Comedia Umana

Comedia umană Honoré de Balzac Honoré de Balzac s-a născut la Tours la 20 mai 1799.Si-a consacrat întreaga viaţă creaţiei literare care a însumat 90 de romane şi 2000 de personaje.Opera sa îi mobilizează energia, îi devorează timpul şi sfârşeşte prin a-i epuiza forţele.Balzac a vrut să fie la fel de mare ca Napoleon şi a lansat următoarea provocare: „Ceea ce Napoleon a întreprins cu sabia, eu voi împlini cu pana”.Scriitorul este un specialist al studiului moravurilor contemporane.Imaginaţia sa îl poartă şi spre studiul fenomenelor paranormale pe care el le integrează ficţiunii romaneşti. Anii 1835 – 1840 au fost cei mai productivi din toată cariera sa.Acum compune marile romane (Iluziile pierdute, César Birotteau) şi semnează în 1841 un contract pentru publicarea tuturor operelor sale sub titlul Comedia umană.Ambiţia de a scrie istoria completă a moravurilor timpului său îl împinge pe autor să conceapă alte proiecte, alte titluri care anunţă Cuvântul înainte, publicat in 1842.Ambiţia lui Balzac în Comedia umană este de a efectua un studiu exhaustiv şi detaliat despre societatea în care trăia, comparabil cu cele realizate de naturalisti despre varietăţile zoologice. In Comedia umană, Balzac ne oferă o frescă la nivelul umanităţii, o epopee franceză, un tablou fidel al societăţii franceze din prima jumatate a secolului al XIX-lea; aici întâlnim Parisul şi provincia, aristocraţia şi burghezia.Dar scriitorul nu se multumeşte să zugrăvească diferitele tipuri sociale; el inventează „adevărul”, adică descoperă ceea ce se ascunde în cele mai intime unghere ale societăţii, în familii, în conştiinţe.De aici şi importanţa acordată incidentelor minime ale vieţii private, ale vieţii domestice pentru a revela dramele şi luptele care se arată în secret în fiecare zi.Căci societatea, prin duritatea sa vis-à- vis de cei slabi, înfăptuieşte pe neaşteptate crime sociale: abandonul unui tată, dezmoştenire, ruinarea unui om cinstit etc, Balzac, un istoric al moravurilor, demască mecanismele acestor drame ascunse. Comedia umană este, în acelaşi timp, povestea şi critica societăţii.Prima idee pe care a avut-o autorul în realizarea acestei opere a venit dintr-o comparaţie între Umanitate şi Animalitate.Balzac observa că fiinţele umane, ca şi animalele, îşi pun amprenta asupra mediului în care trăiesc.Acest fapt explică împortanţa pe care scriitorul o acordă descrierilor.Sunt descrise locurile, locuinţele, mobilierul, etc.Unii oameni trăiesc în strânsă legătură cu mediul şi acesta îşi pune amprenta asupra lor.Descrierea la Balzac nu se limitează deci la pitoresc.Situată deja la începutul romanului, aceasta are deja o veritabilă valoare psihologică.Majoritatea romanelor lui Balzac sunt romane de formare, în care eroii se avântă în cucerirea lumii, ghidaţi de această speranţă arzătoare de reuşită.Dar romanescul balzacian pune în evidenţă contradicţia între această dorinţă şi obstacolele pe care le opune realitatea.Personajele Comediei umane sunt foarte bine individualizate pentru că se înscriu într-un real foarte precis; ele sunt de asemenea tipizate, fiind încarnarea unei idei sau expresia unui mediu sau a unei epoci. Lumea lui Balzac este o lume codată; totul în text devine semn: haina revelează omul, limbajul trădează apartenenţa socială, e o lume închisă.Se vorbeşte de tema celui puternic şi a celui slab, iar această tipologie reuneşte tema eşecului şi a reuşitei.In Comedia umană avem de-a face cu o lume închisă: aceleaşi oraşe, aceiaşi medici, aceiaşi avocaţi, aceiaşi cămătari; autorul îşi trimite cititorul dintr-un roman în altul, confundă personajele reale şi personajele fictive şi ia ca garant al adevărului societatea imaginară pe care a creat-o el însuşi.Lumea balzaciană este un microcosmos al lumii reale, mai coerent, mai semnificant şi nu mai puţin bogat. Soluţia pentru a asigura prompta reuşită a personajelor ar fi refularea oricărui idealism şi acceptarea corupţiilor sociale.Intre probitatea care le condamnă la singurătate şi oportunismul

