Complexul Tehnicilor.de Qi-kong

Complexul Tehnicilor "Micului Circuit Ceresc" al Vehicolului Poziţia

de

exersare:

Tehnica se executã în poziţia şezând, palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Ochii se închid uşor-uşor, se relaxeazã întregul corp. Execuţia tehnicii: 1) In prima parte a exersãrii atenţia se va îndrepta cãtre zonele aflate pe traseul micului circuit ceresc. In acest fel se va executa cultivarea energiei în acele zone, ceea ce va ajuta la deschiderea lor. Atenţia va urmãri rând pe rând urmãtoarele puncte: Xia dantian (situat în interiorul abdomenului inferior, sub ombilic), Huiyin (aflat la jumãtatea distanţei dintre anus şi organele genitale), Weilu (este vorba de zona de la baza coloanei vertebrale), Mingmen (zona de la jumãtatea distanţei dintre rinichi, pe coloana vertebralã, în dreptul ombilicului), Jiaji (pe coloana vertebralã, aproximativ în dreptul sternului), Dazhui (Marea vertebrã - este vorba de vertebra cea mai proeminentã de la baza gâtului; se poate simţi foarte uşor atunci când se apleacã în faţã capul), Yuzhen (zona aflatã în spatele capului, pe linia medianã, uşor mai sus de scobitura din spatele capului), Baihui (vârful capului - aproximativ zona în care se poate simţi vârtejul fãcut de pãrul nostru), Shang dantian (zona aflatã la mijlocul frunţii), Zhong dantian (zona aflatã în dreptul sternului, la jumãtatea distanţei dintre cele douã mameloane). Atenţia urmãreşte rând pe rând zonele specificate mai sus, pânã în momentul în care în zonele respective apar senzaţii. 2) In a doua parte a tehnicii se urmãreşte deschiderea porţiunilor situate între zonele specificate. Se porneşte de la zona Xia dantian, apoi Huiyin, Weilu, Mingmen, Jiaji, Dazhui, Yuzhen, Baihui, Shang dantian, Zhong dantian ajungând în final din nou în Xia dantian. Aceastã parte a tehnicii se executã coordonat cu respiraţia. Pe inspiraţie se va aduce energia în interiorul corpului prin Xia dantian, pe expiraţie se va trimite energia spre Huiyin, emiţând în acelaşi timp şi un sunet nazal ("MMM") (ce ajutã la deschiderea traseului ce leagã cele douã zone). Apoi se va inspira aducând energie prin Huiyin în interiorul corpului, iar pe expiraţie energia va fi trimisã spre zona urmãtoare, adicã spre Weilu (de asemenea se emite sunetul nazal). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Weilu, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Mingmen). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Mingmen, se expirã emiţând

sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Jiaji). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Jiaji, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Dazhui). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Dazhui, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Yuzhen). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Yuzhen, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Baihui). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Baihui, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Shang dantian). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Shang dantian, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Zhong dantian). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Zhong dantian, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre locul din care am plecat iniţial (Xia dantian). 3) In partea a treia a tehnicii se executã "micul circuit ceresc al focului lent" (nu se coordoneazã deplasarea energiei cu respiraţia). Se modificã poziţia palmelor, la fiecare palmã se uneşte vârful degetului mare cu vârful degetului arãtãtor. Palmele stau în continuare deasupra coapselor. Energia (pe care o vizualizãm sub forma unei sfera de foc luminoase şi cãlduroase) va pleca din interiorul abdomenului inferior şi se va deplasa uşor - uşor de-a lungul traseului "micului circuit ceresc". Energia va pleca deci din interiorul abdomenului inferior (din Xia dantian) spre Huiyin, din Huiyin spre Weilu (baza coloanei vertebrale). Odatã ce energia a ajuns aici ne vom imagina cã sfera de foc se aflã într-o cãruţã de lemn trasã de o vacã. Vaca va urca încet - încet de-a lungul coloanei vertebrale, trãgând cãruţa în care se aflã sfera de foc, trecând prin zonele Mingmen, Jiaji, Dazhui, Yuzhen şi ajungând în vârful capului, în zona Baihui. Aici vizualizãm din nou numai sfera de foc (pur şi simplu dispare imaginea cãruţei de lemn şi a vacii). Sfera de foc va coborî din Baihui spre Shang dantian, apoi spre Zhong dantian şi va ajunge în final în Xia dantian. Se va deplasa de mai multe ori energia pe traseul specificat mai sus. 4) În continuare se executã "micul circuit ceresc al focului rapid" (se coordoneazã deplasarea energiei cu respiraţia). Pe inspiraţie energia va pleca din abdomenul inferior, din Xia dantian se va duce prin Huiyin spre baza coloanei vertebrale şi va urca apoi pânã în vârful capului, în zona Baihui. Pe expiraţie energia va coborî pe linia medianã anterioarã pânã în interiorul abdomenului inferior, înapoi în Xia Dantian. Se va deplasa energia în acest fel de mai multe ori. 5) În ultima parte a tehnicii se va deplasa energia de trei ori de-a lungul traseului "micului circuit ceresc", fãrã a coordona deplasarea energiei cu respiraţia. În final, atenţia urmãreşte zona abdomenului inferior, lãsând energia sã se strângã în mod natural în aceastã zonã. Forma de încheiere: Deschideţi uşor ochii, frecaţi palmele, masaţi faţa, zona pãrului, bãteţi capul cu

palmele relaxate, masaţi urechile, masaţi zona Dazhui (marea vertebrã), efectuaţi mişcãri circulare ale bãrbiei cãtre în faţã. Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; "Medicina Tradiţionalã Chinezã şi Qigong-ul Terapeutic"©

Relaxarea Relaxarea Este indispensabilã practicii Qigong-ului, dar şi vieţii de zi cu zi. Lipsa relaxãrii, atât la nivel fizic cât şi sufletesc, duce la apariţia unor tensiuni, la blocaje ce se pot uneori concretiza în apariţia unor formaţiuni (noduli, chisturi, pietre, tumori) în interiorul corpului. Relaxarea presupune libera deplasare a energiei prin interiorul corpului, dar şi atingerea unei stãri de împãcare, de linişte, de fericire. Pentru a putea sã ne relaxãm este necesar ca pe durata practicii sã nu ne îndreptãm atenţia decât spre exersare. Atunci când începem practica trebuie sã nu ne mai gândim la problemele de sãnãtate, la cele de la locul de muncã sau din familie. Imbrãcãmintea trebuie sã fie lejerã, sã nu purtãm nimic ce ne-ar putea strânge (ceas, brãţãri, inele, curea, ş.a.m.d.). Poziţia

de exersare: În poziţia şezând, picioarele sunt uşor depãrtate, distanţa dintre tãlpi este egalã cu lãţimea umerilor. Staţi pe jumãtatea anterioarã a scaunului, cu spatele drept, fãrã sã vã sprijiniţi. Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Ochii se închid uşor-uşor, se relaxeazã întregul corp. Execuţia tehnicii: Vã gândiţi cã vã aflaţi pe o pajişte înverzitã, în mijlocul florilor multicolore. Iniţial, florile sunt închise. Fãrã sã vã grãbiţi, contemplaţi florile, forma lor, culorile vii ale acestora. Sunteţi asemenea unui copil mic ce priveşte fermecat multitudinea florilor din faţa sa. De o parte şi de alta a pajiştii se aflã mai mulţi copaci. Gândiţi-vã la copacii care vã plac cel mai mult. Contemplaţi trunchiul puternic al acestora, supleţea crengilor, verdele proaspãt al frunzelor. Undeva în faţã se zãreşte un munte înalt, din spatele cãruia rãsare uşor - uşor Soarele. Pãşiţi liniştiţi prin aceastã pajişte plinã de flori multicolore. Pe mãsurã ce înaintaţi florile se deschid. Ascultaţi sunetul apei unui pârâiaş ce curge printr-o parte a pajiştii. Priviţi apa pârîiaşului scurgându-se la vale. Gândiţi-vã ca apa acestuia va lua toate grijile voastre, tot stress-ul, toate bolile, toate neîmplinirile. Doriţi-vã sincer ca acest lucru sã se întâmple. Este suficient sã fiţi deschişi şi sã vã doriţi sã fiţi sãnãtoşi, viguroşi,

fericiţi. Nu trebuie sã vã gândiţi la dispariţia unei anumite afecţiuni, ci la faptul cã vã doriţi ca toate bolile sã fie preluate de apa pârâiaşului. De undeva din înaltul Cerului coboarã un norişor având culoarea albã. El se apropie de picioarele voastre. Pãşiţi pe acest norişor. Norişorul se ridicã treptat treptat. Corpul devine din ce în ce mai uşor, parcã ar pluti, asemenea unui fulg. Norişorul se ridicã în înaltul Cerului. Priviţi imaginea Soarelui ce se aflã în faţã. Sunteţi înconjuraţi de lumina acestuia. Contemplaţi aceastã stare. În faţa norişorului apare un curcubeu ce se întinde pânã spre muntele pe care l-aţi avut la început în faţã. Norişorul coboarã pe acest curcubeu şi ajunge într-o poieniţã a muntelui. Coborâţi de pe norişor şi pãşiţi uşor prin poieniţã. In faţã se aflã o cascadã. Pãşiţi spre cascadã şi intraţi sub şuvoiul de apã ce cade parcã din înaltul Cerului. Apa cascadei vã spalã treptat întreg corpul, pielea, oasele, organele interne. Corpul devine din ce în ce mai curat, mai pur. Imaginaţi-vã apa spãlând mai întîi exteriorul corpului şi apoi interiorul. Vã imaginaţi apa spãlând pãrul, faţa, gâtul, umerii, braţele, antebraţele, palmele, pieptul, abdomenul, spatele, coapsele, ge nunchii, gambele, tãlpile. Vã imaginaţi apa pãtrunzând prin vârful capului în interiorul corpului. Apa va spãla cele douã emisfere cerebrale, hipofiza şi hipotalamusul, interiorul gâtului (tiroida şi paratiroidele), plãmânii, inima, ficatul, vezica biliarã, splina, pancreasul (în spatele stomacului), stomacul; apa va curge prin intestinul subţire şi apoi prin intestinul gros. Apa spalã glandele suprarenale (deasupra rinichilor), rinichii, ureterele, vezica urinarã, organele genitale. Ieşiţi de sub apa cascadei şi staţi cu faţa spre Soare. Cãldura şi lumina acestuia vã pãtrund în trup şi în suflet. Corpul este inundat de puterea Soarelui. La un moment dat corpul vostru se transformã, devine luminos, strãlucitor, apoi el se dizolvã într-o luminã foarte puternicã. Rãmâne numai lumina. Peste tot este numai luminã. Forma de încheiere: Deschideţi uşor - uşor ochii, frecaţi palmele pânã când se vor încãlzi uşor, masaţi faţa gândindu-vã cã pielea este din ce în ce mai finã, ridurile dispar, interiorul capului este din ce în ce mai luminos. Masaţi cu buricele degetelor zona pãrului (de la frunte cãtre vârful capului şi apoi cãtre zona cefii; de asemenea se va masa capul de la frunte cãtre pãrţile laterale ale capului - pe deasupra urechilor - coborând de asemenea spre zona cefii). Bãteţi capul cu palmele relaxate (degetele sunt uşor îndoite). Bãteţi capul pornind de la partea din faţã cãtre vârful capului şi apoi cãtre partea din spate. Bãtãile capului vã ajutã sã îndepãrtaţi durerile de cap. In situaţia în care aveţi

