China in Economia Mondiala

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL-POLITICE Specializarea: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene Anul II

ECONOMIE MONDIALĂ Studiu de caz:

REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ

Studentă Iaşi 2011 Cuprins

1

Introducere……………………………………………………………………….3 Analiza structurală……………………………………………………………….7 Analiza conjucturală……………………………………………………………12 Concluzii………………………………………………………………………..16 Bibliografie……………………………………………………………………..19

Introducere

2

Îmi voi începe prezentarea despre economia Republicii Populare Chineze prin reliefarea argumentului alegerii acestei țări, voi continua cu o introducere despre situația Chinei în Relațiile Internaționale, reliefând aspecte ale economiei chineze, apoi mă voi axa pe analiza structurală a principalelor ramuri ale țării focalizându-mă pe industria chineză, iar la analiza conjuncturală voi evidenția investițiile străine directe în China, poziția țării în comerțul internațional, precum și relațiile cu alte state. Finalul proiectului se va concretiza în concluzii personale și previziuni asupra economiei chineze. China este modernă şi antică. Comunistă şi capitalistă. Bogată şi săracă. Reformată şi rezistentă la schimbare. Omogenă şi diversă. Represivă şi independentă. Conservatoare şi revizionistă. Pasivă şi agresivă. Puternică şi slabă. Am ales această temă pentru a evidenția miracolul chinez și tendința Chinei de a transforma secolul XXI într-unul chinez, China fiind propulsată în rândul marilor puteri de caracterul său de putere emergentă, având cel mai spectaculos ritm de dezvoltare economică. China este un gigant: un gigant geografic (Chinei are dimensiunea unui continent - Europa), demografic (cea mai mare populație de pe glob este cea chineză), economic (analiștii relevă ideea conform căreia China a devenit cea de-a doua putere economică), militar (armata chineză este cea mai mare din lume), industrial ( unii analiști consideră China drept fabrica lumii), comercial ( China este un motor al dezvoltării regionale și globale, devenind a doua piață mondială). Samuel Huntington reliefa ideea conform căreia pentru prima dată în istorie, politica globală a devenit multicivilizaţională şi multipolară, iar modernizarea nu va 3

produce o universalizare a civilizaţiei şi nicio occidentalizare a acesteia, ci din contră, regresul Occidentului va duce la o extindere a puterii Asiei. Huntington releva faptul că, în secolul XXI, China se va impune drept hegemon economic, iar dezvoltarea Chinei prezintă unul dintre cele mai importante pericole pentru Occident și implicit pentru supremația americană.1 După victoria comunistă de la 1949 și Revoluția Culturală de la sfârșitul anilor ‘60, în timpul lui Mao Zedong, politica economică a Chinei a reliefat independența națională și ideologia comunistă. Statul controla întreaga activitate economică utilizând planificarea centralizată și proprietatea de stat. Astfel, politica bolului cu orez a garantat (cel puțin la nivel teroretic) necesitățile alimentare de bază pentru toată populația Chinei. După moartea lui Mao, în 1976, sub conducerea lui Deng Xiaoping, în China au fost introduse reforme economice, iar provinciile sudice de coastă au fost transformate în zone economice libere deschise investițiilor străine, fiind supuse principiilor capitaliste.2 Până în 2010, sub influența unei noi generații de lideri, aflați sub conducerea președintelui Hu Jintao, China și-a continuat demersul de dezvoltare economică rapidă (aproape 10 procente anual), prin intermediul unor cheltuieli guvernamentale pentru infrastructură, China reușind în 20 de ani să-și dubleze volumul PIB-ului. Încă de la sfârșitul anilor ʹ70, China a conturat o mutare de la un sistem economic închis, având o planificare centralizată la o economie mai orientată către piață jucând un rol major în economia globală - în 2010 China devenind cel mai mare exportator al lumii. Reformele au debutat cu eliminarea treptată a agriculturii colectivizate, s-au extins prin liberalizarea treptată a prețurilor, descentralizarea fiscală, autonomie sporită pentru întreprinderile de stat, crearea unui sistem bancar diversificat, dezvoltarea piețelor de stoc, o rapidă creștere a sectorului privat și o deschidere către comerț exterior și investiții. În China, PIB-ul exprimat în paritatea puterii de cumpărare era, conform estimărilor oficiale din 2010 de 8,091 de trilioane, adică al doilea ca valoare din lume după Statele Unite ale Americii. În intervalul 2000-2009, economia chineză a crescut de la doar 3,7% din PIB-ul global (din punct de vedere nominal prin prisma dolarului SUA) la 8,1%.