care le garantează succesul, slabul Lucien Rubempré nu întârzie să aleagă.In lupta lor pentru reuşită, eroii balzacieni sunt foarte departe de a fi cavaleri ce ar avea ca arme onoarea sau virtutea.Cei mai străluciţi, „les dandys”, mondenii sunt redutabili „piraţi în mănuşi galbene”, ambiţioşi şi fără scrupule.Societatea pusă în joc în Comedia umană este un loc al conflictelor în care se înfruntă interesele.Balzac o compară fie cu jungla în care victimele sunt devorate, fie cu o mecanică „ dont les rouages broient aveuglement ceux qui s`y engagent”. Societate fără suflet, ea consacră triumful egoismului şi eliminarea celor curaţi.Drama dintre cei puternici şi cei slabi o constituie anacronismul: un om revine în lumea în care nu mai are loc(cazul lui Chabert), în care el nu evoluează cu societatea care îl înconjoară.Inferioritatea poate veni şi din dezrădăcinare.Aceasta poate fi socială: omul de rând dispreţuit de lumea aristocratică (Lucien la începutul Iluziilor pierdute) sau tânărul de familie bună dar declasat pentru că nu are bani (Raphael la începutul romanului La peau de chagrin).Dezrădăcinarea poate fi geografică: e drama provincialului la Paris, inadaptat, pierzându-şi probitatea şi iluziile ( ex: Lucien de Rubempré si Rastignac) pentru că personajul se înscrie clar în peisajul pe care îl ocupă.Portretele Comediei umane se inspiră din medicina timpului lui Balzac, de care autorul era foarte interesat: fenomenologia lui Gall, fizionomia lui Lavater,care vedea o relaţie ştiinţifică între trăsăturile fizice şi cele de caracter.Căci omul se schimbă repede, în comparaţie cu animalele.Modelat de evenimente, el este reflectarea timpului său. Tema pasiunii distrugătoare este pentru Balzac un sistem filozofic.Dar este mai ales o dimensiune psihologică şi dramatica esenţială a universului său romanesc.Căci marii eroi balzacieni sunt ei înşişi posedaţi de o idee fixă care sfârşeşte prin a-i ucide.Aceste răvăşiri ale gândirii se traduc printr-un anumit număr de semne: distrugerea unei familii, decăderea progresivă, mărcile pasiunii înscrise în sfârşit asupra fizicului fiinţei.Aceste obsesii sunt adesea egoiste ( avariţia bătrânului Goriot) dar orice sentiment, dacă este împins până la extreme, poate distruge orice individ epuizându-i voinţa şi forţele ( ex: dragostea paternă a lui Mos Goriot sau grija obsedantă a falsului abate Carlos Herrera pentru Lucien Rubempré). Balzac a fost pasionat de ştiinţă.Plecând de la ideea că societatea seamănă cu natura prin compoziţia şi organizarea sa, el îşi propune să studieze speciile sociale aşa cum naturaliştii studiază speciile animale.Balzac studiază societatea pe care o descompune, o reconstruieşte si îi uneşte părţile într-un tot.Aceasta este Comedia umană. O sucesiune de povestiri fără legatură între ele nu pot să-l mulţumească pe Balzac pentru care măreţia scriitorului ţine înainte de toate de unitatea pe care acesta o dă operei: „ Nu este suficient să fii om, trebuie să fii un sistem”. In romanele balzaciene, personajele circulă ca strategie de autenticitate dintr-o carte în alta.Cititorul le surprinde sub diferite faţete, în diferite sfere sociale, la vârste diferite.Această recurenţă asigură de asemenea unitatea lumii balzaciene; reuneşte romanele şi crează iluzia unui univers familiar.In lumea care populează Comedia umană, forţa şi slăbiciunea pot să se succeadă în destinul individual: ex: Lucien Rubempré, Rastignac(trece în câmpul celor puternici şi devine ministru.Tipologia puternicului şi a celui slab reuneşte aici tema eşecului şi a reuşitei.Impinsă până la extreme, povestea acestor schimbări de putere produce arhetipul balzacian al urcării şi al decăderii ( ex: Măreţia şi decadenţa lui César Birotteau, Splendeurs et misères des courtisanes), simbolul unei societăţi deschise dar fără milă pentru eroi. Literatura propusă de Balzac face concurenţă stării civile şi crează tipuri sociale (specii sociale).In ceea ce priveşte organizarea structural-tematică a studiului de moravuri balzacian, acesta propune: scene din viaţa particulară, din viaţa de provincie, politică, militară, de ţară şi pariziana.In realitate, un roman se aşază pe mai multe secvenţe: Moş Goriot înfăţişează scene din viaţa particulară( acţiunea se petrece la Paris; două fiice ale lui Moş Goriot sunt implicate în politică), Modest Mignon e o carte din începuturile literare ale scriitorului – roman romantic şi realist, Eugénie Grandet înfăţişează scene din viaţa de provincie, la fel şi romanul

Iluziile pierdute.O carte de continuare de scene din viaţa pariziană „Splendoarea şi mizeria curtezanelor” – acţiunea se petrece la Paris.Elementele de intrigă politică acoperă scene din viaţa de lux.Romanul O afacere tenebroasă prezintă scene din viaţa politica cu încărcătură fantastică.Balzac este un scriitor în care autorul trăieşte cu personajele sale.Descrierea este un procedeu de introducere în caracterizarea personajului şi a mediului social; aceasta nu funcţionează ca naraţiune şi nu are rol decorativ.Finalul romanului este unul explicativ şi sugerează destinul personajelor(prolepsa). In romanul Splendoarea şi mizeria curtezanelor, autorul înfăţişează toate sferele şi straturile societăţii franceze a timpului, de la lumea subterană a celor în afara legii, criminalii şi hoţii din închisoarea Conciergerie, până la vârfurile aristocraţiei reunite în salonul ducelui de Grandlieu.Bancheri, aristocraţi, tineri mondeni, judecători, poliţişti, mari criminali, curtezane sau ducese, protagonişti ai Comediei umane, reapar în număr foarte mare în această operă monumentală în care Balzac a recurs pe larg la procedeul reluării personajelor create pentru opere apărute anterior, procedeu inventat în 1834 şi aplicat pentru prima dată în romanul Le Père Goriot (1835).Având un statut social bine definit, aceste personaje formează fondul social constant al Comediei umane, simpla lor citare într-un context evocând medii sau categorii sociale, procese istorice caracteristice perioadei în care evoluează.Acest procedeu narativ numit „reluarea personajelor” întăreşte unitatea şi coeziunea ansamblului romanesc balzacian, legând între ele romanele Comediei umane prin legăturile profunde ale destinelor paralele şi complementare.In ciuda marelui număr de personaje şi a multiplelor peripeţii, a diversităţii situaţiilor şi a mediilor sociale evocate, romanul Splendoarea şi mizeria curtezanelor are o acţiune unitară, pe care autorul o construieşte cu mare siguranţă şi extremă virtuozitate.Fosta prostituată Esther von Gobseck, îndrăgostită de Lucien de Rubempré, este recunoscută sub masca ei la ultimul bal al Operei, din 1824, şi încearcă să se sinucidă pentru ca acesta să nu afle ca fusese prostituată într-o casă de toleranţă.Salvată de protectorul lui Lucien, falsul abate spaniol Carlos Herrera, nume sub care se ascunde fostul ocnaş Jacques Collin, alias Vautrin, alias Trompe-La-Mort, este trimisă de acesta într-o renumită instituţie religioasă pentru a fi educată, apoi i se îngăduie să se întoarcă la Lucien, dar trăieşte claustrată, fiind păzită cu străşnicie de vizitiul Paccard, camerista Europe şi bucătăreasa Asie, oameni de încredere ai lui Herrera.Căci acest protector diabolic al lui Lucien ar vrea să facă din el un diplomat şi să-l căsătorească cu fiica ducelui de Grandlieu, profită de pasiunea violentă a bancherului Nucingen pentru Esther, pe care o intrezărise într-o noapte în pădurea Vincennes, şi o foloseşte pe biata curtezană pentru a-i sustrage bancherului importante sume de bani( între altele milionul de franci necesar pentru răscumpararea domeniului Rubempré).Dar Nucingen, pentru a o găsi pe Esther, făcuse apel la temutul Corentin, şeful unei poliţii secrete, care împreună cu agenţii săi secreţi Peyrade şi Contenson declanşează o serie de acţiuni împotriva lui Herrera şi a protejatului său.O luptă acerbă, cu multe peripeţii şi lovituri de teatru, duce la moartea politiştilor Peyrade şi Contenson, dar şi la sinuciderea Estherei, care neputând suporta că-i aparţinuse (o singură noapte) lui Nucingen, deşi îl iubea pe Lucien, se otrăveşte fără a şti că tocmai moştenise şapte milioane de franci de la cămătarul Gobseck, unchiul său îndepărtat.Moartea ei provoacă arestarea lui Lucien şi a lui Carlos Herrera.Interogat cu abilitate de judecătorul Camusot, Lucien îşi denunţă protectorul ca fiind Jacques Collin, ocnaşul evadat, şi se spânzură în celula lui.După o criză de intensă disperare, Collin părăseşte masca sub care se ascunsese şi, manevra dintre judecătorul Camusot şi procurorul- general Grandville pe de-o parte, şi câţiva criminali regăsiţi în închisoarea Conciergerie, pe de altă parte, ajutat de mătuşa sa Asie, reuşeşte să lămurească unele afaceri criminale şi face să fie numit şef al Siguranţei(1830), funcţie pe care o îndeplineşte timp de cincisprezece ani, până la retragerea lui, în 1845. Intriga stufoasă, complexă şi complicată a romanului, unde unele din principalele personaje apar sub mai multe nume şi sub deghizări diferite, aminteşte de „romanul popular”.

Deşi în romanul Splendoarea şi mizeria curtezanelor Balzac foloseşte cu dezinvoltură procedeele romanului de aventuri, loviturile de teatru şi efectele melodramatice, părând destul de verosimil, acest roman este una din creaţiile cele mai reuşite, mai profunde şi mai viguroase ale lui Balzac, prin îmbinarea analizei sociologice cu atmosfera fantastică pe care o crează prezenţa constantă a măştii şi deghizării, a violenţei şi a morţii. Balzac evocă medii sociale în aparenţă opuse, ocna şi palatul de Justiţie, saloanele mondene şi budoarele curtezanelor, stăpâniţi în realitate de aceeaşi sete de bani şi tiranie a pasiunilor.Dincolo de opoziţiile circumstanţiale, Balzac dezvăluie, cu o nemiloasă luciditate, mobilurile nemărturisite care generează acţiunile tuturor personajelor, de la lumea celor mari la lumea interlopă, pe care le uneşte uneori un mediu intermediar, cel al curtezanelor şi al mondenilor. Splendoarea şi mizeria curtezanelor este romanul eroilor umbrei, al „lumii paralele”, acea lume subterană şi neliniştitoare întrupată de două forţe opuse, între care se duce o luptă acerbă: pe de-o parte la haute pègre, lumea specială a marilor criminali şi escroci, iar pe de altă parte poliţia, acea poliţie secretă şi de temut pe care o reprezintă Corentin şi agenţii săi, sau poliţia de Siguranţă condusă de Bibi-Lupin, al cărei şef va deveni fostul ocnaş Jacques Collin.Ca întotdeauna, autorul s-a documentat temeinic înainte de a scrie romanul.Principala sursă de informare au fost Memoriile celebrului Vidocq, fostul ocnaş devenit şef al Siguranţei. De la început, Balzac prezintă acţiunea din Splendoarea şi mizeria curtezanelor ca o continuare a romanului Iluziile pierdute, deoarece urmăreşte cariera lui Lucien de Rubempré.Sunt evocate, prin numeroase referiri, explicite sau implicite, şi prin reluarea multor personaje cunoscute de cititori, începuturile literare şi mondene ale tânărului poet din Angoulême, Lucien Chardon, fiul unui farmacist, protejat de doamna de Bargeton (Les deux Poètes), descoperirea lumii literare şi politice la Paris, compromisurile pe care le acceptă pentru a-şi recâstiga titlul de Rubempré(Un grand homme de province à Paris) şi, în sfârşit, după prăbuşirea tuturor proiectelor şi pierderea tuturor iluziilor, întoarcerea lui la Angoulême, unde, ştiindu-se vinovat de arestarea şi ruinarea cumnatului său, David Séchard, încearca să se sinucidă, fiind salvat de misteriosul abate spaniol Carlos Herrera care îl readuce la Paris(Les souffrances de l1inventeur).Romanul Splendoarea şi mizeria curtezanelor, care istoriseste a doua şedere a lui Lucien la Paris, modifică însă perspectiva asupra personajului, care îşi pierde oarecum substanţa.Lucien nu mai este poetul - slab, influenţabil, dar încăntator – din Iluziile pierdute, nu mai scrie şi nu mai acţionează, arta nu mai este pentru el o aspiraţie superioară, scrierile sale, volumul de sonete Les Marguerites şi romanul istoric L`Archer de Charles IX, au rămas doar o amintire.Acest „bărbat pe jumatate femeie”, cum scrie Balzac, nu mai trăieşte decât pentru plăceri (iubirea cu Esther) şi vanitate (căsătoria cu Clotilde de Grandlieu), ascultând numai de directivele lui Jacques Collin, care-i guvernează întreaga existenţă.Devenit „sufletul vizibil” al acestuia, Lucien este destinat să împlinească, prin persoana interpusă, voinţa de putere a îndrăzneţului bandit.Subliniind latura efeminată a lui Lucien şi natura tulbure a relaţiilor cu Jacques Collin, Balzac a vrut probabil să sugereze ideea prostituţiei masculine, ceea ce ar putea explica titlul romanului şi semnificaţia lui, dupa opinia lui Pierre Citron, care considera că