Comentariu Viata La Tara

 

Comentariu

Viaţa la ţară de D Duiliu uiliu Zamfirescu 

Viaţa la ţară, primul roman din ciclul Comăneştenilor - în cadrul căruia este urmat de Tănase Tănase Scatiu ,  În război , Îndreptări şi Anna - , înfăţişează dragostea matură dintre Matei Damian D amian şi Saşa Comăneşteanu şi iubirea adolescentină adolescentină dintre Mihai , fratele Saşei , şi Tincuţa Tincuţa , verişoara lui Matei. Viaţa la ţară nu este un roman al satului ci e un roman care prezintă viaţa , destinul a trei familii - boieri legaţi de familie , pământ , care nu o duc destul de bine din cauza problemelor pământului. pământului.   Romanul a fost scris in anul 1893 la Bruxelles şi publicat în 1894-1895 1894 -1895 în Convorbiri literare. În 1898 avea să apară în volum. După ce a fost publicat în Convorbiri literare, romanul a fost considerat de Titu Maiorescu, cel mai bun roman, pe care îl avem acum în româneşte. Mai târziu, G. Călinescuremarca influenţa şi structura realistă a acestei operă, asemănată chiar cu scrierile lui Emile Zola. Zola.   Natura ocupă un loc foarte important în opera lui Duiliu Zamfirescu şi este evocată o dată cu venirea ven irea lui Matei Damian de la gară , din Italia. El contemplează natura melegurilor natale văzute din trăsura lui Dinu Murguleţ. Majoritatea întâmlpărilor se desfăşoară în sânul naturii, deoarece Duiliu Zamfirescu adoră natura.  natura.   Într-un cadru natural fermecător , pe care autorul îl realizează cu o deosebită acuitate a senzaţiilor, romancierul plaseză scena de dragoste dintre cei doi adolescenţi, notând cu pătrundere psihologică  înduioşătoare încercări ale ale lui Mihai de a părea mai m matur atur decât este , reacţiile fetei între veselie şi  întristare, visurile pe care şi le făuresc făuresc cei doi.  doi.  „Latura cea mai originală a romanelor lui Duiliu Zamfirescu este intenţia de a nota intimitatea dintre sufletele fina, clipele de extaz erotic. Deşi tratarea rămâne exterioară, apare aici pentru prima oară pagina analitică, întrucât obiectul scriitorului nu e omul, ci o stare de sine, studiată monografic. Luate în chip absolut, aceste pagini sunt încă insuficiente, adesea naive, dar în cuprinsul literaturii noastre ele ele   reprezintă întâiele încercări. Decurgerea indiferentă a conversaţiei între îndrăgostiţi, atmosfera aceea de frivolitate discontinuă şi delicată, contradicţiile sufleteşti ale femeii, tristeţile nemotivate, sentimentul euforic premergător mărturisirilor, toate acestea sunt inutile şi cu oarecare stângăcie realizate în gesturi şi cuvinte.” Acţiunea romanului este plasată în cea dede-a doua jumătate a scolului al XIXXIX-lea şi este centrată asupra boierimii, cea care oferă un spectacol social, extreme de divers, antagonic. Există boieri blânzi, preocupaţi de problemele din jur, de pământurile şi de moştenirea pe care o vor lăsa, dar există copiii acestora care nu mai moştenesc deprinderile părinţilor şi încearcă să aplice la noi noţiunile şi deprinderile obţinute obţinute in Occidentul civilizat( restaurante, săli de joc, curse de cai, staţiuni estivale, costisitoare, etc,) ducând în câţiva ani la risipă tot ceea ce înaintaşii adunaseră timp de secole. secole.  

1

 

Sentimentul dominant al personajelor imaginate de autor este pietatea filială, manifestată prin respectful şi dragostea faţă de părinţi. Tinerii îi iubesc şi îi ocrotesc pe cei bătrâni, pr preluând eluând de la aceştia tradiţiile şi credinţele în care au vieţuit: v ieţuit: Tincuţa îşi iubeşte părinţii şi se va sacrifice de dragul lor, acceptând mezalianţa căsătoriei nefericite cu Tănase Scatiu, sfârşite tragic prin sinuciderea acesteia mai târziu; Saşa, după moartea părinţilor ei, preia responsabiliăţile familiale, ocrodindu ocrodindu--şi fraţii mai mici, care i se adresează cu termenul t ermenul simbolic de “maman”. Aceeşi eroină a ocrotit cu devotamnet ultimii ani de existenţă ai bătrânei Diamandula, al cărei băiat unic fusese plecat mult timp în stăinătate. stăinătate.   Romanul debutează cu descrierea impunătoarei curţi din Ciulniţei, în care se înalţă “casele “c asele bătrâneşti şi sănătoase ale boierului Dinu Murguleţ”. ÎntrÎntr -o zi, conu Dinu primeşte vizita celor din neamul Scatiu, reprezentat prin Tănase şi mama lui, Profira. Cei doi vor ss-o peţească pe fata boierului, Tincuţa Murguleţ, provocând dezgustul acesteia şi revolta părintelui. Tănase Scatiu era fiul unui vechi slujitor al tatălui lui Dinu Murguleţ, iar coana Profira, o femeie vulgară, obraznică, needucată, era şi o alcoolică inveterată. Bătrânul boier înţelege că Tănase Scatiu nn-o iubeşte pe Tincuţa, ci  ci –ambiţios  –ambiţios fiind –  –  urmăreşte să intre prin mezalianţă în rândurile aristocraţiei de neam şi să să--şi sporească averea, obţinută prin înşelătorie şi furt de către tatăl lui. În capitolulu al doilea, îşi face apariţia personajul central al romanului, Saşa Comăneşteanu, o tânără boieroaică orfană,careorfană,care-şi administrează singură şi cu vădită competenţă moşia. Bătrâna Diamandula mai supravieţuieşte doar din dorinţa de aa -şi revedea fiul plecat  în urmă cu şapte ani în Italia. Întreaga Întreaga familie îl întâmpină la gară, cu exc excepţia epţia Saşei, rămasă să o supravegheze pe bătrâna mamă a celui înstrăinat. Totuşi, ea şi şi--ar fi dorit săsă-l vadă cu o clipă mai devreme, căci îl iubea discret de mulţi ani. Coana Diamandula îşi primeşte băiatul cu mare emoţie,  încredinţându-i  încredinţându -i ultimele sale dorinţe: aceea ca filu ei să rămână răm ână acasă, săsă-şi petreacă viaţa în spaţiul părintesc, săsă-l ajute pe unchiul lui şi să se căsătorească, întemeinduîntemeindu-şi propria familie. După moartea mamei, Matei găseşte, în fiecare dimineaţă, pe mormântul acesteia un buchet de flori proaspete şi îşi dă seama că acestea fuseseră puse de Saşa. El este impresionat de respectful eroinei atât faţă de cei vii, cât şi pentru cei morţi, îngrijind cu pietate mormântul boieroaicei care îi ţinuse loc de mamă. Matei se mută  în casa părintească şi observă observă că ţăranii nesupraveghe nesupravegheaţi aţi muncesc fără interes şi ran randament, dament, ba chiar risipesc mult din recolta adunată. Cu ajutorul Saşei care cunoaşte psihologia ţăranilor şi care are experienţă în domeniul agricol, Matei redevine un veritabil stăpân de moşie şi învaţă cum să o administreze şi să o facă rentabilă.  rentabilă.  Matei Damian devine mai bine iniţiat în psihologia ţănească după ce îl cunoaşte pe baciul Micu, iubitor de animale şi capabil săsă -I destăinuie boierului tainele stelelor. Este prezentată gradat evoluţia iubirii dintre Matei şi Saşa. Iniţial, tânăra femeie îl iubise în taină pe Matei, aşteptându aşteptându--i cu nerăbdare reîntoarcerea. Ulterior, eroul va descoperi delicateţea, sensibilitatea, spiritul de sacrificiu, competenţa administrativă şi chiar umorul Saşei, pe care ajunge să o iubească pentru meritele ei proprii naturii sale. sale.   Tănase Scatiu este prototipul parvenitului social, care va lua în mod brutal locul boierului tradiţional, se va căsători prin şantaj cu fiica acestuia şi, ulterior, îşi va însuşi averea conului Dinu. Filisofia lui este cea a “chimirului”, adică a poziţiei sociale câştigate prin avere: “acuma, chimirul’!Ai bani? Eşti boier! NN-ai bani? Poţi să fii coborât cu hârzobul din cer, tot degeaba!...”. Este relevant felul în care personajul detestabil se comportă cumaterial propria -şii mamă, propriavorbindu -i vulgar şi jignind-o jignind de orice scrupule, el urmăreşte avantajul poziţiavorbindusocială privilegiată, care să-i să-o -i grosolan. asigure unLipsit loc 2

 

preponderant în societate. Nu ezită să-l să -l şantajeze pe Dinu Murguleţ cu ipotecile emise asupra moşiei sale, obligându-l obligându-l săsă-i dea fata în căsătorie. Cu ţăranii se comportă la fel de brutal, încheind învoielile agricole exclusive în favoarea lui şi exploatânduexploatându-le, fără milă munca.  munca.  „Scatiu nu  nu destăinuie niciodată orientarea orientarea, finalitatea lui. Urmărit de duşmănia autorului, el este mereu şi cu frenezie un mojic cu care nu se poate sta e vorba deloc, un nebun curat.”  În roman, sunt prezentate atât imagini imagini a iubirii mature, ech echilibrate ilibrate dintre Saşa şi Matei Damian, cât şi idila adolescentină dintre Tincuţa şi Mihai. O pagină antologică rămâne cea a întâlnirii celor doi tineri, care îşi mărturisesc dragostea lor înaintea plecării lui Mihai în stăinătate. Cu naivitatea specifică vâ vârstei, rstei, ei făuresc proiecte utopice şi îşi jură să se aştepte unul pe altul toată viaţa. Natura însăşi participă la euphoria sentimentală a tinerulor, alcătuind un moment unic pe care ei nunu-l vor uita niciodată. Existenţa ulterioară le va sfărâma idealul de  de  dragoste, făcând din Mihai un personaj înstrăinat de lumea lui, iar din Tincuţa –  – eroină sacrificată, care se va degrada fizic şi sufleteşte până la gestul expiatoriu a sinuciderii. Deşi Matei îi mărturiseşte Saşei iubirea sa, eroina îi dă un timp de reflecţie pentru a se clarifica asupra profunzimii sentimentelor lui. Ea îl însoţeşte pe Mihai la Paris, Par is, nu înainte de aa -şi revedea iubitul cu care corespondează pe toată durata absenţei sale. Intuind dragostea fratelui ei pentru Tincuţa, Saşa ocroteşte cu delicateţe sentimentele lui Mihai, deşi nu credea în posibilitatea împlinirii lor: “E o nenorocire că sunt prea apropiaţi cu vârsta şi Mihai e prea tânăr. Tincuţa are să se mărite, iar el are să sufere. Are să sufere, fiindcă noi suntem o familie atinsă de o infirmitate ciudată, aceea a statorniciei sentimentale: ceea ce odată a intrat în sufletele noastre, rămâne acolo. Dar unde şi cum a început iubirea lor?...Nu ştiu”. Aşadar, ceva din legătura lor trinică cu pământul moştenit de la străbuni le caracterizeazăă şi structura afectivcaracterizeaz afectiv - mentală, care se manifestă cu aceeaşi constanţă. Neamul Comăneştenilor îşi asumă definitive trăirile sentimentale şi un mod temeinic, egal cu sine, de a gândi despre lume şi viaţă.  viaţă.  La întoarcere, Saşa îi oferă lui Matei un portret al ei realizat de către vestitul fotograf Nadar, la Paris, şi o bijuterie de cristal. Cei doi se vor căsători cu binecuvântarea bătrânului Murguleţ, care i se adresează cu aceste cuvinte profetice nepotului său: ““- Iar dumneata, să nut e mai mişti de d e pe pământurile astea … MM-ai înţeles? Căci aici ai găsit fericirea cea adevărată!..”.  adevărată!..”.  „Prin Matei Damian apare pentru prima oară în proza românească psihologia amânării. Matei Damian are, s-a observat, arta de a-si a- si complica artificial existenţa. Drama lui (iniţial de natură morală: să respecte sau nu promisiunea făcută mamei sale?) e pe cale să se rezolve în felul dorit de bătrână, căsătoria cu Saşa, când protagonistul îşi inventează, *…+ un nou prilej de cazuistică. Hiperlucid, Matei se unei ciudate ciudate autodisecţii afective, vrea să cuantifice inefabilul.” inefabilul.”  În capitolul al XVIII-lea XVIII-lea ni se prezintă un tablou din natură în consonanţă cu prima iubire trăită de perrechea adolescentină, Mihai si Tincuţa. Tincuţa îi oferă în amintire “o şuviţă de păr, legat o panglicuţă roşie”, iar Mihai îi făgăduieşte că darul scump va fi talismanul de care nu se va despărţi nicicând. nicicând.   Tincuţa şi Mihai trăiesc un vis de iubire întrîntr-o lime fără idealuri, unde imaginaţia în forme sensibile sancţionată brutal şi fără milă, aşaiubită, cum Mihai Comăneşteanu singur în ajunul plecării care leste desparte de casă, da familie, de fiinţa de însăşi adolescenţaintuieşte pură, lăsată definitiv în urma lui.  lui.care  3

 

„Finalul Vieţii la Ţară propunea fizionomia unui adolescent efeminat, împărţit între vitalitatea proprie vârstei şi tristeţea stârnită de lipsa de ascendent bărbătesc asupra Tincuţei. Din Tănase Scatiu deducem că dragostea copilărească dintre cei doi se destramă din cauza „sensibilităţii supărătoare” a fetei care care traversează o criză puberală.” „Cu atât de remarcabile însuşiri, romanul Viaţa la Ţară, important prin relaţie, rămâne totuşi nesatisfăcător în plan absolut. Romanul suferă de puţinătate şi mediocritate. Întinderea Întinderea lui e a unei nuvele. Eroii trăiesc trăiesc temperamental, prin câteva gesturi surprinse, dar nn -au ţinuta susţinută şi complexă care dă naştere adevăratei vieţi. Nici Murguleţ, nici Matei, nici Saşa, nici Scatiu nu sunt orientaţi sufleteşte. Ce vrea fiecare, c fel se organizează în faţa viaţii, asta nu se vede. De aceea romanul se uită repede şi rămâi surprins să constaţi după câtăva vreme că ai uitat ce cuprinde.” „Viaţa la Ţară este un roman al privirii care descoperă mereu un dincolo. Tumultul subteran, mişcarea de falii lăuntrice sunt trădate de uşoara unduire a suprafeţelor, de gesturi prielnic insignificante, în realitate adevărate detalii particularizante. Duiliu Zamfirescu conturează o mulţime de schiţe, desene, tablouri cvasiimperceptibile cvasiimperceptibile , care, derulate rrapid, apid, printr printr--o „cinematice abstractă”, refac procesualitatea sentimentului.” Dincolo de naraţiunea la persoana a IIIIII -a, scriitorul are timp să descrie pe larg Câmpia Bărăganului, are timp să ne ofere fragmente meditative despre mişcarea astrelor, despre viaţă sau despre despre moarte. Ritmul acţiunii este lent şi ss-a vorbit chiar despre o “linie epică” a romanului care invită la degustarea domolă a tuturor amănuntelor.  amănuntelor.  “Prin romanele lui, şi mai ales prin Viaţa la ţară, operă luminoasă, simpatică şi încântătoare, Duiliu Duiliu Zamfirescu este unul din scriitorii noştri de mâna întâia, şi unul dintre aceia care nu s-au învechit deloc. Ba avem impresia că el a devenit mereu tot mai contemporan.”  contemporan.” 

4