1 2

Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, București, 1997. Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pp .651-656.

4

China deține resurse naturale variate precum huilă, lignit, petrol, gaze naturale, minereu de fier, mangan, tungsten, molibden, cupru, plumb, staniu, zinc, mercur, bauxite, magneziu, argint, stibiu, azbest, sulf, fosfaţi, sare etc.,3 dar având un ritm de dezvoltare alert, este în permanentă căutare de noi resurse pe care le poate importa. China deține numeroase resurse miniere, acestea ocupând 12% din totalul mondial, China situându-se pe locul 3 în lume. Republica Populara Chineză se clasează pe locul 25 în lume la 45 de produse miniere principale şi pe locul l pe plan mondial la resursele de pământuri rare, gips, vanadiu, titan, tantal, wolfram, betonită, grafit, mirabilit, baritină, magnezit, antimoniu. Rezervele de cărbune ale Chinei sunt de 1.000 de miliarde de tone, China ocupând astfel primul pe plan mondial. În ceea ce privește rezervele de petrol și gaze naturale, până la finele anului 1998 se descoperiseră în China 509 bazine de petrol şi 163 de bazine de gaze naturale. Rezervele de ţiţei identificate sunt de 19,85 miliarde de tone, China situându-se din acest punct de vedere pe locul 9 pe plan mondial, iar cele de gaze naturale de 1.950 miliarde metri³. În China se găsesc toate tipurile de minereuri neferoase din lume, dintre care rezervele de pământuri rare reprezintă circa 80% din totalul rezervelor mondiale, cele de antimoniu 40%, iar cele de wolfram sunt de 4 ori mai mari decât totalul rezervelor din toate celelalte ţări din lume.4 China este a 143-a țară membră a Organizației Mondiale a Comerțului, aderând formal la 12 noiembrie 2001. Recenta calitate a Chinei de membru al OMC ridică anumite întrebări în ceea ce privește coexistența autoritarismului politic sub conducere comunistă și a deschiderii permanente a economiei chineze către lume. Politica Republicii Populare Chineze de menținere a monedei naționale subevaluată în raport cu dolarul american și cu euro a dus la o stimulare a exporturilor, faptul că moneda sa nu este convertibilă contribuind la rezistența Chinei în fața crizei financiare ce a afectat Asia în 1997.5 China reprezintă una dintre cele mai mari destinatare al investițiilor străine directe. Estimările Băncii Mondiale relevă ideea conform căreia în jur de 80 de miliarde de dolari sunt investiți anual în China. Piața muncii este de asemenea impresionantă, 3

http://www.observatordebacau.ro/2007/12/29/china-intre-nevoia-de-resurse-si-nevoia-de-piata-dedesfacere.html 4 http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter1/chapter10302.htm 5 Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 652.

5

oferind locuri de munca la aproximativ 15 milioane de noi lucrători în fiecare an. Eradicarea sărăciei la scară largă și creșterea rapidă a nivelului veniturilor pe cap de locuitor au creionat o viziune nouă asupra acestei țări din Asia de Sud-Est, care în viitorul apropiat poate va depăși ca putere economică a Statelor Unite ale Americii. Din 1978 odată cu deschiderea Chinei către lume, economia țării a crescut rapid. O persoană cheie în creșterea rapidă a Chinei a fost Deng Xiao Ping, liderul chinez ce a spus Să lăsăm unii oameni să se îmbogățească. Acest lucru a dus la concretizarea ideii de privatizare. A fost un proces lent, dar apoi China s-a deschis în sfârșit lumii. În anii următori economia Chinei a înregistrat o creștere extraordinară. Nici o altă țară nu se mai dezvoltase atât de repede, China fiind comparată de foarte mulți cu SUA anilor 1920. China a devenit fabrica mondială mai ales că multe fabrici și companii multinaționale de pe planetă își închid ușile în țările lor de origine și vin în China pentru a fabrica cu costuri mult mai reduse. De aceea în orice casa de pe Planetă, există cel puțin un obiect ce are faimosul Made in China tipărit pe el.

