne decât să fie spălată (englzii nu utilizează întâmplător expresia brain washing - spălarea creierului - din punctul meu de vedere) Al patrulea element, cel care nu este legat de un vis catastrofic, este aerul. Sufletul, care este reprezentat de aer, este imortal și nu există niciun suflet care să poată muri. Aerul este legat de viața adevărată - fără aer nu se poate trăi, trebuie să fim înconjurați și penetrați de acesta și nu există mai multe tipuri de aer, aerul este unul singur, simbol al acelei unicități care reprezintă aspectul fundamental al sufletului. Meteoriții sunt mulți, flăcările sunt multe și mintea umană este reprezentată de mare, care nu este una singură, cu toate că marea este apă și ape sunt multe ploile, lacurile, râurile și mările. În realitate, reprezentarea apei este intim legată de relația care există între minte și spațio-timp. Pe când Einstein vede spațio-timpul ca o mare în mișcare (viziune ondulatorie a teoriei relativității), Teoria SuperSpinului (Malanga, Pederzoli) scoate în evidență corelația dintre magnetism, timp, electricitate și spațiu, permițând descrierea minții umane ca un loc în care se creează informațiile (descriptibile ca niște grupuri de unde) care se mișcă în planul spațio-temporal. Prin urmare, este ușor să se găsească multe alte corelații între părțile care constituie ființa umană, simbolurile elementare și arhetipurile care le-au format. ELEMENT

CULOARE

VIS/SIMBOL

AXELE SST

Maro

PARTE A FIINȚEI Corp

Pământ

Meteoriți ↓

Apă

Albastru

Minte

Undă ↔

Aer

Transparent

Suflet

---------- •

Spațiu, Timp, Energie Spațiu, Timp, Conștiință Spațiu, Timp, Conștiință

Foc

Galben-Roșu

Spirit

Incendiu ↑

Timp, Energie, Conștiință

Iată cum probabil că percepe inconștientul neplăcerea de a fi: cine este preocupat de moartea minții va visa cu precădere o undă gigantică, cel căruia îi este frică de moartea corpului va visa meteoriți, pe când cel care se teme pentru moartea spiritului va vedea în vis focul distrugător. Meteoriții și focul împreună vor da viață și moarte, pe când aerul dă doar viață, fiindcă pentru el nu există înviere, pentru că există dintotdeauna și nu va putea muri niciodată. Visul unui răpit. Un răpit visează de obicei lucruri foarte diferite de aceste catastrofe, cu toate că uneori i se întâmplă și lui, și este chiar experiența sa cu extratereștri cea care adaugă detalii interesante care derivă din matricele ufologice, fiind poate sugerate de adevăratele experiențe de răpire. Astfel, visul căderii meteoriților se îmbogățește cu un cer înstelat plin de aeronave, marea undă trece pe sub un disc zburător care zboară nederanjat deasupra mării mișcătoare, a undelor și a celorlalți martori ai înnoirii umanității. În aceste vise extraterestrul de obicei nu face nimic: stă acolo, arătând că este perceput doar ca martor pasiv, din cauza ideii că există o lege cosmică care nu-i permite să intervină, care, din păcate, în cazul nostru nu a fost respectată. Răpitul visează în mod arhetipic ceva, care este distorsionat în imagini de inconștient, dar care ar putea avea afinități foarte strânse cu experiența de răpire extraterestră. Un răpit a visat că se află într-un coridor circular; era dezbrăcat și alerga, alerga fără oprire. Pe pereți erau lămpi asemănătoare cu cele de neon, albastre și roșii, iar el fugea ca să scape de cineva care alerga după el: din acest motiv nu se putea opri. Însă coridorul era circular și el avea impresia că trece mereu prin același loc. Odată ce și-a dat seama de asta, nu mai putea nici să alerge cu viteză mare, pentru că astfel l-ar fi ajuns din urmă pe cel care îl urmărea, iar asta nu trebuia să se întâmple. Visul indică o mare teamă și o senzație de stres profund. Analizând visul dintr-un punct de vedere arhetipic, se observă că subiectul fuge de cineva care fizic nu-l poate ajunge niciodată, chiar dacă aleargă repede în cerc. Carl Gustav Jung subliniază că acest tip de vise este legat de aspectul mandalelor tibetane circulare, care, la rândul lor au legătură cu simbolismul Copacului Vieții Eterne, așa cum am avut ocazia să evidențiez într-o lucrare precedentă (Semnificația simbolică a cercurilor din lanuri - C. Malanga).

În această cursă infinită și obositoare, ființa umană vede simbolurile vieții arhetipic colorate în roșu și albastru (cele două culori care indică cele două axe). Aceste simboluri sunt luminoase pentru că viața în sine este așa. Cine este urmăritorul fugarului? Unicul care nu ar trebui să-l ajungă, pentru a nu-i cauza celui care visează pierderea de identitate : fugarul și urmăritorul sunt aceeași persoană, sau mai bine spus unul este copia celuilalt. Pe de o parte fuge de propria copie, pentru că aceasta fugind în jurul copacului vieții vrea să înțeleagă viața însăși la originea sa și pe de altă parte nu trebuie să alerge foarte tare, pentru a nu ajunge din urmă copia, transformându-se astfel în ea, aceasta alergând la rândul său pentru a ajunge din urmă viața. Ideea de dublă identitate care apare în acest vis este legată de simbolismul copacului vieții, dar într-un context foarte diferit comparativ cu visele catastrofice. Aici nu se așteaptă morți inerente, pentru că după aceea va fi o nouă viață și o nouă renaștere - aici se fuge de pierderea de identitate provocată de un sine care încă nu are identitate și care, pentru a o câștiga, poate doar să i-o fure originalului care o deține. Când discuți cu răpitul care a avut acest vis, el însuși își dăduse seama de adevărata semnificație simbolică a evenimentelor onirice, înainte de a se discuta cu el problema copiilor pe care le fac extratereștrii în încercarea de a-și atinge scopul de a avea viață eternă, scop care mie mi se pare de-a dreptul pueril.

Note bibliografice: Visele și semnificația lor le puteți găsi la: http://www.cepei.it/sogni.html Interpretare arhetipică pentru crop circle: http://semiasse.altervista.org/sentistoria/INTERPRETAZIONE%20ARCHETIPICA%20DEI %20CROP-CIRCLE.PDF Operele lui C. G. Jung : http://www.psicoanalisibookshop.it/autorielenco.asp M. Lusher, “Il test dei colori”, Ed. Astrolabio, 1976, Roma. Musicoterapia (un Roshack sonoro) Luca Gubert Finsterle, “ Recording and play-back two-channel system for providing a holophonic reproduction of sounds”, vol. 113 (3), p. 1196

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

(Supliment al articolului SUFLETUL TRANSCENDE ȘI EXTRATERESTRUL TRESARE) 29 iulie 2005

Introducere În cercetările mele cu privire la existența extratereștrilor și a interferențelor acestora asupra ființelor umane, m-am avântat de multe ori în discursuri despre Suflet: Sufletul ar fi acel ceva pe care extratereștrii și-ar dori să-l aibă și pe care ar vrea să îl fure de la noi, dar pe care nu toate ființele umane îl posedă. Cele mai importante familii de pe Terra, ai căror membri sunt lipsiți de Suflet, pentru a face și ei rost de niște Suflete de la extratereștrii, susțin proiectul acestora, proiect în care extratereștrii ar sustrage Sufletele ființelor umane, furnizând câteva și guvernatorilor lumii, pentru a trăi împreună, cu toții, o viață imortală. Acest lucru, pe cât este de fantastic și incredibil, este exact ceea ce am scris în lucrările mele precedente, dar... îmi dau seama perfect de faptul că cele câteva rânduri pe care doar ce le-am scris mai sus mă fac să par ca fiind nebun de legat. Îmi este la fel de clar că aceste declarații pot fi folosite împotriva mea, pentru a putea să fiu interzis în întreaga galaxie. Prima senzație este aceea de panică. Aș vrea să comunic informații pe care le consider ca fiind importante, dar nu sunt sigur că această comunicare va reuși să ajungă la un bun final: aș putea fi interzis mâine dimineață pe motivul că aș fi un nebun furios. Am o formare bazată pe studii galileene (de la Galileo - n.t.) și nu credeam că Platon este un personaj căruia ar trebui să i se acorde prea mare atenție: nimeni nu-mi vorbise foarte clar despre el pe durata studiilor mele, astfel că, l-am descoperit abia după mai bine de cinzeci de ani de viață. L-am descoperit din greșeală, pentru că hipnozele regresive efectuate pe răpiți conduc mereu într-o

singură direcție: la existența a ceva, pe care îl vom numi, în mod convențional, Suflet. Eu, fiind ateu, mă poziționam într-un mod foarte rațional în fața componentei sufletești a ființei umane și credeam că o pot interpreta ca fiind un răspuns la un stimul de tip hipnotic, pe care poate chiar eu însumi, în mod inconștient, îl produceam în răpiți. Cu toate acestea, informațiile se acumulau în timpul cercetărilor, tot mai multe cu fiecare zi ce trecea, cu fiecare săptămână, iar într-un final nu am mai putut să mă prefac, deoarece era evident că Sufletul, sau oricum am vrea să-l numim, există și se manifestă ca cel mai real lucru din univers. Am început să scriu ceva despre acest subiect, iar ufologii italieni s-au aruncat împotriva ideii de Suflet ca și când acesta ar fi cel mai mare dușman al lor. Ideea cum că Sufletul ar fi ceva ce caracterizează o natură tipic umană, este clasică în anumite culturi, dar cultura științifică spune că Sufletul nu există: acesta nu se poate măsura, deci nu există, pe când Biserica spune că toți au Suflet și că aceștia trebuie să se afle în grația domnului (cu "d" mic - n.a.), care va avea grijă să clasifice și să-i ordoneze în buni și răi, conform criteriilor sale personale. Eu nu înțelegeam prea multe din teologie, nu știam prea multe despre paranormal și nu înțelegeam prea multe din toate, poate și în legătură cu hipnoza regresivă, pe care o practicam de cel puțin 15 ani, dar, cu siguranță, știam foarte multe despre chimia organică. Lucram în cercetare de mai bine de 15 ani și fusesem respins la un concurs de profesor asociat: acest lucru îmi oferea garanția că sunt o persoană respectabilă și inteligentă. În plus, efectuasem toate testele psihologice importante, pentru a-mi verifica capacitatea de a relaționa cu exteriorul, iar rezultatul era că sunt o persoană extrem de abilă în sinteză și gândire. Deci, nu eram nici nebun, nici dezechilibrat, nici nu încercam să obțin atenție și mă aflam în fața unei realități pe care trebuia să o descriu și să o raportez altora, dar pentru a face asta trebuia să fiu și credibil, pentru că altfel nu aș fi făcut altceva decât să irosesc timpul cititorilor mei. Între timp, grupurile ufologice italiene, și nu doar ele, spuneau că sunt un nebun incompetent. CUN-ul, din care am ieșit după 30 și ceva de ani, lansase sentința că eram nebun. CISU (Centrul Italian de Studii Ufologice), sprijinindu-se pe CICAP, confirmase sentința CUN-ului. PARSEC-ul, grupul de studii despre fenomenele de răpire (fost grup CUN, acum independent? - n.a.), continua să susțină că un chimist nu poate înțelege nimic din răpirile extraterestre, deci, asta însemna că tot ce afirmam eu nu avea nicio valoare. Între timp, alte grupuri ufologice încercau să fie neutre, afirmând fraze de genul "nu știm", "vom vedea", "viitorul ne va lămuri", "englezii au spus că

hipnozele nu folosesc la nimic", "Malanga face sex cu răpitele", "Malanga este comunist", "Malnga este gurul ufologiei italiene"... Cititorul ar trebui să se pună pentru o clipă în locul meu. Mă trezesc într-o dimineață și descopăr că pe internet se afirmă că sunt responsabil pentru diferite crize familiale, că am băgat lumea în spital, că i-am pus să ia Prozac... iar eu mă întreb cine poate spune toate aceste tâmpenii despre mine, ca apoi să descopăr că este vorba de aceiași ufologi italieni. Bineînțeles, pe americani nu-i interesează ce se întâmplă în Italia, la fel cum fac și englezii și francezii, iar ufologii italieni, în mod ciudat și contrar intereselor lor, spun că eu sunt vinovat pentru problemele lor. Eu am denunțat existența interferențelor extraterestre pe planeta noastră mai mult decât oricine altcineva în Italia și am examinat în mod științific probele acestei realități de decenii, am fost unicul care a efectuat analize pe filmarea Santilli (autopsia unui extraterestru, vă amintiți?), unicul care a efectuat analize asupra răpiților utilizând tehnici grafologice, primul care a studiat cu ajutorul graficii computerizate filmele cu OZN-uri, unicul care a mers la televiziune să se umilească pentru a-i apăra pe ufologii italieni, primul care a efectuat analize și studii supra testelor antice care vorbesc despre OZN-urile din India Antică, unicul din Europa, care, împreună cu Eltio Aselof, a studiat în mod științific cercurile din lanurile de grâu (crop circle) și unul dintre puținii care au rezistat presiunilor politico-militare. Din toate aceste motive am ajuns până aici, dar trebuie încă să înțeleg pasul final, cel după care totul va fi fost spus și nu-mi va mai rămâne decât să mă pensionez, pentru că altceva nu mai pot face: trebuie să încerc să ilustrez cât mai bine conceptul de Suflet, așa cum l-am simțit, ascultat, perceput eu în timpul hipnozelor regresive. Era de datoria mea să fac asta, ca cititorii, fie ei răpiți sau nu, cu sau fără Suflet, să se poată confrunta cu afirmațiile mele și să încerce să privească în interiorul lor, într-un mod compatibil cu noile informații obținute. Venise momentul să încetăm să mai vorbim despre alții (extratereștrii) și să începem să vorbim despre noi, despre Suflete. SUFLETUL GEOMETRIC Eu, având o bază de formare galileană, așa cum am mai spus deja, cel puțin în ceea ce privește studiile și modul de gândire inițial, îmi dau seama că este extrem de dificil să-i povestești unui om de știință ceva în legătură cu Sufletul, deoarece pentru el Sufletul nu există, deoarece nu poate fi măsurat.

Iată un prim concept important: știința prevede că mai întâi trebuie să vezi lucrurile pentru a le putea măsura. Unde nu există măsură, nu există nici fenomen fizic. Dintr-un punct de vedere strict psihologic, omul de știință modern, prin această atitudine demonstrează că îi este frică să-și admită propriile limite. De fapt, un mod de a nu-ți recunoaște niciodată propriile limite este acela de a afirma că limitele nu există: prin urmare, metoda științifică nu are limite, și, dacă ceva nu se vede, asta se întâmplă nu pentru că noi am avea o vedere limitată, ci pentru că nu este nimic de văzut. Este fundamental să se observe că această atitudinea a științei, bazată pe încrederea exclusivă în ea însăși, impune omului și gândirii sale o limită insurmontabilă, prin intermediul dogmei: limita dictată de propria orbire mentală. E ca și cum am spune: "Eu nu știu dacă sunt sau nu limitat. Poate că sunt, dar, dacă nu sunt, am mereu dreptate, iar dacă sunt limitat, nu-mi cunosc limitele. Deci, datorită faptului că ceea ce nu se cunoaște nu există, eu nu sunt limitat. Dar, dacă aș fi cu adevărat limitat, necunoscându-mi limitele, nu aș putea să-mi dau seama de limitările mele; și atunci, de ce să dau importanță limitărilor? Ar însemna să pierd timp cu ceva ce nu văd niciodată. Prin urmare, îmi voi concentra observațiile pe ceea ce văd și nu pierd timp cu ceea ce pentru mine oricum nu va exista niciodată." Astfel, omul acceptă prezența propriilor limitări ca pe ceva imponderabil și insurmontabil, dar, deoarece această acceptare este un aspect negativ a percepției umane, iată că în psihicul omului de știință modern intervine disonanța cognitivă, care tinde să transforme negativitatea în pozitivitate. Iată că pentru credincios limitarea devine ceva prețios, acesta afirmând: "Din fericire, Dumnezeu, în imensa sa înțelepciune, ne-a limitat, astfel încât noi să nu ne putem face rău singuri, făcând lucruri pe care apoi le-am putea regreta, cum ar fi să mâncăm fructul din copacul vieții." Însă ecologul va spune că este bine că nu se cunosc toate legile fizicii, pentru că omul tinde să se distrugă pe sine însuși, neștiind să profite de forțele naturii, așa cum i-au fost acestea oferite: omul tehnologic este adesea un om imatur, și, în timp ce studiază, ajunge să-și explodeze singur o bombă atomică în mâini. Tânărului inițiat, care se află pe punctul de a o lua în altă direcție, i se va spune: "Ce știi tu despre știință? Când vei fi de vârsta noastră vei înțelege că nu toți pot face carieră, doar cei mai merituoși reușesc..." unde "merituos" înseamnă "asemenea nouă" (similia similibus concreantur). Astfel, pentru a continua un principiu important, de psihologie simplă, conform căruia, dacă vrem să fim înțeleși de altă persoană, trebuie să vorbim în limba sa, unii oameni de știință care studiază fenomenele paranormale, în tentativa de a demonstra existența Sufletului și lumii științifice, încearcă să-l fotografieze sau să-l cântărească, sau chiar să vorbească cu acesta prin intermediul unor tehnici

de spiritism, făcând înregistrări cu aparatele foarte performante din punct de vedere tehnologic. Însă nu își dau seama că pică în capcana caracterului științific. În realitate, omul de știință nu-și admite propriile limite, și, dacă a afirmat că Sufletul nu există, nu poate nega ceea ce a afirmat deja. La fel cum face brațul secular al Bisericii Catolice prin dogma infailibilității papale. Papa nu-i poate asculta pe cei care furnizează informații în legătură cu ceva ce el afirmă că nu există. În plus, cel care utilizează metoda științifică, neștiind că aceasta este limitată, nu înțelege nici măcar unde greșește și adesea se încăpățânează să facă experimente care nu vor conduce nicăieri, niciodată. Deci, înainte de a face observații trebuie restructurată metoda științifică, dacă se mai poate numi astfel. Unul dintre lucrurile pe care omul le înțelege mai ușor este desenul, imaginea, icoana, la care agață apoi semnificația simbolului, care devine arhetip, unde arhetipul este conceptul primordial, care este de sine stătător și care nu are nevoie să mai fie susținut de altceva. Arhetipul, despre care voi vorbi adesea, nu poate fi exprimat de ființa umană decât în mod indirect și vom vedea imediat și de ce, dar, contrar imaginii, care este susținută de tridimensionalitate, de culoare și de senzația simbolică pe care o furnizează, arhetipul este el însuși producătorul senzațiilor caracteristice menționate mai sus și înainte de acesta există doar ceea ce îl produce: voința. Arhetipul depinde doar de actul de voință care îl creează, și, din acest motiv, arhetipul nu are dimensiuni, pentru că se află în afara lor. Arhetipul nu este nici Energie, nici Timp și nici Spațiu, pentru că acesta este cel care creează aceste trei componente unice ale universului. Deci, a vorbi despre arhetip devine impropriu și limitativ, pentru că acesta se află dincolo de limitele descriptivului, vizibilului și ponderabilității. A vorbi despre arhetipuri este ca și cum am vorbi despre Suflet, și, cu toate acestea, contrar a ceea ce se întâmplă cu Sufletul, omul de știință modern înțelege semnificația arhetipului. Îl înțelege chiar dacă nu-l înțelege, pentru că îl simte în interiorul său când face o descoperire științifică, când observă că acel fenomen fizic este poate descriptibil într-un anumit fel, dar chiar și mai înainte, când își dă seama de existența fenomenului fizic: în acea clipă, în afara timpului și a spațiului, percepe că impulsul de a înțelege nu a venit din afară. Omul de știință redescoperă această senzație de fiecare dată când înțelege, și uită de aceasta de fiecare dată când o simte, imediat după ce a simțit-o, pentru că nu este capabil să o clasifice conform canoanelor științei sale. În practică va nega și mai mult ceea ce-l înconjoară. Va nega prezența unei senzații pentru că senzațiile nu se pot măsura, și, dacă nu se pot măsura, atunci nu există: deci, creierul său va șterge în mod automat ideea de senzație.

Ideea că senzația simțită trebuie ignorată, tocmai pentru că aceasta este vagă, determină apariția contradicției în comportamentului uman, în fiecare clipă a existenței sale. Omul suferă, iubește, plânge, se ceartă, se enervează și simte o miriadă de senzații. Și atunci cum ar putea să le ascundă? Știința răspunde asociind senzația de rolul a ceva care poate fi menționat, deci, definibil, denaturându-i adevărata esență: dacă senzația nu posedă nici Spațiu, nici Timp și nici Energie, atunci noi îi conferim Spațiu, Timp și Energie. Se va spune că omul este subiectul îndrăgostirii datorită unor structuri cerebrale, care în anumite momente, fiind supuse unor anumiți stimuli, secretă anumite endorfine, care, ca răspuns biochimic, vor produce niște senzații ciudate, care sunt cunoscute sub numele de îndrăgostire. A te îndrăgosti, pentru știința oficială, este ca și când ți-ar fi foame! Iubirea devine o nevoie a Corpului, pe când, în realitate, este o nevoie a Sufletului, dar care nu poate fi recunoscută ca atare, pentru că nici Sufletul nu există. Mi-a venit apoi ideea de a crea, ținând cont de regulile de comunicare descoperite de Erickson, un model comprehensibil, dar extins față de cel actual, capabil să descrie ceva ce se numea Suflet și care mai înainte se numea arhetip. De aici a pornit ideea de a exprima existența universului nostru, nu doar ca pe o expresie a Spațiului, Timpului și Energiei, ci să se adauge și un alt element: Conștiința. De ce nimeni nu văzuse în laborator Conștiința? Foarte simplu! Pentru că axa care corespunde acesteia se află în afara sistemului nostru fizic, Conștiința nefiind de natură fizică, deci neputând fi măsurabilă. În acest context, prin Conștiință se înțelege o axă de coordonate pe care este poziționat arhetipul: așa cum Timpul este compus din crononi, Conștiința este formată din arhetipuri, cu toate că a afirma că se poate măsura Conștiința este total greșit. Timpul, Spațiul sau Energia se măsoară, dar Conștiința nu. În realitate, Timpul, Spațiul și Energia sunt mutabile și reprezintă ceea ce am definit cu termenul de "componentă virtuală a realității". "Virtual" nu înseamnă "inexistent" și nici "fantastic", "oniric" sau "imaginar": înseamnă doar "mutabil", "care nu este fix". Însă partea reală a universului nostru este reprezentată exact de axa Conștiinței. Conștiința este reală pentru că este imuabilă. Fiind imuabilă nu trebuie măsurată: nu are sens să măsori ceea ce nu se schimbă niciodată. Aceasta a fost, este și va fi: atunci ce sens are să măsurăm un lucru imuabil? Timpul are o semnificație pentru lucrurile care își schimbă poziția în Spațiu și/sau Energie și nu este definibil pentru ceea ce rămâne imobil și imuabil (încerc să folosesc limbajul caracteristic omului de știință, în speranța că m-ați

urmărit până aici), prin urmare, formulele fizicii nu ar fi greșite, dar ar fi doar parțiale, pentru că acestea descriu foarte bine doar partea virtuală a universului, dar ar fi incapabile să descrie realitatea Conștiinței. Omul, din interiorul părții virtuale a universului, până acum considerată, în mod greșit, ca fiind unica parte care există, ar avea o viziune minimă asupra axei Conștiinței, care se află în afara virtualității, și ,din acest motiv, nu i-ar înțelege în profunzime adevărata esență. Dar axa Conștiinței oricum s-ar face simțită prin intermediul senzațiilor. Senzațiile ar fi un fel de subprodus pe care l-ar genera arhetipurile în virtualitatea ființei umane. La rândul lor, arhetipurile ar fi produse de acte de voință, care ar fi generate de către Conștiință. Un model pseudo-geometric de acest tip putea ajuta la înțelegerea structurii Sufletului. De ce îl definesc ca fiind "un model pseudo-geometric"? Pentru că, de fapt, geometria este virtuală și încerc să descriu și Conștiința ca pe ceva geometric (o axă), adică ca pe ceva virtual. Neputând să descriu în niciun fel realitatea în virtualitate, pentru că aceasta nu poate fi descrisă, ci doar percepută, se poate spune că încerc să descriu și realitatea ca și când aceasta ar fi virtuală, însă nu am cum să procedez altfel. Realitatea o simțim în "interiorul" nostru, și nu "în afară", așa cum se întâmplă cu virtualitatea, ar putea spune filozoful care citește această lucrare; expresia "a simți în interior" echivalează cu expresia "se manifestă, se percepe" în lumea fizică, dar cu limitarea de a nu putea fi măsurată. Fizica deja a utilizat niște artificii pentru a demonstra existența unui electron, având în vedere că acesta nu se vede, din cauza structurării deosebite a universului nostru. În realitate, existența electronului este acceptată în baza unor probe circumstanțiale și indirecte. Eu voi utiliza aceeași strategie pentru a susține ideea de axă a Conștiinței. Modelul propus așează universul pe patru axe: trei virtuale, adică modificabile, și una reală, adică imuabilă. Din comoditate, cele patru axe se vor naște dintr-o origine comună, orientându-le spre cele patru vârfuri ale unui tetraedru regulat și, în această zonă pseudo-geometrică, vor fi descriși omul și universul care îl conține.

SUFLET, SPIRIT, MINTE ȘI CORP Ființa umană ar putea fi descrisă ca sumă de patru componente - Corp, Spirit, Minte și Suflet - fiecare, la rândul său, putând fi descrisă doar prin trei axe de coordonate. Corpul ar fi format din Spațiu, Timp și Energie, dar nu ar avea Conștiință deci, ar fi vorba despre o carapace goală. Mintea ar fi formată din Spațiu, Timp și Conștiință - deci, ar fi informație coerentă și conștientă de sine. Spiritul ar fi format din Timp, Energie și Conștiință și ar reprezenta ceva care este peste tot (absența conceptului de spațiu), având rolul de "adeziv" între Minte și Corp. Sufletul ar fi format din Spațiu, Energie și Conștiință, dar ar fi lipsit de timp - din acest motiv ar fi caracterizat de imortalitate. Dar se poate spune și mai mult: din cele patru componente propuse (Suflet, Spirit, Minte și Corp) este suficient să ai doar două pentru a putea intra în acest univers, deoarece prezența a doar două componente garantează prezența tuturor celor patru axe coordonate. În mod ipotetic, ne putem imagina o ființă care să aibă doar Minte și Corp, doar Spirit și Corp sau doar Corp și Suflet, dar și unul care să aibă trei componente, adică Corp, Minte și Spirit sau Corp, Minte și Suflet; și nimic nu ne împiedică să ne imaginăm un om care are toate cele patru componente. Pentru om, așa cum îl cunoaștem noi, prezența Corpului este obligatorie, dar, bineînțeles, nu se poate exclude faptul că în aceste universuri există Spirite și Minți fără Suflet și fără Corp (de exemplu, ființa pe care am numit-o Lux în lucrările precedente - n.a.). Dar informațiile de care dispunem ne permit să ne apropiem și mai mult de o descriere concretă a sistemului tetragonal de coordonate. Conform Teoriei Super Spinului, descrisă în altă lucrare (Malanga & Pederzoli: work in progress), dar și conform celor mai noi descoperiri din fizică, axa Energiei s-ar fi născut înaintea celei a Spațiului și a celei a Timpului. Ce ar fi putut crea Energia dacă nu voința de a o crea, care este proprie Conștiinței? Conștiința exista înainte de construirea virtualității, deci, putem așeza în ordinea apariției Conștiința, Energia, Spațiul și Timpul. Componentele omului, formate doar din trei axe, nu ar prezenta aceleași caracteristici: pe scurt, fie Sufletul, fie Spiritul, fie Mintea, ar avea toate Conștiință, dar nu în cantități egale. Această caracteristică se poate sintetiza prin următoarea matrice, atribuind fiecărei axe o cotă internă, dar variabilă între zero și trei (0, 1, 2, 3):

Conform acestei matrice, Sufletul este cel care are cea mai mare cantitate de Conștiință, apoi Spiritul și după aceea Mintea. Corpul nu are deloc Conștiință. Pe de altă parte, Sufletul nu are o parte temporală și este cel mai longeviv, urmat de Spirit, Minte și Corp, care resimte cel mai mult trecerea timpului. Se observă foarte ușor că matricea are cele două diagonale cu valori de 3 și 0. Cu alte cuvinte, examinăm o matrice care descrie un tetraedru, în care laturile trei și zero sunt ortogonale între ele, dar dispuse pe două planuri paralele față de observatorul care privește tetraedrul din exterior.

Aceasta ar fi reprezentarea omului complet, în care fiecare dintre cele patru componente este legată de celelalte trei. Fiecare față a tetraedrului reprezintă una dintre cele patru componente ce caracterizează omul complet. SUFLET SUFLET SPIRIT MINTE CORP

SPIRIT

MINTE

CORP

Conștiință/Energie

Conștiință/Spațiu

Energie/ Spațiu

Conștiință/Timp

Energie/Timp

Conștiință/Energie Conștiință/Spațiu

Conștiință/Timp

Energie/ Spațiu

Energie/Timp

Spațiu/Timp Spațiu/Timp

Din acest tabel se poate deduce că fiecare componentă are în comun cu o alta doar o singură muchie, de-a lungul căreia două valori se convertesc una în acealaltă: de exemplu, Mintea și Sufletul ar trebui să împartă o muchie care merge de la valori înalte de Conștiință la valori înalte de Spațiu. A nu avea Suflet ar însemna a nu înțelege interconexiunile prezente între Conștiință și Energie, Conștiință și Spațiu, Energie și Spațiu. Cu alte cuvinte, dacă un om de știință încearcă să înțeleagă relația dintre gravitație și spațio-timp, va descoperi că nu este suficient să ai un Corp și o Minte pentru a înțelege acea relație: ar trebui să ai un Spirit, dar nici asta nu este suficient, deoarece, în timp ce conceptul de Energie în conexiune cu Timpul a fost descoperit și tratat și în mecanica cuantică, conceptul de Energie în conexiune cu Spațiul nu reușește să fie clarificat așa cum trebuie. Dacă nu ar fi așa, teoria unificării forțelor ar fi fost deja definită. Asta ce înseamnă? Că oamenii de știință nu au Suflet? Nu, asta înseamnă că doar puțini oameni de știință au Suflet. Să dăm un exemplu: să admitem că doar 20% din populația mondială are un Suflet, aceasta fiind capabilă să înțeleagă anumite concepte abstracte și să admitem și că ar exista un miliard de persoane (valoare mai mare decât valoarea reală) care se află în condițiile sociale minime pentru a putea deveni fizicieni. Și să mai admitem și că din acestea doar o persoană dintr-o sută de mii devine fizician teoretician. Deci, în total ar exista maximum zece mii de fizicieni teoreticieni, din care doar 2000 au Suflet, aceștia fiind capabili să înțeleagă în profunzime conceptele, dar, aceste 2000 de persoane ce probabilitate ar avea de a fi ascultate sau să facă carieră în universitate doar prin propriile mijloace, când ceilalți 8000, care din punct de vedere statistic sunt mai mulți, nu sunt capabili să înțeleagă? Răspunsul este clar: există o anumită probabilitate ca cineva să aibă posibilitatea și mijloacele pentru a descoperi teoria unificării, dar, această probabilitate, după cum se poate constata, este foarte scăzută. În mod normal, postul "corect" nu ar fi ocupat de un om cu toate componentele la locul lor, ci de o ființă dotată, în cel mai bun caz, cu toate "bucățile", dar cu grave probleme de relaționare între ele: un "om" incapabil să-și cunoască toate componentele, pentru că acestea nu sunt perfect integrate între ele. Diferența dintre un om cu Suflet și unul fără Suflet ar consta doar într-o posibilitate diferită de a fi conștient de sine însuși. Într-adevăr, Sufletul are o contribuție cu valoarea 3 pe axa Conștiinței, pe când Spiritul are doar valoarea 2. Aceste valori sunt cu totul arbitrare și nu știu dacă scala lineară propusă de mine este cea corectă. Toate ființele compuse din cel puțin două părți ar dispune oricum de o parte eternă (adică exact de Conștiința), dar cel care are Suflet ar avea o componentă

capabilă să existe până la sfârșitul universului. Sufletul, conform acestor definiții, este imortal, dar nu etern: eternitatea depinde doar de prezența Conștiinței, adică a ceva merge dincolo de realitatea virtuală și mutabilă. Conștiința a fost, este și va fi pentru totdeauna. Cine are o parte de Conștiință dispune și de o parte din eternitate. Cu alte cuvinte, este o parte din Creator. În acest context geometric, se poate observa că cel care are Suflet ar putea să nu fie conștient că îl are. Prin urmare ar fi ca și când nu l-ar avea. Ar putea fi mai conștient de sine cineva care ar avea un Spirit mai evoluat, dar nu ar avea Suflet, decât unul care ar avea atât Sufletul cât și Spiritul, dar acestea să fie prea puțin evoluate. Bineînțeles, prin "evoluție" se înțelege capacitatea noastră de a fi conștienți se noi înșine. În orice caz, cine are Suflet ar avea in nuce (expresie din latină, care face referire la ceva care se află în stadiu inițial de dezvoltare - n.t.) capacitatea de a înțelege concepte pe care o persoană fără Suflet nu le-ar putea înțelege niciodată. Cel care are Suflet are și capacitatea de a înțelege, dispune de mijloacele și instrumentele necesare pentru a înțelege, dar nu este musai ca această persoană să înțeleagă sau să-și dorească să înțeleagă. Oricum, cel care nu are Suflet nu va putea niciodată să înțeleagă tot, până la capăt. OMUL CHIRAL Sistemul geometric descriptiv al ființei umane, așa cum este el alcătuit, are o caracteristică interesantă, care, cu siguranță, le-a scăpat multora.

Omul construit astfel este activ din punct de vedere optic. Ce înseamnă acest lucru? Conceptul de activitate este strâns legat de modul în care este construit universul. De exemplu, aminoacizii și zaharurile sunt compuși biologici foarte importanți și activi din punct de vedere optic. Totul se bazează pe un concept geometric. La prima vedere ar putea părea ciudat, dar există două forme ale tetraedrului reprezentat mai sus, forme care sunt identice (am putea să comitem o mică greșeală lexicală exprimându-ne astfel), dar care nu se pot suprapune. În realitate există o imagine speculară (în oglindă - n.t.) a tetraedrului prezentat mai sus, care nu se suprapune cu acesta, și, dacă două figuri nu se pot suprapune, este vorba de lucruri diferite din punct de vedere matematic, ca imaginile care sunt așezate una peste alta.

Aceste fenomen, care este foarte cunoscut în chimia organică, se numește "fenomen al activității optice". Într-adevăr, dacă lumina lovește o moleculă cu structură lipsită de planuri de simetrie, ca un tetraedru (dar și cum ar fi o moleculă de clor, brom, fluormetan - n.a.), aceasta este deviată. Fenomenul devine vizibil dacă se utilizează lumină polarizată electric: una dintre cele două molecule specualre rotește planul luminii polarizate la dreapta și pe cealaltă o rotește la stânga, ambele în același unghi. Dacă există două molecule de clor, brom, fluormetan, este corect să considerăm că există și două tipuri de om, umnul fiind imaginea în oglindă a celuilalt: asta pentru că omul este format din patru componete, nu din trei sau două. Patru componente, care nu coincid și nu se află pe același plan, produc, în mod inevitabil, absența unui plan de simetrie (sau, mai corect, a unui centru de inversiune). În realitate, omul este activ din punct de vedere optic în toate manifestările sale, pentru că este format din molecule active din punct de vedere optic. Activitatea optică este caracteristică moleculelor, dar și nucleului atomilor, Spațilui și Timpului. Pe scurt, conceptul de disimetrie (și nu e asimetrie, care înseamnă

"lipsa oricărui element de simetrie"), adică absența unui plan de simetrie, cuprinde întregul univers. Deci, s-ar putea afirma că, în partea noastră de univers, neștiind dacă este vorba de partea dreaptă sau de partea stângă a oglinzii, omul etse disimetric. Conceptul de imagine speculară apare de mai multe ori în unele texte sacre, cum ar fi Vechiul Testament sau Sefer Yetzirah, în primul dintre acestea afirmându-se foarte clar că Dumnezeu a făcut omul după chipul și imaginea sa, pe când, în al doilea se afirmă că Dumnezeu, tipograful, a creat omul cu niște ștampile, iar ceea ce este tipărit este imaginea speculară a ștampilei (numită în ebraică autiut). Dar oare ce valaore să dăm, în acest context, unor texte antice, care încep să nu mai aibă nimic sacru în ele și a căror lectură devine interesantă dacă este efectuată într-o cheie ezoterică? Este evident că acest concept de imagine speculară este simbolic, și, deci, este produs de un arhetip. De ce să-i credem pe cei care, acum o mie de ani, au scris ceva, care în zilele noastre pare a fi plauzibil din punct de vedere științific? De ce cel care a scris cartea a fost mișcat de o cunoaștere interioară: o cunoaștere arhetipică. Cu alte cuvinte, nu știa bine ce anume scria, dar știa că ceea ce sria este corect, dacă era interpretat în mod oportun. Analiza interpretării arhetipurilor ne spune că oricare ar fi produsul final al comunicării, fie aceasta vizuală, auditivă sau cenestezică, dacă este interpretată corect, dincolo de variațiile formei estetice, va produce aceeași senzație, același arhetip original, adică același mesaj de pornire. Și de ce o ființă umană de acum o mie de ani ar fi trebuit să scrie, chiar dacă într-o formă foarte naif (naivă - n.t.), despre activitatea optică? De unde i-au venit acestuia anumite intuiții? De la singurul lucru care deja știe totul: componenta sa sufletească, sau, mai bine spus, de la Conștiința Sufletului, adică acea parte din Dumnezeu care este în noi. Într-un om, care nu este în conexiune cu toate părțile sale, comunicarea pe care Sufletul ar putea încerca să o stabilească cu Conștiința generală se bazează pe un singur canal comunicativ: cel al arhetipurilor, care se vor transforma în simboluri, care la rândul lor vor produce culori, din care, apoi, se vor naște imaginile, care, în final, vor crea fonemele. Deci, un om primitiv, cu conștiință dezvoltată, ar fi practic asemenea unui om de știință din ziua de astăzi, dar cu o singură diferență: omul de știință de astăzi nu citește și nici nu interpretează pulsațiile sale, sentimentele sale, bazându-se doar pe lobul stâng al creierului său. Omul primitiv, cunoscând prea puțin matematica, se bazează pe senzațiile sale, pe acel "a simți în interior", și, are o viziune asupra universului care nu diferă cu nimic de cea a unui astrofizician din zilele noastre.

Într-o lucrare precedentă (Interpretarea arhetipică a cercurilor din lanuri) am încercat să demonstrez că Leonardo, în ultima Cină, fără să știe, pictează cu totul altceva: simbolul copacului vieții eterne. Computerele noastre, când desenează ADN-ul, nu fac altceva decât să redeseneze copacul vieții, exact cum a făcut și Leonardo. El nu știe să deseneze ADN-ul, pe care nu-l cunoaște, dar, în mod arhetipic, Sufletul său, prin intermediul traducătorului, adică prin intermediul Minții, transformă în imagine "senzația sa interioară". În același fel, zeul egiptean Toth produce desenul caduceului, ca simbol al omului etern. În același fel, Kundalini indiană reprezintă tot copacul vieții. Sufletul, prin propria prezență, îl atenționează permanent pe om și, monotematic, de milenii, ar vrea să atragă atenția asupra ADN-ului, făcându-l pe om să înțeleagă adevărata esență, nu doar ca moleculă organică, ci ca ceva în plus: ceva ce conține și realitatea reală, invizibilă pentru omul de știință care utilizează doar lobul stâng, și mult mai vizibilă unui șaman, care utilizează doar lobul drept al creierului. Dar să abandonăm conceptul de om geometric și de Suflet geometric, pentru a căuta urma Sufletului în psihicul uman. SUFLETUL CA PSYCHE Pentru filozofii antici greci Psyche și Soma sunt corespondenții pentru Suflet și Corp. Acestor două aspecte ale ființei umane le sunt atribuite mii și mii de accepțiuni, și, de la Platon la Plotin, de la Jung la Hillman, acestea tind să ajungă la descrierea perfectă a acestor două aspecte, încercând să se înțeleagă interacțiunile care le are mai ales Sufletul cu restul componentelor sinelui. Un tratat interesant a lui James Hillman, cu numele Anima (Ed. Adelphi, 1985, Milano), descrie adevărata semnificație a Sufletului în viziunea lui Jung și propune un concept mai logic și mai larg. Jung afirmă că: Sufletul zădărnicește încontinuu bunele intenții ale conștiinței, creând o viață privată în trist contrast cu Persona orbitoare... Dacă pornesc de la premisa că acestea "nu sunt decât fantezii", nu voi reuși niciodată să consider manifestările Sufletului meu ca pe ceva mai mult decât niște slăbiciuni prostești. Dar dacă pornesc de la principiul că lumea este în afară, dar și în interior... în mod logic, trebuie să accept problemele și inconvenientele care vin din interiorul meu ca pe niște simptome ale unei adaptări defectuoase la condițiile acelei lumi interioare...

Cu alte cuvinte, Sufletul, care este reprezentat ca o chintesență a culorii aerului (Hillman), și al cărui efect final este coexistența realității lui Psyche cu Soma și descoperirea faptului că această fantezie se întâmplă cu adevărat, nu este mai puțin real față de felul în care oricare dintre noi se simte cu adevărat el însuși. Deci, visul, care este produs de Suflet, devine real, este real, pentru că exteriorul și interiorul sunt unul și același lucru. Dacă meditez un pic asupra ideilor lui Hillman și ale lui Jung, îmi dau seama imediat că cercetarea lor conduce la aceeași viziune asupra Sufletului pe care am obținut-o și eu prin intermediul experimentării hipnotice din ultimii zece ani. De fapt, în cuvintele lor există deja deosebirea dintre realitatea reală și realitatea virtuală, chiar dacă este prezentată într-un mod confuz. Dar Jung își dă seama că fantezia reprezentată de Suflet nu este cu nimic mai puțin reală decât ceea ce există în exteriorul nostru. Să nu uităm că fizica lui Bohom (J. Krishnamurti, D. Bohom, în “Dove il tempo finisce”, Ubaldini Editore, 1986, Roma) a apărut cu mult timp după nașterea ideii de univers holografic și virtual, nefiind încă digerată de știință oficială în ultimii zece ani. Astfel am creat metoda SIMBAD, care așează Sufletul în centrul unei vizualizări, în care virtualitatea interioară devine identică și se suprapune cu virtualitatea exterioară, interacționând cu aceasta în interior, dar și în exteriorul nostru. În interior creează camera de conferințe și în exterior interacționează cu virtualitatea militarului și a extraterestrului, modificând raporturile cu Sufletul. Sufletul creează imagini și componenta sa de Conștiință, unica care aparține de realitatea reală și imuabilă, creează și modifică virtualitatea domeniului Spațiu Timp - Energie. Sufletul creează un domeniu virtual de Spațiu - Timp - Energie, îi dă formă și viață, suflă deasupra sa și face real tot ceea ce se întâmplă. În acest fel se accesează cu ușurință informațiile furnizate de virtualitatea exterioară nouă, aceste informații amestecându-se și transformându-se în virtualitatea noastră interioară, ca apoi să fie reproiectate în exterior modificate. Dar să continuăm cu Jung: Instinctul reflectiv... refexio înseamnă a te interioriza... faptul că reflexul, care transportă stimulul până la rolul său instinctual, suferă interferența psihizării... reflexio este o îndreptare spre interior, a cărui final constă în... formarea unei serii de conținuturi și stări derivate, care s-ar putea numi gândire

sau decizie. Prin intermediul instinctului meditativ stimulul este complet transformat în conținut psihic, adică devine o experiență. A te interioriza și a privi în interiorul tău, întorcând spatele lumii și stimulilor săi, pentru a fi atent la imaginile interioare. Este bine să ne amintim că arhetipul "oglindă" este arhetipul imaginii Sufletului. Sufletul se vede pe el însuși în oglindă. Sufletul este ca aerul, invizibil altora, dar se oglindește în el însuși. Arhetipul aerului este (și am subliniat acest lucru de multe ori) legat de simbolismul Sufletului și a lui Dumnezeu, și pentru a da viață unui lucru neanimat suflă deasupra acelui lucru. În greaca antică Anemos este aerul (anemometrul este instrumentul cu care se măsoară intensitatea vântului). Când cineva moare, ultima respirație simbolizează ieșirea Sufletului din Corp. Sufletul nu se vede, dar există un mod pentru a-l reprezenta din punct de vedere arhetipic: oglinda. Se spune că diavolul nu are Suflet, și, dacă acesta trece prin fața oglinzii, nu are o imagine care să se reflecte în oglindă, la fel cum se întâmplă, tradițional, și cu vampirul, care este un mort viu. Cel care nu are Suflet, nu are nicio imagine speculară. Această afirmație veche explică perfect, la nivel arhetipic, natura omului tetraedric, conform căreia, doar cel care are a patra componentă are și o imagine speculară. Dacă o ființă ar fi formată doar din Spirit, Minte și Corp, ar avea un plan de simetrie, deci, imaginea sa speculară ar fi identică cu imaginea de dincolo de oglindă. Adică, nu ar exista o imagine speculară diferită de propriul sine. Jung știe acest lucru și acest lucru este știut și de cei care construiesc poveștile și legendele pentru copii, pentru că poveștile sunt o amestecătură de arhetipuri și simboluri pe care le creează Sufletul. Sufletul găsește modul prin care să povestească propria descrie a universului, prin intermediul mitului, a legendei, a poveștii, prin intermediul singurului limbaj care poate fi înțeles de toate ființele vii din acest univers: cel al arhetipurilor. După aceea, Mintea transformă arhetipurile în simboluri, care sunt și ele transformate în imagini sau foneme, dar, pentru toate culturile din univers, cel care are Suflet are și o dublură de-a sa, o imagine speculară (dar care nu are nimic de-a face cu dublura identificată de Steiner în domeniul antropozofic). Simbolismul basmului continuă cu povestea lui Narcis, care se privește în lac. Lacul are rolul de oglindă. Narcis încearcă să se privească și caută ceva în propria imagine, dar nu reușește să găsească acela ceva; se apropie de apă ca să vadă mai bine, dar nu vede ceea ce caută și se îneacă. Semnificația simbolică a povestirii este evidentă: Narcis nu are Suflet și este în căutarea acestuia. Neavând Suflet, vede doar Soma, adică Corpul, dar nu și pe Psyche. El moare pentru că nu poate să împiedice asta, având în vedere că doar cel ce are Suflet este imortal; moare în apă (un simbol) pentru că nu știe să înoate, adică nu știe să gândească.

Simbolul apei se referă la arhetipul Minții. Este vorba despre o persoană care, neavând Suflet, este lipsită de creativitate. De multe ori se spune: "Ar face orice pentru a rămâne pe linia de plutire în viață..." În mod arhetipic, pentru a rămâne pe linia de plutire în viață trebuie să trăiești, și, pentru a trăi trebuie să creezi: a sta fără să faci nimic nu înseamnă a trăi, ci a supraviețui. Conceptul de Suflet creativ este descris și în lucrările lui Hillman (Il codice dell’Anima, Ed. Adelphi), în care, ideea de suflet se suprapune cu cea de Daimon, un Daimon creativ, pe care fiecare îl are în interiorul său și care produce, sau încearcă să producă, acte care sunt scopul vieții, scop decis de însuși Daimonul respectiv, înainte de a se încarna într-o ființă umană. Dacă ne gândim bine, acest concept, greu de digerat, este exprimat de unul dintre cei mai importanți psihanaliști din lume, dar este vorba despre același descrieri ale Sufletului, care mi-au apărut și mie în cercetările pe care le-am efectuat cu ajutorul hipnozei regresive. Se adaugă experiențele unor psihologi care utilizează oglinda ca obiect aproape tranzițional, stimulând pacientul să vorbească și să se descarce în fața unei oglinzi (Edera nell’Anima, di Stefano Salvatici, Ed. Le Pleiadi, 2004). Inconștientul, într-un astfel de caz, este adus la suprafață complet, dar inconștientul este locul în care domiciliază Sufletul (James Hillman, in “L’Anima del mondo e il pensiero del cuore”, Ed. Adelphi, Milano, 2002). Hillman spune: Conștiința care ia naștere din Suflet derivă din imagini și ar putea fi definită ca fiind imaginară. După Jung, condiția sine qua non a oricărei forme de conștiință este "imaginea psihică". Orice proces psihic este o imagine și ceva imaginat, fără de care n-ar putea exista nicio formă de conștiință... Datorită faptului că imaginile fantastice furnizează fundamentul conștiinței, tot la ele apelăm pentru a înțelege lucrurile în profunzime. A deveni conștienți ar însemna să devenim conștienți de fantezii și să le recunoaștem oriunde, nu doar într-o lume fantastică, diferită și separată de realitate. Mai presus de toate, ar fi important să le putem recunoaște în jocul lor, în acea oglindă în care inconștientul devine conștient de propriul chip...imaginile fantastice devin acum modalitatea instrumentală a modului de a percepe și a vedea în interiorul lucrurilor... În metoda SIMBAD, prin intermediul simbolismului fantastic, se reconstruiește realitatea lucrurilor: a recunoaște fanteziile înseamnă a accepta faptul că acestea nu sunt fantezii, ci realitate în toată puterea cuvântului. Sufletul nu poate fi prins. Nu este musai ca un om să aibă neapărat Suflet.

Sufletul este la fel ca Spiritul: "Să sperăm că se coboară peste voi și rămâne pentru totdeauna", spun catolicii, referindu-se la faptul că nu toți au Suflet. Însă, conceptul de Spirit nu trebuie confundat cu cel de Suflet. Religiile fac această confuzie între Suflet și Spirit, dar poate că astăzi putem clarifica aceste două concepte. Pentru catolici Spiritul este cel care este imortal și nu Sufletul, dar aceștia, când vorbesc de Spirit, în realitate, se referă la Suflet. Religia catolică derivă din tradițiile ebraice, care, la rândul lor, au preluat bagajul lor cultural de la egipteni, pe care acum îl revendică ca fiind al lor. În lumea egipteană era o mare diferență între Ba și Ka: Ba era Sufletul imortal, pe când Ka era Spiritul. După părerea egiptenilor, exista un număr finit de Suflete, nu toți având unul. Dar Jung ce spune cu privire la acest aspect? Pierderea permanentă a Sufletului implică... resemnare, oboseală, insensibilitate, iresponsabilitate... (The Collected Works, Princeton University Press, Opere, IX,1, p.74). Chiar și răpiții studiați de mine descriu, folosind exact cuvintele lui Jung, pierderea temporală a Sufletului lor, în timp ce aceasta este utilizat pentru a reîncărca extraterestrul. Starea de oboseală care-l lovește pe subiect după răpire este o caracteristică clasică, pe când, o legătură bună cu Sufletul, obținută prin meditația transcendentală sau hipnoză, produce, în aceleași persoane, o creștere a capacităților mentale, constructive, raționale, fizice, subiectul părând a fi aproape nelimitat. Lipsa Sufletului produce depresie, sau, mai bine spus, frica inconștientă de a-l pierde definitiv produce depresie în subiecții examinați de mine, în acord cu ceea ce afirmă Hillman. Dar trebuie observat și altceva: depersonalizarea. Pentru Hillman, depersonalizarea se naște din faptul că ființei umane lipsite de propriul Suflet îi lipsește motivația de a trăi. Asta înseamnă că adevărata personalitate se află mai întâi în Suflet, înainte de a se afla în oricare alt loc. Hillman spune: Mă refer la acele stări de apatie, de monotonie, de ariditate și de resemnare obositoare, în sensul de a nu mai crede în propria valoare și de a nu-i mai păsa de nimic, sentimentul că nimic nu mai contează și că totul, atât în interior, cât și în exterior, ar fi fost golit ... Jung atribuie toate acestea arhetipului Sufletului și, într-adevăr, el descrie Sufletul ca pe un făuritor (creator - n.t.) în sensul propriu al termenului. Nu poate fi făcut de om - adaugă Jung - dar este mereu elementul apriori care stă la baza stărilor sale de spirit, a reacțiilor, a impulsurilor și a tot ceea ce este spontan în viața psihică. Este ceva ce are viață proprie și care dă viață: este o

viață care se află în spatele conștiinței și care nu poate fi integrată niciodată cu acesta, dar din care apare conștiința. A pierde Sufletul înseamnă a pierde contactul cu Dumnezeu. Acesta este o altă frază pe care Jung o scrie vorbind despre inconștient. Este o frază ca dă de înțeles că Sufletul ar avea o exigență, aceea de a fi așezat undeva în interiorul omului. La fel cum Mintea este relaționată de creier, tot așa și Sufletul este relaționat de inima omului. Pentru popoarele primitive, indiferent de numele pe care îl foloseau pentru a identifica Sufletul, acesta domicilia în inima omului, și, a smulge inima dușmanului însemna a-l priva pe acesta de Suflet. Este clar că acest lucru ascunde al nu știu câtelea simbolism: omul a știut mereu că inima este acel organ din Corpul uman (Soma) ale cărei bătăi sunt influențate de emoții. Emoțiile sunt o prerogativă a Sufletului. Pentru Jung Sufletul este personificarea emoției și trebuie să spun că pentru mine este același lucru. În hipnoză, Sufletul se prezintă ca având niște emoții împinse la extrem, în mod total incontrolabil. A avea Suflet înseamnă a simți universul, dincolo de simțurile care provin de la lobul stâng al creierului, adică cele raționale. A simți cu lobul drept, cel al Sufletului, este diferit: este vorba despre a simți, nu de a percepe, așa cum ar proceda unul dintre cele cinci simțuri comune ale noastre, a simți în interior și nu a percepe în afară. A percepe în afară este produsul simțurilor noastre, care măsoară ce se întâmplă dincolo de Corpul (Soma) nostru. A simți în interior echivalează cu a asculta mesajul Sufletului lumii (Anima mundi), format din toate acele Suflete care constituie unicitatea Sufletului. Cu alte cuvinte, a simți cu lobul drept înseamnă a asculta vocea universului, în totalitatea sa vie. Prin urmare, componenta sufletească nu este situată cu adevărat în inimă și nici în creier, care este domiciliul Minții, ci în inconștient. Inconștientul este locul unde Sufletul, înțeles ca Super-Eu, acționează și locuiește; inconștientul este domiciliul arhetipurilor și Sufletul este arhetipul lui Dumnezeu, așa cum spune Jung, după părerea căruia Sufletul este acea parte din noi care se apropie cel mai mult de Dumnezeu, chiar dacă nu este Dumnezeu. Această afirmație mă uimește din nou, pentru că se suprapune perfect cu ideile pe care mi le-am format hipnotizând Sufletul. Sufletul, când vorbește în hipnoză, o face în mod arhetipic și se descrie ca fiind o parte din lumina primordială, ceva ce este foarte greu de imaginat, pentru că este arhetipul de pornire, a douăzeci și doua carte din tarotul egiptean a lui Toth: Nebunul, creația, absența regulilor de dinaintea creației, deci nu poate fi imaginat, decât prin gânduri și forme aproximative. Știm însă că Sufletul omului tetraedric este compus din Conștiință, Spațiu și Energie, ultimele două fiind componente cu totul virtuale:

doar puternica sa componentă de Conștiință este reală și eternă. Doar Conștiința este Dumnezeu. Dar Sufletul are o personalitate proprie sau personalitatea sa vine din altă parte? ...Nu există argumente definitive împotriva ipotezei că aceste figuri arhetipice au chiar de la începuturi caracterul și personalitatea lor proprie și nu sunt simple personalizări secundare. De fapt, arhetipurile, în măsura în care nu reprezintă raporturi pur funcționale, se manifestă ca daimones, ca agenți personali; în această formă sunt percepute ca experiențe reale, nu sunt "invenții ale imaginației", așa cum ar vrea să ne facă să credem raționalismul (Jung, Opere, V, par. 388, pag 254) ... Decât credem că aceste figuri derivă din condițiile noastre psihice, mai bine am observa cum condițiile noastre psihice derivă din aceste figuri (Jung, Opere, XIII, pag. 273) ... Atunci ce să mai spunem despre rapoartele hipnozelor efectuate de mine, în care Sufletul, Mintea și Spiritul nu joacă o scenetă fantastică, ci rolul lor adevărat, cu caracteristicele lor reale? Atunci ce determină caracterul și de ce Sufletul, Mintea și Spiritul ar avea personalități diferite, așa cum se poate observa și din metoda SIMBAD? Pentru că Sufletul, Mintea și Spiritul au trei conștiințe caracterizate de valori diferite (vezi tabelul cu valori prezentat mai sus). Hillman, Jung și Platon nu dispuneau de experimentarea hipnotică, care a devenit un instrument de dobândire a unor informații doar după munca depusă de Milton Erickson (Opere, VolI,II,II, Astrolabio, 1982, Roma). Astăzi, integrând viziunea neoplatonică a acestor cercetători, putem oferi un tablou mai amplu a situației umane, tablou care nu se mai bazează doar pe Psyche și Soma, ci și pe ideea de om tetraedric, care era deja in itinere pe timpul lui Jung. A merge în căutarea Sufletului implică riscul de a depersonaliza omul în sine? Mulți psihologi și psihiatri susțin că hipnoza regresivă are niște aspecte negative, niște contraindicații. Una dintre acestea ar fi schizofrenizarea subiectului, care și-ar asuma, tot mai spontan, două personalități: una care aparține așa-zisei lumi reale, și, cealaltă, fantastică, aparținând lumii hipnotice. E ca și când am spune, cu privire la studiile mele, că, dacă o persoană începe să se convingă că trăiește o viață paralelă, în care extratereștrii o răpesc, se proiectează în această a doua realitate, care va deveni tot mai importantă, astfel încât să nu-i mai permită să se iasă din ea. Asta înseamnă că eu, în acest caz, aș fi creat niște schizofrenici. Este important să discutăm această problemă, pentru că interpretarea incorectă a unor informații ar putea conduce la o cale greșită.

Trebuie să spun imediat că unul dintre cele mai bune tratamente pentru personalitatea multiplă este chiar hipnoza profundă: diferitele personalități ale subiectului se confruntă între ele și încep să se destrame în fața unei personalități mai puternice, adevărata și unica personalitate a subiectului, acesta rămânând în final unicul său administrator. (L. Chertok, în “L’ipnosi: teoria, pratica e tecnica”, Edizioni Mediterranee, Roma, 1971; H. Karle, J Boys în “Guarire con l’ipnosi”, Edizioni Mediterranee Roma, 1991). În acest sens este foarte interesant articolul lui Herickson, care se intitulează "Investigație experimentală cu privire la posibilitatea utilizării hipnozei într-un mod antisocial" (“Indagine sperimentale sulla possibilità di uso antisociale dell’ipnosi”), publicat în Psychiatry, august 1939, pag. 391-414, și articolul "Posibile efecte nocive ale hipnozei experimentale" (“Possibili Effetti nocivi dell’ipnosi sperimentale”) de același autor, (Journal of Abnormal and Social Psicology, 1932, 37, 321-327), unde el declară foarte explicit că: Rezultatele clinice sunt susținute ulterior de cunoscutele dificultăți care se întâmpină în tentativele terapeutice care au intenția de a provoca anumite schimbări de personalitate. Prin urmare, posibilitatea de a obține schimbări puternice cu ajutorul hipnozei experimentale este discutabilă... Dar nu numai asta. În timpul ședințelor de hipnoză experimentală pe care le-am efectuat, subiectul, care este indus să discute cu propriul Suflet, propriul Spirit și propria Minte, atunci când iese din hipnoză este mult mai întărit în ceea ce privește cunoașterea propriei ființe. El știe mult mai bine cine este, știe că are un Suflet și învață să-i recunoască semnalele. Începe să trăiască mai bine, este conștient de faptul că este mai puternic, vede Universul în mod diferit, îl vede mai mult în termeni de a fi decât de a avea. Cu alte cuvinte, se apropie de realizarea a ceea ce daimonul lui Hillman vrea să realizeze: propriul Sine. Ceea ce se face în hipnoză este exact ceea ce psihiatrii nu vor, adică schizofrenizarea subiectului pentru o clipă și separarea celor patru părți diferite, dintre care trei - Sufletul, având Mintea și Spiritul - sunt ființe conștiente, fiecare având propria conștiință (Corpul nu are așa ceva). Aceste trei ființe se privesc, se ascultă, așa cum nu s-au mai ascultat niciodată înainte, se acceptă și încep să colaboreze între ele, creând ceva ce se aproprie mult de conceptul de om tetraedric. La sfârșitul ședinței hipnotice subiectului i se spune să se reunească în toate părțile sale, iar acest lucru nu se întâmplă foarte rapid, dar are loc într-un mod foarte conștient. Deci, prin intermediul separației a fost creată o conștiință mai mare în fiecare dintre părți, dar și per ansamblu: în realitate a fost creată unitatea. Nu există alt mod prin care Sufletul să poată fi cunoscut de Corp și viceversa, decât dacă cele două părți sunt separate, astfel încât fiecare dintre ele să o poată vedea pe cealaltă; acest lucru este imposibil dacă cele două părți sunt unite.

Când acestea sunt separate, devin conștiente de existența și caracteristicile celeilalte, și, odată reunite, știu să se recunoască în interiorul propriului Sine. Psihiatrul, comite o greșeală macroscopică, încercând să vindece proasta funcționare a creierului, și nu a Minții, creierul fiind doar interfața dintre Conștiință și Soma (Corp). Psihiatrul, asemenea fizicianului, nu recunoaște Sufletul în alții, și, cu atât mai puțin în interiorul său, din simplul motiv că acesta nu este conștient de existența Sufletului. A nu avea Conștiință echivalează cu a nu fi Suflet și asta se poate întâmpla deoarece ai un nivel scăzut de cunoaștere sau pentru că nu ești Suflet, pentru că Sufletul nu este ceva ce ai, ci este ceva ce ești. (E. Fromm, în “Avere o Essere?”, Ed. Saggi, Mondadori , Milano, 1977).

SUFLETUL ȘI IUBIREA În tratatele de psihanaliză se vorbește despre Suflet și despre Psyche ca și când acestea ar fi singurele componente ale omului. Jung simte o necesitate acută să plaseze cu forța lucrurile care țin de Suflet sau în acesta, sau în Corp, pe când, așa cum am mai supus, componentele sunt patru: pe lângă Psyche și Soma mai sunt și Spiritul și Mintea. De fapt, este suficient să citiți lucrările care îl plasează pe Eros în Suflet pentru a descoperi ceva discordant. Hillman își dă seama că ceva nu se potrivește și atunci când susține că, de exemplu, iubirea nu este o manifestate a Sufletului. Este bine să clarificăm această problemă, eliminând interpretările lingvistice și semantice eronate. Din punctul meu de vedere, Sufletul nu poate iubi! Iubirea Agape Înainte de a vedea de ce Sufletul nu poate iubi ar trebui să definim iubirea. Iubirea Sufletului este încarnată de Agape și nu de Eros. Conform mitologiei grecești este vorba de iubirea pe care Dumnezeu o are pentru propriile creaturi, deci, aceasta este o iubire care nu cere nimic în schimb, ci este oferită doar prin actul de iubire, fără nevoia de a obține ceva în schimbul ei: iubire pură, am putea spune noi, nefinalizată în nimic, manifestată doar cu scopul de a o manifesta. Trebuie să ne întrebăm de unde ia naștere ideea a ceva ce se exprimă și ne îndreaptă spre alții, chiar dacă noi nu dorim să interacționăm cu ei. De ce Sufletul ar trebui să iubească altceva, stabilind o interacțiune monodirecțională, fără a fi interesat în bidirecționalitatea relației în sine?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie dezvoltat conceptul de Suflet și trebuie să menționăm o altă caracteristică de-a sa: unicitatea. Nu există mai multe Suflete, ci doar un singur Suflet, cu multe ramificații, mai mult sau mai puțin conștiente de sine. Din acest motiv, dacă Sufletul ar face schimb de iubire, ar face-o cu sine însuși. Justificarea arhetipică a lui Agape, iubirea divină, se datorează faptului că Dumnezeu și noi suntem același lucru și Agape reprezintă doar o accepțiune a iubirii, descriind satisfacția fiecăruia de a se recunoaște în Suflet. De exemplu, asta se întâmplă și în hipnozele profunde, când Sufletul se deosebește de restul și admite că nu are nume. Nu are niciun sens să dăm un nume la ceva dacă acest lucru este unic. Sensul unui nume există atunci când trebuie să se facă o deosebire între cel puțin două lucruri, dar Sufletul este unic, divizat în foarte multe părți, dar care în definitiv este un singur lucru, și, deci, nu are nume. Sufletul, dacă recunoaște în altul o altă parte de-a sa, se bucură și se emoționează, pentru că își amintește de propria solitudine și manifestă milă pentru sine însuși. Văzut din exterior acest lucru ia forma unei iubiri univoce și monodirecționale, dar Sufletul se iubește pe sine însuși, pentru că iubire înseamnă recunoașterea propriului sine. Deci, în realitate, când Sufletele a două persoane se iubesc, se recunosc unul pe altul, dar doar la nivel inconștient profund, și de aici iau naștere o serie de emoții, care sunt niște subproduse ale arhetipurilor, create de Conștiința Sufletului. Sufletul interpretează arhetipul de iubire universală, pentru că el însuși este universal: Agape există pentru că Sufletul este unul singur. După părerea mea, unicitatea Sufletului este cauza tutor efectelor "paranormale" de metacomunicare mentală dintre răpiți. Odată trezit, Sufletul este capabil să se recunoască în altul, care are și el Suflet. După primele hipnoze profunde au început să se evidențieze fenomene de transfer de informații prin telepatie între răpiții pe care îi examinam, care puteau să interacționeze între ei imediat și la distanțe foarte mari. Chiar dacă nu am avut timp să aprofundez studiul acestui aspect al problemei, trebuie totuși să spun în această lucrare că astfel de fenomene sunt absolut reale. Cred că acest lucru se întâmplă pentru că diferitele subunități ale Sufletului, care locuiesc în răpiți, dispun de un canal comunicativ, acestea fiind toate în contact unele cu altele, chiar dacă într-un mod mai mult sau mai puțin conștient. Însă, vom vedea imediat că Jung și Hillman se afundă în confuzie când încearcă să înfrunte problema unicității Sufletului și se pierd în identificarea a două părți sufletești, una masculină și alta feminină, despre care vom vorbi imediat.

Iubirea Eros Atunci Eros unde poate fi plasat? Lui Jung îi rămâne la dispoziție doar soma și el îl plasează pe Eros acolo: dacă atracția dintre două Suflete este Agape, atunci atracția dintre două corpuri este Eros. Dacă luăm în considerație modelul tetraedric al omului, reiese că Corpul nu are Conștiință, este o carapace goală, ceva de sine stătător, dar lipsit de conștiință. Caracteristica de a fi privat de Conștiință implică faptul că Corpul nu se recunoaște pe sine însuși, nu-i recunoaște pe alții, dar nu recunoaște nici actele pe care le face, pentru că, fiind inconștient, nu învață nimic din execuția actului în sine. Acesta ar putea repeta la infinit aceleași acte, neștiind de ce le efectuează, dar neputându-se opune ritualității gestului, pentru că este privat de voință. Actul de voință are domiciliul în axa Conștiinței și de acolo Creatorul a decis să creeze virtualitatea universului, în același fel în care noi am dedice să bem un pahar de apă. Cine nu are Conștiință nu poate să vrea sau să înțeleagă, deci, nu poate nici să-și dorească ceva: dorința se exprimă printr-un act conștient de voință. Cel care nu este conștient nu are și nu este voință. Eros este dorință și nu poate fi plasat în Corp. Eros este plasat în Spirit. Caracteristica ce-l deosebește pe Eros de Agape este spațialitatea sa: Agape este iubire dincolo de barierele Timpului și Sufletul nu are Timp, pe când Eros nu are bariere de Spațiu, dar este afectat de Timp. Eros nu este pentru totdeauna, dar poate fi considerat ca fiind prezent peste tot. Așa cum Agape utilizează sentimentul Sufletului, la fel și Eros se folosește de simțurile Corpului și acționează asupra Corpului. După părerea mea, acest aspect i-a condus pe un drum greșit pe observatorii lui Eros, care au văzut o manifestare în Corp, în mod eronat, și nu-și puteau imagina că această manifestare își are domiciliul în cu totul altă parte. Eros se manifestă în Corp, dar, nefiind în Corp, se manifestă și în Spirit. Adesea, stimularea erotică nu ia naștere doar dintr-un anumit aspect fizic al Corpului, ci și din simpla gesticulație, demonstrând astfel cum Corpul este doar un loc unde Eros tinde să se manifeste. Gesticulația este fiica simbolismului arhetipic, fiind produsă de Conștiința Spiritului. Un raport slab cu propriul Corp nu ar fi "erotic", ci "grafic", imaginea posturii fiind cea care-i alimentează conținutul. Animus-Anima Se poate crea o mare confuzie dacă luăm în considerație definițiile lui Jung și cele ale lui Neumann (E. Neumann, La Grande Madre, Fenomenologia delle

configurazioni femminili dell'inconscio, Astrolabio, Roma, 1981), aceștia atribuindu-i Sufletului atât trăsături feminine, cât și masculine. Pentru o precizie și mai mare, se vorbește despre prezența în interiorului Sufletului a două părți: una feminină și una masculină. Se spune că bărbatul ar avea anima și femeia animus, pentru a se compensa reciproc. Se mai afirmă că anima ar fi doar una, dar animus ar fi o multitudine: incubusul femeii constă într-o armată întreagă de demoni masculini; succubusul bărbatului este o femeie vampir (Jung, Opere, VII, pag 221)... În legătură cu această temă, Hillman, în acord cu Binswanger, crede că poate descrie aceste proprietăți diferite, de animus și de anima, comparându-le cu sexualitatea masculină și cea feminină, pentru că, el spune: "...ovulul este unul singur, pe când spermatozoizii sunt mai mulți".(H. Binswanger, în “Positive aspect of the animus”, Spring, 1963, 82-101). Femeia este mult mai monogamă decât bărbatul în raporturile relaționale, dar aceste comportamente ar fi compensate în inconștient, de poziții contrasexuale. Cu alte cuvinte, Jung declară că în fiecare bărbat și în fiecare femeie există o parte a celuilalt sex: cele două părți au fost identificate cu numele de anima și animus, dar aceste două entități nu au nimic de-a face cu Sufletul. Și în acest caz Jung este constrâns să poziționeze animus și anima în inconștientul uman (acolo unde domiciliază Sufletul), dar, dacă citim printre rânduri, descoperim că animus și anima au caracteristicile unui Psyche masculin și a unui Psyche feminin, pe când, până acum, am spus că Psyche, adică Sufletul, este unul singur și este total asexuat. Animus și anima, după părerea mea, trebuie poziționate în Mintea persoanei, unde resimt efectele lui Eros pe de o parte, și pe cele ale lui Agape de pe alta, adică pe cele ale Spiritului și pe cele ale Sufletului. Animus și anima determină Corpul să se prezinte în mod masculin sau feminin, dincolo de natura obiectivă externă a Corpului în sine. Un Corp poate fi masculin, dar se poate ca acesta să nu se simtă astfel. A te simți mascul este ceva ce nu poate depinde de un Corp care nu are voință și care nu este conștient de el însuși: Mintea este să se cea care decide cum trebuie comporte Corpul. Mintea poate decide ca un Corp masculin uneori să se comporte ca și când ar fi femeie și viceversa, deoarece conținuturile de animus și anima au stabilit acest lucru: natura decide sexul, dar sexualitatea ține de Minte. Prin termenul de sexualitate am în vedere acea serie de comportamente și de moduri de gândire proprii moștenirii masculine și feminine: ar fi vorba de două viziuni posibile asupra universului, pe care Mintea le-ar avea la dispoziție și pe care ar încerca să le aplice pentru a gestiona și a înțelege universul în care este scufundată. Din acest punct de vedere, cineva poate avea sex chiar și fără să aibă un Corp, dispunând doar de Suflet, Spirit și Minte sau dispunând doar de Spirit și

Minte. Și această observație ar fi în acord cu unele porțiuni de hipnoză regresivă, în care se raportează că așa-numitul Lux, sau Ființa de lumină (care are doar Minte și Spirit), are dificultăți în a se reproduce, dar cu toate acestea ar putea să facă acest lucru. Deci, sexul nu se diferențiază în Corp, ci în Minte. În această privință Jung este de părere că ființa perfectă este androgină, adică ființa pe care noi o considerăm, în mod eronat, asexuată, dar care în realitate este bisexuată, pentru că în interiorul său cele două puncte de vedere ale Minții conviețuiesc și se integrează perfect. Astfel, în simbolismul alchimic al lui Kundalini, șarpele masculin și șarpele feminin se încolăcesc pe un singur baston, acesta fiind reprezentarea copacului vieții eterne. Androginul este simbolul perfecțiunii pentru alchimist, acesta dorind să transforme plumbul în aur, adică omul mortal în om imortal. A uni toate părțile sinelui pare a fi rețeta pentru a crea imortalitatea, și, întradevăr, dacă Sufletul ar sta foarte bine lipit de Corp, de Minte și de Spirit, acesta, prin lipsa sa de Timp, ar face omul imortal, deci, și androgin. (C. Malanga în “Semnificația arhetipică a cercurilor din lanurile de grâu”). Dar cine îi produce pe animus și anima? De unde provin? De cine sunt creați? Ei bine, aceștia locuiesc în Mintea omului, dar Mintea este un traducător al limbajului arhetipic în foneme, este un bibliotecar al informației, este un conservator activ al acesteia, care dispune de voință proprie. Pe de altă parte, Sufletul și Spiritul vorbesc între ei și cu Corpul prin intermediul Minții, care este un mediator, astfel că anima oglindește conceptul feminin de unicitate, pe când animus oglindește conceptul masculin de totalitate; trebuie să clarificăm neapărat aceste concepte, pentru că altfel se creează o mare confuzie. Asta înseamnă că Sufletul este unul sau mai multe și Spiritul este singur sau acompaniat. După părerea mea, animus și anima nu sunt altceva decât proiecțiile (sau mai bine spus manifestările) Sufletului și ale Spiritului în Mintea ființei umane. Mintea pune în legătură Sufletul și Spiritul, iar acestea vorbesc cu Mintea, care extrage o imagine, fie a Sufletului, sub formă de anima, fie a Spiritului, sub formă de animus, imagine pe care o comunică apoi Corpului. Iată cum se explică, în opinia mea, dihotomia animus-anima: Sufletul vorbește Minții și îi apare acesteia ca anima, pe când Spiritul vorbește și el cu Mintea și îi apare acesteia ca animus. Sufletul este feminin și își vede propria existență în unicitate, iar Spiritul își vede propria existență în totalitatea prezențelor. Așadar, așa cum am mai spus, animus și anima nu ar fi altceva decât proiecțiile Spiritului și ale Sufletului în Minte.

Într-adevăr, deviza Sufletului este "Unu în mai mulți"; cea a Spiritului este "Mai mulți în Unu". Dintr-un punct de vedere geometric, Sufletul nu are Timp și Spiritul nu are Spațiu: Spiritul este "peste tot" și Sufletul este "dintotdeauna și pentru totdeauna". Nu ar trebui să se utilizeze termenii de anima și animus, care nu sunt tocmai corecți, ci pe cei de animus și spiritus, care să indice proiecțiile Sufletului și ale Spiritului în Minte, în care partea masculină ar fi Spiritul și cea feminină Sufletul. Toți cei care au utilizat până acum metoda SIMBAD și-au imaginat Spiritul ca bărbat și Sufletul ca femeie. Modul în care relaționăm Când două ființe umane relaționează, nu fac acest lucru doar la nivel corporal, ci și la nivelele mental, spiritual și sufletesc. O relație perfectă între două ființe umane ar trebui să se manifeste în toate cele patru domenii de definire a omului tetraedric, dar, așa cum am subliniat și mai devreme, practic, acest om nu există. Omul din ziua de astăzi a pierdut o mulțime dintre conexiunile care ar trebui să existe între diferitele sale componente interioare și pare a fi încă compus din patru componente, activ din punct de vedere optic (chiral), având încă aparența unui om tetraedric, pe care îl găsim descris, în mod arhetipic și simbolic, chiar și în KaBaLa sau în MerKaBa. Dar, în timp ce în omul tetraedric fiecare vârf ar fi unit cu celelalte trei, în omul actual doar vârful Minții ar fi unit cu Corpul, Spiritul și Sufletul. Legăturile directe dintre Spirit, Suflet și Corp nu ar mai exista, iar acestea, pentru a-și vorbi, nu ar avea altă soluție decât să apeleze la un interpret, care ar fi reprezentat de Minte. În Minte arhetipurile se transformă în simboluri, și, apoi, la final, în mișcări ale Corpului. Suflet Suflet Spirit Minte Corp

Spirit

Conștiință/Spațiu Conștiință/Timp

Minte Conștiință/Spațiu Conștiință/Timp Spațiu/Timp

Corp Spațiu/Timp

Omului actual i-ar lipsi multe dintre legăturile necesare pentru a se înțelege mai bine pe el însuși, și, exact această lipsă de conștiință ar fi cea care i-ar permite extraterestrului să paraziteze răpitul.

Deci, relațiile în interiorul fiecărei ființe umane dotate cu aceste patru componente nu ar fi ușoare, dimpotrivă, așa cum stau lucrurile, ar fi imposibile, și, în plus, nu ar putea fi atât de simplu să relaționeze cu ceilalți. Să admitem că două ființe umane ar putea stabili o relație adevărată între ei: cele patru componente ale unuia ar recunoaște componentele corespondente ale celuilalt. În relațiile pe care noi le considerăm ca fiind "normale", adică incomplete, neadevărate, pot relaționa doar Corpul și Mintea, sau doar Mintea și Spiritul, sau doar Mintea și Sufletul. Se naște o relație cu precădere corporală, spirituală sau sufletească. Dar, dacă toate relațiile ar fi active în același timp, atunci s-ar putea obține o bună fuziune de intenții. În termenii Teoriei Super Spinului (Malanga, Pederzoli: work in progress) Spațiul, Timpul, Energia și Conștiința unui partener s-ar roti toate cu aceeași viteză unghiulară a partenerului: asta ar produce o fuziune totală a rotațiilor, până când nu ar mai exista o pereche formată din două persoane, ci ar exista o unitate totală. Variația de cunoaștere care poate apărea la una dintre cele două persoane, ar putea-o conduce pe aceasta, pe parcursul vieții sale, să nu mai relaționeze cu cealaltă persoană ca înainte, pentru că doar unul dintre parteneri ar fi evoluat, modificând rotația vreunei componente (Timp, Spațiu, Energie, Conștiință), ieșind din rezonanța care îl unea cu partenerul său. Asta se întâmplă adesea când un răpit înfruntă drumul hipnozei regresive, la început fiind total inconștient de Sinele său, dar după ședințele de hipnoză devenind cu totul alt om. Partenerul său nu mai recunoaște în răpit persoana de dinainte de hipnoză, la fel cum se întâmplă și cu răpitul, care, devenind conștient de sine însuși mult mai rapid decât celălalt, nu mai recunoaște în partenerul său persoana cu care instaurase o relație: în cupluri apare tendința de separare. Această despărțire de celălalt este necesară și este și o regăsire a sinelui: se descoperă că partenerul iubea cealaltă persoană, adică pe cea care nu era conștientă cine este în realitate, nu pe cea nouă, eliberată de abuzurile extraterestre; iubea o ființă care era de cele mai multe ori supusă, nu pe cea care a înțeles cine este în realitate. Acceptarea dificilă a schimbării produce o creștere atât în răpit, cât și în partener, iar creșterea se manifestă prin durerea abandonului și prin conștientizarea

că sunt mai buni decât înainte. În concluzie, partenerul trebuie să se adapteze, dacă acceptă adevăratul caracter al răpitului/răpitei, redescoperindu-l/ redescoperind-o într-o relație nouă, mai puternică, mai reală și mai durabilă decât cea precedentă. CONCLUZII Am simțit nevoia să scriu această lucrare de psihosomatică pentru că în ultimele luni tot mai multe persoane mi-au pus întrebări despre Suflet. Am observat că lucrul cel mai dificil de digerat cu privire la extratereștri și la interferențele lor (abduction) nu consta în faptul că extratereștrii exploatau ființele umane (acest aspect al problemei fusese acceptat de toți cititorii). Lucrul pe care nu-l suportau era faptul că nu toate ființele umane au Suflet, bineînțeles, pentru că acest lucru punea sub semnul întrebării egalitatea dintre oameni: cel care se credea mai inteligent și superior celorlalți putea oare să-și imagineze că nu ar avea Suflet? De aici a rezultat o ruptură între răpiți (care cu siguranță aveau cu toții Suflet) și ceilalți. Dar cine sunt ceilalți? Este important să ai Suflet? Ființele umane care se bazează pe a avea consideră ca fiind o virtute să ai ceva în plus; aceștia nu înțeleg că nu există "a avea" Suflet, ci doar "a fi" Suflet, și nu poți fi Suflet dacă ești altceva. Mulți, la nivel inconștient, au refuzat ideea de a fi fără Suflet, pentru că a fi convinși că nu sunt Suflet ar însemna nu doar că aceștia ar fi diferiți, dar și că s-ar afla în partea greșită a baricadei. Înainte, răpitul era identificat ca fiind un nefericit diferit și toți erau gată să-i arate compasiune și solidaritate pentru situația în care se afla, care de altfel era foarte greu de suportat. Astăzi lucrurile s-au schimbat și răpitul este considerat un norocos, pentru că are Suflet, născându-se astfel un curent de gândire care invidia răpitul. Disonanța cognitivă a produs imediat în unele persoane dorința de a-i vedea pe răpiți ca inexistenți, pentru că, doar dacă aceștia nu ar exista, ar mai exista speranța ca acest castel de cărți, construit de autorul acestei lucrări, să se dărâme, speranța de a avea Suflet rămânând în picioare. Astfel, mulți au început să fie de părere că tot ce spuneam eu era fructul unei nebunii și s-a încercat banalizarea situației răpiților, aceștia fiind considerați niște simpli schizofrenici. Impresia mea este aceea că disonanța cognitivă a celui care știe, la nivel inconștient, că nu are Suflet, îl determină pe acesta să se revolte față de această situație și să o conteste. Nu este important dacă ești sau nu Suflet, dar acest lucru îl poate înțelege doar cel care este Suflet. Celorlalți le lipsesc instrumentele prin care să poată înțelege, le lipsește o puternică componentă din conștiință, care, în marea

majoritate a cazurilor, face, sau cel puțin se pare că face diferența. În realitate toți sunt eterni, pentru că toți au Conștiință. Cine are Suflet are mai multă Conștiință și este imortal. Asta e totul. Diferența dintre imortalitate și eternitate este importantă și această problemă trebuie clarificată. Conștiința este partea din Dumnezeu pe care o avem în interiorul nostru și reprezintă realitatea reală și imuabilă din eternitatea sa. Sufletul este imortal, dar când universul se va sfârși, se va sfârși și acesta: doar Conștiința sa, cum ar fi cea a Spiritului și a Minții, se va salva și va continua să EXISTE. Și o componentă a extratereștrilor este eternă, dar în prezent aceștia, neavând Suflet, sunt ca acele ființe umane care vor să aibă și nu știu că important este să fii sau să devii. Cu alte cuvinte, sunt total inconștienți. Prin părțile acestea ar fi considerați ca fiind pur și simplu proști. Așa cum am mai afirmat, proști sunt cei care fac rău altora fără să obțină din asta și ceva pentru ei. Chiar și foarte mulți ufologi italieni par să se încadreze într-o astfel de categorie; trebuia să spun și asta! ... singurul lucru corect pe care poate să-l facă subiectul este acela de a trata Sufletul ca pe o persoană autonomă și să-i pună acestuia întrebări personale. Și vreau să spun că aceasta este o tehnică în toată puterea cuvântului... Arta constă doar în a-l lăsă să vorbească pe interlocutorul nostru invizibil... trebuie să cultivăm arta de a conversa cu noi înșine în situația creată de o stare afectivă... (Jung, Opere, VII, pag. 199-200; Hillman, în “Anima”, Ed. Adelphi, 1989, Milano, pag. 198) Oare Jung inventase deja metoda SIMBAD?

Site-uri Corrado Malanga: http://corradomalanga.com/ (site oficial) https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română) https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks http://piatracubica.blogspot.ro/ http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

Test de Autoevaluare (TAV) versiunea 4.3 (vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email: Sex: Vârstă: Oraș: Acest test a mai fost evaluat de către cineva înainte? Dacă a mai fost evaluat, de către cine? (datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care? 2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi? 3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut? 4. Ai suferit crize depresive? 5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta? 6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? 7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? 8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche, un ochi sau în organele genitale? 9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi? Dacă da: a)Cât de înaltă era? b) Cum era îmbrăcată? c) Ce miros avea? d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea? e) Cum era craniul său? f) Cum era părul? g) Ce culoare avea pielea sa? h) Cum comunica cu tine? i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă? 10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? 12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? 13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? 14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? 15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici? Dacă da: a)Cât erau de înalte? b)Cum erau îmbrăcate? c)Ce miros aveau? d)Câte degete aveau și cum arătau acestea? e)Cum era craniul? f)Cum era părul? g)Ce culoare avea pielea? h)Cum comunicau cu tine? i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? 16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran? 17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? 18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? 19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? 20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Dacă ești de sex masculin: a)Puteai interacționa cu ea? b)Te puteai mișca? c)Puteai mișca ochii? d)Cât de înaltă era creatura? e)Câte degete avea la mâini? f) Cum arăta chipul său? g)Cum avea părul? h) Ai avut erecție? i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin: a)Cât era de înalt? b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? c) A acționat împotriva voinței tale? d)Câte ființe erau prezente? e)Li se putea distinge chipul? f)Ți-au luat sânge? g) Era o situație stresantă? h) Era o situație normală? i) Era o situație plăcută? 21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? 22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? 23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? 24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ? 25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? 26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii? 27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie? 28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate? 29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? 30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? 31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? 32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete? 33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior? 34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? 35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? 36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? 37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?

38. Ai visat vreodată militari? 39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? 40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau? 41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? 42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? 43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? 44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? 45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? 46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? 47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru? 48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? 49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? 50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? 51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? 52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? 53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era? 54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și unde se aflau? 55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? 56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? 57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? 60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva? 61. Ți se întâmplă să: a) să nu poți deosebi dreapta de stânga? b) să faci erori de ortografie când scrii? c) să îți amintești sau să visezi lucrurile invers, ca și cum le-ai vedea în oglindă? d) să nu poți face adunări în minte, trebuind să scrii sau să îți folosești degetele? e)confunzi numerele, scriind "59" ca "95" sau "69" ca "96"? f)confunzi literele citind sau scriind "b" în loc de "d", "m" în loc"n", "p" în loc de "q" și invers?

(despre interpretarea Testului de Autoevaluare - TAV)

Introducere A trecut un an de la construcția site-ului "Ufomachine Reloaded" și hainele noastre se schimbă iarăși. Într-un an de activitate au fost atinse multe obiective, atât la nivel de comunicare, cât și în ceea ce privește cercetarea. Unul dintre obiective pe care ni le fixasem la începutul anului 2009 era construcția unei baze de date, care la finalul anului, adică după 365 de zile, ne-ar fi putut furniza informații mai clare în legătură cu fenomenul de abductions (răpiri extraterestre). Din acest motiv, ne-am gândit împreună cu webmasterul nostru să construim o bază de date, care în decursul unui an de zile ar fi putu să ne ofere răspunsuri statistice în legătură cu fenomenul răpirilor extraterestre. Astfel, am decis să transformăm Testul de autoevaluare (TAV) într-un modul electronic care sa poată fi completat în timp real, on line. Datele care au reieșit din toate modulele primite ar fi putut constitui o bază de date de o anumită valoare. În plus, ne-am fi putut folosi de o bază de date cu totul "statistică" pentru a încerca să obținem unele informații despre poporul răpiților, dar și despre cei care completau sau ar fi completat testul electronic. Câți ne-ar fi scris într-un solar? Și câți dintre aceștia ar fi răpiți, conform testului nostru și a criteriilor noastre de apreciere? Construisem deja un astfel de test cu mai mulți ani în urmă, utilizând suporturi complet diferite. Pe atunci eram legați de un ziar specializat, care a publicat prima tentativă de a testa poporul italian, prin intermediul a doar 13 întrebări. În prezent aveam la dispoziție Internetul. O statistică efectuată pe Internet are o anumită valoare, pentru că ajunge la mai multe persoane, dar trebuie subliniat și că poporul de pe Internet nu reprezintă totalitatea eșantionului statistic.

Copiii sub 10 ani și bătrânii de peste 70 de ani, de obicei, nu stau pe web. În plus, eșantionul analizat de noi nu este unul statistic, ci este un eșantion preselectat. Cu alte cuvinte, cel care alege să completeze testul TAV (Test de Autoevaluare) este o persoană care este atrasă, în mod inconștient, de tematicile noastre. Ceea ce vrem să spunem este că rezultatul statisticilor pe care vi le propunem acum nu reprezintă un test fotografic al populației italiene, ci doar o parte din aceasta, sensibilizată deja de problema interferențelor extraterestre. O populație care caută pe Internet niște răspunsuri, pentru că este interesată de această problemă și nu pentru că ar fi un subiect luat la întâmplare. Cu alte cuvinte, pentru a da un exemplu, care să fie clar pentru toată lumea, este ca și când am întreba un câine fără stăpân, închis într-un centru de protecție a animalelor, ce părere are de stăpânul său. Pentru a avea o imagine corectă a hărții teritoriului care ne înconjoară, ar trebui să întrebăm toți câinii, sau cel puțin un eșantion statistic, și nu un eșantion care s-a autoselectat singur sau pe care l-am selectat noi. Ar fi ca și când i-am întreba doar pe comuniști ce părerea au despre cei de dreapta sau viceversa... Acest tip de statistică nu ar avea nicio valoare științifică. Aici apare problema selecției informațiilor și a evaluării acestora. Problema selecției am subliniat-o deja, oprindu-ne asupra faptului că acest eșantion nu este unul consistent din punct de vedere statistic, dacă se ține cont de populația italiană, dar este consistent din punct de vedere statistic dacă se ține cont de toți cei care au probleme legate de o stare generală de rău, stare ce ar putea semăna cu problemele exogene planetei noastre. Din acest grup de persoane, doar cei care pot naviga pe Internet pot intra în contact cu testul nostru și pot răspunde la întrebări. Ceilalți, chiar dacă fac parte din clasa de persoane cu probleme ce pot fi relaționate cu interferențele extraterestre, pot fi luate în calculul statistic, dar ținând cont de anumiți parametri, care ne indică câte persoane au acces în Italia la Internet. Deci, problema nu este aceea de a publica niște informații, ci aceea de a oferi o interpretare corectă din punct de vedere statistic, în baza informațiilor colectate. Cunoaștem cu toții vrăjelile de la Exit Poll-urile politice și știm că unele dintre firmele care efectuează aceste statistici sunt aliate cu puterea politică, și, deci, în timpul alegerilor, înainte ca urnele să se închidă, tind să îndrepte rezultatele spre un anumit candidat, furnizând informații oportune modificate și Usum Delfini (Usum Delfini este o expresie ce derivă din faptul că unele știri din Francia antică erau modificate în mod politic pentru a-i servi Delfinului, adică viitorului rege al Franciei). Deci, în această lucrare, vom prezenta datele nude ce derivă din ancheta noastră, dar vom ține cont și de o raționalizare în baza cunoștințelor noastre și nu

în baza tentativelor de a modifica rezultatul final al anchetei noastre, așa cum fac unele grupuri ufologice de pe teritoriul țării noastre. Publicarea datelor vor fi de folos și celor care vor dori să le folosească pentru a contesta concluziile noastre, propunând alte alternative. Trebuie să subliniem faptul că multe grupuri ufologice italiene nu și-au exprimat niciodată păreri tehnice despre modul nostru de a opera, ci s-au limitat la a denigra persoanele care lucrează la acest proiect, fără a furniza explicații valide, ci unele legate de un rasism care probabil are legătură cu niște interese ce nu pot fi dezvăluite. Cum au fost colectate informațiile Datele utilizate de noi în această lucrare derivă exclusiv din baza de date de pe site-ul celui care scrie. Trebuie subliniat faptul că aceste date au fost monitorizate din data de 6 ianuarie 2009 și până în data de 23 decembrie 2009. Testele de autoevaluare care au intrat în baza noastră de date, nu sunt singurele teste de autoevaluare pe care le-am elaborat. De fapt, altele sunt resursele care ne-au permis pe parcursul acestui an să evaluăm testul de autoevaluare. Un canal alternativ a fost adresa mea de email, prin care foarte multe persoane mi-au trimis testul completat. M-au contactat în privat, pentru ca eu să le analizez testul. Un alt număr de teste derivă din site-ul "Sentistoria", teste care au fost analizate de alți operatori. Alte teste provin de pe contul de Facebook. Însă, informațiile analizate în această lucrare provin exclusiv de pe site-ul www.ufomachine.org. Sistemul de colectare a informațiilor de pe www.ufomachine.org este complet criptat. Subiectul care completează TAV-ul (Testul de autoevaluare) rămâne anonim și este caracterizat de o serie de numere și litere. Sistemul automat îmi trimite prin email un cod cu enumerarea răspunsurilor. La finalul analizei testului, analistul, adică autorul acestei lucrări, intră pe site și cere decriptarea numelui celui care a completat testul. Doar în acest moment apare un email de referință, la care putem expedia răspunsuri sau cereri cu clarificări. Cu alte cuvinte, eu încep să conversez cu subiectul care a completat testul doar după ce l-am analizat. Testul are 94 de câmpuri, pe care subiectul trebuie să le completeze. Primele trei câmpuri sunt datele de identificare ale celui care a completat testul, care în ceastă lucrare vor fi șterse, din motive de confidențialitate. Informațiile analizate cu ajutorul criteriilor stabilite de noi

Este important de remarcat faptul că criteriile de pozitivitate sau negativitatea ale unui TAV au fost foarte bine conturate, dar doar în baza răspunsurilor obținute, ci și în baza confruntării unui eșantion important de teste cu autorii testul.

Test de Autoevaluare (TAV) versiunea 4.3

(vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email: Sex: Vârstă: Oraș: Acest test a mai fost evaluat de cineva înainte? Dacă a mai fost evaluat, de către cine? (datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care? 2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi? 3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut? 4. Ai suferit crize depresive? 5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta? 6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? 7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? 8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche,într-un ochi sau în organele genitale? 9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi? Dacă da: a)Cât de înaltă era? b) Cum era îmbrăcată? c) Ce miros avea? d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea? e) Cum era craniul său? f) Cum era părul? g) Ce culoare avea pielea sa? h) Cum comunica cu tine? i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă? 10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? 12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? 13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? 14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? 15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici? Dacă da: a)Cât erau de înalte? b)Cum erau îmbrăcate? c)Ce miros aveau? d)Câte degete aveau și cum arătau acestea? e)Cum era craniul? f)Cum era părul? g)Ce culoare avea pielea? h)Cum comunicau cu tine? i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? 16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran? 17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? 18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? 19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? 20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Dacă ești de sex masculin: a)Puteai interacționa cu ea? b)Te puteai mișca? c)Puteai mișca ochii? d)Cât de înaltă era creatura? e)Câte degete avea la mâini? f) Cum arăta chipul său? g)Cum avea părul? h) Ai avut erecție? i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin: a)Cât era de înalt? b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? c) A acționat împotriva voinței tale? d)Câte ființe erau prezente? e)Li se putea distinge chipul?

f)Ți-au luat sânge? g) Era o situație stresantă? h) Era o situație normală? i) Era o situație plăcută? 21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? 22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? 23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? 24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ? 25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? 26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii? 27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie? 28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate? 29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? 30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? 31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? 32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete? 33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior? 34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? 35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? 36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? 37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)? 38. Ai visat vreodată militari? 39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? 40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau? 41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? 42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? 43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? 44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? 45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? 46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? 47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru?

48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? 49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? 50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? 51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? 52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? 53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era? 54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și unde se aflau? 55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? 56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? 57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? 60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?

Interpretarea testului de autoevaluare

Observațiile pentru interpretarea unui test ca acesta sunt furnizate pentru a-i ajuta pe toți să fie capabili să ofere o interpretare corectă persoanelor care vor să fie evaluate prin intermediul acestui test. TAV-ul este primul instrument cu adevărat eficient, prin care putem înțelege dacă un subiect a fost obiectul unei interferențe extraterestre. Cum ar putea oare un test, prin intermediul unor simple întrebări, să furnizeze un răspuns corect? Testul, ca oricare alt test existent pe fața acestei planete, încearcă să înțeleagă dacă subiectul examinat intră într-o categorie de subiecți care au în comun o serie de răspunsuri la un anumit stimul. În acest caz stimulul este întrebarea și răspunsul ne va spune de ce categorie sau grup aparține subiectul. Un grup de persoane este acel număr de persoane sau de indivizi caracterizați de ceva ce au în comun. Aici acel ceva ce au în comun sunt răspunsurile. Deci, este vorba de a găsi întrebările potrivite pentru a face astfel încât persoanele răpite să se recunoască în întrebările formulate și să răspundă în mod corect, prin stimulii lor interni inconștienți. Pentru a fi sigur că prinde toți peștii, pescarul construiește o plasă mare, care să ocupe mult spațiu, capabilă să captureze toți peștii care trec pe acolo. Dar dacă eu vreau să capturez doar peștii mici, trebuie să fac o plasă cu ochi mici. Însă, procedând astfel, vom prindenpeștii mari. Este evident că această plasă nu funcționează doar ținând cont de mărimea ochilor. O plasă sigură și eficientă este o plasă care așteaptă ca peștele să treacă, ca apoi să convingă peștele dorit să intre singur în ea. În acest mod peștele se autoselectează și cel prins este cu siguranță cel pe care îl dorim noi. În mod normal nu există niciun pește care să vrea să fie capturat. Există însă un tip de pește care vrea, în mod inconștient, să fie salvat de rechin și preferă să intre în plasă decât să fie mâncat. Deci, testul se numește "de autoevaluare" pentru că subiectul care se apucă să facă testul, îl face pentru că are în interiorul său o pulsație inconștientă care îi spune să îl facă. Să ne punem pentru o clipă în pielea unui răpit de extratereștri. El, la nivel conștient, nu știe că este răpit, dar la nivel inconștient știe totul. Vede un test, așa cum este al nostru, și, inconștientul său îi dă automat ordinul să facă testul, pentru a aduce la nivel conștient situația sa, de care el vrea, în mod inconștient, să scape. Aici trebuie remarcat faptul că, dacă subiectul s-ar fi simțit bine cu extratereștrii, chiar și fără să cunoască realitatea la nivel inconștient, nu ar fi avut nicio atracție să facă testul. Însă, inconștientul, în mod inconștient, se răzvrătește față de această situație, denunțând foarte clar acest aspect opresiv. Subiectul face testul și apoi îmi scrie, spunându-mi: Am făcut testul de autoevaluare, dar unde sunt răspunsurile pentru a mă evalua?

Iar eu îi răspund că el, făcând testul, deja s-a evaluat. Subiectul își manifestă uimirea și eu îi explic că, dacă a simțit nevoia să facă testul, ceva l-a împins să-l facă și asta nu este ceva întâmplător, ci are o cauză. Păi atunci toți cei care fac testul trebuie să fie considerați răpiți? Sigur că nu. Doar cei care fac testul și sunt sănătoși la cap trebui să fie considerați răpiți. Un schizofrenic adevărat, care se știe că nu are nicio mijlocire cu subconștientul, nefiind capabil să medieze semnalele pe care i le comunică exteriorul, va crede, și uneori chiar va spera, să fie răpit de extratereștri, pentru a compensa astfel carența de afecțiune. Nimeni nu mă crede, dar eu am fost ales de extratereștrii... îl vom auzi pe schizofrenic spunându-ne. Trebuie spus că testul nu este suficient pentru a stabili cu exactitate apartenența la categoria răpiților. Ar fi ca și cum am spune că printr-un punct trece doar o singură linie, ceea ce nu este adevărat. Mai trebuie subliniat și că multe dintre persoanele care ne-au trimis testul completat au rezultat ca fiind într-adevăr răpite, primind astfel un rezultat pozitiv la test. Acest lucru arată că procesul de autoevaluare inconștientă, provocat de însăși existența testului, funcționează foarte bine. Cantitatea și calitatea întrebărilor Testul este fructul examinării atente a mai multor răpiți. Astfel de subiecți au suferit aceleași experiențe negative, din care se nasc aceleași vise, aceleași frici, descrieri ale acelorași medii, aceleași fapte și circumstanțe, aceleași senzații de rău. După ce am examinat destul de profund o sută dintre aceste cazuri și după ce am ascultat istorisirile lor, s-a născut primul test, care, în versiunea originală, avea doar treisprezece întrebări. Pe parcurs, cu cât întâlneam tot mai mulți răpiți, modificam și testul, în funcție de noile informații pe care le obțineam. În forma sa actuală, testul conține în jur de 60 de întrebări, dar cu siguranță va fi îmbunătățit pe viitor, eliminându-se unele dintre întrebările care nu par a fi interesante, înlocuindu-le cu altele, care să aibă un impact emotiv mult mai mare. De exemplu: ne dădusem seama că subiecții răpiți pierdeau mereu o mare cantitate de sânge din nas, aproape mereu din nara dreaptă. Dacă acest fapt s-ar fi dator unui simplu epistaxis, subiectul nu ar fi dat prea mare importanță întrebării în sine, dar, dacă pierderea de sânge din nas ar fi fost corelată, în mod inconștient, cu un episod de răpire, acest aspect ar fi provocat un anumit stres inconștient în cel care răspundea la întrebare... ai pierdut vreodată sânge din nas?...

De ce mă întreabă asta? Ce legătură are să pierzi sânge din nas? La nivel conștient, tulburarea pe care cineva o simte când răspunde la această întrebare este fructul unei acțiuni inconștiente. Inconștientul recunoaște în acea întrebare o caracteristică a fenomenului de răpire, și, doar simpla citire a întrebării produce stres. Inconștientul, în fața unor solicitări de acest tip, înțelege că cel care a propus testul înțelege că subiectul este implicat în răpirile extraterestre. Totul se petrece la nivel inconștient. În acest punct, subiectul mă contactează și îmi spune... cu inocență... Am făcut testul propus de dumneavoastră... nu ați vrea să aruncați și dumneavoastră o privire asupra lui? Iată că, în acel moment, subiectul s-a autoevaluat singur! Inconștientul său s-a recunoscut în interiorul fenomenului, dar nu numai: l-a recunoscut și pe cel care propune testul ca fiind, poate, cineva care înțelege fenomenul, datorită faptului că îi cunoaște parametrii. Câte întrebări trebuie să aibă un test pentru a fi exact? Testele care tind să clasifice persoanele, de obicei, sunt lungi și neclare. Trebuie să se răspundă la sute de întrebări, așa cum este testul numit Minnesota, pentru a verifica tulburările psihice ce ar putea exista în mintea unui pacient ipotetic. În realitate, întrebările sunt foarte multe pentru că nu se știe ce plasă ar trebui utilizată pentru a prinde peștii. Astfel că se aruncă toate plasele pe care cineva le are la dispoziție, în speranța că aceștia vor rămâne prinși cel puțin în una dintre ele. Noi credem că cel mai bun test de clasificare care poate exista este cel alcătuit dintr-o singură întrebare. O întrebare la care dacă răspunzi cu da faci parte din grupul respectiv de persoane, iar dacă răspunzi cu nu înseamnă că te afli în afara grupului. Un astfel de test nu există încă, pentru că noi vrem să subliniem și faptul că fenomenul răpirilor extraterestre ne este cu totul cunoscut, în cele mai mici detalii. Cei care propun teste lungi, cu foarte multe întrebări, sunt departe de a fi înțeles, față de cei care propun teste cu puține întrebări. Un test scurt este capabil să-și atingă ținta din mai puține lovituri. Deci, cei care lucrează cu teste mai scurte, cunosc mai bine problema respectivă. TAV-ul are puține întrebări, construite în baza multor ani de experiență și de discuții cu răpiți. Cum am pus întrebările

Într-un test de acest tip, care este un test clasic de tip proiectiv, nu trebuie să se facă aluzii în legătură cu obiectul testului. Dacă un test ca acesta ar vrea să stabilească dacă subiectul care se supune acestuia a mai avut de-a face cu un extraterestru pe această planetă, asta înseamnă că acest cuvânt ("extraterestru") nu trebuie fie menționat. Această problemă este rezolvată formulând întrebările mereu într-un mod indirect. Exemplu: Ai văzut vreodată un extraterestru? - aceasta este o întrebare greșită! Ai visat vreodată ființe care nu sunt la fel ca noi? - întrebare corectă! Calitatea și cantitatea răspunsurilor afirmative Nu trebuie să credem că răspunsurile afirmative la întrebări ar putea fi relaționate cu o posibilă răpire. Numărul răspunsurilor afirmative e doar unul dintre criteriile care sunt utilizate, dar nu este singurul criteriu. Trebuie să se țină cont dacă subiectul are în memoria sa anumite amintiri vagi, în legătură cu ceva ce nu reușește să plaseze în sfera raționalului. Aceste amintiri sunt diferite de la răpit la răpit. Unii răpiți, la nivel conștient, ar putea să nu-și amintească nimic. Deci, trebuie să evaluăm atât componenta conștientă, prin numărul de răspunsuri pozitive, cât și pe cea inconștientă, prin calitatea unor răspunsuri, lăsând de-o parte răspunsul pozitiv. Exemplu: Subiectul care răspunde pozitiv la toate întrebările este aproape cu siguranță răpit, dar un subiect care răspunde negativ la toate întrebările, dar care la întrebarea Ai pierdut vreodată sânge din nas? răspunde: Nu. Dar odată am visat niște creaturi ciudate, înalte de un metru și douăzeci de centimetri, cu patru degete la mâini și cu degetul mare opozabil, care îmi băgau un bisturiu în nara dreaptă, provocându-mi o mare durere, vorbindu-mi în minte și spunându-mi că făceau asta pentru binele meu... trebuie și acesta să fie considerat, la primul nivel al investigației, ca fiind și el răpit. De fapt, subconștientul răpitul ar putea să nu-și amintească nimic la nivel conștient despre experiențele cu extratereștrii, dar inconștientul ar putea lua drept pretext orice întrebare care nu intră în contextul testului, pentru a-l determina pe subiect, în mod inconștient, să povestească experiențe care vor să fie, trebuie să fie, se dorește ca ele să fie povestite. În mod inconștient, subiectul vrea să fie descoperit. E ca și când i-ar spune interlocutorului:

Îți dau toate elementele pe care le dețin. Descoperă tu faptul că eu sunt răpit și spune-mi și mie... spune-i subconștientului meu, care încă nu știe acest lucru. În aceste cazuri-limită, experiența noastră a putut evidenția că TAV-ul greșește doar într-un sens, adică încearcă să recunoască toți răpiții, dar pe unii nu reușește să-i recunoască (un procent de aproximativ 2%). TAV-ul nu greșește niciodată în sens opus, adică nu ia niciodată drept răpit adevărat un fals răpit. În plus, răpitul care a fost judecat în mod greșit ca fiind în afara problemei, insistă mereu pentru o altă investigație, ca și când inconștientul său ar insista ca el să-și rezolve situația. Subiectul de acest tip, după ce a primit răspuns negativ la testul TAV, adică i s-a spus că nu este răpit, apare iarăși, spunând că la unele întrebări a răspuns greșit și răspunde încă o dată la ele, dar acum în mod corect. Subiectul încerca să se păcălească pe el însuși. Exemplu: Ai o cicatrice pe tibia stângă care arată așa și așa? Primul răspuns: Nu. După câteva zile: Da, într-adevăr, am verificat și... ehm... nu-mi dădusem niciodată seama. Da, am o cicatrice care pare a fie exact ca cea descrisă în test... Din acest motiv este indispensabil să utilizăm mai multe metode de intrare a informațiilor, care să găsească și să corectează ceea ce a fost deja trimis prima data din TAV. Răspunsurile de falsă negație Aș vrea să aprofundez în această situație semnificația pe care o are un răspuns negativ și când acesta trebuie să fie considerat ca atare. În test, un răspuns este considerat negativ dacă subiectul răspunde cu NU. Ai visat sau ai văzut vreodată ființe diferite de noi? NU! Dar ce valoare să dăm celorlalte tipuri de negație? Să examinăm următoarele răspunsuri: Nu-mi amintesc. Nu știu. Din punctul de vedere al gramaticii transformaționale, când un subiect se exprimă prin aceste cuvinte, el descrie harta teritoriului său. Dacă cuvintele nu sunt clare, sau dacă subiectul exagerează, generalizează sau distorsionează prin anumite expresii, neurolingvistul știe că în acel punct există o eroare de vizualizare a teritoriului.

Din această observație se poate recupera o mai bună imagine a teritoriului, făcându-l pe subiect să reflecteze asupra a ceea ce a spus, astfel încât, utilizând expresii diferite, să construiască, în sens invers, o hartă mai bună a teritoriului. Astfel, în timp ce expresia "nu îmi aduc aminte" trebuie să fie interpretată după cum urmează: ... știu că am o amintire, dar nu știu unde am pus-o în memorie ... expresia "nu știu" nu are niciun sens. Să dăm un exemplu: Câți ani ai? Nu știu...Cum adică nu știi? Trebuie să știi, pentru că altfel ai grave probleme neuronale. Sau: Câți ani ai? Nu îmi aduc aminte...Este foarte clar că în acest caz informația există, dar subiectul nu mai știe unde a pus-o în mintea sa. Când apar în test aceste două negații, trebuie neapărat să se facă niște aprofundări. Întrebările care trebuie puse pentru aprofundare sună cam așa: Ce altceva nu-ți mai amintești? Nu îți amintești toate lucrurile în același mod sau sunt lucruri pe care nu ți le amintești mai bine? Care sunt celelalte lucruri pe care nu le știi? Lucrurile pe care nu le știi sunt bune sau rele? Ne-am putea aștepta ca subiectul să răspundă că nu știe de ce nu poate ști, având în vedere că nu-și amintește, dar, prin această frază se agață adesea "neamintirea" cu alte "neamitiri", care sunt cu totul diferite de "nu îmi amintesc" și pe care vrem să le scoatem la suprafață, dar care oricum ancorează prin intermediul canalelor VAK (vizual, auditiv, cenestezic) și episodul pe care vrem să îl dezgropăm. Nu vrem să ne apucăm să prezentăm tehnici de PNL (Programare Neurolingvistică) în această lucrare, ci vrem doar să semnalăm că negațiile adesea ascund niște afirmații ascunse. În timp ce în spatele unui "nu îmi amintesc" se poate ascunde o negație adevărată, în spatele lui "nu știu" se ascunde mereu un răspuns neașteptat. Analiza aprofundată a răspunsurilor Ai pierdut vreodată sânge dintr-o singură nară (din care?) Răspuns afirmativ - Posibil Răpit (PA). Răspunsul prin care afirmă că a pierdut sânge din ambele nări este considerat un răspuns negativ. Trebuie considerat pozitiv și răspunsul de pierdere de sânge din nara stângă dacă subiectul este stângaci. În acest caz, trebuie să se verifice răspunsul de la întrebarea 2. La stângaci, problemele de la urechi tind să fie mai mereu pe partea stângă, pe când la dreptaci pe partea dreaptă.

Ai avut vreodată probleme cu auzul (la o singură ureche? la care dintre cele două?), sub formă de sunete ciudate? Răspuns afirmativ - PA. Urechea dreaptă pentru dreptaci și urechea stângă pentru stângaci. Să se verifice și întrebările 39 și 58. Subiectul dreptaci trebuie să aibă un eventual microcip în spatele urechii drepte, dar dacă este stângaci în spatele urechii stângi. Întrebarea 58 vrea să verifice modul în care funcționează creierul, scoțând în evidență lobul predominant. Ai pe corp cicatrice pe care nu-ți amintești cum ți le-ai făcut? Răspunsul negativ nu anulează rezultatul pozitiv (PA) al testului, pentru că la nivel inconștient, subiectul, chiar dacă are cicatricele respective, nu este mereu capabil să răspundă pozitiv. I se va spune să controleze încă o dată. Ai avut vreodată crize depresive? Răspunsul negativ nu anulează rezultatul testului, dar un răspuns pozitiv îl întărește. Cea mai mare parte a depresivilor ar răspunde afirmativ, dar trebuie să reamintim că răpitul este depresiv (ciclotimic), dar depresivul cronic este un fals răpit. Ai avut vreodată impresia că ai văzut, sau ai visat, o copie de-a ta? Răspunsul negativ nu anulează rezultatul pozitiv al testului, dar o un răspuns pozitiv poate întări rezultatul final pozitiv. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? Un răspuns pozitiv întărește rezultatul pozitiv al testului. Un răspuns negativ nu influențează rezultatul final. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? Un răspuns pozitiv confirmă prezența interferenței extraterestre. Un răspuns negativ nu influențează posibilitatea unui rezultat final pozitiv al testului. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche,într-un ochi sau în organele genitale? Un răspuns pozitiv confirmă prezența interferenței extraterestre. Un răspuns negativ nu influențează posibilitatea unui rezultat final pozitiv al testului. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?

Dacă da: a)Cât de înaltă era? b) Cum era îmbrăcată? c) Ce miros avea? d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea? e) Cum era craniul său? f) Cum era părul? g) Ce culoare avea pielea sa? h) Cum comunica cu tine? i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă? Lipsa unui răspuns pozitiv la această întrebare anulează puternic posibilitatea ca subiectul să fie cu adevărat răpit, dar nu exclude diferite forme de parazitare, dincolo de răpirea fizică reală. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben? Un răspuns negativ poate să exprime doar faptul că subiectul nu a avut acel tip de experiență, putând fi totuși răpit, pe când un răspuns pozitiv clar reprezintă un puternică indicație a răpirii. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? Orice tip de răspuns este întărit de natura celorlalte răspunsuri. Cu alte cuvinte, dacă răspunsurile sunt pozitive, subiectul s-ar putea să fi suferit de missing time, dar dacă celelalte răspunsuri sunt negative, subiectul ar putea să fie doar paranoic. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? Răspunsul pozitiv este un semn de răpire, mai ales în cazul femeilor. La bărbați răspunsul nu este determinant. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? Răspunsul pozitiv are valoare doar în a întări tendința testului, în funcție de celelalte întrebări. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? Răspunsul pozitiv are valoare doar în a întări tendința testului, în funcție de celelalte întrebări. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

Dacă da: a)Cât erau de înalte? b)Cum erau îmbrăcate? c)Ce miros aveau? d)Câte degete aveau și cum arătau acestea? e)Cum era craniul? f)Cum era părul? g)Ce culoare avea pielea? h)Cum comunicau cu tine? i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? Răspunsurile negative întăresc tendința spre un puternic rezultat negativ al testului. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran? Subiecții răpiți au cu toții acest tip de vise. Dacă răspunsul este pozitiv, acesta are un impact puternic asupra unui rezultat final pozitiv. Un răspuns negativ nu influențează natura rezultatului final. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? Un răspuns pozitiv indică cu tărie prezența răpirilor. Un rezultat negativ nu este fundamental pentru un rezultat final pozitiv sau negativ al testului. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? Un răspuns pozitiv întărește puternic răspunsul final pozitiv al testului, chiar dacă în unele cazuri există subiecți care sunt doar parazitați, dar care nu sunt răpiți și în mod fizic. Noi nu ne ocupăm de aceștia din urmă. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? Răspunsul pozitiv în cazul femeilor mărește probabilitatea de răpire. Acest răspuns va fi evaluat, unde este posibil, și cu prezența unor analize medicale, care să demonstreze că în acea perioadă femeia avea un procent ridicat de prolactină în sânge. Trebuie verificat și modul de alimentare din acele perioade, care tind să se modifice substanțial (subiecții vegetarieni pot să prezinte puternice tendințe carnivore). Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Dacă ești de sex masculin: a)Puteai interacționa cu ea?

b)Te puteai mișca? c)Puteai mișca ochii? d)Cât de înaltă era creatura? e)Câte degete avea la mâini? f) Cum arăta chipul său? g)Cum avea părul? h) Ai avut erecție? i)Ți-au luat sânge? Dacă ești de sex feminin: a)Cât era de înalt? b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? c) A acționat împotriva voinței tale? d)Câte ființe erau prezente? e)Li se putea distinge chipul? f)Ți-au luat sânge? g) Era o situație stresantă? h) Era o situație normală? i) Era o situație plăcută? Acest tip de întrebare folosește doar la a verifica starea emotivă a subiectului față de sexualitatea sa, dar, atunci când descrierea subiectului violator este cea a unui extraterestru, indică un test pozitiv. În rest, răspunsul nu are o semnificație prea mare. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? Răspunsul pozitiv apare doar la răpiți. Răspunsul de tipul "nu știu" este considerat negativ, pe când "nu-mi amintesc" este un posibil pozitiv. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? Răspunsul pozitiv apare doar la răpiți. Răspunsul de tipul "nu știu" este considerat negativ, pe când "nu-mi amintesc" este un posibil pozitiv. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? Răspunsul pozitiv este legat de prezența unor erori de procedură, apar adesea în cazul micuților EBE, atunci când aceștia îmbracă pe subiectul răpit, pentru a-l readuce acasă. Răspunsul la această întrebare întărește tabloul general al testului, fie spre un rezultat pozitiv, fie spre unul negativ. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?

Marea majoritate a răpiților au RH negativ, grupa 0. Un răspuns pozitiv, împreună cu alte răspunsuri pozitive, confirmă prezența unor fenomene de răpiri extraterestre. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? Ochii se pot mișca în timpul paraliziei care este provocată în timpul unei răpiri, contrar paraliziilor nocturne comune. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii?

Se pare că unii răpiți prezintă această caracteristică, care derivă din alterările ADN-ului pe care le efectuează extratereștrii înainte de concepție, în tentativa de a îmbunătăți sau de a adapta ADN-ul subiectului pentru scopurile lor. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin? Dacă da, cu ce ocazie? Întrebarea este pentru cenestezici, care poate că nu au o amintire vizuală, ci una care poate fi definibilă prin sigla GOT (gustativ - olfactiv - tactil). Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate? Subiecții răpiți se poate să fi pierdut și doar o secundă de timp în virtualitatea actuală, dar să-și amintească o răpire mai lungă, ca într-o bulă spațiotemporală. Răspunsul afirmativ este un răspuns care confirmă răpirea. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? Dacă un subiect este răpit, mai este răpit și cel puțin unul dintre părinții săi, bunicii săi, frații, surorile, unchii și mătușile. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? Vezi explicațiile de la întrebarea 26. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? Vezi explicațiile de la întrebarea 26. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?

Vezi explicațiile de la întrebarea 26. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior? Prezența acestui semn corespunde prelevării de țesut osos din tibia și este confirmarea unei răpiri. Absența unui astfel de semn nu este semnificativă pentru prezența sau absența unei răpiri. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? Vezi explicațiile de la întrebarea 26. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? Un răspuns afirmativ indică prezența răpirilor, pe când un răspuns negativ nu influențează rezultatul într-o direcție sau alta. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? Un răspuns negativ la această întrebare echivalează cu certitudinea lipsei răpirilor. Un răspuns pozitiv este luat în considerație în funcție de celelalte răspunsuri. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)? Un răspuns pozitiv, chiar dacă nu oferă certitudinea unor răpiri, nici nu compromite prea mult rezultatul negativ. Ai visat vreodată militari? Un răspuns negativ întărește rezultatul negativ și un răspuns pozitiv întărește rezultatul pozitiv. Această întrebare are valoare de întărire a unuia dintre cele două răspunsuri finale. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? Prezența acestui obiect implică prezența răpirilor, mai puțin în cazul în care biluța este un mic chist (probabilitate foarte redusă conform statisticilor noastre). Absența acestui mic obiect anulează puternic prezența răpirilor. Rugați-l pe răpit să verifice bine.

Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau? Răpiții sunt răpiți și în copilărie și au vise sau amintiri cu figuri antropomorfe, pe care mintea copilului le asociază cu figurile bune sau rele din cultura basmelor. Răspunsul întărește doar valoarea celorlalte răspunsuri. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? Marea majoritate a răpiților au crize de panică la dentist. Doar răspunsul negativ nu are o semnificație exactă, pe când cel pozitiv doar întărește semnificația celorlalte răspunsuri pozitive. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? Răpitul tinde să răspundă mereu pozitiv la această întrebare. Cei care nu sunt răpiți răspund negativ, doar dacă nu cumva există patologii mentale deosebite (cazuri foarte rare). Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? Răpiții au coșmaruri de acest tip. Întrebarea vrea doar să agite inconștientul și să scoată la suprafață o eventuală amintire-emoție. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? Când răpitului i se face o spălare a sângelui sau când i se ia sânge, acesta simte nevoia să introducă alte lichide în corp și este capabil să bea și două, trei sticle de apă, una după alta. Răspunsul pozitiv indică prezența puternică a răpirilor. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? Răpiții au cu toții experiențe OBE. Un răspuns negativ dărâmă posibilitatea ca subiectul să fie cu adevărat răpit. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? Toți răpiții au amintiri din vieți trecute. Un răspuns negativ dărâmă posibilitatea ca subiectul să fie cu adevărat răpit. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru? Un răspuns pozitiv indică prezența răpirilor extraterestre. Un răspuns negativ nu influențează rezultatul final al testului.

Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? Acest răspuns are legătură cu întrebarea 46 sau cu amintirile unor răpiri care au fost sub controlul propriei MEA (Memorie Extraterestră Activă). Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? Prezența unui răspuns pozitiv la această întrebare indică posibilitatea de răpire. Un răspuns negativ este prea puțin semnificativ. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? Întrebarea are rolul doar de a verifica poziția eventualelor microcipuri extraterestre față de pozițiile celor două emisfere ale creierului. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? Un răspuns pozitiv poate fi determinat de prezența unei MEA. Subiectul trebuie să specifice foarte bine contextul visului său sau a senzației sale. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? Răspunsul pozitiv indică prezența răpirilor. Un răspuns negativ întărește doar celelalte răspunsuri negative, dar în realitate nu are o valoare prea mare. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era? Marea majoritate a răpiților crede că a văzut sau a visat OZN-uri pentru câteva secunde. Apoi tehnica ancorelor descoperă că visul corespunde unor experiențe care s-au întâmplat în realitate și unor perioade de missing time. Dacă cei care nu sunt răpiți visează OZN-uri, aceștia le visează având niște forme neobișnuite, care nu au nicio legătură cu statistica, ci sunt modele arhetipicosimbolice. (doar răpiții visează OZN-uri triunghiulare sau dreptunghiulare, iar aceste două modele nu fac parte din prototipul imaginativ colectiv). Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Întrebarea încearcă să-i evoce subiectului amintirea insectei călugăriță. Dacă subiectul răspunde pozitiv, acesta întărește prezența răpirilor. Cei care nu sunt răpiți visează de obicei insecte foarte mici și aproape niciodată călugărițe (cel puțin așa reiese din statisticile noastre).

Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? Răspunsul pozitiv întărește doar răspunsurile pozitive. Un răspuns negativ nu are nicio semnificație, dar întărește răspunsurile negative. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? Unele molecule sunt compatibile cu răpirea, pe când altele se pare că nu sunt pe placul MEA, pentru că ar destabiliza creierul răpiților care le găzduiește (cum se întâmplă în cazul cocainei). În general, răpiții nu utilizează droguri sau medicamente psihotrope de tipul opiaceelor, cocainei, ci, numai în cazuri foarte rare, acesta folosește alcaloizi, cu nucleu indolic. Celelalte medicamente sunt prea puțin suportate de MEA, care locuiește într-o zonă din creierul subiectului care nu funcționează bine dacă acesta este drogat. Deci, o utilizare masivă de medicamente și droguri blochează răpirea. În cazurile unde există consum de droguri trebuie să se țină cont de faptul că amintirile subiectului, chiar și la celelalte răspunsuri, sunt șterse, confuze și sufocate, din cauza unor leziuni neuronale ireparabile. Un eventual răpit, care se droghează foarte mult, nu poate fi recuperat cu ajutorul tehnicilor noastre. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale? Toți răpiții au capacități paranormale puternice. Poate că nu și-au dat seama de acest lucru niciodată, dar uneori influențează aparatele electrice, mută obiecte, au fenomene de autocombustie, interacționează cu telefoanele și televizoarele. Când încrucișezi mâinile, care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta? Această întrebare tinde să verifice dacă subiectul este cumva stângaci și să confirme poziția implanturilor în corpul său, dar și pentru a verifica care este emisfera predominantă, pentru a înțelege și natura comportamentului subiectului (bazat pe a fi sau pe a avea). Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? Toți răpiții au experiențe OBE și vibrația este legată de experiența spontană sau indusă de aparatele extraterestre în timpul unei răpiri. Un răspuns negativ poate confirma lipsa răpirilor extraterestre. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?

Un răspuns pozitiv certifică prezența sufletului. Cel care răspunde negativ nu are cum să fi fost vreodată răpit.

Analiza datelor colectate

Pe durata unui an de zile am primit 1185 de teste. Adică aproximativ 100 de teste la fiecare 30 de zile (pe lună). Din acestea doar 10% au fost pozitive la fiecare 30 de zile, adică un total de 120 de răpiți noi descoperiți doar din testele de pe Ufomachine, pe durata unui an de zile. Au participat 367 de femei, din care 84 nu au răspuns la toate întrebările și 805 de masculi, din care 229 nu au răspuns la toate întrebările și 13 subiecți care nu au precizat de ce sex sunt. Deci, cei pe care ne vom baza statisticile sunt în număr de 872. În realitate, ar putea fi examinate mai multe teste, dar, pentru că unii subiecți nu au răspuns corect la întrebări sau pentru că nu au terminat testul, aceste teste vor fi eliminate din statistică. O primă observație se referă exact la persoanele care au abandonat testul de autoevaluare în timp ce-l efectuau. Asupra acestor persoane nu putem efectua nicio investigație ulterioară, deoarece cauzele abandonului ar putea fi multe. Teama de a cunoaște adevărul? Au descoperit că testul îi interesează? Sau altceva? Ceea ce vrem să subliniem este faptul că un anumit procent de răpiți probabili este reprezentat de cei care abandonează investigația cu privire la ei însuși. Acest lucru ne permite să afirmăm că, indiferent de rezultatul pe care-l vom obține din această investigație, numărul răpiților ar trebui să fie mai mare, din cauza testelor abandonate, pe care nu le putem analiza în această lucrare, dar, care, doar prin faptul că există, reprezintă un eșantion valid din punct de vedere numeric. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 54 6.19% Da (Y) 553 63.42% Nu (N) 265 30.39%

Subiecții răpiți răspund mereu că au pierdut sânge din nas. Deci, sângele din nas nu verifică faptul că ești răpit, dar dacă nu ai pierdut sânge din nas înseamnă că există o probabilitate mare ca tu să nu fii răpit. Din această analiză îi putem elimina imediat pe cei 30% care se pare că nu ar fi răpiți.

Răspuns Niciun răspuns Dreapta Stânga

Dacă da, din care? Număr răspunsuri 185 242 133

Procentaj 21.22% 27.75% 15.25%

Se va putea observa că testul evidențiază subiecți care pierd sânge din nas mai mult din nara dreaptă decât din cea stângă. Dacă pierderea sângelui din nas ar fi fost statistică ar fi trebuit ca datele să fie echivalente. Din această informație se poate observa că eșantionul pe care noi îl analizăm are caracteristica de a pierde sânge mai mult din nara dreaptă și această informație trebuie corelată cu procentajul mai mare al dreptacilor decât al stângacilor pe care îi avem în Italia. Noi știm că răpitul tinde să piardă sânge din nas din nara dreaptă dacă este dreptaci și din nara stângă dacă este stângaci. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 48 5.50% Da (Y) 603 69.15% Nu (N) 221 25.34%

Și în acest caz se poate observa că cei care răspund la test au probleme cu auzul. Ciudat, nu vi se pare? Ar fi normal doar dacă în spatele acestor răspunsuri s-ar ascunde un anumit număr de răpiți, care, fiind în majoritatea cazurilor dreptaci, vor avea probleme cu auzul mai ales la urechea dreaptă, iar un stângaci va avea probleme cu auzul la urechea stângă. Răspuns Niciun răspuns Dreaptă (04_1) Stângă (04_2)

Dacă da, cu care dintre cele două urechi? Număr răspunsuri 142 258 212

Procentaj 16.28% 29.59% 24.31%

Amintim în această lucrare că problemele de auz la răpiți se datorează unui microcip care este introdus în urechea dreaptă sau stângă (în realitate în partea externă a urechii, în spatele pavilionului auricular). Pentru că semnalul auditiv al microcipului este orientat, în opinia noastră, către lobul stâng al subiectului, acesta trebuie să pornească de la urechea opusă, pentru a fi în acord cu împărțirea semnalelor cerebrale. Astfel, și în acest caz, stângaciul va avea probleme de auz la urechea stângă, iar dreptaciul la cea dreaptă, în acord cu locul unde găsim microcipul, utilizând tehnici TAC, RMN sau Raze X.

Răspuns Niciun răspuns Da Nu

Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut? Număr răspunsuri 73 341 458

Procentaj 8.37% 39.11% 52.52%

Răpiții nu știu că au cicatrice pe care să nu le poată justifica și ceilalți nu au cicatrice. Însă 39% își găsesc pe corp cicatrice, a căror prezență nu o pot justifica. Asta nu înseamnă că 39 % dintre cei care răspund pozitiv la test sunt răpiți. În realitate doar 10% din acest eșantion a rezultat ca fiind pozitiv la testul cu privire la răpirile extraterestre. Asta înseamnă că 20% dintre persoanele care au făcut testul, dar care nu sunt toate răpite, nu și-au inspectat niciodată propriul corp, dând dovadă de prea puțină conștiință. Răspuns Niciun răspuns Da Nu

Ai suferit crize depresive? Număr răspunsuri 39 572 261

Procentaj 4.47% 65.60% 29.93%

99.9% dintre persoanele care au primit un răspuns pozitiv la testul de autoevaluare au răspuns pozitiv la această întrebare. Asta înseamnă că cel care răspunde negativ la această întrebare are o probabilitate ridicată de a nu fi răpit: În acest caz , 30% dintre aceste persoane pot fi considerate ca nefiind răpite doar din răspunsul de la această întrebare. Asta mai înseamnă că cel puțin 51% dintre aceste persoane, chiar dacă nu sunt răpite, au avut crize depresive. Acest rezultat ne determină să ne gândim la două lucruri fundamentale. Ori poporul italian este unul depresiv, ori cel care este depresiv tinde să simuleze un sindrom de falsă răpire sau ambele lucruri în același timp. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 100 11.47% Da 274 31.42% Nu 498 57.11%

Acest răspuns nu a demonstrat niciodată că ar avea o relație strânsă cu fenomenul de răpire.

Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 62 7.11% Da 313 35.89% Nu 386 44.27% Am visat 111 12.73%

Aproximativ 49% din eșantionul nostru a visat sau crede că provine de pe altă planetă. 51% sunt răspunsuri negative, deci, nici această întrebare nu este importantă pentru strângerea unor informații cu privire la o eventuală răpire a celui care completează testul. Dar trebuie să ținem cont de faptul că 99.9% dintre răpiți răspund pozitiv la această întrebare. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 88 10.09% Da 373 42.78% Nu 411 47.13%

Și în cazul acestei întrebări, procentul răspunsurilor negative este egal cu cel al răspunsurilor pozitive. În general, nici răpiții nu dau mare importanță acestor detalii. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche, un ochi sau în organele genitale? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 93 10.67% Da 166 19.04% Nu 613 70.30%

Această întrebare prevede că există un procent de 19% de răspunsuri pozitive. Răpiții testați de noi răspund în general pozitiv la această întrebare. Asta înseamnă două lucruri. 19% reprezintă suprapunerea a două situații, visate sau trăite. Una în legătură cu răpirile și cealaltă la întâmplare. Cu alte cuvinte, cam 9% dintre persoane au amintiri sau vise de acest tip, în afară de cele răpite.

Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 66 7.57% Da 507 58.14% Nu 299 34.29%

Marea majoritate a răpiților, care au rezultat pozitivi la test, visează sau cred că visează, dar în realitate ei își amintesc chipuri de acest fel. Cu alte cuvinte, printre cei care au răspuns pozitiv la această întrebare, adică printre cei 58% , se află multe persoane care nu sunt răpite, dar printre cei 34% care au răspuns negativ, există un număr mare de răpiți. Dacă ai visat sau nu așa ceva, nu este important din punctul de vedere al răpirii, decât dacă poți specifica anumite caracteristici exacte (vezi întrebarea următoare). Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Cât de înaltă era? Număr răspunsuri 481 391

Procentaj 55.16% 44.84%

55% își amintesc foarte clar (circa 30% dintre cei care răspund afirmativ). Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Cum era îmbrăcată? Număr răspunsuri 465 407

Procentaj 53.33% 46.67%

Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Ce miros avea? Număr răspunsuri 459 413

Procentaj 52.64% 47.36%

Și în aceste cazuri aproximativ 30% din eșantion își amintesc aceste date. Câte degete avea la mână și cum erau acestea? Răspuns Număr răspunsuri Răspuns 455 Niciun răspuns 417

Procentaj 52.18% 47.82%

Răspuns Niciun răspuns Da Nu

Comunica cu tine? Număr răspunsuri 58 252 201

Procentaj 6.65% 28.90% 23.05%

30% din eșantion tinde să-și amintească degetele creaturii. Doar 15% din eșantion își amintește prezența unei discuții. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben? Răspuns Număr răspunsuri Niciun răspuns 52 Da 82 Nu 738

Procentaj 5.96% 9.40% 84.63%

Este interesant de observat că, chiar dacă datele sunt uneori corupte datorită prezenței altor fenomene, când întrebările devin amănunțite, iată că doar 10% răspund pozitiv la această întrebare. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 50 5.73% Da 412 47.25% Nu 410 47.02%

Acest răspuns evidențiază că jumătate din eșantionul examinat de noi are probleme cu propria personalitate și cu modul în care relaționează cu sfera exterioară propriului sine. Această informație ne permite să înțelegem că sindromul de răpire ne-a fost ascuns din cauza unor patologii de tip schizoid multipersonal, care au permis fenomenului de răpire extraterestră să se ascundă eficient între tendințele paranoide ale rasei umane. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 70 8.03% Da 99 11.35% Nu 703 80.62%

Încă odată, atunci când răspunsul pozitiv se apropie de 10%, devine interesant. În plus, trebuie să se observe că la această întrebare răspund pozitiv femeile răpite, pe când la masculi răspunsurile pozitive lipsesc. Această informație trebuie evidențiată și corelată cu procentul de femei pozitive față de bărbații care au efectuat testul de autoevaluare. Dacă această informație ar trebui evidențiată și corelată mai ales cu procentul de femei pozitive, decât bărbații care au efectuat testul de autoevalaure. Dacă am interpreta că această informație se aplică doar răpiților de sex feminin, având în vedere că numărul de femei și bărbați este unul aproximativ egal, ar trebui să admitem că numărul răpiților care au efectuat testul și au primit un răspuns final pozitiv ar ajunge la 20%. Deci, TAV-ul ar fi pierdut jumătate din eșantionul analizat. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 106 12.16% Da 415 47.59% Nu 351 40.25%

Și în acest caz, răspunsul dat de 48% dintre cei care au susținut testul, s-a datorat suprapunerii mai multor factori. Răpitul tinde să-și amintească mereu vise de acest fel, dar și cei s-au jucat mult pe computer sau la play station jocuri de război tind să aibă astfel de vise. Apoi, se pare că există un anumit număr de subiecți care tind să își verse supărarea față de societate noaptea, prin vise. Societatea de astăzi poate fi exprimată din ce în ce mai mult prin intermediul violenței, care reproduce modele violente și în vise. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 29 3.33% Da 441 50.57% Nu 402 46.10%

Prin urmare, cel puțin 50% din populația testată tinde să-și exorcizeze violența prin atitudini meditative și pacifiste. Cu alte cuvinte, aceste ultime două date ar putea fi interpretate ca și când 50% din populație ar avea o natură violentă, și, tot această parte din eșantionul analizat, s-ar relaxa prin activități recreative sau meditative, pentru a-și exorciza acea parte din ei care îi determină să fie violenți, fie în exterior, fie în mod inconștient. Răpitul intră în această categorie, deoarece, din cauza prezenței unei Memorii Extraterestre Active (MEA) din creierul său, care adesea este plină de violență și tinde să aibă comportamente schizoide,

subiectul tinde și el să exteriorizeze comportamente care nu sunt ale sale. Subiectul, după ce s-a exteriorizat cu violență prin atitudinile sale, adesea nu-și amintește ce s-a întâmplat, tocmai pentru că Memoria sa Extraterestră Activă a fost iarăși reprimată. O persoană violentă, în mod normal, nu are astfel de momente de încețoșare mentală, spre deosebire de un paranoic sau de unul care suferă de atacuri de epilepsie, acesta tinzând să uite acțiunile pe care doar ce le-a efectuat. Însă epilepticul nu prezintă fenomene de agresivitate, pe când paranoicii pot fi identificați foarte ușor. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 100 11.47% Da 161 18.46% Nu 611 70.07%

Mulți răpiți visează ființe cu pupile verticale. Aceste vise, din punct de vedere statistic, nu par să fie comune și altor categorii de subiecți, cum ar fi cei care visează figuri religioase sau diabolice. Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? Răspuns Număr răspunsuri Niciun răspuns 14 Pozitive 16 Negative 94 Indiferente 50

Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Câte degete aveau și cum arătau acestea? Număr răspunsuri 145 727

Procentaj 1.61% 1.83% 10.78% 5.73%

Procentaj 16.63% 83.37%

În timp ce visul cu pupilele verticale indică o puternică accepțiune negativă a ființei visate (observați procentul de doar 10%), și în cazul descrierii numărului de degete ale ființei visate, aproape 17% dintre subiecți au observat acest detaliu. Observați că într-un vis sau într-un "pseudo-vis", acest detaliu tinde să ne facă să suspectăm că nu este vorba despre vis, ci despre o realitate mascată sub forma unui vis. Cum toate tipologiile extraterestre sunt diferite, chiar dacă nu sunt infinite, răpitul tinde să-și amintească mereu niște detalii în legătură cu degetele extraterestrului, care sunt legate (ancorate) de episoade cu puternice caracteristici de stres emoțional.

Când emoția sau frica se măresc, subiectul va uita mai greu episoadele în care a fost implicat, deci, acesta și le va aminti, poate că sub forma unui vis fals, care maschează un eveniment care s-a întâmplat în realitate. Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Cât erau de înalte? Număr răspunsuri 144 728

Procentaj 16.51% 83.49%

Cine își amintește bine mâinile extraterestrului tinde să-și amintească și alte lucruri, cum ar fi statura. Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Cum era craniul? Număr răspunsuri 145 727

Procentaj 16.63% 83.37%

Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Ce culoare avea pielea? Număr răspunsuri 149 723

Procentaj 17.09% 82.91%

Răspuns Răspuns Niciun răspuns

Cum erau îmbrăcate? Număr răspunsuri 138 734

Procentaj 15.83% 84.17%

Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran? Răspuns Număr răspunsuri Niciun răspuns 122 Da 423 Nu 327

Procentaj 13.99% 48.51% 37.50%

Această ultimă întrebare nu identifică fenomenele de răpire, care se ascund în spatele celor 48% de "Da". Visul cu locul subteran se pare că este puternic legat de arhetipuri inconștiente comune pentru marea majoritate a ființelor umane, manifestând angoasele lor. Însă, pentru răpit, visul cu un loc subteran este de obicei o acoperire, în care el își amintește unde a fost dus atât de extratereștrii, cât și de militari. Pentru a corela în mod corect această întrebare este nevoie de aprofundări descriptive ulterioare.

Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 110 12.61% Da 189 21.67% Nu 573 65.71%

22% din eșantionul nostru visează sauroizi. Procentul de răspunsuri afirmative s-ar părea că este mai mare decât numărul confirmat de răpiții, care reiese din analiza totală a testului, probabil din cauza influenței filmelor de tipul Jurassic Park și altele, sau, este posibil, încă o dată, ca TAV-ul să piardă 50% dintre răpiți. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns 94 10.78% Da 199 22.82% Nu 579 66.40%

Acest răspuns trebuie relaționat cu fenomenul răpirilor și cu fenomenul simplei parazitări, fenomen colateral fenomenului de răpire, dar care se pare că este prezent și în afara unui adevărat sindrom de răpire. Asta ar justifica, dincolo de valoarea statistică de 23%, o valoare atât de ridicată comparativ cu procentul de 10% răpiți, care au confirmați de test. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

533 143 196

61.12% 16.40% 22.48%

Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da, și sunt femeie Da, și sunt bărbat Nu

0 84 152 636

0 9.63% 17.43% 72.94%

Întrebarea Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? trebuie relaționată cu eșantionul de femei care au efectuat testul. 27% dintre cei care obțin un rezultat final pozitiv răspund cu Da la întrebarea Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?. Din acest 27%, o treime sunt femei și două treimi (dublul) sunt bărbați. Analizând informațiile despre răpiții pozitivi și răspunsurile lor, am observat că fenomenul de răpire este mult mai invaziv în cazul femeilor decât în cazul bărbaților, producând o amintire mai bună, tocmai pentru că în cazul femeilor este relaționat de factori de stres mai puternice. Cu alte cuvinte, din test rezultă că prezența unui număr mare de răspunsuri pozitive era legată la bărbați de aspecte de libido, iar în cazurile femeilor era legat de fenomene de răpire, ascunse de false amintiri onirice. Cu alte cuvinte, un răspuns pozitiv la această întrebare din partea unei femei are un indice de răpire superior față de cazul în care ar fi vorba despre un bărbat (valorează dublu și este mai credibil). Răspuns

Puteai interacționa cu ea? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da

38 89

4.36% 10.21%

Nu

43

4.93%

Iată că atunci când se încearcă să se înțeleagă mai bine dinamica visului erotic, subiectul este rugat, prin această întrebare specifică, să-și amintească. Procentajul de "Da" ajunge la valoarea de 10%, în acord cu răspunsurile care țin de răpire. Răspuns

Te puteai mișca? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

34 93 36

3.90% 10.67% 4.13%

Răspuns

Puteai mișca ochii? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

48 103 11

5.50% 11.81% 1.26%

Și aici 10% dintre cei care au răspuns cu "Da" puteau cumva să efectueze niște mișcări.

Răspuns

Cât de înaltă era creatura? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

139 733

15.94% 84.06%

Astfel, circa 12% dintre subiecți pot mișca bulbii oculari și 16% observă înălțimea. Răspuns

Câte degete avea la mâini? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

130 742

14.91% 85.09%

Răspuns

Cum arăta chipul său? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

135 737

15.48% 84.52%

15% observă chipul și poate preciza câte degete are la mâini creatura pe care o "visează". Răspuns

Cum avea părul? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

132 740

15.14% 84.86%

15% observă părul și susține că este în măsură să identifice multe dintre acele detalii care fac puțin probabilă ideea că subiectul s-ar afla în fața unui simplu vis. Răspuns

Ai avut erecție? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

26 118 9

2.98% 13.53% 1.03%

13.35% dintre bărbații care au răspuns pozitiv la întrebarea Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? răspund pozitiv și la întrebarea Ai avut erecție?

Răspuns

Ți-au luat sânge? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

43 21 89

4.93% 2.41% 10.21%

Acest răspuns este dificil de interpretat și atinge în răpiți o zonă de amintiri în care amintirea diferitelor răpiri se suprapun, unde subiectul este utilizat de un extraterestru pentru a dona sânge, sau este utilizat pentru prelevarea de spermă, sau implantare de ovule extraterestre în cazul femeilor, dar și alte tipuri de operațiuni, cum ar fi inserarea în corp a unor microcipuri sau altele. Răspuns

Cât era de înalt? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

72 800

8.26% 91.74%

Amintirea devine clară când subiecții sunt chestionați cu privire la înălțimea extratereștrilor care erau prezenți în "vis", ajungându-se iarăși la fatidicul 10%.

Răspuns

Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

25 51 15

2.87% 5.85% 1.72%

Răspuns

A acționat împotriva voinței tale? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

29 29 31

3.33% 3.33% 3.56%

Prin această întrebare încercăm să verificăm dacă, pe lângă a avea o ideea despre extraterestru și caracteristicile sale, subiectul l-ar putea relaționa pe acesta cu locația. Se descoperă că, chiar dacă subiectul își amintește ce culoare are pielea extraterestrului, ce înălțime are acesta sau cu ce haine este îmbrăcat, subiectul nu reușește să-l poziționeze la fel de ușor într-o locație anume, acest lucru reieșind din răspunsurile de mai sus.

Subiectul nu știe ce se întâmplă, nu știe nici unde se întâmplă și nici ce legătură are el cu ceea ce se întâmplă în acea locație.

Răspuns

Câte ființe erau prezente? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

70 802

8.03% 91.97%

Din nou, răspunsurile sunt clare (circa 8%) când vorbim despre grupul de ființe ca un întreg. Dar subiecții nu reușesc să le focalizeze în mod singular sau să le numere. Răspuns

Li se putea distinge chipul? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

17 35 33

1.95% 4.01% 3.78%

Răspuns

Ți-au luat sânge? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

31 14 40

3.56% 1.61% 4.59%

Se pare că focalizarea chipului este imposibilă pentru acel procent de 10% din eșantion care dau răspunsuri afirmative. Întrebarea despre prelevarea de sânge demonstrează încă o dată că acel 10% care răspunde afirmativ nu are niște amintiri foarte clare.

Răspuns

Ce tip ce situație era? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Stresantă Normală Plăcută

21 31 19 14

2.41% 3.56% 2.18% 1.61%

Se pare că subiectul nu este capabil să se coreleze cu mediul. În aceste ultime răspunsuri, subiectul, adică 10% din eșantion, demonstrează că își amintește o situație în care o ființă îi face ceva la organele genitale. Subiectul are o ideea foarte vagă în legătură cu identitatea acestui personaj, neputând spune clar dacă mai sunt și alte personaje. Se pare că subiectul nu se asociază cu mediul și la întrebarea despre stres răspunde în mod ineficace. 3.56% din eșantion se teme

(stres) și este acela care își amintește cele mai multe detalii, pe când ceilalți 9.80% par a fi decerebrați în ceea ce privește emoțiile și aceștia sunt cei care, adesea, își amintesc scenele în alb și negru (nu în culori). Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

112 267 493

12.84% 30.62% 56.54%

Răpiții, în mare lor majoritate, răspund pozitiv la această întrebare și, după cum putem observa, răspunsurile pozitive sunt peste 10% , fiind prezente aici și răspunsuri pozitive care aparțin altor grupuri de eșantioane. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

117 264 491

13.42% 30.28% 56.31%

Este evident că răspunsul la această întrebare este comparabil cu cel de la întrebarea precedentă, deoarece întrebările sunt corelate. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

75 350 447

8.60% 40.14% 51.26%

În interiorul acelui 40.14% se ascunde și eșantionul pe care îl analizăm. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

248 261 363

28.44% 29.93% 41.63%

Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

46 508 318

5.28% 58.26% 36.47%

Mulți nu-și cunosc grupa sanguină, dar marea majoritate dintre răpiți se pare că are RH negativ. Prin întrebarea Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? se descoperă că fenomenul paraliziei nocturne este mult mai răspândit decât am fi crezut. Totuși, din analiza datelor, rezultă că eșantionul nu este foarte conștient de acest fenomen și confundă paralizia în care poate mișca bulbii oculari cu o stare de somn sau visare, care nu au nimic de-a face cu interferențele extraterestre. Acest aspect al problemei se pare că complică autenticitatea răspunsurilor care aveau ca scop verificarea stării de răpire prin efectuarea acestui test. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

55 572 245

6.31% 65.60% 28.10%

Și acest răspuns pare a fi un "răspuns bun", dar se descoperă că cel ce răspunde este prea puțin conștient de corpul său, dând adesea răspunsuri greșite, crezând că pot îndoi limba în acest mod. În realitate interpretează că ar putea face ceea ce nu știe să facă. Cea mai mare parte a subiecților răspunde pozitiv la această întrebare, dar neputând să verificăm dacă aceștia chiar pot îndoi limba în acest mod, face ca întrebarea să devină inutilă. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

49 677 146

5.62% 77.64% 16.74%

Și în acest caz putem verifica starea de conștiință a martorului, ca crede că aude, vede sau interpretează harta teritoriului, dar care în realitate nu este capabil să perceapă lucrurile corect datorită faptului că este prea puțin conștient de el însuși.

Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

50 675 147

5.73% 77.41% 16.86%

În mod incredibil, și în cazul acestei întrebări, ne dăm seama că cei care răspund nu realizează ce înseamnă cu adevărat: "să nu mai fii conștient de tine însuți" sau "de timp"? Acest lucru se întâmplă pentru că lumea nu are conștiință, și, din acest motiv, este dificil să înțeleagă când anume pierde un lucru pe care nu-l are. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

99 364 409

11.35% 41.74% 46.90%

Răspunsul încearcă să verifice prezența altor răpiți în mediul familial, cunoscându-se faptul că fenomenul răpirilor extraterestre cuprinde și alți membri din familie. Și în acest caz sunt mulți factori care corup răspunsul, fie el pozitiv sau negativ. În familiile răpiților comunicarea în interiorul familiei este aproape inexistentă, deci aceste povestiri nu ies la iveală. Pe de altă parte, în familiile numeroase, unii bătrâni ar putea fi răpiți și se poate ca aceștia să fi povestit unor rude care nu sunt răpite povestiri despre fantasme și elfi, făcându-ne să cădem în eroarea interpretativă de a merge spre un răspuns pozitiv. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

26 21 825

2.98% 2.41% 94.61%

Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

56 15 801

6.42% 1.72% 91.86%

Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

47 45 780

5.39% 5.16% 89.45%

Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

75 265 532

8.60% 30.39% 61.01%

Primele trei întrebări de mai sus vor să identifice posibilitatea de a corela prezența anumitor mutații genetice în răpiți, însă nu am reușit acest lucru. Probabil că acest lucru se datorează faptului că mutațiile genetice descoperite la un anumit număr de răpiți nu sunt mereu comune tuturor răpiților. Dar este interesant să observăm că cei care sunt răpiți au cu toții o cicatrice pe tibia, mai mult sau mai puțin vizibilă. Rezultatul de 30.39%, care este un procent mai mare decât cel de 10% la care ne așteptam noi, demonstrează încă o dată că persoanele care au răspuns la test nu își cunosc foarte bine corpul. O altă explicație, care cu siguranță ar fi greșită, ar fi aceea că răpiții care au efectuat acest test ar reprezenta circa 30% din populația italiană, lucru care nu poate fi confirmat de alți indicatori. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

74 49 749

8.49% 5.62% 85.89%

Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

39 67 766

4.47% 7.68% 87.84%

Prima întrebare vrea să verifice prezența unor posibile mutații genetice. Și în acest caz, răspunsurile nu sunt valide ca identificatori ai situației de răpire, pentru că nu toți răpiții prezintă mutații genetice evidente. S-ar putea deduce că prezența mutațiilor genetice la răpiți, în realitate, este doar o eroare pe care extraterestrul o face în ADN-ul răpitului său și aceste caracteristici apar doar la un număr foarte redus de răpiți. Însă a doua întrebare poate avea o semnificație fizică foarte exactă. Mulți răpiți se confruntă cu această situație când se trezesc din somn. Mulți nu-și dau seama de această caracteristică și mulți probabil că nu au această problemă, dar se pare că se datorează posibilității răpitului de a fi contaminat, atingând unul dintre extratereștrii sau atingând unele materiale din locația unde se desfășoară răpirea. Răspuns

Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

12 769 91

1.38% 88.19% 10.44%

Această întrebare folosește la identificarea celor care nu sunt răpiți, prin răspunsurile negative. În cazul celor care au răspuns negativ este inutil să se continue testul, pentru că aceștia nu sunt răpiți. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

37 557 278

4.24% 63.88% 31.88%

Această întrebare vrea să verifice dacă în amintirile subiectului există un eveniment traumatizant, legat de un anumit eveniment de răpire. Din păcate, dificultatea de a înghiți poate fi legată și de diferite probleme fizice, cum ar fi mărirea glandei tiroide sau cum ar fi problemele psihice în ceea ce privește raportul cu mâncarea, fără a lua în considerație și aspectele psihologice legate de psihopatii ale alimentației, cum ar fi anorexia. Răspuns

Ai visat vreodată militari? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

92 478 302

10.55% 54.82% 34.63%

Răpiții își amintesc "vise false" cu operațiuni militare, dar în societatea contemporană, visele cu militari devin tot mai răspândite din cauza măririi conținutului de informații cu conținut agresiv (emisiuni tv, filme și jocuri video). Pentru a înțelege dacă visul unui răpit în mediul militar este cu adevărat un "vis fals", adică o amintire reală mascată de un mediu oniric fals, trebuie să interacționăm cu răpitul mai profund, folosind tehnicile ancorelor. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da, în spatele urechii drepte Da, în spatele urechii stângi Nu

71 112 81 608

8.14% 12.84% 9.29% 69.72%

Valoarea numerică statistică de răspunsuri pozitive (circa 13%) se încadrează perfect în informația la care ne-am așteptat pentru o populație de răpiți care se învârte în jurul valorii de 10% și care nu este murdărită de răspunsuri pozitive determinate de alte sisteme numerice de subiecți care nu sunt răpiți. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

96 537 239

11.01% 61.58% 27.41%

Răspuns

Dacă da, cum arătau și unde se aflau? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

493 379

56.54% 43.46%

Eșantionul analizat de noi prezintă coșmaruri cu figuri angelice și/sau demonice și, prin intermediul întrebării Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? nu se pot extrapola informații pure pentru grupul atribuit răpiților. Este interesant să observăm că în momentul în care li se cere să descrie figurile visate, doar 6% dintre aceștia sunt capabili să facă acest lucru. Acest 6% s-ar putea datora răspunsurilor răpiților, care, așa cum am văzut și înainte, nu sunt capabili să descrie cu claritate mediul sau figurile visate.

Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

39 303 530

4.47% 34.75% 60.78%

Totalitatea răpiților manifestă crize de panică la dentist. Dar este evident și faptul că dentistul provoacă teamă și altor subiecți care au răspuns la test, acest procent aflându-se în jurul valorii de 25%. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

36 442 394

4.13% 50.69% 45.18%

Toți răpiții cred că părinții lor nu sunt adevărații lor părinți, dar este evident că și 51% din eșantionul nostru crede același lucru. Mai este evident și că acest indicator este eficient pentru a-i identifica pe cei care nu sunt răpiți. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

69 62 741

7.91% 7.11% 84.98%

Această întrebare, care încerca să înfrunte amintirea unei ființe care se pare că are un ochi în centrul frunții, descris de mulți răpiți în hipnoză profundă, se pare că oferă un rezultat interesant. În realitate, rezultatul de 7.11% este complet fals. Cu alte cuvinte, răpiții nu răspund aproape niciodată pozitiv la această întrebare, pentru că nu sunt deloc conștienți de existența acestei ființe. Ei devin conștienți doar după aceea, urmând un drum exact, alcătuit din hipnoze regresive, exerciții de simulare mentală și aduceri aminte, utilizând tehnica ancorelor, folosind instrumente de programare neurolingvistică.

Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

51 621 200

5.85% 71.22% 22.94%

Această întrebare vrea să verifice dacă s-ar putea identifica prezența răpirilor, având în vedere faptul că în unele cazuri, răpitul este obiectul unor transfuzii de sânge, iar după ce subiectul era adus iar acasă, acesta trebuia să reîntregească lichidele din corp. Aceasta bea între trei și cinci litri în doar câteva ore. Și în acest caz toți răpiții răspund pozitiv la această întrebare, dar subiecții care nu prea sunt conștienți poluează puternic răspunsurile la această întrebare, acestea neputând fi utilizate pentru statistică. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

78 401 393

8.94% 45.99% 45.07%

Experiențele OBE au legătură cu prezența părții sufletești. Această întrebare dorea să verifice prezența sufletului și, deci, probabilitatea unei eventuale răpiri. În realitate, acest răspuns ne indică că cel puțin 46% dintre persoanele care au efectuat testul ar avea suflet. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

104 440 328

11.93% 50.46% 37.61%

Și această informație este în armonie cu răspunsurile de la întrebarea precedentă. Ai visat vreodată sau că ești introdus într-un container/ cilindru că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

81 137 654

9.29% 15.71% 75.00%

Acest răspuns pare consistent cu fenomenul de răpire. Dacă pe de o parte unii răpiți nu-și amintesc imediat această experiență, amintindu-și-o doar dacă sunt solicitați într-un anumit fel, sunt subiecți care nu sunt răpiți și care își imaginează că își amintesc experiențe onirice de acest tip, dar care nu au nicio legătură cu răpirile. Însă statistica însumează cele două date, care se egalează reciproc. Se pare că această întrebare poate fi utilizată pentru identificarea prezenței răpirii în societatea italiană (pe teritoriul nostru). Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

61 266 545

7.00% 30.50% 62.50%

În spatele acestei întrebări există exigența de a recunoaște răpiții prin parametri care pot fi identificabili dacă există o MEA (Memorie Extraterestră Activă) sau dacă există amintiri ale unor vieți în alte corpuri (acestea sunt numite vieți trecute în mod eronat de psihiatrul american Brian Weiss). Din păcate, în afară de răpiți, și alți subiecți care au parte sufletească pot da astfel de răspunsuri, și acest lucru produce un răspuns pozitiv la mai mult de 10% dintre subiecții la care ne-am fi așteptat noi să răspundă pozitiv. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

38 182 652

4.36% 20.87% 74.77%

Răspuns

Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Stângaci Dreptaci

48 93 731

5.50% 10.67% 83.83%

Răpiții prezintă o stângăcie sau o ambidextrie latentă foarte evidentă. Scrisul bustrofedon este legat de prezența memoriilor extraterestre active (MEA), dar alți parametri poluează acest răspuns. În plus, răpiții prezintă o puternică tendință spre ambidextrie. Procentul de 10.67% este foarte interesant.

Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

77 479 316

8.83% 54.93% 36.24%

Această întrebare, care are scopul de a verifica prezența MEA, nu poate fi utilizată din cauza unor puternice influențe datorate unor subgrupuri de subiecți care au probleme de identitate. Astfel de probleme par a fi prezente într-un grup important de subiecți prezenți în societatea modernă și în cei care se simt teoretic răpiți, dar care în realitate sunt doar niște persoane depresive. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

60 227 585

6.88% 26.03% 67.09%

Și această întrebare oferă informații importante, pentru că se adresează acelor subiecți care nu doar că sunt răpiți, dar au și fenomene de OBE spontane, care nu sunt induse de fenomenul extraterestru. Răspuns

Ai văzut sau ai visat un OZN? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da, am visat Da, am văzut Nu

0 292 262 318

0 33.49% 30.05% 36.47%

Această întrebare tinde să verifice dacă subiectul răpit a văzut vreodată sau "a visat (în mod fals)" un OZN. Răpiții răspund mereu pozitiv, dar este evident că fenomenul OZN este atât de prezent în societatea noastră, încât întrebarea noastră este puternic poluată. Interesant este faptul că 64% dintre italienii care au participat la test au văzut sau au visat un OZN.

Răspuns

Dacă da, descrie-l! Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

500 372

57.34% 42.66%

Cel care a visat sau a văzut un OZN, aparținea unui grup de 552 de subiecți. Dintre aceștia, 500 de persoane descriu fenomenul, indicând faptul că mai mulți dintre cei care au văzut un OZN nu sunt capabili să-l descrie, față de cei care l-au visat. Trebuie să subliniem faptul că mulți dintre răpiții care cred că au visat OZNul, adesea l-au văzut în realitate, dar nu își dau seama de acest lucru la nivel conștient. Amintirea conștientă iese la iveală prin tehnicile de hipnoză regresivă. Răspuns

Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Număr răspunsuri

Procentaj

Niciun răspuns Da Nu

89 224 559

10.21% 25.69% 64.11%

Insecta din vis este o temă deja dezbătută de psihanaliști, dar în acest caz folosește la a identifica dacă vreun răpit ar putea fi recunoscut prin intermediul verificării unui anumit vis, sau, mai bine spus, un vis fals cu un extraterestruinsectă. Cel puțin 30% dintre răpiții identificați de testul TAV își amintesc că au visat lăcuste imense sau prezintă "în mod spontan" raporturi tensionate cu călugărițe (Mantis religiosa). În acest caz răspunsurile răpiților nu sunt stimulate de anumite întrebări. Dar la întrebarea Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? subiectul răspunde "Nu, dar mă tem de lăcuste!" Acest tip de răspuns a fost considerat ca fiind pozitiv în testul nostru. Răspuns

Ce tip de insecte? Număr răspunsuri

Procentaj

Răspuns Niciun răspuns

224 648

25.69% 74.31%

Răpiții răspund: călugărițe, lăcuste sau păianjeni imenși, în unele cazuri. Trebuie să se țină cont de faptul că visul cu păianjenul pentru Freud este un simbol legat de organul genital feminin și pentru Hillman (Animalele din vis) este legat de curățenie și hărnicie. Niciun psihanalist nu vorbește despre vise cu lăcuste imense. Procentul de 26% este legat de prezența unor răspunsuri pozitive din partea răpiților, dar și a altor subiecți, care însă nu sunt răpiți.

Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

62 485 325

7.11% 55.62% 37.27%

Întrebarea avea scopul de a identifica răpiții prin intermediul viselor legate de prezența memoriilor copiilor, adesea legate de amintiri ale unor operațiuni militare de tipul "supersoldatului". Din păcate, aceste răspunsuri sunt poluate puternic de prezența în civilizația actuală a unor filme și jocuri video în care predomină mediul militar. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

36 352 484

4.13% 40.37% 55.50%

În general, unele tipuri de droguri sunt incompatibile cu unele tipologii extraterestre care utilizează anumite părți ale creierului, cum ar fi MEA. În acest caz se pare că cocaina sau drogurile artificiale nu sunt compatibile cu prezența MEA și, deci, cu prezența răpirilor. Cu toate că am găsit și cazuri rare, când subiecți se eliberaseră în acest fel singuri de aceste tipuri de extratereștri. Dar nu se eliberaseră de paraziții extratereștri cum ar fi Lux, Ringhio sau Horus - subiecți fără corp, care utilizează corpul subiecților pentru a le fura energia sufletească. În acest caz consumul cocainei pare a fi irelevant pentru prezența extraterestră. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

80 509 283

9.17% 58.37% 32.45%

Toți cei care au suflet, deci și răpiții, au avut parte de fenomene de natură paranormală. Această informație pare a fi în acord cu rezultatul obținut la întrebarea Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?.

Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Dreapta Stânga

31 368 473

3.56% 42.20% 54.24%

Întrebarea stabilește care dintre cele două emisfere este dominantă și poate fi corelată cu poziția unor eventuale microcipuri laterale din craniul subiectului care răspunde la întrebare. Informațiile nu par să evidențieze în populația analizată niciun tip de preponderență. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

51 565 256

5.85% 64.79% 29.36%

Întrebarea încearcă să verifice prezența părții sufletești și trebuie relaționată cu prezența fenomenelor OBE. Și în acest caz se pare că subiecții care au decis să efectueze testul au suflet, față de cei care nu au suflet, demonstrând fie că printre aceștia există cu siguranță și răpiții, fie că o parte dintre eșantion a decis să efectueze testul, fiind sensibilizat de tematicile noastre. Cine răspunde negativ la această întrebare are o probabilitate ridicată să nu se afle în interiorul fenomenului de răpiri extraterestre. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva? Răspuns Număr răspunsuri Procentaj Niciun răspuns Da Nu

46 653 173

5.28% 74.89% 19.84%

Și în acest caz răspunsurile pozitive îi indică doar pe cei care au suflet. Din analiza diferitelor răspunsuri din test se pare că aproximativ 50% dintre subiecții care au efectuat testul au suflet. La această întrebare finală, valoarea de 75% provine dintr-o valoare medie, pentru că subiectul care răspunde tinde să-și supraevalueze propriile capacități creative. Urmează să mai analizăm aceste informații.

Aceasta este doar o traducere parțială a articolului I Numeri di E.T., de Corrado Malanga. A rămas netradusă o porțiune de 20 de pagini, porțiune ce conține informații statistice, care nu au nicio relevanță în interpretarea testului TAV. Interpretările întrebărilor au fost traduse mai sus.

Site-uri Corrado Malanga: http://corradomalanga.com/ (site oficial) https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română) https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks http://piatracubica.blogspot.ro/ http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

Acest articol descrie procedura standard finală care îi permite celui care o practică să dobândească capacitatea potențială de a accesa cunoașterea propriului sine. În acest test, care este o procedură experimentală, am inclus toate experiențele teoretico-practice ale cercetărilor noastre din domeniul percepției umane, aplicată studiului fenomenelor exogene planetei Terra. Procedura precedentă, din care s-a născut aceasta, avea ca scop tentativa de a rezolva fenomenul răpirilor extraterestre. Chiar identificasem o procedură, denumită Triade Color Test Dinamico (TCTD), care dăduse rezultate optime. Procedura TCT-ului simplu prevedea o simulare mentală foarte complexă, care era ghidată de un operator extern, care îl ajuta pe răpit să simuleze o cameră mentală complet întunecată, în care erau prezente niște sfere ce imitau niște lămpi stinse. Aceste lămpi erau aprinse (evocate) mental de subiectul răpit, într-o ordine exactă, simulând, în mod ideatic, cele trei componente ale propriului sine: mintea, spiritul și sufletul. Printr-un mecanism arhetipic simplu, analizând culorile celor trei sfere, se putea obține un tablou psihologic precis al subiectului examinat și al problemelor sale, fie că acestea se datorau prezenței interferenței extraterestre, fie că depindeau de psihisme proprii subiectului, legate de experiențele din viața sa. În cazul subiecților răpiți, culorile celor trei sfere luminoase erau corectate de operator, care atingea obiectivul de a obține colorile arhetipice corecte, identificate pe o bază ideatico-statitică astfel: verde pentru minte, roșu pentru spirit și albastru sau galben pentru suflet. Pentru un studiu aprofundat al mecanismului ideatico-cerebral, vă invit să citiți lucrările precedente, în special pe cele care se referă la TCT (Toate culorile sufletului, de același autor). Apoi i se cerea subiectului să identifice prezența altor sfere luminoase în interiorul camerei sale mentale, care corespundeau intrușilor de natură extraterestră. Mintea subiectului vede intrușii în mod arhetipic ca pe niște sfere luminoase în culori corespunzătoare, și, în acel context, era posibil să se identifice memoriile extraterestre active, luxul, paraziții fără corp și toate microcipurile prezente în corpul subiectului. Sfera sufletului era încurajată să elimine mental toate obiectele și intrușii din camera mentală, prin propriul act de voință. Apoi se eliminau conexiunile pe care sufletul le avea cu făuritorii acestui univers virtual dual, cu Primul Om, cu subiectul care-i corespundea în antiunivers și cu partea din această structură, de și mai de sus din punct de vedere ierarhic, identificabilă în mitul indian în figurile celor doi creatori, Shiva și Vishnu (a se citi Geneza III, de același autor). Odată ce subiectul s-a diferențiat de creatorii săi manipulatori, i se cerea sufletului să vizualizeze corpul, printr-un scanner imaginar, verificând astfel prezența

microimplanturilor extraterestre și militare, distrugându-le pe unul câte unul prin propriul act de voință. Apoi i se cerea sufletului să caute în spațiu și timp toate corpurile-copie ale răpitului, care erau identificate și eliminate prin actul de voință. Sufletul, examinând axa timpului (time line), verifica dacă în viitor și în trecut nu mai existau scene de răpire. Astfel, subiectul era eliberat complet de problema răpirilor. În unele cazuri se urma, cu ajutorul cunoașterii propriului suflet, un drum pe care-l numeam "albumul cu fotografii", unde se identificau toate tipologiile de extratereștri care veniseră să deranjeze existența răpitului, pentru a ajuta sufletul să devină conștient de situația trăită - extratereștrii erau astfel recunoscuți și identificați la nivel conștient, pentru a evita răpiri inconștiente ulteriore. La final, cele trei sfere erau unite într-o singură sferă, de culoare albă sau galbenă, care în mod ideatic reprezintă suma roșului, verdelui și a albastrului sau a galbenului. Fuziunea celor trei conștiințe ale triadei era percepută ideatic ca sumă algebrică a celor trei frecvențe în spectrul vizual de culori și mintea producea automat culoarea-sumă. Rezultatele acestei proceduri, care dura în medie aproximativ două ore și patruzeci de minute, prevedeau ca triada să fie ajutată să devină conștientă, astfel încât să nu se mai supună acțiunilor de răpire, fie din partea extratereștrilor, fie din partea militarilor, fie din partea influențelor creatorilor cosmici de diferite feluri. Rezultatele, chiar dacă erau bune, nu erau încă optime. După tratament mulți subiecți dobândeau capacitatea de a se apăra de extraterestru, dar apoi, din cauza unor grave deficiențe psihice anterioare, nu erau capabili să mențină această poziție pe toată durata existenței lor pe această planetă. Din acest motiv erau necesare aplicări ulterioare ale acestei metodologii, care, de altfel, dacă era efectuată cu suficientă experiență, conducea oricum la eliberarea răpitului, care, pe durata întregii vieți, putea să mai aibă o recădere, determinată de faptul că în agenda extraterestră nu sunt prevăzute strategii alternative la răpirea clasică. Utilizarea acestei proceduri foarte lungi prezenta și o serie de insuccese, care se datorau doar lipsei voinței acelorași răpiți, de a se elibera din matricea extraterestră. În interiorul răpitului apăreau reacții psihice care aveau diferite origini și care îl determinau pe răpit să ajungă la concluzia că viața cu extraterestrul era mai bună decât cea fără el. Vechea procedură prevedea și construcția unui clopot protector ideatic, care ar fi înfășurat camera mentală a răpitului, astfel încât imaginea ideatică a extraterestrului să rămână în afara acesteia, nemaiputând invada corpul răpitului. Această barieră era garantată de energia părții sufletești, care era pusă să păzească triada din interiorul aceluiași corp uman, acesta devenind impenetrabil.

