Ciob nil de Vasile Voiculescu Bolea dus, cu arsuri, trântit în ni te paie sub opron: p rea mort. Doar co ul pieptului i se mi ca, slab, a r suflare, i pielea i se înfiora scuturat de friguri, când cre tinul care venea uneori s -l vad îi turna o oal cu ap rece în cap. Dup câteva zile de nesim ire s-a trezit din noaptea z cerii, a deschis ochii i a dat s se scoale. Dar mi carea a s vâr it-o mai mult în gând; trupul nu l-a ascultat: i-a bâ âit numai un picior, i s-a rânjit o buz i a icnit o spum verzuie...Istovit, s-a culcat tot în gând, la loc, în bezna creierului oblonit. Somnul îns i-a fost de aici înainte mai lini tit, f r spasme, dând pas întrem rilor l untrice s urce din adâncuri. Pe urm s-a de teptat întreg i de-a binelea. A încordat grumazul dez epenit, i gâtul ascult tor i-a în l at capul de pe p mânt, cât ochii s poat privi împrejur. Mai târziu picioarele nu s-au mai fle c it sub el, ci l-au ridicat i l-au inut în sus. Bucuros, omul care-l priveghea i-a pus dinainte o strachin cu lapte i o felie de m m lig . El întâi le-a mirosit: izul lor i-a înviorat n rile i i-a chemat, ca dintr-o dep rtare neagr , ov itoare aduceri-aminte... A limpit cu r gazuri laptele,care abia se ducea, cu noduri i z bave... Plecat apoi asupra m m ligii, a dat numai din coad la ea, s-a tras înapoi i iar s-a trântit... A a a mâncat din mâna omului i a adormit adânc alte zile, pân s-a sculat deplin s n tos, cum fusese mai înainte... mare, voinic i flocos, câine ciob nesc alb, coborât de la stân , de-a dreptul din munte. Atunci omul l-a strigat poruncitor pe numele ce-i l sase p storii, când l-au tras aproape mort din d saga de pe spatele m garului i i-l daser în primire. - Samson, vin aici...Dul ul nu l-a cunoscut îns de st pân, glasul nu i-a mers deloc la inim i nu s-a clintit. A mi cat u urel mo ul cozii i i-a zâmbit oleac , trist, din priviri. Astfel, de la început s-a pus o rece dep rtare l untric între om i animal, care s-a t lm cit numaidecât într-o plecare a câinelui spre poart . Omul a alergat dup el, l-a ajuns; cu oarecare sfial , l-a mângâiat pe cap, la r d cina urechilor, i-a petrecut pe nesim ite cureaua cu lan pe dup gât, l-a adus cu vorbe bune înapoi i l-a legat de un stâlp al opronului unde z cuse. I-a pus în fa bucate, pe plac: câinele n-a vrut s mai m nânce... - D -i drumul s se duc , dac a a îi este voia, dup turma lui, îi zicea nevasta gospodarului. tia tiu urma urmele i poate î i g se te st pânii. - D-apoi baciul însu i mi l-a încredin at i m-a rugat s i-l îngrijesc, i dac tr ie te s i-l p strez pân -n prim var , când urc iar pe Foi ag. Mi-a dat doar arvun putinica de brânz i m-am legat. i apoi ne p ze te casa, c tot navem nicio javr s latre m car la c l torii de pe drum. Dar Samson nu tia de tocmeala baciului, nici de grozava lui boal ce-l lovise când coborau Valea Urseiului, de z cerea lui în d saga în care-l purtase po te întregi asinul. Pân ce, neputând s -l mai care cu ei, nici s -l îngrijeasc cum se cade, ciobanii, în drum spre balt , îl daser în seama celui dintâi gospodar
întâlnit în cale, cu rug mintea s -l ad posteasc , pân s-o alege: „au moare, au scap ”. - E jigodie, spuse gazda, primindu-l: uite cum îi frige botul i i se urduro esc ochii. Nu tu e te ? - Ba i tu e te, spuse cu mil baciul. Mi-e scump ca un copil, urm el, c -i vrednic i mintos, minune mare! Adun oile risipite i le vegheaz mai dihai ca unul din noi. Nu tie ce-i lenea ori l sarea... De când îl avem nu se mai st ve te lup în preajma stânei. S -l l p d, mi se rupe inima, c l-am crescut chiar eu de când era de-o chioap . Adic se cheam c nu-l l p d, o întoarse el, sporov ind înainte, ca unul ce era lacom de vorb , de care postise atât amar de vreme acolo sus, unde nu-i ie ea din gur decât: „h i, oaie, nea, oaie... bâr, oaie”... - i uite, se porni el, i-l las dumitale, c ne-au cuprins ploile, i pe el l-a f cut leoarc . Mi-e s nu prinz junghi. Gospodarul, z p cit de-atâta vorb , dete din cap c a a este i ridic ochii la cerul din care ârâia f r contenire de o s pt mân