Analiza structurală

6

Structura economică relevă preponderența sectorului industrial și de construcții, care ocupă 52 % din PIB, urmat de sectorul serviciilor cu 32 % și sectorul agriculturii cu 15 %. Datele de mai sus relevă caracterizarea Chinei drept un atelier al lumii datorită forței sale de muncă ieftine fiind astfel un fundament al creșterii economice. Intensificarea importanței proiectelor de infrastructură și construcții publice subliniază o consolidare spre piața internă a creșterii economice față de o legare exclusivă de politica de export. Totalul forței de muncă este estimat la 778 de milioane de persoane, dar având în vedere sporul natural, piața muncii este sub o presiune deosebită, cu o cerere anuală marginală de locuri de muncă de circa 20 de milioane. Unele estimari ale șomajului indică un șomaj de 8-10 %. Agricultura a reprezentat primul sector care s-a desprins, în cadrul programelor de reforme inițiate de Partidul Comunist din China la sfârșitul anilor ʹ70, de vechea economie planificată și centralizată, agricultura fiind cheia transformării întregii economii. În prezent circa 50% din populație este ocupată în agricultură, ceea ce, conform standardelor țărilor dezvoltate este foarte mult, de altfel, mediul rural concentrează și o mare parte a sărăciei. Pe termen lung, miza creșterii economice a Chinei o constituie chiar dezvoltarea comunităților rurale. Cea mai mare parte a producției agricole chineze este dirijată spre partea estică a țării. China este cel mai mare producător mondial de orez și grâu, dar în același timp ocupă primul loc în producția de bumbac și tutun, fiind un important producător de semințe oleagenoase, mătase, ceai, 7

iută, cânepă, trestie de zahăr şi sfeclă de zahăr. De asemenea, China ocupă primul loc în producția de carne roșie (carne de vită, de viţel, carnea de oaie, miel, porc). Și industria pescuitului a crescut considerabil de la sfârșitul anilor 1970 datorită dezvoltării tehnologiei.6 Industria ocupă 22 % din forța de muncă. În anii ʹ80, ʹ90 și în prezent, acest sector a fost cel care a atras cea mai mare parte a investițiilor străine directe. Din 2000, creșterea anuală a producției industriale s-a situat în intervalul 16-20 %, cea mai ridicată din lume ca valoare absolută. Un nou ciclu de dezvoltare a capacităților industriale a fost deschis prin atragerea marilor companii producătoare de automobile și stimularea consumului în acest sens. O atenție deosebită trebuie acordată industriei energetice, care se bazează în principal pe combustibili fosili. Întreprinderile respective angajează o parte însemnată a forței de muncă, dar sunt mari consumatoare de resurse financiare. Pentru moment, rezervele de cărbuni și gaze naturale fac față cerințelor economiei, însă pe viitor, mai ales pentru țiței, importurile vor deveni o necesitate absolută. Până în 1978, producţia industrială a fost dominată de marile întreprinderi de stat, treptat, ponderea întreprinderilor de stat s- a redus, în anul 2002 ea fiind de aproximativ 41 la sută, iar companiile de stat, controlate de ministerele economice la Beijing reprezintă doar 16 % din producţia industrială. Sectorul serviciilor ocupă 28% din totalul forței de muncă, rata dezvoltării acestuia situandu-se sub cea a industriei, fiind concentrat mai ales în marile aglomerări urbane din provinciile de est, în principal zonele economice speciale. Indicatorul în ceea ce privește finanțele publice relevă existența unui buget echilibrat, cu un deficit, în medie pe ultimii ani, de 2,8% din PIB. În același timp, ponderea cheltuielilor bugetului de stat în PIB este de aproximativ 13%. Structura administrativă și economică a Chinei nu permit însă o evaluare exactă a ponderii cheltuielilor publice din PIB. Pe de altă parte, datoria publică este cu mult sub un nivel la care ar putea să provoace îngrijorări, situându-se în jurul a 12-13 %. Rezervele valutare ale Băncii Centrale au atins nivelul record la scară globală.