pentru Balzac e vorba în roman de două curtezane, care sunt Esther şi Lucien. Esther este cea mai patetică şi mai tulburatoare figură a lumii curtezanelor, care a exercitat o asemenea fascinaţie asupra a ceea ce Mauron a numit „eul orfic’ al lui Balzac, încât s-a putut vorbi de existenţa, în Comedia umană, a unui adevărat mit al curtezanei, întrupat în peste treizeci de personaje aparţinând acestei lumi excepţionale, alcătuită din actriţe, dansatoare, lorete, grizeteetc.Ele constituie, în universul balzacian, unul din grupurile sociale cele mai stabile, dar au fiecare un destin propriu şi o individualitate bine conturată, oferind o extraordinară varietate de traiectorii şi deznodăminte posibile, de la decăderea cea mai cruntă la rostuirea paşnică şi la reuşita strălucită.Căci, la Balzac, curtezana, nu este aproape niciodată

o vulgară prostituată.Numai la începutul carierei ei Esther este pensionară într-o casă de toleranţă.Curtezana balzaciană are deseori o meserie(actriţă, dansatoare), întreţine o legătură oficială cu un protector legal, care o instalează într-un magnific apartament sau chiar într-un mic palat, în salonul ei se întâlnesc celebrităţile zilei, scriitori, ziarişti, bancheri, tineri din aristocraţie.De aceea, prezentând-o pe Esther, Balzac o înscrie în seria celebrelor curtezane care au întruchipat „poezia secolelor în care au trăit.In splendoarea şi mizeriile ei, curtezana este o fiinţă care „a ales să-şi creeze ea însăşi destinul, să sfarme cadrele şi ecranele pe care oamenii trăind în societate au învăţat să le menţină între ei şi primejdiile sau promisiunile vietii.Trăind pasiunea absolută, curtezana este o fiinţă care acceptă să-şi livreze energia vitală unei combustii precipitate, ilustrând mitul balzacian al uzurii forţelor vitale, al nemiloasei victorii a timpului.Esther, figura tragică a acestei mitologii balzaciene, este imaginea cea mai desăvârşită a curtezanei absolvită prin iubire şi transformată până la totala acceptare a sacrificiului.Destinul ei este replica, şi mai patetică, a destinului actriţei Coralie din Iluziile pierdute, care îndrăgostindu-se de frumosul poet Lucien de Rubempré, descoperă iubirea şi se descoperă pe sine, dar devotamentul ei total şi neprevăzător îi provoacă moartea timpurie.Esther este un personaj mai complex şi mai profund.Intâlnindu-l pe Lucien, Esther e cuprinsă de acea iubire absolută care o transformă fundamental, trezind în sufletul ei aspiraţia spre purificare şi regenerare morală; ea preferă moartea decât să accepte decăderea în vechea condiţie de prostituată. Vautrin este cel care va decide soarta protagoniştilor romanului şi desfăşurarea evenimentelor, el este prodigiosul regizor al Comediei umane.Acest roman este apogeul şi sfârşitul carierei spectaculoase a acestui fascinant personaj.Figură a diavolului căruia Lucien îi vinde sufletul, printr-un adevărat pact faustian, Jacques Collin, „ în care se rezumă viaţa, spiritul, pasiunile ocnei, se inalţă, din infernul în care trăieşte, cu o statură impresionantă.Traversând societatea cu o forţă de neînvins, el impune tuturor voinţa sa de fier, necesară atât ocnaşului evadat, cât şi poliţistului care va deveni într-o ultimă „întrupare”.Vautrin este în Comedia umană o adevarată figură mitică – mit al atotştiutorului şi iniţiatorului, mit al nesupunerii şi revoltei individuale, mit al voinţei de putere, mit al creaţiei.Balzac a făcut din acest personaj o figură simbolică a frumuseţii diavolului, „arhanghelul prăbuşit”, cum îl numeşte în Le Père Goriot, o ilustrare a poeziei răului care avea să-l seducă şi pe Baudelaire.Această carte prezintă deci una din miile feţe ale Parisului