CIOCNIREA CIVILIZATIILOR

CIOCNIREA CIVILIZAŢIILOR

CUPRINS

I DEFINIREA CIVILIZAŢIILOR II ARGUMENTE IN FAVOAREA TEZEI EXPUSE III RELIGIE SI TERORISM IV VESTUL vs. RESTUL SI STATELE DIVIZATE V IMPLICAŢII SI CRITICI VI OPINII PERSONALE

I DEFINIREA CIVILIZAŢIILOR Samuel Phillips Huntington este profesor la Harvard şi un analist politic care a obţinut notorietatea internaţională prin lucrarea “Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale” (1993, 1996), în care susţine teza unei noi ordini mondiale, instaurată la sfârşitul Războiului Rece. Teoria propusă de acesta, a fost formulată pentru prima oară în 1993, în “Foreign Affairs”, unde a publicat un articol intitulat “Ciocnirea civilizaţiilor?”. Articolul era o reacţie la cartea lui Francis Fukuyama, “Sfârşitul istoriei şi ultimul om” (1992). Susţine ipoteza cum că sursa fundamentală de conflict în această lume nouă nu va fi în primul rând ideologică sau economică. Marile diferenţe ale omenirii şi sursa dominantă de conflict va fi cea culturală. Statele naţiunii vor rămâne actorii cei mai puternici în afacerile lumii, dar conflictele principale ale politicii globale vor avea loc între naţiuni şi grupuri de civilizaţii diferite. Ciocnirea civilizaţiilor va fi frontiera de luptă al viitorului. În 1793, asa cum afirma RR Palmer, "războaie de regi au fost incheiate;razboiul popoarelor a început." Acest model al secolului al XIX-lea a durat până la sfârşitul primului război mondial.Apoi, ca urmare a Revoluţiei Ruse şi a reacţiei împotriva sa, conflictul statal a cedat locul unui conflict de ideologii, în primul rând printre comunism, fascism-nazism şi a democraţiei liberale , şi apoi între comunism şi democraţia liberală.În timpul Războiului Rece, acest conflict din urmă a devenit încorporat în lupta dintre cele două superputeri, niciuna dintre ele fiind un stat naţiune, in sens clasic european şi fiecare dintre ele definindu-şi identitatea în termeni ideologici. Aceste conflicte între prinţi, statele naţiune şi ideologii, au fost principalele conflicte în civilizaţia occidentală, "războaie civile de Vest", aşa cum William Lind le-a etichetat. Aşadar,este vizată ideea conform căreia pentru prima oară în istorie, politica globală a devenit atât multipolară cât şi multicivilizaţionala; modernizarea este prezentată distinct faţă de occidentalizare şi ea nu produce nici o universalizare a civilizaţiei si nici o occidentalizare a acesteia. În timpul războiului rece lumea a fost împărţită în trei parti.Aceste diviziuni nu mai sunt relevante. Are mult mai mult sens acum pentru ţări,nu în ceea ce priveşte sistemele lor politice