6

http://www.economywatch.com/world_economy/china/structure-of-economy.html

8

Sectorul bancar a constituit principalul instrument de finanțare a reformelor economice din deceniile precedente, prețul fiind acumularea de credite neperformante, mai ales la băncile de stat, care domină sistemul.7 Industria Chinei a cunoscut o intensificare accentuată și mutilaterală în special după proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949, până în 1978 reușind să fundamenteze un sistem complet al economiei industriale, dezvoltându-se atât sectoarele tradiționale, cât și cele noi, precum industria chimică sau electronică. În 2003, China a realizat o valoare industrială adăugată de 5361,2 miliarde dolari, cu o creştere de 12,6% în comparaţie cu cea din anul precedent.8 Actualmente, industria Chinei este diversificată, China producând atât avioane, nave, autovehicule, cât şi sateliţi, echipamente industriale moderne. Industria chineză a cunoscut schimbări structurale care a propulsat-o până la a treia poziţie mondială în 2009, momentan reliefându-se faptul că în 2010, China a surclasat Japonia și a devenit a doua putere economică a lumii.9 Printre factorii fundamentali ai creşterii economice chineze putem enumera atât investiţiile masive ale guvernului şi ale firmelor multinaţionale, cât și nivelul scăzut al costurilor de producție (varietatea materiilor prime și mâna de lucru ieftină). China este una dintre cele mai importante producătoare de minereuri. Cărbunele este mineralul cel mai abundent (China ocupă primul loc în producţia de cărbune). Există, de asemenea, extinse depozite de minereu de fier în China, cele mai mari mine sunt la Anshan şi Benxi, în provincia Liaoning.10 Câmpurile petrolifere au fost descoperite în anii 1960 şi au transformat China într-un exportator net iar de la începutul anilor 1990, China a devenit al cincilea producător mondial de petrol. Începând cu mijlocul anilor 1990 cererea internă în creştere a obligat China să importe cantităţilor de petrol din ce în ce mai mari. Cărbunele este cea mai importantă sursă de energie, centralele electrice pe bază de cărbuni furnizând peste 70 % din totalul energiei electrice a Chinei, existând și un potențial major al hidroenergiei.

7

http://www.athenian-legacy.com/2011/01/elemente-ale-puterii-economice-a-chinei/ http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter3/chapter30203.htm 9 http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/china-a-devenit-a-doua-putere-economica-a-lumii-depasindjaponia-46692 10 Idem. 8

9

China își stabilise drept obiectiv să devină ce-a de-a doua piață auto a lumii până la sfârșitul anului 2006, dar așteptările lor au fost depășite, China fiind acum cea mai mare piață auto a lumii, surclasând SUA. Acest fapt s-a putut realiza datorită unei serii de factori precum creșterea veniturilor cetățenilor chinezi, creșterea concurenței, eficientizarea scăderii prețurilor pentru autovehiculele noi precum și pentru piesele auto, o creștere a disponibilității autovehiculelor noi. Foarte puține din mașinile produse în China sunt pentru export, 96,6 % fiind vândute pe piața internă. În mod similar, doar 2,5% din mașinile vândute în China sunt de import. Această discrepanță a comerțului este rezultatul direct al prezenței în regiune a Shanghai General Motors și Volkswagen Shanghai. În plus, aderarea Chinei la OMC a evidențiat ideea conform căreia serviciul de achiziţii auto va trebui să se conformeze standardelor din Occident. Sistemele de vânzări sunt în curs de modernizare, competitivitatea se extinde în sectoarele auto şi auto conexe în China, iar produsele contrafăcute sunt eradicate. Se speră că acest lucru va avea ca efect îmbunătăţirea calităţii generale a mașinii în procesul de cumpărare din China. Industria construcţiilor din China este în plină expansiune. În timp ce multe ţări se bucură de o frenezie a construcțiilor, nici una nu poate concura cu cel mai mare site de construcții din lume, China. Pentru proiectele sale ambițioase, China utilizează jumătate din betonul lumii și o treime din oțelul său pentru clădiri cum ar fi Olympic Village. În fiecare an, China cheltuiește aproximativ 375 miliarde de dolari în industria construcțiilor, aproape 16 % din PIB. Din păcate, economia în plină expansiune a Chinei și uimitoarele nivele de construcție au un impact daunător asupra mediului. Dependența Chinei de construcții a condus la o sete de neatins pentru energie, China devenind cel mai mare consumator după Statele Unite. O mare din energia electrică generată în China, aproximativ 78 %, provine din cărbune, dar cererea de petrol crește direct proporțional cu creșterea consumului de energie. Se observă de asemenea și o creștere a cererii pentru gaz natural. Toate aceste resurse se combină pentru a genera un total de peste 400 de gigawați de energie anual, în mare parte provenind din surse convenționale, dar există și surse de energie provenind de la energia nucleară sau hidroelectrică. China este cel mai mare producător de cărbune din lume, extrăgând peste 2500 de tone anual și consumând peste o treime din consumul mondial de cărbune. China are rezerve de 126 miliarde de tone, fiind a treia putere din lume, după Rusia și Statele Unite.