Dar, procedând astfel, observam că de fiecare dată când Super-Eul subiectului, adică respectul de sine a Super-Eului, lipsea, bariera mentală devenea fragilă și, mai devreme sau mai târziu, cădea sub manevrele insistente ale extratereștrilor. Noua procedură În ultimul an am putut efectua observații ulterioare, care ne-au ajutat să descoperim erori procedurale conținute în vechiul TCTD. Astfel de observații au ieșit la iveală dintr-un studiu al universului la nivel cuantic. În special înțelegerea faptului că universul nu este dual ne așeza în fața ideii că nu există separație. Dualitatea, așa cum am descris-o în a treia parte din trilogia Geneza, pe care am publicat-o cu ceva timp în urmă, este o păcăleală perceptivă a minții umane. Universul este văzut, în mod eronat, ca un fel de dublă ipoteză duală, unde extremele țin de două categorii diferite. Buni și răi, deschis și închis, stăpâni și sclavi, bogați și săraci, dar și operatori hermitici lineari de semn opus, cum ar fi + și - sau versori de spațiu, timp și energie potențială, erau doar iluzii perceptive. În acest context, dualismul undă-particulă era restructurat, într-o optică nouă, nonduală, depinzând de cunoașterea conștiinței și nu de parametri ascunși, atât de căutați și negăsiți vreodată de fizica modernă. Ipoteza că universul virtual nu este dual ne făcea să înțelegem că ceva încercase să ne facă să credem că universul este dual. Se descoperea că dualitatea este un sistem pentru a categoriza omul, pentru a-l face responsabil pentru un front care se contrapune altuia. Dualismul era sistemul prin care extratereștrii și alienații încercau să-l constrângă pe om să ducă lupte care nu erau ale sale. Idea dualismului prevedea ca fronturile să se înfrunte la infinit, și, formula lui divide et impera ar fi funcționat, până în momentul în care cineva și-ar fi dat seama de înșelăciune. Unele observații din domeniul fizicii cuantice ne-au permis să înțelegem că dualitatea nu există, decât ca o formă falsă de percepție. Înțelegeam că al doilea principiu al termodinamicii trebuia revizuit, unde entropia universului trebuia relaționată, nu cu energia sistemului, ci cu nivelul de cunoașterea al sistemului, care oricum este legat și de energia sa. Dar concluzia tuturor acestor observații mergea într-o singură direcție. Dacă dualitatea nu există, universul nu este divizat în două subuniversuri, ci este o cutie unică, în care există multe ființe vii, cu nivele diferite de cunoaștere, într-o gamă vastă de nuanțe. Această percepție diferită a universului fusese înlocuită de viziunea dualistă a aceluiași univers. Universul în sine nu este dual, dar devine dual pentru că astfel este perceput de conștiințele neintegrate. Deci, dacă nu existau bariere categorizatoare, în TCTD nu puteam să ridicăm o barieră care să țină răpitul închis într-o cușcă, construită chiar de el însuși. Nu aveam cum să sperăm ca această cușcă să fie cu adevărat

protectivă, având în vedere că existența cuștii în sine, în mod ideatic, era și reprezentarea posibilității de a-i doborî granițele. Dacă nu există limite, nu ai cum să le depășești. Răpitul nu trebuia să se apere de extraterestru prin intermediul unei bariere; nu puteam ține separate în felul acesta mintea, spiritul și sufletul, chiar dacă acestea erau unite într-o sumă de trei sfere, care puteau mereu să fie readuse la o poziție originară, restabilind separația dintre acestea. Nu exista separație între componentele triadei, pentru că acestea fuseseră separate, la începuturi, de aceiași constructori ai dualității. Conștiința omului, adică creația, nu poate fi manipulată de nimeni, dar, pentru a obține manipularea, conștiința trebuie separată în trei subconștiințe, categorizându-le. Se descoperea că, în realitate, sufletul, mintea și spiritul, există doar în percepția noastră duală, dar acestea sunt trei părți dintr-o singură parte originară - conștiința. Aceasta este de toate culorile, pentru că sufletul, mintea și spiritul, sunt de toate culorile. Fiecare culoare reprezintă ideatic o posibilitate de a se manifesta și deoarece conștiința poate fi totul, iată că cele trei componente ale sale nu mai există când devin conștiente că au fost divizate la origini. Suma dintre suflet, minte și spirit nu putea fi o sferă albă, pentru că albul este suma algebrică a celor trei frecvențe proprii manifestării triadei, dar aceasta nu era o integrare completă a acestora. Albul poate fi reseparat în culorile originare, făcând posibilă si resepararea, prin reseparare făcând din nou posibile și răpirile extraterestre. Suma totală a culorilor prevede ca sfera finală a conștiinței integrate în universul virtual să fie de toate culorile, nu suprapuse, ci integrate într-o culoaresumă totală. Această culoare este nonculoarea. În mod ideatic, nonculoarea este percepută de mintea umană ca totul și nimic, care, conform fizicii Zero Point Energy, are aceeași semnificație. Într-adevăr, dacă considerăm că un punct din spațiu este gol, ar trebui să ne întrebăm dacă este gol pentru că nu este nimic acolo sau este gol pentru că în acel punct este totul și contrariul a tot, acestea anihilându-se reciproc. Și iată cum totul și nimic devin unul și același lucru. Sfera transparentă este nimicul, care, în mod ideatic, este și totul. Dar pentru că sfera transparentă nu are niciun fel de consistență, de aceasta nu se poate agăța nimic. Sfera transparentă evocă reprezentarea ideatică a undei cuantice. Conceptul de undă și particulă este legat de conceptul de conștient și inconștient. Atunci când conștiința este undă, aceasta se prezintă ca inconștiență/ignoranță/lipsă de cunoaștere. Se știe că aceasta există, dar nu se știe unde este localizată în spațiu și timp. Cu alte cuvinte, este imposibil de localizat, pentru că este peste tot în același timp. Dimpotrivă, particula este reprezentarea ideatică a cunoașterii totale. Conștiința integrată știe că poate fi atât undă, cât și particulă, ea însăși fiind cea care decide acest lucru. A se prezenta în fața

extraterestrului ca undă înseamnă a fi complet transparent și invizibil în fața extraterestrului, dar, dintr-un punct de vedere cuantic, ia semnificația de refuz a experienței extraterestre, aceasta fiind urmată de absența interacțiunii. Fenomenul fizic devine astfel perceptibil doar ca undă, nu și ca particulă. A fi particulă înseamnă să accepți experiența interferenței. Acest concept poate fi predat conștiinței integrate în mod ideatic și o astfel de conștiință devine conștientă de faptul că știe să facă un singur lucru: acela de a decide, de milioane de ori pe zi, în fața întregului univers, dacă să participe la o experiență, dacă să fie particulă în fața acesteia, sau dacă să refuze experiența și să "nu se lase găsită de aceasta", asumându-și aspectul de undă. A fi undă înseamnă "știu că ești, dar nu știu nici unde și nici când". În termeni mai simpli, conștiința integrată acum știa cum să devină invizibilă în fața experienței extraterestre. Noua parte experimentală a TCTDF-ului, care nu durează mai mult de cincisprezece minute, printr-o singură aplicare, face ireversibilă fuziunea triadei, o învață conștiința integrată despre conceptele virtuale ale fizicii cuantice într-un mod comprehensibil și face pe oricine efectuează corect acest exercițiu să fie integrat cu sine însuși. Procedura nu este construită pentru a salva omul de extraterestru, ci pentru a face astfel încât omul să devină conștient de propriul sine. În acel moment, dacă subiectul care practică tehnica ar fi răpit, se va elibera imediat și pentru totdeauna de problema sa. Dacă subiectul nu a fost niciodată răpit, oricum se eliberează de legătura pe care o are cu creația falșilor dumnezei sau demoni, care asupra lui nu vor mai avea nicio putere. Universul non-local și experiența de răpire extraterestră TCTDF-ul nu prevede distrugerea microcipurilor, nu prevede distrugerea și căutarea copiilor, nu evocă nicio imagine a extratereștrilor, nu evocă niciun tip de amintire virtuală, nu corectează culorile triadei, și, prin urmare, nu este un test traumatizant. Prevede stări foarte ușoare de autohipnoză, ușor modificabile, în funcție de exigențe. Trebuie subliniat faptului că, universul fiind non-local, trecutul și viitorul neexistând, existând doar prezentul, testul produce un efect imediat pe linia timpului (Time Line) din vechea programare neurolingvistică (PNL). În realitate, în același moment în care cele trei sfere ale triadei, indiferent de culoarea pe care o au, se unesc și ajung la o transparență perfectă, acestea nu doar că s-au integrat într-o conștiință unică și ireversibilă, dar acestea apar ca și când nu au fost niciodată separate pe axa timpului. Funcțiile de undă cuantică ale trecutului și ale viitorului se unesc în prezent, făcându-l real doar pe acesta. În acest context, dacă conștiința totală este

reconstituită, aceasta apare ca și când nu fost divizată și manipulată niciodată de cineva. Acest lucru provoacă următorul efect: în momentul fuziunii, dispar toate memoriile răpirilor trecute, dispar toate microcipurile pe care un răpit le are asupra sa și se elimină dintr-o dată toate copiile răpitului. Experiența răpirilor, rămâne ca fiind "trăită", dar nu mai există amintirea acesteia care să fie văzută de minte, amintirea unei trăiri care, în acel moment, e ca și când nu ar fi existat niciodată pentru că ar aparține unui trecut modificat, deci care nu a existat. În plus, noua procedură garantează un liber arbitru total al conștiinței integrate. Sfera transparentă a conștiinței integrate poate decide, în orice moment, dacă să fie undă (sfera transparentă) sau particulă, să fie vizibilă sau invizibilă, să dorească să interacționeze sau să refuze experiența. Noua procedură nu prevede eliminarea fizică a extraterestrului, ci doar transformarea evenimentului de răpire în undă. În acest context, conștiința integrată devine invizibilă extraterestrului, care, din punct de vedere tehnic, nu mai are posibilitatea de a interacționa cu evenimentul. Într-o altă accepțiune, conștiința integrată face ca extraterestrul să fie o undă. Extraterestrul nu este distrus, dar probabilitatea de a ne trezi cu el în față este minimalizată la o valoare pozitivă, dar foarte, foarte mică. Probabilitatea de a ne trezi cu extraterestrul în fața noastră a devenit atât de mică, încât extraterestrul nu mai poate fi identificabil. Acesta este rezultatul care, în termeni virtuali, se transformă în refuzul conștiinței de a trăi experiența; dar în termeni de fizică cuantică se citește ca un rezultat probabilistico-statistic care pornește de la presupunerea că noi suntem cei care construiesc virtualitatea și tot noi suntem cei care interacționăm cu aceasta, dar asta doar dacă vrem. Nu instrumentele sunt cele care măsoară, ci noi suntem cei care le produc, așa cum s-a demonstrat recent prin intermediul unor experimente de termodinamică cuantică (a se citi Geneza III, de același autor). Mai trebuie subliniat și că tratarea cuantică a evenimentelor poate fi efectuată doar în contexte microscopice (lumea particulelor fizice elementare). De fapt, atât componentele triadei, cât și conștiința integrată, sunt cu totul asimilabile componentelor microscopice ale fizicii cuantice a lui Bohm. Această tehnică nu are niciun defect Trebuie să subliniez faptul că fiecare tehnică are unele puncte slabe sau cel puțin trebuie să i se recunoască limitele. TCTDF-ul nu are nicio meteahnă, dar asta nu înseamnă că subiectul nu va mai fi luat dacă este un răpit. Subiectul va fi luat iarăși dacă conștiința sa integrată va dori asta. Există multe tendințe care pot influența în această direcție. Un subiect răpit și eliberat din această problemă de

mai bine de un an de zile, într-o anumită noapte este luat iar, sau mai bine spus intră iarăși în contact cu speciile extraterestre. A doua zi, niște echimoze de pe corpul său demonstrează acest lucru. Reconstituirea episodului, prin intermediul tehnicii ancorelor (PNL), evidențiază doi factori importanți. În timpul nopții extratereștrii intraseră în casa subiectului, dar acesta povestește că extratereștrii nu l-au văzut. Extratereștrii merg înainte, și, din camera răpitului ajung în camera fratelui său, și acesta fiind răpit. Fostul răpit eliberat se gândește în interiorul său că trebuie să-și apere fratele: dar în acel moment decide, în mod inconștient, și să accepte iarăși interferența extraterestră, redevenind vizibil în fața extraterestrului. De aici ia naștere o adevărată luptă cu extratereștrii, a cărei urme vor fi vizibile a doua zi, când se va trezi. Al doilea efect a fost observarea faptului că în acest caz fostul răpit oricum nu este luat din nou, deoarece conștiința integrată nu mai poate fi reseparată și asupra ei nu se mai poate acționa în vreun fel. n În alt caz, în care corpul era luat din nou, acest lucru părea că se datorează faptului că ex-răpitul decisese să se răzbune pe răpitorii săi, care erau considerați ca fiind cei care i-au distrus existența. În acel moment, în mod inconștient, subiectul se predispune să se răzbune și, deci, reacceptă confruntarea cu extraterestrul, care se va întoarce să-l deranjeze pe răpit, acesta fiind incapabil să se elibereze de problema sa, care nu a fost rezolvată la nivel psihic. Această tehnică poate fi efectuată și de persoane care nu știu nimic despre extratereștri, care nu sunt conștienți de situația lor, care nu au amintiri despre așa ceva la nivel conștient. Dar în aceste cazuri specifice, după tratament, conștiința integrată poate decide să-și amintească experiențele pe care le cunoaște, dar despre care nu mai are o amintire vie. Se pare că în aceste cazuri conștiința integrată se așează în fața extraterestrului pentru a fi prinsă iarăși și pentru a se juca un joc, care poate fi și periculos, dar care oricum nu va mai conduce la subjugarea sferei transparente de către extraterestru. Sfera transparentă nu mai poate fi luată și manipulată niciodată. În această fază este important să se integreze sfera transparentă cu propriul corp, pentru că altfel corpul va fi luat, chiar dacă sfera transparentă nu mai poate fi manipulată niciodată. În cazul femeilor acest lucru va conduce la utilizarea corpului pentru gestația embrionilor extratereștri. Singura cale de ieșire din această situație neplăcută este aceea de a învăța conștiința integrată să se integreze cu propriul corp.

Ce este Conștiința Integrată

Prin conștiință integrată se înțelege acea parte din conștiința primordială care a creat universul virtual, dar care însă este integrată în virtualitate, fiind conștientă de spațiu, timp și energie. Este vorba despre o conștiință care, fiind suma celor trei componente ale sale, deci și cu caracteristici virtuale, știe că universul este o creație, știe ce înseamnă spațiu, timp și energie, vorbește la genul neutru și nu la feminin, așa cum vorbea vechea parte sufletească, domină spațiul, timpul și energia, este potențial capabilă să se exprime în mod paranormal și utilizează corpul pentru a trăi diferite experiențe. Deci, fiindcă conștiința integrată trebuie să facă experiență, aceasta nu are o cunoaștere deplină, pentru că, dacă ar avea o astfel de cunoaștere, nu ar avea nevoie să se integreze în universul virtual, pe care tot ea l-a creat. A trăi experiența TCTDF-ului are ca rezultat integrarea omului, care nu mai este divizat în cele trei componente ale sale, readucându-l la condiția ORIGINARĂ - dar acest lucru nu prevede experiența prefixată care trebuie încă să fie efectuată. Când experiența TCTDF-ului a fost efectuată, harta descriptivă a teritoriului oricărei persoane se schimbă și subiectului îi apar în față adevăratele probleme ale virtualității, pe care el a decis să le înfrunte, și, adesea, toate acestea creează și momente de rătăcire, care, în cel mai rău caz, ar putea să se reverse, în mod ipotetic, și în actul decizional al conștiinței integrate de a se întoarce înapoi, la situația în care se afla. Sunt mai buni extratereștrii sau dificultățile vieții cotidiene? Conștiința integrată, care trebuie să facă experiență, are liber arbitru și poate alege mereu, dar aceasta alege foarte rar să se întoarcă înapoi și asta nu se datorează nereușitei tehnicii, ci este chiar o dovadă a reușitei acesteia, remarcând că în acest univers liberul arbitru rămâne absolut. În cazurile studiate de noi, pe parcursul unui an de zile, nicio conștiință integrată nu s-a mai lăsat prinsă, unele corpuri au mai avut niște mici probleme, dar cu tendința de a se rezolva total în timp, doar un singur caz a manifestat ideea de a reintra în fenomenul răpirilor din proprie voință, dar, cu toate acestea, nici până în ziua de astăzi nu a făcut acest lucru. Conștiința, dintr-un punct de vedere cuantic, are cei trei vectori de spațiu, timp și energie, care îi permit să se exprime în realitatea virtuală pe care a creat-o, pe când vectorii de cunoaștere, care, așa cum am afirmat și în Geneza III, reprezintă unicul mod de a măsura indirect conștiința, s-au suprapus perfect, devenind unicul vector de cunoaștere (acționând în toate direcțiile, ca un multiversor n.a.). Trebuie amintit că cei trei vectori ai cunoașterii sufletului, minții și spiritului, care sunt produsul vectorial al celor două componente care caracterizează fiecare din cele trei elemente, sunt "necomutabili" între ei. Adică sunt poziționați la nouăzeci de grade unul față de altul și nu se suprapun în acea sferă care era albă, pe care o obțineam la finalul TCTD-ului clasic. Sfera transparentă, odată ce devine redusă la un punct, în procedura pe care o vom vedea

în continuare, produce suprapunerea finală a celor trei vectori de cunoaștere, distrugând și mai în profunzime separația schizoidă dintre spirit, suflet și minte, care dădea naștere unei ființe imperfecte și mai ales vulnerabile datorită lipsei de coerență interioară. Caracteristicile cele mai evidente ale conștiinței integrate, dacă aceasta este hipnotizată, sunt următoarele: ● Subiectul vorbește la masculin (neutru). ● Subiectul știe că a construit universul, dar nu știe de ce l-a făcut astfel. ● Subiectul susține că ființa există pentru că se manifestă prin a face. ● Subiectul susține că dualismul nu există și exiști pentru că faci, și, pentru a fi tot, trebuie să faci tot. ● Subiectul vede și percepe universul într-un mod total virtual, ca o structură finită, fără o soliditate aparentă. ● Conștiința integrată vede universul și în mod real. Real și/sau virtual împreună. Învață să fie propriul său observator, privind din niște puncte infinite spre centrul său și din centru privind spre un număr infinit de puncte. Prin intermediul realizării conștiinței integrate se poate călători în virtualitate cu ajutorul viziunilor în orice spațiu și timp, încet, încet, începând să apară caracteristici de natură paranormală, tot mai evidente în viața de toate zilele.

Tehnica de operare pe noi înșine TCT-ul clasic prevedea, prin durata și complexitatea sa, necesitatea unui ajutor din exterior. Operatorul îl ghida pe subiect în simularea mentală, făcându-l să parcurgă toate etapele necesare, până la final, adică până se ajungea la sfera albă a conștiinței. În timpul testării noii tehnici ne-am dat seama că existau unele eșecuri parțiale, și, când am încercat să găsim cauzele acestora ne-am lovit de teoria efectului de oglindă. Conform concepției noastre, universul are o natură holistică, adică nimic nu este separat de tot, după cum se poate verifica și analizând ecuațiile fizicii lui Bohm. În acest sens, relațiile pe care le va avea o altă persoană cu mine depind exclusiv de mine. Dacă cineva se ceartă cu mine, asta se întâmplă pentru că în interior eu nu am ajuns la o armonie. De exemplu, dacă eu intru într-o cameră unde este o persoană pe care eu o consider antipatică, chiar dacă eu nu spun nimic, ea va percepe în interiorul său ostilitatea mea și va fi suficient un singur gest de-al meu pentru a produce o reacție violentă împotriva mea. În acel moment eu voi fi autorizat să răspund, pentru că, tehnic vorbind, nu eu am început primul confruntarea, dar, în realitate, eu am avut primul o reacție negativă împotriva

altuia. În acest context celălalt va sări pe mine, pentru că eu, prin intermediul unui câmp morfogenetic local i-am comunicat neplăcerea pe care o simt față de el. Apoi am mai observat că pentru unii subiecți unele părți ale metodei erau dificil de înțeles, și, dacă acestea nu erau bine înțelese, produceau probleme după tratament. Unii răpiți nu înțelegeau efectele cuantice de undă și particulă. Extraterestrul nu îi mai lua, dar acești răpiți nu reușeau să se facă invizibili în fața acestuia, extraterestrul rămânând prezent în experiențele cotidiene ale răpitului, chiar dacă într-un mod pasiv. Altor răpiți le venea greu să se separe de figura extraterestrului, deoarece aceștia nu înțelegeau ideea că trecutul nu există, rămânând astfel legați de acesta. Dintr-o analiză aprofundată, pe care am efectuat-o supra mea, dar și pe unii colegi care practicau TCTDF-ul în faza experimentală, am putut observa că în timpul aplicării testului cuvântul avea o importanță profundă, dar în spatele cuvântului exista un alt fel de mijloc de comunicare, mai profund și mai eficient. În timpul testului, operatorul produce un fel de situație în care el transmite un pachet de informații, care migrează din propria conștiință spre conștiința răpitului. Asta doar dacă răpitul vrea să primească pachetul informativ, el obține toate informațiile pe care i le transferă operatorul. Cu alte cuvinte, TCTDF-ul ar putea fi efectuat și în liniște deplină, pentru că rezultatul ar fi același. Dar pentru că ființele umane utilizează cuvântul în această virtualitate (nu știu până când - n.a.) pentru a simplifica lucrurile, am utilizat verbul pentru a preda conștiinței integrate fizica cuantică. Dar în acel context, dacă pachetul meu informativ de cunoștințe are vreo disonanță, eu o voi transmite și pe aceasta celuilalt. Să dăm un exemplu simplu: dacă eu am vreo problemă nerezolvată în ceea ce privește trecutul meu și conduc un TCTDF pe un subiect răpit, acesta se va elibera total de extraterestru, dar probabil că va continua să vadă imaginea acestuia lângă pat, noaptea, în timp ce încearcă să doarmă. Incapacitatea mea de a mă elibera de propriul trecut a fost transmisă și răpitului, care, dacă nu deține informații opuse în această privință, nu știe să gestioneze această partea a virtualității și va suferi de aceeași problemă pe care o am și eu. Cu alte cuvinte, dacă eu merg la medic pentru că sunt răcit și vreau să fiu vindecat, nu trebuie să merg la un medic care este răcit, pentru că el nu va putea să mă vindece niciodată, deoarece el însuși nereușind să-și rezolve problema, nu va fi capabil să o rezolve pe a mea. Este clar că acest tip de metainformare nu acționa doar în timpul efectuării TCTDF-ului, ci acționa, în mod constant, în toate relațiile zilnice dintre ființele vii. Acum ne era clar unde greșisem în trecut și unde vechea metodă eșuase. Dacă nu ești pur asemenea unui cristal, ajungi să-ți murdărești pacientul,iar acesta putea fi unul dintre motivele pentru care unii răpiți nu se eliberau complet de

această problemă, excluzând cazurile în care voința subiectului vâslea în direcția opusă. Deci, într-o linie teoretică de principiu, nimeni nu poate să aplice TCTDF-ul pe alții, decât în cazul în care este perfect în interior. Mai trebuie spus că nu există, din câte știu eu, persoane care să fie perfecte în interior și mai trebuie subliniat și că TCTDF-urile pe care le-a efectuat grupul nostru până acum, în experimentarea generală, au ajuns toate la un bun final, chiar dacă uneori cu mici imperfecțiuni. Cel mai bun lucru era să construim o parte experimentală simplă, care să poată fi efectuată de către fiecare persoană în parte, aceasta având grijă să manifeste un puternic act de voință în a dori să-și rezolve propriile probleme. Trebuie subliniat aici că procentul de succes al TCTDF-ului este strâns legat de înțelegerea lucrurilor care se efectuează. Nu poți face testul doar citind partea experimentală, pe care o găsiți mai jos, ca și când aceasta ar fi un ritual bisericesc sau o rețetă primită de la doctor, ci trebuie să se înțeleagă exact ce înseamnă fiecare pasaj. Din acest motiv, cine vrea să efectueze testul pe el însuși, trebuie să citească și să studieze multe dintre articolele pe care eu le-am scris anterior. Trebuie să înțeleagă clar semnificația celor trei articole intitulate Geneza (I,II,III), de la primul la al treilea, din care subiectul poate înțelege cum funcționează simulările mentale și să studieze teoria TCT-ului clasic (Triade Color Test). Pe de o parte erorile interpretative ar putea invalida întreaga procedură, dar pe de altă parte știm că informațiile importante sunt deja la dispoziția tuturor, la nivel de grilă holografică, care, prin intermediul câmpului morfogenetic, sunt deja disponibile pentru fiecare persoană în parte. Subiecții cu care am practicat TCTDF-ul în faza experimentală, trebuie să înțeleagă că, dacă, după aplicarea testului, ar avea încă dubii și incertitudini cu privire la anumite situații din viața lor, acest lucru se întâmplă pentru că testul te integrează, abolind dualitatea, permițându-i conștiinței să-și facă nederanjată munca în corpul său; dar testul nu ajută la rezolvarea propriului "destin" (drumul existențial), care trebuie rezolvat de fiecare persoană în parte. Persoanele care au efectuat testul nu mai trebuie să mi se mai adreseze mie sau altora pentru problemele lor nerezolvate, ci trebuie să-și întrebe propria conștiință integrată, aceasta fiind perfect capabilă să clarifice orice aspect al realității, acesta fiind și reprezentând acea conștiință care trebuie să rezolve lucrurile nerezolvate. Rezultatul final care trebuie obținut este armonia, nu doar simpla izgonire a unui extraterestru, care, în această etapă, dacă până astăzi ne-a distrus viața, acum nu mai reprezintă pentru noi niciun pericol real. Prin urmare, întreabă-te pe tine însuți, pe acea parte divină din tine, și această parte își va răspunde întotdeauna. Boala este doar o stare generată de lipsa de înțelegere datorată separației, pe când vindecarea înseamnă conștientizare. În acest context, este evident că TCTDF-ul va fi de folos tutor ființelor umane, pentru

că ajută omul să se integreze cu sinele său profund și-l eliberează din sclavia falșilor zei (care în realitate sunt adevărații demoni), care, la fel cum povestește și mitul, au încercat să trăiască etern fără să-și murdărească mâinile, prin intermediul experienței durerii trăite de alții. Universul dual prevede că iubirea și ura, în realitate, sunt o manifestare unică a unei singure medalii, cu două fețe. Stăpânii noștri, zeii, au decis să trucheze jocul, astfel încât să iasă mereu cap și cruce niciodată, trăind astfel doar jumătate din experiență, prin urmare fiind doar jumătate din sine înșiși. Însă noi am decis să fim tot, și, din acest motiv, am fost exploatați în tentativa de a ni se fura partea de experiență care altora le lipsea. Acest fapt este doar fructul unei cunoașteri sărace, determinată de lipsa de înțelegere că toți suntem unu. Astfel, când se înțelege acest lucru, se înțelege și cum funcționează oglinda. Ființele umane vedeau în extratereștrii dezgustători partea dezgustătoare din ei înșiși și extratereștrii vedeau în fragilitatea umană propria lor fragilitate. În momentul în care dualul moare, fiecare dintre noi devine conștient de el însuși. Și din acel moment se oglindește doar în el însuși, pentru că în interiorul său există întregul univers, cu răspunsuri la toate întrebările. TCTDF: partea experimentală Asigurați-vă că nu veți fi deranjați, relaxați-vă și închideți ochii. Afundați-vă în întunericul din camera voastră mentală. O cameră circulară în care voi vă aflați în centru și unde este beznă - camera voastră mentală. Știți că în această cameră vor fi niște lămpi, pe care probabil acum nu le vedeți, pentru că de obicei sunt stinse, dar ar putea și să fie deja aprinse. Dacă nu sunt aprinse, le aprindeți, câte una pe rând. Lămpile voastre sunt: mintea, pe care o veți aprinde prima, spiritul, pe care îl veți aprinde al doilea și sufletul, care se aprinde ultimul. Observați aceste trei lămpi care se află în camera voastră mentală, eul vostru, esența voastră. Observați poziția, culoarea, mărimea, distanța față de voi și înălțimea față de podeaua camerei. Singurele surse de lumină din camera voastră mentală sunt cele trei lămpi. Ați putea vedea doar o singură lampă, ca sumă a celor trei lămpi, dar, dacă vedeți trei, găsiți lampa sufletului și introduceți mâna în interior. Ascultați și percepeți ce senzație tactilă aveți. Ce se simte în interiorul lămpii sufletului? Se simte vreun miros deosebit sau vreun anumit sunet? În timp ce vă percepeți sufletul, care vi se prezintă ca o sferă luminoasă, întrebați-l dacă își amintește că, la începutul timpurilor, este unit cu celelalte două sfere, cea a minții și cea a spiritului, care, în acea clipă, încă nu există, adică înainte de separația actuală.

Rugați sufletul să vă întoarceți împreună în acel punct, când sufletul, mintea și spiritul sunt un singur lucru, când nu există încă trei conștiințe, ci ca una singură. Încet, încet vor apărea senzații și imagini din acel moment. Acum întrebați-vă sufletul dacă vrea să se întoarcă la acea stare primordială. Observați și arătați-i sufletului ce se întâmplă și de ce sfera conștiinței s-a împărțit în trei subsfere. Este bine să devenim conștienți de tot. Când sufletul decide, dacă decide, să revină la felul cum era în acel moment, să fie un singur lucru, nemaifiind divizat față de minte și spirit, spuneți-i să se unească cu celelalte două sfere, precizându-i că nu există o singură culoare pentru suflet, minte și spirit, ci, pentru că acestea sunt părți dintr-un lucru unic, acestea pot să-și asume orice culoare doresc. Dacă sufletul vrea să încerce să-și schimbe culoarea, la fel ca mintea și spiritul, acestea vor observa că pot să aibă orice culoare doresc - pentru că acestea reprezintă totul și fiecare culoare reprezintă un lucru ce acestea pot fi. Acum să continuăm cu fuziunea celor trei lămpi (sfere luminoase - n.t.) într-o singură lampă, care la început va avea toate culorile. O lampă în care în fiecare punctuleț luminos va avea altă culoare, astfel încât, dacă se observă lampa de la distanță, aceasta va apărea de un albă; dar de aproape ar putea să conțină toate culorile universului. În această etapă spuneți-i sferei luminoase, care este suma celor trei sfere originare, că, pentru a efectua fuziunea nu este suficient să se unească în acest mod, ci trebuie să se contopească în mod ireversibil, în ceva unic, adică într-o sferă care să aibă o singură culoare, culoarea care reprezintă toate culorile - culoarea transparentă. Când sfera se va transforma într-o sferă total invizibilă (fără să i se mai poată observa marginile), în acea clipă, conștiința integrată va reîncepe să existe. Va trebui să i se spună conștiinței integrate că totul și nimic sunt unul și același lucru, dar că de nimic nu se poate agăța nimic. Dacă în acea clipă sfera devine transparentă, nu mai există extratereștri sau alte lucruri care să o poată deranja, pentru că, dacă ar fi, într-o structură transparentă aceștia s-ar vedea și ar cădea pe jos. În acea clipă i se va explica conștiinței integrate că nu mai există bariere între suflet, minte și spirit, bariere care nu mai există și care nu au existat niciodată, pentru că acum cele trei sfere s-au unit. Acum, în camera mentală, intrați cu corpul vostru în sfera transparentă. Voi și aceasta sunteți un unul și același lucru. Conștiința ia forma voastră și intră în corp, transformând corpul în imaginea sa. Tu devii sfera transparentă. Nu mai există bariere; pereții, podeaua și tavanul camerei nu mai au niciun motiv pentru care să existe. Conștiința integrată doboară toate barierele, care au fost create tot de ea, iar acum camera mentală se întinde în tot universul. Așteaptă câteva clipe și observă tot infinitul, așa cum ți se prezintă. Contemplă locul unde exiști.

După câteva momente, cere-i sferei tale transparente să asculte universul, devenind tu însuți universul. Pentru a face asta, cere-i sferei să se extindă încet. Te extinzi încet, până la marginile universului, fără grabă, încet, încet. Și în timp ce te extinzi atingi universul, pe care tu însuți l-ai creat, până la capăt, până la limitele sale. Sfera ta transparentă a respirat într-o inspirație mare și unică, înglobând în ea tot universul, absorbindu-l în interiorul său. Ca într-o mare respirație. Ascultă universul tău pentru o clipă, care durează o eternitate, și unde tu ești tot. Devino conștient de corpul tău, pentru că e ca și când ai deveni conștient de întregul univers. Apoi expiră și contractă-te, devenind tot mai mic. Fă astfel încât sfera ta transparentă, care acum este și corpul tău, să devină tot mai mică, dar, procedând astfel, ia în interiorul tău și tot universul pe care l-ai înglobat, făcându-l și pe acesta să devină foarte mic, încet, încet, tot mai mic, fără grabă, până când ajunge un punct infinit de mic, cu tot universul în interior. Savurează pentru câteva clipe această senzație foarte deosebită și întoarce-te apoi în dimensiunea ta originară. Acum conștiința ta integrată știe că poate respira, devenind o undă mare, o sferă imensă, sau o biluță foarte mitică. Când este o undă gigantică aceasta este peste tot și nicăieri în mod deosebit. În acea stare aceasta este complet invizibilă. Când este o particulă mică aceasta devine vizibilă și este gata să interacționeze cu tot. Vorbește cu tine însuți, care acum ești acea sferă integrată, și explică-i sferei tale integrate că poate să existe mereu în aceste două stări, prezentându-se ca undă sau ca particulă, fiind invizibilă sau vizibilă în fața oricărei experiențe a realității virtuale. La final amintește-i conștiinței integrate că își folosește propriul corp pentru a trăi experiența pe care a venit să o trăiască în acest context virtual și că nu este bine ca propriul corp să fie luat de alții și că trebuie să-și protejeze corpul, care este prelungirea și haina conștiinței integrate. Pentru câteva momente ascultați-vă pe voi înșivă, așa cum nu ați mai făcut-o niciodată înainte, și observați universul din jurul vostru. Concluzii Exercițiul, dacă este efectuat corect, fără să se sară peste vreun parametru dintre cele descrise mai sus, nu trebuie refăcut, pentru că fuziunea sferelor într-o sferă unică este ireversibilă. Experiențele ulterioare de acest tip pe care subiectul va dori să le efectueze îl vor conduce pe acesta să călătorească în univers, fără a mai fi nevoie să-și vizualizeze sfera transparentă ca fiind ceva ce se află în exteriorul său, pentru că acum el este sfera sa transparentă. Dacă sfera este văzută din exterior și dacă este

văzută ca fiind opacă, asta înseamnă că, într-o eventuală răpire, corpul a fost luat din nou. Toate aceste lucruri au putut fi deduse în baza experimentelor pe care le-am făcut până acum. Trebuie să se sublinieze faptul că, la început, în camera mentală pot fi mai puțin de trei sfere, ori deoarece acestea deja au fuzionat într-o singură sferă transparentă, ori pentru că unele sfere pot avea culoarea neagră, și, deoarece camera mentală este întunecată, acestea ar putea să nu fie vizibile. Dacă se prezintă această situație, uniți sferele fără nicio problemă, chiar dacă acestea nu sunt vizibile și procedați așa cum s-a precizat mai sus. În camera mentală ar putea fi mai mult de trei sfere, dar, în acest caz, identificați sferele sufletului, minții și spiritului și lucrați cu acestea, ignorându-le pe celelalte, care vor dispărea după fuziunea conștiinței integrate. Cei care doresc pot efectua pe ei înșiși simularea mentală, după ce au studiat foarte atent toată teoria care există în spatele acestei aplicații. Unii subiecți vor putea fi ajutați de alții să parcurgă această simulare mentală, dar sfătuiesc călduros pe fiecare să parcurgă SINGUR tot drumul. Țin să subliniez faptul că acei subiecți care susțin că nu sunt capabili să efectueze această simulare singuri, în marea majoritate a cazurilor, doresc doar să arunce în brațele altora responsabilitatea pentru propria lor existență. Ar fi inutil să-i ajutăm. Celor care nu înțeleg tipul de abordare pe care l-am întreprins, le sugerez ca înainte de a-și exprima orice fel de opinie în acest sens, să efectueze această experiență simplă, înțelegând-o în profunzime, pentru că nu poți vorbi despre ceva ce nu cunoști și a cărei experiență nu ai trăit-o. Nu trebuie să vă temeți niciodată, pentru că în univers nu există nimic de care să vă fie frică, în afară de propria ignoranță! Drum bun!

Traducere în limba română de A.B.

TCT - INTERPRETARE APROFUNDATĂ de Corrado Malanga Acest document cuprinde mai multe articole scrise de prof.Corrado Malanga cu privire la metodologia aplicativă și interpretativă a Triade Color Testului (TCT).

Cuprins: - Sufletul în culorile lui Lüscher - Triade Color Test (TCT)- metodologie interpretativă - Universul în culori - TCT Dinamic (TCTD) - Reflecții asupra TCT-ului Dinamic

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

Sufletul în culorile lui Lüscher (Triade Color Test) de Corrado Malanga Diagnosticarea Lüscher prevede achiziționare de-acum binecunoscutului Test al Culorilor, în versiunea sa completă (Marele Lüscher). Diagnosticarea Lüscher, inventată în 1947 îi datorează faima sa unei serii de caracteristici care o fac să fie un instrument agreabil, comod, fiabil, complet și foarte folositor în individualizarea strategiilor terapeutice. http://supervert.com/shockwave/colortest/ http://www.sewanee.edu/chem/chem&art/Detail_Pages/ColorProjects_2003/Nennstiel/

Se accesează diverse nivele interpretative: psihosomatic, comportamental, dinamic, fotografiind preferințele față de anumite culori comparativ cu altele, pe o scară care merge de la stânga(culoarea preferată) la dreapta (culoarea cea mai puțin preferată). În test, Lüscher nu menționează nimic despre o relație care poate exista între poziția culorii preferate și culoarea în sine. Cu alte cuvinte, omite un parametru spațial care teoretic este foarte important. De exemplu, în divinația în Tarot, dar și cea I Ching, nu sunt importante pentru prezicător doar cărțile care sunt trase, dar și poziționarea lor pe masă, în spațiul real pe care acestea le vor ocupa, la fel ca în cazul poziției scoicilor aruncate pe jos de un șaman, a petelor de ulei din apă sau a zațului de cafea din ceșcuță. Teoretic, semnificația în legătură cu forma lucrurilor pe baza cărora se fac previziuni este strâns legată de poziția pe care o vor ocupa acestea în spațiul crucii lui Pulver. Lüsher poziționează cărțile de la stânga spre dreapta și asta înseamnă că culorile alese vor descrie situația arhetipică a începutului, a temei natale ar spune astrologii, a punctului de început al timpului. Spus în termeni diferiți, testul este

aplicabil pentru că este aproape atemporal și descrie situația ta actuală în afara spațiului și a timpului. Testul nu prevede viitorul și nici nu vorbește despre trecutul tău, dar fotografiază starea actuală a subiectului. http://www.luscher-color.com/italiano/biographie_italiano.htm

Cele două axiome lüscheriene definesc culoarea (acea culoare Lüscher, determinată, cu o lungime de undă exactă, cu un grad de luminozitate și de saturație foarte bine determinate) ca fiind un stimul obiectiv, independent de cultură, de sex, de vârstă. Adică, culoarea roșu-Lüscher i se prezintă orișicui ca un stimul excitant. A doua axiomă este oferită de răspunsul subiectiv datorat stării psico-vegetative personale față de culoare. Deci, la un stimul obiectiv răspundem cu o atitudine subiectivă. Cu alte cuvinte, culoarea este considerată răspuns la un stimul sau un stimul care creează un răspuns o pe bază ideico-simbolică, care este identică pentru toți. Dar în ambele cazuri, o astfel de culoare este interpretată de minte, care îi poate altera interpretarea - fie de la arhetip la culoare, cât și de la culoare la arhetip. Atunci se dă de-o parte mintea, care tinde să modifice interpretările și traducerile interne ale stimulilor sufletului sau spiritului spre corp și viceversa, în funcție de bagajul cultural al subiectului, cu toate că mecanismul arhetipic care leagă culoarea de emoție este mereu același, atât în cazul bărbaților, cât și cazul femeilor, a animalelor și a extratereștrilor. Atunci trebuie să ne așteptăm ca, de exemplu, bărbații și femeile să dea răspunsuri diferite din punct de vedere statistic la aceiași stimuli externi, stimul care sunt diferențiați în interiorul bărbatului și al femeii astfel încât să producă

alegerea unor culori diferite, fie pe baza culturii mentale (capacitatea de a transforma arhetipul în imagine și viceversa) cât și datorită stimulilor emotivi legați de activitatea lobului drept al creierului. Masculii, refuzând violetul, au favorizat roșul și verdele, mutând baricentrul spre activitate, competiție, confirmarea propriei persoane și a identității lor. În acest context deja se vede cum este penalizată notabil lumea creativă și sensibilă a masculilor în favoarea exactității, concreteții, acțiunii, materialității, succesului, evidențiind deja diferența dintre sexe, direcțiile psihismului masculin și feminin, al lui Anima și Animus (concept jungian n.t.). Astfel se exprimă Nevio Del Longo, directorul Institutului Italian "Max Lüscher" într-un articol cu titlul "Diagnosticarea Lüscher și Testul copacului (K. Kock). Exemplu de corelație și complementaritate între test, hârtie și creion și Testul Culorilor lui Lüscher la vârsta evoluată", publicat în revista "Psihologia" din 6 aprilie 2008. Ne-am putea întreba de ce axele carteziene ale lumii lui Lüscher definesc o lume formată din patru culori și nu din trei, ca tricromia universală din fizică. De fapt, culorile fundamentale sunt trei și lungimile lor de undă sunt fundamental echidistante între ele. Aceste culori sunt albastrul, galbenul și roșul, dar ochiul nostru are un aparat tristimulus care este însă legat de albastru, verde și roșu. Astfel, scara cromatică a percepțiilor noastre conține o alterație față de realitatea fizicii. Lüscher nu își dă seama de acest factor, dar inconștient trebuie să țină cont de acest aspect. Cu alte cuvinte, între galben și verde există o diferență care reprezintă ceea ce este comparat cu o distorsiune a hărții teritoriului, datorată tocmai simțurilor noastre înșelătoare, mai ales a minții reprezentată de culoarea verde. Dintr-un punct de vedere neurolingvistic am putea spune că noi tindem să avem o viziune distorsionată a triadei noastre, unde mintea este cea păcălită și unde galbenul este interpretat ca verde (Mintea minte n.a.). Deci, după părerea lui Lüscher, la vederea unor culori și a unor combinații cromatice se generează un răspuns comportamental exact, emotiv, fizic, astfel încât predilecția sau refuzul pentru o culoare determinată pot dezvălui trăsături de caracter și tendințe emotive în ceea ce privește viața afectivă și relațională, ținând cont că preferința arătată pentru fiecare culoare și reacțiile pe care le provoacă în subiect se schimbă în funcție de individ și de diferitele momente ale aceluiași individ - pe scurt, culorile vorbesc despre noi, oferind informații exacte despre nevoi, dorințe, refuzuri, frici, fiind suficient să descifrezi mesajul. Deci este evident că testul culorilor nu este influențat prea mult de parametri vârstă sau sex, ci de prezența sau absența sufletului, de viziunea mai mult sau mai puțin integrată pe care sufletul o are față de lumea în care s-a scufundat și de raporturile pe care acesta le are cu spiritul și mintea.

Nu am găsit date statistice despre interpretarea testului lui Max Lüscher cu privire la stângaci, unde poziția cartonașelor colorate urmează aceeași spațialitate descrisă de noi, de la stânga spre dreapta, din trecut spre viitor. Suntem de părere că trebuie efectuată rapid o investigație în această direcție, pentru a evidenția că în acest caz scala preferințelor cromatice poate suferi alterări puternice și semnificative. De fapt, ochiul stâng este cel care alege și poziționează culorile, iar acest ochi este conectat cu precădere la percepția emisferei drepte. În acest context, testul Lüscher pare a fi un test care este în general oglinda inconștientului sufletului și nu a subconștientului spiritului, cel puțin conform canoanelor grafologice moderne.

Reprezentarea spațială a culorii

Dacă Pulver are dreptate, trebuie să verificăm cum este descrisă arhetipic și inconștient scara cromatică de către oameni. Acest mod de a descrie spațialitatea culorii va fi inconștient și arhetipic, deci va răspunde unor canoane reale. Ne-am dat seama că scara cromatică este mereu descrisă așezând culoarea albastră în stânga și culoarea roșie în dreapta.

Din punctul nostru de vedere acest lucru se întâmplă inconștient pentru că emisfera dreaptă, adică locul unde sufletul își manifestă prezența sufletească, este legată puternic de culoarea albastră, iar când această culoare îi este prezentată subiectului, este mereu percepută de ochiul stâng dacă această culoare se află în fața noastră. De exemplu, în exercițiul de simulare mentală denumit SIMBAD, când cerem să se vizualizeze sufletul, spiritul și mintea, acestea iau în fața noastră aceeași poziție pe care o vedeți reprodusă în scara colorimetrică propusă de noi, cu

albastru în stânga (sufletul), roșu în dreapta (spiritul) și mintea în centru (verde) stângacii tind să producă o situație spațială speculară (invers, ca în oglindă n.t). Însă când în SIMBAD sufletul se așează lângă noi, pe aceeași linie, atunci trece în dreapta noastră. Astfel, spiritul tinde să ocupe o poziție în stânga și mintea rămâne în centru. Cu alte cuvinte, culorile și părțile corespondente din noi ocupă, când sunt în fața noastră, locurile în relație cu organele prin care sunt percepute, dar lângă noi se poziționează nu ca organele care le percep, ci unde acestea sunt așezate în realitatea virtuală (Sufletul la dreapta și Spiritul la stânga, exact ca emisferele care le corespund).

În mod analog, pe o scală spațială verticală, care de altfel reprezintă în mod arhetipic axa energiei, iată că culoarea albastră se află jos iar galbenul sus, respectând diverse concepte arhetipice amestecate unele cu altele. De exemplu, culoarea percepută ca deschisă este mereu sus pentru că din punct de vedere cultural și popular se crede că energia este legată de parametrul "înălțime". În schimb, în convențiile fizico-chimico-matematice , energia potențială este văzută ca o îndoire în jos a spațiului și a timpului și are în mod convențional un semn negativ (culoarea albastră este cea care corespunde în mod real unei lungimi de undă mai mici, deci și unei energii mai mari). Este evident că în acest context parametrul pozițional (lungimea "de undă") este cel important din punct de vedere arhetipic. Când lumea desenează culorile, le așează într-un spațiu exact fără să-și dea seama că face acest lucru arhetipic, crezând că face acest lucru spontan, urmând regulile pe care le-a învățat la școală.

În realitate, regula este manipulată și influențată foarte puternic de convingerea arhetipică înnăscută din interiorul inconștientului nostru.

Stângacii tind să răstoarne aceste poziții pe axa X, dar tind să le păstreze neschimbate pe cele de pe axa Y. Pe baza acestor observații ne puteam gândi să construim un test care să ne ofere informații despre starea sufletului, a minții și a spiritului, în funcție de poziția și culoarea pe care acestea o au în simularea SIMBAD, dar și atunci când sufletul apare în timpul tehnicii numită Flash Mental Simulation. În funcție de culoarea reprezentativă a sufletului se putea deduce care era cantitatea de albastru, analizând nu doar culoarea, ci și încercând să obținem de la subiectul care își descrie partea sufletească o măsurare a intensității radiației apărute în simularea sa. Dar poate se putea face și mai mult. Se putea crea un test, pe lângă testul SIMBAD, care să ne permită să obținem o măsurătoare arhetipică a stării triadei (Suflet, Minte și Spirit) pe o bază cromatică legată de percepția propriului sine. Deci, i se cere subiectului, după ce i s-a explicat foarte bine ce sunt sufletul, mintea și spiritul, să-și imagineze o cameră întunecată, unde sunt vizualizate doar lucrurile colorate, și să-și imagineze trei sfere luminoase, fiecare dintre ele conținând o parte din propriul sine.

Cele trei sfere vor avea o culoare, o poziționare, o intensitate a culorii și o dimensiune proprie fiecăreia. I se cere subiectului să observe camera și cele trei sfere ca și cum le-ar vedea de sus, reținând dimensiunea, intensitatea culorii și culoarea în sine. Apoi i se cere subiectului să pună litera A pe secțiunea care corespunde culorii Sufletului, M pe secțiunea care amintește de culoarea Minții și S pe cea a Spiritului utilizând matricea de culori prezentată mai jos.

Apoi i se va cere subiectului să deseneze aceste trei sfere pe o suprafață colorată adecvată.

Subiectul va trebui să deseneze sferele ca pe niște cercuri, acestea având dimensiunile pe care le-a vizualizat în simularea mentală, poziționându-le în punctul de pe suprafață care amintește de aceeași culoare pe care a perceput-o pentru suflet, minte și spirit. În timp ce în prima etapă se va cunoaște culoarea celor trei componente, dar în care subiectul nu este influențat de parametrul spațial, în a doua etapă subiectului i se cer lămuriri cu privire la mărimea celor trei componente ale triadei și despre poziția spațială a triadei într-un context colorimetric. Se observă că poziția pe care cele trei componente o vor lua pe cartonașul colorimetric radial nu are nimic de-a face cu poziția pe care acestea o iau în camera simulării mentale, când sunt percepute de sus, chiar dacă ne așteptăm la o puternică confirmare pozițională în majoritatea cazurilor analizate. În acest context, nu sunt utilizate culorile propuse de Lüscher, ci folosim toată scara cromatică accesibilă ochiului uman, având astfel la dispoziție mii de variații potențiale. Apoi i se va cere subiectului să unească mental cele trei sfere într-o singură sferă și să observe culoarea pe care aceasta o are. În această etapă se pot afla informații despre tipul de triadă pe care o poate obține subiectul supus testului. În timpul efectuării testului va fi necesar să-i spuneți subiectului doar că trebuie să-și imagineze o cameră total întunecată în care există trei lămpi în formă de sferă, care la ordinul nostru trebuie să se aprindă, ca apoi să putem observa ce culoare au. Prima lampă care se va aprinde va fi cea a minții, apoi cea a spiritului și ultima va fi cea a sufletului. I se va spune subiectului că lămpile pot să fie de orice culoare dorește, chiar și negre - este important ca acest concept să fie repetat cu

insistență, pentru că vizualizarea unei părți sufletești ipotetice negre ar putea însemna absența acesteia sau dacă intensitatea culorii nu este puternică poate indica o stare de sănătate mai puțin bună sau de integrare în triadă.

Recapitulând

Dacă doriți să faceți Triade Color Testul (TCT) unui candidat ipotetic, trebuie urmați anumiți pași, care sunt prezentați în continuare: I se cere subiectului să vizualizeze o cameră total întunecată, unde i se va spune că se aprind trei lămpi colorate care au formă sferică, corespunzând minții sale, spiritului său și sufletului său, acestea fiind poziționate în jurul observatorului. I se va spune că lămpile pot avea orice culoare, chiar și negru, dar în acest caz lămpile nu vor fi vizibile pe fundalul întunecat al camerei. I se va spune să aprindă prima lampă, care corespunde minții, apoi a doua, care corespunde spiritului și în sfârșit pe a treia, care corespunde sufletului. I se va spune subiectului să memoreze culoarea, poziția, mărimea (indicate de un număr pe o scară de la 1 la 10) și intensitatea luminii (indicată tot de un număr de la 1 la 10) celor trei lămpi sferice. I se va cere și să observe camera de sus, având grijă să rețină dispoziția radială a celor trei lămpi luminoase. I se va cere să unească cele trei lămpi și să observe culoarea lămpii finale. Apoi i se va cere să completeze cartonașul cu matricea culorilor și cartonașul cu poziția radială a culorilor. Să prezentăm în continuare un exemplu ipotetic al unui rezultat posibil reprezentativ a celor trei componente ale triadei din camera neagră, identificate în desen cu trei stele colorate.

Analiza formei, a culorii și a intensității, pe lângă poziționările respective ale celor trei surse de culoare, vor fi foarte ușor de interpretat din punct de vedere arhetipic. Vom reveni asupra acestui aspect al testului cu altă ocazie, când vom oferi și regulile pentru interpretarea specifică și aprofundată a testului. Testul ar trebui să fie capabil să determine stângăcia latentă care poate exista în subiect, prezența sau absența sufletului, raportul dintre suflet, minte și spirit, diferitele nivele de conștiință ale fiecărui element și proveniența părții sufletești (de la primul sau de la al doilea Creator), unde sufletul a fost prezent, așa cum am descris deja în studiile precedente, care poartă numele de Geneza I și Geneza II. http://www.corradomalanga.vacau.com/ http://humano-x.blogspot.ro/ http://piatracubica.blogspot.ro/ extraterestriiprintrenoi.wordpress.com https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744

Biografia despre testul culorilor și aplicațiile sale: 1.Max Lüscher: ―The Lüscher Colour Test”, Remarkable Test That Reveals Your Personality Through Color, Pan Books, 1972. 2.Max Lüscher: ―Color - the mother tongue of the unconscious”, Capsugel N.V. (1973) 3.Max Lüscher: ―The 4-Color Person”, Pocketbooks, Simon Schuster, 1979. 4.Max Lüscher, ―Colors of Love” : Getting in Touch with Your Romantic Self , St. Martin's Press, New York, 1996. 5.Max Lüscher: ―The Luscher Profile”, Mindscape (1986), ASIN B000WY2OU8 6.Max Lüscher: ―Personality Signs”, Warner Books, 1981. 7.Max Lüscher: “Der Lüscher-Test. Persönlichkeitsbeurteilung durch Farbwahl”, Rowohlt, Reinbek, 1985. 8.Max Lüscher: “Das Harmoniegesetz in uns”, Ullstein, 2003. 9.Max Lüscher: “Der Vier-Farben-Mensch”, Ullstein, 2005.

Triade Color Test (TCT) - metodologie interpretativă În baza celor expuse în capitolul precedent, nu ne rămâne decât să expunem parametri care guvernează interpretarea corectă a testului triade color test. Pentru a face asta vom folosi anumite exemple care vor facilita înțelegerea testului, lucrând cu răspunsurile ipotetice ale unor subiecți.

Testul și stângăcia latentă

Pe baza celor expuse precedent trebuie să prezentăm răspunsurile pe care tind să le dea subiecții supuși testului din punct de vedere statistic. În urma analizei multor teste de autoevaluare (TAV) am putut constata că fenomenul de ambidextrie este relaționat cu fenomenul răpirilor extraterestre. Toți răpiții sunt ambidextri. Motivul pentru această ambidextrie puternică și latentă, chiar dacă uneori nu este recunoscută de subiectul care se supune testului, se datorează problemei existenței unor copii de-ale corpului răpitului. Să reamintim aici că fiecare răpit posedă niște copii de-ale sale lipsite de suflet, de minte și de spirit, care, ca niște Golem, sunt utilizate pentru diferite acțiuni, fie ele de ordin extraterestru sau militar. Copia este construită ca o oglindire a subiectului. Cu alte cuvinte, este construită ca o imagine speculară a subiectului. Acest fapt produce o problemă la nivel de identificare a lobului stâng și a lobului drept ale creierului, care sunt opuse față de cele ale originalului. Vom reveni cu aprofundări despre această problemă și despre implicațiile chimico-fizice cât mai curând posibil. Când partea sufletească ajunge în copia care este folosită în activitățile militare ca super-soldat, se descoperă că o astfel de copie este stângace față de original și împușcă de exemplu cu mâna stângă. Sufletul, când se întoarce în corpul său original, după ce a dat viață copiei și eventual a regenerat-o, va purta cu sine cunoașterea că anumite lucruri făcute în "mediul copie" sunt efectuate invers față de cum le efectuează de obicei subiectul original.

Astfel, dacă unui răpit dreptaci i se cere să tragă cu arma, chiar dacă nu a mai folosit niciodată o armă, acesta va lua arma cu mâna stângă și va trage tot cu aceasta. Și invers dacă răpitul este stângaci, adică ar trage cu dreapta. Subiectul nu își să seama de această discordanță decât dacă i se întâmplă în viață să efectueze, chiar și din greșeală, o operațiune pe care de obicei o efectua copia. În acel caz răpitul descoperă, spre uimirea sa, că tinde să utilizeze mâna pe care nu o folosește în mod normal, adică pe cealaltă. Despre tehnologia care conduce la construcția unei copii speculare (în oglindă) față de corpul original vom reveni cu un articol care să dezbată exact această problemă. Mai trebuie precizat că există subiecți stângaci care nu știu că sunt stângaci. Sunt subiecți care, deși au lobul stâng situat în partea dreaptă a cutii craniene, au fost îndemnați să folosească artele așa cum ar face un dreptaci și în timp au pierdut familiaritatea cu stângăcia lor. Dacă un stângaci este constrâns să devină dreptaci, în el se produce un fel de ambidextrie latentă, dar este posibil și să faci un dreptaci stângaci. Acestor oameni nu li se poate muta lobul drept în partea stângă a cutii craniene. Adică, un stângaci va rămâne stângaci pentru tot restul vieții, chiar dacă nu știe că este stângaci. Pe când testul culorilor aplicat triadei, fiind un test arhetipic, ne oferă informații concrete despre poziția spiritului, a sufletului și a minții, într-un mod absolut personal și real. În acest context, în timp, dreptaciul trebuie să perceapă sufletul, dacă acesta este poziționat în spatele său în camera întunecată, la dreapta, spiritul la stânga și mintea în fața sa, pe când un stângaci le va percepe în mod reflectant (ca și cum lear vedea în oglindă n.t.)

Testul unui dreptaci

Testul unui stângaci

Să ne amintim că dacă cele trei sfere ar fi fost în vizualizare toate trei vizibile și în fața noastră, atunci pozițiile sufletului și spiritului, cu lămpile corespondente aprinse, ar fi inversate, la fel ca în exemplul următor:

Cele două răspunsuri sunt identice, luând ca punct de observație centrul camerei și privind către minte (în acest caz mintea având culoarea verde).

Starea de sănătate a sufletului, a minții și a spiritului

Starea de sănătate a sufletului, a minții și a spiritului este proporțională cu îndepărtarea de situația arhetipică standard, în care sufletul este albastru, spiritul roșu și mintea verde, toate poziționate echidistant față de centrul camerei întunecate. Cu alte cuvinte, culoarea va fi cea care va arăta pe scara cromatică distanța față de situația ideală. În acest context, ceea ce va conta va fi tipul de intensitate al culorii asumate în locul celei standard. De exemplu, un suflet bolnav în prezența unui spirit foarte activ față de un standard normal vor apărea ca în ilustrația următoare, unde în stânga avem o situație ideală și în dreapta sfera sufletului apare întunecată, în locul celei a spiritului, care este extrem de luminoasă (ori pentru că refractă, ori pentru că reflectă mai mult lumina). Din punct de vedere arhetipic, a interacționa cu lumina are o semnificație profundă. A absorbi toată lumina și a nu arunca în afară decât foarte puțină radiație înseamnă - a fi sclavii voinței altcuiva, a se lăsa subjugat, dar și a-i utiliza pe alții pentru a lua totul de la ei fără a da nimic în schimb. Pe când a fi strălucitori și colorați înseamnă a fi dătători și posesori de viață.

Gradul de preponderență în triadă

Într-o situație normală, sufletul, mintea și spiritul trebuie să aibă sferele de aceeași mărime, dar unde comandă sufletul sfera sa va fi mai mare decât cea a spiritului și a minții. Tot așa se întâmplă și cu celelalte componente ale triadei. În următorul exemplu avem situația unui subiect stângaci care și-a dezvoltat mai mult partea masculină, în defavoarea celei feminine, un subiect rațional, dar lipsit de creativitate.

Gradul de conștiință a celor trei elemente

Un alt parametru care are o oarecare semnificație în test este distanța față de centru, adică apropierea celor trei sfere de centrul camerei, centrul reprezentând conștiința totală de sine. În următorul exemplu este răspunsul unui dreptaci care este conștient că este suflet, dar este mai puțin conștient de partea sa masculină (spiritul) și cu puțină parte mentală. O persoană care face lucrurile fără să se gândească, care nu are idee de timp, care mereu întârzie, care este mai feminină decât masculină, dar fără a avea vreo legătură cu realitatea de toate zilele. Din anumite puncte de vedere ar părea a fi o persoană pe care nu te poți baza, pentru că trăiește senzațiile vieții fără a ști să și le explice. Și în acest caz, ca și în altele, subiectul este dezechilibrat datorită distanțărilor foarte diferite pe care le au sferele față de centru, adică față de conștientizarea propriei ființe.

A te simți mai apropiat de suflet înseamnă a fi, până la un punct, mai predispus la un comportament sufletesc, unul mai puțin rațional, dar asta nu înseamnă că sufletul este cel care comandă (mărimea sferei sufletului) ci că subiectul se simte mai asemănător sufletului, chiar dacă cel care comandă este spiritul sau mintea (sferele corespondente acestora sunt mai mari). Însă strălucirea sferelor, cum am mai subliniat înainte, ne ajută să ne dăm seama de nivelul de conștiință de sine pe care le au cele trei componente, deci nu ne arată cât de conștienți suntem noi de ele - acest parametru fiind legat de apropierea sferelor față de centru. Suntem conștienți de suflet, de spirit sau de minte cu cât acestea sunt mai apropiate de noi, adică de centru.

Contaminarea triadei

Am subliniat deja că devierea de la simbolismul arhetipic a celor trei culori are de-a face cu descrierea unei situații de echilibru și fiecare variație de culoare, de formă, de distanță, de strălucire reprezintă o problemă pentru subiectul care descrie o asemenea situație. Astfel, sufletul, spiritul și mintea pot apărea ca având culori diferite de cele standard (RGB - adică roșu, verde și albastru). O astfel de variație este înțeleasă ca o perturbare a sistemului, sau ca pe o îndepărtare spectrală fie spre dreapta, fie spre stânga față de baricentrul culorii prestabilite. Sufletul se mută din punct de vedere colorimetric spre minte sau spre spirit? Ideea de bază este următoarea: atunci când o culoare nu corespunde cu componenta pe care o examinăm, aceasta încearcă să se comporte mai mult ca altă componentă. Să dăm un exemplu. Mintea este albastră în loc să fie verde? Înseamnă că mintea încearcă să se comporte ca sufletul. Spiritul este galben în loc să fie roșu? Este vorba de un spirit care este atras de raționalitatea minții. Un spirit roșu este un luptător, dar un spirit galben este un calculator. O parte sufletească care este mai mult albă decât albastră? Este vorba despre o parte sufletească puternică din punct de vedere energetic, care se apropie de fuziunea triadei, de care este destul de conștientă. În exemplul următor ne aflăm în fața unui dreptaci care este foarte conștient că este suflet, se simte suflet, iar sufletul său este conștient de sine. Spiritul se învârte în jurul minții și dimensiunea sa ne oferă un tablou de dependență totală. Aspectul masculin este cu supus minții iar partea feminină devine puternică și este cea care comandă. Aceasta este situația pe care o trăiesc adesea răpiții, unde sufletul încearcă să rezolve problema, dar LUX-ul, adică parazitul extraterestru, practic a devastat partea sufletească suprimând-o și făcând-o să fie incapabilă de autonomie în ceea ce privește conștiința de sine. În acest caz spiritul este galben pentru că este subjugat conștiinței minții.

Contaminări externe

Când sufletul, mintea sau spiritul sunt contaminate de factori externi, care în cazul minții și a spiritului ar putea fi din cauza prezenței unor paraziți extratereștri în interiorul corpului pe care-l examinăm, ne așteptăm ca cele trei sfere să aibă o luminozitate scăzută (puțină conștiință de sine), prezentând striații de diferite culori (murdăriri, contaminări și deviații de la standardul arhetipic) și fiind depărtate de centru, ca în exemplul prezentat mai jos.

Starea de sănătate a triadei

Din punct de vedere arhetipic suma celor trei culori este albul, care este culoarea energiei înalte, a clarității, a manifestării, a dăruirii și a nu a luării (culoarea neagră). Când triada, adică cele trei culori, cele trei sfere, cele trei lămpi, se unesc într-o singură lampă, aceasta devine albă și este mai mare decât cele trei sfere de la început. Distanța față de centru trebuie să se anuleze, însemnând că subiectul are conștiință de sine și că sufletul, mintea și spiritul știu că tu ești ele. Îndepărtarea de acest model teoretic, care de altfel se verifică simbolic, în testul nostru, în cazurile de răpire extraterestră rezolvată, se oferă informații despre tendința pe care o are triada de a fi mai mult spirituală, mai mult mentală sau mai mult sufletească.

A Doua Creație - În căutarea sufletului negru

Acesta este tipul de răspuns la test pe care îl așteptăm de la persoanele care au suflet, dar care derivă din Primul Creator (C1) (vezi articolele Geneza I și Geneza II). Am observat că anumite teste de acest fel ofereau informații aparent inaccesibile din punct de vedere interpretativ, unde culorile atribuibile sufletului, minții și spiritului sufereau puternice variații față de culorile la care ne așteptam, unii văzând triada ca fiind neagră. De obicei, asta se întâmplă unde cele trei componente ale triadei aveau culori care nu erau culorile obișnuite ale sistemului RGB. Teoretic, a doua creație, care ar corespunde unui creator care apoi își pierde sufletul, se desfășoară într-o altă parte a Universului, dar arhetipic, această cealaltă parte a Universului reprezintă cealaltă alegere a creației duale, antiteza acesteia, opusul și complementarul împreună. Din punct de vedere al spectrului culorii, în realitate există un mod simbolic de a reprezenta aceste concepte. Unde există sistemul RGB există și opusul său și complementarul său, care este sistemul azuriu, purpuriu și galben (CMYK).

Putea să fie galbenă o sferă-lampă care descrie sufletul? Iar când acestei părți sufletești i se cerea să verifice unde va sfârși după viața în aceste corpuri, de ce de exemplu aceasta spunea în hipnoză sau într-o simulare mentală (Flash Mental Simulation), că vede un loc complet negru? Oare descria o lume ipotetică, alternativă lumii noastre, unde sistemul ideico-simbolic era colorat în mod diferit? Astfel am reconstruit în mediu 3D CAD (Micrografx Simply 3D 3.0 ©) situația RGB care ar trebui să concureze teoretic cu realitatea simbolică a părții noastre de Univers, unde sufletul este albastru, spiritul roșu și mintea verde, pentru un stângaci pur și am substituit sufletul albastru cu unul galben, opozantul și complementarul său. Astfel am obținut situația din dreapta, unde pentru observator culoarea galbenă va fi atribuită fie sufletului, dar și triadei, datorită diferenței exclusive datorate unei intensități mai mari de galben în această ultimă situație.

Spiritul continuă să îi apară roșu presupusului nostru stângaci, asta doar dacă nu are obișnuitele deviații descrise precedent, mintea verde, dar sufletul are deveni preponderent galben când acesta ar deriva de la Al Doilea Creator (C2) și nu de la primul.

Deci, acest test ar putea identifica, arhetipic și teoretic, și tipul de suflet pe care l-ar putea avea o ființă umană (dacă are suflet) în acest Univers. O astfel de observație ar fi absolut utilă înainte de a face FMS (Flash Mental Simulation), mai ales pentru gestionarea modulului de eliminare a contactului cu Primul Om (PO).

Parametrul vertical

Trebuie să menționăm în această lucrare un alt parametru care apare adesea în soluționarea testului și care este scos în evidență chiar de cel care face testul. Este vorba despre poziția verticală a celor trei lămpi sau sfere ale triadei. Subiectul povestește că cele trei sfere nu sunt toate la aceeași înălțime în jurul lui, ci unele sunt mai sus și unele mai jos față de un ipotetic punct zero, care este podeaua camerei. Am identificat deja parametrul vertical ca fiind starea arhetipică a energiei. Deci, a vedea sferele luminoase mai sus sau mai jos față centrul de observare, ne va oferi o interpretare cu privire la conținutul energetic al celor trei sfere care compun triada față de triadă însăși. De fapt, triada este mai stabilă din punct de vedere energetic față de componentele sale, deci ea ar trebui să se afle mai jos decât acestea. Mai jos din punct de vedere energetic înseamnă arhetipic "mai stabil". Mai stabil înseamnă și mai mare, chiar dacă ocupă un spațiu mai mic, cu un conținut mai mare de energie, deci și mai clar, dacă este privit din exterior (față de situația în care componentele triadei erau unite, așa cum am văzut precedent).

În acest context sufletul are energie mai multă, mintea mai puțină și spiritul și mai puțină.

Tabelul comparativ al valorilor TCT-ului Trăsătura observată

Culoare

Semnificația atribuită

Valoarea atribuită pe scara fictivă a minții

Stare de sănătate

Distanța evaluată pe scala culorilor

Cât de conștientă este triada de cele trei componente ale sale

De la 0 la 10 măsurată radial

Dimensiunea sferei

Preponderența componentelor singulare

De la 0 la 10 măsurată proporțional între componente

Luminozitatea sferei

Conștiința de sine pe care o au părțile

De la 0 la 10 măsurată proporțional între componente

Înălțimea de la podea

Starea energetică față de triadă

De la 0 la 10 măsurată vertical

Distanța față de centru

Publicăm testul în această formă simplă pentru ca acesta să poată fi un ajutor suplimentar în cercetarea problemei răpirilor extraterestre, dar poate fi utilizat și ca instrument de investigație psihologică în psihopatologiile de zi cu zi, utilizabil chiar și în domeniul psihologiei transpersonale.

Note despre psihologia transpersonală: 1.http://www.aipt.it/Italiano/Pubblicazioni/Principi.htm . 2.Ornstein R. - La psicologia della coscienza, ed. Franco Angeli, Milano 1978. 3.Zen and the Lady: Memoirs-Personal and Transpersonal in a world in Transition. ed. Baraka Books, New York 1979. 4.The Varieties of Meditative Experiences, Dutton, New York 1977; The Meditative Mind, ed. J.P.Tarcher, Los Angeles1988. 5.Principi e metodi della psicosintesi terapeutica, ed. Astrolabio, 1973.

Anexe Grafice pentru TCT: Să se deseneze cele trei sfere și mărimile lor relative în jurul punctului galben, care corespunde observatorului, indicând cu o săgeată în ce parte a observatorului se află acestea și care este direcția din care sunt observate.

Să se noteze cu o literă (A, M, S - unde A= Suflet, M=Minte, S= Spirit) în căsuțele corespondente ce culori au componentele triadei.

Exemplu de situație ipotetică a triadei față de un observator ipotetic (Maro) în interiorul camerei întunecate. A se observa și a se desena baricentrul (centrul de greutate, care se obține prin intersecția medianelor celor trei laturi) triunghiului triadei față de observator. Cu cât poziția sa este mai îndepărtată de centrul de greutate al triunghiului triadei, cu atât mai mult subiectul va fi mai dezechilibrat față de triada reunită (centrul de greutate).

Exemplu de reprezentare grafică a situației celor trei sfere pe planul vertical și față de unghiul de vizualizare. În acest caz ipotetic subiectul este centrat pe axa verticală, cu câteva grade în partea stângă a sufletului. Aceea este direcția în care subiectul își canalizează în principal atenția, aproape în spatele sufletului (albastru); acest lucru este interpretat prin faptul că sfera albastră este principala referință a subiectului. Însă din punct de vedere statistic sfera verde este principala referință.

Grafic radial pentru alegerea poziției celor trei componente

UNIVERSUL ÎN CULORI În articolele precedente am vorbit despre Triade Color Test (TCT) și despre cum se poate utiliza această simplă simulare mentală pentru a obține o hartă a sănătății subiectului examinat, nu doar mentală, ci și sufletească și spirituală. Am trasat în special liniile ajutătoare pentru utilizarea spațiilor mentale ale lui Pulver pentru a obține răspunsuri inconștiente, dar spontane, de la subiectul examinat, care vor arăta raportul pe care el însuși îl avea cu cele trei componente ale sale (suflet, minte și spirit) în interiorul corpului său. Poziția, culoarea, mărimea, ca și alte caracteristici ale celor trei sfere care se iluminau în spațiul mental constituiau radiografia internă a propriei stări de sănătate. Interpretarea pe care am oferit-o până acum era o interpretare arhetipică bazată pe studiile lui Pulver și Luscher, dar și pe Programarea Neurolingvistică (PNL). În această ordine de idei, o astfel de interpretare, așa cum se întâmplă adesea, este lăsată și în baza capacității inconștiente a celui care citește testul, de a interpreta pozițiile și culorile sferelor într-un mod absolut simbolic și arhetipic. În acest context, încă apăreau nedumeriri cu privire la anumite tipologii de constelații arhetipice (modul de așezare și culorile sferelor) care nu puteau fi identificabile ușor de cei care, pe motivul lipsei de sensibilitate, nu erau capabili să identifice semnificațiile inconștiente pe care subiectul supus exercițiului încerca să le transmită subliminal prin efectuarea testului în sine. Din acest motiv am simțit nevoia să elaborăm un criteriu vizual, ușor de aplicat tuturor cazurilor, fiind la îndemâna oricui și putând reprezenta o cheie de lectură a testului utilă, generală și clară. Un astfel de criteriu, așa cum vom vedea imediat, a furnizat și posibilitatea de a înțelege și mai bine prezența sistemelor care parazitează sufletul, mintea și spiritul, fie ele legate de extratereștri sau de paraziții fără corp care adesea se agață de mintea și spiritul subiecților care au suflet, transformându-le caracterul și controlându-le comportamentul în interiorul unor modele de tip paranoic sau schizofrenic. Trebuie subliniat faptul că în toți acești ani am putut observa cum unii dintre subiecții care făceau cercetări asupra lor înșiși, crezând că se află în fața unei

adevărate interferențe extraterestre, erau în realitate victimele unor interferențe venite din partea unor ființe care nu aveau nimic de-a face cu adevărata răpire extraterestră. Era vorba de paraziți fără corp, care, fiind împinși de dorința de a se alimenta din energia sufletească, se agățau de sistemul triadic, utilizându-i resursele interne. Existența acestor paraziți a fost semnalată de multe culturi șamanice, de la Castaneda la Blavatsky, iar cercetările noastre nu au făcut altceva decât să le evidențieze existența, care, în fața observării noastre inițiale și neîncrezătoare s-a manifestat în toată realitatea sa. Prezența acestor paraziți, care de altfel nu aveau prea multă conștiință de sine, producea în subiecții examinați patologii prin care încercau să le altereze comportamentul social, de obicei provocând depresii puternice, comportamente anxioase, sentimente auto-vătămătoare, lipsă de respect față de propria persoană. TCT-ul răspundea acelor cazuri, unde TAV-ul (Testul de Autoevlaurare pentru analiza prezenței interferenței extraterestre) oferea un răspuns negativ, arătând o puternică interferență în analiza culorilor celor trei sfere corespondente sufletului, minții și spiritului, în care i se cerea subiectului să creeze mental într-o spațiu intern, într-o anumită simulare mentală, care avea exact numele de TCT. Dacă pe de-o parte identificarea semnificației arhetipice a poziției și dimensiunilor sferelor era de fapt stabilită de regulile PNL-ului și de cele ale lui Pulver, stabilirea semnificației teoretice a culorilor sferelor în sine cu o precizie absolută pentru identificarea patologiei care ar putea caracteriza eventual subiectul examinat, devenea mai complexă, fie acesta era supus răpirilor extraterestre, fie era supus unei simple parazitări sau fie că avea probleme de ordin mental. Pentru a putea înțelege semnificația profundă a TCT-ului și pentru a-i demonstra potențialul, înainte de toate trebuie să înțelegem mecanismul profund cu care subiectul examinat stabilește inconștient culorile celor trei identități ale sale.

Fizica culorilor și ideile lui Kosslyn

Neurofiziologul Kosslyn a stabilit foarte clar, prin intermediul numeroaselor experimente, că creierul uman lucrează la fel ca un banal computer. Când i se dau prea multe lucruri de făcut, încetinește. Apoi trebuie subliniat faptul că Kosslyn a reușit să demonstreze că creierul și simulările mentale pe care acesta le produce urmează legile virtualității lumii externe. De exemplu, dacă i se cere unui subiect vizual să-și imagineze o mingiuță de gumă care sare pe podeaua rigidă, subiectul va vedea în capul său cum mingiuța cade pe podea și apoi sare. Și dacă ținem cont și de sărituri, se va observa că mingiuța, de fiecare dată când va sări, va ajunge exact la jumătatea drumului în înălțime față de punctul din care a pornit. Trebuie să observăm în această simulare mentală că dacă aceasta ar fi fructul unei simple iluzii, mingiuța nu ar sări pe podeaua imaginată de creierul nostru. Însă aceasta sare și imită perfect ceea ce se întâmplă în realitatea virtuală (adică în exteriorul minții subiectului chiar ar trebui să se arunce cu adevărat o mingiuță de gumă pe jos). Însă în ceea ce privește fizica culorilor, acestea erau mimate perfect de subiectul care se supunea TCT-ului. De exemplu, dacă un subiect vedea cele trei sfere colorate în verde, albastru și roșu, când acestea se reuneau, sfera sumă a celor trei era albă. Chiar este adevărat că prin adunarea celor trei lungimi de undă ale celor trei culori fundamentale RGB (Roșu, Galben, Albastru), fizica ne spune că reprezentarea amestecului celor trei culori este chiar culoarea alb. Oricine s-ar fi suspus acestui test și ar fi avut cele trei sfere de pornire de culoarea roșu, albastru și verde, ar fi obținut ca răspuns final o sferă-sumă de culoare albă, indiferent dacă acesta ar fi fost un profesor de fizică la o prestigioasă universitate străină sau dacă ar fi fost un țăran amazonian. Pe baza acestei observații ne-am gândit că dacă într-un anumit caz culoarea uneia dintre cele trei sfere, sau a tuturor, ar fi fost diferită de culoarea desemnată și identificată în normă, asta se întâmpla dintr-un singur motiv fundamental. Ceva altera "fizic" vibrația pe care acea componentă trebuia să o aibă. De exemplu, stabilisem deja în articolele precedente că norma pentru un subiect care nu ar fi avut niciun tip de parazitare externă și nici să fi fost suspus unor probleme de răpire extraterestră, era reprezentată de adevăratul și propriul sistem triadic RGB. De exemplu, Mintea trebuie să fie verde. Mintea are o vibrație proprie pe care sistemul nostru operativ intern o definește prin culoarea verde, care de altfel corespunde unei adevărate și proprii vibrații, care este legată de o expresie matematică de tipul: M = sen(Ώt + Φ)

Dacă culoarea este percepută altfel decât verde, există ceva care-i alterează frecvența de bază. O astfel de frecvență poate fi alterată, pentru că din punct de vedere biologic acel tip de Minte nu este suficient de conștientă de componenta sa spațială sau temporală. Vreau să vă reamintesc cu această ocazie că Mintea are o axă a spațiului și una a timpului, dar habar nu are de axa energiei potențiale. Deci, frecvența Minții este alterată de simpli parametri interiori. Componentele sale, cărora le corespund două culori diferite, albastru pentru axa timpului și roșu pentru axa spațiului, nu vor fi la maxim și vor da o vibrație finală care va altera culoarea, care din verde se va transforma în altă culoare. Se observă că în convenția noastră culoarea minții corespunde culorii axei care lipsește. Culoarea axei energiei este vedere și deci, pentru că în Minte axa energiei nu există, iată că Mintea trebuie să fie verde. În termeni mai fizici, Mintea absoarbe albastrul și roșul și reflectă verdele, deci apare ca fiind verde. În mod analog, de exemplu Spiritul este Roșu pentru că nu are axa spațiului care este roșu. Deci Spiritul absoarbe albastrul și verdele, dar reflectă rosul, deci în condiții normale este roșu. Bineînțeles că Sufletul va fi din aceleași motive albastru. Arhetipic, Sufletul, Mintea și Spiritul, în spațiul lui Pulver, ocupă spațiul pe care îl ocupă culorile corespondente. Albastru, verde și roșu pornesc de la stânga la dreapta în totalitatea sistemelor de reprezentare pe care oamenii de știință au ales să le adopte în mod arhetipic și inconștient. În marea parte a cazurilor, adică în cazul dreptacilor, albastrul Sufletului, dacă se află în fața celui care îl observă, este perceput de ochiul stâng pentru că corespunde emisferei drepte. Astfel Sufletul este albastru și se află în stânga celui care observă, cum Spiritul se află în dreapta celui care observă pentru că este perceput de ochiul drept, care trimite semnalele emisferei stângi, exact unde există și operează Spiritul. Corpul calos s-ar putea identifica cu Mintea, care este verde și se care se află în centrul spectrului frecvențelor. Astfel, albastru, verde și roșu reprezintă pentru toate populațiile și diferitele culturi din lume ideea de Suflet, Minte și Spirit. Examinarea culorilor TCT-ului într-un subiect care nu este răpit, dar care are carențe spațio-energetico-temporale. Deci să admitem că ar exista o axă a Minții care să aibă un colorit care se distanțează de vedere pentru că este dezechilibrată din punct de vedere vibrațional.

După cum se poate observa în acest exemplu practic, verdele Minții poate deveni galben dacă axa roșului, care corespunde absorbirii acelei culori și spațiului, este redus la zero (absorbție maximă = 0, reflectare totală = 255). Asta înseamnă că dacă mintea devine galbenă nu are nicio idee despre spațiu și trăiește doar în timp. În mod analog, dacă axa timpului, care corespunde culorii albastre este redus la zero în absorbție (Albastru=255), iată că mintea devine azurie (a nu se confunda cu bleu). Dar cum trebuie interpretate toate acestea? O minte fără spațiu sau o minte fără timp este o minte care nu este capabilă să-și facă bine treaba, așezându-se rău între suflet și spirit. O minte fără timp este o minte care aparține unei persoane care întârzie mereu, care nu este conștientă de realitatea temporală, la fel cum o minte fără spațiu nu este capabilă să ordoneze obiectele în spațiu și aparține subiecților care invadează spațiile altora și care nu sunt conștienți de spațiile proprii. O minte total albă nu are idee nici de spațiu și nici de timp și este o minte care deja a decis să fie în afara realității virtuale, o minte care refuză informațiile, care nu sunt absorbite, ci rearuncate în lumea fizică virtuală, o minte care tinde spre cea mai stupidă parte a new age-ului american, o persoană care nu este cu picioarele pe pământ, care nu știe cât costă un chil de pâine și pe care nici măcar nu o interesează să știe. În mod analog, și un Suflet albastru ar putea fi purpuriu sau azuriu, în funcție de axa despre care habar nu are - cea a energiei sau cea a spațiului.

Și Spiritul poate trece de la culoarea sa roșie la galben sau la purpuriu dacă este privat de energie sau dacă nu este capabil să relaționeze cu ideea de timp.

O culoare neagră a minții, a sufletului sau a spiritului descrie o lipsă de interferență a acestor componente din cauza lipsei de emisie de semnal. Lipsa

sufletului este indicată de absența lămpii aprinse, care ar trebui să fie de culoare albastră sau de o altă culoare, dar oricum ar trebui să aibă o culoare. Cu alte cuvinte, putem să vedem lămpi negre sau lămpi lipsă (cum ar fi în cazul absenței sufletului). O minte neagră este un semn evident că există probleme legate de procese schizofrenice, unde lipsește capacitatea de a pune în legătură emisfera dreaptă cu cea stângă, nu din cauză că lipsește mintea (în cazul în care lampa nu ar fi) unde nici axa spațiului nici axa timpului nu au o componentă activă, pentru că tot semnalul este absorbit. Deci, ne aflăm în fața unei minți care absoarbe din exterior, dar nu emite niciun semnal, o minte care nu funcționează și care dă impresia că nu există, pentru că înregistrează tot, dar nu emite niciun semnal de răspuns.

După cum se poate observa din această interpretare a TCT-ului, cu totul riguroasă și bazată pe componente de culoare în legătură cu fizica culorilor, o minte nu poate lua culoarea sufletului sau spiritului sau viceversa. Culorile minții, ale spiritului și ale sufletului se pot modifica, devenind oarecum culori complementare ale spectrului, adică azuriu, galben sau purpuriu. Dacă un spirit în loc să fie roșu este albastru, trebuie să căutăm explicația în altă parte. Deja am arătat cum de exemplu spiritul poate fi roșu, galben sau purpuriu, cu toate nuanțele intermediare, dar nu poate fi verde sau albastru din cauza lipsei vreunei componente proprii ale spiritului (energie sau timp). Însă am observat că persoanele homosexuale (gay), fie ele femei sau bărbați, au tendința să prezinte un spirit albastru și un suflet roșu (adesea bleu și roz). Această descoperire interesantă ne conduce la concluzia clară că sexul se naște în interiorul nostru, din spirit și suflet, care în acest caz și-au schimbat rolurile între ele în interiorul TCT-ului. Trebuie să reamintim cu această ocazie că sufletul este reprezentarea ideatică a femininului și spiritul a masculinului.

Deci, persoanele gay ar avea un suflet masculin și un spirit feminin? Puțin probabil. Mai degrabă sufletul ar fi legat de emisfera stângă în loc să fie de cea dreaptă, cel puțin conform interpretării TCT-ului. În culorile triadei, sufletul, mintea și spiritul ar reflecta psihosomatic comportamentele exterioare umane și anumite disfuncții comportamentale ar fi ușor de diagnosticat cu un simplu TCT, în loc să obligăm anumiți subiecți să se îndoape cu medicamente absolut inutile. Mai bine să vedem în continuare cum se poate proiecta o terapie decisivă, eficace și rapidă cu TCT-ul dinamic pe care-l vom prezenta în continuare.

TCT-ul celor răpiți de extratereștri

Răpiții prezintă un TCT deosebit, a cărui interpretare, dacă nu este făcută corect și în cunoștință de cauză, poate face și mai mult rău. Pentru a evita acest lucru am elaborat un sistem de evaluare legat de studiul alterațiilor culorilor sufletului, ale minții și ale spiritului prezente în testele răpiților. Atenția ne-a fost captată de un grup mare de răpiți care prezentau un TCT obișnuit, dar caracterizat de culori complementare alterate. În acest TCT mintea era albastră, spiritul verde și sufletul roșu. Cum am mai spus deja, sufletul, mintea și spiritul nu pot să schimbe culorile între ele, ci pot doar să fie de culori complementare ca azuriu, purpuriu și galben. Însă mai exista o altă posibilitate pentru a explica aceste variații deosebite de culoare cu totul neprevăzute. Sufletul, Mintea și Spiritul sunt obiecte exacte cu vibrații exacte. Dar dacă Sufletul, Mintea sau Spiritul ar fi fost agățate de paraziți, memorii extraterestre active, lux sau microcipuri, care prin vibrația lor ar altera-o pe cea acelor trei componente ale noastre, ar trebui să ne așteptăm la o variație a frecvenței totale. Cunoscând frecvența vibrațională a culorilor de pornire ar fi posibil să calculăm vibrația parazitului agățat de una dintre aceste componente? Ei bine, răspunsul este pozitiv, dar pentru a demonstra asta trebuie să creăm matematica noastră a culorilor, cu operatori geometrico-matematici potriviți, bazați pe culori și vectori-culoare.

Spațiul culorilor și octantele Universului

Universul culorilor se împarte pe el însuși în opt octante care sunt legate de șase culori fundamentale - Roșu, Verde, Albastru, Azuriu, Purpuriu, Galben. Aceste culori sunt reprezentate de axe carteziene de tot atâtea culori care divid spațiul, timpul și energia în opt octante carteziene cu axe pozitive sau negative de energie, de spațiu și de timp.

După cum se poate observa în acest spațiu, culoarea verde reprezintă axa energiei, cel albastru este a timpului și cea roșie este a spațiului, unde purpuriul este axa antienergiei, azuriul este al antispațiului și galbenul este al antitimpului. În acest context, partea noastră de Univers este reprezentată doar de un grup opt octante, cel caracterizat de o energie negativă, cu spațiul și timpul pozitive (-++).

De exemplu, antiuniversul (+--), caracterizat de creația celui de-al doilea Creator, este, cum am mai precizat anterior, caracterizat de culorile complementare sistemului RGB. Sistemul unde există creația celui de-al doilea Creator este

caracterizat de sistemul CMYK (Azuriu, Purpuriu, Galben). Cele două octante sunt opuse și caracterizate de un punct comun, numit centru de inversiune al universului cromatic. Acest centru de inversiune este punctul de început al tuturor lucrurilor; acolo locuiește Conștiința.

Acum vom defini culorile ca operatori-culoare ce pot fi obținuți prin amestecul anumitor componente.

În acest prim tabel se poate observa cum diversele culori reprezintă absența culorii la care se referă, care este reprezentată de o axă de culoare transparentă. Se

va observa cum culorile complementare sunt reprezentate de imaginea speculară a culorilor de bază. Astfel, galbenul este culoarea speculară a albastrului, azuriul a roșului și purpuriul a verdelui. Operațiile cu culori sunt aditive sau substractive, în funcție de cum se adună și se scad lungimile de undă a culorilor unice. De exemplu, Galben plus Albastru egal cu nimic, la fel ca materia și antimateria. Pe lângă asta, o culoare poate fi transformată într-o anticuloare doar mutând axa-culoare și substituind-o cu imaginea sa speculară față de centrul de inversiune.

După cum se poate observa în acest exemplu, suma algebrică a galbenului și a roșului dă același rezultat care se obține însumând albastrul cu azuriul (numele culorii îl dă mereu axa transparentă și octantul de apartenență este exprimat prin semnele + și - ).

Un antipurpuriu este un purpuriu cu o componentă negativă pentru că unul dintre cele două axe-culoare este în direcția opusă celei care avea în original purpuriu - deci acea axă are semn negativ. În acest sens, cele două antipurpuriu sunt în realitate aceeași culoare, dar există în octante diferite ale Universului.

Tabelele culorilor interferențelor asupra subiecților răpiți

Acum, că am arătat cum funcționează operațiile asupra culorilor și cum culorile devin operatori-culoare, putem elabora un tabel simplu, în care se demonstrează cum Sufletul, Mintea și Spiritul pot varia ca frecvență și pot lua culori diferite, se verifică ce culori sunt posibile și care nu, și în care se demonstrează ce tip de interferență acționează asupra Sufletului,Minții și Spiritului la nivel de geometrii spațio-temporale și energetice, mereu în perfect acord cu matematica culorilor și cu teoria lui Kosslyn, care susține că creierul nostru, atunci când simulează, în realitate operează cu matematica adevărată - matematică adevărata care, cum am văzut anterior, ia semnificații arhetipice exacte, capabile să ofere explicații dincolo de rațiune, dar mai aproape de simbolism.

Tabelul culorilor sufletului

După cum se poate observa în acest tabel, Sufletul albastru poate fi parazitat de o componentă antiazurie sau antipurpurie și să devină astfel roșu sau verde. Se mai poate observa cum o parte sufletească provenită de la prima creație nu se va putea uni niciodată cu o parte sufletească provenită de la a doua creație, pentru că aceste părți sufletești se vor distruge, exact ca în cazul unui proton și a unui antiproton. Pentru a evita neînțelegeri de fond despre matematica acestor operatoriculoare, unde semnele +/- identifică cadranul. Trebuie să ținem cont de faptul că, din motive geometrice, nu este posibil să se însumeze două culori care au în comun o componentă-culoare identică. Din suma a două triade putem avea două produse sumă (unul cu axa transparentă, care definește o culoare și unul care definește culoarea opusă. Însă cele două produse nu vor putea exista în aceeași octant și noi vom lua în considerație doar produsele compatibile, adică pe cele existente în octantul nostru.)

Pornind de la aceste observații putem construi tabelele culorilor pentru triadă.

Tabelul culorilor spiritului

Tabelul culorilor minții

Deci, din aceste tabele se poate observa cum parazitările extraterestre produc o schimbare a culorilor, unde albastrul poate deveni roșu sau verde și viceversa, dar niciodată azuriu sau galben, cu unica excepție când sufletul provine de la al doilea creator (C2), situație în care este galben.

Interpretarea culorilor alterate în subiecții răpiți

Pe baza acestor date putem acum să explicăm ce se află în spatele acelui test al răpiților care prezintă o minte albastră, spirit verde și suflet roșu.

În acest caz, culorile celor trei componente sunt alterate de paraziți, care, având o vibrație diferită, alterează vibrația, adică culoarea arhetipică a triadei și a componentelor sale. Totuși, analiza vectorială ale celor trei componente care alterează frecvențele triadei, ne oferă informații despre octantul care conține și caracterizează însăși interferențele. Din hipnozele regresive chiar știm că de Minte se agățată paraziți fără corp reprezentați de culoarea (---)azuriu. În schimb, de Spirit se agață parazitul fără corp Albastru (care nu este identificat întâmplător prin culoarea (++-)galben.). Și în sfârșit, de Suflet se poate agăța doar Primul Om (PO), care are o culoare corespondentă (+-+)purpurie.

Anumite note explicative despre asta - parazitologie

Acest prim exemplu de tabel, care cuprinde corelațiile dintre culorile triadei și tipologia interferențelor, ne permite să obținem informații ulterioare, care deacum parcă vin de la sine, adică reies din geometria spațiilor colorate pe care le-am descris până acum. Se înțelege de la sine că Universul este divizat în opt octane și fiecare este locuit de un anumit tip de existență. Analiza și individualizarea octantelor sunt legate de orientarea axelor culorilor care descriu una dintre componentele colorate ale parazitului (ori componenta mentală, ori componenta spirituală, ori cea sufletească, aceasta fiind parazitată exclusiv de Primul Om, cel care derivă din Primul Creator [PO1]). Deci este ușor de prezis dacă Sufletul este albastru, dacă acesta poate fi parazitat de ceva ce se află în octantul care nu este adiacent cu al nostru, dar este mereu în partea noastră de creație. În această ordine de idei, dacă încercăm să descriem cele opt octante și dacă îi așezăm pe oameni și pe extratereștrii cu corp în al cincilea octant (vezi mai jos), imediat putem să atribuim cel de-al treilea octant, locul unde locuiesc Primii Oameni PO1 și în constrast cu aceștia, Primul Om al celui de-Al Doilea Creator (PO2) va putea fi așezat doar în al șaselea octant. Creatorul subuniversului nostru va locui în cel de-al patrulea octant și creaturile de tipul Luxului, prin excludere, vor locui în al optulea octant. Dacă lucrurile stau așa, celelalte octante vor fi atribuite automat pe baza considerentului că PO2 este reprezentarea imaginii speculare a lui PO1 și C1 este imaginea speculară a lui C2. În această reprezentare își găsește locul și un parazit apărut destul de recent, pe care noi l-am numit "Albastru" datorită emisiilor sale imateriale de culoare albastră. Albastru ar fi un fel de Lux, dar creat de Al Doilea Creator. Nu întâmplător acesta are culoarea albastră, pe când Luxul este galben (galbenul este culoarea opusă albastrului din punct de vedere spectral prin intermediul operațiunii geometrice de "centru de inversiune").

Tabelul cu octantele universale locuite

O verificare ulterioară a acestor lucruri este în analiza interferențelor, unde culorile interferențiale au direcția vectorială corectă, în perfect acord cu acest tabel și cu cubul culorilor prezentat în continuare. În această reprezentare octantul nostru corespunde culorii albe, în fața căruia (în spate, jos în cubul culorilor ) bineînțeles că se află culoarea neagră.

Apoi trebuie subliniat faptul că parazitul Lux nu poate să se conecteze direct nici la Sufletul, cu atât mai puțin la Spirit, și nici la Minte, pentru că nu pot exista conexiuni cu specii care ocupă octante care locuiesc într-un plan în comun, din motive pur geometrice. În mod analog, Memoriile Extraterestre Active (MEA) nu pot să se agațe nici de Suflet, nici de Spirit și nici de Minte, pentru că aparțin aceluiași octant. În realitate, atât Luxul cât și MEA se agață direct de corpul subiectului parazitat, așa cum a reieșit din diverse ședințe de hipnoză profundă efectuate pe diverși răpiți.

Corpul are o frecvență caracterizată arhetipic de culoarea pământului, adică maro. Trebuie subliniat că acest al patrulea element, după aer, apă și foc, are o frecvență de emisie care nu are componente albastre, adică poate exista și fără partea sufletească. De fapt, conform cheii noastre de lectură, se demonstrează că există ființe umane cu și fără parte sufletească. Deci, corpul are o expresie-culoare care se asociază cu maro.

Variații pe o ipotetică sferă maro, introdusă în TCT-ul static să reprezinte corpul și analiza succesivă a unei ipotetice variații de culoare, care se îndepărtează de maro, pentru a reprezenta prezența Lux-ului sau MEA nu are nicio utilitate, având în vedere că toți răpiții au MEA și Lux. Modelul mental s-ar complica inutil, pe când, așa cum vom vedea imediat, în testul TCT Dinamic s-a găsit sistemul prin care să se evidențieze bine și răspicat atât Luxul cât și MEA. Agățarea parțială a MEA sau a Lux-ului de corp este posibilă datorită lipsei axei timpului și a lipsei parțiale a axei spațiului și a axei energiei. Această analiză ne determină să credem că din punct de vedere arhetipic Luxul, cum el însuși susține în hipnoză, se agață între Minte și Spirit, adică se agață de Minte și de Spirit, dar prin componente diferite (mai mult de Minte și mai puțin de Spirit - a se observa că în culoarea maro există culoarea verde și roșie). În mod analog, și MEA pare că se agață fie de Mintea, fie de Spiritul răpitului (mai mult de Spirit decât de Minte) și în primele tentative, prin intermediul hipnozei regresive profunde, de a înlătura MEA, uneori se distrugea doar unul dintre cele două agățări (cea legată de Spirit). Rămânea o puternică prindere de Minte, care se explica ulterior, după hipnoză, prin manifestări în care subiectul răpit își amintea scene din memoria extraterestră, care se descărcau pe timpul zilei în interiorul minții sale, provocând fenomene de pseudo-dedublare și confuzie în legătură cu personalitatea.

Dacă această cheie de interpretare este corectă trebuie să se admită că Lux și MEA împart un spațiu identic în interiorul corpului răpitului. Această cheie de lectură ne permite și să o așezăm pe această nouă ființă Albastră, care în realitate a fost observată și anterior, și în anii trecuți, dar care a fost interpretată greșit, ca o percepție alterată a Blondului cu Cinci Degete, din cauza îmbrăcămintei, adesea reprezentată de un costum albastru mulat. În sfârșit, din analiza celor opt octante se poate observa cum aceștia se reprezintă bine cu operatorul rotație, aplicat Universului din spate (unde suntem noi - regatul lui Vishnu) și Universului din față (unde sunt cei fără corp - regatul lui Shiva). De fapt, dacă urmărim roata rotației creației pornind de la C1, trecând pe la PO1, apoi pe la Luxi și în final la om, am efectuat un parcurs dextrogir (rotație în sensul arcelor de ceas). Însă de la C2 la PO2, la Albastru și în final la ființele fără corp (Ra, Mârâit, etc.), am efectuat un parcurs levogir (contrar sensului arcelor de ceas), exact cum ar trebui să fie din punct de vedere teoretic, dat fiind că cele două rotații reprezintă, încă o dată, o operație cu caracter spectral (mai corect ar fi un centru de inversiune). Asta ne determină să susținem că corpul nu are în realitate nicio vibrație, deci nu are nicio culoare. Culoarea, adică viața, adică vibrația, în emisie și absorbție, îi sunt oferite de prezența componentelor spirituale, mentale și sufletești (ultimele nefiind neapărat prezente).

Sufletul Celui de-Al Doilea Creator

O altă tipologie (constelație), la care asistăm frecvent, este oferită de un Suflet galben, un Spirit roșu și o Minte albastră. Sufletul galben ține de Al doilea Creator și Mintea poate deveni albastră doar dacă este parazitată de ceva ce locuiește în cadranul celui de-Al Doilea Creator (C2).

Și în acest context variațiile culorilor așteptate ar fi în acord cu previziunile despre natura compatibilității dintre componentele noastre și diferiții paraziți (să-l considerăm și pe C2 un parazit). După cum se poate observa, de fapt, când Sufletul derivă din Primul (C1) sau din Al Doilea Creator (C2), ne trezim în fața unor sisteme diferite de parazitare. În analiza culorilor mai trebuie să se țină cont că trebuie să se analizeze triada în contextul său și nu câte un element pe rând, pentru că doar în acest fel se poate asigura o interpretare exactă a testului.

Bibliografie: 1. http://isites.harvard.edu/icb/icb.do?keyword=kosslynlab&pageid=icb.page250946 2. Kosslyn, S. M. and Moulton, S. T. (2009). Mental imagery and implicit memory. In: K. D. Markman, W. M. P Klein, & J. A. Suhr (Eds.), Handbook of Imagination and Mental Simulation, pp. 135-151. New York: Hove 3. Ganis, G., Morris, R.R., and Kosslyn, S.M. (in press). Neural processes underlying self- and other-related lies: An individual difference approach using fMRI. Social Neuroscience, 4. Morgan, C. J., LeSage, J. B., and Kosslyn, S. M. (in press). Types of deception revealed by individual differences in cognitive abilities. Social Neuroscience, 5. Moulton, S. T. & Kosslyn, S. M. (2009). Imagining predictions: mental imagery as mental emulation. Philosophical Transactions of the Royal Society B, 364, 1273-1280. 6. Pulver, Max Albert Eugene (1944). Die charakterologische Bedeutung der Schriftfärbung (1st ed.). Berne: Huber 7. Pulver, Max Albert Eugen (1931). Symbolik der Handschrift (1st ed.). Zurich & Leipzig: Orell Füssli 8. Pulver, Max Albert Eugen (1940). Symbolik der Handschrift. (3rd ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 9. Pulver, Max Albert Eugen (1945). Symbolik der Handschrift. (4th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 10. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Symbolik der Handschrift. (5th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli

11. Pulver, Max Albert Eugen (1955). Symbolik der Handschrift. (6th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 12. Pulver, Max Albert Eugen (1964). Symbolik der Handschrift. (7th ed.). Munich: Kindler 13. Pulver, Max Albert Eugen (1972). Symbolik der Handschrift. (New ed.). Munich: Kindler. 14. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer Persönlichkeit. (1st ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 15. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer Persönlichkeit. (2nd ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 16. Pulver, Max Albert Eugen (1948). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer Persönlichkeit. (5th Revised German ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 17. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Verbrechen in der Schrift. Zurich/Leipzig: Orell Füssli 18. Pulver, Max Albert Eugen (1942). Auf Spuren des Menschen. (1st ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli 19. Pulver, Max Albert Eugen (1944). Person, Charakter, Schicksal (1st ed.). Zurich: Orell Füssli 20. Pulver, Max Albert Eugen (1948 (? 1949)). Person, Charakter, Schicksal (2nd ed.). Zurich: Orell Füssli 21. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Intelligenz im Schriftausdruck: eine Studie (1st ed.). Zurich: Orell Füssli 22. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Der Intelligenzausdruck in der Handschrift (1st ed.). Zurich: Orell Füssli 23. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: ? (1952). El impulso y el crimen en la escritura: retratos caracteristicos de personalidades asociales. (1st Spanish Edition (5th German Edition) ed.). Madrid: Victoriano Suarez. 24. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1953). Le symbolisme de l'écriture. (1st French ed.). Paris: Stock. 25. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1971). Le symbolisme de l'écriture.. Paris: Stock. 26. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1975). Le symbolisme de l'écriture.. Paris: Stock. 27. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1991). Le symbolisme de l'écriture. (New ed.). Paris: Stock. 28. Pulver, Max Albert Eugen; Translator:Unknown (1953). El simbolismo de la escritura (1st Spanish ed.). Madrid: Victoriano Suarez. 29. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Unknown (1961). La inteligencia en la expresion de la escritura. (1st Spanish Edition (1st German Edition) ed.). Madrid: Victoriano Suarez. 30. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: SAGITTARIO Bianca (1983). La simbologia della scrittura. (1st Italian ed.). Turin: Boringhieri. 31. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Ian Sterling,Monique Stirling (1994). The Symbolism of Handwriting (1st English ed.). London: Scriptor Books (BAoG). 32. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Felix Klein (1994). Max Pulver's Symbolism in Handwriting. (Condensed ed.). New York: Scriptor. 33. Pulver, P; Translator:Unknown (1931). L'écriture et le subconscient: psychanalyse et graphologie.. Paris.

TCT Dinamic Introducere

Ideea utilizării culorilor în terapiile psihologice este veche de când lumea. Conform cromoterapiei culoarea vindecă, dar schimbă și caracterul, așa cum au demonstrat observațiile efectuate recent în domeniul psihologiei. (http://www.barbazzagarden.it/spip.php?article51)

Privitul unei culori îți alterează starea de spirit, deci te poate îmbolnăvi sau te poate vindeca, conform ideii că psihicul și corpul sunt strâns legate între ele, așa cum se susține în anumite articole de pe internet. (http://www.assobenessere.it/details.asp?id=21)

Culoarea reprezintă personalitatea inconștientă, Eul profund, Sinele, Conștiința (http://www.videomed.it/il_colore_della_personalita.html). Aceste studii nu au doar un caracter new age, ci provin și din mediile academice. (A Quantitative Study on Chromotherapy.Tazzayyan Yousaf, Samina (2007) A Quantitative Study on Chromotherapy. PhD thesis, University of Balochistan, Quetta) (A Critical Analysis of Chromotherapy and Its Scientific Evolution: Samina T. Yousuf Azeemi and Mohsin Raza Department of Physics, University of Balochistan, Quetta, Pakistan). După părerea acestor ultimi autori, cromoterapia este o metodă de tratament care utilizează spectrul vizibil (culorile) al radiației electromagnetice pentru a vindeca bolile. Acesta este un concept secular, utilizat cu succes de-a lungul anilor pentru a vindeca diferite boli. Cercetătorii pakistanezi au făcut o analiză critică a cromoterapiei și au documentat evoluția sa științifică până în ziua de astăzi. Până astăzi, puțini cercetători au încercat să descopere principiile științifice de bază, dar fără să întreprindă un studiu cantitativ. Sunt multe materiale publicate pe această temă, cromoterapia fiind un sistem complet de tratamente bazat pe metodologii de tratament prin intermediul proprietăților curative ale culorilor. O serie de studii au elaborat un raport între corpul uman și culori. "În lucrarea noastră" susțin cercetătorii "demonstrăm și posibilitatea de a efectua diverse cercetări în

cromoterapie, care pare a fi capabilă să descifreze prin intermediul mecanicii cuantice momentul de dipol al moleculelor de apă. Momentul de dipol, după absorbția anumitor culori, ar produce fenomene de cuantificare de sarcină. Acest mod de a privi lucrurile demonstrează că dezvoltarea științei în câmpul radiației electromagnetice poate fi foarte utilă în a descoperi alte fațade ale acestei teorii vechi. " http://downloads.hindawi.com/journals/ecam/2005/254639.pdf, (vezi bibliografia 1-23) Observația interesantă care se poate trage de aici este aceea că culoarea poate vindeca sau îmbolnăvi, este capabilă să schimbe starea psihosomatică a subiectului care este supus radiației vizibile. Dar cum este posibil așa ceva? Dacă acest lucru ar fi posibil înseamnă că am putea proiecta un TCT dinamic prin care să vindecăm persoanele, învățându-le cum sa schimbe mental culorile care sunt nepotrivite sau care nu corespund celor trei sfere ale sufletului, minții și spiritului?

Arhetipurile sistemului RGB

Faptul că cele trei culori alese să reprezinte normalitatea psihică sunt reprezentate de sistemul RGB provine dintr-o aplicare masivă a unui alt test de-al nostru, Simbad-ul, în care atunci când Sufletul, Mintea și Spiritul intrau în scenă erau mereu îmbrăcate în anumite culori preferențiale. Din analiza sutelor de Simbad s-a putut observa că subiecții examinați aveau o predilecție puternică pentru sistemul Suflet, Minte, Spirit, de genul Albastru, Verde, Roșu. Nu ne-a scăpat faptul că aceste culori reprezentau arhetipic semnele de Aer, Apă și Foc, care corespundeau, ca să vezi, elementelor triadei, chiar din cele mai vechi timpuri.

Se descoperea astfel că aceste culori aveau un efect arhetipic comunicativ eficient. Adică erau încarnarea simbolului triadei. O reverificare rapidă a acestui concept poate fi efectuată în jurul nostru, plecând de la povești și terminând cu știința modernă. De exemplu, povestea este reprezentarea unui mit. Mitul este imaginea istoriei dincolo de timp și spațiu. Astfel, de exemplu, nu i-a scăpat nimănui faptul că în filmul "Frumoasa din pădurea adormită" făcut de Disney cele trei zâne care o protejează pe prințesă sunt îmbrăcate în culorile RGB.

Și sunt mereu așezate într-o ordine foarte exactă, care merge de la albastru la roșu, de la stânga la dreapta, urmând aceeași ordine a spectrului de emisii în vizibil. În film, cele trei zâne de fapt reprezintă triada prințesei decât Vrăjitoarea (de culoare neagră), care îl reprezintă pe demon, extraterestrul din a doua creație, care vrea s-o țină adormită. În realitate prințesa nu poate muri, pentru că s-ar pierde astfel corpul triadei și mai ales că Vrăjitoarea vrea să-și țină partea sufletească a fetei pentru ea. Prințesa se înțeapă în deget în vârtelnița otrăvită. Și în acest caz arhetipul "înțepării" după studiile lui Mario Pincherle, este reprezentativ pentru creația "crăpăturii". O crăpătură care divide triada și o face incapabilă să se elibereze de Vrăjitoarea - Extraterestru. http://www.altrogiornale.org/comment.php?comment.news.942 – Va putea în acest caz Prințul, care este încarnarea Spiritului, partea masculină a Sinelui, s-o elibereze pe Prințesă, care reprezintă Sufletul? Eliberarea

este efectuată prin simbolismul sărutului, unde respirația unuia (anemos) intră în celălalt, acestuia fiindu-i restituită respirația. Astfel, cele trei drumuri pentru excelență în electronică sunt definite de trei conectoare - albastru, verde și roșu, mereu în aceeași ordine.

Se pare că omul cunoaște cele trei aspecte ale naturii și, inconștient, construiește tot pe baza acestui arhetip fundamental. Materia e făcută din quarcuri și aceștia sunt de trei tipuri, adică au trei culori. De exemplu, un proton este făcut din trei quarcuri, doi numiți up și unul numit down, care însă sunt reprezentați grafic cu trei culori diferite, care sunt, încă o dată, unul albastru, unul verde și unul roșu.

Lumea credea cu adevărat că ar exista trei tipuri de ființe vii - cei cu sângele albastru - nobilii, cei cu sângele roșu - ceilalți, și cei cu sângele verde - marțienii. Încă o dată deosebirea culorilor arată inconștient cine are suflet și cine nu are, sau cine ar dori să fie suflet prin culoarea nobilimii, adică culoarea celor puțini, a celor aleși, oamenii comuni având doar spiritul, care este roșu, iar alții sunt verzi.

Utilizarea culorilor RGB în psihologie

Renato Cocchi, neurolog și medic psiholog, are o teorie interesantă, conform căreia "un anumit număr de comportamente cognitive inadecvate, normale sau patologice, se pot datora unei dominări emisferice imperfecte, temporară, stabilă sau stabilizată. Pentru susținere sunt prezentate date cu evidență obișnuită, cum ar fi cititul în oglindă, scrisul și vorbitul, etapa lui NU în dezvoltarea din prima etapă a copilăriei, opunerea și prezența majoritară a stângăciei la subiecții cu insuficiență mentală, sau cerebropatie infantilă, opoziția în timpul desfășurării adolescenței, gândirea janusiană, caracterul "Gică-contra", negativismul în anumite psihoze, prescripția paradox, comportamentul "disociat" al toxicodependentului, anumite date experimentale despre concordanța testului digit span verbal și vizual motor la subiecții demenți sau alcoolici, răspunsurile de opoziție la Matricile Progresive ale lui Raven la demenți, alcoolici și subiecți normali, mirror focus-ul în epilepsie." Cu alte cuvinte, Cocchi susține că dintre cele două emisfere una este dominantă, de obicei cea stângă. Se știe sigur că emisfera dominantă răspunde la solicitări cu câteva milisecunde înaintea celeilalte. Pornind de la această observație s-ar putea presupune că cele două emisfere ar face concurență între ele, iar răspunsurile pe care le dau tind să fie speculare. Dacă emisfera dreaptă tinde să spună da, cea stângă dominantă ar tinde să spună nu. Răspunsul corect este mereu încredințat dominantei, pentru că altfel ar sufoca impulsurile celeilalte emisfere, care nu ar reuși să se exprime la timp. Dar în anumiți subiecți s-ar putea crea o alternanță a dominației celor două emisfere. Asta ar face în așa fel încât subiectul ar furniza răspunsul specular la cel corect, adică răspunsul greșit, doar pentru că emisfera care nu este dominantă ar domina-o uneori pe cealaltă. Dar cum să stabilim care dintre cele două emisfere domină? Pentru o lectură aprofundată a lucrărilor lui Cocchi facem trimitere la articolele sale (http://www.reversebrain.net/Domin1-it.htm), dar ceea ce a atras la articolele acestui psiholog este testul pe care l-a inventat pentru a stabili dacă un subiect este normal sau schizoid. Dar să-l lăsăm pe același autor să își descrie experimentul:"Prin coprezența opusului, în relație cu fiecare stimul perceptiv, există un faimos experiment neuropsihologic care nu a fost niciodată explicat într-o manieră satisfăcătoare. Dacă se fixează pentru câteva minute o suprafață roșie, apoi se mută privirea pe o suprafață albă, pentru o fracțiune de secundă se vede culoarea verde (verdele este complementar, adică opus lui roșu). Dacă consideră adevărat punctul de vedere cu privire la coprezența opusului, se poate suprapune că emisfera dominantă vede corect roșul. Emisfera care nu este dominantă ar percepe stimulul roșu ca verde, dar acest fenomen este de obicei suprimat. Dacă se mută ochiul pe alb (care corespunde absenței culorii), emisfera dominantă se adaptează imediat. Cea care nu este dominantă, care este mai lentă în elaborarea stimulilor, pentru o fracțiune

de secundă percepe imaginea sa reziduală (verdele). Aceasta este prezentată ca aparținând celei de-a doua suprafețe, cea albă, pe când în realitate este încă produsul opusului stimulului datorat culorii suprafeței roșii. Emisfera care nu este dominantă este și emisfera în care sunt elaborate cu precădere stimulii emotivi (Gainotti, 1983; Wittling și Roschmann, 1993). Este posibil ca subiecții hiperemotivi (ceea ce adesea coincide cu indivizii "nevrotici") să aibă o hiperfuncțiune a ariilor sau a structurilor sau funcțiilor emisferei care nu este dominantă? În acest sens propun un test pe care eu îl folosesc în mod curent. Dacă li se cere subiecților hiperemotivi să răspundă imediat, fără să se gândească la asta, la întrebarea "Care este opusul lui roșu?" nu puțini dintre aceștia vor răspunde: verde. Întrebați de ce au răspuns așa, nu știu să răspundă. Depresivii însă răspund de obicei : negru (care însă este opusul albului)." Dacă pe de o parte această lucrare are baze teoretice complet eronate, pentru că roșu nu are nimic de-a face cu contrariul verde, pe când negrul este efectiv opusul albului, pe de altă parte testul produce niște diferențieri în ceea ce privește răspunsurile. Astfel de diferențe, care după părerea noastră nu se datorează cauzelor exprimate în articolele sale, ci datorită total altor factori, ne demonstrează că este posibil să se folosească culorile pentru a identifica stări de alterare mentală. Apoi cele două emisfere nu sunt în antiteză una cu cealaltă, ci percep două părți diferite ale aceleiași realități, crezând că astfel o percepe pe toată. Dacă întrebarea "Care este culoarea opusă lui roșu?" este pusă unui subiect fără parte sufletească, iată că răspunsul este "verde", adică culoarea celeilalte unice părți pe care o are. Dar dacă întrebarea îi este pusă unui subiect care are și suflet, acesta va răspunde "albastru", arătând că opus spiritului din punct de vedere arhetipic este sufletul. În această ordine de idei, dacă subiectul este schizofrenic și nu are suflet, va răspunde că opusul lui roșu este negru, pentru că aceasta este culoarea minții sale, așa cum rezultă din TCT static. Dacă se analizează tabelele prezentate de acest autor se observă imediat contextul în care interpretarea greșită a lui Cocchi devine foarte ușor de interpretat prin prisma noastră. În realitate nici măcar nu este adevărat că cele două emisfere corespund unor timpi diferiți de reacție, pentru că una ar domina-o pe cealaltă. Ele răspund cu timpi diferiți doar când nu sunt de acord cu privire la răspuns să dea. Pe această bază pe poate stabili prin intermediul unei pseudo-mașini a adevărului când subiectul spune o minciună. Lobul stâng spune minciuna și cel drept o contestă din pricina structurii sale, fiind astfel incapabil să spună lucruri pe care nu le crede ca fiind adevărate. Universitatea din Padova, Departamentul de Psihologie Generală, efectuează împreună cu Universitatea din Seattle o cercetare despre caracteristicile amintirilor subiecților care susțin că au avut experiențe cu extratereștrii.

Profesorul Giuseppe Sartori este obligat să administreze un test de memorie autobiografică a cărui descriere tehnică poate vi văzută pe următorul site: http://aiat.psy.unipd.it/ . Testul prevede măsurarea întârzierii răspunsurilor date cu mâna dreaptă sau cu cea stângă, care sunt legate la emisferele opuse. Prin această tehnică se dorește și studierea răpiților italieni pentru a compara eventuale anomalii în sistemul adevărat - fals. Trebuie subliniat că vechiul sistem a lui chunk din PNL funcționează foarte bine și fără utilizarea computerului, unde i se cere subiectului, care are brațele întinse, să reziste examinatorului, care, în timp ce îi pune subiectului o întrebare la care acesta trebuie să răspundă afirmativ sau negativ, încearcă să-i încrucișeze brațele. După câteva întrebări de control de tipul ...Te numești Giuseppe? Ai patruzeci de ani? ...acesta este întrebat...Ai fost luat de extratereștrii? În acest context, în timp ce în cazul unor răspunsuri exacte subiectul reușește să-i țină piept examinatorului, care nu reușește să-i încrucișeze brațele, la ultima întrebare lobul stâng va răspunde nu, dar cel drept nu va fi de acord. Se va crea o întârziere a răspunsurilor musculare ale subiectului și brațul legat de emisfera care nu este dominantă nu va răspunde la efortul muscular cedând într-un mod jalnic. În plus, trebuie să semnalăm aici că cel care vede culorile nu este ochiul, ci creierul. S-a demonstrat că există neuroni care recunosc albastrul, verdele și roșul în interiorul scoarței cerebrale. Cei doi psihologi de la Cornell Romi Nijhawan și Beena Khurana testează aparatul optic pentru a investiga descompunerea culorilor "motion extrapolation". Experimentele demonstrează că de fapt culoarea se formează în scoarța cerebrală și nu pe retină. http://www.news.cornell.edu/chronicle/97/4.10.97/colors.html. Ochiul uman ar fi singurul capabil să preia infirmații din exterior, dar cei care discern și arată culorile în semnificația lor, ar fi niște anumiți neuroni. Toate acestea ne determină să credem că de fapt culoarea este percepută ca un șablon (template) de către creierul uman și apoi este interpretat în mod arhetipic. Asta ar demonstra prezența unei conexiuni între culoarea percepută și simbol, dar și între simbol și culoarea produsă în interiorul unei simulări mentale. Deci, ar fi corect să gândim că, dacă o culoare produce o alterație a încărcăturii și a percepțiilor, atunci ar fi corect să presupunem că o culoare la care doar ne-am gândit și pe care am produs-o în interiorul unei simulări mentale ar

putea produce alterații nu doar ale percepțiilor, ci și alterații ale stării de sănătate a subiectului supus experimentului.

Triade Color Testul Dinamic (TCTD)

Pe baza acestor date și pe baza informațiilor obținute cu ajutorul TCT-ului, ne-am gândit că putem lucra la un TCT dinamic, adică un test al culorilor simulat în minte, creat pentru a modifica situația culorilor percepute, deci și situația reală a hărții teritoriului percepută de subiectul care efectua testul. Cu alte cuvinte, dacă un subiect are o Minte neagră, dacă reușește cumva să o facă verde, subiectul s-ar vindeca de schizofrenie? Până la urmă, noi susținem împreună cu Jung că ceea ce se întâmplă în cap nu este cu nimic mai puțin real decât ceea ce se petrece în afară. Am început să aplicăm un model dinamic al testului culorilor celor trei sfere pe câțiva subiecți cu probleme psihice, unele chiar grave, și am observat puternice îmbunătățiri a condiției lor psihice. Apoi am evaluat posibilitatea de a efectua un test dinamic pe răpiți, pentru a verifica dacă în mod arhetipic aceștia puteau să elimine paraziții, extratereștrii și microcipurile, modificând dinamic sferele colorate în interiorul minții lor și convingând sferele să-și modifice culoarea, adică emisia lor, frecvența lor vibrațională. Rezultatele obținute au fost foarte încurajatoare și ne-au permis să eliberăm subiecți care nu puteau fi hipnotizați decât cu mare greutate și foarte greu de condus printr-un flash simulation, până la rezultatul de eliberare totală. Procedura pe care o expunem oferă rezultate optime dacă este aplicat pe răpiți, pe cei care sunt doar parazitați și pe persoanele cu probleme paranoide de diverse feluri, inclusiv schizofrenia. Procedura durează mai puțin de 15 minute și poate fi modulată în așa fel încât să fie posibil ca în timpul simulării mentale, dacă

se dorește, subiectul să fie introdus într-o stare hipnotică, sau să-l determinăm pe acesta pur și simplu să vorbească cu partea sufletească, spirituală sau mentală. În această procedură nici măcar nu este esențial ca subiectul răpit să-și amintească originile traumei sale sau să retrăiască experiențele traumatizante, despre care poate să nu devină niciodată conștient. În realitate, sistemul lucrează doar în mod arhetipic pe ideogramele culorii și poziției spațiale, fără să identifice la nivel conștient, decât dacă se vrea, evitând astfel pe de o parte trauma amintirii experienței și pe de alta operând în "limbaj mașinal", fără ca subiectul măcar să-și dea seama foarte bine de ceea ce se petrece în realitate cu componentele triadei sale. La sfârșitul procedurii subiectul apare ca fiind vindecat de psihoza sa sau eliberat de paraziți sau extratereștri. Această procedură este complet independentă de tehnicile de hipnoză sau PNL și poate fi efectuată de oricine are o minimă conștiință de sine.

Partea experimentală

În prima parte a testului se reface TCT-ul static: I se cere subiectului să-și imagineze în minte o cameră rotundă și complet întunecată, unde el se află în centrul camerei. Nu se vede nimic, dar se știe că acolo sunt trei lămpi sferice care se vor aprinde la comanda noastră. I se va cere subiectului să memoreze parametrii celor trei lămpi, care sunt culoarea, mărimea, înălțimea față de podea, poziționarea în jurul subiectului, gradul de reflexie a sferelor, materialul din care sunt construite, etc. Se subliniază înainte de începerea experimentului că cele trei sfere când se aprind pot avea orice culoare, chiar și culoarea neagră. În acest ultim caz, când sferele vor fi aprinse și cor avea eventual această culoare, nu vor fi vizibile pentru că negrul într-o cameră complet întunecată nu este vizibil. Lampa neagră are diferite semnificații dacă este prezentă în TCT. Lampa poate fi neagră și pentru că absoarbe toate radiațiile, dar poate și să nu existe, ca în cazul în care sufletul lipsește, deci lampa sufletului în cest caz nu se va aprinde, pentru că nu este prezentă în camera întunecată. I se cere subiectului să aprindă prima lampă, cea a minții, apoi cea a spiritului și apoi cea a sufletului. Nu schimbați ordinea aprinderii. Lampa sufletului trebuie să fie mereu ultima care se aprinde, pentru că în cazul în care aceasta lipsește subiectului îi va fi greu să continue exercițiul. Însă dacă subiectul fără suflet aprinde o lampă care nu există la sfârșitul exercițiului, se poate gândi mereu

că aceasta poate fi de culoare neagră și va tinde să nu dramatizeze prea mult lipsa unei componente a triadei. Acum i se cere subiectului să memoreze mental informațiile cerute. I se va cere subiectului să unească cele trei lămpi și să observe rezultatul final în termeni de mărime, poziție și culoare. I se cere subiectului să separe iar lămpile, făcându-le să ia poziția care o aveau înainte. În acest stadiu se scoate subiectul din simularea TCT și se analizează informațiile. I se cere subiectului să vorbească despre ce dorește, timp în care noi stabilim rapid, pe baza informațiilor pe care subiectul ni le-a oferit, starea de sănătate a triadei și eventuala prezență sau absență a parazitărilor care alterează culoarea sferelor. Odată efectuat acest prin control, care reprezintă fotografia statică a subiectului, se începe adevăratul și propriul TCT dinamic. TCT Dinamic: I se cere subiectului să reintre mental în camera sferelor. I se spune că se va număra până la trei și când numărul trei va fi pronunțat, dacă sunt alte lămpi care nu au fost rugate să se aprindă prima dată, alte lămpi în afară de cele ale triadei, acestea se vor aprinde acum. După ce ați numărat până la trei se aprind lămpile care corespund ideatic prezenței în camera întunecată a: memoriei extraterestre active (MEA), Luxului, extratereștrilor fără corp și alte lămpi mai mici care corespund diverselor microcipuri pe care subiectul le are în corp. Trebuie subliniat că extraterestrul fără corp ar putea să nu fie vizibil la acest nivel pentru că apare mereu ca o lampă neagră. Uneori însă această lampă neagră poate fi detectată de subiectul care se supune testului dinamic. I se spune subiectului că aceste lămpi nu sunt ale sale și că trebuie eliminate. I se cere să inițieze procedura de eliminare, introducând o mână în lampa sufletului. Subiectul i se va cere să descrie eventualele senzații cenestezice pe care le provoacă în el acest tip de experiență. Agățarea de ancorele cenestezice este importantă pentru că atunci când mâna subiectului este introdusă în interiorul sferei sufletului contactul arhetipic cu emisfera corespondentă este mai puternic. Alegerea mâinii care este introdusă, dacă este dreapta sau stânga, nu este întâmplătoare. Aceasta depinde de poziția pe care o are lampa care reprezintă sufletul în interiorul camerei întunecate. Dacă lampa este la stânga se va introduce brațul stâng, dar dacă lampa este în centru sau la dreapta se va introduce mâna dreaptă.

Apoi i se va spune subiectului că sufletul este incompatibil din punct de vedere energetic cu celelalte lămpi și că este suficient ca celelalte sfere să fie atinse de sfera sufletului, iar acestea vor exploda sau vor dispărea. I se va spune că lampa sufletului se va comporta ca o mare radieră și va șterge celelalte lămpi și i se va cere subiectului să aibă mâna în lampa sufletului când o mută, astfel încât aceasta să atingă celelalte lămpi nedorite. Se va începe cu lămpile mai voluminoase și mai luminoase, care de obicei sunt MEA sau Luxul. Prin sugestii vizuale și cenestezice potrivite, subiectul va fi încurajat să șteargă diferitele sfere, una câte una. În această fază, sfera Luxului se va muta prin cameră, care este reprezentarea corpului. Astfel și atunci când se șterge sfera MEA este posibil ca subiectul să aibă senzații auditive sau vizuale de la MEA, dar este bine să nu se zăbovească prea mult asupra acestor aspecte ale simulării, decât dacă se dorește să se examineze conținuturile MEA sau se dorește să se discute cu Lux-ul. Credem totuși că la acest nivel nu trebuie să se piardă timpul cu aceste chestiuni. După ce s-au eliminat lămpile paraziților, se continuă cu eliminarea lămpilor mai mici care se poziționează, față de triadă, în locuri foarte exacte. I se va cere subiectului să perceapă de fiecare dată când sufletul se agață de o lampă care reprezintă un microcip, o zonă a corpului, care va furniza o anumită senzație. Subiectul nu știe că aceste lămpi corespund microcipurilor care se află în corp, dar va simți senzații corporale cenestezice care corespund locului unde se află diversele microcipuri. Cu acest sistem se va putea controla nu numai poziția acestor obiecte, ci se și poate ști exact care și câte sunt eliminate prin acest sistem. Când în camera întunecată rămân aprinse doar cele trei lămpi ale triadei, atunci și doar atunci și se va cere subiectului, la semnul nostru, să aprindă lumina în cameră. Lumina albă va scoate în evidență eventualele lămpi negre, care până în acest moment nu se puteau vedea. De obicei se numără până la trei și i se spune subiectului să aprindă lumina albă când se ajunge la trei. Arhetipic, această operație face vizibil tot ce aparține celei de-a doua creație, pornind de la diferiții paraziți și până la Primul Om. În acest context de obicei devin vizibili parazitul Șase degete sau Horus în cazul în care sunt prezenți, însoțiți de alte lămpi mici și negre, ale căror poziții indică că sunt microcipuri de natură eterică și sunt controlate ce acești ultimi paraziți. Trebui subliniat faptul că diverșii paraziți din a doua creație nu au corp și construiesc microcipuri care nu sunt solide. Se poate folosi termenul eterice, dar am putea spune și că sunt caracterizate de frecvențe vibraționale care nu pot fi percepute de noi. I se va cere sufletului să șteargă și diferitele pete negre prezente în camera albă, începând cu cele mai mari și mai invazive și terminând cu cele mai mici.

Uneori, pata sau lampa neagră care corespunde parazitului celei de-a doua Creații, apare ca o gaură în peretele camerei. În acest caz i se cere sufletului să repare zidul camerei. Când nu mai sunt lămpi străine de eliminat i se cere subiectului să observe culorile celor trei lămpi ale triadei și va observa că acestea și-au schimbat culoarea vizibil. I se va cere triadei să se unească într-o singură lampă, subliniind că cele trei conștiințe devin una singură, corespunzând unei singure culori, fără alte amestecuri. De obicei subiectul reușește să obțină acest rezultat din prima încercare. În acest caz i se va cere subiectului să-și întrebe sufletul dacă își amintește cum se simte unit cu celelalte două componente ale triadei. I se va cere triadei să separe cele trei componente care își vor relua poziția originală. Se va observa că de fiecare dată când sufletul, mintea și spiritul se unesc și apoi se resepară, culorile celor trei lămpi tind să se modifice până ajung la stabilitatea culorilor pure (albastru, verde și roșu sau galben, verde și roșu). Uneori nu se ajunge imediat la o separare corectă a culorilor, în acest caz e de preferat să se aștepte câteva zile, pentru că triada trebuie să se obișnuiască să vibreze la noua sa frecvență. În final, i se va cere subiectului să unească încă o dată sferele în triada finală, care poate fi albă sau galbenă, în funcție de prezența sufletului Primului sau celui de-Al Doilea Creator. Și la sfârșit i se va cere triadei să verifice dacă este prezentă și altă conexiune. Mai ales o conexiune care să lege sufletul de altceva. În acest moment triada simte legătura cu PO1 sau PO2, care se poate să fi rămas activă. I se cere triadei să elimine și această ultimă conexiune, trăgând înspre ea acest elastic care leagă cele două extremități. Triada efectuează această operațiune în câtva clipe, fără un efect de natură emotivă. I se cere triadei să transforme camera într-o cameră care vibrează, astfel încât să poată distruge orice lucru care încearcă să intre în ea. În această etapă se separă iar lămpile sufletului, minții și spiritului și i se cere lămpii sufletului să se uite unde sunt în spațiu și timp copiile sale, fără a ieși din cameră. Sufletul nu trebuie să iasă niciodată din cameră în timpul acestor operațiuni. Sufletul vede și găsește imediat copiile care sunt vizualizate fără prea multă dificultate, în cilindre verticale și i se cere sufletului să emită o rază luminoasă de culoarea sa, atingând copiile, dincolo de timp și spațiu, copii care prin acest sistem sunt eliminate rapid. Dacă nu se pierde timp cu detaliile, adică dacă nu i se cere sufletului să vadă, in remote, ce se întâmplă în camera copiilor, întregul proces poate să dureze circa 15 minute și garantează o eliberare totală a răpitului. La sfârșit este bine să rugăm partea sufletească să nu mai permită nimănui să intre în cameră și i se cere să rămână în cameră pentru a-și apăra propriul corp.

Post-procedură

După efectuarea acestei proceduri subiectul a ieșit imediat din această problemă. Aceasta va fi în continuare subiect de interes din partea militarilor și extratereștrilor, dar ar trebui să fie capabil să nu se mai lase prins. Cazurile în care subiectul este luat iar depind exclusiv de cât de mult a decis sufletul să nu-și mai abandoneze corpul. Această procedură, după cum s-a putut constata, nu se referă la extratereștri de niciun fel, ci doar arhetipic la sfere colorate. Dar puterea culorilor arhetipice este mare și rezultatul confirmă eficiența metodologiei noastre. Subiectul va putea apoi să-și verifice camera sferelor sale. Culoarea sferelor îi va spune imediat dacă există probleme de parazitare de orice fel, fără a mai fi nevoie să-și construiască o simulare mentală complexă, care ar putea să creeze anumite dificultăți subiecților cenestezici.

O considerație finală

Pare interesant ca în această lucrare să scoatem în evidență faptul că teoria Universului colorat are multe aspecte în comun cu teoria simetriei celor 3 quarcuri culoare up și down care ni se pare că reprezintă bine particule subatomice ipotetice, capabile să definească prin prezența lor șase posibile culori care definesc cele opt octante despre care am discutat până acum. În acest context, quarcurile nu ar fi particule subatomice de altfel cu adevărat virtuale și nu reale, ci șase aspecte ale virtualității în care suntem scufundați, cărora noi înșine le vom da proprietăți virtuale, în realitate inexistente, dar total holografice. Pentru a explica anumite aspecte ale materiei cunoscute este necesar să presupunem că quarcurile se deosebesc printr-o caracteristică - un nou tip de încărcătură, numită culoare, asupra căreia acționează o forță puternică. Fiecare "savoare" a quarcului poate purta una dintre cele trei tipuri de culoare - roșu, verde sau albastru. Unui quarc roșu îi corespunde un antiquarc care are o încărcătură de culoare antiroșu (care este identic cu azuriul); celelalte quarcuri vor avea încărcături antiverde (purpuriu) și antialbastru (galben).

Analogia între această nouă încărcătură și culoare face posibilă enunțarea regulilor conform cărora se combină quarcurile. De exemplu hadronii nu prezintă o încărcătură de culoare; așadar, suma culorilor quarcurilor componenți trebuie să fie albă sau să nu aibă nicio culoare. Astfel, singurele combinații consimțite sunt cele ale unui quarc și ale antiquarcului său, care dau naștere mezonilor, și cele ale unui quarc roșu, unul verde și unul albastru, care dau naștere barionilor (albi).

Barionii, la fel ca protonii și neutronii, sunt făcuți din trei quarcuri, fiecare de o culoare diferită. Mezonii sunt făcuți dintr-un quarc de o culoare și dintr-un antiquarc de "anticuloarea" sa.

Exemplu de reacții colorate

Stările de culoare nu apar niciodată izolate. Această descoperire este în acord cu faptul că quarcurile libere, care au o singură încărcătură colorată, nu au fost observate niciodată. Acțiunea marii forțe dintre quarcurile colorate trebuie să fie extraordinar de puternică, poate destul de puternică încât să poată confirma în permanență quarcurile în interiorul hadronilor incolori. Deci, Sufletul, Mintea și Spiritul nu ar fi altceva decât expresii ale quarcurilor. În acest context s-ar putea afirma, încă o dată, dacă mai era nevoie, că este inutil să mergem la școală, pentru că oricum, în mod arhetipic, lucrurile ies la mereu la suprafață, chiar și într-un mod extraordinar de simplu, așa cum tinde să le reprezinte uneori emisfera stângă. Trebuie însă subliniat faptul că mersul la școală ne permite să înțelegem și să descriem mai bine sau cel puțin să avem premisele pentru a ne da seama într-un mod mai complet și mai corespunzător de senzațiile sufletești, structurându-le într-un context virtual strict geometric, http://www.infn.it/multimedia/particle/paitaliano/color.html așa cum susține și Fritjof Capra (Fritjof Capra, Il Tao della fisica, collana Gli Adelphi, traduzione di G. Salio, Adelphi, 1989. pp. 381). Referințe: 1. Klotsche C., Colour Medicine. Arizona: Light Technology Publishing,1993. 2. Azeemi, Khawaja Shamsuddin, Colour Therapy. Karachi: Al-Kitab Publications, 1999. 3. Hassan M., Chromopathy. Peshawar: Institute of Chromopathy, 2000. 4. Coclivo A., Coloured light therapy: overview of its history, theory, recent developments and clinical applications combined with acupuncture. Am. J. Acupunct., 1999; 27:71–83. 5. Anonymous, Colour history. Accessed at http://www.colourtherapyhealing.com/colour/colour_history.php. 6. Graham H., Discover Colour therapy. (2004) Ca USA: Ulysses Press 1998. 7. Anonymous, Light therapy. Accessed at http://www.holistic-online.com/ Light_Therapy/light_intro.htm (1998). 8. Pleasanton A., Blue and Sun Light. Philadelphia: Claxton, Reuser &Haffelfinger, 1876. 9. Babbitt E., Principles of Light and Colour. MT, USA: Kessinger Publishing, 1942. 10. Ott J., Health and Light: The Effects of Natural and Artificial Light on Man and Other Living Things. Connecticut, USA: Devin-Adair Pub, 1972. 11. Ghadiali D., Spectrochrome Metery Encyclopedia. NJ, USA: Dinshah Health Society, 1997. 12. Perry R., Scientific documentation on colour therapy. Accessed at http://www.rachelperry.net/SCIENTIFIC.html. 13. Shah J., Divine healing, Accessed at http://www.jmshah.com. 14. Moss T., Body Electric, New York, P. Tarcher, 1980. 15. Amber R., Colour Therapy. Sarta Fe, N.M., Aurora Press, 1964. 16. Birren F., Light, Colour and Environment. PA, USA: Schiffer Pub Ltd, 1988. 17. Kortkov K., Accessed at http://www.kirlianresearch.com. 18. Qalander B., LOH-O-QALAM, Maktaba Tajuddin Baba Auliya, Karachi, 1979. 19. Ebbesen F, Agati G, Pratesi R., Phototherapy with turquoise verses blue light. Archiv Des Childhood Fetal Neonatal Edn 2003;88:F430. 20. Schauss A. G., Tranquilizing effect of colour reduces aggressive behavior and potential violence. J Orthomol. Psych., 1979; 4:218–21. 21. Gaham H., Then and now—Part 2. Accessed at http://www.innerself.com/Health/Colour_Therapy_part_2.htm. 22. Peterson A., Our relationships with light and colour. Accessed at http://www.inlightimes.com/2001/02/colour-light.htm (2001). 23. Walker M., Power of Colours. NY, USA: Avery Publishing Group, 1990. 24.per una discussione didattica sulla teoria dell‘Universo si può scaricare l‘interessante lezione della prof.

REFLECTII ASUPRA TCT-ULUI DINAMIC Și în cazul Triade Color Testului Dinamic (TCTD), cum de altfel am procedat și cu Flash Mental Simulation (FMS), înainte de a realiza un document oficial care prezenta tehnica utilizată, notele care susțin motivațiile științifice și potențiala validitate a metodei propuse, am considerat să este bine să efectuăm o experimentare aprofundată. În momentul publicării acestui document mai mult de o sută de subiecți s-au supus procedurii, fapt care a condus la rezultate interesante. Astfel, dacă pe de-o parte am obținut rezultate mai mult decât încurajatoare, fie pentru tratarea paranoiei de diferite tipuri cât și a comportamentelor schizoide în subiecții care nu sunt răpiți, am testat procedura pe simpli parazitați, apoi pe răpiți declarați. Analizele efectuate până în acest moment ne permit să face anumite observații de principiu, care vor fi utile fie răpiților, fie viitorilor utilizatori ale unor astfel de tehnici legate de simbologia simulărilor mentale.

Procent de succes după utilizarea TCT-ului

Chiar dacă este încă devreme pentru a vorbi de rezultate sigure, trebuie oricum subliniat că avem deja la dispoziție multe date pentru a observa un trend de principiul, care parcă demonstrează că TCT-ul este extrem de rapid și puternic. Oricum am fost nevoiți să constatăm, în anumite cazuri, prezența unei recăderi în problemă, fie aceasta de natură psihică cât și legată de răpiri, după un oarecare timp, de la cincisprezece zile până la patru luni de la prima aplicare a metodologiei prezentate. În această perioadă de timp, subiectul tratat cu TCT dinamic, se întoarce la noi cu semne clare de recrudescenţă a problemei sale. Bineînțeles că ne-am întrebat care ar putea fi cauza acestei probleme și am găsit un răspuns oarecum probabil. Trebuie să subliniem faptul că o astfel de problemă apăruse deja în perioada când lucram cu subiecți răpiți prin intermediul tehnicilor de hipnoză clasică, prin intermediul hipnozei rapide sau utilizând FMS-ul și TCT-ul. Aceste tehnici se bazează pe principii mai degrabă diferite și sunt caracterizate de o procedură aplicativă tot mai rapidă. Cu ajutorul hipnozei clasice subiectul este tratat pe durata a doi ani, până aproape de ieșirea totală din această

problemă. Hipnoza rapidă producea în aproximativ două ore același rezultat, dar mai complet. În simularea flash, într-o singură aplicare, fără a coborî neapărat la nivele hipnotice profunde, se obținea un rezultat mai bun, iar cu TCT, într-un timp care dura de la 15 la 20 de minute, fără aplicarea stărilor hipnotice, se obținea un rezultat și mai bun. În hipnozele clasice, nu am reușit niciodată să-l eliberăm pe subiect de interferențele Primilor Oameni (PO) sau să-i desprindem de cei doi Creatori, lucru care însă putea fi obținut cu TCT-ul dinamic într-un timp foarte scurt. În ciuda timpului redus de aplicare a TCT-ului și diferenței substanțiale care exista între tehnici, existau la anumiți subiecți recăderi în problemă sau reveniri ale problemei, pe care, prin aceste tehnici și în cazul TCT-ului dinamic, nu am fost capabili să o rezolvăm doar printr-o singură aplicare. Trebuie subliniat că, tehnicile utilizate fiind complet diferite între ele, nu puteam imputa insuccesele obținute tipului de tehnologie utilizată și pentru că tehnicile erau aplicate de diferiți colaboratori de-ai noștri, pe diferiți subiecți. În realitate s-a descoperit că subiecți la care apărea această recădere aveau o caracteristică fundamentală. La nivel inconștient nu doreau să se elibereze de fenomen. Cu alte cuvinte, metodologiile noastre, mai ales FMS-ul și TCT-ul, funcționau mereu, indiferent care era subiectul pe care erau aplicate. Subiectul iese din TCT cu problema mereu rezolvată! Adevărata problemă apare după, când starea de "vindecare" nu poate fi menținută în timp. De exemplu, răpitul, care nu este conștient de situația în care se află, după efectuarea TCT-ului se trezește fără interferențele extraterestre, fără microcipuri, fără interferențe de orice fel și începe să trăiască într-o situație în care harta teritoriului e total schimbată. Pe de altă parte, extraterestrul, oricare ar fi acela, nu are nicio intenție să piardă așa ușor, fără să facă nimic, prada sa și încearcă să preia iar controlul asupra triadei (suflet, minte și spirit) și asupra corpului subiectului. În această bătălie pentru libertate, răpitul poate fi subiectul unor puternice presiuni de natură psihologică. Extraterestrul încearcă să-l convingă pe subiect că fără prezența sa nu va reuși în viață. Sau subiectul simte în interiorul său o incapacitate de a trăi fără prezența extraterestrului, care, dacă pe de-o parte este reprezentarea temnicerului, pe de alta își asumă responsabilitatea pentru toate nereușitele din viața răpitului. Și cum e mult mai ușor să trăiești rău dând vina pe extraterestru decât să trăiești rău și să dai vina pe tine însuți, mulți dintre răpiții noștri decid inconștient să le lase iar parazitați și să recadă în mediul unei înrobiri totale și perene. În plus, extraterestrul alungat, pentru a putea reintra să dirijeze în interiorul corpului răpitului eliberat, are nevoie neapărată de permisiunea acestuia. În acest context tratează cu răpitul sau cel puțin încearcă să-l convingă pe acesta că fără o

colaborare răpit-extraterestru viața ar fi ceva mediocru. Subiectul răpit care are nevoie să recupereze o identitate pe care n-a avut-o niciodată în realitate, din cauza unui respect de sine scăzut acceptă să fie reparazitat, utilizând un proces de disonanță cognitivă care îl face să creadă că poate să se elibereze de parazit sau de extraterestru când are chef, având în vedere că a mai făcut asta o dată. Dar în realitate, în interiorul său nu mai este capabil să o facă din pricina unei pseudocrize de abstinență. Subiecții care tind să recadă în capcana extraterestră prezintă deci un punct slab în caracterul lor. Vrei o recunoaștere din partea societății? Extraterestrul din tine îți promite succes și televiziune. Vrei să ai o relație bună cu partenerul? Extraterestrul îți găsește unul, și acesta răpit, în compania căruia îți poți trăi viața, dar o companie infernală, doar pentru că extraterestrul îți alimentează frica de abandon. Răpitului îi este frică ca nu cumva să fie abandonat. A fost abandonat din diferite motive, de părinții care nu-l susțin, de fii săi din același motiv și a fost abandonat de partenerii săi, care se tem de el. Prietenii se izolează de el, deci e mai bine să ai un extraterestru în interior, care te face să te simți diferit, decât să stai singur și să te simți viu. Cu alte cuvinte, reiau în această lucrare un concept fundamental, pe care lam mai exprimat și în altă parte - răpitul nu are o identitate puternică și când nu mai este răpit, a pierdut-o și pe cea din situația sa precedentă. Dacă răpitul eliberat nu este supus unei terapii de susținere care să-i întărească propria identitate, va exista riscul concret ca extraterestrul să poată să-l reparaziteze, pentru că în mintea răpitului începe să capete formă imaginea unui sine vindecat și deci care nu mai este interesant pentru societate. Un sine vindecat dar singur! Atunci era mai bine când erau ei, pentru că măcar nu eram singur? Extraterestrul, mai ales Luxul, lucrează asupra psihicului și asupra punctelor slabe ale răpitului, prin intermediul cărora l-a condamnat de la naștere. Alți paraziți care derivă din zone diferite ale Universului, identificați cu numele de Mârâit (Ringhio) sau Ra sau ființa Albastră, care la fel ca Luxul sunt caracterizați de absența unui corp solid, transformă răpitul într-un om mai degrabă agresiv, modificându-i total aspectul comportamental. O astfel de agresivitate este apoi mascată de un comportament care imită pe cel al unui comandant, dar care se prezintă ca întemeietorul regulilor unei noi mișcări pseudo-religioase. Mai trebuie precizat și că recrudescența răpirii se face simțită, chiar dacă în cazuri destul de rare, mai mult prin aplicarea TCT-ului decât prin tehnica hipnozei clasice. Chiar trebuie subliniat aici că prin hipnoza clasică subiectul urma, pas cu pas, un drum lent, dar sigur, de conștientizare a problemei, care însă nu este posibil în douăzeci de minute, atât cât durează TCT-ul. Cu alte cuvinte, există riscul ca prin aplicarea TCT-ului subiectul să fie eliberat total de problema sa, dar nereușind

să înțeleagă nimic din problema sa, adică nereușit să devină conștient de aceasta, aplicarea acestor tehnici fără a se ține cont de acest fapt pot conduce la un eșec total.

Sufletul călător

Am mai putut observa că după prima aplicare a TCT-ului, în acele cazuri speciale în care sufletul iese din corpul său din voință proprie și lasă corpul oarecum nepăzit, vor cădea toate apărările pe care le-am programat cu module specifice fie în FMS, fie în TCT. Cu toate că se încearcă o reprogramare a Sufletului, prin care el este rugat să rămână de pază în corp, în unele cazuri acesta tinde să se elibereze de corp pe motivul lipsei de cunoaștere și a lipsei unui nivel de conștiință ridicat. În aceste cazuri subiectul este parazitat din nou imediat și procesul de eliberare trebuie repetat de la început. Dificultatea de a ține partea sufletească în interiorul corpului său este o dificultate obiectivă, care încă o dată pare să depindă de nivelul de conștiință a sufletului. Cu alte cuvinte, pentru a ține la distanță extratereștrii trebuie, încă o dată, să-l facem pe subiect să devină conștient de situația în care se află.

Psihoza și TCT-ul

O cazuistică mai modestă aflată la dispoziția noastră demonstrează că subiecții cu probleme psihice, care cred că sunt răpiți de extratereștri, dar care în realitate nu au fost răpiți niciodată și care sunt tratați prin TCT, reacționează imediat și în mod pozitiv la situația lor psihologică. În zilele care urmează tratamentului, subiectul dă impresia că și-a rezolvat total problema. Dacă ia medicamente nu le mai ia și nu face crize de abstinență, dacă subiectul este schizofrenic, schizofrenia sa dispare imediat, dacă e paranoic, paranoia sa poate fi controlată. Dar starea de bine pare să dureze, încă o dată, doar câteva luni, după care subiectul revine la problema sa inițială. Sistemul TCT are două momente fundamentale - primul este caracterizat de vizualizarea mentală a celor trei sfere colorate. În acel moment se înțelege imediat dacă subiectul care se supune testului este răpit, parazitat sau e doar psihotic, într-o stare mai mult sau mai puțin gravă.

Din analiza culorilor, dacă subiectul prezintă psihoze, acestea se prezintă ca o variație a culorilor standard, prin substituirea cu niște culorilor complementare (azuriu, purpuriu, galben). În acel context, în partea a doua a testului (partea dinamică) i se cere subiectului, urmând un protocol potrivit, să schimbe culoarea sferelor, făcându-le pe acestea să ocupe poziția corectă în camera mentală și culoarea corectă. În acel moment cele trei componente sunt reechilibrate în mod automat și subiectul se vindecă. În acest context, boala psihică, care devine somatică, este legată de o funcționare proastă a componentelor triadei, care manifestă o proastă deschidere a canalelor lor spre părțile virtuale ale Universului. Canalele sunt deschise în mod inconștient și automat printr-un act de voință care produce schimbarea culorilor. A schimba culorile nu înseamnă numai a schimba vibrația triadei sau a componentelor sale, ci înseamnă și a deschide acele canale care sunt vizualizate ca vectori culoare. De exemplu, unde un spirit roșu este galben, acesta emite o astfel de culoare pentru că nu numai că nu absoarbe în axa spațiului (ceea ce este normal pentru natura componentei spirituale), dar nu absoarbe nici din axa energiei (verde). Subiectul cu spirit galben va fi deci o persoană cu puțină energie, pentru că spiritul său, partea sa masculină, partea sa rațională, emisfera sa stângă, cititorul de holograme stâng nu are forță să lucreze bine. Acesta este doar un exemplu banal a ceea ce dorim să subliniem. Când este efectuată o aplicație al TCT-ului, subiectul are chakrele deschise (s-ar spune în limbajul new age, cu care noi nu suntem de acord, dar pe care îl suportăm), dar nu a înțeles de ce aceste canale sunt închise și odată deschise vor tinde să se reînchidă în timp din cauza lipsei de cunoaștere (conștientizare n.t.) pe care subiectul nu a acumulat-o prin intermediul mecanicii testului, doar dacă procedura nu este acompaniată și de un proces de înțelegere, pe care doar cine cunoaște bine metodologia poate să o garanteze.

Cine poate conduce un TCT și cum să se procedeze. Cod deontologic

Cu toate că TCT-ul este extrem de simplu, grupul nostru de lucru vă sfătuiește călduros să nu vă improvizați operatori ai TCT-ului. Ceea ce trebuie făcut, conform studiilor noastre, este legat de o procedură exactă, pe care doar unul dintre colaboratorii noștri recunoscuți o poate efectua, doar pe motivul că au experiență, după ce au condus zeci de ședințe.

Doar după ce un subiect a fost supus TCT-ului dinamic va putea apoi să îl aplice pe el însuși, pentru că a învățat tehnica din interiorul camerei mentale a simulării sale. Asta îl va obliga pe subiectul răpit ca prima dată să-și facă TCT-ul cu ajutorul unui operator extern și abia apoi va putea să efectueze, fără operator, o simplă procedură care va consta în principiu doar în a verifica culoarea celor trei sfere, iar unde există tendința de reîntoarcere la culorile greșite, va încerca să le aducă la emisia corectă, producând astfel o stabilizare continuă a canalelor spațiotempo-energetice, care nu ar trebui să mai aibă nevoie de operatorul extern, printrun proces de menținere continuă. Însă operatorul extern va fi necesar doar pentru a face, unde este necesar, o terapie de susținere, îndreptată spre întărirea Super Eului subiectului, ținându-l departe de probabile sau ipotetice recăderi. Este fundamental ca subiectul eliberat de problema sa prin intermediul TCTului Dinamic, să continue să fie urmărit și verificat, pentru o perioadă de timp care variază de la o lună până la trei, până la obținerea noii stabilități mentale și a înțelegerii noului nivel de conștientizare de sine. Dincolo de faptul că această tehnică a fost inventată de cel care scrie acest articol, aceasta a trecut, pentru un studiu aprofundat, la un grup care cercetează fenomenele extraterestre și ar fi bine dacă ar fi luată în considerație și se psihoterapeuți - psihologi și psihanaliști, dar care nu sunt psihiatri - ca aceștia să aibă acea cultură elementară necesară mai ales pentru a urmări subiectul după prima aplicație. De fapt este important ca fiecare să aibă o cultură elementară și o sensibilitate operativă pe care cu siguranță primul ufolog care trece pe stradă probabil nu o va avea niciodată. În articolele care explică cum funcționează această nouă tehnică am vrut să prezentăm doar regulile GENERALE de interpretare a testului, dar o analiză corectă a testului este posibilă doar printr-un operator care a practicat zeci și zeci de TCT-uri. Deci nu este suficient doar să se fi citit aceste articole pentru a putea stăpâni tehnica cu ușurință. Și în sfârșit, putem sublinia în această lucrare că o combinare oportună dintre tehnicile TCT și FMS, de la caz la caz, aplicată pe diverși răpiți, rezultă la fi cea mai bună și mai stabilă metodă pentru a ajunge la rezultatul final, minimizând recăderile. În acest studiu se trasează doar liniile generale de ghidare a întregului sistem, neajungând la elementele particulare care trebuie cunoscute pentru aplicarea tehnicii.

Deontologia utilizării SMF-ului și a TCT-ului

Deontologia, sau etica deontologică, poate fi înțeleasă ca suma teoriilor etice care se contrapune consecvenționismului. Pe când consecvenționismul determină cât de bune sunt acțiunile în funcție de scopul lor, deontologia afirmă ce rezultate și mijloace sunt strâns dependente unele de altele, ceea ce înseamnă că un rezultat corect va fi rezultatul utilizării mijloacelor corecte. Cel mai faimos deontolog a fost Immanuel Kant (1724 - 1804).Imperativul său categoric formează un ansamblu de principii universale prin intermediul cărora poare fi evaluată corectitudinea acțiunilor. Numele de "deontologie" derivă din grecescul "deon" care înseamnă "obligație". Obiectivul lui Kant în formularea deontologiei era să stabilească un sistem etic care să nu depindă de experiența subiectivă, ci de o logică inconfundabilă. Deci, corectitudinea etică a unui comportament ar fi o obligație absolută și incontestabilă, la fel cum nimeni nu ar putea nega că doi plus doi egal cu patru. http://it.wikipedia.org/wiki/Deontologia Alt deontolog renumit a fost Arthur Schopenhauer, un critic feroce a lui Immanuel Kant. Schopenhauer îl acuză pe Kant că repropune morala teologică. Pentru Schopenhauer imperativul categoric a lui Kant nu era altceva decât o adevărată contradictio in adiecto, pentru că conceptul de obligație are sens doar în relație cu o promisiunea obținerii unui premiu sau cu amenințarea cu pedeapsa. Astfel, un imperativ poate fi, ca să o spunem în maniera lui Kant, doar ipotetic (condiționat de un premiu sau o amenințare) și niciodată categoric (necondiționat). Codul de deontologie profesională pentru toate categoriile poate fi găsit aici: http://www.lions-pomigliano.it/Bioetica/Significato.htm Art.15 Profesionistul trebuie să respecte în aplicarea propriei activități principiile inderogabile ale Bioeticii: apărarea dreptului la viață, la sănătate, a dreptului copilului, a rolului femeii în timpul maternității și în familie. Art.16 Profesionistul care atrage raporturi cu problemele relative în legătură cu dezechilibrul mediului, fie el extern sau intern, cu riscurile și daunele pe care acestea le pot provoca...sistemelor vii (animale sau vegetale), răsfrângându-se prin urmare și asupra omului însuși, trebuie să desfășoare aceste raporturi în acord cu mediul și cu viața; așadar profesionistul va urma directivele deontologice cu privire la ecosisteme.

Este deontologic să te ocupi de răpiți? Este deontologic să se ocupe de această problemă grupul cu care eu lucrez? Este deontologic să ne ocupăm așa cum facem noi? Deontologia lui Kant nu ne interesează pentru că noi nu am primit niciodată un premiu, ci numai multe amenințări din partea mai multor sectoare, printre care: serviciile secrete, masoneria, anumiți cetățeni fundamentaliști catolici,

anumite grupuri ufologice, etc. Codul deontologic de orice fel este legat de prezența unei categorii recunoscute de societatea contemporană. Există codul medicilor, cel al operatorilor ecologici și chiar și cel al prostituatelor. Toate acesta fiind roluri recunoscute de societate. Unde rolul nu este recunoscut, codul deontologic și-l scrie fiecare în parte, sau cel puțin încearcă. http://forum.cosenascoste.com/ufo-alieni/41305-ode-allufologo-c-u-n-gratia-et-privilegio.html

Din păcate pentru Centrul Ufologic Național (CUN), care a încercat acum câțiva ani să publice un cod deontologic al ufologului, care decreta de facto că unicul grup care ar putea face o cercetare în domeniul ufologic era, ca să vezi, exact CUN-ul, nu a avut sorți de izbândă. În realitate nu există categoria "ufolog" și oficial nu există nici categoria de "răpit". De altfel nu este decretat nicăieri că ufologul trebuie să fie cel care se ocupă de persoanele care susțin că sunt răpite de extratereștri. Același CUN a susținut de mai multe ori că fenomenul răpirilor extraterestre nu există, ca apoi să înlocuiască acest declarații cu altele substitutive, care apoi erau și acestea șterse și înlocuite cu altele, care erau în total dezacord cu ultimele. Stabilit faptul că nu există ufolog care să se ocupe de răpiți, fie pentru că nu există categoria de ufologi, fie pentru că ufologii susțin că răpirile nu există, atunci cine trebuie să se ocupe de răpiți? De răpiți nimeni, dar dacă răpitul este considerat un bolnav mintal atunci intervin medicii. A declara că medicii și psihiatrii sunt cei care trebuie să se ocupe de răpiți, așa cum susține CUN în Italia, înseamnă încă o dată că răpiții nu există și că există numai niște bolnavi mintal. Un alt exemplu de etică deontologică este oferit de CISU (Centrul Italian de Studii Ufologice) prin manualul său - http://www.ufo.it/aderire/

Și în acest caz, dacă pe de-o parte surâdem la ideea că există o elită a ufologică, ne trece un fior pe șira spinării când ne gândim că aceste persoane au inventat o categorie ca și când aceasta ar fi un fel de nou creștinism, care poate fi apărat și poate fi recognoscibil de restul rasei umane prin intermediul unui zid format din reguli și coduri. Grupul Sentinel nu se lasă mai prejos și publică și el un cod deontologic al său, care este împărțit în trei părți. http://www.automiribelli.org/?page_id=334 °Responsabilitatea față de martor °Responsabilitatea față de public °Responsabilitatea față de ufologie Dar deontologia nu înseamnă doar responsabilitate, cel puțin nu din punctul nostru de vedere, și este cu totul altceva după Kant - de exemplu este un ansamblu de obligații, dar după Schopenhauer nici măcar asta. Deci, persoanele care își umplu gura cu termenul "cod deontologic" nici măcar nu știu să definească conceptul și nu cunosc nimic despre problema răpirilor - aceștia sunt subiecții care ar vrea să facă regulile în Italia! Dar înainte să vorbim despre deontologie trebuie să se vorbească încă o dată despre conștiința de sine. Și se înțelege imediat că toate aceste coduri și reguli care trebuie aplicate unei categorii inexistente sunt doar fructul unei tentative demagogice de a face din ufologi ceva ce este recunoscut de regulile societății. E ca și cum și-ar spune: "Eu am reguli asemănătoare cu cele ale științei, deci sunt ca voi, oamenii de știință, și dacă voi existați, prin urmare exist și eu."

Să clarificăm lucrurile!

Deci, deontologia este un ansamblu de teorii etice care susțin că rezultatul nu justifică mijloacele. Trebuie să ne punem acum întrebarea dacă sistemele noastre, cum ar fi TCT-ul, FMS-ul, însăși hipnoza sau PNL-ul, sunt sisteme etice. Pentru CUN nu sunt, pentru că se bazează pe aserțiuni care nu sunt științifice și deci conduse de subiecți nerecomandabili. În realitate, ceea ce CUN-ul și CISU-ul au susținut mereu este fundamental eronat. Tehnicile de hipnoză, de simulare mentală și PNL sunt susținute de mii și mii de pagini de literatură științifică și de cazuistică, cum se întâmplă și în cazul lucrărilor noastre. Atunci ar rămâne posibilitatea să se susțină că persoanele care utilizează aceste tehnici nu sunt etice, dar dacă pe de o parte lipsa regulilor nu ne permite să exprimăm o astfel de teză, pe de altă parte

trebuie să afirmăm că până acum nimeni nu a înfruntat această problemă, ținând cont că comunitatea științifică a refuzat mereu să le analizeze din punct de vedere metodologic și științific. Uneori s-a prefăcut că o face, nerespectând nici cea mai banală dintre regulile deontologice, falsificând date, interpretând greșit circumstanțele și încurajând martorii să declare lucruri false. Regula În acest context, nu avem nevoie de coduri și alte paiete, ci de o singură regulă, dacă se poate numi așa, care mai mult este un principiu decât o regulă, fiind astfel inconfundabilă și de nedovedit. Să vorbim despre principiul eticii, prin aplicarea căruia orice acțiune de-a ta care va produce o daună unui ecosistem va fi considerată ca fiind o acțiune neetică. Ne întrebăm acum dacă comportamentul grupurilor ufologice italiene este lipsit de etică când acestea ascund mărturii despre evenimente de răpiri extraterestre sau când amenință martorii evenimentelor ufologice, sau când îi obligă pe aceștia să scrie și să semneze declarații prin care aceștia sunt obligați să nu divulge terților ceea ce au văzut sau când îi lasă în voia sorții pe răpiți, după o pseudo-cercetare din partea lor, fără a oferi vreo explicație plauzibilă despre fenomenele pe care le-au raportat. Martorii care au fost victimele acestor grupuri ufologice și care ne-au raportat comportamentul acestor grupuri, oare ce părere au despre deontologia unor astfel de personaje? Ne întrebăm ce etică există în spatele știrilor false în care se precizează că tehnicile noastre conduc la sinuciderea persoanelor? Ce etică o fi în a colabora cu serviciile secrete și nici măcar să nu faci asta în secret? Ce etică o fi existând în a raporta serviciilor secrete numele răpiților italieni, nume care ar trebui secretizate, din motive de confidențialitate, într-un anumit registru? Datorită acestei etici anumiți responsabili de la CUN încearcă să obțină prin mijloace ilicite registrele și listele cu răpiții noștri? Publicăm metodologiile noastre tocmai pentru că știința, dacă ar avea chef, ar putea ea însăși să le experimenteze. După părerea noastră aceasta este deontologia și deontologic este și faptul că noi, ca de obicei, ne asumăm responsabilitatea acțiunilor noastre, care nu sunt caracterizate de secretismul clasic al centrelor ufologice de stat. Modul nostru de a lucra cu răpiții este unic pe teritoriul italian și în lume nu a mai fost aplicat de alții. Cu siguranță va fi obiectul unor erori metodologice pe care însă niciun ufolog nu a fost în stare să ni le lămurească științific până astăzi; dar este mai bună această atitudine decât cea a celor care critică în mod steril, dând

dovadă de o lipsă totală de cultură despre ceea ce noi discutăm. Italia nu are nevoie de ufologi, ci de persoane serioase. Bibliografie deontologică: 1. http://www.piccoligiornalisti.it/comitato.htm 2. http://www.scuolasuperioreavvocatura.it/bibliografia.php?idcat=9 3. http://cim.unipv.it/web/didattica/programmi/programma-etica-e-deontologia-della-comunicazione-2010-2011 4. http://www.libreriauniversitaria.it/etica-deontologia-psicologi-carocci/libro/9788843040865 5. http://www.scform.unibo.it/Scienze+della+Formazione/Didattica/Insegnamenti/dettaglio.htm?AnnoAccademico=20 06&IdComponenteAF=203424&CodDocente=015151&CodMateria=59233 6. http://biologia.campusnet.unito.it/do/corsi.pl/Show?_id=6e74

ARHETIPURI 1 de Corrado Malanga

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

Prefață De obicei nu îmi încep scrierile cu prefețe inutile, dar în acest caz trebuie să-l lămuresc pe cititor cu privire la anumite chestiuni. Am scris această lucrare ca urmare a unei solicitări exprese din partea mai multor persoane care cereau lămuriri în legătură cu termenul "ARHETIP": ce este, cum ar trebui interpretat, la ce folosește etc. Am scris lucrarea cu intenția de a-i lămuri pe cititori, cu toate că a vorbi despre arhetipuri nu este posibil decât în mod arhetipic, adică incomprehensibil pentru interpretarea lobului stâng al creierului nostru. Am fost nevoit să mă folosesc de niște trucuri pentru a mă face înțeles. Nu știu dacă am reușit, mai ales că în anumite pasaje a trebuit să folosesc un limbaj poate prea simbolic, și deci dificil de interpretat. Îmi cer scuze anticipat, dar mai bine de atât nu am reușit să fac. În contrast cu alte lucrări de-ale mele, aceasta este destul de dificil de citit și de înțeles, dar dacă cititorul se va strădui să ajungă până la capăt, poate că nu a pierdut timpul aiurea.

Corrado Malanga 20 februarie 2006

Note biografice online: http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Jungian_archetypes http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Cultural_archetypes_analysis http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Enneagram_character_archetypes http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#External_links http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#See_also http://sauron.mat.unimi.it/~alzati/Geometria_Computazionale_9899/apps/geocomp/index.htm

Arhetipuri 0 · 1 ← 2 → 3 ↑ 4 ↓ 5 • 6 ° 7 ↨ 8↔ 9 10↓↑

A sta nemișcat (a fi invizibil) A merge în spate (în timp) A merge înainte (în timp) A merge în sus (spre pozitiv) A merge în jos (spre negativ) A face un pas înapoi (a se ascunde) A face un pas înainte (a se arăta) A se alungi (a prevala) A se lăți (a invada) A se întinde (în față și în spate) A se micșora (a se reduce)

11 >< 12 • 13 Δ 14 ▲ 15 Λ 16 ⁄ 17 │ 18 ─ 19 ~ 20 ‫٭‬ 21 ☼

A se strânge (a se închide în sine) A se retrage (a se imobiliza) A se dilata (a ocupa spațiile) A-și da seama (a diminua spațiile) A se muta într-o parte în față (a evita) A se muta într-o parte în spate (a se retrage) A oscila (între înalte și joase) A oscila (între înainte și după) A oscila (între adevărat și fals) A imploda (a muri) A exploda (a se naște)

Acesta este un tabel interpretativ realizat pe baza semnificației arhetipurilor - exprimată astfel, această frază se va dovedi a fi total incomprehensibilă pentru majoritatea cititorilor. Vreau să comunic prin intermediul unui lucru incomprehensibil, pe de o parte pentru a vă face să înțelegeți că definiția "arhetipului" nu este imediată, iar pe de alta, că o astfel de definiție vă poate fi foarte utilă în a înțelege Universul, odată ce mecanismul care stă la bază a fost înțeles. Trebuie să vorbesc despre arhetipuri pentru că am folosit destul de mult acest termen în ultimele mele lucrări și multe persoane m-au rugat să fiu mai explicit în legătură cu semnificația acestui termen, care pentru cei mai mulți se dovedește a fi dificil de înțeles.