sau economice,sau în ceea ce priveşte nivelul lor de dezvoltare economică, ci mai degrabă în ceea ce priveşte cultura şi civilizaţia Ce este mai exact civilizaţia? O civilizaţie este un tip de comunitate umană sau societate care a atins un anumit nivel de cultură. Acesta este în contrast cu comunităţile primitive, lipsite de această cultură. Cultura trebuie să fie relativ avansată sau dezvoltată. Aceasta ar include organizarea politică la scară largă şi exprimări sofisticate. Termenul de "avansat" implică (probabil în mod eronat) că anumite culturi ar fi superioare altora. Arnold Toynbee,un remarcat istoric britanic, a văzut civilizaţia ca o societate care a avansat la un anumit nivel. O “societate” care ofera "teren comun" pentru interacţiune umană; a fost o comunitate ce se ”auto-conţine”. Cercetând istoria lumii, Toynbee a găsit douăzeci şi una de societăţi care au devenit civilizaţii,printre care se regăsesc:cea egipteană,sumeriană ,babiloniană,siriană,elenă,creştin-occidentală,creştin-ortodoxă, arabă, iraniană, siniciană, indiană, japoneză, hindusă, mayană, andină, yucatecă, şi civilizaţii Mexicane. Cele mai multe dintre aceste civilizaţii sunt pe cale de dispariţie. Câteva încă supravieţuiesc. II ARGUMENTE IN FAVOAREA TEZEI EXPUSE Identitatea civilizaţională va avea un rol din ce in ce mai important in viitor,iar lumea va putea fi imparţită pe baza interacţiunii dintre civilizaţii.Aceste civilizaţii sunt: vestică,japoneză,islamică,hindusă,confuciană,ortodoxă,latinoamericană si posibil africană.Conform teoriei lui Huntington conflictele majore vor avea loc in zonele ce separă aceste civilizaţii.Acesta utilizează urmatoarele argumente pentru a-şi expune concepţia. In primul rand,diferenţele dintre civilizatii sunt evidente:istorice,culturale,lingvistice si cel mai important religioase.Fiecare civilizatie isi contruieste propria viziune asupra relatiei dintre om si Dumnezeu,cetateni si stat,parinti şi copii,barbaţi şi femei,.De asemenea conceptele precum drepturi si obigatii egalitate si ierarhii sunt percepute in mod diferit.Deoarece sunt produse ale istoriei aceste diferente nu vor disparea.Din contra,o acutizare a lor este mult mai probabila. In al doilea rand,fenomenul de migratie intensifica interactiunea dintre civilizatii si totodata diferentele dintre acestea. In al treilea rand modernizarea economica aduce cu sine o dezradacinare a oamenilor,slabeste rolul statului ca sursa de stabilire a identitatii.Acest gol a fost umplut de religie,ceea ce a dus la aparitia fundamentalismului.Acest gen de miscari pot fi intalnite in

Crestinism,Iudaism,Budism,Hinduism,Islamism.Aceasta „ revanche de Dieu” cum a numit-o Gilles Kepel transcende diferentele culturale si urmareste unificarea civilizatiilor. Al patrulea argument este reprezentat de ambivalenta Vestului.La acea vreme Vestul exercita o inlfluenta foarte mare asupra celorlalte civilizatii,fenomen care a condus inevitabil spre o incercare a fiecarei civilizatii de a-si slefui valorile intr-un mod non-vestic.In trecut intelectualitatea era educata in Vest la universitati precum Oxford sau Sorbona,insa rolurile se inverseaza.In timp ce intelectualitatea pledeaza pentru pastrarea valorilor traditionale,cultura si modul de viata vestic devin din ce in ce mai populare in randul maselor. De asemenea diferentele culturale si mult mai putin flexibile si prin urmare mai dificil de compromis decat cele politice si economice.Spre exemplu in Uniunea Sovietica,un comunist putea deveni democrat,un om bogat unul sarac,insa rusii nu pot deveni estonieni.Daca in cadrul conflictelor ideologice intrebarea era:”De partea cui esti?”,iar oamenii işi pot şi asa cum a demonstrat istoria isi vor schimba taberele in functie de interese.In conflictele civilizaţionale intrebarea este Cine eşti?.Un raspuns gresit te poate costa viata.Mai mult decat etnia,religia discrimineaza.Poti fi cetatean a doua tari dar nu poti fi jumatate catolic,jumatate musulman. Economia regionala s-a dezvoltat la randul ei foarte mult.Procentul comertului regional a crescut intre 1980 si 1989 de la 51 % la 59 % în Europa, de la 33 % la 37 % în Asia de est, de la 32 % la 36 % în America de Nord,iar importanta economiei regionale va creste. Pe de-o parte succesul economiei regionei va reafirma identitatea civilizationala. Pe de alta o cooperare economica de succes poate avea loc doar in cadrul aceleiasi civilizatii.Comunitatea Europeana se bazeaza pe elementele comune ale culturii europene si crestinismului.In contrast Japonia intampina numeroase dificultati in crearea unei astfel de entitati economice in Asia de Est din cauza statutului aparte pe care il are aceasta tara ea fiind o civilizatie de sine statatoare.Oricat de stranse ar fi leagaturile comerciale dintre Japonia si celelalte tari asiatice evidentele diferenţe culturale ingreuneaza procesul.Spre deosebire de Japonia, fondul cultural comun dintre China si Hong Kong,Taiwan,Singapore si comunitatile asiatice aflate peste ocean faciliteaya relaţiile dintre ele.O data cu terminarea Razboiului Rece asemenarile culturale au luat locul diferentelor ideologice,ducand la o apropiere intre China si Taiwan.Considerand cultura drept un element comun,blocul economic asiatic se va realiza in jurul Chinei,aceasta devenind epicentrul unui intreg bloc regional economic. Cultura si religia reprezinta un element comun ce uneste 10 ţari: Iran, Pakistan, Turcia Azerbaijan, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan and Afghanistan.