în ir o ploicic m runt i deas , cu vânt rece ca de munte. - i-l las deci dumitale, o lu de la cap t baciul guraliv, c e ti i te vezi gospodar cuprins... iar pentru îngrijiri i hran ine b rbân a asta. La întoarcere, dac -l mai aflu, i-oi face i altfel de plat , c vindem, se cheam , brânzeturile. i s tii, adaose el întorcându-se, c numele lui este Samson, pentru c -i voinic ca tizul lui din Scriptur . i s-au urnit cu turme, cu p stori i t rhatul tot s se mistuiasc în negurile ploilor. Dar, cum spuneam, de tocmeala asta între baci i gospodar Samson nu tia i nici nu vrea s tie. Lui îi ardea sufletul de dorul ciobanilor i al turmei. Aici, în cuprinsul unui stânjen, cât îi îng duia lan ul s se mi te, g inile îi ciuguleau m m liga de sub nas i ni te purcei obraznici îl gui necontenit n v lindu-l, cât trebuie s se apere de ei mursicându-i de urechi ca pe oile neascult toare - i n-a mai r bdat. Într-o noapte s-a smucit cu putere, a smuls stâlpul care putrezise i l-a târât câ iva pa i. Noroc c lan ul a ie it prin cap tul lemnului i el a putut porni numai cu fierul de gât. A s rit apoi peste poarta înalt i a fugit, nebun, dup ai s i. Chiar din poart a pus botul în râna noroioas a drumului i a început a coteli, ici-colo. Aproape de cas i prin an ul de al turi i prin iarba împrejurimilor unde fusese popasul turmei, el putu deslu i urme înv lm ite i citi izul lor cu nasul, ca pe ni te slove tip rite cu mirosuri pe p mânt. Dar mai la vale, merse din ce în ce mai anevoie, pân ce orice semn i miros pieri; ploile le sp lase cu des vâr ire... Dar el tot a mers a a, în colbul locului, cu urechea i coada mereu mai pleo tite, pân s-a oprit r tutit. Nu tia încotro s mai apuce. S-a pus în ezut pe marginea drumului i a urlat lung spre munte i apoi c tre es: nu i-a r spuns nimeni. A pornit iar i a c lcat pre de o po t , pân ce, istovit, s-a culcat într-o porumbi te, dezn d jduit. În zori a plecat iar, se înseninase. i diminea a, când soarele urcase de-o suli , el intra într-o margine de sat. A încetinit mersul i, cu b gare de seam , a trecut pe lâng cea dintâi cas , de-a lungul unor uluci de ambre, din dosul c rora s-auzea o larm i
ni te zbierete parc de miei... Prinse suflet: erau ai lui... înaint i se opri în poarta deschis . Adev rat: în ograda rcuit ca o stân zburda un ciopor, dar de un alt soi de miei, cei mai mul i albi: s reau, se zbenguiau, se luptau, alergau, cu mare fream t. Câinele, am git, intr în untru. Nimeni nu-l b g de seam . Mai în fund în fa a lui o cl dire tot alb , cu ferestre mari, cum nu mai v zuse în via a lui. Deasupra pridvorului o t blie, pe care, dac ar fi înv at buchile, Samson ar fi citit: coala primar mixt a comunei Lunca-Frumoas , c tunul Poeni. Dar el nu tia carte i nici copii nu mai v zuse. Cunoscuse numai oameni mari, îndeosebi pe baciul lui i pe p stori. Ceilal i cu care avusese de-a face nu-i pl cuser . I-ar fi mu cat,dar la certarea st pânului se mul umea s -i mârâie. Pe când gâgâlicile astea s lt re e de aici din arc aduceau cu mieii desp r i i de-a ba ca de oi, zbierând dup mamele lor. Se apropie s -i miroas ...Un copila îl z ri i dete alarma. Câinele cu blana vâlvoi, terfelit de pulberi i noroaie, cu lan ul târâ dup el, se înf i fioros. i speria i fugir gr mad în pridvorul colii. - Domnule, strigau, domnule, un câine, un câine turbat! Numaidecât se ivi din târl un om voinic i must cios cu o nuia în mân . - Ce e neorânduiala asta, copii ? strig el. - Un câine turbat! zbierar ei iar. - Unde? - Uite-l colo, domnule... i copiii ar tau cu mâinile întinse spre el. „ sta e baciul lor”, î i zise Samson. Se ridic i se smeri, vârând pu in coada între picioare. Înv torul se uit de departe la el: era hâd în adev r, dar nu p rea primejdios. Sta lini tit, f r nici un gând r u. Totu i, n-avea ce c uta la coal . F cu câ iva pa i, se plec s ia o piatr , o azvârli în el i-l huidui. Samson, ca orice strein, nu mai a tept : se trase afar , i dasc lul închise poarta, mul umindu-se s -l mai alunge cu un „huo”... Dar câinele nu se dep rt mult; îl