Arhetipurile intră în viața de toate zilele nu numai pentru a descrie realitatea pe care suntem obișnuiți să o percepem, ci intră și în descrierea holistică a Universului, arhetipurile fiind capabile să interacționeze atât cu lobul stâng al creierului, care manipulează spațiul, timpul și energia, dar pot fi interpretate mai ales de lobul drept, care poate gestiona emoțiile, după cum vom vedea imediat. Deci, a avea la dispoziție niște instrumente nu numai pentru a distinge realitatea virtuală de cea reală, ci și pentru a decodifica aceste două aspecte ale existenței noastre, înseamnă a putea înțelege ce avem în jurul nostru și a interacționa mai bine și într-un mod mult mai complet cu restul "Creației". Arhetipul ar însemna: Primul exemplar absolut și autonom, un model primitiv al lucrurilor, prin care manifestările sensibile ale realității nu sunt decât derivări sau imitații. Arhetipul este înțeles și cu semnificația de idee. Pentru Carl Gustav Jung arhetipul este conținutul inconștientului colectiv, adică ideile înnăscute sau tendința de a organiza cunoașterea după modele predeterminate înnăscute. În limba greacă antică "arhetip" înseamnă "prim exemplar". Când se spune că un arhetip este o idee, se subînțelege că idea este originală, adică că nu a este generată de nimic, dar produce ceea ce derivă din ea. Este clar că acest conceptul este extrem de important pentru toate sectoarele vieții noastre. De exemplu, dacă dorim să înțelegem cum funcționează gândirea umană sau orice altă formă de gândire - fie ea animală sau necunoscută pentru sistemul nostru cognitiv - și dacă știm cum se produce un arhetip, cine sau ce îl creează și prin intermediul cărui mecanism acesta este creat, la rândul său arhetipul creează restul, astfel înțelegându-se complet metodele prin care se poate comunica și cu celelalte forme de viață, nu doar cu semenii noștri. Asta pentru că în întregul Universul arhetipurile sunt mereu aceleași, iar o furnică are în ea aceleași arhetipuri ca omul. Deci, arhetipurile sunt cărămizile limbajului vorbit universal, dar această definiție nu face dreptate realității lor. Adevărata definiție a arhetipurilor ar putea fi următoarea: Arhetipurile sunt cărămizile cu care este construit și cu care se construiește Universul. Această definiție se dovedește a fi mult mai amplă și mai generală decât cele din alte lucrări și include și acea informație precedentă, față de care nu este în contrast. De fapt, tot ce facem creează o interacțiune și în acest cuvânt se află sintetizată semnificației "limbajului", care de fapt este exact o interacțiune. Dacă un electron lovește un proton, se naște o reacție nucleară, dar fizicienii moderni tind să spună că electronul a adus cu sine niște informații pe care le-a "descărcat"

în proton: adică cele două particule subatomice, ciocnindu-se, schimbă între ele niște informații. Deci, tot ceea ce reglementează limbajul între lucruri, în realitate reglementează interacțiunile dintre acestea, deci arhetipurile reglementează interacțiunile dintre lucruri. Adică Universul este constituit dintr-un anumit număr de cărămizi, adică exact arhetipurile, dar aceste arhetipuri sunt cele care reglementează tot: de la limbaj la reacții subatomice. Se deduce că, dacă se înțeleg arhetipurile, este posibil să se vorbească cu lucrurile Universului. Sfântul Francisc (Francisc de Assisi) era un mistic înainte de a fi un sfânt pentru Biserica Catolică, dar figura misticului este cea care ne interesează în acest moment. Buddha era tot mistic. Primul ieșea în evidență prin faptul că vorbea cu animalele și al doilea pentru că Universul vorbea cu el. Dar cum era posibil așa ceva? Dacă existența arhetipurilor este adevărată, așa cum a fost ea propusă, cele două personaje amintite mai sus ar fi avut o tendință inconștientă de a folosi arhetipurile pentru a înțelege Totul. Dar cine i-a învățat pe ei acest limbaj universal? Nimeni, bineînțeles, pentru că regulile necesare pentru a vorbi acest limbaj ar fi deja scrise în interiorul fiecăruia dintre noi. Vom vedea imediat că acest lucru este perfect adevărat.

STRUCTURA LIMBAJULUI

Cum este structurat limbajul uman? Bineînțeles că cineva se poate gândi că limbajul uman are o structură evolutivă în sens istoric și că oamenii epocii de piatră ar fi emis sunete guturale și ar fi cunoscut doar câteva expresii,la fel ca animalele. Însă în ziua de astăzi limbajul ar fi trebuit să fie evoluat, noi am fi putut vorbi și ne-am fi putut face înțeleși și de un delfin. Trebuie spus și că limbajul original, cel de bază, sau ideea de limbaj, nu suferă variații în timp, pentru că este în afara timpului. Dacă acest lucru este adevărat, este greșit să se presupună că ideea de limbaj poate să evolueze în oricare direcție. Pe de altă parte este incontestabil faptul că limbajul pe care-l folosim astăzi este mult mai complex față de cel pe care-l foloseau oamenii epocii de piatră. Bine! Să clarificăm lucrurile: "mai complex" nu înseamnă "mai evoluat", ci "mai specializat". Despre un instrument se spune că este "mai specializat" când este folosit foarte bine pentru un singur lucru. În practică, a fi specializat înseamnă

a nu ști să faci aproape nimic, dacă de exemplu se exclude scărpinarea perfectă a unei urechi. În acest sens, săgeata timpului nu este orientată în funcție de evoluție, ci în funcție de specializarea ființelor care se află în Univers. Nici măcar nu este adevărat că există diferite tipuri de limbaj, mai mult sau mai puțin evoluate, dar există diferite forme, mai mult sau mai puțin specializate, ale unui singur limbaj. Chiar observăm că limbajul fonemic pe care îl folosim în fiecare zi este o reelaborare a altor tipuri de expresii mai vechi: de fapt, fonemul derivă din limbajul iconografic. Înainte să vorbească, omul desena - această observație ar fi suficientă pentru a se înțelege ce vreau să spun, dar mai sunt și altele. În realitate, de exemplu, când scriem litera "O", am putea să ne întrebăm de ce în cultura noastră fonemului "ooooooo" i s-a atribuit forma unui cerc. Răspunsul este simplu: pentru că atunci când rostim fonemul "ooooo" ținem gura în formă de cerc, exact forma atribuită literei "O". În mod inconștient, diversele culturi de pe Pământ au atribuit unui desen inițial un fonem. Desenul era ceva mai primitiv, în sensul că exista înaintea fonemului, dar mai primitiv nu înseamnă mai puțin evoluat, înseamnă doar mai puțin specializat. Ceea ce este mai specializat este și mai puțin comprehensibil, sau este comprehensibil doar pentru cei care au aceeași specializare. Dacă cunosc doar japoneza, pot să vorbesc bine doar cu japonezii, restul lumii fiind privată de posibilitatea de a comunica cu mine. Dacă acest lucru este adevărat, fonemul reprezintă cea mai joasă treaptă a posibilității de a te face înțeles de o mulțime, chiar dacă oferă posibilitatea de a te face înțeles fără erori de un grup restrâns de persoane, de un neam. Că desenul este o formă de comunicare mai amplă este evident. În fața anumitor tipuri de desene mulți sunt capabili să înțeleagă conținutul lor informațional, chiar dacă apar anumite dificultăți interpretative când același desen este prezentat unor culturi încă foarte depărtate între ele. Deci nu putem nega faptul că cel care vorbește prin imagini, sau mai bine să spunem prin icoane, va fi înțeles, poate într-un mod inexact, dar de un număr mai mare de persoane față de cel care folosește un limbaj fonemic. Chiar și în societatea actuală, în care de-acum foarte puțini citesc cărți și mulți tind să se exprime cu o serie de sunete guturale elementare, aproape lipsite de o structură gramaticală, când trebuie să ne facem înțeleși folosim imaginile. Dispozitivul care produce imagini este, prin antonomază, televiziunea. În contextul în care puterea politică folosește limbajul fonemic și tinde să prezinte oameni dotați cu o cultură tot mai săracă, numărul de expresii verbale utilizat tinde să se diminueze drastic.

Puterea și-a atins scopul, dar pe de altă parte, când însăși puterea are necesitatea de a comunica supușilor săi ce să facă, cum să voteze, trebuie să utilizeze un limbaj de masă simplu și chiar în acea ocazie utilizează televiziunea: câteva imagini au și un impact emotiv mai puternic decât orice discurs. Astfel, limba engleză are un avantaj față de celelalte limbi datorită caracterului său imediat, dar în detrimentul expresiilor utilizabile cu scopul unei înțelegeri mai bogate din punct de vedere cultural. Pentru optzeci de mii de cuvinte dintr-un vocabular englezesc sunt folosite cel puțin o sută douăzeci de mii de cuvinte echivalente din limba italiană. Aici mai trebuie precizat ceva: termenul "cultură" nu are nimic de-a face cu evoluția unui limbaj, dar indică cât de cunoscut este limbajul care se utilizează. Deci nu trebuie să se creadă că "specializare" și "cultură" sunt doi temeni care merg mână-n mână. Un țăran din Amazonia care cunoaște doar trei sute de cuvinte poate fi mai specializat decât un african care cunoaște toată limba swahili, dar cu siguranță ultimul va fi mai cult.

LA ORIGINILE LIMBAJULUI

Dacă prin desene este posibil să se comunice cu un număr mai mare persoane, chiar dacă într-un mod imperfect, să încercăm să ne întoarcem în timp și să vedem ce anume a generat desenul, icoana, în căutarea Ideii Originale, care poate ne va permite să ne exprimăm într-un mod mai universal. Desenul se naște printr-un proces pe care l-a dezvoltat creierul nostru, sub controlul minții, în timpuri destul de recente (milioane de ani). Înainte să existe desenul există simbolul. Simbolul este o structură și mai primordială - putem să-l definim ca pe un desen primordial, dar care conține doar anumite elemente grafice, elemente care aparent nu au un sens imediat, dar se dovedesc a fi comprehensibile, în mod ciudat, pentru o parte profundă a conștiinței noastre. Simbolul este ceva ce merge dincolo de un simplu desen, dar este format dintr-o expresie comunicativă care are de-a face cu spațiul care ne înconjoară. Spațiul care ne înconjoară este mecanismul prin intermediul căruia este citit simbolul. Simbolul este ceva mult mai primitiv, deci este și mult mai interpretabil. Poate fi vorba despre o poziție pe care o adoptă corpul nostru "în mod simbolic" când vorbim în foneme. Poziția corpului nu vrea să fie un sistem comunicativ în plus, care să accentueze lucrurile pe care le spunem, ci pare să facă exact

contrariul. Adevăratul limbaj primordial este comportamentul, nu utilizarea fonemelor. De exemplu, în toate culturile de pe glob zeii sunt așezați în cer, iar monștrii cei răi în infernuri, în subteran. Tot așa ridicăm capul spre cer când spunem: "Ce zi frumoasă este astăzi!" Facem exact contrariul, lăsând capul în jos când spunem: "Azi îmi merg toate rău!" Am putea spune, într-un anumit sens, că asta reprezintă o reelaborare spațială a conceptului original, pentru că în ADN-ul nostru avem informația simbolică conform căreia lucrurile bune sunt în sus și lucrurile rele sunt în jos. În grafomecanică se știe perfect că sfera sensurilor este reprezentată de partea joasă a scrisului și sfera idealurilor de cea de sus. În mod analog, gândul este identificat ca fiind nobil, pe când cea mai mare parte dintre culturi tinde să dea corpului o accepțiune mai puțin evoluată (unde "evoluție" și "bine" aparțin aceleiași sfere simbolice). Din acest motiv există tendința de a cupla simboluri care însă au structuri generatoare de bază diferite. Frumosul este și bun și viceversa; răul este urât. Dar asta nu este deloc adevărat! Atunci ce înseamnă asta, că limbajul simbolic greșește? Sigur că nu! Înseamnă că, atunci când suntem în contact cu o persoană frumoasă ni se pare că aceasta este și bună, dar asta se întâmplă pentru că i se atribuie din start atât semnificația de "frumos" cât și cea de "bun" prin simpla accepțiune a pozitivului (sau contrariul pentru accepțiunea negativului). Deci, simbolismul reprezintă cheia de lectură pentru a citi poziția lucrurilor în spațiu! Sunt multe exemplele care se pot da pentru a demonstra ceea ce în realitate se demonstrează de la sine - șamanii aruncă pe jos pietricele sau alte obiecte, cum ar fi oasele de la animale mici, și, în funcție de poziția pe care acestea o iau, ghicesc, adică încearcă să reinterpreteze natura care îi înconjoară într-un sens foarte amplu, în prezent, în trecut și în viitor. Sunt persoane care ghicesc în petele de cafea, în picăturile de ulei sau în cărți, distribuindu-le într-un spațiu simbolic exact. Poziția luată de obiectele din jurul nostru este identificată cu ceva ce natura vrea să ne comunice. Acest proces de citire este cu totul inconștient, adică se întâmplă la un nivel care nu mai are nicio legătură cu subconștientul, ci cu o sferă mai profundă a ființei noastre. La acest nivel se amestecă semnale care vin din subconștient cu semnele care derivă din inconștient, și, dacă pe de o parte subconștientul, prin lobul stâng, tinde să raționalizeze tot, inconștientul face exact opusul, netrecând prin rațiune, ci

prin "a simți" universul fără intermedierile fizice sau matematice caracteristice științei. Acum depinde doar de capacitatea de a ști să înțelegi ceea ce este perceput, pentru că, dacă semnalele care vin de la lobul drept și de la cel stâng nu sunt coerente, rezultatul interpretării finale va fi viciat de eroarea perceptivă. Incapacitatea șamanului de a utiliza complet acest sistem s-ar datora unei puternice intervenții din partea rațiunii sale, fie ea câtuși de redusă, care ar polua puternic iraționalitatea sa și l-ar încurca în ceea ce privește adevărata semnificație a simbolului pe care îl citește și îl interpretează.

SCHIZOFRENICUL ȘI MINGIUȚA ROȘIE

Lipsa totală a subconștientului produce o interpretare eronată a poziției obiectelor în spațiu, urmată de incapacitatea de a se corela la lumea externă. Schizofrenia este un exemplu evident, în care principiul cunoscut ca "relație dintre cauză și efect" este total inversat - schizofrenicul poate spune că, pentru că a găsit pe jos o mingiuță roșie atunci când mergea pe stradă, asta înseamnă că a merge pe stradă este periculos. Dacă analizăm pentru un moment procesul mental al schizofrenicului, ne dăm seama că pentru el culoare roșie, din punct de vedere arhetipic, înseamnă cu adevărat pericol sau cel puțin trezește în el sentimentul că se află în pericol. Lipsa de intervenție din partea lobului stâng, sau cel puțin o proastă utilizare a subconștientului, îl împinge să caute o explicație rațională pentru un simbol. Rațiunea neintervenind, el nu face legătura corect între ceea ce a văzut cu ceea ce s-a întâmplat. De obicei, creierul nostru percepe lucrurile mai întâi cu lobul stâng și apoi cu cel drept, adică, o ființă umană normală întâi se gândește că există o cauză și apoi, ca urmare, există și un efect. Cauza este citirea realității virtuale de către lobul stâng, cel care a văzut o mingiuță roșie, care este un semn (realitatea virtuală - spațiu, timp și energie). Efectul apare după și în acest caz este ceva ce se așteaptă să se întâmple. Este în viitor și este perceput ca senzație neplăcută (pericol iminent, senzație legată de perceperea lucrurilor cu lobul drept, precogniție, realitate reală). Cel care este schizofrenic inversează sistemul de percepție și pornește imediat inconștientul lobului drept al creierului iar rezultatul este: "Cum mie îmi este frică, iată că natura mi-o confirmă printr-un semn, făcându-mă să găsesc o mingiuță roșie în drumul meu." Cum să se interpreteze acest fapt dintr-un punct de vedere generic? Foarte simplu - deoarece a simți lucrurile este un mod de a comunica cu Universul și pentru că această metodă este foarte apropiată de arhetipul care a produs această

senzație, trebuie precizat că acesta este un mesaj real, mult mai real decât vederea unei mingiuțe roșii (realitate virtuală). Însă schizofrenicului îi lipsește total capacitatea de a face legătura dintre "a simți" (inconștient) și "a înțelege" (subconștient). De aici apare o singură soluție - schizofrenicul trăiește un moment de frică, pe care îl percepe foarte bine, dar căruia nu știe să-i dea o explicație conștientă, și, pentru a evita acest inconvenient structural al creierului său, atribuie vina (cauza) mingiuței roșii pe care a găsit-o (care din efect principal devine cază inițială). În acest exemplu se observă că limbajul simbolic al culorilor a rezistat probei. Senzația de frică este legitimă și subiectul nu greșește nicio interpretare pentru ceea ce simte. Eroarea se datorează incapacității sale de a citi realitatea virtuală în același mod în care citește realitatea reală. Pentru el este foarte ușor să simtă universul cu mare sensibilitate, dar nu înțelege nimic din ceea ce simte, pentru că nu poate să se coreleze la spațiul și timpul care îl înconjoară - el trăiește "aruncat în inconștient" și este extrem de emotiv. Acest concept era exprimat de grecii antici cu o expresie arhetipică: "Nebunii sunt cei care vorbesc cu zeii." și azi am spune că sunt persoanele cele mai apropiate de sufletul lor. Asta înseamnă că limbajul arhetipurilor poate fi înțeles foarte bine dacă ființa umană are capacitatea de a face să funcționeze corect atât lobul stâng cât și pe cel drept ale creierului său, adică să aibă două instrumente perfecte pentru a citi atât realitatea reală(Conștiința - imuabilă) cât și realitatea virtuală (spațiu, timp și energie - modificabile).

INTERACȚIUNI ARHETIPICE

Raportul care există între fonem și scris este asemănător cu cel dintre limbajul vorbit și cel simbolic. În clasele primare copilul vede figura frunzei iar alături este litera "EFFF". Copilul întâi învață că acel desen corespunde unei frunze și o redesenează, apoi, într-o secundă înțelege relația ce leagă desenul frunzei cu simbolismul semnului grafic "efff". În cultura noastră litera "efff" are o expresie fonemică care din punct de vedere onomatopeic amintește de zgomotul aerului, a vântului. Frunză, fonem, "flight" din engleză, zborul frunzei în vânt (efff și vvvî două foneme asemănătoare n.a.), sunt asociate simbolic cu sunetul literei efff și această legătură este creată în mod spontan de culturile noastre. Deci, prin intermediul poziției obiectelor în spațiu putem să le vorbim celorlalți. Acesta este principiul pe care îl aplică programarea neurolingvistică când examinează modul în care ne mișcăm, pentru a deduce ceea ce gândim în realitate.

Astfel, a desena în dreapta sus sau în stânga jos pe foaie este interpretat ca un semn al raportului pe care noi îl avem cu viitorul sau cu trecutul, cu sfera gândului sau cu sfera simțurilor. Deci, simbolul ar crea imaginea și aceasta ar crea fonemul. În realitate mai există un pasaj intermediar important pentru a stabili ce este un arhetip. Înainte de a crea imaginea simbolismul creează culoarea. Abia apoi se creează imaginea colorată. Crearea culorii este importantă, pentru că ne sugerează că se poate vorbi prin intermediul culorilor. Nativii americani, care nu știau să scrie, aveau un limbaj bazat pe culori, un fel de cod extrem de funcțional în interpretarea sa. Spielberg, în filmul său "Întâlnire de gradul trei" arată o aeronavă care, pentru a comunica cu oamenii, mișcă forme colorate într-o succesiune rapidă. Pare imposibil, dar limbajul culorilor este cu siguranță mai general decât cel al imaginilor. Testul culorilor creat de Max Lusher, psihanalist elvețian, spune foarte clar că o persoană se poate defini în baza primelor șase culori pe care le alege după preferință. Culoarea produce stimuli interni care pot comunica cu inconștientul nostru mai bine decât o simplă imagine și culoarea este înțeleasă de toți, dincolo de propria cultură. Într-adevăr, cu cât mergem înapoi, spre sursa din care a apărut comunicarea, ne dăm seama că nicio cultură nu este influențată de sistemul comunicativ simbolic. Culorile au mereu o semnificație exactă, dincolo de timp și spațiu. Roșu este identic cu focul, agresiunea, căldura, oxigenul. Alb înseamnă "plin", proaspăt, lumină, impalpabil. Albastru înseamnă cer, meditație, odihnă, așteptare. Maro înseamnă casă, pământ, tradiție și tot așa. Dar la acest nivel încă există o oarecare interferență culturală care începe să modifice semnalul. Cu alte cuvinte, cultura leagă aceleași culori într-un mod aparent diferit. Pentru noi, occidentalii, albul este viața iar negrul este moartea. Pentru africani este contrariul. Dar este ușor de înțeles că acest contrast aparent în interpretarea lucrurilor depinde doar de semnificația care i se dă vieții - din punct de vedere simbolic viața are culoarea pielii, iar moartea are culoarea opusă vieții. La fel cum este introdusă culoarea între simbol și imagine, sunetul este introdus între imagine și fonem. În loc să vorbească, mulți tineri aparținând new age-ului, care au mari probleme de comunicare, folosesc un limbaj comun mai vast și mai ușor de utilizat - muzica. Dar desigur că nu trebuia să așteptăm cultura new age ca să se întâmple asta, ci era suficient să verificăm ce semnificație avea muzica pentru triburile mai primitive, în care este mai ușor să vorbești prin intermediu a ceva ce este cu siguranță mai puțin evoluat și deci mai bogat în expresivitate.

Sunetul deschide o cale de acces pentru comunicare, fiind mai profund decât cuvântul. O demonstrație a acestui fapt este aplicarea muzicoterapiei în psihanaliză, ca de altfel și color-terapia.

Cu cât ne îndepărtam de expresia fonetică, cu atât mai mult ne apropiem de cea simbolică, și cu atât mai mult de limbajul utilizat,care, devenind general, poate fi înțeles de toată lumea în mod inconștient. Psihologul tinde să utilizeze aceste metode pentru că astfel este mai ușor de vorbit cu inconștientul și folosește un limbaj cu totul diferit de cel normal, mult mai arhetipic, așa cum vom vedea imediat. Deci, simbolul creează culoarea; acesta creează imaginea, care creează sunetul, care apoi creează fonemul. În fiecare transformare subiectul emite contribuția propriei culturi, și astfel, pornind de la o sursă unică, se ajunge la o serie de limbaje diferite, se ajunge la un Turn Babel cosmic incredibil. Chinezul nu vorbește cu jamaicanul doar pentru că este obișnuit să vorbească cu foneme. Deci, limbajul lor este atât de specializat încât doar exponenții aceluiași grup vorbesc acel limbaj și se înțeleg unul pe altul, dar procedând astfel omul pierde capacitatea de a comunica cu restul umanității din afara clanului său.

DAR CE CREAZĂ SIMBOLUL?

Simbolul este creat de arhetip și iată-ne în sfârșit ajunși la începutul limbajului, la arhetipuri, care sunt cărămizile existenței. Însă arhetipul ridică o problemă: fiind o cărămidă fundamentală a Universului, conține în interiorul său esența realității reale și nu pe cea a realității virtuale (adică modificabilă), despre care s-a mai vorbit de multe ori. Asta înseamnă că arhetipul nu poate fi în niciun mod desenat, văzut, descris, pentru că fiecare dintre aceste acțiuni depinde de axele spațiului, timpului și energiei, adică de tot ceea ce este realitatea virtuală și de tot ceea ce realitatea reală nu este. Trebuie subliniat faptul că arhetipul nu reprezintă limbajul, ci ideea de limbaj, adică acel "ceva", care, prin intermediul unei operațiuni formele acționează asupra realității virtuale, modificând-o, interacționând cu ea. Este adevărat că arhetipul este invizibil pentru noi, dar e la fel de adevărat că, la fel cum între simbol și imagine este culoarea care folosește la crearea imaginii, cum între imagine și fonem este sunetul care folosește la crearea fonemului însuși, și între arhetip și simbol este senzația. Senzația este un concept foarte abstract și din acest motiv îl voi numi, din motive de conveniență, "emoție". În acest caz nu se mai lucrează cu limbajul care caracterizează metoda de lectură a Universului tipic lobului stâng al creierului, care se bazează pe spațiu, timp și energie - nu se comunică în câmpul realității virtuale, ci se folosește lobul drept al creierului, adică se comunică în câmpul realității reale. Realitatea reală nu admite traduceri proaste, pentru că este originea. Interpretările greșite sunt posibile doar în limbajul fonemelor, dar simbolismul permite deja foarte puține erori. Lobul drept al creierului, care este utilizat de suflet pentru a vorbi minții umane și a cărui funcție devine exaltată la nivel de hipnoză profundă și chiar nu permite interpretări eronate. Inconștientul nu spune minciuni, pentru că în lumea arhetipurilor există doar realitatea, nu imaginea distorsionată a realității sau minciuna. Ca prim rezultat al unei operațiuni pe care un arhetip a efectuat-o asupra noastră, putem simți prezența emoției; arhetipurile construiesc simbolul prin intermediul emoției pe care arhetipurile sunt capabile să le producă în lumea virtuală. Cu alte cuvinte, arhetipul acționează asupra virtualității producând emotivitate, care este citită mai ales de suflet și de inconștient. Celelalte nivele ale limbajului sunt folosite de ființele vii pentru a-și comunica între ele propriile virtualități. Însă arhetipul este folosit pentru a facilita dialogul între părțile componente ale unei singure unități, adică facilitează dialogul dintre suflet și celelalte părți ale sinelui, care sunt mintea, spiritul și corpul.

AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE UTILIZĂRII ARHETIPURILOR

Limbajul arhetipic are deci un avantaj: descrie mereu realitatea, nu înșeală niciodată, este comprehensibil pentru toate ființele din cosmos și nu este nevoie să înveți nu știu ce limbaj complicat pentru a vorbi cu o furnică sau cu un extraterestru, pentru că toți sunt construiți cu aceleași cărămizi și folosesc aceleași arhetipuri. Arhetipurile sunt singurul mijloc pe care-l avem pentru a conversa cu inconștientul nostru, deoarece acestea sunt limbajul primar, care s-a născut înaintea subconștientului și conștientului. Dar atunci de ce să nu utilizăm mereu doar acest tip de limbaj? Deoarece "evoluția speciei umane" ne-a condus într-o altă direcție, cea a specializării, în defavoarea înțelegerii. A cunoaște bine doar un lucru a fost considerat mai bun decât a cunoaște bine totul, iar politica "divide și cucerește" a guvernanților a făcut restul - mai bine să ai operatori eficienți capabili să facă un singur lucru decât să ai persoane capabile să facă tot. Aceste ultime persoane ar fi capabile să se gestioneze singure și nu ar mai fi nevoie de niciun guvernant și de niciun guvern. Nimeni nu le învață pe ființele umane să comunice cu mintea și toți spun că asta este imposibil, astfel omul pierde capacitatea de a dialoga cu Universul și nu-i rămâne decât să se încreadă într-un algoritm, care, deși este expresia unui limbaj extrem de sofisticat, nu îi va permite niciodată să aibă o viziune holistică. Dar unii oameni, într-un anumit moment al existenței lor, redescoperă, aproape din greșeală, posibilitatea de a vorbi cu Universul prin intermediul arhetipurilor. Astfel, când subconștientul doarme, de exemplu pe durata visului, sau când e în hipnoză profundă, se poate vedea Universul așa cum este în realitate, dincolo de ceea ce teozofii numesc Maya, magie am spune noi, adică iluzie. Culturile vechi, cum este cea a indienilor din India sau cea a vechilor chinezi, sau cea a mayașilor, credeau că ceea ce percepem este rodul unei viziuni distorsionate a realității. Chiar de pe timpul lui Socrate se discuta despre diferența dintre somn și stare de veghe, întrebându-se care dintre cele două stări descria realitatea. Azi, dacă nu ar fi fizica lui Bohm, care vorbește despre Universul holografic, nimeni nu și-ar mai aminti de asta. Oamenii antichității aveau mai puține algoritme în cap, dar o capacitate mai mare de a asculta Universul, iar asta le permitea să aibă o viziunea mai detașată asupra realității virtuale și o percepție mai exactă în ceea ce privește limita dintre știință și magie, dintre virtualitate și realitate. În acest fel, oamenii de știință cum ar fi Kekulè au inventat formula benzenului noaptea, visând, dând startul chimiei organice cu compuși aromatici. Einstein a văzut în mintea sa curbura spațiu-timp și a creat teoria relativității, dar

adevărata poveste a descoperirilor științifice este plină de exemple din care devine evident că nu rațiunea a fost cea care a produs acele invenții, ci intuiția, care izvorăște dintr-un contact cu inconștientul, adică prin intermediul acelei porți care conduce spre Univers. În acest context, a se ajunge la descoperirea științifică înseamnă să fi avut un moment de iluminare, un moment de buddhism, pe care doar limbajul arhetipic îl poate dezvolta. Nu mai suntem capabili să utilizăm pe deplin acest instrument util, dar pe durata vieții noastre utilizăm doar o parte foarte mică, la nivel inconștient, și nici măcar nu ne dăm seama, astfel petrecându-ne existența încercând să înțelegem ce sunt fenomenele paranormale sau cum de am avut vise premonitorii și de ce uneori premonițiile nu se adeveresc - încercăm să raționăm, adică să folosim lobul stâng într-un domeniu în care se cere doar utilizarea lobului drept.

FUNCȚIONREA VIRTUALĂ A ARHETIPULUI

Arhetipul fiind prima idee, trebuie să verificăm cum s-a format această idee și cum de poate să producă variații asupra realității noastre virtuale. În această lucrare nu este posibil să vorbim despre arhetipuri în mod arhetipic, pentru că nu ar trebui să utilizez niciun limbaj dintre cele pe care le utilizez, deci voi oferi un tablou al mecanismului prin intermediul căruia funcționează arhetipul pe baza unor similitudini cu totul virtuale. Arhetipul este ceva ce seamănă cu un operator matematic care operează pe o anumită mărime, care descrie o parte din Univers. Un operator matematic nu este altceva decât, de exemplu, semnul plus sau semnul minus, cel de împărțire sau înmulțire. Dar nu există doar acești operatori comuni, ci există operatori pe care noi înșine îi definim după bunul plac pentru a rezolva anumite probleme matematice. Operatorul este construit de noi pentru a altera anumite mărimi numerice care descriu o mărime fizică oarecare. Există operatori care acționează direct pe mărimile fizice. De exemplu aceștia sunt așa-numiții operatori geometrici. Operația de rotație a unui cub este de tip geometric - se aplică cubului operatorul rotație iar cubul se rotește. Asta se poate face și la computer, dar și într-un mod mai puțin intuitiv, pe o tablă, utilizând simboluri matematice. Arhetipurile amintesc de operatorii matematici care operează asupra realității virtuale, adică supra spațiului, timpului și energiei și care pot modifica,

prin intermediul unor reguli exacte, aparențele de spațiu, timp și energie, sau, ca să o spunem cu alte cuvinte, câmpul electric, magnetic și gravitațional. Operatorii matematici trebuie să opereze pe ceva, pentru că altfel, dacă sunt luați separat, nu au nicio semnificație. Semnul matematic de adunare (+) dacă este așezat între două numere le transformă pe acestea într-un nou număr rezultat (sumă). În mod analog, operatorul arhetipic operează pe locuri de puncte din Univers și alterează componentele spațiu, timp și energie după niște reguli fixe. De exemplu, o regulă fixă este cea care împiedică ca ceva să fie creat din nimic, dar care permite ca ceva să fie transformat în altceva, sau, ca să ne exprimăm mai bine, nu se transformă nimic, dar se poate altera modul în care lucrurile se manifestă. Astfel, ceva care se prezintă ca masă poate fi transformată de arhetipuri în energie, schimbând modul în care se prezintă observatorului. Acest tip de abordare este foarte bine cunoscut în interiorul Teoriei Super Rotației, unde singurul operator existent este operatorul de rotație și prin intermediul acestuia se poate descrie tot ceea ce compune Universul. Schimbând direcția rotației unui punct din Univers care este poziționat într-un domeniu de spațiu - timp - energie, ca și consecință se schimbă și modul în care acesta se prezintă (se "manifestă") observatorului. Unicul act pe care operatorul arhetipic nu-l poate îndeplini este acela al creației. În realitate, creația seamănă mai mult cu " a arăta" sau "a nu arăta" ceva. Când nu se vede se spune că nu există, dar când acel ceva apare se spune că a fost creat din nimic. În mecanica arhetipurilor un lucru oarecare este vizibil dacă interacționează cu altceva, dar dacă nu interacționează cu nimic, nu este vizibil (lipsa de interacțiune este echivalentă cu lipsa informației transportate, cu lipsa limbajului și cu lipsa arhetipului). Deci, arhetipul, operând în domeniul Universului, nu creează nimic, dar face vizibile lucrurile care fără el nu se manifestau. Arhetipul este un operator care face posibilă manifestarea Universului în toate posibilitățile sale. Această definiție, un pic mai matematică, ar putea fi mai apreciată de lumea științifică.

CÂTE ARHETIPURI EXISTĂ?

Această întrebare echivalează cu a întreba câte sunt operațiunile de transformare a realității virtuale pe care le putem face. Sunt persoane care deja și-au pus această întrebare: filozofi, exoterici, teosofi și persoane din diferite culturi, printre care și matematicieni și fizicieni.

Cred că pot să afirm că arhetipurile sunt doar douăzeci și două, douăzeci și unu plus unu, iar acest număr pare să împace multe culturi și multe moduri de gândire. Ezotericii cred că simbolurile arcanelor majore nu sunt 22 din întâmplare (cărțile de tarot ale zeului Thoth, literele alfabetului ebraic, cele șaizeci și patru [21x3+1] de posibilități de a defini un I-Ching, cei 22 Autiut cu care Dumnezeu creează lumea în Sepher Jézirah), ci sunt corelate cu acest număr, dar, evitând o numerologie inutilă, ce ar putea fi lipsită de orice sens, trebuie să observat un lucru important. De fapt, acest număr se regăsește în foarte multe culturi și în nenumărate texte, fie ele sacre sau ezoterice. Dintr-un punct de vedere rațional, raționat cu lobul stâng al creierului, asta nu ar însemna nimic. Dar gândit intuitiv, adică prin senzația oferită de lobul drept, trebuie să ne întrebăm: oare de ce foarte mulți s-au orientat exact la acel număr? Arhetipurile există cu adevărat, fiecare dintre noi are în interiorul său această informație și fiecare poate, pe parcursul existenței sale, să o extragă în mod inconștient și să o simtă adevărată prin limbajul arhetipurilor. Această primă observație m-a făcut să cred că ar trebui să se dea mai multă atenție acestui număr.

SĂ NUMĂRĂM CĂRĂMIZILE!

Cu siguranță cititorul începe să se plictisească, dar, înainte să trecem la partea cea mai distractivă, cea experimentală, trebuie să mai oferim o altă clarificare importantă. Douăzeci sunt și aminoacizii legați de funcțiile ADN-ului. În realitate, anumite articole susțin că ar fi vorba de douăzeci și unu de aminoacizi secvențiali ai ADN-ului. Într-o lucrare precedentă de-a mea arătam că sunt douăzeci și unu de aminoacizii, dar acest lucru oricum are de-a face cu munca pe care o face ADN-ul în a-i secvențializa. Atunci care ar fi cea de-a douăzeci și doua cărămidă? A douăzeci și doua pare să conțină toate informațiile primelor douăzeci și unu: un arhetip din care sunt generate toate celelalte, un arhetip al arhetipurilor. Practic, acesta ar fi concluzia care ar reieși din textele antice sacre, ezoterice sau de alte feluri. Lucrarea la care mă refeream mai înainte, care lua în considerare aminoacizii secvențiali ai ADN-ului uman, demonstra că cel de-al douăzeci și doilea arhetip era chiar ADN-ul însuși, adică cel care conținea informațiile ce permiteau ca cei douăzeci și unu de aminoacizi să aibă un sens.

Pentru mine, scrierea acelei lucrări a fost doar un moment distractiv și nimic mai mult, m-am distrat băgând în criză gândirea științifică modernă, în încercarea de a clătina un pic tronul lui Galileo în favoarea celui care era mag și nu om de știință. Însă puneam în relație cele douăzeci și două de litere din alfabetul ebraic cu douăzeci și două de simboluri chimice cu totul străine alfabetului. Și dacă alfabetul ar fi fost și el compus din douăzeci și două de instrucțiuni? Și în limbajul de programare numit Basic instrucțiunile fundamentale care îi permiteau unui computer să execute un program erau douăzeci și două. Dacă axele virtualității sunt cu adevărat trei (spațiu, timp și energie) și dacă sunt șapte modelele formative ale Universului (așa-zisele universuri paralele), trebuie să precizăm că șapte ori trei este egal cu douăzeci și unu, iar cel de-al douăzeci și unulea punct ar fi cel pe care unii fizicieni îl numesc punctul omega (centrul de unde se naște tot - arhetipul arhetipurilor). Dar dacă acest sistem nu se suprapune unei critici, ajungem ca Peter Kolosimo, care a măsurat vârful pantofilor săi și a spus că rezultatul era un multiplu al lui 3,14 (pi grecesc), trăgând concluzia că cizmarul său avea de-a face cu extratereștri. Ideea este că Kolosimo avea dreptate în ceea ce privește pi-ul grecesc - pentru că toate au legătură cu 3,14 - dar se înșela în ceea ce-l privea pe cizmar, care nu avea nimic de-a face cu extratereștrii. Universul se bazează pe pi-ul grecesc și von găsi acest număr în toate manifestările universale. Oh, atunci ar putea fi adevărat că, dacă noi găsim numărul douăzeci și doi peste tot, sunt exact douăzeci și două arhetipurile care descriu tot. Tabelul publicat la începutul acestei lucrări pare să fie o demonstrație. Există douăzeci și două de moduri de a te mișca în Universul nostru virtual (cum vom vedea mai bine peste câteva momente), sau mai bine, douăzeci și unu de moduri plus unu, ultimul fiind cel al modului de " a sta nemișcat", un operator care conține toate celelalte mișcări, și, cum el le conține pe toate, nu dă naștere niciunei mișcări. Aceste douăzeci și două de moduri de a acționa sunt compatibile cu douăzeci și două de tipologii de comportament inconștient. Se demonstrează foarte ușor că nu există altele, pentru că celelalte sunt în realitate suma operațiilor care se pot obține din cele douăzeci și două originale. În această etapă a cercetării nu este vital să afirmăm fără echivoc că arhetipurile sunt 22, dar în acest punct al lecturii este important să-l fi determinat pe cititor măcar să reflecte la faptul că arhetipurile au un anumit număr, foarte bine definit. Poate chiar sunt 22! În continuare sunt redate câteva exemple de semnificație arhetipică a manifestării, exemple care dacă sunt interpretate greșit dau naștere unor tâmpenii numerologice foarte ușor de identificat în viața cotidiană.

Numerele și culoarea

Câte sunt culorile? Culorile fundamentale sunt trei. Celelalte culori se formează prin amestecarea diverselor cantități din primele trei culori. De exemplu, dacă alegem ca și culori de bază albastrul, verdele și roșul (Sistemul RGB), putem construi trei axe carteziene în care diferitele procente de R, G, B (Red, Green, Blue) identifică un punct de o culoare exactă. Din ce motiv misterios și ancestral culturile noastre antice vorbeau despre șapte culori fundamentale, faimoasele culori ale curcubeului? A varia trei parametri ca R, G și B pe șapte planuri de bază conduce la a avea douăzeci și unu de combinații, plus încă una care le conține pe toate - în cazul culorii această combinație este albul. Culoarea este legată într-un mod intim de psihologie, iar Max Lusher, psiholog elvețian, susține că există ființe umane cu o personalitate comparabilă din punct de vedere tehnic cu o culoare. Deci este posibil să avem douăzeci și două de personalități de bază?

Numerele și sunetul

Cine știe din ce motiv, arhetipic, principalele note din cultura noastră muzicală sunt șapte? Și cine știe de ce acordurile recunoscute, adică amestecul sunetelor de bază, care de exemplu se pot regăsi pe tastele unei Korg sunt, ia ghiciți câte, douăzeci și două? Dar sunetul este legat de comportament și nu m-ar mira dacă la ființele umane ar exista douăzeci și două de tipuri de comportament-bază, stimulate de tonalitățile muzicale potrivite. Muzicoterapia funcționează pe parametrii conform cărora este posibil să se influențeze comportamentul uman prin ascultarea anumitor tipuri de sunete.

Matematica ca descriere a Universului

David Hilbert (1862-1943), matematician german din Konigsberg, Prusia, a studiat și a lucrat în Germania, mai ales în Gottingen, chiar dacă a călătorit mult prin lume. Pe lângă contribuțiile din domeniul teoriei numerelor algebrice, a

analizei funcționale, a diverselor argumente de fizică matematică și calcul a variațiilor, el este cunoscut pentru o operă fundamentală de geometrie: 'Grundlagen der Geometrie'. În această operă el reface riguros toată geometria, bazându-se pe metoda axiomatică. O astfel de lucrare a fost prețioasă, deoarece, chiar dacă metoda deductivă a fost aplicată de pe vremea lui Euclid, aranjările logice ale geometriei până acum erau incomplete, conținând multe asumări tacite, multe definiții lipsite de sens sau tautologice și diverse defecte din punct de vedere logic și formal. Mai ales că aranjamentul lui Hilbert prevede trei concepte primitive, șase relații indefinite și douăzeci și una de axiome din care să se deducă toate proprietățile figurilor geometrice. El a fost una dintre cele mai influente figuri din timpul său și în onoarea sa astăzi sunt numite "spațiile lui Hilbert" spațiile cu dimensiuni infinite. Faimoase au rămas cele douăzeci și trei de "întrebări", adică problemele nerezolvate, pe care le-a lăsat moștenire matematicienilor moderni și care au stimulat anumite dezvoltări ale gândirii matematice a sec. XX.

Gusturile și mirosurile

Deci ar fi posibil să codificăm simțul, văzul, percepția în general, prin intermediul a douăzeci și două de tipuri de parametri fundamentali. Câte tipuri de arome și gusturi există, sau mai bine spus, câte gusturi putem defini cu aproximație? Pe când primul fel de clasificare se bazează pe caracteristicile chimice și fizice ale diferitelor materii aromate, naturale și sintetice, al doilea fel prevede o repartizare după tipul de miros, indiferent de volatilitate, de persistență și de efectul pe care fiecare materie primă o conferă unui parfum. Prima clasificare utilă de acest fel este publicată în 1865, de marele cosmetician Eugene Rimmel și prevede o subdiviziune de 18 grupuri de mirosuri de bază. Însă în anii '20, un alt cosmetician, R. Cerbelaud, a elaborat o schemă cu 45 de grupuri, ghicind și legăturile dintre un grup și altul. Este destul de probabil ca mirosurile fundamentale, pe baza cărora se construiesc celelalte, să fie efectiv 22, iar cel de-al douăzeci și doilea să fie "niciun miros", reprezentând arhetipul care le conține pe celelalte douăzeci și una.

Miresmele și culorile

Ce parfumuri se potrivesc unei anumite stări sufletești? Culorile nu sunt altceva decât vizualizarea sentimentelor. Așa cum se întâmplă cu simțul mirosului, și percepția culorii este strâns legată de sistemul limbic. Deci, când ne concentrăm pe o anumită culoare, de exemplu pe roșu aprins, se poate percepe energia extraordinară care emană dintr-o astfel de culoare. Pe de altă parte, un albastru închis și profund are un puternic efect de calmare. Preferința pentru anumite culori scoate în evidență starea sferei emotive, ca de exemplu, sentimentele și starea sufletească. Faptul că parfumurile și culorile sunt procesate de același centru cerebral (sistemul limbic) evidențiază că trebuie să existe un raport între culoare și miros.

Limbajul

Cunoscutul rabin Eliphas Levi, în scrisorile pe care i le-a trimis baronului Spedalieri, în legătură cu studiul Cabalei ebraice, încearcă să dea o semnificație celor 22 de litere ale alfabetului ebraic, limba pe care Domnul și Dumnezeul lui Avraam a dat-o poporului său. Învățatul atribuie inconștient senzații arhetipice fiecărei litere, într-o primă tentativă de explica în mod rațional simbolurile-bază care se adăpostesc în inconștientul său: 1. Aleph – Tată 2. Beth – Mamă 3. Ghimel – Natură 4. Daleth – Autoritate 5. He – Religie 6. Vau – Libertate 7. Dzain – Proprietate 8. Cheth – Repartiție 9. Theth – Prudență 10. Iod – Ordine 11. Caph – Forță 12. Lamed – Sacrificiu 13. Mem – Moarte 14. Nun – Reversibilitate 15. Samech - Ființă Universală 16. Gnain – Echilibru 17. Phé – Imortalitate 18. Tsade - Umbră și reflex

19. Koph – Lumină 20. Resch – Recunoaștere 21. Shin – Putere totală 22. Thau – Sinteză În cele zece lecții ale sale despre Cabală, Levi continuă astfel: "Ideile exprimate prin intermediul numerelor și a literelor sunt realități incontestabile. Aceste idei se interconectează și se pun de acord la fel ca numerele identice. Se mută logic de la unul la altul. Bărbatul este fiul femeii, dar femeia iese din bărbat, la fel ca numărul unității. Femeia exprimă natura, dar natura dezvăluie autoritatea, creează religia, care este utilizată ca bază pentru libertatea ce-l face pe om propriul maestru și maestru al universului, etc. Faceți rost de un set de cărți de tarot (dar cred că deja aveți unul) și etalați-l în două serii de câte zece cărți, alegoric numerotate de la unu la douăzeci și doi. Veți vedea toate figurile care explică literele. Cât despre numerele de la unu la zece, veți găsi explicația repetată de patru ori, prin simbolul bastonului, sau sceptrul părintelui, cupa deliciilor a mamei, spada, conflictele iubirii, banii sau fecunditatea. Cărțile de tarot sunt în cartea hieroglifică a celor douăzeci și două de căi iar explicația lor sumară se găsește în cartea atribuită patriarhului Avraam, care se numește Sepher Jézirah. Înțeleptul Court de Gebelin a intuit primul importanța cărților de tarot, care sunt marea cheie a hieroglifelor hieratice. Simbolurile și numerele se regăsesc în profețiile lui Ezechiel și ale Sfântului Ioan. Biblia este o carte inspirată, dar cărțile de tarot sunt cartea inspiratoare. Se și numea 'învârte roata', iar de 'tarot' vine de la 'Tora'. Anticii Roza-Cruce le cunoșteau, iar marchizul de Suchet vorbește în cartea sa despre iluminați... Court de Gobelin a văzut în cele douăzeci și două de chei ale tarotului reprezentarea misterelor egiptene și invenția lor i-o atribuie lui Hermes Trismegistul, care a mai fost numit Thaut sau Thoth. Este adevărat că hieroglifele tarotului se regăsesc pe monumentele antice din Egipt; este adevărat că semnele acestei cărți, trasate pe stele (element arhitectural n.t.) sinoptice complexe sau pe plăci de metal asemănătoare cu tableta isiacă a lui Bembo, erau reproduse separat, pe pietre gravate sau pe medalii, care mai târziu au devenit amulete sau talismane.

Astfel se separau paginile cărții infinite în diversele sale combinații, pentru a le reuni, a le transporta și a le aranja într-un fel mereu nou, pentru a obține oracolele inepuizabile ale adevărului. " A interpreta adevărata semnificație a arhetipurilor poate fi anevoios și a oferi o interpretare univocă, neinfluențată de propriile credințe, poate fi la fel de complicat. În acest fel s-au cimentat mulți în interpretarea simbolică a arhetipurilor, în care pot fi smulse multe similitudini, dar este evident că în realitate un arhetip nu poate fi reprezentat cu un simbol. Unde se comite această imprudență, de acolo apar și diferențele. Pentru a ne da seama de acest lucru este suficient să comparăm această tabletă a celor 22 de drumuri cu interpretarea rabinului Levi. (http://www.taote.it/menu.htm).

Această interpretare greșită se verifică pentru că arhetipul construiește o senzație, senzația dă naștere unui simbol, iar acesta se reprezintă cu un desen. Acum senzația poate conduce iar la arhetipul de pornire fără să ne fie teamă că pot apărea erori, dar se înțelege imediat că, dacă analizăm ultimul tabel și analizăm corespondența dintre literele ebraice și semnificația lor, ne aflăm în fața unor cuvinte care nu corespund unor senzații. De exemplu, litera Koph corespunde luminii. Dar lumina nu este o senzație. În realitate, arhetipul oferă o senzație, care apoi formează imaginea luminii în creierul nostru.

Deci o imagine și nu o senzație. Nu este ușor să te întorci de la lumină la arhetip, pentru că, în funcție de cultura pe care o ai, a vedea lumina poate avea total alt înțeles. Senzația corespunde literei Kophda și nu "luminii", adică "a percepe senzația de lumină" și a reflecta la ceea ce se simte. De fapt, confuzia se naște atunci când cultura noastră încearcă să interpreteze arhetipurile - arhetipurile nu trebuie interpretate, ci trebuie percepute.

Un exemplu de acest tip de confuzie îl avem în cele două tabele prezentate în această pagină și în următoarea, unde zeci de culturi încearcă să se intersecteze pentru a găsi un fir comun care să conducă la interpretarea arhetipurilor (http://www.raphaelproject.com/home.htm). Repet: arhetipurilor nu li se dă o interpretare, pentru că acestea sunt cele care oferă interpretarea.

Prin intermediul lor se interpretează Universul și nu invers.

În realitate noi lucrăm încontinuu cu arhetipurile, dar este inconștientul nostru cel care face asta, fără să ne spună ceva, în background, dacă putem spune așa.

OPERATORII GEOMETRICI ȘI VIZIUNEA GEOMETRICĂ A UNIVERSULUI LUI PLATON

Matematica este un limbaj științific foarte bun, foarte specializat, capabil să descrie destul de bine variabilele realității virtuale universale, adică lucrurile care se schimbă, dar nu este capabilă să descrie realitatea reală, adică ceea ce rămâne mereu una și aceeași, iar realitatea reală este doar una. Dacă ar fi fost două realități reale, între cele două realități ar fi fost non-realitatea, dar cum non-realitatea nu există, realitatea reală trebuie să fie una singură. În afară de spațiile lui Hilbert există doar patru operatori geometrici fundamentali care permit simularea variațiilor (mișcărilor) pe care le poate suferi un obiect în Universul nostru. Este bine să amintim că deplasarea unui obiect corespunde deplasării unei informații, deci cei patru operatori care descriu mutarea unui obiect, sau mai bine spus variația sa fundamentală, reprezintă un limbaj. Dacă exprimăm acest limbaj prin geometrie am spune că există: • Rotația unui loc de puncte în jurul unei axe. • Translația unui loc de puncte de-a lungul unei axe • Contracția unui loc de puncte în jurul unei axe. • Inversiunea unui loc de puncte pe o axă. Acești operatori geometrici funcționează pe trei axe - energie, timp și spațiu - astfel, în Universul nostru există în total 12 posibilități primare de a modifica o informație virtuală. Pe lângă acestea mai există și alte operațiuni - primele trei de deasupra, dar cu semnul schimbat: • Antirotația (rotația în sens opus) unui loc de puncte în jurul unei axe. • Antitranslația (translația în sens opus) unui loc de puncte de-a lungul unei axe. • Expansiunea unui loc de puncte în jurul unei axe. http://sauron.mat.unimi.it/~alzati/Geometria_Computazionale_98 99/apps/geocomp/index.htm

Acești operatori (care în total sunt 7), dacă ținem cont de axele energie, spațiu și timp, formează împreună un total de 21 de operatori arhetipici. De fapt, există doar o singură posibilitate de inversiune a unui loc de puncte pe o axă, pentru că nu este posibil să se aibă decât o singură imagine speculară, nu două. Prin urmare, nu există anti-operatorul inversiunii unui loc de puncte, atâta timp cât există anti-operatorii celorlalți trei operatori. Bineînțeles că rămâne exclus din acești 21 de operatori operatorul cu numărul douăzeci și doi - imobilitatea (lipsa de variație) - care este compus și din suma algebrică a celorlalți 21. Acest ultim operator ar putea fi reprezentat simbolic ca arhetip al tuturor arhetipurilor.

Din acest studiu geometric reiese foarte clar că în realitate arhetipurile principale și adevărate sunt douăzeci și unu plus unu, adică primele patru aplicate celor trei axe fundamentale; celelalte sunt doar variații de semn, dacă putem spune așa, ale unui arhetip original, provocate de existența dualismului în Universul Virtual în care ne aflăm. Una dintre caracteristicile fundamentale ale virtualității este prezența dualismului, care nu este altceva decât o reprezentare a aparenței și nu a unei realități fizice. Pe această situație se bazează greșeala pe care o fac unii în a crede că arhetipurile sunt doisprezece în loc de douăzeci și unu (sau viceversa), așa cum vom vedea imediat. Adevărata semnificație a numerelor doisprezece și douăzeci și unu depinde de dualismul universal, care este singurul responsabil pentru această ambiguitate aparentă, care, mai ales în lumea ezoterică, a produs confuzie în mintea celui care încerca să raționalizeze această materie. Dacă semnificația profundă a arhetipului este prezentă în interiorul nostru, nu trebui să o căutăm în cărți, pentru că aceasta va apărea când o vom căuta. Se pare că, dacă ne apucăm să reflectăm, putem obține mereu, independent de cultura fiecăruia, același concept al arhetipului. De exemplu, Platon geometrizează arhetipic spațiul prin intermediul utilizării formelor pure din geometria euclidiană iar rezultatele sunt oarecum deconcertante chiar și pentru matematicienii de azi.

SOLIDELE PLATONICE

Platon susține că Universul poate fi descris prin intermediul formelor geometrice simple, din care derivă toate celelalte - noi le vom numi șabloane. Mai ales că patru solide geometrice ar reprezenta cele patru elemente alchimice fundamentale. Primul solid care este luat în considerare de Platon este tetraedrul, care reprezintă focul.

Al doilea solid pe care Platon îl ia în considerare este octaedrul:

A doua figură se formează din aceleași triunghiuri, unite în opt triunghiuri echilaterale, astfel încât să se obțină un unghi solid din patru unghiuri alungite. Această figură este forma aerului și a octaedrului. Al treilea solid este format dintr-o sută douăzeci de triunghiuri unite între ele și din doisprezece unghiuri solide, fiecare unghi solid fiind cuprins de cinci triunghiuri echilaterale și douăzeci de triunghiuri ca bază. Această figură, a apei, este icosaedrul regulat, pentru că fiecare față este un triunghi echilateral compus din șase triunghiuri dreptunghice scalene, rezultând astfel că icosaedrul este compus din 120 de elemente. În mod similar, octaedrul este compus din 48 și tetraedrul din 24. După cum puteți observa, triunghiul dreptunghic scalen constituie baza celor trei figuri descrise, ceea ce explică de ce focul, aerul și apa se pot genera unul din celălalt, dar pentru al patrulea element acest lucru nu este posibil. Al patrulea element este pământul, iar lui îi va fi atribuit ca bază triunghiul dreptunghic isoscel. Dar triunghiul dreptunghic isoscel a general natura celei de-a patra figuri ( a patra figură este cubul și reprezintă pământul), care este compusă din patru triunghiuri isoscele cu unghiuri drepte unite în centru, astfel încât să formeze un pătrat; șase dintre aceste pătrate, unite împreună, formează opt unghiuri solide, fiecare dintre ele derivând din combinarea a trei fețe mărginitoare. Iar figura corpului care rezultă de aici devine cubică, cu o bază de șase patrulatere echilaterale. Este foarte important pasul făcut în Timeo [XXI-XXII], în care sunt

descrise motivele care implică asocierile dintre forme și elemente și modul în care acestea se pot transforma din unele în altele, pentru că aceasta este una dintre cele mai semnificative paradigme ale imaginilor figurilor în știință: "Iar pământului să-i atribuim figura cubică, pentru că, dintre cele patru elemente este cel mai imobil și dintre corpuri cel mai maleabil. Și este necesar ca acel corp să fie astfel, pentru că are cele mai solide baze. Baza este mai solidă când este compusă din triunghiuri cu laturi identice decât atunci când este compusă din triunghiuri care nu au laturile la fel, iar dintre figurile plane care compun fiecare tip de triunghi, tetragonul echilateral, atât în parte cât și per total, este mai bine fixat corpul care este compus din triunghiuri echilaterale; iar apa are figura cea mai puțin mobilă față de celelalte, a focului este cea mai mobilă, iar a aerului este intermediară: deci cel mai mic corp este al focului, cel mai mare este al apei iar între acestea este cel al aerului. Cel mai ascuțit este corpul focului, al doilea din punct de vedere al ascuțimii este al aerului, iar al treilea este al apei...Din toate aceste forme, cea care are cel mai mic număr de baze este cea mai mobilă prin natura sa, pentru că este cea mai tăioasă și în fiecare parte a sa este cea mai ascuțită dintre toate, dar și cea mai ușoară, fiind construită din cel mai mic număr de părți identice. Astfel, a doua are gradul doi al tuturor acestor calități, iar a treia gradul trei. Deci este corect ca figura piramidei să aparțină elementului și germenelui focului, să zicem că a doua prin generalizare este cea a aerului și a treia este cea a apei. Iar aceste elemente trebuie să le concepem a fi atât de mici încât niciuna nu poate fi văzută de noi, decât dacă sunt unite mai multe de același tip se poate observa masa lor. După raporturile de numere, mișcări și alte proprietăți, Demiurgul, după ce a îndeplinit aceste lucruri cu exactitate, atât cât permitea natura necesității spontane și convingerea, a așezat peste tot proporția și armonia. Pământul, întâlnindu-se cu focul, este dezmembrat de ascuțimea acestuia, umblând dintr-o parte în alta, până când părțile sale, întâlnindu-se, se reunesc din nou, pentru că acestea nu ar putea niciodată să se transforme în altă figură. Dar apa, dezagregată de foc sau chiar de aer, este posibil, recompunându-se, să devină un corp de foc sau două de aer. Și dacă aerul se dezintegrează, din fragmentele uneia dintre cele două părți ale sale se pot naște două corpuri de foc... Și viceversa este posibilă - două corpuri de foc se pot recompune într-un singur corp de aer. Iar dacă aerul este distrus, din două părți și jumătate de aer se poate forma o parte întreagă de apă." Toate acestea devin comprehensibile având în vedere că, cu numărul de fețe ale icosaedrului, forma apei, este posibil să formăm două octaedre, forma aerului,

și un tetraedru, forma focului, și în plus, cu fețele octaedrului se pot forma două tetraedre. "Mai era o a cincea combinație, iar Demiurgul a folosit-o pentru a decora Universul." Despre această a cincea figură, dodecaedrul, care are ca fețe 12 pentagoane regulate, nu mai există nicio informație în Timeo. Dodecaedrul este asociat deci cu imaginea interiorului Universului, originea chintesenței și imaginea perfecțiunii, pentru că, față de celelalte poliedre regulate, conform teoriei pitagoreice, se apropie cel mai mult de sferă. Ideea că aceasta se apropie cel mai mult de perfecțiune, pentru că seamănă cel mai mult cu sfera - care este simbolul perfecțiunii și a adevărului pentru că este identică cu ea însăși din toate punctele de vedere și observare - este utilizată de Platon în dialogul Phaidon [110b-110c]. (http://www2.polito.it/didattica/polymath/htmlS/argoment/Ma tematicae/Giugno_03/Cap4.ht ml#23up). Deci și Platon crede "în mod arhetipic" că Universul poate fi reprezentat utilizând numărul 12.

CUM SĂ SE EVITAȚI ERORILE

Un arhetip, prin intermediul emoției, produce diferite simboluri, care, având toate aceeași origine, vor avea aceeași semnificație. Astfel, fiecare simbol va oferi prin intermediul culorii, diverse imagini, care, la rândul lor, vor produce diferite foneme. Și astfel, este ușor de demonstrat că oricare ar fi rezultatul fonemic final, acesta, dacă ne întoarcem, va oferi un singur simbol, care, la rândul său, va oferi un singur arhetip de pornire. Pentru a da un exemplu clasic din zilele noastre, există sute de crop circle trasate în câmpurile englezești de grâu, cărora nimeni nu știe să le dea o explicație.

Ei bine, cercurile autentice din lanuri ar trebui să aibă toate o singură semnificație - să fie simboluri care sunt reprezentate de diferite desene, dar toate să aibă un singur arhetip inspirator. Sute de hieroglife care vor să însemne un singur lucru. (Vezi și semnificația arhetipică a cercurilor din lanurile de grâu http://www.ufomachine.org)

Deci, în principiu, același fonem poate crea milioane de expresii verbale, dar toate au aceeași semnificație inconștientă, adică sunt citite de inconștient ca și cum ar avea aceeași semnificație. Același arhetip este transformat în interiorul fiecărei persoane, în funcție de cultura personală, în diferite simboluri. Atunci când, pornind de la verbalizare, se încearcă parcurgerea drumului invers, spre

arhetipului-sursă, intră în acțiune încă o dată cultura proprie, făcând-se din nou o greșeală. Pentru o înțelegere mai bună să dăm un exemplu practic. Să pornim de la un arhetip care trebuie să ofere ideea de energie și să presupunem că acesta dezvoltă în subiectul "A" formarea unei culori - galbenul (culoarea soarelui și a flăcării). Dacă ne întoarcem de la vizualizarea flăcării (icoană) la simbolism, putem spune că flacăra amintește de "căldură". În acest moment intervine experiența subiectului, care, în funcție de amintirile pe care le are va asocia flacăra cu familia, cu căminul domestic, cu momentul când a suferit o arsură, cu momentul când a avut febră, cu momentul când l-a văzut pe Sfântul Duh și tot așa. În acest mod se pierde adevărata urmă a drumului care trebuie parcurs înapoi spre arhetipul generator. Este evident că eroarea este produsă de amintirea propriilor experiențe, care sunt strâns asociate cu imaginile amintite. ATENȚIE! Nu imaginea pe care ne-o amintim este cea care ne determină să parcurgem înapoi drumul spre arhetipuri, ci senzația pe care am simțit-o prima dată când am văzut sau am vizualizat flacăra. Trebuie ca subiectul să retrăiască condițiile în care arhetipul i-a furnizat imaginea flăcării și trebuie să retrăiască senzațiile pe care le-a simțit când a văzut flacăra. Iconografia flăcării percepute sau reamintite nu este importantă, ci senzația pe care o retrezește icoana și simbolul care a creat-o. Imaginea este un subprodus al arhetipului, dar emoția este mult mai apropiată de arhetip, este primul subprodus al arhetipului și este mult mai asemănătoare cu acesta. Reevocarea senzației produce în interiorul nostru un efect imediat, care reproduce aceeași stare sufletească care a fost provocată în mod arhetipic prima dată când flacăra a apărut în mintea noastră, readucându-ne în starea de atunci și determinându-ne astfel să retrăim senzația, făcându-ne să ne reamintim ceea ce se întâmplă și de ce. În termeni practici, oricine privește un desen din crop circle, nu trebuie să privească desenul în sine, care nu-i va spune nimic dacă nu ceva ce este legat de experiența sa de viață - trebuie să fie atent la senzația pe care o simte când privește acea hieroglifă. Ce gândește, ce trăiește în interiorul său, ce senzație are! Acea senzație va conduce persoana la adevărata sursă, la adevăratul răspuns și la adevărata semnificație a crop circle-ului pe care-l privește. Croiset, cunoscutul personaj elvețian dotat cu puternice capacități paranormale, atunci când colabora cu poliția pentru a găsi cadavrele persoanelor dispărute, ținând în mână doar un obiect care a aparținut celui dispărut, simțea oare acea "senzație"?

"Senzația" îl punea în contact direct cu lumea arhetipurilor, deci cu adevăratul mod de a vedea lucrurile, de care depinde cel virtual. http://www.skepsis.nl/croiset.html Fără nicio intenție de a-i deranja pe comparatiști, ar trebui să spun că marea majoritate a oamenilor noștri de știință sunt comparatiști, pentru că aceștia simt această "senzație" când mai au puțin și descoperă ceva nou. Apoi spun că cele care au condus la această descoperire, fie ea mare sau mică, au fost studiul și munca experimentală. Nu este adevărat! Este vorba de cu totul altceva, ceva ce poate pune în contat propriul eu cu Universul și este vorba de a trăi senzația pe care "ceva" o produce în noi. Dacă acest proces este efectuat corect, se înțelege ce a provocat "senzația de", adică au pus mâna pe o bucățică de Univers. Utilizarea arhetipurilor și cunoașterea simbolurilor care izvorăsc din acestea sunt baza înțelegerii totale. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că, dacă se cunosc arhetipurile, se cunoaște și tipul de simbol care izvorăște din acestea, astfel încât să se interpreteze corect matricea inițială. Dacă în analiza comportamentală cineva mă agresează verbal, eu trebuie să înțeleg ce anume a declanșat agresiunea verbală, pentru că astfel voi putea înțelege ce l-a deranjat pe interlocutorul meu la nivel inconștient, fără a mă implica într-o agresiune verbală banală, care de cele mai multe ori pare lipsită de motiv și deplasată. Pentru asta, la nivel de Programare Neurolingvistică (PNL), trebuie să verific cum s-a mișcat interlocutorul care stă în fața mea, încercând să văd ce mișcări a făcut corpul său. Mișcările sale sunt imagini și el este ca o marionetă în mâna unui păpușar care mișcă firele. Firele sunt mișcate de inconștient și parțial controlate de subconștient. Trebuie să reușesc să transform mișcările sale (desene în spațiu) în simboluri și să înțeleg ce arhetipuri au dat viață unor astfel de simboluri. Doar astfel voi ști ce dorea în realitate interlocutorul să-mi comunice, independent de ceea ce a spus și astfel voi ști ceea ce nici măcar el nu reușește să înțeleagă la el însuși. Simbolul grafic, mișcarea, sunetul sau culoarea care ne sunt comunicate trebuie să fie citite arhetipic, dar cum se face asta? Multe culturi tind să simbolizeze inconștient arhetipurile prin intermediul formelor. Acest proces, dacă pe de o parte este o banalizare a conceptului de arhetip, pe de altă parte demonstrează că există cu adevărat o relație între simbol și formă și că relația dintre arhetip și simbol este atât de inconștientă încât depășește orice barieră culturală.

Pentru a da un exemplu banal - cultura Reiki consideră că arhetipurile personalității sunt 12 și le definește prin forme exacte (http://www.reiki.it/Intensivo.php). 1.INOCENT 5.IUBIT 9.SUVERAN

2. ORFAN 6.CĂUTĂTOR 10. MAG

3.RĂZBOINIC 7. DISTRUGĂTOR 11.ÎNȚELEPT

4. ÎNGER PĂZITOR 8. CREATOR 12. NEBUN

dintre care mai jos sunt prezentate niște elaborări grafice:

În cartea intitulată "SĂ TREZIM RĂZBOINICUL DIN NOI - Doisprezece arhetipuri pentru a ne găsi pe noi înșine", scrisă de Carol S. Pearson, editată de Astrolabio, se spune că în interiorul nostru sunt doisprezece imagini, care sunt activate în diferite momente ale drumului nostru psihologic și cărora le corespunde moduri de a gândi, a de vedea lumea, comportamente. A înțelege asta înseamnă a pricepe limitele și posibilitățile propriilor modele pe care le avem despre lume și despre propria identitate, înțelegând mai bine, în raporturile interpersonale, în fața cui ne aflăm. Prin intermediul acestor imagini grafologia poate analiza personalitățile umane fundamentale. Care sunt aceste imagini? Sunt aceleași: Inocentul, Orfanul, Războinicul, Îngerul păzitor, Căutătorul, Distrugătorul, Iubitul, Creatorul, Suveranul, Magul, Înțeleptul și Nebunul. Pentru o altă cultură (Școala de Ascensiune Globală), lucrurile sunt diferite (http://digilander.libero.it/sdag.info/home.htm). Există 18 Holograme/Arhetipuri care caracterizează umanitatea în complexitatea sa. Fiecare persoană încorporează în sine, începând cu nivelul 3000, acea holograma care caracterizează în special propria persoană. Fiecare hologramă este caracterizată de o anumită caracteristică umană. În realitate, fiecare persoană are o anumită hologramă principală, iar celelalte sunt holograme secundare într-o ordine exactă. În timpul ascensiunii se încarnează din prima o hologramă, iar apoi, odată completată încarnarea propriei holograme principale, se încorporează încet, încet și celelalte holograme, astfel încât să devenim oameni din ce în ce mai perfecți și compleți. Astfel de holograme permit încorporarea adevărată și pură a caracteristicilor conexe acestora, caracteristici care într-un fel fiecare le are deja în interiorul său, dar care nu sunt exprimate în mod complet și pur. Iată cele 18 Holograme/Arhetipuri și caracteristica principală a fiecăreia. Nimeni în afară de Dumnezeu și noi înșine nu poate cunoaște cu certitudine holograma noastră, cu toate că o astfel de hologramă este ușor de recunoscut de către persoanele care ne cunosc bine. Numerele date diverselor holograme au fost puse doar din comoditate. Hologramele liliachii sunt în relație cu energia feminină, însă cele în albastru sunt în relație cu energia masculină. Tipologie 1. INTELECTUAL - Îi place să studieze și să învețe foarte multe lucruri 2. SOCIABIL - Îi place să cunoască multe persoane 3. FILOZOF - Îi place să-și pună întrebări despre realitate pentru a o înțelege 4. NATURALIST - Îi place să fie în contact cu natura 5. PACIFIST - Îi place să aibă o viață liniștită 6. UMANIST - Îi place să aibă raporturi umane profunde

7. SINCER - Îi place să spună adevărul cu fiecare ocazie 8. SPONTAN - Îi place să fie el însuși în orice circumstanță 9. SPIRITUAL - Îi place să glumească despre orice 10. SPORTIV - Îi place să își antreneze corpul 11. PRUDENT - Îi place să aibă încredere doar în cei pe care îi cunoaște bine 12. INOFENSIV - Îi palce să nu facă rău nimănui 13. CORECT - Îi place ca fiecare să aibă ceea ce merită 14. SĂNĂTOS - Îi place să aibă grijă de propria sănătate 15. COMUNICATIV - Îi place să vorbească cu lumea 16. RECEPTIV - Îi place să-i asculte pe ceilalți 17. REZERVAT - Îi place să aibă o sferă privată 18. GENEROS - Îi place să împartă cu ceilalți ceea ce are în plus

Aceste tentative de a raționaliza lumea arhetipurilor demonstrează oricum că în profunzime există ceva adevărat, dar că raționalizarea care este făcută este mult mai lungă decât cea formulată în această lucrare.

SEMNIFICAȚIA ARHETIPICĂ A POVEȘTILOR ȘI MITURILOR

• Poveștile sunt basme pentru copii. Greșit. • Poveștile sunt înțelese de copii. Adevărat. • Poveștile au un mare succes. Greșit - poveștile care spun ceva tuturor, indiferent de cultura pe care o au, au mare succes. Adevărat, și pentru că de celelalte povești nu se știe absolut nimic. Este deci corect să ne întrebăm de ce anumite povești au un succes mondial, dincolo de timp și de spațiu, iar altele nu. Trebuie să ne întrebăm de ce anumite filme și cărți au un succes răsunător, iar altele nu. Cred că în general povestirile destinate să aibă succes sunt cele care sunt recunoscute inconștient ca pline de arhetipuri, arhetipuri care sunt capabile să ofere anumite senzații sufletelor persoanelor. Celelalte nu spun nimic nimănui și nu sunt percepute, adică recunoscute inconștient. Iată niște exemple clasice:

Pinocchio

Pinocchio - poveste minunată și cunoscută în toată lumea. Ce îi determină succesul? Sigur nu povestea în sine, care cu siguranță nu este atât de deosebită. O păpușă de lemn care devine om - doar un joc prin care copiii să învețe să nu mai spună minciuni? Sigur că nu! Pinocchio, povestea scrisă de Collodi, între paranteze mare mason și ezoterist, se referă la mitologia glandei pineale, faimosul Al treilea ochi...și de aici Pin-Occhio ("occhio" în italiană înseamnă ochi n.t.). Dar în poveste metafora trece și de cel care o scrie, și iată că apar adevăratele personaje. O marionetă inanimată care prin intermediul magiei zânei Fantina devine ființă umană. Personajele sunt foarte clare. Tatăl Geppetto și Fatina nu sunt, așa cum spun psihologii moderni, tatăl și mama copilului care crește, ci cu totul altceva. De fapt, aceștia joacă rolurile Spiritului și Sufletului, iar bucății de lemn, Pinocchio, îi rămâne rolul corpului. Povestea spune că ființa umană devine ea însăși când Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul se reunesc împreună - în exact acel moment o creatură construită de Geppetto (Spiritul), întâlnește Sufletul (Fatina) și face pace cu Mintea (greierul vorbitor) și Pinocchio devine uman; în acel moment omul devine divin. Divinitatea omului personificat de Pinocchio se naște din fiul Spiritului și al Sufletului, reprezentați prin aspectele de bărbat și femeie, cele două arhetipuri pentru antonomaza masculinului și femininului. Mintea îmbracă veșmântul unui animal și nu ar putea fi altul decât un greier. Aceeași figură a greierului este foarte importantă și reprezintă o minte strivită de necesitățile corpului, de supraviețuirea cotidiană, de cedarea în fața tentațiilor corpului, de viața frumoasă și de odihnă. În existența sa, marioneta este manevrată de alții, dar o ființă umană adevărată nu se lasă manevrată de nimeni. Pinocchio, dintr-un om normal, se ridică în mod alchimic la nivel de om etern când își dă seama de tot ceea ce există și de adevăratele valori ale Universului. Autorul, tot în mod inconștient, nu își dă seama că îl determină pe Pinocchio să recite rolul umanității și chiar îl caracterizează pe personajul său prin cel căruia îi crește nasul atunci când spune minciuni. Acest lucru, pentru Programarea Neurolingvistică reprezintă o invitație la nuntă, și chiar gestul de a-și atinge nasul într-un anumit fel echivalează, la nivel inconștient, cu rostirea unei minciuni. Collodi nu știe nimic despre Programarea Neurolingvistică, dar în interiorul său citește semnalele pe care sufletul său le trimite și pe care inconștientul său le împinge în sus, spre subconștient și spre simțurile externe. Astfel se naște o povestire pe care cel care a scris-o nu o cunoaște la nivel conștient, dar pe care o

recunoaște la nivel inconștient; de altfel la fel vor face și cititorii, care, în povestea lui Pinocchio vor citi inconștient limbajul arhetipurilor.

Frankenstein și King Kong

Sunt două istorii identice, chiar dacă din punct de vedere iconografic foarte diverse. Ca și cercurile din lanuri, după părerea mea au aceeași semnificație, chiar dacă din punct de vedere iconografic sunt diferite, King Kong și Frankenstein reprezintă același lucru. Monstrul?...Sigur că nu. Este vorba despre ceva ce este ascuns metaforic între coperțile povestirii. Ceva de care nici măcar autorii nu și-au dat seama în timp ce scriau. Adevăratul Frankenstein nu este un monstru, ci un fel de Golem construit de un om de știință nebun. Frankenstein este cel bun, dar este violent pentru că nu are subconștient și este schizofrenic. Monstrul se împrietenește cu o fetiță, care reprezintă încă o dată partea feminină din tot, adică sufletul. Monstrul nu are suflet, dar e atras de fetiță, care este singura în măsură să-l ajute să supraviețuiască în rătăcirea sa. Omul de știință nebun îl reprezintă pe omul fără suflet, care creează pentru a putea el însuși să-și garanteze gloria științei mondiale și creează fără să se întrebe măcar o dată dacă creația sa va putea fi fericită sau nu. Creatura sa nu poate avea viitor, pentru că este chiar societatea cea care o refuză pentru că este diferită. Doar fetița îl plânge pe Frankestein după moarte, pentru că sufletul vede în toată această poveste un eșec al umanității. Însă King Kong reprezintă ceva ascuns planetei noastre, un fel de conștiință rea care încă nu apăruse. Dar la un moment dat iese din pădure și se manifestă ca forță brută. Și aici maimuța este reprezentarea umanității primitive. Este bună, puternică și naivă, dar este atrasă de fata frumoasă, și aici simbol al părții sufletești feminine. Bestia nu vede în "Suflet" o fată pe care să o "măture"...și cum ar fi posibil așa ceva? Ea vedea în fată aspectul sufletesc și este atrasă de ea, dar este mai ales curios. Acest aspect reprezintă arhetipic curiozitatea pe care primitivul o are pentru evoluție, unde evoluția este ținută în mod simbolic în palma mâinii stângi, cea care depinde de lobul drept al creierului. Fetei nu îi este frică de bestie. Păi cum ar putea să-i fie frică Sufletului de ceva? În ultimele versiuni ale acestui film Sufletul are mereu părul în vânt (aerul este arhetipul sufletului). Sufletul este interesat de King Kong, la fel cum era și de

Frankestein - un corp în care să intre, prin intermediul căruia să se îmbunătățească și pe ea, dacă asta ar fi fost posibil. Dar omul fără suflet nu înțelege, tinde să distrugă ceea ce este diferit și vrea să cheme sufletul la el, sufletul părând că nu are grijă de sine însuși și pierde timpul în ghearele acelui monstru, care de fapt nu este deloc un monstru. Puterea armatelor și a ignoranței contra dorinței Sufletului și a uimirii Bestiei.

Beep-beep și Will-Coiotul

Desenele animate, mai ales cele de succes, nu scapă influenței arhetipurilor, ci din contră, așa cum în lumea fantastică totul este posibil, pentru că acea lume aparține în mod normal lobului drept, care mai este considerată și magia Universului, iese în evidentă în inconștient și este posibil să se observe acele accente ale manifestărilor sufletului, care în această lume virtuală de obicei sunt barate de către ipocriți și oamenii de știință. Coiotul urmărește o pasăre care dă impresia că își bate joc de el, dar el vrea să o prindă cu orice preț. Dar de ce? Pentru a o mânca? Sigur, că nu! Nu s-a mai auzit niciodată de un coiot care să mănânce acea pasăre ciudată, care poate nici nu este comestibilă. Semnificația simbolică a acestei situații este cu totul diferită - coiotul vrea să prindă pasărea pentru că aceasta reprezintă ceva ce poate fi cucerit, ceva ce se poate AVEA. În aceste condiții, dacă cumva reușește să o prindă vreodată, ar fi deziluzionat, pentru că nu ar ști ce să facă cu ea sau, și mai bine, nu și-ar mai aminti de ce a alergat după ea atâția ani. Coiotul reprezintă umanitatea care se bazează pe posesiune și nu pe a fi. Pasărea reprezintă partea sufletească a umanității. Simbolismul este foarte clar. Atâta timp cât coiotul își va dori să prindă ceva, nu va reuși. Va reuși doar dacă va dori să fie lucrul acela. Pasărea este reprezentată astfel pentru că Sufletul zboară prin aer (aerul fiind simbolul arhetipic al Sufletului) pe când coiotul este ancorat de pământ și sforțările sale de a-și lua zborul sunt inutile, mai ales cele care implică tehnologia, demonstrând că tehnologia reprezintă moartea umanității. În rarele ocazii în care coiotul uită de legile fizicii, adică uită că se află într-o realitate virtuală, reușește să imite Sufletul. Cu alte cuvinte, poate merge prin aer, dar va cădea imediat ce își va aminti - simbolismul conținut în această imagine este foarte clar. Telespectatorul trebuie să se întrebe de ce atunci când privește desenele animate menționate mai sus sau filmul “King Kong” sau prima versiune a filmului “Frankenstein”, ține în interiorul său cu cel mai slab, adică cu monstrul sau coiotul.

Pentru a răspunde trebuie să ne întrebăm ce se simte telespectatorul când coiotul, pentru a nu știu câta oară, nu reușește să-și atingă obiectivul - se simte dezamăgire în interior. Cum? Se simte dezamăgire privind un desen animat? Asta e o prostie! Nu este deloc o prostie. Cine are suflet, înțelege inconștient semnificația simbolică a scenelor pe care le privește și sufletul său reacționează, emițând arhetipuri. Arhetipul se manifestă prin "senzația de", care se revarsă mereu în a simți lucrurile într-un mod emoțional. După câteva clipe de privit desenul animat telespectatorul se întreabă ce se întâmplă și decide imediat că este vorba despre o prostie, apoi trece mai departe - lobul stâng a pus iar stăpânire pe marioneta Pinocchio!

E.T se întoarce acasă

Filme științifico-fantastice am văzut multe, însă unele lovesc imaginația mai mult decât altele și par să deschidă în interiorul nostru un pasaj prin care în sfârșit subconștientul tace și-i permite inconștientului să vorbească. E.T este unul dintre acești E.T. și încă o dată are o relație preferențială cu un copil și nu cu un adult, oricum, niciodată nu are relații cu un adult de sex masculin, care și în acest film îl persecută și vrea să îl captureze. În film mama copilului face pe intermediarul între el și extraterestru. Extraterestrul nu este reprezentarea unui extraterestru, așa cum și-ar putea imagina lumea, ci este ceva mai mult. E.T. suntem noi! Noi cei care vrem să ne întoarcem acasă! E.T. este reprezentarea adevăratei noastre esențe, sufletul nostru, dar și celelalte părți din noi. Filmul spune că există speranță și trezește în noi sentimentul de nostalgie. Aceasta este senzația pe care sufletul o recunoaște ca adevărată "Gata, m-am săturat de locul ăsta! Acum plec în altă parte!". E.T. îl reprezintă pe cel fără nume (la fel ca Sufletul) care face parte dintr-un grup de extratereștrii nu foarte bine identificabili (la fel ca Sufletul), care a venit aici pentru a descoperi și a experimenta (la fel ca Sufletul) și la fel ca Sufletul este căutat de militari, adică de cei care vor să posede și nu să fie. Bicicletele copiilor zboară ca într-o poveste, pentru este forța lobului drept al creierului cea care depășește legile fizicii, cea a Sufletului. Și aici, toate tehnologiile din lume nu pot să egaleze Sufletul. E.T. salută copilul, dar îi spune în mod arhetipic: "Ne vom regăsi." Sau: "Când vei fi mai mare și vei înțelege, vom fi mereu împreună; acum, această uniune permanentă nu este posibilă, omul trebuie să se maturizeze, dar poate într-o zi..."

E.T. arată cu degetul în sus, reprezentare simbolică a celui bun, așa cum a mai fost precizat precedent. E.T. nu este abandonat de grupul său. Cum ar putea o parte din Suflet să fie abandonată de restul din sine însuși? E.T. se pare că este neîndemânatic, înțelept, dar incapabil să vrea răul altora. E.T. se exprimă prin corpul său neîndemânatic, dar mai ales prin intermediul ochilor, care nu degeaba sunt albaștri. De fapt, Sufletul nu este interesat de corp, ci de privire, care, arhetipic vorbind, este oglinda sa. Povestea prezintă simbolic nevoile sufletului și reușește să facă asta foarte bine, pentru că ele sunt recunoscute chiar de Suflet. În acest sens toate legendele noastre sunt mari alegorii ale miturilor, în spatele cărora se află poveștile Sufletului și în acest mod sunt citite și interpretate. Deci acestea sunt povestiri, nu povești de adormit copiii, adevărate mesaje pentru Sufletul-copil care se află în noi.

Oglinda din poveste

Din punct de vedere arhetipic, imaginea în oglindă conține un simbolism foarte puternic. Anumite populații nu vor să se lase fotografiate, motivând că sufletul lor rămâne prizonier în imaginea fotografiei abia făcute. Ce să mai spunem despre povestea în care diavolul vrea să fure sufletul, tocmai pentru că el nu are suflet și este privat de imaginea sa în oglindă? Încă o dată, în poveștile populare și în legende iese în evidență arhetipul, care produce un simbolism ușor de interpretat. În vechiul și binecunoscutul film "Portretul lui Dorian Gray ", personajul principal face un pact cu diavolul, care, la sfârșitul jocului, va dori, ca întotdeauna, sufletul lui Dorian în schimbul imortalității sale fizice. Dar povestea îl pedepsește pe Dorian, demonstrându-i apoi că sufletul și corpul trebuie să stea împreună, întrun proces ce cunoaștere reciprocă, pentru că sunt absolut necesari unul altuia. Miticul Narcis, vrând să se privească în apele unui lac, cade și îneacă. A te privi în oglindă înseamnă a-ți privi în minte (al cărui simbol arhetipic este apa). A încerca să te afunzi în propria minte pentru a căuta corpul îi aduce lui Narcis moartea, pentru că sufletul trebuie căutat ca reședință a imortalității și nu ca altceva. A căuta altceva înseamnă a nu găsi Sufletul și deci a pieri pentru totdeauna. Un alt personaj care cade în oglindă este Alice din "Alice în țara minunilor". A cădea în oglindă înseamnă a se arunca în propriul inconștient, a deveni

schizofrenici, pentru a vedea realitatea reală. Alice, dincolo de oglindă, nu vede lumea într-un mod distorsionat așa cum s-ar vedea stând aici. Adevăratul univers se vede bine doar din cealaltă parte a oglinzii, adică doar sufletul știe să vadă bine, pe când aici imaginea este legată de modelele mentale construite de subconștient. Aici se vede realitatea virtuală, dar dincolo de oglindă, unde s-a aruncat Alice, legile fizicii nu mai funcționează - nu sunt legi pentru că Realitatea Reală nu are nevoie de legi și nu poate fi descrisă. Acolo, în regatul conștiinței pure, se construiesc legile pentru "aici". Apoi ce să mai spunem despre Vrăjitoarea cea rea care se privește în oglindă ca să afle cine este cea mai frumoasă? Dincolo de oglindă este o voce care echivalează cu greierul vorbitor din Pinocchio și care reprezintă Mintea, care intermediar între lobul stâng și cel drept ale creierului, între subconștient și inconștient și între real și virtual. Această voce îi spune Vrăjitoarei că cea mai frumoasă nu este ea, ci Albă ca zăpada. Dar cine sunt Vrăjitoarea cea rea și Albă ca zăpada? Anumiți psihologi văd în Vrăjitoarea cea rea pe mama unei fete adolescente care vrea să o împiedice pe fată(Albă ca zăpada) să crească. Chiar admițând și această interpretare, în realitate lucrurile sunt mult mai simple. Albă ca zăpada și Regina sunt același personaj, cum sunt mama și fiica ultimele sunt transpuse în timp, pe când primele sunt transpuse în realitate. Partea rea e ființa care privește corporalitatea, exteriorul, în realitatea virtuală constituită din Spațiu, Timp și Energie. Dar Albă ca zăpada este încarnarea Sufletului, exact așa cum este prezentată de obicei - naivă, pură, fără capacități aparente de a interacționa cu Universul care o înconjoară. În paradisul terestru mărul cules din copacul binelui și al răului, pe care se bazează înșelăciunea biblică, nu este altceva decât un fruct simbolic, așa cum tind să demonstreze psihologii moderni. Acel fruct, de fapt, a fost mâncat de rasa umană, și, odată ingerat, oferă celui care s-a hrănit cu el conștiința realității virtuale (binele și răul) și îl face pe om virtual, adică mortal, deci este un venin. Și Albă ca zăpada se hrănește cu această înșelăciune, nu cu cea a șarpelui ci cu cea a vrăjitoarei, iar ideea înșelăciunii apare pentru a pune în mișcare toată povestea. Omul este înșelat într-un anumit moment din dezvoltarea sa. Cine este autorul înșelăciunii? El însuși - să nu uităm că și Vrăjitoarea cea rea nu este altceva decât partea virtuală a Albei ca zăpada, partea virtuală din ea. Albă ca zăpada nu moare, ci rămâne suspendată într-un fel de letargie. Putem să ne întrebăm de ce ea nu moare și de ce Vrăjitoarea nu o elimină definitiv? Pentru că Albă ca zăpada este Sufletul și Sufletul este imortal! El poate fi doar închis, blocat undeva pe când Universul își vede de treabă, dar nu poate fi eliminat.

Cine o salvează pe Albă ca zăpada? Prințul, care nu este întâmplător albastru. Culoarea albastră simbolizează meditația, gândul, înălțimea, pozitivul. Partea masculină a umanității este deci Spiritul, care, în hainele Prințului Albastru, sărută Sufletul și îi redă "suflul vital" (arhetipul suflului vital, al vântului, este simbolul sufletului, așa cum apa este simbolul minții, focul reprezintă spiritul și pământul este corpul). Cei șapte ani reprezintă umanitatea (număr simbolic care indică totalitatea, totul - șapte note, șapte păcate capitale, cele șapte culori ale curcubeului, cele șapte nivele energetice ale electronilor, etc.). Sunt pitici nu pentru că sunt cu adevărat pitici din punct de vedere fizic, ci pentru că în fața Sufletului chiar par a fi pitici, cu toate păcatele, defectele și imperfecțiunile lor.

De la Babilonia la SUA, urmând firul acelorași arhetipuri

Am ales aceste exemple pentru că vorbesc despre Suflet și când se vorbește despre Suflet, succesul simbolismului este garantat. Multe alte desene animate, povești și povestiri cu succes comercial ascund o structură arhetipică. De exemplu, povestea zeului egiptean Ra este atât de intrigantă, încât este preluată, chiar și modificată, adaptată altor culturi. Ra este Dumnezeul Soare, care este adorat de cele doisprezece constelații (caracterizat ca aparținând unei a doua generații divine - probabil este generat de Atum, zeul auto-creator). Grecii au extras din această istorisire povestea muntelui Olimp, cu Zeus (fiul lui Cronos) și zeii săi minori.

Creștinismul îl are pe Iisus (fiul lui Iehova) și pe cei doisprezece apostoli, dar în realitate povestea sa se naște poate în Mesopotamia, pe timpul Babiloniei. Povestirea a fost adaptată la exigențele politice și religioase ale celor care dețineau puterea în acea perioadă, dar în spatele acestei relatări pure și simple există anumite aspecte interesante ale unei istorii care nu are în ea nimic adevărat în planul virtualității (realitatea modificabilă), dar are să ne spună multe în planul simbolismului arhetipic. Adaptarea este o caracteristică a societăților actuale, care preiau miturile altora pentru a le face proprietatea lor. De exemplu, cultura americană a preluat mitul zeului Ra, rolul acestuia, sau mai bine zis rolul lui Iisus tehnologic, fiind jucat de Nembo Kid, un vechi erou din benzi desenate, mult mai bine cunoscut sub numele de Superman (superom). Superman, ca și Iisus, are un tată care stă în ceruri, ca și Iisus este primit în casa unui tată bătrân terestru și de o mamă și ea bătrână, care nu mai poate avea copii (la fel ca Sf. Ana, bunica lui Iisus). Este însoțit pe Terra de "steaua căzătoare". La fel ca Iisus face lucruri incredibile. Ca Iisus, are o ascunzătoare, un loc retras unde se izolează de lume. La fel ca Iisus este tentat de rău, ca Iisus moare și învie, ca Iisus la final se ridică la cer și poate într-o zi se va întoarce. Ca Iisus trăiește o relație, poate "platonică", cu o Maria Magdalena care în benzile desenate este colega sa de muncă. Ca Iisus încearcă să salveze umanitatea de rău. La fel ca Iisus, în locul simbolismului Sfântului Graal,

are litera "S", simbol arhetipic al șarpelui Kundalini, prezent în caduceul zeului Toth, copacul vieții eterne, adică ADN-ul am spune noi azi. Citind benzile desenate, cititorul naiv, de obicei un școlar, învață subliminal un singur lucru - că Iisus este american și mai ales că Jor-El (Ra pentru egipteni), tatăl lui Superman, figura reprezentativă a Dumnezeului creștinilor, a decis să permită nașterea, sau mai bine-zis renașterea, fiului său în Statele Unite ale Americii. Mesajul subliminal este deci următorul: americanii sunt adevăratul popor ales! Cu siguranță, cine a cunoscut personajul lui Superman nu și-a dat seama de asta, dar inconștientul său nu a făcut altceva decât să scoată la iveală o istorioară de acum multe milenii; propaganda politică a făcut restul. Acum nu mai rămâne decât să recuperăm adevărata semnificație simbolică a acestui personaj și să dăm de-o parte toate vechiturile inutile. Dacă ceea ce am spus până acum este adevărat, cercetarea aspectelor comune ale diverselor versiuni ne determină să tragem concluzia că toate sunt la fel, în realitatea povestea este mereu aceeași. Să ne întoarcem la povestea lui Iisus. El este un zeu de a doua generație, care are un tată mai puternic decât el, adică Dumnezeu atotputernic. Acest aspect simbolic poate să-l reprezinte, dintr-un punct de vedere junghian, pe tânărul care ia puterea celui bătrân, ideea nouă care o învinge pe cea veche, dar are și o altă semnificație, pe care cu siguranță nu o putem trece cu vederea - diferența care există între Dumnezeul auto-creator și cel creator, cel creator fiind creat de către cel auto-creator. Apoi Creatorul se înconjoară de alți creatori, și aceștia creați de Dumnezeu auto-creator. Aici este vorba de două nivele total diferite, pe care doar un anumit sincretism, mai mult politic decât istoric, a încercat să le reunească. Astfel, Jahvè și Cristos se unesc în aceeași ființă în misterul (?) Sfintei Trinități, astfel Ra devine identificarea lui Atum, cu numele de Atum-Ra, dar este vorba de două simboluri diferite. Aceleași două simboluri se regăsesc și în hipnozele regresive efectuate pe răpiți, când, în acea stare modificată de conștiință, sufletul povestește despre Dumnezeu și despre Creator, identificând două roluri total diferite - creatorii ar fi extratereștri și Dumnezeu ar fi Conștiința noastră. Povestea este mereu aceeași miturile antice vorbesc despre visele și viziunile noastre actuale pentru că materialul arhetipic de pornire este același. Nu prea contează dacă povestea derivă dintr-o legendă veche sau dacă a fost visată noaptea trecută. În ambele cazuri a fost sugerată de inconștient, care prin intermediul lobului drept al creierului este capabil să "miroasă" Realitatea Reală și imutabilă care se manifestă prin intermediul Realității Virtuale, care este modificată de prima încontinuu prin intermediul arhetipurilor.

Numărul 12

Găsim acest număr peste tot, ca și cum inconștientul nostru l-ar căuta mereu, sau mai bine - ar fi în căutarea unei semnificații pierdute de-a sa. În termeni arhetipici și inconștienți aș spune că ființa umană știe că numărul doisprezece este legat de ceva important, care reprezintă arhetipic Universul și în interiorul său caută această semnificație. a. Cele 12 Constelații ale Zodiacului (Cei 12 Mahadeva sau Arhangheli) b. Cele 12 Planete Sacre c. Cele 12 Luni ale Planetei Jupiter d. Cele 12 Triburi ale lui Israel e. Cele 12 Porți ale Orașului Celest (Shamballa) f. Cele 12 Munci ale lui Hercule (personificare a Inițiatului) g. Cei 12 Apostoli (Cei 12 Îngeri Planetari) h. Cele 12 Petale Sacre ale Inimii (Chakra) i. Cele 12 Luni ale anului sau puteți consulta pe internet : http://www.vajra.it/gocce/12.htm#indice 12 inele ale lanțului de originare dependentă 12 lucruri indispensabile 12 căderi relative în etica de a-i ajuta pe alții 12 surse 12 acțiuni ale lui Buddha 12 categorii ale scripturilor 12 apelative ale nirvanei 12 calități ale unui Bodhisattva la primul nivel 12 legături Dar nu este suficient! Numărul doisprezece guvernează Universul fizic prin doisprezece particule fundamentale ale fizicii - cei șase Quarc și cei șase Leptoni, plus un liant compus din patru "transportatori" care duc informațiile relative către forțe.

Și ce să mai spunem despre legile care privesc lumea dualismului Yin și Yang? 1. Infinitul Unu îi cuprinde în sine pe Yin și Yang. 2. Yin și Yang exprimă în mod antagonist și complementar forța infinită a lui Unu. 3. Yin manifestă forța centrifugă; Yang manifestă forța centripetă. Yin și Yang combinate în proporții infinit variabile, produc energia și toate fenomenele. 4. Yin îl atrage pe Yang și Yang îl atrage pe Yin. 5. Yin îl respinge pe Yin și Yang îl respinge pe Yang. 6. Forța de atracție este proporțională cu diferența dintre componentele Yin și Yang. Forța de respingere este invers proporțională cu diferența dintre componentele Yin și Yang. 7. Toate fenomenele sunt efemere, pentru că forțele Yin sau Yang care le compun se schimbă constant; Yin și Yang sunt de fapt în continuă devenire și oricum tind să se transforme în opusul lor. 8. Nimic este doar Yin sau doar Yang. Fiecare lucru este compus din împreunarea acestor forțe, al cărui echilibru dinamic este în continuă schimbare. 9. Nu există nimic care să fie neutru. În oricare realitate există mereu o predominare a lui Yin sau a lui Yang. 10. Marele Yin îl atrage pe micul Yin. Marele Yang îl atrage pe micul Yang. 11. Yin-ul extrem îl produce pe Yang. Yang-ul extrem îl produce pe Yin. 12. Toate obiectele și formele fizice sunt doar Yang în centru și Yin la suprafață.

SENZAȚIE, EMOȚIE SAU SENTIMENT?

Ceea ce noi vedem și simțim în interiorul nostru sunt simbolurile, pe care încercăm să le recunoaștem prin intermediul inconștientului nostru și nivelul său de conștiință. Cine are un nivel mai ridicat de conștiință poate să citească toate direcțiile virtuale ale Universului, dar cine are un nivel mai scăzut de conștiință nu reușește să citească decât mici fragmente din Realitatea Virtuală și trebuie să se mulțumească cu o viziune parțială a Universului. Acum, după ce am dat câteva exemple de reinterpretare simbolică a virtualității, care ne permit să mergem înapoi până la a descoperi realitatea ascunsă de aparențe, trebuie să facem încă un pas înapoi. Știm cum să recunoaștem un simbol, dar cum facem să ajungem la arhetipul care se află în spatele acestuia? Arhetipul este ceva invizibil în acest Univers - nu se manifestă, dar într-un anumit fel determină Universul să se manifeste. Nu putem vedea arhetipul, dar putem să-i percepem manifestările, și, cu cât ne apropiem mai mult de el, cu atât mai mult putem să-i întrezărim existența. Într-adevăr, înaintea simbolului, este ceva care îl formează și este același lucru care ne permite să-l interpretăm. Dacă mergem în față pe scara ierarhică vedem că înaintea imaginii este culoarea. Culoarea este instrumentul care ne permite să identificăm o imagine, este primul lucru pe care îl percepem, apoi încercăm să înțelegem "forma" desenului. Astfel și sunetul creează fonemul. Primul lucru pe care îl face creierul nostru este acela de a încerca să înțeleagă sunetul și apoi încearcă să dea o semnificație fonemică sunetului perceput. Astfel, înainte de simbol există "formatorul" său și prin intermediul acestui "formator" putem să interpretăm simbolul în sine. Acest "formator" este așa-numita "senzație de...". Senzația de nu se percepe cu cele cinci simțuri obișnuite, ci cu ceva care nu prea poate fi identificat, care oricum este în noi și care este capabil să o perceapă. Pentru a simplifica, voi înlocui "senzația de..." cu un termen mai puțin vag emoție. Ce este emoția? Este acel lucru care îți dă exact o senzație ciudată - "senzația de..." În fața unui apus? Când te-au abandonat? Când te-au găsit? Când te-au recunoscut? Când te-au refuzat? Când te-au ales? Când te-au uitat? Acestea sunt doar câteva exemple. Cel care citește tinde să personalizeze situația sa până aici? Ei bine, asta înseamnă că un arhetip s-a mișcat în interiorul său. "Senzația de..." nu se poate povesti, ci se simte, se trăiește și este recunoscută ca atare. Aceasta este emoția și emoția este legată de prezența conștiinței; cine este suflet este și emoție, dar cine nu are suflet este imun la emotivitate. Să ne ocupăm imediat și de problema diferenței dintre emoție și sentiment este vorba de două lucruri total diferite.

Sentimentul este o stare a Spiritului, pe când emoția este o stare a Sufletului. Dacă suntem supărați, speriați, mulțumiți, enervați, trăim o reacție a unei condiții a Spiritului, care, prin intermediul Minții, o manifestă ca sentiment. Pe când Sufletul transmite starea sa Minții, iar efectul este emoția. Emoția apare dintr-o dată și pare să nu aibă nicio legătură cu restul, având într-adevăr o matrice inconștientă - este ceea ce te face să plângi fără niciun motiv. Raționalitatea noastră este cea care caută un motiv, care nu poate să nu considere plânsul ca pe o reacție a corpului la o anumită solicitare. Astăzi știința spune că nu se cunoaște motivul pentru care plângem. Întradevăr, animalele nu plâng. De ce plângem? Nimeni nu știe. În schimb, dacă se crede că plânsul este o reacție corporală la o manifestare a sufletului prin intermediul arhetipurilor, se înțelege de ce știința este total impotentă în a oferi o explicație acestui fenomen. În realitate, explicația se află la nivel de Conștiință și la nivel sufletesc, pentru ambele neexistând nicio explicație rațională. Realitatea Reală a conștiinței sufletului nu are nevoie de explicații și algoritme care să o descrie. Încă o dată știința se împotmolește în fața sufletului și nu știe ce să spună. Ar fi suficient să recunoască că, pe lângă axele Spațiului, Timpului și Energiei, există și axa Conștiinței și fiecare și-ar găsi propriul loc. Dar a avea Conștiință ar însemna și a recunoaște că avem niște responsabilități. Știința transferă responsabilitățile legilor fizicii, la fel cum religia le încredințează dogmelor bisericii. Doar cine are Suflet știe că nu poate avea încredere în știință și credință. Confuzia în a distinge emoția de sentiment este provocată de faptul că adesea ambele se manifestă contemporan. Plâng și bat cu pumnul în masă pentru că m-au concediat de la serviciu? Pumnul în masă reprezintă un sentiment de ură și de autoafirmare împotriva celui care mi-a luat ceva ce-mi aparținea. În schimb, sufletul plânge pentru că este indignat de suferința pe care o implică viața. Sunt convins că plânsul, reacție corporală absolut necunoscută diverșilor Piero Angela ai situației, este provocat de o reacție a sufletului, pe când pumnul în masă se datorează unei reacții a Spiritului, prin urmare, Spiritul s-ar manifesta prin intermediul Mintii asupra reacțiilor prin sentimente, pe când Sufletul s-ar manifesta prin intermediul emoțiilor. A învăța să discerni aceste două manifestări înseamnă a învăța să înțelegi ce spune Sufletul și ce spune Spiritul, dar și să îți dai seama cine are suflet și cine nu are. Cu alte cuvinte, dacă ceea ce spun este adevărat, este clar că ne vom trezi în fața a două tipuri de umanități, dintre care una are suflet și capabilă de un discernământ superior, pe când cealaltă nu are suflet.(sau nu este suflet, cum ar fi mai corect să spunem n.a.) Deci, în realitate, cine are suflet, sau mai bine zis, cine este suflet, dacă vrea poate înțelege - ceilalți, chiar dacă vor, nu vor putea înțelege niciodată. Rezultă că

cel care înțelege este cu adevărat izolat de ceilalți, pentru că aparține unui grup în primul rând cu suflet și în plus sufletul său este și evoluat. E ca și cum am spune, arhetipic, sau mai bine zis simbolic, că în toți există Dumnezeu (Conștiința), dar în mulți nu știe că este.

EXERCIȚII CU TABELUL

Atunci să ne întoarcem la tabelul inițial al arhetipurilor: 0 · 1 ← 2 → 3 ↑ 4 ↓ 5 • 6 ° 7 ↨ 8↔ 9 10↓↑

A sta nemișcat (a fi invizibil) A merge în spate (în timp) A merge înainte (în timp) A merge în sus (spre pozitiv) A merge în jos (spre negativ) A face un pas înapoi (a se ascunde) A face un pas înainte (a se arăta) A se alungi (a prevala) A se lăți (a invada) A se întinde (în față și în spate) A se micșora (a se reduce)

11 >< 12 • 13 Δ 14 ▲ 15 Λ 16 ⁄ 17 │ 18 ─ 19 ~ 20 ‫٭‬ 21 ☼

A se strânge (a se închide în sine) A se retrage (a se imobiliza) A se dilata (a ocupa spațiile) A-și da seama (a diminua spațiile) A se muta într-o parte în față (a evita) A se muta într-o parte în spate (a se retrage) A oscila (între înalte și joase) A oscila (între înainte și după) A oscila (între adevărat și fals) A imploda (a muri) A exploda (a se naște)

În realitate, acest tabel, cum de altfel am văzut deja, este unul dintre multele tabele de acest tip, în care unui semn (sau desen), care este în primul rând un simbol, îi este atribuită o mișcare. Acea mișcare este asociată foarte ușor cu un mod de "a simți în interior". Să dăm un exemplu. Dacă a merge într-o direcție este exprimabil și cu o săgeată, a merge înainte ar putea semnifica și a progresa din situația actuală spre viitor, cum a merge înapoi ar semnifica revenirea la o situație, și nu la un loc. Astfel, mișcării i s-ar putea alătura simbologii mult mai arhetipice, cum ar fi cele de "senzații" trăite în mod intim. Trebuie să subliniem imediat că acest tabel nu este cel al arhetipurilor absolute, adică cel în relație cu acțiunile de rotație, translație, inversiune și contracție despre care am vorbit mai sus, care ar implica și acțiuni în domeniul Spațiu-Timp-Energie, pe care creierul nostru și le-ar putea imagina foarte greu. Acest tabel se limitează să facă palpabile acțiunile care au loc doar în cele trei dimensiuni ale Spațiului - înălțime, lărgime, și lungime. Din acest motiv unele referiri la timp nu sunt reale și reprezintă manifestarea senzațiilor legate de Timp în timpul mișcării în Spațiu. Asta se întâmplă pentru că în timp ce ne mișcăm în Spațiu de obicei nu ne dăm seama că ne mișcăm și în Timp. De fapt, dintr-un punct de vedere simbolic, când privim spre stânga (doar dacă nu suntem stângaci) avem

senzația că privim înapoi în timp, și, când privim spre dreapta, vrem în mod simbolic să aruncăm o privire în viitor. Astfel, a ne mișca înainte ar avea, în sens metaforic, și semnificația de a ne depărta sau de a ne apleca pentru a atinge un obiectiv. În ideea de a atinge un obiectiv sunt cuprinse fie componenta spațială, fie cea temporală, căreia oricum nu-i putem scăpa. Cu alte cuvinte, o reprezentare arhetipică doar a acțiunilor spațiale este practic imposibilă, dar din această cauză se întâmplă că prin intermediul mișcării în Spațiu putem să percepem senzații legate de Timp. Primul simbol reprezintă starea de liniște, starea de a sta nemișcați; șase simboluri reprezintă translația, atât într-un sens cât și în altul, într-o singură direcție pe fiecare dintre cele trei axe spațiale. Trei simboluri reprezintă dilatația și trei contracția în funcție de cele trei axe. Un simbol reprezintă expansiunea pe două axe și contracția concomitentă în funcție de a treia axă și un alt simbol contracția în funcție de cele două axe și expansiunea concomitentă în funcție de a treia axă. Trei simboluri reprezintă mișcarea concomitentă de-a lungul a două axe ortogonale, dar cu mișcări desfășurate în timp - este vorba despre operatorul "rotație pe un plan". Ultimele simboluri reprezintă operatorul "urcarea în trei dimensiuni". Nu există alte posibilități și orice altă acțiune este reprezentată de suma mai multor simboluri. De exemplu, rotația în trei dimensiuni este doar suma a trei oscilații de-a lungul celor trei axe perpendiculare care definesc Spațiul cartezian. Se observă imediat că, și în acest subansamblu reprezentat doar de Spațiu, există douăzeci și două de acțiuni-bază, din care prima, starea de liniște, reprezintă arhetipul arhetipurilor, cum se întâmplă mereu. Starea de liniște semnifică, pe de o parte "a fi, dar a nu apărea", iar pe de altă parte reprezintă suma algebrică ale tuturor celorlalte acțiuni posibile. Am reprezentat acest arhetip sens al acțiunii (cu acțiunea în interiorul său) cu un punct. Expansiunea în toate cele trei direcții ale spațiului reprezintă manifestarea în toate corpurile Universului, acțiunea de a deveni vizibili, chiar și nașterea (ultimul desen arhetipic din tabel). Celelalte simboluri reprezintă toate posibilitățile de acțiune, fie în una, două sau trei dimensiuni, dar doar spațiale.

OPERAȚIUNI CU SIMBOLURI (OPERAȚIUNI SIMBOLICE)

Simbolul poate fi utilizat ca limbaj și, ca atare, furnizează pe de o parte rezultatul geometric al operațiunii, dar pe de altă parte este capabil să redea rezultatul emotiv al operației însăși. Cu alte cuvinte, prin intermediul simbolului se

operează asupra emotivității interlocutorului și deci îl determină să ajungă la arhetipul original al simbolului, printr-un fel de proces invers. Să vedem un exemplu: Arhetipurile au doar un mod de interacțiune - se adună, deci se adună și simbolurile care le reprezintă. Să examinăm această expresie: →+│=} a merge înapoi în timp și a oscila între înalți și joși echivalează cu a oscila în Spațiu - Timp. Se poate observa că simbolul utilizat pentru a descrie operațiunea îndeplinește cerințele grafice care amintesc oarecum de ambele simboluri precedente. În plus, expresia "a oscila în Spațiu-Timp" produce, în interlocutor, o senzație care ar trebui să fie foarte apropiată de senzația arhetipică de "a naviga pe unde", sau mai bine, a se lăsa purtat de evenimente. Dar ce se întâmplă? Se construiește un nou limbaj cu care putem studia regulile intrinseci, așa cum s-a întâmplat cu celelalte limbaje. Însă acest limbaj are o caracteristică deosebită - este matematic, adică cu certitudine simbolic, dar este și oarecum exprimabil prin intermediul senzațiilor. Senzațiile sunt legate de simbol și sunt interpretabile prin intermediul său mult mai bine decât printr-un fonem. Când ascultăm o vibrație muzicală, aceasta generează în minte un simbol care la nivel inconștient alterează starea noastră sufletească (dacă putem spune așa n.a.) Dar dacă acest proces se bazează pe culoare, sau mai bine spus pe simbol în sine, atunci "senzația de ..." este și mai puternică și recognoscibilă. Pe scurt, dacă arhetipul produce o senzație și ca și consecință un simbol, acesta din urmă poate fi recunoscut ca senzație și poate evoca arhetipul corespondent. Toți vor înțelege în același fel emoția și prin urmare acest limbaj arhetipic va fi pe de o parte perfect și pe de altă parte absolut neevoluat. Asta nu este deloc un nonsens, ci o consecință a Realității Reale. Arhetipurile fiind manifestări ale Conștiinței, aceștia reprezintă ceva ce a fost și va fi mereu la fel, fără să sufere modificări vreodată. Deci, limbajul primordial pare a fi cel mai bun, pe când limbajele care suferă schimbări (specializările) sunt fructul variabilității Realității Virtuale, fiind deci amăgitoare.

NUMĂRUL 7

Dar să examinăm și mai bine structura internă a arhetipului. Acesta este creat la originea Conștiinței, adică de ceea ce este identificat cu termenul de "Demiurg" sau, mai simplu, Dumnezeu. Conștiința emite actul de voință și creează arhetipul. Acum întrebarea este următoarea: "Arhetipul este fructul pasiv al unei voințe active sau conține chiar el voința activă, devenind deci o extensie activă a Demiurgului? " Dacă ar fi fost așa, ar fi fost și mai bine justificabil pentru omul primitiv să creadă că Universul a fost creat de un Dumnezeu de prima generație, Conștiința, care creează doisprezece Dumnezei de a doua generație, sau mai puțin puternici, care sunt exact arhetipurile. Până la urmă, viziunea sugerată în această lucrare, de interpretare a arhetipurilor pe baza operatorilor geometrici, ar justifica și o interpretare foarte ezoterică a numărului șapte. Șapte sunt notele fundamentale din muzică, șapte sunt culorile fundamentale ale spectrului, șapte sunt chakrele, șapte sunt nivelele energetice ale electronilor din atomi și șapte, după cum am văzut, sunt și operațiile geometrice fundamentale, în accepțiunea cea mai general posibilă - translația într-o direcție și alta (antitranslație), rotația într-o direcție și alta (antirotație), variația de mărime în expansiune și în contracție, și inversiunea (oglindirea). Iată, poate, de ce numărul 7 este atât de important pentru înțelegerea structurii universale așa cum este văzută de lobul drept al creierului, adică de neoplatonici, de ezoteriști și aparent în mod irațional și de fizica modernă.

ARHETIPURI 11 În lucrarea precedentă am vorbit despre arhetipuri, am definit și am descris ceea ce sunt așa-numitele arhetipuri, cum funcționează și de ce sunt legate de anumite numere și simboluri care aparțin teosofiei, ezoterismului și chiar matematicii pure. Pentru a mări și a completa conceptele exprimate în acea lucrare trebuie totuși să facem lumină și în cazul mecanismelor care le guvernează, după ce am ajuns la concluzia că arhetipurile nu ar fi altceva decât niște operatori matematici ai unui limbaj perfect, capabil să descrie Universul. Să lăsăm de-o parte ezoterismul, din care, prin intermediul magiei, derivă știința modernă, și să ne abandonăm geometriei pure, extrăgând din aceasta informațiile care sunt necesare pentru a identifica arhetipurile. Surprizele nu vor lipsi. Geometria este folositoare, pentru că, noi fiind capabili să comunicăm întrun mod mai exact prin intermediul imaginilor simbolice decât prin intermediul fonemelor, vom încerca să reprezentăm Universul nostru prin intermediul unor reconstrucții tridimensionale ale operatorilor geometrici care sunt necesari pentru a înfrunta călătoria spre originea arhetipurilor.

ARHETIPURI ȘI NUMERE

Am mai spus deja că în acest Univers, caracterizat de trei axe virtuale (Spațiu, Timp și Energie) și de o axă reală (cea a Conștiinței), numărul arhetipurilor existente este cel mult douăzeci și doi (douăzeci și unu plus unu). Acest număr derivă din faptul că operatorii geometrici care operează în domeniul spațiu-timp-energie sunt patru, dintre care trei, dacă sunt luați în considerare în mod extins, pot fi caracterizați de un antioperator, caracterizabil convențional cu semnul "minus". Un al patrulea operator ar putea fi definit ca

"absolut", acesta permițând transformarea locurilor de puncte ale Universului nostru doar într-un singur sens. Astfel, cei trei operatori plus unul devin șase plus unu, adică șapte. Calculând că cele trei dimensiuni principale (Spațiu, Timp și Energie) au trei dimensiuni secundare, cei șapte operatori, înmulțiți cu trei, devin 21 de arhetipuri. Cel de-al douăzeci și doilea este suma celorlalte 21 de arhetipuri și reprezintă imobilitatea, adică executarea tuturor mișcărilor și antimișcărilor posibile, astfel încât totul să rămână nemișcat. Pentru a simplifica lucrurile am spus să era suficient să luăm în considerare doisprezece arhetipuri, adică cei patru operatori fundamentali despre care se crede că operează pe trei axe (4 X 3 = 12). Vrând apoi să simplific și mai mult lucrurile și vrând să ajung în miezul problemei, s-ar fi mai putut spune că arhetipurile fundamentale sunt doar șapte, numărând operatorii-bază și antioperatorii, când aceștia există. Cu o viziune și mai generală, se poate afirma că operatorii, lăsând de-o parte semnul (+ sau -) și domeniul de operativitate (Spațiu, Timp și Energie), sunt doar patru: •Translația •Rotația •Redimensionarea •Reflexia De fapt, acești patru operatori sunt singurii care au un sens "pur", care nu pot fi deduși de ceilalți operatori, și din ei derivă ceilalți - nu există alți operatori geometrici posibili în Universul nostru.

SĂ OBSERVĂM OPERATORII ÎN ACȚIUNE

Acum vom analiza rezultatele aplicării celor patru operatori unui obiect solid așezat în Univers, care este caracterizat de patru axe coordonate (Spațiu, Timp, Energie și Conștiință). Pentru a simplifica, primele trei axe sunt reciproc ortogonale iar ultima trece prin punctul lor de origine și este echidistantă față de fiecare dintre acestea. Această schematizare nu este corectă în sine, dar simplifică foarte mult vizualizarea spațială a mișcărilor care, dacă nu ar fi fost ortogonale ar fi putut cauza oarece probleme celor care nu sunt obișnuiți să lucreze cu imagini virtuale. Să luăm un cilindru și să-l așezăm pe axa Spațiului.

În această primă imagine axa Conștiinței are culoarea galben-auriu, cea a Energiei este roșie, cea a Spațiului este albastră și cea a Timpului este verde. Se observă că cilindrul așezat pe axa Spațiului reflectă o lumină de culoare roșie. Totul este arhetipic suspendat în Nimic. Acesta este sistemul de referință principal. Iată și o imagine mărită:

Acum, i se aplică cilindrului operatorul numit Translație și se verifică efectele: cilindrul se deplasează de-a lungul axei Spațiului, alunecând pe aceasta.

Aceasta este o operațiune pură, pe care noi putem doar să o schematizăm în acest desen, pentru că în practica cotidiană nu suntem încă capabili să mutăm un obiect doar în Spațiu, mutând obiectul și în Timp. Rezultatul unei simple mutări în Spațiu este pentru noi de neconceput - o asimilăm în mod greșit cu o mutare atât în Spațiu cât și în Timp, dar, pentru a ne face o idee exactă ar trebui mai întâi să oprim Timpul, să mutăm obiectul și abia apoi să repornim Timpul. Totuși, ideea mutării, așa cum este translația obiectelor, este absolut adecvată și nu creează probleme de imaginație, cel puțin nu în domeniul tetra-axial. Acum, cilindrul se mișcă doar în Timp.

Această operațiune echivalează cu a muta teoretic și axa Spațiului, împiedicând orice mișcare a cilindrului pe această axă. Ca și în cazul precedent, pentru noi e foarte dificil să ne imaginăm ceea ce s-ar vedea dacă un obiect s-ar

mișca doar în Timp, fără să se miște și în Spațiu, și, pentru a încerca să înțelegem ce se întâmplă cu el, ar trebui să-l urmărim în Timp; însă procedând astfel, vom rămâne în acord cu acesta, mișcându-ne în același fel ca el, fără să putem a percepe vreo mișcare relativă. Dacă ne imaginăm că vedem lucrurile din exterior și utilizăm modelul cu patru axe pe care l-am prezentat, vom observa că cilindrul se mișcă paralel pe axa Timpului în planul spațio-temporal descris de axele albastră și verde și comportându-se ca o roată, "rotindu-se" pe un astfel de plan. Cu alte cuvinte, pentru că ne chinuim să ne imaginăm un cilindru care să stea nemișcat în Spațiu și care să se miște doar în Timp, suntem constrânși să-l urmărim și cu axa Spațiului, astfel încât mișcarea noastră de observatori (în Spațiu) să fie asemenea celei a cilindrului și astfel încât acesta să ne apară ca fiind nemișcat. Se pare că ar trebui să vedem cilindrul cum se rotește pe propria axă, pe când e nemișcat în fața noastră și se mișcă în Timp, însă noi nu-l vedem rotindu-se pentru că suntem uniți cu acesta atât în Spațiu cât și în Timp.

Însă redimensionarea este legată de axa Energiei.

Dacă mișcăm cilindrul de-a lungul axei roșii, cea a Energiei (E), îi vom schimba energia, sau masa (m), și acesta ar apărea ca având dimensiuni diferite, de exemplu mai mare, pentru că și-ar mări volumul (V) și și-ar reduce densitatea(D): 1. E = mc2 2. D = m/V , de unde 3. E = c2DV Având în vedere că viteza luminii și densitatea cilindrului sunt constante, din cea de-a treia ecuație se deduce că această creștere a Energiei implică și o creștere a volumului cilindrului.

Deci, primii trei operatori, cei care admit și semnul "minus", au capacitatea de a se exprima în funcție de două moduri de schimbare, geometric opuse:

1. întindere/restrângere, care echivalează cu a merge într-un sens sau în altul de-a lungul axei roșii, ce a Energiei. 2. rotație/antirotație, care echivalează cu a merge într-un sens sau în altul de-a lungul axei verzi, cea a Timpului. 3. translație/antitranslație, care echivalează cu a merge într-un sens sau în altul de-a lungul axei albastre, cea a Spațiului. Acești operatori sunt caracterizați de un raport strâns cu virtualitatea Universului nostru și se adaptează la mișcarea sa în funcție de trei axe carteziene.

AL PATRULEA OPERATOR

Înainte de a introduce cel de-al patrulea operator, care se diferențiază de ceilalți trei pentru că nu admite semnul "minus", generând astfel un singur tip de efect, trebuie să facem diferența între doi operatori de Reflexie, care sunt foarte asemănători unul cu celălalt. Primul dintre aceștia acționează în funcție de un plan de Reflexie și determină o simetrie speculară între obiectul originar și cel transformat. Celălalt operator de Reflexie acționează în funcție de un punct, care poartă numele de "centru de inversiune" și care este mai general decât primul; în cazul cilindrului examinat, rezultatul transformării pare identic cu situația precedentă, dar operatorul a acționat în mod diferit. Nu este foarte greu să observăm că doar reflexia față de un "centru de inversiune" reprezintă o operație simplă, pe când, pentru a obține același rezultat este necesar să aplicăm de două ori operația de reflexie față de un plan. Se poate înțelege mai bine imediat ce se face expunerea utilizând o figură tridimensională:

În această figură, poziția inferioară a cubului și a sferei a fost obținută prin intermediul unei operații de reflexie prin "centrul de inversiune" atribuit în punctul de contact al celor două semiconuri, astfel încât să se aducă sus în dreapta ceea ce era jos în stânga și sus în stânga ceea ce era jos în dreapta. Proiecția are loc utilizând un punct și nu un "plan de simetrie"; așa se întâmplă în următoarea figură, în care a fost adăugat un astfel de plan:

În acest caz sfera și cubul, care sunt sub plan, au locurile schimbate pentru a putea reprezenta imaginea speculară corectă a obiectelor care se află deasupra. Ei bine, se descoperă că a patra operațiune arhetipică este legată exact de poziția pe care o ocupă axa galbenă a Conștiinței în modelul Spațiu-Timp-EnergieConștiință.

În această ilustrație au fost adăugate două linii, una neagră și una bleu, care reprezintă sarcina limită a unui con compus din două semiconuri, a cărui axă coincide cu cea a Conștiinței și cu vârfurile în comun, aceste vârfuri în comun cu originea (centrul de inversiune) axelor Spațiului, Timpului, Energiei și Conștiinței, un centru față de care se va aplica operația de Reflexie asupra cilindrului (de culoare roșie, așa cum am văzut deja). Axa galbenă a Conștiinței a fost prelungită dincolo de originea axelor Spațiului, Timpului și Energiei, unde aceasta devine axa Conștiinței, înțeleasă ca imagine speculară a Conștiinței. Inițial cilindrul este poziționat în domeniul axelor Spațiului, Timpului și Energiei, centrat exact pe axa galbenă a Conștiinței, apoi este mutat spre originea axelor, care este "centrul de inversiune", și este trecut mai departe, urmând mișcarea pe axa Conștiinței, până ocupă o poziție finală, fiind distanțat de punctul de origine tot atât cât este și la cea de placare. Extremitatea cilindrului, care inițial era pe linia neagră, la sfârșit se va afla în partea opusă celei de plecare și la fel va proceda și extremitatea care inițial se afla pe linia de culoare bleu, într-adevăr, liniile neagră și bleu își schimbă propria poziție prin intermediul originii axelor, care, exact din acest motiv este numită "centru de inversiune". Ajungem la concluzia că pentru a trece din poziția inițială la cea finală, cilindrul trebuie să facă o rotație de 180 de grade în interiorul celor două semiconuri care conduc operațiunea de reflexie și ne gândim imediat că rotația se întâmplă gradual, încet, încet, în timp ce cilindrul trece de la prima la ultima poziție. Translația și rotația sunt exemplificate în imaginile de mai jos, în care cilindrul, căzut din patru unghiuri diferite, este prezentat în cinci poziții, inclusiv cea inițială și cea finală. Pentru a rămâne cu propriile extremități pe suprafața externă a celor două semiconuri - ghid (atras doar puțin de liniile neagră și bleu), cilindrul, în timp ce se face Translația, se Redimensionează (prima dată se contractă până devine un punct, apoi se extinde până ajunge la mărimea finală) și se Rotește. Reducând teoretic la minim rotația, când ajunge la "centrul de inversiune", cilindrul ar trebui să fie la 90 de grade față de poziția de pornire și să fie infinit de mic, chiar dacă, în imaginile de jos este prezentat, pentru a-l face vizibil, cu dimensiuni mici, dar nu reduse la zero așa cum ar trebui să fie; se spunea la 90 de grade, doar dacă rotația nu avea loc toată, dintr-o dată, în pasajul pentru "centrul de inversiune".

Cu alte cuvinte, operația de Reflexie față de un centru de inversiune conține toate celelalte trei operațiuni de bază, adică echivalează cu a efectua în același timp Translație, Rotație și Redimensionare. Din schematizare se pare că putem deduce că entitatea rotației depinde de distanța la care se află cilindrul față de centrul de inversiune. În plus, nu se știe dacă rotația este în sensul arcelor de ceas sau invers, dar în cadrul acestei lucrări acest lucru nu are nicio semnificație reală, ci doar una virtuală. Asta înseamnă că: NU EXISTĂ PATRU OPERAȚIUNI ARHETIPICE DE BAZĂ, CI UNA SINGURĂ REFLEXIA FAȚĂ DE UN CENTRU DE INVERSIUNE - PRIN INTERMEDIUL CĂREIA CELELALTE TREI SE MANIFESTĂ, DÂND NAȘTERE LA TOATE ȘAPTE, SAU DOISPREZECE SAU CHIAR DOUĂZECI ȘI DOUĂ DE OPERAȚIUNI ARHETIPICE DE BAZĂ ALE UNIVERSULUI.

Deci, Universul derivă dintr-un singur operator, cu care totul a fost creat .

CONCLUZII FINALE ALE ANALIZEI GEOMETRICE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE OPERAȚIUNILE ARHETIPICE

• Reflexia pe axa Conștiință-Cunoaștere față de un "centru de inversiune" provoacă crearea simultană a trei operatori-bază care dau naștere la restul Universului (Translație, Rotație și Redimensionare) • Cele trei axe ale Realității Virtuale (Spațiu, Timp și Energie), sunt legate de tot atâția operatori dotați cu dualitate, dar nu există dualitate pentru axa Reală a Conștiinței. • Faptul că există patru operatori geometrici de bază arată foarte clar că există patru axe coordonate principale și nu doar trei. Este posibil să se demonstreze prezența celei de-a patra axă, cea a Conștiinței, pentru că există un operator geometric dedicat acesteia, ale cărui efecte le putem evidenția doar în interiorul părții virtuale a Conștiinței, adică în imaginea sa speculară, pe care noi o numim Cunoaștere. • Mai devine evident și faptul că Realitatea Reală imutabilă creează, după imaginea și asemănarea sa, Realitatea Virtuală modificabilă. • Conștiința, pentru a crea Totul, nu a emis o miriadă de ordine, ci a făcut un singur lucru: PRIN INTERMEDIUL UNUI ACT DE VOINȚĂ PRIMORDIAL ȘI FUNDAMENTAL A CREAT CENTRUL DE INVERSIUNE. Și cu asta s-a terminat Creația! În concluzie, dacă totul este corect, Universul nostru este oglinda Conștiinței lui Dumnezeu. Note finale: Iată câteva informații în formă matricială despre operațiile geometrice tratate: • t, translația vectorului a:

• vz, rotația unui unghi z în jurul originii:

• r, reflexia față de axa x1:

Textul de față este prima parte a cărții "GENEZA" ,scrisă de prof. Corrado Malanga și care va apărea în librăriile italiene abia în data de 22 aprilie 2013. Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și revizuită de Gabriela Dobrescu. Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza I de Corrado Malanga

Prefață

În acest articol o să construim o legătură puternică între realitatea experiențelor de răpire extraterestră și lumea mitului. Și mai ales, o să reinterpretăm Cabala ebraică utilizând fenomenul răpirilor extraterestre, acest fenomen fiind o cheie de lectură modernă, capabilă să ridice toate vălurile ce nu au fost încă ridicate de studiile lui Luouria. Înainte de a parcurge acest articol vă recomand să citiți cartea "Extratereștri sau Demoni" și articolele: "Fizica răpirilor", "Timpul și percepția sa" și "Simulări mentale", aceasta pentru a înțelege mai bine conceptele care aici nu mai sunt reluate.

Introducere

A venit momentul să clarificăm geneza întregului Universului. În articolele precedente, care descriau rezultatele cercetărilor noastre în legătură cu fenomenul de răpiri extraterestre si de interferente aliene de pe această planetă, în cadrul tehnicilor folosite de noi pentru a clarifica anumite probleme, formulasem o idee despre cosmos, despre extratereștri, despre poziția creatorilor, etc. Astăzi suntem în măsură să oferim o imagine mai detaliată a hărții teritoriului. Datele obținute au fost descoperite utilizând fie tehnica hipnozei, prin care se pune în legătura partea sufleteasca a răpiților noștri cu conștientul, fie prin intermediul sistemelor de simulare mentală (simbad sau flash simulation, despre care vom vorbi în următorul articol). Sistemele de simulare mentală adoptate de noi nu prevăd prezența unui simulator extern, ci pot fi și autoinduse. Dar aceasta va fi tema următoarei noastre lucrări. În această sesiune este suficient să se știe că am încercat să utilizăm răpiți ieșiți din fenomenul de răpire, ca remote viewer, adică aducere aminte târzie, dacă putem spune așa. Capacitățile lor din acest punct de vedere s-au dovedit a fi extrem de interesante și ne-au furnizat puncte de plecare foarte bune pentru a încerca să formulăm o organigramă a întregii creații umane. Dar surpriza finală va fi incredibilă până și pentru noi. Dar să le luam pe rând. Pe scurt, i se cerea părții sufletești, care era separată din contextul triadei (suflet, minte și spirit), să descrie anumite evenimente despre situația trecută,

despre evoluție, despre situația de pe planeta noastră. Astfel de declarații nu au fost cerute mereu, dar uneori au apărut spontan, fie în prezența noastră, fie în absența noastră. Subiecții luați în considerație în prima fază a experimentului nu au fost puși în contat unul cu altul, ci doar după aceea s-a permis ca declarațiile lor să fie puse într-o confruntare directă. Deci, organigrama în 3d pe care v-o propunem este reprezentarea creării Universului, așa cum ne-a fost descrisă de părțile sufletești. În această organigramă am făcut o corecție în ceea ce privește ipotezele precedente legate de poziția figurii Primului Om (PO). În această sesiune, prin Primul Om (PO) se înțelege expresia creației primului om din partea primului Creator, unul dintre cei doi creatori produși de Conștiința Inițială. Ne-au cerut mulți în ultimul timp să clarificăm poziția acestui personaj, care nouă ne apărea la începutul cercetării noastre ca bunul nostru părinte creator și care s-a dovedit a fi un personaj cu adevărat nerecomandabil. Dar haideți să le luăm pe rând și să analizăm ceea ce se întâmplă la început, din momentul când creația se trezește.

Tabloul general

Pentru a descrie interiorul universului am pregătit un tablou general, pe care îl prezentăm în continuare. Îl vom folosi pe post de îndrumător și-l vom consulta de-a lungul descrierii evenimentelor.

Acest tablou ar reprezenta întreaga descriere a universului, așa cum îl cunoaștem azi prin intermediul descrierilor făcute de părțile sufletești interogate de noi.

Conștiința și liberul arbitru

Să pornim de la început și să analizăm esența Conștiinței, pe care noi am descris-o în organigrama noastră ca fiind o sursă luminoasă. Conștiința există dintotdeauna pentru că este eternă. Dar într-o zi (simbolism temporar care nu are sens: ar trebui să spunem "o miime de secunda perceputa de noi) aceasta se trezește și se aprinde. În acel moment ia conștiință de sine (conștientizează că este, că există) dar nu știe cum e făcută (nu e conștientă de ea). Singurul mod pentru a ști cum este făcută ar fi să se oglindească într-o oglindă , dar, o astfel de oglindă nu există

încă. Atunci conștiința își creează o oglindă pentru a se privi, oglinda reprezentând universul virtual, așa cum am mai spus și în lucrările precedente, pentru a se privi. În acest punct conștiința decide că trebuie să facă experiența de sine: trebuie să știe, nu doar să se privească în oglindă, trebuie să se cunoască, trebuie să se atingă, dacă s-ar putea spune așa. În acest moment conștiința emană printr-un simplu act de voință dorința de a face experiență și decide s-o facă fără limitări. Gândul sau produce în acel moment apariția dualismului. Dualismul este reprezentarea fundamentală a ideii de alegere. Cu alte cuvinte, dacă decid să fac experiență, decid și că pot să aleg experiența mea, și, în acest context, învăț să înțeleg ce semnificație are ideea alegerii legată de responsabilitatea alegerii însăși. Astfel, oferindu-i-se conștiinței posibilitatea de a câștiga cunoașterea, i se oferă și posibilitatea de a nu dori să o câștige. Pe scurt, conștiința nu creează un binar unde ești aruncat și ți se zice să mergi înainte, ci creează un binar unde ești așezat în mijlocul drumului și ți se spune ..."Du-te înainte sau înapoi, după cum alegi!" Acest aspect al creației produce un efect singular. În oricare punct din univers te-ai afla, poți să mergi deasupra sau dedesubt, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, etc.. Fiecare lucru pe care-l poți face va avea un semn plus(+) sau un semn minus(-) și tu alegi ce să faci. În acel moment se naște liberul arbitru.

Cei doi creatori

Conștiința e unică, nonduală și eternă. Acesta este, a fost și va fi. Ceea ce se schimbă in conștiința, nu este schimbarea ei însăși ci schimbarea cunoașterii de a fi, care este câștigată în timpul experienței sale de viață. O astfel de experiență trebuie să fie efectuată de ceva, care în definitiv este imaginea sa virtuală. Aceasta imagine este creată chiar de conștiință însăși, si este bineînțeles duală. În acest fel se creează obligatoriu doi creatori care pot să aleagă ce vor face. Cei doi creatori nu pot fi nici trei nici unul, ci doar doi pentru ca universul a fost construit pe baze duale. Cei doi creatori pot să aleagă străzi diferite ale evoluției, care, datorită lor și datorită a ceea ce fac, conștiința va înțelege cine este cu adevărat și cum este făcută pentru : că ea este, că ea există, a înțeles deja prin faptul că s-a trezit, s-a luminat

(actul inițial al creației, actul inițial al începerii cunoașterii de sine).

Primul creator și neamul său

Am vrut să indicăm primul creator cu simbolul C1 și l-am așezat (în mod inconștient, idealist si arhetipal în dreapta observatorului. Astfel, primul creator alege să creeze la rândul său o ființă perfectă, prin care el însuși să poată face experiențe. Această ființă am indicat-o prin sigla PO (Primul Om), prescurtare pe care o vom folosi de acum înainte. Acest Prim Om are caracteristici primordiale foarte precise. În primul rând este dotat cu o parte sufletească legată foarte bine de propriul eu, este aproape o emanație a creatorului său, cu care uneori se confundă (se amestecă). Deci, PO a fost creat de primul creator imediat, ca o ființă aproape perfectă, are suflet, deci e s t e imortal în corp, și este reprezentarea lui Adam din Geneza biblică. Se poate observa că în reconstrucția noastră fiecare figură are un corespondent în cărțile antice, care spun povestea Zeilor, ca de altfel si în literatura ebraică, dar de ce nu si in cea babiloniană și cea sanscrită. Aici trebuie să deschidem o paranteză importantă pentru a explica cum de era scrisă realitatea lucrurilor în aceste cărți. De fapt, aceste texte nu trebuie interpretate ad litteram, ca texte exclusiv istorice, ci ca texte în care povestirile narate sunt mai curând mituri: nu legende, nu istorii cronologice a unor evenimente care s-au întâmplat în anumite perioade, ci ca mituri, adică simboluri arhetipice a ceea ce e, există și va exista. http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm http://it.wikipedia.org/wiki/Mito

PO creează extratereștrii!

PO, fiind imortal, și din acest motiv incapabil să facă experiența morții pe el însuși, are nevoie să creeze alte ființe care să facă pentru el experiența morții.( PO îl reprezintă pe Adam, care pentru a fi asemenea creatorului său, creează la rândul său, săvârșind un păcat foarte mare - cel al orgoliului.). În tradiția ebraică acest Adam va deveni muritor fiindcă mănâncă din copacul vieții și al morții, și va fi alungat din paradisul terestru. Acest Adam suntem noi și izgonirea sa se întâmplă arhetipic acum. Trebuie să reținem că

textele antice sacre trebuie interpretate ca arhetipuri și simboluri, adică în afara timpului și a spațiului, pentru că povestesc despre tot, și nu despre înainte și după, așa cum se crede astăzi. Deci, iată că au apărut extratereștrii: toți aceia cunoscuți de noi și cine știe câți alții pe care noi nu-i cunoaștem. Aceștia nu au suflet, deci mor. În organigrama noastră am reprezentat extratereștrii cu figuri geometrice închise într-un paralelipiped de cristal care determină limitele totalului existenței lor. Extratereștrii văd cum creatorul lor (PO: a nu fi confundat cu primul creator C1) este imortal, pentru că este suflet, și își propun să devină ca el. În acel moment, extratereștrii creați de PO sunt creați după imaginea sa, deci fac aceeași greșeală pe care a făcut-o PO față de primul și adevăratul său creator, C1. “ Similia similibus concreantur”, adică "Spune-mi cine sunt prietenii tăi și îți spun cine ești!" În acest moment extratereștrii, sub controlul lui PO, creatorul lor, încearcă oricum să răstoarne ordinea lucrurilor și să ia locul creatorului lor. Pentru a obține acest rezultat însa, extratereștrii trebuie să devină imortali și să se poată pună la același nivel cu PO. Extratereștrii plănuiesc să fure partea sufleteasca a lui PO. În acest moment PO înțelege că, creaturile sale s-au revoltat împotriva sa și se refugiază într-o zonă din univers în care extratereștrii nu pot intra.

Strategia extraterestră

Extratereștrii au fost abandonați de creatorul lor, PO, dar nu renunță și ticluiesc o nouă strategie de supraviețuire. Construiesc omul (adică pe noi). Nu un om oarecare, ci un om cu un ADN capabil să devină capcană pentru suflete (să ne aducem aminte că sufletul intră doar în anumite corpuri, dotate cu o secvență de baze puricice și pirimidinice specială, determinată de ADN, probabil mitocondrial, de la părintele de sex feminin). Un ADN care îl imită pe cel al lui PO. Extratereștrii modifică structura omului de Neandrethal până creează omul de Cro-Magnon. Și așteaptă ca sufletul să ajungă înăuntru. Odată ce sufletele ajung în aceste capcane, extratereștrii îi vor răpi pe acești oameni și-i vor folosi pentru toate lucrurile pe care le-am descris în lucrările anterioare, așteptând să-si modifice ADN-ul lor, pentru a-l face biocompatibil cu partea sufleteasca a omului. În acel moment, omul va fi distrus, iar partea sufletească, “ob collo torto” chiar dacă nu va dori, va intra cu forța în corpurile extraterestre biocompatibile cu prezența sa. În acel moment, strategia extraterestră prevede să blocheze fluxul de

suflete în corpurile lor, ne mai permițându-i sufletului să iasă. La final am fi obținut un extraterestru imortal, asemenea lui PO. Dar unde să găsească extratereștrii suflete care să între în aceste corpuri? Extratereștrii știu că PO are nevoie să își introducă sufletele în corpuri care să moară, ca apoi să și le ia înapoi, sufletul care între timp a căpătat conștiență de fenomenul morții, de a ști ce înseamnă să ai sfârșit. Extratereștrii așteaptă răbdători, iar PO începe să folosească corpurile create de extratereștri. Între timp, extratereștrii încep să răpească oamenii cu suflet în încercarea de a fura, mai devreme sau mai târziu, partea sufleteasca a propriului lor creator, PO. Încă o dată se naște și se propagă o luptă pentru viață și nemurire între PO și creaturile sale, dar această luptă se face prin intermediul altor creaturi, care habar nu au de nimic: oamenii! Dar diavolul face oalele fără capac.

Al doilea creator

Al doilea creator a decis să parcurgă un drum evolutiv diferit, dar făcând asta și-a pierdut partea sufletească, care nu a vrut să-l urmeze. Acum, noi nu știm cum și de ce s-a întâmplat asta, dar știm din povestirile răpiților de unde putem deduce că al doilea creator s-a trezit într-o zonă compromisă din universul dimensional, unde sufletul său a refuzat să-l urmeze. Al doilea creator este într-un univers bidimensional, cel puțin pentru ochii noștri. Un univers care se închide, așa cum îl descriu memoriile extraterestre active (MAA) ale acelorași răpiți, unde nu există culoare sau corpuri. Pe de-o parte avem un creator care de-acum nu mai are suflet, deci și fără corp, iar pe de altă parte avem o parte sufleteasca care se plimba prin univers, care nu are corpuri pe care să le folosească. Dar când sufletul celui de-al doilea creator vede creația extratereștrilor (oamenii), iată că încearcă să intre în acele corpuri care fuseseră pregătite să găzduiască sufletul derivat din PO. Pentru extratereștri este un noroc neașteptat. Ce a făcut al doilea creator nu este foarte clar, dar tentativele sale de a s e întoarce în partea noastră de univers au eșuat, pentru că aici te poți întoarce doar dacă ești suflet, altfel ești obligat să rămâi acolo. Un "acolo" care în sfintele scripturi este reprezentat de infern, unde diavolul și creaturile sale (demonii) au fost marginalizați. Și încă o dată descriem ceva ce era descris arhetipic în textele sacre ale unei anumite culturi, cum ar fi de exemplu cea ebraică, dar nu numai. Al doilea creator, reprezentat în schemă cu C2, face și el o creație mai

modestă și creează extratereștrii fără corp, cei pe care i-am descris de mai multe ori, dar mai ales pe cei limitați să aibă un corp fals pentru a putea să interacționeze cu realitatea noastră, utilizând o marionetă, care este reprezentarea extraterestrului nordic, înalt, cu părul alb, cu șase degete la mâini, îmbrăcat în alb, cu un medalion la gât, caracterizat de simbologia dublului triunghi răsturnat. Alt extraterestru de acest tip e cel identificat cu monograma Ra (în amintirea zeilor egipteni, de figura cărora este legat), care utilizează ca și corp corpul unui extraterestru care pare o pasăre foarte înaltă, având în loc de nas un cioc și un fel de excrescență sub bărbie (ca al faraonilor egipteni), plus un ipotetic al treilea ochi în centrul frunții. În realitate nu știm nici până în ziua de azi ce este acest al treilea ochi, dar așa ne este descris de răpiți, care își amintesc această pasăre antropomorfă, înaltă de aproximativ patru metri (identificat de noi cu numele de Horus). Și al doilea creator își folosește creaturile ca mână de lucru pentru a-și recupera partea sufleteasca pe care și-a pierdut-o. Acești extratereștri fără corp încearcă să rămână în viață utilizând partea sufleteasca a răpiților noștri, așa cum am descris în alte articole precedente acestuia. Obiectivul lor era să construiască un corp sau să utilizeze altul pentru a trece în această parte a universului (lucru care aparent poate fi făcut doar dacă au o a treia dimensiune). În acest fel, extraterestrul fă ră c o rp care a găsit un corp îi utilizează partea sufleteasca și încearcă să o integreze în sine însuși. Scopul său final e să treacă aici, așa cum am mai spus, iar apoi să se întoarcă la conștiință, de unde provine primul creator. Deci și el vrea în primul rând să se salveze și apoi să trăiască și să nu moară fizic.

Poziția omului

Ființa umană se află într-o situație destul de complicată. Pe de o parte, extratereștrii creați de cel de-al doilea creator, adică extratereștrii fără corp, vin să-i ia partea sufletească, în tentativa de o utiliza, susținând că odată aceasta era a lor și că acum o vor înapoi. Apoi sunt extratereștrii creați de PO, creat la rândul său de primul creator, care vor să păcălească omul pentru a-i lua sufletul, ca să poată trăi etern, iar apoi să elimine umanitatea pentru totdeauna. Această situație a fost susținută de părțile sufletești ale răpiților, care în timpul hipnozei regresive descriau acest tip de univers. La declarațiile sufletului sau adăugat declarațiile forțate ale extratereștrilor fără corp care îi parazitau pe

răpiții noștri și pe care reușeam să-i determinăm să interacționeze. Acești pseudo-demoni se manifestau adesea zgomotos, transformând ședințele noastre de hipnoză în adevărate ședințe de exorcism pur. Apoi mai erau și declarațiile diferiților Luxi, paraziții luminoși fără corp, care susțineau același cadru operativ si apoi erau declarațiile memoriilor extraterestre active (MEA), care ofereau părțile lipsă din acest scenariu.

Erorile făcute

Era evident că în descrierile pe care le făcusem înainte asupra acestui fenomen s-au strecurat doua greșeli importante pe care trebuia să le corectăm. Prima greșeală a fost acela de a crede că primul creator (C1) crease mai întâi extratereștrii și apoi pe PO, ca un produs mai bun, pentru că, față de extratereștrii, pe el l-a creat cu parte sufleteasca. Dar lucrurile nu se petrecuseră așa. De fapt, PO a fost creat imediat (de altfel Biblia susține, destul de curios, că prima creație a fost făcută fără să se treacă prin nici o evoluție, lucru care privește doar în parte și doar pe “omul al doilea”, adică pe noi. Acest lucru trebuia verificat în vreun fel. Verificarea nu a întârziat să fie realizată, făcându-i pe subiecți să-și amintească în hipnoză profundă structura fizică al primului corp în care se încarnaseră. Doar câțiva declarau că intraseră în interiorul unui fel de maimuță primara, pe când alții vedeau o ființă foarte înaltă, foarte mare, in fine, un gigant am spune noi dacă l-am vedea in mod direct. Confirmări ulterioare ale acestui lucru au fost obținute lucrând cu răpiții care se eliberaseră deja de problema răpirii extraterestre. Aceștia, lucrând cu tehnicile de simulare mentală, cum ar fi SIMBAD sau simularea flash (despre care vom vorbi cu altă ocazie), obțineau de la partea lor sufleteasca, întrebând-o direct, exact aceleași descrieri. PO crease extratereștrii și extratereștrii creaseră al doilea om, adică pe noi. A doua greșeală pe care o făcusem era să ne gândim că în interiorul corpurilor răpiților era doar partea sufleteasca fugită de la al doilea creator (C2), dar în schimb am găsit și părți sufletești care proveneau de la PO, creat de primul creator, adică de către C1. O altă ipoteză de lucru se baza pe o serie de hipnoze pe care le făcusem cu ani în urmă, unde se întrevedea ipoteza că PO pusese în corpul unor oameni câteva suflete pe care le monitoriza chiar el, pentru a verifica, ca un "cal troian", ceea ce creaturile sale, adică extratereștrii, făceau pe la spatele sau pentru a-i fura sufletul. Noi chiar ne gândeam că dacă extratereștrii ar fi reușit în vreun fel să ia în

mod stabil partea sufletească a oamenilor, mai devreme sau mai târziu ei ar fi ajuns să-l urmărească pe PO prin tot universul, în încercarea de a-i lua și lui partea sufletească de la primul creator, reușind astfel să trăiască etern. Deci, ne gândeam că PO îi spionează pe extratereștrii cu ajutorul răpirilor și, în vreun fel, ar dori să ajute omul să nu cadă în capcana întinsă de aceștia. În acest context susțineam că nimeni nu te ajută pentru că vrea cu adevărat să o facă. Adevărul este că cel care vrea să te ajute știe că procesul de câștigare a conștiinței, fiind un proces personal, nu trebuie să fie perturbat. Cu alte cuvinte, extratereștrii buni nu există, sau dacă există nu pot face nimic pentru a te salva, pentru că tu ești cel care trebuie să se salveze singur și să facă experiență pentru a avea cunoștințe și conștiință. Din acest punct de vedere era clar că în a susține că cercurile din lanurile de grâu (crop circle) fuseseră construite de PO, ne ajutau să înțelegem pe de o parte că PO ne făcea să înțelegem că trebuia să privim în ADN-ul nostru, în copacul vieții eterne, pentru a înțelege ceva din toate cele care ni se întâmplau cu extratereștrii, iar pe de altă parte o făcea pentru că salvând omul se salva și pe el însuși. Dar ceva nu se potrivea. Dacă totul a fost cu adevărat așa, ar fi trebuit să găsim în răpiți suflete provenite majoritar de la al doilea creator și doar foarte puține părți sufletești derivate din primul creator, deci de la PO. Dar lucrurile nu stăteau așa, pentru că numărul de părți sufletești care derivau de la PO, adică cele care își aminteau că au avut corpul lui la începutul timpului, erau cel puțin 50%. Erau prea multe ca să fie considerate niște "cai troieni". Și mai era încă ceva. Lucrând cu sute de cazuri, ne-am dat seama că subiecții eliberați de răpirile extraterestre, care ieșeau din această problemă utilizând tehnicile noastre, fie prin hipnoză, fie prin simulările mentale, se comportau în două feluri și constituiau două grupuri bine definite. Analizând cu multă circumspecție aceste două grupuri am observat următorul fapt: răpiții care aveau suflet de la al doilea creator scăpau de problemă și nu mai aveau niciun fel de recrudescențe. În schimb, ceilalți răpiți, cu suflet de la primul creator, erau atacați iar. Chiar dacă aceștia se puteau apăra de atacuri, extratereștrii încercau în continuare să le răpească corpul pentru a lua partea sufletească. Am mai observat că în exercițiile Simbad pe care le făceau răpiții, camera mentală rămânea goală, însemnând că extratereștrii fuseseră eliminați, dar în interiorul acelui spațiu virtual apărea un om înalt, mare, impozant, uneori având barbă și semănând cu un om gigant, făcut parcă din piatră. Această ființă ori tăcea, ori se exprima față de partea sufleteasca cu afecțiune.

La început partea sufletească considera această figură virtuală ca fiind un fel de tată sau chiar un patron, un creator. Cu vremea însă, părțile sufletești mai istețe observau că această figură exercita un rol de control puternic și constrângere. Această figură, pe care răpiții o recunoșteau ca fiind figura lui PO, dorea să-i convingă să se lase luați de extratereștri și mai dorea să convingă părțile sufletești să se întoarcă la el(PO), (să se întoarcă acasă) la sfârșitul experienței lor pe această lume. Deci, în baza noilor evenimente trebuia să revedem și să corectăm totul. Astfel am inițiat un fel de "detașament anti PO", reprezentat de un grup de răpiți eliberați in parte, în legătură unii cu alții, dar neștiind că fac parte dintrun grup care avea obiectivul de a înțelege care este adevăratul rol al Primului Om (PO) în toată această poveste. Astfel am reușit să avem niște conversații cu acest subiect utilizând ca intermediari câțiva răpiți. La un anumit punct din cercetarea noastră, PO a fost cel care a cerut să discute cu noi, iar asta s-a întâmplat contemporan,într-un interval de 24 de ore, în cazurile a doi răpiți care nu se cunoșteau și nu se cunosc nici până în ziua de azi intre ei.

Hipnoza cu PO

În timpul acestor hipnoze PO spune că este obligat să elimine ființele umane pentru că acestea conțin părțile sufletești și se teme, pentru ca in cazul in care extratereștrii vor reuși să ia definitiv părțile sufletești, acestea vor ajunge la ei. PO susține că acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori (ref. la distrugerea omenirii). PO zice că a fost necesar să elimine umanitatea pentru că extratereștrii se apropiaseră prea mult de soluția la problema lor, iar PO nu putea permite așa ceva. Însă discursul lui PO avea puncte slabe. De ce să elimine umanitatea? De ce să nu elimine extratereștrii? PO spune că se teme de extratereștri și că nu știe să se lupte cu ei. PO ne comunică că nu se poate face nimic. Admite că distrugerea omenirii nu este o soluție, pentru că de fiecare dată când provoacă un cataclism, umanitatea iese din el aproape distrusă, dar extratereștrii oricum se apropie tot mai mult de PO, iar mai devreme sau mai târziu acest sistem nu va mai funcționa; dar PO zice că nu are alte soluții disponibile acum. Auzind discursul lui PO, părțile sufletești se revoltă și încep să aibă un comportament ostil față de el.

În acest fel PO încetează să mai joace rolul părintelui bun și începe să se comporte ca stăpânul ce a decis să elimine umanitatea. În zilele care au urmat acestor sesiuni de hipnoză, PO încearcă în mod invaziv să îi răpească pe subiecții noștri eliberați, luându-i la el, amenințându-i și folosind o anumită tehnologie le introduce un microcip foarte complex în formă de ciorchine, care se aplică în interiorul crierului pe emisfera dreaptă, apoi pe stânga, legându-le pe acestea două cu un al treilea element. PO nu era figura care să-și dorească să ajute umanitatea. PO vroia altceva. În tehnica Simbad această figură nu putea fi eliminată cu tehnicile folosite în mod normal împotriva extratereștrilor. Visele răpiților arătau arhetipic o figură a unui PO bun, care iubește partea sufletească și pe care vrea să o protejeze, iar ea trebuie să se întoarcă la tatăl său, adică la el. Legătura cu PO la nivel hipnotic era posibilă pentru că PO era în interiorul răpitului, ca și cum ar fi fost al nu știu câtelea parazit pe care trebuia săl înfrângem. Nu părea să fie doar o comunicare directă cu el, ci ceva mai mult. Înainte să găsim o soluție trebuia să înțelegem de ce se întâmpla asta și ce dorea cu adevărat acest PO. Apoi soluția a venit singură. Trebuia doar să ne gândim foarte bine, pentru că aveam totul în fața ochilor. Aveam toate elementele pentru a înțelege, trebuia doar să facem legăturile.

Primul Om și greșeala sa

Când primul creator (C1) l-a creat pe PO, a făcut-o pentru a face experiență prin el. Ca să nu moară, construiește un prim om cu suflet, dorind ca acesta să moară. De fapt, moartea este singura experiență pe care trebuie să o facă sufletul prin intermediul corpului fizic. Sufletul nu știe ce înseamnă moartea și misiunea sa este să trăiască și apoi să moară într-un corp fizic. Sufletul fiind imortal, va înțelege astfel ce înseamnă a începe și a termina, a se naște și a muri, două concepte care ei îi sunt total necunoscute. Asta îl va ajuta pe creator să înțeleagă ce înseamnă să nu fim eterni. Cum conștiința i-a creat pe cei doi creatori pentru a face experiența morții, aceștia îi deleagă pe alții să o facă, și, în acest sens, primul creator îl deleagă pe PO să facă experiența pentru el. Dar PO decide să devină imortal și refuză să facă această experiență. PO face același păcat pe care-l face și creatorul său. Un păcat de trufie, dorind să devină precum creatorul său. PO este imortal. Chiar el ne spune că are un singur corp care există în trecut, în prezent și în viitor. PO decide să

folosească creaturile construite de extratereștri pentru a face experiența morții. Acea experiență pe care nu a reușit să o obțină utilizându-i direct pe extratereștri, creaturile sale, vrea să o facă pe oameni. Cu alte cuvinte, PO își constrânge părțile sufletești să intre și să trăiască în om, să facă experiența morții, ca apoi să ia cu forța partea lor sufletească și să o închidă în el pentru totdeauna. Noi vom fi constrânși să murim pentru că PO vrea să trăiască pentru totdeauna. PO folosește mâna de muncă extraterestră pentru a obține acest rezultat; pe de o parte le-a promis extratereștrilor - creaturile sale - o recompensă sufleteasca (sufletul celui de-al doilea creator), dar în realitate îi va înșela în stil mare la sfârșitul jocului, pentru că extraterestrul nu și-a dat seama că lucrează pentru un șef mincinos, care se gândește doar la interesele sale. Prostul de extraterestru face munca murdară a lui PO. Acum înțelegeam cum stau lucrurile în realitate. PO nu se teme de extratereștri, ci îi folosește pentru proiectul său final. Extraterestrul cunoaște doar o parte din proiect. I-am spus acelui parazit luminos aparținând grupului Luxilor, mai mult în glumă și pentru a-l provoca, că ierarhiile superioare pentru care lucrează îl păcălesc. Luxul a tăcut și apoi a recunoscut că nu s-a gândit la această posibilitate. Acum înțelesesem cine erau ierarhiile superioare la care se refereau extratereștrii.

Ierarhiile superioare sunt de fapt Primii Oameni (PO) !

Primii Oameni nu vor să-l ajute pe om să se salveze de extratereștrii. Asta pentru că ei știu prea bine că în cazul în care oamenii îi vor învinge pe extratereștri, oamenii vor deveni viitorul universului. De fapt, omul își respectă sufletul, care este și a lui PO. El a acceptat de mult timp să moară și nu vrea să-și încătușeze propriul suflet. Omul știe că nu există moartea, ci numai corpul fizic moare, care de altfel e artificial, virtual, mort, atunci când nu are conștiință. A constrânge sufletul să stea blocat în propriul corp înseamnă să blochezi conștiința, să îngheți universul. Omul este viitorul universului, nu PO. Pe de altă parte, PO nu vrea ca extratereștrii să învingă și să ia sufletul, pentru că ei ar deveni ca și creatorul lor și mai ales pentru că ar lua și sufletul "lui", căci în interiorul nostru este și sufletul lui PO, în afară de cel a celui de-al doilea creator. Atunci nu trebuie să învingă nici omul, dar nici extraterestrul, și între cei doi certăreți PO se bucură. Omul construit așa era folosit ca și capcană

pentru suflete. Sufletele lui PO ajungeau în interiorul omului, asta fără ca extratereștrii să știe ceva, aceștia crezând într-o primă fază că în interiorul oamenilor sunt doar suflete provenite de la al doilea creator (C2). Apoi PO ar fi luat tot, i-ar fi distrus atât pe oameni cât și pe extratereștri, devenind asemenea creatorului său. Bineînțeles că PO îi vorbește de rău pe extratereștrii în fața oamenilor și pe oameni îi vorbește rău în fața extratereștrilor. Acum totul se potrivea cu declarațiile obținute de la părțile sufletești, care își aminteau ce le făcuse PO, înșelându-le, făcându-le să creadă că PO era creatorul, dar abandonându-le în această parte de univers, în corpuri unde sufletele nu vroiau deloc să stea. Când sufletul înțelege asta, furia sa devine nemărginită și în acest moment începe ultima luptă. Lupta în care sufletul încearcă să scape de legăturile puternice pe care le are cu PO. Dar vom reveni mai târziu asupra acestei lupte. În acest punct creația părea un eșec total. Cel de-al doilea creator își pierduse imediat sufletul și poate că și el s-a gândit să-și ia partea sufletească înapoi, pentru că aceasta fugise, evitând în acest mod să se lase înlănțuită. În schimb, primului creator i-a mers mai bine, reușind să-l facă pe PO, iar acesta a făcut restul. Un dezastru.

Reconstituirea protoistorică a realității

Acum puteam să reobservăm reconstituirea noastră și să înțelegem mai bine toate pasajele descrie în ea. Se schimbase harta teritoriului și schema pe care o propusesem înainte ni se părea că este altceva.

Ei bine, întrucât noi susținem că nu în istorie, ci în mit este scris tot - tot ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla, din simplul motiv că în mit omul descrie inconștient, citind în grila holografică, ceea ce există în prezentul etern al realității holografice, pe care am descris-o într-o altă lucrare - am căutat chiar în mit urme ale acestei liste de evenimente. Astfel am început să cercetăm mitul creației. În esență, miturile creației sunt toate la fel, dar ne interesau în special miturile marilor civilizații, începând cu grecii, trecând prin lumea ebraică, ajungând la egipteni, oprindu-ne în Mesopotamia și Babilonia, și terminând cu valea Indusului.

În acest punct trebuie să oferim o informație pe care am primit-o de la mai mulți răpiți eliberați sau nu. În multe dintre aceste cazuri partea sufleteasca a acestor subiecți vorbea o anumită limbă, prin intermediul fenomenului de xenoglosie. Această limbă era ebraica. Noi nu înțelegeam de ce, dar trebuia să încercăm să dăm o explicație acestui fenomen. Aveam răpiți care scriau inconștient în ebraică, necunoscând această limbă și pe care nu o studiaseră niciodată. Erau persoane care scriau cu caractere asemănătoare sau la fel cu limbile proto canaanite, dintre care cea mai importantă este aramaica. Aceste lucruri ne-au determinat să ne mutăm atenția pe cărțile religiei evreiești și atunci l-am recunoscut pe PO în figura lui Adam Kadmon, personajul despre care vorbește Tora. Dar cine era această figură a primului om creat de dumnezeul evreilor JHWH?

Adam Kadmon, omul primordial

Adam Kadmon este o figură a înțelepciunii mistice ebraice, asociată cu prima Creație, cu evoluția sa și cu al semnificației originii sale, închisă între elementele dezvoltării sale. După exegeza ebraică, omul, ultimă creatură creată, e cea mai completă din toată Creația, și ca atare conținând astfel din punct de vedere ontologic toate elementele spirituale și materiale a celor precedente; pentru propria completare este creatura cea mai devotată totalității cunoașterii înțelepciunii divine. După această teorie, omul este esența totalității, este expresia Lumii Superioare și a Lumii Inferioare, fiind astfel posibil să se cunoască fiecare aspect al realității doar acordând atenție creaturii om. Deci, Adam Kadmon este arhetipul totalității creative, precedentă terminării creației. Din acest motiv i se asociază primordialitatea și se vorbește despre Adam Kadmon, expresie ebraică care înseamnă om primordial sau om suprem - asemănător și legat de acest principiu e cel al Sephiroților. Adam Kadmon este primul dintre partzufimi (personificări sau ipostaze ale divinului) care s-a manifestat în golul chalal (rezultatul contracției - tzimtzum "luminii infinite a lui Dumnezeu" - sau Ain Soph). Este importantă asemănarea dintre omul suprem și Kohen Gadol: în învățăturile Cabalei ambele figuri au o conotație de natură spirituală speculară, de reflecție, una corespunzând celeilalte. Cabala descrie multe dintre detaliile conform cărora înainte ca Domnul să-i sufle omului spiritul în nări, sufletul lui Adam era unit cu al Evei înainte de naștere sau formare: de fapt, ni se arată că

fiecare copie este uniunea celor două suflete pentru care Domnul a prestabilit deja întâlnirea în cursul vieții de după naștere. Conform textelor religiei ebraice, după moarte sufletul oricărui om se întâlnește cu Adam; acesta pare să-l certe pe Adam pentru primul său păcat, păcat care a adus moartea în lume; si pe care primul om îi reamintește singur: adică fiecare moare pentru propriile păcate: trimiterea textuală este și în cartea lui Ezechiel 18,4. Cu alte cuvinte, sufletul se reunește cu figura lui PO, adică cu Adam Kadmon, și îi amintește de păcatul său original. Exact cum se întâmplă în reconstituirea noastră. Deci există doi Adam, iar ei sunt foarte diferiți unul de altul. În Zohar este raportat că Adam, adică al doilea om, este creat cu praful din Templul din Ierusalim: apoi Dumnezeu (adică extratereștri n.a.) a amestecat cele patru vânturi cu cele patru elemente și a dat viță unei opere minunate, exact Adam; Adam are și un element spiritual celest, sufletul, extras chiar din Templul Celest din Ierusalim al Lumii Superioare: astfel, în structura sa omul posedă atât elemente ale Lumii de Sus cât și elemente ale Lumii de Jos. Biserica ebraică mereu zice că Adam putea vedea cu vedere divină toate generațiile de Tzadikim din istorie, adică pe cei drepți. Este adevărat că răpiții noștri, după ce au devenit conștienți de ei, au putut să-ți acceseze toate viețile din toate corpurile lor, chiar și fără ajutorul hipnozei. Înălțimea lui Adam Kadmon ajunge de la pământ și până la cer, el putând străbate lumea dintr-o parte în alta mulțumită luminii celeste create de Dumnezeu. Adam Kadmon, Marele Prototip de Om, conține nouă suflete care sunt total integrate. După căderea în dizgrație, când vălul eteric al Pământului a început săși micșoreze cortina vibrațională ca și consecință, originalul Adam Kadmon și-a împrăștiat cele nouă suflete-matrice în regiunile acestui univers (numărul nouă e arhetipic n.a.).

Adam Kadmon și conceptele paralele: Pleroma: Gnosticism

Mintea lui Dumnezeu: Superminte: SriAurobindo Proclus. http://www.kheper.net/topics/Neop http://www.kheper.net/topics/Aurobindo/Superm latonism/Proclus-henads.htm ind.htm

Realitate sugerată: Manifestul Absolut

Zoharul subliniază că Ain Soph-ul animă toată lumea sephirotică, pentru că nu este posibil să ne gândim că sephiroții sunt deconectați unul de altul. În ceea ce privește organismul lui Dumnezeu, sephiroții sunt un tot inseparabil. Nu sunt "locuri" ale divinului, ci "lumi" în care divinul se manifestă oamenilor. După unii cabaliști (cei ce susțin Cabala Luriană) această viziune pare mai bine structurată și se prezintă ca și concepție despre Adam Kadmon, omul primordial, foarte diferit de Adam Rishon - cel de-al doilea om. Adam Kadmon este prima manifestare a lui Ain Sophului, spiritul său vital (Nefesh) și e constituit din așezarea concentrică a sephiroților, pe când sufletul său (Ruah) este constituit din așezarea lor verticală. În Sefer Yetsirah este dezvăluită creația Lumii. Se spune, într-un stil incomparabil și netraductibil, că Dumnezeu cel Viu (PO) creează Universul său prin Sefar și Sefer, iar Sippur, adică prin intermediul Verbului și a Numărului. Louria precizează că lumea se naște datorită unui gest de pliere, sau contracție a sa însuși - tsimtsoum - din partea lui Dumnezeu (Conștiința): spațiul gol reușind astfel să se contureze și aici apărând Creația. Rabinul Berekhya spune că înainte de Creație Gândul Suprem a emis o puternică lumină radiantă. Pentru Zohar, însa, totul se naște când Bătrânul Zilelor, Cel Ascuns, Cel Necunoscut, Cel fără de început și sfârșit, a decis să dea o limitare propriei nemărginiri. "La un moment dat a întins în fața sa un văl, prin intermediul căruia a început să deseneze Regatul său.". Sefer Yetsirah (Cartea Formării) este considerat cel mai vechi tratat cabalistic de cosmogonie și cosmologie. Scrierea sa este atribuită patriarhului Avraam sau tatălui său. Ajungem să aflăm și că, pornind de la Punctul Suprem și mergând prin toate nivelele Creației, totul nu este altceva decât un reacoperământ a ceva superior care se suprapune. Creierul, învelit într-un acoperământ ca într-o carcasă, este chiar el însuși carcasa, învelișul unui alt creier superior. Din acest motiv el este doar un acoperământ pentru creierul superior. Cabala vorbește de existența a trei suflete. Corpul fizic al omului acționează ca suport al unui alt suport care este sufletul vegetativ. Se numește Nefesh și este treapta inferioară sau principiul vital (este vorba despre acea entitate din noi pe care noi am identificat-o ca fiind Spiritul n.a.). Este sufletul inactiv. Nefesh este suportul pentru corpul fizic, pe care-l alimentează. Dar la rândul său, Nefesh funcționează ca substrat pentru altă structură, numită Roua'h. Iar acesta este un stadiu intermediar. Este principiul spiritual, sufletul în stare veghe (acea parte pe care noi o identificăm ca fiind Sufletul n.a.). Însă e bine să precizăm că Nefesh și Roua'h nu sunt esențe de calități diferite sau neomogene, mai degrabă complementare, având în vedere că una nu poate exista decât însoțită de cealaltă. Roua'h e suportul nivelului superior numit

Nestamah, care e sufletul în sensul propriu al cuvântului. Acesta este conceptul care a fost foarte intens discutat și care a stârnit multe polemici, și care încă mai stârnește, pentru că în Cabală se afirmă foarte clar că anumiți oameni nu îl poseda, nu au suflet, (acesta este sufletul multiplu a lui PO n.a.). "Meditează la diversele planuri ale spiritului uman, predică Rabinul Simeon bar Yo'hai, și vei descoperi misterul Eternei Înțelepciuni. Pentru că aceste grade ale spiritului uman au fost modelate chiar de ea, după imaginea Misterului Suprem." Conform Cabalei, tot ce este pe Pământ oglindește fidel ce este Sus. "Nu există nimic în lumea asta inferioară - afirmă Rabbi Yits'haq - care să nu aibă propriul omolog care îl guvernează în cea superioară. ". În acest fel se pun în mișcare lucrurile aici, pe Pământ, astfel, în mod automat sunt atrase în acțiune și forțele superioare corespondente, care administrează tot. De aceea Rabbi Elé'azar vorbește despre existența a două lumi: una ascunsă și una manifestată, dar care în realitate contribuie la constituirea unei singure lumi. (din A. D. Grad, "Iniziazione alla Kabbalah ebraica" Ed. MEB) Deci există un suflet și un spirit. Există un Prim Om numit Adam Kadmon, acesta conținând mai multe suflete pe care le gestionează într-un anumit fel și pe care la sfârșitul timpului și le ia înapoi. Sunt două universuri, dintre care unul ne este ascuns nouă (cel al celui de-al doilea creator). Adam Kadmon are un suflet al sufletelor, care se numește Nestamah. Toate acestea noi le confirmam din hipnozele noastre regresive. Ne revenea în minte o întrebare de pornire. Dar de ce sufletele (Roua’h) ale răpiților noștri care proveneau de la PO prefereau să vorbească ebraica? Dar înainte să răspundem la această întrebare am descoperit ceva extrem de fascinant. Desenând la calculator organigrama Genezei nu ne-am dat seama că desenasem ceva foarte familiar. Observând desenul nostru de departe am realizat că nu făcusem altceva decât să desenăm Cabala ebraică.