Cum oamenii isi definesc identitatea in termeni etnici si religiosi o relatie „noi” vs. „restul lumii” este foarte probabil sa apara intre perseoane de etnii si religii diferite.Prăbuşirea URSS a insemnat sfarsitul erei ideologice,permiţănd astfel reaparitia unor animozităţi vechi de secole sa iasa la suprafaţa. Astfel ciocnirea civilizatiilor are loc pe 2 nivele.La nivel local vor exista ciocniri violente in zonele

de frontiera.La nivel global,statele apartinand diferitelor civilizatii intra în

competiţie

pentru

putere

economica,militara,control

asupra

instituţiilor

internationale,promovandu-şi totodata valorile religioase si sistemele politice. III RELIGIE SI TERORISM Aşa cum divizarea ideologică a Europei a dispărut, divizarea culturală a Europei de Vest între creştinismul, pe de o parte, şi creştin-ortodocsismul şi islamul, pe de altă parte, a reapărut. Popoarele de la nord şi de la vest sunt protestante sau catolice, au împărtăşit experienţele comune ale istoriei europene - feudalismului, Renaştere, Reformă, Iluminism, Revoluţia Franceză, Revoluţia Industrială; acestea sunt în general mai avansate din punct de vedere economic decât popoarelor de la est; Popoarele de la est şi de la sud sunt ortodoxe sau musulmane, ele istoric, au aparţinut imperiilor otomane sau ţariste şi au fost doar uşor atinse de evenimentele din restul Europei; acestea sunt în general mai puţin avansate din punct de vedere economic. Conflictul de-a lungul liniei de front între civilizaţiile de Vest şi Islamice se întâmplă de 1300 de ani. De la al unsprezecelea până la al treisprezecelea secol cruciaţii au încercat cu succes temporar să aducă creştinismul şi regulile creştine în Ţara Sfântă.După al doilea război mondial, Vestul, la rândul său, a început să se retragă; imperiile coloniale au dispărut; s-a manifestat prima dată naţionalismul arab şi apoi a fundamentalismului islamic. Occidentul a devenit puternic dependent de ţările Golfului Persic pentru energie; petrolul ţărilor bogate musulmane a devenit o bogăţie în bani şi, atunci când doreau , bogaţie în arme. Această interacţiune militară veche de secole, între Occident şi Islam, este puţin probabil să scadă. Războiul din Golf a lăsat unor arabi sentimentul de mândrie pentru faptul că Saddam Hussein a atacat Israelul şi s-a ridicat împotriva Vestului. De asemenea, a lăsat multe sentimente de umilire şi resentimente, pentru prezenţa militară a Occidentului în Golful Persic, copleşitoarea dominaţie militară a Occidentului, precum şi incapacitatea lor aparentă de a-şi modela propriul destin.