intriga noul soi de miei... i stete locului: „ arcul o fi al baciului, dar drumul era slobod”, i se puse în ezut, cu ochii la poart . Copiii se luaser dup domnul lor i, c utând pietre, se bulucir la z brele s -l loveasc . Înv torul îi cert . - Un câine fugar, poate s-a r t cit... L sa i-l în pace. Intra i în clas ! Copiii nu se-ndurau s se dezlipeasc de la uluci. - Uite, m , ce cap mare are... - Vezi, e cu lan ul de gât. - N-are ochii ro ii, domnule, i nu-i curg bale, se f cu firoscos un ânc. - Cu u, cu u, na... îl strig cineva. Câinele mi c a mul umire coada înfoiat .”Mieii tia, când nu zbiar , vorbesc ca baciul meu”, gândi el. - Tata spune c e bine când un câine r t cit trage la o cas . - Las , las , aici nu e cas , e coal . Destul... intra i în clas . i domnul abia îi putu urni cu nuiaua din urm , ca pe o turm , i-i vârî în târl . - „Tot miei sunt”, hot rî Samson... Apucase el s -i miroas de aproape. Dar nu erau miei de oi, de i straiele lor aveau iz de lân , erau miei de om... i astfel
Samson î i dezleg singur nedumerirea. De acum încolo tia cu ce are de-a face. Se puse pe brânci, î i rezem botul pe labe, cu ochii int în ograd , s vad ce se mai petrece cu ei. Cum era îns lihnit de foame i ostenit de alerg tur , a ipi, ceea ce nu i se întâmplase alt dat . Îl trezi larma cunoscut cu zbieretele de mielu ei. Se ridic . Copiii ie eau voio i din clas i se risipir zburdând în curte, dornici de joac . Dar înv torul se ar t numaidecât cu nuiaua, îi strânse ca un baci i-i rândui doi câte doi, pornind spre poart , o deschise i le dete drumul prin strunga ei. Apoi se întoarse i intr în târl . „Ce mai încoace i încolo: aidoma ca la stân !” i Samson se bucur nu numai cu vârful cozii, ci în el întreg. G sise o f râm de turm , cu baci... De bun seam c are s fie nevoie i de câine vrednic... Mai ales în împrejur ri ca cea de-acum, când îi trimite singuri la p une... C ci unde ar putea s -i sloboad din arc, afar ? Copiii iar îl v zur . Unul mai îndr zne ie i din rând c tre el... - Fugi, m , c te mu c ! îi strigar to i. - A , nu mi-e fric . Nu mu c dac nu-i faci nimic... i se c ut în traista de la old. Samson îi urm rea orice mi care... B iatul scoase o halc de m m lig întins cu brânz i i-o zvârli. Câinele o înh din zbor: col ii albi îi lucir o clip grozavi i cerul gurii se z ri negru, ceea ce îi înfiora pe to i i-i f cu, de unde porniser spre el, s se sfiiasc înd r t. Dar câinele da mul umire din întreg stuful cozii, semn c mai a tepta alt halc . B ie elul îi arunc înc un cocolo , pe care Samson îl prinse a ijderi... Atât le-a trebuit celorlal i... To i iau scormonit tr istioarele de dup gât i i-au pus dinainte care o frântur de azim , care un bo de brânz , unul o a chie de sl nin , altul ni te mere. - P i tu nu tii ? Câinii nu m nânc poame... - Al meu m nânc prune, mereu îl bate mama i-l alung din livad . - Da' grozav e, m , al t u! Se urc în pom... - Nu, m prostule, le culege pe ale de pe jos. - Îl ine i voi nemâncat, s ri altul. Ia s -l saturi de m m lig i s -i mai zvârli i oase: s vezi atunci c nu mai stric porumb din lunc i poame din ograd . Samson î i îndestulase foamea i se desf ta privindu-i cu ochii lumina i de amintiri, lingu indu- i botul, i prinse s -i iubeasc . Unul mai m ri or î i lu curaj, veni pân lâng el, întinse mâna i-l mângâie întâi pe cap, apoi îndr zni i pe spinare. Câinele scheun u or i-i linse mânu a. Numaidecât al ii t b râr pe el s -l ating , s -l scarpine i se ghiontir , se îmbrâncir g l gio i gata de b taie. Câinele sta lini tit, n-avea porunc de la baciul lor s se amestece i s puie rânduial . Înv torul auzi larma de la poart , ie i, se sup r , goni câinele, îi a ez iar în ir, f cându-le vânt pe drumul satului, i stete s se uite dup ei cu nuiaua în mân , pân se dep rtar . Samson se dete dup col ul zaplazului i se a ez pe a teptare, petrecându-i cu ochii. Dar numaidecât acolo pe drum zarva între ei iar începu. - M , s racul, nu i-am dat ap , i i-o fi sete! - Las , c se duce el singur la pârâu i bea, f cu nep s tor unul.