Baza gândirii cabaliste este Biblia ebraică sau Tanakh (acronim pentru "Torah, Profeți, Scrieri"). Seculara exegeză a Tanakh-ului era deja inclusă în halakháh (prezentata in cazurile judiciare), în haggadáh (sub formă narativă), în cele două Talmudím, în babilonia, în Ierusalimși în multele midrashím, și care pusese deja, de secole, în centrul vieții israeliene interpretarea textului sacru. Nașterea viziunii cabaliste este datată în vremea publicării cărții Zohar (splendoare), publicată în jurul sec. XIII, sau la precedentul Sépher Yetziràh (Cartea Formării), care însă, după unii, este o operă mai mult exegezică decât filozofică, atribuită lui Avraam sau tatălui său, în jurul anului 1200 î.e.n.. Cabala înseamnă multe lucruri și niciunul din ele. Unul dintre lucrurile pentru care Cabala este, este reprezentat de descrierea copacului vieții, dar și mai bine, copacul existenței Universului creat, care conține în interiorul său și Creatorul. Există trei tipuri de Cabală, sau mai bine, trei moduri de a descrie acest cuvânt. Există Cabala ebraică de care ne ocupăm noi, Cabala grupurilor ezoterice (cum ar fi ermeticul Ordin Golden Down ) și masonii Cabalei napolitane, care caută prin intermediul unei numerologii de derivație populară numerele la loto. http://www.kheper.net/topics/Kabbalah/Kabbalah.htm

Copacul vieții

În diagrama centrului se află coloana echilibrului pe care-l dă Keter, prin Tiferet și Yesod, și ajunge la Malkhut. La stânga și la dreapta lui Keter pornesc alte două coloane: cea a Grației , prin Hochmah, Hesed și Netzah; cea a severității ieșind prin Hod, Ghevurah și Binah.

Cele XXII căi

Cei 10 sephiroți sunt legați între ei de 22 de drumuri, asociate cu literele alfabetului ebraic. La diferiți autori sunt prezentate moduri diferite de asociere. Cea mai răspândită susține că alef pornește de la Kether în direcția lui Chochmah și se termină cu tav , care este între Yesod și Malkhuth. Cele 22 de drumuri și cei 10 Sephiroți formează împreună cele 32 de căi despre care vorbește Sépher Yetziráh.

Alte reprezentări ale Sephiroților

În anumite manuscrise renascentiste din sec. XVI, diagrama Sephiroților, ca emanație divină, se multiplică la rândul său la nesfârșit. Această reprezentare se găsește în textul "Otzrot chayyim (Comorile vieții)" de Chayyim Vital. *Vezi și Giulio Busi, Mantova e la Qabbalah (Skira, 2001).

Cele patru lumi

La începutul sec. XIV în creație începuseră să se distingă patru lumi: 'Atzilúth (lumea emanației), Beri'à (lumea creației), Yetzirà (lumea formelor) și 'Asiyá (lumea producției sau a fabricației). Cu aceste nume se indică variația tipului de influență a sephiroților. Lumea lui 'Atzilut, care este cea mai apropiată de Dumnezeu, este guvernată numai de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât ne îndepărtăm de Emanator. Până la urmă, Emanatorul nu este altceva decât ceea ce noi am numit iluminator în articolele noastre precedente. Deci, dincolo de comparații și confuzii, vom încerca să demonstrăm că viziunea descrierii evenimentelor, obținute de noi prin intermediul conversațiilor cu sufletul, fie în hipnoză, fie utilizând simulările mentale, nu este altceva decât

descrierea Universului prin intermediul descrierii culturii ebraice Versiune Versiune Cabalistică Semnificații tradițională Golden Dawn

Corespondențe Corespondență Imagine astrologică magică pe corp

Keter

1. Kether

Coroană

Coroană

Prima mișcare, (Dumnezeu), [Neptun]

Bătrân venerabil, văzut din profil

Hokhmah

2.Chokmah

Înțelepciunea

Partea stângă a feței

Stele fixe [Uranus]

Înțeleptul om bătrân

Binah

3. Binah

Incognoscibilul

Partea dreaptă a feței

Saturn

Marea Mamă

Daat

Daath

Cunoașterea

Al treilea ochi

Pluto

Hesed

4. Chesed

Generozitatea

Brațul stâng

Jupiter

II Rege așezat pe tron

Gevurah

5. Gevurah

Forța, Puterea

Brațul drept

Marte

II Luptător

Tiferet

6. Tiphereth

Viziunea celuilalt sine

Inima, pieptul

Soare

Arhetipuri După Jung Capul lui Dumnezeu, Dumnezeu, II Sinele Yang, polaritate masculină, spiritul Yin, polaritate feminină, sufletul Sufletul, Aerul

Il Copilul, Il Rege, Il Dumnezeu sacrificat (ex Christos)

Spiritul, Focul

Netzah

7. Netzach

Emoții și spontaneitatea

Gamba stângă

Venus

Hod

8. Hod

Intelect

Gamba dreaptă

Mercur

Yesod

9. Yesod

Planul astral, Inconștientul

Organele genitale

Luna

Hermafroditul

Mintea, Apa

Malkut

10.Primul om devine Malkuth

Realitatea fizică virtuală

Picioarele, anus

Pământul

Copilul

Corpul, Pământul

Doar observând acest tabel comparativ, cu diverse simboluri legate de Sephiroții Cabalei putem observa cum arhetipic, imaginile sugerate de simboluri reprezintă foarte bine multe dintre personajele teatrului nostru universal. Conștiința devine astfel Coroana, cei doi creatori sunt imaginea femininului și masculinului, adică imaginea dualismul primordial. Primul Om devine Regele așezat pe tron, pe când în partea opusă Gevurah Luptătorul Întunecat - reprezintă prima creație al celui de-al doilea creator, ființa fără corp care va crea extratereștrii fără corp, reprezentați de Hod. În acest context Daat reprezintă Sephirorul invizibil, adică a unsprezecea reprezentare, care se poate scrie și reprezenta doar dacă ai Conștiință. Este vorba de partea sufleteasca a celui de-al doilea creator C2. O poți vedea și poți fi conștient de ea doar dacă știi că există. Ea nu ar trebui să existe în această parte a universului creat, ci ar trebui să fie pe partea cealaltă, cu cel de-al doilea creator. Hod și Netzah sunt extratereștrii cu corp și fără corp. Tiferet este reprezentarea omului cu suflet, unde Yesod e omul cu spirit dar fără suflet, iar Malkut este doar găoacea goală, miticul Golem, care de unul singur nici măcar nu știe că există, copia pe care extraterestrul i-o face răpitului.

Acum putem să reconstituim cu aceste elemente Cabala noastră.

După cum se poate observa din reconstituirea noastră, aceasta se suprapune exact cu reprezentarea Cabalei ebraice, dar trebuie făcute niște deosebiri importante. În desenele Copacului Vieții făcute de tradiția ebraică, pe care noi îl numim în mod mai corect Copacul Existenței, se va putea observa că există nenumărate variante derivate din tema originală. Mai ales că sunt anumite desene care îl conțin pe Daat, pe când altele îl exclud din reprezentarea finală. Semnificația acestei excluderi este justificată de discursuri mai degrabă vagi și incomprehensibile pentru majoritatea experților lumii rabinice. Trebuie luat în considerație faptul că interpretarea cabalei nu este clară nici celor care au propus-o pe baza textelor originale deosebit de ermetice. Noi însă știm ce înseamnă "ascuns" pentru că interpretarea noastră nu permite niciun dubiu.

Sufletul celui de-al doilea creator nu ar trebui să fie aici, dar pe de altă parte nimeni nu știe că acesta există. Știe doar dacă persoana respectivă are Conștiință. Un alt aspect care stârnește confuzie este legat de numărul legăturilor dintre Sephiroți. Uneori acestea par să treacă ba prin spatele altor legături, ba par să fie poziționate toate pe același plan, iar asta se întâmplă pentru că structura Sefirahului este tridimensională, așa cum noi am reconstituit-o, dar nu numai asta. Aceste legături după tradiție trebuie să fie un număr exact care să corespundă lui 22. În legătură cu asta Torah e foarte clară. Pentru că sunt 22 arhetipurile originale, 22 sunt cărțile de Tarot pe care Dumnezeu Toth le-a dat umanității și care corespund cheii de lectură a unei ipotetice cărți de-a lui Toth care s-a pierdut, care altceva nu este decât reprezentarea egipteană a aceleiași Cabale de Luria. Și sunt 22 arhetipurile (Autiuth), matrițele descrise în Sépher Yetziráh, cu care tipograful (Dumnezeu) a creat Universul. Deci, aceste matrițe sau, mai bine spus, aceste 22 de operații de bază cu care este creat universul, reprezintă și toate interacțiunile posibile între componentele Cabalei. În acest context anumite interacțiuni par să nu existe, pe când altele sunt reale. Cunoașterea existenței lui Daat ne permite să înțelegem ceea ce până acum pentru cabaliști nu era clar: interacțiunea pe care Daat o are cu Al Doilea Creator, din care provine, și interacțiunea pe care o are cu omul cu suflet (Tiferet), unicul corp care o poate lua cu sine. Reconstituirea copacului existenței făcută de noi este singura care poate explica profund toate aceste interacțiuni pe baza scenariului extraterestru, reconstruit și propus de noi în toți acești ani de cercetare. Dar astfel ne dăm seama că interacțiunile evidențiate de noi sunt 23. Deci mai există o interacțiune în plus. Unica interacțiune în plus, care există efectiv în contextul nostru, este cea dintre omul Golem și extraterestrul fără corp. Omul Golem a fost cu adevărat creat și manipulat de către extraterestrul cu corp, care apoi a dezvoltat omul cu spirit, și, în final, pe cel cu suflet și cu spirit. În acest context, extraterestru fără corp nu avea nicio posibilitate și niciun interes, nici să creeze un corp și nici să interacționeze cu acesta. Vă amintim că, după reconstruirea noastră, unul dintre motivele pentru care Al Doilea Creator își pierde sufletul și a treia dimensiune este acela că a plecat în altă parte a Universului Creat. Pierde astfel posibilitatea de a fi corp, și deci să se lege de suflet prin intermediul ADN-ului său (o altă viziune arhetipică a copacului vieții nu al existenței).

În unele versiuni ale copacului Sephiroților, fie această legătură, fie cea dintre extraterestrul cu corp și Golem nu sunt reprezentate. În realitate nu extraterestrul a creat Golemul, ci doar l-ar fi modificat utilizând genetica și transformând un Neanderthal în Cro-Magnon.

Rolul Golemului

Golemul e reprezentarea unui corp viu dar cu conștiință puțină, pentru că e lipsit de suflet și spirit. Acesta este construit ca ființă vegetală la începutul creației, când toate lucrurile sunt create. Deci este o legumă. Din acest motiv, în viziunea noastră tridimensională nu este așezat sub coloana centrală, cea a oamenilor vii cu conștiință, pentru ca aceștia erau spirituali sau cu suflet. Atunci acesta nu poate fi așezat sub coloana centrală, ci ar trebui să fie proiectat în față. În viziunea frontală a reconstituirii cabalistice a copacului Existenței nu ne dăm seama de asta, dar devine evidentă dacă analizăm de jos, în 3D, copacul nostru al Existenței. Dacă nu am face așa, am pierde o altă informație importantă. Noi știm că informațiile incluse în viziunea cabalistică sunt cuprinse și în texte mult mai vechi, cum ar fi de exemplu Merkaba, care are origini pre-egiptene. Contrar Cabalei, ale cărei studii sunt constituite îndeosebi din analizele rabinului Luria, în cazul Merkabei ajungem să avem un tablou mult mai detaliat în legătură cu acest subiect, deși a rămas foarte puțin din această tradiție care a căzut în mâinile unor personaje ignorante, gen new age, care inventează tot și contrarul la tot, doar pentru a face bani vânzând o filozofie de viață, care în realitate, la origine, nu avea nimic de-a face cu ideea de a fi "vândută".

Unul dintre puținele aspecte care se refac după Merkaba este descrierea omului care seamănă cu trei tetraede, dintre care, cel central este nemișcat, iar celelalte două se află în rotație sincronică, unul în sensul acelor de ceas și celălalt în sens contrar. Dincolo de considerentul că popoare atât de vechi ar fi putut avea o viziune extrem de geometrică și sincronică față de ființa umană, nu putem să nu observăm că tetraedele pot fi asimilate cu reprezentarea suflet - minte - spirit. Deci trebuia să găsim această informație și în copacul Existenței și asta se întâmplă doar dacă punem Golemul pe același plan geometric al celor doi creatori, dar nu pe axa Conștiinței. În revizuirea noastră grafică, scoțând în evidentă cele trei tetraede descoperim că este posibil să construim astfel de tetraede doar dacă Sephirotul care corespunde Golemului este postat nu sub coloana conștiinței, ci în fața ei. Cele trei teraede sunt reprezentarea sufletului, a minții și a spiritului, dar două sunt legate prin Sephirotul care îi corespunde lui Daat, Cunoașterea, și

sunt de fapt teraedele care ar reprezenta spiritul și sufletul, pe când cel fix ar fi teraedrul cel mai jos, cel care ar reprezenta prezența minții. Deci, Golemul ar avea corp și minte, dar nu ar avea suflet și spirit. Acesta îl reprezintă fie pe primul hominid viu, pentru că are un soi de minte, deci cu conștiința minții, dar asemănător cu o legumă care dacă abia dacă își dă seama că poate ar exista. Pe de altă parte, Golemul este adevărata reprezentare a corpului copiei răpitului. Copia nu are emoții, nu are amintiri, dacă o întrebi în hipnoză cine este va deveni confuză și îți va răspunde cu cel mult o siglă numerică. În hipnoză copia nu poate să-și amintească nimic din existența sa și nu deține conceptul de sine.

Dar ce este Golemul pentru cultura ebraică? Să citim niște pagini din Wikipedia:

"După părerea multora, Golemul (ebr. ‫ ) גםלו‬e o figură imaginară a mitologiei ebraice și a folclorului medieval. Termenul probabil că provine din cuvântul ebraic gelem care înseamnă "materie brută", sau "embrion", termen prezent în Biblie (Vechiul Testament, Psalmul 139:16) pentru a indica "masa care încă nu are formă", pe care evreii i-o atribuie lui Adam înainte să-i fie insuflat sufletul. În ebraica modernă golem înseamnă și robot. Conform legendei, cine ajunge să cunoască anumite arte magice poate fabrica un golem, un gigant de argilă, puternic și ascultător, care poate fi folosit ca servitor angajat să rezolve munci grele și mai poate fi folosit ca apărător al poporului ebraic față de persecutorii săi. Poate fi evocat prin pronunțarea unei combinații de litere alfabetice. Se spune că Golemul a fost format prin textul Sefer Yetzirah: asta reiese din cunoașterea lui Avraam și se distinge din explicația secretelor alfabetului ebraic, a Sephiroților ce au legătură cu anatomia corpului uman, cu planetele, cu lunile, zilele și semnele zodiacale: aceste trei figuri - omul, lumea și anul reprezintă trei mărturii complete. Maestrul care ar fi vrut să facă un Golem, așa se povestește, se folosea de litere, mișcându-se în jurul formei de argilă de un anumit număr de ori, în corespondență cu toate figurile citate în Sefer Yetzirah. Golemul era dotat cu forță și rezistență extraordinare, executând perfect ordinele creatorului său, față de care devenea un fel de sclav, dar era incapabil să

gândească, să vorbească și să simtă vreo emoție de orice natură, pentru că nu avea suflet și nicio magie făcută de om nu ar fi fost capabilă să-i ofere unul. În cronica sa, Ahimaaz ben Paltiel, cronicarul medieval al sec. XII, povestește că în sex IX, un rabin, Ahron din Bagdad, descoperă un golem la Benevento, un băiat căruia îi fusese oferită viața eternă prin intermediul unui pergament. Tot la sfârșitul sec. IX, după cronica lui Ahimaaz, în orașul Oria erau niște înțelepți evrei capabili să creeze un golem, dar care au încetat să mai practice această activitate după o avertizare divină. Se povestește că în sec. XVI un mag european, rabinul Jehuda Löw ben Bezalel din Praga, a început să creeze golemi pentru a-i folosi ca servitori, plăsmuindu-i din argilă și trezindu-i scriind pe fruntea lor cuvântul "adevăr"(în ebraică ‫[ אתמ‬emet]). Însă exista un inconvenient: golemii creați așa deveneau din ce în ce mai mari, până când îi era imposibil să se mai folosească de ei: magul decidea din când în când să se descotorosească de ei, transformând cuvântul de pe fruntea lor în "moarte"(în ebraică ‫[ מת‬met]);dar într-o zi a pierdut controlul unui gigant, care a început să distrugă tot ce ăi ieșea în cale. Golemul, nu ca zeitate, ci ca un fel de înger, a cărui natură este secretă în Cabala, însă creat de maestrul care era capabil să unească puterea spirituală la Voința lui Dumnezeu, se spune că acționa și ca apărător a unor comunități ebraice din Europa Orientală. Recăpătat controlul asupra situației, magul a decis să înceteze să se mai servească de golemi și i-a ascuns în mansarda Sinagogii Staronova, în inima vechiului cartier ebraic , unde, conform legendei, s-ar afla și în ziua de azi."

Deci, un adevărat supersoldat, în acord perfect cu ipotezele noastre.

Înseamnă că Golemul nu e reprezentat simbolic doar de copia răpitului, care probabil este utilizată ca supersoldat de către militari sau ca și corp pentru diverse ființe extraterestre. Golem e și micuțul Gri, numit EBE (entitate biologică extraterestră), fidelul și stupidul servitor al forțelor extraterestre. Straniu animal care primește ordine de la superiorii săi, nu înțelege ce se întâmplă când un răpit, în timpul unei răpiri, face ceva care nu e prevăzut în canoanele normalității comportamentale ale oamenilor. Sărmana creatură este în mâinile unui patron care l-a creat genetic și care îl folosește pentru a face pe răpiții noștri munca murdară, în locul său. Oamenii ar vrea să creeze acești roboți în viitor, de la care să ia organe pentru necesitățile lor, pentru a le face curat în casă, să-i trimită la război, să-i folosească pentru raporturi sexuale: să-i trimită în locul lor la muncă, adică să creeze o lume de roboți, perpetuând astfel eroarea lui PO (Primul Om, Adam Kadmon), care creează extratereștri amorali, care creează un om la fel de anormal, care încearcă să învie o imaginea de-a sa fără conștiință, căreia să-i transfere toate responsabilitățile dorințelor sale psihotice nerezolvate...

Cele patru lumi

Cum am mai spus și înainte, Cabala descrie patru nivele de conștiință sau patru lumi: · Atzilúth (Lumea emanației) · Beri'à (Lumea creației) · Yetzirà (Lumea formelor) · Asiyá (Lumea producției sau a fabricației) Lumea Atziluth, care e cea mai apropiată de Dumnezeu (Conștiința), este dominată doar de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât ne îndepărtăm mai mult de Iluminator. Conștiința și cei doi Creatori fac parte din prima lume, numită și emanație. Adevărata creație a fost lăsată pe seama lui Adam Kadmon și a unui eventual corespondent derivat din cel de-al doilea creator. O ființă pe care noi nu o cunoaștem și pe care am identificat-o în interpretarea lucrurilor din copacul nostru

în 3D cu un semn de întrebare. În Yetzirà există creaturile create, deci extratereștrii cu corp, fără corp și oamenii cu suflet. Apoi există lumea fabricației, de care aparțin Golemul și omul cu spirit, dar fără suflet. Deci, Cabala, pe lângă a fi reprezentarea situației omului versus extratereștri și creații, reprezintă o fotografie fără timp, un tablou al realității care ne spune nu numai ce s-a întâmplat, dar și ce se va întâmpla. Pe când fenomenul Creației coboară de sus și e descris de cele două coloane laterale ale arborelui sephirotic, omul, care se află în mijlocul Creației, urcă iar pe coloana din mijlocul arborelui sephirotic. Din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla se rezumă la următoarea paradigmă. Creația i-a construit pe cei doi creatori, care au dat naștere la niște subcreații, mai mult sau mai puțin norocoase, motivate să devină imortale și să-i imită pe Zeii și pe Creatorii lor. Omul, care este în primul rând un mijloc de a obține acest rezultat, se dovedește a fi produsul finit al unei viitoare evoluții universale și se înalță din lumea formării în cea a creației, unind în interiorul său sufletul provenit fie de la primul creator cat si pe cel de la al doilea creator, reunificând tot ce înseamnă experiență vitală pentru a se reuni cu Creatorul Dumnezeu. Problema limbii ebraice Pe drumul modelului cabalistic al problemei extraterestre ne-au pus anumite "revelații", cu totul spontane și neașteptate, adică neprovocate, ale unor răpiți, care în hipnoză sau în timpul exercițiilor simbad pe care le faceau singuri, sau în timpul viselor și a momentelor de percepție amplificată clasica a rapitilor eliberati, pronunțau anumite cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva cercetări, am fost în stare să spunem că această limbă era ebraica. De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție marita, i se adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică.

Problema limbii ebraice

Pe drumul modelului cabalistic al problemei extraterestre ne-au pus anumite "revelații", cu totul spontane și neașteptate, adică neprovocate, ale unor răpiți care în hipnoză sau în timpul exercițiilor simbad, pe care le făceau singuri, sau în timpul viselor și a momentelor de percepție amplificată, caracteristice răpiților eliberați, aceștia pronunțau anumite cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva cercetări, am fost în stare să spunem că această limbă era ebraica. De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție mărită, i se adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică.

Shamir pare să fie partea masculină din eul interior, adică acel lucru pe care noi îl identificăm ca spirit și care, alegoric vorbind, se prezintă adesea în practicile simbad ale răpiților ca un luptător cu tonalitate roșie sau galbenă, ca a flăcării etc.. În ebraică Shamir este și o unealtă specială care este folosită pentru a tăia cu mare ușurință chiar și piatra. Mai știm că (Zoar 74 a, b) Shamir-ul putea să spargă și să taie orice; iată de ce a fost numit "vierme metalic divizator " și "vierme tăietor" în Pesachim, care face parte și el din Talmud. În capitolul nr.5 din tratatul Abot, tot din Talmudul babilonian, se face o referire clară la originea instrumentului, care, după părerea Dr. Matest M. Agrest, nu ar fi de natură terestră. Apoi se spune că Moise a luat Shamir-ul în deșert pentru a face Efodul, frumosul veșmânt sacru al anticului cult ebraic destinat lui Aaron, cum a stabilit în pactul cu Dumnezeu, la care face referire și Biblia (Exodul 28,9): "...Vei lua apoi două pietre de onix și vei ciopli pe ele numele fiilor lui Israel: șase nume pe o piatră și șase nume pe alta, în ordinea nașterii. Vei grava cele două pietre cu numele fiilor lui Israel cu un gravor în piatră, cum se gravează sigiliile, și le vei fixa în cadre de aur. Vei pune cele două piere pe epoleții Efodului..." În Talmudul Babilonian (Sotah 48,8) evenimentul este descris cu mai multe detalii: "Într-un prim templu numele fuseseră scrise cu cerneală, atunci le-a fost arătat lor Shamir-ul și au fost gravate în piatră în locul celor scrise cu cerneală." http://www.edicolaweb.net/nonsoloufo/tu_s ami.htm În realitate, Shamir este un nume care este dat în amintirea caracteristicilor acelui obiect. Azi l-am descrie ca pe o bandă ce taie sau o rază de foc. Deci Shamir este un nume care înseamnă foc care taie și, după părerea noastră, este o reprezentare arhetipică a Spiritului. Într-un alt caz subiectul definește anumite suflete cu o serie de foneme, care sună ca și cuvântul “aurim”. În ebraică există termenul ha-urim. Un astfel de termen derivă din unirea a doi termeni: ha și urim. Urim e ceva care se folosește cu thummim-ul. Urim și thummim sunt două lucruri care se pun în cap: una pe emisfera dreaptă și cealaltă pe emisfera stângă, și sunt legate între ele cu un fel de "băț".

Se regăsesc în recenta biblie a mormonilor, în revelația pe care îngerul Moroni i-o face lui J. Smith, profetul acelei religii. Ar fi două lucruri care, dacă sunt bine poziționate pe creier, ar face astfel încât să se poată auzi vocea Domnului, care astfel ar putea da instrucțiuni prin acestea, de exemplu muritorilor de rând, pentru a ghida tribul lui Israel în deșert după izgonirea din Egipt. Este incredibil să ne gândim că un Dumnezeu ar avea nevoie de o invenție electronică - o cască stereofonică - pentru a da ordine creaturilor sale, dar așa este. http://net.bible.org/dictionary.php?word=URIM%20AND%20THUMMIM În realitate, urim și thummim sunt două chestii care interacționează una cu lobul drept, iar cealaltă cu lobul stâng al omului care vorbește cu Dumnezeu și sunt definite cu termenele lumină și perfecțiune. Termenul ha-urim înseamnă lumină conștientă și este un termen care se referă la partea sufleteasca din interior. Thummim se referă la partea spirituală și este legată de lobul stâng al creierului. Se poate postula că aceste două invenții ar fi fost două terminale care interacționează cu lobii creierului subiectului în cauză, exact ca microcipurile militare moderne pentru alterarea conștiinței umane și pentru a fi subjugați celui pe care evreii de odată îl considerau divinitatea lor.(www.studirosacrociani.com , Corinne Heline). "Vei uni în pieptarul rațiunii Urimii și Thummimii. Astfel vor fi deasupra inimii lui Aaron când va intra în prezența Domnului: Aaron va purta pentru totdeauna rațiunea pe inima sa în prezența Domnului " (Exodul 28:30) . Urimii și Thummimii au fost subiectul multor speculații din partea interpretărilor teologice; pe lângă faptul că acestea erau un mijloc prin care înaltul preot lua la cunoștință voința divină, în general toată lumea este de acord că nu se știe ce erau efectiv aceste obiecte. Cuvintele sunt traduse din ebraică cu "claritate și dreptate", însemnând lumini și perfecțiuni. Pentru că, conștiința umană nu strălucește din punct de vedere spiritual, acestea au fost identificate cu dreptatea divină, pierzând astfel total înțelegerea adevăratei naturi a celor două giuvaere magice din buzunarul Pieptarului, sau nu e în stare să dea o explicație pentru forțele focalizate de acestea, prin intermediul cărora înaltul preot putea primi și transmite poporului directivele Legii Divine. Ca toate giuvaerele Pieptarului, Urimii și Thummimii erau capabili să depoziteze forțe magnetice determinate, în relație cu Ierarhiile celeste din cosmos

și cu centri corespondenți corpul uman. Erau receptori negativi ai unor forțe pozitive și puteau fi consultate - de cine avea înțelepciunea să o facă - pentru utilizarea proceselor alchimice, care acompaniau anumite exerciții spirituale determinate. Ghizii iluminați ai acelor zile aveau această capacitate; era o cunoaștere care aparținea Inițiaților. Dar când, cu mult timp în urmă, Inițiatul a încetat să mai fie recunoscut de responsabilii Creștinismului popular , fapt care se întâmplă și azi, nu putem aștepta de la aceștia informații autentice cu privire la natura magică a Urimilor și Thummimilor. Pentru a afla aceste informații trebuie să ne adresăm învățăturilor oferite de Școlile de Mistere, care le dețin și le distribuie în ziua de azi cum o făceau și în epocile trecute. Cele două giuvaere din buzunarul Pieptarului au o semnificație asemănătoare cu cea a celor două pietre de pe epoleții Efodului. Acestea focalizează forțele pozitive și negative ale spiritului; pun în legătură principiile Focului și principiile Apei; sunt armonizate cu centrul capului și al inimii din corpul uman. Toți ceilalți sacerdoți aveau trezite aceste centre, astfel încât acestea să devină lumina (Urim) și perfecțiunea (Thummim) corpului său. În modul acesta ei puteau să folosească giuvaerele ca un ajutor pentru a dirija viziunea lor interioară spre lumile spirituale și spre învățăturile Ființelor Celeste care le transmiteau voința lor față de poporul său. Pe lângă acestea, putea descoperi în Memoria Naturii ce destin era atribuit unui individ sau unei rase, în orice circumstanță și în orice moment. Urimii și Thummimii nu erau privați de virtute: aceștia erau activați cu ceva pe care Boehme o numește "tinctura" (culoarea) spiritului. Dar dacă cine le purta nu își dezvoltase centri spirituali ai capului și ai inimii astfel încât să-i poată activa cu aceeași "tinctură" spirituală, giuvaerele ar fi avut valoarea a două pietre găsite pe stradă. De fapt, toate pietrele ar fi prețioase dacă omul ar ști să le extragă virtuțile; cu toate că în regnul mineral, ca în celelalte regnuri, nu toate varietățile prezente au aceeași valoare. Urimii și Thummimii nu au mai fost utilizați după Exil; lumina și perfecțiunea ghizilor primului Israel, cum au fost acelea a lui Moise si Aaron, plecaseră. Sacerdoții asirieni foloseau pietre corespondente Urimilor și Thummimilor: aceștia le numeau Tabletele Destinului. În Egipt, giuvaere asemănătoare, purtătoare ale imaginilor lui Osiris și Isis, erau numite Tăblițele Sacre. Oricum semnificația lor era aceeași. Vroiau să arate uniunea puterii masculine cu cea feminină, forțele unite ale Soarelui și ale Lunii."

Cu altă ocazie, ne-am trezit în fața unei anumite descrieri, pe care răpitul o făcea în timp ce vedea, într-o viziune aparținând unei vieți trecute, un mic templu, unde cineva îi arăta intrarea. Acest templu era caracterizat de două coloane, nu foarte mari, care reprezentau intrarea. Una dintre aceste coloane, cea pe care răpitul își focalizase atenția, era definită ca “Boaz”de o altă figură care-l acompania pe subiect în interiorul viziunii sale. Trebuie să subliniem faptul că răpitul nostru nu cunoaște ebraica și nici limbile asemănătoare acesteia, și nu are nici cea mai mică idee ce putea fi acea coloană, care în viziunea sa părea atât de importantă. În tradiția ebraică, când a fost construit Templul lui Solomon, acesta avea două coloane la intrare, una poziționată în stânga, care se numea Boaz, și una în dreapta, care se numea Jachin

http://www.freemasons-freemasonry.com/larsonwilliam.html Aceste două coloane, nu sunt altceva decât versiunea egipteană a celor două obeliscuri ale Templului din Luxor, dintre care unul se află și în Franța, la Paris, în Place de la Concorde.

Aceste două coloane, ca să vezi, se găsesc și la intrarea lojelor masonice de rit egipto-israelian. Dar ce legătură are această coloană cu problema extraterestră? În realitate, aceste două coloane sunt reprezentarea a ceva mult mai străvechi, apar în lumea mesopotamică și sunt transfigurarea mitului coloanelor lui Hercule, unde, într-un fel, în acel punct se termină lumea cunoscută și începe misterul necunoscut al universului extern. Se descoperă astfel că în viziunea celor trei coloane verticale ale Cabalei, cele două anterioare sunt reprezentarea coloanelor Templului lui Solomon. Jachin înseamnă "ceea ce e stabilit" și Boaz "forța". De aceste două coloane se leagă semnificațiile de feminin și masculin și simbolurile a două triunghiuri care se vor uni pentru a da ideea stelei lui David, care probabil este o reelaborare a desenului Nodul lui Solomon. În realitate, aceste semne reprezintă arhetipic uniunea părții spirituale cu cea sufletească a alchimiștilor europeni. Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația lui Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana intunecata a tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz ridicate în vestibulul Templului lui Solomon.

http://www.templesecrets.info/pillars.html

Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația lui Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana întunecată a tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz ridicate în vestibulul Templului lui Solomon. Trebuie observată imediat analogia cu situația extratereștrilor unde există lumina și tenebrele, extratereștrii cu corp și cei fără corp, care în mit reprezintă infernul și diavolul catolicilor. Pe partea de sus a fiecărei coloane era un mare bazin - acum numite eronat sfere sau globuri. Globul celest (original bazinul focului), așezat deasupra coloanei drepte (Jachin), simboliza omul divin. Globul terestru (bazinul cu apă), așezat pe coloana din stânga (Boaz), simboliza omul terestru (cel fără suflet, terestru în sensul că este neevoluat). Aceste două coloane sugerează și expresia activă și pasivă a Energiei Divine: Soarele și Luna, sulful și sarea, binele și răul, lumina și obscuritatea. Printre acestea este Sanctuarul. Sunt o trimitere la Jehovah, fie ca androgenie, fie ca divinitate antropomorfă. Ca și coloane paralele sunt reprezentate de semnele zodiacale ale Racului și Capricornului,care la începuturi erau poziționate în camera inițierii, pentru a reprezenta nașterea și moartea - extremele vieții fizice. Prin urmare mai simbolizează solstițiul de vară și solstițiul de iarnă, azi cunoscute de francmasoni sub apelativul modern ai celor "doi Sfinți Ioan". În misteriosul Copac Sephirotic ebraic aceste două coloane simbolizează Mizericordia sau Mila (Jachin) și Severitatea (Boaz). Stând înaintea intrării Templului lui Solomon, aceste coloane au aceeași valență ca și obeliscurile din fața sanctuarelor egiptene. Dar când sunt interpretate din punct de vedere cabalistic, numele coloanelor înseamnă "Casa mea va fi fixată prin forță". ("Insegnamenti segreti di tutti i Tempi" di Manly P. Hall, p. 307-8). Anumite variante ale cărților de Tarot au pe cartea cu

Împărăteasa (Luna) coloanele Boaz și Jachin.

Avem încă o dată o evocare in limba ebraică a Cabalei și a conexiunilor sale sigure față de cultura egipteană, din care evreii s-au inspirat cu vârf și îndesat. Cu câțiva ani în urmă am întâlnit o răpită cu o cultură destul de elementară, care nu știa de ce simțise nevoia să scrie anumite lucruri pe niște foi , ca apoi să le facă sul după ce le așezase una sub alta. Mi-a arătat foile și am observat că scrisese în mod bustrofelic (de la stânga la dreapta) atât cuvinte în italiană, cât și pe cele în ebraică. Desenase Cabala, dar habar nu avea ce scrisese. Făcuse sul aceste înscrisuri exact cum o făceau sacerdoții evrei care conservau scripturile ca și cum ar fi fost niște rulouri sacre.

PO vorbește ebraica Am întâlnit persoane care scriau în aramaică, dar maximum l-am obținut când am cunoscut un răpit care după eliberare a dobândit capacitatea de a intra într-o stare de conștiință alterată. Procesul încă nu poate fi controlat de răpit, pornind fără niciun avertisment. Într-una dintre aceste situații subiectul a început să scrie la calculator în ebraică, în greacă și în italiană, alternând limbile. Lucrul cel mai interesant era faptul că aceste caractere se schimbau la calculator "spontan", din greacă în ebraică, ca apoi să se întoarcă la italiană. Totul se întâmpla de față cu alți martori, pe când subiectul nu avea conștiință de ceea ce scrisese. Analiza scrierilor, efectuată cu anumite motoare de traducere, ne-au permis

să stabilim că subiectul scria aceleași fraze în italiană, ebraică și greacă. Voi reda mai jos ce a scris cu acea ocazie, trecând de la o limbă la alta, fără măcar să știe cum se schimbă caracterele la calculator: ... Subiectul, în prezența părinților săi, discuta scriind la calculator cu un prieten de-al său, când începe ciudata conversație. Subiectul nu vorbește cu amicul său, ci dă niște comunicări. Cumva, interacționează cu cineva din altă dimensiune... Tu nu trebuie să te temi, amintește-ți că vei fi acolo când timpul oamenilor se va apropia de sfârșit, nu vei avea un acces ușor, dar vei găsi oameni care îți vor recunoaște parcursul întunericului iluminat cu lumina pietrei. Masa va fi la sfârșitul drumului tău, tu dumnezeu absolut, nu te afunda în dubiile din tine însuți. Regele care așteaptă nu va realiza salvarea poporului. Masa va fi așezată la porțile marii camere. Pentru a ajunge va trebui să te întâlnești cu ceea ce cunoști deja. Va fi ușor să sfidezi labirintul spinilor încinși. La sfârșit îți vei așeza mâinile pe piatra de culoare roșie, aceasta va curge din mâinile tale și cu ele îți vei umezi buzele. Vei vorbi vocea poporului tău. Dar nu va fi suficientă o singură limbă, ușile se vor deschide și vei reintra în camera de foc, vei coborî în turbinele timpului:totul va anula totul, și când focurile se vor deschide în fața ta, vei regăsi poporul zeilor. O luptă mare, în care energiile atomice vor învălui lumea. Marele Dumnezeu va dispărea. Și regele marii piramide va urca pe tonul noii Mame, reîntorcându-se la oamenii săi. Dar regele a fost mândru, inutile cuvinte pentru a justifica pe cine nu a lăsat în urmă. Khufu, Osiris a lăsat regelui o mare cantitate de informații. Locul tau lângă Zed, punctul de legătură dintre cer și pământ, unde și Enoch a mers să vadă marile schimbări, cei care conviețuiesc cu timpurile aparțin regatului cerurilor. Tu nu vei piei Khufu. Riash e salvarea, urmează salvarea. Riash a clipocit din apele Maska. Oamenii vor fi de tinichea, nu veți mai putea respira aerul. Oameni îmbrăcați în argint, cărnuri deja distruse purtând în interior marea divinitate... În acest moment subiectul începe să scrie reproducem traducerea pe care am încercat să o efectuăm...

în

ebraică -

noi

Vizitează viața noastră pentru a-l vedea dintr-un unghi al salonului nostru pacea și calmul, serenitate, pasul; mare om tu știi cum să procedezi, de

ce ai frică?Copilul crescut în ramuri verzi să bea din apa curiozității.... A venit momentul să urmezi ceea ce nu ai terminat. Privește în interiorul tău și lasă gândurile mele "să te prindă dincolo de real" (în realitate traducerea ad litteram era: "să le prinzi fara ceva reală" și am încercat o interpretare fără să cunoaștem ebraica n.a.). Cel mai mare cadou dintre toate este dezvoltarea noastră spirituală (aceeași frază este repetată perfect în italiană). Creșterea spirituală e darul care iti daruieste pe sine insusi. Acopera-ți diamantul pentru a ști strălucitorul viitor a unui om, tu știi, tu poți, nu te-ai născut întâmplător din acea regiune. Poporul nostru aclamă salvarea, pacea, dinastia lui David. Nu te lăsa prins în marginile timpului. Tu ai ales. În acest punct al conversației răpitul pare că interacționează cu interlocutorul său, care nu reușește să înțeleagă cu cine vorbește în realitate și îi spune ceva despre spațiu și timp, scriind: timp...spațiu X, Y, Z. Răpitul răspunde , interacționând cu el pentru un moment, dar scrie: P(x,y,z,t). c = ∆c = ∆l / ∆t ∆s2 = c2(1-3)2-(10-4)2-(3-1)2-(2-5)2 = Apoi își reia discursul... Aparțin fiilor lui David, Noe Mesia educat să urmeze vocea lui Dumnezeu e aproape. Atunci interlocutorul adaugă: hmmmm...sunt un pic confuz...chiar îmi faci o glumă de proporții biblice, intr-adevar. iar răpitul nostru spune:

Nu face confuzii, tu vei urma poporul nostru când vei fi pregătit să activezi mașinăria. Mesia privește și așteaptă. Toate popoarele evoluate energetic mă vor asculta, aceste mesaje sunt din ce în ce mai frecvente. Interlocutorul, care nu mai știe ce să facă încearcă să facă conversație și răspunde: vorbești despre cercurile din lanurile de grâu? Răpitul răspunde: aceea a fost prima noastră încercare de apropiere,dar această metodă este imediată Aici subiectul scrie un cuvânt în ebraică, care este intraductibil, apoi scrie: Yehoshua (cu accent circumflex pe "e"și pe "s", iar pe "u" o sedilă [chevilla în intaliană] . Computerul pe care scriu eu nu este prevăzut cu aceste accente pe litere.) Salvarea va reveni, fiul lui David (aceste ultime trei cuvinte sunt scrise în greacă). Fiul lui David ascultă, să nu începi cu avânt, Rege al iudeilor (în ebraică) am văzut o explozie nucleară...și eram îmbrăcat în aur: nu te gândi la trecut, trecutul este, niciodată acum, este pentru totdeauna. Dumnezeu e în tine. (în greacă) Sufletul e o parte din Dumnezeu. (în greacă) Un nume care nu poate fi pronunțat, în ebraică.. .este fiul a lui Dumnezeu (în greacă. Dumnezeu tradus în greacă este Zeus N.A.) Tu ești un fiu, fiul omului și a lui Dumnezeu.

Dumnezeu (în greacă) este în interiorul tău, deschide-ți mintea. (adresândui-se interlocutorului său de la celălalt capăt al internetului). E timpul să lași această lume. Ad Alnitak guvernează matematica, nimic nu mai este viață acum, cu locuitorii săi totul e viziune virtuală, noi nu putem să intrăm în război, noi, poporul divin, ajutați-ne, vom reveni. Și comunicarea continuă cu întrebări și răspunsuri pe care nu e cazul să le subliniem în acest articol. Singurul lucru interesant este că răpitul spune următoarea expresie... Fiica noastră îți comunică...etc. Această discuție, demnă de X-files foarte complicate, are niște caracteristici particulare și ne furnizează anumite date importante. În primul rând o utilizare preferențială a limbii ebraice, o serie de schimbări de accente și caractere, chiar și matematice, care nu pot fi efectuate fără a pierde ceva timp, însă aici apăreau instantaneu interlocutorului, care are la dispoziția sa lista cu întrebări și răspunsuri, la fiecare apărând timpul de interacțiune. Cel care vorbește dă niște informații despre identitatea sa. El vorbește limba părinți, care, după cum vom vedea, este ebraica. Spune clar că poporul lui Alnitak (principala stea din constelația Orion), adică locul de unde vine, conform reconstituirilor noastre, extraterestrul numit Horus, care deja este un loc în care totul se întâmplă virtual și unde extratereștri pot fi considerați niște mumii vii fără nicio speranță. Subiectul vorbea prin intermediul răpitului nostru, care era o femeie pe care o numea "fiica noastră". Cu această expresie se manifestă în simbad singur si întotdeauna, doar figura Primului Om (PO), a lui Adam Kadmon, creatorul extratereștrilor și cel care-i exploatează pe răpiții noștri. În abordarea matematicii ajung la noi concepte care ne sunt cunoscute, cum ar fi "c" adică viteza luminii, apoi adaugă timpul la secvența variabilelor spațiale. Trebuie să subliniem că răpitul prin care se manifestă PO și care face toate acestea inconștient, nu are cunoștințele matematice necesare ca să știe ce scrie. Apoi PO se lansează într-o secvență matematică, întâi scriind o simplă

ecuație diferențială și apoi notează o serie matematică pe care sincer nu știu să o interpretez. Spune că universul nu e local nici în spațiu și nici în timp, și că sunt două lucruri de făcut: primul, să se găsească un fel de tăbliță, sau poate o carte, pe care să-o "activeze", altfel ei nu se pot întoarce. PO susține că crop circle- urile adevărate le fac ei, dar și acest aspect nouă ne era deja cunoscut de la sfârșitul lui 2002. În hipnozele efectuate cu acest subiect, chiar și în prezența unor medici de la Spitalul Santa Chiara din Pisa, subiectul deja vorbise în limbi semitice și era capabil să interacționeze cu virtualitatea într-un mod paranormal remarcabil. PO a încercat în trecut de mai multe ori să-l blocheze, să-l copieze, să-i introducă în craniu niște ciudate microcipuri (poate era vorba de miticii urim și thummim), dar se pare sufletul i-a tras o palmă și lui PO, iar din acel moment, omul pare să nu mai fie nici răpit și nici deranjat de acest Adam Kadmon, care vrea să se reîntoarcă învingător în lumea noastră (pe spatele nostru și al extratereștrilor). PO spune că nu poate se lupte cu propriile sale creaturi. Acest detaliu care apare în conversație este identic cu cel obținut de la alți răpiți eliberați. PO nu ucide creaturile sale, dar nu pentru că este de-o moralitate extraordinară, ci pentru că îi utilizează pentru a face munca murdară asupra umanității. Un alt aspect care este comun acestei conversații se referă la existența unei mașinării sau a ceva asemănător, care trebuie manipulată pentru a-i permite lui PO să-și termine munca.

Ebraica este o limbă modernă? Dar PO nu poate vorbi în ebraică, chiar dacă sufletul spune asta în hipnoză. Sufletul spune că ebraica e limba părinților. A fost necesar să facem o cercetare lingvistică asupra ebraicii pentru a înțelege de unde venea această amestecătură de foneme, care din punct de vedere tehnic nu ar fi trebuit să fie mai vechi de 1700 de ani î.e.n.. Deci nu putea fi aceasta limba lui PO...o ființă care, tehnic vorbind, este la fel de batran cam la fel cu Universul. Ebraica are o trăsătură interesantă. Este o limbă, dar și un ansamblu de numere și formule, ceea ce ne face să credem că limba pe care Dumnezeu i-a dato lui Avraam este și ceva ce are legătură cu ADN-ul său, un fel de instrucțiuni, arhetipuri cu care a fost construit Universul, deci pe lângă a fi limbă este și un set de formule care descriu totul. Cei mai convinși cabaliști traduc Biblia în numere,

reușind cu ajutorul unui program special să creadă că pot face previziuni, utilizând acel text ca pe un de codex secret, unde, pentru fiecare cuvânt și pentru fiecare eroare în legătură cu el, există o rațiune care identifică o semnificație spațio-temporală. http://emol.org/kabbalah/qbl/index.html http://kabbalah-software.software.informer.com/ http://free-kabbalah.smartcode.com/ http://www.kabbala.info/ http://software.ivertech.com/_ivertechSearch1_kabbalah%20software.htm http://kabbalah-tarot.softplatz.net/ Însă știm un lucru. Poporul ebraic ca atare nu a existat niciodată. Dar să pornim de la cuvintele Lorenei Bianchi și să punem punctul pe i. http://www.satorws.com/bahir.htm "Realitatea istorică ne povestește că egiptenii nu aveau sclavi, nefiind un stat imperialist și cuceritor;în perioada în care, teoretic vorbind, evreii locuiau pe malurile Nilului, asistăm la invazia hiksoșilor. Nume derivat din hieroglifa Heqa Kasut, care înseamnă "suveranii ținuturilor străine", acest popor invadator, de stirpe semitico-cananita , provenit din Anatolia, a știut să se strecoare în Egipt, profitând de lipsa puterii politice. Cucerește Menfi în jurul anului 1700 î.e.n. cu regele Salitis, Hiksoșii nu au distrus sistemul politic și administrativ egiptean, ci doar s-au amestecat în societate, adoptând ca și capitală orașul Avaris și ca divinitate principală pe Zeul răului, Seth, fratele și asasinul beneficului Osiris. Pe lângă el au adoptat și două divinități cananite, Anat și Ishtar, însă lăsând poporului egiptean libertatea cultului. Această trinitate a durat timp de două dinastii, a XV-a și a XVI-a, în timpul cărora suveranii hiksoși (printre care iese în evidență numele Khyan, un adevărat Iulius Cezar al epocii) își extinseseră influența în Palestina, Creta, Anatolia și Nubia. În mod paradoxal, exact datorită intervenției regilor nubieni Egiptul se eliberează din jugul străin și redevine independent, chiar dacă poporul hyksos nu a părăsit ținutul și a continuat să trăiască amestecându-se cu societatea faraonică multietnică, cel puțin până la venirea lui Akhenaton, suveranul

"eretic" care a impus cultul dumnezeului Aton- discul solar. Acest eveniment a făcut să curgă râuri de cerneală: la câțiva ani după destituirea lui Akhenaton , sau cel puțin după dispariția sa, Biblia introduce faimosul episod cu Exodul poporului evreu din Egipt și a sclaviei. O coincidență care nu este credibilă din punct de vedere istoric, și care a dus la identificarea lui Akhenaton monoteistul in Moise, șeful și ghidul Israelului monoteist. Evreii duc cu ei un obiect care are aceleași dimensiuni cu sarcofagul aflat în Camera Regelui, în Marea Piramidă a lui Cheops (Khufu) : Arca Alianței poate nu a fost făcută de același Moise, ci a reprezentat furtul unui obiect incredibil de puternic, în care se materializa chiar Shekinah, prezența lui Dumnezeu. Nu este dificil să credem că evreii care au fugit din Egipt erau descendenții p o p o r u l u i hiksos, care adorau o divinitatea masculină, puternică și răzbunătoare, cum era Seth al egiptenilor, însă însoțit de o "conștiință" feminină și maternă, dar la fel de teribilă și puternică, capabilă atât să hrănească (mana deșertului) cât și să ucidă. Shekinah , prezentată ca o entitate conștientă, care suferă și plânge pentru materialitatea culpabilă a fiilor săi, a fost cu siguranță modelată după imaginea zeiței Isis, omniprezentă în articolele noastre ca arhetip primar al Mamei Pământ. Isis, după moartea soțului Osiris, omorât de frate lui, Seth, este încătușată de același Seth și este făcută sclavă. Fără puteri, plânge și disperă, pentru situația dramatica în care se află. Shekinah care plânge și suferă pentru destinul Israelului, de a trăi în exil, reprezintă de fapt Omului care este constrâns să se materializeze, să trăiască într-o dimensiune care nu este a sa, nepotrivită pentru divinul din interiorul său. Deci, pentru Cabală fiecare om e un Dumnezeu, în sensul Stelei lui David, "precum în cer așa și pe Pământ" această frază asumă toată semnificația sa. Divinul se face om, iar fiecare acțiune a noastră, chiar și cea mai banală, poate condiționa stelele, galaxiile, lumile spirituale. Isis plânge pentru că este prizonieră, pentru că universul este la mila Dumnezeului haosului și al sterilității: dorința sa este să-l genereze pe Horus, salvatorul, cel care va lua locul lui Osiris, înfrângându-l pe uzurpatorul Seth. Shekinah plânge exilul Omului din Ain Soph, si uniunea cu divinitatea (orientalii ar spune cu Nirvana), dar dorește să genereze salvatorul, pe Mesia. Cabaliștii, începând din Bahir și urmând o linie narativă care se va manifesta în Zohar, ne povestesc că noi, ființele umane, suntem Mesia. Noi suntem cei care, prin acțiunile noastre infinit de mici, condiționăm infinit de mult. Haosul, Răul, e generat de noi: Adam a ieșit din divinitate, a vrut să experimenteze materialitatea și iată-ne acum prizonierii unei dimensiuni de vibrație joasă, în

contact cu energii obscure și confuze, care nu ne permit să întrezărim lumina primordială de unde am venit. Semnificația exilului este izgonirea lui Adam din Paradisul Terestru, dar și fuga evreilor din Egipt - captivitatea sa babiloniană Diaspora după distrugerea Templului din Ierusalim, toate pogromurile și persecuțiile pe care le-au suferit evreii de-a lungul istoriei lor, aproape impasibili. Până s-a ajuns la momentul anihilării finale prin intermediul Holocaustului nazist, din cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi Israelul e un stat imperialist, c a r e în cincizeci de ani a luptat în cinci războaie, caracteristic spiritului războinic al hiksoșilor: dar a pierdut-o pe Shekinah, a pierdut spiritul cabalist. Cabalistul este un inițiat care caută prezența lui Dumnezeu în lume."

În realitate, figura mitologică Iisus din Nazaret nici măcar nu se gândea să vorbească ebraică, ci vorbea o limbă care era străbunica limbii ebraice, și care se numea aramaică. Aramaica e o limbă foarte veche, purtătoare a unor mari tradiții. Asemănarea sa cu ebraica modernă este sub ochii tuturor, cele două limbi semănând atât de mult încât pot deveni o singură limbă, aramaica fiind înțeleasă perfect de evrei. Să mergem și mai în spate pentru a căuta originea

acestui limbaj. Ne dăm seama că ajungem cu aramaica cel puțin pe la 1200 î.e.n.. Aramaica și semitica sunt strâns înrudite cu ebraica. La origini, limba aramaicilor, un popor antic din Orientul Mijlociu, a fost utilizată cu diferite dialecte în Mesopotamia și Siria din anul 1000 î.e.n., apoi devine lingua franca în Orientul Mijlociu, înlocuind limba akkadiană. A supraviețuit căderii orașului Ninive (612 î.e.n.) și Babiloniei (539 î.e.n.) și rămâne limba oficială a dinastiei persane a ahemenizilor (559-330 î.e.n.) până când este substituită de greacă în urma cuceririlor lui Alexandru Macedon. Inscripții antice în aramaică au fost găsite într-o întinsă arie care se extinde din Egipt până în China; cele mai vechi fiind texte sunt scrise în sec. IX î.e.n. Înainte de era creștină devine limba evreilor din Palestina. Iisus predica în aramaică și în aramaică sunt scrise o parte din cărțile biblice a lui Ezdra, Daniel și multă literatură rabinică. Se subdivizează în aramaică veche, aramaică imperială, aramaică occidentală (incluzând palestiniana și cea galileică), aramaica orientală (cuprinde și limba siriacă). În siriacă a înflorit o abundentă literatură creștină, mai ales din sec. III până în sec. VII. Influența și răspândirea aramaicii a fost mai mică după cucerirea arabă din sec.VII e.n., araba câștigând mai mult teren. Aramaica supraviețuiește azi ca limbă vorbită doar în câteva sate iordaniene, pe când siriaca e încă utilizată ca limbă liturgică în anumite comunități creștine din Siria, Liban, Turcia, Irak și Iran. Arameii erau un popor nomad semitic, menționat de șase ori în Biblia ebraică, care locuia în Mesopotamia (Bayn Naharaim, "Între cele două râuri", sau Aram-Naharaim, "Aramul celor două râuri") și în regiunile vecine, care făceau parte din statele moderne de azi cum ar fi Turcia, Siria, Iran, Irak, Iordania și Liban. Cercetătorii susțin că "cele două râuri" sunt Tigru și Eufrat. Autorii Enciclopediei Evreiești (Jewish Encyclopedia [1]), între 1901 și 1908, nu găsesc numele Aram în înscrisurile babiloniene sau asiriene, dar, bazându-se pe conținutul a trei tăblițe intitulate Scrisorile din Amarna, au identificat Naharaimul ca Nahrima. Termenul "aramei" era utilizat de evrei în antichitate pentru a-și numi "verișorii" mai îndepărtați, care locuiau mai la est (Aram), Arpachshadiții (Arpachshadite în engleza, ziși și "tribul fiilor lui Eber" ). Totuși arameii nu au fost niciodată un stat unit, ci au fost uniți de faptul că utilizau limba aramaică, care la origine se scria utilizând alfabetul fenician. În epoca imperiilor babilonian și persan aramaica devine limba oficială în tot Orientul Apropiat. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/altro/mesopotamia.html

Deci babilonienii vorbeau ceva asemănător cu aramaica. Atunci decorul cercetării noastre se mută din Egipt în Mesopotamia.

Pasul următor Ideea noastră e legată de ipoteza că, în realitate, cultura babiloniană (și suntem cu 12.000 de ani înainte de Cristos) derivă dintr-o cultură mult mai veche, aceea de pe valea Indusului. Dacă am da timpul cu mult înapoi, cultura s-ar fi mutat din ce în ce mai mult către apus, ajungând în Egipt și trecând prin Mesopotamia, provenind din Pakistan și din civilizația din Harappa și Moenjio Daharo. Acest drum este cel mai dificil de demonstrat pentru că în mijlocul său a fost potopul universal, care a distrus toate legăturile dintre înainte și după, dintre civilizația vimanelor, anticele mașini zburătoare ale oamenilor care locuiau în valea Indusului și care, după anticele texte Puranas, erau folosite în războiul cu poporul Ashvin, dotat și el cu alte mașini de zbor, locuind într-un ținut numit Aztlan. Dar putem presupune ceva.

Știm că legendele și miturile evreilor au fost prima dată miturile și legendele egiptenilor, și înainte de aceștia au fost ale babilonienilor, și mai în spate au fost ale arienilor de pe valea Indului, iar asta nu poate să aibă decât o singură explicație. Totul provine din valea Indusului. Să dăm un singur exemplu care ne va permite să reconectăm Babilonia, legendele sale și limba sa, la cele din valea Indusului. Un anonim scrie pe Internet ceea ce urmează, iar noi reproducem cuvintele sale, pe care le puteți găsi la următoarele adrese: http://www.menphis75.com/diluvio_universale.htm http://www.unknown.it/ipotesi/il_diluvio_universale/ Având în vedere că Arca lui Noe a ajuns pe munții Ararat (munții care au ieșit de sub ape la sfârșitul potopului), nu este ciudat că descendenții lui Noe au migrat din munți în jos, spre valea fluviului Tigru, pentru a fonda primele civilizații post-potop, cum ar fi Sumer, Akkad, Uruk și Nimrud (care apoi devine Babilonia ), Haran, Gerico, și Sidon (Fenicia), și mai încolo Egiptul și Valea Indusului în nord-vestul Indiei. (Fluviile Tigru și Eufrat au fost numite așa în baza a două dintre cele patru fluvii de dinainte de potop, menționate în Biblie ca curgând din Grădina Edenului). Niște vechi legende babiloniene vorbesc de o serie de zece regi de dinaintede potop, anticii Hindu (India nord-occidentală) vorbesc de o serie de zece Pitris care domneau înainte de potop, iar anticii egipteni descriu zece înțelepți care domneau în același timp înainte de potop. Cum afirmă și Biblia, acești patriarhi de dinainte de potop trăiau mai mult decât trăim noi astăzi, iar asta a fost confirmat de anticii istorici Berosso, Nicolaus din Damasc, Hesiod, Platon, Hecateu din Milet, John Moschus, Hieronymus din Rhodos și Manetho. Ultimul dintre acești regi menționați mai sus a fost eroul care i-a condus pe alții șapte la bordul vasului cu care au supraviețuit potopului universal. În Babilonia antică numele eroului era Zisudra, care a permis supraviețuirea altor șapte oameni, cei Șapte Apkallu. În Egiptul antic eroul potopului era Toth, supraviețuitorul potopului împreună cu cei Șapte Înțelepți. În India antică nord-occidentală eroul era Manu, care supraviețuiește potopului global, “pralaya”, împreună cu cei Șapte Rishis. Coincidențele sunt rușinos de multe p e n t r u ca aceste civilizații, aparent distincte, să aibă toate aceeași legendă a potopului universal (cu opt persoane care au supraviețuit, acestea provenind din populația de dinainte de potop,

guvernată de un grup de zece regi),pentru noi este o istorie adevărată care întărește povestirea din geneza biblică. Pe lângă acestea, mai trebuie precizat că, cabala ebraică are multe puncte în comun cu filozofia indiană a pitrisurilor(Pitris). http://www.sacred-texts.com/eso/osi/osi26.htm Nu ar trebui să uităm că India, acel imens și luminos centru cultural din cele mai vechi perioade, pe lângă a răspândi ideile respective spre est, datorită puternicilor valuri migratoare, pornind din timpurile cele mai îndepărtate păstra constant legătura cu toată lumea din Asia. Toți filozofii și studioșii antichității au plecat în India pentru a studia știința și misterele vieții. Deci nu este surprinzător ca în timpul șederii lor în India înțelepții evrei să fi fost inițiați de Magii Persani în vechile concepții Brahmanice. Anumite extrase din Sepher Jeszireh și din Zohar, cele mai importante două texte ale Cabalei, în ceea ce privește natura lui Dumnezeu, a creației și a sufletului uman, arată fără niciun dubiu că ideea unui influx puternic, ne face să concluzionăm că, Cabala ebraică este în realitate un subprodus al tradiției vedice, si este din punct de vedere istoric corectă. http://www.newkabbalah.com/Indian.html Istoria pitrisilor (Pitris) se pierde în negurile timpului, în cele mai antice tratate ezoterice ale lumii, cum ar fi "Camerele lui Dzyan". După cartea lui Dzyan, primii oameni de pe Terra erau descendenții Celeștilor sau Pitrisilor, veniți de pe Lună. Textul descrie evoluția omului de la prima rasă până la a cincea - a noastră - care se oprește la moartea lui Krishna, adică acum cinci mii de ani. Scrisă într-o limbă absolut necunoscută , Senzar se spune că le-ar fi dictat Atlanților ca ființe divine. Cartea lui Dzyan vorbește despre dinastiile atlante divine și amintește despre "regii soarelui", care ocupau "tronuri celeste". Deci, evrei structuraseră Cabala, dar cu siguranță nu erau primii care inventaseră conținutul acestei cosmogonii. Trebuie să precizăm în acest moment că mulți dintre răpiții noștri, atunci când scriu în alfabete pe care nu le cunosc, folosesc în special trei tipuri de alfabete: ebraic, aramaic și sanscrit. Alfabetul aramaic și cel sanscrit, chiar dacă aparent se scriu diferit, par să aibă (http://www.bifrost.it/Lingue/Sanscrito.html#1) un limbaj format din

foneme identice. Este atât de adevărat încât cineva a crezut că poate suprapune cele două limbi într-o frază pe care Iisus din Nazaret a rostit-o pe cruce. "Eloì, Eloì, lemà sabactàni?", care în aramaică ar însemna "Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai abandonat?", pronunțată diferit, după cum urmează, "Eli, Eli, lamma zabaktani" în sanscrită ar însemna "Doamne, Doamne, primeștemă în lumina ta.". Universitatea din Bombey (acest oraș azi se numește Mumbai) traduce 84.000 de pagini de pergament în limba pali, care par să descrie meticulos zilele petrecute de Iisus la școala vedică din Ladhak, unde ar fi trăit de la vârsta de 12 ani până la 30 de ani. http://www.marcovasta.net/libreria/Ladakh/LadakhLibreriaNews.asp?id=1533 Probabil că răspunsul ar putea fi evident, cel care și ne-ar face să ne gândim că Iisus din Nazaret nu este Cristos sau Krishna, si care cu siguranță nu sa mișcat din țara sa natală pentru a studia cu triburile Sufi. http://www.fainotizia.it/2007/04/27/krishna-influssi-sulle-origini-delcristianesimo Krishna mereu a fost în India și probabil că este un personaj de dinainte de potop, a cărui legendă a trecut zidul potopului, pentru a ajunge la începuturile civilizației din valea Indusului, ca apoi să treacă în Mesopotamia, în Egipt și deci în lumea ebraică. Iar când legenda eseniană despre acest om a fost preluată de evrei, aceștia probabil că au modificat-o pentru a o face credibilă și folositoare în scopurile lor politice. Pentru a nu exista dubii în legătură cu cele susținute mai sus, prezentăm câteva puncte din viața lui Krishna, care par a fi copia vieții a celui care mai tarziu va deveni Iisus din Nazaret: • Krishna se naște din virgina Devaki ("Divina") în data de 25 decembrie. • Tatăl său terestru era tâmplar și era plecat din oraș pentru a plăti taxa când sa născut Krishna. • Nașterea sa a fost semnalată de o stea din est și de prezența îngerilor și a păstorilor, care i-au oferit darul compus din condimente. • Armatele celeste au dansat și au cântat la nașterea sa. • A fost persecutat de un tiran care a pornit masacrul a mii de copii mici.

• Krishna a fost uns pe cap cu ulei de către o femeie pe care a vindecat-o. • El este reprezentat cu piciorul pe capul unui șarpe. • A făcut miracole și minuni, a resuscitat morții și i-a vindecat pe leproși, surzi și orbi. • Krishna a folosit parabolele pentru a-și învăța poporul despre caritate și iubire și "a trăit în sărăcie, iubind săracii". • A criticat aspru clericii, acuzându-i de ambiție și ipocrizie...Tradiția spune că, cade victimă răzbunării lor. • Discipolul cel mai iubit de Krishna a fost Arjuna sau Ar-jouan (Ioan). • S-a transformat în fața discipolilor săi. • A oferit discipolilor săi capacitatea de a face miracole. • Drumul său a fost "presărat cu ramuri". • În unele tradiții el moare pe o planta sau crucificat între doi hoți. • Krishna a fost ucis în jurul vârstei de 30 de ani, iar soarele s-a întunecat în momentul morții sale. • El s-a ridicat din morți și s-a înălțat la cer "în fața tuturor oamenilor". • A fost reprezentat pe o cruce, pe picioare purtând găurile de la două cuie, iar pe haine având o emblemă cu o inimă. • Krishna e " leul tribului Saki ". • A fost numit "Păstorul lui Dumnezeu" și a fost considerat "Mântuitorul", "Primul Născut", "Purtătorul de Păcat", "Eliberatorul", "Cuvântul (Verbul) Universal". • Era considerat "Fiul lui Dumnezeu" și "Domnul nostru Salvator", care vine pe Terra să moară pentru a salva omul. • El era a doua persoană a Trinității. • Se spune că discipolii săi i-au atribuit titulatura de "Jezeus", sau "Jeseus", care înseamnă "esență pură". • Krishna trebuie să se întoarcă pentru a judeca vii și morții, încălecând un cal alb, și pentru a conduce lupta împotriva "Prințului Răului", care va produce multă suferință pe pământ. Povestea lui Krishna, așa cum este înregistrată în vechile legende indiene, a penetrat occidentul în multe ocazii. O teorie susține că adorarea lui Krishna a ajuns până în Europa, chiar în acele vremuri îndepărtate, în 800 î.e.n., adusă probabil de fenicieni. Tradițiile poporului evreu sunt deci tradițiile culturii vedice, iar limba

ebraică e asemănătoare din punct de vedere fonetic cu sanscrita. Iată deci că ideea cum că ebraica de azi este limba lui Adam Kadmon începe să pară probabilă. Giuseppe Cosco spune următoarele cuvinte: (http://cosco giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm) "La origini, înainte de confuzia babelică , exista o singură limbă, care a transmis înțelepciunea lui Adam până la Noe." Gershom Scholem scrie: "Generația care a vrut să ridice Turnul Babel a abuzat, în sens magic, de această limbă sacră pentru a imita ...acțiunea creatoarea a lui Dumnezeu...iar de atunci limba sacră devine amestecată cu elemente profane..." (G. Scholem, Il nome di Dio e la teoria kabbalistica del linguaggio, Milano 1998). Datorită acestui limbaj divin se putea comunica cu lumea spiritului și tot datorită lui exista "o conexiune directă cu esența lucrurilor pe care dorea să le exprime. " Erau limba și scrisul lui Dumnezeu. Această scriere era numită "celestă" de evrei, pentru că, așa cum spune și Cornelio Agrippa: "este descrisă în constelații" (Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim, De occulta philosophia, 1510). Stătea la originea tuturor limbilor și alfabetelor, inclusiv al celui ebraic și al hieroglifelor egiptene, iar asta îi sugerează lui Kircher că "alfabetele tuturor limbilor conțin în ele urme din literele antice" (A. Kircher, Turris Babel, Amsterdam, 1679). La fel de multă importanță are și o culegere hispanico-arabă, redactata in latina, care circula începând cu sfârșitul sec. XIII și care cuprindea noțiuni de astrologie, formule magice și teste de alchimie; e cunoscută sub numele de Picatrix. Să citim în Picatrix despre operațiunile de trasare a sigiliilor și relația lor cu planetele:"aceasta metoda este capabila să producă efecte corespunzătoare naturii lor", iar din acest motiv "desenele celui care face talismanele trebuie realizate când planetele se află deasupra sa, asta pentru a obține efecte sigure, și, prin intermediul combinării atente a unor lucruri secrete știute de el, poate obține ceea de dorește"(Picatrix, London, 1962). Totul este număr-cuvânt-sunet, iar prin grafică se materializa forța. Din acest motiv "tot realul se bazează pe aceste combinații originale cu care Dumnezeu a provocat mișcarea limbajului. Alfabetul este totodată atât originea

limbajului cât și originea ființei"(G. Scholem). Kremmerz scrie:" Magia, ca inteligență a legilor oculte ce reglează fenomenologia sensibilă, nu e ușor să-ți formezi o idee aproximativă fără să intri în rațiunea intimă a manifestărilor grafice a forțelor...cititorul trebuie să se întoarcă la cauza semnelor grafice, a căror structură este ideologică ca determinare a spațiului și timpului "(Giuliano Kremmerz, La scienza dei magi, Roma, 1974). Sigiliul este o conexiune energetică subtila evocată de particulare semne care fixează voința în timpul unor ritualuri specifice.

Concluzii Așadar, în analiza fenomenului de răpiri extraterestre descoperim anumite lucruri: 1. Zeii nu există, ci sunt manipulatorii noștri.

2. Nu există extratereștri buni și extratereștri răi, există doar extratereștrii. 3. Totul e scris deja în mit și nu în istorie. 4. Să devii conștient înseamnă să înțelegi că omul este viitorul evoluției universale. Atunci trebuie să spunem că după ce ne eliberăm de extratereștrii va trebui să evităm să mai avem contacte și cu Primul Om (PO), el fiind cel care a pus în scenă tot acest teatru. Este posibil să facem orice, trebuie doar să vrem.

Note și referințe

O notă interesantă despre limba lui Dumnezeu: http://cosco-giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm Pentru a căuta rapid textele sacre ebraice: 1. http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en| it&u=http://www.religionfacts.com/judaism/texts.htm&rurl=translate.google.it& us g=ALkJrhgWqQ9W2Qt hVzIIdF348Awavb-J6g 2.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|it& u=http://www.sacredtexts.com/jud/index.htm&rurl=translate.google.it&usg=AL kJrh h1W_4eG4jwRgUejJBvMC7sSU9ERA 3. http://lila.sns.it/mnamon/index.php?page=Risorse&id=8 4. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Religioni/testi-ebraismo.html Pentru a căuta rapid textele sacre egiptene: 1. http://www.egypt.splinder.com/tag/testi+sacr i 2. http://www.libercogitatio.org/storia/i-geroglifici-egiziani.htm l 3. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Egiziani/religione.htm l Pentru a căuta rapid textele sacre babiloniene: 1. http://www.riflessioni.it/dizionario_religioni/religione-babilonese.htm 2. http://apocalisselaica.net/varie/miti-misteri-e-poteri-occulti/enumaelish- il-mito-babilonese-dellacreazione 3. http://www.terralab.it/zeEsoter.htm

Textul de față este a doua parte a cărții "GENEZA" scrisă de prof. Corrado Malanga, care a apărut în librăriile italiene în data de 22 aprilie 2013. Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și revizuită de Gabriela Dobrescu. Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza II - Zeii din Valea Indusului -

de Corrado Malanga

Introducere

În articolul precedent, cu titlul “Geneza I”, observam că panteonul extratereștrilor, bestiarul descris în sute de ședințe de hipnoză regresivă făcute cu răpiții noștri, practic se putea suprapune cu descrierile zeilor, fie cu panteonul ebraic, fie cu cel egiptean. Cabala ebraică era reprezentarea universului, așa cum îl descriau și răpiții noștri, și nu ne-a scăpat faptul că acest panteon derivase dintr-o cultură pre-israeliană, adică cea egipteană și babiloniană. Înainte de a continua acest ex-discurs dinaintea timpului, trebuie să ne oprim încă o dată asupra unor chestiuni. Prima este legată de falsul monoteism ebraicoisraelian. În realitate, evreii nu sunt monoteiști, ci monolatrici (monolatrie înseamnă adorarea unei singure divinități, dar fără a exclude existența altora n.t.). Adică, din toți zeii pe care îi au, îl recunosc doar pe unul, care este superior celorlalți și care, conform tradițiilor lor, este și fondatorul poporului lor (Israel) un adevărat exemplu de stat-biserică, cum sunt Vaticanul și Tibetul, unde prin statbiserică se înțelege acel stat în care șeful guvernării este divinitatea fondatoare. Într-un fel și Egiptul antic era reprezentarea unui stat-biserică, unde casta sacerdoților era cea care deținea în realitate puterea, iar faraonul era manifestarea lui Dumnezeu pe Pământ: cum ar fi azi Papa sau Dalai Lama. De exemplu, când figura lui Moise, despre care am spus că în realitate e legată de faraonul monoteist Tuthmoses al III-lea, se întâlnește cu Dumnezeu în deșert, el se prezintă așa: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam...vrei să fiu și Dumnezeul tău?" Tuthmoses, adică Toth (Moise), acceptă: iar din acel moment, Dumnezeul JHWH va fi cel ales dintre toți ceilalți. Am precizat deja că evreii au furat panteonul de zei de la egipteni, unde "se pare" că JHWH a uzurpat rolul zeului de primă generație, cel care nu s-a născut niciodată, adică Ammon, pe când figura lui Iisus este legată de Ra, Zeul Soare. Dar și egiptenii, la rândul lor, furaseră zeii din cultura babiloniană. Trebuie subliniat faptul că, mergând înapoi în timp, amintirile și legendele devin din ce în ce mai încețoșate. Dar, ca în jocul "telefonul fără fir", încet, încet, se ajunge la sursa mitului, care este mai pertinentă față de realitatea pe care o descrie. Deci, dacă ne întoarcem înapoi în timp, trebuie neapărat să-l înlocuim pe Iisus cu Cristos, adică cu Krishna. Dar cine este în realitate Krishna și unde este locul său în panteonul de zei-diavoli-extratereștri pe care l-am construit în lucrarea precedentă, intitulată Geneza?

Întoarcerea la Rădăcini

În lucrarea precedentă am făcut legătura între simbolurile creației pe care ni le descriseseră răpiții, adică pornind de la Conștiința care crease doi creatori ș.a.m.d.. Am demonstrat cu ușurință că toate acestea erau descrise foarte bine în Cabala ebraică.

Acum suntem gata să facem încă un pas înapoi, în căutarea zeilor din Valea Indusului, adică extratereștrii descriși de locuitorii acestei planete cu 12.000 de ani în urmă. În mit este scris tot, deci să urmăm mitul și legendele legate de acesta. Vom descoperi o suprapunere incredibilă de concepții, care merge dincolo de orice spațiu și orice timp pentru a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, că mitul este în interiorul omului, pentru că nu există trecut, prezent și viitor, ci totul se întâmplă acum, iar din acest motiv mitul reprezintă descrierea realității atemporale, cu toți zeii săi și legendele sale, care au fost, sunt și vor fi. Unicul lucru care se schimbă este interpretarea pe care mintea noastră încearcă să ne-o dea, asta din cauza unor preconcepții diferite conținute în fiecare dintre noi.

Mitul lui Oannes, omul pește

Cea care ne-a pus pe drumul către origini a fost o divinitate antropomorfă, în formă de pește, aparținând civilizațiilor africană și babiloniană, și al cărui mit bineînțeles că a fost reciclat până în timpurile noastre. Ne-a atras atenția o astfel de divinitate pentru că în bestiarul extratereștrilor descriși de răpiții noștri existau descrieri a tot felul de șerpi, insecte, mamifere, zburătoare, amfibieni, dar lipsea, în mod ciudat, un personaj pe care ar fi trebuit să-l întâlnim: peștele. Lipsea extraterestrul pește. Atunci lipsea Dumnezeul pește?

Până și în reconstruirea extratereștrilor din Star Trek, cunoscutul serial de televiziune care vorbește despre cucerirea spațiului de către americani, existau entitățile pește, Galamiții. În mod ciudat, aceste entități nu apăreau în sesiunile noastre de hipnoză regresivă. Se spune că se numea Oannes. Conform mitologiei orientale a apărut din Marea Eritree (Oceanul Indian de azi), fiind un animal dotat cu rațiune; corpul său era cel al unui pește; sub capul de pește avea un alt cap, iar picioarele sale (erau) umane, erau adăugate la coada de pește. Vocea și limbajul său erau și ele umane si articulate. Oannes a rămas printre oameni fără să mănânce și i-a învățat, pentru că erau foarte primitivi, literele, științele, artele și tehnicile, inclusiv agricultura. În fiecare seară reintra în mare și rămânea în apă, pentru că era amfibiu; a scris și o carte despre originea lucrurilor și despre comportamentul civic. După el au apărut și alte ființe asemenea lui, numiți APKALLUS. Despre numele Oannes s-au făcut multe ipoteze: a fost asemuit cu dumnezeul marin Ea (Ea-khan = Ea peștele), sau chiar cu Joannes, Ioan Botezătorul, Iona , Ioan. Cine sau ce era în realitate misterioasa ființă?

O creatură fantastică și legendară căreia să i se atribuie evoluția societății umane, sau, cum afirmă mulți ufologi, un vizitator spațial în misiune pe Pământ? De această părere este și cercetătorul german Ulrich Dopatka, dar care nu se obosește să vadă în "corpul de pește" amintirea deformată a unui costum spațial amfibiu. "Oannes", povestește Dopatka, "e un nume care în siriana veche înseamnă

străinul." Primul care vorbește despre Oannes este patriarhul biblic Enoch, "răpit în cer de un vânt puternic și dus într-o casă mare de cristal, în prezența fiilor sfinților", Osanesii sau Osaninii. Iată cum este descrisă acea întâlnire extraordinară de dinainte de potop în versiunea etiopiană a "Cărții lui Enoch" (sec. II-I î.e.n.) "Hainele lor erau albe, iar chipurile lor transparente, ca de cristal" scrie Enoch."Aceștia mi-au spus că Universul e locuit și e plin de planete, supravegheate de îngeri, numiți Păzitori sau Vigilenți ;și mi-au arătat Căpitanii și Șefii Ordinelor Stelare. Mi-au arătat două sute de îngeri care au autoritatea asupra stelelor și asupra serviciilor cerului; aceștia zboară cu aripile lor în jurul planetelor." De la misterioșii "Fii ai Sfinților" Enoch învață că spațiul este controlat de două specii de îngeri. Primul tip sunt creaturi tipic biblice, ființe de lumină superioare omului prin natură și înțelepciune, în contact direct cu Atotputernicul; sunt numiți Heruvimi, Serafimi și Osanini, și de obicei transmit mesaje, răpind în cer persoanele sau, cum precizează o versiune slavă a cărții, "intrând în dormitor". Al doilea tip, din care fac parte cei numiți Veghetori sau Vigilenți, sunt o rasă decăzută, pe care "Cartea lui Enoch" o definește așa: "cândva sfinți, spirite pure, trăind o viața eternă, s-au contaminat cu sângele femeilor", părinții unei stirpe de "giganți, ființe perverse considerate spirite răutăcioase",care au fost exterminați de potop.

http://www.tanogabo.it/mitologia/Index.htm

Și în America mayașii adorau o ființă amfibie pe care-o numeau "Uaana", care înseamnă "cel care trăiește în apă". Filistinienii adorau o creatură amfibie numită Dagon (sau Odakon), care era reprezentată împreună cu prietena sa Atargatis, cu coadă de pește și corp de om. "Dagon" aparține aceleiași rădăcini lingvistice din care provine și cuvântul "Dogon", numele unui trib din Mali care îl adoră pe Nommo, o ființă superioară cu corp de pește, centrul culturii lor, care s-a întors printre nori într-un "ou în flăcări". În Rodos găsim Telchinii, zeități amfibii dotate cu puteri magice, pe care Zeus i-a izgonit de pe insulă pentru că au îndrăznit să "schimbe" clima.

http://www.colapisci.it/

Dogonii aveau cunoștințe deosebite de astronomie, cunoscând foarte bine steaua Sirius, dar și pe dublura sa, Sirius B, care nu este vizibilă cu ochiul liber. Astfel de informații le-au fost oferite Dogonilor de către aceste creaturi ciudate, care îi învățau pe oameni cum să trăiască și cum să cultive câmpurile în mod mai eficient.

Iată cum arată Sirius A și B

Pe lângă toate acestea, în lucrarea "Enigma Dogonilor" Colin Wilson susține că un alt cronicar al antichității, Abydenus, discipolul lui Aristotel, vorbește despre regii sumerienilor și menționează "un alt semidemon, foarte asemănător cu Oannes, care venise pentru a doua oară din mare". El mai menționează încă "patru personaje care aveau umbră dublă", prin asta înțelegându-se probabil că erau jumătate oameni, jumătate pești și "care veniseră din mare". Apollodor din Atena scrie că în epoca regelui Amennon Chaldeul "apare Musarus Oannes, Annedotus, ieșind din apele Golfului Piersic", iar în continuare "un al patrulea Annedotus a ieșit din apele mării și era jumătate om, jumătate pește". Iar pe vremea domniei regelui Euedoresco apare un alt om-pește cu numele de Odacon. Apollodor îl definește pe Oannes, Annedotul (după Wilson înseamnă respingător).

Mistificări postume

Cu trecerea timpului se pierde idea originară a Dumnezeului Pește, dar oricum se transmit niște aspecte simbolice. Astfel, imaginea lui Iisus este reprezentată cu simbolul peștelui, dar nu pentru a aminti de Dumnezeul Oannes, cu care Krishna are doar relații indirecte, după cum vom vedeam mai departe. Pe timpul romanilor creștinii erau considerați o sectă secretă și când se întâlneau se recunoșteau prin simboluri secrete. Dacă un creștin făcea cu bastonul un semn, iar

al doilea completa cu bastonul său desenul unui pește: iată un sistem mai bun pentru identificare și un semn mai puțin cunoscut al crucii.

Creștinii făceau deja din primul secol un acrostih al cuvântului pește, în grecește "ichthys" : Iesous Christos Theou Yios Soter, (ICTYS) care tradus înseamnă Iisus Cristos Fiul Dumnezeului Salvator. Cuvântul grecesc Ichthus (Iota Chi Theta Upsilon Sigma), pronunțat ichthoos, este cuvântul folosit în Noul Testament pentru "pește". Apoi găsim analogii între mitul lui Oannes și modul în care este folosită tiara pentru înalții prelați ai Vaticanului, unde acest acoperământ ciudat derivă chiar din mitul lui Oannes, Dumnezeul Pește. Dar cine s-ar fi gândit la asta, nu?

http://www.jubeljahr2000.de/it/tiara_mitra.html#oben

Să așezăm lucrurile la locul lor

Mitul omului pește exista, și există încă și în ziua de azi. Il găsim astăzi în mod arhetipic în cărțile și în romanele fantastice, deci trebuia să aibă o explicație și în panteonul Dumnezeilor antici, dincolo de Babilonia, dar dincolo de Babilonia este civilizația din valea Indusului. Ei bine, peștele apare și într-o iconografie a avatarelor lui Vishnu, unde divinitatea este reprezentată ca ieșind din gura unui pește. Fiind chiar el însuși pește, legenda îl consideră ca fiind "salvatorul" lumii într-un "potop" care urmează să se întâmple. Am plecat de la această idee pentru a încerca să găsim locul lui Vishnu în mozaicul nostru si bestiarul extraterestru. Și a fost ușor http://www.esonet.org/simbolismo/. Într-un articol despre simbolismul peștelui (mai mult al caracatiței și al delfinului) în tradițiile vedică și

greacă, și relațiile simbolice ale acestora cu creștinismul, scris de Rene Guenon în 2003 și tradus din spaniolă de Anna Polin, se spune: "În primul rând, în ceea ce privește originea preistorică a acestui simbol, suntem dispuși să-i recunoaștem o origine nordică, poate chiar hiperboreană. Charbonneau semnalează prezența sa în Germania de Nord și în Scandinavia, și, să reținem că în aceste regiuni se găsește mult mai verosimil punctul de pornire, față de Asia Centrală, unde cu siguranță a fost adus de acel mare curent ieșit direct din tradiția primordială, care, prin urmare, trebuia să dea naștere doctrinelor din India și Persia. De fapt, în Vede și Avesta există diverse texte care afirmă foarte explicit originea hiperboreeană a tradiției, indicând chiar etapele coborârii sale înspre sud; se pare că amintiri similare din partea occidentală au fost conservate în tradițiile celtice, care, cu siguranță sunt greu de reconstituit doar din fragmentele care au ajuns la noi. Pe de altă parte, trebuie să subliniem că anumite animale acvatice au un rol important mai ales în simbolismul popoarelor din nord: vom da ca exemplu caracatița, răspândită mai ales la scandinavi si celți, prezentă și în Grecia arhaică ca unul dintre principalele motive din ornamentația miceneană. Altă circumstanță, care confirmă părerile noastre, este aceea că, în India manifestarea în formă de pește (Matsyaavatara) este considerată prima manifestare a lui Vishnu, aceasta aflându-se chiar în principiul ciclului actual, deci în relație imediată cu punctul de plecare al tradiției primordiale. Să nu uităm că Vishnu reprezintă principiul divin privit mai ales sub aspectul său de custode al lumii; acest rol este apropiat de cel de "Salvator", sau, mai bine, acest ultim aspect este un caz special al celuilalt. În realitate, Vishnu apare ca "Salvator" în unele dintre manifestările sale, acestea corespunzând unor momente critice din istoria lumii noastre, astfel încât ele se pot interpreta ca "prefigurări" ale Cristosului, fără să mai ținem cont că ultima manifestare, Kalkin-Avatara ,"Cel care stă pe un cal alb" și care se va verifica la sfârșitul acestui ciclu, este descrisă în Purana în termeni identici ca în Apocalipsa. Dar nu trebuie să ne oprim la această similitudine destul de extraordinară prin exactitatea sa; dar, întorcându-ne la pește, semnalăm că ideea "Salvatorului" este legată identic de simbolul său creștin, pentru că ultima literă din ikhthys-ul grecesc se interpretează ca inițiala lui Soter (care în greacă înseamnă salvator). Adică, fără niciun dubiu, nu este surprinzător când este vorba de Cristos, dar, cu toate acestea, sunt și embleme care atribuie mult mai direct calitățile sale altor zei, aceștia neexprimând oficial acest rol de "Salvator". La sfârșitul mahavantarei trecute, Vishnu, în formă de pește, îi apare lui Satyavrata, care, cu numele de Vaivaswata, va fi Manu sau Legislatorul ciclului actual. El anunță că lumea va fi distrusă de ape, si i-i porunceste să construiască

o arcă în care trebuia să-și găsească refugiu semenii din lumea viitoare. Apoi, cu aceeași înfățișare, el însuși călăuzeste arca pe ape în timpul cataclismului[…] În Matsya-Avatara mai este un aspect care ar trebui să ne atragă atenția: după cataclism, sau mai bine spus la începutul mahavantarei prezente, el le aduce oamenilor Vedele, prin care se înțelege, conform semnificației etimologice a cuvântului (care derivă din rădăcina vid-, "a cunoaște") , ca Știință prin excelență sau Cunoașterea Sacră în integritatea sa deplină. Aici există una dintre cele mai clare aluzii la Revelația primitivă: se spune că Vedele există perpetuu, fiind în sine însăși anterioare tuturor lumilor; dar sunt oarecum ascunse sau închise în timpul cataclismelor cosmice care separă diversele cicluri, deci la fiecare ciclu trebuie să se manifeste din nou. Afirmația cu privire la perpetuitatea Vedelor este pe de altă parte în relație directă cu teoria cosmologică a primordialității sunetului (ca și calitate proprie a Eterului, Akasa, care este primul dintre elemente); în definitiv, această teorie nu este altceva decât descrierea creației prin Verb: sunetul primordial este acel Cuvânt Divin, prin care, conform primului capitol al Genezei ebraice, au fost create toate lucrurile. din acest motiv se spune că Înțelepții primelor epoci au "auzit " Vedele: Revelația, fiind opera Verbului, ca și creația, este chiar o "audiție" pentru cel care o primește; termenul prin care este indicată este Shruti, care literalmente înseamnă "ceea ce e auzit". În timpul cataclismului care separă mahavantara aceasta de cea precedentă, Vedele erau reînchise, repliate în carapace (shankha), care este unul dintre principalele atribute ale lui Vishnu. Deci, carapacea este considerată ca fiind ceva ce conține sunetul primordial și etern (akshara), adică pe monosilabicul OM, care este prin excelență numele Verbului și, în același timp, pentru cele trei elemente ale sale (AUM), esența triplei Veda. Pe de lată parte, aceste trei elemente (matras), dispuse grafic într-un anumit fel, formează chiar schema carapacei; și, printr-o concordanță destul de singulară, se întâmplă ca această schemă să reprezinte chiar schema urechii umane, organul auzului, care, dacă chiar trebuie să fie adaptat preciziei sunetului, trebuie să aibă o structură conformă cu cea a sunetului însuși. Toate acestea ating vizibili unele dintre cele mai profunde mistere ale cosmologiei. Dar cine, în starea de spirit care constituie mentalitatea modernă, poate să înțeleagă adevărul acestei științe tradiționale?"

Trimurti

Era obligatoriu să ne băgăm mâinile în religia, sau mai bine zis în tradiția religioasă vedică, asta din două motive fundamentale. Primul, pentru că era cea

mai veche tradiție religioasă pe care o aveam la dispoziție, și apoi, pentru că, cu cât suntem mai aproape de sursă, cu atât mai mult găsim informații mai puțin manipulate de istorie și de istorici. Astfel aflăm că în India se știe despre creația lumii care este în mâinile lui Trimurti, corespondentul sanscrit pentru Trinitatea din creștinism. ( aceasta din urmă fiind preluată din religia hindusă.) În religia indiană, Trimurti (din sanscritul त_म_र__ trimūrti, "având trei forme"), adesea definită ca "trinitate hindu", indică cele trei aspecte divine principale, manifestate în forma a trei importanți Deva-arhetip: · Brahma este Creatorul. · Vishnu este Conservatorul · Shiva este Distrugătorul Aceeași Trimurti e concepută adesea ca o divinitate unică, reprezentată artistic cu trei capuri într-un singur corp (sanscrită: trishiras, "cap triplu"). Conform credinței în Trimurti, aceste figuri divine sunt doar diferite aspecte, conducând la același Dumnezeu Unic (numit și Īśvara sau Saguna Brahman), aspect asemănător cu Trinitatea religiei creștine sau cu triadele multor divinități indo-europene (Odin, Thor și Freyr; Jupiter, Neptun și Pluto, etc.). Astfel, dacă investigăm și mai adânc cele trei aspecte ale lui trimurti, iată că ne aflăm în fața posibilității de a face o eroare interpretativă. Este adevărat că Trimurti este compusă din trei lucruri, dar e adevărat și că acestea nu au nicio legătură cu cele trei figuri din catolicismul de azi, și anume: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, care sunt cele trei aspecte în conexiune cu sufletul, mintea și spiritul, acestea fiind adunate în corpul care reprezintă Tabernaculul Sfintei Trinități. Însă Trimurti are de-a face cu tripla manifestare a creației, în care Brahman este Conștiința, Coroana copacului vieții din Cabală, Vishnu este Primul Creator, adică Înțelepciunea în cabală, iar Shiva este Al Doilea Creator, adică Inteligența. Dar Bramha este altceva! Dacă încercăm să-i comparăm pe Shiva, Vishnu și Brahma cu cele trei figuri care reies din descrierile sufletului din timpul hipnozei profunde avem confirmări incredibile. Dar să le luăm pe rând.

Brahma

În religia hindusă, Brahma sau Brama (sanscrită: बह brahmā) este unul dintre aspectele lui Dumnezeu, dar și prima persoană din Trimurti (numită și trinitate hindusă, compusă din Brahma, Vishnu și Shiva), în interiorul căreia este cunoscut ca și Creator. Brahma nu trebuie confundat cu Brahman; Brahman reprezintă aspectul de imutabilitate, de infinit, de imanență și de realitate transcendentală, originea divină a tuturor ființelor. Brahma este un agent, la fel ca celelalte divinități personificate; este un aspect de-a lui Īśvara, Brahman cu atribute, fundamental ego-conștient. Brahma este prima ființă care este creată la începutul fiecărui ciclu cosmic (sau kalpa), este prima manifestare a lui Brahman, din acest motiv fiind considerat arhitectul universului, Tatăl tuturor ființelor. Reprezentările lui Brahma conțin diferite elemente, fiecare dintre ele având valența sa și o semnificație proprie: este reprezentat tradițional cu patru capete, patru fețe, patru brațe și patru picioare, unde fiecare cap recită una dintre cele patru Vede. În cele patru mâini ține: un pahar cu apă, utilizat pentru a crea viața, adica simbolul minții, un rozariu uzat pentru a controla scurgerea timpului-simbolul spiritului, textul Veda este simbolul și descrierea sufletului, floarea de lotus este simbolul vieții eterne, copacul vieții, simbolismul ADN-ului - corpul. Apa este arhetipul minții: să nu uităm că în exercițiul de simulare mentală numit SIMBAD, pe care l-am propus în alte articole, mintea este asemuita adesea cu apa, în una dintre formele sale, iar culoarea pe care subiectul i-o atribuie este cea a apei. Însă scurgerea timpului este dată de aspectul spiritual în Simbad, având ca și culoare pe cea a focului, pe când sufletul este reprezentarea atemporalității și a emoției, deci, pentru Jung și pentru oamenii primitivi se află în inimă. Brahma, fiind Principiul Suprem al cosmosului, se află în inimă, în centrul vital al omului. În detaliu, ventriculul cel mai mic reprezintă simbolic unitatea integrală (care cuprinde corpul fizic, câmpul energiilor și spiritul divin). În antichitate se spunea că inima este locul inteligenței proprii, pentru că era asemuită cu reședința Inteligenței Universale. Partea finală a Vedelor, Upaniṣadele, povestesc: «În Brahma-Pura, reședința lui Brahma este un mic "lotus", loc în care este o mică cavitate, ocupată de Eter; trebuie să căutați ceea ce se află în acest loc și îl veți recunoaște...Acest Principiu care se află în inimă este mai mic decât un bob de orez, mai mic decât un bob de muștar, mai mic decât un bob de mei, mai mic decât un germen închis într-un bob de mei; acest Principiu care se află în inimă este și mai mare decât Terra, mai mare decât atmosfera, mai mare decât cerul, mai mare decât toate aceste lumi laolaltă.» Noi am descris acest punct în lucrările noastre precedente cu termenul de "Iluminator": un punct reședință a conștiinței, adică a lui Brahman, floarea originală de lotus, cu trei petale, pentru egipteni și pentru orientali, dar și pentru

nordici prin varianta simbolului Triskelion, care reprezintă copacul vieții unde floarea este corpul care conține trei lucruri: suflet, minte și spirit.

Brahman

Brahman conține cele patru aspecte ale lui Brahma și anume: corpul, mintea, sufletul și spiritul , sau, ca să o spunem cu cuvintele alchimiștilor europeni pământul, apa, aerul și focul. Deci, Brahma este totalitatea manifestării, adică corpul, mintea, sufletul și spiritul, și este primul lucru creat de Brahman. După ce a creat premisele pentru a crea restul, creează primele sale două creaturi, cei pe care noi îi numim cei doi creatori: Vishnuși Shiva. Iar aici găsim primele surprize.

Vishnu

Acesta este primul creator, cel pe care noi îl definim cu acest nume. Vishnu este considerat a fi o divinitate atotînțelegătoare, având diverse aspecte. Este cunoscut fie ca purusha, maha purusha sau paramatma, Sufletul Suprem, fie ca sheshin sau Totalitatea, în care sunt conținute toate sufletele. Îl reprezintă și pe Bhagavat , unde bhaga înseamnă Gloria Divină. Vishnu se încarnează de-a lungul timpului în zece manifestări, care sunt enumerate mai jos. Cele zece Avatare ale lui Vishnu (Dasavatara) în ordine cronologică sant: · Matsya, peștele · Kurma, broasca țestoasă sau țestoasa

· Varaha, vierul sau mistrețul · Narasimha, omul-leu (Nara = om, simha = leu) · Vamana, piticul · Parashurama, Rama cu securea (toporul) sau locuitorul pădurii · Rama, Sri Ramachandra, principele regatului Ayodhya · Krishna (înseamnă întunecat sau negru) · Balarama sau Buddha · Kalki ("Eternitate", sau "timp", sau "Distrugătorul Răutății"), pe care tradiția hindusă îl așteaptă la sfârșitul lui Kali Yuga, adică era contemporană.

Și aici avem prima surpriză. Bunul Vishnu creează și se încarnează prima dată în Pește. Acela pe care noi l-am indicat ca Primul Om (PO), cel care în Cabala ebraică este Adam Kadmon, dar și peștele Oannes. Ne-am putea întreba de ce tocmai un pește? Pentru că simbolul peștelui e legat de două aspecte importante din trecutul nostru, unul cu adevărat real și unul arhetipic și simbolic. Primul aspect real este legat de evoluție. Peștii au dat cu adevărat naștere amfibienilor, iar din aceștia s-au născut păsările, șerpii și mamiferele. Din acest motiv prima creație trebuie neapărat să se încarneze și să se manifeste într-un pește. Conform teoriei evoluției s-ar putea presupune că, dacă pe o planetă nu ar fi existat condiții pentru schimbare, peștii nu ar fi avut nici un chef să iasă din apă pentru a supraviețui și nu ar fi dat naștere speciilor enumerate mai sus. Peștii ar fi evoluat ca atare. În plus, alții susțin că forma umanoidă este cea mai practică formă pentru existență , iar acesta ar fi motivul pentru care extratereștrii pe care-i găsim pe această planetă ar avea toți formă umanoidă antropomorfă. Dacă pe o planetă condițiile climatice i-ar fi obligat pe pești să iasă din apă, iată că aceștia s-ar fi transformat în amfibii de-a lungul miliardelor de ani. Dar și aceștia ar fi luat aspect umanoid, cu două picioare, două brațe, două găuri în nas,

doi ochi etc., chiar dacă cu mii de variante, ca amintire a ADN-ului lor trecut. Deci Primul Om (PO), Adam Kadmon, sau prima manifestare și încarnare a lui Vishnu nu poate fi decât un om pește. Există un al doilea motiv, care indică, de această dată idealist, că Primul Om ar fi un pește sau că are de-a face cu apa. În legenda potopului universal Primul Om chiar salvează umanitatea de la dezastrul produs tot de el, deci este o ființă care acționează pe lumea apelor, în care locuiește și pe care o manipulează. http://www.magikwand-webdesign.com/vishnu.html Apa, care este mediul său specific, face trimitere către elementul primordial din care își trage originea viața și la starea informațională fluidă a materiei primordiale haotice. Pe lângă acestea, peștele îl salvează de la potop pe primul om, Manu, transportându-l pe arcă.

Corespondențe în Pistis Sofia

În articolul precedent, intitulat Geneza I, descoperim cum Adam Kadmon sau Primul Om (PO) produce o serie de cataclisme, dintre care ultimul, din punct de vedere cronologic, este potopul universal. El produce aceste cataclisme pentru a nu-i permite omului să înțeleagă misterul divin sau mai bine zis, pentru a nu-i permite să conștientizeze că este suflet. Astfel, PO, Oannes sau Vishnu în prima sa încarnare, pe de-o parte vor să distrugă umanitatea, dar pe de altă parte nu-și permit luxul să distrugă toate corpurile în care sufletul se încarnează. Ei vor doar să încetinească sau să blocheze procesul de trezire al conștiinței pe care omul l-a întreprins pentru a-și descoperi sufletul. Deci Matsya, peștele, pe de-o parte evocă potopul, dar pe de altă parte încearcă să salveze câțiva oameni - Noe (pentru evrei), Upnapistin (pentru babilonieni), Manu (pentru hinduși) - pentru ca rasa umană să poată continua să trăiască, chiar dacă o va face în condiții dificile, și care să continue să fie capcane pentru suflete. Sufletele îi servesc lui PO (primul om), așa cum am văzut în Geneza 1, pentru a le introduce în corpurile umane, aceste suflete fiind chiar părțile sale sufletești. Sufletele încarnate în PO vor face experiența morții, însă făcându-i să moară pe oameni și nu pe primii oameni, Adam Kadmon, care astfel ar trăi etern, furând experiența morții omului de pe această planetă. În Pistis Sophia sau Cartea Salvatorului, care este o evanghelie apocrifă de origine gnostică, scrisă în coptă probabil în a doua jumătate a sec. III, avem o

revelație secretă pe care Iisus înviat o face discipolilor (inclusiv Mariei Magdalena, Fecioarei Maria și Martei) în cei unsprezece ani care au urmat învierii. Pierdută timp de secole întregi și studiată abia în 1772 datorită codexului Askew, variante de-ale sale au fost găsite printre manuscrisele de la Nag Hammadi în 1945, dar ceea ce ne interesează acum este cosmologia universului unde figurile feminine au o importanță covârșitoare, și, poate că din acest motiv, astfel de tratate sunt excluse de biserica noastră catolică, de religia evreiască și de cea islamică, trei lumi absolut masculine. În această operă se oferă un spațiu amplu figurilor feminine, dar evident că astfel de figuri nu încarnează imaginea Evei din paradisul terestru sau pe fiicele sale sau emanațiile. Aici se vorbește foarte clar despre suflet. Eva nu este prima femeie din paradisul terestru și Adam nu este primul bărbat, ci, în acest text simbolizează principiul feminin al sufletului și principiul masculin al spiritului. Să cităm din acest text, reluat și în tratatul despre îngeri publicat recent de Giorgio Agamben și Emanuele Coccia (Neri Pozza Ed. Vicenza, 2009), pentru că în această bucată Îngerii sau Arconții joacă rolul lui PO. Dar să citim anumite bucăți din text: Eva rămâne iar însărcinată: A făcut-o pe Norea și a spus:"El a generat pentru mine o fecioară, ca ajutor pentru generații și generații de oameni." Aceasta este fecioara pe care nici o forță nu a contaminat-o. Atunci oamenii au început să se înmulțească și să devină mai buni. Principiul feminin generează o femeie, adică dă naștere unei manifestări de-a sa sub forma sufletului. Astfel oamenii devin mai buni, pentru că astfel câștigă conștiință și cunoștință. Dar lucrurile încep să meargă rău pentru oameni. Arconții s-au sfătuit între ei și au spus: "Să facem cu mâinile noastre ca de sus să vină un potop care să distrugă orice carne, de la om la animal."Dar când arcontele forțelor a aflat de planul lor i-a spus lui Noe: "Fa-ti o arcă dintr-un lemn care nu putrezește și ascundeți-vă în ea, tu împreună cu fii tăi, cu animalele și cu păsările cerului, mici și mari, și pune-o în vârful muntelui Sir. " Atunci Orea (Norea, sufletul n.a.) s-a dus la el vrând și ea să urce în arcă, dar el nu i-a dat voie. Ea a suflat peste arcă și i-a dat foc. El reface arca încă o dată. Noe trebuia salvat de arconți (PO) pentru că corpurile, care erau cutiuțele sufletelor trebuiau să se salveze, dar trebuiau să rămână stupide, deci, pentru moment sufletul nu poate urca pe arcă.

Sufletul, al cărui arhetip este vântul care suflă peste arcă, iar aceasta ia foc, ca în cazul autocombustiei sau a arderii extratereștrilor, ardere provocată de partea sufletească a răpiților noștri în timpul rebeliunii față de aceștia. Dar nu se termină aici. Arconții o întâmpină cu scopul de a o păcăli: cel mai mare dintre aceștia îi spune "Mama ta, Eva, provine de la noi" . Dar Norea se întoarce și le spune: "Voi sunteți arconții tenebrelor, voi sunteți blestemați, voi ați cunoscut-o pe mama mea, dar ați cunoscut co-imaginea voastră. De fapt eu nu provin de la voi, ci am venit de sus." Arogantul arconte se întoarse cu toată forța, iar chipul îi era negru ca smoala. Se răsti la ea și-i spuse "Tu trebuie să fii sclava noastră, așa cum a fost și mama ta, Eva. " În aceste fraze găsim exact situația în care sufletele răpiților sustin că se află. Într-o parte este PO, care vrea să ia sufletul înapoi pentru că îl consideră sclavul său, iar în cealaltă parte se află sufletul, care nu vrea să se lase încătușat. În afară de asta, mai găsim aici o informație care începe să devină din ce în mai clară. În hipnoză, dar și în stimularea mentală, sufletul spune că PO este un corp în interiorul căruia în realitate nu există sufletul, că acesta se află în corpurile oamenilor, dar există un fel de imagine reflectoarea a sufletului său, care într-un fel îl ajută pe PO să trăiască din reflex în această perioadă, când sufletul său se află în corpurile umane. Este incredibil cum se poate interpreta simbolismul acestor povestiri pornind de la experiențele hipnotice și înregistrând discuțiile pe care sufletul le poartă cu noi. Povestea continuă cu coborârea lui Eleleth - simbolul înțelepciunii - care o ajută pe Norea să se elibereze de arconți. Într-un alt pasaj, Sophia - principiul conștiinței, cea care o generează pe Eva, care la rândul său o generează pe Norea - vorbește cu creatorul, sau mai corect cu arcontele sau PO sau Adam Kadomon-ul de serviciu, acesta vorbind astfel: "Eu sunt Dumnezeu și nu există alții în afară de mine." Spunând asta, păcătui față de toți imortalii, dar aceștia primiră cuvântul său și îl păstrară (adică nu că i-ar fi dat cumva dreptate, dar l-au lăsat să vorbească n.a). Văzând sacrilegiul pe care-l făcu arcontele, Pistis Sophia se enervă și fără a fi văzută spuse "Tu greșești Samael”, adică Dumnezeu orb. Înainte de tine există un splendid om imortal, iar el se manifestă în corpurile plăsmuite de voi, și te va zdrobi exact cum se sparg vasele de argilă; iar tu cu ai tăi veți coborî la mama ta abisul. La sfârșitul acțiunilor voastre va dispărea toată ineficiența și se va

manifesta iar adevărul. Totul va trece și va fi ca și cum nici nu a existat vreodată această situație. " Asta ne dezvăluie în hipnoză și sufletul când spune că PO va fi obligat să coboare și atunci își va pierde imortalitatea. Splendidul om imortal este reprezentat de oamenii cu suflet de pe planeta aceasta, și de pe altele, pentru că în ei se manifestă sufletul, în corpurile pe care chiar ei le-au construit pentru a le folosi ca recipiente ale sufletului.

Cele două suflete în Pistis Sophia

După cum știm, există două surse ale sufletului: una provine de la primul creator și alta derivă de la cel de-al doilea creator, cel care creează lucruri fără corp și care folosește corpurile create de primul creator. Ei bine, la o lectură atentă, această problemă este foarte bine descrisă în acest text gnostic. Pistis, cunoașterea, gnoza, o emană pe Eva, partea sufletească a universului, care naște două fiice: una este Norea (Orea), iar cealaltă este Zoe. Când Norea cere să fie instruită de îngerul Eleleth în legătură cu adevărata natură a arconților, iată că i se spune cât de răi sunt aceștia, dar i se mai spune și că există o a doua fiică a Evei, Zoe, care și ea, la fel ca Norea, va goni arconții și îi va denunța, adică va denunța păcatul lor de mândrie. Cum Norea este partea animică a primului creator, la fel și Zoe este partea sufletească a celui de-al doilea creator, care nu a făcut anumite tipuri de experiență și vine la Pistis Sofia, care știa ce s-a întâmplat. Ea stă în dreapta lui Pistis Sofia (zona arhetipică a sufletului care se referă la emisfera dreaptă a creierului , unde locuiește sufletul și la inconștientul lui Jung n.a. )

Reîncarnările lui Vishnu

Omul pește este prima reîncarnare a lui Vishnu și PO, cel care a provocat potopul universal, de frică să nu-și piardă sufletul, de frică să nu devină muritor în fața oamenilor adevărați. Următorul avatar este Kurma, broasca țestoasă, care simbolizează trecerea de la existența acvatică la cea terestră. Într-adevăr, după oamenii pește din mitologie urmează creaturile sale, alte încarnări indirecte ale lui Vishnu, care nu sunt alții decât extratereștrii noștri. Pe primul loc găsim rasele amfibiene ale Sauroizilor.

A treia oară Vishnu apare ca porc mistreț, eliberează pământul prizonier pe fundul oceanului și îl consacră, de-acum acesta fiind solidificat, să fie suportul existenței animale. O fază de tranziție ulterioară este cea dintre condiția sălbatică și cea umană, care este umbrită de omul-leu, acesta fiind de o răutate crudă, răutate cu care se îmbracă Dumnezeu pentru a anihila un demon care se opunea cultului său. Omul-leu, Narasimha, pare să ne conducă la mitul extraterestrului Orange, cel cu pupilele verticale și cu coama roșie. Al cincilea avatar este "piticul" Vamana, coborât pe pământ ca să-i sustragă maleficului Bali domnia lumii prin trei pași simbolici, restituind stăpânirii divine pământul, atmosfera și cerul. Din punct de vedere fizic putem spune că acest tip de extraterestru este cel supranumit de noi "Cap în formă de inimă". În hinduism, Parashurama Bhargava este numele aceluiași avatar al lui Vishnu, al cincilea fiu al lui Jamadagni și Reṇukā, încarnat în Treta Yuga pentru a înfrânge clasele de războinici (kshatriya) care dețineau puterea. Ad litteram, numele înseamnă "Rama cu securea" (din sanscritul parashu - secure). Acest subiect ne aduce aminte foarte mult de nordicul Odin. Rama încarnează idealul de suveran valoros și apoi pe cel de protector al "dharmei"- legea divină. Faptele lui Rama și ale personajelor din Ramayana, atât de dragi spiritului hindus, constituie una dintre temele privilegiate ale iconografiei populare. Krishna - următoarea coborâre - este figura cea mai intrigantă din tot panteonul lui Vishnu. Acest dumnezeu este reprezentat cu pielea neagră ca noaptea, simbolizând impenetrabilitatea divinului, iar despre asta am mai vorbit, confruntând figura Cristosului ebraic cu cea a adevăratului Krishna. Despre al nouălea avatar tradiția este discordantă. Una dintre variantele cele mai răspândite susține că Vishnu și-a luat înfățișarea lui Buddha, marele personaj care a trăit în sec. VI î.e.n. și care apoi a fost divinizat, predicând un stil de viață lipsit de beneficiile materiale. Kalkin, ultima coborâre a lui Dumnezeu, aparține viitorului: va apărea călărind un cal alb și va distruge această lume, de-acum degenerată, pentru a permite nașterea alteia, mai nouă și mai pură. http://www.riflessioni.it/cultura-vedica/kali-yuga.htm

Vishnu pește

Vishnu pitic

Vishnu țestoasă

Vishnu mistreț

Vishnu Parasurama Vishnu Rama

Vishnu leu

Vishnu Krishna

Sfârșitul

După cum am mai spus, în mit există descrierea trecutului, a prezentului, dar și a viitorului, deci, să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în viitor. Să analizăm mitul și să îl comparăm cu ceea ce spun în hipnoză părțile sufletești ale răpiților noștri. Kalkin este legat de mitul calului, care ne amintește și de apocalipsa din lumea ebraică. Cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt multe alte nenorociri care trebuie să se întâmple până la sfârșitul rasei umane. Caii au culoarea albă, roșie, neagră și verde. "Se intuiește imediat că, în dualitatea sa, cavalerul reprezintă spiritul nostru, iar calul este corpul fizic. Fiecare dintre noi este în viață și cal și cavaler, și, cum cavalerul își guvernează propriul cal, tot așa, fiecare ființă trebuie să aibă grijă de propriul corp. A cunoaște starea în care se află calul și a ști dacă perturbările și slăbiciunile sale provin de la el sau de la cavaler cere foarte mult discernământ. În pelerinajul nostru terestru, accentuăm adesea atât de mult

contrastul dualității cavalerului (masculin - forță - gândire - partea stângă a creierului; feminin - blândețe - pasiune - partea dreaptă a creierului ) încât pierdem din vedere adevăratul obiectiv al drumului pe care l-am început: să ne bucurăm de darul vieții." Astfel se exprimă ordinul monahal religios cu caracter masonic A.M.E.S. http://pietapellicano.net/?page_id=5 Simbolismul figurii calului ne apare și mai complexă: Calul este mijlocul capabil să-l care pe cavaler, iar cavalerul, prin voința sa, este cel care produce lovitura de grație. Calul este doar aspectul exterior, care, pe lângă fidelitatea față de stăpân, generează putere și determinare. Calul nu este altceva decât o mașină, un mijloc prin care se îndeplinește o acțiune sau reprezentarea unui eveniment care se abate cu violență asupra umanității. Kalkin nu este altceva decât o manifestare a lui Vishnu, Zeus sau Jupiter - zeul cu roata. http://www.bifrost.it/CELTI/2.Divinitagalliche/03-Iuppiter.html#E Jupiter poate fi găsit în Galia, la Roma și printre celți. Este reprezentat simbolic cu o roată, dar să nu ne obosim să asimilăm acest simbol. La sfârșitul Torei, Chayyot, un capitol întreg este dedicat așa-numitelor care celeste, care sunt adevărate mașini zburătoare cu care îngerii se deplasează în lumea noastră, dar și până la Saturn sau Venus. Numele Kalki este folosit adesea ca metaforă pentru "eternitate" sau "timp". Originea numelui poate sta în cuvântul kalka (murdărie, gunoi,răutate), în acest caz însemnând "Distrugătorul răutății". În hindusă kal ki avatar înseamnă "avatarul de mâine". Alte interpretări bazate pe diverse etimologii din sanscrită sunt comune, printre care "Cal alb" - indicând călărețul său, unul dintre atributele prezise. În plus, după anumite versiuni ale mitului, Kalki va trebui să-i înfrunte pe demonii gemeni Koka și Vikoka, asemănători cu Gog și Magog din Apocalipsă 20:7-8, Gige și Ogige din tradiția greacă, Caco și Muco din cea romană. Povestea vrea ca Bramha să o înștiințeze pe Kalki că cei doi demoni, Koka și Vikoka, sunt imortali și nu pot să fie uciși în luptă dacă sunt înfruntați împreună, ci uciși în același timp, făcând în așa fel încât să se omoare reciproc. http://en.wikipedia.org/wiki/Koka_and_Vikoka Cei doi demoni sunt și reprezentarea celor două tipuri de populații de demoni.

Deci, Kali Yuga este reprezentarea simbolică a așa-numitului Crepuscul al Zeilor, momentul în care aceștia vor fi înfrânți, iar acești zei nu pot fi alții decât extratereștrii cu corp și cei fără corp, toți pregătiți să se lupte între ei, și unde prada este reprezentată de partea sufletească a oamenilor. Cum se sfârșește această luptă? Cine câștigă? Bineînțeles că acest lucru nu poate fi scris, pentru că depinde de conștiința noastră cine va învinge, dar în acest mit nu există ideea cum că Pământul va fi distrus și reconstruit încă o dată, așa cum s-a întâmplat de cinci ori până acum. http://www.gruppom1.it/doc/articoli/lft_storiaantica.pdf De la mayași ne parvine prima idee de studiu, reîntâlnită și în textele sacre ale religiei indiene, ale religiei catolice și în scrierile grecești antice. Conform textelor și conținuturilor lor, omul ar fi fost creat de cinci ori și ar fi fost distrus de patru ori în cataclisme planetare. Chiar și după tratatul ezoteric adus la lumină de Blavatzky, "Strofele lui Dzyan",omul a fost creat de cinci ori. Și în acest caz se pare că în hipnoză părțile sufletești ale răpiților noștri tind să confirme această ipoteză.

Mahāyuga (toate erele, 12000 de ani divini) 4.320.000 de ani

Răsărit 144.000

Satya Yug 1.440.000 a

Apus 144.000

Răsărit 108.000

Treta Yuga 1.080.000

Apus 108.000

Răsărit 72.000

Dvapara Yuga 720.000

Apus 72.000

Răsărit 36.000

Kali Yuga 360.000

Shiva distrugătorul

Acum trebuie să ne oprim atenția pe al doilea creator, adică pe Shiva. Siva, zis și Shiva (Devanagari र_व, IAST Śiva), pentru religia hindusă este unul dintre aspectele lui Dumnezeu, nimeni altul decât a treia Persoană din Trimurti, în interiorul căreia este cunoscut atât ca Creator cât și ca Distrugător.

Apus 36.000

Pe lângă asta, Shiva este aspectul suprem a lui Dumnezeu în Shivaism, una dintre cele două confesiuni principale monoteiste contemporane, (celălalt este Vishnavismul, monoteismul lui Vishnu). Practic, cine îl adoră pe Shiva în religia catolică l-ar adora pe diavol, unde Distrugătorului i se dă o semnificație complet diferită. Să ne amintim că diavolul este opusul creatorului "bun" (în realitate "drept" n.a.), așa cum ne sugerează ebraismul. Dar cum este acest Shiva? Să ținem cont de chestiunea emblemei Pashupati (Domnul bestiilor, Diavolul creștinilor), descoperită pe un sigiliu la Mohenjo Daro, unul dintre cele mai mari orașe-stat ale civilizației din Valea Indusului). Asta pare să sugereze că Shiva nu este un zeu cu rădăcini indo-ariene, ci rădăcinile sale trebuie căutate în populația din Valea Indusului, populația indigenă dravidiană sau populațiile tribale care au populat subcontinentul. Shiva ocupă în hinduism o poziție exaltată, supremă, ceea ce ar putea indica că însuși hinduismul nu ar avea origini indo-europene, ci ar fi o sinteză a mai multor influențe, indo-ariene și dravidiene împreună (întocmai n.a.). Între sprâncene are un al treilea ochi, ochiul înțelepciunii și al atotcunoașterii, care este capabil să vadă dincolo de simpla manifestare. Această calitate este asociată cu glanda pineală, dar și cu exploziva și neîmblânzita energie a lui Shiva, care distruge răul și păcatele; pe frunte poartă o lună în creștere, reprezentând luna celei de-a cincea zi (panchami), giuvaier apărut din amestecul oceanului de lapte (Calea Lactee n.a.). Acest giuvaier se află lângă al treilea ochi și reprezintă puterea băuturii Soma, oferta de sacrificiu pentru a indica că el are atât puterea de a crea, cât și puterea de a distruge. Luna este și simbolul măsurării timpului; deci, luna în creștere simbolizează controlul lui Shiva asupra timpului. Tradițional, față de Vishnu, Shiva nu are avataruri proprii și adevărate. Acest lucru se datorează faptului că, în timp ce Vishnu coboară în lume prin intermediul avatarurilor sale, Shiva este în lume, manifestându-se prin toate formele de viață. Totuși, anumite personaje trebuie considerate manifestări și nu încarnări. Dar devine imediat clar că Shiva este reprezentarea celui ce-al doilea creator, acela care și-a pierdut sufletul, și care, neavând nici corp, nu se poate încarna, dar se poate manifesta în alte corpuri. Shiva are în centrul frunții un ochi, sau ceva asemănător, ca și cum nu s-ar face referire la extraterestrul Horus, manifestarea lui Shiva, partea sa externă, pentru că cea internă, pe care noi am numit-o convențional Ra datorită similitudinilor cu zeii din lumea egipteană, este adevărata creatură a lui Shiva.

Shiva are ca simbol și o semilună, iar pe extraterestrul Horus îl găsim mereu în compania unor militari arabi, care au pe costum ca simbol o semilună și simbolul lui OM, la fel ca extraterestrul Mârâit (Ringhio, un corp fals, dar care conține un adevărat extraterestru fără corp, derivat din al doilea creator). Unii răpiți au recunoscut acest simbol în mediul militarilor arabi și a extratereștrilor blonzi cu șase degete, ambii purtându-l pe piept. Simbolul ne era descris ca un trei de către unii subiecți care nu cunoșteau araba, un cinci răsturnat și o virgulă. Lumea răpirilor extraterestre evoca încă o dată, într-un mod impresionant, lumea zeilor din vechea mitologie arabo-ariană.

Shiva este Domnul care distruge separația dintre sufletul individual (Jivatma, adică Ruah pentru evrei) și sufletul suprem (Paramatma, adică Nestamah pentru evrei). Asta evidențiază că apelativul "distrugător" nu trebuie înțeles ca aspect negativ pentru hinduși, în realitate, acțiunea distructivă fiind îndreptată împotriva forțelor răului. Dar pentru noi nu reprezintă decât un alt demon care își rezolvă treburile pe spinarea noastră.

Shiva, adică al doilea creator, cel care nu are corp și care nu se încarnează, dar care se manifestă prin intermediul manifestărilor altuia (ale primului creator), reprezintă diavolul pentru catolici, pe când pentru hinduși este doar una dintre cele două alegeri într-o lume în care și zeii sunt duali.

Shiva, tridentul și numele sale

Shiva are ca simbol tridentul, care este identificat ca simbol al timpului.

Din lista de nume ale lui Shiva se observă că există o evocare continuă la adresa măreției sale pe de o parte, iar pe de alta la adresa victoriei asupra imortalității, a tridentului și a cuceririi timpului. Nu putem să nu observăm și în acest caz o asemănare cu extraterestrul Horus, care îl conține pe extraterestrul Ra, care trăiește într-o lume fără timp, care vrea sufletele noastre, care caută imortalitatea și care are un fel de al treilea ochi în frunte. · Sadashiva, Shiva Eternul · Shankara, beneficul sau favorabilul · Parameshvara, Domnul Suprem · Maheshvara, Marele Domn · Mahadeva, Marele Dumnezeu · Mrtyumjaya, Biruitor asupra morții · Mahabaleshvara, Mare Domn al Puterii

· Tryambakam, Trinetrishvara sau Trinetra Dhari, cu trei ochi (simbolul omniscienței ) · Mahakala, Mare Timp sau Cuceritorul Timpului · Nilkantha, cu gâtul albastru · Trishuladhari, Cel care ține Tridentul · Chandra Shekhara, Cel care poartă Luna · Nataraja, Domnul dansului · Pashupati, Domnul ființelor vii · Yogishvara, Domnul Yoga (sau al YOGA) Dar conexiunile cu romanul Neptun sau cu grecul Poseidon sunt incredibile. Poseidon (Shiva, al doilea creator n.a.) era fiul lui Cronos (Bramahn, Conștiința, n.a.) și al Rheei (Eva din Pistis Sofis, Sufletul n.a.). Conform tradițiilor este considerat acum fratele mai mare a lui Zeus (Vishnu, primul creator n.a.). Poseidon, ca și Shiva, ține în mână tridentul, dar îl ține mereu în mâna dreaptă, niciodată în stânga, asta însemnând că ceea ce reprezintă tridentul, pentru el trebuie să se întâmple în viitor și aparține viitorului. Dacă Shiva și tridentul ne prezintă un Dumnezeu fără corp, dar care se naște din mare, de altfel ca prima încarnare a lui Vishnu, care este Dumnezeul Pește, (Primul Om, Adam Kadmon n.a), ne face să înțelegem că simbolicul număr trei capătă o valoare care depășește simbolismul. Trei erau petalele florii de lotus și trei sunt sufletul, spiritul și mintea, înălțate din bastonul tridentului sau din piciorul miticei flori. Extratereștrii noștri sunt mereu descriși ca având anumite simboluri pe piept sau pe medalioanele pe care le poartă la gât, unde simbolicul trei este conceptul predominant în figura triunghiului. Neptun (grecul Poseidon), fiul zeului Saturn (Cronos, nenăscutul) JHWH al evreilor, Conștiința n.a) și fratele lui Jupiter (Zeus), regele zeilor, era soțul lui Amfitrite, una dintre nereide, cu care a avut un fiu, Triton. Cu toate acestea, Poseidon a avut alte numeroase povești de iubire, în special cu nimfe, cu care a avut numeroși fii faimoși pentru barbaria și cruzimea lor, printre care gigantul Orion (numele trădează proveniența extraterestrului Horus, al cărui corp este ocupat de emanația sa, Ra) și ciclopul Polifem (extraterestrul foarte înalt, cu trei ochi, dintre care unul în frunte, amintind de mitul gigantului Polifem din mitologia greacă); si gorgona Medusa, cu care l-a conceput pe Pegas, celebrul cal înaripat, cal pe care îl vom găsi ca simbol și în armagedon, adică la sfârșitul timpurilor.

http://digilander.libero.it/AkiraKoga/NettunoPoseidone.html

Concluzii

La sfârșitul excursiei pe care am trasat-o în articolele Geneza I și Geneza II, credem că am pus accentul pe anumite aspecte ale poveștii noastre. Primul este cel mai ușor de demonstrat și este legat de o rădăcină unică în ceea ce privește nașterea miturilor noastre. Consecințele acestei analize ne determină să concludem că civilizațiile noastre actuale sunt în realitate fructul căderii altor civilizații, ajungând până la civilizația de dinainte de potop, din care rămân urme în legende și mituri, urme pe care oricum pe avem și în ADN-ul nostru, și, chiar dacă nu sunt scrise în nici o carte, acestea sunt prezente constant în interiorul nostru și ies la iveală prin creativitatea noastră, prin dorința noastră de a scrie romane, de a face filme și de a inventa povești; astfel de povești nu sunt deloc fructul fanteziei noastre sau invenții, ci moștenirea unei realități care s-a petrecut, care se petrece și care se va petrece, cel mult reinterpretată de mintea noastră, care este traducătoarea arhetipurilor universului. Apoi trebuie să facem o a doua observație care este legată de eficacitatea utilizării mitului pentru a înțelege lumea care ne înconjoară. http://valterbinaghi.wordpress.com/2008/06/28/miti-e-archetipi-di-carl-gustavjung/

C. G. Jung folosea mitul ca instrument pentru interpretarea viselor și încerca să-i lege semnificația arhetipică de vița modernă în baza ideii că totul a fost deja scris cumva de reguli foarte precise, adică exact arhetipurile. Pentru asta pornea de la analiza miturilor pentru a explica comportamentul social modern. Noi azi am făcut exact invers. Am plecat de la prezent și de la discuțiile cu cea mai profundă parte din noi. Am rugat sufletul să ne spună cum este făcut Universul, iar din aceste discuții, trecând peste fluviul istoriei și înțelegând în profunzime semnificația miturilor antice, am găsit în mituri urme inconfundabile de extratereștri, demoni și zei care ne-au folosit pentru scopurile lor, manipulândune și făcându-ne să credem că sunt șefii noștri. http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm Analiza mitului, sau mai bine zis retro-analiza miturilor, pare azi o metodă mult mai bună de abordare a studiului evoluției ființei umane în interiorul Universului. La fel cum se învață istoria în lumea modernă, începând cu prezentul și ajungând până la omul epocii de piatră, la fel se efectuează și sinteza produselor organice, pornind de la produsul final, și, cu anumite reguli, se merge înapoi până la carbon, hidrogen și oxigen. Așa că am implementat această nouă abordare care își arată funcționalitatea inefabilă, demonstrându-ne încă o dată că extratereștrii sunt dumnezeii și demonii noștri, cei care s-au pătat de greșeli grave în procesele lor evolutive și tot ei sunt cei care au făcut păcatul original: au încercat să devină ca Dumnezeu (păcatul mândriei n.a.).

Lecția finală este doar una, dincolo de prezența sau absența fenomenului ufologic: rezultatul acestei ultime cercetări ne arată că oricine va crede în vreun Dumnezeu, acela va fi condamnat inevitabil la prostie eternă: indiferent ce ai fi catolic, evreu, hindus, creștin, musulman, budist, scientolog, mason. Privește-și Dumnezeul: el trăiește prin tine, iar la sfârșitul timpurilor, după ce te-a folosit, te va arunca în nimic.

Mai consultați și:

Materiale despre omul-pește: 1. Boujou J.: Comment. Current Antrophology n.12 p. 159 (1991). 2. Bullard T. E.: "Ancient Astronauts", in The Encyclopedia of the Paranormal, ed. G. Stein (Amherst, N.Y.: Prometheus Books, 1996), pp. 30-31. 3. Comoretto G.: Il mistero dei Dogon e Sirio B. 4. Carrol R. T.: Skeptic's Dictionary: "The Dogon and Sirius". 5. Griaule, M.: Dieterlen G.: "Conversations With Ogotemmeli: An Introduction to Dogon Religious Ideas" (1948, reprint Oxford University Press 1997). 6. Griaule M., Dieterlen G.: "Un sisteme soudanais de Sirius", Journal de la Societe des Africanistes, n. 20 p. 273-294 (1950). 7. Oberg J., "The Sirius Mystery". 8. Ortiz de Montellano B. R.: "The Dogon People Revisited", Skeptic Inquirer, n. 20(6), p. 39. 9. Peter J., e Thorpe N.: "Ancient Mysteries" (Ballantine Books, 1999). 10.Randi J.: (Ed. Avverbi, 1999), pp. 92-95. 11.Sagan C.: "Broca's Brain" (New York: Random House, 1979) ch. 6. 12.Temple R. G.: "The Sirius Mystery", (London, Sidwick and Jackson, 1976. 13.Temple R. G.: "The Sirius Mystery: New Scientific Evidence for Alien Contact 5,000 Years Ago" (Destiny Books, 1998). 14.Van Beek W. E. A.: 1991 "Dogon restudies. A field evaluation of the work of Marcel Griaule", Ancient and Modern, I. Van Settima ed., 7-26. New Brunswick: Transaction Books, (1991). Materiale despre trimurti: 1. http://www.liceoberchet.it/ricerche/geo4d_03/India/index.htm 2. http://www.isolafelice.info/shiva.htm 3. http://www.isolafelice.info/ 4. http://www.isolafelice.info/brahma.htm

Textul de față este a treia parte a cărții "GENEZA", scrisă de prof. Corrado Malanga. Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și redactată de Gabriela Dobrescu. Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza III de Corrado Malanga

Introducere

Aceasta este a treia partea din trilogia intitulată “Geneza”, care vorbește despre Univers, despre cum este făcut acesta, despre cum este perceput și despre rolul pe care-l are omul în interiorul acestui loc de puncte virtuale. În primele două părți am evidențiat că din cercetările efectuate în domeniul răpirilor extraterestre reiese că demonii și zeii din mitologie nu sunt altceva decât extratereștrii din ziua de azi. Am corelat tradițiile cabalistice antice cu diversele tipologii extraterestre, întorcându-ne înapoi în istorie, până în Valea Indusului și la civilizația ariană, demonstrând că nu în istorie este tabloul complet a ceea ce s-a întâmplat, ci în mit. Într-adevăr, în mit există fotografia trecutului, a prezentului și a viitorului, pe când în istorie există doar o viziune parțială a modului în care crede ființa umană că a fost trecutul său și cum ar putea fi viitorul. Însă mitul, în expresia sa junghiană, reprezintă imaginea prezentului etern, unde funcțiile de undă ale trecutului și viitorului se unesc într-un prezent unic. Geneza I și Geneza II se ocupă de problema omului aruncând o privire în trecut, demonstrând că universul în care suntem absorbiți nu ar fi altceva decât o hologramă virtuală, unde conceptul predominant este cel al “dualismului”. Se crede, în mod eronat, că totul există pentru că există contrariul a tot: conceptului de plin îi corespunde o idee antitetică de gol, unde la conducere se află binomul lui "bun și rău". Geneza III abordează problema eternului prezent, ajungând la descrierea acestui tablou existențial - din informațiile culese din studiul răpirilor extraterestre (hipnoze regresive, simulări mentale, TCT, FMS, Simbad și altele) și până la informațiile care pot fi găsite în fizica cuantică modernă. Experiența personală a celui care scrie, dar nu numai, ne-a permis să alcătuim un tablou exhaustiv al realității virtuale în care suntem scufundați și ne furnizează cheia cu care să-l gestionăm, pentru că, cum am mai spus și altădată, noi suntem Creația Creatoare și suntem în măsură să facem ceea ce crede Conștiința noastră că este oportun să facem.

Cele trei axe ale virtualității

În lucrările precedente am arătat cum fizica cuantică, în versiunea mai modernă a lui Bohm, ar considera universul ca fiind o hologramă tridimensională, nu doar pentru că existau o înălțime, o lungime și o lățime, ci și pentru că aceste trei dimensiuni puteau fi declarate existente și pentru axa timpului și pentru axa energiei potențiale. Cu alte cuvinte, conceptul unui univers fractal tridimensional ne spunea ceea ce se întâmplă pe axa spațiului, a timpului și a energiei, conform fizicii tridimensionale a hologramelor, unde o mică parte din tot conține în interior totul, chiar dacă definit mai puțin. În acest context, modelul de ființă umană pe care o construisem se baza pe un corp care avea trei axe carteziene, de spațiu, timp și energie. În schimb, celelalte trei componente ale omului, cărora le-am dat numele de suflet, minte și spirit, erau legate de prezența a trei descriptori, care nu erau la fel pentru toți. Sufletul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, spiritul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, iar mintea avea spațiu, timp și conștiință. Trebuia să mai amintim că, în timp ce spațiul, timpul și energia erau parametri reali virtuali, adică modificabili, conștiința era definibilă doar în realitatea reală, deci imuabilă. Astfel era evident că fizica modernă nu ținea cont de conștiință, tocmai pentru că nu este măsurabilă, dar detectabilă doar indirect, într-un mod misterios. Anumiți fizicieni numesc aceste moduri misterioase de manifestare cu termenul de "parametri ascunși", care este un termen la fel de incert. Prin parametru ascuns fizicianul are în vedere ceva ce pentru moment nu se vede, dar care în viitor va putea fi măsurabil și atunci va explica tot ceea ce astăzi apare dar nu poate fi definit total într-o teorie fizică. Un exemplu al absurdităților fizicii moderne poate fi verificat studiind dualismul undă-particulă, pentru că în stadiul actual al cercetărilor fizice nu se știe foarte bine care este relația ce leagă ideea de undă la comportamentul de particulă a materiei. În acel context, fizicieni de calibrul lui Penrose sau Bohm vorbesc despre parametri ascunși, dar despre asta vom vorbi mai târziu. În drumul nostru destinat să efectueze o cercetare asupra fenomenelor de interferență extraterestră, prin metodologiile enumerate mai sus, ne-am dat seama că cele trei părți importante care ocupau corpul uman - adică sufletul, mintea și spiritul - puteau pe de-o parte să fie comparate cu conceptul ezoteric al sfintei trinități, al lui trimurti, mintea ca și corpul calos (din med. n.t.), spiritul ca emisfera stângă și sufletul ca emisfera dreaptă, dar și ca neutru, masculin și feminin. Toate aceste concepte ocupă un spațiu amplu în cele mai importante lucrări ezoterice, dintre care cele mai importante sunt cele ale doamnei Blavatsky și cele ale lui Steiner, confundându-se până și cu fizica modernă a lui Fritjof Capra. Simulările mentale făcute de subsemnatul și verificate pe subiecți răpiți, adică cei care au avut interferențe din partea unor forțe externe planetei, sau pe

oameni simpli care caută răspunsuri în interior, ne-au propus o viziune triplă a omului, adică chiar dacă din exterior corpul este perceput ca un singur lucru, în interiorul său locuiau sufletul, mintea și spiritul, caracterizate de trei conștiințe diferite, fie datorită importanței, fie datorită dominației geometrice specifice acelei conștiințe. Trebuie să repetăm că în schema noastră descriptivă, sufletul mereu arăta că are diverse corpuri pe axa timpului, adică, practic era prezent concomitent în toate corpurile care caracterizau vechiul concept de reîncarnare al psihiatrului Brian Weiss. Weiss folosea tehnica hipnozei regresive pentru a trata psihismele pacienților săi, făcându-i să retrăiască trauma din care provenea psihismul; apoi, această traumă era localizată nu într-o viață actuală, ci într-o viață trecută sau viitoare. Weiss nu cunoaște fizica cuantică a lui Bohm, nu știe că timpul nu există și că totul se întâmplă într-un prezent continuu, și crede că hipnoza este un sistem prin care se poate vorbi cu inconștientul profund. El mai crede că hipnoza ar fi utilă pentru a retrăi amintirile, printre care și cele ale existențelor localizate pe axa timpului, în locuri diferite față de cel prezent. În schimb, conceptele despre universul holografic al lui Bohm ne conduc spre un univers non-local, unde timpul nu există. Asta înseamnă că nu există vieți trecute sau viitoare, ci toate se petrec concomitent, în același moment. Dacă este așa înseamnă că subiectul nu retrăiește un trecut static și deja petrecut, ci merge să verifice ce se întâmplă "acum" în trecutul său dinamic, putând chiar să-l modifice prin intermediul voinței sale. Cum conștiința părții sufletești este mereu aceeași în timp și deoarece cunoașterea este aceeași în toate punctele liniei virtuale a timpului, trauma care produce psihismul în subiectul analizat de Weiss poate fi recunoscut în oricare dintre aceste puncte și rezolvat automat pe toată linia temporală. Cu alte cuvinte, trauma este mereu văzută și înțeleasă în mod diferit de către mintea diverșilor subiecți care compun linia timpului, sub forma unor pseudo-vieți trecute; dar la bază există mereu aceeași traumă generatoare. Dacă subiectului îi este frică într-o existență că va fi abandonat de partener, într-o altă existență el va fi cel care va abandona pe cineva, și la fel într-o altă existență, si se va opera pentru că cineva se desparte de altcineva, trăind trauma despărțirii , a abandonului, în mii de sub-modalități diferite.

Deci, conceptul de karmă, atât de drag anumitor filozofii orientale, și astăzi furat de new age-ul american, putea într-un fel să găsească o justificare existentei sale: atât în baza fizicii cuantice a lui Bohm, cât și a hipnozei lui Weiss, acest vechi concept era demolat și de hipnozele conduse de cel care scrie, unde totul apărea corect, mai puțin faptul că lucrurile puteau fi schimbate prin intermediul unui act de voință din partea conștiinței părții sufletești. Deci, sufletul putea locui mai multe corpuri, în spații identice, dar în timpuri cu totul diferite. Conform reconstituirilor noastre hipnotice, în hipnoză subiectul este dihotomizat, iar partea sufletească este izolată de contextul său. Aceasta oferă explicații și descrieri ale universului, din punctul său de vedere, total atemporal, susținând că spiritul și mintea sunt partenerii săi, având caracteristici și conștiințe diferite. Astfel am reușit să rezolvăm anumite probleme datorate unor psihisme care nu erau corecte, ale unor subiecți care nu erau răpiți, făcându-i pe aceștia să retrăiască în hipnoză regresivă trauma, în orice punct al universului temporal și reprogramând acel punct cu ajutorul tehnicilor de reprogramare oferite de Programarea Neurolingvistică (PNL). Amintim că PNL-ul folosește termenul de Time Line sau linie a timpului, descoperit de Bandler și Grinder în aceeași accepție a fizicii lui Bohm sau în aceeași viziune cu cea a Sfântului Augustin. Studiul nostru a scos în evidență faptul că "a reprograma" însemna să modifici trecutul sau viitorul printr-un act de voință prezent, iar asta corespundea schimbării tuturor punctelor de pe linia temporală a subiectului, care apoi se însănătoșea, pentru că trauma a fost ștearsă și reieșea că nu a existat niciodată. Trebuie să precizăm că aspectul care se modifica era cel al realității virtuale, adică cel modificabil, al spațiului, al timpului și al energiei. Însă cunoștința experienței făcute nu se uita, aceasta făcând parte din situația exprimării conștiinței în lumea virtuală. Acest aspect îl determina pe subiect să uite, nu doar de trauma sa, dar și că ar fi suferit-o vreodată, știind însă ce anume înseamnă să fii traumatizat în acel vechi context al său.

Utilizarea acestui escamotaj ne permitea să experimentăm aceeași tehnică pe răpiți, ștergându-i răpitului virtualitatea experienței sale, verificând apoi dacă acesta mai era răpit în viitor. În anumite cazuri sistemul funcționa, dar în altele subiectul era luat iar, și, în primele experimente, nu înțelegeam cauza acestui comportament bizar. Acum suntem capabili să oferim soluția câștigătoare pentru această problemă. Dar să continuăm să descriem universul holografic al sufletului, al minții și al spiritului.

Spirit și spațiu

În schimb, partea spirituală se părea că poate fi împărțită cu alte corpuri în același timp, dar în spații diferite. Asta însemna că spiritul domnului X avea alte corpuri, poziționate în locuri diferite, dar poziționate pe axa spațiului în puncte diferite. Chiar dacă la începutul cercetării noastre nu eram foarte interesați să înțelegem acest fenomen, era clar că noi căutam o mărturie care să poată demonstra ipoteza noastră de lucru. Într-o zi am cunoscut un chitarist toscan care mi-a povestit că dintotdeauna a avut flashuri mentale cu anumite situații: se vedea într-o situație diferită, se vedea femeie, cântăreață, locuind într-un oraș străin, vedea foarte clar situații care țineau de acest alt corp, așezat în actualitatea temporală, dar într-un spațiu diferit indefinit. Într-o zi, chitaristul nostru intră într-un magazin de discuri pentru a cumpăra CD-ul cântăreței sale preferate, de origine americană. Pe CD era tipărită fotografia acestei cântărețe. El crede că recunoaște corpul, cu care împărțea în mod total și toate experiențele corporale, ca și când conștiința sa ar fi fost o telecameră poziționată în corpul altcuiva. Când această cântăreață celebră vine să susțină un concert în Italia, băiatul merge să privească spectacolul și la sfârșit încearcă să intre în camera fetei, neavând nicio idee despre ce se va întâmpla mai departe. Reușește să intre în camera fetei și iată că se întâmplă imprevizibilul. Fata îl recunoaște! Și ea avea aceleași flash-uri mentale, însă ea se simțea bărbat și vedea imagini din viața care îi aparținea chitaristului nostru, ca și cum acestea ar fi fost trăirile sale interne. Cum amintirile vieților trecute apropiate pe linia timpului au găsit adesea anumite concordanțe demonstrate cu certitudine, astfel de episoade ca acestea demonstrează prin dubla recunoaștere că ceva spiritual unește multe persoane care

nu se vor întâlni niciodată, fiind poziționate departe în spațiu, sufletele și spiritele lor trăind totuși în același moment spațio-temporal. Pentru a complica și a face extrem de complexe cercetările care demonstrează aceste lucruri dintr-un punct de vedere științific, adică statistic, mai este și faptul că partea sufletească sau spirituală poate fi postată și pe o altă planetă, pe lângă spații și timpuri diferite, acest lucru fiind foarte dificil de atins, fiind realizabil doar prin tehnici de meditație corespunzătoare, cărora știința modernă nu are chef să le dea nicio crezare, sau se poate considera științific tot doar prin aplicarea acelorași parametri ascunși. Este important să declarăm aici faptul că cele trei conștiințe, sau mai bine spus conștiințele corespondente în virtualitate ale sufletului, ale minții și ale spiritului nu sunt comutabile între ele. Cu alte cuvinte, acestea sunt complet desprinse una de alta și nu pot interacționa pentru că lucrează în planuri total diferite. Din analiza cheii de lectură propusă de noi, presupunând că, conștiința nu se poate manifesta și nu poate fi descrisă decât ca un punct adimensional, așezat în centrul axelor de spațiu, timp și energie, cunoașterea sa corespondentă, care este expresia înțelegerii universului virtual, se poate exprima ca un vector. Ei bine, un astfel de vector este perpendicular pe cei doi vectori care o compun, reprezentând produsul vectorial. De exemplu: sufletul este constituit din spațiu și energie. Deci, înțelegerea conștiinței sufletești se îndreaptă pe axa timpului sau. Drept urmare, spiritul are o cunoaștere reprezentabilă pe axa spațiului, iar mintea pe axa energiei. E ușor de observat cum ființa umană, în acest cadran al universului, vede cum timpul merge într-o singură direcție, spațiul este doar pozitiv și energia cu precădere negativă din punct de vedere convențional (energia sistemului este legată de energia potențială, iar aceasta este legată la rândul său de conceptul de masă, adică materie). Chiar dacă se știe că energia poate să se datoreze și unor aspecte antimateriale sau că spațiul poate deveni negativ, abia acum începe să se înțeleagă că săgeata timpului nu trebuie să se îndrepte obligatoriu într-o singură direcție. Dar despre asta vom vorbi imediat.

A treia axă - mintea și rolul său

În toată această descriere am omis axa energiilor potențiale care corespundea axei minții. Cum pentru axa sufletului domeniul este timpul, pentru axa spiritului domeniul este spațiul (domeniul reprezentând locul în care fiecare este stăpân), pentru a construi un model de univers omogen, prin analogie, puteam presupune că axa minții este domeniul aplicativ al energiei. Din analiza acestei axe trebuiau să vină surprizele cele mai importante pentru înțelegerea modului în care este construită holograma noastră universală. Obsesiva idee a new age-ului punea mereu accentul pe faptul că mintea minte și că era problema înțelegerii noastre umane, pe când îngerii buni, sau extratereștrii buni, știau că mintea noastră nu funcționa și repetau asta încontinuu, prin apariții, channeling, prin guru vechi sau noi, iluminații din ultimul timp. Furia îndreptată împotriva bietei minți ne-a dat de bănuit, pentru că, de obicei, în spatele declarațiilor extratereștrilor exista puternicul sentiment că aceștia vroiau să ne păcălească cu prostiile lor, tocmai pentru că nu trebuia ca noi să cercetăm acele situații care ne-ar fi furnizat informații care să ne ajute să ne mărim cunoașterea, lucru pe care, după cum deja știm de mult timp, extratereștrii, zeii și demonii acestui univers, creatori mai mult sau mai puțin falși, nu îl doresc. Mintea minte. Ea este cea care are cel mai mic grad de conștiință, este înșelată de Maya Universului, etcetera, etcetera. Primele bănuieli că lucrurile nu stăteau chiar așa au apărut analizând anumite porțiuni de hipnoză, considerate la început mai puțin importante, unde subiecții, prin intermediul părții lor sufletești, spuneau lucruri care nu prea erau comprehensibile în acel moment, cel puțin nu pentru noi. De la acele porțiuni de hipnoză și de la alte evenimente am început să realizăm că pe axa energiei se manifesta a treia parte din înșelăciune, cea mai necinstită și mai neașteptată. Deci înșelăciunea exista, dar era total altceva față de ceea ne așteptasem noi.

Îngerul vestitor, salvator, protector

Observasem că răpiții care se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre și ajunseseră la un anumit nivel de conștiință, erau ținta unor fenomene colaterale. Aceștia vedeau, sau credeau că percep figuri angelice, în forma unor pseudo protectori, care, în timpul simulărilor mentale autoinduse sau în timpul viselor, adesea asistau în tăcere, uneori oferind informații subiectului ex-răpit în legătură cu ceea ce trebuie să facă. Acești ex-răpiți începeau să vină la noi și să ne povestească aceste întâmplări. În același timp, alți subiecți, care nu erau răpiți, dar care urmaseră un drum de autocunoaștere, păreau să asiste la aceleași evenimente. Îngerul Mihail sau Rafael, sau ceva, li se arăta, ceva ce era dotat chiar și cu aripi. Uneori era o simplă figură luminoasă care te privea cu bunăvoință, și care, dacă era întrebat cine este se prezenta, dar, în acest punct deja prescria rețete de viață. Noi mereu am rămas foarte suspicioși în fața acestor manifestări pentru că noi credeam că nimeni din univers nu dorea să ne ajute, și, dacă o făcea, era pentru că îi era convenabil. Cine vrea să te ajute decide să nu intervină, pentru că, dacă ar face-o, te-ar împiedica în procesul de conștientizare, acesta fiind și rămânând un act cu totul personal. Doar prezența unui proiect comun face astfel încât eforturile grupului să nu fie îndreptate către obiective personale, ci spre cele ale societății din care vrei să faci parte în viitor. Cine vrea să te ajute, adesea te sfătuiește, dar sfaturile par să-l ajute mai mult pe el decât pe tine. Putem da zeci de exemple din istoria contemporană, care pornesc de la politicianul care îți cere votul și pare că face asta pentru tine, ajungând la directorul care te angajează și pare că ți-a făcut un serviciu, până la preotul care vrea să te spovedească pentru că este fericit dacă tu mergi cu el în regatul cerurilor. Figura acestor pseudo-îngeri apărea persoanelor care aveau un anumit nivel de conștiință, nu tuturor. Îți arăta drumul, dar îți spunea că tu ești superior altora, că ești bun, că meriți mai mult, și, din acest motiv trebuia apoi să mergi cu "ei", întrun fel de loc-premiu, o reședință aurită în care ai fi locuit cu cei asemenea ție și nu în această vale a plângerii, pentru că, prin comportamentul tău ai meritat să "urci" la un nivel mai înalt. Conștiințele mai experimentate nu cad în această cursă pentru că simt că există ceva ce nu se leagă în toate această poveste: dar marea majoritate a conștiințelor, care sunt foarte puțin integrate, pică în această cursă datorită Egoului lor. Subiecții de acest tip, adesea foști răpiți eliberați de problema răpirilor extraterestre, se lasă deci înșelați și decid să asculte vocea îngerului sau a entității

blânde și bune, care nu pare să-i forțeze să facă nimic, dar se enervează foarte rău dacă încerci să te opui. Cu câțiva ani în urmă am început să observ în experiențele răpiților, fie în cele onirice cât și în cele din timpul hipnozei, comportamentele permisive față de aceste ființe, care la începutul investigației noastre, când știam foarte puțin sau aproape nimic despre Primul Om, arcontele din Pistis Sofia, confundasem aceste prezențe cu prezența incomodă a Primului Om. Trebuie să subliniem încă o dată că în aceste viziuni mintea face pe traducătorul de arhetipuri și nu greșește niciodată în a arăta anumite lucruri, conforme cu senzațiile arhetipice pe care i le propun sufletul și spiritul. Primul Om sau PO, cum l-am numit în prima parte a acestei investigații, se prezenta mereu cu anumite caracteristici, total diferite de cele ale acestui "înger bun". În plus, în aceste apariții îngerul bun se prezenta asemenea celui care îl vedea în mediul mental unde se întâmpla apariția. El se arăta asemenea ție, îmbrăcat la fel, un altul ca tine, sau ații ca tine dacă erau mai mulți.

Analiza mesajelor: Programarea Neurolingvistică asupra îngerului

Mesajele care îmi fuseseră înmânate aveau mereu aceleași caracteristici și adesea păreau că îmi sunt adresate mie, și nu răpiților care le primiseră. Să încercăm să înțelegem semnificația unuia dintre aceste mesaje, pe care ni l-a adus un răpit oarecare, care atinsese un nivel înalt de conștiință; subliniem că acest tip de mesaj, chiar dacă avea termeni diferiți și provenea în acea perioadă concomitent fie din lumea răpiților cât și de la persoane străine fenomenului de răpire, dar care aveau un trecut de cercetări personale prin intermediul tehnicilor meditative sau alte metode. Răpitul susține că el este cel care s-a dus la "ei" și nu invers, pentru că ei nu "pot" să vină la noi. Subiectul, care este purtătorul mesajului adresat mie, susține că l-a scris în dimineața următoare visului lucid și că nu știe ce înseamnă. Să analizăm mesajul "aparent aberant și de neînțeles". Acest text lung, cu o structură cu adevărat new age, ne este util pentru a înțelege ce se ascunde în spatele revelației. Să-l citim cu răbdare de câteva ori și să îl comentăm după aceea. Importanța recuperării celor două discuri este acum sursa confruntărilor dintre puterile vibratoare existente. Discul solar (activator) a fost creat în (materia iluzorie) pentru a consimți cunoașterea. Niște copii nefuncționale au fost așezate în diferite teritorii pentru a

devia găsirea celui original. Discul va folosi la înțelegerea meridianelor principalelor solstiții și echinocții, creând condiția potrivită, care va permite ca cele două lumi să se unească, vibrația superioară și intermediară, lăsând-o pe cea joasă să se stingă. De aici va reieși întâlnirea cu dimensiuni care acum pentru voi nu sunt vizibile. Discul (un intermediar pentru experiența fizică) este cheia. Va fi necesar să găsiți raza energetică care va anula procesele calculate de mașinărie. Al doilea Disc (Discul Bha), conform tehnologiei luminii, va trebui să se reconecteze la mașinărie, va primi de la Discul activator electromagnetic și conductor de energie niște frecvențe modificate pentru a deschide portalul și pentru a anula frecvențele mai joase. Acestea servesc pentru a simula pulsațiile energiilor cosmice, până când se va crea un vortex, o poartă în câmpul electromagnetic terestru, unde ciclurile creației vor regăsi drumul lor original de expansiune vibratoare, unindu-se în sfârșit cu matricea care le generează. Mecanismul a fost modificat de forțele opuse, care, creând o frecvență de cuplaj au reușit să devină stăpâni pe domeniul hologramelor existente, din care faci parte și tu. Tehnologia de Lumină a fost înțeleasă de o reprezentare holografică umană, prin intermediul intuiților sale, reproducând la nivel mai mic modul de funcționare al mașinilor cunoașterii. Experimentele erau făcute în baza unui principiu de condensare și conducție electrică, prin intermediul unor discuri rudimentare, care aveau scopul de a produce energie la tensiune frecvențială înaltă. În experimente energia era condensată în două discuri. Unul dintre discuri era folosit pentru a transforma energia, care la rândul său ar fi fost furnizată în formă compatibilă (curenți de înaltă frecvență și tensiune),aptă pentru producerea unor noi fenomene de tip electric. Discurile erau capabile să producă curenți și oscilații de câmp, reușind să traverseze distanțe vibratorii notabile. Al doilea disc era folosit pentru a primi energia modificată și amplificată prin intermediul unui mecanism radio-frecvențial. Unele discuri primeau radiații electromagnetice pentru a exploata tensiunile prezente în atmosfera terestră până se obține o energie frecvențială nelimitată. Primele antene luau energia din extremele climatice alterate. Documentația completă a primelor experimente care ar fi fost utilizate pentru a modifica energia au fost luate și ascunse pentru proiectul de activare aurorală. O altă reprezentare holografică umană, foarte aproape de a voastră (în termeni de spațiu și timp) a înțeles experimentul discurilor, chiar dacă niciodată nu a vizionat mari dovezi. Și comunicarea sa a fost redusă la tăcere, având în vedere că intuiția sa l-a condus spre a înțelege unde era poziționată una dintre marile mașini ale cunoașterii. Intuiția ta, te-a condus la o astfel de reprezentare holografică pentru a continua traseul. Discurile (cheia cunoașterii) au fost imortalizate în diferite opere realizate de reprezentările holografice ale diverselor cicluri. O comunicare indirectă,

pentru a nu-i dezvălui puterea. Și civilizații extraterestre (reprezentare holografică a energiei reflectate de primul tip) au comunicat valoarea sa, vorbind prin intermediul aceleia pe care voi o numiți geometrie sacră, prin intermediul reprezentărilor ostentative. Nu toți le-au înțeles mesajul, având în vedre că ancorajul de 3D nu ne facilitează cheia de lectură. Un mod prin care să nu se uite originile. În trecut, mașinile cunoașterii erau utilizate pentru a permite existența structurii 3D, și, în același timp,să se poată accesa condiția originară și să se poată trece peste limitele multidimensionale. Un schimb de informații cu alte tipuri de frecvențe. Asta încă se mai întâmplă pe o scară mult mai mică -în ceea ce voi numiți vise. Inițial schimbul avea loc doar prin energia reflectată de primul tip (reprezentarea holografică a omului gigant), aceștia fiind și inventatorii acestor mașinării, datorită vibrației lor ridicate. Scopul era acela de a încetini unele frecvențe, făcându-le constante, până la obținerea accelerației spontane prin intermediul experiențelor materiei (ceea ce energia reflectată de primul tip nu dorea să facă). O parte din acest scop s-a realizat în acest ciclu. Unele forțe vibratorii, stabilizate în structura 3D, au ajuns la o putere atât de mare încât să poată să ajungă matricea, devenind superioare chiar și energiei reflectate de primul tip. Asta va face ca energia reflectată de primul tip să fie expulzată, împreună cu frecvențele joase, când procesul va fi complet. O capcană neprevăzută pentru creatorul său. Pentru a crea condițiile necesare pentru o vibrație independentă, Discul Solar va fi conectat la Discul Bha. Tehnologia luminii va permite accesul noii experiențe unind noua energie cu creația divină sau matricea generatoare. O conexiune între dimensiunile de lumină. Sistemul are capacitatea de a împiedica energiilor opuse să se poată agăța și să interfereze cu vibrația energiei mamă. Manipularea mașinilor conștiinței, la sfârșitul acestui ciclului, va facilita trecerea noii condiții vibratorii la sursa-mamă. Totuși, procesul poate avea și niște riscuri, dacă în momentul în care conexiunea razei de lumină, a energiei mamă, nu ar reuși să se întâlnească cu noua energie reflectată evoluată (a voastră), produsă de experiența 3D, pentru a anula cu totul spațiile cu mari impulsuri de frecvență joasă. La începutul începuturilor, s-a întâmplat la un nivel redus, astfel încât, ciocnirea a generat două fascicule de energie reflectată, unul cu un potențial mai mare și altul cu un potențial mai mic. Frecvențe înalte (energia reflectată de primul tip), frecvențe joase (energia reflectată de al doilea tip). De aici conștiința vibrațională pozitivă și negativă, binele si răul, căldura și frigul, întunericul și lumina. În centru, diferitele reflexii generate de vibrațiile energetice.

Mașinăriile ar avea posibilitatea, ca în momentul exact, să faciliteze această trecere. Acesta este momentul bun pentru a risca. Astfel vă va fi dată conștiința permanentă și posibilitatea de a accesa planurile superioare. Renunțarea v-ar putea produce încă o experiență tridimensională și experiența unui alt ciclu va fi pierdută, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cicluri. Astăzi au loc adevărate ciocniri între puterile vibraționale, iar aceasta intervine asupra hologramelor de a treia dimensiune prin intermediul conexiunii unor mici rezonanțe cu pulsații alternative, ceea ce voi numiți minte. Tradus în termenii materiei 3D - un adevărat război al gândirii ființei umane. Un obstacol la sfârșitul experienței sale. Cauza acestei ciocniri este atribuită manipulării frecvențiale care este indusă de subiecții cu origine vibrațională de al doilea tip (subiecți cu frecvență de la a doua reflectare a matricei). Prin intermediul frecvențelor distribuite în microunde se va efectua un adevărat control asupra sectorului vostru holografic, cauzând consecințe și asupra altor sectoare, legate de al vostru în alte dimensiuni. Subiecții holografici de al doilea tip sunt susținuți de unii reprezentanți ce aparțin grupului holografic de primul tip (energie reflectată de primul tip), influențați și ei de aceleași frecvențe condiționatoare. Frecvențele, traversate de microunde, au fost manipulate și în alte cicluri, dar acum, având în vedere că matricea energiei totale își va mări impulsurile, și manipulările își vor accelera cursul. Când frecvențele în microunde vor ajunge organismul uman (partea vibrațională a hologramei 3D), această parte (energia reflectată de primul tip a matricei) se va transforma, schimbându-și frecvențele. Acest proces va altera holograma 3D, iar acțiunile voastre vor fi induse, și nu spontane. Asta se va întâmpla și cu Pământul. Proiectul de activare aurorală a fost conceput pentru o manipulare totală. Procesul este pus în funcțiune prin antene de contrast, aflate în diferite locuri de pe Pământ. Antenele emit o forță negativă de frecvență joasă, care, fiind lansată în straturile superioare ale atmosferei (frecvențe subtile), cu un efect refractar, va domina impulsurile reglate de anticele mașini ale comunicării multidimensionale. Mașinile comunicării multidimensionale au fost creația primului sector holografic (omul gigant), generat de prima sursă reflectată de matrice, care, evoluând în frecvența sa, a reușit să genereze reflexii energetice (holograme în holograme). Reprezentarea mașinilor a fost materializată împreună cu reprezentările de tip animal, și, încet, încet, odată cu evoluția vibrațională, și cu ființa umană, utilizând impulsuri constante de frecvență joasă, astfel încât să o țină într-o condiție constantă a 3D-ului.

Primele popoare de reprezentare 3D (sector holografic reflectat) au fost induse de energia reflectată de primul tip să vibreze pe, și în baza unor frecvențe constante, astfel încât să se poată exprima într-o formă materială și să facă la rândul lor o experiență completă, deci să poată cunoaște sfârșitul prin intermediul materiei. Popoarele 3D au continuat opera așteptând să poată duce înainte intenția energiei reflectate de primul tip, care dorea să ajungă la o putere absolută, cu scopul de a-și extinde propria energie, adăugând-o la matricea mamă. Mecanismul mașinilor era monitorizat și stabilizat la fiecare salt de frecvență. Începutul și sfârșitul fiecărui ciclu. Prin această procedură, la fiecare salt vibrațional, toate hologramele hologramei căpătau o nouă conștiință, mărindu-și astfel forța de expansiune. Un mod de a ajunge la iluminarea absolută. Destabilizarea stabilității mașinilor provine de la holograme paralele, create de a doua reflexie a matricei, care, agățându-se de vibrația voastră reflectată de primul tip, încearcă să ajungă la aceeași expansiune. Hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip, neputând să evolueze autonom la fel de mult, având o vibrație foarte puțin evoluată, s-ar stinge. Agățându-se de prima, ar reuși să determine supraviețuirea propriilor impulsuri, făcând-o constantă. Doar prin intermediul acestui sistem puteți vedea realitatea voastră așa cum o cunoașteți. Expansiunea și forța frecvențială a energiei mamă a ajuns la evoluția maximă, deci și mașinile de reprezentare holografică își pierd efectul. Sunt blocate și modificate în continuu, doar pentru a nu pierde această condiție din hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip. Noi suntem o reprezentare holografică care aparține emisiei voastre vibraționale. Avem altă condensare, dar favorizăm evoluția voastră pentru a ne reuni cu energia mamă. Avem o stare de conștiință diferită, pentru că nu am fost niciodată condiționați de energia de contrast. Suntem urma de lumină care învelește constant. Voi fiind sursa noastră vitală încercăm să vă eliberăm prin intermediul unor iluminări rapide, astfel încât să puteți realiza prinderea voastră de matrice.

Comentariu la mesaj

Chiar dacă anumite părți ale mesajului sunt obscure și neclarificate total, se observă imediat accentul pus pe prezența unor "discuri", care par să fie de natură tehnologică și care au fost construite de alte forțe pentru a altera frecvențele universului care se definește a fi holografic, în trei dimensiuni. Forma mesajului pare să fie de natură tehnologică, pentru că descrie câmpuri electromagnetice,

microunde, frecvențe legate de reprezentarea virtualității, exact așa cum o prezintă Bohm la nivel fizic și cum am încadrat-o noi în lucrările precedente. Cele două discuri la care se face referire sunt identificate: unul ca fiind solar, expresie arhetipică a Spiritului, iar celălalt fiind identificat ca Bha, expresie analogă cu termenul egiptean Bha, care înseamnă Suflet. Se face referire la două nivele principale de frecvențe pe care niște mașini le-ar fi emis pentru a construi universul intern și creaturile sale. Primele două frecvențe ar fi legate de un univers dual, și în special, de bine și de rău, de alb și negru, unde prima ar fi mai înaltă și ar fi legată de virtualitatea unor ființe foarte mari, recunoscuți în studiile noastre precedente ca fiind "primii oameni" , Adam Kadmon-ii tradiției ebraice. În partea opusă ar fi ființele negre, al căror univers se închide, pentru că frecvența lor "devine tot mai joasă". Se face referire la o perioadă în care omul, definit ca "reprezentare holografică umană", ar fi înțeles tehnologia luminii, care ar sta în spatele funcționării discurilor, care producea energie sub diferite forme, una dintre care ar sta la baza proiectului definit ca "Auroral", din a cărei descriere se poate recunoaște foarte clar proiectul Haarp. http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/systemops/fs/alaskan/advisories/haarp/ http://billysupdate.blogspot.it/2011/03/haarpaurora-borealis.html http://www.godlikeproductions.com/forum1/message1003494/pg1 http://www.youtube.com/watch?v=n2UnvtkcR04 http://www.wired.com/politics/security/magazine/17-08/mf_haarp?currentPage=all

Unul dintre cei mai interesanți oamenii de știință care a lucrat cu discurile rotative, atât în domeniul mecanic cât și în cel electromagnetic, a fost Nikola Tesla. Turbina sa cu disc rotativ, cu o eficiență teoretică de 92% , este doar o mică dovadă. Aceasta este o turbină fără palete, inventată în 1913. Pentru a funcționa, turbina se folosește de unul dintre efectele stratului limită, care constă în "adeziunea vâscoasă" sau încetinirea unui fluid care alunecă în vecinătatea unei suprafețe. O astfel de încetinire conduce la o reducere a energiei cinetice a fluidului, cedând-o suprafeței; dacă suprafața are forma unui disc, cantitatea de mișcare va fi transferată de la fluid la turbină, din acest motiv se va obține generarea unei copii mișcătoare care va roti turbina. Textul mesajului se referă la proprietățile acestor discuri, care ar fi capabile să se deplaseze în spațiu - timp (distanțe vibratorii, cum sunt definite în textul original).

Într-un articol din 1911, din The Sun, Tesla descrie mașina lui zburătoare: "Dr. Nikola Tesla noapte trecută s-a așezat comod în fotoliul său de la Waldorf și a vorbit cu calm despre aeronave fără aripi, propulsoare sau alte mecanisme caracteristice aeronavelor pe care le cunoaștem astăzi, care se deplasează în spațiu cu o viteză incredibilă, sau mai lent, atunci când transportă încărcături grele, dar în orice situație în siguranță, asemenea celui mai prozaic vehicul cu roți." "Aplicarea acestui principiu va da lumii o mașină zburătoare diferită de orice lucru care a existat în precedență. Nu va avea aripi, reactoare sau instrumente de genul celor care au fost folosite până în ziua de azi. Va fi mică și compactă, extraordinar de rapidă și mai ales extrem de sigură, chiar și în cea mai mare furtună. Poate fi construită în orice dimensiune și va putea căra orice greutate se dorește." Cine este familiarizat cu principiile operative ale "avionului convențional", înțelege că mașina zburătoare a lui Nikola Tesla, descrisă în acești pași din 1911, trebuie să fie o mașină "antigravitațională", deci un adevărat "disc zburător".

http://www.misteri2012.net/t4688-i-dischi-volanti-di-nikola-tesla.

Figura lui Nikola Tesla a fost discutată foarte mult, atât din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere științific, și, dacă sunt persoane care îl consideră un geniul al fizicii, sunt altele, mai ales oamenii de știință, care îl consideră un vizionar. Cu alte cuvinte, Tesla este plăcut de oamenii comuni și le este antipatic fizicienilor. De exemplu, în articolul care are titlul " Nikola Tesla: un tehnician practic, cu multe idei, dar departe de o abordare științifică a fenomenelor", scris de Roberto Renzetti (www.fisicamente.net), se prezintă figura omului de știință ca un vizionar care s-ar fi lansat în niște declarații fantasmagorice și științifico-fantastice, exagerând mai ales descrierea descoperirilor sale, cu o incapacitate grosolană și necugetată de a se corela la realitatea fizicii moderne. Autorul citează anumite fraze, care, după părerea sa, ar fi demonstrații evidente ale nebuniei lui Tesla, după cum urmează: "Nu există nimic care să fie dotat cu viață - de la om, care a făcut sclave elementele, până la cea mai agilă creatură - pe toată planeta aceasta, care nu oscilează în timpul unei rotații. De fiecare dată când o acțiune este generată de o forță, fie ea chiar și infinit de mică, echilibrul cosmic este alterat și mișcarea universului resimte niște efecte." Această frază, care este considerată o prostie în articolul citat, din păcate pentru autorul acestei critici, azi pare mai adevărată ca oricând, chiar și pentru ochii scriitorilor parafizicieni cum ar fi Fritjof Capra (Taofizica de Fritjof Capra, ed. Adelphi), fie pentru fizicienii cum ar fi Bohm, cât și pentru teozofii cum ar fi Sf.Augustin sau filozofii ca Krishnamurti. Textul acestei "revelații" pe care o examinăm continuă să ofere informații despre o civilizație care nu este terestră, care amintește de frecvența de primul tip, identificabilă în Primii Oameni, așa cum s-a mai spus. Aceștia, prin intermediul geometriei sacre, ar fi oferit informații depsre aceste discuri și despre proprietățile lor: un mesaj ascuns, dar nu pentru toți, pe care studiile noastre l-au regăsit în cercurile din lanurile de grâu (Crop Circle), în toate manifestările lor. Această informație, pe lângă faptul că era în acord cu cheia noastră de lectură, ne furniza o viziune mai interesantă. În realitate, cine vorbește nu este Primul Om, ci este ceva care se află și mai sus în ierarhiile cosmice. În plus, se spune foarte clar că Primul Om este inventatorul mașinilor, care, pe lângă a permite schimbul de informații dintre diferite zone ale universului, facilitau înțelegerea acestui lucru și îl construiau, alterându-l după bunul plac: exact cum a fost demonstrat de studiile noastre precedente.

Vrem să subliniem aici faptul că Primul Om nu a dorit să facă experiența părții fizice a universului virtual modificat chiar de el și alterna cu aceste mașini frecvențele hologramei. Pe lângă acestea se descoperea și faptul că întreaga Creație nu era prevăzută să funcționeze în această direcție și că Primul Om dorea să o blocheze, adică să stabilizeze frecvențele universului holografic, ca acestea să rămână mereu constante, împiedicându-l pe om să evolueze, garantându-și astfel un viitor de imortalitate infinită. Conform altor declarații, acum mai ușor de interpretat în baza acestei chei de lectură care vorbește despre probabilitatea terminării experimentului universal, se face o aluzie clară la dualitatea mitului, la cel bun și la cel rău, pe care noi în Geneza II i-am încarnat idealist în Shiva (energia reflectată de al doilea tip) și Vishnu (energia reflectata de primul tip). Din acest punct de vedere, exista necesitatea de a prezenta situația universului din trecut și din prezent într-un fel foarte clar pentru cine știe să citească și științific pentru cei care doresc să se servească de aceste declarații pentru a câștiga încrederea celor care citesc, interlocutorul, super partes - dar doar în aparență - se lansează într-o descriere a războaielor dintre diferitele specii holografice, care se luptă între ele pentru controlul hologramei. Interlocutorul anunță că rasa umană (holograma energetică de primul tip) se poate trezi în situația în care trebuie să ia totul de la capăt, într-o altă perioadă galactică (yuga). Sau, dacă lucrurile ar merge "bine", să "urce" (să se "înalțe" pentru cultura New Age) la situații vibratorii diferite și "evoluate" (așa-numitele planuri superioare). Se face o remarcă foarte precisă asupra subiecților holografici de al doilea tip (fidelii lui Shiva, extraterestrul Ra din publicațiile noastre), care, prin intermediul ajutorului subiecților holografici descendenți din primul tip (extratereștrii noștri identificați cu numele de "Horus"), încearcă să manipuleze rasa umană. Un astfel de proces se va efectua prin intermediul sistemului Haarp, care va emite frecvențe joase, alterând voința umană. Și după această tocăniță de informații absolut credibile pentru noi, iată că interlocutorii noștri se prezintă și spun că sunt niște expresii vibratorii cu altă condensare (ceea ce se poate interpreta ca "ființe fără corp"). Aceste ființe ar favoriza evoluția noastră, dar nu din dragoste pentru noi, ci doar pentru că ei se hrănesc cu noi. Noi am fi sursa lor vitală. În perioada când primeam aceste declarații, împreună cu altele similare dar mai puțin complete, nu terminasem de înțeles toată problema extraterestră. Interlocutorul nostru se exprima spunând că "ei" intenționau să ne ajute în procesul de eliberare față de diferitele forțe extraterestre, fie de primul tip, fie de al doilea tip, prin iluminări rapide, așa cum sunt definite în text. În realitate, după părerea noastră, acest proces de eliberare a fost condus și este condus de noi înșine, fără să avem nevoie de altcineva.