10

De ceva timp, China consumă mai mult petrol decât produce din propriile rezerve. Este întrecută doar de SUA, fiind al treilea importator de petrol după SUA și Japonia. Nivelul de producție este de aproximativ 3.8 milioane de barili pe zi, iar nivelul de consum este aproape dublu de aproximativ 7,5 milioane de barili pe zi. Gazele reprezintă doar o mică parte din producția și consumul total de energie din China, de obicei mai puțin de 5 %. China consumă în jur de 1,5 trilioane de metri cubi de caz anual, existând estimări contrare cu privire la câte rezerve sunt în țară, unele rapoarte evidențiază faptul că rezervele totale sunt de 83 de trilioane de metri cubi. În 2009, China a fost cel mai mare investitor în privinţa companiilor din domeniul energiei şi al furnizării energiei şi al doilea investitor în ordinea mărimii în privinţa materialelor: resursele au reprezentat două treimi din toate tranzacţiile externe ale Chinei. Un oficial al Ministerului Resurselor Umane şi Securităţii Sociale a declarat că rata șomajului în mediul urban este de 4, 1 % până la sfărșitul lunii martie, cu 9,090,000 de șomeri înregistrați, deși statul a creat peste trei milioane de noi slujbe. Rata şomajului în primul trimestru al anului 2011 a rămas neschimbată de la sfârşitul anului trecut. Aproximativ 1 330 000 din lucrătorii concediaţi au fost reangajați în primele trei luni ale anului. Astfel, guvernul chinez își propune să mențină rata șomajului urban înregistrat sub 4,6 % și să creeze în anul 2011 peste nouă milioane de noi locuri de muncă.11

11

http://business.globaltimes.cn/china-economy/2011-04/647760.html

11

Analiza conjuncturală

Economia chineză este considerată de mulți o adevărată oportunitate de investiții, devenind un adevărat titan economic. Nu numai că oferă o piață de peste 1300 de milioane de posibili consumatori dar atinge rate anuale de creștere economică la care cele mai multe țări nici nu ar îndrăzni să viseze. Acest fapt este consolidat de faptul că guvernul chinez face tot ce-i stă în putere pentru a îmbunătăți în continuare climatul de investiții pentru companiile străine, printre altele cheltuind sume enorme pentru optimizarea infrastructurii. În secolul XXI, evoluția Chinei se desfășoară într-un cadrul geopolitic extrem de sinuos. În urma dezintegrării Uniunii Sovietice, Federația Rusă revine în jocul de putere global, deși din punct de vedere geoeconomic, economia Chinei este de patru ori mai puternică decât cea a Federației Ruse, iar debitul investițiilor străine în China îl depășește de patru ori pe cel al Rusiei, conturându-se în același timp un parteneriat ruso-chinez. La sud de China, India, o democrație multietnică 12, devine un actor politic caracterizat prin emergentă politică și economică, pretendentă la statutul de mare putere în sistemul internațional.13 12

13

http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/03/12/AR2006031200978.html Farndon, John, India. Ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Editura Litera, București, 2008, p.104