sinusurile inflamate sau dacã aveţi puroi în zona maxilarelor, bãtând capul veţi resimţi aceste zone ca fiind foarte sensibile. Se recomandã sã continuaţi bãtãile, deoarece orice inflamaţie reprezintã o stagnare a energiei, iar bãtãile produc deblocarea energiei. asaţi urechile de sus în jos şi de la exterior cãtre interior, trageţi uşor de lobul urechilor în jos. Dacã anumite zone ale urechilor sunt dureroase ele trebuie masate mai mult, dar fãrã forţã. Având în vedere faptul cã întregul corp este proiectat la nivelul urechilor, masarea urechilor va fi echivalentã cu masarea întregului corp. Masaţi zona cefii (mai întîi cu o palmã apoi cu cealaltã). Masaţi zona dintre baza gâtului şi umeri. Rãsuciţi capul spre stânga şi spre dreapta (de mai multe ori). Având gâtul foarte relaxat rotiţi capul de câteva ori într-un sens, apoi schimbaţi sensul. Mişcarea bãrbiei trebuie sã fie cât mai amplã. Ţinând palmele în cãuş bãteţi braţele (partea exterioarã, partea interioarã), pãrţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor. Dacã aveţi senzaţia de discomfort la nivelul rinichilor atunci când efectuaţi bãtãile, trebuie sã insistaţi în a-i bãtea de mai multe ori; senzaţia de discomfort indicã o blocare a energiei în acea zonã. Bãtând de mai multe ori, blocajul va dispãrea. In ultima parte a formei de încheiere veţi efectua o bãtaie a picioarelor. Bãteţi partea din faţã a picioarelor, pãrţile laterale, partea din spate şi apoi cea interioarã. Repetaţi de mai multe ori bãtãile.

Aspirarea energiei Cerului Tehnica se executã în poziţia şezând, trunchiul este drept, bãrbia este uşor retrasã spre interior (nu lãsaţi capul sã cadã în faţã), vârful capului este îndreptat în sus. Tãlpile stau în întregime pe sol şi sunt depãrtate la o distanţã egalã cu lãţimea umerilor, unghiul dintre coapse şi gambe este de 90 de grade. Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Inchideţi uşor-uşor ochii, îndreptaţi-vã atenţia cãtre interiorul corpului. Execuţia tehnicii: Vã gândiţi cã întreaga energie a Universului se strânge deasupra capului, într-o mare de luminã. Contemplaţi aceastã mare de energie şi luminã. Vã gândiţi cã zona aflatã în vârful capului (Baihui) este deschisã. Este ca şi cum în vârful capului s-ar afla o gaurã. Pe inspiraţie vã gândiţi cã energia şi lumina pãtrund prin vârful capului şi coboarã pe linia medianã, pânã în interiorul abdomenului inferior, în zona de sub ombilic.

Pe expiraţie atenţia contemplã interiorul abdomenului Inspiraţi şi expiraţi în acest mod pentru cel puţin 15 minute.

inferior.

Forma de încheiere: Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele pânã se încãlzesc şi masaţi faţa gândindu-vã cã interiorul capului este din ce în ce mai luminos, toate ridurile dispar, pielea este din ce în ce mai finã. Pe mãsurã ce faceţi forma de încheiere sunteţi din ce în ce mai relaxaţi, mai fericiţi, mai plini de energie. Masaţi zona pãrului cu buricele degetelor, bãteţi uşor capul având palmele relaxate. Masaţi ceafa rând pe rând cu câte o palmã, masaţi urechile de sus în jos şi de la exterior cãtre interior, trageţi uşor de lobul urechilor în jos. Masaţi zona umerilor, rãsuciţi capul spre stânga şi spre dreapta de mai multe ori, rotiţi capul într-o mişcare cât mai amplã (mişcarea bãrbiei trebuie sã fie cât mai amplã). Bãteţi braţele de la umãr spre palmã, pe ambele pãrţi ale braţelor. Bãteţi pãrţile laterale ale trunchiului şi zona rinichilor. Masaţi zona rinichilor şi oasele bazinului. Insistaţi pânã în momentul în care zonele masate se încãlzesc. Bãteţi picioarele pe toate pãrţile (faţã, spate, pãrţile laterale exterioare şi cele interioare) de la coapse spre gambe. In final vã ridicaţi în picioare şi vã aplecaţi uşor cãtre în faţã şi în jos, extinzând coloana vertebralã.

Marea Învolburatã şi cãutarea Jadului Luminos Poziţia

de exersare: Şezând cu corpul relaxat, vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs, ochii sunt închişi, palmele aşezate în dreptul abdomenului inferior, în gestul stabilitãţii (centrul palmelor este îndreptat în sus, vârful degetelor mari se ating uşor, celelalte patru degete ale palmelor se suprapun, pentru bãrbaţi palma dreaptã este dedesubt, stânga deasupra, pentru femei palma stângã este dedesubt, dreapta deasupra), trunchiul este drept. Execuţia tehnicii: 1) Vã gândiţi cã în interiorul corpului, în zona abdomenului, se aflã o mare întindere de ape. Contemplaţi aceastã întindere de ape. Pe mãsurã ce trece timpul ea devine din ce în ce mai mare, suprafaţa apei este din ce în ce mai întinsã. In continuare vã gândiţi cã apa devine agitatã, apar valurile ce cresc în timp din ce în ce mai mult. Ele se vor deplasa cu putere dintr-o parte în alta şi înapoi. Puteţi de asemenea sã vã gândiţi la apa unui râu învolburat, puteţi sã vã gândiţi cã acesta trece prin interiorul zonei abdomenului. Dupã o perioadã de timp apa se linişteşte, valurile dispar, contemplaţi întinderea de ape liniştite.

2) In continuare treceţi la etapa a II-a. Vã imaginaţi corpul dumneavoastrã aflându-se în interiorul apei din zona abdomenului. Vã gândiţi cã aceastã apã este foarte adâncã. Vã imaginaţi felul în care corpul dumneavoastrã coboarã în interiorul acestei ape. Trebuie sã vã gândiţi cã el se aflã realmente în interiorul unei ape. Nu este permis sã vã gândiţi cã este vorba de zona abdomenului. Pe mãsurã ce corpul coboarã în interiorul apei este ca şi cum el ar cãuta un jad luminos, o comoarã strãlucitoare. Vã gândiţi cã vã aflaţi realmente în interiorul unei ape şi vã uitaţi dupã un jad luminos, este ca şi cum aţi cãuta o luminã în interiorul unui ocean. Dupã ce aţi zãrit o luminã în interiorul acestei ape, contemplaţi aceastã luminã. Se spune cã trebuie sã o contemplaţi şi sã nu o contemplaţi. Atenţia nu trebuie sã fie fixatã numai cãtre lumina descoperitã. Forma

de încheiere: Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele, masaţi faţa, zona pãrului, bãteţi uşor capul având palmele relaxate. Masaţi ceafa, urechile, zona umerilor, rotiţi capul, bãteţi pãrţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor şi picioarele. Efecte: Tehnica vã permite sã parcurgeţi procesul "apariţiei Yang-ului în mijlocul Yinului". Lumina ce apare în a doua parte a tehnicii este chiar energia ce se formeazã în interiorul vostru. Este ca atunci când este noapte, iar la un moment dat, începe sã aparã lumina şi sã rãsarã Soarele: nu puteţi influenţa acest lucru, îl puteţi doar contempla.

"Cinabrul" este poarta spre evoluţia spiritualã În practica Qigong-ului existã câteva praguri ce trebuie depãşite. Unul dintre ele este şi cel ce ţine de formarea "cinabrului". Dacã ai reuşit acest lucru, atunci se poate spune cã ai pãşit cu adevãrat în lumea practicilor energetice (Qigong).