- Da' ce, m , ie când i-e sete te duci la pârâu ? - Dac n-am de unde bea, m duc. i har a era gata s izbucneasc . - L sa i, m , c -i aduc eu într-o oal cum ajung acas , c stau aproape. - Numai dac li-i mai g si aici... se îngrijor o feti . Eu l-a lua acas la mine. - Fugi de-acolo... vrei s te bat m -ta ? Ea n-are m m lig destul pentru tine... - Las , c te spui eu mamei! se smiorc i ea. i g l gia c l tori înainte spre inima satului. Curând a sosit copila ul care f g duise apa. Dar n-a pus vasul jos, ci, mândru, i l-a inut chiar el la bot, a a c Samson a limpit din mâna lui. Prilej s se groz veasc povestindu- i celorlal i isprava. Când, dup prânz, au venit la coal , copiii au g sit câinele la post, în poart . Care cum trecea, îl mângâia. El i-a num rat cum intrau unul dup altul în stân , prin strunga împrejmuirii. - Tii! am uitat s -i aduc mâncare, se j lui frunta ul clasei. - M i! Am eu ni te nuci în buzunar, î i aduse unul aminte. i îi zvârli un pumn plin. Samson mirosi una, o lu în gur i o sparse în din i. Apoi, cu îndemânare, alese miezul, care-i pl cu. i se lu de alta. D ruitorul fu fericit. - Vezi, m , c tie s le m nânce ? E de tept! Cel cu apa, ca s nu r mâie mai prejos, î i înflori isprava, precum c îi dase s bea apa chiar din pumnii lui, pe care i-i adun , ca s le arate, în chip de cup . Dup ce copiii s-au mistuit în clas , Samson s-a statornicit iar dup col , unde s-a culcat. tia c au s -l scoale cu fream tul lor când vor n v li afar , în arc. Dup alte ceasuri de a teptare, cârdul mieilor de om s-a vestit prin larm de zbierete, i câinele s-a ivit s -i primeasc . V zu cum din nou baciul îi în iruie de plecare i le d drumul. Câinele se mir . Nu pricepea: îi trimite la p une acum seara ? i singuri ? Acolo sus la stân nu se obi nuia a a ceva: s la i miei, chiar cârlani mai m ri ori, de capul lor, s -i m nânce lupii... i se lu dup ei, câ iva zeci de pa i în urm , apoi tot mai aproape în spatele cioporului, cu lan ul târâ , i b g de seam c unul câte unul se r zne te i intr în arcuri de târle deosebite. Câinii satului îl sim ir i h rm laia se dezl n ui... Ca unul ce se socotea strein i f r drepturi, Samson se trase în elep e te înapoi, prin mijlocul drumului, i se întoarse la coal . Aici era oarecum dac nu la el, cel pu in tolerat, m car la poart , unde dormi. În zori a f cut cercetare am nun it locului i împrejurimilor, g si pârâul, b u i intr cu labele s le spele; s-a lins, s-a puricat, s-a descâlcit cu din ii de ciulinii prin i în blan . i sa întors din nou ca la o datorie s se în epeneasc în strunga prin care intr mieii... tia, mai târzior au venit iar, fie unul câte unul, fie înh ita i doi-trei, strigându-se, alergându-se din urm . El i-a întâmpinat de data asta sculându-se i ie indu-le mult înainte, cu cl tinarea întregului m turoi al cozii. - V-am spus eu c n-are s plece ? Uite-l, ne-a a teptat. - P i, mi-era c -l gone te domnul... - Dar ce are domnul cu el ? Vede i dumnealui c e câine bun i de tept.