Aceste relaţii sunt, de asemenea, complicate de demografie. Spectaculoasa creştere a populaţiei din ţările arabe, în special în Africa de Nord, a determinat o migrare crescută spre Europa de Vest. Această mişcare a condus la minimizarea graniţelor interne si a accentuat sensibilităţile politice cu privire la această evoluţie. Din ambele părti interacţiunea dintre Islam şi Occident este văzută ca o ciocnire a civilizaţiilor. “Confruntarea viitoare" a Vestului, arată MJ Akbar, un autor indian musulman, " cu siguranţă va să vină din lumea musulmană. Întreaga naţiune islamică de la Meghreb până în Pakistan, luptă pentru începerea unei noi ordini mondiale". Bernard Lewis ajunge la o concluzie obişnuită: "Ne confruntăm cu o nevoie şi o mişcare care depăşesc de departe nivelul de probleme şi politici, precum şi guvernele care le urmăresc. Acest lucru este nu mai puţin decât o ciocnire a civilizaţiilor - poate iraţional, dar sigur reacţii istorice a unui vechi rival împotriva moştenirii noastre iudeo - creştine, prezenţa noastră seculară, precum şi extinderea la nivel mondial a ambelor. “ ( Bernard Lewis, "The Roots of Rage musulmane," The Atlantic Monthly, vol.. 266, septembrie 1990, p. 60; Timpul, iunie 15k 1992, pp.. 24-28.) Din punct de vedere istoric, alte mari interacţiuni antagoniste ale civilizaţiei arabe islamice au fost cu cele păgâne şi acum, din ce în ce mai mult cu popoarele negre creştine de la sud. În trecut, acest antagonism a fost rezumat în imaginea de dealeri cu sclavi arabi şi sclavi negri. Acesta a fost reflectat în razboiul civil în curs în Sudan, între arabi şi negri, luptele din Ciad între insurgenţii libieni şi guvern, tensiunile dintre creştinii ortodocşi şi musulmani, în Cornul Africii, şi de conflictele politice, revolte recurente şi violenţă comunală, între musulmani şi creştini în Nigeria. Modernizarea din Africa şi răspândirea creştinismului sunt susceptibile de a spori probabilitatea de violenţă de-a lungul acestei linii de front. La frontiera de nord a Islamului, a izbucnit un conflict din ce în ce mai puternic între ruşi şi musulmani în Asia Centrală, precum şi desfăşurarea de trupe ruse pentru a proteja interesele ruse din Caucaz şi Asia Centrală. Religia consolidează renaşterea identităţii etnice şi stimulează temerile ruse cu privire la securitatea frontierelor lor de sud. “O mare parte din istoria Rusiei e cu privire la lupta dintre slavi şi popoarele turce la frontierele lor, care datează de la fondarea statului rus mai mult de o mie de ani în urmă. În lungul mileniu de confruntare a slavilor cu vecinii lor de Est se află cheia pentru înţelegerea nu numai a istoriei ruse, dar a caracterului rus. Pentru a fi în conformitate cu realităţile ruse, astazi trebuie să ai un concept despre marele grup etnic turc, care a preocupat ruşii de-a lungul

secolelor. ( Archie Roosevelt, For Lust of Knowing, Boston: Little, Brown, 1988, pp.. 332333.) Huntington susţine că civilizaţia islamică a cunoscut o explozie masivă a populaţiei, care alimentează instabilitate la ambele graniţe ale Islamului cât şi în interiorul său, în cazul în care mişcările fundamentaliste devin din ce în ce mai populare. O manifestare, în legatură cu " Renaşterea islamică",este revoluţia iraniană din 1979 şi primul război din Golf. Poate cea mai controversată declaraţie a lui Huntington făcută în articolul “ Afacerilor Externe” a fost că "Islamul are graniţele sângeroase". El crede că aceasta e o consecinţă reală a mai multor factori, inclusiv creşterea populaţiei şi proximitatea islamică a multor civilizaţii, inclusiv Sinic, ortodoxe, de Vest, şi africane. Huntington vede pentru civilizaţia islamică, un potenţial aliat în China, ambele având mai multe goluri revizioniste şi împart conflicte comune cu alte civilizaţii, în special în Occident. Mai exact, el identifică interese comune chineze şi islamăce, în zonele de proliferare a armelor, a drepturile omului, a democraţiei, în conflict cu cea din Occident, şi consideră că acestea sunt domenii în care cele două civilizaţii vor coopera. Rusia, Japonia, şi India sunt ceea ce Huntington numeşte “civilizaţii leagăn” şi favorizează ambele părţi. Rusia, de exemplu,se ciocneşte cu multe grupuri etnice musulmane la frontiera sa de sud (cum ar fi Cecenia), dar după Huntington, colaborează cu Iranul pentru a evita viitoare violenţe mulsulmano-ortodoxe, în sudul Rusiei, pentru a ajuta şi a continua fluxul de petrol. Huntington susţine că o conexiune “sino-islamică" este în curs de dezvoltare, în care China va coopera mai strâns cu Iran, Pakistan, precum şi cu alte state, pentru a-şi mări poziţia sa internaţională. Terorismul se bazează pe acte de violenţă acţionate asupra unor populaţii neimplicate în mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra propriei conduceri (stat , organizaţii, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, cu scopul atingerii unui obiectiv care nu poate fi îndeplinită prin mijloace democratice sau convenţionale. În multe cazuri terorismul este în mod greşit asimilat cu insurgenţa, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război şi atrocităţile comise de forţe armate regulate sau cu operaţiuni clandestine. Câteodata această confuzie este întreţinută în mod intenţionat din raţiuni de propagandă.Contrar percepţiei generale, fanatismul religios este numai rareori motivul actelor teroriste. Această confuzie este întreţinută atât de tendinţa factorilor politici şi mass-media de a pune etichete de extremism organizaţiilor teroriste, cât şi a grupurilor teroriste care îşi asumă în mod fals motivaţii religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susţinere.