Definirea noţiunii de cinabru În trecut, practicile alchimice considerau cinabrul (sulfura de mercur) ca fiind o substanţã a nemuririi. Pentru a înţelege cu adevãrat semnificaţia cinabrului este utilã familiarizarea cu diferite aspecte ale alchimiei. Ceea ce este însã important de

ştiut este ideea de bazã a alchimiei, aceea de a obţine ceva preţios din altceva ce are o calitate inferioarã. Iniţial, alchimiştii au încercat sã obţinã diverse metale preţioase, în speţã aur. Apoi, în anumite spaţii culturale eforturile s-au concentrat în altã direcţie, şi anume cea spiritualã. În alchimia tradiţionalã chinezã atingerea nemuririi prin intermediul cinabrului a devenit drumul ce a fost strãbãtut ulterior de multe generaţii. Pentru obţinerea cinabrului era necesarã parcurgerea unui proces de rafinare a energiei în interiorul corpului. Din acest punct de vedere se poate spune cã alchimia chinezã a avut o evoluţie spiritualizatã, tocmai datoritã renunţãrii la ideea iniţialã de obţinere a aurului din alte elemente. Ceea ce a ajuns pe primul loc a fost descoperirea elixirului vieţii veşnice. În prima perioadã, se spunea cã oricine înghite sulfurã de mercur şi o plimbã de-a lungul tuturor meridianelor, eliminând-o în final, devine nemuritor. Se credea, de asemenea, cã simpla înghiţire chiar şi numai a unor cantitãţi mici de cinabru poate duce la viaţa veşnicã. Aceastã convingere i-a costat viaţa pe câţiva dintre împãraţii Chinei. Ulterior s-a ajuns la o alchimie a interiorului, scopul principal fiind obţinerea în corpul uman a unei sfere de energie, asimilatã cinabrului. Zonele din corp în care se poate pãstra cinabrul (dan) poartã denumirea de "câmpuri de cinabru" (dantian). În corpul omenesc existã trei astfel de zone: una se aflã în interiorul abdomenului inferior ("câmpul de cinabru inferior" - Xia dantian), a doua este la nivelul sternului, la jumãtatea distanţei dintre cele douã mameloane, în interiorul pieptului ("câmpul de cinabru mijlociu" - Zhong dantian), iar cea de-a treia este reprezentatã de zona celui de-al treilea ochi ("câmpul de cinabru superior" - Shang dantian). Toate aceste "câmpuri de cinabru" se aflã în interiorul corpului.

Cinabrul existã în realitate În prezent se ştie cã cinabrul - în ultima sa accepţiune - poate fi obţinut în realitate. El este o sferã de energie, foarte cãlduroasã şi luminoasã, ceva mai micã decât o minge de ping-pong şi poate fi vizualizatã de persoanele ce pot vedea aura sau au capacitatea de penetrare a privirii. În aceastã sferã poate fi stocatã o cantitate imensã de energie, fãrã ca dimensiunile ei sã se modifice. Obţinerea cinabrului este esenţa primei etape a Qigong-ului - transformarea esenţei corporale (jing) în energie (qi). Se considerã cã adevãrata exersare a Qigong-ului abia acum începe.

Din punct de vedere terapeutic, cinabrul este folosit pentru vindecarea unor boli, pentru întãrirea sãnãtãţii. Aceastã sferã de energie poate fi deplasatã oriunde în interiorul corpului, dar şi în exteriorul sãu. Deseori ea este pãstratã în cap, în zona ochiului pineal. Persoanele ce au o cantitate foarte mare de energie acumulatã în interiorul cinabrului au o aurã deosebitã. Explicaţia fenomenului constã tocmai în puterea ieşitã din comun a energiei colectate în cinabru.

Cinabrul permite transformarea tuturor celulelor corpului şi deschiderea centrilor energetici Ideea de a obţine o sferã de energie în interiorul corpului poate pãrea stranie pentru oricine nu este obişnuit cu acest tip de practici. În realitate, metoda de exersare din Qigong presupune formarea cinabrului drept ceva esenţial evoluţiei ulterioare. In momentul în care existã în interiorul corpului o astfel de sferã ce are înmagazinatã o cantitate mare de energie, ea poate fi folositã pentru a schimba funcţionarea celulelor din întregul corp. Acest proces este denumit prin etapa energiei care transformã. Dar nu numai cantitatea de energie este un lucru ce ne atrage atenţia; calitatea energiei este, de asemenea, diferitã de cea cu care lucrãm în mod obişnuit. Pentru a obţine cinabrul este necesarã parcurgerea unui proces de curãţare, colectare, condensare, cultivare, transformare şi rafinare a energiei. Dupã ce s-a terminat procesul de "cimentare" a cinabrului va urma faza în care, pe de o parte, se urmãreşte schimbarea funcţionãrii tuturor celulelor corpului, iar pe de altã parte, puterea cinabrului este utilizatã pentru a activa centrii energetici ai corpului omenesc. Este necesarã îmbunãtãţirea funcţiei de închidere şi deschidere la nivel celular, pentru ca astfel schimburile dintre interiorul şi exteriorul celulelor sã creascã. De asemenea, schimburile dintre interiorul corpului şi exteriorul sãu vor deveni mai intense, corpul va aspira mai multã energie, mai multe semnale. Despre cinabru se poate spune cã el reprezintã o sferã de energie obţinutã în interiorul corpului ca urmare a practicii Qigong-ului. Existã însã în interiorul corpului şi o poartã spre un rezervor de energie infinit de mare, poartã ce nu poate fi însã deschisã decât cu ajutorul puterii cinabrului. Odatã ce acest rezervor este activ, puterea sa va inunda întregul corp şi va deschide rând pe rând centrii energetici. Pentru a avea o anumitã viaţã spiritualã este nevoie şi de o anumitã energie care sã hrãneascã centrii corpului, care sã inunde zona creierului, astfel încât gândurile sã aibã putere. Aceastã energie nu este pur şi simplu cea pe care noi o putem aduce la fiecare exersare în interiorul corpului. Este nevoie de puterea cinabrului pentru a obţine rezultate. Din momentul în care veţi avea cinabru veţi vedea cã meditaţiile sunt diferite, trãirile, experienţele interiorare sunt mult mai puternice.

Cezar Culda

Forţa gândului în viaţa de zi cu zi Cezar Culda

Puţini oameni ştiu că viaţa noastră este marcată de mulţimea de gânduri pe care noi o lăsăm să se manifeste în interiorul nostru. Deseori cei apropiaţi ne spun: "Relaxează-te! Fii mai liniştit!" sau "Nu mai lăsa gândurile să te macine!" Bineînţeles că există o soluţie pentru a ne linişti, pentru a avea gânduri mai plăcute! Acesta este unul din avantajele practicării formele energetice tradiţionale chinezeşti Qigong. Ele ne învaţă cum să folosim gândurile pentru a obţine diferite rezultate, pentru a fi mai sănătoşi, mai liniştiţi, pentru a descoperi frumuseţea interioară.

Cum putem folosi forţa gândului? Una dintre primele modalităţi de folosire a forţei gândului este cea ce ţine de atingerea unei stări de relaxare. Viaţa stressantă din ultima perioadă induce tensiuni atât la nivelul corpului, cât şi la nivel emoţional. Cei ce vor şti să se relaxeze vor putea trece cu uşurinţă peste perioadele mai delicate, păstrând o stare de bună dispoziţie, chiar dacă mediul exterior este un pic "ostil". Prin intermediul unor reprezentări mentale specifice putem să ne relaxăm întregul corp, atât exteriorul cât şi interiorul acestuia.

Relaxarea prin autosugestie Această tehnică presupune folosirea unor gânduri de relaxare a diferitelor porţiuni ale corpului. Se va relaxa corpul, pornind de sus în jos, de la exterior către interior. Concret, menţinând o postură naturală, şezând sau culcat, închideţi uşor ochii, apoi lăsaţi gândul relaxării să apară. Vă stabilizaţi următorul gând: "Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai relaxat!" Apoi repetaţi în gând: "Capul este relaxat, gâtul este relaxat, umerii sunt relaxaţi, braţele sunt relaxate, trunchiul este relaxat, picioarele sunt relaxate, interiorul corpului este relaxat!" Pentru cei ce au mai mult timp se va folosi o relaxare mai amănunţită a diferitelor porţiuni ale corpului. De exemplu, pentru relaxarea capului procedura este următoarea: "Vârful capului este relaxat, zona frunţii este relaxată, zona sprâncenelor este relaxată, zona ochilor este relaxată, tâmplele sunt relaxate, obrajii sunt relaxaţi, nasul este relaxat, gura este relaxată (bineînţeles că puteţi merge şi mai în amănunţime cu relaxarea: de exemplu puteţi relaxa buza superioară apoi buza inferioară, interiorul gurii, limba, etc.), bărbia este relaxată, zona urechilor este

relaxată, părţile laterale ale capului sunt relaxate, partea din spate a capului este relaxată, întregul cap este relaxat!" Bineînţeles că există mici "trucuri" ce vă ajută să obţineţi rezultate mai bune. Ele sunt denumite de practicanţii de Qigong ca fiind "chei" ce ne ajută în reuşita din exersare. In primul rând: atunci când rostiţi în gând cuvântul "relaxat" proiectaţi acest cuvând asupra părţii pe care doriţi să o relaxaţi. Este ca şi cum cuvântul "relaxat" s-ar auzi în acea zonă. Imediat după aceea urmăriţi cu atenţia porţiunea pe care doriţi să o relaxaţi. O să vedeţi că ea se va relaxa cu uşurinţă.

Relaxarea imaginativă Persoanele intuitive, ce au o fire artistică vor simţi nevoia de a folosi o altă modalitate de relaxare. Pentru ele se recomandă o tehnică imaginativă, cum ar fi reprezentarea apei unei cascade ce spală întregul corp, de la cap spre tălpi, de la exterior spre interior. Ele îşi vor imagina apa pătrunzând prin vârful capului, spălând oasele, organele interne. În final, ele se vor gândi că stau cu faţa îndreptată către Soare: lumina şi căldura acestuia pătrunzând într-o manieră continuă în interiorul corpului, curăţindu-l. Bineînţeles că există mai multe reprezentări ce se folosesc în relaxările imaginative, în funcţie de persoanele ce exersează. De exemplu, te poţi gândi la peisajul care îţi place cel mai mult, la

malul mării sau la vârful unui munte, la umbra unui copac sau la căldura unui deşert, la flori ce au diferite culori. Aici există şi un proces legat de autocunoaştere, de descoperirea unor părţi mai puţin cunoscute ale conştiinţei.

Descoperirea frumuseţii interioare prin Qigong Cu toţii avem o anumită percepţie a frumuseţii. Deseori avem criterii clare legate de partea estetică. Dar, dincolo de forma corpului nostru se află armonia sufletului, frumuseţea de neconfundat a caracterului ce influenţează până şi armonia gesturilor comune. Despre femei se poate spune că ele reprezintă un simbol al frumuseţii. Tandreţea, gingăşia, puritatea sunt trăsături caracteristice femeilor. Dar ele sunt şi atribute a tot ceea ce este frumos. Ceea ce le lipseşte uneori femeilor este modalitatea corectă de a-şi privi propria persoană, de a-şi descoperi frumuseţea interioară, pentru a afla ulterior că exteriorul este o manifestare a interiorului. O persoană împăcată, liniştită, zâmbitoare va emana o stare plăcută ce îi va cuprinde cu uşurinţă pe cei din jur. Mai trebuie să vă spun ce sentimente creează în ceilalţi un om nervos, neliniştit, agitat, încruntat?! Oare cine doreşte să stea lângă un astfel de om?! Qigong-ul conţine tehnici ce permit aranjarea conţinturilor conştiinţei. De exemplu, dimineaţa la trezire putem face o uşoară masare a feţei, timp în care ne gândim la faptul că "faţa este din ce în ce mai destinsă, mai fină, ridurile dispar, suntem din ce în ce mai tineri, mai sănătoşi, mai fericiţi". Ne putem gândi la imaginea noastră din perioada copilăriei executând masajul feţei, al capului. Aceste reprezentări activează semnalele tinereţii, ale armoniei ce permite reglarea anumitor dezechilibre de la nivelul conştiinţei noastre. Zâmbiţi în mod conştient, menţineţi fruntea destinsă şi veţi vedea că treptat tensiunea şi stressul vor dispărea. Dacă la un moment dat nu puteţi lua masa de prânz gândiţi-vă: "nu mi-e foame, pe măsură ce trece timpul am din ce în ce mai multă energie!" Dacă staţi într-un birou unde sunt oameni stressaţi, nervoşi, veţi gândi: "sunt din ce în ce mai calm, mai fericit!". Atunci când mergeţi pe o stradă poluată vă veţi gândi că vă deplasaţi printr-o poieniţă plină de verdeaţă, de flori multicolore. În acest fel veţi putea produce schimbări la nivel sufletesc, veţi descoperi fericirea nemotivată de ceva exterior. Pur şi simplu veţi fi fericiţi pentru că aşa este firesc să fie şi nu pentru că aveţi un motiv! Oare atunci când contemplaţi un peisaj frumos aveţi nevoie de o motivaţie?!

Folosirea gândului în scop terapeutic Unul dintre rezultatele evidente ale folosirii gândurilor noastre se află în domeniul terapeutic. Qigong-ul are tehnici ce permit tratarea unor afecţiuni cronice, pe care deseori medicina clasică nu le poate trata. De exemplu, Claudia C. în vârstă de 35 de ani a suferit acum trei ani de fibrom uterin, evidenţiat prin

echografie. După aproximativ o lună după ce a început practica Qigong-ului, exersând tehnici specifice de tratament al acestei afecţiuni, fibromul a dispărut, rezultat ce a fost din nou evidenţiat prin echografie. Folosirea Qigong-ului este însă eficientă cu precădere pentru afecţiunile cronice, deoarece el pleacă de la reglarea conţinuturilor conştiinţei, spre deschiderea meridianelor, spre îmbunătăţirea funcţiei de închidere - deschidere a celulelor, spre reglarea organelor interne, a sistemelor corpului, a întregului corp.

PRINCIPIILE ENERGETICE ALE ALIMENTAŢIEI ŞI QIGONGUL TERAPEUTIC

Se spune că suntem ceea ce mâncăm! Acest adevăr nu poate să nu ne dea de gândit, determinându-ne să fim mai atenţi atunci când ne luăm mesele zilnice. Astfel, trebuie să avem grijă să căutăm alimente cât mai proaspete, preferabil care nu au fost conservate în nici un mod, să ne străduim să consumăm acele produse care nu au conservanţi, care nu au la bază produse ce au suferit modificări genetice sau care au fost stimulate prin aportul unor hormoni, ş.a.m.d. Dar dincolo de aceste cerinţe generale, ce ne ajută să depăşim dezavantajele alimentaţiei moderne, există şi un alt aspect pe care ni-l dezvăluie medicina tradiţională chineză: alimentele pot fi şi medicamente!

Medicina tradiţională chineză conţine nu numai forme dinamice şi statice energetice (Qigong), acupunctură, moxă, masaj energetic, ci şi domeniul alimentaţiei energetice, al menţinerii corpului într-o bună stare de sănătate, dar şi al tratării afecţiunilor prin intermediul alimentaţiei. Dintotdeauna, omul a fost preocupat de starea organismului, de sănătatea sa. Este un lucru firesc, este o condiţie a supravieţuirii. În medicina tradiţională

chineză s-au dezvoltat numeroase metode şi tehnici care s-au constituit în mai multe ramuri: una dintre acestea este şi alimentaţia energetică. Scopul ei principal este de a vindeca diferite afecţiuni, folosind proprietăţile terapeutice ale alimentelor. În prezent toată lumea cunoaşte necesitatea şi, din păcate, uneori inevitabilitatea folosirii medicamentelor, dar de asemenea, se ştiu foarte bine şi efectele nedorite ce pot apare ulterior. Medicamentele sunt substanţe cu care organismul nu este obişnuit şi care au un efect puternic asupra sa, prezentând şi o toxicitate foarte ridicată. Deşi utilizarea lor este profund motivată şi medicina nu se poate lipsi de ele, apare foarte des tendinţa nejustificată, de a face abuz de medicamente, de a apela la acestea chiar şi în situaţiile în care nu sunt de nici un folos, sau în care fac mai mult rău decît bine. Există unele afecţiuni care se încadrează de regulă, în categoria celor cronice ce au o evoluţie lentă în corp şi pot fi tratate prin mijloace mai puţin violente, mai blânde, mai apropiate de natură. Încă de la apariţia sa, omul a avut nevoie de hrană pentru a trăi. Iniţial, prin încercări succesive, care de multe ori l-au costat foarte mult, el s-a obişnuit să deosebească plantele comestibile de otrăvuri, a reuşit să-şi diversifice, sursele de hrană. Prin folosirea focului, alimentele au fost preparate, fiind făcute mai uşor de digerat şi de utilizat de către organism. Cu timpul a apărut evident faptul că unele componente din alimentaţie aveau un anumit efect asupra corpului, asupra stării sale de sănătate. În momentul în care oamenii au observat acest lucru au început să folosească alimentele în mod diferenţiat, acordând o atenţie sporită modului de hrănire. De asemenea, unele plante sau preparate de origine animală sau vegetală s-au dovedit a avea un efect foarte puternic asupra organismului, ceea ce i-a determinat pe oameni să le încadreze în categoria remediilor, a leacurilor, clasificându-le drept medicamente. Iată deci că, alimentele şi medicamentele au aceaşi origine (ne referim evident, la medicamentele tradiţionale şi nu la cele obţinute astăzi prin sinteză), iar graniţa dintre ele nu este foarte clară şi definitivă. Un număr mare de alimente pot servi drept medicamente, de exemplu: ghimbirul, prazul, arpagicul, usturoiul, scorţişoara, seminţele de susan, sâmburii de caise, vinul, oţetul, ouăle de găină, orezul, etc. Multă lume ştie că atunci când eşti bolnav de gripă este bine să mănânci usturoi sau să bei ceai cu scorţisoară, iar dacă ai diaree trebuie să consumi mult orez. În mod conştient sau nu, alimentaţia terapeutică este mult răspândită şi folosită de către oameni. Pentru a obţine cu adevărat efecte benefice, este necesar ca acestui lucru să i se acorde atenţia cuvenită. Hrana zilnică este esenţială pentru om, este "materialul" care îi dă posibilitatea de a-şi duce viaţa, de a-şi desfăşura activitatea, iar el trebuie să fie conştient de acest lucru. Iată de ce este foarte important să ştim ce trebuie să mâncăm şi cum trebuie să mâncăm . Nu toate alimentele au un efect terapeutic, sunt foarte multe care reprezintă pur şi simplu hrană. Alimentaţia terapeutică nu are doar rolul de trata bolile, ci şi de a le preveni. Având un regim bine echilibrat, normal, organismul îşi va păstra vigoarea,

sănătatea, iar procesul îmbătrânirii poate fi întârziat şi bolile evitate. Multă lume ştie cât este de importantă respectarea orelor de masă şi aproape oricine a trăit acea senzaţie de ameţeală şi leşin ce apare prin înfometarea provocată de lipsa unui program regulat. Binenţeles, starea descrisă mai sus nu reprezintă o afecţiune şi ea poate fi uşor remediată printr-o alimentaţie corespunzătoare. Însă şocurile de acest fel, repetate, pot slăbi organismul şi-l pot dezechilibra energetic, ceea ce degenerează într-o stare de boală. Iată deci că balanţa sănătate-boală este foarte delicată şi ea trebuie menţinută cu mare atenţie. Bineînţeles că alimentaţia terapeutică nu are numai un rol profilactic sau curativ, ci ea poate constitui un ajutor preţios pentru un organism care se află într-o stare deosebită. Este vorba, de exemplu, de modificările fiziologice ce apar în organismul femeilor aflate în perioada menstruaţiei, a gravidităţii sau a menopauzei. Acestea presupun transformări profunde, chiar unele şocuri, suportate adesea foarte greu de către organism, dar care pot fi atenuate sau eliminate printr-o alimentaţie corectă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele mai vârstă care au nevoie de un regim adecvat, sau pentru copii, al căror organism aflat în perioada creşterii şi dezvoltării, necesită o îngrijire specială. De asemenea, cei care efectuează munci deosebit de grele sau care solicită organismul în mod special, au nevoie să urmeze o anumită dietă, care-i va ajuta să depăşească eventualele stări de slăbiciune ce pot duce la îmbolnăvire. Alimentaţia terapeutică nu exclude folosirea medicamentelor. Există alimente care, dacă sunt amestecate cu un remediu medicamentos, potenţează acţiunea acestuia, făcându-l să devină mai eficient pentru organism. De multe ori, regimul alimentar are menirea de a "curăţa" corpul, de a-l aduce într-o stare în care să fie mai receptiv la acţiunea medicamentelor. Dar este mai bine să nu ajungem aici. Trebuie să considerăm că pentru cei sănătoşi, alimentaţia terapeutică este foarte importantă şi este necesar să ne axăm pe rolul ei profilactic.

În medicina tradiţională chineză, alimentaţia terapeutică se aplică corelat cu anumite practici energetice, de tipul Qigong-ului sau Taijiquan-ului, care au, printre altele, acelaşi rol de a întări organismul, de a-l echilibra şi a-l face puternic, capabil să facă faţă oricăror agresiuni externe energetice, care l-ar putea îmbolnăvi. Bineînţeles, Taijiquan-ul şi Qigong-ul se aplică alături de alimentaţia terapeutică şi în tratarea bolnavilor, în multe părţi ale lumii existând deja numeroase clinici care au acest profil. Una dintre modalităţile terapeutice des întâlnite este aceea de a porni de la reglarea funcţiei ficatului, prin practicarea unor forme dinamice (de deplasare a energiei) alternativ cu forme statice, de relaxare. Prin formele dinamice se descarcă sângele ficatului spre extremităţi, în timp ce formele statice permit reîntoacerea sângelui la nivelul ficatului. Acest proces permite reîmprospătarea sângelui ficatului, creşterea funcţiei hepatice şi reglarea stării emoţionale (ce este în strânsă legătură cu starea ficatului). Totodată, apare un efect benefic asupra sistemului digestiv, fiind cunoscută importanţa ficatului pentru acesta. Rezultatele ce survin prin combinarea

acestor forme din Qigong cu o alimentaţie corectă sunt mult mai bune decât cele ce se obţin prin aplicare fie numai a Qigong-ului, fie numai a alimentaţiei terapeutice. Atunci când se practică forme din Qigong ce nu se reduc numai la reglarea funcţiei hepatice, ci urmăresc şi creşterea imunităţii, stimularea circulaţiei sanguine, reglarea sistemului hormonal, creşterea funcţiei de absorbţie a oxigenului la nivelul alveolelor pulmonare, îmbunătăţirea funcţiilor sistemului uro-genital, rezultatele obţinute prin combinarea cu o alimentaţie energetică sunt evident mult mai bune. Iată deci că, lucruri ce par atât de simple, dar care au o importanţă covârşitoare în viaţa omului, sunt uneori mult prea uşor trecute cu vederea. Ar fi bine să nu mai fie aşa, dar asta depinde până la urmă, de fiecare om în parte!

Maestrul - Manifestare a desãvârşirii "Odatã Yin - odatã Yang, numim aceasta Cale." Tratatul Transformărilor (Yijing) De fiecare dată când ne pregătim să practicăm, gândurile noastre se îndreaptă spre Maestru, mulţumindu-i pentru ceea ce ne-a învăţat, pentru transformările pe care le-a declanşat în interiorul nostru, pentru faptul ca există. Maestrul este Calea pe care păşim, este poarta către tot ce este mai minunat. El face parte din fiinţa noastră, este perfecţiunea dinlăuntrul nostru. Compasiunea şi puritatea Maestrului sunt cele care ne ajută mereu şi mereu atunci când ne rătăcim în căutarea noastră. Iubirea lui este desavârşită pentru că el este desăvârşit. Maestrul se află dincolo de Yin şi de Yang, el este mereu în centrul osiei ce învârte Roata Yin-ului şi a Yang-ului. DISCIPOLUL ŞI MAESTRUL "Atunci când vede Calea, omul superior o urmează, Omul mediu - când o urmează când o părăseşte, Omul inferior râde de ea; pentru că acesta râde - de aceea Calea există." Tratatul Căii şi al Virtuţii (Daodejing) - Lao Zi Discipolul este cel care a auzit chemarea Căii, în care aspiraţia s-a trezit iar sunetul ei este asurzitor. Sinceritatea sa îi permite să-şi modeleze necontenit caracterul, să "pună accentul pe morală, să aibă morală, să contemple morala". El înţelege importanţa învăţăturii şi a învăţătorului. Chiar şi atunci când este testat, când aparent Maestrul este nemulţumit de

nivelul său, discipolul continuă ascultarea, perseverează în practică. Ascultarea discipolului îşi are rădăcinile în credinţa sa, în folosirea sufletului pentru a înţelege. El ştie că mintea şi lumea materială sunt numai aparenţa lucrurilor. Cultivând detaşarea, discipolul acceptă în egală măsură schimbările Cerului şi ale Pământului. El reuşeşte să-şi golească inima de "eu-ul" său, obţinând în acest fel un caracter luminos, asemenea celui al focului. Atingând acest nivel, discipolul este pregătit pentru acţiunile corecte, el înţelege în ce constă efortul corect şi are puterea de a persevera în el. Acum Maestrul va deschide poarta spre înţelepciune, susţinându-l pe discipol în practica sa. Sufletul căutătorului este cel al unui discipol. El caută necontenit Adevărul. Pe tot acest drum el are parte de greutăţi şi de ajutor. Dincolo de aparenţe, ghidarea Maestrului - ştiut sau neştiut - este cea care are o semnificaţie aparte. Maestrul este puntea dintre Adevăr şi realitatea căutătorului. Prin el se manifestă ajutorul acordat discipolului, într-o modalitate în care acesta are şansa de a-l percepe, însă nu într-un mod direct. In continuare, pentru a avea o idee mai clară despre felul în care decurge relaţia dintre un maestru şi discipolul său voi reda începutul relaţiei pe care Di Yu Ming a avut-o (copil fiind) cu unul dintre maeştrii săi, aşa cum o povesteşte el însuşi: Al treilea maestru a fost cel care m-a iniţiat în "Palma celor opt trigrame" (Bagua zhang). El m-a pus să mă duc la ora 5 dimineaţa în parc pentru a exersa. Când m-am întors acasă, le-am spus părinţilor: "Maestrul a spus să merg în parc la 5 dimineaţa". Ei mi-au spus că în trecut a trăit un om deosebit ce a întâlnit odată un nemuritor. Nemuritorul l-a chemat noaptea să vină să exerseze. El nu a dormit toată noaptea şi la ora fixată s-a dus să-l întâlneasca pe nemuritor. Trei zile la rând nemuritorul nu a venit. Dar văzând sinceritatea celuilalt, a patra zi nemuritorul s-a dus la întâlnire şi a început iniţierea. De aceea, părinţii mi-au spus că trebuie să mă trezesc devreme pentru a fi la ora stabilităîn parc. Eu am spus că mă voi trezi la ora trei. Dar părinţii au spus că la ora trei va trebui să fiu acolo să-mi aştept maestrul. Seara, la şapte şi jumătate, la o oră după masă, am început să practic. Am exersat pâna la zece şi jumătate, după care m-am culcat. La ora trei noaptea, mama m-a trezit: "E ora trei, scoală-te repede, ai uitat de ceea ce trebuie să faci?!" M-am trezit imediat si mi-am dat cu apa rece pe fata. La plecare, tatăl meu mi-a dat un baston şi mi-a spus să am grijă pe drum. In prima zi mi-a fost foarte frică tot drumul. Aveam senzaţia că sunt mereu urmărit. La un moment dat m-am întors şi am lovit cu putere cu bastonul. Dar nu era nimeni. Nu a fost uşor să ajung la locul stabilit pentru exersare. Odată ajuns, am văzut că acolo nu era nimeni. Maestrul nu venise, aşa că mam asezat pe o moviliţă. Lucrul ciudat a fost ca palmele mele s-au aşezat spontan pe abdomenul inferior, în dreptul "câmpului de cinabru inferior" (Xia

dantian). Destul de repede am simtit o sferă de foc. Nu ştiam dacă se afla în palme sau în interiorul abdomenului. Inainte, nici unul din maeştrii nu mă învăţaseră despre sfera de foc, aşa că mi-am spus să fiu atent la ea. După cinci minute întregul corp se încălzise de parcă ar fi luat foc. In acea perioada a anului era destul de frig. Noaptea trebuia să te îmbraci mult mai gros decât ziua. Localnicii purtau chiar palton. Dar eu stăteam acolo şi măîncălzisem tot; chiar începusem să transpir. La un moment dat am avut senzaţia de plutire, am avut viziunea plutirii în înaltul Cerului, am vazut Bodhisattva şi Budha, un palat şi mai mulţi munţi. Am văzut totul ca şi cum ar fi fost un film. Ulterior am ajuns în Hainan şi am văzut în realitate munţii pe care i-am văzut în acea noapte, copil fiind. Foarte ciudat! Stând în acea noapte în parc, m-am simţit foarte bine. Atunci nu ştiam însă că exersez. Peste câteva momente cineva a vorbit şi m-am trezit. Am deschis ochii şi am văzut că deja s-a luminat. Alături erau câţiva practicanţi de arte marţiale, ale căror voci m-au trezit. Toţi se mirau de atitudinea băieţelului care stătea cu ochii închişi. Fiind ora şase şi nevăzându-l pe maestru, am plecat acasă. Ajuns acolo am vorbit cu părinţii. Mama mi-a spus imediat că totul este asemenea povestirii pe care mi-o spusese seara trecută. "Trebuie să aştepti trei zile"! mi-a zis. Eu am aşteptat cinci zile şi de-abia în a şasea zi maestrul a venit. Văzându-l, am simţit cum mi se urcă sângele la cap: "Maestrul a spus ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt. Eu am venit zi de zi de la ora trei noaptea pentru a te întâlni!" Maestrul m-a întrebat: "Ti-a fost frig?" Am răspuns că nu. "Te-am aşteptat câteva zile să vii să-mi transmiţi învăţătura ta. De ce nu ai venit?", l-am mai întrebat. "Cum nu te-am iniţiat?! Nu ai stat pe moviliţa asta?" "Ba da!", i-am răspuns. "Şi nu ai avut senzaţia unei sfere de foc în interiorul abdomenului?" "Ba da!" "Si nu s-a extins focul către întregul corp şi ai început să transpiri?" "Ba da!" "Ei, acesta a fost modul în care eu te-am iniţiat!" In acel moment nu am putut să nu mă gândesc la cât de misterios este maestrul meu. Atunci l-am salutat drept maestru si l-am rugat să mă accepte." Aici trebuie înteleasă distincţia dintre elev şi discipol. Foarte mulţi fac această distincţie prin prisma relaţiei exterioare maestru - discipol. In realitate este vorba de transformarea ce are loc în elev, aducându-l la gradul de discipol. Discipolul este elevul ce a reuşit să se desprindă de "eu-ul" său, să treacă dincolo de "umbrele" minţii, de realitatea acesteia. Acum el este pregătit cu adevărat să înţeleagă "semnele" Adevărului, ce îi parvin prin intermediul Maestrului. Toată această transformare îi va permite aspirantului să devină discipolul unui Maestru.

