Constantin Virgil Gheorghiu despre schimbarea calendarului

1

Constantin Virgil Gheorghiu Memorii martorul orei 25 1

Când sărbătoarea a luat sfârşit, inspectorul general de la Instrucţiunea publică a urcat  pe scenă. scenă. Era un un domn domn corpolent,  cu părul cărunt. Avea Avea ochelari, ochelari, era era îmbrăcat îmbrăcat în negru şi purta  pantofi de lac. Era prima oară când vedeam pantofi de lac. Mi s -au părut atât de frumoşi, că nu mai puteam să-mi desprind ochii de la ei. Inspectorul avea o voce frumoasă, gravă, ca sunetul de violoncel. A spus: - Locuitori ai satului Blebea, porţile bogăţiei, belşugului și gloriei s-au deschis larg înaintea voastră. Nu veţi mai fi nicio dată săraci. Nici umiliţi. Căci aveţi o şcoală. Şi din şcoală ţâşnește în chip minunat binele, aşa cum apa ţâşneşte din izvor. Sosin d la voi, am văzut cimitirul satului. M-am uitat la mormintele strămoşilor voştri şi mi-am spus că printre morţii voştri ar fi fost mulți care ar fi putut inventa telegraful ori locomotiva, ar fi putut descoperi America şi ajunge oameni vestiţi. Dar au murit necun oscuţi. Cu toţii. Nimeni n-a auzit niciodată vorbindu-se despre ei. Şi poate că ar fi fost mai inteligenţi decât oamenii mari ai ur ma lor vreo realizare importantă pe importantă pe pământ? pământ? Pentru că Istoriei. De ce-au murit fără să lase în urma nu ştiau nici să scrie, nici să citească. T oate căile către progres le erau interzise, interzise, blocate. Acum, copiii voştri merg la şcoală. Lanţurile neştiinţei ca re vă ţineau legaţi, prizonieri, robi, s-au rupt. Mulţumită instrucțiunii gratuite şi obligatorii aţi devenit oameni liberi. Puteţi să ătaţi lumii că noi, românii, suntem cel puţin la fel de inteligenți şi de capabili precum copiii ar ătaţi marilor naţiuni. Fiii noştri şi fiicele noastre vor putea crea, inventa, descoperi, contribui la  progresul umanităţii. Instrucţia oferă mai multă libertate decât independenţ a politică. Ma i multă libertate decât votul universal şi suveranitatea naţională. Profitaţi din plin de libertatea  pe care aţi dobândit-o prin instrucţie! Deveniţi oameni iluştri, cunoscuţi şi admiraţi de toate naţiunile! Inspectorul Inspectorul a spus apoi: - Am o altă veste mare să vă dau. începând de la 1 octombrie 1924, noi, românii, o să avem acelaşi calendar cu marile naţiuni  civilizate ale lumii2. Românii vor avea acelaşi calendar ca francezii, italienii, germanii şi englezii. 1

