Concepte BAC Subiectul I

Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: Ex.: Eu visez la viaţa mea. 

Eu= pronume personal, pers. I; - alte pron. pers. de pers. I: mine, mă, mi-, -mă m-, îmi;



visez= vb. pers. I;



mea= adj. pron. pos., pers. I. Rolul cratimei

1. leagă 2 cuvinte pronunţate fără pauză ( DOOM 2 ); 2. marchează elidarea unei vocale şi evitarea hiatului ( stele+ în cer= stele-n cer ); 3. din punct de vedere prozodic ( al versificaţiei) influenţează ritmul şi măsura versurilor, prin dispariţia unei silabe. Teme si motive Iubirea: mot. iubitei înger / demon, speranţei, despărţirii, ochilor= privirii, tainei, amintirii; Natura : mot. codrului, ploii, apei. mării, florilor, lacului, stelelor , lunii, nopţii, umbrei ( romantice ), norilor, luminii, teiului, toamnei, parcului, grădinii, amurgului, fântânii, focului, soarelui, muntelui; Istoria :mot. ruinelor ( preromantic ), tiranului, fantomelor; Folclorul: transhumanta, testamentul, alegoria viaţă-moarte. motivul zidului părăsit, al surpării zidurilor, al visului, al soţiei zidite, motivul lui Icar, haiduciei, nenorocului, cătăniei; Moartea: mot. sicrielor, corbilor, negrului; Creaţia: mot. versului, mot. cărţii, inspiraţiei ( talentului ), efortului creator; Timpul: timpul etern / efemer, trecutului, ceasului, anilor, destinului; Geniul: mot. luceafărului; Singurătatea: mot. tristeţii; Nevroza: mot. bolii, ploii, speenului; Cromatica: motivul culorilor: roşu, galben, violet, negru, alb, gri; Muzica: mot. clavirului ( pianului ), violinei, fanfarei, buciumului; Căutarea absolutului: mot. visului, dublului ( romantice ), motivul înălţării privirii spre cer, mot. reincarnării, mitul peşterii.

Câmp lexical/ semantic  totalitatea cuvintelor dintr-o limbă care aparţin aceluiaşi domeniu ( numele de culori, de rudenie, de fenomene sonore, denumirile părţilor corpului).  Este alcătuit din cuvinte care aparţin aceleiaşi părţi de vorbire ( numai substantive, numai verbe, numai adjective etc );

Ex. : câmpul lexical al :  locuinţelor temporare : cort. cabană, rulotă, căsuţă de lemn. camping, hotel, motel, vilă ( staţiune ).  alimente: zahăr, făină, pâine, prăjituri, dulceaţă, murături, zacuscă, supă, budincă, musaca.

Familia lexicală  totalitatea cuvintelor obţinute prin derivare ( CU PREFIXE SAU SUFIXE ) sau prin alte procedee de la un cuvânt de bază şi care sunt înrudite ca sens ;  Ex. : colţ- colţos, colţuroş , colţişor, a încolţi, neîncolţiţ, reîncolţit, încolţiră , reîncolţire.

Sens denotativ / conotativ Sensul denotativ = sensul propriu, de bază al unui cuvânt; primul sens din dicţionar; = sensul general, obişnuit, cunoscut şi dominant în conştiinţa oamenilor, fiind relativ liber de context; unul singur; Denotaţie = a cădea Sensul conotativ =sensul figurat, derivat, sens nou, neobişnuit; = multiple ( denotaţia e una singura, pe când conotaţiile sunt multiple datorită caracterului lor individual, secundar ) Exemplu: a pica Conotaţiile : * ( familiar, despre îmbrăcăminte ) a nu se mai tine pe corp , * (figurativ ) a muri în luptă, a nu reuşi la un concurs , * ( popular, despre zile ) a se nimeri la o anumită dată. Relaţii semantice EXEMPLE  Sinonime : nevinovăţie- inocenţă = naivitate = candoare  Antonime : frumos – urât, harnic - leneş  Omonime : Bea vin.  Paronime :

/

Vin cu noi 3 băieţi. | Un car trece pe uliţă. /

Car 3 găleţi cu apă.

familiar – familial ; originar - original; literar - literal; temporar - temporal; Exemple

a trece :

umbră:



a se trece ( a îmbătrâni, a se ofili ),



fără umbră ( corect ),



a trece în revistă ( a inspecta ),



din umbră ( pe ascuns ),



a trece cu vederea ( a nu lua în seamă),



a sta / a rămâne în umbră ( a rămâne ascuns );



a trece hopul ( ascăpa de o greutate ),



a lăsa ( pe cineva ) în umbră ( a eclipsa pe cineva ),



a trece peste cineva (a desconsidera, a dispreţui pe cineva)



a se teme şi de umbra lui ( f. fricos ),



a trece la fapte ( a acţiona ),



a face umbră pământului degeaba.



treacă de la mine ( concesie ).

Semne de punctuaţie VIRGULA ( , ) = marcheazǎ pauzele scurte fǎcute în cursul rostirii propoziţiilor şi frazelor. = Prin VIRGULA se despart de restul propoziţiei sau frazei : 1. cuvinte/ construcţii incidente : Sunt supǎrat, zise el, nu vreau sǎ te mai vǎd. 2. vocativele, interjecţiile, imperativele : Radule, rezolvǎ problemele! | Hei , nu mǎ asculţi ?| Pleacǎ, o sǎ întârzii. 3. apoziţiile explicative : Ionel, vecinul meu, a venit în vizitǎ. 4. elementele unei enumeraţii : Mama cumpǎrǎ mere, pere, prune şi pepene. PUNCTUL ( . ) = marcheazǎ PAUZA care se face la sfârşitul unui enunţ ( propoziţie / frazǎ ) SEMNELE DE SUSPENSIE ( …) = marcheazǎ o pauzǎ în enunţ; = întreruperea şirului vorbirii; = uneori redau surprinderea, ezitarea, îndoiala, o vorbire incoerentǎ.

SEMNE ORTOGRAFICE APOSTROFUL - Exemple: ‘neaţa ! / Und’ te duci ? / sal’tare / dom’le / Las’pe mine ! = marcheazǎ grafic : cǎderea, absenţa accidentalǎ în rostire a unui sunet sau a unui grup de sunete. Mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii: CARACTERUL SUBIECTIV al unui text este vizibil prin prezenţa: ● verbelor şi a pronumelor la persoana I şi a II-a, singular şi plural; ● textul este centrat pe: transmiterea sentimentelor, experienţelor, stările sufleteşti ale celui care scrie textul; ● câmpul semantic al subiectivităţii este prezent în memorii, autobiografie, jurnal, proza aubiografică deghizată; ● conştiinţa prezenţei unei virtuale persoane a II-a evidenţiază relaţia directă dintre emiţătorul subiectiv şi receptor; ● mesajul este orientat spre Emiţător. Expresivitatea în poezie Se realizează prin folosirea sensului conotativ al cuvintelor.

|

Mijloace folosite de autor:

1. Imaginarul poetic=imagini artistice: vizuale, auditive, cinetice =motorii=de mişcare, tactile, olfactive = de miros ); 2. Procedee artistice= figuri de stil: ● figuri de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paraleleismul sintactic, refrenul, simetria, antiteza, interogaţia retorică, exclamaţia retorică, invocaţia retorică ; ● figuri semantice: epitet, comparaţia, metafora, oximoronul, sinestezia, simbolul; ● figuri de sunet: aliteraţia, asonanţa. 3. Elemente de prozodie: strofă, vers, măsura versurilor, rimă, ritm. Valori stilistice ale verbului GERUNZIUL = VISAND - exprimă o acţiune în desfăşurare, fără referire precisă la momentul vorbirii; un proces, o stare durativă ( principala funcţie stilistică este capacitatea de a crea imagini dinamice ) IMPERFECTUL = VISAM - exprimă o acţiune durativă în trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea “un timp trecut , care-şi moaie aripa-n prezent” PERFECTUL SIMPLU = VISAI - timp al acţiunilor rapide, instantanee; perfectul simplu narativ= exprimă întâmplări, stări enunţate într-un trecut recent, apropiat de momentul narării; reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări: “el se repezi pe cal, ieşi către pe uşa cea spartă, se întoarse spre pădure, *…+apoi ieşi în drum şi slobozi calul la vale, spre Moara cu noroc.” ( I. Slavici ) PERFECTUL COMPUS = AM VISAT - exprimă o acţiune trecută, terminată ; rol de narare, evocare, rezumare/concluziv PREZENTUL NARATIV = dinamizează acţiunea, induce lectorului sentimentul participării la evenimentele istorisite, creând iluzia că acestea sunt relatate pe măsură ce se desfăşoară: “Omul se scoală, trezeşte copiii, înhamă caii şi umblă de colo până colo prin curte.” ( M. Preda ) PREZENTUL ETERN / ATEMPORAL (GNOMIC) - în exprimarea unor idei generale, a unor aserţiuni care nu depind de moment: în proverbe, zicători, maxime, aforisme. PREZENTUL ISTORIC - actualizarea unor evenimente anterioare în prezentul naratorui şi, implicit, al lectorului.

OMONIME / CUVINTE POLISEMANTICE  Omonimele nu trebuie confundate cu cuvintele polisemantice, acestea având şi ele o singură formă şi mai multe sensuri.

Ele se deosebesc :

a)

omonimele sunt foarte îndepărtate ca sens,

b)

cuvintele polisemantice au sensuri apropiate, derivate din sensul primar. Ex. : Cuvântul masă este :

a) polisemantic:

– “obiect de mobilă”( sensul primar ) –Cărţile sunt pe masă.

- “mâncare” ( sens derivat )

- Masa a fost servită.

- “ospăţ, petrecere” ( sens derivat )- A fost acolo masă mare. - “ora mesei” ( sens derivat ) b)

- Mă vizitează după masă.

omonim, cu sensurile: - “obiect de mobilă” – Cartea este pe masă. - “mulţime” – O masă de oameni mergea spre gară. Ex.: Cuvântul cap este:

a)

b)

polisemantic:

-

“parte a corpului”

- Il doare capul.

-

“conducător”

- Horia a fost capul răscoalei.

-

“minte, inteligenţă” - Câte capete, atâtea păreri.

-

“extremitate”

- S-au oprit la capul podului.

omonim, cu sensurile: - “parte a corpului” –Îl doare capul. - “promontoriu” –Acesta este capul cel mai de sud al Africii. DESCRIEREA  Este un mod de expunere specific poeziei.  Când prezintă un peisaj, este o descriere de tip tablou.  Se realizează cu ajutorul figurilor de stil şi al imaginilor artistice.  Predomină imaginile vizuale, dar se folosesc şi imagini cinetice, auditive, tactile sau olfactive.  Părţile de vorbire cel mai des folosite sunt substantivele şi adjectivele. TRĂSĂTURILE SIMBOLISMULUI

1. Simbolul= plumbul, rozele ; 2. Sugestia =idee subînţeleasă ; 3. Corespondenţa = între microcosmos (eul poetului ) si macrocosmos ( natură ): ploaia creează depresie; anumite culori sau instrumente determină o stare de spirit; 4. Sinestezia = acord de senzaţii= amestecul de simţuri: “Parfum ( olfactiv ), culoare ( vizual ), sunet ( auditiv ) sengână şi-şi răspund” ( “Corespondenţe”, Baudelaire ). 5. Muzicalitatea = tehnica refrenului, repetiţia, rime interioare, neologisme eufonice; 6. Prozodia = simboliştii introduc versul liber; 7. Teme şi motive simboliste = oraşul de provincie ca spaţiu al izolării, boala, nevroza, singurătatea, ploaia etc.

TRASATURI ALE ROMANTISMULUI

1.

ARTA: primatul subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei în genul liric

2.

SURSE DE INSPIRATIE: ISTORIA, NATURA, FOLCLORUL

3.

TEME SI MOTIVE ROMANTICE: geniul, istoria, absolutul, stele, floarea albastră, visul, umbra, dublul, luna, noaptea

3.

Folosirea ANTITEZEI – în structura poeziei şi în conceperea personajelor: trecut- prezent, înger- demon, tânăr- bătrân, frumos- urât

4. PERSONAJUL PRINCIPAL : excepţional în împrejurări excepţionale ( geniu, titan, profet ) 5. CONFLICTUL: omul de geniu – lumea ostilă, a omului de rând 6. NATURA: În concordanţă cu sentimentele umane 7. GENURI ŞI SPECII: Se preferă amestecul de genuri şi specii: balada, drama, nuvela, romanul, poemul amplu, poezia lirică ( meditaţia, romanţa, elegia ), filonul filozofic 8. STILUL: retoric, împodobit cu figuri de stil; îmbogăţirea limbii literare, prin includerea limbii populare, a arhaismelor, a regionalismelor, a argoului etc. 9.

Introduce noi categorii estetice : urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul