Comentariu – Cicero

Comentariu – Cicero I.Introducere: Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui Caesar. Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit: De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) - tratat alcătuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus, fratele său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului roman Crassus și Marcus Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței) alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl și fiul său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51-50 î.Hr. și tratatul Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat, amenințat de influența crescândă a aticismului.

Partile unui discurs sunt: -

exordium,inceputul discursului ;

-

narratio (relatarea evenimentelor) ;

-

peroration (concluzia) .

Inceputul discursului lui Cicero se numeste “Exordium ex abrupto” pentru ca nu respecta tiparul discursului in sine.El incepe direct cu acuzatiile,brusc,pe nepregatite.

II.Cuprins :

Textul „o tempora, o mores!” apartine primei catilinare, fiind continuarea textului „Exordium ex abropto”, prin care Cicero, consulul Romei din acea perioada, dezvaluie planurile de a ataca Roma a lui Catilina, fost guvernator al

Asiei si membru a unei familii de nobili care a dat Romei mai multi consului pana in sec IV a.Ch. Cicero incepe discursul cu cinci intrebari retorice,intrebari adresate lui Catilina,intrebari incriminatoare.Cicero este saturat de continuul abuz al lui Catilina.Acesta isi arata dispretul fata de incriminat, prin substantivul “furor”, substantiv care arata lipsa ratiunii a lui Catilina.Inversiunea accentueaza aceasta idee. Structura “iste tuus nos” are rolul de a arata antiteza dintre cele doua parti aflat in conflict. Cicero il ataca in continuare pe Catilina si foloseste tot felul de procedee pentru a-si arata totalul dispret si ura fata de acesta. Inversiunea “effrenata iactabit audacia” exprima amentintarea pe care o reprezinta Catilina pentru viitorul Romei.Oratorul isi exprima ingrijorarea pentru cetate si il considera pe Catilina un pericol. Oratorul il intreaba pe Catilina daca a ramas impresionat de toate garzile care inconjoara zi si noapte Palatinul.Ii reproseaza faptul ca, din cauza lui,Roma nu mai este un loc sigur pentru societate.Asezarea in cruce a termenilor antitetici “Urbis populi” si “timor vigiliae”, evidentiaza efectul masurilor de securitate luate de Cicero. Structura “Patere tua consilia non sentis” are rolul de a-l intimida pe Cicero.Repetitia de tip polyptoton “hic” ; “horum” arata atasamentul lui Cicero fata de templul lui Iuppiter Stator,atasamentul fata de senatori si siguranta ca acestia vor vedea adevarul. Ultimele doua fraze insista pe pierderea uzului ratiunii lui Catilina, pe intimidarea continua al acestuia pentru a-l constrange sa renunte la complot. Cel de-al doilea text incepe cu o intrebare retorica prin care Cicero insinueaza (cuvintele „quid” , „ubi” , „quos” si „quem”) , informatii pretioase pentru viitoarea judecata a lui Catilina. Prin cuvintele „dintre noi” Cicero ii implica pe toti senatorii si pe el insusi, tragandu-le un semnal de alarma. Acuzativul „O tempora, o mores!” creeaza o ipostaza dubla si o pauza de mare efect. Aceasta oprire neasteptata a fluxului discursului exprima nemultumirea lui Cicero fata de descoperirea planurilor fostului guvernator al Asiei, dupa care are loc o enumeratie a faptelor lui Catilina. Cicero subliniaza faptul ca senatul stie toate aceste lucruri si se autoinvinovateste. Andiploza este plasata intentionat pentru a oferi un oarecare efect dramatic discursului si indica dezamagirea ca acest cap al conjuratilor este inca in viata, datorita nepasarii optimatilor. Cuvintele „imo vero etiam” au rolul de a sublinia caracterizarea indirecta a lui Catilina si prin „notat et designat ad caedem unumuemque nostrum” le trage din nou un semnal de alarma ca s-ar putea ca si ei sa fie pe „lista neagra” a lui Catilina; cuvantul „caedem” da o nota mult mai grava celor spuse de Cicero. „Nos autem, fortes viri” inseamna ironie si autoironie asupra membrilor senatului, facandu-i lasi deoarece totul este o aparenta a controlului asupra situatiei. Cuvantul „istius” da o conotatie negativa si subliniaza dispretul lui Cicero fata de Catilina. Faptele lui Catilina ajung deja la limita, iar cuvintele „ad mortem” la inceputul propozitiei subliniaza acest lucru.

Propozitiile scurte, coordonate prin virgula creeaza impreuna impresia ca se stie tot, ca si-au dat seama, dar au rolul bine definit de a-l presa psihic pe Catilinia. Acesta nu a fost trimis pana atunci la moarte deoarece Cicero nu avea dovezi pentru castigarea unui proces, dar prin acest discurs si-a exprimat punctul de vedere si a castigat respectul senatorilor. III.Incheiere: Doi dintre cei mai mari oratori ai istoriei au fost Cicero si Pericle. Cicero si-a castigat acest statut prin ani si ani de perfectionare si tendinta lui de a deveni un orator ideal.Acesta avea o personalitate complexa ce imbina talentul nativa,cultura vasta si practica nesfarsita. Cel de-al doilea mare orator a fost Pericle.Acesta s-a remarcat cu un talent oratoric deosebit.In comparatie cu Cicero,Pericle era trufas si de cele mai multe ori stapan pe el in toate ocaziile.Acestia au si numeroase asemanari : sunt foarte ambitiosi amandoi, isi aleg un viitor contrar tuturor traditiilor familiale, sunt politicieni ageri, nu isi neglijeaza cazurile si nu isi irosesc timpul cu vorbaria fara rost.