Analiza logică a textului

Subiectul care a primit această comunicare, un fost răpit, habar nu are ce înseamnă aceasta, la fel cum nu are nici o idee despre existența proiectului Haarp și nici nu a citit vreuna din lucrările celui care scrie, chiar dacă a avut conexiuni cu subsemnatul la nivel de hipnoze regresive, efectuate pentru a conduce subiectul la nivele mai ridicate de conștiință, pentru a se putea elibera de extratereștrii și pentru a reuși să folosească tehnici prin care să altereze holograma (acele lucruri numite de biserica miracole). Mai susține că ființele care i-au comunicat toate lucruri acestea sunt "asemănătoare îngerilor", nu au nimic de-a face cu extratereștrii de zi cu zi, dar ar trebui să fie pozitivi: cel puțin așa îi percepe, asta în ciuda eforturilor mele de a-l determina să vadă o hartă a teritoriului mai apropiată de realitatea hologramei. Trebuie să mai remarcăm și că acest mesaj mi-a fost adresat mie și nu subiectului ex-răpit, așa cum a declarat foarte explicit îngerul. Însă trebuie puse niște întrebări: · De ce îngerul nu-mi apare direct mie, fără a-l mai deranja pe fostul răpit? · Unde să poziționăm aceste ființe în domeniul virtualității universale? · Ce înseamnă faptul că noi suntem sursa lor vitală? · Care este credibilitatea declaraților lor? Aceste întrebări rămâneau fără răspuns pentru moment. Trebuie să ținem cont că aceste declarații au fost primite cu aproximativ doi ani în urmă, când încă nu înțelesesem tot ce a fost raportat în cele două părți precedente din această trilogie. Recitind de la început această scriere, aveam senzația că am oferit o bună cheie de lectură a realității virtuale și acum, "cineva", simțea nevoia să ne atenționeze că eram pe drumul cel bun, dar se preciza și că, dacă ne-au fost oferite niște informații, acest lucru s-a întâmplat pentru că salvarea umanității era legată de același "cineva". Însă acel cineva le apărea doar persoanelor care atinseseră nivele ridicate de conștiință. Trebuie subliniat că acești subiecți ascultați de noi, fie ei ex-răpiți sau nu, spuneau că ei au fost cei care s-au dus să caute îngerii și nu invers. Alți subiecți ne povesteau că aceste figuri apăreau în meditațiile lor sau în simulările lor mentale, și se așezau într-o parte, uneori surâzând, alteori rămânând tăcuți, dar dezvoltând o atentă (și aparentă) funcție de control.

Anumiți subiecți, care nu erau răpiți, ne povesteau că au devenit curioși în legătură cu acești ciudați interlocutori și au decis să meargă să-i găsească, acolo unde aceștia locuiau. Impresia pe care o percepeam era aceea că, în acel mediu al lor noi arătăm aproape la fel ca ei, cu un fel de corp luminos semitransparent, strălucitor. Cel care trăise această experiență susținea că acest "comitet de primire", dacă se putea defini așa, era compus din diferiți subiecți care aveau un număr care se învârtea de la șapte la cinci elemente. Atitudinea acestor îngeri era caracterizată ca fiind un comportament aparent amical, încercând să țină discursuri legate de înălțarea egoului subiectului care asculta: "tu ești o ființă specială, tu nu ești ca alții, tu ești ca noi, tu trebuie să vii la noi pentru că ai acumulat cunoașterea și trebuie să te înalți la nivelul nostru, abandonând, când va veni momentul, această vale a lacrimilor, care nu mai este pentru tine." Dar când un interlocutor uman încerca să pună întrebări aparent indiscrete, sau când refuza să fie de acord cu viziunea angelică, această ființă angelică devenea mai degrabă întunecată și enervată, acuzându-o de trădare pe sărmana ființă umană. "Ceva m-a făcut să nu am încredere în ei și am plecat de acolo...", declarau unii dintre cei care au trăit această experiență ciudată. A fost o perioadă în timpul cercetărilor noastre, cu aproximativ doi ani în urmă, când mulți subiecți au venit să-mi povestească experiențe similare, de parcă și-ar fi dat întâlnire. Cu toate că nu se înțelegea foarte bine natura acestei pseudo-interferențe, observasem caracterul new age al "acestor ființe", care, dacă pe de-o parte împingeau interlocutorii umani spre un bine ipotetic pentru umanitate, dar în realitate se părea că țin un discurs dual și rasist, deci nu conștient. Expresiile duale utilizate pentru a descrie viziunea universului holografic ne păreau inoportune pentru niște subiecți care se mândresc că sunt mai evoluați decât noi, sau cel puțin asta doreau să ne facă să credem, însă fără a aborda subiectul direct. Ascultând aceste povestiri am avut impresia că aceste ființe angelice nu puteau minți, dar nici nu doreau să îți spună adevărul, încercând astfel, prin discursuri tendențioase, să te facă să crezi lucruri care nu erau adevărate. Dacă această observație ar fi fost adevărată, asta însemna că aceste ființe nu puteau minți doar din simplul motiv că dacă ar fi făcut-o, persoanele cu care au intrat în acest pseudo-contact, (ele) fiind dotate cu o conștiință ridicată, și-ar fi dat seama că sunt mințite. Cineva ne-a povestit că a încercat să se apropie de un înger și să-l convingă să vină să vadă cum se trăiește la noi, dar acesta a făcut un pas înapoi terorizat, comunicându-i mental interlocutorului nostru că lor le era groază "să coboare" la nivelul nostru, pentru că suferința care se simte în a face experiența în această lume era cu adevărat insuportabilă pentru aceste ființe fricoase. "Trebuie

să existe un alt mod prin care să se încheie parcurgerea experienței, fără să se mai treacă prin nivelul vostru"...țipau ei.

A raționa iraționalul

De ce să se piardă timpul cu a înțelege aceste experiențe, comune doar câtorva persoane, care nu sunt nici științifice, probabil explicabile prin boli mintale ale subiecților care le-au trăit? Pentru că multe dintre aceste persoane, ba chiar toate persoanele pe care leam ascultat nu erau deloc nebune; informațiile pe care ni le dădeau îngerii se suprapuneau cu rezultatele cercetărilor noastre, dar și cu declarațiile părților sufletești ale răpiților înregistrate pe parcursul ultimilor zece ani. Atunci ne-am dat seama că exista o explicație foarte simplă, care oferea o cheie de lectură foarte clară, capabilă să așeze fenomenul la locul său în contextul răpirilor extraterestre. Cu alte cuvinte, exista o singură hartă a teritoriului. De fapt, dacă ne întoarcem pentru un moment la cheia de lectură în care sufletul, mintea și spiritul au trei conștiințe diferite ale realității, poziționate pe trei axe diferite și necomutabile între ele, ne dădeam seama doar acum că, în timp ce examinasem aspectul sufletesc și pe cel spiritual, de cel mental nici măcar nu ne atinsesem. Deci, a treia axă, cea a energiei, ce ne ascundea? Dacă modelul nostru sufletesc spiritual era compus din a treia axă, energia, trebuia să admitem că existau planuri existențiale "superioare" celor ale noastre, situate la nivele energetice diferite (axa minții și cele ale energiilor potențiale). Astfel de planuri ar fi trebuit să fie populate de ființe care împărțeau cu noi partea mentală. Cu alte cuvinte, unde sufletul se mișca în diverse corpuri pe axa timpului și spiritul împărțea diverse corpuri în spațiu, mintea ar fi trebuit să împartă alte corpuri pe axa energiei. Pornind de la această ipoteză era posibil să ne gândim că, la fel cum sufletul nostru se plimbă pe axa timpului în diverse corpuri, oferind apoi informațiile pe care Brian Weiss le numește "în mod greșit" vieți trecute și viitoare, la fel și mintea putea merge să-i găsească pe cei din "planurile superioare". Trebuie subliniat faptul că, atunci când acest lucru se întâmpla, subiectul călător devenea la fel ca subiecții care locuiau acel nivel angelic, demonstrând, cel puțin din punct de vedere estetic, că este unul din ei. "Îngerul" chiar asta și spunea: "Voi sunteți ca și noi.". Pe lângă asta, cititorului nu cred că i-a scăpat faptul că, în timp ce noi mergem la ei, aceștia nu coboară la noi din cauza fricii de a face experiența vieții în planul solidității, unde se moare, se trăiește, se naște și se suferă.

Unui subiect, cu care am lucrat în trecut, acest înger i-a spus că ei ar fi interesați să ne dea niște sfaturi pentru a ne salva de extratereștri pentru că tot ce se întâmplă la noi ar avea repercusiuni și la ei (viziune fractală a universului virtual), și, dacă ar învinge extraterestrul, universul ar fi în mâinile greșite. Deci, noi suntem cei care luptă pentru ei, pentru că, la ei neexistând corpul, nu ar fi nici extratereștrii. Însă noi, cei care suntem mai puțin norocoși în acest nivel existențial, ar trebui să ducem lupta pentru toți, atât pentru a ne salva pe noi de extratereștri, cât și pentru a-i salva pe ei de experiența vieții, care înseamnă moarte și suferință fizică. În concluzie, noi am fi "ei", așa cum "ei" ar fi cei ca noi, care însă nu ar fi avut curajul să coboare la acest nivel pentru a face experiența. Deci iată cine suntem și de unde venim! Dar iată și adevăratul interes al acestor subiecți angelici, care demonstrau că în realitate dețineau foarte puține calități cu adevărat angelice. Odată ce noi am învinge extratereștrii și am dobândi conștiința totală în legătură cu cine suntem, noi am fi cei care am deveni îngeri pentru aceste figuri angelice, iar problema ar fi că noi am deține cheile universului. Un univers pe care îngerul vrea să-l mențină în acest statu-quo, în timp ce caută un mod alternativ de a face experiențele lumii solide, dar fără să-și murdărească mâinile. O experiență care să fie un fel de surogat. Deci, pe de o parte îngerul new age-ului vrea să fie considerat bun și protectiv, dar pe de altă parte decide să se folosească de neamul uman, punându-l să lupte pentru a elimina extratereștrii, dar blocându-l pe drumul evolutiv pentru a evita el suferința.

Metoda angelică

Și care ar fi strategia acestor ființe din planul de deasupra? O strategie simplă, care nu ar împiedica omul să câștige contra extratereștrilor, dar poate încerca să convingă omul evoluat să părăsească acest loc pentru a se refugia într-o închisoare aurită, adică la nivelul lor existențial. De fapt, cu cât rămân aici mai multe persoane evoluate, cu atât mai mult "boala conștiinței conștiente" se extinde și la alții. Singurul mod de a bloca conștiința ființelor umane din a se îndrepta spre un drum care ne-ar conduce inevitabil spre conștiința absolută, iar pe ei spre dureroasa experiență a vieții în 3D, ar fi acela prin care să se elimine celulele canceroase, adică ființele evoluate, lucrând asupra ego-ului lor și făcându-le să creadă că dacă acceptă paradisul lor acest lucru se datorează faptului că acestea sunt alese, și nu unele care s-au lăsat păcălite.

Pentru a obține acest rezultat, care ar congela universul într-o nemișcare permanentă, trebuie să te prezinți omului, dar fără să spui minciuni. De fapt, omul, cu conștiința sa integrată și evoluată, la sfârșitul jocului și-ar da seama mereu dacă cineva l-ar minți, deci trebuie spus numai adevărul, sau cel mult poate să-l facă pe om să creadă unele lucruri în locul altora, prezentându-i adevărul în mod alterat. Deci, acești îngeri sunt inventatorii New Age-ului, unde multe dintre discursurile susținute par în mare parte în acord cu ceea ce cunoaștem, în afara de un mic, aproape invizibil, detaliu, dar care nu le scapă celor care au făcut un pas înainte pe scara evoluției. Mișcările New Age au existat mereu și nu sunt o invenție locală. De exemplu, din acest punct de vedere, una dintre cele mai importante mișcări New Age (care nu are nicio legătură (evidentă) cu tradițiile egipto-babiloniene) este Biserica Catolică, care, prin a-l lăuda pe Dumnezeu, comunică că trebuie să-i iubești pe ceilalți pentru a-ți câștiga paradisul. Conceptul de urcare în paradis este un concept arhetipic, unde trebuie să urci, să te înalți; acest concept există în multe mișcări, pornind de la mișcarea Dianetics și ajungând până la mișcarea lui Ramtha. Înălțarea pentru evoluție este un concept dezinformator, pentru că în coborârea în profunzime există adevărata posibilitate de a face experiență. Trebuie să se coboare pentru a se câștiga conștiință de sine, nu să se urce. Pe lângă asta, nu trebuie să-i iubești pe alții, ci trebuie să te iubești pe tine mai înainte de toate. Acest concept este exprimat foarte clar de conștiința răpiților induși în transă hipnotică profundă. (Ceea ce odată numeam suflet acum este ridicat la nivelul de conștiință, dar despre asta vom vorbi în următoarea lucrare). În realitate, dacă te iubești pe tine însuți, vei încerca să fii conștient de tine, știind că procesul cunoașterii este un drum personal. Nimeni nu-i poate forța pe alții să facă același drum, nimeni nu-i poate ajuta pe alții, ci fiecare se ajută doar pe el însuși: dar făcând asta va ajuta întreaga conștiință a universului. Prin a-i ajuta pe alții se riscă un act de forțare, acționând asupra conflictului de conștiință, un principiu pe care-l vom demonstra ca fiind de netrecut. Iată deci care este caracteristica mișcărilor religioase pseudo - new age: aceea de a se face credibile, povestind aproape tot adevărul, dar alterând intenționat detaliul fundamental pentru înțelegere, făcând astfel încât omul să înțeleagă greșit un discurs, care ar putea fi în principiu un adevăr. În acest context, una dintre cele mai mari minciuni ale mișcărilor new age este aceea că minciuna este de fapt a minții umane. Mintea umană este disprețuită. Se pune că mintea minte. Aceasta este înșelătoare, nu te lasă să vezi lucrurile așa cum sunt, este prinsă în Maya, nu vede că realitatea care o înconjoară este falsă. Totul este adevărat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te încrezi în minte. Asta înseamnă să fi conștient de limitele minții. Adevărul este că, utilizând mintea, se utilizează și axa energiei și poți să mergi să-i

găsești pe "cei de la etajul superior", descoperindu-le astfel adevărata esență. Și iată că mișcările New Age încearcă să remedieze această situație, convingând omul, într-un mod șiret, că mintea nu trebuie utilizată, și chiar mai mult, dacă acesta îți spune ceva ciudat, nu trebuie să o crezi.

Dualismul înșelător

Ceea ce ne-a determinat să suspectăm că îngerul era înșelător erau discursurile pe care le făcea, iar apoi, dintr-un punct de vedere al gramaticii transformaționale (PNL), rezulta foarte clar intenția de a înșela, și mai ales, păcăleala principală rezulta din faptul că se vorbea despre Univers ca despre o hologramă duală. Dar noi știm bine că în realitate conștiința nu este duală, ci unică, știm că nu există cei răi și cei buni, ci există doar persoane cu nivele diferite de conștiință. A construi un parcurs pentru cucerirea înțelepciunii duale e ca și cum am conduce un Ferrari fără mâini. Te izbești de ceva la prima curbă. Pentru a înțelege asta să ne punem o întrebare simplă. Noi am spus mereu că intenția conștiinței era să devină conștientă de sine, și pentru asta, a construit universul dual, în care să se poată oglindi pentru a vedea cum este făcută. Însă dacă ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta, sau de ce conștiința a simțit nevoia să se cunoască, răspunsul nu ne apare imediat foarte clar. Putea conștiința să doarmă liniștită, fără să-și pună această întrebare inutilă? Însă de ce a avut nevoie să construiască oglinda pentru a se privi pe ea însăși? Pentru a răspunde la această întrebare nu trebuie decât să ne gândim la universul dual, așa cum îl cunoaștem azi. Dacă acesta este cu adevărat dual, așa cum îl percepem, ar exista posibilitatea de a face alegeri. Să admitem că eu aș fi un alpinist și că sunt legat cu o coardă de domnul A și de domnul B. La un moment dat mă aflu în dificultate și trebuie să tai coarda, pentru a mă salva pe mine și pe unul dintre colegii mei. Pot tăia coarda, salvându-l pe domnul A, dar pot să-l salvez și pe B. Sar părea că mă aflu în fața unei alegeri, dar nu e așa. De fapt, în momentul în care decid să-l salvez pe domnul A, am decis și să nu îl salvez pe B. Este ca atunci când iese cap și nu cruce. Un astfel de concept devine mai clar dacă îl examinăm în prezent. În momentul în care am făcut alegerea, conștiința mea a ales să-l salveze pe A. Dacă eu privesc în trecutul meu, care este coprezent cu prezentul meu, conform fizicii bohmiene asupra universului non-local și virtual, îmi dau seama că conștiința mea din prezent a făcut o alegere care este aceeași cu cea deja făcută în trecut. Cu alte cuvinte, dacă privesc spre trecutul meu (din poziția mea din prezent), înțeleg că și în trecut îl alesesem pe A și nu exista probabilitatea că l-aș fi

salvat pe B. O astfel de posibilitate există doar dacă privesc scena salvării din trecut spre viitor, dar nu și dacă o privesc din prezent spre trecut. Acest concept îl vom explica mai bine imediat, când vom examina totul din punctul de vedere al fizicii cuantice moderne. Atunci, s-ar putea presupune că dualul constă în a lua o decizie sau a nu lua niciuna, atunci murind toți împreună. Acesta nu este un concept dual. De fapt, a nu face este identificabil cu a nu fi. În acest context, se punea întrebarea de ce conștiința a decis să construiască oglinda. În realitate, întrebarea nu are niciun sens, deoarece conștiința este pentru că face. Dacă nu ar fi făcut, sau mai bine, dacă nu s-ar fi manifestat prin intermediul acțiunii sale, aceasta nu ar fi existat, pentru că ea nu și-ar fi dat seama că există... Tu ești și exiști pentru că faci. Dacă nu faci, nu exiști. Deci, nu există dualitate în a lua sau în a nu lua decizii: nu există dualitate în a o apuca pe unul dintre cele două drumuri aparente, pentru că în realitate nu există decât unul singur. Pe de o parte, acum se înțelege că, conștiința ESTE doar dacă FACE experiență, și ESTE doar dacă se MANIFESTĂ, prin intermediul acțiunii sau a ACTULUI DE VOINȚĂ. Voința devine expresia existenței și a posibilității de a înțelege cine este. În acest context devine clar că, dacă tu faci lucrurile pe jumătate, vei fi jumătate, dar dacă faci toată experiența, vei fi tot. Deci, ființa angelică din planul de deasupra, cel care nu vrea să facă experiența, este o ființă evoluată doar pe jumătate, pe când noi suntem aceia dintre ei care au decis să coboare și să termine treaba. Noi suntem mai conștienți decât ei.

Universul ca pagoda lui Bruce Lee

Pentru a înțelege încă și mai bine cum este făcut acest univers pe axele energiilor, unde mintea este cea care domină, trebuie mai întâi să ne imaginăm un con cu șapte nivele, unde primul nivel este vârful conul, iar ultimul este baza sa. Numărul șapte ar putea fi un număr arhetipic, dar, în realitate, fiind un univers fractal, vor fi și toate acele manifestări energetice care îl cuprind. Astfel, ideea de a separa lumea energiilor vizibile în culori și de a decide să se utilizeze șapte pentru a face asta, nu este întâmplătoare. Nu este întâmplător nici faptul că electronii atomului, la fel ca protonii nucleului, se aranjează pe șapte nivele cuantice. Faptul că sunt alese șapte note pentru a defini o scară muzicală, în care fiecare notă corespunde unei frecvențe și fiecărei frecvențe îi corespunde încă o

valoare energetică, este cu siguranță un indicativ al caracteristicilor fractale ale acestui con ipotetic. În acest con, care este universul nostru, cu extratereștri (cu) primii oameni (cu) Shiva și Vishnu în forma celor doi creatori, toate aceste personaje locuiesc la ultimul etaj, la bază, în planul cel mai greu ar spune arhetipic fizica, dar și mișcarea americană New Age. Între noi și primul nivel, cel al conștiinței pure, sunt cinci nivele diferite, cu creaturi din ce în ce mai evoluate, mai evoluate în a coborî, și nu evoluate în sensul de a urca. Cititorul atent își va aminti că în viziunile subiecților noștri, cinci erau și ființele angelice care apăreau din planurile de deasupra. Din acest motiv trebuie subliniat faptul că mintea nu minte, ci interpretează, uneori rău, anumite semnale arhetipice ale virtualității, dar este extrem de semnificativ faptul că au fost văzute cinci ființe și că, dacă universul nostru este fractal, există cinci planuri superioare care ne despart de conștiința-mamă. Diferența care există între conștiință și noi toți, ființele planurilor intermediare, ar fi legată de nivelul cunoașterii de sine: cu cât se coboară mai mult, cu atât mai mult se face experiență și cu atât mai mult înțelegem cine suntem. Dar din punct de vedere al integrării părții drepte și stângi ale aceleiași minți, în timp ce conștiința nu este conștientă de ea, dar pare total integrată, noi, cei de jos, am fi conștienți, dar foarte puțin integrați, și din acest motiv am avea viziunea cea mai dualistă dintre toate celelalte ființe așezate deasupra noastră (în sens arhetipic). Cu alte cuvinte, dacă ființele de la acest nivel nu înțeleg cine sunt la nivel conștient, nu numai că nu vor ști cine sunt, dar vom apărea în virtual mai dislocați ca niciodată. Și vor fi o pradă ușoară pentru acele ființe care au partea masculină mai integrată cu cea feminină. Noi, la acest nivel, am spune emisfera dreaptă cu cea stângă. S-ar putea spune că a putea descrie universul și a-și da seama că dualitatea este un aspect al matricei, este un fapt ce poate fi observat doar de cei care fac experiența șamanică. Un drum care îi conduce pentru un moment în afara dualității, astfel încât să o poată examina din exterior. Cel care scrie a avut oportunitatea să facă această experiență, iar din acel moment i-au apărut foarte clare toate lucrurile despre care se vorbește în acest articol. Cel care scrie, într-un anumit fel, a distrus acel aspect al mayei care reprezenta dualitatea, învingând păcăleala la nivel conștient. Cine nu a făcut această experiență nu va putea vedea dincolo de matrice, dar asta doar din propria sa alegere. A vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere îți permite să schimbi harta teritoriului și îți mai permite, odată întors la punctul de plecare, să fii conștient atât de ceea ce se vede de acolo, cât și de ceea ce se vedea din cealaltă poziție. Pentru a obține acest rezultat în existența noastră trebuie să vrem să ne schimbăm poziția.

Acest mod de a acționa vă face să trăiți și vă ajută să deveniți cunoscători ai conștiinței.

Eliminarea falsului dualism oferă condiția necesară pentru a putea accesa o formă de conștiință integrată, unde spiritul, mintea și sufletul nu mai există, dar, în locul lor există o conștiință integrată unică, care ne permite să vedem dincolo de experiența duală a matricei. Deja am arătat în părțile precedente din această lucrare semnificația istoriei, observată din punct de vedere arhetipic. În arhetipuri există imaginea unui prezent etern, care conține informații despre timpul virtual, atât despre trecut, cât și despre viitor, pentru a oferi o viziune globală asupra a tot ce există. În arte, semnificațiile simbolice și artistice sunt mereu legate foarte mult de arhetipuri, adică de limbajul universului. Astfel, persoanele cu un anumit nivel de conștiință, cunoscători sau necunoscători, adesea, fără să realizeze construiesc povestiri bazate pe mitul creației. Un exemplu ne este oferit în acest context de un film făcut de Bruce Lee, film care, din punct de vedere tehnic nu a apărut niciodată în sălile de cinema.

Se numește Game of Death, "Jocul morții", iar în spatele luptelor (toate fiind coregrafii ale aceluiași Lee) se ascund puternice componente filozofice. Protagonistul vede cum îi sunt răpite rudele (simbol al propriilor origini): cei puternici vor să-l șantajeze pe protagonist să facă niște lucruri ilicite pentru ei (extratereștrii sau cei care folosesc în numele lor forța protagonistului pentru a obține beneficii pentru ei înșiși). Pentru a-și salva părinții, Lee va fi constrâns să-și înfrunte adversarii, care sunt tot mai puternici, în interiorul unei pagode (pagoda reprezintă universul holografic cu șapte nivele: noi suntem la al șaptelea nivel, la primul există conștiința și în mijloc rămân cinci, locuite de forțe ostile). Urcarea diferitelor nivele corespundea unei ascensiuni spirituale, pentru care, protagonistul va trebui să lupte mai mult cu el însuși decât împotriva dușmanilor săi. Nivelele pagodei sunt cinci și sunt caracterizate de diferiți luptători care sunt maeștri în tot atâtea tehnici. Mai ales ultimul, cel care se află cel mai sus, este un gigant cu pielea de culoare neagră care nu poate suporta lumina și poarta mereu ochelari negri. Lee va câștiga folosind lumina asupra ultimului gigant și la sfârșitul luptei se va întoarce la primul nivel, afară din pagodă, necâștigând nicio comoară, dar reușind să-și elibereze poporul de cei care îl țineau supus (dând startul arhetipului lumii fericite). http://www.youtube.com/watch?v=ai5geIBDkyE Arhetipic vorbind, omul îi înfrânge pe cei care-l înșeală, dar, în coborârea sa, în realitate, el nu vrea să ajungă la conștiință mergând în sus, adică întorcându-se într-un proces involutiv, ci mergând în jos, la ultimul nivel, luând cu sine cunoașterea pe care a adunat-o, pentru a trăi din acel moment înainte, nu o existență închisă în solitudinea unei conștiințe inconștiente, ci creând noua sa lume, cea care ne așteaptă pe noi toți - Lumea Fericită.

Aspecte cuantice ale naturii universului

În lumina acestor noi reflecții am reascultat și studiat anumite aspecte ale fenomenologiei răpirilor, pe care într-o primă fază le-am neglijat și nu le-am înțeles absolut deloc, dar care acum își găseau locul potrivit în cheia de lectură propusă de noi. Mă refer în special la anumite probleme cu care se confruntau răpiții, care, după parcursul pe care noi îi sfătuiam să-l facă, care i-ar fi ajutat să se elibereze de extratereștrii, acumulând conștiință, mă

recontactau din cauza apariției unor percepții ciudate, constând în flashuri aparținând unor episoade din "viețile lor trecute". Hipnozele profunde efectuate pe acești subiecți, prezentau o parte sufletească care explica ceea ce se întâmpla, folosind următoarele cuvinte: "Este necesar ca acest corp să cunoască toate experiențele sale, din toate corpurile sale, aceste experiențe se vor acumula în corpul actual și abia după aceea acesta va putea merge să se joace în altă parte." Astfel de expresii erau de neînțeles pentru noi în acel moment, dar astăzi putem oferi acelor cuvinte o interpretare extrem de logică. Pentru a înțelege bine care a fost semnificația mesajului sufletesc și viziunea sa asupra teritoriului, trebuia mai întâi să înțelegem că și a treia axă, cea a energiei, adică a minții, avea un rol fundamental și esențial împreună cu celelalte două axe; axele sufletului, minții și spiritului: timpul, energia și spațiul, trebuiau să înțeleagă complet semnificația conștiinței, fără să se poată sări peste vreuna dintre cele trei. Pentru a face asta, trebuie să abandonăm pentru un moment domeniul sufletului, al minții și al spiritului și să observăm domeniul fizicii moderne. Apoi ne vom întoarce la problema conștiinței, imediat după ce am examinat problema din punctul de vedere al fizicii cuantice. Începând de la articolul original cu titlul "Noua Fizică: Asimetria Omniprezentă" (“La Nuova Fisica: L'Asimmetria Onnipresente”), scris de Piero Scaruffi (traducere din original de Ascanio Borga, mai 2003), http://www.scaruffi.com/cogn.html, trebuie sa facem niște observații pe ideea că Born, Bohm și cu mine, toți vorbim despre dualismul undă - particulă. Dacă cheia noastră de lectură a fost corectă nu ar exista dualism, ci, acesta ar apărea în fața ochilor noștri ca o deformare citită de creierul nostru, și nu de mintea noastră, care ar interpreta doar datele care provin din exterior. Să ne amintim că pentru fizica cuantică modernă, o particulă cum ar fi un foton, poate să se prezinte ca undă, dar și ca particulă. Uneori se prezintă ca undă, dar alteori este măsurată ca particulă. Practic, nimeni nu știe, nici până în ziua de azi, de ce există acest comportament dual, aparent inexplicabil. http://www.blogzero.it/2009/11/20/esperimento-piu-bello-dualismo-onda particella/. http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGcSă amintim aici pe scurt de un experiment care reproduce dualismul "undăparticulă". Dacă eu am un tun care împușcă fotoni pe un perete cu două orificii , maș aștepta ca, dacă așez în spatele peretelui un ecran cinematografic, acesta să se ilumineze în zona care corespunde celor două orificii, pe unde trece lumina, sau mai bine zis fotonii.

Din păcate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, trebuie să știți, nu numai că nu se obține rezultatul imaginat, dar și că lumina iluminează ecranul cinematografic și în locurile unde lumina nu ar trebui să ajungă. Astfel s-a ajuns la concluzia că fotonii s-ar comporta ca unde și nu ca particule.(vezi figurile de jos)

Din păcate, asta se întâmplă și când un singur foton este împușcat prin orificii, demonstrând că aceasta se întâmplă concomitent prin ambele orificii. Dacă fotonul ar fi fost o particulă, ca un proiectil, ceea ce ar fi imposibil, dar dacă fotonul este reprezentabil ca probabilitate ca acesta să existe într-un spațiu sferic aflat în expansiune în timpul mișcării sale spre pereții țintei, acesta ar putea fi reprezentat ca o undă și ar putea efectiv să invadeze cele două găuri concomitent. Problema apare când observatorul, în loc să observe totul din spatele tunului fotonic, ca un spectator la cinema, se așează ascuns în spatele unuia dintre cele două orificii. Fotonul parcă știe că el este acolo și îl lovește, iluminându-l. În acest experiment figurile de interferență clasice unui fenomen de ondulație, dispar. Cu alte cuvinte, fotonul se comportă acum ca un proiectil.

Fenomen observat din exterior

Fenomen observat din interior

Există diverse interpretări ale acestui fenomen fizic inconfundabil. Born (http://it.wikipedia.org/wiki/Funzione_d'onda) susținea că particulele subatomice care compun universul, prin urmare universul însuși, se putea comporta atât ca undă, cât și ca particulă. În cazul în care comportamentul particulei ar fi fost ondulator, unda ar fi fost o ecuație de undă, și nu o adevărată și proprie undă fizică, al cărui potențial ar fi fost reprezentarea energiei sale. Însă Bohm, care susține că universul este virtual, holografic, fractal și nonlocal, susține că un foton nu e sau undă sau particulă, ci este și undă și particulă împreună. Pe lângă asta, el susține că potențialul undei, care în acest caz ar fi o adevărată undă fizică, nu o formulă matematică, este legat de forma undei și nu de energia sa. Cu alte cuvinte, Bohm susține că, universul fiind unul și fiind compus din unde, toate la fel (micul și marele sunt legate fractal între ele), pentru a muta sau a interacționa cu un lucru mic, care are aceeași formă de undă ca un lucru mare, este necesară aceeași cantitate de energie. Fizica lui Bohm este adesea utilizată ca punct de plecare pentru cei care studiază fenomenele paranormale, pentru că, s-ar părea că ar explica multe fenomenologii legate de acestea, și, în acest context, se înțelege că pentru a muta o mașină utilitară cu forța gândului ar fi necesară aceeași forță care se folosește pentru a muta cu forța gândului un munte. Dar nu asta este important. De fapt, trebuie să amintim că, în timp ce Bohm susține că timpul nu există și nu este decât o senzație fizică, Born susține că timpul nu este măsurabil în fizica cuantică. În acest moment intervine un premiu Nobel pentru chimie, Ilya Prigogine, care a studiat echilibrele ireversibile și care susține că săgeata timpului este unidirecțională. El chiar susține că: dacă săgeata timpului ar fi putut fi ireversibilă, ar exista în universul nostru urme de involuție. Dar pentru că nu s-au observat niciodată involuții în modelele studiate de el, adică în modelele biologice, trebuie să se tragă concluzia că timpul merge doar într-o singură direcție. Dar cum de timpul ar merge doar într-o singură direcție, dacă spațiul și energia pot lua și valori negative? De ce

universul ar trebui să fie asimetric pe săgeata timpului? Pentru că astfel nu s-ar putea merge înapoi în timp, la fel cum se întâmplă cu spațiul? Dacă mă duc de la Roma la Milano, mă pot întoarce înapoi la Roma, dar dacă azi vreau să mă merg înapoi în timp nu pot să fac asta. Dar chiar este adevărat că nu pot face asta? Problema apare din faptul că săgeata timpului este legată de al doilea principiu al termodinamicii, care susține că entropia universului se mărește mereu. Entropia este o măsură, numită dezordine, care în realitate corespunde ordinii cinetice și energetice a obiectelor din univers. Adică, universul în timp se simetrizează, se răcește, toate lucrurile iau între ele distanțe identice, densitatea universului se omogenizează și nu mai sunt ale locuri cu materie densă și locuri goale, dar densitatea devine constantă. În realitate, această situație corespunde unei ordini și nu unei dezordini, dar fizicienii de la mijlocul lui 1800 au identificat răcirea universului ca pe un lucru negativ, care mergea împotriva creației divine, și doar din acest motiv, i-au dat o accepțiune negativă, ca dezordine, pe când, dintrun punct de vedere termodinamic, aceasta ne apare nouă ca ordine. Termodinamicii au scăpat flatând Biserica și puterea sa în 1800, dând entropiei un semn negativ în fața simbolului său, iar astfel, fizicienii și preoții au făcut pace. Deci, dacă entropia se mărește mereu, atunci și săgeata timpului merge într-o singură direcție. În acest context mai intervine un alt fizician englez, care se numește Penrose și care începe să supună că al doilea principiu al termodinamicii nu ar fi deloc adevărat. El susține că, în fond, "acela este un principiu, în sensul că nu este demonstrabil, validitatea nefiindu-i demonstrată. Până astăzi s-a constatat faptul că entropia universului s-ar mări mereu: însă, se poate să nu fie deloc așa, și dacă nu ar fi așa, dogma săgeții timpului ar pica și ea". Penrose ajunge să presupună că în realitate, măsurarea entropiei nu ar fi legată de energia sistemului, care se răcește mereu dacă este lăsată în pace, fără intervenții externe universului, care se pare că nu pot exista, ci că entropia ar fi umbra a altceva, care s-ar suprapune măsurării energiei. Noi credem că entropia măsoară energia sistemului sub formă de ordine, însă aceasta măsoară de fapt un fel de parametru ascuns. Termenul de "parametru ascuns" este folosit intenționat de Bohm, pentru a explica aceleași fenomene.

Incorectitudinea celui de-al doilea principiu al termodinamicii

Că al doilea principiu al termodinamicii nu este corect, asta o știu toți, dar toți speră că incorectitudinea unui astfel de principiu este legată doar de un aspect

local, adică în lumea microscopică; dacă al doilea principiu nu este respectat, mereu se poate crede că există un alt loc, îndepărtat care să îți placă în locul acestuia, în care se întâmplă exact opusul specular, astfel încât să egalizeze estimările generale ale entropiei universale. Există experimente care demonstrează că într-un spațiu limitat entropia se poate micșora. Într-un articol ce poate fi găsit pe internet cu titlul "Săgeata timpului", (http://www.attraversolospecchio.eu/index.php/argomenti/scienza/2012/02/08/la-freccia-del-tempo/), este menționat un experiment de termodinamică făcut de Y. Charles Li și Hong Yang și denumit "Săgeata timpului", publicat pe site-ul de publicații științifice http://arxiv.org (ianuarie 2012). În acel context se demonstra foarte ușor că entropia anumitor sisteme de particule de gaz, care erau supuse anumitor operațiuni, se diminua fără niciun dubiu științific. În mod asemănător, anumiți oameni de știință s-au jucat cu niște perechi de fotoni, reușind să alterneze comportamentul lor din trecut, iar asta ar fi posibil doar dacă săgeata timpului ar fi fost reversibilă, sau dacă timpul ar fi fost non-local, așa cum susține Bohm. Un alt exemplu banal, care demonstrează că entropia se poate diminua local, ne este furnizat de unele reacții din chimia organică, care produc activitate optică, pornind de la molecule absolut simetrice sau cu amestecuri de reacții total racemice (cu activitate optică egală cu zero). Este bine de știut că activitatea optică, adică capacitatea anumitor molecule de a roti planul luminii la stânga sau la dreapta față de observator, este o măsură a simetriei universului. Conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii, universul se simetrizează, acesta fiind creat nonsimetric. Este imposibil să construiești o sinteză a unui produs organic care nu are un plan de simetrie pornind de la o moleculă foarte simetrică (care nu are un astfel de plan). În cel mai bun caz o specie chimică reacționează, distrugându-i simetria, dar producând o pereche de izomeri oglindă, adică jumătăți de molecule care rotesc planul luminii la dreapta și o altă jumătate care rotesc planul luminii, de aceeași cantitate, dar la stânga, astfel încât să se obțină un amestec de reacție care va fi simetric în complexitatea sa. Dar asta este posibil doar dacă determin să reacționeze un număr par de molecule: astfel, jumătate va da un rezultat iar cealaltă jumătate va da rezultatul opus. Dar dacă eu am o singură moleculă care poate reacționa, aceasta trebuie să

furnizeze neapărat o moleculă activă din punct de vedere optic, în absența izomerului său oglindă. În acest context, am creat activitate optică, adică am desimetrizat local universul, micșorându-i entropia. În fizica lui Bohm, faptul că cel de-al doilea principiu al termodinamicii este estompat local, înseamnă, conform unei viziuni holografice a totului, că entropia întregului sistem se poate micșora pentru că amănuntul este colegat la tot.

Interpretarea pe care o dau eu modelului dual fizico-cuantic

Pentru fizicieni, folosirea termenului "parametru ascuns" înseamnă că există un parametru măsurabil: dar fiindcă nu îl văd, nu îl pot măsura. Din punct de vedere al programării neurolingvistice (PNL), a identifica ca ascuns un fenomen care nu se vede, înseamnă că dorești neapărat să crezi într-o idee proprie a hărții teritoriului, fără a avea în schimb forța de a verifica dacă nu cumva acea hartă este greșită. Zilele astea fizicienii caută bozonul lui Higgs, iar presa, care este prea puțin informată, crede în ceea ce i se administrează, și anume: că bozonul lui Higgs a fost găsit cu adevărat. Mari conferințe de presă, un mare ecou în ziare și în media, dar adevărul este altul. Purtătorul de cuvânt a CERN-ului de la Geneva, în videoclipul conferinței de presă, nu susține că s-a găsit bozonul lui Higgs, ci spune exact că ... There are strong evidences of the existence of the Higgs boson…Cu asta vrând să spună că se crede puternic că acesta există, dar nu că s-a găsit. În locul lui s-au găsit alte lucruri ciudate, care se comportă diferit de bozonul lui Higgs, dar despre care oamenii de știință ai CERN-ului spun că sunt, aproape cu siguranță, bozonul pe care îl caută. E ca și cum ai spune: cum mulți copii l-au întrezărit pe Moș Crăciun, acesta există cu adevărat, chiar dacă este mai degrabă indefinit. E ușor să înțelegem că în spatele declarațiilor CERN-ului sunt exigențe politico-economice, și, pentru că nu mai sunt bani, există necesitatea de a explica europenilor și sponsorilor că mai trebuie aruncați alți bani, pentru a căuta un lucru care nu există (27 de milioane de euro pentru fiecare experiment efectuat), doar pentru a-i hrăni pe fizicienii noștri. Bineînțeles că ceilalți fizicieni europeni și mondiali, care nu sunt de acord cu acest poziție guvernamentală, nu din motive științifice, ci doar pentru că ei ciugulesc mai puțini bani pentru cercetările lor, s-au supărat un pic și duc o luptă împotriva cercetătorilor bozonilor fantomă. http://video.repubblica.it/dossier/bosone-di-higgs/hack-il-bosone-e-dio/99942/98321 http://www.centrometeoitaliano.it/particella-di-dio-trovato-bosone-higgs/

http://www.giornalettismo.com/archives/407323/e-se-il-bosone-di-higgs-fosse-un-impostore/ http://silvanodonofrio.wordpress.com/2012/07/06/il-bosone-di-higgs-ce-o-non-ce/

În concluzie, a folosi termenul "parametru ascuns" este un semn inconștient de calm, cum că lucrurile, chiar dacă nu se văd și nu se măsoară, sunt cum au fost descrise mereu. Prigogine spune un lucru foarte adevărat, și anume că evoluția se mărește mereu și nu merge înapoi niciodată. Dar evoluția sistemului este evident legată de eliminarea dezordinii, înțeleasă ca mișcare browniană a particulelor. Evoluția este legată de diminuarea haosului. Și dacă Penrose avea dreptate și entropia nu este o măsură directă a haosului, ci o măsură indirectă? Ipoteza mea de lucru este că entropia nu ar fi o măsură a haosului, ci o măsură a Conștiinței universale. Aceasta chiar nu este măsurabilă, pentru că aparține acelei părți din realitate care este definită ca "reală", adică constantă și neschimbătoare, dar a cărei expresie, în interiorul universului, se definește ca și conștiință de sine. În cheia noastră de lectură, conștiința chiar nu este făcută din energie, spațiu și timp, dar acești trei vectori sunt reprezentarea cunoașterii de sine. Cunoașterea de sine a conștiinței ar fi măsurabilă și mereu în creștere, în acord cu cele susținute de Prigogine. Și ar fi logic să fie identificată de fizicieni ca parametru ascuns, pentru că ea este reflectarea conștiinței în virtualitate. Fiindcă fizicienii nu cred în existența unei conștiințe, nu vor putea niciodată să măsoare conștiința, pentru că nu sunt conștienți că acesta există. De fapt, fiecare vede harta teritoriului în funcție de cunoașterea pe care o are despre harta teritoriului. Dacă eu cred că elefanții nu există, nu aș reuși să văd nici măcar unul, așa cum vom vedea imediat printr-un experiment de fizică cuantică. Dar entropia, adică dezordinea care se mărește, adică conștiința, care, prin măsurarea cunoștinței de sine, care se mărește mereu, ne oferă cheia de lectură pentru a interpreta și dualismul undă-particulă. În baza studiilor făcute de mine prin intermediul hipnozei regresive și a observațiilor efectuate de fizica modernă, se poate demonstra, pornind de la modelul fizicii lui Bohm, unde timpul nu există, dar trecutul și viitorul sunt două ecuații de undă care se unesc într-un prezent etern, putem susține că un fenomen ne apare ca particulă când privim înspre trecut și ne apare ca undă când privim înspre viitor. În realitate, în spatele acestui concept există o viziune mai profundă a aparentului dualism particulă-undă. Noi percepem un fenomen ca undă când nu avem conștiință despre acel fenomen și știm doar că observăm ceva ce există. Însă când știm perfect ce am observat, pentru că am acceptat să interacționăm cu acesta, acesta ne apare ca particulă.

Când eu interacționez cu un fenomen în sens fizic, fie acesta o particulă subatomică sau oricare alt eveniment, acesta îmi apare cum este construit în virtualitate, cu masa sa, cu energia sa, cu timpul său, cu spațiul său, cu câmpul său magnetic și cu câmpul său electric. Fenomenul va apărea localizat perfect, pentru că eu am interacționat cu acesta în propriul său spațiu și timp. Dar dacă eu văd că se întâmplă un fenomen fizic, însă fără să interacționez DIRECT cu el, știu că există fenomenul, dar nu voi fi conștient de el. Din punct de vedere fizic acesta îmi va apărea sub formă de undă, adică din punct de vedere matematic și geometric va apărea ca o zonă spațio-temporală, unde este posibil să localizez fenomenul (pentru că știu că există), dar nu știu nici cum este făcut și nici unde este cu exactitate (pentru că nu sunt conștient de el). Deci, dacă fotonul mă lovește și mă iluminează, acesta se comportă ca particulă, dar dacă îl văd cum se lovește de un perete, eu nu interacționez cu el direct, ci doar văd imaginea interacțiunii sale cu un alt obiect, iar fotonul se va comporta ca o undă în fața ochilor mei. În realitate, aspectul dual al virtualității nu ar exista și s-ar reduce, încă o dată, la definiția conștiinței, ca ceva ce face și interacționează pentru că dacă nu face și nu se manifestă, nu există. Este inutil să subliniem că fizica modernă este total de acord cu acest tip de viziune a lucrurilor, care îi pune în acord pe Born cu Bohm, cu Prigogine și cu Penrose, dar și cu Capra, cu Krishnamurti și alți gânditori, de la Kant la Platon.

Dualismul undă-particulă în viața cotidiană

Să luăm câteva exemple din viața cotidiană și să înțelegem cum acest dualism fals, în realitate, depinde exclusiv de percepția pe care o avem noi asupra unui fenomen și nu de fenomenul intrinsec. Eu am în fața mea, în viitorul meu, două alegeri: ori să tai coarda și să-l salvez pe A, ori să tai altă coardă și să-l salvez pe B. Când mă gândesc la asta creierul meu va fi invadat de imagini de interferență ale celor două viitoare posibile, legate de cele două acțiuni posibile ale mele. Cu cât încerc mai mult să aleg, cu atât mai mult nu voi fi capabil să văd bine ce anume să aleg. Între timp săgeata timpului avansează iar eu intru în momentul prezent, în care văd nu ceea ce voi face, ci ceea ce fac. În prezentul meu aleg să-l salvez pe A. În acel moment, problema mea de natură ondulatorie și probabilistică dobândește controlul certitudinii și devine asimilabilă comportamentului particulei noastre subatomice. Aceasta s-a prezentat ca certitudine, dar când priveam evenimentul dinspre trecut înspre viitor aceasta se

prezenta ca incertitudine, deci, când își luase aspectul probabilistic și matematic de undă. Acum, că l-am salvat pe A, să privim spre trecut și să vedem ce ne amintim. Ne amintim că în interiorul nostru nu aveam dubii și că deja decisesem să-l salvăm pe A și nu pe B. Asta se întâmplă pentru că atunci când am devenit conștienți de un fenomen, timpul neexistând, o astfel de conștientizare modifică trecut virtual, unde acum avem același nivel de conștiință ca în prezent. Adică, când privesc spre viitor, văd evenimentele ca undă, dar când privesc spre trecut le văd ca particule. Dar asta înseamnă că, trecutul fiind coprezent cu prezentul, în realitate eu nu am ales niciodată, dar am știut mereu că îl voi salva pe A. Deci, si când privești trecutul din prezent, dispare cu totul ideea existenței posibilității duale a alegerii. Dar asta nu înseamnă că nu există liber arbitru. Acest principiu susține că, dacă o alegere a fost făcută, aceasta a fost făcută, când diversele părți ale conștiinței au decis împreună să recite rolul pe care îl recită acum. Neexistând timpul, asta se întâmplă continuu, iar acest aspect garantează un fel de liber arbitru, care nu este individual, ci în acord cu totalitatea conștiinței (în spațiu, în timp și în energie). Conștiințele au decis să facă o experiență despre care știu exact cum se va termina, dar sunt obligate să facă experiența, coborând în planul material, în dimensiunea noastră, pentru că necesitatea conștiinței este aceea de a exista, iar pentru a exista trebuie să te manifești, iar pentru a te manifesta trebuie să faci. Încă o dată există un acord perfect între cheia noastră de lectură și ideea că anumite filozofii au un Dumnezeu creator. Acesta știe ce se va întâmpla, dar e constrâns să trăiască experiența, pentru că nu este suficient să citești cartea, ci trebuie să interpretezi și rolurile personajelor, trecând de la stadiul de cititor al cărții la cel de scriitor al cărții. Acesta este pivotul realității virtuale, în care nu există timp, spațiu și energie. Înainte și după se confundă cu eternul prezent. După ce termini de citit cartea îți vei da seama că acea carte ai scris-o chiar tu, pentru că este povestea ta, dar îți vei da seama de asta abia la sfârșit. Încă o dată, din mit (care este redat prin intermediul poveștilor antice și moderne) reiese acest concept, fără ca noi să ne dăm seama măcar. În filmul "Poveste fără de sfârșit" acest mit este celebrat de personajul unui băiat care descoperă în pod o carte, și care, începând să citească își dă seama că nu citește doar povestea sa, ci și pe cea a planului nostru universal. În acea poveste, Atreiu, un băiat care încarnează ideea de Spirit, vrea să o salveze pe regina lumii poveștilor, care încarnează ideea de Suflet, prin a se apropia de lumea Nimicului, care, ca o pată neagră, va distruge lumea realității virtuale. Personajele poveștii fără de sfârșit nu sunt altcineva decât noi înșine, care, inconștient, luptăm împotriva păcălelii în care ne aflăm și împotriva părții obscure

care vrea să ne strivească, unde un animal ciudat, dragonul Noroc, este reprezentarea fidelității Minții și a faptului că aceasta va fi o armă învingătoare.

Omul își salvează virtualitatea și distruge lumea Nimicului, pentru că iubirea dintre Atreiu și regina copilă a lumii Poveștilor (care încarnează adevărata lume, cea a creației sufletești) este mai puternică decât orice. Iubirea care leagă sufletul de spirit și conștiința de celelalte conștiințe, o iubire care nu are nicio legătură cu iubirea pentru zeii religiilor, ci care are de-a face cu noi înșine, care redescoperim în a iubi natura noastră originală. http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_%28film%29

Aspecte ale aparentului conflict undă-particulă

Pentru a aprofunda conceptul de falsă dualitate între undă și particulă, să examinăm următorul exemplu: Eu am decis să-l omor pe Caio. Mă prezint în fața lui cu un cuțit și-l omor. Dacă examinăm acest eveniment trebuie să subliniem imediat că cea care a decis să recite un rol pentru a înțelege în profunzime aspectele virtualității a fost conștiința mea, dar trebuie să menționăm că și cel care se lasă înjunghiat a avut această atitudine. Cu alte cuvinte, eu reușesc să-l omor pe Caio doar dacă conștiința sa s-a înțeles cu a mea pentru a recita cele două roluri care erau stabilite încă de la început. Însă, în timpul parcurgerii drumului de acumulare a cunoașterii există posibilitatea să-ți schimbi propriul rol, rescriind partea care se trăiește (recită). Asta se întâmplă încontinuu, chiar dacă noi nu

suntem conștienți ce acest eveniment. Eu pot să aleg să nu-l mai ucid pe Caio, dar doar dacă si el este de acord cu mine să modificăm și condiția lui cuantică (așa s-ar spune în fizica cuantică). Discursul este vechi și noi l-am tot susținut în contexte de răpire extraterestră, în care se spunea că dacă un răpit nu vrea să iasă din această problemă, este absolut inutil să încerci să-l scoți, pentru că el reintră apoi cu și mai multă vehemență dacă conștiința sa a decis să efectueze acea experiență și să recite acel rol, iar tu nu ai reușit să-l convingi să-și schimbe rolul pe care îl recită chiar el însuși. Vom vedea imediat cum aceste considerente, noi și profunde, vor schimba, încă o dată harta teritoriului, punându-ne în fața problemei răpirilor, cu posibilitatea de a o rezolva definitiv.

Viziunea cuantică și câmpul morfogenetic

Am elaborat un experiment de fizică care demonstrează tot ce am subliniat până acum. Experimentul se poate verifica ușor într-un laborator de fizică a particulelor, dar poate nici să nu mai fie efectuat, pentru că un astfel de experiment este format din trei parți, din trei experimente diferite, care au fost deja verificate din abundență, deducând astfel că previziunile noastre actuale sunt niște certitudini. Dar cum fizica nu are încrede nici măcar în ea însăși, cine va dori, va putea să le verifice foarte ușor. Să admitem că avem un tun care împușcă electroni și facem astfel încât să se nască doi electroni în același moment, împușcând unul la dreapta și altul la stânga. Cei doi electroni gemeni, născuți astfel, au o anumită caracteristică. Aceștia trebuie să aibă o deplasare opusă, adică, dacă ar fi fost comparabili cu niște titirezi, ar fi trebuit să se rotească în sens contrarotativ unul față de celălalt. Dacă unul se învârte la dreapta, celălalt s-ar învârti spre stânga, față de orice observator (al doilea principiu al termodinamicii). Fizica cuantică susține că astfel de electroni trebuie să aibă rotire opusă și non-întreagă, ca fermionii (particulele lui Fermi). Cu alte cuvinte, când doi electroni se nasc împreună, sunt ca doi gemeni forțați de regulile virtualității să fie un bărbat și o femeie. Primul electron l-am îndreptat spre mine și pe al doilea l-am îndreptat spre un perete cu aceleași două orificii, despre care am vorbit deja, în spatele cărora există ecranul cinematografic, care va exalta comportamentul de undă sau de particulă. În plus, voi mai pune un al doilea observator, un amic de-al meu, să observe comportamentul celuilalt electron, cel îndreptat spre cele două orificii. Dacă este un singur observator, de exemplu eu, care ar observa electronul care se îndreaptă spre mine, acesta m-ar lovi omorând pachetul de undă, care i se opune, și eu aș vedea electronul ca particulă, dar nu aș ști ce se întâmplă cu al

doilea electron, pentru că nimeni nu-l monitorizează. Dacă ar exista doar amicul meu, acesta ar vedea, așa cum am subliniat, electronul comportându-se ca undă și producând pe ecranul cinematografic efectul aspectului de interferență. Dar dacă ar exista ambii observatori, eu aș vedea electronul ca particulă și i-aș comunica celuilalt electron să se comporte ca particulă, în analogie cu experimentul lui Alan Aspect, unde interacțiunea cu un electron produce schimbarea condiției electronului geamăn. În acest context, amicul meu nu l-ar mai vedea pe cel de-al doilea electron comportându-se ca o undă, ci l-ar vedea ca un proiectil, adică ca o particulă, fără prezența figurilor de interferență.

Ceea ce se întâmplă este foarte ușor de explicat. Eu am devenit conștient de existența primului electron și nu-l mai văd ca undă (condiție de conștientizare scăzută), ci ca particulă (condiție de conștientizare ridicată). În acest context, cum cei doi electroni s-au născut împreună și sunt legați ca un eveniment unic, chiar și cel de-al doilea electron, dacă l-aș vedea, mi-ar apărea ca particulă. Eu nu-l văd pe cel de-al doilea electron, dar am doar conștientizarea că acesta este o particulă. Însă cum conștientizarea este o măsură a conștiinței, conștiința însăși este anunțată că al doilea electron este o particulă. Amicul meu are conștiință, dar cum conștiința sa și a mea este aceeași conștiință, pentru că în esență conștiința este doar una, el va avea certitudinea că electronul său, cel pe care el îl observă, este o particulă, pentru că partea mea de conștiința i-a comunicat aceasta instantaneu. Deci, el va vedea al doilea electron ca și cum ar fi interacționat cu el. În realitate eu sunt cel care a interacționat cu el și a văzut particula, dar am comunicat părții sale de conștiință informația mea. Se va demonstra astfel că cele două conștiințe ale noastre sunt legate în realitate de faimoșii "parametri ascunși ai lui Penrose", dar se va demonstra și că este suficient ca eu să fac o experiență (adică să fi conștientizat), pentru că informațiile relative a acesteia vor fi la dispoziția tuturor, într-o akasha generală, într-o grilă holografică, într-o imensă și virtuală bibliotecă din Alexandria, în care nimic nu se poate ascunde.

Adică, acest experiment, construit prin suprapunerea a trei experimente de fizică cuantică, reprezintă explicația științifică a teoriei ultimei maimuțe, susținută de ideea existenței unui câmp morfogenetic a lui Rupert Sheldrake. În acest context, dacă eu aș descoperi ceva, acest ceva ar fi la fi la dispoziția tuturor în lume, chiar și a celor care nu știu nimic despre acest lucru. O maimuță din regiunea amazoniană descoperă cum să spargă coaja unui fruct cu o piatră. La o distanță de milioane de kilometri, o altă maimuță înțelege instantaneu același lucru. · http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/campi-mo rfici-o-morfogeneticirisonanza.php · http://www.animazen.it/campi_morfogenetici.htm l · http://www.reiki.it/autopoiesi-e-campo-morfogenetico · http://it.wikipedia.org/wiki/Rupert_Sheldrake · http://www.sheldrake.org/About/biography/

Toate acestea înseamnă că, în momentul în care am făcut o experiență, aceasta este la dispoziția tuturor. Însă asta nu înseamnă că vor ști toți imediat despre ce este vorba, dar vor putea ști dacă își doresc asta. Cu alte cuvinte, dacă vor dori să citească în marea carte a câmpului morfogenetic, aceasta le va oferi toate informațiile deja prezente, a tuturor evenimentelor care înainte erau undă, adică necunoscute, iar apoi au devenit particulă, adică au fost înțelese. Aș vrea să subliniez aici că înțelegerea are în realitate două nivele, unul real și altul virtual. Când cineva face o experiență, furnizează câmpului morfogenetic această experiență, care devine imediat disponibilă tuturor. Dar asta nu înseamnă că este imediat clară în virtualitate pentru toți, pentru că virtualitatea este construită pe spațiu și timp. Din această cauză, ceea ce se întâmplă imediat în lumea reală, se întâmplă și se descoperă în timp pentru virtualitate. Eu descopăr un lucru, și, imediat, la nivel de conștiință, toți vor ști că este așa. În virtualitate este nevoie de timp pentru ca un astfel de adevăr să ajungă la nivel conștient. Îți dai seama de aceasta când o persoană căreia ai încercat să-i explici un lucru, îți răspunde..."dar știi că în interiorul meu am știut mereu asta? doar că nu eram conștient de el". În momentul în care comunicarea verbală din virtualitate amintește de concepte care există deja în interiorul tău, la nivel de realitate reală, iată că tu știi că acele lucruri cărora nu le-ai dat niciodată atenție, în realitate se află în interiorul tău de milenii. În orice caz, acest proces prevede ca mai întâi să existe o dorință de a înțelege, separată de interesele personale, de interferențele extraterestre sau de orice alt lucru neprevăzut, care nu îți va permite să înțelegi în profunzime. În acest caz, va trebui să aștepți cu răbdare ca persoana căruia vrei să-i explici niște lucruri, să fi atins nivelul de autoconștiență necesar pentru a decide dacă ar fi bine ca să stea să te asculte.

Nimeni nu poate fi obligat să meargă la școală, și dacă la început conștiința sa a decis să interpreteze partea cretinului, trebuie lăsată în pace cu sine însăși, pentru că și rezultatul acesta va fi indispensabil pentru rezultatul final.

Problema răpirilor din punctul de vedere al dualismului undă-particulă

Tot ce am expus aici până acum ne permite să îmbunătățim sistemul de eliberare din problema răpirilor extraterestre, dar, în realitate, ne face să ne îndreptăm atenția nu numai spre răpiți, ci spre toate ființele din univers. Adevăratul scop al cercetării noastre ni se va arăta la sfârșit, acesta nefiind dorința de a ne elibera de extratereștri, ci doar dorința de a înțelege cine suntem. Restul se va întâmpla de la sine: prin urmare, fără a folosi proceduri mecanice făcute să gonească extratereștrii, să-i ardă sau să-i convertească. Este vorba doar de a înțelege că suntem ca unda sau ca particula, în funcție de dorința de a interacționa, sau de a nu interacționa, cu fenomenele care ne înconjoară. Din această cauză ne sunt foarte utile declarațiile răpiților eliberați, care, în hipnoză dădeau declarații clare, dar pentru noi încă obscure, în legătură cu modul în care erau lucrurile. Primul lucru pe care l-am observat la răpiții eliberați au fost amintirile vieților trecute, locuri viitoare și peisaje aparținând unor existențe ciudate. Partea sufletească a acestor subiecți, în hipnoză profundă, susținea că trebuia să acumuleze experiențele tuturor corpurilor într-un punct unic, corpul actual, cel real în prezent, pentru că apoi se putea face un salt în ceea ce privește experiența. Era evident că această conștiință unică se dividea în trei subconștiințe, corelate cu suflet, minte și spirit. Aceste trei subconștiințe nu erau comutabile între ele, adică erau separate și independente. Acestea se răspândeau într-o sferă de acțiune comparabilă cu unda cuantică probabilistică, în care tu ești în timp, în spațiu și în energie, și, încet, încet, conștientizarea ta se mărește, iar cele trei conștiințe, care formează o undă reală și sferică, se vor aduna într-un singur punct: corpul tău actual, pentru că în acesta ele vor deveni punctiforme. În acel moment unda ignoranței tale va deveni conștientă de ea și se va manifesta ca o particulă. În acel moment vor dispărea toate amintirile vieților trecute, viitoare sau din "alte părți". Va rămâne doar experiența reală. Iar tu, cu acest corpul unic, vei fi conștient.

Asta li se întâmpla persoanelor, fie ele răpite sau nu, care făceau cu ajutorul nostru sau singuri "experiența conștientizării". Imediat ne-au venit în minte acele cazuri în care, cu toate că sistemul creat de noi funcționa, subiecții răpiți reintrau în problema răpirilor. În ultimele experimente efectuate, ținând cont și de povestirile răpiților, în hipnoză apărea clar că, conceptul cheie era eliminarea problemei liniei timpului. Cu alte cuvinte, partea sufletească a subiecților răpiți, încă neintegrată în conștiința virtuală, era sfătuită să șteargă fenomenele de răpire din propria existență. Sau se intra într-un trecut trăit, iar în momentul în care răpitul avea în fața sa extraterestrul i se cerea să modifice evenimentele, fiind încurajați de faptul că nu se trăia un vis sau o amintire, ci se trăia o scenă din trecut, care corespundea prezentului nostru. Îi ceream sufletului să nu mai aibă de-a face cu extraterestrul, iar sufletul producea un fel de undă, un flash luminos, după care lucrurile se schimbau, extratereștrii nu mai erau prezenți și subiectul era readus urgent acasă de aceleași ființe gri servitorii ascultători. Într-un al treilea exemplu, am folosit tehnicile Triade Color Test , o simulare mentală idealo-simbolică, în care subiectul, arhetipic, ia legătura cu realitatea sa de răpit și o modifică, mișcând doar forțe arhetipice, fără să mai fie nevoie să vadă sau să retrăiască orice fel de amintiri. În această tehnică i se cerea subiectului să unească cele trei sfere simbolice, a sufletului, a minții și a spiritului, făcându-le să fuzioneze într-o singură sferă unică și transparentă, care există în realitate, dincolo de mecanismul dualității: o sferă transparentă, capabilă să reprezinte Conștiința Integrată. În toate aceste cazuri, nu ne-am dat seama că folosisem simbolismul undăparticulă. Cu alte cuvinte, noi nu ceream sufletului să ucidă extraterestrul, sau să-l pulverizeze, pentru că, așa cum ne atenționau multe suflete, acest lucru era contrar unui principiu fundamental. Sufletul nu e aici pentru a distruge pe cineva. În

realitate noi îi ceream sufletului, sau mai bine spus conștiinței sale, să decidă dacă mai vrea sau nu să interacționeze cu extratereștrii. Aceasta, luând decizia de a nu mai avea de-a face cu ei, decidea și de a dori să nu fi mai avut de-a face cu ei vreodată. Cu alte cuvinte, voința sa decidea că în această virtualitate, ea ar fi apărut în fața problemei extraterestre ca undă, adică din punct de vedere fizic ca acea expresie a non-interacțiunii matematice. Devenind sferă transparentă, ea se făcea invizibilă extraterestrului, pentru că extraterestrul nu ar fi mai putut să o găsească și să o localizeze ca particulă în universul virtual. Prin arderea extraterestrului ea nu ucidea extraterestrul, dar refuza, prin actul său de voință, interacțiunea cu acesta, transformând extraterestrul din particulă, adică realitatea fizică din fața ei în undă, unde probabilitatea ca extraterestrul să fie în fața ei exista, dar probabilitatea de a fi în acel punct era infinită. Este vorba de o undă de care tu ești conștient, dar nu vrei să interacționezi cu ea. Reanalizând cazurile în care sistemul nostru nu funcționase, înțelegeam perfect de ce eșecul era de așteptat. Subiectul răpit, care fuzionează sufletul, mintea și spiritul, în noul sistem Triade Color Test Dinamico Flash (TCTDF), pe care îl vom publica imediat după această lucrare, forma o esență nouă, care, în realitate era adevărata și originala esență a conștiinței: o sferă fără culori, complet transparentă, pentru că era făcută din toate culorile. Conștiința integrată se manifestă în hipnoză mereu la genul masculin, și nu la feminin cum se întâmpla înainte, evidențiindu-și natura androgină. Aceasta, fiind integrată, este conștientă de spațiu, timp și energie, și nu știe încă nu știe de ce se află în acel corp (corpul subiectului, și nu cunoaște pe deplin experiența sa), dar știe că ceva sau cineva, la începutul universului, a divizat-o în trei părți, necomutabile între ele, folosind tehnologia unor mașinării. Ea, odată ce și-a unit cele trei părți, nu mai poate fi luată. Nu mai poate fi niciodată manevrată și nici nu mai este vizibilă pentru extraterestru sau pentru cei cu care ea decide să nu interacționeze. În anumite cazuri, când conștiința integrată decide să interacționeze iar cu acest fenomen, voința sa o va transforma din undă în particulă, făcându-se vizibilă în fața extraterestrului. În cazurile unor răpiți eliberați, care au conștiința integrată (sfera transparentă), aceștia vedeau cum extraterestrul intră în casă și încearcă să le răpească fratele, iar aceștia se opuneau instinctiv acestei situații. În acel moment, conștiința integrată decide să intre în jocul părților și să interacționeze cu acest fenomen, redevenind vizibil, trecând la condiția de particulă și abandonând aspectul cuantic ondulatoriu. În acel moment, actul tău de voință decide că tu vrei să interacționezi iar cu problema răpirilor. Tu redevii astfel vizibil extraterestrului, pentru că ai decis să interacționezi cu acesta. Asta înseamnă că extraterestrul va putea să reinteracționeze iar cu tine.

Oricum ei nu te vor mai putea lua, dar a doua zi dimineață se poate să descoperi pe corp semnele unei ipotetice încăierări fizico-mentală. Toate aceste observații ne-au permis să modificăm partea originală experimentală a TCT-ului dinamic, făcându-l utilizabil pentru toți, fără să mai fie nevoie de o interfață care să gestioneze pentru tine această problemă. Această interfață era cândva identificabilă în grupul de colaboratori care lucrau cu cel care scrie. Fiecare trebuie să fie capabil să lucreze asupra sa, după ce a înțeles foarte bine care sunt condițiile din jurul problemei pe care trebuie să o înfrunte. Într-un context mai amplu, noi putem decide, în fața oricărui eveniment, dacă dorim să-l trăim și să interacționăm cu acesta, fiind particulă în fața lui, sau, să nu vrem să interacționăm cu acesta, rămânând în condiția cuantică de undă. Aspectul ondulator corespunde unei voințe de a nu fi conștientă sau de a refuza, pe când aspectul de particulă își asumă semnificația lui "a face" și a lui "a interacționa".

Analogii între fizica atomului și structura universului

Universul bohmian nu numai că nu este local, dar e și virtual și fractal. Asta înseamnă că cel ce este în mic este identic cu cel ce este în mare. Holograma, dacă este fărâmițată în bucățele mici, va conține în părțile mici informații despre toată holograma, dar cu o definire mai mică. De fapt, dacă examinăm structura atomică, ne dăm seama că aceasta este structurată pe șapte nivele energetice, identificabile de cele șapte numere cuantice primare "n". Fiecare număr cuantic, de la unu la șapte, identifică un fel de pliere, de loc, sau mai bine spus o zonă de spațiu-timp unde există probabilitatea de a

găsi electroni. Astfel de electroni trăiesc în spații cu forme specifice și sunt identificați ca orbitali. Complexitatea acestor spații se amplifică, începând de la nivelul cel mai apropiat de nucleu și ajungând până la cel de-al șaptelea nivel, unde există orbitali de tipul s, p, d, f, g, cu forme tot mai complicate, conform aproximărilor lui Schrodinger. Orbitalii apar ca niște locuri existențiale, unde electronul este și undă și particulă. Electronul nu poate să ajungă nucleul, pentru că, dacă ar intra în nucleu, din cauza efectului Casimir, ar depăși viteza luminii. Nucleul este pentru el o zonă unde nu are voie să intre. În nucleu, pe de altă parte, se presupune că există exact alte șapte nivele energetice, unde neutronii și protonii se distrează. Cele șapte nivele energetice mimează cele șapte nivele ale conștiinței universului descris în această lucrare? În culturile orientale ființa umană este făcut din șapte corpuri, identificabile prin șapte chakre, poziționate arhetipic pe o axă verticală, aproape identificând diferitele corpuri pe care noi le-am avea aici și la nivelele energetice superioare (în termeni de înălțime, nu în ceea ce privește nivelul conștiinței). În conformitate cu ce am afirmat mai înainte, cu cât o persoană este mai evoluată, cu atât mai mult conștiința sa staționează într-un spațiu-timp energetic mai mic, focalizat într-un plan tot mai jos (și nu mai înalt, așa cum vrea să ne facă să credem cultura new age și forțele care o guvernează). În lumea electronilor doar cei de pe orbita externă fac experiența reacțiilor chimice, pentru că ceilalți, nu coparticipă niciodată la existență, chiar dacă le influențează indirect. Tot așa, ființele din planurile superioare decid să gestioneze acțiunile noastre, pentru folosul și consumul lor: dar în realitate noi suntem cei care conduc jocul. http://isoladellagnosi.wordpress.com/category/esp/. Încă o dată constatăm că în spatele poveștilor culturii new age se ascund adevăruri arhetipice, din păcate manipulate în semnificația esențială a lucrurilor. Este un mod de a spune minciuni, prezentând realitatea virtuală într-o lumină falsă și tendențioasă, însă unde, este salvată idea numărului șapte, și unde semnificația simbolică a acestui număr ascunde adevăruri mult mai profunde decât tâmpeniile numerologice.

Concluzii

Am ajuns la finalul călătoriei. În cele trei articole "Geneza" am înfruntat mitul creației, în legătură cu prezența unor specii extraterestre pe planeta noastră. Am identificat originea, forma, proveniența, legăturile cu lumea istoriei acestei planete și cu mitul junghian. Am folosit lumea arhetipurilor pentru a identifica exact viitorul nostru, am construit structura universului fie el arhetipic sau fizic, folosindu-ne de cea mai modernă mecanica cuantică. Am întărit conceptul de suflet, minte și spirit, nu doar ezoteric, dar și fizic, ca un grup de vectori, am identificat adevăratul raport dintre entropie și conștiință, am construit un model care dărâmă ideea dualismului și care răspunde cerințelor fizice a unui sistem undă - particulă, conform cunoașterii pe care o avem despre fenomenul pe care îl studiem. Apoi mai știm că putem să integrăm cele trei componente ale triadei într-o nouă, dar în realitate veche și originală, componentă numită Conștiință Integrată (CI), care poate decide dacă să interacționeze sau nu cu virtualitatea universală, am răspuns la întrebarea finală: de ce suntem aici și de ce universul se comportă așa, manifestându-se într-un prezent etern, unde funcția de undă cuantică a viitorului și a trecutului se răsfrânge. Nu putem decât să subliniem că, cheia noastră de lectură este universală, adică poate să satisfacă toate cerințele experimentale ale fizicii moderne și pe cele istorice ale filozofiei antropozofice. Acum va fi clar pentru toți că omul nu poate să se lipsească de cele trei componente ale sale - sufletești, mentale și spirituale - pentru că lipsindu-se chiar și doar de una dintre ele periclitează drumul către obținerea conștiinței integrate, nepermițându-i undei conștiinței să se răsfrângă într-o singură particulă, particula lui Dumnezeu, esența noastră, fără a deranja bozonii improbabili a lui Higgs,

probabil foarte ușor de produs prin intermediul voinței acelei o mie de experimentatori, care, în acea zi vroiau neapărat să o vadă și deci să o și autocreeze. · http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo.php?id=20901 · http://www.psico.univ.trieste.it/labs/mislab/Validit%C3%A0.pdf · http://utenti.multimania.it/liceo_dallaglio/Imetodi.htm · http://www.oocities.org/tcantalupi/libro.html

Dincolo de concluzii

De la acest ultim tablou al situației, permiteți-mi să mai fac și alte comentarii asupra problemei răpirilor extraterestre, în care m-am trezit direct implicat, în această cercetare strânsă, de-acum ajunsă la final după câteva decenii de studiu. În ultima perioadă, percepția mea față de fenomenul răpirilor s-a modificat categoric, iar asta se poate înțelege foarte ușor prin compararea primelor mele scrieri cu cele mai recente. La început credeam că fenomenul răpirilor era un fenomen cu precădere fizic și tehnologic, unde omul era victima inocentă, iar extraterestrul personajul rău. Încetul cu încetul, răpirii tehnologice i s-a alăturat și una extracorporală, cu puternice conținuturi și evocări ezoterice, unde extraterestrul fără corp fura energia răpitului, la fel ca demonii antichității. În căutarea celor care provocau această situație, i-am găsit imediat pe extratereștrii din dimensiunea solidă a universului pe de-o parte și pe cei din dimensiunea imaterială pe de altă parte. În spatele lor existau adevărații instigatori din acest nivel al universului, identificabili în doi pseudo-zei (cel alb și cel negru, cel bun și cel rău, fiecare fiind sinergetic contrapartea celuilalt, simboluri ale unui univers fals și dual). Acum știm că adevărații patroni ai acestei piese de teatru se află încă și mai sus, uneori luând forma figurilor angelice, iar alteori arătând exact ca noi. Acești falși alter ego erau niște înșelători și mai perfizi, pentru că, pe de o parte nu se puteau prezenta sub o altă formă decât a lor , iar pe de alta nu puteau spune lucruri neadevărate, dar încercau din răsputeri să facă astfel încât să se recepționeze un mesaj fals. Sunt niște subiecți care îți atrag atenția prin faptul că sunt dispuși să te considere unul dintre ei, asta ca premiu dacă te ridici spre lumea lor: pe când, adevărul este că ei sunt cei care ar trebui să coboare în a noastră, pentru a deveni mai conștienți, la fel ca noi. Aceste ființe se folosesc de Ego-ul tău puternic pentru a te face să crezi că ești un ales și că te afli pe același nivel cu ei, pe când tu ești doar o persoană,

parțial conștientă, pe care ei vor să o scoată din acest nivel virtual. Sunt subiecți care te consideră un trădător în cazul în care nu faci ce vor ei. Aceștia te văd ca pe unul dintre ei, dar care a avut curajul (ei ar spune prostie, naivitatea) să facă experiență. Dacă te revolți față de modul lor de a gândi, ești considerat un trădător al intereselor lor, care la început erau și ale tale, pe când în realitate reprezinți evoluția spre cunoașterea totală a Sinelui. Servitorii lor din acest plan existențial, care nu sunt conștienți de faptul că sunt servitori, întunecați de orgoliul lor, ne-ar numi trădători, și ar spune că Sufletul este doar un alt parazit uman inutil, de care trebui să ne debarasăm cât mai curând. Nimeni nu este vinovat pentru această situație, pentru că, în realitate nu există nicio vină - acestea sunt doar acțiuni motivate de lipsa de cunoaștere. Astfel am ajuns să înțelegem că problema răpirilor extraterestre conținea în interiorul său cu totul alte probleme, printre care: structura universului dual, fizica cuantică, conceptul "noi ca și Dumnezeu", descoperirea sufletului, a minții și a spiritului ca părți integrate ale unei conștiințe, mai întâi integrată și la sfârșit cosmică, gata să se recunoască ca și Conștiință Eternă. Și iată că apare o altă nuanță a întregii povești, care cu siguranță nu poate fi trecută cu vederea. Problema răpirilor nu constă în cum să eliminăm extratereștrii. Acesta a fost doar punctul nostru de plecare. Adevărata problemă constă în cum săi determinăm de indivizi să devină conștienți de ei înșiși. În momentul în care miam dat seama de asta, în capul meu toată paradigma s-a schimbat. Nu mai trebui să salvăm umanitatea de extratereștrii, ci să o salvăm de ea însăși, de acea parte încă neevoluată din ea însăși. Problema de a avea sau nu suflet era mutată în a fi unde sau particule în fața conceptului de experiență. Cu alte cuvinte, această problemă nu aparținea doar răpiților, ci caracteriza întreaga umanitate, fie ea de aici sau din celelalte locuri locuite din univers. Răpitul trăiește problema într-un fel, dar cel care nu este răpit, fie ca are sau nu suflet, trebuie să se considere o marionetă în mâinile celor care conduc cu adevărat jocul: ființa din "planurile superioare", cel care se diferențiază de tine doar pentru că nu vrea să-și murdărească mâinile făcând experiență, cel care în fiecare zi te împiedică să devii conștient, în fiecare Yugă, ca tu să nu înțelegi niciodată adevăratul joc și natura jucătorilor.

Deci, adevărata salvare a omului stă în trezirea conștiinței

Pentru a obține cunoașterea trebuie să ți-o dorești printr-un puternic act de voință. În acest context, răpitul care nu vrea să trăiască experiența eliberării sale, nu se va elibera niciodată, nici de răpitorii săi fizici și nici de cei fără corp, nici de

cei care i-a creat, și nici măcar de cei din planurile superioare - adevărații arhitecți ai păcălelii. Trebuie precizat că tot ce am exprimat până acum nu este fructul unei viziuni fantasmagorice de-a mea, ci este fructul a două abordări mentale diferite: cea a rațiunii emisferei stângi și cea a percepției sensibile (pe care foarte mult timp am neglijat-o) a emisferei mele drepte. Dar la toate acestea mai trebuie adăugat că nu sunt eu unicul care susține aceste ipoteze de lucru, de vreme ce zilnic descopăr alte persoane de pe această planetă care au perceput exact ce am perceput și eu dea lungul studiilor mele; toți pot verifica personal drumul pe care l-am parcurs eu și (pe) cel parcurs de alții. Toți pot să experimenteze asta și să meargă să vadă și să înțeleagă că ceea ce am perceput eu este cu totul adevărat. Acest articol se încheie cu un îndemn la a Face Experiența. Nu vă încredeți în cel care vă vorbește, ci mergeți chiar voi să verificați. Cereți-i Conștiinței voastre să vă ducă unde este realitatea și observați-o direct. În acel moment veți înțelege lucruri pe care le-ați știut mereu, vă veți aminti cine sunteți și veți reîncepe să existați. Până la urmă, când toți au înțeles asta, în acel moment, toate conștiințele, ca într-o imensă ședință a proprietarilor, își vor decide viitorul. Dar nu vor exista discursuri interminabile despre ce să facă și despre ce să nu facă: să construiască un alt univers, să-l distrugă pe acesta, să se întoarcă la Sursă...De fapt, toate conștiințele vor fi trăit deja aceleași experiențe și vor gândi la fel. Vor decide să-și construiască lumea lor fericită, un univers chiar și virtual, dar măcar făcut cum vrei tu și nu cum vrea vreo ființă inconștientă, pentru că: pentru el nu va mai exista nici un loc pentru a exista. Atunci de ce să nu începem să lucrăm chiar acum cu conștiințele și cunoștințele noastre, pentru realizarea viitoarei noastre lumi fericite? Până la urmă ce am tot afirmat până acum? Dacă faci, te manifești și exiști, dacă nu faci, nu exiști. "Obiectivul cercetării științifice este acela de a găsi o funcție matematică care să predice viitorul, pornind din prezent. Asta înseamnă că noi căutăm ceva de tipul ψ (t).Din moment ce timpul nu există, nici o astfel de funcție nu poate exista. Asta înseamnă că știința nu va reuși în scopul său, de a prevedea viitorul din prezent. Orice funcție ψ (t) poate fi doar o funcție a unor înregistrări care există. Universul este ceva mai mult decât niște înregistrări care există, și este ceea ce încercăm să spunem când afirmăm că timpul nu există. Din acest motiv, funcția ψ (t) poate fi doar o descriere parțială. În cel mai bun caz, știința poate descrie lumea doar parțial. " Citat extras din: Aranoff, S. (2010) "Time Does Not Exist and the Incompleteness of Knowledge" PHILICA.COM , Article number 188

LECTURI RECOMANDATE : · Ashtekar Abbay: CONCEPTUAL PROBLEMS OF QUANTUM GRAVITY (Birkhauser, 1991) · Barbour Julian: THE END OF TIME (Oxford Univ Press, 2000) · Bohm David: THE UNDIVIDED UNIVERSE (Routledge, 1993) · Bohm David: QUANTUM THEORY (Constable, 1951) · Bohm David: WHOLENESS AND THE IMPLICATE ORDER (Ark Paperbacks, 1988) · Bohr Nils: ATOMIC THEORY AND THE DESCRIPTION OF NATURE (Cambridge University Press, 1934) · Bunge Mario: QUANTUM THEORY AND REALITY (Springer, 1967) · Davies Paul: ABOUT TIME (Touchstone, 1995) · Deutsch David: THE FABRIC OF REALITY (Penguin, 1997) · Ferris Timothy: THE WHOLE SHEBANG (Simon And Schuster, 1997) · Flood Raymond & Lockwood Michael: NATURE OF TIME (Basil Blackwell, 1986) · Gell-Mann Murray: THE QUARK AND THE JAGUAR (W.H.Freeman, 1994) · Greene Brian: THE ELEGANT UNIVERSE (WW Norton, 1999) · Guth Alan: THE INFLATIONARY UNIVERSE (Helix, 199#) · Hawking Stephen: A BRIEF HISTORY OF TIME (Bantam, 1988) · Heisenberg Werner: THE REPRESENTATION OF NATURE IN CONTEMPORARY PHYSICS (Deadalus, 1958) · Hoyle Fred, Burbidge Geoffrey, and Narlikar Jayant: A DIFFERENT APPROACH TO COSMOLOGY (Cambridge Univ Press, 2000) · Kaku Michio: HYPERSPACE (Oxford University Press, 1994) · Linde Andrei: PARTICLE PHYSICS AND INFLATIONARY COSMOLOGY (Harwood, 1990) · Linde Andrei: INFLATION AND QUANTUM COSMOLOGY (Academic Press, 1990) · Penrose Roger: THE EMPEROR'S NEW MIND (Oxford Univ Press, 1989) · Price Huw: TIME'S ARROW AND ARCHIMEDE'S POINT (Oxford University Press, 1996) · Prigogine Ilya: FROM BEING TO BECOMING (W. H. Freeman, 1980) · Rees Martin: BEFORE THE BEGINNING (Simon And Schuster, 1996) · Scott Alwyn: STAIRWAY TO THE MIND (Copernicus, 1995) · Smolin, Lee: THREE ROADS TO QUANTUM GRAVITY (Weidenfeld and Nicolson, 2000) · Von Neumann John: DIE MATHEMATISCHE GRUNDLAGEN DER QUANTENMECHANIK/ MATHEMATICAL FOUNDATIONS OF QUANTUM MECHANICS (Princeton University Press, 1932) · Weinberg Steven: DREAMS OF A FINAL THEORY (Pantheon, 1993) · Wigner Eugene: SYMMETRIES AND REFLECTIONS (Indiana Univ Press, 1967. · Storiella zen http://www.youtube.com/watch?v=7E9Oc1o9CyM&feature=related

Formalism matematic

Generalizând expresia ecuației lui Schrodinger pentru un sistem cu mai multe particule, se obține următoarea formă:

Densitatea probabilității

Faza complexă depinde de variabila reală

este o funcție reală definită de

, deci se poate scrie

Ecuația lui Schrodinger poate fi subdivizată în două ecuații pereche care iau în considerație termenii reali și imaginari:

unde prima relație este o ecuație de continuitate, care exprimă probabilitatea, pe când ultima este o relație care exprimă energia totală ca sumă a energiei potențiale, a potențialului cuantic și a energiilor cinetice. Q este potențialul cuantic și poate fi extras din relație.

Entanglementul cuantic sau corelarea cuantică este un fenomen cuantic, lipsit de analog clasic, în care fiecare stare cuantică a unui ansamblu de două sau mai multe sisteme fizice depinde de starea fiecărui sistem, chiar dacă acestea sunt spațial separate. Uneori în italiană este definit cu termenul "non-separație" ("nonseparabilità").Asta implică prezența unor corelații la distanță între cantitățile fizice observabile ale sistemelor implicate, determinând caracterul non-local al teoriei. Această ipoteză este emisă pentru prima dată în 1926 de către Erwin Schrodinger, acesta fiind și primul care a introdus în 1935 termenul de "entanglement" (care înseamnă "încurcătură", "amestec"), într-o recenzie a faimosului articol despre paradoxul EPR. Conform mecanicii cuantice este posibil să se realizeze un ansamblu format din două particule, astfel încât oricare ar fi valoarea unei anumite proprietăți observabile asumată de una dintre cele două particule, aceasta ar influența instantaneu valoarea corespondentă a celeilalte, care va rezulta a fi invariabil egală și opusă primei, cu toate că teoria postulează imposibilitatea de a prezice cu siguranță rezultatul unei măsurători. Asta rămâne adevărat și în cazul în care cele două particule ar fi distanțate, fără nicio limitare spațială. În practică se pot obține două particule care ar trebui, conform teoriei, să o astfel de caracteristică, făcândule să interacționeze oportun sau introducându-le într-un proces natural care să le genereze în același moment (de exemplu o scădere radioactivă), astfel încât să fie descrise de aceeași stare cuantică globală, care ar menține caracteristicile indefinite până la executarea unei măsurători pe una dintre copiile de particule. Entanglementul este una dintre proprietățile mecanicii cuantice care i-a determinat pe Einstein și pe alții să pună sub semnul întrebării principiile acesteia. În 1935, același Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen, au formulat celebrul paradox EPR (din inițiativa celor trei oameni de știință), care evidenția, exact ca paradoxal, fenomenul de entanglement. Acesta s-a născut prin asumarea a trei ipoteze: principiul de realitate, principiul de locație și completitudinea mecanicii cuantice. Pentru ca paradoxul să fie rezolvat era necesar ca una dintre ipoteze să cadă, dar considerându-le pe primele două cu siguranță adevărate și destul de evidente, autorii au ajuns la concluzia că mecanica cuantică e incompletă (adică conține variabile ascunse).În realitate era vorba despre o eroare de fond, evidențiată în 1964 de Bell printr-o demonstrație, aspirând la o teorie a variabilelor ascunse care să reproducă previziunile mecanicii cuantice, a incompatibilității dintre principiile de locație și cele de realitate. Interpretarea cea mai comună a mecanicii cuantice (interpretarea lui Copenaghen) contemplă simultan aspecte locale (teoria cuantică a câmpurilor) și non-locale, refuzând principiul de realitate, pe când, de exemplu, interpretarea lui Bohm, care este o teorie tipică a variabilelor ascunse, afirmă principiul de realitate, excluzându-l pe cel de locație. În orice caz, mecanica cuantică a demonstrat că este capabilă să producă previziuni experimentale corecte,

până la o precizie nemaiatinsă înainte și corelațiile asociate fenomenului de entanglement cuantic au fost efectiv observate. La începutul anilor '80, Alain Aspect și alții au făcut o serie de experimente extrem de precise, care au demonstrat atunci când corelațiile au fost măsurate, că acestea urmează previziunile mecanicii cuantice. Mai recent (1998) Zeilinger și alții au îmbunătățit experimentele de acest fel, confirmând rezultate în acord cu previziunile teoretice. Entanglementul cuantic este baza tehnologiilor emergente, cum ar fi computerele cuantice și criptografia cuantică, și a permis experimente relative în ceea ce privește teletransportul cuantic, pe care se sprijină toate speranțele pentru noi tehnologii. Cu toate că nu se poate transmite informații prin intermediul doar prin entanglement, utilizarea unui canal clasic de comunicare în conjuncție cu o stare entangled permite teletransportul unei stări cuantice, care altfel ar fi imposibil, pentru că ar fi necesară o cantitate infinită de informații pentru a putea fi determinat. În actul practic, ca și consecință a teoremei de no-cloning cuantic, această informație bogată oricum nu poate fi citită integral, dar poate totuși să fie introdusă în calcule. Să luăm acum două sisteme care nu interacționează A și B, la care sunt asociate spațiile lui Hilbert HA și HB. Spațiul lui Hilbert al sistemului compus, conform postulatelor mecanicii cuantice, este produsul tensorial.

Dacă primul sistem este în starea iar al doilea este în starea , starea sistemului compus este Astfel de stări sunt denumite stări separabile. Fiind date două baze și asociate cu observabilii și , este posibil să scriem stările pure de deasupra ca

, pentru o alegere certă a coeficienților complecși și cea mai generală a lui , care are forma

și

. Acesta nu este starea

Dacă această stare nu este separabilă e denumită stare entangled .

Entropia

Cuantificarea entanglementului este un pas înainte important pentru o mai bună înțelegere a fenomenului. Metoda matricelor de densitate ne furnizează o măsurătoare formală a entanglementului. Dacă |Ψ> este sistemul compus, operatorul de proiecție pentru această stare este

Să definim matricea de densitate a sistemului A, un operator linear în spațiul lui Hilbert al sistemului A, ca urmă a lui ρT în baza sistemului B:

De exemplu, matricea de densitate a lui A pentru starea entangled discutată mai sus este

iar matricea de densitate a lui A pentru starea pură discutată deasupra rezultă

Acesta este doar operatorul de proiecție a lui |ψ〉A. Se observă că matricea de densitate a sistemului compus, ρT,ia și această formă. Asta nu ne uimește, dacă am presupus că starea sistemului compus ar fi pură. În general, fiind dată o matrice de densitate ρ, putem calcula cantitatea.

unde k este constanta lui Boltzmann, iar urma e luată pe spațiul H în care e definită ρ. Rezultă că S este exact entropia sistemului corespondent lui H. Entropia oricărei stări e zero, dacă nu aveți incertitudini față de starea sistemului. Entropia fiecăruia dintre subsisteme a stării entangled examinat precedent este kln 2, care se poate demonstra că este entropia maximă pentru un sistem cu un singur nivel. Dacă

sistemul este pur în ansamblul său, entropia subsistemelor sale poate fi folosită pentru a măsura gradul lor de corelație cu celelalte subsisteme. Se mai poate demonstra și că operatorii unitari care acționează asupra unei stări, cum ar fi evoluția temporală extrasă din ecuația lui Schrodinger, lăsând entropia neschimbată. Deci, reversibilitatea unui proces este legată de variația entropiei sale, acesta fiind un rezultat profund, care leagă mecanica cuantică de informatică și termodinamică. În plus, dacă este adevărat că cei trei vectori ai conștiinței sufletului, a minții și a spiritului sunt perpendiculari între ei și nu se pot suprapune dacă sunt exprimabili ca stări cuantice, suma celor trei produse vectoriale, al energiei și al timpului, al energiei și al spațiului și al spațiului și timpului, derivate în timp, în spațiu și în energie, produce un rezultat nul. Deci, conștiința, exprimată ca sumă a variațiilor celor trei vectori ale conștientizărilor, a căror părți măsurabile în virtualitatea conștiinței însăși (care nu poate fi măsurabilă, pentru că realitatea reală este imuabilă), se pot considera punctiforme la începutul și la sfârșitul virtualității. În momentul în care cele trei conștiințe devin reale, acestea devin comutabile pentru că devin punctiforme și se pot suprapune cu adevărat într-un punct adimensional.

Geneza I de Corrado Malanga

Prefață În această lucrare construim o puternică legătură între realitatea experiențelor de răpire extraterestră și lumea mitului. Și mai ales, vom reinterpreta Cabala ebraică utilizând fenomenul răpirilor extraterestre, acesta fiind o cheie de lectură modernă, capabilă să ridice toate vălurile ce nu au fost încă ridicate de studiile lui Luouria. Înainte de a parcurge această lucrare vă recomand să citiți cartea "Extratereștri sau Demoni" și articolele: "Fizica răpirilor", "Timpul și percepția sa" și "Simulări mentale", asta pentru a înțelege mai bine conceptele care aici nu mai sunt reluate. Introducere A venit momentul să clarificăm geneza din interiorul Universului. În articolele precedente, care descriau rezultatul cercetărilor noastre privind răpirile și interferențele extraterestre de pe această planetă, în cadrul tehnicilor folosite de noi pentru a clarifica anumite probleme, formulasem o idee despre cosmos, despre extratereștri, despre poziția creatorilor, etc. Astăzi suntem în măsură să oferim o imagine mai complexă a hărții teritoriului. Informațiile obținute au fost descoperite fie utilizând tehnica hipnozei, prin care se creează o legătură între conștientul și partea sufletească (sufletul) a răpiților noștri, fie prin intermediul sistemelor de simulare mentală (simbad sau flash simulation, despre care vom vorbi în următorul articol). Sistemele de simulare mentală adoptate de noi nu prevăd prezența unui simulator extern, putând fi și autoinduse. Dar aceasta va constitui subiectul următoarei noastre lucrări. În această lucrare este suficient să se știe că am încercat să utilizăm răpiții care au ieșit din fenomenul răpirilor extraterestre pe post de remote viewer, dacă putem spune așa. Din acest punct de vedere, capacitățile lor s-au dovedit a fi extrem de interesante și ne-au furnizat puncte de plecare foarte bune pentru a încerca să formulăm o organigramă a întregii creații umane. Însă, surpriza finală va fi incredibilă până și pentru noi. Dar să le luam pe rând. Pe scurt, i se cerea părții sufletești, care era extrudată din contextul triadei (suflet, minte și spirit), să descrie anumite evenimente despre situația trecută, despre evoluție, despre situația de pe planeta noastră. Astfel de declarații nu au fost mereu solicitate, uneori apărând spontan, fie în prezența noastră, fie în absența noastră. Subiecții luați în considerație în prima fază a experimentului nu au fost

puși în contat unul cu altul, ci doar după aceea s-a permis ca declarațiile lor să fie confruntate direct.

Deci, organigrama în 3d pe care v-o propunem este reprezentarea creării Universului, așa cum ne-a fost descrisă de părțile sufletești. În această organigramă am făcut o corecție importantă în ceea ce privește ipotezele precedente legate de poziția figurii Primului Om (PO). În această lucrare, prin Primul Om (PO), se înțelege expresia creației primului om din perspectiva primului Creator, unul dintre cei doi creatori produși de Conștiința Inițială. În ultimul timp mai multe persoane ne-au cerut să clarificăm poziția acestui personaj, care nouă ne apărea la începutul cercetării ca bunul nostru părinte creator, dar care până la urmă s-a dovedit a fi un personaj cu adevărat nerecomandabil. Dar haideți să le luăm pe rând și să analizăm ceea ce se întâmplă la început, din momentul când creația se trezește.

Tabloul general

Pentru a descrie interiorul universului am pregătit un tablou general, pe care îl prezentăm în continuare. Îl vom folosi pe post de ghid și-l vom consulta de-a lungul descrierii evenimentelor. Acest tablou ar reprezenta descrierea interioară a universului, așa cum îl cunoaștem astăzi prin intermediul descrierilor făcute de părțile sufletești interogate de noi.

Conștiința și liberul arbitru

Să începem cu partea de sus și să analizăm esența Conștiinței, pe care noi am descris-o în organigrama noastră ca fiind o sursă luminoasă. Conștiința există dintotdeauna pentru că este eternă. Dar într-o zi (simbolism temporar care nu are sens: ar trebui să spunem "un moment perceptiv" N.A.) aceasta se trezește și se aprinde. În acel moment devine conștientă de sine (conștientizează că este, că există) dar nu știe cum este făcută (nu se cunoaște pe sine). Singurul mod prin care poate afla cum este făcută ar fi acela de a se privi într-o oglindă, dar care încă nu există. Atunci conștiința își creează o oglindă pentru a se privi, oglinda fiind și reprezentarea universului virtual, așa cum am mai spus și în lucrările precedente. În acest punct conștiința decide că trebuie să trăiască experiența de sine: trebuie să știe, nu doar să se privească în oglindă, trebuie să se cunoască, trebuie să se atingă, dacă s-ar putea spune așa. În acest moment conștiința emană printr-un act de voință dorința de a trăi experiența aceasta și decide s-o trăiască fără niciun fel de limitări. În acel clipă, doar gândindu-se la asta, produce apariția dualismului. Dualismul este expresia fundamentală a ideii de alegere. Cu alte cuvinte, dacă decid să fac experiență, decid și că pot să-mi aleg eu experiența, și, în acest context, învăț și să înțeleg ce semnificație are ideea alegerii în corelație cu responsabilitatea alegerii însăși. Astfel, oferindu-i-se conștiinței posibilitatea de a se cunoaște pe sine, totodată i se oferă și posibilitatea de a nu dori să se cunoască.

Cu alte cuvinte, conștiința nu creează un binar în care ești aruncat și unde ți se zice să mergi înainte, ci creează un binar unde ești așezat la jumătatea drumului spunându-ți-se..."Mergi înainte sau înapoi, după cum alegi!" Acest aspect al creației produce un efect singular. În orice punct din univers te-ai afla, poți să mergi deasupra sau dedesubt, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, etc.. Fiecare lucru pe care poți să-l faci va avea fie semnul plus(+), fie semnul minus(-), tu fiind cel care alege ce să facă. În acel moment se naște liberul arbitru.

Cei doi creatori

Conștiința e unică, nonduală și eternă. Aceasta este, a fost și va fi. Ceea ce se schimbă nu este conștiința în sine, ci cunoașterea de sine, care este câștigată în timpul experienței sale de viață. O astfel de experiență trebuie trăită de imaginea sa virtuală. Această imagine, creată chiar de către conștiință, bineînțeles că este duală. În mod inevitabil, sunt creați cei doi creatori, fiecare putând să aleagă ce anume să facă. Cei doi creatori nu pot fi nici unul, nici trei, ci doar doi, pentru că universul a fost creat pe o bază duală. Doi creatori pot alege drumuri diferite de evoluție, și, prin intermediul lor și a emanațiilor lor, conștiința va înțelege cine este cu adevărat și cum este făcută, pentru că ceea ce este și că există a înțeles deja iluminându-se (actul inițial al creației, actul inițial al cunoașterii de sine).

Primul creator și neamul său

Am vrut să-l reprezentăm pe primul creator prin simbolul C1 și l-am așezat în mod inconștient, ideatic și arhetipic în dreapta observatorului. Acest prim creator alege să creeze la rândul său o ființă perfectă, prin intermediul căruia el însuși să poată face experiențe. Această ființă am reprezentat-o prin sigla PO (Primul Om). Acest Prim Om are caracteristici primordiale foarte precise. În primul rând este dotat cu o parte sufletească legată foarte bine de sinele propriul, este aproape o emanație a creatorului său, cu care uneori se confundă (se amestecă).

Deci, PO a fost creat de primul creator imediat, ca ființă aproape perfectă, are suflet, fiind deci imortal și în corp, și este reprezentarea lui Adam din Geneza biblică. Se va putea observa că în reconstituirea noastră fiecare figură are un corespondent în cărțile antice, cărți care spun povestea Zeilor, în literatura ebraică, dar și cea babiloniană și, de ce nu, cea sanscrită. Aici trebuie să deschidem o paranteză importantă pentru a explica cum de este posibil ca realitatea lucrurilor să fie scrisă în aceste cărți. De fapt, aceste texte nu trebuie interpretate ad litteram, ca texte exclusiv istorice, ci ca texte în care povestirile narate sunt mai curând mituri: nu legende, nu istorii cronologice a unor evenimente care s-au întâmplat în anumite perioade, ci ca mituri, adică simboluri arhetipice a ceea ce este, există și va exista. http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm http://it.wikipedia.org/wiki/Mito

PO creează extratereștrii!

PO, fiind imortal și din acest motiv incapabil să facă experiența morții pe el însuși, trebuie să creeze alte ființe, care să facă pentru el experiența morții. PO îl reprezintă pe Adam, care, pentru a fi asemenea creatorului său, creează și el la rândul său, săvârșind un păcat foarte grav, cel al orgoliului. În tradiția ebraică acest Adam va deveni muritor fiindcă mănâncă din copacul vieții și al morții, și va fi alungat din paradisul terestru. Acest Adam nu suntem noi și izgonirea sa, din punct de vedere ideatic, se întâmplă acum. Trebuie să ținem cont că textele antice sacre trebuie interpretate ca fiind ideatice și simbolice, adică în afara timpului și a spațiului, pentru că povestesc despre tot, și nu despre înainte și după, așa cum se crede astăzi. Iată că apar extratereștrii - toți cei pe care am reușit să-i identificăm noi și cine știe câți alții pe care noi nu-i cunoaștem. Aceștia nu au suflet, deci mor. În organigrama noastră am reprezentat extratereștrii cu figuri geometrice, închise într-un paralelipiped de cristal care determină limitele totalului existenței lor. Extratereștrii văd cum creatorul lor (PO a nu fi confundat cu primul creator C1) este imortal, pentru că este suflet, și își propun să devină ca el. Extratereștrii creați de PO sunt creați după imaginea sa, deci fac aceeași greșeală pe care a făcut-o PO față de primul și adevăratul său creator, C1. "Spune-mi cine sunt prietenii tăi și îți spun cine ești!" În acest moment extratereștrii, sub controlul lui PO, creatorul lor, încearcă oricum să răstoarne ordinea lucrurilor și să ia locul

creatorului lor. Însă, pentru a obține acest rezultat, extratereștrii trebuie să devină imortali și să se poată pună la același nivel cu PO. Extratereștrii plănuiesc să fure partea sufletească a lui PO. În acest moment PO înțelege că creaturile sale s-au revoltat împotriva sa și se refugiază într-o zonă din univers în care extratereștrii nu pot intra.

Experiența morții

Acum trebuie să lămurim conceptul de experiență și să înțelegem de ce creația a simțit necesitatea să creeze doi creatori, care, la rândul lor, după cum vom vedea, au simțit necesitatea să creeze alte ființe. Trebuie să înțelegem că Conștiința este eternă. Deci, Conștiința are la dispoziție totul, mai puțin un lucru - moartea. Deci, Conștiința să trăiască pe propria piele experiența morții. Conștiința nu înțelege ce înseamnă a începe și a termina pentru că este eternă. Atunci cere celor două emanații ale sale - cei doi creatori - să facă pentru ea o astfel de experiență. Cei doi creatori, odată ce au devenit conștienți că există, refuză să trăiască această experiență pe ei înșiși, pentru că asta ar însemna și sfârșitul existenței lor, și își deleagă creaturile să facă această experiență în locul lor. În acest sens primul creator (C1) creează Primul Om (PO) cu suflet, care, având suflet, înțelege că sufletul nu are axa timpului și înțelege că secretul imortalității stă în suflet. Și PO refuză să trăiască experiența sfârșitului de sine și decide astfel că nu dorește să se despartă de partea sa sufletească. Poate obține acest lucru într-un singur fel - creând la rândul său alte ființe, extratereștrii, care vor găzdui partea sa sufletească.. Extratereștrii vor muri și PO își va lua înapoi partea sufletească, dar astfel încât aceasta să-și fi trăit experiența, dar pe spatele altora. PO nu moare, iar extratereștrii sunt mijlocul prin care acesta poate să trăiască această experiență a morții. Însă planul nu va funcționa conform planificării. Extratereștrii, care sunt creaturile lui PO, se răzvrătesc pentru că sunt tratați astfel, iar PO face astfel încât aceștia să-și piardă partea sufletească, pentru că este prea periculos ca ei să o aibă în interiorul lor, ca nu cumva apoi să nu mai dorească să o înapoieze proprietarului legitim la sfârșitul experienței. Unii extratereștri sunt privați chiar și de corpul de care se agață sufletul (cum este cazul Luxului), iar alții suferă distrugeri și războaie. PO, care orchestrează totul de sus, își readuce astfel sufletele acasă - mitul Turnului Babel. În acest stadiu, sufletele, care au trăit diferite experiențe, înțeleg că a se întoarce la PO înseamnă a se întoarce într-o închisoare virtuală, unde PO comandă

și unde nu îi este permis să moară, adică să facă acea experiență necesară sufletului, pentru care a și fost creat. Dacă corpul său nu moare (corpul lui PO), sufletul nu poate să se desprindă și să facă o nouă experiență.

Strategia extraterestră

Extratereștrii au fost abandonați de creatorul lor, PO, dar nu renunță și ticluiesc o nouă strategie de supraviețuire. Construiesc omul (adică pe noi). Nu un om oarecare, ci un om cu un ADN capabil să devină capcană pentru suflete (să ne amintim că sufletul intră doar în anumite corpuri, dotate cu o secvență specială de baze purinice și pirimidinice, determinată de ADN, probabil mitocondrial, de la părintele de sex feminin). Un ADN care să-l imite pe cel al lui PO. Extratereștrii modifică structura omului de Neandrethal până creează omul de Cro-Magnon. Și așteaptă ca sufletul să ajungă înăuntru. Odată ce sufletele ajung în aceste capcane, extratereștrii vor îi vor răpi pe acești oameni cu suflet și-i vor folosi pentru toate lucrurile pe care le-am descris în lucrările anterioare, așteptând să-și modifice și ei ADN-ul, pentru a-l face biocompatibil cu partea sufletească a omului. Când asta se va întâmpla omul va fi distrus, iar partea sufletească, chiar dacă nu va dori, va fi forțată să intre în corpurile extraterestre biocompatibile cu prezența sa. În acel moment, strategia extraterestră prevede blocarea fluxul de suflete în corpurile lor, ne mai permițându-i sufletului să iasă. La final am fi obținut un extraterestru imortal, asemenea lui PO. Dar unde să găsească extratereștrii suflete care să între în aceste corpuri umane? Extratereștrii știu că PO trebuie să-și introducă sufletele în corpuri care să moară, ca apoi să și le ia înapoi, între timp sufletul devenind conștient de fenomenul morții. Extratereștrii așteaptă răbdători, iar PO începe să utilizeze corpurile create de extratereștri. Între timp, extratereștrii încep să răpească oamenii cu suflet în încercarea de a fura mai devreme sau mai târziu partea sufletească a propriului lor creator, PO. Încă o dată se naște și se propagă o luptă pentru viață și imortalitate între PO și creaturile sale, dar această luptă se face prin intermediul altor creaturi (oamenii), care habar nu au de toate acestea. Dar e mai ușor să faci rău decât să accepți o posibilă înfrângere, după care ai fi nevoit să plătești prețul relelor pe care le-ai înfăptuit.

Al doilea creator

Al doilea creator a decis să parcurgă un drum evolutiv diferit, dar făcând asta și-a pierdut partea sufletească, care nu a vrut să-l urmeze. Acum noi nu știm cum și de ce s-a întâmplat asta, dar știm din memoriile extraterestre ale răpiților că al doilea creator s-a trezit că a ajuns într-o zonă compromisă din universul dimensional, unde sufletul său a refuzat să-l urmeze. Al doilea creator este într-un univers bidimensional, cel puțin pentru ochii noștri. Un univers care se închide, așa cum îl descriu memoriile extraterestre active ale răpiților noștri, unde nu există culoare sau corpuri. Pe de-o parte avem un al doilea creator, care de-acum nu mai are suflet și corp, iar pe de altă parte avem o parte sufletească care se plimbă prin acest univers, dar neavând corpuri pe care să le utilizeze. Dar când sufletul celui de-al doilea creator vede creația extratereștrilor (oamenii), iată că încearcă să intre în acele corpuri care fuseseră pregătite să găzduiască sufletul derivat din PO. Pentru extratereștri este un noroc neașteptat. Nu este foarte clar ce a făcut al doilea creator, dar tentativele sale de a se întoarce în partea noastră de univers au eșuat, pentru că aici te poți întoarce doar dacă ești suflet, altfel ești obligat să rămâi dincolo. Un "dincolo" care în sfintele scripturi este reprezentat de infern, unde diavolul și creaturile sale (demonii) au fost marginalizați. Și încă o dată ne trezim redând ceva ce era deja descris în mod arhetipic în textele sacre ale unei anumite culturi, cum ar fi de exemplu cea ebraică, dar nu numai. Al doilea creator, reprezentat în schemă cu C2, face și el o creație mai modestă, creând extratereștrii fără corp, pe care i-am descris de multe ori, dar mai ales pe cei limitați să aibă un corp fals pentru a putea interacționa cu realitatea noastră, utilizând o păpușă, asemenea unor păpușari, care este reprezentarea extraterestrului nordic, înalt, cu părul alb, cu șase degete la mâini, îmbrăcat în alb, purtând la gât un medalion caracterizat de dublul triunghi răsturnat. Alt extraterestru de acest tip e cel identificat cu monograma Ra (să ne amintim de Zeii Egipteni, de figura cărora este legat), care utilizează ca și corp corpul unui extraterestru, care pare a fi o pasăre foarte înaltă, având în loc de nas un cioc și un fel de excrescență sub bărbie (ca la curcan sau cocoș), plus un ipotetic al treilea ochi în centrul frunții. În realitate nu știm nici până în ziua de azi ce este acest al treilea ochi, dar așa ne este descris de răpiți, care își amintesc această

pasăre antropomorfă, înaltă de aproximativ patru metri (identificat de noi cu numele de Horus). Și al doilea creator își folosește creaturile ca mână de lucru pentru a-și recupera partea sufletească pe care și-a pierdut-o. Acești extratereștri fără corp încearcă să rămână în viață utilizând partea sufletească a răpiților noștri, așa cum am descris în alte articole precedente. Obiectivul lor era să construiască un corp sau să utilizeze altul pentru a trece în această parte a universului (lucru care este posibil doar dacă ai un corp în a treia dimensiune). În acest context, extraterestrul care a găsit un corp îi utilizează partea sufletească și încearcă să o integreze în sine însuși. Scopul său final este să treacă aici, ca apoi să se întoarcă la conștiință, de unde derivă primul creator. În concluzie, el vrea mai întâi să se salveze și apoi să nu moară niciodată din punct de vedere fizic.

Poziția omului

Ființa umană se află într-o situație destul de complicată. Pe de o parte, extratereștrii fără corp creați de cel de-al doilea creator vin să-i ia partea sufletească, încercând să o utilizeze, susținând că aceasta era odată a lor și că acum o vor înapoi. Apoi sunt extratereștrii creați de PO - creat la rândul său de primul creator - care vin să răpească omul pentru a-i lua sufletul, în ideea ca ei să poată trăi etern, ca după aceea să elimine umanitatea pentru totdeauna. Această situație a fost descrisă de părțile sufletești ale răpiților, care în timpul hipnozei regresive descriau acest tip de univers. La declarațiile sufletului sau adăugat declarațiile forțate ale extratereștrilor fără corp care îi parazitau pe răpiții noștri și pe care reușeam să-i determinăm să interacționeze. Acești pseudo-demoni se manifestau adesea zgomotos, transformând ședințele noastre de hipnoză în adevărate ședințe de exorcism. Apoi mai erau și declarațiile diferiților Lux - paraziții luminoși fără corp care susțineau același cadru operativ, la care se adăugau declarațiile memoriilor extraterestre active (MEA), care ofereau in formații despre părțile care lipseau din acest scenariu.

Ce greșeli s-au făcut

Era evident că în descrierile pe care le oferisem acestui fenomen în precedență făcusem mai multe greșeli importante, pe care trebuia să le corectăm. Prima greșeală a fost cea de a crede că primul creator (C1) a creat mai întâi extratereștrii și apoi l-a creat pe PO, ca un produs mai bun, pentru că, față de extratereștrii, pe el l-a creat cu parte sufletească. Dar lucrurile nu s-au petrecut așa. De fapt, PO a fost creat imediat (de altfel, Biblia susține, în mod destul de curios, că prima creație a fost făcută fără a se avea în vedere vreun evoluționism, evoluționismul privindu-l doar pe "al doilea om", adică pe noi, dar numai parțial). Acest lucru trebuia verificat în vreun fel. Verificarea nu a întârziat să apară: li s-a cerut subiecților în hipnoză profundă să-și amintească structura fizică al primului corp în care se încarnaseră. Doar câțiva au declarat că intraseră în interiorul unui fel de gorilă primitivă, pe când alții vedeau o ființă foarte înaltă - un gigant am fi spus noi dacă l-am fi văzut în fața noastră. Alte confirmări ale acestui lucru au fost obținute lucrând cu răpiții care deja se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre. Aceștia, utilizând tehnicile de simulare mentală, cum ar fi SIMBAD sau simularea flash (despre care vom vorbi cu altă ocazie), obțineau de la partea lor sufletească, întrebând-o direct, exact aceleași descrieri. PO crease extratereștrii și extratereștrii creaseră al doilea om, adică pe noi. A doua greșeală pe care o făcusem consta în a crede că în interiorul corpurilor răpiților se afla doar partea sufletească fugită de la al doilea creator (C2). Dar am găsit și părți sufletești care proveneau de la PO, acesta fiind creat de primul creator, adică de C1. O altă ipoteză de lucru se baza pe o serie de hipnoze pe care le făcusem cu ani în urmă, unde se întrevedea ipoteza că PO pusese în corpul unor oameni câteva suflete, pe care le monitoriza personal. Acestea aveau rolul de "cal troian", putând astfel să verifice ce complotează pe la spatele său creaturile sale, extratereștrii, în intenția lor de a-i fura partea sufletească. Noi chiar ne gândeam că dacă extratereștrii ar reuși până la urmă să ia în mod stabil partea sufletească a oamenilor, mai devreme sau mai târziu ar fi ajuns să-l urmărească pe PO prin tot universul, în încercarea de a-i lua partea sufletească provenită de la primul creator, reușind astfel să trăiască etern. Deci, noi credeam că PO îi spionează pe extratereștrii prin intermediul răpirilor pentru că ar fi vrut să-i atenționeze pe oameni, ajutându-i să nu cadă în capcana întinsă de aceștia. În acest context, susțineam că nimeni nu te ajută pentru că îți vrea binele. Oricine vrea să te ajute știe că procesul de cunoaștere, fiind un proces personal, nu trebuie să fie perturbat. Cu alte cuvinte, extratereștrii buni nu există sau dacă există nu pot face nimic pentru a te salva, pentru că tu ești cel care trebuie să se salveze și să facă experiență singur.

În acest context se poate susține cu certitudine că cercurile din lanuri (crop circles) au fost făcute de PO. Însă acest fapt ne ajuta să înțelegem că, dacă pe de o parte PO ne îndeamnă să privim în ADN-ul nostru - copacul vieții eterne - pentru a înțelege ce modificări nefaste ale acestuia pot fi provocate de extratereștri, pe de altă parte, salvând omul extratereștrii se salvau pe ei înșiși. Dar ceva nu se potrivea. Dacă totul a fost cu adevărat așa, ar fi trebuit să găsim în răpiți suflete provenite majoritar de la al doilea creator și doar foarte puține părți sufletești derivate din primul creator, adică de la PO. Dar lucrurile nu stăteau așa, pentru că numărul de părți sufletești care derivau de la PO, adică cele care își aminteau că au avut corpul lui la începutul timpului, erau cel puțin 50%. Erau prea multe ca să fie considerate niște "cai troieni". Și mai era încă ceva. Lucrând cu sute de cazuri, ne-am dat seama că subiecții eliberați de răpirile extraterestre, care ieșeau din această problemă utilizând tehnicile noastre, fie prin hipnoză, fie prin simulările mentale, se comportau în două feluri și constituiau două grupuri bine definite. Analizând cu multă circumspecție aceste două grupuri am observat următorul fapt: răpiții care aveau suflet de la al doilea creator scăpau de problemă și nu mai aveau niciun fel de recrudescențe. În schimb, ceilalți răpiți, cu suflet de la primul creator, erau atacați iar. Chiar dacă aceștia se puteau apăra de atacuri, extratereștrii încercau în continuare să le ia corpul și partea sufletească. Am mai observat că în exercițiile Simbad pe care le făceau răpiții, camera mentală rămânea goală, însemnând că extratereștrii fuseseră eliminați, dar în interiorul acelui spațiu virtual apărea un om înalt, mare, impozant, uneori având barbă și semănând cu un om gigant, făcut parcă din piatră. Această ființă ori tăcea, ori se exprima față de partea sufletească cu afecțiune. La început partea sufletească considera această figură virtuală ca fiind un fel de tată sau chiar un creator. Cu vremea, părțile sufletești mai istețe observau că această figură exercita un rol de control și constrângere. Această figură, pe care răpiții o recunoșteau ca fiind PO, dorea să-i convingă să se lase luați de extratereștri și mai dorea să convingă părțile sufletești să se întoarcă la el (PO), să se întoarcă acasă la sfârșitul experienței lor pe această lume. Deci, această situație trebuia revăzută și corectată în baza noilor evenimente. Astfel, am inițiat un fel de "detașament anti PO", reprezentat de un grup de răpiți eliberați care contactau între ei, dar fiecare în parte neștiind că face parte dintr-un detașament care avea obiectivul de a înțelege care este adevăratul rol al Primului Om (PO) în toată această poveste. Astfel am reușit să avem niște conversații cu acest PO, utilizând ca intermediari câțiva răpiți.

La un anumit stadiu al cercetării noastre PO a fost cel care a cerut să discute cu noi, iar asta s-a întâmplat într-un interval de 24 de ore, în cazul a doi răpiți care nu se cunoșteau și nu se cunosc nici până în ziua de astăzi.

Hipnozele cu PO

În timpul acestor hipnoze PO spune că este obligat să elimine ființele umane pentru că acestea conțin părți sufletești de-ale sale și se teme. Dacă extratereștrii vor reuși să ia definitiv părțile sufletești, acestea vor ajunge toate la ei. PO susține că acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori (ref. la distrugerea omenirii). PO afirmă că a fost nevoit să elimine umanitatea pentru că extratereștrii se apropiaseră prea mult de soluția la problema lor, iar PO nu putea permite așa ceva. Însă discursul lui PO avea multe puncte slabe. De ce să elimine umanitatea? De ce să nu elimine extratereștrii? PO spune că se teme de extratereștri și că nu știe să se lupte cu ei. PO ne comunică că nu se poate face nimic. Admite că distrugerea omenirii nu este o soluție, pentru că de fiecare dată când provoacă una, umanitatea iese din ea aproape distrusă, dar extratereștrii oricum se apropie tot mai mult de PO, iar mai devreme sau mai târziu acest sistem nu va mai funcționa; dar PO zice că nu are alte soluții disponibile acum. Auzind discursul lui PO, părțile sufletești se revoltă și încep să aibă un comportament ostil față de el. PO încetează să mai joace rolul părintelui binevoitor și începe să se comporte ca stăpânul ce a decis deja să elimine umanitatea. În zilele care au urmat acestor sesiuni de hipnoză PO îi răpește pe subiecții noștri eliberați, îi duce la el, încearcă să-i amenințe și folosește o anumită tehnologie pentru a le introduce în crier un microcip complex, format din trei elemente, aplicând mai întâi un element pe emisfera dreaptă, apoi unul pe cea stângă și apoi conectându-le pe acestea două cu un al treilea element. PO nu era persoana care să-și dorească să ajute umanitatea. PO vroia altceva. În tehnica Simbad această figură nu putea fi eliminată cu tehnicile folosite în mod obișnuit împotriva extratereștrilor. Visele răpiților arătau arhetipic o figură a unui PO bun, care iubește partea sufletească și pe care vrea să o protejeze, iar ea trebuie să se întoarcă la tatăl său, adică la el.

Legătura cu PO era posibilă la nivel hipnotic pentru că PO se afla în interiorul răpitului, ca și cum ar fi fost al nu știu câtelea parazit pe care trebuia să-l înfrângem. Nu părea să fie doar o comunicare directă cu el, ci ceva mai mult. Înainte să găsim o soluție trebuia să înțelegem de ce se întâmpla asta și ce dorea cu adevărat acest PO. Apoi soluția a venit singură. Trebuia doar să ne gândim foarte bine, pentru că aveam totul în fața ochilor. Aveam toate elementele pentru a înțelege, trebuia doar să facem conexiun Primul Om și greșeala sa

Când primul creator (C1) l-a creat pe PO, a făcut-o pentru a face experiență prin intermediul lui. Ca să nu moară, C1 construiește un prim om cu suflet, care să moară în locul său. De fapt, moartea este singura experiență pe care trebuie să o facă sufletul prin intermediul corpului fizic. Sufletul nu știe ce înseamnă moartea și misiunea sa este să trăiască și apoi să moară într-un corp fizic. Sufletul, fiind imortal, înțelege astfel ce înseamnă a începe și a termina, două concepte care lui îi sunt total necunoscute. Asta îl va ajuta pe creator să înțeleagă ce înseamnă să nu fii etern. La fel cum conștiința i-a creat pe cei doi creatori pentru a trăi experiența morții, aceștia, la rândul lor, îi deleagă pe alții să o facă, și, în acest sens, primul creator îl deleagă pe PO să facă experiența pentru el. Dar PO decide să devină imortal și refuză să facă această experiență. PO săvârșește același păcat pe care l-a săvârșit și creatorul său. Un păcat de trufie, dorind să devină ca Dumnezeul său. PO este imortal. Chiar el ne spune că are un singur corp care există în trecut, în prezent și în viitor. PO decide să folosească creaturile construite de extratereștri pentru a face experiența morții. Acea experiență pe care nu a reușit să o obțină utilizându-i direct pe extratereștri, creaturile sale, vrea să o facă pe oameni. Cu alte cuvinte, PO își constrânge părțile sufletești să intre și să trăiască în om, să facă experiența morții, ca apoi să ia cu forța partea lor sufletească și să o închidă în el pentru totdeauna. Noi vom fi constrânși să murim pentru că PO vrea să trăiască etern. PO folosește mâna de muncă extraterestră pentru a obține acest rezultat; pe de o parte le-a promis extratereștrilor - care sunt creaturile sale - o recompensă sufletească (sufletul celui de-al doilea creator), dar în realitate îi va înșela la sfârșitul jocului, pentru că extraterestrul nu și-a dat seama că lucrează pentru un șef mincinos, care se gândește doar la interesele sale. Prostul de extraterestru face munca murdară a lui PO.

Acum înțelegeam cum stau lucrurile în realitate. PO nu se teme de extratereștri, ci îi folosește pentru proiectul său final. Extraterestrul cunoaște doar o parte din proiect. I-am spus acelui parazit luminos aparținând grupului Lux (mai mult în glumă și pentru a-l provoca) că ierarhiile superioare pentru care lucrează îl păcălesc. Luxul a tăcut și apoi a recunoscut că nu s-a gândit niciodată la această posibilitate. Acum înțelesesem cine erau ierarhiile superioare la care se refereau extratereștrii.

Ierarhiile superioare sunt de fapt Primii Oameni !

Primii Oameni nu vor să-l ajute pe om să se salveze de extratereștrii. Asta pentru că ei știu prea bine că în cazul în care oamenii îi vor învinge pe extratereștri, oamenii vor deveni viitorul universului. De fapt, omul își respectă sufletul (care este și a lui PO) a acceptat de mult timp să moară și nu vrea să-și încătușeze propriul suflet. Omul știe că nu există moartea, ci numai corpul fizic moare, care de altfel e finit, virtual, mort, atunci când nu are conștiință. A constrânge sufletul să stea blocat în propriul corp înseamnă să blochezi conștiința, să îngheți universul. Omul este viitorul universului, nu PO. Pe de altă parte, PO nu vrea ca extratereștrii să învingă și să ne ia sufletul, pentru că ei ar deveni ca și creatorul lor (adică ca el) și mai ales pentru că ar lua și sufletul "lui", căci în interiorul nostru, în afară de cel a celui de-al doilea creator, este și sufletul lui PO. Atunci nu trebuie să învingă nici omul, dar nici extraterestrul, și între cei doi certăreți PO se simte foarte bine. Omul creat astfel era folosit pe post de capcană de suflete. Sufletele lui PO ajungeau în interiorul omului, asta fără ca extratereștrii să știe ceva, aceștia crezând într-o primă fază că în interiorul oamenilor sunt doar suflete provenite de la al doilea creator (C2). Apoi PO ar fi pus mâna pe toate părțile sufletești, i-ar fi distrus atât pe oameni cât și pe extratereștri, devenind asemenea creatorului său. Bineînțeles că PO îi vorbește de rău pe extratereștrii în fața oamenilor și pe oameni îi vorbește rău în fața extratereștrilor. Acum totul se potrivea, concordând chiar și cu declarațiile obținute de la părțile sufletești, care își aminteau ce le făcuse PO, înșelându-le, făcându-le să creadă că PO era creatorul, dar abandonându-le în această parte de univers, în corpuri unde sufletele nu vroiau deloc să stea. Când sufletul înțelege asta, furia sa devine nemărginită și în acest moment începe ultima luptă. Lupta în care sufletul încearcă să scape de legăturile puternice pe care le are cu PO. Dar vom reveni mai târziu asupra acestei lupte.

În această etapă creația părea un eșec total. Cel de-al doilea creator își pierduse imediat sufletul și poate că și el s-a gândit să-și ia partea sufletească înapoi, pentru că aceasta fugise, evitând în acest mod să se lase înlănțuită. În schimb, primului creator i-a mers mai bine, reușind să-l facă pe PO, iar acesta a făcut restul - Un dezastru!!!

Reconstituirea protoistorică a realității

Acum putem să observăm reconstituirea noastră și să înțelegem mai bine toate pasajele descrise în ea. Se schimbase harta teritoriului și schema pe care o propusesem înainte ni se părea că arată altfel.

Ei bine, întrucât noi susținem că nu în istorie, ci în mit este scris tot adevărul - tot ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla, din simplul motiv că în mit omul descrie totul inconștient, citind în grila holografică, ceea ce există în prezentul etern al realității holografice, pe care am descris-o într-o altă lucrare - am căutat chiar în mit urme ale acestei liste de evenimente. Am început astfel să cercetăm mitul creației. În esență, miturile creației sunt toate la fel, dar ne interesau în special miturile marilor civilizații, începând cu grecii, trecând prin lumea ebraică, ajungând la egipteni, oprindu-ne în Mesopotamia și Babilonia, și terminând cu valea Indusului. Acum trebuie să oferim o informație pe care am primit-o de la mai mulți răpiți. În multe dintre aceste cazuri, partea sufletească a acestor subiecți vorbea, prin intermediul fenomenului de xenoglosie, o anumită limbă. Această limbă era ebraica. Noi nu înțelegeam de ce se întâmpla acest lucru, dar trebuia să încercăm să dăm o explicație acestui fenomen. Aveam răpiți care scriau în mod inconștient în ebraică, nestudiind această limbă niciodată. Erau persoane care scriau caractere asemănătoare, dacă nu chiar identice, cu limbile proto canaanite, dintre care cea mai importantă este aramaica. Aceste lucruri ne-au determinat să ne mutăm atenția pe cărțile sfinte ale religiei ebraice. Și atunci l-am recunoscut pe PO în figura lui Adam Kadmon, personajul despre care vorbește Tora. Dar cine era această figură a primului om creat de dumnezeul evreilor JHWH?

Adam Kadmon, omul primordial

Adam Kadmon este o figură a înțelepciunii mistice ebraice, asociată apariției și derulării Primei Creații, dar și semnificației originii acesteia conținută în elementele dezvoltării sale. Conform exegezei ebraice, omul, fiind ultima creatură creată, este și cea mai completă din toată creația, conținând din punct de vedere ontologic toate elementele spirituale și materiale ale creațiilor precedente; prin propria desăvârșire este creatura cea mai devotată totalității cunoașterii divine. Conform acestei teorii, omul este esența totalității, expresia Lumii Superioare și a Lumii Inferioare, fiind astfel posibil să se cunoască fiecare aspect al realității doar acordând atenție creaturii om. Deci, Adam Kadmon este arhetipul totalității creației, dar înainte de finalizarea acesteia, din acest motiv asociindu-i-se primordialitatea. Adam Kadmon este o expresie ebraică care înseamnă om primordial sau om suprem - tot pe acest principiu se interpretează și termenul de Sephiroți (Sefiroth). Adam Kadmon este primul dintre partzufim (personificări

sau ipostaze ale divinului) care s-a manifestat în golul chalal (rezultatul contracției (tzimtzum) luminii infinite a lui Dumnezeu" - sau Ein Sof). Este importantă asemănarea dintre omul suprem și Kohen Gadol - în învățăturile Cabalei, ambele implică o natură spirituală reflectantă, una fiind corespondenta celeilalte. Cabala descrie multe detalii, conform cărora, înainte ca Domnul să-i sufle bărbatului spiritul în nări, sufletul lui Adam era unit cu cel al Evei - asta chiar de dinainte de naștere sau facere. De fapt, ni se explică că fiecare pereche este uniunea celor două suflete, pentru care Domnul a prestabilit deja întâlnirea pe parcursul vieții de după naștere. Conform textelor religiei ebraice, după moarte sufletul oricărui om se întâlnește cu Adam; sufletul se pare că-l ceartă pe Adam pentru primul său păcat, păcat care a adus moartea în lume; dar PO îi reamintește că fiecare moare pentru propriile păcate: trimiterea textuală este și în cartea lui Ezechiel 18,4. Cu alte cuvinte, sufletul se reunește cu PO, adică cu Adam Kadmon, și îi amintește acestuia de păcatul său original. Exact cum se întâmplă în reconstituirea noastră. Deci, există doi de Adam, iar ei sunt foarte diferiți unul de altul. În Zohar se spune că Adam, adică al doilea om, este creat cu praful din Templul din Ierusalim: apoi Dumnezeu (adică extratereștri n.a.) a amestecat cele patru vânturi cu cele patru elemente și a dat viță unei opere minunate, adică lui Adam; Adam are și un element spiritual celest, sufletul extras chiar din Templul Celest din Ierusalim, al Lumii Superioare - astfel, în structura sa omul posedă atât elemente ale Lumii de Sus cât și elemente ale Lumii de Jos. Tot biserica ebraică afirmă că Adam putea vedea cu o vedere divină toate generațiile de Tzadikim din istorie, adică pe cei drepți. Este adevărat că și răpiții noștri, după ce au devenit conștienți de ei înșiși, au putut să-și acceseze toate viețile pe care le trăiesc în toate corpurile lor, chiar și fără ajutorul hipnozei. Adam Kadmon este foarte înalt, ajungând de la pământ până la cer, el putând observa toată lumea mulțumită luminii celeste create de Dumnezeu. Adam Kadmon, Marele Prototip Uman, conține nouă suflete total integrate. După căderea în disgrație, ca și consecință vălul eteric al Pământului a început săși micșoreze cortina vibrațională, iar originalul Adam Kadmon și-a împrăștiat cele nouă suflete-matrice în regiunile acestui univers (numărul nouă e arhetipic n.a.). Adam Kadmon - concepte paralele Pleroma: Gnosticism

Mintea lui Dumnezeu: Proclus. http://www.kheper.net/topics/Neop latonism/Proclus-henads.htm

Superminte: SriAurobindo http://www.kheper.net/topics/Aurobindo/Superm ind.htm

Realitate sugerată: Manifestul Absolut Zoharul subliniază că Ain Soph (En Sof) animă toată lumea sephirotică, pentru că nu este posibil să credem că sephiroții sunt deconectați unul de altul. În ceea ce privește organismul lui Dumnezeu, sephiroții sunt un tot inseparabil - nu sunt "locuri" ale divinului, ci "lumi" în care divinul se manifestă oamenilor. După unii cabaliști (cei din Cabala Luriană) această viziune este mai bine structurată și se prezintă ca și concepție despre Adam Kadmon, omul primordial, foarte diferit de Adam Rishon - care este cel de-al doilea om. Adam Kadmon este prima manifestare a Ain Soph-ului. Spiritul său vital (Nefesh) este constituit din dispunerea concentrică a sephiroților, pe când Sufletul său (Ruah) este constituit din așezarea lor pe verticală. În Sefer Yetsirah este revelată crearea Lumii. Se spune, într-un stil incomparabil și intraductibil, că Dumnezeu Viu (PO) a creat Universul său prin Sefar(număr), Sefer(verb) și prin Sippur(a povesti), adică prin intermediul Verbului și a Numărului. Louria precizează că lumea se naște datorită unui gest de pliere sau contracție - tsimtsoum - pe care Dumnezeu (Conștiința) o face asupra sa, spațiul gol reușind astfel să se contureze, apărând astfel Creația. Rabinul Berekhya spune că înainte de Creație Gândul Suprem a emis o lumină puternică și radiantă. Însă în Zohar totul se naște când Bătrânul Zilelor, Cel Ascuns, Cel Incognoscibil, Cel fără de început și sfârșit, a decis să dea o limitare propriei nemărginiri. "La un moment dat a întins în fața sa un văl, prin intermediul căruia a început să-și deseneze Regatul.". Sefer Yetsirah-ul (Cartea Formării) este considerat cel mai vechi tratat cabalistic de cosmogonie și cosmologie. Scrierea sa este atribuită patriarhului Avraam sau tatălui său. Ajungem să înțelegem că, pornind de la misteriosul Punct Suprem și mergând prin toate nivelele Creației, totul nu este altceva decât o reîmbrăcare a ceva care îi este superior. Creierul, care este învelit într-un acoperământ, este el însuși acoperământ pentru alt creier superior. Din acest motiv el este doar un acoperământ pentru cel care îi este superior. Cabala vorbește despre existența a trei suflete. Corpul fizic al omului acționează ca suport pentru un alt suport, care este sufletul vegetativ. Se numește Nefesh și este treapta inferioară sau principiul vital (este vorba despre acea entitate din interiorul nostru pe care noi am identificat-o ca fiind Spiritul n.a.). Este sufletul adormit. Nefesh este suport pentru corpul fizic, pe care-l alimentează. Dar la rândul său, Nefesh acționează ca substrat pentru altă structură, numită Roua'h.

Iar acesta este un stadiu intermediar. Este principiul spiritual, sufletul în stare veghe (acea parte pe care noi o identificăm ca fiind Sufletul n.a.). Însă este bine să precizăm că Nefesh și Roua'h nu sunt esențe sau calități diferite, neomogene. Sunt mai degrabă complementare, ținând cont că una nu poate exista decât însoțită de cealaltă. Roua'h este suportul nivelului superior, numit Nestamah, care e Sufletul în sensul propriu al cuvântului. Acest concept a fost foarte intens discutat și a stârnit numeroase polemici, încă mai stârnește și va mai stârni și pe viitor, pentru că în Cabală se afirmă foarte clar că anumiți oameni nu îl posed (acesta este sufletul multiplu a lui PO n.a.). "Meditează la diversele planuri ale spiritului uman, ne îndeamnă Rabinul Simeon bar Yo'hai, și vei descoperi misterul Eternei Înțelepciuni. Pentru că exact aceasta este cea care a modelat aceste grade ale spiritului uman, după imaginea Misterului Suprem." Conform Cabalei, tot ce este pe Pământ oglindește fidel ce este Sus. "Nu există nimic în lumea asta inferioară - afirmă Rabbi Yits'haq - care să nu aibă propriul omolog care să-l guvernează în cea superioară.". Și astfel, punând lucrurile în mișcare aici, pe Pământ, automat sunt puse în acțiune și forțele superioare corespondente, care supraveghează tot. De aceea Rabbi Elé'azar vorbește despre existența a două lumi: una ascunsă și una manifestată, dar care în realitate contribuie la formarea unei singure lumi (din A. D. Grad, "Iniziazione alla Kabbalah ebraica" Ed. MEB). Deci, există un suflet și un spirit. Există un Prim Om (PO) numit Adam Kadmon, acesta conținând mai multe suflete, pe care le gestionează într-un anumit fel și pe care la sfârșitul timpului și le ia înapoi. Există două universuri, dintre care unul ne este ascuns nouă (cel al celui de-al doilea creator). Adam Kadmon are un fel de suflet al sufletelor, care se numește Nestamah. Toate aceste lucruri noi ne-au fost confirmate cu ajutorul hipnozelor regresive. Dar ne revenea în minte întrebarea de la început: De ce sufletele (Roua’h) răpiților noștri, care proveneau de la PO, prefereau să vorbească ebraica? Dar înainte să putem răspunde la această întrebare descopeream ceva extrem de fascinant. Desenând pe computer organigrama Genezei, nu ne dădusem seama că în realitate desenasem ceva foarte familiar. Observând de la depărtare desenul nostru, am realizat că nu făcusem altceva decât să desenăm Cabala ebraică.

Baza gândirii cabaliste este Biblia ebraică sau Tanakh (acronim pentru "Torah, Profeți, Scrieri"). Interpretarea seculară a Tanakh-ului, conținută deja în halakháh (prezentarea cazuisticii judiciare), în haggadáh (sub formă narativă), în cele două Talmuduri (atât cel babilonian cât și în cel ierusalimian) și în numeroasele texte midrashím (Midraș), poziționase, deja de secole, interpretarea textului sacru în centrul vieții israelianului. Viziunea cabalistă apare odată cu publicarea cărții Zohar (splendoare), publicată în jurul sec.XIII, sau odată cu apariția precedentei cărți - Sépher Yetziràh (Cartea Formării), care însă, după unii, este o operă mai mult exegetică decât filozofică, fiind atribuită lui Avraam sau chiar tatălui său, în jurul anului 1200 î.e.n.. Cabala înseamnă multe lucruri și niciunul dintre ele. Printre altele, Cabala reprezintă descrierea copacului vieții sau, mai bine spus, a copacul existenței Universului creat, care-l conține în interiorul său și pe Creator. Există trei tipuri de Cabală sau, mai bine zis, trei moduri de a scrie acest cuvânt. Există Cabala ebraică (cea de care ne ocupăm și noi), Cabala grupurilor ezoterice (cum ar fi Ordinul Ermetic Golden Down ), a grupurilor masonice. Mai există Cabala napolitană, care caută prin intermediul unei numerologii de derivație populară numerele la loto. http://www.kheper.net/topics/Kabbalah/Kabbalah.ht

Copacul vieții În diagrama, în centru se află coloana echilibrului, care, pornind de la Kether, trecând prin Tiferet și Yesod, ajunge la Malkhut. Din stânga și dreapta lui Kether pornesc alte două coloane - cea a Grației prin Hochmah, Hesed și Netzah și cea a Severității prin Hod, Ghevurah și Binah.

Cele XXII de drumuri Cei 10 sephiroți sunt legați între ei de 22 de drumuri, asociate literelor alfabetului ebraic. La diferiți autori sunt prezentate moduri diferite de asociere. Cea mai răspândită susține că alef pornește de la Kether în direcția lui Chochmah și se termină cu tav, care este între Yesod și Malkhuth. Cele 22 de drumuri și cei 10 Sephiroți formează împreună cele 32 de căi despre care vorbește Sépher Yetziráh.

Alte reprezentări ale Sephiroților În anumite manuscrise renascentiste din sec. XVI, diagrama Sephiroților, în ceea ce privește emanația divină, se multiplică la rândul său la nesfârșit. Această reprezentare se găsește în textul "Otzrot chayyim (Comorile vieții)" de Chayyim Vital. *Vezi și Giulio Busi, Mantova e la Qabbalah (Skira, 2001).

Cele patru lumi

La începutul sec. XIV începuseră să se distingă în Creație patru lumi: 'Atzilúth (lumea emanației), Beri'à (lumea creației), Yetzirà (lumea formelor) și 'Asiyá (lumea producției sau a fabricației). Cu aceste nume se indică variația tipului de influx al sephiroților. Lumea lui 'Atzilúth, care este cea mai apropiată de Dumnezeu, este guvernată numai de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât ne îndepărtăm de Emanator. Până la urmă, Emanatorul nu este altceva decât ceea ce noi am numit Iluminator în articolele noastre precedente. Deci, dincolo de comparații și confuzii, vom încerca să demonstrăm că viziunea descrierii evenimentelor, obținute de noi prin intermediul conversațiilor

cu sufletul, fie în hipnoză, fie utilizând simulările mentale, nu este altceva decât descrierea Universului prin intermediul descrierii culturii ebraice.

Observând acest tabel comparativ cu diverse simboluri în relație cu Sephiroții Cabalei putem observa că, în mod ideatic, imaginile sugerate de simboluri reprezintă foarte bine multe dintre personajele teatrului nostru universal. Conștiința devine astfel Coroana, cei doi creatori sunt imaginea femininului și masculinului, adică imaginea dualismul primordial. Primul Om (PO) devine Regele așezat pe tron, pe când, în partea opusă, Gevurah - Un Luptător Întunecat - reprezintă prima creație al celui de-al doilea creator, ființa fără corp care va crea extratereștrii fără corp, aceștia fiind reprezentați de Hod.

În acest context Daat reprezintă Sephirorul invizibil, adică a unsprezecea reprezentare, care se poate scrie și se poate reprezenta doar dacă ai Cunoaștere. Este vorba de partea sufletească a celui de-al doilea creator C2. O poți vedea și poți fi conștient de aceasta doar dacă știi și ești conștient că există. De fapt, ea nu ar trebui să existe în această parte a universului creat, ci ar trebui să fie pe cealaltă parte, cu cel de-al doilea creator C2. Hod și Netzah sunt extratereștrii cu corp și fără corp. Tiferet este reprezentarea omului cu suflet, unde Yesod e omul cu spirit, dar fără suflet, iar Malkut este doar găoacea goală, miticul Golem, care de unul singur nici măcar nu este conștient că există (copia pe care extraterestrul i-o face răpitului). Acum putem să reconstituim cu aceste elemente Cabala noastră.

După cum se poate observa din reconstituirea noastră, aceasta se suprapune exact cu reprezentarea Cabalei ebraice, dar trebuie făcute niște deosebiri importante. În desenele Copacului Vieții făcute de tradiția ebraică, însă pe care

noi îl numim, în mod mai corect, Copacul Existenței, se va putea observa că există nenumărate variante derivate din tema originală. Mai ales că anumite desene îl conțin pe Daat, pe când altele îl exclud din reprezentarea finală. Semnificația acestei excluderi este justificată prin discursuri mai degrabă vagi și incomprehensibile pentru majoritatea experților lumii rabinice. Trebuie luat în considerație faptul că interpretarea cabalei nu este clară nici celor care au propus-o pe baza textelor originale, care erau deosebit de ermetice. Noi însă știm ce înseamnă "ascuns", pentru că interpretarea noastră nu admite niciun dubiu. Sufletul celui de-al doilea creator nu ar trebui să fie aici, ci în altă parte, deci nimeni nu are de unde să știe că acesta există. Acest lucru îl știu doar cei care cunosc acest fapt. Un alt aspect care stârnește confuzie are de-a face cu numărul legăturilor dintre Sephiroți. Uneori acestea par să treacă fie prin spatele altor legături, fie par că sunt poziționate toate pe același plan, iar asta se întâmplă pentru că structura Sefirah-ului este tridimensională (așa cum am reconstituit-o noi) dar nu numai. Tradițional, aceste legături trebuie să fie un număr exact care să corespundă lui 22. Torah este foarte clară în legătură cu acest lucru. Pentru că arhetipurile originale sunt 22, 22 sunt și cărțile de Tarot pe care Dumnezeul Toth le-a dat umanității și care corespund cu cheia de lectură a unei cărți ipotetice de-a lui Toth, care s-a pierdut și care nu este altceva decât reprezentarea egipteană a aceleiași Cabale de Luria. Sunt 22 de Autiuth - matrițele descrise în Sépher Yetziráh, cu care tipograful (Dumnezeu) a creat Universul. Deci, aceste matrițe sau, mai bine spus, aceste 22 de operații de bază cu care este creat universul reprezintă și toate interacțiunile posibile între componentele Cabalei. În acest context, anumite interacțiuni par să nu existe, pe când altele sunt reale. Faptul că noi știm despre existența lui Daat, ne permite să înțelegem ceea ce până acum pentru cabaliști nu era clar - interacțiunea pe care o are Daat cu Al Doilea Creator, din care se și trage, și interacțiunea pe care o are cu omul cu suflet (Tiferet), unicul corp care o poate lua cu sine. Reconstituirea copacului existenței realizată de noi este singura care poate explica în mod profund toate aceste interacțiuni pe baza scenariului extraterestru, reconstruit și propus de noi în toți acești ani de cercetare. Dar exact acest mod de a privi lucrurile ne ajută să ne dăm seama că interacțiunile evidențiate de noi sunt 23. Deci mai există o interacțiune în plus. Unica interacțiune în plus care există în contextul nostru este cea dintre omul Golem și extraterestrul fără corp. În realitate, omul Golem a fost creat și manipulat de către extraterestrul cu corp, care apoi a dezvoltat omul cu spirit și în final pe cel cu suflet și cu spirit. În acest context, extraterestrul fără corp nu avea nicio posibilitate și niciun interes, nici să creeze un corp și nici să interacționeze cu acesta. Vă reamintim că, conform reconstituirii

noastre, unul dintre motivele pentru care Al Doilea Creator își pierde sufletul și a treia dimensiune se datorează faptului că a plecat în altă parte a Universului Creat. Pierde astfel atât posibilitatea de a fi corp cât și pe cea de a se lega de suflet prin intermediul ADN-ului său (o altă viziune a copacului vieții și nu a existenței). În unele versiuni ale copacului Sephiroților, fie această legătură, fie cea dintre extraterestrul cu corp și Golem nu sunt reprezentate. În realitatea nu extraterestrul a creat Golemul, ci doar l-ar fi modificat, utilizând genetica și transformând un Neanderthal în Cro-Magnon.

Rolul Golemului

Golemul e reprezentarea unui corp viu, dar cu conștiință puțină, pentru că este lipsit de suflet și spirit. Acesta este construit ca ființă vegetală la începutul creației, în momentul când toate lucrurile sunt create. Deci este o legumă. Din acest motiv în viziunea noastră tridimensională este așezat sub coloana centrală, cea a oamenilor vii cu conștiință, fie ei doar spirituali sau și cu suflet. Atunci acesta nu poate fi așezat sub coloana centrală, ci ar trebui să fie proiectat în față. În viziunea frontală a reconstituirii cabalistice a Copacului Existenței nu ne dăm seama de asta, dar devine evidentă dacă analizăm de jos, în 3D, Copacul nostru al Existenței. Dacă nu am proceda astfel, am pierde o altă informație importantă. Noi știm că informațiile incluse în viziunea cabalistică sunt cuprinse și în texte mult mai vechi, cum ar fi de exemplu Merkaba, care are origini pre-egiptene. Contrar Cabalei, ale cărei studii, constituite cu precădere din analizele rabinului Luria, ne ajută să avem un tablou mult mai detaliat în legătură cu acest subiect, în cazul Merkabei a rămas foarte puțin din această tradiție, care a căzut în mâinile unor personaje nepregătite, de tip new age, care inventează tot și contrarul a tot, doar pentru a face bani vânzând o filozofie de viață, care în realitate, la origine, nu avea nimic de-a face cu ideea de a fi "vândută".

Unul dintre puținele aspecte care se refac după Merkaba este descrierea omului care seamănă cu trei tetraedre, dintre care cel central este fix, iar celelalte două se află în rotație sincronică, unul în sensul acelor de ceas și celălalt în sens contrar. Dincolo de gândul că popoare atât de vechi ar fi putut avea o viziune extrem de geometrică și sincronică cu privire la ființa umană, nu putem să nu observăm că tetraedrele pot fi asimilate cu reprezentarea suflet - minte - spirit. Deci trebuia să găsim această informație și în copacul Existenței și asta se întâmplă doar dacă punem Golemul pe același plan geometric al celor doi creatori, dar nu pe axa Conștiinței. În revizuirea noastră grafică, scoțând în evidentă cele trei tetraedre descoperim că este posibil să construim astfel de tetraedre doar dacă Sephirotul care corespunde Golemului este postat nu sub coloana conștiinței, ci în fața ei. Cele trei tetraedre sunt reprezentarea sufletului, a minții și a spiritului, dar două sunt legate prin Sephirotul care îi corespunde lui Daat, Conștiința, și sunt de fapt tetraedrele care ar reprezenta spiritul și sufletul, pe când cel fix ar fi tetraedrul cel mai de jos, cel care ar reprezenta prezența minții.

Deci, Golemul ar avea corp și minte, dar nu ar avea suflet și spirit. Acesta este reprezentarea primul hominid viu, pentru că are un soi de minte, având deci conștiința minții, dar asemănător cu o legumă, care dacă abia dacă își dă seama că ar exista. Pe de altă parte, Golemul este adevărata reprezentare a corpului copiei răpitului. Copia nu are emoții, nu are amintiri, dacă o întrebi în hipnoză cine este va deveni confuză și îți va răspunde cu cel mult o siglă numerică. În hipnoză copia nu poate să-și amintească nimic din existența sa și nu deține conceptul de sine.

Dar ce este Golemul pentru cultura ebraică?

Să citim niște pagini din Wikipedia: "După părerea multora, Golemul (ebr. ‫ ) גולם‬este o figură imaginară a mitologiei ebraice și a folclorului medieval. Termenul probabil că provine din cuvântul ebraic gelem care înseamnă "materie brută", sau "embrion", termen prin care în Biblie (Vechiul Testament, Psalmul 139:16) este indicată "masa care încă nu are formă", pe care evreii i-o atribuie lui Adam înainte să-i fie insuflat sufletul. În ebraica modernă golem înseamnă și robot. Conform legendei, cine ajunge să cunoască anumite arte magice poate fabrica un golem, un gigant de argilă, puternic și ascultător, care poate fi folosit ca servitor, angajat să rezolve munci grele și mai poate fi folosit ca apărător al poporului ebraic față de persecutorii acestuia. Poate fi evocat prin pronunțarea unei combinații de litere alfabetice. Se spune că Golemul a fost creat prin intermediul textului Sefer Yetzir - asta se datorează înțelepciunii lui Avraam și reiese din exegeza asupra secretelor alfabetului ebraic și a Sephiroților, ce au legătură cu anatomia corpului uman, cu planetele, cu lunile, zilele și semnele zodiacale. Aceste trei figuri - omul, lumea și anul - reprezintă trei martori absoluți. Se povestește că maestrul care ar fi vrut să facă un Golem se folosea de litere, rotindu-se în jurul formei de argilă de un anumit număr de ori, în corespondență cu toate figurile citate în Sefer Yetzirah. Golemul era dotat cu o forță și o rezistență extraordinară, executând perfect ordinele creatorului său, față de care devenise un fel de sclav. Cu toate acestea era incapabil să gândească, să vorbească și să simtă vreo emoție de orice natură, pentru că era lipsit de suflet și nicio magie făcută de om nu ar fi fost capabilă să-i ofere unul. În cronica sa, Ahimaaz ben Paltiel, cronicarul medieval al sec. XII, povestește că în sex IX, un rabin, Ahron din Bagdad, descoperă un golem la Benevento, un băiat căruia îi fusese oferită viața eternă prin intermediul unui pergament. Tot la sfârșitul sec. IX, conform cronicii lui Ahimaaz, în orașul Oria erau niște înțelepți evrei capabili să creeze un golem, dar care au încetat să mai practice această activitate după o avertizare divină. Se povestește că în sec. XVI un mag european, rabinul Jehuda Löw ben Bezalel din Praga, a început să creeze golemi pentru a-i folosi ca servitori, plăsmuindu-i din argilă și trezindu-i la viață scriind pe fruntea lor cuvântul "adevăr"(în ebraică ‫[ אמת‬emet]). Însă exista un inconvenient: golemii creați astfel

deveneau din ce în ce mai mari, până când îi era imposibil să se mai folosească de ei: magul decidea din când în când să se descotorosească de ei, transformând cuvântul de pe fruntea lor în "moarte"(în ebraică ‫[ מת‬met]);dar într-o zi a pierdut controlul unui gigant, care a început să distrugă tot ce îi ieșea în cale. Golemul, nu în calitate de zeitate, ci ca un fel de înger, a cărui natură este secretă în Cabala, însă creat de maestrul care era capabil să unească puterea spirituală la Voința lui Dumnezeu, se spune că acționa și ca apărător a unor comunități ebraice din Europa Orientală. Recăpătând controlul asupra situației, magul a decis să înceteze să se mai servească de golemi și i-a ascuns în mansarda Sinagogii Staronova, în inima vechiului cartier ebraic, unde, conform legendei, s-ar afla și în ziua de azi." Deci, Golemul este un adevărat super-soldat, în acord perfect cu ipotezele noastre. Dar asta înseamnă că Golemul nu este reprezentat simbolic doar de copia răpitului, care probabil este utilizată pe post de super-soldat de către militari sau pe post de recipient pentru diverse lucruri în cazul extratereștrilor noștri. Golem e și micuțul Gri, numit EBE (entitate biologică extraterestră), fidelul și stupidul servitor al forțelor extraterestre. Acest animal ciudat, care primește ordine de la superiorii săi, nu înțelege ce se întâmplă când un răpit, în timpul unei răpiri, face ceva care nu e prevăzut în canoanele normalității comportamentale ale oamenilor. Sărmana creatură se află în mâinile unui patron care l-a creat genetic și care îl folosește pentru a efectua el pe răpiții noștri munca murdară în locul său. Oamenii ar vrea să creeze pe viitor acești roboți, de la care să preleveze organe pentru necesitățile lor, pentru a le face curat în casă, pentru a-i trimite la război, pentru a-i folosi în raporturi sexuale, să-i trimită în locul lor la muncă, adică să creeze o lume robotizată, perpetuând astfel eroarea lui PO (Primul Om, Adam Kadmon), care creează extratereștri amorali, care creează un om la fel de amoral, care încearcă să învie o imaginea de-a sa fără conștiință, căreia să-i transfere toate responsabilitățile dorințelor sale psihotice nerezolvate...

Cele patru lumi

Cum am mai spus și înainte, Cabala descrie patru nivele de conștiință sau patru lumi: · Atzilúth (Lumea emanației) · Beri'à (Lumea creației) · Yetzirà (Lumea formelor) · Asiyá (Lumea producției sau a fabricației) Lumea Atziluth, care e cea mai apropiată de Dumnezeu (Conștiință), este condusă doar de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât ne îndepărtăm mai mult de Iluminator. Conștiința și cei doi Creatori fac parte din prima lume, numită și emanație. Adevărata creație a fost lăsată pe seama lui Adam Kadmon și a unui eventual corespondent derivat din cel de-al doilea creator - o ființă pe care noi nu o cunoaștem și pe care am identificat-o în interpretarea lucrurilor din copacul nostru în 3D cu un semn de întrebare. În Yetzirà există creaturile create, deci extratereștri cu corp și oamenii cu suflet. Apoi există lumea fabricației, de care aparțin Golemul și omul cu spirit, dar fără suflet. Deci, Cabala, pe lângă a fi reprezentarea situației omului versus extratereștri și creații, reprezintă o fotografie atemporală, un tablou al realității care ne relatează nu numai ce s-a întâmplat, dar și ce se va întâmpla. În timp ce fenomenul Creației coboară de sus și este descris de cele două coloane laterale ale arborelui sephirotic, omul, care se află în mijlocul Creației, urcă din nou pe coloana din mijlocul arborelui sephirotic. Din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat și ceea ce se va întâmpla se rezumă la următoarea paradigmă. Creația i-a construit pe cei doi creatori, care la rândul lor au dat naștere unor subcreații mai mult sau mai puțin norocoase, motivate și ele să devină imortale, imitându-i astfel pe Zeii și Creatorii lor. Omul, care în primul rând este un mijloc prin intermediul căruia se dorește obținerea acest rezultat, se dovedește a fi produsul finit al unei viitoare evoluții universale și se înalță din lumea formării în cea a creației, unind în interiorul său sufletul provenit fie de la primul creator, fie de la cel de-al doilea creator, reunificând tot ce înseamnă experiență vitală, pentru a se reuni apoi cu Creatorul Dumnezeu.

Problema limbii ebraice

În a ne îndrepta pe drumul unui model cabalistic al problemei extraterestre ne-au ajutat și anumite "revelații", cu totul spontane și neașteptate (adică neprovocate) ale unor răpiți, care în hipnoză, în timpul exercițiilor simbad, în timpul viselor sau a momentelor de percepție amplificată, pronunțau anumite cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva cercetări, am fost capabili să susținem că această limbă era ebraica. De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție alterată, i se adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică. Shamir pare să fie o definiție pentru partea masculină a eului interior, adică acel lucru pe care noi îl identificăm ca spirit și care, alegoric vorbind, se prezintă

adesea în practicile simbad ale răpiților ca un luptător cu tonalitate roșie, galbenă sau în culoarea flăcării etc. În realitate, în limba ebraică Shamir-ul este o unealtă specială. Există mai multe tipuri de Shamir, dar în general sunt obiecte cu care se poate tăia cu mare ușurință chiar și piatra. Mai știm că (Zoar 74 a, b) Shamir-ul putea să spargă și să taie orice; iată de ce a fost numit "car metalic divizator " sau "vierme tăietor" în Pesachim, care face parte și el din Talmud. În capitolul nr.5 din tratatul Abot, tot din Talmudul babilonian, se face o referire clară la originea instrumentului, care, după părerea Dr. Matest M. Agrest, nu ar fi de natură terestră. Apoi se spune că Moise a luat Shamir-ul în deșert pentru a construi Efodul, frumosul veșmânt sacru al anticului cult ebraic destinat lui Aaron, așa cum a fost stabilit în pactul cu Dumnezeu, la care face referire și Biblia (Exodul 28,9): "...Apoi vei lua două pietre de onix și vei ciopli pe ele numele fiilor lui Israel - șase nume pe o piatră și șase nume pe alta, în ordinea nașterii. Vei grava cele două pietre cu numele fiilor lui Israel cu un gravor în piatră, cum se gravează sigiliile, și le vei fixa în cadre de aur. Vei pune cele două piere pe epoleții Efodului..." În Talmudul Babilonian (Sotah 48,8) evenimentul este descris cu mai multe detalii: "Mai întâi numele fuseseră scrise cu cerneală, dar apoi le-a fost arătat lor Shamir-ul și atunci au fost gravate în piatră în locul celor scrise cu cerneală. " http://www.edicolaweb.net/nonsoloufo/tu_shami.htm

În realitate, Shamir este un nume care este folosit în amintirea caracteristicilor acelui obiect. Azi l-am descrie ca pe o panglică ce taie sau o rază de foc. Deci, Shamir este un nume care înseamnă foc care taie și, după părerea noastră, este o reprezentare arhetipică a Spiritului. Într-un alt caz subiectul definește anumite suflete cu o serie de foneme, care sună asemănător cuvântului “aurim”. În ebraică există termenul ha-urim. Acest termen derivă din unirea a doi termeni: ha și urim. Urim este ceva care se folosește cu thummim-ul. Urim și thummim sunt două lucruri care se pun pe cap: una pe emisfera dreaptă și cealaltă pe emisfera stângă, și sunt legate între ele cu un fel de "băț". Se regăsesc și în recenta biblie a mormonilor, în revelația pe care îngerul Moroni i-o face lui J. Smith, profetul acelei religii. Acestea ar fi două lucruri care, dacă sunt bine poziționate pe creier, ar permite să se poată auzi vocea Domnului, care astfel ar putea oferi instrucțiuni prin acestea muritorilor de rând, pentru a ghida tribul lui Israel în deșert după izgonirea din Egipt. Este incredibil să ne gândim că un Dumnezeu ar avea nevoie de o invenție electronică - o cască stereofonică - pentru a da ordine creaturilor sale, dar așa este.

http://net.bible.org/dictionary.php?word=URIM%20AND%20THUMMIM

În realitate, urim și thummim sunt două chestii care interacționează una cu lobul drept, iar cealaltă cu lobul stâng al omului care comunică cu Dumnezeu și sunt definite cu termenele lumină și perfecțiune. Termenul ha-urim înseamnă lumină conștientă și este un termen care se referă la partea sufletească (suflet) din interior. Thummim se referă la partea spirituală (spirit) și este legată de lobul stâng al creierului. Se poate postula că aceste două invenții ar fi fost două terminale care interacționează cu lobii creierului subiectului în cauză, exact ca microcipurile militare moderne pentru alterarea conștiinței umane și pentru a fi subjugați celui pe care evreii de odată îl considerau divinitatea lor. (www.studirosacrociani.com , Corinne Heline). "Vei uni în pieptarul rațiunii Urimii și Thummimii. Astfel vor fi deasupra inimii lui Aaron când va intra în prezența Domnului: Aaron va purta pentru totdeauna rațiunea pe inima sa în prezența Domnului " (Exodul 28:30) . Urimii și Thummimii au fost subiectul multor speculații din partea interpretărilor teologice; pe lângă faptul că aceștia erau un mijloc prin care înaltul preot lua la cunoștință voința divină, în general toată lumea este de acord că nu se știe ce erau efectiv aceste obiecte. Cuvintele sunt traduse din ebraică cu "claritate și dreptate", însemnând lumini și perfecțiuni. Pentru că, conștiința umană nu strălucește din punct de vedere spiritual, acestea au fost identificate cu dreptatea divină, pierzând astfel total înțelegerea adevăratei naturi a celor două giuvaere magice din buzunarul Pieptarului, sau nu e în stare să dea o explicație pentru forțele focalizate de acestea, prin intermediul cărora înaltul preot putea primi și transmite poporului indicațiile Legii Divine. Ca toate giuvaerele Pieptarului, Urimii și Thummimii erau capabili să depoziteze forțe magnetice determinate, în relație cu Ierarhiile celeste din cosmos și cu centri corespondenți corpul uman. Erau receptori negativi ai unor forțe pozitive și puteau fi consultate - de cine avea înțelepciunea să o facă - pentru utilizarea proceselor alchimice, care acompaniau anumite exerciții spirituale determinate. Ghizii iluminați ai acelor zile aveau această capacitate; era o cunoaștere care aparținea Inițiaților. Dar de când, Inițiatul a încetat să mai fie recunoscut de responsabilii Creștinismului popular, fapt care se întâmplă și astăzi, nu putem aștepta de la aceștia informații autentice cu privire la natura magică a Urimilor și Thummimilor. Pentru a afla aceste informații trebuie să ne adresăm învățăturilor oferite de Școlile de Mistere, care le dețin și le distribuie și în ziua de astăzi, așa cum o făceau și în epocile trecute. Cele două giuvaere din buzunarul Pieptarului au o semnificație asemănătoare cu cea a celor două pietre de pe epoleții Efodului. Acestea focalizează forțele pozitive și negative ale spiritului; pun în legătură principiile Focului și principiile Apei; sunt armonizate cu centrul capului și al inimii din corpul uman. Toți ceilalți

sacerdoți aveau trezite aceste centre, astfel încât acestea să devină lumina (Urim) și perfecțiunea (Thummim) corpului lor. În acest fel ei puteau să folosească giuvaerele ca un ajutor pentru a dirija viziunea lor interioară spre lumile spirituale și spre învățăturile Ființelor Celeste care le transmiteau voința lor față de popor. Pe lângă acestea, putea descoperi în Memoria Naturii ce destin era atribuit unui individ sau unei rase, în orice circumstanță și în orice moment. Urimii și Thummimii nu erau privați de virtute: aceștia erau activați cu ceva pe care Boehme o numește "tinctura" (culoarea) spiritului. Dar dacă cel care le purta nu își dezvoltase centri spirituali ai capului și ai inimii astfel încât să-i poată activa cu aceeași "tinctură" spirituală, giuvaerele ar fi avut valoarea a două pietre găsite pe stradă. De fapt, toate pietrele ar fi prețioase dacă omul ar ști să le extragă virtuțile; cu toate că în regnul mineral, ca și în celelalte regnuri, nu toate varietățile prezente au aceeași valoare. Urimii și Thummimii nu au mai fost utilizați după Exil; lumina și perfecțiunea ghizilor primului Israel, cum au fost cele a lui Moise li Aaron, plecaseră. Sacerdoții asirieni foloseau și ei pietre corespondente Urimilor și Thummimilor: aceștia le numeau Tabletele Destinului. În Egipt, giuvaere asemănătoare, purtătoare ale imaginilor lui Osiris și Isis, erau denumite Tăblițele Sacre. Oricum, semnificația lor era aceeași. Vroiau să arate uniunea puterii masculine cu cea feminină, forțele unite ale Soarelui și ale Lunii." Cu altă ocazie, ne-am trezit în fața unei anumite descrieri, pe care răpitul o făcea în timp ce vedea, într-o viziune aparținând unei vieți trecute, un mic templu, unde cineva îi arăta intrarea. Acest templu era caracterizat de două coloane, nu foarte mari, care reprezentau intrarea. Una dintre aceste coloane, cea pe care răpitul își focalizase atenția, era definită ca “Boaz”de o altă figură care-l acompania pe subiect în interiorul viziunii sale. Trebuie să subliniem faptul că răpitul nostru nu cunoaște ebraica și nici limbile asemănătoare acesteia, și nu are nici cea mai mică idee ce putea fi acea coloană care în viziunea sa părea atât de importantă. În tradiția ebraică, când a fost construit Templul lui Solomon, acesta avea două coloane la intrare, una poziționată în stânga, care se numea Boaz, și una în dreapta, care se numea Jachin.

http://www.freemasons-freemasonry.com/larsonwilliam.html

Aceste două coloane nu sunt altceva decât versiunea egipteană a celor două obeliscuri ale Templului Luxor, dintre care unul se află și în Franța, la Paris, în Place de la Concorde.

Aceste două coloane, ca să vezi, se găsesc și la intrarea lojelor masonice de rit egipto-israelian. Dar ce legătură are această coloană cu problema extraterestră?

În realitate, aceste două coloane sunt reprezentarea a ceva mult mai străvechi, apar în lumea mesopotamică și sunt transfigurația mitului coloanelor lui Hercule, unde, într-un fel, în acel punct se termină lumea cunoscută și începe misterul incognoscibil al universului extern. Se descoperă astfel că în viziunea celor trei coloane verticale ale Cabalei, cele două anterioare sunt reprezentarea coloanelor Templului lui Solomon. Jachin înseamnă "ceea ce e stabilit" și Boaz "forța". De aceste două coloane se leagă semnificațiile de feminin și masculin și simbolurile a două triunghiuri care se vor uni pentru a da ideea stelei lui David, care probabil este o reelaborare a desenului Nodul lui Solomon. În realitate, aceste semne reprezintă arhetipic uniunea părții spirituale cu cea sufletească a alchimiștilor europeni.

http://www.templesecrets.info/pillars.html

Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația lui Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana obscură a tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz ridicate în vestibulul Templului lui Solomon. Trebuie observată imediat analogia cu situația extratereștrilor, unde există lumina și tenebrele, extratereștrii cu corp și cei fără corp, care în mit reprezintă infernul și diavolul catolicilor. În partea de sus a fiecărei coloane se afla un mare bazin - acum numite în mod eronat sfere sau globuri. Globul celest (original bazinul focului), așezat deasupra coloanei drepte (Jachin), simboliza omul divin. Globul terestru (bazinul cu apă), așezat pe coloana din stânga (Boaz), simboliza omul terestru (cel fără suflet, terestru în sensul că este neevoluat). Aceste două coloane sugerează și

expresia activă și pasivă a Energiei Divine: Soarele și Luna, sulful și sarea, binele și răul, lumina și obscuritatea. Printre acestea vă este Sanctuarul. Sunt o trimitere la Jehovah, fie ca androgenie, fie ca divinitate antropomorfă. Ca și coloane paralele sunt reprezentate de semnele zodiacale ale Racului și Capricornului, care la începuturi erau poziționate în camera inițierii, pentru a reprezenta nașterea și moartea - extremele vieții fizice. Prin urmare mai simbolizează solstițiul de vară și solstițiul de iarnă, azi cunoscute de francmasoni sub apelativul modern ai celor "doi Sfinți Ioan". În misteriosul Copac Sephirotic ebraic aceste două coloane simbolizează Mizericordia sau Mila (Jachin) și Severitatea (Boaz). Stând înaintea intrării Templului lui Solomon, aceste coloane au aceeași valență ca și obeliscurile din fața sanctuarelor egiptene. Dar când sunt interpretate din punct de vedere cabalistic, numele coloanelor înseamnă "Casa mea va fi fixată prin forță". ("Insegnamenti segreti di tutti i Tempi" di Manly P. Hall, p. 307-8). Anumite variante ale cărților de Tarot au pe cartea cu Împărăteasa (Luna) coloanele Boaz și Jachin.