De exemplu, există mulţi specialişti care consideră că motivul real al terorismului Al Quaeda nu este fanatismul islamic, dar propaganda acestui grup se foloseşte abil de fanatismul islamic pentru a justifica politica de teroare şi pentru a amplifica efectele actului terorist Toate aceste elemente istorice şi moderne combinate, Huntington le-a scris pe scurt în articolul său de afaceri externe şi în detaliu, mult mai mult, în cartea sa din 1996, că ar conduce la un conflict sângeros între civilizaţiile Islamică şi de Vest. Împreună cu conflicul Sinic-Occident, credea el, ciocnirea islamică cu Vestul, ar reprezenta cele mai sângeroase conflicte de la începutul secolului 21. Astfel, 11 septembrie 2001, atacurile teroriste şi evenimentele ulterioare, inclusiv războaiele din Afganistan şi Irak au fost în general considerate ca o justificare a teoriei “Ciocnirii civilizaţiilor”. IV VESTUL vs. RESTUL SI STATELE DIVIZATE La data scrierii articolului Vestul nu avea un rival la nivel mondial.Un conflict militar intre ţtarile vestice era de necrezut,iar puterea lor militara era impresionanta.In afara Japoniei,vestul nu avea concurenta la nivel economic.Dominatia asupra institutiilor internationale,faciliteaza luarea deciziilor in cadrul Consiliului de Securitate al ONU si al FMI. Astfel interesele Vestului sunt prezentate in mod eronat ca fiind interesele intregii lumi. O greseala ce ilustreaza acest lucru a fost realizata de primul ministru al Regatului Unit Jonh Major intr-un interviu in emisiunea"Good Morning America,"din 21 decembrie 1990,acesta referindu-se iniţial la actiunile vestului indreptate impotriva lui Saddam Hussein. Neincetatele eforturi ale Vestului de a-si promova cultura duc in mod absolut previzibil la o reactie adversa in randul popoarelor non-vestice,printr-o reafirmare a propriilor valori si in sprijinul pe care il are fundamentalismul din partea tinerilor.Insasi notiunea de civiliyatie universala este un concept vestic ,in opoyitie cu particularitatile asiticilor care reafirma importanta vitala a diferentelor dintre oameni.Se poate spune astfel ca valorile care sunt importante in Vest sunt cele mai putin importante in lume. Tarile care dispun de o oarecare omogenitate culturala dar sunt divizate cu privire la apartenenta unei civilizatii anume sunt tarile divizate.In timp ce liderii lor incearca sa le transforme in tari vestice,traditia si elementele culturale indica exact opusul. Un exemplu extrem de relevant in acest sens este Turcia.Liderii acestei tari i-au calcat pe urme lui Attaturk,incercand sa modernizeze tara si ca urmare integrand-o in NATO, participand in Razboiul din Golf si demarand procedurile pentru integrarea europeana.Insa in Turcia,totul indica apartenenta acestei tari la cultura orientala si musulmana.Daca elita