MAESTRUL ŞI "CALEA CERULUI" Dar Maestrul nu este neapărat o persoană. Maestrul - omul este percepţia comună a celor a căror conştiinţă nu poate depăşi nivelul conştiinţei materiale. Ei nu reuşesc să înţeleagă şi să se deschidă decât în faţa aspectelor materiale. De aceea ei au nevoie de un Maestru în carne şi oase. Incercând sa-i ajute pe cei ce se află la acest nivel, unul dintre maestrii de Qigong (Yan Xin) a spus: "Atunci când gândim la un maestru ar trebui sa fim atenţi dacă nu cumva el este firul de iarbă, batrânica ce trece prin faţa portii, vaca ce paşte liniştită pe o pajişte, ş.a.m.d." Menirea acestor vorbe este de a îndrepta atenţia practicanţilor dincolo de aparenţe, către interiorul fiinţei, pentru a urmări trăirile ce apar în diferite situatii. Astfel, ei vor face un pas înainte, depăşind înţelegerea comună a existenţei materiale. Pentru cei care au reusit să se înalţe, ajungând undeva între Cer si Pământ, Maestrul va fi mult mai mult decât o persoană. Coborârea Cerului, pentru a acorda graţia sa, va fi felul în care Maestrul se va revela unor astfel de oameni. Cerul are grija de toate făpturile, coborându-se spre acestea. Dar el nu poate fi perceput decât de cei ce reuşesc să urce în întâmpinarea sa. Pentru fiinţele Pământului, ce păstrează conştiinţa materialităţii ca certitudine a existenţei lor, nici un "semn", nici un fel de minune nu este suficientă pentru le determina o schimbare în felul lor de a fi. Istoria a demonstrat din plin acest lucru! Drept urmare se spune că Maestrul este cel ce caută discipolul şi nu invers. Cerul coboară necontenit spre toate creaturile imprimându-le impulsul de a-şi descoperi natura lor interioară, de a-şi găsi drumul în viaţă. După care urmează o perioadă de aşteptare, de retragere, în care Cerul nu mai poate fi simţit. El ne lasă să alegem modul de a reacţiona la ajutorul său. De aceea "sfinţii înţelepţi de odinioară" au spus: "Odată Yin - odată Yang, numim aceasta Cale". Despre ce Cale este oare vorba? Evident despre Calea Cerului. Căile autentice sunt cele ce-şi asumă modul de manifestare a Cerului, păstrând alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. La început, practicantul percepe Yin-ul şi Yangul prin prisma felului său de a cunoaşte, adică la nivelul material. El foloseşte manifestările Yin-Yang la nivel corporal. După o perioada de exersare, practicantul va trăi Yin-ul şi Yang-ul la nivelul energiei. Drumul îl duce înainte. Pe masură ce exersează, capacitatea sa de cunoaştere se schimbă. Atingând întelepciunea, el îşi va asuma ritmurile Naturii (interioare şi exterioare) şi va actiona în conformitate cu acestea. In timp, practicantul va reusi să trăiască realitatea Yang-ului şi a Yin-ului la nivelul conştiinţei sale, pentru a intra apoi în meditaţie, fiinţând dincolo de Yin şi de Yang, în spaţiul şi timpul spiritual, la

originea lucrurilor. Acum puntea a fost construită. Idealul contopirii interiorului şi a exteriorului a fost atins. Practicantul îsi va îndrepta atenţia asupra Maestrului mulţumindu-i pentru graţia sa, pentru sprijinul acordat.

Cezar Culda

Prevenirea şi tratarea afecţiunilor prin practicile energetice chinezeşti Oare trebuie sã convingem pe cineva cã meritã sã fie sãnãtos? Asupra anumitor lucruri pur şi simplu trebuie sã ne deschidem şi sã cãutãm adevãrul dinlãuntrul lor, fãrã a ne pune întrebãri asupra utilitãţii pe care o au. Este util oare pentru noi un rãsãrit sau un apus de Soare? Dar de câte ori nu simţim însã nevoia de a-l contempla?! La fel este şi cu sãnãtatea. Bineînţeles cã ne dorim sã fim sãnãtoşi, însã de multe ori avem senzaţia cã viaţa curge cu o vitezã prea mare şi nu putem sã ne oprim pentru a gãsi resursele necesare pentru a ne ocupa şi de sãnãtatea noastrã. Pentru a putea depãşi aceastã stare de fapt putem recurge la experienţa medicinei tradiţionale chinezeşti şi a practicilor energetice tradiţionale - Qigong. În interiorul practicilor energetice chinezeşti (Qigong) s-au strâns de-a lungul timpului tehnici care permit reglarea principalelor sisteme ale corpului: sistemul respirator, circulator, uro-genital, hormonal, osos, ş.a.m.d. Unul din avantajele practicilor energetice îl constituie posibilitatea reglãrii întregului corp, şi nu numai a anumitor porţiuni ale sale. Practicanţii au posibilitatea de a urmãri în acelaşi timp, îmbunãtãţirea stãrii emoţionale, creşterea cantitãţii de energie, reglarea funcţiei de închidere şi de deschidere a celulelor, armonizarea organelor interne deţinãtoare de energie (rinichi, ficat, inimã, splinã, plãmâni). Prin exersarea practicilor energetice Qigong apar rezultate atât în domeniul tratãrii afecţiunilor şi al întãririi sãnãtãţii cât şi în cel al modelãrii caracterului. Deşi finalitatea asumatã iniţial era cea a sãnãtãţii, foarte mulţi practicanţi ajung în timp sãşi îmbunãtãţeascã şi capacitatea de înţelegere; uneori ei îşi "dezgroapã" puterile aflate în stare latentã dobândind capacitãţi deosebite. Dincolo de aceste aspecte, practicanţii descoperã importanţa participãrii active la propria lor existenţã. Ei îşi percep sãnãtatea ca fiind posibilã prin modul în care trãiesc, prin felul în care simt, prin alimentaţia pe care o adoptã, prin tipul de viaţã mai activ, prin respectarea anumitor reguli ale Naturii, ce ţin de anotimpuri, de

ritmurile zi - noapte, ş.a.m.d. În acest fel are loc îmbunãtãţirea calitãţii vieţii lor, "ceva" se schimbã în bine în viaţa lor, ei descoperã "arta de a trãi". Practicile energetice sunt folosite atât în partea preventivã, cât şi în cea a tratãrii afecţiunilor. Ideal ar fi ca oamenii sã înţeleagã importanţa menţinerii şi întãririi sãnãtãţii şi sã nu recurgã la ajutorul exterior numai atunci când boala s-a instalat. În acest sens, "Tratatul de medicinã internã al Împãratului Galben" ("biblia" medicinei tradiţionale chineze) menţioneazã: "În trecut, înţelepţii tratau afecţiunile prin prevenirea lor înainte ca ele sã aparã, asemenea unui bun guvernator sau împãrat care reuşea sã previnã apariţia unui rãzboi. Tratarea unei afecţiuni care deja s-a manifestat este ca încercarea de a reprima o revoltã izbucnitã. Dacã cineva pregãteşte un dig pentru a strânge apã doar atunci când îi este sete, sau dacã îşi pregãteşte armele numai dupã ce a început rãzboiul, va apãrea întrebarea naturalã: oare nu este prea târziu?" Sãnãtatea este unul dintre bunurile noastre cele mai preţioase. De aceea, trebuie sã ştim cum sã o pãstrãm, cum sã o întãrim şi cum sã o redobândim atunci când am pierdut-o. De curând, Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii a început sã susţinã derularea unor programe ce permit prevenirea apariţiei bolilor. Aceastã atitudine a fost adoptatã pe plan internaţional din cauza faptului cã s-a constatat o mai mare dificultate în recuperarea personalului muncitor decât în menţinerea lui într-o stare activã, de sãnãtate. Se pare cã atât felul de a fi din trecut cât şi cel din prezent implicã aceeaşi strategie: prevenirea afecţiunilor. În situaţia în care totuşi boala a apãrut, medicina tradiţionalã chinezã şi practicile energetice ne dau posibilitatea de a ne apropia de rãdãcina bolii, de a gãsi o modalitate de a înţelege felul corect de tratare a ei: pornind de la interior cãtre exterior, de la cauzã spre simptome. Pasul urmãtor constã în folosirea unor proceduri, a unor tehnici la care pacientul participã activ, astfel încât se va parcurge şi etapa tratãrii afecţiunilor. Avantajul procedeelor folosite în practicile energetice constã în lipsa efectelor secundare, dar şi în obţinerea unor rezultate mai stabile decât prin alte proceduri, tocmai datoritã implicãrii active a pacientului în procesul restabilirii sãnãtãţii. Pe