12

În ceea ce priveşte relaţia dintre China şi India la nivelul raporturilor economice, aceasta s-a îmbunătăţit simţitor, o mişcare importantă în această direcţie fiind întreprinsă de prim-ministrul Singh conducând la un comerţ bilateral de 60 miliarde de dolari în 201014. Procesul de globalizare economică a determinat o aprofundare a relaţiilor sinoindiene dincolo de divergenţele din trecut. În acest fel, ritmul de integrare economică a fost susţinut de procese de extindere a investiţiilor, producţiei, consumului şi reţelelor de comerţ. O relație bilaterală între China și Japonia poate fi conturată doar de un obiectiv comun care să stabilească un parteneriat strategic care ar putea să aducă beneficii mutuale, apărând astfel viziuni optimiste printre specialiștii chinezi în ceea ce privește o posibilă coordonare a politicilor dintre cele două state pentru a avansa cooperarea în Asia de Est. Tocmai temerile pentru o evoluţie în direcţia hegemoniei asupra zonei asiatice, atât din partea Chinei cât şi a Japoniei, le pune în situaţia de colaborare, procesul de globalizare fiind contextul în care relaţionarea este posibilă. Procesul de globalizare implică relaţionări între ţări diferite sub numeroase aspecte și, în consecință, creează o anumită tendință spre armonizare a sistemelor. În ce măsură acest fenomen este benefic pentru ambele părţi implicate, poate fi explorat prin prezentarea interacţiunilor dintre Statele Unite şi China. Relaţiile dintre cele două state arătă că, în pofida antagonismului fluctuant dintre ele, există posibilităţi multiple de cooperare. În anii 1990 China a profitat cu succes de perioada imediată de după Războiul Rece pentru a-și accelera procesul de dezvoltare, iar Statele Unite devenea îngrijorată de posibila înlocuire a URSS de către China în poziţia de competitor global. Aceste temeri au fost întrucâtva temperate de parteneriatele strategice de cooperare încheiate de China: sino-rus în 1996, cu Uniunea Europeană şi Japonia în 1998, precum şi demararea negocierilor de înţelegere strategică cu SUA în 1996. Disputele dintre cele două ţări s-au accentuat în perioada crizei financiare asiatice din 1997-1998, când China a refuzat deprecierea propriei monede aflându-se la polul opus cu SUA care susţinea politica monetară a Fondului Monetar Internaţional.

14

Shalendra D. Sharma, China and India in the Age of Globalization, Cambridge University Press,2009, p. 165.

13

Cel puţin la nivel economic, relaţiile celor două state tind să meargă spre cooperare tocmai datorită interdependenţei. Interesele economice ale celor două ţări nu fac decât să contribuie la ajutorarea reciprocă. Fie că vorbim despre dependenţa Chinei de pieţele americane sau de ajutorul pe care îl acordă prin împrumuturi finanţând deficitul american, situaţia este dintre cele mai neobişnuite în istorie, întrucât, o putere aflată în plin proces de dezvoltare asigură împrumuturi şi exporturi pentru o superputere. Investiţiile străine directe (ISD) în China scăzuseră în 2009 pentru prima dată în ultimii patru ani, în condițiile în care firmele externe fuseseră afectate de criza financiară, în timp ce investiţiile externe ale Chinei au crescut cu 6,5 procente în ritm anual, potrivit cifrelor comunicate de Ministerul chinez al Comerţului. În 2009, China a atras investiţii străine directe în valoare de 90,03 miliarde de dolari, în scădere cu 2,6 procente, față de nivelul record de 92,4 miliarde de dolari înregistrat in 2008. China a atras investiții străine de 12,1 miliarde de dolari numai în luna decembrie a anului 2009, în creștere cu 103 procente față de luna decembrie a anului 2008, luna decembrie 2009 fiind cea de a cincea lună de creștere consecutivă a ISD în China. După ce China a aderat la Organizația Mondial a Comerțului, în anul 2001, investițiile străine directe au crescut exploziv, recordul fiind înregistrat în 2008, chiar înaintea crizei globale, când investițiile au crescut cu 23,6 procente față de 2007. În schimb, în 2009, investițiile chineze în străinătate, exceptând sectorul financiar, s-au ridicat la 43,3 miliarde de dolari, în creștere cu 6,5 procente față de nivelul de 40,65 miliarde de dolari din 2008. În perioada care a trecut din anul 2005, când China a investit în străinătate 6,92 miliarde de dolari, și până în prezent, aceste investiții s-au multiplicat de șase ori. Potrivit informaţiilor Ministerului chinez al Comerţului, în perioada iulieseptembrie 2009 China și-a triplat investițiile în sectorul minier și industrial, până la 20,5 miliarde de dolari (în creștere cu 190,4 procente). De mai mulţi ani autorităţile de la Beijing încurajează companiile chineze să se extindă și să achiziționeze active în străinătate. Investiţiile străine directe din China au crescut în prima lună a anului 2011 cu 23,4% până la 10 miliarde de dolari comparativ cu perioada similară din 2010, analiștii așteptâdu-se la o creștere de cel mult 23%. Sumele investite de străini îngreunează însă