turceasa isi defineste tara ca una vestica elita vestica refuza sa aaccepte Turcia.Turcia nu a devenit nici pana astazi membra a comunitatii europene,presedintele vremii oferind o explicatie foarte sincera pentru refuzul primit:diferenta religioasa. Un alt exemplu il reprezinta Mexicul.Mexicul incearca sa nu se mai opuna sua ci sa li se alature.Reformele adoptate de presedintele mexican al vremii incercau sa redefineasca identitatea mexicana.Un schimb de replici intre autorul articolului si un consilier al presedintelui Carlos Salinas de Gortari ilustreaza aceasta tactica,consilierul admitand ca vrea sa tranforme Mexicul dintr-o tara Latino Americana intr-o tara Nord Americana ,dar ca nu pot recunoaste public acest lucru.In aceeasi categorie de tari divizate se incadreaza Rusia si Australia. V IMPLICATII SI CRITICI Criticii (a se vedea articolul ‘Le Monde diplomatique’) numesc ‘Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea Ordinii Mondiale’, legitimarea teoretică a trupelor americane conduse de agresiunea împotriva Chinei de Vest şi culturii lumii islamice.Cu toate acestea, această schimbare ‘postrăzboi rece’ în organizarea geopolitică şi structură, impune ca Occidentul să se consolideze din punct de vedere cultural, prin abandonarea impunerii idealului său de universalism democratic şi intervenţionism militar. Alte critici susţin că taxonomia lui Huntington este simplistă şi arbitrară, şi nu ţine cont de dinamica internă şi tensiunile partizane în termen de civilizaţii.Influenţa lui Huntington asupra politicii americane a fost comparată cu cea a istoricului britanic AJ Toynbee despre controversatele teorii religioase despre liderii din Asia la începutul secolului al XX-lea. Giandomenico Picco, Reprezentant Personal al Secretarului General al ONU pentru “un an de dialog dintre civilizaţii”, a spus: “Istoria nu ucide. Religia nu violează femei, puritatea de sânge nu distruge clădiri şi instituţiile nu eşuează. Numai persoanele pot face acele lucruri. “ Fragmentul scris de Huntington în cadrul ‘Afacerilor Externe’ a creat răspunsuri mai mult decât aproape orice alt eseu publicat vreodată în această revistă. Teza a primit critici de la paradigme diferite, cu implicaţii, metodologie, şi chiar şi conceptele de bază fiind sub semnul întrebării. În cartea sa, Huntington se bazează în principal pe dovezi anecdotice. În ciuda aşteptărilor sale,multe studii empirice riguroase nu au arătat nici o creştere a frecvenţei conflictelor intercivilizaţionale în perioada ‘post-război rece’. De fapt, războiul şi conflictele regionale au luat final imediat după sfârşitul Războiului Rece. Ea a scăzut lent şi constant de atunci. Cu toate acestea, în ce proporţie pot fi atribuite conflictelor existente numele de

"conflicte intercivilizaţionale", şi dacă o asemenea creştere de conflict se face în funcţie de conflictul global,rămâne de văzut. Saddam Hussein a invocat în mod explicit o cale de atac islamic. El şi suporterii săi au încercat să definească războiul ca un război între civilizaţii. "Nu este lumea împotriva Irakului" ca Safar Al-Hawali, decanul de studii islamice la Umm Al-Qura Universitatea de la Mecca, a pus acest lucru pe o bandă de largă circulaţie. "Este Occidentul împotriva Islamului". Ignorând rivalitatea dintre Iran şi Irak, liderul religios,şef iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut un război sfânt împotriva Occidentului: "Lupta împotriva agresiunii americane, lăcomia, planuri şi politici vor fi calculate ca un jahad, şi oricine care este ucis pe această cale este un martir". ‘Acesta este un război’, a susţinut regele Hussein al Iordaniei ," împotriva tuturor arabilor şi a tuturor musulmanilor şi nu împotriva Irakului singur. " Un oficial turc a spus în 1992:” "Suntem sub presiune. Ziarele noastre sunt pline de fotografii cu atrocităţi şi ne cer să fim încă serioşi cu privire la continuarea politicii noastre neutre. Poate ar trebui să arătăm Armeniei că există o mare Turcie în regiune." Preşedintele Turgut Özal fost de acord, arătând că Turcia ar trebui cel puţin "să sperie puţin armenii." Conflicte şi violenţă se vor produce, de asemenea, între state şi grupuri din cadrul aceleaşi civilizaţii. Astfel de conflicte, cu toate acestea, sunt susceptibile de a fi mai puţin intense şi e mai puţin probabil să se extindă în comparaţie cu conflictele între civilizaţii. Apartenenţa comună într-o civilizaţie reduce probabilitatea violenţei în situaţiile în care, în caz contrar, ar putea apărea. În cazul societăţilor islamice, “ Ciocnirea” poate fi comparată cu noţiunea de "modernitate", mai degrabă decât cu altele comparabile, societăţile sau grupurile bazate pe religie. Ca un veritabil avocat al dialogului adesea evaziv despre religii şi culturi, Papa Ioan Paul al II-lea, a observat odată: "Un conflict apare numai atunci când islamul sau creştinismul este interpretat greşit sau manipulat în scopuri politice sau ideologice." Această cunoaştere - cea mai aplicabilă situaţiilor de criză curente – se reflectă perfect în cele spuse de Edward Said, spulberând mitul ‘Ciocnirii civilizaţiilor’, ca o ciocnire din simplă ignoranţă. Teza “The Clash of Civilizations” poate fi, de asemenea, considerată ca fiind un exemplu de auto-profeţie. Idei ale lui Huntington şi Bernard Lewis au fost deja influente asupra gândirii neoconservativilor americani înainte de 11 septembrie 2001, Savantul din Orientul Mlociu Gilles Kepel (2003) spune că mulţi islamişti privesc teza lui Huntington în mod aprobator.