 Ed. Sofia București, 2017, pp. 142-149; 152-154;176-177

2

Ţăranii erau mândri să audă a ceasta. Până atunci, chiar nu ne p ăsa că noi pământ. Inspectorul Inspectorul general al românii nu aveam a celaşi calendar ca marile popoare  de  pe pământ. Instrucţiunii publice a continuat: - Calendarul este un instrument de măsurare a timpului la fel ca și c easul. Nici un ceas, chiar şi cel mai bun, nu este perfect. Fie rămâne în urmă, fie o ia înainte. Din când în când, trebuie potrivit. Aşa stau lucrurile şi cu calendarul. O ia înainte ori rămâne în  urmă. Calendarul nostru a fost făcut de împăratul roman Iulius Cezar, strămoşul nostru, în anul 47 înainte de împărat ului Iulius Cezar Hristos. Era cel mai bun calendar pe care l-am avut. Dar calendarul împăratului rămânea în urmă cu o zi pe secol. Ca să fim mai precişi, în  cinci sute de ani a rămas în urmă cu  patru zile. În 1582, calendaru l era în urmă cu zece zile. Papa Grigorie XIII -lea l-a rectificat. A  poruncit ca de la a doua zi după 4 octombrie 1582 să se treacă la 15 octombrie. Au fost suprimate 10 zile. Noi, românii, în acel timp ne aflam sub dominaţie otomană și n-am putut să rectificăm calendarul. Timpul a trecut. Şi cum  noi nu l-am rectificat la timp, avem acum o întârziere de 13 zile. Ne- am hotărât, aşadar, să aducem calendarul la zi. A doua zi, după 1 octombrie anul acesta, va fi deci 15 octombrie. Vom tăia 13 zile din calendar. Şi vom avea, astfel, acelaşi calendar ca popoarele civilizate. Iată marea veste pe care aveam să v -o dau. Cu noul calendar, o nouă înlesnire se dă poporului nostru, ca el să -şi ocupe locul său aşa cum se cuvine printre marile naţiuni ale lumii . Inspectorul a fost îndelung aplaudat. A coborât de pe estradă şi i-a mângâiat pe creştet  pe copii. copii. A vorbit cu părinţii elevilor. elevilor. Oa menii au făcut cerc în jurul lui. - A doua zi, după 1 octombrie, în acest an, va fi 15 octombrie?, a întrebat un bătrân. - Exact, a răspuns inspectorul. - Și nu va fi, aşadar, 14 octombrie în calendar? - Nu, a răspuns inspectorul. Se va trece direct de la 1 la 15 octombrie. - 14 octombrie e sărbătoarea Sfintei Parascheva, a spus bătrâ nul. E sfânta ocrotitoare a Moldovei. Moaştele ei sunt la Iaşi. La catedr ală. ală. De fiecare dată când ne aflăm la necaz, ne rugăm Sfintei Parascheva ca ea să mijlocească pentru noi la Dumnezeu... E păcat să -i tăiem sărbătoarea. - Sfânta Parascheva ne va ierta păcatul ăsta, căci schimbăm calendarul pentru binele  poporului, a spus inspectorul inspectorul.. Sfânta Parascheva Parascheva nn- o să aibă praznic în acest an. Aşa e. Dar o să ne ierte. sfinții ştiu să ierte. Fiţi siguri... - Desfiinţăm dar treisprezece răsărituri de soare şi treispre zece apusuri?, a întrebat  bătrânul. Chiar dacă Sfânta Paraschev Paraschevaa ne iartă, e un mare păcat să facem asta. E păcat să tăiem zilele și nopțile făcute de Dumnezeu . - Episcopii tuturor Bisericilor Ortodoxe s-au reunit în sobor la C onstantinopol şi au hotărât schimbarea calendarului. Tăierea a treisprezece zile nu este deci un păcat. Ceea ce soborul hotărăște e hotărârea lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu vorbeşte prin gur a episcopilor. Episcopii s-au reunit în sobor sub oblăduirea Sfântului Duh. Dacă soborul episcopilor a hotărât desfiinţarea a treis prezece răsărituri de soare şi a treisprezece apusuri, aceasta î nsea mnă că Dumnezeu însuşi le -a desfiinţat. Şi Dumnezeu poa te să le desfiinţeze, căci El le -a creat. O linişte apăsătoare, ca de plumb, s -a lăsat peste oameni i care înconjurau pe inspectorul de la Instrucţiunea publică. Nime ni nu mai dorea să pună întrebări. Tata m -a luat de mână şi m-a dus la casa parohială din Blebea, la bunicul meu, pentru a -i mulţumi că m-a găzduit şi pentru a-mi lua lucrurile.