14

eforturile premierului Wen Jiabao care încearcă să scadă inflația în țara cu cea mai rapidă creștere economică. Rata inflației a crescut în luna ianuarie cu 4,9%, iar autorităţile de la Beijing au anunţat ca preturile vor rămâne ridicate în primul trimestru al anului. În plus, intrările de capital străin vor pune presiune pe yuan să se aprecieze. Investitorii străini sunt atraşi de veniturile în creștere ale chinezilor și de cererea pentru produse de lux și vor continua să vină în China după ce au trimis deja 105,7 miliarde de dolari în 2010. În primul rând, după cum spuneam, pentru că modelul chinezesc de dezvoltare șia dovedit viabilitatea pe toate planurile: a devansat Japonia și a devenit a doua putere economică în lume, fiind în prezent depăşită numai de SUA, economia Chinei ar putea ajunge să reprezinte în numai cinci ani 12 % din sistemul economic mondial, iar în anul 2020 se prognozează că va trece pe primul loc în lume cu un produs intern brut de 24,6 trilioane de dolari, față de 23,3 trilioane de dolari ale americanilor. Beijingul anunță deja pentru acest an o creștere economică de 10,5 la sută, cifră confirmată și de un raport recent al Fondului Monetar Internaţional. În primele 9 luni ale acestui an China a atras investiţii străine directe în valoare de 75 miliarde de dolari, după ce, în 2009, capitalul investit de străini în aceasta țară a depășit 95 de miliarde de dolari. Datele statistice arată că, în 2009, China deținea obligaţiuni guvernamentale americane în valoare de 940 miliarde dolari, adică de aproape şapte ori mai mare decât întreg PIB-ul României. Banca Mondială estimează o creștere a PIB-ului real al Chinei de până la 9,3% în 2011, în timp ce în noiembrie 2010, previziunea pentru 2011 fusese de 8,7%.15 Ministrul Comerțului a anunțat pentru anul 2011 o creștere mult mai rapidă a importurilor față de exporturi balanţa comercială continuând să se îmbunătățească. Un raport privind comerțul intern în ultimele cinci trimestre relevă ideea conform căreia creșterea mai rapidă a importurilor este așteptată să continue fiind stimulată de creșterea cererii interne și de politica guvernamentală preferențială. Importurile au crescut cu 38,7 % reprezentând 1390 miliarde dolari anul trecut, în timp ce exporturile au crescut cu 31,3 % reprezentând 1580 miliarde dolari, rezultând un excedent comercial 183,1 miliarde dolari, în scădere cu 6,4 % faţă de anul precedent, potrivit cifrelor vamale.16 15 16

http://business.globaltimes.cn/china-economy/2011-04/649717.html http://business.globaltimes.cn/china-economy/2011-04/647835.html

15

China și-a revenit din criza globală mai rapid decât orice altă mare economie, datorită în mare măsura stimulării monetare și fiscale. În trimestrul al patrulea din anul 2009, PIB-ul său real era estimat să fi crescut cu mai mult de 10 %, dar mulţi sceptici afirmă că această creștere nu este una puternic consolidată, exprimându-și ideea conform căreia China se aseamănă cu Japonia anilor 1980. În cazul în care China ar începe să se clatine acum, în timp ce in marile economii rata de creștere este încă fragilă, ar fi o lovitură puternică dată economiei mondiale. 17 Resursele energetice și materiile prime reprezintă una dintre principalele ținte ale investitorilor chinezi, îmbunătăţirea mediului investiţional constituind motorul care a atras capitalul străin în China.

Concluzii

Puterea Chinei în relațiile internaționale magnetizează întreaga planetă, China fiind singurul stat comunist având o economie emergentă, fiind un stat care și-a păstrat un ritm susținut de creștere economică în ciuda crizei ce dorește cu înverșurnare să învingă marile puteri. China este singurul stat care are un volum de investiții străine care îl depășește pe cel al tuturor economiilor în curs de dezvoltare la un loc. China își folosește puterea economică și cea geopolitică pentru a contrabalansa hegemonia americană, fiind unul dintre puținele state care au dobândit putere militară prin intermediul forței sale economice.18 17 18

http://www.economist.com/node/15270708?Story_ID=E1_TVNSDSDR Russel, Bertrand, Idealurile politice. Puterea, Editura Antaios, Oradea, 2002, p. 193.