- Mai de tept ca tine: dac l-o primi în clas , are s te întreac în aritmetic ... To i râser . i darurile, brânz , oase, m m lig , plouar dinaintea lui Samson. Iar mângâierile nu mai conteneau. - Haide i, m , c am întârziat, se trezi unul. Dar înv torul le v zuse popasul i se ivi la poart cu nuiaua. - Iar v pierde i vremea cu câinele sta de pripas ? se r sti el. Intra i repede în clas . i se plec s ia pietre s -l alunge. - Nu-l izgoni i, domnule, se rug „mânitorul”, c e bun s p zeasc coala i casa d-voastr . Adev rat: într-o latur a cur ii se mai aflau dou od i e, locuin a dasc lului, cu o brazd de flori uscate în fa i o pomp de ap într-o latur . A a c de data asta domnul nu mai zise nimic. Cercet doar lung cu ochii câinele, care inti drept în ochii lui o privire cald i credincioas , cum î i privea baciul. i, ciudat, înv torul, parc mustrat, i-i plec pe ai lui în jos. Renun s -l mai goneasc i- i mân t cut copiii în clas . B ietul care luase ap rarea câinelui nu mai putea de bucurie c izbutise. La prânz, acela i joc: alaiul mieilor omene ti defila iar pe dinaintea lui. Copiii din nou se oprir , îl alintar , se hârjonir cu el, care primi cu bun voie joaca, i se l s bucuros la to i, ca i cum ar fi fost al tuturor. Înv torul, mi cat, r m sese locului s -l spioneze. Când irul porni, Samson se lu dup copii i-i petrecu o bucat ... Apoi se opri: n-avea porunc s se ia la har cu câini streini... Stete nedumerit în drum; apoi se întoarse la locul lui. Înv torul îl a tepta. Se gândise: era singur, nici nevast , nici copil, nici c el ori purcel. Intrase în sat cu mâinile goale... Dup ce plecau colarii nu r mânea un suflet lâng el, în pustietatea asta de margine de sat unde era zvârlit coala. I se f cu mil i de el i de animal, a ijderi lui, pierdut, r znit de-acas , stingher. Cine tie, o fi avut i el un ad post, st pân bun, de vreme ce trage la oameni i iube te copiii, i se hot rî. Îl chem cu blânde e în curte. Câinele se apropie sfios, gudurându-se: îl poftea baciul la judecat . - Vin aici! i-i f cu semn cu palma lâng el. Samson i se a ternu la picioare, tânguindu-se încet. Dasc lul se plec , îi trecu mâna peste blan , dete de cureaua care-i sugruma grumazul, o desf cu i lan ul c zu. Câinele se ridic , se scutur ca de o povar i-i linse mâna: era mai mare i mai puternic decât îi p ruse la început. Îi pl cu i-l adopt . Închise poarta, îl lu i-l pofti în pridvorul casei, unde împ r ir amândoi pu ina merinde. - Tu ai s r mâi aici la mine, îi vorbi el. Samson în elese, cât se cuvenea s priceap un câine mintos, i se supuse. Dup prânz copiii îl aflar tot în poart , dar în partea dinl untru, de c tre curte. F r lan , slobod, el îi primi cu autoritate: baciul sta în spatele lui. - Copii, le spuse înv torul, m-am încredin at c în adev r e un câine bun... Cine tie cum s-o fi pierdut... Îl opresc aici, al colii... S ave i grij de el i s nu-l nec ji i niciodat cu nimic. Cine tie de ce folos ne poate fi!
- Îl îngrijim, îl îngrijim! strigar to i voio i. Astfel, Samson, uns câine p zitor, intr în st pânirea colii i a ogr zii, cu tot ce se afl în ele: suflete i lucruri; dar mai ales mieii. La cea dintâi recrea ie a fost lâng ei i între ei. Îi pl cu zburdul lor, lovirea berbeceasc în capete,fug rirea unul dup altul. Dar nu mai îng dui s se r zneasc vreunul pe afar , pe laturile dep rtate ale ocolului, sau s se aga e de uluci. Alerga numaidecât dup bezmetic il ab tea la loc, în cârd. Înv torul, uimit, îi urm rea tot timpul purtarea. Copiii f ceau haz, ca de-o joac a lui. La plecarea cârdului, câinele ie it la poart se uita rug tor în ochii baciului, cerând parc învoire s -i înso easc . - Du-te, îi spuse într-o doar înv torul, i-i dete dezlegare cu mâna întins dup irul elevilor. i Samson î i lu slujba. De data asta nu mai p i sfios în coada alaiului. Ci alerga, ca cel cu r spundere, când în frunte, când pe laturi, cârmuindu-i grijuliu, cu înv torul din ce în ce mai minunat, inânduse dup ei. Din când în când, Samson întorcea la el capul, s vad dac e mul umit cum î i împline te datoria. Înc r mânea uluit când se desf cea câte unul din cârd, nu tia ce s fac i c ta înapoi spre baci... - Las -l... îi porunci dasc lul, f cându-i semn cuvenit cu mâna, las l... Mergi cu ceilal i mai departe...El pricepu i î i urm slujba, când pe laturi, când înainte, dup cum cereau abaterile copiilor, pe care trebuia s le st vileasc . S rir câinii satului, de care copiii aveau fric i se ap rau cu pietre i ciomege. Dar acum nu mai fu nevoie. Samson l s o clip alaiul, se repezi în cel dintâi z vod din cale, îl chelf ni bine i se întoarse lini tit. arla pieri în curte, unde schel l i îndelung. i a a sc rm n el în aceast întâia zi de slujb o sumedenie de cotarle care s reau s se dea la mieii lui. Cârdul se împu ina. Cu înv torul în urma lor, ajunser la cap tul uli ei mari. Mai r m seser numai câ iva copii, care se risipir prin uli ele l turalnice... Samson vru s -i duc i pe ace tia, ca un paznic inimos i viteaz. Dar înv torul îl chem , i el veni ascult tor i se întoarser acas . - Bravo, îl hiritisi baciul, mângâindu-l... i Samson, fericit, scheun de pl cere. Cu aceasta, înv torul se deslu i. F cuse experien a care-l încredin a de ceea ce b nuise diminea a: câinele venea de la o stân i era deprins cu disciplina oilor, îl mai cerc apoi în câteva da i i-l g si la fel de viteaz i grijuliu; se putea bizui pe el. Rând pe rând, câinii satului, mari i mici, atât de pe partea dreapt , cât i de pe cea stâng a uli ei î i încercar puterile i deter piept cu el: to i îi sim ir adânc col ii i nu se mai ar tar . L trau mi eii, de prin cur i, la ad postul zaplazurilor. Dac vreun dul u mai trufa cutezase s ias afar din poart , Samson numaidecât se opintise în el i-l dase de-a berbeleacul, spre marea mândrie a copiilor. Dup câtva timp, când to i îi luaser spaima, era de ajuns ca el s - i arate col ii - i nu pe to i - ci numai pe cei de sus, rânjind buza, ca nemernicii s piar , chel l ind în fundul ogr zilor. La urm , înv torul îl mai puse la o încercare. Se în elese cu un gospodar s ias cu o halc de carne i s-o zvârle înaintea câinelui cât timp înso e te copiii. Vrea s -l cerce: ce face paznicul în fa a momelii. Zis i f cut.