Încă o dată avem o revocare a limbii ebraice a Cabalei și a conexiunilor sale sigure față de cultura egipteană, din care evreii s-au inspirat cu vârf și îndesat. Cu câțiva ani în urmă am întâlnit o răpită cu o cultură destul de elementară, care nu știa de ce simțise nevoia să scrie anumite lucruri pe niște foi, ca apoi să le facă sul după ce le așezase una peste alta. Mi-a arătat foile și am observat că scrisese în mod bustrofedonic atât cuvinte în italiană cât și pe cele în limba ebraică. Desenase Cabala, dar habar nu avea ce scrisese. Făcuse sul aceste înscrisuri exact cum o făceau sacerdoții evrei care conservau scripturile ca și cum ar fi fost niște rulouri sacre

PO vorbește ebraica

Am întâlnit persoane care scriau în aramaică, dar maximum l-am obținut când am cunoscut un răpit care după eliberare a dobândit capacitatea de a intra întro stare de conștiință alterată. Procesul încă nu poate fi controlat de răpit, pornind fără niciun avertisment. Într-una dintre aceste situații subiectul a început să scrie la calculator în ebraică, în greacă și în italiană, alternând limbile. Lucrul cel mai interesant era că faptul că aceste caractere se schimbau la calculator "spontan", din greacă în ebraică, ca apoi să se întoarcă la italiană. Totul se întâmpla de față cu alți martori, pe când subiectul nu avea conștiință de ceea ce scrisese. Analiza scrierilor, efectuată cu anumite motoare de traducere, ne-au permis să stabilim că subiectul scria aceleași fraze în italiană, ebraică și greacă. Voi reda mai jos ce a scris cu acea ocazie, trecând de la o limbă la alta, fără măcar să știe cum se schimbă caracterele la calculator: ... Subiectul, în prezența părinților săi, chat-uiește la calculator cu un prieten de-al său, când începe ciudata conversație. Subiectul nu vorbește cu amicul său, ci dă niște comunicări. Cumva, interacționează cu cineva din altă dimensiune... Tu nu trebuie să te temi, amintește-ți că vei fi acolo când timpul oamenilor se va apropia de sfârșit, nu vei avea un acces ușor, dar vei găsi oameni care îți vor recunoaște parcursul întunecat iluminat al luminii pietrei. Masa va fi la sfârșitul drumului tău dumnezeul tău absolut, nu te afunda în întunericul din tine însuți. Regele care așteaptă nu va realiza salvarea poporului. Masa va fi așezată la porțile marii camere. Pentru a ajunge va trebui să te întâlnești cu ceea ce cunoști deja. Va fi ușor să sfidezi labirintul spinilor încinși. La sfârșit îți vei așeza mâinile pe piatra de culoare roșie, aceasta va fugi din mâinile tale și cu ele îți vei umezi buzele. Vei vorbi vocea poporului tău. Dar nu va fi suficientă o singură limbă, ușile se vor deschide și vei reintra în camera de foc, vei coborî în turbinele timpului:totul va anula totul, și când focurile se vor deschide în fața ta, vei regăsi poporul zeilor. O luptă mare, în care energiile atomice vor învălui lumea. Marele Dumnezeu va dispărea. Și regele marii piramide va urca pe tonul noului Pământ, reîntorcându-se la oamenii săi. Dar regele a fost mândru, inutile cuvinte pentru a justifica pe cine nu a lăsat în urmă. Khufu, Osiris a lăsat regelui o mare cantitate de informații. Totul este așezat lângă Zed, punctul de legătură dintre cer și pământ, unde și Enoch a mers să vadă marile schimbări, cei care conviețuiesc cu timpurile aparțin regatului cerurilor. Tu nu vei piei Khufu. Riash e salvarea,

urmează salvarea. Riash a vărsat niște ape de Maska. Oamenii vor fi de tinichea, nu veți mai putea respira aerul. Oameni îmbrăcați în argint, cărnuri deja distruse purtând în interior marea divinitate... În acest moment subiectul începe să scrie în ebraică - noi reproducem traducerea pe care am încercat să o efectuăm... Vizitează viața noastră pentru a-l vedea dintr-un unghi al salutului nostru pacea și calmul, serenitate, pasul; mare om tu știi cum să procedezi, de ce frică?Copilul crescut în ramuri verzi să bea din apa curiozității....A venit momentul să urmezi ceea ce nu ai terminat. Privește în interiorul tău și lasă gândurile mele "să te prindă dincolo de real" (în realitate traducerea ad litteram era: "să le prinzi fără o/una reală" și am încercat o interpretare fără să cunoaștem ebraica n.a.). Cel mai mare cadou dintre toate este Creșterea spirituală (aceeași frază este repetată perfect în italiană). Creșterea spirituală este cadoul prin care te poți dărui ție pe tine însuți. Întunecă-ți (acoperă-ți n.t.) diamantul pentru a ști strălucitorul viitor al unui om, tu știi, tu poți, nu te-ai născut întâmplător din acea regiune. Poporul nostru aclamă salvarea, pacea, dinastia lui David. Nu te lăsa prins în marginile timpului. Tu ai ales. În acest punct al conversației răpitul dă impresia că interacționează cu interlocutorul său, care nu reușește să înțeleagă cu cine vorbește în realitate și îi spune ceva despre spațiu și timp, scriind: timp...spațiu X, Y, Z. Răpitul răspunde , interacționând cu el pentru un moment, dar scrie: P(x,y,z,t). c = ∆c = ∆l / ∆t ∆s2 = c2(1-3)2-(10-4)2-(3-1)2-(2-5)2 = Apoi își reia discursul... Aparțin fiilor lui David, Noe, Mesia educat să urmeze vocea lui Dumnezeu e aproape. Atunci interlocutorul adaugă: hmmmm...sunt un pic confuz...chiar îmi faci o glumă de proporții biblice.

iar răpitul nostru spune: Nu face confuzii, tu vei urma poporul nostru când vei fi pregătit să activezi mașinăria. Mesia privește și așteaptă. Toate popoarele evoluate energetic mă vor asculta, aceste mesaje sunt din ce în ce mai frecvente. Interlocutorul, care nu mai știe ce să facă încearcă să facă conversație și răspunde: vorbești despre cercurile din lanurile de grâu(crop circles n.t.)? Răpitul răspunde: aceea a fost prima noastră încercare de apropiere, dar această metodă este imediată Aici subiectul scrie un cuvânt în ebraică, care este intraductibil, apoi scrie: Yehoshua (cu accent circumflex pe "e"și pe "s", iar pe "u" o sedilă [chevilla în intaliană] . Computerul pe care scriu eu nu este prevăzut cu aceste accente pe litere.) Salvarea va reveni, fiul lui David (aceste ultime trei cuvinte sunt scrise în greacă). Fiul lui David ascultă, să nu începi cu avânt, Rege al iudeilor (în ebraică) am văzut o explozie nucleară...și eram îmbrăcat în aur: nu te gândi la trecut, trecutul nu este niciodată și acum este pentru totdeauna. Dumnezeu este în tine. (în greacă) Sufletul este o parte din Dumnezeu. (în greacă) Un nume care nu poate fi pronunțat, în ebraică...și fiu a lui Dumnezeu (în greacă. Dumnezeu tradus în greacă rezultă Zeus N.A.) Tu ești un fiu, fiul omului și a lui Dumnezeu. Dumnezeu (în greacă) este în interiorul tău, deschide-ți mintea. (adresândui-se interlocutorului său de la celălalt capăt al internetului). E timpul să lași această lume. Ad Alnitak guvernează matematica, nimic nu mai este viață acum, cu locuitorii săi totul e viziune virtuală, noi nu putem să intrăm în război, noi, poporul divin, ajutați-ne, vom reveni.

Și comunicarea continuă cu întrebări și răspunsuri pe care nu e cazul să le subliniem în acest articol. Singurul lucru interesant este că răpitul spune următoarea expresie... Fiica noastră îți comunică...etc. Această discuție, demnă de X-files mai complicate, are niște caracteristici particulare și ne furnizează anumite date importante. În primul rând o utilizare preferențială a limbii ebraice, o serie de schimbări de accente și caractere, chiar și matematice, care nu pot fi efectuate fără a pierde ceva timp, însă aici apăreau instantaneu interlocutorului, care are la dispoziția sa lista cu întrebări și răspunsuri, la fiecare apărând și timpul de interacțiune. Cel care vorbește dă niște informații despre identitatea sa. El vorbește limba sfinților părinți, care, după cum vom vedea, este ebraica. Spune clar că poporul lui Alnitak (principala stea din constelația Orion), adică locul de unde vine extraterestrul denumit de noi Horus (conform reconstituirilor noastre), care deja este un loc în care totul se întâmplă virtual și unde extratereștrii pot fi considerați niște mumii vii, lipsiți de orice speranță. Subiectul vorbea prin intermediul răpitului nostru, care era o femeie pe care o numea "fiica noastră". Cu această expresie se manifestă în simbad doar figura Primului Om (PO), a lui Adam Kadmon, creatorul extratereștrilor și cel care-i exploatează pe răpiții noștri. În abordarea matematicii ajung la noi concepte care ne sunt cunoscute, cum ar fi "c" adică viteza luminii, apoi adaugă timpul la secvența variabilelor spațiale. Trebuie să subliniem că răpitul prin care se manifestă PO și care face toate acestea inconștient, nu are cunoștințele matematice necesare pentru a înțelege ce scrie. Apoi PO se lansează într-o secvență matematică, întâi scriind o simplă ecuație diferențială și apoi notează o serie matematică pe care sincer nu știu să o interpretez. Spune că universul nu e localizat nici în spațiu și nici în timp, și că sunt două lucruri de făcut, dar în primul rând să se găsească un fel de tăbliță, sau poate o carte, pe care să o "activeze", altfel ei nu se pot întoarce. PO susține că crop circleurile adevărate le fac ei, dar și acest aspect nouă ne era deja cunoscut de la sfârșitul lui 2002. În hipnozele efectuate cu acest subiect, chiar și în prezența unor medici de la Spitalul Santa Chiara din Pisa, subiectul deja vorbise în limbi semitice și era capabil să interacționeze cu virtualitatea într-un mod paranormal remarcabil. PO a încercat în trecut de mai multe ori să-l blocheze, să-l copieze, să-i introducă în craniu niște microcipuri ciudate (poate era vorba de miticii urim și thummim), dar se pare sufletul răpitului i-a tras o palmă și lui PO, iar din acel

moment pare să nu mai fie nici răpit și nici deranjat de acest Adam Kadmon, care vrea să se reîntoarcă învingător în lumea noastră (pe spatele nostru și al extratereștrilor). PO spune că nu poate se lupte cu propriile sale creaturi. Acest detaliu care apare în conversație este identic cu cel obținut de la alți răpiți eliberați. PO nu ucide creaturile sale, dar nu pentru că este de-o moralitate extraordinară, ci pentru că îi utilizează pentru a face munca murdară asupra umanității. Un alt aspect care este comun acestei conversații se referă la existența unei mașinării sau a ceva asemănător, care trebuie manipulată pentru a-i permite lui PO să-și termine munca.

Ebraica este o limbă modernă?

Dar PO nu poate vorbi în ebraică, chiar dacă sufletul spune asta în hipnoză. Sufletul spune că ebraica e limba părinților. A fost necesar să facem o cercetare lingvistică asupra ebraicii pentru a înțelege de unde venea această amestecătură de foneme, care din punct de vedere tehnic nu ar fi trebuit să fie mai vechi de 1700 î.e.n.. Deci nu putea fi aceasta limba lui PO...o ființă care este la fel de veche ca Universul. Ebraica are o trăsătură interesantă. Este o limbă, dar și un ansamblu de numere și formule, ceea ce ne face să credem că limba pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam este și ceva ce are legătură cu ADN-ul său, un fel de instrucțiuni, arhetipuri cu care a fost construit Universul, deci pe lângă a fi limbă este și un set de formule care descriu totul. Cei mai convinși cabaliști traduc Biblia și în numere, reușind cu ajutorul unui program special să creadă că pot face previziuni, utilizând acel text sacru ca pe un de codex secret, unde, pentru fiecare cuvânt și pentru fiecare eroare în legătură cu el, există o rațiune care identifică o semnificație spațio-temporală. http://emol.org/kabbalah/qbl/index.html http://kabbalah-software.software.informer.com/ http://free-kabbalah.smartcode.com/ http://www.kabbala.info/ http://software.ivertech.com/_ivertechSearch1_kabbalah%20software.htm http://kabbalah-tarot.softplatz.net/

Însă știm un lucru. Poporul ebraic în sine nu a existat niciodată. Dar să pornim de la cuvintele Lorenei Bianchi și să punem punctul pe i. http://www.satorws.com/bahir.htm

"Realitatea istorică ne povestește că egiptenii nu aveau sclavi, nefiind un stat imperialist și cuceritor;în perioada în care, teoretic vorbind, evreii locuiau pe malurile Nilului, asistăm la invazia hiksoșilor. Nume derivat din hieroglifa Heqa Kasut, care înseamnă "suveranii ținuturilor străine", acest popor invadator, de stirpe semitico-canaaniană , provenit din Anatolia, a știut să se strecoare în Egipt, profitând de lipsa puterii politice. Cucerește Menfi în jurul anului 1700 î.e.n. cu regele Salitis. Hiksoșii nu au distrus sistemul politic și administrativ egiptean, ci doar s-au amestecat în societate, adoptând ca și capitală orașul Avaris și ca divinitate principală pe Zeul răului, Seth, fratele și asasinul beneficului Osiris. Pe lângă el au adoptat și două divinități canaaniene, Anat și Ishtar, însă lăsând poporului egiptean libertatea cultului. Această trinitate a durat timp de două dinastii, a XV-a și a XVI-a, în timpul cărora suveranii hiksoși (printre care iese în evidență numele Khyan, un adevărat Iulius Cezar al epocii) își extinseseră influența în Palestina, Creta, Anatolia și Nubia. În mod paradoxal, exact datorită intervenției regilor nubieni Egiptul se eliberează din jugul străin și redevine independent, chiar dacă poporul hyksos nu a părăsit ținutul și a continuat să trăiască amestecându-se cu societatea faraonică multietnică, cel puțin până la venirea lui Akhenaton, suveranul "eretic" care a impus cultul dumnezeului Atondiscul solar. Acest eveniment a făcut să curgă râuri de cerneală: la câțiva ani după destituirea lui Akhenaton, sau cel puțin după dispariția sa, Biblia introduce faimosul episod cu Exodul poporului evreu din Egipt și din sclavie. O coincidență care nu este credibilă din punct de vedere istoric, și care a dus la identificarea lui Akhenaton în monoteistul Moise, șeful și ghidul Israelului monoteist. Evreii duc cu ei un obiect care are aceleași dimensiuni cu sarcofagul aflat în Camera Regelui, în Marea Piramidă a lui Cheops (Khufu) : Arca Alianței poate nu a fost făcută de același Moise, ci a reprezentat furtul unui obiect incredibil de puternic, în care se materializa chiar Shekinah, prezența lui Dumnezeu. Nu este dificil să credem că evreii care au fugit din Egipt erau aceeași hiksoși care adorau o divinitatea masculină, puternică și răzbunătoare, cum e Seth-ul egiptenilor, însă însoțit de o "conștiință" feminină și maternă, dar la fel de teribilă și puternică, capabilă atât să hrănească (mana deșertului) cât și să ucidă. Shekinah , prezentată ca o entitate conștientă, care suferă și plânge pentru materialitatea culpabilă a fiilor săi, a fost cu siguranță modelată după imaginea zeiței Isis, omniprezentă în articolele noastre ca arhetip primar al Mamei Pământ. Isis, după moartea soțului Osiris, omorât de frate lui, Seth, este încătușată de același Seth și este făcută sclavă. Fără puteri, în cât privește magia și elementele, plânge, este disperată și distrusă de situația dramatică în care se află. Shekinah care plânge și suferă pentru destinul Israelului de a trăi în exil, reprezintă sentimentul Omului care este constrâns să se

materializeze, să trăiască într-o dimensiune care nu este a sa, nepotrivită pentru divinul din interiorul său. Deci, pentru Cabală fiecare om e un Dumnezeu, în sensul Stelei lui David, "precum în cer așa și pe Pământ" - această frază asumă toată semnificația sa. Divinul se face om, iar fiecare acțiune a noastră, chiar și cea mai banală, poate condiționa stelele, galaxiile, lumile spirituale. Isis plânge pentru că este prizonieră, pentru că universul este doica Dumnezeului haosului și al sterilității: dorința sa este să-l genereze pe Horus, salvatorul, cel care va lua locul lui Osiris, înfrângându-l pe uzurpatorul Seth. Shekinah plânge exilul Omului din Ain Soph, din uniunea cu divinitatea (orientalii ar spune cu Nirvana), dar dorește să genereze salvatorul, pe Mesia. Cabaliștii, începând din Bahir și urmând o linie narativă care se va manifesta în Zohar, ne povestesc că noi, ființele umane, suntem Mesia. Noi suntem cei care, prin acțiunile noastre infinit de mici, condiționăm infinit de mult. Haosul, Răul, e generat de noi: Adam a ieșit din divinitate, a vrut să experimenteze materialitatea și iată-ne acum prizonierii unei dimensiuni de vibrație joasă, în contact cu energii obscure și confuze, care nu ne permit să întrezărim lumina primordială de unde am venit. Semnificația exilului este izgonirea lui Adam din Paradisul Terestru, dar și fuga evreilor din Egipt captivitatea sa babiloniană - Diaspora după distrugerea Templului din Ierusalim, toate pogromurile și persecuțiile pe care le-au suferit evreii de-a lungul istoriei lor, aproape impasibili. Până s-a ajuns la momentul anihilării finale prin intermediul Holocaustului nazist, din cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi Israelul e un stat imperialist, în cincizeci de ani a luptat în cinci războaie, așa cum este caracteristic spiritului războinic al hiksoșilor: dar a pierdut-o pe Shekinah, a pierdut spiritul cabalist. Cabalistul este un inițiat care caută prezența lui Dumnezeu în lume."

În realitate, figura mitologică Iisus din Nazaret nici măcar nu se gândea să vorbească ebraică, ci vorbea o limbă care era străbunica limbii ebraice, și care se numea aramaică. Aramaica e o limbă foarte veche, purtătoare a unor mari tradiții. Asemănarea sa cu ebraica modernă este sub ochii tuturor, cele două limbi semănând atât de mult încât pot deveni o singură limbă, aramaica fiind înțeleasă

perfect de evrei. Să mergem și mai în spate pentru a căuta originea acestei limbi. Ne dăm seama că ajungem cu aramaica cel puțin pe la 1200 î.e.n.. Aramaica și semitica sunt strâns înrudite cu ebraica. La origini, limba aramaicilor, un popor antic din Orientul Mijlociu, a fost utilizată cu diferite dialecte în Mesopotamia și Siria din anul 1000 î.e.n., apoi devine lingua franca în Orientul Mijlociu, înlocuind limba akkadiană. A supraviețuit căderii orașului Ninive (612 î.e.n.) și Babiloniei (539 î.e.n.) și rămâne limba oficială a dinastiei persane a ahemenizilor (559-330 î.e.n.) până când este substituită de greacă în urma cuceririlor lui Alexandru Macedon. Inscripții antice în aramaică au fost găsite într-o întinsă arie care se extinde din Egipt și până în China; cele mai vechi texte sunt scrise în sec. IX î.e.n. Înainte de era creștină devine limba evreilor din Palestina. Iisus predica în aramaică și în aramaică sunt scrise o parte din cărțile biblice ale lui Ezdra, Daniel și multă literatură rabinică. Se subdivizează în aramaică veche, aramaică imperială, aramaică occidentală (incluzând palestiniana și galileica), aramaica orientală (cuprinde și limba siriacă). În siriacă a înflorit o abundentă literatură creștină, mai ales din sec. III până în sec. VII. Influența și răspândirea aramaicii a fost mai mică după cucerirea arabă din sec.VII e.n., araba câștigând mai mult teren. Aramaica supraviețuiește azi ca limbă vorbită doar în câteva sate iordaniene, pe când siriaca este încă utilizată ca limbă liturgică în anumite comunități creștine din Siria, Liban, Turcia, Irak și Iran. Arameii erau un popor nomad semitic, menționat de șase ori în Biblia ebraică, care locuia în Mesopotamia (Bayn Naharaim, "Între cele două râuri", sau Aram-Naharaim, "Aramul celor două râuri") și în regiunile vecine, care făceau parte din satele moderne de astăzi cum ar fi Turcia, Siria, Iran, Irak, Iordania și Liban. Cercetătorii susțin că "cele două râuri" sunt Tigru și Eufrat. Autorii Enciclopediei Evreiești (Jewish Encyclopedia [1]), între 1901 și 1908, nu găsesc numele Aram în înscrisurile babiloniene sau asiriene, dar, bazându-se pe

conținutul a trei tăblițe intitulate Scrisorile din Amarna, au indetificat Naharaim-ul ca Nahrima. Termenul "aramei" era utilizat în antichitate de evrei pentru a-și numi "verișorii" mai îndepărtați, care locuiau mai la est (Aram), Arpachshadiții (Arpachshadite în engleza, ziși și "tribul fiilor lui Eber" ). Totuși arameii nu au fost niciodată un stat unitar, ci au fost uniți de faptul că vorbeau limba aramaică, care la origine se scria utilizând alfabetul fenician. În epoca imperiilor babilonian și persan aramaica devine limba oficială în tot Orientul Apropiat. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/altro/mesopotamia.html

Deci, babilonienii vorbeau o limbă asemănătoare cu aramaica. Atunci decorul cercetării noastre se mută din Egipt în Mesopotamia.

Pasul următor

Ideea noastră este legată de ipoteza că, în realitate, cultura babiloniană (și suntem cu 12.000 de ani înainte de Cristos) derivă dintr-o cultură mult mai veche, aceea de pe valea Indusului. Dacă am da cultura înapoi în timp, ea s-ar fi mutat mai la apus, ajungând în Egipt și trecând prin Mesopotamia provenită din Pakistan și din civilizația din Harappa și Moenjio Daharo. Acest drum este cel mai dificil de demonstrat pentru că în mijlocul său a fost potopul, care a distrus toate legăturile dintre "înainte" și "după" potop, dintre civilizația vimanelor, anticele mașini zburătoare ale oamenilor care locuiau în valea Indusului și care, conform textelor antice sacre Puranas, erau folosite în războiul cu poporul Ashvin, dotat și el cu alte mașini de zbor, locuind într-un ținut numit Aztlan. Dar putem presupune ceva. Știm că legendele și miturile evreilor au fost mai întâi miturile și legendele egiptenilor, iar mai înainte de aceștia au fost ale babilonienilor, și încă mai în spate au fost ale arienilor de pe valea Indusului, fapt care nu poate să aibă decât o singură explicație. Totul provine din valea Indusului. Să dăm un singur exemplu care ne va permite să reconectăm Babilonia, legendele sale și limba sa, la cele din valea Indusului.

Un anonim scrie pe Internet ceea ce urmează, iar noi reproducem cuvintele sale, pe care le puteți găsi la următoarele adrese: http://www.menphis75.com/diluvio_universale.htm http://www.unknown.it/ipotesi/il_diluvio_universale/

Având în vedere că Arca lui Noe a ajuns pe munții Ararat (munții care au ieșit de sub ape la sfârșitul potopului), nu este ciudat că descendenții lui Noe au migrat din munți în jos, spre valea fluviului Tigru, pentru a fonda primele civilizații post-potop, cum ar fi Sumer, Akkad, Uruk și Nimrud (care apoi devine Babilonia ), Haran, Gerico, și Sidon (Fenicia), și mai încolo Egiptul și Valea Indusului în nord-vestul Indiei. (Fluviile Tigru și Eufrat au fost numite așa în baza a două dintre cele patru fluvii de dinainte de potop, menționate în Biblie ca curgând din Grădina Edenului). Niște vechi legende babiloniene povestesc despre o serie de zece regi de dinainte de potop, anticii Hindu (India nord-occidentală) vorbesc de o serie de zece Pitris care domneau înainte de potop, iar anticii egipteni descriu zece înțelepți care domneau în același timp înainte de potop. Cum afirmă și Biblia, acești patriarhi de dinainte de potop trăiau mai mult decât trăim noi astăzi, iar asta a fost confirmat de anticii istorici Berosso, Nicolaus din Damasc, Hesiod, Platon, Hecateu din Milet, John Moschus, Hieronymus din Rhodos și Manetho. Ultimul dintre acești regi menționați mai sus a fost eroul care i-a condus pe alții șapte la bordul vasului cu care au supraviețuit potopului. În Babilonia antică numele eroului era Zisudra, care a permis supraviețuirea altor șapte oameni, cei Șapte Akkadieni. În Egiptul antic eroul potopului era Toth, supraviețuitorul potopului împreună cu cei Șapte Înțelepți. În India antică nord-occidentală eroul era Manu, care supraviețuiește potopului global, “pralaya”, împreună cu cei Șapte Rishis. Coincidențele sunt rușinos de multe ca aceste civilizații, aparent distincte, să aibă toate aceeași legendă a potopului (cu opt persoane care au supraviețuit, acestea provenind din populația de dinainte de potop, guvernată de un grup de zece regi), decât dacă este o istorie adevărată care confirmă relatarea din geneza biblică. Pe lângă acestea, mai trebuie precizat faptul că, cabala ebraică are multe puncte în comun cu filozofia indiană a pritișilor (Pritis). http://www.sacred-texts.com/eso/osi/osi26.htm

Nu ar trebui să uităm că India, acel imens și luminos centru cultural din cele mai vechi perioade, pe lângă a răspândi ideile respective spre est, datorită puternicilor valuri migratoare, pornind de la templele cele mai îndepărtate păstra constant legătura cu toată lumea din Asia. Toți filozofii și studioșii antichității au

plecat în India pentru a studia știința și misterele vieții. Deci nu este surprinzător ca în timpul șederii lor în India înțelepții evrei să fi fost inițiați de magii persani în vechile concepții brahmanice. Anumite extrase din Sepher Jeszireh și din Zohar, cele mai importante două texte ale Cabalei, în ceea ce privește natura lui Dumnezeu, a creației și a sufletului uman, arată fără niciun dubiu că ideea unui influx puternic, care ne face să concluzionăm că Cabala ebraică este în realitate un subprodus al tradiției vedice, este din punct de vedere istoric corectă. http://www.newkabbalah.com/Indian.html

Istoria pritișilor (Pritis) se pierde în negurile timpului, în cele mai antice tratate ezoterice ale lumii, cum ar fi "Camerele lui Dzyan". După cartea lui Dzyan, primii oameni de pe Terra erau descendenții celeștilor sau pritișilor veniți din Lună. Textul descrie evoluția omului de la prima rasă până la a cincea - a noastră care se oprește la moartea lui Krishna, adică acum cinci mii de ani. Scrisă într-o limbă absolut necunoscută , senzara (senzar în it), se spune că le-ar fi fost înmânată atlanților de ființe divine. Cartea lui Dzyan vorbește despre dinastiile atlante divine și amintește despre "regii soarelui", care ocupau "tronuri celeste". Deci, evreii structuraseră Cabala dar cu siguranță nu erau primii care inventaseră conținutul acestei cosmogonii. Trebuie să precizăm în acest moment că mulți dintre răpiții noștri, atunci când scriu în alfabete pe care nu le cunosc, folosesc în special trei tipuri de alfabete: ebraic, aramaic și sanscrit. Alfabetul aramaic și cel sanscrit, chiar dacă aparent se scriu diferit, par să aibă (http://www.bifrost.it/Lingue/Sanscrito.html#1) un limbaj format din foneme identice. Este atât de adevărat încât cineva a crezut că poate suprapune cele două limbi întro frază pe care Iisus din Nazaret a rostit-o pe cruce. "Eloì, Eloì, lemà sabactàni?", care în aramaică ar însemna "Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai abandonat? " , pronunțată diferit, după cum urmează, "Eli, Eli, lamma zabaktani" în sanscrită ar însemna "Doamne, Doamne, primește-mă în lumina ta.". Universitatea din Bombey (acel oraș azi se numește Mumbai) traduce 84.000 de pagini de pergament în limba pali, care par să descrie meticulos zilele petrecute de Iisus la școala vedică din Ladhak, unde ar fi trăit de la vârsta de 12 ani până la 30 de ani. http://www.marcovasta.net/libreria/Ladakh/LadakhLibreriaNews.asp?id=1533

Probabil că răspunsul ar putea fi evident și ne-ar determina să ne gândim că Iisus din Nazaret este nu este Cristosul sau Krishna, și cu siguranță nu s-a mișcat din țara sa natală pentru a studia cu triburile Sufi. http://www.fainotizia.it/2007/04/27/krishna-influssi-sulle-origini-del-cristianesimo

Krishna mereu s-a aflat în India și probabil că este un personaj de dinainte de potop, a cărui legendă a trecut zidul potopului, pentru a ajunge la începuturile civilizației din valea Indusului, ca apoi să treacă în Mesopotamia, în Egipt și deci în lumea ebraică. Iar când legenda eseniană despre acest om a fost preluată de evrei, aceștia probabil că au modificat-o pentru a o face credibilă și folositoare în scopurile lor politice. Pentru a nu exista dubii în legătură cu cele susținute mai sus, prezentăm câteva puncte din viața lui Krishna, care par a fi copia vieții lui Iisus din Nazaret: • Krishna se naște din virgina Devaki ("Divina") în data de 25 decembrie. • Tatăl său terestru era tâmplar și era plecat din oraș pentru a plăti taxa când s-a născut Krishna. • Nașterea sa a fost semnalată de o stea din est și de prezența îngerilor și a păstorilor, care i-au oferit darul compus din condimente. • Armatele celeste au dansat și au cântat nașterea sa. • A fost persecutat de un tiran care a pornit masacrul a mii de copii mici. • Krishna a fost uns pe cap cu ulei de către o femeie pe care a vindecat-o. • El este reprezentat cu piciorul pe capul unui șarpe. • A făcut miracole și minuni, a înviat morții și i-a vindecat pe leproși, surzi și orbi. • Krishna a folosit parabolele pentru a-și învăța poporul despre caritate și iubire și "a trăit în sărăcie, iubind săracii". • A criticat aspru clericii, acuzându-i de ambiție și ipocrizie...Tradiția spune că Krishna cade victimă răzbunării lor. • Discipolul cel mai iubit de Krishna a fost Arjuna sau Ar-jouan (Ioan). • S-a transformat în fața discipolilor săi. • A oferit discipolilor săi capacitatea de a face miracole. • Drumul său a fost "presărat cu ramuri". • În unele tradiții el moare pe o pantă sau crucificat între doi hoți. • Krishna a fost ucis în jurul vârstei de 30 de ani, iar soarele s-a întunecat în momentul morții sale. • El s-a ridicat din morți și s-a înălțat la cer "în fața tuturor oamenilor". • A fost reprezentat pe o cruce, pe picioare purtând găurile de la două cuie, iar pe haine având o emblemă cu o inimă. • Krishna e " leul tribului Saki ". • A fost numit "Păstorul lui Dumnezeu" și a fost considerat "Mântuitorul", "Primul Născut", "Purtătorul de Păcat", "Eliberatorul", "Cuvântul (Verbul) Universal". • Era considerat "Fiul lui Dumnezeu" și "Domnul nostru Salvator", care vine pe Terra să moară pentru a salva omul. • El era a doua persoană a Trinității.

• Se spune că discipolii săi i-au atribuit titulatura de "Jezeus", sau "Jeseus", care înseamnă "esență pură". • Krishna trebuie să se întoarcă pentru a judeca vii și morții, încălecând pe un cal alb, și pentru a conduce lupta împotriva "Prințului Răului", care va produce multă suferință pe Pământ. Povestea lui Krishna, așa cum este înregistrată în vechile legende indiene, a penetrat occidentul în multe ocazii. O teorie susține că adorarea lui Krishna a ajuns până în Europa, chiar în acele vremuri îndepărtate, în 800 î.e.n., adusă probabil de fenicieni. Tradițiile poporului evreu sunt deci tradițiile culturii vedice, iar limba ebraică e asemănătoare din punct de vedere fonetic cu sanscrita. Iată deci că ideea cum că ebraica de azi este limba lui Adam Kadmon începe să pară probabilă. Giuseppe Cosco spune următoarele cuvinte: (http://cosco giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm) "La origini, înainte de confuzia babelică, exista o singură limbă, care a transmis înțelepciunea lui Adam până la Noe." Gershom Scholem scrie: "Generația care a vrut să ridice Turnul Babel a abuzat, în sens magic, de această limbă sacră pentru a imita ...acțiunea creatoarea a lui Dumnezeu...iar de atunci limba sacră devine amestecată cu elemente profane..." (G. Scholem, Il nome di Dio e la teoria kabbalistica del linguaggio, Milano 1998). Datorită acestui limbaj divin se putea comunica cu lumea spiritului și tot datorită lui exista "o conexiune directă cu esența lucrurilor pe care dorea să le exprime. " Erau limba și scrisul lui Dumnezeu. Această scriere era numită "celestă" de evrei, pentru că, așa cum spune și Cornelio Agrippa: "este descrisă în constelații" (Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim, De occulta philosophia, 1510). Stătea la originea tuturor limbilor și alfabetelor, inclusiv al celui ebraic și al hieroglifelor egiptene, iar asta îi sugerează lui Kircher că "alfabetele tuturor limbilor conțin în ele urme din literele antice" A. Kircher, Turris Babel, Amsterdam, 1679). La fel de multă importanță are și o culegere hispanico-arabă, care circula începând cu sfârșitul sec. XIII și care cuprindea noțiuni de astrologie, formule magice și teste de alchimie; e cunoscută sub numele de Picatrix. Să citim în Picatrix despre operațiunile de trasare a sigiliilor și relația lor cu planetele:"le fac capabile să producă efecte corespunzătoare naturii lor", iar din acest motiv "desenele celui care face talismanele trebuie realizate când planetele se află deasupra sa, asta pentru a obține efecte sigure, și, prin intermediul combinării

atente a unor lucruri secrete știute de el, poate obține ceea de dorește"(Picatrix, London, 1962). Totul este număr-cuvânt-sunet, iar prin grafică se materializa forța. Din acest motiv "tot realul se bazează pe aceste combinații originale cu care Dumnezeu a provocat mișcarea limbajului. Alfabetul este totodată atât originea limbajului cât și originea ființei"(G. Scholem). Kremmerz scrie:" Magia, ca inteligență a legilor oculte, reglează fenomenologia sensibilă, astfel că nu e ușor să-ți formezi o idee aproximativă fără să intri în rațiunea intimă a manifestărilor grafice a forțelor... cititorul trebuie să se întoarcă la cauza semnelor grafice, a căror structură este ideologică ca determinare a spațiului și a timpului "(Giuliano Kremmerz, La scienza dei magi, Roma, 1974). Sigiliul este o legătură pentru energia subtilă evocată de anumite semne care fixează voința în timpul anumitor ritualuri.

Concluzii Așadar, în analiza fenomenului de răpiri extraterestre descoperim anumite lucruri: 1. Zeii nu există dar sunt manipulatorii noștri.

2. Nu există extratereștri buni și extratereștri răi, există doar extratereștrii. 3. Totul e scris deja în mit și nu în istorie. 4. Să devii conștient înseamnă să înțelegi că omul este viitorul evoluției universale. Atunci trebuie să spunem că după ce ne eliberăm de extratereștrii va trebui să evităm să mai avem contacte și cu Primul Om (PO), el fiind cel care a pus în scenă tot acest teatru. Este posibil să facem ceva, trebuie doar să vrem.

Note și referințe O notă interesantă despre limba lui Dumnezeu: http://cosco-giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm

Pentru a căuta rapid textele sacre ebraice: 1.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en| it&u=http://www.religionfacts.com/judaism/texts.htm&rurl=translate.google.it&usg=ALkJrhgWqQ9W2 Qt hVzIIdF348Awavb-J6g 2.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|it&u=http://www.sacredte xts.com/jud/index.htm&rurl=translate.google.it&usg=ALkJrhh1W_4eG4jwRgUejJBvMC7sSU9ERA 3. http://lila.sns.it/mnamon/index.php?page=Risorse&id=8 4. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Religioni/testi-ebraismo.html

Pentru a căuta rapid textele sacre egiptene: 1. http://www.egypt.splinder.com/tag/testi+sacr i 2. http://www.libercogitatio.org/storia/i-geroglifici-egiziani.htm l 3. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Egiziani/religione.htm l

Pentru a căuta rapid textele sacre babiloniene: 1. http://www.riflessioni.it/dizionario_religioni/religione-babilonese.htm 2.http://apocalisselaica.net/varie/miti-misteri-e-poteri-occulti/enuma-elish-il-mito-babilonesedellacreazione 3. http://www.terralab.it/zeEsoter.htm

Pentru alte materiale scrise de dr.Corrado Malanga (în limba română): https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744 https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ http://humano-x.blogspot.ro/ http://anahiti.blogspot.ro/

II - Zeii din Valea Indusului -

Introducere

În articolul precedent, cu titlul “Geneza I”, observăm că panteonul extratereștrilor, bestiarul descris în sute de ședințe de hipnoză regresivă efectuate cu răpiții noștri, se putea suprapune cu descrierile făcute zeilor, fie cu panteonul ebraic, fie cu cel egiptean. Cabala ebraică era reprezentarea universului, așa cum îl descriu și răpiții noștri, și nu ne-a scăpat faptul că acest panteon derivase dintr-o cultură pre-israeliană, deci egipteană și babiloniană. Înainte de a continua acest escursus în interiorul timpului, trebuie să ne oprim încă o dată asupra unor chestiuni. Prima este legată de falsul monoteism ebraico-israelian. În realitate, evreii nu sunt monoteiști, ci monolatrici (monolatrie înseamnă adorarea unei singure divinități, dar fără a exclude existența altora n.t.). Adică, dintre toți zeii pe care îi au, îl recunosc doar pe unul, care este superior celorlalți și care, conform tradițiilor lor, este și fondatorul poporului lor (Israel) - un adevărat exemplu de stat-biserică, cum sunt Vaticanul și Tibetul, unde prin stat-biserică se înțelege acel stat în care șeful guvernării este divinitatea fondatoare. Într-un fel și Egiptul antic era reprezentarea unui stat-biserică, unde casta sacerdoților era cea care deținea în realitate puterea, iar faraonul era manifestarea lui Dumnezeu pe Pământ: cum ar fi azi Papa sau Dalai Lama. De exemplu, când figura Moise, despre care am spus că în realitate are legătură cu faraonul monoteist Tuthmoses al III-lea, se întâlnește cu Dumnezeu în deșert, acesta i prezintă astfel:

"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam...vrei să fiu și Dumnezeul tău?" Tuthmoses, adică fiul lui Tuth, acceptă, iar din acel moment Dumnezeul JHWH va fi cel ales dintre toți ceilalți. Am precizat deja că evreii au furat panteonul de zei de la egipteni, unde "se pare" că JHWH recita (uzurpa n.a.) rolul zeului de primă generație, adică "cel care nu s-a născut niciodată" (Ammon), pe când figura lui Iisus poate fi alăturată lui Ra, Zeul Soare. Dar și egiptenii furaseră la rândul lor astfel de zei din cultura babiloniană. Trebuie subliniat faptul că, chiar dacă pe de o parte este adevărat că cu cât se merge mai mult înapoi în timp amintirile și legendele devin tot mai încețoșate, trebuie precizat și că, la fel ca în jocul "telefonul fără fir", cu cât se ajunge mai aproape de sursa mitului, cu atât acesta corespunde mai mult cu realitatea pe care o descrie. Deci, dacă ne întoarcem înapoi în timp, trebuie neapărat să-l înlocuim pe Iisus cu Cristos, adică cu Krishna. Dar cine este în realitate Krishna și care este locul său în panteonul de zei-diavoli-extratereștri pe care l-am construit în lucrarea precedentă, intitulată Geneza I ?

Revenirea la origini

În lucrarea precedentă am stabilit conexiunea între simbolurile creației, așa cum ne-o descriseseră răpiții, adică pornind de la Conștiința care crease doi creatori ș.a.m.d.. Am demonstrat cu ușurință că toate acestea erau deja descrise foarte bine în Cabala ebraică.

Eram pregătiți să facem încă un pas înapoi, în căutarea zeilor din Valea Indusului, adică extratereștrii descriși de locuitorii acestei planete cu 12.000 de ani în urmă. În mit este scris tot, deci, să urmărim mitul și legendele în conexiune cu acesta și vom descoperi o suprapunere incredibilă de concepții, care merge dincolo de orice spațiu și orice timp, pentru a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, că mitul este în interiorul omului, pentru că nu există trecut, prezent și viitor, ci totul se întâmplă acum, iar din acest motiv mitul reprezintă descrierea realității atemporale, cu toți zeii și legendele sale, care au fost, sunt și vor fi. Unicul lucru care se schimbă este interpretarea pe care mintea noastră încearcă să ne-o dea, asta din cauza unor premise diferite conținute în fiecare dintre noi.

Mitul lui Oannes, omul pește

Cea care ne-a impulsionat să pornim pe drumul către origini a fost o divinitate antropomorfă, în formă de pește, aparținând civilizațiilor africană și babiloniană, al cărui mit bineînțeles că a fost reciclat, ajungând până în zilele noastre. Această divinitate ne-a atras atenția pentru că în bestiarul extratereștrilor descriși de răpiții noștri aveam tot felul de șerpi, insecte, mamifere, zburătoare, amfibieni, dar lipsea, în mod ciudat, un personaj pe care ar fi trebuit să-l întâlnim: peștele. Lipsea extraterestrul pește. Oare lipsea Dumnezeul-pește?

Până și în reconstituirea ideatică a extratereștrilor din Star Trek, cunoscutul serial de televiziune care vorbește despre cucerirea spațiului de către americani, existau entitățile pește, Galamiții. În mod ciudat, aceste entități nu apăreau în sesiunile noastre de hipnoză regresivă. I se spunea Oannes. Conform mitologiei orientale a apărut din Marea Eritreo (Oceanul Indian de azi), fiind un animal dotat cu rațiune; corpul său era ca cel al unui pește; sub capul de pește avea un alt cap, iar picioarele sale erau umane, adăugate la coada de pește. Vocea și limbajul său erau umane și articulate. Oannes a rămas printre oameni fără să mănânce cu ei, pentru că aceștia erau foarte primitivi i-a învățat literele, științele, artele și tehnicile, inclusiv agricultura. În fiecare seară reintra în mare și rămânea acolo, pentru că era amfibian; a scris și o carte despre originea lucrurilor și despre cum se trăiește civilizat. După el au apărut și alte ființe asemenea lui, numiți APKALLUS. Despre numele Oannes s-au făcut multe ipoteze - a fost asemuit cu dumnezeul marin Ea (Ea-khan = Ea peștele), sau chiar cu Ioannes, Ioan Botezătorul, Iona, Ioan. Cine sau ce era în realitate această ființă misterioasă?

O creatură fantastică și legendară căreia să i se atribuie evoluția societății umane, sau, cum susțin mulți ufologi, un vizitator spațial în misiune pe Pământ? De această părere este și cercetătorul german Ulrich Dopatka, care în "corpul de pește" vede amintirea deformată a unui costum spațial amfibian. "Oannes", povestește Dopatka, "este un nume care în siriana veche înseamnă străinul." Primul care vorbește despre Oannes este patriarhul biblic Enoch, "răpit în cer de un vânt puternic și condus într-o casă mare de cristal, în prezența fiilor sfinților", care sunt Osanesii sau Osaninii. Iată cum este descrisă acea întâlnire extraordinară de dinainte de potop în versiunea etiopiană a "Cărții lui Enoch" (sec. II-I î.e.n.) "Hainele lor erau albe, iar chipurile lor transparente, ca de cristal" scrie Enoch."Aceștia mi-au spus că Universul este locuit și este plin de planete, supravegheate de îngeri, numiți Păzitori sau Vigilenți; și mi-au arătat Căpitanii și Șefii Ordinelor Stelare. Mi-au arătat două sute de îngeri care au autoritatea asupra stelelor și asupra serviciilor cerului; aceștia zboară cu aripile lor în jurul planetelor." De la misterioșii "Fii ai Sfinților" Enoch află că spațiul este controlat de două specii de îngeri. Primii sunt creaturi tipic biblice, ființe de lumină superioare omului prin natura lor și înțelepciune, fiind în contact direct cu Atotputernicul; sunt numiți Heruvimi, Serafimi și Osanini, și de obicei transmit mesaje, răpind în cer persoanele sau, cum se precizează într-o versiune slavă a cărții, "intrând în dormitor". Cel de-al doilea tip, din care fac parte Observatorii, este o rasă decăzută, pe care "Cartea lui Enoch" o definește așa: "cândva sfinți, spirite pure, trăind o viața eternă, s-au contaminat prin sângele femeilor", fiind

părinții unei stirpe de "giganți, ființe perverse considerate spirite răutăcioase", care au fost exterminați de potop. http://www.tanogabo.it/mitologia/Index.htm

Și în America mayașii adorau o ființă amfibiană, pe care-o numeau "Uaana", care înseamnă "cel care trăiește în apă". Filistinienii adorau o creatură amfibiană numită Dagon (sau Odakon), care era reprezentată împreună partenera sa, Atargatis, având o coadă de pește și corp de om. "Dagon" aparține aceleiași rădăcini lingvistice din care provine și cuvântul "Dogon", numele unui trib din Mali care îl adoră pe Nommo, o ființă superioară cu corp de pește, reprezentând centrul culturii lor, care s-a întors printre nori într-un "ou în flăcări". În Rodos găsim Telchinii, zeități amfibiene dotate cu puteri magice, pe care Zeus i-a izgonit de pe insulă pentru că au îndrăznit să "schimbe" clima. http://www.colapisci.it/

Dogonii știau astronomie, cunoscând foarte bine steaua Sirius, dar și pe Sirius B, care nu este vizibilă cu ochiul liber. Astfel de informații le-au fost oferite Dogonilor de către aceste creaturi ciudate, care îi învățau pe oameni cum să trăiască și cum să cultive câmpurile în mod mai eficient.

Iată cum arată Sirius A și B

Pe lângă toate acestea, în lucrarea "Enigma Dogonilor" Colin Wilson susține că un alt cronicar al antichității, Abydenus, discipolul lui Aristotel, vorbește despre regii sumerienilor și menționează "un alt semi-demon, foarte asemănător cu Oannes, care venise pentru a doua oară din mare". El mai menționează încă "patru personaje care aveau umbră dublă", prin asta înțelegându-se că erau jumătate oameni, jumătate pești și "care veniseră din mare". Apollodor din Atena scrie că în epoca regelui Amennon Chaldeul "apare Musarus Oannes, Annedotus, ieșind din apele Golfului Piersic", iar în continuare "un al patrulea Annedotus a ieșit din apele mării și era jumătate om, jumătate pește". Iar pe vremea domniei regelui Euedoresco apare un alt om-pește cu numele de Odacon.

Mistificări postume

Cu trecerea timpului se pierde idea originară a Dumnezeului Pește, dar oricum se transmit niște aspecte simbolice. Astfel, imaginea lui Iisus este reprezentată cu simbolul peștelui, dar nu pentru a aminti de Dumnezeul Oannes, cu care Krishna are doar relații indirecte, după cum vom vedeam mai departe. Pe timpul romanilor, creștinii erau considerați o sectă secretă și când se întâlneau se recunoșteau prin simboluri secrete. Dacă un creștin făcea cu bastonul său un semn, al doilea completa cu bastonul desenul, desenând un pește - iată un sistem mai bun de identificare și mult mai puțin cunoscut decât crucea.

Deja din sec. I creștinii făceau un acrostih pentru cuvântul grecesc "ichthys", care înseamnă pește - Iesous Christos Theou Yios Soter (ICTYS), care tradus înseamnă Iisus Cristos Fiul Dumnezeului Salvator. Cuvântul grecesc Ichthus (Iota Chi Theta Upsilon Sigma), pronunțat ichthoos, este cuvântul folosit în Noul Testament pentru "pește". Apoi găsim analogii între mitul lui Oannes și modul în care este folosită tiara pentru înalții prelați ai Vaticanului, unde acest acoperământ ciudat derivă chiar din mitul lui Oannes, Dumnezeul Pește. Dar cine s-ar fi gândit la asta, nu?

http://www.jubeljahr2000.de/it/tiara_mitra.html#oben

Să așezăm lucrurile la locul lor

Mitul omului pește exista și mai există și în ziua de astăzi ideatic în romanele fantastice, deci trebuia să aibă o explicație și în panteonul zeilor antici, dincolo de Babilonia, dar dincolo de Babilonia este civilizația din valea Indusului. Ei bine, peștele apare și într-o iconografie sacră a avatarelor lui Vishnu, unde divinitatea este reprezentată ca ieșind din gura unui pește, el însuși fiind un pește. Legenda îl reprezintă ca fiind "salvatorul" lumii într-un "potop" care urmează să se întâmple. Am pornit de la această idee pentru a încerca să găsim locul lui Vishnu în mozaicul nostru și bestiarul extraterestru. A fost ușor: http://www.esonet.org/simbolismo/. Într-un articol despre simbolismul peștelui (mai mult al delfinului) în tradițiile vedică și greacă, și relațiile simbolice ale acestora cu creștinismul, scris de Rene Guenon în 2003 și tradus din spaniolă de Anna Polin, se spune: "În primul rând, în legătură cu originea preistorică a acestui simbol suntem dispuși să-i recunoaștem originea nordică, poate chiar hiperboreană. Charbonneau semnalează prezența sa în Germania de Nord și în Scandinavia, și considerăm că poziționarea în aceste regiuni este mult mai verosimilă față de Asia Centrală dacă ținem cont de punctul de pornire, în Asia Centrală fiind cu siguranță adus de acel mare curent născut direct din tradiția primordială, care prin urmare, trebuia să dea naștere doctrinelor din India și Persia. De fapt, în Vede și Avesta există diverse texte care susțin foarte explicit originea hiperboreeană a tradiției, indicând chiar și etapele coborârii sale înspre sud; se pare că în partea occidentală au fost conservate amintiri similare în tradițiile celtice, care cu siguranță sunt greu de reconstituit doar din fragmentele care au

ajuns la noi. Pe de altă parte trebuie să subliniem faptul că anumite animale acvatice au un rol important mai ales în simbologia popoarelor din nord - vom da ca exemplu caracatița, răspândită mai ales la scandinavi și celți, dar prezentă și în Grecia arhaică ca unul dintre principalele motive din ornamentația miceneană. Altă circumstanță care confirmă opiniile noastre este aceea că în India manifestarea sub formă de pește (Matsyaavatara) este considerată prima manifestare a lui Vishnu, aceasta aflându-se chiar și la baza ciclului actual, deci în relație imediată cu punctul de plecare al tradiției primordiale. Să nu uităm că Vishnu reprezintă principiul divin privit mai ales sub aspectul său de custode al lumii; acest rol este apropiat de cel de "Salvator", sau, mai bine, acest ultim aspect este derivat din celălalt. În realitate Vishnu apare ca "Salvator" în unele dintre manifestările sale, acestea corespunzând unor momente critice din istoria lumii noastre, astfel încât ele se pot interpreta ca "prefigurări" ale Cristosului, fără să mai amintim că ultima sa manifestare, Kalkin-Avatara ,"Cel care stă pe un cal alb" și care se va verifica la sfârșitul acestui ciclu, este descrisă în Purana în termeni identici ca în Apocalipsă. Dar nu trebuie să ne oprim la această similitudine destul de extraordinară prin exactitatea sa; dar întorcându-ne la pește, semnalăm faptul că ideea "Salvatorului" este prezentată identic și ca simbol creștin, pentru că ultima literă din ikhthys-ul grecesc se interpretează ca inițiala lui Soter (care în greacă înseamnă salvator). Adică, fără niciun dubiu, nu este nimic surprinzător când este vorba de Cristos, dar cu toate acestea sunt și simboluri care fac aluzie la alte calități ale sale, acestea neindicând în mod expres rolul de "Salvator". La sfârșitul mahavantarei trecute, Vishnu îi apare sub formă de pește lui Satyavrata, care, cu numele de Vaivaswata, va fi Manu sau Legislatorul ciclului actual, și îl anunță că lumea va fi distrusă de ape, poruncindu-i să construiască Arca în care trebuiau să-și găsească refugiu semințele lumii viitoare. Apoi, cu aceeași înfățișare, el însuși călăuzește Arca pe ape în timpul cataclismului[…] În Matsya-Avatara mai este un aspect care ar trebui să ne atragă atenția: după cataclism, sau mai bine spus chiar la începutul mahavantarei prezente, el le aduce oamenilor Vedele, prin care se înțelege, conform semnificației etimologice a cuvântului (care derivă din rădăcina vid-, "a cunoaște") Știință prin excelență sau Cunoașterea Sacră în integritatea sa. Aici există una dintre cele mai clare aluzii la Revelația originală: se spune că Vedele există perpetuu, fiind în sine însăși anterioare tuturor lumilor; dar sunt oarecum ascunse sau închise în timpul cataclismelor cosmice care separă diversele cicluri, deci la fiecare ciclu trebuie să se manifeste din nou. Afirmația cu privire la perpetuitatea Vedelor este pe de altă parte în relație directă cu teoria cosmologică a primordialității sunetului față de celelalte însușiri sensibile (ca și trăsătură proprie a Eterului, Akaca, care este primul dintre elemente); în definitiv, această teorie nu este altceva decât

descrierea creației prin intermediul Verbului: sunetul primordial este acel Cuvânt Divin din care, conform primului capitol al Genezei ebraice, au fost create toate lucrurile. Din acest motiv se spune că Înțelepții primelor epoci au "auzit " Vedele Revelația, fiind opera Verbului, ca și creația, este chiar o "audiție" pentru cel care o primește; termenul prin care este indicată este Shruti, care literalmente înseamnă "ceea ce se aude". În timpul cataclismului care separă această mahavantara de cea precedentă, Vedele erau reînchise, repliate în carapace (shankha), aceasta fiind unul dintre principalele atribute ale lui Vishnu. Deci, carapacea este considerată ca fiind ceva ce conține sunetul primordial și etern (akshara), adică pe monosilabicul OM, care este prin excelență numele Verbului și, în același timp, pentru cele trei elemente ale sale (AUM), esența triplei Veda. Pe de lată parte, aceste trei elemente (matras), dispuse grafic într-un anumit fel, formează chiar schema găoacei; și, printr-o concordanță destul de singulară, se întâmplă ca această schemă să reprezinte chiar schema urechii umane, organul auzului, care, dacă chiar trebuie să fie adaptat preciziei sunetului, trebuie să aibă o structură conformă cu cea a sunetului însuși. Toate aceste lucruri ating vizibili unele dintre cele mai profunde mistere ale cosmologiei. Dar cine poate să înțeleagă adevărul acestei științe tradiționale în starea de spirit care constituie mentalitatea modernă?"

Trimurti

Trebuia neapărat să ne băgăm nasul în religia, sau mai bine zis în tradiția religioasă vedică, și acest lucru din două motive fundamentale. Primul, pentru că era cea mai veche tradiție religioasă pe care o aveam la dispoziție și apoi pentru că cu cât suntem mai aproape de sursă, cu atât găsim informații mai puțin manipulate de istorie și istorici. Astfel aflăm că în India se știe despre creația lumii care este în mâinile lui Trimurti, corespondentul sanscrit pentru Trinitatea din creștinism, aceasta din urmă fiind preluată din religia hindusă. Trimurti (din sanscritul त_म_र__ trimūrti, "având trei forme"), adesea definită și cu termenul de "trinitate hindu", indică cele trei aspecte divine principale, manifestate sub forma a trei importanți Deva-arhetip: · Brahma este Creatorul. · Vishnu este Conservatorul · Shiva este Distrugătorul

Aceeași Trimurti e percepută adesea ca o divinitate unică, reprezentată artistic cu trei capuri într-un singur corp (sanscrită: trishiras, "cap triplu"). Conform credinței în Trimurti, aceste figuri divine sunt doar aspecte diferite dar care conduc la același Dumnezeu Unic (numit și Īśvara sau Saguna Brahman), aspect asemănător cu Trinitatea religiei creștine sau cu triadele multor divinități indo-europene (Odin, Thor și Freyr; Jupiter, Neptun și Pluto, etc.). Astfel, dacă mergem mai departe, cercetând și mai adânc cele trei aspecte ale lui Trimurti, ne trezim în fața posibilității de a face o eroare interpretativă. Este adevărat că Trimurti este compusă din trei lucruri, dar e adevărat și că acestea nu au nicio legătură cu cele trei figuri din catolicismul de azi, și anume: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, care sunt cele trei aspecte în conexiune cu sufletul, mintea și spiritul, acestea fiind adunate în corp, acesta fiind reprezentat prin Tabernaculul Sfintei Trinități. Însă Trimurti are de-a face cu tripla manifestare a creației, în care Brahman este Conștiința, Coroana copacului vieții din cabală, Vishnu este Primul Creator, adică Înțelepciunea în cabală, iar Shiva este Al Doilea Creator, adică Inteligența. Dar Bramha este altceva! Dacă încercăm să-i comparăm pe Shiva, Vishnu și Brahma cu cele trei figuri care reies din descrierile sufletului din timpul hipnozei profunde avem confirmări incredibile. Dar să le luăm pe rând.

Brahma În religia hindusă, Brahma sau Brama (sanscrită: बह brahmā) este unul dintre aspectele lui Dumnezeu, dar și prima persoană din Trimurti (numită și trinitate hindusă, compusă din Brahma, Vishnu și Shiva), în interiorul căreia este cunoscut ca și Creator. Brahma nu trebuie confundat cu Brahman; Brahman reprezintă aspectul de imutabilitate, de infinit, de imanență și de realitate transcendentală, originea divină a tuturor ființelor. Brahma este un agent, la fel ca celelalte divinități personificate; este un aspect de-a lui Īśvara, Brahman cu atribute, fundamental ego-conștient. Brahma este prima ființă care este creată la începutul fiecărui ciclu cosmic (sau kalpa), este prima manifestare a lui Brahman, din acest motiv fiind considerat arhitectul universului, Tatăl tuturor ființelor. Reprezentările lui Brahma conțin diferite elemente, fiecare dintre ele având o valența și o semnificație proprie - tradițional este reprezentat cu patru capete, patru fețe, patru brațe și patru picioare, unde fiecare cap recită una dintre cele patru Vede. În cele patru mâini ține un pahar cu apă, apa fiind utilizată pentru a crea

viața, adică este simbolul minții, un rozariu uzat pentru a controla scurgerea timpului-simbolul spiritului, textul Veda este simbolul și descrierea sufletului, floarea de lotus este simbolul vieții eterne, copacul vieții, simbolismul ADN-ului corpul. Apa este arhetipul minții. Să nu uităm că în exercițiul de simulare mentală numit SIMBAD, pe care l-am propus în alte articole, mintea este asimilată adesea cu apa, în una dintre formele sale, iar culoarea pe care subiectul i-o atribuie este cea a apei. Însă scurgerea timpului este atribuită aspectului spiritual în Simbad, având ca și culoare pe cea a focului, pe când sufletul este reprezentarea atemporalității și a emoției, deci, pentru Jung și pentru oamenii antichității se află în inimă. Brahma, fiind Principiul Suprem al cosmosului, își are reședința în inimă, în centrul vital al omului. În special ventriculul cel mai mic reprezintă simbolic unitatea totală (care cuprinde corpul fizic, câmpul energiilor și spiritul divin). În antichitate se spunea că inima este domiciliul inteligenței tocmai pentru că acesta era considerată ca fiind reședința Inteligenței Universale. În partea finală a Vedelor - Upaniṣadele - se povestește: «În Brahma-Pura, reședința lui Brahma, este un mic "lotus", loc în care este o mică cavitate, ocupată de Eter; trebuie să căutați ceea ce se află în acest loc și îl veți recunoaște...Acest Principiu care se află în inimă este mai mic decât un bob de orez, mai mic decât un bob de muștar, mai mic decât un bob de mei, mai mic decât un germen închis într-un bob de mei; acest Principiu care se află în inimă este și mai mare decât Terra, mai mare decât atmosfera, mai mare decât cerul, mai mare decât toate aceste lumi laolaltă.» Noi am descris acest punct în lucrările noastre precedente cu termenul de "Iluminator" - un domicilii al conștiinței, adică a lui Brahman, floarea originală de lotus, cu trei petale, asta pentru egipteni și pentru orientali, dar și pentru nordici prin varianta simbolului Triskelion, care reprezintă copacul vieții unde floarea este corpul care conține trei lucruri: suflet, minte și spirit.

Bramhan

Brahman conține cele patru aspecte ale lui Brahma și anume - corpul, mintea, sufletul și spiritul sau, ca să o spunem prin cuvintele alchimiștilor europeni - pământul, apa, aerul și focul. Deci, Brahma este totalitatea manifestării, adică corpul, mintea, sufletul și spiritul, și este primul lucru creat de Brahman. După ce a creat premisele pentru a crea restul, creează primele sale două creaturi, cei pe care noi îi recunoaștem ca fiind cei doi creatori - Vishnu și Shiva. Și aici apar primele surprize.

Vishnu

Acesta este primul creator, cel pe care noi îl definim cu acest nume. Vishnu este considerat ca fiind o divinitate atotcuprinzătoare și având diverse aspecte. Este cunoscut fie ca purusha, maha purusha sau paramatma, Sufletul Suprem, fie ca sheshin sau Totalitatea, în care sunt conținute toate sufletele. Îl reprezintă și pe Bhagavat , unde bhaga înseamnă Gloria Divină. Vishnu se încarnează de-a lungul timpului în zece manifestări, care sunt enumerate mai jos. Cele zece Avatare ale lui Vishnu (Dasavatara) în ordine cronologică: · Matsya, peștele · Kurma, broasca țestoasă sau țestoasa · Varaha, vierul sau mistrețul · Narasimha, omul-leu (Nara = om, simha = leu) · Vamana, piticul · Parashurama, Rama cu securea (toporul) sau locuitorul pădurii · Rama, Sri Ramachandra, principele regatului Ayodhya · Krishna (înseamnă întunecat sau negru) · Balarama sau Buddha · Kalki ("Eternitate", sau "timp", sau "Distrugătorul Răutății"), pe care tradiția hindusă îl așteaptă la sfârșitul lui Kali Yuga, adică în era contemporană.

Și aici avem prima surpriză. Bunul Vishnu creează și se încarnează prima oară într-un Pește. Acela pe care noi l-am indicat ca fiind Primul Om (PO), cel care în Cabala ebraică este Adam Kadmon, dar și peștele Oannes. Ne-am putea întreba de ce tocmai un pește? Pentru că simbolul peștelui este legat de două aspecte importante din trecutul nostru, unul cu adevărat real și unul ideatic și simbolic. Primul aspect real este legat de evoluție. Peștii au dat cu adevărat naștere amfibienilor, iar din aceștia s-au născut păsările, șerpii și mamiferele. Din acest motiv prima creație trebuie neapărat să se încarneze și să se manifeste într-un pește. Conform teoriei evoluției s-ar putea presupune că dacă pe o planetă nu ar fi existat condiții pentru schimbare, peștii nu ar fi avut nici un chef să iasă din apă pentru a supraviețui și nu ar fi dat naștere speciilor enumerate mai sus. Peștii ar fi evoluat astfel. În plus, alții susțin că forma umanoidă este cea mai practică formă pentru existență , iar acesta ar fi motivul pentru care extratereștrii pe care-i găsim pe această planetă ar avea toți formă umanoidă antropomorfă. Dacă pe o planetă condițiile climatice i-ar fi obligat pe pești să iasă din apă, iată că aceștia s-ar fi transformat în amfibieni de-a lungul miliardelor de ani. Dar și aceștia ar fi luat aspect umanoid, cu două picioare, două brațe, două găuri în nas, doi ochi etc., chiar dacă cu mii de variante, ca amintire a ADN-ului lor trecut. Deci Primul Om (PO), Adam Kadmon, sau prima manifestare și încarnare a lui Vishnu nu poate fi decât un om-pește. Există un al doilea motiv, care de această dată arată arhetipic că Primul Om ar fi un pește sau că ar avea legătură cu apa. În legenda potopului universal Primul Om chiar salvează umanitatea de la dezastrul produs tot de el, deci este o ființă care acționează asupra lumii apelor, în care locuiește și pe care o manipulează. http://www.magikwand-webdesign.com/vishnu.html

Apa, care este mediul său specific, face trimitere către elementul primordial din care își trage originea viața și la starea informațională fluidă a materiei primordiale haotice. Pe lângă acestea, peștele îl salvează de la potop pe primul om, Manu, transportându-l pe arcă.

Corespondențe în Pistis Sofia

În articolul precedent, intitulat Geneza I, descoperim cum Adam Kadmon sau Primul Om (PO) produce o serie de cataclisme, dintre care din punct de vedere cronologic ultimul este potopul universal. El produce aceste cataclisme pentru a nu-i permite omului să înțeleagă misterul divin sau pentru a nu-i permite să conștientizeze că este suflet. Astfel, Primii Oameni, Oannes sau Vishnu în prima sa încarnare, pe de-o parte vor să distrugă umanitatea, dar pe de altă parte nu-și permit luxul să distrugă toate corpurile cu suflet. Ei vor doar să încetinească sau să blocheze procesul de trezire al conștiinței pe care omul l-a întreprins pentru a-și descoperi sufletul. Deci, Matsya peștele, pe de-o parte evocă potopul, dar pe de altă parte încearcă să salveze câțiva oameni - Noe (pentru evrei), Upnapistin (pentru babilonieni), Manu (pentru hinduși) - pentru ca rasa umană să poată continua să trăiască, chiar dacă o va face în condiții dificile, putând astfel să constituie în continuare capcane pentru suflete, suflete (părțile sufletești chiar ale lui PO) care îi sunt necesare lui PO pentru a le introduce în corpurile umane, după cum am văzut precedent. Sufletele încarnate în PO vor face experiența morții, însă obligându-i pe oameni să moară, nu pe Adam Kadmon, care astfel ar trăi etern, furându-i experiența morții omului de pe această planetă. Astfel, în Pistis Sophia sau Cartea Salvatorului, care este o evanghelie apocrifă de origine gnostică, scrisă în coptă probabil în a doua jumătate a sec. III, avem o revelație secretă pe care Iisus înviat o face discipolilor (inclusiv Mariei Magdalena, Fecioarei Maria și Martei) în cei unsprezece ani care au urmat învierii. Pierdută timp de secole întregi și studiată în anul 1772 datorită codexului Askew, variante de-ale sale au fost găsite printre manuscrisele de la Nag Hammadi în 1945. Dar ceea ce ne interesează acum este cosmologia universului unde figurile feminine au o importanță covârșitoare și, poate că din acest motiv, astfel de tratate sunt excluse de biserica noastră catolică, de religia evreiască și de cea islamică acestea fiind trei lumi absolut masculine. În această operă se oferă un spațiu amplu figurilor feminine, dar evident că astfel de figuri nu încarnează imaginea Evei din paradisul terestru sau pe fiicele sale - emanațiile. Aceste figuri reprezintă sufletul. Eva nu este prima femeie din paradisul terestru și Adam nu este primul bărbat, ci în acest text simbolizează principiul feminin al sufletului și principiul masculin al spiritului. Atunci să cităm din acest text reluat și în tratatul despre îngeri publicat recent de Giorgio Agamben și Emanuele Coccia (Neri Pozza Ed. Vicenza, 2009), pentru că în această bucată îngerii sau arhonții joacă rolul lui PO. Dar să citim anumite bucăți din text:

Eva rămâne iar însărcinată. A făcut-o pe Norea și a spus:"El a făcut pentru mine o fecioară ca ajutor pentru generații și generații de oameni."Aceasta este fecioara pe care nicio forță nu a contaminat-o. Atunci oamenii au început să se înmulțească și să devină mai buni. Principiul feminin generează o femeie, adică dă naștere unei manifestări deale sale sub forma sufletului. Astfel, oamenii devin mai buni, deoarece câștigă astfel conștiință și cunoaștere. Dar lucrurile încep să meargă rău pentru oameni. Arhonții s-au sfătuit între ei și au spus: "Să facem cu mâinile noastre ca de sus să vină un potop care să distrugă orice carne, de la om la animal."Dar când arhontele forțelor a aflat de planul lor i-a spus lui Noe: "Faceți o arcă dintr-un lemn care nu putrezește și ascundeți-vă în ea, tu împreună cu fii tăi, cu animalele și cu păsările cerului, mici și mari, și pune-o în vârful muntelui Sir. " Atunci Orea (Norea, sufletul n.a.) s-a dus la el vrând și ea să urce în arcă, dar el nu i-a dat voie. Ea a suflat peste arcă și i-a dat foc. El reface arca încă o dată. Noe trebuie savat de arhonți (PO) deoarece corpurile sufletelor trebuie să se salveze, dar trebuie să rămână stupide, deci, pentru moment sufletul nu poate urca pe arcă. Sufletul, al cărui arhetip este vântul, suflă peste arcă, iar aceasta ia foc, ca în cazul autocombustiei sau a arderii extratereștrilor, ardere provocată de partea sufletească a răpiților noștri în timpul rebeliunii față de aceștia. Dar nu se termină aici. Arhonții o întâmpină cu scopul de a o păcăli. Cel mai mare dintre aceștia îi spune "Mama ta, Eva, provine de la noi" . Dar Norea se întoarce și le spune: "Voi sunteți arhonții tenebrelor, voi sunteți blestemați, voi ați cunoscut-o pe mama mea, dar ați cunoscut co-imaginea voastră. De fapt eu nu provin de la voi, ci am venit de sus." Arogantul arhonte se întoarse cu toată forța, iar chipul îi era negru ca smoala. Se răsti la ea și-i spuse "Tu trebuie să fii sclava noastră, așa cum a fost și mama ta, Eva. " În aceste fraze găsim exact situația în care susțin sufletele răpiților că se află. Într-o parte este PO, care vrea să ia sufletul înapoi pentru că îl consideră sclavul său, iar în cealaltă parte se află sufletul, care nu vrea să se lase încătușat. În afară de asta mai găsim aici o informație care începe să devină din ce în mai clară. În hipnoză, dar și în stimularea mentală, sufletul spune că PO este un corp în interiorul căruia în realitate nu există sufletul, căci acesta se află în corpurile oamenilor, dar există un fel de imagine reflectoarea a sufletului său, care

într-un fel îl ajută pe PO să trăiască din reflex în această perioadă, când sufletul său se află în corpurile umane. Este incredibil cum se poate interpreta simbolismul acestor povestiri pornind de la experiențele hipnotice și înregistrând discuțiile pe care sufletul le poartă cu noi. Povestea continuă cu coborârea lui Eleleth - simbolul înțelepciunii - care o ajută pe Norea să se elibereze de arhonți. Într-un alt pasaj, Sophia - principiul conștiinței, cea care o generează pe Eva, care la rândul său o generează pe Norea - vorbește cu creatorul (arhontele, PO sau Adam Kadomon) de serviciu, acesta vorbindu-i astfel: "Eu sunt Dumnezeu și nu există alții în afară de mine." Spunând asta el păcătui față de toți imortalii, dar aceștia primiră cuvântul său și îl păstrară (adică nu că i-ar fi dat dreptate, dar l-au lăsat să vorbească n.a). Văzând sacrilegiul pe care-l făcu arhontele, Pistis Sophia se enervă și fără a fi văzută spuse "Tu greșești Samael, adică Dumnezeu orb. Înainte de tine există un splendid om imortal, iar el se manifestă în corpurile plăsmuite de voi, și te va zdrobi exact cum se sparg vasele de argilă; iar tu cu ai tăi veți coborî la mama ta - abisul. La sfârșitul acțiunilor voastre va dispărea toată ineficiența și se va manifesta iar adevărul. Totul va trece și va fi ca și cum nici nu a existat vreodată această situație. " Asta ne dezvăluie în hipnoză și sufletul când spune că PO va fi obligat să coboare și atunci își va pierde imortalitatea. Splendidul om imortal este reprezentat de oamenii cu suflet de pe planeta aceasta, și de pe altele, pentru că în ei se manifestă sufletul, în corpurile pe care chiar ei le-au construit pentru a le folosi ca recipiente ale sufletului.

Cele două suflete în Pistis Sophia

După cum știm, există două surse pentru suflet: una provine de la primul creator și alta derivă de la cel de-al doilea creator, cel care creează lucruri fără corp și care folosește corpurile create de primul creator. Ei bine, la o lectură atentă, această problemă este foarte bine descrisă în acest text gnostic. Pistis, cunoașterea, gnoza, o emană pe Eva, partea sufletească a universului, care naște la rândul său două fiice: una este Norea (Orea), iar cealaltă este Zoe. Când Norea cere să fie instruită de îngerul Eleleth în legătură cu adevărata natură a arhonților, i se explică cât de răi sunt aceștia, dar i se mai spune și că există o a doua fiică a Evei, Zoe,

care și ea, la fel ca Norea, va goni arhonții și îi va denunța, adică va denunța păcatul lor - mândria. Cum Norea este partea sufletească a primului creator, Zoe este partea sufletească a celui de-al doilea creator, care nu a făcut anumite tipuri de experiență și vine la Pistis Sofia, Pistis Sofia știind ce s-a întâmplat. Ea stă în dreapta lui Pistis Sofia (zona arhetipică a sufletului, se referă la emisfera dreaptă a creierului - unde locuiește sufletul - și la inconștientul lui Jung n.a. )

Reîncarnările lui Vishnu

Deci, omul-pește, prima reîncarnare a lui Vishnu, este PO, cel care a provocat potopul universal, de frică să nu-și piardă sufletul, de frică să nu devină muritor în fața oamenilor adevărați. Următorul avatar este Kurma, broasca țestoasă, care simbolizează trecerea de la existența acvatică la cea terestră. Într-adevăr, după oamenii pește din mitologie urmează tot creaturile sale, alte încarnări indirecte ale lui Vishnu, care nu sunt alții decât extratereștrii noștri. Pe primul loc găsim rasele amfibiene ale Sauroizilor. A treia oară Vishnu apare ca porc mistreț, eliberează pământul de pe fundul oceanului și îl consacră, de-acum acesta fiind solidificat, ca el să fie suportul existenței animale. O fază de tranziție ulterioară este cea dintre condiția sălbatică și cea umană. Aceasta este ascunsă în umanoid - o piele feroce purtată de Dumnezeu pentru a anihila un demon care se opunea cultului său. Omulleu, Narasimha, pare că ne conduce spre mitul extraterestrului Orange, cel cu pupilele verticale și cu coama roșie. Al cincilea avatar este "piticul" Vamana, coborât pe pământ ca să-i sustragă maleficului Bali domnia lumii prin trei pași simbolici, restituind stăpânirii divine pământul, atmosfera și cerul. Din punct de vedere fizic putem spune că acest tip de extraterestru este cel supranumit de noi "Cap în formă de inimă". În hinduism, Parashurama Bhargava este numele aceluiași avatar al lui Vishnu, al cincilea fiu al lui Jamadagni și Reṇukā, încarnat în Treta Yuga pentru a înfrânge clasele de războinici (kshatriya) care dețineau puterea. Ad litteram numele înseamnă "Rama cu securea" (din sanscritul parashu secure). Acest subiect ne amintește foarte mult de nordicul Odin. Rama încarnează idealul de suveran valoros și apoi pe cel de protector al "dharmei"- legea divină. Faptele lui Rama și ale personajelor din Ramayana, atât de dragi spiritului hindus, constituie una dintre temele privilegiate ale iconografiei populare. Krishna - următoarea coborâre - este figura cea mai intrigantă din tot panteonul lui Vishnu. Acest dumnezeu este reprezentat cu pielea neagră ca noaptea, simbolizând impenetrabilitatea divinului, iar despre asta am mai vorbit, comparând figura Cristosului ebraic cu cea a lui Krishna. Despre al nouălea avatar

tradiția este discordantă. Una dintre variantele cele mai răspândite susține că Vishnu și-a luat înfățișarea lui Buddha, marele personaj care a trăit în sec. VI î.e.n. și care apoi a fost divinizat, predicând un stil de viață lipsit de beneficiile materiale. Kalkin, ultima coborâre a lui Dumnezeu, aparține viitorului - va apărea călărind un cal alb și va distruge această lume, de-acum degenerată, pentru a permite nașterea alteia, mai nouă și mai pură. http://www.riflessioni.it/cultura-vedica/kali-yuga.htm

Vishnu pește

Vishnu țestoasă Vishnu mistreț

Vishnu leu

Vishnu pitic Vishnu Parasurama Vishnu Rama Vishnu Krishna

Sfârșitul

Am mai spus că în mit există descrierea trecutului, a prezentului, dar și a viitorului, deci, să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în viitor. Să analizăm mitul și să îl comparăm cu ceea ce spun în hipnoză părțile sufletești ale răpiților noștri. Kalkin este legat de mitul calului, care ne amintește și de apocalipsa din lumea ebraică.

Cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt reprezentarea tot atâtor nenorociri care trebuie să se întâmple până la sfârșitul rasei umane. Caii sunt de culoare albă, roșie, neagră și verde. "Se intuiește imediat că în dualitatea sa cavalerul reprezintă spiritul nostru, iar calul este corpul fizic. Fiecare dintre noi este în viață și cal și cavaler, și, cum cavalerul își guvernează propriul cal, tot așa, fiecare ființă trebuie să aibă grijă de propriul corp. A cunoaște starea în care se află calul și a ști dacă perturbările și slăbiciunile sale provin de la el sau de la cavaler cere foarte mult discernământ. În pelerinajul nostru terestru, accentuăm adesea atât de mult contrastul dualității cavalerului (masculin - forță - gândire - partea stângă a creierului; feminin blândețe - pasiune - partea dreaptă a creierului ) încât pierdem din vedere adevăratul obiectiv al drumului pe care l-am început - acela de a ne bucura de darul vieții." Astfel se exprimă ordinul monahal religios cu caracter masonic A.M.E.S. http://pietapellicano.net/?page_id=5

Simbolismul figurii calului devine și mai complexă: Calul este mijlocul puternic, capabil să-l susțină pe cavaler, iar cavalerul, prin voința sa, este cel care produce lovitura de grație. Calul este doar aspectul exterior, care, pe lângă fidelitatea față de stăpân, generează putere și determinare. Calul nu este altceva

decât o mașină, un mijloc prin care se îndeplinește o acțiune sau reprezentarea unui eveniment care se abate cu violență asupra umanității. Kalkin nu este altceva decât o manifestare a lui Vishnu, Zeus sau Jupiter - zeul cu roata. http://www.bifrost.it/CELTI/2.Divinitagalliche/03-Iuppiter.html#E

Jupiter poate fi regăsit în Galia, la Roma și printre celți. Este reprezentat simbolic cu o roată, dar să nu ne obosim să asimilăm și acest simbol. La sfârșitul Torei, în Chayyot, un capitol întreg este dedicat așa-numitelor care celeste, care sunt adevărate mașini zburătoare, cu care îngerii se deplasează în lumea noastră, dar și până la Saturn sau Venus. Numele Kalki este folosit adesea ca metaforă pentru "eternitate" sau "timp". Originea numelui poate sta în cuvântul kalka (murdărie, gunoi,răutate), în acest caz însemnând "Distrugătorul răutății". În hindusă kal ki avatar înseamnă "avatarul de mâine". Alte interpretări bazate pe diverse etimologii din sanscrită sunt comune, printre care "Cal alb" - indicând călărețul său, unul dintre atributele prezise. În plus, după anumite versiuni ale mitului, Kalki va trebui să-i înfrunte pe demonii gemeni Koka și Vikoka, asemănători cu Gog și Magog din Apocalipsă 20:7-8, Gige și Ogige din tradiția greacă, Caco și Muco din cea romană. Povestea vrea ca Bramha să o înștiințeze pe Kalki că cei doi demoni Koka și Vikoka sunt imortali și nu pot să fie uciși în luptă decât dacă sunt împreună, procedând astfel încât ei să omoare reciăroc. http://en.wikipedia.org/wiki/Koka_and_Vikoka Cei doi demoni sunt și reprezentarea a două tipuri de populații de demoni. Deci, Kali Yuga este reprezentarea simbolică a așa-numitului Crepuscul al Zeilor, momentul în care aceștia vor fi învinși. Acești zei nu pot fi alții decât extratereștrii cu corp și cei fără corp, toți pregătiți să se lupte între ei, în timp ce lovitura finală o vor primi de la partea sufletească a oamenilor. Cum se sfârșește această luptă? Cine câștigă? Bineînțeles că acest lucru nu poate fi scris, pentru că depinde de conștiința noastră cine va învinge, dar în acest mit nu mai există ideea cum că Pământul va fi distrus și reconstruit încă o dată, așa cum s-a întâmplat de cinci ori până acum. http://www.gruppom1.it/doc/articoli/lft_storiaantica.pdf

De la mayași ne parvine prima idee de studiu îngrijorătoare, recognoscibilă și în textele sacre ale religiei indiene, ale religiei catolice și în scrierile grecești antice. Conform textelor și conținuturilor lor, omul ar fi fost creat de cinci ori și ar fi fost distrus de patru ori în cataclisme planetare. Chiar și conform tratatul ezoteric adus la lumină de Blavatzky, "Strofele lui Dzyan", omul a fost creat de cinci ori. Și în acest caz se pare că părțile sufletești ale răpiților noștri tind să confirme această ipoteză.

Shiva distrugătorul

Acum trebuie să ne punem atenția și pe al doilea creator, adică pe Shiva. Siva, zis și Shiva (Devanagari र_व, IAST Śiva), pentru religia hindusă este unul dintre aspectele lui Dumnezeu, nimeni altul decât a treia Persoană din Trimurti, în interiorul căreia este cunoscut atât ca și Creator cât și ca Distrugător. Pe lângă asta, Shiva este aspectul suprem a lui Dumnezeu în Shivaism (celălalt este Vishnavismul, monoteismul lui Vishnu). În religia catolică cine l-ar adora pe Shiva în realitate l-ar adora pe diavol, unde Distrugătorului i se dă o semnificație complet diferită. Să ne amintim că diavolul este opusul creatorului "bun" (în realitate "drept" n.a.) din ebraism. Dar cum este de fapt acest Shiva? Trebuie să luăm în considerație emblema Pashupati (Domnul bestiilor, Diavolul creștinilor), descoperită pe un sigiliu la Mohenjo Daro, unul dintre cele mai mari orașe-stat ale civilizației din Valea Indusului. Această emblemă pare să sugereze că Shiva nu este un zeu cu rădăcini indo-ariene, ci rădăcinile sale trebuie căutate în populația din Valea Indusului, populația indigenă dravidiană sau populațiile tribale care au populat subcontinentul. Shiva ocupă în hinduism o poziție exaltată, supremă, ceea ce ar putea indica că însuși hinduismul nu ar avea origini indo-europene, ci ar fi o sinteză a mai multor influențe, indo-ariene și dravidiene împreună (întocmai n.a.). Între sprâncene are un al treilea ochi, ochiul înțelepciunii și al omniscienței, care este capabil să vadă dincolo de simpla manifestare. Această calitate este asociată cu glanda pineală, dar și cu exploziva și neîmblânzita energie a lui Shiva, care distruge răul și păcatele; pe frunte poartă o lună în creștere, reprezentând luna celei de-a cincea zi (panchami), giuvaier apărut din amestecul oceanului de lapte (Calea Lactee n.a.). Acest giuvaier se află lângă al treilea ochi și reprezintă puterea

băuturii Soma, oferta de sacrificiu, indicând astfel că el are atât puterea de a crea, cât și puterea de a distruge. Luna este și simbolul măsurării timpului; deci, luna în creștere simbolizează controlul lui Shiva asupra timpului. Tradițional, în comparație cu Vishnu, Shiva nu are avataruri proprii și adevărate. Acest lucru se datorează faptului că în timp ce Vishnu coboară în lume prin intermediul avatarurilor sale, Shiva este în lume, manifestându-se prin toate formele de viață. Totuși, anumite personaje trebuie considerate manifestări și nu încarnări. Dar devine imediat clar că Shiva este reprezentarea celui ce-al doilea creator, acela care și-a pierdut sufletul și care, neavând corp, nu se poate încarna, dar se poate manifesta prin intermediul corpurilor altora. Shiva are în centrul frunții un ochi, sau ceva ce seamănă cu un ochi, făcând astfel referire la extraterestrul Horus, care este manifestarea lui Shiva, dar este partea sa externă, pentru că cea interioară, pe care noi am numit-o convențional Ra (datorită similitudinilor cu zeii din lumea egipteană) este adevărata făptură a lui Shiva.

Shiva are ca simbol și o semilună, iar pe extraterestrul Horus îl găsim mereu în compania unor militari arabi, care au ca simbol pe costum lor o semilună și simbolul lui OM, la fel ca extraterestrul Mârâit (un corp fals, dar care conține un adevărat extraterestru fără corp, derivat din al doilea creator). Unii răpiți au recunoscut acest simbol în mediul militarilor arabi și a extratereștrilor blonzi cu șase degete, ambii purtându-l pe piept. Simbolul ne era descris ca un trei de către unii subiecți care nu cunoșteau araba, un cinci răsturnat și o virgulă. Lumea răpirilor extraterestre evoca încă o dată, într-un mod impresionant, lumea zeilor din vechea mitologie arabo-ariană.

Shiva este Domnul care distruge separația dintre sufletul individual (Jivatma, adică Ruah pentru evrei) și sufletul suprem (Paramatma, adică Nestamah pentru evrei). Asta arată că apelativul "distrugător" nu este perceput de către hinduși ca aspect negativ, acțiunea distructivă fiind îndreptată în realitate împotriva forțelor răului. Dar pentru noi nu reprezintă decât un alt demon care își rezolvă treburile pe spinarea noastră. Shiva, adică al doilea creator, cel care nu are corp și care nu se încarnează, dar care se manifestă prin intermediul manifestărilor altuia (ale primului creator), reprezintă diavolul pentru catolici, pe când pentru hinduși este doar una dintre cele două alegeri posibile într-o lume în care chiar și zeii sunt duali.

Shiva, tridentul și numele sale

Shiva are ca simbol tridentul, care este identificat ca simbol al timpului.

Din lista cu nume ale lui Shiva se observă că există o evocare continuă la adresa măreției sale pe de o parte, iar pe de alta la adresa victoriei asupra imortalității, a tridentului și a cuceririi timpului. Nu putem să nu observăm și în acest caz o asemănare cu extraterestrul Horus, care îl conține pe extraterestrul Ra, care trăiește într-o lume fără timp, care vrea sufletele noastre, care caută imortalitatea și care are un fel de al treilea ochi în frunte. · Sadashiva, Shiva Eternul · Shankara, beneficul sau favorabilul · Parameshvara, Domnul Suprem

· Maheshvara, Marele Domn · Mahadeva, Marele Dumnezeu · Mrtyumjaya, Biruitor asupra morții · Mahabaleshvara, Mare Domn al Puterii · Tryambakam, Trinetrishvara sau Trinetra Dhari, cu trei ochi (simbolul omniscienței ) · Mahakala, Mare Timp sau Cuceritorul Timpului · Nilkantha, cu gura albastră · Trishuladhari, Cel care ține Tridentul · Chandra Shekhara, Cel care poartă Luna · Nataraja, Domnul dansului · Pashupati, Domnul ființelor vii · Yogishvara, Domnul Yoga Dar conexiunile cu romanul Neptun sau cu grecul Poseidon sunt incredibile. Poseidon (Shiva, al doilea creator n.a.) era fiul lui Cronos (Brahman, Conștiința, n.a.) și al Rheei (Eva din Pistis Sofis, Sufletul n.a.). Conform tradițiilor este considerat acum fratele mai mare a lui Zeus (Vishnu, primul creator n.a.). Poseidon, la fel ca Shiva, ține în mână tridentul, dar îl ține mereu în mâna dreaptă, niciodată în stânga, asta însemnând că ceea ce reprezintă tridentul trebuie să se întâmple pentru el în viitor și aparține viitorului. Dacă Shiva și tridentul ne prezintă un Dumnezeu fără corp, dar care se naște din mare, la fel ca prima încarnare a lui Vishnu, care este Dumnezeul Pește (Primul Om, Adam Kadmon n.a), ne ajută să înțelegem că simbolicul număr trei capătă o valoare care depășește simbolismul. Trei erau petalele florii de lotus și trei sunt sufletul, spiritul și mintea, înălțate din bastonul tridentului sau din piciorul miticei flori. Extratereștrii noștri sunt mereu descriși ca având anumite simboluri pe piept sau pe medalioanele pe care le poartă la gât, unde simbolicul trei este conceptul predominant în figura triunghiului. Neptun (grecul Poseidon), fiul zeului Saturn (Cronos, cel care nu s-a născut nicioadată, JHWH al evreilor, Conștiința n.a) și fratele lui Jupiter (Zeus), regele zeilor, era soțul lui Amfitrite, una dintre nereide, cu care a avut un fiu, Triton. Cu toate acestea, Poseidon a avut alte numeroase povești de iubire, în special cu nimfe, cu care a avut numeroși fii faimoși pentru barbaria și cruzimea lor, printre care

gigantul Orion (numele trădează proveniența extraterestrului Horus, al cărui corp este ocupat de emanația sa, Ra) și ciclopul Polifem (extraterestrul foarte înalt, cu trei ochi, dintre care unul în frunte, amintind de mitul gigantului Polifem din mitologia greacă); cu gorgona Medusa l-a conceput pe Pegas, celebrul cal înaripat, cal pe care îl vom găsi ca simbol și în armagedon, adică la sfârșitul timpurilor. http://digilander.libero.it/AkiraKoga/NettunoPoseidone.html

Concluzii

La sfârșitul excursiei pe care am trasat-o în articolele Geneza I și Geneza II, credem că am pus accentul pe anumite aspecte ale poveștii noastre. Primul accent este cel mai ușor de demonstrat și este legat de o rădăcină unică în ceea ce privește nașterea miturilor noastre. Consecințele acestei analize ne determină să concludem că civilizațiile noastre actuale sunt în realitate fructul căderii altor civilizații, ajungând până la civilizația de dinainte de potop, din care rămân urme în legende și mituri, urme pe care oricum pe avem și în ADN-ul nostru, și, chiar dacă nu sunt scrise în nicio carte, acestea sunt prezente constant în interiorul nostru și ies la iveală prin intermediul creativității noastre, prin dorința noastră de a scrie romane, de a face filme și de a inventa povești; astfel de povești nu sunt deloc fructul fanteziei noastre sau invenții, ci moștenirea unei realități care s-a petrecut, care se petrece și care se va petrece, cel mult reinterpretată de mintea noastră, care este traducătoarea arhetipurilor universului. Apoi trebuie să facem o a doua observație care este legată de eficacitatea utilizării mitului pentru a înțelege lumea ce ne înconjoară. http://valterbinaghi.wordpress.com/2008/06/28/miti-e-archetipi-di-carl-gustav-jung/

C. G. Jung folosea mitul ca instrument pentru interpretarea viselor și încerca să-i lege semnificația arhetipică de viața modernă în baza ideii că totul a fost deja scris cumva de reguli foarte precise, adică exact arhetipurile. Pentru asta pornea de la analiza miturilor pentru a explica comportamentul social modern. Noi azi am făcut exact invers. Am plecat de la prezent și de la discuțiile cu cea mai profundă parte din noi. Am rugat sufletul să ne spună cum este făcut Universul, iar din aceste discuții, trecând peste fluviul istoriei și înțelegând în profunzime semnificația miturilor antice, am găsit în mituri urme inconfundabile de

extratereștri, demoni și zei care ne-au folosit pentru scopurile lor, manipulându-ne și făcându-ne să credem că sunt șefii noștri. http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm

Analiza mitului, sau mai bine zis retro-analiza miturilor, pare astăzi o metodă mult mai bună de abordare a studiului evoluției ființei umane în interiorul Universului. La fel cum se învață istoria în lumea modernă, începând cu prezentul și ajungând până la omul epocii de piatră, la fel se efectuează și sinteza produselor organice, pornind de la produsul final și respectând anumite reguli se merge înapoi până la carbon, hidrogen și oxigen. Așa că am implementat această nouă abordare care își arată funcționalitatea inefabilă, demonstrându-ne încă o dată că extratereștrii sunt dumnezeii și demonii noștri, cei care s-au pătat în proceselor lor evolutive cu erori forte grave și tot ei sunt cei care au făcut păcatul original - au încercat să devină ca Dumnezeu (păcatul mândriei n.a.). Lecția finală este doar una, dincolo de prezența sau absența fenomenului ufologic: rezultatul acestei ultime cercetări ne arată că oricine va crede în vreun Dumnezeu, acela va fi condamnat inevitabil la prostie eternă, indiferent ce ai fi catolic, evreu, hindus, creștin, musulman, budist, scientolog, mason. Privește-și Dumnezeul! El trăiește prin tine iar la sfârșitul timpurilor, după ce te-a folosit, te va arunca în nimic.

Mai consultați și: Materiale despre omul-pește: 1. Boujou J.: Comment. Current Antrophology n.12 p. 159 (1991). 2. Bullard T. E.: "Ancient Astronauts", in The Encyclopedia of the Paranormal, ed. G. Stein (Amherst, N.Y.: Prometheus Books, 1996), pp. 30-31. 3. Comoretto G.: Il mistero dei Dogon e Sirio B. 4. Carrol R. T.: Skeptic's Dictionary: "The Dogon and Sirius". 5. Griaule, M.: Dieterlen G.: "Conversations With Ogotemmeli: An Introduction to Dogon Religious Ideas" (1948, reprint Oxford University Press 1997). 6. Griaule M., Dieterlen G.: "Un sisteme soudanais de Sirius", Journal de la Societe des Africanistes, n. 20 p. 273-294 (1950). 7. Oberg J., "The Sirius Mystery". 8. Ortiz de Montellano B. R.: "The Dogon People Revisited", Skeptic Inquirer, n. 20(6), p. 39. 9. Peter J., e Thorpe N.: "Ancient Mysteries" (Ballantine Books, 1999).

10.Randi J.: (Ed. Avverbi, 1999), pp. 92-95. 11.Sagan C.: "Broca's Brain" (New York: Random House, 1979) ch. 6. 12.Temple R. G.: "The Sirius Mystery", (London, Sidwick and Jackson, 1976. 13.Temple R. G.: "The Sirius Mystery: New Scientific Evidence for Alien Contact 5,000 Years Ago" (Destiny Books, 1998). 14.Van Beek W. E. A.: 1991 "Dogon restudies. A field evaluation of the work of Marcel Griaule", Ancient and Modern, I. Van Settima ed., 7-26. New Brunswick: Transaction Books, (1991). Materiale despre Trimurti: 1. http://www.liceoberchet.it/ricerche/geo4d_03/India/index.htm 2. http://www.isolafelice.info/shiva.htm 3. http://www.isolafelice.info/ 4. http://www.isolafelice.info/brahma.htm

III Introducere Aceasta este a treia parte din trilogia intitulată “Geneza”, care vorbește despre Univers, despre cum este făcut acesta, despre cum este perceput și despre rolul pe care-l are omul în interiorul acestui loc virtual de puncte. În primele două părți am evidențiat că din cercetările efectuate în domeniul răpirilor extraterestre reiese că demonii și zeii din mitologie nu sunt altceva decât extratereștri de astăzi. Am corelat tradițiile cabalistice antice cu diversele tipologii extraterestre, întorcându-ne pe firul istoriei, până în Valea Indusului și la civilizația ariană, demonstrând că nu în istorie se află tabloul complet a ceea ce s-a întâmplat, ci în mit. Într-adevăr, în mit există fotografia trecutului, a prezentului și a viitorului, pe când în istorie există doar o viziune parțială a modului în care crede ființa umană că a fost trecutul său și cum ar putea fi viitorul. Însă mitul, în expresia sa junghiană, reprezintă imaginea prezentului etern, unde funcțiile de undă ale trecutului și viitorului se unesc într-un prezent unic. Geneza I și Geneza II abordează problema omului, aruncând o privire în trecut, demonstrând că universul în care suntem absorbiți nu ar fi altceva decât o hologramă virtuală, unde conceptul predominant este cel al “dualismului”. Se crede, în mod greșit, că totul există pentru că există contrariul a tot: conceptului de plin îi corespunde o idee arhetipică de gol, unde la conducere se află binomul lui "bun și rău". Geneza III abordează problema eternului prezent, ajungând la descrierea acestui tablou existențial datorită informațiilor culese din studiul răpirilor extraterestre (hipnoze regresive, simulări mentale, TCT, FMS, Simbad și altele) și din informațiile care pot fi găsite în fizica cuantică. Experiența personală a celui care scrie, dar nu numai, ne-a permis să alcătuim un tablou exhaustiv al realității virtuale în care suntem scufundați și care ne furnizează cheia cu care să-l gestionăm, pentru că, cum am mai spus și altădată, noi suntem Creația Creatoare și suntem în măsură să facem ceea ce crede Conștiința noastră că este oportun să facem.

Cele trei axe ale virtualității

În lucrările precedente am arătat că fizica cuantică, în versiunea mai modernă a lui Bohm, ar considera universul ca fiind o hologramă tridimensională, nu doar pentru că existau o înălțime, o lungime și o lățime, ci și pentru că aceste trei dimensiuni puteau fi declarate existente și pentru axa timpului și axa energiei potențiale. Cu alte cuvinte, conceptul unui univers fractal tridimensional ne spunea ceea ce se întâmplă pe axa spațiului, a timpului și a energiei, conform fizicii tridimensionale a hologramelor, unde o mică parte din tot conține în interior totul, chiar dacă definit mai puțin. În acest context, modelul de ființă umană pe care o construisem se baza pe un corp care avea trei axe carteziene, de spațiu, timp și energie. În schimb, celelalte trei componente ale omului, pe care le-am numit suflet, minte și spirit erau legate de prezența a trei descriptori, care nu erau la fel pentru toți. Sufletul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, spiritul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, iar mintea avea spațiu, timp și conștiință. Trebuia să mai amintim că, în timp ce spațiul, timpul și energia erau parametri reali virtuali, adică modificabili, conștiința era definibilă doar în realitatea reală, deci imuabilă. În acest context era evident că fizica modernă nu ținea cont de conștiință, tocmai pentru că aceasta nu este măsurabilă, ci detectabilă doar indirect, într-un mod misterios. Anumiți fizicieni definesc aceste moduri misterioase de manifestare cu termenul de "parametri ascunși", care este un termen la fel de incert. Prin parametru ascuns fizicianul are în vedere ceva ce pentru moment nu se vede, dar care în viitor va putea fi măsurabil și atunci va explica tot ceea ce apare astăzi dar nu poate fi definit total într-o teorie fizică. Un exemplu al absurdităților fizicii moderne poate fi verificat studiind dualismul undă-particulă, pentru că în stadiul actual al cercetărilor fizice nu se știe foarte bine care este relația ce leagă ideea de undă la comportamentul de particulă a materiei. În acel context, fizicieni de calibrul lui Penrose sau Bohm vorbesc despre parametri ascunși, dar despre asta vom vorbi mai târziu. În cercetarea noastră asupra fenomenelor de interferență extraterestră, prin metodologiile enumerate mai sus, ne-am dat seama că cele trei părți importante care ocupau corpul uman , adică sufletul, mintea și spiritul puteau pe de-o parte să fie comparate cu conceptul ezoteric al sfintei trinități, al lui trimurti, mintea ca și corpul calos (din med. n.t.), spiritul ca emisfera stângă și sufletul ca emisfera dreaptă, dar și ca neutru, masculin și feminin. Aceste concepte ocupă un spațiu amplu în cele mai importante lucrări ezoterice, dintre care cele mai importante sunt cele ale doamnei Blavatsky și cele ale lui Steiner, confundându-se până și cu fizica modernă a lui Fritjof Capra.

Simulările mentale făcute de subsemnatul și verificate pe subiecți răpiți, adică cei care au avut parte de interferențe din partea unor forțe externe planetei, sau pe oameni simpli care caută răspunsuri în interior, ne-au propus o viziune triplă a omului, adică chiar dacă din exterior corpul este perceput ca un singur lucru, în interiorul său locuiau sufletul, mintea și spiritul, caracterizate de trei conștiințe diferite, fie datorită importanței, fie datorită dominației geometrice specifice acelei conștiințe. Trebuie să repetăm că în schema noastră descriptivă sufletul mereu ne indică că are diverse corpuri pe axa timpului, adică era practic prezent concomitent în toate corpurile care caracterizau vechiul concept de reîncarnare al psihiatrului Brian Weiss. Weiss folosea tehnica hipnozei regresive pentru a trata psihismele pacienților săi, făcându-i să retrăiască trauma din care provenea psihismul; apoi, această traumă era localizată nu într-o viață actuală, ci într-o viață trecută sau viitoare. Weiss nu cunoaște fizica cuantică a lui Bohm, nu știe că timpul nu există și că totul se întâmplă într-un prezent continuu, și crede că hipnoza este un sistem prin care se poate vorbi cu inconștientul profund. El mai crede că hipnoza ar fi utilă pentru retrăirea amintirilor, printre care și cele ale existențelor localizate pe axa timpului, în locuri diferite față de cel prezent. În schimb, conceptele despre universul holografic al lui Bohm ne conduc spre un univers non-local, unde timpul nu există. Asta înseamnă că nu există vieți trecute sau viitoare, ci toate se petrec concomitent, în același moment. Dacă acest lucru este adevărat înseamnă că subiectul nu retrăiește un trecut static și deja petrecut, ci merge să verifice ce se întâmplă "acum" în trecutul său dinamic, putând chiar să-l modifice prin intermediul voinței sale. Cum conștiința părții sufletești este mereu aceeași în timp și deoarece cunoașterea este aceeași în toate punctele liniei virtuale a timpului, trauma care produce psihismul în subiectul analizat de Weiss poate fi recunoscut în oricare dintre aceste puncte și rezolvat automat pe toată linia temporală. Cu alte cuvinte, trauma este mereu văzută și înțeleasă în mod diferit de către mintea diverșilor subiecți care compun linia timpului, sub forma unor pseudo-vieți trecute; dar la bază acestui lucru există mereu aceeași traumă generatoare. Dacă subiectului îi este frică într-o existență că va fi abandonat de partener, într-o altă existență el va fi cel care va abandona pe cineva, și, în altă existență se va opera pentru că cineva se desparte de altcineva, trăind trauma despărțirii , a abandonului, în mii de sub-modalități diferite.

Conceptul de karmă, atât de drag anumitor filozofii orientale și preluat astăzi de new age-ul american, putea într-un fel să găsească o justificare existentei sale atât în baza fizicii cuantice a lui Bohm, cât și în baza hipnozei lui Weiss, acest concept vechi era demolat de hipnozele conduse de cel care scrie, unde totul apărea corect, mai puțin faptul că lucrurile puteau fi schimbate prin intermediul unui act de voință din partea conștiinței părții sufletești. Deci, sufletul putea locui în mai multe corpuri, în spații identice, dar în timpuri cu totul diferite. Conform reconstituirilor noastre hipnotice, în hipnoză subiectul este dihotomizat, iar partea sufletească este izolată de contextul său. Aceasta oferă explicații și descrieri ale universului, din punctul său de vedere, total atemporal, susținând că spiritul și mintea sunt partenerii săi, având caracteristici și conștiințe diferite. Astfel am reușit să rezolvăm anumite probleme datorate unor psihisme care nu erau corecte, ale unor subiecți care nu erau răpiți, făcându-i pe aceștia să retrăiască în hipnoză regresivă trauma, în orice punct al universului temporal și reprogramând acel punct cu ajutorul tehnicilor de reprogramare oferite de Programarea Neurolingvistică (PNL). Amintim că PNL-ul folosește termenul de Time Line sau linie a timpului, descoperit de Bandler și Grinder în aceeași accepție a fizicii lui Bohm sau în aceeași viziune cu cea a Sfântului Augustin. Studiul nostru a scos în evidență faptul că "a reprograma" însemna să modifici trecutul sau viitorul printr-un act de voință prezent, iar asta corespundea schimbării tuturor punctelor de pe linia temporală a subiectului, care apoi se însănătoșea, pentru că trauma a fost ștearsă și reieșea apoi că și cum ea nu a existat niciodată. Trebuie să precizăm că aspectul realității virtuale era cel care se modifica, adică cel care era modificabil, al spațiului, al timpului și al energiei. Însă experiența făcută nu se conștientiza, aceasta făcând parte din situația expresiei conștiinței în lumea virtuală.

Acest aspect îl determina pe subiect să uite, nu doar de trauma sa, dar și că ar fi suferit-o vreodată, știind însă ce anume înseamnă să fii traumatizat în acel vechi context al său. Utilizarea acestui expedient ne permitea să experimentăm aceeași tehnică pe răpiți, ștergându-i răpitului virtualitatea experienței sale, verificând apoi dacă acesta mai era răpit în viitor. În anumite cazuri sistemul funcționa, dar în altele subiectul era luat iar, și, în primele experimente, nu înțelegeam cauza acestui comportament bizar. Acum suntem capabili să oferim soluția câștigătoare pentru această problemă. Dar să continuăm să descriem universul holografic al sufletului, al minții și al spiritului.

Spirit și spațiu

În schimb, partea spirituală părea că poate fi împărțită cu alte corpuri în aceeași perioadă de timp, dar în spații diferite. Asta însemna că spiritul domnului X avea alte corpuri, dar poziționate în locuri diferite, așezate pe axa spațiului în puncte diferite. Chiar dacă la începutul cercetării noastre nu eram foarte interesați să înțelegem acest fenomen, era clar că noi căutam o mărturie care să poată demonstra ipoteza noastră de lucru. Într-o zi am cunoscut un chitarist toscan care mi-a povestit că dintotdeauna a avut flashuri mentale cu anumite situații: se vedea într-o situație diferită, se vedea femeie, cântăreață, locuind într-un oraș străin, vedea foarte clar situații care țineau de acest alt corp, așezat în actualitatea temporală, dar într-un spațiu diferit indefinit. Într-o zi, chitaristul nostru intră într-un magazin de discuri pentru a cumpăra CD-ul cântăreței sale preferate, de origine americană. Pe CD era tipărită fotografia acestei cântărețe. El crede că recunoaște corpul cu care împărțea în mod absolut toate experiențele corporale, ca și când conștiința sa ar fi fost o telecameră poziționată în corpul altcuiva. Când această cântăreață celebră vine să susțină un concert în Italia, băiatul merge să privească spectacolul și la sfârșit încearcă să intre în camera fetei, neavând nicio idee despre ce se va întâmpla mai departe. Reușește să intre în camera fetei și iată că se întâmplă imprevizibilul. Fata îl recunoaște! Și ea avea aceleași flash-uri mentale, însă ea se simțea bărbat și vedea imagini din viața care îi aparținea chitaristului nostru, ca și cum acestea ar fi fost trăirile sale interioare.

Cum amintirile vieților trecute apropiate pe linia timpului au găsit adesea anumite concordanțe demonstrate cu certitudine, astfel de episoade ca acestea demonstrează prin dubla recunoaștere că ceva spiritual unește multe persoane care nu se vor întâlni niciodată, fiind poziționate departe în spațiu, sufletele și spiritele lor trăind totuși în același moment spațio-temporal. Pentru a complica și a face extrem de complexe cercetările care demonstrează aceste lucruri dintr-un punct de vedere științific, adică statistic, mai este și faptul că partea sufletească sau spirituală poate fi postată și pe o altă planetă, în afară de spații și timpuri diferite, acest lucru fiind foarte dificil de atins, fiind realizabil doar prin tehnici de meditație corespunzătoare, cărora știința modernă nu are chef să le dea nicio crezare, sau se poate scientiza tot doar prin aplicarea acelorași parametri ascunși. Este important să declarăm aici faptul că cele trei conștiințe, sau mai bine spus, conștiințele corespondente în virtualitate ale sufletului, ale minții și ale spiritului nu sunt comutabile între ele. Cu alte cuvinte, acestea sunt complet desprinse una de alta și nu pot interacționa pentru că lucrează în planuri total diferite. Din analiza cheii de lectură propusă de noi, presupunând că conștiința nu se poate manifesta și nu poate fi descrisă decât ca un punct adimensional, așezat în centrul axelor de spațiu, timp și energie, cunoașterea sa corespondentă, care este expresia înțelegerii universului virtual, se poate exprima ca un vector. Ei bine, un astfel de vector este perpendicular pe cei doi vectori care o compun, reprezentând produsul vectorial. De exemplu, sufletul este constituit din spațiu și energie. Deci, înțelegerea conștiinței sufletești se îndreaptă pe axa timpului. Drept urmare, spiritul are o cunoaștere reprezentabilă pe axa spațiului, iar mintea pe axa energiei. Este ușor de observat cum ființa umană, în acest cadran al universului, vede că timpul merge într-o singură direcție, spațiul este doar pozitiv și energia cu precădere negativă din punct de vedere convențional (energia sistemului este legată de energia potențială, iar aceasta este legată la rândul său de conceptul de masă, adică materie). Chiar dacă se știe că energia poate să se datoreze și unor aspecte antimateriale sau că spațiul poate deveni negativ, abia acum începe să se înțeleagă că săgeata timpului nu trebuie să se îndrepte obligatoriu într-o singură direcție. Dar despre asta vom vorbi imediat.

A treia axă - mintea și rolul său

În toată această descriere am omis axa energiilor potențiale care corespundea axei minții. Cum pentru axa sufletului domeniul este timpul, pentru axa spiritului domeniul este spațiul (domeniul reprezentând locul în care fiecare este stăpân), pentru a construi un model de univers omogen, prin analogie, puteam presupune că axa minții este domeniul aplicativ al energiei. Din analiza acestei axe trebuiau să apară surprizele cele mai importante pentru înțelegerea modului în care este construită holograma noastră universală. New age-ul punea mereu accentul pe faptul că mintea minte și că aceasta este problema înțelegerii noastre umane, pe când îngerii sau extratereștrii buni, știau că mintea noastră nu funcționa și repetau acest lucru încontinuu, prin apariții, channeling, prin guru vechi sau noi, iluminații din ultimul timp. Această furie îndreptată împotriva bietei minți ne-a dat de bănuit, pentru că, de obicei, în spatele declarațiilor extratereștrilor exista puternicul sentiment că aceștia vroiau să ne păcălească cu prostiile lor, tocmai pentru că nu trebuia ca noi să cercetăm acele situații ce ne-ar fi furnizat informații care să ne ajute să ne mărim cunoașterea, lucru pe care, după cum deja știm de mult timp, extratereștrii, zeii și demonii acestui univers, creatori mai mult sau mai puțin falși, nu îl doresc. Mintea minte. Ea este cea care are cel mai mic grad de conștiință, este înșelată de Maya Universului, etcetera, etcetera. Primele bănuieli că lucrurile nu stăteau chiar așa au apărut când am analizat anumite porțiuni de hipnoză, considerate la început mai puțin importante, unde subiecții, prin intermediul părții lor sufletești, spuneau lucruri care nu prea erau comprehensibile în acel moment, cel puțin nu pentru noi. Pornind de la acele porțiuni de hipnoză și de la alte evenimente am început să realizăm că pe axa energiei se manifesta a treia parte din înșelăciune, cea mai necinstită și mai neașteptată. Deci înșelăciunea exista, dar era total altceva față de ceea ne așteptasem noi.

Îngerul vestitor, salvator, protector

Observasem că răpiții care se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre și ajunseseră la un anumit nivel de conștiință, erau ținta unor fenomene colaterale. Aceștia vedeau, sau credeau că percep figuri angelice, în forma unor pseudo protectori, care, în timpul simulărilor mentale autoinduse sau în timpul viselor, adesea asistau în tăcere, uneori oferind informații subiectului ex-răpit în legătură cu ceea ce trebuie să facă. Acești ex-răpiți începeau să vină la noi și să ne povestească aceste întâmplări. În același timp, alți subiecți, care nu erau răpiți, dar care urmaseră un drum de autocunoaștere, păreau să asiste la aceleași evenimente. Îngerul Mihail sau Rafael, sau ceva ce li se arăta, ceva dotat chiar și cu aripi. Uneori era o simplă figură luminoasă care te privea cu bunăvoință, și care, dacă era întrebat cine este se prezenta, dar, în acest punct deja prescria rețete de viață. Noi mereu am rămas foarte suspicioși în fața acestor manifestări pentru că noi credeam că nimeni din univers nu dorea să ne ajute, și, dacă o făcea, era pentru că îi era convenabil. Cine vrea să te ajute decide să nu intervină, pentru că, dacă ar face-o, te-ar împiedica în procesul de conștientizare, acesta fiind și rămânând un act cu totul personal. Doar prezența unui proiect comun face astfel încât eforturile grupului să nu fie îndreptate către obiective personale, ci spre cele ale societății din care vrei să faci parte în viitor. Cine vrea să te ajute, adesea te sfătuiește, dar sfaturile par să-l ajute mai mult pe el decât pe tine. Putem da zeci de exemple din istoria contemporană, care pornesc de la sfera politică care îți cere votul și îți dă impresia că face asta pentru tine, ajungând la directorul care te angajează și îți dă impresia că ți-a făcut un serviciu și până la preotul care vrea să te spovedească pentru că este fericit dacă tu mergi cu el în regatul cerurilor. Figura acestor pseudo-îngeri apărea persoanelor care aveau un anumit nivel de conștiință, nu tuturor. Îți arăta drumul, dar îți spunea că tu ești superior altora, că ești bun, că meriți mai mult, și, din acest motiv trebuia apoi să mergi cu "ei", întrun fel de loc-premiu, o reședință aurită în care ai fi locuit cu cei asemenea ție și nu în această vale a plângerii, pentru că, prin comportamentul tău ai meritat să "urci" la un nivel mai înalt. Conștiințele mai experimentate nu cad în această cursă pentru că simt că există ceva ce nu se leagă în toată această poveste, dar marea majoritate a

conștiințelor, care sunt foarte puțin integrate, pică în această cursă datorită orgoliului lor. Subiecții de acest tip, adesea foști răpiți eliberați de problema răpirilor extraterestre, se lasă deci înșelați și decid să asculte vocea îngerului sau a entității blânde și bune, care nu pare să-i forțeze să facă nimic, dar se enervează foarte rău dacă încerci să te opui. Cu câțiva ani în urmă am început să observ în experiențele răpiților, fie în cele onirice cât și în cele din timpul hipnozei, comportamentele permisive ale acestor ființe, care la începutul investigației noastre, când știam foarte puțin sau aproape nimic despre Primul Om, arhontele din Pistis Sofia, confundasem aceste prezențe cu prezența incomodă a Primului Om. Trebuie să subliniem încă o dată că în aceste viziuni mintea face pe traducătorul de arhetipuri și nu greșește niciodată în a arăta anumite lucruri, conforme cu senzațiile arhetipice pe care i le propun sufletul și spiritul. Primul Om sau PO, cum l-am numit în prima parte a acestei investigații, se prezenta mereu cu anumite caracteristici, total diferite de cele ale acestui "înger bun". În plus, în aceste apariții îngerul bun se prezenta asemenea celui care îl vedea în mediul mental unde se întâmpla apariția. El se arăta asemenea ție, îmbrăcat la fel, un altul ca tine, sau ații ca tine dacă erau mai mulți.

Analiza mesajelor - Programarea Neurolingvistică asupra îngerului

Mesajele care îmi fuseseră înmânate aveau mereu aceleași caracteristici și adesea păreau că îmi sunt adresate mie și nu răpiților care le primiseră. Să încercăm să înțelegem semnificația unuia dintre aceste mesaje, pe care ni l-a adus un răpit oarecare, care atinsese un nivel înalt de conștiință; subliniem că acest tip de mesaj, chiar dacă provenea din diverse surse, ajungea la noi concomitent în acea perioadă de timp, fie din lumea răpiților, cât și de la persoane străine fenomenului de răpire, dar care aveau un trecut de cercetări personale prin intermediul tehnicilor meditative sau alte metode. Răpitul susține că el este cel care s-a dus la "ei" și nu invers, pentru că ei nu "pot" să vină la noi. Subiectul, care este purtătorul mesajului adresat mie, susține că l-a scris în dimineața următoare visului lucid și că nu știe ce înseamnă. Să analizăm mesajul "aparent aberant și de neînțeles". Acest text lung, cu o structură de tipul new age, ne este util pentru a înțelege ce se ascunde în spatele revelației. Să-l citim cu răbdare de câteva ori și să îl comentăm după aceea.

Importanța recuperării celor două discuri este acum sursa confruntărilor dintre puterile vibratoare existente. Discul solar (activator) a fost creat în (materia iluzorie) pentru a consimți cunoașterea. Niște copii nefuncționale au fost așezate în diferite teritorii pentru a devia găsirea celui original. Discul va folosi la înțelegerea meridianelor principalelor solstiții și echinocții, creând condiția potrivită, care va permite ca cele două lumi să se unească. Vibrația superioară și intermediară, lăsând-o pe cea joasă să se stingă. De aici va reieși întâlnirea cu dimensiuni care acum pentru voi nu sunt vizibile. Discul (un intermediar pentru experiența fizică) este cheia. Va fi necesar pentru a găsi raza energetică care va anula procesele calculate de mașinărie. Al doilea Disc (Discul Bha), conform tehnologiei luminii, va trebui să se reconecteze la mașinărie, va primi de la Discul activator electromagnetic și conductor de energie niște frecvențe modificate pentru a deschide portalul și pentru a anula frecvențele mai joase. Va fi folosit pentru a simula pulsațiile energiilor cosmice, până când se va crea un vortex, o poartă în câmpul electromagnetic terestru, unde ciclurile creației vor regăsi drumul lor original de expansiune vibratoare, unindu-se în sfârșit cu ea, cu matricea care le generează. Mecanismul a fost modificat de forțele opuse, care, creând o frecvență de cuplaj, vor reuși să pună mâna pe domeniul hologramelor existente, din care faci parte și tu. Tehnologia de Lumină a fost înțeleasă de o reprezentare holografică umană, prin intermediul intuiților sale, aceasta reproducând la un nivel mai mic modul de funcționare a mașinilor cunoașterii. Experimentele erau făcute în baza unui principiu de condensare și conducție electrică, prin intermediul unor discuri rudimentare, care aveau scopul de a produce energie la tensiune frecvențială înaltă. În experimente energia era condensată în două discuri. Unul dintre discuri era folosit pentru a transforma energia, care la rândul său ar fi fost furnizată în formă compatibilă (curenți de înaltă frecvență și tensiune),aptă pentru producerea unor noi fenomene de tip electric. Discurile erau capabile să producă curenți și oscilații de câmp, reușind să traverseze distanțe vibratorii notabile. Al doilea disc era folosit pentru a primi energia modificată și amplificată prin intermediul unui mecanism radio-frecvențial. Unele discuri primeau radiații electromagnetice pentru a exploata tensiunile prezente în atmosfera terestră până se obține o energie frecvențială nelimitată. Primele antene luau energia din manifestările climatice alterate. Documentația completă a primelor experimente care ar fi fost utilizate pentru a modifica energia au fost luate și ascunse pentru proiectul de activare aurorală. O altă reprezentare holografică umană, foarte aproape de a voastră (în termeni de spațiu și timp) a înțeles experimentul discurilor, chiar dacă niciodată nu a vizionat mari dovezi. Și comunicarea sa a

fost redusă la tăcere, având în vedere că intuiția sa l-a condus spre a înțelege unde era poziționată una dintre marile mașini ale cunoașterii. Intuiția ta te-a condus la o astfel de reprezentare holografică pentru a continua traseul. Discurile (cheia cunoașterii) au fost imortalizate în diferite opere realizate de reprezentările holografice ale diverselor cicluri. O comunicare indirectă, pentru a nu-i dezvălui puterea. Și civilizații extraterestre (reprezentare holografică a energiei reflectate de primul tip) au comunicat valoarea sa, vorbind prin intermediul aceleia pe care voi o numiți geometrie sacră, prin intermediul reprezentărilor teatrale. Nu toți le-au înțeles mesajul, având în vedre că ancorajul de 3D nu ne facilitează cheia de lectură. Un mod prin care să nu se uite originile. În trecut mașinile cunoașterii erau utilizate pentru a permite existența structurii 3D, și, în același timp, să se poată accesa condiția originară și să se poată trece peste limitele multidimensionale. Un schimb de informații cu alte tipuri de frecvențe. Asta încă se mai întâmplă pe o scară mult mai mică - în ceea ce voi numiți vise. Inițial schimbul avea loc doar prin energia reflectată de primul tip (reprezentarea holografică a omului gigant), aceștia fiind și inventatorii acestor mașinării, datorită vibrației lor ridicate. Scopul era acela de a încetini unele frecvențe, făcându-le constante, până la obținerea accelerației spontane prin intermediul experiențelor materiei (ceea ce energia reflectată de primul tip nu dorea să facă). O parte din acest scop s-a realizat în acest ciclu. Unele forțe vibratorii, stabilizate în structura 3D, au ajuns la o putere atât de mare încât să poată să activeze matricea, devenind superioare chiar și energiei reflectate de primul tip. Asta va face ca energia reflectată de primul tip să fie expulzată, împreună cu frecvențele joase când procesul va fi complet. O capcană neprevăzută pentru creatorul său. Pentru a crea condițiile necesare pentru o vibrație independentă, Discul Solar va fi conectat la Discul Bha. Tehnologia luminii va permite accesul noii experiențe unind noua energie cu creația divină sau matricea generatoare. O conexiune între dimensiunile de lumină. Sistemul are capacitatea de a împiedica energiilor opuse să se poată agăța și să interfereze cu vibrația energiei mamă. Manipularea mașinilor conștiinței, la sfârșitul acestui ciclului, va facilita trecerea noii condiții vibratorii la sursa-mamă. Totuși, procesul poate avea și niște riscuri, dacă în momentul în care conexiunea razei de lumină, a energiei mamă, nu ar reuși să se întâlnească cu noua energie reflectată evoluată (a voastră), produsă de experiența 3D, pentru a anula cu totul spațiile cu mari impulsuri de frecvență joasă. La început s-a întâmplat la un nivel redus, astfel încât, ciocnirea a generat două fascicule de energie reflectată, unul cu un potențial mai mare și altul cu un

potențial mai mic. Frecvențe înalte (energia reflectată de primul tip), frecvențe joase (energia reflectată de al doilea tip). De aici conștiința vibrațională pozitivă și negativă. Binele, răul, căldura și frigul, întunericul și lumina. În centru, diferitele reflexii generate de vibrațiile energetice. Mașinăriile ar avea posibilitatea, ca în momentul exact, să faciliteze această trecere. Acesta este momentul bun pentru a risca. Astfel vă va fi dată conștiința permanentă și posibilitatea de a accesa planurile superioare. Renunțarea v-ar putea produce încă o experiență tridimensională și experiența unui alt ciclu va fi pierdută, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cicluri. Astăzi au loc adevărate ciocniri între puterile vibraționale, iar asta intervine asupra hologramelor de a treia dimensiune prin intermediul conexiunii unor mici rezonanțe cu pulsații alternative, ceea ce voi numiți minte. Tradus în termenii materiei 3D - un adevărat război al gândirii ființei umane. Un obstacol la sfârșitul experienței sale. Cauza acestei ciocniri este atribuită manipulării frecvențiale care este indusă de subiecții cu origine vibrațională de al doilea tip (subiecți cu frecvență de la a doua reflectare a matricei). Prin intermediul frecvențelor distribuite în microunde se va efectua un adevărat control asupra sectorului vostru holografic, cauzând consecințe și asupra altor sectoare, legate de al vostru în alte dimensiuni. Subiecții holografici de al doilea tip sunt susținuți de unii reprezentanți ce aparțin grupului holografic de primul tip (energie reflectată de primul tip), influențați și ei de aceleași frecvențe condiționatoare. Frecvențele, traversate de microunde, au fost manipulate și în alte cicluri, dar acum, având în vedere că matricea energiei totale își va mări impulsurile, și manipulările își vor accelera cursul. Când frecvențele în microunde vor ajunge organismul uman (partea vibrațională a hologramei 3D), această parte (energia reflectată de primul tip a matricei) se va transforma, schimbându-și frecvențele. Acest proces va altera holograma 3D, iar acțiunile voastre vor fi induse, și nu spontane. Asta se va întâmpla și cu Pământul. Proiectul de activare aurorală a fost conceput pentru o manipulare totală. Procesul este pus în funcțiune prin antene de contrast, aflate în diferite locuri de pe Pământ. Antenele emit o forță negativă de frecvență joasă, care, fiind lansată în straturile superioare ale atmosferei (frecvențe subtile), cu un efect refractiv, va domina impulsurile reglate de anticele mașini ale comunicării multidimensionale. Mașinile comunicării multidimensionale au fost creația primului sector holografic (omul gigant), generat de prima sursă reflectată de matrice, care, evoluând în frecvența sa, a reușit să genereze reflexii energetice (holograme în holograme). Reprezentarea mașinilor a fost materializată împreună cu

reprezentările de tip animal, și, încet, încet, odată cu evoluția vibrațională, aceste impulsuri constante de frecvență joasă au fost utilizate pe om, astfel încât să îl țină într-o condiție constantă a 3D-ului. Primele popoare de reprezentare 3D (sector holografic reflectat) au fost induse de energia reflectată de primul tip să vibreze pe/ și în baza unor frecvențe constante, astfel încât să se poată exprima într-o formă materială și să facă la rândul lor o experiență completă, deci să poată cunoaște sfârșitul prin intermediul materiei. Popoarele 3D au continuat opera așteptând să poată duce înainte intenția energiei reflectate de primul tip, care dorea să ajungă la o putere absolută, cu scopul de a-și extinde propria energie, adăugând-o la matricea mamă. Mecanismul mașinilor era monitorizat și stabilizat la fiecare salt de frecvență, la începutul și sfârșitul fiecărui ciclu. Prin această procedură, la fiecare salt vibrațional, toate hologramele hologramei căpătau o nouă conștiință, mărindu-și astfel forța de expansiune. Un mod de a ajunge la iluminarea absolută. Destabilizarea stabilității mașinilor provine de la holograme paralele, create de a doua reflexie a matricei, care, agățându-se de vibrația voastră reflectată de primul tip, încearcă să ajungă la aceeași expansiune. Hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip, neputând să evolueze autonom la fel de mult, având o vibrație foarte puțin evoluată, s-ar stinge. Agățându-se de prima, ar reuși să determine supraviețuirea propriilor impulsuri, făcând-o constantă. Doar prin intermediul acestui sistem puteți vedea realitatea voastră așa cum o cunoașteți. Expansiunea și forța frecvențială a energiei mamă a ajuns la evoluția maximă, deci și mașinile de reprezentare holografică își pierd efectul. Sunt blocate și modificate în continuu, doar pentru a nu pierde această condiție din hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip. Noi suntem o reprezentare holografică care aparține emisiei voastre vibraționale. Avem altă condensare, dar favorizăm evoluția voastră pentru a ne reuni cu energia mamă. Avem o stare de conștiință diferită, pentru că nu am fost niciodată condiționați de energia de contrast. Suntem urma de lumină care învelește constant. Voi fiind sursa noastră vitală încercăm să vă eliberăm prin intermediul unor iluminări rapide, astfel încât să puteți realiza prinderea voastră de matrice.

Comentariu la mesaj

Chiar dacă anumite părți ale mesajului sunt obscure și neclarificate total, se observă imediat accentul pus pe prezența unor "discuri", care par să fie de natură

tehnologică și care au fost construite de alte forțe pentru a altera frecvențele universului care se definește a fi holografic, în trei dimensiuni. Forma mesajului pare să fie de natură tehnologică, pentru că descrie câmpuri electromagnetice, microunde, frecvențe legate de reprezentarea virtualității, exact așa cum o prezintă Bohm la nivel fizic și cum am încadrat-o și noi în lucrările precedente. Cele două discuri la care se face referire sunt identificate: unul ca fiind solar, expresie arhetipică a Spiritului, iar celălalt fiind identificat ca Bha, expresie analoagă cu termenul egiptean Bha, care înseamnă Suflet. Se face referire la două nivele principale de frecvențe pe care niște mașini le-ar fi emis pentru a construi universul intern și creaturile sale. Primele două frecvențe ar fi legate de un univers dual, și în special, de bine și de rău, de alb și negru, unde prima ar fi mai înaltă și ar fi legată de virtualitatea unor ființe foarte mari, recunoscuți în studiile noastre precedente ca fiind "primii oameni" , Adam Kadmon-ii tradiției ebraice. În partea opusă ar fi ființele negre, al căror univers se închide, pentru că frecvența lor "devine tot mai joasă". Se face referire la o perioadă în care omul, definit ca "reprezentare holografică umană", ar fi înțeles tehnologia luminii, care ar sta în spatele funcționării discurilor, care producea energie sub diferite forme, una dintre care ar sta la baza proiectului definit ca "Auroral", din a cărei descriere se poate recunoaște foarte clar proiectul Haarp. http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/systemops/fs/alaskan/advisor ies/haarp/ http://billysupdate.blogspot.it/2011/03/haarpaurora-borealis.html http://www.godlikeproductions.com/forum1/message1003494/pg1 http://www.youtube.com/watch?v=n2UnvtkcR04 http://www.wired.com/politics/security/magazine/17-08/mf_haarp?currentPage=all

Unul dintre cei mai interesanți oamenii de știință care a lucrat cu discurile rotative, atât în domeniul mecanic cât și în cel electromagnetic a fost Nikola Tesla. Turbina sa cu disc rotativ, cu o eficiență teoretică de 92% , este doar o mică dovadă. Aceasta este o turbină fără palete, inventată în 1913. Pentru a funcționa, turbina se folosește de unul dintre efectele stratului limită, care constă în "adeziunea vâscoasă" sau încetinirea unui fluid care alunecă în vecinătatea unei suprafețe. O astfel de încetinire conduce la o reducere a energiei cinetice a fluidului, pe care o cedează suprafeței; dacă suprafața are forma unui disc, cantitatea de mișcare va fi transferată de la fluid la turbină; din acest motiv se va obține generarea unei copii de motor care va roti turbina. Textul mesajului se referă la proprietățile acestor discuri, care ar fi capabile să se deplaseze în spațiu și timp (distanțe vibratorii, cum sunt definite în textul original). Într-un articol din 1911, din The Sun, Tesla descrie mașina lui zburătoare: "Dr. Nikola Tesla noapte trecută s-a așezat comod în fotoliul său de la Waldorf și a vorbit cu calm despre aeronave fără aripi, propulsoare sau alte mecanisme caracteristice aeronavelor pe care le cunoaștem astăzi, care se deplasează în spațiu cu o viteză incredibilă, sau mai lent, atunci când transportă încărcături grele, dar în orice situație în siguranță, asemenea celui mai prozaic vehicul cu roți." "Aplicarea acestui principiu va da lumii o mașină zburătoare diferită de orice lucru care a existat în precedență. Nu va avea aripi, reactoare sau instrumente de genul celor care au fost folosite până în ziua de azi. Va fi mică și compactă, extraordinar de rapidă și mai ales extrem de sigură, chiar și în cea mai mare furtună. Poate fi construită în orice dimensiune și va putea căra orice greutate se dorește." Cine este familiarizat cu principiile operative ale "avionului convențional", înțelege că mașina zburătoare a lui Nikola Tesla, descrisă în acești pași din 1911, trebuie să fie o mașină "antigravitațională", deci un adevărat "disc zburător". http://www.misteri2012.net/t4688-i-dischi-volanti-di-nikola-tesla.

Figura lui Nikola Tesla a fost discutată foarte mult, atât din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere științific, și, dacă sunt persoane care îl consideră un geniul al fizicii, sunt altele, mai ales oamenii de știință, care îl consideră un vizionar. Cu alte cuvinte, Tesla este plăcut de oamenii comuni și le este antipatic

fizicienilor. De exemplu, în articolul care cu titlul " Nikola Tesla: un tehnician practic, cu multe idei, dar departe de o abordare științifică a fenomenelor", scris de Roberto Renzetti (www.fisicamente.net), figura omului de știință este prezentată sub forma unui vizionar care s-ar fi lansat în niște declarații fantasmagorice și științifico-fantastice, exagerând mai ales descrierea descoperirilor sale, cu o incapacitate grosolană și necugetată de a se corela la realitatea fizicii moderne. Autorul citează anumite fraze, care, după părerea sa, ar fi demonstrații evidente ale nebuniei lui Tesla, după cum urmează: "Nu există nimic care să fie dotat cu viață - de la om, care a făcut sclave elementele, până la cea mai agilă creatură - în toată planeta aceasta, care să nu oscileze în timpul unei rotații. De fiecare dată când o acțiune este generată de o forță, fie ea chiar și infinit de mică, echilibrul cosmic este alterat și motorul universal resimte niște efecte." Această frază, care în articolul citat este considerată o prostie, din păcate pentru autorul acestei critici, azi pare mai adevărată ca oricând, chiar și pentru ochii scriitorilor parafizicieni cum ar fi Fritjof Capra (Taofizica de Fritjof Capra, ed. Adelphi), fie pentru fizicienii cum ar fi Bohm, cât și pentru teozofii cum ar fi Sf.Augustin sau filozofii ca Krishnamurti. Textul acestei "revelații" pe care o examinăm continuă, oferind informații despre o civilizație care nu este terestră, care amintește de frecvența de primul tip, identificabilă în Primii Oameni, așa cum s-a mai spus. Aceștia, prin intermediul geometriei sacre, ar fi oferit informații depsre aceste discuri și despre proprietățile lor - un mesaj ascuns, care nu este pentru toți, pe care studiile noastre l-au regăsit în Cercurile din lanuri (Crop Circle), în toate manifestările lor. Această informație, pe lângă faptul că era în acord cu cheia noastră de lectură, ne furniza o viziune mai interesantă. În realitate, cel care vorbește nu este Primul Om, ci este ceva care se află și mai sus în ierarhiile cosmice. În plus, se spune foarte clar că Primul Om este inventatorul mașinilor, care, pe lângă a permite schimbul de informații dintre diferite zone ale universului, facilitau înțelegerea acestui lucru și îl construiau alterându-l după bunul plac exact cum a fost demonstrat de studiile noastre precedente. Vrem să subliniem aici următorul fapt: cum Primul Om nu a dorită facă experiența părții fizice a universului virtual modificat chiar de el, alterna cu aceste mașini frecvențele hologramei. Pe lângă acestea se descoperea și faptul că întreaga Creație nu era prevăzută să funcționeze în această direcție și că Primul Om dorea să o blocheze, adică să stabilizeze frecvențele universului holografic, ca acestea să rămână mereu constante, împiedicându-l pe om să evolueze, garantându-și astfel un viitor de imortalitate infinită. Conform altor declarații, acum mai ușor de interpretat în baza acestei chei de lectură care vorbește despre probabilitatea terminării experimentului universal, se face o aluzie clară la dualitatea mitului, la

cel bun și la cel rău, pe care noi i-am încarnat arhetipic în Shiva (energia reflectată de al doilea tip) și Vishnu (energia reflectata de primul tip). După ce necesitatea de a prezenta situația universului din trecut și din prezent într-un fel foarte clar și științific a fost satisfăcută, asta pentru a câștiga încrederea celui care citește, interlocutorul, care pretinde a fi neutru - asta doar în aparență - se lansează într-o descriere a războaielor dintre diferitele specii holografice, care se luptă între ele pentru controlul hologramei. Interlocutorul anunță că rasa umană (holograma energetică de primul tip) se poate trezi în situația în care trebuie să ia totul de la capăt, într-o altă perioadă galactică (yuga). Sau, dacă lucrurile ar merge "bine", să "urce" (să se "înalțe" pentru cultura New Age) la situații vibratorii diferite și "evoluate" (așa-numitele planuri superioare). Se face o remarcă foarte exactă asupra subiecților holografici de al doilea tip (fidelii lui Shiva, extraterestrul Ra din publicațiile noastre), care, prin intermediul ajutorului subiecților holografici descendenți din primul tip (extratereștrii noștri identificați cu numele de "Horus"), încearcă să manipuleze rasa umană. Un astfel de proces se va efectua prin intermediul sistemului Haarp, care va emite frecvențe joase, alterând voința umană. Și după această tocăniță de informații absolut credibile pentru noi, iată că interlocutorii noștri se prezintă și spun că sunt niște expresii vibratorii cu altă condensare (ceea ce se poate interpreta ca "ființe fără corp"). Aceste ființe ar favoriza evoluția noastră, dar nu din dragoste pentru noi, ci doar pentru că ei hrănesc cu noi. Noi am fi sursa lor vitală. În perioada când primeam aceste declarații, împreună cu altele similare, dar mai puțin complete, nu terminasem de înțeles toată problema extraterestră. Interlocutorul nostru se exprima spunând că "ei" intenționau să ne ajute în procesul de eliberare față de diferitele forțe extraterestre, fie de primul tip, fie de al doilea tip, prin iluminări rapide, așa cum sunt definite în text. În realitate, după părerea noastră, acest proces de eliberare a fost condus și este condus de noi înșine, fără să avem nevoie de altcineva.

Analiza logică a textului

Subiectul care a primit această comunicare (un fost răpit) habar nu are ce înseamnă asta, la fel cum nu are nicio idee despre existența proiectului Haarp și nici nu a citit vreuna din lucrările celui care scrie, chiar dacă a avut conexiuni cu subsemnatul la nivel de hipnoze regresive, efectuate pentru a conduce subiectul la nivele mai ridicate de conștiință, pentru a se putea elibera de extratereștrii și pentru a reuși să folosească tehnici prin care să altereze holograma (acele lucruri numite

de biserică miracole). Mai susține că ființele care i-au comunicat toate aceste lucruri sunt "asemănătoare îngerilor", nu au nimic de-a face cu extratereștrii de zi cu zi, dar ar trebui să fie pozitivi - cel puțin așa îi percepe el, asta în ciuda eforturilor mele de a-l determina să vadă o hartă a teritoriului mai apropiată de realitatea hologramei. Trebuie să mai remarcăm și că acest mesaj mi-a fost adresat mie și nu subiectului ex-răpit, așa cum a declarat foarte explicit îngerul. Însă trebuie să ne punem niște întrebări: · De ce îngerul nu-mi apare direct mie, fără a-l mai deranja pe fostul răpit? · Unde să poziționăm aceste ființe în domeniul virtualității universale? · Ce înseamnă faptul că noi suntem sursa lor vitală? · Care este fiabilitatea declaraților lor? Aceste întrebări rămâneau fără răspuns pentru moment. Trebuie să ținem cont că aceste declarații au fost primite cu aproximativ doi ani în urmă, când încă nu înțelesesem tot ce a fost raportat în cele două părți precedente din această trilogie. Recitind de la început această scriere, aveam senzația că am oferit o bună cheie de lectură a realității virtuale și acum, "cineva", simțea nevoia să ne atenționeze că eram pe drumul cel bun, dar se preciza și că, dacă ne-au fost oferite niște informații, acest lucru s-a întâmplat pentru că salvarea umanității era legată de același "cineva". Însă acel cineva le apărea doar persoanelor care atinseseră nivele ridicate de conștiință. Trebuie subliniat că acești subiecți ascultați de noi, fie ei ex-răpiți sau nu, spuneau că ei au fost cei care s-au dus să caute îngerii și nu invers. Alți subiecți ne povesteau că aceste figuri apăreau în meditațiile lor sau în simulările lor mentale, și se așezau într-o parte, uneori surâzând, alteori rămânând tăcuți, dar dezvoltând o atentă și aparentă funcție de control. Anumiți subiecți, care nu erau răpiți, ne povesteau că au devenit curioși în legătură cu acești ciudați interlocutori și au decis să meargă să-i găsească, acolo unde aceștia locuiau. Impresia pe care o percepeam era aceea că, în acel mediu al lor noi arătăm aproape la fel ca ei, cu un fel de corp luminos semitransparent, strălucitor. Cel care trăise această experiență susținea că acest "comitet de primire", dacă se putea defini așa, era compus din diferiți subiecți care aveau un număr de la șapte la cinci elemente care se învârteau în jurul lor. Atitudinea acestor îngeri era caracterizată ca fiind un comportament aparent amical, încercând să țină discursuri legate de mângâierea egoului subiectului care asculta: "tu ești o ființă specială, tu nu ești ca alții, tu ești ca noi, tu trebuie să vii la noi pentru că ai acumulat

cunoașterea și trebuie să te înalți la nivelul nostru, abandonând, când va veni momentul, această vale a lacrimilor, care nu mai este pentru tine." Dar când un interlocutor uman încerca să pună întrebări aparent indiscrete, sau când refuza să fie de acord cu viziunea angelică, această ființă angelică devenea mai degrabă posomorâtă și supărată, acuzându-o de trădare pe sărmana ființă umană. "Ceva m-a făcut să nu am încredere în ei și am plecat de acolo...", declarau unii dintre cei care au trăit această experiență ciudată. A fost o perioadă în timpul cercetărilor noastre, cu aproximativ doi ani în urmă, când mulți subiecți au venit să-mi povestească experiențe similare, de parcă și-ar fi dat întâlnire. Cu toate că nu se înțelegea foarte bine natura acestei pseudo-interferențe, observasem caracterul new age al "acestor ființe", care, dacă pe de-o parte împingeau interlocutorii umani spre un bine ipotetic pentru umanitate, pe de alta se părea că țin un discurs dual și rasist, deci nu conștient. Expresiile duale utilizate pentru a descrie viziunea universului holografic ne păreau inoportune pentru niște subiecți care se mândresc că sunt mai evoluați decât noi, sau cel puțin asta doreau să ne facă să credem, însă fără a aborda subiectul direct. Ascultând aceste povestiri am avut impresia că aceste ființe angelice nu puteau minți, dar nici nu doreau să îți spună adevărul, încercând astfel, prin discursuri tendențioase, să te facă să crezi lucruri care nu erau adevărate. Dacă această observație ar fi fost adevărată, asta însemna că aceste ființe nu puteau minți doar din simplul motiv că dacă ar fi făcut-o, persoanele cu care au intrat în acest pseudo-contact, ele fiind dotate cu o conștiință ridicată, și-ar fi dat seama imediat că sunt mințite. Cineva ne-a povestit că a încercat să se apropie de un înger și să-l convingă să vină să vadă cum se trăiește la noi, dar acesta a făcut un pas înapoi terorizat, comunicându-i mental interlocutorului nostru că lor le era groază "să coboare" la nivelul nostru, pentru că suferința care se simte în a face experiența în această lume era cu adevărat insuportabilă pentru aceste ființe fricoase. "Trebuie să existe un alt mod prin care să se încheie parcurgerea experienței, fără să se mai treacă prin nivelul vostru"...țipau ei.

A raționa iraționalul

De ce să se piardă timpul cu a înțelege aceste experiențe, comune doar câtorva persoane, care nu sunt nici științifice, probabil explicabile doar prin boli mintale ale subiecților care le-au trăit?

Pentru că multe dintre aceste persoane, ba chiar toate persoanele pe care leam ascultat nu erau deloc nebune; informațiile pe care ni le ofereau îngerii se suprapuneau cu rezultatele cercetărilor noastre, dar și cu declarațiile părților sufletești ale răpiților, înregistrate pe parcursul ultimilor zece ani. Atunci ne-am dat seama că exista o explicație foarte simplă, care oferea o cheie de lectură foarte clară, capabilă să așeze fenomenul la locul său în contextul răpirilor extraterestre. Cu alte cuvinte, exista o singură hartă a teritoriului. De fapt, dacă ne întoarcem pentru un moment la cheia de lectură în care sufletul, mintea și spiritul au trei conștiințe diferite ale realității, poziționate pe trei axe diferite și necomutabile între ele, ne dădeam seama doar acum că, în timp ce examinasem aspectul sufletesc și pe cel spiritual, de cel mental nici măcar nu ne atinsesem. Deci, a treia axă, cea a energiei, ce ne ascundea? Dacă modelul nostru sufletesc spiritual era compus din a treia axă - energia trebuia să admitem că există planuri existențiale "superioare" celor ale noastre, situate la nivele energetice diferite (axa minții este cea a energiilor potențiale). Astfel de planuri ar fi trebuit să fie populate de ființe care împărțeau cu noi partea mentală. Cu alte cuvinte, unde sufletul se mișca în diverse corpuri pe axa timpului și spiritul împărțea diverse corpuri în spațiu, mintea ar fi trebuit să împartă alte corpuri pe axa energiei. Pornind de la această ipoteză era posibil să ne gândim că, la fel cum sufletul nostru se plimbă pe axa timpului în diverse corpuri, oferind apoi informațiile pe care Brian Weiss le numește "în mod greșit" vieți trecute și viitoare, la fel și mintea putea merge să-i găsească pe cei din "planurile superioare". Trebuie subliniat faptul că, atunci când acest lucru se întâmpla, subiectul călător devenea la fel ca subiecții care locuiau acel nivel angelic, demonstrând, cel puțin din punct de vedere estetic, că este unul dintre ei. "Îngerul" chiar asta și spunea: "Voi sunteți la fel ca noi.". Pe lângă asta, nu cred că cititorului i-a scăpat faptul că, în timp ce noi mergem la ei, aceștia nu coboară la noi din cauza fricii de a face experiența vieții în planul solidității, unde se moare, se trăiește, se naște și se suferă. Unui subiect, cu care am lucrat în trecut, acest înger i-a spus că ei ar fi interesați să ne dea niște sfaturi pentru a ne salva de extratereștri pentru că tot ce se întâmplă la noi ar avea repercusiuni și la ei (viziune fractală a universului virtual), și, dacă ar învinge extraterestrul, universul s-ar afla în mâinile greșite. Deci, noi suntem cei care luptă pentru ei, pentru că, la ei neexistând corpul, nu ar fi nici extratereștrii. Însă noi, cei care suntem mai puțin norocoși în acest nivel existențial, ar trebui să ducem lupta pentru toți, atât pentru a ne salva pe noi de extratereștri, cât și pentru a-i salva pe ei de experiența vieții, care înseamnă moarte și suferință fizică.

În concluzie, noi suntem la fel ca ei, însă ei nu au avut curajul să coboare la acest nivel pentru a face experiența. Deci iată cine suntem și de unde venim! Dar iată și adevăratul interes al acestor subiecți angelici, care demonstrau că în realitate dețineau foarte puține calități cu adevărat angelice. Odată ce noi am învinge extratereștrii și am dobândi conștiința totală în legătură cu cine suntem, noi am fi cei care am deveni îngeri pentru aceste figuri angelice, iar problema ar fi că noi am deține cheile universului. Un univers pe care îngerul vrea să-l mențină în acest statu-quo, în timp ce caută un mod alternativ de a face experiențele lumii solide, dar fără să-și murdărească mâinile. O experiență care să fie un fel de surogat. Deci, pe de o parte îngerul new age-ului vrea să fie considerat bun și protectiv, dar pe de altă parte decide să se folosească de neamul uman, punându-l să lupte pentru a elimina extratereștrii, dar blocându-l pe drumul evolutiv pentru a evita el suferința.

Metoda angelică

Și care ar fi atunci strategia acestor ființe din planul de deasupra? O strategie simplă, care nu ar împiedica omul să câștige contra extratereștrilor, dar poate încerca să convingă omul evoluat să părăsească acest loc pentru a se refugia într-o închisoare aurită, adică la nivelul lor existențial. De fapt, cu cât rămân aici mai multe persoane evoluate, cu atât mai mult "boala conștiinței conștiente" se extinde și la alții. Singurul mod de a bloca conștiința ființelor umane din a se îndrepta spre un drum care ne-ar conduce inevitabil spre conștiința absolută, iar pe ei spre dureroasa experiență a vieții în 3D, ar fi acela prin care să se elimine celulele canceroase, adică ființele evoluate, lucrând asupra ego-ului lor și făcându-le să creadă că dacă acceptă paradisul lor acest lucru se datorează faptului că acestea sunt alese, și nu unele care s-au lăsat păcălite. Pentru a obține acest rezultat, care ar congela universul într-o nemișcare permanentă, trebuie să te prezinți omului, dar fără să spui minciuni. De fapt, omul, cu conștiința sa integrată și evoluată, la sfârșitul jocului și-ar da seama mereu dacă cineva l-ar minți, deci trebuie spus numai adevărul, sau cel mult poate să-l facă pe om să creadă unele lucruri în locul altora, prezentându-i adevărul în mod alterat. Deci, acești îngeri sunt inventatorii New Age-ului, unde multe dintre discursurile susținute par în mare parte în acord cu ceea ce cunoaștem, în afară de un mic și aproape invizibil detaliu, dar care nu le scapă celor care au făcut un pas înainte pe scara evoluției.

Mișcările New Age au existat mereu și nu sunt o invenție locală. De exemplu, din acest punct de vedere, una dintre cele mai importante mișcări New Age (care nu are nicio legătură evidentă cu tradițiile egipto-babiloniene) este Biserica Catolică, care, prin a-l lăuda pe Dumnezeu, comunică că trebuie să-i iubești pe ceilalți pentru a-ți câștiga paradisul. Conceptul de urcare în paradis este un concept arhetipic, unde trebuie să urci, să te înalți; acest concept există în multe mișcări, pornind de la mișcarea Dianetics și ajungând până la mișcarea lui Ramtha. Înălțarea pentru evoluție este un concept dezinformator, pentru că în coborârea în profunzime există adevărata posibilitate de a face experiență. Trebuie să se coboare pentru a se câștiga conștiință de sine, nu să se urce. Pe lângă asta, nu trebuie să-i iubești pe alții, ci trebuie să te iubești pe tine mai înainte de toate. Acest concept este exprimat foarte clar de conștiința răpiților induși în transă hipnotică profundă. (Ceea ce odată numeam suflet acum este ridicat la nivelul de conștiință, dar despre asta vom vorbi în următoarea lucrare). Dacă te iubești pe tine însuți, vei încerca să te cunoști pe tine însuți, știind că procesul cunoașterii este un drum personal. Nimeni nu-i poate forța pe alții să facă același drum, nimeni nu-i poate ajuta pe alții, ci fiecare se ajută doar pe el însuși. Dar parcurgând acest drum va ajuta întreaga conștiință a universului. Prin a-i ajuta pe alții se riscă un act de forțare, acționând asupra conflictului de conștiință - un principiu care este de netrecut, după cum vom demonstra peste puțin timp. Iată deci care este caracteristica mișcărilor religioase pseudo - new age: aceea de a se face credibile, povestind aproape tot adevărul, dar alterând intenționat detaliul fundamental pentru înțelegere, făcând astfel încât omul să înțeleagă greșit un discurs, care ar putea fi în principiu și adevărat. În acest context, una dintre cele mai mari minciuni ale mișcărilor new age este de fapt afirmația că minciuna este de fapt a minții umane. Mintea umană este disprețuită. Se pune că mintea minte. Aceasta este înșelătoare, nu te lasă să vezi lucrurile așa cum sunt, este prinsă în Maya, nu vede că realitatea care o înconjoară este falsă. Totul este adevărat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te încrezi în minte. Asta înseamnă să fi conștient de limitele minții. Adevărul este că, utilizând mintea, se utilizează și axa energiei și poți merge să-i întâlnești pe "cei de la etajul superior", descoperindu-le astfel adevărata esență. Și iată că mișcările New Age încearcă să remedieze această situație, convingând omul, într-un mod șiret, că mintea nu trebuie utilizată, și chiar mai mult, dacă acesta îți spune ceva ciudat, nu trebuie să o crezi.

Dualismul înșelător

Ceea ce ne-a determinat să suspectăm că îngerul era înșelător erau discursurile pe care le făcea, iar apoi, dintr-un punct de vedere al gramaticii transformaționale (PNL), rezulta foarte clar intenția de a înșela, și mai ales, păcăleala principală rezulta din faptul că se vorbea despre Univers ca despre o hologramă duală. Dar noi știm bine că în realitate conștiința nu este duală, ci unică, știm că nu există cei răi și cei buni, ci există doar persoane cu nivele diferite de conștiință. A construi un parcurs pentru cucerirea înțelepciunii duale e ca și cum am conduce un Ferrari fără mâini. Te izbești de ceva la prima curbă. Pentru a înțelege asta să ne punem o întrebare simplă. Noi am spus mereu că intenția conștiinței era aceea de a se cunoaște pe sine, și pentru asta, a construit universul dual, în care să se poată oglindi pentru a vedea cum este făcută. Însă dacă ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta, sau de ce conștiința a simțit nevoia să se cunoască, răspunsul nu ne apare imediat foarte clar. Putea conștiința să doarmă liniștită, fără să-și pună această întrebare inutilă? Însă de ce a avut nevoie să construiască oglinda pentru a se privi pe ea însăși? Pentru a răspunde la această întrebare nu trebuie decât să ne gândim la universul dual, așa cum îl cunoaștem azi. Dacă acesta este cu adevărat dual, așa cum îl percepem, ar exista posibilitatea de a face alegeri. Să admitem că eu aș fi un alpinist și că sunt legat cu o coardă de domnul A și de domnul B. La un moment dat mă aflu în dificultate și trebuie să tai coarda, pentru a mă salva pe mine și pe unul dintre colegii mei. Pot tăia coarda, salvându-l pe domnul A, dar pot să-l salvez și pe B. Sar părea că mă aflu în fața unei alegeri, dar nu este așa. De fapt, în momentul în care decid să-l salvez pe domnul A, am decis și să nu îl salvez pe B. Este ca atunci când iese cap și nu cruce. Un astfel de concept devine mai clar dacă îl examinăm în prezent. În momentul în care am făcut alegerea, conștiința mea a ales să-l salveze pe A. Dacă eu privesc în trecutul meu, care este coprezent cu prezentul meu, conform fizicii bohmiene asupra universului non-local și virtual, îmi dau seama că conștiința mea din prezent a făcut o alegere care este aceeași cu cea deja făcută în trecut. Cu alte cuvinte, dacă privesc spre trecutul meu (din poziția mea din prezent), înțeleg că și în trecut îl alesesem pe A și nu exista probabilitatea că l-aș fi salvat pe B. O astfel de posibilitate există doar dacă privesc scena salvării din trecut spre viitor, dar nu și dacă o privesc din prezent spre trecut. Acest concept îl vom explica mai bine imediat, când vom examina totul din punctul de vedere al fizicii cuantice moderne.

Atunci, s-ar putea presupune că dualul constă în a lua o decizie sau a nu a lua niciuna, atunci murind toți împreună. Acesta nu este un concept dual. De fapt, a nu face este identificabil cu a nu fi. În acest context, se punea întrebarea de ce conștiința a decis să construiască oglinda. În realitate, întrebarea nu are niciun sens, deoarece conștiința este pentru că face. Dacă nu ar fi făcut, sau mai bine, dacă nu s-ar fi manifestat prin intermediul acțiunii sale, aceasta nu ar fi existat, pentru că ea nu și-ar fi dat seama că există... Tu ești și exiști pentru că faci. Dacă nu faci, nu exiști. Deci, nu există dualitate în a lua sau în a nu lua decizii: nu există dualitate în a o apuca pe unul dintre cele două drumuri aparente, pentru că în realitate nu există decât unul singur. Pe de o parte, acum se înțelege că, conștiința ESTE doar dacă FACE experiență, și ESTE doar dacă se MANIFESTĂ, prin intermediul acțiunii sau a ACTULUI DE VOINȚĂ. Voința devine expresia existenței și a posibilității de a înțelege cine este. În acest context devine clar că, dacă tu faci lucrurile pe jumătate, vei fi jumătate, dar dacă faci toată experiența, vei fi tot. Deci, ființa angelică din planul de deasupra, cel care nu vrea să facă experiența, este o ființă evoluată doar pe jumătate, pe când noi suntem aceia dintre ei care au decis să coboare și să termine treaba. Noi suntem mai conștienți decât ei.

Universul ca pagoda lui Bruce Lee

Pentru a înțelege încă și mai bine cum este făcut acest univers pe axele energiilor, unde mintea este cea care domină, trebuie mai întâi să ne imaginăm un con cu șapte nivele, unde primul nivel este vârful conul, iar ultimul este baza sa. Numărul șapte ar putea fi un număr arhetipic, dar, în realitate, fiind un univers fractal, vor fi și toate acele manifestări energetice care îl cuprind. Astfel, ideea de a separa lumea energiilor vizibile în culori și de a decide să se utilizeze șapte pentru a face asta, nu este întâmplătoare. Nu este întâmplător nici faptul că electronii atomului, la fel ca protonii nucleului, se aranjează pe șapte nivele cuantice. Faptul că sunt alese șapte note pentru a defini o scară muzicală, în care fiecare notă corespunde unei frecvențe și fiecărei frecvențe îi corespunde încă o valoare energetică, este cu siguranță un indicativ al caracteristicilor fractale ale acestui con ipotetic. În acest con, care este universul nostru, cu extratereștri, cu primii oameni, cu Shiva și Vishnu în forma celor doi creatori, toate aceste personaje locuiesc la ultimul etaj, la bază, în planul cel mai greu ar spune arhetipic fizica, dar și

mișcarea americană New Age. Între noi și primul nivel, cel al conștiinței pure, sunt cinci nivele diferite, cu creaturi din ce în ce mai evoluate, mai evoluate în a coborî, și nu evoluate în sensul de a urca. Cititorul atent își va aminti că în viziunile subiecților noștri, cinci erau și ființele angelice care apăreau din planurile de deasupra. Din acest motiv trebuie subliniat faptul că mintea nu minte, ci interpretează, uneori rău, anumite semnale arhetipice ale virtualității, dar este extrem de semnificativ faptul că au fost văzute cinci ființe și că, dacă universul nostru este fractal, există cinci planuri superioare care își împart conștiința-mamă. Diferența care există între noi toți, ființele planurilor intermediare, ar avea legătură cu conștiința de sine - cu cât se coboară mai mult, cu atât mai mult se face experiență și cu atât mai mult înțelegem cine suntem. Dar din punct de vedere al integrării dintre partea dreaptă și cea stângă a aceleiași minți, în timp ce conștiința nu este conștientă de ea, dar pare total integrată, noi, cei de jos, am fi conștienți, dar foarte puțin integrați, și din acest motiv am avea viziunea cea mai dualistă dintre toate celelalte ființe așezate deasupra noastră (în sens arhetipic). Cu alte cuvinte, dacă ființele de la acest nivel nu înțeleg cine sunt la nivel conștient, nu numai că nu vor ști cine sunt, dar vom apărea în virtual mai dislocați ca niciodată. Și vom fi o pradă ușoară pentru acele ființe care au partea masculină mai integrată cu cea feminină. Noi, la acest nivel, am spune emisfera dreaptă cu cea stângă. S-ar putea spune că a putea descrie universul și a-și da seama că dualitatea este un aspect al matricei, este un fapt ce poate fi observat doar de cei care fac experiența șamanică. Un drum care îi conduce pentru o clipă în afara dualității, astfel încât să o poată examina din exterior. Cel care scrie a avut oportunitatea să facă această experiență, iar din acel moment i-au apărut foarte clare toate lucrurile despre se vorbește în acest articol. Cel care scrie, într-un anumit fel, a distrus acel aspect al matricei care reprezenta dualitatea, învingând păcăleala la nivel conștient. Cine nu a făcut această experiență nu va putea vedea dincolo de matrice, dar asta doar din propria sa alegere. A vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere îți permite să schimbi harta teritoriului și îți mai permite, odată întors la punctul de plecare, să fii conștient atât de ceea ce se vede de acolo, cât și de ceea ce se vedea din cealaltă poziție. Pentru a obține acest rezultat în existența noastră trebuie să vrem să ne schimbăm poziția. Acest mod de a acționa vă învie și vă ajută să deveniți conștienți de conștiință.

Eliminarea falsului dualism oferă condiția necesară pentru a putea accesa o formă de conștiință integrată, unde spiritul, mintea și sufletul nu mai există, dar, în locul lor există o conștiință integrată unică, care ne permite să vedem dincolo de experiența duală a matricei. Deja am arătat în părțile precedente din această lucrare semnificația istoriei, observată din punct de vedere arhetipic. În arhetipuri există imaginea unui prezent etern, care conține informații despre timpul virtual, atât despre trecut, cât și despre viitor, pentru a oferi o viziune globală asupra a tot ce există. În arte semnificațiile simbolice și artistice sunt mereu legate foarte mult de arhetipuri, adică de limbajul universului. Astfel, persoanele cu un anumit nivel de conștiință, adesea și fără să realizeze, construiesc povestiri bazate pe mitul creației. Un exemplu ne este oferit în acest context de un film făcut de Bruce Lee, film care, din punct de vedere tehnic nu a apărut niciodată în sălile de cinema. Se numește Game of Death, "Jocul morții", iar în spatele luptelor (toate fiind coregrafii ale aceluiași Lee) se ascund puternice componente filozofice. Protagonistul vede cum îi sunt răpite rudele (simbol al propriilor origini) - cei puternici vor să-l șantajeze pe protagonist să facă niște lucruri ilicite pentru ei (extratereștrii sau cei care folosesc în numele lor forța

protagonistului pentru a obține beneficii pentru ei înșiși). Pentru a-și salva părinții Lee va fi constrâns să-și înfrunte adversarii, care sunt tot mai puternici, în interiorul unei pagode (pagoda reprezintă universul holografic cu șapte nivele: noi suntem la al șaptelea nivel, la primul există conștiința și în mijloc rămân cinci, locuite de forțe ostile). Urcarea diferitelor nivele corespundea unei ascensiuni spirituale, pentru care, protagonistul va trebui să lupte mai mult cu el însuși decât împotriva dușmanilor săi. Nivelele pagodei sunt cinci și sunt caracterizate de diferiți luptători care sunt maeștri în tot atâtea tehnici. Mai ales ultimul, cel care se află cel mai sus, este un gigant cu pielea de culoare neagră care nu poate suporta lumina și poartă mereu ochelari negri. Lee va câștiga folosind lumina asupra ultimului gigant și la sfârșitul luptei se va întoarce la primul nivel, afară din pagodă, necâștigând nicio comoară, dar reușind să-și elibereze poporul de cei care îl țineau supus (dând startul arhetipului lumii fericite). http://www.youtube.com/watch?v=ai5geIBDkyE

Arhetipic vorbind, omul îi înfrânge pe cei care-l înșeală, dar, în coborârea sa, în realitate, el nu vrea să ajungă la conștiință mergând în sus, adică întorcându-se într-un proces involutiv, ci mergând în jos, la ultimul nivel, luând cu sine cunoașterea pe care a acumulat-o, pentru a trăi din acel moment înainte, nu o existență închisă în solitudinea unei conștiințe inconștiente, ci creând noua sa lume, cea care ne așteaptă pe toți - Lumea Fericită.

Aspecte cuantice ale naturii universului

În lumina acestor noi reflecții am reascultat și studiat anumite aspecte ale fenomenologiei răpirilor, pe care într-o primă fază le-am neglijat și nu le-am înțeles absolut deloc, dar care acum își găseau locul potrivit în cheia de lectură propusă de noi. Mă refer în special la anumite probleme cu care se confruntau răpiții, care, după parcursul pe care noi îi sfătuiam să-l facă, care i-ar fi ajutat să se elibereze de extratereștrii, acumulând conștiință, mă recontactau din cauza apariției unor percepții ciudate, constând în flashuri aparținând unor episoade din "viețile lor trecute". Hipnozele profunde efectuate pe acești subiecți, prezentau o parte sufletească care explica ceea ce se întâmpla, folosind următoarele cuvinte: "Este necesar ca acest corp să cunoască toate experiențele sale, din toate corpurile sale, aceste experiențe se vor acumula în corpul actual și abia după aceea acesta va putea merge să se joace acolo."

Astfel de expresii erau de neînțeles pentru noi în acel moment, dar astăzi putem oferi acelor cuvinte o interpretare extrem de logică. Pentru a înțelege bine care a fost semnificația mesajului sufletesc și viziunea sa asupra teritoriului, trebuia mai întâi să înțelegem că și a treia axă, cea a energiei, adică a minții, avea un rol fundamental și esențial împreună cu celelalte două axe; axele sufletului,a minții și a spiritului - timpul, energia și spațiul trebuiau să înțeleagă complet semnificația conștiinței, fără să se poată sări peste vreuna dintre cele trei. Pentru a face asta, trebuie să abandonăm pentru un moment domeniul sufletului, al minții și al spiritului și să observăm domeniul fizicii moderne. Apoi ne vom întoarce la problema conștiinței, imediat după ce am examinat problema din punctul de vedere al fizicii cuantice. Începând de la articolul original cu titlul "Noua Fizică: Asimetria Omniprezentă" (“La Nuova Fisica: L'Asimmetria Onnipresente”), scris de Piero Scaruffi (traducere din original de Ascanio Borga, mai 2003), http://www.scaruffi.com/cogn.html, trebuie sa facem niște observații pe ideea că Born, Bohm și cu mine, toți vorbim despre dualismul undă - particulă. Dacă cheia noastră de lectură a fost corectă nu ar exista dualism, ci acesta ar apărea în fața ochilor noștri ca o deformare citită de creierul nostru, și nu de mintea noastră, care ar interpreta doar datele care provin din exterior. Să ne amintim că pentru fizica cuantică modernă, o particulă cum ar fi un foton, poate să se prezinte ca undă, dar și ca particulă. Uneori se prezintă ca undă, dar alteori este măsurată ca particulă. Practic, nimeni nu știe, nici până în ziua de azi, de ce există acest comportament dual, aparent inexplicabil. http://www.blogzero.it/2009/11/20/esperimento-piu-bello-dualismo-onda particella/. http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGc-

Să amintim aici despre un experiment care reproduce dualismul "undăparticulă". Dacă am un tun care împușcă fotoni pe un perete cu două găuri, m-aș aștepta, dacă aș așeza în spatele peretelui un ecran cinematografic, ca acesta să se lumineze în zona care corespunde celor două găuri, pe unde trece lumina, sau mai bine zis fotonii. Din păcate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, trebuie să știți, nu numai că nu se obține rezultatul așteptat, dar și că lumina luminează ecranul cinematografic și în locurile unde lumina nu ar trebui să ajungă. Astfel s-a ajuns la concluzia că fotonii s-ar comporta ca unde și nu ca particule.(vezi figurile de jos)

Din păcate, asta se întâmplă și când un singur foton este împușcat prin găuri, demonstrând că acest lucru se întâmplă concomitent prin ambele găuri. Dacă fotonul ar fi fost o particulă, ca un proiectil, acest lucru fiind imposibil. Dar dacă fotonul este reprezentabil ca probabilitatea ca el să existe într-un spațiu sferic aflat în expansiune în timpul mișcării sale spre pereții țintei, fotonul ar putea fi reprezentat ca undă și ar putea invada cele două găuri concomitent. Problema apare când observatorul, în loc să observe totul din spatele tunului fotonic, ca un spectator la cinema, se ascunde în spatele uneia dintre cele două găuri. Fotonul parcă știe că el este acolo și îl lovește, luminându-l. În acest experiment figurile de interferență, clasice unui fenomen de ondulație, dispar. Cu alte cuvinte, fotonul se comportă acum ca un proiectil.

Fenomen observat din exterior

Fenomen observat din interior

Există diverse interpretări ale acestui fenomen fizic inconfundabil. Born (http://it.wikipedia.org/wiki/Funzione_d'onda) susținea că particulele subatomice care compun universul, deci universul în sine, se putea comporta atât ca undă, cât și ca particulă. În cazul în care comportamentul particulei ar fi fost ondulator, unda ar fi fost o ecuație de undă și nu o adevărată și proprie undă fizică, al cărui potențial ar fi fost reprezentat de energia sa. Însă Bohm, care susține că universul este virtual și holografic, fractal și nonlocal, susține că un foton nu e sau undă sau particulă, ci este și undă și particulă împreună. Pe lângă asta, el susține că potențialul undei, care în acest caz ar fi o adevărată undă fizică, nu o formulă matematică, are legătură cu forma undei și nu cu energia sa. Cu alte cuvinte, Bohm susține că universul, fiind unul și fiind compus din unde, toate la fel (micul și marele sunt legate fractal între ele), pentru a muta sau a interacționa cu un lucru mic, care are aceeași formă de undă ca un lucru mare, este necesară aceeași cantitate de energie. Fizica lui Bohm este adesea utilizată ca punct de plecare pentru cei care studiază fenomenele paranormale, pentru că s-ar părea că ar explica multe fenomenologii legate de acestea. În acest context se înțelege că pentru a muta o mașină utilitară cu forța gândului ar fi necesară aceeași forță care se folosește pentru a muta cu forța gândului un munte. Dar nu acet fapt este important. De fapt, trebuie să amintim că în timp ce Bohm susține că timpul nu există și nu este decât o senzație fizică, Born susține că timpul nu este măsurabil în fizica cuantică. În acest moment intervine un premiu Nobel pentru chimie, Ilya Prigogine, care a studiat echilibrele ireversibile și care susține că săgeata timpului este unidirecțională. El chiar susține că dacă săgeata timpului ar fi putut fi ireversibilă, ar exista în universul nostru urme de involuție. Dar pentru că nu s-au observat niciodată involuții în modelele studiate de el, adică în modelele biologice, trebuie să se tragă

concluzia că timpul merge doar într-o singură direcție. Dar cum de timpul ar merge doar într-o singură direcție, dacă spațiul și energia pot lua și valori negative? De ce universul ar trebui să fie asimetric pe săgeata timpului? Pentru că astfel nu s-ar putea merge înapoi în timp, la fel cum se întâmplă cu spațiul? Dacă merg de la Roma la Milano,mă pot întoarce la Roma, dar dacă azi vreau să mă merg înapoi în timp nu pot să fac asta. Dar chiar este adevărat că nu pot face acest lucru? Problema apare datorită faptului că săgeata timpului este legată de al doilea principiu al termodinamicii, care susține că entropia universului se mărește mereu. Entropia este o măsură, numită dezordine, care în realitate corespunde ordinii cinetice și energetice a obiectelor din univers. Adică, universul în timp se simetrizează, se răcește, toate lucrurile iau între ele distanțe identice, densitatea universului se omogenizează și nu mai sunt ale locuri cu materie densă și locuri goale, dar densitatea devine constantă. În realitate, această situație corespunde unei ordini și nu unei dezordini, dar fizicienii de la mijlocul lui 1800 au identificat răcirea universului ca pe un lucru negativ, care acționează împotriva creației divine, și doar din acest motiv, i-au dat o accepțiune negativă, ca dezordine, pe când, dintr-un punct de vedere termodinamic, aceasta nouă ne apare ca și ordine. Termodinamicii au scăpat flatând Biserica și puterea sa în 1800, dând entropiei un semn negativ în fața simbolului său și astfel fizicienii și preoții au făcut pace. Deci, dacă entropia în principiu se mărește mereu, atunci și săgeata timpului merge într-o singură direcție. În acest context intervine un alt fizician englez, care se numește Penrose și care începe să supună că al doilea principiu al termodinamicii nu ar fi deloc adevărat. El susține că în fond “acela este un principiu, în sensul că nu este demonstrabil, validitatea neputându-i fi demonstrabilă.” Până astăzi doar s-a constatat faptul că entropia universului s-ar mări mereu, însă, se poate să nu fie deloc așa, și dacă nu ar fi așa, dogma săgeții timpului ar pica și ea. Penrose ajunge să presupună că în realitate, măsurarea entropiei nu ar fi legată de energia sistemului, care se răcește mereu dacă este lăsată în pace, adică fără intervenții externe universului, care se pare că nu pot exista, ci că entropia ar fi umbra a altceva, care s-ar suprapune măsurării energiei. Noi credem că entropia măsoară energia sistemului sub formă de ordine, însă aceasta măsoară de fapt un fel de parametru ascuns. Termenul de "parametru ascuns" este folosit intenționat de Bohm, pentru a explica aceleași fenomene.

Incorectitudinea celui de-al doilea principiu al termodinamicii

Toți știu că doilea principiu al termodinamicii nu este corect, dar toți speră că incorectitudinea unui astfel de principiu este legată doar de un aspect local, adică unul care se află în lumea microscopică; dacă al doilea principiu nu este respectat, mereu se poate crede că există un alt loc îndepărtat, în care se întâmplă exact opusul specular, astfel încât să egalizeze estimările generale ale entropiei universale. Există experimente ce demonstrează că într-un spațiu limitat entropia se poate micșora. Într-un articol ce poate fi găsit pe internet cu titlul "Săgeata timpului", (http://www.attraversolospecchio.eu/index.php/argomenti/scienza/2012/02/08/la-freccia-del-tempo/), este menționat un experiment de termodinamică făcut de Y. Charles Li și Hong Yang și denumit "Săgeata timpului", publicat pe site-ul de publicații științifice http://arxiv.org (ianuarie 2012). În acel context se demonstra foarte ușor că entropia anumitor sisteme de particule de gaz, care erau supuse anumitor operațiuni, se diminua fără niciun dubiu științific. În mod asemănător, anumiți oameni de știință s-au jucat cu niște perechi de fotoni, reușind să alterneze comportamentul lor din trecut, iar asta ar fi posibil doar dacă săgeata timpului ar fi fost reversibilă, sau dacă timpul ar fi fost non-local, așa cum susține Bohm. Un alt exemplu banal, care demonstrează că entropia se poate diminua local, ne este furnizat de unele reacții din chimia organică, care produc activitate optică, pornind de la molecule absolut simetrice sau cu amestecuri de reacții total racemice (cu activitate optică egală cu zero). Este bine de știut că activitatea optică, adică capacitatea anumitor molecule de a roti planul luminii la stânga sau la dreapta față de observator, este o măsură a simetriei universului. Conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii, universul se simetrizează, acesta fiind creat non-simetric. Este imposibil să construiești o sinteză a unui produs organic care nu are un plan de simetrie pornind de la o moleculă mai simetrică (care nu are un astfel de plan). În cel mai bun caz o specie chimică reacționează, distrugându-i simetria, dar producând o pereche de izomeri oglindă, adică jumătăți de molecule care rotesc planul luminii la dreapta și o altă jumătate care rotesc planul luminii, de aceeași cantitate, dar la stânga, astfel încât să se obțină un amestec de reacție care va fi simetric în complexitatea sa.

Dar asta este posibil doar dacă determin să reacționeze un număr par de molecule: astfel, jumătate va da un rezultat iar cealaltă jumătate va da rezultatul opus. Dar dacă eu am o singură moleculă care poate reacționa, aceasta trebuie să furnizeze neapărat o moleculă activă din punct de vedere optic, în absența izomerului său oglindă. În acest context, am creat activitate optică, adică am desimetrizat local universul, micșorându-i entropia. În fizica lui Bohm, faptul că cel de-al doilea principiu al termodinamicii este estompat local, înseamnă, conform unei viziuni holografice a totului, că entropia întregului sistem se poate micșora pentru că amănuntul este colegat la tot.

Interpretarea pe care eu o dau modelului dual fizico-cuantic

Pentru fizicieni, utilizarea termenului "parametru ascuns" vrea să spună că pentru ei există un parametru măsurabil, dar fiindcă nu îl văd, nu îl pot măsura. Din punct de vedere al programării neurolingvistice (PNL), a identifica ca ascuns un fenomen care nu se vede, înseamnă că dorești neapărat să crezi într-o idee proprie a hărții teritoriului, fără a avea în schimb forța de a verifica dacă nu cumva acea hartă este greșită. Zilele astea fizicienii caută bozonul lui Higgs, iar presa, care este prea puțin informată, crede în ceea ce i se administrează, și anume: că bozonul lui Higgs a fost găsit cu adevărat. Mari conferințe de presă, un mare ecou în ziare și în media, dar adevărul este altul. Purtătorul de cuvânt a CERN-ului de la Geneva, în videoclipul conferinței de presă, nu susține că s-a găsit bozonul lui Higgs, ci spune exact că ... There are strong evidences of the existence of the Higgs boson…Cu asta vrând să spună că se crede puternic că acesta există, dar nu că s-a găsit. În locul lui s-au găsit alte lucruri ciudate, care se comportă diferit de bozonul lui Higgs, dar despre care oamenii de știință ai CERN-ului spun că sunt, aproape cu siguranță, bozonul pe care îl caută. E ca și cum ai spune: pentru că mulți copii l-au întrezărit pe Moș Crăciun, acesta există cu adevărat, chiar dacă este mai degrabă indefinit. E ușor să înțelegem că în spatele declarațiilor CERN-ului sunt exigențe politico-economice, și, pentru că nu mai sunt bani, există necesitatea de a explica europenilor și sponsorilor că mai trebuie aruncați alți bani, pentru a căuta un lucru care nu există (27 de milioane de euro pentru fiecare experiment efectuat), asta doar pentru a-i hrăni pe fizicienii noștri. Bineînțeles că ceilalți fizicieni europeni și

mondiali, care nu sunt de acord cu această poziție guvernamentală, nu din motive științifice, ci doar pentru că ei ciugulesc mai puțini bani pentru cercetările lor, s-au supărat un pic și duc o luptă împotriva cercetătorilor bozonilor fantomă. http://video.repubblica.it/dossier/bosone-di-higgs/hack-il-bosone-e-dio/99942/98321 http://www.centrometeoitaliano.it/particella-di-dio-trovato-bosone-higgs/ http://www.giornalettismo.com/archives/407323/e-se-il-bosone-di-higgs-fosse-un-impostore/ http://silvanodonofrio.wordpress.com/2012/07/06/il-bosone-di-higgs-ce-o-non-ce/

În concluzie, a folosi termenul "parametru ascuns" este un semn inconștient de calm, cum că lucrurile, chiar dacă nu se văd și nu se măsoară, sunt cum au fost descrise mereu. Prigogine spune un lucru foarte adevărat, și anume că evoluția se mărește mereu și nu merge înapoi niciodată. Dar evoluția sistemului este evident legată de eliminarea dezordinii, înțeleasă ca mișcare browniană a particulelor. Evoluția este legată de diminuarea haosului. Și dacă Penrose avea dreptate și entropia nu este o măsură directă a haosului, ci o măsură indirectă? Ipoteza mea de lucru este că entropia nu ar fi o măsură a haosului, ci o măsură a Conștiinței universale. Aceasta chiar nu este măsurabilă, pentru că aparține acelei părți din realitate care este definită ca "reală", adică constantă și neschimbătoare, dar a cărei expresie în interiorul universului se definește ca și conștiință (cunoaștere) de sine. În cheia noastră de lectură, conștiința chiar nu este făcută din energie, spațiu și timp, dar acești trei vectori sunt reprezentarea conștiinței de sine. Conștiința de sine a conștiinței ar fi măsurabilă și mereu în creștere, în acord cu cele susținute de Prigogine. Și ar fi logic să fie identificată de fizicieni ca parametru ascuns, dacă aceasta ar fi reflectarea conștiinței în virtualitate. Fiindcă fizicienii nu cred în existența unei conștiințe, nu vor putea niciodată să măsoare conștiința, pentru că nu sunt conștienți că acesta există. De fapt, fiecare vede harta teritoriului în funcție de cunoașterea pe care o are despre harta teritoriului. Dacă eu cred că elefanții nu există, nu aș reuși să văd nici măcar unul, așa cum vom vedea imediat printr-un experiment de fizică cuantică. Dar entropia, adică dezordinea care se mărește, adică conștiința, care, prin măsurarea conștiinței de sine, care se mărește mereu, ne oferă cheia de lectură pentru a interpreta și dualismul undă-particulă. În baza studiilor făcute de mine prin intermediul hipnozei regresive și a observațiilor efectuate de fizica modernă, se poate demonstra, pornind de la modelul fizicii lui Bohm, unde timpul nu există, dar trecutul și viitorul sunt două ecuații de undă care se unesc într-un prezent etern, putem susține că un fenomen ne apare ca particulă când privim înspre trecut și ne apare ca undă când privim înspre viitor. În realitate, în spatele acestui concept există o viziune mai profundă a aparentului dualism particulă-undă. Noi percepem un fenomen ca undă atunci când

nu avem cunștiință despre acel fenomen și știm doar că observăm ceva ce există. Însă când știm perfect ce am observat, pentru că am acceptat să interacționăm cu acesta, acesta ne apare ca particulă. Când eu interacționez cu un fenomen în sens fizic, fie acesta o particulă subatomică sau oricare alt eveniment, acesta îmi apare exact așa cum este construit în virtualitate, cu masa sa, cu energia sa, cu timpul său, cu spațiul său, cu câmpul său magnetic și cu câmpul său electric. Fenomenul va apărea localizat perfect, pentru că eu am interacționat cu acesta în propriul său spațiu și timp. Dar dacă eu văd că se întâmplă un fenomen fizic, însă nu interacționez DIRECT cu el, știu că fenomenul există, dar nu voi fi conștient de el. Din punct de vedere fizic acesta îmi va apărea sub formă de undă, adică din punct de vedere matematic și geometric va apărea ca o zonă spațio-temporală, unde este posibil să localizez fenomenul (pentru că știu că există), dar nu știu nici cum este făcut și nici unde este cu exactitate (pentru că nu sunt conștient de el). Deci, dacă fotonul mă lovește și mă iluminează, acesta se comportă ca particulă, dar dacă îl văd cum se lovește de un perete, eu nu interacționez cu el direct, ci doar văd imaginea interacțiunii sale cu un alt obiect, iar fotonul se va comporta ca o undă în fața ochilor mei. În realitate, aspectul dual al virtualității nu ar exista și totul s-ar reduce la definiția conștiinței, care ar fi ceva ce face și interacționează, pentru că dacă nu face și nu se manifestă nu există. Este inutil să subliniem că fizica modernă este total de acord cu acest tip de viziune a lucrurilor, care îi pune în acord pe Born cu Bohm, cu Prigogine și cu Penrose, dar și cu Capra, cu Krishnamurti și alți gânditori, de la Kant la Platon.

Dualismul undă-particulă în viața cotidiană

Să luăm câteva exemple din viața cotidiană și să înțelegem cum acest dualism finit, în realitate, depinde exclusiv de percepția pe care o avem noi asupra unui fenomen și nu de fenomenul intrinsec. Eu am în fața mea, în viitorul meu, două alegeri: ori să tai coarda și să-l salvez pe A, ori să tai altă coardă și să-l salvez pe B. Când mă gândesc la asta creierul meu va fi invadat de imaginile de interferență ale celor două posibilități de viitor, legate de cele două posibile acțiuni ale mele. Cu cât încerc mai mult să aleg, cu atât mai mult nu voi fi capabil să văd bine ce anume să aleg. Între timp, săgeata timpului avansează iar eu intru în momentul prezent, în care văd nu ceea ce voi face, ci ceea ce fac.

În prezentul meu aleg să-l salvez pe A. În acel moment, problema mea de natură ondulatorie și probabilistică dobândește controlul certitudinii și devine asimilabilă comportamentului particulei noastre subatomice. Aceasta s-a prezentat ca certitudine când priveam evenimentul dinspre trecut înspre viitor și când aceasta se prezenta ca incertitudine, deci când își luase aspectul probabilistic și matematic de undă. Acum, că l-am salvat pe A, să privim spre trecut și să vedem ce ne amintim. Ne amintim că în interiorul nostru nu aveam dubii, dar că deja decisesem să-l salvăm pe A și nu pe B. Asta se întâmplă pentru că atunci când am devenit conștienți de un fenomen, timpul neexistând, o astfel de conștientizare modifică trecut virtual, unde acum avem același nivel de conștiință ca în prezent. Adică, când privesc spre viitor, văd evenimentele ca undă, dar când privesc spre trecut le văd ca particule. Dar asta înseamnă și că, fiindcă trecutul este coprezent cu prezentul, în realitate eu nu am ales niciodată, dar am știut mereu că îl voi salva pe A. Deci, când privești trecutul din prezent, dispare cu totul ideea existenței posibilității duale a alegerii. Dar asta nu înseamnă că nu există liber arbitru. Acest principiu susține că, dacă o alegere a fost făcută, aceasta a fost făcută, când diversele părți ale conștiinței au decis împreună să recite rolul pe care îl recită. Neexistând timpul, asta se întâmplă continuu, iar acest aspect garantează un fel de liber arbitru, care nu este individual, ci în acord cu totalitatea conștiinței (în spațiu, în timp și în energie). Conștiințele au decis să facă o experiență despre care știu exact cum se va termina, dar sunt obligate să facă experiența, coborând în planul material, în dimensiunea noastră, pentru că necesitatea conștiinței este aceea de a exista, iar pentru a exista trebuie să te manifești, iar pentru a te manifesta trebuie să faci. Încă o dată există un acord perfect între cheia noastră de lectură și ideea că anumite filozofii au un Dumnezeu creator. Acesta știe ce se va întâmpla, dar e constrâns să trăiască experiența, pentru că nu este suficient să citești cartea, ci trebuie să interpretezi și rolurile personajelor, trecând de la stadiul de cititor al cărții la cel de scriitor al cărții. Acesta este pivotul realității virtuale, în care nu există timp, spațiu și energie. Înainte și după se confundă cu eternul prezent. După ce termini de citit cartea îți vei da seama că acea carte ai scris-o chiar tu, pentru că este povestea ta, dar îți vei da seama de asta abia la sfârșit. Încă o dată, din mit (care este redat prin intermediul poveștilor antice și moderne) reiese acest concept, fără ca noi să ne dăm seama măcar. În filmul "Poveste fără de sfârșit" acest mit este celebrat de personajul unui băiat care descoperă în pod o carte, și care, începând să citească își dă seama că nu citește doar povestea sa, ci și pe cea a planului nostru universal.

În acea poveste, Atreiu, un băiat care încarnează ideea de Spirit, vrea să o salveze pe regina lumii poveștilor, care încarnează ideea de Suflet, prin a se apropia de lumea nimicului, care, ca o pată neagră, va distruge lumea realității virtuale. Personajele poveștii fără de sfârșit nu sunt altcineva decât noi înșine, care, inconștient, luptăm împotriva păcălelii în care ne aflăm și împotriva părții obscure care vrea să ne strivească, unde un animal ciudat, dragonul Noroc, este reprezentarea fidelității Minții și a faptului că aceasta va fi o armă învingătoare.

Omul își salvează virtualitatea și distruge lumea nimicului, pentru că iubirea dintre Atreiu și regina copilă a lumii poveștilor (care încarnează adevărata lume, cea a creației sufletești) este mai puternică decât orice. Iubirea care leagă sufletul de spirit și conștiința de celelalte conștiințe, o iubire care nu are nicio legătură cu iubirea pentru zeii religiilor, ci care are de-a face cu noi înșine și pe care o redescoperim când ne iubim natura noastră originală. http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_%28film%29

Aspecte ale aparentului conflict undă-particulă

Pentru a aprofunda conceptul de falsă dualitate între undă și particulă, să examinăm următorul exemplu: Eu am decis să-l omor pe Caio. Mă prezint în fața lui cu un cuțit și-l omor. Dacă examinăm acest eveniment trebuie să subliniem imediat că cea care a decis să recite un rol pentru a înțelege în profunzime aspectele virtualității a fost conștiința mea, dar trebuie să menționăm că și cel care se lasă înjunghiat a avut această atitudine. Cu alte cuvinte, eu reușesc să-l omor pe

Caio doar dacă conștiința sa s-a înțeles cu a mea pentru a recita cele două roluri care erau stabilite încă de la început. Însă, în timpul parcurgerii drumului de acumulare a cunoașterii există posibilitatea să-ți schimbi propriul rol, rescriind partea care se trăiește (recită). Asta se întâmplă încontinuu, chiar dacă noi nu suntem conștienți ce acest eveniment. Eu pot să aleg să nu-l mai ucid pe Caio, dar doar dacă el este de acord cu mine să modificăm și condiția lui cuantică (așa s-ar spune în fizica cuantică). Discursul este vechi și noi l-am tot susținut în contexte de răpire extraterestră, în care se spunea că dacă un răpit nu vrea să iasă din această problemă, este absolut inutil să încerci să-l scoți, pentru că el apoi reintră cu și mai multă vehemență dacă conștiința sa a decis să efectueze acea experiență și să recite acel rol, iar tu nu ai reușit să-l convingi să-și schimbe rolul pe care îl recită chiar el însuși. Vom vedea imediat cum aceste considerente noi și profunde vor schimba încă o dată harta teritoriului punându-ne în fața problemei răpirilor, cu posibilitatea de a o rezolva definitiv.

Viziunea cuantică și domeniul morfogenetic

Am elaborat un experiment de fizică care demonstrează tot ce am subliniat până acum. Experimentul se poate verifica ușor într-un laborator de fizică a particulelor, dar poate nici să nu mai fie efectuat, pentru că un astfel de experiment este format din trei parți, din trei experimente diferite, care au fost deja verificate din abundență, deducând astfel că previziunile noastre actuale sunt niște certitudini. Dar cum fizica nu are încrede nici măcar în ea însăși, cine va dori, va putea să-l verifice foarte ușor. Să admitem că avem un tun care împușcă electroni și facem astfel încât să se nască doi electroni în același moment, împușcând unul la dreapta și altul la stânga. Cei doi electroni gemeni, născuți astfel, au o anumită caracteristică. Aceștia trebuie să aibă o deplasare opusă, adică, dacă ar fi fost comparabili cu niște titirezi, ar fi trebuit să se rotească în sens contrarotativ unul față de celălalt. Dacă unul se învârte la dreapta, celălalt s-ar învârti spre stânga, față de orice observator (al doilea principiu al termodinamicii). Fizica cuantică susține că astfel de electroni trebuie să aibă rotire opusă și non-întreagă, ca fermionii (particulele lui Fermi). Cu alte cuvinte, când doi electroni se nasc împreună, sunt ca doi gemeni forțați de regulile virtualității să fie un bărbat și o femeie. Primul electron l-am îndreptat spre mine și pe al doilea l-am îndreptat spre un perete cu aceleași două găuri, despre care am vorbit deja, în spatele cărora există ecranul cinematografic, care va exalta comportamentul de undă sau de

particulă. În plus, voi mai pune un al doilea observator, un amic de-al meu, să observe comportamentul celuilalt electron, cel îndreptat spre cele două găuri. Dacă este un singur observator, de exemplu eu, care ar observa electronul care se îndreaptă spre mine, acesta m-ar lovi omorând pachetul de undă, care i se opune, și eu aș vedea electronul ca particulă, dar nu aș ști ce se întâmplă cu al doilea electron, pentru că nimeni nu-l monitorizează. Dacă ar exista doar amicul meu, acesta ar vedea, așa cum am mai subliniat, electronul comportându-se ca undă și producând pe ecranul cinematografic efectul aspectului de interferență. Dar dacă există ambii observatori, eu aș vedea electronul ca particulă și i-aș comunica celuilalt electron să se comporte ca particulă, în analogie cu experimentul lui Alan Aspect, unde interacțiunea cu un electron produce schimbarea condiției electronului geamăn. În acest context, amicul meu nu l-ar mai vedea pe cel de-al doilea electron comportându-se ca o undă, ci l-ar vedea ca pe un proiectil, adică ca o particulă, fără prezența figurilor de interferență.

Ceea ce se întâmplă este foarte ușor de explicat. Eu am devenit conștient de primul electron și nu-l mai văd sub formă de undă (condiție de conștientizare scăzută), ci ca particulă (condiție de conștientizare ridicată). În acest context, cum cei doi electroni s-au născut împreună și sunt legați ca un eveniment unic, și cel deal doilea electron, dacă l-aș vedea, mi-ar apărea ca particulă. Eu nu-l văd pe cel deal doilea electron, dar sunt conștient că acesta este o particulă. Însă cum conștientizarea este o măsură a conștiinței, însăși conștiința este anunțată că al doilea electron este o particulă. Amicul meu are conștiință, dar cum conștiința sa și a mea este aceeași conștiință, pentru că în esență conștiința este doar una, el va avea certitudinea că electronul său, cel pe care el îl observă, este o particulă, pentru că partea mea de conștiința i-a comunicat asta instantaneu. Deci, el va vedea al doilea electron ca și cum ar fi interacționat cu el. În realitate eu sunt cel care a interacționat cu el și a văzut particula, dar am comunicat și părții sale de conștiință informația mea.

Se va demonstra astfel că cele două conștiințe ale noastre sunt legate în realitate de faimoșii "parametri ascunși ai lui Penrose", dar se va demonstra și că este suficient ca eu să fac o experiență (adică să fi conștientizat), pentru că informațiile relative a acesteia vor fi la dispoziția tuturor, într-o akasha generală, într-o grilă holografică, într-o imensă și virtuală bibliotecă din Alexandria, în care nimic nu se poate ascunde. Adică, acest experiment, construit prin suprapunerea a trei experimente de fizică cuantică, reprezintă explicația științifică a teoriei ultimei maimuțe, susținută de ideea existenței unui câmp morfogenetic a lui Rupert Sheldrake. În acest context, dacă eu aș descoperi ceva, acest ceva ar fi la fi la dispoziția tuturor în lume, chiar și a celor care nu știu nimic despre acest lucru. O maimuță din regiunea amazoniană descoperă cum să rupă carapacea unui fruct cu o piatră. La o distanță de milioane de kilometri, o altă maimuță înțelege instantaneu același lucru. · http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/campi-mo rfici-o-morfogeneticirisonanza.php · http://www.animazen.it/campi_morfogenetici.htm l · http://www.reiki.it/autopoiesi-e-campo-morfogenetico · http://it.wikipedia.org/wiki/Rupert_Sheldrake · http://www.sheldrake.org/About/biography/

Toate acestea înseamnă că, în momentul în care am făcut o experiență, aceasta este la dispoziția tuturor. Însă asta nu înseamnă că vor ști toți imediat despre ce este vorba, dar vor putea ști dacă își doresc asta. Cu alte cuvinte, dacă vor dori să citească în marea carte a câmpului morfogenetic, aceasta le va oferi toate informațiile deja prezente, ale tuturor evenimentelor care înainte erau undă, adică necunoscute, iar apoi au devenit particulă, adică au fost înțelese. Aș vrea să subliniez aici că înțelegerea are în realitate două nivele, unul real și altul virtual. Când cineva face experiență, furnizează câmpului morfogenetic această experiență, care devine imediat disponibilă tuturor. Dar asta nu înseamnă că este imediat clară în virtualitate pentru toți, pentru că virtualitatea este construită pe spațiu și timp. Din această cauză, ceea ce se întâmplă imediat în realitate, se întâmplă și se descoperă în timp în virtualitate. Eu descopăr un lucru și imediat toți vor ști că este așa la nivel de conștiință. În virtualitate este nevoie de timp pentru ca un astfel de adevăr să ajungă la nivel conștient. Îți dai seama de asta când o persoană căreia ai încercat să-i explici un lucru, îți răspunde..."dar știi că în interiorul meu am știut mereu asta? doar că nu eram conștient de el". În momentul în care comunicarea verbală din virtualitate amintește de concepte care există deja în interiorul tău, la nivel de realitate reală, iată că tu știi că acele lucruri cărora nu le-ai dat niciodată atenție, în realitate se află în tine de milenii. În orice caz, acest proces prevede ca mai întâi să existe o dorință de a înțelege, separată de interesele personale, de interferențele extraterestre sau de

orice alt lucru neprevăzut, care nu îți va permite să înțelegi în profunzime. În acest caz, va trebui să aștepți cu răbdare ca subiectul căruia vrei să-i explici niște lucruri, să fi atins nivelul de autoconștiență necesar pentru ca tu să decizi că ar fi bine ca el să stea să te asculte. Nimeni nu poate fi obligat să meargă la școală, și dacă la început conștiința sa a decis să interpreteze partea cretinului. Această persoană trebuie lăsată în pace cu sine însăși, pentru că și rezultatul acesta va fi indispensabil pentru rezultatul final.

Problema răpirilor din punctul de vedere al dualismului undă-particulă

Tot ce am expus aici până acum ne permite să îmbunătățim sistemul de eliberare din problema răpirilor extraterestre, dar, în realitate, ne face să ne îndreptăm atenția nu numai spre răpiți, ci spre toate ființele din univers. Adevăratul scop al cercetării noastre ni se va arăta la sfârșit, acesta nefiind dorința de a ne elibera de extratereștri, ci doar dorința de a înțelege cine suntem. Restul se va întâmpla de la sine; prin urmare, fără a folosi proceduri mecanice făcute să gonească extratereștrii, să-i ardă sau să-i convertească. Va fi vorba doar de a înțelege ce suntem, fie ca undă, fie ca particulă, în funcție de dorința de interacționa, sau de a nu interacționa, cu fenomenele care ne înconjoară. Din această cauză ne sunt foarte utile declarațiile răpiților eliberați, care, în hipnoză ofereau declarații clare, dar pentru noi încă obscure, în legătură cu modul în care erau lucrurile. Primul lucru pe care l-am observat la răpiții eliberați au fost amintirile vieților trecute, locuri viitoare și peisaje aparținând unor existențe ciudate. Partea sufletească a acestor subiecți, în hipnoză profundă, susținea că trebuia să acumuleze experiențele tuturor corpurilor într-un punct unic, corpul actual, cel real în prezent, pentru că apoi se putea face un salt în ceea ce privește experiența. Era evident că această conștiință unică se dividea în trei subconștiințe, corelate cu suflet, minte și spirit. Aceste trei subconștiințe nu erau comutabile între ele, adică erau separate și independente. Acestea se răspândeau într-o sferă de acțiune comparabilă cu unda cuantică probabilistică, în care tu ești în timp, în spațiu și în energie și conștientizarea ta se mărește, cele trei conștiințe, care formează o undă reală și sferică, se vor aduna într-un singur punct: corpul tău actual, pentru că în acesta ele vor deveni punctiforme. În acel moment unda ignoranței tale va deveni conștientă de ea și se va manifesta ca o particulă. În acel moment vor dispărea toate amintirile vieților trecute, viitoare sau din "alte părți". Va rămâne doar experiența reală. Iar tu, cu acest corpul unic, vei fi conștient.

Asta li se întâmpla subiecților, fie ei răpiți sau nu, care făceau cu ajutorul nostru (sau singuri) "experiența conștientizării". Imediat ne veneau în minte acele cazuri în care, cu toate că sistemul creat de noi funcționa, subiecții răpiți reintrau în problema răpirilor. În ultimele experimente efectuate, ținând cont și de povestirile răpiților, în hipnoză apărea clar că, conceptul-cheie era eliminarea problemei liniei timpului. Cu alte cuvinte, partea sufletească a subiecților răpiți, încă neintegrată în conștiința virtuală, era sfătuită să șteargă fenomenele de răpire din propria existență. Sau se intra într-un trecut trăit, iar în momentul în care răpitul avea în fața sa extraterestrul i se cerea să modifice evenimentele, noi fiind încurajați de faptul că nu se trăia un vis sau o amintire, ci se trăia o scenă din trecut, care corespundea prezentului nostru. Îi ceream sufletului să nu mai aibă de-a face cu extraterestrul, iar sufletul producea un fel de undă, un flash luminos, după care lucrurile se schimbau, extratereștrii nu mai erau prezenți și subiectul era readus urgent acasă de aceleași ființe gri - servitorii ascultători. Într-un al treilea exemplu, am folosit tehnicile Triade Color Testului, o simulare mentală idealo-simbolică, în care subiectul, arhetipic, ia legătura cu realitatea sa de răpit și o modifică, mișcând doar forțe arhetipice, fără să mai fie nevoie să vadă sau să retrăiască orice fel de amintiri. În această tehnică i se cerea subiectului să unească cele trei sfere simbolice, a sufletului, a minții și a spiritului, făcându-le să fuzioneze într-o singură sferă unică și transparentă, care există în realitate, dincolo de mecanismul dualității - o sferă transparentă (invizibilă), capabilă să reprezinte Conștiința Integrată. În toate aceste cazuri, nu ne-am dat seama că folosisem simbolismul undă-particulă. Cu alte cuvinte, noi nu mai ceream sufletului să ucidă extraterestrul, sau să-l pulverizeze, pentru că, așa cum

ne atenționau multe suflete, acest lucru era contrar unui principiu fundamental. Sufletul nu este aici pentru a distruge pe cineva. În realitate noi îi ceream sufletului, sau mai bine spus conștiinței sale, să decidă dacă mai vrea sau nu să interacționeze cu extratereștrii. Acesta, luând decizia de a nu mai avea de-a face cu ei, decidea și de a dori să nu fi mai avut de-a face cu ei vreodată. Cu alte cuvinte, prin voința sa decidea că în această virtualitate, ea ar fi apărut în fața problemei extraterestre ca undă, adică din punct de vedere al fizicii s-ar asemănă cu acea expresie a non-interacțiunii matematice. Devenind sferă transparentă ea se făcea invizibilă extraterestrului, pentru că extraterestrul nu ar fi mai putut să o găsească și să o localizeze ca particulă în universul virtual. Prin arderea extraterestrului ea nu ucidea extraterestrul, dar refuza, prin actul său de voință, interacțiunea cu acesta, transformând extraterestrul din particulă, adică realitatea fizică din fața ei, în undă, unde probabilitatea ca extraterestrul să fie în fața ei exista, dar probabilitatea ca acesta să fie în fața sa în acel punct era infinită. Este vorba de o undă, de care tu ești conștient că există, dar cu care nu vrei să interacționezi. Reanalizând cazurile unde sistemul nostru nu funcționase, înțelegeam perfect că eșecul era de așteptat. Subiectul răpit, care unește sufletul, mintea și spiritul într-o sferă transparentă în noul sistem Triade Color Test Dinamico Flash (TCTDF), pe care îl vom publica imediat după această lucrare, forma o esență nouă, care, în realitate era adevărata și originala esență a conștiinței - o sferă fără culori, complet transparentă, asta pentru că era compusă din toate culorile. Conștiința integrată se manifestă mereu în hipnoză la genul masculin, și nu la feminin cum se întâmpla înainte, evidențiindu-și natura androgină. Aceasta, fiind integrată, este conștientă de spațiu, timp și energie, dar nu știe încă de ce se află în acel corp (corpul subiectului) și nu cunoaște pe deplin experiența sa, dar știe că ceva sau cineva, la începutul universului, a divizat-o în trei părți, necomutabile între ele, folosind tehnologia unor mașinării. Ea, odată ce și-a unit cele trei părți, nu mai poate fi luată de alții. Nu mai poate fi niciodată manevrată și nici nu mai este vizibilă pentru extraterestru sau pentru cei cu care ea decide să nu interacționeze. În anumite cazuri, când conștiința integrată decide să interacționeze iar cu acest fenomen, voința sa o va transforma din undă în particulă, făcându-se vizibilă în fața extraterestrului. În cazurile unor răpiți eliberați care au conștiința integrată (sfera transparentă), aceștia vedeau cum extraterestrul intră în casă și încearcă să-l răpească pe frate, aceștia opunându-se instinctiv acestei situații. În acel moment conștiința integrată decide să intre în jocul părților și să interacționeze cu acest fenomen, răpitul devenind iar vizibil, trecând la condiția de particulă și abandonând aspectul cuantic ondulatoriu. În acel moment, actul tău de voință decide că tu vrei să interacționezi iar cu problema răpirilor. Tu redevii astfel vizibil

extraterestrului, pentru că ai decis să interacționezi cu acesta. Asta înseamnă că extraterestrul va putea să interacționeze iar cu tine. Oricum ei nu te vor mai putea lua, dar a doua zi dimineață se poate să descoperi pe corp semnele unei ipotetice încăierări fizico-mentală. Toate aceste observații ne-au permis să modificăm partea originală experimentală a TCT-ului dinamic, făcându-l utilizabil pentru toți, fără să mai fie nevoie de o interfață care să gestioneze pentru tine această problemă. Această interfață era cândva identificabilă în grupul de colaboratori care lucrau cu cel care scrie. Fiecare trebuie să fie capabil să lucreze asupra sa, după ce a înțeles foarte bine care sunt condițiile din jurul problemei pe care trebuie să o înfrunte. Într-un context mai amplu, noi putem decide în fața oricărui eveniment, dacă dorim să-l trăim și să interacționăm cu acesta, devenind astfel particulă în fața acestuia, sau, dacă nu vrem să interacționăm cu acesta, rămânând în condiția cuantică de undă. Aspectul ondulator corespunde dorinței de a nu deveni conștient de un eveniment sau de a refuza interacțiunea cu acesta, pe când aspectul de particulă își asumă semnificația lui "a face" și a lui "a interacționa".

Analogii între fizica atomului și structura universului

Universul bohmian nu numai că nu este local, dar e și virtual și fractal. Asta înseamnă că ceea ce este în mic este identic cu ceea ce este în mare. Holograma, dacă este fărâmițată în bucățele mici, va conține în părțile mici informații despre toată holograma, dar cu o definire mai mică. De fapt, dacă examinăm structura atomică, ne dăm seama că aceasta este structurată pe șapte nivele energetice, identificabile de cele șapte numere cuantice primare "n". Fiecare număr cuantic, de la una la șapte, identifică

un fel de carapace, sau mai bine spus o zonă de spațiu-timp unde există probabilitatea de a găsi electroni. Astfel de electroni trăiesc în spații cu forme specifice și sunt identificați ca orbitali. Complexitatea acestor spații se amplifică, începând de la nivelul cel mai apropiat de nucleu și ajungând până la cel de-al șaptelea nivel, unde există orbitali de tipul s, p, d, f, g, cu forme tot mai complicate, conform aproximărilor lui Schrodinger. Orbitalii apar ca niște locuri existențiale, unde electronul este și undă și particulă. Electronul nu poate să ajungă nucleul, pentru că, dacă ar intra în nucleu, din cauza efectului Casimir, ar depăși viteza luminii. Nucleul este pentru el o zonă unde nu are voie să intre. În nucleu, pe de altă parte, se presupune că există exact alte șapte nivele energetice, unde se distrează neutronii și protonii. Cele șapte nivele energetice mimează cele șapte nivele ale conștiinței universului descris în această lucrare? În culturile orientale ființa umană este alcătuită din șapte corpuri, identificabile prin șapte chakre, poziționate arhetipic pe o axă verticală, aproape identificând diferitele corpuri pe care noi le-am avea aici și la nivelele energetice superioare (în termeni de înălțime, nu în ceea ce privește nivelul conștiinței). În conformitate cu ce am afirmat mai înainte, cu cât o persoană este mai evoluată, cu atât mai mult conștiința sa staționează într-un spațiu-timp energetic mai mic, focalizat într-un plan tot mai jos (și nu mai înalt, așa cum vrea să ne facă să credem cultura new age și forțele care o guvernează). În lumea electronilor doar cei de pe orbita externă fac experiența reacțiilor chimice, pentru că ceilalți, nu coparticipă niciodată la existență, nici măcar prin a le influența indirect. Tot așa, ființele din planurile superioare decid să gestioneze acțiunile noastre, pentru folosul și consumul lor, dar în realitate noi suntem cei care conduc jocul. http://isoladellagnosi.wordpress.com/category/esp/.

Încă o dată constatăm că în spatele poveștilor culturii new age se ascund adevăruri arhetipice, din păcate manipulate în semnificația esențială a lucrurilor. Este un mod de a spune minciuni, prezentând realitatea virtuală într-o lumină falsă și tendențioasă, însă unde, este salvată idea numărului șapte, și unde semnificația simbolică a acestui număr ascunde adevăruri mult mai profunde decât tâmpeniile numerologice.

Concluzii

Am ajuns la finalul călătoriei. În cele trei articole "Geneza" am înfruntat mitul creației în conexiune cu prezența unor specii extraterestre pe planeta noastră. Am identificat originea, forma, proveniența, legăturile cu lumea istoriei acestei planete și cu mitul junghian. Am folosit lumea arhetipurilor pentru a identifica exact viitorul nostru, am construit structura universului, fie el arhetipic sau fizic, folosindu-ne de cea mai modernă mecanică cuantică. Am consolidat conceptele de suflet, minte și spirit, nu doar din punct de vedere ezoteric, dar și fizic, definindu-i ca pe un grup de vectori, am identificat adevăratul raport dintre entropie și conștiință, am construit un model care dizolvă ideea dualismului și care răspunde cerințelor fizice a unui sistem undă - particulă, conform cunoașterii pe care o avem despre fenomenul pe care îl studiem. Apoi mai știm că putem să integrăm cele trei componente ale triadei într-o nouă (dar în realitate veche și primordială) componentă, numită Conștiință Integrată (CI), care poate decide dacă să interacționeze sau nu cu virtualitatea universală, am răspuns la întrebarea finală: de ce suntem aici și de ce universul se comportă așa, manifestându-se într-un prezent etern, unde funcția de unde cuantice ale viitorului și ale trecutului se întâlnesc.

Nu putem decât să subliniem că această cheia de lectură este universală, adică poate să satisfacă toate cerințele experimentale ale fizicii moderne și pe cele istorice ale filozofiei antropozofice. Acum va fi clar pentru toți că omul nu poate să se lipsească de cele trei componente ale sale - suflet, minte și spirit - pentru că lipsindu-se chiar și doar de una dintre ele periclitează drumul către obținerea conștiinței integrate, nepermițându-i undei conștiinței să se răsfrângă într-o singură particulă, particula lui Dumnezeu, esența noastră, fără a deranja bozonii improbabili a lui Higgs, probabil foarte ușor de produs prin intermediul voinței acelei o mie de experimentatori, care, în acea zi vroiau neapărat să o vadă și deci să o și autocreeze. · http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo.php?id=20901 · http://www.psico.univ.trieste.it/labs/mislab/Validit%C3%A0.pdf · http://utenti.multimania.it/liceo_dallaglio/Imetodi.htm · http://www.oocities.org/tcantalupi/libro.html

Dincolo de concluzii

Pornind de la acest ultim tablou al situației, mi s-a permis să mai fac și alte comentarii asupra problemei răpirilor extraterestre, în care m-am trezit direct implicat, în această cercetare strânsă, de-acum ajunsă la final după câteva decenii de studiu. În ultima perioadă, percepția mea față de fenomenul răpirilor s-a modificat categoric, iar asta se poate înțelege foarte ușor prin parcurgerea scrierilor mele, pornind de la primele și ajungând până la ultimele. La început credeam că fenomenul răpirilor era un fenomen cu precădere fizic și tehnologic, unde omul era victima inocentă, iar extraterestrul personajul rău. Încetul cu încetul, răpirii tehnologice i s-a alăturat și una extracorporală, cu puternice conținuturi și evocări ezoterice, unde extraterestrul fără corp fura energia răpitului, la fel ca demonii antichității. În căutarea celor care provocau această situație, i-am găsit imediat pe extratereștrii din dimensiunea solidă a universului pe de-o parte și pe cei din dimensiunea imaterială pe de altă parte. În spatele lor existau adevărații instigatori din acest nivel al universului, identificabili în doi pseudo-zei (cel alb și cel negru, cel bun și cel rău, fiecare fiind sinergetic contrapartea celuilalt, simboluri ale unui univers fals și dual). Acum știm că adevărații patroni ai acestei piese de teatru se află încă și mai sus, uneori luând forma figurilor angelice, iar alteori arătând la fel ca noi. Acești falși alter ego erau niște înșelători și mai perfizi, pentru că, pe de o parte nu se puteau prezenta sub o altă formă decât a lor, iar pe de alta nu puteau spune lucruri neadevărate, dar încercau din răsputeri să facă astfel încât să se

recepționeze un mesaj fals. Sunt niște subiecți care îți atrag atenția prin faptul că sunt dispuși să te considere unul dintre ei, asta ca premiu dacă te ridici spre lumea lor, pe când, adevărul este că ei sunt cei care ar trebui să coboare în a noastră, pentru a deveni mai conștienți, la fel ca noi. Aceste ființe, folosindu-se de orgoliul tău puternic, îți spun că ești un ales și că te afli pe același nivel cu ei, când în realitate tu ești doar o persoană, parțial conștientă, pe care ei vor să o scoată din acest nivel virtual. Sunt subiecți care te consideră un trădător în cazul în care nu faci ce vor ei. Aceștia te văd ca pe unul dintre ei, dar care a avut curajul (ei ar spune naivitatea) să facă experiență. Dacă te revolți față de modul lor de a gândi ești considerat un trădător al intereselor lor, care la început erau și ale tale, pe când în realitate tu reprezinți evoluția spre cunoașterea totală a Sinelui. Servitorii lor din acest plan existențial, care nu sunt conștienți de faptul că sunt servitori, întunecați de orgoliul lor, ne-ar numi trădători și ar spune că Sufletul este doar un alt parazit uman inutil, de care trebui să ne debarasăm cât mai curând. Nimeni nu este vinovat pentru această situație, pentru că în realitate nu există nicio vină - acestea sunt doar acțiuni motivate de lipsa de cunoaștere. Astfel am ajuns să înțelegem că problema răpirilor extraterestre conținea în interiorul său cu totul alte probleme, printre care: structura universului dual, fizica cuantică, conceptul "noi ca Dumnezeu", descoperirea sufletului, a minții și a spiritului ca părți integrate ale unei conștiințe, mai întâi integrată și la sfârșit cosmică, gata să se recunoască ca și Conștiință Eternă. Și iată că apare o altă nuanță a întregii povești, care cu siguranță nu poate fi trecută cu vederea. Problema răpirilor nu constă în cum putem să eliminăm extratereștrii. Acesta a fost doar punctul nostru de plecare. Adevărata problemă constă în cum să-i determinăm de oameni să devină conștienți de ei înșiși. În momentul în care mi-am dat seama de asta, în capul meu toată paradigma s-a schimbat. Nu mai trebuie să salvăm umanitatea de extratereștrii, ci să o salvăm de ea însăși, de acea parte încă neevoluată din ea însăși. Problema de a avea sau nu suflet era mutată în a fi unde sau particule în fața conceptului de experiență. Cu alte cuvinte, această problemă nu aparținea doar răpiților, ci caracteriza întreaga umanitate, fie ea de aici sau din celelalte locuri locuite din univers. Răpitul trăiește problema într-un fel, dar cel care nu este răpit, fie că are sau nu suflet, trebuie să se considere o marionetă în mâinile celor care conduc cu adevărat jocul - ființa din "planurile superioare", cel care se diferențiază de tine doar pentru că nu vrea să-și murdărească mâinile făcând experiență, cel care în fiecare zi (în fiecare Yugă) te împiedică să devii conștient, pentru ca tu să nu înțelegi niciodată adevăratul joc și natura jucătorilor.

Deci, adevărata salvare a omului stă în trezirea conștiinței

Pentru a obține cunoașterea trebuie să ți-o dorești printr-un puternic act de voință. În acest context, răpitul care nu vrea să trăiască experiența eliberării sale, nu se va elibera niciodată, nici de răpitorii săi fizici și nici de cei fără corp, nici de cei care i-a creat, și nici măcar de cei din planurile superioare - adevărații arhitecți ai păcălelii. Trebuie precizat că tot ce am exprimat până acum nu este fructul unei viziuni fantasmagorice de-a mea, ci este fructul a două abordări mentale diferite: cea a rațiunii emisferei stângi și cea a percepției sensibile (pe care foarte mult timp am neglijat-o) a emisferei mele drepte. Dar la toate acestea mai trebuie adăugat că nu sunt eu unicul care susține aceste ipoteze de lucru, de vreme ce zilnic descopăr alte persoane de pe această planetă care au perceput exact ce am perceput și eu dea lungul studiilor mele; toți pot verifica personal drumul pe care l-am parcurs eu și pe cel parcurs de alții. Toți pot să experimenteze asta și să meargă să vadă și să înțeleagă că ceea ce am perceput eu este cu totul adevărat. Acest articol se încheie cu un îndemn la a Trăi Experiența. Nu vă încredeți în cel care vă vorbește, ci mergeți chiar voi să verificați. Cereți-i Conștiinței voastre să vă ducă unde este realitatea și observați-o direct. În acel moment veți înțelege lucruri pe care le-ați știut mereu, vă veți aminti cine sunteți și veți reîncepe să existați. Până la urmă, când toți au înțeles asta, în acel moment, toate conștiințele, ca într-o imensă ședință a proprietarilor, își vor decide viitorul. Dar nu vor exista discursuri interminabile despre ce să facă și despre ce să nu facă - să construiască un alt univers, să-l distrugă pe acesta, să se întoarcă la Sursă...De fapt, toate conștiințele vor fi trăit deja aceleași experiențe și vor gândi la fel. Vor decide să-și construiască lumea lor fericită, un univers oarecum virtual, dar măcar făcut cum vrei tu și nu cum vrea vreo ființă inconștientă, pentru care nu va mai exista nici un loc pentru a exista. Atunci de ce să nu începem să lucrăm chiar acum cu conștiințele și cunoștințele noastre, pentru realizarea viitoarei noastre lumi fericite? Până la urmă ce am tot afirmat până acum? Dacă faci, te manifești și exiști, dacă nu faci, nu exiști. "Obiectivul cercetării științifice este acela de a găsi o funcție matematică care să predice viitorul, pornind din prezent. Asta înseamnă că noi căutăm ceva de tipul ψ (t).Din moment ce timpul nu există, o astfel de funcție nu poate exista. Asta înseamnă că știința nu va reuși în scopul său de a prevedea viitorul din prezent. Orice funcție ψ (t) poate fi doar funcția unor înregistrări care există. Universul este ceva mai mult decât niște înregistrări care există, și este ceea ce încercăm să spunem când afirmăm că timpul nu există. Din acest motiv, funcția ψ (t) poate fi doar o descriere parțială. În cel mai bun caz, știința poate descrie doar parțial lumea. "

Citat extras din: Aranoff, S. (2010) "Time Does Not Exist and the Incompleteness of Knowledge" PHILICA.COM , Article number 188

LECTURI RECOMANDATE :

· Ashtekar Abbay: CONCEPTUAL PROBLEMS OF QUANTUM GRAVITY (Birkhauser, 1991) · Barbour Julian: THE END OF TIME (Oxford Univ Press, 2000) · Bohm David: THE UNDIVIDED UNIVERSE (Routledge, 1993) · Bohm David: QUANTUM THEORY (Constable, 1951) · Bohm David: WHOLENESS AND THE IMPLICATE ORDER (Ark Paperbacks, 1988) · Bohr Nils: ATOMIC THEORY AND THE DESCRIPTION OF NATURE (Cambridge University Press, 1934) · Bunge Mario: QUANTUM THEORY AND REALITY (Springer, 1967) · Davies Paul: ABOUT TIME (Touchstone, 1995) · Deutsch David: THE FABRIC OF REALITY (Penguin, 1997) · Ferris Timothy: THE WHOLE SHEBANG (Simon And Schuster, 1997) · Flood Raymond & Lockwood Michael: NATURE OF TIME (Basil Blackwell, 1986) · Gell-Mann Murray: THE QUARK AND THE JAGUAR (W.H.Freeman, 1994) · Greene Brian: THE ELEGANT UNIVERSE (WW Norton, 1999) · Guth Alan: THE INFLATIONARY UNIVERSE (Helix, 199#) · Hawking Stephen: A BRIEF HISTORY OF TIME (Bantam, 1988) · Heisenberg Werner: THE REPRESENTATION OF NATURE IN CONTEMPORARY PHYSICS (Deadalus, 1958) · Hoyle Fred, Burbidge Geoffrey, and Narlikar Jayant: A DIFFERENT APPROACH TO COSMOLOGY (Cambridge Univ Press, 2000) · Kaku Michio: HYPERSPACE (Oxford University Press, 1994) · Linde Andrei: PARTICLE PHYSICS AND INFLATIONARY COSMOLOGY (Harwood, 1990) · Linde Andrei: INFLATION AND QUANTUM COSMOLOGY (Academic Press, 1990) · Penrose Roger: THE EMPEROR'S NEW MIND (Oxford Univ Press, 1989) · Price Huw: TIME'S ARROW AND ARCHIMEDE'S POINT (Oxford University Press, 1996) · Prigogine Ilya: FROM BEING TO BECOMING (W. H. Freeman, 1980) · Rees Martin: BEFORE THE BEGINNING (Simon And Schuster, 1996) · Scott Alwyn: STAIRWAY TO THE MIND (Copernicus, 1995) · Smolin, Lee: THREE ROADS TO QUANTUM GRAVITY (Weidenfeld and Nicolson, 2000) · Von Neumann John: DIE MATHEMATISCHE GRUNDLAGEN DER QUANTENMECHANIK/ MATHEMATICAL FOUNDATIONS OF QUANTUM MECHANICS (Princeton University Press, 1932) · Weinberg Steven: DREAMS OF A FINAL THEORY (Pantheon, 1993)

· Wigner Eugene: SYMMETRIES AND REFLECTIONS (Indiana Univ Press, 1967. · Storiella zen http://www.youtube.com/watch?v=7E9Oc1o9CyM&feature=related

Formalism matematic

Generalizând expresia ecuației lui Schrodinger pentru un sistem cu mai multe particule, se obține următoarea formă:

Densitatea probabilității

este o funcție reală definită de

Faza complexă depinde de variabila reală

, deci se poate scrie

Ecuația lui Schrodinger poate fi subdivizată în două ecuații pereche care iau în considerație termenii reali și imaginari:

unde prima relație este o ecuație de continuitate, care exprimă probabilitatea, pe când ultima este o relație care exprimă energia totală ca sumă a energiei potențiale, a potențialului cuantic și a energiilor cinetice. Q este potențialul cuantic și poate fi extras din relație.

Entanglementul cuantic sau corelarea cuantică este un fenomen cuantic, lipsit de analog clasic, în care fiecare stare cuantică a unui ansamblu de două sau mai multe sisteme fizice depinde de starea fiecărui sistem, chiar dacă acestea sunt spațial separate. Uneori în italiană este definit cu termenul "non-separație" ("nonseparabilità"). Asta implică prezența unor corelații la distanță între cantitățile fizice observabile ale sistemelor implicate, determinând caracterul non-local al teoriei. Această ipoteză este emisă pentru prima dată în 1926 de către Erwin Schrodinger, acesta fiind și primul care a introdus în 1935 termenul de "entanglement" (care înseamnă "încurcătură", "amestec"), într-o recenzie a faimosului articol despre paradoxul EPR. Conform mecanicii cuantice este posibil să se realizeze un ansamblu format din două particule, astfel încât oricare ar fi valoarea unei anumite proprietăți observabile asumată de una dintre cele două particule, aceasta ar influența instantaneu valoarea corespondentă a celeilalte, care va rezulta a fi invariabil egală și opusă primei, cu toate că teoria postulează imposibilitatea de a prezice cu siguranță rezultatul unei măsurători. Asta rămâne adevărat și în cazul în care cele două particule ar fi distanțate, fără nicio limitare spațială. În practică se pot obține două particule care ar trebui să aibă, conform teoriei, o astfel de caracteristică, făcându-le să interacționeze oportun sau introducându-le într-un proces natural care să le genereze în același moment (de exemplu o scădere radioactivă), astfel încât să fie descrise de aceeași stare cuantică globală, care ar menține caracteristicile indefinite până la executarea unei măsurători pe una dintre copiile de particule. Entanglementul este una dintre proprietățile mecanicii cuantice care i-a determinat pe Einstein și pe alții să pună sub semnul întrebării principiile acesteia. În 1935, același Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen, au formulat celebrul paradox EPR (din inițiativa celor trei oameni de știință), care evidenția, exact ca paradoxal, fenomenul de entanglement. Acesta s-a născut prin asumarea a trei ipoteze: principiul de realitate, principiul de locație și completitudinea mecanicii cuantice. Pentru ca paradoxul să fie rezolvat era necesar ca una dintre ipoteze să cadă, dar considerându-le pe primele două cu siguranță adevărate și destul de evidente, autorii au ajuns la concluzia că mecanica cuantică este incompletă (adică conține variabile ascunse). În realitate era vorba despre o eroare de fond, evidențiată în 1964 de Bell printr-o demonstrație, aspirând la o teorie a variabilelor ascunse care să reproducă previziunile mecanicii cuantice, a incompatibilității dintre principiile de locație și cele de realitate. Interpretarea cea mai comună a mecanicii cuantice (interpretarea lui Copenaghen) contemplă simultan aspecte locale (teoria cuantică a câmpurilor) și non-locale, refuzând principiul de realitate, pe când, de exemplu, interpretarea lui Bohm, care este o teorie tipică a variabilelor ascunse, afirmă principiul de realitate, excluzându-l pe

cel de locație. În orice caz, mecanica cuantică a demonstrat că este capabilă să producă previziuni experimentale corecte, până la o precizie nemaiatinsă înainte și corelațiile asociate fenomenului de entanglement cuantic au fost efectiv observate. La începutul anilor '80, Alain Aspect și alții au făcut o serie de experimente extrem de exacte, care au demonstrat, atunci când corelațiile au fost măsurate, că acestea urmează previziunile mecanicii cuantice. Mai recent (1998) Zeilinger și alții au îmbunătățit experimentele de acest fel, confirmând rezultate în acord cu previziunile teoretice. Entanglementul cuantic este baza tehnologiilor emergente, cum ar fi computerele cuantice și criptografia cuantică, și a permis experimente relative în ceea ce privește teletransportul cuantic, pe care se sprijină toate speranțele pentru noi tehnologii. Cu toate că nu se pot transmite informații doar prin intermediul entanglement, utilizarea unui canal clasic de comunicare în conjuncție cu o stare entangled permite teletransportul unei stări cuantice, care altfel ar fi imposibil, pentru că ar fi necesară o cantitate infinită de informații pentru a putea fi determinat. În actul practic, ca și consecință a teoremei de no-cloning cuantic, această informație bogată, oricum nu poate fi citită integral, dar poate totuși să fie introdusă în calcule. Să luăm acum două sisteme care nu interacționează A și B, la care sunt asociate spațiile lui Hilbert HA și HB. Spațiul lui Hilbert al sistemului compus, conform postulatelor mecanicii cuantice, este produsul tensorial.

Dacă primul sistem este în starea iar al doilea este în starea , starea sistemului compus este Astfel de stări sunt denumite stări separabile. Fiind date două baze și asociate cu observabilii și , este posibil să scriem stările pure de deasupra ca

, pentru o alegere certă a coeficienților complecși și cea mai generală a lui , care are forma

și

. Acesta nu este starea

Dacă această stare nu este separabilă e denumită stare entangled .

Entropia

Cuantificarea entanglementului este un pas înainte important pentru o mai bună înțelegere a fenomenului. Metoda matricelor de densitate ne furnizează o măsurătoare formală a entanglementului. Dacă |Ψ> este sistemul compus, operatorul de proiecție pentru această stare este

Să definim matricea de densitate a sistemului A, un operator linear în spațiul lui Hilbert al sistemului A, ca urmă a lui ρT în baza sistemului B:

De exemplu, matricea de densitate a lui A pentru starea entangled discutată mai sus este

iar matricea de densitate a lui A pentru starea pură discutată deasupra rezultă

Acesta este doar operatorul de proiecție a lui |ψ〉A. Se observă că matricea de densitate a sistemului compus, ρT,ia și această formă. Asta nu ne uimește, dacă am presupus că starea sistemului compus ar fi pură. În general, fiind dată o matrice de densitate ρ, putem calcula cantitatea.

unde k este constanta lui Boltzmann, iar urma este luată pe spațiul H în care e definită ρ. Rezultă că S este exact entropia sistemului corespondent lui H. Entropia oricărei stări e zero, dacă nu aveți incertitudini față de starea sistemului. Entropia fiecăruia dintre subsisteme a stării entangled examinat precedent este kln 2, care se

poate demonstra că este entropia maximă pentru un sistem cu un singur nivel. Dacă sistemul este pur în ansamblul său, entropia subsistemelor sale poate fi folosită pentru a măsura gradul lor de corelație cu celelalte subsisteme. Se mai poate demonstra și că operatorii unitari care acționează asupra unei stări, cum ar fi evoluția temporală extrasă din ecuația lui Schrodinger, lăsând entropia neschimbată. Deci, reversibilitatea unui proces este legată de variația entropiei sale, acesta fiind un rezultat profund, care leagă mecanica cuantică de informatică și termodinamică. În plus, dacă este adevărat că cei trei vectori ai conștiinței sufletului, minții și spiritului sunt perpendiculari între ei și nu se pot suprapune dacă sunt exprimabili ca și stări cuantice, suma celor trei produse vectoriale, a energiei și timpului, a energiei și spațiului și a spațiului și timpului, derivate în timp, în spațiu și în energie, produce un rezultat nul. Deci, conștiința, exprimată ca sumă a variațiilor celor trei vectori ale conștientizărilor, a căror părți măsurabile în virtualitatea conștiinței însăși (care nu poate fi măsurabilă, pentru că realitatea reală este imuabilă), se pot considera punctiforme la începutul și la sfârșitul virtualității. În momentul în care cele trei conștiințe devin reale, acestea devin comutabile pentru că devin punctiforme și se pot suprapune cu adevărat într-un punct adimensional. Traducere în limba română de A.B. Linkuri utile: https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ https://www.facebook.com/groups/malcorfc/ https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-aforisme-limba-romana/389609021158663 https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744 http://piatracubica.blogspot.ro/2013/05/geneza-ii-de-corrado-malanga.html http://humano-x.blogspot.ro/2013/05/geneza-2-corrado-malanga.html http://www.youtube.com/user/ArchivioMalanga http://www.corradomalanga.com/coma/ http://coma.opide.net/ http://stopalienabductions.wordpress.com/

Introducere În studiile anterioare, ce vizau obținerea unor sisteme pentru eliberarea răpiților de problema extraterestră, construisem TCT-ul (Triade Color Test). Acest test, în versiunea sa statică și dinamică, se dovedea a fi un ajutor valid pentru obținerea unei hărți a teritoriului intern al răpitului și pentru modificarea acesteia, prin intermediul unor artificii ideatico-simbolice, care se petreceau în interiorul unei camere mentale ipotetice, pe care răpitul trebuia să și-o imagineze. Rezultatele care se obțineau prin această abordare erau foarte interesante și promițătoare. Dacă pe de o parte sistemul, reprezentat de o simulare mentală, ajuta răpiții să devină conștienți de problema extraterestră, acesta era util și în cazul oricărui alt subiect care nu era în armonie cu el însuși, deoarece furniza instrumentele necesare pentru obținerea acestei armonii psihice. Această armonie psihică era punctul de plecare pentru a trăi o viață mai bună în interiorul realității virtuale (adică ce poate fi modificată) care ne înconjoară. Succesele și eșecurile, unele chiar răsunătoare, se alternau în timpul aplicării TCT-ului, și, chiar dacă partea leului era jucată de partea sufletească a subiecților analizați, nu reușeam să înțelegem adevărata natură a unor eșecuri de-ale noastre. Dar trebuia subliniat faptul că TCT-ul părea să fie eficient, într-o oarecare măsură, în tratarea pacienților care erau psihotici sau care erau doar schizofrenici și paranoizi, dar care nu erau neapărat și răpiți. Testul se baza pe ideea că mintea umană ar vedea și ar interpreta culorile în mod arhetipic, la fel cum se întâmpla și în cazul poziționării obiectelor din jurul său. Din punct de vedere statistic, după analizarea câtorva mii de cazuri, se descoperea că sufletul, mintea și spiritul, dar și extratereștrii, erau recunoscuți de inconștient sub formă de diferite culori. Prin manipularea culorilor în interiorul simulării mentale spontane, se obținea nu doar vindecarea unui pacient psihotic, ci și eliminarea problemei extraterestre. În cele din urmă găsisem o modalitate prin care să introducem subiectul într-o stare hipnotică ușoară, dar eficientă, care-i permitea acestuia să ia legătura cu partea sa sufletească, căreia îi ofeream instrucțiuni despre cum să elimine extratereștrii, dar doar dacă conștiința sa era de acord cu modul nostru de a acționa. TCT-ul se bazează pe construcția ideatico-simbolică a unui spațiu, și acesta simbolic, numit "al culorilor". În acest spațiu universul este divizat în opt octante,

de cele trei axe - de spațiu, de timp și de energie potențială. Creierul nostru identifica octantul în care locuim noi, dar și celelalte șapte octante ca pe șapte realități extraterestre, acestea putându-se împărți în două subgrupuri. Patru octante erau caracterizate de prezența unor entități dotate cu corp, iar în celelalte patru octante erau entități fără corp. Creierul, condus de mintea umană, împărțea aceste spații identificându-le ca variații de culori vizibile, a căror percepție corespundea tipului de ființă care locuia în aceste secțiuni ale octantului. Culorile pe care creierul nostru le lua în considerație erau: magenta, albastru, azuriu, verde, galben și roșu. În acest spațiu mental, roșul era atribuit, în mod simbolic, axei spațiului, verdele axei energiei potențiale și albastrul celei a timpului. Cu alte cuvinte, dacă întrebi un subiect oarecare să-ți indice o culoare pentru timp, acesta îți va spune albastru, dacă este echilibrat din punct de vedere psihic, conform canoanelor unei psihologii statistice. Acest lucru se întâmpla deoarece inconștientul uman, în testul culorilor lui Max Lusher, identifica în mod automat și cu totul inconștient faptul că cele trei părți ale sinelui său (sufletul, mintea și spiritul) corespund culorilor albastru, verde și roșu. Albastrul este culoarea aerului, verdele este culoarea apei și roșul este cea a focului. Cultura simbolică și mitul legau aceste trei culori de ideea de suflet, minte și spirit, dar și de simbolurile alchimice ale aerului, ale apei și ale focului. Când un subiect era rugat să reprezinte culorile sufletului, ale minții și ale spiritului în interiorul unei simulări mentale, denumit chiar din acest motiv "TCT", subiecții echilibrați obțineau culorile "corecte", dar când subiectul avea dezechilibre de natură psihotică, atât ușoare cât și grave, sau când acesta era afectat de interferențele extraterestre, răspundea la test variind culorile corecte pentru suflet, minte și spirit, cu mecanisme foarte ușor de identificat, pentru că sunt inconștiente și spontane. Astfel, TCT-ul putea identifica imediat dacă subiectul este echilibrat, răpit sau psihotic, putând să identifice instantaneu și problemele mentale ce trebuiau remediate. Vindecarea pacientului se obținea în două faze: prima fază consta în corectarea mentală a culorilor celor tei identități (sufletească, mentală și spirituală) asociindu-le acestora culorile corecte, iar apoi operându-se o "psihologie transpersonală" asupra părții care avea culorile alterate, încercându-se astfel să se înțeleagă și să se elimine cauzele care-l determinau pe subiect "să simtă în interiorul său" o culoare greșită pentru una dintre părțile sale. Perceperea părților sale în culorile corecte era un simptom de vindecare imediată.

Unii dintre subiecții care erau supuși acestui test erau auditivi sau cenestezici puri și nu reușeau să simuleze sferele colorate în interiorul minții lor. Din acest motiv ne-a venit ideea să creăm un test care să utilizeze frecvențele sonore în locul culorilor. Acest lucru ne-a împins să verificăm dacă s-ar fi putut utiliza un sunet în locul unei imagini pentru a obține aceleași rezultate ca în TCT. Încercam să creăm un TST sau un Tirade Sound Test. Primii pași Neștiind cu ce să începem, am apelat tot la mit, ca de fiecare dată, în interiorul căruia, după părerea noastră, sunt cuprinse secretele eternului prezent. Mitul chiar vorbește despre un sunet care a creat universul: un sunet format din trei sunete, acestea fiind reprezentarea a ceva ce ar putea fi interpretat ca fiind sunetul sufletului, sunetul minții și sunetul spiritului. Era vorba despre sunetul OM sau, mai corect, AUM, sunetul care pentru orientalii antici era cam ceea ce reprezintă astăzi pentru fizicienii moderni radiația de fond a universului (Radiația cosmică de fond - n.t.). În plus, puteam urma și un alt indiciu. Dacă culorile pot fi interpretate de mintea umană în mod arhetipic, în funcție de frecvența lor, poate că și în cazul sunetului puteam identifica posibilitatea ca acestea, în mod arhetipic, să poată fi recunoscute în același mod de psihicul uman. Culoarea sufletului avea o frecvență înaltă, ce corespundea culorii albastre, pe când spiritul avea o frecvență joasă, corespunzând culorii roșii, iar mintea avea o frecvență intermediară, corespunzând verdelui. Dar dacă sunetele, care puteau construi o lume arhetipico-simbolică pentru a reprezenta aceleași identități, urmaseră aceeași regulă? Nu exista niciun motiv pentru care acest lucru să nu fie așa.

Subiecții auditivi cărora le propusesem să substituie imaginea în culori cu niște sunete, au răspuns afirmând că își imaginau cum că sufletul avea un sunet acut, spiritul un sunet jos, pe când mintea avea o frecvență intermediară. Poate că ne aflam pe drumul cel bun. Analiza istorică a problemei: AUM În literatura de specialitate chiar existau unii autori care încercau să înțeleagă care erau sunetele corespondente pentru AUM, pentru a le putea reproduce și pentru a verifica ce efectele aveau acestea asupra psihicului uman. Existau zeci de curente de gândire care încercau să relaționeze între ele culorile și sunetele, fără prea mult succes, doar cu scopul de a face bani, inventând tot felul de sisteme de vindecare a oamenilor prin intermediul culturii New Age. În spatele termenului AUM se ascunde semnificația simbolică de trinitate, unde, de această dată, aceasta nu este reprezentată de trei zei care se unesc într-un singur zeu, ci de trei sunete care reprezintă Universul.

Diferitele simbologii, de la cea arabă la cea indiană și la cea tibetană, sunt mereu legate de reprezentarea a trei lucruri: "cei trei munți" sau "lumi" în viziunea tibetană sau cele trei semne specifice pentru lumea arabă. http://www.hindubooks.org/sudheer_birodkar/hindu_history/omkar.html

În tradiția creștină, Sunetul Creator, Verbul, este mijlocul indispensabil pentru crearea lumii. Shabda brahma, cuvântul creator, se manifestă ca swayambhu, care înseamnă "cel ce se creează pe sine însuși" , și care apoi se divide în trei entități: brahma maha sarasvati, vishnu maha lakshmi, shiva maha shakti. (cu polarități masculină și feminină).

Pentru manifestarea vieții în cosmos sunt necesare aceste trei forme de energie: de creație, menținere și descompunere, toate derivând din SWAYAMBHU. Viața se naște din interacțiunea acestor trei forțe, care la rândul lor sunt împărțite în polaritate masculină și feminină, într-o armonie reciprocă. http://www.adalbertozappala.it/

Cam asta se poate deduce din studiul Vedelor. Însă din studiul răpirilor extraterestre și din analiza scrierilor antice, reiese foarte clar, așa cum am evidențiat deja în Geneza, că lucrurile nu stau chiar așa. Se pare că în textele antice, pe lângă adevărul exact, există și tentativa de a mistifica lucrurile, dând întregului discurs accepțiuni manipulatoare, pentru a-i face pe oameni să creadă că zeii există. De fapt, dacă se citesc cu atenție anumite texte, se descoperă că universul fractalic, descris de fizica lui Bohm, indică că întregul fractal a fost construit în baza conceptului de dualitate, iar în mijlocul acesteia există bariera separatoare. Deci, trebuie să ne așteptăm ca și conceptul de Suflet, Minte și Spirit, susținut de noi cu entuziasm în lucrările precedente, în realitate, să fie reprezentarea unei viziuni virtuale, care este cu totul înșelătoare. Așadar, trei sunt sunetele ce caracterizează sunetul AUM, care este sunetul întregului Univers, unde A reprezintă creația, U menținerea și M descompunerea. "Attack-Decay-Sustain-Release" (ADSR) ar spune experții de la Yamaha © atunci când creează un sunet electronic; acest concept, care cu siguranță are o semnificație în lumea virtuală, în lumea realității reale nu are nicio corespondență, pentru că acolo timpul și spațiul nu există. Și iată că ideea de a interpreta aceste concepte în interiorul virtualității, prin alți descriptori, se făcea simțită în interiorul conștiinței noastre. De fapt, Brahma creează dualitatea, Vishnu menține universul static, fără o posibilitate de creștere, și Shiva vrea să-l distrugă, dar aceste trei frecvențe sonore pot "exista", sau mai bine spus "se pot manifesta", în universul virtual doar după ce a fost creat totul, pentru că altfel, neexistând nici timp, nici energie și nici spațiu,

nu ar putea fi emisă nicio notă. Și iată că se ivește astfel ideea că A este o frecvență legată de aspectul sufletesc, U de aspectul spiritual și M de aspectul mental. Cu alte cuvinte, A ar reprezenta frecvența timpului (creația), U cea a spațiului (menținerea) și M cea a energiei (descompunerea). Dacă ar fi așa din punct de vedere arhetipic, lui A i s-ar putea da culoarea albastră, lui U culoarea roșie și lui M cea verde, pentru că răspunsurile creierului nostru sunt arhetipice, în mod pur și inconștient. Cu alte cuvinte, noi știm să descriem în mod arhetipic realitatea care ne înconjoară, chiar dacă nu știm să interpretăm semnificația arhetipică a simbolurilor. Nu putem să interpretăm semnificația arhetipică din cauza puternicei sciziuni care există între componentele triadei (Suflet, Minte, Spirit). În articolul BIG-BANG-UL ȘI MUZICA CREATOARRE, scris de Marco Stefanelli (Extras din teza dezvoltată pe lângă Centrul de Studii Bhaktivedanta), autorul spune: "Brahman este Întregul, este Dumnezeu, sufletul universal. Este inutil să mai spunem că la baza Genezei hinduse stă sunetul. Și tradițiile Hopi și Navajo susțin că în timpurile îndepărtate șamanii rosteau niște cuvinte deasupra nisipului și creau modele (în sensul de forme și modele), un concept care nu diferă de Mandala și Yantra hindusă, despre care se spune că sunt expresia vibrației divine. Știința modernă demonstrează astăzi că aceste ritmuri geometrice se regăsesc în centrul structurilor atomice. Acum cuvântul este sunet și sunetul este vibrație; gândirea generează energie și energia este vibrație; lumina este vibrație. Conform unor narațiuni indiene antice, prin sunete este posibil să se materializeze niște obiecte și ar exista chiar și niște orașe invizibile (Dumnezeu a spus...și s-au făcut...toate lucrurile vizibile și invizibile...). O povestire vedică antică relatează că înțeleptul Narada s-a dus la Dumnezeu pentru a se plânge de dezordinea și de lipsa de armonie care domneau în acele timpuri pe Terra și a primit de la El, ca și remediu, notele muzicale și legile de interacțiune dintre sunete. Principiul de "Sunet Cosmic" stă la baza culturii vedice. Sunetul pătrunde profund în culturile orientale, astfel încât cercetătorul Guy Beck le descrie ca fiind "Teologii sonice". În acestea, geneza lumii și a materiei are loc prin intermediul unui "sunet primordial", ce conferă formă gândului lui Dumnezeu și îl proiectează în univers, concept care nu se îndepărtează chiar atât de mult de viziunea simbolică iudaico-creștină. Porunca "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. se pare că derivă din faptul că pentru evrei unele nume nu pot fi pronunțate, din cauza puterii lor și deoarece acestea aparțin unor ființe superioare, apropiate de Dumnezeu. Tot în India, apropo de Vimana (ad litteram "păsări artificiale locuite"), se povestește că în unul dintre acestea a fost gravat silaba sacră OM și prin intermediul anumitor cântece și rugăciuni sacerdoții știau să le comande. "

Andrew Gladzewski a efectuat o cercetare asupra modelelor atomice, a plantelor, a cristalelor și a armiilor din muzică, și a ajuns la concluzia că atomii sunt rezonatori armonici, în timp ce a simțit că realitatea fizică este guvernată în realitate de ordine geometrice, bazate pe frecvențe de sunet."

Relațiile arhetipice dintre culori și sunete Mulți au încercat să relaționeze sunetele și culorile, ba chiar și literele alfabetului, mai ales pe cele ebraice, dar există multe discordanțe între diferitele ipoteze, chiar dacă marea majoritate a celor care studiau ezoterismul a fost de acord să asocieze culoarea albastră literei A. http://www.colorofsound.com/

În acest tabel notele muzicale sunt asociate frecvențelor lor, literelor alfabetului ebraic și culorilor, dar și părților corpului uman.

http://www.stumbleupon.com/su/9HwM3a/:$TaIsj4k:1SXU@eFs7/www.colorofsound.com/Hermetics/BodyColors/

Literă A Ä - A dieresi B C D E F G H CH I J K L M N O Ö - O dieresi P S R SH T U W Y/UE Z

Notă Sol Do La Re Do Re Fa Fa# La Re Sol Sol Sol# Fa Re La Do Re# Si Sol# Do Do Fa Si Sol Do# Sol

Frecvență 392 Hz 523 Hz 432 Hz 587 Hz 523 Hz 587 Hz

Culoare albastru deschis maro lutos violet deschis purpuriu albastru închis violet închis verde/galben verde aprins violet argintiu violet mediu lăptos deschis lăptos închis albastru argintiu verde închis verde-albăstrui roșu închis bleumarin portocaliu închis gri roșu-purpuriu auriu roșu aprins negru-maroniu violet spre negru liliachiu roz galben deschis

Parte a corpului plămâni anus ochiul drept stomac urechea dreaptă coloana vertebrală mâna/brațul stâng ochiul stâng mâna/brațul drept piciorul stâng rinichiul stâng diafragma urechea stângă splină abdomen ficat gât testicule nara dreaptă vezica biliară nara stângă creier/cerebel rinichiul drept pancreas intestine inimă piciorul drept

După cum se poate observa, în acest tabel literei "a" îi este asociată culoarea albastră, literei "m" culoarea verde și literei "u" culoarea violet sau negru. În realitate, chiar dacă în violet există ideea de roșu, se pare că nu există o legătură ideatică exactă între culori, sunete și semnificația arhetipică a sufletului, a minții și a spiritului. Cu toate acestea, se pare că există o anumită asemănare în ceea ce privește relaționările, ceea ce ar putea conduce la presupunerea că (cu ezitările de rigoare) culorile adoptate de noi pentru suflet, minte și spirit în Triade Color Test (TCT) pot fi absolut corecte. Trebuie subliniat faptul că, dacă nu se cunosc canoanele de funcționare ale sistemului ideatic, interpretările arhetipice pe care ființa umană le execută în creierul său produc erori, aceste erori datorându-se culturii și experiențelor

subiectului în cauză. În continuare trebuie luate în considerație informațiile publicate despre conexiunile pe care le căutăm, dar ținându-se cont de izvoare și indicele de credibilitate care trebuie să fie prezent, de fiecare dată cernând tot mai mult datele și alegându-le doar pe cele care sunt susținute și de alte informații. Însă informațiile despre frecvențele notelor, care ar corespunde anumitor litere din alfabet, reprezentau doar niște numere pentru cel care scrie, fără caracteristici deosebite, deci, acestea nu pot fi luate în considerație. Alți autori propun alte tipuri de considerații:

În acest ultim tabel culorile și frecvențele sunt unite între ele prin utilizarea unei anumite scări muzicale, care ne trezise interesul, dar despre care vom vorbi mai târziu. Într-o lucrare recentă, (http://www.pnas.org/lookup/suppl/doi:10.1073/pnas.1113347109//DCSupplemental), On the origin of the hierarchy of color names, de Vittorio Loreto, Animesh Mukherjee și Francesca Tria (Dipartimento di Fisica, Sapienza Universita di Roma, Piazzale Aldo Moro 5, 00185 Rome, Italy; Institute for Scientific Interchange, Viale Settimio Severo 65, 10133 Turin, Italy și Department of Computer Science and Engineering, Indian Institute of Technology, Kharagpur

721302, India), este evidențiat faptul că creierul uman așează culorile în ordine ierarhică, iar acesta se pare că este doar un aspect al faptului că în TCT-ul nostru culorile erau așezate într-o ordine exactă, care la nivel ierarhic este aceeași care apare și în studiile prezentate aici. Astfel de rezultate par a fi în acord cu viziunea arhetipică a expresiei culorii, și, dacă această ierarhie poate fi evidențiată pentru culori, aceasta cu siguranță va fi prezentă și în cazul sunetelor. Deci, din punct de vedere științific este plauzibil să susținem că există o relație arhetipico-ideatică între sunete și culori. Deci, pornind de la acest punct de vedere, devenea probabil că, în afară de posibilitatea de a construi un spațiu al culorilor, așa cum făcusem cu TCT, putea exista și un corespondent spațio-arhetipic al sunetelor, numit TST (Triade Sound Test). Analogiile dintre frecvențe și lungimile de undă Dacă exista o corelație între sunet și culoare, aceasta trebuia să poată fi exprimabilă din punct de vedere fizic și prin anumite valori de frecvențe.

În ceea ce privește sunetele se putea observa un fapt aparent curios. Culorile care erau relaționate în mod arhetipic cu sunete, chiar dacă într-un mod aproximativ, aveau frecvențe care se părea că aminteau de lungimile de undă ale sunetelor corespondente. Acest fapt probabil că avea o motivație specifică foarte importantă. Creierul uman tratează culorile în funcție de frecvențe, adică în funcție de măsuri temporale, pe când sunetele sunt tratate ca niște măsuri spațiale (lungimi de undă sau invers). Cu alte cuvinte, se părea că frecvențele culorilor ar fi trebuit să fie corelate (direct proporțional) arhetipic cu lungimile de undă ale sunetelor.

O recentă cercetare neurofiziologică demonstrează faptul că culorile sunt interpretate și rezolvate de creier și nu de ochi. Experimentul, efectuat de oamenii de știință de la Cornell University (Cornell psychologists Romi Nijhawan, left, and Beena Khurana test the optical apparatus used to investigate the decomposition of color through "motion extrapolation." Experiments performed here show that color composition occurs in the human cortex, not in the retinas. Charles Harrington/University Photography) evidențiază, încă o dată, faptul că culorile, deci probabil și sunetele, sunt interpretate de creierul nostru și nu de ochi (în mod arhetipic - n.a.). Să o luăm iarăși de la început! Din analiza informațiilor existente, pentru a găsi o relație între culori și sunete, utilizând mitul, înțelesesem că exista ceva real, dar, ca de obicei, cultura New Age încercase să transforme o intuiție antică într-o mașină de făcut bani. Așadar, trebuia să luăm totul de la capăt. În acest context, am utilizat declarațiile unor răpiți, care, într-o stare de percepție mărită, furnizau unele observații interesante. În legătură cu acest lucru, i-am cerut unei răpite, cu care lucram și care avea un talent excelent de remote viewer, unele informații despre frecvențele pe care le căutam. Subiectul pe care îl eliberasem deja de toți paraziții, inclusiv de cel pe care noi îl identificăm cu sigla Horus, manifesta încă puternice influențe din partea unor forțe extraterestre nedeterminate. Am pierdut legătura directă cu acest subiect, dar nu înainte ca acesta, în una din ședințele de hipnoză, să ne spună că noi căutam niște frecvențe, pe care ea le cunoștea. Eu nu am făcut altceva decât să rog subiectul să-mi transcrie aceste numere, care la vremea aceea păreau a fi doar o serie de numere, aparent fără niciun sens. Numerele erau (în ordine crescătoare): 396, 417, 528, 639, 714, 852, 963. Această persoană, în alte momente ale cercetării noastre, s-a demonstrat a fi de încredere în ceea ce privește percepțiile sale, oferind declarații extrem de detaliate despre locuri și fapte care aveau de-a face cu fenomenologia extraterestră, pe care le-am putut verifica cu ușurință. Mai trebuie spus și că acest subiect încă manifesta puternice interferențe extraterestre din partea unor militari ciudați, care continuau să o controleze. În realitate, noi căutam doar trei numere, care să corespundă cu trei frecvențe, la care operau sufletul, mintea și spiritul, dar subiectul, care bineînțeles că citea în mintea mea, a răspuns cu o secvență exactă de numere. Primul lucru pe care trebuia să-l facem era acela de a căuta aceste numere, pentru a verifica dacă le mai menționase și altcineva.

Am descoperit foarte rapid că aceste numere erau cunoscute, dar am descoperit și că subiectul nostru oferise greșit unul dintre aceste numere, comparativ cu secvența acelorași numere cunoscută de experții în ezoterism muzical. În realitate, secvență numerică cunoscută și adevărata arăta că numărul 741 ne era raportat ca și 714. http://www.redicecreations.com/specialreports/2006/01jan/solfeggio.html

Cu alte cuvinte, răpitul nostru greșise una dintre datele prezentate în literatura muzicală ezoterică. Nu știm dacă a făcut-o intenționat sau de ce ar fi blufat sau dacă în realitate a preluat informațiile, într-o manieră grosolană, de pe Internet. Descopeream astfel că un alt domn, american, în timpul unui vis pe care l-a avut cu mulți ani în urmă, a visat aceste numere, pe care le-a interpretat ca frecvențe ale notelor muzicale, care în viziunea sa mistică reprezentau sunetul vieții. Cultura New Age americană, ca întotdeauna, prelua aceste informații, încerca să le explice într-un mod aproximativ și începea să susțină că aceste frecvențe reprezentau frecvențele muzicii divine și ascultarea acestor frecvențe oferea: pace, armonie și toate acele idioțenii pe care le folosește New Age-ul american pentru a te face să crezi că te poți vindeca de orice plătind prețul unui CD cu muzică. Poate că datorită faptului că unul dintre numerele secvenței ce ne-a fost propusă a fost prezentat greșit, poate pentru că noi credem (așa cum am afirmat și în Geneza 3) că New Age-ul afirmă lucruri adevărate dar le alterează semnificația, am decis să cercetăm mai în profunzime această pistă. Scara solfegiului muzical Notele muzicale, utilizate în mod corect, sunt sunete care au frecvențe exacte, dar care de-a lungul timpului au fost modificate, până s-a ajuns la ultimele modificări. Adică este vorba de frecvențe alese în mod convențional, nu neapărat în funcție de modul în care se calculează frecvențele, ci în ceea ce privește însăși punctul de pornire. Toți muzicienii, înainte de a începe să cânte, își acordă instrumentele cerându-i pianistului să le "dea nota La". Însă pianele și alte instrumente cu tastatură sunt acordate de un acordor profesionist, dar tot pornind de la faimosul "La" la 440Hz. Nu prea este cunoscut faptul că această frecvență este fructul unei alegeri arbitrare, făcută la Londra în 1953, când s-a decis ca toate execuțiile muzicale să se uniformizeze în funcție de această notă (acestei alegeri i-a urmat rezoluția

europeană nr.71 din 30 iunie 1971). Dar nota "La" la 440 Hz fusese deja impusă în 1939, chiar de către ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels, ignorând un referendum contrar, promovat de 25.000 de muzicieni în Franța. Nota "La" a fost acordată la diferite frecvențe de-a lungul secolelor (după cum se poate observa în tabelul de mai jos) și mulți ezoteriști conspiraționiști cred că ultima modificare a fost produsă de exigențe precise. Se pare că "La"-ul originalul, cel la 432 Hz, cel care a fost utilizat înainte de cel la 440Hz, trezea conștiințele umane. Pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple și pentru ca guvernanții noștri să poată continua cu nelegiuirile lor fără ca lumea să-și dea seama, iată ce șmecherie au pus în aplicare. Nu există niciun dubiu că muzica, la fel ca și culoarea, este atât percepție, cât și terapie, la fel cum nu există niciun dubiu că guvernanții noștri vor de toate, numai ca populația să se trezească dintr-o letargie (comă) pluriseculară nu vor. Poate că aceste explicații ni se par simpliste, chiar dacă trebuie să precizăm faptul că naziștii, în timpul ultimului conflict mondial, s-au apucat să studieze serios metode ezoterice prin care să poată subjuga populațiile lumii. Loc Berlin (concerte) Viena (operă) Londra (concerte) Firenze (operă) Milano Londra (operă) Milano (Teatro alla Scala) Napoli (Teatro San Carlo) Madrid (operă) Berlin (concerte) Bruxelles (teatru liric) Liegi (concerte) Viena (operă) Bologna (concerte) Londra (concerte) Londra (operă)

An 1721 1823 1826 1845 1849 1857 1857 1857 1858 1859 1859 1859 1862 1869 1877 1880

Frecvență 421,9 433,9 423,3 444,9 446,6 456,1 451,7 444,9 444,5 451,8 442,5 448,0 466,0 443,1 455,1 435,4

sursă: Alexander Ellis, ‘The History of musical pitch’, London 1880

http://lnx.classicaviva.com/blog/2009/03/20/la-rivoluzione-omega-il-la-a-432hz/

În orice caz, în această lucrare nu ne interesează să discutăm despre problema notei La, dar ne interesează să subliniem faptul că toate scările muzicale sunt convenționale, adică sunt stabilite de reguli, acestea nefiind sisteme de referință univoce și absolute.

În acest context era clar că șirul de numere pe care New Age-ului american îl prezenta ca fiind scara muzicală a vieții și a universului era doar o mașinație grosolană.

Și iată că regăsim numerele noastre asociate cu niște frecvențe muzicale, exprimate în Hertzi, care ar reprezenta vibrații, care, dacă sunt ascultate de urechea umană, ar provoca senzații pozitive, sau, mai bine spus, stări alterate de conștiință. · 396 HZ - Eliberarea de senzația de vină și anxietate · 417 HZ - Schimbare, renunțarea la trecut · 528 HZ - Repararea și armonizarea ADN-ului. · 639 HZ - Deschidere și conexiune în raporturile umane · 741 HZ - Stimularea trezirii interioare · 852 HZ - Revenirea la ordinea spirituală După cum se poate deduce, acestor numere le-au fost atribuite niște valori de frecvență muzicală care corespund unor note într-un mod cu totul arbitrar, utilizând o scară muzicală veche, denumită "a solfegiului", care datează de la primele tentative de a instrumenta muzica eclezială. Este adevărat și că, dacă așezăm niște cristale de gheață pe aceste vibrații în timpul formării lor, vom observa că gheața va tinde să se cristalizeze în forme diferite, dar acest lucru nu are nicio legătură cu arhicunoscutul aspect "să ne iubim cu toții" predicat de New Age.

În realitate, astfel de fenomene au cu totul altă origine și explicație, dar în această lucrare nu ne vom lungi cu a le explica. Ni se părea mai interesant să înțelegem de ce numerele pe care pe aveam în mâinile noastre derivau exact dintr-o scală muzicală primitivă, folosită pentru solfegiu. Suntem în Evul Mediu, mai precis în prima jumătatea a sec. XI, și Guido d’Arezzo, fondatorul unei celebre școli de canto din acel oraș, a inventat acest artificiu pentru a-i ajuta pe elevii săi să învețe cântecele noi. Guido și-a dat seama că într-un imn foarte binecunoscut lor, Imnul Sf. Ioan, sunetele primelor șase versuri formau o scală ascendentă. Și atunci, a denumit aceste sunete exact cu silaba cu care acestea erau cântate. Cumva, cineva s-a gândit că poate lega frecvențele descrise de New Age de notele sărmanului frate-cântăreț, care observase singur (și chiar este cazul să spunem asta) faptul că în cântecul dedicat Sf. Ioan la fiecare frază a textului sunetul "se înălța în ton". Deci, dacă Ut, numit apoi Do, era prima notă, iată că aceasta ar fi fost urmată din punct de vedere frecvențial de restul scalei (scală în care nota Si nu este încă prevăzută).

Ut queant laxis

Resonare fibris Mira gestorum Solve polluti Labii reatum Sancte Joannes. (Traducere: pentru ca fidelii să poată cânta cu tot avântul faptele tale minunate, eliberează-i de păcatul ce le-a contaminat buza, o Sfinte Ioane). Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La, sunt deci numele pe care Guido le-a folosit, formând astfel prima scală muzicală de șase note, numită esaccordo. Mai târziu, spre 1600, numele Ut a fost transformat în Do, probabil pentru facilitarea pronunției cântecului. Astăzi doar în Franța nota Do păstrează încă numele original de Ut. Deci, toate relațiile pe care le puteam găsi, fie din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere ezoteric între această secvență de numere, note și valori de frecvențe se dovedea a fi total arbitrară. Nimeni nu poate ști cu adevărat ce valoare în hertzi îi corespunde notei Ut cântată de călugărul nostru, care, bineînțeles că nu avea nicio ideea despre ce este un hertz. Noua interpretare ipotetică De ce răpitul nostru pronunțase acele numere, citind în mintea mea dorința de a cunoaște valorile de frecvență? De ce un alt american visase, cu câțiva ani înainte aceleași numere? Am observat că aceste numere aveau o caracteristică. În realitate, acestea reprezentau o secvență numerică care urma o regulă exactă. Numărul care urma

celui precedent era mărit cu o uitate pentru fiecare cifră, dar dacă cifra obținută ar fi avut valoarea zero, atunci în loc de zero aceasta lua valoarea "unu". De exemplu, după 396 este numărul 417, dar după 417 este 528 și tot așa. De ce nu era prevăzută valoarea zero? Ideea de bază a fost aceea de a crede că aceste numere nu ar fi indicat niște valori sau, mai bine, nu ar fi indicat doar valori, ci că ar fi fost niște chestii, care, dacă ar fi fost exprimate de o minte arhetipică, ar fi fost un sistem de referință cu totul independent de unitățile de măsură, chiar dacă ar fi reprezentat și niște măsuri. În acest context, valoarea zero ar fi existat doar pentru că zero are semnificația arhetipică a "nimicului". Dacă lucrurile stăteau așa, atunci numerele nu erau doar niște numere, ci reprezentau singurul lucru pe care creierul arhetipic îl înțelege: geometria. În această optică, numărul trei nu este un număr, ci este numele a ceva ce reprezintă fie valoarea, fie poziția spațială. O axă carteziană cu numele "trei", care are valoarea trei. Trei pere sau trei hertzi - nu are importanță - pentru că rezultatul final oricum va fi univoc. Iată de ce lipsea zero. Valoarea zero rămâne o valoare, dar nu are un corespondent în geometrie, decât ca nimic. În plus, mai observasem și că valorile scalei numerice pe care o dețineam erau 6, la fel ca axele carteziene ale spațiului arhetipico-universal al culorilor, și, prin urmare, și al sunetelor. Și în plus, observasem că aceste numere mimau, dar în mod imperfect, niște valori ale unor frecvențe muzicale și probabil că acesta era motivul care îi determinase pe unii să presupună, înaintea noastră, că se aflau în fața unor note muzicale. Dacă am fi așezat aceste valori într-o scală, la limita spațiului nostru al sunetelor, așa cum am făcut în cazul culorilor, ne-am fi dat imediat seama de ceva foarte interesant. Numărul 396 se afla în partea opusă a lui 693, la fel cum 417 era poziționat de cealaltă parte a valorii 714 și așa mai departe. De ce pe fiecare axă a spațiului sunetelor, ce corespunde spațiului culorilor, găseam poziționate numere formate din aceleași cifre? Un astfel de fenomen avea doar o singură explicație. Dacă numerele reprezintă niște axe carteziene, acestea sunt poziționate în extremele axei spațiului, a timpului și a energiei, astfel încât să-i reprezinte geometric imaginea speculară. Cu alte cuvinte, de exemplu, numărul 417 nu era un număr, ci reprezenta o triadă de axe carteziene cu valorile 4,1 și respectiv 7. Aceste trei numere, asociabile cu trei valori geometrice, ar fi putut reprezenta un vector-sumă, cu o valoare precisă. Această valoare-sumă era exact imaginea speculară a vectoruluisumă pe care l-ar fi format de cealaltă parte a axei numerele 7,1 și 4.

Deci, fiecare axă de spațiu, timp și energie era caracterizată de două numere, care reprezentau triplete de vectori, care în pereche erau imagini speculare.

Astfel, pe de o parte se putea observa foarte ușor că cele trei axe care împart universul în octante erau caracterizate de numere, care la cele două extreme virtuale ale domeniului geometric erau caracterizate de aceleași trei cifre, dar așezate în ordine diferită. Se mai putea observa că fiecărei triplete numerice îi corespundea o poziție exactă, indicată de la 1 la 6, a cărei poziții corespundea și unei culori carteziene a spațiului culorilor (TCT). Aceste triplete numerice creșteau, pornind de la violet și ajungând până la roșu (de la poziția 1 la poziția 6) și, deci, cumva puteau fi relaționate nu cu frecvența, ci cu lungimea de undă a culorilor corespondente din spectrul vizibilului. Cu toate aceste, corelația nu era chiar perfectă, după cum se poate observa din valorile prezentate în acest tabel. Lungimi de undă

Frecvențe THz

625-740 565-590 500-565 485-500 440-485 380-440

410-530 510-530 530-600 600-620 600-620 680-790

Culoare /secvența noastră numerică Roșu 852 Galben 741 Verde 639 Azuriu 639 Albastru 417 Magenta 396

Dacă aruncăm o privire la tabel putem observa că, dacă pe de o parte trendul lungimi de undă - culori - sunete este proporțional, pe de altă parte o astfel de proporționalitate se pierde în cazul lungimilor de undă mai înalte. Dacă pe de o parte această corespondență aparentă inițială dintre lungimile de undă ale culorilor și eventualele sunete relaționabile acestora i-a indus puțin în eroare pe prea puținii precauți din cultura New Age în a stabili o legătură pripită între cele două percepții (cea auditivă și cea vizuală), trebuia subliniat faptul că o astfel de direcție, în realitate, nu este respectată în totalitate, deoarece ochiul uman nu are o scală perceptivă identică atât pentru ochi și cât și pentru ureche. În timp ce ochiul utilizează o scală a lungimilor de undă aproape lineară, chiar dacă aceasta este deformată, așezând percepția vederii în locul galbenului, rezultă că scala de percepție a sunetului este legată de structura urechii umane și de timpan, care, fiind un arc elastic, produce o scală logaritmică în percepția și interpretarea sunetului. Deci, era logic că cele două percepții, cea a culorilor și cea a sunetelor, își dădeau mâna doar la început, dar, cu cât ne-am fi îndepărtat de origine (valorile numerice joase, din punct de vedere proporțional, sunt relaționabile cu valorile logaritmice joase) cu atât mai mult diferențele ar fi fost mai însemnate. Percepția, atât cea a culorilor, cât și cea a sunetelor, este esențială în cazul nostru, deoarece mintea noastră se folosește de percepțiile noastre pentru a îmbrăca arhetipurile în semnificații și, deci, un spațiu al culorilor ținea cont de percepția culorilor, la fel cum spațiul sunetelor ar fi ținut cont, inevitabil, de o scală logaritmică interpretativă. Subliniem toate aceste lucruri în această lucrare, pentru a afirma că trendul de pornire putea fi identificat ca fiind corect, dar dacă nu se corectează percepția mentală în contextul său perceptiv, nu se vor cunoaște niciodată adevăratele semnificații ale arhetipurilor ce pot fi interpretate de minte. Deci, ne aflam încă o dată în fața unei interpretări mistice de tipul New Age, care la bază avea ceva real, dar care era deformată cu istețime, pentru a evita ca omul să poată înțelege adevărata semnificație a realității. Dar oare ce semnificație reală aveau tripletele numerice? Acestea reprezintă numele, pozițiile și valorile a trei axe carteziene. Valorile acestor trei axe, în universul holografic tridimensional sunt reprezentarea a trei arhetipuri. Cu alte cuvinte, numărul 396 este format din trei axe: axa cu numărul 3, care are valoarea 3, axa numărul 9, care are valoarea 9 și 6, care are valoarea 6. Valorile sunt total adimensionale și nu depind de nimic, decât de faptul că există și opușii lor, dar care au valori modificate în spațiul tridimensional. De la 396 se trece la 639. Cu alte cuvinte, aceste trei axe, care sunt trei vectori, a căror valoare este exprimată prin numele lor, vor produce un vector-sumă. Cei doi vectori-sumă, derivați din 396 și din 693, au același modul, dar versorul este opus. Așa cum se afirma în cazul culorilor, că albastrul este complementarul culorii galben (cele două contrarii), și în cazul sunetelor, la extremitățile aceleiași axe erau

reprezentate și relaționate între ele două lucruri, printr-o operație geometrică care semnala că primul sunet se afla în partea opusă a celuilalt, fiind în contrafază cu acesta.

Dacă privim dintr-o parte cei trei vectori, numiți 3, 6, 9, nu putem să nu observăm că, dacă enumerăm în sens orar aceste numere, acestea ni se prezintă în secvență diferită față de situația în care observăm un astfel de fenomen din partea opusă a viziunii noastre inițiale. Cu alte cuvinte, dacă două numere își schimbă poziția între ele, acest lucru produce trecerea sistemului inițial de axe în imaginea speculară. Asta pentru că acest sistem de "semiaxe" nu are un plan de simetrie.

De la arhetipuri la frecvențe Așadar, secvența de numere asupra căreia am lucrat, care ne fusese furnizată de un răpit aflat într-o stare de percepție mărită, era reprezentarea unui univers arhetipic, unde numerele nu ar fi altceva decât numele unor axe carteziene, numele lor fiind reprezentate de valoarea lor. Dar exact asta ni se povestea și din punct de vedere ezoteric, când ni se spunea despre sunetul creator. Dumnezeu numește lucrurile și, în timp ce face asta, acestea devin ceea ce sunt. Dar asta înseamnă că universul cu opt octante este relaționat între cele opt părți ale sale prin intermediul unor numere care reprezintă totul. Deci, în acest tot sunt și frecvențele. Aceste axe aveau ca valori arhetipice de pornire numere pure, dar puteau reprezenta tot, pentru că universul este fractalic. Am calculat vectorii-sumă pentru fiecare tripletă.

Unghi vertical Unghi orizontal Lungime

396

417

528

639

741

852

57,68 71,56 11,225

30,50 14,04 8,124

33,94 21,80 9,644

36,70 26,56 11,225

82,93 29,74 8,126

78,02 33,00 9,644

Informațiile importante pentru noi sunt cele colorate cu gri. De fapt, lungimea vectorului îi identifică acestuia valoarea. Cu alte cuvinte, dacă din punct de vedere arhetipic universul nostru are o frecvență ce caracterizează axa spațiului, a timpului și a energiei, atunci, aceste valori sunt și ele frecvențe. Bineînțeles, astfel de frecvențe vor rezulta ca fiind identice în ceea ce privește valoarea lor, indiferent dacă se va analiza octantul nostru sau alte octante. Adică frecvența axei timpului va fi mereu aceeași, dar își va putea schimba semnul și direcția (principiile kybalion; principiul vibrației și principiul contrariilor: "de exemplu, iubirea și ura sunt același lucru, dar cu mărimi și direcții diferite")

http://www.amazon.it/Il-Kybalion ebook/dp/B008CPGVB2/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1346074136&sr=8-2

Dacă punctele noastre de pornire sunt corecte și dacă interpretarea noastră arhetipică ne susține, vom putea sublinia că: având în vedere faptul că universul bohmian prevedere o structură fractală, aceste trei numere reprezintă nu doar frecvențele, adică comportamentul creierului nostru în a interpreta spațiul, timpul și energia, dar și orice altceva cu care acestea au de-a face. Deci, sunetul AUM ar putea fi dat de suma acestor trei valori, care, probabil că ar trebui să fie calculată ca și sumă vectorială. Vectorul-sumă a celor trei vectori se înfige direct în centrul octantului nostru existențial și ar trebui să fie "zgomotul" pe care inconștientul nostru îl recunoaște ca fiind sunetul universului. Această valoare rezultă a fi 16,88 Hz.

Arhetipurile și fizica urechii Până aici totul este foarte interesant, dar, jucându-ne cu numerele, putem obține totul și opusul la tot. În alți termeni, cineva ne-ar putea acuza că, până aici, am utilizat o serie de numere, care, doar din întâmplare, par a se coordona între ele, din cine știe ce motiv ciudat. Valorile ipotetice ale celor trei frecvențe identificate de noi sunt între 8 și 12 Htz și se află într-o zonă frecvențială foarte deosebită pentru creierul uman, dar acest lucru este încă prea puțin pentru a afirma că am pus mâna pe valorile corecte pe care le căutam: valorile la care rezonează creierul nostru când se vorbește de spațiu, de timp și de energie potențială. Să amintim în această lucrare că valorile pe care le căutăm sunt cele trei frecvențe-bază ale universului pe care creierul nostru le primește din realitatea virtuală externă și care, transformate în sunete, culori și energie, ar furniza imaginile lumii exterioare, adică cea virtuală, adică cea care este modificabilă; această lume nu ar fi reală, așa cum o percepem noi, ci ar fi formată dintr-o serie de solicitări arhetipice sub formă de unde cerebrale, pe care creierul nostru le-ar interpreta în mod arhetipic. Este clar că manipularea sau interacțiunea cu aceste frecvențe ipotetice de bază, ar altera percepția realității, ajungând chiar să o modifice. Așa construisem spațiul culorilor (TCT), și cu aceleași reguli ar fi trebuit să încercăm să construim și spațiul sunetelor. Acesta ne-ar fi permis să construim un Triade Sound Test arhetipic, care ar fi fost capabil, în mod potențial, să funcționeze la fel ca vechiul TCT. Cu alte cuvinte, ar fi fost posibil să-l punem pe subiectul răpit să asculte anumite sunete, pentru a-l face să devină conștient de situația sa de răpit, astfel încât acesta să se poată elibera imediat și în mod automat de intrușii care îi invadau viața. Spațiul culorilor a fost construit în baza crezului cum că culorile ar fi fost răspunsuri la niște solicitări arhetipice, care sunt traduse de minte în baza capacităților sale perceptive. În acest context, construisem spațiul culorilor, ținând cont nu doar de spectrul vizual, așa cum ne demonstrează și fizica, dar reglându-l în baza percepțiilor umane, unde, pentru noi, culoarea verde se află în locul galbenului. În realitate, ochiul uman nu este aliniat perfect la capacitatea de a înțelege spectrul vizualului, așa cum demonstrează și fizica, ci oferă o imagine distorsionată a acestuia. Întrucât mintea transformă arhetipurile în funcție de percepțiile noastre, iată că în imaginarul nostru verdele ia locul galbenului. Utilizând același principiu, descopeream imediat că nu putea să existe o corelație lineară între auz și văz, deoarece văzul prezintă o panoramă distorsionată a percepției frecvențiale a culorilor și urechea funcționează ca un arc.

Da, un arc! Timpanul nu este altceva decât o membrană care răspunde unor solicitări sonore, acestea fiind undele acustice, în mod elastic și logaritmic, nu linear, între 20 și 20.000 Htz. Pe această bază trebuia construită camera noastră mentală și sunetele corespondente celor trei sfere - a sufletului, a minții și a spiritului. Așadar, la fel ca în cazul culorilor, unde totul se întinde de la magenta la roșu, și în domeniul sunetelor totul se extindea de la 20Htz la 20 THz, și trebuia să împărțim aceste două valori extreme în șase zone, lucrând pe o scală logaritmică, să luăm baricentrele, să calculăm antilogaritmul și să analizăm datele. Intervale în Htz

20 3350 3350 6680 6680 10010 10010 13340 13340 16670 16670 20000

Corespondența cu spațiul culorilor

Roșu Galben Verde Azuriu Albastru Magenta

Logaritmi

Baricentrul logaritmilor

Antilogaritmi

Poziții în spațiul sunetelor

2.9957 4.1470 4.1470 5.2983 5.2983 6.4497 6.4497 7.6810 7.6810 8.7523 8.7523 9.9036

3.5712

35.57

6

4.7227

112.47

5

5.3740

355.68

4

7.0253

1124.73

3

8.1788

3556.74

2

9.3279

11247.28

1

Numerele din penultima coloană reprezintă frecvențele pe care noi trebuie să le atribuim diferitelor poziții ale axelor carteziene (ultima coloană) pentru a construi spațiul sunetelor.

Ne-am dat seama, nu foarte ușor, că aceste numere par să conțină aceleași informații care derivă din secvența de numere a scalei solfegiului. Trebuie să ținem cont de anumiți factori înainte să comparăm cele două abordări ale spațiului sunetelor. Scala logaritmică pe care am folosit-o trebuie neapărat să conțină niște erori la cifra finală din numerele calculate, pentru că noi am utilizat o fereastră fonică care merge de la 20 la 20000 Htz, dar, în realitate, această alegere este doar o aproximare, nu foarte grosolană, dar totuși este o aproximare. În realitate, aceste limite folosite de noi sunt aproximative și nimic nu împiedică ca, chiar dacă și pe măsura de 20 Htz eventuala eroare ar fi neglijabilă din punct de vedere numeric, la 20.000 Htz aceasta nu ar putea fi neglijabilă. Ținând cont de ceea ce am afirmat până acum, trebuie să observăm că numerele calculate în baza scalei logaritmice a sunetelor conțin aceleași secvențe numerice obținute și din scala solfegiului. În timp ce pe scala solfegiului avem, în mod practic, trei numere, care sunt 1-1-2-3 pentru axa timpului, 8-1-2 pentru axa energiei și 9-6-4 pentru axa spațiului, aici aveam 1-1-2-4, pe care puteam să-l comparăm cu 1-1-2-3, dar surpriza cea mai mare era aceea de a constata că suma celorlalte două numere 8,12+9,64 era 17,76, care multiplicat cu 2 dădea 35,52, adică o secvență numerică de 3-5-5-2 contra 3-55-6 - secvența numerică obținută din scala logaritmică. Observații generale cu privire la analiza celor două modele Diferențele substanțiale dintre cele două modele sunt următoarele: modelul scalei solfegiului este pur arhetipic, și, deci, conține informațiile-bază ca secvențe de numere pure și adimensionale, cu care se construiește întregul univers, lipind secvențelor niște triplete, nu atât valori, ci raporturi dintre valori (numere pure). Astfel, se poate susține, de exemplu, că raporturile dintre frecvențele legate de cele trei axe, sunt între ele ca și raporturile dintre numerele 11,23, 8,12 și 9,64. Probabil că, dacă ne-am juca abil cu aceste numere, am putea obține valorile principalelor constante universale, de la Phi, la Pi grecesc și la constanta structurii fine a universului, etc. Însă, în modelul logaritmic, pentru fiecare axă spațială iată că apar aceleași numere, toate trei împreună, dar legate geometric între ele, astfel încât să indice că frecvențele importante din octantul nostru (marcat de numerele 1, 4, 6) au de-a face doar cu energia potențială și cu spațiul, dar nu par să depindă în mod direct de timp. Nu trebuie să ne uimească faptul că modelul logaritmic îl conține pe cel arhetipic, pentru că acesta se află în orice și faptul că l-am regăsit în scala noastră de valori este o indicație puternică că ipotezele noastre sunt corecte. Se pare că cele două modele de calcul, care aparent nu au nicio legătură unul cu celălalt, în realitate sunt foarte strâns legate.

Este interesant de observat că cele două secvențe numerice de bază, obținute din modelul logaritmic, împărțite între ele, furnizează mereu aceeași secvență numerică: Es 1124,74/35,57= 31,62 dar și 3556,74/112,47= 31,62. În timp ce modelul logaritmic furnizează o viziune a universului sunetelor, cu universul nostru în contrapoziție cu opusul său, unde în al nostru frecvența-bază se bazează pe secvența numerică 355674, iar în partea opusă pe secvența 112474. Modelul arhetipal, bazat pe scala solfegiului (probabil cel mai apropiat de realitatea virtuală) are o serie de proprietăți geometrice interesante. Continuând să enumerăm secvența tripletelor se descoperă că acestea își inversează poziția, construind o versiune răsturnată a universului sunetelor. 396 417 528 639 714 852

963 174 285 396 417 528

639 741 852 963 174 285

Un univers tridimensional în care pe fiecare axă există un schimb de coordonate la fiecare ciclu. Totul se repetă, oscilând mereu la aceeași frecvență, însă unde vectorul rezultant se rotește în jurul unei axe. De exemplu, în cazul axei timpului, de la 396 la 639 și la 963. Vectorul rezultant se rotește practic în jurul axei timpului, descriind un con. Pe semiaxa corespondentă vom avea imaginea speculară a aceluiași con. Dar există și o a doua posibilitate, exprimată de următorul tabel de valori. 396 471 582 693 714 825

936 147 258 369 471 582

693 714 825 936 147 258

Un univers cu aceleași proprietăți ca primul, dar absolut specular și suprapus acestuia.

Acest concept amintește de schimbarea frecvenței a doi orbitali atomici, din care se nasc doi orbitali moleculari, unul conținând perechea de electroni care va construi conexiunea moleculară iar celălalt fiind gol și având o energie mai înaltă. La fel ca doi electroni ce formează o conexiune, adică care împărtășesc probabilitatea de a se găsi într-un spațio-timp comun, la fel și cele două entități primordiale, Shiva și Vishnu, locuiesc în acest univers și nu în celălalt (cel care corespunde uniunii a doi orbitali atomici de anticonexiune). Cu alte cuvinte, utilizând fizica cuantică, Shiva și Vishnu reprezintă două stări de a fi și acestora li se poate asocia o funcție de undă. Suma celor două funcții de undă prevede două soluții, una constructivă și cealaltă distructivă. În situația constructivă, cele două funcții de undă se adună, luând astfel naștere universul locuit, dar dacă cele două funcții se scad, se resping, ia naștere un alt univers, cu aceleași caracteristici simetrice, dar total lipsit de lucruri vii, adică fără prezența conștiinței. Este posibil să se intre în acest univers utilizând anumite reguli de simetrie, dar a intra în acest univers (un univers de anticonexiune, un antiunivers), ar slăbi starea conexiunii, (universul în care locuim noi acum). Implicațiile filozofice din spatele acestei observații sunt multe, dar nu le vom prezenta în această lucrare. http://www.bbc.co.uk/science/space/universe/questions_and_ideas/quantum_mechanics/.

Software pentru stabilirea frecvențelor sonore Când am început să studiem fenomenul spațiului sunetelor, nu scrisesem încă Geneza 3, care, după părerea noastră, sare peste problema de a găsi un spațiu al sunetelor. Deci, acest articol, în opinia noastră, acum își pierde din semnificație, dar prezintă oarece interes pentru a vedea modul în care lumea arhetipurilor, depășindu-o pe cea a științei, o înțelege și permite tuturor, chiar și celor care nu au studiat, să înțeleagă întregul univers, fără nevoia de a trece prin sita acelor omeni de știință care astăzi sunt convinși că știința este religia lor. Bineînțeles, în spatele acestei afirmații se vor ascunde cei care se cred mari genii, dar care în realitate nu înțeleg aproape nimic. Cel care scrie, de-a lungul vieții sale, a fost mereu abordat de subiecți care se credeau șireți și manipulatori. Acestor subiecți le este comod să creadă că nu este important să studiezi, pentru că, în definitiv, se bazează pe percepția lor. Și șamanul nu a studiat, dar cunoaște și percepe cu emisfera sa dreaptă unele forțe ale naturii și, uneori, știe și să se folosească de ele. Din păcate, marea majoritate a persoanelor pe care le-am întâlnit nu se ridicau la înălțimea șamanului, ci doar își dădeau aere de șamani. Este adevărat că a studia nu folosește la nimic, sau aproape la nimic, dar pentru a înțelege acest lucru, trebuie să fi studiat. Cu alte cuvinte: dacă nu ai studiat, mereu îți vor lipsi acele premise de bază care îi permit lobului tău stâng, adică părții masculine a Sinelui, să interpreteze datele de intrare, poate furnizate chiar de emisfera ta dreaptă, care este emisfera intuiției. Nu ar fi rău ca acești subiecți să pună la treabă atât sufletul, cât și spiritul, deoarece, acolo unde unul ar eșua, imediat ar apărea al doilea, care i-ar arăta drumul. Dar când cineva ar refuza să-și folosească lobul drept, iar lobul stâng i-ar funcționa greșit, această persoană ar fi lipsită de orice posibilitate de a înțelege. Pentru a ajuta anumite componente din societatea noastră să verifice pe ele însele concluziile noastre parțiale, ca apoi să le putem aduce în condiția de a putea afirma că ele, dacă sistemul funcționează, deja afirmaseră aceste lucruri înaintea mea, dar, dacă sistemul nu funcționează, aceasta ar putea fi o dovadă ulterioară de prostie din partea celui care scrie, în continuare prezentăm indicațiile pentru un software gratuit, completat de un hardware oportun, ce le permite tuturor să experimenteze. Software-ul în cauză se numește SLAB, nume ce vine de la Sound Laboratory. Programul a fost elaborat și dezvoltat de NASA, agenția spațială americană, ca modul de simulare de zbor pentru astronauți. Programul trebuia să antreneze piloții avioanelor americane să înțeleagă imediat dacă un zgomot (a unui avion inamic) venea din dreapta sau din stânga, de sus sau de jos.

Programul recreează o cameră mentală a sunetelor, unde niște sfere colorate reprezintă sunetele. În această cameră sferele se mișcă și ocupă diferite poziții, dar, dacă pilotul este conectat la o instalație Hi Fi sau la o cască stereo, având ochii închiși, va putea stabili cu exactitate din ce direcție este transmis sunetul. Interesant este faptul că, încă o dată, ne aflăm în fața unui software arhetipic, al cărui simbol este format din trei sfere, una roșie, una albastră și una verde. Sferele, care sunt colorate în aceleași culori pe care le-am ales și noi pentru a identifica spațiul culorilor, pot să se deplaseze într-un spațiu tridimensional, și, fiecărei sfere îi poate fi asociat un sunet exact. Programul este dotat cu opțiuni adecvate, existând posibilitatea de a conecta un computer sau o instalație Hi Fi, pentru obținerea unor rezultate tehnice mai bune.

Copyright (C) 2001-2006 United States Government as represented by the Administrator of the National Aeronautics and Space Administration (NASA). All Rights Reserved. http://human-factors.arc.nasa.gov/SLAB/.

Experimentatorului îi lăsăm onoarea de a găsi mixările corecte de frecvențe, fie punctele lor de aplicare spațială, pentru a recrea o cameră a sunetelor, cu frecvențele sufletului, ale minții și ale spiritului, lucru pe care îl vor găsi cu ușurință dacă au citi și au înțeles lucrările noastre precedente despre arhetipuri. Pentru a converti frecvențele în note puteți utiliza acest site: http://www.pianopianoforte.com/piano_music/piano_music_italiano/calcolatore_musicale.html

Arhetipurile și geometria spațială În această lucrare este luată în considerație o ultimă notă, pentru a-i arăta cititorului faptul că știința și-a parcurs drumul până astăzi, iar mitul a mers mereu în spatele său. Cu alte cuvinte, fizica modernă descoperă niște lucruri și F. Capra (Il Tao della Fisica, Adelphi Editore) încearcă să demonstreze că ceea ce știința oficială demonstrează acum este deja cuprins în mit. Cu alte cuvinte, anticii știau cum funcționează universul, dar descriau asta doar cu emisfera dreaptă, fiind incapabili să-și folosească lobul stâng, din cauza lipsei premiselor de școlarizare. Astăzi eu m-aș întoarce să subliniez faptul că mitul devine punctul de pornire pentru a îndrepta știința în anumite direcții. Mitul, interpretat în mod corect, are deja în el toate răspunsurile științei. Prin urmare, s-a inversat paradigma care-i permite șamanului să fie mai abil în a înțelege universul, devenind mai conștient, și, mai ales, acest lucru se poate obține în mod gratuit. Viziunea mea arhetipică asupra universului pornește de la considerația că arhetipurile, exprimate ca și operatori hamiltonieni lineari (http://it.wikipedia.org/wiki/Operatore_hamiltoniano), sunt identici pentru toate ființele vii. Acești operatori permit ființei ce trăiește în această virtualitate să poată interpreta virtualitatea doar în baza unor observații legate de lumea din afara sa, de mișcarea și poziția obiectelor în jurul său. Nu există altă regulă de relaționare cu universul extern. De la acest punct de pornire se naște Programarea Neurolingvistică (PNL), care este capabilă să explice fizica cuantică (și nu invers - n.a.). În acest context, în care înfruntăm, de exemplu, discursul frecvențelor sonore și al interpretărilor lor arhetipice, trebuie să ne întrebăm de ce în pian și în toate celelalte instrumente muzicale cunoscute, notele joase află în stânga și notele înalte în dreapta. Cineva ar putea zâmbi, susținând că această întrebare este o întrebare cretină. Nu există întrebări cretine, ci doar cretini care nu-și pun întrebări. Cel care se așează în fața unui instrument muzical poate susține că așa a fost pianului construit de cel care l-a inventat, iar ceilalți doar l-au imitat. Așadar, faptul că pianul are notele joase în stânga ar fi o întâmplare. În realitate, trebuie să subliniem faptul că toate instrumentele muzicale existente în lume, născute în culturi diferite și, mai ales, în timpuri și spații diferite, au fost construite cu aceleași caracteristici spațiale. Dacă pianul ar fi un instrument de suflat, gura s-ar așeza într-un tub care are în apropiere notele joase și în depărtare notele acute. Cu alte cuvinte, oricine ar fi construit un instrument muzical, ar fi făcut-o urmând o regulă spațială arhetipică. Regula este următoarea: când avem în fața noastră un pian, ne

așezăm în centrul tastaturii, adică în centrul acelei axe, pe care creierul nostru o consideră ca fiind axa timpului. Creierul nostru crede, în mod greșit, că se îndepărtează de trecut și se îndreaptă spre viitor. Trecutul, în mod arhetipic, se află în stânga pianistului nostru, și, prin urmare, viitorul se află în dreapta. Dar știm și că linia timpului (PNL) în realitate este nemișcată, pentru că timpul nu există și trecutul, prezentul și viitorul coexistă. Știm și că creierul nostru așează trecutul în stânga și viitorul în dreapta, pe când prezentul este în centru (în cazul dreptacilor, la stângaci este invers). Prin urmare, universul are un singur sunet în trecut, în prezent și în viitor, sunetul AUM, dar creierul nostru, în fața liniei timpului, crede că aceasta merge într-o singură direcție, cea a viitorului (Geneza 3,vezi al doilea principiu al termodinamicii), sau, pentru a înțelege mai bine, dacă linia timpului este nemișcată, noi ar trebui să o străbatem de la stânga la dreapta. În acest context, sunetul trecutului, al prezentului și al viitorului, care este același, se schimbă datorită efectului Doppler (http://it.wikipedia.org/wiki/Effetto_Doppler). Sunetele care provin din trecut ne apar ca fiind mai joase, iar cele ce provin din viitor, cele care în mod ideatic vin spre noi, ne apar ca fiind relativ acute, în același mod în care ni se pare că sirena unei ambulanțe își schimbă sunetul atunci când se apropie sau se îndepărtează de noi. Ce vrem să demonstrăm prin acest exemplu banal? Că viziunea arhetipică a creierului nostru conține toate informațiile care, mai târziu și cu calm, știința le va descoperi în timp ce va citi axa timpului în realitatea virtuală. Efectul Doppler a fost analizat pentru prima dată de Christian Andreas Doppler, în 1845, dar șamanul din Africa neagră știe dintotdeauna de existența relativității și, în mod inconștient, construiește instrumentele sale muzicale în baza acestei cunoștințe. În mod asemănător, viziunea arhetipică a culorilor sufletului, minții și spiritului, unul albastrul, unul verde și altul roșu, ne indică faptul că sufletul este legat de lobul drept, iar spiritul de cel stâng. Așa le vede creierul nostru, utilizând structura arhetipică a universului. În acest context, toate gesturile ființelor vii pot fi explicate: atât ale noastre (grafologie docet - n.a.), cât și cele ale zborului albinelor sau dansul anumitor insecte. În acest context, secvența notelor muzicale aparținând unui compozitor nu ar fi altceva decât o expresie descriptivă a spațio-timpului, în care notele joase ar reprezenta evocarea potențialelor din trecut, iar cele acute o viziune a viitorului. http://www.edscuola.it/archivio/lre/suono_tempo.html

Lecturi recomandate: · http://www.philos.unifi.it/upload/sub/FiloMusScie/Bracco.pdf · http://www.airett.it/suono-psiche-messaggi-della-musica · http://it.wikipedia.org/wiki/Psicoacustica · http://www.csbstore.com/it/index.php?main_page=product_info&products_id=34 · http://www.krishnadas.it/Swara%20Yoga.htm · http://ilsuonorazionale.com/tag/effetto-baldwin/

Note despre numerologia ezoterică Ezoteriștii, chiar dacă au înțeles că în spatele numărului există ceva mai mult, până în ziua de astăzi nu mi se pare că au reușit să înțeleagă ce este acest "mai mult". "Mai mult" este semnificația arhetipică a numărului. Fizica susține că numărul măsoară, însă eu susțin că numărul "este" o manifestare a sinelui. Numărul 3, de exemplu, este și reprezentarea a orice este "3". Cu alte cuvinte, în timp ce fizica susține că 3 este un număr care măsoară ceva, eu consider că 3 este ceva se măsoară singur. Aceasta este semnificația arhetipică a numărului. A spune că o sticlă are o lungime de 3 cm nu înseamnă că măsoară 3cm, ci că există, adică că "este" 3cm. În viața cotidiană, numărul este ceva ce măsoară virtualitatea, dar în realitatea reală trei este însăși esența a tot ce există ca și trei; nu este măsura a ceva, ci este însăși acel lucru, în manifestarea sa virtuală. Alchimiștii, ezoteriștii și cabaliștii, au diferite viziuni în legătură cu matematica de tip numerologic, adică aceștia caută conexiuni acolo unde acestea nu există, sau poată că există, dar doar pentru că totul relaționează cu tot. Însă, după părerea noastră, numărul este esența manifestării arhetipului în universul virtual. Dacă nu se intuiesc regulile pe care le utilizează arhetipurile, se ajunge, încă o dată, să se facă din numerologie o idioțenie populară. În acest context s-au spus tot felul de lucruri despre numărul 666, numărul bestiei. http://it.wikipedia.org/wiki/Numero_della_bestia Numărul Satanei ar fi 666. Bineînțeles, acest număr este sugerat de tradiția cabalistă ebraică, care a făcut din numerologie o fixație. Un psihiatru modern ar spune despre cabaliști că sunt schizofrenici. Se știe că, chiar dacă s-ar demonstra că Dumnezeu există și că este exact cum vor ei, aceștia cu siguranță vor transforma matematica într-o știință de Donald Duck. Dar dacă se ține cont de zei, pe care eu îi consider ca fiind locuitorii din planul de deasupra (vezi Geneza, de același autor), m-aș gândi că nu iese foc fără fum.

Ne-am dat seama că în spațiul sunetelor, atribuind culorilor lungimile de undă ale unor pseudo-baricentre energetice aparținând diferitelor culori de bază, construisem un spațiu al culorilor, care este reprezentat de graficul expus aici. Pornind de la niște puncte ferme, fie din fizică, cât și din New Age, și considerând că verdele este de 528 nanometri și albastrul este de 436 nanometri, am divizat spațiul culorilor și al frecvențelor corespunzătoare în părți egale, de câte 46 de nanometri. Se observă că, făcând un tur al lungimilor de undă, la al doilea nivel de energie, care începe ce numărul ce corespunde culorii magenta, apare numărul 666. Acest număr este reprezentarea arhetipică o culorii magenta și a unui nivel superior (în sensul că este mai înalt din punct de vedere energetic, dar mai puțin stabil). Chiar am observat că mulți subiecți răpiți au avut impresia că percep în culoarea magenta, în timpul efectuării testului TCT, expresia unui intrus care trebuie eliminat. Culoarea magenta reprezintă ideatic culoarea celui din planul de deasupra? (vezi Geneza, de același autor). În definitiv, culoarea magenta este utilizată de Biserica Catolică pentru a reprezenta moartea. Este doar o coincidență sau interpretarea arhetipică și reală a realității?

Traducere în limba română de A.B.

Ce este Eneagrama?

27.07.2014

Eneagrama este un simbol destinat evoluției conștiinței umane. Un instrument care contribuie la dobândirea cunoașterii de sine, la cunoașterea celorlalți și la dezvoltarea gradului de conștientizare. În mod oficial este reprezentată de un cerc care include un triunghi echilateral ce intersectează o figură cu șase laturi. Punctele care ating cercul sunt numerotate de la unu la nouă în sensul acelor de ceas și sunt legate între ele de linii și săgeți.

http://www.liberamentebenessere.com/search/label/ENNEAGRAMMA

Deci, este vorba despre un simbol caracterizat de noi poziționări, în care primează tipologiile "caracterelor umane". Există niște săgeți, care se pare că ar fi niște trasee de interconexiune, care se pare că arată modul în care se poate migra între o personalitate și alta. Există și niște numere, care indică cele nouă personalități existente, acestea caracterizând ființele umane într-un mod cu totul general și generic. Programatorul neurolingvistic îi pune subiectului niște întrebări, și, în baza răspunsurilor clientului, se stabilește cărei categorii îi aparține subiectul. Există și unele site-uri pe internet care permit efectuarea eneagramei în mod gratuit. Diferitelor tipuri de personalitate, pe lângă numere, le sunt atribuite și niște culori.

Unii susțin că în realitate Eneagrama este un simbol tridimensional legat de vechea lume a ezoterismului.

Acest simbol, "Eneagrama", este utilizat în domeniul psihologiei, în lumea ezoterică și cea religioasă. http://www.enneagrammaintegrale.it/it/101__Enneagramma Dintr-un punct de vedere psihologic, Eneagrama descrie într-un mod cu totul exact, diferite aspecte ale experienței umane și nouă tipuri diferite de caracter, fiecare având anumite modele mentale, emoționale și senzoriale. Putem defini caracterul ca fiind acea schemă de credințe, atitudini emotive, comportamente și obișnuințe pe care le definim cu termenul "eu însumi". Tipului Unu îi place să facă lucrurile în mod "corect", este un muncitor energic, onest și devine frustrat foarte ușor. Tipului Doi îi place să-i ajute pe ceilalți, este pasional, devotat, invadator capabil de sacrificii pentru cei pe care îi iubește. Tipului Trei îi place să câștige, este strălucitor, activ, practic și obsedat de imagine. Tipului Patru îi place să se exprime în mod liber și original, este creativ, rafinat, egocentric și iubește arta. Tipului Cinci îi place autonomia și solitudinea, este atent, reflexiv, intens și prea puțin demonstrativ. Tipului Șase îi place prietenia și să fie gregar (are spirit de turmă - n.t.), fidel, serios, riguros și sceptic. Tipului Șapte îi place divertismentul și varietatea, este voios, optimist și superficial.

Tipului Opt îi place să decidă pentru propria viață, este combativ, întreprinzător, determinat și autoritar. Tipului Nouă îi place pacea, este calm, răbdător, conciliant și prins în propria lume. Numerele prezentate aici sunt atribuite fără parametri de referință; în mediul psihanalitic eneagrama este utilizată ca un instrument util pentru a clasifica eneatipuri. Psihologii și psihanaliștii se folosesc de eneagramă, afirmând că aceasta definește diferitele tipuri de ființe umane.

Religia preia imediat simbolul stelei cu nouă colțuri pentru a identifica noi metode pentru mântuirea umană.

Credința Bahá'í[1] (în persană: ‫ ) هب @ يئا‬este o religie monoteistă, care a luat naștere în Iran, la jumătatea sec. XIX, ai cărei membri urmează învățăturile lui Bahá'u'lláh (1817-1892), care este fondatorul acestei religii.

Această religie subliniază unitatea spirituală a întregii umanități. Trei principii fundamentale constituie baza învățăturilor lui Bahá'í: unitatea lui Dumnezeu (un singur Dumnezeu care este sursa întregii creații), unitatea religiilor (toate marile religii au aceeași origine spirituală și provin de la același Dumnezeu) și unitatea umanității (toți oamenii au fost creați la fel și diferențele de rasă și cultură sunt demne de laudă, apreciere și acceptare). Credința bahá'í explică raportul omului în conexiunea sa istorică și dinamică cu Dumnezeu prin intermediul conceptului de relativitate și progres al religiei, aducând astfel pacea între orice fel de monoteism și istorie, dar și cu erele precedente. În acest context, steaua cu nouă colțuri reprezintă cele nouă religii monoteiste, unite într-un singur simbol. http://it.wikipedia.org/wiki/Bah%C3%A1'%C3%AD

În studiile precedente, pe care le-am desfășurat în ultimii ani (Notele 26-27), bazate pe conceptul dezvoltării modelului evideonic, am acordat o atenție deosebită Programării Neurolingvistice (PNL), pe care o considerăm, chiar și în prezent, ca fiind un sistem optim pentru a rezolva probleme, doar pentru că ajută omul să se cunoască pe sine și să devină conștient de sine însuși. Orice problemă din realitatea virtuală își are originea în lipsa de conștientizare și cunoaștere de sine. Noi suntem creatorii existenței noastre, și, deci, orice s-ar întâmpla, noi am vrut să o trăim acea experiență. Acest lucru se întâmplă pentru că noi am decis să trăim o anumită experiență, care ne folosește pentru a învăța. Dar se poate învăța doar prin experiență, și, la fel cum am sugerat în lucrările anterioare, experiența este unicul mod prin care putem înțelege, și, prin urmare, singurul mod prin care ne putem vindeca. Programarea Neurolingvistică este o știință nouă și este singura abordare, care, mulțumită lui Grinder, transformă comportamentul uman în formule. Formulele nu sunt cu siguranță rețeta prin care Omul să poată fi înțeles în contextul său. Acest lucru îl pot crede fizicienii mecanicii cuantice, dar aceștia vor fi contraziși implacabil de drumul conștientizării. În orice caz, Programarea Neurolingvistică, dacă pe de o parte ne-a ajutat să înțelegem anumite mecanisme ale comportamentului uman, fiind astfel capabilă și să elimine unele aspecte patologice, pe de altă parte se baza doar pe experimentul observării. După observarea comportamentului uman urmează ipoteza explicației, cu elaborarea firească a unor abordări speculative. De multe ori am fost obligați să contestăm aceste explicații, furnizând abordări alternative, care sunt mult mai documentabile și mai controlabile în laborator. Astfel că sistemul VAK (vizual, auditiv, cenestezic) a fost complet refăcut, corectat, explicat și relaționat de noi în baza modelului Evideon. Evideon este un model care, după părerea noastră, are importanța unei chei de lectură universală. În acel context, Evideon controlează

parametrii comportamentului uman, printre care mișcarea corpului, grafia, mișcarea bulbilor oculari, alegerea limbajului, etc. Programarea Neurolingvistică, care este unul dintre cele mai moderne instrumente de cunoaștere ale ființei umane, utilizează ca instrument eneagrama. Diferite școli de PNL care susțin cursuri de studiu, o utilizează fie pentru dobândirea cunoașterii de sine, fie pentru a vindeca, fie pentru a "ajusta" comportamentul uman, dar și pentru a redirecționa obiectivele pacienților - așadar, ne aflăm în fața unui remediu universal incredibil, caracterizat de faptul că de cele mai multe ori funcționează, dar care este utilizat de un operator penelist, care cere o recompensă pentru a aplica modelul pacientului ce trebuie "vindecat". Programarea Neurolingvistică se naște ca o descoperire importantă privind comportamentul uman, și, imediat după aceea, mai ales în SUA, devine o mașină de făcut bani, care este mediatizată, nu ca un instrument de cunoaștere de sine, ci pentru a găsi un loc de muncă, pentru a avea mai multe partenere, pentru a gestiona muncitorii dintr-o firmă a cărui patron ești, pentru a-i subjuga pe ceilalți, adică pentru cele mai ciudate scopuri. Bandler, cel care împreună cu Grinder a fondat Programarea Neurolingvistică, de-acum decedat de ceva timp, și-a petrecut viața ținând cursuri care explică foarte puțin, dar care sunt plătite cu sume foarte mari, cu o prestație à la Vanna Marchi. Este suficient să priviți clipurile video de pe internet cu Grinder, care este prezentat ca fiind un fel de iluminat sfânt, împreună cu "frumoasa" sa soție. Înțelegem că soția lui era frumoasă, dar cum vine asta? Dacă soția lui Bandler ar fi fost urâtă, el nu ar mai fi fost credibil? Cursurile de acest fel sunt frecventate de persoane care nu sunt interesate să devină mai conștiente, ci vor, plătind, să găsească o scurtătură pentru a ajunge la fericire. Ne-am interesat de eneagramă, instrumentul pe care Programarea Neurolingvistică se laudă că l-ar fi creat, pentru a-i verifica veridicitatea, în baza exigenței de a demonstra că Evideon poate explica orice aspect al realității virtuale. Așadar, putea fi folosit modelul Evideon pentru a verifica validitatea eneagramei? Să demitizăm mitul științific! Programarea Neurolingvistică modernă susține că eneagrama este un sistem pentru a înțelege cărui tip de personalitate, aleasă din cele nouă existente, îi aparține subiectul și susține că-l poare redirecționa în a-și modifica propria personalitate, spre o constelație mai profitabilă, pentru a trăi fericit. Înainte de toate, a trăi fericit nu înseamnă și a trăi în mod conștient, iar aceste două chestiuni ale PNL-ului modern sunt confundate între ele, unde nivelul de conștiință al clientului este confundat cu remunerația plătită operatorului. În realitate, Bandler și Grinder s-au ferit să folosească sistemul eneagramei în scopuri comerciale, dar, odată cu dispariția lui Grinder, dorința de a utiliza acest

sistem în mod impropriu a pus stăpânire pe primii peneliști. Se nasc astfel Programarea Neurolingvistică unu, doi, trei, patru, Programarea Neurolingvistică Cuantică (PNQ). http://www.macrolibrarsi.it/servizi/__programmazione-neuro-quantisticacorso base.php, Programarea Neurolingvistică Subliminală Cuantică (PSQ) http://www.personechepossono.com/programmazionesubliminale-quantica/, și cine mai cunoaște și altele să le adauge la această listă. Este adevărat că această știință este nouă și descoperirile sunt la ordinea zilei, dar este adevărat și faptul că pe Internet toți devin experți în tot în mod foarte rapid și nu se ține cont cum, unde și când a fost dobândită experiența. Într-o lume plină de persoane nefericite, ideea de a deveni fericit, fără a deveni și conștient, este foarte atractivă, și, dacă este suficient să plătim pentru a fi fericiți, atunci să ne înscriem la un curs de PNL - vom deveni fericiți și banii noștri vor fi fost bine cheltuiți. Înapoi în istorie http://alvintrip.blogspot.it/2009/05/lenneagramma.html

Eneagrama apare în mod oficial între jumătatea lui 1800 și prima jumătate a lui 1900, fiind opera lui George Ivanovitch Gurdjieff, care, ca un bun și faimos ezoterist, o descoperă, o studiază și o raportează discipolilor săi, după ce a petrecut o perioadă de timp la o mânăstire sufistă. Discipolii săi vor fi cei care o vor publica după moartea sa. Însă nu există nicio documentație care să demonstreze că eneagrama are origine sufiste sau, cu atât mai puțin, că Gurdjieff a luat-o de la acel tip de cultură arabo-armeană. De fapt, reconstituirile de pe internet sunt total lipsite de orice fundament, presupunându-se că originile sistemului de divinație analizat de noi aici sunt babiloniene. Cu toate acestea, de-a lungul șirului de publicări ale eneagramei, unii studioși au transformat-o în instrument de analiză psihanalitică. Așadar, mai întâi J. Bennet, discipol de-al lui Gurdjieff, apoi psihiatrii Oscar Ichazo (de origine boliviană) și Claudio Naranio (de origine chiliană) vor fonda curentele de gândire și dezvoltarea sistemului eneagramei ca instrument de dezvoltare, studiu și clasificare a personalității. După cunoștințele noastre actuale, se pare că Programarea Neurolingvistică folosește un instrument pe care l-a preluat de la cineva care l-a inventat din nimic. Însă se știe că sistemul oferă niște indicații esențiale pentru studiul personalităților, dar în același mod în care funcționează sistemul divinației cu cărțile de tarot sau cu zațul de cafea, adică ar funcționa arhetipurile care se află în spatele oricărui sistem de divinație.

Formularea unei noi ipoteze Odată ce am înțeles că în spatele eneagramei nu există nimic solid, ne-am întrebat dacă nu cumva Gurdjieff, în realitate, nu ar fi avut cum să elaboreze un sistem izvorât din inconștientul său sau să modifice ceva ce a studiat cu adevărat, adică un sistem preluat de la sufiști. În acest caz, având în vedere că în istoria sufistă eneagrama nu există, puteam să căutăm analogii simbolice în culturile anterioare. Ținând cont că noi suntem creatorii realității noastre, dacă în interiorul nostru domiciliază un simbol eneagrafic, asta înseamnă că acesta există pe undeva în spațio-timp. Un exemplu de simbolism arhetipic al eneagramei găsim în concepția ebraică a modelului universului, adesea descris ca o stea cu nouă colturi ("enneafala" în italiană - n.t.), obținută realizând o variantă grafică aproape imperceptibilă a eneagramei originale a lui Gurdjieff. Este suficient să unim punctul 7 cu 4 și punctul 2 cu 5 pentru a obține o stea cu nouă colțuri.

Mergând mai în spate în timp, găsim un model vechi de eneagramă în mitologia nordică a lui Odin, unde Creatorul creează universul divizat în nouă lumi. Observăm că această mitologie nordică complexă prezintă un model foarte asemănător, sau care aproape se suprapune cu modelul universului evideonic, așa cum a fost el descris în lucrările anterioare. Se mai poate observa și că unele reprezentări ale celor nouă lumi ale lui Odin sunt o reprezentare a Cabalei ebraice, dar doar cu nouă sephiroți. În plus, reprezentarea celor nouă lumi în formă de copac ne duce cu gândul la vechiul simbolism al copacului vieții, care este prezent în toate mitologiile planetare.

Un copac al vieții care în reprezentările clasice și arhetipice este reprezentat mereu prin simbologii caracterizate de imaginea centrală care reprezintă universul, viața, copacul, Cristosul, înțeles ca fiind cel care moare și învie. În partea de jos există un peisaj care amintește de paradisul terestru, iar în dreapta și în stânga două personaje care în mod obișnuit au rolul de a reprezenta dualitatea - de obicei un bărbat și o femeie. (Pentru o discuție exhaustivă cu privire la acest aspect al reprezentării arhetipice a copacului vieții citiți "Interpretarea arhetipică a cercurilor din lanurile de grâu" [L'interpretazione archetipica dei crop circle], de același autor).

http://it.scribd.com/doc/2596188/Crop-Circles-Interpretazione-Achetipica Corrado-Malanga

În această viziune este evident că steaua cu nouă colțuri este simbolul universului, unde o anumită geometrie, și, prin urmare, și o anumită simetrie numerologică, seamănă mult cu reprezentarea grafică a universului Evideon, pe care l-am prezentat în două lucrări anterioare. În mitul nordic găsim lumile, (http://it.wikipedia.org/wiki/Cosmologia_della_mitologia_norrena) împreună cu lumile opuse corespondente; în unele lumi există creaturi complet diferite față de noi. Lumile sunt legate unele de altele prin anumite pasaje, unele lumi fiind mai "apropiate" de a noastră, pe când în alte lumi putem ajunge mai greu.

Există trei lumi terestre, trei celeste și trei subterane, prezentând o geometrie trigonală (triunghiulară - n.t.) asemănătoare cu cea a universul evideonic, așa cum se poate constata comparând cele două geometrii.

Dacă originea mitului lui Odin se pierde în yuga anterioară, trebuie să ținem cont că în Tibet natura Universului creat se bazează pe numărul nouă. În acest context, această numerologie, ce se pare că stă la baza aceleași Creații, este utilizată și astăzi pentru a efectua divinații și horoscoape. Tibetanii, la rândul lor, au preluat conceptele numerologice cu care au construit măsura lor de timp de la chinezi, care, la rândul lor, le-au preluat din perioadele de dinainte de potop. Tibetanii, care urmează cosmologia budistă, susțin că cele cinci elemente au creat opt universuri, numite Parkhas, care sunt legate de nouă numere, numite Mevas. Și în acest caz, cele opt octante ale sistemului evideonic par să corespundă numelor Parkhas-urilor și nu putem să nu observăm că, și în acest context, cele nouă numere ce caracterizează întregul univers sunt tot cele de la unu la nouă, la fel ca în Evideon, poziționate în formă triunghiulară, în matrice de 3X3, unde 3, 6 și 9 au rânduri și coloane diferite, la fel cum se întâmplă cu 1,4 și 7, și cu 2, 5 și 8. (http://www.jayavidya.org/Articoli/astrologiaTibetanaBuddhista.html )

O dispunere tipică a acestor numere care se rotesc, modificând prin rotirea lor descrierea lumilor, prevedere că deplasarea numerelor furnizează mereu pentru tripletele de numere atribuite coloane și rânduri diferite. Din punct de vedere geometric aceasta este o dispunere triunghiulară, pe care o găsim și în evideon. În concluzie, vechile cosmologii se pare că aveau în interiorul lor ideea universului construit după modelul Evideon. Dar, deoarece cosmologia a fost mereu considerată ca fiind o imagine fractalică a planetei, dacă ne putem exprima astfel, omul mereu a încercat să folosească imaginile cosmosului exterior pentru a se descrie pe el însuși în interior. În acest context, cosmologiile păreau a fi punctul de pornire pentru construirea simbolului eneagramei. În această simbologie nu numai că se evidenția numerologia bază pe 9 numere, dar și simetria pozițiilor în care numerele erau așezate. Dar să ne întoarcem la steaua cu nouă colțuri și să presupunem că aceasta a fost adevăratul simbol de pornire, care a dat naștere Eneagramei istorice. Această stea se obține suprapunând trei triunghiuri echilaterale așezate la același unghi, unul deasupra altuia, așa cum au presupus unii cercetători ai mitului nordic. (http://www.gangleri.nl/articles/70/thenine-worlds-in-nordic-mythology)

Odată construit acest simbol și odată ce vârfurilor le-au fost atribuite numerele (culorile din această reprezentare sunt arbitrare), observăm imediat un detaliu important. Cele trei triunghiuri sunt caracterizate de faptul că la vârfuri numerele corespund, încă o dată, tripletelor pe care le regăsim în mitul chinezesc sau în Evideonul actual. Un triunghi este caracterizat de numerele 5,2,8, altul de 3,6,9, și al treilea de numerele 1,7,4. Cu alte cuvinte, numerele celor trei triunghiuri imită numerele celor trei axe de spațiu, timp și energie din Evideon, și, în același timp, și numerele cărora eneagrama clasică le atribuie tot atâtea tipuri de constelații personale (personalități). Cele trei triunghiuri ale eneagramei nu ar fi altceva decât cele trei axe ale modelului evideonic, unde fiecare axă este caracterizată de trei poziții (sus, jos, centru), (în față, în spate, centru), (stânga, dreapta, centru). Identificarea corectă a eneagramei Așadar, cele nouă personalități ale eneagramei lui Gurdjieff nu ar fi altceva decât cele nouă poziții din interiorul cărămizii fractalice cu care este construit universul. În lucrarea precedentă evidențiasem deja că cele trei axe din Evideon sunt relaționabile cu caracteristicile auditive, vizuale și cenestezice ale ființei umane, și, în mod particular, axa energiei era axa unde se exprimau mai ales cenestezicii. În mod analog, axa temporală era axa preferată de către auditivi, pe când vizualilor le rămânea axa spațiului.

Așadar, diferitele personalități altceva nu erau decât combinații între aspectele vizual, auditiv și cenestezic (VAK), legate geometric de cele șase direcții ale modelului în trei dimensiuni (3D). Atribuirea personalității în funcție de aceste caracteristici era imediată. Astfel se putea descoperi rapid ce personalitate a eneagramei clasice corespundea sistemului evideonic, dar, în plus, exista și o explicație tehnică în legătură cu motivul pentru care lucrurile mergeau în acea direcție. Deci, sistemul evideonic nu lăsa loc interpretărilor personalizate ad hoc, care trebuiau neapărat să fie strâns legate de realitatea evideonică. În sfârșit, aveam în mână, pe de o parte posibilitatea de a spune că eneagrama identificată astfel era un instrument corect și științific din punct de vedere arhitectural, pe când, pe de altă parte demonstram, încă o dată, dacă mai era necesar, că Evideon este un model descriptiv total al universului fractalic, virtual și non-local al lui Bohm. Atunci să construim noul tabel al personalităților eneagramei evideonice.

Tabelul ne arată cum putem stabili cu ușurință cărei tipologii aparține subiectul, înțelegând mai întâi dacă este auditiv, vizual sau cenestezic și apoi în care parte a axei sale este poziționat. Este clar și că o eventuală tentativă de a-l face pe subiect să-și schimbe caracterul pornește mereu din centru, adică dintr-o poziție intermediară, identificabilă prin culorile alb, negru sau gri. Restul este doar simplă teorie, care pentru noi în acest moment nu prezintă niciun interes. Trebuie subliniat și faptul că nu mai este necesar să se răspundă la o serie de întrebări legate de niște punctaje pentru a stabili apartenența noastră la o anumită

tipologie psihică. Și mai trebuie subliniat că diferite școli de PNL adesea indică subiectiv tipologiile psihice, cu nume și caracteristici diferite. Prin utilizarea sistemului interpretativ evideonic, aceste subiectivități ale testului sunt reduse la zero dintr-o lovitură. Testul final de apartenență Așadar, nu mai este nevoie să efectuați teste alcătuite din observări, analize, întrebări și răspunsuri, pentru a ști cărei tipologii psihice aparțineți. Vechiul sistem ar fi putut fi utilizat doar de cei care au studiat ani de zile Programarea Neurolingvistică și psihanaliza, pe când noul sistem are doar câteva reguli simple, pe care le toată lumea le poate urma. Acesta este un sistem bun pentru autoanaliză și autovindecare, fără să cheltui bani cu experți, care nu vor să te ajute decât dacă plătești. Profesioniștii din acest sector nu trebuie să se teamă! Lor oricum le vor rămâne toți aceia care nu au niciun chef să lucreze cu ei înșiși. Aceștia îi vor pune pe alții să lucreze în locul lor, justificându-și astfel remunerarea bănească. Și, din moment ce ne-am dat seama că persoanele care nu au niciun chef să lucreze asupra lor constituie majoritatea, considerăm că avem dreptate atunci când credem că piața Programării Neurolingvistice nu va fi deloc afectată de acest articol. Reguli pentru aplicarea testului Sunt suficiente doar două întrebări pentru a identifica eneatipul: 1. Întrebați subiectul ce tripletă de culori preferă dintre următoarele trei perechi de culori: Albastru - Alb - Galben Verde - Gri - Mgenta Roșu - Negru - Azuriu 2. După ce subiectul a ales tripleta de culori pe care o preferă, întrebați-l care dintre cele trei culori din interiorul tripletei îi seamănă cel mai mult (îl reprezintă, îi place cel mai mult). Alegerea finală indică tipologia psihică de care aparține subiectul (vezi tabelul de mai sus!).Viteza cu care a fost făcută alegerea va indica prezența altor componente cu un procentaj identic sau asemănător; persoanele pot fi: auditive,

vizuale sau cenestezice, cu procentaje variabile și trebuie să ne așteptăm ca un vizual 100% să nu aibă dubii în legătură cu alegerea culorilor, pe când un auditiv vizual - cenestezic, cu un procentaj de 33% pe fiecare canal, să fie foarte indecis. În administrarea testului trebuie să utilizăm niște culori foarte exacte (fără alb, negru și gri pur, care nu au nuanțe pentru a putea fi luate în considerație în mod alternativ), care vor provoca răspunsul inconștient echivalent cu exigențele testului. Și mai trebuie să se țină cont de faptul că culorile trebuie prezentate toate împreună, exact ca în graficul prezentat în continuare, astfel încât subiectul să poată alege tripletele de culori văzându-le, adică percepându-le semnificația arhetipică când sunt toate împreună.

Într-un exemplu tipic, dacă un subiect alege prima dată tripleta roșu - negru azuriu, iar doua alegere este negrul, asta înseamnă că acest subiect este clasificat ca fiind vizual din punct de vedre al canalului principal de percepție a hărții teritoriului. Dintre roșu, azuriu și negru subiectul va alege negrul, indicând tendința de a sta în centrul axei spațiului. Eneatipul corespondent la un vizual static, care va fi identificat, conform Programării Neurolingvistice clasice, ca fiind observatorul.

Repetând operațiile de la punctele 1 și 2 pentru celelalte două triplete de culori, se va stabili care sunt al doilea și al treilea canal de intrare și tendința pe care o are subiectul de a sta în centrul axelor sale sau de a se proiecta în trecut, în viitor, în sus sau în jos în modelul evideonic, care nu este altceva decât o cruce în 3D a spațiilor lui Pulver (vezi nota 27). Acum testul este capabil să lege sistemul penelist al mișcării bulbilor oculari, numit VAK, cu eneatipurile doar câteva secunde, demonstrând că este capabil să găsească cu încredere absolută, nu doar primul, ci și al doilea și al treilea canal de percepție a informațiilor, indicând imediat tendințele secundare, fără să mai fie nevoie să se efectueze alte teste indirecte în legătură cu mișcarea corpului, nici studii grafometrice, și cu atât mai puțin să răspundă la chestionare lungi și adesea imperfecte, unde termenii utilizați se schimbă de la o școală la alta, astfel încât valoarea testului să nu poată fi absolută. Testul nostru identifică imediat cum se poziționează subiectul în mod arhetipic, în dreapta sau în stânga, sus sau jos, în față sau în spate față de un centru de referință. Este evident că un subiect care este definit, de exemplu, ca "judecător", nu poate fi decât legat de trecut, pentru că în trecut există regulile pe care le folosește, pe care le-a "auzit" (i-au fost spuse) sau le-a citit (ascultate în interiorul său). În mod asemănător, un sceptic nu va putea fi reprezentat decât de un subiect care este nemișcat pe axa energiilor, fiind total cenestezic (incapabil să observe natura și incapabil să asculte alte clopote). Acest subiect, nefiind capabil să facă nimic și nici să-și elaboreze gândirea, care l-ar smulge din condiția sa statică, devine sceptic, plantat în clipa în care este centrul sinelui său la nivel energetic. Acestui subiect hiperstatic îi este blocată de la sine orice mișcare în lumea evideonică. Culoarea este legată de simetria arhetipică a universului și informația sa oricum se află în interiorul nostru. În acest context, răspunsurile la acest test vor fi modelate pentru cei care au axele interioare rotite din motive de stângăcie, autism, etc. Dar să lăsăm această parte să fie studiată de terapeuții care se ocupă cu testări în domeniul acestei noi abordări a Eneagramei clasice. Susținerea lor ca fi utilă pentru a valida noua metodă de a gestiona adevărata programare neurolingvistică. Nu există o tipologie psihică mai bună decât alta, iar pentru noi nu are niciun sens să căutăm să o schimbăm. Dar are sens să învățăm să conviețuim cu propria ființă, înțelegându-i potențialul. Toate acestea fac parte dintr-un proces de conștientizare și cunoaștere a propriului sine, unde scopul final poate că este deschiderea tuturor canalelor - vizual, auditiv, cenestezic - pentru a ne garanta nouă înșine o înțelegere completă a universului, despre care nu știm că tot noi l-am creat în mod inconștient.

Revenirea la mit În mit totul este deja contemplat, deoarece mitul este fotografia atemporală a universului. Și atunci, rezultatele obținute pornind de la mit trebuie să se întoarcă la acesta. Concluziile elaborate din mit ne determină să verificăm natura Evideonului, iar natura Evideonului explică mitul. În acest context, este posibil, din punct de vedere geometric, să existe doar 9 x 6 x 2 = 108 (nota 29) de tipologii de personalități descrise de Evideon. Dar în mit numărul 108 are o serie de semnificații care ne fac să înțelegem că astfel de personalități, descrise cu nume diferite, au fost deja contemplate. • Divinitățile hinduse au 108 nume. Recitarea acestor nume, adesea numărate prin cele 108 boabe de grâu din Mala, este considerată sacră și adesea este repetată în timpul ceremoniilor religioase. • În Śrīmad Bhāgavatam , Krishna este descris în timp ce dansează cu 108 Gopi (păstorițe) în orașul Vrindavana, ca apoi să se căsătorească cu 16.108 de soții în orașul Dvaraka. • În Șivaism, Shiva Nataraja este reprezentat în timp ce execută dansul său cosmic în 108 karane (poziții). • Este numărul păcatelor din Budismul tibetan. • Este numărul stelelor sacre din astrologia chinezească. • În Japonia, la sfârșitul anului, un clopot este bătut de 108 ori pentru a saluta noul an. Fiecare bătaie reprezintă una dintre cele 108 de tentații materiale la care trebuie să reziste o persoană pentru a ajunge la Nirvana. • Este numărul al-Kawthar-ului, cel mai scurt sura (capitol) din Coran. • Este numărul pretendenților Penelopei, soția lui Ulise din Odiseea lui Homer. • Este numărul de bobi de grâu din Mala (rozariu indian) și din Akṣamālā-ul budist. Mala este un fel de rozariu budist (mătănii), confecționat din 108 bobi de grâu, care ajută la meditație. (http://www.buddhism.it/insegnamenti/articoli/significato-simbolico-mala/) "Există diferite explicații despre de ce mala are 108 de bobi de grâu. Conform budiștilor există 8 tipuri diferite de conștiințe. Există cinci tipuri de conștiințe legate de simțuri: gust, miros, văz, simțul tactil și auz. Al șaselea simț este un nivel de conștiință care are funcția de a fi atent la ceea ce se întâmplă, ca și când ar fi un controlor. Al șaptelea simț este conștiința care elaborează limbajul, simbolurile și percepția, iar al optulea este "conștiința-depozit". După ce s-a atins iluminarea completă, aceste opt tipuri de conștiință vor fi transformate

într-o conștientizare intuitivă perfectă, capabilă să cunoască tot. În această stare, lucrurile nu mai sunt experimentate doar prin intermediul simțurilor, ci și direct prin vibrațiile fiecărui atom din corpul nostru. Această stare este posibilă pentru că, prin natura sa, spațiul este conștient. Spațiul nu este o gaură neagră sau ceva care separă lucrurile, ci este o legătură cu informația pe care o conține. Când cele opt tipuri ordinare de conștientizare se transformă în "conștientizarea care cunoaște și realizează totul", cele o sută de aspecte ale lui Buddha, patruzeci și doi de buddha pacifiști și cincizeci și opt mânioși, se vor trezi în interiorul nostru. Așadar, numărul bobilor de grâu, o sută opt, reprezintă cele opt tipuri de conștiință cu care mintea noastră funcționează în mod normal și cei o sută de Buddha care se manifestă când mintea va ajunge la natura sa iluminată." Este clar că cele opt tipuri de conștiință se referă la cele opt octante din Evideon și restul este reprezentarea diferitelor tipologii exprimate în mod mai concret de modelul VAK. Deci, nivelul de conștientizare totală s-ar dobândi devenind toate cele 108 de personalități în același timp, adică fiind totul în același timp. Noi decidem să fim în același timp auditivi, vizuali și cenestezici, situați în prezent, trecut și viitor, în fiecare loc și la orice valoare energetică.

Bibliografie generală: 1. Beesing Maria, Nogosek Robert, O' Leary Patrick, L'Enneagramma, un itineraio alla scoperta di se. Edizioni San Paolo Cinisello Balsamo (MI) 1993 2. Chabreuil Fabien e Patricia, Enneagramma. RED, Como 1997 3. Cusani Maurizio, L'enneagramma per Tutti. Un Metodo per capire finalmente se stessi e gli altri, Red, Como 2011 4. Cusani Maurizio, Conosco mio Figlio con l'Enneagramma, Red, Como 2010 5. D'Agostini Marco, Fabbro Franco, Enneagramma e personalita, Casa editrice AstrolabioUbaldini, Roma, 2012 6. Erba Marco, L'Enneagramma. Alla scoperta della propria personalita, Xenia, Milano 2008 7. Fanelli Vincenzo, Enneagramma e PNL, IDM, Torino 2003 8. Fumagalli Tiziana, Enneagramma in pratica, Demetra, Cognola ai Colli (VR) 1998 9. Gurdjieff George, Del tutto e di tutto, opera divisa in tre libri: Racconti di Belzebu a suo nipote. Critica oggettivamente imparziale della vita degli uomini, L'Ottava, Milano 1988-1990, Incontri con uomini straordinari, Adelphi, Milano 1977,La vita e reale solo quando ≪Io sono≫, Neri Pozza, Vicenza 2002. 10. Hey David, I nove colori dell’anima, Urra Apogeo, Milano 2006 11. Lapid-Bogda Ginger, Che leader sei?, Guerini & Associati, Milano 2011 12. Messina Sergio, Tonin Enzo, Conoscersi con l'Enneagramma, Effata Editrice, Cantalupa (TO) 2009 13. Naranjo Claudio, Carattere e nevrosi. L'enneagramma dei tipi psicologici, Casa editrice Astrolabio-Ubaldini, Roma, 1996. 14. Naranjo Claudio,Gli enneatipi in psicoterapia. I tipi dell'enneagramma nella vita, nella letteratura e nella pratica clinica, Casa editrice Astrolabio-Ubaldini, Roma, 2003. 15. Ouspensky Petr, Frammenti di un insegnamento sconosciuto, Casa editrice AstrolabioUbaldini, Roma, 1976 16. Palmer Helen, L’Enneagramma. La geometria dell’anima che vi rivela il vostro carattere, Casa editrice Astrolabio-Ubaldini, Roma, 1996 17. Pangrazzi Arnaldo, Sentieri verso la liberta - L'enneagramma come teoria della personalita, Paoline, Cinisello Balsamo 1997 18. Riso Richard, Le 9 personalita, Ecumenica, Milano 1992 19. Riso Richard, Conoscersi con l'enneagramma. Un antico metodo per scoprire i segreti della personalita e vivere in armonia con gli altri, Ed. PIEMME, Casale Monferrato 1994 20. Rohr Richard, Ebert Andreas, Scoprire l'Enneagramma. Alla ricerca dei nove volti dell'anima, Paoline, Cinisello Balsamo 1993 21. Tallon Robert, Sikora Mario, Conoscersi per cambiare, Urra Apogeo, Milano 2011 22. Tennenbaum Sylvia, Laugero Dominique, Cave Francoise, L'Enneagramma. Conoscenza di se e sviluppo personale, Edizioni Magi, Roma 2006 23. Van de Wetering Willem Jan, Scopri te stesso, Sperling & Kupfer, Milano 2010 24. Vollmar Klausbernd, Il segreto dell'Enneagramma, Macro, Diegaro di Cesena (FC) 1999 25. Webb Karin, Enneagramma, Armenia, Milano 1998 26. (Evideon: despre ideea cuantică a manifestării) http://coma.opide.net/articoli/scienza/Evideon %20-%20L'Universo%20Creato.pdf 27. (Evideon 2: modelul Evideon aplicabil la Tot) http://coma.opide.net/articoli/scienza/Geometria%20Sacra%20in%20Evideon.pdf 28. (sul pantheon di divinita giapponesi e sul mito della creazione nipponico)

http://www.scribd.com/doc/234560632/PARADISO-DIMENTICATO 29. Există doar 108 posibilități de a alege trei culori una după alta. În realitate, după ce s-a efectuat prima alegere (una dintre culorile RGB/CGM de exemplu) rămân alte 9-3 =6 posibilități pentru cea de-a doua alegere, prima alegere în mod automat neputând fi aleasă ca a doua culoare și în același timp exclude și celelalte două poziții care sunt pe aceeași axă. Așadar, există doar 6 x 9 = 54 de posibilități de a alege primele două culori. Primele două culori nu pot fi realese ca și a treia posibilitate și nu pot alege nici celelalte 4 culori care se află pe cele două axe de unde au fost alese primele două culori. Pentru a treia culoare rămân doar trei posibilități, dar, din aceste trei culori pot fi luate în considerație doar cele care caracterizează extremele celei de-a treia axă. Culoarea centrală (alb, negru sau gri) nu poate fi aleasă pentru că a fost definită în mod automat de alegerile precedente. Asta se întâmplă pentru că albul, negrul și griul sunt strâns legate între ele din punct de vedere vectorial. Cu alte cuvinte, utilizând această schemă se poate alege dintre prima și a doua alegere de culoare doar o dată alb, negru sau gri. La a treia culoare nu mai este posibil să se aleagă una dintre culorile centrale (ANG). De exemplu, dacă am ales albastru și roșu prima dată, alegerea finală poate fi doar verde sau magenta, dar nu și gri, pentru că acesta este suma vectorială a albului și a negrului, și, fiindcă acestea nu au fost alese înainte, au componenta vectorială zero și deci griul nu poate exista. Trebuie subliniat faptul că în acest context, din tripleta alb - negru - gri se poate alege doar o singură dată, la prima sau la a doua alegere. Nu pot exista personalități A - N - G pentru că ar fi total invizibile dintr-un punct de vedere colorimetric. Cubul culorilor prezentat mai jos evidențiază că în centru există doar griul, pe când albul și negrul ocupă poziții axiale reprezentative între culorile RGB și CGM.

În realitate, albul, negrul și griul nu sunt culori, pentru că albul este prezența tuturor culorilor și negrul este absența tuturor culorilor. Deci, primele două alegeri de culoare indică în mod intrinsec cantitatea de gri (saturația).

EVIDEON UNIVERSUL CREAT de Corrado Malanga

16.07.2013

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

Introducere

La finalul cercetării noastre, care începe cu observarea comportamentului extraterestru față de rasa umană și se sfârșește cu tentativa de a obține o metodologie care să-l ajute pe om să devină conștient de sine, am parcurs diverse etape și am atins diferite obiective. La începutul cercetării credeam că extraterestrul este celălalt, inamicul, cel care vine din exterior, cel diferit. Apoi am trecut printr-o fază în care extraterestrul nu ni se părea nici bun, nici rău, ci doar cel care își urma propriile interese într-o lume duală, în care ideea de dualitate încă exista, dar devenise relativă față de propria poziționare. Cu alte cuvinte, pentru noi extraterestrul era rău, dar pentru extraterestru noi eram cei răi. O a treia etapă a drumului nostru a fost caracterizată de ideea că nu există nicio separație, dar că aceasta se manifestă doar în funcție de cunoașterea pe care noi înșine o avem față de ideea de barieră. Cu alte cuvinte, dacă eu cred că sistemul în care trăiesc este dual, acesta mi se va prezenta exact așa, dar dacă eu înțeleg că nu există barierele și separările, atunci acestea vor dispărea. Sistemul fizic în care am coborât în realitate ni se manifestă în funcție de cât de conștienți suntem noi de sistemul în sine și cât de bine îl cunoaștem. În realitatea virtuală nelocală, exprimată de fizica cuantică a lui Bohm, noi suntem introduși într-un context absolut virtual, pe care noi înșine îl creăm; dar dacă noi înșine suntem creatorii acestui univers virtual, este evident că acesta ne va apărea exact așa cum credem că l-am făcut. În această etapă a cercetării noastre eram siguri că de-acum nu mai existau bariere și în interiorul virtualității barierele dispăreau în fața ochilor noștri. Deci extraterestrul nu era altceva decât oglindirea noastră.

Ideea de oglindă

Dacă noi suntem creatorii acestui univers virtual și modificabil în funcție de exigențele noastre, noi înșine am creat situațiile în care extratereștri veneau și interacționau cu noi. Alegerea de a accepta această interacțiune era deci a noastră, chiar dacă aparent noi nu eram conștienți de acest lucru. Cu alte cuvinte, noi creasem oportunitatea de a interacționa cu extraterestrul, pentru că această oportunitate îi oferea conștiinței noastre posibilitatea de a face o experiență prin care să devină conștientă de ea însăși. De fapt, extraterestrul este util ca oglindă pentru noi înșine și problema noastră. Extraterestrul ne ajută să devenim conștienți de realitatea noastră ca

suflet, minte și spirit, ne ajută să înțelegem că noi suntem creația, ne reamintește cine suntem și de ce suntem aici. În mod analog și noi suntem pentru extraterestru o oglindă în care să se vadă pe el însuși. Noi îi reamintim în fiecare zi extraterestrului că el greșește în drumul său spre evoluție, dorind să ne fure nouă experiența și nedorind să o înfrunte pe a sa. Extraterestrul vrea să crească și să devină complet utilizând experiența altora, datorită faptului că îi este frică să nu sufere în a-și pune propria persoană în față, în fața experienței însăși, care i se pare insuportabilă și dureroasă. Extraterestrul nu înțelege și luptă de milioane de ani împotriva rezistenței noastre de a ne lăsa folosiți de el, iar la sfârșit este nevoit să își recunoască înfrângerea. În momentul în care noi înțelegem la ce ne-a folosit extraterestrul, iată că și el înțelege că a greșit drumul. Cele două evenimente se întâmplă într-un moment unic, pentru că în virtualitatea lui Bhom universul nelocal prevede că timpul nu există. Într-un univers în care timpul nu există, nu există separație între cauză și efect, care devin același lucru, pentru că se suprapun. Fenomenul fizic nu mai este măsurat de mașini, ci de operatorul care este în spatele mașinilor, și este măsurat mai ales de conștiință, care devine conștientă de fenomenul pe care ea însăși îl creează. Experimentele de termodinamică cuantică arată cum se modifică substanțial rezultatele aparatelor de măsură dacă experimentul este făcut în prezența sau absența unui observator. Dualitatea dintre undă și particulă este distrusă în momentul în care se demonstrează că o particulă subatomică, cum ar fi un foton, poate să-mi apară ca undă sau particulă, doar pentru că în primul caz nu eram conștient de existența sa, cu toate că știam că acesta există. Însă în al doilea caz particula este identificată perfect, adică eu sunt total conștient de ea. Experimentele fizicii, ale căror rezultate sunt dificil de criticat, sunt astfel reinterpretate în baza observatorului, care utilizează pe post de instrument mai mult sau mai puțin rafinat propria sa cunoaștere. Astfel, dacă eu nu sunt conștient de existența fenomenului, indiferent care ar fi acesta, acesta se va prezenta ca un fenomen ondulatoriu, a cărei formă va fi corelată cu probabilitatea ca eu să pot înțelege cum este făcut acesta. Când unda sferică, care reprezintă probabilitatea de identificare, devine tot mai mică, până când ajunge să fie un punct, probabilitatea de a identifica fenomenul cu claritate se mărește. Cu alte cuvinte, eu pot să cred că un foton este măsurabil în spațiu, timp și energie doar dacă mă va lovi, adică dacă va interacționa cu conștiința mea. Astfel, conștiința mea va ști de existența fotonului, dar nu va ști să-l localizeze în virtualitate și acesta îmi va apărea ca o undă împrăștiată în tot spațiu-timp.

Triade Color Test-ul și modelul virtual

În studiile noastre creasem o simulare mentală în care persoanele supuse testului își imaginau un spațiu, în care construiau prezența a trei sfere colorate, care reprezentau ideatic partea sufletească, pe cea mentală și pe cea spirituală. Efectuând cam vreo mie de probe cu diferiți subiecți, ne-am dat seama că toți atribuiau culorile acestor trei sfere în baza unor simple operațiuni de simetrie mentală și am realizat că aceste culori atribuite entităților constitutive ale triadei urmau niște reguli exacte, care puteau fi raționalizate pe baza multiplelor observații efectuate. Un subiect echilibrat cu sine însuși utiliza culori cum ar fi albastru, verde și roșu pentru a indica sufletul, mintea și respectiv spiritul. Cele trei sfere ale triadei se comportau ca niște obiecte colorate în emisie. Dacă mintea era verde, atunci absorbea în albastru și roșu, dar nu în verde. Studiul programării neurolingvistice ne permisese să înțelegem cum trăiește ființa umană într-un spațiu tridimensional, propriu realității virtuale holografice a universului cuantic al lui Bhom, care avea caracteristica de a utiliza trei axe, care divizau spațiul în opt octante. Exista axa înainte-în spate, legată arhetipic de spațiu, axa dreapta-stânga, legată arhetipic de timp și axa în sus-în jos, legată arhetipic de energie. În termeni mai simpli, ființa umană vedea și se raporta la lumea "exterioară" prin intermediul analizei inconștiente a poziției și a mișcării (studiul traiectoriilor) obiectelor din jurul său. Deci, cum toți subiecții supuși TCT-ului static aveau o percepție internă a universului identică, era evident că o astfel de reprezentare se baza pe ideea arhetipică a universului. În acel context, ceea ce conta părea să fie geometria; operațiile geometrice care erau efectuate în interiorul simulării mentale erau legate foarte rigid de regulile simetriei, conform cărora, toate operațiile efectuate păreau să aibă un sens dacă erau legate de trei operatori de simetrie, care se identificau în translație, rotație și schimbarea dimensiunii. Acești trei operatori geometrici, împreună, erau creatorii de centre de inversiune (ceva ce seamănă cu planurile de simetrie) și totul era acompaniat de simetria culorii. Simetria culorii era acea simetrie specială care consideră că universul este legat de șase culori fundamentale: albastru, roșu și verde, împreună cu anticulorile corespondente: galben, azuriu și purpuriu. Simetria culorii (SC) considera culoarea ca fiind imaginea speculară a anticulorii.

Din aceste observații experimentale, pe bază statistică se demonstra că creierul uman vedea inconștient spațiul existenței sale ca pe un loc făcut din opt octante, care defineau spațiul, timpul și energia, acestea fiind ca niște cărămizi unice ale întregii virtualității. Octantul existenței noastre era caracterizat de semiaxe colorate în albastru, roșu și verde. În plus, subiecții indicau în simulările lor mentale, că axa albastră trebuia asociată timpului, cea verde energiei și cea roșie spațiului. Diviziunea geometrică și colorată era deci un criteriu general în care omul regăsea o reprezentare a spațiului, a timpului și a energiei, adică a realității virtuale în care era afundat în mod inconștient. Însă în momentul în care i se spunea subiectului să-și imagineze spațiul mental, el reproducea, cu toate regulile de simetrie descrise mai sus, o cameră mentală cu aceleași caracteristici, reprezentată de cele opt octante. Creierul nostru, cumva, producea o viziune a universului virtual, construită din numere simbolice (8 și 7) pe care de altfel le găseam și în alte reprezentări simbolico-ideatice, pe care însăși omul le atribuia virtualității. De fapt, virtualitatea fiind creată în mod artificial de noi înșine, sub formă fractală, nelocală, era clar că aspectul repetitiv trebuia să fie foarte vizibil de la construcțiile cele mai mari până la cele mai mici. Capacitatea noastră vizuală în simularea universului în 8 octante și 7 nivele energetice (vezi Geneza, de același autor, Ed. Spazio Interiore, Roma 2013) trebuia să aibă legătură cu faptul că notele muzicale sunt 7, dar sunt divizate în 8 octave sau că electronii în atomi sunt divizați în 7 nivele energetice și 8 grupuri fundamentale. Cu alte cuvinte, omul categorisește inconștient virtualitatea cu aceleași reguli, pe care chiar el le stabilise ca și creator inconștient. Necunoscând aceste proces spontan și inconștient, știința ar fi putut susține că aceste numere derivă doar din observarea externă a naturii și nu dintr-un impuls intern. Cu alte cuvinte, dacă viziunea noastră asupra lucrurilor ar fi fost corectă, adică dacă noi am fi fost creatorii universului și ai legilor virtualității, bazate exclusiv pe geometrie și simetria sa, ar fi trebuit să susținem că metoda științifică a lui Galileo, care prevede ca prim punct observarea fizică a unui fenomen extern nouă, era greșită. Abordarea corectă ar fi fost exact opusul - Galileo nu ar fi observat un fenomen extern lui, ci l-ar fi reconstruit în capul său, ca apoi să-l studieze repetitiv în laborator, dar în mod inconștient ar fi avut mereu în interiorul său tot fenomenul fizic, pentru că el însuși este creatorul a tot. Într-un anumit moment, Galileo, care există în fiecare dintre noi, ar fi recunoscut spontan în fenomenul extern, sau considerat extern, ceva ce avea în interior dintotdeauna. O astfel de recunoaștere inconștientă ar fi creat interesul pentru observarea fenomenului în sine, în încercarea de a aduce fenomenul la nivel de conștientizare. Apoi s-ar fi construit legea matematică care să descrie acea parte a virtualității.

Fenomenul pe care știința îl observă nu se naște din observarea din exterior, ci s-ar naște din recunoașterea faptului că ceea ce vedem în interiorul nostru l-am creat în exterior, unde exteriorul și interiorul sunt doi termeni învechiți, care reprezintă o barieră care în realitate nu există, pentru că dualitatea nu există, decât dacă credem noi că aceasta există. Înainte să pătrundem în demonstrația a ceea ce am propus este bine să subliniez că acest tip de abordare ar reprezenta o revoluție a modelului științific, o evoluție a gândirii platoniene, aristoteliene și galileeane. Pe de altă parte ar reprezenta revoluția viziunii sau a percepției conceptului de univers, de ființă umană, de creație și de absență a dualității, a principiului de acțiune-reacțiune, de absență a diviziunii între ură și iubire, bogați și săraci, unde religiile ar fi măturate într-o clipită, la fel ca partidele politice, formele de guvernare, etc.

Universul din interiorul nostru

Lumea particulelor subatomice este mai degrabă complexă dacă ne luăm după felul în care au știut să o descrie până astăzi fizicienii atomici. Provocarea noastră era să demonstrăm că toată această lume este deja implementată în mintea noastră și că nu mai este nevoie să facem calcule pentru a-i verifica existența. Cu alte cuvinte, dacă universul este virtual, nu este nicio măsurătoare de efectuat, pentru că nu există nimic de măsurat, pentru că totul este holografic și modificabil, în funcție de voința conștiinței. Însă o astfel de modificabilitate este vizibilă sau evidențiabilă de un model mental comun tuturor ființelor acestui univers. Modelul mental descriptiv al universului poate fi extrapolat din simularea mentală numită TCT sau Triade Color Test, care, pe baza legilor simetriei spațiului arhetipic al culorilor lui Pulver și Lusher, transcrie regulile de comportament. Cu alte cuvinte, în interiorul TCT-ului trebuie să se evidențieze regulile care descriu totul, dar în tot este și lumea fizicii subatomice. Acum să vedem rapid din ce este format parcul particulelor subatomice cunoscute până astăzi și ce reguli de viață au. Oamenii de știință susțin astăzi că practic există două tipuri de particule subatomice - cele de bază se numesc Leptoni iar cele mai complexe sunt denumite Hadroni.

Leptonii, fiind particule elementare, nu sunt divizibile ulterior în alte părți, sau cel puțin pentru moment fizica nu este capabilă să vadă alte substructuri mai mici, care să compună leptonii. Leptonii sunt Fermioni, adică sunt caracterizați de spin care nu este intern. Spinul este o caracteristică a tuturor particulelor subatomice și poate fi reprezentat ca un grad de libertate evidențiabilă de o rotație în jurul unei axe cu o inclinare oportună. În plus, spinul are un semn pozitiv sau negativ, în funcție de rotația care poate fi în sensul arcelor de ceas sau invers. În acest context spinul este identificabil ca o operație geometrică (rotație) cu simetrie oportună. Ideea că particulele subatomice s-ar roti în jurul unei axe este considerată de alți fizicieni (Dirac: http://it.wikipedia.org/wiki/Paul_Dirac) doar o iluzie, pentru că particulele subatomice sunt punctiforme și nu se justifică ușor o masă corespondentă. Conform modelului lui Higgs, acceptat de comun acord, se mai înțelege, cu dificultate, că un obiect punctiform poate avea rotație. În acel context, diversele valori de spin sunt identificate ca stări degenerate de energie. Este un lucru cu adevărat complicat, care în lumea ideatică și simbolică a geometriei nu are niciun sens (N. A.). O altă particulă fundamentală este fotonul, care de altfel este considerat un Bozon, adică o particulă subatomică fundamentală, cu valori de spin cuprinse între -1, 0, 1. În realitate, valoarea de spin egală cu 0 nu este luată în considerație de fizică pentru că semnificația sa ar fi validă doar dacă fotonul ar sta nemișcat, și așa cum se crede, fotonul merge doar cu viteza luminii; un foton nemișcat nu există (sau nimeni nu l-a văzut niciodată (http://www.lescienze.it/news/2003/03/28/news/rallentare_la_luce-588333/.). Corect ar fi să se spună că fotonul nemișcat nu se manifestă ca atare. Altă clasă de particule subatomice este cea a Hadronilor. Hadronii sunt particule care nu sunt elementare, dar constituie Quarcul. Hadronii se împart în subclase: Barioni, care sunt formați din trei Quarcuri și Mezonii care sunt formați doar din două Quarcuri. În timp ce Barionii sunt Fermioni, Mezonii sunt Bozoni.

Quarcurile sunt 6, cu altele 6 care sunt Antiquarcurile corespondente, după cum vom vedea mai bine în continuare. Mezonii sunt o multitudine. Și în sfârșit, sunt și Gluonii, care ar fi opt, chiar dacă din motive de simetrie ar trebui să fie nouă. Teoria (sunt și altele) pe care am luat-o ca punct de referință este cromodinamica cuantică (QCD). În această teorie particulele subatomice sunt caracterizate de Quarc și Antiquarc. Quarcul este un obiect care ar fi, încă o dată, invizibil și ar fi identificabil de caracteristici geometrice de simetrie foarte exacte.

Numele Quarcurilor sunt convenționale, dar pot fi identificate ca atribute potrivite, îndeosebi de natură simetrico-geometrice. De exemplu, un proton este făcut din trei Quarcuri: două Quarcuri up și un Quarc down (vezi tabelul). Acum trebuie să știți că nu pot exista trei fermioni în aceeași stare energetică, deci, nu ar putea exista trei Quarcuri la același nivel energetic (principiul de excluziune Pauli). Deci era necesar pentru fizicieni să diferențieze cele trei Quarcuri și cineva s-a gândit să inventeze, dintr-o dată, ideea că Quarcurile puteau fi caracterizate de o culoare ipotetică sau o anticuloare. Elaborarea QCD, începută în anii '50, a fost completată în forma sa actuală la începutul anilor '70 de Frank Wilczek și David Gross. Culorile Quarcurilor nu au nimic de-a face cu niște culori reale, dar sunt ca niște etichete care însă au în interiorul lor, încă o dată, instrucțiuni geometrico-simetrice. De fapt, culorilor de bază - albastru, roșu și verde - li se opun trei anticulori - galben, azuriu și purpuriu...Deci, în Proton, cele trei Quarcuri au trei culori diferite și sunt unul albastru, unul roșu și unul verde, pe când în Antiprotonul corespondent aceștia ar fi de culoare azurie, galbenă și purpurie. Mai trebuie subliniat că Protonul nu apare în QCD colorat, pentru că suma vectorială a celor trei culori nu este o culoare.

În reprezentarea bidimensională a hărții culorilor, suma vectorilor culoare în trei dimensiuni se pare însă că corespunde produsului vectorial al acelorași vectori culoare.

Amintindu-ne că culorile Quarcurilor nu au nimic de-a face cu ce culori percepe ochiul uman din scala cromatică, fiind expresii ale proprietății geometrice, trebuie subliniat că în acest caz suma celor trei stimuli percepuți de ochiul uman, cum ar fi albastrul, roșul și verdele, va oferi ca răspuns cromatic albul, dar dacă cei trei stimuli sunt însumați într-o unică frecvență-culoare, aceasta va fi percepută de ochiul uman ca nicio culoare, adică culoarea transparentă. Apoi există Gluonii, care sunt considerați obiecte și care mai departe nu sunt divizibili, dar care conțin informațiile a două culori, adică a unei culori și a unei anticulori, astfel încât să rezulte a fi colorați, dar capabili să interacționeze între Quarcurile unui Barion, mutând culorile celor trei Quarcuri care îl compun, prin rotație continuă. Cu alte cuvinte, Gluonii sunt obiecte care interacționând cu Quarcurile stabilesc interacțiunile dintre ei, legate de sarcina culoare.

Gluonii au două componente de sarcină culoare - o culoare și o anticuloare. Notând cu r, g, b componentele roșii, verzi și albastre, Gluonii-bază posibili sunt: O bază posibilă de Gluoni este următoarea (octet de culori):

O altă alegere posibilă a bazei de Gluoni este:

Deci, în realitate sunt doar 8 Gluoni independenți și nu 9 cum ar trebui să fie având în vedere faptul că culorile și anticulorile în total sunt 6 (3x3=9). Din motive de simetrie destul de neclare, există doar 8 posibilități(http://it.wikipedia.org/wiki/Gluone). Și în sfârșit, există Mezonii, care sunt formați din 2 Quarcuri inseparabile. Mezonii sunt Bozoni (adică au spin întreg) și împreună cu Barionii (care însă sunt compuși din 3 Quarcuri și sunt Fermioni), constituie grupul Hadronilor. Mezonii

au caracteristici destul de ample, atât ca stabilitate în timp cât și de masă și de sarcină, etc. În acest tumult de particule subatomice ies în evidență Gluonii, pentru că, chiar dacă au în interior informațiile a două culori, par a fi formați dintr-o singură bucată invizibilă (iar asta este de-a dreptul absurd N.A.). În plus, Gluonii țin strânse între ele Quarcurile, care, după cum am văzut, nu pot exista izolate. Sarcina de culoare se conservă întotdeauna. Din acest motiv, când un Quarc emite sau absoarbe un Gluon, culoarea Quarcului trebuie să se schimbe, pentru a conserva sarcina. De exemplu, să luăm un Quarc roșu care devine albastru și emite un Gluon roșu/antialbastru - culoarea "netă" este mereu cea roșie. Quarcurile din interiorul unui Hadron emit și absorb Gluoni încontinuu, astfel nefiind posibil să se observe culoarea unui anumit Quarc.

Oricum în interiorul unui Hadron culoarea Quarcurilor care fac schimb de Gluoni se schimbă, dar numai astfel încât sistemul să rămână de culoare neutră, adică să fie stabil, deci și să fie observabil. Quarcurile unui Hadron fac schimb de Gluoni frenetic. La asta se referă fizicienii când vorbesc despre câmp de forță de culoare. Dacă unul dintre Quarcurile unui Hadron este îndepărtat de partenerii săi, câmpul de forță de culoare se alungește pentru a menține conexiunea. În acest fel crește energia câmpului de forță de culoare, și crește cu atât mai mult cu cât Quarcurile se îndepărtează între ele. La un moment dat este mai economic din punct de vedere energetic, spune fizica (? N.A.) ca câmpul de forță de culoare să se rupă și să elibereze energie, care să se convertească în masa celor două Quarcuri noi. Atunci, în loc de Hadronul inițial cu câmpul "alungit"se pot forma doi hadroni noi iar câmpul de forță de poate "relaxa".

Un Quarc nu poate exista izolat pentru că trebuie să mențină un câmp de forță de culoare cu alte Quarcuri. Se subliniază cum energia se transformă în masă. Dar mecanismul prin care acest proces se întâmplă nu este deloc înțeles (și dacă nu există masa, o astfel de aberație fizică nu s-ar putea contempla). Vom vedea acum cum este posibil să clarificăm acest proces, prin intermediul modelului mental al fizicii, construit prin intermediul observațiilor extrase din Triade Color Test, prin care se demonstrează că realitatea este în interiorul nostru și că nu este nicio nevoie de modele fizice neclare pentru a explica ce este universul, din moment ce, încă o dată, se demonstrează că noi suntem creația și știm foarte bine cum funcționează ceea ce am creat, doar că în majoritatea cazurilor nu suntem conștienți de toate acestea. Motivele delimitării sunt oarecum complicate; nu există nicio demonstrație analitică prin care cromodinamica cuantică trebuie să fie mărginită, dar intuitiv, limitarea se datorează faptului că Gluonii, intermediarii interacțiunii, au sarcină de culoare. În plus, două Quarcuri sunt separate la un moment, cum se întâmplă în ciocnirile din acceleratoarele de particule, dar este mai avantajoasă producerea unei copii de Quarc/Antiquarc din vidul care permite Quarcurilor să se separe ulterior. Prin urmare, când Quarcurile sunt produse în acceleratoarele de particule, în loc să se vadă Quarcurile unice în revelatoare, oamenii de știință văd "jeturi" de diverse particule neutre din punct de vedere al sarcinii de culoare (Mezoni și Barioni) grupate împreună. Acest proces este numit hadronizare, fragmentare sau ruptură de secvență, și este unul dintre cele mai puțin complexe procese ale fizicii particulelor.

Transpunerea modelului QCD în modelul MSA

Mintea noastră vede universul ca pe un obiect cu caracteristici ideico-simbolice, unde unica posibilitate descriptivă este reprezentată de geometrie și de regulile de simetrie. Nu de matematică, nici de fizică, nici de valori numerice, ci de numere identificate ca obiecte simbolice. Un univers compus din simetrie și antisimetrie, fără unitate de măsură. Deci, modelul propus este legat de modelul simulării mentale pentru că este reprezentat ideatic de o imagine care se formează în creierul uman, unde spațiile și culorile, sunetele și axele carteziene sunt cele care guvernează. Modelul pe care creierul nostru îl idealizează în abordarea mentală (MSA sau Mental Simulation Approach) este caracterizat de 8 octante care delimitează și caracterizează cele 3 proprietăți unice a tot ce există: spațiu, timp și energie potențială. Prin simularea acestor 3 aspecte se obține întregul univers.

Octantul caracterizat de semiaxele verde, roșu și albastru este cel unde conștiința noastră locuiește pentru moment, pe când celelalte 7 octante sunt legate de prezența altor creaturi, așa cum a arătat precedent Triade Color Testul static (TCT). Dacă este adevărat că universul nu este decât o hologramă, nelocală și de natură fractală, acesta este format din obiecte care repetă simetria universului însuși. Nașterea acestuia este interpretată de mintea noastră ca ceva ce se naște din nimic, unde nimicul conține totul, totul fiind făcut din "lucruri" și "antilucruri", care la nivel de simetrie și antisimetrie se anihilează reciproc. Încă o dată ne vom afla în fața unei geneze care demonstrează că la început nu există nimic pentru că totul există (lipsa dualității). Apoi, din nimic se nasc succesiv un "ceva" și un "anticeva", care încă o dată nu sunt vizibile prin compensație internă a propriilor caracteristici cromatice simetrice. Dar din reunirile unui "ceva" cu un "anticeva", efectuate în mod geometric diferit, implicând unicii operatori geometrici existenți (rotație, translație, schimbarea dimensiunii, aceștia fiind creați și incluși în centrul de inversiune), restul devine "evident" și va constitui baza realității virtuale. În termeni grafico-simbolici iată cele două faze ale creației inițiale:

Evideonul

După cum se va putea observa din această reconstituire grafică, nimicul în realitate este format din două obiecte care au ca și trăsătură absența unui plan de simetrie, astfel încât acestea sunt unul imaginea speculară (în oglindă) a celuilalt și că astfel de obiecte sau imagini speculare nu se pot suprapune între ele. Faptul că nu se pot suprapune face astfel încât suprapunerea culorilor și anticulorilor să garanteze o transparență totală, adică invizibilitatea obiectului inițial. Acestui obiect inițial, care corespunde conceptului de gol/plin, am decis să-i dăm numele simbolic de Evideon, din grecescul Evideon - care înseamnă ideea care se manifestă în real, devenind evidentă, adică vizibilă. În articolul scris de Nicoletta Marini, cu titlul " sau evidentia în tradiția retorică grecească și latină"

(www.loescher.it/mediaclassica),

se susține că...

"În domeniul retoricii, cât și în textele grecești și latine, se afirmă, mai ales în epoca imperială, conceptul de definit și ca ,(Quint. Inst. 9.2.40-41) sau (Plut. De gloria Athen. 347c). În lumea latină se numește evidentia, dar și demonstratio, illustratio, repraesentatio (Rhet.Her. 4.68; Quint. Inst. 6.2.32; 8.3.61ss. [Lausberg 1960, § 810, pp. 399 ss.]). Prin testele retorice au în vedere expunerea detaliată și redarea vizuală a unui obiect sau a unei persoane, a unei acțiuni sau a unui eveniment. Termenul derivă din prefixul + adjectivul care însemnă "clar", "alb", "sclipitor", dar căruia i se asociază și ideea de mișcare. Această dublă referire la albeață și rapiditate este semnificativă pentru a intui nuanțele lui , care deci înseamnă illustratio, evidentia, dar nu și o calitate de animație și evidență vizuală, aproape de imagine în mișcare, care o deosebește de simpla (Manieri 1998, pp. 98-99). Termenul lipsește de la Aristotel, care nu utilizează adjectivul în sens tehnic; totuși, metafora aristotelică, în care este folosită un fel de vizualizare, asemănătoare cu cea a lui a creat de mai multe ori confuzie. Nu se știe cui i se datorează prima codificare tehnică a acestui concept. Oamenii de știință cred că o contribuție decisivă cu privire la sistematizarea sa a venit din partea filozofilor din epoca grecească, cum ar fi stoici, epicureieni sau sceptici, pentru care era garanția autenticității percepției (Zanker 1981, pp. 308-309). Din sec. II-I î.e.n. termenul s-ar fi extins în retorică și în critica literară, până a devenit la Dionis din Halicarnas prima dintre virtuțile accesoriale ale stilului, iar din sec. I e.n. devenind una dintre virtuțile în ceea ce privește capacitatea de a descrie atât evenimente, cât și opere de artă. În diferitele mărturii antice, este înțeleasă ca un fel de capacitate (Dionigi o definește , după cum vom vedea) care îi permite autorului să așeze în fața auditoriului un eveniment sau un personaj, prin intermediul prezentării unor amănunte detaliate și a unei reprezentări oarecum mimetică a ceea ce se întâmplă." Deci, din filozofia greacă, care este lansatoarea mitului elen, iată că este descris cu abilitate un lucru care este caracterizat ca având următoarele atribute: 1. este o creație 2. devine evidentă, adică vizibilă 3. derivă din semnificația de idee 4. și la sfârșit se manifestă cu claritate în mișcare.

În această definiție există deja aspectul simbolic a tot ceea ce a creat mintea noastră.

Filozofia MSA (Mental Simulation Approach)

Pe parcursul analizării datelor va fi și mai ușor să ne dăm seama că cele două entități, numite "ceva" și "anticeva", nu sunt altceva decât "ideea"de foton și de antifoton. Cu alte cuvinte, fizica numește foton un obiect punctiform fără masă, care are trăsătura de a se deplasa cu viteza luminii - un obiect bozonic cu spin par, care ia valori de spin egale cu 1 și 0. În realitate, fotonii iau doar valori de spin egale cu 1, pentru că valoarea 0 este legată de faptul că fotonul ar trebui să stea nemișcat. Trebuie însă să reținem că în MSA timpul și spațiul nu există, deci viteza ca raport dintre spațiu și timp nu există, ci ideea, de altfel greșită, că lucrurile se mișcă. În acel context fotonul care nu se mișcă, trebuie să aibă spin egal cu zero. Mai trebuie adăugat că antifotonul, pentru fizica contemporană (reguli de simetrie CPT, vezi anexa la http://it.wikipedia.org/wiki/Simmetria_CPT), se poate suprapune din punct de vedere simetric cu fotonul, nefiind imaginea speculară a acestuia. Aici este vorba de o absurditate atât fizică, cât și metafizică, pentru că simetriile universului trebuie respectate, iar dacă ideea de bază, conform căreia evideonul este nimicul care se manifestă, este corectă, iată că acesta ar fi format din punct de vedere simetric din două entități - fiecare fiind imaginea speculară a celeilalte, pentru că energia sistemului trebuie să rămână constantă; aceasta este legată de vibrațiile de simetrie totală, care pentru un sistem închis, așa cum este universul, nu sunt permise. Pentru anumiți fizicieni nu există nici măcar fotonul, aceștia fiind de părere că a considera fotonul o particulă este o mare greșeală și după părerea lor fotonul ar trebui să fie considerat o "radiație" (W.E. Lamb, Jr., Anti-photon, Appl.Phys. B 60, 77-84 (1995). Mai trebuie subliniat faptul că antifotonul este postulat de mulți fizicieni, iar lucrările care tratează acest subiect sunt numeroase, așa cum se va putea observa din lista parțială pe care o vom prezenta mai jos. Trebuie să mai precizăm că pentru fizică există doar antiparticulele care au sarcină. Dacă particulele nu au sarcină electrică acestea nu au antiparticule, astfel fortonul sau Gluonii nu ar trebui să aibă antiparticule, chiar și dată au sarcină

culoare. Existența antifotonului produce consecința că există și Antigluonii, deoarece au o structură internă care nu poate fi exclusă a priori. Antigluonii practic nu ar putea fi deosebiți de Gluoni, (http://aaronsreality.blogspot.it/2009/03/why-we-see-anti-gluons-and-anti-quarks.html) pentru că sunt purtătorii acelorași informații de culoare, dar ar interacționa cu Quarcurile pe baza acelorași reguli de simetrie, însă pentru a crea produse cu trăsături asimetrice față de aceleași interacțiuni, dar dintre Quarcuri și Gluoni. (http://arxiv.org/abs/hep-ph/9810455, în acest articol este prezentată o dovadă a existenței Antigluonului?). (Antigluonii sunt postulați și aici: http://th-www.if.uj.edu.pl/acta/vol6/pdf/v6p0253.pdf)

O listă scurtă cu lucrări despre antifoton: http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0030401812001678 http://iopscience.iop.org/1402-4896/2012/T147/014014/ http://iopscience.iop.org/0305-4470/32/11/003/ http://jmp.aip.org/resource/1/jmapaq/v49/i3/p032303_s1?bypassSSO=1 http://phys.org/news204866995.html http://van.physics.illinois.edu/qa/listing.php?id=1153 http://www.techno-science.net/forum/viewtopic.php?t=17544

Cu alte cuvinte, antifotonul ar putea fi reprezentabil de un foton, care pentru fizica cuantică clasică s-ar deplasa înapoi în timp cu viteza luminii, iar din acest motiv, chiar dacă s-ar obține într-un accelerator de particule, acesta ar dispărea imediat, devenind invizibil pentru orice tip de detector cunoscut în ziua de azi. Trebuie evidențiat faptul că există multe teorii fizice care încearcă să explice ceva din realitatea virtuală, dar niciuna dintre acestea nu reușește să explice totul, din cauza complexității, nu neapărat a universului, ci a teoriei de pornire, care în timp a suferit multe lovituri în tentativa de a o adapta multiplelor incongruențe, încercându-se astfel să se evite luarea în considerație a ipotezei conform căreia universul virtual ar fi lipsit de masă. În acest context și cu aceste preconcepții de bază, fizicienii au încercat să cârpească o teorie care pornește de la niște concepte aparent greșite. Una dintre condițiile de pornire care ar putea să fie greșite ca teorie pare a fi cea care insistă pe existența unui ipotetic bozon Higgs (particula care ar transporta informația masei). Teoria de bază a lumii particulelor subatomice a fost construită de Higgs, acesta fiind primul care susține că în ipoteza sa de lucru nu se reușește prevederea masei particulelor care lui îi apar punctiforme. Pe baza acestor premise se construiește restul, uitându-se că dacă restul trebuie să rămână în picioare, o masă tot trebuie să existe, având în vedere că aceasta se poate măsura. În acest context acționează tentativele fizicienilor moderni de a descoperi "neapărat" că există o

particulă subatomică, numită exact "bozonul lui Higgs", care, într-un fel sau altul, să conțină informațiile masei. A admite absența masei e ca și cum am recunoaște inexistența rezultatului măsurătorii. Fizicienii, care se bazează pe ideea că lucrurile există doar pentru că pot fi măsurate, ar considera acest fapt nu neapărat un eșec al științei, ci prăpastia care aruncă omul în inconsistența universului însuși. Noi am trăi în nimic, am fi rodul visului pe care îl are un gigant care doarme și nu am avea identitate proprie. Fizicianului i-ar fi frică pentru că astfel și-ar pierde identitatea. În ciuda tentativelor de a susține vechea abordare, dar lucrând la o variantă menită să lungească agonia, fizicienii se îndreaptă tot mai mult spre o viziune a universului bazată doar pe o abordare geometrică, legată doar de reguli de simetrie, care bineînțeles că este abordarea ideatică și simbolică a creierului ancestral uman, pe care noi de altfel am tot evidențiat-o. Luciano Boi, de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Centre de Mathématiques (Paris), într-un articol interesant publicat în © Isonomia, o revistă de filozofie, ISSN 2037-4348, februarie 2012 | pag. 1-37, declară: "În fizica contemporană apar trei mari probleme conceptuale (s-ar putea spune și metafizice). (i) O problemă fundamentală este caracterul nelocal al entităților fizice care caracterizează teoriile câmpurilor cuantice, dar și natura globală a structurilor matematice care modelează proprietățile acestor entități. (ii) Apoi este problema originii universului și cum să se explice singularitatea (fizică și topologică) inițială. Astăzi nu există doar unul, ci mai multe modele cosmologice care au fost propuse pentru a descrie originea universului nostru și legile expansiunii sale spațiale și de evoluție temporală. (iii) Și mai există o problemă foarte importantă, care se referă la natura și structura spațiului și a timpului; trebuie să se înțeleagă dacă aceasta este o realitate care a apărut a priori sau reiese din dinamica fenomenelor fizice, și să se înțeleagă și ce influență pot avea fluctuațiile cuantice asupra geometriei și asupra topologiei spațiotemporală. Anumite reformulări recente ale teoriilor cuantice de câmp, în mod particular a teoriei gravitației cuantice, ne determină să luăm în considerație două scenarii noi ale fizicii: (a) caracterul emergent al spațiului și al timpului dinamicii inerente are o teorie cuantică de câmp specifică, (b) și coprezența mai multor structuri matematice în aceeași teorie fizică care descrie fenomenele la scară atomică și subatomică...În ultimele trei decenii concepția noastră despre spațiu și despre spațiu-timp s-a îmbogățit din nou și a cunoscut schimbări profunde datorită introducerii unui ansamblu de noi structuri matematice care nu sunt exacte, lineare sau comunicative, care formează ceea ce astăzi se numește geometria cuantică. Aceste structuri sunt pe placul teoriilor lui Gauge, care a reușit în încercarea de a unifica particulele cu câmpurile și geometria spațio-temporală cu dinamica fenomenelor fizice prin intermediul descrierii și modelării interacțiunilor

fundamentale cu ajutorul unor grupuri de transformări (grupurile compacte Lie) și reprezentările lor. Construcția mărită a modelului standard al fizicii care înglobează de fapt se bazează în totalitate pe ideea de grup de simetrie și de spațiu în conexiune cu cel pe care acesta acționează. Însă, dacă pe de-o parte un astfel de model descrie profund și în mod corect interacțiunile fizice datorate celor trei forțe fundamentale existente în natură, pe de altă parte, acesta este incapabil să explice forța de gravitație, și, prin urmare, să înglobeze relativitatea generală într-o imagine unitară a lumii fizice." Deci, abordarea noastră bazată pe argumente ideatico-simbolice (unde masa nu apare), adică geometrică, ar fi plauzibilă.

Cum fotonul și antifotonul creează tot

Dacă obiectul pe care l-am desenat înainte în trei dimensiuni este o reprezentare ideatică a fotonului, trebuie să înțelegem că acesta este absolut invizibil pentru că simetria culorilor dă răspuns nul, adică e ca și cum am spune că imaginea speculară a albastrului este galbenul, la fel cum imaginile speculare ale culorilor sunt reprezentate de anticulori, care, să mai amintim încă o dată - nu au nimic de-a face cu culorile percepute de ochiul uman, dar sunt un mod prin care mintea traduce un concept pur simbolic. Deci, fotonul devine vizibil dacă interacționează cu un alt foton sau cu un alt antifoton, conform regulilor de simetrie culoare și poziție. Ideea că lumina este colorată ar depinde de direcția cu care fotonul lovește un obiect în spațiu-timp. Dintr-un punct de vedere filozofic, faptul că un foton nu se vede dacă nu interacționează, sau mai bine am spune că nu acționează asupra a ceva, este legat de conceptul că ființa se manifestă doar dacă se manifestă prin intermediul acțiunii, concept deja exprimat abundent în lucrările noastre precedente. Există doar trei moduri în care aceste obiecte (fotonii și antifotonii) pot să interacționeze între ele. Prin intermediul unei interacțiuni triple, adică trei culori ale unui foton sau ale unui antifoton se suprapun cu anticulorile celuilalt obiect, realizând o interacțiune foarte puternică, care prevede că obiectul format nu poate fi divizat în cele două obiecte care îl compun, o interacțiune în doi, în care două culori ale unui foton sau ale unui antifoton se suprapun anticulorilor unui alt obiect, și în sfârșit, o interacțiune simplă în care o singură culoare se suprapune unei singure anticulori a unui alt obiect. Această ultimă interacțiune este cea mai slabă și va furniza obiecte cu vieți medii, adică mai scurte. Este interesant să observăm că această ultimă interacțiune

(de exemplu a unui foton cu el însuși) prevede ca pentru orice culoare a primului obiect se pot cupla teoretic, cu stabilitate diferită, alte șase culori sau anticulori ale altui foton, dar pentru fiecare interacțiune de acest tip există patru rotameri în jurul interacțiunii simple, care de fapt indică 4 combinații posibile, adică 4 obiecte finale, toate diferite din punct de vedere geometric. Cu alte cuvinte, există 6x6x4=144 de situații diferite, care, după cum vom vedea imediat, produc toate posibilitățile de a descrie un obiect virtual. Și mai este interesant să observăm că new age-ul clasic, care extrage foarte multe noțiuni din mit, adesea în mod necontrolat și incorect, susține că universul este o hologramă creată din 144 de holograme-bază. Există 144 de holograme/fenotipuri care caracterizează toate speciile vii ale spațio-timpului. Fiecare formă spațio-temporală, de la quarc la ființa umană, încorporează în ea, pornind de la nivelul 60 la miliarde acea hologramă specifică care caracterizează în special propria formă. Astfel de holograme sunt încorporate de Spiritul încarnat într-o anumită formă spțio-temporală, față de cele 18 holograme/arhetipuri (numărul combinațiilor barionice N.A) care sunt încorporate de către forma umană, tocmai pentru a permite unui Spirit individualizat (Suflet) să coboare în formă. Pe când acestea din urmă au legătură doar cu forme-gând, deci cu Mintea și Iubirea, hologramele/fenotipuri au legătură cu caracteristicile fiziologice ale formei spațio-temporale așa cum este ea. (http://www.ascensione.com/)

Interacțiunile în trei, doi plus o culoare, au aceleași caracteristici geometrice cu legăturile moleculare triple, duble și simple, cu aceeași geometrie spațială și nu-i de mirare că și cu aceeași simetrie. Cu alte cuvinte, încă o dată, exact cum se leagă atomii întrei ei, tot așa s-ar lega și fotonii și antifotonii, pentru că conceptul de univers fractal trebuie să fie respectat. (Stereoelectronic effects, tau bonds, and Cram's rule Claude E. Wintner J. Chem. Educ., 1987, 64 (7), p 587 DOI: 10.1021/ed064p587 : July 1987).

Leptonii

Leptonii, așa cum am mai afirmat mai sus, după modelul clasic sunt 6. În sistemul MSA leptonii sunt formați dintr-un foton și un antifoton, există doar 6 posibilități de interacțiune dublă între aceste două entități și pot fi reprezentate după cum urmează.

Pentru a reprezenta grafic foarte ușor particulele subatomice în abordarea noastră (MSA), am creat câteva simboluri ușoare, care amintesc de structura tridimensională în spațiu-timp-energie, fără a mai fi necesar să se construiască structuri tridimensionale complexe. În acest context, de exemplu, fotonul și antiparticula sa pot fi reprezentați după cum urmează. Modelul examinat este cel care derivă din ideea că mintea umană și-a construit în interiorul propriului Sine simulări mentale ale universului, care este divizat în 8 octante-culoare. Deci, dacă universul este făcut ca un foton, acesta produce cărămizi identice și totul este făcut numai cu această cărămidă.

Foton

Antifoton

Leptonul are următoarele trăsături: are o interacțiune-culoare dublă, rezultă a fi o particulă fundamentală și indivizibilă, pentru că dacă s-ar divide, ar forma un foton și un antifoton, care dacă în momentul formării lor nu interacționează cu nimic ar fi cu totul invizibili. În plus, leptonul este format dintr-o informație-culoare și o informație de anticuloare, și fiind colorate simetric au o sarcină de culoare egală cu zero. În exemplul nostru, a avea axa "verticală" caracterizată de respingeri M-M și V-V (M este pentru purpuriu și V este pentru Verde n.t) nu le permite celor două componente să formeze o a treia interacțiune puternică, implicând aceste culori ulterioare (dar vom vedea că acest lucru se întâmplă la gluoni). Natura leptonului, formată dintr-un foton și un antifoton, din motive de simetrie se prevede că celor 6 lptoni-bază le corespund 6 antileptoni. Chiar trebuie subliniat faptul că copia antifoton-foton are o imagine speculară a sa, care reprezintă copia

corespondentă antifoton-foton. Proprietatea leptonilor se pare că se datorează tipului de axă "verticală" (axa energiilor potențiale Purpuriu-Verde, spațiului Albastru-Galben, timpului Roșu-Azuriu). Vă reamintim că ideatic mintea umană consideră că modelul MSA este legat de trei interacțiuni de bază, care sunt caracterizate de culorile vedere-purpuriu pentru energie, roșu-azuriu pentru spațiu și albastru-galben pentru timp.

Quarcul

În modelul MSA quarcurile sunt văzute ca interacțiuni între 3 obiecte și nu cu 2 ca în cazul altor particule subatomice.

Interacțiunea este formată dintr-un foton, un antifoton și un alt foton, toți legați de o interacțiune dublă de culoare, legați între ei în mod linear, așa cum se poate vedea în reconstituirea tridimensională. O astfel de interacțiune garantează că leptonii care pe axa "verticală" au respingeri puternice între cele două culori (sus-jos: în exemplul nostru Purpuriu și Verde) care nu permit interacțiuni puternice în trei culori (ca în cazul gluonilor, după cum vom vedea mai târziu). Reprezentarea grafică a Quarcurilor este posibilă în următorul mod, unde este ușor de înțeles că literele alfabetului pe care le vom folosi în continuare se referă culori și la anticulori, așa cum apar în următorul tabel:

B = albastru R = roșu G = galben

V = verde M = purpuriu C = azuriu

După cum se poate observa există exact 6 combinații pentru a crea un Quarc, datorate faptului că celor 12 combinații ale primei cuplări dintre un foton și un antifoton (pentru crearea unui Lepton), adăugarea unui nou foton poate avea doar o singură posibilitate ulterioară. Cu alte cuvinte, unei unități leptonice i se poate cupla o unitate fotonică într-un singur fel, asta din motive de simetrieculoare, la fel cum unei unități antileptonice i se poate cupla o singură unitate antifotonică pentru a forma 6 Quarcuri și 6 Antiquarcuri în total. Quarcurile au sarcină-culoare fiind formate dintr-un Lepton cu sarcină-culoare neutră plus un foton care devine colorat dacă se cuplează la o structură mai complexă, datorită rupturii simetriei-culoare a sistemului. După cum se poate observa, culorile QCD nu sunt aceleași cu cele MSA. În primul caz reprezintă o complicație ulterioară necesară pentru a explica anumite caracteristici de simetrie ale Quarcurilor. În cazul nostru culoarea reprezintă singurul parametru care descrie toate cele 6 Quarcuri și pe cele 6 Antiquarcuri, se identifică doar cu o secvență de fotoni și antifotoni legați între ei în mod oportun, care furnizează un obiect prevăzut cu o culoare. Cele 6 Quarcuri pot deci să fie caracterizate prin denumirea lor cu literele inițiale ale culorilor corespondente axelor verticale care descriu unitățile fotonice prezente în acestea.

Gluonii

Gluonii, conform abordării MSA, sunt formați din doi fotoni sau doi antifotoni (pentru construcția antigluonului). Interacțiunea dintre doi fotoni produce o cuplare între aceste două structuri cu trei interacțiuni-culoare și nu doar două, făcând practic gluonul invizibil, iar acesta ar trebui să fie motivul pentru care gluonul pare format dintr-o informațieculoare dublă, dar fiind considerat și ceva indivizibil.

Toate componentele indivizibile ale lumii subatomice apar în MSA astfel sau pentru că cele două componente sunt legate foarte puternic (cazul Gluonilor) și chiar și în marele acceleratoare de particule nu pot să fie descompuse, din cauza energiilor foarte înalte care sunt puse în joc, sau cum se întâmplă în cazul Leptonilor, pentru că sciziunea lor produce fotoni și antifotoni care, dacă nu interacționează cu alte obiecte, oricum devin invizibili. Vă reamintim că "a interacționa" înseamnă a se manifesta și "a nu interacționa" înseamnă a nu exista. Reconstituirile în 3 dimensiuni ale unui Gluon clarifică conceptul de triplă interacțiune. Gluonii sunt 8 și nu pot fi sub nicio formă 9, pentru că interacțiunile posibile sunt între octantele în care un foton divide spațio-tempo-energia. Fiind doar 8 octante, din motive banale de geometrie nu se pot obține decât 8 combinații, fără să mai deranjăm cu probleme matematice foarte complicate, așa cum se pare că este obligată să acționeze fizica astăzi. Trebuie subliniat că Gluonii au consumat, sau utilizat, și a treia axă pentru a interacționa, deci, nu pot interacționa și cu alți gluoni. Însă Leptonii pot

interacționa 2 câte 2 între ei, la fel cum Quarcurile, fiind compuși din 3 unități fotonice, se cuplează între ei 3 cu 3, formând lumea Hadronilor. Putem afirma că la energii înalte un Gluon poate să se transforme prin ruperea unei interacțiuni într-un obiect instabil care poate să se convertească întrun alt Gluon. Acest proces ar putea apărea ca invizibil pentru că Gluonul roșu-antialbastru s-ar transforma în Gluonul antialbastru-roșu, în fizica clasică neputând fi deosebiți între ei, dar în MSA, din motive de simetrie-culoare, ar fi putea fi deosebiți unul de celălalt. Schema de interconversiune gluonică

Holograme

Hologramele sunt structuri în care un foton este legat de un alt foton sau de un antifoton cu o singură interacțiune-culoare. Această situație produce o gamă vastă de produse care de altfel au vieți medii, cu mult mai scurte față de obiectele descrise până acum. Abordarea MSA prevede existența a 144 de holograme cu stabilitate redusă, dar diferite între ele, foarte instabile, datorită faptului că sunt izolate între ele (moduri indefinite).

Fizica modernă nu a putut să identifice până acum aceste obiecte necunoscute pentru că acestea au o durată de viață medie prea scurtă pentru a putea fi măsurate. De fapt, aceste obiecte ar tinde să se transforme în Gluoni sau în Leptoni pentru că sunt formate din doi fotoni sau dintr-un foton și un antifoton.

Spin, sarcină electrică și masă conform abordării MSA

Viziunea MSA aspra structurii materiei ia în calcul doar parametrii ideaticogeometrici și se bazează doar pe simetrii și numere pure. În acest context se poate observa că fizica susține că spinul ar fi comparabil cu un grad de libertate a particulei subatomice, care ar putea fi caracterizat de un fel de rotație în jurul axei sale, care, în funcție de înclinarea unghiulară, ar manifesta un semn pozitiv sau negativ și valori întregi (0,+1, -1,…) sau semiîntregi (+1/2, -1/2, +3/2, -3/2,…) . În realitate, ideea divizării în două are doar o semnificație simbolică și arată cum ceva ce trebuie divizat, poate fi divizat. În domeniul geometric entitatea numerică ½ este reprezentarea ideatică a planului de simetrie și arată că un obiect poate fi secționat în două părți care se oglindesc una în cealaltă. În cazul nostru putem observa foarte ușor cum structurile propuse de noi pentru entitățile subatomice examinate au trăsătura de a răspunde la un algoritm care ar fi expresia valorii spinului atribuit de fizica cuantică. Valoare Spin = ½ (Numărul de componente fotonice/numărul de oscilații posibile) Ceea ce înseamnă pentru Leptoni S = ½(2/2), unde Leptonii sunt formați din două unități fotonice și ținând-o nemișcată pe una descoperim că cealaltă poate să se rotească în sens vertical, în sens orar sau antiorar față de unitatea fixă, dând naștere unei oscilații care apropie semiaxele verticale superioare și inferioare în mod alternativ.

Pentru Quarcuri formula devine S = ½(3/3), unde există 3 componente fotonice care au practic 3 grade de libertate oscilatorie, analoagă cu cea a Leptonilor, unde, dacă considerăm că prima unitate fotonică este fixă, celelalte două se pot mișca ambele în sens orar sau în sens orar prima, iar a doua în sens antiorar (care echivalează cu sensul antiorar pentru prima și orar pentru a doua). Și mai pot să se miște ambele în sens antiorar. În esență ar exista trei posibilități. Gluonii au o structură blocată și nu admit grade interioare ulterioare de libertate și pentru ei formula ar fi S = ½(2/1), înțelegând că cele 2 componente fotonice au doar o singură poziție posibilă și nicio variație nu este permisă, în afară de cazul când se dorește distrugerea Gluonului sau transformarea sa în alt Gluon. Fotonii fiind formați dintr-un singur element fotonic, au un spin egal cu: S = ½(1/∞) = 0, care ar fi ca și când am spune că unicul element care există poate lua poziții infinite față de sine însuși. Valoarea nulă a spinului pentru foton caracterizează poziția sa la naștere, adică corespunde unui foton ipotetic fix (O particulă care nu este relativă, cu spin 1 este dotată cu trei proiecții posibile, cu spinul −1, 0 și +1). Totuși, particulele cu masă nulă, cum este fotonul, au doar două proiecții de spin, pentru că proiecția 0 cere ca fotonul să fie fix, iar această situație nu ar exista după teoria relativității. Astfel de proiecții corespund polarizărilor circulare dreapta și stânga ale undelor electromagnetice clasice (http://it.wikipedia.org/wiki/Foton). În fizica clasică fotonul se deplasează cu viteza luminii și spinul său este |1|, dar în fizica virtualității lui Bohm, care de altfel este cea propusă de MSA, neexistând nici spațiul și nici timpul, nu are sens să vorbim despre obiecte în mișcare, pentru că acestea sunt cu totul virtuale. Din această analiză se poate deduce că spinul rezultă a fi doar o caracteristică simetrico-geometrică legată oricum de un grad de libertate a obiectului subatomic pe care îl luăm în considerație. Chiar nu are niciun sens să susținem că spinul ar fi capacitatea de rotație în jurul unei axe, dacă se ține cont că particulele subatomice, dintr-un punct de vedere pur geometric, sunt punctiforme.

Sarcina electrică

Observând sarcina electrică în leptoni și realizând că din 6 Leptoni 3 au sarcină electrică unitară (semnul minus este o convenție) și alți 3 au sarcină electrică, am înțeles că sarcina ar trebui să depindă de tipul de interacțiune dublă culoare-anticuloare, care caracterizează chiar Leptonii. În realitate există 3 posibilități ca fotonul și antifotonul să interacționeze dublu, cu două interacțiuni culoare-anticuloare și anticuloare-culoare.

În primul caz unitățile fotonice pun la dispoziție culorile și unitățile antifotonice, anticulorile; în al doilea caz unitățile fotonice pun la dispoziție o culoare și o anticuloare, la fel ca antifotonul. 3 Leptoni au la stânga două anticulori și la dreapta două culori, pe când ceilalți 3 au la stânga și la dreapta o culoare și o anticuloare. Într-un caz (primul) se pare că există mai multă simetrie-culoare, unde toate culorile sunt în aceeași parte a planului vertical (structura 1, care mimează fotonul - poate este vorba de neutrino electric cu masă zero sau foarte mică?) și anticulorile în partea stângă cum priviți figura. Însă în structura 2 culorile și anticulorile sunt alternate...(nu vom pierde timp acum cu a explica de ce structura 1 are mai multă simetrie decât structura 2). Prezența simetriei este legată de absența proprietății fizice, deci, doar 3 leptoni ar avea sarcină electrică. Semnul sarcinii electrice este dat din convenție pentru că totul se referă la sarcina electronului luată ca unitară și negativă. Valoarea sarcinilor, exprimată în funcție de sarcina electronului luată ca standard unitar, s-ar calcula și în acest caz numai în funcție de proprietățile geometrice și de variațiile acestora. Algoritmul care dă valoarea sarcinii electrice poate fi formulat așa: S.E. = Nr. de interacțiuni de stretching/(Nr. de obiecte totale x Nr. de obiecte mutate) Variațiile de stretching (de alungire a interacțiunilor-culoare) trebuie să producă o variație culoare. Cu alte cuvinte, dacă un galben și un albastru se îndepărtează sau se apropie între ele în aceeași măsură, fără a altera poziția baricentrului-culoare, nu se produce variația-culoare responsabilă de sarcina electrică. Variația baricentrului sarcinii-culoare produce o variație a sarcinii electrice. Pentru cei 3 Leptoni de tip 1 îndepărtarea între ele a celor două componente fotonice sau reapropierea nu modifică poziția baricentrului-culoare, pe când în cazul structurilor leptonice cu simetrie de tip 2 se produc variații în BC (baricentru). Deci, doar 3 dintre cei 6 Leptoni au sarcină cu valoare diferită de zero. S.E.= 2/(2 x 1) = 1 (convențional cu semnul minus) Cele două interacțiuni de luat în considerație sunt două alungiri (stretching) de tip simetric (cele două distanțe se alungesc sau se scurtează împreună) și asimetric (când o distanță se alungește, cealaltă se micșorează și viceversa)...

În cazul Quarcurilor putem avea doar mutarea ultimului foton care va lăsa nealterate pozițiile primilor doi, iar în acel caz am avea S.E. = 2/(3 x 1) = 1/3. Însă în cazul în care cei doi fotoni terminali se mișcă (față de antifotonul central care rămâne nemișcat) se va observa că din motive de simetrie stretchingurile simetrice nu produc nicio alterare al baricentrului-culoare, dar două stretching-uri asimetrice între ele vor produce variații în baricentrul-culoare și atunci S.E. = 4/(3 x 2) = 2/3. Fotonii nu au sarcină pentru că au zero interacțiuni. Gluonii au 3 interacțiuni a căror operațiuni de stretching nu par să producă variații ale baricentrului energetic. Deci și în acest context se poate observa cum unicele operațiuni geometrice admise sunt cele fundamentale, adică rotație, translație și schimbarea dimensiunii, care produc apoi, dacă sunt efectuate toate trei împreună un centru de inversiune. Abordarea MSA nu prevede ca obiectele necesare pentru a construi universul să trebuiască să aibă masă sau să fie formate din materie. Ideea de masă se pare că se datorează, în realitatea virtuală, forței necesare pentru a muta unicele obiecte fotonice care există, alterând forțele existente dintre acestea. Deci nu ar fi nevoie să postulăm niciun bozon a lui Higgs, ci doar lumină și antilumină, care lear crea pe toate celelalte, după cum vom vedea dintr-o analiză a ciocnirilor de particule subatomice, așa cum sunt ele văzute de fizica cuantică clasică și cum sunt explicate foarte clar, în același mod, de abordarea MSA.

Ciocnirile subnucleare

Dacă viziunea MSA este corectă, trebuie să respecte regulile fizicii actuale, unde doar interpretarea datelor experimentale au o altă semnificație, dar informația în sine rămâne aceeași. Pentru a pune la încercare ipoteza noastră, vom analiza anumite ciocniri între particule subatomice conform teoriei cuantice clasice și conform interpretării MSA și vom analiza rezultatele, scoțând în evidență similitudinile și diversitatea. Procesul de anihilare electron-pozitron este o reacție care are loc când un electron întâlnește un pozitron (antiparticula electronului sau o particulă de antimaterie). Următorul proces de ciocnire dă naștere la 2 fotoni de anihilare, și mai rar la 3 fotoni sau alte particule.

Acest proces trebuie să urmeze anumite legi de conservare, printre care:

- Conservarea sarcinii electrice - sarcina totală finală și inițială este egală cu zero. - Conservarea cantității de mișcare și de energie totală - asta interzice creația unui singur foton de anihilare. - Conservarea momentului unghiular. Conform MSA Leptonul și Antileptonul se anihilează între ei, furnizând doi fotoni și doi antifotoni (retrograzi în timp și invizibili, care se unesc împreună pentru a face un Antigluon - vezi schema alăturată). Dar procesul de anihilare poate da în realitate multe alte produse dependente de diverși factori, printre care este energia pusă în joc în interacțiunea particulăantiparticulă.

Anihilare în funcție de energie

În funcție de energie, rezultatele anihilării nu oferă o varietate prea mare de cazuri; cel mai comun prevede crearea a 2 sau mai mulți fotoni de anihilare; conservarea energiei și a cantității de mișcare interzice crearea unui singur foton. În cel mai comun caz sunt creați 2 fotoni, având fiecare energia egală cu energia în repaus a electronului sau a pozitronului (511 keV). Dar cum sistemul are inițial o cantitate de mișcare totală egală cu zero, razele gama sunt emise în direcții opuse. E comună și crearea a 3 fotoni, cu condiția să conserve simetria S. Este posibilă crearea oricărui număr de fotoni, dar probabilitatea ca fiecare foton suplimentar să fie generat de anihilare este foarte scăzută din cauza complexității foarte mari (deci o probabilitate mică de a se întâmpla) a proceselor implicate. Și una sau mai multe copii neutrino-antineutrino pot fi produse de anihilare, chiar dacă cu probabilitate foarte redusă. În acest ultim caz, ciocnirea pentru a produce 2 fotoni nu se întâmplă făcându-le pe cele două părți antifotonice să se ciocnească, ci producând ciocnirea părții fotonice a electronului cu partea antifotonică a pozitronului. Rezultatul produce o rearanjare a componentelor pentru a furniza alți 2 Leptoni, adică o copie neutrino-antineutrino. Ca să fim sinceri, în teorie ar putea fi produsă aproape orice copie particulă-antiparticulă, numai să împartă cel puțin o interacțiune fundamentală cu electronul, iar acest lucru să nu fie interzis de vreo lege de conservare. Din analiza structurii Leptonilor și Antileptonilor este ușor de observat cum aceste obiecte, ciocnindu-se, pot produce exact aceleași efecte prezentate de fizica cuantică clasică.

Dacă electronul și/sau pozitronul au energie cinetică ridicată, pot produce diverși Hadroni (de exemplu Mezonii), numai dacă energia celor două particule este suficientă pentru a se transforma în energia corespondentă în repaus a particulelor produse. Mai este posibilă producerea unor fotoni și în cazul în care aceștia se nasc din anihilare și au energii foarte ridicate. Nu numai că se poate trece de la materie la lumină, dar se poate și invers, așa cum am afirmat deja. Acest lucru îl declară și ziarul Corriere della Sera într-un articol din 21 septembrie 1997, pag.26, semnat de Lanfranco Belloni, care descrie un experiment foarte interesant: Materia s-a născut din lumină, așa cum a prezis Einstein. La Stanford au sărbătorit nașterea în laborator a primei materii generate din întâlniri apropiate a unor fascicule de lumină. Ciocnind între ele multe impulsuri ale fotonilor s-a asistat la crearea unor particule de materie și antimaterie, mai exact a unor copii de electroni și de antielectroni...La Stanford au împușcat impulsuri laser ultraelectrice într-un fascicul de electroni accelerați în sens opus. Ricoșând ca mingiile aruncate într-un Ferrari care rulează, energia fotonilor loviți a suferit o mărire, și prin urmare, aceștia au trecut de la lumina laser incidentă, aflată la o frecvență a vizibilului, la raze gama cu ricoșeu foarte energic. Fotonii gama, reflectați în spate, la rândul lor se ciocnesc cu fotonii fasciculului laser inițial, dacă acesta este suficient de intens. În condiții oportune, este concentrată o cantitate de energie într-un singur punct, care este suficient pentru a crea copii de electroni și antielectroni, pe baza faimoasei relații a lui Einstein, care reglează transformările reciproce dintre materie și energie. "Așa s-a petrecut prima creație a materiei din lumină" a comentat unul dintre purtătorii de cuvânt ai experimentului efectuat la Stanford de un grup format din douăzeci de fizicieni. Prin aceștia se află și fizicianul de la Princeton, unul dintre discipolii lui Archibald Wheeler, care împreună cu Gregory Breit, prin anii '30, a fost primul care a crezut, în mod teoretic, în posibilitatea de a produce copii de electroni și pozitroni prin coliziunea dintre doi fotoni reali...Creația copiilor de electroni și pozitroni de obicei se verifică prin experimentele de fizică ale altor energii, când particule accelerate sunt forțate să se ciocnească între ele. Foarte diferită este situația recreată în California, unde producerea copiilor s-a întâmplat doar datorită fotonilor, care sunt particulele ce formează lumina, unde cel puțin unul dintre fotoni trebuie să fie virtual, așa cum se spune în jargon, adică trebuie să existe pentru o perioadă foarte mică de timp, ca apoi să dispară imediat. În realitate, la Stanford s-au folosit doar fotoni reali sau obișnuiți, oferind astfel

demonstrația practică a unui fenomen prevăzut de mult timp. Din concentrația enormă de energie electromagnetică au reușit să obțină materie, oferind o demonstrație ca la carte faimoasei formule a lui Einstein. Acest experiment subliniază importanța de a înțelege că dacă nu există o masă pentru lucruri, pentru că bozonul lui Higgs se pare că nu există, în ce se transformă lumina dacă nu într-o formă a sa, care se manifestă în mod diferit? Cu alte cuvinte, lumina și materia sunt același lucru. În MSA, doi fotoni care au energie ridicată produc în punctul de întâlnire un Evidion, care se separă într-un foton și un antifoton; fotonii și antifotonii se reasamblează prin regulile de simetrie rigidă pentru a forma un electron și un antielectron (adică un pozitron). Fasciculele de lumină fotonică excitată nu ar servi la altceva decât la a deschide spațio-timpul pentru a naște din Evideoni fotoni și antifotoni copie, care la rândul lor ar forma Leptonii. Când un electron și un pozitron se ciocnesc la o energie ridicată, se pot anihila pentru a produce mezoni D+ și D- (care conțin Quarc charm și anticharm). Abordarea MSA vede cele două unități leptonice, formate dintr-un foton și un antifoton fiecare, cum se ciocnesc de un Evideon, care astfel este separat în cele două componente ale sale - fotonică și antifotonică. Se obțin în acest fel 2 obiecte, dintre care unul este format în secvență dintr-un foton, un antifoton și un foton, pe când celălalt este format dintr-un antifoton, un foton și un alt antifoton. Cele două structuri sunt recognoscibile ca un Quarc și un Antiquarc de către MSA.

Protonul, electronul și fotonul sunt toate particule stabile, ceea ce înseamnă că acestea trăiesc pentru totdeauna, dar doar dacă nu sunt implicate într-un proces de coliziune, în care pot fi anihilați. Neutronul se poate dezintegra spontan. Această dezintegrare se numește dezintegrare beta și este procesul fundamental al

unui tip de radioactivitate care implică transformarea neutronului în proton, însoțită de crearea unui electron și a unui neutrino, particulă care se poate să nu aibă masă. Și neutrino este stabil, la fel ca protonul și electronul. În mod obișnuit este notat cu litera grecească v, iar procesul de dezintegrare beta este notat simbolic cu:

, un neutron este Din punctul de vedere al MSA un Barion format din 3 Quarcuri. Ei bine, 3 Quarcuri sunt exact 6 unități fotonice și 3 unități antifotonice. Presupunând că dintr-un Barion se obține un alt Barion și 2 Leptoni, lipsesc exact 2 Evideoni, care se formează în procesul de dezintegrare beta. Transformarea neutronilor în protoni, în atomii unei substanțe radioactive, conduce la transformarea acestor atomi în alții total diferiți. Electronii creați în timpul procesului sunt emiși sub forma unei radiații puternice, care este utilizată foarte mult în biologie, în medicină și în industrie. Pe de altă parte, neutrinii, deși sunt emiși în același număr ca electronii, sunt extrem de dificil de revelat pentru că nu au nici masă (aparentă), nici sarcină electrică. În realitate, particula lipsită de masă, produsă în dezintegrarea beta, nu este neutrino, ci antineutrino (notat cu v barat). Deci, modul corect de a prezenta procesul este următorul:

Observația care se deduce din formarea unui antineutrino indică că procesul este sub un control geometric strict, cu implicarea antifotonilor, după cum se explică foarte bine utilizând implicarea Evideonilor. În mod analog, dacă se bombardează un proton cu un electron care are o energie oportună, se formează un neutron și un neutrino. Adesea, procesul are loc și când un proton liber se lovește de un electron superficial al unui atom. p + e- → n + ν Și în acest caz există 7 componente fotonice și 4 antifotonice, fie în stânga sau în dreapta ecuației noastre, unde un Barion și un Lepton formează un Barion și un alt Lepton (Barionul este format din 3 Quarcuri, adică din 9 unități și Leptonul din 2 unități fotonice și antifotonice). Conservarea unităților fotonice și antifotonice în reacțiile nucleare descrise de MSA pare să fie o garanție validă a eficienței acestei chei de lectură, care conține toate elementele de simetrie necesare pentru a garanta conservări de sarcină de simetrie-culoare și de simetrie geometrică.

Spațiul culorilor integrat cu spațiul sunetelor

Am subliniat deja că mintea noastră vede nu doar culorile, ci lipește de aceste culori și de pozițiile pe care acestea le ocupă în interiorul simulării mentale, numere, care sunt considerate obiecte ideatice. Numere care sunt obiecte în sensul următor: de exemplu, numărul 3 este un obiect care se numește trei , care este egal cu 3 și care din punct de vedere geometric poate fi identificat ca un vector. Astfel, spațiul sunetelor și al culorilor putea fi identificat (vezi Triade Sound Test - TST, de același autor).

Bioritmuri și spațiul sunetelor

Demonstrasem deja că aceste numere - obiectele reprezentau valorile a 3 frecvențe caracteristice valorilor spațiului, timpului și energiei, la fel cum le percepea arhetipic mintea noastră. Aceste 3 frecvențe erau în legătură cu frecvențele la care vibrează spațiul, timpul și energia universului nostru, dar și capacitatea de a te mișca în lumea sunetelor creierului uman. Cele 3 frecvențe în realitate erau conectabile la tot ceea ce este frecvență în univers. Se întâmpla așa pentru că în interiorul nostru, noi, care suntem creatorii, am făcut virtualitatea și știm foarte bine cum am construit-o. Deci, a ruga mintea să identifice o imagine sau un sunet care să descrie acea parte a universului (temporală, spațială sau energetică) devine un proces spontan, intern creierului uman, dar care corespunde măsurătorilor fizicii fenomenului pe care-l izolăm în mintea noastră, efectuat "în exteriorul" acesteia. De fapt, spațiul sunetelor poate fi conectat la tot ceea ce este număr. De exemplu, cu bioritmul uman. Bioritmul uman este reprezentarea unei serii de 3 frecvențe descoperite pe bază statistică, deci adevărată și virtuală, unde ființa umană poate fi reprezentată.

Cronobiologia, care își trage numele din grecescul " kronos" (timp) și "biologie" (studiul vieții), este o ramură a biologiei care studiază fenomenele periodice (ciclice) în organismele vii și adaptarea lor la ritmurile relative solare și lunare. Aceste cicluri sunt cunoscute ca ritmuri biologice. Termenii corelați cronomică și cronomă au fost utilizați în anumite cazuri pentru a descrie fie mecanismele moleculare implicate în fenomenele cronobiologice sau aspectele mai cantitative ale cronobiologiei, mai ales când este necesar să se confrunte ciclurile diverselor organisme. Studiile cronobiologice găsesc ajutor în diverse discipline cum ar fi anatomia comparată, fiziologia, genetica, biologia moleculară și etologia indivizilor (http://it.wikipedia.org/wiki/Cronobiologia). Bioritmul fizic evidențiază capacitatea de rezistență a propriului organism, reflexele și funcțiile principalelor organe. Fiecare ciclu durează 23 de zile. Bioritmul emotiv influențează sentimentele, starea de spirit, creativitatea și sistemul nervos. Fiecare ciclu are 28 de zile.

Bioritmul intelectual arată capacitatea de concentrare, memoria, ambiția, funcțiile logice și analitice a ființei umane. Fiecare ciclu durează 33 de zile. Aceste regularități ale organismului nostru l-au determinat pe Wilhelm Fliess, un prieten de-a lui Freud, de profesie otorinolaringolog (orelist), să elaboreze teoria bioritmurilor. Această teorie afirma că viața umană este caracterizată de două cicluri care încep în momentul nașterii și care apoi se repetă sistematic până în momentul morții. Primul, de 23 de zile, este cel fizic, iar al doilea, de 28 de zile, est cel emotiv. Mai târziu, în anii '20, un inginer pe nume Teltscher a ipotizat și existența unui al treilea ciclu, cel intelectual, care durează 33 de zile. Toate acestea normal că înseamnă că viața omului este previzibilă, ciclică și reglată de numere ușor de calculat! De fapt, bioritmurile sunt de obicei reprezentate într-un grafic ca cel reprodus aici, unde niște curbe sinusoidale urcă și coboară de-a lungul unei linii (pe care sunt notate zilele). Împărțind 270 (grade unghiulare care arată când Luna reproduce spre Pământ aceeași situație) la 3 frecvențe de 11.22, 9,64 și 8,12, (frecvențele

sufletului, ale spiritului și ale minții, calculate în lucrările precedente) se obțin numerele 24,00, 28,00 și 33,18, care sunt frecvențele prevăzute pentru cele 3 unde ale bioritmului, reprezentate în mod general în grafice, încă o dată în mod ideatic, în culorile albastru, roșu și verde. Nu trebui să vă mire că există o corelație de acest tip, pentru că în conformitate cu lucrările noastre, arhetipul culoare-sunet-poziție din MSA conține toate numerele universului. Nu-i va scăpa atentului cititor observația că unda bioritmică a sufletului, legată de viziunea temporală a universului holografic a lui Bohm, nu este chiar identică cu cea alocată pe bază statistică (baza pe care au lucrat inventatorii bioritmului). Acest lucru se datorează în principal faptului că inventatorii bioritmului nu cunoșteau existența sufletului, a minții și a spiritului, dar mai ales nu cunoșteau existența sufletului galben și a celui albastru (cele două culori ideatice în care creierul nostru împarte felurile de suflete). Acest lucru înseamnă că în timp ce bioritmul sufletesc albastru are o semifază inițială pozitivă, cel sufletesc galben (culoarea speculară a albastrului) are o semifază inițială negativă. Regruparea datelor sufletului albastru și a celui galben în relație cu numărul de subiecți galbeni și albaștri analizați, cu siguranță a produs o eroare în calculul final. Deci, anumite bioritmuri, din punctul nostru de vedere, nu ar fi corecte pentru că ar trebui să se țină cont de culoarea sufletească, în cazul în care sufletul este prezent. Bioritmul cu siguranță nu ar mai fi corect dacă un subiect ar avea deja Conștiința Integrată (sufletul, mintea și spiritul deja s-au unit într-o unică sferă transparentă, care reproduce în format arhetipic Evideonul inițial).

Spațiul sunetelor conține geometria universului

Dacă analizăm spațiul sunetelor și luăm în considerație valorile indicate pe semiaxele relaționate cu culorile și anticulorile, ne dăm seama că valorile numerice ideatice, care reprezintă obiecte, sunt și informații despre numere pure importante în univers. Aceste numere de fapt sunt legate între ele prin operatori matematicogeometrici, care arată principalele operațiuni. Cu alte cuvinte oferă instrucțiunile pentru a opera asupra universului. Valorile axelor sunt luate două câte două, verificând relațiile dintre două numere ale aceleiași axe și corelând aceste numere cu alte două numere, ale celeilalte axe. Fiecare instrucțiune prevede luarea în considerație a 2 axe de fiecare dată. Luând în considerație cele 2 axe orizontale, a spațiului și a timpului, se poate observa că aceste axe și valorile corespondente conțin instrucțiunile pentru operația matematică + și - , operație duală (care din

punct de vedere geometric corespunde operatorului translație). Scăzând cele două extreme (741-417 și 852-528) se obține același număr, 324. Adunând numărul oportun al unei axe cu cel al celei de-a doua axă (852+741 și 417+528) se obține mereu același număr, 1269. Scăzând aceleași numere din numerele opuse implicate în operația precedentă (852-741 și 528-417) se obține mereu 111. Aceste numere arătă că axele spațiului și timpului sunt legate între ele prin operatori duali, substractiv-aditiv, care determină "ideea" unei singure dimensiuni, caracterizată de operatorul geometric translație. Însă dacă luăm în considerație axele de energie și spațiu, putem observa că acestea sunt legate între ele de doi operatori, x (multiplicare), : (diviziune). De fapt, divizând valorile celor două extreme între ele (639/396 sau 852/528) se obține 1.61(36), dar făcând invers (528/852 sau 396/639) se va obține 0,6197183099. Aceste numere reprezintă, după cum vom vedea în continuare, secțiunea de aur. Multiplicând în cruce valorile axelor (639x528 sau 852x396) se obține încă o dată același număr, 337392. În acest caz cele două axe conțin informațiile pentru realizarea în a doua dimensiune (pentru că descriu ideatic o arie și operatorul rotație, care este cel care o creează geometric). A treia copie pereche de axe, adică cea a energiei și cea a timpului, are caracteristica de a verifica și crea existența în a treia dimensiune. De fapt, ținând cont că distanța între valorile axei timpului este (741-417) egală cu 324, pe când aceeași diferență obținută pe axa energiei dă valoarea (639-396) de 243, observasem că aceste două valori, formate din punct de vedere geometric din aceleași numere-arhetip, ofereau ideea operației de rotație (numărul 243 reprezintă de fapt rotația lui 324). Operatorul rotație cumva putea fi utilizat în formarea celei de-a treia dimensiuni. De fapt, împărțindu-l pe 324 la 243 obținem numărul irațional 1.3(3), pe care dacă-l multiplicăm cu cele 2 valori care caracterizează axa energiilor, dă rezultatul, până la cifra finală de după virgulă, a celor două valori ale axei spațiului. 1.3(3)x396 = 527.(9) =528 1.3(3)x639 = 851.(9) =852 Din acești parametri se naște cea de-a treia dimensiune spațială.

Raportul dintre secțiunea aurie și Pi grecesc

În această etapă trebuia să încrucișăm între ele valorile celor două axe, cum am făcut și în cazurile precedente. Această operațiune a fost îndeplinită făcând suma rapoartelor între cele două extremități ale celor două axe, după cum urmează: 639/396 + 639/417 = 3,146010464…. Ceea ce reprezintă o aproximație optimă a valorii Pi-ului grecesc. Analizând valoarea lui Pi-ului grecesc obținut astfel și comparându-l cu secțiunea aurie, de care este evident că depinde (639/396), descoperim că aceste două valori sunt într-o legătură foarte strânsă pentru că "practic" sunt greșite cu aceeași cantitate de 0,0044…de scăzut din valoarea noastră a Pi-ului grecesc și de adunat la valoarea noastră a secțiunii aurii pentru a obține valorile exacte până la ultima cifră după virgulă. Observațiile importante care trebuie făcute sunt următoarele: ● valorile Pi-ului grecesc și ale secțiunii aurii sunt legate între ele de MSA ● eroarea calculată pentru Pi-ul grecesc este identică în valoare absolută cu cea calculată pentru secțiunea aurie. Dacă această ultimă observație demonstrează incontestabil că corelația Pi grecesc-secțiune aurie nu este întâmplătoare, toate acestea conduc la următoarea întrebare. Cărui fapt i se datorează eroarea de la a treia cifră după virgulă de la aceste numere pure, adică adimensionale, arhetipice, a geometriei spațiu-timp? Dacă pe de-o parte putem fi satisfăcuți că am găsit corelații deja atât de exacte, izvorâte doar din ideea că mintea noastră a făcut universul, nu ne scapă în această lucrare faptul că secțiunea aurie a fost calculată în mii de moduri diferite, care, în cazul nostru ia valoarea cea mai apropiată de cea calculată pe baza proporțiilor Marii Piramide din Giza, de exemplu față de cea calculată cu pătratul magic. http://it.wikipedia.org/wiki/Quadrato_magico. http://appunti.studentville.it/appunti/tesine 6/tesina_dalla_sezione_aurea_alle_piramidi_di_giza-3390.htm

Ținând cont că ideea de bază este aceea că numerele arhetipice și culorile obținute de sistemul MSA nu admit erori, pentru că sunt ideatice, s-ar putea presupune că ceva a alterat local parametri geometrici universali, care, cel puțin local, ar putea fi schimbați. În rest, în mod foarte ciudat, și frecvența bioritmului sufletesc, chiar pe axa timpului, a demonstrat o mică eroare. Ceva determină sufletul să vibreze la o frecvență ușor diferită față de cea corectă? Există o altă explicație mai abordabilă și mai convențională? În orice caz, din observațiile noastre reiese un lucru foarte interesant. Universul este arhetipic și simbolurile sale sunt în interiorul creierului nostru, produse de minte. Paradigma lui Galileo pică definitiv, pentru că prin toate acestea se demonstrează că noi suntem Dumnezeu și știm foarte bine cum am construit

universul. Acest lucru, din punct de vedere științific, are o singură semnificație. Primul lucru care se întâmplă când se descoperă ceva nu mai este observarea fenomenului din exteriorul nostru, ci începutul conștientizării recunoașterii acelui fenomen, ca pe ceva cunoscut în mod ancestral. Subiectul observă obiectul și îl recunoaște în interiorul său și în interiorul său aplică regulile pe care apoi le verifică cu măsurile care reprezintă doar o confirmare ulterioară a percepțiilor sale. Omul de știință descoperă astfel că este șaman, descoperă că nu este important să studieze pentru a înțelege, dar este important să studieze doar pentru a verifica, dacă mai este încă nevoie, că noi suntem Dumnezeu. În acest context, măsura folosește doar la a evidenția ceea ce noi înșine am creat în virtualitate. Toate acestea ne oferă garanția că în timp vom fi capabili să acționăm asupra acestei virtualități, modificând-o după bunul plac, având în vedere că acum mecanismele cu care am creat sunt evidente, adică au ieșit în lumina cunoașterii.

Valoarea vitezei luminii c

Valoarea vitezei luminii "c" este de altfel conținută în spațiul sunetelor. De fapt, dacă ne amintim că viteza ni se pare că este raportul dintre spațiu și timp, împărțind lungimea axei spațiului la cea a timpului, făcând diferențele între valorile desemnate extremelor acestor axe, sub formă de vectori-culoare, obținem (852-528)/(741-417) = 324/324 = 1, care fiind un număr pur în unitate naturală, este valoarea vitezei luminii. (http://en.wikipedia.org/wiki/Mass%E2%80%93energy_equivalence) (despre unitățile de măsură naturale vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Natural_units)

Modelul MSA nu face altceva decât să sublinieze că viteza luminii depinde exclusiv de cum este construit un foton.

MSA în mitul creației

MSA se naște dintr-o viziune arhetipică a universului, deci, trebuie să aibă confirmări în mit, și acesta născut din viziunea arhetipică a tot ce există. În tradiția chineză chiar se demonstrează că... "La început era Haosul, întregul univers fiind cuprins de tenebre. Din Haos s-au separat cele două principii, unul activ, Yang, principiul masculin, și celălalt pozitiv, Ying, principiul feminin. Aceasta a fost originea tuturor lucrurilor animate

și inanimate. În natură totul se poate recunoscut în Ying și Yang; legile moralei fizica și metafizica sunt expresia acestor două principii. Legile mecanicii, astronomia, medicina, urmează aceste două principii-pivot ale legilor universale. Ying este față de Yang cum este Soarele față de Lună, noaptea față de zi, întunericul față de lumină, înnorat față de senin; în fizică Yang este mișcarea iar Ying este nemișcarea. În sens cosmogonic sunt expresia potenței Cerului și a Pământului. Tai Qi-ul în sensul de "mare extrem sau și de polaritate supremă" este format dintr-o substanță eternă numită Qi, energie și materie. Tai Qi este una dintre acele expresii dificil de tradus; Cerul și Pământul erau înainte de separație Tai Qi. Tai Qi -ul este originea Cerului și a Pământului." (http://www.demetra.org/index.php?option=com_content&view=article&id=146:phan-ku-e-il-mito-dellacreazione-delluniverso&catid=46:mitologia-cinese&Itemid=27)

Conceptul de dualism se naște deci din foton și antifoton, cu numele de Qi și Tai. În Haos, în interiorul marelui ou cosmic, Phan Ku se plictisea. Atunci rupe oul cu un topor. Astfel se creează separarea, dualitatea. Prin prezența primordială a luminii albe și a celei negre se dă startul creației, diviziunii și transformării universului. Bernardo Kordon vede în mitul acestei lumi simetrice un om care se naște și crește în armonie, identificându-se cu natura, care a lăsat urme de neșters în profunzimea gândirii chinezești și în toată literatura sa. Se dezvoltă credința că omul este superior oricărei divinități și asta explică absența misticismului și fanatismului religios în toată istoria chinezească. În Eliopoli, în Egiptul antic, se credea că la început ar fi fost un curent de apă cu totul atemporal (practic exista doar ideea de apă) numită Nun, Totul. Deci, din nimic, Ra, Dumnezeul Soare, s-a născut în tumultul primordial care izvorăște din apă. Acolo a generat o copie, Shu, mascul antropomorf , împodobit cu o pană de struț și pe Tefnout, Dumnezeul Aerului, femeia zoomorfă. Și în acest caz viața apare din nimic, luând naștere astfel dualitatea. Versiunea ebraică a creației este cea mai științifică dintre toate și este povestită în Sefer Yetzira, unde lumina infinită (Ohr Ein Sof), care nu are dimensiune, creează dimensiunile universului. Acestea sunt 6 și sunt caracterizate de înainte-înapoi, dreapta-stânga, sus-jos. Odată create dimensiunile, lumina se divide în două și creează din nimic dualitatea (bli-mah). În acest context suprapunerea cu MSA este foarte clară și încă o dată găsim în interiorul numerologiei cabaliste o copie a structurii universului, exact cum am experimentato noi prin cercetările noastre. (http://www.kabbalaonline.org/kabbalah/article_cdo/aid/380376/jewish/Worlds-and-Emanations.htm)

Viziunea psihanalitică MSA

Abordarea simulativ-mentală a universului este legată de noi înșine în mod direct. Altfel spus, cum noi suntem creatorul, avem o viziune a realității exact cum ne-o creăm în eternul prezent. Practic, acesta este mecanismul care modifică realitatea interioară mental-simulativă, de exemplu în funcție de starea noastră de sănătate. Pentru că noi înșine ne creăm starea de sănătate. Modelul MSA suferă modificări în formele și în culorile care caracterizează virtualitatea noastră. Modificarea, care normal că urmează regulile virtualității, ne permite să verificăm rapid cum ne raportăm noi față de existența noastră și ne permite să găsim acei parametri care trebuie sau pot să fie modificați, pentru a trăi virtualitatea în armonie cu experiența pe care trebuie să o facem. A modifica culorile, sunetele, pozițiile sau formele sferelor sufletului, ale minții sau ale spiritului în Triade Color Test (TCT), înseamnă a altera realitatea care are o corespondență la nivel de virtualitate. Încă o dată devine important conceptul că lucrurile ne apar pentru că prezența lor este legată de cum creăm noi acel lucru în acel moment, și prin urmare, de gradul de conștiință pe care îl avem despre lucrul pe care îl creăm. Dacă eu sunt bolnav, eu îmi creez boala și aceasta se manifestă cum vreau eu ca ea să fie și prin urmare cum cred eu că este aceasta. Vechiul concept al Programării Neurolingvistice (PNL), care susține că harta teritoriului și teritoriul sunt două aspecte ale realității, face loc unei noi abordări, unde harta este virtualitatea și teritoriul este realitatea. Diferența conceptuală, prin care harta teritoriului poate fi modificată, însă realitatea nu, rămâne neschimbată. Însă se separă clar realitatea de virtualitate, ținând cont de faptul că atâta timp cât realitatea reală și cea virtuală vor exista separat, încă va mai exista încă o barieră de trecut. De fapt, și în interiorul conceptului fundamental al PNL-ului, omul este în echilibru cu sine însuși când harta și teritoriul sunt identice, adică există doar realitatea teritoriului. Deci, a deveni conștient de sine înseamnă a uni virtualul cu realul, anulând separația ancestrală care a dat naștere acestui context. Deci nu trebuie să te unești cu Dumnezeu, ci trebuie să unești aspectul divin al realului cu cel care este făcut după imaginea sa în virtual. Distanța dintre dual și virtual este o măsură a nivelului de conștientizare care rămâne încă să fie dobândită și reprezintă în matematică sau în fizică expresia erorii dobândite în măsurătoare. Într-un univers virtual nelocal, unde nu există nici spațiu și nici timp, conceptul de eroare mare și eroare mică nu mai are nicio semnificație, pentru că eroarea este mereu aceeași, fie că se face o măsurătoare mare, cât și una mică. Însă se conștientizează faptul că se face o eroare (care

ideatic va apărea ca fiind mare) dacă se examinează o măsurătoare mică, doar pentru că se încearcă înțelegerea fenomenului în detaliu, pe când dacă aceeași eroare numerică se efectuează pe o măsurătoare mare (care va fi mereu aceeași) va părea mai mică, doar pentru că a observa în ceva mare înseamnă a fi mai puțin conștient de fenomen. Deci, eroarea devine o reprezentare simbolică a nivelului de cunoaștere (conștientizare) pe care cineva îl are despre virtualitate, adică despre propria noastră creație, o măsură a distanței dintre hartă și teritoriu. În acest sens, conștiința face experiența propriei creații, devenind astfel conștientă de ea.

Arhetipul separării în mitul creației

În analiza ființelor umane utilizând tehnicile de simulare mentală, acestea constituind evoluția hipnozei ericksoniene, săpând în psihicul subiecților examinați, se descoperă mereu că există un nod-bază, primordial, arhetipic, deci foarte profund, de dezlegat. Se pare că acolo, în acel nod, se află toată intensitatea emotivă a sufletului și a spiritului, toată frustrarea lor în a exista, toată motivația în a exista, frica ancestrală față de ceva, toată emoția primordială. Frica de singurătate, de abandon, de a fi abandonați sau de a produce solitudine prin abandon. De exemplu, mulți răpiți, odată ieșiți din problemă, decid să intre în ea datorită fricii de a rămâne singuri și abandonați cu ei înșiși. În acel context, extraterestrul le spune răpiților că fără ei aceștia vor fi singuri. Însă este bine să se înțeleagă că atunci când conștiința îți amintește că este Conștiința Totală a universului, aceasta nu se va mai simți deloc singură. Și se înțelege în acel moment că ideea de solitudine se naște din faptul că însuși extraterestrul a produs această separație în conștiință, împărțind-o în suflet, minte și spirit, adică creând încă o barieră. Același extraterestru care produce separația vorbește apoi cu sufletul și-i spune că el îl va proteja și nu îl va face să se simtă singur, răsturnând paradigma inițială. Astfel, Zeii, printre care și Dumnezeul din Vechiul Testament, îl determină pe om să creadă că acesta a fost izgonit, adică a fost separat de El, pentru că a fost neascultător. Drept urmare, omului care se simte singur și fără de Dumnezeu, acest Dumnezeu i se manifestă iar, jucând rolul celui care îl iartă pe om pentru a încheia o "nouă alianță". Realitatea însă este foarte diferită și este povestită foarte bine în mit, fără ocolișuri. Eva și Adam nu sunt altcineva decât reprezentările sufletului și ale spiritului, sau a femininului și a masculinului universal, pe care Dumnezeu le-a

separat (îndepărtându-i lui Adam o coastă). Coasta este doar o reprezentare a unei părți a sinelui adamic. Sfântul Toma de Aquino explică că femeia a fost creată convenabil din coasta lui Adam. Din punct de vedere simbolic, creația de fapt reprezintă o uniune socială în care femeia nu are autoritate asupra bărbatului, și de aceea nu a fost creată din capul său. În același timp femeia nu trebuie să fie sluga bărbatului, pentru că ea nu a fost creată din picioarele sale. Însă în mitul ebraic Adam este creat perfect. Inițial Adam și Eva erau o singură ființă (Talmud Ketubot 18, Rashi). Conform unor păreri Adam și Eva se aflau spate în spate, în timp ce pentru alții Eva se afla într-o parte a lui Adam; apoi Dumnezeu, după ce i-a creat așa, i-a separat ca primul bărbat și prima femeie. Dacă procesul de separare este citit cu o cheie de lectură arhetipică, acesta ne spune că există o ruptură între partea masculină și cea feminină a sinelui, nu că Eva ar fi fost creată din Adam. Și în acest caz arhetipul este mereu același: Adam se simte singur și Dumnezeu îl mulțumește, nu creând femeia, ci separându-l de partea sa feminină. Pierderea cunoașterii despre ființa originală și androgină face astfel încât cele două părți, cea feminină și cea masculină, trebuie să-i fie recunoscătoare lui Dumnezeu, care trece drept cel care umple golul solitudinii primordiale. Pe când Dumnezeu este reprezentarea celui care separă pentru a guverna mai bine asupra conștiinței sufletului și a spiritului. Dumnezeu produce separația, ca apoi să susțină că dacă vei rămâne cu el nu vei fi singur. Destul că șarpele biblic încearcă să-i spună sufletului că se poate hrăni cu informații (mărul copacului binelui și al răului) pentru a înțelege esența exactă. Șarpele este simbolul creaturii extraterestre care conține gnoza. Șarpele, adică extraterestrul creat de Dumnezeu (Adam Kadmon sau Primul Om) vrea să utilizeze sufletul pentru scopurile sale; pentru asta îl întoarce pe om împotriva creatorului său, care la rândul său va utiliza forța sufletului pentru a distruge șarpele, strivindui capul. Extraterestrul și Primul Om se luptă între ei prin intermediul exploatării omului. Femeia, adică sufletul, poate strivi capul șarpelui și în acest context Adam Kadmon folosește forța sufletească pentru că el acum nu mai are suflet, făcând-o pe Eva să creadă că a comis păcatul și spunându-i că va fi izgonită de lângă Dumnezeu (izgonită din Paradis). În această fază a mitului, Adam (a doilea om), are doar un rol pasiv și este informat de gnoză (mărul) de către Eva, care este centrul de greutate al poveștii. Dumnezeu pune în scenă ideea separării, a durerii și a pedepsei, ca apoi să o poată ierta pe Eva. Dar în realitate Eva este cea care a vrut să înțeleagă și să se desprindă de paradisul terestru, luând cu ea spiritul. Adică este omul care decide să facă experiența realității virtuale, separânduse de Dumnezeul asupritor, care îi interzice omului evoluția.

Mitul nu minte, și prin urmare, puterea este constrânsă să îl reinterpreteze, răsturnând paradigma și făcându-o să pară reală.

Sursa separației

Dacă întreaga omenire manifestă problema separației, care apoi se va manifesta în realitatea cotidiană, mama tuturor problemelor nerezolvate, ar fi bine să mergem la sursa problemei însăși, pentru a înțelege, dincolo de evoluția sa în virtualitate și momentul declanșator. Iar momentul declanșator este chiar crearea Evideonului. În momentul în care conștiința decide să creeze virtualitatea pentru a face experiență, creează, adică face, și în a face se manifestă, adică devine evidentă chiar prin crearea din nimic a unui foton și a unui antifoton, repetând la infinit acest act. Cele două obiecte se vor reuni împreună în multe feluri, creând totul din nimic. Dar în momentul în care are loc prima separație, în clipa în care se creează dualitatea necesară pentru a se experimenta pe sine, conștiința se întrebă dacă a făcut ce trebuia să facă. La acest nivel de înțelegere, conștiința care se divide în două părți, nu deține încă elementele pentru a înțelege pentru că nu a făcut încă nicio experiență, deci nu știe ce este dualitatea, pe care ea însăși o creează. Deci, a spune că își dă seama că a făcut bine sau rău nu are niciun sens. În acea clipă conștiința își dă seama că a făcut un lucru al cărui utilitate nu o cunoaște încă, dar în acel context încă nu există un răspuns. Creația continuă cu Shiva și Vishnu, care sunt simbolurile primei dualități virtuale (Geneza, de același autor, Ed. Spazio Interiore, Roma, 2013). Conștiința vede că cei doi creatori creați sunt nedumeriți, pentru că știu că drumul lor are și o scadență și o astfel de situație, în interiorul virtualității unde sunt coborâți, îi întristează. Shiva și Vishnu se pot simți triști pentru că tristețea este una dintre cele două fețe ale dualității (cealaltă față ar fi personificată de bucurie). Conștiința nu poate fi tristă pentru că este în afara dualității, dar poate contempla comportamentul celor doi creatori creați. Aceștia nu sunt eterni, dar sunt imortali, și terminând drumul lor, după ce au adunat cunoașterea, devenind conștienți, se vor stinge pentru a se întoarce în UNU. Tristețea derivă din separarea de Unu, pentru că dacă dualitatea nu ar fi fost creată, iată că tristețea nu ar fi putut ieși în evidență. Conștiința asistă neînțelegând, dar știe că singurul mod prin care poate înțelege este acela de a experimenta.

Și atunci face ceva ce poate nu s-ar fi decis să facă dacă ar fi înțeles dualitatea pe care ea încă nu o experimentase. Aceasta se pune la dispoziția lui Shiva și a lui Vishnu, ca aceștia să opereze pe ea separația, astfel încât, prin intermediul separației Sale, aceasta să poată înțelege comportamentul celor doi creatori creați. Cu alte cuvinte, Conștiința face același lucru pe care îl face și acum, când intră în corpurile noastre pentru a înțelege ce se întâmplă în dimensiunea materială a lucrurilor. Acela este primul act adevărat care o face pe Conștiință activă, deci capabilă să devină ea însăși separația, pentru că mai întâi a construit-o și a apoi a vrut să o experimenteze. Se povestește și în mit că Dumnezeu se face om și "coboară" în lumea noastră pentru a face chiar el experiența omului. Apoi mitul va fi schilodit în interpretarea sa originală și va deveni, nu un act de conștientizare din partea noastră, cei care am decis să trăim experiența vieții în 3 dimensiuni, ci se va transforma într-un act de eroism divin infinit, efectuat aparent pentru a salva un om care nu ceruse niciodată să fie salvat, în tentativa de a-l readuce cu forța în cer. Falșii zei încă o dată îl for face pe omul izgonit din paradisul terestru pentru greșelile sale de neascultare să creadă că poate fi iertat și se poate întoarce să servească zeii între zei, prin intermediul tentativei de a recrea acele condiții care le permit falșilor zei creatori să formalizeze un al doilea pact (noua alianță) care va obliga omul să-l urmeze pe Dumnezeu. Noua alianță este necesară pentru că prima alianță, uniunea om-Dumnezeu, deja nu mai funcționează. În momentul în care Eva și Adam, adică sufletul și spiritul, decid să-i abandoneze pe zei, aceștia nu pot să-i mai utilizeze și este absolut necesar să se creeze condițiile pentru că cine a decis să coboare în lumea virtuală pentru a face toată experiența, ca apoi să-și amintească de adevărata sa natură divină, trebuie readus la un nivel "superior" într-un fel de nou paradis terestru, unde să nu termine drumul său de conștientizare, unde nu va avea posibilitatea de a-și aminti că el este Creatorul, rămânând blocat în a crede ce i se spune, când de fapt el este doar un servitor. Ultima bătaie de joc este reprezentată de mitul lui Krishna (Cristos); penultima este redată de povestea paradisului terestru; și iată că putem, mergând înapoi pe firul poveștii, să ajungem la prima înșelăciune. Cei doi creatori, Shiva și Vishnu, în momentul în care Conștiința, pentru a face experiența separației, adică pentru a o trăi, se pune la dispoziția lor, aceștia au ei înșiși posibilitatea de a manipula Creația. Divizând astfel Conștiința în trei părți, creând triada formată din suflet, minte și spirit. În acel moment, cele trei părți divizate simt ideea de separație față de sine și conștientizează senzația unei experiențe dureroase. În acest moment sufletul, care a

devenit dual, înțelege că a separa creează bariere, vede celelalte părți ale sale cum se îndepărtează de Sine, îi este frică și se simte pierdută. În această clipă în mit este descrisă ideea că există două tipologii divine: un Dumnezeu adevărat, care nu s-a născut niciodată, care a creat totul din nimic, al cărui rol în povestea noastră este jucat de Conștiință și de zeii de a doua generație, creați tot de Conștiință, care însă pentru a crea ulterior se folosesc de ceea ce deja este creat, doar modificând. Acești Dumnezei sunt Shiva și Vishnu și restul care au mai efectuat diviziuni marcante în virtualitatea originală. Tot parcursul simbolic al drumului triadei va avea ca scop regăsirea părților separate ale Sinelui original și a înțelege ce înseamnă a birui dualitatea în virtual. Separarea dă naștere barierei care este reprezentarea înșelăciunii, în spatele căreia se ascunde. Deci nu este adevărat că Dumnezeu îl pedepsește pe om pentru păcatele sale ca apoi să-l ierte, dar este adevărat că omul care decide să se desprindă El, nu pentru că a comis vreo greșeală, pentru că greșeli nu există, acesta fiind reprezentarea unui concept dual, dar, în consecință nici nu are nevoie să fie iertat pentru ceva ce nu a făcut niciodată. Pactele care s-au încheiat nu sunt valide, pentru că au fost obținute prin înșelăciune, ținând în necunoștință de cauză părțile conștiinței umane, departe de adevărata lor identitate, și în al doilea rând pentru că pactul, prin definiția sa, este un fel de contract, iar în contract trebuie să existe două semnături în acord între ele. Pactul pe care zeii îl fac cu omul este dorit doar de zei, fiind unilateral, iar în mit nu există nicio urmă a un acord bilateral. Vechea și noua alianță apar și în mit, care este fotografia reală a virtualității atemporale, ca fiind un act impus unilateral. Deci, Conștiința, prin intermediul experienței cu extraterestrul înțelege cine este, își dă seama că actul inițial de creație a separației produce suferință în dualitate, pe când uniunea produce bucurie în virtual. Înțelege că separarea și uniunea sunt unicele lucruri care se întâmplă încontinuu în univers, acestea dând formă virtualității. Înțelege că creația trebuie să fie urmată de aplicarea sa pe sine însăși, pentru că experiența trebuie trăită pentru a deveni reală. Înțelege că trebuie să facă pentru a fi. Actul final al înțelegerii echivalează cu actul inițial, dar trăit invers. La început a fost separația și la sfârșit este uniunea. Însă de această dată Conștiința a făcut experiența dualului și acest lucru reprezintă unificarea părților - reprezintă finalul drumului, atingerea unui obiectiv, trezindu-se și regăsindu-se schimbată în cunoașterea propriului Sine. Descoperă că suferința singurătății este a părții care a fost separată de Tot, pe când Totul nu simte separația.

Asta se înțelege în momentul uniunii, dar nu se poate înțelege uniunea dacă înainte nu a fost înțeleasă separația, și deci nu există greșeala inițială a separației, pentru că în realitate nu există nicio eroare: Deci esența non-erorii umple universul. Acum triada se poate reuni într-o Conștiință Conștientă, dărâmând barierele interne ale ființei umane, partea feminină a Sinelui se poate uni cu cea masculină, transformând raportul dintre bărbat și femeie în izvor de iubire transcendentală, izvor de energie necesară pentru a obține procesul de fuziune și a deveni UNU. Pentru a evita interpretările greșite ale cuvântului "iubire" trebuie să ne oprim asupra faptului că acest cuvânt nu are nimic de-a face cu iubirea dintre doi parteneri sau cu afecțiunea pentru o plantă, un animal sau orice altă formă de ființă vie. Și nu are nimic de-a face cu sexualitatea, nimic care să amintească de Eros și Agape din miturile grecești, adică de iubirea erotică dintre un bărbat și o femeie sau despre iubirea pe care zeii ar simți-o pentru om. Cele două tipuri de iubire sunt de fapt legate de o idealizare inexistentă a unei necesități. Eros este nevoia pe care o simte un bărbat de a fi iubit de o altă ființă, fiind schimbat de aceasta. Agape este iubirea pe care Dumnezeu o are pentru creaturile sale, fără a cere nimic în schimb. În primul caz se descoperă că Eros este ceva ce să dă doar pentru a se ajuta pe sine însuși pentru a trăi, pentru că dacă nu este reciprocitate nu există motiv pentru a exista, iar acest lucru nu este gratuit. Aceasta este o necesitate pe care omul o va masca, prezentându-i partenerului interesul pe care îl are pentru el, dar ascunzându-i câștigurile sale. E ca și cum am spune "te iubesc ca tu să mă poți iubi". În universul virtual și dual celălalt ești tu, deci, iubindu-l pe celălalt, până la urmă te iubești pe tine însuți, dar sub o altă formă. Al doilea tip de iubire este o păcăleală colosală din partea zeilor care se prefac că te iubesc, făcându-te să crezi că îți satisfac nevoia de a nu fi singur, dar acea solitudine au creat-o chiar ei când au smuls din conștiință sufletul, mintea și spiritul. Deci, au creat o nevoie inexistentă pe care apoi s-au prefăcut că o satisfac, creând și în acest caz un raport de dependență și supunere. Iubirea transcendentală la care ne referim noi în această lucrare este o iubire care nu este bazată pe supunere, ci pe echilibrul părților. Acestea se recunosc ca părți ale unui singure ființe. În actul de iubire care se poate îndeplini fără niciun ritual, pentru că poate fi încarnat în orice acțiune, de la a culege o floare la a atinge un copac sau o altă ființă vie, de la a-l privi pe celălalt când acesta nu vede, de la a fi cuprins de extaz când îl contempli pe celălalt, indiferent ce ar reprezenta acesta, până la a te simți încet, încet, cum pătrunzi dincolo de spațiu și timp, bucurându-te de unitate și amintindu-ți unicitatea. Și pierzând în acel moment noțiunea de timp, spațiu și energie. Pierderea noțiunii celor 3 parametri ai virtualului, conduc la

înțelegerea faptului că toată virtualitatea este finită, construită de noi, dorită de noi, trăită de noi. Actul de iubire transcendentală ne ajută să înțelegem că noi suntem Tot și că Totul este Unul. În momentul în care partea feminină a universului se unește cu cea masculină, nu doar că se înlătură penultima barieră a dualismului primordial, ci realitatea virtuală și cea reală devin Unu, reducând la zero distanța dintre hartă și teritoriu, ajungându-se la obținerea înțelegerii totale a Sinelui Cosmic. Dincolo de spațiu și timp, care nu mai există, Conștiința Conștientă se renaște din ea însăși pentru o nouă viață - căsătoria alchimică dintre creator și creație, dintre realitatea reală și cea virtuală, îl ajută pe Sinele universal să înțeleagă că El este ceea ce se obține când se simte iubirea transcendentală. Pe această bază El poate să decidă să continue să fie cine este, putând acum să se joace cu el însuși, cu creația sa. Rezultatul acestui pas, care poate fi reprezentat printr-un act de morfogeneză, de o crisalidă din care iese un fluture, creează Lumea Fericită la care toți aspiră și care în lectura arhetipică a poveștii universului nu apare, pentru că o scriem și o creăm acum. ●Noi, aici, acum... ●Moartea nu există ●Nimeni nu este singur ●Noi suntem Dumnezeu ●Virtualitatea o creăm noi ●Nu există dualitatea ●Nu există barierele ●Noi suntem iubire transcendentală

Anexă despre simetria CPT

În text am citat despre problema simetriei CPT și considerăm că ar fi util să dezvoltăm acest aspect într-o anexă, fără să îngreunăm textul lucrării încă și mai mult, pentru a ușura înțelegerea. În fizică se observă că universul este legat de operațiuni geometrice care se pare că trebuie să respecte regulile simetriei. Simetria e ceva ce este legat de energia sistemului și de operațiile geometrice. Cu alte cuvinte, pentru că universul pare să fie închis, pentru fizica modernă nu pot exista variații de energie, deci, și de simetrie a sistemului. În fizică simetria este reglată de trei parametri direcționali (am spune noi în viziunea MSA). Sarcina Electrică, Paritatea și Timpul. Cu alte cuvinte, dacă ceva este dotat cu sarcină pozitivă, antiparticula sa va avea aceeași sarcină, dar cu semn opus. Dacă particula se va mișca în fața unei oglinzi la dreapta, antiparticula sa se va mișca specular, iar dacă

o particulă va merge înainte în timp, antiparticula sa va trebui să meargă înapoi în timp. Acest concept se numește CPT și se pare, că până acum, nu a fost niciodată confundat. În schimb, o simetrie mai simplă, cum ar fi CP, care nu vede lucrurile în timp, se pare că uneori nu este respectată. Problema pe care ne-am pus-o era următoarea: ce părere are MSA despre această problemă? În fizică există diverse exemple de ruptură a simetriei CP, care se pare că nu este respectată doar în cazurile de forțe electrice slabe, pe când în cazul interacțiunilor puternice, ar părea că nu creează probleme. Violarea simetriei CP este de o importanță fundamentală, pentru că demonstrează că în legile naturii există asimetrie între materie și antimaterie, chiar dacă această asimetrie este mică. Această asimetrie a determinat preponderența primei asupra celei de-a doua, făcând loc asimetriei barionice și din acest motiv, astăzi, tot universul observat este format din particule și nu din antiparticule. Dacă simetria ar fi fost perfectă pentru fiecare particulă născută în ipoteticul Big Bang am fi avut o antiparticulă care ar fi anihilat-o pe prima, transformându-se ambele în energie pură, fără a mai putea da naștere universului pe care îl cunoaștem (chiar dacă asimetria materie-antimaterie, care se poate naște în urma unei violări a simetriei CP, combinată apoi cu alte fenomene necesare, violarea numărului barionic și condiția ca procesul să aibă loc într-un dezechilibru termodinamic ar putea să nu fie suficiente pentru a explica asimetria reală observată astăzi). Există în particular doi Mezoni, adică Barioni formați dintr-un Quarc și dintr-un Antiquarc, numiți K1 și K2. O amestecare a lor pare să se prezinte ca un Mezon K0...Aceștia se transformă sau decad în doi Mezoni pi P1 și P2, la rândul lor formați dintr-un Quarc de prima generație. Un Quarc up și un Quarc antidown formează un π+, un down și un antiup formează un π-, antiparticula sa. Combinațiile de up și antiup sau de down și antidown sunt ambele neutre, dar pentru că au același numere cuantice se găsesc doar într-o combinație de stări. Combinația cu energie mai mică este π0, care este antiparticulă pentru sine însăși. Acum trebuie să observăm cum cei doi Pioni, care sunt unul antiparticula celuilalt, decad apoi într-un Mezon șu un Neutrino și respectiv într-un Antimezon și un Antineutrino. Problema apare din faptul că aceste decăderi au timpuri diferite și nu sunt deci speculare în paritate. E ca și cum am spune că în timp ce eu plec, imaginea mea speculară rămâne în oglindă pentru câteva minute și abia apoi urmează specular ceea ce am fac eu. Dintr-un punct de vedere fizic este o tragedie! Asta poate însemna că trebuie să existe o altă parte a universului unde se întâmplă opusul a ceea ce se întâmplă în această parte, menținând întreg principiul prin care simetria totală a sistemului trebuie să se conserve. Acest lucru poate fi explicat prin prezența unui antifoton. Cum simetria este baza abordării MSA, am vrut să verificăm cum va explica această particularitate. Dacă definim convențional un foton și un antifoton cu semnele + și – , și modul de a se lega între ei cu literele

alfabetului a și b, iată că un Quarc și un Antiquarc care formează cei doi Pioni P1 și P2 pot fi descriși în următorul mod:

Dacă reprezentăm grafic cei doi Mezoni P1 și P2, derivați din cei doi Mezoni K1 și K2, așezând în jurul unui cerc componentele fotonice și antifotonice pe care pe prevede MSA, vom obține următoarea diagramă:

În stânga sus și jos sunt reprezentați cei doi Mezoni K și în dreapta Pioni corespondenți P. După cum se poate observa Mezonii sunt formați din două Quarcuri separate de o linie orizontală. Pe primul rând linia orizontală se rotește în orar, formând alți doi Mezoni P. Fiind obligați să respectăm simetria CP, pe al doilea rând, Mezonul K2, invers față de K1, decade în Pionul corespondent P, rotând axa de separație între cele două Quarcuri în sens antiorar. Cu late cuvinte, cei doi Pioni se formează din contactul dintre Quarcurile corespondente Mezonilor K, dar specular făcând schimb de unități fotonice și antifotonice. Pionii corespondenți P1 și P2 au stabilitate diferită și decad în 2 Leptoni, formați din două unități fotonice și antifotonice, creând în primul caz un Neutrino și un Mezon, iar în al doilea caz un Antineutrino și un Antimezon. Cele două unități fotonice și antifotonice rămase se unesc într-un Evideon care dispare, reabsorbit de țesătura spațiu-timp. Trebuie însă notat că reabsorbirea celor doi Evideoni are un caracter diastereoizomeric, care necesită o cantitate diferită de energie și prin urmare și un timp diferit de aplicare. În acest context unul dintre cei doi Evideoni se reabsoarbe înaintea celuilalt.

Cu alte cuvinte, cele două situații sunt izomerice optic, dar una nu reprezintă imaginea speculară a celeilalte (rezultând în raport diastereoizomeric N. d. A.). De fapt, dintr-un punct de vedere spațial, cele două unități fotonice și antifotonice, într-un caz, pentru a se suprapune astfel încât să formeze Evideonul, procedând astfel încât toate culorile unei unități să coincidă cu a celeilalte și trebuie să se rotească la un unghi Phi în sens orar într-un caz și 360-Phi în sen antiorar în celălalt caz. Deci și abordarea MSA este nu doar în acord cu cea pe care fizica o impune pentru simetria CP, dar și evidențiază, în mod simplu, ce se întâmplă cu fiecare unitate fotonică pusă în joc. Dacă dintr-un punct de vedere modelist MSA pare mult mai utilă pentru a înțelege universul, aceasta oferă și ideea pentru a reflecta asupra unor particularități ale abordării noastre. Evideonii formează materia, dar este evident că o și fac să dispară. În acest context, atât reprezentarea cât și formarea întregului univers sunt reversibile, unde starea finală și inițială se pot suprapune și nu au conținut energetic. Ruptura aparentă a CP este posibilă doar astfel, doar dacă există un antifoton care implică existența unui alt octant universal, opus în mod specular cu al nostru, unde are loc un proces de decădere pionic, specular cu al nostru, unde Pionul P1, invers față de cum procedează în acest octant, este mai lent decât P2 în decădere. Deci, universul devine simetric și pentru simetria CP, pe lângă cea CPT.

Nemesis

Dintr-un punct de vedere filozofic, există o relație între simetrie și conștiință. Antonella Di Martino abordează această problemă, amintind de teoriile și ideile a numeroși filozofi, printre care Ignacio Matteo Blanco și Claude LeviStrauss, într-un articol (http://statidellamente.blogspot.it/2009/11/omaggio-claude-levi-straussdi.html), unde se declară că: "simetria este limbajul specific al inconștientului și asimetria este limbajul propriu al conștiinței, (noi am numi-o cunoaștere N.A.) dar pentru a realiza o structură stabilă trebui să fie prezente ambele. Simetria nu este direct proporțională cu ordinea, dar lipsa totală de ordine, o dezordine la fel de totală nu poate fi concepută corect de gândire, ci poate fi doar intuită...am văzut cum conștiința se naște dintr-o sciziune între Sine și Nonsine (noi am spune între foton și antifoton N.A.), când sugarul învață, prin frustrație, că nu este unul și același lucru cu mama. Înainte de nașterea conștiinței nu există gândire - există emoție, instinct, inconștient, ceea ce poate fi numit teritoriul principiului de simetrie. Și sistemele culturale se nasc ideal dintr-o copie de opoziții, și cresc prin

intermediul unei serii lungi de diferențieri. Deci, gândirea se naște din diferență, crește în diferență și se bazează pe diferență." Deci, gândire duală este legată de prima ruptură a simetriei care se întâmplă la început, când Conștiința se divide în 2 părți - una fiind antipartea celeilalte. Viziunea holistică de acest fel are un nume care se identifică cu "teoria lui Cyber", unde anumite concepte exprimate în această lucrare sunt confundate impropriu cu aspecte matematico-new age-iene, care pot fi foarte ușor demascate în acele puncte unde este prezentă ideea "dualului" ca realitate reală și nevirtuală. (http://www.enciclopediaolistica.com/enciclopedia/sci2/sci07.htm). La sfârșitul acestui drum, concluziile se pare că sunt următoarele: Conștiința este profund legată de sfera inconștientă a omului și gândirea sa este total simetrică. Această gândire corespunde realității reale, unde nu există spațiu și timp, și din acest motiv este nelocală și complet simetrică. Însă asimetria se naște din necesitatea de a crea o lume duală, în care să confrunte o lume a conștientului virtual. Deci, tot ce ne apare ca nesimetric este virtual și ne face să înțelegem că nu am înțeles în profunzime. Astfel asimetria devine instrumentul prin care putem înțelege cât de departe suntem de cunoaștere. Cine nu este conștient crede că asimetria este o realitate a universului, iar cel care este conștient știe că aceasta se manifestă pentru a-ți demonstra cât de departe ești de a ști cine ești cu adevărat. În timp ce scriam acest articol îmi dădeam seama că istoriseam povestea mea. Verificam dacă ceea ce am scris în Genză, mai ales în al treilea capitol, se verifica. Eu scriam o poveste a cărui personaj principal eram chiar eu și cititorul, dar bineînțeles că eram și scriitorul, simulând conținutul filmului "Poveste fără de sfârșit"(http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_(film)). În timp ce vorbeam despre fotoni, antifotoni și despre interacțiunile lor, înțelegeam că și eu mă simțeam ca o unitate fotonică care trebuia să interacționeze cu două unități antifotonice și trebuia să aleg de care dintre acestea să mă agăț. În realitate, și în acest caz, nu exista alegere, pentru că toți ceilalți fotoni sunt la fel, dar se deosebesc între ei doar după ce a avut loc interacțiunea. Era ca și cum ar fi trebuit să aleg între doi parteneri care în realitate sunt același partener, dar care îți apar diferiți pentru că cu ei ai două interacțiuni diferite. Nu există dualism și nici măcar alegere pentru că celălalt este mereu imagine ta. Era ca și cum cei doi antifotoni îmi trimiteau înapoi o imagine diferită de-a mea, subliniind fiecare dintre cei doi o serie din diferitele mele trăsături. A mă uni cu o imagine de-a mea și abandonând-o pe cealaltă imagine a mea, provoacă în același moment suferință din pricina separării și a alegerii. E ca și în cazul comportamentului Pionilor și Antipionilor. Observam cum asimetria acestei situații era caracterizată de două dezvoltări temporale diferite.

Uniunea în virtual era imediată, iar uniunea în real era aparent mai lentă. Eu mă puteam uni și puteam să aleg cu care parte din mine să trăiesc în real și cu care parte din mine să trăiesc în virtual. Eu nu trebuia să aleg între două imagini speculare ale mele, pentru că există doar o singură imagine speculară a oricărui lucru și nu două. Dar ce să fac "mai întâi" și ce să fac "mai apoi"? Era evident că nu mă puteam uni decât cu o parte pe rând - una în real și cealaltă în virtual, pentru că așa apare în virtual. Și astfel am decis să aleg, în non-alegere, pe cea mai importantă parte din mine, pe care să o păstrez pentru eternitate. Asta însemna să mă unesc cu partea virtuală imediat, care era mai fragilă, și apoi cu cea reală, mai lent, în timp. A lăsa partea cea mai bună din mine, favorizând-o pe cea mai fragilă, implica alegerea de "a face", dintre cele două drumuri posibile alegându-l cel care acum mi se pare cel mai dificil, dar care apoi devine singurul posibil. Când scriam această lucrare mai reflectam și asupra ideii că substanțial universul este dual, dar în manifestările simbolice apare ca fiind fractal ternar. Un Shiva, un Brahma și un Vishnu, dar și un suflet, o minte și un spirit, sau o structură hadronică compusă oricum din trei interacțiuni cu trei unități fotonice, o numerologie legată de 1 și 2, care apoi devin 3 în uniune. Înțelegeam că nealegerea mea era în realitate unica alegere, adică unicul drum care putea fi parcurs. Și regăseam în viața mea interioară comportamentul acelor unități fotonice și antifotonice, pe care le descrisesem în această lucrare. Înțelegeam ce este separația în momentul în care mă uneam. Trăiam contemporan disperarea absolută pe lângă ideea de uniune decisivă în virtual. Înțelegeam că ceea ce scrisesem, ceea ce citeam era corespondența a ceea ce trăiam. Dar știam și că această înțelegere se obține doar când citești ultimele cuvinte din cartea pe care tu însuți ai scris-o. Virtualitatea se termină, dar realitatea continuă, iar eu o alesesem inconștient pe aceea, dar trecând prin experiență, nerefuzând-o, trăind-o și făcând-o a mea. Ultimul gând care ne vine în minte, pentru a încheia acest articol lung, este legat de observația care se obține când cineva vine spre tine cu o anumită viteză pentru a se uni cu tine și tu mergi spre el; apoi cele două viteze nu sunt aceleași și nici traiectoriile. Și chiar dacă la sfârșitul timpului, în realitatea reală, se va fi realizat acea uniune, aceasta va fi trăită în această virtualitate, de cei doi parteneri astfel încât nu se va respecta paritatea CP, ca o separare. Conștiința se pune în mâinile creaturilor sale pentru a fi divizată (asimetrizare), acceptă și decide să accepte în acel moment separația de propriul sine, pentru că trebuie să facă experiența, dar și dintr-un act de iubire transcendentală față de partea sa creată, și din acest motiv mai slabă. Decid să mă privez de cunoașterea mea în favoarea creaturilor mele, pentru că oricum acestea sunt tot eu. Decid să parcurg drumul cel mai complet, dar nu trecând prin diferite scurtături. Prin urmarea acestui drum, creaturile adesea nu-și dau seama de

miracolul care le-a fost îngăduit, dar acest mod de a acționa nu lasă spații goale în ceea ce privește cunoașterea. Conștiința, la finalul începutului, se descoperă pe sine unită, așa cum n-a mai fost niciodată înainte.

SFÂRȘITUL ÎNCEPUTULUI

Bibliografie esențială: http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1969/index.html http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1976/richter-lecture.html http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1976/ting-lecture.html http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/2008/kobayashi-lecture.html http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/2008/maskawa-lecture.html http://books.nap.edu/openbook.php?isbn=0-309-04893-1&page=236 - A description of CERN's experiment to count the families of quarks. -Bowley, Roger; Copeland, Ed. "Quarks". Sixty Symbols. Brady Haran for the University of Nottingham. -Grozin, A., " Heavy quark effective theory" Berlin etc. Springer, 2004, ISBN 3-540-20692-2

iulie 2014 În lucrările anterioare am demonstrat că întregul Univers poate fi descris de un sistem de axe carteziene, ortogonale între ele, care reprezentau spațiul, timpul și energia potențială, caracterizate de reguli de simetrie descriptibile în baza culorilor fundamentale și a celor complementare. (http://www.coma.opide.net/articoli/scienza/Evideon%20 %20L%27Universo%20Creato.pdf)

Această caracterizare făcea ca Universul să fie descris ca un singur obiect, numit Evideon, super-simetric și descriptor al totalității și al nimicului (Conștiința Primordială), care, prin intermediul operatorilor geometrici, cum ar fi translația, rotația și schimbarea dimensiunii, crea toate obiectele din Universul virtual (adică din Universul modificabil). Corelațiile stabilite în acea lucrare evidențiau faptul că în modelul Evideon erau cuprinse structurile de bază ale particulelor subatomice, informațiile despre operatorii de bază din matematică (adunare, scădere, înmulțire și împărțire). Dar în model erau cuprinse și principalele valori ale unor constante geometrice universale, cum ar fi viteza luminii în unitatea de masă atomică, valoarea lui Pi grecesc și valoarea secțiunii de aur, care efectiv sunt corelate între ele. Valorile atribuite acestor constante erau calculate în baza a 9 numere, care reprezentau 9 obiecte de bază, care, la rândul lor, reprezentau tot atâția vectori, cărora le fuseseră atribuite valorile primelor 9 numere (de la 1 la 9, excluzându-l pe 0). Utilizând astfel de valori am reușit să obținem frecvențele potențiale care aveau de-a face cu expresia sufletească, cea spirituală și cea mentală. De asemenea, am observat și că ar exista puternice dovezi în găsirea unor analogii în legătură cu frecvențele utilizate în studiile despre bioritm. Așadar, se părea că sistemul de axe care descria Evideonul era unul cu totul general și putea fi utilizat pentru a explica aproape orice aspect din viața cotidiană virtuală. Astfel că, ne-am gândit să extindem această paradigmă a noastră și să demonstrăm că sistemul geometric al Evideonlui explică bine aproape orice aspect din realitatea virtuală, mit, fizică modernă și psihic.

Geometria sacră Prin geometrie sacră se înțelege, într-un mod cu totul greșit și restrictiv, acea geometrie cu care sunt construite templele de cult din toate timpurile și locurile din lume. Se pare că există cu adevărat anumite canoane, valori și simetrii, care sunt utilizate în mod repetat în construirea lăcașurilor de cult, indiferent de tipul de religie pe care vrea să o reprezinte (http://it.wikipedia.org/wiki/Geometria_sacra). În realitate, geometria sacră reprezintă o serie de forme și, prin urmare, și o serie de numere reprezentative, care descriu în mod arhetipic Universul virtual. Deci, această geometrie ar fi un ansamblu de forme, ce ar deriva din simboluri de natură arhetipică, adică primordială, pe care oricare dintre noi le-ar avea, în mod inconștient, în interiorul său. Astfel de cunoștințe inconștiente ar fi produs de-a lungul istoriei planetei noastre o serie de opere de artă întotdeauna caracterizate de aceleași conținuturi ideatico-simbolice. Din acest motiv, aceleași mărimi, aceleași forme, aceleași mișcări și aceleași foneme, s-ar regăsi, având aceeași semnificație arhetipică, în toate culturile de pe planetă. Deci, dacă arhetipurile sunt generatoarele acestor geometrii și arhitecturi, atât în domeniul fizicii, cât și al metafizicii, asta ar însemna, încă o dată, că aceste simboluri sunt în interiorul nostru și nu în afară. Noi am fi nu doar custozii unor astfel de structuri, ci și creatorii Universului virtual, care s-ar manifesta tot prin aceleași forme, construind un Univers fractal, arhetipic, simbolic, ideatic și total virtual. Dacă originea arhetipului fundamental se află în Evideon, acesta trebuie să conțină toate arhetipurile și toate semnificațiile simbolice pe care noi putem să le găsim în Univers. Deci, în Evideon ar exista rădăcina totalității și Evideon ar deveni un model general, care ar explica orice aspect din Univers. Vom vedea că acest lucru poate fi adevărat. Chakre și Triade Color Test (TCT) Chakra (adaptare a substantivului sanscrit neutru "cakra", în scrierea devanāgarī चक, care poate fi tradus ca "roată","disc","cerc") este un concept specific tradițiilor religioase din India, care țin de yoga și medicina ayurvedică, avându-și originea în tradițiile tantrice, fie din hinduism, fie din budism. În accepțiunea cea mai comună mai apare și termenul de "centru", pentru a indica acele elemente ale corpului subtil, în care se crede că există în formă latentă energia divină. În Haṭha YogaYoga chakrele sunt interpretate ca niște etape ale

drumului "ascendent" (care în realitate pentru noi este descendent - n.a.) pe care Kuṇḍalinī le-a parcurs în corpul omului, odată trezită cu ajutorul unor practici și ritualuri oportune. În ziua de astăzi este numit Kuṇḍalinī Yoga acel aspect din Haṭha Yoga care se referă în principal la practici cu privire la Kuṇḍalinī, și, deci, la rolul și semnificația chakrelor. Textele clasice sunt Gheraṇḍa Saṃhitā, Haṭhayogapradīpkā și Śiva Saṃhitā; acestea fac referire la numeroase Tantra din epoci mai îndepărtate. În timp ce Kuṇḍalinī "se ridică", chakrele ar fi activate, dacă putem să ne exprimăm așa, permițându-i adeptului să trăiască stări psiho-fizice tot mai diferite. (http://it.wikipedia.org/wiki/Chakra). Potrivit lui Gavin Flood, care este un istoric al religiilor britanic, cel mai antic text în care este descris sistemul celor 6 chakre, cel care acum este și cel mai răspândit, este Kubjikāmata Tantra. Textele anterioare menționează un număr diferit de chakre, așezate diferit în corpul subtil. Trebuie să subliniem faptul că diferite culturi au identificat în chakre numere, simboluri și culori diferite. De exemplu, pentru Rudolph Stainer, din vechea tradiție ar fi identificate doar 4 chakre principale, la care, doar după aceea au fost adăugate alte chakre minore. De exemplu, primele 3 chakre au culorea azuriu, albastru și magenta, care, având la bază albastrul, sunt schimbate între ele. Prima chakră, care este poziționată sus și care corespunde glandei pineale, este identificată ca având culoarea magenta, uneori fiind albă și alteori fără nicio culoare. De asemenea, nu ne scapă faptul că există o chakră căreia îi este atribuită culoarea portocalie, singura culoare care nu este o culoare principală, nu este pură, ci este suma a două culori - galben și roșu. Pornind de la observația că, în principal, din punct de vedere istoric, nu se știe cine a fost inventatorul ideii de chakre, vom încerca să verificăm dacă, în sistemul Triade Color Testului, există, întâmplător, informații care să poată fi corelate acestui aspect din yoga antică. Nu se scapă faptul că în mit chakre sunt relaționate cu corpul uman și sunt poziționate de-a lungul axei verticale, care, din punct de vedere arhetipic, în TCT simbolizează energia. Nu ne scăpă nici faptul că în total sunt 7 chakre principale. Numărul 7 reprezintă planurile existențiale de-a

lungul axei energiei, fie conform vechiului mit indian, cât și conform opiniei fizicii cuantice, care este de părere că universul este împărțit, din punct de vedere energetic, în nivele cu energie cuantificată. Dacă universul are o natură fractală și holografică, este de așteptat ca nivelele energetice să fie exact 7 - ce este în mic este și în mare. De fapt, aspectul fractal al universului ne-ar face să înțelegem că acesta se bazează, în principal, pe 3 numere, care se repetă încontinuu și care sunt 3, 7 și 8, tocmai pentru că există 3 axe, care sunt: spațiu, timp și energie potențială. Astfel, vom avea 7 note, dar 8 octave, 7 nivele energetice cuantificate pentru atomul lui Bohr, dar 8 grupuri de elemente în Tabelul periodic al lui Mendeleev. Vom avea 7 nivele energetice sau 7 planuri existențiale cu energii cuantificate, iar fiecare nivel ar fi caracterizat de 8 octante definite în interiorul modelului evideonic propus anterior. Așadar, dacă cele 7 chakre ar putea fi descrise de modelul evideonic, s-ar înțelege că acestea se referă, cumva, la corpurile locuite de mintea noastră, dar în planuri diferite. În modelul evideonic, cum Sufletul se extinde de-a lungul axei timpului și spiritul pe cel al spațiului, la fel și mintea ar locui pe axa energiei. Fiindcă sunt 7 nivele existențiale, iată că, din punct de vedere teoretic, mintea ar avea alte 7 "corpuri" sau locuri în care să se manifeste. În acest context, culorile chakrelor ar trebui să fie, și chiar sunt, culorile arhetipice din Triade Color Test (TCT). În plus, căutând prin semnificațiile simbolice ale diferitelor chakre, ar trebui să regăsim fragmente din teoria care amintește de structura Evideonului. Analizând secvența propusă de yoga pentru chakre, descoperim că doar cea de mai de jos, cea care corespunde planului nostru existențial, care are culoarea roșie, ar fi caracterizată de desenul unui pătrat, care simbolizează pământul, lumea fizică, solidul, cu un triunghi care are vârful îndreptat în jos, care, la rândul său, simbolizează sufletul. Acest simbol ne amintește că sufletul se încarnează doar în ultimul nivel energetic, adică al nostru, pentru a termina de trăit experiența vieții și a morții. Această chakră este o flore de lotus cu 4 petale, indicând cele 4 elemente alchimice, care sunt prezente doar în acest plan existențial și care sunt: pământul, aerul, apa și focul. Această chakră, nu întâmplător are de-a face cu sexualitatea, având în vedere că actul sexual mimează fuziunea celor două părți ale dualismului: femininul și masculinul care, unindu-se într-o ființă androgină, vor transforma dualismul în Unu, terminând astfel drumul conștientizării. Amintim aici că, conform Evideon, al șaptelea nivel este singurul în care există dualism total, pe când nivelele superioare sunt tot mai polarizate, de sus în jos, dar unde sufletul și spiritul nu s-au divizat complet. Cu cât se sciziunea devine mai puternică, cu atât mai mult se completează experiența separației pe care Conștiința inițială a pus-o în scenă pentru a înțelege Totul. Conștiința inițială are doar o singură posibilitate de a fi, determinată de posibilitatea de a se divide în 2 părți. Prin crearea dualității, Conștiința primordială va studia și va verifica, prin intermediul actului, însăși experiența, devenind parte din aceasta. La final,

Conștiința inițială va ști totul despre diviziune, ea însăși supunându-se tuturor experiențelor separative posibile. Deci, Aceasta va ști la perfecțiune ce este diviziunea și va putea spune: "EU SUNT CONTRARUL DIVIZIUNII. EU SUNT UNIUNEA.". Însă, dacă analizăm prima chakră, pornind de sus, iată că acesta ne va apărea ca fiind primul nivel universal, unde aproape că nu există diviziune, unde totul este aproape unu. Nu întâmplător această chakră este cea cu o mie de culori, adică cu toate culorile, fiind uneori desenată cu alb, dar considerată, în mod greșit, ca fiind chakra fără nicio culoare. Această transparență ne amintește de conceptul de Conștiință Integrată, pe care îl avem în Triade Color Test, atunci când componenta sufletească, spirituală și mentală, echivalente cu timp, spațiu și energie potențială, sunt doar uniune, nu și separație. Cele o mie de culori sunt cele o mie de petale ale acestei chakre, care se identifică cu numărul 1000, acesta fiind simbolul întregului. Deci, această primă chakră, pronind de sus, are culoarea albă și nu este transparentă, pentru că, dacă pe de o parte reprezintă lucrul cel mai apropiat de Conștiință, adică pe Bramhan, pe de alta acesta se află în virtual, fiind deci vizibil și descriptibil (reprezentând un nivel energetic aproape non-dual, dar deja parțial separat, corespunzând ideatic sau simbolic planului lui Brahma). Imediat după această chakră există una care este simbolul începutului dualității, dar care tot mai conține în interiorul său ideea de Brahma. Nu întâmplător această chakră are doar 2 petale. Deci, acum, după ce am stabilit faptul că chakrele inițiale și terminale sunt perfect relaționabile cu viziunea evideonică a universului, putem descrie tabelul chakrelor, subliniind cum acestea reprezintă omul așa cum îl cunoaștem noi, relaționat cu esențele sale corespondente din alte planuri existențiale, în acord cu traducerile vedice. În acest context, era posibil să ajustăm, prin conștientizare, culorile și diferitele semnificații ale chakrelor, care au fost reinterpretate în interiorul diferitelor școli de gândire, unificându-le într-o viziune evideonică a Întregului.

plexul coccigian

plexul sacral

roșu

galben

PĂMÂNT

FOC

4

6

LAM

VAM

plexul epigastric

verde

APĂ

10

RAM

plexul cardiac

azuriu

AER

12

YAM

plexul laringian

albastru

----

16

HAM

magenta

----

2

alb

----

plexul cavernos

creștetul capului

1000

OM

AUM

Trebuie să observăm faptul că chakrelor li s-au asociat niște mantre, adică niște sunete arhetipice, capabile să evoce senzațiile care corespund naturii chakrelor. În tradiția vedică se face adesea confuzie între sunetele OM și AUM, acestea fiind vizibil confundate unul cu celălalt. Așa cum am subliniat deja în lucrările anterioare, sunetul AUM este compus din 3 sunete exacte, care corespund frecvențelor sufletului, spiritului și minții. Un astfel de sunet, reprodus în simularea mentală pentru auditivi, numită Triade Sound Test (TST), producea percepția a 3 sfere, fiecare având sunetul său, acestea caracterizând triada divizată. Înainte să fie unite, cele 3 sfere produceau 3 sunete, care semănau cu un acord în mintea subiectului ce se supunea TST-ului, ca apoi să nu mai producă niciun sunet, în analogie cu ceea ce se întâmpla în TCT în cazul culorilor. Conștiința este nemanifestarea și domiciliază în realitatea reală. Sunetul OM este însă un sunet

dublu, propriu lui Brahma, care dă naștere dualismului în virtualitate. În această construcție corectă a lumii chakrelor culoarea portocalie, care nu este o culoare fundamentală, a fost eliminată, permițând albului să-și ocupe locul corect în tabel. Era fundamental să observăm că într-un desen exact al chakrelor în spațiul vertical acestea erau poziționate, prin aproximare și în mod simbolic, de-a lungul coloanei verticale a omului, dar erau dispuse și în două coloane, unde conexiunea cu Sephiroții din Sephira ebraică era impresionantă.

Dacă pe de o parte se demonstrează încă o dată că diferitele simboluri ale copacului vieții ebraic și vedic din mit aveau aceeași origine, aceasta fiind mitul, acum trebuia să demonstrăm că însuși mitul, fiind fructul creației noastre, trebuia să se regăsească în modelul evideonic al universului. Cu alte cuvinte, în interiorul construcției modelului fotonului și antifotonului, descriși în EVIDEON, trebuia să redescoperim cele 7 nivele energetice evidențiate de cele 7 chakre. Triade Sound Testul (TST), împreună cu informațiile-culoare din Triade Color Test (TCT) ne făceau să credem că universul ar fi, cel puțin pentru planul nostru existențial, descris ca un obiect în care întregul era divizat în 8 octante, caracterizate de simetrii-culoare foarte bine determinate. Dacă privim modelul propus, cu o înclinare adecvată, așezând în partea de sus culoarea roșie, iar azuriul jos, vom avea în acest plan proiecția modelului fotonic, pe care l-am putea descrie în două dimensiuni spațiale (2D). În

acest plan sistemul tridimensional arată după cum urmează: rotind de la dreapta în jos, pornind de la culoarea magenta, iată că sunt repropuse, în aceeași ordine, culorile chakrelor, așa cum le-am desenat și cum sunt prevăzute de tradiția vedică (cu varianta în care portocaliul este exclus, aceasta nefiind o culoare de bază). Dar nu numai: simetria-culoare prevăzută de universul fotonic este cea pe care o descriu și chakrele. De fapt, dacă pornim de la ideea că ne-au fost de folos în EVIDEON pentru a construi spațiul sunetelor, trebuie să amintim că valorile frecvențelor sonore legate de culorile corespondente sunt prezentate în figura următoare. Ne dăm seama că pornind de la valoarea 396 ajungem la valoarea 963, care aparține unui alt grup de 8 octante, rațional conectate la valorile prevăzute pentru un nivel cuantic existențial superior. Dacă se fac calculele, se deduce că există 3 posibilități de a descrie 3 nivele superioare și alte 3 posibilități simetrice cu primele 3, care sunt isoenergetice 2 câte 2. În acel context, înseamnă că există nu 7 nivele energetice poziționate unul deasupra altuia, ci un nivel energetic numit Original, unde aproape că nu există diviziunea, corespunzând Sephirotului numit Keter (Coroana) în Kabbala ebraică, corespunzând Esenței lui Brahma din lumea chakrelor. "În jurul" acestuia există 2 grupuri de câte 3 nivele energetice, isoenergetice 2 câte 2, pentru că axa lor de energie potențială are aceeași lungime. În tabelul de mai jos enumerăm valorile frecvențelor descriptive a diferitelor nivele ale Universului, atribuite prin intermediul modelului evideonic. nivel 7 6 5 4 3 2 1

ENERGIE magenta 396 963 639 693 369 936 0

TIMP albastru 417 174 741 714 471 147 0

SPAȚIU azuriu 528 285 852 825 582 258 0

ENERGIE verde 639 396 963 936 693 369 0

TIMP galben 741 417 174 147 714 471 0

SPAȚIU roșu 852 528 285 258 825 582 0

Nivelele 7-4, 6-3 și 5-2 sunt simetric-speculare între ele (de exemplu, grupul de vectori 3-9-6 are imaginea speculară în 6-9-3) și, în plus, planurile 7, 6, 5 au caracteristici spațiao-temporale diferite. În tabel sunt prezentate valorile determinate de diferențele numerelor care caracterizează culorile de pe aceeași axă, pentru a identifica întinderea celor 3 domenii din interiorul aceluiași nivel energetic, ceea ce ne permite să facem comparații cu alte nivele. 7 6 5 4 3 2

ENERGIE -243 567 -324 -243 -324 567

SPAȚIU 324 243 -567 -567 243 324

TIMP -324 -243 567 567 -243 -324

Bineînțeles că pentru antifoton există o situație analoagă, unde cele 7 nivele au valorile axei energiilor cu semn opus, deoarece culoarea magenta s-a schimbat cu culoarea verde - acest lucru permite construirea unui antifoton, care este imagine speculară a fotonului. Semnele pozitiv și negativ sunt convenționale și reprezintă un parametru de simetrie de diferențiere a antifotonului. După cum se poate observa, în interiorul sistemului, energia totală rămâne mereu zero, pentru că 567-324-243 = 0, iar acest lucru nu este întâmplător, la fel cum suma spațiilor și suma timpurilor rămân mereu egale cu zero, permițându-ne să construim un univers care nu-și schimbă simetria în timp, pentru că nu-și schimbă niciodată valoarea intrinsecă de energie, fapt care îi va determina pe fizicieni să spună că acest tip de univers este închis. În realitate, termenul "închis" nu pare a fi potrivit din punct de vedere geometric pentru universul Evideon, unde un termen mai apropiat putea fi "Univers unic", adică care nu este în contact cu niciun exterior, având în vedere că exteriorul nu este definit și nici definibil. Conștiința primordială creatoare, care poate fi reprezentată ca un punct în nimic, ar fi creat 7 nivele, dintre care 6 sunt 2 câte 2 isoelectronice: iar dintre acestea 6, 2 sunt așezate convențional unul "jos" (valori de energie negativă) și altul "sus" (valori de energie pozitivă) în universul virtual. Existența noastră ar trebui așezată pe unul dintre nivelele energetice cele mai joase. Astfel de nivele sunt reprezentate grafic ca segmente în următoarea reprezentare geometrică.

După cum se poate observa, aceste nivele energetice sunt plasate într-un spațiu identic cu cel care se obține din structura chakrelor indiene sau din sephiroții ebraici, astfel încât modelul Evideon devine ideatic corelat atât cu mitul cât și cu regulile de simetrie ale geometriei prevăzute pentru model. În interiorul Merkabei babiloniene, din care derivă Kabbala ebraică, există unele abordări simbolice cărora le sunt asociate simboluri vechi ale universului. Aceste simboluri, din care prezentăm 2 exemple impresionante, sunt asemănătoare cu graficul tridimensional pe care-l obținem așezând una peste alta, în spațiu, timp și energie potențială, figurile tridimensionale ale formelor celor 7 nivele energetice.

În realitate, modelul propus de Merkaba sugerează două tetraedre care se încrucișează între ele. În adevărata tradiție Merkaba tetraedrele ar fi fost 3: dintre care 1 fix, în centru, și altele 2 suprapuse peste primul, acestea rotindu-se unul în sensul acelor de ceas și celălalt în sens invers. Deci, acest model nu se referă la modelul simbolic al Universului, așa cum ar putea crede unii, ci la modelul ființei umane, dotată cu suflet, minte și spirit. Însă, modelul care se obține reprezentând grafic numerele din tabelele anterioare seamănă cu cel care poate fi văzut într-un anumit crop circle, găsit cu

câțiva ani în urmă în lanurile de grâu englezești (în dreapta se află modelul grafic cu informațiile noastre, luate din tabelul TST).

În textul "Camerele lui Dzyan", scos la lumină în mod misterios de Blavatsky, se menționează faptul că universul virtual a fost construit pornind de la un univers real, format doar din Unul Primordial care doarme, adică care nu face, și, deci, care nu există. Unele fraze amintesc foarte clar de modelul propus de noi, unde unica cărămidă necesară pentru a construi universul pare a fi fotonul, adică lumina, și unica regulă care există pare a fi geometria euclidiană, împreună cu regulile sale de simetrie. "Dzyu (acel lucru pe care noi îl numim EVIDEON, n.a.) devine Fohat (acel lucru pe care noi îl numim FOTON, n.a.) - fiul rapid al fiilor lui Dumnezeu, fii care sunt cei denumiți Lipika (acele lucruri pe care noi le numim HADRONI n.a.) Fohat făcând curse circulare. Fohat este alergătorul, gândul și cavalerul. El trece ca un fulger prin norii de foc; el face trei, cinci și șapte pași prin cele șapte regiuni de Deasupra și cele șapte de Dedesubt. El își ridică vocea și cheamă nenumăratele scântei, unindu-le. El este spiritul care le ghidează și le dirijează. Când începe să lucreze, separă scânteile din regatul inferior, care se unduiesc și freamătă de bucurie în domiciliile lor radiante, formând germenii roților. Le plasează în cele șase direcții ale spațiului și una în mijloc, care este roata centrală.(aluzie clasică la universul lui EVIDEON - n.a.). Fohat trasează linii spiralate pentru a o uni pe a șasea cu a șaptea - coroana. În fiecare colț există o armată de fii ai luminii, adică Lipika (la plural, aceștia fiind mai mulți - n.t.) din rota din mijloc. Aceștia afirmă: "Acest lucru este bun.". Prima lume divină este gata; prima, a doua. Și atunci, "divinul Arupa " se reflectă în Chhaya Loka (Primul Om - n.a.), primul înveliș al lui Anupadaka (Primul Creator - n.a.)." Textul continuă, făcând referire la natura geometrică a virtualității: Scânteile celor șapte sunt supuse și îl servesc pe primul, pe al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea, al șaselea și al șaptelea dintre cei șapte. Acestea se

numesc sfere, triunghiuri, cuburi, linii și modelatori; pentru că așa stă eternul Nidana, Oi-Ha-Hou. Oi-Ha-Hou este întunericul, nelimitatul sau non-numărul(Un mod aulic și simbolic pentru a identifica numărul zero - n.a.), Adi-Nidana, Svabhavat, cercul: a) Adi-Sanat, numărul, pentru că el este unu. b) Vocea cuvântului, Svabhavat, numerele, pentru că el este unu și nouă (La fel ca în lumile lui EVIDEON, nu există zero, care nu este un număr - n.a.) c) Pătratul fără formă. Și toate acestea trei închise în cerc sunt cei patru sfinți și cei zece sunt Universul Arupa. Iar apoi vin fii, cei șapte luptători, primul, al optulea lăsat de dinafară și aliatul său, care este făuritorul luminii. Textul așează într-o ordine exactă niște numere, care reprezintă nașterea diferitelor nivele energetice: 1, 3, 5, 7 reprezentând ordinea corectă a nivelelor energetice, pornind de sus în jos. O astfel de ordine este în acord geometric perfect cu poziționarea nivelelor energetice ale universului, care, după primul nivel, sunt 2 câte 2 degenerate, deci, nefiind unul deasupra altuia, așa cum sunt reprezentate în viziunea clasică din mediul new age. Și se mai poate observa că semiuniversul construit din material fotonic, pe care l-am reprezentat grafic anterior, este caracterizat de faptul că are valoarea totală a energiilor egală cu o valoare nulă (de exemplu: -243,+567 -324 = 0). Dorind să prezentăm și cele 7 nivele create din antifotoni, graficul se complică, dar mai furnizează și alte indicații. Încă o dată, suma tuturor energiilor este egală cu zero, dar se poate observa că nivelele fotonice și antifotonice se împletesc între ele, astfel încât să poziționeze unul dintre nivelele antifotonice dedesubtul nivelului ce poate fi identificat ca fiind nivelul nostru energetic. În acest context, extratereștrii din antiunivers (de exemplu cei pe care noi îi numim în mod convențianal "Ra") ar fi poziționați în vecinătatea nivelului nostru energetic, iar aceștia nu ar fi obligați să facă prea multe salturi cuantice pentru a ajunge la noi, ci doar unul singur. La nivel arhetipic, în timpul desfășurării testului TCTD (Triade Color Test Dinamico), se observă că subiecții răpiți indică mereu pe podeaua camerei mentale, adică chiar sub nivelul nostru (în mod simbolic), pata neagră care îi suge energia, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, forța arhetipică a simulării mentale, care este capabilă să respecte geometria "sacră" a Universului, creat chiar de noi înșine. Vă prezentăm în continuare graficul tuturor celor 14 nivele energetice ale Universului virtual, pentru a arăta împletirile dintre diferitele nivele ale acestuia.

Nivelele deschise la culoare aparțin de universul fotonic, iar cele închise la culoare de cel antifotonic. Și, dorind să introducem în această schemă raționalizarea geometrică a informațiilor cu privire la celelalte axe, de spațiu și timp, exprimate sub forma unor sfere, ținând cont de valorile obținute din datele exprimate în tabelele anterioare, vom observa că diferitele nivele energetice ar fi caracterizate de împletiri interesante.

În acest desen în 3 dimensiuni (3D) se observă că sferele negre și cele deschise la culoare, care reprezintă nivelele energetice antifotonice și fotonice, au volume diferite, dar se poate vedea că există un plan de simetrie dreapta-stânga, unde spațiile și timpurile se anulează reciproc. Sferele au 3 valori de volum. Indicând prin numerele 1, 2 și 3 volumele sferelor, se descoperă că suma volumelor din dreapta este specular egală cu volumele din stânga, la fel cum pe axa verticală volumul sferelor negre se anulează cu volumul sferelor deschise la culoare.

Încă o dată spațiile și timpurile se anulează între ele, codificând regula geometrică că, dacă universul s-a născut din nimic, în totalitatea sa este tot nimic. Încă o observație trebuie exprimată pentru a analiza nivelele energetice zero (sferele din centrul graficelor). Aceste două manifestări par a fi foarte apropiate între ele sau par a fi aproape aceeași manifestare, dar care încă nu este separată de imaginea sa speculară. Acestea reprezintă începutul a tot, fotonul și antifotonul care se manifestă. Dar asupra definiției fotonului și antifotonului vom reveni un pic mai târziu. Sistemul simbolic Evideon și spațiul acțiunilor: Lumea Programării Neurolingvistice (PNL) Lumea descrisă de Evideon fiind reprezentarea cărămizii primordiale, constituie unitate constructivă a universului fractal. Universul este o imensă hologramă non-locală a unui fractal. Dar dincolo de această definiție complexă am putut constata că în mit există o urmă clară de Evideon, la fel cum există și în toate aspectele realității virtuale. Aceasta este o hologramă în care unicul lucru ce contează este geometria și simetria evideonică. Deci, dacă lucrurile stau așa, putem aplica regulile de simetrie evideonică și macrocosmosului comportamentului nostru și, mai ales, regulilor care dictează principiile comunicării non-verbale, care are legătură cu mișcarea geometrică a corpului nostru. Cu alte cuvinte, ne întrebăm dacă, în interiorul lumii metacomunicării studiate de PNL (Programarea Neurolingvistică), s-au instalat aceleași reguli, care stabilesc și geometria întregului Univers. TCT și VAK - comparație Una dintre descoperirile Programării Neurolingvistice este legată de mișcarea bulbilor oculari, care sunt folosiți ca și sondă a gândirii. Chiar se afirmă că sunt 3 canalele de intrare a informațiilor din exterior spre creier: cel vizual, cel auditiv și cel cenestezic (care, după cum exprimă și cuvântul, interpretează tot ceea ce este senzație tactilă, calorică, miros, gust etc.)

În cazul în care avem de-a face cu un subiect cu precădere vizual, acesta, atunci când comunică cu alții, dacă este văzut din fața interlocutorului, va mișca ochii privind adesea în sus. Dacă subiectul este auditiv, acesta va ține ochii în centru, iar dacă este cu precădere cenestezic, va lăsa de multe ori privirea în jos. În plus, va privi înspre partea stângă a celui care îl observă dacă va vedea în mintea sa imagini din viitor (false) și înspre dreapta celui care îl privește dacă va evoca imagini din trecut (adevărate). Prin analogie, când subiectul evocă sunete pe care le-a ascultat cu adevărat (și le amintește) va ține ochii în centru, spre dreapta celui care îl observă, pe când sunetele construite vor naște o mișcare a bulbilor oculari pe linie verticală în centru și lateral spre stânga. Cenestezicul care își amintește senzații reale, va privi în jos în dreapta sa, pe când, dacă acesta privește în jos, spre stânga, evocă cuvinte în interiorul său (își vorbește în interior). Deci, am putea sintetiza comportamentul uman în baza mișcării oculare printr-un desen.

Această metodă ne permite să verificăm, de exemplu, dacă subiectul minte, visează sau spune adevărul (este de bună credință). Explicația acestui comportament nu este deloc clară, pentru că experții în PNL susțin că mișcarea bulbilor oculari este activată de anumiți mușchi, care, la rândul lor, ar activa niște zone specifice din creier, interacționând cu amintirile sau ar activa alte sectoare ale creierului, dedicate minciunii.

Din păcate, această serie de ipoteze se bate cap în cap cu ideea universului holografic non-local al lui Bohm, care este de părere că timpul nu există, acesta susținând că nu există decât prezentul. În al doilea rând, Programarea Neurolingvistică nu pare a fi atrasă de observația că, în cazul în care ochii sunt poziționați în centru în sus, subiectul își amintește evenimente legate de sfera gândirii pozitive, negative în jos și gândirea prezentă în centru. Nu ne putem da seama de ce, de exemplu, pozitivității îi este atribuită partea din stânga jos, care în realitate aparține senzațiilor dialogului interior. Ce legătură are evocarea unui sunet, dacă ochiul nu este poziționat în zona de mijloc, adică zona auditivilor? O explicație corectă reiese din analiza mușchilor care orientează bulbii oculari, deoarece putem afirma că mușchii care mișcă ochii în dreapta sunt manevrați de emisfera stângă și viceversa. În acest context, am putea afirma că partea masculină interioară al propriului sine, care domiciliază în lobul stâng (partea spirituală) are o ideea despre timp care are legătură cu viitorul (privește în viitor), unde, în corespondență cu această observație, partea feminină a sinelui este orientată mai ales spre trecut. Acum se putea afirma că bărbații ar fi mai mincinoși decât femeile, deoarece aceștia tind să-și construiască realități fantastice în viitor, pe când femeile, rămân de obicei legate de propriul trecut. Cu toate acestea, această preconcepție nu se verifică din observarea statistică, deci, trebuie respinsă. Nu se înțelegea nici cum pot fi deosebite senzațiile cenestezice adevărate de cele false. Sistemul TCT/ TST (Triade Color Test/Triade Sound Test), care este conținut în viziunea evideonică a universului, rezolvă toate aceste probleme. Legătura dintre spațiu, timp, energie și canalele vizual, auditiv și cenestezic Creierul uman urmează regulile evideonice și, deci, relaționează cu trecutul și prezentul, prin intermediul unei time line, o line a timpului, care, în mod arhetipic, este construită în interiorul creierului nostru, poziționând trecutul în stânga și viitorul în dreapta. Pentru stângaci trebuie să observăm că această orientare este inversată. În realitate, simetria cerebrală este cea care interpretează universul exterior, la care creierul se raportează constant. Un alt lucru care trebuie subliniat se referă la de ce axa timpului, în mod intuitiv și în mod caracteristic, este poziționată în direcția dreapta-stânga (sau stânga-dreapta pentru stângaci)? Răspunsul este simplu. Senzorii sunetului, urechile, sunt poziționate la om exact în direcția axei dreapta-stânga (la ființa umană urechile sunt poziționate de-o parte și

de alta a craniului, ceea face ca axa auzului să străpungă craniul, în mod arhetipic, de la dreapta la stânga). Așadar, axa timpului corespunde și axei percepției auditive. Este și ușor să demonstrăm că axa verticală, cea a energiei potențiale, este văzută de subiect ca și când aceasta ar fi axa cenestezică, și, prin excludere, axa vizuală ar corespunde axei spațiului. După ce am admis, pentru prima dată, aceste relații, putem să mergem să testăm sistemul Triade Color Testului, comparându-l cu răspunsurile de tip VAK pe care le dau ființele umane în diferite situații. Cu alte cuvinte, se lărgește vechiul model interpretativ VAK, trecând de la planul de observație bidimensional la un spațiu cranian tridimensional, mai complex, dar capabil să ofere răspunsuri cu totul exhaustive.

Dacă poziționăm centrul axelor carteziene în mijlocul craniului și le orientăm în mod corect, observăm că axa energiei devine verticală față de craniu, pe când axa timpului, adică cea a auzului, este orizontală, mergând de-o parte și de alta a craniului. Axa vizuală, a spațiului, ia direcția înainte - în spate față de frunte. În acest tip de viziune a lucrurilor, adică mișcarea capului spre dreapta sau spre stânga, în sus sau în jos, va produce o realiniere a axelor de timp, spațiu și energie, adică vizual, auditiv și cenestezic, furnizând un sistem dinamico perceptiv - variabil - tridimensional. A avea un sistem perceptiv cu sediul în centrul craniului prevede a avea și o percepție diferită a propriului teritoriu, în funcție de poziția pe care o ia capul atunci când observă harta teritoriului. Mai trebuie subliniată și o altă caracteristică foarte importantă a acestui sistem de axe carteziene. Aceasta este în acord cu ideea că fiecare dintre noi își construiește o hartă a teritoriului diferită față de a altuia, unde diferența dintre harta virtuală observată și teritoriul real ar reprezenta o măsură a nivelului de conștientizare pe care îl posedă subiectul.

Amintim că pentru Programarea Neurolingvistică clasică harta este realitatea virtuală adevărată, pe când teritoriul reprezintă realitatea reală, așa cum poate fi ea percepută teoretic de către subiectul observator. Dar acum știm că teritoriul, pentru a fi nemodificabil, conform fizicii cuantice a lui Bohm, trebuie să reprezinte realitatea reală și nu pe cea virtuală, pe când harta teritoriului reprezintă virtualitatea modificabilă. În acest context, fiecare ființă umană, ar căra peste tot cu sine universul său interior, caracterizat de grupul său de axe carteziene, care ar da naștere la o percepție a teritoriului total personalizată și diferită de a altuia. Cu alte cuvinte, dacă domnul A privește un copac, acesta ar putea fi convins că acel copac este același copac pe care îl privește domnul B. În realitate, fiecare dintre cei doi subiecți, fiecare în parte fiind creatorul universului său, ar crea un copac diferit. Cei doi domni putea crede că observă același obiect, nedându-și seama că universul primului nu este identic cu cel al celui de-al doilea. La nivel macroscopic cele două universuri ar putea, cel mult, să fie asemănătoare, dar la nivel cuantic subatomic, diferențele sunt foarte mari. Acest model, pe de o parte prevede că realitatea reală este unică, la fel pentru toți (Conștiința), dar realitatea virtuală (modificabilă) ar fi cu totul subiectivă, iar pe de altă parte, acest model reprezentativ ar fi adevărata reprezentare a universului redus la niște bule, așa cum a postulat o ramură a astrofizicii moderne. [http://it.wikipedia.org/wiki/Inflazione_(cosmologia)]. Fiecare ființă umană ar fi o bulă inconștientă, iar atunci când două bule s-ar ciocni între ele (raporturile interpersonale), fiecare ar manifesta o idee personală cu privire la univers, fără să-și dea seama că fiecare creează universul în baza cunoașterii pe care o deține despre univers. Asta înseamnă că fiecare ar vedea universul așa cum crede el că ar trebui să fie, pentru că l-ar crea, clipă de clipă, exact ca pe o idee cu totul personală. Merită efortul să subliniem faptul că neexistând timpul și spațiul, în fiecare clipă universul fiecăruia se schimbă, odată cu schimbarea propriilor credințe. Neexistând trecutul, nimeni nu și-ar putea aminti că într-un trecut anterior avea o viziune diferită asupra virtualității, în timp ce doar conștientizarea acestui fapt ar conduce la înțelegerea adevăratei naturi a universului, ai cărui creatori suntem chiar noi.

Aplicările noului model problemelor de tipul PNL Așadar, în sistemul reprezentativ VAK, direcția privirii urmează un versor tridimensional, dar subiectul vede doar proiecția sa pe un plan vertical terestru (fața subiectului). Atunci, reexaminarea răspunsurilor de tipul VAK ne permite, de exemplu, să înțelegem că în momentul în care ochii se mișcă în jos, în dreapta celui care ne observă, versorul care indică direcția va avea o componentă cenestezică spre partea de jos, o componentă temporală îndreptată spre dreapta și o componentă vizuală indeterminabilă. Componentele cenestezică și auditivă ar fi și reprezentarea unei situații energetică și spațială, unde componenta auditivă privește în jos și cea cenestezică de tip negativ (versorul îndreptat în jos) ar furniza răspunsului auditiv trăsătura de interiorizare. Deducem de aici că subiectul care mișcă ochii în acea direcție își vorbește în interior. Trebuie subliniat faptul că, în acest context, componenta vizuală nu este perceptibilă observând modelul VAK bidimensional clasic. Deci, se poate afirma că subiectul atașează sunetului auzit în interiorul său o imagine din trecut, care corespunde sunetelor pe care le reascultă: dar pentru că componenta auditivă este mai intensă, cea vizuală tinde să nu conteze la fel de mult în răspunsul general. Pornind de la această observație putem constata că subiectul, atunci când ține ochii deschiși în timpul hipnozei și elaborează imagini din trecut (termenul "retrăiește" ni se pare învechit având în vedere faptul că universul este non-local), el are privirea fixată în centrul axei vizuale (componenta spațială), deoarece acesta vede în fața sa, în prezentul său subiectiv (trecutul pe care îl reevocă), imaginile unei scene trăite într-un trecut care este coprezent cu prezentul. În mod analog, când, de exemplu, subiectul mută privirea în sus, spre stânga, acesta trăiește o situație pe care el o așează în trecutul său. În acel moment el vede și aude ceva care se întâmplă în afara sa, pentru că valorile componentei vectoriale care au de-a face cu axa energiei (cenestezică) sunt pozitive. Cu alte cuvinte, când subiectul privește în sus își amintește senzații auditive și vizuale în afara sa, dar, atunci când acesta privește în jos, își face o introspecție, reelaborând și trăiri interiore, proprii sinelui său. În acord cu această lectură a sistemului VAK, putem adăuga că ar fi dificil să obținem confirmări în legătură cu importanța reală pe care să o oferim componentei vizuale (axa spațiului), având în vedere că acesta este proiectat înainte-înapoi și neavând elemente corespunzătoare vizibile în mișcarea bulbilor oculari, dar, deoarece sistemul legat de modelul reprezentativ al mișcărilor corpului, dictat de regulile Evideon, se poate aplica oricărei părți a corpului, putem observa că golul de informații care derivă din bulbii oculari este compensat foarte bine de mișcarea mâinilor. Probabil că din acest motiv, atunci când un subiect

preponderent vizual își manifestă trăirea vizuală simte nevoia să miște mâinile înainte și înapoi, folosind axa spațiului (cea vizuală). În PNL s-a observat că mișcarea mâinilor, mai ales în zona înaltă a corpului, este exact cea a unui subiect care se exprimă vizual. Auditivii gesticulează mai puțin, iar cenestezicii și mai puțin, neutilizând canalul vizual, decât ca și canal secundar de exprimare, nu au manifestări impresionante pe axa spațiului și nu simt nevoia să miște mâinile, care ar lua poziții tot mai joase față de centrul axelor (care este în creier). Acesta ar fi adevăratul motiv pentru care cenestezicii nu mișcă mâinile când vorbesc și auditivii le mișcă puțin, tinzând să țină mișcările în zona de jos a bustului. Gramatica transformațională, o ramură a PNL-ului, permite, prin observarea cuvintelor utilizate pentru a descrie harta teritoriului, verificarea inadecvării aceleiași hărți și, sugerând modificări lexicale subiectului examinat, acesta, schimbând expresivitatea formală, și-ar modifica automat și harta teritoriului. Cu alte cuvinte, în funcție de expresiile care sunt utilizate pentru a descrie o imagine amintită, văzută sau elaborată, se înțelege nivelul de cunoaștere pe care îl deține subiectul cu privire la teritoriu. În acest context, fără să intrăm în detalii profunde, pentru care facem trimitere la testele de gramatică transformațională, în această lucrare ne oprim atenția pe anumite fraze, pe care subiectul le spune de obicei când își mișcă brațele. Expresiile clasice la care facem referire sunt următoarele: "Să mergem mai departe" care la modul figurat înseamnă "să nu ne oprim asupra acestor detalii, să ne continuăm analiza fără să ne pierdem în detalii inutile". Când subiectul utilizează această expresie își mută corpul în față, utilizând axa spațială. În mod analog, expresiile la figurat de tipul "nu mai putem merge înapoi", sunt însoțite de o mișcare a bustului în spate și subiectul se referă la un "înapoi" spațial. Dar când face referiri la deplasări de-a lungul axei timpului, se deplasează într-o parte, în stânga pentru trecut și la dreapta pentru viitor. Sunt aceleași deplasări ale corpului care indică, relaționate cu mișcarea ochilor, exactitatea modelului VAK tridimensional, adică a modelului Triade Color Testului (TCT). De la mișcările bulbilor oculari la cele ale corpului Modelul tridimensional VAK/TCT nu numai că este în acord cu modelul mai simplu, bidimensional, al Programării Neurolingvistice clasice, ci explică în

mod concret tot ceea ce în versiunea clasică rămâne un mister. În plus, oferă indicații ulterioare, care înainte nu puteau ieși la iveală. De exemplu, dacă o persoană se mișcă pe loc, oscilându-și corpul într-o parte, ca o pendulă, și ridicând ritmic picioarele de pe sol, acest lucru va fi interpretat de Programarea Neurolingvistică clasică, ca un gest de neliniște cauzat de faptul că subiectul nu se simte bine în acel loc. Întâlnim adesea un astfel de comportament la studenții care sunt interogați la tablă. În realitate, subiectul vrea să scape din acea situație, dar doar pe axa timpului, nu și pe cea a spațiului. Cu alte cuvinte, ar vrea să susțină examenul în alt moment sau să-l fi susținut deja. Dar dacă subiectul oscilează înainte și înapoi, el nu dorește să stea în acel loc, ci dorește ca în acel moment să se afle în alt loc: adică ar fugi în spațiu, dar rămânând în timpul său. Cu alte cuvinte, în loc să se afle acolo pentru a susține examenul, poate că ar dori să fie la mare. Dacă subiectul se mișcă în față și în spate, rotindu-și și corpul pe axa sa, pentru a schimba direcția încontinuu, iată că s-ar putea presupune că el nu ar vrea să se afle în acel loc, nici în timp, nici în spațiu - ar vrea să evite cu totul acea situație. Dacă subiectul se ridică pe vârfurile degetelor de la picioare, acest gest înseamnă că el ar vrea să fie într-un alt loc, la un nivel energetic mai înalt: cu alte cuvinte, se gândește la momentul când, peste ceva timp, se va afla într-o situație mai potrivită, adică momentul în care va fi fericit că se află acolo, într-o poziție de comandă (adesea, Mussolini avea acest comportament, care era explicată, în mod greșit, prin faptul că acesta ar fi vrut să se simtă mai înalt; da, mai înalt dar nu din punctul de vedere al înălțimii, ci al energiei). Programarea Neurolingvistică clasică ar fi dat acestor 3 mișcări aceeași semnificație și anume: "nu vreau să mă aflu aici", pe când, utilizarea abordării metodei evideonice ne permite să coborâm în profunzime în ceea ce privește motivațiile legate de expresia mișcărilor. Mișcarea și relațiile În mod asemănător, dacă avem patru persoane care discută, sau mai degrabă comunică între ele, va trebui să înțelegem în ce fel poziționarea acestora influențează comunicare dintre ele. În alți termeni, subiectul din centru ar avea dificultăți în a comunica cu persoana din dreapta, dar și cu cele din stânga, pentru că, în timp ce acesta privește persoana din dreapta, întorcându-și craniul spre interlocutorul privilegiat și potrivindu-și propriile axe cu cele ale subiectului cu care comunicarea va fi mai bună, îi lasă pe ceilalți subiecți de-o parte, pentru că nu și-ar suprapune eficient axele sale de referință cu cele ale celorlalți doi interlocutori. Într-o conferință ar fi greșit ca participanții la conferință să fie așezați în cerc, iar care susține conferința în mijloc. Cel care ascultă trebuie să fie mereu

așezat în aceeași parte cu locul unde își îndreaptă privirea cel care susține conferința. Regula fundamentală pentru o bună comunicare ar fi următoarea: să faci astfel încât axele tale să se suprapună perfect cu cele ale interlocutorului. În aceste două imagini putem observa poziția greșită în stânga, iar cea corectă în dreapta. Poziționarea interlocutorilor în fotografia din stânga va conduce, în mod inevitabil, la situația în care participanții vor lua cuvântul pentru a atrage atenția referentului, toți începând să vorbească în același timp, astfel creând un haos comunicativ.

Inversiunea axelor În acest context, se înțelege perfect că întâlnirea unui dreptaci cu un stângaci poate crea probleme, dar doar pe axa care are de-a face cu timpul, adică pe axa auditivă, pentru că aceasta ar fi inversată față de poziția axei unui dreptaci. Acest tip de inversiune a polarității axei temporale se datorează poziționării diferite a celor două emisfere cerebrale, care sunt inversate la stângaci, față de poziția pe care o ocupă în creierul unui dreptaci. Acest lucru conduce la o percepție inversată a universului pe axa timpului, unde viitorul va fi în stânga și trecutul va fi reprezentat în dreapta subiectului. Când un stângaci întâlnește un dreptaci, ambii se vor mișca spre aceeași parte a străzii, și nu vor reuși să treacă unul de altul, pentru că ambii interpretează microsemnalele celuilalt în mod opus. În timp ce un subiect va comunica din cap că se mută în trecut pentru a-l lăsa pe celălalt să treacă, acesta din urmă se va gândi

că subiectul vrea să se deplaseze în viitor. Cu alte cuvinte, în timp ce unul va spune "Scuză-mă, mă dau într-o parte și te las pe tine să treci ÎNAINTE", celălalt va crede că trebuie să treacă DUPĂ ACEEA - astfel se va crea un haos comunicativ. Rotarea axelor și comportamentul anormal Există și cazuri rare, în care subiecții își imaginează că au viitorul în fața lor iar spațiul parcurs se află în stânga. În acel caz este clar că, dintr-un motiv oarecare, pe care nu vom sta să-l investigam în această lucrare, subiectul are în interiorul său, un sistem evideonic orientat în mod diferit față de cel normal, unde axa timpului a luat locul axei spațiului. Acești subiecți sunt caracterizați de o puternică dificultate în a relaționa cu lumea exterioară, folosind o geometrie destul de diferită pentru a identifica harta teritoriului. De multe ori acești subiecți tind să se închidă în ei înșiși, pentru că limbajele lor corporale nu sunt percepute în mod corect de ceilalți. În baza puținei experimentări pe care am efectuat-o, s-ar părea că este posibil ca în cazul acestor subiecți să se obțină revenirea la normalitate simulând în minte mișcarea de rotație pe axa corpului, rotația sistemului evideonic impunând la nivel mental simulativ că timpul se află de-o parte și de alta, iar spațiul înainte și înapoi. Fixând astfel noua orientare a subiectului, acesta sar vindeca imediat și ar fi capabil să-și rezolve toate problemele comunicative. În etapa actuală a cercetărilor noastre nu avem informații suficiente pentru a putea susține că anumite boli sau neplăceri psihologice au ca și cauză alinierea incorectă a axelor interioare. Pentru a da un singur exemplu, avem impresia că autistul poate avea axa cenestezică poziționată în locul axei vizuale. Dacă ar fi fost așa, autistul ar fi tins să nu-l perceapă pe interlocutorul din fața sa prin văz, ci prin energia pe care acesta o emană și l-ar poziționa automat la un nivel energetic superior, refuzând contactul cu el. Dar dacă autistul are posibilitatea de a relaționa cu al subiect, o face prin atingerea corpului; și iată că apare întrebarea: autistul trebuie atins pornind din spate (de exemplu pe spate) și nu din față? Autistul ar percepe în spațiul vizual lucrurile în partea de jos sau cea de sus, dar, rotindu-și capul în jos sau în sus, s-ar deplasa axele vederii, și, cu alte cuvinte, autistul ar urmări mereu lumea imaginii, dar fără să o apuce cu adevărat vreodată (head bending). El va ajunge să nu se mai miște, înțelegând că tentativa sa oricum va

tinde să eșueze. http://www.nonsolofitness.it/scienza-e-movimento/rieducazione-posturale-inetaevolutiva/ autismo-la-postura-come-espressione-dell-essere.html Aspectul grafo-mecanic al scrisului În grafoanaliză se folosește un instrument asemănător cu sistemul VAK din PNL, care se numește Crucea Spațiilor lui Pulver. Și acest instrument derivă din observarea atentă a subiecților care scriu și care tind să utilizeze spațiile în funcție de modul în care lucrează sfera lor emotivă interioară, în diferite direcții. Pe scurt, comportamentul grafic care merge spre dreapta se îndreaptă spre viitor, pe când cel legat de partea stângă reprezintă trecutul. În sus sunt ideile, în jos simțurile, și, ca să terminăm, presiunea pe foaia de hârtie indică raportul cu adevărul sau falsitatea. În principiu, fără să intrăm în detalii mai complexe, se poate observa că modelul propus de Pulver este utilizat de Moretti pentru analiza grafologică și este reprezentarea perfectă a ceea am afirmat noi până acum.

Cu alte cuvinte, când subiectul se apucă să scrie, apleacă capul spre foaie și în acel caz va lua cu sine rotația axelor, care își vor schimba orientarea universului virtual care îl înconjoară. Rezultatul va consta în faptul că, în timp ce axa timpului rămâne neschimbată (stânga - trecut, dreapta - viitor; pentru stângaci este invers), axa spațiului devine verticală față de foaia pe care scrie. În acest context, această axă, care reprezintă spațiul și văzul, îmi va spune cât de sus merg eu în timp ce scriu, adică cât de înclinat sunt să-i invadez zona sau cât mă arăt în fața lui. Grafologul interpretează această tendință, sau constelație grafologică, susținând că subiectul care scrie, apăsând mult pe foaie este un subiect care adesea tinde să spună adevărul, chiar și când nu trebuie, pentru că, spunem noi, este prea invaziv și exuberant cu spațiul altora. Dar axa energiilor, adică axa cenestezică, devine verticală, de-a lungul axei sus - jos a foii de scris. În acel context Pulver recunoaște în cel care scrie tendința de a sta în parte înaltă a scrisului, care este constelația celui ce gândește mult, este idealist, etc. . În schimb, cel care stă în partea de jos este o persoană care se gândește la pământ, la material, la bani, la tot ceea ce este definit ca fiind jos din punct de vedere energetic. Potrivirea cu modelul tridimensional al TCT-ului este evidentă și inconfundabilă și demonstrează că orientarea axelor spațială, temporală și energetică, urmează deplasarea craniului subiectului, în care se află centrul universului său virtual, creat chiar de el însuși, moment de moment. În această lucrare trebuie subliniată o observație importantă; grafologul susține că deplasarea la dreapta a scrisului înseamnă că subiectul este extravertit, invadează zona altuia, etc., făcând aluzie la tot ceea ce ține de domeniul spațiului. În realitate, cel care scrie vrea să împartă cu interlocutorul său timpii, nu spațiile. Ar vrea să fie apropiat de el în timp și nu în spațiu (sau poate și că în spațiu, dar ca și consecință a timpului). Și în acest caz variațiile pe axa spațiului, la fel ca în sistemul VAK, suferă din cauza bidimensionalității sistemului utilizat. În cazul analizei mișcărilor bulbilor oculari, aceasta este susținută de mișcarea mâinilor, care compensează lipsa de informații spațiale, pe când în cazul probei grafice singura posibilitate expresivă directă ar fi oferită de măsura variațiilor presiunii asupra foii pe care le face subiectul în timp ce se deplasează de la stânga spre dreapta. (http://it.wikipedia.org/wiki/Grafologia.) Noi am ajuns la concluzia că nimeni nu a efectuat până acum măsurători de acest tip.

Evideon și constanta structurii fine a universului Formulasem deja anterior ipoteza că universul evideonic ar fi o cheie de lectură pentru toată fizica subatomică și postulasem un nou model de structură a materiei, construit doar din fotoni și antifotoni, care, de altfel, se părea că se potrivea și cu rezultatele fizicii cuantice moderne. O teorie bună, pentru a fi bună, trebuie să conțină toate rezultatele care pot fi obținute prin experimente și limbajele construite în interiorul teoriei în sine. Se părea că lumea evideonică este capabilă să compenseze și multiplele lipsuri di fizica contemporană, dintre care cea mai evidentă era incapacitatea modelului clasic de a explica ce anume este constanta structurii fine a universului. Acestă constantă este un număr pur adimensional, care are valoarea 1/137 și este comparată cu semnificația fizică a vitezei luminii. Adică aceasta este rezultatul raportului dintre sarcina electrică a electronului, la pătrat, împărțit la constanta lui Planck, multiplicată prin viteza luminii. Deci, este o constantă care modifică valoarea altor trei constante, care au o importanță capitală pentru toată fizica modernă. Merită efortul de a sublinia că, dacă constanta universală ar avea o valoare diferită de cea care reiese din calculele și măsurarea experimentală, universul nu ar exista, sau, în orice caz, nu ar exista așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

Însăși existența acestei constante este interpretată de unii oameni de știință ca pe un indiciu al incompetenței sistemului nostru teoretic actual. Constantele non-adimensionale sunt într-adevăr asociate cu convenții în unitatea de măsură și depind de alegerea acestora. O constantă adimensională, dimpotrivă, este independentă de unitatea de măsură și apare într-o teorie ca factor arbitrar. (http://it.wikipedia.org/wiki/Costante_di_struttura_fine)

În istoria științei constantele adimensionale au fost eliminate la un moment dat, mulțumită lărgirii teoriei în care apăreau. Constanta de structură fină are o mare importanță în teoria filosofico-științifică a principiului antropic (http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_antropic); într-adevăr, acest parametru adimensional are o influență fundamentală asupra universului. Dacă valoarea sa ar fi diferită, chiar și cu puțin (circa cu 10-20%) față de valoarea cunoscută, universul ar fi diferit față de cum îl vedem acum și legile fizice nu ar fi așa cum le cunoaștem noi. De exemplu, raporturile dintre forțele atractive și repulsive dintre particulele elementare (http://ro.wikipedia.org/wiki/Particul%C4%83_elementar%C4%83) ar fi diferite, cu urmări asupra constituției materiei și a activității stelelor. Într-un univers cu α diferit, nici noi nu am putea exista. Utilizând observările efectuate cu telescoapele

Keck (http://en.wikipedia.org/wiki/W._M._Keck_Observatory), cu 128 quasari în redshift de 0,5