2

Se referă desigur la schimbarea calendarului bisericesc. Regatul României Mari a adoptat din punct de vedere civil/politic calendarul european gregorian deja din 1919. (n. scribd)

3

Bunicul se întorsese şi el. Era pe terasa umbrită de tranda firi agăţători, iederă şi viţă sălbatică. În jurul lui, se adunaseră insp ectorul şi vreo zece oameni. Rude şi notabilităţi. Inspectorul st ătea lângă părintele Scobai. M -am strecurat lângă ei. Lângă tatăl meu. Aveam coronița de frunze de stejar pe cap şi acum. Trebuia să o  port până seara. - Am ascultat cu mult interes discursul de la şcoală, a spus pă rintele Pascal, adresându-i-se inspectorului general de la Instruc țiunea publică. Pascal era unchiul meu, căsăto rit cu sora mai mare a mamei. Era preotul frumosului sat Oglinzi. Oglinzi. Era Er a înalt, manierat ș i purta o sut ană mătăsoasă. Barba lui lungă, asemenea tutunului,  jită. Părintele Pascal Pascal era singurul singurul preot din familie ce făcuse studii superioare de era bine îngri jită. teologie. Vorbeşte inspectorului fără nici un complex. De la egal la egal. - Sunt încântat că aţi apreciat micul meu discurs, a spus  inspectorul - A fost un discurs frumos. Î n ciuda erorii conţinute, a spus Pascal. - Ce eroare? Iu lius Cezar, a spus părintele - Ați afirmat des pre calendar că este făcut de împăratul Iulius Pascal. - Exact. Am spus aceasta şi mi-o menţin. Orice contestaţie este în zadar. Vechiul nostru calendar a fost făcut de Iulius Cezar, împăratul. Toată lumea ştie aceasta, de aceea se numeşte calendarul iulian.

- Calendarul nu este o operă omenească, a răspuns părintele Pascal. Î mpărţirea timpului, prescrierea zilelor sfinte şi a sărbătorilor sunt lucrarea lui Dumnezeu. Sărbătorile sunt sfinte pentru că Dumnezeu i le-a prescr is lui Moise şi i le -a dat odată cu Tablele Legii. Ca atare, sărbătorile fac parte din poruncile dumnezeieşti 3. -  Nimeni nu contestă caracterul sacru al sărbătorilor, a replicat inspectorul. Pentru aceasta n- am fi schimbat calendarul fără aprobare, ci după hotărârile Sinodului Ecumenic al Bisericilor Ortodoxe. - Chiar dacă un înger s -ar coborî din cer şi ne -ar vesti o altă E vanghelie decât aceasta, nu-l vom asculta, a spus părintele Pascal 4. - Calendarul nu este Evanghelie, a spus inspectorul. Calendaru l nu este nici măcar o chestiune ce ţine de doctrină. E un simplu instrument de măsurare a timpului. - Tradiția ne învaţă că „schimbarea calendarului înseamnă tul burarea ordinii or dinii lumii, a 5 anotimpurilor şi a astrelor”.  Cartea jubileelor  spune textual că oricine intră în conflict cu cerească. În contradicţie contradicţie cu soboarele cerești care iau calendarul intră în conflict cu armonia cerească. aminte şi ele la zilele sfinte. Sărbătorile sunt celebrate simultan pe pământ şi în cer, printr -o -o Liturghie care este comună oamenilor şi îngerilor. Pentru aceasta, oricine schimbă calendarul se pune în dezacord cu armonia cosmosului, - Părinte Pascal, nu puteţi spune una ca asta. Sunteţi teolog. Toți creștinii  din lume, de trei secole, au adoptat noul calendar. Nimeni nu îndrăzneşte să spună că sunt eretici din această  pricină. Noul calendar nu aduce ating ere dogmelor, nici sărbătorilor. Rectifică  datele lor. Atâta tot. - Poporul refuză schimbarea calendarului, a spus părintele  Pascal. - Poporul refuză pentru că e  ignorant, a spus inspectorul. Trebuie luminat. Când va fi luminat, va accepta schimbarea. schimbarea. credincios credinţei credinţe i părinților săi şi credinţei în - Poporul refuză schimbarea pentru că e credincios Dumnezeu. - Credincios greşelii. 3

Cartea jubileelor, 8, 32-33

4

Galate Gala teni ni 1, 8 . O carte apocrifă (n. scribd)

5

4

- Orice schimbare legată de credinţă este periculoasă, a spus părintele  Pascal. Pentru aceasta, poporul refuză în masă orice schimbare. Chiar şi cea mai neînsemnată. În secolul al IV-lea, Arie a introdus în Simbolul de Credinţă o singură literă: „i”. Şi, adăugând un „i”, L-a negat pe Hristos, Evanghelia şi întreaga a doctrină creştină. În loc să spună că Hristos este homoousios - din aceeaşi fiinţă cu Tatăl -, el a spus „homoi ousia” , care înseamnă „dintr -o -o substanţă asemănătoare”. Din cauza unui „i” . o simplă literă, partizanii lui Arie se vor afla în afara creştinismu lui. Din cauza unui singur cuvânt - Filioque - adăugat de Bise rica Latină la credinţă, creștinătatea sfârşitul veacului al VII -lea în Simbolul de credinţă, creștinătatea s-a scindat în două: ortodoxă în Răsărit şi catolică î n Apus. Din cauza lui Filioque, un singur cuvânt a provocat schisma. Biserica, trupul lui Hristos, a fost sfâşiată în două. Mai rău decât  sfârtecarea trupului lui Hristos  pe Cruce. Iată de ce ce popor ul ul nu ma i vrea nici un fel de schimbare a credinţei părinteşti. - Schimbarea calendarului este o treabă asemănătoare cu  potrivirea unui ceas. Avem exemplul papei şi al tuturor creştin ilor de pe pământ care au schimbat şi ei calendarul, rămânând tot cr eștini. eștini. Nu e ninic primejdios. Cei care refuză schimbarea sunt ignoranți. Înapoiaţi. schimbarea, a spus părinte le Pascal, ci din ataşament - Nu din igno ranţă refuză poporul schimbarea, faţă de credinţă. Germanii au aşteptat o sută optsp rezece ani înainte de a adopta noul calendar. Poporul german nu e u n popor înapoiat. Şi englezii au reflectat o sută şap tezeci de ani mai neştiutori. Olandezii şi înainte de a schimba calendarul. Englezii nu sunt nici ei un  popor de neştiutori. suedezii au ezitat o sută șaptezeci şi doi de ani înainte de adoptarea noului calendar. Și nici suedezii, nici olandezii nu pot fi acuzaţi de ignoranţă. Sunteți nedrept cu românii. - Dumneavoastră, personal, sunteţi împotriva schimbării  calendarului? - Sunt împotriva modului în care este schimbat, a răspuns pă rintele Pascal. So borului ui Ecumenic? - Sunteți, aşadar, împotriva hotărârilor Soborul S inod sub oblăduirea Duhului Sfânt. - Nu sunt împo triva hotărârilor episcopilor reuniţi în Sinod Ei sunt capul Bisericii. Dar capul nu există atunci când lipseşte trupul. Trupul Bisericii este  poporul credincios. Dacă se separă de trup capul, nu mai există Biserică, căci episcopul fără credincioşi nu mai e o biserică. Tot astfel, cre dincioşii fără episcop nu fac nici ei o biserică. Nu există cap fără trup și nici trup fără cap. Episcopii au porunci por uncitt schimbarea ca lendarului fără să consulte poporul. Prin decret. Şi aceasta nu  au dreptul să facă. Nici puterea. Chiar ei au declarat solemn într-o epistolă trimisă Papei Pius al IX -lea în 1948: „La noi nici Patriar hii, hii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să -i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi.”6 - Suntem obligaţi să recuperăm timpul pierdut, a spus inspec torul. Românii nu pot să-şi îngăduie o reflecţie de o sută şaptezeci de ani. Calendarul e schimbat  pentru progresul şi  bunăstarea po po porului.  porului. - Schimbarea calendarului, impusă cu ajutorul poliţiei şi jan darmului, va declanşa război civil. Şi războiul înseamnă lacrimi și dure re, nu progres. Inspectorul se uită la ceas. Se ridică pe neaşteptate. - Rămâneţi la masă cu noi, domnule inspector, nu -i aşa?, a întrebat părintele Toma Scobai. 6

Epistola enciclică a patriarhilor ortodocşi către papa Pius al IX-lea, în 1848, J. Karmiris, Ta dogmatika kai symbolika..., Atena 1953, tom II, 920.  ,

5

- Cu neputinţă, părinte! Mâine am o reuniune importantă la mi nister. Trebuie să iau trenul de Bucureşti. Chiar în noaptea asta.

Și-a luat rămas bun, s -a urcat în frumoasa şi mica lui trăsură şi a p lecat la drum. Toţi  priveau trăsura îndepă îndepărtându rtându-se şi nimeni îndrăznea să vorbească, nici să se uite unul la altul. O linişte ca, ca de plumb, se lăsa peste casa parohială din Blebea. Tata s-a ridicat primul. L-au salutat pe părintele Scobai. Unul după al tul. Gravi. Şi fiecare s-a întors la ale sale. Pe drumul de întoarcere, tata n- a scos nici măcar un cuvânt . S tăteam în căruţă între el şi mama. Purtam mereu pe cap coronița de frunze de stejar. O purtasem pentru a face pe placul părințil or mei. Dar ei nu luau nicidecum aminte la mine. Nici la coron ița mea. Ca şi când nici nu aş fi existat. Mă simţeam umilit, sufeream. Erau gravi, tăcuţi, cuprinşi de griji. Angoasa lor era cu at ât mai apăsătoare cu cât nu părea să aibă vreun sprijin în ceva. Urma să aibă loc o catastrofă. Era sigur. Dar părinţii mei nu ştiau când se va petrece. Nici cum se va declanşa. Ştiau doar că ea era neevitat. Iminentă. Simţeam Simţeam angoasa părinţilor mei î n acelaşi fel cum simţeam aproape pe de neevitat. căldura trupului lor în stânga şi în drea pta mea. Trupeşte. îmi era teamă. La fel ca şi lor. Eram cuprins şi eu de îngrijorarea părinţilor . Î mi transmiseseră teama lor. Prin contagiune. Şi toate acestea mi se întâmplau acum, când ar fi trebuit să fiu fericit că am primit premiul întâi cu coroniţă. Când căruța a ajuns pe o culme, la Boiştea, tata a deschis gura pentru  prima oară pe drum şi a spus: - Când eram la seminar, am citit  Cartea jubileelor,  de care a vorbit părintele Pascal. Se scrie acolo: „De ce iudeii au pierit și au îndurat surghiun în ţări străine? Pentru că au uitat  poruncile Dumnezeu care prescriu sărbători, jubilee şi zile sfinte... E au fost pedepsiţi pedepsiţi şi au îndurat moartea şi captivitatea pentru că au intrat în conflict cu calend arul... Au sărbătorit zilele profane și au profanat zilele sfinte. Iată de ce au venit mânia şi pedeapsa cea dumnezeiască.” Tata a tăcut. N-a mai adău gat nici un cuvânt tot drumul. Îmi era tea mă. Noi, românii, urma să schimbăm în curând calen darul. Urma să intrăm şi noi în conflict cu armonia cosmică. La fel ca evreii. Să atragem asupră-ne, peste întreg poporul po porul nostru, mânia lui Dumnezeu. Vom fi poate târâţi în captivitate până în Babilon. La fel ca israeliţii. Vom fi luaţi poate în Egipt. La muncă silnică. La înălţarea piramidelor. Peste România urma să cadă poate ploa ie de foc şi de  pucioasă ca în Sodoma şi Gomora. Pe 1 octombrie 1924, noi, românii, urma să intrăm în conflict   cu noul calendar 7 .  Nădăjduiam  Nădăjduiam că Dumnezeu Dumnezeu va fi îndurător cu noi, mai puţin cumplit decât fusese cu evreii. Dar durerea a sosit şi asupra noastră. Trebuia să vină. Era de neînlăturat. ... M-am întors, aşadar, la şcoală pe 14 septembrie8. Cu un pas victorios precum cel al soldaţilor la paradă. Cu pieptul bombat, fericit. România mea era victorioasă. Inamicul fusese înfrânt. În clasă, învăţătoarea era aşezată pe catedră. Îşi ţinea capul mâini. M -am apropiat de ea, dar nu a ridicat capul. Am privit clasa . Băncile erau goale. Nici un elev. - Ce se întâmplă?, am întrebat. S -a închis şcoala? E epidemie? - Şcoala nu e închisă, e deschisă. Avea ochii roşii. Plânsese. - Dar unde sunt elevii?, am întrebat. - N-au venit la şcoală. Azi e sărbătoarea Sfintei Parascheva. E sărbătoarea lipsă în calendar. Părinţii nu le -au îngăduit copiilor să vină la şcoală. Niciodată copiii nu vor veni la

7

Posibilă eroare a autorului. Mai logic ar fi fost „urma să intrăm în conflict cu vechiul calendar.  sic! O eroare a autorului, era desigur 14 octombrie (n. scribd)

8

6

şcoală când va fi o sărbătoare după vechiul calendar. Niciodată. Niciodată. Mi -au spus. Au venit cu toţii aici ca să-mi spună asta. Lacrimile îi curgeau învăţătoarei pe obraji. Tocmai avusese o discuție aprinsă cu  părinţii. Schimbarea calendarului calendarului era o mare nenorocire ce se abătuse peste noi. Dar nu se  putea face nimic. nimic. Nimic. Ce poţi face face împotriva autorităţilor? autorităţilor? astăzi, mi-a spus învăţătoarea. Poţi să te duci acasă. Nu se fac ore pentru - Nu se fac ore astăzi, un singur elev. Du-te acasă... - Staţi aici? Îmi venea greu să o las singură în clasa goală, plângând la catedră. - Sunt silită să rămân aici, a spus ea. Inspectorul a ordonat tuturor învăţătorilor să nu  părăsească  părăsească sălile de clasă. clasă. Chiar dacă nu nu vine nici  un elev. M-am întors acasă. Trist. - Există nenorociri şi mai mari încă, mi-a spus tata pentru a mă linişti. Şi, într -adevăr, au venit nenorociri mai mari mai apoi. Pe 26 octombrie 1924, de praznicul Sfântului Dumitru, şcoala era închisă. Ca în fiecare an. Era o zi de sărbătoare. Zi de odihnă mare. Un sfânt nespus de cinstit. S- a născut duminicală. Sfântul Dumitru e o sărbătoare foarte mare. la Tesalonic. E un vecin. Aproape un compatriot. Şi suntem mândri de el. Ca de un membru al familie; care ar fi ocupat un loc printre sfin ţi. E zugrăvit pe cal în icoane. La fel ca Sfâ ntnl Gheorghe. E înarmat, la fel ca Sfinţii Mihail şi Gavriil. E un sfânt militar. A salvat cetatea sa natală şi Imperiul cr eştin eştin în mai multe rânduri. Îl numim sfântul miroblit, căci din moaştele sale revarsă mir fără încetare. Picături de ulei parfumat care tămăduiesc bolile. Ca în fiecare zi de sărbătoare, uşa bisericii din Petricani era larg deschisă. M -am dus la  biserică. Aveam Aveam respiraţia respiraţia tăiată. Trecând pragul bisericii şi intrând aici, părăseşti pământul şi  păşeşti  păşeşti în cer. Un cer reclădit pe pământ. Dar tot cer. Cu adevărat. Am intrat grăbit în altar. Tata era îngenuncheat sub icoana Mântuitorului Hristos. Cu capul între mâini. La fel ca oamenii deznădăjduiți. Era singur cuc în biserică. N -a băgat de seamă că venisem. Am îngenuncheat lângă el. Tata părea că nu mă vedea. Era foarte amărât. Am pus mâna pe umărul lui. Ceea ce se petrecea era de aşteptat. Fatal. În acea zi de 26 octombrie 1924, era sărbătoarea Sfântului Dumitru după noul ca lendar. Dar după vechiul calendar, acea zi era una ca toate celelalte. O zi obişnuită. Parohienii din Petricani rămăseseră credincioşi vechiului calendar. Nu acceptau schimbarea. Pentru ei, era o zi de lucru. S-au dus dar la câmp sau la  pădure. N-au venit la biserică  pentru a celebra sărbătoarea Sfântului Dumitru. Î l vor cinsti după vechiul calendar peste treisprezece zile. - Sunt aici, tată!, am spus. Nu începi Liturghia? - Biserica e goală, a spus tata. Nu e nici un cr edincios. Nici chiar viteazul Tudor,  paracliserul nostru. nostru. Lipseşte şi el. goală, tată, t ată, dar eu sunt aici. E Sfântul Dumitru. Să începem Liturghia! - Biserica e goală, - Preotul singur, fără credincioşi, nu poate sluji. Ştii bine asta.  N-o să fie nici o Liturghie. - Eu sunt aici, tată!, i-am spus din nou... Chiar tu mi- ai spus că ac olo unde este un preot şi un credincios Dumnezeu e de faţă. Poți să slujeşti Sfânta Liturghie. Sfântul Dumitru o să fie mulţumit. Ai credincioşi. Pe mine. Biserica Biserica ta nu e goală. Tata şi-a uitat apăsarea lui. A surâs. Mi -a mângâiat fruntea. - Din punct de vedere teologic, fiindcă tu şi cu mine suntem putem sluji Liturghia. Dar sufletul meu e tulburat. Dacă un  preot cade pradă tulburării, trebuie să se abţină să slujească.  Nu trebuie să se apropie de altar.