16

Ca recunoaștere a Chinei drept un nou pol de putere în economia mondială, principalele economii mondiale încearcă o includere a Beijingului în G8, care ar deveni astfel G9, un forum având o tendință mult mai globală. În ceea ce privește China, există o concepție dualistă a teoreticienilor din domeniul relațiilor internaționale. Unii politologi afirmau că orice hegemonie este trecătoare19 și că rolul Statelor Unite de cea mai mare putere globală nu este unul imuabil. Unul dintre scepticii în ceea ce privește amenințarea poziției globale a Statelor Unite de către China și de preluare a statutului de cel mai puternic stat în relațiile internaționale este Zbigniew Brzezinski, acesta relevând ideea conform căreia chiar şi în anul 2020, chiar şi în cele mai favorabile împrejurări, este foarte puţin probabil ca această ţară să devină cu adevărat competitivă în ce priveşte dimensiunile – cheie de putere mondială.20 Unii analiști susțin că Republica Populară Chineză va domina secolul XXI, devenind prima putere mondială, această afirmație fiind întărită de contribuția Chinei la relansarea planului economic și a comerțului la nivel global, în valoare de un trilion de dolari, crescând astfel și posibilitățile de finanțare ale Fondului Monetar Internațional. 21 Privită sub aspectul ascensiunii sale economice și militare, din perspectivă neorealistă, comportamentul Chinei este considerat a fi amenințător nu numai prin rapiditate, ci şi prin dimensiuni şi potenţial.22 Organizațiile internaționale par să reliefeze un concurs cu privire la cine poate creiona cel mai impresionant scenariu al influenței economice în creștere a Chinei, una dintre cele mai îndrăznețe versiuni aparținându-i Fondului Monetar Internațional care prezice că în cel mult 5 ani, Beijingul va deveni cea mai mare economie a lumii. Unii economiști încearcă să dezmintă aceste predicții, relevând că nu reprezintă decât o mască pentru veritabila diferență existentă între economia chineză și cea americană. În conformitate cu proiecţiile elaborate de Banca Mondială, Goldman Sachs şi alte instituţii, China este pe cale de a depăşi Statele Unite să fie numărul 1 în jurul anului 2025.23

19

Brzezinski, Zbigniew, Triada geostrategică, Editura Historia, Bucuresti, 2006, p.15-17. Neguţ, Silviu, Introducere in geopolitică, , Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p. 107-109. 21 http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/g20-un-trilion-de-dolari-pentru-relansare150459.html 22 http://belfercenter.ksg.harvard.edu/files/is3002_pp007-045_friedberg.pdf 23 http://business.globaltimes.cn/china-economy/2011-04/648562_2.html 20

17

În concluzie, opinia mea în ceea ce privește Republica Populară Chineză se raliază celei a lui Samuel Huntington, susținând că secolul XXI se va desfășura sub auspiciile civilizației sinice, purtând pecetea Chinei, contrazicându-l astfel pe Zbigniew Brzezinski, care susținea imposibilitatea evoluției Chinei astfel încât să dobândească poziția de lider economic al lumii.24

Bibliografie 1. BRZEZINSKI, Zbigniew, Marea tablă de şah, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000. 2. FAMDON, John, India. Ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Editura Litera, București, 2008, p.104.

3. GOLSTEIN, Joshua S., Pevehouse Jon C., Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008. 4. HUNTINGTON, Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, București, 1997. 24

Brzezinski, Zbigniew, Marea tablă de şah, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000. p.232

18

5. MARCHAND, Stéphane, Când China va învinge, Editura Pro Editură și Tipografie, București, 2008. 6. MASAFUMI, Iida, China’s shift. Global strategy of the Rising Power, The National Institute for Defense Studies, Tokyo, 2009. 7. NEGUȚ, Silviu, Introducere in geopolitică, , Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006. 8. RUSSEL, Bertrand, Idealurile politice. Puterea, Editura Antaios, Oradea, 2002. 9. Shalendra D. Sharma, China and India in the Age of Globalization, Cambridge University Press,2009, p. 165 10. http://belfercenter.ksg.harvard.edu/files/is3002_pp007-045_friedberg.pdf 11. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ch.html 12.http://www.nato.int/docu/review/2009/Asia/rise_china_geopolitical/RO/index. htm 13. http://www.economywatch.com/economic-review/china.html 14. http://www.athenian-legacy.com/2011/01/elemente-ale-puterii-economice-achinei/ 15. http://business.globaltimes.cn/china-economy/2011-04/647760.html 16. http://www.observatordebacau.ro/2007/12/29/china-intre-nevoia-de-resursesi-nevoia-de-piata-de-desfacere.html 17. http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter1/chapter10302.htm 18.www.washingtonpost.com

19