Opinii personale În timp ce Huntington prezice că viitoarele războaie vor izbucni din războaiele de frontieră dintre civilizaţii, el crede de asemenea că cea mai periculoasă sursă de războaie intercivilizaţionale poate fi mişcarea balanţei de putere dintre civilizaţii. De ce se vor ciocni civilizaţiile ? În primul rând, Huntington susţine cultura ca fiind cea mai izbitoare identitate cu care se poate identifica un individ, o identitate care transcede peste alte dimensiuni posibile de indentificare, cum ar fi ideologiile sau ocupaţiile. Apoi el afirmă că modernizarea socio-economică a rezultat din dizlocarea individuală şi dintr-o creştere a capabilităţilor sociale de a stimula înnoirea culturii autohtone. Pentru Huntington, politica locală este politica etniilor iar politica globală este politica civilizaţiilor. Conflictele dintre civilizaţii apar de-a lungul frontierelor care separă statele şi grupurile în cadrul unei civilizaţii comune. În lumea contemporană, ţarile se vor alinia cu ţarile de culturi similare, împotriva ţărilor faţă de culturi diferite. Frontierele prelungite ar duce la ceea ce Huntington numeşte drept „sindromul ţării înrudite” (kin-country sindrome), conform căruia ţări secundare şi terţiare vor veni în ajutorul statelor principale în cazul unui conflict de frontieră. Huntington susţine cultura drept o forţă fie de unificare, fie de divizare în lumea contemporană. Personal, consider ca teza lui Huntington este intemeiata,istoria recenta nefăcând altceva decat să-i confirme validitatea.Aceasta are si un caracter vizionar prin anticiparea destramarii Iugoslaviei,anticiparea creşterii economice a Chinei , stabilirea acesteia ca putere economica mondiala si anticiparea corecta a relatiilor dintre Islam si Vest.O ciocnire a civiliyatiilor este evidenta la scară mica si pentru aceasta nu trebuie decat sa trecem granitele statului nostru si mă refer aici la modul in care oamenii diferitelor culturi interacţioneaya unii cu ceilalţi..Insă consider că în cazul în care va izbucni un conflic armat ce are la baza diferentele civilizaţionale nimeni nu va avea curajul sau dramul de nebunie pentru a recunoaşte deschis acest lucru.Întotdeauna vor fi gasite pretexte,sub forma diferenţelor politice si economice. Si

aceasta din cauza intoleranţei fiintei umane in imod generic.Teoretic un procent covârşitor de populatie se declara toleranta.Insa in practica lucrurile stau complet diferit.Teza lui Huntington poate fi acuzata de o prea mare generalitate insa lucrurile depind de viziunea fiecarui individ asupra societatii.Per total,pot spune ca Huntington a avut dureros de multa dreptate in teza sa.

Bibliografie 1. Frithjof Schuon, Să înţelegem islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, trad. Anca Manolescu, Ed. Humanitas, 1994 2. Huntington Samuel,Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,Ed. Antet,1997 3. Schmid Alex,Jongman Albert,Political Terrorism:A new guide to Actors,Authors,Concepts,Data,Bases,Theories and Literature,Library of Congress,USA 4. http://books.google.ro/books 5. http://fora. tv/2007/01/ 24/Is_There_ a_Clash_of_ Civilizations 6. http://www.foreignaffairs.com 7. http://en.wikipedia.org 8. http://www.worldhistorysite.com