durata tratamentului se folosesc procedee simple, dar a cãror eficienţã îşi face simţitã prezenţa prin colaborarea dintre terapeut şi pacient. De exemplu, sunt practicate diferite tehnici de respiraţie coordonate cu anumite mişcãri; în acest fel va creşte cantitatea de sânge oxigenat din interiorul corpului iar sângele oxigenat va putea fi trimis spre toate celulele corpului. În procesul terapeutic sunt recomandate şi tehnici statice, ce folosesc combinarea respiraţiei cu o anumitã reprezentare mentalã şi cu deplasarea energiei de-a lungul meridianelor. Se mai foloseşte şi masajul zonelor reflexogene (din tãlpi, din palme, de pe urechi sau de-a lungul spatelui - de o parte şi de alta a coloanei vertebrale). Terapeutul este cel care efectueazã iniţial masajul, dar ulterior el indicã pacientului diferite modalitãţi de masaj pe care acesta trebuie sã le execute zilnic. Înţelepciunea din interiorul medicinei tradiţionale chineze mai permite sesizarea urmãtorului adevãr: datoritã momentului naşterii, organele noastre interne deţinãtoare de energie (rinichi, ficat, inimã, splinã, plãmâni) nu sunt susţinute energetic în mod echilibrat. Acest lucru va duce la predispoziţia cãtre diferite afecţiuni, pe de o parte, şi a tendinţei cãtre un anumit fel de a fi, pe de altã parte. De exemplu, o persoanã al cãrui ficat nu este susţinut din punct de vedere energetic va avea dificultãţi în a lua decizii şi a lupta pentru a le duce la bun sfârşit. Acest lucru este explicabil prin afectarea caracterului de "înflorire", de dezvoltare (ce ţine de elementul lemn - conform legii celor cinci elemente) al ficatului. Un alt exemplu: persoanele a cãror inimã nu este susţinutã suficient din punct de vedere energetic nu vor putea sã se bucure de viaţã, vor avea senzaţia cã fericirea este departe de ei. Uneori, capacitatea creativã a lor este deficitarã, alteori apar probleme la nivel mintal. Terapeutul va cunoaşte însã toate aceste aspecte şi va întocmi cu grijã o fişã a pacientului urmând a-i face recomandãri ce ţin de cele prezentate anterior. Datoritã acestui mod de cunoaştere, tratamentul va deveni mult mai complex şi nu se va reduce numai la reglarea structurilor de la nivelul material al corpului, ci vor fi avute în vedere şi cele energetice, emoţionale, de la nivelul conştiinţei, ş.a.m.d. Prin acest mod de înţelegere, prin practica zilnicã a unor forme energetice se poate atinge longevitatea, ce presupune menţinerea sãnãtãţii, a pãstrãrii unui corp viguros şi a unui suflet liniştit. Nu este suficient sã trãieşti mult, trebuie cã viaţa sã fie echilibratã, sã existe puterea de a înfãptui acţiunile necesare existenţei fizice şi spirituale. TAIJIQUAN - O CALE A ARMONIEI

În fiecare dimineaţă, în parcurile din "ţara de mijloc" - China, o mare de oameni exersează aşa-numitul "dans al longevităţii": Taijiquan . Pentru chinezul de rând, Taijiquan-ul reprezintă un mod de a păstra legătura intimă a omului cu Natura, astfel încât trecerea timpului să-şi lase amprenta benefică a atingerii înţelepciunii.

Exersând cu răbdare şi perseverenţă formele din Taijiquan, practicantul îşi dezvoltă partea contemplativă a conştiinţei. Odată cu scurgerea timpului, a alternanţei anotimpurilor, a trecerii anilor, practicantul observă transformările din Natură dar şi pe cele din interiorul său. El ajunge să trăiască în prezent, trecând dincolo de himerele minţii, ale ataşamentului. Treptat, el va descoperi, aşa cum ne spune şi "Tratatul Taijiquan-ului", "lumina sacră a spiritului". Poate nu toţi practicanţii vor atinge un nivel foarte avansat, dar cel puţin vor reuşi să dobândească un trup sănătos şi viguros, o minte liniştită, cultivându-şi astfel în egală măsură corpul şi spiritul.

TAIJIQUAN-UL ŞI ATINGEREA LONGEVITĂŢII

Mecanismele Taijiquan-ul au permis acestei discipline nu numai să se păstreze de-a lungul timpului, dar au şi făcut posibilă practicarea sa de către o masă foarte mare de oameni. Acest lucru se întâmplă nu numai în China. De exemplu, în Australia, trei instructori ce au învăţat în China au reuşit să creeze o mişcare în numai câţiva ani. În prezent Taijiquan-ul se practică în Australia nu numai în centrele de recuperare sau în sălile de arte marţiale; el este folosit şi ca disciplină sportivă predată în şcoli.

La nivel mondial, lumea non-asiatică a stabilit chiar şi o zi mondială a Taijiquan-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat la sfârşitul anilor 80 că Taijiquan-ul este modalitatea cea mai eficientă de păstrare a sănătăţii. În strategia de dezvoltare a medicinei tradiţionale pentru intervalul 2002 - 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus Taijiquan-ul alături de practicile energetice Qigong, drept o componentă importantă a medicinei tradiţionale. Oare toate acestea ar putea fi posibile fără bogăţia interioară a Taijiquan-ului!? Dar oare a fost ea descoperită în totalitate?! Cert este că mulţi dintre practicanţii de Taijiquan experimentează adevăratul înţeles al longevităţii. Ei ajung să trăiască o viaţă îndelungată, menţinându-şi corpul sănătos. Maeştrii de Taijiquan depăşesc chiar şi vârsta de 100 de ani. În acest sens, maestrul Wu Tu Nan a trăit până la vârsta de 106 ani. Soţia sa, de asemenea practicantă de Taijiquan, s-a stins din viaţă la 98 de ani. Trebuie să ştiţi însă că înainte de a fi un maestru de Taijiquan, Wu Tu Nan a fost un copil bolnăvicios. El a suferit de epilepsie, de afecţiuni cardiace şi respiratorii, având şi un picior mai scurt decât celălalt cu doi centimetri. Printr-o practică asiduă de opt ani de zile, sub îndrumarea a doi maeştrii experimentaţi, toate problemele de sănătate s-au rezolvat. Chiar şi piciorul mai scurt a ajuns la dimensiunea celuilalt! Ulterior, Wu Tu Nan a urmat atât facultatea de medicină tradiţională chineză cât şi pe cea de medicină clasică. El a continuat să predea Taijiquan unor grupuri pe care le iniţia timp de patru ani de zile, până aproape de momentul în care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Unul dintre discipolii săi, Zhou Yi, a fost profesorul lui Florin Deleanu, promotorul Taijiquan-ului în România. Înainte de a pleca în Japonia, în 1987, Florin Deleanu l-a numit pe Cezar Culda (actualul director al departamentului stilurilor interne al Federaţiei Române de Arte Marţiale) pentru a continua activitatea de predare şi de răspândire a Taijiquan-ului.

ORIGINEA TAIJIQUAN-ULUI

În China, Taijiquan-ul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în două medii diferite: în mediul templelor taoiste din zona munţilor Wudang şi în zona satului Chenjiagou. Cele două forme de Taijiquan au elemente comune, au aceleaşi principii teoretice, dar au şi multe deosebiri din punct de vedere al formelor executate. Drept urmare, ele sunt cunoscute prin denumiri diferite: Taijiquan-ul din munţii Wudang şi Stilul Chen de Taijiquan (acest stil a dus în timp la apariţia altor stiluri: Yang, Sun, şi două stiluri Wu). Interesante sunt însemnările despre naşterea acestor două tipuri de Taijiquan. Despre Taijiquan-ul din munţii Wudang, legenda spune că într-o zi, Zhang San Feng, un taoist celebru ce îşi ducea traiul pe munţii Wudang, a observat o luptă dintre un şarpe şi un vultur. Fiind impresionat de felul în care imobilitatea aparentă a şarpelui l-a ajutat să câştige în faţa agresiunii extreme a vulturului, Zhang San Feng a pus bazele stilului Taijiquan.

Despre a două variantă de Taijiquan se ştie că ea a fost creată de către generalul Chen Wang Ting. La căderea dinastiei Ming, generalul Chen s-a retras din funcţiile publice şi şi-a dedicat viaţa căutărilor interioare. Studiind cărţile clasice (Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben, Tratatul transfomărilor) el a pus bazele unui nou stil de arte marţiale. Chen Wang Ting a aplicat teoria meridianelor pe un set de 32 de mişcări pe care le-a preluat din "Tratatul boxului" a lui Qi Ji Guang (unul dintre tratatele esenţiale din lumea artelor marţiale). El a adăugat 4 noi mişcări, obţinând astfel 36 de forme, pe care ulterior le-a alternat pentru a crea o secvenţă de 108 forme. Frumuseţea constă în faptul că generalul Chen a asociat cele opt trigrame cu cele opt forme de mişcare din Taijiquan, descriind astfel atitudinea trunchiului printr-o trigramă. Pentru picioare, el a preluat teoria celor cinci elemente (ce corespund şi ele unora dintre cele opt trigrame) şi a aplicat-o pentru a găsi trigrama corespunzătoare părţii inferioare a corpului. Aşezând trigrama corespunzătoare părţii superioare a corpului (ce descrie cele opt forme de mişcare) peste trigrama ce corespunde părţii inferioare a corpului, el a obţinut o hexagramă.

Ulterior, generalul Chen a ordonat hexagramele pentru a obţine un proces alchimic. Astfel a apărut secvenţa de 108 forme!

