Cauzele Bolilor - Cezar Culda

March 22, 2017 | Author: Elena Mihaela Oprina | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Cauze spirituale...

Description

CAUZELE BOLILOR (CELE ŞAPTE SENTIMENTE) DE CEZAR CULDA Medicina tradiţională chineză prezintă cele 7 sentimente – bucuria, furia, tristeţea, suferinţa sufletească, îngrijorarea, teama şi spaima specificând faptul că excesul acestora duce la apariţia bolilor. Atunci când stimularea emoţională este repetată, bruscă sau exacerbată, pragul de adaptabilitate a organismului este depăşit, fiind afectate funcţiile sale fiziologice. Astfel vor fi afectate sângele şi energia organelor interne, ceea ce va duce la apariţia bolii. Bucuria excesivă afectează inima şi încetineşte circulaţia energetică. Pot apărea simptome ca: palpitaţii, insomnie, gândire neclară, infarct; Furia afectează ficatul şi provoacă ascensiunea energiei. Simptomele asociate sunt: dureri de cap, ameţeli, creşterea tensiunii, atac vascular cerebral, irascibilitate, eructaţii, suspine, menstruaţie neregulată. Energia ficatului atacă splina şi stomacul. Astfel, vor apărea următoarele manifestări: insuficienţă energetică a splinei, energia stomacului urcă în loc să coboare, sângerări la nivelul nasului şi în alte porţiuni ale corpului. Excesul de energie la nivelul ficatului va afecta vezica biliară, ducând la incapacitatea de a lua decizii, ce este guvernată de vezica biliară; Tristeţea şi suferinţa sufletească afectează plămânii, slăbesc energia corpului şi o dizolvă. Simptomele cauzate de tristeţe sau suferinţă sufletească sunt: senzaţia că spaţiul de la nivelul pieptului este prea mic, astm, plâns excesiv, răceli frecvente, probleme ale pielii. Scăderea energiei pectorale afectează şi inima, uneori apar probleme circulatorii; Îngrijorarea (gândirea excesivă) afectează splina şi produce stagnarea energiei. Simptomele asociate sunt: palpitaţii, insuficienţă energetică a splinei, insuficienţă sangvină; Teama şi spaima afectează rinichii şi energia va coborî. Traiul în teroare este cel care slăbeşte cu precădere rinichii. Vezica urinară este de asemenea afectată de aceste două sentimente. Vor rezulta simptome precum: depresie, lipsa capacităţii de decizie, confuzie, lipsa curajului, anxietate, incapacitatea de a se odihni. Alte cauze ale apariţiei bolilor

Suprasolicitarea – în perioada modernă este una din cauzele comune ale apariţiei bolilor. Pentru a o contrabalansa este nevoie de schimbarea modului de viaţă, de odihnă şi de exerciţiu energetic de întărire a interiorului. Atunci când muncim, consumăm energie, iar când ne odihnim sau exersăm tehnici energetice, energia noastră creşte. Dacă suprasolicitarea este menţinută un timp îndelungat, energia nu poate fi recuperată suficient de rapid de către splină prin procesul de digestie. Astfel vor fi afectate fluidele corpurilor şi va apărea o insuficienţă a yin-ului corpului. Remedierea acestei situaţii necesită un timp îndelungat; Suprasolicitarea mentală - orele lungi de stress şi de suprasolicitare mentală sunt de obicei asociate şi cu dezordinea alimentaţiei. Aceste lucruri afectează stomacul, splina şi rinichii. Alimentaţia neregulată sau mesele consumate seara târziu pot cauza deficienţa energiei stomacului sau a fluidelor stomacului; Suprasolicitarea fizică – afecetează energia splinei, iar în timp poate duce la afectarea sângelui ficatului. Folosirea excesivă a unor părţi ale corpului pot cauza stagnarea energiei în acea parte. Ridicarea excesivă de greutăţi poate slăbi rinichii şi spatele. Statul excesiv în picioare slăbeşte rinichii; Exerciţii fizice excesive – duc la slăbirea energiei, afectând şi sângele ficatului. Ele pot fi foarte nocive, mai ales pentru fete pe perioada pubertăţii deoarece pot genera probleme menstruale. - alergarea – stagnează energia la nivelul genunchilor - tenisul – stagnează energia la nivelul coatelor Lipsa exerciţiilor – exerciţiile fizice executate periodic permit o bună circulaţie energetică. Lipsa exerciţiilor produce stagnarea energetică. Activitatea sexuală excesivă - slăbeşte esenţa rinichilor, în special la bărbaţi. Simptomele acestor excese sunt: oboseală evidentă, apariţia ameţelii, vedere neclară, dureri ale spatelui, slăbiciunea genunchilor, urinare frecventă. Insuficienţa energiei yang a rinichilor duce la lipsa libidoului. Insuficienţa energiei yin a rinichilor provoacă interes excesiv faţă de viaţa sexuală. Probleme de nutriţie Consumul exagerat de alimente – în astfel de cazuri vor fi afectate splina şi stomacul , se va acumula flegma şi vor stagna elementele nutritive în interiorul corpului. Vor apărea eructaţii însoţite de regurgitări, dureri, diaree, vărsături. Încercarea de a slăbi prin înfometare duce la

slăbirea energiei splinei. Când în alimentaţie predomină hrana rece va fi slăbită energia splinei, vor apărea dureri abdominale şi diaree. Alimentele extrem de fierbinţi vor afecta energia şi sângele corpului. Fumatul şi băuturile alcoolice vor consuma yin-ul (fluidele) corpului, provocând uneori şi stagnarea sângelui. Consumul exagerat de dulciuri, făinoase sau grăsimi cauzează stagnarea energiei şi a sângelui. Simptomele sunt: senzaţie de greutate în piept, ameţeli, hemoroizi, sângerări, furuncule. Gustul picant va fi absorbit de către plămâni. Folosirea moderată a condimentelor va îmbunătăţi funcţia aparatului respirator. Excesul de condimente va afecta energia plămânilor. Gustul amar este legat de sânge, inimă şi fluidele corpului. Gustul sărat influenţează rinichii şi vasele. Gustul acru guvernează ficatul şi tendoanele. Gustul dulce corespunde splinei şi musculaturii. Cei ce suferă de afecţiuni ale stomacului şi splinei vor consuma cât mai puţine dulciuri. Consumul de mâncare alterată, toxică sau ţinută în condiţii neigienice duce la afectarea splinei şi a stomacului. Vor apărea: greţuri, vărsături, diaree, dureri în epigastru şi abdomen. Traumele fizice cauzează stagnarea sângelui şi a energiei. În cazul traumelor se observă afectarea regiunilor musculare, însoţită de dureri, sângerări, lezarea tendoanelor şi, în unele cazuri grave, şi a organelor interne, fracturarea oaselor, dislocarea articulaţiilor etc. Paraziţi şi otrăvuri – infestarea cu paraziţi este des întâlnită la copii. Factorii care contribuie la infestare sunt hrana insuficientă, consumul excesiv de dulciuri şi grăsimi. Tratamentul incorect poate duce la agravarea unei afecţiuni. Folosirea excesivă a ochilor afectează sângele (inima). Menţinerea excesivă a poziţiei culcat va slăbi energia plămânilor. Şederea îndelungată va afecta musculatura (splina).

Statul excesiv în picioare slăbeşte oasele (rinichii). Exerciţiile fizice în exces vor afecta tendoanele (ficatul).

View more...

Comments

Copyright ©2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF