Comunicare Verbala Si Comunicare Nonverbala

Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală: diferenţe şi asemănări Prin „comunicare”se înţelege orice transmitere a informaţiilor, ideilor şi emoţiilor de la o entitate sociala ( persoană, grup uman, colectivitate) la alta prin intermediul mesajelor. Comunicarea poate fi:  

Verbală – Informaţia este transmisă prin limbajul articulat ( scris sau oral); Nonverbală – Când nu folosim acest limbaj.1

Comunicarea verbală priveşte doar cuvintele, verbalizarea, limbajul simbolic şi nu vocea care le rosteşte, tonul, modulaţia şi ritmul vorbirii. Comunicarea verbală este o componentă a comunicării orale. Comunicarea scrisă este tot o comunicare verbală, pentru că se bazează tot pe limbajul cuvintelor, doar ca expresia sonoră din oralitate este înlocuită cu expresia grafică a cuvântului scris.2 Astfel, comunicarea verbală este ceea ce se comunică prin rostirea şi descifrarea înţelesului simbolic al cuvintelor. Comunicarea nonverbală implică suma stimulilor ( cu excepţia celor verbali) prezenţi în contextul unei situaţii de comunicare, generaţi de individ şi care conţin un mesaj potenţial. Definiţia include componenta intenţională şi neintenţională ca parte a evenimentului de comunicare.3 În timp ce vorbeşte, omul dezvăluie o cantitate imensă de informaţii despre sine, dar nu atât prin cuvinte ( comunicare verbală), cât prin voce ( limbaj paraverbal) şi prin limbajul trupului, gestică, mimică etc ( comunicare nonverbală). Se cere astfel o definire şi a conceptului de limbaj paraverbal. Limbajul paraverbal constituie ceea ce se comunică prin voce ( volum, intonaţie, ritm, accent, pauze etc.) şi prin manifestări vocale fără conţinut verbal: dresul vocii, râsul, tusea, râgâitul, geamătul, oftatul, ţipătul ş.a. Albert Mehrabian susţinea că din totalul mesajelor emise de un individ 7% sunt verbale, exprimate prin cuvinte, 38% sunt mesaje vocale, adică inflexiunea, tonalitatea vocii, iar 55% sunt mesaje nonverbale. De asemenea în cadrul unei conversaţii 35% reprezintă componenta verbală, pe când comunicarea nonverbală ocupă 65%. Majoritatea cercetăriilor conferă procentaje asemănătoare, comunicării verbale fiindu-i acordată o pondere de maxim 10% în comunicarea mesajelor. Există o multitudine de asemănări şi diferenţe între comunicarea verbală şi cea nonverbală, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

1

Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea – Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura: cuvintele nu sunt de-ajuns, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2005. 2 Ştefan Prutianu – Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Vol.: Comunicarea, Editura Polirom, Iaşi, 2000. 3 Irena Chiru – Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.

1

Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală: diferenţe şi asemănări E.T. Hall afirma că limbajul nonverbal constituie „dimensiunea ascunsă a comunicării”, D. Vasse spunea „corpul este asemenea unui text care vorbeşte”, un text ca sursă de informaţii şi interacţiune, a cărui voce trebuie interpretată. Conştient/inconştient, intenţionat/neintenţionat, trimitem şi primim mesaje nonverbale, emitem judecăţi şi luăm decizii. Această observaţie este cu atât mai relevantă cu cât, în proporţie de 90%, impresia despre interlocutor se formează pe baza informaţiilor nonverbale, în primele 10 secunde ale unei intrevederi, astfel că primele mesaje, preponderent nonverbale, colorează şi determină percepţia ulterioară.4 Similitudini: 

   

Şi comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală, poate fi modelată în termenii: emiţător-mesaj-receptor, canal de comunicare, efect, feedback şi context al acteor de comunicare; Amandouă au componente emoţionale si raţionale; Atât comunicarea verbală cât şi cea nonverbală se bazează pe un set de simboluri acceptate cultural; Ambele feluri de comunicare sunt produse de indivizi, sunt mesaje subiective, personale; Preponderent, semnificaţiile ataşate indicilor verbali şi nonverbali sunt similare.

Diferenţe: 



  

 

4

Comunicarea verbală uzează de facilităţile limbajului, ca formă de relaţionare specifică umană; comunicarea nonverbală uzează de mişcări faciale, posturale, corporale mai mult sau mai puţin conştiente, comune relaţionării; Comunicarea verbală foloseşte limbajul oral, limbajul scris; comunicarea nonverbală se reprezintă prin tonul vocii, pauzele în rostirea cuvintelor, caracteristicile vocale, gesturi, mişcările, prezenţa fizică, expresiile faciale etc.; Comunicarea verbală are un caracter voluntar, pe când cea nonverbală este involuntară, în cele mai multe cazuri; Limbajul nonverbal este învăţat înaintea celui verbal ( înnăscut, prin imitare etc.) şi este de asemenea practicat pe o scară mult mai largă decât comunicarea verbală; Comunicarea verbală este strâns legată de manifestările existente la nivelul creierului uman, centrii vorbirii fiind situaţi în emisfera cerebrală stânga (cam deasupra sprâncenei stângi); pe când emisfera cerebrală dreaptă joacă un rol în comprehensiunea verbală dacă răspunsurile sunt date prin mijloace nonverbale sau mesaje scrise/grafice; Comunicarea nonverbală este generată de factori biologici, fiind în consecinţă mai dificil de controlat ( în legatura cu caracterul involuntar al acestui tip de comunicare); Comunicarea nonverbală este continuă; pe când comunicarea verbală este compusă din unităţi segmentate: orice propoziţie are un început şi un sfârşit, distincte;

Irena Chiru – Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.

2

Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală: diferenţe şi asemănări 

Mesajele nonverbale au impact emoţional mai puternic, decât cele verbale ( ex. Prezenţa lacrimilor versus exprimarea verbală – „ sunt trist”).

Deşi există atât asemănări, cât şi diferenţe între cele două tipuri de comunicare, ele sunt dependente una faţă de cealaltă, condiţionându-se, completându-se sau chiar contrazicandu-se. Intervenţia mesajului paraverbal peste conţinutul mesajului verbal provoacă intensificarea, slăbirea, distorsionarea sau anularea semnificaţiei cuvântului, asemenea limbajului nonverbal în relaţie cu mesajul transmis verbal. Mesajul paraverbal obţine sau pierde cu uşurinţă autoritatea, controlul, aprobarea sau refuzul. El încurajează, intimidează, menţine presiunea sau cedează controlul. Experiment Mark Twain care şi-a justificat întârzierea la o petrecere cu fraza „ Îmi cer scuze, dar a trebuit să o înjunghii pe matuşă-mea şi treaba asta mi-a luat ceva timp!”. Pentru că a zis acest lucru pe un ton serios şi natural, în timp ce oferea buchetul de flori, gazda i-a răspuns firesc : „Nu face nimic. Bine aţi venit!” şi totul a decurs normal. 5 Allan Pease preciza: « Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri. Perspicace este acel om care poate citi „propoziţiile” trupului », ceea ce este foarte adevărat în cazul unei înţelegeri cât mai exacte a relaţiei dintre comunicarea verbală şi cea nonverbală. Limbajul trupului transmite mesaje mai uşor şi mai rapid decât cuvântul, o face prin postură, fizionomie, mimică, gesturi, voce, distanţe etc. (de exemplu, întâlneşti o persoana antipatică pe stradă şi în loc să îi vorbeşti, cobori privirea în pământ şi treci pe lânga aceasta...prin asta comunicându-i exact lipsa disponibilităţii tale faţă de respectivul individ). Limbajul trupului este asemănător cu funcţia conotativă a cuvintelor, prin care se exprimă emoţii, atitudini şi afecte, faţă de funcţia denotativă prin care se transmit concepte şi idei. Susţinerea discursului verbal cu elemente nonverbale ce ţin de limbajul trupului şi de mimică este o altă problemă ce merită atenţie. În timp ce vorbeşte, oratorul are o anumită mimică şi pantomimă: se mişcă, dă din mâini, din corp, pune în mişcare muşchii feţei, scimbă poziţia picioarelor ş.a.. Mimica poate desconspira, simula sau masca emoţii, sentimente şi atitudini. Ea poate divulga mesaje contradictorii cu cele verbale. Limbajul nonverbal subliniază şi dă un înţeles mai clar cuvintelor. Mesajul trupului şi mimica fac parte din discurs. Totul este OK când mesajele trupului se corelează cu cele verbale.

5

Ştefan Prutianu – Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Vol.: Comunicarea, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

3

Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală: diferenţe şi asemănări De exemplu, un vorbitor spune ceva de genul: „Avem trei obiective importante...”. Elocinţa sa creşte dacă ridică braţul, într-un gest elegant, arătând trei degete. Ulterior va putea descrie obiectivele, indicând ordinea acestora prin număru degetelor ridicate. Gesturile din timpul discursului sunt ca „semnele de punctuaţie” care ajută lectura unui text.6 Nu putem disocia semnele comportamentale de interacţiunea verbală, semnificaţiile primite fiind dependente reciproc. Prin urmare, funcţiile exercitate de comunicarea nonverbală şi disfuncţiile inerente sunt abordate în relaţie cu indicii comunicării verbale. Limbajul nonverbal are următoarele funcţii: 1). De repetare a ceea ce a fost comunicat verbal, de clarificare sau accentuare a ceea ce dorim să exprimăm. Exemplu : Întinderea mâinii în faţă semnifică „STOP”. 2). De completare – relaţionată cu repetarea. Mesajele de repetare pot funcţiona de sine stătător pe când cele de completare adaugă un ceva cuvintelor. Exemplu : Aprecierea verbală poate fi însoţită de o bătaie uşoară pe umăr. 3). De substituire a ceea ce ar fi putut comunica verbal. Exemplu : La întâlnirea cu un bun prieten, deschiderea braţelor pentru îmbrăţişare înlocuieşte cuvintele care ar exprima sentimentele de afecţiune. 4). De regularizare, care ajută la clarificarea situaţiei. Exemplu : Mişcarea capului pentru exprimarea acordului sau tăcerea semnificând faptul că nu suntem pregătiţi pentru a lua cuvântul. Disfuncţiile limbajului nonverbal faţă de cel verbal sunt: 1).Limbajul nonverbal parazitează mesajul: interesul pentru ceea ce se spune poate trece în planul secund, deoarece gesturile şi atitudinile sunt primele percepute de auditoriu. Exemplu : Dacă cineva ţine un discurs, dar şade pe un scaun şi poziţia trupului său este înclinată pe spate, cu mâinile la ceafă şi o privire absentă, se traduce prin dezinteres, absenţă faţă de auditoriu. 2). Limbajul nonverbal susţine, dar de asemenea poate întrerupe comunicarea. Exemplu : Privirea, surâsul, anumite gesturi de deschidere ale mâinii asigură şi menţin contactul, prezenţa vie. Dimpotriva, ridicarea privirii înspre tavan, mimica sau postura de închidere marchează ruptura în comunicare. 6

Ştefan Prutianu – Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Vol.: Comunicarea, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

4

Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală: diferenţe şi asemănări Apreciem că sfera nonverbală a discursului nu trebuie să prejudicieze mesajul, ci dimpotrivă, să îl pună în valoare. Prin urmare, având în vedere că inevitabil completează comunicarea verbală, trădând emoţiile sau sprijinind argumentarea, gestica trebuie să fie: -

Spontană: naturală, fără efecte teatrale; Suplă: încercaţi să evitaţi crisparea şi rigiditatea, mişcările stereotipe sau stângace; Adaptată: sincronizaţi atitudinea cu ideea sau cu opinia emisă verbal; Limitată: nu exageraţi şi optaţi pentru sobrietate.

Totodată evitaţi gesturile de: - Autocontact: atingerea nasului, scărpinatul, ducerea mâinii la gură etc.; - De substituire: îndepărtarea şuviţeor de păr, tragerea mânecilor hainei etc.; - De acompaniere: pumn strâns, index indreptat către cineva; - De reacţie: a căsca, a ridica din umeri etc, deoarece acestea pot trăda emoţii,nesiguranţă, agresivitate, ameninţare, dezinteres, indiferenţă, insolenţă şi alte mesaje decât cele dorite în contextul ţinerii unui discurs sau captării atenţiei unui auditoriu.7 Comunicarea este realizaţă între indivizi cu scopul de a determina atitudini, trăiri şi schimbări de comportamente. Fie că vorbim despre comunicare verbală, nonverbală, cromatică, paraverbală, proxemică etc., toate aceste tipuri ne ajută la sugerarea cât mai elocventă, precisă şi concretă a mesajului pe care dorim să îl transmitem cuiva. De aceea este necesar să cunoaştem atât asemănările, cât şi diferenţele dintre tipurile de comunicare, tocmai pentru a evita neconcordanţele şi a pune în valoare beneficiile pe care şi le pot aduce un fel de comunicare, celeilalte. De exemplu: „TE IUBESC”- comunicat verbal, poate fi exprimat prin modul de a privi ( contact vizualnonverbal), prin tremurul vocii ( paralimbaj), prin îmbrăţişare şi sărut ( atingeri, comunicare tactilă, formă a nonverbalului), sau chiar prin semne chimice ( comunicare olfactivă).

7

Irena Chiru – Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.

5