Conceptul de Sistem Al Calitatii - Documentele Calitatii

2. CONCEPTUL DE „SISTEM AL CALITĂŢII” Sistemul calităţii are ca scop integrarea tuturor elementelor care influenţează calitatea unui produs sau serviciu de un agent comercial. Majoritatea producătorilor sau furnizorilor doresc să obţină calitate şi mulţi dintre ei depun eforturi mari în acest sens. O mare parte din acest efort se face în activitatea de verificare şi remediere a defectelor şi a rebuturilor în timpul fabricaţiei. Sistemul calităţii este elaborat conform cerinţelor: SR EN ISO 9000/2001 şi EN ISO 9004. Principalele acţiuni constitutive ale Sistemului de management al calităţii (SMC) sunt: - Elaborarea manualului calităţii. Descrie sistemul calităţii în concordanţă cu politica stabilirii în domeniu calităţii şi cu standardul aplicabil. - Stabilirea procedurilor sistemului calităţii. Descriu activităţile necesare pentru implementarea elementelor sistemului calităţii. - Documentele calităţii. Documente de lucru detaliate. Implementarea sistemelor calităţii inspiră încrederea clienţilor în situaţii contractuale. Firmele din ţările în curs de dezvoltare trebuie să adopte sistemele calităţii bazate pe ISO 9000, care le vor permite să pătrundă şi să-şi sporească cota de participare pe pieţele de înaltă competitivitate ale exportului. Sistemele calităţii bazate pe ISO 9000 au următoarele avantaje: o mai bună proiectare, o calitate îmbunătăţită a produselor, reducerea rebuturilor şi a reclamaţiilor, utilizarea eficientă a personalului, maşinilor, materialelor şi-n consecinţa o productivitate mare, eliminarea disfuncţionalităţilor în producţie, atmosfere de lucru tensionate, îmbunătăţirea relaţiilor dintre angajaţi, încrederea din partea clienţilor, îmbunătăţirea imaginii firmei şi a credibilităţii pe pieţele internaţionale ceea ce este esenţial pentru succesul tranzacţiilor lor la export.

2.1 . Manualul calităţii Este documentul de baza pentru implementarea sistemului calităţii intr-o întreprindere, document în care se face o descriere sistematică a politicii calităţii. Manualul calităţii este imaginea scrisă a unei întreprinderi. Este documentul pe care se sprijină toate celelalte documente referitoare la calitate. Pentru domeniul agroalimentar el reprezintă imaginea de marcă în materie de asigurare a securităţii produselor alimentare fiind utilizat în relaţia cu clientul ca un mod de câştigare a încrederii. Informaţiile legate de întocmirea manualului calităţii în funcţie de specificul întreprinderii sunt date de Standardul ISO 10013 – linii directoare pentru elaborarea manualului calităţii. Responsabilitatea redactării şi administrarea manualului calităţii revine de regulă liderului echipei calităţii din întreprindere, iar avizarea şi aprobarea lui se face de către managerul general al întreprinderi (Directorul general). Manualul calităţii prezintă următoarea structură pe capitole: 1. Generalităţi: - declaraţia directorului privind politica calităţii - politica calităţii şi obiectivele generale ale întreprinderi în domeniul calităţii - obiectul şi domeniul de aplicare (produse specificate) - definirea termenilor specifici utilizaţi

- prezentarea generală a întreprinderii: destinaţie, forma juridică, capital social, domeniu de activitate, sediul social, spaţii de producere, etc. 2. Sistemul calităţii: - organizarea întreprinderilor - ierarhică şi funcţională; prezentarea succintă a fiecărui serviciu: - direcţiune, consiliu de administraţie etc. - responsabilităţi şi autorităţi în materie de calitate - mijloace şi personal: resurse umane, echipamente, mijloace financiare şi administrative. Proceduri operaţionale prin care se stabileşte în ce mod şi prin cine sunt stabilite, catalogate şi actualizate documentele de ordin operaţional (fise de sondaj, reţete de fabricaţie, date tehnice, instrucţiuni de utilizare etc.) care au impact asupra calităţii. 1. Consideraţii privind costurile relative pentru calitate : - cheltuieli prevăzute pentru prevenirea defectelor, neconformităţilor; - cheltuieli pentru evaluarea încercărilor şi analizelor de CQ; - cheltuieli prevăzute pentru asigurarea calităţii din exterior; 2. Calitate şi desfacere - studiul de piaţă - întocmirea comenzilor şi contractelor 3. Concepţie şi definire produs - stabilirea documentelor de concepţie şi definirea produselor; - evaluarea documentelor în colaborare cu clienţi, furnizori şi utilizatori; - calificarea internă şi externă a produselor; 4. Aprovizionarea - nevoile şi exigentele contractuale pe materia primă, materiale, utilaje, aparatura etc. şi alegerea furnizorilor optimi. 5. Producţia - relaţia dintre compartimentele de producţie şi celelalte; compartimentele implicate în sistemul AQ (aprovizionare, control, desfăşurarea service-ului etc.) - documente de producţie: tehnologia de fabricaţie, reţete, puncte de control parametrii controlabili, metode de control. - Mijloace de producţie – utilaje şi dispozitive folosite pentru fabricaţie; 6. Verificarea şi controlul - controlul general la nivel de întreprindere - controlul specific pentru produse - metode de control - metode de marcare - metode de autocontrol - decizii în urma controlului, respingerea, acceptul clientului, certificarea conformităţii. 7. Manipularea, protecţia condiţionarea, ambalarea, stocarea, transportul - definirea condiţiilor specifice pentru fiecare produs 8. Utilizarea şi aspectele legate de securitatea în utilizare - mod de utilizare, riscuri, atenţionări, avertizări în utilizare, pericole pentru sănătate consumatorilor; - aspecte ecologice etc. 9. Tratarea non-conformităţilor - clasarea lor în rebuturi iremediabile, calitate inferioară, calitatea remediabilă, acceptarea cu derogare de la client, destinaţie specială. - Audit intern cu amenzi pentru cei implicaţi.

10. Acţiuni corective - cercetarea cauzelor - prevenirea şi eliminarea rebuturilor - Stabilirea compartimentelor responsabile de acţiunile corective 11. Documentele referitoare la calitate - create în întreprinderi productive sau preluate din exterior - cuprind date referitoare la realizarea produselor; conservarea si utilizarea acestora; 12. Identificarea şi trasabilitatea - precizarea unor caracteristici specifice – origine, provenienţa unor elemente care participă la realizarea produselor; - definirea fazelor ciclului de viata al produselor - legături cu furnizorii, clienţii şi utilizatorii 13. Calitate personal - acţiuni de informare în documentele calităţii, metodele de creştere a calităţii, gestiunea calităţii - acţiuni de formare – înţelegerea modului de implicare în auditul calităţii; - calificarea personalului 14. Auditul calităţii - aparţine conducerii întreprinderii - analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea unui sistem de calitate şi eficacitatea acestui sistem şi proprietatea de îmbunătăţire continuă prin adoptarea şi actualizarea Manualului calităţii. - reprezintă managementul de vârf care poate contribui, prin implicarea întregului personal la creşterea efectivităţii (a obţine rezultatele planificate).

2.2. Proceduri în sistemul calităţii Procedura este un sistem de efectuare a unei activităţi (conform ISO 9000/2001). Această poate fi scrisă sau documentară şi conţine scopul şi domeniul de executare ale unei activităţi: ce trebuie făcute când, cum, de când, ce materiale şi echipament, ce documente trebuie, materiale de control şi înregistrare. Există: - proceduri generate aplicabile ansamblului organizatoric - proceduri specifice aplicabile diferitelor compartimente ale ansamblului organizatoric - proceduri de sistem care sunt baza generate a sistemului calităţii adică cerinţele ISO 9001 si ISO 9002 - proceduri operaţionale ce oglindesc detaliile tehnice si administrative. Acestea sunt: instruirea de lucru, fise tehnologice, dosare de fabricaţie, metode şi planuri de control, fişe sau procese verbale de analiză sau inspecţie etc. A. Proceduri generale Cuprind măsurile obligatorii care trebuiesc respectate, la nivelul întreprinderii pentru ca sistemul calităţii să funcţioneze corespunzător. Dintre acestea amintim: proceduri generale: a) Gestiunea calităţii b) Proceduri legate de dotări c) Proceduri tehnice şi administrative

d) Audit a) Gestiunea calităţii presupune o bună gospodărie a fondurilor alocate din bugetul întreg pentru realizarea şi îmbunătăţirea calităţii. Ea presupune analiza a trei costuri şi anume: 1. “CPD” reprezintă costul de prevenire a defectelor în care intră cheltuielile pentru stabilirea standardelor de calitate; verificarea calităţii proiectării constructive, tehnologice, încercare prototip şi verificarea recondiţionărilor materiilor prime; perfecţionarea prep. profesionale; dotarea cu mijloace de transport pentru protejare; 2. “CID” reprezintă costul pentru identificarea defectelor, adică pentru: recepţia materiilor prime, materiale, ambalaj; control tehnic de calitate pentru flux şi pentru produsul finit; încercări de fiabilitate şi mentenabilitate; verificarea periodică şi întreţinere a maşinilor, utilajelor, pentru scule, mijloace de măsură şi control. 3. “CD” reprezintă costul defectelor adică pentru: - materiale şi manopera …. - penalităţi acordate beneficiarilor pentru lipsa de calitate - remedierea D la beneficiar - cheltuieli de “service” la beneficiar; în termenul de garanţie - întârzieri în onorarea comenzilor - manipulări, ansambluri, transport suplimentare După analiza acestor costuri se face diagnosticarea cauzelor care le-au produs şi se stabilesc măsurile constructive, tehnologice şi administrative pentru reducerea sau chiar eliminarea lor. b) Proceduri legate de dotări – acestea presupun măsuri pentru asigurarea: - personalului instruit corespunzător - spaţiilor adecvate pentru producţie şi laborator - aparate şi echipamente corespunzătoare constructive şi funcţional - materii prime, materiale etc., conform documentelor … - spatiilor de depozit şi sisteme de etichetare corespunzătoare c) Proceduri tehnice şi administrative care cuprind: - instrucţiuni aprobate şi metode validate - respectarea principiilor generale de bună practică în producţie “GMB” care asigură faptul că produsele sunt controlate conform standardelor de calitate corespunzătoare folosirii lor - autorizarea laboratoarelor proprii de controlul calităţii pentru materii prime, …..specificate pe flux, produselor finite - colaborarea cu laboratoare acreditate si controlul produselor in acestea - sistem de evidenţă şi metode de remediere a produselor reclamate Trebuie făcuta distincţia dintre autorizare şi acreditare. Autorizarea dă dreptul unor laboratoare să facă anumite încercări dar fără evaluarea acestuia de către un organism cu autoritate recunoscută şi incontestabilă tehnic, juridic şi administrabilă. Acreditarea este o recunoaştere în scris a competenţei unui laborator de încercări de a realiza încercări, analize, măsurători şi examinări prin care se determină caracteristicile sau performanţele unui material sau produs având la baza documentaţia tehnică aferentă şi aparatura specifică recomandată şi acceptata pentru încercările respective.

Acreditarea acestui laborator este făcuta de către o autoritate recunoscuta necontestata tehnic. Organismul de acreditare este Comisia Naţionala pentru Standarde, Metrologie şi Calitate. În România există o reţea a laboratoarelor acreditate care prin colaborare între ele pot stabili cele mai precise, rapide si eficiente metode de analiza pentru anumite produse(RELAR). RELAR= Reţeaua laboratoarelor Acreditate din România Aceste laboratoare acreditate certifica calitatea produselor de la diverşi furnizori. d) Auditul calităţii prezintă acea activitate ce are ca scop evaluarea acţiunilor corective necesare pentru eliminarea deficienţelor şi îmbunătăţirea sistemului calităţii în întreprindere. Norma internaţională ISO 10011/1990 precizează pe larg principiile auditului calităţii care se aplică unui sistem al calităţii sau unor elemente ale acestora. În funcţie de sfera în care se realizează auditul poate fi: intern – care vizează cunoaşterea implementării şi respectării politicii calităţii în oricare zonă a întreprinderii extern – evaluează eficacitatea sistemului calităţii din alte unităţi decât cea proprie auditul calităţii produsului – reprezintă un examen metodic al unui produs având ca elemente de referinţă: actul normativ de calitate; documentaţia de fabricaţie: fişa produsului şi fişa tehnică; inspecţia; planul de eşantionare. Auditul calităţii procesului – reprezintă examenul metodic al fabricaţiei având ca referinţă fazele procesului tehnologic, operaţiile, parametrii tehnologici şi se iau în considerare şi cerinţele referitoare la calificarea personalului implicat. Rezultatul acestui audit se aduce la cunoştinţa şefilor de compartiment pentru a lua măsurile corective necesare. Auditul sistemului calităţii se efectuează asupra sistemului calităţii în ansamblu sau asupra unei părţi a acestuia. El poate viza funcţiile sistemului, structura organizatorică, documentele sistemului etc. prin acest ultim tip de audit întreprinderea îşi poate propune evaluarea eficacităţii sistemului calităţii privind realizarea obiectivelor pe care şi-le-a propus în domeniul calităţii. Liniile directoare pentru acest tip de audit sunt date în standardul ISO 10011. B. Procedurile specifice Sunt proceduri ale activităţii desfăşurate, la nivelul compartimentelor de sine stătătore din întreprindere, în cadrul proceselor de producţie şi asigurării calităţii. Dintre procedurile specifice cele mai importante pentru Laboratorul de control amintim: a) - dotarea laboratorului cu documentele necesare bunei desfăşurări a sistemului calităţii - manualul calităţii; - caietul instrumentarului şi aparaturii de analiză; - documentele de lucru detaliate; - fişele tehnice de import şi alte normative pentru materii prime şi produse finite; - condicile de evidenţă a produselor prezentate la analiză; - înregistrări făcute în timpul analizei care să demonstreze că paşii făcuţi sunt reali;

dosarul cu copiile buletinelor de analiză emise numai după ce calitatea a fost evaluată drept corespunzătoare; - sistem operaţional pentru analiza produselor reclamate; De asemenea în dotarea laboratorului de control ar mai trebui să existe: - dosar cu corespondenţa internă, colaboratorii externi - dosar cu fişele individuale de protecţia muncii - caiete individuale de lucru - dosar cu mijloace fixe din gestiunea laboratorului - fişe pentru evidenţa materialelor şi a obiectelor de inventar, precum şi a materialelor de protecţia mediului - caiete pentru evidenţă substanţelor toxice, substanţelor de referinţă (etaloane şi mostre), soluţiilor titrate, inventar sticlărie laborator; b) Asigurarea spaţiului şi a echipamentelor de laborator: - spaţiu suficient pentru operarea şi depozitarea probelor - camere separate pentru instrumentele sensibile - iluminarea, temperatura, umiditatea, ventilaţia, igiena etc. c) Asigurarea personalului de operare corespunzător: - calificat, cu experienţa corespunzătoare - în număr adecvat - organigrama - sarcinile specifice - descrierea postului - responsabilităţi scrise care să nu depăşească abilităţile d) Însuşirile sarcinilor care revin Responsabilului de Laborator şi a celui de audit a calităţii Responsabilităţile auditului calităţii sunt: - elaborarea şi actualizarea manualului calităţii - autorizează documentele scrise - supraveghează mediul din laborator (igiena) - verificarea ……………… - instruieşte permanent personalul care participa la controlul calităţii. -

2.3. Documentele calităţii Reprezintă cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii produsului şi cuprind o serie de acte normative şi documente referitoare la calitatea produsului. Ele se împart în 3 grupe: a) Acte normative b) Documente care prescriu calitatea produsului c) Documente care dovedesc calitatea produsului a) Actele normative sunt acelea care reglementează calitatea şi aspectele calităţii produsului (Legi, Ordonanţe şi Hotărâri ale Guvernului), precum şi o serie de norme şi ordine ale ministerelor de resort (sănătăţii, MAAP), care trebuiesc mereu actualizate şi pune în concordanţă cu necesităţile de ultimă ora, care se impun în domeniul calităţii. Procedeul aprobării alimentelor trebuie să se încadreze în standardele de calitate ale CE şi mondiale. b) Documentele care prescriu calitatea produsului

Standardul este un document stabilit de un organism recunoscut care prevede reguli, prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţile sau rezultatele acestuia în scopul obţinerii unui grad optim de calitate într-un context dat. Standardele stabilesc însuşirile trăsăturilor economice pe care trebuie sa le îndeplinesc un produs şi prescripţiile privitoare la recepţia, …., depozitarea, transportul etc. Pentru orice agent economic standardizarea prezintă următoarele avantaje: - realizarea unui mijloc de comunicare între toţi agenţii economici, adică un limbaj comun - promovarea principiilor raţionale şi eficace pentru utilizarea resurselor necesare realizării produsului şi comercializării; - protejarea intereselor consumatorului privind calitatea produselor şi serviciilor - crearea bazei legale pentru verificare şi certificare a produselor şi serviciilor - promovarea comerţului internaţional prin eliminarea obstacolelor tehnice datorate practicilor naţionale; - promovarea calităţii vieţii; Standardele trebuiesc revizuite periodic, monitorizate, actualizate şi bine fundamentate tehnic şi economic pentru a putea obţine produse de calitate, la nivelul celor mai bune realizări pe plan mondial. Standardizarea reprezintă un factor cheie pentru definirea strategiilor întreprinderii şi contribuie la dezvoltarea întreprinderii. Ea a pătruns încet în domeniul industriei şi afacerilor iar acum şi în domenii conexe cum ar fi: cercetarea, dezvoltarea, marketing şi managementul calităţii; După conţinutul lor standardele sunt: - de bază care conţin prevederi generale pentru un anumit domeniu şi au o aplicare generală; - de terminologie care stabilesc termenii folosiţi într-un domeniu împreună cu definiţiile lor şi note explicative (uneori); - de încercări care descriu metode de verificare a calităţii însoţite de eşantioane, ordinea în care se fac încercările şi folosirea metodelor statistice - de procese care specifică condiţiile de desfăşurare a proceselor pentru a obţine un produs cu o anumita utilitate - de produse/servicii care specifică cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un produs sau o grupă de produse pentru satisfacerea unei nevoi. Un standard de produs poate fi complet sau parţial după cum cuprinde toate cerinţele referitoare la acel produs sau numai o parte a acestora şi corespunzătoare vor fi standarde ale dimensiuni şi standarde de produs principal, acest lucru fiind exemplificat în fig. 2.1.

Fig. 2.1. Tipuri de standarde parţiale derivate dintr-un standard complet de produs Pe plan internaţional, Organizaţia Internaţională de Standardizare (care a luat fiinţă în 1946), la care este membră şi România, editează standardele ISO. Seria de standarde ISO 9000 este cea care oferă cadrul de orientare pentru organizarea sistemului calităţii. Principalele organizaţii internaţionale de standardizare sunt: - organizaţia Internaţională de Standardizare “ISO” - Comisia Electrotehnică Internaţională “CEI” - Uniunea Internaţionala a Telecomunicaţiilor “UIT” - Comisia Internaţională pentru aplicarea standardelor “IEAN” Comisia Codex Alimentarius a fost înfiinţată în 1962, de către ONU pentru Alimente şi Agricultură (FAO) împreună cu OMS. În prezent are reprezentanţi din 133 state. Scopul principal al acestei comisii este de a elabora norme cu caracter de recomandare pentru ţările membre, care cuprind cerinţe principale: hrana, igiena alimentară, reziduurile, aditivii alimentari, pesticidele, contaminaţii, etichetare, metode de analiză şi eşantionare. După aprobarea lor normele sunt publicate în “Codex Alimentarius” şi au rolul de a apăra sănătatea consumatorilor, de a armoniza cerinţele referitoare la produsele alimentare şi de a facilita comerţul internaţional. Pentru statele Comisiei Economice Europene seria internaţională ISO 9000 a fost transpusă în seria de standarde EN 29000 şi au fost elaborate standardele din seria EN 45000 care se referă la exigenţele şi condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească laboratoarele de încercări pentru a putea fi de încredere pe piaţa internaţională. Conform prescripţiilor, regulilor etc. ale standardelor, astăzi calitatea, adică performanţele şi fiabilitatea, adică încrederea nu se mai referă numai la produse sau servicii, ci la tot sistemul de producţie care-l realizează şi testează.

Astfel, orice materie primă sau produs care intră în procesul de prelucrare sau consum este caracterizată de un act normativ de calitate care-i dă identitate. În România standardizarea aparţine Asociaţiei de Standardizare din România→ASRO şi Comisiei Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate →CNSMC. 1. Standardele naţionale “SR” sunt cele care se aplică la nivel naţional şi tratează teme de interes general şi au caracter obligatoriu în toată economia. 2. Standarde profesionale (S.P.) sau de ramură care cuprind reglementari la materii prime, materiale sau componente specifice ramurii economice, care nu sunt cuprinse în S.R. acestea se aplică în anumite domenii de activitate în cadrul organizaţiilor profesionale legal constituite care le-am relatat (ex. Asociaţia hotelierilor, asociaţia producătorilor de lână). 3. Standarde de firmă care se elaborează pentru produse şi dispozitive folosite în procesele de producţie şi vânzare de către: a) regii autonome; b) societăţi comerciale care le aplică în cazul unor reguli autonome ale lor; c) şi alte persoane juridice care le-au elaborat. 4. Norme tehnice, caiete de sarcini şi specificaţii tehnice care au acelaşi scop şi valoare ca şi standardele firmei. Pentru produse alimentare În prezent sunt în vigoare 16025 SR dintre care: 2582 sunt identice cu standardul internaţional ISO, 399 sunt identice cu standardul internaţional CEI, 1484 sunt identice cu standardele europene EN, 3829 sunt echivalente tehnic cu standardele ISO şi EN. Pentru produse alimentare: carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate, peşte şi preparate din peşte, vinuri, bere, produse din panificaţie etc., standardele profesionale (SP) sunt elaborate de Ministerul Agriculturi şi Alimentaţiei Direcţia Standardelor Calitate a Alimentelor - Acreditarea Agenţilor Economici. Ele înlocuiesc vechile stasuri, standardele de ramuri sau norme tehnice de ramuri. In momentul acesta există o corelare şi corespondenţă între standardele ISO, cele europene EN şi SR conform tabelului de mai jos: SR

Corespondenta cu standardele Domenii de referinţă europene internaţionale SR EN ISO EN ISO 9000-2000 (include - Sisteme de management al calităţii 9000/2001 ISO 8402) - Principii fundamentale şi vocabular ASRO SR EN ISO EN ISO 9001-2001 (include - Sisteme de management al calităţii 9001-2001 ISO 9001,9002,9003 din 1994) - Cerinţe EN ISO 9004-2000 (include - Sisteme de management al calităţii ISO 9004- 1,2,3,4 din 1994) - Linii directoare pentru îmbunătăţirea performantei EN ISO 19011-2000 (include - Linii directoare pentru auditarea ISO 10000-1,2,3, din 1993) sistemelor de management al calităţii şi de mediu Principiile şi metodologia standardizării SR EN ISO EN ISO 14001-1996 - Sisteme de management al calităţii

14001-1996 SR 13251- VIM 1993 1995 SR ISO ISO 3534-2-1993 3534-2-1996 SR ISO ISO 10006-1997 10006-2000 SR EN EN 1672-2/1997 1672-2/2000

Specificaţii şi ghid de utilizare Vocabular, internaţional de termeni fundamentali, generali în metrologie Statistică Vocabular şi simboluri Controlul statistic al calităţii Managementul calităţii Ghid pentru calitate in managementul proiectelor Maşini pentru industria alimentară Noţiuni fundamentale – partea 2Cerinţe de igiena

Structura unui standard de produs (a unui act normativ de calitate) Principalele capitole ale unui act normativ de calitate sunt: 1. Generalităţi: face prezentarea produselor sau serviciilor în general; încadrarea produselor într-un sistem de produse asemenea; descrie baza materială folosită pentru realizarea produselor; legislaţii în vigoare. 2. Condiţii tehnice care cuprind: principalele caracteristici care definesc produselor şi serviciilor, fără de care nu ar satisface nevoile pentru care a fost creat; limitele în care pot varia aceste caracteristici pentru a putea fi admis din punct de vedere al calităţii; metode de control şi actul normativ în care aceasta metodă este descrisă detaliat; tehnica de control şi aparatura de control folosită pentru determinarea caracteristicilor care poate fi reprodusă în orice laborator autorizat sau acreditat; valorile şi limitele stabilite pentru caracteristicile reprezentative ale P şi care sunt rezultatul mediu al unor serii de analize. În tabelul de mai jos se prezintă structura unui standard de produs: Caracteristici

Condiţii de admisibilitate Organoleptice Valori maxime, Fizico-chimice minime Microbiologice ( alterare, Limite (±) admise degradare, solubilitate) Limitele aditivilor alimentari Ambalare şi termen de garanţie

Metode de analiză STAS act normativ de calitate în care este descrisă detaliat metoda de verificare sau nr. Crt. al metodei prevăzute în prezentul act normativ.

3. Reguli pentru verificarea calităţii: verificarea se face pe loturi. Lotul este o cantitate de produse de mărime determinată, omogenă, produs din aceeaşi materie primă, prin acelaşi procedeu tehnic, din aceeaşi şarja (de preferinţa). Recoltarea probelor (eşantioanelor) se face după anumite metode. Verificarea loturilor se face prin control statistic pe baza nivelului de calitate acceptabil (AQL) pe trei nivele a controlului (Nc): CN- control normal, CS- control sever, CR- control redus şi cinci nivele de control I, II, III, IV, V. Valorile AQL sunt stabilite prin contractele economice între furnizor şi beneficiar şi protejează în special furnizorul (pentru că nu i se resping

loturi în care fracţiunea defectă este mai mic sau egal cu AQL). Se poate face o singura eşantionare dublă sau multiplă. O nouă metodă de control este „zero acceptare” tot prin eşantionare, dar pentru a fi admis în eşantion nu se admite nici un defect. Deşi aceasta metodă permite o calitate foarte bună, s-a constatat statistic că este un lucru imposibil de admis, deci „zero acceptare” = campania „zero defecte” pentru că „Dacă lupţi pentru zero defecte cum sa accepţi defecte în eşantion”. Aceasta metoda „zero acceptare” a fost oficializată în România prin STAS nr. 12898/1990 „Planuri simple de verificare prin atribute cu număr de acceptare zero a calităţii loturilor de produse”. 4. Metode de analiza În acest capitol se precizează în detaliu: tehnica de lucru, principiul si succesiunea operaţiilor, ustensilele si reactivii folosiţii, modul de culegere si preluare a rezultatelor. Rezultatele analizelor trebuie sa fie reproductibile si trecute in documente ca Buletine de analize sau Raport de încercare. Aceste documente permit compararea valorilor obişnuite sau cele impuse produselor respectiv prin normativul de calitate. Pe baza acestor buletine (raport) de analiză producătorul emite „Certificatul de conformitate al produsului care însoţeşte produsul la livrare şi care constituie dovada conformităţii produselor sau serviciile.” Dovada conformităţii produselor sau serviciilor poate fi sub forma Certificatului de conformitate şi Marca de conformitate. a) Certificatul de conformitate este necesar pentru a asigura încrederea consumatorului în calitatea produsului furnizorului. Se eliberează conform regulilor unui sistem de certificare. Certificarea conformităţii este cauţiunea unei terţe părţi care dovedeşte existenţă încrederii adecvate cu un P sau S, identificat corespunzător în conformitate cu un anumit document normativ. Această parte terţă este un organism neutru denumit „organism de certificare” ce are recunoaşterea oficială a competentei de certificare prin acreditare. Certificarea sistemului calităţii de către organisme terţe prezintă mai multe avantaje: - reprezintă dovada superiozităţii întreprinderii faţă de concurenţi în obţinerea unor produselor corespunzătoare cu nevoile consumatorilor. - Da încredere conducerii ca toate procesele începând cu cercetarea pieţei şi până la supravegherea produselor în utilizare – sunt ţinute sub control permiţând obţinerea unor rezultate prestabilite. - Da personalului pe care îl poate determina sa se preocupe mai mult de îmbunătăţirea calităţii propriei activităţi, în favoarea rezultatului de ansamblu ale întreprinderii. - Contribuie la promovarea - Pentru consumator asigură protecţia vieţii, sănătăţii, securităţii oamenilor şi orientează consumatorul neavizat în alegerea produselor în care poate avea încredere. - Asigură protecţia mediului înconjurător. Certificatul de conformitate este un document, emis pe baza regulilor unui sistem de certificare ce arată existenţa încrederii adecvate ca un produs, corespunzător identificat, este în conformitate cu un anumit standard şi cu un alt document normativ. El cuprinde o parte informativă privind caracteristicile impuse, informaţii privind organismul de certificare şi eventual marca de conformitate.

b) Marca de conformitate (pentru certificare) este o marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare ce arată existenţa încrederii a produsului în cauza este în conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ. Neconformitatea arată nesatisfacere cerinţelor specificate, adică nerespectarea întocmai a prevederilor contractuale. În acest caz produsul nu are buletin de analiză favorabil. Defectul arată nesatisfacerea cerinţelor de calitate pentru utilizarea prevăzuta. Practic produsele nu se pot folosi şi nu au buletin de analiză favorabil. 5. Ambalarea si marcarea În acest capitol se fac precizări privind condiţiile ambalării produsului respectiv şi date obligatorii pentru marcarea ambalajelor individuale şi colective. Ambalajele individuale trebuie inscripţionate cu: - denumirea produselor; - denumirea întreprinderii producătoare - data fabricaţiei - gramaj, termen de garanţie - compoziţie şi mod de utilizare. 6. Depozitarea si transport În acest capitol sunt prevăzute: a) condiţiile specifice de depozitare şi transport fie de caracteristicile fiecărui produs în vederea păstrării calităţii. b)documentele ce trebuiesc să însoţească produsele în timpul transportului: - certificat de calitate; - buletin de analiză; - declaraţie de conformitate a furnizorului. Pentru produsele agroalimentare menţionam câteva normative de calitate şi anume: - SP 301/96 Carne de bovină, porcină, ovină tranşată, preambalată şi nepreambalată; - STAS 143-84 Lapte de consum - Standard ISO 5538-92 lapte şi produse lactate; - STAS 2714-82 Bere; - STAS 7849-86 Afine - SR 1490/1999 Struguri de masă; - ISO 11051/1999 Grâul durum specificaţii; - STAS 12827-90 Utilaje pentru industria alimentara – Condiţii tehnice de calitate. Pentru fiecare produs unitatea producătoare elaborează un normativ de calitate, care reprezintă cartea de identitate a produsului. Înainte de livrare ea efectuează în laboratoare proprii analizele verificatoare calităţii p realizat, conform normativului de calitate. c) Documente care dovedesc calitatea produselor Rezultatele unui control se înscriu în: Buletinele de analiză sau fişele de măsurători, iar caracteristicile finale şi performanţele trebuie atestate printr-un certificat de calitate. Pe baza documentelor de control se pot : - analiza perturbările ce apar în procesul de producţie;

- stabili metode sau măsuri pentru eliminarea factorilor perturbatori; - lua decizii de îmbunătăţirea producţiei sau oprirea producţiei. Buletinul de analiză (raport de încercării) este documentul în care se prezintă valorile in urma analizelor (testărilor) , valori ce pot fi comparate cu valorile impuse prin normativele de calitate.  Certificatul de conformitate este documentul eliberat conform unui sistem de certificare care arată ca un P, S, proces (p) complet identificat este conform cu un standard sau act normativ specificat;  Marca de conformitate este marca protejată, aplicată sau eliberată pe baza regulilor unui sistem de certificare care arată ca P, S sau p este conform unui standard sau act normativ specific.  Declaraţia de conformitate este declaraţia făcuta de furnizor ca P,S sau p sale sunt conforme cu standard sau act normativ specific sau pe propria sa răspundere.  Certificatul de calitate al P (de conformitate) trebuie sa aibă specificat termenul de garanţie sau de valabilitate;  Termenul de garanţie (TG ) este timpul stabilit de producător in cadrul căruia produsul achiziţionat trebuie să-si păstreze caracteristicile de Q prescrise, iar cumpărătorul are dreptul de remediere sau înlocuire gratuita daca defectele nu ii sunt imputabile. TG nu trebuie confundată cu cele doua noţiuni tehnice si anume: durabilitatea (Dr) si consumabilitatea (Cs). Durabilitatea este intervalul de timp (ore, zile, luni, ani) scurs de la data fabricaţiei în care P îşi menţine in totalitate însuşirile de calitate, menţinute in standardele de calitate. Dr este mai mare decât TG. Diferenţa între Dr si TG exprimată in timp reprezintă marja de siguranţă a furnizorului in răspunderea juridica. Cs este intervalul de timp (ore, zile, luni, ani) scurs de la data fabricaţiei în care este apt pentru consumul uman , chiar daca nu îsi menţine nivelul însuşirilor de calitate prevăzut in standarde. TG mai mare decât CS si Dr mai mic decât TG rezulta ca Dr mai mare decat TG mai mare decât Cs.  Termenul de valabilitate (Tv) este limita de timp stabilita de producător in care p poate fi consumat, si îşi păstrează caracteristicile de Q prescrise daca au fost respectate condiţiile referitoare la transport, ambalare, depozitare. Livrarea unui produs fara certificat de Q constituie contravenţie si se sancţionează.  Certificat de garanţie este documentul prin care se garantează QP. Cuprinde: data livrări, termenul de garanţie , semnătura conducerii unităţii sau a sefului compartimentului de control. Certificatul de garanţie confirma QP si garantează cumpărătorului remedierea deficienţilor ivite in perioada de garanţie.  Fisele de control sunt documentele folosite pentru înregistrarea caracteristicilor de Q controlate pe flux, Conţin si limitele de timp între care poate varia caracteristicile controlate.  Diagramele si histogramele reprezintă un mod de interpretare a rezultatului operaţiei de control. Pe baza lor se pot stabili: modul cum variază o anumita caracteristica variabila cu Q (măsurabila), ponderea defectelor si frecventa lor, etc. Sistemul de certificare şi acreditare în România Potrivit practicilor întâlnite în multe ţări, în România a fost instituit sistemul certificării conformităţii P şi S şi au apărut reglementări si organisme in domeniul certificării si acreditarii conformităţii precum şi pentru activitatea de standardizare. Organismele înfiinţate au fost: - ASRO- Asociaţia Româna de Standardizare; - RENAR- Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare.

Ele sunt persoane juridice de drept privat sau de interes public cu statut de asociaţii fără scop lucrativ. În scopul certificării s-a reglementat aplicarea „mărcilor de conformitate cu standardele romane”, mărci gestionate de ASRO. Acestea sunt: - marca SR de pe net figura// si SR-S - marca SR este o marca de certificare a conformităţii P şi S cu SR de referinţă; - marca SR-S este o marcă de securitate, folosită pentru certificarea conformităţii cu standardele române de securitate.