7

 Ne-am luat rămas bun de la Hristos şi de la biserică, închinându -ne până la pământ, şi am ieşit. Tata mă ţinea de mână mergând spre casă. Durerea care se abătuse asupra lui era una nespusă. Tata era distrus. Anulat. Fără biserică. Căci credincioşii sunt trupul Bise ricii. Nu zidurile. Iar credincioşii îl părăsiseră. Nici o pustie nu este mai adâncă decât aceea a unui preot singur. Strângeam mâna tatălui meu, dar ştiam că sunt dureri care nu au vreo soluţie. Aşa cum sunt boli ce nu cunosc vreun remediu. Cea a tatălui meu era una dintre ele. Era un preot părăsit de credincioşii săi. Înaintea noastră, la o răscruce de drum, s -au ivit trei bărbaţi şi două femei duşi de  jandarmi.  jandarmi. Jandarmii îi escortau cu baione baioneta la armă. - Au încălcat legea repausului duminical, a spus brigadierul din Petricani, dându-i  bineţe tatălui meu. I-am găsit pe ogor. Munceau. Ca şi când n -ar fi sărbătoarea Sfântului Dumitru. Zi de repaus duminical. Am ordin strict ca legea să fie respectată. - Brigadier, nu se arestează oamenii ca nişte ucigaşi pentru o încălcare a legii, cu mâinile legate la spate! Căci a încălca legea repausului duminical înseamnă a comite o simplă contravenţie. Nu e o crimă. Nu e un asasinat. Nici un atac armat. Nu sunt trimişi oamenii la ocnă pentru o simplă contravenţie... Dezleagă -le mâinile, brigadier, şi lasă -i să se ducă acasă! - Ai spus ocnă, părinte, a spus brigadierul. E un cuvânt drep t: ocnă. Vor merge la ocnă  pentru rebeliune faţă de autorităţile publice Nu pentru infracţiunea încălcării încălcării repausului autor ităţilor or sunt pedepsite cu ocna. duminical. duminical. Rebeliunea şi ultrajul împotriva autorităţil Tata a insistat, însă brigadierul a rămas de neînduplecat. A m urmat convoiul arestaţilor  până la jandarmerie. Tata voia să fie eliberaţi cu orice preţ. Mergea cu capul plecat. Se ruga. L-am auzit spunând: „Doamne, fie -Ţi milă de jandarmi şi de toate autor ităţile ce fac să curgă lacrimi şi sângele celor nevinovaţi!” - Te rogi pentru jandarmi, tată?, am spus. Eram uimit. - Trebuie să te rogi  pentru cei închişi. Pentru cei nefericiţi. Nu pentru jandarmi. Adevăraţii nefericiţi sunt jandarmii. jandarmii. Autorităţile... Autorităţ ile... Suferințele Suferințele de război, captivitatea, - Adevăraţii tortura au cu toate un sfârşit. Dar ceea ce fac jandarmii şi autorităţile sunt dureri fără de sfârşit. E păcat. ...

Prin Petricani nu trec niciodată maşini - în afară de perioada electorală, când saltimbancii politicii cutreieră prin sate şi aruncă afişe. În acea seară, cu toate că nu erau alegeri, s-a auzit un automobil apropiindu-se de sat. Se vedeau de departe farurile care despicau ca nişte pumnale întunericul nopţii. S -a auzit, mai apoi zgomot de motor. Maşina a trecut în mare viteză prin faţa case i noastre, acoperită de trandafiri, ridicând un nor de praf. Dar nu a mers foarte departe. La nici două sute de metri s -a oprit. Sătenii au alergat într-acolo. Oprirea unui automobil, la Petricani, era un eveniment. Şoferul a dat jos o roată şi s -a apucat să o repare. Să repare camera spartă. Lângă maşină, privindu -1 pe şoferul care se agita, stătea în  picioare un om cu părul cărunt. Era foarte bine îmbrăcat şi încălţat cu frumoşi pantofi negri. Lângă el era soţia sa elegantă şi ea, cu un taior gri deschis. Era un cuplu de orăşen i. Persoane importante. Erau neliniştiţi şi obosiţi. Le era teamă. Priveau în jurul lor. Temători ca şi când s-ar fi aşteptat să fie atacați. Tata s-a apropiat de ei şi i -a rugat să vină la noi acasă. A apri ns în cerdac lampa cea mare cu gaz şi a pus pe masă o faţă de masă albă. Le-a adus lapte  bătut şi mămăligă în străchini de lut ar s. s. Orăşenii mâncau cu poftă, nescăpând din ochi maşina lor, opriţi în mijlocul drumului, cu farurile aprinse, şi pe şoferul lor agitâ ndu-se în jurul ei, înconjurat de umbrele misterioase ale sătenilor 

8

Surorile mele, fratele meu şi cu mine stăteam la distanţă , în jurul cerdacului, privindu-i  pe orăşenii care mâncau. mâncau. Domnul Do mnul spus tatălui meu că se numea numea Constantin Tomescu, Tomescu, că era decan la Facultatea de Teologie din Chişinău şi consilier eparhial în Ba sarabia. Doamna era soţia sa. Era profesoară la liceul de fete din Chişinău. Veniseră, ca în fiecare vară, să -şi  petreacă concediul concediul la Mănăstirea Neamţ, unde aerul este bun şi tonic. Profesorul l-a întrebat pe tata dacă avea probleme legate de viaţa religioasă a s atului. Tata i-a răspuns că de la schimbarea calendarului, în 1925 parohienii părăsiseră biserica şi se despărţiseră de preotul lor. - Greşeala e a preoţilor, a spus profesorul. Voi, preoţii. n -ați ştiut să le explicaţi credincioşilor că schimbarea calendarului nu e o problemă de teologie. E o operaţiune mecanică. A schimba calendarul e totuna cu a întoarce un ceas şi a -i pune limbile la ora exactă. Credincioşilor nu le-a fost lămurit îndeajuns acest fapt. Din această cauză au părăsit biserica. Tata era stânjenit. Se rușina. Ca un elev scos la tablă, care nu știe lecția. preoții, nu putem să cerem cerem parohienilor parohienilor să rămână credincioși credincioși sărbătorilor sărbătorilor sfinte - Noi, preoții, și în același timp să le schimbăm. Nu poți fi credincios și schimbător. Ori una, ori alta .