Cina cea de Taina. Suferintele din Ghetsimani ( Matei 26, 21 - 39 )

Joi, "Cina cea de Taina. Suferintele din Ghetsimani" ( Matei 26, 21 - 39 )

“Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, versetele 27 şi 28. Fraţi creştini, Sfânta Evanghelie de astăzi, ne vorbeşte despre momentul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în mijlocul ucenicilor Săi a săvârşit prima Sfântă Liturghie prin care, în chip spiritual, trupul şi sângele Său se dă, trecând prin suferinţa asumată a jertfei, spre consum, spre mâncare tuturor celor ce prin nădejde se apropie de calea credinţei drept măritoare. Şi, spune Sfanta Evanghelie, că pe când mânca seara la masa cinei cu cei doisprezece ucenici ai Săi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Le spune că unul dintre ei este trădător şi-L v-a vinde, versetul 21. Vestea nu căzu bine deloc, pentru că îi întristă pe toţi şi parcă fiecare se simţea vizat sau mustrat în conştiinţa lui, şi parcă le răscolea amintirile şi găseau momente de ezitare în credinţă către Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi se întrebau dacă nu cumva aceste slăbiciuni ale lor ar fi sămânţa trădării de care era vorba. De aceea, fiecare, spune versetul 22, găsea motiv să vină la Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi să întrebe:”Nu cumva eu sunt Doamne?”. Pentru a-i linişti, însă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune:”Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde”, versetul 23. A spus acest cuvânt ca să sublinieze greutatea faptului şi cât de aproape este trădătorul de sufletul fiecăruia dintre noi. Cel care-L trăda şi gândea să-L dea la moarte mânca aceeaşi pâine cu El şi se împărtăşea din acelaşi trup şi sânge, din acelaşi potir. Numai că planul oamenilor nu este palnul Lui Dumnezeu, iar cei care acceptă suferinţă şi prigoană se vor mântui, pentru că prin lacrimi, suferinţă şi sânge vor curăţii sufletul lor. Asemenea, “Fiul Omului merge precum este scris despre El”, spune versetul 24, deci conform planului deja stabilit al misiunii Sale mântuitoare. ”Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului este vândut! Bine era de omul acela dacă nu se năştea”, spune versetul 24. Iuda, tulburat de ceea ce auzea şi de cele ce se intâmpla, întreabă şi el asemenea celorlalţi ucenici:”Nu cumva sunt eu Învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis”, zice versetul 25. Şi, “pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. 1

Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, spun versetele 26 până la 28. Prin aceste cuvinte se instituie jertfa cea fără de sânge, cea mai înaltă şi spiritualizată formă de jertfă, ca punte de legătură între Dumnezeu şi om. Legătura se stabileşte prin iubire şi iubirea autentică presupune jertfă din partea celui mai puternic şi mulţumire, euharistie din partea celui mai slab. Astfel s-a consumat, în acel timp al Cine celei de Taină, faptul ce constituie centrul Sfintei Liturghii ce se săvârşeşte în Biserica ortodoxă de două mii de ani neîncetat şi se va săvârşi până în zilele prigoanei finale, când “urâciunea pustiirii” va întrrupe, prin violenţa impunerii, jertfa euharistică a omului către Dumnezeu cel adevărat Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Ulterior, ucenicii, la cină, “au cântat laude”, cum arată versetul 30, elemente de cult care întregesc Sfânta Liturghie şi care există şi astăzi. După acest moment de instituire, absolut necesar, merg în muntele Măslinilor şi, pe drum, Mântuitorul nostru Iisus Hristos le vorbeşte despre încercările care vor cădea şi se vor tulbura toţi, pentru că scris este:”Bate-voi păstorul şi se vor risipii oile turmei”, cum spune versetul 31. Acesta este momentul de stupoare al jertfei, când toată inima tremura între îndoială şi credinţă, între nădejde şi iubire, între răbdare şi spaimă. Dar, după înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spune că va merge înaintea lor şi nu-i va lăsa singuri, arată versetul 32. Auzind aceste cuvinte care-n glasul Mântuitorul nostru Iisus Hristos părea să lase o umbră de tristeţe şi suspin, Petru, poate pentru a-L îmbărbăta, mărturisi că oricât s-ar lepăda ceilalţi, el niciodată nu se va lepăda de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, arată versetul 33. Mântuitorul nostru, însă, îl lămureşte că afirmaţiile lui erau doar omeneşti, din slăbiciune şi adevărul era altul. Petru nu avea cunoaştere deplină a problemei, nu ştia ce vorbea, ceilalţi ucenici, ulterior, au zis şi ei că vor răbda orice ispită, spune versetul 35, dar erau afirmaţii superficiale, infantile, de protocol, de conjunctură, venite dintr-un entuziasm fără cunoaştere a problemei specifice omului supus slăbiciunii păcatului. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Le dă o lecţie ca să-i liniştească şi îi ia în grădina Ghetsimani, cum arată versetul 36, cerându-le să stea, să privegheze, El mergând mai deoparte să se roage. Şi se ruga întristându-se şi mâhnindu-se, cum arată versetul 37, pentru că, în rugăciune sinceră, nici nu poţi să ai altă stare, pentru că acolo îţi vezi păcatul înaintea Lui 2

Dumnezeu şi nu mai ai motive de a cocheta cu alte stări mai uşoare sau vesele. Şi, în timp ce se ruga cu faţa la pământ, însemnând asta o abandonare totală a trupului cu ispitele şi slava sa deşartă, în rugăciune, Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerea:”Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti”, spune versetul 39. Este, poate, exemplul celei mai umane stări de rugăciune în care, asemenea nouă, tuturor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos se roagă Lui Dumnezeu Tatăl să facă crucea vieţii Sale mai uşoară şi să treacă de la El paharul acestei misiuni. Dar, în final, acest suspin al unei adânci neputinţe găseşte tonul de smerenie absolut necesar într-un dialog cu Dumenzeu, într-o rugăciune, pentru ca aceasta să se mai şi împlinească. Este picătura de iubire plăcută Lui Dumnezeu care, în general, lipseşte din rugăciunile noastre. În acest timp, când inima Mântuitorul nostru Iisus Hristos izvora lacrimi de pocăinţă în rugăciune, ucenicii cădeau, furaţi de somnul neputinţei, ei care mărturiseau puţin mai devreme că nu se vor lepăda de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în oricare situaţie şi lepădarea era aşa de aproape... „Fără Mine nu puteţi face nimic” spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în alt loc. Fără Dumnezeun Iisus Hristos nu poate omul nici să suspine. dar să se mai şi bucure. Fără Dumnezeu Iisus Hristos nu poate omul decât să zacă, asemenea lumii, în cel rău, în deznădejde şi rutină, asemenea robilor.

Fraţi creştini, să luăm aminte!

3