Samson a mirosit-o din fug i nu s-a oprit... La înapoiere a g sit-o în acela i loc i s-a plecat peste ea. Înv torul, curios i oarecum clintit din încredere, a stat i el s vad : îi p rea r u de câine, c nu se ine tare pân la sfâr it. Dar, oricum, nu- i p r sise datoria. Acum, când nu mai avea sarcina copiilor, i se îng duia s sl beasc . Samson, dup ce mirosi carnea, se întoarse, ridic piciorul de dinapoi, urin cu dispre pe ea... i porni dup st pân... Înv torul îl îmbr i a i-l s rut chiar acolo, în mijlocul drumului. Noroc c era seara târziu i uli a goal . De atunci nu l-a mai pus la nicio supraveghere i la nicio cercare. Ajunsese mândria colii. Se f cuse din nou frumos. Ploile îl sp laser i la ele lui învoalte îl îmbr cau într-o saric alb din cre tet pân -n vârful cozii. Diminea cu diminea , Samson î i primea mieii acolo, la intrare. Recrea ie cu recrea ie îi veghea, dând ocol horei lor. Se tia împuternicit de baci i se puse s - i mu truluiasc mieii a a cum primise el predanie din b trânii câini, mo i-str mo i ai stânelor. Când se stârnea o înc ierare, intra voinice te între ei i-i desp r ea cu capul, cu tot trupul, dup nevoie. Ba s rea pe cei mai neascult tori, îi punea jos cu labele i-i inea astfel pân venea înv torul care-i da dreptate lui. - Eu i-am dat porunc , spunea acesta, s -mi prind i s -mi aduc pe to i cei neastâmp ra i. i ceilal i se bucurau de pedepsirea zurbagiului. Copila ii mai slabi, când erau încol i i ori b tu i de cei mari, îl strigau s -i scape. El alerga numaidecât, potolea har a, a eza pacea. Nu mai înc pea îndoial : câinele nu era ca to i câinii; era un câine n zdr van. O spuse într-o zi unul pe care Samson îl tr sese de sub un vr jma c lare pe el i care-l îndesa de pumni. - sta te scoate i din ghearele Zmeului... cum auzise el în basmul cu F tFrumos cu Greul p mântului i U urelul vântului, i to i credeau la fel. A a c nimeni nu se sup ra pe amestecul i faptele lui, cum nu se sup rau de pedepsele „domnului”. Câinele era acum peste ei, mântuitorul cel mare i ap r torul lor - acas îi l udau grozav ispr vile. - Ia, a înnebunit i dasc lul vostru de atâta singur tate, spuneau unii p rin i. A oplo it un câine! În loc s - i ia i el de nevast o fat din sat: uite, de pild , Ileana lui Cojoc, ori Mariu a noastr . Chiar de la început se sim ise nevoie de o porecl , ca s tie i el când îl strig . - Ce nume s -i punem, copii ? întreb înv torul, ca la o lec ie cu ascultare. Botezul începu: se perindar tot soiul denumiri, care de care mai alandala: - Ghiocel, domnule... - Ba nu, Brîndu el, ip altul. - Tu nu vezi c e alb, m , ca ghiocelul !... - Eu zic Ursei, s ri o feti . - Nu, e mai frumos Azor, ca cel din poezie, se iscusi mânitorul. - Nu-i bine, c la a murit: s -i spunem... Duman. - Stai, m prostule, c sta e nume de bou! - Bujor, s -i zicem Bujor, g si de cuviin un prichindel.
- Da' ce, e floare ? sta e voinic ca un leu. S -i spunem Leul. A a e, Leul! Mul i r maser cu gurile c scate la cel ce iscodise un nume atât de nimerit, ciudo i c nu se gândiser ei mai întâi. i erau gata s se învoiasc . Dar s rir al ii mai înv a i: - Nu se poate, domnule, leul nu cre te în ara noastr , se întoarser ace tia spre dasc l. - Ba Leul! r cneau cei dintâi. Înv torul trebui s pun cap t cu nuiaua sfatului care ajunsese sfad . Câinele, al turi, a tepta, cu ochii la toate mi c rile lor, gata s sar i el s -i împace... - Uite ce zic eu, î i dete la urm cu p rerea dasc lul, nemul umit de rezultatul dezbaterii, eu zic s -l botez m Ciob nil . Copiii se uimir . - De ce? - Pentru c se poart cu voi i v p ze te întocmai ca un cioban cu mieii stânei... - Ciob nil , Ciob nil ! repetar cu mare însufle ire to i. i Ciob nil fu noul nume al lui Samson. El îl primi, bucuros c s-a sfâr it cearta, îl recunoscu ca al lui, i de aici înainte r spundea pe loc, ascult tor, la orice chemare de Ciob nil . A a se trecu toamna îndelungat cu ploi, însenin ri i noroaie. Numai un lucru nu-i pl cea lui Ciob nil : dumineca i s rb torile... Nu pricepea de ce în zilele astea mieii lui nu se întorc la arc. El ie ea în drum i îi a tepta zadarnic... Unii copii îl z reau i-l strigau de departe. El alerga i încerca s -i abat spre coal . Dar se ivea baciul, care-i mâna acum în alt parte, într-o târl unde el nu avea îng duin s p trund i de unde se auzeau r sunând cântece. Atunci, în zilele acelea urâcioase, suna un clopot mare, cu vuiet adânc, nu mic i pi ig iat, ca cel de la gâtul berbecului de la stân ... Clopotul sta chema pe mielu eii lui i pe baci acolo. Sunetele lui îl p trundeau ca un vânt sonor, îi intrau în blan i-l înfiorau tot... el se resemna i se proptea afar , dincolo de clopotni , unde se punea cu botul pe labe... Dup ce se sfâr ea ce se petrecea în untru (nu tia ce: tuns de lân , mulsoare) se întorcea acas numai cu înv torul, amândoi posaci: mieii lor se amestecau în gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate. - Las , Ciob nil , c mâine vin iar... îl mângâia dasc lul. Pe urm se a ternu iarna, cu viforni e prin care trebui s - i c l uzeasc cioporul, i sosi Cr ciunul, cu vacan a. coala r mase pustie; câinele i înv torul mâhni i... Ca s - i treac de urât, baciul se puse s -i fac un ad post împotriva gerului, din ni te scânduri alc tuite ca o cutie r sturnat cu fundul în sus, a ternut cu fân. - Ai s dormi tu aici, m i Ciob nil , împ r te te, îl îndemn el dup ce sfâr i. i-l vârî cam cu sila. Câinele nu stete niciun minut. Ie i la z pad i
nu se învoi în nici un chip cu capacul acela care-l în bu ea... Diminea a îl g si tot în pridvor, f cut colac la u . - Hei, cu sarica ta mi oas , î i d mâna s mâi afar ... i st pânul nu mai st rui, îl l s în ale lui. Dar câinele tânjea, se posomorâse. Ca s -l mai însenineze, îl lu în ziua Na terii Domnului la biseric . Dup ie irea de la slujb a fost o t v leal prin z pad de-a valma, câinele i mieii rostogoli i unii peste al ii într-o joac nebun , c sta lumea i se uita ca la comedie. Ciob nil î i pierduse toat seriozitatea: f cea nebunii mai r u ca un ânc f r minte. Atunci înv torului îi veni în gând ceva. Strânse elevii i le vorbi astfel: - Copii, lui Ciob nil i se ur te f r voi i v duce necontenit dorul. Eu zic s trece i zilnic pe la coal s -l lua i i pe el. - P i noi ne ducem cu colindul, domnule. - Cu atât mai bine: îl lua i cu colindul, v înso e te când merge i cu sorcova i cu plugu orul... Pretutindeni are s v fie paz i tovar . Copiii strigar ura, zvârlindu- i c ciulile în sus, spre marea bucurie a lui Ciob nil , care s ri s le adune de pe jos. Astfel, câinele î i lu loc i umbl într-un cârd de ur tori pe la ferestrele gospodarilor, cu înfruptare din covrigii, nucile i colacii de c p tat. L-a înveselit nespus clopo elul de acioaie, în clinchetele c ruia mielu eii lui cutreierar târlele. S-a ridicat i a cerut s -l miroas . Avea iz bun, i el l-a lins u or. A