TAIJIQUAN-UL - ARTA ARMONIEI

Teoria şi practica Taijiquan-ului se bazează pe filozofia simbolului Taiji, pe alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. Acest lucru se regăseşte la toate nivelurile, mişcarea corpului, respiraţie, deplasarea energiei, mental. Totul ţine cont de "Tratatul transformărilor" ( Yi jing ) : "O dată Yin, o dată Yang, numim aceasta Cale." Greutatea se menţine când pe un picior, când pe celălalt. Braţul care acţionează (Yang) corespunde piciorului care este liber de greutate (Yin), astfel încât din punct de vedere al întregului Yin-ul şi Yang-ul se echilibrează. Pe retragere se inspiră, pe înaintare se expiră. Înainte de începerea unei mişcări (atunci când corpul este nemişcat - Yin) se vizualizează următoarea mişcare (mentalul este activ Yang). Atunci când mişcarea se execută (corpul este Yang) mentalul contemplă gesturile descrise (mintea este Yin). Tot acest mecanism ţine cont de legile fiziologice ale corpului, ceea ce face ca toate acţiunile din Taijiquan să permită atingerea armoniei. Pe de altă parte, studiile efectuate au arătat că în momentul execuţiei Taijiquan-ului se inhibă o parte a cortexului cerebral (care ţine de activităţile curente) şi se excită o altă parte a cortexului cerebral, ce ţine de reglarea anumitor procese din interiorul corpului. În acest fel se reglează secreţiile interne, cât şi funcţionarea unor sisteme importante ale corpului. De asemenea, tipul de respiraţie folosit duce la reglarea activităţii sistemului respirator şi la masarea uşoară a organelor interne, îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi crescând capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive. Activitatea mentală (vizualizarea unei mişcări înainte de a fi executată şi apoi contemplarea ei pe măsura derulării) conduce la reglarea sistemului nervos, vindecă insomnia cât şi alte afecţiuni asemănătoare. Deplasarea energiei, la fiecare mişcare, către abdomen şi apoi către extremităţi, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină. Alternanţa greutăţii de pe un picior pe celălalt, cât şi modalitatea de execuţie a mişcărilor permite reglarea sistemului osos. În acest fel se atinge unul dintre principiile de bază ale Taijiquan-ului: interiorul şi exteriorul se contopesc. Armonia interioară şi cea exterioară devin Armonia întregului

Cezar TAIJIQUAN - O CALE A ARMONIEI

În fiecare dimineaţă, în parcurile din "ţara de mijloc" - China, o mare de oameni exersează aşa-numitul "dans al longevităţii": Taijiquan . Pentru chinezul de rând, Taijiquan-ul reprezintă un mod de a păstra legătura intimă a omului cu Natura, astfel încât trecerea timpului să-şi lase amprenta benefică a atingerii înţelepciunii. Exersând cu răbdare şi perseverenţă formele din Taijiquan, practicantul îşi dezvoltă partea contemplativă a conştiinţei. Odată cu scurgerea timpului, a alternanţei anotimpurilor, a trecerii anilor, practicantul observă transformările din Natură dar şi pe cele din interiorul său. El ajunge să trăiască în prezent, trecând dincolo de himerele minţii, ale ataşamentului. Treptat, el va descoperi, aşa cum ne spune şi "Tratatul Taijiquan-ului", "lumina sacră a spiritului". Poate nu toţi practicanţii vor atinge un nivel foarte avansat, dar cel puţin vor reuşi să dobândească un trup sănătos şi viguros, o minte liniştită, cultivându-şi astfel în egală măsură corpul şi spiritul.

TAIJIQUAN-UL ŞI ATINGEREA LONGEVITĂŢII

Mecanismele Taijiquan-ul au permis acestei discipline nu numai să se păstreze de-a lungul timpului, dar au şi făcut posibilă practicarea sa de către o masă foarte mare de oameni. Acest lucru se întâmplă nu numai în China. De exemplu, în Australia, trei instructori ce au învăţat în China au reuşit să creeze o mişcare în numai câţiva ani. În prezent Taijiquan-ul se practică în Australia nu numai în centrele de recuperare sau în sălile de arte marţiale; el este folosit şi ca disciplină sportivă predată în şcoli. La nivel mondial, lumea non-asiatică a stabilit chiar şi o zi mondială a Taijiquan-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat la sfârşitul anilor 80 că Taijiquan-ul este modalitatea cea mai eficientă de păstrare a sănătăţii. În strategia de dezvoltare a medicinei tradiţionale pentru intervalul 2002 - 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus Taijiquan-ul alături de practicile energetice Qigong, drept o componentă importantă a medicinei tradiţionale. Oare toate acestea ar putea fi posibile fără bogăţia interioară a Taijiquan-ului!? Dar oare a fost ea descoperită în totalitate?! Cert este că mulţi dintre practicanţii de Taijiquan experimentează adevăratul înţeles al longevităţii. Ei ajung să trăiască o viaţă îndelungată, menţinându-şi corpul sănătos. Maeştrii de Taijiquan depăşesc chiar şi vârsta de 100 de ani. În acest sens, maestrul Wu Tu Nan a trăit până la vârsta de 106 ani. Soţia sa, de asemenea practicantă de Taijiquan, s-a stins din viaţă la 98 de ani. Trebuie să ştiţi însă că înainte de a fi un maestru de Taijiquan, Wu Tu Nan a fost un copil bolnăvicios. El a suferit de epilepsie, de afecţiuni cardiace şi respiratorii, având şi un picior mai scurt decât celălalt cu doi centimetri. Printr-o practică asiduă de opt ani de zile, sub îndrumarea a doi maeştrii experimentaţi, toate problemele de sănătate s-au rezolvat. Chiar şi piciorul mai scurt a ajuns la dimensiunea celuilalt! Ulterior, Wu Tu Nan a urmat atât facultatea de medicină tradiţională chineză cât şi pe cea de medicină clasică. El a continuat să predea Taijiquan unor grupuri pe care le iniţia timp de patru ani de zile, până aproape de momentul în care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Unul dintre discipolii săi, Zhou Yi, a fost profesorul lui Florin Deleanu, promotorul Taijiquan-ului în România. Înainte de a pleca în Japonia, în 1987, Florin Deleanu l-a numit pe Cezar Culda (actualul director al departamentului stilurilor

interne al Federaţiei Române de Arte Marţiale) pentru a continua activitatea de predare şi de răspândire a Taijiquan-ului.

ORIGINEA TAIJIQUAN-ULUI

În China, Taijiquan-ul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în două medii diferite: în mediul templelor taoiste din zona munţilor Wudang şi în zona satului Chenjiagou. Cele două forme de Taijiquan au elemente comune, au aceleaşi principii teoretice, dar au şi multe deosebiri din punct de vedere al formelor executate. Drept urmare, ele sunt cunoscute prin denumiri diferite: Taijiquan-ul din munţii Wudang şi Stilul Chen de Taijiquan (acest stil a dus în timp la apariţia altor stiluri: Yang, Sun, şi două stiluri Wu). Interesante sunt însemnările despre naşterea acestor două tipuri de Taijiquan. Despre Taijiquan-ul din munţii Wudang, legenda spune că într-o zi, Zhang San Feng, un taoist celebru ce îşi ducea traiul pe munţii Wudang, a observat o luptă dintre un şarpe şi un vultur. Fiind impresionat de felul în care imobilitatea aparentă a şarpelui l-a ajutat să câştige în faţa agresiunii extreme a vulturului, Zhang San Feng a pus bazele stilului Taijiquan.

Despre a două variantă de Taijiquan se ştie că ea a fost creată de către generalul Chen Wang Ting. La căderea dinastiei Ming, generalul Chen s-a retras din funcţiile publice şi şi-a dedicat viaţa căutărilor interioare. Studiind cărţile clasice (Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben, Tratatul transfomărilor) el a pus bazele unui nou stil de arte marţiale. Chen Wang Ting a aplicat teoria meridianelor pe un set de 32 de mişcări pe care le-a preluat din "Tratatul boxului" a lui Qi Ji

Guang (unul dintre tratatele esenţiale din lumea artelor marţiale). El a adăugat 4 noi mişcări, obţinând astfel 36 de forme, pe care ulterior le-a alternat pentru a crea o secvenţă de 108 forme. Frumuseţea constă în faptul că generalul Chen a asociat cele opt trigrame cu cele opt forme de mişcare din Taijiquan, descriind astfel atitudinea trunchiului printr-o trigramă. Pentru picioare, el a preluat teoria celor cinci elemente (ce corespund şi ele unora dintre cele opt trigrame) şi a aplicat-o pentru a găsi trigrama corespunzătoare părţii inferioare a corpului. Aşezând trigrama corespunzătoare părţii superioare a corpului (ce descrie cele opt forme de mişcare) peste trigrama ce corespunde părţii inferioare a corpului, el a obţinut o hexagramă. Ulterior, generalul Chen a ordonat hexagramele pentru a obţine un proces alchimic. Astfel a apărut secvenţa de 108 forme!

TAIJIQUAN-UL - ARTA ARMONIEI

Teoria şi practica Taijiquan-ului se bazează pe filozofia simbolului Taiji, pe alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. Acest lucru se regăseşte la toate nivelurile, mişcarea corpului, respiraţie, deplasarea energiei, mental. Totul ţine cont de "Tratatul transformărilor" ( Yi jing ) : "O dată Yin, o dată Yang, numim aceasta Cale." Greutatea se menţine când pe un picior, când pe celălalt. Braţul care acţionează (Yang) corespunde piciorului care este liber de greutate (Yin), astfel încât din punct de vedere al întregului Yin-ul şi Yang-ul se echilibrează. Pe retragere se inspiră, pe înaintare se expiră. Înainte de începerea unei mişcări (atunci când corpul este nemişcat - Yin) se vizualizează următoarea mişcare (mentalul este activ Yang). Atunci când mişcarea se execută (corpul este Yang) mentalul contemplă gesturile descrise (mintea este Yin). Tot acest mecanism ţine cont de legile fiziologice ale corpului, ceea ce face ca toate acţiunile din Taijiquan să permită atingerea armoniei. Pe de altă parte, studiile efectuate au arătat că în momentul execuţiei Taijiquan-ului se inhibă o parte a cortexului cerebral (care ţine de activităţile curente) şi se excită o altă parte a cortexului cerebral, ce ţine de reglarea anumitor procese din interiorul corpului. În acest fel se reglează secreţiile interne, cât şi funcţionarea unor sisteme importante ale corpului. De asemenea, tipul de respiraţie folosit duce la reglarea activităţii sistemului respirator şi la masarea uşoară a organelor interne, îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi crescând capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive. Activitatea mentală (vizualizarea unei mişcări înainte de a fi executată şi apoi contemplarea ei pe măsura derulării) conduce la reglarea sistemului nervos, vindecă insomnia cât şi alte afecţiuni asemănătoare. Deplasarea energiei, la fiecare mişcare, către abdomen şi apoi către extremităţi, îmbunătăţeşte

circulaţia sanguină. Alternanţa greutăţii de pe un picior pe celălalt, cât şi modalitatea de execuţie a mişcărilor permite reglarea sistemului osos. În acest fel se atinge unul dintre principiile de bază ale Taijiquan-ului: interiorul şi exteriorul se contopesc. Armonia interioară şi cea exterioară devin Armonia întregulu