ijderi a mirosit nuielu a împodobit a sorcovei: nu i-a pl cut, florile n-aveau miresme de munte. Izul lor aducea cu c r ile purtate de copii la sub ioar , când soseau la coal i el s rea s -i miroas . A fost i de Boboteaz cu cioporul întreg. E drept c n-a intrat în biseric . Dar a mers cu alaiul pân la malul apei unde s-a sfin it crucea. I-a trebuit apoi mult cazn pân s adune mielu eii lui, care se încurcau pe alunecu ul de ghea . A fost nevoie s -l ajute i baci înv tor. Urm apoi cealalt jum tate de iarn , de data asta cu z pezi înalte i troiene pân la brâu. Dracii de copii se vârau în ele i-l strigau s -i g seasc . El intra b rb te te în om tul pufos, râcâia cu labele, îi scormonea, îi înh a cu col ii de sumane i-i scotea din g uri în hazul tuturor. Acum se l sa întuneric devreme i c dea noaptea pân -i astâmp ra pe la casele lor. Dar s-a dus i iarna. Curând, Pa tele a luminat satul, g tit i v ruit de s rb toare, în toate zilele vacan ei copiii au venit s -l ia seara la denii, ziua la câmp, unde se jucau pe iarba proasp t . Copiii îi culegeau flori, i le f ceau m nunchi i i le dau în gur . El le lua între din i i umbla a a cu ele un timp, ca s le fac pl cere. Dup ce osteneau, se a ezau jos i-l f ceau pe Ciob nil domn înv tor. El sta în ezut i-i asculta. Rând pe rând, treceau în fa a lui i-i spuneau poezii ori alte lec ii. Când gre ea unul sau se încurca, ceilal i f ceau semn câinelui, care îi punea prostului not rea, adic îi da brânci cu capul i-l rostogolea în iarb . Râdeau to i i râdea i el cu coada. De Sf. Gheorghe un copil i-a adus s vad o pereche de miei priori . Ciob nil i-a mirosit lung i am nun it. Izul de oaie adev rat îi de tept afunde aduceri-aminte cu aleanuri adormite, care
îl tulburar . Se mai ad uga vremea, cu unduiri de adieri sosite din paji ti, cu cer albastru ca mun ii i izuri încâlcite ab tute din toate p r ile p mântului, care-l îmboldeau cu ghesuri nedeslu ite - f r pace - nu se schimb îns . R mase acela i str juitor credincios al târlei i al mieilor omene ti, i mai ales al baciului nou. Atât c aproape numai dormea noaptea. S rea necontenit, ie ea din curte, scruta bezna, urma vântul i, plin de o mare nelini te, de o ciudat presim ire, nu se mai culca. A tepta... A tepta ceva de dincolo de rosturile obi nuite ale zilelor de aici... Mocnea în el o scânteioar de n dejde, necunoscut , în jurul c reia alergau i se gr m deau toate min ile în sim irile lui de pân atunci. Într-un rev rsat de zori i se n lucir zvonuri de t l ngi. Ascu i auzul... Veneau de departe, de c tre vale, i urcau. O und de vânt le terse. Se puse jos: p mântul nu-i împ rt i nici o veste din coaja lui. Iar se scul i se ciuli tot... încorda pân la durere auzul, i prin cle tarul v zduhului trezit de întâiile albe pâlpâiri ale luminii, suna, ca dintr-un fund pierdut de codru, talanga cu glas argintiu de la gâtul lui Florin, berbecul trufa cu care avusese râc veche la stân . Încremeni în ascultare: încet-încet, se slomneau i celelalte acioaie, una de la grumazul oii n zdr vane, care sc pase singur din gura lupului, alta de la gâtul lui Foltea, urecheatul burtos pe spinarea c ruia îl coco ase baciul când, bolnav, nu-l mai inuse picioarele. Mai a tept ... Un l trat: al lui L bu , starostele câinilor turmei... i nu se mai îndoi; nu mai preget ... Era adev rat!... Tot culcu ul de am giri în care pribegia îl silise s - i fac popas se spulber ... Mieii cei noi, baciul lor, târla cea mare i alb ? Piedici, peste care sare cum a s rit cu lan ul de gât orice poart ce i-a stat în cale spre ai lui... F r s mai cate înapoi, o lu la goan înaintea lor, pe drumul a ternut cu umbre de rou i lumini, i zbucni deodat , ca din p mânt, drept în miezul turmei. S ri pe pieptul baciului i- i rezem capul de inima omului, care-l îmbr i a i-l primi cu osp mare, ca la praznicul întoarcerii fiului pierdut. Dr gaica, 24 iunie 1957, Bucure ti
ADRESELE DE e-mail:
[email protected] [email protected] http://sites.google.com/site/ihapca2002/
